Constituţia României revizuită. Comentarii şi explicaţii Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, loan Muraru, Elena Simina Tănăsescu

Copyright © 2004 - Editura ALL BECK Toate drepturile sunt rezervate Editurii ALL BECK Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a Editurii ALL BECK Drepturile de distribuţie în străinătate aparţin în exclusivitate editurii. Copyright © 2004 by Editura ALL BECK AH rights reserved. The distribution of this book outside România, without the written permission of Editura ALL BECK is strictiy prohibited.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ROMÂNIA [Constituţie] Constituţia României revizuită: comentarii şi explicaţii / Muraru loan, Constantinescu Mihai, Iorgovan Antonie,... - Bucureşti: AH Beck. 2004 ISBN 973-655-436-8 376 p., 20 cm (Legi comentate) I. Muraru, loan II. Constantinescu, Mihai III. Iorgovan, Antonie 342.2(498) Editura ALL BECK Bucureşti, Str. Serg. Nuţu Ion, nr. 2, sector 5 9 (021)335.32.12 Fax: (021)335.32.18 9 (021)335.32.39,(021)335.32.44 E-mail: comenzi@allbeck.ro

Departamentul distribuţie

Redactor: Tehnoredactor:

Dorina Călin, Dorel Pădurariu Anca Vasile

C6P
Mihai Constantinescu Antonie Iorgovan Ioan Muraru Elena Simina Tănăsescu

Constituţia României revizuită
- comentarii şi explicaţii -

Contribuţia autorilor Ia realizarea acestei lucrări este următoarea: Titlul I Mihai Constantinescu (art. 1-14) Titlul II Cap. Cap. Cap. Cap. Titlul III Cap. Cap. Cap. Cap. Cap. Cap. I. loan Muraru (art. 15-21) II. Simina Tănăsescu (art. 22-53) III. Simina Tănăsescu (art. 54-57) IV. loan Muraru (art. 58-60) I. Mihai Constantinescu (art. 61-79) II. Mihai Constantinescu (art. 80-101) III. Antonie Iorgovan (art. 102-110) IV. Antonie Iorgovan (art. 111-115) V. Antonie Iorgovan (art. 116-123) VI. loan Muraru (art. 124-134)

Titlul IV Antonie Iorgovan (art. 135-141) Titlul V loan Muraru, Mihai Constantinescu (art. 142-147) Titlul VI Simina Tănăsescu, Mihai Constantinescu (art. 148-149) Titlul VII Simina Tănăsescu (art. 150-152) Titlul VIII Simina Tănăsescu (art. 153-156)

Cuprins
Prefaţă XI

Titlul I. Principii generale
Art. 1. Statul român Art. 2. Suveranitatea Art. 3. Teritoriul Art. 4. Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni Art. 5. Cetăţenia Art. 6. Dreptul la identitate Art. 7. Românii din străinătate Art. 8. Pluralismul şi partidele politice Art. 9. Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale Art. 10. Relaţii internaţionale Art. 11. Dreptul internaţional şi dreptul intern Art. 12. Simboluri naţionale Art. 13. Limba oficială Art. 14. Capitala '. 1 4 5 6 7 8 9 10 11 12 12 14 15 15

Titlul II. Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale Capitolul I. Dispoziţii comune 17 Art. 15. Universalitatea 17 Art. 16. Egalitatea în drepturi 20 Art. 17. Cetăţenii români în străinătate 23 Art. 18. Cetăţenii străini şi apatrizii 24 Art. 19. Extrădarea şi expulzarea 26 Art. 20. Tratatele internaţionale privind drepturile omului 30 Art. 21. Accesul liber la justiţie 32 Capitolul II. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. 22. Dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică 35 35

Cuprins

Constituţia României revizuită 38 45 46 48 51 55 56 60 64 66 70 72 73 74 76 78 80 82 85 89 90 92 96 97 97 99 100 102 103 105 108 110 110 111

Art. 23. Libertatea individuală Art. 24. Dreptul la apărare Art. 25. Libera circulaţie Art. 26. Viaţa intimă, familială şi privată Art. 27. Inviolabilitatea domiciliului Art. 28. Secretul corespondenţei Art. 29. Libertatea conştiinţei Art. 30. Libertatea de exprimare Art. 31. Dreptul la informaţie Art. 32. Dreptul la învăţătură Art. 33. Accesul la cultură Art. 34. Dreptul la ocrotirea sănătăţii Art. 35. Dreptul la mediu sănătos Art. 36. Dreptul de vot Art. 37. Dreptul de a fi ales Art. 38. Dreptul de a fi ales în Parlamentul European Art. 39. Libertatea întrunirilor Art. 40. Dreptul de asociere Art. 41. Munca şi protecţia socială a muncii Art. 42. Interzicerea muncii forţate Art. 43. Dreptul la grevă Art. 44. Dreptul de proprietate privată Art. 45. Libertatea economică Art. 46. Dreptul la moştenire Art. 47. Nivelul de trai Art. 48. Familia Art. 49. Protecţia copiilor şi a tinerilor Art. 50. Protecţia persoanelor cu handicap Art. 51. Dreptul de petiţionare Art. 52. Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.. Art. 53. Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi Capitolul 111. îndatoririle fundamentale Art. 54. Fidelitatea faţă de ţară Art. 55. Apărarea ţării VI

Constituţia României revizuită Art. 56. Contribuţii financiare Art. 57. Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor Capitolul IV. Avocatul Poporului Art. 58. Numirea şi rolul Art. 59. Exercitarea atribuţiilor Art. 60. Raportul în faţa Parlamentului Titlul III. Autorităţile publice Capitolul I. Parlamentul Secţiunea 1. Organizare şi funcţionare Art. 61. Rolul şi structura Art. 62. Alegerea Camerelor Art. 63. Durata mandatului Art. 64. Organizarea internă Art. 65. Şedinţele Camerelor Art. 66. Sesiuni Art. 67. Actele juridice şi cvorumul legal Art. 68. Caracterul public al şedinţelor Secţiunea a 2-a. Statutul deputaţilor şi al senatorilor Art. 69. Mandatul reprezentativ Art. 70. Mandatul deputaţilor şi al senatorilor Art. 71. Incompatibilităţi Art. 72. Imunitatea parlamentară Art. 73. Categorii de legi Secţiunea a 3-a. Legiferarea Art. 73. Categorii de legi Art. 74. Iniţiativa legislativă Art. 75. Sesizarea Camerelor Art. 76. Adoptarea legilor şi a hotărârilor Art. 77. Promulgarea legii Art. 78. Intrarea în vigoare a legii Art. 79. Consiliul Legislativ

Cuprins 112 114 115 115 117 118

119 119 119 120 121 122 124 126 126 127 127 127 128 128 129 130 130 130 132 134 137 137 138 139

VII

Primul-ministru Art. Numirea Guvernului Art. 103. Incompatibilităţi şi imunităţi Art. 105. Consultarea Guvernului Art. 86. Preşedintele României Art. Referendumul Art. Interimatul funcţiei Art. 87. încetarea mandatului VIII . Răspunderea membrilor Guvernului Art. Vacanţa funcţiei Art. 109.Cuprins Constituţia României revizuită 140 140 141 142 143 144 144 145 146 146 147 148 148 149 151 151 152 153 154 154 155 155 156 156 156 162 170 171 175 179 184 193 199 Capitolul II. 107. 89. Rolul Preşedintelui Art. Actele Guvernului Art. Răspunderea preşedintelui interimar Art. 93. 82. 99. Măsuri excepţionale Art. 110. Actele Preşedintelui Art. Alte atribuţii Art. 84. 98. Participarea la şedinţele Guvernului Art. 81. Atribuţii în domeniul apărării Art. Punerea sub acuzare Art. Rolul şi structura Art. Mesaje Art. Jurământul de credinţă Art. Dizolvarea Parlamentului Art. Guvernul Art. 85. 91. 108. Atribuţii în domeniul politicii externe Art. 106. Suspendarea din funcţie Art. Validarea mandatului şi depunerea jurământului Art. 94. 88. Indemnizaţia şi celelalte drepturi Capitolul IU. Alegerea Preşedintelui Art. 83. 92. 96. Incompatibilităţi Art. 100. 102. încetarea funcţiei de membru al Guvernului Art. 97. învestitura Art. 95. 104. 90. 101. Durata mandatului Art. 80.

126. Informarea Parlamentului Art. înfăpruireajustiţiei Art. Statutul judecătorilor Art. 128. 114. 125. Administraţia publică Secţiunea 1. 129. 122. Folosirea limbii materne şi a interpretului Injustiţie Art. Consiliul judeţean Art. Delegarea legislativă Capitolul V. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării Secţiunea a 2-a. 124. Raporturile Parlamentului cu Guvernul Art. 133. Instanţele judecătoreşti Art. Consiliul Superior al Magistraturii Art. 116. Principii de bază Art. Prefectul Capitolul VI. Statutul procurorilor Secţiunea a 3-a. 123. 130. Forţele armate Art. 117. 131. Angajarea răspunderii Guvernului Art. Administraţia publică locală Art. 120. Administraţia publică centrală de specialitate Art. Caracterul public al dezbaterilor Art. Poliţia instanţelor Secţiunea a 2-a. Moţiunea de cenzură Art. 113. întrebări. Rolul şi structura Art. 118. Ministerul Public Art. Folosirea căilor de atac Art. 132. Instanţele judecătoreşti Art. 127. 112. înfiinţarea Art. Rolul Ministerului Public Art. 119. interpelări şi moţiuni simple Art. Atribuţii Cuprins 202 202 205 210 214 220 230 230 230 234 237 246 249 249 254 257 260 264 264 264 267 268 271 271 273 274 275 275 276 277 277 279 IX . Structura Art. 111. 115. 134. Autoritatea judecătorească Secţiunea 1. Autorităţi comunale şi orăşeneşti Art. 121.Constituţia României revizuită Capitolul IV.

150. Integrarea euroatlantică Art. 155. 140. Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord Titlul VII. Bugetul public naţional Art. 148. Dispoziţii tranzitorii Art. 135. 154. Iniţiativa Revizuirii Art. Republicarea Constituţiei Index alfabetic 327 335 337 339 341 347 348 354 356 359 . Atribuţii 147. 139. Limitele revizuirii Titlul VIII. Art. 153. Integrarea în Uniunea Europeană Art. Deciziile Curţii Constituţionale 317 318 319 319 320 324 Titlul VI. 136. 142. 152. Art. Curtea de Conturi Art. Art.Cuprins Constituţia României revizuită Titlul IV. Art. Condiţii pentru numire 144. Structura 143. Intrarea în vigoare Art. Incompatibilităţi 145. Impozite. 137. 156. 141. Procedura de revizuire Art. Conflictul temporal de legi Art. Proprietatea Art. Dispoziţii finale şi tranzitorii Art. taxe şi alte contribuţii Art. Revizuirea Constituţiei Art. Sistemul financiar Art. Economia şi finanţele publice Art. 151. 138. Consiliul Economic şi Social 283 288 297 299 304 307 312 Titlul V. Independenţa şi inamovibilitatea 146. Curtea Constituţională Art. Economia Art. Art. 149.

de vreme ce prin Constituţie se reglementează atât drepturile fundamentale ale cetăţeanului. reprezentând atât o reflectare a momentului adoptării. potrivit căruia modificarea legii fundamentale a unui stat trebuie să intervină la intervale mari de timp. dreptul constituţional modern a impus principiul stabilităţii constituţionale. precum şi de caracteristicile perioadei de tranziţie. Tocmai de aceea. după mai bine de 10 ani de la adoptare. autorităţile optând inclusiv pentru varianta creării unor forme ce urmau să îşi determine conţinutul la un moment ulterior.E. să permită integrarea României în structurile euroatlantice. sub aspectul modului de alegere a Preşedintelui Republicii.. într-o astfel de situaţie. din imperative obiective ce depăşesc estimările teoretice. în primul rând. rolul său a fost acela de a consfinţi noua ordine politică. pe cât posibil. Importanţa ei pentru funcţionarea democratică a instituţiilor statului şi a societăţii este esenţială. Constituţia României a fost adoptată prin referendum la 8 decembrie 1991. ca şi adoptarea XI .Prefaţă Cnmtiţuţulf vf> nrlnptn într-un anumit timp dar ele Sunt destinate viitorimii. O Constituţie este rezultatul al unor condiţionări istorice. marcată de imperativele istorice ale integrării României în NA TO şi în U. imperfecţiunile textului observate mai ales în practică. s-a aflat. politice. Constituţia Franţei. cât şi un program pentru istorie. România în cursul anului 2003. de pildă. de periodicitatea şi intensitatea lor. a trebuit să fie modificată esenţial. adoptată în 1958. Revizuirea Constituţiei din cursul anului 2003 a urmărit nu doar să elimine. Revizuirea unei Constituţii. ci. sociale şi economice specifice. în funcţie de transformările ce au loc la nivelul societăţii. cât şi principiile de organizare şi funcţionare a puterilor în stat. socială şi economică creată în România în urma Revoluţiei din decembrie 1989. Ea a corespuns exigenţelor de reglementare a societăţii româneşti la momentul istoric respectiv. Aşa. oarecum. Cerinţa revizuirii Constituţiei poate apare însă mai devreme decât ar accepta doctrina.

trebuie realizată prin luarea în considerare şi a acestor aspecte. ea implicând o înţelegere între diferitele forţe politice şi curente de idei.acesteia. ale Legii de revizuire a acesteia. după caz. Este motivul pentru care textele Constituţiei sau. analiza fiind îmbogăţită şi cu elemente de drept comparat sau ilustrări din reglementările internaţionale în domeniu. Prezenta lucrare se doreşte a fi un instrument de lucru util atât specialiştilor în drept. conţin uneori şi soluţii ce reprezintă rezultatul unui compromis politic. însă. Bucureşti Martie. In constituţionalism idealul îl reprezintă realizarea unei Constituţii care să dea expresie „pactului" la care au ajuns după laborioase negocieri forţele politice ale ţării. este. iar interpretarea soluţiilor juridice. mai ales a celor mai dificile. precum şi interese. Comentariul Constituţiei revizuite încearcă să aducă unele lămuriri asupra originilor reglementărilor constituţionale şi asupra modificărilor care le-au fost aduse. cât şi celor care resimt nevoia unui plus de informaţie în domeniul juridic. şi un delicat exerciţiu de democraţie şi de negociere politică. 2004 Autorii XII .

pct. (2) Forma de guvernământ a statului român este republica. (3) al art. în care demnitatea omului. executivă şi judecătorească-în cadrul democraţiei constituţionale. Comentariu I. Trăsăturile statului şi anume.Titlul I Principii generale Art. unitar şi indivizibil. 429/2003. 429/2003. (5) în România. 1 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. democratic şi social. 1 Statul român (1) România este stat naţional. suveran şi independent. Constantinescu . 1 din Legea nr. libera dezvoltare a personalităţii umane. caracterul său naţional. sunt esenţiale pentru definirea sa în cadrul democraţiei constituţionale. unitar şi indivizibil. şi sunt garantate. respectarea Constituţiei. 1 au fost introduse prin art. Din aceste trăsături rezultă şi celelalte elemente caracteristice privind forma de guvernământ. (3) " România este stat de drept. care este repub2> 2) '•Alin. dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme. a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989. Alin. suveran şi independent. (4) şi (5) ale art. drepturile şi libertăţile cetăţenilor. I. (4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor—legislativă.

nu există constituţie a unui stat membru al Uniunii Europene care să nu cuprindă o referire la principiul separaţiei puterilor în stat. Aceasta corespunde spiritului tradiţiilor democratice ale poporului nostru şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989.Art. demnitatea omului.ce sunt la baza organizării acestuia. Principii generale lica. De aceea. în democraţie. 5 Primul principiu. ce colaborează însă între ele. ce se exprimă în drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Legea de revizuire a completat prevederile art. destinaţia socială a statului asigurând în cât mai mare măsură egalitatea de şanse a cetăţenilor săi. între principalele funcţii ale starului . separaţia puterii legislative. Tot prin această lege s-a consacrat expres principiul separaţiei şi echilibrului puterilor. respectarea Constituţiei. ca element fundamental al statului social. 1 Titlul I. funcţia executivă şi funcţia judecătorească) ele trebuie îndeplinite de autorităţi diferite. „puterea să oprească puterea". 1 cu două principii fundamentale: separaţia şi colaborarea puterilor în stat şi supremaţia Constituţiei şi obligativitatea legilor. întrucât separaţia priveşte cele trei funcţii principale prin care puterea se exercită în stat (funcţia legislativă. datorită regimului de separaţie. De aceea. sunt constituţional garantate. 3 II. Este o precizare a Legii de revizuire din noiembrie 2003. pentru a evita ruperea însăşi a 2 Constantinescu . statul este expresia voinţei cetăţenilor săi şi există cât timp aceştia cred în el. în toate domeniile vieţii sociale. 4 III. şi anume supremaţia legii. Practic. caracteristic statului totalitar şi dictatorial. libera dezvoltare a personalităţii sale. 2 Toate aceste trăsături şi elemente sunt instituite de Constituţie. în consecinţă. judecătorească . executive şi judecătoreşti având drept scop ca astfel. executivă. Prin aceasta se exprimă principiul legitimităţii constituţionale. dreptatea şi pluralismul politic.legislativă. şi a supremaţiei sale în structura piramidală a sistemului legislaţiei şi a normelor de drept sunt obligatorii. fundamentat de Montesquieu înainte de revoluţia franceză din 1789. care este definitorie pentru statul de drept. Principiul neagă opusul său. aşa cum respectarea obligatorie a legii exprimă principiul legalităţii. are ca scop evitarea abuzurilor în dauna drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. care este cel al unanimităţii. Principii fundamentale. indisolubil legat de caracterul său democratic. Dreptul comparat cunoaşte o largă răspândire a consacrării explicite în textul constituţiilor a principiului separaţiei puterilor în stat.

pe care. principiul legalităţii. în altă ordine de idei. prin „amenajarea lucrurilor". asigură ordinea de drept. ce se regăseşte şi în majoritatea constituţiilor democratice şi care a permis Curţii Constituţionale în numeroase decizii să proclame separaţia şi echilibrul puterilor ca fiind un principiu constituţional. Aceasta este concepţia normativă a Constituţiei din 1991. aplicabilă întregului sistem. prevederea a reluat soluţia din vechiul art. adică a preeminenţei legii în reglementarea relaţiilor sociale. menţionăm că la alin. pe lângă o obligaţie fundamentală a cetăţenilor. adică prin determinarea echilibrului instituţional al autorităţilor publice. aşa cum arată însuşi Montesquieu. 16 din Declaraţie). 1 puterii statului. Obligativitatea legii. pe cale de consecinţă. puterea executivă şi puterea judecătorească. Avantajul constă în faptul că. în ceea ce priveşte referirea la democraţia constituţională. întrucât sunt expresia şi consecinţa colaborării lor. îl abrogă. chiar dacă nu în mod expres ci. prin natura ei. 16 alin. care. Pentru prima dată principiul a fost proclamat în Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului adoptată în plină desfăşurare a Revoluţiei franceze din 1789. Consacrarea expresă a acestui principiu are însă avantajul pe care întotdeauna o normă expresă îl prezintă faţă de aceea rezultată din interpretare. nu poate fi decât unică. 51 din Constituţie. cum este Curtea Constituţională. potrivit căreia o societate în care separaţia puterilor nu este determinată „nu are Constituţie" (art. previzibilitatea. potrivit căruia „nimeni nu este mai presus de lege". astfel încât legea însăşi exprimă voinţa generală numai cu respectarea normei constituţionale. Avocatul Poporului sau Curtea de Conturi. în mod strict. (2) din Constituţie. anume certitudinea.Titlul I. generând supralegalitatea constituţională. în sensul art. legiuitorul constituant a avut în vedere autorităţile ce nu se pot încadra în nici una din cele trei puteri clasice. legalitatea este de esenţa cerinţelor statului de drept. puterea legiuitoare. principiul supremaţiei Constituţiei se întemeiează pe poziţia sa supraordonată în vârful piramidei sistemului juridic. Ca şi principiul supremaţiei Constituţiei. s-a precizat că acestea Constantinescu 3 6 7 8 9 10 11 . chiar dacă se manifestă în modalităţi şi forme diferite. Principii generale Art. (3). Soluţia a fost preluată în toate constituţiile democratice ulterioare. prin care sunt reglementate caracteristicile statului legate de drepturile omului. Referitor la principiul supremaţiei Constituţiei şi al obligativităţii legii. în mod indubitabil.

constituite prin alegeri libere. ca în cadrul democraţiei reprezentative. în procesul de revizuire a Constituţiei. 12 IV. în mod expres. Comentariu 1 I. o dezbatere a fost legată de caracterul naţional al statului. care o exercită. continuare a controverselor ce au avut loc pe această temă şi în cadrul Adunării Constituante din 1991. Tocmai de aceea. 2 Titlul I. precum şi prin referendum. în Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa al Uniunii Europene se prevede. De aceea. 2 din Legea nr. I. (1) al art. 2 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. ea aparţine naţiunii. Caracterul naţional al statului. De aceea. Au trebuit numeroase generaţii pentru a se forma naţiunea şi a trebuit să treacă primul război mondial pentru ca principiul naţionalităţilor să triumfe. însă. Principii generale se fundamentează pe tradiţiile democratice ale poporului român şi pe idealurile Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Deformarea etnică a conceptului de naţiune este o chestiune diferită. pct. ar fi o trăsătură depăşită. ci prin intermediul organelor sale reprezentative. (1) al art. 4 Constantinescu . cei de astăzi. Art. 1 cu argumentul că.s Art. 2 Suveranitatea (1) " Suveranitatea naţională aparţine poporului român. Amendamentul referitor la această trăsătură urmărea eliminarea caracterului naţional al statului de la alin. nu în mod nemijlocit. că Uniunea respectă identitatea naţională a statelor membre. ''Alin. 429/2003. care o exercită prin organele sale reprezentative. Acest punct de vedere nu a triumfat. noi. în esenţă. Ea nu are nici o legătură cu concepţia democratică a statului naţional. (2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. Suveranitatea naţională este una din consecinţele caracterului naţional al statului. Naţiunea este a tuturor cetăţenilor. ca în cadrul democraţiei directe. nu putem să uităm că libertatea şi propăşirea fiecăruia depind de libertatea şi propăşirea naţiunii. periodice şi corecte.

II. (3) Teritoriul este organizat. în comune. 3 Teritoriul (1) Teritoriul României este inalienabil. ce ar implica exercitarea acestei suveranităţi în mod nemijlocit. nici concesionat sau colonizat iar apărarea sa este este o problemă de interes naţional. Este o precizare de esenţa democraţiei constituţionale. prin Legea de revizuire din noiembrie 2003 s-a precizat că aceste autorităţi se formează prin alegeri libere. organele reprezentative nu ar mai fi ale poporului ci. In condiţiile legii. statul iese din urne. oraşe şi judeţe. nici cedat. Pe cale de consecinţă. Art. sub aspect administrativ. Constantin eseu 5 . se îmbină principiul suveranităţii naţionale. într-o societate democratică. cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional. întotdeauna. Teritoriul este unul din elementele constitutive ale statului. nimeni nu poate exercita suveranitatea pentru sine şi în numele său. împreună cu populaţia şi cu organizarea politică. teritoriul este inalienabil. deoarece în lipsa unor asemenea alegeri. în acest sens. De aceea. unele oraşe sunt declarate municipii. suprapuse lui. (4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine. dar şi pe fiecare cetăţean în parte. (2) Frontierele ţării sunt consimţite prin lege organică. 3. cu cel al suveranităţii populare. 3 Astfel. Exercitarea suveranităţii. adică nu poate fi înstrăinat. periodice şi corecte. potrivit primului alineat al art. Principii generale Art. statul în general. Apărarea teritoriului priveşte nu numai forţele armate.Titlul I. respingerea oricărei agresiuni este o problemă de interes naţional. ce implică autorităţile constituite şi împuternicite să-1 exercite. dimpotrivă. Pentru a se sublinia caracterul democratic al reprezentativităţii autorităţilor constituite. Comentariu I. Inalienabilitatea teritoriului.

ce rezultă din caracterul naţional. cu posibilitatea ca unele oraşe să fie declarate municipii. pe baza principiului bunei vecinătăţi. (4) interzice colonizarea pe teritoriul naţional de populaţii străine prin strămutare sau colonizare. de origine etnică. indiferent de unde ar veni. Unitatea poporului şi solidaritatea cetăţenilor sunt fundamentele statului. sub aspect administrativ. Pe plan extern. pct. Este un aspect în care esenţial este sistemul de alianţe. (1) al art. de apartenenţă politică. 429/2003. organizarea teritoriului presupune o latură internă şi una externă. inalienabilitatea teritoriului presupune apărarea sa împotriva oricărei agresiuni. (2) R o m â n i a e s t e p a t r i a c o m u n ă şi Comentariu 1 I. Este un aspect ce priveşte populaţia ca element al statului şi care priveşte practici revolute. 4 ( 1 )'' Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi. legea stabileşte frontierele ţării. de religie. Potrivit tradiţiilor constituţionalismului românesc. democratic şi social al acestuia. oraşe şi judeţe.Art. anterioare epocii statului modern. ale cărui izvoare sunt în Constituţia din 1923. Fundamentele statului. adică ţinând seama de interesele naţionale cele mai stringente. de avere sau de origine socială. 4 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. alin. Este un mod de organizare care corespunde stadiului actual de dezvoltare a societăţii. Organizarea teritoriului. (1) şi (3). fără deosebire de rasă. 3 din Legea nr. de opinie. I. Pe plan intern. în mod distinct. III. Populaţii străine. de limbă. în mod corespunzător. de sex. 11 Alin. indivizibilă a t u t u r o r c e tăţenilor săi. teritoriul este organizat în comune. 6 Constantinescu . naţionalitate. 1 alin. Principii generale II. Este un principiu de drept internaţional îndeobşte cunoscut. 4 Titlul I. potrivit art. Unitatea poporului ş i egalitatea intre cetăţeni Art.

fundamentul social al unităţii poporului. de limbă. Completarea alin. de avere sau de origine socială. 16 alin. era normal ca revizuirea Constituţiei să se refere şi la acest aspect. iar. Indivizibilitatea. adică un comportament loial. pe de altă parte. Pe cale de consecinţă. Solidaritatea cetăţenilor. de apartenenţă politică. (1) din Constituţia revizuită. în care sunt interzise orice discriminare pe criterii de rasă. Acestea sunt criteriile după care este interzisă orice discriminare. Art. Principii generale Art. 5 Cetăţenia (1) Cetăţenia română se dobândeşte. pe temeiul unor valori comune.Titlul I. de opinie. se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică. de origine etnică. Totodată. pe de o parte. de religie. atât în relaţiile dintre autorităţile publice. Comentariu I. Cetăţenia exprimă relaţia politico-juridică dintre o persoană şi un stat. ea presupune şi loialitatea ca element component. România este patria tuturor cetăţenilor săi. este de esenţa vieţii în comun a oamenilor. naţionalitate. corespunde unui principiu de bază al Uniunii Europene şi al democraţiilor occidentale în care solidaritatea. IU. prevăzut ca atare în Tratatul mstituind o Constituţie pentru Europa. De aceea. (2) Cetăţenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere. ca şi al statului însuşi. 1 Această relaţie constituie unul dintre motivele solidarităţii cetăţenilor şi Constantinescu 7 . Solidaritatea presupune legătura indisolubilă de interese şi comuniune între membrii unei societăţi indiferent de natura relaţiilor ce îi diferenţiază. cât şi dintre cetăţeni. de sex. solidaritatea corespunde unui principiu fundamental al Uniunii Europene. aşa cum precizează art. 5 II. (1) cu referire la solidaritatea cetăţenilor ţării asigură. în vederea integrării României în Uniunea Europeană şi a necesarei corelări la nivel legislativ dintre prevederile dreptului comunitar şi legislaţia internă. comună şi indivizibilă.

pe această cale.şi contravine practicilor existente încă în unele state de pierdere. Art. Comentariu I. dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români. nu colectiv şi. la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice. culturale. Este un aspect esenţial dovedit. a cetăţeniei. replica a dovedit că. în primul rând. (2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea. cât şi în mijloacele de informare în masă. deciziilor şi celorlalte condiţii prevăzute de legea organică. Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale fac parte din poporul român. lingvistice şi religioase. dreptul la identitate constituie un drept individual. de aceea. se păstrează sau se pierde cu îndeplinirea procedurilor. 6 Dreptul la identitate (1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul Ia păstrarea. Dacă a fost dobândită prin naştere. în sprijinul acestei idei este şi faptul că. 6 Titlul I. acestea sunt împotriva unui astfel de punct de vedere. Principii generale totodată a unităţii poporului nostru. atât în comportamentul politic al partidelor reprezentate în Parlament şi al autorităţilor publice. dobândirea cetăţeniei are loc potrivit principiului filiaţiei materne şi nu a principiului locului de naştere. Prin urmare. actelor. în temeiul său. Cetăţenia se dobândeşte. Regim juridic. în marea lor majoritate. 8 Constantinescu . deşi unii au încercat să infirme acest comportament spre a obţine o situaţie privilegiată.Constituţia din 1923 . Dreptul la identitate. nimeni nu poate revendica un privilegiu sau oricare alt interes. III. cetăţenia română nu poate fi retrasă. In chiar rândul minorităţilor naţionale. cunoscut în alte ţări.Art. Este o dispoziţie ce se justifică prin tradiţiile constituţionalismului românesc . Cetăţenia română dobândită prin naştere. II.

Art. reviste . cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt.cărţi. De aceea. lingvistice şi religioase. lingvistice şi religioase. Totul este ca acest criteriu să nu provoace atâtea suferinţe cum a provocat şi la noi în ţară şi în alte ţări. 7 De aceea. dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice. fără nici un fel de constrângere. culturale. dar nu poate fi conceput ca arbitrar. II. formate istoric. în acelaşi timp. Constantinescu . în acest scop. atât pentru păstrarea identităţii lor etnice. Criteriul etnic se bazează pe originea maternă a cetăţeanului şi se determină liber. Principii generale Art. 7 Românii din străinătate Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea. legea şi toate autorităţile publice trebuie să le asigure păstrarea. criteriul etnic trebuie să corespundă tradiţiilor. manuale. Dar. trebuie respectate principiile de egalitate şi nediscriminare în raport cu populaţia română majoritară. un rol esenţial îl are asigurarea bazei materiale necesare . aceste măsuri de protecţie nu trebuie să conducă la discriminarea majorităţii populaţiei de origine etnică română şi. presupune stabilirea de ajutoare şi măsuri care să contribuie la asigurarea identităţii lor. din cele mai îndepărtate timpuri deşi. obligaţiile ce le revin românilor din străinătate faţă de statul unde se află. în acelaşi timp. el a evoluat. în nici un fel. Aceasta nu împietează. Pentru aceasta solidaritatea internaţională este esenţială. cât şi pentru asigurarea loialităţii faţă de statul pe teritoriul căruia se află. Sprijinul statului este esenţial.Titlul I. aşa cum rezultă din realităţile contemporane. Astăzi există unele etnii. dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice. în consecinţă. mâine vor fi altele. cât şi de către fiecare dintre noi. Comentariu întărirea legăturilor cu românii din străinătate se întemeiază pe apartenenţa lor etnică la poporul român. oriunde am locui. culturale.atât de către autorităţile de stat abilitate.

Acestea nu au reprezentaţivitate politică. Este un rol de neînlocuit de care depinde. cel politic este decisiv. pluralismul este de esenţa democraţiei constituţionale şi. în cadrul său. în Guvern sau în alte autorităţi. sindicatele şi altele. respectând suveranitatea naţională. în acest cadru. Rolul partidelor politice. Privite în ansamblul lor. integrităţii teritoriale 10 Constantinescu . ordinea de drept şi principiile democraţiei. atât în Parlament. (2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. 8 Titlul I. Partidele sunt subiecte de drept public. pluralismul condiţionează întreaga noastră viaţă statală şi socială. Pe temeiul solidarităţii sociale. Principii generale Pluralismul şi partidele politice Art. cât şi a societăţii în ansamblul său. Pluralismul. care are un rol esenţial. Desigur că nu se poate reduce pluralismul numai la cel politic pentru că ar trebui să-1 considerăm doar pluripartidism şi. cu caracter îndeosebi doctrinar. dezvoltarea sa prin realizarea obiectivelor stabilite prin programul de guvernare aprobat. prin convingere.Art. ca intermediari între stat şi societate. partidele. Comentariu I. în final. Totodată. partidele politice. autorităţile publice şi grupurile de presiune alcătuiesc clasa politică. potrivit unei concepţii vehiculate mai ales în străinătate. Este o caracteristică ce rezultă din funcţia lor de intermediari dintre societate şi stat. cât şi ca Preşedinte al României. ar fi antidemocratic. în acelaşi timp. acţiunea partidelor politice trebuie să respecte principiul suveranităţii naţionale. mai exact. trebuie să contribuie la definirea. precum şi susţinerea lor spre a fi aleşi. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor. a voinţei politice a cetăţenilor şi la exprimarea ei prin vot. atât în dezvoltarea ţării. prin originea pregătirii funcţionarilor şi cadrelor de conducere necesare. ci constituie o grupare urmărind anumite interese specifice. cum sunt organizaţiile neguvernamentale. II. partidele se deosebesc de grupurile de presiune. integritatea teritorială. De aceea. dezvoltarea întregii societăţi. 8 (1) Pluralismul în societatea românească este o condiţie Ş' ° garanţie a democraţiei constituţionale.

ordinea de drept. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale. Principii generale Art. asociaţii profesionale. supremaţia normei constituţionale şi respectul ei de către toate autorităţile publice şi cetăţeni. atât la nivel central. patronilor sau membrilor altor asociaţii. Rol. economic şi social ale sindicaliştilor. Este un principiu de bază pentru dezvoltarea întregii societăţi. a urmărit sublinierea rolului acestora în dezvoltarea economico-socială a ţării. organizaţiei patronale sau a oricărei alte modalităţi de asociere.-patronate şi celelalte forme asociative.9 a ţării. democraţia constituţională presupune poziţia suprapusă a Constituţiei în cadrul sistemului juridic.Titlul I. în condiţiile legii. aprobat cu respectarea legii. Democraţia constituţională presupune ca întreaga dezvoltare 6 economico-socială a ţării să se realizeze cu respectarea ordinii constituţionale. I. 8. \ din Legea nr. în mod expres. patronate. "Art. III. 429/2003. patronatele şi asociaţiile profesionale Comentariu Sindicatele. 9 1( Sindicatele. Fiind forme asociative. I. prin Legea de revizuire din noiembrie 2003. şi principiile democraţiei. cât şi local. pct. în societate pluralismul implică nu numai rolul partidelor politice. ca o consecinţă a statului de drept. statutul. patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor. rolul acestor forme de asociere este de a apăra drepturile şi de a promova interesele de ordin profesional. reprezentate de sindicate. 9 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. De aceea. reglementează acţiunea sindicatului. Sindicate. Constantinescu 11 . Art. Indicarea. economice şi sociale ale membrilor lor. şi a patronatelor. ci şi cel al societăţii civile. cu respectarea prevederilor legale. în sensul autentic al termenului. îndeosebi a principalelor forme asociative din societate. după caz. prevăzut la art. în sistemul democraţiei constituţionale.

^ T r a t a t e j e r a tjf l c a te de Parlament. 10-11 4 Titlul I. mai mult. Constantinescu 12 . pe care le pot folosi aşa cum cred de cuviinţă. drepturile aparţin asociaţiei. Pe plan juridic. Este un aspect privilegiat ce nu contrazice principiile unanim admise ale dreptului internaţional şi. în acest cadru. 11 Dreptul internaţional şi dreptul intern (1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună. Subiect de drept. relaţii de bună vecinătate. pe temeiul unor tratate istorice. fac parte din dreptul intern. ci. Art.credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. întemeiate pe principiile şi pe celelalte norme general admise ale dreptului internaţional. 10 Relaţii internaţionale România întreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele şi. în relaţiile cu alte state. Principii generale II. indiferent de alianţele militare sau economice din care ar face parte şi de scopurile pe care aceste alianţe le urmăresc. Aceasta nu înseamnă că membrii lor sunt titulari de drepturi. raporturile statului nostru trebuie să se întemeieze nu numai pe principiile generale ale dreptului internaţional. în acelaşi timp. Aceasta înseamnă că. ca titular al drepturilor respective. Art. ca stat democrat. potrivit legii. relaţiile externe ale României sunt paşnice şi se întemeiază pe promovarea relaţiilor de bună vecinătate. De aceea. corespund intereselor ambelor părţi. Comentariu Politica externă a României se întemeiază pe principiile şi pe celelalte norme general admise ale dreptului public internaţional. este în interesul părţilor ca asemenea raporturi să se extindă cât de mult.Art. membrii sunt doar beneficiari ai rezultatelor obţinute. De aceea. De aceea. formate ca urmare a legăturilor cu popoarele locuind în imediata apropiere a statului român.

ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei. în acelaşi timp. întrucât obligă părţile între care au fost încheiate la respectarea lor şi asigură cadrul legal pentru angajarea răspunderii statelor ca urmare a încălcării obligaţiilor asumate. III. De aceea. ultimele se aplică. prevederile tratatelor încheiate pentru apărarea acestor drepturi au prioritate faţă de legile interne. îmbogăţind 4 prevederile acestui articol. legiuitorul constituţional optând pentru sistemul dualist. (3) s-a prevăzut că. tocmai ca urmare a asimilării tratatelor respective în dreptul intern. Constantinescu 13 . potrivit art. indiferent de denumire. " Alin. (3) al art. iar dacă există o neconcordanţă între prevederile acestor tratate sau pacte. pe temeiul priorităţii lor. dacă un asemenea tratat este contrar unei dispoziţii constituţionale. Este consecinţa logică a principiului supremaţiei Constituţiei. 429/2003. şi în activitatea instanţelor judecătoreşti. care. 11 a fost introdus prin art. în domeniul drepturilor 3 omului. 5 din Legea nr. tot aşa de consecvent. este ţinut să îndeplinească întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile prevăzute în aceste tratate. îi asigură. în definirea comunităţii internaţionale. (5).Titlul I. Prin Legea de 2 revizuire din noiembrie 2003. tratatele au un 1 rol aparte. Ea se justifică prin efectele sale favorabile celui îndreptăţit. Dispoziţii internaţionale contrare Constituţiei. la alin. pentru punerea de acord a normei constituţionale încălcate cu prevederile tratatului. statul nostru. 20 din Constituţie. dar care ar trebui să-şi găsească aplicare. prevăzut la art. 11 (3) " In cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei. Principii generale Art. Generalităţi. este aceea potrivit căreia sunt exceptate cazurile în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. prin autorităţile publice competente. fac parte din dreptul intern. ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei. care. Este o regulă aplicată consecvent de Curtea Constituţională. Principiul aplicării legii mai favorabile. 1 alin. pct. II. I. prin ratificarea lor de către Parlament. O regulă nouă. Comentariu I. astfel.

care este tricolorul. ele sunt prezente în orice manifestare de bucurie sau tristeţe ori. stabilite prin lege organică.Art. Comentariu Simbolurile naţionale identifică ţara. renăscut spontan în vâltoarea evenimentelor după decenii de prohibiţie. Ziua naţională. Principii generale în condiţii corespunzătoare. (2) din Constituţie. Tocmai de aceea. culorile sunt aşezate vertical. aplicarea priorităţii dreptului internaţional se face cu asigurarea interpretării în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. IV. galben. ca urmare a transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare şi exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în tratatul de aderare. cu majoritatea calificată de două treimi.I. 12 Titlul I. prioritar este interesul naţional. în condiţiile legii adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Patru sunt simbolurile naţionale proclamate de Constituţie: Drapelul. după caz. pentru prima oară instituit de domnitorul Al. Imnul Naţional „Deşteaptă-te române". prevăzut la art. Stema ţării şi sigiliul statului. (4) Stema ţării şi sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice. roşu. Prioritar este şi dreptul comunitar. 15 alin. Simboluri naţionale Art. interesele şi este similară cu principiul aplicării legii mai favorabile. Cuza. care este 1 Decembrie a fiecărui an. 12 (1) Drapelul României este tricolor. Se asigură astfel că. în ordinea următoare începând de la lance: albastru. 14 Constantinescu . cu celelalte pacte şi tratate la care ţara noastră este parte. (3) Imnul naţional al României este „Deşteaptă-te române". Dreptul comunitar. De aceea. (2) Ziua naţională a României este 1 Decembrie. în care însăşi ţara este reprezenta. în toate cazurile. pe acte oficiale. care este cel al Revoluţiei din 1989. după aderarea ţării la Uniunea Europeană.

Astfel este posibilă înţelegerea şi. indiferent de nivel. limba oficială este limba română. (2) şi ale art. De atunci. Constantinescu 15 . Bucureştiul reprezintă oraşul desemnat de către unionişti spre a fi capitala Principatelor Unite. 13-14 Art. II. răspândirea acestor acte pe întreg teritoriul naţional. 128 alin. el a rămas Capitala României. după caz. ci mai ales. limba oficială implică şi obligativitatea exprimării oficiale în cadrul autorităţilor publice. Comentariu I. 14 Capitala Comentariu Capitala României este municipiul Bucureşti. (2) şi (3) din Constituţie. (1). conform exigenţelor sale. Oraşul în care sunt concentrate autorităţile publice centrale este capitala unei ţări. Limba oficială este limba română. Principii generale Art. Limba maternă. aplicarea ei.Titlul I. Pe cale de consecinţă. Această dispoziţie trebuie corelată şi cu prevederile art. 120 alin. privind folosirea limbii materne în administraţie şi injustiţie. Esenţiale pentru realizarea acestor norme constituţionale sunt nu numai legea. 13 Limba oficială în România. Ea este limba în care sunt redactate actele oficiale ale statului nostru. Art.

.

generală şi abstractă. ceea ce nu poate fi interpretat decât în sensul că depinde de fiecare cetăţean. cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. pct. aceasta este o posibilitate juridică. 15 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. Comentariu L Definiţie. Este azi îndeobşte admis şi recunoscut faptul că drepturile şi libertăţile sunt universale şi indivizibile. garantate de Constituţie. (2) al art. pe planul realităţilor juridice interne ale fiecărei ţări. 1 libertăţile şi îndatoririle fundamentale începe prin consacrarea principiului universalităţii drepturilor şi îndatoririlor. Sub primul aspect. 429/2003. titlul privind drepturile. a cetăţeanului.Titlul II Drepturile. (2)" Legea dispune numai pentru viitor. cât şi de starea sa socială. 5> Muram 17 . în condiţiile conferite de ordinea constituţională. Concept. ea exprimă vocaţia omului. cât şi la titularii acestora. I. Valorificarea concretă şi exerciţiul efectiv al acestor drepturi şi libertăţi sunt. Desigur. 15 Universalitatea (1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea. 6 din Legea nr. universalitatea exprimă ideea că toţi cetăţenii unui stat se pot bucura de aceste drepturi şi libertăţi. Aşa cum lesne se observă. Sub cel de-al doilea aspect. libertăţile şi îndatoririle fundamentale Capitolul I Dispoziţii comune Art. Universalitatea drepturilor şi libertăţilor se referă atât la sfera propriu-zisă a drepturilor. de asemenea. de capacităţile şi eforturile sale. recunoscută de Constituţie fiecărui cetăţean. în sensul dat de către Alexis de ''Alin. de a beneficia de toate drepturile şi libertăţile.

Universalitatea. este absurd să se pretindă subiect de drept să 18 Muraru . în aceste pacte. 15 un principiu de drept de incontestabilă tradiţie. îndatoririle devin garanţii ale drepturilor.15 Titlul II. Constituţia oferă atât şansele. deoarece pentru a avea trebuie mai întâi să creezi. în firescul vieţii ca cetăţeanul să aibă atât drepturi. libertăţilor şi obligaţiilor. libertăţile şi îndatoririle fundamentale Tocqueville. libertăţile şi îndatoririle. (2) al art. într-o viziune largă. priveşte drepturile. Articolul 15 din Constituţie exprimă. Or. Această regulă este explicit formulată şi în cele două pacte internaţionale privitoare la drepturile omului. plecându-se de la constatarea că recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor lor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii. fără îndoială. libertăţi şi îndatoriri. Universalitatea drepturilor implică şi universalitatea îndatoririlor.Art. ratificate de România la 31 octombrie 1974). bineînţeles. II. permiţând sau interzicând şi. justiţiei şi păcii în lume. recunoscut faptul că o lege o dată adoptată produce şi trebuie să producă efecte juridice numai pentru viitor. sancţionând atitudinile deviante. pe fond. 15. Este de altfel. în definirea universalităţii drepturilor. să produci. Drepturile. apropierea rezultatelor exercitării acestor drepturi. fără deosebire de faptul reglementării lor prin chiar textul Constituţiei sau prin alte legi. astfel cum este concepută prin art. actualitate şi justiţie. Neretroactivitatea legii. Constituţia răspunde practic exigenţelor formulate în preambulurile celor două pacte privitoare la drepturile omului (Pactul internaţional relativ la drepturile economice. Aceasta pentru simplul motiv că legea se adresează subiectelor de drept. cât şi obligaţii faţă de semenii săi şi faţă de societate. şi anume neretroactivitatea legii. cât şi mijloacele şi garanţiile juridice pentru ca cetăţeanul să le poată valorifica. legătura indisolubilă dintre drepturi. Constituţia consacră în alin. să depui eforturi. intercondiţionarea lor. se statuează că aceste drepturi decurg din demnitatea persoanei umane şi statelor le revine obligaţia de a promova respectul universal şi efectiv al drepturilor şi libertăţilor omului. care arată că „individul are îndatoriri faţă de alţii şi faţă de colectivitatea căreia îi aparţine şi este ţinut de a depune eforturi în promovarea şi respectarea drepturilor recunoscute" în pacte. Este. sociale şi culturale şi Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice.

în sensul extinderii retroactivităţii şi la legea contravenţională mai favorabilă. spre a se stabili dacă este sau nu aplicabilă situaţiei juridice avute în vedere. sunt aplicabile numai pentru viitor. lovindu-se de principiul neretroactivităţii. în sensul căruia „legea dispune numai pentru viitor. răspunderea contravenţională este considerată administrativă. Subiectul de drept nu putea să prevadă ce va reglementa legiuitorul. 1. Ca Muram 19 . ea fiind însă la dispoziţia autorităţii statale căreia îi revine atribuţia interpretării general-obligatorii a legilor. anumite reguli subsidiare. noi. în anul 2003. Deşi în sistemul juridic românesc. ca orice interpretare de altfel. 5 art. o excepţie de la neretroactivitatea legii. iar comportamentul său este normal şi firesc dacă se desfăşoară în cadrul ordinii de drept atunci în vigoare.stricto sensu . o asemenea interpretare este de competenţa organului care a emis norma. ea nu are putere retroactivă". Cu prilejul revizuirii Constituţiei.de ceea ce reprezintă reguli noi. nici nu adaugă şi nici nu modifică acest înţeles. 15 răspundă pentru o conduită ce a avut-o anterior intrării în vigoare a unei legi care reglementează această conduită. 11. Interpretarea general-obligatorie intervine pentru a curma conflictele de interpretare. Alineatul (2) al art. Cealaltă ipoteză rămâne valabilă. anume cea privind aplicarea legii penale mai blânde şi cea privind legile interpretative. De regulă. Dispoziţii comune Art. precum şi în Codul penal. III. Principiul neretroactivităţii legii este expres formulat în Codul civil. art. nu erau prevăzute ca infracţiuni". 15 prevede excepţia legii penale şi contravenţionale mai favorabile. chiar dacă au fost consacrate cu scopul de asigura o mai riguroasă aplicare a legii.«Capitolul I. Deci. prin interpretare se explicitează conţinutul pe care norma interpretată 1-a avut ab initio. s-a adus o completare 7 alin. în această ipoteză este necesar însă de distins ceea ce constituie interpretarea . Orice act de aplicare a unei norme de drept presupune interpretarea 6 ei prealabilă. în sensul căruia „legea penală nu se aplică faptelor care.va adăuga la normă. lămureşte înţelesul normei interpretate. produse sau posibile. (2). în multe situaţii la o adevărată „penalizare" a contravenţiilor. Această ipoteză însă nu este. la data când au fost săvârşite. în fond. întrucât interpretarea general-obligatorie. Faţă de principiul potrivit căruia legea produce efecte juridice numai pentru viitor s-au impus în practica juridică şi în legislaţie două mari excepţii. dar acestamai ales dacă este organul legiuitor . tocmai în scop de clarificare. care. printr-un exces de reglementare s-a ajuns.

fără privilegii şi fără discriminări. Egalitatea în drepturi Art. neretroactivitatea legii. în condiţiile legii. încă aici. 11 20 Muram .Art. civile sau militare. de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. (2) Nimeni nu este mai presus de lege. pct. 16 Titlul II. (3)" Funcţiile şi demnităţile publice. Alin. Constituţionalizarea. vom consemna că alin. libertăţile şi îndatoririle fundamentale atare. nici o altă excepţie nu poate aduce limitări acestui principiu constituţional. Apoi. s-a impus o soluţie simetrică şi pentru legea contravenţională. Astfel. îndeosebi a libertăţii şi siguranţei persoanei. I. pot fi ocupate. Valoarea şi actualitatea principiului sunt incontestabile şi de notorietate. în dorinţa de a evita pe viitor asemenea confuzii a completat art. Drepturile. 15 marchează o transformare a unui principiu legal într-unui constituţional. Principiul neretroactivităţii legii se prezintă ca o garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale. 429/2003. 16 (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. orice alte prevederi legale contrarii trebuind a fi considerate neconstituţionale şi putând fi atacate pe căile controlului de constituţionalitate. fără excepţie nu numai pentru acelea care îl prevăd explicit. că legiuitorul constituant. 7 din Legea nr. Observând sistemul de drept în evoluţia şi actualitatea sa. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi. (2) al art. în afara excepţiei stabilite prin Constituţie. 23 stabilind că sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală. este obligatorie pentru toate ramurile de drept. Această transformare are importante semnificaţii juridice. IV. ca principiu constituţional. Trebuie să observăm. 16 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. orice atenuare a sa semnificând o suprimare sau o limitare a drepturilor şi libertăţilor umane. (3) al art.

şef de stat.Capitolul I. Funcţii publice. în sensul căruia nimeni 2 nu este mai presus de lege. civile sau militare. 7 din Legea nr. atât ca mod de ocupare. religia. 16 (4) " în condiţiile aderării României la Uniunea Europeană. Egalitatea în drepturi este prin ea însăşi o egalitate de şanse pe care Constituţia o acordă tuturor cetăţenilor. pentru 3 ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice. excede titlului II. ca mod de încetare. Acesta este şi sensul alin. (3). (2). (4) al art. cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. Principiul legalităţii. Prin conţinutul său. Muram 21 . originea etnică. II. Această regulă este o dispoziţie comună care. care determină criteriile nediscriminării. se poate observa că misiunea de deputat. I. pct. senator. In legătură cu nuanţarea terminologiei . Pentru dreptul constituţional "Alin. 4 explicaţiile se regăsesc în intenţia legiuitorului de a determina cât mai precis sfera de aplicabilitate a principiului. 16 a fost introdus prin art. într-o desăvârşită tehnică juridică. sexul. trebuie să observăm că suntem în prezenţa unui text care. Comentariu I. Astfel. Dispoziţii comune Art. naţionalitatea. averea sau originea socială. Acest text a fost introdus însă chiar de către Adunarea Constituantă. bineînţeles. prin conţinutul său. persoanele trebuie să aibă cetăţenie română şi domiciliul în ţară. care garantează egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice. fără privilegii şi fără discriminări. 429/2003. putea desigur lipsi. opinia. Noţiune. este completată printr-un alt principiu. ca principiu de bază al instituţiei drepturilor 1 şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. ministru este totuşi altceva decât o funcţie publică. Astfel. cât şi ca dimensiune a atribuţiilor şi. (1) se corelează cu art. în ideea de a întări principiul egalităţii în drepturi şi ca un ecou firesc al prevederilor Cartei de la Paris (1990) relative la statul de drept. 4 alin. şi anume egalitatea în drepturi.funcţii şi demnităţi publice. alin. apartenenţa politică. Explicaţii aparte impune alin. limba. 16. acestea fiind rasa. (1) din art. Universalitatea. III. (2). Privitor la alin.

22 Muraru . de unde rezultă că. ceea ce. Este important să menţionăm că alin. în măsura în care sunt necesare. civile şi militare. 16 Titlul II. Cât priveşte prima condiţie. Astfel. în ceea ce priveşte ocuparea unor funcţii private. o garanţie a ataşamentului persoanei faţă de ţara la guvernarea căreia participă ca demnitar sau funcţionar public. Demnitatea publică este prin excelenţă o categorie a dreptului constituţional. ea trebuie corelată cu dispoziţiile legii române care îngăduie dubla cetăţenie. Totodată. Ea se practică în majoritatea sistemelor constituţionale. nu exclude alte reguli de protecţie. la alin. şi anume: cetăţenia română şi domicilierea pe teritoriul României. va trebui să reţinem că funcţiile şi demnităţile publice sunt într-o incontestabilă legătură. Fără a proceda la delimitări rigide. capacitate etc). (3) se referă numai la funcţiile şi demnităţile publice civile sau militare. Condiţia de domiciliere pe teritoriul ţării este şi ea o condiţie firească. de a avea cetăţenie română. Faţă de perspectiva integrării României în Uniunea Europeană s-a considerat că nu mai este justificată interdicţia accesului la aceste funcţii şi demnităţi a cetăţenilor români care au şi o altă cetăţenie. ci şi prin specificul noţiunilor şi categoriilor cu care operează. ea este de fond pentru că demnitarii nu sunt simpli funcţionari publici.Art. este neîndoielnic că textul se referă la acelea care presupun exerciţiul autorităţii statale. (3). aceasta nu este condiţionată de asemenea circumstanţieri. (3) s-a adăugat o teză nouă în sensul căreia statul român garantează egalitatea de şanse dintre femei şi bărbaţi pentru ocuparea funcţiilor publice. cu profunde semnificaţii juridice s-a adus cu prilejul revizuirii Constituţiei. Faţă de prevederile alin. desigur. Cât priveşte funcţiile publice menţionate în alin. Alineatul (3) se referă la două condiţii de maximă importanţă şi generalitate. Egalitatea de şanse. domiciliul fiind. în vechea redactare textul permitea accesul la funcţiile şi demnităţile publice acelor care aveau numai cetăţenia română. (3) a cunoscut o modificare esenţială în anul 2003. alături de cetăţenie. este firesc ca ocuparea unei funcţii sau demnităţi publice să se facă numai de către persoane care îndeplinesc toate condiţiile legale cerute (vârstă. această ramură principală a dreptului care se individualizează în ansamblul sistemului dreptului nu numai prin obiectul său de reglementare. fără însă a se confunda. Drepturile. libertăţile şi îndatoririle fundamentale o asemenea distincţie nu este pur terminologică. trebuie subliniat că art. 16 alin. (3). O completare. IV.

16 se regăseşte în 8 alin. ca apartenenţă a persoanei fizice la statul român. prin efectele sale. Art. Cetăţenia română. libertăţilor şi îndatoririlor prevăzute de Constituţie şi de legi. cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară. textul devenind aplicabil în condiţiile legii organice şi ale aderării României la Uniunea Europeană. determină statutul juridic al persoanei. 1 apartenenţă în virtutea căreia persoana poate fi titular al drepturilor. cetăţenii români care se află în străinătate au dreptul să apeleze la protecţia autorităţilor române. în temeiul acestei apartenenţe. De altfel. Legiuitorul va trebui să identifice formulele juridice cele mai potrivite pentru ca acest text să nu rămână o simplă declaraţie. 17 Cetăţenii români în străinătate Cetăţenii români se bucură în străinătate de protecţia statului român şi trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile. V. care. Cetăţeni europeni. De aceea. II. Bucurându-se de protecţia statului român. în care regulile cuprinse în principiile şi celelalte norme general admise ale dreptului internaţional au importanţa lor. O altă completare a art. Modalităţile concrete de acordare a protecţiei sunt desigur 2 dependente de sistemul juridic. este de fapt legătura politică şi juridică dintre cetăţean şi stat. Comentariu I. atât în interiorul. Dispoziţii comune Art. iar acestea au obligaţia constituţională de a le acorda protecţia necesară. Muram 23 . oriunde s-ar afla ea. (4) care dă dreptul cetăţenilor europeni de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.Capitolul I. cetăţeanul român care se află în afara frontierelor trebuie însă să-şi îndeplinească obligaţiile ce-i revin potrivit Constituţiei şi legilor române. cât şi în afara frontierelor. 17 Este astfel exprimată la nivel constituţional evoluţia aparte a principiului egalităţii. Este efortul constituţional pentru integrare în structurile europene. între state există deja acorduri şi convenţii care permit şi reglează această colaborare juridică.

la conştiinţă). ori de obligaţia de creştere. statutul juridic al tuturor persoanelor fizice. la demnitate. Comentariu I. temporar. b) Din punct de vedere strict juridic. afară de cazul în care acestea sunt incompatibile cu absenţa sa din ţară. Cetăţenii străini şi apatrizii Art. desigur. garantată de Constituţie şi de alte legi. şi străinii şi apatrizii care locuiesc pe teritoriul său. în sistemele constituţionale există regula potrivit căreia numai cetăţeni au drepturi politice (de a alege sau de a fi ales în autorităţile reprezentative la nivel naţional) pentru că numai ei pot şi trebuie să participe la guvernarea statului propriu. sunt ataşaţi destinelor statului român. Constituţia nu pot să nu recepteze această realitate şi să nu reglementeze. Drepturile. în reglementarea constituţională a statutului străinilor şi apatrizilor din România se au în vedere următoarele: a) Străinii şi apatrizii.Art. (2) Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii. cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte. 18 Titlul II. la libertate. în condiţiile legii a îndatoririlor militare. libertăţile şi îndatoririle fundamentale Faptul că el. Constituţia sau legile cer ca o condiţie indispensabilă şi calitatea de cetăţean român. 18 (1) Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor. plecând de la categoria generală de om sau de fiinţă umană. pentru dobândirea şi exercitarea anumitor drepturi. se găseşte în afara frontierelor României nu-1 scuteşte de îndeplinirea acestor obligaţii normale şi fireşti. De asemenea. au anumite drepturi naturale. Este suficient să amintim că 24 Muram . de exemplu de îndeplinirea. care. Populaţia unui stat cuprinde. Important este însă faptul că simpla absenţă din ţară nu-1 exonerează pe cetăţeanul român. sau de obligaţia de plată a impozitelor pentru imobilul al cărui proprietar este. în calitatea lor de oameni. anumite drepturi pot aparţine numai cetăţenilor români. întreţinere şi educaţie a copilului său minor etc. Sistemul juridic şi. inalienabile şi imprescriptibile (la viaţă. prin cetăţenie. în afara cetăţenilor.

obligaţiile corespunzătoare.Capitolul I. străinii şi apatrizii. există şi alte drepturi subiective. Dispoziţii comune Art. 9 al Constituţiei române din anul 1923 . străinii şi apatrizii au toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de Constituţie şi de legi. deci. Intro primă variantă. Practic străinii şi apatrizii din România se pot bucura de toate drepturile şi libertăţile afară de acelea pentru care Constituţia sau legea impun calitatea de cetăţean român. Formularea constituţională este generoasă şi cuprinzătoare. (1) aşa cum apare în Constituţie . I teza IV). decât în cazuri excepţionale. 18 această calitate este expres cerută pentru ocuparea unei funcţii de magistrat. la cererea unui stat străin. Asemenea drepturi trebuie acordate şi străinilor sau apatrizilor care domiciliază sau locuiesc în România. problema a ridicat serioase dificultăţi atunci când a trebuit să primească exprimarea tehnico-juridică într-un articol constituţional.este cea mai potrivită. care aparţin oricărei fiinţe umane. în orice caz. Azilul se acordă numai celor urmăriţi pentru activităţi politice (se mai numeşte şi azil politic) şi nu pentru fapte de drept comun. deoarece în statul lor de origine sunt urmărite sau persecutate pentru activităţi desfăşurate în favoarea umanităţii. Ar fi însemnat. Persoanele cărora li se acordă azil de către România se Muraru 25 . Aceasta pentru simplul fapt că protecţia persoanelor şi a averilor este ceea ce interesează. Articolul 18 reglementează dreptul de azil. Mai mult. progresului şi păcii. II. a căror dobândire şi exercitare legea nu le condiţionează de calitatea de cetăţean. ştiut fiind că azilul este prin excelenţă un drept care aparţine străinilor şi apatrizilor. Deşi clară şi simplă. să fie urmată de un inventar al drepturilor şi libertăţilor care aparţin în exclusivitate cetăţenilor români. Este. Dreptul de azil. Dreptul de azil reprezintă găzduirea şi protecţia pe care statul român le acordă acestor persoane. s-a considerat că formularea alin. bineînţeles.inspirată evident după art. cu prilejul formulării principiilor şi structurii viitoarei Constituţii a României această idee a fost astfel exprimată: „în România. O asemenea exprimare ridica desigur multe semne de întrebare. în afara acelora care aparţin în exclusivitate cetăţenilor români" (titlul II cap. c) în afara drepturilor naturale. în calitatea sa de om. în fond. de netăgăduit că şi străinii şi apatrizii trebuie să aibă anumite drepturi şi libertăţi şi. cetăţenii proprii nu pot fi extrădaţi. Ca atare.

b) obligaţia legiuitorului de a stabili printr-o lege cazurile şi condiţiile în care dreptul de azil se acordă sau se retrage. 429/2003. 8 din Legea nr. libertăţile şi îndatoririle fundamentale bucură de toate drepturile şi au toate obligaţiile. I. De asemenea. 2) Alin. principalele documente juridice internaţionale. (2) 2 ) Prin derogare de la prevederile alineatului (1). (1). 19 26 Muram . Extrădarea şi (l) Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat expulzarea din România. 14 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. III. 19 a fost introdus prin art. în sensul instrumentelor internaţionale care au dispoziţii referitoare la asemenea crime. "A se vedea. Drepturile. azilul este un act paşnic şi umanitar şi nu poate fi considerat ca un act inamical faţă de un stat.Art. potrivit alin. precum şi practica statelor în acest domeniu consideră că orice persoană are dreptul de a cere azil şi de a obţine azilul într-o altă ţară. în fine. Documente juridice internaţionale. precum şi Declaraţia asupra azilului teritorial adoptată de O. Potrivit documentelor internaţionale în materie. cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte. o crimă de război sau o crimă contra umanităţii. Un asemenea drept nu poate fi invocat de persoanele asupra cărora există indicii serioase de a le considera că au comis o crimă contra păcii. aprecierea asupra motivaţiei azilului revine statului care îl acordă. (3) Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate. (4) Expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie. pct. cu excepţia celor care aparţin în exclusivitate cetăţenilor români. mai ales. la 14 decembrie 1967. 19 Titlul II. c) România acordă şi retrage dreptul de azil în concordanţă cu tratatele şi convenţiile la care este parte. Din examinarea alin. (11) al art. în exerciţiul suveranităţii sale''. art. Art. în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate.N. (2) rezultă următoarele: a) recunoaşterea dreptului de azil ca un drept fundamental.U.

să nu rămână nejudecaţi şi nepedepsiţi. Ea asigură ca autorii unor infracţiuni. aşa cum s-a arătat la comentariul art. cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte. 23) şi dreptul la liberă circulaţie (art. De regulă. legiuitorul constituant român a completat art. Aceste realităţii presupun colaborarea eficientă între autorităţile judiciare pentru realizarea unui spaţiu european de securitate juridică şi.Capitolul I. Excepţii. terorismul a făcut şi face tot mai multe victime. Expulzarea sau extrădarea propriului cetăţean ar fi o măsură contrară raportului de cetăţenie. II. între care extrădarea propriilor cetăţeni este admisă. De la adoptarea Constituţiei. mai ales ai unor infracţiuni internaţionale grave. urmând ca reglementările de detaliu să fie realizate prin lege. 19 I. precum şi din documentele juridice internaţionale. traficul de femei şi copii. Extrădarea şi expulzarea sunt două măsuri foarte grave care privesc 1 prin excelenţă libertatea individuală (art. Acest caz este desigur explicabil prin istoria şi legăturile sociale şi politice deosebite dintre cele două state. în literatura juridică se menţionează relaţiile dintre Anglia şi Statele Unite ale Americii. traficul de arme. în viaţa 2 internaţională s-au impus unele realităţi noi. în condiţiile legi şi pe bază de reciprocitate. ascunzânduse pe teritoriul altor state. Este motivul pentru care cele mai generale reguli în acest domeniu sunt cuprinse în chiar corpul Constituţiei. stabilind că. Tehnic juridic extrădarea este un act de asistenţă judiciară interstatală în materie penală care urmăreşte transferul unui Muraru 27 . 19 exprimă o regulă de tradiţie. 25). care. Dispoziţii comune Comentariu Art. potrivit căreia cetăţenii proprii nu pot fi nici extrădaţi şi nici expulzaţi. S-a constatat o intensificare a fenomenului infracţional la nivel european (mai ales o anumită ofensivă a crimei organizate). 19 cu o excepţie. în anul 1991. mai ales. implică obligaţia de protecţie pe care statul trebuie să o asigure tuturor cetăţenilor săi. s-au multiplicat faptele de fabricare şi vânzare a drogurilor. III. care rezultă şi din Constituţiile străine. (1). Ca atare. Extrădarea este instituţia juridică ce permite unui stat de a cere 3 altui stat pe teritoriul căruia s-a refugiat unul dintre cetăţenii săi să i-1 predea. Alineatul (1) al art. 18. pentru judecarea în cadrul jurisdicţiei unice a delicvenţilor. pot fi extrădaţi sau expulzaţi numai cetăţenii străini şi apatrizii. prin derogare de la prevederile alin.

Câteva reguli însă sunt deja de largă aplicaţie şi. Astfel. traficului de femei şi copii. în mod firesc. acţiuni contrare legii sau acţiuni politice contra siguranţei statului. Aşa cum se arată în literatura juridică. convenţii sau protocoale la care România este parte. în mod silit. am putea spune. ineficient. ofense aduse statului de reşedinţă sau unui stat străin. măsura expulzării se ia de regulă pentru ocrotirea ordinii de drept. inumane sau degradante etc. Codul penal reglementează expulzarea străinilor în cadrul măsurilor de siguranţă. traficului de arme. a legislaţiei româneşti. nu se admite extrădarea pentru raţiuni politice sau atunci când în ţara respectivă persoana în cauză ar putea fi condamnată la moarte ori ar exista riscul de a fi supusă torturii şi altor pedepse sau tratamente crude. libertăţile şi îndatoririle fundamentale individ urmărit sau condamnat penal din domeniul suveranităţii judiciare a unui stat în domeniul celuilalt stat. universal recunoscute de sistemele şi practicile juridice. Urmează ca autorităţile care vor avea de rezolvat asemenea probleme să procedeze la o interpretare şi aplicare a normelor juridice internaţionale care privesc direct sau tangenţial acest domeniu. aceste reguli. fiind motivată de consideraţii de ordin politic. în sensul ca executarea deciziei de expulzare să nu fie inutil brutală. rapidă sau vexatorie. 11) şi sunt aplicabile în domeniul expulzării. economic. în măsura în care sunt consemnate în pacte. desigur. Expulzarea este instituţia juridică în virtutea căreia autorităţile publice dintr-un stat pot să oblige o persoană (cetăţean străin sau apatrid) să părăsească ţara. fac parte din dreptul intern (potrivit art. IV. şederii acestei persoane pe teritoriul său. în dreptul internaţional sau stabilit totuşi unele reguli privind expulzarea. terorism. Extrădarea se admite şi se practică în cazurile de piraterie maritimă şi aeriană. un asemenea procedeu fiind dificil de realizat şi. juridic. Articolul 19 din Constituţie nu a nominalizat situaţiile în care extrădarea este admisibilă. menţionânduse în acest context tulburări ale ordinii publice. 19 Titlul II. iar expulzatului să i se lase dreptul de a alege statul spre teritoriul căruia urmează să fie expulzat. traficului de stupefiante. şi. adică acele măsuri care au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală şi care se iau faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală. 28 Muraru . genocid etc. desigur. adică expulzarea să se facă cu respectarea drepturilor inerente persoanei.Art. Drepturile. punând astfel capăt.

13 decembrie 1985). cultură. limitarea controlului judiciar fiind explicată. religie. mai ales în ce priveşte expulzarea. 19 stabileşte că numai 8 justiţia poate hotărî extrădarea sau expulzarea. Dalloz. 19 Articolul 19 stabileşte şi regula în sensul căreia extrădarea străinilor şi 7 apatrizilor se poate decide numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate. faţă de realitatea că ambele măsuri aduc atingeri grave unor libertăţi fundamentale. afară de cazul în care raţiuni imperioase de securitate naţională nu se opun. Aşa cum am remarcat deja. Expulzarea individuală sau colectivă a străinilor ce se găsesc în această situaţie pentru motive de rasă. Liberte publiques. Muraru 29 . 341-342. pentru că în structura şi sistemul Constituţiei României puterea judecătorească este unul din garanţii drepturilor şi libertăţilor constituţionale. Sunt două condiţii care stabilesc temeiul juridic al extrădării. p. "A se vedea şi CA. Autoritatea competentă.Capitolul I. ce stabileşte că „un străin care se găseşte legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decât în executarea unei decizii luate conform legii. culoare. 334-338 Şi p. 1982. decizia a revenit autorităţilor administrative''. de origine naţională sau etnică este interzisă". apare motivat textul constituţional în sensul căruia justiţia trebuie să decidă. fiind reprezentat în acest scop. Dispoziţii comune Art. Ultimul alineat al art. V. 7 din Declaraţia privind drepturile omului aparţinând persoanelor care nu posedă naţionalitatea ţării în care locuiesc (ONU. Paris. în istoria acestor două instituţii juridice. Colliard. Documente internaţionale. Credem că nu este lipsită de interes 9 prevederea art. prin aceea că ea răspunde în general unor motive de oportunitate care nu pot fi supuse aprecierii judecătorului. el trebuie să aibă posibilitatea de a valorifica motivele contrare expulzării sale şi de a cere examinarea cazului său de către autoritatea competentă sau de una ori mai multe persoane special desemnate de o anumită autoritate. VI.

Dispoziţiile acestui articol trebuie interpretate prin coroborarea lor mai ales cu art. I. se vorbeşte de pacte şi tratate. în ideea de a se marca ataşamentul şi respectul faţă de cele două pacte. adoptată la 10 decembrie 1948. care a marcat începutul unei ere noi în proclamarea şi protecţia drepturilor omului. 20 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. (2) " Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului. ele fiind o aplicaţiune specifică a acestei corelaţii în domeniul drepturilor constituţionale. deşi într-o viziune largă. Prima regulă stabileşte că interpretarea şi aplicarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti se fac în concordanţă cu prevederile tratatelor internaţionale la care România este parte. la care România este parte. 11 care consacră corelaţia dintre dreptul internaţional şi dreptul intern. şi legile interne. libertăţile şi îndatoririle fundamentale. cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. Explicaţia acestui limbaj al art. 429/2003. 20 stă în ataşamentul pe care România îl proclamă explicit mai întâi faţă de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Comentariu I. 20 30 Muraru . iar în ceea ce priveşte celelalte documente internaţionale. au prioritate reglementările internaţionale. libertăţile şi îndatoririle fundamentale Tratatele (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi internaţionale libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în privind concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor drepturile Omului. este nominalizată Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.Art. Art. acest document de început şi de referinţă în domeniu. Articolul 20 cuprinde două reguli care privesc de fapt transpunerea în practică a dispoziţiilor constituţionale privind drepturile. 20 Titlul II. şi anume Pactul internaţional relativ la drepturile 1J Alin. Aşa cum rezultă din lectura textului. pct. ştiinţifică. Drepturile. cu pactele şi cu celelalte tratate la care omului România este parte. pactele sunt tratate. 9 din Legea nr. (2) al art.

în textul art. care s-a impus. 20 privesc corelaţia dintre reglementările internaţionale şi cele interne. Declaraţia Universală este actul de naştere a unei viziuni şi a unei construcţii politico-juridice noi în domeniul drepturilor. începute o dată cu adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului în anul 1948. neconcordanţe între ele şi reglementările interne. 20 economice. în timp. Rolul şi motivarea reglementării. la demnitate. ideea fundamentală care domină această instituţie este tocmai preeminenţa reglementărilor internaţionale. păstrându-se desigur şi rolul reglementărilor juridice interne în proclamarea şi protejarea concretă a drepturilor cetăţeneşti. Legitimitatea unei asemenea viziuni rezultă din aceea că oamenii au 5 anumite drepturi naturale. comunitatea internaţională a procedat la elaborarea de documente politice şi juridice (pacte. comun. tratate). realizându-se. sociale şi culturale şi Pactul relativ la drepturile civile şi politice. acest document de referinţă a exprimat tendinţa drepturilor umane de a depăşi sfera şi limitele strâmte ale frontierelor unui stat. Oamenii se nasc cu dreptul la viaţă. corelaţie care se prezintă astăzi ca rezultatul unei evoluţii îndelungate. libertăţilor şi îndatoririlor fiinţei umane. contradicţii. o limbă comună a oamenilor de pretutindeni. realismul său. cuprinzător şi eficient. (2) este acordată numai reglementărilor din domeniul drepturilor omului. Trebuie menţionat că această prioritate stabilită prin alin. la libertate. Nu este lipsită de interes şi constatarea în sensul căreia drepturile 7 din generaţia a doua şi mai ales cele din generaţia a treia (precum dreptul II. la căutarea fericirii şi în toate acestea există ceva universal. convenţii. Dispoziţii comune Art. Astăzi. spre care aspiră. ele devenind o problemă a comunităţii internaţionale. O dată ce această vocaţie naturală şi universală a fost identificată şi 6 recunoscută. în situaţia în care s-ar ivi anumite nepotriviri. Cea de-a doua regulă acordă prioritate reglementărilor internaţionale. art.Capitolul I. Valorificându-se desigur tradiţiile în domeniu. protocoale. un sistem internaţional de norme. 3 desigur celor cuprinse în tratate ratificate de România. conflicte. Soluţiile cuprinse în 4 Muram 31 . imprescriptibile şi inalienabile prin natura lor de fiinţe umane. Construcţia acestui sistem. declaraţii. 20 s-a menţionat şi cuvântul pactele. eficienţa sa în protecţia drepturilor omului i-au dat şi o forţă juridică aparte.

g Soluţia constituţională dată de art. 21 Titlul II. Regula priorităţii. 20 exprimă nu numai ataşamentul faţă de reglementările internaţionale. (3) şi (4) ale art. implică două consecinţe majore. în perspectiva aplicării lor. O primă consecinţă îl priveşte chiar pe legiuitor. Acest adaos este în spiritul şi litera principalelor instrumente judiciare internaţionale în domeniul drepturilor omului. (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite. libertăţile şi îndatoririle fundamentale la un nivel de trai decent. 10 Art. 32 Muram . IV. care va trebui întotdeauna şi obligatoriu să verifice dacă proiectele de legi pe care le discută şi le adoptă se corelează cu tratatele internaţionale la care România este parte. în domeniul drepturilor omului sunt încă multe lucruri de înfăptuit. Dispoziţiile art. 20. pct. 21 Accesul liber la justiţie (1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor. O a doua consecinţă priveşte autorităţile publice competente a negocia. încheia şi ratifica tratatele internaţionale. 21 au fost introduse prin art. (3) " Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. " Alin. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. liberă circulaţie. I. dreptul la informaţie) pot fi realizate în deplinătatea dimensiunilor lor numai prin colaborarea internaţională. ci şi marea receptivitate faţă de dinamica posibilă şi previzibilă. 429/2003. Consecinţe juridice. care vor trebui să manifeste o atenţie sporită în observarea corelaţiei dintre prevederile actului internaţional şi dreptul românesc. iar în situaţii mai dificile să se folosească de procedeele rezervelor sau declaraţiilor. 10 din Legea nr.Art. a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. 9 III. Drepturile. Legiuitorul constituant din anul 2003 a completat regula priorităţii prin adaosul „cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile". care presupun colaborarea între state şi care se vor realiza prin tratate internaţionale.

deci. II. Este subînţeles că accesul liber la justiţie permite depunerea oricărei cereri a cărei rezolvare este de competenţa autorităţilor judecătoreşti. printre care menţionăm publicitatea. el permite accesul la justiţie pentru apărarea oricărui drept sau libertate şi a oricărui interes legitim. în general pe izvoarele de drept. Realizarea corectă a acestor funcţii este asigurată de reguli de desfăşurare a activităţii de judecată. Dispoziţii comune Art. Folosind exprimarea „interese legitime". textul Muraru 33 . înfăptuirea justiţiei. art. Interese legitime. oralitatea şi contradictorialitatea dezbaterilor. Interesele nelegitime nu pot şi nu trebuie ocrotite. Obligaţia de 3 ocrotire. posibilitatea exercitării căilor de atac etc. Justiţia se înfăptuieşte în numele legii. trebuie să arătăm că Legea fundamentală şi celelalte legi nu apără şi nu garantează orice interese. pe cutumă. S-ar putea pune întrebarea de ce în Constituţie se foloseşte exprimarea interese legitime? Nu ar fi aceasta o restrângere a posibilităţii de a acţiona în justiţie şi. în sistemul 1 Constituţiei României. 21 permite oricărei persoane 2 accesul la justiţie: cetăţean român. de a face dreptate. obligaţia de motivare a hotărârilor. Acest rol se motivează prin locul autorităţilor judecătoreşti în sistemul puterilor publice şi prin funcţiile lor. Articolul 21 implică o corectă delimitare între dreptul la acţiune în justiţie şi obligaţia constituţională de ocrotire a drepturilor. nu ar fi fost suficient doar termenul „interese"? Pentru a se răspunde la aceste întrebări. Caracterul legitim sau nelegitim al pretenţiilor formulate în acţiunea în justiţie va rezulta numai în urma judecării pricinii respective şi va fi constatat prin hotărârea judecătorească. ele fiind contrare legalităţii şi statului de drept. de către judecătorii care sunt independenţi şi se supun numai legii. Raportarea activităţii judecătoreşti numai la lege asigură tocmai aplicarea necondiţionată a legii şi numai a legii. Dreptul la acţiune în justiţie. cetăţean străin sau apatrid. în al doilea rând. indiferent dacă acestea rezultă din Constituţie sau din alte legi. Funcţiile justiţiei sunt de a interpreta şi aplica legile la cazurile concrete. justiţia a devenit una din garanţiile exercitării efective a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.Capitolul I. libertăţilor şi intereselor legitime. de a judeca şi aplica sancţiuni. ci numai pe acelea care se întemeiază pe drept. Prin generalitatea formulării sale. 21 Comentariu I. Necesitatea reglementării.

V. ci obligă justiţia să ocrotească numai interesele legitime. comportamentul părţilor. 21 Titlul II. Pentru apărarea drepturilor. IV. (2). Prin revizuirea efectuată în anul 2003. 6 din Convenţia europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. 2 1 a cunoscut completări de mare importanţă şi actualitate. Cât priveşte termenul rezonabil. Dreptul la un proces echitabil. Sintagma Jurisdicţii speciale administrative" are în vedere acele activităţi de soluţionare a litigiilor care se desfăşoară în faţa unui organ administrativ-jurisdicţional prin emiterea unui act administrativjurisdicţional. precizarea din alin. 20. Se exprimă astfel rolul acestor jurisdicţii în descongestionarea justiţiei. o valorificare explicită. în sensul căruia nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Drepturile. Sesizarea justiţiei. comportamentul autorităţilor publice. Astfel. art. libertăţilor şi a intereselor legitime se poate realiza fie pe calea acţiunii directe. termenul rezonabil include şi durata unor proceduri prealabile sesizării justiţiei şi se calculează până la soluţionarea definitivă a cauzei. d). fie prin orice altă cale procedurală. este firească. 146 lit. Aşa cum se precizează în doctrină. dificultatea probelor. claritatea regulii de drept aplicabile. (4) în sensul căruia jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite. libertăţile şi îndatoririle fundamentale constituţional nu pune o condiţie de admisibilitate a acţiunii injustiţie. iar gratuitatea este un mijloc de încurajare pentru a se recurge la asemenea proceduri. se garantează dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Trebuie să adăugăm că accesul liber la justiţie fiind garantat chiar prin Constituţie. cerute de unele acte normative drept condiţii pentru introducerea 34 Tănăsescu . Este evidentă valorificarea art. O altă completare adusă acestui articol este cea din alin. deoarece acest articol era oricum aplicabil injustiţie în temeiul art. inclusiv pe calea excepţiei de neconstituţionalitate menţionate de art.Art. termenul rezonabil se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei: complexitate. Jurisdicţii speciale administrative. Aşa cum a decis şi Curtea Constituţională a României. acesta exprimă realitatea că justiţia nu trebuie realizată cu întârzieri care să compromită eficienţa şi credibilitatea sa. Nu intră în această categorie recursurile prealabile sau ierarhice. aspectul internaţional al situaţiei. III.

Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. (1) Dreptul la viaţă. după caz. nu intră sub incidenţa alin. 22 unei acţiuni injustiţie. anume dreptul la viaţă. recursuri care nu presupun contradictorialitatea. în orice caz. textului consacrat Curţii de Conturi. (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă. motiv pentru care atunci când legea oferă posibilitatea autorităţilor pârâte să revoce actul care vatămă un drept sau un interes legitim al cetăţeanului sau. Raţiunea noului text o reprezintă protejarea cetăţenilor în faţa unor 9 posibile abuzuri legislative. când oferă posibilitatea cetăţenilor. dreptul la integritate fizică şi dreptul la integritate psihică. apelând şi la un „arbitru" nu poate fi vorba de abuz legislativ şi obstrucţionarea accesului la justiţie.Capitolul II. aflate în litigiu să soluţioneze litigiul pe cale amiabilă. Generalităţi. (4) nici concilierile. în 2003. Capitolul II Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. de exemplu. între care şi Legea contenciosului administrativ. drepturile menţionate nu sunt totuşi confundabile din punct de vedere juridic. în sensul eliminării atribuţiilor jurisdicţionale ale acesteia. la care sunt obligate părţile în materie comercială. părţilor în general. textul la care ne referim trebuie interpretat şi prin raportare la modificările aduse. 22 Dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică Comentariu I. în aceste ipoteze nu suntem în prezenţa „unor jurisdicţii" de genul celor avute în vedere de alin. Articolul 22 reglementează trei drepturi fundamentale 1 intr-un unic conţinut normativ. De asemenea. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. Tănăsescu 35 . soluţionându-se pe baza unor reguli ale procedurii administrative necontencioase. precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate. Deşi sunt într-o legătură indisolubilă. (4).

3 că „orice om are dreptul la viaţă. o cruzime ce foarte rar s-a dovedit dreaptă şi niciodată eficientă. 2 că „dreptul oricărei persoane la viaţă este protejat de lege.Art. art. în această accepţiune largă. fapte. libertate şi la inviolabilitatea persoanei". 36 Tănăsescu . pentru că el are mai multe accepţiuni. decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de către un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată de lege cu această pedeapsă". urmare a consacrării sale în cele mai importante acte internaţionale din acest domeniu. istoria dovedind că de multe ori a fost efectul unor grave erori judiciare şi că nu totdeauna a pedepsit ceea ce trebuia astfel pedepsit. Reglementarea sa la nivelul legilor fundamentale ale statelor lumii a devenit regulă în materie după cel de-al doilea război mondial. ca fiind contrară drepturilor naturale ale omului. Interdicţia prevăzută de art. 22 alin. Astfel. libertăţile şi îndatoririle fundamentale II. nici o excepţie nefiind posibilă. politice şi sociologice. cerinţe şi dorinţe ce se adaugă. Drepturile. dar este. dreptul la viaţă priveşte viaţa persoanei numai în sensul ei fizic. (3) este absolută. prin natura sa. dreptul la viaţă este asigurat prin întreg sistemul constituţional. Nimeni nu poate fi privat de viaţa sa în mod arbitrar". această soluţie fiind mai eficientă din punct de vedere juridic. Dreptul la viaţă este cel mai natural drept al omului. Articolul 22 din Constituţie se referă la accepţiunea restrânsă a dreptului la viaţă. precum Magna Charta Libertatum. Având în vedere că acest drept fundamental implică. permit şi îmbogăţesc existenţa fizică. prezentă în documentele juridice. Interzicerea prin Constituţie a pedepsei cu moartea exprimă tendinţa dominantă azi în lume. în primul rând. 6 pct. Petition of Right sau Declaraţia de independenţă a Statelor Unite. Mai mult. de înlăturare a acestei sancţiuni. 1 că „dreptul la viaţă este inerent persoanei umane. Declaraţia universală a drepturilor omului stabileşte în art. într-o accepţiune restrânsă. ea produce efecte ireparabile. iar într-o accepţiune largă viaţa persoanei este privită ca un univers de fenomene. Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacră în art. iar Pactul privitor la drepturile civile şi politice stabileşte în art. 22 alin. (3) interzice pedeapsa cu moartea. 22 Titlul II. Pedeapsa cu moartea este nu numai o încălcare a drepturilor naturale ale omului. Constituţiile lumii reglementează nuanţat dreptul la viaţă. Moartea nu poate fi aplicată în mod intenţionat. ca nimeni să nu poată fi privat de viaţa sa în mod arbitrar. fiind consacrat încă din primele declaraţii de drepturi. Acest drept trebuie ocrotit prin lege.

a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. amintind obiceiuri primitive care trebuie repudiate şi reprimate de către lege. Respectul integrităţii fizice obligă în egală măsură atât autorităţile publice cât şi toate celelalte subiecte de drept să nu aducă nici o atingere integrităţii fizice a persoanei. (2). 7) şi. 5). în Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice (art. IV. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. ceea ce face în mod expres art. mai ales. Merită precizat în acest context că în situaţia în care o anumită limitare a integrităţii fizice a persoanei este necesară pentru garantarea cel puţin la acelaşi nivel a altor drepturi fundamentale sau pentru protejarea unor alte valori deopotrivă de importante pentru societatea organizată în stat se poate recurge la restrângerea exerciţiului acestui drept. 22 alin.Capitolul II. realizată numai prin lege. integrităţii fizice şi a 6 integrităţii psihice implică în mod firesc interzicerea torturii. Este clar definit prin chiar formularea 4 constituţională din alin. sub sancţiunea aplicării rigorilor legale. Mutilarea uneia sau alteia dintre integrităţi este contrară drepturilor umane.ca un complex de elemente în care fizicul şi psihicul nu pot fi despărţite. Dreptul la integritate fizică. Respectul vieţii.sub aspect juridic . Această Convenţie defineşte tortura ca un act prin care o durere sau suferinţă ascuţite. 22. 53 din Constituţie (de exemplu. vaccinarea pentru combaterea unei epidemii. prevederi privind interzicerea torturii. Este ocrotit şi considerat de valoare 5 constituţională. (2) al art. omul fiind conceput . Faţă de relevanţa lor în garantarea drepturilor omului. recoltarea de sânge pentru dovedirea intoxicaţiei alcoolice. de a pedepsi un act pe care ea sau o terţă persoană 1-a comis sau se presupune că 1-a comis. se regăsesc în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 10 decembrie 1984). Practicarea unor asemenea procedee şi tratamente este o încălcare a demnităţii şi personalităţii omului. Dreptul la integritate psihică. V. sunt produse intenţionat unei persoane cu scopul de a obţine de la ea sau de la o terţă persoană informaţii sau mărturisiri. de a intimida sau de a face presiune asupra sa sau de a intimida sau face Tănăsescu 37 . inumane sau degradante (ONU. în condiţiile art. 22 III. fizice sau mentale. în Convenţia contra torturii şi altor pedepse sau tratamente crude. Interzicerea torturii. efectuarea unei operaţii chirurgicale cu acordul pacientului etc). a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

38 Tănăsescu . integritatea fizică şi integritatea psihică a persoanei. dacă o asemenea durere sau asemenea suferinţă sunt produse de un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană având o împuternicire oficială sau la instigarea sa sau cu consimţământul său expres sau tacit. aplicare de pedepse sau tratamente crude. De asemenea. reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege. Acest termen nu se limitează doar la durerea sau suferinţele rezultate din sancţiunile legitime sau ocazionate de acestea. de a respecta viaţa. a tuturor subiectelor de drept. pe teritoriul ce se află sub jurisdicţia lor. (2) Percheziţionarea. 23 Titlul II. (4) al art 23 a fost introdus prin art. Drepturile prevăzute în art. sau pentru oricare alt motiv fondat pe o formă de discriminare indiferent care este. Libertatea individuală Art. pct 11 din Legea nr. "Alin. Este adevărat că autorităţile publice au obligaţii sporite în acest domeniu. judiciare şi orice alte măsuri eficiente pentru a împiedica comiterea de acte de tortură. Formularea dispoziţiilor acestui articol nu lasă nici un dubiu cât priveşte obligaţia generală. (4)" Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal. ci se referă la oricare astfel de comportamente. dar textul nu trebuie interpretat ca referindu-se numai la aceasta. I. administrative. 22 sunt ocrotite de Constituţie faţă de toate subiectele de drept. 23 (1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile. cât şi faţă de ceilalţi cetăţeni.Art. (3) Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore. inumane sau degradante. deci atât faţă de autorităţile publice. libertăţile şi îndatoririle fundamentale presiuni asupra unei terţe persoane. 429/2003. Convenţia cuprinde angajamentul statelor de a lua măsurile legislative. Drepturile. 7 VI. ale oricăror subiecte de drept.

pct. 23 a fost introdus prin art. să verifice periodic. 3) Alin. (7) 3 ) încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege. (10) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie. precum şi în alte situaţii prevăzute de lege. (5) al art. de îndată. motivele reţinerii sau ale arestării. 11 din Legea nr.Capitolul II. (7) al art. 429/2003. (12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii. învinuirea se aduce Ia cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat. 429/2003. dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de libertate. pct. 23 (5)" în cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile. I. 11 din Legea nr. ales sau numit din oficiu. legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună. (6) al art. 23 a fost introdus prin art. în condiţiile legii. şi nu mai târziu de 60 de zile. persoana este considerată nevinovată. (9) Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie. în limba pe care o înţelege. fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil. (11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare. pct. în cel mai scurt termen. şi nu mai mult de 180 de zile. punerea în libertate a inculpatului. Alin. dacă motivele acestor măsuri au dispărut. (8) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă. Alin. (6) 2 ) în faza de judecată instanţa este obligată. sub control judiciar sau pe cauţiune. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. 2) 11 Tănăsescu 39 . I. 11 din Legea nr. 23 a fost introdus prin art. 429/2003. I. iar învinuirea.

arestări. Libertatea individuală şi siguranţa persoanei. 23 Titlul II. deşi sunt şi trebuie folosite şi explicate împreună. nu formează o categorie juridică unică. dacă este cazul. Prin urmare. Acestea fiind spuse. de a nu fi ţinută în sclavie sau în orice altă servitute. ea se realizează în coordonatele impuse de ordinea de drept. Intervine astfel noţiunea de siguranţă a persoanei care exprimă ansamblul garanţiilor care protejează persoana l) Alin. (13) al art. în primul său alineat. în contextul art. libertăţile şi îndatoririle fundamentale (13) " Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală. 40 Tănăsescu . Acest articol are un conţinut normativ complex şi relativ minuţios reglementat faţă de nivelul de generalitate obişnuit în cazul legilor fundamentale. omul născându-se liber. prima dintre ele fiind libera exercitare a drepturilor celorlalte subiecte de drept. dreptul său de a se putea comporta şi mişca liber. 11 din Legea nr. 23 din Constituţie. astfel încât libertatea individuală să fie respectată şi nici o persoană care este inocentă să nu fie victima unor acţiuni abuzive sau determinate eventual de raţiuni pur politice. Acţiunea de tip represiv a autorităţilor publice de restabilire a ordinii de drept este şi trebuie să fie condiţionată şi clar delimitată. I. pct. 23 a fost introdus prin art. 429/2003. în funcţie de gravitatea încălcărilor. Drepturile.Art. Libertatea individuală este expresia constituţională a stării naturale umane. anume cel de libertate individuală şi cel de siguranţă a persoanei. Comentariu I. de a nu fi reţinută. Ca toate drepturile subiective. chiar unele măsuri care privesc direct libertatea persoanei precum percheziţii. 23 din Constituţie foloseşte două concepte. reţineri. libertatea individuală priveşte libertatea fizică a persoanei. ceea ce implică. nu trebuie înţeles de aici că libertatea individuală ar fi un drept absolut. încălcarea ordinii de drept de către individ îndreptăţeşte autorităţile publice la intervenţii de tip represiv. arestată sau deţinută decât în cazurile şi după formele expres prevăzute de Constituţie şi legi. Societatea are obligaţia de a respecta şi proteja libertatea omului. art. Aceste două noţiuni nu sunt unul şi acelaşi lucru. ea cunoaşte anumite limite în exercitare.

demnitatea omului.Capitolul II. Reţinerea este o măsură procesual-penală. reglementată astfel: „Când persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun înscris (. acestea pot fi dispuse numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege. ce priveşte legalitatea măsurilor ce pot fi dispuse de către autorităţile publice. Noţiunea de libertate individuală are însă o sferă de cuprindere mai mare decât cea de siguranţă a persoanei. Percheziţia este o măsură prevăzută în Codul de procedură penală. în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. precum şi ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziţii este necesară pentru descoperirea şi strângerea probelor. reţineri şi arestări. cât şi procedurile. urmează să înţelegem regulile procedurale a căror respectare obligatorie se impune. preventivă. în aplicarea Constituţiei şi legilor. libera dezvoltare a personalităţii umane şi dreptatea reprezintă valori supreme şi sunt garantate. De aceea percheziţia se poate efectua numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. (3) din Constituţie. Prin procedura prevăzută de lege. Prin cazuri prevăzute de lege urmează să înţelegem situaţiile. Siguranţa persoanei poate fi văzută şi ca o garanţie a libertăţii individuale. timpul. Acest sistem de garanţii permite realizarea represiunii faptelor antisociale sau nelegale. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. Trebuie să adăugăm că revine procedurii penale stabilirea de reguli.. procedura de efectuare a percheziţiilor. de asemenea reglementată în Codul de procedură penală. prevăzută şi pedepsită de Tănăsescu 41 . Textul constituţional obligă totodată legiuitorul să stabilească expres şi explicit atât cazurile. legiuitorul. Prin ea însăşi percheziţia priveşte direct libertatea individuală şi mai ales siguranţa persoanei în accepţiunea pe care am formulat-o mai înainte. se poate dispune efectuarea acesteia". până la detaliu. Restrângeri. împrejurările în care autorităţile publice competente pot proceda la percheziţii. II. dar în acelaşi timp asigură inocenţilor ocrotirea juridică necesară. drepturile şi libertăţile cetăţenilor. privind încuviinţarea. va trebui să aibă în vedere că. Articolul 23 din Constituţie stabileşte condiţiile în care se pot realiza percheziţii. potrivit art. 1 alin. reţineri sau arestări. 23 în situaţiile în care autorităţile publice. garanţii care asigură ca aceste măsuri să nu fie ilegale.) tăgăduieşte existenţa sau deţinerea acestora. prin care persoana faţă de care există unele indicii că a săvârşit o faptă. iau anumite măsuri care privesc libertatea individuală.. în stabilirea cazurilor şi procedurilor. în orice caz.

Din analiza dispoziţiilor din alte constituţii şi a practicii în materie s-a putut observa că durata de o lună de zile (30 de zile. Coroborând alin. de către autorităţile competente. atunci când. anume judecătorilor. reţinerea este reglementată prin Constituţie şi în detaliu prin legislaţia penală. de principiu. şi b) dispunerea acestei măsuri revine doar judecătorului. independent şi imparţial. o asemenea arestare s-a decis. pe o durată strict limitată. se pune şi problema duratei arestării persoanelor implicate. Drepturile. De aceea. din punct de vedere juridic răspunderea autorităţii care ar fi realizat o reţinere până la limita maximă dacă se dovedeşte că această reţinere a fost abuzivă şi că. Desigur. a fericirii sale. satisface atât cerinţele (măcar de început) procesului 42 Tănăsescu . uneori nebănuite. mai exact) este o durată care. dispunerea acestei măsuri fiind de competenţa unor autorităţi care acţionează numai din ordinul legii. ea având consecinţe mari. Stabilirea unui asemenea lucru este dificil şi nu este recomandabilă o soluţie rigidă. Apărarea intereselor legitime care au fost încălcate grav prin infracţiune implică intentarea unui proces penal făptuitorului. în funcţie de motivele reţinerii şi de operativitatea organelor de anchetă în rezolvarea problemelor pe care le ridică fiecare caz în parte.Art. Aceasta înseamnă că reţinerea poate dura şi mai puţin de 24 de ore. proces care poate dura şi durează mai ales în cauzele mai complicate. este rolul legislaţiei procesual-penale să detalieze procedurile reţinerii până la amănunte. măsura putând produce efecte ireparabile. printre alte probleme de interes juridic. 23: a) arestarea se face numai pe baza unui mandat de arestare. care nu poate depăşi 24 de ore. ea nu era necesară. a vieţii sale intime şi familiale. care ar risca să conducă la o aplicare dificilă. 23 rezultă că arestarea se poate dispune numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege. De aceea arestarea este supusă unor reguli constituţionale clare şi ferme. asupra reputaţiei persoanei. libertăţile şi îndatoririle fundamentale lege. în legătură cu durata maximă a reţinerii. (4) cu alin. ea trebuie interpretată ca o durată ce nu poate fi depăşită şi nu ca o durată practicată în orice caz de reţinere. 23 Titlul II. Nimic nu împiedică. Fiind o măsură care priveşte libertatea individuală. Arestarea este o măsură care atinge grav libertatea individuală. un loc important trebuind să-1 ocupe evidenţele strict necesare. (2) al art. Persoana arestată suportă bănuiala de culpabilitate. Două reguli constituţionale importante sunt prevăzute explicit în art. în condiţiile legii. este privată de libertatea sa. deci.

revizuirea constituţională din 2003 a adus mai multe precizări în această materie. Liberarea provizorie. urmărirea şi judecata. Controlul judiciar şi cauţiunea sunt două instituţii procesual penale care garantează că persoana liberată provizoriu va răspunde tuturor solicitărilor autorităţilor judiciare. regulă a încrederii. De aceea Constituţia prevede două reguli în legătură cu aceste motive. în cursul judecăţii. şi. instanţa de judecată este obligată. în nici un caz. făcând distincţie. Diferenţele se referă doar la aspecte de detaliu (durata arestării şi ritmicitatea verificării legalităţii măsurii arestării). al unor acte ireparabile. arestarea preventivă se poate dispune pentru maxim 30 de zile şi se poate prelungi cu cel mult 30 de zile de fiecare dată. iar în ideea de respect a libertăţii şi siguranţei persoanei aceasta are dreptul să cunoască motivele care impun măsuri atât de grave şi care. Evident că acestea fiind duratele stabilite ca maxime. în cursul urmăririi penale. cel arestat are oricând posibilitatea de a ataca hotărârile judecătoreşti referitoare la arestarea sa prin căile de atac prevăzute de lege. să nu fie mai mare de 180 de zile. Ea are obligaţia să dispună. dacă temeiurile acestei măsuri nu mai există. Constituţia stabileşte şi alte reguli. de îndată. c a t şi cerinţele respectării libertăţii individuale. în toate situaţiile. fără ca durata totală a arestului preventiv al unei persoane să poată depăşi un termen rezonabil. o privesc. desigur. Astfel. sub control judiciar sau pe cauţiune.Capitolul II. punerea în libertate a inculpatului. Având în vedere aceste realităţi obiective. ele se pot ordona numai atunci când există motive legale. dar şi să reducă la minimum riscul unei erori judiciare şi. 23 nai. reguli ce sunt de domeniul procedurii penale. arestarea poate opera şi pentru termene mai mici decât cele precizate în textul constituţional. în mod expres. Deoarece atât reţinerea cât şi arestarea privesc libertatea individuală. să verifice periodic şi nu mai târziu de 60 de zile legalitatea şi temeinicia luării măsurii arestării. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. între cele două faze ale procesului penal. în general. Astfel autoritatea care efectuează reţinerea sau Tănăsescu 43 . încearcă să valorifice la maximum prezumţia de nevinovăţie. cel arestat are posibilitatea de a cere liberarea provizorie. comune reţinerii şi arestării. în condiţiile legii. nu şi la Autoritatea competentă să emită mandatul sau la regulile juridice fundamentale de emitere a acestuia. Liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune se realizează potrivit unor reguli detaliate. De asemenea. solicitări legate desigur de procesul penal în care este implicată. pnma privind timpul de comunicare şi a doua privind limba în care se face această comunicare.

15 alin. 23 din Constituţie stabileşte două reguli fundamentale. făcându-se astfel corelaţia cu revizuirea intervenită la art. Avocatul devine practic un garant al siguranţei persoanei. încălcarea ei fiind o gravă încălcare a Constituţiei. el poate sprijini profesional clarificarea problemelor cu care clientul său este confruntat. Principiul legalităţii. care se fundamentează. este o garanţie a siguranţei persoanei. Prezumţia de nevinovăţie. şi pe caracterul eminamente administrativ al sancţiunilor contravenţionale. învinuirea este deja un mare pas spre formularea culpabilităţii şi răspunderii persoanei. imperativă încât nu admite nici un subterfugiu juridic. cel reţinut sau arestat trebuie în mod obligatoriu eliberat. Dacă aceste motive au dispărut. dar şi. Cât priveşte limba în care se face comunicarea ea este limba pe care o înţelege cel în cauză. Drepturile. numai în prezenţa unui avocat. desigur. Deşi textul nu stabileşte un termen în care eliberarea să se producă. de mare tradiţie în sistemele juridice şi de incontestabilă actualitate. (2). spune Constituţia. anume prezumţia de nevinovăţie şi legalitatea pedepsei. Prezenţa avocatului în această secvenţă procesuală este obligatorie. atunci când nu se realizează prezenţa unui avocat ales. în fine. Atunci când se conturează culpabilitatea persoanei. 23 Titlul II. iar dreptul de apărare trebuie deja să funcţioneze. 10 Arătam că reţinerea şi arestarea unei persoane se justifică prin existenţa unor motive. La acestea.Art. ales sau numit din oficiu. desigur legale. III. libertăţile şi îndatoririle fundamentale arestarea. ci şi pentru evitarea unor erori. Regula constituţională este atât de clară şi. acest lucru este esenţial. învinuirea se aduce la cunoştinţă în cel mai scurt termen. de aceea autoritatea publică trebuie să ia măsurile eficiente pentru asigurarea unui avocat din oficiu. Este o prevedere firească. aceea a imposibilităţii de a prevedea prin lege sau aplica sancţiuni privative de libertate în alte domenii decât cel penal. Această prevedere este foarte importantă nu numai pentru transparenţa acţiunii autorităţilor publice. art. între altele. are obligaţia constituţională de a comunica de îndată persoanei reţinute sau arestate motivele măsurii luate. el trebuie să fie cel al constatării legale şi oficiale a dispariţiei motivelor. revizuirea constituţională a adăugat încă o regulă devenită cu timpul tradiţie în mai multe state dezvoltate. 11 44 Tănăsescu .

24 surprind corect conţinutul 2 dreptului la apărare. sub cele două accepţiuni ale sale. să scoată la iveală nevinovăţia sa. In accepţiunea sa restrânsă. el prezintă un egal interes pentru întreaga activitate judiciară. dreptul la apărare. în sensul că partea în proces (persoana. deci) îşi alege ea msaşi apărătorul calificat. de muncă. pe care ea şi-1 poate exercita sau nu. de contencios administrativ. deşi este în strânsă legătură îndeosebi cu libertatea individuală şi siguranţa persoanei. mai exact vorbind atât pentru procesele penale. Dreptul la apărare este un drept fimdamental cetăţenesc. iar alin. ales sau numit din oficiu. 2 insistă cu privire la acest aspect. cât şi pentru cele civile. II. Prima regulă constituţională este în sensul că. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. comerciale. de muncă. părţile au dreptul la asistenţă din partea unui avocat. 24 Dreptul (1) Dreptul la apărare este garantat. să conteste învinuirile. de tradiţie 1 în istoria instituţiei drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. părţile au dreptul să fie asistate de un avocat. pe riscul său. Suntem deci în prezenţa unui drept al persoanei. Accepţiunea restrânsă are însă o mare utilitate. De aceea textul vorbeşte şi de avocat ales. ca totalitate de drepturi şi reguli procedurale. adică legea obligă autoritatea publică competentă să desemneze un avocat care să apere persoana în cauză. ^) în tot cursul procesului. în această accepţiune se include şi posibilitatea folosirii avocatului. Constituţia îl reglementează distinct pentru că. în proces. dreptul la apărare cuprinde doar 3 posibilitatea folosirii unui avocat. dreptul la apărare cuprinde totalitatea drepturilor şi regulilor procedurale care oferă persoanei posibilitatea de a se apăra împotriva acuzaţiilor ce i se aduc. la apărare Comentariu I. Există însă procese pentru care asistenţa din partea unui avocat este obligatorie. oferă părţilor posibilitatea de a-şi valorifica pretenţiile sau de a dovedi netemeinicia pretenţiilor adversarului. de contencios administrativ etc. comerciale. 24 Art. Asemenea situaţii pot privi procesele penale în care învinuiţii sau inculpaţii Tănăsescu 45 .Capitolul II. în procesele civile. Accepţiuni. într-o accepţiune largă. Cele două alineate ale art.

privind starea civilă a persoanelor nu sunt şi nu pot fi considerate ca restricţii la libera circulaţie a persoanelor. a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. ci. Legile vor trebui deci să prevadă expres asemenea situaţii în care autorităţile competente au obligaţia să numească din oficiu un avocat pentru apărarea persoanei în cauză dacă aceasta. ca norme ce conferă un cadru eficient şi civilizat exercitării acestui drept. cu îndeplinirea şi respectarea unor condiţii. în ţară şi în străinătate. în acest sens se garantează dreptul la liberă circulaţie în deplinătatea elementelor sale constitutive. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept. nu-şi alege un avocat. ea trebuie să se desfăşoare potrivit unor reguli. 25 (1) Dreptul la liberă circulaţie. Constituţia reglementează ambele aspecte care formează conţinutul dreptului la liberă circulaţie şi anume: libera circulaţie pe teritoriul României şi libera circulaţie în afara teritoriului. şi. de a emigra. normala desfăşurare a relaţiilor cu alte state etc.Art. De regulă. 46 Tănăsescu 2 . din diferite motive. Drepturile. Dreptul la liberă circulaţie este un drept care asigură libertatea de mişcare a cetăţeanului. aceste condiţii privind exercitarea dreptului la liberă circulaţie urmăresc ocrotirea unor valori economice şi sociale. regulile privind trecerea frontierelor. Reglementările legale privind actele de identitate. aşa cum am explicat deja. Comentariu 1 I. De altfel. Condiţii. Este firesc însă că libera circulaţie nu poate fi absolută. libertăţile şi îndatoririle fundamentale sunt minori sau în care se judecă infracţiuni grave. (2) Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară. o asemenea prevedere există chiar în Constituţie în legătură cu asistenţa obligatorie din partea unui avocat în momentul comunicării învinuirii. în general. 25 Titlul II. paşapoartele sau celelalte documente. stabilite de lege. Libera circulaţie Art. este garantat. II. precum şi de a reveni în ţară. dimpotrivă.

Capitolul II. Drepturile şi libertăţile fundamentale

Art. 25

Bineînţeles, aceste reglementări trebuie să nu suprime prin tehnici şi nroceduri abuzive sau şicanatorii dreptul omului la libera circulaţie. III. Documente internaţionale. Chiar Pactul internaţional privitor la 3 drepturile civile şi politice stabileşte prin art. 12 că libera circulaţie poate face obiectul unor restricţii dacă sunt: a) prevăzute de lege; b) necesare pentru protejarea siguranţei naţionale, ordinii publice, sănătăţii sau moralităţii publice; c) compatibile cu celelalte drepturi recunoscute. Exercitarea acestui drept poate fi, astfel, condiţionată prin lege dacă această condiţionare se impune pentru evitarea unui pericol grav ce ar ameninţa ordinea constituţională, pentru prevenirea riscului răspândirii unei epidemii, a consecinţelor unei calamităţi naturale. Unele restricţii se pot motiva şi prin protecţia minorilor împotriva abandonului sau pentru combaterea unor infracţiuni ori pentru executarea unor hotărâri judecătoreşti. IV. în legătură cu libera circulaţie pe teritoriul României, prin art. 25 4 se asigură posibilitatea pentru orice cetăţean de a circula nestânjenit pe teritoriul statului nostru şi de a-şi stabili reşedinţa sau domiciliul în orice localitate. Precizarea „în orice localitate" a fost necesară pentru a evita riscul unor interpretări abuzive sau speculative care ar putea ridica multe probleme concrete de soluţionat. Această subliniere a textului dă o claritate deosebită regulii constituţionale, localităţi fiind cele desemnate ca atare prin legile româneşti, înlăturându-se astfel interpretarea (absurdă, dar posibilă) că textul permite stabilirea domiciliului pe un pisc de munte singuratic sau într-un punct geografic pe care persoana şi l-ar putea imagina şi alege în mod discreţionar. Nu este inutil a adăuga că libera circulaţie în sensul pe care-1 discutăm aici nu exclude respectarea legilor privind domiciliul, reşedinţa, proprietatea etc. V. Cât priveşte libera circulaţie a cetăţenilor români în străinătate ea 5 este, de asemenea, garantată prin permiterea emigrării şi revenirii în ţară. Constituţia valorifică o regulă ce rezultă din documentele juridice internaţionale şi de tradiţie în materie, în sensul căreia orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv propria sa ţară. De asemenea, orice om care se află în mod legal pe teritoriul unui stat, are dreptul de a circula liber şi de a-şi alege liber reşedinţa. Documentele juridice internaţionale prevăd că nimeni nu poate fi privat, în mod arbitrar, de dreptul de a intra în propria sa ţară şi că străinul aflător legal pe teritoriul unui stat nu poate fi Tănăsescu

47

Art. 26

Titlul II. Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

expulzat decât în executarea unei decizii, luate în conformitate cu legea şi, dacă raţiuni imperioase de securitate naţională nu se opun, el trebuie să aibă posibilitatea de a prezenta considerentele care pledează împotriva expulzării sale şi de a obţine examinarea cazului său de către autoritatea competentă, ori de către una sau mai multe persoane special desemnate de această autoritate, fiind reprezentat în acest scop.

Viaţa intimă, familială

Art. 26

(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată. (2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.

Comentariu [ I. Dreptul la ocrotirea vieţii intime, familiale şi private are un conţinut complex. El se referă doar la o parte din aspectele ce privesc obligaţia de respectare a demnităţii şi personalităţii omului, obligaţie proclamată prin art. 1 din Constituţie ca valoare supremă. Constituţia impune autorităţilor publice obligaţia de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată, recunoscându-se de fapt că orice persoană fizică, orice om, are dreptul la propria sa viaţă intimă, familială şi privată. Constituţia utilizează trei noţiuni - viaţa intimă, viaţa familială, viaţa privată - pe care însă nu le defineşte, căci nu este rolul reglementărilor constituţionale să dea definiţii. însă, trebuie observat că o definire a acestor trei noţiuni este dificilă, ele fiind concepte destul de vaste, dar şi destul de apropiate unul de celelalte; stabilirea concretă a conţinutului fiecăreia dintre ele revine autorităţilor care operează cu ele în cazuri şi contexte determinate. Constituţia obligă autorităţile publice la respectul vieţii intime, familiale şi private şi la ocrotirea lor împotriva oricăror atingeri, din partea oricărui subiect de drept (om sau autoritate, grup etc). Nimeni nu poate să se amestece în viaţa intimă, familială sau privată a persoanei fără consimţământul acesteia, consimţământ care, desigur, trebuie să fie explicit şi exprimat liber. 48 Tănăsescu

Capitolul II. Drepturile şi libertăţile fundamentale

Art. 26

Autorităţile publice trebuie să ia toate măsurile posibile şi rezonabile 2 pentru a ocroti viaţa intimă, familială şi privată a persoanei. Astfel, judecătorii au obligaţia de a declara şedinţă secretă de judecată în procesele în care publicitatea ar afecta aceste valori, fără să aducă vreun serviciu legii sau justiţiei. Se consideră, de asemenea, că este un atentat la viaţa intimă a persoanei ascultarea, înregistrarea sau transmiterea printrun aparat oarecare a imaginilor sau a vorbelor pronunţate de o persoană, fără consimţământul acesteia. II. Dreptul persoanei la propria imagine intră, de asemenea, în 3 dimensiunile vieţii intime, familiale şi private. Dreptul la propria imagine şi respectul intimităţii sunt inseparabile. în Franţa, de exemplu, s-au dat hotărâri judecătoreşti care au recunoscut dreptul de proprietate al fiecăruia asupra imaginii sale. Tot aici tribunalele au stabilit că publicarea imaginii unui minor se poate face numai cu consimţământul său, precum şi cu cel al titularului puterii părinteşti. Este, de asemenea, interzisă şi, desigur, sancţionată aducerea la cunoştinţa publică a aspectelor din viaţa conjugală a persoanelor sau a unor date personale. III. Dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi este un aspect al 4 vieţii intime şi private, fiind unul din cele mai naturale, inalienabile şi imprescriptibile drepturi ale omului. Deşi receptat mai târziu în vocabularul constituţional, acest drept era încorporat de multă vreme în catalogul drepturilor omului, chiar dacă nu în mod explicit. Astfel, Declaraţia de independenţă a Statelor Unite (4 iulie 1776) arăta că toţi oamenii se nasc egali; ei sunt dotaţi de Creator cu anumite drepturi; printre aceste drepturi se găsesc viaţa, libertatea şi căutarea fericirii. Libertatea şi fericirea care presupun mai mult căutări, speranţe, apar apoi formulate în declaraţiile de drepturi ce au urmat, deşi conceptul de fericire este cel mai dificil de definit. Căutarea fericirii implică şi dreptul de a dispune de tine însuţi. Acest drept este cunoscut şi sub denumirea de dreptul persoanei de a 5 dispune de corpul său sau cea de libertate corporală. Multă vreme această libertate a fost refuzată din motive religioase, morale sau din motive cutumiare. De aceea ea apare explicit în legislaţii mult mai târziu decât alte drepturi şi libertăţi. Dreptul persoanei de a dispune liber de corpul său este o veche revendicare feministă, strâns legată de libertatea sexuală cu evitarea nscului maternităţii. în timp această libertate a cuprins în conţinutul său Tănăsescu 49

Art. 26

Titlul II. Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

dreptul de a folosi anticoncepţionale, dreptul la avort (creându-se cum se spune deseori, o nouă etică), transsexualismul (problemă încă discutabilă juridic în unele sisteme de drept), dreptul de a dona organe sau ţesuturi pentru transplanturi sau alte experienţe medicale şi de inginerie genetică. 6 Dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi cuprinde cel puţin două aspecte: numai persoana poate dispune de fiinţa sa, de integritatea sa fizică şi de libertatea sa; prin exercitarea acestui drept persoana nu trebuie să încalce drepturile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. Acest drept are o valoare aparte pentru viaţa şi libertatea persoanei. în temeiul acestuia, omul are dreptul de a participa sau nu ca subiect de anchete, investigaţii, cercetări sociologice, psihologice, medicale sau de altă natură, de a accepta să se supună unor experimente medicale, ştiinţifice, de a accepta prin acte juridice transplantul de organe şi ţesuturi umane, de a participa ca subiect la operaţiile de inginerie genetică etc. Prin consacrarea acestui drept s-a creat cadrul juridic constituţional reglementărilor care au apărut deja şi care vor fi elaborate în acest domeniu. Uneori acest drept se confundă cu dreptul la sinucidere, ceea ce nu poate fi decât o amuzantă eroare, pentru că sinuciderea prin ea însăşi este în afara oricărei reglementări convenţionale sau legale. Dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi îşi găseşte temeiul juridic şi în art. 7 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice, potrivit căruia nimeni nu poate fi supus torturii şi unor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante şi care interzice, în special, „ca o persoană să fie supusă, fără consimţământul său, unei experienţe medicale sau ştiinţifice". 7 în mod firesc, dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi comportă limite determinate de protecţia celorlalţi, a grupului social. Fără a intra în detalii în această privinţă, vom menţiona, printre alte limitări: examenul sănătăţii impus pentru exerciţiul unor activităţi, pentru căsătorie; examene medicale instituite în mediile şcolare şi studenţeşti pentru depistarea unor maladii contagioase; măsurile medicale pentru combaterea bolilor venerice, a toxicomaniei, vaccinările obligatorii şi altele. IV. Documente internaţionale. Respectul şi ocrotirea vieţii intime, familiale şi private, consacrate prin art. 26 din Constituţie, se corelează cu dispoziţiile art. 17 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice, care arată că nimeni nu va putea fi obiectul imixtiunilor arbitrare 50 Tănăsescu

8

Capitolul II. Drepturile şi libertăţile fundamentale

Art. 27

sau ilegale în viaţa sa privată, în familia sa, în domiciliul sau corespondenţa sa, sau atingerilor ilegale în onoarea şi reputaţia sa. Orice persoană - spune art. 17 - are dreptul la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri (atentate). Cât priveşte constituţiile străine, putem cita pe cea a Spaniei, care prin art. 18 alin. 1, garantează fiecăruia „dreptul la onoare, la intimita»-personală şi familială şi la propria imagine", pe cea a Olandei care, prin art. 10, arată că orice persoană are dreptul „la respectarea vieţii sale private, în afara restricţiilor stabilite prin lege sau în virtutea unei legi. Legea va stabili reguli în vederea protecţiei vieţii private cu privire la înregistrarea şi comunicarea de date cu caracter personal. Legea va stabili reguli cuprinzând drepturile persoanelor de a lua cunoştinţă de datele înregistrate în legătură cu ele şi de utilizarea lor şi, de asemenea, de a rectifica aceste date".

Art. 27 Inviolabilitatea (1) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în domiciliului reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia. (2)" De Ia prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situaţii: a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri j udecătoreşti; b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane; c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice; d) prevenirea răspândirii unei epidemii. (3) Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege. (4) Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul infracţiunilor flagrante.

" Alin. (2)-(4) ale art. 27 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. I, pct. 12 din Legea nr. 429/2003.

Tănăsescu

51

Art. 27 Comentariu 1

Titlul II. Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

I. Generalităţi. Respectul personalităţii umane implică şi respectul domiciliului său, care cuprinde două aspecte şi anume: inviolabilitatea domiciliului şi libera alegere, schimbare sau folosire a domiciliului. Cât priveşte cel de al doilea aspect, şi-a găsit exprimarea juridică în art. 25 din Constituţie, privind libera circulaţie. II. Domiciliu. Terminologie juridică. Inviolabilitatea domiciliului exprimă juridic interdicţia pătrunderii în domiciliul unei persoane. Deşi în titlul său art. 27 marchează acest drept prin expresia inviolabilitatea domiciliului, în conţinutul alin. (1) se vorbeşte de domiciliu şi reşedinţă. Ambele exprimări sunt, desigur, corecte. Trebuie să avem în vedere că în dreptul constituţional (şi în cel public, în general) noţiunea de domiciliu are o accepţiune diferită de cea pe care i-o dă dreptul civil. Se ştie că în dreptul civil, domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea îşi are locuinţa sa statornică şi principală. în dreptul constituţional noţiunea de domiciliu are o accepţiune iargă, cuprinzând practic atât domiciliul în sensul dreptului civil cât şi reşedinţa unei persoane fizice. Această accepţiune largă este utilizată şi în alte ramuri de drept, cum ar fi dreptul penal. în dreptul constituţional prin domiciliu se înţelege, de fapt, locul (locuinţa) unde trăieşte o persoană şi familia sa (desigur, dacă are o familie). El cuprinde nu numai camera în care doarme, camerele unde trăieşte persoana fizică ci şi dependinţele, curtea, grădina, garajul sau orice loc împrejmuit ţinând de ele. în unele situaţii însă şi în dreptul constituţional se utilizează conceptul de domiciliu ca în dreptul civil (vezi, de exemplu, ocuparea funcţiilor publice). Noţiunea de domiciliu nu se confundă cu cea de proprietate sau de proprietar. Pentru că în dreptul public o locuinţă este domiciliul persoanei fizice, chiar dacă aceasta nu este şi proprietarul, dar o ocupă în mod legal (cameră de hotel, cameră de cămin studenţesc, cameră închiriată). De altfel, inviolabilitatea domiciliului se fundamentează mai mult pe respectul personalităţii umane decât pe dreptul de proprietate. III. Pătrunderea în domiciliul unei persoane. Din examinarea art. 27 rezultă cu claritate două situaţii distincte privind pătrunderea în domiciliul unei persoane. O primă situaţie este aceea când se poate pătrunde în locuinţa unei persoane cu consimţământul acesteia, mai exact cu învoirea acesteia. Cea de a doua situaţie, derogatorie, este situaţia în care se poate 52 Tănăsescu

2

3

Capitolul II. Drepturile şi libertăţile fundamentale

Art. 27

pătrunde în locuinţa unei persoane şi fără învoirea acesteia, dar numai în cazurile prevăzute de art. 27 alin. (2) din Constituţie. IV. Pătrunderea în domiciliul unei persoane iară învoirea acesteia. Prin alineatul al doilea, textul constituţional urmăreşte limitarea situaţiilor în care se poate deroga prin lege de la principiul constituţional de bază în sensul căruia nimeni, nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia. Examinând aceste situaţii putem observa că acestea sunt necesare, legale şi excepţionale; ele sunt, de asemenea, limitativ enumerate, nici o lege neputând adăuga situaţii noi la cele deja stabilite de Constituţie. Juridic, ele exprimă realitatea că inviolabilitatea domiciliului nu este şi nu poate fi absolută. Inviolabilitatea domiciliului nu poate opri cursul justiţiei, nu poate servi ca mijloc de protejare a răufăcătorilor, nu poate duce la imposibilitatea luării măsurilor necesare pentru salvarea vieţii sau averii unei persoane, apărarea siguranţei naţionale, ordinii publice etc. Situaţiile prevăzute în acest alineat sunt complexe şi urmează a fi detaliate prin lege. Dacă în ce priveşte situaţiile prevăzute la literele a), c) şi d) ele sunt exclusiv acelea în care legea ordonă, pentru aplicarea ei, să se pătrundă în locuinţa unei persoane (percheziţiile domiciliare, arestarea unei persoane, executarea silită a hotărârilor judecătoreşti, luarea măsurilor asigurătorii), situaţia prevăzută în lit. b) cuprinde şi cazurile în care, deşi legea nu ordonă, nu sancţionează totuşi pătrunderea în domiciliul unei persoane fără învoirea acesteia. Aceste măsuri formează în drept starea de necesitate. Aşa cum s-a arătat deja în literatura juridică, în desfăşurarea vieţii social-umane se ivesc uneori situaţii de fapt, provocate fie de oameni, fie de cauze fortuite, care pun în pericol valori sociale ocrotite de lege, iar salvarea acestora de la un pericol nu este posibilă decât prin săvârşirea unei fapte care în mod obişnuit este socotită ca ilicită. în aceste situaţii fapta săvârşită pentru salvarea valorilor aflate în pericol se consideră comisă în stare de necesitate. Iar starea de necesitate constituie în anumite condiţii cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei care exclude existenţa infracţiunii şi a răspunderii penale. Se consideră a fi stare de necesitate în caz de incendiu, inundaţii, cutremure de pământ. în asemenea situaţii nu numai autorităţile, dar şi cetăţenii pot pătrunde în locuinţa unei persoane în scopul de a înlătura primejdia privind viaţa, integritatea Tănăsescu 53

Art. 27

Titlul II. Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

sau bunurile unei persoane. De asemenea, se mai poate pătrunde în locuinţa unei persoane, fără învoirea acesteia, şi pentru salvarea unei persoane care a încercat să se sinucidă sau a unei persoane accidentate sau, bineînţeles şi în caz de strigăte de ajutor dinăuntru. Asemenea fapte, comise în atari situaţii, beneficiază de efectele stării de necesitate. 6 Percheziţia. Având în vedere implicaţiile juridice, morale dar şi sociale ale percheziţiilor, Constituţia consacră acestora două alineate distincte, în alin. (3) este stabilită autoritatea competentă să dispună percheziţii, precum şi procedura de efectuare. După revizuirea Constituţiei din 2003 autoritatea competentă este exclusiv judecătorul, iar în ceea ce priveşte procedura, ea urmează a fi stabilită prin lege, ştiut fiind că regulile procedurale nu pot aduce atingere substanţei dreptului. 7 Alineatul al patrulea al textului constituţional interzice percheziţiile în timpul nopţii, în afară de situaţia flagrantului delict. Cât priveşte aceste dispoziţii ele se explică prin aceea că o acţiune a autorităţilor publice, legală desigur, trebuie să se efectueze ziua, o percheziţie efectuată noaptea producând prin ea însăşi efecte nedorite cât priveşte nu numai persoana în cauză ci şi familia acesteia, eventual vecinii. De aceea, textul constituţional le interzice. Tratamentul juridic al flagrantului delict este ca regulă diferit şi, ca atare, în asemenea situaţii, interesul justiţiei (în sensul cel mai larg) are prioritate. Alineatul (4) nu defineşte expresia „în timpul nopţii". O constituţie nici nu-şi poate propune aşa ceva. Din punct de vedere juridic însă problema se pune şi, prin urmare, va reveni legii obligaţia de a stabili (prin ore) diferenţa dintre „în timpul zilei" şi „în timpul nopţii". Legea va trebui să aibă în vedere, desigur, şi dimensiunile astronomice ale acestor noţiuni precum şi deviaţiile orare din timpul unui an calendaristic, în situaţia în care există un orar de iarnă şi un orar de vară. Trebuie, de asemenea, precizat că ultimul alineat al art. 27 se referă la percheziţiile domiciliare. Acest text se delimitează de percheziţiile efectuate asupra unei persoane care se află fie la domiciliul sau reşedinţa sa, fie legal la domiciliul sau reşedinţa altuia.

54

Tănăsescu

Capitolul II. Drepturile şi libertăţile fundamentale

Art. 28

Art. 28

Secretul Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri corespondenţei poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil. Comentariu

I. Generalităţi. Un principiu fundamental care urmăreşte să protejeze posibilitatea persoanei fizice de a-şi comunica prin scris, telefon sau prin alte mijloace de comunicare gândurile şi opiniile sale, fără a-i fi cunoscute de alţii, cenzurate sau făcute publice este inviolabilitatea corespondenţei. Acest principiu este rezultatul unei îndelungate istorii, în care nu au lipsit abuzurile, primitivismul, încălcările repetate. II. Noţiune. Formulat simplu, prin art. 28 din Constituţie, secretul corespondenţei are totuşi un conţinut complex, plin de semnificaţii şi aspecte juridice. Prin „corespondenţă" textul constituţional înţelege scrisori, telegrame, trimiteri poştale de orice fel altele decât scrisorile şi telegramele, convorbirile telefonice şi alte mijloace legale de comunicare. Formularea art. 28 încearcă să surprindă, şi reuşeşte, gama largă de forme şi mijloace prin care oamenii comunică între ei. Pentru exercitarea acestui drept fundamental au fost prescrise câteva reguli riguroase. Astfel, sfera subiectelor de drept faţă de care este ocrotită corespondenţa cuprinde atât persoanele fizice, cât şi autorităţile publice. Practic, nimeni nu are dreptul să atenteze la corespondenţa cuiva. în al doilea rând, nimeni nu poate reţine, deschide, citi, distruge, da publicităţii o corespondenţă ce nu-i este adresată, având obligaţia de a o restitui destinatarului dacă din întâmplare a intrat în posesia ei. De asemenea, nimeni nu are dreptul de a intercepta o convorbire telefonică sau de a divulga conţinutul unei convorbiri telefonice de care a luat cunoştinţă întâmplător. Aceleaşi reguli se aplică corespunzător şi în legătură cu alte trimiteri poştale sau mijloace legale de comunicare între oameni. Obligaţii aparte revin funcţionarilor din poştă şi telecomunicaţii care, prin natura muncii lor şi, uneori, prin natura comunicărilor şi trimiterilor (cărţi poştale, telegrame, convorbiri telefonice prin intermediul centralelor neautomate) iau cunoştinţă de conţinutul acestor corespondenţe. Ei sunt ţinuţi a păstra secretul, iar statutul acestor funcţionari trebuie să sancţioneze aspru orice abatere de la principiul constituţional. Tănăsescu 55

Art. 29

Titlul II. Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

III. Limite. Nici un drept fundamental nefiind absolut, şi secretul corespondenţei poate cunoaşte unele limite. în exercitarea sa. Atât legislaţia cât şi practica juridică au evidenţiat că exerciţiul acestei libertăţi poate comporta o restrângere necesară în interesul justiţiei, mai exact în interesul descoperirii infracţiunilor şi infractorilor. Acest drept al magistraţilor de a obţine, reţine, citi şi folosi în proces corespondenţa care vine sau pleacă de la persoane învinuite de săvârşirea unor fapte penale trebuie însă a) să fie prevăzut de lege, b) realizat după o procedură strictă şi c) numai pe bază de ordonanţe scrise, cu respectarea celorlalte drepturi ale persoanei, mai ales a dreptului la viaţa familială, intimă şi privată. Legile care vor reglementa aceste restrângeri, vor trebui elaborate numai cu stricta respectare a art. 53 din Constituţie.

Libertatea conştiinţei

Art. 29

(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale. (2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc. (3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii. (4) în relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă. (5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate. (6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.

56

Tănăsescu

Capitolul II. Drepturile şi libertăţile fundamentale Comentariu

Art. 29

I. Istoric. într-o accepţiune largă, libertatea conştiinţei este 1 posibilitatea cetăţeanului de a avea şi de a exprima public o concepţie a sa despre lumea înconjurătoare. Această libertate este reglementată prin art. 29 din Constituţie. Ea comportă unele explicaţii din care să rezulte mai ales conţinutul şi denu/nirea sa, precum şi locul ce-1 ocupă în sistemul drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Libertatea conştiinţei este una dintre primele libertăţi înscrise în 2 catalogul drepturilor umane, pentru că mai ales libertatea religioasă (ca parte a acestei libertăţi) a avut o istorie a sa, îndelungată şi presărată cu intoleranţă şi ruguri, cu excomunicări şi prejudecăţi, cu multe suferinţe şi dureri. în decursul acestei istorii s-au formulat teorii şi exprimări juridice, rolul dreptului de factor civilizator şi pacificator fiind aici incontestabil, în formularea conceptului juridic de libertate a conştiinţei şi mai ales în înţelegerea exprimărilor din art. 29 nu este lipsită de interes menţionarea celor trei puncte de vedere care s-au susţinut şi se mai pot susţine încă. Astfel, dacă într-o concepţie se considera că libertatea religioasă include şi libertatea conştiinţei, într-o altă concepţie se consideră că libertatea conştiinţei şi libertatea religioasă sunt două libertăţi distincte. în fine, teoria mai larg acceptată astăzi este cea în sensul căreia libertatea conştiinţei are o sferă largă cuprinzând în ea şi libertatea religioasă. Mai mult, se mai consideră că există şi libertatea cultelor ca libertate distinctă. II. Noţiune. Din examinarea art. 29 din Constituţie rezultă că libertatea 3 conştiinţei este posibilitatea persoanei fizice de a avea şi de a-şi exprima în particular sau în public o anumită concepţie despre lumea înconjurătoare, de a împărtăşi sau nu o credinţă religioasă, de a aparţine sau nu unui cult religios, de a îndeplini sau nu ritualul cerut de acea credinţă. Libertatea conştiinţei ca libertate fundamentală cetăţenească are un conţinut complex, ea încorporează mai multe aspecte, mai multe „libertăţi". Aceste aspecte sunt şi trebuie analizate numai împreună pentru că există şi se pot concretiza numai împreună şi pentru că ele configurează din punct de vedere juridic un singur drept, o singură libertate. Sunt interesante în acest sens şi formulările din Pactul internaţional 4 relativ la drepturile civile şi politice care, în art. 18, consacră dreptul persoanei la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, pe care îl Tănăseseu 57

Art. 29

Titlul II. Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

defineşte ca implicând libertatea persoanei de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere la alegerea sa, precum şi libertatea de a manifesta religia sau convingerea, individual sau în comun, în public sau privat, prin cult şi rituri, practici şi învăţământ. Libertatea conştiinţei este o libertate esenţială, ea comandă existenţa şi conţinutul altor libertăţi, precum libertatea cuvântului, libertatea presei, libertatea asocierii, pentru că, în fond, aceste libertăţi sunt mijloace de exprimare a gândurilor, religiei, opiniilor. Art. 29 din Constituţie dă dreptul fiecărei persoane de a avea o concepţie a sa proprie despre lumea înconjurătoare. în general concepţiile despre lume sunt religioase sau laice. Conştiinţa omului nu poate fi şi nu trebuie direcţionată prin mijloace administrative, ci ea trebuie să fie rezultatul libertăţii acestuia de a gândi şi a-şi exterioriza gândurile sale. Orice constrângere este o încălcare a acestui drept natural şi imprescriptibil, este o schilodire a spiritului uman. De aceea Constituţia stabileşte că nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale. III. Culte. Raporturile dintre stat şi culte. Mai multe prevederi se referă la cultele religioase. Trebuie să observăm că termenul cult are două accepţiuni. într-o accepţiune organică prin cult se înţelege o asociaţie, o organizaţie religioasă; într-o accepţie funcţională se înţelege ritualul practicat. în ambele accepţiuni însă cultul religios înseamnă exteriorizarea unei credinţe religioase, atât prin unirea celor de aceeaşi credinţă într-o asociaţie religioasă (biserică sau cult), cât şi prin ritualurile cerute de acea credinţă, cum ar fi procesiunile, adunările religioase etc. Organizarea cultelor religioase este liberă, ea concretizându-se prin statutele proprii. Dar, mai spune Constituţia, această libertate de organizare se realizează în condiţiile legii. Urmează, deci, ca o lege să stabilească aceste condiţii. Este fără îndoială că o asemenea lege nu va putea afecta libertatea cultelor religioase, ea va stabili unele coordonate juridice care să facă efective toate dispoziţiile constituţionale privind libertăţile cetăţeneşti. De altfel, Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice, prin art. 18 stabileşte că libertatea de exprimare a religiei şi convingerilor nu poate face obiectul decât al unor restricţii prevăzute de lege şi care sunt necesare protecţiei securităţii, ordinii şi sănătăţii publice, moralei sau libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora. Textul 58 Tănăsescu

Capitolul II. Drepturile şi libertăţile fundamentale

Art. 29

constituţional dă rezolvarea juridică şi raporturilor dintre stat şi culte. în legătură cu aceste raporturi trebuie doar să menţionăm că istoria şi dreptul comparat au practicat şi practică trei mari formule: a) statul, autoritate politică, se confundă cu autoritatea religioasă; b) statul se poate alia cu autoritatea religioasă; şi c) statul adoptă o poziţie de indiferenţă cu privire la religii şi, evitând a le favoriza sau a le contracara, veghează ca exerciţiulcultelor să nu tulbure ordinea publică. Constituţia României consacrând separarea statului de biserică, garantează autonomia cultelor religioase, dar obligă statul să sprijine cultele, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi orfelinate. IV. Raporturile dintre culte. O altă realitate căreia prevederile constituţionale îi dau expresie juridică priveşte raporturile dintre religii (culte) între ele, căreia i se aduce o rezolvare în concordanţă cu prevederile instrumentelor internaţionale în materie. Astfel, garantând libertatea conştiinţei, Constituţia consacră egalitatea între credincioşi şi necredincioşi şi impune cultivarea unui climat de toleranţă şi de respect reciproc între credincioşii aparţinând diferitelor culte religioase, ca şi între credincioşi şi necredincioşi. Pentru a realiza liniştea şi pacea între cultele religioase, fenomene ce ţin chiar de esenţa vieţii şi moralei, spirituale şi religioase, Constituţia interzice în relaţiile dintre culte orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa. V. Educaţia religioasă. Libertatea conştiinţei trebuie înţeleasă şi ca un factor de continuitate spirituală în cadrul familiei, părinţii având dreptul natural dar şi obligaţia de a se ocupa de creşterea şi educarea copiilor lor. In mod firesc creşterea şi educaţia copiilor în familie se face în concordanţă cu ideile şi concepţiile părinţilor, filiaţia fiind prin ea însăşi şi o relaţie spirituală, părinţii purtând răspunderea morală, socială şi deseori juridică pentru faptele şi actele, pentru atitudinile copiilor lor minori. In acelaşi mod sunt privite lucrurile şi atunci când creşterea şi educarea copiilor minori revine altor persoane decât părinţii fireşti. Exprimând aceste corelaţii, libertăţi şi răspunderi morale, religioase, politice şi juridice, Constituţia stabileşte că părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa. Tănăsescu 59

Art. 30

Titlul II. Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

Libertatea de exprimare

Art. 30

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. (3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii. (4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată. (5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării. (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. (7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri. (8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.

Comentariu I. Generalităţi. Gândurile, credinţele religioase, creaţiile spirituale de orice fel intră în circuitul juridic numai dacă sunt exteriorizate, comunicate, exprimate. Aceasta pentru simplu motiv că, atâta timp cât rămân în universul spiritual interior al omului, ele nu pot fi cunoscute de alţii, de către ceilalţi, gândirea umană rămânând încă un domeniu protejat natural de indiscreţia semenilor. 60 Tănăsescu

prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public. 30 II. III. gândurile. alte mijloace de comunicare în public. cunoscută fie sub această denumire. Exprimarea gândurilor. Suprimarea unei publicaţii. prin formularea creaţii de orice fel textul constituţional reuşeşte să fie eficient şi cuprinzător. 152 C. Exprimarea în „public" este definitorie pentru conţinutul juridic al acestei libertăţi. De asemenea. ca sancţiune. fantezia umană fiind nemăsurată şi imprevizibilă. Cât priveşte formele şi mijloacele de exprimare textul constituţional este de asemenea cuprinzător: viu grai. deseori contracarată nu prin inteligenţă. credinţele religioase şi creaţiile spirituale de orice fel. sunete. posibilitatea 5 de a crea şi a exprima creaţiile de orice fel. opiniile. este o sancţiune exagerată. ea vine. termenul public fiind desigur cel definit prin legi. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. Strâns legată de libertatea conştiinţei. IV. este interzisă suprimarea publicaţiilor. imagini. Cenzura. Am menţiona astfel că art. o faptă săvârşită în public. forţa libertăţii de exprimare (mai ales libertatea presei) fiind. Aşa cum este reglementată la nivel constituţional libertatea de exprimare are un conţinut complex. prin imagini. Libera exprimare. scris. Aceste reguli au avut o istorie aparte. în istoria lor ca drepturi umane au dus la formularea a trei mari reguli: libertatea de exprimare. credinţele şi creaţiile de orice fel. Astfel. Este o prevedere constituţională decisivă pentru libertatea de exprimare. Noţiune. opiniilor. din păcate. Această formulare largă exprimă atât domeniul reglementat cât şi imposibilitatea nominalizării prin Constituţie a tuturor creaţiilor spirituale pe care mintea iscoditoare a omului le poate imagina şi realiza. Condiţii. Constituţia României interzice cenzura de orice fel. o libertate de tradiţie. Ea este una din cele mai vechi libertăţi cetăţeneşti. libertatea de 2 exprimare consacrată prin Constituţie în art. Faţă de art. gândurile. credinţelor. ca libertate fundamentală cetăţenească 4 trebuie realizată în public. 25 din Tănăsescu 61 . prin duritatea sa. în sensul legii penale. libertatea cuvântului sau libertatea presei. fie sub denumirile diferitelor aspecte ale sale. interzicerea cenzurii. prin scris. în conflict cu ideea de respect a libertăţilor umane. opiniile. defineşte ce înseamnă. pot fi exprimate liber. pen. 30 este posibilitatea omului de a-şi exprima prin viu grai. Constituţia defineşte ce anume se poate exprima liber şi prin ce forme şi 3 mijloace se poate realiza acest lucru. responsabilitatea. De aceea.Capitolul II. ci prin cenzură severă şi răspundere exagerată.

Legiuitorul va aprecia dacă o asemenea sancţiune trebuie să figureze sau nu între sancţiunile ce se pot aplica în domeniul presei. nu poate fi interpretat în sensul că ea va trebui să figureze în lege (legea presei. sociale. ştiut fiind că aceasta nu se poate realiza în afara existenţei unor tipografii. sănătăţii sau moralităţii publice. Faptul că prin Constituţie ea nu este explicit interzisă. salvgardării siguranţei naţionale. stocuri de hârtie. 19 alin. ca atare. stabileşte că legile trebuie să interzică: 62 Tănăsescu . prin Constituţie se arată că libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii. obligaţia de a face publică sursa finanţării. De aici rezultă permisiunea înfiinţării şi gestionării unor asemenea structuri care să asigure baza materială necesară. VI. un aspect spiritual şi. un aspect material. libertăţile şi îndatoririle fundamentale Constituţia României din anul 1923. toate libertăţile de opinie are o importanţă aparte pentru libertatea presei. Aceste coordonate juridice trebuie să fie însă expres prevăzute de lege şi necesare ocrotirii unor valori politice. ordinii publice. stabileşte că exerciţiul libertăţii de exprimare comportă îndatoriri speciale şi responsabilităţi speciale şi că poate fi supus anumitor restricţii care trebuie să fie expres stabilite prin lege şi sunt necesare: respectului drepturilor sau reputaţiei altora. prin art. Pentru a garanta libertatea de exprimare. de exemplu). de fapt. manifestându-şi public gândurile. pe de altă parte. Constituţia actuală nu interzice şi suspendarea publicaţiilor. Drepturile. 30 din Constituţie. este supusă unor coordonate juridice. umane. Libertatea de exprimare ridică şi probleme de ordin material. Tot acest Pact. edituri. se permite legii să poată impune mijloacelor de comunicare în masă. socială şi culturală. economice. De aceea. mai ales. prin art. a responsabilităţii atât de necesare în acest domeniu. Suspendarea unei publicaţii nu este o sancţiune atât de severă ca suprimarea. V. Libertatea de exprimare permite subiectelor de drept să participe la viaţa politică. Libertatea de a înfiinţa publicaţii. 30 Titlul II. fapt ce explică prezenţa unor asemenea dispoziţii în art. Limitări. Libertatea de exprimare are. mijloace de difuzare etc. un conţinut complex care cuprinde. 20. Această prevedere constituţională se interpretează ca o garanţie a acestei libertăţi şi. (3). credinţele etc. pe de o parte.Art. Dar această libertate de exprimare nu poate fi absolută şi. Sub acest aspect este interesant de remarcat că Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice. Aspectul material care priveşte. opiniile. aşa cum am mai arătat.

organizatorului manifestării artistice. Cât priveşte ordinea în care se răspunde ea este cea stabilită expres prin textul constituţional. publice. autorului. acesta urmărind de fapt să asigure responsabilitatea necesară într-un domeniu atât de important. altfel spus pentru abuzul în exercitarea acestei libertăţi aşa de importante. în condiţiile legii. manifestări obscene. 30 stabileşte formele răspunderii şi subiectele răspunderii. de clasă sau religioasă. De aceea art. Din aceasta rezultă ideea de protecţie constituţională a unor importante valori umane. Cât priveşte răspunderea civilă. statale. la separatism teritorial sau la violenţă publică. pentru a se preîntâmpina abuzul în exerciţiul libertăţii de exprimare. onoarei. rasială.Capitolul II. 30 propaganda în favoarea războiului. textul constituţional stabileşte că ea revine editorului sau realizatorului. îndemnul la război de agresiune. la ostilitate sau la violenţă. contrare bunelor moravuri. dimensiunile acesteia. dispoziţiile constituţionale interzic acele exprimări care urmăresc: prejudicierea demnităţii. al postului de radio sau de televiziune. Astfel. VII. rasială sau religioasă care constituie o incitare la discriminare. la ură naţională. Tănăsescu 63 . apelarea la ură naţională. Răspundere juridică. defăimarea ţării şi a naţiunii. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. repartizarea răspunderii civile. pe cei răspunzători. Privitor la răspunderea pentru delictele de presă (răspundere penală) ea va fi cea stabilită prin lege. Pnn exprimarea „în condiţiile legii" se dă legiuitorului misiunea de a stabili în detaliu condiţiile stabilirii răspunderii. că existenţa unor limitări în acest domeniu este deja consacrată. fără putinţă de tăgadă. în alin. (8) sunt stabilite explicit două forme ale răspunderii şi anume răspunderea civilă şi răspunderea penală. proprietarului mijlocului de multiplicare. Rezultă. Existenţa unor coordonate juridice 8 înlăuntrul cărora trebuie să se exercite libertatea de exprimare implică şi răspunderea juridică pentru depăşirea acestor limite. într-o asemenea viziune juridică. vieţii particulare a persoanei şi dreptul său la propria imagine. incitarea la discriminare.

(3)" Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională. (3) al art. libertăţile şi îndatoririle fundamentale Dreptul la informaţie Art. 13 din Legea nr. dimensiunile sale fiind în continuă dezvoltare. Conţinutul dreptului la informaţie este complex. pct. I. credinţele religioase şi creaţiile de orice fel. El este un adevărat drept fundamental deoarece dezvoltarea materială şi spirituală a omului. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică. exercitarea libertăţilor prevăzute prin Constituţie şi mai ales a acelora prin care se exprimă gândurile. (2) Autorităţile publice.Art. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. 31 Titlul II. Dreptul la informaţie este un drept receptat de Constituţia României din instrumentele juridice internaţionale în acest domeniu. sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice. garantând accesul persoanei la orice informaţie de interes public. publice şi private. politică. Dacă privim în general conţinutul "Alin. Comentariu 1 I. Noţiune. economică. potrivit competenţelor ce le revin. sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. ştiinţifică şi culturală. Articolul 31 dă expresie juridică unui conţinut complex şi dinamic. Drepturile. 64 Tănăsescu . (5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. implică şi posibilitatea de a putea recepţiona date şi informaţii privind viaţa socială. opiniile. (4) Mijloacele de informare în masă. 31 (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. 429/2003. 31 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art.

Desigur. atunci când în alin. nici obligaţia autorităţilor publice de a da asemenea informaţii. de a asigura protecţia tinerilor şi securitatea naţională. b) informaţiile despre evenimente sau acţiuni hotărâte de către autorităţile publice . cum ar fi de exemplu unele informaţii cu caracter judiciar sau privind anchete parlamentare. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. s-ar putea pune problema de a şti ce sunt sau care sunt grupurile sociale şi politice importante. (2) foloseşte exprimarea „orice informaţie de interes public". Dreptul la informaţie presupune şi colaborare internaţională. culturală. corect şi clar cu privire la măsurile preconizate şi mai ales luate de autorităţile publice. (2). Constituţia. pentru că aceste servicii fiind autonome. ca şi în alte cazuri. (2). Articolul 31 din Constituţie cuprinde dispoziţii privind: a) informaţiile în general. Este o prevedere constituţională de mare importanţă. în mod firesc Constituţia reglementează principalele obligaţii ale acestora.Capitolul II.alin. Anumite informaţii nu trebuie şi nu pot fi date. nu a mers până la Tănăsescu 65 .alin. trebuie menţionat dreptul la antenă care revine principalelor grupuri sociale şi politice. Asigurând dreptul la informaţie. De aici rezultă că acest drept nu implică nici accesul la informaţii cu caracter secret. ştiinţifică şi tehnică. sportivă etc. Trebuie să subliniem că dreptul la informaţie (şi această subliniere marchează exact dimensiunile acestui drept) priveşte numai informaţiile de interes public. 31 dreptului la informaţie. III. c) informaţii cu caracter personal . posibilitatea persoanei de a recepţiona direct şi în mod normal emisiunile de radio şi televiziune^ obligaţia autorităţilor guvernamentale de a crea condiţiile materiale şi juridice pentru difuzarea liberă şi amplă a informaţiei de orice natură. Garantarea exercitării acestui drept revine serviciilor publice de radio şi televiziune. Garanţii juridice. cuprinde: dreptul persoanei de a fi informată prompt. de a asigura prin serviciile publice dreptul la antenă. informaţii privind apărarea naţională sau siguranţa naţională etc. în primul rând. Având în vedere rolul aparte în realizarea dreptului la informaţie a mijloacelor de informare în masă. Mijloace de informare în masă. ar fi putut să refuze asigurarea unui asemenea drept. Constituţia stabileşte obligaţii corelative în sarcina autorităţilor publice: de a informa corect cetăţenii asupra problemelor de ordin public dar şi de ordin personal. socială. II. accesul liber la sursele de informaţie publică.

Constituţia a impus adoptarea unei legi organice relative la organizarea lor şi controlul parlamentar al activităţii lor. Este şi imposibil ca printr-o constituţie să se facă o asemenea precizare. ideilor. anumite limite. asemenea definiri şi detalieri se vor face prin Legea electorală. chiar alin. prin învăţământul superior. comportă anumite coordonate juridice. precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare. discreţia şi. credinţelor. (3) se stabileşte că prin exercitarea acestui drept nu se poate şi nu trebuie să se prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională. prin învăţământul liceal şi prin cel profesional. 31. Dreptul la învăţătură Art. libertăţile şi îndatoririle fundamentale detalii. mijloacele de informare în masă au obligaţia constituţională de a asigura informarea corectă a opiniei publice. 32 Titlul II. Această prevedere pune în valoare marile imperative care trebuie respectate în materie de informaţie şi anume: exactitatea. Drepturile. Revizuirea constituţională din 2003 a făcut mai mult decât o simplă modificare de cosmetizare a textului atunci când a înlocuit termenul de siguranţă naţională cu cel de securitate naţională. 66 Tănăsescu . desigur. Este clar însă că forţele sociale şi politice reprezentate în sistemul de guvernare sunt cuprinse în această formulare mai largă. în cuprinsul alin. (3) al art. în al doilea rând. Limitări. până la cataloage concrete. Este şi motivul pentru care prin alin. corectitudinea. Dreptul la informaţie. ca toate drepturile şi libertăţile de exprimare şi de răspândire a opiniilor. 32 (1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu.Art. mai ales prin dispoziţiile legale privind campania electorală etc. Cât priveşte serviciile publice de radio şi televiziune. onestitatea. (5) face trimiterea la legea organică. 5 IV. Dincolo de considerente legate de omogenitatea textului normativ şi simetrie terminologică (aceeaşi sintagmă fiind înlocuită şi în alte articole ale Constituţiei) modificarea ilustrează şi o racordare a României la circuitul internaţional în acest domeniu şi adaptarea legislaţiei sale la cerinţele rezultate din participarea activă la organizaţii internaţionale de apărare comună. în plus. De altfel. prin care se vor determina toate aspectele privind durata şi numărul timpilor de antenă.

Pentru că dreptul la învăţătură este. în condiţiile legii. şi o îndatorire. modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege. (3) Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate. (4) " învăţământul de stat este gratuit. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. prin semnificaţiile sale juridice şi prin numărul mare de subiecte de drept implicate în realizarea sa. potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. Dreptul la învăţătură este un drept social-cultural prin conţinutul său. 14 din Legea nr. 32 (2) învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. se poate remarca nu numai multitudinea elementelor componente. ci şi un specific juridic rezultând din îmbinarea libertăţii cu obligaţia. I pct. se explică obligativitatea unor forme de învăţământ (primar. Dreptul la învăţătură este o parte a dreptului la educaţie. 32 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. (6) Autonomia universitară este garantată. 1 de aceea el nu poate lipsi din catalogul drepturilor fundamentale. particulare şi confesionale. în acelaşi timp. Acest conţinut mixt determină şi specificul reglementărilor constituţionale şi legale. (7) Statul asigură libertatea învăţământului religios. potrivit legii. Comentariu I. (4) şi (5) ale art. în şcolile de stat. Exercitarea Alin. general etc). (5) învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat. învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege. în condiţiile legii.Capitolul II. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi. învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională. Noţiune. 429/2003. în condiţiile legii. Tănăsescu 67 . în ce priveşte conţinutul.

(3) se stabileşte că prin exercitarea acestui drept nu se poate şi nu trebuie să se prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională. (3) al art. Este şi motivul pentru care prin alin. ca toate drepturile şi libertăţile de exprimare şi de răspândire a opiniilor. Este şi imposibil ca printr-o constituţie să se facă o asemenea precizare. prin învăţământul superior. onestitatea. Constituţia a impus adoptarea unei legi organice relative la organizarea lor şi controlul parlamentar al activităţii lor. credinţelor. până la cataloage concrete. corectitudinea. comportă anumite coordonate juridice. mijloacele de informare în masă au obligaţia constituţională de a asigura informarea corectă a opiniei publice. 66 Tănăsescu . 32 Dreptul la învăţătură (1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu. prin care se vor determina toate aspectele privind durata şi numărul timpilor de antenă. chiar alin. Această prevedere pune în valoare marile imperative care trebuie respectate în materie de informaţie şi anume: exactitatea. (5) face trimiterea la legea organică. prin învăţământul liceal şi prin cel profesional. precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare. discreţia şi. Revizuirea constituţională din 2003 a făcut mai mult decât o simplă modificare de cosmetizare a textului atunci când a înlocuit termenul de siguranţă naţională cu cel de securitate naţională. asemenea definiri şi detalieri se vor face prin Legea electorală. 31.Art. De altfel. în plus. 5 IV. ideilor. 32 Titlul II. Cât priveşte serviciile publice de radio şi televiziune. în al doilea rând. anumite limite. Dreptul la informaţie. Limitări. Art. Este clar însă că forţele sociale şi politice reprezentate în sistemul de guvernare sunt cuprinse în această formulare mai largă. mai ales prin dispoziţiile legale privind campania electorală etc. Drepturile. în cuprinsul alin. desigur. libertăţile şi îndatoririle fundamentale detalii. Dincolo de considerente legate de omogenitatea textului normativ şi simetrie terminologică (aceeaşi sintagmă fiind înlocuită şi în alte articole ale Constituţiei) modificarea ilustrează şi o racordare a României la circuitul internaţional în acest domeniu şi adaptarea legislaţiei sale la cerinţele rezultate din participarea activă la organizaţii internaţionale de apărare comună.

32 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. general etc). Noţiune. potrivit legii. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege. în ce priveşte conţinutul. 429/2003. particulare şi confesionale. în condiţiile legii. modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege. (4) " învăţământul de stat este gratuit.Capitolul II. 32 (2) învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. Acest conţinut mixt determină şi specificul reglementărilor constituţionale şi legale. I pct. potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. Dreptul la învăţătură este un drept social-cultural prin conţinutul său. (6) Autonomia universitară este garantată. Exercitarea Alin. ci şi un specific juridic rezultând din îmbinarea libertăţii cu obligaţia. Comentariu I. învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi. se explică obligativitatea unor forme de învăţământ (primar. (3) Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate. Dreptul la învăţătură este o parte a dreptului la educaţie. în condiţiile legii. (5) învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat. şi o îndatorire. în condiţiile legii. se poate remarca nu numai multitudinea elementelor componente. în acelaşi timp. Pentru că dreptul la învăţătură este. (7) Statul asigură libertatea învăţământului religios. 14 din Legea nr. prin semnificaţiile sale juridice şi prin numărul mare de subiecte de drept implicate în realizarea sa. de aceea el nu poate lipsi din catalogul drepturilor fundamentale. (4) şi (5) ale art. în şcolile de stat. Tănăsescu 67 .

Iată numai câteva temeiuri pe care se sprijină reglementările constituţionale în acest domeniu. ci şi a celor confesionale (realitate receptată după revizuirea Constituţiei din 2003). 2 II. ci doar pe cele principale. de stat. învăţământul profesional. toleranţei şi prieteniei între popoare. învăţământul liceal. Dreptul la învăţătură. învăţământul superior şi alte forme de perfecţionare. Indiferent de categoria din care fac parte. libertăţile şi îndatoririle fundamentale dreptului la învăţătură trebuie să aibă ca finalitate educarea persoanei pentru ca aceasta să devină. permite crearea şi existenţa şi a altor forme prin care dreptul la învăţătură se va putea realiza. III. mai mult decât alte drepturi şi libertăţi. recunoscând existenţa nu doar a instituţiilor particulare de învăţământ. 32. particulare şi confesionale. temeiuri ce rezultă din pactele şi tratatele internaţionale în domeniu. Gratuitatea învăţământului. Această enumerare nu utilizează un criteriu omogen. capabilă de a avea un rol util în societate. Din analiza acestor dispoziţii rezultă că există trei categorii de instituţii de învăţământ. Prin art. implică obligaţii şi prestaţii materiale din partea 68 Tănăsescu 3 4 . Unele dispoziţii constituţionale privesc instituţiile de învăţământ. promovarea ideii de pace. Drepturile. Constituţia nu enumera toate formele de învăţământ posibile. prin formularea „alte forme de instrucţie şi perfecţionare". Modalităţi de realizare. Dar. Constituţia stabileşte formele organizatorice prin care se realizează dreptul la învăţătură: învăţământul general obligatoriu. Instituţii de învăţământ. întărirea respectului pentru drepturile şi libertăţile publice. anume garantarea la nivel constituţional a autonomiei universitare. grupuri rasiale. IV. existentă însă şi în alte legi fundamentale (de exemplu art.Art. etnice sau religioase. Prin dreptul la învăţătură trebuie să se urmărească deplina dezvoltare a personalităţii umane şi a simţului demnităţii sale. 32 Titlul II. dar menţionează unele noutăţi pentru sistemul constituţional românesc. toate instituţiile de învăţământ se înfiinţează şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Pentru o singură categorie de instituţii de învăţământ constituantul a prevăzut o regulă specifică. tradiţionale. Din această prevedere constituţională rezultă anumite obligaţii pentru legiuitor în reglementarea mai ales a funcţionării instituţiilor de învăţământ. aşa cum s-a stabilit în urma revizuirii constituţionale. favorizarea înţelegerii. profesional şi civic. 6 din Constituţia Greciei).

textul prevede că este organizat şi garantat prin lege. în condiţiile legii. Potrivit Tănăsescu 69 . V. în afara menţionării posibilităţii de a organiza instituţii de învăţământ de stat cu specific confesional. care favorizează accesul la educaţie al persoanelor ce provin din medii defavorizate. Este o regulă ce transpune în domeniul învăţământului exigenţele juridice ale libertăţii conştiinţei. Organizarea şi desfăşurarea 6 învăţământului trebuie să se realizeze în limba oficială a statului. îl va garanta. O mare componentă a dreptului la educaţie şi 5 învăţământ este învăţământul religios. una privind învăţământul religios organizat de culte şi a doua privind învăţământul religios în şcolile de stat.Capitolul II. Deosebirea de regim juridic este evidentă. numai o asemenea prevedere dând satisfacţie deplină libertăţii conştiinţei şi mai ales dreptului părinţilor sau tutorilor de a asigura. Anumite explicaţii se impun. într-o asemenea viziune legea va trebui să prevadă explicit că învăţământul religios în şcolile de stat este facultativ. Constituţia stabileşte două reguli. în acest domeniu. în afara obligaţiilor ce rezultă din reglementările care stabilesc asigurarea dreptului la învăţătură. Limba în care se realizează. De mare interes cât priveşte gratuitatea învăţământului sunt şi prevederile art. Legea îl va organiza. potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. Prin referirea la condiţiile care urmează să fie stabilite prin lege dispoziţia constituţională permite. potrivit propriilor convingeri. Este fără îndoială că învăţământul obligatoriu trebuie să fie gratuit şi aceasta. precum şi posibilitatea de a beneficia de burse sociale de studii acordate copiilor şi tinerilor care provin din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi. cum este şi firesc. 13 din Pactul internaţional relativ la drepturile economice. Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa burselor sociale de studiu. fără deosebire de realizarea sa în forme statale sau particulare. 32 statului. sociale şi culturale care practic recomandă gratuitatea în toate formele de învăţământ. stabilirea unor criterii şi condiţii care să valorifice principiul la adevărata sa valoare juridică şi morală. în mod distinct se garantează gratuitatea învăţământului de stat. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. VI. Prima regulă asigură libertatea învăţământului religios. Cât priveşte învăţământul religios în şcolile de stat. am spune. dar în condiţii care urmează a fi mai detaliat precizate printr-o lege. dar astfel încât să nu contravină marilor principii ce rezultă din art. 29 din Constituţie. învăţământ religios. educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.

Aceşti cetăţeni români au.S. „Statele participante se vor strădui să garanteze că persoanele care aparţin minorităţilor naţionale. Drepturile. să o utilizeze în raporturile lor cu autorităţile publice. dispoziţiile constituţionale stabilesc două reguli. precum şi. Prima regulă este o reiterare a celei din art. potrivit art. "Art. independent de faptul că ele vor trebui să înveţe limba sau limbile oficiale ale statului respectiv. lipoveni. libertăţile şi îndatoririle fundamentale art. dreptul la păstrarea. precum evrei.Art. a informaţiilor. culturale. în condiţiile legii. în sensul că limba română este cea în care se desfăşoară învăţământul de toate gradele. Textul constituţional are însă în vedere şi o altă realitate. conform legislaţiei naţionale în vigoare". în condiţiile legii. (2) Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la valorile culturii naţionale şi universale nu poate fi îngrădită. 429/2003. Pentru a transpune acest principiu şi în domeniul învăţământului. mai exact o perspectivă strâns legată de libera circulaţie nu numai a oamenilor ci şi a ideilor. în România. 13. germani. I.E. dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice. potrivit Documentului Reuniunii de la Copenhaga a Conferinţei pentru dimensiunea umană a C. lingvistice şi religioase. dar pentru a valorifica şi alte reguli în acest domeniu. 70 Tănăsescu . 33 Titlul II. romi. fapt pentru care se permite ca învăţământul să se poată desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională.C. 33 a fost introdus prin art. Corelându-se cu aceste realităţi şi reglementări. să aibă posibilitatea să înveţe limba lor maternă sau să fie instruite în această limbă. Este o regulă constituţională firească. Aceasta presupune şi o pregătire profesională aparte. Constituţia garantează dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă. 6. Mai mult. (1990). Art. 13 cu aplicaţie la învăţământ. dacă este posibil şi necesar. Constituţia ia însă în considerare şi realitatea că în România există şi cetăţeni români de altă naţionalitate. desigur. limba oficială este limba română. armeni etc. 15 din Legea nr. 33 • » Accesul (1) Accesul la cultură este garantat. Legea urmează să stabilească modalităţile de exercitare a acestor drepturi. pct. maghiari.

de posibilitate neîngrădită şi nediscriminatorie de acces la informaţia cu caracter educativ şi cultural. promovarea valorilor culturale şi artistice ale României în lume. el fiind reglementat ca o obligaţie de abţinere din partea statului de a aduce vreo atingere posibilităţii oricărei persoane de a accede la valorile culturii naţionale. care nu trebuie să fie îngrădită de nimeni. iar acest aspect urmează a fi reglementat printr-o lege ulterioară. însă şi acest drept are un conţinut normativ complex. II. parte integrantă a unui drept Ia educaţie văzut într-un sens mai larg. dar nici de alte persoane. 1 introdus în urma revizuirii Constituţiei din 2003. Trebuie observat că dreptul de acces liber şi nediscriminatoriu la cultură constituie o noutate pentru sistemele constituţionale în genere dar el este deja reglementat în alte Constituţii adoptate relativ recent (de exemplu art. 33 (3) Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale. împreună cu acesta. şi la patrimoniul cultural universal. Titularii dreptului. Comentariu I. sprijinirea culturii naţionale. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. III. Corelaţii. Fireşte însă că statului român nu îi poate reveni obligaţia de asigura condiţiile efective de realizare a acestui drept decât pentru cetăţenii proprii. stimularea artelor. adevărat complement al dreptului la învăţătură exprimat în Legea fundamentală şi. dezvoltarea creativităţii contemporane. inclusiv cea a minorităţilor naţionale. pentru a asigura păstrarea identităţii spirituale a oricărei persoane. Noua reglementare constituţională pune accentul pe 2 posibilitatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea.Capitolul II. dar şi ca o obligaţie pentru stat de a desfăşura un amplu efort. Noţiune. protejarea şi conservarea moştenirii culturale. Este interesant de observat în acest context 3 că titularii acestui drept nu sunt doar cetăţenii români. nici de autorităţile publice. instituţional şi concret-material. Tănăsescu 71 . 23 din Constituţia Bulgariei). ci toate persoanele cărora nu trebuie să le fie îngrădit accesul la valorile culturale naţionale şi universale. la nivel normativ. Accesul ia cultură este un drept fundamental nou.

Art. Acest drept ţine de condiţia umană la nivelul cerinţelor actuale de viaţă.n (1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. 34 Titlul II. libertăţile şi îndatoririle fundamentale Art. Textul constituţional răspunde exigenţelor juridice şi practice în domeniul ocrotirii sănătăţii. 34 stabileşte obligaţii corelative clare şi ferme în sarcina statului şi anume de a lua măsurile ce se impun pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice. este firesc ca prin Constituţie să se impună autorităţii legislative misiunea de a reglementa principalele domenii şi aspecte 72 Tănăsescu 2 . accidente. precum şi lupta împotriva acestor maladii. socială şi culturală. maternitate şi recuperare. Noţiune. profesionale şi a altora. profilaxie şi tratamentul maladiilor epidemice. Ocrotirea sănătăţii conţinând obligaţii pentru autorităţile publice. precum şi dezvoltarea sănătoasă a copilului. Drepturile. II. controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale. economică. endemice. art. (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală. Comentariu 1 I. Preluând coordonate juridice de principiu din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice. precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. Aşa cum rezultă din prevederile instrumentelor juridice internaţionale în acest domeniu. prin conţinutul său asigurând cetăţeanului păstrarea şi dezvoltarea calităţilor sale fizice şi mentale care să-i permită o reală şi eficientă participare la întreaga viaţă politică. Garantând dreptul la ocrotirea sănătăţii. îmbunătăţirea tuturor aspectelor igienei mediului înconjurător şi ale igienei industriale. 34 Dreptul la sana a. Obligaţiile statului. sociale şi culturale. realizarea acestui drept implică obligaţiile şi eforturile statului pentru: scăderea mortalităţii noilor născuţi şi a mortalităţii infantile. art. 34 din Constituţie consacră un drept complex la ocrotirea sănătăţii. crearea de condiţii care să asigure servicii medicale şi un ajutor medical în caz de boală etc.

Titularii dreptului. precum şi menţinerea echilibrului ecologic". 35 > Dreptul Ia mediu sănătos x (1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. dreptul la un mediu înconjurător sănătos îşi dezvăluie pe deplin valenţele de drept de generaţia a treia prin modalitatea în care este consacrat în Constituţie. Continuare firească a prevederilor constituţionale referitoare la ocrotirea sănătăţii. Generalităţi. Introdus în textul Constituţiei României ca urmare a revizuirii realizate în cursul anului 2003. (3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător. Drepturile şi libertăţile fundamentale Al*t. ci orice subiecte individuale de drept. p) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale. acest nou drept fundamental era implicit menţionat la nivel constituţional şi înainte de modificarea Legii fundamentale..Capitolul II. Tot legea urmează să reglementeze controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale. Evoluţia realităţilor sociale a dovedit că stabilirea unor adevărate obiective prin precizarea unor obligaţii în această materie pentru stat trebuie însoţită şi de prevederea unor veritabile drepturi subiective ale persoanelor.. I pct. 429/2003. Pentru a realiza "Art.) e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător. 16 din Legea nr. 134 (potrivit numerotării anterioare) acolo unde se preciza că „statul trebuie să asigure: (. Articolul 35 din Constituţie precizează că statul recunoaşte oricărei persoane dreptul la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. care să ofere posibilitatea unei mai clare definiţii a tipurilor de acţiune la care este ţinut statul. II. asigurările sociale. Tănăsescu 73 . 35 nrecum: asistenţa medicală. astfel arătând că titularii acestui drept nu sunt doar cetăţenii români. în art. 35 a fost introdus prin art. Comentariu I. Art.

Comentariu I. prin hotărâre judecătorească definitivă. dar ca o obligaţia corelativă a dreptului de proprietate. Dreptul de vot este un drept fundamental înscris. el fiind un drept subiectiv dar. Art. denumite şi drepturi exclusiv politice. (2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal. Noţiune. de regulă. de multe ori. libertăţile şi îndatoririle fundamentale acest obiectiv statul este ţinut să instituie şi să asigure cadrul legislativ necesar pentru exercitarea deplină a dreptului. chiar dacă. întrucât prin intermediul lor cetăţenii participă în mod direct la guvernare. ştiut fiind că problema protecţiei mediului înconjurător face tot mai des în zilele noastre obiectul nu doar al colaborărilor în plan ştiinţific. 3 III. Dreptul la un mediu sănătos are un conţinut normativ complex. 36 Dreptul de vot (1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani. Dreptul de a alege.Art. Modificarea Legii fundamentale face din protecţia şi ameliorarea mediului înconjurător o veritabilă obligaţie juridică pentru toate subiectele de drept. acestea nu îmbracă în mod necesar forma constrângătoare a unor obligaţii însoţite de sancţiuni în caz de nerespectare. Drepturile. 36 Titlul II. Dincolo de obligaţiile de ordin legislativ care îi sunt impuse prin chiar textul constituţional însă. în acelaşi timp. dar mai ales al negocierilor politice şi al documentelor internaţionale cu caracter juridic. Dreptul de vot. persoane fizice. 74 Tănăsescu . împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv. la pierderea drepturilor electorale. şi o obligaţie pentru orice subiect individual de drept. Denumirea acestui drept fundamental necesită unele precizări. persoane juridice sau autorităţi ale starului. Obligaţia proprietarilor de a respecta sarcinile referitoare la protecţia mediului era menţionată în Constituţia noastră şi înainte de revizuire sa. şi nici persoanele condamnate. în categoria drepturilor electorale fundamentale. puşi sub interdicţie. starul trebuie să participe activ la cooperarea internaţională în acest domeniu. căci unele legi fundamentale îl consacră şi cu denumirea de drept de a alege.

direct. Constituţia stabileşte Tănăsescu m 75 . Dreptul de a alege poate fi considerat un drept complex. în schimb. în condiţiile art. numai aceştia putând să participe nemijlocit la exercitarea puterii statale şi la desemnarea autorităţilor reprezentative ale statului. Trăsături. Astfel. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. Trebuie precizat că dreptul de vot are ca titulari 3 doar pe cetăţenii români. secret şi liber exprimat. alegeri prin care nu se exprimă suveranitatea de stat. rezidenţi în România. La această vârstă persoana capătă capacitatea electorală care este un aspect al capacităţii de drept constituţional. dacă este în deplinătatea facultăţilor mintale şi are aptitudinea morală de a vota. elementară şi de aceea Constituţia nu acordă drept de vot debililor ori alienaţilor mintal puşi sub interdicţie. 62 din Legea fundamentală. în România. II. Regim juridic. Astfel se realizează o dublă protecţie juridică. care conţine elemente constituţionale (votul cu toate trăsăturile sale) şi elemente de nivelul legii. actul votării implicând responsabilitatea alegerii făcute. 36 Fără a intra în prea multe detalii şi explicaţii privind terminologia juridică si sursele doctrinare sau legislative ale unuia sau altuia dintre textele constituţionale. atât a persoanelor în cauză. cât şi a întregii societăţi. aşa cum sunt ele exprimate în primul alineat al art. votul este universal. de natura reglementărilor constituţionale fiind doar votul (sau dreptul de vot). Cetăţeanul român poată participa la vot dacă a împlinit vârsta de 18 ani cel mai târziu până în ziua alegerilor inclusiv. se foloseşte termenul alegere atunci când cetăţenii aleg membrii unei autorităţi publice. egal. 16 alin. Astfel. existând sinonimie între votare şi referendum. trebuie totuşi să remarcăm că într-un limbaj riguros ştiinţific există deosebiri între alegere şi votare. Titularii dreptului. Vârsta minimă de 18 ani permite o largă participare la vot a tinerilor. Cât priveşte aptitudinea morală de a vota. ea fiind vârsta la cai e o persoană are maturitatea politică necesară exercitării dreptului de vot. însă doar în cadrul alegerilor pentru desemnarea autorităţilor administraţiei publice locale. Reglementarea dreptului de vot din 4 Constituţia României reflectă trăsăturile votului. Deplinătatea facultăţilor mintale este o condiţie firească. Revizuirea Constituţiei din 2003 a făcut posibilă exercitarea dreptului de a alege şi de către cetăţenii Uniunii Europene.Capitolul II. (4). III. se utilizează termenul de vot atunci când cetăţenii se pronunţă pentru sau contra unei reguli sau hotărâri.

Alin. 37 este reprodus aşa cum a fost modificat prin art. IV. Drepturile. Cu privire la prima categorie de persoane va trebui să observăm că nici un impediment legal sau practic nu există în calea exercitării dreptului de vot. ar putea fi ridicate două probleme juridice: una privind persoanele arestate preventiv şi alta privind persoanele aflate în executarea unei pedepse privative de libertate. având în vedere şi prevederile art. libertăţile şi îndatoririle fundamentale că nu o au persoanele condamnate. în baza art. Putem observa că în România votul este cu adevărat universal. minimale şi rezonabile. 429/2003. I pct. până în ziua alegerilor inclusiv. 23 alin. Faţă de această redactare a textului constituţional. Limite. (11). aceste persoane se bucură de prezumţia de nevinovăţie şi. Ca atare. în schimb. pentru persoanele care se află în executarea unei pedepse privative de libertate soluţia nu poate fi aceeaşi. la pierderea drepturilor electorale. de deplinătatea exercitării drepturilor lor politice şi civile. 53 din Legea fundamentală. vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale.A r t . 37 Titlul II. Art. 36 din Constituţie. 37 Dreptul de a fi ales (1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3). dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice. 11 76 Tănăsescu . prin hotărâre judecătorească definitivă. în măsura în care ele îndeplinesc şi celelalte condiţii stabilite prin art. 17 din Legea nr. (2) al art. condiţiile cerute de lege fiind fireşti. vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României. Dificultăţi de ordin practic şi juridic pledează pentru soluţia suspendării exerciţiului dreptului de vot în asemenea cazuri. pentru aceste persoane. prin urmare. potrivit articolului 40 alineatul (3). legea electorală trebuie să creeze condiţiile exercitării dreptului de vot. (2) " Candidaţii trebuie să fi împlinit.

magistraţii. O primă condiţie pentru a avea dreptul de a fi ales 2 constă în îndeplinirea condiţiilor prevăzute pentru dreptul de vot. o onorabilitate mai strictă. Caracterizare. Potrivit acestuia. dacă în prealabil demisionează din funcţia pe care o are. (3). prin ideea unei reprezentări responsabile şi eficiente care presupune un grad sporit de maturitate politică şi civică. membrii activi ai armatei. 16 alin. în conformitate cu prevederile art. în urma revizuirii. 40 alin. şi cetăţenii care au dublă cetăţenie pot fi aleşi în autorităţile publice reprezentative române. Regim juridic. condiţia referitoare la exclusivitatea cetăţeniei române nemaifiind reţinută. Din analiza dispoziţiilor constituţionale rezultă că un cetăţean poate fi ales ca deputat. Prin urmare. 37. în urma revizuirii constituţionale. La acestea. 2 din Constituţie. Motivaţia textului constituţional este relativ evidentă şi ea ţine de necesitatea de a avea alegeri libere şi corecte. senator. şi el revine doar unei categorii precis delimitate de subiecte de drept. O altă condiţie constituţională pentru a fi ales este ca persoanei să 3 nu-i fie interzisă asocierea în partide politice. nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale. Adăugarea unor condiţii suplimentare decât cele prevăzute pentru dreptul de vot se motivează prin importanţa acestor demnităţi publice. prin rolul organelor reprezentative în exercitarea puterii suverane a poporului. respectiv dreptul de a fi ales. (3). avocaţii poporului. ea o poate face. Drepturile şi libertăţile fundamentale Comentariu Art.Capitolul II. (3). se adaugă cumulativ şi cele prevăzute de art. şef de stat sau în alte organe reprezentative dacă are drept de vot şi dacă îndeplineşte şi celelalte condiţii stabilite de constituant. 40 alin. 37 I. II. dar limitarea funcţionează doar pe perioada cât persoana ocupă una din funcţiile nominalizate în art. potrivit cărora cetăţeanul trebuie să aibă domiciliul în ţară şi cetăţenia română. Cel de-al doilea drept fundamental exclusiv politic de 1 tradiţie. poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite de lege. iar demisia trebuie să fie dovedită cu ocazia înregistrării candidaturii. Fiind vorba de un drept prin care cetăţenii pot participa la guvernare. aşa cum se precizează şi în art. este reglementat în Constituţie la art. Trebuie precizat însă că aceste persoane nu pot fi alese. Dacă una din aceste persoane doreşte să candideze în alegeri. Aceste prevederi au suferit şi ele modificări. 77 Tănăsescu .

78 Tănăsescu . Sancţiuni. 429/2003. libertăţile şi îndatoririle fundamentale în fine. responsabilitatea care-şi găseşte suport de credibilitate şi în maturitatea şi experienţa practică a candidaţilor. Explicaţia se regăseşte în importanţa acestor demnităţi publice. Dacă pentru dreptul de vot limita minimă este de 18 ani. Drepturile. Constituţia pune şi limite minime de vârstă. De aceea art. cetăţenii români au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European. 18 din Legea nr. în marea responsabilitate ce revine celor desemnaţi să guverneze. încă de la propunerea şi înregistrarea candidaturilor în alegeri. III. 5 Dreptul de a fi ales în Parlamentul European Art. şi 35 de ani împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv pentru cei care candidează pentru funcţia de Preşedinte al României. unic pct. această limită este substanţial mai ridicată. pentru dreptul de a fi ales. în general în lume coborârea vârstei minime pentru exercitarea drepturilor electorale fiind considerată ca o dovadă a tendinţei generale de accentuare a caracterului democratic al alegerilor. 38 a fost introdus prin art. 38 » > în condiţiile aderării României la Uniunea Europeană. 35 din Constituţie stabileşte trei limite minime de vârstă pentru cei care candidează şi deci pot fi aleşi şi anume: 23 de ani împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv. pentru cei care candidează pentru Camera Deputaţilor sau organele locale. Orice nesocotire a acestor condiţii atrage nulitatea alegerii. Revizuirea Constituţiei din 2003 a introdus o diferenţiere între vârsta minimă pentru dreptul de a fi ales în Senat şi cea prevăzuta pentru funcţia de Preşedinte. 38 4 Titlul II.A r t . pretutindeni în lume. 33 de ani împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv pentru cei care candidează pentru Senat. 11 Art. Cele de mai sus fiind condiţii constituţionale de eligibilitate. de aceea înregistrarea candidaturilor trebuie făcută numai cu verificarea atentă a îndeplinirii condiţiilor legale. îndeplinirea lor trebuie verificată cu mare atenţie.

adoptat prin consens de Convenţia Europeană la 13 iunie şi 10 iulie 2003. care însă nu se încadrează în categoria celor exclusiv politice în sens tradiţional. Caracterizarea drepturilor electorale ca drepturi exclusiv politice permite delimitarea lor de drepturile şi libertăţile social-politice (libertatea conştiinţei. de a alege şi a fi ales în Parlamentul european. Drepturile şi libertăţile fundamentale Comentariu Art. ci participarea cetăţenilor români în cadrul singurei instituţii europene reprezentative. într-o categorie distinctă numită drepturi exclusiv politice. instituită prin Tratatul de la Maastricht şi aprofundată prin Tratatul de la Amsterdam.) dar şi explicarea altor consecinţe juridice. 1-19 precizează că Tănăsescu 79 . întrucât nu implică o participare la exercitarea suveranităţii de stat.Capitolul II. Este vorba de noi drepturi electorale. deoarece ei sunt legaţi de destinele acestei societăţi. care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum şi că „nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu". pot fi considerate şi în contextul mai larg al noţiunii de cetăţenie europeană. în clasificările date drepturilor fundamentale. Astfel. ci o participare la un proces electoral menit să desemneze un organ reprezentativ la nivel continental. de regulă. de altfel. Generalităţi. Drepturile electorale sunt prin excelenţă drepturi 1 cetăţeneşti fundamentale. în art. aceste drepturi pot fi exercitate de către cetăţeni numai pentru participarea la guvernare. libertatea de exprimare. care. pentru că ele pot fi folosite numai pentru participarea la guvernare şi pentru că este pretutindeni recunoscut şi admis că la guvernarea unei societăţi participă numai cetăţenii. drepturile fundamentale electorale ale cetăţenilor români s-au îmbogăţit cu încă două. în condiţiile aderării României la Uniunea Europeană 2 şi ale necesarei participări a ţării noastre la instituţiile şi structurile acestei organizaţii. dreptul de asociere etc. Merită menţionate în acest sens şi prevederile Proiectului de Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa. care însă nu implică participarea la guvernare la nivel naţional. prin conţinutul lor. Această realitate este. 38 I. Aceasta se datorează faptului că. care stabileşte că suveranitatea naţională aparţine poporului român. aleasă printr-un proces electoral asemănător celor utilizate pentru desemnarea parlamentelor naţionale. exprimată şi prin art. Justificare. 2 din Constituţia României. II. Aceste drepturi. drepturile electorale sunt grupate. drepturile exclusiv politice aparţin numai cetăţenilor.

Libertatea întrunirilor Art. 11-39 arătând că oricare cetăţean sau cetăţeană a Uniunii are drept de a alege şi de a fi ales în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European. opiniile. 1-8 că cetăţenii şi cetăţenele Uniunii au dreptul de a vota şi dreptul de a fi aleşi în Parlamentul European. III. Generalităţi. credinţele. Drepturile. în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acelui stat. şi prin diferenţa de natură juridică dintre dreptul de vot pentru autorităţile reprezentative naţionale şi cel de a alege membrii unei adunări reprezentative la nivel continental. Terminologie. pentru un mandat de cinci ani". Libertatea întrunirilor este o libertate cu caracter social . Comentariu I. procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic. După cum se poate constata. Prin conţinutul său. demonstraţiile. libertăţile şi îndatoririle fundamentale „Parlamentul European este ales prin vot universal direct de către cetăţenii europeni. în statul membru în care acesta îşi are reşedinţa. şi Charta drepturilor fundamentale. referitor la Drepturile fundamentale şi cetăţenia Uniunii menţionează în art. 39 Mitingurile. din punct de vedere terminologic.politic care constă în posibilitatea oamenilor de a se întruni în reuniuni private sau publice pentru a-şi exprima gândurile. titlul al II-lea al aceluiaşi proiect de Tratat. constituantul derivat român a ţinut seama de denumirea utilizată în dreptul comunitar pentru a desemna aceste drepturi electorale speciale (dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales) şi nu de cea uzitată în textul în vigoare al Constituţiei. Este şi motivul pentru care 80 Tănăsescu . această libertate se află într-o strânsă corelaţie cu libertatea conştiinţei. în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acelui stat. precum şi în cadrul alegerilor locale în statul membru unde îşi au reşedinţa. adoptată la Nisa în decembrie 2002. precum şi cu libertatea de exprimare. prin scrutin liber şi secret. fără nici un fel de arme. art. desigur.Art. 39 Titlul II. face menţiune despre aceste două drepturi. De asemenea. Diferenţa terminologică se explică. Chiar dacă nu are încă valoare normativă obligatorie.

întrunirile pot fi de două categorii: publice şi private. art. de desfăşurare sau de răspundere. II. alte reguli. Desigur. Diversitatea formelor şi mijloacelor prin care se poate realiza această libertate şi caracterul deschis. concepţii. receptiv al dispoziţiilor constituţionale. demonstraţii. Aceste trăsături deosebesc întrunirile de grupările sau aglomerările întâmplătoare de persoane. Orice întrunire. 39 în mod tradiţional şi constant aceste libertăţi sunt clasificate în aceeaşi categorie de drepturi. o grupare organizată. Cât priveşte înţelesul celor trei termeni . Aceste trei reguli au caracter constituţional.este acelaşi din vocabularul curent. fără deosebire de formele în care se realizează. tăcerea textului urmând a fi interpretată că regulile sale sunt aplicabile oricărui fel de întrunire. 53 din Constituţie.politice. în sensul legii. Aceasta rezultă din corelaţia art. deşi textul nu o spune expres. fiind şi în drept deseori greu de realizat o diferenţiere prea strictă între ei. au determinat ca după nominalizarea celor trei forme să se adauge şi exprimarea „orice alte întruniri". denumite şi libertăţi de opinie. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. Această libertate se poate exercita prin mai multe forme şi mijloace. cu caracter temporar. procesiuni . potrivit căruia exerciţiul libertăţii întrunirilor poate comporta anumite restrângeri. Aceste trăsături au importanţă din punct de vedere juridic atunci când se pun probleme de autorizare prealabilă. presupune o legătură cât de firavă între participanţi. b) caracterul paşnic al întrunirilor. nu rezultă o asemenea diferenţiere. orice întrunire este o grupare de persoane. o intenţie comună şi totdeauna un minimum de organizare. demonstraţiile şi procesiunile. obişnuit. Articolul 39 din Constituţie stabileşte trei reguli în 5 legătură cu întrunirile. 2 Dintre acestea Constituţia enumera mitingurile. Din textul 4 constituţional. cele social . Tănăsescu 81 . c) interzicerea la întruniri a oricărui fel de arme. pot fi stabilite prin lege.Capitolul II. Astfel. destinată schimbului de idei. Astfel. Noţiunea de „întrunire" Există anumite trăsături comune tuturor 3 întrunirilor. III. opinii etc. Regim j uridic. 39 cu art. şi anume: a) libertatea întrunirilor. 39 nu restrânge formele şi mijloacele de realizare a libertăţii întrunirilor numai la cele trei forme nominalizate.mitinguri. dar nu cu un asemenea caracter.

în sindicate. Generalităţi. (2) Partidele sau organizaţiile care. 40 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. în patronate şi în alte forme de asociere. 2 82 Tănăsescu . prin scopurile ori prin activitatea lor. în mod liber. libertăţile şi îndatoririle fundamentale Art. 40 nu au scopuri lucrative. 40 presupune o corectă şi clară delimitare a asociaţiilor ce sunt rezultatul exercitării acestui drept şi a altor asociaţii şi societăţi care sunt rezultatul unor contracte între asociaţi. clasificat de regulă în categoria libertăţilor de opinie. (1) al art. magistraţii. Altfel spus.Art. avocaţii poporului. libertatea de exprimare etc. Acest drept cuprinde posibilitatea cetăţenilor români de a se asocia. (3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale. a principiilor statului de drept ori a suveranităţii. 40 Dreptul de asociere (1)" Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice. I pct. Ele sunt asociaţii de drept public. Domeniu de reglementare. pentru realizarea unei serii de interese legitime comune. Comentariu 1 I. alături de libertatea conştiinţei. socială şi culturală. poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică. socialpolitic. (4) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise. ştiinţifică. membrii activi ai armatei. ligi şi uniuni. Drepturile. înţelegerea sferei de aplicare a dispoziţiilor constituţionale din art. 40 Titlul II. 40 din Constituţie se referă la asociaţii de drept constituţional. în partide sau formaţiuni politice. 429/2003. militează împotriva pluralismului politic. temeiul lor fiind libertatea de asociere şi nu contractul care este temeiul asociaţiilor şi societăţilor de drept privat. cu scopul de a participa la viaţa politică. 19 din Legea nr. a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale. cu care şi prin care se explică în ce priveşte conţinutul său. nu "Alin. II. art. Dreptul de asociere este un drept fundamental. patronate sau alte forme şi tipuri de organizaţii. Asociaţiile prevăzute în art. în sindicate.

mai nou. scopuri care să exprime libertatea de gândire şi de exprimare a gândurilor. Diferenţa de natură juridică dintre aceste două tipuri de asocieri explică şi regimul juridic diferit pe care ele îl cunosc în privinţa creerii şi înregistrării lor. Constatarea şi declararea ca neconstituţională a unei asociaţii revine Curţii Constituţionale. Asemenea precizări urmăresc să arate că art. 8 alin. având în vedere rolul lor în viaţa politică şi statală. Nominalizarea partidelor politice. Cât priveşte scopurile şi activitatea. şi a patronatelor. în urma revizuirii Constituţiei. a sindicatelor şi. 45 referitor la libertatea economică. credinţelor. Din simpla lectură a textului rezultă că el urmăreşte protejarea unor valori politice. asociaţiile care atentează la aceste valori sunt neconstituţionale. Aceste valori intrând practic în ordinea constituţională nu pot fi afectate nici prin exercitarea abuzivă a dreptului de asociere. Aceste limite constituţionale privesc trei aspecte: a) scopurile şi activitatea. a patronatelor era obligatorie. 9 din Constituţie. şi anume: a) nominalizarea partidelor. în mod firesc. Garantând dreptul la liberă asociere. în art. mai nou. b) membrii. Dreptul de asociere nu poate fi însă un drept absolut. dificultatea stabilirii unui inventar complet a determinat folosirea a două procedee. a principiilor statului de drept ori a suveranităţii ţării. De aceea. având în vedere corelaţia dintre art. b) enunţarea celorlalte forme organizatorice prin formularea „alte forme de asociere". articole care privesc direct scopurile acestor forme de asociere. (2) şi art. De 4 aceea. religioase. ele trebuie să aibă scopuri politice. c) caracterul asociaţiei. culturale etc. rezultând practic din modul de constituire. 40 urmăresc obţinerea sau împărţirea unor beneficii. prin alin. Limitele privind membrii asociaţiilor privesc de fapt numai partidele 6 politice. Forme de asociere. în acest sens. III. opiniilor. (2) sunt considerate 5 neconstituţionale partidele sau organizaţiile care militează împotriva pluralismului politic. a sindicatelor şi. juridice şi statale consacrate încă în primul titlu al Constituţiei. dispoziţiile 3 constituţionale stabilesc şi formele de asociere. IV. 40 şi art. Ca şi în alte situaţii. se stabilesc anumite limite. Modificarea Legii fundamentale din cursul anului 2003 a conferit şi acestor din urmă asociaţii un statut constituţional.Capitolul II. 40 din Constituţie nu poate fi socotit temeiul juridic al creerii unor societăţi comerciale sau al unor alte asociaţii cu caracter lucrativ sau eventual al persoanelor juridice. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. Limite. Tănăsescu 83 .

De aceea. Explicaţia unei asemenea interdicţii privind unele categorii de funcţionari trebuie căutată în aceea că serviciile publice nu au voie să facă nici o diferenţiere. Se poate observa că este vorba practic numai de funcţionari publici. Constituţia permite legii organice să stabilească ea aceste categorii. care implică o detaşare a funcţionarilor publici (sau doar a unor categorii de funcţionari publici) de problemele politice. neconstituţională. 84 Tănăsescu . poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică. în general. libertăţile şi îndatoririle fundamentale potrivit alin. Nu mai suntem deci în prezenţa unei nominalizări constituţionale. ci doar a unui temei constituţional în baza căruia legea organică poate face asemenea nominalizări. (3) nu pot face parte din partidele politice judecătorii Curţii Constituţionale. o lege care ar condiţiona ocuparea unei funcţii publice de opţiunile publice. Din acest principiu constituţional rezultă foarte clar că funcţia publică este accesibilă în mod egal tuturor celor care dovedesc capacitatea şi aptitudinile cerute de lege pentru ocuparea unei funcţii publice. categoric. avocaţii poporului. Asemenea prevederi constituţionale se explică şi prin egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Această dispoziţie constituţională urmăreşte practic protejarea valorilor democraţiei constituţionale faţă de anumite forte obscure care ar dori să atenteze la ele. între cei cărora le furnizează prestaţii pe motive politice şi. asocierea fiind un obstacol în buna exercitare a funcţiilor lor. Drepturile. ar fi.Art. magistraţii. pe alte motive spirituale. 40 Titlul II. sunt interzise asociaţiile cu caracter secret. în legătură cu caracterul asociaţiei vom observa că. Unii sunt nominalizaţi chiar în text. membrii activi ai armatei. fără discriminări şi fără privilegii. potrivit Constituţiei. în sistemele constituţionale democratice se practică teoria neutralităţii serviciilor publice. Dar pentru că şi alţi funcţionari publici nu pot să se asocieze în partide politice. aici impedimentul fiind de ordin constituţional.

(1) şi (2) ale art. Dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii este 1 un drept social-economic de tradiţie. precum şi a locului de muncă este liberă. formarea profesională. 41 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin rt. sociale şi culturale foloseşte exprimarea de drept la muncă (art. concediul de odihnă plătit. 20 din Legea nr. a meseriei sau a ocupaţiei. dreptul şi libertatea nu se diferenţiază. repausul săptămânal. femeile au salariu egal cu bărbaţii. Comentariu I. de cel mult 8 ore. Tănăsescu 85 . mai ales că. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor.Capitolul II. prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale. (3) Durata normală a zilei de lucru este. 41 Art. Alegerea profesiei. Totuşi. stabilite prin lege. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. I pct. Argumente la fel de valabile pot fi invocate în favoarea fiecărei denumiri. De altfel. deseori fiind ridicată problema de a şti dacă în cazul său e mai corectă cea de „drept" sau cea de „libertate". (4) La muncă egală. Generalităţi. pentru că acest Pact a Alin. chiar Pactul internaţional relativ la drepturile economice. în medie. 429/2003. folosirea exprimării de drept la muncă evocă ideea existenţei şi a unor obligaţii corelative. instituirea unui salariu minim brut pe ţară. ce poate fi considerat la fel de bine şi o obligaţie. regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor. 6) şi acest lucru nu este întâmplător. 41 Munca şi protecţia socială a muncii (1)" Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Calificarea sa precisă poate depinde şi de denumirea utilizată pentru a preciza conţinutul său normativ. precum şi alte situaţii specifice. (2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. (5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate. un drept cu un conţinut juridic complex. din punct de vedere strict tehnic-juridic.

protecţia socială a muncii. Constituţia Spaniei stabileşte că toţi spaniolii au îndatorirea de a munci şi dreptul la muncă (art. Noţiune. Drepturile. reglementarea constituţională pune în valoare conceptul ştiinţific de drept subiectiv la muncă. Prin exprimarea „dreptul la muncă nu poate fi îngrădit". Problema este mult mai complexă şi mai complicată atât în teorie cât şi în practică. caracterul obligatoriu al convenţiilor colective încheiate ca urmare a acestor negocieri. desigur. toate aspectele fiind de domeniul legii. 41 Titlul II. obligaţia de a munci poate fi considerată o obligaţie morală. dreptul la muncă este dreptul fiinţei umane de a trăi procurându-şi resursele necesare vieţii prin munca sa. unele constituţii consacră în egală măsură dreptul şi obligaţia de a munci. pe un plan mai general. III. II. într-o viziune ştiinţifică îndeobşte admisă. dreptul la negocieri colective. Constituţia dă fiecărui om posibilitatea de a-şi alege liber profesia. Consacrând aceste libertăţi. 35). Libertatea alegerii profesiei. meseria sau ocupaţia şi. libertăţile şi îndatoririle fundamentale stabileşte obligaţii clare în sarcina statelor semnatare. într-o societate care funcţionează pe principii economice. Mai mult. dreptul la muncă include: libertatea alegerii profesiei. precum şi importanţa acestui drept atât pentru om. exprimări ale libertăţii persoanei. a meseriei sau a ocupaţiei şi libertatea alegerii locului de muncă intră în conţinutul dreptului la muncă considerat ca o libertate din prima generaţie a drepturilor. meseriei sau ocupaţiei. ocuparea locurilor de muncă se face pe criteriul competenţei. sociale şi morale sănătoase. Desigur. ca drepturi naturale. într-o asemenea viziune. 86 Tănăsescu . cât şi pentru societate. anumite coordonate de ordin economic şi. ele fiind. acesta asigurând eficienţă şi bunăstare. Mai mult. natural şi imprescriptibil. dar exprimările constituţionale evocă importanţa vitală a muncii pentru orice societate organizată în stat. Acestea sunt libertăţi fundamentale. desigur. retribuţia muncii depuse. de a-şi alege singur locul de muncă.Art. de voinţa celor interesaţi. Astfel Constituţia Franţei stabileşte că fiecare are îndatorirea de a munci şi dreptul de a obţine un serviciu (preambulul Constituţiei din 1946 care este parte integrantă a celei franceze actuale). libertatea alegerii locului de muncă. Acest drept fundamental nu poate fi îngrădit pentru că. dorinţe. Conceput ca un drept cu un conţinut complex. Asemenea alegeri sunt în general determinate de aptitudini. dreptul la muncă este un drept inerent fiinţei umane.

Aceste componente alte dreptului la protecţia socială sunt: securitatea şi igiena muncii. şi anume: durata normală. prin care se 5 exprimă corelaţia strânsă dintre libertatea oricărei fiinţe umane de a munci şi necesara intervenţie a statului pentru a face posibil şi realizabil în concret acest lucru. salariul minim pe economie. 41 IV. în medie. Durata zilei de lucru îşi găseşte şi ea reglementare. concediul de odihnă plătit. Este interesant de reţinut faptul că 4 statul trebuie să-şi manifeste eficient caracterul său social în realizarea acestor componente ale dreptului la muncă. Protecţia socială a muncii este un domeniu complex. cel mult 8 ore. socială şi culturală constantă şi o deplină întrebuinţare productivă a forţei de muncă. 6. Dreptul la protecţia socială pe care-1 au salariaţii include câteva 6 aspecte.Capitolul II. că măsurile pe care fiecare stat le va lua în vederea asigurării deplinului exerciţiu al acestui drept trebuie să cuprindă orientarea şi formarea tehnică şi profesională. precum şi că statele părţi vor lua măsurile corespunzătoare pentru asigurarea acestui drept. elaborarea de programe. prin art. repausul săptămânal. sociale şi culturale. Tănăsescu 87 . La acestea. deschis spre soluţii legislative care să asigure cât mai eficient protecţia socială a muncii. Textul constituţional face doar o enumerarea exemplificativă. Pactul precizează. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. V. marcând astfel caracterul său receptiv. precizând „precum şi ale situaţii specifice". Pactul internaţional relativ la drepturile economice. timpul de muncă trebuie stabilit printr-un act normativ care să precizeze perioada de timp dintr-o zi în care salariatul are îndatorirea să presteze munca la care s-a angajat prin contractul de muncă. de asemenea. VI. în mod firesc. sub trei 7 exprimări ce presupun unele explicaţii. revizuirea constituţională a adăugat şi formarea profesională. Documente internaţionale. enumerate în textul constituţional şi care trebuie să formeze obiectul legilor din acest domeniu. de politici şi de tehnici potrivite să asigure o dezvoltare economică. prestarea muncii în condiţii grele etc. prevede că statele părţi recunosc dreptul la muncă şi că acesta cuprinde dreptul pe care-1 are orice persoană de a obţine posibilitatea procurării cele necesare vieţii sale printr-o muncă liber aleasă sau acceptată. regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor. în condiţii care garantează indivizilor exerciţiul libertăţilor politice şi economice fundamentale.

timpul liber. desigur. Aceasta explică formularea cel mult 8 ore. Dispoziţiile constituţionale privitoare la durata normală a zilei de muncă receptează practic obligaţiile ce rezultă din art. în fine. O asemenea repartizare a orelor unei zile răspunde cerinţelor vieţii. precum şi în încheierea oricăror convenţii (contracte) de muncă. în domeniul muncii. ştiinţifice. fie la nivelul săptămânii de lucru. tradiţional. 88 Tănăsescu . Mai întâi că. Egalitatea salarizării femeilor şi bărbaţilor pentru muncă egală exprimă. 4 şi 16 din Constituţie. potrivit dorinţelor şi preferinţelor fiecăruia. Desfăşurarea. art. în funcţie de natura muncii.Art. 7 al Pactului internaţional relativ la drepturile economice. libertăţile şi îndatoririle fundamentale în stabilirea unui asemenea lucru s-au avut în vedere mai multe aspecte. care să realizeze regula celor 8 ore. cât şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective de muncă. remuneraţia zilelor de sărbătoare. Desigur că stabilirea unei durate mai reduse a zilei de muncă (sau săptămânii) este legal posibilă şi ea s-a şi realizat. respectată fără abateri. tot normală.. Ar fi absurd ca un salariat să oprească activitatea la împlinirea celor 8 ore de muncă (un pilot care dirijează un avion de cursă lungă) şi acest lucru explică formularea constituţională în medie 8 ore. calculată ca medie zilnică orară. 41 Titlul II. limitarea rezonabilă a duratei muncii. 41 garantează atât dreptul la negocieri colective în domeniul muncii şi al protecţiei sociale a muncii. încălcarea acestei reguli constituţionale va constitui temeiul imbatabil al declarării nulităţii sau anulării (după caz) a oricăror acte privind salarizarea. este limita peste care un salariat nu poate fi obligat să muncească. concedii periodice plătite. fie la nivelul altei perioade convenite. legislaţiile multor state au consacrat o durată maximă a zilei de lucru de 8 ore. pentru că permite ca celelalte 16 ore din 24 posibile să fie folosite pentru odihnă. atât în elaborarea normelor juridice privind munca. alte ocupaţii casnice. Această dispoziţie constituţională va trebui atent observată şi. Această durată este în firescul vieţii umane. sănătate etc). Convenţii colective de muncă. sănătăţii şi chiar eficienţei muncii. a unor activităţi poate însă implica unele prelungiri ale programului de lucru dintr-o zi (transporturile pe rute lungi. egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii proclamată prin art. recreere. VII. Drepturile. VIII. Negocieri colective. culturale. Constituţia stabileşte doar limita maximă. sociale şi culturale şi anume de a se crea condiţii de muncă juste şi favorabile printre care repausul. Aceasta implică obligaţia pentru cel care angajează şi pentru salariat de a stabili un program de muncă. Limita de 8 ore.

Pactul internaţional relativ la drepturile 2 civile şi politice. precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege. 42 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. Documente internaţionale.Capitolul II. Pactul stabileşte ce nu este muncă forţată sau obligatorie. în perioada de detenţie sau de libertate condiţionată. potrivit legii. în complexitatea dimensiunilor lor juridice. De asemenea. b) munca unei persoane condamnate. Comentariu I. c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol. 8). Aşa văzute lucrurile. 42 Interzicerea muncii forţate (1) Munca forţată este interzisă. Am explicat că dreptul la muncă 1 implică libertatea alegerii profesiei precum şi libertatea alegerii locului de muncă şi că. 429/2003. a) a alin. în servitute şi nu va putea fi constrâns să îndeplinească o muncă forţată sau obligatorie (art. în ţările unde anumite crime pot fi pedepsite prin detenţie combinată cu munci forţate. din motive religioase sau de conştiinţă. în sistemul juridic românesc el nu este şi o obligaţie. I pct. 42 Art. dar nu poate fi obligată să desfăşoare o muncă pe care nu şi-a ales-o (sau nu a acceptat-o liber) sau să muncească într-un loc de muncă pe care nu 1-a ales sau acceptat liber. ^ constjtuie m u n c ă forţată: (2) a) " activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. este firesc că o persoană are dreptul la muncă. precum şi cele desfăşurate. aceasta nu trebuie interpretată ca interzicând. Lit. II. dreptul la muncă este o expresie a libertăţii şi personalităţii umane. arată că nimeni nu va putea fi ţinut în sclavie. din punct de vedere juridic. privitor la interzicerea muncii forţate. Tănăsescu 89 11 . în locul acestora. 21 din Legea nr. în contextul libertăţilor individuale. Pactul adaugă că. Noţiunea de „muncă forţată". Mai mult. (2) al art. executarea unei pedepse de muncă forţată hotărât§ de către un tribunal competent. prestată în condiţii normale.

în locul activităţilor cu caracter militar. prestată în condiţii normale. Regim juridic.Art. nu constituie muncă forţată activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare sau activităţile desfăşurate în locul acestora de cei care. 43 Titlul II. mai larg. nu prestează serviciul militar obligatoriu din motive religioase sau de conştiinţă. Dacă religia pe care o persoană o practică sau convingerile sale intime îi interzic îndeplinirea unor obligaţii cu caracter militar (portul sau folosirea armelor de foc). (2) Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept. 55 din Constituţie permite legii să stabilească condiţiile în care urmează să fie stabilite obligaţiile militare ale cetăţenilor români. al libertăţii conştiinţei impune scutirea persoanei de asemenea obligaţii. De asemenea. Totodată. securitatea sau sănătatea întregii sau unei părţi din populaţie. nu constituie muncă forţată prestaţiile impuse de situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol. Privitor la situaţiile create de calamităţi ori alt pericol. libertăţile şi îndatoririle fundamentale III. Constituţia României a receptat dispoziţiile Pactului internaţional interzicând munca forţată şi stabilind totodată. sociale şi culturale. art. De altfel. Numai o asemenea interpretare este în concordanţă cu prevederile art. Drepturile. 8 din Pactul internaţional relativ la drepturile economice. Astfel. economice şi sociale. precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege. potrivit legii. precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate. nu constituie muncă forţată munca unei persoane condamnate. Art. în perioada de detenţie sau de libertate condiţionată. în legătură cu aceste din urmă prevederi constituţionale trebuie menţionat că ele se referă la persoanele şi situaţiile stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă. vom observa că este vorba de situaţii care pun în pericol viaţa. 43 Dreptul la grevă (1) Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale. 42. această persoană va putea fi obligată să presteze alte activităţi similare. Aceste prevederi constituţionale privesc aşa-numiţii „obiectorii de conştiinţă" şi activităţile alternative pe care aceştia pot fi obligaţi să le desfăşoare. ce nu constituie muncă forţată. prin art. respectul libertăţii religioase sau. 90 Tănăsescu .

chiar dacă aceste manifestări se autointitulează greviste. cu asocierea în sindicate. dreptul de asociere şi. fiind astfel soluţia ultimă. în general sunt considerate ilicite grevele ou caracter politic.Capitolul II. prin natura sa. dreptul la grevă fie a fost reglementat prin constituţii. sindicatele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale. 43 I. Fiind un important mijloc de obţinere de către salariaţi a unor drepturi sau ameliorarea condiţiilor de muncă. potrivit art. economice şi sociale. dreptul la grevă are o istorie a sa aparte. De altfel. sector de muncă.2 tară a muncii de către salariaţii unei întreprinderi. încadrarea sa riguroasă în una din categoriile de drepturi nefiind posibilă. Dreptul la grevă este. de salarizare şi de viaţă. mai ales. Este îndeobşte admis că greva înseamnă încetarea colectivă şi volun. 3 Mai întâi. greva are ca scop apărarea intereselor profesionale. Acestea au Tănăsescu 91 . 43 şi nu beneficiază de regimul juridic al grevelor diverse manifestări organizate de persoane care nu au calitatea de salariaţi. economice şi sociale. libertatea negocierilor colective. 43 din Constituţie putem formula câteva explicaţii. este uşor de observat că. iar. (obligarea patronatului) a modificării condiţiilor de muncă şi de viaţă. compartiment. 9 din Constituţie. încetare prin care se urmăreşte obţinerea. potrivit art. economice şi sociale ale salariaţilor. prin constrângere. cât şi un drept social-politic. Din Constituţie nu rezultă că dreptul la grevă priveşte şi interese politice. sunt licite numai grevele care-şi propun şi afirmă asemenea interese. (1). 43 alin. aceasta echivalând cu nerecunoaşterea sau chiar cu interzicerea sa. el este apărarea intereselor profesionale. fie a fost pur şi simplu uitat. Ca atare nu se încadrează în prevederile art. Condiţii şi limitări. Aşa stând lucrurile. Dreptul la grevă se află într-o strânsă corelaţie cu alte drepturi şi libertăţi precum libertatea întrunirilor. că dreptul la grevă aparţine numai salariaţilor. Scop. Exercitarea dreptului la grevă intervine atunci când celelalte mijloace de rezolvare a conflictului de muncă au eşuat. Ca drept fundamental cetăţenesc. atât un drept 1 social-economic. Cât priveşte scopul grevei. Textul constituţional permite legii să stabilească 4 anumite condiţii şi limite în exercitarea dreptului la grevă. extremă prin care patronatul (administraţia) trebuie convins să satisfacă revendicările salariaţilor. H. Examinând art. Drepturile şi libertăţile fundamentale Comentariu Art. Noţiune.

Reglementările juridice din acest domeniu au cunoscut în sistemele constituţionale mari variaţii în timp. Deseori se consideră că greva funcţionarilor publici este ilicită pentru că ea vine în contradicţie cu noţiunea de serviciu public şi. concilierea conflictelor de muncă. stabileşte că acest articol „nu împiedică de a supune restricţiilor legale exerciţiul acestor drepturi de către membrii forţelor armate. Drepturile. Un aspect teoretic important priveşte greva şi serviciile publice. 8 reglementând libertatea sindicală şi dreptul la grevă. Este deci în competenţa legiuitorului identificarea şi nominalizarea serviciilor esenţiale care trebuie să funcţioneze în orice condiţii şi de a stabili măsurile ce se impun în acest sens. sunt garantate. încetarea serviciilor publice. 44 Titlul II. poliţiei sau funcţiei publice". 22 din Legea nr. 28 alin. (2) recunoaşte lucrătorilor dreptul la grevă pentru apărarea intereselor lor. poşta. 44 » > Dreptul de proprietate privată 11 (1) Dreptul de proprietate. 92 Tănăsescu . III.Art. Documente internaţionale şi drept comparat. Constituţia Spaniei. mai ales. IV. prin art. precum şi creanţele asupra statului. Constituţia noastră prevede obligaţia legii de a stabili garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate. ordinea publică. Pactul internaţional relativ la drepturile economice. declararea. sănătatea. sociale şi culturale. desfăşurarea şi încetarea grevei. în general. stabilind că legea „reglementând exerciţiul acestui drept va stabili garanţiile necesare pentru a asigura menţinerea serviciilor esenţiale ale colectivităţii". 429/2003. Aceste condiţii şi limite privesc. libertăţile şi îndatoririle fundamentale scopul de a evita greva abuzivă sau altfel spus exercitarea abuzivă a dreptului la grevă. I pct. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. încât grevele în acest domeniu cunosc deseori un regim juridic aparte. Merită menţionate în acest context reglementările internaţionale sau cele din alte state. responsabilităţile etc. creează neajunsuri prea mari celorlalţi. Greva şi serviciile publice. cu principiul continuităţii serviciilor publice. Denumirea art. prin art. 44 este reprodusă aşa cum a fost modificată prin art. cum ar fi transporturile. Astfel. A r t .

precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii. (5) Pentru lucrări de interes general. Tănăsescu 93 . revin proprietarului. 22 din Legea nr. (4) a fost introdus prin art. 2) Alin. religioase. (7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi. în condiţiile prevăzute prin lege organică.Capitolul II. Caracterul licit al dobândirii se prezumă. indiferent de titular. plantaţiilor sau construcţiilor. (8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. în caz de divergenţă. (4) 2) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale. I pct. prin justiţie. cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. precum şi prin moştenire legală. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. etnice. "Alin. autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare. cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului. potrivit legii sau obiceiului. I pct. 44 (2) n Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege. politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor. 44 este reprodus aşa cum a fost modificat prin art. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte. (6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau. 22 din Legea 429/2003. stabilită potrivit legii. 429/2003. precum şi Ia respectarea celorlalte sarcini care. pe bază de reciprocitate. (2) al art. (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică.

44. indiferent de proprietar. Trebuie precizat că menţionarea expresă a interdicţiei naţionalizării se realizează doar în funcţie de criterii enunţiativ 94 Tănăsescu . Introducerea unui nou alineat la art. de cele mai multe ori. Astfel. politice sau de altă natură constituie atât o referinţă istorică cu puternice conotaţii morale. în conţinutul acestui drept cuprindem dreptul persoanei fizice de a dobândi o proprietate. limitări clar şi expres definite şi determinate numai de interesul constituirii unor regii sau monopoluri în exclusivitate statale. Garantând dreptul de proprietate Constituţia conţine reglementări privitoare la naţionalizare. naţionalizarea reprezintă trecerea silită în proprietatea statului a terenurilor şi construcţiilor fără plata unei despăgubiri echivalente şi pentru temeiuri. Noţiune. Drepturile. Constituţia poate stabili unele limitări cât priveşte sfera proprietăţii. 44. ca urmare a modificării Constituţiei. Exprimând realitatea în sensul căreia nu există drepturi absolute.Art. garantat fiecărui cetăţean. limite care se constituie în tot atâtea garanţii ale dreptului de proprietate privată. religioase. expropriere şi la folosirea subsolului unei proprietăţi imobiliare de către autorităţile publice. precum şi creanţele asupra statului. prin care se interzice naţionalizarea şi orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale. Dreptul de proprietate este un drept fundamental de veche tradiţie în catalogul drepturilor şi libertăţilor fundamentale. cât şi o garanţie juridică de ordin constituţional pentru protecţia dreptului de proprietate. folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii. Constituţia României garantează în art. II. de a se folosi şi de a dispune liber în legătură cu proprietatea sa şi de a putea transmite dreptul său altuia. 44 Titlul II. arbitrare. etnice. Constituţia dă legii posibilitatea de a stabili conţinutul şi limitele drepturilor reglementate prin art. libertăţile şi îndatoririle fundamentale (9) Bunurile destinate. 44 dreptul de proprietate privată. Comentariu I. Realizarea dreptului de proprietate presupune obligaţia statului de a garanta şi apăra proprietatea obţinută pe căi licite. ocrotind în mod egal proprietatea privată. Limite.

«I. deşi reprezintă o extrem de serioasă atingere adusă nu doar exercitării dreptului de proprietate. se interzice confiscarea averii dobândite licit. Cele două condiţii definitorii ale exproprierii sunt expres menţionate în textul constituţional. Constituţia conţine şi o regulă de procedură de mare eficienţă. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. Această dublă condiţionare a exproprierii asigură caracterul său previzibil şi echitabil. conferindu-i trăsături indispensabile securităţii juridice ce trebuie respectată într-o societate guvernată de principiile justiţiei şi dreptăţii. Tănăsescu 95 . putând constitui t atâtea temeiuri arbitrare sau vădit nedemocratice pentru o astfel de âsură Textul constituţional nu a exclus cu desăvârşire naţionalizarea din rândul modalităţilor de trecere silită a proprietăţii private în proprietate nublică. acestea pot fi confiscate în condiţiile-legii. 44 erate. acceptată în ţările democratice. Astfel. 44 din Constituţie. iar despăgubirile trebuind să fie stabilite de comun acord cu proprietarul. pentru lucrări de interes general.Capitolul II. Trebuie să observăm că prevederile constituţionale 8 dau dreptului de proprietate un conţinut complex. Alte garanţii ale dreptului de proprietate se regăsesc în alin. prin justiţie. exproprierea rămâne singura modalitate. după plata unei prealabile şi juste despăgubiri. Cât priveşte folosirea subsolului unei proprietăţi imobiliare de către 6 autorităţile publice. de drept şi obligaţie. Exproprierea este trecerea silită în proprietatea statului a terenurilor 5 şi construcţiilor pentru cauze de utilitate publică. ea creează obligaţia constituţională pentru acestea de a despăgubi proprietarul pentru daunele ce le sunt imputabile. Mai mult. în caz de divergenţă. de transfer al proprietăţii prin transformarea dreptului de proprietate privată în proprietate publică. folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii. (8) şi (9) 7 ale art. Rezultă că sarcina probei caracterului ilicit al unei averi revine celui care afirmă un asemenea lucru. în situaţia unor bunuri destinate. Tocmai de aceea. în sensul căreia caracterul licit al dobândirii se prezumă. c a r e fac trimitere la anumite calităţi ale titularilor. ştiut fiind faptul că. sau. ci o limitare a chiar conţinutului său normativ. Desigur. cauza de utilitate publică trebuind să fie ea însăşi definită prin lege. în relaţiile internaţionale mai pot apare situaţii în care aceasta să fie singurul mijloc de soluţionare a unor probleme inter-statale. Conţinut. în condiţii de reciprocitate şi în situaţii particulare.

45 din Constituţie reglementează acest drept 11 Art. II. ci şi libera exercitare a unor activităţi lucrative. 134 (vechea numerotare). Regim juridic. I pct. potrivit legii sau obiceiului. deşi cealaltă denumire sub care este cunoscută în doctrină.Art. în legea noastră fundamentală libertatea economică a fost introdusă abia ca urmare a revizuirii constituţionale din 2003. fără a avea însă conţinutul juridic al unui drept din generaţia sa. Generalităţi. Comentariu I. 40). Corolar firesc al dreptului de proprietate privată. Bază a teoriilor filozofice şi economice liberale. 27 din Constituţia Elveţiei). 23 din Legea nr. de cele mai multe ori consacrat alături de libertatea sa complementară. libertăţile şi îndatoririle fundamentale Aşa trebuie explicate prevederile art. dreptul la muncă. 45 " Libertatea economică Accesul liber al persoanei la o activitate economică. 29). într-o altă viziune. precum şi la respectarea celorlalte sarcini care. 96 Tănăsescu . ca expresie particulară a libertăţii conştiinţei (art. Art. Art. A fost astfel consacrată la nivel constituţional nu doar libertatea de asociere (art. 45 Titlul II. libertatea economică a apărut o dată cu cea de a doua generaţie a drepturilor omului. libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate. în art. element definitoriu pentru evoluţia istorică a însuşi statului. Dreptul comparat cunoaşte de multă vreme acest drept fundamental (de exemplu art. premisă indispensabilă a acestuia. 429/2003. în sensul cărora dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi. sugerează destul de clar această filiaţie. (7). Drepturile. prin care se urmăreşte obţinerea sau împărţirea de beneficii. sau. dreptul de liberă iniţiativă. revin proprietarului. 45 a fost introdus prin art. deşi despre dezideratul unei economii de piaţă se făcea vorbire şi anterior modificării Constituţiei. 44 alin. libertatea economică ţine de esenţa unei economii de piaţă şi presupune posibilitatea oricărei persoane de a iniţia şi întreprinde o activitate cu scop lucrativ.

Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială. Tănăsescu 97 . în mare măsură. 46 Dreptul la moştenire Comentariu D în mod firesc dreptul de proprietate presupune şi dreptul de moştenire. (2) al art. în condiţiile legii. Articolul 47 din Constituţie consacră un drept funda. Art.Capitolul II. I pct. la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat. Acest drept este reglementat prin art. 46-47 libertate din prima generaţie. la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private. Art. de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.E\ este. Generalităţi. prevăzute de lege. 46 din Constituţie care stabileşte că „Dreptul la moştenire este garantat". statul garantând doar accesul neîngrădit la libera iniţiativă. potrivit legii. Comentariu I. (2) " Cetăţenii au dreptul la pensie.1 mental cetăţenesc receptat mai târziu în catalogul drepturilor şi libertăţilor umane. precum şi exercitarea acesteia. drept în temeiul căruia o persoană poate dobândi pe cale succesorală. şi rezultatul unei noi viziuni privind Alin. la concediu de maternitate plătit. precizând că dreptul oricărei persoane 0 A a desfăşura o activitate economică este liber. orice bun. 24 din Legea nr. 47 Nivelul de trai (1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială. 47 este reprodus aşa cum a fost modificat prin art. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. 429/2003.

dar statul trebuie să contribuie decisiv la ameliorarea condiţiilor de viaţă pentru a se realiza standardele civilizaţiei. El cuprinde îndeosebi: dreptul la condiţii rezonabile de existenţă şi la ameliorarea lor continuă. Drepturile. De aceea Constituţia obligă statul la luarea măsurilor de dezvoltare economică şi de protecţie şi asistenţă socială corespunzătoare. în aşa fel încât să asigure cât mai bine punerea în valoare şi utilizarea resurselor naturale. fac ca efortul acestuia să nu fie suficient. cât şi ţărilor exportatoare de produse alimentare. în acest sens. III. Articolul 47 din Constituţie nominalizează anumite domenii în care cetăţenii au drepturi. prin difuzarea principiilor de educaţie în ce priveşte alimentaţia şi prin dezvoltarea sau reforma regimurilor agrare. Ca şi în cazul altor drepturi. Desigur. Pactul internaţional relativ la drepturile economice. îmbrăcăminte şi locuinţă satisfăcătoare. lui şi familiei. Documente internaţionale. ceea ce implică rolul cooperării internaţionale. de conservare şi de distribuire a produselor alimentare prin deplina utilizare a cunoştinţelor tehnice şi ştiinţifice. şi aici suntem în prezenţa unui drept complex. decent. Complexitatea acestui drept. traiul decent se realizează prioritar prin munca cetăţeanului şi a familiei sale. IV. pentru a pune fiinţele umane la adăpost de foame şi mizerie. ci şi prin eforturile colective ale comunităţii internaţionale.Art. libertăţile şi îndatoririle fundamentale asigurarea drepturilor cetăţeneşti nu numai prin eforturile individuale ale fiecărui stat. Prin conţinutul său. 47 Titlul II. Conţinut. pentru a asigura o repartiţie echitabilă a resurselor alimentare mondiale în raport cu nevoile. asigură receptivitatea la elementele noi ce pot apărea în acest domeniu. ţinând seama de problemele care se pun atât ţărilor importatoare. sociale şi culturale consideră că statele vor trebui să adopte. dreptul la un nivel de trai decent include dreptul cetăţeanului la condiţii rezonabile de viaţă care să-i asigure. 2 II. Garanţii instituţionale. dificultăţile pe care statul le întâmpină. dreptul la hrană. domenii care într-o viziune juridică largă sunt cuprinse sau au contingenţă cu conceptul de nivel de 98 Tănăsescu 3 4 . permite atât cooperarea internaţională cât şi colaborarea dintre autorităţile statale şi alte asociaţii neguvernamentale etc. individual şi prin cooperare internaţională măsuri şi programe pentru: îmbunătăţirea metodelor de producţie. Formularea constituţională permite luarea tuturor acestor măsuri. un trai civilizat.

De altfel. 48 Familia (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi.r Capitolul II. Constituţia stabileşte regulile care conturează conţinutul acestui drept. 10). Articolul 48 al Constituţiei exprimă această realitate prin garantarea libertăţii căsătoriei liber consimţite. la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale prevăzute de lege. Revizuirea Constituţiei din 2003 a instituţionalizat asistenţa socială. ca o dimensiune modernă a măsurilor necesare pentru asigurarea unui trai decent. H. la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat. aşa cum arată chiar Pactul internaţional relativ la drepturile economice. sociale şi culturale (art. Această nominalizare cuprinde: dreptul la pensie. Generalităţi. publice şi private. (2) Condiţiile de încheiere. familia trebuie Tănăsescu 99 . Aşa cum am precizat deja. educaţia şi instruirea copiilor. Art. Regim juridic. deşi constituie unul din drepturile elementare ale oricărei fiinţe umane. de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. la concediu d maternitate plătit. pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. Dreptul la căsătorie revine bărbatului şi femeii începând de la vârsta nubilă. 48 trai decent. Textul permite legii să identifice şi să nominalizeze şi alte asemenea forme rin care anumite categorii de persoane să primească asistenţă socială. Dreptul la căsătorie şi la întemeierea unei familii reprezintă un drept fundamental mai rar reglementat în Constituţie. în al doilea rând. familia trebuie să se întemeieze pe căsătoria liber consimţită. familia este elementul natural şi fundamental al societăţii. De asemenea. (3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie. a fost făcută o referinţă expresă la cele două forme posibile de asigurări sociale. Comentariu I.

Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege. III. Căsătoria este supusă sub aspect juridic unor reguli privind încheierea. Iar această obligaţie constituţională priveşte toţi copiii. Drepturile. în fine. Această interpretare este firească faţă şi de dispoziţia constituţională în sensul căreia copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie. Reguli procedurale. 100 Tănăsescu . 49 este reprodus aşa cum a fost modificat prin art. dar atunci când se desfăşoară. libertăţile şi îndatoririle fundamentale să se întemeieze pe egalitatea femeii şi bărbatului. Egalitatea soţilor este de fapt o reconfirmare şi la nivelul familiei a marelui principiu constituţional privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor fără deosebire de sex. desfacerea şi declararea nulităţii. I pct. 49 Titlul II. '•Alin. se consacră obligaţia constituţională a părinţilor de a asigura creşterea. ca un lucru firesc în exercitarea libertăţii religioase. principiu prevăzut în cele două pacte internaţionale relative la drepturile omului. care obligă autorităţile religioase de a constata dacă cei care solicită căsătoria religioasă au realizat mai întâi căsătoria civilă. De aici rezultă o regulă foarte clară. Constituţia stabileşte o singură regulă şi anume cea privind succesiunea celebrării căsătoriei civile şi a căsătoriei religioase. (2) al art. ea trebuie sâ fie precedată de celebrarea căsătoriei civile. reguli ce nu au însă caracter constituţional şi de aceea se face trimitere la lege. 25 din Legea nr. educaţia şi instruirea copiilor.Art. 49 Protecţia copiilor (1) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor. (2) " Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Desigur. potrivit legii. celebrarea religioasă a căsătoriei este facultativă. Iar această regulă valorifică principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor fără deosebire de naştere. adică atât cei rezultaţi din căsătorie cât şi cei rezultaţi din afara căsătoriei. Art. 429/2003.

însă această categorie este uşor de identificat prin utilizarea criteriului natural şi cert al vârstei titularului. Acestui drept îi corespunde obligaţia statului de a asigura copiilor şi tinerilor condiţiile necesare dezvoltării armonioase a aptitudinilor lor fizice şi intelectuale. Articolul 49 însă dă contur unui drept sinteză. dreptul la căsătorie şi la întemeierea unei familii etc. 41. în această categorie pot fi menţionate dreptul la învăţătură. Deci multe articole care consacră drepturi şi libertăţi cetăţeneşti nominalizează copiii şi tinerii. de azi dar mai ales de mâine al societăţii. perspectiva umană. Articolul 49 din Constituţie. că ei sunt continuitatea şi viitorul. fără a preciza 2 şi criteriile după care pot fi identificaţi beneficiarii săi. Mai mult chiar. alin. O precizare este interesantă. 49 din Constituţie Tănăsescu 101 . care valorifică realitatea în sensul căreia copiii şi tinerii constituie marele potenţial uman. (4) din art. Din lectura întregului titlu II al Constituţiei se poate lesne constata că multe drepturi şi libertăţi privesc tinerii direct. economică. Articolul 49 se referă numai la copii şi tineri. tinerii au dreptul la măsuri speciale de protecţie socială a muncii. folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii. Comentariu I. socială. Am arătat deja că. dreptul la muncă.Capitolul II. prin conţinutul său. potrivit art. Acest potenţial uman are dreptul la o protecţie şi asistenţă aparte. Pentru aceste categorii de persoane Constituţia garantează un regim special de protecţie şi de asistenţă. II. (4) Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi. (5) Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică. Generalităţi. uneori în exclusivitate. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. 49 (3) Exploatarea minorilor. culturală şi sportivă a ţării. Titulari. Acest text comandă chiar conţinutul unor alte dispoziţii constituţionale. conturează l un drept fundamental cetăţenesc care poate fi intitulat dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă. moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise.

Art. Art. prevederile constituţionale interzic folosirea copiilor şi minorilor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii. (3) din Pactul internaţional privitor la drepturile economice. dar şi a posibilităţilor. mai ales materiale ale statului. 50 este reprodus aşa cum a fost modificat prin art. socială. libertăţile şi îndatoririle fundamentale stabileşte interdicţia angajării ca salariaţi a tinerilor sub vârsta de 15 ani. economică. domenii în care obligaţiile statului sunt clar concretizate. 3 III. Caracterul deschis al prevederilor constituţionale spre dinamica vieţii şi exigenţelor acesteia. 26 din Legea nr. Protecţia socială. 11 102 Tănăsescu . în acest sens se stabileşte obligaţia statului de a acorda alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori handicapat. In al doilea rând. în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii. în primul rând sunt nominalizate măsurile mai importante şi certe. în fine. moralităţii sau le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală. Se valorifică practic prevederile art. respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor. 10 alin. Această interdicţie valorifică în planul legislaţiei interne o regulă internaţională în sensul căreia vârsta minimă de angajare într-o funcţie salarizată sau într-o muncă nu trebuie să fie inferioară vârstei până la care şcolarizarea este obligatorie şi nici într-un caz sub 15 ani. 429/2003. Drepturile. textul constituţional interzice acţiunile care ar contraveni acestui drept. Art. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor. culturală şi sportivă a ţării. în acest sens se interzice exploatarea minorilor. Complexitatea şi imprevizibilitatea exigenţelor şi măsurilor care privesc regimul special de protecţie şi de asistenţă explică formulările juridice constituţionale. de prevenire şi de tratament ale handicapului. sociale şi culturale potrivit cărora copiii şi tinerii trebuie protejaţi împotriva exploatării economice şi sociale. trebuie să observăm că se pune în sarcina statului obligaţia de a contribui la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică. 50 • » Protecţia persoanelor cu handicap Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. I pct. De asemenea. este exprimat prin posibilitatea acordată legii de a stabili şi alte forme de protecţie socială. 50 Titlul II.

Capitolul II. Modificarea Constituţiei a afectat însă şi substanţa normativă a art. Drepturile şi libertăţile fundamentale Comentariu Art. persoanele anterior denumite handicapate" fiind acum desemnate drept „persoane cu handicap". de a fi un stat social. Revizuirea Constituţiei din 2003 a introdus o formulare diferită la nivelul titlului marginal al articolului. Dreptul persoanelor cu handicap la o protecţie specială din partea statului are la bază nu doar necesitatea asigurării pentru aceste persoane a egalităţii de şanse cu persoanele fără handicap. 51 I. Principiul egalităţii de şanse. într-o terminologie conformă cu ultimele evoluţii ale exprimării juridice la nivel european şi internaţional. Tănăsescu 103 . definită în art. părinţilor sau tutorilor unor astfel de persoane. astfel încât să permită o participare efectivă a persoanelor cu handicap la viaţa comunităţii. dar şi trăsătura statului român. nu doar condiţiile necesare pentru prevenirea şi tratarea oricăror forme de handicap. acum structurată pe principiul egalităţii de şanse. II. conform legii. în fapt toate dispoziţiile cu caracter social din Constituţie pot fi utilizate pentru atingerea scopului fixat prin acest text. 50. Astfel de măsuri adoptate de stat nu trebuie în nici un fel să afecteze drepturile ce revin. 51 Dreptul de petiţionare (1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor. Trebuie precizat aici şi că această dispoziţie specială a Constituţiei nu este singura prin care sunt protejate persoanele cu handicap. ci şi o politică coerentă de inserţie socială a persoanelor vizate de text. fiind redefinită politica naţională în acest domeniu. prin promovarea unei legislaţii corespunzătoare şi prin măsuri concrete de implementare a acestei legislaţii. Rezultă din această formulare că statului îi revine obligaţia corelativă (pentru acest drept) de a asigura. 1 din Constituţie. ca şi în cuprinsul său. Art. (2) Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă.

51 din Constituţie. deci. reclamaţii. Exercitarea dreptului de petiţionare este o modalitate eficientă de rezolvare a unor probleme personale sau care privesc o colectivitate. responsabilităţile ce vor reveni pentru încălcarea Constituţiei şi a legii. el fiind şi o garanţie juridică generală pentru celelalte drepturi şi libertăţi. Aceasta dă dispoziţiei constituţionale şi un evident caracter moral. Din modul cum este formulat art. Aceasta implică obligaţia pentru autoritatea legiuitoare de a elabora o lege prin care să se prevadă aceste condiţii şi termene. 51 din Constituţie. Corelativ dreptului cetăţeanului de a petiţiona. trebuie să conţină datele de identificare a petiţionarului. II. Constituţia nu a stabilit explicit aceste termene şi condiţii. Prin formularea sa clară. Drepturile. din punct de vedere juridic. petiţiile se pot prezenta cel puţin sub patru forme şi anume: cereri. desigur. 53 din Constituţie rezultă că legea nu va putea diminua dreptul în sine. 51 Titlul II. Aceste forme nu sunt 104 Tănăsescu . (2). constau în realitatea că. (4) Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii. Titulari. Explicaţiile. ci va trebui să prevadă numai procedura şi. sesizări şi propuneri. în numele colectivelor pe care organizaţiile petiţionare le reprezintă. se fac numai în numele petiţionarilor sau în situaţia de la alin. De aici rezultă că orice petiţie trebuie semnată şi. fie de către organizaţii legal constituite.Art. nici nu protejează juridic petiţiile anonime. Regim juridic. deci. Generalităţi. libertăţile şi îndatoririle fundamentale (3) Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă. Acest drept este încadrat în clasificările de drepturi în categoria drepturilor garanţii. fie de către un grup de cetăţeni. sau măcar una din ele. în condiţiile art. se bucură de regimul juridic stabilit prin art. textul constituţional nu priveşte şi. Petiţiile adresate autorităţilor publice şi care. IU. Comentariu I. articolul prevede obligaţia autorităţilor publice de a examina şi răspunde la petiţii în termenele şi condiţiile stabilite prin lege. de către cetăţean. dreptul de petiţionare poate fi exercitat fie individual. deci. Dreptul de petiţionare este un drept cetăţenesc de tradiţie în sistemul juridic românesc.

Alin. 52 Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică (1) '• Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim. (3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. de o autoritate publică. este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim. Art. răspunderile ce revin funcţionarilor publici pentru încălcarea dispoziţiilor legale în materie. De regulă. Apoi legiuitorul stabileşte termene si condiţii şi în funcţie de nivelul statal la care se află autoritatea publică sesizată. ci ele diferă sub aspectul conţinutului. anularea actului şi repararea pagubei. printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri. 429/2003.Capitolul II. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. Totodată. 52 creaţii terminologice. nuanţate. în practica legislativă s-au stabilit termene şi condiţii de rezolvare diferite. Aceste termene de rezolvare diferite -au corelat cu conţinutul diferit care presupune din partea autorităţilor s publice acţiuni simple sau complexe. Scutirea de taxă pentru exercitarea dreptului de petiţionare este o regulă constituţională care asigură acestui drept posibilitatea realizării sale depline. controlul acestei activităţi. I pct. (1) şi (3) ale art. regulile examinării şi rezolvării petiţiilor. 52 sunt reproduse aşa cum au fost modificate prin an. în funcţie de forma petiţiei. 105 . De aceea. legea va trebui să cuprindă detalii privind în principal: organizarea primirii petiţiilor. (2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică. termenele de rezolvare pentru autorităţile centrale sunt mai lungi decât cele pentru autorităţile locale. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. 27 din Legea nr.

52 din Constituţie ea rezultă clar din text: actele administrative [alin. II. libertăţilor şi. De aici rezultă că toate celelalte dispoziţii legale îşi au suportul juridic în art. se află într-o strânsă corelaţie. de exemplu. Dacă însă acţiunea nu s-a pus în mişcare urmează ca primirea şi soluţionarea sa să fie apreciate în funcţie de faptul dacă s-a produs sau nu o vătămare. Conform art. 52 Comentariu Titlul II. 52 din Constituţie. III. fără deosebire de natura lor juridică. Dacă acţiunea este deja primită urmează să fie soluţionată prin luarea în considerare şi a justificărilor autorităţii. după revizuirea Constituţiei din 2003. (1) şi (2). Regim juridic. în acest caz textul constituţional dă tăcerii efectele juridice ale unui act administrativ. ci la toate actele administrative emise de autorităţile publice. Reglementarea constituţională prezintă avantajul că nu permite autorităţilor publice ca pur şi simplu să ignore o cerere a unui cetăţean. deci cu depăşirea lor. Cât priveşte categoria de acte la care se referă art. cu care. în a doua situaţie se pot surprinde două aspecte practice. Generalităţi. 52. libertăţile şi îndatoririle fundamentale I. Fiind vorba numai de acte cu caracter administrativ. Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică este un drept fundamental. de altfel.Art. în această categorie nu intră. Primul se poate datora rezolvării cererii. (1) şi (2)] şi actele judiciare [alin. în afara termenelor legale. Al doilea aspect priveşte tăcerea autorităţii publice atunci când a fost sesizată cu o cerere. legea ca act juridic al Parlamentului sau hotărârea unei judecătorii dată într-o 106 Tănăsescu . 21 şi a intereselor legitime ale acestora. c) prin erori judiciare săvârşite în procese se produc prejudicii. Drepturile. realizată în acest caz pentru corelarea cu art. trebuie precizat că textul nu se referă doar la actele administrative emise de către autorităţile executive (administrative). Articolul 52 din Constituţie este temeiul constituţional al răspunderii autorităţilor publice pentru vătămările produse cetăţenilor prin încălcarea sau nesocotirea drepturilor. cu care trebuie corelate. încadrat tradiţional în marea categorie a drepturilor garanţii. Referitor la actele vizate de alin. răspunderea autorităţilor publice intervine atunci când: a) emit un act administrativ prin care vatămă o persoană. b) nu soluţionează în termenul legal o cerere a unei persoane. alături de dreptul de petiţionare. Actele administrative şi actele judiciare. (3)].

sau aceste proceduri sunt considerate nesatisfăcătoare. 52 din Constituţie. Fără a intra în detalii. b) anularea actului. o ordine firească. Aşa stând lucrurile urmează să observăm că. trebuie să subliniem că în realizarea acestor pretenţii cetăţeanul nu are obligaţia de a proba vinovăţia (culpa) funcţionarului public sau a autorităţii publice. alin. De asemenea. Cu privire la această ipoteză normativă. IV. precum şi conducătorii instanţelor judecătoreşti pot emite şi acte administrative. V. Tăcerea textului trebuie interpretată în sensul că rezolvarea acestor pretenţii revine organului competent potrivit legii. Dar structurile interne ale Parlamentului. acestea fiind: a) recunoaşterea dreptului pretins. 21 din Constituţie. în context. indiferent de natura cauzelor în care au fost ele săvârşite. Erori judiciare. El trebuie să justifice dreptul său şi că actul emis de către autoritatea publică i-a produs o vătămare. de bogăţia semnificaţiilor şi implicaţiilor sale juridice. 52 speţă soluţionată. art. 52 din Constituţie trimite la lege pentru stabilirea condiţiilor şi limitele exercitării sale. de la funcţionarii proprii. de către autoritatea competentă a soluţiona cauza. Faţă de conţinutul complex al acestui drept. stabilirea naturii juridice administrative a unui act se va face. Dar acest articol trebuie coroborat şi cu art. trebuie remarcat că revizuirea Constituţiei această răspundere nu a mai fost limitată doar la erorile judiciare săvârşite în procesele penale. (3). 52 nominalizează şi pretenţiile 6 pe care le poate formula cetăţeanul. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art. c) repararea pagubei. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie. Tănăsescu 107 . Este. ci se referă acum la toate posibilele erori judiciare. precum se observă. Dacă autorităţile publice vor dori să recupereze eventualele prejudicii ce rezultă. în ceea ce priveşte dispoziţiile alin. Nu se poate obţine repararea pagubei fără a se recunoaşte dreptul şi a se anula actul. 5 2 din Constituţie poate ridica problema 7 de a şti care este autoritatea publică care trebuie să rezolve cererile. Asemenea acte sunt cuprinse în sfera de aplicaţie a art.Capitolul II. în cazul în care legile nu dau soluţii sau proceduri. Formularea generală a art. vor putea face un asemenea lucru prin procedurile legale privind raporturile de muncă. Desigur. care 8 stabilesc răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. (2) al art. Ca atare cetăţeanul are în sarcina sa doar proba legăturii cauzale între actul autorităţii publice şi paguba (vătămarea) produsă persoanei. urmează a se aplica dispoziţiile art.

108 Tănăsescu . se oferă posibilitatea statului ca şi în cazul magistraţilor să dispună de o acţiune în regres pentru a putea recupera prejudiciile cauzate lui prin asumarea răspunderii patrimoniale pentru erorile judiciare. libertăţile şi îndatoririle fundamentale spre deosebire de anterioara redactare a textului constituţional. 53 sunt reproduse aşa cum a fost modificate prin art. economice şi politice în permanentă schimbare. 53 ''Alin. Articolul 53 din Constituţie oferă o soluţie juridică pentru adaptarea regimului juridic de garantare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale la realităţile vieţii sociale. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o. prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale. 28 din Legea nr. a ordinii. să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. Comentariu I. 53 Titlul II. Prin simetrie cu soluţia juridică oricând posibilă în cazul funcţionarilor publici. a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor. art. în condiţiile legii. cel rezultat în urma revizuirii constituţionale pune accentul pe răspunderea profesională şi juridică a magistraţilor. Art. 53 Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi (1) "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune. I pct. după caz. prevăzând răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Drepturile. (1) şi (2) ale art. în subsidiar faţă de răspunderea asumată de stat. a sănătăţii ori a moralei publice. Noţiune. desfăşurarea instrucţiei penale. aie unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. fără însă a renunţa la protecţia juridică a drepturilor omului. Pentru ca autorităţile publice să îşi poată îndeplini misiunile chiar şi în situaţii particulare. pentru: apărarea securităţii naţionale. 429/2003.Art.

Constituţia limitează posibilitatea de intervenţie a legii de restrângere doar la anumite situaţii. Anterior revizuirii constituţionale art. Regim juridic. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art.Capitolul II. pot legitima măsuri de natura celor menţionate. 53 implică apărarea unor valori sociale şi umane care. valorificând astfel prevederile documentelor internaţionale în materie. 53 nermite restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. atât de către legiuitor. legea poate face acest lucru numai dacă se impune. în vreme ce. fiind vorba de o restrângere a exerciţiului drepturilor sau libertăţilor. Condiţii. ulterior modificării constituţionale. după caz. pentru: apărarea securităţii naţionale. cât şi pentru judecătorul constituţional. III. clar definite. Criteriul necesităţii limitării plasat în contextul unei societăţi democratice va constitui un element de referinţă în analiza particulară a fiecărei situaţii în parte. desfăşurarea instrucţiei penale. Tănăsescu 109 . limitativ enumerate şi de o incontestabilă importanţă. fără a-i atinge substanţa conţinutului normativ. la această condiţie s-a adăugat şi cea a aplicării sale nediscriminatorii. a sănătăţii ori a moralei publice. restrângerea se poate înfăptui numai 2 prin lege. 53 cuprindea doar referirea la 4 necesara proporţionalitate care trebuie să existe între măsura luată şi cauza care a determinat-o. în plus. prin funcţiile şi importanţa lor. ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. atunci când acesta va adopta astfel de măsuri. atunci când el va fi chemat să controleze constituţionalitatea unei astfel de măsuri. a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. anume faptul ca ea să fie necesară într-o societate democratică. Situaţiile nominalizate de art. Potrivit textului. a ordinii publice. Altfel spus. Revizuirea Constituţiei a adăugat art. dar numai cu titlu de excepţie şi numai condiţionat. II. această măsură nu poate aduce atingere existenţei drepturilor şi libertăţilor. ci trebuie să se limiteze doar la condiţiile lor de realizare în concret. Chiar şi legea poate opera o restrângere doar la nivelul exercitării dreptului. prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale. 53 o condiţie 3 suplimentară pentru ca restrângerea să poată opera. Evident că.

Dacă această îndatorire este firească pentru orice cetăţean. 2 110 Tănăsescu . II. Comentariu 1 I. tot astfel şi obligaţia de fidelitate faţă de patrie exprimă şi un conţinut moral. precum şi militarii.Art. de putere. prin depunerea unui jurământ. 54 Fidelitatea a. răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi. în privinţa militarilor. Funcţionarii publici. Aşa cum legătura de cetăţenie depăşeşte cadrele înguste ale juridicului pentru a exprima o legătură permanentă ce se stabileşte între un individ şi colectivitatea umană organizată în stat. în formele cerute de lege. fidelitatea funcţionarilor publici faţă de ţară este marcată şi în mod solemn. libertăţile şi îndatoririle fundamentale Capitolul III îndatoririle fundamentale Art. ea capătă valenţe specifice pentru aceia dintre cetăţeni cărora le sunt încredinţate funcţii publice. să reprezinte încă o coordonată juridică a raportului de muncă în care aceştia se află. în acest scop. precum şi pentru militari. Drepturile. marcată de depunerea unui jurământ de credinţă. nu numai juridic. îndatorirea de fidelitate faţă de ţară este o consecinţă logică a legăturii de cetăţenie şi reprezintă fundamentul tuturor celorlalte îndatoriri cetăţeneşti înscrise în Constituţie. Ca o manifestare a regimului juridic particular. ce caracterizează funcţiile publice. iar consacrarea acestei obligaţii printr-o manifestare formală. dând expresie devotamentului pe care orice cetăţean trebuie să îl manifeste faţă de patria sa. vor depune jurământul cerut de lege.a de ţara (1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră. ierarhia şi subordonarea strictă a acestora face ca fidelitatea să fie o dimensiune firească a activităţii lor. ^ Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice. 54 Titlul II.

Prin urmare. bărbaţi şi femei. în varianta sa iniţială. pe de o parte. precizând că o lege organică urmează să prevadă condiţiile referitoare la îndeplinirea îndatoririlor militare. cât şi în cazul altor acţiuni îndreptate împotriva ţării.Capitolul III. în egală măsură. Cum realitatea socială a dovedit că pot exista şi categorii de persoane care nu puteau satisface această obligaţie. 55 Art. 55 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin . religie. cetăţeni români cu vârste cuprinse între 20 de ani şi 35 de ani. prin urmare. iar. şi ea constituie.1 pct. Comentariu I. pe de altă m Alin. ocupaţie şi pregătire profesională. II. o posibilitate pe care legea o recunoaşte şi o protejează. textul constituţional anterior prevedea că legea urma să stabilească excepţiile de la îndeplinirea acestei obligaţii. 55 Apărarea ţării (1) Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România. 30 din Legea nr. şi un drept al oricărui cetăţean. sfera de cuprindere a titularilor acestei obligaţii fundamentale era mai redusă. în condiţiile legii organice. (2) " Condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică. textul constituţional prevedea că îndatorirea de a satisface serviciul militar aparţinea numai bărbaţilor. îndatorirea de apărare a patriei impune cetăţenilor să fie întotdeauna pregătiţi pentru a da riposta cuvenită atât în cazul unei agresiuni armate. cu excepţia voluntarilor. îndatoririle militare. Tănăsescu 111 . Această îndatorire aparţine tuturor cetăţenilor români. îndatoririle fundamentale Art. (2) şi (3) ale art. fără deosebire de origine naţională. 429/2003. aceste îndatoriri vor reveni în egală măsură atât bărbaţilor cât şi femeilor. Revizuirea Constituţiei din anul 2003 a înlăturat limitarea acestei obligaţii fundamentale doar la cetăţenii români bărbaţi. O formă particulară a acestei îndatoriri generale este cea legată de satifacerea obligaţiilor militare. (3) Cetăţenii pot fi încorporaţi de la vârsta de 20 de ani şi până la vârsta de 35 de ani.

acela de a avea o armată formată din profesionişti. caracterul obligatoriu al satisfacerii stagiului militar a dispăru din Constituţie. (3) Orice alte prestaţii sunt interzise. în afara celo stabilite prin lege. în situaţii excepţionale. prin impozit financiare şi prin taxe. inclush stabilirea faptului dacă el va mai fi sau nu obligatoriu. 56 Contribuţii (1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie. la cheltuielile publice. pri impozite şi taxe. anume căzu voluntarilor. Formularea textului actual al art. (2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigur aşezarea justă a sarcinilor fiscale. Art. Trebuie făcută aici o precizare şi cu privire 1 sfera titularilor acestei obligaţi fundamentale. H. pentru care reguli speciale vor fi prevăzute prin lege. dar a adăugat o excepţie de la acest regim juridic. precum şi ce pe termen scurt. la cheltuielile publice. Este o îndatorire firească. de a putea participa activ la diverse alianţe militare pi plan internaţional. îndatorirea de a contribui la cheltuielile publice. 55 se datoreazi amendamentului propus de Guvern la proiectul legii constituţionale. întreaga reglementare a serviciului militar. libertăţile şi îndatoririle fundamentali parte. Articolul 56 di Constituţie reglementează îndatorirea cetăţenilor de a contribui. legea de modificare a Constituţiei a menţinut limiteli de vârstă menţionate anterior pentru încorporarea în armată (între 20 şi 3: de ani). fiind acum di competenţa legiuitorului. mai ale dacă ţinem seama de numeroasele prestaţii. Având în vedere şi obiectivul pe termen lung pe care România şi l-i propus. Titularii obligaţiei. 56 Titlul II. în special cu caracter socia pe care acelaşi stat este obligat să le realizeze în beneficiul cetăţenilor să Merită precizat şi faptul că obligaţia se referă la orice fel de cheltuie publice şi nu doar la cele legate de constituirea veniturilor bugetului d stat sau ale bugetului asigurărilor sociale de stat. Drepturile. Textul constituţional s referă expres doar la subiectele individuale de drept care sunt cetăţeni 112 Tănăsescu 2 .Art. Comentariu 1 I.

legiuitorul stabileşte doar obligaţia fiscală şi natura sa.Capitolul II. în final. Alineatul (2) al aceluiaşi 3 articol precizează o aplicaţie particulară a principiului egalităţii în materie fiscală şi anume obligaţia al cărui titular expres nominalizat este legiuitorul şi care constă în aşezarea justă a sarcinilor fiscale. subiectele individuale de drept care le-au constituit. care urmăreşte o distribuire a obligaţiilor ce tinde la o egalitate de rezultat. Caracterul just al sistemului legal de impuneri face trimitere la principiul proporţionalităţii şi la cel al echităţii. lăsând organelor ce trebuie să aplice legea grija de a preciza cuantumul şi modalităţile concrete de colectare a respectivelor sarcini fiscale. creaţii a căror substanţă este dată de comportamentul indivizilor care le alcătuiesc. Prin urmare. Istoria a dovedit nu o dată că situaţii neprevăzute pot apare oricând (catastrofe naturale. dar şi o interpretare în sensul realizării justiţiei sociale. în afara celor expres stabilite prin lege şi numai în situaţii excepţionale. deseori în astfel de situaţii. în măsura în care subiectele colective de drept nu sunt altceva decât ficţiuni juridice. Principiul legalităţii în materie fiscală. structurante pentru orice societate democratică. în ultimă instanţă. stări excepţionale etc). 56 dar este evident că prin această exprimare nu au fost excluse de la această obligaţie subiectele colective de drept. ele nu trebuie însă să justifice un comportament arbitrar din partea autorităţilor publice. III. Precizarea constituţională este extrem de suplă. Principiul egalităţii în materie fiscală. toate drepturile şi obligaţiile recunoscute sau puse în sarcina unor astfel de subiecte colective evident că afectează. Acesta este temeiul în baza căruia şi subiectele colective de drept sunt ţinute la plata aceloraşi contribuţii financiare ca şi subiectele individuale de drept. prin care se asigură egalitatea de şanse. obligaţia unei persoane juridice de a plăti un impozit sau o taxă este.de drept. IV. permiţând în egală măsură atât o interpretare în sensul unei repartizări formal-egalitare a obligaţiilor fiscale. chiar dacă textul constituţional nu nominalizează decât cetăţenii ca titulari ai obligaţiei. Trebuie precizat totuşi că. 4 Alineatul al treilea al aceluiaşi articol interzice stabilirea oricăror alte prestaţii în sarcina cetăţenilor. Situaţii excepţionale. persoanele juridice care obţin venituri. Tănăsescu 113 . ci trebuie să se înscrie în limitele legalităţii şi ale statului . suportată tot de către cei în folosul cărora respectiva persoană juridică realizează activităţile şi îşi valorifică patrimoniul. Drepturile şi libertăţile fundamentale Art.

Limita unui drept sau a unei libertăţi a unui titular o reprezintă dreptul sau libertatea celorlalţi titulari. este considerată o regulă constituţională obligatorie. Constituţia şi întreg sistemul normativ prevăd numeroase mecanisme de protecţie. 57 din Constituţie. ce ţine de chiar conceptul de drept şi de libertate. 57 Titlul II.Art. 114 < Muraru ' . fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi. Dimensiunea socială. de principiu moral ce vizează exercitarea drepturilor şi libertăţilor în sine. iar această dinamică socială nu ar putea funcţiona în condiţii de securitate în absenţa respectării acestui principiu cu valoare universală. Dar această limitare nu prejudiciază cu nimic nici forţa juridică supremă a regulii astfel instituite şi nici valoarea sa intrinsecă. Aceasta este o obligaţie firească. Drepturile. în măsura în care această transformare de natură juridică are consecinţe doar în rezolvarea problemelor ce rezultă din exercitarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. de raportare a individului la societate. Dacă în ceea ce priveşte garantarea drepturilor cetăţenilor faţă de posibilele abuzuri ale autorităţilor publice. a fost inclusă în cuprinsul aceleiaşi norme juridice prin referirea la îndatorirea de a nu încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi (neminem laedere). principiu tradiţional de drept civil. indiferent de manifestarea în plan juridic a drepturilor şi libertăţilor celorlalte subiecte de drept. cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă. II. Se observă că buna credinţă (bonafides). străini sau apatrizi. libertăţile şi îndatoririle fundamentale Art. Domeniul de aplicare al acestei reguli constituţionale este precis circumscris. cetăţeni. îndatorirea de a nu încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi. şi prin care se consacră la nivel constituţional două principii extrem de generoase ale dreptului. Articolul 57 din Constituţie stabileşte o îndatorire ce incumbă tuturor locuitorilor României. Principiul exercitării drepturilor cu bună-credinţă. ce trebuie să se conformeze regulilor prescrise de art. dar şi concept de mare valoare morală. Comentariu I. în special de natură jurisdicţională. în ceea ce priveşte protecţia drepturilor faţă de posibilele abuzuri realizate de alte subiecte individuale de drept singura formă de garantare o reprezintă tocmai comportamentul acestor subiecte individuale. 57 Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor Cetăţenii români.

Ombudsmanul. Este ştiut că în ţările vest-europene în afara ombudsmanilor cu competenţă generală. Generalităţi. Avocatul Poporului este denumirea constituţională sub care s-a organizat şi funcţionează în România clasica instituţie a ombudsmanului. de fapt. Există. de asemenea. (2) Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu pot îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată. în afara ombudsmanului naţional există şi ombudsmani locali (Olanda).r Capitolul IV. provedor de justiţia (Portugalia). este o persoană independentă. cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. pentru a supraveghea administraţia în relaţia 'Art. şi un mediator european care se află în fruntea Asociaţiei Ombudsmanilor Europeni. apărătorul public. Ombudsmanul este de sorginte suedeză şi s-a răspândit îndeosebi în Europa sub denumiri diferite precum: comisar parlamentar. 58 » (1) Avocatul Poporului este numit pe o perioadă de 5 ani pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. apărătorul poporului (Spania). procuror parlamentar. mediatorul public. Comentariu I. numită de regulă de către Parlament. avocatul poporului. pentru protecţia persoanelor cu handicap. pentru drepturile copilului. Avocatul Poporului Art. 58 Capitolul IV Avocatul Poporului Art. I pct. (3) Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică. există şi ombudsmani (mediatori. Adjuncţii Avocatului Poporului sunt specializaţi pe domenii de activitate. mediatorul republicii (Franţa). Mai mult. există şi Asociaţia Ombudsmanilor Francofoni. comisari parlamentari etc. pentru presă. pentru pensii etc.) specializaţi pe domenii precum: pentru protecţia consumatorilor. pentru armată. 31 din Legea «*• 429/2003. Numirea şi rolul Muraru 115 . 58 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. în unele state.

conflicte datorate îndeosebi birocratismului. Drepturile. Numirea se face pentru o durată de 5 ani. rolul şi semnificaţiile juridice ale acestei instituţii. (2) lit. în sensul căreia Avocatul Poporului va avea adjuncţi specializaţi pe domenii de activitate. Cu prilejul revizuirii s-a adăugat o nouă dispoziţie. 4 Articolul 58 din Constituţie.Art. 144 care priveşte judecătorii Curţii Constituţionale precum şi cu alte texte constituţionale. Această dispoziţie va da o eficienţă sporită activităţii instituţiei şi realizează o bună corelare cu reglementările din alte ţări unde este organizat şi funcţionează ombudsmanul. considerându-se că este denumirea care exprimă cel mai clar şi. iar revizuirea priveşte numirea Avocatului Poporului în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. (2) care priveşte procurorii. i). Regim j uridic. IV. cu art. 3 5 III. Constituantul român a optat pentru denumirea Avocatul Poporului. libertăţile şi îndatoririle fundamentale sa cu cetăţeanul. 6 116 Muram . Terminologie. Se stabileşte astfel că această funcţie este incompatibilă cu altă funcţie publică sau privată „cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior". prin rolul pe care-1 îndeplineşte. noul text îndreaptă o eroare a vechii reglementări privind compatibilitatea funcţiei de Avocat al Poporului cu alte funcţii. trebuie corelat cu art. pe înţelesul tuturor. şi nu numai de către Senat. care a fost şi a rămas o gravă maladie a administraţiei. în fine. 132 alin. Din experienţa practică a statelor în care funcţionează ombudsmanul rezultă că eficienţa instituţiei constă în calităţile persoanei care este desemnată şi din maniera de lucru. 65 alin. 125 alin. mai ales. (3) care priveşte judecătorii. II. Ombudsmanul încearcă să deblocheze conflictele cetăţean-administraţie publică. Incompatibilităţi. având în vedere că. 58 Titlul II. Se realizează astfel o simetrie în reglementare cu art. cu art. în noua redactare. este o garanţie importantă a drepturilor omului.

Dacă. importante aspecte procedurale prin care Avocatul Poporului îşi realizează competenţa sa şi. Ministerului Public sau preşedintelui instanţei de judecată. 59 Art. Comentariu Acest articol stabileşte pe de o parte. modificată prin Legea nr. prin telefon (există un dispecerat telefonic) sau direct prin audienţe. faţă de generalitatea textului constituţional. Muram 117 . în cazul în care Avocatul Poporului constată că soluţionarea cererii cu care a fost sesizat este de competenţa autorităţii judecătoreşti. totuşi. 181/2002 a stabilit prin art. în legătură cu realizarea unui proces echitabil într-un termen rezonabil. în limitele stabilite de lege.Capitolul IV. s-a resimţit nevoia unor modificări legislative. Avocatul Poporului Art. 181 /2002. în detalierea textului constituţional a fost elaborată Legea nr. poate formula recomandări care nu pot fi supuse nici controlului parlamentar. pe de altă parte. obligaţia constituţională a autorităţilor publice de a sprijini Avocatul Poporului în realizarea atribuţiilor ce îi revin. 59 Exercitarea atribuţiilor (1) Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor. care sunt obligaţi să comunice masurile luate. Persoanele fizice se pot adresa acestuia prin cereri. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului. Avocatul Poporului poate face anchete. In soluţionarea problemelor. 18 că. (2) Autorităţile publice sunt obligate să asigure Avocatului Poporului sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale. el se poate adresa. Avocatul Poporului se implică în rezolvarea conflictelor dintre persoanele fizice şi administraţia publică. Avocatul Poporului se poate autosesiza în problemele ce ţin de competenţa sa. Este o modalitate legală prin care aceste autorităţi sprijină Avocatul Poporului în soluţionarea unor reclamaţii privind încălcarea art. Ministerului Justiţiei. Este motivul pentru care Legea nr. după caz. de regulă. în temeiul dispoziţiilor constituţionale şi legale. nici controlului judecătoresc.6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Raportul anual se înaintează celor doi preşedinţi Camerelor Parlamentului până la data de 1 februarie a anului următor. în aprecierea naturii sale juridii trebuie observate astfel clarificările legale potrivit cărora: este autorita publică autonomă şi independentă faţă de orice autoritate publică. funcţia de adjunct al avocatul poporului. Dezbaterea este urmată de i vot al Parlamentului. Rapoarte speciale s-au prezent Parlamentului şi din iniţiativa Avocatului Poporului precum: unul privii sistemul public de pensii. în fapt. Toate acestea sunt rezultatul poziţi constituţionale aparte a instituţiei şi explică de ce. adică nu în titlul privind autorităţile publice. Trăsături. iar funcţiile de conducere şi < execuţie de specialitate se asimilează cu funcţiile din serviciile Senatuli II. Aşezarea instituţiei Avocatul Poporului în Capitolul I Titlul II. al Constituţiei. are buget propriu ca face parte integrantă din bugetul de stat. nu | substituie autorităţilor publice. altul privind asigurările de sănătate. iar activitatea sa are un caracter public. o spune chiar denumirea. este examinat de comisiile parlamentare şi apoi supus dezbaterii în şedin comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. anual sau la cererea acestor Parlamentului Rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţ sau măsuri de altă natură. Răspunderea juridică. cu cea de secretar de stat. funcţia de avocat al poporul se asimilează cu funcţia de ministru. El poate cuprinde şi recomandări < modificare a legislaţiei sau propuneri de măsuri ce sunt utile în protecţ drepturilor omului. Drepturile. 60 Titlul II. libertăţile şi îndatoririle fundamentale. Raportul anual este. rapoarte care s-au înscris în practi instituţiei ca rapoarte speciale. Bineînţeles că acest raport se dă publicităţii solicitarea Camerelor parlamentare. nu poate fi supusă nici unui mand imperativ. bilanţul activită instituţiei pe un an calendaristic. ci cel privind drepturile.. 118 Tănăsescu Art. confe acesteia trăsături juridice particulare. 60 . pe probleme. libertăţile şi îndatoririle fundamenta Raportul Avocatul Poporului prezintă celor două Camere a în faţa Parlamentului rapoarte. Avocatul Poporului are obligaţia dt prezenta şi alte rapoarte. pentru ocrotirea drepturili şi a libertăţilor cetăţenilor. Avocat Poporului răspunde numai în faţa Parlamentului. răspundere care i materializează prin obligaţia prezentării de rapoarte. Comentariu I. III.Art.

prin vot universal. Prin competenţă materială generală se subînţelege că în sfera acesteia intră orice problemă de interes public. (2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat. pe a Constantinescu 119 . 4 ceasta rezultă. acesta are. De aceea. a Guvernului de a emite ordonanţe simple. fiind ales. Organizare şi funcţionare Art. Parlamentul este. în calitate de organ suprem. care îl poate demite prin adoptarea unei moţiuni de cenzură. chiar dacă. ca şi parlamentarii. cât şi din abilitarea. Parlamentul poate angaja 2 răspunderea Preşedintelui României. în termen limitat.le le a. din acest punct de vedere. şi un caracter mixt. atât din monopolul elaborării şi adoptării legii. secret şi liber exprimat. urmare a alegerii Preşedintelui de către corpul electoral. conferă regimului politic constituţional caracterul său de regim parlamentar. după 1 cum prevede alin. ia TitlulIII Autorităţile publice Capitolul I Parlamentul Secţiunea 1. Guvernul 3 răspunde politic faţă de Parlament. egal. chiar dacă acesta se bucură de o legitimitate similară Parlamentului. cum e firesc într-un asemenea regim politic. organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. 61 Rolul şi structura (1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Comentariu I. Având o competenţă materială generală. Camera Deputaţilor şi Senatul. (1). H. In ce priveşte calitatea Parlamentului de organ unic legiuitor. direct. De asemenea. Primordialitatea celor două Camere ale Parlamentului.

Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singură organizaţie. numărul de voturi. direct. pe întreaga ţară. au dreptul la câte un loc de deputat. sau din controlul în aprobarea ori. egal. 62 Titlul III. după caz. 6 alin. care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament. (2) Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale. social-economice. prevăzut la art. în ultimă analiză. potrivit legii electorale. 120 Constantinescu 2 . de regulă. direct. în acelaşi timp. Parlamentul are un loc central. egal. la alegerile generale. 62 (1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal. III. II. Autorităţile publice care apoi să le supună. de către organizaţie. în regimul nostru constituţional. Este o discriminare pozitivă fiind în favoarea minorităţilor respective. cu condiţia de a întruni. eficienţa întregii activităţi statale şi. de funcţionarea sa depinzând. (3) Numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electorală. Reprezentarea se asigură prin desemnarea. în raport cu populaţia ţării. Alegerea Camerelor Art. Unicitatea regimului nostru constituţional constă în dreptul organizaţiilor apartinînd minorităţilor naţionale de a fi reprezentate în Parlament. Principiul alegerii parlamentarilor de către corpul electoral prin vot universal. în condiţiile legii electorale. (1). Parlamentul este o instituţie centrală a dezvoltării democraţiei. parlamentarii răspunzând în faţa alegătorilor. Rezultă că. respingerea ordonanţelor de urgenţă. a unui deputat. Comentariu 1 I. aprobării sale. justificată pe dreptul la identitate. implicit. corespunzător unei norme de reprezentare specifice. secret şi liber exprimat.Art. secret şi liber exprimat este de esenţa democraţiei reprezentative începând încă din secolul XX.

Potrivit Legii de revizuire din 2003. care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare. spre a se asigura egalitatea votului. având ca scop să asigure o legătură cât mai strânsă dintre aleşi şi alegători. modificate sau abrogate legi organice. Ca expresie a caracterului său reprezen. 11 Constantinescu 121 . de război. Comentariu I. Mandatul parlamentarilor ce alcătuiesc Camerele Parlamentului este de 4 ani. 63 III Norma de reprezentare.3 tativ numărul parlamentarilor din fiecare Cameră se stabileşte pe un temei demografic. până la încetarea acestora. (2) Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului. (5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament. Termenul corespunde unei practici majoritare din alte state.Capitolul I. de asediu sau de urgenţă. prin norme de reprezentare instituite de legea electorală. de război. 63 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. în cel mult 20 de zile de la alegeri. 63 Durata mandatului (1)" Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani. la convocarea Preşedintelui României. (1) al art. de asediu sau de urgenţă. 32 din Legea nr. Parlamentul Art. Alin. (3) Parlamentul nou ales se întruneşte. termenul la care mandatul parlamentarilor ar expira se prelungeşte de drept pe perioada stării de moblizare. Art. în această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate. 429/2003. pct.I. (4) Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament.

Autorităţile publice Alegerile generale pot avea loc în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului parlamentarilor sau de la dizolvarea Parlamentului. Este o durată rezonabilă având în vedere riscul pe care l-ar avea un termen fix. modifica sau abroga legi organice. Pe această perioadă. întrucât vor forţa politica şi noii parlamentari vor configura Camerele Parlamentului. pe durata respectivă ei nu pot revizui Constituţia şi nu pot adopta.Art. care este un document esenţialmente politic. proiectele de lege sau propunerile legislative îşi continuă procedura în noul Parlament. 64 Organizarea internă (1) Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu. întrucât. II. 64 Titlul III. dacă sunt înscrise pe ordinea de zi. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele aprobate de acestea. adică până la validarea mandatului fiecărui parlamentar. 70 alin. parlamentarii nu intră în deplinătatea executării mandatului. (1). Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. mandatul se prelungeşte de drept până la întrunirea legală a Camerelor Parlamentului. De la data alegerilor. în termen de cel mult 20 de zile. potrivit art. în acest scop. de ordonare a lucrărilor în plen. Este necesar ca cel puţin să poată fi întrunită. (2) Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent. mai ales în considerarea efortului depus în comisiile parlamentare şi în faze anterioare revizuirii Camerei competente. majoritatea absolută. Consecinţele bicameralismului. până la validare. Art. parlamentarii sunt întruniţi de Preşedintele României în cadrul noului Parlament. se prevede că. în mod tradiţional instituţiile legislative expiră la data expirării mandatului. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. asigurându-se astfel continuitatea vieţii statale la nivelul funcţiei de parlamentar şi a Camerelor Parlamentului. Pentru a evita această consecinţă. 122 Constantinescu .

ca 2 organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere să se facă potrivit unui regulament propriu. (4) Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Constantinescu 123 . organizarea în grupuri parlamentare a membrilor fiecărei Camere. III. El presupune autonomia regulamentară. autonomia financiară şi autonomia instituţională. numirea preşedintelui.unul al Camerei Deputaţilor şi altul al Senatului . Autonomia financiară se asigură prin bugetul fiecărei Camere. Camerele îşi pot constitui comisii comune. Sub aspect politic alcătuirea tuturor acestor structuri trebuie să fie conformă configuraţiei politice. potrivit procedurii reglementate de art. constituirea comisiilor permanente şi a celor temporare care sunt de anchetă. Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere presupune constituirea 3 biroului său permanent. (5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere. sub aspect juridic. Autonomia instituţională presupune.1 ţarismului. IV.Capitolul I. pe de o parte.şi regulamentul şedinţelor comune. (2) lit. Pricipiul autonomiei parlamentare este de esenţa parlamen. a aparatului de lucru alcătuit din funcţionari parlamentari încadraţi într-o structură administrativă aparte. 65 alin. II. Comentariu I. Parlamentul Art. 64 (3) Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare. 4 aprobat de către acestea. speciale dar comune ambelor Camere. Există în sfera celor două regulamente . iar. potrivit regulamentului fiecărei Camere. ca o componentă a bugetului de stat. pe de altă parte. Autonomia regulamentară implică. constituirea 5 structurilor organizatorice menţionate anterior. k).

65 Şedinţele Camerelor'' Titlul III. pct. potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. 65 (1)2) Camera Deputaţilor şi Senatul lucrează în şedinţe separate. (2) 3 ) Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune. 33 din Legea nr. 31 Partea introductivă a alin. 65 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. 65 a fost introdusă prin art. I. 8> Lit. pct. I. 33 din Legea nr. 33 din Legea nr. 5) Lit. (2) al art. 429/2003.Art. 1. I. i) de la alin. a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii. f)4> aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării. 33 din Legea nr.. d) declararea stării de război. "Denumirea art. j) de la alin. (2) al art. 65 a fost introdusă prin art. I. I. c) declararea mobilizării totale sau parţiale. (2) al art. 62 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. I. 65 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. 6) Lit. pct. 429/2003. pct. 8| j ) stabilirea statutului deputaţilor şi al senatorilor. pct. 429/2003. 429/2003. 62 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. 124 Constantinescu . e) suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare. pct. 33 din Legea nr. 65 a fost introdusă prin art. 429/2003. i) 1 numirea Avocatului Poporului. stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora. pentru: a) primirea mesajului Preşedintelui României. f) de la alin. 429/2003. 33 din Legea nr. h) de la alin. g) *> examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. 7) Lit. h) 6> numirea. 2) Alin. (1) al art. g) de la alin. I. (2) al art. pct. Autorităţile publice Art. 33 din Legea nr. 429/2003. pct. 41 Lit. la propunerea Preşedintelui României. (2) al art. 33 din Legea nr. 429/2003. b) aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat. 62 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. (2) al art.

3 sunt publice. Parlamentul Art. aprobarea bugetului naţional . examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Şedinţa separată se desfăşoară pe parcursul a patru zile pe săptămână. competenţă partajată între Parlament. Legea de revizuire din 2003 nu a modificat ultima atribuiţie ce 6 se referă la posibilitatea ca în şedinţă comună Camerele reunite să aprobe orice alte atribuţii prevăzute de Constituţie sau regulamentele parlamentare. în fine. potrivit Constituţiei sau regulamentului. când pot fi secrete. datorită importanţei lor. numirea directorilor serviciilor de informaţii la propunerea Preşedintelui României. suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare.alcătuit din cel de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat .declararea stării de mobilizare sau de război. ca unică autoritate ce poate face propunere. Publicitatea şedinţelor. III. 65 k) îndeplinirea altor atribuţii care. în afara cazurilor prevăzute în regulamentele celor două Camere.Capitolul I. 1 Şedinţele Camerelor pot fi separate sau comune. maximum de reprezentanţi: primirea mesajului prezidenţial. Prin Legea de revizuire din 2003. II. cele două Camere se reunesc. Şedinţa comună. potrivit regulamentului adoptat în acest scop pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la lit. Comentariu I. fiecare în aceea în care a fost ales. numirea Avocatului Poporului. 2 cea de vineri fiind rezervată activităţii parlamentarilor în circumscripţiile electorale. având în vedere specificul funcţiei acestuia ce priveşte întreaga societate.în anumite cazuri chiar obligatoriu . stabilirea statutului parlamentarilor din cele două Camere. ca autoritate decizională. membrii Guvernului . La şedinţele publice participă parlamentarii. în această din urmă ipoteză. pe temeiul aceluiaşi criteriu menţionat 5 s-au mai adăugat: aprobarea strategiei naţionale de apărare. şi Preşedintele României. atât separate cât şi comune. a)-k).reprezentanţii mass-media. Şedinţele. diplomaţi şi alţi invitaţi. se exercită în şedinţă comună. Şedinţa reprezintă forma de constituire a Camerei în reuniune plenară. Constantinescu 125 . în ceea ce priveşte atribuţiile exercitate în şedinţă 4 comună ele se referă la aspecte ce reclamă.

66-67 Art. în septembrie şi finele lunii decembrie. care este prezenţa majorităţii membrilor. hotărâri şi moţiuni. Actele juridice şi cvorumul legal Comentariu 1 Art. iar a doua priveşte că cvorumul necesar pentru adoptarea acestora. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. respectiv. Comentariu Sesiunea este perioada în care Camerele Parlamentului se pot întruni în şedinţe pentru a-şi exercita competenţa şi a adopta legi sau alte acte de competenţa lor. (3) Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora. precum şi extraordinare la cererea Preşedintelui României. a biroului permanent al fiecărei Camere sau a unei treimi din parlamentarii fiecărei Camere.Art. în temeiul autonomiei parlamentare. la cererea Preşedintelui României. Sesiunile pot fi ordinare în perioada februarie şi sfârşitul lunii iunie şi. Două sunt normele instituite prin acest articol: prima priveşte atribuţiile Camerelor Parlamentului de a adopta legi. convocarea Camerelor în sesiune ordinară sau extraordinară se face de preşedinţii acestora. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie. 67 Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi. (2) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare. 66 Sesiuni Titlul III. Autorităţile publice (1) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. 126 Constantinescu . hotar şi moţiuni. a biroului permanent al flecarei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor. în prezenţa majorităţii membrilor.

68-69 Prima normă se referă la actele juridice. cum ar fi rezoluţia. apelul. iar nu faza anterioară. cum ar fi a dezvoltării pe articole a unei legi cu condiţia de cvorum este exclusiv de domeniul regulamentelor parlamentare. cetăţeni este liberă. Secţiunea a 2-a. în condiţiile prevăzute de regulamentele parlamentare. ambasadori. ea constituie doar un act politic ce exprimă atitudinea Camerei într-o anumită problemă naţională sau internaţională. 69 Mandatul reprezentativ (1) în exercitarea mandatului. ceea ce implică nulitatea mandatului imperativ. Parlamentul Art. (2) Orice mandat imperativ este nul. participarea publicului. reprezentanţii mass-media. o lege în ansamblu. Art. invitaţi. 3 de exemplu. proclamaţia etc. (2) Camerele pot hotărî ca anumite şedinţe să fie secrete. Statutul deputaţilor şi al senatorilor Art. Comentariu Principiul mandatului reprezentativ este specific democraţiei parlamentare. O Constantinescu 127 .Capitolul 1. Transparenţa implică şi publicitate. Cea de a doua normă priveşte exclusiv votul final prin care se adoptă. De aceea. 68 Caracterul public al şedinţelor Comentariu (1) Şedinţele celor două Camere sunt publice. adică în care reprezentantul este obligat să aducă la îndeplinire întocmai voinţele celor reprezentaţi. deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului. cu precizarea că moţiunea nu 2 are efecte juridice. De aceea parlamentarii sunt în serviciul poporului.

Alin. Autorităţile publice asemenea reprezentanţă naţională ar fi alcătuită numai din orbi şi surzi. Ea se face de Camerele Parlamentului. obligaţia depunerii jurământului a devenit o condiţie pentru exercitarea mandatului. (3) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică. De aceea este o condiţie a legitimităţii lucrărilor fiecărei Camere. 11 128 Constantinescu . Incompatibilităţi Art. în acelaşi timp. 71 (1) Nimeni nu poate fi. Comentariu Mandatul parlamentar. 70 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 70 Mandatul deputaţilor şi al senatorilor (1)" Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte. (2) Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou alese sau în caz de demisie. Jurământul se stabileşte prin lege organică. deputat şi senator. 429/2003. I. (1) al art. Prin Legea de revizuire din 2003. (2) Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate. Art. de incompatibilitate ori de deces. cu exepţia celei de membru al Guvernului. 70-71 Titlul III.Art. Jurământul este individual şi conţinutul său se stabileşte prin lege organică. 34 din Legea nr. de pierdere a drepturilor electorale. pct. după validare. Ea este specifică regimurilor politice dictatoriale şi totalitare. Validarea alegerilor constă în verificarea regularităţii scrutinului. sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului.

dar nu pot fi percheziţionaţi. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. (2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Parlamentul Comentariu Art. după ascultarea lor. Competenţa de judecată aparţine înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. întrucât aceştia sunt învestiţi de însuşi Parlament.Capitolul I. (3) în caz de infracţiune flagrantă. sunt exceptaţi membrii Guvernului. Celelalte incompatibilităţi se stabilesc de legea organică. deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. în cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere. precum şi cumulul acestei calităţi cu exercitarea oricărei funcţii de autoritate. 35 din Legea 429/2003. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Expres. fiind o demnitate sau o funcţie publică. Constantinescu 129 . 11 Art. Art. pct. Potrivit principiilor regimului parlamentar. I. adică a cărei îndeplinire presupune putere de stat. va dispune imediat revocarea acestei măsuri. 72 » Imunitatea parlamentară (1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. 72 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte. Constituţia stabileşte două incompatibilităţi: cumulul calităţii de deputat şi senator. 72 Incompatibilitatea este interdicţia cumulului funcţiei de parlamentar cu o altă funcţie publică.

Astfel. anume lipsa de răspundere juridică penală. I. pentru voturile sau opiniile politice ale parlamentarilor şi posibilitatea parlamentarului de a nu fi reţinut. civilă. 1 Secţiunea a 3-a. a măsurii respective şi dacă. (3)'' Prin lege organică se reglementează: a) sistemul electoral. dar numai de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi numai în faţa acestei înalte instanţe.cu caracter permanent. (2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei. b) organizarea. legi organice şi legi ordinare. organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente. inspirate mai ales din motive politice. 2 Prima formă de imunitatea este o imunitate intrinsecă mandatului. 429/2003. Camera nu dispune revocarea acestei măsuri. Legiferarea Art. iar a doua numai pe durata mandatului. 73 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. considerând că nu există un motiv justificat. 73 Categorii de legi (1) Parlamentul adoptă legi constituţionale. contravenţională etc. 130 Constantinescu . '• Alin. 73 Comentariu Titlul III. (3) al art. . stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora. arestat sau percheziţionat fără încuviinţarea Camerei din care face parte. de către ministrul justiţiei. Autorităţile publice Imunitatea este de două categorii. 38 din Legea nr. parlamentarul poate fi trimis în judecată. ca un mijloc de protecţie împotriva unor măsuri abuzive. pct. c) statutul deputaţilor şi al senatorilor.Art. funcţionarea şi finanţarea partidelor politice. 3 în caz de infracţiune flagrantă reţinerea şi percheziţia se pot face dar cu încunoştinţarea.

t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice. (3). patronatele şi protecţia socială. finanţarea Partidelor politice. m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii. a teritoriului. i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective. f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război. sindicatele. j) statutul funcţionarilor publici. 73 d) organizarea şi desfăşurarea referendumului. trei sunt categoriile de legi: legi constituţionale . măsurile pe care le reclamă starea de război şi cea celei de mobilizare. legi organice . au fost Constantinescu 131 . o) organizarea administraţiei publice locale. k) contenciosul administrativ. r) statutul minorităţilor naţionale din România. precum şi regimul general privind autonomia locală. p) regimul general privind raporturile de muncă. Parlamentul Art. Prin Legea de revizuire din 2003 s-a lărgit sfera de cuprindere a legii organice prin referire la Autoritatea Electorală Permanentă. De asemenea. g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă. iar legile ordinare sunt celelalte legi care nu au caracter constituţional sau organic.r Capitolul I. Comentariu Articolul 73 stabileşte clasificarea legilor în sistemul constituţional român.cele prevăzute la alin. a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi. a instanţelor judecătoreşti. 1) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel.cele de revizuire a Constituţiei. e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. h) infracţiunile. s) regimul general al cultelor. n) organizarea generală a învăţământului. pedepsele şi regimul executării acestora. statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării. 39 din Legea nr. ca primă Cameră sesizată. 74 este reprodus astfel cum a fost modificat pr art. 74 (1)" Iniţiativa legislativă aparţine. a celei ordinare. Autorităţile publice avute în vedere şi modificările aduse articolelor cu privire la starea de urgenţă şi la patronate. 429/2003. configurând astfel sfera legii organice şi. deputaţilor. Iniţiativa legislativă Art. 3> Alin. amnistia şi graţierea. pct. sau unui număr de cel puţin 100. 429/2003. senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi. trebuie să fie înregistrate cel puţin 5. 3) "Alin. I. 74 este reprodus astfel cum a fost modificat pr art. cele cu caracter internaţional. (1) al art. I. (2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale. după caz. (5) al art. (3) al art. respectiv în municipiul Bucureşti.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. 39 din Legea nr. Guvernului. 429/2003. 132 Constantinescu . 21 Alin. (4) Deputaţii. pe cale de consecinţă. pct. pct. ca primă Cameră sesizată. senatorilor. (5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte. 39 din Legea nr. I. 74 Titlul III. iar în fiecare din aceste judeţe. Celelalte prevederi ale alin.000 de cetăţeni cu drept de vot.Art. 74 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. (3) 2> Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să 3 adopte. (3) sunt preluate din Constituţia revizuită.

429/2003 se referă la numărul necesar 4 pentru promovarea iniţiativei populare de către cetăţenii cu drept de vot şi la obligativitatea.000 de semnături ale susţinătorilor. Parlamentul Comentariu Art. inclusiv în Municipiul Bucureşti. adoptând-o sau respingând-o. Constantinescu 133 . Sub aspectul formei. fiecărui deputat sau senator (ceea ce nu exclude posibilitatea ca ei să o formuleze colectiv) sau unui număr de cel puţin 100. de a sesiza Camera competentă. amnistia.Capitolul I. în ce priveşte iniţiativa cetăţenească. precum şi probleme externe.000 de cetăţeni cu drept de vot. însă. în cazul proiectelor de lege. iar în fiecare. sesizarea este a Guvernului. aceasta nu poate avea ca obiect 2 probleme fiscale. Iniţiativa aparţine Guvernului. prevăzute la articolul următor. cât şi a propunerilor legislative. a celorlalţi subiecţi menţionaţi anterior. atât în cazul proiectelor de lege. care trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării. având în vedere importanţa lor internă şi legea de obiectivitatea pe care o generează. graţierea. Inovaţiile Legii de revizuire nr. Cele arătate nu privesc iniţiativa pentru revizuirea Constituţiei. modelul constituţional îl constituie proiectele de lege. Diferenţa dintre proiectele de lege şi propunerile legislative se 3 stabileşte în funcţie de subiectele de drept care au iniţiativa legislativă. să fie înregistrate cel puţin 5. ce pot sesiza Camerele Parlamentului. 74 Iniţiativa legislativă presupune dreptul unor subiecte de drept l calificate de a sesiza una din Camerele Parlamentului şi obligaţia Camerei respective de a se pronunţa asupra acestei sesizări.

articolul 118 alineatul (2) şi (3). potrivit alineatului (1). k). care va decide definitiv în procedură de urgenţă. proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv. articolul 105 alineatul (2). n). 75 a fost introdus prin art.Art. articolul 102 alineatul (3). o). articolul 55 alineatul (2). articolul 117 alineatul (3). I. 134 Constantinescu . 1). 40 din Legea nr. prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua Cameră este de acord. Autorităţile publice (1) Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor. (3) După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată. articolul 126 alineatul (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5). proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri. (4) în cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care. ca primă Cameră sesizată. în caz contrar. In cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate. ca primă Cameră sesizată. Senatului. intră în competenţa sa decizională. articolul 40 alineatul (3). 429/2003. Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării. precum şi proiectele legilor organice prevăzute la articolul 31 alineatul (5). articolul 120 alineatul (2). "Art. articolul 79 alineatul (2). pct. numai pentru prevederea respectivă. 75 Art. legea se întoarce la prima Cameră sesizată. articolul 58 alineatul (3). Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. 75 l) Sesizarea Camerelor Titlul III. articolul 73 alineatul (3) literele e). (2) Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile.

în esenţă. Parlamentul Art. care corespunde legitimităţii lor electorale. II. de exemplu. noua 1 reglementare constituţională a procedurii legislative este una dintre cele mai importante reforme pentru optimizarea procesului decizional în cadrul regimului politic instituit de Constituţie. Dacă termenele au fost depăşite se consideră că proiectul de lege sau propunerea legislativă. prima Cameră sesizată este Camera de reflecţie. 75 (5) Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere.Capitolul I. ca şi pentru măsurile legislative ce rezultă din aplicarea acestora. şi în alte constituţii. sistemul se bazează pe succesiunea a două dezbateri. precum şi în domeniul unor legi organice care privesc exclusiv organizarea şi funcţionarea statului. Mecanismul decizional . în Cameră de reflecţie.este simplu: în toate cazurile. în Camera de reflecţie. în termen de cel mult 60 de zile. Deci. a fost adoptată în forma prezentată de iniţiator. iar pentru legile de complexitate deosebită. în noua concepţie se păstrează egalitate Camerelor dar în sensul unei specializări funcţionale. 2 cum ar fi al Belgiei . pe de altă parte. s-ar putea ca aceasta 4 să adopte măsuri din competenţa sa decizională. Camera de reflecţie şi Camera decizională. după caz.ce se regăseşte. aceasta este obligată să dezbată proiectul de lege sau propunerea legislativă în termen de cel mult 45 de zile. adică în toate cazurile în care competenţa decizională aparţine Senatului. prima în Camera de reflecţia şi a doua în Camera decizională. acestea fiind diferenţiate. cum ar fi. competenţa decizională a fost astfel distribuită încât Camera Deputaţilor să aibă rolul de Cameră decizională de drept comun. Pentru a se păstra 3 egalitatea Camerelor. pe de o parte în Cameră decizională şi. după care legea în forma astfel adoptată se trimite celeilalte Camere. iar Senatul să aibă competenţă de Cameră decizională pentru ratificarea tratatelor şi a altor acorduri internaţionale. care va decide definitiv. In cadrul primei dezbateri. Potrivit Legii de revizuire a Constituţiei. Procedura legislativă. Constantinescu 135 . Comentariu I.

în cadrul celei de a doua dezbateri. la Camera ce o adoptase iniţial. prima sesizată. din ce în ce mai alert. pentru acelaşi motiv. Noua procedură constituţională asigură şi o specializare a Camerelor. potrivit cărora trebuie aprobată de Cameră ca atare. ea este definitivă. există pericolul marginalizării ţării. (5) şi (6). adoptă o măsură de competenţa decizională a Camerei ce adoptase legea în primă dezbatere: legea se întoarce. cu toate avantajele pe care. o necesitate. care. derogare de la prevederile art. dar în cazurile limitative prevăzute de alin. Camera decizională nu este de acord cu măsura respectivă sau o modifică. dacă în cadrul celei de a doua dezbateri. respectiv 60 de zile. optimizarea procesului decizional constituie. în temeiul competenţei sale decizionale. va decide definitiv. 76. De aceea. Tocmai de aceea. în general. prin. al vieţii contemporane. referitor la dezbaterea ordonanţelor de urgenţă. în acest caz. ca urmare a competenţei lor decizionale. sunt două ipoteze posibilie: dacă în cadrul celei de a doua dezbateri. legea se întoarce. în societatea modernă timpul este un factor de risc. în Camera de reflecţie dezbaterea se încheie în 45. (4) şi (5) procedura de urgenţă se aplică de drept. tot în ce priveşte prevederea respectivă. Sunt aspecte reglementate într-o modalitate chiar mai constrângătoare la art. în perspectiva integrării României în marea familie a democraţiilor occidentale. ca urmare a imposibilităţii sale de încadrare în ritmul. în virtutea competenţei sale decizionale. la Camera ce adoptase proiectul sau propunerea legislativă în cadrul primei dezbateri. fiind deci obligatorie. deşi ordinea este inversă decât cea obişnuită. 75 Titlul III. decide definitiv. termene a căror împlinire prezumă că iniţiativa legislativă a fost adoptată. Autorităţile publice stabilirea unei infracţiuni în legea de ratificare a unui tratat. Altminteri. deoarece. Necesitatea specializării. în final s-a respectat competenţa fiecăreia dintre cele două Camere. 136 Constantinescu .Art. Aceeaşi este soluţia şi în cazul în care Camera decizională. HI. specializarea le asigură. care. 115 alin. Camera decizionalâ este de acord cu această măsură adoptată de Camera de reflecţie. dar numai în legătură cu prevederea în cauză.

Preşedintele poate cere Parlamentului. fiecare Cameră a Parlamentului poate adopta un proiect de lege sau o propunere legislativă în procedură de urgenţă. stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere. la votul final. spre promulgare. (2) înainte de promulgare. promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale. cu majoritatea absolută a parlamentarilor Camerei. Parlamentul Art. 77 Promulgarea ' e gii (1) Legea se trimite. Comentariu Legile organice şi hotărârile se adoptă. 76 Adoptarea legilor şi a hotărârilor (1) Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor flecarei Camere. Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă. (3) La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă. Această procedură este stabilită prin regulamentul Camerei Parlamentului care a aprobat aplicarea ei. Preşedintelui României. reexaminarea legii. Din alt punct de vedere.Capitolul I. prin care i s-a confirmat constituţionalitatea. cu majoritatea relativă. tot la votul final. Art. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire. Legile ordinare şi alte hotărâri decât cele de mai sus se adoptă. o singură dată. 76-77 Art. (2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din flecare Cameră. Referirea la hotărâri are în vedere aprobarea regulamentelor parlamentare. (3) Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei. Constantinescu 137 .

II. Ea este un atribut al Preşedintelui României şi se realizează prin emiterea unui decret prezidenţial. termenul de 10 zile urmând să curgă de la data primirii de către Preşedintele României a legii în forma adoptată după reexaminare. 78 Comentariu Titlul III. l} 138 Constantinescu . în parte sau în întregime. întrucât termenul iniţial de 20 de zile. Neconstituţionalitatea. al redactării şi acurateţei exprimării dispoziţiilor pe care le instituie etc. potrivit art. se suspendă. De la primirea legii reexaminate. în această ipoteză. Autorităţile publice I. Este un nou termen de promulgare. (2). după parcurgerea procedurii de adoptare sau a deciziei Curţii Constituţionale de confirmare a legitimităţii constituţionalităţii legii. la care ne-am referit anterior.Art. rezultă că o anumită prevedere a legii sau chiar legea în ansamblul său nu este corespunzătoare. cererea de reexaminare se adresează Curţii Constituţionale. Promulgarea constituie ultima fază a procedurii legislative. Preşedintele României trebuie să asigure promulgarea legii în cel mult 20 de zile de la data primirii. în caz de neconstituţionalitate. pct. I. O ultimă precizare priveşte ipoteza în care Curtea Constituţională a admis. 429/2003. Art. 147 alin. în cazul în care. 78 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. legea se trimite de Curtea Constituţională. în acest scop. 43 din Legea nr. Preşedintele României poate cere Parlamentului să o reexamineze. Preşedintele României este obligat să promulge legea în termen de 10 zile. Parlamentului. în temeiul căruia legea urmează să fie numerotată şi publicată. Art. spre reexaminare. 78 " Intrarea în vigoare a legii Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. sesizarea de neconstituţionalitate. al oportunităţii soluţiilor pe care le cuprinde. urmează ca legea să fie examinată sub aspectul constituţionalităţii sale. ca urmare a acestei examinări.

persoanele fizice sau juridice pot fi sancţionate pentru că nu au adoptat un comportament conform noii legi care. se realizează după împlinirea a trei zile de la data publicării. o dată publicată în Monitorul Oficial. Mai grav. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei României. Constantinescu 139 . 79 Consiliul Legislativ (1) Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului. pentru ca cetăţenii şi autorităţile interesate să poată intra în posesia Monitorului Oficial în care legea este publicată. dacă nu este prevăzută expres în conţinutul legii. şi intrarea în vigoare a legii. care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării. unificării şi coordonării întregii legislaţii. care. 429/2003. se înţelege că termenul curge de la data publicării legii şi se împlineşte a treia zi de la publicare. (2) înfiinţarea. se prezuma a fi cunoscută. s-a prevăzut un termen de 3 zile de la publicare pentru intrarea sa în vigoare. Prin Legea de revizuire a Constituţiei nr. organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege organică. Tocmai pentru a înlătura aceste neajunsuri s-a impus modificarea textului şi introducerea unui termen de graţie de trei zile. dacă în textul ei nu s-a prevăzut o altă dată. astfel încât. Art.Capitolul I. Măsura se justifică întrucât este imposibil să se poată realiza distribuţia Monitorului Oficial pe întreg teritoriul ţării. care coincide cu data publicării în Monitorul Oficial. Această modificare realizează aşadar o distincţie foarte clară între publicarea legii. Cât priveşte calculul celor trei zile. Parlamentul Comentariu Art 79 Legea se publică în Monitorul Oficial al României. în numeroase situaţii persoanele fizice sau persoanele juridice erau puse în situaţia de a se conforma dispoziţiilor unei legi pe care nu o cunoşteau.

al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Autorităţile publice I. Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului. emitente a reglementării. mai ales. precum şi în asigurarea respectării regulilor de tehnică legislativă. predictibile. în sensul politic al termenului. 140 Constantinescu . dar şi juridic în ce priveşte hotărârile Guvernului. legea trebuie să fie o măsură egală pentru toţi. Rolul Consiliului Legislativ. cu condiţia ca aceste dispoziţii să fie clare. In acest scop. întrucât atât el. altfel spus. sistematizarea şi unificarea legislaţiei. Dar atunci când intră în vigoare. apaţine autorităţii legiuitoare. (2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. II. de realizarea predictibilităţii legii. neechivoce.Art. precum şi între stat şi societate.dar şi pentru hotărârile cu caracter normativ şi ordonanţele Guvernului. are un rol deosebit. 80 Comentariu Titlul III. respectiv. însă. prevăzute de altfel printr-o lege specială. Desigur.ceea ce justifică poziţia sa constituţională de organ de specialitate al Parlamentului . în ambele ipoteze. nu se poate cere unui subiect de drept să realizeze dispoziţiile legii dacă şi ceilalţi nu le respectă. Este şi raţiunea pentru care Consiliul Legislativ a existat ca instituţie autonomă şi în Constituţia din 1923. interpretarea legii echivalează. deşi răspunderea. ferme. a cărui influenţă. este indisolubil legat de întărirea statului de drept şi. în fond. Rolul acestei instituţii în coordonarea. Capitolul II Preşedintele României Rolul Preşedintelui Art. 80 (1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale. cât şi cei care vin în contact îi dau acelaşi înţeles. iar în cadrul actualei Constituţii el îşi defineşte funcţionalitatea nu numai pentru proiectele de lege şi propunerile legislative cu care Camerele Parlamentului sunt sesizate. acrul emis este un aviz. Actele Consiliului Legislativ.

fiind ales prin vot universal. direct. care. Ca şi parlamentarii. urmărind asigurarea păcii sociale. acţionând pentru respectarea acesteia. 81 Comentariu Rolul Preşedintelui României. Comentariu I. Preşedintele României Art. unităţii şi integrităţii teritoriului. 1 alin. se organizează al doilea tur de scrutin. 81 Alegerea Preşedintelui (1) Preşedintele României este ales prin vot universal. în raport de importanţa problemei. între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale. de mediere între puterile statului . de garant al independenţei statului. (3) în cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate. în cadrul unei circumscripţii ce Constantinescu 141 .Capitolul II.legislativă. executivă şi judecătorească . precum şi între stat şi societate. pe temeiul legitimităţii sale populare. Preşedintele României are o legitimitate 1 populară. secret şi liber exprimat. fiind ales prin vot uninominal. (2) Este declarat ales candidatul care a întrunit. secret şi liber exprimat. direct. în primul tur de scrutin. Art. ca şef al statului şi al puterii executive rezultă din îndeplinirea următoarelor funcţii: de reprezentare a statului si a Parlamentului. la nivelul întregii ţări. reprezintă şi corpul electoral . (4).potrivit art. Acestea pot fi şi succesive. în plus. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi. (4) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. ceea ce implică segmente semnificative ale societăţii politice sau civile. precum şi al Constituţiei. egal.

candidatul la funcţia de Preşedinte trebuie să întrunească opţiunea majorităţii alegătorilor. Autorităţile publice cuprinde întreaga ţară. pentru mai mult de două mandate. în acest scop. Constituţia interzice ca o persoană să candideze la funcţia de Preşedinte al României. care pot fi succesive sau la date diferite. unitatea şi integritatea teritorială a României. Este o măsură ce are în vedere „tentaţia totalitaristă" de perpetuare a ocupării de către aceeaşi persoană a funcţiei de Preşedinte al României. Validarea mandatului şi depunerea jurământului Art. j). (2) Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Controlul întregii proceduri electorale şi confirmarea rezultatelor de care depinde. dacă la primul tur de scrutin candidatul nu a obţinut o asemenea majoritate. se organizează un al doilea tur. organizarea celui de-al doilea tur de scrutin. Aceasta are drept consecinţă că acest de-al doilea tur se organizează între candidaţii care au obţinut cel mai mare număr de voturi. în care este declarat ales cel care a obţinut cel mai mare număr de voturi. ceea ce constrânge la bipolarizarea preferinţelor alegătorilor şi a partidelor politice şi sociale ce susţin candidaturile. 146 lit. II. drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. desemnarea candidaţilor între care va avea loc alegerea şi a câştigătorului ce a obţinut în final mandatul se asigură de Curtea Constituţională. independenţa. următorul jurământ: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român.Art. ceea ce este de natură să-i asigure Preşedintelui României ales o reprezentativitate în legitimitate deosebită. 82 (1) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională. să apăr democraţia. să respect Constituţia şi legile ţării. după caz. în şedinţă comună. 82 Titlul III. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!" 142 Constantinescu . Pentru a fi ales. suveranitatea. potrivit art.

prin lege organică. ceea ce reprezintă un plus de garanţie pentru stabilitatea politică a ţării. 429/2003. de drept. (2) Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales. în caz de război sau de catastrofa. 83 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. (1) al art. mandatul prezidenţial poate fi prelungit. Ca şi mandatul parlamentar. iar mărirea cu un an a mandatului Preşedintelui României faţă de mandatul Parlamentului este necesară pentru a menţine continuitatea instituţiei prezidenţiale în perioada campaniilor electorale parlamentare. 'Alin. 429/2003 de revizuire a Constituţiei. Comentariu Decalarea. ci prin lege organică şi numai în caz de război sau catastrofă. După validare. Preşedintele României depune jurământul prevăzut de Constituţie. 83 Comentariu Validarea mandatului de către Curtea Constituţională are o semnificaţie deosebită: confirmarea alegerii Preşedintelui României de către o autoritate jurisdicţională. a alegerilor parlamentare este o necesitate pentru viaţa politică din ţara noastră. 83 Durata mandatului (1) " Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. în faţa Camerelor Parlamentului reunite în şedinţă comună. pct. dată de la care începe exerciţiul funcţiei prezidenţiale. Constantinescu 143 . fostul Preşedinte îşi îndeplinieşte atribuţiile funcţiei pe care a deţinut-o. însă. Art. Preşedintele României Art. spre a se asigura astfel continuitatea vieţii statale. (3) Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit. nu politică. Până la depunerea jurământului de Preşedintele României nou ales. 44 din Legea nr. Prelungirea nu este. prin Legea nr.Capitolul II. I.

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. Măsurile de protecţie sunt imunitatea. Prevederile articolul 72 alineatul (1) se aplică în mod corespunzător. } II. potrivit art. Ele se justifică prin necesitatea asigurării independenţei Preşedintelui. Incompatibilitatea. corespunzător legitimităţii sale populare. cu excepţia demiterii de către corpul electoral. potrivit art. Prevederile acestui articol cuprind două incompatibilităţi specifice Preşedintelui României şi două măsuri de protecţie a mandatului prezidenţial. 84-85 Titlul III. 429/2003 de revizuire a Constituţiei. la propunerea primului-ministru. Autorităţile publice Incompatibilităţi fi şi imunităţi Art. 84 (1) în timpul mandatului. (4). pct. 144 Constantinescu . sau de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. precum şi imunitatea parlamentară. 84 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 429/2003. 96 alin. (2) în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului. Comentariu 1 I. 95 alin (3). ( 2 ) " Preşedintele României se bucură de imunitate. l Incompatibilităţile privesc calitatea de membru al unui partid politic şi îndeplinirea oricărei alte funcţii publice sau private. 85 (1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. I. (2) al art.Art. care priveşte orice formă de răspundere juridică. 45 din Legea nr. Preşedintele României nu poate membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată. Preşedintele revocă şi numeşte. Imunitatea. pe unii membri ai Guvernului. l) Alin. Numirea Guvernului Art.

(1). Comentariu Numirea Guvernului este consecinţa faptului că Preşedintele României este şeful puterii executive. în cea de-a doua ipoteză. în practica activităţii sale de şef al statului. 86 (3) "Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului. 429/2003. Consultarea are ca scop informarea reciprocă şi o mai temeinică pregătire a deciziei. De aceea. (3) al art. I. Alin. pe de altă parte. pe de o parte. pe temeiul căruia Preşedintele României numeşte Guvernul. 103 alin. la propunerea primului-ministru. folosirea de către Preşedintele României a acestei metode în caz de urgenţă sau pentru soluţionarea unor probleme deosebit de importante este firească.Capitolul II. potrivit art. 85 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului. pct. Preşedintele României Art. sau remanierea Guvernului. atribuţia legată de numirea Guvernului diferă după cum priveşte învestirea acestuia. 86 Consultarea Guvernului Comentariu Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire Ia probleme urgente şi de importanţă deosebită. pe baza votului de încredere acordat de Parlament. Art. Preşedintele României revocă pe unii membri ai Guvernului. acordată la propunerea primuluiministru. în prima ipoteză. 11 Constantinescu 145 . Din această cauză. 45 din Legea nr. Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru. şi că această putere este duală. Acesta cere Parlamentului acordarea votului de încredere.

dar fără drept de vot. în a doua situaţie. 87 Participarea la şedinţele Guvernului Titlul III.Art. este necesar ca obiectul şedinţei de Guvern să îl formeze probleme de interes naţional din domeniul politicii externe. Art. fie la cererea primuluiministru. ceea ce este inadmisibil. participarea Preşedintelui României are loc numai dacă acceptă. Comentariu Prin mesaj. apărarea ţârii. 88 Mesaje Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii. Autorităţile publice (1) Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă. Preşedintele României poate participa la şedinţele acestuia. eventualele dezbateri nu au loc în prezenţa sa şi. de regulă. (2) Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă. în caz contrar. Preşedintele României aduce la cunoştinţa Parlamentului probleme politice de importanţă deosebită ale naţiunii. 87-88 Art. în numele Preşedintelui României. la cererea primuluiministru. în alte situaţii. fie din proprie iniţiativă. Comentariu întrucât a numit Guvernul. mesajul este rostit. 146 Constantinescu . asigurarea ordinii publice şi. ar răspunde solidar cu membrii Guvernului pentru hotărârile şi măsurile aprobate. al apărăriii sau al ordinii publice. întrucât el nu răspunde politic faţă de Parlament. în ambele situaţii şedinţa Guvernului este prezidată de Preşedintele României. în prima situaţia. de o altă personalitate pe care a desemnat-o în acest scop. deoarece.

dizolvarea Parlamentului presupune parcurgerea unor etape obligatorii: o criză guvernamentală caracterizată prin refuzul acordării votului de încredere pentru formarea unui nou Guvern timp de 60 de zile de la prima solicitare şi după respingerea a două asemenea solicitări. de război. dizolvarea Parlamentului este permisă o singură dată. dizolvarea Parlamentului este o prerogativă a şefului statului. (3) al art. 429/2003. Prima se referă la faptul că în cursul unui an. în cadrul parlamentarismului modern. 89 Art. (3) " Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare. Preşedintele României Art. 89 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul. A doua priveşte faptul că în ultimele 6 luni ale mandatului prezidenţial. Preşedintele României poate emite decretul de dizolvare a Parlamentului. pct. "Alin. Dipoziţia constituţională instituie trei interdicţii. 47 din Legea nr. 89 Dizolvarea (1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi Parlamentului a liderilor grupurilor parlamentare. Numai în urma acestor consultări. Comentariu Dizolvarea Parlamentului are ca efect încetarea mandatului parlamentarilor şi a activităţii celor două Camere ale Parlamentului. preşedinte sau monarh. de asediu sau de urgenţă.r Capitolul II. dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură. Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. Constantinescu 147 . I. consultarea de către Preşedintele României a preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare. ca urmare declarându-se campania electorală. (2) în cursul unui an. Potrivit normei constituţionale la care ne referim.

optând. 91 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. poate cere poporului să-şi exprime. Comentariu Norma constituţională priveşte referendumul consultativ. şi le supune politicii externe spre ratificare Parlamentului. A treia. negociate de Guvern. 48 din Legea nr. între „Da" şi „Nu". la propunerea Guvernului. Referendumul Art. 1( Alin. într-un termen rezonabil. introdusă de Legea nr. 90 Preşedintele României. pct.Art. 91 148 Constantinescu . (3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României. Atribuţii (1) " Preşedintele încheie tratate internaţionale în în domeniul numele României. desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. după consultarea Parlamentului. se referă la interdicţia de drept a dizolvării Parlamentului în timpul stării de mobilizare. Art. I. 90-91 Tit lul HI. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie. Această consultare referendară trebuie să privească probleme de interes naţional la care alegătorii să se exprime prin vot. voinţa cu privire Ia probleme de interes naţional. ca la orice referendum. prin referendum. 429/2003. Autorităţile publice Preşedintele României nu poate dizolva Parlamentul. de război sau de urgenţă. acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea. adică ale cărui rezultate nu sunt obligatorii pentru legiuitor. (2) Preşedintele. 429/2003 de revizuire a Constituţiei. se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege. (1) al art.

Capitolul II. .ambasade. cu aprobarea prealabilă a Parlamentului. se supun Parlamentului spre ratificare într-un termen rezonabil. decretul poate fi emis de Preşedintele României numai dacă este contrasemnat. ambasadorii altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României. la propunerea Guvernului. (1). Constantinescu 149 . încheierea şi. respectiv. Noţiunea de „termen rezonabil" este prevăzută şi în Convenţia europeană a drepturilor omului. 92 Atribuţii în domeniul apărării (1) Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. după caz. în ambele ipoteze. potrivit art. mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. aprobarea sau ratificarea lor. acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai ţării şi aprobă înfiinţarea de noi misiuni diplomatice . în urma negocierii lor de către Guvern. Tratatele internaţionale. Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului. el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii. Reprezentând statul. (3) în caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării. 429/2003 de revizuire a Constituţiei a prevăzut că tratatele internaţionale încheiate de Preşedintele României. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune. se face potrivit procedurii stabilite prin lege ordinară. Preşedintele României. în prealabil. consulate etc. Legea nr. de primul-ministru. Art. Tot în domeniul politicii externe. II. Preşedintele României Comentariu Art. 80 alin. 92 I. printr-un mesaj. în cel mult 5 zile de la adoptare. Numai în cazuri excepţionale.desfiinţarea lor sau modificarea rangului acestora. hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului. în ce priveşte celelalte tratate şi acorduri internaţionale. (2) £1 poate declara. Reprezentanţii diplomatici.

el se convoacă de drept în sesiune extraordinară de Preşedinţii Camerelor. 49 din Legea nr. 92 a fost introdus prin art. al căror înţeles este cel prevăzut de art. Respingerea agresiunii armate trebuie să fie pornită imediat. excepţional. deci. "Alin. Comentariu Atribuţiile în domeniul apărării privesc nemijlocit nu numai pe Preşedintele României. I. Preşedintele României este comandantul forţelor armate. în calitate de comandant al forţelor armate. în ambele situaţii. în cel mult 24 de ore. se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor. Astfel. 119. 100 alin. şi preşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. ci şi Parlamentul. în exercitarea de către Preşedintele României a atribuţiilor sale în domeniul apărării. (4) al art. 118. 150 Constantinescu . Primordialitatea Parlamentului se vădeşte. Ea este cu atât mai evidentă în caz de mobilizare sau de război. cu aprobarea Parlamentului. aprobarea se poate solicita în cel mult 5 zile de la decretarea mobilizării. 92 Titlul III. iar dacă nu se află în sesiune. (2). Preşedintele României decide asupra măsurilor necesare pe care le aduce totodată la cunoştinţa Parlamentului. Preşedintele României emite un decret contrasemnat de primul-ministru. printr-un mesaj. potrivit art. Preşedintele României le poate mobiliza. pct.Art. ca şef al statului. 429/2003. De aceea. potrivit statutului său constituţional prevăzut de art. când Parlamentul se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor şi îşi continuă activitatea cât timp existenţa acestei stări nu a încetat. dacă acesta nu este în sesiune ordinară. Autorităţile publice ( 4 ) " în caz de mobilizare sau de război Parlamentul îşi continuă activitatea pe toată durata acestor stări.

de general şi de amiral. o stare de pericol deosebit. de la art. care creează. 93 Măsuri excepţionale (1) " Preşedintele României instituie. 429/2003. 93 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. b) acordă gradele de mareşal. 50 din Legea nr. în condiţiile legii. pct. el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora. (2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune. 94 Alte atribuţii Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii: a) conferă decoraţii şi titluri de onoare. fie în întreaga ţară. spre a putea exercita un control permanent asupra modului de realizare a măsurilor încuviinţate. fie . I. însă. privitor la mobilizare şi război. 92 alin. (1) al art. Măsura aprobată de Preşedintele României trebuie supusă încuviinţării Parlamentului în cel mult 5 zile de când a fost luată.în unele unităţi administrativ-teritoriale. c) numeşte în funcţii publice. Constantinescu 151 . Comentariu Starea de asediu se referă la acţiuni de natură politică.r Capitolul II. d) acordă graţierea individuală. (4). în condiţiile prevăzute de lege. Art. 93-94 Art. Parlamentul este convocat de drept pe toată durata de existenţă a măsurii excepţionale. starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate. "Alin. instituirea acestei stări se face de Preşedintele României. potrivit legii.după cum a prevăzut Legea de revizuire a Constituţiei . în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. De aceea. iar starea de urgenţă la acţiuni de altă natură. Preşedintele României Art. Ca şi în cazul anterior.

(2). pe calea unui aviz. în şedinţă comună. neîntârziat. în ce priveşte referendumul care se organizează de Guvern în cel mult 30 de zile. în cadrul unei circumscripţii cuprinzând întreaga ţară. în cel mult 30 de zile se organizează un reff— Ferendu m pentru demiterea Preşedintelui Comentariu Suspendarea din funcţie a Preşedintele României este o măsură adoptată de Camerele Parlamentului reunite în şedinţă comună. (2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce. 95 Comentariu Titlul III. 101 alin. cu majoritatea absolută a voturilor şi după consultarea. Preşedintele României îndeplineşte şi alte atribuţii. Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat. prevăzute de lege. 152 Constantinescu . după consultarea Curţii Constituţionale. el nu poate fi demis decât tot de corpul electoral astfel delimitat. Propunerea de suspendare poate fi depusă de cel puţin o treime de parlamentari. (1). Neîntârziat ea se aduce la cunoştinţa Preşedintelui. a Curţii Constituţionale. cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. b). Autorităţile publice în afara atribuţiile la care ne-am referit. Art. din care cele menţionate de lit. potrivit art. (3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată. spre a se putea apăra. a). 95 Suspendarea din funcţie (1) în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei. justificarea acestei proceduri constă în aceea că. deoarece Preşedintele României a fost ales de întreg corpul electoral. 81 alin. a Preşedintelui. pentru demiterea. şi d) dacă sunt contrasemnate de primul-ministru. potrivit art. prin referendum.Art. la cunoştinţă Preşedintelui.

Constantinescu 153 . aceasta aparţine înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (4) Competenţa de judecată aparţine înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei. Preşedintele României poate să fie pus sub acuzare numai cu votul a două treimi din parlamentarii celor două Camere ale Parlamentului. I. Comentariu Punerea sub acuzare are semnificaţia ridicării imunităţii prezidenţiale. deşi ales de corpul electoral. tradiţional. la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. "Art. (2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce. Este singurul caz în care Preşedintele României. 84 alin. în constituţiile democratice. Preşedintele României Art. hotărârea de condamnare are ca efect demiterea Preşedintelui. (3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept. Preşedintele României este suspendat din funcţie. cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Acuzarea poate fi numai pentru „înaltă trădare". 96 " Punerea sub acuzare (1) Camera Deputaţilor şi Senatul. Pe data punerii sub acuzare. prevăzute de art. pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintele României pentru înaltă trădare. în ce priveşte competenţa de judecată. 51 din Legea nr. (2). în domeniul penal. se exprimă prin acesta sintagmă. deci de puterea judecătorească. care. 96 Art. neîntârziat. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. în şedinţă comună. iar înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va putea stabili calificarea juridică în funcţie de infracţiunile cele mai grave prevăzute de Codul penal. De drept.Capitolul II. Astfel Parlamentul nu îndeplineşte o funcţie jurisdicţională. Ţinând seama de înalta magistratură pe care o exercită cel acuzat. este demis de autoritatea supremă a jurisdicţiilor naţionale. pct. 96 a fost introdus prin art. 429/2003.

98 Interimatul funcţiei ^ (1) Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile. potrivit prevederilor art. (2) în termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României. Art. apoi. de demitere din funcţie. de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces. în maximum 3 luni de la data interimatului. în calitate de preşedinţi interimari. în ordine. nu-şi poate exercita atribuţiile. Comentariu în cazul în care Preşedintele României este suspendat din funcţie sau se află în imposibilitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile. Acesta însă. Autorităţile publice (1) Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie. îndeplinirea atribuţiilor sale se asigură. (2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale. prin natura lui. De aceea. Guvernul trebuie să organizeze scrutinul pentru alegerea noului Preşedinte. 154 Constantinescu . de preşedintele Senatului şi. în primul rând. deşi nu este demis. de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.Art. 97 Vacanţa funcţiei Titlul III. întrucât preşedintele interimar nu se bucură de legitimitatea celui ales. Comentariu Vacanţa funcţiei are semnificaţia că Preşedintele. 97-98 Art. interimatul se asigură. de cel al Camerei Deputaţilor. De aceea se declanşează interimatul. 98. nu poate fi decât provizoriu. Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte.

b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru. Comentariu Preşedintele interimar. 99 Răspunderea preşedintelui interimar Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României săvârşeşte fapte grave. sub sancţiunea inexistenţei lor. 99-100 Potrivit art. Art. articolul 92 alineatul (2) şi (3). Comentariu Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor 1 sale se publică în Monitorul Oficial. potrivit art. articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94 literele a). (2) Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în articolul 91 alineatul (1) şi (2). Constantinescu 155 . Art. (1). 96. 100 Actele Preşedintelui (1) în exercitarea atribuţiilor sale. poate fi suspendat din funcţie. ci doar sesizarea Parlamentului cu mesaje. 95 alin. Neavând o legitimitate populară. sau pus sub acuzare. Partea I. existenţa împrejurărilor care justifică interimatul se constată de Curtea Constituţională. g). potrivit art. Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. prin care se încalcă prevederile Constituţiei. în sens juridic. Nepubiicarea atrage inexistenţa decretului. preşedintele interimar nu exercită toate atribuţiile funcţiei prezidenţiale. 146 lit. se aplică articolul 95 şi articolul 98. în cazul săvârşirii unor fapte grave de încălcare a Constituţiei.Capitolul II. Preşedintele României Art. dizolvarea acestuia şi consultarea poporului prin referendum.

429/2003 de revizuire a Constituţiei. având o legitimitate populară ce rezultă din alegerea sa de corpul electoral. potrivit art. sau a judecătorilor şi a procurorilor. răspunderea politică în faţa Parlamentului aparţine Guvernului. Preşedintele României. potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament. cum ar fi numirea Guvernului. 101-102 Titlul III. Autorităţile publice Pentru decretele contrasemnate de primul-ministru. prin Legea nr. 85 alin. potrivit art. 101 Indemnizaţia şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României se stabilesc prin lege. (1). bineînţeles cu excepţia acelora care Preşedintele României.Art. Este consecinţa faptului că Preşedintele României nu răspunde politic în faţa Parlamentului. (1). 134 alin. este ţinut să o respecte. la care ne-am referit anterior. Indemnizaţia şi celelalte drepturi Comentariu Art. este un simbol şi un exemplu pentru cetăţeni. s-a prevăzut că indemnizaţia şi celelalte drepturi ce i se cuvin se stabilesc prin lege. O altă concluzie este că decretele ce nu sunt supuse procedurii de contrasemnare se emit de Preşedintele României exclusiv în temeiul atribuţiilor conferite. prin comportamentul său. Capitolul III Guvernul Art. cu excepţia celor stagiari. asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. asigurându-se astfel şi transparenţa lor. dacă acceptă propunerea făcută. 102 Rolul şi structura (l) Guvernul. De aceea. 156 Iorgovan .

de filozofie a reglementării. de esenţă a rolului Preşedintelui României. aşadar. din întregul capitol consacrat Guvernului (art. ca. Tocmai din acest motiv. în viaţa politică a ţării. Legea de revizuire a Constituţiei întăreşte soluţia unui Executiv bicefal. de exemplu. De altfel. un regim „semiprezidehţial atenuat sau parlamentarizat". art. implicit a administraţiei publice. ca în Franţa. Oricât ar părea de paradoxal. întăreşte ideea legiuitorului constituant din 1991 de a stabili pentru Guvern un rol primordial în sfera Executivului şi. doar în câteva domenii de activitate (politică externă. text care n-a suferit modificări prin Legea de revizuire a Constituţiei din 2003. apărarea ţării şi ordinea publică) şi cu un Guvern care apare ca fiind autoritatea esenţială de natură politică a Executivului. mai precis ca instituţie cardinală a executivului. Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate.Capitolul III. Regimul semiparlamentar. de altfel. miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică. respectiv a Guvernului în sfera Executivului. implicit. 106 (în prezent. nici cel consacrat Parlamentului nu au suferit modificări care să marcheze o schimbare de fond. „Patronul" executivului în România este Guvernul şi nu Preşedintele Republicii. chiar în primul comentariu al Constituţiei României din 1991. Florin Vasilescu menţiona că regimul politic consacrat de această Constituţie este un regim de esenţă parlamentară. rezultă că Legea de revizuire a Constituţiei. cum s-a exprimat autorul citat şi nu numai la locul citat. în 2003. adică al Republicii. Textul reglementează raţiunea de a fi a Guvernului ca instituţie publică. Mai precis. Nici capitolul consacrat Preşedintelui României. Comentariu I. cât şi a celei revizuite din 2003. dar atât în baza Constituţiei din 1991. este ales în mod direct. modificări. (3) Guvernul este alcătuit din prim-ministru. pe cale de consecinţă. de drept substanţial. de natură conceptuală. 107). chiar dacă Preşedintele României. Capitolul consacrat Guvernului nu a suferit. şi acestea de ordin tehnic . Iorgovan 157 . Guvernul Art. 102 (2) în îndeplinirea atribuţiilor sale. cu un Preşedinte al României implicat direct în guvernare.legislativ (o mai bună redactare şi corectare a textelor). 101-109 în versiunea din 1991 a Constituţiei) prin Legea de revizuire au suferit modificări doar fostul art. De aici.

acesta se deduce din coroborarea mai multor articole (de exemplu coroborarea art. II. politice şi administrative.apare ca un fel de paratrăsnet naţional.) şi b) Guvernul conduce chiar politica generală a ţării.d. Nu întâmplător. care conţin dispoziţii exprese cu privire la rolul Guvernului. cu diverse chestiuni ce ţin de servicii publice naţionale. art. întâlnim două mari situaţii: a) Guvernul stabileşte exclusiv liniile politicii naţiunii pe plan intern şi extern. guvernele se confruntă cu probleme economice (scăderea inflaţiei. Cât priveşte rolul politic al Guvernului în ţările UE. învăţământ. în limitele stabilite de Parlament (de 158 Iorgovan . ca altele să reţină fie un rol exclusiv politic (de exemplu art. cu cele care ţin de siguranţa naţională şi ordinea publică.ca realitate politico-juridică . iar execuţia acestei politici este supusă controlului parlamentar (de exemplu Franţa. raportându-ne la Constituţiile ţărilor membre în UE. întâlnim situaţii în care nu există o reglementare expresă a rolului Guvernului. orice cetăţean în orice colţ al planetei are câte ceva de reproşat Guvernului. sunt nuanţate. 102 Titlul HI. în puţine cuvinte trebuie sintetizat ceea ce este aproape imposibil de formulat succint. ştiut fiind că. care se utilizează în doctrina juridică şi care ni se pare mai potrivită în raport cu realităţile constituţionale din România. Grecia.a. 3 din Constituţia Olandei sau art. peste tot. (1). care este de vină şi pentru că el nu are bani suficienţi şi pentru faptul că i-a fost concediat un membru al familiei de un patron care a înţeles să reducă activitatea ş. Semnificaţia şi implicaţiile alin. cultură etc. Norvegia). unele reglementează trei categorii de sarcini: politice. 82 din Constituţia Greciei). la fel de bine putem să folosim şi sintagma regim semiparlamentar. 94 cu 95 din Constituţia Italiei sau coroborarea art. 64 cu 65 din Constituţia Germaniei). creşterea investiţiilor şi a locurilor de muncă etc). Germania etc. în lumea pe care o trăim. fie un rol exclusiv administrativ (de exemplu Austria.Art.m. 45 alin. altele se opresc numai la două categorii de sarcini. legislative şi administrative (de exemplu art. (sănătate. 97 din Constituţia Spaniei. 185 din Constituţia Portugaliei). Una din cele mai delicate probleme pe care au avut-o de rezolvat legiuitorii constituanţi a fost tocmai reglementarea rolului constituţional al Guvernului.) până la problemele relaţiilor ţării respective cu alte state. la rândul lor. Autorităţile publice După părerea noastră. Constituţiile ţărilor membre în UE. Guvernul .

după caz. ci tocmai pentru a sublinia că nici o structură a administraţiei publice. Pentru a înţelege relaţia Guvern administraţia publică locală.r Capitolul III. Formularea „exercită conducerea generală a administraţiei publice" din finalul alin. s-a folosit. 123 referitor la Prefect. sintagma „aprobat de Parlament". de Şeful Statului (de exemplu Norvegia). înfiinţate prin lege sau despre structuri alese. ceea ce îl punea în imposibilitatea de a mai iniţia o moţiune de cenzură. numită sau aleasă de cetăţeni. prin folosirea verbului „a accepta" scoate în evidenţă. Spania etc. 1. departamente etc). cu riscul transformării Parlamentului în „copărtaş" al guvernării. în alin. 102 a fost necesară pentru a pune în consonanţă acest text din Constituţie cu principiile consacrate în art. în vârful tuturor structurilor administraţiei publice (ministere. 9 lo 11 j2 13 III. care ar fi sugerat ideea de însuşire a programului de guvernare de către Parlament. Legiuitorul constituant român s-a apropiat mai mult de cea de-a doua soluţie. despre structuri centrale autonome. Verbul „a conduce" nu a fost ales întâmplător. Portugalia. (2). faptul că programul de guvernare este şi rămâne al Primului-ministru şi al restului echipei guvernamentale. 102 se 14 stabileşte principiul de funcţionare a Guvernului. Guvernul Art. 102 la care ne referim. Sintagma „acceptat de Parlament". într-o primă fază. formele juridice prin care Guvernul realizează „conducerea generală" a unor structuri administrative sau a altora. (1) al art. care se află. votul Parlamentului însemnând doar faptul juridic care legitimează respectivul program ca program oficial al Guvernului României în funcţiune. nu se poate sustrage „veghei" guvernamentale. Semnificaţia şi implicaţiile alin. Este de la sine înţeles că într-un stat unitar nu poate fi vorba decât despre un singur Guvern. fie aceasta centrală sau locală. ca instituţie cardinală a Iorgovan 159 . Prin alin. care a devenit text de Constituţie. (2) al art. fără echivoc. 102 exemplu Finlanda. diferă după cum este vorba despre structuri subordonate Guvernului. în procesul de elaborare a Constituţiei. a rolului esenţial al Guvernului în stabilirea liniilor politicii interne şi externe ale ţării. Desigur. agenţii. (1) al art. textul la care ne referim trebuie coroborat şi cu art. în ipoteza unei guvernări ineficiente. fără a se îndepărta categoric de prima soluţie.) sau. care înfăptuiesc autonomia locală. astfel.

Aceste operaţiuni juridice. lupta politică dintre partide şi formaţiuni (alianţe) politice pentru dobândirea statutului de echipă politică cu legitimitatea de a guverna.Art. ele vizează buna funcţionare a ministerelor şi celorlalte organe centrale de specialitate. a diferitelor organizaţii profesionale. adică a serviciilor publice de interes naţional. La data intrării în vigoare a Constituţiei din 1991 era în vigoare Legea de organizare a Guvernului din 1990. ar fi neconstituţională. că sintagma din final „şi alţi membri stabiliţi 160 Iorgovan 15 . IV. în literatura de specialitate. în replică. apoi a organizaţiilor patronale. a diferitelor grupuri de presiune. inclusiv de către autori ai acestei lucrări. Lupta pentru putere într-o societate democratică înseamnă. 102 are ca obiect de reglementare structura Guvernului. a fundaţiilor şi asociaţiilor organizate ca persoane de drept privat fără scop patrimonial. Regimul constituţional şi legal al structurii Guvernului. 1 alin. (3) din Constituţie. 102 Titlul III. în spiritul valorilor supreme şi garantate prevăzute de art. inclusiv a mijloacelor de informare în masă. Din modul în care este redactat textul rezultă fără dubii că legiuitorul constituant din 1990-1991 a urmărit să consacre pentru România formula unui Guvern cu o structură simplă. care între funcţia de prim-ministru şi funcţia de ministru mai cuprindea şi funcţia de „ministru de stat". fără ierarhii şi praguri interioare. în definitiv. 17 în legătură cu această aparentă nepotrivire. 16 De altfel. S-a susţinut. în general. de vreme ce nu este prevăzută expres de Constituţie. iar guvernarea presupune desemnarea miniştrilor şi a celorlalţi conducători de organe centrale de specialitate ale administraţiei publice subordonate Guvernului. după o inspiraţie occidentală. fiind de reţinut că guvernele constituite după alegerile parlamentare din 1992 şi 1996 au conţinut şi funcţia de „ministru de stat". primele guverne după Revoluţia din Decembrie 1989 au fost constituite cu această structurare. decât prin „cooptarea" la actul de guvernare şi de administrare a ţării a organismelor societăţii civile interesate. dându-se prioritate dispoziţiilor legii. Autorităţile publice puterii executive. deşi era anterioară Constituţiei. nu reprezintă un scop în sine. de către reprezentanţi ai clasei politice. s-a susţinut teza după care funcţia de „ministru de stat". Alineatul (3) al art. care au în centrul lor învestitura Guvernului. în primul rând a organizaţiilor sindicale. iar buna funcţionare a acestor servicii nu este de conceput. dirijate de membrii Guvernului.

nr. 90/2001 de organizare şi funcţionare a Guvernului României şi a ministerelor. Problema constituţionalităţii funcţiei de ministru de stat. Of. înainte de promulgare.03. prin Legea nr. în consecinţă. Publicate în M. cu însărcinări pe anumite probleme. 90/2001 la începutul anului 2004 şi reintroducerea funcţiei de ministru de stat. a fost tranşată de Curtea Constituţională prin deciziile nr. şi noua lege de organizare şi funcţionare a Guvernului. precum şi despre miniştri delegaţi. 88/2004 şi nr. prevăzuţi în lista Guvernului prezentată Parlamentului pentru acordarea votului de încredere". nr.2004. 23/2004 ". iar funcţia de ministru o nuanţa. După alegerile parlamentare din 2000. fiind redactată. 23/2004 de modificare şi completare a Legii nr. (2) Din Guvern pot face parte şi miniştri cu însărcinări speciale pe lângă primul-ministru. renunţa la funcţia de ministru de stat. Guvernul Art.f Capitolul III. vorbind despre miniştri ca titulari de ministere (miniştrii tradiţionali). a fost atacată. cât şi din nevoia unei structuri guvernamentale care să dea cât mai mare eficienţă actului de guvernare. respingând excepţia de neconstituţio"Publicată în M. Curtea Constituţională. Legea nr. Of. care să aibă rolul de a coordona activitatea mai multor ministere. 18 19 20 21 22 23 21 Iorgovan 161 . 102 prin lege organică" admite şi ideea de membri ai Guvernului.2004. între altele. Rezultă clar că legea organică a Guvernului din 2001. implicit a textelor legale care o consacră. Exigenţele finalizării negocierilor cu Uniunea Europeană pe fondul unui an electoral au determinat modificarea Legii nr. 226/15. iar prim-ministru ajungând chiar preşedintele partidului care constituia Guvernul. şi pentru faptul că reintroduce funcţia de ministru de stat. Nu se poate nega faptul că la această interpretare s-a ajuns atât din necesităţile practice ale concilierii pretenţiilor partidelor politice care au participat la alcătuirea echipelor guvernamentale. 3 conţinea următoarea redactare: „(1) Guvernul este alcătuit din primul-ministru şi miniştri. în art. constituindu-se un Guvern monocolor. 187/3. Legea nr. Astfel. 89/20042>.03. 90/2001. de un grup de deputaţi. la Curtea Constituţională. iniţiată de echipa guvernamentală formată după alegerile parlamentare din 2000. nu s-a mai simţit nevoia unor miniştri de stat.

A r t 103 învestitura (1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru. (3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat. 162 Iorgovan . în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori. a partidelor reprezentate în Parlament. votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. (2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere. dacă nu există o asemenea majoritate. în termen de 10 zile de la desemnare.

identificată prin numele preşedintelui în funcţiune (în prezent „Administraţia Bush").Administraţia S. specifică ţărilor cu regim parlamentar sau semiparlamentar. II.U. efect firesc al diferenţei dintre regimurile politice reglementate de o constituţie sau alta.F. cât şi în limbajul curent s-a încetăţenit expresia . cum este şi cazul României. dar şi al anumitor particularităţi (de exemplu în cazul statelor federative are loc şi procesul de învestitură a echipelor guvernamentale la nivelul statelor care formează federaţia. respectiv al anumitor tradiţii. cu avizul Senatului.G. Drept comparat.A.". Modalităţile de constituire a guvernelor în ţările UE sunt relativ diferite. legate de percepţia populară asupra rolului Şefului de Stat sau al Parlamentului. a Secretarului de stat şi a celorlalţi miniştri. proces care a influenţat procedura de învestitură a guvernului federal). Aşa se explică de ce atât în limbajul academic.U. în loc de expresia „Guvernul S.operaţiunea de numire de către Preşedintele nou ales. şi Austriei). Ca o notă generală se poate spune că accentul în Constituţiile ţărilor membre în UE se pune pe persoana primului-ministru (a cancelarului în cazul R.A. implicit pe programul politic pe care acesta îl Iorgovan 163 .".

(1) din Constituţie]. care permite acestei autorităţi publice ca. Este evident că legiuitorul constituant nu a reglementat într-o manieră rigidă modul de alcătuire a Guvernului prin nominalizarea tuturor ministerelor (.. 102 alin. în baza Constituţiei din 1991.Art. discuţia pe problema constituţionalităţii funcţiei de „ministru de stat" a intrat în istorie.. Autorităţile publice nalitate sub toate aspectele. Aşa fiind. includerea în sfera lor şi a funcţiei de «ministru de stat». chiar dacă redactorii textului constituţional au urmărit ca în structura guvernelor să nu mai apară funcţii echivalente cu cea de „vicepremier". 88/2004 a Curţii Constituţionale: „Curtea consideră că legiuitorul constituant a reglementat modul de alcătuire a Guvernului într-o manieră suplă. a confirmat caracterul constituţional al practicii care s-a creat în constituirea Guvernelor. «ministru fără portofoliu»". de altfel.). . 103 Titlul III. şi cea de «membri ai Guvernului» sunt utilizate în sens generic şi permit. să propună o structură în raport cu obiectivele pe care trebuie să le realizeze. De la decizia Curţii Constituţionale mai sus citată. Edificator este următorul pasaj din considerentele deciziei nr. aşadar. «ministru delegat cu însărcinări speciale pe lângă primul-ministru». se impune concluzia că noţiunea de «miniştri» ca. în scopul realizării programului său de guvernare aprobat prin acordarea votului de încredere de către Parlament [art.

după alegeri parlamentare generale. cu procedurile corespunzătoare prevăzute de Constituţie. 3 alin.U. Noţiune. 1 alin. principiu consacrat expres în mai toate constituţiile ţărilor membre în UE (art.se reduce la . 1 alin. ca autoritate publică distinctă . 2 din Constituţia Italiei).Capitolul III.A. expresie a suveranităţii naţionale. art. Problema formării „echipei guvernamentale" în regimul prezidenţial de tip nord-american . Guvernul Comentariu Art.regim în care nu există funcţia de primministru şi nici Guvernul. într-o adevărată democraţie constituţională formarea unei echipe guvernamentale are la bază votul popular. care definesc legalitatea şi fundamentează legitimitatea instalării la „cârma ţării" a unei echipe guvernamentale. Operaţiunile politico-juridice de formare a echipei guvernamentale se derulează. 1 alin. art. 1 alin. într-un stat de drept. 1 din Constituţia Portugaliei. 103 I. 2 din Constituţia Spaniei.) unde formarea „echipei guvernamentale" este legată de alegerile prezidenţiale şi nu de cele parlamentare. art. 1 din Constituţia Franţei. Prin învestitura Guvernului înţelegem complexul de fapte juridice. art. de regulă. De la această regulă fac excepţie ţările cu regim prezidenţial (exemplu tipic S. 2 din Constituţia Suediei.

F. cu mai multe etape prin implicarea atât a Regelui. 103 Titlul III. 99 din Constituţie).„Preşedintele Republicii numeşte primul-ministru. Pe această filozofie în unele ţări nici nu mai este necesar votul de învestitură. în Italia. se îndepărtează de „uzanţele britanice" consacrând o formulă de învestitură specifică unui regim parlamentar clasic. la ora actuală în: Belgia (art. 96 alin. care au consacrat o monarhie parlamentară. Preşedintele Republicii numeşte Preşedintele Consiliului de Miniştri. cu titlu de exemplu. 14 din Constituţie). Norvegia (art. iar Constituţia Spaniei consacră o interesantă formulă de învestitură. iar dacă are loc un vot de învestitură. după votul expres sau implicit al Parlamentului. liderul partidului care a obţinut majoritatea în Parlament devine prim-ministru. în esenţa lor. care poate fi şi tacit. cu vot de încredere al Parlamentului. dar după numire Guvernul trebuie să obţină.Art. fiind formal juridic numit de Şeful Statului (exemplu tipic Anglia). 37 alin. cu unele nuanţări. iar la propunerea acestuia. în schimb. pe miniştri (art. formulă după care s-a inspirat şi legiuitorul constituant român din 1991. încrederea fiecărei Camere a Parlamentului (art. de către Preşedintele acestuia. 2) dă dreptul Preşedintelui Republicii să numească pe primul-ministru. după cum un partid dispune sau nu de majoritate parlamentară. Constituţia Suediei. 8 al Constituţiei Franţei . dar stabileşte reguli foarte precise de urmat de către Preşedintele Republicii. cât şi a Parlamentului (art. au fost receptate.). 2 din Constituţia Italiei). 43 din Constituţie) şi Danemarca (art. iar la propunerea acestuia pe ceilalţi membri ai Guvernului şi pe secretarii de stat. 94 din Constituţia Italiei). El pune capăt funcţiilor acestuia prin prezentarea de către primul-ministru 164 Iorgovan . 92 alin. acesta vizează doar programul politic propus de primul-ministru desemnat (de exemplu R. Autorităţile publice propune şi nu pe echipa cu care primul-ministru doreşte să plece la drum. 12 din Constituţie). cu precizarea că primul-ministru este numit. Această formulă de învestitură se regăseşte. 1 din Constituţie). Constituţia Greciei (art.G. interesează garanţiile care se pot da pentru calitatea arăturii şi nu culoarea cailor cu care se intenţionează a realiza arătura. la expirarea celor 4 zile. de către majoritatea constituţiilor ţărilor în sensul că este stabilit dreptul exclusiv al Regelui de a „numi şi revoca pe miniştri săi". Dintre ţările UE care practică un regim politic semiparlamentar. în termen de 10 zile. într-o formulare metaforică. soluţia din art. denumit şi semiprezidenţial reţinem. Uzanţele constituţionale britanice. Olanda (art.

82 din acest decret-lege se menţiona că Preşedintele României „desemnează" ca prim-ministru pe reprezentantul partidului sau formaţiunii politice care a obţinut majoritatea mandatelor în Parlament. 10 Iorgovan 165 . în ansamblul său. 92/1990. Preşedintele desemnează pe un alt deputat sau senator. în realitate. se menţiona obligaţia aprobării de către Adunarea Deputaţilor şi de către Senat a „componenţei Guvernului"." Astfel. Camera cu rol politic în ecuaţia Parlamentului bicameral al Franţei. pentru alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui României. Geneza reglementării. în jurul unui prim-ministru care nu era nici senator nici deputat. la rândul ei. se proiecta o formulă guvernamentală de coaliţie. în septembrie 1991. foarte interesant. 164/16. el numeşte pe ceilalţi membri ai Guvernului şi pune capăt funcţiilor lor".07. La propunerea Primului-ministru.Capitolul III. Of. reprezintă o sinteză. în art. dar au devenit supărătoare. "Abrogat prin Legea nr.Lege nr. sau numai faţă de anumiţi membri ai acestuia. nr. O formulă asemănătoare există şi în Austria. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României. cu consultarea partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament. iar în cazul nerealizăni acestei majorităţi. Guvernul Art. III. când. adică prin Decretul . ca să ne exprimăm metaforic. dar şi o dezvoltare a soluţiilor anterioare din Europa) şi pentru faptul că această soluţie a fost cea mai apropiată de cea consacrată prin „Constituţia provizorie". 103 a demisiei Guvernului. poate reacţiona printr-un vot de neîncredere faţă de Guvern. Textele la care ne referim n-au ridicat probleme deosebite în operaţiunea de desemnare a Primului-ministru şi de învestitură a Guvernului după alegerile din 20 mai 1990. De asemenea. unde Consiliul National (Parlamentul). în sensul că lista Guvernului care urma să fie aprobată de către fiecare Cameră a Parlamentului trebuia să includă şi pe primul-ministru. Preşedintele Republicii este ţinut de „coloratura politică" a Adunării Naţionale. publicată în M.1992. este inspirată de soluţia din Constituţia Spaniei (care. Formula de învestitură a Guvernului 9 consacrată de Constituţia României din 1991. text care nu s-a modificat prin Legea de revizuire din 2003. adoptată de Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională. s-a interpretat foarte strict textul referitor la aprobarea de către Parlament a „componenţei Guvernului". în orice caz.

Decizia Preşedintelui României este legată de configuraţia politică a Parlamentului. se dispune doar că „Programul şi lista Guvernului se dezbat în Camera Deputaţilor şi de Senat. textul Constituţiei la care ne referim consacră foarte clar. în termen de 10 zile de la desemnare. Preşedintele are obligaţia constituţională de a consulta acest partid şi numai după această consultare poate să nominalizeze candidatul la funcţia de prim-ministru. b) obligaţia candidatului la funcţia de prim-ministru de a redacta programul de guvernare şi de a întocmi lista Guvernului. care apare ca fiind singura autoritate publică. în cele trei alineate. în sensul de operaţiuni care au efecte juridice şi dau naştere la drepturi subiective. cuprinde trei faze: a) desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru de către Preşedintele României. pe de altă parte. Preşedintele României caută soluţia care să 166 Iorgovan . este de reţinut ideea etapelor la care a achiesat şi legiuitorul constituant din 1991. prima etapă vizează implicarea Preşedintelui României. în final. în sens de fapte juridice prevăzute de Constituţie. art. 12 în realitate. Se subînţelege că în această din urmă situaţie.Art. în şedinţă comună. de a dezbate programul de guvernare şi lista membrilor Guvernului. şi majoritatea parlamentară. logic. Autorităţile publice După unele comentarii ale Constituţiei. 103 rezultă fără putinţă de tăgadă că procedura de învestitură. atunci când Constituţia permite. cu precizările făcute la articolul anterior. 103 11 Titlul III. un candidat pentru funcţia de prim-ministru. c) obligaţia Parlamentului. listă care. desigur. care trebuie parcurse pentru realizarea „contractului de guvernare" între echipa Primului-ministru desemnat. 103 (fost art. în şedinţa comună a celor două Camere. în ipoteza în care un partid deţine majoritatea absolută în Parlament. Astfel. 13 Din interpretarea logică a celor trei alineate ale art. deoarece. Cât priveşte fondul regimului juridic al desemnării Guvernului. competentă să desemneze. trebuie să înceapă cu cel care a fost desemnat de Preşedintele României drept candidat pentru funcţia de prim-ministru. Parlamentul acordă încrederea Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor". 14 IV. 102 în versiunea din 1991) nu contribuie cu nimic la clarificarea problemei dacă primulministru trebuie sau nu inclus pe lista membrilor Guvernului. în ipoteza în care nu există un asemenea partid. Regimul juridic. Preşedintele României trebuie să consulte toate partidele cu prezenţă parlamentară. pe de o parte. operaţiunile politico-juridice.

conţineau soluţia numirii Primului-ministru de către Preşedintele României. în sensul accentuării rolului Parlamentului în procedura de învestitură a Guvernului. după caz. a) din Decretul-lege nr. guvernarea.1991. Discuţiile din Adunarea Constituantă. Guvernul Art. dar pentru realizarea programului legislativ. ca dimensiune a programului de guvernare.04. iar pe de altă parte. aspect la care vom reveni. spre a se asigura majoritatea în Parlament nu numai pentru votul de învestitură. îndeosebi cele din şedinţa din 23 aprilie 1991'' au fost de natură a limpezi lucrurile.. 103 întrunească adeziunea mai multor partide. aici. solicitând votul de încredere al acesteia. care susţin. dincolo de prevederile legii organice a Guvernului? Este în afară de orice îndoială că primul-ministru desemnat poate să ceară învestitura pentru formula guvernamentală pe care o consideră potrivită. însă. nr. 12/25. Partea II. rezultată din pertractările politice cu partidele care participă la guvernare sau. etapă pentru care Constituţia a prevăzut un termen de 10 zile. un tehnocrat din afara partidelor. textul constituţional fiind redactat de aşa natură încât să permită cât mai multe formule pentru desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru. un examen politic foarte serios nu numai pentru Preşedintele României. pe de o parte. Mai exact. un specialist care este şi deputat sau senator ori un specialist care nu este membru al Parlamentului. Cronologic. prima este legată de limitele în care se proiectează structura şi componenţa Guvernului. La acest text nu s-a ajuns uşor dacă avem ca punct de plecare art. a redactării programului de guvernare.Capitolul III. iar a doua priveşte natura termenului de 10 zile. după desemnarea candidatului la funcţia de primministru urmează etapa întocmirii de către acesta a listei Guvernului şi. cereau Primului-ministru ca în termen de 5 zile de la numire să supună Adunării Deputaţilor componenţa şi programul Guvernului. 92/1990. Două probleme ridică acest text. Este. numai în Parlament. 82 lit. ci pentru întreaga clasă politică a ţării. Iorgovan 167 . A 11 15 16 17 18 M. acesta putând fi liderul unui partid politic. respectiv. respectiv Tezele pentru elaborarea Proiectului de Constituţie care. un tehnocrat dintr-un partid. candidatul la funcţia de prim-ministru este legat de structura şi componenţa Guvernului în funcţiune sau poate cere învestitura şi asupra altei formule guvernamentale. Of.

cum s-a susţinut şi în comentariul din 1992. republicată. 92/1990. are rolul de a asigura armătura juridică pentru Jocurile" politice. ceea ce ar putea implica şi competenţa Curţii Constituţionale. nu este de conceput ca restructurarea unui Guvern. în baza art. pentru fiecare membru în parte al Guvernului. nu şi în cazul restructurării Guvernului în funcţiune. Pe cale de consecinţă logică. să se facă fără ca. că votul de 168 Iorgovan . care reglementa votul de încredere în şedinţe separate ale Camerelor şi. e) din Constituţie. spre deosebire de soluţia din Decretul-lege nr. Guvernul are obligaţia de a înainta. 115. dacă într-un termen rezonabil. proiectul legii de modificare a legii sale organice. Guvernul nou învestit nu promovează proiectul legii de modificare a legii sale organice sau Parlamentul nu adoptă această lege. se ştie. Se înţelege că. Autorităţile publice 19 20 21 22 interpreta altfel înseamnă a judeca contrar sensului învestiturii ca instituţie a dreptului public. Parlamentul să fi adoptat legea de modificare a legii sale organice. trebuie să interpretăm că după obţinerea învestiturii şi după numirea de către Preşedintele României. în baza Legii de revizuire a Constituţiei nu mai este de conceput ca modificarea Legii de organizare şi funcţionare a Guvernului să se facă prin ordonanţă de urgenţă. potrivit hotărârii Parlamentului de acordare a învestiturii. 146 lit. Cât priveşte termenul de 10 zile. deci după preluarea mandatului. în prealabil. Operaţiunea următoare o reprezintă acordarea votului de încredere. După cum se va arăta şi în comentariul de la art. Textul Constituţiei precizează. se poate pune problema constituţionalităţii funcţionării echipei guvernamentale. aşa cum s-a procedat la restructurarea din luna martie 2004. Din interpretarea sistematică a Constituţiei rezultă că numai în cazul învestiturii unui nou Guvern se poate admite constituirea şi funcţionarea acestuia. drept care. fapt ce se realizează în şedinţa comună a celor două Camere. respectiv a celorlalte legi ale administraţiei ministeriale pentru a pune în consonanţă „structura şi componenţa Guvernului" cu legea. de acordare a votului de învestitură şi a decretului prezidenţial de numire. provizoriu. în procedură de urgenţă. trebuie să interpretăm că suntem în prezenţa unui termen de recomandare şi nu de decădere. în structura negociată politic exclusiv în baza hotărârii Parlamentului. foarte clar. în plus. acest termen semnifică „limita de la care Preşedintele României poate retrage candidatului mandatul acordat spre a începe noi negocieri".Art. 103 Titlul III. Nu mai puţin. în timpul mandatului.

marchează încheierea „contractului de guvernare". pe de o parte. Se înţelege că lista Guvernului este legată şi de o anumită structură a acestuia. 109. urmare a dezbaterilor în Comisii sau în şedinţa în plen. scoţând în evidenţă rolul decisiv al votului Parlamentului în procedura de învestitură a Guvernului. ultima etapă a procedurii de învestitură. s-a prevăzut necesitatea unui nou vot de învestitură dacă. respectiv a audierilor de către comisiile de specialitate ale Camerelor a celor propuşi pentru viitorul Guvern. Aceste modificări vin să întărească regimul parlamentar. După alegerile parlamentare şi prezidenţiale 2 3 din 1992 s-a impus soluţia acordării votului de învestitură prin adoptarea unei hotărâri a celor două Camere. fără consecinţe juridice în ceea ce priveşte raporturile dintre Preşedintele României. se modifică structura sau compoziţia politică acceptate la învestitură. consacrată de art. Tocmai de aceea prin Legea de revizuire a Constituţiei. pe de altă parte. pe de altă parte. programul de guvernare. de unde şi explicaţia logică. Practica parlamentară. Adoptarea hotărârii comune a celor două Camere cu privire la 24 programul de guvernare şi lista Guvernului are semnificaţia faptului juridic care dă naştere „raportului juridic de guvernare". 25 anume numirea Guvernului de către Preşedintele României. însă. care cuprinde în Anexa 1. Guvernul Art. 103 încredere se dă asupra programului şi a „listei Guvernului". cum s-a arătat la art. în discuţiile cu Preşedintele României. pe de o parte şi Guvern. ca lista să sufere modificări. Acesta este şi sensul discutării programului în şedinţa comună a Camerelor.Capitolul III. cum se exprimă unii autori. şi echipa guvernamentală. iar în Anexa 2. desigur. între Parlament. 85. la care s-a convenit în discuţiile anterioare dintre partide politice şi. lista Guvernului. respectiv de o anumită compoziţie politică. ne apare ca un act pur protocolar. dar până la vot. Iorgovan 169 . a răspunderii politice a Guvernului numai în faţa Parlamentului. Nimic nu opreşte. în timpul mandatului Guvernului. V. ceea ce înseamnă că parlamentarii ori acceptă lista propusă de candidatul la funcţia de prim-ministru ori o resping în întregime. Din această perspectivă.

suveranitatea şi integritatea teritorială a României". în al doilea rând. un vot sentimental. ultimul act juridic. 170 Iorgovan . dar Comisia de redactare a Proiectului de Constituţie nu a susţinut amendamentul pentru considerente de logică a raporturilor dintre Preşedinte-Guvern şi Parlament. nr. miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual.. Jur să respect Constituţia şi legile ţării. (2) Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul. spre a fi acceptat. Autorităţile publice Jurământul de credinţă Art. membrii Adunării Constituante erau foarte sensibili la amendamentele care vizau atribuţii ale „puterii legislative" în dauna „puterii executive". să respect Constituţia şi legile ţării". atunci »M. De vreme ce în ecuaţia învestiturii Guvernului. anume numirea membrilor Guvernului s-a convenit că aparţine Preşedintelui României.Art. în primul rând. desigur. ab originem. care nu a fost vizat de Legea de revizuire a Constituţiei. textul pentru jurământul Preşedintelui României era mai elaborat „Jur credinţă poporului român. Suntem în prezenţa unui text „inofensiv". Astfel. în faţa Preşedintelui României. este de reţinut că dintre cele trei amendamente formulate la teza cu privire la jurământul membrilor Guvernului. ca Şef al statului. 13/1991. idealurilor sale de libertate şi prosperitate. Partea a Ii-a. Geneza textului. începând de la data depunerii jurământului. drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. încă vreo 40 de voturi. Comentariu I. este de reţinut că în Tezele pentru elaborarea Proiectului de Constituţie a României se prevedea un text distinct al jurământului pentru membrii Guvernului de cel care a fost prevăzut pentru Preşedintele României. 104 (1) Primul-ministru. dar nu trebuie înţeles că impunerea acestui text în Constituţia României s-a realizat fără discuţii şi amendamente. 104 Titlul III. jurământul de la articolul 82. în timp ce pentru membrii Guvernului se preconiza un text mai sintetic: „Jur să slujesc cu credinţă poporul român. A fost. Of. să apăr democraţia. amendamentul care cerea ca membrii Guvernului să depună jurământul în faţa Parlamentului a întrunit 215 voturi pentru " fiindu-i necesare.

să fie obligaţi să depună un jurământ corespunzător rolului acestora în înfăptuirea justiţiei. continuitatea acţiunii guvernamentale. 105 Incompatibilităţi (1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate. cu doi şefi. II. De aici. dincolo de avantajele tehnico-juridice. asigurându-se. (1) din Constituţie. Observăm că. (2) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică. Ca atare. De asemenea. potrivit textului constituţional la care ne referim. Preşedintele României şi Guvernul. apare.Capitolul III. în esenţă. cum cere art. că persoana care refuză să depună jurământul. ca membrii puterii legislative să aibă un jurământ specific. ca putere distinctă de legislativ şi executiv. Iorgovan 171 . trebuie realizată tot în faţa Preşedintelui României. rezultând. deşi a făcut parte din lista votată de Parlament. puterea executivă. Constituţia României a conceput un executiv bicefal. logic. 70 alin. la identitate de activităţi se impune identitate de jurământ. începerea exercitării mandatului de membru al Guvernului este condiţionată de depunerea jurământului. fapt ce marchează data începerii mandatului. Guvernul Art. cu excepţia celei de deputat sau de senator. ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. 105 firesc depunerea jurământului de credinţă faţă de statul român. Semnificaţia reglementării. Stabilirea în Adunarea Constituantă a aceluiaşi jurământ pentru Preşedintele României şi pentru membrii Guvernului. iar magistraţii. logic. de asemenea. dar care desfăşoară. momentul începerii exerciţiului funcţiei de membru al Guvernului coincide cu depunerea jurământului specific celor doi şefi ai Executivului. aceeaşi activitate statală. formând aceeaşi putere. stabilit prin lege organică. Deci. nu dobândeşte învestitura legală de membru al Guvernului. Depunerea jurământului de către membrii noului Guvern pune capăt funcţionării Guvernului anterior. Art. astfel. oferă argumente şi pentru justificarea filozofiei executivului prin comparaţie cu legislativul şi puterea judecătorească.

corespunzătoare clasicelor puteri. dar ambele prezumţii pleacă de la premiza obiectivitătii celor care exercită funcţiile publice. Problema incompatibilităţilor ne apare ca o dimensiune a rezonabilităţii şi credibilităţii care trebuie să caracterizeze exerciţiul unei funcţii publice într-o societate democratică. judecător şi parlamentar. II. anume compatibilitatea dintre funcţia de membru al Guvernului şi cea de deputat sau senator. (2) din Constituţie. soluţia compatibilităţii între calitatea de membru al Guvernului şi cea de parlamentar ne apare ca un argument al naturii regimului politic la care s-a oprit legiuitorul constituant român. 71 alin. în esenţă. o problemă mult comentată în Adunarea Constituantă. Fundamente.Art. Dincolo de simetria care trebuia realizată faţă de art. ministrul justiţiei în funcţiune în şedinţa Adunării Constituante din 172 Iorgovan . într-un stat de drept. Aceştia trebuie să exprime interesul public şi nu interese personale sau ale unor grupuri izolate. 105 Comentariu Titlul III. Cum s-ar putea vorbi despre o separaţie şi un echilibru al puterilor dacă una şi aceeaşi persoană ar putea fi. ideea de incompatibilitate are ca fundament principiul legalităţii în activitatea statală. Tocmai pentru a se evita posibile situaţii de conflicte de interese pentru toate categoriile de funcţii publice. fiind o soluţie specifică regimului parlamentar clasic. 1. de exemplu? în al doilea rând. dar şi autorităţilor publice de menţinere a echilibrului (Avocatul Poporului. pe fond. ceea ce nu înseamnă că nu a fost vizat în discuţiile dintre partidele politice sau din cadrul Comisiei de revizuire. (4) la art. în acelaşi timp. de pildă. principiu care se bazează pe două prezumţii în ceea ce priveşte actele oficiale. Textul la care ne referim nu a suferit modificări prin Legea de revizuire a Constituţiei. prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi prezumţia de veridicitate (actul conţine ceea ce în mod real s-a decis). ideea de incompatibilitate între o funcţie publică şi alta are ca fundament principiul separaţiei puterilor. Curtea Constituţională). Semnificaţie şi drept comparat. anume de regim parlamentar în ceea ce priveşte raporturile dintre Guvern şi Parlament. legiuitorul constituant a înţeles să prevadă şi incompatibilităţile specifice. consacrat expres prin Legea de revizuire a Constituţiei ca alin. soluţie susţinută cu tărie de reprezentanţii Guvernului care au transmis mesajul acestuia în Adunarea Constituantă. Autorităţile publice I. Aşa. înainte de toate. reiterându-se.

în sensul că pot fi modificate doar prin revizuirea Constituţiei şi înserând în alin. 105 23 aprilie 1991 declara: „O a treia consecinţă asupra căreia am văzut că au fost discuţii în ziua de ieri. poziţia de membru al Guvernului şi de membru al Parlamentului este o soluţie care se întâlneşte în mod obişnuit şi nu este nici un obstacol ca să o adoptăm şi noi în cadrul Constituţiei'" fiind de menţionat că teza care conţinea această soluţie a fost aprobată de Adunarea Constituantă cu doar câteva voturi peste pragul minim (258). Partea a Ii-a. 7 legiuitorul constituant român s-a menţinut pe linia soluţiilor din dreptul comparat. 157).Bundesrat-ul se compune tocmai din membrii guvernelor Landurilor. 6 voturi împotrivă şi 11 abţineri2. Numai în republicile prezidenţiale această soluţie nu se prea întâlneşte. fiind vorba de Constituţii care reglementează un regim politic parlamentar. respectiv o republică parlamentară. Idem. Cât priveşte sfera incompatibilităţilor. este aceea că membrii Guvernului pot fi şi parlamentari. iar mulţi dintre aceştia fac parte şi din parlamentele Landurilor. în art. 70 alin. 105. Of.04. 2) sau a Portugaliei (de exemplu art. în mod expres incompatibilitatea dintre calitatea de membru al Guvernului şi cea de parlamentar. (2) un text de trimitere la legea organică. dar în republicile parlamentare. nominalizând expres anumite incompatibilităţi în alin. o monarhie parlamentară. în schimb. cum este şi cazul Landului Bavaria. de pildă. 98 alin. Exemplele pot continua. 3 din Constituţia Spaniei sau art. III. mai exact. una din Camerele Parlamentului Federal . în adevăr. Dispoziţii similare se găsesc şi în Constituţia Austriei (art. Regimul constituţional. astfel ele devenind incompatibilităţi de ordin constituţional. (1) al art. care reglementează regimuri politice apropiate de cel francez. Constituţia Franţei care consacră un regim politic cu un ^ Preşedinte de Republică puternic. Iorgovan 173 . Guvernul Art. 65 din *• Constituţia Italiei permit „cumulul" între calitatea de membru al Guvernului şi cea de parlamentar.Capitolul III. Pentru comparaţie ne oprim 2) "M. care prezidează şedinţele Guvernului şi semnează hotărârile acestuia menţionează. s-au exprimat 261 voturi pentru. nu în puţine situaţii deţinând şi funcţii de conducere în cadrul Parlamentului de Land. 23.1991. art. fiind de reţinut că în Germania.. nr. 13/26.

nr. Regimul legal. Of.potrivit art. 98 alin. funcţiile de directori la edituri sau la diferite publicaţii. conţine enumerări ample ce nu mai pot da naştere la echivoc. b) o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. nu pot exercita nici o altă funcţie publică decât cele care decurg din însărcinările lor şi nici o activitate profesională sau comercială" [art. Fireşte. IV. ipoteză prevăzută de art.Art. administrator. la care vom reveni. (1) din acelaşi articol. (2) al art. cum s-a reţinut şi în primul comentariu al Constituţiei din 1992. punându-se problema de a şti dacă în sfera acestora intră funcţiile din consiliile de administraţie ale societăţilor comerciale. membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale. cum ar fi profesor universitar sau medic. dar şi ca o dezvoltare a alin. 279/21. funcţiile didactice. în practica aplicării Constituţiei României au apărut discuţii şi interpretări cu privire la sintagma „funcţii publice de autoritate". director. cu excepţia celei de deputat sau de senator ori a altor situaţii prevăzute de Constituţie. 161/2003. textul de trimitere. director general. 105 Titlul III. Autorităţile publice 8 9 10 11 la textul din Constituţia Spaniei: „Membrii guvernului nu pot exercita alte funcţii reprezentative cu excepţia celor care sunt proprii mandatului de parlamentar. funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu: a) orice altă funcţie publică de autoritate. (3)]. 105. Concret. Mai este de menţionat. la care ne referim. 84 alin. 105. (1) din Legeanr. aşadar. funcţiile de consilieri locali. calificate expres ca fiind de utilitate publică etc.) sau din sănătate (de exemplu director de spital). fiind vorba de cumulul de funcţii în perioada interimatului de cel mult 45 de zile. "Publicată în M. 161/2003 ''. nu intră în această categorie funcţiile de execuţie din sfera diferitelor servicii publice. inclusiv funcţiile de conducere din învăţământ (rector. (1) al art.2003. Legea ne apare. în mare parte aceste discuţii au rămas fără obiect deoarece Legea nr. decan etc. 107. nu numai ca o aplicare a alin. incompatibilă cu calitatea de membru al Guvernului.04. 174 Iorgovan 12 . De altfel. în doctrina juridică s-a exprimat părerea în sensul că orice funcţie de conducere din administraţia publică este funcţie publică de autoritate. funcţiile de conducere ale unor fundaţii. că prin alte texte ale Constituţiei sunt prevăzute excepţii de la alin. c) funcţia de preşedinte. vicepreşedinte.

Este un text care a stârnit proteste vehemente ale opoziţiei 14 parlamentare. companiilor sau societăţilor naţionale. h) calitatea de membru al unui grup de interes economic. aceasta şi dacă se au în vedere prevederile alin. a decesului. 161/2003. societăţile de asigurare şi cele financiare. textul poate ridica şi probleme de constituţionalitate. Iorgovan 175 . totuşi. de interes strategic sau în cazul în care un interes public impune aceasta [alin. instituţiilor publice ori al societăţilor comerciale. dar distinct de acestea. d) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la societăţile comerciale prevăzute la lit. g) calitatea de comerciant persoană fizică. 106 inclusiv băncile sau alte instituţii de credit. ca în mod excepţional Guvernul să poată 13 aproba participarea unor membri ai săi (ceea ce înseamnă că şi a Primuluiministru) ca reprezentanţi ai statului în adunarea generală a acţionarilor ori ca membri în consiliul de administraţie al regiilor autonome. i) o funcţie publică încredinţată de un stat străin. care îngăduie membrilor Guvernului „să exercite funcţii (deci şi de conducere) sau activităţi în domeniul didactic. 84 din Legea nr. societăţile de asigurare şi cele financiare. Se pare că disputa teoretică evocată mai sus nu se va stinge cu desăvârşire. e) funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale prevăzute la lit. a revocării. a pierderii drepturilor electorale. cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte. Guvernul Art. inclusiv băncile sau alte instituţii de credit. (4) al art. precum şi în alte cazuri prevăzute de lege. c). a stării de incompatibilitate. f) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome. precum şi la instituţiile publice. (3)]. Art. 106 încetarea funcţiei de membru al Guvernului Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei. al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice". Legea îngăduie. c).^ Capitolul III. companiilor şi societăţilor naţionale.

la fel de bine. în al doilea rând. fireşte. Astfel. de aceea se impun câteva precizări şi nuanţări de la modalitate la modalitate. respectiv al Preşedintelui României. trebuie făcută cuvenita distincţie între demisia provocată şi demisia asumată sau cea deliberată. Este posibil. Definiţii şi clasificări. determină şi comportamentul politic al Primului-ministru. cu folosirea ştiinţei dreptului. în măsura în care ele sunt percepute ca atare de opinia publică. în primul caz. o modalitate de trezire la realitate. 176 Iorgovan . fie că sunt declarate sau nu. a opiniei publice asupra unor pericole. în celelalte cazuri se poate solicita rămânerea pe post. cum. de o stare de pericol creată în departamentul condus de respectivul membru al Guvernului. ca demisia să reprezinte şi o formă de protest. Aici vorbim fie despre o demisie de onoare sau asumată. Am fi în prezenţa unei demisii deliberate. în primul rând. fie şi o anumită perioadă de timp şi. Nuanţele motivaţionale. că dintr-o funcţie publică şi îndeosebi din funcţia de membru al Guvernului nu se poate pleca după bunul plac al celui în cauză. contribuind la un nou succes în alegeri al partidului în cauză. în funcţie de situaţie. ci şi despre arta guvernării. Nu există precizări în Constituţie sau în lege în sensul de mai sus. de o conduită incorectă a acestuia dezvăluită opiniei publice etc. însă. dar aceste concluzii se impun din spiritul principiilor care conturează democraţia noastră constituţională. 106 Titlul III. demisia se acceptă de îndată. Aici este vorba nu numai despre ştiinţa dreptului. Aşa se explică de ce demisia trebuie acceptată de autoritatea constituţională şi legală competentă. apărând ca o retragere tactică. Textul are ca obiect ipotezele în care o persoană îşi poate pierde calitatea de membru al Guvernului. Autorităţile publice Comentariu I. demisia poate să fie rezultatul unei înţelegeri politice. în anul electoral. Se practică formula retragerii din Guvern. de principiu. funcţia publică apare ca o servitute asumată pentru interesul public. o formă de atenţionare a partidului. fie despre o demisie forţată sau provocată. dar motivele pentru care devine incidenţă o ipoteză sau alta pot fi sau nu imputabile persoanei în cauză. mai ales înaintea campaniilor electorale.Art. demisia ca act de voinţă unilaterală poate să fie determinată de o situaţie imputabilă. trebuie admis. poate interveni şi refuzul acceptării demisiei. a „pieselor grele" ale partidului aflat la guvernare pentru a se concentra asupra campaniei electorale. desigur.

(3) din Constituţie. de pierderea drepturilor electorale urmare a unei condamnări prin hotărâre judecătorească definitivă. cu trimitere la art. de magistrat. iar în ipoteza a doua suntem în prezenţa unei revocări cu semnificaţie de tragere la răspundere (revocare sancţionare). 106 Revocarea unui membru al Guvernului. Pierderea drepturilor electorale se referă atât la situaţiile prevăzute de art. Iorgovan 177 . (2). neinclus în Constituţie.Capitolul III. inclusiv în Legea răspunderii ministeriale. să devină membru al Curţii Constituţionale etc. 40 alin. de înţelegeri. cât şi la cele prevăzute de art. de tactici şi strategii politice sau de cauze subiective. de pierderea cetăţeniei române ori de dobândirea calităţii de judecător al Curţii Constituţionale. Pierderea drepturilor electorale. 37 alin. de membru activ al armatei. Guvernul Art. (3) şi art. este o atribuţie a Preşedintelui României condiţionată de existenţa unei propuneri din partea Primului-ministru. revocarea unui membru al Guvernului pot fi determinate de situaţii obiective. jurist de elită. s-a băgat sub masă la o şedinţă de Consiliu şi a început să ciupească de pantaloni membrii Cabinetului. cu excepţia Primului-ministru. revocarea. de avocat al poporului. dar nimic nu opreşte să fie consacrat în lege. II. care. (1). ca sancţiune. Remanierea guvernamentală şi. termen. problemă la care vom reveni. ajungând pacientul neurologilor). Este vorba de punerea sub interdicţie pentru debilitate sau alienare mintală. Suntem de părere că revocarea ca sancţiune poate să intervină atunci când împotriva unui membru al Guvernului una dintre Camere a adoptat o moţiune simplă. implicit. Vom putea spune că în prima ipoteză suntem în prezenţa unei revocări ca soluţie de program politic (revocare politică). fiind prim-ministru. imputabile celui în cauză. mai poartă şi denumirea de destituire. în termeni consacraţi în dreptul public. de poliţist sau de alt funcţionar care. 16 alin. dar este posibil ca un membru al Guvernului să fie condamnat şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor electorale. potrivit legii organice. nu poate face parte din partide politice. adevărat. 36 alin. urmare a unei remanieri guvernamentale. cum există un grad mare de probabilitate ca un membru al Guvernului. Este greu de presupus ca un membru al Guvernului să ajungă în situaţia de a fi declarat debil sau alineat mintal şi pus sub interdicţie (deşi există precedentul din 1908 al lui Dimitrie Sturdza.

potrivit art. la care ne referim. (2) din Constituţie. 146 lit. prevede şi posibilitatea ca prin lege să se stabilească şi alte cazuri în care încetează funcţia de membru al Guvernului. reţinem că dubla cetăţenie nu mai constituie un motiv de pierdere a drepturilor electorale. în ipoteza remanierii guvernamentale. şi cetăţean român. a propunerii de numire către Preşedintele României. 106. în caz contrar. şi cetăţean român) în timpul mandatului îşi stabileşte domiciliul în străinătate va intra sub incidenţa acestui motiv de pierdere a calităţii de membru al Guvernului. 109 alin. putându-se sesiza Curtea Constituţională. în momentul înaintării. reglementate expres de Constituţie. suntem în prezenţa unui comportament neconstituţional. care a fost modificat esenţial prin Legea de revizuire. Dubla cetăţenie. 22 în mod corespunzător. inclusiv prin exercitarea drepturilor electorale. se înţelege. nemodificat prin Legea de revizuire. 106 10 Titlul III. mai ales că Preşedintele României poate dispune suspendarea acestuia din funcţie. O asemenea ipoteză o constituie legea responsabilităţii ministeriale. după caz. 109 alin. în afara celor la care ne-am referit. III. fiind. care are o dublă cetăţenie (fiind. Alte ipoteze. Textul art. condiţia domiciliului trebuind să fie îndeplinită la momentul includerii sale pe listă de către candidatul la funcţia de prim-ministru sau. 11 178 Iorgovan . 106. cu art. e). Prin urmare. cu referire specială la membrul Guvernului condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă. dar nu sunt excluse dispoziţii de acest gen şi în alte acte normative.Art. Autorităţile publice Nimic nu opreşte ca în cazul unui proces penal. cum ar fi cele care au ca obiect declaraţia de avere şi controlul veridicităţii acesteia. (3). potrivit art. prevăzută de art. însă. fie şi din considerente de imagine să intervină revocarea din funcţie. 13 IV. 16. nu poate dobândi calitatea de membru al Guvernului României dacă refuză să-şi stabilească domiciliul în ţară. dacă un membru al Guvernului. trebuie admis că o persoană cu dublă cetăţenie. dar a rămas condiţia domiciliului în ţară pentru ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice. imediat după ce „s-a cerut urmărirea penală". înainte ca soluţia să rămână definitivă şi irevocabilă. Din coroborarea art. de primul-ministru.

Alin. l'Alin. art. care se referă exclusiv la funcţia care simbolizează Guvernul. (3) 2 ) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106. pct. (2) al art. 2 din Constituţia Olandei. 98 alin. adică un articol cel puţin. Aproape toate constituţiile care consacră un regim 1 politic parlamentar conţin o dispoziţie. pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor. I. cu excepţia revocării. De asemenea. art. Interimatul. pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru. la propunerea primului-ministru. care se dezbat cu prioritate. Fundamente. 1 alin. 45 alin.F. 429/2003. art. art. 7 din Cap. Comentariu I. 107 primul-ministru (1) Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia. 2 din Constituţia Spaniei. 21 din Constituţia Franţei. Guvernul Art. sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile. prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului. pct. art. art. 107 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 52 din Legea nr. respectând atribuţiile ce le revin. art. Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar. 82 alin. 52 din Legea nr. 2. denumită primministru. (3) al art. 107 Art. 429/2003.G. III al Constituţiei Suediei etc). 2 din Constituţia Greciei.Capitolul III. până la formarea noului Guvern.. 65 din Constituţia R. Preşedinte de Guvern (Spania). încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern. Preşedinte al Consiliului sau Cancelar (de exemplu art. pentru o perioadă de cel mult 45 de zile. art. 6. 107 a fost introdus prin art. 95 din Constituţia Italiei. Iorgovan 179 . I. (4) Prevederile alineatului (3) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului. (2)" Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru.

precedent foarte periculos pentru democraţia constituţională. Preşedintele României în funcţiune. în art. este prezentă. Cât priveşte soluţia din alin. art. pe de o parte. De vreme ce votul de învestitură aparţine Parlamentului. denumită retragerea încrederii. devenit alin. 107 Titlul III. între altele. în Constituţia Franţei. fără a prejudicia competenţa şi responsabilitatea directă a acestora în gestionarea lor". 65 din Constituţia R. (3)] să se facă precizarea că revocarea de la articolul anterior nu-1 priveşte pe primul-ministru. teza după care primul-ministru conduce activitatea Guvernului. ca modalitate de încetare a mandatului. (2) [devenit alin. viza exclusiv pe ceilalţi membri ai Guvernului. a Spaniei etc. pe calea unei moţiuni de cenzură. Faţă de filozofia Constituţiei. se poate face numai de către Parlament. iar pe de altă parte. din motive care nu au relevanţă în prezentul comentariu. adică a regimului parlamentar.G. Alineatul nou introdus reglementează expres ceea ce se deducea din coroborarea textelor Constituţiei. care n-a fost modificată. dat de marile orientări. (3). Exemplele pot continua.F. Astfel. iar această operaţie juridică. a Germaniei. făcând cuvenitele precizări pentru a asigura coerenţa textelor constituţionale. (1). la alin. fiecare ministru federal conduce propriul său departament de o manieră autonomă şi sub propria responsabilitate". (2). De asemenea. II. De pildă. care a devenit alin. Autorităţile publice Faţă de versiunea din 1991. a revocat pe primul-ministru. (2) şi s-a făcut o precizare la alin. în Constituţia Spaniei se menţionează că „Preşedintele conduce acţiunile guvernamentale şi coordonează funcţiile celorlalţi miniştri. este de precizat că legiuitorul constituant român s-a menţinut pe linia soluţiilor din ţările cu tradiţii democratice din Europa occidentală. se menţionează că fixarea marilor orientări politice este sarcina Cancelarului şi că „în acest cadru. Cum. se deducea că Preşedintele României nu-1 poate revoca pe primul-ministru şi că revocarea. în mandatul din 1996-2000. fără a avea putere de injoncţiune. 107 a suferit două modificări prin Legea de revizuire: s-a introdus un nou alineat. „revocarea" Primului-ministru echivalează cu „revocarea" Guvernului. în Comisia de revizuire a Constituţiei s-a convenit să se introducă în mod expres această interdicţie. 180 Iorgovan . pe care Legea de revizuire 1-a accentuat.Art. Limitele coordonării. iar Guvernul răspunde politic exclusiv în faţa acestuia.

o coordonează şi răspunde de ea. 110 alin. Având în vedere poziţia constituţio. Astfel. 105. în această ipoteză. cum ar fi ministrul pentru relaţia cu Parlamentul. Primul-ministru interimar. Guvernul Art. după cum prevede art. urmare a înţelegerii dintre partidele politice care participă la guvernare. 107 Ţinând seama de rolul pe care îl are în formarea Guvernului. va îndeplini atât funcţia unde este titular. asemenea rapoarte şi declaraţii să fie prezentate de un alt membru al Guvernului. aceasta nu împiedică ca. întrucât el a format echipa guvernamentală. Desemnarea este întotdeauna pe o perioadă limitată.9 nală a Primului-ministru. primul-ministru este obligat să respecte atribuţiile specifice fiecărei funcţii. au ca efect încetarea funcţiei de membru al Guvernului. corespunzător funcţiei încredinţate. Desigur.r Capitolul III. Esenţial este că. 107 alin. potrivit art. potrivit art. primul-ministru 7 trebuie să coordoneze activitatea echipei guvernamentale. (2) la care ne referim. Primul-ministru interimar nu poate fi decât un alt membru al Guvernului care. în cazul în care acesta se află în una din situaţiile care. un prim-ministru interimar. III. în fapt unui ministru. Pe de altă parte. primul-ministru poate prezenta celor două Camere 8 ale Parlamentului rapoarte şi declaraţii privind politica Guvernului. dacă 10 motivul ce a determinat numirea Primului-ministru interimar este faptul că funcţia Primului-ministru titular a încetat. Preşedintele României va desemna. Pentru a se asigura autonomia şi responsabilitatea fiecărui membru al Guvernului. care se dezbat cu prioritate. impunând o anumită linie politică şi nu linia politică a programului acceptat de Parlament. cât şi aceea de prim-ministru. sau dacă este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile. singurul îndreptăţit să o reprezinte este primul-ministru. Dacă motivul cea determinat numirea Primului-ministru interimar este 11 faptul că primul-ministru titular se află în imposibilitatea de a-şi exercita Iorgovan 181 . în numele Primuluiministru. primul-ministru interimar va conduce Guvernul demisionar până la depunerea jurământului de către noul Guvern. Această regulă are o semnificaţie aparte în cazul guvernelor ce au la bază coaliţii de partide. Guvernul se consideră demis. prin efectul desemnării. pentru politica Guvernului în ansamblul său. (2). cu excepţia revocării. în absenta ei ar exista riscul ca un prim-ministru autoritar să se substituie.

107. pe baza votului de încredere. (2) Guvernul este demis. Este necesară însă o distincţie. Dacă în ipoteza anterioară. în situaţia în care funcţia unui ministru sau a altui membru al Guvernului a încetat ori ministrul sau alt membru al Guvernului este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile. 110. de asemenea. pe o durată de cel mult 45 de zile. după epuizarea celor 45 de zile el va conduce un Guvern demisionar. în această ipoteză. Soluţia corespunde poziţiei constituţionale a Primului-ministru. chiar dacă lipseşte din ţară sau absentează din alt motiv. potrivit art. IV. Primul-ministru.o altă personalitate. Guvernul nu este demis. în cazurile limitativ prevăzute de alin. provizorie. unnăreşte evitarea consecinţelor unor împrejurări aleatorii. (2) al art. deşi primul-ministru titular se află în imposibilitatea de a-şi exercita funcţia. Autorităţile publice atribuţiile. Numai Preşedintele României poate da o asemenea delegare prin numirea unui prim-ministru interimar.potrivit art. alin. în cazul ministrului sau altui membru al Guvernului alegerea este de competenţa Primului-ministru. cum ar fi din motive de sănătate. 107 Titlul III. chiar dacă primul-ministru titular îşi reia activitatea în Guvern. mai ales în situaţia în care absenţa titularului se datorează încetării funcţiei sale de membru al Guvernului. de asemenea. referitoare la interimatul Primului-ministru. în cadrul căruia. în acelaşi timp.Art. în mod firesc. datorită unui accident etc. din cele arătate că primul-ministru nu-şi poate delega atribuţiile. (3) al art. Preşedintele României poate numi un ministru interimar. postul fiind vacant. 14 în cazul interimatului funcţiei de ministru sau a altui membru al Guvernului numirea este. Termenul de 45 de zile are ca scop să limiteze la minimum perioada în care Guvernul este condus de o altă personalitate decât aceea care. în cazul în care perioada de interimat este mai mare de 45 de zile. alegerea dintre membrii Guvernului pentru numirea unui prim-ministru interimar era de competenţa exclusivă a Preşedintelui României. interimatul durează până când primul-ministru titular îşi reia activitatea în Guvern. Ministrul interimar. 85 alin. termenul de 45 de zile. 12 Rezultă. în această ipoteză va trebui propusă o personalitate din 182 Iorgovan 13 . situaţia în care primul-ministru nu-şi mai poate exercita mandatul primit trebuie să conducă la formarea unui nou Guvern. poate solicita Preşedintelui României să numească ca titular . 107. a primit învestitura de prim-ministru. după cum se precizează la alin. care ar putea însă să conducă la destabilizarea echipei guvernamentale. (2) .

fiind menită să asigure continuitatea funcţionării Guvernului în condiţiile producerii unor evenimente fortuite ce ar putea conduce la destabilizarea sa. Chiar dacă interimatul se datorează imposibilităţii titularului de a-şi 15 exercita atribuţiile. fără ca aceasta sa aibă ca efect demisia Guvernului. primul-ministru poate recurge la soluţia numirii unui ministru interimar. De asemenea. Se poate. ca titularul absent. Pe de altă parte. interimatul încetând de drept. numirea unei personalităţi ca titular este obligatorie. în acest caz. deci. El este limitat. potrivit art. pe o durată de cel mult 45 de zile. primul-ministru aflat în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile poate fi înlocuit de un prim-ministru interimar. potrivit alin.Capitolul III. că un membru al Guvernului nu-şi poate delega atribuţiile. însă. că procedura interimatului este compatibilă cu mandatul 18 acordat Guvernului prin votul de învestitură. de asemenea în Iorgovan 183 . O precizare 17 se impune în legătură cu competenţa Preşedintelui României de a numi primul-ministru sau ministrul interimar. este numit de Preşedintele României pe baza votului de încredere acordat de Parlament. (1) al art. prin ea însăşi. V. 85. ceea ce este contrar mandatului primit de Guvern la învestitura sa. Fundamentarea atribuţiilor Preşedintelui României. să fie necesară o perioadă de timp pentru desemnarea unei asemenea personalităţi. însă. observăm că interimatul se asigură întotdeauna de către un membru al Guvernului. Din cele arătate rezultă. Faptul că. postul rămâne vacant. iar ministrul aflat. interimatul fiincţiei de prim-ministru este numai pentru a conduce un guvern demisionar. Rezultă. bineînţeles. deoarece această imposibilitate nu conduce. pentru aceleaşi motive ca şi în cazul 16 Primului-ministru. cu singura excepţie a interimatului de cel mult 45 de zile pe perioada imposibilităţii Primuluiministru titular de a-şi exercita atribuţiile. deoarece altminteri. mai ales dacă este evident că această imposibilitate va dura mai mult de 45 de zile. să fie revocat. datorită imposibilităţii în care se află. Aceasta se fundamentează pe faptul că Guvernul. primul-ministru poate recurge la soluţia numirii unui alt titular. de 45 de zile. Guvernul Cap Art. 85 alin. în prealabil este necesar. cu toate că Parlamentul nu i-a retras încrederea acordată. dacă nu are loc o remaniere guvernamentală. la încetarea funcţiei de membru al Guvernului. După epuizarea termenului maxim al interimatului. (2). 107 afara Guvernului.

corespunzător. Autorităţile publice imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile. . rămânând în funcţiune.. încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern" a fost sugerată Adunării Constituante de Comisia de redactare a Proiectului de Constituţie pentru a se corela textul respectiv cu cel care reglementa învestitura. 20 Comisia a simţit nevoia acestei precizări pentru a se contura mai clar două idei de bază ale regimului politic consacrat prin Constituţia României: a) învestitura Guvernului şi. . 19 Actele Guvernului Art. se explică prin aceea că. cum s-a explicat şi în cele ce preced. iar dacă în acest interval primul-ministru titular îşi reia activitatea. Partea II nr. x . . "A se vedea M. 33/7. . . de fapt. „ * . iar înlocuitorul său este. de asemenea. este limitată la cel mult 45 de zile pentru ca dualismul pe care îl presupune să nu ducă.1991. 108 (1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe. pe această durată. însă. chiar şi în a 45-a zi. VI. . au avut şi accente comico-folclorice. din 5 noiembrie 1991. respectiv cu textul care reglementa încetarea mandatului. Suspendarea. astfel cum ea a fost consfinţită prin votul de încredere acordat de Parlament.. fiind vorba de perioada romantică a parlamentarismului românesc post decembrist". exercitarea funcţiei de către titular este suspendată din motive obiective. titularul rămâne în continuare în echipa guvernamentală. independente de voinţa acestuia. la modificarea structurii Guvernului. Guvernul este salvat.Art. Semnificaţia textului şi prin geneza acestuia: Precizarea după care „Interimatul pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor. (2) Hotărârile se emit pentru organizarea executam legilor. demisia Guvernului sunt legate de persoana Primului-ministru şi b) interimatul pentru această funcţie nu poate fi mai mare de 45 de zile. Chiar dacă discuţiile din şedinţa Adunării Constituante. poate fi înlocuit de un ministru interimar. 108 Titlul III. . ele scot în evidenţă sincera preocupare a majorităţii membrilor Adunării Constituante de a se ajunge la texte cât mai reuşite. . din această echipă.10. Of. 184 Iorgovan . Deci.

115. pe lângă hotărâri şi ordonanţe care. (4) Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru. modifică sau sting drepturi şi obligaţii. a suferit modificări esenţiale. In orice caz. modificările textelor cu care art. se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României. reţinem că. Actualul art. el are prin excelenţă o sorginte politică şi apare ca factorul esenţial sau. îndeosebi în ceea ce priveşte regimul constituţional al ordonanţelor. Guvernul.Capitolul III. în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta. în concepţia legiuitorului constituant din 2 1991. 107) prin legea de 1 revizuire nu a suferit nici o modificare. fostul art. declaraţii etc. dar sediul materiei delegării legislative. în prezent art. exprimă o decizie politică. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. art. 108 reprezintă sediul general al materiei actelor juridice ale Guvernului. recunoscându-se competenţa instanţelor de contencios administrativ de a soluţiona asemenea litigii [art. Prin urmare. 108 este într-o interferenţă organică determină un comentariu şi în sensul modificărilor implicite a dispoziţiilor acestuia. Noţiune şi clasificări. 114. adică schimbă ceva în ordinea juridică existentă-. După cum s-a susţinut constant în doctrina juridică. este expresia unei competiţii politice pentru putere. dau naştere. Guvernul Art. peste tot în lumea care se conduce după constituţii 3 democratice. fiind de reţinut şi modificarea care vizează dispoziţiile referitoare la garantarea persoanelor vătămate prin ordonanţe declarate neconstituţionale. prin care se adoptă o poziţie politică faţă de evenimente politice interne sau internaţionale. Comentariu I. 126 alin. după Iorgovan 185 . moţiuni. ca acte juridice. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate. 108 (fost art. ca autoritate esenţială a puterii executive. Guvernul adoptă şi acte exclusiv politice. 108 (3) Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare. (6) consacrat instanţelor judecătoreşti].

186 Iorgovan .Art. ajunşi în echipele guvernamentale. dar şi dispoziţii de principiu în articolul consacrat instanţelor judecătoreşti [art. 103 la care ne-am referit. îndeosebi a parlamentarilor. Pentru actele exclusiv politice ale Guvernului nu mai este nevoie de un sediu general. b) ordonanţe. important (factor esenţial fiind Preşedintele Republicii) de promovare şi realizare a politicii oficiale a statului. se subînţelege că această misiune. pe când în cazul unei hotărâri a Guvernului apare această problemă. II. existând nu numai un drept fundamental (art. iar acesta este dat tocmai de articolul din Constituţie care reglementează rolul Guvernului ca instituţie a Executivului. când este cazul. cu sau fără studii la Academia de teatru. care. (6)]. De vreme ce Guvernul este autoritatea Republicii care „asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării". potrivit Constituţiei. nu trebuie confundată cu prestaţia „actorilor". pentru că numai acestea au nevoie de un regim constituţional. grupuri de presiune. adică să facă acte exclusiv politice. care nu pot fi decât normative şi c) diferite acte exclusiv politice (programe. mass-media sau chiar de către un simplu cetăţean. moţiuni. preluând spiritul constituţional vest european. Autorităţile publice caz. în arsenalul instrumentelor pe care le mânuieşte un Guvern nu pot lipsi cele care se folosesc uzual în politică de către partide politice. în mod firesc. se ocupă numai de actele juridice ale Guvernului. declaraţii. ci şi de arta guvernării. fiind vorba de art. nu mai vorbim de sedii speciale pentru diferite categorii ale acestora. ca să nu amintim că declaraţia politică reprezintă „baricada" preferată a profesioniştilor din politică. ci printr-un întreg program normativ de sorginte guvernamentală. care să reprezinte baza regimului juridic aplicabil. Nimic nu opreşte ca un act exclusiv politic să fie întărit nu numai printr-un act juridic. Este şi aici o problemă care ţine nu numai de ştiinţa guvernării. tocmai pentru a se confirma coerenţa şi spiritul de responsabilitate în actul de guvernare. în cazul unei declaraţii politice a Guvernului nu se pune problema unei acţiuni în contenciosul administrativ. mesaje etc). 108 Titlul III. Constituţia României. Trebuie arătat că în practică s-au emis şi ordonanţe de urgenţă cu caracter individual pentru: trecerea unui imobil dintr-o proprietate în alta. Guvernul României poate adopta: a) hotărâri care pot fi individuale sau normative. este suficient un temei constituţional. să trimită mesaje etc. 126 alin. Caracterele actelor juridice. desigur. adică de hotărâri şi ordonanţe. De aici. 52). obligă Guvernul să adopte declaraţii. în concluzie.

au condus la necesitatea regândirii sediului special al ordonanţelor. Of. a practicienilor dreptului.11. Aceste aspecte. ca fiind inadmisibile. 72/1997 privind regularizarea datoriilor fostei Companii Române de Petrol") etc. la un veritabil cerc vicios. Paradoxul juridic era cu atât mai mare în ipoteza în care Curtea Constituţională declara ordonanţa de urgenţă sau dispoziţii ale acesteia ca fiind neconstituţionale. 115fost art. care trebuie înţeles. Iorgovan 187 . Dacă se ajunge în faţa Curţii Constituţionale. 126-fost art. a oamenilor de ştiinţă. îndeosebi în privinţa ordonanţelor de urgenţă. De unde nevoia unei permanente conlucrări a oamenilor politici. sens pentru care este concepută şi prezenta lucrare. "Publicată în M. anume dacă textul atacat este sau nu contrar Constituţiei. Apariţia acestei categorii de acte juridice guvernamentale a condus.1997. 108 trocedarea unor imobile către anumite comunităţi etnice. (6) „Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau. 145) şi la completarea art. la regândirea regimului constituţional al deciziilor Curţii Constituţionale (art. pe numere mari. 306/11. era inadmisibilă. neavând relevanţă părţile din litigiul în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate sau obiectul acestui litigiu. prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale". 125 . problema reparării prejudiciului produs prin ordonanţă nu se putea pune pentru că justiţia constituţională este o justiţie obiectivă nu subiectivă. Eram în prezenţa unui act exceptat. tot respingeau acţiunile ce aveau ca obiect separarea pagubei produse prin ordonanţă. ca şi viaţa socială însăşi.Capitolul III. ca fiind într-o permanentă mişcare. Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra situaţiei de drept. Guvernul Art. Este aici nu numai o motivare a necesităţii Legii de revizuire a Constituţiei din 2003. 147-fost art. într-un spaţiu academic. şi multe altele despre care se va vorbi în comentariile viitoare. în baza Constituţiei din 1991 şi a Legii contenciosului administrativ. al dezbaterilor teoretice. recuperarea datoriilor unui anume agent economic (de exemplu O. întrucât instanţele de fond şi în această situaţie. dar şi o explicaţie a dialecticii fenomenului constituţional. nr. nr. (art.G. 114). în practica judiciară.U. Persoana care se considera vătămată nu se putea apăra împotriva ordonanţei într-o acţiune în contenciosul administrativ pentru simplu motiv că o asemenea acţiune.cu teza finală a alin. după caz.

Constituţia Spaniei. va dobândi statutul de membru al UE. Constituţia Franţei conţine mai multe dispoziţii cu privire la materia actelor ce emană de la Consiliul de Miniştri şi de la primul-ministru. regimului politic consacrat etc. 7-13 din Cap. marcată de Constituţiile Germaniei şi a Franţei. Amintim. Distinct de acest aspect. Autorităţile publice 11 12 13 14 III. 80) se reţine că Guvernul federal. de a adopta decrete reglementare. să edicteze reguli administrative generale. VIII). 84 alin. dacă legea nu dispune altfel. Drept comparat. în linii generale. Luxemburg). un ministru federal sau guvernele de land pot fi autorizaţi. unde se vorbeşte. exemplificativ. la câteva Constituţii. potrivit art. Pentru conturarea unei imagini şi pentru familiarizarea cititorului cu reglementările din ţările UE ne oprim. mai întâi art. în Constituţia Germaniei (art. şi în Constituţia Italiei (art. 2. e) sau în Constituţia Suediei (art. care. 108 10 Titlul III. ne referim la instituţia delegării legislative. vine pe direcţia constituţionalismului european. 76-77). anume emiterea de către Guvern a decretelor legislative în caz de necesitate (pentru situaţii extraordinare şi urgenţă). însă. Probabil că într-o etapă următoare. instituţie prezentă. despre „actele Primului-ministru". aceasta datorită tradiţiilor dintr-o ţară sau alta. Restul ţărilor membre ale UE. proces în care. dacă în ianuarie 2007. va intra şi România. 22 (din titlul consacrat Guvernului). Guvernul federal poate. în Constituţia Portugaliei (art. 1 (din titlul consacrat Preşedintelui Republicii) unde se menţionează că Preşedintele Republicii semnează ordonanţele şi decretele deliberate în Consiliul de Miniştri (se conturează două categorii de acte). conţin soluţii după care Regele (Marele Duce) adoptă 188 Iorgovan . care consacră o monarhie parlamentară după modelul clasic al Constituţiei Belgiei din 1831 (Belgia. dar vine şi cu un element nou faţă de acestea. generic.Art. trebuie aprobate de către Bundesrat. iar în articolul anterior se menţionează că primul-ministru „exercită puterea reglementară". Olanda. 164 lit. cu aprobarea Bundesrat-ului. prin lege. Astfel. după intrarea în vigoare a Constituţiei UE se va realiza un proces de armonizare şi sub acest aspect a soluţiilor din constituţiile ţărilor UE. apoi art. Dreptul comparat european ne oferă o varietate de soluţii în ceea ce priveşte reglementarea în Constituţie a actelor Guvernului. precizându-se regula contrasemnării acestora de către „miniştrii însărcinaţi cu executarea". Danemarca. cum se preconizează. desigur. 13 alin.

305. reclamă stabilirea de măsuri sau a unor reguli subsecvente. a organiza. în orice domeniu. 102. aşadar. Hotărârea nu poate fi decât secundum legem şipraeter legem şi intervine ca obiect nemijlocit. Iorgovan 189 . adică ordonanţe în termenii Constituţiei. Hotărârea reprezintă. Guvernul fiind autoritate a puterii executive. ramură sau sector de activitate. actul prin care Guvernul îşi 17 exercită rolul constituţional. necesitatea şi legitimitatea unei hotărâri de Guvern apare numai în măsura în care punerea în aplicare a unei prevederi legale. " P.Capitolul III. p. relaţii sociale care sunt prin natura lor inferioare ca importanţă faţă de cele reglementate de lege. vol. IV. deoarece Guvernul are o competenţă materială generală. emite hotărâri. care erau supuse controlului instanţelor de contencios administrativ şi „actele de guvernământ". adică hotărâri în termenii Constituţiei.N egulescu.I. care trebuie să fie contrasemnate de miniştrii. care să asigure corecta lor aplicare. (1) al articolului ce-1 comentăm trebuie interpretată într-un sens larg. a coordona. ce poartă şi răspunderea asupra conţinutului şi efectelor acestora. sens în care. a comanda şi a controla. De vreme ce legea este direct aplicabilă. IV. privind conducerea generală a administraţiei publice. 108 hotărâri şi regulamente necesare executării legilor. 1934. Guvernul Art. prevăzut de alin. Prin hotărâre se reglementează. Tratat de drept administrativ. Regimul constituţional al hotărârii. (1) al art. înseamnă: a prevedea. înlăturarea unor greutăţi sau organizarea corespunzătoare a unor activităţi. are rolul de a executa 16 legile. urmează să interpretăm că expresia „organizarea executării legilor" din cuprinsul alin. Bucureşti. atunci când apare necesar. Principii generale. până la faptul juridic concret. „care datorită caracterului lor esenţialmente politic erau supuse numai controlului Parlamentului" n. A administra. cum s-a stabilit încă de la începutul secolului XX de către Henri Fayol. prin excelenţă. Faţă de această situaţie din doctrină. Cât priveşte fondul 15 reglementării actelor juridice ale Guvernului legiuitorul constituant român din 1991 s-a menţinut pe linia doctrinei juridice româneşti tradiţionale care a făcut mereu distincţie între actele Guvernului. ed.

aprobarea este necesară numai dacă legea de abilitare o cere în mod expres. a unor reguli metodologice etc. Asemenea ordonanţe. întrucât nu se referă la organizarea executării legilor. potrivit art. aşa cum rezultă din prevederile art. însă. 115 ordonanţe ce se supun aprobării ulterioare a Parlamentului şi ordonanţe pentru care nu este necesară o asemenea aprobare. rezultă că prin ordonanţele emise pe baza unei legi speciale de abilitare nu vor putea fi instituite. în limitele şi în condiţiile legii de abilitare. în temeiul dreptului fundamental prevăzut de art. dar esenţiale sunt regulile pe care Guvernul nu le-ar putea institui decât în temeiul.Art. în legătură cu realizarea politicii interne şi externe a ţării. hotărârea poate fi atacată în faţa instanţei de contencios administrativ. ordonanţele sunt fie în temeiul unei legi speciale de abilitare. 52 şi a art. fie ordonanţe de urgenţă. ordonanţa depăşeşte sfera strictă a conducerii generale a administraţiei publice. Tocmai de aceea ele nu se pot emite decât în temeiul unei legi de abilitare. Ordonanţa este expresia unei competenţe legislative delegate. în conformitate cu prevederile art. la rândul lor. Regula de drept comun este aceea că ordonanţele nu se supun aprobării Parlamentului. întrucât. modificate sau abrogate reguli de drept care. fiind o modalitate de participare a Guvernului la realizarea puterii legislative. Desigur. Ordonanţele ce nu se supun aprobării ulterioare a Parlamentului se emit pentru detalierea sau precizarea unor dispoziţii reglementate prin lege. Parlamentul nu poate delega competenţa sa legislativă din domeniile rezervate legilor organice. 102. în toate cazurile. (6) din Constituţie. fie în sensul că modifică sau abrogă reguli existente. aprobarea unor formulare. Prin ordonanţe se stabilesc reguli care. aşa cum rezultă din prevederile alin. 115 alin. fac parte din domeniul acestor legi. V. (1). prin natura lor. legea trebuie să prevadă 190 Iorgovan 19 20 21 22 23 24 . 115 alin. Regimul constituţional al ordonanţei. 108 18 Titlul III. sunt de domeniul legii. 115. în temeiul alin. (4) şi următoarele ale acestui articol. (2). 126 alin. (3) al art. Autorităţile publice Ca act administrativ. întrucât. fie în sensul că reprezintă reguli noi. dacă legea o cere. Ordonanţele date în temeiul unei legi speciale de abilitare se pot emite numai cu respectarea strictă a prevederilor acestei legi. aceasta nu înseamnă că ordonanţa nu poate cuprinde şi măsuri pentru aplicarea unei legi. (1) al art. Deci. corespunzătoare rolului constituţional ce îi revine potrivit alin. pot fi.

fiind elementul de noutate introdus prin Legea de revizuire a Constituţiei. Dacă Curtea Constituţională declara ordonanţa sau dispoziţii ale acesteia neconstituţionale. persoana vătămată se poate adresa instanţei de contencios administrativ. (6) teza 3. în aceste limite. De asemenea. Guvernul nu le mai poate modifica. inclusiv limitele competenţei legislative astfel delegate şi termenul până la care urmează să fie exercitată. acelaşi efect revenind asupra iniţiativei legislative prin care a supus ordonanţa Iorgovan 191 . Tocmai de aceea valabilitatea lor. asemenea ordonanţe se emit pe baza unei legi speciale de abilitare. Guvernul poate să le modifice sau 28 să le abroge. el nu poate fi atacat în contenciosul administrativ. precum şi eventuale alte condiţii. practic. abrogarea sau modificarea acestei legi are ca efect abrogarea sau modificarea corespunzătoare a ordonanţei emise în temeiul ei. prin 26 conţinutul său. Legea specială de abilitare poate fi dată şi de o dispoziţie de învestire 25 a Guvernului cu competenţa de a emite o ordonanţă. Cu toate că. Guvernul este obligat să supună ordonanţele spre aprobarea Parlamentului. 146 lit. asemenea ordonanţe sunt expresia unei anumite puteri de reglementare acordate Guvernului prin legea de abilitare. are caracter legislativ. 126 alin. d)]. potrivit art. este condiţionată de supunerea spre dezbaterea şi aprobarea Parlamentului. ordonanţa rămâne un act administrativ. fiind consecinţa unei delegări legislative. specific al Guvernului. Deci. După împlinirea termenului şi sesizarea Parlamentului. cum s-a arătat deja. sensul termenului lege de abilitare este acela de dispoziţie instituită prin lege pentru abilitarea Guvernului.Capitolul III. 108 necesitatea emiterii lor. caracterul 2 7 lor legislativ este şi mai pregnant. Guvernul emite un act care. prin efectul abilitării. deoarece sunt în exclusiva sa competenţă. sub sancţiunea încetării de drept a efectelor lor. Cum este un act administrativ emis în relaţia cu Parlamentul. în cazul ordonanţelor ce se supun aprobării Parlamentului. în scopul emiterii ordonanţei. De regulă. dar poate obţine. dar controlul constituţionalităţii acesteia poate interveni pe calea excepţiei de neconstituţionalitate ce intră în competenţa jurisdicţională a Curţii Constituţionale [art. fiind acte de aplicare a legii de abilitare. Guvernul Art. Până la împlinirea termenului de abilitare. deoarece ar însemna să exercite o competenţă delegată ce a expirat. Până la împlinirea acestui termen. cuprinsă într-o lege reglementând un anumit sector de activitate. Pentru acelaşi motiv nu poate nici să le abroge. după epuizarea termenului de abilitare.

existând acte juridice ale Guvernului semnate şi de către conducători ai unor autorităţi administrative autonome. în opinia noastră. 115 au un caracter aparte. reglementată de prevederile art. 30 Ordonanţele de urgenţă prevăzute de alin. dacă. de regulă. a dobândit un statut constituţional. cu excepţia celor cu caracter militar. chiar legal adoptate. întrucât ne vom opri mai pe larg asupra acestei categorii de ordonanţe în comentariul privind dispoziţiile art. fie relativă. excede textului Constituţiei. de publicarea în Monitorul Oficial. După adoptare. se poate face numai prin lege. de către instanţa de contencios administrativ. Dacă nulitatea actului administrativ. care au obligaţia executării lor. sunt valabile şi deci pot fi aplicate numai de la data publicării. Deci. în sensul că hotărârea sau ordonanţa. ea operează din textul Constituţiei. trebuie constatată sau „decisă" de autoritatea publică competentă. (4) şi următoarele ale art. publicarea constituie o condiţie de validitate a actului. spre aprobare Parlamentului şi. Sancţiunea inexistenţei. care se comunică instituţiilor interesate. inexistenţa nu mai trebuie constatată de cineva. în acest caz. se bucură de 31 192 Iorgovan . Aplicarea unor astfel de ordonanţe este condiţionată de supunerea lor. Dacă actul administrativ. bineînţeles. până „se pronunţă" autoritatea competentă. Actele Guvernului se semnează de primul-ministru. termenul până la care trebuia exercitată această iniţiativă a expirat.Art. Constituţia din 1991 tranşează şi o veche dispută teoretică în jurul acestei probleme. ceea ce. după sesizarea Parlamentului şi epuizarea termenului de abilitare. de însuşi textul constituţional. din cele arătate. 33 Mai trebuie remarcat că. Sunt doar unele aspecte. în prealabil. ţinând seama de poziţia sa constituţională. Delegarea legislativă este dată. Sancţiunea încălcării obligaţiei de publicare este inexistenţa actului. ceea ce are drept consecinţă caducitatea ordonanţei. 32 în practica aplicării Constituţiei s-a dat o interpretare mai largă „sferei miniştrilor" care trebuie să contrasemneze. VI. distinctă de nulitate. fie absolută. 29 Rezultă. Inexistenţa ca sancţiune a actului administrativ. nul sau anulabil. 115. că modificarea sau abrogarea ordonanţei. 108 Titlul III. Autorităţile publice aprobării Parlamentului. respectiv. 107 şi se contrasemnează de miniştri. hotărârile şi ordonanţele se publică în Monitorul Oficial al României. prin menţionarea expresă a sancţiunii inexistenţei.

cu implicaţiile juridice de rigoare. Comentariu I. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Cert este că în Anglia medievală s-a impus regula după care Camera Comunelor pune sub acuzare miniştrii Iorgovan 193 . A executa un act inexistent înseamnă a încălca legea. (2) Numai Camera Deputaţilor. hotărârea de Guvern nepublicată şi orice alt act administrativ „lovit de inexistenţă" nu se mai bucură de această prezumţie şi nici de executarea din oficiu. Guvernul Art. Competenţa de judecată aparţine înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. a săvârşi un abuz. 109 prezumţia de legalitate şi este executoriu din oficiu (executio ex officio). Pe tema răspunderii membrilor Guvernului în general si a răspunderii politice în particular s-au exprimat. de-a lungul secolului trecut. Dacă s-a cerut urmărirea penală. Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie.Capitolul III. diverse opinii în literatura de drept public. Art. 109 Răspunderea membrilor Guvernului (1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia. Se consideră că primul impeachment din istorie a fost împotriva unui ministru al Regelui Eduard al III-lea. (3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială. inclusiv de ordin penal. fiind vorba despre reiterarea discuţiilor pe tema instituţiei punerii sub acuzare (impeachmeni). Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Originea şi fundamentarea noţiunilor. cu rădăcini în precedentele constituţionale britanice.

dar încet. deşi existau texte de Constituţie care foloseau sintagma „răspunderea politică a Guvernului" sau. de regulamentele Camerelor. dar şi de Legea răspunderii ministeriale. apare reglementată. între care constituţionalistul francez J. cu 9 ani înainte de sfârşitul secolului XX. în spaţiul Europei continentale (sistemul de drept romano-germanic) există noţiuni care îşi păstrează semnificaţia din perioada Romei antice. dar nu guvernează". Autorităţile publice în faţa Camerei Lorzilor ca o necesitate de contracarare a abuzurilor guvernării. mai ales acolo unde în mod real a funcţionat principiul „Regele domneşte. Barthelemy. De vreme ce suntem în prezenţa unei noţiuni utilizată de Constituţie. n. cum a fost Constituţia Belgiei din 1831. dar culpă. este firesc ca răspunderea politică a Guvernului şi a membrilor acestuia. deci. încet s-a conturat şi ideea unei răspunderi a Guvernului în ansamblul său.Art. Prin urmare. în dreptul public constantele doctrinare s-au impus cu mari eforturi şi după succesive organizări statale şi experienţe constituţionale. preluată şi de Constituţia României. în toate cazurile răspunderea politică nu poate interveni decât pentru o conduită culpabilă a Guvernului în ansamblul său sau a unui membru al acestuia. la care se referă alin. în 1991. apoi au fost autori. iar aceasta din urmă ar fi de două categorii: a) responsabilitatea penală şi b) responsabilitatea civilă (A. De unde şi denumirea de răspundere politică. de vreme ce există o procedură şi sancţiuni specifice prevăzute de Constituţie. o etapă. „răspunderea politică a miniştrilor" această răspundere era privită ca ceva para-juridic. Conceptul de răspundere politică nu s-a conturat uşor. A fost. desigur. Teodorescu. care susţineau că „responsabilitatea ministerială" cuprinde o formă politică şi o formă juridică. în condiţiile în care guvernarea era o „treabă" a Regelui. Au fost autori. care poate să constea pur 194 Iorgovan . adică ideea unei răspunderi pentru acţiunile sale politice. o „culpă politică" adevărat. inclusiv la noi. să fie înţeleasă ca o formă de răspundere juridică. care au negat categoric că am fi în prezenţa unei forme de răspundere. în special în dreptul civil. în mod expres. 109 Titlul III. care este Legea fundamentală a ţării. după caz. responsabilitatea miniştrilor pentru actele Regelui. iar persoana Regelui era iresponsabilă. în timp ce în dreptul privat. (2) al articolului ce-1 comentăm.). în virtutea tradiţiei.a. Pe fondul acestor precedente britanice încă din secolul XIX în constituţiile scrise din Europa continentală. o instituţie mixtă ale cărei norme aparţin dreptului constituţional şi dreptului administrativ.

107 alin. de a prezenta rapoarte. se întâmplă din vina Guvernului şi nu a Parlamentului. 108 alin. deci cu exces de putere. potrivit art. în ansamblu. la care. ceea ce înseamnă că implicit Guvernul sau ministrul în cauză. Guvernul Art. în procedura de învestitură a Guvernului. în faţa „instanţelor" partidului sau partidelor care şi-au asumat sarcina guvernării. într-un regim parlamentar. răspunderea politică a Guvernului numai în faţa Parlamentului reprezintă un argument pentru regimul parlamentar. interpelări. într-un limbaj comun. retrage încrederea acordată. acest fapt. ultimul act îl reprezintă numirea acestuia de către Preşedintele României. de către electorat prin votarea partidelor de opoziţie. fiind o instituţie juridică. de către Parlament. fie au încălcat cadrul constituţional şi legal. dar art. după o anumită perioadă.Capitolul III. Formele pe care le îmbracă răspunderea politică a Guvernului şi a membrilor acestuia sunt nuanţate. nici răspunderea în faţa Parlamentului nu trebuie confundate cu răspunderea Guvernului. o instituţie mixtă de drept constituţional şi de drept administrativ. în concluzie. sau a unei moţiuni de cenzură. care a fost la guvernare. care a dat votul de învestitură. 109 si simplu în neputinţa de a face faţă unei situaţii sau în rezolvarea defectuoasă a unui caz. Prima este o problemă care interesează ştiinţele politice. dar. (1). ne vom referi şi noi în cele ce urmează. nu trebuie confundată tragerea la răspundere a unui partid politic. (1). fapt ce ţine de exercitarea puterii. g 7 8 9 10 II. sau a membrilor acestuia. la care ne referim. mai ales Primului-ministru. 113 din Constituţie. 112 alin. (2). cea de-a doua este o problemă care interesează ştiinţele juridice. iar Parlamentul. de a da informaţiile cerute (inclusiv de către preşedinţii comisiilor parlamentare). potrivit art. până la adoptarea unei moţiuni simple. ' Dacă s-a promovat o moţiune de cenzură. în filozofia ecuaţiei democraţiei constituţionale. fapt ce ţine de competiţia pentru putere. logic. fireşte. nici răspunderea în faţa electoratului. potrivit art. De ce Guvernul răspunde numai în faţa Parlamentului? Cum s-a 11 arătat într-un comentariu anterior. se consideră a fi „răspunderi politice". fie au acţionat dincolo de acest cadru. de unde Iorgovan 195 . în ansamblul său sau a membrilor acestuia. Toate acestea. are în vedere „răspunderea politică" ca instituţie juridică. De asemenea. de la obligaţia de a răspunde la întrebări. cu formele de tragere la răspundere politică a Guvernului.

103 şi 85 alin. cum s-a arătat mai sus. Autorităţile publice j2 13 14 15 întrebarea de ce Guvernul răspunde numai în faţa Parlamentului. Astfel. hotărâtor pentru învestirea Guvernului este votul de încredere acordat de Parlament. (1). Aceasta reprezintă o altă consecinţă a poziţiei constituţionale a Guvernului. numai prin adoptarea unei moţiuni de cenzură. 1-a numit. corespunzătoare răspunderii politice a Guvernului este demiterea sa. De aceea. apropiată mai ales de aceea specifică regimului parlamentar. Teoretic. nu şi în faţa Preşedintelui României? Aşa cum rezultă din prevederile art. tocmai pentru a fi în consonanţă logică cu textele respective. ea făcându-se pe baza votului de încredere exprimat. hotărâtoare în procedura de învestitură este încrederea Parlamentului. Preşedintele României nu ar putea reveni asupra numirii făcute. (1). Numirea este. care. adică răspunderea politică a acestuia. demiterea acestuia. ca modalitatea cea mai gravă de control. De aceea. 110. întrucât pune în mişcare însăşi sancţiunea cea mai gravă prin care se realizează răspunderea politică a Guvernului. Guvernul ar putea răspunde şi în faţa Preşedintelui României. interpelări. dezbaterea unor moţiuni privind activitatea Guvernului etc. Răspunderea politică fundamentează. ce rezultă din votul acordat. Sancţiunea cea mai gravă. Demiterea unui prim-ministru în funcţiune de către Preşedintele României care a exercitat acest mandat între 1996-2000 a fost un abuz. însă. care trebuia să atragă declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a Preşedintelui. aşa cum prevede art. aşadar. (1) al art. 109 consacră principiul potrivit căruia Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului. Cât timp această încredere nu este retrasă. 85 alin. Demiterea ne apare. (1). şi celelalte modalităţi de control parlamentar asupra activităţii Guvernului . ca o sancţiune specifică dreptului public. ca urmare a retragerii încrederii acordate la învestitură. (2) al art. aşa cum prevede art. prin care se concretizează „răspunderea politică" la care ne referim. singura autoritate publică în faţa căreia Guvernul răspunde politic nu poate fi decât Parlamentul. „răspunderea politică" ne apare ca o răspundere constituţional-administrativă. deoarece ar însemna să încalce obligaţia de a numi Guvernul potrivit votului de încredere al Parlamentului.Art. sub aspectul naturii juridice.întrebări. 109 Titlul III. anchete parlamentare. iar prevederile alin. potrivit alin. 196 Iorgovan . un act obligatoriu pentru Preşedinte. Iar încrederea acordată poate fi retrasă. deoarece toate ar putea să conducă la formarea şi adoptarea unei moţiuni de cenzură. 113 alin.

prin acceptarea întregii liste prezentate de candidatul la funcţia de prim-ministru şi a programului guvernamental. adică Guvernului ca autoritate publică autonomă.Guvernul Art. ca la o moţiune de cenzură să se ajungă tocmai în urma prestaţiei politice a unui ministru. 109 III Principiul răspunderii solidare. aşa cum s-a observat în doctrina franceză. deoarece această greşeală priveşte echipa guvernamentală. mandatul de încredere ce rezultă din învestitură este pentru Guvern în întregul său. de care depind eficienţa politicii sale. Este ceea ce rezultă din prevederile art. dar tocmai acest fapt evocă principiul solidarităţii răspunderii la care ne referim. deşi ea rezultă din mandatul de încredere acordat Guvernului ca subiect de drept public distinct de membrii care îl compun şi deci răspunderea să nu mai corespundă obligaţiei din care ea rezultă. cabinetul în întregul său. Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară angajarea răspunderii penale a membrilor Guvernului. prin natura sa răspunderea penală este exclusiv individuală. cât şi a actului de numire a Guvernului de către Preşedintele României pe baza acestui mandat. numai Camera Deputaţilor. nu exclusiv pe cel care a făcut-o. Altminteri. însă. Nimic nu opreşte. Preşedintele îl poate 19 suspenda din funcţie pe membrul Guvernului a cărui urmărire penală s-a Iorgovan 197 . Având în vedere că răspunderea penală priveşte fapte săvârşite de i g membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor şi că acestea reprezintă atât o încălcare a mandatului de încredere acordat de Parlament. Dacă s-a cerut angajarea acestei răspunderi. Pentru greşeala unuia. în mod corespunzător. încetarea mandatului primit nu pot privi decât pe cel căruia i-a fost acordată. Guvernul a fost învestit pe baza 16 otului de încredere acordat. sunt compromise. încrederea Parlamentului fiind acordată întregii echipe guvernamentale. 103 alin. IV. întrucât. coeziunea şi coerenţa.Capitolul III. (2). Regimul constituţional al răspunderii penale. întrucât ar privi un alt subiect decât cel în sarcina căruia a fost constituită obligaţia. în bloc. astfel încât retragerea acestei încrederi şi. Altminteri. ar însemna ca răspunderea să fie atomizată. Guvernul nu poate acţiona decât ca un tot. situaţia este inversă decât în cazul răspunderii politice: ea poate privi numai pe fiecare membru în parte. „membrii cabinetului au interes să se supravegheze reciproc". De aceea şi răspunderea politică a fiecărui membru este solidară cu a tuturor celorlalţi. în ceea ce priveşte 17 angajarea răspunderii penale a membrilor Guvernului. De aceea. Guvernul poate fi demis în întregime.

198 Iorgovan . Ideea de „funcţionar vinovat" coincide cu ideea de „persoană fizică vinovată". mai ales. Autorităţile publice cerut. mai ales având în vedere gravitatea faptelor imputate. 109 Titlul III. 22 Două precizări mai sunt necesare: 1) textele Constituţiei se aplică atât miniştrilor în funcţie. ea rezultă din principiile generale de drept. şi-a pierdut drepturile electorale.Art. dar pentru fapte săvârşite în timpul mandatului şi 2) pentru săvârşirea altor infracţiuni. cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile sunt stabilite printr-o reglementare specială . Legea contenciosului administrativ nr. 52 şi principiilor prevăzute în art. cu modificările ulterioare. poate fi primul-ministru sau miniştrii titulari de ministere. 115/1999. ca şi în cazul trimiterii în judecată a Preşedintelui României.Legea responsabilităţii ministeriale nr. 107 alin. suspendarea este de drept Competenţa de judecată aparţine înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 21 Precizăm că. în caz de condamnare. Răspunderea poate privi şi Guvernul ca autoritate publică în faţa instanţei de contencios administrativ. chiar dacă el se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile. prin hotărârea de condamnare. membrii Guvernului „răspund potrivit dreptului comun". pentru că este contrar exercitării în condiţii normale a funcţiei respective dacă ar îndeplini-o în continuare. corespunzător dreptului fundamental al cetăţenilor prevăzut de art. formulare care trebuie interpretată într-un sens larg. 23 V. fie care urmare a unui proces în faţa instanţei de contencios administrativ. După suspendare primul-ministru poate cere revocarea celui în cauză. Răspunderea patrimonială a membrilor Guvernului. în cazul Guvernului. 29/1990 admite ca acţiunea să se facă şi împotriva „funcţionarului vinovat" de emiterea actului administrativ. potrivit art. In cazul în care cel urmărit penal a fost trimis în judecată. care nu au legătură cu exerciţiul funcţiei. cât şi celor care au fost în funcţie. potrivit alin. care. 96. în cadrul căreia se poate dispune arestarea sa şi. în ceea ce priveşte răspunderea patrimonială a unui membru al Guvernului. suspendarea constituind o cauză juridică de imposibilitate a exercitării atribuţiilor. pentru a facilita desfăşurarea urmăririi. (4). fie ca urmare a acţiunii civile în cadrul procesului penal. 20 Pe perioada suspendării considerăm că sunt aplicabile dispoziţiile art. 126 alin. (3). (6) din Constituţie. membrul Guvernului este demis de drept dacă. Instituţia suspendării nu creează o situaţie privilegiată care ar exclude posibilitatea revocării cât timp revocarea priveşte orice membru al Guvernului.

I. (2) al art. pct. 429/2003. 110 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. prin Legea de revizuire a Constituţiei. în sensul că. 110 încetarea mandatului (1) Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale. Textul art. cu excepţia revocării. (3) în situaţiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile articolului 103. a suferit o modificare. 110 Potrivit principiului disponibilităţii. pentru a răspunde patrimonial în solidar cu Guvernul. pe toţi membrii Guvernului care au votat pentru adoptarea hotărârii atacate sau numai pe cei care au semnat-o. Comentariu L Modificările aduse prin Legea de revizuire. Art. S-a urmărit să se menţioneze expres că „revocarea". în acest sens a început să se şi contureze practica instanţelor de contencios administrativ. De altfel. 53 din Legea nr.Capitolul III. ca Alin. la alin. ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile. (3). (2). modificare de ordin strict redacţional. 107 alin. în versiunea din 1991. Iorgovan 199 . unde s-a introdus aceeaşi precizare. Guvernul Art. cel vătămat poate chema în 24 judecată şi personal. s-a introdus precizarea „cu excepţia revocării" pentru a se pune în consonanţă această prevedere constituţională cu cea de la art. după formularea „situaţiile prevăzute la articolul 105". 110. (4) Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice. (2) ''Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106. până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.

pentru ca acestea să corespundă configuraţiei politice rezultate din alegeri. evocate anterior. potrivit art. Autorităţile publice modalitate de încetare a funcţiei de membru al Guvernului. Ipotezele încetării mandatului. 109 Titlul III. Dacă în situaţia anterioară încetarea mandatului primit de Guvern era consecinţa faptului că el expirase. noul Parlament va trebui să-şi exprime propria sa opţiune cu privire la componenţa Guvernului şi programul acestuia. de această dată încetarea mandatului este consecinţa fie a faptului că Parlamentul 1-a retras. 110 a rămas identic. 106. încetarea mandatului Guvernului are loc la data validării alegerilor generale sau la data demiterii sale. 107 alin. II. Prin urmare. Demiterea Guvernului este consecinţa încetării mandatului chiar pe timpul funcţionării Parlamentului care a acordat acest mandat. respectiv a faptului că primul-ministru este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile. expiră o dată cu validarea alegerilor generale. nu se poate aplica şi Primului-ministru. în mod firesc. De vreme ce.Art. Guvernul nemaiavând sprijinul majorităţii parlamentare prin votul căreia a fost învestit. în schimb. o dată validate mandatele deputaţilor şi senatorilor. fiind înlocuit de un prim-ministru interimar. iar modificările intervenite la alte articole destinate Guvernului. dar şi în situaţia în care primul-ministru şi-a pierdut această calitate sau nu o poate exercita mai mult de 45 de zile. Prima ipoteză reprezintă consecinţa faptului că mandatul acordat Guvernului de Parlament. potrivit art. ca urmare a adoptării potrivit art. în rest. pentru primul-ministru încrederea acordată 200 Iorgovan . Rezultă că. deoarece numai din acel moment nou Parlament este în situaţia să-şi manifeste încrederea în echipa guvernamentală pe care înţelege să o sprijine. voinţa Parlamentului anterior îşi produce în continuare efectele. comentariile noastre din 1992 îşi păstrează pe deplin actualitatea. 113 a unei moţiuni de cenzură. până ce Parlamentul rezultat din alegeri nu este încă în situaţia să se manifeste. fie a faptului că primul-ministru a încetat să mai fie. încetarea mandatului acordat de Parlament intervine nu numai când acesta îşi retrage încrederea acordată la învestitură. membru al Guvernului. (3). textul art. n-au influenţe asupra modului de interpretare a textului. deşi votul de încredere se acordă pentru întreaga listă a Guvernului şi acesta este învestit „în bloc" şi nu fiecare membru în parte. prin votul de încredere exprimat.

80 alin. (2). ceea ce înseamnă îndeosebi activitatea de conducere generală a administraţiei publice. care pot fi realizate de un Guvern demisionar. trebuie făcută distincţie între acţiuni de esenţă politică. Aşa cum. activitatea sa fiind exclusiv de administrare a treburilor publice. 103 alin. dar Constituţia obligă la identificarea acesteia. Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice. potrivit art. De această dată. De aici rezultă că un Guvern demisionar nu poate finaliza negocieri politice internaţionale. Desigur. la „arbitrajul" Curţii Constituţionale. reprezentând acţiuni pe linia realizării politicii externe a României. (4) şi în cazul prorogării atribuţiilor Guvernului al cărui mandat a încetat. ci a prorogării atribuţiilor sale. potrivit art. Este o soluţie constituţională de natură să asigure. 63 alin. 110 are un caracter intuitu personae. Guvernul demisionar. angajând statul român în realizarea anumitor obiective cu participarea altor state sau sub egida diferitelor organisme internaţionale sau regionale. continuitatea acţiunii guvernamentale. similar cu prorogarea mandatului Camerelor după expirarea acestuia. 104 alin. în calitate de candidat la această funcţie. potrivit art. Aceste aspecte şi altele asemenea exced sfera „administrării treburilor publice". Iorgovan 201 . a solicitat acordarea încrederii şi a reuşit să obţină votul necesar. ce intră în competenţa unui Guvern cu depline puteri şi acţiuni de esenţă administrativă. de la acea dată ei îşi vor începe exerciţiul mandatului lor. deoarece conform art. e) din Constituţie. în cazul prorogării mandatului Camerelor. acesta nu îşi va putea îndeplini toate atribuţiile. Guvernul Art. 63 alin. 146 lit. III. (4). funcţionarea Guvernului nu mai este consecinţa încrederii acordate de Parlament. chiar într-o formă amputată.Capitolul III. (2). (2) sau. în ceea ce priveşte problemele interne. acestea nu îşi vor putea îndeplini integral atribuţiile. cum rezultă de altfel din prevederile art. deoarece el este cel care. Prorogarea este până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern. potrivit art. Se înţelege că în caz de conflict politic deschis şi pentru a evita blocarea Guvernului demisionar se va ajunge la „arbitrajul" Preşedintelui României. Graniţa nu este uşor de realizat de fiecare dată. după caz.

informarea Parlamentului (art. Autorităţile publice Capitolul IV Raporturile Parlamentului cu Guvernul Art. de Senat sau de comisiile parlamentare. Originea acestui text se află în textele care preconizau dreptul Adunării Deputaţilor de a controla activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.Art. pe care Proiectul Constituţiei României a inclus-o în capitolul consacrat Guvernului. încet. 111 Informarea Parlamentului (1) Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice. (2) Membrii Guvernului au acces Ia lucrările Parlamentului. în primul articol (art. Comentariu I. în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor. în Comisia de elaborare a Proiectului de Constituţie. respectiv dreptul Senatului de a controla activitatea Serviciului Român de Informaţii. prin intermediul preşedinţilor acestora. pentru conţinutul acestuia s-a avut în vedere Titlul V din Constituţia Spaniei. 108) problema răspunderii politice a Guvernului. solicitarea informării este obligatorie. după discutarea Tezelor în Adunarea Constituantă. asupra întregii administraţii publice. Dacă Ii se solicită prezenţa. Geneza textului. 111 Titlul III. Este cert că atunci când s-a conceput structura Proiectului Constituţiei şi s-a ajuns la concluzia unui capitol consacrat raporturilor Parlamentului cu Guvernul. mai apoi. sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor. Cum spaniolii au inclus în acest titlu. 109 din Constituţia Spaniei) a devenit prima problemă a capitolului la care ne referim din Constituţia României. 202 Iorgovan . încet s-a conturat ideea necesităţii unui text care să reprezinte un fel de sediu general al controlului parlamentar asupra Guvernului şi. participarea lor este obligatorie. în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat.

s-a adăugat partea finală „în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor". întrucât Comisiile. cum 5 remarca şi Ion Vida într-o lucrare consacrată puterii executive. Cu privire la această instituţie. al mai multor grupuri parlamentare. după caz. în Adunarea Constituantă au fost discuţii foarte serioase. se constituie cu respectarea configuraţiei politice a Parlamentului2). argumentele aduse pentru admiterea sau. nu mai puţin. M. (1) în Proiectul Constituţiei a avut redactarea: 2 Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor. ca şi birourile Camerelor. se impun câteva precizări: a) controlul sub forma obligaţiei de a prezenta informaţii 2) '•M. dar. idee care coincidea cu viziunea Comisiei de elaborare a Proiectului de Constituţie. Partea a H-a. şi în Constituantă în particular. prin intermediul preşedinţilor acestora". 33/1991. Se spune că legiuitorul nu face confidenţe. pentru respingerea unui amendament sunt esenţiale în procesul de interpretare a textului. Principii ale reglementării. de Senat sau de Comisiile parlamentare. este de reţinut că Adunarea Constituantă a respins un amendament formulat de un deputat al opoziţiei. ca de pildă noţiunea de „organe ale administraţiei publice". dezbaterile din Parlament în general. Pentru respingerea amendamentului din partea Comisiei Constituţionale s-a argumentat că membrii unui grup parlamentar pot solicita asemenea informaţii prin intermediul preşedinţilor comisiilor din care fac parte.Capitolul IV. Of. Partea a Ii-a. prezumându-se că solicitarea informaţiilor în acest cadru reflectă un interes politic mai larg. nr. In acest sens. la care. Iorgovan 203 . La această formulare s-a ajuns plecându-se de la un amendament care cerea să se prevadă expres că Guvernul îşi desfăşoară activitatea sub controlul Parlamentului. atât asupra 3 noţiunilor utilizate. 111 Prima parte a alin. nr. 33/1991. de descifrare a ceea ce uzual numim „voinţa legiuitorului" sau „rado legis". Raporturile Parlamentului cu Guvernul Art. Of. în urma dezbaterilor din Adunarea Constituantă. iar trimiterea de informaţii reprezintă tocmai o dimensiune a acestui control. H. cât şi asupra sferei de extensie a controlului parlamentar asupra Guvernului şi administraţiei publice''. care cerea ca informaţiile să fie date şi la solicitarea grupurilor parlamentare. inclusiv legiuitorul 4 constituant.

f) obiectul controlului îl reprezintă doar informaţiile şi documentele care pot fi făcute publice. apare ca fiind nerealistă. de pildă. 31 alin. textul protejând deopotrivă şi instituţiile publice care sunt obligate să asigure „informarea corectă" numai în problemele care ţin de competenţa lor şi numai dacă „informarea" nu pune în pericol realizarea atributelor legale ale autorităţilor. d) obligaţia de a prezenta informaţii şi documente există numai dacă cererea vine din partea preşedinţilor Camerelor sau comisiilor. în mod corect. cu toate consecinţele care decurg de aici (nu este de conceput. 111 se referă la accesul membrilor Guvernului la lucrările Parlamentului. ce realizează administraţia publică în virtutea principiului autonomiei locale). cât şi de la nivel local (inclusiv autorităţile locale alese. Fiind învestiţi pe baza votului de încredere al Parlamentului. referitoare la aprobarea unor cheltuieli bugetare fără stabilirea sursei de finanţare. Nerespectarea acestei obligaţii. şi nu din partea unui parlamentar. (5). Semnificaţii în procesul legislativ. mai ales că ei pot avea şi 204 Iorgovan . 138 alin. pentru analiza şi fundamentarea diferitelor opţiuni. în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat. (2) al Constituţiei. evident că accesul membrilor Guvernului la lucrările în plen sau în comisiile Camerelor este liber şi asigurat.Art. de Senat sau de comisiile parlamentare are o deosebită importanţă. atât de la nivel central. Prezentarea informaţiilor şi documentaţiilor cerute de Camera Deputaţilor. solicitarea informării este obligatorie. anularea unui act administrativ de o Cameră sau comisie parlamentară). Tocmai de aceea. cât şi orice organ al administraţiei publice. Autorităţile publice priveşte atât Guvernul. tocmai fiindcă nu poate fi executată. 111 Titlul III. b) este vorba. îndeosebi în cadrul procesului legislativ. (1). c) solicitările făcute de către Camere sau comisii nu pot depăşi sfera activităţii guvernamentale şi a administraţiei publice. Ultimul alineat al art. prin excelenţă. e) solicitarea informaţiilor şi documentelor trebuie să vizeze situaţii ce ţin obiectiv de natura controlului parlamentar şi nu de interese personale ale parlamentarilor. potrivit alin. dacă are ca efect încălcarea interdicţiei prevăzute la art. demagogică. sub aspect strict economic şi financiar. are drept consecinţă neconstituţionalitatea măsurii astfel adoptate care. referitor la dreptul la informaţie nu consacră „privilegii" pentru parlamentari în raport cu restul cetăţenilor. autorul citat reţine că art. de un control politic. III.

105 alin. cum s-a arătat la un comentariu anterior. ca regulă. pe baza căruia membrii Guvernului au fost numiţi în funcţiile pe care le deţin. fiind înscrisă expres în unele constituţii (de exemplu art. forme juridice prin care se concretizează răspunderea politică a Guvernului faţă de Parlament. Pentru acelaşi motiv. Guvernul Art. De altfel. 110 din Constituţia Spaniei). implicit. care sunt instrumentele juridice uzuale într-un regim parlamentar de control al Parlamentului asupra executivului. 112 • > întrebări. 54 din Legea nr. Textul constituţional la care ne referim are ca obiect de reglementare întrebarea şi interpelarea. 124 este reprodus astfel cum a fost modificat şi completat prin art. 71 alin. dacă li se solicită prezenţa. Este o obligaţie ce rezultă din însăşi logica mandatului încredinţat. în condiţiile prevăzute de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului. în fond. iar alte constituţii admit prezenţa membrilor Guvernului la lucrările Parlamentului numai când această prezenţă este solicitată (de exemplu art. "Art. participarea este obligatorie. potrivit art. soluţia participării membrilor Guvernului.r Capitolul III. Iorgovan 205 . accesul membrilor Guvernului la lucrările Parlamentului este una dintre consecinţele implicate de mandatul de încredere acordat Guvernului. (2) şi art. 429/2003. 100 din Constituţia Belgiei). pct. (1). Art. 112 calitatea de parlamentari. (1) Guvernul şi fiecare dintre membrii săi au obligaţia interpelări şi să răspundă la întrebările sau la interpelările formumoţiuni simple late de deputaţi sau de senatori. este specifică regimului parlamentar. după caz. Comentariu 1. fără condiţionări şi proceduri prealabile. cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări. (2) Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire Ia o problemă de politică internă sau externă ori. Noţiuni şi clasificări. I.

153 alin. prin interpelare se înţelege „o cerere adresată Guvernului sau unui membru al acestuia de către un senator sau un grup parlamentar. Din coroborarea art. în ansamblul ei. prin care se solicită explicaţii asupra politicii Guvernului în probleme importante ale activităţii sale interne sau externe" [art. de unde şi soluţia logică a Constituţiei. textul la care ne referim are ca obiect de reglementare şi instrumentul juridic prin intermediul căruia Camera.. Prin întrebare se cere Guvernului sau." [art. Autorităţile publice De asemenea. după caz. la care ne referim. să confirme dacă o anumită informaţie este exactă. întrebările. Astfel. a posibilităţii adoptării de către Cameră a unei moţiuni simple cu privire la problema ce a făcut obiectul interpelării. nr. după cum constant s-au exprimat autorii de drept public. al unei aprige dispute politice între majoritate şi opoziţie. respectiv. unui membru al Guvernului. la care se referă acest text. referitor la actele juridice.Art.) solicitarea de a răspunde dacă un fapt este adevărat. 112 este un act juridic al Camerei Deputaţilor şi. este instrumentul juridic prin intermediul căruia se exprimă.. Interpelarea. moţiune simplă. denumită prin legea de revizuire a Constituţiei. sunt. una dintre Camerele Parlamentului. al Senatului şi nu un act exclusiv politic.02. 206 Iorgovan . Of. dacă întrebările şi interpelările sunt instrumente juridice la îndemâna fiecărui parlamentar. adoptă o poziţie faţă de o problemă politică care a făcut sau nu obiectul unei interpelări. se referă la strategii politice care conduc la dezbateri politice. necesitatea anumitor reguli de formă şi de fond ale moţiunii simple. De aici.2001. care conturează regimul "Republicat în M. de regulă. 112. într-o chestiune politică. 67. (2)]. dacă se intenţionează să se adopte o poziţie cu privire la o problemă ce a făcut obiectul întrebării. orale. dacă este cunoscută o anumită problemă şi. chiar dacă acest act este rezultatul. moţiunea. (1)]. în acelaşi Regulament. pentru întrebare întâlnim următoarea definiţie: „ (. cu art. dacă o informaţie este exactă. aşadar. în Regulamentul Senatului României ". nu de puţine ori. rezultă că moţiunea simplă adoptată în baza art. desigur. 58/2. 157 alin. 112 Titlul III. şi se referă la o chestiune concretă. dacă Guvernul să comunice Senatului documentele ori informaţiile solicitate de senator sau dacă are intenţia de a lua o hotărâre într-o problemă determinată.

în ansamblul său. noţiunea ca atare. respectiv a unei moţiuni ad-hoc. Pentru ca aceste moţiuni să fie deosebite de moţiunile de cenzură. nefiind prevăzută expres de Constituţie. în schimb. Aici suntem într-un caz tipic de modificare a textului Constituţiei pentru a fi pusă şi litera acesteia în acord cu practica creată în spiritul Legii fundamentale. prin Legea de revizuire a Constituţiei s-a modificat fostul art. fără echivoc. la răspunsul oferit de un ministru la o interpelare. devenit art. Iorgovan 207 9 10 u 12 13 . nu reprezentau o „reacţie" a Camerei la problema care a făcut obiectul unei interpelări. însă. Dată fiind această situaţie. (2) scoate în evidenţă. foarte explicit în legătură cu situaţiile în care putea interveni o asemenea moţiune. marcând o victorie a forţelor politice care au iniţiat-o şi susţinut-o. atât prin înscrierea în denumirea articolului şi a noţiunii de moţiune simplă. în practica parlamentară creată pe baza Constituţiei din 1991 s-au iniţiat constant de către opoziţie. în felul acesta se pune la dispoziţia parlamentarilor un instrument mai eficient de realizare a funcţiei de control a Parlamentului asupra Executivului şi a administraţiei publice. în Regulamentele Camerelor. Justificarea revizuirii. efecte în plan politic. de moţiune simplă s-a conturat prin cutumă parlamentară. • J jc apiicabil. 112 . dincolo de litera alin. rezultând din noua redactare a textului că moţiunea prin care una dintre Camerele Parlamentului îşi exprimă poziţia cu privire la problema care a făcut obiectul unei interpelări este doar o specie a moţiunii simple.Capitolul III. Nerespectarea acestor reguli oate da dreptul Preşedintelui Camerei de a nu supune moţiunea simplă dezbaterii plenului. (2) a fostului art. mai mult. posibilitatea adoptării unei moţiuni simple pentru o problemă oarecare de politică internă sau externă. Noua formulare a alin. dar are. cât şi prin arătarea nuanţată a ipotezelor în care poate să intervină aceasta. ori la anumiţi membri ai acestuia. Textul Constituţiei din 1991 nu era. II. Guvernul Art. Adoptarea unei moţiuni simple nu are ca efect juridic direct căderea Guvernului sau revocarea ministrului interpelat. 111. care se finalizau prin votul ambelor Camere în şedinţă comună şi care aveau drept scop demiterea Guvernului. 112. dar nici nu se putea spune că era interzisă de vreun text constituţional. 111. în fiecare Cameră a Parlamentului. ci pur şi simplu reprezentau atacuri politice ale parlamentarilor din opoziţie la Guvern. moţiuni. care. au fost denumite moţiuni simple.

fie în sensul restricţionării dreptului parlamentarilor de a adresa întrebări şi interpelări. în mod înţelept. excesul de moţiuni simple. motive majore care ne îndreptăţesc să afirmăm că noua versiune a alin. în ceea ce priveşte alin. Excesul de moţiuni. Aşa. 14 Nu mai puţin. pe această linie atât în Adunarea Constituantă. prin Legea de revizuire a Constituţiei s-a introdus formularea din final „în condiţiile prevăzute de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului" tocmai pentru a înlătura interpretările politicianiste în legătură cu procedura de formulare a întrebărilor şi interpelărilor şi. revenind la practica parlamentară de la noi. Parlamentul a respins acest amendament. 15 Este de reţinut că în procesul de revizuire a Constituţiei s-a formulat un amendament care propunea ca într-o sesiune parlamentară să se poată iniţia un număr de cel mult trei moţiuni simple. de către majoritatea parlamentară a Camerei respective. fie în sensul obligării Guvernului de a răspunde în termene cât mai scurte. De altfel. 112 Titlul III. Sunt. 16 III. fără probleme. dar acest aspect ţine de esenţa luptei politice. de pildă. cu efecte benefice nu numai asupra democraţiei constituţionale în România. este de natură a transmite în electorat un mesaj negativ asupra forţei şi seriozităţii partidelor politice care formează minoritatea parlamentară. dar poate avea şi efecte contrare. (2) va conduce la un plus de responsabilitate în viaţa parlamentară a ţării. în Danemarca. cum s-a subliniat mai sus. Semnificaţia revizuirii. Adunarea Constituantă a respins amendamentul care cerea să se precizeze în Constituţie termenul de cel mult 10 zile pentru formularea răspunsurilor la întrebările şi interpelările Parlamentului. dar şi asupra nivelului de trai al românilor. aici. 14 din Constituţie). de redactare a răspunsurilor Guvernului. de exemplu. este consacrat principiul după care„Nici un ministru nu mai poate rămâne în funcţiune dacă Fulketing-ul (Parlamentul) i-a retras încrederea" (art. respectiv. limitarea numărului de moţiuni este o soluţie contrară libertăţii luptei politice în Parlament şi ar conduce la limitarea artificială a controlului parlamentar asupra Guvernului. care sunt respinse. poate conduce la fortificarea politică a opoziţiei şi la erodarea forţelor politice de la guvernare. precum şi amendamentul care j 208 Iorgovan . (1). Autorităţile publice cu ecoul corespunzător în ochii opiniei publice. Cine iniţiază o moţiune simplă îşi asumă un risc şi într-un sens şi în celălalt.Art. cât şi în procedura de revizuire a Constituţiei s-au exprimat diferite puncte de vedere.

la cereri de demisii şi chiar la demisii din funcţii guvernamentale. IV. a respins un amendament care propunea ca într-o sesiune parlamentară să se iniţieze un număr de cel mult 3 moţiuni simple. cu privire la răspunsul la întrebări şi interpelări. pot împuternici o persoană (de exemplu primul-ministru pe ministrul în relaţia cu parlamentul. în procedura de revizuire a Constituţiei. se vor contura 18 anumite reguli şi în relaţia politică dintre Guvern şi Parlament. în sensul de a obliga pe primul-ministru şi fiecare dintre membrii Guvernului de a răspunde personal la întrebările şi la interpelările formulate de deputaţi sau de senatori. Nu în puţine ţări. un ministru pe un secretar de stat) să prezinte răspunsul. în procedura de revizuire a Constituţiei 17 s-a formulat şi propunerea de amendare şi a alin. prin cutumă parlamentară. în timp. îi pun în imposibilitatea de a se prezenta (de exemplu. fiind motivul pentru care limitarea numărului de moţiuni ar fi apărut ca o soluţie nedemocratică.1991. cum este şi în cazul ţării noastre. (1).11. necunoscută de Constituţiile ţărilor Uniunii Europene. şi printr-o persoană împuternicită. în orice Parlament. Iorgovan 209 . Of. dar pentru aceasta textul Constituţiei trebuie să permită un joc politic mai elastic. 112 erea să fie menţionată sancţiunea ce intervine pentru Guvern şi membrii Guvernului dacă nu răspund în termenul fixat de Constituţie ". dar atunci când sarcini ale Executivului. dacă apreciază că absenţa Primului-ministru sau a ministrului interpelat nu este justificată. în mod corect Parlamentul a respins şi acest amendament deoarece răspunsul la o întrebare sau la o interpelare se face. In orice caz. ceea ce nu ar fi fost posibil prin adoptarea amendamentului propus. 33/7. practica parlamentară contemporană confirmă că nu de 19 puţine ori de la întrebări sau interpelări se ajunge la Comisii de anchetă. Partea a Ii-a nr. In felul acesta. sunt plecaţi în misiune oficială în străinătate) în Parlament.Capitolul III. Nimic nu opreşte pe cel care a formulat interpelarea. Problema înlocuitorului. De aici nu trebuie înţeles că Primul ministru sau miniştrii nu au obligaţia de a veni în Parlament să răspundă la întrebări şi interpelări. iar Parlamentul. să depună diligentele politice necesare pentru adoptarea unei moţiuni simple. un membru al Guvernului se ocupă de relaţia cu Parlamentul. "M. Guvernul Art. interne sau externe.

adoptarea moţiunii de cenzură. curmând situaţia anormală astfel produsă. Moţiunea de cenzură este simetric opusă votului de încredere. potrivit art. 1 din Constituţia Spaniei). însă. Fundamentarea instituţiei.Art. prin formarea unui nou Guvern. pe toată durata misiunii sale. deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia. Comentariu I. dar şi a necesităţii ca. 111 alin. echilibrul dintre Parlament şi Guvern să fie restabilit. pe baza sa. (3) Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Moţiunea de cenzură Art. Autorităţile publice Este adevărat. pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură. 113 Titlul III. deci. 113 (1) Camera Deputaţilor şi Senatul. creează posibilitatea ca. este demis. cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. 110 alin. cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114. (4) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă. nu mai există. (2). şi deci încrederea pe care o presupune. Guvernul să se bucure de sprijinul majorităţii parlamentare prin votul căreia el s-a format. mandatul de încredere acordată de Parlament încetează. 210 Iorgovan . Rezultă. o nouă moţiune de cenzură. unele Constituţii trimit la regulamente cu precizarea că prin regulamentele Camerelor se poate rezerva un timp minim pentru acest tip de dezbateri (de exemplu art. a Guvernului. că mandatul de încredere are nu numai semnificaţia învestirii. (2) Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. în şedinţă comună. Prin adoptarea moţiunii de cenzură. în aceeaşi sesiune. întrucât prin adoptarea ei Parlamentul retrage încrederea acordată Guvernului la învestitură. Atunci când acest sprijin. iar Guvernul.

113 Mandatul de încredere. să fie iniţiată. Faţă de rigiditatea procedurii de dizolvare a Parlamentului prevăzută de art. cum iniţierea acesteia în acelaşi scop poate să fie şi rezultatul unei înţelegeri a partidelor cu prezenţă parlamentară. la alin. 101 al Proiectului. 1 al Constituţiei. din care rezultă autonomia acestora. singurul pe temeiul căruia Guvernul poate în mod normal funcţiona.Capitolul IV. Comentariul acestui text ne conduce. fenomene politice interne şi externe. consacrat rolului şi structurii Guvernului (în prezent art. dar acest lucru nu este obligatoriu. consacrat expres prin Legea de revizuire. între timp. potrivit art. art. constituie esenţa raporturilor dintre Parlament i Guvern. au devenit depăşite faţă de evenimente. odată ce un Guvern a primit votul de învestitură de la o majoritate parlamentară. mai ales atunci Iorgovan 211 . Raporturile Parlamentului cu Guvernul Art. care se dovedesc a fi necorespunzătoare nevoilor politicii reale ale ţării sau se dovedeşte că formulări corecte la data învestiturii. 89 nu este exclus ca o moţiune de cenzură. la unele din comentariile anterioare. impune regula după care Guvernul nu îşi poate realiza programul de guvernare decât atâta timp cât Parlamentul îi îngăduie să o facă. dar ea poate fi iniţiată şi din considerente legate de prestaţia Primului-ministru sau a unuia dintre membrii Guvernului. aceasta ar trebui să îl spijine. 109. ca expresie a principiului separaţiei şi echilibrului dintre puterea legislativă şi cea executivă. 102 alin. în afară de articolele deja citate avem în vedere şi art. 61 alin. Programul politic de guvernare este şi rămâne al Guvernului. de majoritatea parlamentară pentru a forţa alegeri anticipate. dar principiul separaţiei şi echilibrului puterilor. paradoxal. Dacă se împlinesc condiţiile prevăzute de art. Iniţierea unei moţiuni de cenzură poate să fie legată şi de imperfecţiuni ale programului de guvernare. respectiv. 89. precum şi a funcţiilor lor specifice. (1). Preşedintele este obligat să dizolve Parlamentul. (1) şi. S-a arătat cu acel prilej că în procesul de elaborare a Proiectului de Constituţie verbul „a aproba" din formularea fostului art. prin logica internă a instituţiilor la care ne referim. Este de presupus că într-o viaţă politică coerentă. 102) a fost înlocuit de verbul „ a accepta" tocmai pentru a nu fi pus Parlamentul când votează o moţiune de cenzură într-o situaţie de duplicitate politică. (4) al art. înţelegere la care a achiesat sau nu Preşedintele României. cu şanse de reuşită. în îndeplinirea rolului constituţional ce le revine.

în mod legal. 113 Titlul III. în Parlament. pentru a se evita adoptarea. Având în vedere că depunerea moţiunii declanşează procedura parlamentară şi că. Pentru aceeaşi raţiune. numai din dorinţa de a destabiliza încrederea în Guvern şi sprijinul de care se bucură ca urmare a acestei încrederi. format după alegerile parlamentare din 2000. moţiunea trebuie comunicată Guvernului. cu excepţia cazului în care Guvernul şi-a angajat răspunderea. potrivit art. moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. 1o Textul constituţional nu reglementează în cât timp trebuie convocate Camerele Parlamentului în şedinţă comună după depunerea moţiunii. 89 alin. Este o măsură de raţionalizare a procedurii parlamentare. ea se comunică Guvernului. II. nici supusă votului. Iniţierea şi comunicarea moţiunii. cunoscându-i conţinutul. ea nu poate. Alta este situaţia când un singur partid formează Guvernul. Aceluiaşi scop îi este subordonată şi interdicţia ca semnatarii unei moţiuni respinse să poată iniţia o nouă moţiune. făcute în scop şicanator. pentru ca acesta. demiterea Guvernului este un act tot atât de important ca şi învestirea lui. cum este cazul. în cazul în care moţiunea nu a fost iniţiată de un număr de parlamentari care să satisfacă această cerinţă.Art. Autorităţile publice când majoritatea parlamentară este rezultatul unei alianţe de partide sau când mai multe partide participă cu reprezentanţi în Guvernul format. fiind o condiţie de validitate. să se poată apăra. aşa cum a fost cazul Guvernului Stolojan (1991-1992) sau a guvernelor din perioada 1997-2000. deschiderea unei crize guvernamentale fiind un act ale cărui consecinţe pot să conducă. Este de precizat că textul la care ne referim nu a făcut obiectul revizuirii Constituţiei. în prezent. (1) la dizolvarea Parlamentului. 9 O dată cu depunerea moţiunii. 114. în fond. al Guvernului Năstase. însă. 212 Iorgovan 7 . g Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor. la data depunerii. dar Parlamentul a respins un amendament prin care se propunea ca moţiunea de cenzură să aibă ca obiect retragerea încrederii unui membru al Guvernului. cu sprijinul. Este o cerinţă de natură să prevină iniţierea moţiunii nereprezentative. prin surprindere. al altor partide politice. în aceeaşi sesiune. a unei moţiuni. să fie luată în discuţie. în condiţiile art. rezultă că şi convocarea Camerelor trebuie făcută la aceeaşi dată.

nu pot fi decât concomitente. Este o soluţie care îngreunează. pentru dezbaterea ei. în cazul moţiunii de cenzură ei pot împiedica adoptarea moţiunii. cum s-a arătat şi Iorgovan 213 . 102 alin. III. purtând tratative. IV. în sensul că asigură realizarea politicii interne a ţării în tot şi în toate. promovând proiecte de legi în Parlament. Sintagma „administrarea treburilor publice". 110 alin. răspunde. sesizarea Guvernului. cât şi demiterea lui. 85 alin. Efectele moţiunii. adoptând acte exclusiv politice etc. Moţiunea de cenzură poate fi j 2 adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţă comună. Dezbaterea şi adoptarea moţiunii. a Guvernului demisionar. iniţiind negocieri. care se face tot în Camerele reunite în şedinţă comună. Trebuie observat că. ca urmare a adoptării unei moţiuni 13 de cenzură. între sarcinile Guvernului demisionar şi sarcinile 15 Guvernului învestit prin votul Parlamentului [adică între art. a acestei activităţi. O dată cu demiterea Guvernului.Capitolul IV. (4) şi art. (1)] există o semnificativă nuanţare. cum se arată şi în comentariul din 1992 al Constituţiei. în egală măsură. dacă la votul de încredere cei ce absentează sunt o piedică pentru întrunirea majorităţii necesare. prevăzută de art. potrivit art. Până la depunerea jurământului de către membrii 14 noului Guvern. de îndeplinirea actelor necesare pentru administrarea treburilor publice. se declanşează procedura de învestire a unui nou Guvern. prin comunicarea moţiunii. privind acordarea încrederii pentru formarea Guvernului. (1). prevenindu-se pericolele extrem de grave pe care le-ar implica întreruperea. spre a se respecta caracterul urgent al procedurii şi echilibrul pe care ea 1-a instituit. Astfel. atât formarea Guvernului. Este o soluţie simetrică cu aceea a art. încheind acte internaţionale. (4). cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. 11 şi convocarea Parlamentului. cu necesitatea asigurării continuităţii acţiunii guvernamentale. Raporturile Parlamentului cu Guvernul Art. Guvernul demisionar îndeplineşte numai actele necesare „pentru administrarea treburilor publice". cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. (3). echipa guvernamentală anterioară. 103 şi art. se conciliază principiul potrivit căruia Guvernul se poate forma şi poate funcţiona numai în condiţiile mandatului de încredere acordat de Parlament. 103 alin. 113 Aceste două acte. Singura deosebire este că. Dacă Guvernul care a primit votul de învestitură „are puteri depline". 110 alin. oricât de puţin.

să aibă ca efect şi aprobarea unei alte echipe guvernamentale. în general. nici în planul ştiinţei dreptului public. după adoptarea şi intrarea în vigoare a Constituţiei UE şi după integrarea României în Uniunea Europeană. 16 Tocmai aceste dificultăţi au determinat Comisia de elaborare a Proiectului de Constituţie şi. depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului. Comisia de revizuire a Constituţiei. cu un grad mare de probabilitate. soluţie care ar fi determinat folosirea moţiunii de cenzură în viaţa politică a ţării cu un spirit sporit de responsabilitate. pct. 114 Titlul III. desigur. în 1990-1991. în sensul că adoptarea moţiunii de cenzură. soluţie care se practică în R. nu este echivalentă. asupra unui program. 110. apoi.Art. în şedinţă comună. (3) al art. fiind una din problemele care. "Alin. Din păcate. în anii ce vin. 214 Iorgovan . proiectul de lege prezentat.F. Autorităţile publice la comentariul de la art. să sugereze clasei politice soluţia moţiunii'de cenzură pozitivă. va figura pe lista obiectivelor viitoarei revizuiri. I. 55 din Legea nr.G. a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Angajarea răspunderii Guvernului Art. care conduce la demiterea Guvernului în funcţiune. Este evident că un Guvern demisionar nu poate negocia şi încheia capitole în procedura de integrare Europeană a României. a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege. 114 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. (2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură. această idee nu a fost acceptată nici de către Adunarea Constituantă. mai cu prudenţă. (3)" Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2). în 2002-2003. 429/2003. 114 (1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. a Parlamentului. modificat sau completat. a fost votată în condiţiile articolului 113. şi nici în faza negocierilor politice. de exemplu. de revizuire a Constituţiei. cu prezenţă parlamentară. 17 Va fi aici una dintre punţile de încercare a liderilor partidelor politice.. nici în planul ştiinţei politice cu sintagma „asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării".

II. potrivit art. ce reclamă stabilirea de măsuri urgente. fără a fi provocată de Guvern. care sunt de competenţa Parlamentului. dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere. 113 alineatul ultim. pentru a face faţă unei împrejurări deosebite. a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. (2) al art. cu amendamente acceptate de Guvern. nu reuşeşte să îşi realizeze programul de guvernare şi programul legislativ datorită faptului că majoritatea parlamentară nu funcţionează sau nu doreşte să funcţioneze. a unei declaraţii de politică penală cu sprijinul majorităţii parlamentare pe care se întemeiază şi în condiţii de maximă celeritate. (2). aparent. Guvernul se expune riscului formulării şi adoptării unei moţiuni de cenzură. Fundamentarea instituţiei. astfel. Guvernul se poate confrunta cu o situaţie parlamentară anormală. de aceea ea poate fi formulată şi de parlamentarii care. (4) în cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3). 113 alin. se consideră adoptat. în şedinţă comună. Guvernul urmăreşte adoptarea unui program. iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern. în termen de 3 zile de la prezentare. Este o moţiune de cenzură provocată. Noţiune. angajarea răspunderii Guvernului se face prin prezentarea programului. Raporturile Parlamentului cu Guvernul Art. în condiţiile prevăzute de art. potrivit alin.itolul IV. şi o iniţiativă din partea Guvernului pentru denunţare unilaterală. nu mai sunt în drept să iniţieze o asemenea moţiune. In acest scop. Apare. Prin angajarea răspunderii sale. ca orice contract. se bucură de încrederea majorităţii parlamentarilor. Instituţia la care ne referim pleacă de la teza după care „contractul de guvernare" îngăduie. 114 se poate formula o moţiune de cenzură. 114 după caz. deşi. Angajarea răspunderii Guvernului reprezintă o procedură parlamentară prin care. Comentariu I. o situaţie de conflict politic între Iorgovan 215 .

în sensul că proiectul de lege. ipoteză în care se dezbate moţiunea şi nu „documentul" guvernamental. Moţiunea trebuie depusă până la împlinirea termenului de 3 zile. la vot se supune moţiunea de cenzură şi nu documentul pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea. iar pentru clarificarea acestei situaţii şi intrarea în normalitate unele dintre Constituţiile ţărilor Uniunii Europene au reglementat şi această instituţie. Dacă nu există moţiune de cenzură. al programului de guvernare sau al declaraţiei de politică generală. ori dacă moţiunea depusă a fost respinsă. Partea interesantă constă în faptul că ceea ce face obiectul angajării răspunderii nu poate face obiectul manifestării de voinţă a unei majorităţi parlamentare. dacă nu se depune o moţiune de cenzură. declaraţia de politică generală sau proiectul de lege prezentat. (3) al art. III. evident. Potrivit 216 Iorgovan . problemă la care vom reveni. 114 la care ne referim. dar nu mai puţin adevărat. de o provocare a Parlamentului de către Guvern. implicit a electoratului. de exemplu. dar poate ieşi şi victorios. programul de guvernare sau declaraţia de politică generală sunt supuse votului Camerelor. 1 din Constituţia Franţei. joc din care Guvernul poate ieşi înfrânt. 49 alin. în sensul că se refortifkă încrederea în Guvern a Parlamentului. iar dacă moţiunea se depune. având în vedere necesitatea soluţionării rapide a situaţiei rezultate din angajarea de către Guvern a răspunderii sale politice. din iniţiativa sa. de pildă art. sub sancţiunea decăderii. se dezbate conţinutul acesteia şi nu al proiectului de lege. sensul acestei acţiuni constă în faptul că astfel Guvernul îşi afirmă. Autorităţile publice Guvern şi majoritatea parlamentară. dacă aceasta este iniţiată. în fond. Aici este vorba de un joc politic în forţă al Guvernului. ea este dublată de instituţia tradiţională la îndemâna parlamentarilor a moţiunii de cenzură. 114 Titlul III. nu există dezbatere politică în Parlament. problema este dacă. Nimic nu opreşte ca moţiunea să fie determinată tocmai de conţinutul legii. Este o instituţie pe care legiuitorul constituant a pus-o la îndemâna Guvernului. majoritatea parlamentară înţelege să îi acorde în continuare încrederea şi sprijinul pe baza cărora el a fost învestit. De aceea. hotărârea de a-şi continua mandatul de încredere acordat numai cu condiţia să îi fie aprobate programul. în sensul că s-a admis formularea de amendamente. dacă se adoptă moţiunea de cenzură. având în vedere cele solicitate de Guvern.Art. Prin Legea de revizuire a Constituţiei s-au adus modificări la alin. la fel ca moţiunea de cenzură. Procedura depunerii moţiunii de cenzură.

condiţia de care depindea funcţionarea sa în continuare este îndeplinită. 74 alin.Ca itolul IV. declaraţia de politică generală sau proiectul d le<*e se consideră acceptate. Raporturile Parlamentului cu Guvernul Art. 114 în cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate în cadrul acestei proceduri. Programul sau declaraţia de 10 politică generală. Tocmai de aceea. deoarece Guvernul. Semnificaţia angajării răspunderii. IV. ci prin dezbaterea unei problematici prin excelenţă politice. devin obligatorii pentru Guvern. potrivit alineatului final al art. 114. pot fi retrase numai prin adoptarea unei moţiuni de cenzură. adică a majorităţii cerute pentru demiterea Guvernului de majoritatea necesară pentru adoptarea proiectului. prin votul cărora Guvernul a fost învestit şi poate fi dezînvestit iar. Angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege reprezintă 12 o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi. în cazul nedepunerii unei asemenea moţiuni sau al neadoptării ei 9 dacă a fost depusă. Proiectul de lege prezentat are particularitatea că. Este consecinţa faptului că însuşi Guvernul a condiţionat rămânerea sa în funcţiune de acceptarea proiectului de lege pe care 1-a prezentat. nefiind demis. legată de rămânerea sau demiterea Guvernului. (1). programul. V. 113 alin. (3) al art. (3) în şedinţă comună a celor două Camere. încrederea şi sprijinul de care se bucură Guvernul. adică nu prin dezbaterea legii în cadrul procedurii legislative ordinare. ceea ce sub aspect politic are o semnificaţie negativă) în ipoteza angajării răspunderii Guvernului respingerea proiectului se face cu demiterea acestuia (deci cu evitarea fenomenului de disociere a majorităţilor). competenţa aparţine tot Camerelor reunite. angajarea răspunderii Guvernului se face în Camerele reunite. Rezultă din cele arătate că angajarea 13 răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege constituie şi o modalitate specifică de manifestare a dreptului de iniţiativă legislativă prevăzut de art. modificând programul de guvernare acceptat de Parlament la învestitură. Este soluţia alin. potrivit art. Moţiunea se dezbate. odată ce se consideră adoptate. 114 rt. dacă pentru alte 11 iniţiative legislative respingerea proiectului nu are semnificaţia retragerii încrederii acordate Guvernului (producându-se fenomenul de disociere a majorităţilor. 113. Procedura parlamentară de adoptare a legii în Iorgovan 217 . Justificarea revizuirii. după caz. completând sau.

Pentru a evita situaţii de acest gen.Art. 114 a scos în evidenţă necesitatea unor negocieri politice asupra unei soluţii sau alteia din proiectul legii ce face obiectul angajării răspunderii Guvernului. dintr-un domeniu sau altul de activitate sau şi la proiecte complexe. pe care Guvernul îşi angajează răspunderea. Se înţelege. dar cum suntem în prezenţa unei instituţii care are la bază iniţiativa Guvernului. dacă Guvernul nu acceptă amendamentele formulate prin nedepunerea moţiunii de cenzură sau prin respingerea acesteia. trebuie să cuprindă numai norme ce reglementează primar relaţiile sociale sau poate cuprinde şi dispoziţii prin care se modifică legi existente? 218 Iorgovan . Pe de altă parte. ca urmare a retragerii încrederii acordate iniţial la învestitură şi declanşarea procedurii pentru formarea unui nou Guvern. se va menţine textul iniţial. primul-ministru declara în Parlament că recunoaşte temeinicia unor amendamente. Astfel. 16 VI. Problema legilor complexe. dar atunci numai prin asumarea responsabilităţii demiterii sale. aşa cum a fost modificat prin Legea de revizuire a Constituţiei. 114 Titlul III. Problema care se pune faţă de modificarea intervenită prin Legea de revizuire a Constituţiei şi faţă de practica creată prin aplicarea acestui text este aceea de a şti dacă noţiunea de „proiect de lege" prezentat de Guvern se referă numai la proiecte simple. alin. Guvernul pune Parlamentul în faţa unei alternative: fie să menţină în funcţiune Guvernul. în alţi termeni a posibilităţii formulării unor amendamente. fie să nu îi acorde cele solicitate pentru a putea acţiona. fiind obligat să-i acorde ceea ce acesta a cerut. Autorităţile publice această ipoteză corespunde problematicii politice implicate prin angajarea răspunderii Guvernului şi este de natură să asigure soluţionarea rapidă a unui moment de criză în procesul de guvernare. 14 In concluzie. logic. (3). numai amendamentele acceptate de Guvern vor fi inserate în conţinutul legii. trebuie precizat dacă „proiectul de lege". S-a ajuns la o situaţie de-a dreptul paradoxală. pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea. fie prin demiterea lui. dar nu mai poate opera modificări ca urmare a textului Constituţiei. permite expres parlamentarilor să formuleze amendamente. prin angajarea răspunderii sale politice. 15 Practica creată pe baza art. fie prin menţinerea în funcţiune a Guvernului. care nu îngăduie asemenea modificări. de principiu. este de esenţa parlamentarismului. chiar în cadrul acestei proceduri sunt posibile negocieri politice. ceea ce.

de vreme ce legiuitorul nu a înţeles să 17 facă distincţie nici în procesul de adoptare a Constituţiei. cum s-a subliniat mai sus.Capitolul IV. dar textul Constituţiei. a criticat procedura şi prin faptul că era vorba de „un pachet" de proiecte şi nu despre un proiect propriu-zis. după caz. Probabil că asemenea discursuri specifice limbajului politic dintre 19 opoziţie şi majoritatea parlamentară se vor purta şi în continuare. motiv pentru care s-a ajuns la revizuirea textului constituţional. Analogia legii. atunci când Guvernul îşi angajează răspunderea pentru un program sau pentru o declaraţie de politică generală? S-a arătat în comentariul textului din 1991 că e posibil să fie modificări 21 chiar şi la proiectul de lege prezentat. Practica politică nu şi-a însuşit o asemenea interpretare. evitându-se dezbaterile parlamentare asupra unor probleme esenţiale. Nimic nu opreşte Guvernul ca să accepte anumite amendamente şi. VII. discuţia glisând din sfera tehnicii legislative în sfera disputelor politice. dar această revizuire. în altă ordine de idei. A fost o interpretare extensivă. In definitiv. după părerea noastră. în cazul programului sau a declaraţiei de politică generală 2 2 suntem în prezenţa unor acte exclusiv politice. în consecinţă. a declaraţiei de politică generală. după caz al declaraţiei de politică generală. rămâne la latitudinea Guvernului să contureze dimensiunile şi conţinutul acestui proiect de lege. corespunzător acestui obiect. in măsura în care doreşte să îşi fortifice încrederea de care se bucură în Parlament. dacă nu s-a depus o moţiune de cenzură. se pune problema de a şti 20 dacă prin analogia legii s-ar putea admite formularea de amendamente şi la programul de guvernare sau la declaraţia de politică generală. şi dacă s-au formulat Iorgovan 219 . să modifice conţinutul programului. a instituţiei angajării răspunderii prin raportare la relaţiile politice generale dintre Guvern şi Parlament. este de natură a admite teza formulării de amendamente pentru îmbunătăţirea programului prezentat de Guvern sau. stabilirea formei tehnico-juridice a proiectului respectiv. deşi textul nu prevedea expres o asemenea posibilitate. nici în procedura de revizuire a acesteia. iar interesul Guvernului. Opoziţia parlamentară mai de fiecare dată când un Guvern sau altul şi-a 18 angajat răspunderea. impune o anume cooperare cu Parlamentul. bineînţeles. Raporturile Parlamentului cu Guvernul Art. 114 Este în afară de orice îndoială că. lasă la latitudinea Guvernului stabilirea obiectului de reglementare a proiectului de lege asupra căruia înţelege să îşi angajeze răspunderea şi.

56 din Legea nr. după caz. (4) •> Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. Autorităţile publice amendamente. Ordonanţa de urgenţă 2) Alin. se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau. Delegarea legislativă Art. 2) Alin. 429/2003. Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei. 11 220 Iorgovan . 115 Titlul III. I. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de Ia depunere.A r t . Camerele. domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe. în mod obligatoriu. ordonanţele se supun aprobării Parlamentului. (5) al art. aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. 115 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. dacă nu se află în sesiune. I. 115 a fost introdus prin art. până la împlinirea termenului de abilitare. respectiv dacă moţiunea de cenzură depusă nu a fost adoptată. pct. de la trimitere. (3) Dacă legea de abilitare o cere. 56 din Legea nr. dar cu prilejul dezbaterii acesteia au rezultat amendamente la conţinutul programului sau al declaraţiei de politică generală. 115 (i) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei. potrivit procedurii legislative. (5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. 429/2003. pct. (4) al art. (2) Legea de abilitare va stabili. având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.

adică instituţia prin care. dacă este cazul. libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie. nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului. 429/2003. (8) 3) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa. (6)" Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale. art. (8) al art. 115 a fost introdus prin art. 56 din Legea nr.Capitolul IV. 429/2003. I. 3 din Constituţia Regatului Danemarca. în baza unui text din Constituţie. aşa cum a fost Constituţia României de la 1866. Comentariu I. ci constituţiile moderne. (7) al art. drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. 429/2003. (6) al art. Iorgovan 221 ar . " Alin. Astfel. 74 din Constituţia Belgiei etc). 115 cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută Ia articolul 76 alineatul (1). după modelul Constituţiei Belgiei din 1831. pct. pct. 115 a fost introdus prin art. măsurile necesare cu privire Ia efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei. drepturile. fie direct Constituţia. pct. (7)2> Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3).I. I. Constituţii în care se menţiona expres că puterea legislativă se exercita în comun de către Rege şi Parlament (de exemplu art. fie Parlamentul prin lege. acordă Executivului prerogative de a adopta acte normative cu caracter primar. 56 din Legea nr. Raporturile Parlamentului cu Guvernul Art. Când facem această afirmaţie nu avem în vedere „constituţiile clasice" care au consacrat şi consacră monarhii parlamentare. Alin. 56 din Legea nr. Istoric şi drept comparat Una dintre instituţiile cele mai controversate în sistemul constituţional din Europa este instituţia delegării legislative. dintre Constituţiile care consacră forme de "Alin. 115 este reprodus astfel cum a fost modificat prin t.

Autorităţile publice guvernare republicane pentru instituţia delegării legislative amintim art. este de domeniul legii. evident. 201 din Constituţia Portugaliei. 115 (fostul art. academice etc. 7 al Cap. Este motivul pentru care Guvernul dobândeşte putere legislativă. 66 alin. (5) şi (6) din textul actual. 61 alin. ca regulă. a consacrat principiul monopolului legislativ al Parlamentului. (1) „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. potrivit art. a fost regândită redactarea alin. să rămână iară consecinţe în ceea ce priveşte instituţia delegării legislative. 77 din Constituţia Italiei sau art. la fel ca majoritatea Constituţiilor din ţările europene şi. prin Legea de revizuire a Constituţiei din 2003." Constituţia Spaniei. în mod logic. Pe cale de consecinţă. (4) care au devenit alin. spre deosebire de Constituţia Franţei. Aceste discuţii şi această stare anormală a condus la modificările substanţiale ale art. în celelalte domenii care nu sunt rezervate legii. Dintre constituţiile care reglementează monarhii parlamentare ne oprim la art. după alin. Consacrarea acestui principiu. cu aspecte de ordin procedural şi 222 Iorgovan . (4). pentru acele materii a căror reglementare primară. 38 din Constituţia Franţei. numai în cazuri de necesitate extraordinară Constituţia României. pentru că în practică s-a ajuns la o avalanşă de ordonanţe de urgenţă. 34 al Constituţiei Franţei. nu putea. 2 menţionează: „Cortesurile generale exercită puterea legislativă a starului. art. ca de altfel şi Constituţia Spaniei în art. în art. 82 alin. Delegarea legislativă intervine ca regulă în baza unei legi de reglementare. au fost introduse două alineate noi. 86 a prevăzut posibilitatea pentru Guvern de a adopta ordonanţe de urgenţă pentru care nu mai este nevoie de lege de abilitare. 115 Titlul III. 1 din Constituţia Spaniei. prin Legea de abilitare în acest sens. Textul consacrat ordonanţelor de urgenţă din versiunea iniţială a Constituţiei României a determinat numeroase discuţii în toate mediile politice. 82-86 din Constituţia Spaniei şi art.Art. Astfel. votează bugetul. 114). apoi. aşa cum se menţionează în art. controlează acţiunea guvernamentală şi exercită celelalte atribuţii care le sunt atribuite de Constituţie". Constituţia României din 1991. se înţelege. Se impune o precizare în ceea ce priveşte filozofia Constituţiei franceze care face distincţie între domeniul rezervat legii şi puterea regulamentară a executivului. sub forma cunoscută a art. VIII din Constituţia Suediei.

de neconceput o abilitare implicită. în orice caz. II. potrivit alin. ţinând seama de importanţa şi natura acestor legi. s-a introdus un nou alineat care în redactarea actuală este alin. Constituţia României a înţeles să folosească noţiunea de ordonanţă pentru determinarea actului juridic prin care Guvernul îşi exercită delegarea legislativă care. fiind emisă fără drept şi în afara competenţei constituţionale a Guvernului. în schimb. în fine. şi fireşte. 108 alin. aşadar. 73 alin. (2) se emit pentru organizarea executării legilor. Este necesar ca legea respectivă care solicită ca ordonanţele să fie aprobate de Parlament. au fost aduse precizări la alin. adică o lege de abilitare. (5) care a devenit alin. Desigur. aspecte la care vom reveni. şi. Aceasta. (8). subînţeleasă. nu este suficient ca într-o lege să se spună că Guvernul are drept să emită ordonanţe. cum sunt Iorgovan 223 10 11 12 13 15 . legea de abilitare poate stabili şi alte condiţii pentru emiterea ordonanţelor. legalitatea ordonanţei este în funcţie de respectarea întocmai a prevederilor legii de abilitare. pentru emiterea unei ordonanţe care produce efecte similare legii şi care urmează să fie aprobată de Parlament. transformând Guvernul. în mod obligatoriu domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe. (2). domeniile la care aceasta se referă să nu intre în sfera de reglementare rezervată legilor organice potrivit art. trebuie să stabilească. Competenţa de legiferare în domeniile legilor organice nu poate fi delegată de Parlament. fiind o putere pe care Parlamentul o deleagă executivului. pentru emiterea unei hotărâri nu este nevoie să existe o delegare expresă într-o lege. aşa cum s-a subliniat mai sus. Fundamentarea delegării legislative. prin care se organizează statul şi se reglementează raporturile sociale de bază. potrivit art. ordonanţa este neconstituţională. deoarece legea de învestire a Guvernului cu o anumită competenţă legislativă poate fi numai o lege specială de abilitare. Raporturile Parlamentului cu Guvernul Art. şef al puterii executive. presupune o lege de învestire în acest sens. Abilitarea implicită a Guvernului poate să opereze numai pentru drepturile acestuia de a emite hotărâri care. Este.Capitolul IV. deoarece în măsura în care aceste prevederi au fost încălcate. 115 exceptarea anumitor materii. (3) din Constituţie. într-un veritabil participant la realizarea puterii legislative specifică Parlamentului. de către Guvern. Aşa cum s-a comentat şi la articolul respectiv. să fie iniţiată ca atare. să poarte denumirea pe care o prevede Constituţia. (7). care.

chiar după soluţionarea problemelor. instrucţiuni tehnice sau alte aspecte de detaliu ori norme cu caracter subsidiar. competenţa cu care este învestit 20 Guvernul prin delegarea legislativă acordată este însoţită şi de obligaţia de a emite ordonanţe. 19 224 Iorgovan . 115 Titlul III. deoarece. Neîndeplinirea acestei obligaţii are drept consecinţă încetarea efectelor ordonanţei. expirarea termenului are ca efect caducitatea acestora. după o perioadă de aplicare şi. metodologii. regimul general privind raporturile de muncă. spre deosebire de ordonanţele care presupun lege de abilitare. potrivit legii de abilitare. că acest termen este de decădere a Guvernului din dreptul de a emite ordonanţe. pot fi emise în domeniile rezervate legilor organice. Autorităţile publice regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii. în mod obişnuit. De aceea. 17 Ordonanţele emise pe baza unei legi speciale de abilitare pot fi afectate de obligaţia Guvernului de a le supune ulterior Parlamentului spre aprobare. iar în ceea ce priveşte nerespectarea obligaţiei de a supune Parlamentului spre aprobare ordonanţele emise. III. spre deosebire de ipoteza în care ordonanţele se supun aprobării Parlamentului. cele prin care. în scopul precizării unor prevederi dintr-o lege. aşa cum se exprimă şi autorii străini. potrivit alin. Regimul abilitării. (3). în principiu. deci. De altfel. Ordonanţele care nu se supun aprobării ulterioare sunt. de regulă. pe care. Guvernul este învestit cu competenţa de a stabili anumite formulare. Legea de revizuire a Constituţiei a limitat şi sfera de regle16 mentare a ordonanţei de urgenţă. De cele mai multe ori ordonanţele ce se supun aprobării ulterioare a Parlamentului privesc adoptarea unor reglementări nepopulare sau privind aspecte critice. norma de abilitare se stabileşte în cuprinsul unei reglementări cu caracter complex.Art. aprobarea este necesară numai dacă legea de abilitare o cere. patronatele. ordonanţele încetându-şi de drept efectele. tocmai de aceea. când norma de abilitare trebuie să facă obiectul unei legi speciale de abilitare. Termenul până la care ordonanţa trebuie supusă aprobării este însăşi data când încetează delegarea acordată. 18 Rezultă. Parlamentul îşi rezervă dreptul de a le cenzura ulterior. sindicatele. problemă la care vom reveni. eventual. protecţia socială etc. Regula de drept comun este că ordonanţele nu trebuie supuse Parlamentului spre aprobare. complementar sau adiacent. tranşându-se o dispută teoretică şi jurisdicţională în jurul problemei de a şti dacă ordonanţele de urgenţă. în asemenea situaţii.

tocmai de aceea. Nu de puţine ori. Aceste comentarii nu au condus nici pe departe la o practică legislativă unitară. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune. punându-se problema de a şti dacă ordonanţa de urgenţă poate să se refere şi la probleme care intră în sfera de reglementare a legilor organice. Iorgovan 225 22 23 24 25 26 . 21 caracterul unor acte normative subsidiare de aplicare a legii pe temeiul căreia urmează a fi emise. în redactarea sa iniţială din 1991. în mod obiectiv. Raporturile Parlamentului cu Guvernul Art. abandona proiectul în dezbatere la cea de-a doua Cameră şi emitea o ordonanţă de urgenţă în versiunea iniţială a proiectului (de exemplu Legea privind circulaţia pe drumurile publice). Guvernul. „supărat" pe Parlament. sesizând una din Camere. este o excepţie de la regulă. determinată de însăşi situaţia excepţională ce justifică emiterea de ordonanţe de urgenţă. nici chiar prin modalitatea angajării răspunderii Guvernului cu privire la un proiect de lege. şi nici la opinii dominante în doctrina juridică. 115. el se convoacă în mod obligatoriu. restricţia emiterii de ordonanţe în domeniile legilor organice nu a mai fost prevăzută. avea următorul conţinut: „în cazuri excepţionale. îndeosebi în legătură cu semnificaţia sintagmei „în cazuri excepţionale". Alineatul (4) al art. dar după ce textul a fost adoptat de prima Cameră într-o formulă diferită de cea din proiect. în fond. Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. 115 Ordonanţe care nu sunt supuse aprobării Parlamentului. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament." în baza acestui text. în această ipoteză. nu a fost posibilă adoptarea unei legi de abilitare sau a unei legi cu procedură de urgenţă. Efecte ale redactării iniţiale. astfel încât Parlamentul a ajuns să fie sesizat cu legi de aprobare a unor ordonanţe de urgenţă care fuseseră abrogate prin altă ordonanţă de urgenţă. ca să nu mai vorbim de meandrele care s-au manifestat şi în practica Curţii Constituţionale. fiind o chestiune care a făcut obiectul şi a numeroase decizii ale Curţii Constituţionale.m. au. Au fost situaţii în care Guvernul a iniţiat un proiect de lege. Discuţiile s-au purtat şi în legătură cu obiectul ordonanţei de urgenţă. în primul comentariu din 1992 al Constituţiei. ş.d.a. cu privire la ordonanţele de urgenţă.Capitolul IV. IV. s-au reţinut următoarele caracteristici: se pot emite numai în cazuri excepţionale când. o ordonanţă de urgenţă a fost urmată de modificări şi completări prin alte ordonanţe de urgenţă.

după caz. V. La o analiză aprofundată şi avându-se în vedere unele practici neconstituţionale. Pentru intrarea în normalitate s-a simţit nevoia să se modifice alin. 226 Iorgovan . în domeniile respective asemenea ordonanţe neputând fi emise. (6) se urmăreşte reglementarea expresă a limitelor de admisibilitate a ordonanţelor de urgenţă. prin alin. atunci Guvernul săvârşeşte un abuz. Deleanu. 73. situaţia extraordinară constă într-o stare de urgenţă în reglementarea unui aspect ce nu comportă în nici un fel amânarea. 115 27 Titlul III. De altfel. totuşi. De asemenea. justificau instituirea stării de asediu sau de urgenţă. aşa cum se procedează în art. Autorităţile publice Apoi s-a pus problema de a şti ce se întâmplă cu efectele produse de către o ordonanţă de urgenţă după ce Parlamentul adoptă Legea de respingere a ordonanţei. totodată. (4) şi (5) din textul Constituţiei. Se evită. Se observă. ci şi după anumite materii. este unic. ca asemenea ordonanţe să nu fie supuse controlului parlamentar şi aprobării sau respingerii. 12/2003. în revista Dreptul nr. iar dacă se adoptă. Revizuirea Constituţiei. Legea de revizuire a Constituţiei a înţeles să stabilească limitele ordonanţelor de urgenţă nu numai după categoriile de legi prevăzute de art. iar în Camera de reflecţie termenul. potrivit art. de 11 28 29 30 31 32 I. Schimbarea esenţială este de concepţie. timp de luni de zile sau chiar ani. cum a fost. 86 din Constituţia Spaniei. astfel. în corelare cu procedura de legiferare prevăzută la art. iar ordonanţa este neconstituţională. 75: în ambele Camere se aplică de drept procedura de urgenţă. fiind un temei de sesizare a Curţii Constituţionale. dar să se adauge şi alineate noi. Dacă în forma iniţială ordonanţa de urgenţă se fundamenta pe situaţii excepţionale care. (5) din noua redactare vine cu proceduri parlamentare care impun dezbaterea accelerată a ordonanţei de urgenţă. în noua concepţie. că alin. La prima vedere apare un nonsens grija legiuitorului constituant derivat de a nominaliza în sfera limitelor ordonanţelor de urgenţă domeniile legii constituţionale. după cum s-a arătat. 93. 27.Art. Semnificaţia modificărilor din 2003. profesorul Ion Deleanu s-a pronunţat în sensul calificării acestei precizări ca fiind inutilă ]). de 30 de zile. p. la îndeplinirea căruia ordonanţa se prezumă absolut ca aprobată.

în opinia noastră. interzicând ca printr-o ordonanţă de urgenţă să se afecteze regimul instituţiilor fundamentale ale statului. 111 se face vorbire despre „Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice". este de la sine înţeles că noţiunea de regim. Această operaţie de logică juridică se impune cu atât mai mult dacă avem în vedere faptul că Titlul III din Constituţie este intitulat „Autorităţile publice"." După părerea noastră. ordonanţa de urgenţă nu poate viza domeniul legilor constituţionale. (2) se vorbeşte despre „instituţiile prevăzute de Constituţie. legiuitorul constituant a urmărit regulile care sunt stabilite prin legile care au ca obiect organizarea şi funcţionarea acestor instituţii fundamentale. (6) al art. că în art. fiind vorba de asicele puteri.itolul IV. 115. (1) Parlamentul este denumit „organ reprezentativ suprem al poporului român". că în art. alin. 58 alin. De asemenea. Raporturile Parlamentului cu Guvernul Art. De vreme ce. redactorii legii de revizuire a Consituţiei au considerat 3 3 " includerea legilor constituţionale în „sfera finelor de neprimire" pentru ordonanţele de urgenţă. şi care este sfera acestor „instituţii fundamentale". are şi avantajul de a marca regimul constituţional specific al revizuirii Constituţiei. procedură care a dispărut în cazul adoptării legilor organice şi legilor ordinare. pe de o parte. în consecinţă. care urmează la excepţia următoare are în vedere regimul legal şi nu pe cel constituţional. că în art. prin excepţia anterioară. 155 alin. _ Cât priveşte sfera instituţiilor fundamentale. prin sintagma „nu pot afecta regimul". Cel de al doilea „fine de neprimire" este intitulat „regimul instituţiilor 3 4 fundamentale ale statului". dar şi autorităţile publice care sunt reglementate în alte e hTh a „ C o n s t l t u î i e i > d i n t r e c a r e u n e l e au rolul tocmai de a asigura Hbrul in mecanismul exercitării puterii. 141 Consiliul Economic şi Social este denumit „organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului" sau că în art. adică în funcţionarea celor trei Iorgovan 227 . 115 demiterea unui prim-ministru în funcţiune de către Preşedintele e'' o asemenea precizare a părut. 61 alin. în afară de faptul că înlătură orice dubiu. trebuie 35 a avem în vedere atât instituţiile cuprinse în Titlul III. pe de altă parte. materie în care a rămas valabilă procedura de mediere prin intermediul unei comisii paritare. (3) se vorbeşte despre „instituţia Avocatul Poporului". Comisiei de revizuire a Constituţiei ca fiind necesară. că în art. Se pune problema de a şti ce anume vizează cuvântul „regimul". legea de revizuire a Constituţiei şi. în sensul de regim juridic.

44. cu art. trebuie să admitem că ordonanţele de urgenţă nu pot conţine nici reglementări care să diminueze sfera garanţiilor legale ale oricărui drept şi a oricărei îndatoriri prevăzută de Constituţie. La această concluzie se ajunge. aşadar. 115. principiul separaţiei puterilor. (2) cu privire la limitele revizuirii Constituţiei. Ne referim. prin ordonanţă de urgenţă. el a arătat că în conţinutul principiului intră şi ideea de echilibru şi totul se subsumează democraţiei constituţionale. 37 Faţă de noua redactare a textului constituţional la care ne referim. Legiuitorul a dorit să sublinieze. s-a simţit nevoia ca să se precizeze expres că aceste măsuri nu pot fi luate nici prin ordonanţe de urgenţă. după caz. Autorităţile publice puteri clasice. la Avocatul Poporului. dacă avem în vedere şi modul în care prin Legea de revizuire a Constituţiei s-a consacrat. 1 alin. în art. 152 alin. la Curtea de Conturi şi la Consiliul Economic şi Social. precizăm că aceasta s-a impus din necesităţi de corelare a art. libertăţile şi îndatoririle fundamentale prevăzute de Constituţie. principiului consacrat de art. cu indicarea celor trei puteri. 115 alin. cu atât mai mult. De altfel. 36 228 Iorgovan . puterea executivă şi puterea judecătorească. o dată în plus. în alţi termeni. în sfera regimului constituţional a ordonanţei de urgenţă. deci instituţiile prin care se realizează fiecare dintre ele. Legiuitorul român nu s-a mulţumit numai să facă un simplu enunţ despre existenţa principiului separaţiei puterilor.Art. Această enumerare trebuie înţeleasă ca o repetiţie de întărire. 39 De vreme ce în textul consacrat dreptului la proprietate privată se interzice în mod expres naţionalizarea şi orice altă cale de trecere silită a bunurilor proprietate privată în proprietate publică. 38 Referitor la ultima excepţie exprimată prin sintagma „nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică". adopta legi electorale sau coduri electorale. Se observă că printre materiile în care nu pot fi adoptate ordonanţe de urgenţă sunt enunţate şi drepturile electorale. această precizare din art. este în afară de orice îndoială că în cadrul democraţiei constituţionale intră atât clasicele puteri. nu se pot. la care ne referim. cât şi instituţiile fundamentale ale Statului al cărui rol constituţional îl reprezintă tocmai „gardarea" funcţionării autorităţilor publice prin care se realizează puterea legislativă. 115 Titlul III. (4). Or. (6) vine să dea expresie. alături de drepturile. la Curtea Constituţională. că sub nici o formă printr-o ordonanţă de urgenţă nu poate fi afectat regimul de realizare al drepturilor electorale.

24/2000 ". ne conduce la concluzia după care este de neconceput ca publicarea ordonanţei de urgenţă în Monitorul Oficial să se facă înainte ca aceasta să fie depusă spre dezbatere la Camera competentă. (7) al art. de respingere a ordonanţei de urgenţă urmând să reglementeze. după care. pentru că interpretarea logică a textului. Of. după caz. Iorgovan 229 . Practica parlamentară a cunoscut asemenea situaţii. aparent cuprinde două termene. lâsându-se să se înţeleagă că este vorba atât de ordonanţe emise în baza legii de abilitare cât şi ordonanţe de urgenţă. 115. iar al doilea. devenit alin. Raporturile Parlamentului cu Guvernul Art. fiind vorba de introducerea art. Se mai impune o 43 precizare cu privire la momentul intrării în vigoare a ordonanţelor de urgenţă. unde se menţionează temeiul constituţional. a fost modificată şi reglementarea care are rolul de drept comun în materie de tehnică legislativă. după caz. Noua redactare scoate în evidenţă că ordonanţele cu care Parlamentul 41 a fost sesizat. care. când se impune. (5) al art. care se emit fără o abilitare prealabilă. Fostul alin. 114 al 40 Constituţiei din 1991. Intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă. ceea ce înseamnă că proiectele de legi iniţiate de către Guvern vor fi. se resping prin lege. Partea a H-a. să se facă precizarea că ordonanţa a fost depusă spre dezbatere la Camera Deputaţilor sau la Senat. 115 rezolvă problema efectelor produse de 42 ordonanţe. adică Legea nr. în fine. (2). sau după caz. Alineatul (5) al art. 139/31. legea de aprobare. raportată la o interpretare sistematică a Constituţiei. 115 VI Efectele produse de ordonanţe. Tocmai de aceea. nr. „condiţionează" publicarea în Monitorul Oficial de „dovada scrisă" a depunerii ordonanţei de urgenţă la Camera competentă a fi sesizată. VII. în practica 45 elaborării ordonanţelor de urgenţă. 10'. sugerăm Guvernului să instituie regula. Oricât de delicată va fi această problemă de acum încolo Parlamentul are un temei constituţional pentru rezolvarea ei. în acest sens.2000. a ferit prin Legea de revizuire a Constituţiei doar o corecţie redacţională. în alin. care nu afectează fondul problemei.Capitolul IV. problemă delicată. şi măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada cât s-a aplicat ordonanţa. cu indicarea datei. Este numai o aparenţă. alin. "M.03. în preambulul ordonanţei. dacă avem în vedere raporturile juridice concrete născute pe baza ordonanţei. cu modificările ulterioare. şi înainte de motivarea urgenţei. proiecte de lege pentru aprobarea unei ordonanţe sau pentru respingerea unei ordonanţe. 115 la care ne referim. (8) al art. publicarea în Monitorul Oficial. după caz. Primul vizează 44 depunerea ordonanţei spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă. se aprobă sau.

Administraţia publică centrală de specialitate Structura Art. şi acte administrative. pe baza principiului autonomiei. Comentariu I. comune). provincii. ca dimensiune a administraţiei publice. 116 Titlul III. cu folosirea autorităţii de stat. respectiv. 3 Sub aspectul tehnicii de redactare şi al modului de sistematizare a materiei.Art. prin noţiunea de „administraţie publică" se au în vedere autorităţile centrale specializate ce realizează servicii publice de interes naţional. după caz. specifice sferei executivului. 116 (i) Ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului. capitole diferite. 2 O asemenea viziune teoretică este consacrată şi de alte Constituţii moderne. (2) Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome. în cadrul aceluiaşi capitol. iar secţiunea a doua are ca obiect autorităţile administraţiei publice din cadrul judeţelor şi comunelor 230 Iorgovan 1 . realizând şi administraţia statală. de exemplu Titlul IV din Constituţia Spaniei este denumit „Despre Guvern şi Administraţie". Noţiune şi drept comparat Capitolul V consacrat administraţiei publice are în vedere autorităţile publice care desfăşoară exclusiv o activitate de natură administrativă. în Titlul III din Constituţia Italiei. este analizată în titluri sau. Guvernului. S-a văzut din comentariile articolelor consacrate Preşedintelui României şi. că şi aceste autorităţi publice emit pe lângă acte de guvernare. deoarece administraţia publică locală (din regiuni. o primă secţiune se referă la autorităţile statale care prestează servicii publice de interes naţional. în Constituţia României s-a adoptat o formă intermediară. inclusiv forţele armate. Autorităţile publice Capitolul V Administraţia publică Secţiunea 1. intitulat „Administraţia publică".

regula includerii de drept a miniştrilor în componenţa Guvernului. 69 din Constituţia Austriei. departament. au fost declaraţi membri ai Guvernului. prin legi speciale. organul specializat al Executivului prin care se impune rezolvarea într-un domeniu sau altul al sarcinilor guvernării poartă denumirea de minister. Administraţia ministerială. art. Iorgovan 231 . consiliu. 1 Capitolul VI din Constituţia Suediei etc. 2 din Constituţia Finlandei. directori generali etc). 20-21 din Constituţia Franţei. iar titularul acestuia. art. în unele ţări întâi au apărut miniştrii şi ministerele şi apoi Guvernul. 98 din Constituţia Spaniei. în altele procesul a fost invers. art. după caz. art. Administraţia publică Art. Tradiţional. categorie evocată de doctrină prin sintagma „administraţie ministerială". şi organe cu denumire diferită. 2 alin. ministerele.curia regis . art. în dreptul public modern s-a conturat ideea după care ministerele reprezintă principala categorie a organelor centrale ale administraţiei de stat specializate într-un domeniu sau într-o ramură de activitate. în felul acesta. regulă consacrată expres de majoritatea covârşitoare a Constituţiilor (de de exemplu art. ca elemente componente ale aceleiaşi categorii. Pentru prima data. restâng componenţa Guvernului doar la prim-ministru şi miniştri. de ministru. agenţie etc.Capitolul V. a Guvernului. dar cert este că a existat acelaşi punct de plecare. 92 din Constituţia Italiei.) Unele din aceste Constituţii. în Ţările Române au fost create prin Regulamentele organice. necesităţile guvernării sau ale administrării au impus înfiinţarea ca organe subordonate Guvernului şi a unor autorităţi ce au fost denumite altfel (comitet. art. II. Folosirea acestei expresii scoate în evidenţă faptul că autorităţile pe care le evocă sunt în subordinea directă a Guvernului. îndeosebi cele care consacră monarhii parlamentare. corpul de sfetnici . cât şi autorităţile statale numite de Guvern sau de ministere (desemnate de sus în jos). 186 din Constituţia Portugaliei. Procesul istoric de constituire a ministerelor este intim legat de cel al apariţiei Consiliului de Miniştri sau. 96 şi 99 din Constituţia Belgiei.cu care s-au înconjurat monarhii absoluţi. autorităţi alese de către cetăţeni (desemnate A os în sus). 116 elor) atât autorităţile care realizează administraţia publică ca efect al cioiului autonomiei locale. alături de organe denumite ministere au fost incluse. implicit funcţia de ministru. Treptat.) Titularii unora din aceste organisme (preşedinţi. art. De aici.

de vreme ce atenţia Preşedintelui şi a Congresului este totdeauna orientată „spre problemele curente ale administraţiei. fie prin Constituţii.Art. 52 şi 126 alin. în lipsa dispoziţiilor art. la rândul lor. dacă ne raportăm şi la art. Cele guvernamentale. după caz. au fost instituite ca autorităţi (de natură administrativă) dependente de Parlament. Dintre acestea. (6). (3). (1) s-ar fi putut 232 Iorgovan 11 . La prima vedere ar putea părea că nu este o dispoziţie importantă. ea nu poate fi decât o autoritate de stat. uneori chiar şi faţă de şeful statului. 9 în SUA. al cărei control este făcut în ultimă instanţă de propria lor responsabilitate". s-a creat practica înfiinţării de autorităţi centrale (adică cu o componenţă pe întreg teritoriul ţării) şi în subordinea ministerelor. IV. alin. practica democratică a impus necesitatea unor autorităţi tot la nivel central. Oricât de multă autonomie ar avea o asemenea autoritate. rezultatul este că agenţiile posedă şi vor poseda o putere proprie foarte mare. există un fel de convenţie a oamenilor de ştiinţă. De-a lungul anilor. 8 116 Titlul III. nu face altceva decât să consacre realităţile explicate mai sus ca principii fundamentale ale organizării administraţiei de stat în România. potrivit căreia formarea primei agenţii independente. de pildă. iar actele sale fac obiectul acţiunilor în justiţie. în doctrina juridică se susţine că. 116 alin. mai ales când sunt necesare tehnici speciale. 12 Astfel. cuprinde autorităţi guvernamentale şi autorităţi autonome. Comisia Comercială Interstatală. Rezultă. aspect reglementat expres de Constituţia României în art. Articolul 116 din Constituţia noastră. în ceea ce priveşte eficienţa controlului administrativ sau. parlamentar asupra agenţiilor. Autorităţile publice III. unele. după cum raporturile de subordonare faţă de Guvern sunt directe sau indirecte (prin intermediul unui minister). 10 Pentru rezolvarea mai eficientă a problemelor din diferite ramuri. altele nu. iar structura ei la ora actuală şi într-o perspectivă previzibilă. că administraţia publică centrală de specialitate se realizează numai ca administraţie statală. Vom constata că o asemenea precizare era necesară. care să fie independente faţă de Guvern. Administraţia centrală autonomă. 102 alin. inclusiv jurisdicţional. după care miniştrii fac parte din Guvern. cu sarcini de coordonare sau de control. (1) consacră principiul potrivit căruia ministerele nu sunt de conceput decât în subordinea Guvernului. Regimul organizării. deci. se împart în două categorii. care nu a suferit modificări prin Legea de revizuire a Constituţiei. reprezintă momentul naşterii dreptului administrativ american. fie prin legi speciale.

consacrat de art. are în vedere restul organelor de specialitate. ceea ce logicojuridic este de neconceput. Societatea Română de Televiziune. Agenţia Naţională de Presă ROMPRES. hotărârile Guvernului sunt obligatorii şi pentru autorităţile administrative autonome. 1 alin. sub aspectul denumirii. cum s-a arătat deja. Dintre autorităţile nominalizate de Constituţie. Serviciul de Pază şi Protecţie. Fireşte. iar Consiliul Economic şi Social este organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului. faţă de rolul Guvernului de a exercita conducerea generală a administraţiei publice. (1). cât şi faţă de Guvern. Alineatul (2) al art. Consiliul Concurenţei. existenţa controlului judecătoresc asupra actelor administrative pe care le emit. la aceste autorităţi se Iorgovan 233 13 14 15 16 17 18 . Institutul Român pentru Drepturile Omului şi Banca Naţională. 102 alin. dar care au rolul de a menţine echilibrul între puterea executivă. Serviciul Român de Informaţii. (4) din Constituţie. serviciile de informaţii şi serviciile publice de radio şi TV. Prin legi organice sunt înfiinţate ca autorităţi administrative autonome: Consiliul Naţional al Audiovizualului. Serviciul Român de Informaţii Externe. în sfera autorităţilor administrative autonome intră Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Consiliul Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare. având forţă juridică mai mare decât actele normative emise de aceste autorităţi. aşa cum se menţionează expres în art. 116. b) în subordinea unui minister. ' Autonomia organelor din ultima categorie faţă de alte autorităţi administrative nu exclude. pentru că. Administraţia publică Art. Comisia Naţională a Valorilor Imobiliare. trebuie admis că suntem în prezenţa unor autorităţi publice care nu intră în nici una dintre clasicele puteri. aşa cum a fost revizuită în 2003. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. iar pentru unele şi a unui control parlamentar specific. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. acesta ne apare ca un organ consultativ de specialitate al Parlamentului. c) autonome atât faţă de oricare minister. Nu mai puţin. precizând că acestea se not afla în trei situaţii: a) în subordinea Guvernului (la fel ca ministerele) administraţia ministerială.r Capitolul V. 116 interpreta că ministerele se pot organiza şi în mod autonom. într-o formulare sintetică. faţă de filozofia Constituţiei. legislativă şi judecătorească. în ceea ce priveşte Curtea Constituţională şi Avocatul Poporului. în ceea ce priveşte Consiliul Legislativ. Societatea Română de Radiodifuziune.

Nu de puţine ori s-a putut depăşi o criză guvernamentală tocmai prin restructurarea 234 Iorgovan . - Comentariu I. Art. cu avizul Curţii de Conturi. cum s-a văzut. reieşind că. prevăzut de art. este întregit de un control specific. după caz. Constituţia. după cum în componenţa Guvernului sunt incluse sau nu şi alte categorii de persoane decât miniştri. se organizează şi funcţionează potrivit legii. respectiv legile organice prevăd pentru toate aceste „autorităţi administrative autonome" obligaţia de a prezenta rapoarte. Justificarea reglementării. nu cuprind nici un fel de dispoziţii în această privinţă. în măsura în care această autoritate mai intră în categoria „autorităţilor administrative autonome".Art. Consiliul Legislativ. 117 Titlul III. Consiliul Economic şi Social şi Curtea de Conturi. Dezvoltarea firească a principiilor de organizare consacrate în art. Dreptul comparat oferă situaţii diferite. controlul general al Parlamentului. conduce implicit şi la o mărire sau micşorare a numărului de membri ai Guvernului. 116 impune stabilirea unor reguli ale modului în care se constituie autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate. în subordinea lor. (2) Guvernul şi ministerele. informări. numai dacă legea le recunoaşte această competenţă. 117 înfiinţarea (1) Ministerele se înfiinţează. Autorităţile publice adaugă şi cele nominalizate de Constituţie: Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Parlamentului. cum este cazul Franţei. 111 din Constituţie. lăsând sarcina reglementării pe seama legii. iar unele Constituţii. în baza altor texte ale Constituţiei sau în baza legii. Numărul de ministere. (3) Autorităţi administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică. asupra acestor organe centrale de specialitate autonome ale administraţiei de stat. dări de seamă. pot înfiinţa organe de specialitate.

în orice situaţie. însă. Dar legea sau ordonanţa se poate limita la înfiinţarea unui minister. Este evident. lăsând detaliile organizării şi funcţionării pe seama unei hotărâri de Guvern. a statuat principiul potrivit căruia acest aspect este de competenţa exclusivă a Parlamentului. promovarea unei asemenea concepţii poate duce la o 3 creştere exagerată. (1) al art. prevăzând că ministerele se înfiinţează. textul constituţional condiţionează exercitarea acestui drept de existenţa avizului Curţii de Conturi. Mai mult. fie în subordinea ministerelor. pur subiective. dar numai în cazul în care acest drept îi este recunoscut de lege. 140 rezultă că suntem în prezenţa unui control prealabil al Curţii de Conturi. Regimul înfiinţării ministerelor. în acest scop. Administraţia publică Art. de a înfiinţa asemenea organe. faţă de modificările aduse prin Legea de revizuire a Constituţiei şi faţă de Iorgovan 235 . că procesul la care se referă alin. 169 din 2 august 1929. 117 consacră dreptul Guvernului sau. al ministerelor. Este de reţinut că în prima versiune a Constituţiei din 1952 exista şi o nominalizare a ministerelor. Constituţia. se organizează şi funcţionează potrivit legii. Nu nwi puţin. 117 este intim legat de procesul de constituire a Guvernului. 6 Cât priveşte înfiinţarea altor organe centrale de specialitate decât ministerele. II. dar ca autorităţi guvernamentale. De aici grija unor legiuitori constituanţi de a cuprinde dispoziţii cât mai elastice cu privire la regimul juridic al înfiinţării ministerelor sau pur şi simplu de a nu face nici un fel de referire la această problemă. care nu a fost 4 modificat prin Legea de revizuire a Constituţiei. (2) al art. 103. 117 alin. adesea pe criterii de partid. după caz. a numărului de ministere. cum s-a arătat în comentariul de la art. nr. dar şi o lege generală de organizare şi funcţionare a ministerelor. înfiinţându-se ministere noi faţă de situaţia anterioară crizei guvernamentale. (2) cu art. în alin. care poate. HI. să adopte şi o lege specială. fie în subordinea directă a Guvernului. chiar şi asemenea organe nu pot fi înfiinţate decât tot prin lege. implicit a cheltuielilor publice. Regimul înfiinţării altor organe centrale subordonate Guvernului. Prima lege pentru organizarea ministerelor în România a fost publicată 5 în Monitorul Oficial Partea I.Capitolul V. Din coroborarea art. Per a contrario. Articolul 117. Pe de altă parte. fie şi prin reorganizarea altor ministere. deci la un secol de la înfiinţarea acestora. 117 administraţiei ministeriale.

sesizarea Curţii Constituţionale în temeiul art. (3) din Constituţie. în contradictoriu cu Guvernul sau cu ministerul. în felul acesta se va justifica şi soluţia din Legea de revizuire a Constituţiei de trecere a atribuţiilor jurisdicţionale a Curţii de Conturi la instanţele judecătoreşti. în exercitarea atribuţiilor sale. Practic este recomandabil ca fiecare autoritate din această categorie să aibă propria lege organică. 140 alin. fără solicitarea avizului Curţii de Conturi sau. prevăzute în art. 10 în adevăr. care se întemeiază pe expresia utilizată în text „prin lege organică". 140. în ipoteza în care se va continua practica actuală de constituire a unor asemenea structuri. e) din Constituţie. IV. 7 Nimic nu opreşte ca. 117 Titlul III. Curţii de Conturi i s-ar putea asigura posibilitatea de a-şi susţine punctul de vedere. apreciem că. rolul Curţii de Conturi în sfera instituţiilor fundamentale ale statului a crescut şi nu s-a diminuat. Autorităţile publice ' schimbarea filozofiei cu privire la rolul Curţii de Constituţionale şi a Curţii de Conturi. să solicite Preşedintelui Senatului sau. potrivit art. paradoxal la prima vedere. Astfel. trebuie să admitem că suntem în prezenţa unui litigiu de competenţa Curţii Constituţionale. după caz. trebuie admis că avizul Curţii de Conturi a dobândit caracterul unui aviz conform. care a întocmit raportul către Camera Parlamentului. după caz. cât şi la ideea unei legi organice care să vizeze înfiinţarea 236 Iorgovan 9 . regulă consacrată de alin. contrar acestui aviz. Curtea de Conturi. problemă la care vom reveni în comentariul la art. autorităţi acuzate de folosirea iraţională a banilor publici. prin raportul pe care această Curte 1-a prezentat Parlamentului.Art. (3) al art. e). Regimul înfiinţării autorităţilor centrale autonome. 117. 8 în filozofia Legii de revizuire a Constituţiei. Preşedintelui Camerei Deputaţilor. 146 lit. dar textul constituţional admite şi altă posibilitate. Autorităţile administrative autonome se pot înfiinţa numai prin lege organică. evocat mai sus. prin raportul pe care îl înaintează Camerei Deputaţilor sau Senatului. care va reglementa procedura şi în această categorie de litigii. putând conduce atât la ideea unei legi organice pentru fiecare autoritate autonomă în parte. Pe cale de consecinţă. în Legea organică a Curţii Constituţionale. ar trebui să se prevadă necesitatea citării şi a Curţii de Conturi. 146 lit. formularea „prin lege organică" are o semnificaţie mai largă. Tocmai de aceea.

118 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. Administraţia publică Art. (3) 3 ) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică. în condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte. armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară şi participă la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii. La această interpretare ajungem prin compararea expresiei „prin lege organică" cu expresia articulată „legea organică". (3) al art. a economiei şi a teritoriului pentru apărare. a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. 429/2003. 118 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. în mod corespunzător. pregătirea populaţiei. I. a independenţei şi a unităţii statului. 118 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. Alin. legea organică a cetăţeniei). Expresia Jn condiţiile prevăzute de legea organică" [de exemplu art 5 alin. 118 Forţele armate (1)'' Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii. 429/2003. precum şi statutul cadrelor militare. (4) Organizarea de activităţi militare sau paramilitare în afara unei autorităţi statale este interzisă.Capitolul V. I. cum poate fi admisă şi ideea unei legi organice care să conţină reglementări de principiu. se stabilesc prin lege organică. şi celorlalte componente ale forţelor armate stabilite potrivit legii. pct. (2) al art. 57 din Legea nr. Art. pct. un fel de drept comun al autorităţilor centrale autonome ale administraţiei de stat. (1)] are în vedere o lege organică consacrată precis unei anumite materii (în speţă. 57 din Legea nr. 429/2003. Alin. 118 mai multor autorităţi autonome. 57 din Legea nr. r. pct. (1) al art. (2) 2 Structura sistemului naţional de apărare. ''Alin. Iorgovan 237 .

(5) al art. în general. 118 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. pct. 118 Titlul III. aşa cum a prevăzut şi Constituţia României din 1923. istoria omenirii este istoria confruntărilor militare. Este şi explicaţia faptului că despre un minister al forţelor armate. în sensul de Comandament Suprem. însă. în constituţiile scrise s-a simţit nevoia să se consacre dispoziţii cu privire la rolul armatei. alături de ordinea publică. şi despre un minister de interne (al „treburilor dinlăuntru" în exprimarea Regulamentelor Organice la noi) s-a vorbit de când a apărut ministerul. 57 din Legea nr. cel puţin de inspiraţie franceză. I. Armata este analizată în sfera serviciilor publice administrative de interes naţional. Consiliu Suprem de Apărare. într-un fel sau altul. staţiona desfăşura operaţiuni sau trece trupe străine numai in condiţiile legii sau ale tratatelor internaţionale la care România este parte. ca instituţie şi. Autorităţile publi c e (5) 2) Pe teritoriul României pot intra. că în unele state există o organizare ministerială pe categorii de trupe (de exemplu SUA). şi nu numai într-o notă metaforică. Comentariu 1. soluţie preluată şi de Constituţia din 1991. a organismelor militare. 429/2003. denumirile variază. cum vom arăta în comentariul următor. ca de altfel. implicit. pentru că. 238 Iorgovan . şi foarte multe constituţii prevăd şi organisme speciale. Reglementările constituţionale sunt foarte variate în ceea ce priveşte tehnica de reglementare a materiei „forţelor armate". Dată fiind importanţa forţelor armate. ca organizarea ministerială dintr-un stat să nu cuprindă şi un minister ce are ca obiect de activitate administrarea „treburilor oştirii". cea mai frecventă fiind denumirea de Minister al Apărării. dar se pot identifica două mari soluţii tehnico-juridice: a) soluţia unui sediu general al dispoziţiilor referitoare la armată (majoritatea constituţiilor ţărilor membre ale Uniunii Europene).Art. în prezent şi într-o perioadă îndelungată de timp. de când au apărut guvernele. siguranţa naţională etc. în accepţiunea modernă a termenului. Trebuie precizat. Este greu de conceput. şi b) soluţia unor norme separate cu privire la obligaţia de a "Alin. în lucrările de drept administrativ. Noţiune şi sediul materiei în dreptul comparat.

Cap. soluţiile din Constituţiile ţărilor membre UE sunt destul de vânate. c) într-o subdiviziune separată. Aşa. de ^articipa la apărarea patriei ori cu privire la declararea stării de război. consacrate drepturilor şi îndatoririlor fundamentale. capitolele etc.Capi' . 8 „Forţele armate şi Poliţia" din Constituţia Ungariei.F. se pot identifica mai multe situaţii: a) în partea generală a Constituţiei. 52 din Constituţia Italiei etc. 3 „Apărarea naţională" din Constituţia Turciei. ispozitii cuprinse fie în titlurile. la Nararea stării de război etc. în acelaşi sens poate fi citat şi art. text plasat în Titlul I consacrat drepturilor fundamentale. la mobilizarea armatei. 30 din Constituţia Spaniei. ata fiind importanţa cu totul specială a acestei probleme în contextul 9 gram ţara noastre în NATO şi pe fondul luptei împotriva terorismului. Alte dispoziţii" din Cap.tolul V. obligaţia de a îndeplini un anumit serviciu militar apare în Constituţia R.G. (Constituţiile Franţei. 8 din titlul preliminar al Constituţiei Spaniei. 10 „Relaţiile cu alte state" din Constituţia Suediei etc). 4 5 6 ^ II. în Corpul Federal de Protecţie a Frontierelor sau într-un grup de protecţie civilă". însă. că şi în constituţiile din prima categorie există H • zitii cu privire la obligaţia cetăţenilor de a efectua serviciul militar. art. fie în titlurile capitolele etc. art. Trebuie precizat. Italiei şi Finlandei). Titlul V „Despre puterea armatei" din Constituţia României din 1923. de pildă. Iorgovan 239 . adică într-o secţiune. Regimuri constituţionale europene. într-un paragraf sau într-o parte separată dintr-un titlu sau dintr-un capitol (de exemplu secţiunea a H-a. Cap. Cât priveşte conţinutul 8 reglementării. Titlul X „Apărarea naţională" din Constituţia Portugaliei. art. în ceea ce priveşte locul în care este plasat sediul general al materiei consacrate forţelor armate. aceasta şi după cum sediul general al materiei „forţelor armate" iai este sau nu întregit de alte dispoziţii referitoare la drepturile cetăţenilor sau la competenţele autorităţilor publice. b) într-un titlu sau capitol distinct. în art. 118 • face serviciul militar. 12 lit. care vizează autorităţile publice. la comanda armatei. de exemplu art. de exemplu Titlul VI „Despre forţa publică" din Constituţia Belgiei. a) sub forma: „Bărbaţii care au împlinit vârsta de 18 ani sunt obligaţi să servească în forţele armate. Administraţia publică Art. 9 din cap. 87 din Titlul VIII „Executarea legilor federale şi administraţia federală din Constituţia Germaniei. V „Legislaţia şi administraţia din Constituţia Olandei.

pentru a se putea face comparaţie între reglementările din Constituţia României şi reglementările din Constituţiile ţărilor membre ale UE câteva exemplificări. sub egida ONU. se menţionează dreptul Federaţiei de a pune pe picioare forţele armate pentru apărare. pericol creat „de răsculaţi organizaţi şi înarmaţi milităreşte". se referă la forţele armate. 8 din Titlul preliminar din Constituţia Spaniei. foarte interesant. dar acestea consacră reguli esenţiale ale regimului constituţional al forţelor armate.Art 118 Titlul III. care precizează dreptul Regelui de a exercita comanda supremă a forţelor armate. precum şi necesitatea ca efectivele şi cheltuielile pentru organizarea acesteia să fie prevăzute în buget. art. anume. 3. reţinem art. după o decizie provizorie prin care a avizat participarea pentru 1 an de zile. totodată. 30. din forţele de menţinere a păcii în Somalia. Corpul Federal de Protecţie a Frontierelor. Articolul 87a din Titlul VIII din Constituţia Germaniei. S-a solicitat. în sens larg. este stabilit regimul constituţional al forţelor armate atunci când este decretată „starea de apărare sau de tensiune" şi. a emis o decizie definitivă. în cele două alineate reglementează componenţa forţelor armate şi precizează misiunea acestora. liberale şi democratice a Federaţiei şi a Landurilor. text care a ridicat serioase probleme în momentul în care trupele germane au fost solicitate să facă parte. cum se cunoaşte. a suveranităţii Spaniei. interpretându-se că este constituţională o asemenea participare. 14 Apoi. şi anume decretul Regal emis cu autorizaţia prealabilă a Cortesurilor Generale. a ordinii constituţionale. sunt precizate condiţiile în care pot fi angajate forţele armate pentru a sprijini Poliţia. Reamintim. cuprinde numai patru alineate. că bazele organizării militare conform principiilor prevăzute de Constituţii se vor stabili printr-o lege organică. Astfel. 62 lit h). în afară de art. Astfel. în fine. respectiv art. punctul de vedere al Curţii Constituţionale Federale care. că în Constituţia Spaniei există şi alte dispoziţii care. Apoi este prevăzută regula după care forţele armate nu pot fi angajate în probleme de apărare decât în măsura în care legea fundamentală autorizează în mod expres. care precizează regimul constituţional al declarării războiului şi al încheierii păcii. Se precizează. 240 Iorgovan . 63 alin. strict formal. garantarea independenţei. apărarea integrităţii teritoriale şi. reţinându-se că trebuie să fie vorba de un caz de pericol pentru menţinerea ordinii constituţionale. însă. Autorităţile publice 10 11 12 13 considerăm că sunt necesare. citat. 15 Este de observat că apare şi în această Constituţie ideea implicării armatei pentru menţinerea ordinii constituţional-democratice.

Mai întâi. Administraţia publică Art. sub aspectul fondului pe o linie tradiţională de reglementare a acestei materii. Constituţia Austriei. Nici legiuitorul constituant olandez. în ceea ce priveşte forţele armate. iar tehnic juridic se rezumă la un articol ce cuprinde cinci alineate. litere etc. 97 din Constituţie. precum şi excepţiile de la această regulă.Capitolul V. regimul trupelor străine (acestea sunt admise în serviciul statului sau pot traversa teritoriul numai în virtutea unei legi). reglementându-se şi posibilitatea unui serviciu alternativ pentru obiectorii de conştiinţă. potrivit art. apoi la unele alineate sunt prevăzute puncte. Foarte interesant este de reţinut faptul că o asemenea obligaţie. mai ales că este vorba de o Constituţie relativ recentă (1983). Apoi. fiindu-i afectate 5 articole (art. deşi revizuită. Iorgovan 241 j7 18 19 . consacră forţelor armate 7 articole (art. 101 în redactarea iniţială a fost abrogat dobândind o nouă redactare în 1986). se menţine. este reglementată obligaţia cetăţenilor de a contribui la menţinerea independenţei Regatului şi la apărarea teritoriului acestuia. şi serviciul militar activ. protecţia militarilor (aceştia nu pot fi privaţi de grade. care reglementează şi modul de avansare şi obligaţiile militarilor). în capitolul pe care l-am menţionat mai sus. se reglementează condiţiile în care Regatul declară starea de război. şi anume necesitatea autorizării prealabile a Statelor Generale. au ca obiect modul de recrutare al armatei (prin lege. totodată. după textele prin care se precizează poziţia Olandei faţă de ordinea juridică internaţională. dar plasarea acestor texte nefiind deloc întâmplătoare. nu a scăpat din vedere precizarea scopului forţelor militare. modalitatea de stabilire a contingentelor armate (prin lege anuală care trebuie reînoită expres). 182-186. în ceea ce priveşte angajarea de trupe străine. decât în maniera determinată de lege). Este prevăzut. Constituţia Belgiei din 1994 reprezintă un criteriu de referinţă în ceea ce priveşte conciziunea materiei forţelor armate. iar Constituţia Olandei este una dintre puţinele Constituţii din lume care plasează forţele armate sub autoritatea supremă a Guvernului şi nu a şefului de stat (art. practic reelaborată în anul 1995. de onoare sau de pensie. organizarea Jandarmeriei (se face trimitere la lege). 118 16 Constituţia Olandei. cu precizarea că art. 96-102. în ordine. care. raporturile dintre dreptul internaţional şi cel intern etc. dar care sunt rezidente în Olanda. Constituţia consacră regula potrivit căreia această angajare se face numai pe baza legii. toate redactate sintetic într-un singur alineat). poate fi impusă şi persoanelor care nu au cetăţenie olandeză. 98). iar legea este actul juridic al Parlamentului.

care a condus la o stabilitate politică şi la o prosperitate economică de excepţie. toate cu mai mute alineate. aprobate de Parlament. integrităţii teritoriale. Constituţia a fost elaborată după înlăturarea unui regim dictatorial. condiţiile în care armata federală poate face apel la „puterea civilă" (pentru a sprijini apărarea militară a ţării prin care se înţelege atât protejarea instituţiilor constituţionale şi a libertăţilor democratice ale cetăţenilor cât şi menţinerea de o manieră generală a ordinii şi securităţii interne. ci din întreaga lume. a instituţiilor democratice şi a 242 Iorgovan . în titlul consacrat apărării naţionale din Constituţia Portugaliei sunt reglementate principiile apărării naţionale (este obligaţia statului ca obiectiv garant al ordinii naţionale. a libertăţilor şi securităţii populaţiei contra tuturor agresiunilor şi ameninţărilor externe în respectul ordinii constituţionale. ultimele 2 articole având 6. care să impună o asemenea intervenţie). Autorităţile publice 21 22 23 24 Ca problematică. Pe fond. în România în 1991. declararea stării de război (numai în caz de atac armat contra Regatului) şi abilitarea forţelor armate de a recurge la forţă pentru a se opune violării teritoriului naţional. atribuţiile Preşedintelui federal de comandant suprem al armatei federale şi rolul ministrului federal. legată de faptul că în Portugalia. Constituţia Portugaliei. apoi. se reglementează misiunea forţelor armate şi principiile organizării acestora. un regim constituţional din secolul al XlX-lea. deci într-o reglementare sintetică. existenţa unei convenţii sau obligaţii internaţionale. De altfel. respectiv 7 alineate. în singurul articol ce are ca obiect forţele armate. este una dintre constituţiile cele mai „voluminoase" nu numai din Europa. existenţa unei legi care să fixeze măsurile admisibile. Este aici şi o explicaţie de ordin istoric. în timp ce în Suedia. rezolvă câteva probleme esenţiale care s-au impus drept constante ale constituţionalismului contemporan şi anume: arată cine poate angaja forţele armate ale Regatului sau o parte a acestora şi în ce condiţii (Guvernul în cazul unei agresiuni armate contra Regatului). condiţiile în care Landurile vor colabora în chestiunile de recrutare şi încartiruire a trupelor. respectiv pentru sprijinirea în caz de calamitate naturală şi accidente de o anvergură extraordinară). precizează condiţiile în care forţele armate suedeze pot fi angajate într-o altă ţară (consimţământul Parlamentului.Art. la fel ca şi în Spania în 1978 şi. Constituţia Portugaliei consacră apărării naţionale un titlu care cuprinde 4 articole. 118 20 Titlul III. cu 298 de articole. Constituţia Suediei din 1974. a fost actualizat prin Constituţia din 1974.

fie prin completarea unor alineate. idee preluată şi în textul din Constituţia României la care ne referim. apărarea naţională şi asigurarea ordinii publice. Versiunea iniţială a textului consacrat forţelor armate a fost substanţial modificată. respectarea ordinii constituţionale şi a instituţiilor democratice. Rolul esenţial al armatei în societate şi în stat este definit în primul alineat al art. în cadrul secţiunii ce are ca obiect serviciile publice administrative. a două articole referitoare la două din aceste servicii. (2) din Constituţie rezultă că nici un organ reprezentativ nu poate pretinde armatei decât acţiuni care să reprezinte garanţii pentru suveranitatea. prin Legea de revizuire a Constituţiei. Este de observat că şi în Constituţia Portugaliei apare ca scop al 25 apărării naţionale şi. espectiv. pentru a se pune de acord terminologia din legislaţia română cu terminologia din documentele NATO şi. 118 convenţiilor internaţionale). Din coroborarea art. doar o componentă majoră a administraţiei publice.Capitolul V. necesităţile specifice din ţara noastră au condus la formula tehnică actuală. Consiliul Superior de Apărare Naţională (care este prezidat de Preşedintele Republicii) regulile de organizare a armatei şi obligaţiile cetăţenilor pentru apărarea patriei. în contextul pregătirii României pentru integrarea în UE. Analiza dreptului comparat. respectiv pentru îndeplinirea misiunilor ce rezultă din tratatele internaţionale. pentru integritatea teritorială a ţării ori pentru democraţia constituţională. Semnificaţia modificărilor din 2003. în filozofia Constituţiei. 118. ci şi pentru însăşi fiinţa statului. pentru a se da expresie evoluţiilor care au intervenit în cadrul orţelor armate. Reglementarea aparte a statutului constituţional al armatei rezultă din aceea că armata nu constituie. Administraţia publică Art. pentru a se da expresie constituţională angajamentelor României faţă de structurile NATO. pentru garantarea suveranităţii. anume includerea. esenţiale nu numai pentru statul de drept. ca misiune a forţelor armate. era firesc şi necesar ca în Constituţia României să se prevadă şi posibilitatea participării armatei române la apărarea colectivă Iorgovan 243 26 27 28 29 30 . totodată. deci. a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. fie prin reformularea lor [doar alin. (4) nu a suferit modificări]. a independenţei şi a unităţii statului. independenţa şi unitatea statului. 118 cu art. care consacră principiul subordonării armatei exclusiv voinţei poporului. In aceste condiţii. III.

la data revizuirii Constituţiei.Art. b) pregătirea populaţiei. la asemenea acţiuni în fosta Iugoslavie. jandarmeria etc. în redactarea dată prin Legea de revizuire a Constituţiei. De altfel. componente ale forţelor armate române erau deja angajate în asemenea acţiuni. în felul acesta. 73 şi cu lit. 31 IV. f). ca obiect al legii organice. (2) al art. (2). respectiv la acţiunile privind menţinerea sau restabilirea păcii. 118 Titlul III. a făcut inutilă menţinerea sintagmei „organizarea armatei" şi în alin. rezultă că legiuitorul constituant a avut în vedere elaborarea mai multor legi organice. Din modul de redactare a alin. a economiei şi a teritoriului pentru apărare. a legii ca act adoptat de Parlament. după care armata este doar o componentă a forţelor 244 Iorgovan 32 33 34 35 36 . ce sunt reglementate prin hotărâri de Guvern sau. fiind chestiuni care vizează organizarea armatei. Regimul juridic al organizării armatei. care presupune structuri diverse aflate pe diferite eşaloane ierarhice. şi anume: a) structura sistemului naţional de apărare. Alineatul 2 al articolului la care ne referim. mai recent. 118. în mod obiectiv. prin ordin al ministrului apărării naţionale Pe de altă parte. Această înlăturare n-a fost întâmplătoare. la ea s-a ajuns tocmai datorită dificultăţilor de ordin practic la care a condus textul constituţional iniţial. dificultăţi care au impus modificări de ansamblu prin Legea de revizuire a Constituţiei. se reflectă la nivel constituţional doctrina militară actuală. Este evident că problema organizării armatei. Autorităţile publice în sistemele de alianţă militară. şi fără modificarea textului Constituţiei se puteau ridica semne de întrebare asupra constituţionalităţii actelor juridice care au stat la baza participării trupelor române. nu poate face obiectul numai a unei legi organice. care se referă la regimul stării de mobilizare totală sau parţială a armatei şi a stării de război. conţine o enumerare a elementelor din „sfera forţelor armate" ce fac obiectul de reglementare al legii organice. prin Legea de revizuire a Constituţiei. Alineatul 3 extinde regulile consacrate de primele două alineate şi la celelalte componente ale forţelor armate cum ar fi serviciile de informaţii ale statului. la care ne referim. a fost înlăturată din text „organizarea armatei". Afganistan şi. în general. c) statutul cadrelor militare. completarea sferei legilor organice în art. în Irak. Dacă se face o comparaţie între redactarea dată prin Legea de revizuire a Constituţiei şi redactarea iniţială din 1991 se constată că. după caz.

la interpretări. ceea ce conduce. în repetate rânduri. (3) al art. Este de precizat. că unele trupe străine au intrat ca să rămână. la organizarea de activităţi militare numai în sfera competenţei unei autorităţi statale. istoria ne-a demonstrat. (1). Mai menţionăm că principiul consacrat de alin. se impune a 39 observa că legiuitorul constituant din 1991 a operat cu două ipoteze intrarea trupelor străine pe teritoriul ţării şi trecerea trupelor străine pe teritoriul ţării -. deoarece se vizau două situaţii diferite. Logica internă a textului ne conduce la ideea după care activităţile paramilitare fac parte din „sistemul naţional de apărare". S-a considerat. 118. Regimul trupelor străine. permisive. logic. (5). Iorgovan 245 .3 8 zarea de activităţi militare sau paramilitare în afara unei autorităţi statale este interzisă") relevă gravitatea şi importanţa problemei reglementate. faţă de noua redactare a alin. trecerii etc. în ceea ce priveşte alin. Din modul în care este redactat acest alineat se deduce că nu se 40 adoptă o lege-cadru pentru a consacra „catalogul" condiţiilor intrării. 123 din Constituţia din 1923 („Nici o trupă armată străină nu poate fi admisă în serviciul statului. că era de la sine înţeles că. Este principiul pe care-1 consacră expres alin. decât în puterea unei anume legi"). Consacrarea unui atare principiu printr-o normă prohibitivă („organi.Capitolul V. V. 118 armate. un statut militar. Administraţia publică Art. nici nu poate m t r as a u ^ece pe teritoriul României. este consacrat forţelor armate şi nu numai armatei. că la o asemenea lege se va recurge dacă nu există un tratat internaţional. operaţiunea fizică de trecere a trupelor străine pe teritoriul ţării presupune şi intrarea acestora pe teritoriu. atunci. 37 tocmai spre a putea realiza scopurile prevăzute de alin. Această regulă este menţionată şi pentru activităţile paramilitare. de unde necesitatea înfiinţării unei autorităţi statale care va desfăşura o asemenea activitate (de ex. Deşi nu se face o atare precizare. Forţele armate presupun o organizare specifică. de regulă. Aşa se explică de ce art. 118 la care ne referim. (5) reprezintă o reiterare 41 a rin P cipiului similar consacrat de art. garda). Textul a dat naştere la discuţii. mai ales dacă avem în vedere că normele cuprinse în constituţii sunt. chiar dacă nu orice intrare a trupelor străine pe teritoriul României a fost făcută doar în ideea „tranzitării". vom trage concluzia că suntem în prezenţa tot a unei legi organice. şi anume componenta principală. de fapt. (1). motiv pentru care în noua redactare se face referire şi la staţionare şi la desfăşurare de operaţiuni. şi că este necesară o lege pentru a fixa atari condiţii de fiecare dată când se va pune o astfel de problemă. de trupe străine.

415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.2002. 39/19902).Art. Of. ministrul de interne.12.12. nr. ministrul afacerilor externe). o preocupare constantă a legiuitorilor din epoca modernă." După Revoluţia din Decembrie 1989. publicată în M. 119 Titlul III. serviciile şi structurile naţionale cu misiuni în domeniul apărării şi securităţii naţionale reprezintă.1990. şi a legiuitorilor constituanţi. secretarul de stat şi Şef al Marelui Stat Major. a Preşedintelui României. a fost abrogată prin Legea nr. nr. se poate spune. Desemnarea. pct. I. nr. 119 « Consiliul Suprem de Apărare a Ţării Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională. participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară. 3 » Publicată în M. de măsurile necesare pentru apărarea ţării. într-adevăr. 58 din Legea nr. 122 care prevedea: „Se va înfiinţa un Consiliu Superior de Apărare a Ţării care se va îngrij i. este vorba de art. directorul Serviciului de Infomaţii Externe şi 3) directorul Serviciului Român de Informaţii . ministrul apărării naţionale. care a fost desemnat şi Preşedinte al acestui organism. Autorităţile publice Art. care a funcţionat şi ca Adunare Constituantă (au "Art.1990. dintr-un număr de miniştri (ministrul industriei şi comerţului. 119 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. fiind constituit din Preşedintele României. din primul-ministru.07. Comentariu I. 142/13. Şeful departamentului de analiză politică al Preşedinţiei României. între care şi România. ca şi reacţiile liderilor din opoziţia parlamentară din Parlamentul format după alegerile din mai 1990. 494/10. 246 Iorgovan . Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a fost înfiinţat prin Legea nr. Geneză şi evoluţia reglementării. iar în unele ţări. ca Preşedinte al CSAT. în mod permanent. prin lege. o dispoziţie de acest gen a existat şi în Constituţia României din 1923. 2 > Publicată în M. precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii. Of. 142/13. 429/2003. care a fost desemnat vicepreşedinte al Consiliului. Of. Consacrarea constituţională a unui organism cu rolul de a coordona activităţile.

în faza Tezelor la Proiectul de Constituţie.1991. Vatra Românească. p. Iorgovan 247 . Antonie Iorgovan. Mureş. p. Geneza Constituţiei României 1991. de vreme ce s-a optat ca problemele referitoare la forţele armate să fie cuprinse în secţiunea consacrată administraţiei publice centrale. In procesul de elaborare a Proiectului. în mod logic. Ed. în Adunarea Constituantă. amendament care. în ceea ce priveşte teza referitoare la controlul parlamentar. 119 existat reacţii de respingere a acestui organism. Regia Monitorul Oficial. La textul Proiectului (era art. prin votul Adunării Constituante. P. Lucrările Adunării Constituante. 4) . 117). cu toate discuţiile purtate în Adunarea Constituantă''. în principal. text care a fost acceptat.04. Tg. care presupunea eliminarea acestei atribuţii din sfera atribuţiilor Parlamentului României. 1998. s-a formulat un amendament cu următoarea redactare: „Armata este subordonată Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. în Adunarea Constituantă.°78.. iar acesta Guvernului"2). în final. prin intermediul acestui organism. iar la teza consacrată Preşedintelui României s-a inclus şi atribuţia „prezidează Consiliul Suprem de Apărare a Ţării". p. printr-un amendament al unui deputat s-a propus completarea cu următoarea teză: „activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării este subordonată Parlamentului"3'. pe ideea că armata realizează un serviciu public naţional dirijat de Ministerul Apărării Naţionale s-a impus. în ceea ce priveşte teza cu privire la prezidarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării de către Preşedintele României. nu fără discuţii.cit. Lucrările Adunării Constituante. Lucrările Adunării Constituante. şi teza după care tot în acea secţiune să fie cuprins un articol consacrat Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. op. a determinat o atitudine prudentă a Comisiei de elaborare a Proiectului de Constituţie. 479-484. poate controla forţele armate care ţin de Guvern. in final. ca text de Constituţie. 221-225 I M. supus la vot a întrunit 16 voturi pentru. Of.773. Odiseea elaborării Constituţiei. op.cit. poziţia 835.Capitolul V. Geneza Constituţiei României 1991. Partea a Ii-a nr. Dacă. 11/19. şi anume „controlează activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării". aceasta a fost aprobată fără să se supună la vot vreun amendament semnificativ. Comisia s-a limitat doar la teza consacrată atribuţiilor Parlamentului României în Camerele reunite. Administraţia publică Art. Aşa se explică de ce. teză care a fost aprobată. pe ideea că se conferă prea multe atribuţii Preşedintelui Republicii care. prin Ministerul Apărării sau Ministerul de Interne). ^Geneza Constituţiei României 1991.

Autorităţile publice Aceste amendamente şi discuţiile generale din Adunarea Constituantă scot în evidenţă atitudinile de rezervă şi chiar de respingere a legăturii dintre Preşedintele României şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. că suntem în prezenţa unei autorităţi publice centrale. funcţia de Preşedinte al României. respectiv. 9 La o analiză ştiinţifică. nu este de conceput ca Şeful Statului. dintre Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi Parlament. a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională. 248 Iorgovan . aşa încât. în mod unitar. în sfera atribuţiilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării s-a reţinut doar ideea organizării şi. 12 Este în afară de orice îndoială că. comentariile în sensul că acest organism ar reprezenta un Guvern paralel. să nu fie şi persoana care prezidează Consiliul Superior de Apărare a Ţării. de a examina rapoartele CSAT. asemenea reacţii trebuie privite ca fiind fireşti. prin raportarea la constantele din dreptul public şi la soluţiile din dreptul comparat. pe de o parte. Semnificaţia modificărilor din 2003. de vreme ce este şi comandantul suprem al armatei. în şedinţe comune. dincolo de atitudinile politicianiste legate de personalitatea politică care îndeplinea. Faţă de obiectivele politice fundamentale la care Proiectul de Constituţie trebuia să dea răspuns. 11 Din modul în care a fost reglementat acest organism şi avându-se în vedere coroborarea art. în primul comentariu al Constituţiei s-a exprimat părerea că este vorba de o autoritate a administraţiei publice. ale parlamentarilor partidelor de opoziţie care insistau asupra accentuării legăturilor acestui organism cu Parlamentul. sunt lipsite de temei. şi nici locul în structura Constituţiei unde este plasat acest organism. teza cu privire la natura sa juridică îşi menţine valabilitatea. prezidată de Preşedintele României şi supusă expres controlului Parlamentului. în ipoteza în care un asemenea organism este consacrat legislativ sau constituţional. autonomă faţă de Guvern. pe de altă parte. respectiv cu textele prin care se preciza că înfiinţarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării se realizează prin lege organică. 10 II. în perioada Adunării Constituante. odată ce prin Legea de revizuire a Constituţiei nu s-au schimbat raporturile dintre Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi Preşedintele României. 118 cu articolul care consacra dreptul Parlamentului.Art. 8 în condiţiile concrete ale adoptării Constituţiei şi după experienţa a peste jumătate de secol de regimuri autoritare de la dreapta la stânga. a coordonării. 119 7 Titlul III. însă.

autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Administraţia publică Art. III. Regimul legal actual. 415/2002''. Of. Organizarea actuală a Consiliului Suprem 14 de Apărare a Ţării este realizată prin Legea nr. pct. pe lângă miniştrii menţionaţi în Legea din 1991. amintim şi Constituţia Ungariei care consacră Consiliul de Apărare Naţională. motiv pentru care nu s-a simţit nevoia schimbării denumirii acestui organism. pe aceleaşi raţiuni ce vizează intrarea României în blocul Nord-Atlantic. 119 cu art. Administraţia publică locală Art. a componentelor acestora la menţinerea securităţii internaţionale. La exemplul deja citat al Portugaliei. 2 ''Publicată în M.Capitolul V. au mai fost introduşi ministrul justiţiei. la apărarea în sisteme de alianţă militară. " Art.2002. unde este înfiinţat Consiliul Superior al Apărării Naţionale. I. nu se putea limita numai la coordonarea activităţilor care se referă la securitatea ţării şi la apărarea naţională. 120 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. In acest sens. 13 fără a depăşi domeniul. ca organism specializat al administraţiei publice supus expres controlului parlamentar. Secţiunea a 2-a. 429/2003. Tot acest organism urmează să coordoneze unitar participarea forţelor armate române. 120 > Principii (i) Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării. 118. în schimb. respectiv regândirea mecanismelor forţelor armate. iar această lărgire a atribuţiilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării apare din necesităţi de corelare a art. în contextul integrării României în UE. sfera atribuţiilor. ministrul finanţelor publice şi consilierul prezidenţial pentru securitate naţională. iar în compunerea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. la acţiuni de menţinere sau restabilire a păcii. în mod logic. 494/10. Menţionăm că organisme similare există şi în alte Constituţii ale ţărilor 15 europene. 59 din Legea nr.07. Iorgovan 249 . nr. 120 Legea de revizuire a Constituţiei măreşte.

cu privire la „Instituţiile judeţene şi comunale" un singur articol. în care îşi pot asuma competenţe comunităţile autonome.Art. 3 . Titlul VIII din Constituţia Spaniei. Ponderea cea mai mare o are capitolul consacrat comunităţilor autonome. care conţinea. 120 Titlul III. (22 la număr). 72 din Constituţia Franţei. In art. 1 . este mai departe structurat pe 3 capitole: Cap. art. 149 sunt enumerate materiile în care statul are competenţe exclusive. 108. art. Titlul V din Constituţia Italiei. este adevărat însă. Titulul VIII din Constituţia Portugaliei). aceasta a fost şi concepţia promovată de Constituţia României din 1923. unde întâlnim texte de mare detaliu.Comunităţile autonome. în condiţiile prevăzute de legea organică. 148 care enumera materiile. tocmai pentru a evita o formulă de organizare federativă. Autorităţile publice (2) în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate. Noţiuni şi drept comparat. Constituţiile contemporane se deosebesc foarte mult în ceea ce priveşte „spaţiul" acordat problemei administraţiilor locale. Cap. Astfel. în număr de 32. Aceste aspecte nu sunt întâmplătoare în Constituţia Spaniei pentru că legiuitorul constituant spaniol din 1978 a simţit nevoia unei dezvoltări în Constituţie a problemelor ce vizează „organizarea teritorială a statului".„Principii generale". art. Cap. avându-se în vedere cunoscutele reacţii ale bascilor şi ale catalanilor. cum este art. Aceste dezvoltări din Titlul VIII au fost menţinute tocmai pentru a demonstra că prin Constituţie se urmăreşte „fundamentarea unităţii indisolubile a naţiunii 250 Iorgovan . Dacă unele se rezumă la inserarea unei norme de trimitere (de exemplu.„Despre puterile statului"). redactat ca un capitol distinct al Titlului III . Comentariu I. 2 „Administraţia locală". altele cuprind titluri întregi (de de exemplu Titlul VIII din Constituţia Spaniei. cum este denumirea Titlului VIII la care ne referim. 137-158.

după adoptarea Constituţiei. In plus. practic. patrie comună şi indivizibilă a tuturor spaniolilor".„Regiunile. Cu toate aceste precauţii ale legiuitorului constituant italian din 1947. inclusiv cu caracter normativ. nu s-a putut evita constituirea unei formaţiuni politice care promovează Iorgovan 251 6 7 g 9 jQ . unde se adaugă că prin Constituţie se recunosc şi se garantează dreptul la autonomie a naţionalităţilor şi regiunilor care compun Spania. Sardiniei etc. să se organizeze numai în anumite zone. în art. reglementate prin legile statului. Senatul fiind cameră de reprezentare teritorială. întregul teritoriu al Spaniei s-a organizat în comunităţi autonome. chiar denumirea Titlului V . şi la solidaritate între ele. Probleme de aceeaşi natură a avut de rezolvat şi legiuitorul constituant italian din 1947. transformând Spania. într-o c vasifederaţie. Nu este locul într-o carte consacrată comentării Constituţiei României 5 să ne oprim la o analiză adâncită asupra fenomenului Comunităţilor autonome din Spania. în art. Administraţia publică Art. regula o reprezintă desemnarea Senatorilor la nivel provinciilor şi excepţia o reprezintă desemnarea senatorilor la nivelul comunităţilor autonome. regiunile pot adopta norme legislative care. ci reglementarea acestei instituţii. în limitele principiilor fundamentale. sugerează o organizare pe două nivele intermediare. cum se menţionează în art. cu privire la implicarea Italiei în cel de-al doilea război mondial. 116 se menţionează că prin statutele speciale adoptate. prin lege. 120 spaniole. însă. se atribuie forme particulare de autonomie Siciliei. Dovadă în acest sens este şi modul în care a fost reglementată desemnarea senatorilor. Astfel. 17 la număr. mai ales pe fondul reacţiilor din diferite zone ale Italiei. 69 al Constituţiei Spaniei. provinciile şi comunele". s-a discutat în Parlamentul Spaniei legea de înfiinţare a comunităţilor autonome a rezultat ceea ce redactorii Constituţiei nu au preconizat. ca. nu pot fi în contradicţie cu interesul naţional şi nici cu interesul altor regiuni. De altfel. în acest sens. lăsând să se înţeleagă că la al doilea nivel vor fi largi competenţe. 117 sunt enumerate materiile în care.Capitolul V. de unde problemele delicate în ceea ce priveşte alegerea senatorilor. după cum rezultă din art. Când. 2. asemenea „comunităţi autonome". dar autorii acestei lucrări pot confirma că din discuţiile cu redactori ai Proiectului Spaniol de Constituţie a reieşit că în intenţia Constituţiei nu a fost organizarea teritoriului Spaniei în integralitate în comunităţi autonome.

să nu mai vorbim de curentele secesioniste din Sicilia sau Sardinia. numai un număr de patru articole. în redactarea: „Instituţiunile judeţene şi comunale sunt regulate de legi. Italia fiind un stat unitar cu o organizare administrativ-teritorială specifică. bineînţeles. 12 II. după formele prevăzute de lege.Art.din Titlul III .a Cap." 14 In redactarea din 1991. 11 Existenţa acestor curente politice nu schimbă. orăşeneşti sau judeţene.„Administraţia publică" . 120 la care ne referim. art. 13 Această concepţie reprezintă o îndepărtare de „spiritul tradiţional" pentru că. Legiuitorul nostru constituant din 1991 s-a oprit la o formulă intermediară. Intre membrii cooptaţi pot fi şi femei majore. V . egal. însă. strict necesare pentru a reflecta autorităţile comunale. direct. pe măsura dezvoltării economice şi sociale a comunităţilor locale. Această concepţie are în vedere evoluţiile extrem de rapide în domeniul autonomiei locale. Semnificaţia modificărilor din 2003. Textul constituţional pleca de la ideea că aceste principii se vor regăsi atât în activitatea fiecărei autorităţi comunale. Aceste legi vor avea de bază descentralizarea administrativă. sistemul constituţional italian. Membrii Consiliilor judeţene şi consiliilor comunale sunt aleşi de către cetăţenii români prin votul universal. cum s-a arătat. Autorităţile publice ideea independenţei Nordului sub denumirea de Padania.„Administraţia publică locală" . La aceştia se vor putea adâoga prin lege şi membri de drept şi membri cooptaţi. în Constituţia României din 1923. obligatoriu şi cu reprezentarea minorităţii. şi anume: principiul autonomiei locale şi principiul descentralizării serviciilor publice. 120 Titlul III. principiile care stau la baza raporturilor dintre aceste autorităţi.„Autorităţile publice". scotea în evidenţă cele două principii de ordin constituţional. 15 III. orăşeneşti şi judeţene. care nu poate fi decât conformă legii. Semnificaţia reglementării din 1991. 108). problema administraţiei publice locale era expediată într-un singur articol (art. reglementare care a ţinut seama de zbuciumata istorie de constituire a statului italian şi de particularităţile geografice. reţinând în Secţiunea a 2-a . Prin Legea de revizuire a Constituţiei s-a adăugat la cele două principii ale textului din 1991 şi 252 Iorgovan . respectiv autorităţile statale la nivelul judeţelor şi. secret. cât şi în raporturile dintre autorităţile comunale (orăşeneşti) şi cele judeţene. ale administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale.

Este de subliniat că prin sintagma „administraţia publică" se jg desemnează activitatea pe care o desfăşoară autorităţile create pe baza principiului autonomiei locale. Această completare era necesară pentru că administraţia publică locală. şi autorităţile statale (guvernamentale sau departamentale) „implantate" în teritoriu. Nu trebuie. 215/2001. judeţene. în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale. 19 admite dreptul cetăţenilor români care aparţin unei minorităţi naţionale. Noua reglementare constituţională. a limbii materne. Legea administraţiei publice locale va veni cu detalii atât Iorgovan 253 . aşadar. IV. Legea administraţiei publice locale: „în comunele sau oraşele în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor ordinea de zi se aduce la cunoţtintâ publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective. confundată ideea de administraţie publică locală. pe de o parte. consacrat folosirii. presupune.Capitolul V. evocă numai autorităţile comunale şi orăşeneşti. care vizează atât comuna (oraşul). desemnate în mod democratic de către cetăţeni (prin vot). 120 principiul deconcentrării serviciilor publice. se impune a releva că principiul autonomiei locale stă la 17 baza raporturilor şi dintre autorităţile comunale şi orăşeneşti sau. de vreme ce se realizează la nivel judeţean şi la nivelul localităţilor. funcţionează numai în "capitala" judeţului. deci. Folosirea limbii materne. în scris sau oral. cât şi judeţul. De altfel. (7)]. dar înscrierea expresă a principiului deconcentrării înlătură orice dubiu. wiba maternă. după caz. cu ideea de consiliul local. pe de altă parte. în prezent. Legea de revizuire a Constituţiei a mai 18 completat textul iniţial din 1991 şi cu un nou alineat. la rândul său. De asemenea. după caz. deci o deconcentrare spre localităţi a serviciilor. Administraţia publică Art. spre sate. 40 alin. de a folosi. care. aşa cum s-a arătat în comentariul din 1992 al Constituţiei. în virtutea convenţiei terminologice inserate la articolul următor. care. ndicându-se la nivel de normă constituţională un principiu din Legea nr. care are în unitatea administrativ-teritorială respectivă o pondere semnificativă. Acest principiu trebuia. respectiv în cadrul localităţilor spre cartiere sau. o aşezare în teritoriu a organismelor specializate. principiul descentralizării serviciilor publice includea şi sensul deconcentrării. în relaţiile cu autorităţile locale. potrivit standardelor europene. înscris expres în textul Constituţiei." [art.

De asemenea. sunt şi autorităţile care realizează administraţia publică. (3) Autorităţile prevăzute la alineatul (1) se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor. 20 Este de la sine înţeles că exercitarea acestui drept nu poate fi realizat decât în consonanţă cu drepturile cetăţenilor care nu vorbesc limba acelei minorităţi. Comentariu 1 I. de comunitatea locală. Autorităţile publice în legătură cu semnificaţia expresiei „pondere semnificativă". la condiţii. în condiţiile legii. Acest dublu caracter se va regăsi în dubla serie de atribuţii ale primarului. primarul. aşa cum se exprimă. respectiv. ele constituie şi o circumscripţie teritorială pentru gestionarea anumitor servicii de stat. sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi. consiliul local şi. în acest sens. 121 arată că autonomia locală în comune şi oraşe se realizează prin două autorităţi.Art. prin vot. dar trebuie să cunoască actele şi faptele administraţiei. ceea ce reflectă dubla natură a comunei şi oraşului: colectivitatea şi unitatea administraţiv-teritorială. la efecte şi sancţiuni. profesorul francez Jean Rivero. în condiţiile legii. cu observarea principiului constituţional referitor la limba oficială a statului român. comuna şi oraşul reprezintă în principal o colectivitate locală. Autorităţi comunale şi orăşeneşti Art. textul scoate în evidenţă că aceste autorităţi. 254 Iorgovan . desemnate. 121 (l) Autorităţile administraţiei publice. prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe. ambele alese în condiţiile legii. în felul acesta legiuitorul nostru constituant consacră dubla natură a autorităţii comunale şi orăşeneşti alese. 121 Titlul III. între alţii. în mod secundar. respectiv. (2) Consiliile locale şi primarii funcţionează. ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe. Semnificaţia alineatului 1. cât şi cu privire la aspectele de ordin procedural. Primul alineat al art.

cât şi oraşul (comuna urbană). Rezultă că autorităţile comunale şi orăşeneşti. (2) al articolului la care ne referim se 7 precizează regula după care atât consiliile locale. în condiţiile legii. primarul. 121 2 Este de menţionat că. în funcţie de ceea ce se va considera a fi soluţia mai potrivită la un moment sau altul. în alin. după părerea noastră. Semnificaţia alin. (3) lit. 73 alin. dar modalităţile de alegere în sensul sistemului de scrutin. cât şi primarii funcţionează ca autorităţi administrativ autonome. în legislaţia şi doctrina din multe ţări occidentale. şi consiliul judeţean. tot constituţională este şi formula după care consiliul local ales alege. în virtutea principiului autonomiei |ocale. pentru că această materie intră sub incidenţa art. dar textul Constituţiei îngăduie şi varianta ca alegerea primarului să se facă pe lista consilierilor. a). Formularea din alin. terminologie cu care s-a operat şi la noi în perioada interbelică. vom reţine. că între consiliul local. corespunzător împărţirii administrativ-teritoriale a ţării [art. pe de o Parte. Nu se poate ca printr-o lege să se stabilească altă modalitate de desemnare (adică de învestire) a unei persoane cu calitatea de consilier. legea respectivă ar fi neconstituţională. (1) la care ne referim este foarte elastică şi ea permite mai multe combinaţii legislative. nu este un raport de Iorgovan 255 . (3)]. respectiv cu calitatea de primar. respectiv primar. rămân la latitudinea şi la înţelepciunea legiuitorului organic. noţiunea de comună este folosită pentru a desemna atât comuna rurală. mai departe. fiind vorba de o dimensiune a sistemului electoral. Raportându-ne concret la textele următoare din Constituţie. cum. s-a consacrat distincţia dintre comună. nu se află într-un raport de subordonare faţă de vreo autoritate judeţeană sau centrală. 3 alin. pe de altă parte. ca denumire generică pentru localităţile urbane. astfel. (2).Capitolul V. şi acesta să nu aibă iniţial calitatea de consilier. Textul Constituţiei îngăduie. Este cert că prin lege nu se poate desfiinţa una dintre cele două autorităţi. alegerile locale. de organizare a circumscripţiilor etc. Administraţia publică Art. cum este sistemul reglementat la ora actuală. ca alegerea primarului să se facă separat de alegerea consilierilor. mai exact de un subsistem al acestuia. dar se pot imagina diferite formule de alegere. ca localitate rurală şi oraş. 3 4 5 5 II. în Constituţia României din 1991. decât prin alegeri.

fac parte din categoria oraşelor. 121 Titlul III. (3) din Constituţie.. precum şi nici între consiliul local. 121 ca şi din coroborarea acestui articol cu cel consacrat prefectului. pe de o parte. pe de o parte.Art. în fine. respectiv primar. iar la nivelul lor. juridice. 3 alin. art. ca autorităţi deliberative. d) de a-i anula actele şi chiar de a se substitui în emiterea unui act. tot în baza textelor Constituţiei. e) de a aplica sancţiuni administrative-disciplinare. în virtutea autonomiei locale. potrivit art. se impune a remarca că principiul autonomiei în activitatea consiliului local şi. a primarilor. şi primarii. şi prefect. însuşi textul constituţional în discuţie introduce precizarea „în condiţiile legii" în ceea ce priveşte funcţionarea consiliilor locale şi a primarilor ca autorităţi administrative autonome.economice. (1) din Constituţie. (3). chiar în primul alineat.". pe de altă parte. şi oricare altă autoritate locală sau centrală. prin Legea de revizuire a Constituţiei s-a simţit nevoia unei precizări exprese în acest sens. ca autorităţi executive. a primarului presupune şi stabilirea raportului dintre aceste autorităţi. respectiv.. Autorităţile publice subordonare. aceste elemente nu se pot regăsi în raporturile dintre consiliul local. astfel încât funcţionalităţile lor să fie compatibile. prevăzută de art. 256 Iorgovan . respectiv. (3) al articolului pe care îl comentăm consacră noţiunea de subdiviziune administrativ-teritoriala pentru municipii care. text inutil în opinia noastră. 102 alin. 5 din Legea administraţiei publice locale. în articolul consacrat prefectului. 10 De asemenea. precizează următoarele: „Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe sunt consiliile locale. precum şi de către prefect a dreptului său de control al legalităţii sau de către Guvern a sarcinii sale de conducător general al administraţiei publice. ceea ce nu exclude însă. b) de a-i da îndrumări obligatorii (dreptul de instrucţiune). Textul admite. organizatorice. a consiliilor locale şi. aceasta deoarece relaţia de subordonare implică pentru organul ierarhic superior următoarele drepturi faţă de organul subordonat: a) de a-i organiza activitatea. respectiv primar. Semnificaţia alin. rezultă că prefectul nu este o autoritate supraordonată faţă de consiliul local sau faţă de primar. 8 Cu toate că. din logica internă a art. c) de a exercita controlul general asupra activităţii sale (asupra tuturor aspectelor acestei activităţi . 11 III. financiare. posibilitatea constituirii acestor subdiviziuni. 9 Este de la sine înţeles că. exercitarea de către consiliul judeţean a prerogativelor sale de autoritate coordonatoare. culturale etc). în acest sens. alin. minister sau Guvern. pe de altă parte. astfel.

etc. în finalul acestor comentarii. Până la ora actuală o asemenea organizare este cunoscută numai la nivelul Municipilui Bucureşti. că se impune reglementarea administraţiei publice locale la nivelul capitalei în mod distinct faţă de restul municipiilor ţării. suntem de părere. aşa cum a existat în perioada interbelică. iar unul sau mai mulţi primari de sector au altă coloratură politică. dar trebuie spus că textul Constituţiei nu a vizat numai Municipilui Bucureşti. tocmai pentru a evita asemenea dispute care se răsfrâng. Administraţia publică Art. Cluj. pe de altă parte. Din perspectiva textului Constituţiei. 122 Consiliul judeţean (1) Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti. Menţionăm. legea va stabili şi raporturile dintre consiliile locale şi primarii de la nivelul subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor. necesitatea adoptării unei legi speciale pentru constituirea şi funcţionarea acestei administraţii locale. pe de o parte. (2) Consiliul judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii. (2). asupra cetăţenilor. capitala ţării. Iaşi. în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. ci şi celelalte mari oraşe ale ţării: Braşov. Este rezolvată aici problema marilor aglomerări urbane. dar şi problema organizării unor subdiviziuni administrativ-teritoriale rurale ale municipiilor (comunelor suburbane). de la nivelul municipiului în ansamblul său. Timişoara. respectiv primarul. în final. şi consiliul local. Iorgovan 257 . în virtutea regulilor prevăzute de alin. că articolul la care ne referim nu a suferit nici o modificare prin Legea de revizuire a Constituţiei. mai ales atunci când primarul general are o coloratură politică. unde nu s-a pus problema organizării de sectoare cu consilii sau primari de sector. probabil şi datorită constantelor dispute de la nivelul capitalei.Capitolul V. 122 12 Se subînţelege că. 13 \4 15 Art.

) o evocă prin termenul de „provincie". vom putea spune că există două mari sisteme de organizare administrativă a teritoriului. întâlnim denumirea de „departament" sau de „regiune". se utilizează noţiunea de „comunitate autonomă" şi nu cea de „regiune". după cum între unitatea de bază (implicit autorităţile administraţiei publice de la nivelul acesteia) şi Guvern există o unitate intermediară (sistemul departamental) sau două unităţi administrativ-teritoriale intermediare (sistemul regional). mai exact a anumitor servicii publice. avându-se în vedere că la nivel regional este constituit un veritabil legislativ local. ci un element de deconcentrare a administraţiei publice judeţene. în fruntea plăşilor era un prim-pretor. Acest sistem a fost menţinut până la Constituţia din 1938. tutelă şi control în ceea ce priveşte administraţia rurală. când se creează ţinuturile ca unităţi administrative superioare judeţelor. specialiştii în dreptul public susţin că în sistemul regional gradul de extensie al autonomiei locale este mai mare. la fel ca şi regiunile din perioada 258 Iorgovan . Interesant este de semnalat că noţiunea de „provincie". evoca cea mai mare unitate administrativ-teritorială. în Constituţia Spaniei. De regulă. judeţul fiind unitatea de grad departamental. prin Legea de unificare administrativă din 1925 un sistem departamental (judeţean). Terminologia este convenţională. Nu trebuie înţeles că în toate ţările. Autorităţile publice I. 121 Comentariu Titlul III. dar şi asupra locului şi rolului autorităţilor la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale intermediare. Cât priveşte unitatea imediat următoare comunei reţinem că unele Constituţii (de exemplu Constituţia Italiei. care îl reprezenta pe prefect şi funcţiona sub ordinele acestuia. deoarece plasa nu reprezenta o unitate administrativ-teritorială (intermediară între comună şi judeţ). Considerând comuna şi oraşul ca fiind unităţi de bază şi Guvernul ca fiind „şeful administraţiei publice".Art. cât şi cu sintagma „regiune administrativă". istoric vorbind. de exemplu Constituţia Portugaliei. respectiv de supraveghere. ca ofiţer de poliţie administrativă. Noţiuni şi drept comparat. care au avut ca efect înlăturarea oricărei autonomii locale. cum s-a arătat. Sistemul organizării administrative a teritoriului are o influenţă hotărâtoare nu numai asupra conţinutului autonomiei locale. indiferent dacă au o „verigă" sau două intermediare. de pildă. în baza Constituţiei României din 1923 s-a instituit. Belgiei etc. iar alte constituţii. operează atât cu sintagma „regiune autonomă".

cu ceea ce presupune autonomia locală. chiar şi în cele mai liberale perioade. b) autoritate a administraţiei publice locale. cu filozofia Euroregiunilor din perioada actuală II. comparând ceea ce a fost la noi. precum şi concepţiile generale actuale din statele democratice referitoare la departamente sau regiuni. se pot face alegeri directe pentru consiliul judeţean sau alegeri indirecte. însă.Capitolul V. cu caracter statal. geografici. raportaţi la ceea ce se va estima a fi bine pentru poporul român şi statul român. a pus accent pe autonomia comunelor şi oraşelor. principiul autonomiei locale a fost consacrat de actuala Constituţie. o aplicare elastică. dincolo de semnificaţiile politice sau de fundamentele ideologice invocate. 122 îi permite. culturali. Astfel. Avem în vedere.Toate aceste experienţe din regimurile politice anterioare nu au nimic comun cu filozofia dezvoltării regionale. Regimul coordonării. în funcţie de complexitatea factorilor economici. autoritate. sociali. După acest text pare a fi doar autoritate. Fidel acestei concepţii. La fel ca şi consiliul local. pe de o parte. Modul în care este redactat alin. în baza textului constituţional. se poate spune că în România practic nu a existat niciodată o veritabilă autonomie locală şi că. 122 că obiectul coordonării consiliilor comunale orăşeneşti de către consiliul judeţean este realizarea serviciilor publice de interes judeţean. legiuitorul constituant din 1991. Totodată. dominată de tutela administrativă. Administraţia publică „- Art. prefectul fiind reprezentantul Guvernului în judeţ. desigur. textul conţine calificarea expresă a consiliului judeţean ca autoritate a administraţiei publice. numai consiliul judeţean. se pot institui unul sau mai multe organe permanente cu rol executiv sau nu. pe de altă parte. Având în vedere tradiţia noastră în administraţia locală. pentru că tot la nivel judeţean este reglementată şi funcţia de prefect. legiuitorul constituant precizează în art. la nivel judeţean. inclusiv în baza legii din 1929. într-o perioadă istorică sau alta. pentru prima oară în istoria modernă a ţării noastre. politici. în timp. de ordin constituţional. Iorgovan 259 . etnografici etc. Rezultă că. 122 anilor 1950-1968. (2) al art. consiliul judeţean are o dublă natură: a) autoritate a autonomiei judeţene. autorităţile publice ale autonomiei locale. rezervând autorităţii judeţene alese doar un rol coordonator.

nu poate fi concepută decât în anumite limite. I. un act al consiliului judeţean. rezultă că şi preşedintele consiliului judeţean este o autoritate de ordin constituţional. 429/2003. (4) 4) între prefecţi. 4 » Alin. 122. în cazul în care consideră actul ilegal. Aceste limite sunt inerente. mai ales într-un stat unitar. pct. pct. precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora. 123 este reprodus astfel cum a fost modificat prir art.Art. 123 alin. nu există raporturi de subordonare. 60 din Legea nr. I. pct. pe de altă parte. unele având o determinare economică obiectivă. 123 (1) l) Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. 429/2003 260 Iorgovan 11 . Autorităţile publice Din coroborarea art. 60 din Legea nr. pct. Prefectul Art. Actul atacat este suspendat de drept. pe de o parte. 2) Alin. Comentariu 1 I. aşa cum a fost modificat prin Legea de revizuire a Constituţiei. altele fiind determinate de considerente politice. Este de neconceput într-un stat de drepi Alin. (5) Prefectul poate ataca. (1) al art. 60 din Legea nr. (2) al art. (3) al art. la care ne referim. I. 429/2003. al celui local sau al primarului. (4) al art. cu art. I. 429/2003. consiliile locale şi primari. 60 din Legea nr. Autonomia locală. 123 8 Titlul III. 123 este reprodus astfel cum a fost modificat prii art. (2) 2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. 3) Alin. în faţa instanţei de contencios administrativ. 123 a fost introdus prin art. Fundamentarea instituţiei. (4). ( 3 ) 3 ) Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică. 123 este reprodus astfel cum a fost modificat prir art.

orăşeneşti. Autonomia locală nu poate fi realizată decât în cadrul principiilor statului de drept. autoritatea executivului central sau a justiţiei pe motiv de autonomie locală. nu 2 era numai reprezentant al Guvernului. mai exact al executivului central. ales. Sarcinile prefectului. dintre interesele locale (comunale. 2) şef al serviciilor statului din judeţ (municipiul Bucureşti). dar nimic nu opreşte ca. judeţene) şi interesele naţionale exprimate prin lege. deci. prefectul este inclus în categoria înalţilor funcţionari publici. prefectul să fie inclus şi în sfera funcţionarilor publici. iar funcţia sa poate avea caracter politic. tradiţional. aşa cum de altfel s-a realizat şi prin Legea nr. 123 să fie nesocotită legea. Este de menţionat că în Franţa prefectul. prefectul poate fi supus Jocului politic". 123. lege prin care s-a modificat şi anexa la Legea nr. (2) se va Iorgovan 261 3 4 5 6 . acest rol la noi 1-a avut prefectul. inclusiv ale comunităţilor autonome. II. După sistemul francez. 161 /2003. în această optică. situaţie care a caracterizat şi regimul prefectului din ţara noastră în perioada interbelică. dar şi autoritate executivă a consiliului departamental. cu rolul de a veghea asupra aplicării legii de către autorităţile administraţiei publice locale. Administraţia publică Art. există un reprezentant al statului. care este semnificaţia cuvântului „conduce" din alin. 3) autoritate de tutelă administrativă pentru supravegherea respectării legii de către autorităţile administraţiei publice locale. numit. De aici legătura organică care trebuie să existe între autonomia locală şi lege. prefectul este reprezentantul Guvernului la nivel judeţean. la nivelul unităţii administrativ-teritoriale cu gradul cel mai mare de extensie. Cât priveşte calitatea sa de şef al serviciilor publice statale. Aşa se explică de ce în toate ţările democratice. care reprezenta Guvernul.Capitolul V. până la reforma din 1982. unul politic. Ca reprezentant al Guvernului. trebuie să reţinem că textul nu face distincţie între serviciile publice exterioare ale ministerelor şi serviciile publice exterioare ale autorităţilor centrale de specialitate. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Instituţia prefectului se distinge prin următoarele calităţi: 1) reprezentant al Guvernului. care avea rol de executiv pentru consiliul judeţean şi unul administrativ. Până unde se întinde puterea prefectului într-un caz şi în celălalt caz Şi. deşi la un moment dat s-au constituit doi prefecţi. principiul autonomiei locale însuşi fiind unul din acestea. Potrivit art. prin lege.

Art. Legea de revizuire a Constituţiei a introdus un nou alineat. (4). textul vine cu un element de noutate faţă de reglementările anterioare ale Constituţiei. Sub acest aspect. ca să se „facă dreptate' şi limbajului ştiinţific. punându-se astfel în consonanţă terminologia folosită de Constituţie cu terminologia consacrată în ştiinţa dreptului public. (2) al art. în altă ordine de idei. alin. 262 Iorgovan . 123 se desprinde intenţia redactorilor textului de a întări poziţia preşedintelui consiliului judeţean. Aşa cum s-a menţionat deja. ridicând la rang de noţiune constituţională funcţia de preşedinte al consiliului judeţean. de acumulare de experienţă. în adevăr. (2) formularea din 1991 „servicii publice descentralizate" a fost înlocuită cu formularea „servicii publice deconcentrate". (4) al art. în timp ce serviciul descentralizării presupune alegeri de sus în jos. în dreptul public se exprimă tradiţional prin principiul deconcentrării. serviciile la care se referă textul sunt cele ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale. care consacră expres inexistenţa raportului de subordonare între prefect şi autorităţile care realizează autonomia locală. Dincolo de acest aspect. (4) al art. ci c alegere deliberată pentru simplul motiv că. la data respectivă. Din modul în care a fost redactat alin. ca autoritate a administraţiei publice ce realizează principiile autonomiei locale. remarcăm că tot prin Legea de revizuire a Constituţiei din cuprinsul alin. utilizat în Constituţie în locul celui corect. Autorităţile publice 7 8 9 10 11 12 stabili prin lege şi ordonanţe. ceea ce înseamnă că o şi consacră ca o autoritate publică distinctă. anume face referire expresă la preşedinţii consiliilor judeţene. 123 Titlul III. rămânând însă servicii ministeriale subordonate organic faţă de acestea. s-a reţinut că acesta trebuie reţinut fără litera „s". 123 ne apare ca o dezvoltare a alin. devenit alin. 122. cum s-a arătat în comentariul anterior. cel puţin în raporturile cu prefectul. care sunt implantate în teritoriu. tocmai pentru a elimina orice dubiu. termenul „descentralizat". era mai expresiv. Au fost necesari ani de exerciţiu democratic. deoarece alin. „desconcentrat" pentru marele public. A fost una dintre situaţiile în care terminologia consacrată în ştiinţa dreptului public a fost sacrificată pentru a nu se afecta dimensiunea Constituţiei de act politic. După experţii în lingvistică. Nu a fost o scăpare a redactorilor Proiectului Constituţiei din 1991. relaţie care. (2) precizează că atribuţiile prefectului se stabilesc „potrivit legii".

a contenciosului administrativ obiectiv. potrivit legii. Regimul tutelei administrative. Constituţia 14 prevede principiul suspendării de drept a actului atacat. Pentru a se evita producerea unor efecte ireparabile. 165/26. care. De asemenea.07. la modificările ulterioare ale legii. atunci când apreciază că acest act este ilegal. declarând textul art. nr. prin Legea nr. în consecinţă. 69/1991 a fost abrogată prin Legea nr. prefectul are dreptul să atace în contenciosul administrativ orice act al unui consiliu ales (local sau judeţean). Curtea Constituţională. şi instituţia contenciosului administrativ. 43/1996. 123 III. al unui primar sau al oricărui organ executiv creat. (5). publicată în M. problemă care a făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. decizia nr. dar a reintrodus termenul pe care 1-a calificat ca fiind de decădere. acţiunilor în contencios administrativ. de unde pare a rezulta că nu este de conceput vreo materie în care se emit acte administrative de către autorităţile care vizează autonomia locală şi care să scape controlului de legalitate al prefectului şi. nu e de conceput nici circumstanţierea în timp a dreptului prefectului de a verifica legalitatea acestor acte şi de a le ataca în contencios administrativ. în art. Administraţia publică Art. fiind consacrată o normă de protecţie atât a persoanei în faţa unor eventuale abuzuri ale autorităţii administraţiei publice locale. aşadar. Iorgovan 263 . Este de observat că textul nu a suferit modificări prin Legea de revizuire 15 a Constituţiei şi că el nu consacră limite sau condiţii. 215/2001 în vigoare. la nivel judeţean. publicată în M. nr. Textul alin. consacră.2» Obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale nu a fost respectată 16 pentru că. în raport cu cele locale. Of. Cu toate acestea. Legea nr. 69/1991 a administraţiei publice locale ''.2001. 215/2001 a administraţiei Publice locale. Of. cum se exprimă unii autori. în opinia noastră. este neconstituţională: „Ca urmare a exercitării controlului asupra actelor adoptate sau emise de "Legea nr. cât şi a intereselor naţionale. în legătură cu această problemă are 17 următoarea formulare. 115 ca neconstituţional.04.Capitolul V. 1 Curtea Constituţională. Ca autoritate de supraveghere a 13 respectării legii de către autorităţile administraţiei publice locale. nu numai că legiuitorul nu s-a conformat deciziilor Curţii Constituţionale. 204/23. în discuţie. 115 s-a stabilit un termen în care prefectul putea ataca actele în contencios administrativ.1996.

Art. (4). Capitolul VI Autoritatea judecătorească Secţiunea 1. (2). 124 Titlul III. 50 alin. 124 a fost introdus prin art. Instanţele judecătoreşti Art. prefectul poate ataca în instanţa de contencios administrativ actele în termen de 30 de zile de la comunicare dacă le consideră ilegale. 264 Muraru . 61 din Lege nr. în sensul căruia statul se organizeaz potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor . 14"/ privind deciziile Curţii Constituţionale. precum şi de preşedintele consiliului jedeţean. faţă de redactarea actuală a art. atitudinile în sensul de punere Îs punct de către Parlament a Curţii Constituţionale vor fi imposibile." 18 Este evident că în perspectivă. 1 alin. cu excepţia celor de gestiune curentă. Prealabil comentării propriu zise i acestui articol se impun cel puţin două precizări. Comentariu 1. Autorităţile publice autorităţile administraţiei publice locale sau judeţene. de mare utilitate pentru interpretarea corectă. Precizări terminologice. 429/2003. (2) " Justiţia este unică. (1) al art. imparţială şi egală pentru toţi (3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun nunia legii. Prima priveşte formularea autoritate! judecătorească utilizată în denumirea capitolului.în cadrul democraţiei constituţionale "Alin. I pct. după îndeplinirea procedurii prevăzute de art. 124 înfăptuirea (1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.legislativă executivă şi judecătorească . Cea de a dou: priveşte corelaţia cu art.

Cât priveşte cuvântul justiţie. ne-am mânca între noi". comandamentele dreptului. art. iar aceasta înseamnă că: activitatea de judecată se Muram 265 . de restabilire a drepturilor şi intereselor legitime încălcate. Această denumire nu este străină nici unor constituţii din alte state (cea franceză de exemplu). de muncă etc. sancţiunile ce sunt aplicate sunt numai cele stabilite prin lege. Justiţia unică. nu se identifică cu cea de putere judecătorească pe care o excede ca sferă. hotărârile şi deciziile judecătoreşti se pronunţă în numele legii. imparţială şi egală pentru toţi. 124 Deşi exprimarea „putere judecătorească" a fost înscrisă explicit în Constituţie doar prin revizuirea din anul 2003. el are două accepţiuni. Aceasta implică importante consecinţe. comerciale. într-o primă accepţiune sistemul instanţelor (organelor) judecătoreşti. dar este de mare utilitate în tehnica redactării constituţionale. imparţială şi egală. în limbajul obişnuit.Capitolul VI. a fost şi rămâne valabilă şi azi. Prin Justiţie" înţelegem. este în afara oricărei îndoieli faptul că ea nu a fost necunoscută Constituantului din 1991 şi că separaţia şi echilibrul puterilor rezulta clar din conţinutul Constituţiei în formularea sa iniţială. 124 comandă întreg conţinutul reglementărilor privind puterea judecătorească. penale. art. înfăptuirea justiţiei în numele legii exprimă realitatea în sensul căreia aceasta este autoritatea prin care sunt aduse la îndeplinire. S-a valorificat astfel atât un clasic principiu juridic cât şi o exigenţă din Convenţia europeană privind drepturile omului. Autoritatea judecătorească Art. (4) menţionat mai înainte se referă numai la instanţele judecătoreşti. II. Cu prilejul revizuirii Constituţiei. Prin aşezarea sa constituţională. Cu toate acestea constituantul a preferat denumirea „autoritate judecătorească" a Titlului IV sub care a reglementat instanţele judecătoreşti. în caz de nevoie. III. ambele corecte şi utilizate. Iar remarca uluitoare a lui Puffendorf. iar într-un al doilea sens înţelegem activitatea de soluţionare a proceselor civile. De aceea apare cu claritate că art. ale legii. Justiţia este unică. 124 i s-a adăugat un alineat nou în sensul căruia justiţia este unică. administrative. a face justiţie înseamnă a face dreptate. Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii. 1 alin. judecata se realizează prin proceduri stabilite numai prin lege. în sensul căreia „Dacă n-ar exista justiţie. şi anume: sunt autorităţi care înfăptuiesc justiţia numai cele stabilite prin lege. de aplicare de sancţiuni.

Art. 124

Titlul III. Autorităţile publice

înfăptuieşte după aceleaşi coduri şi legi în toată România; judecăţile se realizează de unul şi acelaşi sistem de autorităţi judecătoreşti; altfel spus de către o singură putere judecătorească; pentru întreaga ţară există o singură înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie. Justiţia este imparţială, în sensul că, fiind înfăptuită de către autorităţi special create, acestea sunt neutre, nu au şi nu trebuie să aibă nici un interes particular, concret în procesul pe care-1 judecă. Ea se fondează pe ideea de neutralitate, fiind exclusă atitudinea de părtinire sau de respingere faţă de una din părţi. Caracterizarea exprimă constituţional cutuma clasică în sensul căreia nu poţi fi judecător în propria cauză; exprimă ideea neutralităţii care este de esenţa justiţiei. Justiţia este egală pentru toţi, în sensul că marele principiu al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, se aplică şi părţilor din proces, acestora aplicându-li-se acelaşi regim juridic. In faţajudecătonilui atât oamenii luaţi individual, cât şi autorităţile publice, private, confesionale stau pe picior de egalitate. în faţajudecătonilui toţi sunt părţi, justitiabili. Acest adaos s-a impus ca urmare a practicii judecătoreşti care, uneori, găsea cu greu un temei juridic explicit tratamentului egal al părţilor. IV. Independenţa judecătorului şi supunerea lui numai legii este un principiu constituţional de organizare şi funcţionare a justiţiei. Acest principiu impune ca în soluţionarea pricinilor judecătorul să nu poată primi nici un fel de ordine, instrucţiuni, indicaţii, sugestii sau alte asemenea impulsuri privind soluţia pe care trebuie să o dea. Acest principiu protejează justiţiabilii contra abuzurilor puterilor publice. Supunându-se numai legii, se subînţelege că judecătorul se supune şi Constituţiei, care este legea supremă în stat. Această precizare este deosebit de actuală ştiut fiind că în justiţia contemporană noutatea este aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale şi înlăturarea ecranului legii. Iar această nouă viziune, care desigur completează armonios conceptul justiţiei clasice, este efectul constituţionalizării dreptului, ca proces în plină desfăşurare. Principiul constituţional îşi găseşte garantarea sa, îndeosebi, în modalităţile de recrutare a judecătorilor, în inamovibilitatea judecătorilor, în avansarea judecătorilor, în controlul judecătoresc şi, nu în ultimul rând, în salarizareajudecătorilor.

266

Muram

Capitolul VI. Autoritatea judecătorească

Art. 125

Statutul j udecătorilor

Art. 125

(1)» Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii. (2) 2 ) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice. (3) Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.

Comentariu I. Inamovibilitatea. Comentarea dispoziţiilor constituţionale privind 1 autoritatea judecătorească trebuie să fie rezultatul unei coroborări de texte, deoarece ordinea acestor dispoziţii, aşa cum este stabilită în text a fost realizată mai mult pe criterii de tehnică redacţională decât pe o ierarhizare strict valorică rezultată din conţinut. Pentru înţelegerea alin. (1) din art. 125 trebuie să plecăm de la 2 alin. (1) al art. 134 potrivit căruia Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii. De aceea alin. (1) al art. 125 nu se referă la judecătorii stagiari, inamovibilitatea privind doar judecătorii definitivi, numai aceştia fiind numiţi de către Preşedintele României. Inamovibilitatea este una din puternicele garanţii ale principiului 3 independenţei judecătorului şi supunerea lui numai legii. Ea înseamnă că judecătorul nu poate fi nici revocat, nici retrogradat, nici transferat pe un post echivalent, nici avansat fără consimţământul său. Inamovibilitatea pune judecătorul la adăpost de orice revocare şi transferare abuzivă sau şicanatorie. Măsurile amintite pot fi luate numai în caz de greşeli foarte grave şi după o procedură jurisdicţională. în Suedia, de exemplu,
a

'Alin. (1) al art. 125 este reprodus astfel cum a fost modificat prin rt. I pct. 62 din Legea nr. 429/2003. 2) Alin. (2) al art. 125 a fost introdus prin art. I pct. 62 din Legea nr. 429/2003.

Muraru

267

Art. 126

Titlul III. Autorităţile publice

judecătorii titulari nu pot fi demişi din funcţiile lor decât dacă prin infracţiune sau prin necunoaştere gravă şi repetată a obligaţiilor, ei se manifestă evident inapţi de a-şi îndeplini sarcinile sau se pensionează. Deci, dacă în cursul activităţii sale, judecătorul manifestă o vădită incapacitate profesională, el va putea fi destituit conform procedurii legale. 4 Din examinarea alin. (1) al art. 125 rezultă că inamovibilitatea se acordă în condiţiile legii. Rezultă de aici obligaţia legiuitorului de a stabili exigenţele care să asigure inamovibilităţii seriozitatea şi credibilitatea necesare. 5 II. Numirea, promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor. Potrivit art. 125 alin. (2) propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice. III. Incompabilităţi. In fine, alin. (3) rezolvă chestiunea compatibilităţii funcţiei de judecător cu o altă funcţie. Aceasta este compatibilă numai cu funcţiile didactice din învăţământul superior. Judecătorul nu poate cumula funcţia sa cu nici o altă funcţie publică sau privată. Această prevedere constituţională asigură independenţa, neutralitatea şi imparţialitatea judecătorului, şi îl apără de presiunile exterioare străine spiritului de justiţie.

6

Instanţele (1) Justiţia se realizează prin înalta Curte de Casaţie judecătoreşti" şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. (2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. (3) înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale. (4) Compunerea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică.
11 Art. 126 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 63 din Legea nr. 429/2003.

Art. 126

268

Muraru

Capitolul VI. Autoritatea judecătorească

(Art. 126

(5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii. (6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale. Comentariu I. Generalităţi. Acest articol stabileşte organizatoric ceea ce denumim 1 putere judecătorească. Reglementarea este foarte generală pentru a permite legiuitorului o anumită mobilitate. în fruntea puterii judecătoreşti se situează înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ea va prelua rolul şi funcţiile Curţii Supreme de Justiţie, dar, desigur, va avea şi noi atribuţii. Acest „transfer" se va realiza în cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a legii de revizuire [art. 155 alin. (4)]. II. Crearea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este, mai întâi, 2 valorificarea tradiţiilor româneşti în structura puterii judecătoreşti. Ea era prevăzută în Constituţiile române din anii 1866 (art. 104, sub denumirea Curtea de Casaţie), 1923 (art. 102, sub denumirea de Curtea de Casaţie şi Justiţie, dar art. 98 utiliza şi denumirea de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), 1938 (art. 74, sub denumirea Curtea de Casaţie şi Justiţie, deşi art. 70 o denumea înalta Curte de Casaţie şi Justiţie). în al doilea rând, reforma justiţiei presupune perfecţionări organizatorice şi funcţionale chiar la nivelul instanţei supreme, iar revizuirea constituţională recentă se înscrie Pe această idee. Fără îndoială legile judecătoreşti vor stabili atribuţiile înaltei instanţe, 3 compunerea şi funcţionarea sa. Muraru 269

Art. 126 4

Titlul III. Autorităţile publice

Textul constituţional stabileşte însă, explicit, atribuţia de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti, într-un sistem judecătoresc unitar instanţele trebuie să înfăptuiască justiţia printr-o interpretare şi aplicare unitară a legii. Altfel, atât legalitatea cât şi justiţia sunt compromise.

5

III. Instanţele judecătoreşti. în afara înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, puterea judecătorească cuprinde şi instanţele judecătoreşti. Constituţia le evocă doar generic, lăsând în seama legiuitorului ordinar concretizarea. Supleţea şi generalitatea textului răspund tehnicilor constituţionale care trebuie să lase loc firesc dinamicii instituţiilor statale şi juridice. 6 Articolul 126 stabileşte însă, chiar el, şi alte câteva reguli privind organele judecătoreşti şi anume: interdicţia înfiinţării de instanţe extraordinare; permisiunea înfiinţării de instanţe specializate în anumite materii; posibilitatea participării în aceste instanţe specializate, după caz, şi desigur, specific, a unor persoane din afara magistraturii. Posibilitatea creerii de instanţe specializate explică şi modificările ce s-au adus în legătură cu activitatea jurisdicţională a Curţii de Conturi (de exemplu şi art. 140 din Constituţie). 7 Cât priveşte înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, compunerea şi funcţionarea acesteia se vor realiza printr-o lege organică. 8 Tot prin lege, dar desigur obişnuită, urmează a fi stabilite competenţa şi procedura de judecată a instanţelor judecătoreşti. 9 IV. Pricipiul legalităţii. Este important de menţionat că art. 126 impune legalitatea, ca principiu de realizare ajustiţiei, de organizare şi funcţionare a instanţelor, cât şi pentru procedura de judecată. Aceasta pentru că justiţia se înfăptuieşte în numele legii. V. Contenciosul administrativ. Un alineat al art. 126 este consacrat contenciosului administrativ care: realizează controlul actelor administrative; nu se poate însă implica în raporturile cu Parlamentul şi nici în actele de comandament cu caracter militar. Se dă contenciosului administrativ, competenţa soluţionării cererilor persoanelor vătămate prin ordonanţe, sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale. Acest text crează măcar speranţa unei practici corecte de guvernare prin ordonanţe ale Guvernului. 270 Muraru

J0

Capitolul VI. Autoritatea judecătorească

Art. 127-128

Art. 127

Caracterul publicai dezbaterilor Comentariu

Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.

Principiul publicităţii. Este aici consacrat un clasic principiu de 1 înfăptuire a justiţiei. Publicitatea dezbaterilor sprijină eficient atât rolul educativ al justiţiei cât şi exigenţele de independenţă şi de imparţialitate. Aceasta înseamnă că oricine poate veni în sala de judecată şi asista la dezbateri. Reprezentanţii mass-media pot şi ei participa, dar în condiţiile impuse de procedurile legale şi de către judecător. Textul constituţional lasă în sarcina legii şi până la urmă a judecătorilor 2 să stabilească în ce cazuri şedinţele de judecată nu sunt publice. în principiu, aceste situaţii se întâlnesc în procesele care privesc: securitatea naţională, minorii, aspecte ce ţin de viaţa privată şi intimă a justiţiabililor etc. Declararea şedinţei secrete trebuie făcută de către judecător, pentru fiecare cauză în parte, cu arătarea generică a motivaţiei şi cu indicarea textului legal pe care se fondează. Trebuie precizat că pronunţarea hotărârii judecătoreşti, indiferent 3 dacă şedinţa de judecată a fost publică sau secretă, se face în şedinţă publică, sub sancţiunea nulităţii.

Art. 128
Folosirea limbii (1) Procedura judiciara se desfăşoară în limba română, materne şi a interpretului ^ Cetăţenii români aparţinând minorităţilor în justiţie " naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice.

''Denumirea art. 128 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 64 din Legea nr. 429/2003. "> Alin. (2) al art. 128 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 64 dlr > Legea nr. 429/2003.

Muraru

271

Titlul III. Autorităţile publics (3) " Modalităţile de exercitare a dreptului prevăzut k alineatul (2), inclusiv prin folosirea de interpreţi sai traduceri, se vor stabili astfel încât să nu împiedice bum administrare a justiţiei şi să nu implice cheltuiel suplimentare pentru cei interesaţi. (4) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau ni vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţi de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi îi instanţă şi de a pune concluzii, prin interpret; îi procesele penale acest drept este asigurat în moi gratuit. Comentariu I. Limba română - limbă oficială. S-a explicat deja că, potrivit art. 1. din Constituţie, în România limba oficială este limba română. Aces principiu general, constituţional, este reluat şi în alte articole, ca de exempli în art. 32 alin. (2) privind dreptul la învăţătură. în mod firesc principiu interesează justiţia condusă de reguli precum publicitatea, oralitate dezbaterilor, contradictorialitate etc. Apoi formalismul justiţiei şi deplasare proceselor (şi, deci, a dosarelor) pe etajele construcţiei puterii judecătoreşl impun reguli cu privire la limbă injustiţie. în mod firesc, alin. (1) al articolului comentat stabileşte căprocedur judiciară se desfăşoară în limba română. Acest alineat comandă conţinuţi şi interpretarea întregului articol. II. Dreptul de folosire a limbii materne şi a interpretului. Est îndeobşte ştiut însă că justiţiabilii pot fi cetăţeni români de naţionalitat română, dar şi cetăţeni români de alte naţionalităţi. Or, potrivit chiar litere şi spiritului Constituţiei, aceştia sunt egali în faţa legii şi a autorităţile publice, iar o dimensiune a acestei egalităţi este tocmai egalitatea de şans< Apoi, Constituantul a dorit să facă o distincţie între aceşti cetăţeni! străinii sau apatrizii care, fiind rezidenţi în România, devin, eventual,! justiţiabili.
"Alin. (3) şi (4) ale art. 128 au fost introduse prin art. I pct. 64 din Legf nr. 429/2003.

272

Muraru

care. Astfel. Curtea Constituţională a decis că această normă constituţională nu poate fi interpretată în sensul că ar garanta tuturor părţilor din proces Muraru 273 l 2 3 4 . sunt apelul şi recursul. (3). şi trebuie să aibă. pentru procesele penale utilizarea interpretului este gratuită. în fine. părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac. 129 a fost invocat de mai multe ori ca motiv de neconstituţionalitate a unor prevederi legale. Este îndeobşte ştiut şi acceptat că cei nemulţumiţi de o hotărâre judecătorească au. Câteva explicaţii sunt pertinente. în sensul căreia procedura judiciară se desfăşoară în limba română. se poate apela la un interpret. Art. în sensul alin. mai ales că art. Putem constata că textul constituţional este redactat într-un frumos 6 limbaj european. Aceasta se poate realiza prin intermediul căilor de atac. 129 Folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. Acest lucru este permis de art. 129. Este misiunea legiuitorului ca să identifice cele mai bune reguli care să detalieze corect situaţiile şi să facă aplicabilă şi regula de la alin. de regulă. Comentariu Căi de atac.Capitolul VI. în condiţiile legii. inclusiv folosirea interpreţilor şi a traducerilor. 129 Pentru prima categorie . Autoritatea judecătorească Art. străinii şi apatrizii. stabilind că pot utiliza aceste căi atât părţile din proces. (1). aceste detalieri. dreptul de a cere şi a obţine revederea cauzei de către o altă instanţă judecătorească decât cea care a pronunţat-o. cât şi Ministerul Public. interesate. Mai mult.textul 4 constituţional stabileşte că au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată. care nu 5 cunosc limba română. în condiţiile legii organice. în situaţia celor din a doua categorie.cetăţeni români de altă naţionalitate . numai că el trimite la lege cât priveşte nominalizarea căilor de atac. nu trebuie să împiedice buna administrare a justiţiei şi nu trebuie să implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi.

la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. ci are doar semnificaţia unei reglementări precise a modalităţilor concrete în care căile de atac vor fi exercitate. în toate cazurile. eventual „ierarhia" lor. fără temerea de a încălca vreo regulă constituţională. 7 la Convenţia europeană). De asemenea. deoarece competenţa şi procedura sunt stabilite de lege. în exercitarea controlului asupra hotărârilor judecătoreşti.Art. Căile de atac şi mai ales numărul şi denumirea lor nu pot fi confundate cu gradele de jurisdicţie. 130 Titlul III. Autorităţile publice accesul la toate căile de atac. Cât priveşte gradele de jurisdicţie se impun aici câteva precizări şi anume: nu există un principiu constituţional al dublului grad de jurisdicţie. El poate să organizeze tot atâtea grade de jurisdicţie câte consideră necesare unei bune administrări a justiţiei. reglementările internaţionale în materie impun dublul grad de jurisdicţie dar numai în materie penală (Protocolul nr. Art. obligaţia statului de a pune la dispoziţia justiţiei poliţia necesară asigurării ordinii în sediile acesteia şi legitimitatea prezenţei poliţiei în aceste sedii. Ca atare legiuitorul este liber să amenajeze regimul juridic al căilor de atac. accesul la justiţie nu înseamnă accesul. gradele de jurisdicţie determină structura instanţelor judecătoreşti. a decis Curtea. 274 Muram . 130 Poliţia instanţelor Comentariu Este o normă constituţională care asigură două aspecte. ordinare şi extraordinare. Instanţele judecătoreşti dispun de poliţia pusă în serviciul lor.

în activitatea judiciară. Ministerul Public este denumirea tradiţională sub i care sunt desemnaţi organizatoric procurorii. 65 din Legea nr. care este o structură concretă. Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept. este o construcţie juridică particulară.Capitolul VI.1923 şi 1938. Generalităţi. stabilind rolul Ministerului Public. Se îmbină deci interesul general cu cel particular. precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. "Alin. în mod firesc şi rolul procurorului a cunoscut o evoluţie interesantă. Muram 275 . (3)" Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată. sub denumirea de Parchet sau de Organele procuraturii (Procuratura) a devenit practic o a patra putere în stat. (3) al art. Denumirea exprimă o ficţiune juridică.1952 şi 1965. dă acestuia funcţii specifice într-un stat de drept organizat pe principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi pe cel al protecţiei drepturilor omului. Comentariu I. reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept. utilă instituţionalizării ordinii constituţionale. 131 a fost introdus prin art. Ministerul Public Art. în condiţiile legii. condusă de un ministru. El se deosebeşte desigur de orice alt minister. iar acest rol legitimează participarea procurorului atât în procesele penale cât şi în cele cu caracter privat. acesta. Constituţia actuală. Ministerul Public. precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Dacă. I pct. potrivit Constituţiilor din anii 1866. 429/2003. sub regimul Constituţiilor din anii 1948. în condiţiile legii. Rolul Ministerului Public. II. 131 Rolul Ministerului Public (1) în activitatea judiciară. Instituţia procurorilor este de veche 2 istorie şi tradiţie în România. De aceea. Autoritatea judecătorească Secţiunea a 2-a. 131 Art. conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare. (2) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete. Ministerul Public avea menirea de a asigura acuzarea.

Dacă principiul legalităţii.Titlul III. Aşa trebuie explicat faptul că procurorii sunt consideraţi 276 Muram . în fine. IV. cu excepţia funcţiile didactice din învăţământul superior. Poliţia judiciară. Autorităţile public 3 III. Această regulă înlătură une paralelisme în procesul penal şi va asigura mai multă operativitate şi eficient 4 Statutul procurorilor Art. aduce o mare noutate şi anume trecerea poliţiei judiciai sub conducerea şi supravegherea parchetelor. al controlului ierarhic departajează clar procurorii c judecători. şi în mod firesc activitatea lor are bază unele principii particulare. fapt pentru care acest articol se corelează cu dispoziţii art. controlului ierarhic. Comentariu Deşi sunt magistraţi. se aproprie de cel „în numele legii precum şi principiul imparţialităţii sunt specifice şi puterii judecâtoreşi cel de al treilea. este o chestiune de competen legii. Organizatoric Ministerul Publ: este format din toţi procurorii iar aceştia sunt constituiţi în parchet Denumirea de parchet dată atât instituţiei în ansamblu cât şi unor structui eşaloane. Cum se exercită această autoritat care sunt dimensiunile şi efectele sale. ca urmare a revizuii constituţionale. de tradiţie şi ea sugerează o poziţ procesuală egală (la nivelul parchetului) cu orice alt justiţiabil. alineatul (3). al imparţialităţii şi . şi. este o denumire clasică. în sensul larg al cuvântului. Structura Ministerului Public. care de fa] înseamnă respectarea legii. deci. Acesi structuri organizatorice sunt organizate şi funcţionează pe lângă instanţe' judecătoreşti. sub autoritatea ministruli justiţiei. (2) Funcţia de procuror este incompatibilă cu orie altă funcţie publică sau privată. procurorii nu f< parte din puterea judecătorească. 132 (1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potriv principiului legalităţii. Lipseşte independenţa şi datorită acestui lucru procurorii sui sub autoritatea ministrului justiţiei. 126.

Consiliul Superior al Magistraturii Art. Alineatul (2) stabileşte aceleaşi incompatibilităţi ca şi în cazul judecătorilor. (4) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani. Art. specialişti în domeniul dreptului.Capitolul VI. aceştia participă numai la lucrările în plen. au obligaţia constituţională de a reprezenta şi interesele societăţii şi ordinea de drept. (2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri. I pct. desigur. Autoritatea judecătorească Art. una pentru judecători şi una pentru procurori. dintre magistraţii prevăzuţi la alineatul (2) litera a). 66 din Legea 429 /2003. Secţiunea a 3-a. aceştia fac parte din două secţii. care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală. 133 componentă a puterii executive. 133 " Rolul şi structura (1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei. ei sunt parteneri ai justiţiei şi. 11 Muraru 277 . ce nu poate fi reînnoit. preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. iar cea de-a doua din 5 procurori. aleşi de Senat. 133 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. (3) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an. c) ministrul justiţiei. prima secţie este compusă din 9 judecători. b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile. din care: a) 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat.

îi desemnează. Compunerea Consiliului Superior al Magistraturii este astfel gândită încât să reflecte chiar structura autorităţii judecătoreşti şi să realizeze legătura cu societatea civilă. Textul stabileşte că din Consiliu fac parte şi ministrul justiţiei. Funcţia de garant poate fi realizată. Aceştia vor fi aleşi de Senatul României. iar. specialişti în domeniul dreptului. De aceea s-a stabilit că rolul acestui organism este de a fi garantul independenţei justiţiei. dar ei participă numai la lucrările în plen. precum şi procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. pe de altă parte. Alături de judecători şi procurori. în mod democratic. Ca atare. Rolul şi structura Consiliului Superior al Magistraturii. Autorităţile publice (5) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret (6) Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă.Art. pe de o parte. ei trebuie să fie la curent cu toate problemele şi preocupările 278 Muram . ei sunt veritabili reprezentanţi ai celor care. format din 19 membri. cu excepţia celor prevăzute la articolul 134 alineatul (2). 133 Titlul III. Comentariu I. prin ceea ce face acest organism. preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Includerea acestora în Consiliu este firească. din Consiliu fac parte şi 2 reprezentanţi ai societăţii civile. Consiliului Superior al Magistraturii. datorită modului de formare şi de organizare. ea fiind rezultatul revizuirii din anul 2003 şi necesitatea acesteia s-a impus deoarece textul votat în anul 1991 nu a fost un text reuşit. Reglementarea constituţională este cu totul nouă. fapt ce a influenţat nefavorabil funcţionarea acestui organism care este parte componentă a autorităţii judecătoreşti. (7) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile. cuprinde judecători (în număr de 9) şi procurori (în număr de 5) repartizaţi în două secţii. şi care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală. fiindcă faţă de atribuţiile lor în autoritatea judecătorească. Important este că judecătorii şi procurorii sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii. Art. II. J Art. Muraru 279 . I pct. preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot. chiar Constituţia impune anumite limite cât priveşte participarea la activitatea Consiliului. Astfel. dintre magistraţii membri ai Consiliului. în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor. Aşa cum vom observa însă.Capitolul VI. 2) sunt definitive şi irevocabile. 134 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 134 alin. în această funcţie va fi ales un magistrat. iar mandatul nu poate fi reînnoit. în aceste situaţii. cu excepţia celor stagiari. 6 III. rămasă nerezolvată în textul vechi. Autoritatea judecătorească j^rţ 234 în domeniu. Textul 5 constituţional rezolvă şi problema privind alegera preşedintelui Consiliului. Alegerea se face pentru un an de zile. (2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată. în legătură cu hotărârile trebuie reţinute cele două reguli: 1) se iau prin vot secret. Cât priveşte 7 actele prin care Consiliul Superior al Magistraturii îşi exercită atribuţiile acestea se numesc hotărâri. 134 > Atribuţii (1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor. potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. (4) se stabileşte durata mandatului membrilor la 6 ani. în situaţia în care acesta participă la lucrări. în condiţiile legii. ministrul justiţiei. prin alin. Este important de menţionat că prezidarea lucrărilor Consiliului Superior al Magistraturii revine Preşedintelui României. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii. cu excepţia celor în materie disciplinară [ a se vedea şi art. (2)]. 67 din Legea 429/2003. prin secţiile sale. în fine.

134 Titlul III. Urmează ca legea Consiliului să stabilească procedura de judecare a pricinilor disciplinare. (1) se coroborează cu art. una pentru judecători şi cealaltă pentru procurori. (4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică. Comentariu I. Calea de atac a hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii. textul constituţional face anumite precizări. Articolul 134 se coroborează şi cu art. (3). 2 în legătură cu prima funcţie. 5 II. să fie instanţă disciplinară pentru judecători şi procurori. Consiliul Superior al Magistraturii are două funcţii importante şi anume: să propună Preşedintelui României numirea în funcţie ajudecătorilor şi procurorilor. 125. ei sunt membri de drept în Consiliul Superior al Magistraturii. Constituţia. Astfel. Consiliul nu face propuneri pentru numirea în funcţii de stagiari. Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii. 21 din Constituţie privind liberul acces la justiţie. 125. ministrului justiţiei. Autorităţile publice (3) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot 0 atacate Ia înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. ei nu se bucură de inamovibilitatea asigurată de art. 3 Mai multe detalii conţine articolul în legătură cu activitatea de instanţă disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii. Mai mult. preşedintelui înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorului general. permite ca hotărârile în materie 280 Muram 1 . prin alin. statutul juridic al stagiarilor fiind altul. Acest rol se realizează prin cele două secţii. în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei. Astfel. nu acordă drept de vot. din moment ce judecătorii stagiari nu sunt numiţi de către Preşedintele României. aşa cum am explicat.Art. în mod înţelept şi prudent. în cazul în care aceştia comit fapte ilicite care sunt abateri disciplinare. în asemenea situaţii. Articolul 134 alin. Mai întâi Constituţia îi atribuie rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare. 4 Pentru a se asigura o reală independenţă şi imparţialitate a acestor două secţii. deşi.

134 s-a adăugat alin. (4) care dă posibilitate legii organice să stabilească şi alte atribuţii. Muraru 281 .Capitolul VI. la finele art. Autoritatea judecătorească disciplinară ale Consiliului să poată fi atacate la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. în acest mod s-a realizat un text suplu şi receptivitate faţă de problemele noi ce pot apărea în viitor în realizarea rolului de garant al independenţei justiţiei. în mod de asemenea prudent.

.

g ) " aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene. precum şi menţinerea echilibrului ecologic. financiară şi valutară. pct. f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. Geneza textului. (2) al art. b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică. pct. e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător. (2) a fost introdusă prin art. c) a alin. 68 din Legea nr. 135 este reprodus astfel cum a fost modificat prin . (1) al art. ne conduce la concluzia după care textul cu privire la economie a suferit cele mai 'Alin. g) a alin. Cercetarea lucrărilor Adunării Constituante şi examinarea genezei tezelor Constituţiei. Comentariu I. c ) 2 ) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale. 429/2003. în versiunea din 1991. 429/2003. Iorgovan 283 . 68 din Legea nr. d) exploatarea resurselor naturale. 31 Lit. 68 din Legea nr. bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. 135 Economia (1) " Economia României este economie de piaţă. pct. I. 429/2003. 135 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin I.Titlul IV Economia şi finanţele publice Art. protecţia concurenţei loiale. Lit.I. crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. (2) Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului. în concordanţă cu interesul naţional. a artei şi protecţia dreptului de autor.

Nu este prima ca ordine. potrivit Regulamentului. între altele: „La art. că deputatul citat nu s-a mulţumit numai cu o poziţie de principiu. când s-a discutat şi aprobat această teză. Practic. erau cuprinse şi următoarele formulări: „exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional". în Tezele cu privire la Proiectul de Constituţie. Concret. interpretarea textului constituţional. Economia şi finanţele publice mari transformări de la faza ideilor din Teze până la versiunea adoptată de Adunarea Constituantă. dar. „stimularea liberei iniţiative"." Rezultă." în şedinţa Adunării Constituante din 6 martie 1991. în Teza care a fost concepută drept sediu general al marilor sarcini ale statului. ar trebui să fie un text sintetic. în care reprezentanţii partidelor politice şi-au exprimat punctul de vedere în legătură cu prima teză. „valorificarea potenţialului creator şi productiv al tuturor forţelor sociale". evocată mai sus. părându-mi-se pur declarativ. Tocmai din această cauză.Art. economia de piaţă se bazează pe libera iniţiativă a tuturor participanţilor la viaţa economică". nu poate face abstracţie de „odiseea" elaborării acestuia. a înaintat Comisiei de redactare a Proiectului de Constituţie. care să asigure şi aceleaşi rigori. avem propunerea pe care a avansat-o domnul deputat Ninosu şi care vizează eliminarea acestei teze. membri ai Parlamentului şi din afara Parlamentului. Aceasta este prima propunere. să facă o referire la mijloacele care să le producă. 6 asistăm la o enumerare. pe ideea menţionată. mai ales că a suferit modificări prin Legea de revizuire a Constituţiei. la aspectele bugetare şi financiare. a fost gândită o Teză ce viza aspecte legate de economie în redactarea: „ în România. ci a mers mai departe. 135 Titlul IV. textul Constituţiei a rezultat dintr-o colaborare permanentă a Comisiei de elaborare a Proiectului de Constituţie cu specialişti în probleme economico-fmanciare. ideile pe teme economice şi financiare au fost cuprinse în Titlul I intitulat „Principiile fundamentale". precum şi o Teză care se referea. De asemenea. „crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii şi protecţia cetăţenilor". în întregime. mai ales că nu face nici un fel de referire la mijloace care sunt reglementate aici. preşedintele de şedinţă a făcut următoarea precizare: „Potrivit regulamentului. Astfel. un amendament care viza eliminarea sarcinilor statului 284 Iorgovan . Mărturisesc că mi-am pus problema dacă acest text trebuie menţinut. „ocrotirea mediului înconjurător". în şedinţa Adunării Constituante din 13 februarie 1991. s-a afirmat. Cred că soluţia. trebuie să votăm începând cu propunerile de eliminare.

. p. Cu toate acestea. Antonie Iorgovan. dar aveau o formaţie economică. în ansamblul ei." La acest text au fost formulate un număr de 5 amendamente (poziţiile 933-937 din Raportul Comisiei).cit. De exemplu. dar stenograma şedinţei consemnează amendamente care au vizat atribuţiile de natură economică ale statului. într-una din lucrările citate mai sus se face următoarea afirmaţie.178-179 Iorgovan 285 . pentru cristalizarea textului. Odiseea elaborării Constituţiei. în fază de Proiect la o enumerare a sarcinilor statului. primele patru fiind acceptate după discuţii. Supus la vot. 'Geneza Constituţiei României 1991.cit. op. protecţia concurenţei loiale. iar teza. pertractări şi o permanentă colaborare între Comisie şi autorii amendamentelor. cu precizarea că. c) ocrotirea mediului înconjurător şi menţinerea echilibrului ecologic. care. valorificarea tuturor factorilor producţiei. fie în sensul întregirii unora dintre acestea. în Titlul I. în sensul eliminării tezei. pe atunci. a conlucrat cu parlamentarii care nu erau membrii ai comisiei. textul final a P-126. op. dobândeşte semnificaţia unei precizări de ordin istoric asupra genezei titlului la care ne referim: „Excelează aici amendamentul deputatului. Comisia de elaborare a Proiectului de Constituţie. După atâtea amendări. care a întrunit doar 28 de voturi. a fost votată tară modificări faţă de textul propus de Comisie (cu 292 de voturi pentru). d) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii.Titlul IV. păstrarea şi sporirea fertilităţii acestuia. din totalul de 515 de membri ai Adunării Constituante. fie în sensul lărgirii sferei de activitate. renunţându-se. pe măsura trecerii anilor. în concordanţă cu interesul naţional.. au fost prezenţi 421 n. în opera de creaţie care a urmat. b) exploatarea resurselor naturale. s-a propus introducerea obligativităţii statului de a asigura protecţia solului împotriva degradării. 135 referitoare la domeniul economic. Textul din Proiect a fost formulat mai sintetic: „(1) Economia României este economie de piaţă. (2) Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului. într-un fel amendamentul a fost receptat de Comisie. amendamentul a întrunit numai 28 voturi pentru. reţinându-se în Titlul IV doar sarcinile specifice în domeniul economic şi în condiţiile calificării exprese a Economiei României ca economie de piaţă" 2) . Lucrările Adunării Constituante. Petre Ninosu. în legătură cu Amendamentul de eliminare. Economia şi finanţele publice Art. După publicarea Proiectului de Constituţie şi sesizarea Adunării Constituante şi după formularea amendamentelor la Proiect.

în urma acestor discuţii şi a amendamentelor formulate în dezbaterile parlamentare s-a îmbunătăţit redactarea alin. 37/15. se regăsesc în mai toate Constituţiile scrise ale ţărilor Uniunii Europene. mai întâi. Drept comparat. > Idem. 6 II. două noi litere care. apoi soluţia unor teze în Titlul I. în redactarea finală. anume la „libera iniţiativă". că titluri. a artei şi la protecţia drepturilor de autor. şi prezentat în şedinţa din 13 noiembrie 1991 a Adunării Constituante în forma care a devenit textul Constituţiei din 1991. ca dimensiune a integrării României în Uniunea Europeană. (2). primele discuţii în Comisii. Economia şi finanţele publice fost scris din nou de către Comisia de elaborare a Proiectului de Constituţie. 7 Noua versiune a textului se referă. implicit a acţiunilor guvernamentale. în noaptea de 12 spre 13 noiembrie 1991. deci mari subdiviziuni în Constituţie. în al doilea rând. consacrate problemelor economice sau financiare. 8 III. Această modificare scoate în evidenţă preocuparea Parlamentului în legătură cu principiile constituţionale referitoare la economie. la „motorul" economiei de piaţă. care au importanţa lor în ceea ce priveşte aşezarea legislaţiei pe direcţia valorificării factorilor de producţie şi a dezvoltării economice. şi unde s-a ajuns prin votul de mai sus. 1 împotrivă şi 12 abţineri 1(. p. Trebuie subliniat însă. 2 286 Iorgovan . în Odiseea elaborării Constituţiei autorul consemnează: „dacă urmărim de unde a plecat ideea unui text despre economie. prin Legea de revizuire au fost întregite sarcinile statului în economie şi cu aspectele legate de dezvoltarea regională. '>M. fiind adoptat cu 263 de voturi pentru..Of. la alin. pentru că el a făcut obiectul a numeroase dezbateri şi în Comisia de elaborare a proiectului Legii de revizuire a Constituţiei. nr.1991. 135 Titlul IV. ne putem contura o imagine despre travaliul infernal care a presupus scrierea unui articol din Constituţie" 2) . „Odiseea" acestui text nu sa oprit aici. Cu privire la geneza acestui text. Semnificaţia modificărilor din 2003. Partea II. capitole. dând mai multă claritate juridică acestui principiu constituţional.11. (1) şi s-au adăugat. au devenit literele c) şi d).Art. respectiv cu cele referitoare la stimularea cercetării tehnologice. 644.

170-181). fără a e socoti că această protecţie statală încalcă ideea economiei de piaţă şi a liberei iniţiative. El este. în primul alineat.61 -74). poştă. iar alte Constituţii. în unele articole. consacră principiul după care Parlamentul controlează politica economică a statului. denumit „Executarea legilor federale şi a administraţiei federale" conţine articole referitoare la energia nucleară. Este de precizat că unele dintre aceste Constituţii. Exemplele pot continua. Economia şi finanţele publice A r t . Este în afară de orice îndoială că din tot dreptul comparat. în alte titluri decât cel consacrat finanţelor. activitatea guvernamentală. Titlul V din Constituţia Belgiei intitulat „Finanţele" (art. care în Titlul VIII. cum este cazul art. intitulat „Despre finanţele publice" (art. conţin ample reglementări cu privire la serviciile publice.Titlul IV. modul de realizare a raporturilor juridice. şi de economie. 121-128). cu precizarea sarcinilor statului. Dintre ţările membre ale Uniunii Europene. io 11 12 IV. Titlul X din Constituţia Germaniei intitulat „Finanţele" (art. 104-115). (1) al articolului la care ne 13 referim nu reprezintă „o rugăminte". fie pentru a marca priorităţile naţionale ce trebuie protejate prin acţiuni statale. cu toate consecinţele care decurg de aici în ceea ce priveşte opera de legiferare. dar şi modul de soluţionare a litigiilor de către instanţele judecătoreşti. Titlul VI din Constituţia Finlandei. Alineatul 2 vine. redactorii Proiectului Constituţiei din 1991 s-au inspirat mai mult din soluţia Constituţiei Spaniei. încorporând filozofia liberalismului. Efectele principiului. de fapt. Formularea din alin. îndeosebi cele comerciale. 135 9 Spre exemplu. străzi şi autostrăzi. amintim Titlul VII din Consituţia Spaniei care este intitulat „Economia şi finanţele" (art.71 din Constituţia Finlandei. fie pentru a 14 se crea cadrul necesar liberei iniţiative şi concurenţei loiale. ea conţine un principiu de drept şi încă unul consacrat de legea fundamentală. se ocupă. care conţin titluri cu referire numai la finanţe. navigaţia aeriană. Titlul V din Consituţia Austriei intitulat „Controlul conturilor şi al gestiunii" (art. direct aplicabil. exemplificăm prin Constituţia Germaniei. la sectoarele economice. Principiul constituţional pe care-1 analizăm trebuie să se regăsească în conduita subiectelor de drept.128-136). Iorgovan 287 . o dorinţă. la formarea unei mentalităţi şi a unui mod de viaţă bazat pe liberă iniţiativă şi competiţie a valorilor. care. acest principiu contribuie la consolidarea încrederii între agenţii economici. aşadar.

Reacţii la reglementarea din 1991. fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. de la art. mai ales prin alin. plajele. o concretizare. (1). cunoscut fiind faptul că un partid politic a declanşat o '• Art. Proprietatea Art. consacrat sediului general al proprietăţii. (4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile.Art. Economia şi finanţele publice Alineatul 2 al art. ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate. (5) Proprietatea privată este inviolabilă. 135 ne apare. (3) Bogăţiile de interes public ale subsolului. în condiţiile legii organice. ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică. Comentariu I. în sensul că ideea garantării de la art. în egală măsură.„Statul ocroteşte proprietatea" -. (2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativteritoriale. în ansamblul său. dar şi o circumstanţiere a principiului formulat la alin. trebuie interpretat în corelare cu art. 45. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental. 135 alin. Articolul 135 din Constituţie. consacrat libertăţii economice. spaţiul aerian.45 trebuie privită prin prisma sarcinilor statului. precum şi alte bunuri stabilite de legea organică. în condiţiile legii organice. I. (1) . 288 Iorgovan . apele cu potenţial energetic valorificabil. 429/2003. Articolul 135. 136 15 Titlul IV. 136 ') (1) Proprietatea este publică sau privată. 69 din Legea nr. de asemenea. (2). a stârnit poate cele mai aprige discuţii. în redactarea din 1991. pct. marea teritorială. de interes naţional. 136 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art.

în redactarea: „Statul ocroteşte proprietatea. cu modificările aduse prin Legea de revizuire a Constituţiei. 44 din versiunea 2003. prin Legea de revizuire s-a renunţat la alin. 135 din Constituţia din 1991 apare ca fiind strict necesară pentru a desluşi semnificaţia. de un text care încorporează un compromis politic. în condiţiile legii. de pildă. 136. s-a introdus verbul „a ocroti" alături de verbul „a garanta" în redactarea alin. în formulări diferite. devenit art. ca la alin. (2) al art. ulterior. Bunurile domeniului public sunt inalienabile." în acelaşi timp era cuprinsă o teză (teza 21) în capitolul consacrat „Drepturilor şi libertăţilor fundamentale" din Titlul II.Titlul IV. (1) al art. Bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice constituie domeniul public şi se stabilesc prin lege. Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. Economia şi finanţele publice Art. mai puţină relevanţă.136. prin Legea nr. au fost criticile anterioare revizuirii. Mai mulţi deputaţi şi senatori ai opoziţiei. din punctul de vedere al ştiinţei dreptului şi al 3 semanticii.„Principii fundamentale" . fiind vorba.„Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege. Din acest motiv. Proprietatea este publică sau privată. Ele pot fi concesionate sau închiriate. atât de către parlamentari ai grupului majoritar. între altele. în pluralitatea formelor lor de manifestare şi organizare". în schimb. Cât de fundamentate. acum. mai ales că legiuitorul constituant derivat n-a înlocuit noţiunile din formulările iniţiale. 44 . art. devenit art. cât şi de către lideri marcanţi ai opoziţiei. dar. Aşa. ceea ce este important de ştiut este intenţia legiuitorului constituant originar. corelaţiile (îndeosebi cu art. un deputat a propus reformularea tezei în redactarea: „Statul ocroteşte proprietatea publică şi privată. are. care a devenit. indiferent de titular" -. II.a cuprins şi o teză consacrată proprietăţii. mai ales. implicaţiile şi. în legătură cu teza din Titlul I au fost formulate un număr de şapte 5 amendamente. 41 din Constituţie în versiunea din 1991. (1) să se facă precizarea şi cu privire la Iorgovan 289 . revizuire 2 care s-a realizat. le-a dat doar o altă „aranjare" în text. 44) ale actualului art. investigaţia referitoare la geneza fostului art. de altfel. In filozofia tezelor Proiectului de 4 Constituţie. evident. 429/2003. 41. Titlul I al acestuia . au cerut prin amendamentele lor. 135. 136 campanie de colectare de semnături pentru revizuirea acestui text. art. Geneza reglementării din 1991.

253. 3) Geneza Constituţiei României 1991. menţinându-se formele acesteia şi titularii proprietăţii publice. că la data respectivă. până la urmă. în sensul de dimensiune a aspectelor de ordin economic. a făcut cuvenitele precizări3). însă. cit.Art. Reieşea că sediul general al materiei proprietăţii se află în Titlul IV. prin preşedintele acesteia. fiind acceptate unele din acestea. pe cale de consecinţă.cit-. p. op. La vot s-a supus formularea: „Statul ocroteşte şi garantează proprietatea". corespunzător. ceea ce a creat o situaţie oarecum ilogică. a semnificaţiei articolului consacrat proprietăţii private. după cum se poate observa din stenograma şedinţei din 20 martie 1991 2) s-au tăcut amendamente de întregire a textului cu alte elemente. 2 » M Of.. a structurii Proiectului de Constituţie faţă de structura Tezelor în privinţa problemelor legate de economie şi de finanţe. ca şi refuzul Comisiei de a adăuga lângă cuvântul ocrotit şi cuvântul garantat. p. op. Această schimbare de optică. nr. în interpretarea acestuia. şi a textului cu privire la proprietate. Dacă în Titlul I „Principii fundamentale" . era de la sine înţeles ca în partea consacrată drepturilor să se regăsească textul constituţional cu referire la dreptul la proprietate privată. s-a făcut doar o translaţie tehnică. Schimbarea filozofiei Proiectului de Constituţie faţă de filozofia Tezelor şi. plasat în Tiltul II. în redactarea unui act normativ şi. la nivelul Comisiei nu se depăşise concepţia după care sediul general al proprietăţii trebuie să se afle în Titlul I al Constituţiei.Titlul IV „Economia şi finanţele publice". dar s-au formulat şi o serie de propuneri care vizau domeniul public şi regimul juridic al acestor bunuri. Lucrările Adunării Constituante. Partea II.generic se vorbeşte despre proprietate. care a întrunit 199 de voturi lK în ceea ce priveşte teza 21 din Capitolul II. Din păcate. 136 Titlul IV. de la care trebuie să se plece în procesul de înţelegere. formulările proiectate într-o concepţie pentru Titlul I au fost aduse în Titlul IV. a atras după sine includerea în noul titlu care a apărut în structura Proiectului faţă de structura Tezelor . sens în care Comisia de redactare a Proiectului de Constituţie.. aspecte ce ţineau de Titlul I. Lucrările Adunării Constituante. 20 martie 1991. Economia şi finanţele publice garantare. 11 290 Iorgovan .03.105. Din aceste precizări rezultă.1991. 7/22. aşa cum au propus lideri ai opoziţiei Geneza Constituţiei României 1991.

Economia şi finanţele publice A r t . mai ales ai partidului care n-a intrat în Parlament la alegerile din 1992. 136 din Adunarea Constituantă. cit. din Titlul IV.. prin sintagma „statul ocroteşte proprietatea" avea în vedere mai degrabă proprietatea ca şi concept economic. pentru a se înlătura orice speculaţii. Lucrările Adunării Constituante. Spaţiul semantic al verbului „a garanta" conduce la ideea garantării drepturilor. formulare care a devenit text de Constituţie. a executării obligaţiilor şi nu a bunurilor în sine. au inoculat ideea după care în Constituţie proprietatea este numai ocrotită. inclusiv de formaţie juridică ai partidelor din opoziţie. precum şi creanţele asupra statului. op.827-828.321-323. este adevărat. în redactarea din 1991 a Constituţiei. Liderii acestor partide. aici. Problema nu mai avea însă o conotaţie lingvistică. încă din perioada Adunării Constituante. însă. O explicaţie a reglementării din 1991. Este. cit. Lucrările Adunării Constituante. (1) al fostului art. 2) Geneza Constituţiei României 1991. atât la textul consacrat dreptului de proprietate privată. ea dobândise o conotaţie politică. apoi în perioada mandatului 1992 . pentru că articolul destinat proprietăţii private. au determinat amendamente şi discuţii în Adunarea Constituantă. în felul acesta. încă din faza de Proiect a menţionat expres că „dreptul de proprietate. care în Proiect a fost intitulat „protecţia proprietăţii private" °. nu au avut interesul să o facă. un bun oarecare apare ca fiind ocrotit şi nu garantat. corelare pe care oamenii politici. Textul din Titlul IV. P. toate aceste discuţii au fost fără temei. în perioada 19901996. exemplul tipic al unui motiv provocat al luptei politice. ceea ce constituia o greşeală fundamentală. Riguros ştiinţific. sub formularea nu foarte fericită „protecţia proprietăţii private". Prin Legea de revizuire a Constituţiei. cât şi la textul consacrat proprietăţii. 135 (noua Geneza Constituţiei României 1991.2) III. nu şi garantată.Titlul IV. P. op. Din această perspectivă. sunt garantate.1996." Era nevoie. să se dea o interpretare Constituţiei prin corelare între texte. elaborarea Constituţiei a oferit o „baricadă" politică pentru partidele din opoziţie. 10 n 12 13 Iorgovan 291 . nu numai că s-a eliminat alin.

dar au fost aduse modificări şi la alin.. în pofida speculaţiilor cu iz politicianist care se fac.^modificări". sunt titulari ai proprietăţii private. 37/15. persoanele juridice. în conformitate cu modificările care au fost aduse proprietăţii private prin Legea de revizuire a Constituţiei. apatrizii. 292 Iorgovan . Cele cinci alineate conţin trei categorii de dispoziţii: a) cu privire la tipologia de bază a sistemului proprietăţii.Proprietatea privată. . în procesul de revizuire a Constituţiei trebuie menţionat că nu s-a pus în discuţie lărgirea sferei titularilor dreptului de proprietate publică. Din nominalizarea titularilor dreptului de proprietate publică rezultă că. Legea de revizuire a Constituţiei nu realizează o schimbare de optică în ceea ce priveşte regimul constituţional al proprietăţii. aşa cum rezultă din principiul consacrat al art. 136 Titlul IV. 136 rămânând în cinci alineate). sub aspect juridic. 14 IV. 44 alin. Economia şi finanţele publice versiune a art.Art.11. legiuitorul constituant din 1991 înţelegând să nominalizeze numai titularii dreptului de proprietate publică: statul şi unităţile administrativ-teritoriale. c) cu privire la principiul fundamental al proprietăţii private. (2) şi (5). aceste subiecte nu pot avea decât o poziţie de egalitate. asocierea verbului „a ocroti" cu verbul „a garanta" a dus la modificarea alin. Partea II. Cu toate aceste. aşa cum s-a arătat şi în comentariul textului Constituţiei din 1991:. b) cu privire la principiile de bază ale proprietăţii publice. subînţelegându-se că este vorba de garantarea şi ocrotirea dreptului la proprietate publică al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale.1991. tocmai prin faptul că titularul său nu e prevăzut prin Constituţie. respingânduse de către Adunarea Constituantă un amendament prin care se cerea ca în sfera titularilor de proprietate publică să fie incluse şi „instituţiile publice de interes naţional" '». nr. 15 16 17 18 " M. Se subînţelege că în ipoteza în care statul sau unităţile administrativteritoriale. (2). acesta apare ca fiind excepţia în timp ce regula o reprezintă proprietatea privată. respectiv autorităţi publice. Of. în sistemul proprietăţii. inclusiv autorităţile publice ale statului". cetăţenii străini. (2) arătându-se că proprietatea publică e garantată şi ocrotită prin lege. Constituţia României arată că tipologia de bază a sistemului proprietăţii este dată de proprietatea publică şi proprietatea privată. Conţinutul reglementării actuale. poate aparţine oricărui subiect de drept. cu orice alt titular al dreptului de proprietate privată.

s-a reformulat şi textul referitor la ape. în sensul larg al termenului. Regimul constituţional al proprietăţii publice. petrol sau linii de energie electrică pot fi şi în proprietate privată. în procesul de negociere în vederea închiderii Capitolelor de aderare la Uniunea Europeană. pe de o parte. tocmai pentru a scoate în evidenţă că proprietatea publică se stabileşte în consideraţiunea interesului general. 20 21 22 VI. le administrează. pe de altă parte. acolo unde în mod obiectiv nu poate fi vorba de valorificarea unor ape în interes public. nici prin voinţa celui care le deţine. Textul în noua redactare scoate în evidenţă faptul că este vorba de acelaşi bun: apele cu potenţial energetic valorificabil. pot deveni bunuri în proprietate privată. Pe cale de consecinţă logică rezultă că. Observăm că din noua versiune a textului lipsesc căile de comunicaţie. şi s-au reformulat denumirile unora dintre bunurile menţionate în Constituţia din 1991. de interes naţional" o formulare mai sintetică. dar de natură a înlătura posibilitatea mai multor interpretări. unele căi de comunicaţie. s-a restrâns sfera bunurilor enumerate de Constituţie. prin natura lor. aceste bunuri nu pot fi urmărite de creditori. Comparându-se textul alin. (3) al art. corespunzător. constatăm că. De asemenea. 136 19 V. Corespunzător. astfel încât textul în formularea din 1991 conducea la blocaje de netrecut în procesul de privatizare a anumitor domenii şi. dar pentru un interes naţional. (4) al art. prin Legea de revizuire a Constituţiei. Inalienabilitatea bunurilor Iorgovan 293 . Sub aspectul 23 regimului juridic aplicabil.Titlul IV. cu alin. S-a considerat în Comisia de revizuire a Constituţiei că această eliminare este necesară pentru că. Sfera proprietăţii publice. Se observă că formularea din versiunea Constituţiei din 1991 „bogăţiile de orice natură ale subsolului" a devenit „bogăţiile de interes public ale subsolului". Bunurile proprietăţii publice sunt supuse unui anumit regim juridic. care din „apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public" a devenit „apele cu potenţial energetic valorificabil. tocmai pentru a fi păstrate şi transmise pentru generaţiile viitoare. ceea ce înseamnă că ele sunt scoase din circuitul civil şi nu pot fi înstrăinate nici prin voinţa titularului dreptului de proprietate. bunurile proprietăţii publice sunt inalienabile. Economia şi finanţele publice Art. chiar dacă acelea au un potenţial energetic. 135 din versiunea din 1991 a Constituţiei. 136. cum ar fi conducte de gaze. la care ne referim.

dar în scopul realizării binelui comun." înainte de toate se impune a se observa că textul. municipiul. forme care au fost menţinute prin textul Legii de revizuire a Constituţiei. după punct şi virgulă. O interpretare logico-sistematică a textului Constituţiei ne conduce la concluzia după care regimul juridic al folosirii gratuite de către instituţiile de utilitate publică. uneia sau alteia dintre instituţiile publice. După cum se ştie. în versiunea din 1991. răspunsul este simplu: subiectul de drept prin care se exprimă titularul dreptului de proprietate publică. nu poate fi stabilit decât tot prin lege organică. Cum în Constituţie nu se face nici o distincţie. a interesului public. Constituţia. ca titular al dreptului de proprietate publică. pentru stat. dimpotrivă.Art. încă din antichitate. Legiuitorul constituant a menţinut soluţia şi în 2003. identitatea de situaţie impunând identitate de soluţii. pentru că aceasta este adăugată la teza II a alin. presupune o integrare în circuitul economic şi juridic a acestor bunuri. De aici ideea unei transmiteri temporare pentru folosinţă privată a acestor bunuri. după caz. se exprimă prin Guvern. concesionarea şi închirierea. oprindu-se la regii autonome şi instituţii publice. fără echivoc. Dacă prin Legea proprietăţii publice se prevede că statul. exploatarea acestor bunuri a reprezentat o sursă de venituri pentru regi şi împăraţi. oraşul sau comuna. cine dă în administrare. atunci trebuie admis că Guvernul exercită un fel de drept de administrare generală asupra bunurilor proprietate publică a statului. nu distingem nici noi în procesul de comentare a textului şi vom spune că. în redactarea din 1991 menţiona. în general. (4). dar se punea întrebarea de a şti dacă formularea „în condiţiile legii organice" apare ca numitor comun şi pentru modalitatea introdusă prin Legea de revizuire a Constituţiei. dar care a mai adăugat „darea în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică. într-o formă sau alta. s-a oprit la trei modalităţi juridice de punere în valoare a bunurilor proprietate publică: administrarea. Economia şi finanţele publice 24 25 26 27 28 29 30 proprietate publică nu exclude. 136 Titlul IV. nominalizând subiectele cărora le pot fi date în administrare bunurile proprietate publică. cât şi concesionarea sau închirierea se realizau în condiţiile legii organice. La întrebarea. pe care le poate încredinţa într-o administrare concretă. respectiv subiectul de drept prin care se exprimă statul sau. că atât administrarea. practic. orice autoritate 294 Iorgovan .

după caz. 38 lit. 215/2001 a administraţiei publice locale. 215/2001). pot atribui respectivele bunuri în administrarea unei regii sau. Răspunsul este pozitiv. cu excepţia regiilor autonome şi instituţiilor publice care sunt nominalizate de Constituţie drept beneficiare exclusive a dreptului de a administra bunuri aparţinând proprietăţii publice.Titlul IV. Iorgovan 295 31 32 33 34 35 36 . atribuţie care apare. rolul de administrator general îl are consiliul local sau consiliul judeţean. în speţă a Guvernului. Cât priveşte darea bunurilor proprietate publică în folosinţa gratuită a instituţiilor de utilitate publică. în măsura în care legea organică permite această operaţiune. în art. Legea nr. ca persoane de drept public. concesiona sau închiria bunul respectiv. dar în baza principiului constituţional cu privire la rolul Guvernului. în mod similar. pentru bunurile proprietate publică a statului. prin hotărâri adoptate cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. în mod corespunzător. a consiliului judeţean pentru bunurile proprietate publică judeţeană şi a consiliilor locale pentru bunurile proprietate publică comunală sau orăşenească (municipală). 104 din Legea nr. urmează să se raţioneze şi când se pune problema în ceea ce priveşte concesionarea sau închirierea: trebuie respectate condiţiile pe care le prevede legea. Nimic nu împiedică legea să învestească anumite autorităţi publice cu dreptul de a organiza licitaţii pentru concesionarea sau închirierea unor bunuri publice şi a încheia contractele corespunzătoare. sunt titulare asupra dreptului de proprietate publică. Aceste autorităţi. mai departe. cel mai adesea sub forma licitaţiei publice. Economia şi finanţele publice Art. în ceea ce priveşte subiectele cărora urmează să le fie închiriate sau concesionate bunurile proprietate publică. în cazul unităţilor administrativ-teritoriale care. Se deduce că atribuirea nu se poate face decât unei regii de nivel judeţean sau unor instituţii publice judeţene. concluzionăm că acestea pot fi orice persoane fizice sau juridice. acestea tacându-se în urma unei competiţii. de vreme ce legiuitorul nu conţine circumstanţieri. Se pune problema de a şti dacă o regie autonomă care are în administraţie un bun proprietate publică poate. 136 publică poate primi în administrare bunuri din partea statului prin hotărâre de Guvern. unei instituţii publice. f) reţine pentru consiliul local atribuţia administrării domeniului public sau privat. române sau străine. suntem de părere că aceasta este o atribuţie a administraţiei generale. Din cele de mai sus rezultă că. respectiv de nivel local. şi la consiliul judeţean (art.

Alineatul ultim prevede că proprietatea privată este. în condiţiile legii. respectarea celorlalte sarcini care. Of. (5). Partea I. asociaţii etc. autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare. iar. 38 "M. 136 37 Titlul IV. cadrul constituţional consacră. inviolabilă. potrivit legii (de exemplu impozitul pe imobile) sau obiceiului (de exemplu servitutile) revin proprietarului. dar care în baza dreptului comun al fundaţiilor şi asociaţiilor (Ordonanţa Guvernului nr.01. în care dreptul de proprietate este fundamental în asigurarea activităţii şi iniţiativei agenţilor economici şi realizării funcţiei sociale a proprietăţii. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii)]) ori în baza unor legi speciale. (7) al art.. 39 Inviolabilitatea proprietăţii publice. ea vizează structuri de sorginte privată. care au un scop nepatrimonial. consecinţă a acestei exclusivităţi. Constituţia României înscriindu-se. cu obligaţia de a plăti eventualele daune produse. în sensul că bunurile ce fac obiectul său nu pot fi sub imperiul altui regim de proprietate. 296 Iorgovan .Art. 39 /31. cât şi din caracterul său inalienabil. de utilitate publică. Este regula alin. bunurile proprietate privată pot fi expropriate pentru cauză de utilitate publică. potrivit alin. VIL Inviolabilitatea proprietăţii private. Economia şi finanţele publice Folosirea de către Legea de revizuire a Constituţiei a sintagmei „instituţie de utilitate publică". sistemul proprietăţii specifice economiei de piaţă. 44. (3) al aceluiaşi articol. sunt declarate prin hotărâre de Guvern sau chiar prin lege. nr. iar potrivit alin. astfel. şi din acest punct de vedere. în spiritul constituţionalismului european actual. în interes general. rezultă atât din caracterul său exclusiv. Inviolabilitatea proprietăţii private nu are un caracter absolut. asigurarea bunei vecinătăţi. deşi nu este exprimată ca atare de Constituţie. întrucât exerciţiul acestui drept este afectat de sarcinile ce revin proprietarului pentru protecţia mediului.2000. de tipul fundaţii. cum s-a arătat mai sus. nu este întâmplătoare. 40 în concluzie.

pct. I. alin. banul. art. întrebuinţarea şi financiar controlul resurselor financiare ale statului. administrarea şi utilizarea mijloacelor financiare ale statului şi instituţiilor publice se realizează în conformitate cu prevederile legii privind finanţele publice". s-a discutat şi un amendament formulat de către un deputat împreună cu Banca Naţională. 137 este reprodus astfel cum a fost completat în partea sa finală prin art. Originea textului la care ne referim (în j Proiectul de Constituţie. Interesant este de reţinut faptul că. Comentariu I. în dezbaterile asupra Proiectului de Constituţie. (3) şi (4). 140). în Adunarea Constituantă. se află într-un punct al Capitolului I al Tezelor la Proiectul de Constituţie care a avut următoarea formulare: „Formarea. Ulterior. iar subdiviziunea acestuia. cit. P. 429/2003.. 137 Iorgovan 297 . Economia şi finanţele publice Art. valutară de credit şi . 70 din Legea nr. Art. administrarea. în şedinţa din 13 noiembrie 1991. în redactarea: „(3) Banca Naţională este singura autoritate monetară. Geneza reglementării. (4) Banca Naţională este subordonată Parlamentului Şi sprijină politica actuală a Guvernului în interesul naţiunii". ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege. ca de altfel şi a textelor care urmează din acest titlu al Constituţiei (art. în condiţiile aderării la Uniunea Europeană. •' Geneza Constituţiei României 1991. Concret. Comisia de elaborare 3 a Proiectului de Constituţie nu 1-a susţinut pe ideea că dispoziţiile respec''Alin. 137 Sistemul (1) Formarea.2) Amendamentul a întrunit numai 12 voturi pentru. 135). prin lege organică se poate recunoaşte circulaţia şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene. (2) al art.Titlul IV. chiar la propunerea Preşedintelui 2 Senatului. de plăţi în condiţiile legii. Lucrările Adunării Constituante. (2) " Moneda naţională este leul. op. se propunea introducerea a două alineate. 846. 138-art. textul a fost completat cu dispoziţiile referitoare la moneda naţională. după cum a informat Adunarea Constituantă.

întrebuinţare. Era o completare necesară întrucât integrarea României în Uniunea Europeană presupune integrarea României într-un spaţiu economic şi cu o monedă comună. dar şi despre operaţia de control. pe cale de consecinţă. face o delimitare între resursele financiare ale statului şi cele ale unităţilor administrativ-teritoriale. (1). aflate sub un direct control parlamentar. Euro. are în vedere. faţă de formularea din 1991. Se observă că legiuitorul constituant face vorbire despre operaţia de formare. în vigoare la data respectivă. domnule Raţiu? Uneori este şi împotriva politicii economice a Guvernului".Art. precum şi a unor structuri centrale autonome ale administraţiei publice. ca şi cele de control cu privire la „resursele financiare ale statului" exced sfera acţiunii guvernamentale. deşi nu precizează expres. este interesantă precizarea preşedintelui acestei şedinţe: „Prin legea de organizare a Băncii Naţionale i se fixează şi sarcinile şi nu întotdeauna este obligată să susţină politica economică a Guvernului. Banca Naţională a României. a modului de formare. fiind detalii ce urmează a fi stabilite prin lege şi care se regăsesc deja în legea Băncii Naţionale. Este în afară de orice îndoială că textul constituţional. presupunând implicarea Parlamentului. de constituire a acestor resurse. Semnificaţia modificărilor din 2003. înainte de toate. în principal. II. administrare. precizând că toate acestea sunt de domeniul legii. impozitele şi taxele. în consonanţă cu principiul autonomiei locale. 137 Titlul IV. Nu-i aşa. Explicaţiile de mai sus ne apar. care sunt canalele de bază de colectare pentru stat şi pentru unităţile administrativ-teritoriale 298 Iorgovan . pentru înţelegerea semnificaţiei textului constituţional la care ne referim. drept „confidenţe" ale legiuitorului constituant. Articolul 137 la care ne referim. a fost completat prin Legea de revizuire a Constituţiei cu teza a Ii-a a alin. reieşind că operaţiunile de formare. textul la care ne referim. Este aici un argument tipic legat de necesitatea integrării României în UE. despre administrarea şi utilizarea acestora. Pentru înţelegerea raportului dintre Banca Naţională şi organismele guvernamentale şi. se înţelege. Prin alin. Economia şi finanţele publice tive nu sunt de ordin constituţional. care a fost acceptată de majoritatea ţârilor din UE. administrare şi întrebuinţare. (2) prin care se recunoaşte posibilitatea înlocuirii monedei naţionale cu cea a UE. care a justificat Legea de revizuire a Constituţiei. între care şi. într-o formulare cu iz metaforic.

Titlul IV. Economia şi finanţele publice

Art. 138

a resurselor financiare. Textul la care ne referim, într-un fel pregăteşte terenul pentru articolele care urmează în cadrul acestui titlu, în special pentru articolul consacrat impozitelor şi taxelor, dar, în acelaşi timp, el trebuie interpretat şi prin raportare la art. 56 din Constituţie consacrat unei îndatoriri fundamentale a cetăţenilor, mai exact obligaţiei de a contribui la cheltuielile publice. Articolul 137 consacră, totodată, principiul constituţional după care modul de utilizare a banului public, colectat în principal prin impozite şi taxe de la persoane fizice şi juridice, nu poate fi utilizat decât în condiţiile stabilite de lege. De aici şi precizările din textul următor, în sensul că bugetul public naţional se aprobă prin lege, iar bugetele locale se elaborează şi se execută în condiţiile legii.

Art. 138

(1) Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, Bugetul public bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale naţional ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor. (2) Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului. (3) Dacă legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în continuare bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat ale anului precedent, până la adoptarea noilor bugete. (4) Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile legii. (5) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.

Iorgovan

299

Art. 138 Comentariu

Titlul IV. Economia şi finanţele publice

I. Ceneza reglementării. Acest text nu a suferit nici o modificare prin Legea de revizuire a Constituţiei, dar înţelegerea semnificaţiei sale ne obligă, de asemenea, la un examen al „genezei". Punctul de plecare l-au reprezentat următoarele formulări din Tezele la Proiectul de Constituţie: „în bugetul de stat se înscriu anual veniturile şi cheltuielile necesare activităţilor statului, nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare. Bugetul statului, precum şi anexele acestuia, elaborate potrivit legii, împreună cu conturile de execuţie bugetară, se supun anual aprobării Adunării Deputaţilor, la propunerea Guvernului. Bugetul asigurărilor sociale de stat se întocmeşte de Guvern, distinct de bugetul statului, şi se aprobă de Adunarea Deputaţilor, odată cu acesta. Veniturile şi cheltuielile necesare administraţiei publice locale se înscriu în bugetele proprii, care se întocmesc şi se aprobă anual de consiliile locale din fiecare unitate administrativ-teritorială." în Adunarea Constituantă, cu privire la alineatul care interesează, mai întâi, s-a făcut o propunere de sintetizare: «La punctul 12, (...) textul în redactarea sa actuală nu este de nivelul principiilor fundamentale ale Constituţiei. Oricum, (...) ar trebui revizuit sau modificat, sau, cu ocazia formulării sale ca text să fie avută în vedere şi actuala observaţie, mai ales dacă se consideră util textul pentru a reieşi natura sa constituţională şi nivelul său de principiu (...)». Preşedintele de şedinţă din data de 6 martie 1991 a atras atenţia în mod special membrilor Adunării Constituante: „Trecem la discutarea Tezei 12. Stimaţi colegi, în ceea ce priveşte amendamentele făcute la această teză, sunt mai multe. Domnul Ninosu a făcut o observaţie care mi se pare pertinentă, felul cum ea este redactată la ora actuală conţine un exces de reglementare pentru principiile fundamentale şi sperăm că veţi fi de acord ca în această privinţă Comisia să mai reflecteze." " într-adevăr, aceste observaţii erau corecte. Pentru „Principii fundamentale", dezvoltările respective erau nepotrivite, dar, nu mai puţin adevărat, era de neconceput ca în Constituţie să nu îşi găsească locul aspectele referitoare la finanţe, la buget, la controlul banului public, şi aşa s-a ajuns la necesitatea Titlului IV, problemă la care ne-am mai referit, iar
" Geneza Constituţiei României 1991, Lucrările Adunării Constituante, op. cit., p.107.

300

Iorgovan

Titlul IV. Economia şi finanţele publice

Art. 138

din Teza 12 au rezultat patru texte de Constituţie, între care şi articolul pe care-1 comentăm. Nu trebuie, însă, să se înţeleagă că în Adunarea Constituantă a existat o unanimitate de păreri în sensul includerii unor asemenea dispoziţii, dimpotrivă, a fost formulat şi amendamentul în sensul suprimării Tezei 12 în integralitatea ei, propunere care a întrunit numai 12 voturi pentru. Interesant este de reţinut că amendamentul potrivit căruia, în locul 4 sintagmei „bugetul statului", trebuia să se introducă formularea „a bugetului public naţional", care a aparţinut unui deputat, profesionist în materie, profesor de finanţe la Academia de Studii Economice, ajuns, ulterior, Preşedinte al Curţii de Conturi, a întrunit numai 227 de voturi, insuficiente pentru a fi considerată o decizie a Adunării Constituante, dar sintagma a fost preluată în Proiectul de Constituţie (art. 136), devenit text de Constituţie. în final, textul din Proiect a suferit o modificare de ordin stilistic, 5 rezultând textul în vigoare şi la ora actuală al Constituţiei ]). Este de menţionat, însă, că două amendamente retrase care au aparţinut unui deputat, care era expert în domeniul administraţiei publice, primul român care a absolvit celebra E.N.A. din Franţa, ridicau serioase probleme, nu numai de drept constituţional, de drept administrativ şi de drept financiar, dar, chiar, şi de filozofie a bugetului. Autorul cerea ca sintagma „bugetul de stat" să fie înlocuită cu sintagma „bugetul public al organelor centrale" sau cu „bugetul administrativ central de stat". în argumentarea oferită de autor, formularea pe care o propunea era de natură a scoate în evidenţă clar categoriile de bugete şi distincţia dintre actualul buget al organelor centrale, faţă de bugetele locale, respectiv bugetul asigurărilor sociale de stat. S-a argumentat şi prin trimitere la Legea nr. 10/1991 privind finanţele publice, care cuprindea această formulare. Această propunere, deşi retrasă, ca şi amendamentul respins referitor 6 la introducerea noţiunii de buget public naţional, au contribuit la clarificarea Comisiei constituţionale asupra problemelor de ordin constituţional legate de buget, implicit asupra noţiunilor cu care urmează să se opereze, a Jungându-se la conceptul de „buget public naţional" în care este inclus bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale.
!)

M. Of. Partea II, nr. 40/21.11.1991.

Iorgovan

301

Art. 138 7

Titlul IV. Economia şi finanţele publice

II. Principiile reglementării. Din informaţiile reţinute mai sus, privind procesul de geneză a Constituţiei, rezultă că bugetul de stat urmează să fie elaborat pe capitole, în funcţie tocmai de autorităţile publice care compun clasicele puteri, de instituţiile centrale de specialitate ale administraţiei de stat, şi ţinându-se seama de structurile lor din teritoriu, adică de serviciile publice deconcentrate la care se referă art. 123 din Constituţie. 8 Pe cale de consecinţă, rezultă că bugetele locale se referă la autorităţile şi instituţiile alese la nivelul comunelor, oraşelor şi judeţelor, precum şi la structurile subordonate acestora sau constituite de acestea, în consideraţiunea problemelor şi serviciilor de la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale în parte. 9 Alineatul (2) al art. 138 consacră sarcina expresă a Guvernului de a elabora anual proiectul bugetului de stat, text care reprezintă o dezvoltare firească a art. 102 consacrat rolului Guvernului. Cum ar putea Guvernul să asigure realizarea politicii economice a ţării fără a avea o imagine reală şi directă asupra banului-public, în alţi termeni fără a fi autoritatea constituţională care are obligaţia întocmirii bugetului de stat? 10 De asemenea, textul la care ne referim trebuie să fie interpretat în corelare cu art. 65 alin. (2) lit. a), unde se precizează atribuţia Camerei Deputaţilor şi a Senatului de a aproba bugetul de stat în Şedinţă comună. Adoptarea legii bugetului de stat, ca şi a legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor şi stabilirea drepturilor acestora, reprezintă o excepţie de la procedura dezbaterii separate a proiectelor de lege în cele două Camere, reglementată de art.75 al Constituţiei. Tocmai această excepţie i-a determinat pe unii autori să aprecieze că în Constituţia României este reglementat un Parlament tricameral, ceea ce este, desigur, o exagerare, cum s-a arătat în comentariul unui articol anterior. III. Prorogarea bugetară. Textul Constituţiei nu precizează un termen până la care trebuie elaborat proiectul bugetului şi înaintat Parlamentului, dar se subînţelege că aceste operaţii, în mod normal, trebuie să se realizeze până la 1 ianuarie al noului an, când începe un nou exerciţiu bugetar. 12 Legiuitorul constituant, prin alin. (3) al textului la care ne referim, a înţeles să vină cu un text de gardă pentru ipoteza în care, din varii motive, Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost adoptate până la începerea noului exerciţiu bugetar, mai exact nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de închiderea vechiului exerciţiu 302 Iorgovan 11

Titlul IV. Economia şi finanţele publice

Art. 138

şi începerea noului exerciţiu bugetar. înseamnă că ultima zi în care se poate adopta Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, potrivit acestui text constituţional, este ziua de 28 decembrie. în ipoteza în care a fost depăşită ziua de 28 decembrie, Constituţia stabileşte regula potrivit căreia se prelungeşte aplicarea bugetului de stat din anul precedent până la adoptarea noilor bugete. Textul s-a dovedit a fi foarte inspirat, deoarece în legislaturile 19921996 şi 1996-2000 bugetele s-au adoptat de către Parlament după începerea noului exerciţiu bugetar. Abia după anul 2000 bugetul a fost aprobat înainte de expirarea anului fiscal. De altfel, soluţia prelungirii aplicării bugetului din anul anterior este o soluţie prevăzută în dreptul comparat, ca de exemplu art. 134 alin. (4) din Constituţia Spaniei. IV. Identificarea surselor de finanţare. Important este de reţinut în legătură cu raporturile dintre Guvern şi Parlament, inclusiv sub aspectul dreptului de iniţiativă legislativă al Parlamentului, că dispoziţiile art. 138 la care ne referim, şi îndeosebi ale alin. (5), trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 74 alin. (2) şi, respectiv, ale art. 111 alin. (1) teza II. Prin alineatul final al art. 138 se stabileşte regula după care nu sunt de conceput înscrierea în buget a cheltuielilor fără stabilirea corespunzătoare surselor de finanţare, principiu care este valabil pentru toate categoriile de bugete, pentru că textul foloseşte expresia cu caracter generic: „nici o cheltuială bugetară". Aşa se explică de ce legiuitorul constituant a înţeles să excepteze de la dreptul de iniţiativă legislativă al cetăţenilor, „problemele fiscale", fiind de presupus că aceste probleme comportă o cunoaştere aprofundată a întregului sistem financiar al statului, a bugetelor în ansamblul lor, atât la capitolul resurse, cât şi la capitolul cheltuieli, aspecte care necesită profunde cunoştinţe de specialitate, date şi informaţii complexe, coordonate şi sistematizate în mod ştiinţific, ceea ce, prin definiţie, nu se poate realiza decât într-o instituţie publică, anume ministerul de finanţe Şi structurile sale din teritoriu. Problemele bugetare şi fiscale, în general, au implicaţii profunde putând sprijini mecanismele economice şi, implicit, posibilităţile de creştere a nivelului de trai al cetăţenilor sau, dimpotrivă, pot duce la blocaje economice, la şomaj, la sărăcie. O economie sănătoasă conduce la finanţe Iorgovan 303

13

14

15

16

17

Art. 139

Titlul IV. Economia şi finanţele publice

publice puternice şi invers. Este motivul pentru care în art. 111 alin. (1) teza II din Constituţie se prevede obligaţia avizului Guvernului asupra iniţiativelor legislative ale parlamentarilor care presupun modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat.

Art. 139

Impozite, taxe şi alte contribuţiil)

(1) Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege. (2) Impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii. (3)2> Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora.

Comentariu I. Geneza reglementării. Versiunea din 1991 a acestui text a fost rezultatul adoptării, rară modificări, a textului din Proiect, în şedinţa 3) Adunării Constituante din data de 13 noiembrie 1991 . Este de menţionat că articolul din Proiectul de Constituţie a fost adoptat, la data respectivă, cu o formulare generică la alin. (2): „impozitele şi taxele locale se stabilesc de către consiliile locale şi judeţene în limitele şi condiţiile legii." Anterior acestei date, Adunarea Constituantă a adoptat cu modificări terminologice secţiunea consacrată administraţiei locale. Astfel, Secţiunea 2 din Capitolul V al Titlului III, care în Proiect a fost intitulată „Administraţia publică locală şi judeţeană" a fost „adjudecată" sub denumirea „Administraţia publică locală", lăsându-se să se înţeleagă că această denumire se va generaliza, inclusiv la articolul consacrat impozitelor şi taxelor, ceea ce a determinat pe reprezentantul Comisiei de elaborare a
''Denumirea art. 139 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. I, pct. 71 din Legea nr. 429/2003. 2) Alin. (3) al art. 139 a fost introdus prin art. I, pct. 71 din Legea nr. 429/2003. 3 > M. Of. Partea II, nr. 37/15.11.1991.

304

Iorgovan

Titlul IV. Economia şi finanţele publice

Art. 139

Proiectului de Constituţie să facă după votul din 13 noiembrie 1991 precizarea corespunzătoare. ° Aşa se explică de ce, în documentele Comisiei de elaborare a 3 Proiectului de Constituţie, s-a reţinut pentru alin. (2) redactarea „Impozitele şi taxele locale se stabilesc de către consiliile locale, în limitele şi în condiţiile legii"2). Ulterior, Comisia a realizat că generalizarea denumirii secţiunii amintită mai sus, cel puţin în ceea ce priveşte impozitele la care se referea art. 137 din Proiectul de Constituţie, este incorectă din punct de vedere ştiinţific, fiind de natură a conduce la confuzii şi la blocaje instituţionale. Este motivul pentru care, în documentul privind corelarea generală a textelor adoptate, s-a revenit la forma iniţială a Proiectului, facându-se precizarea şi la consiliile judeţene, însoţită de unele corecţii de ordin redacţional, rezultând textul din Constituţia din 1991 3> . II. Substanţa reglementării. Explicaţiile cu privire la elaborarea şi 4 adoptarea versiunii din 1991 a art. 139 la care ne referim ne ajută să înţelegem şi substanţa reglementării, în sensul că impozitele şi taxele, precum şi alte contribuţii financiare la bugetul de stat, vizează deopotrivă bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale, adică bugetele stabilite de consiliile locale şi de consiliile judeţene. Versiunea din 1991 a textului, în două alineate, a urmărit ca, pe de o 5 parte, în alin. (1) să se stabilească principiile după care, cum s-a arătat anterior, numai legea, adică actul juridic votat de Parlament, stabileşte contribuţiile financiare sub formă de impozite, taxe etc. către bugetele centrale, adică către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat, iar pe de altă parte, să consacre un principiu constituţional pentru impozitele locale. Din formularea „se stabilesc numai prin lege" se deduce că nu este 6 de conceput să se stabilească impozite, taxe sau alte contribuţii la bugetul de stat prin hotărâre de Guvern sau, mai grav, prin ordine ale miniştrilor, cum, din păcate, s-a întâmplat şi se întâmplă şi la data prezentelor comentarii. Există contribuţii financiare, în speţă cota taxei pe valoare adăugată pentru anumiţi contribuabili, care este stabilită prin ordin al
" M . Of. Partea II, nr. 37/15.11.1991. 2) Odiseea elaborării Constituţiei, op.cit., p.618. 3) M. Of. Partea II, nr. 40/21.11.1991; M. Of. Partea II, nr. 41/22.11.1991.

Iorgovan

305

10 III. pe calea excepţiei de neconstituţionalitate sau prin acţiune directă a Avocatului Poporului. respectiv. Formularea categorică a textului constituţional anume folosirea adverbului „numai" care indică exclusivitatea. în primul rând denumirea acestuia a fost schimbată. Articolul 139. prevăzut de Legea contenciosului administrativ. Economia şi finanţele publice ministrului finanţelor. 7 Legea nu poate. 139 Titlul IV. prin Legea de revizuire a Constituţiei a suferit două modificări. să lase la latitudinea Guvernului sau a ministrului de finanţe să stabilească impozite. fiind susceptibile de atac. iar în al doilea rând. nimic nu opreşte persoana care se consideră vătămată în drepturile sale şi în interesele sale legitime printr-un asemenea act administrativ să introducă acţiune prealabilă. la Curtea Constituţională. 9 în ipoteza în care asemenea acte administrative nu au fost atacate în termenul general de 1 an. Semnificaţia modificărilor din 2003. s-a adăugat alin. taxe şi alte contribuţii".Art. a diferitelor taxe. (3). Dacă autoritatea administrativă emitentă refuză să răspundă. 8 Actele administrative emise pentru stabilirea de taxe. la care ne referim. sunt lovite de nulitate absolută. impozite şi alte contribuţii la bugetul de stat sau la bugetul asigurărilor sociale de stat. solicitând revocarea actului şi intrarea în ordinea constituţională. îndeosebi de la agenţii economici. în termenul prevăzut de lege. fiind susceptibile de atac în faţa instanţei de contencios administrativ. acţiunea în contenciosul administrativ va fi întemeiată pe ideea refuzului nejustificat. înseamnă că actul anterior a fost întregit cu actul la care se referea răspunsul. 11 Necesităţile financiare ale ţării au impus necesitatea prelevării. faţă de formularea categorică a textului constituţional. din „impozite şi taxe" în „impozite. taxe ori alte contribuţii la bugetul de stat sau la bugetul asigurărilor sociale de stat. cum ar fi ordine ale ministrului. pe lângă tradiţionalul impozit şi. Se înţelege că dispoziţiile legale care îngăduie asemenea delegări sunt neconstituţionale. conduce în mod categoric la teza după care este exclusă delegarea de atribuţii în această materie. iar cel vătămat poate ataca acest din urmă act în instanţa de contencios administrativ. şi a altor contribuţii 306 Iorgovan . atunci când e cazul. respectiv dacă autoritatea administrativă emitentă răspunde celui vătămat în sensul menţinerii actului.

de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. 140 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 12 Art. 140 Curtea de Conturi (1) " Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare. Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice şi raportează despre cele constatate. (3) La cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului. I. Economia şi finanţele publice Art.I. (4) 2 ) Consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani.Titlul IV. 140 este reprodus astfel cum a fost modificat prin t. (1) al art. P«. 72 din Legea nr. textul nou introdus precizează principiul după care asemenea fonduri speciale se folosesc. 140 financiare destinate constituirii unor fonduri la nivel naţional. în legătură cu folosirea acestor fonduri. ca de exemplu construcţia şi modernizarea drumurilor. aici. iar pentru a contura cetăţenilor şi agenţilor care plătesc asemenea contribuţii speciale un sentiment de încredere. 72 din Legea nr. 429/2003. din care să fie finanţate diferite servicii sau lucrări publice. care nu poate fi prelungit ''Alin. litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate. în regimul stabilit prin lege. 429/2003. cuprinzând şi neregulile constatate. ar Iorgovan 307 . (4) al art. în condiţiile legii organice. 2) Alin. Este. un criteriu constituţional pentru verificarea de către Curtea Constituţională a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor în materie. dar numai pentru realizarea destinaţiei pentru care au fost constituite. pct. (2) Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat. respectiv pentru verificarea de către Curtea de Conturi a activităţii Guvernului şi a ministerelor. Această realitate economico-financiară trebuia să dobândească şi o consacrare constituţională. construcţia de locuinţe etc.

140 a fost introdus prin art. cu următoarea redactare: „( 1) Curtea de Conturi exercită controlul preventiv şi de gestiune asupra modului de formare. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători. (6) 2) Revocarea membrilor Curţii de Conturi se face de către Parlament. I. din organ administrativ cu activate jurisdicţională. 138) format din trei alineate. cu şase alineate. Se poate spune că instituţia la care se referă acest text a avut una dintre cele mai interesante evoluţii în ceea ce priveşte proiecţiile şi reglementările constituţionale postrevoluţionare în România. în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii. Textul Tezelor la Proiectul de Constituţie. 72 din Legea nr. dar şi la o altă Curte de Conturi. (6) al art. întrucât Legea de revizuire a Constituţiei a schimbat natura juridică a Curţii de Conturi. pct. Geneza reglementării. Economia şi finanţele publice sau înnoit Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toată durata acestuia. (5) al art. s-a ajuns la textul actual al Constituţiei. I. în opinia noastră. Alin. în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. 140 a fost introdus prin art. pct. de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. a avut următoarea redactare: „Controlul privind modul de utilizare al finanţelor publice se realizează de către Curtea de Conturi. 429/2003. (2) Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului "Alin. 429/2003- 21 308 Iorgovan . 140 Titlul IV.Art. precum şi de alte instituţii de stat în condiţiile legii. cu privire la Curtea de Conturi. în autoritate ce are menirea de a contribui la asigurarea echilibrului în funcţionarea clasicelor puteri. Comentariu I. din 3 în 3 ani. de la un simplu alineat al uneia din Tezele la Proiectul de Constituţie. (5)" Curtea de Conturi se înnoieşte cu o treime din consilierii de conturi numiţi de Parlament." Proiectul Constituţiei României sa oprit la un articol (art. mult mai importantă ca autoritate publică în mecanismul statal. Astfel. 72 din Legea nr.

Reţinem. pentru conturarea unei imagini asupra dreptului comparat. Geneza Constituţiei României 1991.. Alte Constituţii ale ţărilor membre în UE prevăd dispoziţii mai dezvoltate. acela de a examina lichidarea conturilor de către administraţia generală şi de către contabilităţile referitoare la trezoreria publică. ca şi judecătorii.847. Apoi se menţionează rolul Curţii de Conturi. Discuţiile Comisiei de redactare a proiectului de Constituţie cu specialiştii de formaţie economică din Parlament şi din afara Parlamentului. Lucrările Adunării Constituante. Curtea de Conturi belgiană este învestită cu dreptul de a exercita un control general asupra operaţiunilor relative la stabilimentele publice şi la recuperarea drepturilor incontestabile ale statului. în alte Constituţii prevederile sunt foarte sintetice. reglementându-se doar raţiunea de a fi a acestui organism.Titlul IV. a Irlandei. a Finlandei. 140 public naţional din exerciţiul bugetar expirat. Iorgovan 309 . a Spaniei. inclusiv a încasărilor fiscale. Economia şi finanţele publice Art. Cât priveşte dreptul comparat. cuprinzând şi neregulile constatate. în acest sens se menţionează competenţa Curţii de a verifica dacă articolele cu privire la buget au fost aplicate corect sau au avut loc deturnări de fonduri. soluţia din noua Constituţie a Belgiei. Curtea are dreptul să blocheze conturile diferitelor P. dar şi de parlamentari ai opoziţiei. 180) se arată că atribuţia numirii membrilor Curţii de Conturi aparţine Camerei Reprezentanţilor. cum ne-am putea exprima în limba română. Constituţia Italiei). Drept comparat. menţionăm că nu toate Constituţiile ţărilor Uniunii Europene conţin dispoziţii cu privire la un organ de acest gen (de exemplu Constituţia Franţei. a Olandei. iar mandatul membrilor Curţii de Conturi este pentru un termen fixat prin lege. cum la fel a fost redactată Constituţia României din 1923. (3) Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi şi inamovibili. II. De asemenea. cum ar fi Constituţia Belgiei. cât şi statutul personalului. în textul din Constituţia Belgiei (art. Ei se supun aceloraşi incompatibilităţi. care au ca obiect atât funcţionarea Curţii.cit. au condus la textul care a fost acceptat ca articol al Constituţiei în şedinţa Adunării Constituante din 13 noiembrie 1991''. a Portugaliei. op. Amintim în acest sens Constituţia Germaniei." La acest text s-au formulat şapte amendamente atât de parlamentari ai majorităţii parlamentare.

105/30. Textul Constituţiei belgiene menţionează. totodată. Economia şi finanţele publice administraţii ale statului şi este îndreptăţită să culeagă. unde în alin. unde se precizează: „Până la constituirea instanţelor 21 "Republicată în M. publicată în M. dar această lege a stabilit un sistem cu caracter jurisdicţional foarte complex şi complicat. conduşi de un procuror general. la o situaţie anormală. 310 Iorgovan . cu structuri jurisdicţionale la centru şi în teritoriu şi. ca natură juridică. mai exact. căreia i s-a pus capăt prin Legea de revizuire a Constituţiei.Art. Constituţia conţine şi un text de trimitere în sensul organizării Curţii de Conturi prin lege. Of. 94/1992 ''. (5) teza II se admite idee instanţelor specializate în anumite materii. 116/16. Of. în acest sens. că raportul asupra bugetul general al statului este supus Camerei Reprezentanţilor cu observaţiile Curţii de Conturi. soluţiile pe care le pronunţau structurile jurisdicţionale din sistemul Curţii de Conturi.1995. 140 Titlul IV. al cărei proiect a fost elaborat în paralel cu Proiectul de Constituţie. Au existat perioade în care „instanţele" din sistemul Curţii de Conturi obstrucţionau instanţele din sistemul propriu-zis al justiţiei. Curtea Constituţională. nr. chiar în art.03. toate informaţiile şi toate documentele contabile necesare. deoarece. Legea Curţii de Conturi nr. Justificarea modificărilor din 2003. S-a ajuns. Acest text trebuie coroborat cu art. 31/1995. 126 care este sediul general al materiei „instanţele judecătoreşti".2000. respectiv cu art. astfel. din alin. text care prin decizie a Curţii Constituţionale2) a fost declarat neconstituţional. a condus la o exacerbare a dimensiunii jurisdicţionale a Curţii de Conturi. practic la transformarea acesteia într-o justiţie paralelă faţă de sistemul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 155 alin. cu procurori financiari. instanţele de contencios administrativ. dar fără să existe o corelare între cele două „echipe". nu erau altceva decât acte administrative cu caracter jurisdicţional. la nivelul Curţii de Conturi. 1 a calificat Curtea de Conturi ca fiind „organul suprem".JDispoziţii finale şi tranzitorii". Organizarea dată prin această lege. nr. III. susceptibile de control în faţa instanţelor de contencios administrativ. (1) sunt scoase atribuţiile jurisdicţionale ale Curţii de Conturi şi se face trimitere la instanţele judecătoreşti specializate. decizia nr. Astfel. în pofida prezenţei procurorilor financiari în complete.05. (6) din. în pofida aparenţei de tribunal. lege care conţine patru modificări faţă de textul din 1991. peste tot.

140 care stabileşte competenţa Curţii de Conturi de a acţiona pe linia controlului modului de gestionare a resurselor publice. litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi vor fi soluţionate de către instanţele judecătoreşti ordinare. 140. raportând despre cele constatate. In acest sens. 62 alin. care exercită controlul asupra modului de formare. Economia şi finanţele publice Art. prezentând anual rapoarte Parlamentului. (4) care egalizează mandatul consilierilor de conturi cu cel al judecătorilor Curţii Constituţionale. după părerea noastră.controlul Parlamentului asupra administraţiei publice prin intermediul Curţii de Conturi.fie cele anuale la care se referă alin. dispoziţiile art. ea rămânând instituţia republicii. (2) şi (3) din versiunea Constituţiei din 1991 au rămas nemodificate. Se subînţelege. din coroborarea alin. la cererea Camerei Deputaţilor sau Senatului. trebuie să facă obiectul dezbaterilor publice. asupra conturilor de gestiune. un pas înapoi pe care 1-a făcut Legea de revizuire a Constituţiei. (3) al art. (2) al art. la care se referă alin. Chiar dacă nu mai există o prevedere expresă în textul consacrat şedinţelor comune. (6). Se observă că alin. 140 judecătoreşti specializate. care poate fi invocată alături de dispoziţiile de ordin principial ale Constituţiei în legătură cu relaţia dintre Curtea de Conturi şi Parlament. lăsându-se soluţionarea litigiilor rezultate din activitatea sa de control pe seama „puterii judecătoreşti" Este de observat. A treia modificare vizează introducerea alin. Iorgovan 311 . raporturi în care Curtea de Conturi trebuie să menţioneze şi neregulile constatate în administrarea banilor publici. (2) lit. poate fi invocat şi alin. f) din versiunea din 1991 a Constituţiei. că pentru a-şi atinge finalitatea .Titlul IV. (3). că Parlamentul nu mai are obligaţia de a se întruni în şedinţă comună pentru a analiza rapoartele Curţii de Conturi cum cerea art. de administrare şi întrebuinţare a resurselor statului şi ale sectorului public. Privite în ansamblul lor. rapoartele Curţii de Conturi . A patra modificare o reprezintă introducerea alin. consacrat revocării membrilor Curţii de Conturi. după cum se menţionează în alin. Este. noi spunem că s-a creat deja o cutumă parlamentară în acest sens. (5) prin care." A doua modificare vizează alin. (2) al art. 65 al Constituţiei. după modelul Curţii Constituţionale se stabileşte regula înnoirii unei treimi a consilierilor din 3 în 3 ani. IV. (2). 140 cu art. 140 scot în evidenţă o schimbare de optică a legiuitorului constituant cu privire la rolul Curţii de Conturi. Semnificaţia modificărilor din 2003. fie cele realizate la cerere.

de către autoritatea care i-a numit (principiul contrarius adus) lăsând pe seama legii stabilirea cazurilor şi condiţiilor. limitându-se numai la precizarea duratei maxime a mandatului şi la introducerea principiului reînnoirii unei treimi din consilierii de conturi. pe perioada mandatului. (6) al art. Consiliul Economic şi Social. pct. 140 trebuie coroborate cu dispoziţiile alin. cea din 18 noiembrie 1991. Art. din 3 în 3 ani. fiind vorba. se înţelege. 141 11 Titlul IV. Dispoziţiile din art. Economia şi finanţele publice în ceea ce priveşte modul de numire de către Parlament a consilierilor de conturi. 155 care. idea introducerii acestei autorităţi fiind prezentată în Comisia de elaborare a Proiectului de Constituţie şi în Adunarea Constituantă.(5) ale art. De fapt. de o scăpare a redactorilor textului. evident. încercări în Adunarea Constituantă. potrivit teoriei drepturilor câştigate. Comentariu I. 312 Iorgovan . organizare şi funcţionare. Legea de revizuire a Constituţiei introduce o nouă autoritate. într-una din ultimele sale şedinţe. 12 Legiuitorul constituant a înţeles să introducă şi un text cu privire la revocare. Deşi în alin. De altfel. Adunarea Constituantă a respins un amendament formulat în acest sens. 429/2003. la expirarea mandatului actualilor consilieri de conturi aceştia vor putea fi numiţi pentru încă un mandat de 3 sau de 6 ani. Constituţia a înţeles să facă trimitere la legea organică a Curţii. a fost soluţia „cu jumătate de măsură" la ''Art. care nu a reprezentat o premieră. 141 " Consiliul Economic şi Social Consiliul Economic şi Social este organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare. 140 nu se face referire la Legea organică a Curţii de conturi. a membrilor Curţii de Conturi. 140 se deduce că este vorba de cazuri şi condiţii prevăzute de Legea de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi.Art. din interpretarea sistematică a art. 73 din Legea nr. 141 a fost introdus prin art. I. menţionează că pentru asigurarea înnoirii Curţii de Conturi din 3 în 3 ani.

întocmeşte rapoarte în probleme de ordin economic şi social. Oarecum. dar nici nu a putut să o respingă categoric.. 141 care a recurs Comisia de elaborare a Proiectului de Constituţie care nu a agreat suficient instituţia. ai asociaţiilor şi ai patronatului. pentru admiterea amendamentului au pledat şi alţi parlamentari ai majorităţii2). reţineau atenţia Comisiei asupra acestei instituţii. în ceea ce ne priveşte.. credem că această instituţie trebuie reţinută în conţinutul dispoziţiilor constituţionale." '> Asupra acestui amendament a avut loc în şedinţa Adunării 3 Constituante din 14 noiembriel991 prima dezbatere. dă avize consultative asupra proiectelor de legi.Titlul IV.. Economia şi finanţele publice Art. Soluţia. 38/18. op. Of. consultarea Consiliului Economic şi Social fiind obligatorie. format din trei articole (art. Atribuţii: (1) Consiliul Economic şi Social este un organ autonom care. de drept comparat. Organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social se stabilesc prin lege organică.. cu excepţia celor financiare. Liderul grupului majoritar din Adunarea Deputaţilor pare a fi susţinut amendamentul prin declaraţia: „Stimaţi colegi. ar fi următoarea: delegăm această competenţă comisiei. (2) De asemenea. M. vă rog să primiţi această propunere pe care '*Odiseea elaborării Constituţiei. când. p. după opinia noastră. amendamentul propunea două 2 articole. Partea II. nr. Componenţa: Consiliul Economic şi Social se compune din reprezentanţi ai sindicatelor. care urmează să reflecteze şi cu privire la modul de organizare al articulaţiilor de funcţionare a acestui consiliu. pentru a-i găsi şi locul în organizarea generală a materiei dispoziţiilor constituţionale. după modelul francez. 21 Iorgovan 313 . Art. mai ales că experţii francezi. cu care Comisia a fost în permanentă legătură. de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter economic şi social iniţiate de Guvern. 69-71).. noi considerăm că nu este necesară o atât de elaborată pledoarie. desemnaţi de organizaţiile acestora şi din specialişti numiţi de Guvern pentru o perioadă de 4 ani. El înlesneşte colaborarea între diferite categorii socio-profesionale şi asigură participarea acestora la programul de guvernare. căreia în Constituţia Franţei îi este consacrat Titlul XI. de ordin social etc.11... mandatul acestora poate fi reînnoit. 638. Prin urmare. la cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă. referitor la amendamentul propus. în afară de autorii amendamentului care au adus argumente ample de ordin istoric. cit.1991. în redactarea: „Art.

21 314 Iorgovan . ca şi cum patronatele nu existau. apare. al decantărilor şi clarificărilor.1997. Amintim. Articolul 141. 109/1997 3). în al cărui prim alineat s-a introdus referirea şi la patronate. la care ne referim. 40 din Constituţie. în urma modificării prin Legea de revizuire a Constituţiei (art. 9/20. II. 3) M. cu o triplă structură. " M .patronat. deoarece rolul activ al Consiliului este îndeosebi asupra Guvernului. nr." 1J Amendamentul a fost respins. M. Această propunere nu a fost acceptată de către Parlament. Partea II.1991. 9 al Constituţiei. pe de altă parte reprezentanţii patronatelor şi ai sindicatelor. Consiliul apare ca un organism specific. sindicate şi patronate de la intrarea în vigoare a Constituţiei până la data revizuirii acesteia a oferit argumente suficiente pentru necesitatea nominalizării Consiliului Economic şi Social în Constituţie. de asemenea. Fundamentarea şi semnificaţia reglementării din 2003. iar funcţionalitatea sa presupune o concepţie generală. Of. 141/7. Ideea s-a concretizat prin Legea nr. indiferent de autoritatea publică în care ea se realizează. se referă la sindicate. Mulţumesc.să fie organ consultativ numai al Parlamentului. în cadrul dezbaterilor asupra propunerii de revizuire a Constituţiei s-a propus ca acest Consiliu. inclusiv de ordin conceptual şi principial. legiuitorul constituant limitându-se să-i precizeze doar rolul.07. 141 Titlul IV. la patronate şi la celelalte asociaţii profesionale. 9). Partea II. modificările aduse dreptului de asociere. Cuprinderea unui text în Constituţia României cu privire la acest organism a fost posibilă prin Legea de revizuire a Constituţiei şi pentru faptul că această lege a stabilit echilibrul şi în ceea ce priveşte modul de redactare al art. Experienţa dobândită în raporturile dintre Guvern. Of. în prezent art. aşadar. dar în procesul de revizuire a Constituţiei s-a ajuns la concluzia că trebuie să fie introdus un text şi în Constituţie.11. în final. 38/18.1991. pe de o parte în structura sa intră reprezentanţii Guvernului. guvern . nr. Of.Art. a cărui structură este tripartită.11. Economia şi finanţele publice am făcut-o. ca fiind rezultatul unei acumulări şi a unei experienţe. nr. mai mult decât asupra Parlamentului. iar pentru detalii organizatorice şi funcţionale face trimitere la lege. unitară. sugerându-se ca un asemenea organism să fie înfiinţat prin lege 2) . sindicate. Partea I. Dacă în versiunea din 1991 acest text se referea exclusiv la sindicate.

decât politico-statală. Iorgovan 315 . consacrat „Autorităţilor publice". Ca atare. va trebui să admitem că suntem în prezenta unei structuri specifice în genul Consiliului Legislativ. Economia şi finanţele publice Dacă ar fi să-i stabilim natura juridică. care are un rol pur consultativ pentru Parlament şi Guvern. cât şi împrejurarea că s-a ales Titlul IV pentru sediul constituţional al acestui organism şi nu Titlul III. fiind mai degrabă o structură civico-socială.Titlul IV. trebuie să avem în vedere atât structura trihotomica.

.

1 alin. (3) opul Curţii. Rolul Curţii Constituţionale este acela de a fi garantul supremaţiei Constituţiei. (5) Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei. acesta fiind „garantarea supremaţiei Constituţiei". 429/2003. bineînţeles.Titlul V Curtea Constituţională Art. Este adevărat că Legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale (nr. dar Parlamentul a apreciat că o asemenea dispoziţie este şi trebuie să fie de nivel constituţional. (1) al art. 47/1992. Muram / Constantinescu 317 . trei de Senat şi trei de Preşedintele României. (3) Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor. care nu poate fi prelungit sau înnoit. preşedintele acesteia. "Ahn. Comentariu I. Un asemenea text era necesar. modificată) prevede în art. in lipsa altor dispoziţii constituţionale care să definească funcţiile Curţii Constituţionale. prin vot secret. în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii. I. 142 a fost introdus prin art. pct. generând o organizare piramidală. (2) Curtea Constituţională se compune din nouă judecători. pentru o perioadă de 3 ani. din 3 în 3 ani. întăreşte sistemul garanţiilor supremaţiei acesteia. şi. Această dispoziţie a Legii de revizuire din noiembrie 2003 pune în evidenţă poziţia supraordonată a Constituţiei în cadrul ierarhiei sistemului juridic. numiţi pentru un mandat de 9 ani. (4) Judecătorii Curţii Constituţionale aleg. 74 din Legea nr. 142 Structura (1)" Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.

din 3 în 3 ani. 143 Titlul V. în practica. Acest sistem funcţionează excelent în ţările unde se utilizează. pentru o perioadă de 3 ani. înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior. Structura Curţii Constituţionale. dar Senatul se înnoieşte la fiecare 2 ani cu câte o treime. Art. Curtea este alcătuită din nouă judecători. Sistemul înnoirii periodice şi parţiale a autorităţilor publice are mari avantaje practice. ca de exemplu în Statele Unite ale Americii. s-a instaurat regula unui singur mandat de preşedinte pentru acelaşi judecător. el va trebui să acţioneze cu foarte mult curaj. atât de ordin profesional cât şi civic. Mandatul judecătorilor este de 9 ani. mai ales dacă avem în vedere impactul deciziilor Curţii Constituţionale asupra instituţiilor de guvernare. 143 Condiţii pentru numire Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară.Art. înlăturând întreruperile produse cu prilejul înlocuirii totale. prin vot secret. Curtea Constituţională II. mandatul nu poate fi prelungit sau înnoit. Comentariu îndeplinirea funcţiei de judecător constituţional este o misiune dificilă şi de mare răspundere. iar acesta trebuie să se legitimeze prin calităţi aparte. Preşedintele Curţii se alege de către judecători. Pentru a se asigura independenţa lor. Este şi motivul pentru care candidatului la această înaltă funcţie i se cere îndeplinirea unor condiţii deosebite. unde senatorii sunt aleşi pentru un mandat de 6 ani. trei de Senat şi trei de Preşedintele României. prin numirea a câte unui judecător de către autorităţile sus menţionate. în primul rând. din care trei sunt numiţi de Camera Deputaţilor. se cere pregătire 318 Muram / Constantinescu . este adevărat nu prea îndelungată a Curţii Constituţionale. Şi. de ce să nu o spunem. Curtea Constituţională se reînnoieşte cu o treime din judecători. cât şi înnoirea necesară pentru receptarea evoluţiilor stării de constituţionalitate a societăţii. Pentru a se asigura atât continuitatea în activitatea Curţii.

Muraru / Constantinescu 319 .Titlul V. Art. de cel puţin 18 ani. cărţi şi studii publicate. cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior. deşi pare o formulare cam vagă. participări la reuniuni ştiinţifice de înaltă ţinută. Comentariu Incompatibilitatea. Permisiunea cumulului cu funcţiile didactice din învăţământul juridic superior realizează o permanentă implicare a judecătorului constituţional în activitatea de învăţământ şi cercetare ştiinţifică. 144 Incompatibilităţi Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată. înalta competenţă profesională. se dovedeşte prin rezultatele profesionale de excepţie materializate în titluri ştiinţifice. Curtea Constituţională Art. este o garanţie a profesionalismului şi a unui comportament independent în respectarea Constituţiei. Vechimea în profesie. judecător. consilier juridic. indiferent de natura ei. Această vechime trebuie să fie realizată sau în activitatea practică juridică (avocat. Art. 145 Independenţa şi inamovibilitatea Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia. iar aceasta sprijină perfecţionarea sa ca jurist. care pentru a putea fi comparate cu dispoziţiile constituţionale trebuie cunoscute şi corect interpretate. titluri academice etc. deoarece judecătorul lucrează cu legile. este indispensabilă pentru asigurarea obiectivitătii şi imparţialităţii inerente funcţiei de judecător. adică interdicţia cumulului cu altă funcţie. 144-145 juridică superioară. procuror) sau în cea universitară cu profil juridic.

Curtea Constituţională Independenţa judecătorilor Curţii se justifică întrucât ei exercită un mandat constituţional.Art. pct. e) şi 1) ale art. 2) Lit. 146 au fost introduse prin art. 146 Curtea Constituţională are următoarele atribuţii: a) " se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor. 75 din Legea nr. 429/2003. la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere. la sesizarea Preşedintelui României. a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului. pct. I. Inamovibilitatea constă în imposibilitatea celor ce i-au numit de a-i revoca. din oficiu. a) şi d) ale art. ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial. a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. precum şi. nu în subordinea celor care i-au numit. b) 2 | se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale. excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului. la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere. înainte de promulgarea acestora. I. "Lit. 146 Comentariu Titlul V. a unuia dintre preşedinţii celor două Camere. 75 din Legea nr. 429/2003. a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. a Avocatului Poporului. asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei. a Guvernului. Aceste reguli se conformează explicaţiilor date deja la articolele privitoare lajustiţie. d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele. a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. 320 Muram / Constantinescu . b). 146 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. Atribuţii Art.

de natură constituţională. i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia. k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic. a regulamentelor parlamentare. 146. Atribuţiile menţionate se exercită la sesizarea subiecţilor menţionaţi la lit. Curtea mai îndeplineşte şi alte atribuţii. a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii. Comentariu I. soluţionarea unor conflicte juridice.Titlul V. Atribuţiile Curţii Constituţionale. f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului. Atribuţiile privesc: controlul preventiv. al legii organice sau ordinare. după adoptare. Totalitatea atribuţiilor Curţii Constituţionale alcătuieşte competenţa acesteia. înainte de ratificare. 1) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii. dintre autorităţi. controlul preventiv al tratatelor sau al altor acorduri internaţionale. a)-e) ale art. pe calea excepţiei de neconstituţionalitate. precum şi a ordonanţelor guvernamentale. Muram / Constantinescu 321 . h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României. la cererea Preşedintelui României. j) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni. controlul posterior. De asemenea. a legii adoptate de Parlament. g) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului. controlul posterior. a unuia dintre preşedinţii celor două Camere. înainte de promulgare. 146 e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice. după promulgare şi publicare în Monitorul Oficial. Curtea Constituţională Art.

III. prin legătura sa directă cu societatea civilă. ca garant al supremaţiei Constituţiei. FV. Totodată. Avocatul Poporului. înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. a realizării unei compatibilităţi a instituţiilor. Guvern. în vederea integrării în Uniunea Europeană. şi anume: controlul din oficiu al iniţiativelor de revizuire a Constituţiei. Intr-o asemenea viziune. Ca atare. Parlamentul a apreciat că Avocatul Poporului. emiterea avizului consultativ la propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României. contravine Constituţiei. Curtea Constituţională în condiţiile specifice reglementărilor incidente. Modificarea şi completarea acestui articol sunt rezultatul valorificării unui deceniu de activitate a Curţii Constituţionale şi au urmărit sporirea eficienţei sale. soluţionarea contestaţiei având ca obiect constituţionalitatea unui partid politic. Prin modificarea adusă prin Legea de revizuire a Constituţiei s-a prevăzut competenţa Curţii Constituţionale o atribuţie nouă şi anume aceea de a se pronunţa asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale. controlul respectării procedurii referendumului şi confirmarea rezultatului. la 322 Muram / Constantinescu 3 4 . Tratatele sau alte acorduri internaţionale. dar nepromulgată încă de către Preşedintele României. modificările şi completările au realizat o mai bună corelare cu dispoziţiile constituţionale din ţările vest europene. s-a lărgit sfera subiectelor care pot sesiza Curtea Constituţională. este în măsură să semnaleze Curţii Constituţionale situaţiile în care o lege adoptată de Parlament. Această corelare se înscrie pe ideea compatibilităţii instituţiilor. cel puţin 50 de deputaţi sau 25 de senatori. sconstatarea interimatului în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunicarea celor constatate Parlamentului şi Guvernului. în cadrul controlului prealabil (a priori). cu oamenii. având în vedere că instituţia românească este una de model european şi face parte din Conferinţa Curţilor Constituţionale Europene. preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului. controlul respectării procedurii de alegere a Preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor sufragiului. în perspectiva integrării ţării noastre în Uniunea Europeană.Art. el este înscris între subiectele de sezină alături de Preşedintele României. controlul legalităţii şi constituţionalităţii iniţiativei legislative a cetăţenilor. prin adăugarea Avocatului Poporului. 146 Titlul V. 2 II. în controlul de constituţionalitate.

Excepţia de neconstituţionalitate. 146 sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere. de ce nu. excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului. în unele state această atribuţie a dus la conflicte deschise între chiar tribunalele constituţionale şi alte autorităţii. 11 din Constituţie. Alte atribuţii. Fără îndoială. de conflicte greu de arbitrat. a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. Mai întâi. O asemenea atribuţie au unele tribunale constituţionale din alte state. şi anume: nu se ridică în faţa instanţei judecătoreşti. prudenţă şi tact Şi. VII. V.Titlul V. excepţia poate fi ridicată şi în faţa instanţelor de arbitraj comercial. în sensul. nou introdus. a primului ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii. Trebuie observată şi o altă completare. O completare importantă. 7 căreia Curtea Constituţională îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de Muram / Constantinescu 323 . o bogată imaginaţie în spirit constituţional. Cât priveşte excepţia de 5 neconstituţionalitate două noutăţi sunt evidente şi fireşti. Această a doua noutate prezintă unele particularităţi care o diferenţiază de excepţia „clasică". excepţia se va ridica direct în faţa Curţii Constituţionale. Curtea Constituţională Art. Este o atribuţie de mare importanţă în contextul sporirii numărului şi importanţei tratatelor internaţionale. în al doilea rând. (3) al art. pentru a stabili procedura după care această implicare a Avocatului Poporului se va concretiza. vor trebui completate dispoziţiile legii de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale. Această atribuţie trebuie corelată cu dispoziţia alin. Din păcate. Aceasta pentru că atribuţia presupune implicarea în zone deseori delicate. judecătorii constituţionali trebuie să manifeste o incontestabilă independenţă şi imparţialitate. excepţia se va fundamenta pe practica Avocatului Poporului în soluţionarea plângerilor oamenilor faţă de încălcarea drepturilor lor constituţionale sau legale. în exercitarea unei asemenea atribuţii. ca parte sau alături de o parte. VL Conflictele dintre autorităţile publice. a unuia dintre preşedinţii celor două Camere. nu numai a celor judecătoreşti. de orgolii greu de satisfăcut. este aceea în sensul căreia Curtea Constituţională soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice la cererea Preşedintelui României. nu presupune implicarea Avocatului Poporului în procesul concret în faţa instanţei. cu 6 un conţinut interesant.

din raţiuni dificil de explicat. Deciziile Curţii Constituţionale Art. Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale. dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept (2) în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile. constatate ca fiind neconstituţionale. 147 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. de tradiţie în sistemul juridic. includerea unui asemenea text. iar Parlamentul actual a receptat corect utilitatea sa. 429/2003. 324 Muraru / Constantinescu . în acest interval. atunci. Un asemenea text legal. Parlamentul sau Guvernul. îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă. 1. fără a fi nevoie de modificarea Constituţiei. a refuzat.Art. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat. Curtea Constituţională legea sa organică. 76 din Legea nr. Pe durata acestui termen. Adunarea Constituantă din anul 1991. 147 Titlul V. precum şi cele din regulamente. apărute în viaţa instituţiilor. Experienţa de peste un deceniu impune însă un asemenea text. pct. după caz. Este vorba de acea dinamică a dreptului în corelaţie cu dinamica vieţii sociale. (3) în cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b). 147 " (1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare. nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. înainte de promulgarea acestora. " Art. acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. permite ca legiuitorul ordinar să poată interveni în situaţii noi.

se stabileşte că tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat. Parlamentul a intervenit. care să asigure eficienţă deciziilor constituţionale. în speranţa de a face un pas înainte în acest domeniu. Până la realizarea acestei obligaţii. toate deciziile Curţii. situaţiile discutabile. iar după 45 de zile. b). Astfel. Curtea Constituţională Art. pe de altă parte. în care autorităţile publice puteau neglija sau chiar respinge deciziile Curţii Constituţionale. astfel. Dintotdeauna şi pretutindeni. 146 lit. în corelare cu completarea adusă art. In mod firesc. confuze. 11. prevederile în vigoare neconstituţionale se suspendă. a provocat interminabile dispute doctrinare şi practice. constatată de Curte potrivit art. Aceasta din cel puţin două motive: pe de o parte tribunalele constituţionale nu dispun de autorităţi care să le pună în executare deciziile şi hotărârile. Comentariu Deciziile Curţii Constituţionale. după caz. îşi încetează efectele. de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. şi. dacă obligaţia nu a fost realizată. date atât în soluţionarea obiecţiilor de neconstituţionalitate cât şi a excepţiilor de neconstituţionalitate prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe au ca rezultat obligarea Parlamentului şi Guvernului. nu mai poate fi reconstatată prin procedura excepţiei de neconstituţionalitate. Pentru a stabili clar forţa juridică a deciziilor Curţii Constituţionale şi a înlătura pe viitor practici intolerabile ale unor instanţe judecătoreşti. Mai mult. constituţionalitatea acestora. Muram / Constantinescu 325 . deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. 144 şi în coroborare cu art. Forţă juridică. S-au înlăturat.Titlul V. De la data publicării. punerea în executare a deciziilor tribunalelor constituţionale a ridicat mari probleme. 147 (4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. eficienţa deciziilor a fost şi este în strânsă legătură cu comportamentul constituţional loial al autorităţilor publice. prin modificări. noul text constituţional stabileşte că acestea „sunt general obligatorii". Nici aplicarea deciziilor constituţionale din România nu a fost ocolită de aceste probleme.

.

429/2003. în mod corespunzător. precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate. precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. (4) Parlamentul. pct. I. şi pentru aderarea Ia actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. (5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii Europene. cu respectarea prevederilor actului de aderare. 2) Art. ' T l t l u I VI " „Integrarea euroatlantică" a fost introdus prin art. (2) Ca urmare a aderării. I. 148 a fost introdus prin art. 148 2> (1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene. (3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică. în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare. au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. 77 din Legea nr. 77 din Legea nr. 429/2003.Titlul VI »> Integrarea euroatlantică Integrarea în Uniunea Europeană Art. prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. Preşedintele României. Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2). pct. Tănăsescu / Constantinescu 327 .

iar integrarea statelor membre. Danemarca. deşi structurile sale instituţionale cunosc încă destul de multe dificultăţi în funcţionare. adăugându-se. numărul ţărilor membre ale celor trei comunităţi europene a crescut de la 6 la 25. organizaţia a cunoscut şi o extrem de interesantă evoluţie în planul aprofundării integrării economice dintre statele membre. prin adăugarea politicii externe şi de securitate comună (PESC) şi a domeniului justiţiei şi afacerilor interne (JAI). Slovenia. prin două noi tratate internaţionale încheiate la Roma (25 martie 1957) între cele şase state fondatoare (Belgia. prin Tratatul de la Maastricht. în final. instituită prin tratatele fondatoare şi cele modificatoare şi dezvoltată prin producţia normativă a instituţiilor sale proprii.Art. mai apoi. primele două aflându-se în negocieri de aderare. Letonia. Polonia. România şi Turcia sunt şi ele state candidate la UE. Franţa. creată prin acordul statelor membre şi dotată cu o ordine juridică şi instituţii proprii. Integrarea euroatlantică I. Finlanda şi Suedia. Italia. Irlanda. mai ales în unele domenii ce ţin eminamente de suveranitatea naţională este încă pusă sub semnul întrebării. Uniunea Europeană a devenit astăzi o organizaţie suprastatală cu aspiraţii de tip federalist. Portugalia şi Grecia. Actualmente. Luxemburg şi Olanda) a Comunităţii Europene pentru Energia Atomică şi a Comunităţii Economice Europene. în cadrul mai multor extinderi succesive. precum şi al sporirii domeniilor supuse mai întâi cooperării interguvernamentale şi. Malta. Spania. ordinea juridică a Uniunii Europene. Lituania. a continuat cu crearea. Cele trei comunităţi europene iniţiale erau organizaţii internaţionale eminamente economice. Cipru. Germania. Marea Britanie. apoi Austria. integrării. Ungaria. în schimb. 148 Comentariu Titlul VI. prin Tratatul de la Maastricht (1992). Cehia. şi. In afara spectaculoasei sale extinderi geografice. Punctul său de plecare îl constituie Comunitatea Europeană a Cărbunelui si Oţelului. care a început să funcţioneze în 1952. Slovacia. 328 Tănăsescu / Constantinescu . cele trei organizaţii internaţionale distincte au fost contopite într-una singură. Bulgaria. şi a fost aprofundată în continuare prin tratatele de la Amsterdam (1997) şi de la Nisa (2001). Uniunea Europeană (UE) este o organizaţie internaţională de integrare. Estonia. denumită Uniunea Europeană. pe rând. Uniunea Europeană. Tot în timp. la care se adaugă contribuţia extrem de valoroasă. a luat naştere în 1992. entitatea care le-a unificat şi înlocuit. In timp.

148 creatoare şi puternic activistă a Curţii de Justiţie de la Luxembourg. Urmare a tendinţei manifestate în mod evident la nivelul principalelor instituţii ale UE de integrare tot mai accentuată. dar care. Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa. există perspectiva ca locul actualelor tratate constitutive să fie luat de un singur instrument juridic. Integrarea euroatlantică Art. numite de textul Constituţiei „tratatele constitutive ale UE". întrucât aderarea la UE presupune ab initio transferul "A se vedea comentariul art. 149. Astfel. 20). Tănăsescu / Constantinescu 329 . 11 şi 20 din Constituţie. II. Ratificarea tratatelor. adoptată la Nisa în decembrie 2000. Constituţie României cuprindea dispoziţii generale referitoare la ratificarea tratelor internaţionale (art. Articolul 148 din Constituţie reglementează mai multe aspecte referitoare la integrarea României în UE. Soluţia normativă preferată de constituantul român a fost aceea a unor norme juridice specifice pentru fiecare tip de astfel de transfer de atribuţii sau de exercitare în comun de competenţe. Etapele integrării. Pentru a marca importanţa pe care statul român o acordă aderării la Uniunea Europeană. care derogă de la regulile generale stabilite în art. se dovedeşte a fi un instrument juridic eficient pentru realizarea obiectivelor UE. ordinea juridică europeană s-a îmbogăţit recent cu o Chartă a drepturilor fundamentale. începând cu aderarea propriu-zisă şi continuând cu participarea României ca stat membru al UE. p. nu are valoare juridică obligatorie. pentru moment. Mai mult.Titlul VI. aşa cum este cazul altor legi fundamentale europene '». grupate în cadrul unui titlu dedicat doar acestei problematici. III. însă nu cuprindea şi dispoziţii cu caracter general referitoare la transferul unor atribuţii statale în sarcina unor organizaţii internaţionale sau cu privire la exercitarea în comun cu alte state a unor competenţe specific statale. 11) şi prevederi specifice privind doar tratatele internaţionale din domeniul drepturilor omului (art. Din punct de vedere juridic. infra. normele constituţionale au prevăzut proceduri particulare de ratificare a tratatelor fondatoare ale UE. inclusiv la nivel politic. a cărui adoptare de către Conferinţa Interguvernamentală a statelor membre este însă condiţionată de acordul asupra unor probleme politice dificile. 335. aderarea unui stat la UE presupune ratificarea mai multor tratate internaţionale.

alin.Art. se va realiza prin adoptarea unei legi suigeneris în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului cu o majoritate de două treimi din numărul total al parlamentarilor. ceea ce este sensibil mai mult decât exigenţa prevăzută în 330 Tănăsescu / Constantinescu . în virtutea art. sub aspect pur cantitativ majoritatea numerică a membrilor parlamentului astfel solicitată este una diferită: în primul caz majoritatea de 2/3 se raportează la numărul total al senatorilor şi deputaţilor. ce s-ar concretiza într-un act juridic distinct de legea de ratificare a acestui tratat de aderare. căci. Legea de ratificare a tratatului de aderare a României la UE este una atipică în sistemul normativ român actual. Chiar în condiţiile în care însuşi conţinutul normativ al actului internaţional de ratificat ar cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei şi s-ar impune o revizuire a acesteia din urmă. organice şi ordinare). al procedurii de adoptare a acestei legi speciale de ratificare a unui tratat internaţional. 148 prevede că aderarea României la UE. configurat după revizuirea Constituţiei din 2003. către instituţiile specifice acesteia. ea este cu certitudine o lege de ratificare a unui act internaţional şi nu una ce vizează prin chiar conţinutul său modificarea Legii fundamentale. ulterior aderării. 148 este aceeaşi cu cea prevăzută de art. exercitarea în comun cu celelalte state membre a unor competenţe tradiţional de domeniul puterii de stat suverane. 73 (legi constituţionale. ca adunări distincte. 151 alin. art. nu poate fi încadrată în nici una din cele trei categorii de legi menţionate la art. 152 alin. procedura de ratificare ar trebui suspendată şi ar trebui iniţiată o procedură de modificare a Legii fundamentale. Din punct de vedere al conţinutului său normativ. Nu se poate stabili nici măcar o similitudine cu procedura de revizuire a Constituţiei ca urmare a medierii. Ea nu este o lege constituţională pentru că nici sub aspect material. adică ratificarea tratatului de aderare. în ceea ce priveşte criteriul formal. Integrarea euroatlantică unor atribuţii specifice suveranităţii de stat către organizaţia internaţională. precum şi. (2) prevede o majoritate de 3/4 din numărul total al deputaţilor şi senatorilor. 148 Titlul VI. chiar dacă majoritatea calificată menţionată în art. tratatul de aderare al României la UE va fi ratificat printr-o lege care. nici din punct de vedere formal nu se încadrează în această categorie. mai precis. (1) (care se referă la procedura obişnuită de adoptare a unei legi de revizuire a Constituţiei). şi. datorită procedurii sale de legiferare suigeneris. în acest caz. (1) al art. 11 din Constituţia revizuită. iar în cel de-al doilea caz ea se referă la numărul senatorilor şi la cel al deputaţilor consideraţi separat.

iar în cel de-al doilea de senatori şi deputaţi consideraţi ca adunări distincte). adică al majorităţii necesare g pentru adoptarea diferitelor tipuri de legi. mai ales. Tot din perspectiva criteriului formal. cel puţin din perspectiva criteriului formal (referitor doar la procedura de legiferare şi în măsura în care se pot stabili comparaţii). legea de ratificare a tratatului de aderare la UE are forţă juridică inferioară legilor constituţionale. însă legea prin care România aderă la UE rămâne esenţialmente (prin conţinutul său normativ) o lege de ratificare a unui tratat internaţional. Prin urmare. Procedura de legiferare suigeneris menţionată în Constituţie revizuită pentru adoptarea acestei legi nu poate fi justificată altfel decât prin natura juridică specială a acestei legi şi. (1). actul ju. 148 alin. rezultă cu prisosinţă că transferul unor atribuţii specifice suveranităţii de stat sau exercitarea în comun cu alte state a unor competenţe proprii puterii de stat prevalează asupra domeniului de reglementare al legilor organice sau ordinare. fapt din care s-ar putea deduce că ea are o forţă juridică mai mare decât a acestor două tipuri de legi.9 ridic prin care România aderă la UE are forţă juridică inferioară Constituţiei şi legilor constituţionale. Integrarea euroatlantică A r t . Trebuie făcută încă o precizare cu privire la obiectul ratificării prin l o această lege specială. 11 din Constituţia. a tratatului pe care ea îl ratifică. Dacă la acest criteriu formal îl adăugăm şi pe cel material. Tănăsescu / Constantinescu 331 . în funcţie de numărul senatorilor şi cel al deputaţilor. (3) al "A se vedea şi art.Titlul VI. legile ordinare. întrucât cvorumul la care se face raportarea acestor majorităţi este unul diferit (în primul caz este vorba de totalitatea parlamentarilor. legea de ratificare a tratatului de aderare la UE se distinge şi faţă de legile organice şi de cele ordinare. 76 din Constituţie. încercând totuşi o comparare a cifrelor absolute ce rezultă din calculul majorităţilor necesare pentru adoptarea diferitelor tipuri de legi1(. al importanţei relaţiilor sociale reglementate. 148 face referire expresă doar la tratatele constitutive. 148 art. cu atât mai mult. se poate afirma că în ordinea juridică internă. Prin urmare. Textul alin. supusă regulilor de procedură specifice acestui domeniu şi celor precizate prin art. dar superioară legilor organice şi ordinare. în vreme ce alin. fără nici o altă precizare. rezultă că legea de ratificare a tratatului de aderare a României la UE necesită mai multe voturi favorabile (în cifre absolute) decât legile organice sau. (1) al art.

de regulă. în calitatea sa de membru al UE. Dreptul comunitar şi dreptul intern. V. România va trebui să îşi îndeplinească obligaţiile ce decurg din calitatea de membru al UE şi instituite prin ordinea juridică europeană. 148 tratează delicatul subiect al raportului dintre dreptul comunitar şi dreptul intern. însă. inclusiv la ansamblul consistentului acquis comunitar. (1) epuizează ipoteza normativă a procesului de aderare la UE. tot prin tratate internaţionale de tip clasic şi care presupun procedura ratificării pentru a putea face parte din dreptul intern. pentru ca alineatele următoare să se refere la participarea României ca membru cu drepturi depline la UE. deşi. art. după aderarea României la UE. cât şi pe cele de revizuire şi completare a primelor care au intrat deja în vigoare la data aderării României la UE. Integrarea euroatlantică aceluiaşi articol trimite la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale UE. Includerea unei prevederi exprese la nivel 332 Tănăsescu / Constantinescu 12 . 148 Titlul VI. Având în vedere conţinutul tratatului. Alineatul al doilea al art. Ulterior momentului aderării. făcând de fapt trimitere la izvoarele originare ale dreptului comunitar. este vorba de ratificarea unui tratat internaţional care va intra în vigoare abia la o dată ulterioară depunerii instrumentelor de ratificare. 79 alin. Modificarea dreptului comunitar originar. în fapt. procedură ce va fi identică cu cea utilizată pentru aderare.Art. Merită însă adăugat faptul că şi alte state membre ale UE au prevăzut o procedură similară pentru ratificarea actelor normative de modificare a tratatelor constitutive ale UE (de exemplu Constituţia Germaniei. 148 vizează situaţia în care. art. 148 trebuie interpretată în sens larg. Alineatul (3) al art. 88). realizate. expresia „tratatele constitutive ale UE" din alin. 1 şi art. iar „celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu" se referă de fapt la izvoarele secundare ale dreptului comunitar. Prin urmare. din economia textului constituţional rezultă că alin. Şi în acest caz terminologia utilizată de puterea constituantă derivată trebuie interpretată în sens larg. tratatele constitutive ale acesteia ar mai suferi şi alte revizuiri. „prevederile tratatelor constitutive" le includ şi pe cele ale actelor de modificare a tratatelor fondatoare ale UE. 23 alin. (1) al art. o va utiliza de fiecare dată când va trebui să ratifice un act normativ de modificare a tratatelor constitutive. 2 şi 3 sau Constituţie Franţei. 11 IV. Acest alineat precizează procedura pe care statul român. cuprinzând atât tratatele originare de bază. legiuitorul constituant a utilizat tot termenul de aderare şi pentru această situaţie.

16 alin. Prin urmare. Atenţia sporită acordată acestui efect particular al dreptului comunitar nu poate fi explicată decât prin faptul că puterea constituantă derivată a dorit să consfinţească şi pe această cale caracterul a parte al ordinii juridice comunitare. 1 alin. art. reprezintă denumirea generică pentru orice act normativ emis de autorităţile statului. 11) şi unul special. (2) etc]. şi acest alineat al art. 148 din Constituţia României nu consacră 13 decât prioritatea dreptului comunitar faţă de dreptul intern. chiar în absenţa menţionării lor exprese în dreptul intern sau în cel comunitar. conţinutul său normativ urmărind mai degrabă să confere dreptului comunitar un loc aparte în cadrul ordinii juridice interne. (2) pentru a desemna actele normative faţă de care dreptul comunitar are prioritate nu se referă numai la actul juridic emis de Parlament. în condiţiile rezultate din actul de aderare. 18 alin. tocmai prin precizarea acelui efect care putea fi considerat ca deplin reglementat prin dispoziţiile cu caracter general în materie. ci. Dispoziţia alin. 148 constituţional doar cu privire la raporturile dintre dreptul comunitar şi cel intern. 148 trebuie interpretat în sens larg şi constructiv. (1). 20 alin. Tănăsescu / Constantinescu 333 . Pe de altă parte. (1). celelalte efecte speciale ale dreptului comunitar (aplicarea directă şi imediată) nu vor fi recunoscute în dreptul românesc. art. 15 alin. art. Integrarea euroatlanticâ Art. fără a menţiona directa şi imediata sa aplicabilitate. care tratează doar cazul particular al tratatelor internaţionale privind drepturile omului (art. (5). nu constituie regula în materie de reglementări constituţionale europene şi nu se poate explica altfel decât prin asumarea din start a poziţiei susţinute în special de doctrina de drept comunitar care afirmă caracterul profund original al dreptului comunitar. Ele constituie obiectul unei bogate şi constante (chiar dacă nuanţate) jurisprudenţe a Curţii Europene de Justiţie şi sunt astăzi acceptate în practică de toate statele membre ale UE. 20). este greu de imaginat că datorită menţionării exprese în textul Constituţiei revizuite doar a priorităţii dreptului comunitar faţă de dreptul intern. (2) din art. ca şi în alte ipoteze normative constituţionale [de exemplu art. art. care s-a desprins din dreptul internaţional public clasic şi prezintă caracteristici proprii. O ultimă precizare este necesară: termenul lege utilizat în cuprinsul alin.Titlul VI. în condiţiile în care Constituţia României cuprinde şi un articol cu vocaţie generală referitor la raporturile dintre dreptul intern şi cel internaţional (art. (1). care îl identifică şi particularizează până într-atât încât fac din el o nouă ordine juridică.

şi Constituţia revizuită a României a prevăzut anumite garanţii instituţionale pentru îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din statutul de membru al UE. mai ales. în măsura în care participarea la UE nu implică doar transpunerea în dreptul intern a normelor din ordinea juridică comunitară prin acte de reglementare primară sau secundară (rezultat al activităţii Parlamentului sau Guvernului). statele care au aderat la UE în momente tot mai îndepărtate de cel al constituirii sale iniţiale au trebuit să facă faţă nu doar unei ordini juridice şi unei structuri instituţionale tot mai bogate şi diverse. Dacă în unele Constituţii ale statelor membre cu o vechime înaintată în UE nu se face nici o referire la structura suprastatală din care fac totuşi parte (de exemplu Constituţia Olandei). Ţinând seama de aceste ultime evoluţii ale practicii din unele state membre. 148 la „obligaţiile rezultate din actul aderării şi din prevederile alin. ci trebuie avut în vedere aici sensul cel mai larg posibil al obligaţiilor inerente calităţii de membru al UE. realizată prin intermediul organelor administrative şi judecătoreşti. Garanţii instituţionale. Trimiterea din alin. aplicarea în concret a acestor norme. aceste obligaţii se referă la participarea efectivă. Integrarea euroatlantică VI. dar prevăd şi garanţii de ordin instituţional pentru obligaţiile asumate prin actul de aderare (de exemplu art. precum şi la obligaţiile ce rezultă din întreaga ordine normativă europeană. 148 14 Titlul VI. astfel încât a devenit stringentă problema asigurării unor garanţii juridice eficiente pentru asumarea şi realizarea efectivă a tuturor acestor efecte ale aderării la UE. la integrarea europeană crescândă şi ireversibilă (în conformitate cu actualul sistem normativ european). legislativă. în esenţă. participarea activă la construcţia instituţională şi juridică europeană. ci şi. (2)" nu trebuie interpretată nici ea în sens restrictiv. 93 din Constituţia Spaniei). nu se referă doar la dispoziţiile exprese ale legii de ratificare a tratatului de aderare şi la prioritatea numai a reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu.Art. constituţiile statelor intrate mai recent în organizaţie fac trimitere expres nu doar la implicita limitare a suveranităţii naţionale pe care acest lucru o presupune. Garanţiile instituţionale menţionate se referă la toate cele trei puteri în stat. Pe măsură ce integrarea europeană s-a accentuat şi aprofundat şi în paralel cu procesul extinderii geografice realizat în timp. executivă şi judecătorească. dar şi să îşi asume obligaţii tot mai numeroase şi consistente. (4) al art. 15 334 Tănăsescu / Constantinescu .

având în vedere şi prioritatea dreptului comunitar şi necesitatea armonizării legislaţiei interne cu acesta. Alineatul final al art. Astfel. Constituţia României nu cuprinde un articol general prin care să se poată efectua un transfer de competenţe sau atribuţii specifice suveranităţii statale în favoarea unor organizaţii internaţionale (precum "Art. autoritatea executivă la nivel central (Guvernul).Titlul VI. 429/2003. 149 • > Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord Comentariu I. Art. 148 codifică la nivel 16 constituţional reguli necesare pentru buna funcţionare a autorităţilor statului în cadrul participării la UE. Aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. I. 93 din Constituţia Spaniei sau art. Tratatul Atlanticului de Nord este o organizaţie internaţională clasică. pct. Tratatul Atlanticului de Nord a rezultat din libera participare a statelor membre şi este menită. va informa cele două Camere ale Parlamentului cu privire la proiectele de acte juridice cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie trimise instituţiilor Uniunii Europene. art. Rolul Guvernului. de cooperare interguvernamentală. 88-4 din Constituţia Franţei cuprinzând reglementări asemănătoare. 149 VII. 149 a fost introdus prin art. şi în principal cu Consiliul şi cu Comisia Europeană (instituţia UE cu atribuţii cvasi-exclusive de iniţiere a actelor normative. 77 din Legea nr. în zilele noastre. Norma constituţională română nu este una singulară în peisajul normelor constituţionale europene. precum şi de monitorizare a implementării acestora. Această procedură permite exprimarea punctului de vedere al Parlamentului. Integrarea euroatlantică Art. adică principala autoritate publică aflată în legătură cu instituţiile UE. cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. art. să asigure apărarea colectivă a statelor membre. o dată ce au fost adoptate). Generalităţi. 23 din Constituţia Germaniei. Tănăsescu / Constantinescu 335 . diferită deci de Uniunea Europeană.

24 din Constituţie Germaniei sau art. Integrarea euroatlantică art. Procedura aderării. grupate în cadrul unui titlu special al Legi fundamentale ". 185/3. Lege pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord nr. Totuşi. Constituantul român a preferat procedeul nominalizării directe a organizaţiei internaţionale vizate.03. 327. II. pentru aderarea la care a prevăzut proceduri originale. nr. puterea constituantă derivată a prevăzut acelaşi tip de procedură particulară de aderare ca şi pentru Uniunea Europeană. Of. 148. Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord 2) este însă fundamental diferită de aderarea la UE. 22/2004 M.Art. p. aşa cum prealabil integrării în UE există o perioadă de armonizare a legislaţiei naţionale cu cea comunitară. cu o majoritate de 2/3 din numărul total al senatorilor şi deputaţilor. prin natura şi specificul organizaţiei internaţionale vizate în acest caz şi prin obiectivele diferite pe care le urmăreşte statul român în cele două situaţii. prin „Parteneriatul pentru pace" semnat anterior aderării la NATO s-au asigurat condiţiile necesare îndeplinirii acestui obiectiv. 93 şi 94 din Constituţia Spaniei) sau prin care să fie posibilă ratificarea unor tratate internaţionale de natură politică (precum art. deşi participarea la Tratatul Atlanticului de Nord corespunde unui alt tip de prioritate a politicii statale. Trebuie menţionat aici şi faptul că. 21 336 Tănăsescu / Constantinescu . 149 Titlul VI. în şedinţa comună a Parlamentului. supra. 80 din Constituţia Italiei). anume aceea de asigurare a securităţii şi de creştere a capacităţii sale de apărare. "A se vedea şi comentariul de la art. adică adoptarea unei legi sui generis de ratificare a unui tratat internaţional.2004.

000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. ea trebuind să fie redactată astfel încât să reprezinte un sistem de referinţă pentru viaţa politică şi juridică a unei comunităţi umane o perioadă cât mai lungă de timp. iniţierea unui proces de modificare a constituţiei trebuie să aparţină acelei autorităţi statale sau acelui grup social care ocupă în cadrul sistemului politic al unei societăţi o astfel de poziţie încât este în măsură să cunoască evoluţia respectivei societăţi. Comentariu I. de aceasta din urmă depinzând. ci doar o garanţie pentru stabilitatea ei. De principiu. iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.Titlul VII Revizuirea Constituţiei Art. De esenţa unei Constituţii este stabilitatea sa în timp.000 de cetăţeni cu drept de vot (2) Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării. şi stabilitatea întregului sistem normativ al unui stat. certitudinea şi predictibilitatea conduitelor umane fiind necesare pentru a se asigura siguranţa juridică (şi nu numai) a membrilor comunităţii. Această autoritate statală sau acest grup social poate Tănăsescu 337 ^ . Generalităţi. precum şi perspectivele sale de dezvoltare. Rigiditatea constituţiei nu trebuie însă să devină un scop în sine. precum şi de cel puţin 500. Adoptarea unei Constituţii are o importanţă majoră pentru statul şi societatea unde acest lucru se realizează. în acest scop au fost identificate şi inserate în diferite legi fundamentale modalităţi tehnice de garantare a unui anumit grad de rigiditate a Constituţiei. 150 Iniţiativa revizuirii (1) Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului. de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor. în bună măsură.

Preşedintele poate iniţia revizuirea Constituţiei numai la propunerea Guvernului. iniţiativa revizuirii Constituţiei a fost dată fie în competenţa organelor reprezentative. dintru început. Ţinând seama şi de dispoziţiile art. Această condiţie de distribuţie teritorială şi prag în cadrul corpului electoral este menită a asigura un minim grad de reprezentare a populaţiei în procesul de exercitare directă a puterii de stat şi conduce la asigurarea legitimităţii acestui demers. precizând că aceasta se exercită fie direct de către popor. 2 din Legea fundamentală. Constituţia României aprobată la 8 decembrie 1991 a precizat. subiectele de drept calificate să exercite iniţiativa constituţională. distribuite astfel încât să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării.000 din fiecare judeţ.000 [art. Trebuie constatat că în zilele noastre. Astfel. pentru care a fost menţinută condiţia a minim 500. în sensul reducerii numărului minim de semnături solicitate de la cel puţin 250. al cărui conţinut normativ nu a fost modificat prin revizuirea constituţională din 2003. care stabileşte principalele coordonate în care se poate exercita suveranitatea naţională. în ceea ce priveşte adunarea reprezentativă legiuitoare. fie indirect. Nu aceeaşi este soluţia însă cu privire la iniţiativa populară constituţională. iniţiativa legislativă populară a suferit unele schimbări de regim juridic. fie direct cetăţenilor. Alte constituţii nu prevăd un asemenea lucru.000 de semnături. 338 Tănăsescu . deţinătorul suveranităţii statale. Poporul. iniţiativa revizuirii Constituţiei revine cel puţin unei pătrimi din numărul deputaţilor sau senatorilor.Art. Unele constituţii prevăd expres cine poate avea iniţiativa adoptării constituţiei. iar în ceea ce priveşte autoritatea executivă reprezentativă. câte cel puţin 20. Articolul 150 din Legea fundamentală. prin organele sale reprezentative.000 la cel puţin 100. reglementează în cele două alineate ale sale autorităţile statului competente să iniţieze procedura de revizuire a Constituţiei şi modalitatea concretă prin care se poate exercita iniţiativa constituţională populară. (1)]. Revizuirea Constituţiei fi acelaşi cu autoritatea învestită şi cu adoptarea sau revizuirea constituţiei. 3 II. 74 alin. în lume. poate exercita direct puterea sub forma iniţiativei populare legislative sau constituţionale. Urmare a revizuirii Constituţiei în 2003. un rol tot mai important tinde să îl aibă iniţiativa constituţională populară. Condiţiile revizuirii. 150 Titlul VII. amănuntul rezultând din ansamblul sistemului normativ referitor la elaborarea legilor.

Puterea constituantă. 74 care precizează regimul juridic al iniţiativei legislative. (3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum. al comunităţii umane căreia normele sale i se adresează. referitor la iniţiativa constituţională. (2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord. Procedeul este cunoscut în doctrină sub denumirea de revizuire sau modificare constituţională. într-un stat de drept. sporeşte stabilitatea acesteia. 1 al Legii sale fundamentale. Camera Deputaţilor şi Senatul. trebuie corelat cu art. politic. Art. Realităţile obiective în permanentă schimbare şi evoluţiile sociale tot mai accelerate impun şi unele ajustări şi adaptări ale Constituţiei la contextul social. iar problematica sa aduce în discuţie teoria puterii constituante şi conceptele de putere constituantă derivată şi putere constituantă instituită. Puterea constituantă desemnează autoritatea statală ce are în competenţa sa adoptarea Constituţiei. 150. în şedinţă comună. Comentariu I. organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire. Puterea constituantă se manifestă Tănăsescu 339 . 151 Procedura de revizuire (1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat.Titlul VII. economic etc. cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. acest lucru este posibil numai cu respectarea unor proceduri prestabilite şi numai dacă el este realizat de autorităţi prestabilite şi special învestite cu această competenţă prin norme juridice. art. Revizuirea Constituţiei Pentru a putea fi observat caracterul rigid al Constituţiei României. aşa cum România se declara încă prin art. hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. implicit. fapt ce întăreşte caracterul rigid al Constituţiei şi. Comparaţia dintre cele două articole pune în evidenţă diferenţa valorică şi de forţă juridică dintre categoriile de legi reglementate.

Procedura de revizuire îmbină tehnicile specifice democraţiei reprezentative cu cele proprii democraţiei directe. 150). III. diferită de cea utilizată pentru adoptarea celorlalte tipuri de legi: o majoritate calificată de două treimi este necesară pentru dezbaterea şi adoptarea unei legi constituţionale. comparaţia acestei reglementări cu art. Articolul 151 din Constituţiei României reglementează ipoteza puterii constituante derivate şi precizează că aceasta aparţine celor două Camere ale Parlamentului. Referendumul. final al art. iar puterea constituantă instituită este prevăzută de constituţia în vigoare (sau anterioară). El face inutilă 340 Tănăsescu . Procedura de revizuire. Puterea constituantă originară intervine atunci când nu există sau nu mai există constituţie în vigoare (state noi. Articolul referitor la procedura de revizuire a Constituţiei nu a comportat nici o schimbare în urma modificării Legii fundamentale din cursul anului 2003. prevăzut de alin.Art. iar dacă procedura medierii a eşuat. cât şi organizarea şi funcţionarea ei. Referendumul. ceea ce face ca egala legitimitate a Camerelor Parlamentului să îşi găsească pe deplin expresia în procedura medierii. Şi în acest caz. cu rol de condiţie suspensivă pentru producerea efectelor juridice ale revizuirii. 151 este ulterior adoptării legii constituţionale de către adunarea reprezentativă cu rol de putere constituantă derivată şi are semnificaţia unei confirmări populare a modificărilor realizate. Procedura revizuirii Constituţiei este una specială. 75 şi 76 subliniază caracterul relativ rigid al Constituţiei României. 151 Titlul VII. care beneficiază de o stabilitate sporită faţă de celelalte tipuri de legi. II. menţinută doar pentru această ipoteză de lucru. atât prin consacrarea iniţiativei constituţionale populare (art. Revizuirea Constituţiei sub două forme: putere constituantă originară şi putere constituantă instituită. Marea majoritate a constituţiilor lumii cuprind cel puţin reglementări de principiu referitoare la puterea constituantă. doar şedinţa comună a celor două Camere şi votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor poate conduce la schimbarea Legii fundamentale. atât în ce priveşte competenţa. Ea poate modifica (se mai numeşte şi putere de revizuire) sau adopta o constituţie. cât şi prin posibilitatea oferită corpului social de a interveni în finalul procedurii de revizuire pe calea referendumului. spre deosebire de cel referitor la procedura adoptării celorlalte tipuri de legi. învestite drept Camere de revizuire prin chiar textul Constituţiei. revoluţii).

Titlul VII. inclusiv cerinţa organizării referendumului. Limitări. 152 Limitele revizuirii (1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional. unitar şi indivizibil al statului român. nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora. integritatea teritoriului. pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii. Doctrina şi practica din dreptul comparat sunt de acord în a preciza că puterea constituantă de astăzi nu poate obliga puterile constituante ce vor urma. (2) De asemenea. independenţa justiţiei. Termenul prevăzut de Constituţie pentru organizarea acestui referendum este unul de decădere. (3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război. Revizuirea Constituţiei ^ r ţ J52 şi lipseşte de efecte juridice orice intervenţie ulterioară a oricărei alte autorităţi statale în procedura de revizuire. în primul rând. Comentariu I. expirarea lui înaintea organizării referendumului având ca efect invalidarea deciziei adoptate de puterea constituantă derivată. prin care se acceptă ideea posibilităţii şi chiar a necesităţii limitării puterii constituante derivate de către cea originară prin două principale modalităţi: limite formale şi limite materiale. Art. Competenţele puterii constituante. Acest lucru permite. însă necesara conciliere a competenţelor fiecărei puteri constituante cu principiile democraţiei şi cu garanţiile indispensabile drepturilor fundamentale au condus atât doctrina cât şi practica la adoptarea unei poziţii de compromis în ceea ce priveşte definirea competenţelor puterii constituante derivate. o Tănăsescu 341 . Modificarea Constituţiei din cursul anului 2003 a respectat întru totul prevederile Legii fundamentale referitoare la revizuire. independent. forma republicană de guvernământ.

152 Titlul VII. dacă nu chiar serios periclitată sau împiedicată. mai ales. Aceste ipoteze sunt excluse datorită caracterului excepţional al stărilor respective. în conformitate cu teoria validităţii normei juridice. Metoda dublei revizuiri porneşte de la premisa că ceea ce se interzice constituantului derivat ar fi doar revizuirea articolelor în care sunt reglementate valorile considerate 342 Tănăsescu . pe durata cărora exercitarea suveranităţii naţionale ar risca să fie mult mai dificilă decât în condiţii normale. sau implicite. ea se bazează tocmai pe un formalism juridic excesiv. Cu alte cuvinte. sau rezultând din angajamentele în plan internaţional pe care un stat şi le-ar fi asumat anterior revizuirii Constituţiei. unele dintre acestea fiind atât de importante încât limitează în acţiunea sa chiar şi puterea constituantă derivată. Revizuirea Constituţiei mai mare stabilitate a Constituţiei. în stabilirea unor condiţii procedurale speciale ce trebuie îndeplinite pentru a se putea realiza o modificare a Constituţiei. inclusiv. (3). limitele materiale pot fi exprese. Aceasta înseamnă că precizarea în cuprinsul unei Constituţii a intangibilităţii de către puterea constituantă derivată a unor valori protejate sau a modalităţii prin care sunt protejate anumite valori de către puterea constituantă originară are drept efect juridic garantarea unei stabilităţi sporite pentru respectivele norme juridice de protecţie. iar în al doilea rând reprezintă încă o dovadă a faptului că prin Legea fundamentală sunt consfinţite valorile esenţiale ale unei societăţi. orice normă juridică validă dintr-un sistem normativ dat produce efectele juridice menţionate în cuprinsul său. ele împiedică puterea constituantă derivată să aducă atingere anumitor reglementări stabilite de puterea constituantă originară şi garantate cu o stabilitate încă şi mai mare decât cea a ansamblului textului constituţional. chiar dacă. Limitele formale constau. ele sunt reglementate şi în cuprinsul art. 150 şi 151.Art. Parţial. adică cuprinse în chiar textul Constituţiei. teoria conform căreia limitele materiale ale revizuirii unei Constituţii ar putea fi înlăturate prin metoda dublei revizuirii este lipsită de fundament juridic. împotriva încercărilor de modificare a lor de către puterea constituantă derivată. anume în alin. inerente textului constituţional. La rândul lor. Indiferent de clasificare. care precizează că Legea fundamentală nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război. adică. 152. Limitele materiale sunt valabile din punct de vedere juridic. cel mai adesea. şi. Acestea au fost reglementate în Constituţia noastră în art. aparent.

pentru a garanta intangibilitatea unor valori constituţionale selectate de puterea constituantă originară. modificându-se regimul constituţional al valorii care astfel nu mai beneficiază de o protecţie constituţională şi o stabilitate specială şi relevă. ci şi garanţiile drepturilor fundamentale ale omului şi permite liberul arbitru în relaţiile fundamentale din cadrul unei societăţi. în acest caz. In ultimă instanţă. de data aceasta zisă a „triplei" revizuirii (întâi a articolului ce prevede interdicţia revizuirii articolului ce cuprinde interdicţia. astfel încât pentru a reuşi modificarea regimului juridic al respectivelor valori ar trebui operată o revizuire constituţională în doi timpi: întâi s-ar revizui articolul cuprinzând interdicţia şi s-ar elimina din cuprinsul său menţionarea expresă a valorii ce se doreşte a fi protejată. dacă o simplă prevedere în Constituţie nu este suficientă pentru a proteja o valoare socială considerată importantă. normele constituţionale prin care sunt precizate limitele materiale în care poate opera o revizuire constituţională sunt norme juridice pe deplin eficiente şi produc efectele juridice descrise in cuprinsul lor. Această concluzie pune sub semnul întrebării nu doar o întreagă evoluţie a constituţionalismului din ultimele secole. Dacă această concluzie nu poate fi acceptată. Tănâsescu 343 . de competenţa puterii constituante derivate. Aplicarea aceleiaşi metode. Constituţia ar putea prevedea interdicţia expresă de a fi modificate nu doar articolele prin care sunt protejate respectivele valori. apoi a articolului ce cuprinde interdicţia şi apoi a articolului ce protejează respectivele valori sociale) ar putea fi din nou contrată cu prevederea unei duble interdicţii de revizuire ş. dar nu şi revizuirea chiar a articolului prin care este realizată această interdicţie. ci şi chiar articolul prin care se realizează interdicţia. prin urmare. ea nu mai reprezintă decât o simplă declaraţie de intenţii.m. iar apoi s-ar opera o a doua revizuire.d. faptul că puterea constituantă derivată este limitată m competenţa sa de către puterea constituantă originară ţine de evidenţa necesităţii supravieţuirii oricărui sistem viu (aşa cum este şi cel juridic). Numai că unui astfel de raţionament i se poate opune argumentul regresiunii ia infinit. înseamnă că nici premisa pe care ea se fundamentează nu poate fi acceptată. Continuând aşa la infinit. deci. regresia dovedeşte că.a.Titlul VII. conform căruia. atunci însăşi Constituţia poate fi considerată ca lipsită de efecte juridice şi. fără caracter constrângător. Revizuirea Constituţiei \ r ^ J52 intangibile. adică fac imposibilă modificarea articolelor sau a regimului constituţional prevăzut pentru valorile sociale expres menţionate.

ţine de domeniul evidenţei. nici un sistem viu nu poate fi utilizat (în mod raţional) pentru propria sa distrugere. în definitiv. independent şi indivizibil al statului român. 152 Titlul VII. dar a lăsat liberă posibilitatea adăugării de noi drepturi fundamentale la catalogul deja existent. 344 Tănăsescu . Limitele revizuirii. veritabile garanţii ale democraţiei şi limite pentru exercitarea puterii de stat. 53. dezbaterile parlamentare în jurul propunerii de eliminare a limitelor revizuirii. el continuând să facă trimitere la două categorii de limite materiale. declarate intangibile. Constituţia precizând că ele nu pot forma obiectul nici unei revizuiri. unitar. O prima categorie constă în enumerarea limitativă a anumitor valori. deci considerate şi legitime. în privinţa drepturilor fundamentale ale omului. integritatea teritoriului. Revizuirea Constituţiei căci. căci nu interzice restrângerea exercitării unor drepturi fundamentale. nu numai că nu se puteau finaliza cu un rezultat juridic valabil. legat mai ales de caracterul naţional al statului român. 152 nu a fost modificat prin procesul de revizuire pe care Legea fundamentală 1-a cunoscut în cursul anului 2003. noţiune care se poate aplica în egală măsură şi dreptului privat ca şi celui public. ca atare. O a doua categorie de limite materiale face referire la imposibilitatea deteriorării protecţiei constituţionale conferite unui alt set de valori. Utilizarea intenţionată a formelor legale. la nivel constituţional. pluralismul politic şi limba oficială. Cu alte cuvinte. Prin urmare. dar nu ar fi avut sorţi de izbândă nici dacă s-ar fi dorit ameliorarea regimului de protecţie constituţională a acestor valori. Faptul că o constituţie nu este doar o regulă fundamentală. precum şi posibilitatea unei mai bune şi eficiente protecţii juridice a celor deja consacrate. II. puterea constituantă originară nu a interzis decât o modificare a regimului lor juridic ce ar conduce la dispariţia unora dintre cele deja menţionate. ci consacră.Art. considerate esenţiale pentru stat şi. independenţa justiţiei. precizând că nici o revizuire nu poate avea ca rezultat suprimarea unor drepturi sau libertăţi fundamentale. în absenţa cărora ea îşi pierde raţiunea de a fi. acestea sunt: caracterul naţional. Textul art. forma republicană de guvernământ. pentru a ajunge la rezultate vădit contrare scopului iniţial al unei reglementări nu este altceva decât un abuz de drept. ci că ea se bazează pe o serie de principii intangibile. Cu privire la aceste valori nimic din reglementarea constituţională actuală nu poate fi schimbat. Textul este tehnic precis şi corelat cu art.

Revizuirea Constituţiei un principiu general în materie de protecţie a drepturilor omului. Această tehnică de garantare a drepturilor fundamentale şi de redactare a limitelor materiale pentru puterea constituantă derivată a făcut posibilă revizuirea Titlului II din Constituţie. Tănăsescu 345 . anume acela al permanentei evoluţii a regimului lor de protecţie juridică şi a imposibilităţii revenirii (cliquet arriere-retour) la un regim juridic mai puţin favorabil decât cel deja consacrat la un moment dat. prin care regimul juridic al unora din drepturile deja consacrate în Legea fundamentală a fost modificat. în sensul sporirii garanţiilor lor juridice sau au fost adăugate noi drepturi la cele deja consacrate.Titlul VII.

.

Prin urmare. Constituţia României a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991. 356. adăugându-se precizarea că aceasta a fost modificată prin legea constituţională aprobată prin Referendumul din 18-19 octombrie 2003 şi publicată şi intrată în vigoare în data de 29 octombrie 2003 '>. cu excepţia dispoziţiilor referitoare la partidul unic şi organele prin care se exercită de această putere de stat. a fost publicată în Monitorul Oficial nr. Tehnica juridică. până la intrarea în vigoare a noii Constituţii. Acest articol se referă la intrarea în vigoare a l Constituţiei ca Lege fundamentală. 11 A se vedea şi comentariul la art. Tănăsescu 347 . care intrase în vigoare la 21 august 1965. Chiar ulterior revizuirii realizate în cursul anului 2003.Titlul VIII Dispoziţii finale şi tranzitorii Intrarea în vigoare Art. Constituţia din 21 august 1965 este şi rămâne în întregime abrogată. 233 din 21 noiembrie 1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991. II. pe cale de consecinţă. 153 Prezenta Constituţie intră în vigoare Ia data aprobării ei prin referendum. Caracterizare. 156. In forma sa iniţială. Comentariu I. revizuirea Constituţiei din 2003 nu putea afecta în nici un fel conţinutul normativ al acestui articol. noua Constituţie a preferat abrogarea explicită directă a Constituţiei anterioare. La aceeaşi dată. Abrogarea. rezultate din Revoluţie. infra. Consecinţă inerentă a principiului 2 aplicării legilor în timp. Constituţia din 1965 a rămas în vigoare şi după Revoluţia din Decembrie 1989. trimiterile la Legea fundamentală a României se vor face în continuare prin referirea la Constituţia intrată în vigoare ia 8 decembrie 1991. manifestare de voinţă contretizată sub forma unui act decizional al Adunării Constituante. p. Aceste din urmă organe au fost înlocuite cu noile autorităţi publice.

acest principiu are. acest articol se referă doar la actele normative infraconstituţionale adoptate înaintea intrării în vigoare a Legii fundamentale şi la 348 Tănăsescu Art. cu alte cuvinte. ori acest articol tratează despre raportul dintre Constituţie şi celelalte acte normative. după caz. Generalităţi. ca ipoteză de lucru. situaţia unor acte normative cu forţă juridică egală. adică despre raportul dintre Legea fundamentală cu forţa juridică supremă şi restul ordinii juridice interne. şi cu aplicarea legilor în timp. în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii. va examina conformitatea legislaţiei cu prezenta Constituţie şi va face Parlamentului sau. căci nu e vorba aici doar de aplicarea legilor în timp. precizând că „actele normative rămân în vigoare" (s.n. al constatării unei eventuale contradicţii vădite dintre două acte normative cu forţă juridică diferită. caduce sau inspirate de o filozofie juridică lipsită de actualitate. prin excelenţă. Guvernului. mai ales. aplicarea sa în concret a contribuit în mod decisiv la asanarea legislaţiei de acte normative sau dispoziţii desuete.Art. Dispoziţii finale şi tranzitorii Conflictul (1) Legile şi toate celelalte acte normative rămân în temporal de legi vigoare. Pe parcursul aplicării sale. însă. Comentariu I. în măsura în care el se adresează doar aspectului temporal al conflictului dintre acte normative cu forţă juridică diferită. în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii sale de organizare. 154 Titlul VIII. filtrul Legii fundamentale a trebuit să fie aplicat nu doar la un nivel pur formal. ci. 154 . Titlul modest al acestui articol ascunde în fapt importanţa sa reală.) dacă nu contravin Constituţiei. Ipoteza normativă la care face trimitere acest articol are legătură. propuneri corespunzătoare. al existenţei unei reale incompatibilităţi între raţiunea de a fi a unor norme juridice infraconstituţionale şi noile principii fondatoare şi fundamentale pentru Constituţia intrată în vigoare la 8 decembrie 1989. Din acest punct de vedere. la un nivel material. covârşitoare în adaptarea sistemului normativ românesc la valorile şi exigenţele noi introduse prin Legea fundamentală. (2) Consiliul Legislativ. intitule'-ul poate chiar induce în eroare.

Astfel. chiar dacă exprimarea acestor exigenţe s-a modificat din punct de vedere formal şi a condus la o schimbare în conţinutul normativ al înseşi Legii fundamentale. acela de păstrare în vigoare a unor acte normative. Conţinutul normativ al acestui articol a rămas neatins de revizuirea constituţională din 2003. Articolul 154 realizează o abrogare particulară. Este. actul normativ fiind considerat ca rămânând în vigoare (valoare finală de adevăr) dacă el nu (negaţie) este contrar (a doua negaţie) noii Legi fundamentale. în măsura în care o eventuală contradicţie între Constituţie şi celelalte acte normative din ordinea juridică internă poate fi Tănăsescu 349 . întrucât e de presupus că el va continua să aibă aceeaşi funcţie extrem de importantă. indirectă şi oarecum implicită. întrucât nu precizează acţiunea de abrogare. Dispoziţii finale şi tranzitorii ^ r ţ 154 modalitatea concretă în care ele pot fi receptate în noua ordine juridică instaurată prin Constituţia de la 8 decembrie 1991. Revizuirea Constituţiei are totuşi o anumită influenţă asupra aplicării sale în concret. II. Din punctul de vedere al logicii formale aplicarea acestui articol corespunde principiului dublei negaţii care conduce întotdeauna la o valoare logică de adevăr. Primul alineat vizează toate subiectele de drept. Din punct de vedere al exprimării gramaticale. adică sfera actelor normative care vor continua să rămână în vigoare. Finalitatea reglementării. şi aceasta. în măsura în care a evitat menţionarea expresă a acţiunii de abrogare şi a făcut referinţă doar la rezultatul acestei operaţiuni. III. legiuitorul constituant a preferat să dea acţiunii de asanare a legislaţiei o conotaţie morală şi socială pozitivă. Articolul cuprinde două alineate care vizează două ipoteze normative distincte priveşte două categorii de subiecte de drept diferite. ci contrariul său. anume aceea de a asigura continuitatea normativă prin adaptarea „din mers" a sistemului juridic la exigenţele fundamentale ale cetăţenilor exprimate prin Constituţie. o consecinţă a forţei juridice supreme a Constituţiei şi a fenomenului de constituţionalizare a dreptului (tot mai pregnant observat şi în sistemul juridic românesc) ce face imperativă o adaptare a întregii ordini juridice interne ulterior oricărei modificări din Legea fundamentală. raportul juridic de compatibilitate dintre actele normative infraconstituţionale şi normele constituţionale va trebui să fie observat de aici înainte prin raportare la noua formă a Legii fundamentale.Titlul VIII.

Guvernului) propuneri pentru a remedia eventualele contrarietăţi constatate. atunci când se aplică în concret actul normativ respectiv. Chiar dacă nu a menţionat-o expres. final). e drept. trebuie să examineze conformitatea legislaţiei cu noua Constituţie şi să facă autorităţilor cu competenţe legislative primare sau secundare (Parlamentului sau. în acţiunea de aplicare şi realizare în concret a normelor juridice. constatarea abrogării şi. implicit. valid din punct de vedere juridic. anume aceea că presupune şi un act de interpretare şi aplicare a actului normativ preconstituţional. Ea cunoaşte însă o particularitate. constituantul a realizat o distincţie conceptuală între abrogarea propriu-zisă. 350 Tănăsescu . şi deci a legitimităţii constituţionale. 154 Titlul VIII. Tocmai de aceea am arătat anterior că nu este vorba aici atât de mult de o aplicare a legilor în timp (căci nici o autoritate publică cu competenţe normative nu poate fi ţinută să cunoască şi să respecte reglementări ce vor apare în viitor). ci şi de orice subiect individual de drept. deşi abrogarea s-a realizat prin chiar intrarea în vigoare a Constituţiei (revizuite) şi şi-a produs efectele juridice încă de la acea dată. cât de un raport de constituţionalitate (abrogarea implicată de art. în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii sale de organizare şi funcţionare.Art. Al doilea alineat se adresează unui subiect de drept identificat de textul constituţional. Prin urmare. Aceasta este consecinţa firească a principiului fundamental al obligativităţii pentru toate subiectele de drept de a respecta Constituţia şi supremaţia sa (art. printr-un act de putere manifestat ulterior intrării lor în vigoare). trebuie făcută o distincţie importantă şi care are consecinţe asupra momentului în care se produc efectele juridice ale abrogării speciale. a actelor normative respective. Dispoziţii finale şi tranzitorii constatată nu doar de autorităţile statului. 1 alin. Această abrogare este rezultatul adoptării de către o autoritate competentă a unui act normativ ulterior. 154. indirectă şi implicită. în urma căruia abrogarea să poată fi constatată. ci ca urmare a schimbării temeiului. dar mai ales a primului alineat. abilitate special sau nu. în aplicarea art. care se produce la data intrării în vigoare a Legii fundamentale (eventual revizuite) şi constatarea acestei abrogări de către subiectele de drept. după caz. a efectelor sale juridice (adică eliminarea normei juridice din sfera celor ce pot fi aplicate) se poate produce în practică şi la un moment ulterior. autoritate a statului (Consiliul Legislativ) care. 154 operând nu datorită nerespectării unei norme juridice fundamentale ulterioare.

astăzi doar cu valoare istorică. prin care Curtea Constituţională a României a constatat abrogarea dispoziţiilor din Codul penal (în forma sa de la acea dată) prin care se prevedeau şi pedepseau infracţiunile contra avutului obştesc şi a indicat că ele mai puteau fi considerate în vigoare doar dacă ipoteza lor normativă era restrânsă la bunurile ce constituiau obiectul Tănăsescu 351 . 154 a fost confirmată printr-o jurisprudenţă constantă a Curţii Constituţionale a României care. există o diferenţă esenţială între instituţia juridică a controlului constituţionalităţii unor acte normative preconstituţionale (în măsura în care ordinea juridică valabilă la momentul intrării lor în vigoare reglementa această instituţie) şi aplicarea în timp a aceloraşi acte normative. ea a precizat că „abrogarea unei dispoziţii legale anterioare Constituţiei presupune neconformitatea sa cu Constituţia. Judecătorul constituţional a înţeles să nu se raporteze doar în mod formal la raportul de constituţionalitate presupus de acest articol. nu pot fi considerate ca abrogate". care nu putea produce nici un efect juridic la acel moment. în timp. deci neconstituţionalitatea este cauza abrogării". ea trebuind să fie făcută prin raportare la Legea fundamentală în vigoare la data adoptării lor (respectându-se astfel şi principiul aplicării legilor în timp) şi nu prin comparaţie cu noua Constituţie. Acest lucru poate fi ilustrat şi prin amintirea. Astfel. Aceasta are implicaţii şi în ceea ce priveşte analiza constituţionalităţii unor astfel de acte normative preconstituţionale. ci o regulă pentru receptarea actelor normative preconstituţionale în noua ordine juridică instituită şi fundamentată pe o noua Constituţiei (eventual revizuită). a unei bogate şi constante jurisprudenţe. Dispoziţii finale şi tranzitorii Ceea ce constituantul a urmărit să reglementeze prin acest articol a fost. afirmând că „până la punerea de acord a întregii legislaţii cu Constituţia. doar cu titlu de exemplu. Prin urmare. adică este rezultatul neconstituţionalităţii ei. eventual sub imperiul unor Legii fundamentale succesive. Cu privire la legile preconstituţionale efectul abrogator se produce „de la data intrării în vigoare a Constituţiei". neexistând. nu o regulă generală de soluţionare a conflictului temporal de legi. a stabilit mai multe considerente de principiu în legătură cu această problemă. ci să analizeze fondul reglementării în detaliu. Această interpretare a art. actele normative anterioare Constituţiei adoptate cu respectarea cerinţelor legale din acel moment şi care nu contravin pe fond Constituţiei.Titlul VIII. în ultimă instanţă. fapt ce conduce la necesara receptare a lor într-o nouă ordine juridică.

este în vigoare sau nu". precum şi dacă instanţa consideră că legea este neconstitutională deşi ea nu se aplică unor raporturi juridice noi. dar în această materie a stabilit câteva reguli cu valoare de principiu: a) „abrogarea unei legi în vigoare nu este de competenţa Curţii Constituţionale a României. Măsura în care Legea fundamentală este respectată şi aplicată depinde şi de legislaţia subsecventă. precizând că „abrogarea unui act normativ lasă nestinse efectele acestuia produse cât era în vigoare". fie prin impunerea 352 Tănăsescu . Curtea Constituţională a României nu a putut să se refere decât la cauzele deduse judecăţii sale. Consecinţă firească a acestui principiu. revine instanţei de judecată. în sfârşit. să constate dacă o prevedere legală de care depinde această soluţionare. este.Art. în vederea soluţionării unei cauze supuse competenţei sale. Fie pe calea adoptării unor noi norme de aplicare a textelor constituţionale. universal acceptată în teorie. constituite sub imperiul Constituţiei actuale. Consiliul Legislativ. obligaţia de a stabili dacă legea contravine sau nu unei dispoziţii constituţionale şi. de asemenea. Curtea Constituţională a României a făcut trimitere la interpretarea clasică a principiului aplicării legilor în timp. necesitatea conformării întregului sistem de drept cu normele din Legea fundamentală. ci este vorba doar de efectele aplicării acelei legi preconstituţionale. IV. în ceea ce priveşte subiectele de drept îndreptăţite să efectueze această constatare. Dispoziţii finale şi tranzitorii exclusiv al proprietăţii publice. Adoptarea sau modificarea unei constituţii reprezintă momente de mare importanţă pentru orice stat şi societate. dar b) „judecătorul este obligat. ci a legiuitorului". însă ele nu schimbă eo ipso întreg edificiul juridic. deci de raporturi anterioare Constituţiei". Gradul de realizare efectivă a normativităţii Constituţiei se poate evalua doar printr-o atentă observare a practicii acesteia. Dreptul constituţional modern consideră drept un adevăr universal valabil principiul supremaţiei Constituţiei. iar c) „în cazul aplicării unei legi anterioare Constituţiei la raporturi juridice stabilite după intrarea acesteia în vigoare. Curtea decide numai în mod excepţional dacă instanţa şi-a încălcat obligaţia de a se pronunţa asupra unei asemenea legi sau dacă o consideră în vigoare şi se invocă excepţia de neconstituţionalitate. în ceea ce priveşte efectele juridice deja produse ale unui act preconstituţional. 154 Titlul VIII. Nu întotdeauna însă teoria corespunde realităţii şi/sau practicii. dacă este abrogată sau nu. în consecinţă.

73/1993 pentru înfiinţarea. pe cale de consecinţă. Respectiva instituţie a fost creată abia la aproape doi ani de la adoptarea Constituţiei. extrem de bogata activitate normativă a autorităţilor publice a eliminat în bună măsura problemele respective. ar fi trebuit să procedeze la o examinare a întregului sistem normativ şi să prezinte propuneri în consecinţă autorităţilor cu competenţe normative la nivel central cel târziu la sfârşitul anului 1994. " Publicată în M. ci şi un instrument normativ constructiv. Dispoziţii finale şi tranzitorii supremaţiei acestora faţă de restul legislaţiei şi. nr. s-a considerat că nu este suficientă doar reglementarea competenţelor normative primare şi secundare. organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ '>.1u ment eficient pentru asigurarea continuităţii juridice [reglementat prin alin. în special prin identificarea acelor domenii ale relaţiilor sociale în care problemele legate de receptarea legislaţiei preconstituţionale şi de necesara respectare a raportului de constituţionalitate riscă să creeze adevărate viduri legislative. ci trebuie oferit şi un cadru juridic şi instituţional cu caracter tehnic.11. prin care să fie sprijinită şi chiar impulsionată activitatea de producţie normativă. (1) al acestui articol]. Intenţia puterii constituante originare era să ofere nu doar un instru.1993. Conform textului constituţional. prin care să poată fi completată şi desăvârşită ordinea juridică internă. Acesta a fost scopul pentru care Legea fundamentală a stabilit în 9 competenţa unei autorităţi statale expres identificată în chiar textul său (Consiliul Legislativ) atribuţia de examinare a conformităţii legislaţiei cu Constituţia. în sistemul normativ românesc mai subzistă încă unele „inadvertenţe" la care se adaugă cele inevitabil produse prin revizuirea Legii fundamentale în cursul anului 2003. Pentru atingerea acestui obiectiv. constatarea abrogării lor de către Curtea Constituţională. 260/5. Of. conceptul de realizare a dreptului presupune cu necesitate un cadru normativ infraconstituţional în concordanţă cu prevederile sale. totuşi.Titlul VIII. La aproape zece ani de la realizarea ipotezei normative a alineatului 11 al doilea al acestui articol. Tănăsescu 353 . prin Legea nr.

rămân în funcţiune până la constituirea celor noi. 155 (1) Proiectele de legi şi propunerile legislative în curs de legiferare se dezbat şi se adoptă potrivit dispoziţiilor constituţionale anterioare intrării în vigoare a legii de revizuire. la expirarea mandatului actualilor consilieri de conturi aceştia vor putea fi numiţi pentru încă un mandat de 3 ani sau de 6 ani. litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi vor fi soluţionate de către instanţele judecătoreşti ordinare. Dispoziţii finale şi tranzitorii Art. astfel încât dinamicile lor respective să nu conducă la disfunctionalităţi. Dinamica socială nu poate fi oprită sau încetinită pentru a fi sincronizată cu evoluţiile din plan legislativ. Comentariu I. (6) Până la constituirea instanţelor judecătoreşti specializate. 155 Dispoziţii tranzitorii Titlul VIII. (3) Prevederile alineatului (1) al articolului 83 se aplică începând cu următorul mandat prezidenţial. Principiul neretroactivităţii legii noi. Din punct de vedere strict tehnic-juridic. (2) Instituţiile prevăzute de Constituţie. ele corespund " Art. 155 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. Pentru asigurarea înnoirii Curţii de Conturi din 3 în 3 ani. 429/2003. (4) Dispoziţiile cu privire la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor fi aduse la îndeplinire în cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a legii de revizuire.Art. Dispoziţiile tranzitorii au menirea de a pune de acord realitatea juridică şi pe cea socială. (5) Judecătorii în funcţie ai Curţii Supreme de Justiţie şi consilierii de conturi numiţi de Parlament îşi continuă activitatea până la data expirării mandatului pentru care au fost numiţi. 354 Tănăsescu . pct. 78 din Legea nr. existente Ia data intrării în vigoare a legii de revizuire. I.

II. această regulă generală a fost adăugită cu cea specială a aplicării imediate a legii noi. cu titlu general. Principiul securităţii juridice impune o regulă clasică de aplicare a legilor în timp. consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani şi se reînnoiesc din 3 în 3 ani în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii) constituantul derivat a recurs la aceleaşi tip de prevederi tranzitorii ca şi cele utilizate de constituantul originar pentru organizarea primei Curţi Constituţionale (model după care. Dispoziţii finale şi tranzitorii necesităţii de a preciza pentru fiecare situaţie juridică în curs de desfăşurare. unde proiectele de legi şi propunerile legislative aflate în curs de dezbatere vor fi adoptate cu respectarea procedurii legislative consacrate în Constituţie în forma sa iniţială. 140. întreg art. 155 se face ilustrarea acestor două reguli fundamentale. care îşi vor continua activitatea până la expirarea mandatului pentru care au fost numiţi. organizarea sau funcţionarea unor instituţii reglementate prin Constituţie. regimul juridic aplicabil. Ultraactivitatea legii mai vechi se aplică în ceea ce priveşte 3 funcţionarea Parlamentului. s-a şi inspirat atunci când a modificat regimul juridic al organizării Curţii de Conturi). Dispoziţii tranzitorii. litigiile rezultate din activitatea sa fiind trecute în competenţa unor instanţe judecătoreşti specializate prin dispoziţiile Tănăsescu 355 . alin. în special în materie procesuală. în ceea ce priveşte funcţionarea Curţii de Conturi. generic identificată. arătând că instituţiile prevăzute de Constituţie şi existente la data intrării în vigoare a legii de revizuire vor continua să existe şi să funcţioneze în conformitate cu vechile reguli până la data constituirii celor noi.Titlul VIII. Totuşi. anume neretroactivitatea legii mai noi. 151 din anterioara formă a Constituţiei. în materia procedurii de legiferare. (2) al art. III. ţinând seama de caracterul vădit accelerat al schimbărilor şi proceselor sociale. 2 cuprinzând ipoteze normative în care modificarea Legii fundamentale implică schimbări de esenţă în natura. exprimată şi în conţinutul normativ al art. 155 reia regula de principiu. de altfel. după intrarea în vigoare a legii de revizuire ea nu va mai avea atribuţii jurisdicţionale. Astfel. Pentru punerea în aplicare a noilor reguli cu 4 privire la organizarea Curţii de Conturi (conform art. Acelaşi lucru este valabil şi cu privire la judecătorii în funcţie ai Curţii Supreme de Justiţie şi la consilierii de conturi numiţi de Parlament.

adică dintre legea de revizuire a Constituţiei şi Constituţia revizuită. după aprobarea prin referendum. Art. textul face necesara diferenţiere dintre cele două acte normative distincte pe care le reglementează. ele necesitând înfiinţarea şi funcţionarea instanţelor specializate. De asemenea. 356 Tănăsescu . Comentariu I. Din punct de vedere al normelor cu caracter tehnic. 156 Titlul VIII. 156 corespunde unei necesităţi de eficienţă juridică. pct 79 din Legea nr. prelungit de la 4 la 5 ani prin dispoziţiile art. art. (1). I.Art. politice şi economice. 156 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. Constituţia. până la constituirea acestora o dispoziţie tranzitorie arată că litigiile respective vor reveni în competenţa instanţelor judecătoreşti ordinare. "Art. în privinţa duratei mandatului prezidenţial. 140 alin. în privinţa mandatului prezidenţial în curs se va face aplicarea Constituţiei în forma sa iniţială. cu reactualizarea denumirilor. în cele două teze ale sale. Cum efectele acestei prevederi se pot produce imediat. 156 » Republicarea Constituţiei Legea de revizuire a Constituţiei se publică în Monitorul Oficial al României în termen de 5 zile de la data adoptării. 429/2003. prevăzând pentru fiecare obligaţii distincte referitoare la publicare. modificată şi completată. constituantul derivat a prevăzut un termen de maxim 2 ani de la intrarea în vigoare a legii de revizuire a Constituţiei. Pentru punerea în aplicare a noilor reguli referitoare la organizarea şi funcţionarea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. corelată cu imperative ce ţin de celeritatea proceselor sociale. se republică de către Consiliul Legislativ. aplicarea acestei norme se va face începând cu mandatul prezidenţial ce va urma celui în curs la data modificării Legii fundamentale. până la acea dată continuând să ultraactiveze dispoziţiile anterioare ale Legii fundamentale. dându-se textelor o nouă numerotare. Tehnică legislativă. Dispoziţii finale şi tranzitorii art. 83 din Constituţia revizuită.

Legea de revizuire a Constituţiei a fost ulterior aprobată prin 3 referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003 şi publicată cu nr. pentru că nu fusese validată prin referendum. în acelaşi Monitor Oficial. art. încă ne-renumerotată. în Monitorul Oficial nr. 4 Constituţia modificată şi completată a fost republicată de către Consiliul Legislativ. în ceea ce priveşte legea de revizuire. Tănăsescu 357 . a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 29 octombrie 2003. 758 din 29 octombrie 2003. 152. 669 din 22 septembrie 2003. devenit. căci legea de revizuire a Constituţiei a fost adoptată în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului în data de 18 septembrie 2003 şi. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatelor referendumului naţional din 18-19 octombrie 2003. Ea a intrat în vigoare la data publicării sale. aceeaşi cu data publicării. 156. Dispoziţii finale şi tranzitorii A r t . şi a Hotărârii Curţii Constituţionale a României nr. Această dispoziţie imperativă a fost respectată. 767 din 31 octombrie 2003. 429 în Monitorul Oficial nr. adică în a cincea zi calculată de la data adoptării sale.Titlul VIII. cu actualizarea denumirilor şi dându-se articolelor o nouă numerotare. în urma revizuirii. în temeiul fostului art. 156 Astfel. aceasta trebuia publicată 2 în Monitorul Oficial în termen de maxim 5 zile de la data adoptării sale.

.

128 5 apel 129 2 aplicarea legilor în timp 154 1 arestare 23 6 armată 118 1 asistenţă socială 47 asociaţie profesională 9 autonomie locală 120 16 autoritate administrativă autonomă 116 16. 115 35. indică numărul articolului din Constituţie. 117 9-10 administraţie ministerială 1164-7 administraţie publică 116-123 adoptarea legilor 76. 128 5 cetăţenie 5 Charta drepturilor fundamentale 38 2 cheltuială bugetară 138 15 cheltuieli publice 56 1 clasa politică 8 4 clasificarea legilor 73' 1 comună 3 3 concediu de maternitate 47 concediu de odihnă 41 6 Prima ciftă. 359 . redată cu caractere aldine. 17 cetăţean străin 18. iar cea de a doua. 18 autoritate judecătorească 124 1 11 autoritate publică 52 Avocatul Poporului 58-60. 114 15 alegeri anticipate 113 5 alegeri locale 121 5 alegeri parlamentare 63 2 alegeri prezidenţiale 81 analogia legii 11420 angajarea răspunderii 114 apărarea ţârii 55 apatrid 18. indică numărul marginal aferent fiecărui paragraf în care este comentat cuvântul sau expresia respectivă.Index alfabetic " Abuz de drept 152 5 acces la cultură 33 acces liber la justiţie 21 actele Guvernului 109 actele Parlamentului 67 actele Preşedintelui 100 administrare 136 24 administraţie centrală autonomă 116 8-18. redată cu caractere normale. 146 3 Buget de stat 138 6 buget local 138 8 buget public naţional 138 bugetul asigurărilor sociale de stat 138 6 bună vecinătate 10 bună-credinţă 57 1 Căi de atac 129 1 134 5 cameră de reflecţie 75 3 cameră decizională 75 3 capitală 14 caracter naţional al statului 1 12 căsătorie 48 4 cenzură 30 5 cetăţean european 16 8 cetăţean român 5.

115 36 drepturi naturale 20 5 drepturile omului 20 2 dublă cetăţenie 106 11 durata zilei de lucru 41 7 Economie 135 educaţie religioasă 29 9 egalitate de şanse 16 7 egalitate în drepturi 16 1 egalitatea cetăţenilor 4 eroare judiciară 52 8 excepţie de neconstituţionalitate 146 5 exercitarea drepturilor şi libertăţilor 57 expropriere 44 5 expulzare 19 extrădare 19 . 33 1 dreptul la grevă 43 dreptul la identitate 6 dreptul la informaţie 31 dreptul la integritate fizică 22 4 dreptul la integritate psihică 22 5 dreptul la învăţătură 32 dreptul la liberă circulaţie 25 dreptul la mediu sănătos 35 dreptul la negocieri colective 41 9 dreptul la ocrotirea sănătăţii 34 dreptul la pensie 47 dreptul la propria imagine 26 3 dreptul la un proces echitabil 21 5 dreptul la viaţă 22 2-3 dreptul persoanei vătămate 52 drepturi electorale 106 8. 141 Consiliul Legislativ 79. 40 dreptul de azil 18 7 dreptul de moştenire 46 dreptul de petiţionare 51 dreptul de proprietate privată 44 dreptul de vot 36.Index alfabetic concesionare 136 24 conflict politic 114 5 conflict temporal de legi 154 consilier local 121 5 consiliu judeţean 122 consiliu local 121 Consiliul Economic şi Social 115 36. 126 10 contract de guvernare 114 4 contribuţii financiare 56 control ierarhic 132 1 control parlamentar 111 1 copii 49 corespondenţă 28 criteriu etnic 6 3. 7 cult religios 29 7 cultură 33 Curtea Constituţională 115 35. 87 2 dreptul la apărare 24 dreptul la căsătorie 48 1 dreptul la educaţie 32 1. 140 cutumă parlamentară 112 18 cvorum 67 Decizie 147 decret 100 delegare legislativă 115 demisie 1062-4 demiterea Guvernului 1103 democraţie constituţională 1 8 deputat 70 dezbateri politice 112 7 dizolvarea Parlamentului 89 domiciliu 27 2 drapelul României 12 drept comunitar 148 12-13 drept intern 11. 142-147 Curtea de Conturi 115 35. 154 8 Consiliul Superior al Magistraturii 133-134 Consiliul Suprem de Apărare a Ţării 119 consultarea Guvernului 86 contencios administrativ 10818. 148 12 drept internaţional 11 360 Constituţia României revizuită dreptul de a fi ales 37. 38 dreptul de asociere 37 3.

145 8 liberare provizorie 23 8 libertate corporală 26 5 libertate de exprimare 30 libertate economică 45 libertate individuală 23 libertate religioasă 29 2 libertatea alegerii locului de muncă 41 3 libertatea alegerii profesiei 41 3 libertatea conştiinţei 29 3 libertatea întrunirilor 39 libertatea presei 30 6 limba maternă 13 2. 104 jurisdicţii speciale administrative 217 justiţie 21 1. 125 6. 128 1 361 . 105. 136 25 legitimitate populară 81 1 liberă circulaţie 25 liberă iniţiativă 45. 144 indemnizaţie 101 independenţa judecătorului 124 8. 115 43. 1253 informarea Parlamentului 111 infracţiune flagrantă 72 3 iniţiativă cetăţenească 74 2 iniţiativă constituţională 150 3 iniţiativă legislativă 74. 153 inviolabilitatea domiciliului 27 Index alfabetic înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 126 2-4 înaltă trădare 96 2 închiriere 136 24 îndatoriri militare 55 2 întrebări 112 6 întruniri 39 învăţământ religios 32 5 învestitura Guvernului 103 1 Judecător 124 8. 143 judeţ 3 3 jurământ 82. 124 2-7 Lege complexă 11416 lege constituţională 73 1 lege de abilitare 115 11 lege de învestire 115 10 lege de revizuire 156 2 lege electorală 115 36 lege ordinară 73 1 lege organică 73 1. 115 15. 54 2 Grade de jurisdicţie 129 4 gratuitatea învăţământului 32 4 Guvern 102-110 Hotărâre de Guvern 109 17.Constituţia României revizuită Familie 48 fidelitate faţă de ţară 54 finanţe publice 137 folosinţă gratuită 136 36 forţe armate 118 frontieră 3 4 funcţie publică 16 3. 71. 125. 84. 84 inamovibilitate 125 1-4. 32 6. 145 incompatibilităţi 58 6. 120 18-20. 128 3-4 limba oficială 13. 114 16 instanţă disciplinară 134 3 instanţă judecătorească 126 instituţie de învăţământ 32 3 instituţie publică 136 27 interes legitim 213 interpelări 112 5 interpret 128 interzicerea muncii forţate 42 intrare în vigoare 78. 117 9-10. 118 33 hotărâre judecătorească 127 3 Igienă 34 2 Imn Naţional 12 impozit 139 imunitate 72.

16 2. 117 Ministerul Public 129 3 131-132 minoritate naţională 6. 155 1 principiul publicităţii dezbaterilor 127 1 principiul răspunderii solidare 109 16 principiul securităţii juridice 155 1 principiul separaţiei puterilor 1 1. sociale şi culturale 34 1. 11 2 principiul suspendării de drept a actului atacat 123 14 principiul universalităţii 15 1. 115 39 negociere colectivă 41 9 negocieri politice 114 15 nivel de trai 47 numirea Guvernului 85 Ombudsman 58 1 oraş 3 3 ordonanţă 109 19. 131 4 prefect 123 Preşedinte 80-101 prezumţie de nevinovăţie 23 11 prezumţie de autenticitate 105 2 prezumţie de veridicitate 105 2 primar 121 prim-ministru 107 principiul aplicării legii mai favorabile 114 principiul autonomiei locale 120 14 principiul autonomiei parlamentare 641 principiul descentralizării serviciilor publice 120 14 principiul disponibilităţii 109 24 principiul egalităţii de şanse 50 2 principiul egalităţii în materie fiscală 56 3 principiul imparţialităţii 132 1 principiul legalităţii 1 10. 142 4 mandat de încredere 113 2 mediu înconjurător 35 mesajele Preşedintelui 88 mijloace de informare în masă31 4 minister 116 4. 42 Naţionalizare 44 4. 1241. 62 2 monedă naţională 137 moţiune de cenzură 113 moţiune nereprezentativă 113 8 moţiune simplă 112 8-13 muncă 41. 1051. 23 11. 115 38. 115 16. 105 1.Index alfabetic Magistrat 52 8 mandat 63 1. 110. 27 6-7 persoană cu handicap 50 persoană vătămată de o autoritate publică 52 petiţie 51 4 pluralism 8 Constituţia României revizuită poliţie 130.43 Pactul internaţional cu privire la drepturile economice. 56 4. 115 10-14 ordonanţă de urgenţă 108 30. 70. 40 3 patronat 9 pedeapsă cu moartea 22 3 percheziţie 23 4. 154 8 principiul supremaţiei Constituţiei 1 9. 69. 132 1 principiul neretroactivităţii legii 154-7. 134 6. 48 1 Parlament 61-79 partid politic 8.3 procedură legislativă 75 1 procedură parlamentară 114 1 procuror 132 program de guvernare 113 3 proiect de lege 74 3 promulgarea legii 77 proprietate privată 44. 83. 136 362 . 113 2. 126 9.

109 23 răspundere penală 30 8. 19. 136 propunere legislativă 74 3 protecţia copiilor 49 protecţia muncii 41 5-6 protecţia persoanelor cu handicap 50 protecţia tinerilor 49 protecţie socială 49 3 publicitatea şedinţelor 68 punere sub acuzare 96 putere constituantă 151 1-2. 118 29. 38 2. 152 1 putere judecătorească 126 1 Raport de constituţionalitate 154 5 raportul Avocatului Poporului 60 răspundere civilă 30 8. 151 4 regie autonomă 136 27 regim parlamentar 61 2 regim semiparlamentar 102 4 relaţii internaţionale 10 remaniere guvernamentală 106 7 reprezentant diplomatic 91 2 restrângerea exerciţiului unor drepturi 53 reţinere 23 5 revizuirea Constituţiei 150-152 revocare 1066 rolul Preşedintelui 80 Salariu minim 41 6 sănătate 34 scutire de taxă 51 5 secretul corespondenţei 28 securitatea muncii 41 6 Şedinţă secretă 127 2 senator 70 Index alfabetic sesiune parlamentară 66 sigiliul statului 12 siguranţa persoanei 23 1-2 simbol naţional 12 sindicat 9 sistem naţional de apărare 118 38 stagiu militar 55 3 stare de asediu 93 1 stare de necesitate 27 5 stare de urgenţă 93 1 statul român 1 stema ţării 12 suspendare din funcţie 95 suveranitate 2 Taxă 139 teritoriu 3 termen de decădere 115 18. 1464 Tratatul Atlanticului de Nord 118 29.Constituţia României revizuită proprietate publică 115 38. 91 1. 149 trupe străine 118 39-41 tutelă administrativă 123 13-18 Ultraactivitatea legii 155 3 Uniunea Europeană 16 8. 109 17 răspundere politică 109 3 răspunderea magistraţilor 52 8 ratificare 1486-7 recurs 129 2 referendum 90. 151 4 tineri 49 tortură 22 6 tratat internaţional 18 9. 20. 148 Vechime în profesie 143 viaţă familială 26 viaţă intimă 26 viaţă privată 26 voluntar 55 4 vot 62 vot de încreder . 137 6.

00 «789736»554360 .ISBN 973-655-436-8 35.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful