UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

FINANŢE INTERNAŢIONALE
(note de curs)

SIBIU 2013

1

CUPRINS

Capitolul 1. SISTEMUL MONETAR INTERNAŢIONAL - trecut, prezent şi viitor 1.1. Încercări de reglementare instituţionalizată a relaţiilor monetar-financiare internaţionale 1.2. Sistemul monetar internaţional de la Bretton Woods 1.3. Sistemul monetar internaţional post Bretton Woods 1.4. Noua arhitectură monetar-financiară internaţională Capitolul 2. GLOBALIZAREA FINANCIARĂ - de la cauză la efect 2.1. Premise ale globalizării financiare 2.2. Globalizarea şi contagiunea crizelor financiare 2.3. Rolul FMI în prevenirea şi gestionarea crizelor financiare

Capitolul 3.SISTEMUL MONETAR EUROPEAN – de la şarpele monetar la uniunea monetară
3.1. Primii paşi spre unificarea monetară în Europa 3.2. Principiile de bază ale funcţionării Sistemului Monetar European 3.3. Uniunea Monetară Europeană Capitolul 4. MIJLOACELE DE PLATĂ NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE 4.1. Unităţile monetare naţionale - de la etaloanele monetare la aranjamentele valutare 4.2. Valutele. Devizele 4.3. Euro - moneda unei Europe fără frontiere 4.4. Unităţile monetare compozite Capitolul 5. PIAŢA VALUTARĂ ŞI RISCUL VALUTAR 5.1. Operaţiuni specifice pieţei valutare 5.2. Riscul valutar – tehnici de acoperire sau aplatizare a riscului 5.3. Factori determinanţi ai cursului valutar Capitolul 6. BALANŢA DE PLĂŢI. REZERVA INTERNAŢIONALĂ 6.1. Elemente metodologice privind balanţa de plăţi 6.2. Structura balanţei de plăţi 6.3. Echilibrul balanţei de plăţi 6.4. Datoria externă 6.5. Rezerva monetară şi lichiditatea internaţională MONETARĂ ŞI LICHIDITATEA

Capitolul 7. PIAŢA FINANCIARĂ INTERNAŢIONALĂ
7.1. Piaţa monetară internaţională. Europiaţa 7.2. Piaţa de capital internaţională 7.3. Piaţa produselor financiare derivate 7.4. Piaţa internaţională a creditului

Capitolul 8. SISTEMELE DE PLĂŢI ŞI DECONTĂRI - DE LA NAŢIONAL LA
INTERNAŢIONAL 8.1. Trăsături ale sistemelor de plăţi şi decontări 8.2. Sistemul de plăţi şi decontări al SUA 8.3. Sistemele de plăţi şi decontări din Uniunea Europeană 8.4. Sistemul de plăţi şi decontări din România

2

Capitolul 9. CARACTERISTICI ACTUALE INTERNAŢIONALE 9.1. Integrarea pieţelor financiare europene 9.2. Caracteristicile unei monede internaţionale 9.3. Utilizări private ale euro comparativ cu alte valute 9.4. Utilizări oficiale ale euro comparativ cu alte valute

ALE

PIEŢELOR

FINANCIARE

3

pe de o parte. s-au impus spontan şi au fost într-o măsură mai mare sau mai mică respectate. bănci".2. p. Editura Didactică şi Pedagogică.. de regulă. C. Uniunea Monetară Germană. .4.însuşirea informaţiilor referitoare la evoluţia sistemului monetar internaţional post Bretton Woods. cuprindea reglementări privind emisiunea şi circulaţia monedelor în şi între ţările membre. C. ci unul care evoluează continuu. Uniunea Monetară Scandinavă creată în 1872 1 Basno. raporturile valorice dintre monede se stabileau în funcţie de definirea lor în aur. Bucureşti. încheiată între Franţa. ulterior aderând şi alte ţări. prin crearea uniunilor şi blocurilor monetare. Noua arhitectură monetar-financiară internaţională 1. Ţările membre au adoptat un sistem monetar comun.1. având din acest punct de vedere un caracter relativ fix.cunoaşterea direcţiilor prin care se conturează în prezent arhitectura monetar-financiară internaţională. având ca monedă centrală francul francez şi o circulaţie liberă a monedelor naţionale la cursuri fixe stabilite în raport cu moneda franceză. Rezumat: Pentru a oferi o imagine de ansamblu asupra sistemului monetar internaţional este necesară o cronologie a evenimentelor monetar-financiare internaţionale începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. acolo unde ele au existat. Elveţia şi Grecia. Uniunea Monetară Latină. Sistemul monetar internaţional post Bretton Woods 1. Uniunea Monetară Scandinavă."Monedă. dolar american). Conţinutul capitolului: 1. stabil. . era reglementată emisiunea şi circulaţia aşa-numitelor "monede comerciale" utilizate în relaţiile de plăţi cu ţările din afara uniunii. . cele mai cunoscute uniuni monetare erau: Uniunea Monetară Germană. Regulile de comportament.1. credit. reglementarea uniformă a comportamentului monetar faţă de ţările din afara uniunilor. Floricel. De asemenea.1 Obiectivul lor îl constituia. franc francez.Capitolul 1 SISTEMUL MONETAR INTERNAŢIONAL . Uniunile monetare au fost create în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în scopul unificării unor sisteme monetare naţionale şi înlăturării dificultăţilor generate de funcţionarea bimetalismului sau monometalismului argint. Încercări de reglementare instituţionalizată a relaţiilor monetar-financiare internaţionale 1. Încercări de reglementare instituţionalizată a relaţiilor monetar-financiare internaţionale Desfăşurarea relaţiilor monetar-financiare până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial s-a realizat. cursurile valutare oscilau în jurul parităţilor aur. În cadrul sistemului monetar bazat pe etalonul aur.cunoaşterea modului de aplicare a principiilor care au stat la baza sistemului monetar internaţional de la Bretton Woods. N. adoptate expres de marea majoritate a ţărilor lumii. uniformizarea circulaţiei monetare între ţările participante şi astfel facilitarea dezvoltării relaţiilor comerciale şi. Sistemul monetar internaţional de la Bretton Woods 1. pe de altă parte. 46 4 . În acea vreme. 1997. prezent şi viitor - Obiective: .3. Stingerea obligaţiilor internaţionale se făcea în aur sau monede convertibile în aur (liră sterlină. care să contureze perspectiva istorică şi să demonstreze că sistemul monetar internaţional nu este unul static. Dardac. acest sistem a cunoscut mai multe forme: aur-monedă. creată în 1857 prin participarea Prusiei şi Austriei. Belgia. pe baze bilaterale. Uniunea Monetară Latină a fost înfiinţată prin Convenţia din 1865. aur-lingouri şi aur-devize.. Crearea acestei uniuni a contribuit la o anumită consolidare de scurtă durată a poziţiilor internaţionale ale bimetalismului. acestea din urmă transformându-se în zone monetare. Italia. fără existenţa unor reglementări concrete.trecut. sistemul funcţionând pe baza monometalismului argint. În funcţie de mecanismele de convertire adoptate de ţările lumii. Primele încercări de reglementare instituţionalizată a relaţiilor monetar-financiare dintre ţări au apărut în secolul al XIX-lea.

Sistemul monetar internaţional de la Bretton Woods Prin acordurile Conferinţei Monetare şi Financiare a Naţiunilor Unite şi Asociate din anul 1944 de la Bretton Woods. Rezultatul practic cel mai important al existenţei unei anumite zone monetare a fost acela că monedele mai slabe au beneficiat de influenţa permanentă a monedei mai puternice. 1997. Danemarca şi Norvegia. funcţionarea lor nu a condus la o reglementare internaţională a relaţiilor monetar-financiare. lirei sterline. Polonia. aşa cum se aştepta. crearea unor rezerve monetare şi a unor lichidităţi suficiente cantitativ şi calitativ. Olanda. În condiţiile în care uniunile şi blocurile monetare reprezentau interesele unui grup de ţări şi aveau. Privite în ansamblu. francului francez şi dolarului SUA. întrucât interesele grupărilor erau divergente. caracteristicile lor principale fiind: fixitatea raporturilor valorice dintre moneda pivot şi cele satelit. la care au participat 45 de naţiuni. Sistemul monetar internaţional. cât şi pe pieţele ţărilor membre. Din acest punct de vedere se poate spune că Sistemul Monetar European creat mai târziu a fost de fapt o zonă monetară. având ca obiectiv asigurarea stabilităţii cursurilor valutare ale monedelor componente. monedele ţărilor sud-americane fiind legate de dolarul SUA. toate aceste încercări de reglementare instituţionalizată au avut un caracter limitat. întărirea legăturilor dintre ţările metropolă şi fostele colonii. precum şi instituirea unor mecanisme de ajustare a balanţelor de plăţi în cazul unor deficite sau excedente exagerat de mari.între Suedia. concentrarea rezervelor monetare şi administrarea lor de către banca emitentă a monedei pivot. Blocul aurului a fost creat în anul 1933 şi a cuprins ţările care doreau menţinerea etalonului aur: Franţa.2. la care se raportau monedele participante şi care era singura având o funcţie internaţională. menite să coordoneze 2 Cerna. 49-50 5 . convenite şi acceptate pe baza unor reglementări instituţionalizate. Ed. Era necesară. în continuare. de regulă dominat economic de una dintre ele. Italia. convertibilitatea şi transferabilitatea nelimitată a monedelor satelit în moneda pivot şi între ele. Prin crearea blocurilor monetare (1934-1936) s-a urmărit. în cadrul căruia convertibilitatea monedelor este nelimitată. În funcţie de moneda care a îndeplinit rolul de pivot. Blocul francului francez s-a desfăşurat până în anul 1945. Blocurile monetare s-au constituit având la bază o monedă pivot şi mai multe monede satelit. cuprindea reglementări monetare uniforme pentru ţările participante. de asemenea. Elveţia. după eşecul Conferinţei Monetare şi Economice de la Londra. asigurarea stabilităţii relative a raporturilor valorice dintre monedele naţionale pentru prevenirea şi înlăturarea mişcărilor speculative de capital.2 Din această perspectivă se poate considera că în anul 1931. s-a încercat pentru prima dată în istorie crearea unui sistem monetar internaţional pe baze instituţionalizate. constituie un ansamblu de norme şi tehnici. deci. Enciclopedică. un caracter limitat. pe de o parte. cât şi în relaţiile cu ţările terţe. dezavantajând ţările din afara grupărilor în ceea ce priveşte dezvoltarea relaţiilor internaţionale. După cel de-al doilea război mondial. determinat de numărul redus al ţărilor participante şi. mişcările de capitaluri sunt complet libere iar rezervele valutare (aur şi valute convertibile în aur) sunt administrate în comun de banca centrală a metropolei. evoluând şi fluctuând în funcţie de modificările intervenite în valoarea paritară şi în cursul valutar ale acestuia. ratele de schimb sunt fixe. Bucureşti. S-a marcat astfel trecerea de la înţelegerile bilaterale sau de grup în sfera relaţiilor monetar-financiare. moneda franceză având aceeaşi putere circulatorie atât în Franţa. în care marca germană s-a impus treptat ca ancoră şi monedă internaţională a sistemului. unele blocuri monetare au dispărut (blocul aurului) iar altele s-au transformat în zone monetare. Belgia. ele au servit după caz ca mijloc de apărare sau ofensivă economică. într-o accepţiune generică. . în acelaşi timp. la o înţelegere multilaterală între state în acest domeniu. s-a constituit zona dolarului şi zona francului. atât în cadrul zonei. reglementarea şi aplicarea uniformă a relaţiilor monetare ale ţărilor membre faţă de statele din afara blocului. Blocul dolarului a fost creat în anul 1933. au existat blocul aurului. promovarea intereselor expansioniste ale unor ţări pe plan valutar-financiar şi înlăturarea efectelor crizei din perioada 1929-1933 iar pe de altă parte. a apărut zona lirei sterline. O zonă monetară reuneşte un grup de ţări. care juca astfel rolul de "monedă comună". după devalorizarea monedei engleze."Unificarea monetară în Europa". Dificultăţile cu care s-au confruntat aceste uniuni erau legate de absenţa unei autorităţi de gestiune monetară suficient de puternică şi lipsa armonizării politicilor economice ale statelor participante. 1. S. p. Blocul lirei sterline a reprezentat modelul blocului monetar şi a funcţionat în perioada 1931-1939.

comportamentul monetar al ţărilor în raporturile de plăţi şi de stingere a angajamentelor reciproce determinate de schimburile comerciale. În acelaşi timp. nediscriminatoriu. Convertibilitatea monedelor implica desfiinţarea restricţiilor şi a discriminărilor de orice fel privind plăţile curente cu străinătatea ale unei ţări.888671 g aur). la el putând adera orice stat. deci ca şi aurul. Echilibrul balanţei de plăţi. sistem în cadrul căruia monedele naţionale nu mai erau convertibile direct în aur. investit cu anumite funcţii în scopul de a contribui prin mijloace specifice la menţinerea. Monedele celorlalte ţări erau convertibile reciproc şi numai prin dolar. putea recurge la devalorizarea sau revalorizarea propriei monede. Participarea implica recunoaşterea şi acceptarea drepturilor şi obligaţiilor ce reveneau statelor membre şi care erau înscrise în Statutul FMI. fie că nu au putut fi aplicate. 6 . evoluţia echilibrată. de comun acord cu FMI. în mutaţiile ce au avut loc pe plan politic. dată fiind poziţia dolarului în sistem. rolul de etalon şi principal instrument de rezervă şi plată pe plan internaţional. la preţul oficial de 35 dolari uncia. măsură a valorii. respectiv în dolari americani. funcţionarea şi stabilitatea sistemului monetar internaţional adoptat. armonioasă şi echitabilă a relaţiilor economice dintre state.de vocaţie internaţională. Deşi la Conferinţa de la Bretton Woods a participat un număr relativ redus de state. 3. pentru acoperirea deficitului puteau emite dolari. Stabilitatea cursurilor valutare era subordonată principalului obiectiv de reaşezare a relaţiilor comerciale şi monetar-financiare dintre state pe o bază cât mai solidă. Ca măsură extremă pentru menţinerea acestui echilibru. să convertească dolarii oricând la cererea celorlalte bănci centrale. acesta fiind convenit şi ca preţ fix şi oficial al aurului. 4. în sensul că băncile centrale asigurau convertibilitatea bancnotelor deţinute sau primite în valute străine convertibile la rândul lor în aur. dolarului i-a revenit. în general. prin intermediul mecanismelor monetare. sistemul de la Bretton Woods a reflectat dorinţa statelor lumii de reconstrucţie şi dezvoltare economică într-un climat de stabilitate a relaţiilor monetar-financiare internaţionale. o anumită perioadă de tranziţie. sistemul instituit a fost conceput ca un sistem deschis. Un alt rezultat al Conferinţei de la Bretton Woods a fost crearea unui cadru instituţional . În consecinţă. calitatea de membru al FMI determina participarea unui stat la sistemul monetar internaţional. ci indirect. Criza care a zdruncinat din temelii acest sistem începând cu anii ’70 îşi găseşte originea. Fiecare stat membru era dator să-şi definească valoarea paritară a monedei naţionale în aur sau în dolari. de fapt pe etalonul aur-dolar. Autorităţile monetare americane se angajau. Băncile centrale ale statelor membre trebuiau să-şi constituie rezerve monetare internaţionale corespunzător necesităţilor determinate. Crearea rezervelor monetare internaţionale. dolarul a devenit etalon al sistemului. necomerciale şi mişcările internaţionale de capital.Fondul Monetar Internaţional şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare . Ţările membre erau datoare să supravegheze şi să menţină echilibrul balanţelor de plăţi. în aur. Prin activitatea acestor două instituţii s-a conturat pentru prima dată în istorie sistemul asistenţei financiare internaţionale. fie că la un moment dat nu au mai putut fi respectate. Faţă de parităţi. economic şi social în cadrul economiei mondiale. care la sfârşitul celui de-al doilea război mondial au ieşit întărite atât politico-militar. restricţiile valutare. Principiile sistemului monetar internaţional de la Bretton Woods înscrise în Statutul FMI adoptat atunci au fost: 1. Convertibilitatea monedelor. iar pe de altă parte. Astfel. Etalonul monetar. pe de o parte. ţările membre erau obligate să menţină evoluţia cursului monedelor lor în limite foarte strânse (±1% până în 1971 şi ±2. Între aur şi dolar a fost stabilit un raport valoric de 1 uncie aur = 35 dolari americani (1 $ = 0. în scopul dezvoltării economice a fiecărei ţări membre în parte şi a economiei mondiale în ansamblul ei. În cadrul sistemului adoptat. întrucât potrivit principiului amintit. Singura monedă convertibilă în aur era dolarul american. în statut era prevăzută posibilitatea ca acele ţări care nu îndeplineau condiţiile de trecere la convertibilitate a monedei lor să menţină. 5. Făceau excepţie SUA. alături de aur. Acest lucru a însemnat instituirea prin statut a sistemului monetar bazat pe etalonul aur-devize. Privit în ansamblul său. Obiectivul principal al sistemului monetar internaţional instituit în 1944 a fost să asigure. desfăşurarea Conferinţei de la Bretton Woods şi organizarea ulterioară a sistemului monetar internaţional au stat sub semnul dominant al poziţiei politico-economice a SUA. Cu toate aceste intenţii generoase. 2. în principiile adoptate atunci şi care.25% între 1971-1973). 6. de convertibilitate şi de intervenţiile pe piaţa valutară pentru asigurarea stabilităţii cursurilor valutare. Universalitatea. el constituind un pas important pe linia unei cooperări monetare cu adevărat internaţionale. ţara membră. propria monedă. cât şi economic. Stabilitatea parităţilor şi a cursurilor valutare.

în fond. dezvoltarea economică a unor ţări ca RFG. acestea au scăzut în 1968 la 10. în perioada anilor ’50. ca ţară emitentă a valutei de rezervă. necesare refacerii postbelice a majorităţii ţarilor vest-europene şi Japoniei. Mutaţiile economice şi comerciale din acea perioadă au avut ca rezultat reaşezarea parităţilor valutare. Canada şi Italia au început să participe tot mai intens la comerţul internaţional. între diferitele monede ale lumii şi aur. investiţiilor străine şi cheltuielilor militare. interconexiunea fenomenelor economice cu cele monetar-financiare reflectându-se puternic în etapa care a marcat trecerea de la o evoluţie latentă a crizelor în sistem. Ruptura cu aurul a reprezentat diminuarea profundă a capacităţii dolarului de a îndeplini funcţia de etalon.6 miliarde USD (comparativ cu 14. Scăderea rezervelor de aur ale SUA în condiţiile unei mase enorme de dolari în afara graniţelor acestei ţări s-a manifestat pe mai multe planuri care reflectau. în principal. depozitau şi nu solicitau convertirea în aur a dolarilor primiţi. un rol important l-a jucat schimbarea raportului de forţe pe plan economic. După această hotărâre. Atât timp cât rolul internaţional al monedei americane a corespuns cererii de mărfuri şi servicii produse de economia SUA. spre sfârşitul anilor ’60 aceasta era de 39%. în cadrul căreia operau numai băncile centrale la preţul oficial şi o piaţă liberă. la 38 $ şi respectiv. iar pe de altă parte. care s-au manifestat ca şi crize în sistem. manifestată prin “fuga de dolar”. fructificarea lor prin operaţiuni speculative sau convertirea în alte monede a căror evoluţie era mai stabilă. ţări ca RFG. deficitul balanţei de plăţi americane a fost considerat un “rău necesar” întrucât alimenta economia mondială cu mijloace de plată şi corespundea “foamei de dolari” ce se manifesta pe plan internaţional. când SUA deţineau o pondere de 55% din producţia industrială a lumii dezvoltate. Elveţia etc. prin intermediul dolarului. în consecinţă. Acest sistem a stat la baza formării lichidităţii internaţionale şi a contribuit la creşterea ponderii şi rolului dolarului în structura acestei lichidităţi.736662 g aur). SUA beneficiau de dreptul. solicitările masive de aur conducând la îndepărtarea preţului aurului practicat pe piaţa aurului de preţul oficial al acestuia şi apoi la scindarea pieţei aurului în două . în urma solicitărilor amintite. SUA au procedat la devalorizarea dolarului în 1971 (1$ = 0. a fost evenimentul care a accentuat şi mai mult lipsa de încredere în dolari. În condiţiile în care administraţia SUA manifesta tot mai multe rezerve în ceea ce priveşte convertirea în aur a dolarilor deţinuţi de băncile centrale din alte ţări (deoarece risca să-şi epuizeze propriile rezerve de aur). Deficitul balanţei comerciale a SUA în 1971.6 miliarde USD.Potrivit acordurilor din anul 1944. Pe piaţa liberă însă. Franţa. criza sistemului monetar internaţional în ansamblul său. la 15 august 1971. Faţă de situaţia din 1947. sistemul a evoluat potrivit principiilor convenite. Japonia. În declanşarea evenimentelor ce au urmat.o piaţă oficială. ceea ce a determinat o stare de panică pe pieţele valutar-financiare internaţionale. Mai mult decât atât. marca germană) au fost revalorizate (1969). la o formă explozivă şi anume. reflectată în devalorizarea lirei sterline (1967) şi a francului francez (1969). Acesta a fost primul moment oficial al declanşării crizei sistemului monetar internaţional. datorită. În acelaşi timp. Pe de o parte.2 $ uncia. dar colapsul sistemului nu a mai putut fi prevenit sau amânat. administraţia SUA a suspendat oficial convertibilitatea în aur a dolarului. O consecinţă a acestei situaţii a fost creşterea solicitărilor din partea băncilor centrale ale diferitelor state către autorităţile monetare americane de convertire a dolarilor pe care îi deţineau în aur. După crize financiare repetate. ceea ce a însemnat eliminarea ultimei legături. unde se realizau operaţiunile de vânzare-cumpărare de aur de către particulari. dar şi de băncile comerciale private din afara SUA. Astfel. trecerea monedelor acestor ţări la convertibilitate în perioada 1958-1965 au determinat creşterea interesului pentru monedele lor şi. prelevându-se în acelaşi timp de situaţia în care ţările care aveau excedent al balanţei de plăţi.818513 g aur) şi apoi în 1973 (1$ = 0. în condiţiile în care alte monede (de exemplu. În aceste condiţii. Toate aceste crize au avut loc în condiţiile înrăutăţirii conjuncturii economice. neîncrederea ce a început să apară faţă de moneda americană. Anglia. în anul 1969 s-a luat decizia modificării Statutului FMI prin crearea DST în sensul sporirii lichidităţii internaţionale. formulate mai ales în anii ’60. preţul aurului a cunoscut salturi spectaculoase (la 13 martie 7 . Această scurgere a monedei americane în afara SUA a determinat acumulări masive de dolari nu numai de către băncile centrale ale celorlalte ţări. 42. deţinătorii de dolari americani au început să caute: plasarea acestora în valori mai sigure – aur. Japonia. al prăbuşirii unuia dintre principiile convenite. de a finanţa implicit deficitul permanent al propriei balanţe de plăţi prin simpla emisiune de dolari. Balanţa de plăţi a SUA a continuat însă să înregistreze mari deficite şi după dispariţia “foamei de dolari”. ceea ce a ridicat preţul oficial al aurului de la 35 $ uncia. dacă la sfârşitul războiului rezervele de aur ale SUA se ridicau la 24. înregistrat pentru prima dată în acel secol.6 miliarde USD în anul 1938). utilizarea acestora din ce în ce mai mult în relaţiile monetar-financiare internaţionale.

Aceasta a marcat. În acest scop. care pe lângă alte efecte a condus la imposibilitatea. • evitarea influenţării preţului pe piaţă al aurului sau a stabilirii unui preţ fix de către FMI.25 $ uncia). Având în vedere dificultăţile semnalate de această “schiţă”. a aşezării pe baze mai stabile. statutul cuprinde şi o serie de elemente noi. Sistemul monetar internaţional post Bretton Woods Odată cu măsurile adoptate în scopul menţinerii temporare a sistemului monetar internaţional într-o stare de funcţionare acceptabilă. Rezultatele propunerilor formulate şi discuţiile premergătoare ale şefilor principalelor state dezvoltate (înţelegerea de la Ramboillet) au stat la baza Acordurilor de la Kingston (Jamaica. Alături de aspectele de ordin mai mult sau mai puţin general. valutare şi financiare între ţările dezvoltate. În această situaţie. considerându-se că reorganizarea sistemului nu se va putea realiza decât în etape. care îşi propunea ca obiectiv modificarea Statutului FMI. pentru marea majoritate a ţărilor dezvoltate.în limitele de ±2. a apărut necesitatea reorganizării sale. cât şi o serie de anexe care priveau problemele şi principiile asupra cărora nu s-a putut cădea de acord. 1976). la rândul său. începerea oficială a preocupărilor pentru pregătirea reformei sistemului monetar internaţional. 1. de a supraveghea echilibrul balanţelor de plăţi. Această hotărâre a însemnat renunţarea la un alt principiu instituit la Bretton Woods. în care au fost cuprinse atât propunerile de principiu pentru pregătirea reformei sistemului. să faciliteze creşterea echilibrată a comerţului internaţional.25% . ceea ce însemna neîndeplinirea unei alte condiţii necesare funcţionării echilibrate a sistemului conceput în 1944.1973 era de 102. În cazul în care o ţară nu îşi definea astfel valoarea paritară a monedei proprii. “Comitetul celor 20” a fost dizolvat.astfel că în intervalul februarie-decembrie 1973. 8 . exacerba procesul inflaţionist la nivel mondial. Înlăturarea aurului din funcţia de etalon monetar al sistemului monetar internaţional (demonetizarea aurului) s-a materializat în adoptarea unor măsuri tehnice menite să conducă la restrângerea rolului lui: • renunţarea la preţul oficial al aurului . prin Acordul Smithsonian (decembrie 1971) a fost luată şi hotărârea privind necesitatea reformei sistemului. autorităţile monetare din diferite ţări au anunţat pe rând abandonarea cursurilor fixe şi lăsarea acestora să se formeze în funcţie de cerere şi ofertă. statelor lumii le-a fost din ce în ce mai greu să păstreze cursurile valutare stabile . Drept urmare. fiind create alte două comitete: “Comitetul interimar” al FMI pentru reforma sistemului monetar internaţional. recunoscându-se astfel preţul de piaţă al aurului. prin care s-a convenit în termeni concreţi asupra modificărilor ce aveau să fie aduse Statutului FMI. Aceste conflicte s-au acutizat odată cu izbucnirea crizei energetice (şocul petrolier din perioada 19731974). Dat fiind impactul negativ asupra economiilor tuturor ţărilor lumii. El reafirmă unele principii ale vechiului statut. Prăbuşirea principiilor sistemului de la Bretton Woods a determinat dezorganizarea întregului sistem monetar internaţional şi adâncirea crizei sale. În iunie 1974. Japonia) înregistrau excedente. acela al stabilităţii parităţilor şi cursurilor valutare şi trecerea la cursurile fluctuante. să ofere ţărilor membre posibilitatea de a corecta dezechilibrele temporare ale balanţelor de plăţi prin sprijinul financiar acordat. în scopul studierii şi găsirii unor soluţii în problema finanţării ţărilor în curs de dezvoltare. • desfiinţarea plăţilor obligatorii în aur ale statelor membre către FMI şi ale Fondului către ţările membre şi înlocuirea lor prin plăţi în DST. În ceea ce priveşte etalonul monetar s-a convenit asupra eliminării treptate a aurului şi dolarului american din această funcţie şi înlocuirii lor cu DST. organism comun al FMI şi BIRD.3. Statutul modificat al FMI a intrat în vigoare la 1 aprilie 1978. “Comitetul dezvoltării”.ţările membre erau libere să vândă şi să cumpere aur la preţul pieţei. Acest fenomen reflecta şi. în anul 1972 a fost creat “Comitetul pentru reforma sistemului monetar internaţional şi probleme conexe”. acest comitet a prezentat o “schiţă” a proiectului de reformă. Cronicizarea deficitului balanţei de plăţi a SUA. În acest context. în sensul că FMI urmăreşte: să promoveze cooperarea monetară internaţională. ca instituţie permanentă care oferă cadrul corespunzător pentru consultare şi colaborare în problemele monetare internaţionale. în anul 1974 s-a renunţat la ideea unei reforme în bloc. ea putea opta pentru varianta aranjamentelor valutare. în condiţiile în care alte state (RFG. statele membre erau invitate să-şi definească valoarea paritară a monedei lor în DST sau un alt numitor comun ales împreună cu Fondul. a agravat conflictele comerciale. să promoveze stabilitatea valutară competitivă. practic.

bănci şi burse”.exprimarea în DST a valorii monedelor ţărilor membre deţinute la FMI. denumite “liber utilizabile”. p.posibilitatea dezvoltării operaţiunilor cu DST. Italia. De asemenea. Astfel de acorduri periodice la nivelul G7 au devenit de atunci o practică: Acordul de la Louvre (februarie 1987) prin care s-a adoptat un set de măsuri privind coordonarea supravegherii cursurilor valutare. După anul 2000. găsirea modalităţii de asigurare a unei suficiente lichidităţi internaţionale pentru redresarea economică a statelor lumii. Continuarea stării de criză a fost de altfel şi motivul pentru care la Reuniunea anuală a FMI din septembrie 1983.SUA. Ed. Germania.dreptul FMI de a modifica tehnica de evaluare a DST potrivit nevoilor sale. În paralel cu demonetizarea aurului au fost adoptate măsuri privind ridicarea DST la rangul de principal activ de rezervă. În domeniul convertibilităţii monedelor. de a desemna şi alţi deţinători de DST decât ţările membre. ceea ce s-ar putea interpreta şi printr-o revenire la practica conformă cu spiritul de la Bretton Woods. . statutul modificat oferă o mai mare libertate.“Monedă. având în vedere lipsa stabilităţii parităţilor şi cursurilor valutare. altele decât cele cuprinse în vechiul statut. Japonia. Franţa.inclusiv cel flotant . În acelaşi timp a fost definită o nouă grupă de valute. francul belgian. Acestea ar putea aduce un plus de informaţie care să ajute autorităţile să definească şi să aplice reforme şi reglementări şi să construiască instituţiile necesare dezvoltării sistemelor lor financiare şi integrării pe pieţele mondiale. . de a face propuneri de îmbunătăţire a sistemului monetar internaţional. 41 9 . 2003. yenul japonez. . dacă balanţa de plăţi şi rezervele internaţionale ale ţării respective erau suficient de puternice. Canada. În materie de cursuri valutare. structurale în domeniu. prin vânzarea la licitaţie a 1/6 din acestea pe piaţă şi restituirea a încă 1/6 ţărilor membre. ci doar luarea unor măsuri cu caracter tranzitoriu. Divergenţele dintre ţările dezvoltate. Criza datoriilor externe din perioada 1982-1985 a determinat „Grupul celor 7” (G7 .obligativitatea menţinerii cursurilor fixe fiind abandonată. Alma Mater. numărul valutelor utilizate de FMI s-a redus considerabil. relativ şi pe o perioadă scurtă. Franţa.3 3 • Petria. Germania. motiv pentru care relaţiile monetar-financiare au continuat să se afle în criză. dintre acestea şi statele în curs de dezvoltare. limitând însă circulaţia de DST tot la nivelul autorităţilor monetare şi de a revizui modalitatea de atribuire de DST ţărilor membre. statele membre ale FMI având posibilitatea de a alege un anumit tip de curs valutar . în principiu.2 $ uncia. N. alături de monedele utilizate până atunci (dolarul american.dreptul ţărilor membre de a-şi defini valoarea paritară a monedei lor în DST şi de a efectua tranzacţii în DST direct între ele. Olanda. în acest sens convenindu-se: . Astfel. sprijinirea FMI pentru a putea impune o disciplină mai severă în politica economică promovată de statele membre. Belgia şi Suedia şi Elveţia). fapt care a perturbat profund întreaga economie mondială. Sibiu.Acordul de la Plaza (septembrie 1985) . problema reformei a început să se pună din nou. S-a impus astfel ideea de stabilizare macroeconomică la scară mondială a cursurilor valutare şi de coordonare a politicilor bugetare. pe termen lung însă putând avea loc evoluţii de apreciere sau depreciere a monedelor. a fost mărit numărul valutelor pe care Fondul le putea utiliza în operaţiunile sale. la preţul de 42. noile tratative s-au desfăşurat în cadrul mandatului dat de FMI “Grupului celor 10” (G10 . În acest scop. el urmărind monitorizarea schimburilor internaţionale în planul evoluţiilor pieţei valutare şi controlul evoluţiei dolarului american. „Grupul celor 8” (G7 + Rusia) urmăreşte identificarea unui set de principii şi norme de acţiune în cadrul sistemului monetar-financiar internaţional. marca germană. florinul olandez).SUA. Negocierile G10 s-au orientat prioritar în trei direcţii: asigurarea unei mai mari stabilităţi a cursurilor valutare. Marea Britanie. Ţările membre puteau însă în continuare să păstreze aur în rezervele lor oficiale. Marea Britanie. . credit. în sensul abandonării doctrinei monetariste a flotării pure. fiscale şi monetare. Critica adusă acestui acord se referă la faptul că urmăreşte doar controlul modificărilor bruşte ale cursului valutar.diminuarea rezervelor de aur ale FMI. Japonia. convertibilitatea capătă caracterul unei convertibilităţi de piaţă. cu scopul de a înlocui aurul. orice altă monedă putea fi folosită cu acordul ţării emitente. Acordul de la Halifax (2002) prin s-a elaborat un plan de control al potenţialelor crize financiare internaţionale şi de cooperare în identificarea finanţărilor terorismului etc. nu au permis adoptarea de hotărâri care să aşeze pe baze noi relaţiile monetar-financiare internaţionale. modificările aduse nu au vizat mutaţii profunde. pe o bază mai discretă. Deşi noul statut a intrat în vigoare la 1 aprilie 1978. Canada) să iniţieze prima înţelegere .destinată să asigure o mai mare stabilitate a monedelor utilizate în relaţiile monetar-financiare internaţionale. Italia. reflectate în amendamentele Statutului modificat al FMI.

care potrivit nivelului lor de dezvoltare au depus cote mai mici . în acelaşi timp.transformarea FMI din instituţie de supraveghere şi sprijinire a aplicării principiilor sistemului monetar internaţional. cât şi la desfăşurarea relaţiilor monetar-financiare şi respectarea hotărârilor convenite. măsura în care acestea respectă sau nu normele convenite constituie un factor fundamental în funcţionarea sistemului monetar internaţional.ele fiind tocmai acelea care au nevoie de un ajutor mai mare . sistemul monetar internaţional actual încearcă să elimine o parte din disfuncţionalităţile cu care se confruntă. de acorduri internaţionale. astfel încât să constituie un cadru real pentru dezvoltarea pe baze stabile a relaţiilor dintre statele lumii. . . despre DST şi aur şi utilizarea lor în anumite condiţii. b). 10 . respectiv părerea oamenilor sau a autorităţilor despre diferite monede. dar mai ales trebuie să fie respectate. alături de care au existat şi funcţionat o serie de metode şi practici utilizate de persoanele fizice sau juridice pentru reglementarea operaţiunilor lor valutare sau financiare. ca un alt principiu esenţial în contextul unei noi arhitecturi monetarfinanciare.4. .presupune existenţa anumitor elemente de bază: tipul de curs valutar practicat.realizarea unei corelaţii între necesităţile reale ale ţărilor şi sprijinul de care pot beneficia din partea organismelor internaţionale. accepţiunea dată convertibilităţii. Noua arhitectură monetar-financiară internaţională Sistemele monetar-financiare anterioare nu au fost rezultatul unui singur text cu caracter de valabilitate şi aplicabilitate pentru toate statele lumii. Datorită faptului că toate aceste elemente reprezintă în primul rând componente ale sistemelor monetar-financiare naţionale ale statelor. instrumentele monetare acceptate ca mijloace de plată şi/sau rezervă monetară internaţională etc. ceea ce determină ca anumite ţări să deţină un rol precumpănitor sau chiar să blocheze luarea unor hotărâri. . De aceea. relaţiile monetar-financiare au evoluat spontan. ca măsurile adoptate de o ţară – în special de acele ţări a căror monedă este utilizată prioritar în plăţile internaţionale – să se repercuteze asupra celorlalte ţări. Dar. pentru ca mai târziu sistemul monetar internaţional să fie constituit dintr-o îmbinare de texte. În mod firesc.beneficiază de fonduri mai mici. . un loc însemnat a continuat să-l deţină elementul psihologic.valabilitatea cât mai largă şi îndelungată a hotărârilor luate. implică: .participarea activă şi egală a statelor la crearea şi funcţionarea sistemului. Ţările care au depus cote mari pot beneficia de trageri mai mari iar ţările sărace şi în curs de dezvoltare. Universalitatea. Luarea în considerare a acestor aspecte impune existenţa unor principii care să guverneze realizarea unei noi ordini monetar-financiare internaţionale: a). Se impune însă continuarea eforturilor de adaptare a arhitecturii sale la transformările permanente care au loc în domeniul monetar şi financiar. astfel încât să aibă capacitatea de a hotărî în numele şi în interesul tuturor statelor. Cota de participare la FMI constituie criteriul de repartizare a fondurilor. ca principiu fundamental al funcţionării unui sistem monetar internaţional.participarea tuturor statelor lumii atât la adoptarea deciziilor în acest domeniu. interdependenţele ce există între state determină. presupune: . în domeniul sistemului monetar naţional fiecare ţară doreşte să aibă o libertate totală în realizarea politicii sale monetare şi valutare în scopul promovării propriilor interese. Desfăşurarea relaţiilor monetar-financiare internaţionale. În acest conglomerat de acorduri şi practici. aranjamentul valutar adoptat pentru definirea valorii unei monede. Democratismul. indiferent de cadrul pe care îl îmbracă instituţionalizat sau nu .eliminarea oricăror tendinţe de dominaţie a unor state de către altele cu ajutorul instrumentelor monetar-financiare. problemă care izvorăşte din contradicţia ce există între caracterul internaţional al relaţiilor economice şi caracterul naţional al monedelor care sunt utilizate în derularea acestor relaţii. Iniţial. în etapa actuală.Prin aplicarea acestor politici şi coduri de conduită. la explozia extraordinară a tehnologiilor financiare şi monetare. care conduc la integrarea financiară ca pilon al integrării globale. regulile de comportament ale statelor într-un sistem monetar dat trebuie să fie recunoscute de toţi participanţii la relaţiile internaţionale ca având caracter echitabil. Aceasta este în fond una dintre cele mai dificile probleme pe care le are de rezolvat în funcţionarea sa un sistem monetar internaţional. într-un organism cu adevărat mondial. 1.restructurarea sistemului de luare a deciziilor în cadrul FMI. ştiut fiind că. puterea de vot este proporţională cu cota subscrisă la Fond.

el oferea un mecanism de consultare interguvernamental.chiar dacă se respecta principiul suveranităţii. de obicei ca răspuns la deficienţele apărute în procesul de ajustare. ordinea monetar-financiară internaţională trebuie să cuprindă şi principiul obligaţiei simetrice a tuturor ţărilor cu deficit sau excedent al balanţei de a lua măsuri de echilibrare. În vederea asigurării unui sistem coerent. locul principal ocupându-l evoluţia pe piaţă a cursului valutar. Pe plan mai general.c). În afară de influenţa negativă a dezechilibrelor balanţelor de plăţi asupra celorlalte componente ale sistemului (cursuri valutare. acestea sunt determinate de forţa cererii şi ofertei pe piaţă. o problemă ce trebuie soluţionată este cea a rezervelor valutare şi a lichidităţii internaţionale. pentru ca apoi să fie “împins” spre această funcţie un element imaterial (DST). De aceea. drepturile de vot erau alocate în raport cu cotele de participare la capitalul FMI şi nu pe baza principiului un stat-un vot. la un sistem de flotare astăzi. ci să creeze un cadru propice afirmării lor pe acest plan. Creşterea datoriei externe a ţărilor în curs de dezvoltare impune o nouă viziune asupra fluxurilor financiare. în special. în timp ce membrii se angajau la responsabilitate colectivă. Începând din anul 1978. din cel puţin trei puncte de vedere: ♦ utilizarea precumpănitoare a unor monede naţionale în relaţiile internaţionale nu trebuie să conducă la restrângerea sau imposibilitatea folosirii şi a altor monede în tranzacţiile internaţionale. eficace şi echitabil. modul în care anumite mijloace (DST) se atribuie şi se utilizează în relaţiile internaţionale constituie tot atâtea probleme ce trebuie rezolvate.sistemul respecta principiul suveranităţii naţionale. Alături de principiile prezentate. d). Limitele în utilizarea DST şi experienţa în domeniu au impus o serie de rezerve în utilizarea sa. Sistemul monetar internaţional de la Bretton Woods a fost inovator din cel puţin patru motive: . Un alt principiu care trebuie să guverneze sistemul monetar internaţional îl constituie necesitatea de a fi astfel conceput încât prin mecanismele sale să conducă la lichidarea decalajelor şi a sărăciei în lume. în contextul flotării generalizate. al eforturilor interne ale statelor. în general şi asupra creditelor şi dobânzii. în timp ce într-un sistem de rate fixe. . în multe ţări persistând regimurile de schimb fixe. Criza de lichiditate şi inegala repartiţie între ţări a acesteia au ca efect direct deteriorarea relaţiilor internaţionale. argint) la forme reprezentative (bancnote). structura rezervelor oficiale şi a lichidităţii internaţionale a ţărilor. .). care la rândul lor trebuie rezolvate. Soluţionarea unei probleme poate genera apariţia altor dificultăţi. ♦ eventualele hotărâri privind întărirea şi creşterea rolului instrumentului monetar internaţional DST nu trebuie să afecteze rolul şi importanţa monedelor naţionale.prin el. nu există garanţia că lucrurile vor rămâne aşa. Analiza evoluţiei sistemelor monetare scoate în evidenţă că acesta a evoluat de la forme materiale (aur. Prima problemă care se pune este aceea a etalonului monetar / aranjamentului valutar ca bază a sistemului monetar internaţional. în primul rând. . ♦ întărirea monedelor naţionale trebuie să fie rezultatul. care vizează: .hotărârile şi deciziile privind restructurarea sistemului monetar internaţional nu trebuie să contravină sau să ştirbească suveranitatea statelor în domeniul monetar-financiar. Respectarea independenţei şi suveranităţii ţărilor se impune ca un alt principiu de bază. deseori acestea au fost utilizate ca mijloc de expansiune economică a unor ţări asupra altora. acest sistem s-a modificat considerabil: de la un sistem de rate de schimb fixe pentru majoritatea valutelor. cooperarea monetară internaţională s-a realizat pentru prima dată pe o bază permanentă şi instituţionalizată. dar în acelaşi timp să presupună mecanisme financiare internaţionale care să sprijine ţările în acest proces. Aranjamentele valutare s-au modificat de-a lungul timpului. rezerve valutare etc. statele membre ale FMI îşi definesc valoarea monedelor lor pe baza aranjamentelor valutare. . autorităţile monetare sunt cele care intervin pe piaţa valutară pentru a preveni fluctuaţiile. deşi la nivel internaţional predomină ratele de schimb flexibile. de la controlul circulaţiei capitalului. la 11 . În prezent. Într-un sistem de rate de schimb flexibile. în domeniul balanţelor de plăţi.întărirea monedelor naţionale ale tuturor statelor constituie un obiectiv prioritar. restructurarea sistemului monetar internaţional comportă anumite schimbări care vizează mecanismele specifice acestuia. De-a lungul timpului.

. la un număr mare de state membre în prezent. la mijloc s-a delimitat un al treilea bloc ..6 În perioada cât a funcţionat corespunzător. Mulţi economişti văd sistemul monetar şi financiar internaţional actual ca o reînviere a celui creat în anul 1944. SUA îşi pot finanţa deficitele . 2004 Haugsth. Jandl.prăbuşirea regimurilor valutare şi comerciale în anii `30 şi războaiele mondiale. se nasc o serie de întrebări: Care este pasul pentru asigurarea flexibilităţii în economiile emergente? Cum poate sistemul ca întreg să-şi îmbunătăţească contribuţia la ajustarea dezechilibrelor de balanţă de plăţi? Ţinând cont de faptul că euro a devenit mai stabil şi economia japoneză s-a revigorat. ca răspuns la circumstanţe neobişnuite . prin transformarea economiilor în investiţii productive. În acest context. Succesul Chinei şi al Indiei în exportul de bunuri şi servicii este datorat. de fluxurile private de capital şi de pieţele emergente. sistemul monetar şi financiar internaţional a completat expansiunea puternică a comerţului. E. . dar centrul este acelaşi. Turbulenţa şi contagiunea crizelor de pe pieţele emergente au impus începând din anii `90 eforturi pentru îmbunătăţirea sistemului monetarfinanciar internaţional. Această ţară ar trebui să se îndrepte spre o mai mare flexibilitate a ratei de schimb. în parte. apărând astfel întrebarea dacă nu cumva comunitatea internaţională se îndreaptă spre un nou Bretton Woods. în condiţiile în care media mondială este de 3%. în timp ce periferia trebuie să ajungă din urmă centrul şi să-şi sporească exporturile. nu pentru a construi o revalorizare a monedei naţionale (în prezent. Crizele din Asia şi Argentina au provocat discuţii aprinse la nivelul comunităţii financiare internaţionale pentru accentuarea flexibilităţii ratelor de schimb. este posibil să asistăm la o diversificare a activelor de rezervă ale statelor lumii. faţă de 30% în anul 1990 şi 21% în 1970. 2004 6 Eichengreen. în principal în obligaţiuni de stat americane (80-90%). Walle. P. Multe ţări continuă însă să urmeze regimuri valutare cu rate de schimb fixe. unor monede supraevaluate. Sophia Antipolis European School of Business. 4 5 Eichengreen. B. O reformă a sistemului monetar-financiar de proporţiile celei care a avut loc în anul 1944 este o excepţie de la regulă. J. Acum. o apreciere cu 15% a renminbi poate distruge profiturile exportatorilor chinezi şi poate determina o scădere a productivităţii). Crizele financiare au demonstrat că integrarea economiilor emergente în sistemul monetar-financiar global aduce schimbări care nu au fost anticipate. Banca centrală a Chinei şi a Hong Kongului au cumpărat în perioada 2002-2004 obligaţiuni de stat în valoare de peste 100 miliarde USD. Pe de altă parte. pe baza menţinerii unei rate de schimb subevaluate. E. situându-se pe locul doi în lume după Japonia. Siegert. în special din Japonia şi China. Ca rezultat al sporirii investiţiilor străine directe cu 43% în anul 2004 şi reîntoarcerii capitalului. de la un grup restrâns de ţări care au fondat FMI. În acelaşi timp. B. Prima parte a anilor `90 ne aduce aminte de euforia provocată de beneficiile liberalizării financiare.„Monetary and Financial Reform in Two Eras of Globalization”. Santa Barbara. În prezent. NBER Conference on the History of Globalization.Europa. centrul era reprezentat de SUA iar la periferie se situau Europa şi Japonia. Astăzi. China este percepută ca o ameninţare deoarece se bucură de o creştere a exporturilor cu 35% în anul 2004 comparativ cu anul precedent şi înregistrează un ritm anual de creştere de 9%. în era globalizării. el a contribuit la creşterea economică globală şi a permis ţărilor lumii să adopte politici de creştere a standardelor de viaţă ale populaţiei. Băncile centrale din Asia de Est deţin în prezent circa 70% din rezervele valutare mondiale.4 În anii `60. în prezent Asia este cea care le utilizează foarte mult. NBER Working Paper. ci pentru a realiza un control al cererii agregate prin politica monetară implementată (controlul capitalului nu poate oferi segmentarea pieţei necesară pentru asigurarea obiectivelor interne şi externe). . 2001 12 . 10497. sistemul monetar internaţional are un centru şi o periferie: centrul are privilegiul de a emite moneda utilizată ca rezervă internaţională. No.şi datorită intervenţiei monetare a băncilor centrale din Asia. SUA.„China – An Assessment in the Light of the Asian Crises”. ca şi atunci. care poate avea efecte nefavorabile.bugetar şi de cont curent . China are rezerve valutare de 400 miliarde USD. Intrările masive de capital pot crea un „balon speculativ” clasic în economia chineză..pieţele financiare globale.5 Aşa cum Europa şi Japonia au beneficiat de rate de schimb fixe în anii `50-`60. a apărut o nouă periferie. Având în vedere complexitatea şi nesiguranţa care caracterizează lumea monetar-financiar contemporană. respectiv pieţele emergente din Asia şi America Latină. oferind pieţe financiare funcţionale şi deschise şi sisteme de plăţi eficiente. când riscurile şi costurile au devenit mai evidente. este nevoie de un sprijin suplimentar.„Global Imbalances and the Lessons of Bretton Woods”.. sistemul de la Bretton Woods pare să evoce o lume mai ordonată.

şi nu doar regionale . 13 . facilitarea accesului ţărilor mai puţin dezvoltate la resursele financiare şi stimularea dezvoltării economice şi sociale a ţărilor membre. Schimbarea reflectă extinderea fără precedent a integrării financiare. zonă monetară. Comentaţi posibilitatea instituirii în condiţiile actuale a unui nou sistem monetar internaţional de tip Bretton Woods.Experienţele recente scot la iveală slăbiciunile reale şi potenţiale ale sistemului monetar-financiar internaţional şi identifică noi provocări pentru factorii de decizie. Dacă fluxurile financiare sunt globale . ele urmărind promovarea cooperării financiare internaţionale. sistem monetar internaţional. Reforma monetară şi financiară este indicată atunci când există un consens asupra beneficiilor comerţului liber şi când problemele monetare şi financiare sunt văzute ca o ameninţare la stabilitatea sistemului global. criza Sistemului Monetar European ameninţa controlul devalorizărilor competitive şi se risca pierderea sprijinului politic pentru piaţa unică. care a şters graniţele între pieţele financiare naţionale şi internaţionale şi conduce la recunoaşterea faptului că măsurile de stabilizare a pieţelor financiare sunt premise ale stabilităţii monetare şi financiare internaţionale. Cuvinte cheie: uniune monetară. Instituţiile financiar-bancare internaţionale create de-a lungul timpului deţin un loc important în derularea şi orientarea fluxurilor monetare şi financiare internaţionale. DST. Pe de altă parte. aderarea la etalonul aur a fost privită ca fiind necesară şi suficientă pentru ca o ţară să devină activă pe pieţele financiare internaţionale. în momentul în care volatilitatea cursului valutar a influenţat negativ comerţul asiatic urmând criza regiunii în perioada 1997-1998. Odată cu extinderea şi adâncirea procesului de globalizare pe pieţele financiare internaţionale. Deşi integrarea pieţelor financiare şi cadrul instituţional şi legislativ în care operează impulsionează creşterea economică. Teama că dezordinea monetară ar putea provoca o reacţie protecţionistă violentă aduce în discuţie necesitatea reformei la nivel regional. acolo unde comerţul contează cel mai mult. Care au fost principiile sistemului monetar internaţional de la Bretton Woods? 2. rolul acestor instituţii a crescut semnificativ. Care sunt instituţiile financiare create ca rezultat al Conferinţei de la Bretton Woods? 4. în prezent aderarea la un standard monetar particular este văzută ca insuficientă. Europa a accelerat marşul spre uniunea monetară. sistemul continuă să fie vulnerabil la crize. Dacă în secolul al XIX-lea. Ce elemente noi aduce statutul modificat al FMI? 3.este nevoie de un răspuns global. Atunci când. la începutul anilor `90. Consensul larg înregistrat la sfârşitului secolului XX a fost cel referitor la beneficiile comerţului liber. Întrebări recapitulative: 1. atât la nivel de tehnologie cât şi de politică. factorii de decizie s-au arătat pregătiţi să vină cu reforme ambiţioase precum Iniţiativa Chiang Mai şi Fondul asiatic de obligaţiuni.

deschidere. durata. dezintermediere. Deschiderea presupune eliminarea frontierelor dintre pieţele financiare naţionale.formularea de opinii privind direcţia potrivită pentru sistemul monetar-financiar internaţional actual. Premise ale globalizării financiare Mobilitatea impresionantă a capitalului din ultimele decenii trebuie privită cu mai multă reticenţă. Conţinutul capitolului: 2.cunoaşterea cauzelor şi efectelor globalizării financiare. urmată de o reducere drastică până în anul 1945.2. având ca obiect creşterea libertăţii de inovare într-un sistem cu o concurenţă pură. globalizarea se caracterizează printr-o puternică expansiune a comerţului cu bunuri şi servicii şi. regimul fiscal sau obiectul acestora.înţelegerea implicaţiilor macroeconomice ale globalizării. Dezintermedierea este dată de posibilitatea operatorilor internaţionali de a acţiona direct pe pieţele financiare.de la cauză la efect - Obiective: . prin atenuarea sau suprimarea reglementărilor autoritare care tindeau să normeze strict funcţionarea şi accesul pe piaţa de capital. în comparaţie cu gradul de integrare al economiei globale. fluxurile de capital au atins noi dimensiuni ca urmare a crizei sistemului monetar internaţional de la Bretton Woods. fără a recurge la intermediari bancari şi financiari pentru efectuarea operaţiunilor de plasament şi de împrumut. piaţa de capital. Liberalizarea financiară se bazează pe regula celor „3D”: dereglementare.1.3. Înţelegerea implicaţiilor macroeconomice ale globalizării este crucială în formularea unei păreri privind direcţia potrivită pentru sistemul monetar-financiar internaţional actual. Rezumat: În sfera economică şi financiară. întrucât o experienţă similară a cunoscut economia mondială şi cu un secol înainte: creşterea accentuată a mobilităţii capitalului în perioada 18601914. piaţa valutară etc. Premise ale globalizării financiare 2.1. Factorii care au favorizat globalizarea au fost progresul tehnologic. Fenomenul de dereglementare a apărut la sfârşitul anilor `70 în SUA. Globalizarea financiară a fost favorizată atât de inovaţiile din domeniul tehnologic. a fluxurilor de capital. deschiderea lor spre exterior şi suprimarea graniţelor între diferitele compartimente existente în interiorul acestora: piaţa monetară. rolul şi libertatea de acţiune ale intermediarilor financiari şi să impună limite operaţiunilor de împrumut după natura. 14 .Capitolul 2 GLOBALIZAREA FINANCIARĂ .determinarea şi înţelegerea cauzelor crizelor financiare internaţionale şi a modalităţilor concrete de prevenire şi/sau de gestionare a acestora. Globalizarea financiară este tendinţa care a remodelat economia globală prin prisma elementelor urmărite de cei care au creat sistemul monetar de la Bretton Woods. creşterea capacităţii de procesare a informaţiilor şi măsurile de reducere a restricţiilor comerciale şi de liberalizare a mişcărilor de capital. mai recent. . La începutul anilor `70. cât şi de inovaţiile financiare. Globalizarea financiară este tendinţa care a remodelat economia globală prin prisma elementelor urmărite de cei care au creat sistemul monetar de la Bretton Woods. . în care un individ poate fi tot timpul la curent cu fluctuaţiile de preţuri înregistrate pe principalele pieţe şi poate executa operaţiuni în timp real pe oricare dintre ele. Inovaţiile tehnologice au contopit pieţele financiare ale lumii într-un sistem mondial unic. Decizia care a dat tonul dereglementării în domeniul financiarbancar a fost abolirea „reglementării Q” care din anul 1933 fixa un plafon al ratei dobânzii active pentru băncile americane. Rolul FMI în prevenirea şi gestionarea crizelor financiare 2. Globalizarea şi contagiunea crizelor financiare 2. . apariţiei inovaţiilor financiare şi mişcării generalizate de liberalizare şi globalizare economică.

cea mai mare parte a finanţărilor internaţionale se concentrează în ţările dezvoltate. ca procent din PIB sau ca variabilă financiară naţională. 2. Crizele financiare din anii `90 au demonstrat riscurile asociate volatilităţii pieţelor financiare globale. Procesul de globalizare financiară s-a produs pe fondul fluctuaţiilor ratelor dobânzii. noile instrumente financiare sunt ele însele factori de instabilitate. De asemenea. care de altfel au stat şi la baza izbucnirii crizelor financiare din ultimul deceniu. Criza valutară care a făcut să explodeze Sistemul Monetar European în perioada 1992-1993 ilustrează perfect acest lucru. îşi exprimă neîncrederea şi dezaprobarea. astfel încât acest proces să devină unul benefic. Proceedings of OeNB Workshops. Globalizarea şi contagiunea crizelor financiare Globalizarea financiară a determinat creşterea rapidă a activelor şi datoriilor în monede străine. autorităţile monetare nu pot face prea mult pentru a-şi apăra monedele proprii în faţa speculaţiei: rezervele valutare ale ţărilor dezvoltate reprezintă de două ori mai puţin decât valoarea zilnică a tranzacţiilor pe piaţa valutară. care au apărut la începutul anilor `80. De asemenea. 2004 15 . Inovaţiile financiare cele mai importante sunt: produsele derivate (contracte futures. Pe de o parte. Fluxurile comerciale şi de investiţii substanţiale determină reducerea preţurilor activelor. O lume a pieţelor de capital globale oferă recompense rapide pentru succesul ţărilor implicate şi al sistemului monetar internaţional. Estonia. fapt care scoate în evidenţă relaţia între globalizare şi instabilitate financiară. O piaţă de capital internaţională concurenţială ar fi trebuit să stimuleze creşterea eficienţei sistemului monetar-financiar. economii de scară şi adoptarea rapidă a noilor tehnologii. iar pe de altă parte. cea mai mare parte a inovaţiilor financiare au ca obiect protejarea agenţilor economici împotriva fluctuaţiilor preţurilor activelor financiare. 3. În câteva momente. În aceea ce priveşte alocarea capitalurilor între regiunile lumii.). creşterea şanselor. Deşi practic a avut loc o reducere a costurilor de finanţare. Reforma sistemului monetar-financiar internaţional trebuie să ţină seama de aceste restricţii.orice decizie de politică economică necorespunzătoare este sancţionată rapid.Apariţia de noi pieţe şi produse financiare în perioada 1970-1980 a fost rezultatul nevoilor financiare ale economiei mondiale şi dorinţei de a găsi o soluţie pentru eliminarea riscurilor legate de instabilitatea ratelor de schimb. dezvoltându-se mai întâi în SUA. nu trebuie uitat faptul că după criza datoriilor din anii `80. Pieţele sunt cele care decid acum dacă politicile economice naţionale sunt eficiente . a permis diversificarea poziţiilor de active străine nete. Globalizarea presupune nu numai noi oportunităţi. se poate dovedi periculoasă. opţiuni etc. în special la Chicago. Globalizarea poate aduce noi oportunităţi economiilor lumii. Lituania etc. cu un număr semnificativ de ţări emergente în calitate de creditor sau debitor net. Bulgaria. Există însă şi riscuri asociate globalizării şi liberalizării. investitorii din lumea întreagă.“60 Years of Bretton Woods – The Governance of the International Financial System – Looking Ahead”.) sau la fixitatea ratelor de schimb (optând pentru flotarea liberă sau controlată). Mobilitatea crescută a capitalului a condus la creşterea vulnerabilităţii în faţa speculaţiilor. care trebuie anticipate atât de ţările dezvoltate cât şi de cele în curs de dezvoltare. permiţând o reducere a costului de finanţare şi o mai bună alocare a capitalului între ţări şi sectoare de activitate. multe dintre ele neputând însă suporta costurile mari ale fluctuaţiilor cursurilor valutare. euroacţiuni şi eurocertificate de depozit). a ratelor dobânzii şi inflaţiei.2. care necesită o gestionare corespunzătoare. de aceasta au beneficiat corporaţiile multinaţionale şi instituţiile financiare şi mai puţin întreprinderile mici şi mijlocii. valorile mobiliare utilizate pe piaţa internaţională de capital (euroobligaţiuni. No. Ţările în curs de dezvoltare au răspuns la aceste tendinţe prin renunţarea la autonomia politicilor monetare (adoptând regimuri valutare de tip consiliu monetar . Principala funcţie a instituţiilor financiare internaţionale este în prezent aceea de a crea cel mai bun cadru pentru guvernarea globalizării. fără îndeplinirea în prealabil a unor condiţii minime. cursurilor valutare şi preţurilor titlurilor financiare.7 7 Oesterreichische Nationalbank . alertaţi în timp real de terminalele Reuters. Dereglementarea şi internaţionalizarea pieţelor financiare au avut drept consecinţă plasarea sub o strictă supraveghere a politicilor economice ale statelor lumii. de unde să rezulte o creştere mai rapidă a economiei mondiale. Liberalizarea deplină. timpurie şi într-un ritm prea rapid. în care toate economiile să câştige prin efecte de productivitate şi creştere. dar şi noi inegalităţi.Argentina.

Bazându-se pe o revenire rapidă. 52 Hazardul moral (engl. povara bugetară – creşterea valorii în peso a plăţilor de dobânzi pentru bonurile de tezaur – putând fi gestionată. guvernele G7 au încercat să analizeze aceste obiecţii. disponibilitatea imediată a finanţării oficiale. Aglietta. 9 8 16 . În baza acestor acorduri. dar nu şi pe cei care au cumpărat acţiuni sau alte titluri denominate în peso. La Reuniunea de la Halifax din iunie 1995. din care 20 miliarde USD de la Fondul de stabilizare valutară (US Exchange Stabilization Fund) şi 18 miliarde USD de la FMI. indezirabile. în sumă suficient de mare pentru o gestionare efectivă a şocurilor. Ed. pierzând jumătate din valoarea în dolari în mai puţin de două săptămâni. Trezoreria SUA şi FMI au constituit un pachet de finanţare oficială în valoare de 50 miliarde USD. criza monetară a Mexicului a devenit una a datoriilor. Au fost voci care l-au privit ca un precedent îngrijorător. guvernul mexican a emis bonuri de tezaur (tesobonos – instrumente de debit pe termen scurt răscumpărabile în peso dar denominate în dolari). al secretarului general al Partidului Revoluţionarilor. Pentru a limita reducerea rezervelor. La 20 decembrie 1994 a lărgit banda de fluctuaţie a cursului valutar.în scopul rezolvării crizelor. care să se bazeze pe creşterea supravegherii FMI şi punerea la dispoziţia participanţilor pe piaţă a mai multor date şi informaţii economico-financiare. M. Luis Donaldo Colosio. Mexicul a adoptat un set de măsuri pentru diminuarea deficitului de cont curent în 1995 şi pentru reducerea ratei inflaţiei la o singură cifră în anul 1997. La începutul anului 1995.Early Warning System). Pentru aceasta. Deprecierea peso a implicat o creştere a valorii în dolari a bonurilor de tezaur nerăscumpărate şi astfel o majorare a cheltuielilor bugetare pentru răscumpărarea lor. dar efortul său a eşuat. peso a scăzut prompt spre limita negativă a benzii. 2001. deoarece debitorii şi creditorii pot ajunge la concluzia că ei nu vor fi penalizaţi atunci când fac greşeli. Coresi. Deşi s-a evitat un eşec dezastruos. Banca Mexicului a trebuit să lase peso să floteze liber. Se impunea dublarea sumelor care se puteau împrumuta. S-au făcut o serie de recomandări. p.în scopul prevenirii crizelor.deţinerea de informţii incomplete sau inexacte despre un proces sau fenomen economic . pentru a asigura accesul rapid la finanţare atunci când apar crizele şi a putea să-şi sporească disponibilităţile în diferite situaţii. era necesar ca FMI să instituie un mecanism de finanţare de urgenţă. La acea dată. care priveau: . Bucureşti. A fost văzut de unii ca o creştere a „hazardului moral”9. Alţii au considerat acest ajutor ca fiind necinstit. ajutorul acordat Mexicului a fost aspru criticat. intrările de capital au rămas în continuare prea mici pentru a acoperi deficitul mare de cont curent iar rezervele valutare au început să scadă. Trezoreria SUA a cerut aprobarea Congresului american pentru a acorda asistenţă financiară Mexicului. Această sumă a ajutat Mexicul pentru răscumpărarea întregului stoc de bonuri de tezaur emise. Ele au cerut măsuri pentru reducerea riscului unor viitoare crize şi pentru susţinerea FMI – sporirea resurselor şi îmbunătăţirea procedurilor sale – care să contribuie decisiv la prevenirea apariţiei altor crize. a fost urmat de scăderea dramatică a pieţei de capital şi de pierderi mari de rezerve. Noul guvern mexican ales a urmărit devalorizarea puternică a peso. dezvoltarea unui „sistem de avertizare timpurie” (EWS . depăşind dublul limitei normale de finanţare ca ţară membră. acesta depreciindu-se rapid. când intrările de capital s-au oprit brusc după asasinarea candidatului la preşedinţie din partea Partidului Revoluţionarilor. . chiar şi printre cei care l-au aprobat. dar rezervele valutare erau prea mici pentru a-l proteja. autorităţile mexicane au refuzat să ia măsuri corective. În acel moment. din punctul de vedere al partenerului de tranzacţie. ci din balanţa mişcărilor de capital. deoarece proteja împotriva pierderilor o anumită clasă de investitori (cei care au cumpărat bonuri de tezaur). investitorii nu mai erau dispuşi să transforme în alte creanţe deţinerile lor. Acordurile generale de împrumut (GAB . În faţa riscului crescut al crizei mexicane. deoarece FMI nu are suficiente resurse pentru a oferi asistenţă financiară pe scară largă altor ţări aflate în criză. împrumuturile se contractau în monedele ţărilor creditoare care erau cele mai utilizate în tranzacţiile celorlalte ţări membre şi erau utilizate pentru rezolvarea dezechilibrelor de balanţă de plăţi care nu proveneau din balanţa comercială. Mexicul nu a putut însă să răscumpere rapid întreaga cantitate de bonuri de tezaur în circulaţie la acea dată şi nu a putut converti în dolari sumele în peso plătite către deţinătorii de titluri ajunse la scadenţă. asymetric information) .şi constă în angajarea în operaţiuni imorale. un al doilea asasinat. În aceste condiţii. de exemplu să impună restricţii de politică monetară sau să treacă la o devalorizare a peso. moral hazard) este o problemă creată de asimetria de informaţii după realizarea unei tranzacţii (engl.General Arrangements to Borrow) au fost încheiate în anul 1962 între FMI şi guvernele sau băncile centrale ale G10. prin lărgirea comitetelor de împrumut şi creşterea numărului de participanţi.Criza mexicană a început în martie 1994.8 În septembrie 1994. Investitorii erau dispuşi să le transforme în alte creanţe. . Contribuţia Fondului a fost cea mai mare din istorie.„Macroeconomie financiară”.

adesea plasate pe termen scurt în scop speculativ.protejează debitorii de costurile unui management defectuos al datoriei şi creditorii de costurile unei asumări necorespunzătoare a riscurilor. s-a încurajat adoptarea unor standarde prudenţiale în economiile emergente şi s-a solicitat cooperarea cu autorităţile naţionale de supraveghere. La acel moment. Consiliul guvernatorilor poate solicita activarea acestor acorduri. cu o deteriorare graduală a condiţiilor economice şi financiare. Rezultatul pierderii de rezervă a fost foarte rapid. a continuat consultările între organismele de conducere şi guvernele ţărilor care aveau nevoi urgente de asistenţă şi a început să instituie standarde statistice pentru a asigura publicarea rapidă a datelor economice şi financiare. ca urmare a şocului produs de asasinarea candidatului la preşedinţie. Întreprinderile şi băncile asiatice au început să cumpere dolari şi yeni pentru a-şi onora obligaţiile scadente. G7 a cerut insistent adâncirea cooperării între autorităţile responsabile cu supravegherea instituţiilor financiare internaţionale. ea a fost de asemenea atinsă de criză. Morris Goldstein a propus dezvoltarea standardelor bancare internaţionale. Malaezia şi Indonezia au fost primele afectate iar când Taiwanul şi-a devalorizat moneda proprie pentru a pune capăt crizei. dar nu a fost neglijată. primul furnizor de fonduri pentru ţările emergente din sud-estul Asiei. . Utilizarea fondurilor oficiale pentru restituirea datoriilor contravine principiului distribuţiei echitabile a sarcinii şi nevoii de conservare a resurselor financiare oficiale.New Arrangements to Borrow). băncile centrale şi-au sacrificat rezervele valutare. criza asiatică nu a pornit ca cea din Mexic. criza asiatică s-a răspândit spre Hong Kong şi Coreea. Atunci când cererile de finanţare de la Fond cresc. Astfel. Noile acorduri de împrumut au fost utilizate pentru prima dată în anul 1999. Acordurile generale de împrumut au ajuns la o schemă care sporea capacitatea de creditare a FMI la 34 miliarde DST. capitalurile. În acest sens.protejarea sistemului monetar-financiar internaţional prin adâncirea cooperării internaţionale în materie de supraveghere a instituţiilor şi pieţelor financiare. care a publicat la sfârşitul anului 1997 versiunea finală a „Principiilor supravegherii bancare”. la Reuniunea de la Lyon din anul 1996. 17 . Capitalurile au început atunci să părăsească ţara iar speculatorii internaţionali să mizeze pe căderea monedei naţionale. În primul rând. pe care înainte le reînnoiau foarte uşor. ca urmare a speculaţiilor. Liberalizarea financiară a fost în acelaşi timp factorul şi vectorul de difuzare a crizei. Pe data de 2 iulie 1997. Unele dintre aceste recomandări au fost implementate rapid. Dacă criza asiatică din perioada 1997-1998 a fost sau a devenit o criză a datoriilor de tip mexican. În ceea ce priveşte Japonia. într-o lună pierzând 25% din valoarea sa faţă de dolar. Problemele băncilor şi altor debitori privaţi au fost exacerbate de deprecierea continuă a monedelor naţionale. Colapsul monedei tailandeze a produs şocuri neaşteptate în alte ţări asiatice: Filipine. În al doilea rând. În schimb. băncile străine au cerut rambursarea creditelor pe termen scurt. pentru a ajuta sistemul monetar-financiar internaţional când acesta se confruntă cu situaţii excepţionale care îi ameninţă stabilitatea. Ţările lumii trebuiau încurajate să-şi înlăture restricţiile de pe pieţele de capital iar instituţiile financiare internaţionale trebuiau să le ajute să-şi creeze structuri proprii de supraveghere. Recomandarea privind supravegherea sistemului monetar-financiar internaţional nu a condus rapid la rezultate vizibile. Criza asiatică. bahtul – monedă legată de dolar – s-a prăbuşit. Celelalte monede asiatice au început să se deprecieze şi ele.revizuirea aspectelor legale şi de altă natură ridicate de criza datoriilor. FMI a adoptat un mecanism de finanţare de urgenţă. Fluxurile masive de capital care sau îndreptat spre sud-estul Asiei au format un „balon speculativ”. Thailanda – ţară în care a început criza – se confrunta. De asemenea. acest obiectiv fiind în atenţia Comitetului de la Basel. guvernele asiatice nu înregistrau datorii mari în monedă străină. pe de o parte din cauza ieşirilor masive de capital şi pe de altă parte. pentru a completa finanţarea acordată Braziliei. Există două diferenţe majore între aceste crize. cu mai mult de un an înainte. Pentru lărgirea acestor acorduri. fără a se preocupa de slăbiciunea economiilor locale. precum şi clarificarea rolului şi responsabilităţilor acestora. 25 de ţări membre ale FMI au convenit să introducă Noile acorduri de împrumut (NAB . Balonul imobiliar şi bursier acumulat în anii de creştere devenea ameninţător. La sfârşitul anului 1996. au plecat la fel de repede cum au venit. utilizarea frecventă a finanţării la scară largă poate duce la creşterea „hazardului moral” de partea debitorului şi a creditorului . De asemenea. Raportul Rey al G10 din anul 1996 nu a impus asistenţa financiară la scară largă a debitorului – strategie adoptată în cazul crizei mexicane – precizând că acest tip de sprijin este garantat doar în circumstanţe excepţionale. Acest balon a explodat brusc şi pieţele financiare interconectate au amplificat şocul. Pentru a le ajuta. constatările Raportului Rey au avut influenţe asupra politicilor adoptate. Deficitul de cont curent al Thailandei era de 8%. Ca şi în Mexic. aşa că nu exista riscul unor crize de datorie externă.

Banca Asiatică de Dezvoltare şi alţi creditori. de 11.4 miliarde USD.100 miliarde USD au fost alocaţi pentru Asia.8% din PIB în anul 1999 prin măsuri de creştere a colectării veniturilor bugetare. dar au început să realizeze că se confruntă cu un alt risc – Rusia putea eşua şi acest lucru s-a întâmplat în luna august 1998. constituind însă şi cel mai controversat aspect al acestei implicări. Problema scoasă la lumină de această criză . Chiar şi după prima tranşă din finanţarea oficială. Efortul a fost mai mare pentru restructurarea şi transformarea datoriilor pe termen scurt ale băncilor coreene. Pachetul financiar pentru Thailanda a fost în valoare de 17 miliarde USD. Instituţionalizarea finanţării pe scară largă a fost rezultatul implicării Fondului în Asia. pentru Indonezia de 36. În anul 1998. de către FMI. În decembrie 1997 a creat Facilitatea rezervei suplimentare (SRF . Secretarul Trezoreriei SUA. Cei din afară explicau că Rusia este „prea nucleară” pentru a eşua. Coreea şi Indonezia nu a fost suficientă pentru a stopa criza. Dezastrul a fost atât de mare încât nici intervenţia FMI în Thailanda. FMI a aprobat pentru Rusia o finanţare în valoare de 11. împreună cu Banca Mondială. De asemenea.Supplemental Reserve Facility) pentru a oferi asistenţă financiară pe scară largă ţărilor membre care se confruntau cu o pierdere rapidă şi importantă a încrederii pieţei. De fapt. Atunci când Rusia nu şi-a mai respectat promisiunea făcută în iulie. majoritatea garantate de Guvernul coreean. băncile centrale şi guvernele din statele dezvoltate au cerut insistent convertirea restului creanţelor asupra băncilor coreene. Fiind nevoit să declare că Mexicul şi Thailanda se confruntau cu probleme excepţionale pentru a le permite să obţină finanţare în sume neobişnuit de mari. când guvernele din majoritatea statelor dezvoltate au propus o serie de reforme menite să prevină viitoarele crize şi să le rezolve mult mai eficient pe cele care apar.2 miliarde USD. în special a împrumuturilor pe termen scurt ale băncilor comerciale. Şi de data aceasta.a impus reglementarea prudenţială a împrumuturilor externe. acestea erau semne de întrebare pentru credibilitatea unor astfel de angajamente. de către statul federal) posibilitatea de a le converti în obligaţiuni denominate în valută.2 miliarde USD iar 4. prăbuşirea bahtului thailandez a fost văzută la început ca o proastă funcţionare a sistemului şi nu ca un prevestitor al unor probleme mai grave. Criza din Rusia. incluzând contractele la termen în valută. dar programul a fost aprobat în ciuda rezervelor guvernelor vestice. s-a obligat să restructureze sistemul bancar şi să crească scadenţa datoriei publice. În iulie 1998. Având în vedere performanţele anterioare ale Rusiei. băncile creditoare acceptând această situaţie. 18 . Această intervenţie a reprezentat o încercare târzie şi limitată de a transforma datoria în monedă străină a băncilor tailandeze. Robert Rubin insista în legătură cu necesitatea modificării arhitecturii sistemului monetar-financiar internaţional.1 miliarde USD iar pentru Coreea de 58. prima tranşă s-a epuizat în două săptămâni. după criza financiară din Mexic din perioada 1994-1995. Guvernul rus a promis să reducă deficitul bugetar de la 5. FMI a refuzat să elibereze a doua tranşă. Alocările prin acest mecanism trebuie rambursate mult mai repede comparativ cu cele normale. reflectată în presiuni asupra contului de capital şi rezervelor. Mulţi au reuşit să-şi acopere riscul valutar prin vânzarea rublelor către băncile ruseşti. iar rezervele Coreei au scăzut cu 1 miliard USD pe zi. care putea să fluctueze mai puţin decât cu două săptămâni înainte. după aceea fiind nevoită să restructureze datoria în monedă străină. De asemenea.mişcările speculative de capital pe termen scurt . a devalorizat rubla. Fondul a trebuit să reglementeze tragerile de mare valoare. Cei din interior au făcut mai mult un pariu: cu bani nu se poate cumpăra mai multă reformă reală dar se poate cumpăra supravieţuirea reformatorilor înşişi.6% la 2. Această nevoie a fost identificată cu trei ani în urmă. Criza asiatică a adus o serie de inovaţii la nivelul FMI. Din nefericire. iar rata de dobândă este mai mare. comunitatea internaţională a jucat rolul de „pompier” pentru a preveni un dezastru mondial . Pentru a evita eşecul. nu au putut cumpăra timpul. de două ori mai mult decât pentru Mexic în perioada 1994-1995. În plus. Rusia a anunţat în schimb restructurări unilaterale ale datoriei în ruble. Răspunsul oficial a fost similar în ambele cazuri . Băncile japoneze au fost de acord să nu reducă creanţele rămase asupra corespondentelor tailandeze. Convertirea voluntară a datoriei a redus nesemnificativ datoria publică pe termen scurt iar investitorii străini au început să se întrebe dacă acea datorie se putea converti. impunând un moratoriu de 90 de zile privind plăţile datoriei private. oferind deţinătorilor de certificate de trezorerie (GKO – titluri de stat pe termen scurt emise în ruble.8 miliarde USD au fost disponibilizaţi imediat. ele au căzut de acord să convertească 24 miliarde USD din creanţele pe termen scurt în obligaţiuni cu scadenţă de 1-3 ani. Ei au luat în calcul decizia FMI din iulie 1998 ca dovadă că Rusia va fi ajutată şi au continuat să cumpere certificate de trezorerie.Spre deosebire de moneda mexicană.finanţare oficială masivă în Asia. băncile străine au continuat să stopeze creditarea.

fără să reaprindă inflaţia. dar situaţia economică a continuat să se deterioreze şi ţinta nu a putut fi atinsă. Argentina a intrat pe o spirală recesionistă care s-a agravat continuu.Contingent Credit Lines) pentru a ajuta ţările membre a căror economie este fundamental sănătoasă şi bine gestionată. în cea mai mare parte pe termen scurt. FMI a fost sceptic cu privire la convertibilitate. cu o excepţie determinată de „criza Tequila”. În ianuarie 1999 s-a trecut la restructurarea serviciului datoriei. opoziţia congresului a blocat planul guvernului de reformare a sistemului de securitate socială. După trecerea la convertibilitate. Cea mai mare parte era faţă de rezidenţi.În anul 1999. rata inflaţiei a scăzut de la 2700% la 3% şi PIB real a crescut cu 4% pe an. 364 19 .3% din PIB în 1997 şi se aştepta să ajungă la 8% în 1998. Ecuador în 2000). Chiar şi cei care au criticat pachetele de finanţare pe scară largă au recunoscut că suma de 41 miliarde USD mobilizată pentru Brazilia a contribuit la amânarea devalorizării monedei proprii (real brazilian) pentru un moment mai favorabil. ratele de dobândă au crescut şi Brazilia a trecut la un regim valutar de flotare. Piaţa muncii nu a fost suficient de flexibilă pentru a facilita deflaţia fără a se intra într-o perioadă de recesiune. fiind considerată un model pe care alte economii emergente să îl urmeze. Cauzele principale ale acestei crize au fost: slăbiciunile sistemului fiscal. A făcut acest lucru înainte de a-şi epuiza rezervele valutare sau de a utiliza foarte mult din cei 41 miliarde USD alocaţi. au fost anunţate noi măsuri fiscale. în decembrie 2000 fiind aprobat un pachet de finanţare oficială (7 miliarde USD de la FMI şi 5 miliarde USD de la Banca Mondială). Într-o perioadă de patru ani după introducerea Planului Real. care au cauzat o schimbare puternică a percepţiei riscului de către investitori în economiile emergente. După o perioadă scurtă de aparent succes. creşterea nesusţinută a datoriei publice. şomajul crescând şi sărăcia rămânând ridicată. La început. Dar din nou a intrat în încurcătură. . instabilitatea politică şi şocurile externe. În decembrie 1998. dar care se confruntă totuşi cu dezechilibre excepţionale ale balanţei de plăţi. având în vedere performanţa economică mai slabă decât se aştepta. Ieşirile de capital au reînceput. Problemele au început cu mult înainte de criza din Rusia. Economică. situaţia economică a ţării s-a deteriorat mai mult. economia Argentinei s-a dezvoltat foarte bine. dar abilitatea Argentinei în timpul „crizei Tequila” a convins Fondul. dar nu poate rezolva problemele de competitivitate şi pe 10 Stiglitz. Argentina devenise atracţia comunităţii internaţionale. Disciplina monetară nu a garantat disciplina fiscală. Rata dobânzii de referinţă a fost majorată la 43%. J. iniţial în limitele unei benzi şi apoi liberă. programul a început să iasă din tipar. dar aceştia şi străinii erau îngrijoraţi de rata la care a ajuns datoria. Întrebarea care se punea atunci era dacă Brazilia. Criza din Brazilia din perioada 1998-1999 a reafirmat angajamentul FMI de salvare a fiecărui debitor. Dacă în luna august 1998. în special a FMI. Cu toate acestea. după criza din Rusia şi confuzia creată de aceasta. 2003. obţinând o finanţare oficială de valoare mare. Criza din Argentina. Brazilia a reuşit să oprească ieşirile de capital prin creşterea ratei dobânzii şi un pachet fiscal ambiţios care nu a fost în totalitate implementat. Dolarizarea poate contribui la reducerea riscului deprecierii monedei naţionale şi la creşterea încrederii investitorilor. Ed. În vara anului 1998. deşi nu a necesitat asistenţă multilaterală de mare valoare până la începutul anului 2000 (7 miliarde USD de la FMI). În anii `90. cel puţin cât exista accesul pe pieţele de capital. Fondul a monitorizat şi a ajutat Argentina pe toată perioada ultimului deceniu al secolului XX. Primăvara anului 1998 a reprezentat punctul de cotitură pentru Argentina. ea situându-se la 6. a intrat în criză la un moment mai puţin turbulent. Brazilia s-a obligat încă o dată să-şi rezolve problemele fiscale. FMI a creat Facilitatea liniilor de credit preventive (CCL . una din problemele cronice ale ţării.„Globalizarea – speranţe şi deziluzii”. Argentina s-a confruntat cu o serie de şocuri externe. crescând scadenţa datoriei publice. în special criza din Rusia. s-a cerut ajutorul FMI care a mobilizat 41 miliarde USD. ieşirile de capital erau de 12 miliarde USD. Bucureşti. o mică parte a populaţiei a beneficiat de pe urma succesului economic înregistrat în anii `90. În ciuda creşterii rapide a stabilităţii macroeconomice. devenind astfel vulnerabilă la confuzia creată de criza din Rusia. p. sprijinind politicile macroeconomice şi reformele structurale implementate. generate de mişcări bruşte şi necontrolate ale pieţelor de capital prin propagarea efectelor unei crize financiare internaţionale. ele au ajuns în septembrie la 19 miliarde USD. O suplimentare de fonduri a fost aprobată în septembrie 2001. El Salvador în 2001) sau pentru prevenirea crizelor (de exemplu. Brazilia semăna însă puţin cu Rusia – avea o datorie publică însemnată. FMI a încurajat Argentina să-şi lege moneda naţională de dolarul american.10 În general. costurile şi beneficiile dolarizării depind de caracteristicile ţării care adoptă un astfel de regim valutar: dolarizare pentru consolidarea reformei (de exemplu.

sub auspiciile FMI păstrându-se totuşi un anumit nivel de cooperare. căderi ale cotaţiilor bursiere şi ale cursurilor valutare în ţările Europei Centrale şi de Est. IMF Working Paper. . Aceste crize au raţiuni mai complexe. Spre deosebire de anii `30. Rolul FMI în prevenirea şi gestionarea crizelor financiare Primele crize sistemice majore – prăbuşirea sistemului monetar bazat pe etalonul aur-devize şi pe fixitatea cursurilor valutare – au fost surprinzătoare. atacuri speculative însemnate asupra Braziliei. 2. De exemplu. Reacţiile operatorilor pe o piaţă considerată directoare se repercutează imediat asupra celorlalte pieţe financiare.11 Globalizarea financiară presupune un risc de instabilitate globală rezultat din disfuncţionalităţi ale sistemelor financiar-bancare naţionale. sănătatea sistemului financiar.noi sau viitoare membre ale UE .. căderea puternică a indicilor bursieri şi reducerea rezervelor valutare. Turcia şi Africa de Sud. a crizei ruse. sub diverse manifestări: crize financiare puternice în Indonezia şi Rusia soldate cu devalorizări puternice ale monedelor naţionale şi un moratoriu asupra plăţilor Rusiei. Rusia. băncile naţionale solvabile putându-se contamina de la una străină insolvabilă. În anul 2002. legarea fixă a cursului monedei este necesară doar dacă există flexibilitate a preţurilor şi politici fiscale prudente. informaţia se difuzează în timp real de la un capăt la altul al globului. în principal prin intermediul unui potenţial sporit de propagare internaţională a crizelor. iar apoi asupra întregii economii mondiale.se poziţionează global pe scena economică internaţională. Indonezia. O consecinţă a globalizării financiare o reprezintă „efectul de contagiune”. Malaezia. o astfel de recomandare pare să nu mai fie valabilă. Stabilitatea macroeconomică. ţările Americii Latine. valoarea poziţiei debitoare nete a SUA este foarte sensibilă la mişcarea relativă înregistrată pe pieţele de acţiuni din SUA şi pe cele din afara SUA şi produce oscilaţii ale cursului valutar al dolarului american. Thailanda. generând schimbări în evaluarea poziţiilor investiţionale existente.cele fiscale. Lecţiile desprinse din contagiunea crizelor financiare au impus estimarea vulnerabilităţii externe a unei ţări înainte de a se hazarda spre liberalizarea mişcărilor de capital. 2003 20 . sistemul monetar-financiar internaţional a fost expus la un şir de crize. Un exemplu în acest sens este criza financiară asiatică din perioada 1997-1998. Succesiunea crizelor din anii ’90 – Mexic. Se poate spune că această criză a stat la baza declanşării unei serii de crize financiare pe pieţele latino-americane. transparenţa politicilor guvernamentale şi modul de guvernare s-au dovedit a fi elemente esenţiale pentru participarea la piaţa globală. Cert este faptul că aceste crize nu s-ar fi dezvoltat până la un nivel incontrolabil şi nici nu s-ar fi propagat dacă nu ar fi fost supuse expunerii la pieţele de capital globale. Milesi-Ferretti. 11 Lane. Dacă după criza din Asia FMI a susţinut că ţările lumii ar trebui să adopte regimuri valutare cu rate de schimb fixe sau de tipul flotării controlate. Coreea. În primul rând. Criza din Argentina a scos la iveală două învăţăminte importante. 5. Hong Kong. Pe baza mijloacelor moderne de comunicare. deoarece pieţele financiare sunt puternic interconectate. relaţiile monetare nu au degenerat într-un haos total. Şocul provenind din Rusia s-a soldat cu deprecierea monedelor.„Financial Globalization and Exchange Rates”. directe sau indirecte. dar FMI a fost condamnat pentru rolul său în crizele financiare de la jumătatea anilor `90. în urma dezastrului înregistrat în Argentina. Pieţele emergente au fost mai grav afectate decât pieţele mature. temerile în legătură cu solvabilitatea naţională au dus la falimentul unor bănci. Turcia. În Argentina. al cărei focar l-a constituit Thailanda. În al doilea rând. dar care s-a extins cu repeziciune asupra tuturor economiilor asiatice. Mai târziu. nu este indicată izolarea sectorului financiar privat de riscul de ţară.3. care ţin de interacţiunile existente între politicile naţionale şi sistemul monetar-financiar internaţional. P. Fluctuaţiile preţului activelor şi ale cursului valutar afectează direcţia şi mărimea fluxurilor nete de capital. G. ele nu au fost în totalitate la adăpostul contaminării. No. Brazilia şi Argentina – i-a determinat pe unii analişti să considere crizele financiare ca fiind un rezultat inevitabil al globalizării. Acesta a rezultat din vulnerabilitatea sporită a ţărilor emergente şi din persistenţa dezechilibrelor structurale. autorităţile din Argentina aveau de ales între costurile economice şi politice ale restricţiilor sistemului monetar-financiar şi instabilitatea potenţială a cursului valutar şi ratei inflaţiei. Cu toate că ţările Europei Centrale şi de Est . la începutul anilor `80. Extinderea oportunităţilor de investiţii în ţările în curs de dezvoltare a fost însoţită de o creştere a riscului de ţară.

lipsa de transparenţă. consens care a marcat o abordare complet diferită a problemei dezvoltării şi stabilităţii economice. În prezent. După crizele din Asia şi Rusia s-a repus în discuţie regândirea sistemului monetar-financiar internaţional. J. mai ales ale SUA. .stabilit între FMI. factori de decizie şi organizaţii neguvernamentale au criticat deopotrivă FMI pentru că a sprijinit liberalizarea rapidă a contului de capital şi politicile care serveau în principal interesele creditorilor. Astfel. sursele lor putând fi regăsite în sectorul public. Coresi. Creşterea îndatorării publice finanţate prin aportul de capital bancar a devenit nesustenabilă în urma accelerării inflaţiei şi supraevaluării cursurilor valutare. În multe din aceste cazuri. Gestionarea acestor crize nu presupune substituirea finanţării private oprite pentru perioade îndelungate. supravegherea FMI nu a fost una cu rol de prevenire (ex ante) şi nici una transparentă.ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi existat FMI? Pe de altă parte.Având în vedere diferenţele de natură ale acestor crize. nu se poate însă exagera . 2003. 46 21 . Criza asiatică se înscrie între modelele de a treia generaţie. simultan cu acreditarea FMI pe post de tutore al politicilor economice şi de furnizor de finanţări în cadrul ajustării structurale. ci recâştigarea încrederii pieţelor şi împiedicarea contaminării. ea găsindu-şi sorgintea în însuşi sistemul financiar. fiind acuzat de faptul că operaţiunile pe care le derulează nu sunt cunoscute în amănunt. subordonată intereselor ţărilor dezvoltate. respectiv incompatibilitatea între dezechilibrul finanţelor publice şi constrângerile externe. Există opinii care susţin că o criză în SUA sau Japonia 12 13 Aglietta. Trăsătura comună a acestor crize a fost aceea că au crescut în slăbiciuni la nivelul politicilor economice naţionale. Printre criticile aduse Fondului se numără: . Academicieni. dar fervoarea ce a caracterizat perioada imediat următoare lansării crizelor s-a stins în ultimul timp. Mecanismul pus la punct pentru administrarea crizelor de primă generaţie a fost validat prin Consensul de la Washington . accentuând slăbiciunile economiei naţionale şi ale sectorului financiar sau întrebându-se în legătură cu inconsistenţa politicilor economice într-un regim de cursuri fixe. de exemplu în ceea ce priveşte liberalizarea contului de capital. M. S-au înmulţit criticile la adresa sa. există tentaţia de a le clasifica pe generaţii. În ultimii 20 de ani. Fondul a reacţionat şi a modificat unele politici. Ed. 186 Stiglitz. dinamica lor fiind independentă de dimensiunile macroeconomice observate. FMI se află în faţa unor noi provocări. . a prelungit scadenţa. În acest scop s-a format Forumul pentru Stabilitate Financiară.dobândirea unei puteri mult prea mari. care riscă să scape de sub control. . accentuate de fluxurile internaţionale de capital şi adesea în combinaţie cu regimul cursurilor fixe nesusţinute. Bucureşti. Specificul dinamicii crizei este dat de interdependenţa riscurilor. şi-a adjudecat rolul de intermediar financiar care s-a dovedit incompatibil cu crizele de a treia generaţie. p. Economică. FMI este incapabil să facă faţă unei crize declanşate în interiorul sistemului. pentru că nu a acordat atenţia cuvenită intereselor de stabilitate şi creştere şi pentru că nu a fost suficient de deschis la sfaturile din afară. p.aplicarea unei reţete unice în materie de tranziţie nu a condus la o creştere economică în ţările sărace şi în tranziţie. datorită „efectului de contagiune”. Bucureşti. condus de oficialul cu poziţia cea mai înaltă la Banca Reglementelor Internaţionale.„Macroeconomie financiară”. FMI a dezvoltat o serie de facilităţi de finanţare. Factorii determinanţi ai acestor crize erau de natură macroeconomică. oferindu-se opiniei publice doar informaţii sumare.în calitate de instituţie centrală a Sistemului Monetar Internaţional.12 Crizele anilor `80 au fost considerate modele de primă generaţie. a lărgit permanent limitele accesului la resursele sale. Ed.13 Este o doctrină care glorifică liberalizarea financiară. 2001. îndatorând ţările afectate în scopul de a salva băncile internaţionale care au garantat creditele plasate în economia acestor ţări. programele FMI trebuie să realizeze un compromis viabil între ajustare şi dezvoltare. pe diferite pieţe şi în diferite ţări. instituţiile de la Bretton Woods s-au confruntat cu o serie de incidente financiare. . criza obligaţiunilor din 1994) sunt crize de piaţă. . Argumentul adus în acest sens este intervenţia FMI în criza asiatică. Deşi unele critici sunt justificate. ca de exemplu în timpul crizei din Rusia. Crizele de a doua generaţie (de exemplu. Analiştii economici consideră că în cazul ţărilor în tranziţie şi sărace.cu privire la politicile „bune” pentru ţările în curs de dezvoltare.„Globalizarea – speranţe şi deziluzii”. Acestea au indus dezechilibre şi vulnerabilităţi sistemice care au fost evidente în crizele financiare din Mexic sau Asia de Est şi perturbaţii financiare. Banca Mondială şi Trezoreria SUA . considerându-se că este o instituţie privată.

Pe baza experienţei mai multor ţări a apărut un consens în legătură cu cadrul general de orientare al diferitelor politici. de progresul economic al ţării sau de bunăvoinţa autorităţilor de a urma sfaturile sale. Pe lângă găsirea unor mecanisme efective de prevenire şi management al crizelor. 2004 22 . FMI trebuie să aloce fonduri limitate pentru asistenţa financiară în aceste ţări. deschiderea către comerţul internaţional şi investiţii. Fondul se concentrează pe identificarea vulnerabilităţilor .de exemplu. FMI are încă un rol important de jucat în privinţa reducerii riscurilor şi eşecurilor financiare. În mandatul său de supraveghere.şi solicită statelor membre să aibă în primul rând capacitatea instituţională şi un sector financiar puternic. cu un anumit nivel de supraveghere. calmează piaţa şi permite monedelor în dificultate să revină la un curs normal. stabilitatea preţurilor şi a cursului valutar. constituindu-se într-unul dintre cele mai vulnerabile canale de transmisie a crizelor la nivel regional şi global. FMI trebuie să încerce să prevină situaţiile de genul celor în care ţările lumii să devină dependente de finanţarea pe care el o oferă. care serveşte scopului creşterii economice durabile şi poate ajuta la prevenirea crizelor. dar şi în determinarea unor noi jucători să intre pe piată. reforme structurale pentru facilitarea dezvoltării. Se impune astfel orientarea ţărilor în dezvoltare spre maximizarea beneficiilor globalizării prin minimizarea costurilor. Aceste politici includ. cum ar fi eradicarea sărăciei.14 Toate acestea se pot constitui în elemente ale strategiei de prevenire a crizelor angajată de FMI.“60 Years of Bretton Woods – The Governance of the International Financial System – Looking Ahead”. Ţările care beneficiază de programe de sprijin de la Fond de ani de zile sau de decenii nu demonstrează succesul instituţiei. De aceea mulţi experţi consideră necesară realizarea unor mecanisme flexibile care să permită intervenţia FMI în cazurile de urgenţă de tipul crizei asiatice. dezvoltarea unei economii de piaţă competitive. 14 Oesterreichische Nationalbank . asigurarea unor finanţări externe pentru susţinerea creşterii economice şi reducerea sărăciei. Crizele din Mexic. comunitatea internaţională trebuie să facă faţă şi altor provocări. Aceasta necesită sprijinirea acestor ţări în atragerea unor fluxuri de capital private. În încercarea de a oferi o asistenţă corespunzătoare. sprijinirea mediului micro şi macroeconomic. Prezenţa sa este importantă şi în momentul în care ţările adoptă politici de devalorizare competitivă pentru a-şi echilibra balanţa comercială. Rolul FMI în ţările în curs de dezvoltare trebuie să fie unul de catalizator şi nu neapărat unul substanţial.şi a Facilităţii de reducere a sărăciei şi creştere. monetare şi valutare. În prezent. printre alţi factori. de exemplu. lucru care contravine mandatului său. Asia de Sud-est şi Argentina au arătat o vulnerabilitate deosebită a sistemului. FMI încearcă să stabilească o serie de indicatori ai vulnerabilităţii externe pentru aplicarea unui „sistem de avertizare timpurie” şi un mecanism de intervenţie prin politicile fiscale. Aceste măsuri vizează prevenirea pierderii lichidităţii externe şi a solvabilităţii ţărilor membre. în vederea asigurării stabilităţii macroeconomice şi financiare.ar duce la prăbuşirea întregului sistem financiar internaţional. FMI întâmpină o serie de limitări critice. Fondul este constrâns. 3. de fapt unul dintre motivele pentru care FMI a fost creat: să evite devalorizările competitive în lanţ.Financial Sector Assessment Programs) care sunt dezvoltate împreună cu Banca Mondială. Ele sunt destinate să stabilească profilul slăbiciunilor şi forţelor sectorului financiar dintr-o ţară şi se adresează atât ţărilor dezvoltate cât şi celor în curs de dezvoltare. Ele impun însă creşterea transparenţei politicilor macroeconomice ale ţărilor membre şi ale FMI. Intervenţia Fondului descurajează speculaţiile. cu impact negativ asupra credibilităţii lor. Instituţiile internaţionale pot adăuga greutate vocilor locale. inclusiv la îmbunătăţirea statutului şi a obiectivelor funcţionale. Proceedings of OeNB Workshops. Rolul financiar al FMI trebuie şi poate fi unul de catalizator. No. perfecţionarea măsurilor de prevenire şi gestionare a crizelor. Aceste devalorizări produc grave dezechilibre monetare. Astfel. Prin lansarea Iniţiativei ţărilor sărace puternic îndatorate şi a Iniţiativei de reducere a sărăciei împreună cu Banca Mondială . FMI şi-a redefinit rolul în ţările în curs de dezvoltare. Este arbitrul de care o piaţă are nevoie. sub rezerva resurselor sale limitate. O iniţiativă importantă în sfera prevenirii crizelor o reprezintă Programele de evaluare a sectorului financiar (FSAP . Eficienţa asistenţei externe depinde foarte mult de credibilitatea acestui proces. făcând din reducerea sărăciei şi asigurarea creşterii economice obiectivele cheie şi motivaţiile principale pentru programele pe care le susţine. Există temeri legate de utilizarea prelungită a resurselor Fondului. .globalizarea tot mai accentuată a economiei mondiale necesită racordarea acţiunilor FMI la noile realităţi economice mondiale. datoria externă excesivă sau dezechilibrul de balanţă de plăţi .

Cuvinte cheie: globalizare financiară. Care este rolul FMI în prevenirea şi gestionarea crizelor financiare? 2. Care este rolul FMI în gestionarea crizei financiare actuale? 23 . În ce constă liberalizarea financiară? 3. Întrebări recapitulative: 1. criză financiară. condiţii sociale şi locuri de muncă. au avut consecinţe importante în termeni de pierderi de producţie. crizele financiare ale anilor `90 au afectat în principal economiile emergente şi. inovaţie financiară. pentru cele mai multe dintre ele. În ce fel s-a implicat FMI în gestionarea crizei financiare din Rusia? Dar a celei din Argentina? 5. La ce se referă efectul de contagiune a unei crize financiare? 6. În plus. schimbarea mediului financiar internaţional a favorizat o serie de abuzuri concretizate în operaţiuni de spălare a banilor. bunăstare. finanţare a activităţilor ilegale şi evaziune fiscală. Care sunt principalele efecte ale globalizării financiare? 4.Cu excepţia crizei Sistemului Monetar European din perioada 1992-1993.

126 24 . dar şi faptul că era posibilă crearea unei monede unice europene. care.Planul Werner .„A Monetary Union in Motion: the European Experience”. N.înţelegerea procesului de integrare monetară europeană. Pe baza hotărârilor adoptate la Conferinţa la nivel înalt a CEE din decembrie 1969 de la Haga a fost elaborat un plan concret de realizare treptată.16 Raportul Werner a fost dat publicităţii în 1970.evaluarea convergenţei economice în ţările membre UE.3.aşa cum rezultă din art. . ceea ce a împiedicat atât efectuarea de plasamente în străinătate. Conţinutul capitolului: 3. chiar şi la băncile autohtone. până la crearea unei uniuni monetare în Europa.„Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane”. 1995. Având la bază principiile sistemului monetar internaţional de la Bretton Woods. c. Cu toate acestea. p. ci doar coordonarea politicilor economice ale statelor membre.2. CREAREA ŞARPELUI MONETAR EUROPEAN ÎN CONTEXTUL PRĂBUŞIRII SISTEMULUI DE LA BRETTON WOODS. La sfârşitul anilor '60. . în mod singular. Ed. . În lunile care au urmat suspendării convertibilităţii în aur a dolarului. Cu toate acestea. Acordul de la Bretton Woods a prezentat semne tot mai dese de slăbiciune. Uniunea Monetară Europeană 3. 105 şi 107 . foarte strict reglementate şi supuse controlului valutar. Principiile de bază ale funcţionării Sistemului Monetar European 3. lipsa acesteia conducând la prăbuşirea principiilor pe care erau construite sistemele monetare naţionale şi sistemul monetar european aşa cum a funcţionat în diferite etape. la începutul anilor ‘70.cunoaşterea şi înţelegerea principalelor etape în evoluţia procesului de unificare monetară europeană. Planul Werner a schiţat principiile care să stea la baza uniunii monetare. RAPORTUL WERNER. în multe ţări.15 b. TRATATUL DE LA ROMA nu a prevăzut sau anticipat crearea unei zone monetare europene. Bucureşti. . Marca germană şi francul francez s-au devalorizat ameninţând astfel stabilitatea celorlalte monede europene. momentul prăbuşirii acestuia coincide cu abandonarea Planului Werner. organism format din reprezentanţii băncilor centrale şi ai ministerelor de finanţe. Aspectele monetare . 12 16 Sută. 2954.Capitolul 3 SISTEMUL MONETAR EUROPEAN – de la şarpele monetar la uniunea monetară Obiective: . coordonarea s-a realizat în cadrul Comitetului Monetar.după numele prim-ministrului luxemburghez sub preşedinţia căruia a fost adoptat.) . în decursul unei perioade de 10 ani (1971-1980). au dus la o dezorganizare treptată şi apoi la o adevărată criză a acestuia.1. R. September 2001. Rezumat: Istoria economică prezintă situaţii care au demonstrat faptul că ţările europene aspirau la mai multă cooperare în domeniul monetar. Sistemul monetar internaţional de la Bretton Woods a acumulat în cursul timpului o serie de tensiuni şi de dezechilibre. mişcările de capitaluri au rămas. Primii paşi spre unificarea monetară în Europa a. London Business School and CEPR Discussion Paper No. • liberalizarea totală a mişcărilor de capital şi integrarea completă a pieţelor bancare şi financiare.1.se referă la "necesitatea unei politici a ratelor de schimb şi a stabilităţii monetare". In ceea ce priveşte politica monetară. precursoare. (coord. cunoaşterea cadrului organizatoric şi instituţional specific. şi anume: • convertibilitatea monedelor. • diminuarea fluctuaţiilor ratelor de schimb până la fixitatea irevocabilă a parităţilor. Primii paşi spre unificarea monetară în Europa 3. multe dintre obiectivele sale apar. p. discuţiile asupra viitorului 15 Portes. folosind pentru prima dată termenul de "Uniune Economică şi Monetară" şi afirmând nu numai necesitatea unei cooperări monetare. cât şi deţinerea de conturi în valută. a uniunii economice şi monetare .însuşirea informaţiilor privind criteriile de convergenţă stabilite în Tratatul de la Maastricht. ALL.

francul francez a părăsit "şarpele" în luna ianuarie 1974. sub presiunea evenimentelor. definită iniţial prin raportare la aur . care trasează marile linii ale unei reforme a şarpelui monetar.sistemului monetar internaţional s-au încheiat cu Acordurile de la Washington din decembrie 1971. iar situaţia balanţei de plăţi externe s-a deteriorat.iar apoi la un "coş" de monede ale ţărilor participante.19 Principiile de bază ale noului sistem erau următoarele: 1. UEM. aceste cursuri se stabileau prin definirea şi respectarea unui "curs pivot" al fiecărei monede participante faţă de etalonul comun 17 18 Brociner.2. G. lira italiană. Brăila. Ed. în timp ce în alte ţări. . moneda unică"."Economie mondială". la rândul său.la o cantitate de aur egală cu cea din definirea oficială a dolarului american . care dă startul Sistemului Monetar European. p. p. Principiile de bază ale funcţionării Sistemului Monetar European Degringolada apărută pe pieţele valutare la începutul anilor '70 a fost percepută de ţările membre ale Comunităţii Europene ca factor care atenua efectele pozitive realizate în planul unificării vamale şi politicii agricole. s-a convenit ca ţările europene să continue să limiteze la ±2.17 În aceste condiţii. uneori chiar divergent. au fost create trei elemente esenţiale ale unei uniuni monetare: cursuri valutare fixe. Cu această constrângere adiţională. guvernul vest-german a aplicat o politică monetară foarte restrictivă. coroana daneză şi unele dintre monedele scandinave).. Puiu. . guldenul olandez. Institutul European Iaşi. pe de o parte. se va regăsi la baza Sistemului Monetar European creat mai târziu. Sistemul Monetar European viza "crearea unei zone de stabilitate monetară şi a unor rate de schimb stabile". Această unitate monetară europeană. ieşind din nou în luna martie 1976 etc. Marin. p."Europa monetară . ca răspuns la consecinţele primului şoc petrolier. 148 25 . 1999. Reuniunea de la Paris (martie 1979). pentru a reveni în iulie 1975. au luat decizia de a crea din nou o zonă de stabilitate monetară în Europa. de consecinţele primului şoc petrolier (octombrie 1973) şi de devalorizarea dolarului (10%) şarpele a ieşit din "tunel". comportamental mărcii vest-germane.SME. şi al celorlalte monede. Bucureşti. sistemul a fost numit "şarpele monetar" (bandă de fluctuaţie limitată între ţările europene) "în tunel” (marja de fluctuaţie în raport cu dolarul). inflaţia s-a accelerat. Pe de altă parte. 1997. inflaţia a fost ţinută sub control. Şarpele monetar european a permis afirmarea ideii de solidaritate monetară europeană. iar deficitul comerţului exterior a fost eliminat rapid. numită ECU.. Din anul 1976 şarpele s-a redus la o zonă a mărcii. 3. Totodată. iar apoi lira sterlină s-au detaşat rapid de "şarpe". S.25% fluctuaţiile monedelor lor faţă de dolarul american. Spre deosebire de acesta. pe parcurs având loc numeroase realinieri ale parităţilor. Gheorghiţă. caracterizată prin dobânzi reale ridicate. embrionul unei bănci centrale comunitare şi o unitate monetară de cont comună. fiind instituită şi "unitatea monetară europeană" (European Currency Unit). a fost diferit. guvernele celorlalte state au implementat politici monetare mult mai lejere (în Franţa. S-a conturat tot mai clar ideea că o stabilitate a cursurilor valutare era condiţia esenţială a consolidării şi amplificării rezultatelor obţinute în celelalte secvenţe ale arhitecturii integraţioniste. rata reală a dobânzii a avut valori negative). care lărgeau marjele de fluctuaţie în raport cu dolarul de la ±1% la ±2. 26 19 Dumitrescu. fiind creat astfel mecanismul şarpelui monetar. Această decizie de principiu a fost apoi detaliată pe parcursul mai multor reuniuni ale Consiliului. S. în iunie 1973 este creat Fondul European de Cooperare Monetară (FECOM). s-a decis ca monedele europene să oscileze una faţă de alta cu cel mult ±2. reuniţi în luna aprilie 1978 la Copenhaga. sistemul nefiind unul de rate de schimb fixe. Cursuri de schimb fixe. Ed. şi anume: Reuniunea de la Bremen (iulie 1978). Franţa. 1998. ca Italia.25%. V."Unificarea monetară în Europa". ţările europene au trecut pentru prima dată la o aplicare mai fermă a recomandărilor cuprinse în Raportul Werner. dar ajustabile la perioade de timp relativ lungi. În acest cadru. mai multe state participante abandonând marjele de fluctuaţie restrânse faţă de dolar. In aceste condiţii. În consecinţă. Ca urmare.18 Începând din anul 1974. şefii de stat europeni. urmată de un acord între băncile centrale încheiat la 10 aprilie 1972 la Bâle. A. Enciclopedică. printr-o rezoluţie adoptată la 21 martie 1972 de Consiliul CE.25%. . de exemplu. Independenţa Economică. pe de altă parte. Luând în considerare aceste aspecte. având în jur marca vest-germană (revalorizată în câteva rânduri) şi câteva monede strâns legate de aceasta (francul belgian. Astfel. O.. în RFG. contribuind în modul acesta la menţinerea unei relative coeziuni a ţărilor europene într-o lume complet debusolată de dezorganizarea sistemului monetar internaţional. 8-10 Cerna. până la sfârşitul anilor ‘70. într-un interval de timp foarte scurt. Într-o conjunctură puternic marcată de ample mişcări speculative de capitaluri. Termenul de "stabil" nu este sinonim cu cel de fix.

"Economia integrării europene". Sistemul Monetar European a fost conceput pentru a funcţiona în mod simetric.mecanismele de creditare reciprocă: pe termen foarte scurt . Ţări ca Franţa sau Italia. majoritatea preferând să conveargă spre o rată germană a inflaţiei şi deci să renunţe la autonomia lor în domeniul politicii monetare. marja de fluctuaţie fiind majorată la ±15% în august 1993. a apărut necesitatea introducerii unor reguli de realiniere pentru a corecta dezechilibrele acumulate. C. în ultimă instanţă. 66 26 . pe termen mediu . Caracteristicile tehnice şi mecanismele Sistemului Monetar European au fost ulterior 20 21 Miron. ECU a fost definit pe baza unui "coş" format din monedele tuturor ţărilor participante. credit. Această evoluţie reflectă prioritatea pe care ţările au acordat-o stabilităţii ratei de schimb. constituie el însuşi o prezumţie relativ la necesitatea intervenţiei statului în cauză.în volum nelimitat şi pe o durată de maximum 45 de zile. Solidaritatea ţărilor membre. Repartizarea echilibrată a sarcinilor de intervenţie şi de ajustare care revin diverselor ţări participante.21 Marea Britanie a semnat acordul SME dar nu a participat la Mecanismul Ratelor de Schimb până în octombrie 1990. Aceste principii s-au concretizat într-o serie de caracteristici tehnice ale sistemului:20 • o monedă comună (ECU). • un sistem de ajutorare reciprocă. fără ca acest fapt să reprezinte prea mult la început. bănci". • indicatori de divergenţă. • un mecanism al ratelor de schimb. ASE Bucureşti. care aveau o inflaţie mai mare decât partenerul lor german.25% (±6% pentru lira italiană). putându-le recupera prin diminuarea cursului valutar care determina reducerea preţurilor exporturilor şi creşterea preţului importurilor. cu ocazia aderării unei noi monede sau în cazul în care ponderea procentuală a unei monede s-ar fi modificat cu peste 25% (o primă modificare a avut loc la 24 septembrie 1979). adoptarea de măsuri de politică monetară şi economică sau. impuneau obligaţia băncilor centrale de a interveni pentru susţinerea cursului monedei lor.. iar în perioada 1987-1992 nu mai existau realinieri (în afară de o scădere tehnică a cursului lirei italiene). În jurul acestor "cursuri pivot" bilaterale au fost stabilite marje de variaţie de ±2.reprezentant de ECU. Marea Britanie şi Italia au părăsit Mecanismul Ratelor de Schimb. . N. Când o monedă atingea 75% din distanţa maximală. D. prin crearea unei rezerve valutare comune şi prin credite reciproc acordate în caz de dificultăţi în ceea ce priveşte balanţa de plăţi sau finanţarea intervenţiilor. Dardac. menit să permită repartizarea echilibrată a sarcinilor de intervenţie. pentru ca Italia să revină în 1996. Floricel.pe o durată de maximum 9 luni. de exemplu. intervenţia se putea realiza prin vânzări-cumpărări de valută. construit astfel încât să reflecte evoluţia disparată a unei monede faţă de toate celelalte. care. toţi noii veniţi optând pentru o marjă de ±6%. p. . sufereau pierderi de competitivitate. În timpul primilor patru ani de funcţionare a sistemului a existat în medie o realiniere la fiecare opt luni. • reguli de realiniere. Acest indicator.în volum mai mare. între 1983 şi 1986 realinierile se efectuau în medie la fiecare 12 luni. Adesea s-a spus că Sistemul Monetar European a devenit o zonă a mărcii germane. băncile centrale din ţările în cauză erau chemate să intervină. p. ponderea iniţială a monedelor din coş stabilindu-se în funcţie de nivelul participării fiecărei ţări la comerţul comunitar. Editura Didactică şi Pedagogică.punerea în comun a unei părţi din rezervele valutare: fiecare bancă centrală transfera la FECOM 20% din rezervele sale în aur şi dolari. „cursurile pivot” puteau fi modificate de comun acord de ţările participante. Spania s-a alăturat în iunie 1989. Sistemul de ajutorare reciprocă avea ca bază: . Bucureşti. Fiecare monedă participantă avea un curs central denumit şi "curs pivot" care era exprimat în ECU.. Pentru fiecare monedă participantă s-a stabilit un "indicator de divergenţă". 3. Acest lucru deoarece sistemul monetar internaţional nu a avut astfel de realinieri. în perioada 1979-1987 realinierile au fost frecvente. în schimbul unei cantităţi corespunzătoare de ECU."Monedă. pe termen scurt . 262-264 Basno. 1997. C. iar Portugalia în aprilie 1992. Aceste ponderi se revizuiau din cinci în cinci ani sau ori de câte ori era necesar. însă în mod condiţionat. în timp ce în cazul şarpelui valutar ele erau unilaterale. Datorită diferenţelor semnificative între performanţele economice ale ţărilor participante. dacă erau depăşite. Din acest motiv. realizată în principal. . prin modificarea „cursului pivot”. 2. 1998. În urma turbulenţelor din 1992. fără criterii clare referitoare la modul şi momentul realinierii.

ca expresie a hotărârii ţărilor membre de a desăvârşi procesul de integrare pe care Tratatul de la Roma l-a stabilit. şi anume. mărfurilor. în sensul realizării unui spaţiu economic integrat pe baza liberei circulaţii a persoanelor. Bucureşti. Guvernul francez şi cel vest-german.22 Acest document permitea tuturor ţărilor membre să menţină controlul asupra circulaţiei capitalurilor doar până la 1 iunie 1990 (cu excepţia Spaniei şi Irlandei . 22 Basno. banca centrală interesată putea pretinde să beneficieze de credite pe termen scurt din partea FECOM. Redresarea spectaculoasă a economiei franceze a constituit factorul dinamizator al negocierilor şi deciziilor europene din anii 1989-1992 şi a favorizat accelerarea procesului de unificare monetară după publicarea Raportului Delors. Perioada 1 iulie 1990 . a fost legată de speculaţiile ce au avut loc pe pieţele monetare. Obligaţiile ţărilor europene în materie de cursuri de schimb au fost redefinite în anul 1987 prin Acordurile de la Nyborg. care nu a cunoscut nici o reajustare monetară până în august 1992 şi au făcut ca lira italiană să adere la marja restrânsă. chemând la crearea unei singure monede europene. marca germană a ajuns pivotul sistemului. Dardac. la scurt timp după ce Comunitatea Europeană a aprobat Actul Unic vest-european. deoarece introducerea unei monede unice este prin natura sa ireversibilă. au argumentat că aceste mecanisme erau de natură să declanşeze ajustările necesare pentru corectarea dezechilibrelor. în ianuarie 1987. Editura Didactică şi Pedagogică. în ianuarie 1990. este aproape imposibil ca acestea să fie aduse înapoi. 1999. a Directivei asupra liberalizării complete a mişcărilor de capital în cadrul Comunităţii. Perioada 1979-1983 s-a asemănat foarte mult cu funcţionarea relaţiilor monetare în contextul "şarpelui valutar". forţei de muncă şi capitalului. moment în care Uniunea Monetară a devenit parte a Uniunii Europene. Mulţi specialişti au considerat euro ca fiind cea mai bună modalitate de cimentare a celor 40 de ani de cooperare internaţională regională. Dorinţa de stabilizare a cursului de schimb a condus la elaborarea şi semnarea Tratatului de la Maastricht (7 februarie 1992). Aceste acorduri au marcat momentul unei veritabile stabilizări a Sistemului Monetar European. de către Consiliul CE. încă un pas în direcţia unificării monetare. Perioada 1983-1987. neavând loc realinieri. Ultima realiniere din această perioadă. C. posibilitatea deţinerii ECU şi de către alte organisme comunitare etc. devenind bază de referinţă pentru celelalte ţări. treptat. 6 27 . în iunie 1988. asigurarea că vor fi eliminate definitiv toate restricţiile din calea circulaţiei bunurilor. Perioada 1987-1990 s-a caracterizat printr-o mai mare stabilitate a cursurilor de schimb. a prezentat cele trei etape pentru implementarea uniunii monetare. serviciilor. mai buna remunerare a disponibilităţilor în ECU. serviciilor şi capitalurilor. iar ratele inflaţiei erau relativ ridicate. adoptat la Madrid în iunie 1989. Pe fondul evenimentelor din 1989 (căderea zidului Berlinului urmată de reunificarea Germaniei. iar climatul financiar-monetar european a înregistrat un calm relativ. a dat publicităţii un raport crucial. Măsurile care au fost adoptate pe parcursul funcţionării Sistemului Monetar European determină o analiză a evoluţiei acestuia pe diferite etape. Planul Delors.31 decembrie 1991 şi Portugaliei şi Greciei . . Odată ce monedele şi politicile monetare naţionale sunt distruse.31 decembrie 1993). p. N. d. fiecare având caracteristici distincte: a. care a reluat ideea Uniunii Economice şi Monetare. cu excepţia ajustării tehnice a lirei italiene. c. referitor la deprecierea dolarului şi nu de indicatorii de divergenţă macroeconomică între participanţi."Integrarea monetar bancară europeană". utilizarea în mecanismul de creditare pe termen foarte scurt. Politicile economice ale ţărilor membre s-au menţinut diferite. dezmembrarea URSS). aşa cum şi peseta spaniolă. ele fiind precedate de presiuni speculative asupra cursurilor de schimb existente. Intervenţiile în favoarea monedelor aflate în dificultate au fost sistematice: fără a aştepta ca o monedă să atingă valoarea critică. În acest interval. Raportul a fost apreciat atât de persoanele care considerau că integrarea este cea mai bună modalitate pentru realizarea unei păci durabile în Europa. Creşterea economică continuă a ţărilor Europei de Vest a fost factorul care a condus în cele din urmă la adoptarea Actului Unic vest-european. Jacques Delors. pe atunci preşedinte al Comisiei Europene. în decembrie 1985. constituind în modul acesta. Prima etapă a Uniunii Economice şi Monetare a început în luna iulie 1990 şi a avut aceleaşi obiective ca şi cele precizate în Actul Unic. cât şi de către persoanele care apreciau beneficiile pur economice ale comerţului liber şi ale unor rate de schimb stabile. b. partizanii sistemului.perfecţionate prin adoptarea unor măsuri care au permis folosirea pe scară din ce în ce mai mare a ECU în relaţiile dintre băncile centrale: refinanţare.. La fel ca şi Raportul Werner. Au avut loc 7 schimbări ale parităţilor. lira sterlină şi escudo portughez au aderat la mecanismul de schimb.31 decembrie 1993. Un rol important l-a avut adoptarea de către Consiliul Ministerial.

părea să reprezinte o reuşită a aranjamentelor monetare. crearea unei monede unice şi a unei bănci centrale europene. Semne de îngrijorare dădea şi moneda britanică. în pofida eforturilor financiare ale Bundesbank (intervenţii pe piaţă de 35 miliarde mărci germane). Mecanismul Ratelor de Schimb. Criza monetară a ajuns la faza finală în august 1993. 109E. care să gireze politica monetară a ţărilor interesate. 73B. Pentru a descuraja acţiunile speculative şi a introduce o componentă de incertitudine. Ţările afectate au reintrodus controlul asupra liberei circulaţii a capitalului. cheltuind jumătate din rezervele sale valutare. escudo portughez şi lira irlandeză s-au depreciat rapid. 109F şi Protocolul asupra Statutului Institutului). în absenţa controlului mişcărilor de capitaluri. spre sfârşitul anului 1992. înfiinţat la 1 ianuarie 1994. Portugalia cu 5%. escudo portughez şi francul belgian. Datorită dimensiunilor noii marje. Alte bănci centrale au sprijinit coroana daneză. deoarece având o rată ridicată a dobânzii. francul francez s-a depreciat puternic în raport cu marca. 28 . Acest sistem se baza pe modelul german. speculanţii obligau autorităţile monetare să intervină pe piaţă. iar Spania a devalorizat peseta cu 5%. Grecia nu făcea parte din Mecanismul Ratelor de Schimb. celelalte ţări nu puteau să procedeze la reducerea ratelor dobânzii datorită rolului esenţial al mărcii germane. a fost prevăzută crearea Institutului Monetar European (art. dar rezervele valutare ale unei bănci centrale reprezintă puţin comparativ cu suma totală disponibilă şi vehiculată pe pieţele valutare. în aprilie 1992 lira sterlină atingând cel mai scăzut nivel în raport cu marca germană. S-a văzut acest lucru în momentul crizei speculative din septembrie 1992 în timpul căreia Marea Britanie. în data de 31 iulie 1993 marjele de fluctuaţie au fost lărgite la ±15% de o parte şi de alta a cursurilor pivot neschimbate faţă de ±2. cu rolul de a contribui la o mai bună coordonare a politicilor monetare în Europa şi de a asigura tranziţia spre Banca Centrală Europeană. Banca Italiei a intervenit prin măsuri insuficiente. aşa cum a fost conceput. în câteva ore. Uniunea Monetară Europeană Unul din principiile Uniunii Monetare Europene este convergenţa în trei faze. cu rata de inflaţie mai ridicată decât cea a Germaniei. Banca Angliei s-a angajat într-o masivă intervenţie în susţinerea lirei. fiind precedată la data de 29 iulie de decizia de menţinere neschimbată a dobânzii de refinanţare de către Bundesbank. aflată deja în derulare în momentul semnării Tratatului (a început în iulie 1990). Dat fiind Mecanismul Ratelor de Schimb. Franţa nu mai putea urma o politică de austeritate. în trei etape. peseta spaniolă. Perspectiva pieţei unice europene a constrâns ţările europene să pună în practică într-o manieră progresivă libera circulaţie a capitalurilor. Marea Britanie şi Italia părăsind Mecanismul Ratelor de Schimb în aceeaşi zi. în care Bundesbank decidea politica monetară pusă apoi în practică de băncile centrale ale landurilor. Sistemul Monetar European a trebuit să facă faţă celei mai severe crize din istoria sa. În data de 30 iulie 1993. Cu toate acestea. Sistemul Monetar European a devenit practic un sistem cu rate flotante. a rămas rezervată înfăptuirii depline a Pieţei unice. Sistemul European al Băncilor Centrale şi moneda unică. o recesiune puternică şi un şomaj ridicat. Dobânda de refinanţare a crescut în mai multe etape atingând 15%. 109C). prin intervenţii pe pieţele valutare. şi-a epuizat jumătate din rezerve. 3. Lira sterlină şi lira italiană au părăsit sistemul. Ţinta principală a speculaţiilor a fost francul francez. a liberei circulaţii a capitalurilor (art. ca primă etapă. s-a caracterizat printr-o coordonare mai strânsă a politicilor economice şi o accentuare a disciplinei bugetare. prevăzută să înceapă la 1 ianuarie 1994 conform art. 73H) şi intensificării coordonării politicilor monetare şi economice ale statelor membre (art. lucru realizat de Irlanda ulterior (10% în ianuarie 1993). 361 din 24 iunie 1988). În septembrie. în septembrie 1992 lira italiană dând din nou semne de slăbiciune. în coordonare cu băncile centrale naţionale. A fost evident că. De asemenea. astfel: Faza I (1992-1993).Programul uniunii monetare trebuia să determine.3. dar măsurile nu au avut efectul scontat. Alegerea datei de 1 iulie 1990 s-a datorat faptului că aceasta coincidea cu data intrării în vigoare a Directivei privind libera circulaţie a capitalurilor în Uniunea Europeană (Directiva Consiliului nr. Faza a II-a (1994-1999). realizată îndeosebi prin interzicerea acoperirii deficitelor entităţilor publice prin credite acordate de băncile centrale.25% cât au fost înainte. capabil să asigure un cadru funcţional care putea conduce la uniunea monetară. peseta spaniolă. înainte de a fi obligată să părăsească sistemul.

subliniază "caracterul ireversibil" al drumului Comunităţii spre unificarea monetară. emisiunea unei monede europene ca o nouă monedă cu putere circulatorie legală. Marea Britanie şi Danemarca şi-au rezervat. iniţial prin preschimbarea depozitelor în diverse monede naţionale existente în conturile deschise pe numele băncilor centrale naţionale. Concluziile Raportului Institutul Monetar European (25 martie 1998). .“Unificarea monetară în Europa”. rata inflaţiei să nu depăşească cu mai mult de 1.5% performanţa celor mai bune trei economii ale Comunităţii.fixarea irevocabilă a ratelor de schimb (31 decembrie 1998). rata anuală a dobânzii pe termen lung să fie cu cel mult 2% mai mare decât media ratelor de dobândă din statele care au realizat cele mai bune performanţe în materie de stabilitate a preţurilor. Celălalt protocol permitea Danemarcei să supună acest angajament organizării unui referendum. Olanda. Faza a III-a (începând cu 1 ianuarie 1999) a fost definită ca momentul în care se înfăptuieşte faza finală a Uniunii Economice şi Monetare.14 din cele 15 ţări au respectat criteriul ratelor dobânzii pe termen lung. . anexat la Tratat. .14 din cele 15 ţări membre au înregistrat o rată a inflaţiei sub 2% pe o perioadă de un an (până la 1 ianuarie 1998). Finlanda. spre deosebire de principiul "monedei comune".în majoritatea statelor membre datoria publică s-a situat sub 60% din PIB.implementarea unei politici monetare unice. Protocolul asupra trecerii la faza a treia a Uniunii Economice şi Monetare. Principiul ireversibilităţii procesului de unificare monetară rezultă din: . . fără să se fi procedat la devalorizări în ultimii doi ani. însă Tratatul prevedea că ea trebuia parcursă astfel încât. 67 29 . care era condiţionată de îndeplinirea unor criterii de convergenţă foarte precise (art. Banca Centrală Europeană să dispună de toate mijloacele tehnice şi procedurale necesare pentru intrarea sa în funcţiune. să se respecte marjele de fluctuaţie restrânse ale cursurilor valutare din cadrul Sistemului Monetar European. până la sfârşit. 4.23 Aceasta este emisă de Banca Centrală Europeană. Portugalia. bazată pe stabilitatea preţurilor. dreptul de a nu participa la Uniunea Economică şi Monetară la începutul celei de-a treia faze. referitoare la îndeplinirea criteriilor de convergenţă de către statele membre ale UE au fost următoarele: . cursul monedelor acestora situându-se aproape de nivelul central stabilit.monedele a 10 state au participat pe o perioadă mai mare de 2 ani la Mecanismul Ratelor de Schimb al SME. în care intră numai ţările care îndeplinesc criteriile de convergenţă. . p. . Irlanda. 1997. 109 I): 1.Această etapă a fost mai puţin ambiţioasă în plan instituţional decât Raportul Delors. Acele ţări care nu au îndeplinit condiţiile necesare la data demarării etapei a treia au făcut obiectul unor derogări. . Un alt principiu al Uniunii Monetare Europene.14 din cele 15 ţări au înregistrat un deficit bugetar mai mic sau egal cu 3% din PIB în 1997. . datoria publică să se situeze la cel mult 60% din PIB. neaplicându-li-se dispoziţiile referitoare la politica monetară şi la sistemul de sancţiuni al deficitelor excesive în baza art. deficitul bugetar să reprezinte cel mult 3% din PIB. cel al "monedei unice" presupune. Caracteristicile acestei perioade au fost: . Ed. în cadrul unor protocoale speciale. Acestea erau: Austria. Germania. 3. Luxemburg. 23 Cerna. Enciclopedică. prin înlocuirea rapidă a monedelor naţionale ale statelor participante cu euro (1 ianuarie 1999). la 3 mai 1998 Consiliul European a decis că 11 din cele 15 ţări membre ale Uniunii Europene care doreau să adopte moneda unică au îndeplinit cele cinci criterii de convergenţă. 2. dar să rămână în continuare membră a Uniunii Europene (excepţie au făcut Danemarca şi Marea Britanie). având în vedere că în Constituţia acestei ţări erau surprinse dispoziţii susceptibile să facă necesar acest lucru. Belgia. Bucureşti.modalitatea de trecere la faza a treia. Pe baza Raportului Institutului Monetar European. pe baza unei decizii a Consiliului. Protocolul asupra anumitor dispoziţii referitoare la Marea Britanie recunoaşte acesteia dreptul de a nu se angaja să treacă în faza a treia decât printr-o decizie distinctă în acest sens a guvernului şi a parlamentului său.respingerea clauzei de a opta pentru neparticiparea la zona euro ("opting out") care ar fi permis unei ţări să nu participe la faza finală.introducerea monedei unice. Italia. S. iar apoi prin operaţiuni proprii. 5. 109K. Spania. . Franţa.fixarea unei scadenţe (1 ianuarie 1999) pentru începerea celei de-a treia etape.

31 decembrie 2001) a debutat cu introducerea euro ca monedă oficială în cele 11 ţări care formau zona monedei unice. Reuniunea la nivel înalt din 1996 de la Dublin a întocmit Pactul de Stabilitate şi Creştere. Danemarca . definirea statutului legal al euro şi al monedelor naţionale în perioada de tranziţie. alăturarea Greciei la zona euro începând cu 1 ianuarie 2001. Marile companii multinaţionale au adoptat euro în contabilitatea lor europeană şi în raportarea financiară. deoarece tranzacţiile cu plata în numerar cuprind numai o foarte mică parte a întregii activităţi economice. dar nimeni nu putea fi obligat. de la 1 ianuarie 1999 băncile centrale naţionale din zona monedei unice devenind subordonate Băncii Centrale Europene. În urma Reuniunii de la Madrid (decembrie 1995). până la facturile companiilor şi situaţiile lor financiare.Marea Britanie. Faza B (1 ianuarie 1999 . În cursul acestei etape. ajustările finale ale sistemelor legale naţionale pentru adaptarea la o nouă monedă. ca urmare.31 decembrie 1998) a avut la bază Reuniunea specială a Uniunii Europene de la Bruxelles care a nominalizat statele participante la zona euro. înregistrările electronice şi sistemele contabile. ceea ce însemna că persoanele care doreau să folosească euro ca unitate de cont aveau dreptul legal să facă acest lucru. pe baza scenariului formulat la Madrid. Intrarea Greciei în zona euro (1 ianuarie 2001) a însemnat un pas important pentru cel mai puţin avansat stat al Uniunii Europene. continuitatea contractelor. Moneda unică a fost introdusă în trei etape distincte. adică neafectarea condiţiilor şi termenilor acestora prin introducerea monedei unice. Destinat întăririi disciplinei fiscale pe termen lung. principala sa caracteristică este un acord privind amendarea ţărilor din zona euro care înregistrează "deficite excesive". O structură legislativă bine fundamentată reprezintă o condiţie esenţială pentru creşterea încrederii şi securităţii utilizatorilor monedei unice. care să netezească drumul în vederea pregătirilor pentru demararea fazei a treia a Uniunii Economice şi Monetare. începând de la cecurile personale. După ce Consiliul a anunţat participanţii calificaţi. Tratatul de la Maastricht a deschis calea unor noi reuniuni ale Consiliului European menite să netezească drumul spre moneda unică şi să conducă la o adâncire a procesului de integrare pe continentul european. Amsterdam (iulie 1997). Toate aceste reuniuni au dezbătut probleme legate de adâncirea procesului de integrare în Uniunea Europeană. Faza B s-a desfăşurat pe o perioadă de trei ani. declaraţiile bancare. chiar dacă nu puteau să oblige pe nici unul din clienţii lor să plătească în euro. Dublin (decembrie 1996). Importanţa economică a acestei faze nu trebuie să fie subestimată. Faza A (mai 1998 . nu a fost inclusă în primul val. Suedia. Deoarece arhitecţii euro ştiau că responsabilitatea fiscală are sens numai dacă este menţinută. transferul autorităţii în domeniul politicii monetare către Banca Centrală Europeană. Cadrul legal al monedei unice europene a fost prefigurat la Amsterdam (2 octombrie 1997). Alte trei ţări . Tot atunci au fost aprobate Pactul de Stabilitate şi Creştere şi textele legislative cu privire la statutul juridic al euro. 30 . el este considerat una dintre caracteristicile cele mai importante ale uniunii monetare. cuprinzând câteva evenimente majore: fixarea irevocabilă a ratelor de schimb între euro şi monedele participante la 1 ianuarie 1999. la 1 ianuarie 1999. nici o interdicţie” în ceea ce priveşte folosirea euro în cursul fazei B. Dacă ţara aflată în dificultate nu reuşeşte să îşi micşoreze deficitul bugetar în termen de 2 ani. euro exista numai ca “unitate de cont”.2% din PIB. luându-se decizia introducerii însemnelor monetare în euro de la 1 ianuarie 2002. anticipându-se necesitatea parcurgerii mai multor etape: înlocuirea ECU cu euro la o rată de 1/1 la începutul etapei a treia.au refuzat deocamdată să introducă euro. Mai mult decât atât. În conformitate cu Tratatul de la Maastricht a fost iniţiată Conferinţa Interguvernamentală a Uniunii Europene. plus 0. Reuniunea Consiliului European de la Luxemburg (12-13 decembrie 1997) a adoptat o rezoluţie cu privire la coordonarea politicilor economice. prima emisiune de bancnote şi monede euro. ea trebuie să plătească Uniunii depozite nepurtătoare de dobândă echivalente cu 0.Grecia nu a reuşit să îndeplinească criteriile de convergenţă şi. Comisia Europeană consideră depozitul o amendă şi îl distribuie celorlalte state membre ale zonei euro.5% din PIB). în cele opt luni ale fazei A s-au realizat: înfiinţarea Băncii Centrale Europene. stabilirea unor reguli tehnice cu privire la ratele de schimb ale monedelor naţionale în euro. Dacă o ţară are un deficit bugetar care depăşeşte 3% din PIB. fiind folosit în toate operaţiunile. desfăşurată în trei etape: Torino (martie 1996). care la 1 iunie 1998 a înlocuit Institutul Monetar European. Pot fi acordate unele excepţii dacă ţara aflată în dificultate este în recesiune. Consiliul European a stabilit programul şi scenariul pentru introducerea euro. Uniunea Europeană a adoptat regula “nici o obligaţie. Deoarece Pactul de Stabilitate şi Creştere stabileşte limite stricte pentru deficitele guvernamentale şi pentru imprudenţa fiscală din interiorul Uniunii Europene. dar şi o lecţie pentru statele candidate din Europa Centrală şi de Est.1% din PIB pentru fiecare procent de deficit peste 3% (până la un maxim de 0.

datorie publică. Poloniei. Ungariei. După introducerea euro.1 martie 2002) a înregistrat prima introducere în circulaţie a bancnotelor şi monedelor euro. Consumatorii puteau să facă tranzacţii în numerar cu monedele naţionale sau cu euro. euro a devenit moneda oficială exclusivă a zonei euro. în contextul în care Banca Centrală Europeană a retras treptat din circulaţie vechile monede. Care au fost prevederile de bază ale Planului Werner? 2. 17 economii. uniune monetară Întrebări recapitulative: 1. Letoniei. prin alăturarea la cele 12 ţări. Tratatul asupra Uniunii Europene a creat criteriile de convergenţă drept o condiţie pentru intrarea în Uniunea Economică şi Monetară. pentru a se asigura că ţările care doresc să participe la zona euro trebuie să demonstreze.Faza C (1 ianuarie . Extinderea Uniunii Europene prin alăturarea Ciprului. înainte de a li se permite aderarea. Bancnotele şi monedele naţionale vor fi schimbate în euro la băncile centrale naţionale pe perioade care diferă de la o ţară la alta. la nivelul anului 2012. Slovaciei (2009) şi a Estoniei (2011). diferenţele între state rămân importante. competitivitatea sistemelor productive. 5. Zona euro s-a extins şi cuprinde. Care au fost principiile de bază ale Sistemului Monetar European? 3. Maltei. Cehiei. a Sloveniei (2007). şomaj. mai ales în următoarele domenii: nivel de viaţă. semnele evidente de divergenţă reprezentând o provocare pentru BCE mulţi ani de acum înainte. Ciprului şi Maltei (2008). Care sunt funcţiile pe care le-a îndeplinit ECU? 31 . În ce constă "triunghiul de incompatibilitate” enunţat de R. Mundell? 4. Planul Werner. Cuvinte cheie: şarpele monetar. criteriile de convergenţă oferă destul de puţin confort. fiind singura perioadă în care vechile monede naţionale au circulat în paralel cu moneda unică. ECU. Sistemul Monetar European. Planul Delors. Prezentaţi pe scurt principalele etape în evoluţia Sistemului Monetar European. cel puţin un grad minim de convergenţă ce poate fi susţinută. Estoniei. Slovaciei şi Sloveniei (1 mai 2004) şi mai târziu a Bulgariei şi României (2007) aduce noi provocări. Dacă aplicarea Tratatului de la Maastricht s-a materializat printr-o puternică convergenţă a ratelor inflaţiei şi a deficitelor bugetare ale ţărilor membre. Lituaniei. La sfârşitul fazei.

unităţi monetare regionale utilizate în relaţiile de plăţi internaţionale (euro). După cel de-al doilea război mondial. Adoptarea monedei unice euro a dat naştere unuia dintre cele mai mari şi mai puternice blocuri comerciale din lume. .unităţile monetare compozite.identificarea aranjamentelor valutare care se practică în prezent la nivel internaţional.înţelegerea importanţei monedei unice euro la nivel european şi internaţional.de la etaloanele monetare la aranjamentele valutare 4.Capitolul 4 MIJLOACELE DE PLATĂ NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE Obiective: . 32 .2. între cele două războaie. Rezumat: În cadrul relaţiilor economice internaţionale este necesară existenţa unor mijloace de plată care să fie recunoscute de partenerii de afaceri. Conţinutul capitolului: 4.ca unitate monetară regională . Dacă până la primul război mondial aurul ocupa un loc important în efectuarea plăţilor pe plan internaţional.unităţi monetare compozite (DST).cunoaşterea caracteristicilor unităţilor monetare compozite. . adăugându-se noi instrumente monetare . mijloacele de plată naţionale cuprind: • unităţi monetare naţionale . Euro . adăugându-se noi instrumente monetare . rolul valutelor în derularea plăţilor internaţionale a crescut neîncetat. . treptat. rolul aurului în această funcţie s-a diminuat. . alături de aur au început să fie utilizate şi unele valute. După cel de-al doilea război mondial.unităţile monetare compozite. atât instrumentele monetare acceptate ca mijloace de plată pe plan internaţional cât şi proporţia participării acestora la stingerea obligaţiilor internaţionale au cunoscut importante modificări. De-a lungul anilor. .instrumente de plată şi credit şi hârtii de valoare. . de tipul DST şi ECU. rolul valutelor în derularea plăţilor internaţionale a crescut neîncetat. până la eliminarea sa. de tipul DST şi ECU. Unităţile monetare compozite În cadrul relaţiilor economice internaţionale este necesară existenţa unor mijloace de plată care să fie recunoscute de partenerii de afaceri. Valutele. peisajul monetar internaţional şi-a schimbat considerabil structura şi caracteristicile. Pe de altă parte. mijloacele de plată internaţionale sunt formate din: .titluri de valoare exprimate în monedă străină .monede efective (bancnote şi monede divizionare) şi monede de cont cu transfer clasic sau electronic. dar şi prin utilizarea sa .moneda unei Europe fără frontiere 4. Devizele 4. • titluri de valoare exprimate în monedă naţională . de tipul ECU şi DST.unităţi monetare naţionale utilizate în relaţiile de plăţi internaţionale . ea întăreşte fără îndoială legăturile economice şi politice din regiune şi greutatea acesteia în economia mondială. Instrumentele monetare care sunt acceptate pentru lichidarea unei datorii izvorâte din operaţiunile curente sunt cunoscute sub denumirea generică de mijloace de plată. Unităţile monetare naţionale .3.4. În etapa actuală.valute efective şi valute de cont cu transfer clasic sau electronic.în plăţile internaţionale. Odată cu introducerea euro şi dispariţia monedelor naţionale ale statelor participante la Uniunea Monetară Europeană.1. Deşi introducerea euro nu schimbă faptul că zona monedei unice este alcătuită din ţări eterogene.reflectarea tendinţelor şi schimbărilor intervenite la nivel mondial în ceea ce priveşte instrumentele monetare acceptate ca mijloace de plată. În acelaşi timp.instrumente de plată şi credit şi hârtii de valoare.

care este definită ca mijloc legal de plată pe teritoriul geografic al ţării respective. îşi stabileşte unitatea monetară proprie. Legenda spune că simbolul provine de la semnul existent pe un thaller. prima literă din denumirea monedei (în limba naţională). O parte din statele membre ale UE (12 state) au convenit ca începând cu 1 ianuarie 2002 pe teritoriul lor geografic să circule un singur mijloc legal de plată .de la etaloanele monetare la aranjamentele valutare 4.Greate Britain Pound etc. Pentru dolarul american simbolul este litera S tăiată pe verticală de două linii paralele ($).United State Dollar. Fiecare ţară. odată cu destrămarea Uniunii Sovietice.1.lira sterlină cu 100 pence. SUA .. Pentru euro. • state care au adoptat ca monedă naţională unitatea monetară a altui stat. De la 1 ianuarie 2007 din zona euro face parte şi Slovenia.). Potrivit codului ISO (International Organization for Standardization).Banca Angliei. monedele utilizate pe teritoriile colonizate (lira sterlină. unele state vor adera la sistemul monedei unice europene şi astfel.care a înlocuit monedele naţionale ale ţărilor participante la sistemul monedei unice: marca germană. abrevierea oficială recunoscută de ISO este EUR. primele două litere reprezentând denumirea prescurtată a ţării (în limba engleză) şi a treia literă. francul belgian.Banca Naţională a Elveţiei etc. peseta spaniolă. Situaţii asemănătoare se întâlnesc şi în teritoriile nesuverane. monedele puterilor coloniale erau. economic şi monetar al entităţilor statelor respective. Fiecare monedă naţională are un simbol standardizat şi utilizat ca atare în denominarea tuturor tranzacţiilor interne şi internaţionale. care reprezenta două coloane pe care se urca o viţă de vie. Destrămarea sistemului colonial şi câştigarea independenţei fostelor colonii au condus la adoptarea unor noi denumiri de unităţi monetare naţionale. francul francez. În trecut. în prezent există trei practici: • state a căror unitate monetară naţională este distinctă şi individualizată în raport cu alte state. teritorii asociate unui stat. cu subdiviziuni de 100 bani. peseta spaniolă etc. care stabileşte şi politica monetară unică pentru zona euro. monedă care s-a bucurat de încredere pe 33 . • state care au convenit să aibă aceeaşi unitate monetară prin crearea unei noi unităţi monetare comune. Canada . GBP . Unităţile monetare naţionale . marca finlandeză. Marea Britanie . francul luxemburghez. Similar. Adoptarea unei singure monede ca mijloc legal de plată de către un grup de ţări a implicat un ansamblu de măsuri organizatorice şi funcţionale: emisiunea bancnotelor şi a monedei divizionare este responsabilitatea Băncii Centrale Europene. de la 1 ianuarie 2009 Slovacia iar de la 1 ianuarie 2011 zona euro numără 17 membri prin intrarea Estoniei.dolarul american cu 100 cenţi.1. Elveţia . În viitor. Marea Britanie . colonii.francul elveţian cu 100 centime. emiterea şi punerea în circulaţie a monedelor şi bancnotelor. lira italiană. în general în astfel de spaţii geografice existând ceea ce se numeşte „autoritate monetară”. escudo portughez. prin lege. De exemplu: ROL . emiterea bancnotelor şi a monedei divizionare cade în sarcina băncii centrale a ţării respective: România . de la 1 ianuarie 2008 s-au alăturat Cipru şi Malta.4. SUA Sistemul Federal de Rezerve. Definirea unităţii monetare naţionale Moneda reprezintă unitatea monetară a unui stat abilitată să circule pe teritoriul statului care o emite. În adoptarea unităţii monetare. s-a convenit uniformizarea modului de simbolizare prin trei litere a unităţilor monetare ale statelor lumii. Unele monede au şi un simbol grafic. În acest caz. francul francez.BNR.dolarul canadian cu 100 cenţi. în cele mai multe cazuri. teritorii sub tutelă etc. Cele prezentate reprezintă o situaţie la un moment dat.euro cu subdiviziuni de 100 de cenţi . lira irlandeză şi drahma grecească. În toate aceste cazuri. Liechtenstein a adoptat ca monedă francul elveţian. De exemplu: România are unitatea monetară naţională leul. Elveţia . De exemplu. renunţând la rubla sovietică. după cum pot apărea alte grupări care să adopte alte tipuri de unificare monetară şi noi denumiri de monede. shilingul austriac. guldenul olandez.Romania Leu. precum şi exercitarea politicii monetare se realizează de către Banca Naţională a Elveţiei iar băncile din Liechtenstein raportează situaţiile financiare acesteia şi sunt supuse supravegherii bancare de către autoritatea elveţiană în materie. USD . Astfel de situaţii îşi au originea în trecutul politic.1. alte unităţi monetare naţionale vor dispărea (inclusiv leul românesc). o serie de foste republici componente ale acesteia şi-au dobândit independenţa şi au adoptat noi unităţi monetare.

Acestea constituie ansamblul măsurilor practicate de fiecare stat membru al FMI în scopul asigurării unei evoluţii cât mai disciplinate a cursului valutar al monedelor lor. Euro este o monedă convertibilă. statele membre ale FMI îşi definesc valoarea monedelor lor pe baza aranjamentelor valutare. 2.). În prezent există patru astfel de uniuni monetare care utilizează aceeaşi monedă ca mijloc legal de plată . De-a lungul timpului. • paritatea monetară exprimată prin raportul dintre valorile paritare ale două monede. Din această cauză. respectiv conţinutul valoric al monedei. argint). • grupuri de ţări care au convenit să utilizeze aceeaşi monedă ca mijloc legal de plată. Palau.moneda este unică pentru grupul de ţări şi independentă în sensul că nu este moneda altei ţări: .Uniunea monetară a Caraibelor de Est (ECCU . exprimat într-o altă monedă cu care se compară. Date fiind prefacerile care au marcat definirea unităţilor monetare naţionale. prin permanenta lor diversificare iar pe de altă parte. în contextul flotării generalizate. Aranjamente valutare potrivit cărora ţările nu au un mijloc de plată legal separat. adoptarea acestui sistem implică crearea unei autorităţi monetare centrale pentru coordonarea şi controlul politicii monetare la nivelul ţărilor respective.până la flotare liberă.1. Pentru a avea o imagine de ansamblu. . În funcţie de etalonul care a stat la baza unităţilor monetare. implicând analiza a trei elemente: • valoarea paritară. În esenţă. • cursul valutar sau rata de schimb.teritoriile primelor 13 state americane. 4. Doi ani mai târziu 34 .2. pe de o parte. creată în 1973).consiliu monetar sau legare a monedei naţionale de o altă unitate monetară . la baza definirii sale se află evoluţia cursului pe piaţa valutară. Funcţia de etalon a fost îndeplinită la început de mărfuri obişnuite. definit prin legea monetară a ţării care o emite.Eastern Caribbean Currency Union) înfiinţată în cadrul CARICOM (Caribbean Community and Common Market. Pentru lira sterlină simbolul grafic este litera L tăiată pe orizontală de două linii paralele (₤). în ultimă instanţă. aceasta a îmbrăcat forma parităţii metalice. În timp ce definirea valorii unei monede pe baza valorilor paritare presupunea un raport fix sau stabil. selecţionarea monedei de contract şi adoptarea unor măsuri de aplatizare a efectelor negative ale evoluţiei nedorite a cursului acesteia au un rol deosebit în asigurarea eficienţei valutar-financiare a tranzacţiilor comerciale. 3 şi 4 din Statutul FMI privind convertibilitatea şi restricţiile valutare cu alte ţări. În această clasă sunt incluse două categorii de ţări: • ţări care au adoptat ca mijloc legal de plată moneda altei ţări. pentru yenul japonez litera Y tăiată pe orizontală de două linii paralele (¥) iar euro are simbolul litera E tăiată pe orizontală de două linii paralele (€). în Ecuador. respectiv preţul unei monede. 4. Indiferent însă de clasa în care este inclusă o monedă. pct. Începând din anul 1978. Ea a presupus un etalon faţă de care moneda se raporta într-o relaţie fixă sau stabilă. în definirea valorii unei monede pe baza unui aranjament valutar locul principal îl ocupă evoluţia pe piaţă a cursului valutar. de exemplu moneda în Liechtenstein este francul elveţian. Definirea prin lege a unităţii monetare a unui stat este un atribut al autorităţii monetare naţionale. Aranjamentele valutare în economia mondială Aranjamentele valutare practicate în prezent au un caracter dinamic. cu înţeles similar se utilizează şi termenul de paritate valutară. în continuare sunt prezentate pe scurt principalele tipuri de aranjamente valutare (regimuri ale ratei de schimb) existente în prezent în lume. VIII. Timorul de Est este dolarul american iar în San Marino este euro. locul lor fiind luat apoi de diferite valute şi mai târziu de DST. de unde şi denumirea de thaller – taller – dollar. El Salvador. acesta fiind inspirat din litera grecească epsilon. ţările membre ale zonei acceptând obligaţiile ce decurg din art. această definire s-a realizat în funcţie de etalonul care a fost adoptat ca bază a sistemului monetar internaţional. ele se diferenţiază în funcţie de gradul de flexibilitate adoptat în stabilirea cursului valutar: de la forme mai rigide .Zona euro formată în prezent din 17 ţări a căror monedă acceptată ca mijloc legal de plată este euro iar autoritatea monetară responsabilă cu emisiunea şi circulaţia monedei este BCE. prin faptul că valorile astfel stabilite se modifică la intervale scurte de timp.1. valutare şi DST. potrivit opţiunii declarate de fiecare ţară şi comunicate FMI (tabelul nr. 1. Limitele în utilizarea DST şi experienţa în domeniu au impus o serie de rezerve în utilizarea sa ca etalon monetar. pentru ca treptat această poziţie să fie cucerită de metalele preţioase (aur. cu trimiteri la leagănul civilizaţiei antice elene şi prima literă a denumirii continentului european (Europa).

În esenţă. Aranjamente valutare bazate pe consiliu monetar. Lucia. dar numai o parte din grupul ţărilor aparţinând Comunităţii Economice a statelor vest-africane (ECOWAS .L`Union monetaire d`Afrique Centrale. al cărei statut din anul 1999 a fost amendat în 2003. St. Din uniunea monetară fac parte 6 state independente membre ale FMI Antigua şi Barbuda. dar regimul ratei de schimb are la bază un act legislativ prin care se stabilesc următoarele: . 2. reuneşte unele ţări (foste colonii franceze) care fac parte din „zona francului”.West African Economic and Monetary Union) creată în 1994. euro fiind moneda de intervenţie pe piaţă. Emisiunea monedei . Grenada. acordurilor şi aranjamentelor ţărilor membre cu străinătatea. 3 şi 4 din Statutul FMI iar convertibilitatea în euro este garantată de Trezoreria Franţei.francul CFA . pct.emisiunea monedei naţionale să fie restricţionată în funcţie de îndeplinirea de către banca centrală a unor obligaţii stabilite prin acest aranjament. reducerea inflaţiei şi stabilizarea cursului valutar al monedei naţionale.Central African Economic and Monetary Community) iar din 1999.80 XCD. ţările membre angajându-se să respecte prevederile art. . moneda fiind legată de lira sterlină la un curs fix de 1 GBP = 4. Se elimină astfel funcţia „tradiţională” a băncii centrale de control al masei monetare. Pentru fiecare operaţiune de schimb valutar ele trebuie să asigure o acoperire de cel puţin 20% din pasivele la vedere.Uniunea economică şi monetară a Africii de Vest (WAEMU . iar plafonul de credit se stabileşte pe fiecare ţară ca echivalent al unei cote de 20% din veniturile bugetare ale ţării în anul precedent.preschimbarea monedei naţionale în raport de o anumită unitate monetară străină să se efectueze la un curs fix. este vorba despre controlul masei monetare. Urmărirea acestor aspecte este încredinţată unui consiliu monetar. Moneda este emisă şi supravegheată în circulaţia sa de o bancă centrală unică. Prin amendamentele aduse în anul 2003 statutelor băncilor centrale din „zona francului CFA” sau delimitat competenţele în materie monetară dar şi cadrul ferm al legăturii cu zona euro (de altfel. 3 şi 4 din Statutul FMI. pct.Eastern Caribbean Central Bank) care a înlocuit Consiliul monetar. ţările membre asumându-şi obligaţiile prevăzute în art. ca mijloc legal de plată.Banque des l`Afrique Centrale).a fost constituită Banca Centrală a Caraibelor de Est (ECCB . Kitts şi Nevis. Vincent şi Grenadine situate în Marea Caraibelor. fără nici o implicare în politica monetară din partea Băncii Franţei sau a Băncii Centrale Europene.70 XCD. legat din 1976 de dolarul american printr-un raport fix de 1 USD = 2. VIII. În această categorie sunt cuprinse acele ţări care au moneda naţională definită prin legea monetară a ţării. 2. Prin tradiţie însă. care în ansamblu cuprinde foste colonii franceze.este realizată de Banca de Emisiune a Africii Centrale (BEAC . putând astfel beneficia permanent de facilităţi overdraft (din 1973). Banca Centrală a Africii de Vest (BCEAO Banque Centrale des l`Afrique de l`Quest). . care în fapt poate 35 . St. Antecedentele grupării se găsesc în angajamentele monetare create de Marea Britanie în coloniile sale şi care din 1920 au îmbrăcat forma „autorităţii monetare”. Cursul francului CFA în raport cu ale valute se stabileşte prin euro (cursuri încrucişate) în baza cotaţiilor acestora la Paris. în apropierea SUA şi 2 teritorii ale Marii Britanii .Uniunea monetară a Africii Centrale. 2. . Francul CFA (franc de la Communauté Financiere de l`Afrique) este o monedă convertibilă. Prevederile unui astfel de aranjament impun ca emisiunea monedei naţionale să se efectueze numai contra monedă străină iar cantitatea de monedă naţională să fie acoperită integral cu active externe: de exemplu. fiecare colonie avea un astfel de cont). emisiunea monetară poate avea loc numai în măsura în care ţara în discuţie are un excedent de balanţă de plăţi. Acesta este în prezent cursul oficial de vânzare-cumpărare al monedei. în baza unei convenţii a statelor membre a fost înregistrată ca UMAC . prin raportul fix de 1 EUR = 655. Unitatea monetară a acestor ţări – ca mijloc de plată legal şi unic – este dolarul Caraibelor de Est (EC$). Este o monedă convertibilă. iniţial şi economică (CAEMC . cele două bănci centrale ale „zonei francului CFA” îşi păstrează 65% din disponibilităţile valutare într-un fond de rezervă care îmbracă forma unui cont operativ deschis la Trezoreria Franţei (în trecut. St. formulează politica în domeniul emisiunii şi circulaţiei monetare.Anguilla şi Montsserat. Dominica. Unitatea monetară este francul CFA care în perioada 1948-1999 a fost legat de francul francez (iniţial 1 FRF = 50 XOF şi apoi 1 FRF = 100 XOF din 1994) iar din anul 1999 de euro. ţările din regiune au beneficiat şi de finanţări de la Banca Europeană pentru Investiţii). VIII. Ţările membre ale celor două grupări monetare – cea a Africii de Vest şi cea a Africii Centrale – formează „zona francului CFA”. care în plan valutar înseamnă intrare de monedă străină. Banca Centrală a Caraibelor de Est centralizează rezervele valutare ale ţărilor membre.957 XOF.Economic Community of West African States). dar mai ales cea de „împrumutător de ultimă instanţă”.

Iordania.constitui o entitate în cadrul băncii centrale şi care temporar.are circulaţie în zonă şi de ea sunt legate monedele naţionale ale trei mici state grupate în jurul acesteia: Lesotho. Caracteristic acestui aranjament valutar este menţinerea cursului valutar în cadrul unor marje de fluctuaţie diferite de la o ţară la alta: Danemarca ±2. Aranjamente valutare convenţionale bazate pe legarea fixă a cursului monedei. În timp ce Tonga îşi leagă moneda proprie de un coş valutar format din euro.ERM II. Qatar. 3. Nepal. cu un aranjament în raport cu dolarul Singapore de 1SGD = 1BND. Oman. Cursul valutar poate fluctua în limite strânse faţă de cursul central stabilit (de exemplu. ţările nu sunt obligate să menţină irevocabil paritatea stabilită. În acest caz. cursul fixat (engl. legată de euro printr-un raport fix de 1 EUR = 1. În Bosnia-Herţegovina moneda naţională este marca convertibilă. Cursul fix. până la redresarea monetară şi valutară. Bulgaria. În cazul Brunei-Darussalam moneda naţională este dolarul Brunei. dar se deosebeşte de acesta prin flexibilitatea mai mare în cadrul limitelor date de variaţie a cursului valutar.95583 BAM. Stabilitatea cursului valutar pe o anumită perioadă. Belize. Prin acest tip de aranjament valutar. Dată fiind poziţia dominantă a Africii de Sud. de euro (Cape Verde. Indiferent de soluţia aleasă. Guinea. Siria. Începând din anul 1999. Bahrain. peg = ţăruş) este ajustat periodic ca urmare a modificării unor indicatori cantitativi avuţi în vedere de ţara respectivă (inflaţia în raport cu principalii 36 . Kuweit. Eritrea. Insulele Maldive. Libia de DST. Cipru. 4. a serviciilor şi a fluxurilor de capital. Din iunie 2004. moneda compozită poate fi una standard (DST) sau poate fi creată ad-hoc de ţara în discuţie. euro şi dolarul american. ambele monede circulând pe teritoriul ţării ca mijloc de plată legal.72 DJF. Malaezia. Menţinerea cursului valutar în limitele unor benzi de fluctuaţie. Tonga). evidenţierea rezervelor valutare şi dimensionarea masei monetare.iar aranjamentele au caracter local. în timp ce în Hong Kong şi Djibouti se face la dolarul american. raportarea se face la euro. Bulgaria are un consiliu monetar prin care leva este legată de euro printr-un raport fix de 1 EUR = 1. de regulă de ±2%. în funcţie de legătura stabilită. pentru dolarul Hong Kong raportul este de 1 USD = 17.95583 BGN. Sistemul se aseamănă în principiu cu aranjamentul bazat pe consiliu monetar. Venezuela. de ±1%) sau se stabilesc limitele de variaţie minime şi maxime sub forma unei marje. La 1 ianuarie 2011. crawling pegs). moneda acesteia . În cazul consiliilor monetare legate de dolarul american. autoritatea monetară putând să modifice nivelul acestora şi prin libertatea mai largă în exercitarea politicii monetare şi a celei valutare.iunie 2004 şi Cipru . 5. autoritatea monetară urmăreşte respectarea parităţii fixe prin intervenţii directe pe piaţa valutară. Lituania) sau au practicat (Estonia) aranjamente valutare de tip consiliu monetar. Practic.45280 LTL. Bahamas. China. a căror pondere reflectă distribuţia schimburilor comerciale. Slovenia . Arabia Saudită. În această categorie intră ţările care prin aranjamente valutare s-au afiliat la Mecanismul Ratelor de Schimb . Prin aranjament se stabileşte moneda străină de care este legată moneda naţională (ca intrări valutare sau active externe).mai 2005) sau au adoptat independent un sistem bazat pe principii asemănătoare (Ungaria. Macedonia) şi de monede compozite (de exemplu. Namibia şi Swaziland. în exemplele date. printr-o politică severă a ratei dobânzii.25%. Slovenia şi Ungaria ±15%. Emiratele Arabe. în anul 2005. definesc şi moneda predominantă în care se fac plăţile şi încasările internaţionale în aceste ţări. Liban. Botswana de DST şi rand sud-african etc. Letonia. Tonga ±5%. Vietnam). în unele din aceste ţări există două monede cu putere circulatorie pe teritoriul lor . Seychelles.6466 EEK iar litas lituaniană la 1 EUR = 3. Turkmenistan. În această clasă sunt incluse acele ţări a căror monedă naţională este legată formal printr-un raport fix de o altă monedă (35 ţări) sau de o monedă compozită (7 ţări). Cipru şi Slovenia au devenit ulterior membre ale zonei euro. Ţările din această grupă au aranjamente valutare legate în cea mai mare parte de dolarul american (Antilele Olandeze.rand sud-african . Estonia şi Lituania participă în cadrul Mecanismului Ratelor de Schimb .73 HKD iar pentru francul Djibouti de 1 USD = 177. Insulele Comore. fără să modifice prevederile aranjamentului de tip consiliu monetar pe euro: coroana estoniană la 1 EUR = 15. Irak. Barbados. Trinidad-Tobago. Aruba. cumpărând şi vânzând monedă naţională contra valuta de care este legată (valută de intervenţie) sau indirecte. renunţând la moneda naţională. preia spre urmărire şi administrare o parte din funcţiile băncii centrale. Danemarca şi Ungaria se raportează la euro. pe baza unui coş de valute format din monedele principalelor ţări cu care are relaţii comerciale.ERM II (Danemarca ianuarie 1999. În patru din ţările care practică (Bosnia-Herţegovina. dolar american şi yen japonez. cu modificări impuse de condiţiile pieţei (engl. Estonia devine membră a zonei euro.randul sud-african şi moneda naţională . În ultimul caz. Ucraina.). prin stabilirea unor reglementări restrictive în materie de regim valutar sau prin intervenţii efectuate de alte instituţii publice.

„fixarea” sau „definirea” în raport cu o altă monedă. Marea Britanie şi Suedia. evoluţia cursului valutar pe piaţă.ţintirea directă a inflaţiei (5 ţări). iar acea „altă monedă” este cel mai adesea dolarul american sau euro. iar cursul fix este modificat în funcţie de anumiţi indicatori monetari şi financiari. Ţările din această grupă nu au drept ancoră rata de schimb în raport cu o altă monedă sau o monedă compozită. când exista un numitor comun. fiecare ţară îşi stabileşte obiectivele de politică monetară în corelaţie cu evoluţiile cursului monedei naţionale. curs ce se modifică periodic. diferenţa între ţinta stabilită şi inflaţia aşteptată în ţările partenere). Bolivia. În ţările care au adoptat acest tip de aranjament. Canada. cursul valutar al monedei naţionale este fixat în raport cu euro. Modificarea ratei fixe târâtoare (engl. în acest caz pe baza unei rate centrale preanunţate. 7. 6. Analiza aranjamentelor valutare de pe primele şase poziţii evidenţiază că moneda naţională are un „curs fix” „legat” de o altă monedă. se impune o politică monetară severă în controlul evoluţiilor din ţara respectivă. Honduras. Aranjamente valutare de flotare controlată. rate of crawl) se face având în vedere evenimente trecute (de exemplu. cursul valutar este determinat pe piaţă. financiar sau politic. 8. al unei alte monede. . Acest tip de aranjament valutar se particularizează prin faptul că fluctuaţiile cursului valutar sunt menţinute în cadrul unei variaţii de ±1% faţă de cursul central sau de ±2% între cursul minim şi cel maxim. România şi Slovenia (bandă de fluctuaţie necomunicată). inclusiv în cadrul aranjamentelor FMI (13 ţări). Nicaragua şi Insulele Solomon au cursul fix stabilit faţă de dolarul american. cum a fost de exemplu aurul. ultimele patru cu flotare independentă dar cu o strategie monetară de ţintire a inflaţiei. Australia. indicatori economici de ansamblu (poziţia balanţei de plăţi. care a fost influenţa inflaţiei asupra cursului valutar fix) sau evenimente viitoare (pe baza previziunilor privind evoluţia inflaţiei).parteneri comerciali. Israel (±26%). Intervenţiile pe piaţa valutară pot fi directe sau indirecte. . politica valutară având ca scop utilizarea ratei de schimb ca ancoră nominală.) iar ajustarea cursului nu este realizată automat. evoluţia pieţei paralele etc. Din martie 2003. de fapt „legate”. Japonia. componenta politicii monetare promovate de o ţară în menţinerea cursurilor valutare fluctuante a devenit cu mult mai importantă decât în trecut. de regulă. Ca activ monetar neutru sau aproape neutru. autorităţile monetare urmăresc să influenţeze evoluţia cursului valutar. Flotare în cadrul unor benzi de fluctuaţie. permiţând în acest mod fluctuarea zilnică a cursului valutar. Costa Rica. De la o etapă la alta. în esenţă. intervenţiile BNR pe piaţa valutară au scăzut substanţial atât ca frecvenţă cât şi ca volum. cum se întâmplă în prezent prin „legarea”. Gradul de flexibilitate a ratei de schimb depinde de limitele benzii de fluctuaţie.alte strategii (19 ţări). iar orice intervenţie pe piaţa valutară oficială urmăreşte asigurarea unor modificări moderate ale cursului valutar şi prevenirea unor fluctuaţii excesive. care la rândul lor au un aranjament bazat pe flotare liberă. Începând cu 2001 şi mai ales după 2003. crawling = târâtoare). care influenţează rata de schimb a monedei naţionale în raport cu monedele străine. Dintre ţările a căror monedă joacă un rol important pe plan internaţional. bazată pe: . În principal.ţintirea agregatelor monetare (15 ţări). aurul nu aparţinea unei ţări „emitente” de la care să preia şi să înmagazineze contextul economic. ele au la bază. factorilor interni specifici ţării în discuţie. De exemplu. SUA.programe monetare. Din aceste considerente. în descrierea regimului ratei de schimb. strategia politicii monetare este denumită în funcţie de ţinta de atins sau de ancora de care se „leagă” pentru asigurarea unei stabilităţi: 37 . Indicatorii utilizaţi pentru controlul cursului valutar sunt. Aranjamente valutare de flotare liberă. BNR intervine pe piaţa valutară pentru respectarea ţintei de inflaţie stabilită anual. Acest aranjament s-a utilizat până la sfârşitul anului 2004 în Honduras (±7%). în România. în această grupă sunt incluse Elveţia. fără ţinte predefinite ale cursului valutar. Deşi în descrierea aranjamentelor valutare sunt utilizate expresii ca „rată de schimb fixă” sau „paritate fixă”. fapt care scoate în evidenţă o „modificare înceată” (engl. . se adaugă mişcarea monedei străine la care s-a raportat. În acest caz. care pot fi stabilite simetric faţă de cursul central sau asimetric în sus sau în jos faţă de paritatea centrală. În prezent se mai aplică în Belarus. iar evaluarea are în vedere raportarea la un alt curs valutar într-un alt moment. banda în cadrul căreia se urmăreşte cursul valutar putând fi ajustată frecvent. situaţia rezervelor valutare. fără a avea o rată de schimb fixată ca ţintă sau direcţie de evoluţie. Prin aceste definiri „fixe”. ci sunt grupate în funcţie de strategia de politică monetară. Ca şi în cazul aranjamentelor valutare convenţionale bazate pe legarea fixă a cursului monedei.

cursul valutar serveşte ca ancoră nominală sau ţintă intermediară în planul politicii monetare.date care sunt actualizate anual. dar întotdeauna implică autoritatea monetară. Situaţia la 30 aprilie 2005 a aranjamentelor valutare ale ţărilor membre ale FMI este ilustrată în tabelul nr. fiind asociată reducerii inflaţiei prin stabilirea unor ţinte definite numeric. pe cursuri fixe legate de o altă valută sau care fluctuează în cadrul unei benzi. Această strategie se regăseşte în sistemele aranjamentelor valutare care nu au un mijloc legal de plată separat sau ale aranjamentelor bazate pe consilii monetare. de la o rată a inflaţiei cu trei cifre să se ajungă la o rată a inflaţiei cu două cifre şi apoi cu o cifră. Deciziile de politică monetară sunt orientate în funcţie de deviaţia estimată a evoluţiei inflaţiei în raport de ţinta anunţată public. Acestea presupun implementarea unei politici monetare şi valutare care să creeze un cadru ce să permită constituirea unui nivel minim acceptat al rezervelor valutare ale ţării şi controlul dezechilibrelor de balanţă de plăţi. În această situaţie. M2. suplimentar urmărindu-se asigurarea unei stabilităţi a evoluţiei cursului valutar. ţintirea inflaţiei presupune un ansamblu de măsuri. în general. autoritatea monetară utilizează o serie de instrumente pentru atingerea unei anumite rate de creştere a agregatelor monetare (M1. Este o sintagmă destinată să exprime prioritatea în planul politicii monetare de a asigura menţinerea sau atingerea unui anumit nivel al cursului valutar.ţintirea cursului valutar. În asemenea cazuri. inclusiv susţinute de FMI. • ţintirea agregatelor monetare. În considerarea celor prezentate s-au avut în vedere datele oficiale comunicate de ţări şi publicate în documentele FMI . 4. • 38 .„Annual Report”. De regulă este utilizată de ţările cu rate înalte ale inflaţiei.1. cu scopul de a menţine rata de schimb în limitele preanunţate sau la un anumit nivel. • programe monetare. În acest ultim caz. • ţintirea directă a inflaţiei. „Exchange Arrangements and Exchange Restriction” . Autoritatea monetară intervine pe piaţa valutară prin vânzare/cumpărare de monede străine la un anumit curs. M3 sau L) iar agregatul ţintă devine ancoră nominală sau ţintă intermediară a politicii monetare. inflaţia estimată acţionând (implicit sau explicit) ca ancoră intermediară a politicii monetare.

Lesotho*. Bahrain. (42) Liban. Guinea. Insulele Marshall. Gabon* Niger*. Aruba. Oman. Palau. Lucia. China** Antilele Olandeze. Estonia3. Trinidad-Tobago. St. Vincent şi Timorul de Est Grenadine Aranjamente valutare bazate pe Bosnia-Herţegovina. fixă a cursului monedei Iordania*. St. Costa Rica. Ucraina*. San Marino. Bahamas. Seychelles. Venezuela.25%) limitele unor benzi de fluctuaţie Slovenia3 (±15%). convenţionale bazate pe legarea Insulele Comore. Alte aranjamente valutare Emiratele Arabe. Aranjamentele valutare şi strategiile de politică monetară la nivel internaţional (30 aprilie 2005) Strategia de politică monetară Regimul ratei de schimb (Număr de ţări) bazată pe ţintirea cursului valutar Zona francului CFA (14) Uniunea monetară a Uniunea monetară a Africii de Vest Africii Centrale Benin. cu Insulele Solomon modificări impuse de condiţiile Ungaria** Honduras** 39 . Antigua şi 2 Barbuda. Cape Verde*. Guinea-Bissau. Siria. Grenada. inclusiv susţinute de FMI altele Zona euro (12) Austria Belgia Finlanda Franţa Germania Grecia Irlanda Italia Luxemburg Olanda Portugalia Spania O altă monedă ca Uniunea monetară mijloc legal de plată a Caraibelor de (9) Est1 (6) Ecuador. Togo bazată pe ţintirea agregatelor monetare bazată pe ţintirea directă a inflaţiei programe monetare. Letonia3. Lituania3 consiliu monetar Djibouti. Kitts şi Nevis. Mali*. Senegal*. Vietnam Menţinerea cursului valutar în Danemarca3 (±2. Barbados. Eritrea.Tabelul nr. Dominica*. Arabia Saudită. (41) Micronezia. Nepal*. Republica CentralCoasta de Africană. Vanuatu Belize. Malaezia. Burkina. Turkmenistan. Aranjamente valutare cu mijloc El Salvador . 4. Irak. o anumită perioadă. Maroc.1. Hong Kong (7) Brunei-Darussalam de o singură valută de un coş valutar (35) (7) Botswana. China. Kuweit.Faso*. Qatar. Libia. legal de plată comun Kiribati. Insulele Maldive. Honduras*. Guinea Ecuatorială. Bhutan. Samoa de Vest. Macedonia*. Panama. Cipru3 (±15%) (5) Ungaria (±15%) Tonga (±5%) Stabilitatea cursului valutar pe Bolivia. Camerun*. Namibia. Fildeş*. Swaziland. St. Fiji. Bulgaria*. Congo*. Nicaragua*. Ciad*. Malta3.

Peru*. Zimbabwe Rep. Tanzania*. Sudan. Nigeria.ţările membre ale Uniunii monetare a Caraibelor de Est au consilii monetare 2 . Georgia*. Haiti*. Coreea. Turcia Afganistan. Etiopia. Mauritania.Canada Chile. Kenya*.indică faptul că acea ţară utilizează mai multe ancore de politică monetară 1 . Pakistan. Tadjikistan* Albania*. Liberia. Suedia. Mozambic*. Mongolia*. Uganda* Africa de Sud. Indonezia. São Tomé. Sri Lanka*.“Exchange Arrangements and Exchange Restrict”. Thailanda Argentina*. Columbia*. Serbia*. Iran. Mexic. Uzbekistan. Croaţia*.ţări care participă în cadrul Mecanismului Ratelor de Schimb . Sierra Leone*. Kirghizia*. Burundi*.indică faptul că acea ţară beneficiază de programe monetare susţinute de FMI sau de alte programe ** . Ghana*.Gambia*. Filipine.“Annual Report”. Congo*. IMF . Zambia Madagascar. Armenia*. Japonia. Moldova. Myanmar. Slovacia3. Suriname. Rusia. Azerbaidjan*. Jamaica.ERM II al Sistemului Monetar European 40 . monedele şi bancnotele vechi continuând să circule alături de dolarul american până la uzura lor morală 3 . Guyana*. Angola. Uruguay. Marea Britanie. fără ţinte predefinite ale cursului valutar (52) Flotare liberă (34) Bangladesh*. Dominicană*. crawling pegs) (5) Flotare în cadrul unor benzi de Belarus (bandă de fluctuaţie ajustată frecvent) fluctuaţie (1) Flotare controlată. Egipt. SUA Sursa: IMF . Kazakhstan. Norvegia. Noua Zeelandă. Cambodgia. Brazilia. Mauritius. Yemen Cehia. Malawi. Papua Noua Guinee Somalia. Rwanda*. Tunisia. Singapore. Polonia. Laos*.Paraguay* România*.pieţei (engl. Islanda Israel. Australia. India. Algeria. Rep.pentru El Salvador este interzisă emisiunea nouă de monedă naţională. Guatemala. 2004 * . Elveţia. April 2005.

cursul pe piaţa valutară al monedei respective. 2. sub forma bancnotelor sau a monedelor divizionare. necomerciale sau transferuri de capital) şi la calitatea celui care efectuează preschimbarea (rezident sau nerezident al ţării unde se efectuează operaţiunea). în sensul că nu există restricţii cu privire la suma de preschimbat. cu perspectiva dematerializării în contextul dezvoltării tehnologiei informaţiei. După anul 2002. De exemplu. principalele valute convertibile utilizate în plăţile internaţionale erau: dolarul american (60-70%). Valuta convertibilă reprezintă acea valută care poate fi preschimbată cu o alta în mod liber. fie că alături de moneda naţională.În prezent. Pentru dolarul american. Riscurile legate de furt şi costurile ridicate ale transportului şi asigurării valutelor efective au determinat o permanentă reducere a utilizării acestora şi. definirea unei monede are un caracter convenţional. ţările care desfăşoară în mod tradiţional relaţii comerciale cu Uniunea Europeană. pct. decuplat de orice suport fix şi material. yenul japonez şi francul elveţian. convertibile. rezervele de aur şi devize. cum sunt: puterea economică a statului emitent. soldul balanţei de plăţi. dezvoltarea plăţilor prin viramente bancare sau prin intermediul diferitelor tipuri de înscrisuri. respectiv prin virarea banilor din contul bancar al unui titular în contul bancar al altui titular. numai pentru operaţiunile curente). care este legat indirect de euro. Aceste prefaceri care au marcat definirea şi poziţia pe piaţă a monedelor lumii şi-au pus amprenta şi asupra tehnicilor de acoperire a riscurilor valutare. francul elveţian (2-3%). stabilitatea politică a statului. VIII. prin vânzare-cumpărare pe piaţa valutară. ponderea covârşitoare (peste 90%) o deţin valutele în cont. dolarul american rămâne pe primul loc. determinată de anumiţi factori. 3 şi 4 din Statutul FMI privind convertibilitatea şi restricţiile valutare cu alte ţări. în plăţile internaţionale se observă o orientare cu precădere spre un număr relativ redus de valute convertibile (4-5). 24 IMF . plăţile efectuându-se prin tehnica viramentelor bancare. În funcţie de modul în care sunt utilizate în relaţiile de plăţi internaţionale. yenul japonez (6-7%). Valutele. dolarul american este monedă naţională pentru un american şi valută pentru un francez.valute efective. Toate aceste aspecte au contribuit la reducerea numărului monedelor în care diferitele entităţi îşi desfăşoară relaţiile comerciale şi financiare internaţionale. persoanele care o pot practica (de regulă. În relaţiile internaţionale. yen japonez – iar pe de altă parte.valute în cont. neconvertibile. valutele se împart în: a. April 2005 41 . 164 de state au acceptat obligaţiile ce decurg din art. b. numai nerezidenţii) iar în numeroase cazuri au fost stabilite şi plafoane valorice privind preschimbarea. la scopul preschimbării (plăţi pentru tranzacţii comerciale. Noţiunea de valută nu este legată de caracterul convertibil sau neconvertibil al acesteia. Acelaşi dolar utilizat de un cetăţean american pentru plata unor mărfuri procurate din Franţa este valută. euro. prin formarea unor poli monetari – dolar american. prin creşterea numărului de ţări care utilizează aceeaşi monedă. marca germană (11-13%). Devizele Prin valută se înţelege moneda naţională a unui stat deţinută de o persoană fizică sau juridică nerezidentă sau care este utilizată în relaţiile de plăţi internaţionale. Din totalul ţărilor membre ale FMI. exemplul cel mai relevant îl reprezintă ţările din America Centrală şi de Sud care fie că au ca monedă dolarul american. dar care prin contractele pe care le au cu zona monedei unice. dolarul canadian (1-2%). în mod firesc. deşi acest aspect are o deosebită importanţă în utilizarea sa în plăţile internaţionale. lira sterlină. florinul olandez (1-2%). ţările Uniunii Europene care nu au aderat la sistemul euro. politica monetară şi valutar-financiară a acestuia. francul francez (5-6%).“Annual Report”. . utilizează implicit euro. Ca rezultat al restricţiilor adoptate de ţările lumii în spaţiul convertibilităţii monedelor naţionale. valutele pot fi: . a). Până la data introducerii euro. ţările din „zona francului CFA”. puţine adoptând însă convertibilitatea deplină. fiind urmat de euro. Din punct de vedere al posibilităţii de preschimbare a unei monede pe alta. pe de o parte. apartenenţa la acordurile financiarvalutare regionale şi internaţionale etc.2. cu transfer clasic sau electronic. lira sterlină (6-7%). 4.24 Multe dintre ele au menţinut restricţii privind operaţiunile la care se aplică (de regulă. Exemple de utilizare a euro pot fi: ţările Uniunii Europene care au adoptat moneda euro. dolarul este acceptat în paralel ca mijloc legal de plată.

într-o altă valută convertibilă în cont. Valuta neconvertibilă desemnează acea valută care nu poate fi utilizată ca mijloc de plată. Potrivit aprecierilor FMI. în valutele convertibile care prezintă un interes mai mare decât celelalte. avea un curs forţat. diferită de cea de astăzi. Deoarece valutele neconvertibile nu au o echivalenţă reală între valoarea declarată şi puterea lor de cumpărare se evită încheierea de contracte într-o astfel de monedă. Utilizarea 42 . b). ele pot fi transformate oricând. prin încrederea acordată de un grup mai mare sau mai mic de state. De regulă. în baza convenţiei privind decontările multilaterale în ruble transferabile şi organizarea BICE. principalele valute de rezervă la nivel mondial sunt: dolarul american. cursuri multiple etc. Folosirea valutelor transferabile consta în dreptul pe care îl avea titularul unui cont de a transfera (fără a converti) soldul său în acea monedă transferabilă în contul unui beneficiar din altă ţară. toate conturile în valută transferabilă au fost automat transformate în conturi cu valute convertibile. XXX). dolarul american a devenit din nou cea mai “tare” valută. în numerar sau într-un alt titlu exprimat într-o altă valută convertibilă. După trecerea la convertibilitate a acestor monede. aceea de valute liber utilizabile (art. Alături de cele două grupe de valute . respectiv acele instrumente de plată şi credit sau hârtii de valoare denominate într-o valută convertibilă.În grupa valutelor convertibile un loc aparte îl ocupă valutele de rezervă. După atacul terorist din septembrie 2001 şi ca urmare a intervenţiilor repetate ale SUA în Irak. în sensul că nu reflectă puterea lor reală de cumpărare. prin vânzare. circulaţia monedelor neconvertibile este strict controlată de statul emitent. • Devize neconvertibile. atunci când sunt exprimate într-o valută neconvertibilă iar preschimbarea lor pe o altă monedă este limitată de statul emitent al monedei în care este exprimat înscrisul. Etichetarea într-un fel sau altul a unei valute are un caracter pasager. care sunt monede naţionale ale unor ţări deţinute de alte ţări în rezerva lor oficială. sub forma excepţiilor. Cu timpul. era de fapt o monedă de cont în care se efectuau decontările multilaterale. care pot păstra restricţii şi care urmează să asigure convertibilitatea monedelor lor) Statutul modificat al FMI a introdus o nouă categorie. lira sterlină şi yenul japonez. cu cont deschis tot la banca din ţara a cărei monedă era transferabilă. Ţările cu monedă neconvertibilă pot practica. o monedă. marca vest-germană şi lira italiană. în relaţiile de plăţi dintre ţările dezvoltate nu mai există conturi exprimate în valute transferabile. Introducerea acestei noi terminologii este de natură să mărească aria operaţiunilor efectuate între statele membre ale FMI şi între acestea şi FMI. de regulă. monedele neconvertibile au o definire valorică convenţională. acţiune) denominate într-o monedă străină. dolarul american a pierdut teren în faţa monedei europene. acelaşi dolar american era socotit o valută în declin. În trecut. cursul acestora pe piaţă este ascendent iar statul emitent are o economie puternic dezvoltată. dolarul american constituia incontestabil principala valută “forte”. ea cuprinzând în prezent atât valuta efectivă şi în cont. yenul japonez şi lira sterlină. noţiunea de devize a căpătat o accepţiune mai largă. aceste condiţii sunt îndeplinite în prezent de dolarul american. În terminologia curentă se utilizează adesea noţiunea de valută “tare” sau “forte” şi valută “slabă”. Rubla transferabilă a funcţionat până în anul 1990. euro. O valută poate deveni liber utilizabilă în măsura în care îndeplineşte cumulativ două condiţii: (1) este utilizată pe scară largă în tranzacţiile internaţionale. Înainte de reintroducerea convertibilităţii în ţările vest-europene (1958-1960) au existat trei valute transferabile: lira sterlină. XIV . În perioada 1950-1970. putea fi transferabilă. bilet la ordin. celelalte valute fiind în declin. În etapa actuală. decât în cadrul graniţelor statului care a emis-o. În general. După perioada 1979-1980. atributul “tare” sau “forte” este alăturat acelor valute care au o largă circulaţie internaţională. Drept urmare. cât şi orice instrument de plată şi credit (cambie. (2) are o viaţă activă. fiind negociată pe principalele pieţe valutare internaţionale. În prezent. cec şi ordinul de plată) sau hârtie de valoare (obligaţiune. Rubla transferabilă era abstractă. În sens restrâns.ţări întro stare tranzitorie. devizele includ instrumentele de plată şi credit exprimate într-o monedă străină (valută) şi care înlocuiesc moneda efectivă pentru stingerea unei obligaţii de plată în străinătate. pentru a desemna poziţia la un moment dat a unei valute pe piaţă. VIII) şi neconvertibile (art. În anii 1973-1978. euro. francul elveţian şi yenul japonez erau apreciate ca valute “forte”. fără a fi convertibilă. În funcţie de valuta în care sunt exprimate. restricţii la plăţile externe. În general.convertibile (art. semnată la Moscova în 1963. devizele pot fi: • Devize convertibile. Guvernele ţărilor membre ale CAER au hotărât atunci renunţarea la sistemul de plăţi prin conturi bilaterale de cliring şi prin ruble de cliring şi trecerea cu începere de la 1 ianuarie 1964 la un sistem de decontări multilaterale în ruble transferabile. în timp ce marca vest-germană.

Muntenegru. ca monedă de finanţare şi de plasament. Letonia. puţin peste contribuţia SUA (17. El a creat a doua piaţă ca mărime din lume care foloseşte o monedă unică. consiliu monetar (Estonia.moneda unei Europe fără frontiere Adoptarea monedei unice euro a dat naştere unuia dintre cele mai mari şi mai puternice blocuri comerciale din lume. Vatican. Bosnia-Herţegovina. Monaco. 4.6 2004 25. Rolul crescând al euro la scară internaţională rezultă din dezvoltarea simultană a utilizării sale la nivel privat şi la nivel oficial (tabelul nr.). menţinerea cursului valutar în limitele unor benzi de fluctuaţie prin Mecanismului Ratelor de Schimb . ţări şi teritorii franceze de peste mări . cu euro ca monedă de referinţă (Cehia. legare convenţională fixă a cursului monedei de euro (Cape Verde. ponderea cea mai însemnată o deţin titlurile de credit exprimate în valute convertibile. Macedonia).ţări membre ale Uniunii care nu fac parte din zona euro sau candidate la aderare.7%) şi înaintea yenului japonez (3. Tabelul nr. Utilizarea euro în regimurile valutare ale ţărilor terţe se manifestă în special în regiunile care au legături strânse cu zona euro . Chiar dacă acum este limitat. fie pentru garantarea prin gaj a unor angajamente de plată externe. Euro . Slovacia) sau printr-un sistem bazat pe principii asemănătoare (Ungaria).2%). ţări balcanice sau africane. Serbia). euro este cea de-a doua valută de rezervă.2. euro deţine 30% din volumul titlurilor de creanţă internaţionale. Deşi introducerea euro nu schimbă faptul că zona monedei unice este alcătuită din ţări eterogene. a devenit o superputere economică. Zona euro. euro se află pe locul doi în utilizările internaţionale. Conform statisticilor Băncii Centrale Europene. Malta. privită din perspectiva comerţului mondial şi a finanţelor globale. În ceea ce priveşte utilizările private. 4. Hârtiile de valoare sunt folosite fie în scopul mobilizării unor împrumuturi de pe piaţa internaţională. Kosovo. În schimburile economice externe ale României.6 35. ţările membre ale „zonei francului CFA” etc. Lituania. iar ca intermediar al schimburilor internaţionale este implicat în 37% din operaţiunile efectuate la nivel mondial.1 5.2 54. mici state europene. Bulgaria). Slovenia.5 33. Euro a modificat într-un mod semnificativ balanţa globală a puterii. Lituania. Danemarca. după dolarul american şi înaintea yenului japonez. Estonia.2. Insulele Comore. fiind depăşită doar de SUA în ceea ce priveşte producţia totală.5 31.şi care au adoptat diferite tipuri de aranjamente valutare: euro ca mijloc legal de plată (Andora. care sunt imense şi foarte lichide. deşi numai 16 din cei 27 de membri ai Uniunii Europene fac parte în prezent din zona euro.ERM II (Cipru. Pieţele de capital europene sunt însă mai puţin comparabile cu corespondentele lor americane. de regulă.3. care sunt utilizate atât în cadrul operaţiunilor pe credit. Croaţia.devizelor neconvertibile îşi are suportul. Cu o pondere de 25. în aranjamentele bancare sau acordurile încheiate în acest sens între două sau mai multe state. ea întăreşte fără îndoială legăturile economice şi politice din regiune şi greutatea acesteia în economia mondială. flotare controlată.2% în anul 2004).).3 37.8% din totalul activelor de rezervă la sfârşitul anului 2006. situându-se după dolarul american (64. rolul său de monedă de facturare va creşte probabil în viitor. Utilizarea euro la nivel internaţional Utilizări private şi oficiale ale euro monedă de finanţare (% în total) stoc de instrumente de debit emisiuni de titluri ale pieţei monetare emisiuni de obligaţiuni monedă de plasament (% în total) credite transfrontaliere acordate de băncile din zona euro unor entităţi nonbancare din afara zonei credite transfrontaliere acordate de băncile din afara zonei euro unor entităţi nonbancare din zona euro credite transfrontaliere acordate de băncile din afara zonei euro unor entităţi 43 2003 24. România. San Marino.0 54. cât şi ca modalitate de garantare a plăţilor.9 . 4.1 7. Acest lucru se datorează moştenirii de către euro a unor operaţiuni anterioare în ECU şi în vechile monede ale ţărilor participante la Uniunea Monetară Europeană. Ea deţine o pondere însemnată în comerţul mondial (19% în anul 2004).9 38.1 33.

3 51 36 44-63 41-61 14-71 22-72 24. ponderea monedei unice europene reflectând doar puterea economică a Germaniei şi 44 . pentru ca în anul 1978. 1. moneda europeană are de parcurs un drum lung în scopul atingerii statutului de principală valută. dolarul fiind moneda cea mai importantă a sistemului monetar internaţional creat cu această ocazie. Unităţile monetare compozite Anumiţi factori. cât şi pentru pieţele de capital. 4. dorinţa de a crea o monedă cu adevărat internaţională care să nu aparţină nici unui stat sau de a găsi un instrument monetar stabil în condiţiile evoluţiei instabile a cursurilor valutelor convertibile. starea balanţelor de plăţi etc. pe baza unui coş valutar format din 16 valute. printr-o cantitate de aur egală cu a dolarului american în acea vreme (1 DST = 0. yen japonez) ale ţărilor cu cea mai mare participare la exportul mondial. Fără îndoială. În anul 1974 a fost adoptată o nouă metodă de calcul al valorii DST. January 2005 51.888671 g aur). Valoarea DST a fost exprimată iniţial (1969) în aur. coşul valutar să fie restrâns la 6 valute reprezentative. cum ar fi nevoia de a spori lichiditatea internaţională.7 47-63 40-60 16-70 20-69 25.„Review of the International Role of the Euro”. s-a decis ca regulă revizuirea periodică a coşului valutar o dată la 5 ani. a preluat experienţa Sistemului Monetar European. costuri diminuate de tranzacţionare atât pentru schimburile valutare. pe când euro are o durată de viaţă de numai câţiva ani şi.2 7. pe baza performanţelor în materie de export din perioada 1980-1984. euro poate fi considerat o monedă internaţională cu o puternică orientare regională. marca germană şi francul francez au fost înlocuite printr-o cantitate echivalentă de euro.7 51. lichiditatea internaţională.9 50 46 Dacă dolarul american este o monedă internaţională utilizată în întreaga lume. fapt care îi poate conferi o serie de avantaje: primă de lichiditate pentru emitenţii de active denominate în euro.Drepturile Speciale de Tragere (SDR .2 60. rezervele valutare oficiale ale statelor membre.7 10. Ideea care a stat la baza naşterii DST a fost cea privind necesitatea creşterii lichidităţii internaţionale. marcă germană.4.Special Drawing Rights) sunt un instrument monetar creat ca urmare a deciziei Consiliului guvernatorilor FMI adoptată în 1967 la Rio de Janeiro şi a modificării corespunzătoare a Statutului FMI în anul 1969. în funcţie de volumul comerţului internaţional. în parte. au determinat apariţia unităţilor monetare compozite. la 5 valute (dolar american. creşterea veniturilor obţinute de banca emitentă ca urmare a poziţiei superioare deţinute pe plan mondial. La 1 ianuarie 1999. franc francez.1 54. DST reprezintă o monedă de cont. emisă de FMI fără o garanţie materială. costuri reduse pentru instrumentele de acoperire a riscului valutar utilizate de importatori şi exportatori. O altă reducere a dimensiunilor coşului a avut loc în anul 1981. În urma evaluării DST în anul 1986.nonbancare din afara zonei depozite transfrontaliere constituite de entităţi nonbancare din afara zonei euro la bănci din zona euro depozite transfrontaliere constituite de entităţi nonbancare din zona euro la bănci din afara zonei euro depozite transfrontaliere constituite de entităţi nonbancare din afara zonei euro la bănci din afara zonei euro mijloc de schimb şi unitate de măsură (% în total) exporturi de bunuri ale ţărilor din zona euro către nerezidenţii zonei euro importuri de bunuri ale rezidenţilor zonei euro din ţări din afara zonei euro exporturi de servicii ale ţărilor din zona euro către nerezidenţii zonei euro importuri de servicii ale rezidenţilor zonei euro din ţări din afara zonei euro monedă de rezervă şi de intervenţie în ţările terţe % în rezervele valutare internaţionale număr de ţări şi teritorii terţe cu regimuri valutare legate de euro total emisiune de bancnote euro pentru circulaţie în afara zonei euro (miliarde euro) Sursa: ECB . În urma devalorizărilor dolarului şi generalizării cursurilor fluctuante (1971-1973) a apărut problema modificării valorii DST. DST . liră sterlină. În această competiţie trebuie să se ţină seama şi de faptul că dolarul american are un trecut istoric care include o hotărâre internaţională adoptată la Bretton Woods în anul 1944.

4. 4.51678 USD. Valoarea unui DST este calculată de FMI zilnic. Consiliul guvernatorilor FMI a propus un amendament la Statutul FMI. A doua alocare (12. Tabelul nr.4 9. comparativ cu 1 DST = 1. La acea vreme. media anuală a ratei dobânzii a fost de 2.3 Sursa: FMI.1972.).1 miliarde DST) s-a desfăşurat în intervalul 1979-1981. Ponderea valutelor în coşul valutar DST (%) Valuta USD EUR DEM FRF JPY GBP 1 ianuarie 2011 41. Japonia. prin înscrierea pe creditul conturilor participanţilor la Departamentul DST. Banca Centrală a Statelor din Africa de Vest. Banca Nordică de Investiţii.4 11.3. Valoarea la 30 aprilie 2005 era de 1 DST = 1. În decembrie 2001.3 miliarde DST) a avut loc în perioada 1970-1972. Începând cu 1 ianuarie 2001. în sumă egală pe cei trei ani ai perioadei. propunerea privind alocarea specială trebuie aprobată de 3/5 din 45 . Fondul African de Dezvoltare.1%.3. fără ca beneficiarul să fie obligat să efectueze o contraprestaţie. Fondul Monetar Arab. Rata dobânzii DST se determină săptămânal. Suma de DST alocată fiecărui participant se determină într-un raport procentual faţă de cota de participare a ţării membre la Fond. noua evaluare se bazează pe importanţa zonei euro ca întreg. Pentru a deveni operaţională. Anulările de DST se calculează ca procente asupra alocărilor cumulative nete de DST ale fiecărui membru şi se înscriu pe debitul contului. Marea Britanie şi zona euro. În anul 1997. în valoare totală de 21. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Banca Reglementelor Internaţionale. Banca Statelor Africii Centrale. În perioada 1995-2005.1970. dar nici el nu a avut succes.3 miliarde DST . Dezvoltarea operaţiunilor cu DST a avut la bază. Banca Islamică de Dezvoltare. în principal. Fondul Andin de Rezervă. Banca Internaţională a Elveţiei.45183 USD la 30 aprilie 2004 iar la 1 septembrie 2008 de 1 DST = 1.55561 USD. pe baza unei medii aritmetice ponderate a ratei dobânzii pe termen scurt pe piaţa financiară din SUA. unde sunt evidenţiate toate fondurile exprimate în DST. EUR. Fondul Internaţional de Dezvoltare Agricolă. astfel: 3 miliarde DST . FMI a stabilit că 4 valute (USD.9 miliarde DST) în scopul de a da posibilitatea ţărilor care au devenit membre după ultima alocare (circa 20%) să participe şi ele la sistemul alocărilor de DST. Alocările de DST ale FMI. Banca de Dezvoltare a Africii de Est. GBP) îndeplinesc criteriile pentru a intra în componenţa coşului valutar DST (tabelul nr.1971 şi 3.Franţei. fără a beneficia de alocări. Prima alocare (9. Alocările de DST se realizează prin emisiune de DST. fiind determinate pornind de la valoarea exporturilor de bunuri şi servicii şi de la soldul rezervelor valutare ale ţărilor participante. Utilizarea DST în diferite tranzacţii şi operaţiuni financiare este limitată la ţările membre ale FMI care primesc alocări de DST şi la acele instituţii şi organisme care au primit dreptul de a le utiliza. 3 miliarde DST . Consiliul executiv al FMI a discutat cu privire la oportunitatea unei alocări pentru perioada 2002-2006.4 miliarde DST. • Tranzacţii oficiale cu DST Fiind unităţi monetare de cont. Banca Centrală a Caraibelor Orientale. au fost realizate în două etape. 2012 1 ianuarie 2006 44 34 11 11 1 ianuarie 2001 45 29 15 11 1 ianuarie 1999 39 32 18 11 1 ianuarie 1996 39 21 11 18 11 Ponderile reflectă importanţa relativă a valutelor coşului în comerţul şi în plăţile internaţionale. Banca Africană de Dezvoltare. ideea de a le crea un loc tot mai important în ansamblul relaţiilor monetare şi financiare internaţionale. pentru a permite o alocare specială unică (de 21. evidenţa şi mişcarea DST din contul unei ţări în contul altei ţări sau al FMI se efectuează prin sistemul computerizat al Departamentului Drepturilor Speciale de Tragere existent în cadrul FMI. în calitate de “alţi deţinători de DST”: Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare. JPY. ca medie aritmetică ponderată a cursului dolarului american pe piaţa valutară internaţională faţă de celelalte valute care compun coşul valutar. propunerea nu a primit aprobarea Congresului american.9 37.

. Polak. Dat fiind faptul că DST sunt o unitate monetară de cont şi nu au o existenţă materială propriuzisă. instrument monetar etalon în cazul includerii în contracte a unor clauze privind evitarea riscului valutar. drept urmare emiterea lor nu conduce la apariţia deficitelor balanţelor de plăţi (cazul SUA) şi nici la propagarea pe scară mondială a eventualelor fenomene economice şi financiare negative din ţara emitentă. La 30 aprilie 2005.şiling austriac. Fără alocări de mai bine de două decenii. No. Diversificarea operaţiunilor cu DST. 2004 46 . DST deţin în prezent 1% din totalul rezervelor valutare internaţionale. O a doua revizuire (21 septembrie 1989) a avut loc la admiterea pesetei spaniole şi a escudoului portughez. În acelaşi timp. constituie un mijloc suplu de menţinere a unei lichidităţi internaţionale echilibrate. Monedele celor trei ţări care au aderat la UE la 1 ianuarie 1995 . să plătească dobânzi şi comisioane către Fond etc. valute). P. care totuşi continuă să deţină un loc modest. instrument de rezervă (alături de celelalte valute este destinat să completeze nevoile de lichiditate internaţională).nu au fost incluse în coşul valutar ECU (tabelul nr. precum şi pentru procurarea contra DST a altor valute. Drept urmare. care trebuie cumpărate. Prima revizuire (17 septembrie 1984) a fost necesară în momentul în care drahma grecească a intrat în coşul valutar. Vol. stabilirea unor preţuri sau tarife internaţionale (tariful Canalului de Suez).). 2. comparativ cu alte tipuri de rezerve (aur. J. ci doar la înscrisuri denominate în DST. are în vedere următoarele avantaje: oferă un grad de stabilitate mai mare comparativ cu orice valută. entităţile private nu au acces direct. IMF Staff Papers. utilizare şi repartizare pe ţări. 51. ECU (European Currency Unit) constituie o unitate monetară de cont creată în cadrul Sistemului Monetar European în decembrie 1978. nu sunt legate direct şi efectiv de nici o ţară. ponderea fiecăreia stabilindu-se în funcţie de nivelul participării la comerţul comunitar. prin convertirea într-o valută de “transmisie”. valoarea sa a fost determinată pe baza unui coş valutar format din valutele ţărilor membre ale Sistemului Monetar European.4. în sensul îmbunătăţirii sistemului de emisiune. April 2005 Clark. DST îndeplinesc următoarele funcţii: etalon monetar (valoarea unei monede poate fi definită în DST). mijloc de plată pentru anumite operaţiuni între Fond şi membrii săi.“Annual Report”. Ulterior. Având în vedere avantajele şi dezavantajele pe care le prezintă. 25 • Tranzacţii private cu DST Aşa cum rezultă din Statutul FMI. cum ar fi: emisiunea de titluri financiare denominate în DST (obligaţiuni. dar mai este necesar acceptul SUA pentru ca alocarea unică să devină efectivă.888671 g aur). să procure. operaţiuni la termen efectuate în DST. instrument de evidenţă monetară a operaţiunilor FMI sau ale altor organisme financiar-bancare internaţionale. Aceste ponderi se revizuiau din cinci în cinci ani sau ori de câte ori era necesar.). 1. care să deţină cel puţin 85% din totalul voturilor. 4.“International Liquidity and the Role of the SDR in the International Monetary System”. o ţară care a primit DST le poate utiliza astfel: să îşi mărească. certificate de depozit etc.membri. 25 26 IMF . obţinerea lor nu conduce la imobilizări de active financiare. corespunzător cotei alocate. contra DST. să obţină direct valute contra DST de la o altă ţară membră fără intermediul Fondului. ECU a fost definit iniţial prin raportare la o cantitate de aur egală cu cea din definirea oficială a dolarului american (0. această monedă compozită este obiect de discuţii ale experţilor Comitetului interimar al FMI.33% din totalul voturilor au căzut de acord.26 Această situaţie de fapt contrazice obiectivul Statutului modificat al FMI din aprilie 1978 de a ridica DST la rangul de principal activ de rezervă. folosirea DST în sistemul plăţilor internaţionale prezintă anumite limite: circulaţia lor este limitată la nivelul FMI.. nu pot îndeplini funcţia de mijloc internaţional de plată decât indirect. băncilor centrale ale ţărilor membre şi altor deţinători oficiali autorizaţi. care de cele mai multe ori este dolarul american. de exemplu. rezerva valutară oficială. DST atribuindu-se gratuit. 131 de membri cu 77. cu ocazia aderării unei noi monede sau în cazul în care ponderea unei monede s-ar fi modificat cu peste 25%. coroană suedeză şi marcă finlandeză . valută convertibilă de la alte ţări membre indicate de Fond. operaţiunile de orice tip cu DST pe piaţa valutar-financiară internaţională presupun întotdeauna o valută de “transmisie”. DST se folosesc în prezent şi în alte tipuri de operaţiuni.

Tabelul nr. 4.4. Ponderea valutelor în coşul valutar ECU (%) 13.03.197917.09.1984Valuta 16.09.1984 20.09.1989 Marcă germană 32,98 32,08 Franc francez 19,83 19,06 Liră sterlină 13,34 14,98 Gulden olandez 10,51 10,13 Franc belgian 9,64 8,57 Franc luxemburghez * * Liră italiană 9,49 9,98 Coroană daneză 3,06 2,69 Liră irlandeză 1,15 1,20 Drahmă grecească 1,31 Peseta spaniolă Escudo portughez Sursa: Deutsche Bundesbank - „Exchange Rate Statistics”, 2005 21.09.198931.12.1998 31,915 20,306 12,452 9,870 8,183 0,322 7,840 2,653 1,086 0,437 4,138 0,695

* - francul belgian şi cel luxemburghez făceau parte dintr-o uniune monetară, motiv pentru care în componenţa ECU intra o singură monedă, cea a Belgiei Comisia Europeană calcula zilnic valoarea unui ECU ca medie aritmetică ponderată a cursurilor de schimb ale monedelor din componenţa coşului valutar, pe baza ratelor reprezentative ale dolarului american, comunicate de băncile centrale ale ţărilor participante. Spre deosebire de DST, ECU era considerat instrument de intervenţie în cadrul SME, indicând gradul de divergenţă al cursului unei monede faţă un „curs pivot”. Faţă de acest „curs pivot”, autorităţile monetare erau obligate să menţină variaţia pe piaţă a cursului monedelor lor în limitele unei marje de fluctuaţie de ±2,25%. În cazul în care intervenţiile pe piaţa valutară deveneau prea costisitoare pentru ţara în cauză, se proceda la devalorizări sau revalorizări ale monedei respective faţă de „cursul pivot”, stabilindu-se un nou raport. Pentru a descuraja acţiunile speculative şi a introduce o componentă de incertitudine, în august 1993 marjele de fluctuaţie au fost lărgite la ±15% de o parte şi de alta a „cursului pivot”. Ca şi în cazul DST, operaţiunile derulate în ECU, dată fiind existenţa sa imaterială, impuneau utilizarea unei valute de “transmisie”. ECU a cunoscut în dezvoltarea sa trei etape. În prima etapă, el a fost creat ca unitate de cont şi instrument de rezervă al băncilor centrale. Disponibilităţile în ECU ale acestora au fost constituite iniţial drept contrapartidă la rezervele valutare transferate la FECOM, circulaţia lor rămânând limitată, în pofida nenumăratelor măsuri luate ulterior pentru îmbunătăţirea posibilităţilor de deţinere şi utilizare (extinderea utilizării ECU în mecanismele de creditare pe termen scurt ale SME; remunerarea mai bună a depozitelor în ECU existente la FECOM etc.). Într-o a doua etapă, ECU a pătruns ca unitate de cont în relaţiile economice şi financiare private, exercitând astfel funcţia de instrument de măsură şi etalon al schimburilor. În cursul celei de-a treia etape, ECU a căpătat o dimensiune monetară mai largă, care a condus la dezvoltarea compartimentelor în ECU pe pieţele financiare: piaţa de capital, cu obligaţiuni emise în ECU, piaţa monetară, cu operaţiuni pe termen scurt în ECU, piaţa valutară şi piaţa creditelor bancare în ECU.27 Deşi fenomenul ECU privat a luat amploare, în majoritatea cazurilor, decontarea tranzacţiilor a continuat să se realizeze prin transformarea prealabilă a depozitelor în ECU într-o altă monedă de plată. La Reuniunea Consiliului European de la Amsterdam (octombrie 1997) a fost prefigurat cadrul legal al monedei unice europene, fiind prevăzută înlocuirea ECU cu euro la o rată de 1/1 la începutul etapei a treia a Uniunii Monetare Europene. La 1 ianuarie 1999, valoarea euro a fost fixată în mod irevocabil, fiind stabilită rata de conversie între monedele naţionale şi euro şi adoptându-se măsurile necesare introducerii rapide a monedei unice în statelele participante.

27

Gaftoniuc, S. - "Finanţe internaţionale", Ed. Economică, Bucureşti, 1997, p. 452-453

47

3. Alte unităţi monetare de cont Criza valutar-financiară internaţională declanşată la începutul anilor ‘70 a determinat tot mai multe grupări de state sau organizaţii internaţionale să adopte în evidenţierea tranzacţiilor lor unităţi monetare de cont, altele decât DST şi ECU: • IATA Unit of Value (IUV) este o unitate monetară de cont a Asociaţiei Internaţionale pentru Transportul Aerian. Valoarea sa are la bază valoarea unui DST cu unele modificări şi se utilizează în exprimarea tarifelor şi dobânzilor stabilite de IATA etc. • European Composite Unit (EURCO) a fost creată în 1973, fiind formată din 9 monede cu pondere fixă. Banca Europeană pentru Investiţii a făcut prima emisiune de obligaţiuni în EURCO. Având în vedere faptul că în componenţa sa intrau multe monede slabe, succesul nu a fost cel aşteptat. • Arab currency – related unit (ARCRU) a fost introdusă de Banca Hambros în 1974, în ideea reciclării fondurilor provenite din exporturile de ţiţei. A avut la bază monedele din 12 ţări arabe (Algeria, Arabia Saudită, Bahrein, Egipt, Emiratele Arabe, Irak, Kuweit, Liban, Libia, Siria, Oman, Qatar). Prin eliminarea celor două monede mai puternice şi a două din cele mai slabe în raport cu dolarul, coşul a fost stabilit la 8 monede cu ponderi egale (12,5%). Evoluţiile acestor monede au creat confuzie, motiv pentru care şi-a pierdut atractivitatea. • International Financial Unit (IFU) a fost creată de Banca Credit Lyonnais în 1975, pentru utilizarea în cadrul operaţiunilor internaţionale. Valoarea era iniţial egală cu cea a dolarului american la 1 aprilie 1974, cuprinzând monedele ţărilor G10. Avantajul consta în faptul că această unitate monetară era formată din mai multe monede cu vocaţie internaţională. Spre deosebire de ECU şi DST, nici una dintre aceste unităţi monetare de cont nu s-a bucurat de un succes real datorită absenţei suportului oficial. Cuvinte cheie: mijloc de plată; monedă, valoare paritară; etalon monetar; valută; paritate monetară; curs valutar; devize; aranjament valutar; DST; ECU; euro. Întrebări recapitulative: 1. Ce este aranjamentul valutar? 2. Care sunt principalele tipuri de aranjamente valutare practicate în prezent la nivel internaţional? 3. Precizaţi valutele şi ponderile cu care participă acestea în componenţa coşului valutar DST începând cu 1 ianuarie 2011. 4. Care sunt limitele utilizării DST în sistemul plăţilor internaţionale? 5. Care sunt principalele deosebiri între ECU şi euro?

48

Capitolul 5 PIAŢA VALUTARĂ ŞI RISCUL VALUTAR

Obiective: - înţelegerea operaţiunilor specifice pieţei valutare; - identificarea, monitorizarea şi gestionarea riscurilor valutare. Rezumat: Cursurile valutare în evoluţia lor reflectă o suită de fenomene economice, politice şi sociale caracteristice atât ţării care emite moneda, cât şi economiei mondiale în ansamblu. În contextul actual al cursurilor fluctuante şi, în general, al conjuncturii financiar-monetare internaţionale, apelul la tehnicile de acoperire a riscurilor valutare constituie o premisă a asigurării eficienţei schimburilor cu străinătatea. Conţinutul capitolului: 5.1. Operaţiuni specifice pieţei valutare 5.2. Riscul valutar – tehnici de acoperire sau aplatizare a riscului 5.3. Factori determinanţi ai cursului valutar

5.1. Operaţiuni specifice pieţei valutare Operaţiunile specifice pieţei valutare se clasifică după mai multe criterii, astfel: 1. după mijlocul de plată tranzacţionat: a. vânzarea-cumpărarea de valute în cont: are loc mişcarea de valute între conturi; b. vânzarea-cumpărarea de valute efective pe valute în cont: presupune transportul efectiv al valutelor (aerian, cale ferată etc.) şi virarea sumei echivalente în cont; c. vânzarea-cumpărarea de titluri de credit pe valute în cont, valute efective sau pe titluri exprimate în altă valută: presupune transportul efectiv al titlurilor şi virarea sumei echivalente în cont sau transportul efectiv al numerarului; d. vânzarea-cumpărarea de DST pe valute în cont sau efective: se utilizează întotdeauna o valută „de transmisie”. 2. după scopul operaţiunii: a. operaţiuni valutare în scop comercial: încasările din export sunt transformate în alte valute pentru plata importului; b. operaţiuni valutare în scop financiar: un credit exprimat într-o valută este schimbat întrun credit exprimat în altă valută; c. operaţiuni valutare speculative: presupun realizarea de câştig din diferenţele de curs dintre două valute, la momente diferite sau pe pieţe diferite; d. operaţiuni valutare de acoperire a riscului valutar: paralel cu contractul comercial se iniţiază o operaţiune valutară de aplatizare sau evitare a pierderii; e. operaţiuni valutare de corecţie a cursului valutar: presupun intervenţia băncii centrale prin vânzări-cumpărări de valute. 3. în funcţie de termenul pentru care se constituie: a. operaţiuni valutare la vedere (spot), caz în care vânzarea-cumpărarea valutelor se efectuează la cursul la vedere, virarea în conturi făcându-se în 48 de ore (2 zile bancare lucrătoare); b. operaţiuni valutare la termen (forward), situaţie în care vânzarea-cumpărarea valutelor, iniţiată în prezent, se efectuează la un curs la termen, mişcarea sumelor în conturi având loc la termenul convenit. Atât operaţiunile la vedere, cât şi cele la termen sunt variate, obiectivul lor fiind comercial, speculativ sau de acoperire a riscului valutar. Operaţiunile la vedere se fac, de regulă, în scopul: obţinerii valutei necesare plăţii internaţionale, în condiţiile în care în contul firmei disponibilul este constituit din alte valute; modificării structurii disponibilităţilor valutare ale firmei potrivit unor criterii de optimizare în funcţie de evoluţia cursurilor valutare (se vând valute în proces de depreciere, se cumpără valute în proces de apreciere etc.).
49

la cursuri la termen stabilite în momentul iniţierii operaţiunii. Aceste operaţiuni se fac la un curs la termen (1. p. . Banca centrală efectuează astfel de operaţiuni în scopul susţinerii cursului monedei naţionale. 97 50 .28 Operaţiunile valutare speculative se realizează prin speculaţii şi arbitraje valutare.la două scadenţe diferite. în final. . 1999. Principalul lor scop îl reprezintă protejarea deţinătorilor de valută în faţa modificărilor nefavorabile ale cursului valutar sau ratei dobânzii. fără să-şi reducă aceste disponibilităţi. De exemplu. anularea oricărui efect datorat variaţiei cursului valutar. va încerca să se protejeze împotriva riscului modificării de curs. operaţiunea nu se poate solda. respectiv poziţia de ansamblu pe piaţă a valutei în care urmează să se efectueze plata sau încasarea. Operaţiunile la termen complexe. a două valute pe două pieţe diferite. de acoperire a riscului (hedging valutar) şi complexe. valute care sunt oferite ulterior pe piaţă în vederea redresării cursului monedei naţionale. operaţiunea având drept scop. prin modul în care sunt iniţiate şi are loc derularea lor. Operaţiunile de swap valutar permit acoperirea unor angajamente existente la un termen dat. Pe această cale. Operaţiunile valutare la termen pot fi: simple. prin efectuarea simultană a două operaţiuni valutare . 9 sau 12 luni). Riscul valutar este eliminat sau atenuat prin vânzarea sau cumpărarea la termen pe piaţa valutară a valutelor provenite din încasări sau a valutelor destinate plăţilor ce vor avea loc în viitor. Cumpărătorul de valută se pune la adăpost de riscul deprecierii acesteia în intervalul de timp dintre momentul încheierii contractului şi execuţia lui. Ele se particularizează prin faptul că firmele ordonă ca operaţiunea (de vânzare sau cumpărare a unei valute) să se facă în limitele unei marje – o limită de curs prestabilită.cursul la vedere şi cursul la termen al valutei de contract: valutele în proces de apreciere au cursul la termen mai ridicat decât cursul la vedere. În situaţia aprecierii valutei respective. Operaţiunile de hedging valutar sunt acele operaţiuni prin care un operator se angajează să plătească o sumă în valută la un anumit termen şi împrumută simultan aceeaşi sumă în valută. comparativ cu alte valute. dar pierde la împrumut. Ş. pot fi foarte diferite. astfel încât creanţele şi angajamentele firmei nu sunt supuse fluctuaţiei cursurilor valutare. care la rândul său. Operaţiunile valutare speculative influenţează considerabil economiile naţionale datorită creşterii considerabile a volumului lor. exprimate într-o anumită valută. Ed. una la vedere şi cealaltă la termen. făcând ceea ce se numeşte „report” sau „premium”. Craiova. În iniţierea şi derularea unei operaţiuni la termen se au în vedere următoarele elemente: . Arbitrajul valutar reprezintă o tranzacţie de vânzare-cumpărare de valută realizată de către bănci.dobânzile pe piaţa valutară: valutele cu tendinţă de repreciere au o dobândă mai mică decât valutele cu tendinţă de depreciere. 6. vânzând acolo unde cursul este mai mare şi cumpărând acolo unde cursul valutei tranzacţionate este mai mic. riscul valutar este transferat băncii. cu aceeaşi scadenţă de rambursare. 2. în timp ce valutele cu o poziţie mai slabă în perspectivă au un curs la termen mai scăzut decât cursul la vedere. creditorul câştigă la cumpărare.situaţia valutei de contract.Operaţiunile la termen sunt cele mai utilizate tehnici de acoperire a riscurilor valutare pe plan internaţional în cazul operaţiunilor a căror derulare nu depăşeşte un an. Efectuându-se pe baza unor cursuri certe. publicate pe diferite pieţe. Speculaţia valutară este acea tranzacţie de vânzare-cumpărare de valută prin care se urmăreşte realizarea unui câştig. . pe aceeaşi piaţă. Băncile comerciale apelează la swap valutar pentru a-şi acoperi necesarul de o anumită valută din disponibilităţile în altă valută. deoarece la scadenţa plăţii. unei valute în momente diferite. pentru o altă valută. care coincide cu termenul de încasare a împrumutului.“ Relaţii financiare şi valutare internaţionale”. în principiu. Operaţiunile la termen simple constau în posibilitatea de a realiza o vânzare-cumpărare de valută în perspectivă. la un termen dat. făcând „deport” sau „discount”. speculaţiile împotriva lirei sterline efectuate de George Soros 28 Bratu. Suma din export contractată în prezent este vândută la un termen corelat cu încasarea exportului. ca diferenţă între cursurile unei valute la două momente diferite pe aceeaşi piaţă. 3. prin care acestea au posibilitatea de a-şi valorifica disponibilităţile în monedă naţională sau în valută.una de vânzare şi alta de cumpărare . decât cu câştig din diferenţa între cursurile: unei valute pe două pieţe diferite. eventuala pierdere realizată la cumpărarea valutei se compensează cu un câştig egal obţinut la împrumut. împrumutând valute contra unei sume echivalente în monedă naţională.

valuta.în anul 1992 au contribuit la deprecierea monedei engleze cu 15% în doar câteva zile. la o dată convenită. creând panică în rândul publicului care a început să vândă masiv lire. la un curs valutar stabilit între părţile contractante. care rezultă din efortul valutar mai mic pe care îl fac importatorii străini pentru a cumpăra mărfuri din ţara cu moneda depreciată. De exemplu. riscul valutar se materializează prin efortul financiar mai mare.000 USD şi un import din Elveţia în sumă de 1.efectul de frânare a importurilor.2. datorat faptului că orice import care trebuie plătit în urma deprecierii monedei proprii presupune o cheltuială mai mare decât în situaţia anterioară. firma a înregistrat o pierdere din diferenţa de curs între cele două valute în cele două momente. 5. Importatorii sunt întotdeauna interesaţi să plătească într-o valută în proces de depreciere. Pentru exportator. de a cumpăra sau de a vinde o sumă dată în valută. respectiv valuta de contract a suferit o depreciere (devalorizare). el se negociază avându-se în vedere termenul. el a vândut o cantitate însemnată de lire.13 51 . o politică de depreciere voită a monedei proprii pe termen lung poate avea consecinţe din cele mai nefaste. care au rămas neschimbate. Tranzacţiile cu opţiuni pe valute se derulează pe baza unor aranjamente între două părţi care conferă investitorilor dreptul.. La data încheierii contractului.8 CHF. Prin risc valutar se înţelege posibilitatea apariţiei unei pierderi în cadrul unei tranzacţii comerciale. Riscul valutar poate apărea deopotrivă pentru exportator. Pentru importator.29 Operaţiunile futures pe valute se desfăşoară sub forma vânzării-cumpărării pe o piaţă organizată de contracte standardizate privind o sumă în valută prestabilită oficial pentru o dată viitoare. cât şi pentru importator. Contractul FRA nu este standardizat. D. p. pentru a cumpăra 1. ca urmare a modificării cursului monedei de contract (depreciere sau apreciere) pe intervalul dintre momentul încheierii contractului şi momentul plăţii. Drept urmare. După ce lira sterlină s-a depreciat. 2000. Deci.83 USD. riscul valutar apare în situaţia în care. în general. cei 1.000 USD nu mai erau suficienţi.800 CHF. realizând un câştig imens pe seama unui dezechilibru care a avut efecte în timp.“Guvernarea economiei mondiale” Ed. Aceste operaţiuni au un caracter mai mult speculativ decât de acoperire a riscurilor de curs valutar. la data încasării sumei. dar nu şi obligaţia. Cu toate acestea. În timp ce deprecierea valutei de contract îl dezavantajează pe exportator. Riscul valutar. la un curs valutar fixat în momentul iniţierii operaţiunii (preţ de exerciţiu). apelul la tehnicile de acoperire a riscurilor valutare constituie o premisă a asigurării eficienţei schimburilor cu străinătatea. Aceste operaţiuni implică două bănci care se pun de acord asupra unui anumit nivel al ratei dobânzii pentru un termen viitor specificat în cazul unei valute. necomerciale şi financiare.800 CHF. . mai ales pentru ţările a căror monedă este neconvertibilă.000 USD încasaţi din exportul în SUA îi erau suficienţi pentru plata importului din Elveţia de 1800 CHF. pe care exportatorul sau importatorul trebuie să-l facă pentru procurarea unei sume exprimate în altă valută. Prahova. riscul valutar apare în situaţia în care. Tehnici de acoperire sau aplatizare a riscului În contextul actual al cursurilor fluctuante şi. o firmă derulează în paralel un export în SUA în valoare de 1. importul din Elveţia devenind mai scump. Deprecierea unei monede are două efecte importante pentru ţara emitentă a monedei respective: . efortul valutar suplimentar fiind de 100 CHF sau de 58. al conjuncturii financiar-monetare internaţionale. Antet.7 CHF. cursul valutar şi suma. în valoare echivalentă cu suma exprimată în valuta de contract.Forward Rate Agreement) se realizează pe piaţa interbancară şi au drept scop protejarea faţă de evoluţia pe piaţă a ratei dobânzii. În momentul plăţii. valuta de contract s-a apreciat. Acest aspect nu a afectat preţurile celor două contracte. Operaţiunile bazate pe acorduri privind rata dobânzii la termen (FRA . cursul valutar a fost 1 USD = 1. Dezechilibrele macroeconomice pe care le provoacă o asemenea decizie pot necesita eforturi susţinute pentru a fi corectate. în baza cursului valutar de 1 USD = 1. suplimentar. 29 Coyle. ea îl avantajează pe importator. în intervalul cuprins între momentul încheierii tranzacţiei şi momentul plăţii. respectiv pentru procurarea ei sunt necesare mai multe alte unităţi monetare. Iniţial.efectul de impulsionare a exporturilor. Astfel. Soros a cumpărat aceeaşi valută. valuta în care sa încheiat tranzacţia are o putere de cumpărare în raport cu o altă valută (sau alte valute) mai mică decât în momentul încheierii contractului. cei 1. s-a întărit.

procurarea ei fiind mai ieftină pe piaţa valutară. Din acest punct de vedere.durata contractului. Limita superioară a marjei este determinată de nivelul preţurilor internaţionale şi al preţului mărfii contractate. euro. grăbirea (anticiparea) plăţilor apare în cazul în care valuta de plată are tendinţa de apreciere. cu scopul de a plăti într-o monedă cât mai "slabă". plăţile sunt amânate când moneda de contract este în proces de depreciere. O încasare şi o plată în aceeaşi valută elimină riscul valutar. Aceasta deoarece riscul valutar apare numai atunci când o valută trebuie preschimbată pe alta. pe termen scurt sau pe termen lung. În principiu. Aceste metode de acoperire a riscului valutar pot fi grupate în: .analiza comparativă a evoluţiei unei valute în raport cu alta sau cu un grup de alte valute. Pentru exportator presupune: amânarea (întârzierea) încasărilor în cazul în care moneda de contract are tendinţa de apreciere. pentru a evita pierderea care apare pentru importator prin aprecierea acesteia. cu atât marja va fi mai mare. cu scopul de a încasa o valută mai puternică. el trebuind să plătească mai mult pentru procurarea ei. . marja va fi cu atât mai mare cu cât riscurile prevăzute sunt mai mari. Adăugarea unei marje prin care preţul de ofertare depăşeşte preţul internaţional la care se comercializează marfa are ca efect excluderea mărfii prin preţul necompetitiv la care este oferită. . pot consolida o anumită poziţie şi uneori pot crea premise pentru sporirea eficienţei financiar-valutare a operaţiunii de comerţ exterior. În alegerea monedei de contract se pot avea în vedere mai multe criterii de selectare a acesteia: . 5.tehnici de acoperire internă sau contractuale – cuprind procedeele pe care firma le poate iniţia şi derula ca urmare a propriei activităţi.1.2. . mai "tare" şi grăbirea (anticiparea) încasărilor în cazul în care moneda de contact este în proces de depreciere.). Ca urmare a acestui fapt. (3) Sincronizarea încasărilor şi plăţilor în aceeaşi valută Firmele care realizează simultan operaţiuni de export şi de import pot limita riscul derulând ambele tipuri de operaţiuni în aceeaşi valută sau într-un număr mic de valute. (4) Anticipări şi întârzieri în efectuarea plăţilor şi încasărilor Această tehnică are ca scop influenţarea calendarului încasărilor şi plăţilor pentru contractele derulate de firme. de regulă o bancă. Cu cât preţul la care este produsă marfa este mai mic în raport cu preţul internaţional. respectiv intervalul de timp în care se va efectua plata – la vedere.politica menţinerii dinamice a structurii rezervelor valutare şi sincronizarea plăţilor şi încasărilor în aceeaşi valută. Pentru importator. yen japonez. aceste tehnici pot minimaliza influenţele nefavorabile.În scopul evitării influenţelor nefavorabile asupra relaţiilor financiare ale tranzacţiilor de comerţ exterior şi de cooperare economică internaţională au fost stabilite anumite tehnici de lucru. iar cea de exportator de o valută care se depreciază. pentru a încasa o valută mai puţin depreciată. franc elveţian etc. Tehnici contractuale de acoperire a riscului valutar Cele mai utilizate tehnici de acoperire internă (contractuale) a riscului valutar sunt: (1) Alegerea monedei de contract Importanţa selectării monedei de contract derivă din faptul că poziţia de importator este dezavantajată de o valută care se apreciază.tehnici de acoperire externă sau extracontractuale – reclamă colaborarea cu o altă instituţie specializată. (2) Includerea în preţul de contract a unei marje asiguratorii Includerea unei marje în preţ are în vedere adăugarea unei sume destinată să acopere eventuale pierderi ce ar rezulta din evoluţia cursurilor valutare şi a ratelor dobânzilor. intenţiile celor doi parteneri sunt diferite. există tendinţa comercianţilor de a încheia contractele în monede care au o evoluţie relativ stabilă (dolar american. 52 . După modul în care sunt concepute şi utilizate.

(5) Clauzele valutare Ca tehnică. • Clauza coşului valutar permite evaluarea evoluţiei cursului monedei de contract în raport cu mai multe valute. Moneda stabilită prin contract este „legată” de o altă valută denumită „valută etalon” printr-un raport stabilit în momentul contractării. potrivit căreia suma de plată exprimată într-o valută (moneda de contract) să fie recalculată în raport cu evoluţia cursului acesteia faţă de o altă valută (valuta etalon) sau mai multe valute. Recalcularea sumei de plată se poate conveni să se facă pentru orice nivel al modificării cursului valutar sau numai pentru evoluţiile ce depăşesc un anumit procent. Formulele utilizate pentru stabilirea coeficientului de variaţie al cursului valutar (K) sunt: Clauza coşului valutar simplu: • K = (1/n (C1/C0 + C`1/C0` + … + C1n/C0n) – 1) x 100 în care: n = numărul valutelor din coş K = coeficientul de variaţie al cursului valutar C1. Calculele se efectuează similar clauzei valutare simple.1) x 100 în care: K = coeficientul de variaţie al cursului valutar C0 = cursul valutar în momentul contractării C1 = cursul valutar în momentul plăţii iar pentru suma de plată recalculată: S1 = S0 + S0 x K Clauza valutară DST are ca element de referinţă rata de schimb dintre moneda de contract şi DST. a determinat extinderea utilizării acestei tehnici. clauzele valutare presupun înţelegerea dintre cei doi parteneri cuprinsă în contractul comercial internaţional. În practică se cunosc două forme: clauza coşului valutar simplu. în care caz fiecărei valute i se acordă o anumită pondere. curs calculat şi publicat zilnic de FMI. caz în care valutelor în care se construieşte coşul li se acordă aceeaşi pondere şi clauza coşului valutar ponderat. Alegerea valutei etalon poate avea la bază mai multe criterii: este considerată mai stabilă. se doreşte consolidarea încasărilor în raport cu plăţile viitoare în aceeaşi valută etc. Calculul direct al sumei de plată se poate realiza pe baza formulei: S1 = S0 x C1/C0 în care: S1 = suma de plată recalculată S0 = preţul contractual C0 = cursul monedei de contract în momentul contractării C1 = cursul monedei de plată faţă de moneda etalon în momentul plăţii Calculul sumei de plată pe baza coeficientului de variaţie al cursului valutar presupune utilizarea următoarelor formule: K = (C1/C0 . • Clauza valutară simplă are în vedere doar o singură valută etalon. Accesul rapid şi sigur la cursul acestei unităţi monetare de cont. C0 = cursul valutelor ce compun coşul ales în cele două momente 53 . Aceasta constituie o modalitate de apărare împotriva riscurilor valutare utilizată de obicei în tranzacţiile în care partenerii au un interes faţă de două valute.

În contul şi pe riscul firmelor. Abordând astfel problema se are în vedere acoperirea riscului valutar prin: • operaţiuni valutare la vedere. direct sau indirect.- Clauza coşului valutar ponderat: K = (a x C1/C0 + b x C`1/C0` + … + n x C1n/C0n) – 1 în care: a. a angajamentelor şi creanţelor. utilizarea acestor operaţiuni trebuie privită. cât şi derularea din punct de vedere valutar a operaţiunilor de comerţ exterior. acestea pot solicita băncilor efectuarea de operaţiuni la vedere sau la termen. pe valute şi termene scadente) cu previziunea evoluţiei cursurilor valutare. • operaţiuni valutare la termen. 5. (6) Clauza marfă este utilizată. pentru acoperirea riscului valutar în cazul contractelor de compensaţie care se derulează pe perioade mari de timp. această tehnică se bazează pe corelarea valorii contractului de export cu o cantitate de mărfuri determinată. b……n = ponderea valutelor în coşul valutar constituit K = coeficientul de variaţie al cursului valutar C1. ele presupunându-se reciproc.2. contra plăţii unui comision şi existenţei fondurilor valutare necesare derulării operaţiunii. De aceea. În cazul livrărilor pe credit. ce urmează a fi importată. în primul rând. în special. ca o măsură menită să asigure o bună gospodărire a disponibilităţilor valutare în condiţiile în care. În esenţă. În acest context. în principal. după cum apar probleme în perioadele de tensiune pe piaţa valutară în cazul acoperirii la vedere. uneori. kg) V = valoarea creditului P = preţul unitar în momentul semnării contractului Această clauză este utilizată şi pentru acoperirea riscurilor de preţ. 54 . bucăţi. Acoperirea riscului valutar vizează atât structura disponibilităţilor valutare ale firmei. Tehnici extracontractuale de acoperire a riscului valutar Apelul la tehnicile extracontractuale pentru acoperirea riscurilor valutare presupune o colaborare între firme şi bănci.2. Între aceste două tipuri de operaţiuni există o strânsă interdependenţă. apelul la tehnicile de acoperire externă este subordonat politicii generale a firmei de gestionare eficientă a sumelor în valută de care dispune sau pe care urmează să le încaseze sau să le plătească. Alegerea uneia sau alteia dintre aceste tehnici se bazează. se pot obţine şi diferenţe avantajoase de curs. aceste operaţiuni nu aduc o rezolvare a tuturor problemelor valutare cu care se confruntă firma. cantitatea de produse ce urmează să se livreze în contul rambursării creditului se stabileşte pe baza formulei: C = V/P în care: C = cantitatea de produse (tone. Tehnica acoperirii la termen este inoperantă în cazul operaţiunilor comerciale al căror termen depăşeşte un an. Cu toate avantajele pe care le prezintă. pe compararea poziţiei valutare a firmei (structura valutelor în cont. C0 = cursul valutelor ce compun coşul ales în cele două momente Coeficienţii astfel calculaţi se aplică preţului contractual.

Modelul Fleming Face distincţie între cursul valutar nominal şi cel real şi. se analizează efectele exercitate de producţie şi evaluarea ei în ţara A. Totodată.. p. productivitatea. . 1999. C. . masa monetară) în momentul anterior (t0) şi de prognoza acestei influenţe în momentul viitor (tn).progresul tehnic. veniturile din export pot creşte substanţial în raport cu cursul nominal.32 Abaterile cursurilor reale de la nivelul puterii de cumpărare se datorează unor cauze structurale (care determină schimbări în preţurile relative de echilibru .modelul cursului economic sau paritatea etaloanelor informaţionale determinate pe piaţă pe baza informaţiilor despre evoluţia posibilă a factorilor de influenţă. nivelul preţurilor). 6.„Moneda şi ipostazele ei”. P. ca şi situaţia balanţei de plăţi a ţării B şi eventualele lor efecte asupra cursului valutar în momentul t1. în momentul t1. consideră că fluctuaţiile ratei de schimb se datorează anticipărilor privind mişcările de capital şi evoluţia preţurilor şi a salariilor. creşterea economică etc. 79 32 Floricel. Ed. 59 33 Bran. 2. 1997. Bucureşti.30 1. p.modelul cursului real sau paritatea puterilor de cumpărare efective de pe pieţele naţionale. 85-86 55 . Economică. de echilibrarea pieţelor pe termen scurt etc. în timp ce cursul real se bazează pe puterea de cumpărare şi măsoară preţurile relative ale aceluiaşi bun pe două pieţe. factori de ordin monetar (dobândă. 271-272 Bran. factori economici. politici. Modelul evolutiv Pleacă de la puterea de cumpărare a monedelor în cele două ţări (A.) şi unor cauze conjuncturale (legate de viteza cu care au loc ajustările spre echilibru. precum şi acţiunile instituţiilor monetar-financiare internaţionale şi regionale. 5. Economică. Etalonul putere de cumpărare este determinat de următoarele grupe de factori:31 factori interni: 1. sociali. evoluţia raportului cerere/ofertă a monedei în cauză faţă de alte monede pe piaţa internaţională. Utilizând însă cursul real se pot determina influenţele devalorizării interne asupra producţiei. Bucureşti. alţi factori macroeconomici (situaţia finanţelor publice). De asemenea. Economică. În al doilea rând se precizează influenţa factorilor economici din ţara A. 1997. credit. poziţia economică a ţării respective pe piaţa internaţională redată de situaţia balanţei de plăţi. P. I. . B) în momentul actual (t1).„Relaţii financiare şi monetare internaţionale”.3. În al treilea rând se prognozează raportul cerere-ofertă în momentul tn. psihologici din fiecare ţară. Discrepanţa între cele două tipuri de cursuri este explicată de influenţa predominantă a factorilor de pe piaţa internaţională şi de modul de interpretare a factorilor naţionali şi internaţionali de către operatorii de pe piaţa internaţională. modelul general al cursului valutar cuprinde:33 . Astfel. Bucureşti. Gh. În acest sens.„Relaţii financiare şi monetare internaţionale”. a preţurilor etc. militari. 1999. masă monetară). dar şi evoluţia în timp a acesteia. factori externi: 4. politici. pe diferite pieţe). dar dacă costurile au crescut în aceeaşi măsură. 30 31 Manolescu. p. Editura Didactică şi Pedagogică.. cererii şi exportului. Bucureşti. în plus. Cursul real se utilizează pentru analiza evoluţiei comerţului exterior. Cursul nominal este folosit pentru analiza şi rezolvarea problemelor legate de datoria externă. Costică. Cursul nominal este un concept monetar care măsoară preţurile relative pentru două monede naţionale. Ed. factori economici şi de evaluare (PIB. 3. p. a cererii şi ofertei.5. . se mai au în vedere previziunile evoluţiei unor factori externi şi psihologici care. ca şi de factorii politici şi sociali interni în momentul t0. psihologici de pe piaţa internaţională. 2. În modelul de calcul al cursului valutar se ţine cont de diferenţierea dintre nivelul real al etaloanelor şi nivelul informaţional sau cel efectiv utilizat pe piaţă. . Costică. Ed. Factori determinanţi ai cursului valutar Stabilirea cursului valutar pe piaţa valutară internaţională are în vedere nu numai identificarea dimensiunilor puterii de cumpărare. eventual.„Relaţii valutar-financiare internaţionale”. I. elaborându-se astfel modele de abordare şi de studiere a interferenţei factorilor de influenţă. ţinând seama de influenţa exercitată de factorii financiari asupra cursului valutar (dobândă. credit. competitivitatea rămâne aceeaşi. vor influenţa economia ţării B în momentul tn.

pe baza unor modele parţiale şi a unor modele generalizatoare. cu intensităţi diferite de la o etapă la alta. exportul bunurilor sale în cealaltă ţară se face mai uşor. în momentul în care o ţară înregistrează căderea cursului valutar faţă de o alta. Existenţa unui export susţinut de mărfuri şi servicii. capital în ţara respectivă. operatorii de pe pieţele valutare. O situaţie inversă. în domeniul investiţiilor etc. cursul valutar concentrează influenţa unui important număr de factori legaţi de politica economică. Caracteristic acestor factori este paleta foarte largă a influenţelor ce îi determină. Măsurile al căror efect determină o impulsionare a exporturilor influenţează pozitiv cursul valutar. Din această pricină.„Finanţe internaţionale”. constând în importuri mai mari decât exporturile. la o creştere a cursului acesteia. instituţiile financiare şi de credit pot interveni direct asupra restrângerii masei monetare. Dacă la un moment dat volumul acesteia creşte peste necesarul pieţei. solicitate pe piaţa externă. Ed. determină cerere faţă de moneda ţării în cauză şi. asocierea monedă forte – rată redusă a dobânzii. deoarece aceste bunuri devin mai ieftine pe piaţa celeilalte ţări. Economică. Pentru majoritatea devizelor. se produce un dezechilibru care influenţează. de asemenea. Astfel. În acest indicator se reflectă şi nivelul calităţii. se verifică în practică. izvorâte din eterogenitatea lor ca importanţă . Producţia de bunuri a unei ţări este factorul care determină cantitatea de bunuri din acea ţară.fie ca indicatori sintetici ai nivelului de dezvoltare a unei ţări. conduc la o solicitare importantă a monedei respective şi prin urmare. mediu sau lung. În acest domeniu se înregistrează şi o influenţă inversă. volumul şi dinamica PNB. Bucureşti. respectiv cursul scade atunci când oferta de monedă naţională în acest spaţiu al operaţiunilor de capital creşte. atât pe termen scurt cât şi pe termen lung. Mişcările de capital. aceşti factori pot fi grupaţi în următoarele categorii: economici. materializate în preocuparea străinilor de a cumpăra active financiare pe piaţa respectivă. . adică peste valoarea bunurilor şi serviciilor de pe piaţă. Priviţi în ansamblu. fie ca măsuri colaterale adoptate în vederea atingerii unor obiective într-un anumit domeniu (politica monetară. variaţia ratei dobânzii produce o fluctuaţie a cursului valutar la vedere. dinamica şi structura producţiei industriale. de investiţii. piaţa valutară determină. de asemenea. pe de o parte şi monedă slabă – rată ridicată a dobânzii. Aceste mişcări se reflectă în balanţa comercială sau în balanţa contului curent. ediţia a III-a. În acelaşi timp. Mutaţiile specifice balanţei capitalului influenţează. după cum cele ce restricţionează importul îl influenţează negativ. sociali. influenţează direct nivelul preţurilor într-o ţară. pentru a le avea în vedere în deciziile lor privind operaţiunile viitoare. element care raportat la indicele general al preţurilor dă puterea de cumpărare în legătură cu bunurile respective. a rezidenţilor de a vinde titluri exprimate în altă monedă decât a ţării în cauză sau a străinilor de a plasa. cursul valutar economic. o cerere mai mare decât oferta de valută modifică în sens pozitiv cursul acesteia. p. a productivităţii muncii şi competitivităţii produselor destinate exportului. în mărfuri nesolicitate. determinate de operaţiunile specifice pieţei de capital. Între starea balanţei de plăţi şi poziţia pe piaţă a unei monede există o strânsă legătură. prin renunţarea la noi emisiuni de monedă şi indirect asupra creditului. Din punct de vedere al evoluţiei poziţiei unei monede pe piaţă. Efectul este invers. financiară. care pot influenţa evoluţia cursului unei valute. Pe termen mediu şi lung. acţionând asupra ratei dobânzii de referinţă. un curs valutar mai ridicat favorizează importul din ţara cu care se compară. reflectaţi în volumul. politica fiscală a ţării respective etc. pe această cale. de comerţ exterior. varianta utilizabilă pe piaţă a cursului valutar. Aceleaşi efecte directe au şi reglementările adoptate de un stat în domeniul exporturilor şi importurilor. conduce la dezinteres pentru procurarea monedei ţării în discuţie şi. prin urmare. ca atare. psihologici şi tehnici. monetară. Intern. Un alt grup de factori este cel format de volumul şi structura comenzilor pentru export. la deteriorarea cursului valutar. respectiv a cursului valutar asupra balanţei de plăţi. Factorii care influenţează cursul unei monede pot avea o acţiune convergentă sau divergentă. urmăresc periodic starea principalelor posturi ale balanţelor de plăţi ale ţărilor emitente ale monedelor în care lucrează. Relaţia între rata dobânzii şi cursul valutar poate fi analizată pe termen scurt. precum şi toţi cei interesaţi în evoluţia cursului unei monede. puterea de cumpărare a monedei respective. cursul unei monede. valutară. dinamica şi structura comerţului exterior. sub diverse forme. 2000.. Dimpotrivă. a creditului internaţional etc. pot fi amintiţi indicatorii privind activitatea economică. volumul şi structura investiţiilor destinate ramurilor de export şi a sporirii.Pornind de la nivelul informaţional al etaloanelor naţionale intrate în circuitul internaţional.34 34 Gaftoniuc. corelat cu posibilităţile de creditare.). Pe termen scurt. atât pe termen scurt cât şi pe termen lung. relaţia devine mai complicată. factorii economici au un rol determinant. efectele conjuncturii economice. pe de altă parte. 188-189 56 . S. politici. Volumul masei monetare. Astfel.

aduce o modificare a cursului valutar al monedelor în care sunt exprimate aceste datorii. Factorii de natură socială (mişcările sociale şi grevele) creează o situaţie socială instabilă. influenţe minore sau majore asupra cursului unei monede. Grupul de factori din afara sferei economice . a monedelor. deopotrivă. în special pe termen scurt. de multe ori. produse ca urmare a influenţei factorilor politici şi a celor sociali. de durată. cu atât se reduce cererea generală de credit. de multe ori aceste acţiuni fiind întrerupte pentru a nu epuiza rezervele valutare ale statului respectiv. O situaţie politică stabilă. de a stopa o evoluţie nedorită a monedei naţionale sau de a accelera o evoluţie pozitivă. Modificarea preţurilor. un motiv al răsturnării evoluţiei cursului valutelor. Între factorii structurali. care se face în mod deliberat de către autorităţile monetare ale unei ţări cu scopul.în vederea realizării unor obiective de politică economică. apariţia de disensiuni politice în cadrul guvernului sau posibilitatea unui conflict major cu alte state din lume conduc imediat la deteriorarea poziţiei pe piaţă a monedei ţării în cauză. creează o stare nefavorabilă (de teamă. În unele ţări. atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă. credite şi operaţiuni de schimb între debitori şi creditori. Pe piaţa externă. deşi imateriali. De remarcat este faptul că efectul favorabil al unei dobânzi ridicate este de scurtă durată şi poate produce în viitor influenţe negative. care ezită să facă o investiţie ce ar putea susţine activitatea economică internă.Astfel. în evoluţia cursurilor valutare. afectează volumul de muncă sau nivelul salariilor. un guvern capabil să rezolve optim problemele economice şi politice interne şi internaţionale. băncile comerciale atrag sume importante pentru o singură zi. influenţând nefavorabil activitatea economică. în caz contrar trebuind să caute această valută pe piaţa internaţională. sumele în franci elveţieni deţinute de alte bănci din lume se micşorează sub impulsul cererii iar 57 . Factorii de natură politică au un rol important. care exercită o incidenţă semnificativă asupra cursului unor monede. Factorii de natură tehnică pot avea. în funcţie de volumul depozitelor atrase la sfârşit de trimestru. ţara care are o balanţă de plăţi excedentară intră în posesia valutei. Cererea semnificativă de anumite valute. sociali şi psihologici . engleză window dressing) se utilizează des de către bănci. Aceşti factori subiectivi. aduce schimbarea puterii de cumpărare şi deci. intervenind direct asupra monedei unei ţări. După cum. Nu întotdeauna intervenţiile băncilor centrale au efectul scontat. variabili. determinată de plăţile în cadrul serviciului datoriei externe a ţărilor în curs de dezvoltare. un loc important îl ocupă datoria externă. Motivele pentru care se apelează la aceste măsuri sunt diverse. sensul în care evoluează cursul unei valute putând fi uneori inversat pe această bază. Psihoza unui posibil conflict între două sau mai multe state. O altă grupă de măsuri tehnice cunoscute sub denumirea de „aranjarea vitrinei” (lb. pe plan intern influenţând preţul mărfurilor şi al serviciilor şi determinând apoi producţia acestora. prin modificarea rezervelor valutare (soluţie la îndemâna ţărilor cu valută convertibilă) sau prin controlul cursului valutar . În acelaşi timp. ceea ce conduce la o creştere a puterii de cumpărare. semestru sau an. au un rol tot mai mare în evoluţia. Plata datoriilor determină relaţii de decontări. a cursului valutar. Declaraţia unei personalităţi politice sau economice cuprinzând opinii asupra evoluţiei viitoare a anumitor cursuri sau dobânzi este imediat luată în consideraţie. atunci când doresc să prezinte în raportul de activitate rezultate cât mai bune. pentru situaţia lor de bilanţ. de exemplu Elveţia. În acest mod scade presiunea inflaţiei asupra preţurilor.menţinându-l o perioadă la un nivel prestabilit sau alternând perioadele de "îngheţ" cu cele de flotare liberă a cursului . Dar raportul cerere-ofertă poate acţiona prin intermediul exportului şi importului pe piaţă. constituie o tehnică de influenţare a cursului valutar. micşorând astfel nivelul circulaţiei monetare. acest criteriu face ca anumite bunuri şi servicii să fie căutate şi altele nu. la dobânzi avantajoase. creşterea preţurilor şi a şomajului.influenţează indirect economia. Astfel. cum ar fi reducerea producţiei. chiar dacă perspectiva acestuia este îndepărtată sau mai puţin probabilă este. băncile comerciale pot beneficia de un plafon de credite acordat de banca centrală în condiţii avantajoase. cu cât rata dobânzii este mai mare. la anumite date importante. relativi şi imprevizibili sunt greu de apreciat ca influenţă asupra cursului valutar. nesiguranţă) mai ales investitorului străin. Aceste fenomene. Intervenţia băncilor centrale. Pentru a-şi crea un volum de depozite cât mai mare. în unele momente chiar determinant. Raportul între cerere şi ofertă este un criteriu general al economiei de piaţă. influenţează pozitiv cursul valutei respective pe piaţă. Cursul valutar este privit adesea ca instrument de ajustare a problemelor legate de relaţiile economice cu străinătatea. Factorii de natură psihologică. exercitând o presiune suplimentară asupra valutelor în care sunt denominate datoriile. Astfel de probleme pot fi rezolvate prin finanţarea deficitului balanţei de plăţi. de regulă declarat. determinând preţul lor pe piaţa externă.politici. care intervine în diferite domenii ale activităţii economice.

respectiv şi alte bănci încep să cumpere franci elveţieni. Când cursul valutei se “răstoarnă”. se pune problema momentului de închidere a operaţiunii. pe de o parte. reducând cursul monedei. mai multe bănci sunt în situaţia de a avea poziţii speculative în valute ale căror cursuri au evoluat contrar aşteptărilor. În cazul în care previziunea operatorilor care au iniţiat operaţiunile speculative concordă cu evoluţia reală pe piaţă a cursului valutei pentru care s-a făcut opţiunea. Acesta este fenomenul de stopare a pierderilor. care duc la o uniformizare a acestuia: • prima are loc la nivelul fiecărei bănci. când moneda naţională suferă presiuni de scădere. de regulă. când moneda naţională este în apreciere. două forme: modificarea nivelului ratei dobânzii pentru a face moneda internă mai mult sau mai puţin atractivă pentru străini. îl constituie “stoparea pierderii şi materializarea profitului” (lb. vânzarea sau cumpărarea de monedă pentru a-i ridica sau coborî valoarea de piaţă. întărindu-se. centru financiar). Un prim grup de factori acţionează la nivel local (zonă. pe planuri diferite. cursul monedei naţionale se modifică. este oprit sensul evoluţiei valutei respective. între acestea privite ca un tot unitar şi statul respectiv. regiune.la nivel internaţional. prin oferta sporită brusc pe toate pieţele. Având în vedere interdependenţele şi legăturile stabilite între diferite bănci şi burse pe plan internaţional. Prezentarea modului în care au loc formarea şi stabilirea cursului pe piaţă relevă faptul că asupra acestui proces acţionează permanent o suită de factori mai mult sau mai puţin importanţi. îndeosebi în cele în curs de dezvoltare. la care şi restul băncilor se raliază rapid şi astfel. forme mai mult sau mai puţin accentuate de control se practică în multe ţări din lume. În acelaşi timp. ceea ce duce la întărirea cererii în raport cu oferta şi deci la o influenţă pozitivă asupra cursului monedei. peste anumite limite dorite. în contextul unei politici adoptate prin intermediul băncilor comerciale.dobânda atinge cote apreciabile. cursul francului elveţian creşte datorită cererii mari de pe piaţă. concentrând influenţele locale mai mult sau mai puţin semnificative. mai mici. engleză cutting losses and profit taking). respectiv dreptul exclusiv al statului de a efectua operaţiuni pe piaţa valutară. care are ca efect accelerarea noului sens al evoluţiei valutei respective. Pentru realizarea unei stabilităţi a cursurilor valutare sau pentru orientarea lor întrun sens sau altul. Dacă momentul este ales simultan de mai multe bănci apare fenomenul de materializare a profitului. asupra poziţiei externe a unei monede se formează al treilea plan al influenţelor . • a doua se face la nivelul pieţei naţionale. În situaţia 58 . Intervenţia băncilor centrale poate îmbrăca. ca urmare a sistemului de legături ce există la nivelul unei ţări. Toate acestea relevă eterogenitatea factorilor externi şi interni care au impact asupra formării cursurilor unor valute. În acest context. Dacă monopolul valutar este specific statelor cu economie de comandă. închizând operaţiunile speculative deschise în acea valută. agenţii economici sunt stimulaţi să păstreze moneda naţională.la nivelul economiei ţării respective. dar şi impactul evoluţiei economiei mondiale luată în ansamblu. Un stat poate să aplice un control mai accentuat asupra schimbului valutar. prin compensarea între pieţe. între bănci sau între bănci şi burse. respectiv de valută. se formează un alt plan al influenţelor . Pieţele valutare sunt supuse legislaţiei financiare şi monetare a statului pe teritoriul căruia funcţionează. băncile. preferă să accepte anumite pierderi. corespunzător unor interese economice. dar ca urmare a apariţiei unor factori imprevizibili care au acţionat în sens opus. prin compensarea interbancară. pentru a evita pierderi foarte mari. procedează la cumpărarea propriei monede (diminuând oferta de monedă naţională) vânzând alte valute (măresc oferta de valută). pentru un timp oarecare. Intervenţiile asupra ratei dobânzii la moneda naţională pleacă de la premisa că nivelul ratei dobânzii influenţează deciziile agenţilor economici privind deţinerea de monedă. pentru a plasa moneda elveţiană la dobânda amintită. vânzând alte valute. Astfel. cu repercusiuni asupra evoluţiei cursului valutar. iar pe de altă parte. iar al altor valute scade. forma extremă fiind monopolul valutar. fiind obiect al controlului băncii centrale sau altor autorităţi financiare. În astfel de momente apar efecte colaterale. datorită interpretării greşite a sensului mişcării unor valute sau a unei interpretări corecte. Uneori. • a treia se produce la nivel internaţional. prin cererea şi oferta de valută la ghişeele acesteia. băncile centrale. mecanismul formării cursului valutar pe piaţă cunoaşte trei stadii. În cazul în care moneda se depreciază pe piaţă în raport cu alte valute. acestea fiind oferite pe piaţă într-un volum mai mare decât cel obişnuit. Aşadar. guvernele statelor sau alte autorităţi guvernamentale participă tot mai activ pe piaţa valutară prin două mijloace: control valutar şi intervenţie. Regulile de control valutar îi împiedică pe cetăţenii unei ţări să realizeze anumite operaţiuni care sunt percepute de banca centrală ca având efecte negative asupra ratei de schimb. Un alt factor de natură tehnică. pentru a realiza maximizarea câştigului. o diminuare a ratei dobânzii scade cererea. prin ridicarea ratei dobânzii. Ca rezultat al acestor intervenţii. Invers. comerciale sau monetare.

Explicaţi influenţa factorilor de natură politică şi socială asupra cursului unei monede? 59 . în cadrul fiecărei pieţe valutare naţionale. În cazul ţărilor unde există burse. intervenţiile pe piaţa valutară au tot mai frecvent ca punct de pornire starea balanţelor comerciale şi promovarea exporturilor. Vânzările şi cumpărările de valute la care procedează băncile centrale afectează într-un sens sau altul rezerva monetară internaţională a statului respectiv. 3. Drept urmare. ca rezultat al implicării tot mai puternice a băncilor în operaţiunile de vânzare-cumpărare de valută.) în scopul de a stabili cursurile la care se vor efectua vânzările şi cumpărările de valută. cursurile valutare la care se vor face tranzacţiile în ziua respectivă la bursă. Modul de formare şi evoluţie a cursului valutelor convertibile constituie unul din cele mai complicate şi. Ce se înţelege prin arbitraj pe pieţele valutare internaţionale? 2.inversă. revalorizare valutară. În cadrul acestui mecanism se pot distinge două laturi: una tehnică. în care cursul monedei naţionale este prea ridicat. Care sunt factorii care influenţează cursul unei monede? 6. persoane fizice şi juridice etc. agenţii de bursă compară dispoziţiile de vânzare şi cumpărare primite de la clienţii lor (bănci. cursul valutar este rezultatul concentrării la nivelul băncilor a dispoziţiilor de vânzare-cumpărare de valute pe care acestea le fac în nume propriu. Care sunt principalele tehnici de acoperire externă (extracontractuale) a riscului valutar? 4. Începând cu anii '80. cererea şi oferta de valute. Pe baza ofertelor de vânzare-cumpărare prezentate de participanţii la bursă se stabilesc de comun acord. prin intermediul brokerilor. În principiu.). Prezentaţi tehnicile de acoperire internă (contractuale) a riscului valutar. în marea majoritate a ţărilor. motiv pentru care procesul intervenţiilor este deseori întrerupt în momentul în care apare riscul diminuării rezervei sub o anumită limită acceptată ca optimă. Întrebări recapitulative: 1. Eterogenitatea tipului de organizare şi funcţionare a pieţelor valutare naţionale este reflectată şi în modalitatea tehnică de stabilire a cursului valutar. în consecinţă moneda naţională depreciindu-se. al băncilor din ţări cu monedă neconvertibilă) sau al clienţilor nebancari din ţara respectivă şi din alte ţări (societăţi comerciale. care are în vedere modul concret prin care în cadrul pieţei valutare naţionale se stabileşte şi se publică cursul valutar şi o alta a influenţelor materiale şi imateriale. banca centrală vinde moneda naţională şi cumpără în schimb valute. între vânzători şi cumpărători. sensibile mecanisme din ansamblul relaţiilor valutare internaţionale. instituţii de asigurări etc. risc valutar. rolul burselor în formarea cursului valutar este în scădere. în acelaşi timp. Cuvinte cheie: curs valutar. într-o succesiune neîntreruptă. În etapa actuală. operaţiuni valutare la termen. în numele altor bănci (de exemplu. depreciere valutară. instituţiile specializate în operaţiuni de schimb valutar influenţează. care determină nivelul şi evoluţia cursului valutar. operaţiuni futures. swap valutar. Care este diferenţa între speculaţie valutară şi arbitraj valutar? 5.

necomerciale şi financiare care au loc în anul respectiv. altele preţuri cu ridicata.1. politicilor valutare. altele momentul transferului proprietăţii asupra mărfii. În general. În domeniul preţurilor. tradiţie etc. Datoria externă 6. Deoarece nu există o structură a balanţei de plăţi unanim acceptată de ţările lumii. momentul evidenţierii şi cursul valutar utilizat între moneda naţională şi o altă monedă. modul de grupare a tranzacţiilor şi chiar includerea sau neincluderea lor în balanţă erau foarte diverse până la primul război mondial.cunoaşterea aspectelor teoretice şi înţelegerea dimensiunilor practice legate de rezerva valutară şi datoria externă.înţelegerea mecanismelor de echilibrare a balanţei de plăţi. la recomandarea şi sub conducerea Ligii naţiunilor.3. strategiilor de finanţare pe termen mediu şi lung etc.2. 60 . Echilibrul balanţei de plăţi 6. . Rezerva monetară şi lichiditatea internaţională 6. acestea continuă să întocmească balanţe de plăţi cu structuri diverse. Cursul valutar utilizat poate fi cel din momentul tranzacţiei. FMI a întocmit un model de balanţă de plăţi pe care îl recomandă ţărilor membre spre uzul general. Prima încercare de uniformizare la nivel internaţional a structurii balanţelor de plăţi întocmite de statele lumii s-a realizat în 1992. unele ţări utilizează preţurile cu amănuntul. respectiv al momentului când a avut loc actul de vânzare/cumpărare internaţională. Structura balanţei de plăţi 6. în care se cuprinde totalitatea plăţilor şi încasărilor decurgând din tranzacţii cu caracter comercial. Elemente metodologice privind balanţa de plăţi 6. Aceste instrumente sunt utilizate de factorii de decizie în vederea elaborării politicilor comerciale. • În balanţă sunt cuprinse toate tranzacţiile comerciale. REZERVA MONETARĂ ŞI LICHIDITATEA INTERNAŢIONALĂ Obiective: . altele nu le includ etc.4. uniformizarea structurii şi a modului de includere şi evidenţiere a tranzacţiilor în balanţa de plăţi formează obiectul preocupărilor FMI. iar acestea comunică FMI structura balanţei lor de plăţi utilizând modelul recomandat. . unele includ taxele vamale. unele preţul unei anumite pieţe caracteristice. Rezumat: Odată cu intensificarea schimburilor internaţionale au apărut şi s-au dezvoltat o serie de instrumente de înregistrare sintetică a acestora pe o perioadă determinată. altele preţurile de tranzacţie. În prezent. Conţinutul capitolului: 6. indiferent dacă plata sau încasarea se desfăşoară în acelaşi an. necomercial şi financiar ale unei ţări cu restul lumii. Structura balanţei de plăţi. determinate de anumite sisteme de contabilitate şi evidenţiere naţională. diversitatea structurilor balanţelor de plăţi îşi are originea în următoarele trei elemente: preţurile la care sunt înregistrate tranzacţiile. pe o perioadă determinată de timp.1. Criteriile metodologice care stau la baza întocmirii balanţei de plăţi sunt: • Evidenţierea încasărilor şi plăţilor în balanţă se realizează atât în formă sintetică (pe total).Capitolul 6 BALANŢA DE PLĂŢI. unele ţări au în vedere momentul plăţii. Elemente metodologice privind balanţa de plăţi Balanţa de plăţi reprezintă un document sintetic. Din punct de vedere al momentului înregistrării în balanţa de plăţi. cât şi pe ţări sau grupe de ţări.5. Preocupările în acest sens au continuat şi continuă. al plăţii sau cursul de la sfârşitul anului. de regulă un an.cunoaşterea structurii balanţei de plăţi. • Criteriul de înregistrare în balanţă a tranzacţiilor cu mărfuri şi servicii este cel al schimbării proprietăţii internaţionale.

poziţii de rezervă la FMI). Un al doilea principiu se referă la înregistrarea intrărilor şi ieşirilor de resurse reale şi financiare în balanţa de plăţi. • conturi de cliring / barter. creditul total al balanţei de plăţi trebuie să egaleze debitul total al acesteia. cont de capital sau cont financiar). Balanţele de plăţi care se dau publicităţii sunt balanţe executate. • din alte investiţii (dobânzi). • alte investiţii (credite externe. contul financiar şi contul de erori şi omisiuni. DST. IV. aceasta trebuie să aibă o structură pe patru conturi de bază: contul curent. Contul de capital • transferuri de capital. 6. În practică însă. diferenţe putând să apară doar la nivelul conturilor intermediare (cont curent. Contul curent reflectă tranzacţiile economice cu străinătatea (vânzări/cumpărări de mărfuri. Venituri: • din investiţii directe / portofoliu. servicii) din care rezultă încasări şi plăţi în valută. Contul curent A. Ca regulă generală. • alte sectoare. Structura balanţei de plăţi Conform ultimelor recomandări ale FMI în materie de balanţă de plăţi. Atât pe capitole. intrările de resurse sunt înregistrate în creditul balanţei şi ieşirile sunt înregistrate în debitul balanţei. apar o serie de diferenţe valorice care sunt reportate într-un cont special de erori şi omisiuni. B. Ca în orice balanţă care respectă principiul dublei înregistrări. 35 IMF . creanţe şi angajamente externe. Contul financiar • investiţii directe. Dacă această compensare nu se produce. III. există o poziţie de credit şi una de debit pentru fiecare cont şi subcont. împrumuturi FMI). Transferuri curente: • sectorul public. sistemul de înregistrare nu este perfect şi deoarece datele înregistrate sunt obţinute din surse diferite. orice intrare de resurse reale sau financiare este compensată de o plată. II. fiecare cont având detalierea proprie. astfel:35 I. a cursurilor reprezentative). de referinţă sau. Balanţa comercială se întocmeşte în monedă naţională iar pentru statisticile internaţionale în dolari SUA. soldul net al tuturor înregistrărilor din balanţă trebuie să fie teoretic egal cu zero.• • • • Preţurile la care se înregistrează exporturile şi importurile sunt preţuri FOB sau franco-frontieră ţara exportatoare. operaţiunea este considerată a fi un transfer. euro sau DST (pe baza cursurilor de piaţă. Implicit. devize convertibile.„Balance of Payments Manual” . contul de capital. reflectând situaţia la 31 decembrie. Pe ansamblu. Erori şi omisiuni Principiul de bază de înregistrare a fluxurilor reale şi financiare în balanţa de plăţi este acela al dublei înregistrări. Bunuri şi servicii: • bunuri. după caz. • servicii. Dacă se respectă acest principiu.2. • investiţii de portofoliu. C. fiecare ţară urmăreşte asigurarea echilibrului între plăţile (ieşirile) şi încasările (intrările) valutare. cât şi pe subcapitole şi pe poziţii. April 2004 61 . • achiziţionare / vânzare active nemateriale-nefinanciare. • conturi în tranzit. • active de rezervă (aur. fiecare furnizare de resurse reale sau financiare fiind compensată de o încasare.

„Dobânzi şi comisioane la creditele externe” – reprezintă o cheltuială în valută când se plătesc pentru creditele primite de ţara în cauză şi un venit valutar în cazul creditelor acordate de ţara respectivă. Transferul de capital se referă la transferul de proprietate asupra activelor fixe. Balanţa serviciilor grupează încasările şi plăţile în valută rezultate din operaţiuni care nu implică schimbul de mărfuri. clasificarea componentelor se face în funcţie de tipul de investiţii: investiţii directe. profituri realizate în străinătate şi repatriate. precum şi profiturile reinvestite. rambursarea unor împrumuturi externe). 36 Gaftoniuc. în cazul în care plăţile depăşesc încasările. călători şi bagaje în trafic internaţional. Componentele contului de capital sunt transferurile şi achiziţiile de capital. 2000. întreţinerea reprezentanţelor diplomatice). reflectându-se astfel volumul valoric al mărfurilor exportate şi importate pe un interval de un an. donaţii publice sau private). S. . balanţa serviciilor sau invizibilelor (plăţi şi încasări privind turismul. transporturi internaţionale sau turism internaţional). materializate în prime sau despăgubiri plătite sau încasate. Balanţa mişcărilor de capital se desfăşoară pe două componente: . balanţa serviciilor. plăţi pentru import). balanţa serviciilor are sold excedentar sau activ.36 În ceea ce priveşte contul financiar. . Balanţa comercială. împrumuturile pe termen scurt primite şi acordate. Ed. alte investiţii. cheltuielile cu valuta cedată cetăţenilor ţării respective care vizitează în scop turistic alte ţări. balanţa transferurilor unilaterale şi a dobânzilor (transferuri şi dobânzi unilaterale. profiturile realizate în ţara respectivă şi repatriate în străinătate. aici fiind evidenţiate numai operaţiunile comerciale. iar la plăţi. Dacă valoarea plăţilor pentru import este mai mare decât încasările din export. indiferent dacă sunt cu plata imediată sau pe credit. Excedentul balanţei comerciale poate fi utilizat pentru acoperirea deficitului la alte poziţii din balanţă (de exemplu. balanţa serviciilor este deficitară sau pasivă. La poziţia „Transporturi internaţionale” sunt cuprinse veniturile şi cheltuielile generate de transporturile şi asigurarea de mărfuri. D. p.mişcări de capital pe termen lung. Pentru majoritatea ţărilor. vânzări de mărfuri cu plata în valută. Poziţia „Turism internaţional” cuprinde la încasări veniturile în valută rezultate din prestaţiile turistice pe teritoriul naţional în favoarea turiştilor străini. transferul de fonduri legat de achiziţionarea sau dispunerea de fonduri fixe sau anularea unor active de către creditori. închirieri de mijloace de transport pentru turişti etc. În situaţia în care încasările din export sunt mai mari decât plăţile pentru import. C. profiturile realizate în străinătate şi reinvestite în străinătate. de tranzitul de mărfuri pe teritoriul ţării. Veniturile şi cheltuielile din investiţiile de capital sunt reflectate în două posturi: „Investiţii directe” – cuprinzând la încasări profitul şi dividendele încasate din investiţii directe efectuate în străinătate iar la ieşiri profitul şi dividendele plătite pentru investiţiile directe efectuate în ţara respectivă şi nereinvestite. balanţa comercială este excedentară sau activă. La intrări de fonduri se cuprind investiţiile străine directe efectuate pe teritoriul ţării. Balanţa comercială este partea cea mai importantă a balanţei contului curent. Economică. 311 62 . transporturile şi asigurările internaţionale.mişcări de capital pe termen scurt. cu reclama turistică în străinătate. Dacă încasările din operaţiuni necomerciale sunt mai mari decât plăţile pentru operaţiuni necomerciale. balanţa comercială (încasări din export. venituri din muncă sau din dreptul de proprietate intelectuală). investiţii de portofoliu. încasările din export reprezintă principala sursă de fonduri valutare. fără să includă creditele FMI. balanţa veniturilor şi balanţa transferurilor unilaterale publice şi private formează împreună balanţa contului curent. din credite externe sau din rezerva valutară (micşorarea rezervei). Bucureşti. Poziţia „Asigurări internaţionale” include veniturile şi cheltuielile efectuate pentru activitatea de asigurare sau reasigurare. B. active de rezervă.„Finanţe internaţionale”. La ieşiri de fonduri sunt reflectate investiţiile directe efectuate în străinătate. aportul de capital vărsat în valută sau în natură. plasamente directe sau de portofoliu în străinătate sau majorarea rezervei valutare. balanţa veniturilor (dobânzi şi dividende aferente capitalului plasat în ţară sau străinătate. care cuprind tranzacţiile financiare care au scadenţe mai mari de 1 an: credite destinate finanţării comerţului internaţional. balanţa comercială este deficitară sau pasivă. Deficitul se acoperă din excedentele realizate la alte poziţii (de exemplu. intrări şi ieşiri de capital public sau privat sub forma investiţiilor directe şi a investiţiilor de portofoliu.În cadrul contului curent sunt incluse: A. care reflectă operaţiunile financiare şi monetare care au scadenţa sub 1 an: repatrierea activelor.

acesta se acoperă prin intrările nete de credite externe sau prin reducerea rezervelor valutare (semnul plus) reflectate în balanţa contului de capital şi financiar. credite primite de la FMI. inclusiv împrumuturile acordate de FMI. toate acestea reflectându-se în balanţa contului de capital şi financiar. Balanţa contului de capital şi financiar este excedentară când volumul creditelor primite şi al ratelor încasate la creditele anterior acordate este mai mare decât volumul creditelor acordate şi al ratelor rambursate pentru creditele primite anterior. destinate să acopere pasivul balanţei comerciale. pentru export. balanţa de plăţi numai pe capitole poate fi dezechilibrată.aur. plasarea în investiţii directe sau de portofoliu în străinătate. presupune. acordarea de credite externe. este întotdeauna echilibrată. Dat fiind principiul contabilităţii în partidă dublă care stă la baza întocmirii sale. importurile sunt mai mari decât exporturile. în ansamblu. reflectate în balanţa contului de capital şi financiar. 6. balanţa contului curent este deficitară sau are sold pasiv iar când încasările din exporturi şi servicii sunt mai mari decât plăţile pentru importuri şi servicii. vânzărilor şi cumpărărilor de DST primite de la FMI. BIRD etc. din punct de vedere contabil balanţa de plăţi. O astfel de relaţie este creată atunci când investitorul străin deţine cel puţin 10% din acţiunile sau puterea de vot în întreprinderea beneficiară a investiţiei (acest procent diferă de la o ţară la alta). Subdiviziunea rezerve reflectă rezerva monetară internaţională a ţării şi cuprinde modificările în sensul majorării sau micşorării în rezervele ţării . mediu şi lung) şi pe tipuri de credite (pentru import. cu semnul invers. de exemplu. o metodologie specifică de echilibrare iar pe de altă parte. rambursarea unor rate şi dobânzi la credite luate într-o perioadă trecută. acţiuni. procesul echilibrării impune anumite cerinţe şi implicaţii de luat în considerare. respectiv activul balanţei este egal cu pasivul. Excedentul provenit din creditele primite indică un grad de îndatorare al ţării în perspectivă deoarece numai în prezent reprezintă o intrare de valută. DST şi poziţii de rezervă la FMI. atragerea de credite de pe piaţa internaţională. împrumuturi pe bază de emisiuni de obligaţiuni. producţiei şi consumului intern de aur. Excedentul balanţei contului curent poate fi utilizat pentru: sporirea rezervelor valutare ale ţării. în viitor aceste 63 . ca document sintetic întocmit la nivelul economiei naţionale. deci se înregistrează un dezechilibru al balanţei comerciale (semnul minus). bonuri de tezaur etc. pentru alte plăţi. La intrări de fonduri sunt înregistrate creditele primite în anul respectiv şi ratele rambursate asociate creditelor acordate anterior de ţara respectivă iar la ieşiri de fonduri sunt reflectate creditele acordate de ţara respectivă străinătăţii şi rambursările de rate la creditele primite anterior. Din aceste considerente. pe de o parte. Aceasta deoarece realizarea în fapt a echilibrului constituie un proces care reflectă sensibil starea economiei naţionale. amânarea rambursării datoriilor scadente. În cazul balanţei contului curent. Contul de erori şi omisiuni are drept scop readucerea balanţei la starea de echilibru.). mediu şi lung. Echilibrul balanţei de plăţi Echilibrul balanţei de plăţi implică o corelare la nivel macroeconomic şi microeconomic a resurselor şi necesităţilor interne cu cele determinate de participarea eficientă a unei ţări la schimburile economice internaţionale. Interesul durabil ca termen asociat investiţiilor directe implică şi subliniază existenţa unei relaţii pe termen lung. alte depozite de primit sau de plătit. atunci când plăţile pentru importuri şi servicii sunt mai mari decât încasările din exporturi şi servicii. depozitele la vedere şi la termen. valută. Soldul dintre încasări şi plăţi la creditele primite reflectă modificarea angajamentelor (obligaţiilor) externe ale ţării iar în cazul creditelor acordate modificarea creanţelor (drepturilor) externe. Deficitul balanţei contului curent se poate acoperi din: rezerva valutară. balanţa contului curent este excedentară sau are sold activ şi se consideră echilibrată atunci când diferenţele nu sunt semnificative. Investiţiile de portofoliu se referă la plasamentele rezidenţilor în străinătate sau ale nerezidenţilor pe pieţele financiare naţionale: cumpărări de obligaţiuni. de asemenea.Investiţiile directe sunt o categorie a investiţiilor internaţionale al căror obiectiv prezintă un interes durabil pentru rezidentul unei ţări (investitorul străin) într-o întreprindere (beneficiara investiţiei) localizată în economia altei ţări decât cea a investitorului. situaţia economică şi politică internaţională etc. Modificările pot fi rezultatul vânzărilor şi cumpărărilor de aur pe piaţa aurului.3. Balanţa de plăţi. Dacă. creşterii sau diminuării rezervei în devize convertibile ca rezultat al încasărilor şi plăţilor efectuate în cursul anului. De aici rezultă că întotdeauna soldul operaţiunilor contului curent trebuie să fie egal cu soldul operaţiunilor din contul de capital şi financiar. Creditele externe sunt înregistrate în balanţă în funcţie de durata de creditare (termen scurt. Categoria „alte investiţii” acoperă creditele pe termen scurt.

problema menţinerii echilibrului acesteia este deosebit de importantă. în care cea mai mare parte a regimurilor valutare se bazează pe flotarea cursului 64 . al tipului şi duratei creditelor. cu creditorii / debitorii sau cu organismele financiare internaţionale. Deoarece starea balanţei de plăţi are implicaţii multiple asupra evoluţiei economice a ţării. Pe baza balanţei de plăţi se poate determina de asemenea poziţia investiţională internaţională a unei economii care arată sintetic poziţia net . Unul din mecanismele care produc ajustarea automată a balanţei de plăţi este mecanismul preţurilor (accepţiune susţinută în teorie de Ricardo şi Hume). considerându-se că aceasta se va realiza în condiţiile echilibrului economic general. precum şi gradul de atractivitate a mediului de afaceri intern pentru investitorii rezidenţi şi nerezidenţi (atunci când mediul de afaceri se deteriorează investitorii îşi orientează capitalurile către alte pieţe mai atractive). • echilibrul poate fi obţinut prin promovarea unor politici macroeconomice sau prin utilizarea unor tehnici de echilibrare specifice. Condiţia de bază a unui astfel de mecanism este ca raportul valoric între monede să nu sufere modificări semnificative (depreciere pronunţată). Se consideră că balanţa contului de capital şi financiar este echilibrată atunci când volumul creditelor primite şi al ratelor încasate este egal cu volumul creditelor acordate şi al ratelor de rambursat. Această scădere a preţurilor se va constitui ca stimulent pentru exporturi şi ca o frână în calea importurilor. fără a recurge la credite externe sau la rezerva valutară. Deficitul provenit din creditele acordate indică o economie care are disponibil material şi valutar de investit în străinătate. Teoria ajustării automate a balanţei de plăţi se bazează pe ipoteza unor cursuri de schimb stabile.credite se transformă în rate şi dobânzi de plătit.debitoare / creditoare a unei ţări. Mecanismul este relativ simplu: un deficit în balanţa comercială atrage după sine o scădere a masei monetare aflate în circulaţie. asupra cursului monedei sale pe piaţă. ceea ce în perspectivă se va materializa în intrări valutare efective (rate şi repatrieri de capital). iar când este activ. drept urmare. În primul caz nu este nevoie de intervenţia statului pentru echilibrarea balanţei de plăţi. Cum relaţiile de credit presupun rambursarea împrumuturilor – sub forma ratelor şi dobânzilor – eşalonat pe mai mulţi ani. balanţa de plăţi permite compararea sub raport cantitativ şi calitativ a schimburilor reale şi financiare ale unei ţări cu străinătatea. Acesta explică ajustarea automată a unor dezechilibre apărute în balanţa comercială (exporturi mai mici decât importurile). Dacă excedentul provine din rate încasate sau repatrieri de capital din sume investite în străinătate reflectă o intrare efectivă şi definitivă de valută. fiind actualizată anual şi permite stabilirea volumului global al creanţelor de încasat de ţară şi a angajamentelor sale de plată existente la un moment dat. apelul la rezerva valutară sau noi credite. Important în realizarea acestui echilibru este corelaţia ce trebuie să existe între creditele primite şi acordate. când este pasiv exprimă gradul de îndatorare al ţării faţă de străinătate. apelează la noi împrumuturi. Deficitul provenit din rate de plătit indică faptul că anterior a făcut apel la creditele externe şi se poate acoperi prin export. Referitor la acest lucru. în special în ceea ce priveşte comerţul cu bunuri şi servicii. Soldul acestei balanţe. ţările întocmesc un document în care acestea sunt reflectate în totalitatea lor până la scadenţă. noţiunea de balanţă de plăţi activă sau echilibrată se utilizează atunci când o ţară pe ansamblul balanţei de plăţi realizează încasări care îi sunt suficiente pentru acoperirea tuturor plăţilor. Din analiza balanţei de plăţi externe şi a soldurilor conturilor acesteia se pot trage o serie de concluzii cu privire la competitivitatea externă a economiei naţionale. Teoria cantitativă a banilor stipulează că o scădere a masei monetare va produce implicit o scădere a preţurilor. Balanţa creanţelor şi angajamentelor este un document care se întocmeşte din prezent spre viitor. volumul net al fondurilor de care dispune ţara în discuţie în străinătate sub diferite forme şi la diferite termene. ea furnizând elementele de diagnostic care permit evaluarea avantajelor şi dezavantajelor pe care fiecare naţiune le are în schimburile comerciale cu ţările terţe. în literatura de specialitate există două accepţiuni diferite: • echilibrul balanţei de plăţi este indus automat de echilibrul economic general. Noţiunea de balanţă de plăţi pasivă sau dezechilibrată se referă la situaţia în care toate încasările realizate în acel an nu îi sunt suficiente pentru acoperirea plăţilor de onorat şi. procedează la amânarea rambursării unor rate şi dobânzi sau face apel la rezerva valutară. Balanţa de plăţi nu este doar o simplă înregistrare descriptivă a unor operaţiuni comerciale sau financiare. În condiţiile actuale. În terminologia curentă. ratele de încasat şi de plătit din punct de vedere al valutei în care sunt exprimate. Fiind un tabel de sinteză detaliat pe conturi şi subconturi analitice elaborate pe o anumită perioadă. Deficitul balanţei contului de capital şi financiar apare în cazul în care creditele acordate şi ratele de rambursat sunt mai mari decât creditele primite şi ratele încasate.

.4. în acelaşi timp. în acelaşi timp. Astfel. în scopul reducerii deficitului balanţei de plăţi. în acelaşi timp. Pentru echilibrarea balanţei de plăţi o ţară poate proceda şi la adoptarea unui complex de măsuri cu caracter economic. Stabilirea unui curs de schimb dezavantajos (mai scump în moneda naţională) pentru procurarea anumitor mărfuri determină importatorii autohtoni să se abţină să mai importe. fenomenul se produce în sens invers: scăderea cursului valutar al monedei naţionale întăreşte moneda respectivă. în timp ce revalorizarea monedei naţionale urmăreşte scăderea cursului valutar al monedei naţionale. statul având un rol din ce în ce mai activ în corectarea deficitelor externe.împrumuturi acordate de organizaţii internaţionale (BIRD. aşa încât se produce o creştere a fluxului de ieşire a capitalului (valutei). teoretic acesta poate fi redus printr-un pachet de măsuri de natură fiscală (creşterea taxelor vamale. datoria rezultată din tranzacţiile cu FMI. . . ţările cu monedă convertibilă procedează la devalorizarea monedei sau o lasă să se deprecieze pe piaţa internaţională şi drept urmare.valutar. Desigur. de agenţii internaţionale. are loc o creştere a exporturilor şi o reducere a importurilor.creditele peste un an primite de la bănci private din străinătate şi de la alţi creditori privaţi externi. în moneda sa naţională. alături de măsurile cu caracter economic şi apelul la rezerva monetară internaţională. materializată în totalitatea creditelor şi împrumuturilor luate de stat (guvern) şi de sectorul privat dar cu garanţia statului şi care urmează a fi onorate (achitate) faţă de alte ţări într-o perioadă mai mare de un an. comercial sau valutar. Atunci când apare un dezechilibru cronic la nivelul balanţei comerciale (exporturi mai mici decât importurile). Datoria externă. descurajează importul. În cazul revalorizării monedei naţionale.împrumuturi acordate de guverne străine direct. BERD etc. toate aceste fenomene se petrec concomitent. ceea ce reduce deficitul balanţei de plăţi. iar revalorizarea monedei naţionale nu numai că încurajează importul dar. cum ar fi stabilirea mai multor cursuri de schimb pentru procurarea monedei străine de către importatorii naţionali. facilităţi fiscale pentru investitorii străini. Datoria externă reprezintă suma în valută convertibilă pe care o ţară o datorează altor ţări.). balanţa de plăţi se constituie ca un instrument important în modelarea şi coordonarea politicilor comerciale externe. datoria externă care poate fi plătită. Oferind posibilitatea analizei raporturilor de schimb la nivel macroeconomic. echilibrarea automată a balanţelor de plăţi este mai greu de realizat. ceea ce ieftineşte importurile. ea fiind rezultată din intrări de capital (credite şi importuri pe credit) care în viitor trebuie rambursate. inclusiv de bănci centrale străine. în scopul reducerii excedentului balanţei de plăţi externe. credite preferenţiale) sau de natură comercială (promovarea şi stimularea exporturilor). agenţii economici interni în procurarea valutei mai degrabă prin export de bunuri decât prin cumpărarea ei de pe piaţa valutară. adică se produce o reducere a surplusului balanţei de plăţi.creditele de export peste un an pe care importatorii din ţara debitoare le primesc de la parteneri externi. este înţeleasă ca datorie publică. Mecanismul de reechilibrare este următorul: creşterea cursului valutar al monedei naţionale ieftineşte exportul ţării respective pentru importatorii străini. Alteori fac apel şi la alte măsuri de politică valutară. Principalele surse ale datoriei externe luate în considerare sunt: . AID. în funcţie de marfa ce urmează a fi procurată din exterior. la opţiunea debitorului. care devine mai scump odată cu slăbirea monedei prin devalorizare. de organisme publice străine autonome etc. în cazul cursurilor fixe sau administrate. Datoria externă Legată strâns de starea de dezechilibru al balanţei de plăţi apare problema datoriei externe. de regulă. descurajează exportul. reparaţiile datorate de un stat altui stat. pentru o perioadă oarecare de timp. 65 . 6. Ţările care înregistrează dezechilibre ale balanţelor de plăţi pe perioade mai mari (2-3 ani). utilizează şi alte metode al căror efect indirect este stimularea exporturilor şi reducerea importurilor. Datoria externă nu cuprinde: datoria externă a debitorilor privaţi care nu beneficiază de garanţia statului. care devine mai scump pentru importatorii străini odată cu întărirea monedei naţionale prin revalorizare. încurajând. Devalorizarea monedei naţionale presupune creşterea deliberată a cursului de schimb al monedei naţionale. Creşterea exportului măreşte fluxul de intrare de capital (valută). adică încurajează aceste importuri. în sensul că devalorizarea monedei naţionale nu numai că încurajează exportul dar. Des utilizate sunt măsurile de politică valutară.

În alte situaţii similare. încasările din export sunt anticipat reţinute de creditorii externi. evaluarea limitelor gradului de îndatorare a unei ţări în raport cu capacitatea sa pe viitor de a onora serviciul datoriei externe. Procedura plăţii de către împrumutat a anuităţii reprezintă serviciul datoriei externe. pentru ţările cu monedă convertibilă nu se foloseşte termenul de datorie externă.. În general. Serviciul datoriei externe se consideră ca ieşire definitivă de capital pentru ţara debitoare. cheltuieli neproductive. Deoarece în cazul ţarilor în curs de dezvoltare principala cale de obţinere de venituri în valută pentru achitarea ratelor şi dobânzilor scadente anual sunt exporturile. În ţările cu monedă convertibilă. raportul dintre serviciul datoriei externe şi PIB etc. Moneda sa fiind convertibilă. decât să aştepte perioade foarte lungi. Solvabilitatea vizează capacitatea ţării de a face faţă plăţilor generate de datoria externă pe termen lung şi. De aceea. fiind o datorie pe termen mediu sau lung. Relaţiile comerciale continuă în condiţii restrictive: plata importurilor se face anticipat. deoarece continuarea dificultăţilor balanţelor de plăţi poate duce la adoptarea unor măsuri extreme privind mişcările de capital şi comerţul exterior. de regulă. fluctuarea cursurilor valutare etc. Datoria externă se poate amplifica deseori din motive independente de ţara respectivă: modificarea pe termen lung a preţurilor internaţionale la produsele de import (în sus) şi a produselor de export (în jos). deoarece în orice moment le pot achita cu propria monedă prin lansarea de împrumuturi pe piaţa internă sau pe europiaţă. încasând proporţional o sumă mică în prezent. nu apar probleme deosebite în onorarea datoriilor scadente. Cât timp o ţară poate utiliza moneda naţională. ratele şi dobânzile sunt reeşalonate pe noi termene de plată şi în noi condiţii. noţiunea de datorie externă este utilizată pentru a desemna datoriile ţărilor cu monede neconvertibile. caz în care. datoria externă devine o problemă dacă depăşeşte anumite limite faţă de capacitatea de plată a ţării. Datoria externă reprezintă. Datoria externă poate fi vândută pe piaţa secundară a datoriilor externe. În linii mari. Ţara creditoare preferă să vândă o datorie de încasat de la o ţară. îngustarea relativă a pieţei de capital. 66 . se plăteşte eşalonat sub formă de rate şi dobânzi anuale. ci de dezechilibru al balanţei de plăţi. ci este necesară. creşterea dobânzilor. Suma reprezentând dobânda pe un an şi rata anuală de amortizare a împrumutului formează anuitatea împrumutului. promovează şi anumite politici sub forma recomandărilor care au scop corecţia evoluţiei economice şi financiare a ţării şi atingerea unor parametrii la nivelul indicatorilor macroeconomici. în special. statul apelează la împrumuturi interne sau de pe europiaţă pentru a achita datoriile externe.. un element esenţial îl constituie menţinerea în anumite limite a ratei datoriei externe. de fonduri pentru onorarea datoriei şi produc o criză de lichiditate care se referă la perioade scurte de timp. dotarea economiei naţionale cu maşini şi utilaje a căror comercializare pe piaţa internaţională se face prin apelul la credit furnizor. FMI. statele debitoare se pot afla în situaţia de a nu-şi mai respecta angajamentele de plată faţă de străinătate.acţiune denumită moratoriu. de aici. Problema ce apare în cazul ţărilor cu monedă convertibilă în domeniul datoriilor externe este cea a menţinerii convertibilităţii. apelul la credite externe poate fi determinat de: ritmul impus creşterii economice. marea lor majoritate ţări în tranziţie sau în curs de dezvoltare. În ţările cu monedă neconvertibilă. anumiţi indicatori precum: rata datoriei externe. În aprecierea datoriei externe se utilizează. la un discount foarte mare. iar în balanţa de plăţi se reflectă. alături de cifrele absolute care o definesc. la stingerea obligaţiilor sale externe. înregistrarea unor deficite la contul curent. în mod oficial se anunţă suspendarea plăţilor externe . Scăderea bruscă a veniturilor în valută ale unei ţări şi existenţa unei datorii fixe în anul respectiv conduc la lipsă de lichidităţi. un rezultat al creditelor şi importurilor pe credit contractate de un stat. mişcarea capitalului pe termen lung. calamităţi naturale etc.Datoria externă. datoria externă apare în mod distinct. Datoriile externe sunt cumpărate de la alte ţări care au interese politice sau economice în ţara sau în zona unde este amplasată ţara îndatorată. în sprijinul financiar acordat ţărilor cu datorii externe mari. direct sau indirect. rambursare a împrumuturilor externe contractate etc. datoria externă este asimilată datoriei publice. iar sumele în valută convertibilă realizate sunt destinate achitării datoriei externe. în prealabil. moneda proprie nu poate fi utilizată pentru achitarea datoriei. Problema datoriei externe se pune diferit pentru ţările cu monedă convertibilă şi cele cu monedă neconvertibilă. În aceste ţări. în literatura de specialitate. În condiţii excepţionale. De aceea. ca raport între serviciul datoriei externe şi încasările din export. în fond. credit cumpărător etc. de exemplu realizarea unor exporturi. raportul dintre serviciul datoriei externe şi nivelul rezervelor valutare ale ţării. importuri de armament. în terminologia curentă. Rambursarea datoriei externe ridică probleme de lichiditate şi de solvabilitate.

se bucură de mai multă încredere în utilizarea ei pe plan internaţional. psihologică. Funcţia pasivă priveşte utilizarea rezervelor de banca centrală pentru menţinerea cursului monedei naţionale pe piaţa valutară prin vânzări sau cumpărări de monede străine contra monedei naţionale sau acumularea de rezerve pentru momentul în care moneda naţională va trece la convertibilitatea externă. în timp. trebuie să se aibă în vedere permanent posibilităţile interne de care dispune ţara în cauză pentru acoperirea serviciului datoriei externe. rezerva monetară internaţională iar pe de altă parte. în sens larg. de regulă. acumulările interne să depăşească investiţiile interne şi. deoarece dacă rentabilitatea internă nu este suficient de ridicată. BRI) care efectuează operaţiuni de depozitare şi de vânzare-cumpărare în contul clienţilor lor. a determinat elaborarea unor studii privind căile de reducere a acestora. lichiditatea internaţională a unei ţări cuprinde. Aceste două condiţii sunt în fond legate între ele. iar pe de altă parte. Rezerva de aur a unei ţări este evidenţiată sub forma unui stoc pentru consum şi a unui stoc de aur intangibil. acumulările interne nu pot depăşi un nivel minim necesar. Totodată. pe termen scurt din exporturi. moneda sa. regate. pe de o parte. O ţară cu rezerve mari. ci a unui volum optim. în parte rolul lor s-a modificat. la contractarea oricărei noi datorii. Rezervele de aur. entităţile statale. rezervele valutare oficiale şi DST. acumulau şi păstrau metale preţioase pentru necesităţile excepţionale (război. respectiv preluarea din rezervă pentru achitarea unor rate şi dobânzi sau utilizarea rezervei pentru garantarea unor împrumuturi externe în vederea susţinerii dezechilibrului de balanţă sau.) denominate în valute care se bucură de stabilitate. banca centrală) şi care sunt păstrate în rezervă de către aceste autorităţi. în general. Rezerva monetară internaţională reprezintă acea parte a deţinerilor de mijloace internaţionale de plată ale unui stat. Din cele mai vechi timpuri. Un indicator care să exprime cea mai bună lichiditate trebuie să fie un raport între volumul total al lichidităţii şi o altă mărime de comparaţie (masa monetară. au lichiditate înaltă (pot fi preschimbate rapid fără pierderi pe piaţă) şi sunt rentabile – fiind aducătoare de venituri certe şi stabile. Structura rezervei monetare cuprinde: aurul. instituţiilor financiare. Ulterior. rata medie a rentabilităţii din ţara îndatorată să depăşească rata medie a dobânzii la împrumuturile externe. ca formă suplimentară de a investi rezerva în plasamente avantajoase în străinătate. Rezervele monetare internaţionale ale unei ţări îndeplinesc trei funcţii: activă. calamităţi) cunoscute sub denumirea de tezaure.5. investiţiilor şi cheltuielilor guvernamentale. Depozitarea aurului în străinătate presupune plata unor comisioane şi taxe. poate accede mai uşor la împrumuturi externe. Rezerva monetară şi lichiditatea internaţională Lichiditatea internaţională. foamete.Creşterea fără precedent a datoriilor externe ale ţărilor în curs de dezvoltare. Rezervele valutare pot îmbrăca şi forma unor titluri financiare (obligaţiuni etc. Orice ţară trebuie să urmărească realizarea nu a unui volum cât mai mare de mijloace de plată în valută. imperii. Valutele ocupă ponderea cea mai importantă în ansamblul rezervei. aflată în posesia autorităţilor monetare ale ţării respective (de regulă. armonios şi eficient structurate se bucură de o mai mare credibilitate pe piaţa valutar-financiară. DST deţin o pondere modestă în ansamblul rezervei monetare a unor ţări. dacă este convertibilă. cu grave implicaţii asupra economiei mondiale. activele lichide denominate în valute sau uşor transformabile în active lichide. oraşe-stat. 6. Funcţia psihologică porneşte de la atitudinea şi gândirea diferitelor entităţi din străinătate faţă de nivelul şi structura rezervelor monetare ale unei ţări. Rezervele valutare oficiale sunt formate din disponibilităţile în valută ale statului administrate de banca centrală. Se apreciază că ţările aflate în această situaţie trebuie să urmărească realizarea unor corelaţii prin care. urmărindu-se menţinerea unei structuri pe valute stabile sau în proces de apreciere. companiilor şi altor persoane juridice şi persoane fizice din ţara respectivă. Sumele sunt păstrate în conturi la bănci în străinătate pentru fructificare. pe termen lung din acumulări. Funcţia activă are în vedere păstrarea acestora în scopul utilizării lor în cazuri extreme: dezechilibrul balanţei de plăţi. angajamentele la 67 . pe de o parte. firmelor. ale băncilor comerciale. În acest sens. în cazul ţărilor cu excedente ale balanţei de plăţi. sunt păstrate în tezaurul băncii centrale. ele pot fi păstrate şi la depozitari externi (de exemplu. pasivă. ducate. PNB să depăşească suma consumului. se referă la totalitatea mijloacelor internaţionale de plată de care dispune o ţară.

C.vedere şi pe termen scurt ale băncii centrale. 37 Floricel.37 Mărimea optimă a rezervei monetare internaţionale este apreciată cel mai adesea în raport cu valoarea importului.„Relaţii valutar-financiare internaţionale”. un nivel optim al rezervei unei ţări trebuie să acopere pe un interval cuprins între 3-5 luni (20-40%) valoarea importului. presupunându-se că pe acest interval ţara respectivă nu realizează încasări din export. . totalul plăţilor externe sau numai pentru import. p. 1997. deficitul balanţei de plăţi). Editura Didactică şi Pedagogică. Potrivit studiilor FMI. Bucureşti. 206 68 .

diferitele entităţi acced la operaţiuni în străinătate. având un rol în scădere pe piaţa financiară. eurovalute). În clasificarea pieţei financiare se identifică şi piaţa internaţională a creditului. precum şi instituţiile şi reglementările legate de derularea acestor tranzacţii. unde se tranzacţionează metale preţioase şi titluri financiare raportate la aur. unde se atrag şi se plasează fonduri pe termen mediu şi lung. dar fiind încă legată de aceasta. • piaţa de capital. ca termen generic destinat să surprindă formele creditului în cadrul diferitelor pieţe (monetară. Piaţa de capital internaţională 7.4. Conţinutul capitolului: 7. • piaţa produselor financiare derivate. unde operaţiunile se realizează în monedă naţională iar tranzacţiile sunt destinate prioritar satisfacerii nevoilor de fonduri pe termen scurt ale diferitelor entităţi dintr-o ţară sau fructificării fondurilor disponibile pe termen scurt.ca rată a dobânzii practicată la nivel naţional . • piaţa monetară internaţională s-a constituit la nivelul diferitelor ţări în care sunt localizate centrele financiare internaţionale. precum şi instituţiile şi reglementările care facilitează aceste relaţii. . Europiaţa 7.identificarea principalelor caracteristici ale pieţei financiare internaţionale. se disting: • piaţa monetară naţională. În acelaşi timp. piaţa euroacţiunilor). cu următoarea structură: piaţa opţiunilor şi piaţa contractelor financiare la termen.constituie un spaţiu relaţional în care se tranzacţionează active financiare pe diferite termene care.este influenţată şi supravegheată de banca centrală a ţării respective. pe care se atrag şi se plasează fonduri pe termen scurt. Rezumat: Pieţele financiare naţionale reprezintă prima sursă de atragere şi plasare de fonduri.ca piaţă pe care se atrag şi se plasează fonduri pe diferite termene dincolo de cadrul naţional . delimitează componentele pieţei financiare.înţelegerea operaţiunilor şi instrumentelor specifice fiecărei pieţe. Principalele componente ale pieţei financiare sunt: • piaţa monetară. Din punct de vedere al spaţiului geografic în care se efectuează operaţiunile.cunoaşterea componentelor pieţei financiare. dar în ultimii douăzeci de ani din ce în ce mai mult. • piaţa aurului. concept ce cuprinde operaţiunile efectuate în eurovalute şi care sunt asociate din punct de vedere al termenului pieţei monetare (piaţa eurovalutelor) sau pieţei de capital (piaţa euroobligaţiunilor. plasare şi convertire a fondurilor pe diferite termene. unde atragerea şi plasarea de fonduri pe termen scurt se realizează în alte 69 .1. În măsura în care la nivel naţional există anumite limite. Piaţa produselor financiare derivate 7. tot aici fiind inclusă şi piaţa eurocreditelor. Piaţa financiară internaţională . Piaţa monetară internaţională. prin caracteristicile lor. care se constituie ca o a doua sursă. • europiaţa.1. .2. de capital.Capitolul 7 PIAŢA FINANCIARĂ INTERNAŢIONALĂ Obiective: . ea se identifică ca un spaţiu în care banca centrală a ţării îşi exercită direct sau indirect politica monetară la nivel naţional. pe care se efectuează operaţiuni destinate acoperirii sau aplatizării riscurilor de curs valutar şi de rată a dobânzii. Rata dobânzii la care sunt efectuate tranzacţiile . Piaţa internaţională a creditului Piaţa financiară cuprinde ansamblul relaţiilor care iau naştere între diferite persoane fizice şi juridice în procesul de atragere. Piaţa monetară internaţională.3. ca o alternativă unică în efectuarea anumitor tipuri de operaţiuni. pe pieţele financiare internaţionale. 7. Europiaţa Piaţa monetară cuprinde ansamblul relaţiilor ce iau naştere între persoanele fizice şi juridice în procesul atragerii şi plasării de fonduri pe termen scurt (până la un an).

. Certificatele de depozit sunt emise.care au cumpărat aceste certificate şi care astfel au creditat autoritatea municipală sau statul. o piaţă rezervată băncilor comerciale. unele bănci înregistrează un surplus de lichiditate în raport cu obligaţiile de plăţi şi credite din zilele următoare. La sfârşitul zilei. Certificatul de trezorerie este un înscris care atestă debitul autorităţii guvernamentale faţă de deţinătorii titlului . asigurând tranzacţii la nivel internaţional. Emiterea lor se face. În România. . Pe acest segment sunt tranzacţionate cambii şi bilete la ordin. în principal. pentru a atrage fonduri de pe piaţă cu un grad mai mare de stabilitate. certificatele de trezorerie sunt emise de Ministerul Finanţelor Publice. Ele se vând la emitere cu discount şi se răscumpără la valoarea nominală. În funcţie de participanţii pe piaţă şi/sau titlurile tranzacţionate. Deţinătorul lor. Rata dobânzii la care se lucrează pe această piaţă este denumită rata dobânzii interbancare. aşa cum se întâmplă în mod curent. instituţiile financiare şi marile companii emit efecte comerciale pe care le vând direct diferiţilor investitori. • piaţa instrumentelor financiare este un termen generic prin care se delimitează plasamentele şi atragerile de fonduri pe termen scurt în baza tranzacţionării de diferite instrumente financiare specifice pieţei monetare. . reprezentând o datorie a unui terţ faţă de posesorul/deţinătorul titlului. 2. piaţa interbancară naţională a fost creată în anul 1996. 3 luni) la o instituţie financiară. în sensul că răscumpărarea lor se realizează numai de către emitent. 9 şi 12 luni) şi atragerii de credite pe termen scurt. cât şi pe cea a utilizării titlurilor financiare pe termen scurt (cambii.piaţa efectelor comerciale. 6. de către Ministerul finanţelor sau banca centrală. în timp ce plasamentele unor entităţi dintr-o ţară sunt utilizate pentru acordarea de fonduri altor entităţi. Aceste efecte comerciale sunt.piaţa certificatelor de depozit. le poate sconta la o bancă comercială înainte de scadenţa titlului. operaţiunile pe piaţa monetară internaţională se desfăşurau între entităţi cu rezidenţa în două ţări şi presupuneau utilizarea monedei naţionale a unuia dintre cei doi participanţi. Instrumentele financiare tradiţionale sunt titluri de debit.piaţa certificatelor de trezorerie pe care se tranzacţionează certificatele de trezorerie emise de autorităţile municipale sau guvernamentale cu scopul de a acoperi diferenţele valorice şi în timp ce apar între cheltuielile şi veniturile bugetare pe termen scurt. cu scadenţe diferite şi nu sunt negociabile. la valoarea lor nominală. Certificatul de depozit este un înscris care confirmă depunerea unor fonduri exprimate într-o monedă. începând din anul 1999 constatându-se reducerea ponderii dolarului american concomitent cu creşterea rolului monedei europene în denominarea titlurilor acestei pieţe. bilete la ordin etc. piaţa secundară unde. ele fiind vândute în momentul emiterii la un preţ sub valoarea nominală şi răscumpărate de emitent la scadenţă.valute decât moneda naţională. piaţa monetară cuprinde mai multe segmente: • piaţa interbancară este. în numele statului şi sunt subscrise (cumpărate) de băncile comerciale sau alte instituţii financiare special desemnate. în acest mod putându-şi recupera fondurile investite în marfă contra unei dobânzi (scont). în esenţă. Durata operaţiunilor poate fi de la o zi la alta. ca subsegmente ale pieţei monetare pot fi analizate: . după emitere. Segmentele de piaţă poartă.). firme . mai rar. Piaţa monetară internaţională a suferit mutaţii semnificative după introducerea euro. de regulă. până la câteva zile sau. sunt tranzacţionate aceste titluri. persoane fizice. în diferite valori. ca dobândă la fondurile astfel plasate. de către băncile comerciale. prin vânzări şi cumpărări succesive. Iniţial. După anul 1960 au apărut eurovalutele iar operaţiunile pe piaţa monetară internaţională în eurovalute au devenit 70 . cambii şi bilete la ordin emise în baza credibilităţii emitentului şi nu în baza unei tranzacţii comerciale. unele bănci împrumută alte bănci sau constituie depozite la alte bănci. până la scadenţa lor.piaţa scontului este una dintre primele pieţe monetare apărute de-a lungul istoriei. din alte ţări. Diferenţa între cele două preţuri reprezintă câştigul investitorului. în esenţă. cu scopul atragerii de fonduri pe termen scurt. Luând în considerare instrumentele financiare. iar emiterea şi/sau tranzacţionarea acestora se efectuează cu discount. Fiind emise de stat se bucură de încredere pe piaţa monetară. câteva luni. 3. În diferite ţări. În România.bănci. Drept urmare. de regulă. Operaţiunile pieţei monetare pot îmbrăca atât forma tradiţională a plasării fondurilor sub formă de depozite în conturi (pe 1. denumirea operaţiunii sau a activului financiar negociat. În legătură cu emiterea şi tranzacţionarea acestor instrumente se disting: piaţa primară definită ca ansamblul operaţiunilor privind emiterea şi plasarea instrumentelor financiare pentru prima dată. ca înscrisuri emise în baza unei relaţii comerciale în care vânzarea mărfurilor s-a făcut pe credit. în timp ce alte bănci înregistrează deficit de lichidităţi. pe un termen scurt (de regulă. cel mai adesea o bancă. în calitate de beneficiar.

eurocertificatele de depozit . cu posibilitatea tranzacţionării înainte de scadenţă. La origine. 7.sunt similare certificatelor de depozit. obligaţiunile cu rata dobânzii fixă constituiau singura formă de obligaţiuni.2. precum şi instituţiile şi reglementările legate de derularea acestor tranzacţii.pentru eurosterline. eurodolari. Într-o accepţiune generală. În funcţie de calitatea titlurilor financiare. la date stabilite. ca formă de fructificare a disponibilităţilor temporare în eurovalute. . Dintre acestea. Ea reflectă sintetic nivelul ratelor dobânzilor de pe pieţele internaţionale. atunci împrumutul obligatar poate fi lansat într-o altă ţară care are fonduri disponibile în moneda sa naţională. La nivelul pieţei de capital naţionale. iar operatorii de pe europiaţă le asigură o piaţă secundară fluidă. de regulă. ele fiind 71 . New York. Acestea sunt obligaţiuni naţionale sau interne. Piaţa de capital internaţională Piaţa de capital cuprinde ansamblul relaţiilor ce iau naştere între persoane fizice şi juridice în procesul atragerii şi plasării de fonduri pe termen mediu şi lung. Euroobligaţiunile sunt obligaţiunile lansate într-o ţară străină şi denominate într-o eurovalută.predominante. Obligaţiunea este un activ financiar care aduce deţinătorului un venit fix sub formă de dobândă (cupon). cel care emite obligaţiuni şi le vinde. Alături de plasamentele tradiţionale.). se numesc obligaţiuni străine. Ele sunt cumpărate de marile companii care dezvoltă importante schimburi comerciale internaţionale. Frankfurt. • piaţa secundară pe care. În cazul în care fondurile necesare nu pot fi mobilizate la nivel naţional. eurosterline. Un loc aparte în ansamblul ratelor de dobândă de pe piaţa eurovalutelor îl deţine rata dobânzii interbancare de pe piaţa Londrei . plasarea fondurilor în astfel de titluri se face pe termen lung. prin eurovalută se înţelege o valută care este străină în raport cu ţara în care are loc operaţiunea şi nici unul dintre participanţii la operaţiune nu este rezident al ţării de origine a valutei respective. titlurile sunt plasate şi tranzacţionate pe toată durata vieţii lor.pentru eurodolari. Paris . fiind apoi plasate pe piaţa secundară. obligaţiunile sunt. respectiv se obţin împrumuturile denominate în eurovalute (mai mare). aceste plasamente se numesc investiţii financiare sau de portofoliu. Obligaţiunile lansate într-o altă ţară şi denominate în moneda naţională a ţării creditoare. dobânzile şi se angajează ca la scadenţă şi/sau la un alt termen specificat să ramburseze împrumutul. ci rata dobânzii la care se plasează fondurile sau se constituie depozitele (mai mică) şi rata dobânzii la care se atrag fondurile. la nivelul căreia are loc mobilizarea fondurilor şi emisiunea titlurilor financiare. în principiu. Întrucât primele depozite denominate în valute au fost efectuate în Europa. Piaţa de capital este structurată pe două componente: • piaţa primară. în acest mod putând mobiliza de pe piaţă fonduri importante. Sindicatul bancar susţine emiterea lor.sunt asemănătoare efectelor de comerţ tradiţionale. respectiv o altă monedă decât moneda ţării creditoare. Zurich. Singapore.LIBOR. denominate în monedă naţională iar emitentul şi investitorii sunt rezidenţi ai ţării respective. Ele sunt emise de mari companii şi firme multinaţionale atunci când acestea doresc să dispună imediat de fonduri. euroyeni etc. Tot el este cel care plăteşte periodic.euroefectele comerciale . după emitere. respectiv unde s-a montat împrumutul. respectiv să răscumpere obligaţiunile de la investitori (creditori). dar sunt denominate în eurovalute şi emise de instituţii amplasate în centre ale europieţei. cea mai largă utilizare au: . Cele mai importante centre ale europieţei sunt: Londra . Caracteristica principală a pieţelor de capital o reprezintă mobilizarea fondurilor pe termen mediu şi lung sub forma emisiunilor de titluri financiare specifice: obligaţiuni şi acţiuni. devenind apoi bază în stabilirea ratelor de dobândă pe europiaţă. Împrumuturile mobilizate în acest mod se numesc împrumuturi obligatare. dar emiterea lor este garantată de un sindicat bancar. Luxemburg. pe piaţa eurovalutelor se emit şi se negociază şi instrumente financiare pe termen scurt denominate în eurovalute. unde s-a mobilizat împrumutul. Specific cotării eurovalutelor este faptul că nu se cotează cursul valutar. acestea se tranzacţionează la bursa de valori (titluri care calitativ se califică pentru a fi acceptate spre tranzacţionare la bursă) sau pe piaţa extrabursieră (titluri care nu îndeplinesc criteriile cerute pentru cotarea la bursă). acestora li s-a adăugat prefixul euro (de exemplu. în contul unor încasări viitoare în eurovalute. Întrucât. Emitentul obligaţiunii este debitorul.

emise pe o durată de 5-15 ani. Tranzacţionarea titlurilor financiare . Denumirea de cupon dată dobânzii aferente împrumutului obligatar provine de la faptul că. pentru dezvoltarea activităţii. convertibile . cuprinzând firme de brokeraj specializate sau brokeri individuali autorizaţi. având înscris numele deţinătorului şi putând fi transmise doar prin transcrierea în registrul acţionarilor. nu pot fi constituite decât ca societăţi pe acţiuni (de exemplu. . Pentru a se distinge obligaţiunile străine de obligaţiunile interne pe diferite pieţe. dar pot constitui subiect de tranzacţionare. în Marea Britanie "bulldog" etc. deţinătorul primind doar o confirmare scrisă privind numărul obligaţiunilor cumpărate sau vândute (inclusiv alte date de identificare). cu warant sau cu opţiune . în cadrul privatizării unor societăţi de stat. acţiunile pot fi: • nominative. ci de preţul unei mărfi de care acesta a fost indexat (petrol. Pe această piaţă se cotează titlurile care nu îndeplinesc condiţiile de a accede la bursă. în Japonia "samurai". • privilegiate. dar însoţite de un certificat warant care este detaşabil şi negociabil separat pe o piaţă specializată. care nu au înscris nici un nume şi se transmit fără nici o formalitate. dând dreptul la obţinerea unei cote procentuale din beneficiul societăţii (dividend). în cazul fuziunilor sau achiziţiei altor societăţi.de exemplu. unde tranzacţiile sunt realizate prin intermediul bursei şi preţurile titlurilor sunt cotate continuu.bursa de valori.emise în condiţii standard. diferenţa reprezentând dobânda cuvenită investitorului. fără localizare geografică. executând ordine de vânzare sau de cumpărare de active financiare (sau reale) în favoarea clienţilor.în unele cazuri. denominate în moneda naţională sau pe o piaţă străină.Brokerii sunt persoane fizice sau firme care acţionează ca intermediari. obligaţiunile erau emise pe suport hârtie (materializate) şi aveau ataşate o alonjă (sau era marcat pe spate) cu cupoane egale ca număr cu anii/semestrele pentru care se încasa dobânda (erau rupte sau semnate la încasarea acesteia). indexate . percepând pentru această 72 . Acţiunile pot fi lansate pe piaţa naţională a ţării de origine a societăţii şi. În funcţie de anumite particularităţi. Elementele caracteristice ale obligaţiunii sunt: dobânda (sau cuponul). acţiuni . pe piaţa SUA obligaţiunile străine sunt denumite "yankee". iniţial. • la purtător. preţul de emisiune.obligaţiuni.denumite obligaţiuni standard sau convenţionale. brokeri-dealeri şi formatori de piaţă (market makers): . Emisiunea de acţiuni poate avea loc la constituirea unei societăţi . denominate într-o eurovalută.în reţea. anumite societăţi. • ordinare. dealeri. şansele de plasament sporind în acest fel. cu cupon zero . diferenţiată în funcţie de calitatea debitorului. În general.venitul adus nu este determinat de evoluţia dobânzii. ca piaţă organizată descentralizat . aur). pentru o obligaţiune se pot cumpăra două acţiuni şi jumătate). independent de mărimea beneficiului realizat în anul respectiv de firmă. care dau deţinătorului dreptul la un dividend fix. Acţiunea este un titlu financiar care atestă participarea deţinătorului la capitalul unei societăţi pe acţiuni care a emis titlul şi în baza căruia primeşte un venit sub formă de dividend din beneficiul realizat de societatea respectivă (sau suportă o parte din pierdere). prin lege. scadenţa. purtând denumirea de euroacţiuni. Intermediarii financiari care operează pe piaţa secundară sunt cunoscuţi sub denumirea de brokeri. preţul de răscumpărare. drepturile suplimentare. de regulă. acestea au primit convenţional o denumire poreclă . băncile în România) -.permit convertirea obligaţiunii într-o perioadă de timp de la emisiune (de exemplu.preţul de cumpărare la lansare al acestor obligaţiuni este mai mic comparativ cu preţul de răscumpărare la scadenţă. Participanţii pe o astfel de piaţă îşi au sediul în diferite oraşe şi sunt legaţi între ei prin sistemul electronizat de transmitere a datelor şi informaţiilor.se efectuează pe piaţa secundară de capital. majoritatea obligaţiunilor se emit în sistem electronic. respectiv sunt dematerializate. operatorii de la bursă poartă denumirea de brokeri şi execută comenzile de vânzare/cumpărare primite de la diverşi investitori. în 2 ani) pe un număr prestabilit de acţiuni ale aceleiaşi firme (de exemplu. În prezent.125-0.piaţa extrabursieră. care asigură deţinătorului un venit variabil determinat de dobânda LIBOR pe 6 luni plus o marjă de 0. direct sau prin intermediul unor instituţii specializate care fac legătura între marele public şi bursă. În unele ţări se cotează şi titluri listate la bursă. Cu scopul de a le face cât mai atractive pentru investitori au început să se lanseze şi alte tipuri de obligaţiuni: cu dobândă variabilă . respectiv creşterea capitalului. permiţând obţinerea unui nou titlu diferit.250%. ca piaţă organizată centralizat (cu localizare geografica). precum şi instrumente financiare pe termen scurt. aceasta include: .

cotaţiile sunt stabilite de formatorii de piaţă. un preţ (cotaţie) de cumpărare (mai mic) şi un preţ de vânzare (mai mare). la sediul societăţilor de brokeraj. în iunie 2000 a fost implementat sistemul de tranzacţionare electronică Saggitarius Futures and Options Trading. Principala lor caracteristică este faptul că sunt simpli intermediari iar profitul lor se obţine din taxa/comisionul pe tranzacţie.Formatorii de piaţă (market makers) au apărut relativ recent (1980). .vizualizarea informaţiilor de pe piaţă în timp real. • prin sistemul cotării şi tranzacţionării electronice .posibilitatea tranzacţionării la distanţă. Pe parcursul unei zile. cu ordinele în sens invers.). dispărând astfel ringul bursei. Ordinele primite se execută la preţul afişat. . ambele stabilite din perspectiva intermediarului financiar (cumpără mai ieftin şi vinde mai scump). . În majoritatea burselor de valori au fost introduse sisteme electronice de negocieri. Această tehnică este denumită şi negocierea electronică a ordinelor sau pe baza registrului/carnetului electronic.vizualizarea permanentă a contului. Acest sistem are o utilizare tot mai redusă.brokerii reuniţi în ringul bursei îşi comunică prin semne sau strigare loturile de titluri şi preţurile ordinelor pe care le-au primit .calculul riscului pe ansamblul portofoliului (futures şi options). Avantajele cotării şi tranzacţionării electronice sunt: . firmele de investiţii specializate în majoritatea ţărilor şi marile bănci. salarii. pentru unul şi acelaşi titlu pot exista preţuri diferite şi în acest mod ei pot influenţa sau pot stabili un anumit preţ. Diferenţa dintre cele două preţuri se numeşte marjă şi este destinată să acopere costurile de operare (dotare. cât şi cu clientela. . cu întreruperi.cei ce vând la un preţ cu cei ce doresc să cumpere la acelaşi preţ. Ordinele de vânzare şi cumpărare sunt listate electronic în ordinea primirii lor şi combinate de broker. operând cel mai adesea în cadrul pieţelor extrabursiere. . Marea Britanie) această denumire este asociată şi brokerilor bursieri.brokerii îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor birouri şi sunt conectaţi între ei şi cu clientela prin sistem electronic şi telefon. riscurile operaţiunii (probabilitatea ca titlurile cumpărate să nu mai poată fi vândute sau preţul lor să scadă în timp) şi profitul intermediarului. La Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri din Sibiu. . În unele ţări (de exemplu.de vânzare sau de cumpărare . această calitate o au marile societăţi. piaţa aplatizează diferenţele mari. Tranzacţionarea şi cotarea titlurilor financiare se realizează. de aici şi denumirea lor. • prin înregistrarea electronică a ordinelor . în principal. . 73 .costuri reduse. efectuează operaţiuni de vânzare/cumpărare de active financiare.activitate un comision sau o taxă de brokeraj. În general. prin Internet. Întrucât sunt dispersaţi geografic (piaţă descentralizată). ceea ce permite adoptarea deciziilor în timp real. odată cu dezvoltarea pieţelor extrabursiere în SUA. fax etc. . În baza unui sistem electronic de cotare. aceştia se află în legătură directă şi permanentă atât între ei.Dealerii sunt persoane fizice sau juridice care în nume propriu. pe măsură ce apar (de exemplu. piaţa având lichiditate redusă. Cotarea pe piaţa secundară a tuturor titlurilor financiare presupune preţuri perechi. Date fiind legăturile electronice. "Mari brokeri" sunt considerate băncile comerciale sau instituţiile financiare specializate care dezvoltă în favoarea clienţilor astfel de operaţiuni (servicii complete de brokeraj). s-a primit un ordin de cumpărare la un preţ şi se aşteaptă să apară un ordin de vânzare pentru acelaşi titlu la acelaşi preţ). formatorul de piaţă este un broker-dealer care este pregătit să coteze preţ de vânzare şi preţ de cumpărare ("bid" şi "offer") pentru un titlu financiar în orice moment şi astfel "să formeze piaţa" pentru acel titlu. Băncile comerciale sunt tot mai prezente pe piaţa financiară şi în calitate de dealeri. accesibile în acest mod la nivel naţional sau internaţional. în trei moduri: • prin „strigare" .şi altfel prin confruntare directă se identifică ordinele perechi .Broker-dealerii sunt acele entităţi autorizate să efectueze deopotrivă operaţiuni şi în nume propriu (dealer) şi la ordinul clienţilor (broker). afişate pe ecran. chirii etc. dacă marja de operare este mult mai largă. pe riscul şi răspunderea lor. Câştigul unui dealer este dat de diferenţa dintre preţul la care cumpără titlurile şi cel la care le vinde.modificarea sau anularea rapidă a ordinelor. formatorii de piaţă pot modifica aceste preţuri în funcţie de informaţiile de pe piaţă sau de preţurile stabilite de alţi formatori. În esenţă. Se apreciază că o piaţă este mai eficientă şi are o lichiditate mai mare atunci când marja este mai îngustă şi este o piaţă vâscoasă cu operaţiuni fără ritmicitate.

ceea ce face ca brokerii tradiţionali să câştige tot mai greu acelaşi nivel de comision. are un caracter global. engleză . dar sunt utilizate şi pentru operaţiuni speculative şi de arbitraj. metal preţios. Bucureşti. New York Futures Exchange. 10 uncii aur. Astfel de operaţiuni sunt efectuate de către bănci şi mari companii. Cele mai importante pieţe de acest tip sunt: Chicago Board Option Exchange.option market) are la bază contractele de opţiuni. companii de asigurări – care vor să se protejeze împotriva riscurilor de dobândă şi valutar. dar nu şi obligaţia de a cumpăra (opţiune denumită "call") sau de a vinde (opţiune denumită "put") un număr dat de active. se referă însă la piaţa creditului bancar. valoare minimă a opţiunii. metale preţioase. la un preţ fixat în momentul iniţierii operaţiunii denumit preţ de exerciţiu. 100 de titluri financiare. p. valoarea contractelor este standard. Piaţa derivatelor este o piaţă centralizată cu localizări geografice. al mijloacelor. raportând doar o pierdere minimă.3. rata dobânzii. Rezultatul îl constituie îngustarea graduală a marjei bid-offer. Cele mai importante pieţe sunt: International Monetary Market Chicago. la 1403 miliarde USD în anul 2004. intermediarii (marile bănci). Bruxelles Exchange. Vanconver Exchange.“Introducere în studiul pieţelor monetare şi valutare”. engleză . April 2004 74 .. în principal. în două scopuri: pentru acoperirea riscurilor şi în sens speculativ. acesta poate renunţa la finalizarea operaţiunii. În sens restrâns. Media zilnică a tranzacţiilor pe pieţele produselor financiare derivate a crescut de la 575 miliarde USD în anul 2001. cu scop speculativ sau pentru acoperirea riscurilor de rată a dobânzii sau de curs valutar.38 7. Componentele de bază ale pieţei produselor derivate sunt: • piaţa contractelor financiare la termen (lb. indice bursier etc. perioadele pentru care se încheie contractele sunt fixe şi standardizate. la o dată convenită. complet informatizată. London International Financial Futures Exchange etc. Dacă cotaţiile la vedere evoluează contrar aşteptărilor investitorului. Există două cotaţii. • piaţa opţiunilor (lb. tehnicilor şi instrumentelor utilizate în derularea acestor relaţii. deservind cererile de astfel de operaţiuni din întreaga lume. instrumente financiare.Ponderea tranzacţiilor realizate prin intermediul sistemelor electronice de direcţionare este în continuă creştere. Ed. fonduri de investiţii. Piaţa internaţională a creditului Piaţa internaţională a creditului cuprinde ansamblul relaţiilor de credit ce apar între participanţii la tranzacţiile comerciale şi financiare internaţionale. într-o abordare globală. Piaţa internaţională a creditului.„Central Bank Survey of Foreign Exchange and Derivatives Market Activity”. Acest drept nu creează obligaţia cumpărătorului sau a vânzătorului de a finaliza tranzacţia. 7. case de pensii. una la vedere şi o alta la termen. European Option Exchange Amsterdam. 2000. Şi aceste contracte sunt standardizate (de exemplu. Ca şi pe celelalte compartimente ale pieţei de capital. a pieţei eurovalutelor şi a pieţei monetare şi de capital internaţionale s-a structurat o nouă piaţă cunoscută sub denumirea generică de piaţa produselor financiare derivate (sau derivative). 38 Seria REUTERS pentru educaţie financiară .39 Aceste pieţe permit acoperirea riscurilor de dobândă şi de curs valutar.) şi sunt utilizate. care îşi asumă conştient riscuri pentru a încasa plusvalori. Piaţa produselor financiare derivate La intersecţia pieţelor valutare. Instrumentele financiare derivate au valoarea derivată dintr-un activ primar (valută. echivalentul a 10. Economică. al căror scop este să găsească contrapartida pentru clienţii menţionaţi anterior şi să încaseze comisioane. surprinde toate tipurile de credit care pot fi acordate sau primite în relaţiile internaţionale indiferent de natura lor. Montreal Exchange etc. speculatorii.000 USD etc. care conferă investitorilor dreptul. 155 39 BIS . respectiv taxa/prima de opţiune care se plăteşte pentru operaţiune.financial futures market) ale cărei operaţiuni specifice constau în tranzacţii la termen cu valute.4. trei actori principali efectuează tranzacţii cu produse derivate: utilizatorii finali – mari întreprinderi.).

în funcţie de dezvoltarea economică. BRI). . în caz de neplată îşi poate recupera creanţa . care creditează ţările membre (de exemplu.1. respectiv termenul limită la care suma împrumutată şi dobânda aferentă trebuie rambursate. dobânzii şi garantării (schema nr.stat (prin bănci) Modalităţii de acordare Părţilor implicate - comerciale bancare interbancare guvernamentale 75 - .între rezidenţii unei ţări. Locul predominant în activitatea de creditare îl deţin băncile comerciale. un gaj pe diferite bunuri mobile . până la un an între 1-5 ani peste 5 ani exportatorul acordă credite importatorului banca exportatorului acordă credit importatorului sau băncii acestuia exportator importator bancă . pentru care rambursarea contravalorii urmează să se efectueze nu în momentul livrării sau prestaţiei. el poate cere o ipotecă pe bunuri imobile.sau poate fi unică .4.7. modalităţii de acordare. ci la un moment ulterior. trimestrial.toată suma fiind restituită la o singură dată.creditorul.pe baza cărora prin vânzare. cel care împrumută suma sau cumpără mărfuri/servicii pe credit şi se angajează să restituie suma sau contravaloarea mărfurilor/serviciilor la o dată viitoare. în acest scop.sau garanţii personale.bancă stat . Caracteristicile creditelor internaţionale. . . cel ce dă cu împrumut suma de bani sau vinde mărfuri/servicii pe credit. . restituite creditorului. tipurile şi formele de credit variază de la ţară la ţară. el va plăti în locul lui. 7. BIRD. sursei de mobilizare a creditelor. Schema nr. la nivel regional prin intermediul unor bănci sau instituţii al căror obiectiv îl constituie sprijinirea comerţului.debitorul. acestea sunt grupate din punct de vedere al: destinaţiei.). Cel mai adesea. monedei. denumit scadenţă. Creditul este o relaţie bănească ce apare în legătură cu acordarea de împrumuturi băneşti sau sub formă de bunuri şi servicii unor persoane fizice sau juridice. periodic.în cazul în care părţile implicate în relaţia de credit au rezidenţa în ţări diferite sau împrumuturile sunt acordate de instituţii cu vocaţie mondială (de exemplu.când se plătesc rate şi dobânzi (rambursarea în rate) . În literatura de specialitate există o multitudine de clasificări ale creditelor internaţionale.1. Relaţia de credit presupune: .valoarea creditului. Eurocreditele Relaţiile de credit pot fi dezvoltate la nivel naţional . scadenţa poate fi eşalonată în timp. semestrial.1.client bancă . Clasificarea creditelor internaţionale Din punct de vedere al: Destinaţiei Termenului Tipuri de credite pentru finanţarea comerţului (comerciale) financiare scurt mediu lung furnizor cumpărător Caracteristici legate de o operaţiune comercială nelegate de o anumită operaţiune de regulă. financiar-bancară şi reglementările naţionale. după diferite criterii. FMI. BERD) şi la nivel internaţional . prin care un terţ garantează că în cazul în care debitorul nu plăteşte. anual) . părţilor care perfectează relaţia de credit.dobânda pentru facilitatea oferită este suma pe care creditorul o solicită debitorului. la anumite intervale (lunar. respectiv suma dată cu împrumut sau contravaloarea mărfurilor/serviciilor. cooperării şi investiţiilor.garantarea creditului este solicitată de creditor debitorului pentru a se proteja de riscul de nerambursare a sumelor împrumutate (reaua credinţă sau falimentul debitorului).scadenţa. . 7. termenului. fiind exprimată procentual şi aplicată sumei date cu împrumut.

• relaţii de credit la nivel internaţional. acordate de bănci comerciale naţionale: credite de prefinanţare a exporturilor. eurocreditele pot fi mobilizate prin lansarea de titluri financiare. credite prin cesiune de creanţe. la creditele comerciale fixă sau variabilă de exemplu. acordat pe un număr de ani (de exemplu.Floating Rate Note). liniile de credit reînnoibile (revolving) . a creditorului de regulă. stabilite între exportator şi importator prin vânzarea pe credit comercial a mărfurilor (credit furnizor) sau între exportator/banca exportatorului şi importator. BERD etc. la 3 sau 6 luni. în cadrul cărora firmele pot beneficia. forfetare emisiuni de obligaţiuni. creditele rotative (rollover) . LIBOR plus o marjă prin asigurare. eurocredite etc.acordate de grupuri bancare constituite în sindicate de împrumut. sindicate bancare de regulă. cum sunt: liniile de credit. Particularitatea acestor credite este dată de faptul că nu depozitele în eurovalute constituie sursa fondurilor. Se apreciază că 70% din comerţul internaţional se desfăşoară astăzi pe bază de credit. acordat în franci elveţieni . BIRD. scontare. în anumite condiţii. eurocreditele sindicalizate . unul şi acelaşi credit incumbă simultan mai multe caracteristici (de exemplu: credit pe termen scurt . la o dobândă dată etc. ipotecă. forfetarea şi leasingul (2-3% din comerţul internaţional). Eurocreditele pot îmbrăca forma unor împrumuturi tradiţionale. ci împrumuturile în eurovalute pe termen scurt. în sensul că în cadrul unui plafon de creditare. respectiv importuri. cu refinanţare. credite de scont. cu rata dobânzii variabilă (FRN .pe perioada pentru care se acordă linia de credit (3-5 ani) debitorul poate rambursa suma şi se poate împrumuta din nou în limita plafonului. pentru o operaţiune de export. având ca bază LIBOR. reînnoite. credite în descoperit de cont.- Sursei de mobilizare a fondurilor - acordate de bănci şi instituţii internaţionale/regionale din fonduri proprii de pe piaţa monetară şi de capital naţională de pe piaţa monetară şi de capital internaţională moneda unuia din parteneri o terţă monedă o monedă de cont dobândă comercială dobândă preferenţială dobândă de pe piaţa monetar-financiară internaţională garantate - FMI. facilităţile de împrumut 76 . relaţia de creditare rămânând între banca exportatorului şi importator (credit cumpărător). garantat prin cambie acceptată şi avalizată. În practică.). de pe piaţa eurovalutelor. de regulă. refinanţarea efectuându-se de pe piaţa eurovalutelor.acordate pe termene mijlocii (3-5 ani) şi lungi (5-7 ani). a căror durată este mai mare de un an. Creditul cumpărător poate îmbrăca şi forma liniilor de credit. în care caz banca exportatorului creditează importatorul cu scopul de a plăti mărfurile integral la livrare. scrisoare de garanţie bancară mai rar.moneda creditorului. din 6 în 6 luni. de regulă. linii de credit. 3 ani) de către banca din ţara exportatorilor unei bănci din ţara importatorilor se pot efectua mai multe exporturi. dobânda la eurocredite este variabilă. În acelaşi timp. cum sunt: obligaţiunile în eurovalute. la 3 luni. De aceea. Creditele asociate activităţilor comerciale internaţionale privesc două tipuri de relaţii: • relaţii de credit la nivel naţional. Eurocreditele reprezintă împrumuturile efectuate în eurovalute.180 zile. pentru creditele pe termene foarte scurte - - - Monedei - Dobânzii - Garantării - - negarantate - Această clasificare are mai mult o valoare metodologică. mobilizat prin scontare. credite de export. având ca bază LIBOR. Ca tehnici alternative de finanţare a schimburilor internaţionale se mai practică: factoringul. pentru dispersia riscului şi diminuarea efortului financiar. de credite în monedă naţională sau în valută. gaj. convertibilă denominate în DST etc.

instituţiile bancare şi financiare. deoarece au un patrimoniu cunoscut şi sunt specializate în acoperirea riscurilor. le îndeplineşte el cu caracter reparatoriu. ele bucurându-se de încredere pe piaţa internaţională având în vedere cunoaşterea patrimoniului. În virtutea ei.Note Issuance Facility). să-şi îndeplinească sarcinile asumate. subscrise pe baza unui acord cu un grup bancar terţ. garanţii reale: debitorul poate garanta cu bunurile sale materiale şi financiare pe care le pune la dispoziţia creditorului (ipoteca. gajul. Ca instituţie juridică. al situaţiei politice a ţării sale sau al conjuncturii economice şi monetarfinanciare internaţionale. garantul. trebuie să răspundă anumitor cerinţe de bază: . denominate în eurovalute. Garanţia cerută suplimentar dă naştere unei a doua relaţii obligaţionale.să fie astfel concepută încât să asigure beneficiarului dreptul şi posibilitatea de a o executa fără ca debitorul să se poată opune acestei executări.Garantul (debitorul secundar) este cel care.Revolving Underwritting Facility sau NIF .trei persoane . un terţ. a unei datorii care va fi onorată în viitor. trebuie să i-o ofere. fondurile fiind mobilizate. . Pentru a se evita riscul pierderii sumelor avansate sub formă de credit. ipoteca. gama serviciilor suplimentare oferite etc. garanţia societăţilor de asigurare. în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de către debitorul principal. cel mai adesea eurocertificate de depozit emise de bănci sau bilete la ordin emise de entităţi nonbancare. în primul rând. garanţiile guvernamentale reprezentând în fond o recunoaştere.beneficiarul garanţiei să aibă asigurată posibilitatea utilizării nestânjenite a rezultatului executării garanţiei (transferul fondurilor). contractanţii sunt obligaţi. În consecinţă.2. se apelează la executarea garanţiei. în măsura în care patrimoniul acestuia îndeplineşte condiţiile cerute. scrisoarea de credit comercială „stand-by”. obligaţia din contractul de credit este obligaţia principală. suficient de mare şi cert în timp pentru a acoperi obligaţia garantată. În consecinţă. secundare. . în măsura în care poate separa într-o formă legală o parte din patrimoniul său (bunuri.existenţa unui patrimoniu independent de relaţia contractuală. în cazul în care cel pentru care garantează nu îşi îndeplineşte 77 . iar emisiunile reînnoite permanent. ca acesta din urmă să garanteze obligaţia lui de plată.două persoane . El o execută dacă ordonatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată. gaj). B. dar egală ca valoare şi formă. depozitul bancar). statul. titlurile de credit acceptate şi avalizate. indiferent de natura obligaţiilor garantate sau instrumentul de garantare utilizat. conţine în sine posibilitatea apariţiei riscului de nerambursare a ratelor scadente şi de neplată a dobânzii. garanţii personale: debitorul poate apela la o terţă persoană care să-şi asume obligaţia că va achita datoria sau va despăgubi băneşte. active financiare) pe care o pune necondiţionat la dispoziţia băncii. În cadrul garanţiilor se disting următoarele părţi implicate: • Ordonatorul (debitorul principal) este cel căruia creditorul i-a solicitat o garanţie şi.când debitorul apelează la o terţă persoană. promptitudinea în onorarea angajamentelor asumate. Riscurile de nerambursare a creditelor se pot acoperi prin: • modalităţi specifice de garantare a creditelor de export: garanţia bancară. Garantarea creditelor Operaţiunea de creditare. garanţiile sunt grupate în două categorii: A. • Beneficiarul (creditorul) este cel în favoarea căruia a fost emisă garanţia.beneficiarul garanţiei (banca) şi debitorul (clientul băncii). . pe 6 luni. În calitate de garant pot apărea: debitorul. respectiv numai dacă obligaţia iniţial asumată nu a fost îndeplinită.. garanţia financiară şi asigurarea creditelor. ca rezultat al modificării poziţiei financiare a debitorului. • modalităţi obişnuite de garantare a unei plăţi: scrisoarea de garanţie bancară. societăţile de asigurare.garantate bancar (RUF . Pornind de la accepţiunea dată garanţiei. seriozitatea. 7. când acesta din urmă garantează cu propriul său patrimoniu (ipotecă. ca proces care se desfăşoară în timp. în mod oficial. de regulă. drept urmare. . În relaţia de garantare pot interveni: . garanţia. în practica internaţională sunt utilizate modalităţi specifice de asigurare a recuperării acestor sume. gajul. depozitul bancar. ordonatorul solicită unei terţe persoane – garantul – o garanţie.4.

statul însuşi acordând garanţii.OND). instituţie de stat.riscurile comerciale care includ: insolvabilitatea cumpărătorului sau incapacitatea acestuia de a achita la termenele prevăzute ratele de dobândă şi dobânzile scadente. . înfiinţată în anul 1925. .Germania: Societatea de asigurare Hermes. garanţia societăţilor de asigurare.România: Banca de Export-Import (EXIMBANK). . în proporţie de 85-95% şi uneori chiar de 100%. creată în anul 1912. controlată în întregime de guvernul canadian. aceste instituţii îndeplinesc dubla funcţie de instituţie de asigurare şi de instituţie specializată în finanţarea exporturilor. .COFACE). 78 .Anglia: Departamentul pentru garantarea creditelor de export (Export Credit Guaranty Department ECGD). instituţie de drept public. cu toate că livrările sau prestările corespund condiţiilor contractuale. pentru lucrări de construcţii. riscurile comerciale sunt acoperite întro proporţie de 75-90% şi chiar 100% din valoarea creditului. acordă asigurări pentru contractele de leasing. Astfel de organisme specializate de mobilizare.riscurile monetare se referă la: riscul creşterii preţului şi riscul valutar determinat de modificarea cursului dintre moneda naţională şi moneda de contract.obligaţia (scrisoarea de garanţie bancară. creată în anul 1949. întreprindere particulară care activează în contul statului. .4. care activează ca agent al statului. revoluţie şi alte evenimente cu implicaţii asupra operaţiunilor în cauză. asigurări privind riscul investiţiilor de capital. creată în anul 1928.riscurile necomerciale care cuprind: riscul de război. întreprindere particulară care lucrează în contul statului. înfiinţat în anul 1921.Italia: Institutul naţional de asigurare (Instituto Nazionale delle Assicurazione . direct sau indirect.SUA: Banca de Export-Import (EXIMBANK). În majoritatea statelor au fost create instituţii specializate de asigurare a creditelor de export. Deseori. erupţii vulcanice etc. Asigurarea se face într-o anumită proporţie faţă de valoarea creditului acordat. . garantare şi asigurare a creditelor s-au creat în: . inundaţii.Elveţia: Departamentul Confederaţiei Elveţiene. încasând primele de asigurare şi plătind despăgubiri în caz de daune. Aceste instituţii. exproprierea sau alte măsuri ale autorităţilor care împiedică plata.INA).Olanda: Societatea olandeză de asigurare a creditelor (Neterlandsche Credietverzekering Maatschappij . asigurări suplimentare pentru garanţii şi contragaranţii etc. De regulă. avalul bancar sau comercial asupra titlurilor de credit etc. societate anonimă. . o societate mixtă. o parte din risc suportându-l şi furnizorul sau cumpărătorul. refuzul de plată al cumpărătorului (reaua credinţă).Japonia: Secţia de asigurare a exporturilor din cadrul Ministerului pentru Comerţ Industrial şi Industrie. . creat în anul 1949. sunt controlate şi sprijinite de statele respective.). iar cele politice. .Franţa: Compania franceză de asigurare pentru creditul de export (Compagnie Francaise d`Assurance pour le Crédit á l`Exportation . instituţie de sprijin creată în anul 1991 prin facilităţile acordate agenţilor economici români în calitate de bancă specializată în efectuarea exporturilor şi susţinerea importurilor şi prin funcţiile sale de societate de asigurare a creditului. care face parte din Ministerul Comerţului.ECIC). care acordă asigurări pentru acoperirea riscurilor valutare. În general. acordă asigurări împotriva pretenţiilor nejustificate ale cumpărătorilor. Riscurile asigurate diferă de la ţară la ţară şi sunt în funcţie de gradul de dezvoltare a instituţiilor de asigurare din ţara respectivă şi fondurile puse la dispoziţie în acest scop. împotriva fluctuaţiei valutei de contract. Asigurarea creditelor Problema esenţială a asigurării creditelor o reprezintă riscurile care formează obiectul acestora. de stat şi particulară. 7. Un număr însemnat de instituţii asigură şi împotriva riscurilor necomerciale şi a celor monetare. anularea sau neînnoirea autorizaţiei de export sau import.NCM). Principalele categorii de riscuri care pot fi asigurate sunt: . organism independent creat în anul 1945.Belgia: Oficiul naţional pentru garanţii (Office National du Ducroire .Canada: Societatea de asigurare a creditului de export (Export Credit Insurance Corporation . . Unele state includ în riscurile necomerciale şi pe cele rezultând din calamităţi naturale: cutremure. după caz.3.. . . uragane. toate instituţiile de asigurare acceptă asigurarea împotriva riscurilor comerciale.

certificat de depozit. Care sunt principalele segmente şi subsegmente ale pieţei monetare internaţionale? 2. respectiv. dar care a solicitat credit pe termen mijlociu sau lung direct cumpărătorului străin sau băncii sale. face parte integrantă din programele naţionale de promovare a exporturilor ţării respective. Cel mai adesea. 79 . prima de asigurare poate fi suportată de importator sau de exportator. Prezentaţi pe scurt componentele de bază ale pieţei produselor derivate. Acesta este cazul finanţării prin credit cumpărător. a riscurilor în condiţii precis determinate. Reasigurarea este operaţiunea prin care o societate de asigurări. să exporte mărfuri provenind din acea ţară. reasigurarea se poate realiza pe baza unui acord global între societăţile de asigurare partenere. de regulă. piaţă a produselor financiare derivate. În funcţie de legislaţia naţională. direct sau indirect (prin includerea în preţ). practica instituţiilor de finanţare a exporturilor (care condiţionează acordarea creditului de existenţa asigurării) şi clauzele din contractul comercial internaţional. Sistemul asigurării şi garantării creditelor de export.Asigurarea creditelor se materializează într-un document . 5. În cazul unor tranzacţii importante. statul suportând din buget o parte din pierderi. eurovalută. stabilind obligaţia cedării şi. de valori mari. când se urmăreşte ca achitarea mărfii procurate din ţara finanţatoare să se facă integral la livrare. Care sunt intermediarii financiari care operează pe piaţa secundară de capital? 3. piaţă internaţională a creditului. Europiaţă. Condiţiile care i se cer sunt: să fie rezident legal al ţării respective. la rândul ei. Beneficiarul poliţei de asigurare emisă de organismele specializate este exportatorul sau banca sa. Cum explicaţi diferenţele între garantarea creditelor şi asigurarea creditelor. prima se suportă de importator. preluării unui anumit număr sau a anumitor categorii de riscuri în întreaga activitate. În cazul reasigurării are loc o preluare. Nivelul primei de asigurare variază în funcţie de calitatea beneficiarului creditului de finanţare şi categoria de risc.contractul de asigurare . euroobligaţiune. eurocredit Întrebări recapitulative: 1. Deseori. împotriva riscurilor pe care s-a angajat să le acopere prin contractele de asigurare încheiate cu clientela sa. pe parcursul mai multor ani. de către o altă instituţie specializată în astfel de operaţiuni. Cuvinte cheie: piaţă monetară internaţională. certificat de trezorerie. Care sunt avantajele cotării şi tranzacţionării electronice? 4. piaţă de capital internaţională. beneficiarul poliţei de asigurare poate fi o bancă sau o instituţie finanţatoare din ţara respectivă. de fapt. se asigură la o altă instituţie specializată.iar pentru obţinerea ei se plăteşte prima de asigurare.

prin intermediul băncilor comerciale.în desfăşurarea activităţilor respectă reglementările în materie de plăţi adoptate la nivel naţional şi reglementările şi uzanţele existente pe plan internaţional privind utilizarea diferitelor însemne monetare şi instrumente de plată. precum şi autorităţilor monetare. Rezumat: Dezvoltarea pieţei financiare şi a tehnologiei informaţiilor a adus în ultimii ani un val de inovaţii şi schimbări în sistemele de plăţi şi decontări ale ţărilor lumii. . (4) raporturile contractuale fundamentale.se constituie ca un prim „filtru” de intrare sau de ieşire de fonduri în circuit naţional şi internaţional cu scopul identificării fraudelor în domeniu (contrafaceri.cunoaşterea şi înţelegerea trăsăturilor principale ale unui sistem de plăţi şi decontări. la nivelul unei ţări se delimitează un număr de bănci autorizate în acest sens de către banca centrală. unele dintre ele de succes. Sistemele de plăţi şi decontări din Uniunea Europeană 8. De regulă. . Din acest punct de vedere se disting unităţile monetare naţionale (dolarul american. . în numele clienţilor lor.3.Capitolul 8 SISTEMELE DE PLĂŢI ŞI DECONTĂRI .1. (3) relaţia de corespondent bancar. spălarea banilor.1. băncile comerciale autorizate să dezvolte operaţiuni de plăţi cu străinătatea concentrează la nivel naţional obligaţii de plată din şi către străinătate.identificarea componentelor şi caracteristicilor sistemelor de plăţi din SUA şi Uniunea Europeană. În acest cadru. Sistemul de plăţi şi decontări din România 8. prin facilităţile create de transmitere rapidă a fondurilor şi reducere substanţială a costurilor tranzacţiilor. urmărindu-se adâncirea cooperării la nivel mondial în acest domeniu. (6) sistemele de plăţi naţionale de importanţă majoră. (5) tehnologia transmiterii mesajelor şi fondurilor. Trăsături ale sistemelor de plăţi şi decontări Activitatea bancară asociată sistemului de plăţi internaţional implică delimitarea şi. Conţinutul capitolului: 8. Sistemul de plăţi şi decontări al SUA 8. acceptate şi recunoscute la nivel internaţional. luarea în considerare a unor aspecte specifice oricărui sistem de plăţi naţional care comportă elemente de extraneitate: (1) moneda de plată. . prioritar.DE LA NAŢIONAL LA INTERNAŢIONAL - Obiective: . (1) Moneda de plată În stingerea obligaţiilor de plată internaţionale sunt utilizate însemnele monetare acceptate la nivel internaţional ca mijloace legale de plată.4.) şi regionale (euro) utilizate în plăţile internaţionale şi unităţile monetare compozite (DST). în acelaşi timp.). crimă organizată etc. lira sterlină. Apariţia monedei electronice a determinat perfecţionarea sistemelor de plăţi.cunoaşterea caracteristicilor esenţiale ale sistemului de plăţi şi decontări românesc. în nume propriu sau în numele altor instituţii financiar-bancare naţionale neautorizate în acest sens. Trăsături ale sistemelor de plăţi şi decontări 8. francul elveţian etc. (2) intermediarii financiari. (2) Intermediarii financiari Mişcarea însemnelor monetare la nivel internaţional se realizează.2. Activitatea băncilor comerciale are importanţă din cel puţin trei puncte de vedere: . Ofertanţii tradiţionali de servicii de plăţi au fost implicaţi în diferite proiecte de reformă. prin posibilităţile de reglare şi supraveghere a sistemului bancar.prin definiţie. yenul japonez. 80 . băncile comerciale efectuează operaţiuni numai cu mijloace legale de plată. Autorităţile monetare din întreaga lume sunt preocupate de implicaţiile acestor dezvoltări asupra stabilităţii sistemului monetar şi financiar internaţional. care acum oferă avantaje suplimentare clienţilor. falsificări. în sistemele de plăţi şi decontări de mare valoare au început să se dezvolte soluţii private pentru diminuarea costurilor. Pe de altă parte.

banca utilizează relaţiile de corespondent bancar cu o bancă din ţara beneficiarului plăţii. pe aceleaşi principii sau asemănătoare. în baza unor relaţii economice sau/şi financiare stabilite între cel ce ordonă plata şi beneficiarul acesteia. În executarea ordinului primit. ca entităţi bancare autonome.) (3) Relaţia de corespondent bancar reprezintă un acord încheiat între două bănci prin care acestea consimt să-şi deschidă reciproc conturi (nostro şi loro) în care să păstreze disponibilităţi şi prin care să efectueze decontarea tranzacţiilor derulate prin intermediul lor şi să îşi efectueze reciproc. Sintetizând. Astfel sunt relaţiile de corespondent stabilite între băncile centrale din diferite ţări şi între băncile centrale şi organismele financiar-bancare internaţionale. anumite servicii financiar-bancare. componenţa consiliului de administraţie etc. semnificaţia relaţiei de corespondent bancar evidenţiază: . fie prin personalul de conducere. în administrarea rezervelor valutare ale ţărilor). organisme financiarbancare internaţionale (de exemplu. În timp. BERD. constituie structura de bază a sistemului de plăţi internaţional. Preluând experienţa bancară. de confirmare. aparţinând unor sisteme bancare sau amplasate în anumite spaţii financiar-bancare (Londra. de control. un loc tot mai important îl ocupă subsidiarele din străinătate. Înscrisurile în baza cărora se realizează transmiterea mesajelor şi transferul fondurilor la nivel interbancar internaţional. poziţionarea acestora în sistemul bancar naţional sau internaţional. de orientare a traseului de urmat – de la cine. financiară). BIRD. pentru cine.mişcarea sumelor între conturile astfel constituite reprezintă o mişcare scripturală. O altă categorie este formată de relaţiile statornicite între o societate de investiţii financiare care efectuează cu regularitate servicii specializate pe o arie geografică (ţară sau grup de ţări) sau pe o piaţă valutar-financiară (segment specific. sistemul relaţiilor de corespondent pe care le-au dezvoltat.şi a independenţei economice şi financiare care există între ele. ca entităţi care nu au acces direct pe aceste pieţe.În sistemul plăţilor şi transferurilor internaţionale sunt antrenate şi alte instituţii financiarbancare: bănci centrale (de exemplu.contractul de bază şi contractul de transfer cu intermediarul financiar . (5) Tehnologia de transmitere a mesajelor şi fondurilor În esenţă. După anul 1970. . o plată internaţională are la bază un înscris prin care ordonatorul plăţii mandatează banca să execute plata în favoarea beneficiarului. Moneda de cont este mutată scriptic din contul în străinătate al băncii plătitorului în contul din străinătate al băncii beneficiarului plăţii. de exemplu opţiuni) în favoarea corespondenţilor săi. poziţia relativă a ţării sau a centrului financiar unde este amplasată banca. Băncile acţionează în acest mod ca mandatare în executarea ordinelor clienţilor lor ale căror depozite în valută le păstrează. conţin trei grupe de informaţii: de securizare a mesajelor şi legăturilor – chei de acces. dar le şi fructifică prin depozitare în conturi la alte bănci în străinătate. în ţara de origine a monedei sau la o bancă de pe europiaţă. Aceste aspecte au condus la consacrarea unor bănci. al cărui obiectiv este transmiterea banilor la beneficiarul plăţii. Relaţia de corespondent bancar a fost prima formă de organizare la nivel bilateral prin care s-au realizat plăţi în şi din străinătate şi care. Ca urmare a celor două contracte . mişcarea fondurilor are la bază o relaţie contractuală fundamentală care o determină (comercială. atragerea de fonduri de pe pieţele de capital etc. prin extensie s-au dezvoltat relaţii de corespondent.toate băncile şi instituţiile financiare îşi păstrează preponderent disponibilităţile în conturi la bănci în străinătate. (4) Raporturile contractuale fundamentale Mişcarea banilor în conturile băncilor corespondente reprezintă expresia monetară a unor angajamente sau obligaţii de plată asumate anterior. băncile comerciale care aveau un volum semnificativ de relaţii cu o ţară sau mai multe au început să-şi dezvolte în străinătate sucursale şi agenţii. fie prin numărul acţiunilor deţinute la acestea. FMI. New York). necomercială. în sistemul plăţilor internaţionale au o importanţă deosebită: reglementările naţionale privind autorizarea şi supravegherea instituţiilor financiar-bancare. cu regularitate. Altfel spus. dar controlate de băncilemamă. valuta. Termenul de relaţie fundamentală este utilizat pentru a delimita contractul de bază prin care o parte se obligă la plată şi contractul pe care cel obligat la plată îl încheie cu intermediarul financiar. Tokyo. numărul conturilor 81 . financiare – suma. în prezent. zone spre care converg şi care polarizează operaţiunile de transfer al fondurilor asociate tuturor plăţilor internaţionale. în acordarea de împrumuturi ţărilor membre. între alte tipuri de instituţii financiar-bancare. prin cine.

Blue Book „Payment and Securities Settlement Systems in Accession Countries”.4 126.6 9.1 127410 384250 481 105880 520010 752 47.0 0. 2005 M .0 11.1 289500 304000 3557. Tabelul nr.administrare bănci 82 .3 33. 8.1 77.0 52.0 178217 84302 1049. tranzacţii/an (mii) 2002 2003 Valoare tranzacţii/an (miliarde EUR) 2002 2003 Ungaria VIBER M BC 37 337 430 ICS m BC.5 Nr. B 57 154482 161855 Sursa: ECB .0 756. În cazul ţărilor cu monedă neconvertibilă.0 21.0 1564.0 3044.0 400 19250 520 22940 118.1. În funcţie de nivelul de dezvoltare şi dotare tehnică şi tehnologică a sistemului bancar naţional.0 186.sistem de plăţi de mică valoare BC . participanţi direcţi (2003) Bulgaria RINGS BISERA CERTIS Transfer credit Casă compensaţii JCC Multipack JCC Transfer RTGS DNS SAMS EKS TARPBANK MaRIS SYBIR ELIXIR SORBNET ReGIS SENT SIPS SIBPS Compensări Giro M m M M m m m M m M m M/m M.0 46.3 38. sistemul de plăţi de interes naţional al fiecărei ţări este destinat să asigure transferul rapid al fondurilor şi stingerea obligaţiilor de plată reciproce prin compensarea acestora într-un interval de timp cât mai scurt. se remarcă preocuparea de generalizare a standardizării formularelor utilizate la nivel internaţional.0 20 22 15.9 59 17713 15944 112 68 17938 17730 167 71. sistemul naţional de plăţi are un caracter închis moneda naţională circulă exclusiv în limitele teritoriale ale ţării.2 30.0 0.1.0 23. Caracteristici ale sistemelor interbancare de transfer de fonduri din ECE-12 Sistemul Tip Administrare BC B BC BC BC B B BC BC BC BC BC BC B B BC BC BC+B BC BC BC Nr. Ca tendinţă.44 16307 32. telegrafic sau SWIFT. fie în forma lor fizică (suport hârtie). Principalele caracteristici ale sistemelor de plăţi din ţările ECE-12 (noile ţări membre ale UE) sunt prezentate în tabelul nr.bancare ce urmează a fi accesate etc. (6) Sistemele de plăţi naţionale de interes major În principiu.0 16 13669 28.0 186.0 19.0 1186.3 39.0 2.0 9.1 9. 8.0 191.0 15. fie prin conceperea unui ecran preformat pentru fiecare document (forma electronică).administrare Banca Centrală B .m m m M M m M/m M m 40 37 Cehia 37 Cipru 25 11 9 7 Estonia 13 9 Letonia 24 24 Lituania 38 Malta 5 Polonia 51 56 58 România 44 44 Slovacia 23 Slovenia 24 23 1350 50490 1260 46610 178. de tipul de relaţii de corespondent şi de conexiuni (electronică) cu alte sisteme bancare se poate utiliza sistemul de transmitere: letric.0 4589.1 30.0 1.0 24626 199 29756 36.0 1066.0 110 16097 128 14807 37.0 4172.3 11661 13709 42.sistem de plăţi de mare valoare m .0 406.0 20. Se anticipează într-o perspectivă apropiată generalizarea sistemului Internet-securizat care utilizează moneda electronică (e-cash) şi permite realizarea transferurilor în timp real.6 32.

media pe tranzacţie fiind de aproximativ 3 milioane USD. transferul internaţional al fondurilor se realizează şi prin sistemele de plăţi şi decontări naţionale din ţări ale căror monede şi sisteme bancare deţin un loc important pe plan internaţional.1 436706 Uniunea Europeană TARGET M BC/B 989 66.ca părţi ale unei bănci naţionale . cu costuri mai mici. cecurile reprezintă cel mai utilizat instrument de plată în SUA.4 1286. Din diverse motive. După numerar. Băncile Federale de Rezerve . 8.2 7. Fiind mandatat de către Congresul SUA.pentru plăţile de mare valoare.7 100.sunt imune în faţa problemelor de lichiditate.5 326561 7134 123. Băncile Federale de Rezerve îndeplinesc această funcţie deoarece ele deţin în conturile lor depozitele instituţiilor de credit din SUA. în 24 de filiale ale Băncilor Federale de Rezerve şi în 10 centre regionale de procesare.5 5.0 33202 253 33762 244 345793 469899 551613 54877 75 4. 2005 Astfel.1 209.9 53. Elveţia.2 161914 41567 18909 3832 188800 39774 20824 3948 Nr. Sistemul de plăţi şi decontări al SUA Sistemul naţional de plăţi şi decontări al SUA este cel mai complex din lume.În cazul ţărilor a căror monedă naţională este utilizată şi ca monedă internaţională. ele pot intermedia procesul de plăţi eficient. Sistemul Federal de Rezerve furnizează instituţiilor de credit o varietate de servicii de plăţi.2 474993 EURO1 / STEP1 M B 75 43. 8.8 57. Aceste centre sunt localizate în sediile Băncilor Federale de Rezerve (cu excepţia celei din New York). centre de operaţiuni sau oficii satelit.1 44. prin sistemul bancar naţional la care sunt deschise conturile de corespondent ale băncilor străine sunt preluate şi transferurile de fonduri ale unor bănci străine.Red Book „Statistics on Payment and Settlement Systems in Selected Countries”.2. acestea grupându-se în două categorii: • transferuri de numerar.2 Sursa: BIS-CPSS . SUA şi Uniunea Europeană sunt prezentate în tabelul nr. prin debitarea conturilor instituţiilor de depozit care au de efectuat o plată şi creditând conturile instituţiilor de depozit care sunt destinatare ale plăţii. în fiecare an fiind efectuate miliarde de tranzacţii.5 69. 8.3 125. sumele atrase în conturi au o lichiditate perfectă şi sunt ferite de orice risc. Drept rezultat. începând din anul 2003 ridicându-se problema reducerii numărului lor la 32.3 50576 STEP2 m B 78 26. din dorinţa de a adopta instrumente şi tehnici mai avansate şi uşor operabile. fonduri denominate în moneda naţională a acestor ţări. tranzacţii/an (milioane) 2003 2004 Valoare tranzacţii/an (miliarde USD) 2003 2004 SUA 48 64. Tabelul nr. Sistemul Federal de Rezerve are sarcina de a organiza şi administra operaţiunile de plăţi interbancare.9 8. Sistemul Federal de Rezerve dispune de 45 de centre de compensare a cecurilor.5 68.2.0 1260. Trăsăturile de bază ale sistemelor de plăţi din Japonia. Mai mult chiar. Astfel.1 94. în prezent se doreşte restrângerea ariei de utilizare a acestui instrument. Fedwire .2. cu două componente: 1. Trăsături ale sistemelor interbancare de transfer de fonduri din economiile dezvoltate Sistemul Tip Administrare BC B B B Nr. participanţi direcţi (2004) Japonia BOJ-NET FXYCS Zengin Casă compensaţii Tokyo SIC DTA/LSV CHIPS Fedwire M M m m 363 34 146 106 Elveţia M+m m M M BC+B B B BC 306 86 192. 83 . caz în care Băncile Federale de Rezerve trebuie să asigure o cantitatea suficientă de numerar. • transferuri fără numerar (active) prin facilităţile de transfer automat de plăţi sau prin Sistemul Electronic de Transfer de Fonduri (EFT).

Băncile Federale de Rezerve împreună sunt cel mai mare operator al acestui sistem. În prezent. Participanţii trebuie să menţină în acest scop rezerve în conturilor lor curente la Băncile Federale. şi anume: a. Aceste transferuri privesc fondurile federale şi din alte tipuri de tranzacţii interbancare. în nume propriu sau în numele clienţilor. cumpărarea. ceea ce face ca riscurile asumate să fie destul de reduse. Accesul la sistem este limitat. iar beneficiarii sunt scutiţi astfel de riscul de neplată. definitiv şi irevocabil. Rezerva Federală neputând ulterior opera asupra acestor transferuri în nume propriu. oficiile Trezoreriei Federale şi câteva trusturi cu statut de membri. cum ar fi: plăţile aferente unor atrageri sau plasări de fonduri federale între bănci.pentru plăţile de mică valoare. care sunt garantate pe plan internaţional de organismele financiare (Banca Mondială). Casa Automată de Compensaţii (ACH) . Numărul participanţilor la acest sistem este de aproximativ 70. Mai mult de 9100 de participanţi menţin la Rezerva Federală conturi de rezerve şi utilizează acest serviciu pentru a păstra sau transfera obligaţiuni emise de către Trezoreria Federală şi Guvernul Federal. iar acestea nu necesită procesarea manuală a operaţiei de către Băncile Federale. 84 . gen POS. iar transferul este executat imediat. Procesarea manuală a tranzacţiilor determină o creştere a costului aferent tranzacţiei. Procesarea transferurilor Fedwire se face în câteva secunde. Serviciul de transfer al fondurilor reprezintă un sistem de transfer pe bază brută. 2. doar câteva bănci mai continuă să ordone plăţi în acest sistem prin telefon. Serviciul furnizează un mecanism automat pentru efectuarea decontărilor. cum ar fi agenţiile federale. fiind permis instituţiilor de depozit şi altor câteva organizaţii. dar pe de altă parte este mai avantajoasă pentru instituţiile care efectuează rar asemenea tranzacţii. Rezerva Federală furnizează o serie de servicii. c. transfer şi plasare. Serviciul naţional de decontare permite participanţilor din sectorul privat să poată constitui rezerve sau să-şi deschidă un cont curent. Prin acest sistem se pot efectua aranjamente ce vor fi valabile doar pentru un spaţiu limitat la suprafaţa districtului sau mai mult. Transferurile tip credit includ sumele provenind din depozite şi plăţile către furnizori şi contractori. 1. înregistrând electronic sumele ce fac obiectul transferurilor. din care să se poată acoperi plăţile sau încasările. Brokerii şi dealerii nonbancari în mod curent deţin şi transferă hârtiile de valoare ce le aparţin. Transferurile tip debit cuprind plata primelor de asigurare. Participanţii off-line dau instrucţiuni Băncilor Federale telefonic. b. Prin Fedwire. aici fiind incluse asociaţiile de compensare a cecurilor. destinat transferurilor de mare valoare. prin intermediul instituţiilor de depozit care au statut de participanţi la sistemul Fedwire.. în timp real. Fiecare operaţiune de transfer este înregistrată individual. Este un sistem american privat ce aparţine CHIP Co. În categoria celor din urmă mai sunt incluse şi sumele obţinute din aplicaţiile de conversie a numerarului la punctele de vânzare. credite ipotecare şi alte efecte. Sumele transferate prin acest sistem sunt relativ mici. Participanţii on-line trimit instrucţiunile de la terminalele proprii conectate la reţeaua Fedwire. Sistemul Caselor de compensaţie a plăţilor interbancare (CHIPS . prin structuri proprii de calculatoare. Rezerva Federală garantează plăţile. Deţinerea şi transferul acestora sunt înregistrate în registre electronice. atragerea şi rambursarea de credite. Transferurile hârtiilor de valoare sunt similare ca mod de operare cu cele ale fondurilor. majoritatea operaţiunilor fiind iniţiate on-line. vânzarea sau finanţarea tranzacţiilor cu hârtii de valoare. la care participă mai mult de 9500 de participanţi iniţiatori. casele automate de compensări şi procesatorii de cărţi de credit. Participanţii la Fedwire operează prin acest sistem sume destul de mari şi plăţi sensibile în timp. doar instituţiile iniţiatore ale operaţiunilor pot să opereze schimbări de direcţie asupra fondurilor disponibile la Rezerva Federală. Fedwire permite instituţiilor de depozit să efectueze transferuri de fonduri. Iniţiatorii dau instrucţiuni de plată Rezervei Federale on-line sau off-line. Serviciul Fedwire al hârtiilor de valoare îndeplineşte funcţii de depozit.Clearing House Interbank Payments System) se constituie ca un sistem electronic de plăţi utilizat pentru transferul şi procesarea sumelor denominate în dolari americani la nivel internaţional. Prin Fedwire. cumpărările sau vânzările de obligaţiuni şi plăţile rapide sensibile în timp. prin Băncile Federale. deşi se poate utiliza şi pentru valori mici. Transferul hârtiilor de valoare este scutit de orice taxă şi este definitiv. în ordinea sosirii lor. Sistemul sofisticat de comunicare şi de procesare a datelor presupune ca fiecare operaţiune să fie autorizată de către iniţiator. Casa Automată de Compensaţii (ACH) este un mecanism care funcţionează la nivel naţional.2. pe întreg teritoriul SUA. Trezoreria Federală şi alte agenţii federale folosesc de asemenea acest sistem pentru distribuţia şi colectarea fondurilor.

CHIPS procesează peste 267000 tranzacţii de plată pe zi. TARGET a fost creat cu scopul de a îndeplini trei obiective principale: • implementarea unui mecanism solid şi sigur pentru decontarea plăţilor transfrontaliere în euro pe baza sistemelor naţionale de decontare pe bază brută în timp real .Finlanda.Olanda. fiind proiectat astfel încât să permită procesarea plăţilor externe în monedă europeană la fel de uşor ca şi cea a plăţilor interne. • creşterea eficienţei plăţilor transfrontaliere în zona euro. .TBF .Grecia. cu risc minim şi timp foarte scurt de procesare.BoF-RTGS . . care se desfăşoară continuu şi în timp real şi printr-o procedură de prefinanţare. .“TARGET and Payments in Euro“. cu o valoare cumulată de peste 1.HERMES . reduce riscul de credit la zero. Structura generală a sistemului TARGET Sistemul TARGET procesează numai tranzacţii în euro. November 1999 85 . Sistemele de plăţi şi decontări din Uniunea Europeană Sistemul trans-european de decontare automată pe bază brută în timp real . fără a mai fi necesare conexiuni suplimentare. Plăţile TARGET se derulează prin următoarele sisteme naţionale de decontare brută în timp real:40 • în zona euro: . 8. care nu sunt încă părţi integrante ale spaţiului euro. arbitraje şi plasamente de fonduri pe europiaţă (în eurodolari). .Germania*.3.IRIS .ELLIPS .Franţa.Austria. . acest mecanism permite participanţilor să realizeze decontarea irevocabilă şi în timp real a plăţilor. Fondurile transferate şi procesate prin CHIPS reprezintă peste 95% din totalul plăţilor externe în dolari ale SUA.TARGET (TransEuropean Automated Real-time Gross settlement Express Transfer system) şi-a început activitatea pe data de 4 ianuarie 1999.Acest sistem are acoperire internaţională. dar se foloseşte şi pe plan naţional. Cea mai mare parte a transferurilor realizate prin CHIPS sunt tranzacţii interbancare internaţionale asociate diferitelor tipuri de operaţiuni: schimb valutar. Accesul la TARGET prin sistemele naţionale de decontare brută în timp real dă posibilitatea participanţilor să efectueze plăţi transfrontaliere. pentru care este atât un client. acestea derulându-se la costuri mici. Pentru decontarea finală a unei tranzacţii. Sistemele naţionale de decontare brută în timp real (RTGS) sunt interconectate prin infrastructuri şi proceduri comune. pentru a permite instrumentelor de plată în euro să se deplaseze de la un sistem la altul.Luxemburg. În general.Italia. Una dintre caracteristicile fundamentale ale sistemului constă într-o metodă proprie de decontare netă multilaterală. În medie. 40 ECB .TOP .RTGS plus .LIPS-gross . Sistemelor de decontare brută în timp real ale statelor membre ale UE. cu condiţia ca ele să fie capabile să proceseze moneda euro ca pe o valută forte. pentru mari bănci din 22 de ţări.Portugalia. cât şi un competitor. • asigurarea procedurilor de plată necesare implementării politicii monetare unice. .Belgia.Irlanda.SPGT . .RTGS (Real-Time Gross Settlement system). . instituţiile de credit participă în cadrul sistemelor RTGS naţionale din ţara unde îşi au sediul. realizând astfel o integrare a plăţilor transfrontaliere şi a celor naţionale.BI-REL . Acele instituţii de credit cu o largă reţea de sucursale şi filiale în UE pot alege să devină membre ale diferitelor sisteme RTGS naţionale din ţările unde îşi desfăşoară activitatea. . credite bancare etc. 1. CHIPS foloseşte sistemul american Fedwire. li se permite conectarea la sistemul TARGET.37 miliare USD. operaţiuni comerciale. .ARTIS .

El asigură sectorului bancar un mecanism care să-i permită procesarea plăţilor RTGS externe în zona europeană. cu condiţia să existe suficiente fonduri disponibile în conturile instituţiilor plătitoare sau la băncile centrale pe care le reprezintă. Enciclopedică. TARGET interconectează sistemele RTGS naţionale existente în ţările Uniunii Europene. oferind servicii de plăţi prin care sunt înlăturate graniţele naţionale între sistemele de plăţi din interiorul UE. în interiorul sau pe lângă fiecare sistem RTGS naţional. * .SLBE . 1998. existând astfel certitudinea pentru unităţile receptoare că fondurile primite prin sistemul TARGET sunt necondiţionate şi irevocabile. folosind infrastructuri şi proceduri implementate în fiecare ţară membră. sistemul de integrare este compus dintr-o reţea de telecomunicaţii conectată în fiecare ţară la o interfaţă locală. Tabelul nr. p. 8. Banca Centrală Europeană .KRONOS . având posibilitatea de a procesa tranzacţiile în euro. tranzacţii/an (mii) 2002 2620 1730 109 260 3814 31893 2003 2380 1760 103 270 3864 32792 Valoare tranzacţii/an (miliarde EUR) 2002 2003 4810 5177 13339 13558 1931 3208 3260 3646 90877 96327 124784 128543 Săvoiu.• • . formată din sistemele naţionale de decontare brută în timp real (RTGS) şi din mecanismul de plăţi al Băncii Centrale Europene (EPM). pentru procesarea plăţilor pe plan extern. în afara zonei euro **: . . participanţi direcţi (2003) 73 16 32 18 156 93 Nr. Contul instituţiei încasatoare nu va fi creditat înainte să fi fost debitat contul instituţiei plătitoare. Rolul modulelor de interconectare este acela de transformare a datelor aferente plăţilor din standardele naţionale în standardele TARGET şi invers.Finlanda TBF . pe o bază continuă. Sistemele RTGS ale ţărilor membre ale UE care sunt în afara zonei euro pot fi conectate la sistemul TARGET.Danemarca. . Ed. .CHAPS euro .în septembrie 2001.Danemarca BoF-RTGS .Germania 41 Nr. Aceste module constau din infrastructuri şi proceduri care se utilizează. În condiţii optime de funcţionare. Trăsături ale sistemului TARGET RTGS ARTIS . • are o structură descentralizată. denumită modul de interconectare. prin sistemele lor naţionale de decontare brută în timp real.3. Caracteristicile sistemului TARGET Sintetizând.Belgia KRONOS . El asigură decontarea finală şi imediată a tuturor plăţilor.Marea Britanie. Bucureşti. Facilităţile RTGS în băncile centrale naţionale sunt interconectate printr-o reţea de comunicaţie care asigură schimbarea mesajelor de plată potrivit unui format comun şi unor proceduri comune.Spania. durata între debitarea contului instituţiei de credit iniţiatoare a transferului prin sistemul RTGS transmiţător şi creditarea contului instituţiei de credit beneficiare prin RTGS primitor trebuie să fie de doar câteva secunde."Banca centrală şi sistemele de plăţi de interes naţional". care sunt strâns legate pentru a se aplica o politică uniformă în vederea procesării plăţilor transfrontaliere în euro.Franţa RTGS plus .Suedia.ERIX . instrumentele de plată fiind procesate unul câte unul. Sistemul TARGET operează ca un sistem RTGS.EPM. sistemele ELS şi EAF (Euro Access Frankfurt) au fost integrate în sistemul naţional RTGS plus ** . V. acestea sunt: • este mai mult decât o simplă infrastructură de plăţi.sunt aplicate condiţii de lichiditate speciale pentru participanţii din aceste ţări În cadrul TARGET.Austria ELLIPS . 2. 687 86 .41 Participanţii din cadrul sistemelor naţionale RTGS trebuie să fie capabili să execute plăţile externe prin sistemul TARGET la fel de uşor ca şi pe cele interne.

September 1999 87 . ele sunt supuse unui gol de lichiditate. asigurarea lichidităţii în cursul zilei Asigurarea lichidităţii în cursul zilei este o caracteristică importantă a sistemului TARGET. 2005 2925 4886 25150 4428 29890 20803 2325 62444 1467 3646 5502 24761 4755 31180 21365 3255 70208 1897 este un sistem de plăţi în timp real. TARGET este chemat să administreze aproape în exclusivitate plăţile de mare valoare pentru transmiterea lor între participanţi. figures. din acest motiv. • toate plăţile transfrontaliere beneficiază de acelaşi tratament indiferent de valoarea lor. asigurându-se că activitatea lor nu prezintă riscuri sau că ele sunt controlate de către o autoritate competentă recunoscută. participanţii trimit ordinele lor de plată sistemului naţional de decontare brută în timp real (RTGS) în euro la care ei participă.“TARGET . fiind posibilă reutilizarea lor de mai multe ori într-o zi. instituţiile participante utilizează în prezent acest sistem pentru toate plăţile transfrontaliere în euro. Băncile centrale naţionale pot permite însă şi altor organizaţii autorizate să ţină conturi pentru diferiţi clienţi. • este un sistem de decontare în timp real. Sistemul este valabil pentru toate transferurile de credit în euro între ţările UE.Italia 204 9612 9423 LIPS-gross .facts. cât şi plăţi faţă de diverşi clienţi.Olanda 106 4548 4717 SPGT . în interes propriu sau în interesul clienţilor. participanţii nu numai că beneficiază de un serviciu de calitate. acest sistem procesează atât plăţi interbancare. în general. în care fiecare plată este înregistrată individual. ci şi contribuie substanţial la reducerea riscului sistemic în Uniunea Europeană.Grecia 41 1224 1338 IRIS . înştiinţarea privind executarea fiecărui ordin de plată individual este transmisă în timp real băncii centrale din ţara plătitorului. Utilizarea sistemului TARGET este obligatorie numai pentru plăţile care au legătură directă cu operaţiunile de politică monetară în care SEBC este implicat atât ca destinatar.Suedia 13 100 93 Sursa: ECB . Deşi TARGET a fost creat iniţial pentru plăţile de mare valoare.Blue Book „Payment and Securities Settlement Systems in the EU”. Criteriile de acces la sistemul TARGET au la bază considerente naţionale. presupun sume substanţiale.Portugalia 39 892 985 SLBE . pentru iniţierea unei plăţi transfrontaliere prin sistemul TARGET. De regulă. • are finalitate în cursul aceleiaşi zile. Sistemul TARGET atrage plăţile transfrontaliere ale companiilor multinaţionale care. în condiţii normale. să fie participanţi în astfel de sisteme. indiferent de ceilalţi participanţi. future“. cât şi ca expeditor. sistemele de decontare pe bază netă a marilor valori care operează în euro îşi stabilesc soldurile la sfârşitul zilei prin TARGET.Irlanda 21 582 803 BI-REL . numai băncile centrale şi instituţiile de credit pot fi admise ca participanţi direcţi în sistemele de transfer de fonduri. Nevoile de lichiditate ale participanţilor în cursul unei zile depind de orarele diferite ale încasărilor şi plăţilor.Luxemburg 31 350 383 CHAPS euro . 3. decontarea fiind considerată finală când contul beneficiarului a fost creditat. inclusiv între acele state care deocamdată nu au adoptat moneda unică. mai ales pentru cele privind piaţa monetară şi operaţiunile pe piaţa valutară. care poate fi 42 • ECB . În practică. Avantajele utilizării TARGET a. ţinând cont de faptul că o administrare inadecvată a lichidităţii poate conduce la întârzierea decontărilor şi chiar la blocarea lor (imposibilitatea procesării plăţilor din cauza lipsei de fonduri suficiente) şi poate descuraja instituţiile de credit în procesarea plăţilor prin acest sistem.HERMES . • este foarte uşor de utilizat.42 Prin utilizarea sistemului pentru toate plăţile de mare valoare. • este accesibil unui număr mare de participanţi. banii primiţi sunt banii băncii centrale. Dacă pe parcursul unei zile instituţiile de credit trimit instrumente de plată a căror valoare o depăşeşte pe cea aferentă sumelor încasate. plăţile ajung la destinaţie în câteva minute sau chiar secunde. majoritatea instituţiilor de credit pot să utilizeze sistemul TARGET pentru a efectua plăţi în nume propriu.Spania 189 3086 3346 ERIX . Pe de altă parte.Marea Britanie 19 3664 4292 TOP .

în care schimbul de informaţii este organizat conform modelului conturilor de corespondent la nivelul băncilor centrale. în principiu. plăţile sunt respinse sau puse pe o listă de aşteptare până la momentul constituirii de fonduri din sumele care urmează să fie încasate sau împrumutate de pe piaţă.00. fiind astfel eliminat riscul decontărilor între diferite instituţii de credit. Dacă totuşi survine o lipsă de lichidităţi. capacităţii şi securităţii comunicaţiei. Acest orar prelungit permite o mai mare acoperire între sistemul TARGET şi sistemele de plăţi ale celor mai importante centre financiare ale lumii. de asemenea. reducerea costurilor Politica de preţ a sistemului este orientată spre acoperirea costurilor şi îndeplinirea concomitentă a următoarelor cerinţe de bază: (a) nestânjenirea integrării pieţei monetare care afectează implementarea politicii monetare unice. Acest sistem nu înlocuieşte însă canalele de comunicaţii existente la nivel naţional. b. BCE asigură procedurile la sfârşitul zilei. în condiţii normale. să asigure flexibilitatea în ceea ce priveşte capacitatea de procesare. cât şi prin credite de la banca centrală sau de la alţi participanţi în cadrul sistemului de plăţi. operarea într-un interval lung de timp Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor şi ale pieţei financiare. de la ora 7. Plăţile în euro către clienţi se desfăşoară până la ora 17. (b) sprijinirea politicii de reducere a riscului în sistemul de plăţi. fiind încheiate acorduri speciale prin care se urmăreşte creşterea vitezei. astfel încât băncile centrale naţionale din afara zonei euro să fie în stare să acopere lipsa de lichiditate a participanţilor la RTGS prin forţe proprii. Plata este considerată finală în momentul în care are loc creditarea contului băncii participante deschis la banca centrală. intervalul mediu de timp între debitarea contului băncii plătitoare şi creditarea contului băncii beneficiare este de câteva minute sau chiar secunde. f.00 până la ora 18. transmiterea rapidă a mesajelor Sistemul TARGET a fost implementat de toate băncile centrale naţionale din UE-15. Enciclopedică. În octombrie 2000 a fost implementat sistemul informaţional al TARGET. Executarea plăţilor externe prin sistemul TARGET TARGET este un sistem descentralizat. Transmiterea ordinelor de plată între modulele naţionale de interconectare se face prin intermediul liniilor de telecomunicaţie. TARGET operează în general 11 ore în fiecare zi lucrătoare. V. în mod curent. reducerea riscurilor Sistemul acordă participanţilor posibilitatea efectuării plăţilor în banii băncii centrale. Telerate/Bridge şi Bloomerang.00. fără rezerve minime. g. Acest lucru permite ca o lipsă temporară de fonduri să fie compensată în timp util. băncile centrale naţionale dezvoltă. începând cu Fedwire din SUA şi până la Bank of Japan Payment System. o metodă comună pentru calculul cheltuielilor cu procesarea plăţilor.43 Nici un modul de interconectare nu poate fi închis înainte ca el să fi finalizat poziţiile sale 43 Săvoiu. Ed. Pentru aceasta."Banca centrală şi sistemele de plăţi de interes naţional". efectuarea operaţiunilor în timp real Pentru plăţile transfrontaliere. care includ verificarea recepţionării mesajelor bilaterale trimise de o bancă centrală către o alta şi coincidenţa valorilor totale ale plăţilor externe. 1998. Un sistem RTGS poate funcţiona. Reţeaua de transmitere a mesajelor aleasă pentru TARGET este SWIFT. facilităţi de creditare în timpul zilei sau alt sprijin financiar. garantând închiderea zilei bancare într-o poziţie finală şi irevocabilă înainte de începerea următoarei zile. Pentru a asigura o politică de preţ bazată pe recuperarea costurilor. . c. Pe lângă cerinţele de viteză şi disponibilitate. Bucureşti. BCE execută operaţiuni de control specifice la sfârşitul zilei. e. p. 4. reţeaua de comunicaţii trebuie să îndeplinească cerinţe stricte cu privire la securitate şi. împrumutând euro de pe piaţa monetară. posibilitatea participării tuturor instituţiilor de credit din UE Toate instituţiile de credit care se pot accesa prin sistemul TARGET (participanţi direcţi sau indirecţi) trebuie să fie identificate printr-un cod de identificare bancară. 689 88 . d. prin care orice mesaje de plată se schimbă pe bază bilaterală. emise şi încasate de băncile centrale naţionale în timpul zilei de lucru. Pentru a asigura funcţionarea cât mai simplă a sistemului. în timpul zilei nu este trimisă către BCE nici o informaţie privind ordinele de plată transmise între băncile centrale naţionale. care permite accesul simultan al tuturor participanţilor la informaţiile standardizate prin canalele de transmisie de tipul Reuters.acoperit atât din rezervele constituite la banca centrală. majoritatea contribuind la crearea şi dezvoltarea sistemelor naţionale de decontare în timp real pe bază brută.

pentru ca acestea să poată să deconteze soldurile lor nete finale în moneda băncii centrale. băncile europene cer o aliniere cât mai rapidă a comisioanelor pentru plăţile naţionale la nivelul celor pentru plăţile transfrontaliere. a fost înlocuit cu un sistem de generaţia a doua (TARGET 2) în luna mai 2008. şi 6 bănci centrale din state din afara zonei euro (Danemarca. statelor membre ale UE din afara zonei euro pentru facilitarea decontării tranzacţiilor în euro din aceste ţări. în cele mai multe cazuri prin TARGET.cu toţi partenerii bilaterali. TARGET 2 este bazat pe o infrastructură tehnică unică (Single Shared Platform – SSP) furnizată de trei bănci centrale (Banca d’Italia. utilizarea acestuia fiind obligatorie pentru decontarea ordinelor de plată rezultate direct sau asociate operaţiunilor de politică monetară ale Eurosistemului. Banque de France şi Deutsche Bundesbank). În general. p. dând siguranţa că soluţia nu atrage riscuri pentru ceilalţi membri ai SEBC. Sistemul de Decontare Integrat are deschise conturi ale băncilor centrale implicate. Eurosistemul a cooperat cu băncile centrale naţionale pentru a implementa standardele care să faciliteze automatizarea rapidă a sistemelor de plăţi. franci elveţieni. Relaţiile cu alte sisteme de transfer al fondurilor TARGET oferă soluţii pentru sistemele de decontare netă de mare valoare a plăţilor externe care operează în zona europeană. serviciile de decontare ale sistemelor interne de decontare netă pot fi asigurate la nivel intern prin intermediul altor metode. Într-o zonă cu o monedă unică trebuie să existe şi un sistem de plăţi unic. sunt conectate la TARGET 2 un număr de 23 de bănci centrale din UE şi comunităţile naţionale de utilizatori ale acestora. Activele transferate prin intermediul sistemelor RTGS naţionale sunt banii băncii centrale. Marea Britanie. dolari americani. BCE are şi ea un cont deschis prin intermediul Mecanismului de Plăţi al BCE (EPM). dolari australieni şi canadieni. Acest fapt conduce la creşterea comisioanelor naţionale cu efecte negative asupra consumatorilor.1999. lire sterline. unele bănci decizând chiar să-şi modifice oferta de servicii. Procedura de decontare permite instituţiilor de credit participante să urmărească aceste decontări.„Review of the Foreign Exchange Market Structure”. Instituţiile de credit vor transfera fondurile de decontare către contul central. utilizând un mecanism minim armonizat. March 2003 BCE . yeni japonezi. Suedia . odată cu finalizarea migrării la noul sistem. sistemul TARGET 2 este disponibil. concomitent cu scăderea costurilor. ceea ce asigură reducerea riscului de credit şi de lichiditate. care operează acest sistem în numele Eurosistemului.45 În anul 2002. 2009. fără diferenţe între nivelul şi calitatea plăţilor transfrontaliere şi cele ale plăţilor naţionale. respectiv 17 bănci centrale din zona euro. Această problemă poate fi rezolvată prin ajustarea progresivă a preţurilor într-un interval de timp mai lung. inclusiv BCE.Continuous Linked Settlement) care decontează operaţiuni valutare în următoarele monede eligibile: euro. Polonia . componentă a TARGET. 5. 121 89 . Pentru aceasta. Consiliul Guvernator al BCE a adoptat o decizie strategică în vederea dezvoltării sistemului de plăţi în zona euro – TARGET 2. decontarea desfăşurându-se pe bază brută. Banca Centrală Europeană a urmărit crearea unei zone unice de plăţi în euro. Încă de la înfiinţarea sa. Fiecare participant are deschis la Sistemul de Decontare Integrat câte un cont în fiecare monedă eligibilă. dintre care 22 de bănci localizate în zona euro. având sold zero la începutul şi la sfârşitul zilei şi fiind folosit doar în scop de decontare. descentralizat din punct de vedere tehnic.„Annual Report”. Plăţile au loc prin intermediul sistemelor naţionale de decontare brută în timp real. Faţă de metoda de transfer TARGET. Astfel.44 El reprezintă răspunsul industriei bancare la obiectivele băncilor centrale din G10 pentru reducerea riscului valutar de decontare. Consiliul Guvernator al BCE a confirmat dreptul BCN din afara zonei euro de a se conecta la TARGET în baza principiului „fără obligativitate şi fără interdicţii”. Contul central este deschis la o singură bancă centrală naţională sau la BCE cu funcţie de casă de compensaţie. Pentru procesarea plăţilor în euro. În data de 24 octombrie 2002. În prezent.2005. 44 45 ECB . în mod voluntar. prin emiterea de transferuri TARGET normale între conturile lor obişnuite şi un cont special. Sistemul TARGET a fost creat pe baza sistemelor de plăţi în timp real naţionale (RTGS). Membrii sunt 67 de instituţii financiare din 17 ţări. În data de 9 septembrie 2002 a prins contur Sistemul de Decontare Integrat (CLS . Toate ţările din zona euro participă la TARGET 2. Sistemul de primă generaţie. pentru a răspunde cerinţelor unificării monetare europene.

iar tranzacţiile de plată sunt grupate în fişiere. şi-a creat o infrastructură tehnică şi reţele proprii.ReGIS. a fost demarat Proiectul RO 0005.p. care să asigure o scurtare a duratei decontărilor. iar STEP2 utilizează infrastructura de mesaje a SWIFT şi capacitatea de procesare a SIA S. finanţarea fiind asigurată atât din surse PHARE (8. la iniţiativa băncii centrale. (banca centrală asigurând decontarea finală a acestor operaţiuni). semnat de Guvernul României şi Comisia Europeană la 6 noiembrie 2000. În plus. având totodată în vedere toate modalităţile de transfer interbancar al fondurilor particularizate pe instrumente de plată.STEP1 iar în 2003 sistemul plăţilor de mică valoare. Bulgaria .2 milioane euro). Australia şi Japonia. derulat cu sprijinul financiar şi tehnic al Uniunii Europene. Compania care administrează cele trei sisteme este EBA Clearing. Asociaţia Europeană a Băncilor (EBA . Elveţia. şi anume: 1. De asemenea. să simplifice circuitele interbancare şi să diminueze costurile de operare. Începând cu această dată. promovând iniţiative pentru crearea sistemelor de plăţi paneuropene în euro. În urma acestui demers. Rezerva de lichidităţi pentru sistemul de plăţi şi decontări EURO1 este păstrată la BCE. EURO1 şi STEP1 folosesc infrastructura de mesaje şi capacitatea de procesare a SWIFT şi efectuează decontarea prin TARGET.Estonia . societatea a devenit operaţională. Trecerea la un stadiu nou de dezvoltare a activităţii de plăţi. Asociaţia Europeană a Băncilor a creat în anul 1999 sistemul de plăţi transfrontaliere de mare valoare . EURO1 şi STEP1 sunt sisteme de plăţi efectuate în aceeaşi zi. s-a realizat prin implementarea sistemului electronic de plăţi (SEP). 3. Banca Naţională a României (cu o cotă de capital de 33%) şi un număr de 27 de bănci comerciale (cumulând 67% din capital) au fondat Societatea Naţională de Transfer de Fonduri şi Decontare .2006 prin RTGS Italia. odată cu punerea în funcţiune a sistemului pe suport hârtie. Acest proiect a fost finalizat la data de 14 martie 2005. În acest sens.SENT. care are şi rolul de a supraveghea funcţionarea sistemului de plăţi STEP2. de tip casă automată de compensaţii . 2. în anul 1999. Etapa a doua de dezvoltare şi modernizare a sistemului românesc de plăţi a debutat. o serie de instituţii financiare din alte ţări membre participă la TARGET 2 prin acces de la distanţă.A din Italia. cât şi din surse interne (7 milioane euro). reforma sistemului românesc de plăţi a fost concepută în două mari etape: prima etapă s-a finalizat în anul 1995.SaFIR.Sistemul Electronic de Plăţi. STEP2 este destinat plăţilor de mică valoare şi care nu sunt urgente. 8. este sprijinită de Comisia Europeană şi acţionează ca un forum pentru cei interesaţi în plăţile europene în euro. în timp ce operaţiunile Trezoreriei se realizau de către BNR. Sistemul de plăţi şi decontări din România După anul 1990. tranzacţie cu tranzacţie.4. toate băncile comerciale care operează pe teritoriul României au fost invitate să participe la înfiinţarea unei societăţi comerciale care să preia această activitate.EURO1. În baza Memorandumului de finanţare PHARE 2000. preluând o parte importantă din serviciile de plăţi prestate anterior numai de BNR. Astfel. În mai 2001. practic. BNR a elaborat o serie de reglementări.A. toate plăţile interbancare au fost efectuate de către TransFonD. cu privire la asigurarea continuităţii activităţii în caz de avarie.2010). în iunie 2000. în anul 2000 sistemul de plăţi de mare valoare . sistemul de înregistrare şi decontare a operaţiunilor cu titluri de stat . cu decizia Băncii Naţionale a României de externalizare a activităţii de plăţi. sistemul de decontare pe bază brută în timp real .TransFonD S. sistemul casei de compensaţii automată . în ultima parte a anului 2000 a fost demarat un amplu proiect având ca obiectiv implementarea unui sistem electronic de plăţi. iar decontarea netă se realizează pentru toţi participanţii la sfârşitul zilei. precum şi din SUA. pe lângă • 90 . date fiind cerinţele şi standardele în domeniu. în care poziţia netă este calculată continuu.STEP2. în special după evenimentele din SUA de la 11 septembrie 2001. • cea de-a doua etapă a urmărit trecerea într-o fază superioară.European Banking Association) include peste 190 de bănci membre din ţările UE. caracterizată prin dematerializarea instrumentelor de plată. Sistemul electronic de plăţi are trei componente.02 . precum şi un număr de 760 de angajaţi în Bucureşti şi în cele 41 de unităţi teritoriale din fostul Oficiu Central de Plăţi şi Decontări Bancare.

odată înregistrată în conturile de decontare. Decontarea instrucţiunilor de plată iniţiate prin acest sistem are loc în mod continuu. decontarea finală a sistemelor cu decontare amânată (case de compensaţii). Sistemul furnizează totodată participanţilor informaţii on-line despre operaţiunile proprii (coada de aşteptare.000 tranzacţii în valoare de 4. care răspunde de asigurarea funcţionării tehnice fără perturbări a sistemelor şi de întreţinerea acestora. facilităţile de identificare şi parametrizare a tipurilor de tranzacţii. Banca Naţională a României este proprietarul şi administratorul sistemelor ReGIS şi SaFIR. în sistemul anterior) şi extinderii programului de compensare. În ReGIS se asigură.052 miliarde ROL. Datorită acestei scheme de garantare şi SENT este practic un sistem cu risc zero. bilete la ordin) şi debitul direct interbancar. faţă de 154. dar şi posibilitatea de reconciliere automată pe parcursul şi la sfârşitul zilei. validarea. calculând poziţiile nete multilaterale pe care le transmite sistemului ReGIS în vederea decontării finale a acestora. operaţionalizat la data de 13 mai 2005. 2. Sistemul de decontare pe bază brută în timp real (ReGIS în România.000-3.infrastructura aferentă sistemelor menţionate. în timp ce SENT este administrat de TransFonD. conectarea României la sistemul de plăţi TARGET pentru transferuri interbancare în euro.643 faţă de 2. Instrucţiunile de plată sunt transmise în fişiere.). este un sistem electronic de compensare care oferă posibilitatea schimbului de instrucţiuni de plată de mică valoare (sub 500 milioane ROL) între instituţiile de credit şi Trezoreria statului.000 tranzacţii.000 de tranzacţii pe ciclu de compensare. este finală. autentificarea. iniţiate de bănci şi alte instituţii de credit. 1. Prin implementarea sistemului SENT se asigură creşterea vitezei de transfer al fondurilor către beneficiari. respectându-se însă standardele şi formatele mesajelor SWIFT. Operarea tehnică a sistemului a fost externalizată de BNR către TransFonD.085 miliarde ROL. O instrucţiune de plată.588 miliarde ROL.000 în sistemul pe suport hârtie). Având în vedere modul de procesare a instrucţiunilor. Sistemul casei de compensaţii automată (SENT în România. numărul şi valoarea tranzacţiilor aferente plăţilor de mare valoare au crescut cu 50% faţă de anul 2004 (medie zilnică 44. de asemenea. datorită celor trei sesiuni zilnice de compensare (faţă de o singură sesiune. ACH . a fost implementat şi un sistem de back-up şi de recuperare în caz de dezastru. fiind procesate 191. asigură decontarea în timp real a instrucţiunilor de plată de mare valoare (peste 500 milioane ROL) sau urgente. SENT reprezintă punctul de pornire în procesul de dezvoltare ulterioară de noi produse: decontarea electronică a instrumentelor de plată de debit (cecuri. numărul mediu zilnic al tranzacţiilor a înregistrat o creştere cu 50% faţă de anul 2004. cambii.Automate Clearing House pe plan internaţional).Real-Time Gross Interbank Settlement System pe plan internaţional) operaţionalizat la data de 8 aprilie 2005. Pentru un management mai bun al lichidităţii participanţilor sunt prevăzute desfăşurarea a trei cicluri de compensare pe zi şi decontarea finală a poziţiilor nete conform unui orar prestabilit.000 până în prezent. Pentru transmiterea instrucţiunilor de plată în cazul plăţilor de mare valoare se foloseşte reţeaua SWIFT. După operaţionalizarea sistemului ReGIS.886 miliarde ROL în anul 2004. Prin sistemul plăţilor de mare valoare sunt procesate minimum 30. 91 . Această componentă a sistemului de plăţi va permite. adică 0. număr tranzacţii zilnice 3. Pentru garantarea decontării poziţiilor nete debitoare şi respectarea principiilor internaţionale în materie a fost creat un mecanism de garantare unilaterală a plăţilor proprii (plafoane de garantare). Transmiterea mesajelor se face folosind o reţea proprie. Pentru plăţile de mică valoare se estimează ca vor fi procesate cel puţin 500.2 miliarde EUR faţă de 28. Dintre cele mai importante facilităţi ale sistemului ReGIS trebuie menţionate posibilitatea de rezervare de fonduri pentru managementul lichidităţii zilnice. În plus. instrucţiuni de decontare returnate etc. După operaţionalizarea sistemului. în perspectiva integrării în Uniunea Europeană. respectiv 1. RTGS . faţă de 150.76 miliarde EUR. precum şi decontarea instrucţiunilor aferente poziţiilor nete calculate de casele de compensaţii şi a celor privind tranzacţiile cu titluri de stat.700). prin intermediul mesajelor SWIFT. precum şi decontarea contravalorii tranzacţiilor cu titluri de stat. acceptarea sau respingerea instrucţiunilor de plată făcându-se la nivel de fişier. verificarea încadrării în plafonul de garantare unilaterală. tranzacţie cu tranzacţie. mecanismul coadă de aşteptare pentru situaţiile de fonduri indisponibile.000 de operaţiuni pe zi (faţă de 2. BNR are controlul efectiv asupra sistemelor ReGIS şi SaFIR. stabileşte regulile de sistem şi procedurile necesare asigurării funcţionării acestora. în valoare medie zilnică de 7. sistemul ReGIS este un sistem cu risc zero. monitorizează şi supraveghează participanţii la aceste sisteme.

plăţile de dobânzi/cupon la emisiunile în circulaţie. GSRS . Care sunt aspectele specifice oricărui sistem de plăţi naţional care comportă elemente de extraneitate? 92 . numărul şi lungimea circuitelor instrucţiunilor de plată vor cunoaşte o reducere semnificativă (practic. Datorită infrastructurii ce integrează sistemul de reglementare. atât băncile cât şi clienţii acestora vor beneficia de scăderea comisioanelor pentru plăţile interbancare. rambursările de emisiuni la scadenţă etc. Sistemul păstrează. relaţie de corespondent bancar. Cei mai avantajaţi sunt acei clienţi ai băncilor care au optat pentru servicii bancare la distanţă. TransFonD a creat şi administrează o reţea privată de date (TFDNet). cât şi la nivelul băncilor comerciale.). SEP. practic. Totodată. cu un singur punct de acces pe participant (centrala acestuia). în acelaşi timp. • reducerea comisioanelor percepute de bănci pentru plăţile interbancare. Cuvinte cheie: sistem de plăţi şi decontări. Trăsătura fundamentală a unui sistem electronic de plăţi constă în rapiditatea cu care circulă informaţia-bani. ceea ce conferă siguranţă participanţilor la sistem cu privire la autenticitatea. Astfel. Securitatea la nivelul SEP este asigurată prin implementarea unei infrastructuri de chei publice (PKI). TARGET. • rata înaltă de disponibilitate a sistemului. Fedwire. respectiv: • scurtarea considerabilă a duratei decontărilor instrucţiunilor de plată. sistemul înregistrează şi procesează preluarea şi decontarea operaţiunilor de pe piaţa primară. • gradul de securizare sporit al tranzacţiilor interbancare. calculul automat al comisioanelor etc. • economisirea de resurse materiale şi umane atât la nivelul băncii centrale şi TransFonD. luând în calcul perioada necesară pentru amortizarea investiţiilor realizate de comunitatea bancară din România pentru acest proiect. e-mail securizat etc. operaţiunile de vânzare-cumpărare. Astfel. Care sunt avantajele unui sistem de plăţi electronic? 2. În acest sens. • creşterea eficienţei şi operativităţii activităţii de plăţi prin organizarea mai multor şedinţe de compensare electronică în timpul zilei. adică în timp real. Pentru funcţionarea întregului pachet de aplicaţii care constituie Sistemul Electronic de Plăţi (software specific. tehnologie de transmitere a mesajelor şi fondurilor. va exista un singur circuit major la nivelul ţării – cel de colectare a plăţilor din teritoriu de către centralele băncilor şi transmitere ulterioară a acestora către sistemul electronic). ajungând să fie creditat contul beneficiarului în aceeaşi zi sau în cel mult o zi (în cazul în care plata s-a ordonat după ultima şedinţă de compensare electronică). Întrebări recapitulative: 1. Tranziţia de la sistemul interbancar de plăţi bazat pe schimbul şi circulaţia fizică a documentelor de plată pe suport hârtie la unul electronic generează o serie de avantaje pentru instituţiile financiare şi pentru clienţii acestora. integritatea şi non-repudierea datelor tranzitate prin intermediul SEP şi asigură respectarea reglementărilor în domeniu.3. • reducerea costurilor de operare comparativ cu sistemul de plăţi pe suport hârtie. • flexibilitatea mai ridicată a programului de operare. plăţile vor putea fi iniţializate şi finalizate pe parcursul aceleiaşi zile bancare.Government Securities Registry and Settlement System pe plan internaţional) ţine evidenţa emisiunilor de titluri aflate în circulaţie (funcţie de registru). sistemul informatic şi cel de telecomunicaţii. asigură decontarea operaţiunilor cu titluri de stat cu respectarea principiului "livrare contra plată" şi realizează funcţiuni complementare. operaţiunile repo şi reverse repo. operaţionalizarea sistemelor ReGIS şi SENT a însemnat reducerea comisioanelor aferente tranzacţiilor procesate şi decontate prin aceste sisteme cu 25% faţă de comisioanele practicate anterior. Decontarea operaţiunilor cu titluri se face în sistemul ReGIS. informaţia ajunge să circule aproape instantaneu. • simplificarea circuitelor interbancare: prin arhitectura centralizată a noului sistem de plăţi. confidenţialitatea. s-a decis reducerea treptată a comisioanelor aferente participării la Sistemul Electronic de Plăţi. Sistemul de înregistrare şi decontare a operaţiunilor cu titluri de stat (SaFIR în România. chiar în câteva ore. evidenţa regimului juridic al titlurilor de stat aflate în circulaţie. SWIFT. cum ar fi evaluarea zilnică a emisiunilor.

Prezentaţi pe scurt caracteristicile esenţiale ale sistemului de plăţi şi decontări din SUA. Care sunt asemănările şi deosebirile între TARGET şi sistemul de plăţi şi decontări din România? 93 . 4.3.

. o strategie de diversificare internaţională aduce profituri investitorilor. 2004 94 . Astfel. Investitorii au astfel posibilitatea săşi diversifice riscul achiziţionând titluri străine sau chiar companii străine. Conţinutul capitolului: 9. Deşi la început euro a fost temporar monedă de cont. În zona euro. D. Rezumat: Pe fondul liberalizării pieţelor naţionale. Bucureşti. Trecerea la 1 ianuarie 1999 la stadiul al treilea al unificării monetare europene uniunea monetară bazată pe cursuri fixate ireversibil şi introducerea monedei unice euro . pieţele de acţiuni şi obligaţiuni americane ca întreg fiind de două ori mai mari decât cele din zona euro.46 Economia mondială este dominată în prezent de trei poli – SUA. Liberalizarea prematură a unor pieţe de capital stă la originea numeroaselor probleme prezente.a avut un important impact şi asupra relaţiilor economice internaţionale. Atentatele din Spania şi Turcia. Utilizări oficiale ale euro comparativ cu alte valute Crizele financiare din ultimul deceniu au fost determinate. Uniunea Europeană şi Japonia – între care trebuie să existe o cooperare reală care să asigure stabilitatea la nivel internaţional. după 1 ianuarie 2002 şi cu retragerea din circulaţie a monedelor ţărilor participante la uniunea monetară.4. guvernele concurând între ele în încercarea de a convinge pieţele financiare externe de soliditatea economiilor locale.reflectarea tendinţelor şi schimbărilor intervenite la nivel mondial în utilizarea principalelor valute.înţelegerea mutaţiilor apărute pe piaţa financiară internaţională după introducerea euro. de optimismul sau pesimismul investitorilor de pe pieţele de capital emergente nou liberalizate.15%. de 7. a fost recunoscut.Capitolul 9 CARACTERISTICI ACTUALE ALE PIEŢELOR FINANCIARE INTERNAŢIONALE Obiective: . legate de creşterea volatilităţii şi a incertitudinilor. Odată cu trecerea la utilizarea euro ca monedă efectivă. 4.5%). Piaţa de capital a fost influenţată în anul 2004 de evoluţiile economice. Presiunea pieţelor financiare a condus la o involuntară generalizare a politicilor de austeritate în spaţiul mondial. diferenţa între randamentul adus de obligaţiunile guvernamentale şi acţiuni a fost chiar mai mare. în SUA indicele bursier Dow Jones a crescut cu 3.evaluarea utilizărilor private ale euro.1. 2002 BNR . .cunoaşterea şi înţelegerea caracteristicilor unei monede internaţionale. în accepţiunea statutului FMI asupra acestui termen. comparativ cu ale altor valute. iar instrumentele financiare derivate pot asigura înlăturarea acestuia.identificarea utilizărilor oficiale ale monedei unice europene. Aceasta are ca efect creşterea performanţelor unui portofoliu intern ajustat cu riscul. Caracteristicile unei monede internaţionale 9.3. precum şi prelungirea stării tensionate din Irak au determinat amânarea unor decizii ale investitorilor privind repoziţionarea portofoliilor acestora conform noilor coordonate economice. această uniformizare cu tendinţe deflaţioniste a politicilor macroeconomice poate conduce la un echilibru global nefavorabil. Oeconomica. 46 47 Dăianu.47 Deşi economia reală a zonei euro este la fel de mare ca cea a SUA. într-o anumită măsură. ceea ce îngreunează formularea unor politici economice naţionale coerente. comparativ cu ale altor valute. dimensiunea pieţelor financiare internaţionale a crescut semnificativ în ultimele decenii.„Globalizarea: între elogii şi respingere”.3%. aducând un randament mai slab decât obligaţiunile de stat (3. . Performanţele economice diferite ale statelor lumii permit diversificarea riscului. . respectiv. Utilizări private ale euro comparativ cu alte valute 9. Integrarea pieţelor financiare europene 9. dar şi de menţinerea la un nivel ridicat a tensiunilor geopolitice. . nu se poate spune acelaşi lucru despre dimensiunea financiară. Admiţând existenţa asimetriilor şi a rigidităţilor în economia mondială. Cu toate că o piaţă financiară internaţională integrată este încă greu de realizat.2. caracterul de monedă deplin convertibilă. acest caracter a devenit şi mai pronunţat.„Raport anual”.7% şi.

Obstacole similare există şi în cazul integrării depline a pieţei acţiunilor. Uniunea Europeană dispun în prezent de o arhitectură financiară coerentă. titlurile financiare emise în dolari atrag investitori nu numai din SUA. Ca rezultat. pieţele produselor financiare derivate pot prospera doar într-un mediu financiar competitiv şi liber. Nu există îndoială că SUA au dat startul în acest domeniu. deşi există încă anumite probleme privind operaţiunile transfrontaliere.52. Piaţa obligaţiunilor guvernamentale s-a integrat cel mai uşor într-o piaţă unică.48 Piaţa instrumentelor financiare pe termen scurt nu s-a integrat la fel de bine. unde se poate constata o îngustare a randamentelor la titlurile de stat. Diferenţele semnificative în sistemele de impozitare creează dificultăţi în compararea valorii firmelor. deoarece prin eliminarea riscului valutar au dispărut şi o serie de obstacole din calea mişcării libere a activelor şi serviciilor financiare. Punerea în aplicare a Planului de Acţiune pentru Serviciile Financiare. 9. definit în cadrul Reuniunii Consiliului European de la Lisabona în martie 2000. din cauza nearmonizării modalităţilor de negociere. Deşi introducerea euro a reprezentat o forţă de integrare. Peste 90% din tranzacţii se efectuează având la bază EONIA (Euro Overnight Index Average). America Latină. Integrarea pieţei monetare s-a realizat rapid după introducerea euro. de două ori mai mult decât în SUA .Analiza pieţelor financiare ale celor trei mari regiuni . cu excepţia Marii Britanii. piaţa obligaţiunilor corporative se confruntă cu probleme legate de sistemele legislative diferite privind înregistrările contabile. având la bază necesitatea gestionării lichidităţilor în cadrul politicii monetare unice.4% din PIB. integrarea regională în zona euro s-a produs mai rapid decât pe plan mondial. existând diferite stadii de dezvoltare. Mişcarea de liberalizare a pieţelor financiare a fost iniţiată de SUA cu cel puţin 10 ani înaintea Uniunii Europene. Europa. Dimensiunea pieţei obligaţiunilor private poate creşte doar prin securizarea acestor instrumente.47. O mişcare de integrare comparabilă cu cea a pieţei monetare s-a realizat şi pe pieţele de obligaţiuni. cât şi un spectru mai larg de instrumente financiare sofisticate. Aceste obstacole constau în absenţa unei infrastructuri comune şi existenţa unor bariere de intrare. dar şi din lumea întreagă. regimului juridic şi fiscal. pe scară mai largă. Rămân încă diferenţe notabile. structurale şi legislative. de două ori mai mult decât în zona euro . Indicatorii de referinţă ai pieţei monetare scot în evidenţă un nivel ridicat de integrare. analizat prin prisma dispersiei ratelor de dobândă oferite de diferite bănci pe fiecare segment al pieţei: interbancară şi repo. Integrarea este aproape încheiată la nivelul pieţei monetare. La nivelul acestei pieţe. zona euro şi Japonia . De exemplu. Cererea de denominări în euro este influenţată în cea mai mare parte de investitorii din zona euro. pe pieţele de acţiuni.4%). dar şi a sectorului bancar.SUA. Economia americană poate fi descrisă însă ca o economie puternic capitalizată bursier (106. finanţarea având loc prin intermediul pieţei de capital (obligaţiuni şi acţiuni) şi mai puţin prin intermediul băncilor. este în curs de finalizare. care blochează integrarea deplină a pieţelor financiare din UE. incluzând Asia. EURIBOR (Euro Interbank Offered Rate) şi EUREPO (Euro Repo Rate). Suprareglementarea nu oferă terenul propice investiţiilor financiare şi dezvoltării unor noi produse şi pieţe financiare. Pe de altă parte.în anul 2004. „Procesul Lamfalussy” ar trebui să favorizeze punerea în practică a unei noi arhitecturi instituţionale în domeniul supravegherii şi reglementării sectorului financiar. reprezentate de diferenţele culturale şi juridice. Gradul încă 48 ECB . tratamentele preferenţiale şi procedurile greoaie de coordonare a diverselor politici. subliniază importanţa crescută a împrumuturilor bancare în zona euro (98% din PIB. pe pieţele produselor derivate şi. Lucrurile nu sunt la fel de simple pe celelalte segmente ale pieţei europene de obligaţiuni.1. lichidă şi omogenă. 2005 95 .5%). Integrarea pieţelor financiare europene Zona euro şi. în special a pieţei acţiunilor şi obligaţiunilor private. condiţiilor de emisiune. într-o mai mică măsură. Nu numai mărimea pieţei financiare contează. ci şi gradul de liberalizare a acesteia. Pe piaţa interbancară există o convergenţă deplină a ratelor dobânzilor datorită uniunii monetare care a regrupat pieţele monetare naţionale într-o piaţă monetară a zonei euro. pieţele financiare americane prezintă atât mai multă adâncime şi lichiditate. Introducerea euro a accelerat integrarea pieţelor financiare în Europa.„Indicators of Financial Integration in the Euro Area”. impozitarea corporaţiilor şi drepturile acţionarilor.

Industria bancară europeană rămâne. fiecare dintre acestea au un număr semnificativ de mari companii multinaţionale. Integrarea pieţelor de capital poate conduce la diminuarea unor riscuri şi şocuri economice. o cifră care se ridică în prezent la o cincime. una naţională. Dezvoltarea acestor pieţe este legată de evoluţia operaţiunilor transfrontaliere. Din punct de vedere istoric. atât zona euro cât şi SUA au contribuit fiecare în măsură aproximativ egală la comerţul mondial. zonă care este depăşită doar de SUA în ceea ce priveşte producţia totală. Cu toate acestea. euro schimbă într-un mod semnificativ balanţa globală a puterii.redus de integrare scoate în evidenţă faptul că acţiunile locale sunt mai importante. Pieţele de capital europene însă sunt mai puţin comparabile cu corespondentele lor americane. care reprezintă centre ale puterii în afacerile internaţionale. în principal. indicând că este posibilă o integrare viitoare. Privit în această perspectivă. de fuziunile şi alianţele orizontale şi verticale. Londra a rămas cea mai atractivă piaţă financiară din UE. prin mecanismul licenţei unice bancare. Succesul integrării pieţelor de acţiuni şi obligaţiuni la nivelul zonei euro depinde de armonizarea legislaţiilor naţionale. de noii participanţi pe piaţă. privită din perspectiva comerţului mondial şi a finanţelor globale a devenit o superputere economică. Zona euro. Euronext şi Deutsche Borse. Totodată. fiecare având strategii diferite de dezvoltare. există încă limite.condiţie pentru ca zona euro să dezvolte pieţe financiare de mărime egală cu cele americane. prin înlăturarea tuturor obstacolelor se poate asigura o integrare completă . A Doua Directivă de Coordonare Bancară (1993) a introdus principiul recunoaşterii reciproce a instituţiilor de credit din ţările Uniunii Europene. aşa cum rezultă din dispersia ridicată pentru aceleaşi tipuri de rate ale dobânzii şi din activitatea bancară transfrontalieră destul de puţin dezvoltată. integrarea pieţelor de capital se utilizează ca indicator de integrare globală.2. Noua monedă creează a doua piaţă ca mărime din lume care foloseşte o monedă unică. Piaţa americană pentru titlurile de valoare interne este de aproximativ 96 . Tabelul 9. ea întăreşte fără îndoială legăturile economice şi politice din regiune şi greutatea acesteia în economia mondială. Caracteristicile unei monede internaţionale Adoptarea monedei unice euro a dat naştere unuia dintre cele mai mari şi mai puternice blocuri comerciale din lume. Deşi introducerea euro nu schimbă faptul că zona monedei unice este alcătuită din ţări diverse şi foarte independente. legate în principal de lipsa unei viziuni comune în domeniul reglementării şi supravegherii bancare. Principalii actori ai pieţei europene de capital sunt London Stock Exchange. În general. care sunt imense şi foarte lichide. Stadiul integrării financiare în zona euro (2011) Plecând de la faptul că economiile ţărilor membre ale Uniunii Europene sunt dinamice iar integrarea monetară a accelerat dezvoltarea pieţelor financiare. precum şi la convergenţa anumitor structuri.1. După introducerea euro. Pieţele bancare din zona euro sunt încă puternic segmentate. 9.

. din locul deţinut de către zona emitentă în cadrul producţiei şi comerţului mondial (tabelul nr. 14. 49 Solans.6% pentru zona euro şi 6. Mundell dă ca exemplu unificarea Germaniei. funcţionarea acestei lumi trimonetare depinzând de mărimea relativă a pieţei. Cu cât este mai mare domeniul tranzacţiilor. Cu cât este mai largă suprafaţa tranzacţiilor. Caracteristicile marilor monede internaţionale sunt: • Mărimea pieţei şi volumul tranzacţiilor Această trăsătură se referă la importanţa demografică. Boston/Dordrecht/London.3% în cazul Japoniei. Kluwer Academic Publishers. ponderea zonei euro în totalul comerţului mondial era în anul 2006 de 19%. Mundell consideră că „mărimea este relativă”. mai întâi. depăşind populaţia SUA (299. 58 97 . p.2% iar a Japoniei de 5. economică şi financiară a zonei unde se emite moneda. zona euro este cea mai mare entitate economică din lume (4. iar stabilitatea determină creşterea atractivităţii unei monede.50 Explicaţia utilizării internaţionale a monedei euro derivă.7 milioane locuitori – 2. În termeni de inflaţie. Ponderea PIB al fiecărei zone în PIB mondial a fost în anul 2006 de 19. . R. Clesse. Aceste date se vor modifica în momentul în care alte state se vor alătura zonei euro.7%) şi a Japoniei (127.7%.două ori mai mare decât toate pieţele europene la un loc.„The International Role of the Euro in a Globalised Economy”. 49 Cu o populaţie de peste 310 milioane locuitori. Pareto Securities Economic Conference. este o măsură a gradului în care o monedă poate fructifica economia prin caracteristicile intrinseci ale banului. Mărimea pieţei. considerând-o ca un şoc manifestat în creşterea datoriei publice datorită cheltuielilor anuale guvernamentale şi transferului spre est a mai mult de 150 miliarde mărci germane. 2000. 27 March 2003 50 Mundell. deoarece cu atât mai puţin şocurile particulare vor afecta preţul tranzacţiilor şi al titlurilor. R. Oslo. R. Mărimea pieţei produce stabilitate.7% pentru SUA. Rivalii euro sunt dolarul şi yenul.).2. a SUA de 17. cu atât moneda este mai capabilă să acţioneze pentru atenuarea şocurilor. .„The Euro as a Stabilizer in the International Economic System”. iar pieţele de acţiuni şi de obligaţiuni ale zonei euro nu sunt cu mult mai mari decât cele din Japonia etc.9% din populaţia totală). în sensul adâncimii şi lăţimii sale. În ceea ce priveşte comerţul exterior.0%). supravieţuirea unei monede depinzând de competiţie. gradul de dispersie a ritmurilor inflaţiei în cadrul zonei euro nu este net superior celui din SUA. A. cu atât moneda are lichiditate mai mare.8 milioane locuitori – 4. Un astfel de şoc ar fi fost suportat mult mai uşor dacă în 1992 ar fi existat o monedă europeană stabilă. D. 9.

2004 .2004 .9 2.9 164.8 -5.5 -0.8 23.11 2.4 15.6 28.2 8.2006 Rata dobânzii de referinţă (%): .3 47.6 49.7 6.2003 .30 2.1 70.3 0.2004 .% din exporturile mondiale Importuri de bunuri şi servicii (% în PIB) .7 0.22 1.2 2.8 -2.7 -2.2003 .4 151.2006 Capitalizare piaţa de capital (miliarde USD) .3 2.2005 .Tabelul nr.2006 Datorie publică (% din PIB): .3 1. 9.1 2.2 0 -0.2006 Cont curent (miliarde USD): .2003 .2.9 3.2003 . Principalii indicatori privind poziţia celor trei regiuni în economia mondială Indicatori Populaţie (milioane locuitori) .2005 .8 5.2003 .1 -7.1 -759.2005 .2006 Deficit bugetar (% din PIB): .8 19.1 46 56 65 76 2.2 16.2003 .2005 .5 -6.06 0.9 8.3 0.0 2.6 70.6 0.5 5.8 20.7 -519.2004 .2005 Cont curent (% din PIB): .2004 .3 157.7 3.0 8.2 5.8 2.00 50 74 107 108 0 0 0 0 2.25 3.9 -2.2 4.2003 .1 3485.05 0.2006: .2004 .3 2.2005 .% din PIB .6 16.4 -1.9 -0.4 Japonia 127.2005 .7 3.0 -6.8 -2.8 68.7 3.6 -5.8 1.7 4.7 -3.4 4.1 2.4 2.2004 .9 8.0 2.5 11.2006 Rata de creştere anuală a PIB (%): .1 2.0 -4.9 2126.7 -7.9 48.2004 .4 3.25 3.2003 .9 21.62 3.2005 98 Zona euro 317.0 2.9 158.0 48.2005 Capitalizare piaţa de capital (% din PIB): .2004 .1 4.75 5.9 1.2003 .18 1.7 2.2006 Pondere în PIB mondial (%) .2 11052.1 3.2 172.06 .2006 Rata inflaţiei (%): .2006 Exporturi de bunuri şi servicii .8 2.50 106 139 136 146 1.6 -6.3 -0.2 14.2006 Rata dobânzii pe termen scurt – depozite interbancare pe 3 luni (%): .2006 Rata şomajului (%): .7 20.1 153.0 5.2004 .5 3.2003 .7 -668.0 -4.2 3.1 SUA 299.2 1.6 70.4 46.2005 .4 136.56 0.6 7.2005 .7 -5.2 6.

2007 4. Europa se afla în faţa unui alt conflict distrugător.2005 . • poziţia Angliei ca mare putere colonială.74 După cum se constată din analiza comparativă a datelor din tabelul nr.99 1. Primul pas l-a reprezentat reconstrucţia sistemului monetar internaţional.14 3. guvernele aliate au dorit să evite pe viitor repetarea haosului economic şi monetar din anii ‘20-’30.28 4. Acest lucru se datorează şi moştenirii de către euro a unor operaţiuni anterioare. Fiind cea mai mare putere comercială. Prăbuşirea economică postbelică a lovit puternic combatanţii din primul război mondial şi. dezvoltându-se odată cu marile imperii şi centre de putere economică ale lumii.50 1. După al doilea război mondial. 8. euro se află pe locul doi în utilizările internaţionale. nu au fost imaginate consecinţele devastatoare pe care acesta le va avea asupra economiei mondiale.24 4. EUROSTAT. există o preferinţă faţă de o monedă care a fost puternică în trecut.2006 3. când a început războiul între principalele puteri coloniale. într-un an întreg. BCE. Lira sterlină a rămas o importantă monedă internaţională chiar după ce Marea Britanie şi-a pierdut supremaţia mondială la începutul secolului XX.2003 . Odată cu dezvoltarea comerţului s-a mărit şi dimensiunea conflictelor internaţionale.2. Treptat.. creditor. majoritatea ţărilor îşi onorează datoriile comerciale vânzând sau cumpărând diferite monede contra dolarului.86 Sursa: FMI . este de aşteptat ca utilizarea euro în operaţiuni comerciale şi financiare între zona euro şi restul lumii să sporească. sub influenţa unor factori ca: • rapida industrializare din Europa şi America care a condus la dependenţa de importuri de produse din Anglia. În timpul perioadei postbelice. când economia mondială începea să dea semne de revigorare. Conform statisticilor Băncii Centrale Europene. dar înaintea acesteia şi a Japoniei în privinţa deschiderii comerciale. precum şi a operaţiunilor externe ale monedelor naţionale ale ţărilor participante la Uniunea Monetară Europeană.„World Economic Outlook”.44 3. New York sau Tokio depăşeşte ceea ce produc multe ţări.. chiar industrializate. din perioada apariţiei banilor. odată cu criza de pe Wall Street din 1929-1933. Alegerea unei monede de către comunitatea internaţională este caracterizată de multiple criterii de stabilitate. cum ar fi oţelul şi fierul.19 0. inflaţia galopantă influenţând negativ moneda unor state. Conferinţa Financiară şi Monetară a Naţiunilor Unite care a avut loc la Bretton Woods în iulie 1944 a dus la crearea Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Internaţionale de Reconstrucţie şi Dezvoltare şi la poziţionarea dolarului în centrul sistemului monetar internaţional. Uniunea Sovietică acumulase uriaşe depozite în dolari deţinute în băncile new-york-eze în favoarea băncii 99 .39 1. In societatea contemporană. • Istoria utilizării monedei In acest sens.2004 .08 5. care a permis expansiunea comerţului internaţional şi a fluxurilor de capital implicate în tranzacţii. Un individ (importator. lumea întreagă a intrat într-o accentuată perioadă de depresiune economică.26 4. de fapt. după dolarul american şi înaintea yenului japonez. a mărimii populaţiei şi a ponderii deţinute în exporturile mondiale. volumul zilnic de schimburi valutare tranzacţionat în Londra. În 1914. • dezvoltarea transporturilor şi comunicaţiilor engleze. zona euro se situează imediat după SUA în ceea ce priveşte ponderea în PIB mondial. dolarul a înlocuit total lira şi a devenit principala monedă în schimburile internaţionale. Începând cu sfârşitul celui de-al doilea război mondial.0 4. Statele Unite au profitat de situaţia creată pentru a-şi consolida poziţia de principală putere economică. debitor) este predispus să folosească o anumită monedă în tranzacţiile sale de vreme ce toată lumea o foloseşte. La sfârşitul anilor ‘30. Industria americană a început să îşi dezvolte relaţii comerciale în lumea întreagă iar plăţile se făceau în dolari. exportator. în ECU. dar ca profesie are o existenţă de mii de ani. Schimbul valutar reprezintă astăzi o componentă importantă a pieţei financiar-valutare.30 4. Perioada 1820-1914 a reprezentat ridicarea lirei sterline la rangul de principală monedă în schimburile comerciale internaţionale.2006 Rata dobânzii pe termen lung – obligaţiuni guvernamentale pe 10 ani (%): . datând.79 0.

În această perioadă. 100 . la supremaţia mondială în domeniul industrializării. aceste bănci fiind prelungirile Băncii Centrale Sovietice. Mulţi din cei care împrumutau dolari erau organizaţii guvernamentale europene. În anii ’60 multe bănci americane şi-au deschis sucursale la Londra.pentru Europa de Nord din Paris şi a Moscow Narodny Bank din Londra.şi absenţa acestei constrângeri pe piaţa eurodolarilor a condus la o competiţie pe baze legale între cele două pieţe.prin care băncile erau obligate să depună la banca centrală o sumă proporţională cu activele deţinute . După implementarea în 1981 a facilităţilor financiare internaţionale. ci şi foarte bine dezvoltate şi foarte lichide. atât FED-ul. Germania şi Japonia aspirau deja. unde controlul operaţiunilor de creditare a fost lăsat. şi-au concertat acţiunile pentru a le concura. prin aceasta. cât şi BCE au o reputaţie recunoscută în ceea ce priveşte lupta împotriva inflaţiei. practic. Efectul a fost acela că piaţa eurodolarilor a devenit o piaţă internaţională de capitaluri care nu era supusă aceloraşi restricţii care se aplicau băncilor autohtone. Deoarece majoritatea operaţiunilor de pe piaţa londoneză se bazau pe dolar. la latitudinea fiecărei bănci. • Piaţa financiară a ţării respective Pieţele de capital şi monetare nu trebuie să fie numai libere de orice control. Nici o monedă nu a supravieţuit în rolul de monedă internaţională în condiţiile unei rate ridicate a inflaţiei. în urma unor scurgeri de capital şi a măririi deficitului balanţei comerciale. In acest sens. iar pe de altă parte datorită libertăţii pieţei londoneze. Frankfurt şi Zürich. Marile pieţe financiare din New York şi Londra avantajează dolarul şi lira faţă de euro şi yen. diferenţa între piaţa new-york-eză şi cea a eurodolarilor ar fi trebuit să o facă pe a doua mai puţin atractivă pentru cei care împrumută. s-a dezvoltat continuu. companiile multinaţionale americane au fost încurajate să folosească piaţa eurodolarilor mai mult decât pe cea internă pentru procurarea mijloacelor necesare comerţului internaţional. care au devenit rapid capabile să efectueze toată gama de operaţiuni bancare. În realitate. volumul tranzacţiilor valutare în New York. a introdus un program de restrângere a creditelor externe care a diminuat fizic împrumuturile băncilor americane către străini. băncile din Statele Unite au căutat noi oportunităţi pe alte pieţe datorită restricţiilor la credit şi dobânzilor scăzute de pe piaţa internă. În 1965 administraţia SUA. astfel că băncile americane au început să lucreze la Paris. Băncile de pe continentul european au devenit libere să tranzacţioneze în dolari şi. sovieticii au început să se teamă că aceste sume vor fi “îngheţate” de către americani. principalii depozitari fiind băncile franceze naţionalizate care aveau sedii şi în Londra. existenţa rezervei legale pe piaţa internă a creditului . alături de Statele Unite. In această situaţie. chiar şi băncilor care operau în New York li s-a permis să opereze cu eurodolari. unde în ultimă instanţă se efectua compensarea. Alegerea a fost motivată pe de o parte de faptul că. finanţarea având loc prin intermediul pieţei de capital (obligaţiuni şi acţiuni) şi mai puţin prin intermediul băncilor. Ţările care mai târziu aveau să formeze Uniunea Europeană au promovat folosirea eurodolarilor prin uşoare intervenţii pe pieţele lor şi prin convertibilitatea totală a monedelor pentru nerezidenţi. SUA a abandonat convertibilitatea dolarului în aur şi astfel sistemul de la Bretton Woods a fost înlocuit de un sistem de rate de schimb flotante. Luxemburg. pentru a nu fi preluate de americani. a crescut spectaculos. ei au transferat depozitele în dolari în bănci europene. Piaţa eurodolarilor. Pentru a preîntâmpina această mişcare. Băncile locale. Odată cu escaladarea războiului rece. • Încrederea în valoarea monedei Încrederea într-o monedă este întotdeauna asociată cu stabilitatea cursului monedei respective comparativ cu alte monede. Factorii care susţin stabilitatea politicii monetare sunt predictibilitatea şi consistenţa în politica monetară. În acelaşi timp. Acesta a reprezentat începutul dezvoltării schimbului valutar internaţional. Economia americană poate fi descrisă însă ca o economie puternic capitalizată bursier. La mijlocul anilor ’60. precum şi începutul sistemului monetar european şi al integrării europene în contextul unor noi dimensiuni şi caracteristici ale sistemului monetar internaţional. în Franţa. Băncile americane au fost nevoite să-şi urmeze clienţii în Europa şi au găsit pe piaţa eurodolarilor o sursă atractivă de fonduri pentru afaceri pe piaţa internă. ca o activitate profitabilă de sine-stătătoare. să concureze cu băncile engleze în finanţarea comerţului internaţional. încercând în continuare să oprească scurgerea de dolari în afară. comuniştii erau puternic reprezentaţi. La 1 august 1971.

se poate spune că dolarul şi euro se situează pe aceeaşi poziţie. • în timp. dacă se dorea prevenirea ajustărilor prin reducerea volumului de activitate. R. relaţii comerciale).52 Ca orice altă monedă convertibilă. euro prezintă o dimensiune internă şi una externă. dezvoltarea pieţelor financiare şi continuitatea istorică. Iniţial. euro are două avantaje . asigurarea competitivităţii externe este privită global şi nu naţional. trebuia să se recurgă la alte instrumente de politică economică. rolul euro a crescut pe pieţele din lume. Europa s-a deschis spre exterior în timp ce contextul extern era în plină transformare . economice şi politice din lumea întreagă. Astfel. să fie pregătită să facă faţă acestor transformări şi să le canalizeze spre a fi în folosul populaţiei. . piaţa unică → zona monetară optimă → buna funcţionare a euro → avantaje economice şi politice. În termenii primei relaţii. ca urmare. Globalizarea a fost asociată de multe ori cu crizele financiare din Asia. de obicei. susţin dolarul în faţa monedei euro. era supusă unor şocuri asimetrice în diferite ţări sau regiuni. drept consecinţă a extinderii succesive a Uniunii Europene. 22 November 2002 101 . America Latină şi Rusia. puterea economică şi reputaţia de stabilitate. respectiv.stabilitatea preţurilor . p.globalizarea. Noul context determină agenţii economici să considere piaţa unică ca şi terenul lor de acţiune şi să ia în considerare întreaga zonă economică europeană în toate deciziile cu consecinţe pe termen lung (investiţii. printr-o uniune monetară şi. monedă de rezervă sau de intervenţie. Dimensiunea internaţională a euro pentru ţările terţe este dată de utilizarea sa ca ancoră monetară. Claritatea obiectivului principal al Sistemului European al Băncilor Centrale . în cadrul Planului Werner (1971) aspectele interne erau predominante deoarece obiectivul principal era acela de a se realiza o piaţă unică. creşterea şomajului etc. În opinia sa. Clesse. trebuind să înveţe. în detrimentul dolarului şi yenului. 2000. Crearea Uniunii Monetare Europene a modificat semnificativ modul în care economia europeană se raportează la economia mondială: • balanţa de plăţi globală înlocuieşte balanţele naţionale ale ţărilor membre. evenimente care au dat un nou impuls dezbaterilor privind sustenabilitatea regimurilor valutare. Cele două corelaţii cauză-efect se prezintă astfel: 1. care se considera benefică creşterii eficienţei şi standardelor de viaţă. Pentru ca aceste deziderate să fie atinse era necesară reducerea şi eliminarea riscului ratei de schimb.Un risc scăzut se traduce prin încrederea în moneda respectivă şi în banca centrală emitentă. Mundell crede într-o evoluţie favorabilă a euro. A. Aspectele externe ale monedei europene sunt relativ mai recente. în special bugetară.nu este sprijinit de un stat central şi nu are o valoare de revenire. R. o monedă unică. • redefinirea relaţiilor între euro şi cele mai importante valute şi a relaţiilor între autorităţile europene şi cele americane sau japoneze. Boston/Dordrecht/London.. 51 Mundell. scopul principal a fost de a utiliza euro în interesul integrării europene. Kluwer Academic Publishers. Conform celei de-a doua relaţii era necesară accelerarea transformărilor economice europene pentru ca zona euro să devină o zonă monetară optimă. . Frankfurt European Banking Congress. încredere care depinde de stabilitatea internă şi externă a monedei. Utilizările internaţionale ale euro se referă la cele care au loc în afara cadrului zonei emitente şi se grupează. moneda europeană având calităţile unei monede internaţionale.dar şi două slăbiciuni . în utilizări private şi utilizări publice. T. 60 52 Padoa-Schioppa. prin menţinerea stabilităţii preţurilor în Europa şi prin intensificarea eforturilor agenţilor economici europeni de a factura tranzacţiile în euro. În acelaşi timp.ajută BCE să menţină stabilitatea euro şi credibilitatea sistemului. uniune monetară → buna funcţionare a pieţei unice → integrare → avantaje economice 2. la care o ţară nu putea reacţiona prin politici monetare diferenţiate.un domeniu mare al tranzacţiilor şi o cultură a stabilităţii promovată de BCE . acest rol va spori prin dezvoltarea relaţiilor comerciale ale Uniunii Europene cu restul lumii.51 Două din caracteristicile unei monede internaţionale. În ultimele decenii. zona euro nu era o zonă monetară optimă şi. Pentru Europa acest lucru însemna că era vulnerabilă la mutaţiile tehnice. Din punct de vedere al celorlalte două criterii.„International Currencies: Where Does the Euro Stand?”.„The Euro as a Stabilizer in the International Economic System”.

3. puterea monedei depinde de claritatea cu care autorităţile monetare conduc politica monetară. ei trebuie să fie precauţi în a face declaraţii contradictorii. Totalul depozitelor transfrontaliere constituite de entităţile nonbancare din zona euro la bănci din afara zonei euro a înregistrat valoarea de 556 miliarde USD în primul trimestru al anului 2005. 9. prin crearea unei politici monetare definită de BCE. strategia lor fiind motivată prin: creşterea venitului. Circa 73% din depozitele în euro au fost realizate la bănci din Marea Britanie. un impact atât asupra mecanismului de transmitere a politicii monetare. Eurosistemul nu şi-a propus internaţionalizarea euro ca şi obiectiv principal: avantajele potenţiale ale utilizării internaţionale a unei monede nu trebuie exagerate. începând din anul 1999 constatându-se reducerea ponderii dolarului american concomitent cu creşterea rolului monedei europene în denominarea titlurilor acestei pieţe (graficul nr.3. 9. Există două motive pentru care Eurosistemul monitorizează utilizarea internaţională a euro: dimensiunea internă a activităţii Eurosistemului: potenţialul de creştere a utilizării internaţionale a euro poate avea. din care 54% denominate în euro. cât şi asupra conţinutului indicatorilor utilizaţi în strategia de politică monetară. creşterea eficienţei pieţelor financiare naţionale. uşurarea finanţării deficitelor de balanţă de plăţi. 9. Utilizări private ale euro comparativ cu alte valute Utilizările private sunt cele mai importante datorită faptului ca acestea reprezintă o recunoaştere "de facto" a importanţei unei anumite monede.„Review of the International Role of the Euro”. în care pieţele financiare internaţionale joacă un rol important. ponderea celor două valute în totalul emisiunilor de titluri pe termen scurt aproape că s-a egalat: 38. în afară de rolul său de monedă unică a zonei euro. Graficul nr.1.1.1% pentru dolarul american şi 37.Într-o economie de piaţă. Este necesar ca politicienii să ţină seama de impactul discursurilor lor asupra agenţilor externi. 2005 102 . 9. euro are şi un rol internaţional deloc neglijabil. cât şi regional. Unele state au avut tendinţa de a adopta măsuri active cu privire la internaţionalizarea monedelor. Ca urmare.). Euro ca rezervă de valoare Piaţa monetară internaţională a suferit mutaţii semnificative după introducerea euro. Ponderea diferitelor valute în denominarea titlurilor pieţei monetare internaţionale (% din total) % 60 50 40 30 20 10 0 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 euro dolar american yen japonez alte valute În primul trimestru al anului 2005.7% pentru euro. în zona euro.1.53 53 BCE . activităţile internaţionale ale Eurosistemului: au în vedere că un rol internaţional în creştere va avea implicaţii atât la nivel multilateral.

Din totalul depozitelor de acest fel. Graficul nr. din care 478 miliarde USD (51%) denominate în euro. 9.Graficul nr. Comparând ponderea principalelor valute în totalul emisiunilor internaţionale de acţiuni şi obligaţiuni în primul trimestru al anului 2005 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2004 se constată 103 . diversificarea datoriei străine pe câteva pieţe în favoarea euro. centrele off-shore şi SUA (20% fiecare).3. Ponderea diferitelor valute în denominarea depozitelor transfrontaliere constituite de entităţi nonbancare din zona euro la bănci din afara zonei euro (% din total) alte valute 15% yen japonez 1% euro 54% dolar american 30% Totalul depozitelor transfrontaliere constituite de entităţile nonbancare din afara zonei euro la bănci din afara zonei euro a fost de 2796 miliarde USD în primul trimestru al anului 2005. 9.4. 48% au fost realizate în Marea Britanie. 9. Graficul nr. Din depozitele în euro. Ponderea diferitelor valute în denominarea depozitelor transfrontaliere constituite de entităţi nonbancare din afara zonei euro la bănci din zona euro (% din total) alte valute 16% yen japonez 2% euro 51% dolar american 31% - Explicaţia creşterii utilizării euro ca monedă internaţională este dată de: aşteptările pieţei privind creşterea lichidităţii pe piaţa obligaţiunilor exprimate în euro. 65% au fost realizate de rezidenţi din ţările dezvoltate situate în afara zonei euro: Marea Britanie (33%). Ponderea diferitelor valute în denominarea depozitelor transfrontaliere constituite de entităţi nonbancare din afara zonei euro la bănci din afara zonei euro (% din total) alte valute 18% yen japonez 5% dolar american 68% euro 9% Totalul depozitelor transfrontaliere constituite de entităţile nonbancare din afara zonei euro la bănci din zona euro a atins valoarea de 916 miliarde USD în primul trimestru al anului 2005. din care 257 miliarde USD (9%) denominate în euro. ratele de dobândă în zona euro care se situau sub cele din SUA.2. Cea mai mare parte reprezintă depozite la băncile din centrele off-shore (44%) şi din Marea Britanie (33%). 25% în centrele off-shore şi 21% în Elveţia.

următoarele: pentru euro, o creştere de la 33,8% la 34,5%, emisiunile în euro însumând 278 miliarde USD; pentru dolarul american o scădere de la 41,7% la 38,8%, emisiunile în dolari fiind de 312 miliarde USD; pentru yenul japonez o creştere de la 5,5% la 6,3%.54 În acelaşi timp, se constată o creştere a ponderii emisiunilor naţionale de astfel de titluri în totalul datoriilor în euro, majoritatea emitenţilor din afara zonei euro de obligaţiuni şi acţiuni denominate în euro fiind din sectorul privat (84%), din care 75% instituţii financiare şi 9% corporaţii. Cea mai mare parte a emitenţilor în euro din afara zonei euro sunt rezidenţi ai Marii Britanii (44%) şi SUA (15%). Băncile internaţionale din Marea Britanie (HSBC, Barclays Bank, Royal Bank of Scotland), băncile de investiţii din SUA (Merrill Lynch şi Goldman Sachs) şi companiile multinaţionale (General Electric) se numără printre cei mai mari emitenţi de obligaţiuni în euro. De asemenea, companiile naţionale din noile state membre ale UE şi din ţările emergente emit obligaţiuni în euro. De exemplu, Polonia, Ungaria şi Turcia şi-au sporit emisiunile naţionale, fiecare depăşind volumul de 2 miliarde USD. Obligaţiunile în euro emise în America Latină (PEMEX, Venezuela) şi Asia (Banca Coreeană de Dezvoltare, China), reprezentând 1 miliard USD, au fost bine primite pe piaţă. Totalul creditelor transfrontaliere acordate de băncile din afara zonei euro unor entităţi nonbancare din zona euro a fost de 427 miliarde USD în primul trimestru al anului 2005, din care 239 miliarde USD (56%) denominate în euro. Băncile din Marea Britanie continuă să reprezinte cei mai mari creditori ai entităţilor din zona euro (69%) şi tot ele sunt cele care împrumută cel mai mult în euro (76%).55
Graficul nr. 9.5. Ponderea diferitelor valute în denominarea creditelor transfrontaliere acordate de băncile din afara zonei euro unor entităţi nonbancare din zona euro (% din total) alte valute 14%

yen japonez 3% dolar american 27%

euro 56%

Totalul creditelor transfrontaliere acordate de băncile din afara zonei euro unor entităţi nonbancare din afara zonei euro a fost de 2098 miliarde USD în primul trimestru al anului 2005, din care 7% denominate în euro. Cei mai importanţi creditori sunt băncile din Marea Britanie (50%) şi centrele off-shore (33%). Instituţiile de credit din Marea Britanie constituie şi cei mai mari creditori în euro ai entităţilor din afara zonei euro (77%).

54
55

BCE - „Review of the International Role of the Euro”, 2005 BCE - „Review of the International Role of the Euro”, 2005

104

Graficul nr. 9.6. Ponderea diferitelor valute în denominarea creditelor acordate de băncile din afara zonei euro unor entităţi nonbancare din afara zonei euro (% din total) alte valute 15% yen japonez 8% dolar american 70% euro 7%

Totalul creditelor transfrontaliere acordate de băncile din zona euro unor entităţi nonbancare din afara zonei a atins valoarea de 806 miliarde USD în primul trimestru al anului 2005, din care 39% denominate în euro. Entităţile nonbancare din ţările dezvoltate din afara zonei euro constituie debitorii principali, cu 524 miliarde USD (65%). La nivel individual, debitorii din Marea Britanie şi SUA deţin primele locuri, cu 240 miliarde USD, respectiv 179 miliarde USD, ceea ce însumat reprezintă 50% din totalul creditelor. Din totalul creditelor exprimate în euro, debitorii din Marea Britanie continuă să ocupe de departe prima poziţie (46%). Pe pieţele emergente, euro a fost principala valută (50%) în care au fost denominate creditele acordate de băncile din zona euro entităţilor nonbancare din Africa şi Orientul Mijlociu, Asia-Pacific şi Europa. Creditele către America Latină, Caraibe şi centrele off-shore au fost denominate în cea mai mare parte în dolari.
Graficul nr. 9.7. Ponderea diferitelor valute în denominarea creditelor transfrontaliere acordate de băncile din zona euro unor entităţi nonbancare din afara zonei euro (% din total) alte valute 15% euro 39%

yen japonez 2%

dolar american 44%

9.3.2. Euro ca mijloc de schimb şi unitate de măsură În comparaţie cu utilizarea euro ca rezervă de valoare, care implică pieţele financiare internaţionale, utilizarea euro ca mijloc de schimb şi unitate de măsură este relevantă atât pentru pieţele financiare, cât şi pentru economia reală. a. Euro ca mijloc de intermediere pe piaţa valutară O monedă de transmisie (B) poate fi definită ca o monedă care este utilizată pe pieţele valutare cu scopul de a schimba alte două monede A şi C care nu se pot schimba direct (A-C) ci prin B (A-B şi B-C). Utilizarea euro ca monedă de transmisie poate fi privită din mai multe puncte de vedere: - prin prisma volumului acelor tranzacţii care necesită o astfel de preschimbare; - prin dimensiunea marjei de operare între preţul de vânzare şi preţul de cumpărare (spreaduri bid-ask); un factor determinant îl reprezintă costurile tranzacţiilor (pentru ca B să devină monedă de intermediere trebuie să fie mai avantajos pentru comercianţi să folosească două tranzacţii - A-B şi BC - decât una singură directă); costurile pot fi determinate prin măsurarea marjei între preţul de
105

vânzare şi preţul de cumpărare al monedei pe piaţa valutară, de exemplu în termeni de puncte pentru tranzacţiile spot. Începând cu anii `60, dolarul american a fost principala valută de intermediere a schimbului între alte două monede. La sfârşitul anilor `80 şi începutul anilor `90, marca germană a devenit o monedă vehicol regională pentru schimbarea monedelor naţionale europene pe piaţa la vedere. Introducerea euro are două efecte: - schimburile valutare în zona euro nu mai există, desfiinţându-se tranzacţiile legate de monedele statelor participante la Uniunea Monetară Europeană (efect intra-zonă); - schimburile valutare între euro şi monedele ţărilor din afara zonei pot produce răsturnări ale poziţiei monedei unice (efect de agregare). b. Euro ca monedă de cotare şi de exprimare a preţurilor • Euro - monedă cotată pe piaţa valutară internaţională În perioada de tranziţie (1 ianuarie 1999 - 31 decembrie 2001) cotarea independentă a monedelor naţionale participante la Uniunea Monetară Europeană a încetat să mai existe, singura monedă care cota în exterior fiind euro, cursurile monedelor naţionale faţă de monedele din afara zonei euro stabilindu-se prin intermediul euro. Începând cu 28 februarie 2002, euro devine singura monedă acceptată ca mijloc legal de plată în zona euro, înlocuind monedele naţionale ale statelor participante. Dolarul american rămâne moneda de cotare predominantă, cu excepţia cazului acţiunilor cotate la bursele europene. Acelaşi lucru este valabil şi pentru mărfuri (petrol, metale preţioase) care sunt exprimate în USD, deşi unele state – Rusia şi Irak – utilizează euro din motive politice şi nu din raţiuni economice. Pe piaţa valutară, rolul euro este comparabil cu cel al mărcii germane. La începutul fazei a treia, euro a cotat faţă de majoritatea monedelor şi faţă de toate monedele europene. Explicaţia evoluţiei cursului euro trebuie mai întâi căutată în evoluţia factorilor fundamentali care determină, în general, nivelul cursului unei monede: situaţia economică generală (rata creşterii economice, rata şomajului, evoluţia productivităţii); evoluţia în interior a preţurilor, a ratelor dobânzilor; situaţia balanţei de plăţi externe, în special situaţia balanţei conturilor curente, ceea ce determină mărimea cererii şi ofertei din respectiva monedă în raport cu alte monede; încrederea utilizatorilor; factori de natură psihologică şi politică (atacul terorist de la 11 septembrie, războiul din Irak). • Euro - monedă de exprimare a preţurilor mărfurilor comercializate în primul rând între ţările membre Circulaţia liberă a bunurilor în cadrul Pieţei Unice este impulsionată şi de avantajele pe care moneda unică le oferă participanţilor: dispariţia riscului valutar şi a costurilor care însoţesc gestionarea acestuia, transparenţa şi comparabilitatea preţurilor pe pieţele ţărilor participante. Se poate aprecia că moneda unică potenţează avantajele comerţului liberalizat cu bunuri şi servicii cu cele ale integrării pieţelor factorilor de producţie - forţa de muncă şi capitalul. Introducerea, la 1 ianuarie 1999, a sistemului de plăţi şi compensare TARGET între ţările zonei euro este de natură a facilita foarte mult operaţiunile de plăţi intra-comunitare. Comerţul intra-comunitar dobândeşte, prin înlăturarea tuturor barierelor comerciale între ţările respective, caracterul de comerţ intern. De aceea, statisticile evidenţiază distinct comerţul extra-comunitar pe care-l consideră adevăratul comerţ exterior al zonei. Chiar şi procedând astfel, UE fiind cea mai mare putere comercială a lumii oferă noii sale monede un suport în mărfuri şi servicii comercializate pe plan internaţional, pe măsura deschiderii sale comerciale. Euro devine, în acest mod, o monedă de referinţă pentru comerţul internaţional. c. Euro ca monedă de plată şi facturare Tranzacţiile internaţionale includ plăţi şi încasări privind mărfurile şi serviciile precum şi alte plăţi fără numerar în contextul fuziunilor şi achiziţiilor, de către firmele din zona euro. 9.4. Utilizări oficiale ale monedei unice europene 9.4.1. Euro ca monedă de rezervă Dolarul american este în prezent cea mai importantă monedă în care se constituie rezervele oficiale ale diferitelor ţări, ele regăsindu-se atât la nivelul băncilor centrale, cât şi al instituţiilor financiare majore. Din punct de vedere istoric, numai monedele foarte lichide, stabile şi care sunt acceptate ca
106

2 1.2 2.8 1.3 4. investiţii (se încearcă diversificarea portofoliilor şi optimizarea riscului).3 4.4 4.3 6.9 22.3 0. cu un volum de 200 miliarde euro.0 1.0 28.0 4. Tabelul nr.6 98 69.războaie.8 2.8 67.3 0.7 4.0 26.9 5.3 DEM 14.0 70.6 Altele 3.9 60. caz în care autorităţile au în vedere să alcătuiască rezervele din valutele în care sunt denominate importurile şi datoriile lor).1 2.4 2.şi a preîntâmpina posibile atacuri speculative împotriva monedei naţionale). embargouri . situându-se după dolarul american (64.8 6.“Annual Report”.2 4.5 59. Cu 10 ani înainte de introducerea euro.3 1.7 3.3 1.8% din totalul activelor de rezervă la sfârşitul anului 2006.2%).1 1.7 1. 22 November 2002 107 .8 19.6 1.9 3.9 1.7 28.1 17.9 3.7 0.0 1.6 2.2 1.7 1.5 57.5 Ţări în curs de dezvoltare 68.1 ECU 0 0 0 CHF 0.9 97 65.4 71. intervenţii pe pieţele valutare (autorităţile se orientează spre acele valute de care sunt legate monedele naţionale).5 0.7 14.4 6.5 Sursa: FMI .1 0.9 02 66.0 6.7 2.8 2.9 0.9 2. Frankfurt European Banking Congress.5 2.7 GBP 2.4 EUR JPY 7.2 3.7 64.9 2.4 0.1 4.0 0.1 5.4 1.3 0.1 3.56 BNR şi-a mărit. euro este cea dea doua valută de rezervă.2 96 62.1 15.6 6.7%) şi înaintea yenului japonez (3.4 1.1 0.5 0.1 52.2 1.9 18.3 4.2 1. ponderea rezervelor în euro la 68% în anul 2006.6 3.7 3.7 6.6 1.5 72. crize financiare.9 24.8 USD 70.2 5.6 0.1 2. 56 Padoa-Schioppa.1 0.0 8.3 0.8 71.4 8.„International Currencies: Where Does the Euro Stand?”.2 2.0 12.0 6.0 16.6 0.8 2.5 5.2 3.6 0.6 1.4 1.6 05 66.4 0.5 3. chiar dacă autorităţile din ţări precum Coreea de Sus.1 0.2 Ţări dezvoltate 73.9 04 65.0 2.3 1.6 21.1 6.8 25.2 1.7 24.9 11. care deţine locul al doilea în lume din punct de vedere al rezervelor valutare.5 0.2 4.2 2.5 72.4 13.2 59.2 4.8 2.2 0. ponderea dolarului în rezervele internaţionale a crescut cu 20%.7 17.6 1.8 2. de asemenea.7 13.1 4.6 19.1 16.8 1.2 6.2 1. Este de menţionat interesul constant al băncilor centrale în anii `90 pentru acumularea de rezerve în dolari.7 29.0 6.3 13.4 1.7 16.9 29.9 3.7 25.9 0.4 6.4 6.4 3.1 4.3 2.5 1.5 20.2 3.3 0.0 1.3 0.3 14.2 68.7 2.3 5.4 68.6 14.1 4.9 0.9 4.8 0. Motivele principale ale menţinerii rezervelor oficiale sunt: tranzacţii (finanţarea importurilor şi plata datoriei externe.2 0.6 1.2.2 5.3 68.1 15. Pakistan şi Rusia au adoptat în anul 2002 o serie de reglementări pentru creşterea ponderii euro în rezervele lor oficiale.7 2.5 3.5 72. Cu o pondere de 25.5 24.8 3.6 71.2 68.5 FRF 2.1 0 0.9 2.9 20.3 4.1 13.1 1.7 12.2 1.5 22.4 3. 9.8 06 64.9 2.6 2.6 2.2 0.6 0.8 0.4 5.6 3.9 70.4 2.9 0.2 0.2 2.9 20.5 70.3 4.6 3.modalitate de plată într-o largă arie economică au potenţialul de a deveni monede importante în care se menţin şi păstrează rezervele valutare. Ponderea valutelor în totalul rezervelor valutare internaţionale (%) USD EUR JPY GBP DEM FRF ECU CHF Altele USD EUR JPY GBP DEM FRF ECU CHF Altele 95 59. Aceeaşi tendinţă se manifestă şi în China.1 18.7 0.6 0.6 73. O explicaţie o reprezintă situaţia care exista înainte de demararea Uniunii Monetare Europene. .0 59.7 61. precauţie (pentru a face faţă unor evenimente excepţionale .8 6.8 7.1 5.1 99 00 01 71.9 3. T.2 1.4 2.6 19.2 0.0 3.1 6. 2006 Ponderea euro în totalul rezervelor valutare internaţionale a rămas relativ stabilă şi mult mai mică decât cea a dolarului american.2 03 65.3 5.5 2.5 4.

2007 Tabelul nr. Mayotte Bulgaria. Danemarca.3. Slovacia Ungaria Marea Britanie. Arabia Saudită şi Emiratele Arabe) fluctuează de fapt faţă de dolarul american. Saint-Pierre-etMiquelon. Bosnia-Herţegovina Danemarca. Comoros Seychelles – 37. cele din nordul Africii şi din zona francului centralafrican utilizează euro ca ancoră monetară.„Annual Report 2001”. Tunisia. Serbia. San Marino. Suedia. utilizarea euro ca şi monedă de intervenţie priveşte funcţiile sale ca ancoră monetară. Croaţia. Fed. România. Andora. Pentru 35 dintre aceste ţări. Muntenegru. deseori fără asumarea unor angajamente instituţionale precum Consiliul Monetar sau dolarizarea/eurizarea economiei.02.4. Saint-Pierre-etMiquelon. Macedonia Zona central-africană a francului. Suedia.2. euro reprezenta ancoră monetară sau monedă de referinţă. Una din preocupările autorităţilor monetare. Ungaria (de la 25. Malta. Letonia. Albania. Muntenegru. un număr de 54 de state din afara zonei euro utilizau euro în regimul lor valutar. Croaţia. Estonia. statele balcanice. Crizele financiare din statele în tranziţie au determinat creşterea flexibilităţii cursurilor valutare. Lituania.4. monedele ţărilor producătoare de petrol care flotează faţă de DST (Qatar.57 În anul 2006. Mayotte Bulgaria. Lituania Marea Britanie. Estonia. Polonia. principatul Monaco. În anul 2001. Andora. Letonia (±1%). Vatican. multe ţări continuând să se afle în situaţia de ancorare a monedelor naţionale. Regimul ratelor de schimb legate de euro la 31 decembrie 2006 Regimul ratei de schimb Eurizare Ţări participante Kosovo. în timp ce în cazul celorlalte state se utiliza un coş de monede care includea şi euro. Pe de altă parte. Rusă – 40%.“Exchange Arrangements and Exchange Restrict”. 2001 108 . Macedonia Consiliu Monetar ERM II Flotare liberă Flotare controlată cu euro ca 57 FMI . Lituania. Libia. Estonia. principatul Monaco.9.7%. Noile ţări membre ale UE. Albania. Turcia. Euro ca monedă de intervenţie În timp ce ţările cu monede care nu sunt legate de euro pot folosi moneda unică pentru intervenţii. o reprezintă alegerea regimului valutar optim. cu implicaţii asupra mărimii şi compoziţiei rezervelor valutare şi intervenţiilor. Această situaţie se aplică mai ales în cazul unor economii care au relaţii comerciale şi financiare puternice cu un partener important sau ţărilor care au nevoie de o ancoră pentru politicile naţionale de stabilizare. Bosnia-Herţegovina Cipru. Estonia. Regimul ratelor de schimb legate de euro la 1 martie 2009 Regimul ratei de schimb Eurizare Ţări participante Kosovo. 9. Tabelul nr. Vatican. Lituania. Maroc. Cehia. Vanuatu Consiliu Monetar ERM II Aranjament de legare unilaterală de euro cu marje de ±15% Flotare liberă Flotare controlată cu euro ca monedă de referinţă Legare de euro Legare sau flotare controlată (inclusiv faţă de DST şi alte coşuri valutare care includ euro) Sursa: FMI . numărul ţărilor şi teritoriilor ale căror monede erau legate de euro s-a redus la 40.2008) România. Polonia. Cape Verde. Serbia. Botswana. San Marino. 9. Turcia Cehia.

costuri reduse pentru instrumentele de acoperire a riscului valutar utilizate de importatori şi exportatori. monedă de intervenţie. Dacă dolarul american este o monedă internaţională utilizată în întreaga lume. Vanuatu. mijloc de schimb. Tonga Sursa: ECB . În ce fel se cuantifică utilizarea oficială a monedei unice? 4. Euro poate fi privit ca o monedă internaţională cu un puternică ţintă regională. creşterea veniturilor obţinute de banca emitentă ca urmare a poziţiei superioare deţinute pe plan mondial. Comoros Legare sau flotare controlată Seychelles – 59. rezervă de valoare. Tunisia.1%. Botswana. Fără îndoială. Care sunt principalele regimuri valutare legate de euro? 109 . Întrebări recapitulative: 1.Zona central-africană a francului. monedă de referinţă Legare de euro Cuvinte cheie: piaţă financiară internaţională. Care sunt caracteristicile esenţiale ale marilor monede internaţionale? 2. astfel de fenomene pot fi observate şi în alte colţuri ale lumii. moneda europeană are de parcurs un drum lung în scopul atingerii statutului de principală valută. euro. (inclusiv faţă de DST şi alte coşuri Singapore. pe când euro are o durată de viaţă de numai câţiva ani şi. Rusă – 45%. comparativ cu dolarul care este utilizat mai mult la nivel global. Kuweit. Azerbaijan – 30%. monedă de rezervă. Fed. În această competiţie trebuie să se ţină seama şi de faptul că dolarul american are un trecut istoric care include o hotărâre internaţională adoptată la Bretton Woods în anul 1944. incluzând Asia şi statele CSI. În timp ce multe state localizate în emisfera vestică îşi raportează moneda naţională la dolar. fapt care îi poate conferi o serie de avantaje: primă de lichiditate pentru emitenţii de active denominate în euro. unitate de măsură. Maroc.“Euro International Role”. monedă internaţională. cât şi pentru pieţele de capital. 2009 Utilizarea dolarului în diferite regimuri de schimb a crescut rapid la nivel global şi are mai puţin o dimensiune regională. a preluat experienţa Sistemului Monetar European. În ce constă utilizarea privată a euro? 3. dolarul fiind moneda cea mai importantă a sistemului monetar internaţional creat cu această ocazie. euro poate fi considerat o monedă internaţională cu o puternică orientare regională. ancoră monetară. Algeria. Libia. Fiji. Care este ponderea euro în totalul activelor de rezervă la nivel mondial? Dar a dolarului american şi a yenului japonez? 5. valutare care includ euro) Siria. Cape Verde. în parte. costuri diminuate de tranzacţionare atât pentru schimburile valutare.

. S.. De Grauwe. Enciclopedică. Oxford University Press. P. Economică.. 2006 „Currency Competition and Foreign Exchange Markets: The Dollar. C. Bucureşti. 9 November 2010 „The Euro at 10: Europeanization. 2000 „Monetary Economics“. S. M. K.G. I. P. Economică. P. ediţia a III-a. Bordo. credit.. Didactică şi Pedagogică. MIT Press. Ed. 2.. Bucureşti. Krueger. N. the Yen and the Euro“. Economic Policy Panel. 50. 2007 „Financial Markets and Institutions“. Dănilă. Vol. 1997 „Monedă. Economică. 1996 „Target Zones and Exchange Rate Dynamics”. Cambridge University Press. Cerna. Timişoara. Ed. Bran. Costică. 2001 „Global Imbalances and the Lessons of Bretton Woods”. Krugman. P. Eichengreen. 2006 “Prospects for Monetary Unions after Euro”. P. Gaftoniuc. 2001 „Finanţe internaţionale“. Craiova.. „Euro”. Ed. 10497. Dyson. Journal of Economic Perspectives. 214. Bucureşti. W. J.. 2005 “Euro . Lavrac. Barbu. I. Dardac. Ed. No. - Howells. S. NBER Working Paper. Lavoie.. Ed. bănci“. Quarterly 110 Eichengreen. Ed.. Ed. B. Razo-Garcia. NBER Working Paper. September 2010 “A Mechanism of Self-destruction of the Eurozone”. Bucureşti. Eichengreen.. Economică. B. De Grauwe. S. Palgrave MacMillan. Ed.L. S.A. Bain. - .bipolarizarea monetară“. De Grauwe. Ş. J. K. 1997 "Economie monetară şi financiară internaţională". M. K. B. Bucureşti. V. Bucureşti. Ed. Ed. De Grauwe. 2003 „Relaţii financiare şi monetare internaţionale”. C. Dardac. October 2005 „Exchange Rate Regimes: Is the Bipolar View Correct?”. Basno. 1998 „Economics of Monetary Union”. 1997 „Experiences of and Lessons from Exchange Rate Regimes in Emerging Economies”. Fischer.BIBLIOGRAFIE • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • Andrei.F. P. 2003 „Monedă. Costică. CEPS Commentary. Cerna. P. R. P. Ed. Didactică şi Pedagogică.H. 2004 „The International Monetary System in the Last and Next 20 Years”. 2005 “What Kind of Governance for the Eurozone?”. P. Frankel. Kluwer Academic Publishers. A. 2001 „Relaţii valutar financiare internaţionale”. 1999 „Economica activităţii financiare şi monetare internaţionale”. Bran. Bucureşti. Ed. N. CEPS Policy Brief. Timişoara. Sibiu. 2007 „Determinarea cursului valutar“. Sedona. C. Dyson. Bucureşti. Burnete. 2008 „Monetary and Financial Reform in Two Eras of Globalization”. NBER Conference on the History of Globalization. De Grauwe. Boston.. sixth edition. C. No. Bratu. Alma Mater. Economică. T. 1999 “Inclusion of Central European Countries in the European Monetary Union”. Mirton. Didactică şi Pedagogică. Power and Convergence”. Oxford University Press. 1997 „Exchange Rate Regime Choice in Historical Perspective”. Bucureşti. N. Santa Barbara. Harvard University. Godley. A. bănci şi politici monetare”. No. P. Floricel. Ed. Floricel. 2002 “Unificarea monetară în Europa“. Pearson. Melitz. 2003 „Relaţii financiare şi valutare internaţionale”. Hartmann. 1999 „Relaţiile monetar-financiare internaţionale“.

Rogoff. Wiley & Sons. Bucureşti. Bănci & Econometrie”. Consequences and Responses”. 2001 „Financial Globalization and Exchange Rates”. H. Ed.• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • Lane. Ed. bănci şi burse”. Enciclopedică. Continent. Eastern and South Eastern Europe“. Vol. 2003 “Banca centrală şi sistemele de plăţi de interes naţional“. Valdez. 1999-2012 „Financial Sectors in EU Accessions Countries“. Milesi-Ferretti. credit. Negruş. Cambridge University Press. V. 2007 “European Financial Integration and the International Role of the Euro“. April 2004 „International Banking and Financial Market Developments”. 2004 “Spre o nouă arhitectură monetar-financiară internaţională”. 9 March 2002 “The International Role of the Euro in a Globalised Economy“. Global Economic Summit IV.B. Crisis and Growth”. 2003 „Piaţa valutară. Estepona. 2005 “An Introduction to Global Financial Markets“. 27 March 2003 “Sistemul monetar internaţional“. Spain. Obstfeld. Pareto Securities Economic Conference. 2005 „Moneda şi ipostazele ei”. Ed. A. Săvoiu. Ed. Economică. 111 . K. 2000 „Plăţi şi garanţii internaţionale“. Ed. 1997 „Euro. Bucureşti. A. Rogoff. 4th Edition.. July 2002 „Exchange Rate Regimes for Emerging Market Economies“. NBER Working Paper. M. R. N. K. 7. Kluwer Academic Publishers. Journal of Economic Perspectives. Toma. February 2003 „Indicators of Financial Integration in the Euro Area”. 1995 „Global Capital Markets: Integration.. Iaşi. Palgrave MacMillan. 1998 “Real Convergence in Central. Bucureşti. Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu. R. Pecican. Ed. Taylor. Timişoara. 20052011 „International Role of the Euro“. Obstfeld. Ed. Levi. Institutul European. R. Sibiu. C. Frankfurt. No. ”Raport lunar”. Boston-London. 2004-2012 „Central Bank Survey of Foreign Exchange and Derivatives Market Activity”. 2000 „Monedă. M. C. Sibiu. 2006 ”Raport anual”.. Silaşi. Oslo.. Smaghi. Routledge. M. Ş. Reinhart. 1998 “Integrarea monetară europeană între teorie şi politică“. Ed. Negruş. Teulon. M. - Solans. Gh. ECB Conference on Central. 2005 “Economic Crisis in Europe: Causes. P. No. *** BCE *** BCE *** BCE *** BCE *** BCE *** BNR *** BRI *** BRI *** European Commission *** FMI - Journal of Economics. Clesse. 1997 “The Euro as a Stabilizer in the International Economic System“. F. 2007 „The Modern History of Exchange Rate Arrangements: A Reinterpretation”. Picker. 4. G. 2005-2012 „Raport anual”. 2003 „International Economic Indicators and Central Bank”. Bucureşti. M. European Economy no. Toma. A. Alma Mater. D.. Petria. M. Beck. S. IMF Working Paper. New York. E. Economică. 5. 9. 2003 „International Finance”. L. 2009 „Exchange Arrangements and Foreign Exchange Markets. Orizonturi Universitare. Eastern and Southeastern Europe. Mundell.. - Solans. G. 2006 „The Mirage of Fixed Exchange Rates”. moneda unică – între naţional şi internaţional”. Manolescu. D.

2003 „Exchange Arrangements and Exchange Restrict”.org 112 .org www.bnr. Proceedings of OeNB Workshops. Present and Future”. 3. Proceedings of OeNB Workshops.• • • • • • • *** FMI *** FMI *** Oesterreichische Nationalbank *** Oesterreichische Nationalbank *** *** *** - - Developments and Issues”. 2004 „Exchange Rate Regimes: Past. 92. No. 2004 www.imf. 2004-2012 „Annual Report”. No.ro www.bis. 2005-2012 „60 Years of Bretton Woods – The Governance of the International Financial System – Looking Ahead”.