EMIL CIORAN - cealaltă viaţă

A fost unul dintre marile spirite ale secolului XX. Imposibil de clasat, a reuşit să distileze, întrun stil impecabil, o nefericire care l-a însoţit o viaţă. "Sceptic", "nihilist", "depresiv", "profet al nimicului" - biografii s-au întrecut să-i pună etichete. Textul de mai jos e însă despre altcineva. E despre Cioran cel născut în Mărginimea Sibiului şi strămutat la Paris, omul de toate zilele, cu şarmul, apucăturile şi slăbiciunile lui. Copilărie furată "Timp de zece ani am hoinărit de dimineaţă până seara, într-un fel de paradis. Când a trebuit să-l părăsesc şi să plec la liceu, în şaretă am avut o criză de disperare, de care-mi mai amintesc şi astăzi", scrie în 1987. E prima mare ruptură a vieţii lui. Lasă în urmă uliţa copilăriei, umbrită de nuci, şi Coasta Boacii, păşunea din Răşinari pe care o transformase în loc de joacă. Îi lasă în urmă şi pe părinţi, o familie înstărită, dintre cele mai bine văzute în sat, despre care însă e convins că fusese atinsă de ghinion. Nimic nu îi mai poate lecui rana ieşirii din copilărie. Are s-o mărturisească dramatic, la 75 de ani: "Cred, astăzi, că ar fi fost mult mai bine pentru mine dacă aş fi rămas ajutor de cioban, în micul sat din care provin. Aş fi înţeles esenţialul la fel de bine ca şi acum". Îşi începe cursurile de liceu la Sibiu şi locuieşte în gazdă la o familie de nemţi. De la ei învaţă limba germană şi îi citeşte în original pe Kant, Schopenhauer şi Nietzsche. Citeşte ca să scape de alte responsabilităţi nedorite. Citeşte şi ca să umple nopţile lungi şi chinuitoare de insomnie. La 17 ani, "deştept de crapă", cum o spune Petre Ţuţea, e deja student la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, unde îi are ca profesori pe Nae Ionescu şi Tudor Vianu. Îi înrudeşte nu doar fascinaţia pentru cultură, ci şi o eleganţă rafinată, pe care Cioran o va abandona mai târziu: pantofi negri, perfect lustruiţi, şi haină albastră, din care nu lipseşte niciodată batista. După o licenţă obţinută magna cum laude, se înscrie la doctorat, cu un singur gând: să obţină o bursă spre Franţa. Abia în 1937, când are deja trei cărţi publicate în România, primeşte mult râvnita bursă la Sorbona. Doctoratul însă nu îl mai scrie niciodată. După o scurtă revenire în ţară, îndrăgostit de Franţa, pe care o străbate-n lung şi-n lat pe bicicletă, decide să nu se mai întoarcă. Stăpâna florilor Pe Simone Boué o cunoaşte în 1942, la o cantină studenţească. Mai tânără cu mult decât el, timidă, retrasă şi foarte binevoitoare, îi va deveni parteneră de viaţă până la moarte. De căsătorit, nu se căsătoresc. Cioran refuză să-şi schimbe cetăţenia română, iar ei îi e greu să-l prezinte părinţilor, care şi-ar fi dorit pentru ea ceva mai bun. Cioran? Un tânăr dintr-o ţară îndepărtată, pe care comunismul tocmai pune gheara, care trăieşte din generozitatea prietenilor mai înstăriţi şi din ajutorul părinţilor, jurându-şi că nu va lucra "nici măcar cinci minute". Care, mai mult, hotărăşte să nu scrie niciodată nimic împotriva inimii lui, deci taie de pe lista meseriilor posibile profesoratul şi jurnalismul. La 31 de ani, se hrăneşte încă la cantina studenţească.

1

a întrebat-o cândva un ziarist pe Simone Boué. cum şi-o aminteşte Eleonora. Schimbă până atunci. a răspuns ea. îi oferă lui Cioran. pentru a găti la aburi mâncăruri de regim. cu o panoramă splendidă. "Singurul lucru cu care mă mândresc este faptul că am înţeles de foarte tânăr că nu trebuie să dai viaţă. Graţie 2 . Când într-o zi face o tartă şi varsă siropul pe una din ele. Părinţii sunt nişte asasini". În fiecare zi. Trăită departe de ochii lumii. un loc primitor. Insistă şi ca ea săşi dea examenul d'aggrégation. Cea care ştie să facă dintr-o hrubă minusculă. cultura impresionantă şi luciditatea care îl ţine veşnic en garde o seduc. pentru care plătesc lunar sume modice. apoi la piaţă şi. Ea e cea care. Simone? "O franţuzoaică înaltă. O prezintă simplu: "Simone. Oroarea mea de căsătorie de acolo vine. la rândul ei. orice femeie însărcinată îi provoacă o jenă de-a dreptul organică. Şi tot el o ajută să scape de repartiţia ca profesoară de engleză din îndepărtata Alsacie. de când o vede prima oară. îmbrăcată invariabil într-o bluză şi-o fustă. Încă de pe atunci. aşa cum nenumăratele suferinţe ale lui Cioran i-o cer. la un liceu din Paris. Viaţa într-o mansardă cu flori În balconul mansardei din Paris Şi totuşi. aleargă la liceu. mai bine de cinci decenii. până la sfârşit. unde jazzmanii şi scriitorii îşi dau mâna şi unde whiskey-ul e mereu gratuit. îi spune ironic: "Acum îmi datorezi. într-un moment de slăbiciune. într-un firesc care azi ne poate mira. e anunţat că l-a trecut. relaţia lor rămâne. Libertatea lui. Îi înlesneşte mutarea de la căminul studenţesc într-o cameră de hotel. diferenţa dintre salariul de suplinitoare şi cel de profesoară cu grade". fără sare. pentru un post mai comod. într-un final. mai târziu. din care florile proaspete nu lipsesc niciodată. pe care. chiar sub acoperiş. iluzia unei vieţi normale. vrea să-l abandoneze. Simone e însă stăpâna casei şi a florilor. cu optimismul şi zâmbetul ei. la 49 de ani. dar întotdeauna cu un aer deosebit". Dar cine e. alături de Simone Câteva ţigări rulate de mână şi câteva costume la mâna a doua îi sunt de ajuns să frecventeze onorabil salonul parizian al doamnei Tezenas. din nou acasă. cumnata lui Cioran. izbucneşte cu singurele cuvinte pe care le ştie în româneşte "Pisa mi-sii!". prietena mea". Este o crimă să transmiţi propriile tale defecte unei progenituri şi să o obligi să treacă prin aceleaşi încercări ca şi tine. era frumos ca un rus!". Băiatul de popă din Răşinari trebuie să fi moştenit ceva din pudoarea părinţilor săi. la sfârşitul fiecărei luni. "Era frumos?". cu păr blond şi şuviţe albe. Despre ea Cioran nu vorbeşte şi nu scrie niciodată. "Oh. Când.Acasă. Cioran simte că e timpul să se aşeze definitiv undeva. situată la etajul şapte. mai multe camere de hotel. se trezeşte de dimineaţă. la fel de discretă ca întreaga lor existenţă. Avea o adevărată manie pentru feţele de masă. să zămisleşti. alături de Simone. Înainte de toate. Cioran face totul ca ea să-i rămână aproape. Abia foarte târziu.

unde. în ie românească. într-un interviu . la Dieppe Vara. nu o dată. Cioran dă însă peste o ocazie. sora Virginia. Un pat scurt. Pe malul mării. Pe bicicletă. La el în cameră nu intra nici menajera". iar camera se inundă de lumină.unei admiratoare care tocmai îl citise. e nevoie să te apleci. o lucarnă prin care trec leneş norii Parisului. dat pe spate. se râde cu poftă şi se deschid sticle cu vin. Avea" . locuiesc la familii în sat sau în apartamentul somptuos al unui prieten cu bani. Familia Cioran. Slab. "În 50 de ani. într-o seară. Elvira În stânga. în dreapta. tatăl Emilian. cu părul jumătate alb.telefonul sună din jumătate în jumătate de oră". Emil şi mama sa. Acolo. ca să nu dai cu capul de pragul de sus al uşii. Cioran citeşte şi nu păstrează nimic. De la stânga la dreapta: fratele Aurel. pare modelul unui pictor impresionist. Sunt pe Rue de l'Odéon 21. Constantin Noica. "Când e frumos afară. Gabriel Liiceanu şi alţii. ţesută chiar de mama lui. nu cred că am intrat decât de câteva ori în biroul lui. E ceva în fostul sat de pescari. iar de locuit. camera lui Cioran. cum îl va numi ironic. în timp ce-l traduce pe Mallarmé. E "cel mai mare succes literar". Le calcă pragul scriitori francezi şi români. se mănâncă şarlote cu căpşuni şi se comentează discursurile lui de Gaulle. Cioran e pe fotoliul lui de răchită de lângă fereastră. Ferestrele lor mici se deschid peste acoperişurile arondismentului 6. sub acoperişul povârnit. care îi stârneşte melancolia şi furia. La Simone şi Cioran e bine şi pentru că ştiu să fie gazde primitoare. un port normand. cât am locuit împreună. Înghesuite între rafturi şi masa de lucru stau teancuri de cărţi care aşteaptă să fie date sau trimise în ţară. Samuel Beckett. Ajung uşor. Trei cămăruţe de bone. subiect de ceartă între cei doi. Simone."o dezordine organizată. Simone şi Cioran se retrag la Dieppe. acoperit de-o scoarţă. se ţine bine. veselă. decide să renunţe definitiv la limba română. traducători şi editori: Eugen Ionescu. la doi paşi de Jardin de Luxembourg. Dezordinea de pe masă e uluitoare şi e. cu părul grizonat. odaia ordonată şi simplă a Simonei. când oraşul plin de turişti devine insuportabil. Cioran e un obişnuit al locului. la Oceanul Atlantic. aproape cât un pat de copil. cu trenul. fixate la o chirie rămasă în urmă din 1948. La ei se ascultă Bach sau Amália Rodrigues.notează Sanda Stolojan în jurnalul ei . la Nisa 3 . La ei . jumătate roşcat.mărturiseşte Simone. Henri Michaux. Sanda Stolojan. Iar sus. marcat de bombardamentele războiului. Deasupra lor nu mai e decât cerul. balconul e plin de flori.

se întâmplă la fel când un prieten. A mă răzbuna contra lumii. constată însă că antena nu captează. în Jardin de Luxembourg "Friedgard. Între cei doi dialogul se ţese cu înfrigurare. în pod. o căscioară la Dieppe. povesteşte Simone. Bunăoară. e divorţată.000 de franci. Poartă la el un portofel gol. Mai târziu. Scrie despre "inconvenientul de a te fi născut". Singura încăpere e însă foarte mică şi Cioran hotărăşte să-şi amenajeze pentru el un loc. trădată. eraţi prea în vârstă când a fost scrisă această carte pentru sugari deziluzionaţi". O invită să-l viziteze la Paris. într-o germană fără cusur. de care Cioran are toate motivele să se îndrăgostească. angoase şi melancolii. Cioran îi răspunde repede. "S-a terminat totul cu explozia televizorului şi Cioran în mână cu un cuţit. fusese de două ori jefuit. Dacă mă luam de vreo chestie pe care tocmai o bătuse în cuie. sub care se ascunde. topind sub lumina lunii forfota de peste zi. îl apuca o criză de nervi". iar banii îi ţine în buzunare pitite. Cioran trăieşte doar pentru el. Şi nici măcar nu puteam protesta. întors acasă. oricând doreşte. catalogată drept cel mai mare eşec. Aflase cine e. care te lasă cu respiraţia tăiată. Epuizat de efort. se decide să-l agaţe în perete. mândru că e cea mai lucidă fiinţă din univers. Încă înainte să o cunoască. cu 50. Glorifică sinuciderea. se apleacă asupra veşnicului caiet studenţesc. Într-o zi. Scrie şi despre ruşinea de a fi român. "Îi plăcea să meşterească". Din direcţia opusă. E dedicaţia pe care Cioran o scrie. într-o altă noapte de vară. cu totul aparte. de care însă nu se simte în stare. Chinuit de insomnii. De acolo îi trimite o primă scrisoare în care îşi mărturiseşte admiraţia pentru formulările lui paradoxale. fiindcă nu e singur şi crede că e spionat de un detectiv privat.În 1976. În Rue de l'Odéon. "Faptul că eu exist dovedeşte că lumea nu are sens". "şi trebuie să mărturisesc că ceea ce făcea era temeinic şi rezistent. contra mea". urlând de furie". podeaua e atât de fragilă. îi scrie într-o epistolă "Vă simt ca pe sora mea întru spirit şi sunt încredinţat că ne este 4 . se plimbă pe sub castanii ce-mprejmuiesc grădina publică. Iubire târzie Cu Friedgard. femeii care îi va da ultimii ani ai vieţii peste cap! O fiinţă fragilă. Se ceartă cu Dumnezeu şi cu sfinţii. se reîntâlnesc iar Mitterand îi întinde mâna. dar întotdeauna îngrozitor de urât. cu vedere spre castel. o mare iubire. Simone reuşeşte să cumpere. îi oferă unul prea voluminos. pe 26 iunie 1981. Mitterand scoate impermeabilul şi-i acoperă chipul doamnei care îl însoţeşte. are un fiu şi tocmai pregăteşte un doctorat în filosofie. impresionat de faptul că Cioran nu are televizor. Desfigura cu totul camera. La cei 35 de ani ai ei. a scrie înseamnă a mă răzbuna. Se teme de hoţi. Noaptea e şi momentul când. Într-o noapte. îl vede uneori venind pe François Mitterand. la Köln. cu propria lui existenţă. "Pentru mine. jumătate din vârsta lui de atunci. Pe culmile disperării Când noaptea se lasă peste oraş. încât Cioran trăieşte cu angoasa permanentă că televizorul va ateriza la vecini.

"Cred că se îndrăgostise de mine. se plimbă mult pe aleile din Jardin de Luxembourg. fiecare cu ce era în măsură să-i dăruiască celuilalt". "Numea asta gelozie balcanică. Dragostea îl ia pe nepregătite. "M-am simţit". ştiţi doar. Suferă de boala Alzheimer. într-o anxiété continuă cu privire la nestatornicia dvs. Altădată lucid. Cioran cade pradă reveriilor. La Paris. Ca pe un copil. am făcut o plimbare inutilă. o pornire extrem de originară. de care suferise toată viaţa. «Ça ne sert a rien» («Nu serveşte la nimic»). mărturiseşte Friedgard..) Cioran şi-a dorit imens această iubire. în mintea mea s-au derulat scenele cele mai intime. Am înţeles dependenţa mea senzuală de dumneavoastră. fiindcă legătura noastră nu era doar spirituală. a trebuit să mă scol. Ceva se rupe în el. e imposibilă". cu o asemenea precizie. "Nu ştiu dacă Cioran s-a simţit mai tânăr". (. Cioran. N-am putut să mă zvârcolesc în pat ca un vierme. care stăpânea cu mintea lui lucidă durerea întregului univers. Uneori îndărătnic: nu vrea. "Dacă ar fi fost după el.. m-am îndrăgostit la început de aforismele lui. am vrut chiar să intru întro biserică. pentru că a înţeles că ea. m-aţi vindecat de plictiseală! Vremea care a trecut de la apariţia dvs. îi scrie el. îşi pierde cumpătul şi luciditatea. Curând. Cioran cade pradă tulburărilor de memorie. se reîntâlnesc la Köln. de neprevăzută. începe să uite drumul spre casă. de cărţile pe care le scrisese". care-i întunecă mintea. dar nu reuşeşte să-l facă şi fericit. Mă aflu. că vă sunt recunoscător pentru toate bucuriile şi loviturile legate de numele dvs. (. "Dragă Friedgard". încât a trebuit să mă scol. suferinţele i se înmulţesc şi devin acute.) Mai bine de o oră.comună o dimensiune nocturnă. de o subtilitate îngrozitoare". a fost atât de plină. La 70 de ani. abia după ce v-am mărturisit la telefon că aş vrea să-mi îngrop capul pentru totdeauna sub fusta dumneavoastră. Iubire la 70 de ani: Cioran şi Friedgard. un cafard cumplit.. ca să nu-mi pierd minţile. Îşi rupe piciorul şi trebuie să se supună unei intervenţii chirurgicale. ar fi trebuit să-l aştept într-o cameră de sub cerul Parisului. Îl duc deci la şcoală. În faţa frumuseţii şi a tinereţii. în Rue Broca. Mai bine iadul cu dvs. Simone îl internează la o clinică foarte bună. Cerul era nefiresc de albastru. în toată claritatea ei. se accentuează. Ulcerul duodenal. "Eram foarte tulburaţi. În ce mă priveşte. Călătoria în Germania e o adevărată "aventură în cosmos". devine gelos. de fapt. Ieri mi-am accentuat lehamitea. chinuitor. spune Friedgard. "În fapt. Pasiunea îl devorează lent. adânc înrădăcinată în conceptul de melancolie". Diagnosticul e neiertător. dar nu mă pot consacra liniştii. "dar ştiu sigur că felul în care a decurs relaţia noastră l-a întristat profund. Cioran renunţă definitiv la scris. să mă farmece cu discursul lui. ca să vă trimit o listă a păcatelor mele. pe străzile Parisului În aşteptarea ei. O moarte ca oricare alta În 1987. îl salvează doar temporar de vidul apăsător al fiecărei zile. "e dimineaţă devreme. Visa să stăm împreună până şi în sicriu. la vârsta la care îşi credea încheiate socotelile cu viaţa. Nu mai ieşise din capitala Franţei de aproape un deceniu. în care accesul le e facilitat chiar de François Mitterand. După Paris. În doar câţiva ani. Când România îşi deschide în sfârşit porţile. decide să nu o mai prezinte pe Friedgard nimănui. izvorâtă din rădăcinile fiinţei lui". Ce mortale pot fi anumite lucruri!" Ca orice îndrăgostit. "ca o regină încoronată". În 1994. deoarece astfel ar fi putut să-mi vorbească la nesfârşit. "La clinica lui Cioran se face o şcoală pentru bolnavi. Sunteţi blestemul meu indispensabil". ci şi trupească. decât binecuvântarea de unul singur. cum o mărturiseşte dramatic. i-a 5 . Friedgard îl face să se simtă viu. avea să dezvăluie ea mulţi ani mai târziu. de substanţială. unde Cioran pleacă dintr-un impuls. iar relaţia noastră nu putea să existe decât dacă participam deopotrivă la ea.. eliberată de sub dictatură.

dimineaţa. într-una din zilele lucide. Simone Boué . şi îl găsesc infirmierele ascuns în dulapul lui. e plin de escare. Face o infecţie pulmonară şi e hrănit prin perfuzie. Într-un fel. Există însă în mine o dimensiune religioasă de nedefinit. în anul 2005. după trei nopţi nedormite la spital. plecase acasă să doarmă puţin. Fotografii din arhiva familiei Cioran Acest material nu ar fi putut fi realizat fără întrevederea pe care d-na Eleonora Cioran mi-a acordato. ca pe orice alt muritor. Moartea. Ultimele zile de spital. Cioran aleargă prin spital. cu mintea încă limpede. scrie Monica Lovinescu în jurnalul ei. ce făceam?". dincolo de orice credinţă". După o vreme. îl ia pe neaşteptate.Viaţa mea cu Cioran 6 . Şi totuşi. doar piele şi os. o roagă pe Simone să-i suprime viaţa. scrie aceeaşi Monica Lovinescu. Cioran declară "Sunt ateu. Nu-şi mai recunoaşte nici prima carte. pe care şi-o dorise şi o aşteptase ca pe marea salvare. fără aportul jurnalelor şi biografiilor în care Emil Cioran a fost menţionat. şi se instalează în paturile altor oameni. atras de câte-un televizor dintr-un salon. Sau dispare. Tocmai când Simone. Fotografia a fost realizată de celebrul fotograf Richard Avedon Cioran moare pe 20 iunie 1995.spus într-o zi Simonei". căreia îi dedicase cărţi şi nopţi de insomnie. banal. Îi joacă o festă. Nu cred în Dumnezeu şi nici nu mă rog. fără interviurile eveniment realizate de Norbert Dodille. luându-l dintre noi simplu. Prietenii sunt îndureraţi. O priveşte lung şi întreabă "Şi înainte de asta. în exclusivitate. Torturat de suferinţe. de Octavian Buda/ Valentin Protopopescu şi de Gabriel Liiceanu. În ultimul interviu acordat. doar moartea îl mai poate reda pe Cioran propriei sale staturi". Trupul. Creierul nu mai comandă reflexele înghiţitului. nu mai poate mânca. "Să se încheie cât mai repede acest calvar degradant. proaspăt retipărită în ţară. Nu mai recunoaşte pe nimeni dintre cei care îl vizitează. pur şi simplu. cere prin testament înmormântare religioasă.

Prezenţă excesiv de rezervată. în 1996. Cioran a venit cu bicicleta şi am făcut turul Alsaciei. O relaţie timidă şi discretă. care le-a scăpat. stări şi întâmplări. profesorul universitar Norbert Dodille. . cu care a împărţit aceeaşi mansardă mai bine de 50 de ani. mulţumită unor intervenţii. a venit lângă mine şi m-a abordat. Între timp. Simone Boué s-a stins din viaţă un an mai târziu. găseşti scris "noapte atroce" sau "dureri îngrozitoare". la Paris. doar două sau trei. Am ajuns deci în capitală în 1940. cel de faţă fiind "smuls" la rugăminţile şi presiunile insistente ale lui Marie France Ionesco. Am descoperit în ele un alt Cioran. caietele personale. Ce conţin ele? Sunt un fel de jurnal? . Poate şi din cauza vârstei. . avea 31 de ani. pe care scria "à detruire" ("de distrus"). apoi la Versailles şi.Aţi vorbit recent despre faptul că i-aţi găsit. fiica dramaturgului Eugen Ionescu. pe care nu-l ştiam. Dar trebuia să completăm un cupon înainte de a ajunge la casă. Simone Boué a refuzat să-şi facă un titlu de glorie din asocierea numelui său cu al lui Emil Cioran. era în vremea aceea director al Institutului Francez de la Bucureşti. cine sunteţi şi cine eraţi înainte să-l cunoaşteţi pe Cioran? Ştiu că v-aţi născut în Vendée şi aţi făcut studii de engleză. Îmi amintesc perfect. decenii la rând. întrebându-mă în ce zi suntem. să locuieşti cu un bărbat. Cioran nu s-a aşezat la coadă. unde ne-am mutat împreună. ca să am o adresă separată în ochii părinţilor mei. într-un final.Era foarte diferit de toţi ceilalţi. în plin război.Nu chiar imediat. s-a terminat războiul şi am primit un post de profesoară de engleză tocmai la Mulhouse. la un an de la dispariţia lui Emil Cioran. printre rânduri. . Era 18 noiembrie 1942. Autorul interviului. După un an. Sunt notaţii de gânduri. cu data şi numele. Stăteam la coadă să-mi iau mâncare. fără dată.La ce vă referiţi? 7 . nu era atât de uşor. Interviul de mai jos a fost realizat la Paris. Acolo am petrecut şi primul Paşte împreună. ca să-mi pregătesc examenul de titularizare. am primit post la Orléans. Pe vremuri.Şi de atunci aţi locuit împreună? . . şi m-am instalat la un cămin studenţesc pe boul. făcând ordine.A fost partenera de viaţă a marelui nostru gânditor. Avea şi o cantină. Dar am fost nevoită să mai închiriez încă o cameră alăturată. necăsătorită. .Mi-am început studiile la Universitatea din Poitiers şi apoi am obţinut o bursă la Paris. fiindcă era ziua mea.Erau nişte caiete puse deoparte. Saint-Michel. Cioran şi-a pus în mişcare toate cunoştinţele şi. şi celor mai avizaţi biografi. Uneori. „Frumos ca un rus” .Vă mai amintiţi ce impresie v-a făcut? .Simone Boué. deschisă pentru toţi studenţii. Acolo l-am cunoscut pe Cioran. A oferit extrem de puţine interviuri.

îi eraţi indispensabilă. . Am mutat o mobilă în faţa unei uşi. Deşi.Cioran era foarte discret cu viaţa lui privată. au venit să mă viziteze. asta n-ar fi acceptat-o.. Nu l-ar fi interesat.Ce le-aş fi putut spune? Că sunt cu cineva. nu-i vorbeam niciodată de ce am făcut la liceu. . E foarte dureros pentru mine să citesc aşa ceva. Revine constant sentimentul eşecului existenţial. citind. La masa de scris . Scriitoarea Jeannine Worms l-a primit ani de zile în vizită. În viaţa de zi cu zi. desigur.Nu vă deranjează că nu vorbeşte nicăieri de dvs. . A şi zis-o cândva: "Dacă sunt sinistre cărţile mele.Vorbeşte numai şi numai de el. nu! Nu văd lucrurile aşa. fără bani. cu umor.Să fii independent şi în acelaşi timp să ai un cămin călduţ: visul oricărui bărbat. e pentru că nu scriu decât atunci când îmi vine să-mi trag un glonţ în cap". fără nimic? Oricât de deschişi la minte ar fi fost ai mei. .Nu. . Dar nu scria decât atunci când era trist. Şi aş spune că nui scăpau bucuriile şi frumuseţea lumii.N-a vorbit niciodată de mine.De ce? . nu? .Cei foarte apropiaţi mă cunoşteau. Ce şansă a avut cu dvs.Nu cred. A trebuit s-o mint pe mama că mi-am găsit un coleg de apartament. Cioran nu vorbea niciodată de mine. în accesele lui de disperare. După ce ne-am mutat amândoi pe rue de l'Odeon. Şi sunt convinsă că nici el nu le vedea aşa.Vorbeşte şi de dvs.Oh. trăiam vieţi paralele.. mi-am amintit că cele mai multe întâmplări le trăiserăm amândoi.? .. să-mi dau seama că a fost atât de adânc locuit de nefericire. S-ar fi descurcat la fel şi fără mine. . Cioran nu era deloc o fiinţă sinistră.! . eram foarte sălbatică şi timidă. Mi-ar fi prea greu să vă 8 . Pe atunci. fără profesie. ca să aibă impresia că locuim în camere separate. De mine niciun cuvânt. apatrid. . De altfel.Ce scrie e de o tristeţe sfâşietoare. Când mă întorceam acasă. eram obsedată să nu mă culc prea târziu.Şi totuşi. Eu eram profesoară. doar mă uluieşte. În plus. în aceste caiete? .Dar când îşi primea prietenii eraţi acasă. Era un om vesel. pentru că aveam cursuri grele a doua zi. Şi nici eu sub nicio formă naş fi vrut să le vorbesc de el alor mei. absolut independent de mine. Prin anii '50 Cioran ieşea mult. totdeauna noaptea. . fără măcar să bănuiască faptul că exist.

în mare. în vacanţă. Dar cu timpul. le împaci pe toate. n-a zburat nici măcar o dată în viaţă. Deşi.Am fost în Spania (pentru care avea o mare pasiune). Uneori. . Îi era teamă de avion. m-a întrebat verde-n faţă. Şi el trebuia să suporte chestii.Era un om dificil? Emil şi Simone . Şi i-am zis: "Dar şi el mă suportă pe mine". Descoperiserăm drumurile de pe marginea canalelor. scoteam absolut tot din priză. umpleam acolo frigiderul.Un copil cu Cioran? Am avut timp de două săptămâni o pisică. . reveneam la Paris şi trebuia să facem iar cumpărături.Plecaţi în vacanţe? . Adevărul e că Cioran era pur şi simplu imprevizibil. Nu te plictiseai niciodată cu el. Trebuia să am grijă de amândoi. hotăram să plecăm la Dieppe. În America a fost invitat de foarte multe ori.Şi cum îi suportaţi toate capriciile astea? . . Aruncam tot ce era în frigider. Ajungeam la Dieppe.Ieşeaţi şi peste graniţe? . în mişcarea pasului. aveau un farmec teribil. dată în grijă de o prietenă italiancă. Plimbările lungi îi plăceau peste măsură. . Atunci am înţeles că semăna el însuşi cu una.Cu trenul mergea totuşi. nu? 9 . şi nici nu ne instalam bine.Plecam cu bicicleta sau pe jos. "Cum îl puteţi suporta pe Cioran?". Am plecat cu un sentiment de culpabilitate. În 1951. Cioran se înţelegea extraordinar cu ea. Nu voia să mă lase să plec. . M-a condus la aeroport. cu mine se convieţuia mai uşor. puneam şi cortul. . cu siguranţă. plecăm". cu câte un rucsac în spate. aşa că n-am cedat. Eu aş mai fi oprit la câte-o gazdă. De pildă. De cele mai multe ori am făcut turul lor pe biciclete. Dar era o şansă extraordinară pentru mine. dar el era foarte "spartan". că spunea: "Gata. dacă vrei să trăieşti cu celălalt.explic ce fel de relaţie am avut. goleam frigiderul. Înainte de a pleca. Să plece cu bicicleta sau să meargă pe jos însemna să golească conştiinţa.Nu v-aţi dorit niciodată un copil cu el? .Am avut nenumărate accese de revoltă. era palid şi m-a privit tot timpul cu reproş. Ajungi la un modus vivendi. Dar era imposibil să faci vreun plan. Când am rămas o clipă singuri. Erau la fel de capricioşi şi imprevizibili. dar şi în Italia şi Anglia. dar a refuzat să meargă. Am făcut zeci de kilometri aşa. să nu mai existe decât în peisaj. am primit eu o bursă Fullbright. făceam alte cumpărături.Îmi amintesc prima vizită a lui Constantin Noica.

Paris. îşi povesteşte vizitele la editura Gallimard. dar mai târziu. Succesul a venit foarte târziu. dar odată ce se trezea în tren.Scria în română. Nu accepta să apară la televizor şi pentru că nu voia să fie recunoscut pe stradă. În caietele sale. Traducere şi adaptare (Versiunea integrală poate fi citită în volumul Lectures de Cioran.Avea ideea fixă că mai bine să fii necunoscut. în 1986. Dispreţuia gloria. Avea mereu câte ceva în urechi.. Se aşeza şi apoi schimba locul de două. . abia cu "Exerciţii de admiraţie". Şi cred că a murit fără să ştie că a fost recunoscut. Dacă era întrebat: "Sunteţi Cioran?". nimeni nu-l cunoştea. se simţea exact ca târfa cu care nu vrea să urce nimeni. Mă tulbură să-mi amintesc. când era foarte bolnav şi avea deja pierderi de memorie. În Franţa însă era un anonim.Şi totuşi. cineva l-a oprit pe stradă şi l-a întrebat dacă e Cioran.Da. L'Harmattan. trei ori. dar în acelaşi timp să refuzi interviuri şi premii? .În ce punct se afla cariera lui literară când l-aţi cunoscut? . Trebuia să-şi repete numele. 1997) 10 . Toată viaţa lui a fost un şir lung de umilinţe. decât celebru. urmau scene incredibile. răspundea "Nu!". El a răspuns: "Am fost!". Ştiam că în România era cineva. nu e ciudat să te simţi subestimat de contemporani. se temea de orice curent de aer. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful