P. 1
Arta Militara in Perioada Razboiului Rece

Arta Militara in Perioada Razboiului Rece

|Views: 8|Likes:
Military Art during the Cold War
Military Art during the Cold War

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: Raluca Maria Memelis on Jun 05, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/20/2014

pdf

text

original

Cuprins
1.Războiul rece sau lumea între o pace ratată şi un razboi nedeclarat (1945-1990)..3 1.1.Terminologie..................................................................................................... 3 1.2.Cadrul general. Perspectiva asupra războiului rece. Analiză descriptivă. Periodizare.............................................................................................................. 4 1.2.1.Primul război rece 1945- 1953..................................................................10 1.2.2. Către marginea prăpăstiei şi înapoi: 1953- 1969.....................................11 1. 2. 3. Destinderea 1969- 1979........................................................................12 1.2.4. Al doilea război rece 1979 - 1985. Evoluţia războiului rece în timpul lui Ronald Reagan................................................................................................... 12 2 . Componenta militară a Războiului Rece. Blocurile politico-militare.....................15 2.1. Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)........................................15 2.2. Organizaţia Tratatului de la Varşovia (OTV)...................................................18 3.Politica strategico-nucleară a Rusiei şi S.U.A. în timpul Războiului Rece...............20 3.1.Strategia nucleară sovietică în timpul Războiului Rece...................................20 3.2.Gândirea strategico-nucleară americană în timpul Războiului Rece..............23 3.3.Implozia URSS şi consecinţele asupra echilibrului mondial nuclear.................26 3.4.Noile direcţii în politica nucleară a Rusiei........................................................27 3.5.Concluzii.......................................................................................................... 29 4.Actiunile miltare din Coreea si Vietnam.................................................................30 4.1.Războiul din Coreea......................................................................................... 30 4.2. Razboiul din Vietnam...................................................................................... 32 5.Razboaiele Arabo-Israeliene.................................................................................. 35 5.1.Cauzele razboiului........................................................................................... 35 5.2.Desfasurarea razboiului................................................................................... 37 5.3.Incetarea focului si retaragerea......................................................................37 5.4.Consecintele razboiului................................................................................... 39 6.Razboiul Malvinelor (Falkland)............................................................................... 39 7.Interventia sovietică în Afganistan........................................................................43

8.Bibliografie............................................................................................................ 46

1. Războiul rece sau lumea între o pace ratată şi un razboi nedeclarat (19451990)
1.1. Terminologie
Atunci când un conflict între marile puteri se încheie, într-un grad mai mare ori mai mic printrun compromis, de regulă, el este urmat de o altă confruntare. Aşa s-a întâmplat şi la finele celui de-al doilea război mondial, despre care istoricul italian Calvocoressi spunea că a avut drept cea mai remarcabilă consecinţă a sa „războiul rece"1. Iată deci un termen nou apărut pentru a caracteriza o stare paradoxală a relaţiilor internaţionale din a doua jumătate a secolului XX, respectiv cei 45 de ani în care omenirea s-a aflat „între o pace ratată şi un război nedeclarat" 2, pentru a relua expresia folosită de profesorul Ioan Ciupercă. Paternitatea pentru folosirea termenului de război rece, imediat după încheierea conflictului mondial, revine jurnalistului şi publicistului american Walter Lippman (1889-1974). Absolvent al prestigioasei universităţi Harvard, autor a 26 de volume, recompensat cu două premii Pulitzer, Lippman a apelat la sintagma război rece încă din 1946. Ulterior, la 16 aprilie 1947, consilierul pe probleme financiare al preşedintelui Franklin D. Roosevelt, Bernard Mannes Baruch, caracteriza starea relaţiilor internaţionale, cu prilejul unui discurs rostit la Columbia, statul Carolina de Nord, drept război rece. Aşadar, nu este vorba despre un conflict propriu-zis, clasic, ci, mai degrabă, despre o expresie diplomatică şi strategică, dacă i-am da dreptate politologului francez Jean François Revel. Totodată, Thomas Parish în “Enciclopedia razboiului rece” , defineşte războiul rece ca fiind „termenul general pentru conflictul politic, ideologic, strategic şi militar de după 1945
1

Calvocoressi, Peter, Rupeţi rândurile! Al doilea război mondial si configurarea Europei postbelice,Editura Polirom, Iaşi, 2000.
2

Ciupercă, Ion, Totalitarismul, fenomen al secolului XX, Editura Conquest, Iaşi, 1995.

dintre aliaţii occidentali — conduşi de Statele Unite — pe de o parte, şi Uniunea Sovietică şi alte ţări comuniste, pe de altă parte.În realitate, însă, expresia are o istorie lungă deşi puţin cunoscută, datând din secolul al XIV-lea, când prinţul Juan Manuel, regentul Castiliei şi Leonului, a aplicat-o luptei dintre creştinii spanioli şi mauri. Prinţul voia să spună că, spre deosebire de războaiele „fierbinţi" sau declarate oficial, „războiul rece" începe fără o declaraţie de război şi se încheie fără un tratat de pace”3.

1.2. Cadrul general. Perspectiva asupra războiului rece. Analiză descriptivă. Periodizare.
Acest fenomen ciudat al secolului XX, în care un conflict începe fără o declaraţie de război şi se încheie fără semnarea unui tratat de pace, îşi are originea în ciudăţeniile celui de-al doilea război mondial. Războiul Rece (1947-1991) a fost o confruntare deschisă, nonmilitară (deşi a cauzat cursa înarmării) şi limitată, care s-a dezvoltat după Al Doilea Război Mondial între două grupuri de state care aveau ideologii şi sisteme politice diametral opuse. Într-un grup se aflau:
-

URSS şi aliaţii ei, cărora li se mai spunea şi Blocul oriental sau răsăritean, celălalt grup cuprindea SUA şi aliaţii lor, numiţi şi Blocul occidental sau apusean. NATO (North Atlantic Treaty Organization, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord) şi Pactul de la Varşovia. capitalism şi socialism. democraţiile liberale occidentale (aşa-numita "lume liberă," "societatea deschisă") şi regimurile comuniste totalitare (aşa-numita "societatea închisă").

-

La nivel militar-politic a fost o confruntare între: 3

La nivel economic, a fost o confruntare între:

La nivel ideologico-politic a fost o confruntare între

Thomas Parish, Enciclopedia razboiului rece, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2002.

2002. NSA. ca putere continentală (Asiria.Uniunea Sovietică. Ca toate structurile imperiale de putere.2003 . CIA. germane. operaţiunile militare de intensitate mică şi iminentul război pe scară mare. SUA. cu mijloace de luptă atomice. „Limitele umanului”4 (Goethe). propaganda. ca putere maritimă (Cartagina. etc. Din punct de vedere al mijloacelor utilizate. cele două Superputeri au încercat să evite confruntările războinice directe. Prin structurile lor ele au fost. Imperiul mongol şi a prestigiosului Bizanţ. franceze. Imanuel. dar şi cele britanice.Din punctul de vedere al serviciilor secrete. ajutorul selectiv. supraputerea care s-a confruntat cu SUA.tensiunile Nord-Sud şi distrugerea mediului înconjurător. Sparta). respectiv sunt variante de mari dimensiuni ale tipurilor istorice de Mari Puteri . italiene. antiamericani o numesc multipolară). cel britanic. etc. în timp ce SUA este moştenitoarea şi continuatoarea celui mai mare imperiu maritim din istorie. Sub presiunea ameninţării nucleare. însă chiar şi fără un al treilea război mondial. Ca o desăvârşire a evoluţiilor istorice. dar şi Securitate. ca şi cele ale puterii au devenit evidente: După sfârşitul celui de-al doilea război mondial umanitatea a trăit în umbra presantă a unui al treilea război mondial între cele două Superputeri mondiale (SUA -Uniunea Sovietică). şi până la colapsul Uniunii Sovietice din 1991. KGB. când s-a folosit pentru prima oară termenul. asasinatul. chiar dacă unii specialişti partizani şi. iar lumea care a rămas este dominată de o singură supraputere (condiţie descrisă de specialiştii în politică internaţională drept hegemonie globală a SUA într-o lume care este unipolară. Războiul Rece s-a încheiat o dată cu prăbuşirea regimurilor comuniste sovietice şi a URSS.) şi serviciile de poliţie politică ale regimurilor totalitare comuniste (în primul rînd. a fost o confruntare între: serviciile occidentale de "intelligence" (în primul rînd cele americane. STASI. Puterile Mondiale au reprezentat şi structuri de 4 Geiss. Istoria lumii din preistorie pana in anul 2000 . Războiul Rece a fost o luptă în care s-au utilizat presiunea economică. Uniunea Sovietică a fost din punct de vedere teritorial moştenitoarea parţială a celui mai mare imperiu continental al istoriei. în general.) "Războiul rece" a dominat politica externă a SUA şi a URSS încă din 1947. Atena. umanitatea este presată de alte două complexe generatoare de pericole . Veneţia). cele două Puteri Mondiale au atins un nou echilibru de forţe global. Editura ALL EDUCATIONAL. manevrele diplomatice.

rămânând singurele Puteri Mondiale şi angajându-se în Războiul rece. conceput ca „o competiţie a stemelor”7. Vorbind despre cursa declanşată între cele două superputeri. el se va manifesta ca o luptă pentru supremaţie între Uniunea Sovietică şi Statele Unite. şi a Finlandei. concretizată în câteva acţiuni semnificative. Uniunea Sovietică a fost exclusă din Liga Naţiunilor pe 14 decembrie. în primul rând. Letonia. trebuie să facem câteva observaţii. ministrul de externe al celui de-al Treilea Reich în prezenţa lui Iosif Vissarionovici Stalin. Originea războiului rece trebuie căutată încă de la victoria revoluţiei bolşevice şi apariţia statului sovietic şi de la divizarea marilor puteri pe criterii ideologice bine delimitate. Finlanda a rezistat până în martie 1940. De notat că. după 1945. 10 Războiul de iarnă (cunoscut şi ca Războiul sovieto-finlandez sau Războiul rusofinlandez) a izbucnit în momentul în care Uniunea Sovietică a atacat Finlanda pe 30 noiembrie 1939. luna următoare. în care regulile după care funcţionează democraţiile veritabile au fost brutal încălcate. în iunie 194011. S-a adăugat politica agresivă a Kremlinului în anii celui de-al doilea război mondial. Letonia şi Lituania.ordine rivale: „Pax Americana”5 contra „Pax Sovietica”6. 9 Pe 17 septembrie 1939. Avem aici în vedere pactul Ribbentrop-Molotov 8 şi protocolul adiţional secret din 23 august 1939. a Basarabiei şi a nordului Bucovinei. ministru de externe al Uniunii Sovietice şi Joachim von Ribbentrop. în plus. disputa americano-sovietică avea Europa în prim-plan. dar 5 6 Idem Idem 7 Idem 8 cunoscut şi ca Pactul Stalin-Hitler. la 30 noiembrie 193910. cei doi protagonişti se temeau unul de celălalt şi. Lituania au suferit regimul ocupaţiei străine. invadarea Poloniei. a fost un tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă. Anexarea statelor baltice Estonia. Ambele vor cunoaşte o creştere de putere după 1945. din partea Uniunii Sovietice. semnat la Moscova în ziua de 23 august 1939 de către Viaceslav Molotov. dar rezistenţa finlandeză a zădărnicit toate planurile sovieticilor. la 17 septembrie 9. Astfel. pe parcursul disputei au făcut şi calcule greşite. trei luni după izbucnirea celui de-al doilea război mondial. care împărţea Europa Răsăriteană între sferele de influenţă sovietică şi nazistă. Iosif Vissarionovici Stalin. 11 Ocuparea statelor baltice se referă la perioada în care Estonia. potrivit lui Calvocoressi. deşi aceştia din urmă îşi depăşeau inamicii în proporţie de 3 la 1. deşi sursele războiului rece au inclus şi elemente culturale şi ideologice. Sovieticii ocupau zonele convenite în anexa secretă a Pactului Molotov-Ribbentrop. . Armata Roşie sovietică a atacat regiunile răsăritene ale Poloniei în cooperare cu Germania. conducătorul statului sovietic. Drept consecinţă. când ţara a fost obligată să semneze un tratat de pace prin care ceda agresorului sovietic aproximativ 10% din teritoriul naţional şi cam 20% din capacităţile sale industriale. se aşteptase să cucerească întreaga ţară până la sfârşitul anului.

S. preciza: „Obiectivul nostru principal faţă de ţările satelite trebuie să fie reducerea treptată şi. rivalitatea dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică a fost utilizată pentru ocultarea şi rezolvarea unor grave probleme interne de care s-au lovit cele două state. Ulterior. Imediat după încheierea războiului în Europa. O caracteristică a confruntării. Franţa şi alte state vor contribui la lărgirea clubului nuclear. care a preocupat umanitatea. regimurile nestaliniste. deşi asistăm la o cursă a înarmărilor fără precedent. India. În acelaşi timp. agenţia T. în ţările satelite privind naţionalismul comunist şi utilizarea maximă a puterii noastre economice în vederea acestor schimbări. din 14 septembrie 1948 privind atitudinea politică a Washingtonului faţă de ţările din Europa de Est. China. Dar. satelite ale Kremlinului. Într-un articol publicat în Das Reich. el a fost utilizat mai întâi de ministrul nazist al propagandei Joseph Goebbles. chiar dacă ele sunt comuniste. 1995 14 Termenul de "cortină de fier" fusese folosit încă din 1819 cu sensul de "barieră impenetrabilă". Bucureşti. eliminarea totală a preponderenţei puterii sovietice în Răsăritul Europei. Fără îndoială însă că termenul a devenit clasic abia după discursul istoric rostit de 12 13 „Agenţia Telegrafică din Petrograd” (TASS. azi ITAR–TASS ) Gheorghe. sintagma a fost utilizată ocazional de către ministrul german al propagandei Joseph Goebbels şi contele Lutz Schwerin von Krosigk. la 12 mai. implicând creşterea exponenţială a riscului. Onişoru Istoria contemporană universală după 1945.A. Un raport al Consiliului Naţional de Securitate. Un atac masiv contra doctrinei socialiste. punând capăt exclusivităţii americane în acest domeniu. Noi trebuie să încurajăm neconformiştii din rândurile membrilor partidului comunist." 13 Un alt termen devenit clasic pentru războiul rece este.S. Winston Churchill îi telegrafia noului preşedinte american Truman pentru a comenta comportamentul sovieticilor în Germania. iar din 1920 a început să fie asociat cu limita vestică a sferei de influenţă a Uniunii Sovietice. În timpul celui de-al doilea război mondial. eventual. ”cortina de fier” 14. Marea Britanie. La 25 septembrie 1949.conflictele armate s-au desfăşurat în afara bătrânului continent. fără a recurge la război. a fost dimensiunea sa nucleară. Paradoxal. ca prim pas. ce a activat spectrul unei posibile catastrofe planetare.12 anunţa detonarea primei bombe atomice sovietice. . Editura Fundaţiei României de Mâine. apreciind că „a fost trasă o cortină de fier în faţa Aliaţilor”. acesta profeţea că dacă Germania va capitula se va lăsa imediat o cortină de fier. la 25 februarie 1945. subliniem să administraţia Statelor Unite era conştientă de faptul că victoria poate fi obţinută fără utilizarea directă a forţei împotriva Uniunii Sovietice.

Winston Churchill la Westminster College. fapt ce denotă gradul de nemulţumire a Kremlinului. şi toate. secretarul de stat James Bymes avea să anunţe acest lucru. cu proiectele de programe actuale sau actualizate pentru a pune în practică aceste măsuri. Continuarea măsurilor în curs. vorbind la Overseas Press Club. Pravda îl ataca pe Churchill. pe care o considera drept o ameninţare pe termen lung la adresa civilizaţiei occidentale. este modul de a împiedica războiul pentru totdeauna şi de a stabili în toate ţările. în Marea Adriatică. atît cît mai este timp. sub o formă sau alta. Ceea ce doreşte sînt roadele războiului şi-o expansiune nelimitată a puterii şi a doctrinei sale. Belgrad. 1998 . Serge şi Milza Pierre. Astfel."16 Bineînţeles. denunţa politica externă rusească. cu atât mai mult. luarea de poziţie a lui Churchill. deşi el nu mai conducea guvernul britanic la acea dată a stârnit replica violentă a lui Stalin. 1995 16 Berstein. premisele libertăţii şi ale democraţiei. Budapesta. statul Missouri. un excelent cunoscător al realităţilor sovietice. Onişoru Istoria contemporană universală după 1945. Documentul."15 Apoi adaugă următoarele: „Eu nu cred că Rusia doreşte războiul. şi sub efectul analizei pertinente a lui Kennan. distingând patru posibilităţi: a. cu cât. intrat în istorie drept telegrama cea lungă (8. dar şi strict controlate de Moscova. comparându-1 cu Adolf Hitler. până la Trieste. cît mai rapid posibil. o cortină de fier a căzut peste întregul continent. Editura Fundaţiei României de Mâine. Institutul European. 15 Gheorghe. Praga. Istoria Europei Vol. La începutul lui 1946. la 14 aprilie. în spatele ei se află capitalele vechilor state din centrul şi estul Europei: Varşovia. însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite la Moscova. un raport al Consiliului Naţional de Securitate trecea în revistă căile de acţiune împotriva comunismului. la 5 martie 1946: „De la Stettin din Marea Baltică. Se pare că. Partidele comuniste. din Fulton. factorii de decizie de la Casa Albă erau la curent cu toate abuzurile sovieticilor. Berlin. la 22 februarie George Kennan. V. Ceea ce mai trebuie să examinăm astăzi aici. s-au produs reorientarea şi radicalizarea politicii externe americane faţă de Moscova. au fost promovate partide conducătoare şi urmăresc peste tot să obţină un control absolut. confirmat şi de documentele de arhivă. Bucureşti şi Sofia. inexistente în aceste ţări din Răsăritul Europei. expedia la Washington o analiză în cinci capitole a concepţiilor şi acţiunilor Uniunii Sovietice. La 14 martie.000 de cuvinte). Bucureşti. Toate aceste faimoase capitale şi populaţia acestor ţări zac acum sub zona de influenţă sovietică. sunt nu numai sub influenţa sovietică. Încă de la 28 februarie 1946.

Elveţia. fenomen pe care el îl considera legat de problemele economice. Luxemburg. războiul: o consolidare mai rapidă a puterii politice. Portugalia. Era prevăzut un ajutor financiar distribuit prin intermediul Administraţiei Cooperării Economice. Hoffman. Irlanda. iniţial (începand cu 22 mai 1947). Danemarca. a fost primul plan de reconstrucţie conceput de Statele Unite ale Americii şi destinat aliaţilor europeni din al doilea război mondial. Franţa. Uniunea Sovietică. secretarul de stat George Marshall anunţă lansarea unui vast program de asistenţă economică destinat refacerii economiilor europene cu scopul de a stăvili extinderea comunismului. Suedia. În esenţă. Grecia. singurul moment de 17 Planul Marshall (en : The Marshall Plan). condusă de Paul G. cunoscut sub numele de Planul Marshall17. 18 Parte definitorie a răspunsului SUA la politica agresivă a Uniunii Sovietice după încheierea WWII. Olanda. secondată de sateliţii ei. constituirea NATO. sunt expresii ale acestei doctrine (strategii). planul fiind votat la l mai. . cu scopul de a atinge.b. prin ajutorul militar acordat Greciei şi Turciei. S-a materializat în alte importante iniţiative: Planul Marshall. preşedintele cerea un ajutor imediat de 400 milioane dolari pentru Grecia şi Turcia.. izolarea. Belgia. manevrele REFORGER etc. momentul marchează debutul doctrinei Truman 18. Italia. Aplicarea programului în Europa a avut efecte economice deosebite. o dată cu discursul rostit de Truman în faţa Congresului. democraţii şi opresorii. a altor organizaţii regionale şi a unor prteneriate strategice. se exprima prin ideea containment-ului . Pe 5 iunie 1947 într-un discurs rostit în Aula Universităţii Harvard. sistemul global de baze militare americane. Turcia şi Germania de Vest. Norvegia. Tocmai în vederea consolidării lumii libere. podul aerian către Berlin. Marea Britanic. Cele 13 miliarde de dolari erau distribuite către Austria. cunoscut oficial ca European Recovery Program (ERP). Totodată. S-a materializat. Concret. înregistrându-se creşteri între 15 şi 25% în statele care au beneficiat de prevederile sale. economice şi militare a lumii libere mai accelerată decât la punctul a. fiind dirijate în special pentru refacerea industriei şi agriculturii. c. Planul a devenit public la 12 martie 1947. Intervenţiile din Coreea si Vietnam.îndigiuirii (blocării) expansiunii comunismului. o stare tolerabilă de ordine între state. dacă e posibil. Statele Unite au iniţiat programul de reconstrucţie a Europei. bazată pe realitatea că lumea era împărţită în două tabere. a respins însă participarea la Planul Marshall. Islanda. d.

începută încă înainte de semnarea tratatului de la Paris. dar. Pentru a aminti doar câteva exemple. Altele erau datele problemei în Asia. un eveniment precum criza Berlinului avea să traseze limitele de demarcaţie dintre cele două blocuri în Europa. de scurtă durată însă. din motive didactice. Periodizarea războiului rece rămâne încă o temă de dezbatere pentru specialişti. după numai câteva luni. momentul fiind considerat pe drept cuvânt crucial. oferindu-1 doar Cehoslovacia. Philip O istorie a Statelor Unite. existând mai multe opinii. el elimina posibilitatea conflictelor militare pe bătrânul continent. o derulare spectaculoasă.suspans. Cursa atomică a cunoscut. Primul război rece 1945. Editura Artemis. deci între 1945 şi 1953. apelându-se la războiul clasic. forţele franceze fiind atacate la Tonkin de comuniştii viet-minh. cu precizarea că limitele lor sunt mobile şi că alte opţiuni pot fi luate în calcul.S.S. La 25 septembrie 1949. durează până la moartea lui Stalin. numită de unii cercetători ai primului război rece. agenţia T. la blocada Berlinului şi la războiul din Coreea19. între superputeri. Moscova anunţa o realizare similară.2. A fost o perioadă în care conflictul a izbucnit chiar dacă nu declarat. 2002 .1. Se ajunsese.A. în martie 1953. Vom apela totuşi. la o astfel de separare pe etape a celor 45 de ani. practic. 19 Jenkins. punând astfel capăt monopolului american. ne vom referi la primul război din Indochina. Primul război rece s-a încheiat o dată cu moartea lui Stalin. în paralel cu primele măsuri legate de aplicarea doctrinei Truman. de exemplu. în Coreea. În aceşti primi ani. 1. la 19 decembrie 1946. la rândul ei. Bucureşti. în acelaşi timp. în privinţa pasului următor. în situaţia ca ambele superputeri să fie capabile să declanşeze un conflict nuclear cu efecte catastrofale asupra planetei. numeroase dispute armate fiind consemnate pe mai multe continente. anunţa oficial că Uniunea Sovietică a detonat prima bombă atomică de producţie proprie. deşi americanii au reuşit primul experiment în Insulele Marshall la l noiembrie 1952. la 8 august 1953.1953 O primă etapă. bomba cu hidrogen. dublată de decizia luată de preşedintele american Dwight Eisenhower de a face pace în Coreea ( 1953) şi Vietman ( 1954).

de multe ori în contradicţie cu cursul aparent firesc. Evenimentele s-au succedat cu repeziciune. şi Moscova. care a durat între 1953 şi 1969. Au existat momente de relaxare precum „spiritul Genevei"20 sau cel de la Camp David. generate de negocierile din 1959. scop principal – contracararea extinderii influenţei sovietice în Orientul Apropiat. Congresul va adopta o declaraţie potrivit căreia Orientul Mijlociu reprezintă regiune de interes naţional de importanţă vitală pentru Statele Unite.2. ceea ce va rămâne în istorie drept doctrina Eisenhower21. S-a ajuns la incidente majore precum au fost cele din 1956 din Ungaria şi Egipt sau criza rachetelor cubaneze din 1962. fără învinşi şi învingători.Hruşciov s-a angajat să pună capăt divergenţelor privind Berlinul. Washingtonul şi-a consolidat poziţia în Orientul Mijlociu. forţă ce putea genera un cataclism nuclear.1969 Perioada de după moartea lui Stalin se prezintă sub forma unei etape complicate şi sinuoase. pe fondul dezangajării franceze şi britanice după Criza Suezului . Criza rachetelor a avut efecte deosebite pentru evoluţia raporturilor dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică. 20 o relaxare atât a tensiunilor internaţionale.1.C. cele două guverne au decis să deschidă o linie telefonică directă între Washington D. 21 (Ianuarie 1957) – Statele Unite vor folosi efectiv forţa militară (Represalii masive) împotriva oricărei agresiuni sau iminenţă a unei agresiuni împotriva sa ori împotriva statelor aliate sau prietene. astfel încât destinderea să fie asigurată printr-un dialog permanent între şefii celor două state. În această perioadă. Conştiente de forţa de distrugere pe care o puteau desfăşura. cât şi a celor interne în statele din blocul sovietic . după cum totul a alternat cu o politică sovietică riscantă ori cu una pe „marginea prăpastiei" a altor mari puteri.2. Către marginea prăpăstiei şi înapoi: 1953.

în decembrie 1979. Henry Diplomaţia. republicanul Ronald Reagan 25. 1969-1979.1. 2. fără a fi lipsit de momente tensionate. engleză: Mircea Ştefancu. Totul avea să se sfârşească o dată cu atacarea Afganistanului de către trupele sovietice.Vest. începe un deceniu în care au fost promovate cu precădere relaţii cordiale şi au fost înregistrate progrese simţitoare pe calea cooperării internaţionale. Noul preşedinte.1985. şi anume apelul la înţelegere şi rezolvarea diferendelor pe cale amiabilă23. 1. de conflicte a condus la deteriorarea continuă a raporturilor dintre cele două superputeri. Dacă promotorii destinderii au fost criticaţi mai ales pentru cinismul lor. era decis să schimbe complet această 22 ulterior. Venirea preşedintelui Richard Nixon la Casa Albă şi numirea lui Henry Kissinger 22 în fruntea Consiliului Securităţii Naţionale vor schimba optica americanilor asupra relaţiilor cu Uniunea Sovietică.2. Evoluţia războiului rece în timpul lui Ronald Reagan Abordarea democrată a războiului rece s-a dovedit un eşec complet. a consolidat teoria coexistenţei paşnice a celor două sisteme pe termen lung. Gafa politică a Uniunii Sovietice concretizată prin atacarea Afganistanului avea să conducă la al doilea război rece 1979-1985. După ce un număr major. Al doilea război rece 1979 . în schimb idealismul politicii externe a lui Carter24 a dus la o serioasă subestimare a capacităţilor Uniunii Sovietice şi Tratatului de la Varşovia. 24 al treizeci şi nouălea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (1977 . 3.1979 Acest drum sinuos a fost continuat de o etapă mai calmă. Destinderea 1969. Bucureşti. Ronald Reagan a devenit la 69 de ani cel mai bătrân şef al . respectiv un deceniu de destindere Est . Radu Paraschivescu. la 20 ianuarie 1981. Traducere din lb. Dacă John Kennedy a rămas cel mai tânăr preşedinte din istoria Statelor Unite. 1998. Astfel. laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2002 25 a prestat jurământul de preşedinte pe Colina Capitoliului din Washington.4.1981). la sfârşitul anilor '70 apărea un nou tip de mesaj. care. el va fi şi secretar de stat între 1973 şi 1977 23 Kissinger.

. înlocuind în războiul rece negocierea cu confruntarea efectivă şi întărind capacitatea militară a SUA. titlul dat de presă „Iniţiativei” este elocvent. Intenţionăm să păstrăm pacea – dar ne vom păstra şi libertatea. Andre Istoria războiului rece. Reagan a expus şi bazele ideologice ale politicii sale externe: URSS era „Imperiul Rău”26. reuşind printr-o politică fermă să redea încrederea americanilor. Punctul culminant al acestei evoluţii a fost atins în martie 1983.viziune. deceniul al 9-lea va rămâne drept „era Reagan". De altfel. Administraţia americană nu a ezitat să pună în practică această politică a confruntării. el va fi ales preşedinte la 4 noiembrie 1980. în statul Illinois. 26 27 Portes . au provocat mari temeri la Moscova. a observat că ei respectă doar forţa şi o utilizează permanent în relaţiile cu alte naţiuni. cunoscută (datorită concentrării asupra apărării spaţiale împotriva rachetelor intercontinentale sovietice) sub expresia de "Războiul stelelor". Ed. Editura Corint. 1992 28 Iniţiativa de apărare strategică SDI (en:Strategic Defense Initiative) în confruntarea cu Uniunea Sovietică. Acesta este motivul pentru care am decis să refacem apărarea noastră naţională. Din primul an al mandatului său bugetul apărării a crescut enorm. 2003. Totul părea desprins dintr-un scenariu ştiinţifico-fantastic. Scenariile războiului atomic elaborate de experţii occidentali. fost actor la Hollywood în filme de seria B. De altfel. culminând cu „Iniţiativa de Apărare Strategică” (Războiul Stelelor). după tentativa de a-1 asasina a unui tânăr de 25 de ani. Remarcabilă a fost recuperarea rapidă a preşedintelui. Churchill. ci şi dispuse să declanşeze un atac atomic. sursă a tuturor problemelor politice şi economice din lume. „Punctul de pornire trebuie să fie o recunoaştere a esenţei imperiului sovietic. a declarat Ronald Reagan. Fontaine. John Hinckley. în cursul negocierilor cu sovieticii. În 1982. în vârstă de 80 de ani. Născut în 1911. în acelaşi timp ele au pus capăt mişcării anti-nucleare pacifiste din Europa Occidentală. propunându-se protejarea Statelor Unite în faţa unui atac nuclear cu rachete prin executivului american. Jacques Istoria SUA dupa 1945. Bucureşti. convingând populaţia ţărilor NATO de necesitatea instalării de arsenale atomice în vederea prevenirii unei iminente agresiuni a „Imperiului Rău”. când Reagan a iniţiat Războiul Stelelor28 (care s-a dovedit un eşec). Militară. W. convingându-i pe liderii sovietici că Statele Unite erau nu doar pregătite. pentru întâia dată cheltuielile militare ale NATO le-au depăşit pe cele ale Tratatului de la Varşovia iar America a devenit principalul vânzător mondial de armament (ceea ce a permis o machiavellică rezolvare a crizei ostatecilor din Iran). într-un moment dificil al războiului rece.” 27 .

dincolo de răspunsul la întrebarea dacă reformarea Uniunii Sovietice a fost rezultatul voinţei lui Gorbaciov sau a fost impusă de însuşi sistemul aflat în pragul colapsului. concretizată în doctrina războiului stelelor impusă de preşedintele Ronald Reagan şi. care dintr-o eroare se abătuse de pe culoarul de zbor planificat. vol. coincizând cu venirea la putere în URSS a lui Mihail Gorbaciov (1985)31.principiu potrivit căruia Statele Unite vor recurge la forţa militară pentru a se opune influenţei sovietice în ţările Lumii a treia. aceasta însemna trimiterea de ajutor militar unor asemenea insurgenţi anticomunişti. 1998 30 reales preşedinte la 20 ianuarie 1984 31 născut pe 2 martie 1931. Reagan a avut un argument suplimentar după ce ruşii au doborât în septembrie 1983 un avion de pasageri sud-coreean. precum cei din Nicaragua . în practică. la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi la prăbuşirea Uniunii Sovietice. Bucureşti. vor contribui la încheierea conflictului. iniţiată la Kremlin după 1985. mai ales politica reformistă. Tensiunea a ajuns la maxim la sfârşitul anului. (1973 până în zilele noastre). unde se instalase un guvern revoluţionar de stânga şi au transformat această intervenţie într-o dovadă a supremaţiei şi hotărârii Statelor Unite de a nu permite nici o infiltrare sovietică.ridicarea unui scut în spaţiu. când un exerciţiu nuclear NATO l-a făcut pe preşedintele rus Kosâghin să se teamă de izbucnirea războiului atomic. În căutarea unei noi lumi. care îl desemna pe Gorbaciov ca omul anului. Încercările sale de reformă au dus la încheierea războiului rece. Această epocă de febrilitate militară şi retorică apocaliptică s-a încheiat odată cu al doilea mandat al lui Reagan30. de către noul secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990. Două luni mai târziu trupele SUA au invadat minuscula insulă caraibiană Granada. Criticat. 3. rămân meritele incontestabile ale liderului de la Kremlin în restabilirea păcii dintre Est şi Vest. perestroïka. La rândul său. Serge Istoria secolului XX. Coperta revistei Time din ianuarie 1988. programul a contribuit totuşi şi mai mult la atragerea Uniunii Sovietice într-o cursă extrem de costisitoare pe care economia acestei ţări o va suporta tot mai greu29. La 11 29 Milza. Fără îndoială. Mihail Sergheevici Gorbaciov. Au murit atunci toate cele 269 de persoane aflate la bord numai datorită faptului că sovieticii confundaseră avionul sud-corean cu un avion de spionaj. zborul KA 007. 32 Principiu enunţat ta începutul preşedinţiei lui Ronald Reagan. supranumită şi doctrina Reagan32. Pierre Berstein. a fost conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991. Linia dură a Washingtonului. acţiunea lor a fost calificată drept „crimă împotriva umanităţii”.

Răspunsul sovietic. şi Uniunea Europeană. Războiul rece. Blocurile politicomilitare. El a grăbit.1. Iar conturarea blocurilor militare a condus la acutizarea polarizării în planul relaţiilor internaţionale şi la stimularea cursei înarmărilor. Componenta militară a Războiului Rece. Venirea lui la putere va aduce şi încheierea războiului rece. a doua zi după decesul lui Cernenko. 2 . Blocurile militare constituite în a doua jumătate a secolului XX (NATO şi Tratatul de la Varşovia) au fost rezultatul mai multor factori: • • • Noua instrumentare a politicii americane de “îndiguire”. Reticenţele americane derivau din: . Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) Pilonul acestui organism internaţional este reprezentat de Statele Unite ale Americii.O. Pe de altă parte.A. neîndoielnic. Toţi actorii timpului trăiau sub teroarea unor posibile agresiuni. Uniunea Sovietică destrămându-se. marele perdant a fost Kremlinul.T. reabilitarea Germaniei şi a Japoniei. Iniţial. Ordinea mondială de după 1945 prezintă multe similitudini cu cea din perioada anterioară anului 1914: două alianţe rigide (atunci Tripla Alianţă sau Puterile Centrale şi Tripla Înţelegere sau Antanta) care lăsau puţin spaţiu de manevre diplomatice. Gorbaciov va deveni secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. guvernul american a manifestat rezerve faţă de cererile de ajutor militar ale aliaţilor europeni. prin durată şi amploare.martie 1985. Bonnul va fi primit în N. 2. iar niponii se vor afirma drept mare putere economică. Reacţiile aliaţilor. a produs efecte dintre cele mai diverse.

Însă evoluţiile politice din estul Europei (cu comunizarea rapidă a statelor din sfera de influenţă sovietică) şi. La 4 aprilie 1949. 1339 – 1352. a creării unui organism militar aliat. al egalităţii Acceptarea s-a făcut şi din dorinţa de a dubla capitalul financiar cu unul de încredere.• • Ar fi însemnat prima alianţă militară pe timp de pace din istoria Statele Unite. Tratatul Atlanticului de Nord33. pe de altă parte. dornice să fie situate pe acelaşi palier. p. 1941 – 1949. Franţa. conştienţi de slăbiciuni şi de faptul că războiul este lângă ei. Franţa. Canada. de decizie. Statele Unite erau angajate în mod oficial în Europa. Europa nu însemna însă foarte mult din punct de vedere militar fără participarea americană. Statele Unite au dorit să-şi înarmeze aliaţii. criza Berlinului (iunie 1948 – mai 1949) au propulsat ideea militarizării politicii de îngrădire. Un alt factor care a condus la realizarea alianţei a fost reprezentat de presiunea europenilor (W. deşi nu stabilea dimensiunea obligaţiilor / îndatoririlor şi nu includea obligaţia automată de întrajutorare. Norvegia. Motivaţiile acestei atitudini americane erau legate de dificultăţile economice pe care le cunoştea societatea sovietică şi de superioritatea atomică americană. • Creşterea masivă a eforturilor de apărare – cu implicaţiile financiare – periclita. Neîncrederea în posibilitatea unui atac militar sovietic (ci doar a unei agresiuni politice) împotriva Europei de Vest mai devreme de 10-15 ani. Belgia. de a asigura prosperitatea economică. succesul politicii de îngrădire concepută la moment ca o acţiune politicoeconomică. Government Printing Office. Churchill preconiza o uniune comună de apărare a Occidentului). În potenţialitatea unui conflict. în viziunea americană. mai ales. 1950. Olanda. 12 state (Statele Unite. semnat de Marea Britanie. . Basic documents. Italia. ci a oricărui agresor. Islanda. Olanda. C. cu aliaţi insignifianţi. Tratatul este considerat o piatră de hotar pentru gândirea strategică preventivă. Washington D. Marea Britanie. Belgia. Au existat mai multe încercări ale statelor vestice de a ajunge la o apărare comună: Tratatul de alianţă şi asistenţă mutuală încheiat la Dunkerque de Franţa şi Marea Britanie (4 martie 1947). C. Luxemburg şi îndreptat nu numai împotriva Germaniei. 33 A Decade of American Foreign Policy. Danemarca şi Portugalia) semnau la Washington D. Luxemburg. • Statele Unite nu erau. Pactul de la Bruxelles (17 martie 1948 şi care stă la baza Uniunii Occidentale).

După boicotul militar al Franţei. Consiliul nord-atlantic grupează miniştrii de externe şi de apărare ai ţărilor membre. • Secretariatul general asigură conducerea civilă a Alianţei. Evoluţia Organizaţiei nord-atlantice a cunoscut anumite tensiuni: disputa dintre două ţări • membre ale Alianţei (Grecia şi Turcia) în legătură cu insula Cipru (“problema cipriotă” a luat . În articolul 10. În mai 1982. Bulgaria. În era armelor nucleare. va fi considerat drept un atac împotriva tuturor părţilor semnatare …”. sunt invitate să adere Grecia şi Turcia (membre din februarie 1952). membru al Alianţei. Slovenia. De-a lungul evoluţiei sale. NATO a cunoscut mai multe extinderi: În septembrie 1951. libertatea individului etc. Pe 4 mai 1955 devine membră a NATO Republica Federală Germania. decizia războiului nu mai putea fi lăsată la voia iniţiativelor singulare.). După retragerea Franţei din structurile de conducere a alianţei (martie ‘66). părţile pot să invite să adere la tratat orice alt stat european susceptibil de a favoriza respectarea principiului prezentului Tratat şi să contribuie la securitatea regiunii Atlanticului de Nord” . Ceea ce distinge fundamental NATO de alte alianţe sunt organismele permanente înfiinţate pentru a-i asigura existenţa. se specifica faptul că “prin acord unanim. Reuniunea de la Praga a ţărilor NATO (noiembrie 2002) invită şapte noi state să adere la Alianţă: România. el s-a divizat într-un Consiliu Politic şi un Comitet militar (Defense Planning Comitte). Spania se integrează în structura euro-atlantică. Lituania şi Letonia. Articolul 5 este esenţial. petrecut în Europa sau în America de Nord.Textul semnat face în preambul un apel explicit la comunitatea de civilizaţie şi de idealuri care leagă ţările contractante (democraţie. Slovacia. deoarece prevede că “orice atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele [părţi semnatare]. Estonia. în urma conferinţei de la Ottawa. Şeful Statului Major este întotdeauna un american. Secretarul general este reprezentantul unui stat european. sediul Cartierului general a fost mutat la Bruxelles. În 1952 sunt alcătuite structurile civile şi militare esenţiale ale NATO: • Stat major internaţional. Cehia şi Ungaria. având Cartier general la Rocquencourt (Franţa). La conferinţa NATO din aprilie 1999 sunt primite în organizaţie 3 noi membre: Polonia.

deşi nu are longevitatea organismului nord-atlantic. la detonarea – independent de tehnologia americană – a bombei atomice franceze (1960) şi la cererea de retragere a trupelor străine de pe teritoriul Franţei. Organizaţia Tratatului de la Varşovia (OTV) Replică în oglindă a NATO. 2. maghiară. în care se făceau auzite voci liberale şi naţionale. Lordul Ismay (secretar general al NATO între 1952 şi 1957) definea însă din perspectivă strict europeană rolul NATO ca fiind cel de a ţine Rusia în afară. a fost reprezentată de conceperea organismului militar şi a strategiei pentru o înfruntare frontală. ca elemente de legătură 8de comunicaţie şi de aprovizionare) cu trupele de ocupaţie de pe . În 1955. expira – conform Tratatului cu Austria – dreptul legal al Armatei Roşii de a menţine baze militare în România şi Ungaria. care a invadat nordul Ciprului în 1974. declanşându-se o adevărată isterie la adresa “revanşismului german”) şi în unele state vecine (Polonia. generându-se teama unei rediscutării frontierelor. “Slăbiciunea” majoră a NATO. multe din ele conjucturale: • Integrarea în NATO a Germaniei de vest (4 mai 1955) a determinat un şoc emoţional în Uniunea Sovietică (invazia germană era readusă în memorie. Cehoslovacia). formând un stat cipriot turc. care a condus la dezangajarea Parisului din structurile militare integrate (din flota mediteraneană în 1958). în 1959 şi datorită ciprioţilor greci de a alipi insula Greciei.naştere prin obţinerea independenţei faţă de Marea Britanie. Provocările însă au venit din spaţiile periferice (din Balcani etc. Înfiinţarea de către conducerea de la Moscova la 6 ani după structurarea militară a Alianţei occidentale a unei structuri militare proprii lagărului estic are mai multe explicaţii. recunoscut doar de guvernul de la Ankara).). de la sfârşitul războiului rece. dorinţa Franţei de a redobândi – sub preşedinţia lui Charles de Gaulle – statutul de mare putere. contestare – după moartea lui Stalin – a influenţei Uniunii Sovietice. directă. fapt care a nemulţumit Turcia. est-germană. America înăuntru şi Germania sub control. • Dorinţa de a accentua dominaţia sovietică asupra societăţilor poloneză. cehoslovacă.2. evidentă în “dezordinea” din anii ’80.

9). Alianţa s-a destrămat în condiţiile destrămării “Imperiului Exterior” sovietic. Conceput ca o alianţă între state suverane. Instituţiile de conducere ale OTV erau dominate de Uniunea Sovietică: • Comitet Politic consultativ. independente şi egale în drepturi. tratatul era deschis şi altor state iubitoare de pace (art. împotriva unui stat sau mai multor state semnatare toate statele membre trebuiau să acorde imediat ajutor” . considerată însă o ameninţare la adresa lumii. finalul existenţei sale fiind hotărât de toate statele participante (1 iulie 1991). OTV a fost un organism militar funcţional între 1955 şi 1988. colaborare şi asistenţă mutuală) a fost semnat la 14 mai 1955 la Varşovia de către 8 state socialiste: Uniunea Sovietică. 65 000 în Ungaria. o contrapondere (mai ales • • • cantitativă) la NATO în pofida crizelor generate de primatul intereselor Uniunii Sovietice. România. liderii sovietici puteau invoca. Tratatul de la Varşovia (Tratatul de prietenie. Comandamentul Unit al forţelor armate din statele semnatare cuprindea mai ales ofiţeri sovietici Comitetul miniştrilor apărării din statele semnatare. organizaţia militară creată de Uniunea Sovietică a reprezentat mai curând un instrument de coerciţie (“intimidare” a propriilor aliaţi). mai ales. Ungaria. În condiţiile preconizatei “coexistenţe paşnice”. prin formalizarea alianţei simetrice. În martie 1961. Articolul 4 era considerat a fi fundamental pentru funcţionalitatea instituţiei: “în cazul unui atac armat în Europa. retrăgându-se oficial în 1968. din partea vreunui stat sau grup de state. atunci când trupele statelor membre au înăbuşit “Primăvara de la Praga”. 80 000 în Cehoslovacia. Republica Democrată Germană şi Albania. pivotul colaborării în OTV (integrarea) fiind alcătuit de relaţiile dintre partidele comuniste şi muncitoreşti. standardul internaţional.teritoriul austriac. ca o măsură a destinderii. desfiinţarea simultană a celor două blocuri militare (un efect în oglindă). . Uniunea Sovietică se putea dispensa în mod real (militar) de această alianţă. al Cehoslovaciei (august 1968). Comitetul miniştrilor de externe din statele semnatare. Polonia. Albania a încetat să mai participe la activităţile OTV. Cehoslovacia. 58 000 în Polonia) • Dorinţa Moscovei de a-şi îmbunătăţi. Deşi în principiu o alianţă defensivă. Trupele sovietice din OTV (400 000 în RDG. Este cazul Ungariei (1956) şi. deoarece ea singură avea capacitatea de a duce războiul. Bulgaria.

U.A. Din dorinţa de a cunoaşte cât mai . De altfel. excesul de potenţial distructiv disponibil determină distanţarea definitivă a războiului de politică. Politica strategico-nucleară a Rusiei şi S. atât în statele din propria sferă de influenţă. Războiul atinsese proporţii covârşitoare şi teribile. cât şi în raport cu adversarii din Occident. tulburându-i şi înspăimântându-i în egală măsură pe cei asupra cărora erau îndreptate aceste arme. în timp ce în trecut „obiectivul suprem al strategiei noastre militare era câştigarea războiului. Războiul nu mai serveşte scopului. scopul primar al conflictului militar a fost din-totdeauna obţinerea victoriei. de altfel. politica URSS în domeniul nuclear a interesat în mod deosebit Occidentul. din acest moment acesta va fi acela de a evita războiul". De altfel. nu se poate vorbi de un proces efectiv de elaborare a unei doctrine strategice sovietice pe parcursul Războiului Rece. după cum scria Bernard Brodie. ca o adevărată motivare materială. în toate aspectele sale. 3. În perioada Războiului Rece. OTV avea şi rolul de pârghie a Uniunii Sovietice în acţiunile ei de politică externă. Orice discuţie despre problemele tehnologiei militare nu poate să nu implice consecinţele posibile în plan strategic. Existenţa arsenalului nuclear a dus la modificarea concepţiei asupra rolului armelor. Strategia nucleară sovietică în timpul Războiului Rece Spre deosebire de cazul SUA. gândirea militară a URSS fiind total diferită de cea americană.Prin urmare.1. sfârşind astfel prin intrarea în criză a postulatului clausewitzian conform căruia „războiul reprezintă o continuare a politicii prin alte mijloace". tranzitând de la semnificaţia originară de mijloace pentru atingerea unor scopuri militare la aceea de instrumente în negocierea diplomatică. strategiile naţionale s-au concentrat mai mult pe ideea prevenirii conflictului decât pe câştigarea acestuia. în timpul Războiului Rece Mai mult decât orice altă inovaţie în tehnologia militară. Mai mult ca niciodată. acumulări şi salturi în domeniul tehnologiei. dar creşterea enormă a potenţialului distructiv al armelor a golit de orice semnificaţie conceptul de victorie în cazul unui conflict nuclear. 3. Unii teoreticieni au mers într-atât de departe încât să sugereze că potenţialul distructiv al noii arme a golit de conţinut utilitatea războiului ca instrument de rezolvare a conflictelor internaţionale. apariţia armelor nucleare a determinat o reconsiderare radicală a rolului războiului în politica mondială şi a conceptelor strategice pe care s-a bazat aceasta în trecut. Orice evoluţie în domeniul strategiei nucleare a avut la bază. încât însăşi posibilitatea sa părea de neînchipuit.

făceau foarte puţine remarci la adresa esenţei problemei -politica armamentului nuclear. O altă caracteristică a gândirii militare sovietice o reprezintă lipsa aproape totală a dezbaterii pe baza acestui subiect. Deşi abordau pe larg doctrina şi strategia militară. doctrina militară . şi e rezultatul unui îndelungat proces istoric. unele dintre ele cu valoare considerabilă. Aceasta înseamnă că strategiei militare îi revine sarcina de a elabora principiile generale referitoare la folosirea diverselor categorii de forţe armate şi de a coordona eforturile lor în vederea atingerii obiectivului militar-politic unic". Astfel. Conceptele strategice sovietice sunt formulate în mod exclusiv de către membrii oficiali ai clasei politico-militare. reprezintă un fenomen de clasă. Sokolovski. ca întreg. D. În examinarea literaturii militare sovietice. în primul rând. totuşi nu exclude eventualitatea unui conflict prelungit: „Este necesar ca victoria asupra agresorului să fie repurtată. Cum însuşi Sokolovski scrie: Armamentele nucleare sunt considerate de către specialişti ca armele cele mai performante şi eficace. se dă următoarea explicaţie naturii doctrinei militare: doctrina militară nu e gândită de un singur individ sau de un grup de indivizi. sub conducerea lui Hruşciov. din condiţiile economice ale societăţii. „Teoria strategiei studiază folosirea în război a tuturor forţelor militare şi a tuturor mijloacelor statului. în primul rând fiind vorba de pretenţia conceptelor militare sovietice de a fi fundamentate pe o „bază ştiinţifică". într-un război de scurtă durată. publicat în 1960 de un grup de teoreticieni militari în frunte cu mareşalul V. consideră Sokolovski. În volumul Strategia militară. izvorând. care să asigure o victorie sigură.mult din politica sovietică în domeniul armelor nucleare şi despre planurile şi intenţiile pe care le ascundea aceasta s-au realizat multe lucrări. dar cu o sferă de documentare limitată. din această cauză trebuie să fim gata şi pentru un război de durată". Strategia nucleară sovietică presupune un război de scurtă durată. Sokolovski abordează o doctrină bazată pe uzul masiv al armelor nucleare. Opiniile mareşalului sovietic au fost considerate expresia oficială a doctrinei militare a Kremlinului. ca de altfel toate fenomenele sociale. şi în special al înarmărilor nucleare. Faptul că doctrina strategică a fost dezvăluită şi chiar şi publicată nu făcea decât să confirme finalitatea sa principală: să întărească potenţialul disuasiv sovietic şi să acorde credibilitate eforturilor susţinute de URSS în domeniul armamentelor strategice. un corespondent al teoriei represaliilor masive: „Pentru a repurta victoria finală în acest război este absolut necesar să fie zdrobite complet forţele armate ale inamicului". disponibile pentru orice tip de operaţie sau . Se poate însă întâmpla ca războiul să se prelungească. într-un timp cât mai scurt. ea izvorăşte din activităţile esenţiale ale statului. Mecanismul intim al doctrinelor strategice nucleare a fost în permanenţă condiţionat de evoluţiile cantitative şi calitative pe planul cursei înarmărilor. Strategia deţine locul principal în arta militară. cititorul occidental observă imediat anumite caracteristici care nu se regăsesc în gândirea americană.

reprezintă cea mai bună garanţie pentru acest obiectiv. orice conflict ar degenera într-un război nuclear general. bazate pe uzul masiv de astfel de arme. bazată pe ipoteza că un posibil conflict între cele două puteri rivale ar lua cu siguranţă forma unui război nuclear global: „în cazul în care blocul imperialist va dezlănţui un război împotriva URSS. în care vor fi angajate majoritatea ţărilor lumi?. Caracterul decisiv al scopurilor politice şi militare urmărite de părţile beligerante va face ca lupta armată să se desfăşoare nu numai în zona contactului nemijlocit între părţi.. mijloacele şi procedeele de atac nuclear depăşesc net posibilităţile de apărare împotriva lor. doctrina strategică sovietică se inspira de acum din principiul „flexibilităţii prudente". conferind strategiei militare sovietice mijloace puternice pentru respingerea agresorului. La începutul anilor 70.   . defensivă şi ofensivă. dacă ar fi implicate cele două superputeri. 2. 3. recurgerea masivă la armele nucleare ar fi inevitabilă. în războiul modern. pentru apărarea cuceririlor socialismului şi pentru menţinerea păcii. este de dorit să fim pregătiţi pentru a-1 câştiga (aşa-zisa war-winning strategy). Sovieticii nu au acceptat niciodată complicatele teorii occidentale asupra descurajării nucleare. Scenariile apocaliptice permit o oarecare asemănare cu doctrina represaliilor masive: „Trebuie să ţinem seama de faptul că. paradoxala contradicţie între posesia armelor de distrugere totală şi imposibilitatea raţională de a le folosi se reflecta în elaborarea de doctrine strategice extreme. în condiţiile de azi. Liniile sale fundamentale se rezumau în următoarele puncte: trebuia să se evite în mod ferm un război nuclear total. Este vorba în esenţă de o doctrină puternic determinantă.) războiul va cuprinde aproape toate continentele".război. în fond. un astfel de conflict ar izbucni cu siguranţă în cazul unei agresiuni americane împotriva URSS. Din punctul de vedere al mijloacelor cu care va fi dusă lupta armată. Teoria lui Sokolovski asupra „priorităţii atomice" poate fi rezumată printr-o serie de postulate fundamentale: 1. un al treilea război mondial va fi în primul rând un război racheto-nuclear.  în cazul nedorit al unui război nuclear. „Una din particularităţile caracteristice ale viitorului război va fi amploarea sa spaţială. Atât la Washington.. dar suficient de înspăimântătoare şi disuasivă. pericolul unui atac nuclear din partea agresorului continuă să se menţină". o ipoteză artificioasă. Introducerea acestor arme în dotarea forţelor armate sovietice a mărit în mod notabil posibilităţile lor combative. deşi erau de acord cu baza acestora. (. pe întregul teritoriu al statelor participante la coaliţiile angajate în luptă. acest război va căpăta inevitabil caracterul unui război mondial. In consecinţă. capacitatea de descurajare strategică. sub troika BrejnevKosâghin-Podgornâi. cât şi la Moscova. ci.

SUA nereuşind să elaboreze imediat o teorie specifică pentru uzul strategic şi politic al noii arme. Între 1945 şi 1949. Războiul din Afganistan a fost stopat şi trupele sovietice retrase din acest spaţiu de conflict. In realitate. din punctul de vedere al dezvoltării teoriei descurajării. în realitate. După moartea lui Brejnev s-a manifestat dorinţa de a se introduce o nouă destindere în relaţiile dintre URSS şi SUA. marcaţi de monopolul atomic american sunt caracterizaţi. preluate de altfel ca atare şi de NATO. în 1985. nu au elaborat. În acest context. rând pe rând. Primele bombe atomice erau încă puţine. conflictelor regionale. 3. riposta masivă. nu se putea vorbi în această perioadă de o adevărată situaţie de descurajare. In rândul militarilor sovietici au început să se audă voci care cereau schimbări revoluţionare în conducerea militară. Astfel. Înţelegând că s-a depăşit momentul maxim al ascensiunii sovietice. aşa că în ceea ce priveşte uzul lor s-a menţinut strategia tradiţională a bombardamentului în care vectorul utilizat rămânea încă avionul. 2. distrugerea cvasitotală a adversarului). americanii nu au reuşit să convertească superioritatea lor absolută în acest domeniu în avantaje politice remarcabile. Anii 1945-1949. în această perioadă. în plan teoretic. Gorbaciov a operat pe plan extern o retragere strategică.Câştigurile geopolitice realizate de URSS până în anii '70 au fost treptat contrabalansate şi anulate. nici o strategie specială pentru uzul unor astfel de arme. punându-se capăt. se poate afirma că perioada monopolului american nu a favorizat în mod consistent studiul teoretic al principiului disuasiv.2. conducerea sovietică ajunsese la concluzia că politica externă a lui Brejnev nu a servit interesului naţional al URSS. este promovat Mihail Gorbaciov. În această perioadă de criză. până în acel moment unica ţară deţinătoare a secretului atomic. riposta flexibilă. şi anume: 1. s-a preconizat utilizarea minimă a armelor nucleare şi folosirea noilor tehnologii non-nucleare cu rezultate similare (lovituri în profunzime. au apărut primele semne cu privire la o modificare a doctrinei militare sovietice şi a orientărilor sale geopolitice. de căutările privind înţelegerea noii descoperiri. agreat şi propulsat de Iuri Andropov şi Andrei Kosâghin. existând mai degrabă un raport de intimidare determinat de dezechilibrul de forţe. La mijlocul anului 1988. iar costul lor unitar se menţinea încă la un nivel ridicat. „Noua gândire" a lui Gorbaciov anunţa o conversie menită să evite holocaustul nuclear. lipsa unei doctrine împiedicând transformarea puterii nucleare de care dispuneau într-un instrument politic avantajos. . Gândirea strategico-nucleară americană în timpul Războiului Rece Există două mari momente în plan doctrinar în SUA în ceea ce priveşte strategia nucleară. Nu întâmplător. SUA. în perioada 1982-1983.

de aproape 10 ani. Începând astfel cu anii '50. Documentul oficial care relevă o oarecare evoluţie în acest domeniu şi care ar putea fi considerat prima declaraţie americană a unei strategii naţionale îl reprezintă raportul Consiliului Naţional de Securitate al SUA. Thomas Schelling.În concluzie. Teoriile strategice elaborate de militarii americani imediat după război nu se bazau încă fundamental pe armele nucleare. însă. Ca urmare a acestor schimbări. determinând o modificare radicală a premiselor pe care se baza strategia însăşi. până la proclamarea oficială a noii concepţii (denumită în literatura americană de specialitate „New Look"). dintr-o dată. în ceea ce priveşte edificarea conceptului strategic al SUA. În această perioadă. precedenta situaţie de disuasiune unilaterală este înlocuită în mod progresiv de un raport real de descurajare bilaterală între superputeri. De-abia după pierderea monopolului se pune problema unei reevaluări a strategiei militare. Arma atomică . Documentul. Henry Kissinger şi alţii au contribuit la realizarea unui edificiu al teoriei strategice. mai ales de un atac surpriză sau de izbucnirea unui conflict general. În plus. numeroşi teoreticieni civili. care conţine câteva principii ce vor deveni mai târziu clasice pentru teoria descurajării. eforturile teoreticienilor capătă un nou impuls. A fost necesară o perioadă de tranziţie. Apariţia armei nucleare a presupus. Bernard Brodie. datele problemei se schimbă fundamental. ca Albert Wohlstetter. ilustrează efortul de corelare a obiectivelor politice americane cu noile realităţi militare (existenţa armelor atomice) şi cele politice internaţionale (Războiul Rece). la care se adaugă radicalizarea stării de conflictualitate între SUA şi URSS. SUA se temeau. relativ îndelungată. care va fi un an mai târziu exprimată în mod oficial într-un faimos discurs al secretarului de stat John Foster Dulles. strategia militară americană era încă prizoniera concepţiilor strategice anterioare. .era considerată drept arma „supremă". imediat după război. SUA urmau să răspundă printr-un atac nuclear masiv oricărei agresiuni din partea URSS şi/sau a aliaţilor săi. prin urmare. din 14 aprilie 1950. documentul conţine o primă formă închegată de manifestare a descurajării nucleare. ceea ce l-a determinat pe Henry Kissinger să afirme că „doctrina distrugerii masive exista încă înainte de proclamarea ei de către John Foster Dulles". se deschide realmente era nucleară. Odată cu testarea primei bombe atomice sovietice în 1949. prin care se anunţa adoptarea unei noi doctrine strategice. în 1954. iar din anul 1953 (la sfârşitul anului 1952 avusese loc explozia experimentală a bombei cu hidrogen). considerau de o importanţă primară principiul potrivit căruia victoria ar fi putut fi obţinută doar prin provocarea unei distrugeri masive a inamicului.în perioada monopolului american în acest domeniu 1945-1949 . crearea unor concepţii care să guverneze folosirea sa militară şi politică. cunoscută sub numele de Massive Retaliation: doctrina represaliilor masive. Anii '50 sunt denumiţi în literatura politică americană „anii de aur". clasificat cu sigla NSC-68. de dinainte şi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Practic. Noile concepţii strategice nu s-au impus. În primii ani postbelici. Conform acesteia.

consacra astfel noua doctrină strategică: „În prezent.a căror singură utilizare constă în a nu le utiliza războiul îşi pierduse din semnificaţii ca instrument al politicii internaţionale. Scopul lor principal 1-a constituit recuperarea războiului.  Tot în această perioadă. primul tratat de non-proliferare (1968). Kennedy şi secretarul Apărării.  posibilitatea efectuării de economii masive în zona armamentelor şi a forţelor convenţionale. care a concentrat atenţia tuturor asupra problemei invulnerabilităţii forţelor de represalii americane. pentru evitarea unui dezastru total. în martie 1961. prima strategie de descurajare. Înainte de administraţia Kennedy. care. teoreticienii respectivi susţineau necesitatea limitării atât a obiectivelor urmărite într-un război. pe de o parte s-a încercat intensificarea eforturilor diplomatice pentru soluţionarea. SUA erau dispuse să lase iniţiativa adversarilor. se presupunea că orice eventual conflict nuclear între cele două superputeri avea să fie unul total. subiect care a dominat dezbaterile din cadrul campaniei electorale a anilor '60. măcar parţială. generând. a problemelor erei nucleare. pornind de la premisa că din cauza armelor nucleare .Această doctrină a reprezentat. Anul 1957 a adus cu sine modificări esenţiale în dezbaterea asupra armelor atomice. obiectivul nostru constă în creşterea posibilităţii noastre de a ne limita răspunsul la mijloace convenţionale". odată cu lansarea primului Sputnik. Robert McNamara îşi propuneau tocmai modificarea acestei concepţii „tradiţionale". În anii următori. Cu alte cuvinte. ca urmare a punerii la punct a inventarului de arme nucleare tactice. în acelaşi timp. precum şi posibilitatea efectuării de economii masive în domeniul armamentelor şi al forţelor convenţionale. dar nu mai erau dispuse să le permită totodată şi să stabilească tot ei regulile confruntării odată iniţiate. începe dezbaterea asupra conceptului de război limitat. prima strategie nucleară elaborată de către SUA şi. astfel. Renunţarea oficială de către SUA la doctrina represaliilor masive s-a produs după alegerea preşedintelui Kennedy. cât şi a mijloacelor implicate. nu orice înfruntare militară ducea automat la un război nuclear generalizat. urmat de consultările privind . Pentru aceasta. ai cărui exponenţi principali au fost englezul Liddle Hart şi americanii Robert Osgood. Elementele care au stat la baza apariţiei acestei doctrine au fost: multiplicarea opţiunilor nucleare. Este vorba de începutul aşa-zisei „Missile Gap". De altfel. O astfel de doctrină era validă doar în măsura în care URSS nu se afla încă în posesia celei de-a doua lovituri. permiţând totodată şi punerea în practică a politicii de îngrădire. implicând şi obiectivele civile. un val de îngrijorare colectivă faţă de un eventual atac din partea URSS. introducând în context arme din ce în ce mai puternice. pe de altă parte evoluţia tehnologică a contribuit la perfecţionarea arsenalului nuclear. Prin ea. în mesajul adresat Congresului. în acelaşi timp. Henry Kissinger şi William Kaufmann. nu numai cele militare.

pe care am încercat să o ilustrez în mod sintetic în rândurile precedente. bazată pe acelaşi principiu disuasiv. dominată de aceste noi concepte. şi prima formulare la nivel politic a principiului disuasiv. în esenţă. Evoluţia forţelor nucleare sovietice. Pentru a rezuma istoria strategiei nucleare americane. James R. începând cu a doua jumătate a anilor '60. din 1945 până în 1949. introducerea rachetelor cu trepte multiple independente (MIRV). în ceea ce priveşte o nouă fază de negocieri în raporturile SUA-URSS. bazată pe conceptul de nuclear sufficiency. odată cu introducerea bombei cu hidrogen şi cu anunţarea doctrinei represaliilor masive.3. Începând cu anul 1962 intrăm într-o nouă fază. de anunţarea unei noi doctrine. secretarul Apărării. Această a doua fază se încheie în 1953-1954. dar care respinge ipoteza represaliilor masive. aşa-numita doctrină Nixon. în care apar evidente limitele concepţiilor diplomatico-strategice iniţiale asupra uzului armelor atomice. după lungi polemici conceptul de „răspuns flexibil". aflat în vigoare încă de la începutul anilor '60. înlocuit în anii următori de acela de paritate. astfel că în 1967 membrii NATO au adoptat. Implozia URSS şi consecinţele asupra echilibrului mondial nuclear . Tocmai criticile şi polemicile care au urmat anului 1957 au dus la elaborarea unei noi doctrine strategice. În orice caz. precum şi a altor arme nu păreau să demoleze principiile strategiei nucleare ale administraţia Kennedy.limitarea armelor strategice (SALT) au adus speranţe. putem identifica o primă fază. lipsind elaborarea unei doctrine strategice. Începând cu aceşti ani putem vorbi cu adevărat de o situaţie de descurajare reciprocă. la sfârşitul anilor '60. au pus serioase semne de întrebare în privinţa coexistenţei paşnice. În schimb. În ianuarie 1974. Schlessinger. care reprezintă. După această primă fază a urmat o perioadă de criză. a determinat o ulterioară evoluţie în doctrina strategică americană. evoluţia noilor sisteme de arme şi situaţia internaţională de la începutul anilor '70. a anunţat o nouă doctrină strategică. între altele. în timp ce evoluţia tehnologică întăreşte situaţia de descurajare reciprocă şi de bipolarism nuclear. 3. la începutul anilor 70. Această fază este caracterizată. Aceasta constă. caracterizată de monopolul american şi de o neînţelegere totală a rolului şi a importanţei armelor atomice. în traducerea în practică a aceluiaşi principiu al flexibilităţii. aşa-numita doctrină a opţiunilor nucleare limitate „limited nuclear options". Această nouă fază intră în criză la sfârşitul anilor '50 când creşte vulnerabilitatea reală sau potenţială a SUA („Missile Gap").

Ucraina. atât tactice. Anii '90. în calitate de succesori legali şi moştenitori ai arsenalului strategic ex-sovietic. Belarus şi Kazahstan îşi asumau toate obligaţiile prevăzute prin Tratatul START I. Articolul V stabilea. Forţele strategice nucleare ruseşti la 31 iulie 2004 Vectori Rachete intercontinentale (ICBMs) Rachete nucleare lansate de pe mare (SLBMs) Bombardiere 6.35 308 78 Focoase 2 615 1 720 624 . Belarus şi Kazahstan aveau să adere cât mai curând la Tratatul de non-proliferare nucleară (TNP). În sfârşit. el va coborî sub pragul de 1 700 de focoase nucleare. Arsenalul nuclear rusesc continuă să rămână impresionant. Noile direcţii în politica nucleară a Rusiei Schimbările survenite în relaţia dintre cele două superputeri după destrămarea URSS au determinat o reevaluare a rolului pe care trebuie să îl joace armele nucleare în epoca post-Război Rece. şi mai ales. „Dacă există ceva care poate inspira teamă militară decidenţilor mondiali din partea Rusiei. 3. în plus. se „dizolvau" şi cele patru decenii de Război Rece. aceasta este tocmai capacitatea sa nucleară". URSS înceta să mai existe ca actor internaţional. La 1 ianuarie 1992. Ucraina. în calitate de ţări non-nucleare. că Ucraina. Dacă Kiev-ul le-ar fi păstrat. Arsenalul nuclear sovietic a fost moştenit de patru noi entităţi statale şi independente: Rusia. Schema normativă prevedea. Belarus şi Kazahstan. Prin Protocolul de la Lisabona din 23 mai 1992. semnat în 1968. O eventuală înrăutăţire a raporturilor dintre Ucraina şi Rusia ar fi pus în discuţie un scenariu în care tensiunile regionale puteau conduce la o escaladare atomică. după cel al SUA şi al Rusiei. începutul noului mileniu aduceau noi şi imprevizibile provocări. şi să distrugă armele tactice şi strategice aflate pe teritoriul lor. URSS a lăsat moştenire pe teritoriul ucrainean aproape 4 000 de arme nucleare. ipoteza valabilă era că în anii post-Război Rece ar fi existat o putere în plus care să deţină capacitatea de atac direct asupra SUA. conform prevederilor Tratatului START I. Rusia. ca mărime. în urma reducerilor deja convenite. în esenţă. Ucraina ar fi ajuns astfel în posesia celui de-al treilea arsenal nuclear. chiar dacă. că cele trei republici ex-sovietice aveau să transfere Rusiei o parte din arsenalul nuclear.Dezmembrarea colosului sovietic a modificat profund scenariul internaţional şi priorităţile politice ale celor doi protagonişti ai fostei ere bipolare. Deşi substanţial redus faţă de cel sovietic.4. el continuă să fie principalul factor de descurajare a oricăror atacuri de mare amploare împotriva Federaţiei Ruse. cât şi strategice. Odată cu aceasta.

in realitate introduce modificări esenţiale. Astfel. dreptul de a utiliza armele nucleare ca prim răspuns împotriva unui atac convenţional este şi el foarte clar subliniat Probabil. documentul din 1993 se limita la o singură utilitate a armelor nucleare: descurajarea unui atac pe scară largă care să pună în pericol suveranitatea şi însăşi existenţa Federaţiei Ruse. În plus. . noul document a fost considerat o revizuire a precedentelor strategii de securitate naţională din 1993 şi 1997. marcând o nouă etapă în evoluţia gândirii strategice ruseşti. preşedintele Putin a semnat Noul Concept de Securitate Naţională a Federaţiei Ruse. şi anume „securitatea militară" a Rusiei. şi „stabilitatea internaţională şi pacea". decât dacă: • un astfel de stat.Total 1021 4 959 La 10 ianuarie 2000. conflict armat (având cauze de ordin etnic sau religios. cea mai importantă inovaţie priveşte clasificarea scenariilor conflictuale în care se poate recurge la uzul armelor nucleare. la 21 aprilie 2000. prin care Rusia renunţa în mod oficial la politica no-first use. sau a aliaţilor acesteia. care se desfăşoară pe teritoriul ţării şi în care ar putea fi implicate în mod indirect şi alte state). dar este clar că sunt introduse in context circumstanţe care nu constituie o ameninţare directă la adresa Rusiei. care reluau de fapt obligaţiile derivate din semnarea tratatului TNP din 1968. documentul din 1993 conţinea importante limitări pentru uzul armelor nucleare. În primul rând. Documentul din 2000. În al doilea rând. Doctrina militară din 2000 înlocuieşte precedenta doctrină din 1993. referindu-se doar pe scurt şi la modul general asupra strategiei nucleare. • un astfel de stat ar sprijini un stat nuclear în acţiunea sa de invazie sau atac împotriva Federaţiei Ruse. documentul stabileşte doar liniile generale ale politicii de securitate naţională. Doctrina din 2000 distinge patru tipuri de conflict: 1. Limbajul este foarte vag. rolul descurajării nucleare este extins acum. Prima inovaţie în doctrina nucleară post-sovietică fusese deja introdusă în documentul precedent din 1993. se postula că Rusia nu va folosi arma nucleară împotriva nici unui stat semnatar al tratatului amintit mai sus. aprobată prin decret prezidenţial câteva luni mai târziu. făcând referire la două concepte noi. s-ar angaja într-un atac împotriva Federaţiei Ruse. Aceste principii generale vor fi dezvoltate şi detaliate în doctrina militară. Prin natura sa. În mod oficial. În orice caz. deşi la prima vedere pare să reia paragraf cu paragraf prevederile celui din 1993. nu numai suveranitatea şi existenta acesteia ca stat. aliat cu un alt stat nuclear. care nu poseda arme nucleare.

factorii fundamentali care au determinat revizuirea strategiei nucleare ruseşti au fost procesul de lărgire a NATO şi conştientizarea inferiorităţii arsenalului convenţional rusesc. de întărire a rolului Corpului Forţelor de Rachete Strategice. război local. 4. pe care forţele armate ruseşti nu l-ar putea combate fără a face apel şi la armele nucleare (scenariul Kosovo). urmărind importante obiective politice). Concluzii Putem afirma că o ordine non-nucleară nu este încă luată în considerare de Rusia. utilizarea acestora este acum asociată cu ultimele două tipuri de conflict.5. un plan de dezvoltare a capacităţii militare a Rusiei. Astfel. A poseda arme nucleare în cantitate suficientă pentru a ameninţa supravieţuirea celuilalt rămâne un mijloc eficient pentru a disuada un eventual . fostul comandant şef al Corpului Forţelor de Rachete Strategice şi ministrul Apărării. potrivit analistului Nikolai Sokov. însă nu mai puţin ameninţător. De asemenea.2. la începutul anului 2000. s-a cerut mărirea bugetului militar şi direcţionarea fondurilor în favoarea arsenalului nuclear. conform căreia echilibrul între superputeri şi descurajarea ripostei nu pot fi asigurate decât prin creşterea potenţialului nuclear. 3.şi Igor Sergheev. război global (produs de un atac din partea unei coaliţii de state. În timp ce doctrina din 1993 asocia uzul armelor nucleare doar cu un război global. şeful Marelui Stat Major al Federaţiei Ruse cel care iniţiase. 3. Rusia a devenit dependentă de armele nucleare. Igor Sergheev este reprezentantul unui curent de opinie militar ce consideră că Rusia trebuie să pună accent pe sistemul nuclear strategic. dar mai puţin performant decât al Statelor Unite. dusă între strategiile propuse de generalul Anatoli Kvasnin. A fost redeschisă dezbaterea privind rolul armelor nucleare. Noua prevedere reflectă în mod clar preocuparea privind un atac convenţional pe scară largă. care pun în pericol suveranitatea şi însăşi existenţa Federaţiei Ruse ca stat). Pusă faţă în faţă cu deteriorarea forţelor sale convenţionale. astfel că armamentul nuclear nu ar reprezenta o opţiune. mai vast. război regional (generat de un atac din partea unui stat sau coaliţii de state. Concepţia lui Kvasnin era că principalele ameninţări la adresa Rusiei îşi au ca sursă zonele învecinate. Relansarea de către noua administraţie americană a programului Apărării Naţionale An-tirachetă30 a readus pe primul plan concepţia adversarilor lui Kvasnin. fiind inclusă şi categoria acelor conflicte de dimensiuni mai reduse care nu trebuie să ameninţe în mod necesar existenţa şi suveranitatea Rusiei. punând accentul pe modernizarea armamentului convenţional .

Deşi succesul a fost unul parţial (peninsula rămânând divizată). prin crearea unui stat coreean puternic să ţină sub control Japonia. În regiunea de nord. conform unei înţelegeri la Ialta (februarie 1945). puterea a fost acaparată de comunişti. 4. de către trupele sovietice în Nord şi de cele americane în zona sudică (linia de demarcaţie era reprezentată de paralela de 38o latitudine nordică). Statele Unite au preferat să încheie armistiţiul de la Pam-Mun-Jom.1. urmând ca unificarea celor două zone să fie realizată ulterior. Sprijinit de Stalin (care dorea. Aflata sub stapanirea Japoniei imperiale pana la . Implicarea „voluntarilor” chinezi în conflict a radicalizat războiul. iar la Seul s-a dezvoltat un regim pro-american. încercând să unifice militar Peninsula (1950). aflată sub ocupaţie militară. şi aceasta datorită arsenalului nuclear moştenit de la URSS.Războiul din Coreea Eliberarea Peninsulei Coreea de sub stăpânirea japoneză fost realizată. în baza unei rezoluţii ONU de restabilire a statu-quo antebellum. Aparitia Coreei de Nord ca stat a fost o consecinta a delimitarii sferelor de influenta la sfarsitului celui de-al doilea razboi mondial. şi Republica Populară Chineză. Într-adevăr. având în frunte pe Kim Il Sung (Kim Ir Sen).adversar strategic. proclamată în octombrie 1949). Intervenţia armatelor aliate (conduse de generalul american Douglas MacArthur). Coreea de nord a luat iniţiativa. Şi aceasta e moştenirea cea mai îngrijorătoare a Războiului Rece. Rusia rămâne singurul stat care poate să reprezinte o ameninţare reală pentru securitatea SUA. Rusia rămâne o variabilă esenţială în sistemul relaţiilor internaţionale. perspectivele de cooperare dintre cele două superputeri ale Războiului Rece sunt acum mult mai clare decât în perioada precedentă. comandantul american solicitând Washingtonului dreptul de a folosi bomba atomică. după retragerea trupelor de ocupaţie. pe care nici un preşedinte american nu poate să o ignore. americanii au extins politica de îngrădire a comunismului la nivel global. poziţia sa de a doua mare putere nucleară adăugând o anumită autoritate în exercitarea politicii sale externe. a răsturnat situaţia. Actiunile miltare din Coreea si Vietnam 4. nord-coreenii fiind respinşi spre graniţa cu China (râul Yalu). De aceea. Temători de declanşarea unui război nuclear (din noiembrie 1949 şi Uniunea Sovietică deţinea arma atomică).

China si de aliati ai SUA. initial.2 milioane de soldati fata de 680. aliatii SUA (care au mentinut trupe pe teritoriul controlat de Seul).capitularea acesteia in 1945. Park Chung Hee si Chun Doo Hwan au fost instrumente de . a fost mentinuta granita fixata pe paralela de 38 grade solicitata de presedintele Truman lui Stalin in 1945 si care servea intereselor SUA de a ramane o putere importanta in Pacific) si a devenit una dintre cele mai militarizate granite din lume. SUA si Coreea de Sud nu au devenit niciodata parti la acordul din 1953. regimul comunist de la Phenian a declansat un atac surpriza si a invadat Coreea de Sud.000 si a investit 25% din PIB in facilitati militare) si a organizat numeroase ”actiuni provocatoare” la adresa inamicilor sai. nealinierea politica si dezvoltarea unor capacitati nucleare independente”. Politica externa a lui Kim Ir Sen a fost o consecinta a configuratiei geopolitice a Extremului Orient dupa al doilea razboi mondial. dependenta de SUA. politica sa de aliante din perioada razboiului rece a fost un balans intre cele doua superputeri comuniste URSS si China. Comisia comuna creata de URSS si SUA in decembrie 1945 a fost repede blocata. regimul de la Phenian a infiltrat in statul vecin 3693 agenti) si doua tentative de asasinare a presedintilor sud-coreeni. Sovieticii au organizat si ei. regimul nord corean a construit capacitati militare duble fata de cele ale rivalului din sud (o armata de 1. intre Moscova si Beijing. In 1950. iar nordul a fost plasat sub influenta sovietica. Linia de demarcatie dintre cele doua Coreei. Obiectivele de politica externa ale Phenianului au fost. sub supravegherea ONU. ca solutia divizarii era una provizorie. a reflectat impartirea echitabila a sferelor de influenta dupa al doilea razboi mondial (in 1953. Rapirile de cetateni japonezi (fapt recunoscut chiar de catre Kim Jong Il in 2002). Coreea de Nord si China. Peninsula Coreea a fost divizata dupa modelul Germaniei: partea de sud a ajuns sub control american. un scrutin in Coreea de Nord si au format Republica Democrata Populara Coreeana (sau Coreea de Nord). in perioada razboiului rece. alaturi de China sa negocieze in cadul unor intalniri ulterioare unificarea Coreei si crearea unui guvern national. condusa de Kim Ir Sen. actele de terorism (in 1987. Razboiul dintre cele doua Coreei s-a incheiat dupa moartea lui Stalin in 1953. un stat mic. care avea un regim comunist. Coreea de Nord a sponsorizat deturnarea unui avion japonez de catre Liga Comunista JaponezaFactiunea Armata Rosie). ca Japonia si Coreea de Sud a incercat sa construiasca o balanta de putere regionala intre capitalism si comunism. SUA si URSS angajanduse. infiltrarea de agenti inarmati in Coreea de Sud (se estimeaza ca intre 1954-1992. americanii au organizat. Coreea de Nord a avut o politica externa ofensiva prin care a incercat subminarea Coreei de sud si a Japoniei. Kim Ir Sen a incercat sa obtina cat mai multe ajutoare economice si militare din partea acestora si a evitat implicarea in conflictul sino-sovietic din anii 1960. Coreea de Nord. potrivit lui Charles K. director al Centrului de Cercetari Coreene. Puterile invingatoare au asigurat. Conflictul a degenerat pe fondul implicarii voluntarilor comunisti chinezi de partea Coreei de Nord si al SUA (care actionau sub egida unui mandat ONU) de partea Seulului. Armstrong. alegeri in Coreea de Sud si au a creat Republica Coreea (sau Coreea de Sud). iar peste trei ani. inconjurat de puteri precum URSS. Columbia University :”extragerea de resurse economice. printr-un armistitiu semnat doar de Comandamentul ONU. in relatia cu Moscova si Beijingul. stabilita dupa razboi. Totodata. dupa doar o luna. Pentru a contrabalansa puterea Coreei de Sud si a Japoniei (state clientelare SUA) in Asia.

la Yongbyon a fost construit un reactor nuclear similar celor care existau in URSS (independent de sovietici). Laos). folosind uraniul de la cateva mine de pe teritoriul nord-coreean. si dupa moartea acestuia. Colin Powel (fost Secretar de Stat al SUA): ”Coreea de Nord este un stat disperat. iar Coreea de Nord a semnat Tratatul de neproliferare nucleara ca ”stat care nu detine arme nucleare”. După înfrângerea trupelor coloniale franceze de către forţele comuniste. Inarmarea nucleara a Coreii de Nord a inceput in 1965.politica externa ale regimului comunist. Mai mult. succesorul lui. o relicva a trecutului stalinist”. unul de gherilă. In cei 61 de ani de existenta ca stat. Considerând că prezenţa la putere a comuniştilor (sprijiniţi de numeroşi consilieri militari sovietici) şi infiltrările lor în sud. au luat decizia trimiterii (începând cu anul 1963) de soldaţi americani în Peninsula Indochineză (şi în Cambodgia. constituie o primejdie pentru interesele americane în Asia de sud-est. in acelasi an. aceasta se baza pe Juche (ideologia inventata de Kim Ir Sen care presupunea o filozofie de ”autoajutorare”). Cultul personalitatii celor doi lideri. se pare la cererea expresa a sovieticilor. fiul sau Kim Jong Il. condus de Ho – Chi – Minh. Charles K. s-a prelungit în pofida zdrobitoarei superiorităţi tehnice a Statelor Unite. În condiţiile în care acest război . esecul constructiei economiei de comanda (care a culminat in anii 1990 cu foamete) si cenzura presei locale si a celei straine sunt putinele aspectele cunoscute ale ”interiorului” unuia dintre ultimele regimuri comuniste din lume. Armstrong. împotriva regimului pro-american de la Saigon. Coreea de Nord a fost condusa de doi lideri: Kim Ir Sen. au inceput presiunile internationale la adresa Phenianului. preşedintele Kennedy şi Lyndon Johnson. a intenselor bombardamente aeriene (chiar cu napalm). Columbia University: ”Coreea de Nord este o aberatie a sistemului international postrazboi rece. Victimele americane tot mai numeroase au mobilizat opinia publică americană şi europeană în acţiuni civice şi pacifiste de stopare a războiului. Războiul. cand a incheiat un acord cu URSS ce prevedea crearea unui centru nuclear de cercetare la Yongbyon. serviciile de informatii americane au anuntat ca regimul de la Phenian a dezvoltat un sistem de constructie a armelor nucleare. care se poate baza doar pe armele nucleare”. iar in 1985. 4. director al Centrului de Cercetari Coreene. la nord de paralela de 170 s-a regim dezvoltat un regim comunist cu capitala la Hanoi. Peste 10 ani. Razboiul din Vietnam Războiul din Vietnam a cunoscut două faze: franceză (1945 – 1954) şi americană (1963 – 1973).2. care au construit un regim totalitar ”opac”.

preşedintele R. s-a manifestat o lipsă de încredere în oamenii politici. bărbierul. întocmai cum spunea Preşedintele Kennedy.prelung. SUA. pentru Dumnezeu şi restul. iar vechile concepte şi valori au fost puse la îndoială (legitimitatea guvernului. venit acasă artificiile de 4 iulie explodând în mormânt. de uzură. oferindu-ţi viaţa. Scrisese în noaptea aceea în jurnalul său cât este de mândru că i s-a dat în subordine grupul de cercetaşi. Până la războiul din Vietnam. pierzând mult din capitalul simbolic deţinut până atunci în lume. Nixon decide retragerea progresivă a trupelor americane din Vietnam. dar aceeaşi soartă au avut-o mulţi alţi americani. (…). cu poezia Născut pe 4 iulie. Este şi cazul lui Ron Kovic. din imaginea de campioane ale păcii şi libertăţii. În ianuarie 1973 s-a încheiat un acord precar la Paris care consfinţeşte retragerea soldaţilor americani. Aceasta. în materie economică. Vietnamul este unificat prin forţă (este cucerit oraşul Saigon) de către comunişti. subdezvoltată). Al dvs. Era într-adevăr mândru de ceea ce făcea. Era mândru. • • Acest conflict a sfărâmat “acordul” de politică externă al societăţii americane privind implicarea în relaţiile internaţionale după 1945. mai săracă. pentru a servi America la această oră critică. În timpul războiului şi după finalul lui. Este perioada în care Japonia concurează tot mai decis. . S-ar putea să cadă în luptă. cheltuielile militare au subminat economia americană. scria el. Este foarte important să fii acolo. care au luptat pentru democraţie. primejduia economia americană şi prestigiul Statelor Unite în lume (ce mai puternică naţiune din lume atacând – “pentru a subjuga” – a una mult mai slabă numeric. John Wayne. ieşind în patrulare şi stând culcat în ploaie pentru Sarky. În martie 1975. Războiul din Vietnam a reprezentat un dezastru pentru Statele Unite: • Statele Unite au fost considerate agresoare. lăsând în urmă un uriaş deficit bugetar. rolul jucat de naţiune). credinţa în justeţea cauzei americane. Războiul. majoritatea americanilor au crezut (şi au susţinut) în poziţiile adoptate de administraţia de la Washington. Eu sunt moartea vie ziua comemorării în scaune cu rotile Eu sunt al vostru yankeu ferkeş.

singurul lucru pe care-l simţeam era acela că fusesem înşelat. Tinerii anilor ’60 nu au mai aspirat. rigide. Campusul universitar de la Berkeley (California) a fost leagănul valurilor contestare ale tineretului. “Mişcarea de eliberare a femeilor” (Women’s Lib) etc. o maşinărie care să producă slujbe pentru administraţie. O nouă sociabilitate americană era dorită pe fundalul manifestărilor violente sau marşurilor paşnice împotriva războiului din Vietnam. Războiul din Vietnam reprezintă “rana sângerândă” a Americii. Studenţii s-au ridicat împotriva manipulării conştiinţelor realizată prin învăţământul public. . O altă direcţie de manifestare a acestei generaţii a fost lupta civică directă. “Mişcarea împotriva discriminărilor rasiale” (care a favorizat apariţia Black Panters – asociaţie radicală a negrilor – pe fundalul asasinării pastorului militant Martin Luther King). În faţa normelor admise. “Mişcarea pentru libertatea de expresie” (Free Speech Movement).se gândea. în aacest moment. evadarea în natură şi prin droguri. generând fenomenul Hippie. Ideea solidarităţii predomina. subordonându-se complet lumii afacerilor. când Franţa se plictiseşte a fost receptarea “revoluţiei” franceze din Cartierul Latin peste Canalul Mânecii). Societatea s-a fracturat între susţinătorii războiului ( şoimii) şi detractorii lui (porumbeii). la eficienţa în afaceri. este ceea ce se numeşte să-ţi serveşti patria… (…) Nu m-am gândit să mă rog. degeaba. precum părinţii lor. Ei reprezentau universitatea ca pe un complex industrial. Denunţau faptul că acest for renunţase la a le forma / induce studenţilor gândirea critică. ce a trecut apoi pe coasta de Vest. arătând ca o “casă învrăjbită”. Tot ce puteam simţi era inutilitatea de a muri tocmai aici în acest loc. ei s-au refugiat în marginalitate: non-conformism. urmând să ajungă şi în Europa unde a culminat cu acel mai ’68 francez (înlăturarea preşedintelui de Gaulle. drept reprezentant al osificării societăţii franceze. individuală. la reuşita socială. Războiul din Vietnam a dezvoltat mişcări pentru drepturile diferitelor categorii ale societăţii americane: “Mişcarea pentru drepturi civile”. din anii ’60 – ’70 cu contestarea modului de viaţă american (American Way of Life) şi a valorilor tradiţionale. Ei au căutat satisfacţia interioară. El a arătat o societate bolnavă. aşa cum sugera refrenul unui cântec din acei ani: să nu te temi şi să fii solidar. căci numai împreună vom învinge.

presedintele egiptean Gamal Abdel Nasser a lansat o campanie pe Canalul de Suez (un canal artificial intre Peninsula Sinai si teritoriul egiptean). conflict armat intre Israel si tarile arabe Egipt si Siria. fiind un aparator ferm al drepturilor arabilor si cel mai apropiat aliat al Orientului Mijlociu pentru URSS. Israelul a obtinut controlul asupra peninsulei Sinai si asupra Fasiei Gaza. Razboiul a semnalat o implicare crescanda a Statelor Unite pentru negocierea si garantarea intelegerilor arabo-Israeliene.1. Siria a iesit din razboi. asupra Inaltimilor Golan. In Israel. 5. au declansat conflictul pentru a-si recupera teritoriile pe care Israelul le-a ocupat in “Razboiul de 6 zile” din 1967. care i-a furnizat ajutor militar si economic inca din anii ’50. Desi ambele parti au suferit pierderi grele din cauza razboiului din 1973. 1973.5. Israelul si-a mentinut controlul asupra teritoriilor. 1956 si 1967. Egiptul a iesit din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Desi nu a adus schimbari semnificabile granitelor teritoriilor. Mai tarziu. Natiunile Unite au adoptat o rezolutie cerand retragerea Israelitilor din aceste teritorii in schimbul recunoasterii independentei Israelului. au demisionat. razboiul a declansat atitudini dezaprobatoare fata de conducatorii statelor. Conflictul. Egiptul si Siria. razboiul din 1973 si consecintele sale au avut efecte numeroase asupra natiunilor participante si asupra relatiilor lor cu marile puteri mondiale. care. Deoarece conflictul a inceput de sarbatoarea evreiasca Yom Kippur si s-a desfasurat de-a lungul sfintei luni musulmane a Ramadamului. care nu s-a . In “Razboiul de 6 zile “ din 1967. se infiinteaza Organizatia pentru eliberarea Palestinei. apartinand initial Siriei . s-a desfasurat in luna octombrie. in acelas an. asupra West Bank si Ierusalimului estic administrate initial de Iordania. in cele din urma. stapanite anterior de Egipt . In 1969. razboiul a mai fost numit si ”Razboiul Yom Kippur” de catre Israeleni si ”Razboiul Ramadamului” sau ”Razboiul din Octombrie ” de catre Arabi. Razboaiele Arabo-Israeliene Razboiul Arabo-Israelian din 1973. Cauzele razboiului Lungul conflict dintre evrei si arabi privind conrolul asupra teritoriului (istorie) Palestina s-a materializat in razboaie in anii : 1948. si a incheiat stranse relatii cu Statele Unite. Opozitia arabilor fata de statul evru Israel a inclus si statele vecine arabilor si dupa 1964. un corp politic preocupat de crearea unui stat pentru arabii palestieni.

In acest timp. Nici Statele Unite si nici Israelul nu credeau ca fortele arabe ar putea provoca puterea militara bine-cunoscuta a Israelenilor. era deasemenea gata sa indrepte politica externa cu Egiptul intr-o alta directie decat cea urmata de URSS. Egiptul (armata) pentru razboi. Lansand presiune economice acasa. La inceputul anilor ’70. In fiecare an. a incercat pe cai diplomatice sa determine retragerea israelitilor pregatind. scopul pentru ambii conducatori era sasi recastige teritoriile de la Israel. care sprijinise Natiunile Arabe in timpul razboiului anterior cu Israelul si aprovizionase Egiptul cu armament. Sadat credea ca Stale Unite si URSS-ul vor ajuta Egiptul mai mult si pe o perioada mai indelungata. in cele din urma. spre deosebire de Assad. Mai mult chiar. nici Wachington-ul si nici Moscova nu erau la curesnt cu diferentele adanci in politica dintre conducatorii egipteni si sirieni. dar a subestimat hotararea lui Sadat de a folosi o posibilila armata impotriva Israelului.materializat intr-un razboi propriu-zis. Ei au omis Iordania si Organizatia pentru Eliberarea Palestinei. in timp ce presedintele Sirian Hafez-al-Assad nu voia sa semneze nici un acord (cu Israelul) care putea sa recunosca legalitatea Israelului. succesorul lui Nasser. apropiind-o de cea urmata de Statele Unite. Deci. negocierile au continuat. iar Statele Unite au avut parte de critici ale comunitatii internationale vizand suportul acordat Israelului. din planuirea razboiului. Natiunile Arabe refuzau sa negcieze inainte ca Israelul sa se ratraga fara garantii pentru pace si securitate. Sadat. in acelas timp. Natiunile Unite au emis rezolutii cerand Israelitilor sa se retraga. Anwar al-Sadat. Sadat era gata sa combine mijloacele armate cu inceperea unui proces diplomatic. . Deoarece cei doi conducatori arabi se concetrau mai mult pe propriile interese nationale decat pe probleme arabo-Israelene. stia ca Egiptul se pregateste de razboi. In ciuda acestor diferente. URSS-ul. nerabdarea si frustrarile reciproce la nivelul statului diplomatic i-au adus pe Sadat si Assad sa planuiasca atacul. ca de exemplu viitorul West Bankului si al Ierusalimului sau problema statului Palestinei. propus de Satele Unite. s-a incheiat in 1970 cu un acord de incetare a focului.

iar armata Israelina nu era pregatita pentru un razboi. Intre timp Israelul a lansat a contraofensiva impotriva Egiptului. Israelul a fost surprins cu garda jos de atacurile coordonate. ambele armate nu au putut obtine un avantaj al castigurilor anterioare. ziua sfanta a anunlui evreisc. Cu toate acestea. Pana la sfarsitul razboiului.3. care au aprovizionat . Egiptul spargand randul de fortificatii Israeliene aflate de-a lungul malului estic al Canalului. care au furinzat arme Israelului in timpul razboiului. astfel. Era Yom Kippur. fortele israelene au avansat pana la 100 km de Cairo si 40 km de Damasc. Armatele lui Sadat au traversat rapid Canalul de Suez. Desfasurarea razboiului Egiptul si Siria si-au lansat atacul impotriva Israelului pe 6 octombrie. In ciuda unor grave pierderi initiale. Sursele de informatie Israelite nu au tinut seama de probabilitaea unui atac arab.2. Israelul n-a considerat necesar din punct de vedere politic sa ocupe cele doau capitale arabe.5. 5. Incetarea focului si retaragerea Starea precara in care se aflau armatele arabe au grabit incheiarea razboiului. Pe la mijlocul lui Octombrie. Sadat nu o ordonat o inaintare spre tinutul detinut de Israel in Sinai. Israelul si-a mobilizat trupele si a lansat o serie de contraatcacuri pe ambele fronturi. si Uniunii Sovietice. pe care Israelienii il credeau impenetrabil. fortele siriene avansau in teritoriul Inaltimilor Galon. armatele sale au luat o mica parte din tinutul aflat pe intreaga lungime a malului estic al Canalului. avansand in Egipt si incojurand Armata a III-a a Egiptului. Constient de puterea limitata a armatei sale in privinta modului de atac. israeletii au recucerit terenul pe care Siria il capturase si au trecut prin forta dincolo de granitele Siriei. a inhibat succesele armate arabe. A incurajat de asemenea interventia imediata a Statelor Unite. Egiptul a intarit regiunea pentru a-si apara pozitia. Sistemul de comunicare neregulat si lipsit de acuratete dintre Moscova si aceste capitale arabe. facandu-si curand drum prin artileria Damascului. numit linia Bar-Lev. Cu toate acestea. traversand Canalul de Suez. Avand multi civicli inarmati in sinagogi. ar fi putut lua multe teritorii si ai ar fi putut provoca distrugeri grave centrelor civile israelene. si Siria si Egiptul ar fi facut multe ravagii armatei israelene. Dimpotriva . In timpul primei saptamani de razboi. asupra lipsei de pregatire israeliana si asupra primelor pierderi ale acestora. Intre timp. 1973.

impreuna cu orasul Al Qunaytrah din regiunea Golan. iar Israelul sia continuat incercuirea Armatei a III-a egiptene. avand Statele Unite si Uniunea Sovieticadrept co-presedinti. cerand retragerea Israelului dincolo de Canalul de Suez si infiintarea in ianuarie 1974 a unei forte de instaurare a pacii in zona Canalului (Forta Ntiunilor Unite fusese instaurata dupa razboiul din 1956si a durat pana in 1967). Natiunile Unite au aprobat rezolutia. crezand intr-o victorie a Egiptului si o posibila destabilizare a guvernului lui israelian. . In urmatorii 2 ani. Pe 23 octombrie. fortele israelite si cele siriene in Golan. Kissniger a cerut si a primit totodata permisiunea lui Noxon de a pune trupele americane in alerta nucleara. iar Organizatia de Eliberare a Palestinei nu a fost invitata. Brejnev. In mai 1974. Henry Kissinger sa viziteze Moscova pentru a negocia un acord de incetare a focului cu comandantul sovietic Leonid Brejnev. ca o actiune a armatei israeliene ar determina un raspuns sobietic. Incetarea focului a avut loc pe 25 octimbrie. a angajat o Conferinta de pace a Orintului Mijlociu. Dorinta Israelului de a i se returna prizonierii de razboi cu existenta precara a Armatei a III-a a Egiptului au grabit discutiile la nivel militar intre Israel si Egipt. Desi a participat si Iordanul. Aceasta tehnica a dus la primul acord de dezarmare egipto-israelene. Aceste tratative au avut loc la kilometrul 101 pe drumul Cairo-Suez din 28 octombrie pana pe la sfarsitul noiembrie. dorind o participare mai mare a americanilor. Kissinger a negociat zburand inspre si dinspre capitale arabe si Israel comportandu-se ca un mediato. Dupa 2 zile de negocieri publice. Siria a renuntat sa participe. a sugerat presedintelui Statelor Unite. La raspuns. Amenintarea Israelului de a eradica armata a III-a a Egiptului l-a convins pe secretarul de stat al Statelor Unite. Si Israelul si Egiptul au incalcat termeni de incetare a focului.fortele arabe. conferinta a fost suspendata si nu a mai reusit sa se reuneasca. Si sovieticii si americanii s-au retras aproape imediat dintr-o confruntare. Siria si Israelul. Au stabilit deasemenea o zona a Natiunilor Unite. Kissinger. pentru a continua negocierile. incluzand interventia in favoarea salvarii Armatei a III-a. ceea ce ducea la negocieri intre israeliti si arabi. Un al doilea acord egipto-israelian a fost incheiat in septembrie 1975. Richard Nixon. cu ajutorul lui Kissinger a concluzionat un acord de dezarmare prin care Israelul returna Siriei teritoriul capturat in razboiul din 1973.

Fortele arabe dovedisera ca pot lansa cu succes un atac coordonat. razboiul a produs probleme interne si in Israel. Israelul. Fiecare dintre aceste realizari stabilea o fundatie la tratatul de pace dintre Egipt si Israel din 1973. confident si girant diplomatic al arabilor si israelitilor de asemenea in viitoarele negocieri. a initiat totusi schimbari drastice in relatiile externe ale Egiptului. Inainte de conflict aveau o populatie de 1800 locuitori. Consecintele razboiului Desi razboiul nu a pretins concesii terotoriale. ei au scufundat din temelii mitul invicibilitatii israelitilor care dura din razboiul din 1967. Cu castigurile initiale. 6.4. impingand fortele arabe inapoi. Intre timp. Lipsa de pregatire militara a israelitilor a pus problema competentei conducatorilor. succesul diplomatic al Statelor Unite in perioada de dupa razboi le-au preferat ca mediator. ducand la demisia primului ministru Golda Meir si a ministrului apararii Mosshe Dayan. Insulele Malvine sunt un arhipelag in sudul Oceanului Atlantic. Noua relatie pe care Kissinger incepuse s-o lege cu Sadat a redus influenta sovieticilor asupra Egiptului si a adus tara mai aproape de Statele Unite. Intre timp. relatiile imbunatatite ale Egiptului cu Statele Unite si cu Israelul au adus la repararea si izolarea sa de afacirile interarabe din anii ’80. In final. Cu toate acestea. In timp ce razboiul nu a afectat relatiile dintre Siria si Uniunea Sovietica si a opus mai mult Siria si Statele Unite. ambele parti au pretins victoria. in ciuda unor pierderi semnificative.961 km2. Razboiul Malvinelor (Falkland) Conflictul anglo-argentinian privind insulele Malvine ofera o serie de concluzii si invataminte. cu o suprafata de 11. genera incredere intre Israel si Egipt. Fiecare acord incheat cu succes. indeosebi in ceea ce priveste comportarea unor noi tipuri de tehnica de lupta si armament.5. a avut multe efecte la un nivel mult mai inalt si complex al conflictului arabo-israelian. la 480 km est de stramtoarea Magellan. care nu mai fusesera intrebuintate in alte conflicte. majoritatea de origine engleza Orasul Puerto Argentina (Port Stanley) cu o . Rezultatele investigarilor care a urmat au foat extrem de critice privind armata. format din doua insule mai mari (Falklandul de Est si Falklandul de Vest) si din aproximativ 200 insulite. In timp ce pierdele arabe erau de departe mai mari decat cele ale israelitilor. dincolo de granitele din 1967. Israelul s-a regrupat cu succes in cateva zile.

o brigada aeropurtata. indeosebi in cazul unui conflict care ar duce la blocarea canalului Panama.1982 Anglia a anuntat instituirea. In sprijinul trupelor terestre conducerea argentiniana a constituit o grupare de sprijin aerian.. partile si-au intensificat pregatirile militare. in vederea repatrierii lor in Anglia.05. In 28. dupa unele date.04.1982. aflata in pericolul de a fi inlaturata. Desi discutiile au continuat. pe care le-a pus in miscare la 05. ar depasi un miliard de tone. iar tarmurile sunt fragmentate de numeroase golfuri. 2 fregate si 4 submarine. 6 distrugatoare) si 30-35 nave auxiliare. intre care 1 portavion. luand urmatoarele masuri pe plan militar: constituirea unei grupari navale cu un total de 30 de nave de lupta (intre care 2 portavioane.A. In anul 1965. Diferendul anglo-argentinian dateaza din anul 1833.00 a unei zone de interdictie navala si aeriana de 200 mile (370 km) pentru navele si aeronavele oricaror state. 4 submarine cu propulsie nucleara. Operatia de debarcare a inceput in jurul orelor 24. La 20.1982.1982 gruparea navala engleza s-a divizat: fortele principale s-au indreptat spre Falkland.00 din noaptea de 20/21. discutiile argentiniano-britanic au capatat un ton mai dur. cu 20 avioane „Harrier" si 20 elicoptere antisubmarine. guvernul englez a reactionat dur. 5A. iar la 2 aprilie 1982 Argentina a trecut la rezolvarea diferendului prin forta. importantele rezerve de metale rare din insule. Relieful insulelor este deluros (inaltimea maxima = 706 m). In perioada 01-20. garnizoana de 200 militari argentinieni predandu-se.1982 surprinzandu- .05. 9 distrugatoare. Anglia a realizat si intarit dispozitivul militar de blocada si a terminat pregatirile in vederea unei debarcari in Falkland.04.1982. care a fost ocupata la 25. iar restul spre Georgia de Sud. intensificarea pregatirii de lupta in cadrul gruparii navale pe timpul deplasarii spre Falkland. cand o grupare de aproximativ 10. insemnatele rezerve de petrol descoperite in zona si care. 1 crucisator.04. In luna martie 1982. cand Anglia a luat in stapanire insulele.U.1982. o brigada de parasutisti si unitati de aparare antiaeriana a fost debarcata pe insulele Malvine (Falkland) si aproximativ 200 pe insula Georgia de Sud. Pus in fata faptului implinit. avea nevoie de o actiune prin care sa abata atentia maselor de la gravele probleme interne. Dupa ocuparea Insulei Georgia de Sud. inclusiv guvernatorul au fost evacuati de fortele argentiniene in Uruguay. Cei 79 de militari englezi aflati pe insule.04. si Occidentului cu materii prime. un crucisator. pentru aprovizionarea S. Actiunea argentiniana a fost declansata in noaptea de 1/2 aprilie 1982. formata dintr-o brigada de aviatie si o grupare navala alcatuita din 24 nave de lupta principale. incepand cu 30.populatie de 1100 locuitori este capitala arhipelagului.04. formata din unitati ale C. orele 14.000 oameni. Consiliul de Securitate a cerut Angliei si Argentinei sa inceapa convorbiri in vederea rezolvarii diferendului. acestea au ramas fara rezultat. importanta strategica a insulelor pentru controlul cailor maritime. Intre cauzele care au determinat declansarea conflictului enumeram: junta militara argentiniana de guvernamant. trimiterea a 20 avioane de bombardament strategic „Vulcan" si 200 parasutisti in Insula Ascension. - Efectivele terestre care au actionat in insule s-au ridicat la aproximativ 8000-9000 militari englezi.

aproximativ 4. fortele engleze debarcate la litoral si-au continuat actiunile cu succes reusind sa largeasca capul de pod pana la sfarsitul primei zile de lupta la 32 km2. hartuirea permanenta a trupelor argentiniene cu grupuri de cercetare-diversiune. acestea fiind executate dupa aceleasi procedee si norme. in vederea realizarii surprinderii. stancos nu a permis folosirea masata a blindatelor. care a reusit sa avarieze 5 nave de lupta din clasa fregatelor. fortele argentiniene au capitulat la 15. Razboiul din Malvine Ca urmare a actiunilor militare desfasurate de trupele engleze. Potrivit datelor oficiale. dar a fost favorabil apararii. . trupele engleze reusind sa debarce in cursul noptii respective. Actiunile ulterioare desfasurate pe uscat au avut la baza principiile luptei unitatilor si marilor unitati din trupele de uscat. Pana in jurul orelor 08. sa-si instaleze baza de debarcare si sa organizeze apararea antiaeriana.1982. executarea unei blocade totale. trupele engleze reusisera sa cucereasca un cap de pod de aproximativ 6km2. iar dupa trei zile de la data declansarii operatiei la 150 km2. gruparea engleza a pierdut 255 militari si civili si a avut 777 raniti (peste 700 dintre acestia s-au restabilit complet pana catre sfarsitul anului 1982).000 de militari in cele doua zone stabilite: 3. Argentina a avut peste 1000 de morti. din care doua s-au scufundat. prezentand unele particularitati determinate de situatia concreta existenta in insule: terenul deosebit de framantat.000 in cel de la Goose Greene . interzicandu-se aprovizionarea trupelor argentiniene cu cele necesare ducerii luptei. Ritmul de debarcare a fost deosebit de ridicat.000 militari in capul de pod de la San Carlos si aproximativ 1.06. intrebuintarea pe scara lama de catre trupele britanice a elicopterelor pentru regrupari de forte pe directii greu accesibile. Realizarea capetelor de pod de catre infanteria marina engleza si unitatile de parasutisti a constituit punctul culminant al actiunilor desfasurate de gruparea navala expeditionara engleza pentru cucerirea arhipelagului Falkland.i pe argentinieni. Cu toate actiunile aviatiei argentiniene.Post Darwin.00 cand a inceput sa actioneze aviatia argentiniana. care se asteptau la o asemenea actiune in zorii zilei. folosirea de catre englezi a procedeelor si metodelor de razboi psihologic.

Conducerea politico-militara engleza apreciaza ca factorul cel mai important in obtinerea succesului militar in operatiunile din Atlanticul de Sud l-a constituit factorul uman. rezistenta fizica si psihica. indeosebi cei din unitatile speciale. transportoarele blindate si masinile de lupta s-au dovedit corespunzatore. Se apreciaza ca desfasurarea actiunilor navale din Atlanticul de Sud a scos in evidenta valoarea principiilor ducerii razboiului naval si anume: imobilizarea fortelor navale adverse. in atmosfera incarcata a sfarsitului de secol XX. de elita (trupe de comando. Pe timpul luptelor. actual sau de viitor. Pe timpul razboiului au fost doborate 9 avioane engleze. indeosebi impotriva inamicului superior numericeste si care se apara in pozitii amenajate genistic. mai ales in conditiile in care fortele argentiniene au realizat puternice campuri de mine A. pentru a nu da posibilitatea trupelor argentiniene scoase din dispozitivul de aparare sa se consolideze pe noi aliniamente. Aceasta s-a datorat in principal lipsei de rachete aer nava si aer-sol. nerealizarii masurilor de contraactiune radioelectronica si pregatirii pilotilor. totusi aceasta a fost intrebuintata in mare masura in luptele din Atlanticul de Sud. cu o slaba instruire si fara experienta. Fortele speciale au fost folosite intens de catre englezi in desfasurarea luptelor. inalta pregatire de specialitate. Totodata. constituite din voluntari selectionati. plus 16 avioane distruse la sol. In orice conflict. 15 elicoptere. Tocmai aceste unitati au fost folosite de englezi pentru indeplinirea celor mai dificile misiuni de lupta. Chiar daca aviatia argentiniana detinea o superioritate aeriana neta (223 avioane de lupta fata de 40 ale Angliei). Dupa debarcarea desantului maritim. . fortele speciale. in fata gruparii de forte terestre. marile deficiente in asigurarea tehnico-materiala a trupelor din Insulele Malvine. Razboiul Malvinelor a demonstrat ca. Ele au actionat. de unde au fost lansate actiuni ofensive incununate de succes. Desi conditiile de ansamblu nu s-au dovedit chiar propice executarii misiunilor aviatiei in general. atat de englezi cat si de argentinieni. actionand numai in fata fortelor principale au pus stapanire pe pozitiile dominante. fortele conventionale sunt de neinlocuit si cu atat mai mult la inceputul conflictului. in marea lor majoritate militari in termen.A. In acelasi timp. militarii britanici au demonstrat maiestrie profesionala. majoritatea analistilor au ajuns la concluzia ca factorii hotaratori ai infrangerii argentinienilor au fost incapacitatea guvernului de a conduce si administra criza. desfasurarea luptelor a evidentiat importanta si efectele deosebite ale actiunilor de lupta desfasurate pe timp de noapte. pentru culegerea de date despre adversar si au executat numeroase raiduri pentru a crea confuzie si a dezorganiza apararea A. si antipersonal. pregatirea militara. S-au dovedit deosebit de eficiente masinile si utilajele de geniu. este posibil sa aiba loc un razboi limitat si controlat. majoritatea de focul artileriei A. initiativa militarilor. rivalitatile existente intre comandantii celor trei categorii de forte armate si lipsa de coordonare a eforturilor acestora. de regula. parasutisti si infanterie marina). a elicopterelor si masinilor de lupta ale infanteriei care au permis intensificarea ritmului ofensivei. Din desfasurarea actiunilor pe uscat rezulta ca mobilitatea unitatilor si subunitatilor terestre britanice a depins in mare masura de existenta si intrebuintarea.A. nivelul de instruire inferior al trupelor. spirit voluntar si agresiv avansat.Invatamintele si concluziile ce au aparut din analiza conflictului din Atlanticul de Sud sunt valoroase. eficacitatea actiunilor acesteia a fost redusa in comparatie cu pierderile suferite: 79 avioane. Desi au actionat in teren accidentat. in limita nevoilor.T.

La 17 iulie 1973. în mod direct. iar vărul fostului suveran. Desi un conflict limitat prin amploare si durata. unele interese de securitate. devine primul presedinte al statului instaurând un regim autoritar. La 27 aprilie 1978 are loc o lovitură de stat. 2003. Interventia sovietică în Afganistan Criza provocată de interventia soviectică în Afganistan este o criză internationala de un cu totul alt tip. al organizarii. Bucuresti. al instruiri. razboiul din Malvine a furnizat o serie de concluzii atat in domeniul strategic cat si tactic. de agitatia opozitiei islamice cat si de evenimentele din Iran sovieticii s-au decis sa-si întărească controlul din Afganistan. practic flota de suprafata argentiniana nu a mai participat la lupte. Ion Neculae. Enciclopedia statelor lumii. In acelasi timp a reliefat importanta raportului de forte si a completarii cu nave de sprijin preluate din randul flotei comerciale. 34 Horia C. Muhammad Daud. condusă de Nur Muhammad Tarkai. Ea rămâne totusi o criză periferică întrucât confruntarea nu a fost directă. ce degenerează într-o îndârjită rezistentă armată în timpul căreia a fost ucis si ambasadorul american la Kabul. Dupa scufundarea crucisatorului Belgrano de catre submarinul englez Conqueror. în septembrie 1979. iar monarhia este abolită. si apoi la cea a succesorului său. Matei.34 Îngrijorati de toate aceste tulburări. in luna Decembrie 1979. deoarece în ea a fost angajat direct unul din protagonistii principali ai războiului rece. Editura Meronia. fost prim-ministru.apararea in adancime si mentinerea initiativei. Hafiz Ullah Amin . iar puterea este preluata de Consiliul Democratic Republican. Afganistanul se proclamă republică. între URSS si SUA. în localitatea Herat. p. regele Muhammad Zair Șah este înlăturat de la putere. chiar dacă acestea din urmă si-au simntit amenintarea. de orientare comunistă si prosovietică. Au mai fost ucisi aproximativ 50 de consilieri sovietici. Luptele pentru putere între diferitele factiuni ale partidului de guvernămînt duc la uciderea lui Nur Muhammad Taraki. 7. dotarii si tehnologiei. în apropierea granitei cu Iranul. dupa patruzeci de ani de domnie.17 . Submarinele cu propulsie nucleara au demonstrat importanta lor strategica. Silviu Neguț. Măsurile de reformă radicală a structurilor sociale traditionale adoptate de noua conducere politică întâmpină opozitia populatiei islamice conservatoare. Portavioanele s-au dovedit a fi in continuare platforme foarte bune pentru actiunile aeriene. care proclamă Afganistanul republică democratică.

regimul Taraki si Amin a creat haos si ar fi actionat la ordinele adversarilor Moscovei din Iran si Pakistan. fiind înlocuit de Babrak Karmal. SUA au fost sprijinite în această atitudine de lumea musulmană. cerere satisfăcută de guvernul URSS chiar în aceiasi zi. a adus acuzatii violente la adresa URSS. care se afla la granita unor republici sovietice cu aceasi structură etnică. care se confruntau în acelasi timp cu criza ostaticilor americani de la ambasada lor din Teheran si cu acuzatiile de a fi lasat ca sahinsahul Iranului. Invzia sovietică a coincis cu confuzia postrevolutionară din Iran si cu nesiguranta endemică din Pakistan. Invazia a adus trupele sovietice de elită la distanta de o ora de zvor de Golful Persic si Oceanul Indian si de regiunea Baluchistan. acest act de ocupatie a fost interpretat de Washington ca o manevră calculată în cadrul strategiei globale sovietice. seminificând o atentionare pentru Moscova. a mass-mediei si a opiniei publice asupra agresiunii sovietice din Afganistan erau convenabile pentru SUA. liderul spiritual si religios al revolutiei islamice din Iran. Această condamnare si focalizare a atentiei mediului politic. Moscova a acuzat atat Iranul cât si Pakistanul că se amestecă în problemele Afganistanului. s-a întrunit de urgentă. aceasta solicită interventia fortelor armate sovietice . lucru relativ usor deoarece invazia era în mod evident un act de agresiune. . organizatie înfiintată în 1969 la initiativa Arabiei Saudite. unde generalul Ziu UI-Haq a anulat alegerile si a interzis activitatea tuturor partidelor politice. flota americană s-a apropiat de zona Golfului. Din punct de vedere al Moscovei.Hafiz Ullah Amin nu a putut pune capat rebeliunii care stăpânea tara si în consecintă a fost executat. SUA au actionat. decat ca un răspuns la greseile unui „guvern – marionetă” incompetent.vest a Afganistanului. Această zonă de conflict a avut caracteristici bine individualizate. unde exercitau un rol destabilizator. prin a condamna invazi a sovietică. În aceiasi zi în care preia puterea la 28 decembrie 1979. iar în cadrul acestei reuniuni ayatollahul Khomeini. să fie înlăturat de la putere fără a fi primit nici un fel de ajutor din partea SUA. care a devenit liderul Consiliului Democratic Republican. ceea ce SUA a apreciat imediat ca o amenintare la adresa Iranului si a întregii regiuni a Golfului. de asemenea. Drept prima reactie. desi aceasta din urmă a condamnat el însusi interventia sovietică. Statele din zona Golfului au condamnat chiar mai energic această interventie decît tările arabe de pe linia întâi a confuntării cu Israelul. ai cărei locuitori se opuseseră din 1973 pana în 1976 stăpânitorilor iranieni si pakistanezi si dintre care multi se refugiaseră în zona de sud. la care s-au alăturat SUA si întreaga lume arabă. În climatul efervescent al războiului rece. Conferinta Islamică. Afganistanul fiind o tară islamică cu o populatie turcmenă. unul dintre fidelii lor aliati.

cu rezistenta mujahedinilor. precum acceptarea regimului pluripartit si eliminarea tuturor referirilor la socialism. În anul 1986 Babrak Karmal este înlocuit cu Muhammad Najibullah în functia de presedinte al Partidului Democratic al Poporului si apoi si în ceea de sef al statului. apoi reizbucnesc luprele pentru putere între grupările mujahedine. îsi datorează alegerea. la 25 aprilie 1992. Jean Louis Dufour . fără posibilitatea de a schimba prea mult lucrurile. în vederea unor enentuale interventii în Orientul Mijlociu li în Asia Centrala. care din 1979 si-au reluat locul în Consiliu de Securitate al ONU. p. Un acord mediat de ONU si semnat la 14 aprilie 1988 de puterile garantate (URSS si SUA) prevede retragerea trupelor sovietice. care ocupă Kabulul. si predau capitala rezistentei islamice. La 15 februarie 1989 se incheie retragerea trupelor sovietice.Presedintele Carter a luat decizia de a stopa exportul de cereale americane spre URSS (măsură ce nu a fost deloc pe placul fermierilor americani care au trebuit să-si vîndă surplusul de cereale Argentinei. iar rezistenta islamică afgană primind ajutor din partea SUA. Războiul civil din Afganistan se transformă într-o amplă confruntare Est – Vest. crearea unui stat afgan neutru si repartierea milioanelor de refugiati. A fost creată o fortă de desfăsurare rapidă cu un efectiv anuntat oficial de o sute de mii de militari. iar 15. dintre studentii islamici afgani din Pakistan. în mare parte. în septembrie 1996.000 de militari sovietici îsi pierd viata. În 1994. au sporit ajutorul militar către Pakistan si au initiat o apropiere de Republica Populară Chineză. În nouă ani de conflict îsi pierd viata 1. Consiliul mujahedinilor proclamp Republica islamică. de unul singur. În fata ofensivei mujahedinilor ajunsi în fata Kabulului. initial. principala consecintă a invaziei a fost faptul ca URSS a trebuit să introducă si să mentină în Afganistan efective de circa nouăzeci de mii de militari pentru a încerca sp reinstaureze pacea (fară succes) intr-o tară care era deja în zonă de influientă si să înregistreze. cit. op. ales în decembrie 1980. crizei afgane. iar regimul lui Najibullah face o serie de concesii. a Pakistanului si a lumii arabe traditionaliste. de unde se pare că o parte au ajuns totusi în URSS). De asemenea.5 milioane afgani. . în această luptă intervin si militiile talibanilor fundamentalisti. alte 4 – 5 milioane părăsesc tara.35 35 Cf. SUA au înghetat negocierile SALT (privind reducerea armamentului strategic nuclear). recrutati. Presedintele Ronald Regan. un grupt de generali îl înlătură de la putere pe Najibullah.155. Bugetul Pentagonului a crescut de la 3 % din PIB în 1979 la 5 % în 1980. la 16 aprilie 1992. La 1 ianuarie 1992 intră în vigoare acordul ruso – american privind sistarea livrărilor de armament către partile aflate în conflict. reusind ca până în 1998 să-si extindă controlul asupra a 90% din teritoriul tării. esecul în încercarea de a stabiliza situatia în Afganistan. care însă nu-l ajută prea mult în confruntarea. guvern comunist fiind sprijinit în teren de trupe sovietice. Din punct de vedere strategic.

Interventia militară sovietică a constituit o bună oprtunitate pentru Occident de a-si adjudeca o victorie strategică majora. Editura Militară. cărora le-au furnizat arme si sprijin logistic prin intermediul Pakistanului. constând în esecul militar suferit de una din cele două principale armate din lume si în esecul politicii de comunizare a Afganistanului. guvernat de regimul comunist. dar a statului afgan si a URSS în subsidiar. Pe termen lung. Moscova a apreciat. care a fost declansată în mod voit de Moscova. economică. asa cum o numea B. au drept rezultat slăbirea militară diplomatică. Acțiunile indirecte. București. Strategia. Bibliografie 36 B. SUA s-au angajat mai curând într-o actiune strategică indirectă. în mod corect.36 Încercuirea si izolarea strategică la care este supus Afganistanul.H. care astăzi trebuie să ducă războuil global împotriva terorismului. 1973 . a consolidat fundamentalismului islamic în Asia Centrală. una din zonele predilecte fiind chiar Afganistanul. Criza în care URSS s-a angajat de bunăvoie a fost deficitar gestionată de aceasta grabindu-i sfârsitul.Interventia sovietică în Afganistan a fost una dintre ulltimile mari dispute Est – Vest. l-au tras Statele Unite. Liddell Hart. SUA. a rămas limitată si putin periculoasă pentru securitatea internatională . ale cărei efecte negative se manifestă si astăzi. cele două superputeri neajungând la o escaladare care să vizeze implicarea lor intr-o confruntare directă. care iau sustinut pe mujahedini.H. a dat un impuls consistent dezmembrării URSS pe criterii etnice si a contribuit substantial la proliferarea amenintării fundamentalismului islamic de astăzi. cât si pentru cel intervenient. situatie cu consecinte pe termen lung. Criza. URSS. Nu este dificil de observat că până la urmă. provocând o instabilitate accentuată a întregii zone. drept foarte redus riscul unei interventii militare americane în Afganistan. sprijinul acordat mujahedinilor islamisti de către SUA pe lânga faptul că a contribuit în mod semnificativ la reducerea puterii militare si a credibilitătii URSS în plan international. din care însă cel mai mare profit. Liddell Hart. criza din Afganistan s-a dovedit contraproductivă atît pentru factorul generator. 8. nu numai a regimului. pe termen scurt însă.

1992 Nicolae Frigioiu. Ed. Penguin Books. Institutului de Teorie Socială. Social-democraţia europeană în secolul XX. Istoria războiului rece.Andre Fontaine. Bucureşti. Lider. 1998 Eric Hobsbawm. Modern conservatism.com . Bucureşti. Intre trecut si viitor”. 1999 www. Militară. Ed. Polirom. 1994 David Willets.Revoluţiile din 1989. Londra. 1992 Tismaneanu Vladimir . Secolul extremelor. Bucureşti.wikipedia. Ed.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->