Tehnici de modificare a comportamentului

Tehnica de modelare a unui comportament se realizează prin recompensarea sau întărirea comportamentului dorit atunci cănd acesta se produce. Tehnica a fost aplicată prima dată la persoanele bolnave de schizofrenie şi apoi au vizat achiziţionarea unor comportamente sociale semnificative (igiena personală, modul de a mânca). În educaţie tehnica de modelare a fost utilizată pentru ameliorarea comportamentelor indezirabile ale comportamentelor elevilor. Într-o clasă profesorul deţine controlul şi are o influenţă considerabilă ca agent de întărire. Prin urmare aceştia trebuie să înveţe cum să aplice întărirea pentru a putea modela comportamentele în direcţia dorită, astfel va pierde controlul asupra lor. Modificarea comportamentelor deviante se realizează prin ignorarea comportamentelor indezirabile, determinand stingerea lor şi întărirea comportamentelor dezirabile. Modificarea comportamentelor indezirabile la un elev se realizează astfel: → se specifică atât comportamentul indezirabil care va fi eliminat, cât şi cel dezirabil care îi va lua locul → se indentifică atât întăririle comportamentului indezirabil cât şi cel dezirabil evitandu-se sistematic primul tip de întărire (timp în care se înregistrează modificări de comportament). Un caz aparte îl reprezintă comportamentul antisocial al unor elevi, care poate fi susţinut adesea şi prin dezaprobarea lui. Constrăngerile unor cercetări extinse accentuează rolul profesorului în producerea şi întărirea unor comportamente dezirabile ca şi minimizarea sau eliminarea comportamentelor perturbatoare. Interesant este proiectul lui Lawrence, Steed şi Young, desfăşurat într-o clasă cu probleme, aprţinand unei şcoli dintr-o zonă defavorizată. Clasa cuprinde 39 de elevi, cu coeficientul de inteligenţă sub medie, mixtă rasial iar şase dintre aceştia apăruţi cel puţin o dată în faţa unui tribunal. Tehnicile folosite de profesorii care predau la clasa respectivă au constatat în controlul sistematic al recompenselor (premierea, acordarea atenţiei, încurajarea) acordate pentru comportamente dezirabile şi ignorarea comportamentului inadecvat cu excepţia situaţiilor în care acestea pot degenera. Concluziile care s-au tras sunt urmatoarele: 1. Încurajarea este un instrument puternic pentru îmbunătăţirea comportamentului elevilor. 2. Cu cât este încurajat mai mult pentru efortul depus sau pentru un comportament favorabil, cu atât elevul se va strădui mai mult. 3. Un profesor poate gândi că a încurajat un elev, dar în practică s-ar putea ca lucrurile să nu stea chiar aşa (de pildă ceea ce pentru un elev se potate dovedi lipsit de semnificaţie, pentru profesor este o metodă de încurajare). 4. Comportamentul perturbator poate fi adesea anulat dacă ignorandu-l, profesorul primează elevul care se comportă adecvat. 5. O altă cale de a ignora comportamentul neportivit este să-l ignori pur şi simplu, dar să premiezi promt acelaşi elev imediat ce se comportă adecvat. 6. A te mişca în jurul sălii de clasă spunând „E bine, e corect” este o cale de a liniştii elevii clasei respective, de a-i determina să treacă rapid la ceea ce au de facut în momentul respectiv.

elevul constată că este ignorat în continuare. Când încurajezi un elev foloseşti un limbaj adecvat asigurandu-te că a înţeles. . • folosirea unei activităţi plăcute pentru întărirea unei activităţi mai puţin plăcute dacă o facem pe prima dependentă de săvârşirea celei de-a doua. Tehnicile de modificare a comportametului au drept suport teoria condiţionării operante a lui Skinner. fiind necesar ca acesta să ştie clar ce comportament este întărit. Elevul este ignorat dacă se manifestă într-o manieră inacceptabilă dar este salutat prietenos şi i se zămbeşte dacă are un comportament dezirabil. În urma analizei profesorul va constata că departe de a fi percepute ca o pedeapsă. pe când cel indezirabil nu trebuie să i se aducă niciun beneficiu. răspunsurile sale nu fac decât să întărească acele comportamente considerate inacceptabile. • la începutul dezvoltării unui comportament. concomitent cu recompensarea unui comportament pozitiv al unui elev devine un model pentru actele pro-sociale. precum şi alternativele la comportamentele percepute drept recompense (exemplu: Elevul intră în clasă după începerea orei: Profesorul: „Ţi-am zis de atătea ori să nu mai întărzii…”). reluânduşi comportamentul de înainte. 8. De observat că profesorul se mulţumeşte să ignore sistematic comportamentul dezirabil al elevului. • comportamentul dezirabil trebuie întărit mai des. după aceleaşi reguli. • elevul îi trebuie specificat că întarirea este consecinţa comportamentului său. Ignorarea comportamentului deviant al unui elev. În această situaţie nu este de mirare că la orele următoare va începe din nou să deranjeze ora. deci acceptate ca fiind dezirabile.Grupurile mici pot fi încurajate în mod similar. 9. Procedând asfel. 11. Aşadar. • întăririle trebuie administrate consistent. în timp se va constata o schimbare semnificativă în maniera de a fi a elevului. ideea de bază este că întărirea pozitivă mareşte posibilitatea apariţiei comportamentului dezirabil. 7. Profesorul trebuie să rostească o încurajare chiar cu riscul de fi exagerată. A expune lucrarea unui elev în locuri special amenajate este un semn vizibil de încurajare. • pentru îmbunătăţirea comportamentului. trebuie ca întărirea să fie continuă apoi intermitentă. în loc să reţină atenţia acestuia. 10. Există o serie de recomandări privind admninistrarea întărilor în mediul şcolar: • întărirea (recompensa) trebuie administrată direct elevului după producerea comportamentului aşteptat. deoarece acel comportament a atras recompensă. Comportamentul perturbator fiind tot mai mult înlocuit cu elemente ce au fost întărite de profesor. Apare fenomenul de învăţare vicariantă prin care elevii achiziţionează un comportament prin simpla observaţie. Utilizarea tehnicilor de modificare a comportamentului va debuta prin elaborarea unei table care să cuprindă comportamentele perturbatoare ale elevului respective. Încurajarea unui elev poate include şi o discuţie între patru ochi înainte sau după lecţie. sunt mai eficiente întăririle pozitive decât cele negative.

Cele mai eficiente strategii sunt: 1. Eficienţa sa se amplifică atunci este specifică şi nu funcţionează în cazul unor comportamente violente. care pot fi interne şi externe. Pedeapsa nu este o tehnică potrivită. nu urmează nici evenimentul.Condiţionarea instrumentală Condiţionarea instrumentală a fost promovată de B. Întăririle eficiente variază de la profesor la profesor şi de la elev la elev. deci comportamentul controlează evenimentul (experimentul cu apăsarea părghiei pentru obţinerea hranei). d). Răspunsul nepotrivit costă. Comportamentul este modelat prin consecinţele sale. Asocierea se realizează între un comportament produs spontan. b). Skinner şi are la bază legea efectului. când întărirea încetează comportamentul dispare foarte repede). Modelarea comportamentală se realizează prin tehnici de întărire care ajută la formarea de comportamente noi sau întărirea celor deja existente. • recompensa nu trebuie acordată cu întărziere. Utilizarea recompenselor. făra să-l întărească pe cel dezirabil. Întărirea poate fi negativă (se realizează prin evitarea comportamentelor cu consecinţe neplăcute) sau pozitivă (prin furnizarea de ceva plăcut). Întăririle eficiente respectă anumite principii precum: • întărirea trebuie explicată elevului pentru a înţelege de ce o primeşte. Întărirea la proporţie fixă (întărirea se aplică după un număr fix de răspunsuri. Fester şi Skinner au descris următoarele programe de întărire: a). Întărirea la interval variabil (perioada de timp de la o întărire la alta se modifică). Eliminarea temporară precum izolarea. Comportamentul poate fi modelat în direcţia dorită dacă ştim cum să administrăm aceste întăriri. F. întrucât conduce la scăderea frecvenţei acestuia. Întărirea la interval fix (întărirea la interval regulat de timp). Pedeapsa are consecinţe negative pentru un comportament. Realizarea şi menţinerea comportamenului dorit este dependent de programul de întărire folosit. în timp ce întărite periodic produce învăţarea. Utilizarea strategiilor coercitive. Comportamentul dezirabil (operant sau instrumental) acţionează asupra mediului pentru a obţine consecinţele dorite. excluderea de la activităţile aflate în desfăşurarea. Întărirea se realizează cel mai rapid prin întărirea continuă. . c). pentru a-i putea vedea pe ceilalţi lucrând. care urmează acel comportament la un interval foarte scurt de timp. Întărirea continuă (este întărit fiecare răspuns). Condiţionarea operantă este acea formă de învăţare în care consecinţele comportamentului influenţează apariţia acestuia în învăţare. rezistente la stingere). presupune pierderea unor întăriri (uitatul la televizor). Întărirea în proporţie variabilă (întărirea este obţinută după un număr variabil de răspunsuri date. e). fiind importantă întărirea. Există mai multe tehnici legate de condiţionarea operantă: A. trebuie întărite scopurile pe termen scurt şi în aşa fel încât să poată stabili o legătură directă între comportamentul dorit şi întărire. care durează mai mult în absenţa întăririi. 2. B. Reprimarea ce este eficientă datorită legăturilor cu socialul. Dacă nu se produce comportamentul. 3. pentru că suprimă comportamentul indezirabil. eliminarea din cadrul activităţilor dar nu şi din sala de clasă.

care deasemenea îi va răsplăti şi e cei care nu au oferit răspunsul aşteptat). care cade jos şi se loveşte.Aplicaţii ale tehnicilor de modificare a comportamentului Întărirea pozitivă → Un exemplu de întărire pozitivă în învăţămănt îl reprezintă recompensarea copiilor de grădiniţă care sunt răsplătiţi cu buline de diferite culori (fiecare culoare are un grad mai mare de importanţă. Răsplata trebuie acordată tuturor indiferent de răspunsul acordat. . Întărirea la interval fix → Un exemplu concludent ar putea fi atunci cănd la ora de sport. Acesta învaţă o lectie din această situaţie. învăţătoarea dă elevilor drept sarcină să rezolve două probleme. copilul nu va mai acţiona la fel de violent într-o situaţie viitoare similară. Recompensa internă → Un exemplu de recompensă internă este atunci cănd la clasa a IV a. Unul dintre ei doreşte o jucărie iar celălalt nu vrea să i-o dea. Copii capătă spirit de competiţie. regula păstrându-se mereu. Recompensa externă → Întărirea externă se poate observa în cadrul învăţămăntului preşcolar. Lecţia poate avea mai multe efecte: 1. iar cel care termină primul va avea sadisfacţia ca e cel mai bun. iar dacă termină primesc o bomboană şi pot trece la următorul desen. Expemplu: Copilul care a colorat fară să depăşească marginile desenului va primi o bulină roşie. la disciplina matematică distractivă. astfel se porneşte un conflict ce culmineză prin îmbrăncirea unuia. apoi cea verde şi aşa mai departe) sau bomboane de diferite mărimi (bomboana cea mai mare va răsplăti cel mai bun răspuns şi tot aşa mai departe până ce se va ajunge la o bomboană mai mică. care se oferă după fiecare activitate realizată pentru a-i determina sa-şi dorească din ce în ce mai multe buline. pentru a-i încuraja sa fie mai implicaţi şi mai atenţi pe viitor pentru a primii şi ei bomboana cea mare respectiv bulina cea roşie. copilul nu o să se mai joace cu cel care a avut conflictul 2. urmată de cea de culoare albastră. data viitoare pe nimeni 3. de aceea ar fi cea mai râvnită. Educatoarea îl pedepseşte pe cel ce a comis fapta trimiţăndu-l la colţ. cum ar fi bulina de culoare roşie valorează cel mai mult . Întărirea negativă → Întărirea negativă se poate evidenţia printr-o situaţie ca: doi copii de grădiniţă se joacă . împărţindu-şi jucăriile. copilul neastâmpărat nu va mai îmbrănci. elevul care la sfărşitul semestrului nu are nicio absenţă primeşte nota maximă. cănd copii au sarcina de a colora un cocoş. Întărirea continuă → Întărirea continuă se desfăşoară atunci cănd pentru copii de gradiniţă se foloses drept stimulent bulinuţele roşii.

Întărirea la interval variabil → Această întărire poate fi evidenţiată prin exemplul urămator: de fiecare dată cănd elevul realizează o lucrare bună primeşte o notă pe măsură. iar lucrarea la care s-au obţinut cele mai multe note mari va fi trecută în catalog sau se va ţine cont de un numărul neanunţat de bulinuţe obtinute pe parcursul unui semestru . Întărirea în proporţie fixă → Profesorul hotăraşte ca după cinci răspunsuri corecte oferite la un anumit obiect. . ce va conclude cu trecerea unei note în catalog sau unui punct la nota finală. acestea sa se cumuleze pentru a primi o notă finală bună. Întărirea în proporţie variabilă → Un exemplu este atunci cănd profesorul dă mai multe lucrări.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful