Ex.: grâul de toamnă pentru ca să înflorească trebuie să treacă printr-o perioadă de câteva săptămâni în condiŃii de to scăzută de +2oC, +5oC.

► Temperaturi scăzute cer toate plantele care sunt semănate toamna. De asemenea, mugurii florali ai plantelor bianuale şi celor lemnoase trebuie să treacă printr-o perioadă de to scăzute pentru a putea să înflorească până primăvara următoare. ►Fiecărei specii de plantă îi este caracteristică o anumită to de vernalizare. În cursul vernalizării, în celulele vegetale au loc modificări biochimice şi biofizice care influenŃează activitatea enzimatică şi totodată ar avea loc formarea unor protohormoni ai înfloririi – vernalin (după unii specialişti). În funcŃie de cerinŃele pentru vernalizare, plantele au fost clasificate astfel: 1. plante cu vernalizare obligatorie - parcurg o perioadă de frig în timpul iernii, după care înfloresc şi fructifică. Ex.: plante bienale (morcov, varză, etc.) şi cereale de toamnă. 2. plante fără vernalizare obligatorie – includ specii care se dezvoltă mai rapid în cazul expunerii la to joase, dar pot înflorii lent şi la to ridicate. Ex.: mazărea, mixandrele, tufănele, etc.. 3. plante indiferente vernalizării – care nu necesită to coborâte pentru înflorire, în care sunt incluse plante plantele anuale (cu ciclul vegetal de 1 an).

II. Fotoperiodismul. Factorul lumină este deosebit de important pentru viaŃa plantelor: - intensitatea luminii influenŃează în mod direct fotosinteza. - Intensitatea inegală şi variaŃiile de intensitate a luminii dau naştere la fototropisme, respectiv provoacă fotonastiile, etc. InfluenŃa luminii asupra plantelor se manifestă şi prin durata de acŃiune. Raportul dintre durata perioadei zilnice de lumină, denumită „lungimea zilei” şi perioada de întuneric influenŃează direct dezvoltarea plantelor, respectiv înflorirea. InfluenŃa acestui raport asupra dezvoltării plantelor se numeşte fotoperiodism iar durata zilei fotoperioadă (termeni introduşi de Wightman Garner şi Henry Allard (1920-1923). În timpul fotoperiodismului în plantă au loc o serie de transformări calitative, care se concretizează prin înflorirea plantelor. Experimentele efectuate au arătat că dintre organele plantelor, frunzele sunt cele care percep activitatea fotoperiodică Se consideră că durata perioadei de fotoinducŃie este determinată de plante cu ajutorul fitocromilor. Aceste substanŃe au o formă inductoare care are un maxim de absorbŃie la o lungime de undă de 730 nm.

• M. • PrezenŃa fitocromului activ (în timpul zilei) este: .85) şi are loc în jurul orei 20oo. • Mecanismul prin care se determină durata de iluminare este dată de raportul: fitocrom inactiv fitocrom activ = 1. .70 şi se realizează la ora 12oo ziua. regenerându-se în 3 ore. determinând deschiderea acestora.stimulatoare pentru cele de zi lungă. . Seara acest raport are valori subunitare (0. Chailachian (1958) consideră că inducŃia fotoperiodică este determinată: florigenul – (fitohormon de înflorire) care migrează la nivelul mugurilor florali.inhibitorie pentru înflorirea plantelor de zi scurtă. . Ch.stimulează înflorirea plantelor de zi scurtă. .de prezenŃa stimulatoare a giberelinelor. fitocromul inactiv trece la forma sa activă.un factor de înflorit. ■ La întuneric forma sa activă este descompusă sau se modifică în forma sa inactivă. numit antezin.inhibă înflorirea plantelor de zi lungă. • Fitocromul inactiv (în timpul nopŃii): .■ La lumină. .

înflorind în acelaş timp la zi lungă sau la zi scurtă. 2. respectiv ziua nu se poate prelungi peste un anumit număr de ore. grâul.: porumbul. orezul. 4. tomate. meiul. varza. în acest mod.favoriza creşterea vegetativă. pot fi obŃinute tot timpul anului. tutunul. petuniile.: secara. plantele de zi scurtă sunt plante care înfloresc mai repede dacă durata zilei este mai mică (aprox. rapiŃa.• După cerinŃele faŃă de durata zilei. 12 ore). sfecla. plantele intermediare sunt plante ce înfloresc numai în cadrul anumitor limite de durată a zilei. prin modificarea regimului fotoperiodic.se poate grăbi înflorirea la crizanteme care. exemple floarea soarelui. crizantemele. • Fotoperiodismul este considerat ca o adaptare genetică a plantelor la succesiunea anotimpurilor. . etc. plantele indiferente (neutre) care nu reacŃionează faŃă de durata zilei. etc. bumbacul. orzul. Ex. plantele au fost clasificate astfel: 1. dar nici nu se poate scurta prea mult. cartof. etc. 3. . se poate: . Astfel. castravete. ovăzul. Ex. plantele de zi lungă înfloresc mai repede şi abundent dacă durata zilei este mai lungă de 12 ore.

durata fotoperioadei.• Cunoaşterea fenomenului de fotoperiodism este importantă în practica agricolă atunci când se face raionarea culturilor sau când se introduc noi specii de plante în cultură. ce necesită o bună aprovizionare cu substanŃe nutritive. Faza de maturitate . B. .Ddezvoltarea gineceului (carpelelor) este stimulată invers ca la stamine de catre fitohormoni.se caracterizează prin realizarea dimensiunilor caracteristice pentru plantele mature iar din punctul de vedere al dezvoltării. prin realizarea capacităŃii de înflorire şi fructificare. porumbul) diferenŃierea staminelor este determinată de nivelul scăzut de auxine şi nivelul ridicat de gibereline. În cazul plantelor dioice. provenite din alte regiuni geografice. umiditatea şi prezenŃa citochininelor sau giberelinelor influenŃează expresia sexelor. nutriŃia cu N. temperatura. În general nutriŃia corespunzătoare nu influenŃează inducŃia florală. În cazul plantelor monoice (ex. lumina. Maturitatea florilor – parcurge mai multe etape: Etapa I Din mugurii florali se formează florile care sunt centre de creştere intensă. ci numai durata perioadei de creştere a mugurilor florali şi numărul de flori care se produc.

ovarul va da naştere fructului iar ovulul seminŃei. • Concomitent cu formarea organelor florale.Etapa II După forma florilor. etapa urmată în evoluŃia florilor o constituie polenizarea şi germinarea polenului. Procesul de tuberizare este stimulat de acidul abscisic şi de etilenă şi este inhibat de gibereline. Polenizarea determină creşterea bruscă a procesului de biosinteză a etilenei iar cea mai mare cantitate a sa este produsă de stil. La unele fructe ovulele nu sunt fecundate (partenocarpice:banana. Etapa III După fecundare. Formarea organelor de rezervă este influenŃată şi de factorul de mediu. tuberculi. în perioada de maturitate se formează şi organe de rezervă (bulbi. Uneori la formarea sa participă şi alte părŃi ale florii (frunze false). ex. de umiditate şi to coborâte. portocala şi unele specii de vitis) numindu-se fructe partenocarpice. . rizomi). Formarea acestor organe se intensifică o dată cu încetinirea ritmului de creştere a plantelor. tuberizarea este stimulată de fotoperioade lungi. Lichid lipicios pe suprafaŃa stigmatului (format din glucide reducătoare şi hormoni) favorizează germinarea polenului.

cu degajare moderată (1-10 ml/kg/h) la banane. cu degajare coborâtă (0.1 ml/kg/h la 20oC).. cu degajare foarte scăzută (sub 0. rădăcinoase. Astfel: . piersici.02 .).0.. . 4. prune. smochine..46 ppm (în faza de preclimacteric) şi la 5-700 ppm (în faza de climacteric) • În funcŃie de cantitatea de etilenă produsă. 5. etc.Maturarea fructelor . mere. cu degajare foarte mare (peste 100 ml/kg/h) la fructul pasiunii (Pasiflora sp. 3. cireşe. sparanghel. tomate.1-1 ml/kg/h) la castraveŃi. cartofi. • Zonele în care începe procesul se numesc centre de maturaŃie. etc. .la cais -maturarea începe în zona de sutură a carpelelor. prin biosinteza hormonilor şi a enzimelor implicate în acest proces. 2. Etilena este principalul hormon de maturare a fructelor.la pepene. căpşuni. măsline.este condiŃionată genetic de gibereline. citrice. ardei.la ardei în zona pedunculară. vinete. pepene galben. castraveŃi şi mere în centrul fructului. În cursul maturării fructelor conŃinutul de etilenă creşte de la 0. conopidă. legumele şi fructele se clasifică astfel: 1. ►Procesul de maturare a fructelor nu se realizează simultan în toate Ńesuturile. ex. . etc. cu degajare mare (peste 10 ml/kg/h) la caise. struguri.

ceea ce determină culoarea caracteristică a fructului. ►Maturarea fructelor se realizează prin desfăşuraea următoarelor procese: 1. flavonelor. biodegradarea glucidelor solubile. 2. etc. acumularea unor produşi intermediari ai metabolismului: alcooli.• Fructele recoltate înainte de maturare îşi desăvârşesc acest proces după recoltare. esteri. 3. ►Ritmul maturării fructelor este influenŃat de factorii externi. care conferă aroma caracteristică fructelor mature. carotenilor. biodegradarea clorofilei şi biosintetizarea antocianilor. acizilor organici şi modificarea raportului acestor componente care contribuie la realizarea gustului caracteristic. biodegradarea protopectinei din lamela mijlocie (mediană) dintre celule ce duce la o scădere a fermităŃii fructului. acizi organici. aldehide. în special de temperatură şi diferă în funcŃie de specie. 4. . cetone.

C. Mg în organele tinere. probabil. . Se apreciază că durata de viaŃă a plantelor este programată genetic. . .scăderea conŃinutului de clorofilă. K. ontogenetic în care au loc schimbări ireversibile. Mecanismul acestui proces variază.redistribuirea N. nitraŃilor. . Este stadiul final.Co.. . care conduc la deteriorarea ultrastructurii celulare. cu specia şi organul plantei. Faza de senescenŃă Reprezintă faza de declin din viaŃa plantelor care se finalizează cu moartea lor. P. dereglarea proceselor fiziologice şi la moartea plantei.diminuarea proceselor de fotosinteză şi respiraŃie. • Procesele implicate în senescenŃa frunzelor sunt stimulate de prezenŃa etilenei şi sunt inhibate de citochinine. SenescenŃa frunzelor se caracterizează prin: .oxidarea substanŃelor fenolice ceea ce determină modificarea culorii frunzelor toamna.acumularea Fe. implicând interacŃiunea unor fitohormoni cunoscuŃi şi probabil a unui hormon necunoscut aşa numitul „factor de senescenŃă”. I. .creşte procesul de transformare a clorofilei în feofitină. etc.

inhibarea acŃiunii auxinei şi biosinteza etilenei. care reprezintă principalul regulator al absciziei. 3. ci numai durata perioadei de creştere a mugurilor florali şi numărul de flori care se produc.■ Căderea frunzelor (abscizia) este o manifestare tipică a senescenŃei frunzelor şi reflectă existenŃa unui sistem local de îmbătrânire accelerată şi nu necesită ca întreaga plantă să fie senescentă. Desprinderea frunzelor are loc într-o zonă numită – zona de abscizie . biosinteza enzimelor hidrolitice (pectinaze şi celulaze. 2.alcătuită din 1-n straturi de celule. . 4. căderea frunzelor urmată de biosinteza suberinei care protejează Ńesuturile de desprindere la atacul patogen. acidul abscisic având un rol secundar. SenescenŃa florilor este determinată în special de etilenă. care stimulează acest proces. după ce frunzele au căzut. II. hidroliza pectinei care alcătuieşte lamela mijlocie. • Căderea frunzelor se realizează în următoarele etape: 1. Citochina inhibă procesul de senescenŃă a florilor. În general nutriŃia corespunzătoare nu influenŃează inducŃia florală. care determină desprinderea celulelor unele de altele. • Căderea frunzelor este determinată de prezenŃa etilenei.

O acŃiune similară are şi acidul abscisic. SenescenŃa fructelor este determinată de etilenă. altele îşi modifică această caracteristică cât celulele florilor sunt încă turgescente. la pomii fructiferi. în faza de senescenŃă se realizează în mod diferit. • Căderea florilor poate fi prevenită prin tratarea cu auxine. unele flori îşi modifică turgescenŃa şi culoarea.■ Căderea florilor. în funcŃie de specie. pe parcursul procesului de valorificare. care reprezintă principalul hormon de maturare a acestora. Acest proces poate afecta toată inflorescenŃă. în mijlocul lor şi la baza peduncului fructului. • Principalul promotor al căderii florilor este etilena. • În faza de maturitate şi senescenŃă fructele se desprind de pe ramuri şi cad. . În funcŃie de specie. florile fiind foarte sensibile la prezenŃa acestui hormon. cu citochinine la trandafir. o floare sau o parte din floare (corola). de supramaturare (brake down). zona de abscizie se formează la bază. ►SenescenŃa se evidenŃiază prin depreciere calitativă. ►Procesul de senescenŃă se poate produce cât fructele sunt ataşate de plantă sau după recoltare. • Gustul şi aroma devin necorespunzătoare iar fermitatea scade mult – proces cunoscut ca mălăieŃire. • Procesul de cădere a fructelor este similar cu cel de cădere al frunzelor. cu tiosulfat de argint la alte specii floricole. Astfel. cunoscută sub denumirea de brunificare. înainte de a cădea. III.

lipidelor. Din această cauză Bronner şi Varner (1965) se întrebau în ce măsură cunoştinŃele referitoare la aceste procese sunt exacte şi cine declanşează impulsul „sinucigaş” care determină supramaturarea. determină în acelaşi timp scăderea valorii alimentare a fructelor. .• Biodegradarea glucidelor. • Concomitent cu modificările fiziologice şi biochimice se produc şi modificări ultrastructurale. etc. a acidului ascorbic. ►Mecanismul procesului de maturare şi supramaturare a fructelor nu este pe deplin elucidat. respectiv sfârşitul vieŃii plantei sau a organelor acesteia.

Mişcările plantelor pot fi: ● active. 1.). adică mişcarea de rotaŃie sau de circulaŃie. ● pasive. Mişcările active se realizează cu consum de energie. La plantele vasculare se deplasează numai gameŃii sexuaŃi. se deplasează spre sursele de apă. II. flagelatele şi bacteriile se deplasează în mediul acvatic. antrenând şi pigmenŃii clorofilieni (acolo unde este cazul) în jurul uneia (frunza de Elodea canadensis) sau mai multor vacuole (celulele perilor staminali la Tradescantia sp. în care trăiesc. Mişcările organismelor libere. diatomeele. I.MIŞCĂRILE PLANTELOR Mişcarea reprezintă însuşirea plantelor prin care acestea se orientează. substanŃe nutritive sau se feresc de sursele nocive. 2. Mişcările intracelulare sunt reprezentate de curenŃii citoplasmatici. Algele. . Ele pot fi efectuate de organisme inferior organizate (care se mişcă liber) sau de plante vasculare care sunt fixate în sol. lumină. Ex: modalitaăŃile de răspândire a fructelor şi seminŃelor. Mişcările pasive se realizează fără ca planta să consume energie şi sunt favorizate de existenŃa unor structuri adaptate acestui scop.

Mişcările acestora se efectuează cu ajutorul: . . chimiotactismele sunt mişcări ale microorganismelor spre zonele bogate în substanŃe nutritive sau mişcări de îndepărtare ale acestora de zonele nocive. b.prin alunecare (la plasmodii). În funcŃie de factorii care le determină pot fi: Mişcări ale flagelilor la Euglena şi a cililor la parameci Mişcări ale prin alunecare la amibă a. .propulsie (la diatomee).a cililor (la ciliate). fototactismele sunt acele mişcări de deplasare a microorganismelor (organismelor vii) înspre zonele cu intensitate luminoasă optimă. . Tactismele.flagelilor (la flagelate). 1. c. Aceste mişcări se numesc tactisme. termotactismele sunt mişcările de deplasare ale microorganismelor spre zonele cu temperaturi optime. .

deosebim: pentru tulpină – getropism negativ. c. pe cănd rădăcina negativ. etc. Pentru ramuri un plagiotropism (creştere paralelă cu solul) iar pentru rizomi diageotropism (creştere orizontală). apă. gravitaŃie. substanŃe nutritive. Fototropisme sunt mişcări de orientare a plantei spre sursa de lumină.: Cucurbitaceae). . d. În exces de umiditate higrotropismul este negativ.: tulpina are un fototropism pozitiv.III. pot executa mişcări active ca răspuns la acŃiunea factorilor ambianŃi: lumină. b. Ele pot fi: 1. Mişcările plantelor fixe Plantele fizate în sol. iar pentru rădăcină – geotropism pozitiv. În cazul mişcărilor fototropice factorul excitant este lumina. Geotropismul (graviotropismul) este o mişcare de creştere cauzată de direcŃia de acŃiune a forŃei de gravitaŃie. Astfel. În funcŃie de natura factorului excitant se deosebesc: a. Ex. Tropisme Sunt mişcări de curbură aa organelor plantelor în funcŃie de direcŃia de acŃiune a factorilor externi şi sunt cauzate de distribuŃia inegală a hormonilor de creştere. Higrotropismul reprezintă orientarea creşterii rădăcinii şi executarea unor mişcări de curbură spre zonele din sol cu umiditate optimă. Tigmotropisme sunt mişcări de curbură a cârceilor în jurul suporturilor (ex.

Fototropism Geotropism Higrotropism Tigmotropism la cârcei .

Aceste mişcări sunt determinate de modificarea to (termonastii) sau de intensitatea luminii (fotonastii). Mişcările care se datorează variaŃiei de turgescenŃă a celulelor din Ńesuturile cu structură diferită (nastiabatere). Nastiile. . Mimosa sp. Robinia sp. iar excitaŃia este produsă dimineaŃa de către radiaŃiile albastre iar seara. etc. de cele roşii. FotorecepŃia se realizează la nivelul unui organ motor situat la baza pedunculului . 2.. Nictinastii sunt mişcări de deschidere în timpul zilei şi închidere noaptea pe care le efectuiază frunzele unor leguminoase (lupin. În funcŃie de relaŃia între rădăcină şi substanŃele minerale deosebim un chimiotropism pozitiv sau negativ. Chimiotropisme reprezintă mişcările de orientare a creşterii rădăcinii spre zonele mai bogate în substanŃe nutritive (minerale).determinată de acŃiunea fitocromilor.e. • Un caz particular de mişcare nictinastică o reprezintă închiderea şi deschiderea stomatelor. salcăm) şi oxalidacee (Oxalis sp.. În funcŃie de factorii care le determină deosebim: a.pulvinulă . precum şi unele flori (Tulipa sp. ■ Fotonastiile sunt mişcările care se întâlnesc la speciile floricole (Asteraceae) dar şi la frunzele unor plante (ex.).).).

b.. c.■ Termonastiile sunt caracteristice florilor de lalea şi multe alte flori. fiind mişcări ce duc la capturarea insectelor. Seara când to sunt scăzute este stimulată creşterea celulelor de pe faŃa externă a petalelor ceea ce duce la închiderea florilor. Seismonastiile sunt mişcări efectuate de plante care au fost excitate mecanic ex. Mişcarea se realizează prin modificarea turgescenŃei pulvinulei de la baza peŃiolului. To ridicate. ziua. . Mimosa sp. stimulează creşterea celulelor de pe faŃa internă a petalelor. Tigmonastiile sunt mişcări pe care le efectuează unele plante carnivore în momentul în care receptorii sunt atinşi de insecte. sau de închidere a lobilor frunzei la Dionea sp. Atingerea de către insecte a perilor glandulari poate determina mişcarea de curbură spre interior a acestora la Drosera sp. care la lovire îşi apropie foliolele şi îşi mişcă frunza în jos. determinând astfel deschiderea florilor.

) Tigmonastii la frunzele de Dionaea muscipula Seismonastii la frunzele de Mimosa pudica .Mişcările de închidere şi deschidere a stomatelor -nictinastii Mişcări nictinastice la frunzele şi floarea de măcriş (Oxalis sp.

NutaŃiile pot fi: • efemere • perodice. Ex. a. NutaŃii. Sunt mişcări laterale sau în jurul unei axe pe care le efectuează plantele sub influienŃa unor factori interni şi în condiŃii de mediu constante (nutatio= mişcare). Ex.3.: mişcările pe care le execută cotiledoanele în timpul germinării seminŃei până când ajung la o poziŃie orizontală. mişcări care se execută în timpul creşterii acestui organ vegetativ. NutaŃii efemere . b. faŃă de axul longitudinal al plantei.se produc o singură dată în viaŃa plantei.: mişcarea tulpinii sub forma unui cerc sau elipsă. NutaŃii efemere la cotiledoanele seminŃelor NutaŃii periodice ale tupinii . NutaŃii periodice se produc in anumite perioade de viata a plantei.

● Aceste mişcări sunt caracteristice plantelor volubile şi se numesc circumnutaŃii. ● Durata unei circumnutaŃii variază în funcŃie de specie între câteva minute şi câteva ore. În concluzie. mişcările pe care le efectuează plantele: • reprezintă modalităŃi de adaptare a plantelor la factorii de mediu permiŃându-le o mai bună utilizare a lor. în scopul supravieŃuirii in mediul în care habitează. .

.

.

Factorul lumină este deosebit de important pentru viaŃa plantelor. iar variaŃiile de intensitate provoacă fotonastiile. Raportul dintre durata perioadei zilnice de lumină şi perioada de întuneric denumită „lungimea zilei” influenŃează direct dezvoltarea plantelor. forma inactivă. ci şi prin durata de acŃiune. . Se consideră că durata perioadei de fotoinducŃie este determinată de plante cu ajutorul fitocromilor. iar la întuneric forma sa activă este descompusă sau se modifică. pentru că influenŃează multe procese fiziologice. InfluenŃa acestui raport asupra dezvoltării plantelor se numeşte fotoperiodism iar durata zilei fotoperioadă (termeni introduşi de Wightman Garner şi Henry Allard (1920-1923). respectiv înflorirea acestora. regenerându-se în 3 ore. fitocromul inactiv trece la forma sa activă. etc. La lumină. Dar influenŃa luminii asupra plantelor se manifestă nu numai prin intensitatea sa. Intensitatea inegală a luminii dă naştere la fototropisme. În timpul fotoperiodismului în plantă au loc o serie de transformări calitative. Astfel intensitatea luminii influenŃează în mod direct fotosinteza. Experimentele efectuate au arătat că organele plantelor care percep activitatea fotoperiodică sunt frunzele. care se concretizează prin înflorirea plantelor. Aceste substanŃe au o formă inductoare care are un maxim de absorbŃie la o lungime de undă de 730 nm.II. Fotoperiodismul.

crizantemele. 2.: porumbul. varza. plantele de zi lungă înfloresc mai repede şi abundent dacă durata zilei este mai lungă de 12 ore. sfecla. • M. grâul. plantele au fost clasificate astfel: 1. tutunul. bumbacul. ovăzul. orzul.• PrezenŃa fitocromului activ (în timpul zilei) este inhibitorie pentru înflorirea plantelor de zi scurtă şi stimulatoare pentru cele de zi lungă. Chailachian (1958) consideră că inducŃia fotoperiodică este determinată de prezenŃa stimulatoare a giberelinelor şi a unui factor de înflorit. 12 ore). . vârstă.:secara. Ch.: la plantele senescente. etc. Ex. petuniile. orezul. DimineaŃa acest raport are valori subunitare (0. gradul de nutriŃie etc. Ex. determinând deschiderea acestora. etc. se diminuează exigenŃele faŃă de fotoperioadă. • Fitocromul inactiv stimulează înflorirea plantelor de zi scurtă şi inhibă înflorirea plantelor de zi lungă. plantele de zi scurtă sunt plante care înfloresc mai repede dacă durata zilei este mai mică (aprox. numit antezin. Ńinute la temperaturi joase şi nutriŃie abundentă. • Mecanismul prin care se determină durata de iluminare este dată de raportul: fitocrom inactiv/fitocrom activ şi se realizează la ora 12oo ziua. Ex. ambele formând – florigenul – (fitohormon de înflorire) care migrează la nivelul mugurilor florali. meiul. fiind în jur de 1. • CerinŃele pentru fotoperiodism variază în funcŃie de specie. rapiŃa.85) şi are loc în jurul orei 20oo.70. • După cerinŃele faŃă de durata zilei.

Lichid lipicios pe suprafaŃa stigmatului (format din glucide reducătoare şi hormoni) favorizează germinarea polenului. La unele fructe ovulele nu sunt fecundate (partenocarpice:banana. porumbul) diferenŃierea staminelor este determinată de nivelul scăzut de auxine şi nivelul ridicat de gibereline. nutriŃia cu N. etapa urmată în evoluŃia florilor o constituie polenizarea şi germinarea polenului. umiditatea şi prezenŃa citochininelor sau giberelinelor influenŃează expresia sexelor. În cazul plantelor dioice. durata fotoperioadei. Etapa II După forma florilor. lumina. Etapa III După fecundare. Polenizarea determină creşterea bruscă a procesului de biosinteză a etilenei iar cea mai mare cantitate a sa este produsă de stil. portocala şi unele specii de vitis) numindu-se fructe partenocarpice. ovarul va da naştere fructului şi ovulul seminŃei. Dezvoltarea gineceului (carpelelor) este stimulat de conŃinutul ridicat de auxine şi scăzut de gibereline. În cazul plantelor monoice (ex. ci numai durata perioadei de creştere a mugurilor florali şi numărul de flori care se produc. temperatura. .La deyvoltarea plantelor !!!!. Uneori la formarea sa participă şi alte părŃi ale florii (frunze false).În general nutriŃia corespunzătoare nu influenŃează inducŃia florală.

2.alcătuită din 1-n straturi de celule. căderea frunzelor urmată de biosinteza suberinei care protejează Ńesuturile de desprindere la atacul patogen. acidul abscisic având un rol secundar. care reprezintă principalul regulator al absciziei. II. .• Căderea frunzelor (abscizia) este o manifestare tipică a senescenŃei frunzelor şi reflectă existenŃa unui sistem local de îmbătrânire accelerată şi nu necesită ca întreaga plantă să fie senescentă. 3. 4. • Căderea frunzelor este determinată de prezenŃa etilenei. hidroliza pectinei care alcătuieşte lamela mijlocie. care determină desprinderea celulelor unele de altele. Desprinderea frunzelor are loc într-o zonă numită – zona de abscizie . biosinteza enzimelor hidrolitice (pectinaze şi celulaze. care stimulează acest proces. SenescenŃa florilor este determinată în special de etilenă. • Căderea frunzelor se realizează în următoarele etape: 1. Citochina inhibă procesul de senescenŃă a florilor. Xilemul şi floemul nu participă la acest proces. inhibarea acŃiunii auxinei şi biosinteza etilenei. după ce frunzele au căzut.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful