Revista Presei Maghiare, Nr. 10 / 15-31.05.

2013

Centrul European de Studii Covasna – Harghita Revista Presei Maghiare Nr. 10 / 15-31.05.2013
Libertatea naţională deplină a popoarelor conlocuitoare In ceea ce priveşte dezbaterea legată de revizuirea constituţiei, celelalte minorităţi din România s-au decis să facă o propunere interesantă. Însuşi preşedintele UDMR a declarat că Uniunea sprijină ideea ca invocarea Hotărârilor de la Alba Iulia, din anul 1918, care prevăd unirea Transilvaniei cu România, şi spiritul acestora să fie incluse în constituţia română. Nici celelalte organizaţii maghiare nu ar avea nimic de obiectat în legătură cu acest lucru. In opinia preşedintelui, invocarea documentului istoric este importantă prin prisma declaraţiei privind minorităţile. Documentul adoptat la Alba Iulia le promite minorităţilor naţionale transilvănene autonomie, soluţionarea administrativă a problemelor în limba nativă şi a problemelor din justiţie. In opinia politicianului, în constituţie ar putea figura tot ceea ce este cuprins în declaraţia de la Alba Iulia ca citat sau ca referinţă. Rozsnyai Sandor, un cunoscut jurist din judeţul nostru, fost decan în cadrul baroului, s -a ocupat în amănunt de analizarea Hotărârilor de la Alba Iulia şi l-am rugat să analizeze mai temeinic această problemă. Rozsnyai Sandor: Personal sunt de acord cu această cerere. Opinia mea este că această hotărâre dispune în momentul de faţă de caracter constituţional. Rădăcina bazei teoretice a hotărârilor are legătură cu principiile promovate de preşedintele SUA, Wilson, privind autodeterminarea popoarelor şi include aplicarea acestora în privinţa Transilvaniei. Aceste principii includ dreptul la autodeterminare, şi anume ca fiecare naţiune să fie coordonată în propria sa limbă nativă şi de conducătorii aleşi din rândul propriei comunităţi, ceea ce înseamnă în limbajul actual dreptul la autonomie. După primul război mondial, în perioada încheierii păcii, în aşa-numitul Tratat privind Minorităţile se menţionează că guvernul român asigură autonomie 'comunităţilor maghiare şi săseşti'. După cum ştim, aplicarea în practică nu a mai avut loc. Dacă facem abstracţie de toate aceste lucruri - de faptul că hotărârile şi acordurile internaţionale nu au fost aplicate -, consider inimaginabil, în calitate de jurist, ca graniţele unei ţări să poată fi modificate prin intermediul unei dispoziţii care nu dispune de putere legislativă. Dacă susţinem că anexarea Transilvaniei a fost înfăptuită graţie Hotărârilor de la Alba Iulia şi a devenit parte a României, trebuie să acceptăm şi ideea că măsura - dat fiind faptul că a avut loc - a dispus de putere legislativă. Merită acordată atenţie aspectului potrivit căruia portiţa de scăpare fusese pregătită deja din punct de vedere moral şi juridic prin neincluderea în decret a drepturilor naţionalităţilor şi a drepturilor fundamentale. Ceea ce au promis ei la vremea respectivă, trebuie să aibă un caracter obligatoriu. Intenţia mea este soluţionarea demnă a acestei probleme, iar pentru acest lucru este nevoie de înlăturarea interpretării eronate a problemei, deoarece în caz contrar, divergenţele dintre cele două popoare, dintre cele două naţiuni, nu vor ajunge într-un punct de linişte. Ce am mai putea adăuga la toate acestea? Soluţionarea corespunzătoare şi din punct de vedere juridic a problemei este atât în interesul părţii române cât şi în interesul părţii maghiare, deoarece dezinformarea şi aruncarea permanentă de praf în ochi au devenit principalul obstacol al dezvoltării democratice interne a ţării. Puterea intenţionează să modifice Constituţia, iar adoptarea unei poziţii în interesul corectitudinii reprezintă o obligaţie. Sursa: cotidianul Haromszek, nr.6889 din 15.05.2013, autor B Kovacs Andras Perfecţionarea maghiară în domeniul medicinii a fost sacrificată
1/12

Revista Presei Maghiare, Nr. 10 / 15-31.05.2013

Conducerea română a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş lucrează din nou cu toate forţele la incapacitarea învăţământului maghiar. Dosarul de acreditare a instituţiei de învăţământ a fost trimis la Bucureşti prin ignorarea totală a cerinţelor maghiare şi nu au fost dispuşi să îndeplinească prevederile referitoare la învăţământul minorităţilor, cuprinse în legea învăţământului. Unul din cele mai mari prejudicii, care nu a putut fi soluţionat nici după lungi dispute, îl reprezintă învăţământul practic în limba nativă. Partea română nu doreşte să se implice, iar pedagogii maghiari se tem că autoritatea de specialitate de la Bucureşti va aproba funcţionarea universităţii pentru următorii cinci ani prin nesepararea secţiei maghiare. Cursurile tinerilor care studiază în limba engleză pot avea loc în grupuri separate, însă cursurile maghiarilor pot avea loc doar împreună cu cele ale românilor. Acest aspect lezează dreptul furnizării pacienţilor a unor servicii în limba maghiară. Universitatea cere ca pacientul maghiar să discute în limba română cu candidatul maghiar pentru postul de doctor. Cazul medicinii din Târgu Mureş reprezintă o pată neagră a propagandei UDMR, iar tergiversarea timp de mai mulţi ani a unei soluţii raţionale a avut drept consecinţă faptul că problema a devenit o chestiune sufletească pentru naţionaliştii români. In viziunea lor, soluţionarea problemei, în baza cerinţei maghiarilor, echivalează cu vinderea Transilvaniei. Degeaba a fost uniunea ani de zile la guvernare, pentru ea nu a fost niciodată suficient de importantă problem a învăţământului superior maghiar, iar compromisurile au distrus posibilitatea înfiinţării Universităţii Independente Bolyai. In urmă cu o lună, justiţia a anulat ordonanţa referitoare la înfiinţarea secţiei maghiare şi engleze independente, iar liderii români ai facultăţii de medicină au prins curaj: renunţând la orice acord anterior, au trimis documentaţia de acreditare la Bucureşti. UDMR se agită de colo -acolo, intervine şi promite că ministrul educaţiei se va duce să discute la Târgu Mureş. Întrebarea este dacă acest lucru se va solda sau nu cu succes. Sursa: cotidianul Haromszek, nr.6890 din 16.05.2013, autor Farkas Reka Szili Katalin la Sfântu Gheorghe - Susţin aspiraţiile autonomiste Regiunea secuiască unitară ar putea fi chiar anticamera autonomiei, Ungaria trebuie să susţină prin toate mijloacele aspiraţiile în acest sens, exprimate de comunitatea locală - a precizat Szili Katalin, întrebată fiind de cotidianul nostru în legătură cu reorganizarea regională. Joi seară în sala de congregaţie a bisericii luterane evanghelice din Sfântu Gheorghe, preşedinta subcomisiei autonomia a comisiei solidarităţii naţionale din cadrul Parlamentului ungar a susţinut o expunere, pe parcursul căreia a subliniat importanţa colaborării maghiaro-ungare în problemele de politică naţională. Fosta preşedintă a Parlamentului ungar a venit în Transilvania într-un turneu de mai multe zile. A susţinut expuneri şi la Cluj, Târgu Mureş, respectiv Miercurea Ciuc. In urma întâlnirii de la Sfântu Gheorghe, Szili Katalin ne-a precizat: subcomisia autonomia a fost constituită în urmă cu un an tocmai în interesul evaluării aspiraţiilor autonomiste exprimate de maghiarimea din Bazinul Carpatic, iar în mai multe locuri au fost demarate lucrări de atelier în această problemă. Scopul comisiei, care funcţionează în baza principiului parităţii, îl reprezintă, pe de o parte, crearea unei concepţii comune privind aspiraţiile autonomiste, iar pe de altă parte, demararea unei serii de măsuri şi la nivel parlamentar, în interesul cauzei, fiind evitată - pe cât posibil - politica de partid. Printre rezultatele obţinute, preşedinta subcomisiei a amintit de consensul creat în privinţa iniţiativelor cetăţeneşti europene lansate de organizaţiile maghiare transilvănene, consens care s-a bucurat de susţinerea venită de la Bruxelles. Întrebată fiind despre modul în care statul ungar ar putea influenţa pozitiv în direcţia maghiarimii din Transilvania apropiata reorganizare administrativă din România, Szili Katalin a precizat: cu fiecare ocazie şi prin toate mijloacele vor susţine - la nivel diplomatic, parlamentar şi guvernamental - voinţa comunităţii, având în vedere că regiunea secuiască unitară ar putea reprezenta inclusiv anticamera autonomiei ce va asigura pe termen lung dăinuirea maghiarimii. Szili Katalin a menţionat: analizând lucrurile din Budapesta, mişcarea autonomistă de pe Pământul Secuiesc s-a revigorat, funcţionează numeroase foruri civile şi parlamentare - subcomisia
2/12

Revista Presei Maghiare, Nr. 10 / 15-31.05.2013

autonomia, Forumul Reprezentanţilor Maghiari din Bazinul Carpatic, Consiliul Au tonomiei Maghiare din Bazinul Carpatic - în cadrul cărora se vorbeşte tot mai mult despre autonomie, iar astfel, vocile ajung şi la Bruxelles. Apreciind politica naţională din ultimii trei ani, preşedinta subcomisiei autonomia a precizat: în plan simbolic, elaborarea legii privind dubla cetăţenie, stabilirea Zilei Solidarităţii Naţionale, susţinerea normativă a instituţiilor naţionale reprezintă un progres uriaş, însă mai există multe sarcini de îndeplinit pe palierul divergenţelor politice. Sursa: cotidianul Haromszek, nr.6892 din 18.05.2013, autor Farcadi Botond Aşezări din epoca dinastiei arpadiene pe Pământul Secuiesc (1.) Maghiarii descălecători Descoperirile arheologice dovedesc faptul că maghiarii s-au stabilit în regiunea sud-estică a Transilvaniei încă la începutul descălecării. Este posibil ca aceşti maghiari să fi aparţinut trupei de cavalerie a lui Levente - fiul lui Arpad - care se întorcea din lupta împotriva bulgarilor, însă nu e exclus nici ca unul din valurile descălecătorilor pe aceste meleaguri să fi intrat în Transilvania. Pare să devină tot mai acceptată concepţia că descălecarea maghiară s-a realizat nu numai prin pasul Verecke, ci prin toate trecătorile din Carpaţii Orientali. Este greu de imaginat ca trecerea prin munţii Carpaţi a celor un milion de maghiari să fi fost posibilă doar prin accesarea unei singure trecători. O parte din maghiarii care au intrat prin pasul Oituz au rămas în Trei Scaune. Stabilirea timpurie a maghiarilor e dovedită de mai multe morminte şi arme ale cavalerilor. Pe la sfârşitul secolului al IX-lea şi începutul secolului al X-lea, în valea Oltului şi a Râului Negru, cavalerii, care îndeplineau atribuţii militare, au înfiinţat mai multe aşezări maghiare. Vestigiile descoperite în mormântul cavaleresc de pe dealul Zadogos din Eresteghin, sat aparţinător comunei Moacşa, provin din secolele X-XI. Primul mormânt cavaleresc a fost descoperit - scrie Csutak Vilmos, fostul director al Muzeului Naţional Secuiesc - încă înainte de primul război mondial. Acesta i-a fost trimis de Hoffman Geza, inginer de pe vremea respectivă din Mina Căpeni, institutului de geologie din Budapesta în scopul efectuării unor analize. Cel de-al doilea mormânt cavaleresc a fost descoperit tot aici, în anul 1927. Morminte ale cavalerilor descoperite pe traseul Târgu Secuiesc, Eresteghin, Sfântu Gheorghe, Căpeni, indică drumul parcurs de cavalerii sosiţi dinspre Oituz îndreptându-se spre interiorul Transilvaniei. In baza vestigiilor arheologice, acestea par să fi fost moştenirea lăsată de grăniceri stabiliţi împotriva bulgarilor. Sarcina grănicerilor maghiari stabiliţi aici a reprezentat-o reprimarea atacurilor pecenegilor şi ale bulgarilor, iar mai târziu a celor lansate de tribul uz şi de cumani. In diferitele puncte strategice de pe Pământul Secuiesc au fost construite fortăreţe încă în secolele timpurii. O parte din cetăţi au asigurat, de-a lungul Carpaţilor Orientali, apărarea graniţelor sudice şi estice. In ceea ce priveşte sistemele de apărare, nu s-a format deocamdată un punct de vedere unitar, deoarece unii leagă perioada construcţiei de epoca dinastiei arpadiene, în schimb, în opinia altora, o parte fortăreţe şi cetăţi au fost ridicate mai devreme. Aşezări maghiare de dinainte de secui In ultimele decenii, în tot mai multe aşezări secuieşti au fost descoperite sate maghiare, rămăşiţe ale bisericilor şi mormintelor de pe vremea dinastiei arpadiene. La Cristuru Secuiesc din valea Târnavei Mari, pe parcursul reconstruirii biserici romano-catolice, în mormintele din subsolul bisericii au fost descoperite inele care dovedesc existenţa satului de la sfârşitul secolului al XI-lea sau al XII-lea. Au fost descoperite mai multe aşezări maghiare în valea Nirajului. Peste douăzeci de biserici, aşezări maghiare de pe vremea dinastiei arpadiene au fost descoperite şi în scaunul Mureş, cum sunt cele de la Păingeni, Bâra, Sângeorgiu de Mureş şi Sâncraiu de Mureş. In acestea două din urmă au fost descoperite şi inele de tâmplă din secolul al XII-lea.

3/12

Revista Presei Maghiare, Nr. 10 / 15-31.05.2013

Existenţa mai multor biserici maghiare din evul mediu timpuriu este dovedită şi în scaunul Odorhei. Descoperirile arheologice dovedesc clar că maghiarimea din epoca de dinaintea secuilor a întemeiat numeroase aşezări. Sursa: cotidianul Haromszek, nr.6892 din 18.05.2013, autor Kadar Gyula Serviciul de asistenţă juridică Miko este eficient / FRF a fost sancţionată FIFA a calificat drept discriminatoriu bannerul afişat de suporterii români la meciul dintre selecţionatele Olandei şi României. In urma incidentului anunţat de Serviciul de Asistenţă Juridică pentru Minorităţi Miko Imre, FIFA i-a aplicat FRF o amendă de 16.000 euro. Decizia înfiinţării serviciului de asistenţă juridică a fost utilă, deoarece prin intermediul acestuia putem acţiona mai eficient în apărarea drepturilor comunităţii noastre maghiare - a notat deputatul de Sfântu Gheorghe, Marko Attila, în biroul căruia îşi are sediul filiala din Trei Scaune a serviciului. Zsigmond Jozsef, angajat al biroului din Sfântu Gheorghe, a declarat că săptămânal li se adresează câte 4-5 persoane, însă majoritatea încearcă să afle cum îşi pot soluţiona problemele în limba maghiară. Majoritatea oamenilor nu ştiu ce drepturi au, astfel că nu profită de ele deloc sau doar parţial - a mai spus tânărul politolog. Sursa: cotidianul Szekely hirmondo, nr.94 din 21.05.2013, autor Erdely Andras

Visul dictatorului în curs de realizare? Nimeni nu a fost surprins de faptul că membrii comisiei de specialişti înfiinţate de guvern, a considerat drept o soluţie bună proiectul de reorganizare pe opt regiuni, lansat de vicepremierul Liviu Dragnea. El a încercat să susţină acest proiect prin argumente cuprinse în 50 de pagini, care au atins în unele cazuri limita absurdului. Cel mai trist şi mai periculos este că intenţia guvernului este susţinută printr-un aşa-numit document ştiinţific. Obiectivul primordial al noii împărţiri regionale nu este crearea unei administraţii publice eficiente, nu este accesarea într-un procent mai mare a fondurilor europene, ci mai degrabă desfiinţarea totală a conştiinţei regionale, a solidarităţii şi, în cadrul acesteia, fărâmiţarea Pământului Secuiesc şi a zonei Partium. Este evident că în România este uşor să găseşti specialişti în vederea susţinerii unor idei. Până în momentul de faţă nu a fost elaborată nici o analiză care să fi dezminţit sistemul de argumente bine edificat şi susţinut de UDMR cu dovezi, faptul că ceva ce nu a funcţionat în ultimii 15 ani şi a condus la regres - făcând ca bogaţii să fie şi mai bogaţi, iar săracii şi mai săraci - nu va putea îndeplini nici sarcinile ce ţin de administraţia publică. In locul acestui sistem a fost elaborată această lucrare, care încearcă să dovedească faptul că diferenţa culturală poate fi o forţă motrice, iar unitatea unor regiuni poate fi distructivă. Marii oameni de ştiinţă din Bucureşti ar realiza marea omogenizare visată de Ceauşescu. In opinia lor, totul va decurge aşa cum trebuie la Bucureşti atunci când diferitele regiuni vor fi desfiinţate şi asimilate. România era foarte precaută în anii '90 în privinţa regiunilor istorice, iar acest lucru este oglindit şi de actuala împărţire. Judeţele au fost grupate ca nu cumva să se creeze vechile graniţe istorice. Această tactică a şi avut rezultate, creându-se regiuni de dezvoltare care nu au putut îndeplini, nici în decurs de 15 ani, sarcinile necesare. La baza reorganizării forţate de acum se află temeri şi interese politice egoiste, iar singura noastră şansă este să reiasă că actuala putere cu o majoritate de 2/3 nu este chiar atât de unitară şi de puternică şi că nu îşi poate îndeplini marile proiecte. Vai de noi în cazul validării conştiinţei naţionaliste păguboase şi vai de noi în cazul în care desfiinţarea intereselor maghiare şi a cerinţelor autonomiste vor deveni mai importante decât aceste confruntări. Atunci va putea fi realizată ideea pe care Ceauşescu nu a reuşit să o înfăptuiască, iar în cazul în care nu vom reuşi să adoptăm o poziţie unitară, mă tem că zilele comunităţii noastre vor fi numărate în această regiune. Sursa: cotidianul Haromszek, nr.6894 din 21.05.2013, autor Farkas Reka
4/12

Revista Presei Maghiare, Nr. 10 / 15-31.05.2013

Şcoală separată la Covasna! In 1990 am luptat pentru a dispune, de la grădiniţă până la facultate, de o reţea maghiară independentă de învăţământ, deoarece doar astfel poate fi edificată autonomia culturală maghiară şi utilizarea liberă a limbii materne. La vremea respectivă, lupta nu a vizat înfiinţarea unei secţii maghiare universitare, ci redobândirea universităţii maghiare Bolyai. In momentul de faţă suntem în situaţia ca în Trei Scaune, locuit în majoritate de secui, ataşamentul faţă de şcoala maghiară să fie de o importanţă fundamentală. Un bun exemplu în acest sens îl reprezintă oraşul Covasna, locuit în procent de 70% de secui, respectiv situaţia Scolii Korosi Csoma Sandor. După avalanşa de propagandă antimaghiară din ultimele luni, este evident că şcoala bilingvă reprezintă sursa conflictelor. Ambele comunităţi - şi acest lucru se întâmplă în mod legitim - ţin morţiş la tradiţiile lor şi ar dori să-şi sărbătorească propriile personalităţi. Cele două culturi şi cele două modalităţi de gândire sunt contrare. Secuii indigeni ar fi legitim deranjaţi dacă denumirea şcolii lor ar fi schimbată. Românii nu vor să accepte să-şi trimită copiii, în calitate de fii ai naţiunii majoritare, pe pământul românesc străvechi, într-o şcoală denumită după 'secui-maghiari'. Să nu uităm că membrii comunităţii româneşti din Covasna au rădăcini pe aceste meleaguri. O parte a românilor din Covasna s-au stabilit în Voineşti la începutul anilor 1800. Românii de acolo nu au venit pe aceste meleaguri în ultimii 50 de ani. Primele familii de români s-au stabilit aici de peste 200 de ani. Ele au găsit printre secui cămin şi pământ natal. Nu au fost probleme, însă sistemul de învăţământ şi presa le-au implementat ideea că ei locuiesc de cel puţin 2000 de ani pe aceste meleaguri pe care secuii sunt cotropitori. Un lucru este evident, şi anume că membrii comunităţii româneşti îşi caută identitatea. Aşa este normal! Pe panoul absolvenţilor au dorit să vadă o personalitate de care sunt legaţi cultural şi lingvistic. Este vorba despre un sentiment firesc. Cererea lor este legitimă: să fie realizat un panou separat. De ce nu ar putea avea propria lor şcoală? De ce nu ar putea purta această instituţie numele de Iustinian Teculescu? Si elevul secui are dreptul să-l considere model pe tibetologul Korosi Csoma Sandor. Cei care insistă asupra menţinerii şcolii mixte nu ştiu că Universitatea de Ştiinţe Bolyai şi -a încetat activitatea după unificarea forţată din anul 1959 şi că acum există doar numele acesteia. In localitatea Târgu Mureş, unde potrivit datelor recensământului din anul 1941, procentul românilor era de 3,9%, în momentul de faţă, după pogromul antimaghiar din anul 1990, doar jumătate din locuitori mai sunt maghiari. După ce în anul 2002, oraşul a ajuns sub conducere română, toleranţa funcţionează doar la nivel de propagandă. In ceea ce priveşte şcolile generale mixte româno-maghiare care funcţionează în Târgu Mureş, opt poartă numele unor personalităţi române, în timp ce numele lui Bernady Gyorgy, personalitatea cea mai marcantă din oraş, nu-i poate fi acordat, de ani de zile, nici unei şcoli. Seria exemplelor indică faptul că în şcolile mixte, secţiile cu predare în limba maghiară se atrofiază, utilizarea limbii maghiare ajunge în plan secund, iar copiii maghiari intonează imnul românesc în faţa statuilor personalităţilor române. Toţi cei care pot face ceva în privinţa şcolii din Covasna, să ia o decizie chibzuită, pentru a mulţumi ambele comunităţi. Să nu uităm că nu pot scăpa de responsabilitate spunând că aceasta este treaba covăsnenilor, ţinând cont de faptul că şcoala maghiară de acolo şi conducerea oraşului sunt neputincioase în această problemă. Nu este vorba numai despre o problemă locală. Să nu uităm că la Alba Iulia, conducătorii românilor au promis în declaraţie că privarea noastră de patria noastră maghiară milenară nu poate reprezenta o tragedie pentru noi, dat fiind faptul că noul stat român va asigura libertatea naţională deplină. Calea în oraşul Covasna este următoarea: comunităţii româneşti trebuie să i se asigure o şcoală independentă cu predare în limba română! Lozinca învăţământului comun reprezintă o propagandă mârşavă, falsă! Sursa: cotidianul Haromszek, nr.6894 din 21.05.2013, autor Kadar Gyula

5/12

Revista Presei Maghiare, Nr. 10 / 15-31.05.2013

Dezbatere pe tema reorganizării regionale / Centralizare în loc de descentralizare? Este nevoie de reorganizarea regională? Dacă da, cum să arate viitoarele regiuni? Să aibă sarcini administrative? La aceste întrebări s-au căutat răspunsuri în cadrul consfătuirii iniţiate ieri, la Sfântu Gheorghe, de Blocul Sindical Meridian. La această consfătuire au fost prezenţi conducători ai autoguvernărilor şi reprezentanţi ai instituţiilor locale ale guvernului. Ion Popescu, preşedintele Meridian, a declarat că se află într-un turneu. Aceasta este a 17-a conferinţă de acest gen, iar obiectivul lor este ascultarea ideilor legate de reorganizarea regională, iar cele mai bune proiecte urmează să le fie înaintate factorilor de decizie. Ar fi nevoie de regiuni mai mici decât cele actuale, iar acestea ar trebui să-şi păstreze doar atribuţiile ce ţin de latura dezvoltării. Înainte de reorganizarea administrativă ar trebui organizat un referendum - aceste aspecte au reieşit din expunerea susţinută de Tamas Sandor. El a arătat că Uniunea Europeană nu impune obligativitatea ca regiunile de dezvoltare să aibă roluri administrative. România nu a respectat nici o prevedere. A înfiinţat regiuni mixte, iar în două dintre acestea, numărul locuitorilor depăşeşte 3 milioane. 'Nu respectă ceea ce prevede Uniunea Europeană, însă se spune că au un caracter obligatoriu acele lucruri care în realitate nu au acest caracter'. Interesul locuitorilor implicarea lor cât mai mare în adoptarea deciziilor, iar această descentralizare trebuie să aibă loc înaintea regionalizării - a arătat el. El a atras atenţia asupra faptului că în momentul de faţă se întâmplă tocmai contrariul. Tamas Sandor a dovedit cu hărţi şi cu date faptul că actualele opt regiuni nu au dus la progres ci la regres. Tocmai din această cauză UDMR propune înfiinţarea a 16 regiuni mai mici, iar dacă reorganizarea regională va fi oricum înfăptuită, să se respecte constituţia, charta europeană a administraţiilor locale şi să se organizeze un referendum pe această temă. In opinia lui Antal Arpad, primarul oraşului Sfântu Gheorghe, ar trebui clarificat înainte de toate obiectivul regionalizării, deoarece prin intermediul propunerii guvernului, deciziile nu vor ajunge mai aproape de cetăţeni, iar administraţia nu va deveni mai eficientă. Există cadrul legal necesar descentralizării, însă nu există voinţa politică în acest sens. Proiectele formulate de specialiştii de la Bucureşti nu înseamnă altceva decât continuarea politicii ceauşiste de omogenizare. Prefectul Dumitru Marinescu s-a referit la faptul că reorganizarea şi descentralizarea care derivă din aceasta nu este un program politic, ci un proiect naţional. Este nevoie de acesta, deoarece doar astfel pot fi realizate proiectele semnificative. Din cuvintele conducătorilor instituţiilor locale s-a putut deduce că nu au o părere bună despre proiectele de reorganizare a guvernului, că aceste proiecte conduc la centralizare, care nu serveşte interesele cetăţenilor. Sursa: cotidianul Haromszek, nr.6896 din 23.05.2013, autor Farkas Reka Lideri UDMR din Trei Scaune despre regionalizare / Intenţii ascunse, aventurism politic Trei politicieni udemerişti din Trei Scaune au atras atenţia asupra gravelor greşeli existente în studiul de 50 de pagini, apărut pe site-ul ministerului dezvoltării şi pe ale mai multor organizaţii de specialitate. In opinia senatorului Klarik Laszlo, a primarului Antal Arpad, preşedintele filialei orăşeneşti a UDMR, şi a preşedintelui CJ Covasna, Tamas Sandor, constatările şi concluziile comisiei pentru regionalizare nu sunt corecte. Din studiu reies intenţiile ascunse ale actualei puteri, iar acestea indică faptul că la baza proiectelor de regionalizare forţată nu se află ideea necesităţii, ci un fel de aventurism politic. In ultimii 23 de ani, acesta este primul organism important care nu are un membru maghiar şi, ceea ce este o problemă şi mai mare, ocrotirea minorităţilor nu figurează nicăieri în aceste 50 de pagini. Se pare că doresc să susţină profesional o decizie politică proastă, să continue stadiul întrerupt de Ceauşescu - a declarat în introducere Antal Arpad, după care a început să-şi enumere obiecţiile, în calitate de sociolog. El a amintit în primul rând că studiul încearcă să se edifice pe procesele migraţioniste, deşi acestea sunt consecinţe ale politicii sociale, economice, de industrializare din ultimii 20, 50 şi 100 de ani -a accentuat el, după care a început să analizeze harta
6/12

Revista Presei Maghiare, Nr. 10 / 15-31.05.2013

migraţiei. In Transilvania, oraşele Timişoara, Cluj şi Braşov sunt cele care îi atrag pe oameni. Pe hartă, judeţele Covasna şi Harghita figurează ca regiuni cu un stadiu mediu de dez voltare, ca atare, nu figurează printre cele mai sărace judeţe, aşa cum afirmă multă lume. Antal Arpad a subliniat: UDMR nu este împotriva regionalizării, ci împotriva reorganizării negândite. Mai întâi să fie descentralizarea, după care o regiune de dezvoltare mai slabă, care să poată fi în sfârşit înzestrată cu atribuţii administrative, însă în acest caz, scopul ascuns este desfiinţarea judeţelor şi comasarea comunelor -a declarat el. A mai adăugat că împotriva planificatei regionalizări a fost elaborat un scenariu exact, însă nu a oferit alte amănunte. Fără stabilirea unor cauze reale, fără existenţa unor studii care să includă date exacte, care să oglindească situaţia reală, crearea unui haos în România nu echivalează cu altceva decât cu un aventurism politic, iar acest studiu poate servi drept muniţie, cu uriaşe compromisuri profesionale. Este indiscutabil faptul că administraţia din ţară funcţionează anevoios şi că acest lucru trebuie îmbunătăţit. Guvernul nu porneşte de la ideea evaluării stărilor actuale şi de la găsirea unor soluţii mai bune - în primul rând prin intermediul descentralizării şi al desfiinţării birocraţiei - ci anunţă regionalizarea de la nivel înalt, invocând motive artificiale. In opinia lui Klarik, procesul corect necesită o strategie de reformă: este necesară evaluarea stărilor, a necesităţilor, trebuie văzut de ce administraţia nu funcţionează aşa cum trebuie şi ce trebuie făcut pentru a funcţiona aşa cum trebuie. In ceea ce priveşte regionalizarea, este inacceptabil ca guvernul să stabilească, prin asumarea răspunderii parlamentare, următoarele decenii; procesul edificării trebuie să se realizeze pe linia de forţă a societăţii, de jos în sus şi nu invers. In opinia lui Klarik, este clară intenţia aducerii micilor comunităţi într-o situaţie imposibilă, aspect pe care Tamas Sandor l-a explicat prin faptul că puterea centralizată poate fi coordonată mai uşor şi probabil că din această cauză se străduiesc să înfăptuiască acest lucru. Partenerii noştri sunt: constituţia, legile şi oamenii. Locuitorii de pe Pământul Secuiesc, ce dispun de o conştiinţă puternică, au putut obstrucţiona chiar în perioada dictaturii reorganizarea nefavorabilă. Si în momentul de faţă trebuie să se mizeze pe această putere - a declarat el. Tamas a mai subliniat: mega-judeţele ar atrage după sine noi taxe şi impozite, şi tocmai din această cauză trebuie făcut tot posibilul în vederea obstrucţionării acestui lucru. Sursa: cotidianul Haromszek, nr.6897 din 24.05.2013, autor Demeter J. Ildiko Noul prefect pe urmele predecesorului său In urma petiţiei reclamantului de profesie Dan Tănasă, prefectul Dumitru Marinescu a făcut apel la conducerea Consiliului Judeţean Covasna ca pe viitor, în antetul documentelor oficiale pe care le va emite, să utilizeze exclusiv limba română. Prefectul a anexat şi articolul din legea administraţiei publice, potrivit căruia documentele oficiale trebuie întocmite în mod obligatoriu în limba română, şi a precizat că legile permit afişarea doar cu caracter informativ a denumirilor localităţilor în limbile minorităţilor naţionale, utilizarea lor în documentele sau scrisorile oficiale contravenind legii. Tamas Sandor, preşedintele administraţiei judeţene din Trei Scaune, ne-a declarat că în aprecierea sa, nimic nu interzice utilizarea altei limbi, pe lângă cea română, în documentele oficiale, mai ales că în Uniunea Europeană, limba maghiară este limbă oficială, la fel ca şi limba română, respectarea legilor şi normelor europene reprezintă o obligaţie a României, la fel cum şi este utilizarea propriilor legi. Tocmai din acest motiv, va folosi şi pe viitor un antet trilingv, evident că mai întâi fiind inscripţionat textul în limba română, având în vedere că aceasta este limba oficială a statului, însă sub acesta vor figura şi textele în limbile maghiară şi engleză. Sursa: cotidianul Haromszek, nr.6897 din 24.05.2013, autor Vary O. Peter Specialişti despre regionalizare / Şansele şi posibilităţile Pământului Secuiesc Asociaţia Domokos Geza a organizat o conferinţă de două zile, intitulată 'Spaţiu vital-spaţiu de mişcare', în cadrul căreia specialişti din ţară şi din Ungaria au susţinut şi susţin şi astăzi expuneri despre probleme deosebit de actuale şi de importante prin prisma dăinuirii maghiarilor de pe
7/12

Revista Presei Maghiare, Nr. 10 / 15-31.05.2013

Pământul Secuiesc. Tema agendei de lucru de ieri a fost regionalizarea, iar tema principală de astăzi este problema minorităţilor naţionale. Manifestarea se încadrează în seria acţiunilor iniţiate de asociaţie şi este dedicată şi lui Domokos Geza, care săptămâna trecută ar fi împlinit 85 de ani. Reprezentanţii autoguvernărilor din judeţele Covasna şi Harghita au atras atenţia în primul rând asupra greşelilor legate de actuala împărţire regională necorespunzătoare, asupra pericolelor proiectului guvernului român. Tamas Sandor, preşedintele autoguvernării judeţene, a reiterat ideile prezentate în cadrul conferinţei sindicale din ziua precedentă, expunerea sa fiind susţinută de această dată în limba maghiară. Borboly Csaba, preşedintele consiliului judeţean Harghita, nu a putut fi prezent. In locul acestuia, Andras Zoltan, reprezentantul grupului de analiză din cadrul autoguvernării, a enumerat eşecurile actualei politici de dezvoltare. Cele opt regiuni înfiinţate în anul 1998 nu au fost fructuoase nici în privinţa accesării de fonduri, nici în privinţa dezvoltării teritoriale. S-au purtat consultări de faţadă şi s-au întocmit documente lipsite de temei - a atras el atenţia. Toth Norbert, jurist internaţional, colaborator al Institutului de Cercetare pentru Politicii Naţionale din Budapesta, a arătat că nici sistemul juridic internaţional şi nici sistemul juridic european nu sunt în favoarea minorităţilor. Documentul Consiliului Europei, charta regională a autoguvernărilor locale, se referă doar la localităţi, nu se referă la judeţe sau regiuni. Preved erile juridice adoptate în cadrul Uniunii Europene stipulează că în cazul reorganizării regionale trebuie consultaţi oamenii, şi există instrumente pentru a se cere explicaţii în cazul în care nu se face acest lucru. Comisia Europeană poate declanşa procedura de infringement sau poate demara procese împotriva statelor. Dreptul internaţional oferă puţine posibilităţi. Drepturile minoritare sunt trecute în categoria drepturilor omului, a drepturilor individuale. Este recunoscut un singur drept comunitar, dreptul la autodeterminare, însă cu referinţă în primul rând la state. Acest drept al unui grup etnic este acceptat numai în cazul unei organizări federale - a declarat Toth Norbert. In pofida acestui fapt, există motive de speranţă - a declarat el. In Europa secolului al XXI-lea, statele vor avea un singur aliat, proprii cetăţeni, şi fiecare cetăţean trebuie să conteze, indiferent de cultura şi de limba sa nativă. Dreptul internaţional se dezvoltă în acest spirit şi trebuie extins şi dreptul la autodeterminare - a reieşit din cuvântarea sa. Bottlik Zsolt, lector universitar, Centrul de Ştiinţe Geografice din cadrul ELTE, a prezentat divizarea teritorială a maghiarimii şi evoluţia, de-a lungul secolelor, a hărţii etnice a Bazinului Carpatic. Începând cu secolul al XV-lea, maghiarii trăiesc într-o unitate compactă pe Pământul Secuiesc. Novak Zoltan Csaba, istoric, a susţinut o expunere despre reformele administrative din 1848-49 de pe Pământul Secuiesc, despre modul în care a luat fiinţă, la presiune sovietică, Regiunea Autonomă Maghiară în anul 1952. Kolumban Gabor, profesor universitar, şi-a clădit expunerea pe definiţia ştiinţifică a regionalismului, a regiunii, şi a ajuns la concluzia că regiunile nu pot fi înfiinţate, acestea există de la sine, iar o bună regionalizare nu poate exista din moment ce nu există regiuni funcţionale. Structura României trebuie clădită pe regiuni istorice, iar această problematică nu va fi soluţionată până când elita politică nu îşi va asuma reorganizarea federală a ţării -a declarat el. In opinia lui Kolumban Gabor, aceasta ar fi soluţia problemei secuieşti. Autonomia teritorială pe criterii etnice poate fi obţinută în interiorul regiunii federale a Transilvaniei. In zadar aşteptăm acest lucru din partea Bucureştiului. Csutak Istvan, specialist în problema regionalizării, din judeţul Harghita, a atras atenţia asupra situaţiei nefaste a Pământului Secuiesc şi asupra indicatorilor economici şi sociali. Concluzia sa este drastică: în cazul în care în decurs de 25-30 de ani nu vom obţine autonomia, ulterior, autonomia va fi de prisos, deoarece nu va avea cine să se bucure de ea. Sursa: cotidianul Haromszek, nr.6897 din 24.05.2013, autor Farkas Reka A apărut noua carte a lui Kadar Gyula Cel mai nou volum al lui Kadar Gyula ('Istoria timpurie şi demografia oraşului Sfântu Gheorghe') oferă o incursiune în istoria timpurie a oraşului Sfântu Gheorghe. In secolele de
8/12

Revista Presei Maghiare, Nr. 10 / 15-31.05.2013

dinaintea stabilirii secuilor, în Sfântu Gheorghe, maghiarii trăiau într-un sistem de localităţi, organizat din punct de vedere confesional. Unul din scopurile principale ale cărţii este includerea, în istoria secuilor, a celor 300 de ani de după descălecare. Istoria timpurie a oraşului Sfântu Gheorghe indică faptul că în secolele de dinainte de stabilirea secuilor, maghiarii au format aşezări pe teritoriul oraşului. Multe dintre acestea au rezistat până în perioada stabilirii securilor. Micuţa comunitate slavă de atunci s-a maghiarizat. Secuii din zona Sebeş, care au venit în jurul anului 1220, au găsit pe teritoriul de astăzi al oraşului numai vorbitori de limbă maghiară. O altă temă a cărţii este istoria demografiei oraşului Sfântu Gheorghe. Scopul este definirea şi estimarea situaţiei demografice în acea perioadă despre care există foarte puţine surse istorice. Autorul conturează pătura socială din evul mediu din Sfântu Gheorghe şi prezintă evoluţia cifrei demografice şi din perioada următoare. Capitolul 'Eroi Martiri Secui' ne conduce până la perioada istoriei mişcărilor de libertate din perioada 1851-1854. De când CNS a declarat ziua de 10 martie drept Zi a Libertăţii Secuieşti, există o cerere din ce în ce mai mare faţă de cunoaşterea evenimentelor amintite. Oamenii ştiu foarte puţin despre eroii martiri executaţi, de cei condamnaţi. Scopul principal al acestui studiu este de a arăta că pe Pământul Secuiesc s-au desfăşurat două mişcări independente. Kadar Gyula prezintă în seria sa de volume istoria şi cultura Transilvania, a Pământului Secuiesc. Al cincilea său volum va vedea probabil lumina tiparului în luna noiembrie, însă acest lucru depinde şi de vânzarea volumelor editate până acum. Cărţile pot fi cumpărate la standul distribuitorului de presă H- Press şi pot fi comandate pe adresa de e-mail gyula.kadargmail.com sau la nr. de telefon 0740 026 450 sau 0722 308 635. Sursa: cotidianul Haromszek, nr.6898 din 25.05.2013, autor Beder Tibor UDMR depune un proiect de lege despre autonomia teritorială / Vor un Pământ Secuiesc puternic UDMR va depune în legislativul român un proiect de lege despre autonomia teritorială a Pământului Secuiesc - a declarat sâmbătă, în cadrul conferinţei de presă de la finalul congresului UDMR de la Miercurea Ciuc, liderul uniunii, Kelemen Hunor. In perioada care urmează, aceasta va fi una din principalele sarcini ale uniunii -a spus liderul ei. Soluţionarea statutului juridic al Pământului Secuiesc figurează şi într-unul din documentele adoptate la congres. Congresul a declarat că apreciază drept importante 'elaborarea mai detaliată a viitorului statut juridic al Pământului Secuiesc şi adoptarea acestuia în parlament, respectiv stipularea problemelor de ordin politic pe această temă şi elaborarea condiţiilor legale care să asigure confortul comunităţilor româneşti din regiune'. Potrivit documentului intitulat 'Pământ Secuiesc puternic, care devine conştient!', UDMR doreşte să organizeze campanii sociale intensive, pentru a face acceptabil, la nivelul societăţii majoritare, conceptul de autonomie. Congresul UDMR a adoptat un document despre strădaniile de revizuire a constituţiei române, în care a cerut ca legea fundamentală să recunoască minorităţile naţionale drept factori constitutivi de stat şi să asigure utilizarea simbolurilor naţionale, comunitare. A propus ca pe lângă limba română, şi limbile minorităţilor naţionale să poată fi utilizate ca limbi oficiale în unele regiuni. Intr-un alt document, uniunea a adoptat poziţie în problema regionalizării. In acest document a subliniat că în opinia sa, introducerea unui nou nivel administrativ regional este inutilă. Nu sunt şanse reale să fie modificat articolul unu din constituţie, însă sunt şanse să aibă loc unele modificări care să garanteze că maghiarii din România sunt parte a ţării, cetăţeni egali şi legitimi - a subliniat Victor Ponta. El a arătat că este indispensabil un dialog permanent între guvernul român şi UDMR ca unică reprezentanţă a comunităţii maghiare, legitimată de alegători. Referindu-se la drapelul secuiesc, a arătat că într-un discurs pe care l-a susţinut recent în APCE, a propus o reglementare care, pe lângă drapelul românesc şi cel al UE, să recunoască şi simbolurile locale. Referindu-se reorganizarea regională, a afirmat că înţelege că maghiarimea nu doreşte o mega-regiune al cărei centru să fie departe şi în care reprezentanţii comunităţii să fie în minoritate la nivel decizional.
9/12

Revista Presei Maghiare, Nr. 10 / 15-31.05.2013

Eckstein Kovacs Peter nu-i dă crezare lui Victor Ponta atunci când acesta afirmă că guvernul va încerca să aibă în atenţia propunerea UDMR de revizuire a constituţiei, în care cere recunoaşterea minorităţilor din România ca factori constitutivi de stat. Fostul senatorul consideră însă un lucru pozitiv faptul că în discursul său, premierul nu a evitat problemele sensibile. Sursa: cotidianul Szekely hirmondo, nr.98 din 27.05.2013 Reorganizare administrativă inacceptabilă Înfăptuirea reorganizării administrative, în forma preconizată de guvern, nu poate fi permisă - a subliniat Izsak Balazs, liderul CNS. In cadrul expunerii susţinute vineri (24.05), la Budapesta, Izsak Balazs a conchis: guvernul joacă un rol dublu: deşi premierul Victor Ponta a promis că vor respecta rolul asumat în tratatele internaţionale iar în procesul reorganizării administrative vor ţine cont de criterii profesionale, proiectul arată altceva. A afirmat: odată cu realizarea proiectului ar fi lezată şi charta europeană a limbilor minorităţilor şi celor regionale. Sub acest aspect se desfăşoară consultaţii mascate, însă este clar că premierul nu doreşte să-şi respecte promisiunea făcută la la Strasbourg, în cadrul APCE - a mai arătat el. Potrivit lui Izsak Balazs, nu trebuie permis ca Pământul Secuiesc să fie înglobat într-o regiune administrativă în care procentul maghiarimii să se situeze sub pragul de 30%. Acest lucru trebuie împiedicat prin toate instrumentele democratice, nonviolente - a spus. Izsak Balazs a declarat: iniţiativa cetăţenească lansată de CNS a ajuns într-un stadiu din care, în curând, va putea fi analizată de Comisia Europeană. Proiectul a fost finalizat, iar după înregistrare va urma al doilea pas: strângerea celor un milion de semnături. CNS propune ca UE să trateze cu atenţie sporită acele regiuni care se deosebesc de celelalte regiuni administrative datorită caracteristicilor lor specifice: naţionale, etnice, culturale, religioase, lingvistice.' Sursa: cotidianul Haromszek, nr.6899 din 27.05.2013 Punct de vedere / Autonomie naţională! Premierul României a declarat la congresul UDMR că secuii nu au dreptul la o regiune pe criterii etnice. Această problemă va fi dezbătută cu conducerea UDMR până când va fi adoptată o decizie satisfăcătoare pentru toată lumea. Este bine şi frumos, numai că în cazul în care regiunea nu va fi formată din cele două judeţe şi jumătate, în cel mai rău caz din cele trei judeţe, totul va fi în detrimentul nostru, dat fiind faptul că pentru noi este acceptabilă doar regiunea cu caracter etnic! Cel mai bun zvon care circula lunile trecute se referea la faptul că Pământul Secuiesc, cu centrul la Târgu Mureş, ar urma să aparţină de regiunea formată nu din şase, ci din patru judeţe. Este adevărat că în regiunea formată din judeţele Mureş, Harghita, Covasna şi Bistriţa Năsăud, secuii ar alcătui 47% din locuitori şi nu 25% ca în marea regiune planificată. Este indiscutabil că este o soluţie mai bună decât să fim în umbra judeţelor Sibiu şi Braşov. Varianta regiunii formate din patru judeţe nu este bună pentru noi, deoarece şi în cadrul acesteia am fi în minoritate, sub coordonare românească. Adevărul este că în această regiune, blocul secuiesc s-ar desfiinţa cu 1-2 decenii mai târziu decât în marea regiune. Nu acesta este obiectivul nostru, ci dăinuirea poporului secuiesc, crearea Pământului Secuiesc autonom! Ce le-aş putea scrie celor care nu numai că sunt indigeni pe acel pământ pe care trăiesc, ba ar fi îndreptăţiţi şi să beneficieze de un stat independent, în baza procentului lor demografic de aproape 80%? Ce i-aş mai putea spune poporului meu, secuilor? Si până în momentul de faţă a fost simplu: promovez cu conştiinţă curată şi cu consecvenţă necesitatea revendicării unei autonomii teritoriale, în cadrul căreia să existe două limbi oficiale, în care să fie asigurat principiul proporţionalităţii etnice în toate domeniile vieţii, şi toate acestea sunt realizabile în cadrul României. Nu pot deveni un om renegat, un om de nimic. Nu pot încuraja poporul secuiesc să se complacă în destinul său, în desfiinţarea Pământului Secuiesc şi în situaţia ca alţii să-i decidă soarta, aşa cum se procedează cu maghiarii secui din Târgu Mureş, ajunşi minoritari în urmă cu zece ani.

10/12

Revista Presei Maghiare, Nr. 10 / 15-31.05.2013

Cunoscând istoria, pot afirma că politica meschină privind naţionalităţile, tactica mârşavă, nu au condus niciodată la ceva bun. Credeţi-mă! Privarea noastră de autonomia teritorială, îngrămădirea noastră într-o regiune în care alţii să ne decidă soarta, nu va duce la pace! Oare pentru poporul majoritar al unei ţări - care are unul din cele mai scăzute niveluri de trai din Europa - merită ca din cauza regionalizării mârşave şi create în mod conştient, sute de mii de secui să iasă în stradă să protesteze? Credeţi-mă că poporul secuiesc, format din 750.000 de oameni, nu va recunoaşte acea regiune care nu constituie Pământului Secuiesc. Nici în situaţia în care ar exista politicieni maghiari mituiţi şi şantajaţi, care ar accepta acest lucru în numele nostru. Să nu uităm că în cazul în care agasarea secuilor va continua, regiunea etnică, autonomia teritorială nu vor mai fi suficiente! Suntem un popor care dispune de o conştiinţă istorică matură şi solidă! Tocmai din această cauză spun că poporul secuiesc încă mai cere, aşa că oferiţi-i acum autodeterminarea! Compatrioţi români! Credeţi-mă! Printr-o activitate comună, dacă noi secuii şi românii care trăim aici - ne facem treaba, nivelul de trai s-ar schimba în mod spectaculos în decurs de câţiva ani. Noi aici ştim mai bine ce trebuie să facem. Includerea noastră într-o mare regiune reprezintă un dezavantaj şi pentru români, dat fiind faptul că judeţele bogate vor deveni şi mai bogate, iar cele sărace vor deveni şi mai sărace. Obiectivul vostru nu poate fi traiul în sărăcie, în tensiune etnică, numai pentru desfiinţarea Pământului Secuiesc. Nu poţi fi prins în vraja sărăciei monocolore, omogene, compacte şi unitare. Sursa: cotidianul Haromszek, nr.6900 din 28.05.2013, autor Kadar Gyula România rămâne stat naţional Definirea României drept stat naţional nu se va schimba, după ce comisia parlamentară de revizuire a constituţiei a respins ieri propunerea UDMR de eliminare a acestui atribut din primul articol al Constituţiei. Potrivit legii fundamentale în vigoare, 'România este stat suveran, independent, unitar şi indivizibil'. Propunerea vizând eliminarea definiţiei de stat naţional a fost susţinută doar de membrul UDMR al comisiei parlamentare. Ceilalţi membri ai comisiei şi-au motivat respingerea susţinând că articolul 152 al constituţiei impune limite în privinţa modificării ulterioare a legii fundamentale şi interzice modificarea definiţiei de stat naţional. Comisia a amânat dezbaterea unei alte iniţiative a UDMR , în care Uniunea iniţia recunoaşterea prin constituţie a minorităţilor naţionale drept factori constitutivi de stat. Crin Antonescu, preşedintele Senatului, a calificat drept inacceptabil spiritul acestei propuneri. Săptămâna viitoare vom rediscuta propunerea şi vor vedea dacă această idee va putea fi inclusă în primul articol sau în articolul şase, referitor la minorităţile naţionale - a declarat deputatul Marton Arpad. Întrebat fiind dacă sunt şanse pentru recunoaşterea minorităţilor naţionale drept factori constitutivi de stat, din moment ce nu este permisă modificarea primului articol, care descrie caracterul de stat, Marton Arpad a declarat: nu există restricţii în privinţa modificării articolului. Acel articol dispune imposibilitatea modificării caracteristicilor enumerate, precum şi forma de stat republică. Nu interzice ca în anumite articole să fie incluse alte alineate şi nu interzice nic i ca sintagma factori constitutivi de stat, cu referire la minorităţi, să fie inclusă în altă parte. Tocmai acum am votat introducerea în primul articol a alineatului potrivit căruia demnitatea umană este inviolabilă, iar aceasta trebuie ocrotită de toate autorităţile de stat -a arătat deputatul UDMR. Ovidiu Ganţ, care a obţinut un mandat de parlamentar în calitate de reprezentant al minorităţii germane, a declarat că trebuie să se facă o diferenţă între minoritatea indigenă şi muncitorii ocazionali. Comisia parlamentară de specialitate a început ieri elaborarea proiectului de revizuire a constituţiei. Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 6902 din 30.05.2013

11/12

Revista Presei Maghiare, Nr. 10 / 15-31.05.2013

Sf. Gheorghe 07.06.2012

Biroul de presă al Centrului European de Studii Covasna – Harghita

12/12