PIAŢA

DE

CAPITAL

Piete de capital

I. Definire piaţă de capital şi trăsături Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin care se realizează transferul fondurilor de la cei care au un surplus de capital – investitorii – către cei care au nevoie de capital – emitenţii de titluri - cu ajutorul unor instrumente specifice (valorile mobiliare emise) şi prin intermediul unor operatori specifici (societăţile de servicii de investiţii financiare). Prin intermediul acestei pieţe, capitalurile disponibile şi dispersate la nivelul unei economii sunt dirijate către agenţii economici naţionali sau de pe pieţele altor ţări, acolo unde nevoile de capital depăşesc posibilităţile financiare interne de acoperire sau unde autorităţile monetare impun anumite restricţii privind accesul la resursele financiare interne. Abordarea pieţei de capital presupune evidenţierea a două accepţiuni: anglo-saxonă şi european-continentală. În accepţiunea anglo-saxonă, piaţa de capital este o componentă a pieţei financiare alături de piaţa monetară şi piaţa asigurărilor.  piaţa de capital = destinată capitalurilor pe termen mediu şi lung (sinonimă cu piaţa valorilor mobiliare)  piaţa monetară = destinată capitalurilor atrase şi plasate pe termen scurt  piaţa asigurărilor = piaţă specifică ce sprijină derularea activităţii pe celelalte pieţe. În accepţiunea european-continentală, structura pieţei de capital este complexă şi include piaţa monetară, piaţa ipotecară şi piaţa financiară:  piaţa monetară = este o piaţă a capitalurilor pe termen scurt; obiectul tranzacţiilor pe această piaţă îl constituie moneda numerar şi/sau banii de cont, aici fiind incluse şi tranzacţiile cu efecte de comerţ, certificate de depozit, bonuri de tezaur, bilete de trezorerie. Participanţii pe această piaţă sunt băncile centrale, băncile comerciale şi specializate, casele de economii, societăţile de asigurări, trezoreria publică.  piaţa ipotecară înregistrată de activitatea = s-a creat în numeroase ţări ca urmare a dezvoltării

de creditare în domeniul imobiliar (construcţii de locuinţe). Dimensiunile ample ale creditului ipotecar implică o mobilizare vastă de resurse, de regulă capitaluri disponibile pe termen lung. Participanţii pe această piaţă sunt casele de economii, societăţile de asigurări, bănci şi societăţi ipotecare, bănci comerciale.  piaţa financiară capital pe = are ca obiect emisiunea, plasarea şi tranzacţionarea titlurilor de

termen lung, în cadrul căreia se realizează investiţii directe şi de portofoliu.
1

cunoaşterea activităţii agenţilor economici în ceea ce priveşte eficacitatea activităţii. futures.trecerea de la proprietatea centralizată la cea descentralizată . .valorile mobiliare cu venituri variabile ~ acţiuni comune şi preferenţiale ~ produse derivate (forwards. prin: . potrivit căreia piaţa de capital este o piaţă financiară.posibilitatea finanţării directe a agenţilor economici (prin emisiune de acţiuni sau obligaţiuni) . Ceea ce îi interesează pe investitori este rentabilitatea scontată.instrumentele pieţei de capital pot fi transmise în mod liber între diverşii posesori .Piete de capital În România. cea aşteptată din deţinerea activului financiar (încasarea unui dividend. în momentul în care previziunile cu privire la evoluţia titlurilor financiare nu se realizează. prin transformarea titlurilor deţinute în numerar). variaţia favorabilă a cursului activului respectiv). fie prin licitaţie. De asemenea. solvabilitatea şi competitivitatea lor. obligaţiuni de trezorerie) ~ titluri emise de agenţii guvernamentale ~ obligaţiuni municipale ~ obligaţiuni corporative . ci prin activitatea desfăşurată de intermediari. la tranzacţionarea titlurilor pe piaţa de capital trebuie avut în vedere cuplul rentabilitate – risc.tranzacţiile cu titluri au un caracter public .valorile mobiliare cu venituri fixe ~ titluri de trezorerie (bonuri de tezaur.vânzarea/cumpărarea de titluri nu se realizează în mod direct. 2 . options) ~ produse sintetice (contracte pe indici bursieri) Scopul pentru care un investitor se adresează pieţei de capital vizează obţinerea unui câştig direct (sub forma dividendelor şi a dobânzilor pe care le poate încasa ca urmare a investiţiei pe care o realizează). Instrumentele specifice pieţei de capital sunt: . Piaţa de capital are un rol important în dezvoltarea economică. Riscul unui titlu financiar apare atunci când există incertitudinea legată de valoarea activului financiar la o dată viitoare. Trăsăturile pieţei de capital: . a unui câştig indirect (ca urmare a creşterii ulterioare a cursului de piaţă al titlurilor achiziţionate comparativ cu preţul la care acestea au fost iniţial cumpărate) dar şi lichiditatea investiţiei sale (prin posibilitatea recuperării într-un interval de timp cât mai scurt şi cu costuri cât mai scăzute a capitalului investit.investirea capitalurilor disponibile se efectuează cu precădere în titluri emise pe termen mediu şi lung.preţurile titlurilor se stabilesc pe baza raportului cerere/oferta.atragerea excedentului de resurse financiare existent în economie şi plasarea sa eficientă . fie prin negociere . abordarea cea mai des utilizată este cea anglo-saxonă. Ei sunt cei care asigură legătura între cei care au capitaluri disponibile şi doresc să le investească (oferta de capitaluri) şi cei care au nevoie de capitaluri şi emit titluri pe piaţă (cererea de capitaluri). a unei dobânzi.

cât şi pe cea extrabursieră. Investitorii individuali nu au o influenţă semnificativă asupra volumului tranzacţiilor şi cursului titlurilor financiare. finanţarea activităţii se poate realiza în mod direct (prin emiterea de titluri financiare de către solicitatorii de fonduri şi vânzarea acestora direct către investitori) sau în mod indirect (prin intermediul instituţiilor bancare care atrag economiile existente şi le plasează sub formă de credite). statul.II. colectivităţile locale care solicită resurse financiare cu caracter definitiv sau temporar în vederea constituirii sau majorării capitalului social sau pentru alte scopuri. fiind influenţată de fluctuaţia preţurilor. active reale (maşini. Acest risc poate fi perceput ca fiind: . Cererea de capital poate fi privită ca o cerere de natură structurală sau o cerere ce este determinată de factori conjuncturali. Cererea şi oferta de capital Piete de capital Într-o economie. investitorii. ei achiziţionează titluri pentru a obţine un câştig de capital pe termen lung din deţinerea acestor titluri în portofoliu (având astfel o atitudine pasivă pe piaţa de capital) sau urmăresc obţinerea unui profit din diferenţa de curs bursier (manifestând o atitudine activă pe piaţa de capital). obligaţiuni. Investitorii individuali (persoane fizice şi juridice) realizează tranzacţii de dimensiuni reduse. iar cererea legată de factorii conjuncturali are în vedere necesităţile tranzitorii (limitări la plafonul de credite. Oferta de capital are la bază un proces de economisire la nivelul persoanelor fizice şi juridice care dispun de un surplus financiar pe care sunt dispuse să îl investească în active monetare (constituirea de depozite bancare). bonuri de tezaur). Cererea structurală vizează finanţarea investiţiilor productive în bunuri sau servicii. Intermediarii sunt persoane juridice autorizate să desfăşoare activitate pe piaţa de capital prin intermediul agenţilor de valori mobiliare. • traderi – tranzacţionează atât pe piaţa bursieră.riscul determinat de reglementările juridice sau fiscale aferente pieţei de capital (în special) şi pieţei financiare (în general) – risc legislativ 3 . intermediarii. Astfel. Participanţii pe piaţa de capital sunt: emitenţii de titluri. dar şi în numele şi în contul SSIF în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea. crearea de noi societăţi. Investitorii instituţionali (bănci. neachitarea la termen a datoriilor. modificarea ratei dobânzii. Pe piaţa de capital în calitate de investitori pot derula operaţiuni atât persoanele fizice. terenuri) sau active financiare (acţiuni. în contul unor terţi). • dealeri – efectuează tranzacţii pentru clienţi. societăţi ce administrează fonduri de pensii). achiziţionarea de bunuri şi servicii. tranzacţionarea acestor titluri (în nume şi pe cont propriu sau în activităţi de intermediere. prin activitatea lor. societăţi de investiţii. Legătura dintre deţinătorii de fonduri (investitorii) şi utilizatorii acestora (emitenţii de titluri) se realizează prin intermediul unor instituţii financiare specializate care se angajează în distribuţia primară şi secundară a titlurilor. evoluţia cursului valutar etc. cât şi persoanele juridice. La nivelul cererii şi ofertei de capital se poate manifesta riscul . Emitenţii de titluri pe piaţa de capital pot fi societăţile comerciale. intermediarii sunt reprezentaţi de societăţile de servicii de investiţii financiare la care emitenţii de titluri şi investitorii apar în calitate de clienţi. societăţi de asigurări. de tipul : • brokeri – efectuează tranzacţii numai în numele şi pe contul clientului. deficite bugetare şi ale balanţelor de plăţi). Investitorii pe piaţa de capital pot fi individuali şi instituţionali. clădiri. au un impact crescut asupra preţului titlurilor financiare deoarece tranzacţionează un volum semnificativ de titluri financiare.determinat de o multitudine de factori. dezvoltarea şi restructurarea celor existente.

Ea are rolul de concentrare a cererii şi ofertei de titluri pe termen lung deja emise pe piaţa primară.eficienţă = cu cât preţurile de pe piaţă sunt ajustate mai rapid.piaţa secundară este cea pe care se derulează tranzacţii cu valori mobiliare deja emise deţinute de persoane fizice sau juridice ce apar în calitate de investitori. cu risc redus de pierdere de capital . Are în vedere realizarea de operaţiuni cu titluri care au făcut obiectul unei emisiuni anterioare. indiferent de motiv.piaţa de licitatie (preţul se formează ca punct de echilibru între cererea şi oferta concentrată pe piaţă) . în cadrul căreia caracteristica de bază este unicitatea preţului la care se derulează o tranzacţie cu un anumit tip de valoare mobiliară. Structura pieţei de capital Piaţa de capital poate fi clasificată având în vedere mai multe criterii:  după modul de formare a preţului valorilor mobiliare: piaţă de licitaţie şi piaţă de negocieri .lichiditate = uşurinţa cu care se vând/cumpără valori mobiliare. tranzacţiile se derulează la preţuri diferite (preţuri multiple) pentru aceeaşi valoare mobiliară. active reale sau active specifice pieţei de capital .riscul legat de încălcarea obligaţiilor prevăzute în contract (întârzierea plăţii dobânzilor sau nerecuperarea capitalului investit) – risc contractual . devin dificile şi costisitoare – risc de lichiditate . cu atât mai eficient va opera piaţa 4 .riscul aferent tranzacţionării titlurilor deţinute şi obţinerii de fonduri lichide. agenţii economici care au nevoie de fonduri. Ea permite atragerea capitalurilor în scopul constituirii sau creşterii capitalului social. . Pe această piaţă. Este deschisă.  după modul achiziţionării valorilor mobiliare: piaţă primară şi piaţă secundară . publică (plasamentul şi tranzacţionarea efectuându-se în marea masă a investitorilor). oferă noi titluri financiare pe termen lung care sunt achiziţionate de persoanele fizice şi juridice care dispun de fonduri temporar disponibile. operaţiuni care în perioade caracterizate de tensiuni conjuncturale.Piete de capital . Ea asigură întâlnirea cererii cu oferta de titluri permiţând finanţarea activităţii agenţilor economici. precum şi apelarea la resurse împrumutate. piaţa secundară trebuie să respecte anumite cerinţe: . Este un mijloc de distribuire şi plasament de titluri.riscul decizional III. Pentru a funcţiona eficient. Pe pieţele de negocieri (pieţe extrabursiere). contribuind în acelaşi timp şi la buna funcţionare a pieţei primare. Piaţa secundară asigură lichiditatea şi mobilitatea fondurilor disponibile existente într-o economie oferind posibilitatea investitorilor de a-şi modifica structura portofoliilor de titluri înainte de scadenţa acestora. Piaţa primară oferă posibilitatea transformării directe a economiilor prin achiziţionarea de titluri care reflectă drepturile dobândite de către cei care au participat la oferta de fonduri. putând fi piaţă de licitaţie (bursa) sau de negociere (piaţa extrabursieră).riscul legat de variaţia condiţiilor de pe pieţele financiare care afectează negativ investiţia în titlurile financiare – risc de piaţă .piaţa de negocieri (tranzacţiile se derulează pe baza unui nivel negociat al preţului) Piaţa de licitaţie este reprezentată de orice bursă de valori.piaţa primară este cea în cadrul căreia se emit valori mobiliare şi se realizează distribuirea iniţială (prima lor vânzare). în funcţie de înţelegerea între participanţi.riscul determinat de decizia adoptată în ceea ce priveşte plasarea capitalurilor disponibile în active monetare.

Certificatele de proprietate nu reprezintă valori mobiliare propriu-zise.. în funcţie de tipul tranzacţiei IV.piaţa contractelor futures .adaptabilitatea la condiţiile economice.piaţa acţiunilor . financiare etc. Piaţa de capital în România Principalele momente ale formării pieţei actuale de capital în România sunt: 1990  adoptarea Legii nr.asigurarea lichidităţii şi mobilităţii economiilor investite .  după intervalul dintre momentul iniţierii tranzacţiei si momentul finalizării acesteia (transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare către noul proprietar şi efectuarea viramentelor în conturile clienţilor): .corectitudine = adoptarea şi punerea în aplicare a unor reglementări care să contracareze tendinţele de manipulare a pieţei . sociale. 1991  devine necesară înfiinţarea unei pieţe secundare organizate supusă anumitor reglementări datorită faptului că prin Legea nr.piaţa instrumentelor derivate . 58/1991 (a privatizării societăţilor comerciale) are loc o dispersie a proprietăţii de stat în rândul publicului ca urmare a distribuirii certificatelor de proprietate. se atestă dreptul posesorului la o parte din capitalul social al unei întreprinderi de stat. 31/1990 (privind societăţile comerciale) prin care se aborda problematica acţiunilor şi obligaţiunilor şi se instituia dreptul societăţilor comerciale de a emite acţiuni în vederea constituirii sau majorării capitalului social.transparenţă = informaţii libere. 52/1994 (privind valorile mobiliare şi bursele de valori) .piaţa optiunilor etc.pe care o tranzacţie iniţiată în prezent va fi finalizată într-un interval ce poate varia de la o zi la o săptămână (în funcţie de reglementările specifice fiecărei pieţe) .Piete de capital .piaţă la vedere . 1992  se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Titluri de Valoare (în cadrul Ministerului de Finanţe) şi Centrul de Proiectare şi Implementare a Pieţelor de Capital (în cadrul BNR) care aveau ca principală activitate elaborarea legislaţiei necesară pentru funcţionarea organizată a pieţei de capital.evaluarea permanentă a titlurilor cotate. Funcţiile pieţei secundare sunt: . ceea ce face ca necesară înfiinţarea unei pieţe reglementate pentru vânzarea/cumpărarea acestora. 1993 1994 5  înfiinţarea Agenţiei Valorilor Mobiliare (prin transformarea ANTV)  adoptarea Legii nr.cu finalizare la scadenţe diferite. pentru o bună orientare a investitorilor şi contracararea tendinţelor de monopol . corecte şi la timp asupra preţurilor şi volumelor de tranzacţie.furnizarea posibilităţii pentru investitori de recuperare a fondurilor înainte de scadenţă pe o piaţă oficială şi organizată în acest scop . asupra cererii/ofertei etc.piaţă la termen . Prin intermediul acestora. uşor accesibile.  după tipul valorilor mobiliare negociate : . dar posesorii doresc tranzacţionarea lor. Se marchează începutul pieţei primare de capital.piaţa obligaţiunilor .

Legea privind Statutul CNVM).  depăşirea de către indicii bursieri a valorii de bază (1.Piete de capital 1995  reînfiinţarea Bursei de Valori Bucureşti (a cărei activitate a fost întreruptă în anul 1948) şi pregătirea pentru formarea pieţei extrabursiere (Rasdaq) 1996  apariţia pieţei extrabursiere Rasdaq pentru tranzacţionarea tuturor acţiunilor distribuite cu titlu gratuit ca urmare a încheierii procesului de privatizare în masă 1997  înregistrarea celui mai mare volum al tranzacţiilor pe ambele pieţe pentru perioada iunie 1995 – iulie 2002  crearea primului indice bursier oficial . 297 (Legea pieţei de capital)  transformarea BVB din societate de interes public în societate pe acţiuni  demararea procesului de fuziune BVB – BER  adoptarea Codului BVB  lansarea BVB pe piaţa tranzacţiilor la termen (introducerea la tranzacţionare a contractelor futures pe indici bursieri)  listarea la BVB a titlurilor de stat  listarea la BVB a primului emitent străin de titluri tranzacţionate pe piaţa locală (Erste Bank)  transformarea pieţei Rasdaq în ATS (Sistem Alternativ de Tranzacţionare)  finalizarea procesului de fuziune BVB – BER  declanşarea crizei financiare internaţionale cu repercursiuni şi asupra pieţei de capital din România 2006 2007 2008 6 .Indicele BET  înfiinţarea BMFMS 2002  adoptarea unui nou pachet legislativ pentru piaţa de capital ce include 4 legi specifice (Legea privind valorile mobiliare. Legea privind bursele de mărfiuri şi instrumentele financiare derivate. serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate.000 de puncte)  lansarea pe piaţă a primelor oferte publice de vânzare de obligaţiuni municipale 2003 2004 2005  transformarea Rasdaq în Bursa Electronică Rasdaq (BER)  adoptarea Legii nr. Legea privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful