CLASE SOCIALE ŞI STILURI DE VIAŢĂ ÎN ROMÂNIA Prima parte

Dr. Laureana Urse Cercetator ştiinţific principal Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii

Subiectul „clase sociale” este în general un subiect complex; compexitatea creşte atunci când se întreprinde o analiză a claselor sociale într-o societate aflată în transformări profunde, cum este cazul societăţii româneşti în perioada de după anul 1989. Perioada postcomunistă românească trebuie să facă faţă atât transformărilor politice, economice, sociale şi culturale cât şi reconsiderării unor concepte precum cel de clasă socială. Reconsiderarea unor concepte are loc în contextul existenţei unor multitudini de puncte de vedere care includ şi puncte de vedere proprii perioadei comuniste, eventual cu unele retuşuri care nu afectează fondul. Din aceste considerente a fost necesară în cadrul analizei de faţă a claselor sociale şi a stilurilor de viaţă abordarea problematicii definirii claselor sociale.       Definiţii şi puncte de vedere cu privire la formarea, caracteristicile şi rolul claselor sociale Clasele sociale se originează în fenomenul stratificării şi al inegalităţii. Deşi stratificarea este un fenomen universal prezent de la societăţile primitive până la cele dezvoltate, ea a fost abordată ştiinţific începând cu secolul XVIII; discutarea surselor acesteia a dus şi la abordarea claselor sociale. Principalele probleme care ar trebui abordate pentru analiza claselor sociale sunt: definiţia propriu-zisă; condiţii necesare pentru existenţa claselor sociale, clasele sociale şi diferitele etape ale istoriei; dispunerea claselor; conştiinţa de clasă; interesele de clasă; relaţiile dintre clasele sociale. Referitor la clasele sociale, se impune precizarea că nu există o definiţie universal acceptată a acestora. Totuşi în sociologie există două mari direcţii de definire a claselor sociale: marxistă şi weberiană. Deşi conceptul de clasă socială are un rol fundamental în concepţia lui Marx, nu este prezentă o tratare sistematică a acestui concept în lucrările lui, ceea ce generează o anumită dificultate a prezentării coerente a acestuia. Din perspectiva problematicii claselor sociale, principalele repere ale concepţiei lui Marx sunt: clasele şi diferitele faze ale istoriei; dispunerea ierarhică a claselor; definirea claselor sociale în societatea industrială modernă; condiţii necesare pentru existenţa unei clase; relaţiile dintre clase şi evoluţia acestora în contextul dezvoltării capitalismului.

1

La Marx, clasele sociale sunt definite de poziţia lor în cadrul sistemului economic, respectiv din perspectiva proprietăţii: „Cei ce posedă doar propria forţă de muncă, proprietarii de capital şi proprietarii de pământuri ale căror surse de venit sunt respectiv salariul, profitul şi renta funciară, deci muncitorii, capitaliştii şi proprietarii de pământ formează cele trei mari clase ale societăţii moderne bazate pe modul de producţie capitalist” („Capitalul”, vol. III). Acest text a fost interpretat uneori în sensul că cele trei clase sunt definite prin sursa veniturilor; dar, de cele mai multe ori, interpretarea dată a fost aceea că cele trei surse de venituri sunt definite în relaţiile dintre producători şi mijloacele de producţie. Marx a afirmat şi faptul că societatea buegheză a simplificat antagonismele de clasă, tinzând să se scindeze în două clase opuse, respectiv burghezia şi proletariatul. La Marx, pentru ca o clasă să existe este necesară o identitate a modurilor de viaţă, relaţii cvasipermanente între indivizi, conştiinţa identităţii lor şi conştiinţa antagonismului. Spre exemplu, referindu-se la micii agricultori şi la rolul lor în evenimentele din Franţa de la mijlocul secolului XIX, el spune: „Micii agricultori constituie o masă largă ai cărei membri trăiesc în condiţii asemanatoare, fără însă a intra în relaţii complexe unii cu alţii...... În măsura în care milioane de familii trăiesc în condiţii de existenţă care le separă modurile de viaţă , interesele şi cultura de cele ale celorlalte clase şi le aşează într-o poziţie ostilă faţă de acestea din urmă, ele formează o clasă.” Este afirmată aici, ca şi în alte analize, ideea unor relaţii conflictuale între clase şi a luptei de clasă, specifice de altfel concepţiei marxiste asupra claselor. Manifestul Partidului Comunist începe cu „Istoria tuturor societăţilor de până azi este istoria luptelor de clasă.” În analizele unor situaţii istorice concrete, Marx identifică structuri de clasă complexe ale societăţii burgheze şi face afirmaţii referitoare la rolul diferitelor segmente de clasă; analizând Franţa de la mijlocul secolului XIX, Marx afirmă că „tăria acestei ordini burgheze rezidă însă din clasa de mijloc”, ale cărei afaceri sunt industria şi comerţul („Optsprezece Brumar al lui Ludovic Bonaparte”). Sub impactul desfăşurării reale a istoriei, care a infirmat previziunile lui Marx cu privire la evoluţia capitalismului, postmarxiştii au nuanţat teoria marxistă, în timp ce marxismul a fost acuzat de determinism economic excesiv şi obiective militante. Pentru postmarxişti, proprietatea nu mai este unicul criteriu de stratificare socială; fără a renunţa la ideea dispariţiei capitalismului, unii postmarxişti au făcut distincţia între clasele specifice capitalismului şi care vor dispărea odată cu acesta şi clasele care vor supraveţui în socialism, respectiv noile clase de mijloc care au apărut în capitalism. Conflictul dintre clase este abordat în manieră diferită de Marx: este acceptată situarea conflictului în centrul societăţii dar şi faptul că evoluţiile secolului XX au infirmat originea conflictului de clasă în raporturile de producţie, sursa structurală a conflictului fiind distribuirea inegală a autorităţii (în sens weberian). În alte abordări, conflictul nu mai apare automat pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii, ci declanşarea lui este dependentă de strategia actorilor sociali. Complexitatea postmarxismului, inclusiv din perspectiva analizei capitalismului şi a structurii de clasă, este evidenţiată prin diversitatea punctelor de vedere ale postmarxiştilor de diferite orientări, de la ortodoxi şi extrema stângă radicală până la tentative de reconstrucţie din temelii a marxismului. Din cea din urmă categorie face parte şi Jurgen Habermas. El consideră că marxismul continuă să aibă o anumită valoare

2

care urmează capitalismului liberal . Weber consideră proprietatea ca o categorie fundamentală a poziţiei de clasă dar.” A doua mare direcţie de definire a claselor sociale este cea weberiană. Situţia de clasă este determinată economic şi se defineşte prin poziţia indivizilor faţă de proprietatea materială şi faţă de condiţiile de existenţă ale vieţii lor materiale. Dacă Weber delimitează structura de clasă de structura de status. Ordinea de status se referă la prestigiu şi presupune o viaţă comunitară continuă şi un minimum de consens cu privire la anumite norme şi valori. societate de clase. un grup poate fi definit ca o clasă numai prin raportare la celelalte grupuri sociale. identitatea socială a claselor a fost dizolvată iar conştiinţa de clasă fragmentată.în sensul că ajută la întelegerea funcţionării capitalismului . „societatea burgheză” „înseamnă depolitizarea relaţiei de clasă”. clasă economică. vîrstnici etc.relaţiile de producţie se repolitizează dar nu se restabileşte forma politică a relaţiei de clasă. criteriul economic este completat de mişcarea liberă a persoanelor. În acest sens. Structurile capitalismului târziu pot fi înţelese ca reacţie împotriva crizei endemice. mai sunt necesare condiţii culturale şi ideologice. Ca şi Marx. anonimizarea politică a relaţiei de clasă este depăşită de anonimizarea socială. 3)tendinţa ce a percepe socialul exclusiv prin prisma dominării. alţi autori le-au integrat. cu un scop. Clasele economice sunt reuniuni de indivizi în raport cu şansele lor de a dispune de bunuri materiale şi servicii. Clasa socială este un produs al interacţiunii claselor economice. o clasă economică poate deveni o clasă socială dacă permite mobilitatea membrilor ei (între clase economice şi între generaţii). Pentru Habermas. stare. dar îl respinge pe trei direcţii: 1)tendinţa evoluţionistă. bolnavi. precum şi de continuitatea istorică „succesiunea generaţiilor”. dispersându-le asupra „cvasigrupurilor” (consumatori. care pot aparţine din punct de vedere economic unor clase diferite. Proprietatea este o relaţie socială şi. dirijează toate forţele social-integratoare spre locul conflictului. Pentru trecerea unei clase economice în clasă socială. clasa socială este un strat de oameni cu o poziţie similară într-un 3 . să conştientizeze contrastele dintre şansele de viaţă ca rezultat al unui mod de distribuţie a proprietăţii sau ca rezultat al structurării ordinii economice. Pentru ca o clasă economică să devină clasă socială. clasă socială. trebuie ca indivizii să reacţioneze într-o manieră raţională. „Prin aceasta. Structurile sociale sunt sisteme de relaţii sociale. elevi.) sau asupra „grupurilor naturale cu grad redus de organizare”. Pentru respingerea crizei societăţile capitaliste târzii. Proprietatea este criteriul fundamental de definire a claselor economice care nu trebuie reduse la mărimea acesteia sau la modurile în care se obţin veniturile. status). Ierarhia status-urilor se întemeiază pe judecăţi de valoare făcute de membrii comunităţii. Habermas consideră că ţarile capitaliste cele mai evoluate au reuşit în deceniile ce au urmat celui de-al doilea război mondial să menţină în stare latentă conflictul de clasă alături de controlarea diferitelor aspecte ale crizei economice. pentru a-l menţine în latenţă şi concomitent pentru a satisface revendicările politice ale partidelor muncitoreşti reformiste. Prima structură socială este structura de clasă. situţie de stare (strat. societate de stare (strat. apreciază că analiza aprofundată a claselor nu trebuie să se oprescă la proprietate. spre deosebire de Marx. Pentru definirea claselor sociale. În „capitalismul organizat” sau „bazat pe intervenţia statului”. situaţie de clsă. Modelul explicativ al lui Weber poate fi înţeles prin cunoaşterea accepţiunii pe care el o dă mai multor concepte: structură socială. deci. Compromisul de clasă închis în structura capitalismului tîrziu îi face (aproape) pe toţi participanţii şi participanţi şi afectaţi în una şi aceeaşi perioadă. 2)economicismul. status).

analiza claselor sociale este integrată analizei formării şi evoluţiei capitalismului românesc. Punctele de vedere româneşti semnificative cu privire la clasele sociale din prima jumătate a secolului XX aparţin lui Virgil Madgearu. meseriaşii şi comercianţii (clasa mijlocie) şi proletariatul (clasa de jos). printre care şi cel de clasă socială. identifică burghezia capitalistă (clasa superioară). raporturi şi condiţii de viaţă identice sau asemănătoare. slăbirea conflictualităţii dintre clase şi diminuarea conştiinţei de clasă. Madgearu. Clasa este în mod esenţial un mod de viaţă. clasele sociale presupun o situaţie comună. stil de viaţă şi pattern-uri instituţionale. pe plan mondial este prezentă ideea dispariţiei claselor sociale. Prin urmare avem de-a face cu micşorarea inegalităţilor economice şi educaţionale. Bourdieu şi Wacquant deplâng renunţarea la o serie de concepte. micii burghezi. membrii săi să aibă anumite reprezentări colective şi conştiinţă de clasă. Mihail Manoilescu consideră clasa socială un grup care durează peste generaţii păstrându-şi constante anumite caractere economice. bani. slăbirea frontierelor sociale. Dar clasele sociale nu sunt simple grupări de status. componentele stratificării fiind considerate a fi clasa. În acest sens. clasele sunt o comunitate de interese izvorâte din formaţiunea economică existentă la un moment dat.Andrei admite inegalitatea claselor iar lupta de clasă nu este un principiu absolut. ideea era suţinută de: a) difuziunea puterii şi de destructurarea comportamentelor politice în straturile sociale. apartenenţa la o clasă fiind determinată de naştere. bogăţia nu creează singură clasele dar ajută la transformarea lor. precum şi de difuziunea proprietăţii în straturile sociale.continuum de status social. Ideea dispariţiei claselor sociale a fost exprimată pentru prima dată de Robert Nisbet în deceniul şase al secolului trecut. aceasta. sociale şi psihologice. P. Pentru „timpurile noi” (societatea românească interbelică). status-ul şi grupul: grupul trimite la putere. Conştiinţa de clasă este un determinant al clasei. respectiv ţăranii cu pământ. Autorul admite existenţa antagonismelor de clasă care generează în anumite conjuncturi conştiiţa de clasă. b) pe plan economic. interese comune. înseamnă cunoaşterea intereselor proprii specifice şi a antagonismelor existente. între clase putând exista diferite raporturi. 4 . La V. ocupaţie şi educaţie. generală şi supraprofesională. limbaj specific. fără ca acestea să fie singurele caracteristici ale unei clase sociale. clasa este abordată din perspectiva explicită a stratificării. Semnificaţia clasei sociale se regăseşte în şanse de viaţă. Madgearu recunoaşte existenţa luptei de clasă. elevarea nivelului de viaţă şi de consum care duce la dispariţia straturilor clar reperabile. Pentru Petre Andrei. ca rezultat al „imperialismului simbolic” DE ORIGINE AMERICANĂ. mod comun de a fi şi a simţi. status-ul la prestigiu iar clasa la economic. fiecare clasă fiind supusă continuu transformărilor atât în structura sa proprie cât şi în raporturile cu celelalte clase. Petre Andrei şi Mihail Manoilescu. clasele se originează în repartiţia inegală a averii şi a venitului. proprietatea asigură continuitatea unei clase dar ideea de clasă socială nu se reduce la ideea de proprietate. În prezent. proprie claselor este stratificarea ierarhică. creşterea mobilităţii şi implicit slăbirea structurării claselor. pentru fiecare dintre ei. La alţi autori. de existenţa unor indivizi care nu corespund clar nici unui sistem de clase. la rândul ei. ideea de clasă evocă şi implică o funcţie naţională proprie. dar cu o importanţă mai mcă decât ceilalţi determinanţi.

deşi diferenţele sunt atenuate de micşorarea limitei maxime de proprietate admise. iar în noua societate trebuia să existe două clase. ţărănime şi proletariat. toate măsurile care au fost luate au avut o anumită coerenţă. apoi transformarea 5 . începînd cu anul 1945. Fiind o ţară majoritar agrară. a fost distrus primul fundament al vechii structuri de clasă. cel puţin în punctele sale esenţiale. Clasele sociale din România în perioada regimului comunist Analiza perioadei comuniste serveşte analizei temeinice a perioadei postcomuniste din perspectiva structurii de clasă.4 milioane ha). Exista o structură de clasă corespunzătoare stadiului de dezvoltare economico-socială: burghezie. trebuia distrusă vechea structură de clasă constituită din clase exploatatoare şi clase exploatate. respectiv formarea Cooperativelor Agricole de Producţie. respectiv clasa muncitoare (cu rol conducător) şi ţărănimea devenită ulterior „cooperatistă”. expropriindu-se proprietăţile de peste 50ha (18. România era o ţară predominant agrară dar cu o industrie care începuse să se formeze la sfârşitul secolului XIX şi să se dezvolte în perioada interbelică.Răspunsul dat acestui punct de vedere este acela că există încă inegalitate economică semnificativă. Formarea structurii de clasă comunistă a fost un proces dirijat. De aceea esenţa unică a regimului comunist a permis şi existenţa unor particularităţi ale ţărilor cu regim comunist. clasă mijlocie. din structura de clasă dispar aşa-zişii moşieri dar persistă stratificarea corespunzătoare noii structuri a proprietăţii. Primul instrument de formare a noii structuri de clasă a fost etatizarea vieţii economice. în România. Înainte de instaurarea comunismului. cea mai numeroasă fiind ţarănimea. a avut loc mai întîi transformarea structurii proprietăţii private agrare. Trecerea la comunism a fost diferenţiată de la ţară la ţară. prin perioadă şi context internaţional. măsurile luate în agricultură erau fundamentale pentru noul regim. desfiinţând proprietatea privată. structura de clasă a perioadei post comuniste se formează pe baza structurii de clasă preluată de la perioada comunistă. spre exemplu. cercetările efectuate în Franţa. Prin urmare.8% .respectiv 1. conştient. demonstrează persistenţa claselor sociale. prin specificul fiecărei ţari. În anul 1948 au fost înfiinţate Staţiunile de Maşini şi Tractoare. În particularităţile trecerii la comunism. implicit pentru structura sa de clasă. trebuia desfiinţată exploatarea bazată pe proprietatea privată inegal distribuită. După preluarea deplină a puterii de către cominişti în anul 1947. Cu toate dificultăţile şi limitele. în particularităţile perioadei anterioare comunismului şi în particularităţile fiecărui regim se originează astăzi majoritatea diferenţierilor dintre fostele ţari comuniste. Prin reforma agrară din anul 1945 s-a limitat proprietatea la 50ha. unul dintre acestea a fost crearea unei noi structuri de clasă. Aceasta s-a format atât ca urmare a măsurilor economice care au fost luate dar şi prin impunerea fermă a unui deziderat ideologic care includea şi o anumită structură de clasă: trebuia desfiinţat regimul burghezo-moşieresc. România face parte din categoria ţărilor cu sistem comunist de ”ocupaţie” în care a fost implementat modelul stalinist. iar în martie 1949 s-a hotărât începutul procesului de „colectivizare” a agriculturii. chiar dacă este dificil de stabilit indicatorii necesari măsurării inegalităţilor iar datele statistice în acest sens pot fi insuficiente. prin căile de trecere.

9%). acest strat este „chiaburimea roşie” şi constituie produsul specific al agriculturii comunizate. Manolescu apreciază că în 1941.90. lor li s-a adăugat personalul calificat din agricultură. respectiv funcţionari. 4) muncitorii de pe maşinile agricole. alături de ei mai existau aproximativ 100.1%. marii industraşi. marii proprietari rurali.000 de pseudo-burghezi care completează şi ajută pe burghezii propriu-zişi. care considera burghezia ca fiind stăpâna instrumentelor de muncă şi organizarea activităţii economice naţionale şi mai ales a producţiei de orice fel. marii proprietari de pământ nu au mai fost o clasă distinctă. a fost însoţit de o scădere numerică datorită dezvoltării sectorului industrial şi a atragerii de forţă. naţionalizările nu au fost făcute din necesităţi de eficientizare sau de dezvoltare ci din raţiuni ideologice. executanţi şi deresponsabilizaţi. Precizăm că folosim termenul de burghezie în accepţiunea lui M. În limbajul specific perioadei. 2) stratul celor cu anumite răspunderi organizatorice care s-au folosit de ele pentru a-şi însuşi din producţia CAP-ului o parte mult mai mare decat li se cuvenea. populaţia ocupată în sectorul socialist din agricultură reprezenta în anul 1950 –4. Manolescu. ca şi celelalte naţionalizări care au urmat (în alte domenii). medici veterinari. naţionalizarea din iunie 1948. În al treilea rând. ingineri. Treptat şi reprezentanţii stratului cel mai numeros au învăţat să obţină mai mult sau mai puţin incorect un surplus de produse (prin furturi şi aranjamente) constrânşi de insuficienţa produselor obţinute prin munca lor. integrându-se în burghezie. 2) stratul cel mai numeros al ţăranilor cooperatori. respectiv burghezia. În România. de asigurări şi transport la 11 iunie 1948 este începutul desfiinţării proprietăţii private în industrie şi întregeşte procesul dispariţiei unei clase sociale. Eterogenă profesional. în opnia lui Manolescu. care a devenit în fapt predominant lipsită de proprietate şi o forţă de muncă necalificată şi executantă. erau aproximativ 22. În realitate situţia era mai nuanţată. Procesul de transformare a clasei ţărăneşti. burghezia controlează toate sectoarele vieţii economice.naturii proprietăţii agricole şi reorganizarea agriculturii pe bazele noii structuri a proprietăţii agrare în care proprietatea „cooperatistă” era predominantă. Burghezii propriu-zişi erau.3% iar în anul 1960. După finalizarea procesului de comunizare a agriculturii se apreciază formarea la sate a unei noi clase sociale. Cu toate dificultatea identificării lor cu exactitate. Revenind la perioada instaurării comunismului în România.500 de burghezi propriu-zişi. marii comercianţi. respectiv „ţărănimea cooperatistă”. miniere. care lucrau în cadrul Staţiunilor de Maşini şi Tractoare. 6 . s-au constituit două straturi: 1) stratul cel mai numeros al lucrătorilor agricoli necalificaţi. au avut ca efect şi ditrugerea clasei mijlocii. existau patru segmente de populaţie a căror existenţă se desfăşura pe baza agriculturii şi care domiciliau în mediul rural: 1) ţăranii cu gospodărie individuală. tehnicieni. rentierii şi proprietarii de imobile urbane precum şi inginerii şi economiştii care exercitau funcţiuni economice private. datorită exemplului altora şi ca efect al “proprietăţii nimănui” care era de fapt CAP-ul. s-a format o anumită diferenţiere şi în cadrul ţărănimii „cooperatiste”. 3) muncitorii agricoli care trăiau din munca în Întreprinderile Agricole de Stat. din totalul populaţiei ocupate. bancherii. omogene. În al doilea rând. pe măsura integrării marii proprietăţi agricole în capitalism. A continuat să existe un strat de proprietari agicoli individuali (cca. în România. ambele în forme specifice perioadei comuniste. Naţionalizarea principalelor întreprinderi industriale.

În 1950 în România erau înregistraţi 1. Regimul comunist şi-a configurat mai întâi structura de clasă (dorită) înainte de a începe dezvoltarea şi modernizarea: au dispărut clasele sociale sau segmente ale acestora într-o singură zi printr-o hotărâre a unei plenare a partidului 7 . Atelierele meşteşugăreşti şi mica industrie particulară sunt evidenţiate în statisticile oficiale în primele două decenii de comunism (cu scăderea considerabilă a sectorului). altele de clasa mijlocie) au fost muncitorii din mica industrie şi meşteşugarii. dar specificitatea acesteia a fost mai puţin analizată ştiinţific prin comparaţie explicită cu modernizarea specifică altor sisteme politice.4 mii. Un alt segment de populaţie care a fost supus transformării (unele straturi aparţinând de proletariat. este efect al modernizării în general şi al celei româneşti în special (inclusiv în perioada comunistă). Se poate concluziona că în jurul anilor 1960 – 1965 se formase structura de clasă specifică regimului comunist prin desfiinţarea proprietaţii private şi prin corelarea marimii şi diferenţei dintre salarii. structura de clasă este expresia stadiului de modernitate al societăţii româneşti. investiţiile realizate oglindesc dispariţia proprietăţii private în sectorul economic şi reducerea ei drastică la domeniul strict al vieţii personale. rezultatele muncii lor nu erau expresia modului în care “au condus afacerea”.222. Intervenţia prin dimensiunea economică în sensul de mai sus a fost întregită de propaganda regimului pentru care nu existau decât două clase (clasa muncitoare şi ţărănimea cooperatistă) şi pătura intelectualităţii. O situaţie asemănătoare se înregistrează la comerţ.7 în industrie.171.4 mii în industrie. în 1985 numărul total al muncitorilor ajunge la 6. implicit. atenţia foarte redusă acordată aşa-zisului sector cooperatist şi concentrarea pe extensia sectorului de stat. Despre perioada comunistă s-a spus şi se mai spune şi astăzi că a fost o perioadă de modernizare şi.Formarea şi dezvoltarea rapidă şi forţată a industriei socialiste a dus la formarea principalei clase a comunismului – clasa muncitoare. În acest context nici interesele nu se deosebeau semnificativ de interesele celor ce lucrau în sectorul de stat. În sectorul cooperatist de fapt toţi cei ce lucrau erau lipsiţi de proprietate. O perspectivă din care poate fi abordată structura de clasă este relaţia structură de clasă– modernizare.9 mii de muncitori. din care 640. pentru ca apoi să dispară din statisticile oficiale. care în mai puţin de un deceniu şi jumătate devine în totalitate “comerţ socialist” format din “comerţ de stat” şi “comerţ cooperatist”. fiind simpli executanţi ca şi cei din sectorul de stat. Există în mod cert modernizarea specifică “socialismului real”. configuraţia structurii de clasă din perioada comunistă a pornit de la un deziderat ideologic care a fost pus în practică prin măsuri de forţă. din care 3. nu aveau iniţiativă economică. Abordarea modernizării în perioada regimului comunist a fost simplificată prin reducerea acesteia numai la anumite aspecte. Structura de clasă a României din perioada regimului comunist nu este rezultatul dezvoltării şi modernizării ci s-a format înainte de a începe propriu-zis dezvoltarea şi modernizarea cu specific comunist. Corelat cu tipul de proprietate. Politica salarială a statului comunist a ţinut sub control nivelul retribuţiilor şi mai ales diferenţele dintre acestea.Fără a intra în detaliul analizei modernizării în general şi a celei româneşti în special(inclusiv în perioada comunistă) voi face cateva consideraţii cu privire la modernizarea din perioada comunistă şi relaţia cu structura de clasă din aceeaşi perioadă.084.

respectiv ideea luptei de clasă. a intelectualităţii şi a celorlalte categorii sociale muncitoare”. respectiv formarea unui strat de indivizi cu funcţii de conducere. Prin dezvoltare şi modernizare. Regimul comunist a introdus în România în circuitul discursului politic pentru “mase” ceea ce altă dată era mai degrabă o problemă a teoriticienilor. Nivelul de educaţie şi ocupaţia asigurau însă un anume grad de diferenţiere. este un obiectiv al politicii într-un stat cu regim comunist. extinderea condiţiilor de locuit la bloc în mediul urban şi oferta de produse cu un sortiment redus au contribuit la accentuarea omogenizării şi nu a diferenţierii. a ţărănimii. ţinute în frâu. prin accederea la situaţii şi poziţii de vârf. cu responsabilităţi politice care se diferenţiau de restul societăţii cel puţin prin accesul nelimitat la bunuri şi servicii. ţăranii s-au transformat într-o masă de lucrători agricoli şi erau “retribuiţi” după numărul de zilemuncă. Despre acest strat nu s-a putut vorbi decât după căderea regimului comunist. respectiv creşterea numerică a clasei muncitoare (ca urmare a industrializării forţate) şi reducerea numerică a ţărănimii. 8 . oricum diferenţierea nu putea sa crească atât timp cât proprietatea privată fusese desfiinţată. Societatea nu mai are acum clase sociale opuse. mărimea salariilor a fost controlată. exista un conflict fundamental? Exista un interes identificabil pentru fiecare clasă? Pentru România raspunsul se cere dat cu referire explicită la cele două intervale de timp.comunist. chiar şi la începuturile edificării comunismului. se întăreşte concordanţa de interese fundamentale dintre clase şi categorii. desăvârşire care a continuat până în anul 1970 când a început “făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate”. Iar acolo unde regimul comunist a îmbrăcat forme extreme (cum a fost cazul Romaniei). Iar configuraţia sructurii de clasă a fost controlată pe toată durata regimului comunist. categoriilor şi grupurilor sociale este convergentă. Faptul că s-a aflat într-o poziţie privilegiată s-a văzut în perioada postcomunistă. Dincolo de aceste formulări (oficiale şi ale sociologilor) se impun câteva întrebări: între clasele societăţii de tip comunist. omogenizarea este mult mai vizibilă atât din punctul de vedere al obiectivelor politicii cât şi din punctul de vedere al faptului real. s-a consolidat structura de clasă corespunzătoare ideologiei şi impusă încă de la începutul regimului comunist. Fundamentul teoretic era abordarea conflictualistă a relaţiilor dintre clase specifică marxismului. Pentru ilustrarea specificităţii de clasă în perioada comunistă. respectiv până în anii 1964 şi pentru intervalul 1964-1989. Au existat şi fenomene reale de diferenţiere dar acestea au fost permanent controlate. la ceea ce producea “poporul”. Când regimul a fost realmente consolidat. iar restul populaţiei era în cea mai mare parte salariată a statului. Iar această consolidare s-a realizat şi sub forma unei reaşezări numerice. clasa muncitoare are rolul conducător. este necesară analiza fenomenului de omogenizare/diferenţiere şi relaţiile dintre clase. La aceste considerente se mai poate adăuga analiza dezvoltării diferitelor sectoare economice (mai ales serviciile dar şi agricultura si industria) pentru a ne da seama de stadiul de modernizare a societăţii româneşti din perioada comunistă. se afirma “unitatea indisolubilă a clasei muncitoare. În timpul regimului comunist nu s-a vorbit însă (şi nu s-a scris) despre fenomenul diferenţierii specific comunist. acţiunea tuturor claselor. sa considerat ca s-a intrat în faza desăvîrşirii construcţei socialismului. Omogenizarea este o componentă intrinsecă a ideologiei comuniste. în jurul anului 1960.

După instaurarea regimului comunist între clasele specifice nu exista o rivalitate pe fond economic. După consolidarea regimului comunist prin facilitarea trecerii de la clasa ţărănească la clasa muncitoare şi la intelectualitate. a. nu se ajunsese la situaţia ca indivizii să considere că soarta lor depinde de clasa căreia îi aparţine. „dependenţă de trecut”. În ceea ce priveşte necesitatea violenţei pentru obţinerea de avantaje sau rezultate necesare concurenţei dintre grupuri. Înainte de instaurarea regimului comunist. Diferă şi evaluarea modalităţilor de tranziţie la capitalism pe care le adoptă fostele ţări comuniste: „tranziţie prin imitaţie”. Pentru instaurarea regimului comunist nu s-a dus nici o luptă şi soarta fiecărui individ a depins de clasa căreia îi aparţinea din perspectiva claselor favorizate de comunism şi a claselor declarate de comunism ca fiind „duşmani”. După instaurarea noului regim . care. „capitalism prin proiect”.R. dar nu acestea din urmă au instaurat comunismul în România ci au fost doar instrumente ale noului regim. sentimentul că soarta personală depinde de clasa căreia îi aparţii nu putea exista. „dependenţă de viitor”. Postcomunismul şi restructurarea de clasă în România Analiza şi interpretarea transformărilor postcomuniste a generat dezbateri şi emiterea unor puncte de vedere. drept condiţie a existenţei luptei de clasă. sociale şi economice ale vechiului regim în numele mai ales al clasei muncitoare. revendicări economice specifice unor clase sau alte probleme de fond ale organizării sistemului. 9 . clasei muncitoare şi ţărănimii le-a fost inoculată ideea că ameliorarea soartei lor depindea exclusiv de modificarea organizării sociale prin metode violente. „capitalism postcomunist”. concluziile nu sunt favorabile identificării condiţiilor necesare pentru existenţa luptei de clasă în România. 3) necesitatea ca indivizii să se simtă legaţi mai mult de clasă decât de comunitatea naţională. Referitor la necesitatea ca indivizii să se simtă legaţi mai mult de clasă decât de comunitatea naţională. fară convingerea tuturor indivizilor că într-adevăr aşa este. nici măcar la finalul regimului nu au fost puse în discuţie relaţiile dintre clase. 2) convingerea membrilor grupurilor neprivilegiate că numai violenţa le va permite să obţină avantaje. „dependenţă de cale”. aşa cum remarcau analiştii perioadei. în România regimul comunist nu a fost instaurat prin violenţă împotrivă de acest tip iar după instaurarea acestuia autorităţile au folosit forme specifice de violenţă împotriva unor clase şi categorii sociale pentru distrugerea structurilor politice. nici pentru reprezentanţii clasei muncitoare (în ciuda unor acţiuni greviste ale acestora) nici la nivelul ţărănimii. Aron considera că sunt necesare trei condiţii pentru transformarea rivalităţii dintre clase în lupta de clasă: 1) individul să considere soarta sa ca depinzând de clasa căreia îi aparţine. „capitalisme de peroferie” ş. nu avea conştiinţă de clasă. Dacă acceptăm cel puţin ca un instrument de analiză cele trei condiţii. nimeni cu simţul responsabilităţii nu poate afirma că în România exista la instautarea comunismului un asemenea sentiment decât poate pentru câteva zeci sau sute de persoane. Denumirea perioadei este diferită de la autori la autori: „societăţi postcomuniste”. asa cum stabilea ideologia specifică.

Pentru postcomunism şi formele sale de evoluţie o importanţă covârşitoare o are comunismul atât prin trăsăturile sale esenţiale. în alte abordări este respinsă supraestimarea importanţei elitelor în dauna analizei acumulării de capital. În Europa Centrală s-au făcut de timpuriu încercări de reformare. Pentru analiza structurii de clasă au importanţă două caracteristici fundamentale ale comunismului: 1) socializarea proprietăţii. În Europa de Est. a relaţiilor de clasă şi a forţelor globale transformatoare. 2) rolul primordial al capitalismului politic. Transformările postcomuniste în relaţie cu naţionalul sunt abordate fie prin minimalizarea naţionalului. pentru alţii . în modalităţi diferite şi se desfăşoară în contexte interne specifice.Ţinta acestei uriaşe schimbări sociale este pentru unii capitalismul. Creşterea rolului capitalului economic. posibilitatea angajării în activităţi specifice pieţei. a stadiului de dezvoltare a capitalismului în momentul instaurării comunismului. de redefinire a socialismului. România a rămas cu un grad înalt de etatism şi de dirijism. achiziţionarea sa şi implicit generarea inegalităţilor economice au fost evidente mai ales în Ungaria şi Polonia. în spaţiul postcomunist există fie „capitalism fără capitalişti” fie „capitalişti făfă capitalism”. fie printr-o concentrare pe originile naţionale diferite ale colapsului comunist. au o mare importanţă pentru postcomunism şi structura sa de clasă particularităţile comunismui din fiecare ţară fostă comunistă. Promotoarea reformării sistemului a fost elita tehnocrată care ulterior s-a aliat cu intelectualii lideri de opinie şi cu dizidenţii pentru căderea sistemului. a orientărilor ideologice semnificative. respectiv încercările sau non-încercările de reformare a „socialismului real” şi rolul anumitor elite în acest sens. deşi la nivel declarativ se 10 . elitele au avut o importanţă foarte mare în procesul de transformare postcomunistă. creşterea rolului capitalului economic şi „formarea unei mici burghezii socialiste cu care birocraţia de stat ajunge la un modus vivendi”. iar puţinii intelectuali disidenţi nu s-au manifestat prin acţiuni de anvergură şi consecvente cu efect de cădere a regimului comunist. Analiza modului de formare a capitalismului pleacă de la forma clasică de tranziţie de la feudalism la capitalism şi de la afrmarea dinamicii diferite a naşterii capitalismului după comunism. socialismul reformat fiind o etapă în istoria comunistă a acestor ţări din anii 1960-1989. După unele încercări timide de deschidere din anii 1965-1970. comune tuturor statelor cu regim comunist cât şi particularităţile acestuia din fiecare ţară. Este analizat rolul particularităţilor trecutului precomunist. „noii agenţi” LOCALIZAŢI între o mică burghezie şi proletariatul clasic. elita tehnocrată nu s-a evidenţiat prin acţiuni reformatoare. Alături de importanţa trăsăturilor comune. esenţiale ale comunismului. Deşi proiectul reformist. de „raţionalizare a economiei redistributive” a eşuat în Europa Centrală au rămas economia secundară. inclusiv în România. Rezultatul cu nuanţe diferite şi cu particularităţi semnificative. Transformarea societăţilor după căderea regimurilor comuniste a început în momente diferite (deşi probabil istoria va consemna anul 1989 ca anul căderii comunismului). Consecinţa a fost formarea „economiei secundare.a treia cale. În unele abordări. În opinia unor analişti.

diferenţiere şi ierarhizare. limbaj şi forme de expresie proprii. ea fiind mult mai complexă decît gruparea după criterii economice. stil de viaţă. proprietatea şi averea (acumulările). Pentru identificarea structurii de clasă din România de astăzi trebuie pornit de la consideraţii de ordin teoretic adaptate la societatea românească de astăzi. Criteriile economice de diferenţiere sunt veniturile. În perioada imediat următoare căderii regimului comunist nu au existat proiecte teoretice coerente şi credibile pentru transformarea societăţii. Imediat după căderea regimului comunist obiectivul transformărilor a fost confuz. în general s-a dovedit că exista la nivelul unei părţi însemnate a populaţiei o puternică internalizare a normelor şi valorilor comuniste. educaţie. Pe de altă parte integrarea în Uniunea Europeană va aduce o uniformizare din acest punct de vedere. Adoptarea uneia sau a alteia diferenţiază atât partidele din interiorul fiecărei ţări cât şi ţările între ele. Clasa socială are o dimensiune economică dar nu se reduce la acesta. Clasa socială este una din formele de expresie ale stratificării sociale şi se formează ca urmare a faptului că în societate există inegalitate. S-a format o nouă clasă politică formată din membrii fostei nomenclaturi comuniste de rang doi-tri. Modelele de traziţie postcomuniste imaginate de tehnocraţi şi oameni politici s-au diferenţiat şi după ritmul lor: terapie de şoc sau terapie graduală. Pentru diferenţierea claselor sociale la criteriul economic se adaugă ocupaţia. În România. cei ce aspiraseră să intre în vechea nomenclatură de partid şi care aveau funcţii minore în organizaţiile locale de partid. precum şi reprezentanţi ai vechilor partide istorice din perioada anterioară regimului comunist. Clasa socială înseamnă şi şanse de viaţă specifice. sistemul de valori. educaţia. chiar dacă toate clasele se află într-un proces permanent de transformare în interiorul lor şi în relaţiile cu 11 . a început un proces de modernizare. Clasa socială înseamnă durată şi continuitate peste generaţii. Alături de trecut elementele prezentului au un rol hotărîtor în configuraţia postcomunismului: capacitatea clasei politice de a construi modele eficiente de transformare. 2) dorinţa de integrare în Uniunea Europeană. rolul elitelor culturale şi predispoziţia populaţiei de a înţelege şi de a accepta modelele propuse. după 1989. România nu a cunoscut etapa socialismului reformat.doreşte peste tot o aconomie de piaţă performantă şi democraţie. modernizarea înţelegând-o ca ansamblul de shimbări şi transformări care au loc la nivelul sistemului social şi prin care se realizează o raportare la un alt sistem considerat dezirabil. directori ai intreprinderiloe aconomice. stilul de viaţă. Căderea regimului comunis s-a făcut violent. Treptat confuzia şi nehotărîrea clasei politice s-au diminuat sub presiunea a doi factori: 1) situaţia reală din economie şi scăderea accentuată a nivelului de trai. şanse care rezultă din ocupaţie. mentalităţile. Nici populaţia nu a fost pregătită pentru transformările care au urmat. În perioada regimului comunist a existat un înalt grad de etatism şi dirijism. În procesul de transformare postcomunistă România are anumite particularităţi. din poziţia pe piaţa capitalistă şi/sau din situaţia moştenită. Premise teoretice. specialişti cu studii superioare şi intelectuali care care nu avuseseră funcţii de conducere şi politice semnificative sau deloc.

se previne extinderea lor. Între clasele sociale. după cum nici dimensiunea economică în general nu este unicul criteriu de definire şi diferenţiere a claselor sociale. indivizii aparţinând unei clase se văd şi se tratează ca egali. diferenţiat de la societate la societate. Nu cred de asemenea că există între clasele sociale relaţii concurenţiale sau de competiţie.alte clase. Fenomenul fundamental cu implicaţii în restructurarea de clasă în perioada postcomunistă este schimbarea naturii proprietăţii. în societatea modernă de tip occidental. există indiferenţă. b) diferenţieri în ceea ce priveşte repartiţia proprietăţii private. Clasa socială este conştientizată. sindicat şi patronat) şi prin mecanismele democratice de shimbare a guvernelor. al tipului de dezvoltare şi a structurii de clasă pe care o are. prin aceste mecanisme se diminuează intensitatea conflictelor. a existenţei relaţiilor antagoniste sau ostile ca formă universal valabilă a relaţiilor de clasă. Situaţia din România de astăzi este un exemplu în acest sens Referitor la relaţiile dintre clase. indiferent de particularităţile societăţii şi de structura de clasă a acesteia. Problema intereselor de clasă trebuie pusă în raport cu specificul şi cu stadiul de dezvoltare al societăţii pe care o analizăm precum şi în raport cu structura de clasă existentă la un moment dar în respectiva societate. dependenţă şi colaborare. Pot apare. În acestă perioadă are loc trecerea de la o societate cu socializare cvasitotală a proprietăţii la o societate în care proprietatea privată îşi recîştigă importanţa. Resping de asemenea ideea existenţei unor interese politice ale claselor sociale (Marx). Dar configuraţia organizării socio-economice şi stadiul de dezvoltare de la un moment dat poate determina interese suprapuse peste structura de clasă. în funcţie de specificul societăţii sub aspectul nivelului de dezvoltare. mă refer la: a) schimbarea naturii proprietăţii şi implicaţiiele asupra rerstructurării de clasă. resping ideea luptei de clasă. În ceea ce priveşte interesele economice. predomină una sau alta dintre acestea în funcţie declase sociale avute în vedere. relaţia tipuri de proprietate-ocupaţii-clase sociale. de aceea este dificil de identificat interese specifice în plan economic pentru fiecare clasă socială. în general în societăţile contemporane dezvoltate a avut loc procesul de segmentare a intereselor. În România shimbarea naturii proprietăţii are efecte profunde şi vizibile datorită faptului că nu s-a dezvoltat în perioada comunistă o economie secundară ca precursoare a 12 . Analiza surselor de conflict dintre segmenta ale claselor sociale este necesară şi interesantă atît pentru teoreticienii domeniului cît şi pentru practicienii puşi în situaţia de a rezolva aceste conflicte. Insist asupra sublinierii că proprietatea este componentă a dimensiunii economice a clasei sociale dar nu este unicul criteriu economic de definire şi diferenţiere a claselor sociale. Rezolvarea conflictelor este posibilă datorită mecanismelor democraţiei care permite dialogul social instituţionalizat (de obicei prin comisii mixte de dialog între guvern. De fapt. de perioadă şi de anumite momente. când menţionez proprietatea în analiza restructurării de clasă din România postcomunistă. resimţită de indivizii care o compun. proces care poate duce la dispariţia unor clase şi la apariţia altora în anumite perioade istorice. Dar. în anumite condiţii. situaţii conflictuale dar între segmente ale claselor sociale. Schimbări cu efecte directe asupra restructurării de clasă în România postcomunistă. nu merg până la a afirma că o clasă socială există numai dacă ea capătă conştiinţa identităţii de interese (Dahrendorf).

economiei de piaţă postcomuniste. Schimbările în conţinutul diferitelor ocupaţii şi profesii sunt determinate mai ales de trei factori: schimbările în natura proprietăţii. Shimbările în statutul profesional sunt consecinţa directă a schimbării naturii proprietăţii şi au efect direct asupra restructurării de clasă. lipsei de mecanizare pe micile proprietăţi. ocuparea unei părţi a populaţiei în noi domenii de activitate. lipsa posibilităţii de dobândire de proprietate pentru o mare parte a populaţiei. nu se poate vorbi despre diminuarea rolului proprietăţii în structura de clasă şi din acest punct de vedere ne întoarcem la o fază a capitalismului pe care societăţile occidentale dezvoltate au depăşit-o. au efecte directe asupra restructurării de clasă cel puţin prin reducerea numerică a unor clase sociale şi formarea unor segmente ale unor (noi) clase sociale. Proprietatea privată determină schimbarea caracteristicilor vechilor clase sociale şi formarea unor noi clase. Schimbările ocupaţionale. de asigurări. nevoia de 13 . c) o nouă structură ocupaţională în cadrul ocupaţiilor. Toate aceste fenomene au determinat modificări ale structurii populaţiei ocupate: creşterea populaţiei ocupate în agricultură.). se alătură proprietăţii în determinarea structurii de clasă. astăzi. În România. patronii sunt prezenţi mai nales în comerţ (8%) şi în reţeaua de hoteluri şi restaurante (peste 4%) iar salariaţii sunt prezenţi în proporţie de 82% în comerţ şi peste 90% în celelate domenii de activitate. Expresie a dezvoltării sectorului privat este şi creşterea ponderii salariaţilor din acest sector: în 1995 ponderea salariaţilor din sectorul privat era de 12%. ca urmare a reducerii activităţii în unele domenii şi a apariţiei unor sectoare de activităţi. lucrător familia şi patron.a. Structura populaţiei ocupate după statutul profesional este diferenţiată de la o activitate la alta a economiei: lucrătorii pe cont propriu au cea mai mare pondere în agicultură (48 %). menţinerea în posesie a proprietăţii dobândite în mare parte prin retrocedări după căderea comunismului .pentru alţii. Modificările structurii populaţiei ocupate. specifice societăţii capitaliste dezvoltate. au apărut noi domenii de activităţi (financiar-bancar.pentru unii. au avut loc pe trei direcţii principale: a) schimbări de volum şi de pondere a unor ocupaţii. concomitent ponderea salariaţilor din sectorul public a scăzut de la 835 în anul 1995 la 47% în anul 2000. Pentru societatea românească cea mai semnificativă schimbare o reprezintă scăderea numerică a muncitorilor în general şi a muncitorilor din industrie în special. În România postcomunistă industria şi-a redus drastic acvitatea. Pe ansamblul ţării este semnificativ faptul că predomină salariaţii (cu o scădere constantă dar moderată a ponderii lor) iar ponderea persoanelor cu statut profesional specific unei economii de piaţă (chiar şi în formare). cu efect asupra restructurării de clasă. a înregistrat o creştere constantă dar modestă. În România de astăzi sunt caracteristice acumularea de proprietate . Repartiţia proprietăţii private este un element cheie în structurarea noilor inegalităţi ce fundamentează noua structură de clasă. iar agricultura a atras mai multa persoane comparativ cu perioada anterioară datorită retrocedării pământurilor agricole. aşa cum s-a format în ţările comuniste din Europa Centrală. în anul 2000 ponderea acestora ajunsese la aproape 40% din totalul salariaţilor. tranzacţii imobiliare ş. migraţiei spre sate a unei părţi din disponibilizaţii din industrie construcţii şi ale domenii şi datorită insuficienţei locurilor de muncă din mediul urban. b) schimbări în conţinutul diferitelor ocupaţii şi a modului lor de exercitare. scăderea la jumătate a populaţiei ocupate în industrie şi construcţii. respectiv lucrător pe cont propriu. Întoarcerea nu este însă totală căci alte fenomene.

pe grupe de ocupaţii şi în funcţie de statutul profesional) şi de semnificaţia diferitelor surse de venit cu relevanţă la nivelul restructurării de clasă. problemele care se pun sunt atât cele legate de inegalitatea acestora cât şi cele legate de locul lor în structura surselor de venit. cu populaţia ocupată pe sectoare de activitate. la nivelul întregii populaţii. În ceea ce priveşte salariile. schimbările din structura profesională. Editura Expert”. în acelaşi timp. Schimbările din structura profesională presupun apariţia de noi profesii şi interesul diferenţiat pentru profesii în funcţie de cererea de pe piaţa muncii şi retribuirea lor. Expresie a acestor fenomene este şi structura elevilor şi a studenţilor pe diferite profile şi grupe de specializări: reducerea populaţiei şcolare şi a reţelei de unităţi din învăţănântul profesional. inegalităţile economice care s-au format după 1989 contribuie la formarea unei noi structuri de clasă şi la repoziţionarea indivizilor în cadrul noii structuri de clasă în formare. O atenţie specială trebuie acordată distribuţiei veniturilor salariale. În România s-a produs trecerea de la o sociatate salarială de tip comunist la o sociatate de traziţie postcomunistă în care. În analiza inegalităţii de venituri trebuie să se pornească de la sursa veniturilor (în corelaţie cu populaţia activă/populaţia inactivă. Între inegalităţi. veniturilor din proprietăţi şi veniturilor din activitatea de întreprinzător. Ponderea acestor tipuri de venituri este expresia transformărilor socio-economice. veniturile provenite din libera iniţiativă cunosc o dinamică lentă. Proprietatea privată şi tipurile ei. Când spun inegalităţi economice am în vedere trei tipuri de inegalităţi: 1) inegalităţi de venituri. 2002). după 1989 s-au mărit deferenţele salariale şi s-a produs o ierarhizare nouă a domeniilor de activitate din perspectiva salarizării. inegalitatea de acumulare este un alt tip de inegalitate economică care contribuie la stratificarea de clasă. Inegalităţile salariale care s-au produs au generat repoziţionarea salariaţilor între ei şi a lor în general în raport cu celelalte categorii de populaţie grupate după statutul profesional. Nu în ultimul rând. 3) inegalităţi de acumulare. Nu în ultimul rînd.eficientizare a activităţilor. După 1989 în România a avut loc accentuarea inegalităţilor. distribuţia proprietăţii private în calitate de proprietate privată ca sursă de venit directă sau indirectă. Inegalitatea de acumulare se 14 . creşterea numărului de studenţi mai ales la specializările economice. diversificarea inegalităţilor (după criterii) şi o reconfigurare a inegalităţilor. dimensiune fundamentală a restructurării de clasă. concomitent cu scăderea ponderii studenţilor la specializările tehnice. ponderea veniturilor din libera iniţiativă nu este semnificativă iar proprietatea are un rol modest în furnizarea veniturilor („Calitatea Vieţii în Romînia. Din perspectiva analizei restructurării de clasă este importantă însă identificarea grupării persoanelor cu venituri exclusive sau predominante din libera iniţiativă şi din proprietate. creşterea reţelei de unităţi şi a populaţiei şcolare corespunzătoare pentru calificări postliceale şi superioare. 2) inegalităţi de proprietate. proprietate privată ca expresie a unor venituri şi proprietate privată ca element determinant al stilului de viaţă sunt modalităţi de abordare a proprietăţii private în contextul analizei structurii de clasă. inegalităţile economice sunt fenomenul cu impactul social cel mai mare şi. juridice şi universitar-pedagogice. inclusiv cele referitoare la clasele sociale. în perioada comunistă politica salarială a avut la bază ideea menţinerii unor diferenţe minime între salarii.

Din perspectiva dispersiei categoriilor ocuopaţionale în structura de clasă. Este prezentă încă la nivelul individului vechea structură de clasă a societăţii comuniste. O metodă folosită de sociologi pentru identificarea structurii de clasă este autoplasarea.clasă de jos. 28-30% în clasa ţărănească şi 1% în clasa de sus. .). păduri.clasă de mijloc . nu există încă o imagine suficient de clară asupra structurii de clasă reale din societate. 15 . Percepţia existenţei clasei de sus. Comentariile le vom face pe baza rezultatelor a trei cercetări: Diagnoza calităţii vieţii. Rezultatele cercetărilor diferă în primul rând pentru că au fost luate în considerare structuri de clasă diferite. în condiţiile României. ne aflăm într-o societate în care se produce o restructurare de clasă care implică căderea unor grupuri sau indivizi în ierarhia structurii de clasă. ţăranii se autoplasează mai jos în structura ierarhică de clasă comparativ cu muncitorii.clasă de sus (cu sau fără segmentarea acestora).structurează pe cinci niveluri: 1) bunuri de folosinţă îndelungată. teren intravilan.clasă de jos. Pe scurt.clasă de mijloc . Atunci când a fost luată în considerare o structură de clasă de tipul clasă de sus . Mai trebuie luat în considerare faptul că autoplasarea. 3) alte bunuri de valoare (opere de artă. Folosirea autoplasării ca metodă de identificare a structurii de clasă în România postcomunistă implică nişte riscuri. 4) cont în bancă. antrenează puternic efectul de prestigiu. Structura de clasă care conţine clasa muncitoare şi ţărănimea are avantajul că prelungeşte existenţa unor clase din perioada comunistă cu care românii încă se mai identifică. La nivelul indivizilor.a. Structura de clasă rezultată din autoplasare.ţărănime (cu sau fără segmentarea clasei de sus şi a clasei mijlocii). s-au folosit mai multe structuri de clasă pentru autoplasare. Inegalităţile de acumulare au ca sursă atît inegalităţile de venituri cât şi cele ce derivă din moştenire. Atunci când a fost folosită o structură de clasă de tipul clasă de sus .clasă de mijloc . cercetările efectuate de sociologi merită toată atenţia chiar şi numai pentru a vedea percepţia subiectivă asupra apartenenţei de clasă. alta de tipul clasă de sus . inegalitatea de acumulare este inegalitatea de avere.clasă muncitoare . tendinţele rezultate din cercetările amintite sunt următoarele: . 40% s-au autoplasat în clasa muncitoare.clasă de mijloc . cea mai mare parte a populaţiei intervievate (circa 82%) s-a autoplasat în clasa de mijloc. Consolidarea democraţiei în Europa Centrală şi de Est şi Barometrul de opinie publică efectuate în anii 1998 şi 1999.clasă muncitoare ţărănime. a clasei de mijloc şi a clasei de jos este pusă exclusiv în relaţie cu veniturile. în clasa de mijloc s-au autoplasat 27-30% dintre subiecţii interviavaţi.când structura de clasă este de tipul clasă de sus . chiar dacă sunt percepute mai mult sau mai puţin difuz şi schimbările. în general sau luat în considerare două modele de structuri: una de tipul clasă de sus . societăţi comerciale etc. Cu toate aceste rezerve faţă de metoda autoplasării folosită în contextul României de astăzi.clasă de mijloc . 2) casă. bijuterii de valoare ş. după 1989. 5) firme.muncitorii se identifică în proporţie de circa 70% cu clasa muncitoare atunci când aceasta este prezentă explicit în strutura de clasă. puşi în situaţia de a se autoplasa într-o clasă socială dintr-o structură de clasă formulată de cercetători. categorii sau grupuri. pămînt arabil. Mai trebuie luată în considerare criza de identitate a unor clase vechi. În România. este de discutat atît despre metoda autoplasării în contextul specific României postcomuniste cât şi despre structura de clasă folosită.

cu eforturi. vehiculată în presă. alături de componentele noi care se formează. cum se îndeplinesc îndatoririle şi cum se solicită privilegiile. inclusiv cu referire la structura de clasă specifică capitalismului. tehnicienii şi specialiştii cu studii superioare. şi unele obiecte mai scumpe. Integrarea în Uniunea Europeană are un rol important în formarea capitalismului postcomunist. Într-o societate în transformare rapidă învăţarea noilor roluri de clasă se produce uneori în contexte confuze iar învăţarea întîmpină dificultăţi. se produce paralel cu dobândirea unei noi identităţi la ţărănime şi cu o profundă criză de identitate încă în desfăşurare la clasa muncitoare. respectiv clasa muncitoare şi ţărănimea. dar cred că se impune să nu fim prizonierii pattern-ului vest-european de formare a capitalismului şi a structurii de clasă corespunzătoare. comparare care generează analize şi dispute. De aici şi prima comparare cu prima formare a capitalismului. Dificultăţile de învăţare a noilor roluri sunt identificabile atât la noile clase în 16 .tehnicieni .categoria funcţionari . cel puţin aceasta este caracterizarea celor mai mulţi cercetători. ca şi în celelalte foste ţări comuniste din Europa. când categoria luată în considerare este funcţionari – tehnicieni . exprimată oficial şi adoptată de majpritatea populaţiei. . Repoziţionarea vechilor clase.clasa muncitoare este ceva mai puţin omogenă comparativ cu ţărănimea. este mai rar formulată ideea explicită că în România. În România postcomunistă concomitent se constituie economia de piaţă şi se produce o restructutare de clasă. dar nici acest fapt nu va anula particularităţile. Corelarea structurii de clasă cu estimarea veniturilor familiei (rezultată din cercetarea „Diagnoza calităţii vieţii”) trebuie interpretată ţinând seama de nivelul de trai scăzut din România: ceea ce diferenţiază clasa mijlocie de clasa muncitoare şi mai ales de ţărănime este ponderea mai mică a persoanelor care estimează veniturile familiei ca neajungând nici pentru strictul necesar şi ponderea mai mare a persoanelor care au venituri pentru un trai decent sau care pot cumpăra. uneori se produc eşecuri în învăţarea noilor roluri şi pot apărea conflicte între noul rol de clasă şi alte roluri. aceştia se autoplasează şi în clasa muncitoare nu numai în clasa de mijloc. Învaţă care le sunt îndatoririle şi privilegiile. . toate dobândesc treptat atitudini şi aşteptări proprii rolurilor. Restructurarea de clasă.ţărănimea este clasa socială cea mai omogenă.maiştri.maiştri este eterogenă şi de aceea se plasează deferenţierea în funcţie de tipul de structură de clasă luată în consideare: funcţionarii se plasează preponderent în clasa de mijloc (70%). .. Atât clasele vachi în transformare cât şi cele noi în formare învaţă noile roluri de clasă. Compararea cu tranziţia de la feudalism la capitalism este un demers ştiinţific interesant.persoanele cu studii superioare se autoplasează masiv în clasa de mijloc (8090%). Analizând compoziţia claselor sociale rezultate din autoplasare concluziile sunt următoarele: . În cadrul structurii declasă în formare. vechile clase se repoziţionează. are loc trecerea la capitalism. în cadrul ei cea mai mare pondere o au funcţionarii.cea mai eterogenă este clasa mijlocie. pă 1989 România a început tranziţia la democraţie şi economie de piaţă.

printr-o clasă de jos numeroasă (rezultată mai ales din cei fără loc de muncă. fără ocupaţie. răspândirea acestora prin pregătire superioară. prin creşterea artificială a locurilor de muncă. respectiv confuzie valorică. În acest context general socio-economic. prin împiedicarea formării unor segmente ale clasei de mijloc şi prin transformarea lentă a clasei muncitoare (devenită în mare parte pauperă). modernizarea poate produce şi unele efecte negative mai ales atunci când se produce mai rapid şi în primele ei etape. Clasa muncitoare de astăzi este continuatoarea clasei muncitoare din perioada comunistă. de formarea unei industrii performante. Lipsa şomajului a fost realizată mai ales prin redistribuirea veniturilor pe ramuri economice. creşterea dacalajului dintre bogaţi şi săraci. imposibilitatea satisfacerii aspiraţiilor înalte pentru toţi cei ce le au. Perioada postcomunistă nu este numai un proces de trecere de la comunism la capitalism ci şi un proces de modernizare sau de „relansare a modernizării” (D. evoluţia clasei muncitoare din România a înregistra atît asemănări cît mai ales diferenţe semnificative faţă de clasa muncitoare din Europa de Vest. Reducerea drastică a sectorului industrial nu a fost însoţită. fără educaţie). creşterea nivelului de şcolaritate şi apariţia muncitorului navetist. clasa muncitoare. clasa de mijloc. îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru muncitori. creşterea indivizilor declasaţi.formare cât şi la cele vechi în transformare. creşterea insatisfacţiei şi regretul după regimul trecut. apariţia unor noi ramuri industriale. Sandu). prin repartizarea forţată 17 . ţărănimea şi clasa de jos. Ponderea mare a populaţiei din medilu rural şi ocuparea ei mai ales cu agricultura (de subzistenţă) este un alt aspect al blocării procesului de modernizare sau de desfăşurare lentă. creşterea nuvelului de trai al acestora. Fenomenele diferenţiatoare sunt rezultatul politicii economice specifice unui stat comunist. creşterea numărului indivizilor cu un nivel de trai scăzut. dar fiind în mod evident în desfăşurare procesul de modernizare. pe de altă parte creşterea abandonului şcolar la nivelul şcolar obligatoriu. Modernizarea lentă influenţează procesul restructurării de clasă prin menţinerea unei clase ţărăneşti numeroase. tehnologie informatică. În intervalul 1945-1990. înzestrarea scăzută cu calculatoare şi utilizarea redusă a internetului. până în prezent. Din punct de vedere psihologic (schimbare fundamentală a valorilor şi atitudinilor) în societatea românească este prezent un amestec de modern şi nemodern. a crescut migraţia oraş-sat iar condiţiile de viaţă din mediul rural sunt încă predominant tradiţionale. Fenomenele comune se referă la deplasarea masivă a ţărănimii spre oraşe şi industrie. Urbanizarea (un alt atribut al modernizării) este blocată în România. Dificultăţile sunt chiar dramatice acolo unde s-a produs o declasare (cazul clasei muncitoare). Din punct de vedere intelectual (estinderea cunoştinţelor. creşterea semnificativă a femeilor în cadrul muncitorimii. comunicaţii de masă) există un proces de modernizare limitată precum şi o polarizare: pe de o parte extinderea accesului la cunoştinţe (exprimat şi prin creşterea numărului de studenţi). indivizi neadaptaţi şi neasimilaţi. apreciez că structura de clasă în formare în România este compusă din: clasa de sus. de pătrunderea tehnologiilor înalte şi de dezvoltarea sectorului serviciilor. Pe de altă parte.

Când în Europa de vest noile tehnologii au luat un avînt deosebit. Modul în care au fost recrutaţi în perioada comunistă. sectorul serviciilor nu s-a dezvoltat. conservarea clasei muncitoare în forme specifice primei jumătăţi a secolului XX a fost mai evidentă comparativ cu situaţia din ţările Europei Centrale datorită tipului de conducere politică de tip stalinist chiar şi în ultima parte a perioadei comuniste. criza economică. Vechea clasă muncitoare era dominată numeric de muncitorimea 18 . De fapt. conştiinţa muncitorească a continuat să existe la acceaşi intensitate atunci când în Europa de Vest aceasta era un semn al înapoierii economice. în pericol de a-şi pierde privilegiile. formarea sectorului privat. în ţărănime şi în clasa de jos. deresponsabilizată. în clasa mijlocie. Actuala clasă muncitoare este formată din segmente ale vechii clase muncitoare şi din cei ce au intrat în clasa muncitoare după 1990. viitorul acesteia este incert şi depinde de dezvoltarea ţării în general şi în viitor şi de tipul de dezvoltare. nu este exclusă nici dispariţia acestei clase prin absorbţia ei de alte clase sociale. Răspunsul clasei muncitoare a fost asocierea sindicală şi manifestarea conştiinţei muncitoreşti ca fenomen întîrziat al sfîrşitului secolului XX. Clasa muncotoare moştenită de la perioada comunistă a suferit în postcomunism un proces de segmentare.la diferite locuri de muncă. economică şi socială a fost şi este dificil. După 1989 a început procesul de disoluţie a vechii clase muncitoreşti din perioada comunistă. a fost singura manifestare de acest tip din perioada postcomunistă: muncitorii se vedeau o forţă. cum au fost calificaţi. segmente ale ei putînd fi astăzi regăsite în actuala clasă muncitoare. Atuci când în Europa de Vest numărul şi importanţa muncitorilor din industrie a scăzut. în ţările comuniste (inclusiv în România).numărul acestora începe să scadă continuu şi îşi face apariţia şomajul. În România. angajaţi şi menţinuţi la locurile de muncă. Aceste procedee artificiale de ocupare s-au situat pe o bază economică tot mai fragilă începînd cu sfîrşitul anilor ’70. sociale şi politice. imobilă profesional. Dar continuarea procesului de transformări politice şi economice.ca şi în celelalte state comuniste . Sectorul privat care începe să se dezvolte începând cu anul 1991. La început răspunsul şi manifestările clasei muncitoare se înscriu în logica conflictului de clasă de tip marxist. constiturea şi punerea în funcţie a macanismalor democratice de dialog social au redus din intensitatea conflictului iar muncitorii s-au văzut în situaţia de a lupta pentru supravieţuire concomitent cu pierderea sentimentului că sunt o forţă de temut. precum şi modul în care au fost retribuiţi au făcut din muncitorol o clasă străină de competiţie. Procesul de disoluţie este anunţat în anii 1991-1992 prin începutul scăderii importanţei şi forţei clasei muncitoare. ca urmare a declinului în care intră industria şi sectorul construcţiilor . vechea structură industrială a fost conservată în România. Vechea clasă muncitoare intră într-o profundă criză de identitate concomitent cu începutul procesului de deprivilegiere a ei. Acest fapt va avea consecinţe negative asupra clasei muncitoare în perioada postcomunistă în contextul transformărilor ce au avut loc. nu a putut să absoarbă muncitorii disponibilizaţi din sectorul de stat. de tipul de activităţi economice care se vor consolida. în România . numărul şi importanţa muncitorilor din industrie a continuat să crească.unde se găsea cea mai mare parte a muncitorilor . care se manifesta ostil faţă de patroni şi capitalism şi care se credea capabilă să răstoarne prin forţă guverne. Procesul de adaptare a clasei muncitoare la noua realitate politică.introducerea noilor tehnologii a stagnat începând cu sfârşitul anilor ’70.

A. În agricultura cooperatisră şi de stat. Cel mai numeros segment era al ţăranilor (lucrători manuali) din C. Mecanizatorul a fost considerat un segment al clasei muncitoare. alături de mucitorul agricol din I. Aceste segmente care recompun ţărănimea nu reprezintă nici totalitatea populaţiei care se ocupă cu agricultura. dar eliminarea sau reducerea tensiunilor sunt. la care se adaugă activităţi ocazionale şi autoconsumul (a cărei sursă o reprezintă terenurile agricole şi gospodăria ţărănească moştenite). deveniţi şomeri şi care vor opta pentru întoarcerea în localităţile de origine şi pentru ocuparea cu agricultura care le asigură cel puţin hrana. Clasa muncitoare de astăzi s-a înnoit cu cei ce au devenit muncitori după 1989 şi mai ales în a doua parte a intervalului postcomunist scurs pînă în prezent. dintre acestea din urmă trebuie menţionate în mod special familiile în care femeia era „ţărancă” (lucra în C. aliza ţărănimii în perioada postcomunistă obligă la o scurtă incursiune în istoria acestei clase din perioada comunistă. acest segment nou are comportamente şi atitudini eliberate de nostalgia trecutului.P. În perioada comunistă. expresia segmentării conflictelor şi efectul rezolvării lor prin mijloace specifice democraţiei. În ceea ce priveşte relaţiile cu alte clase nu se pune problema unor relaţii conflictuale.S.). tensiune care a rămas punctuală. După 1989 are loc procesul de recompunere a clasei ţărăneşti. Cei ce au fost percepuţi ca ţărani au fost în mod cert ţăranii cooperatori prestatori de muncă manuală şi ţăranii cu gospodărie individuală. Din perpectiva familiilor. la nivelul percepţiei individuale au un statut incert (dar în mod sigur superior) mecanizatorii. aceasta a avut cel mai mult de suferit după 1989 prin reducerea ei numerică şi prin scăderea nivelului de trai.S. ţăranii cooperatori şi muncitorii agricoli. ţăranii cooperatori (lucrători manuali). ţăranii cu gospidărie individuală şi mecanizatorii.-uri). Fiecărui tip de proprietate îi corespunde un segmant al celor ce se ocupau cu agricultura: ţăranii cu gospodărie individuală.A. în egală măsură. În perioada regimului comunist a avut loc segmentarea proprietăţii: proprietatea privată (a ţăranilor „cu gospodărie individuală”).P) iar capul de familie era muncitor în oraş. lucrători pe combine etc. Clasa tărănească (ţărănimea). Treptat vor mai intra în clasa ţărănească majoritatea foştilor muncitori navetişti disponibilizaţi şi foşti muncitori din industrie. au fost semnale ale unor relaţii tensionate între muncitori şi patronate.P. în aceste stări tensionate s-au manifestat deficienţe ale învăţării noilor roluri de clasă atît pentru muncitori cît şi pentru patroni.industrială. în agricultură au lucrat familii de ţărani şi familii mixte.A. nici totalitatea populaţiei rurale. acceptă mai uşor munca în condiţiile economiei de piaţă şi activează predominant în activităţi extraindustriale. Concomitent s-a produs segmentarea muncii agricole.A.A. fiind navetist între sat şi oraş. respectiv dialogul şi negocierea.S. proprietatea cooperatistă (ceea ce făcea parte din C. Sursa principală de venituri pentru membrii clasei muncitoare este salariul. respectiv separarea muncii agricole manuale (efectuată de ţăranul propriu-zis) de munca mecanizată (efectuată de”mecanizatori” . dispărând segmentarea după tipul de proprietate.-uri) şi proprietatea de stat (ceea ce făcea parte din I. mecanizatori şi de muncitorii agricoli din I. au mai lucrat specialişti şi funcţionari. Segmentele principale care constituie noua clasă ţărănească sunt foştii ţărani cooperatori.A. agricultura era făcută de „ţăranii cu gospodărie individuală”.tractorişti. Numărul straturilor populaţiei rurale variază de la o localitate la alta în funcţie de mărimea acesteia şi de 19 . construcţii etc.

Delimitarea ei pleacă de la considerente economice dar nu se rezumă la ele. intelectuali. Din perspectiva ocupării cu agricultura. care folosesc forţă de muncă din afara familiei şi care pot obţine venituri peste necesarul familiei. Un loc diferenţiat în structura populaţiei care se ocupă cu agricultura îl ocupă: 1) proprietarii care au mai mult de 5ha. şi din punctul de vedere al ocupaţiei sale. în asociaţiile agricole sau în sectorul de stat. domiciliază în mediul rural. clasa de mijloc şi clasa de mijloc-jos. având valori proprii. în sens clasic. Totuşi clasa de mijloc nu este omogenă. După 1989 ţărănimea a crescut numeric datorită reducerii numărului locurilor de muncă din oraşe (mai ales în industrie şi în constructii). Pentru a completa eterogenitatea populaţiei care este proprietar agricol amintim că aceasta domiciliază în mare parte în mediul rural dar un segment domiciliază în mediul urban: sunt foştii proprietari cărora li s-a restitut pământul după 1989 sau urmaşii acestora. Ţăranul. un rol important în modernizarea agriculturii şi a ţărănimii îl are demersul de aderare la Uniunea Europeană. Clasa de mijloc. comportamente politice peoprii. profesiilor şi ocupaţiilor care contribuie la funcţionarea capitalismului şi la funcţionarea acestuia. eterogenitatea rezultă nu numai din dimensiunea economică ci şi din structura ocupaţional-profesională.în clasa de mijloc-sus.în unele cercetări. ţăranul român este în egală măsură constrâns şi dispus la schimbare şi modernizare. 2) necesitatea evitării scindării societăţii în bogaţi şi săraci atât din nevoia de echilibru şi stabilitate socială cât şi pentru echitate în societate. se ocupă exclusiv cu agricultura care este sursa sa de existenţă şi care cultivă pământul cu ajutorul membrilor familiei sale. în a doua jumătate a secolului XX au avut loc transformări semnificative inclusiv din perspectiva structurii de casă. şi televiziunea îl fac pe ţăranul de astăzi mai deschis la noutate. relaţia cu urbanul (prin membrii familiei domiciliaţi în oraşe). La mijlocul secolului XX în spaţiul euroatlantic a apărut zona capitalistă şi democratică în vest şi zona ţărilor „socialiste” în est. pensionari. datorită insuficienţei pămîntului agricol propriu un ţăran să muncească la alţi ţărani . Încă din secolul XIX clasa (clasele) de mijloc sunt prezente în analizele sociale. de unde şi nevoia segmentării ei . În spaţiul economiei de piaţă şi al democraţiei. Nu este exclus ca. se mai ocupă cu agricultura. fucţionari. în sens de cultivarea pământului propriu. Preocuparea pentru clasa de mijloc (identificare şi rol) a continuat pe tot parcursul secolului XX în timp ce şi structura clasei de mijloc s-a schimbat de la o fază istorică la alta. categoriilor. Marx amintea despre clasa de mijloc analizând mişcările revoluţionare din Franţa anilor 1848-1849: tăria acestei ordini burgheze rezidă însă din clasa de mijloc ale cărei afaceri erau industria şi comerţul. Interesul pentru clasa de mijloc se originează în două probleme: 1) identificarea grupurilor. Transformarea capitalismului s-a manifestat şi 20 . 2) arendaşii. n punct de vedere al definirii şi al segmentelor componente clasa de mijloc are destul de multă imprecizie. meseriaşi. aceste două categorii reprezintă clasa de mijloc rurală. În decursul istoriei s-a făcut frecvent afirmaţia că ţărănimea este o clasă conservatoare..dezvoltarea ei. stiluri de viaţă proprii. pentru România postcomunistă afirmaţia este injustă cel puţin parţial.

aceştia au aceleaşi condiţii de viaţă cu muncitorii („halatele albastre”) dar au alte stiluri de viaţă. plasând între aceştia clasa mijlocie (esenţială pentru slăbirea conflictului dintre clase). salariile au crescut mai rapid decât valoarea „patrimoniului” (bunuri durabile) şi inegalităţile au fost resorbite în mare măsură. La fel de important este şi obiectivul evitării pauperizării segmentelor profesionale salariale care prin natura muncii. calificaţi şi care nu fac parte din eită: salariaţi din serviciile publice. o perioadă de îmbogăţire pentru salariat. noua clasă de mijloc este forată din funcţionari.prin modificarea componenţei clasei de mijloc. variaţia salariului a rămas mică dar variuaţia preţurilor „patrimoniului” a crescut mult. Referitor la clasa de mijloc începe să fie pusă sub semnul întrebării relaţia cu proprietatea privată. o populaţie intermediară în jurul salariului mediu. Dezvoltarea condiţiei de angajat (salariat) şi profesionalizarea muncii au generat schimbări în structura clasei de mijloc. funcţionari etc. cadrele medicale şi din învăţămînt. După această perioadă se produce întoarcerea la inegalităţile de acumulare. Şi.De fapt în România de astăzi trebuie să se formeze acel segment bal clasei de mijloc care reprezintă pe proprietarul mijlociu. în Franţa. Datorită societăţii salariale au apărut noile clase mijlocii salariale. este necesară formarea unei clase mijlocii cât mai numeroasă (cu toate segmentele sale). această clasă mijlocie era o mică burghezie şi s-a născut din funcţionarii de stat cu venituri modeste. 21 . însfîrşit. După 1980 s-a produs întoarcerea la vechea concepţie de clasă: ”societate patrimonială”. valori şi comportamente aparţin clasei mijlocii. comercianţi şi „noile profesii birocratizate” (specialişti cu studii superioare. această clasă de mijloc este diferită de „middle class” de la anglo-saxoni şi este privită mai ales în termeni tehnici: categorie intermediară dintre cele două extreme. În România postcomunistă s-a remarcat invocarea insistentă a necesităţii formării clasei de mijloc. După acest interval dacalajul stagnează iar după mijlocul anilor optzeci decalajul creşte din nou. în Franţa nu a crescut decalajul dintre venituri ci diferenţele datorate „patrimoniului. Un alt punct de vedere rezultat din situaţia Franţei este cel al lui Louis Chauvel. Clasa mijlocie ar trebui să conţină atât segmentele tradiţionale (legate de proprietatea privată şi de iniţiativa privată) cât şi segmentele noi ale clasei mijlocii: manageri. care la Marx erau proletariatul şi burghezia. manageri. În timpul celor „30 de ani glorioşi”. funcţionari „de categorie B”. „Societatea salarială” construise o anumită ierarhie a meseriilor şi venituri regulate şi suficient de mari. oameni de afaceri şi „profesiile libere”. În timp ce vechea clasă de mijloc era formată din fermieri. de fapt cei mai mulţi dintre susţinătorii acestei idei asociază clasa de mijloc cu proprietatea mijlocie. În perioada 1965-1980 această clasă mijlocie a cunoscut o creştere accentuată în Franţa. succesoarea „socităţii salariale”. tehnicieni şi „micii ingineri”. specialişti). Mills constata apariţia în societatea americană a unei noi clase de mijloc formată din non-proprietari care desfăşoară o muncă nonmanuală („gulerele albe”). trimiterea la muncitori se face în contextul în care nivelul de trai al acestora crescuse iar condiţiile de viaţă se schimbaseră radical în sens pozitiv. cu intreprinzătorul mediu. În deceniile cinci-şase ale seculului XX. ajungîndu-se după 1968 la reducerea decalajului salarial dintre cei calificaţi şi „rutinieri”. „noua economie” postsalarială prezintă difucultăţi ale balanţei dintre venit şi „patrimoniu”. specialişti. pe întreprinzătorul mediu. îi aduce în opoziţie pe cei ce nu au numic faţă de cei ce au de toate. Analizând dinamica istorică acesta apreciază că intervalul 1945-1975 („cei 30 de ani glorioşi”) este.

El identifică antreprenorii efectivi. Semnele de mare relevanţă pentru comportamentul antreprenorial sunt obţinerea de profit şi investiţiile. Clasa de sus. După prima tranziţie la capitalism. Accesul limitat la proprietate. nivelul de trai scăzut sunt aspecte ale contextului in care se derulează procesul de formare a clasei de mijloc. antreprenorii prin intenţie şi antreprenorii prin dorinţă. 22 . Delimitarea proprietăţii mijlocii ridică probleme în condiţiile în care trebuie să se aibă în vedere specificul fiecărui domeniu din perspectiva valorii resurselor sale şi a posibilităţii de valorificare a acestora în condiţiile României. c) instituţiile prin intermediul cărora se manifestă segmentele clasei de mijloc. Din perspectiva capitalismului în formare sunt interesant de analizat segmentele clasei de mijloc care se originează în proprietatea privată.Dar există astăzi în România clasă de mijloc? Pentru a răspunde la această întrebare este nevoie să se analizeze următoarele probleme: a) agenţii sociali care prin caracteristici şi funcţii ar putea constitui clasa de mijloc. Primii antreprenori provin din cei ce au avut relaţii sociale utile în perioada comunismului. Clasa de mijloc românească se constituie atît din agenţi sociali „vechi” (formaţi în perioada comunistă şi care s-au adaptat la noua realitate economică) cât şi din agenţi sociali noi. Un segment des invocat al clasei de mijloc este reprezentat de antreprenor. a investiţiilor. D. cadrul legislativ şi instituţional în permanentă schimbare. Dar nu numai în folosirea curentă ci şi din perspectivă istorică termenul antreprenor este imprecis. datorită faptului că procesul de transformare economică şi socială este în curs de desfăşurare. a folosirii tehnologiilor moderne şi a intenţiilor de a investi şi în viitor. rolul marii burghezii în societatea românească. Pe baza cercetărilor intreprinse. În analiză plec de la ipoteza că în societatea românească de astăzi este în curs de desfăşurare procesul de constituire aclasei de mijloc. Antreprenorul este cel ce transformă gospodăria ţărănească în fermă. o preocupare majoră a oamenilor de ştiinţă români a fost analiza trecerii la capitalism. b) poziţiile pe care le ocupă aceşti agenţi sociali în calitate de actori de clasă. Problema veniturilor trebuie asociată clasei de mijloc prin adaptarea la situaţia specifică a României. compoziţia clasei de mijloc nu este decisă. D. Societatea romănească postcomunistă nu se află în situaţia de a genera o clasă de mijloc exclusiv din proprietatea privată pentru că are segmente formate din profesionalizarea muncii încă în perioada comunistă şi care sunt candidate la formarea clasei de mijloc. Există segmente ale clasei de mijloc în formare care au un nivel al veniturilor ce corespunde imaginii „clasice” asupra clasei de mijloc dar există şi alte segmente care din punct de vedere al veniturilor se află într-o situaţie de pauperizare temporară ca urmare a stării economiei româneşti. d) valorile care caracterizează clasa de mijloc. În societatea românească. dar societatea românească nu poate ignora nici efectele formării şi dezvoltării sectorului privat. Sandu afirmă că în agricultură semnele comportamentului antreprenorial sunt legate de prezenţa luării în arendă. chia şi atunci când predomina încă o agricultură arhaică. formarea burgheziei. inclusiv din perspectiva structurii de clasă. relaţiile de proprietate neconsolidate. A doua ipoteză este că există două surse care generează clasa de mijloc: proprietatea privată şi profesionalizarea muncii. Sandu consideră că „Antreprenorul nu este o realitate ci un tip ideal care se regăseşte în realitate în grade diferite şi în configuraţii comportamentale diferite”. a vînzării.

Şi tot presa. analiza este plasată într-o altă perspectivă comparativ cu aceea a clasei de sus deţinătoare a celor mai mari venituri. sunt lăsaţi în seama presei care analizează subiectul în manieră proprie. M-am referit pînă acum numai la ceea ce reprezintă cei mai bogaţi români şi domeniile afacerilor lor. Domeniile în care primii zece cei mai bogaţi sunt activi şi îşi obţin banii sunt: petrol şi gaze. care oricum nu acoperă un număr suficient de mare de cazuri şi nu poate avea aceeşi manieră de abordare ca cercetarea sociologică. imobiliare. Nu ştim cât se coboară sub 10 milioane de dolari pentru membrii clasei de sus. chiar dacă ei nu fac parte din segmentul superior al clasei de 23 . cine mai face parte din clasa de sus? În mod cert se adaugă şi alţi întreprinzători de succes. nu cunosc să se fi făcut o evaluare a intervalelor de mărime în care să se încadreze clasa de sus. bănci. ne atrage atenţia că există un strat de sus al societăţii. cînd societatea românească traversează a doua tranziţie la capitalism. Problema acestora face parte şi dintr-o altă abordare: relaţia capital privat . Dar „capitalismul fără capitalişti” nu este aplicabil Europei de Est (inclusiv României) unde regimurile postcomuniste pot fi caracterizate ca fiind sistem de „capitalişti fără capitalism”. Marii proprietari. prin publicarea listei celor o sută cei mai bogaţi oameni din România. o clasă de sus în curs de constituire. îi plasează pe aceştia în intervalul cuprins între 10 milioane şi 700-900 milioane de dolari. cu valori şi stiluri de viaţă specifice. Din perpectiva veniturilor/averilor. agricultură. întreprinzători în diferite domenii şi cu maximum de succes. Dar în momentul în care îi analizăm drept „capitalişti”. Ezal. dacă ne referim la specificul activităţilor şi preocupărilor lor şi implicit la rolul lor. pentru România rămân încă de dat răspunsuri cu privire la competenţa clasei de sus. din perspectiva acumulării averilor. Szelenyi şi Townslei. ajung la concluzia că „este posibil ca societăţile central-europene să se dezvolte ca societăţi corporatiste sau societăţi postcapitaliste fără intervenţia istorică a unei grande bourgeoise”. din a doua jumatate a secolului XX (scăderea importanţei proprietarilor privaţi individuali). Revenind la specificul analizei „clasei de sus” şi a structurii de clasă în care este ea plasată. mass-media. construcţii.instituţiile pietei . publicată de revista Capital în noiembrie 2002. Lista celor mai bogaţi o sută de români. asigurări. Am revenit asupra concluziilor autorilor menţionaţi doar pentru recunoaşterea prezenţei în societăţile precum România a „capitaliştilor”.formarea capitalismului. încă nu s-au cristalizat preocupări şi cărţi majore referitoare la ceea ce se poate numi „noua mare burghezie” sau „noii capitalişti”. comerţ. clasa de sus reprezintă pe toţi cei ce se grupează în jurul unui punct maxim pa scala de status. Dar pe cine reprezintă clasa de sus? Din perspectiva relaţiei status-clasă socială. Ei au cele mai mari venituri din societate şi stiluri de viaţă proprii. Pe lângă acei o sută cei mai bogaţi români. Dar sunt reprezentanţii clasei de sus tocmai aceşti capitalişti? Da. pornind de la analiza societăţilor postcomuniste din Europa Centrală şi de Est din prima parte a anilor ’90 şi ţinând seama atât de punctul de vedere al teoriticienilor clasici (acumularea capitalului privat ar trebui să se producă înainte ca instituţiile pieţei să poată opera) cât şi de punctele de vedere mai noi. Sursa capitalurilor de început ale celor mai mulţi dintre ei nu este clară şi reprezintă o problemă controversată. care se văd şi se tratează unii pe alţii ca egali. N u vreau să invoc exclusiv concluziile presei.Astăzi. industrie. Cercetătorii s-au refugiat mai ales în analiza ţărănimii şi a clasei de mijloc. segment de bază al clasei de sus. considerând că cei o sută cei mai bogaţi reprezintă numai un segment al clasei de sus.

managerii marilor firme.sus. marii avocaţi de succes. Nu ştim dacă se mai pot adăuga mari medici cu realizări profesionale excepţionale. 24 . unii dintre reprezentanţii elitei intelectuale – cel puţin pentru segmentul inferior al clasei de sus. Aproape cert mai fac parte bancherii.