P. 1
Psihocriminologie (1)

Psihocriminologie (1)

5.0

|Views: 43|Likes:
Psihocriminologie (1)
Psihocriminologie (1)

More info:

Categories:Types, Presentations
Published by: Cursuri Psihologie Ploiesti on Jun 09, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PPT, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

04/03/2014

pdf

text

original

Delincvenţa - dimensiuni:  dimensiunea statistică: evidenţiază starea şi dinamica delincvenţei în timp şi spaţiu, prin evaluarea şi măsurarea diferitelor delicte şi corelarea acestora cu o serie de variabile şi indicatori cu caracter social, ecologic, cultural, geografic;  dimensiunea juridică: evidenţiază tipul normelor juridice violate prin acte şi fapte antisociale, periculozitatea socială a acestora, gravitatea prejudiciilor, tipul sancţiunilor adoptate;  dimensiunea sociologică: se axează pe identificarea, explicarea şi prevenirea socială a delictelor şi crimelor, în raport cu multiple aspecte de inadaptare, dezorganizare şi devianţă existente în societate şi cu formele de reacţie socială faţă de diferitele delicte;

 dimensiunea

psihologică: evidenţiază personalitatea individului delincvent, motivaţia comiterii delictului, atitudinea delincventului faţă de fapta comisă;  dimensiunea economică: evidenţiază consecinţele directe şi indirecte ale delictelor, din punct de vedere material şi moral;  dimensiunea prospectivă: evidenţiază tendinţele de evoluţie în viitor a delincvenţei şi propensiunea spre delincvenţă a anumitor indivizi şi grupuri sociale.

Din punct de vedere juridic.  comportamentul predelictual.  comportamentul delictual propriu-zis. putem realiza următoarea sistematizare. care are la bază criterii medico-legale şi criminologice: comportamentul antisocial accidental sau ocazional.  .  comportamentul infracţional patologic.

Din punct de vedere psihologic şi medical:  comportamentul motivat patologic. în stare de latenţă şi pentru care.  comportament declanşat patologic. .  comportament potenţat patologic.  comportament exacerbat al unui fond patologic. se impun uneori şi măsuri curative. pentru care nu se impun măsuri speciale. pentru care sunt indicate măsuri cu caracter preventiv. diferenţiate. pentru care nu se impun măsuri permanente de ordin curativ. pe lângă măsurile preventive.

cu sau fără substrat psihopatologic.Conduite deviante de simulare. . tinde să scoată în evidenţă patologicul din punct de vedere somatic sau neuropsihic. Constituie o formă de manifestare a dezadaptării sociale. caracterizându-se prin motivaţie şi scop utilitar imediat. Această formă de exprimare a devianţei.

cu un conţinut social negativ. care anticipează un act. Este o formă pre-deviantă.  disimularea este conduita deviantă care reflectă o motivaţie psihopatologică particulară. specifică colectivităţilor restrânse. . subliniază caracterul premeditat şi conştient de inducere în eroare. ţinând cont de motivaţia care stă la baza acestei conduite. dar şi la patologia specială. de îngrădire a drepturilor subiectului. precum şi de condiţiile de ordin social şi psihologic în care a apărut:  simularea preventivă. Această formă poate cuprinde aspecte cu referire la patologia somatică generală. cu regim special (detenţie). de cele mai multe ori.Dragomirescu deosebeşte trei categorii particulare.  simularea contaminativă. la care se adaugă o situaţie de frustrare. pre-infracţională. determinată de situaţii de frustrare şi având caracter inductiv.

relevând care dintre delictele comise într-o anumită perioadă de timp şi într-o anumită zonă geografică sunt cele mai frecvente şi au o gravitate socială sporită. Teorii nepsihologice A. pentru a se putea realiza cartografierea zonelor criminogene cu potenţial ridicat sau scăzut de criminalitate. Teoria (dimensiunea) statistică a delincvenţei. rata criminalităţii).  evoluţia temporală a criminalităţii. .  evoluţia spaţială a criminalităţii pe arii şi zone geografice. etc.  frecvenţa şi intensitatea criminalităţii. Această orientare permite clasificarea delictelor în funcţie de o serie de caracteristici (volum. creştere.) pentru a se putea observa tendinţele de stagnare.Teorii explicative ale delincventei I.  indicele de criminalitate (sau rata criminalităţii) calculat (la zece mii sau o sută mii locuitori) prin raportarea numărului de delicte (sau delincvenţi) la totalul populaţiei cu răspundere penală. descreştere a fenomenului. 10 ani. pe perioade diverse de timp (5 ani. frecvenţă. intensitate.

care acţionează deliberat. ilegal. conştient şi responsabil (are răspundere penală). Dimensiunea normativului penal Din punct de vedere juridic. o acţiune (o inacţiune) cu caracter ilicit.B. ilegitim.  .  fapta este comisă de o anumită persoană. un comportament delincvent este definit printr-o serie de trăsături specifice. şi anume:  reprezintă o faptă. prin care sunt violate şi prejudiciate anumite valori şi relaţii sociale.  fapta este incriminată şi sancţionată de legea penală.

obiectul delictului. incluzând valoarea socială lezată. mărimea prejudiciului. etc.Clasificarea faptelor antisociale în delicte şi crime se face în funcţie de două criterii:  al gravităţii faptei.  al sancţiunii aplicate. modalităţile şi formele de comitere a faptei. faptele pentru care se aplică pedepse deosebit de aspre sunt considerate crime. pe baza acestui criteriu. . în timp ce faptele sancţionate mai blând sunt definite ca delicte.

Cezare Lombrosso a pornit de la ideea regresiunii atavice a infractorului. Aceste teorii pun accent pe factori biologici. dar ne ajută la identificarea tipurilor criminale. Concluziile formulate de Lombrosso vizează următoarele aspecte :  Criminalii sunt de la naştere un tip distinct. fiziologici şi ereditari în explicarea criminalităţii.  Aceste stigmate nu cauzează crima.Teoriile biologice. . formulând teoria „criminalului înnăscut”.  Prin intervenţii sociale riguroase poate fi restrâns comportamentul infracţional al criminalilor înnăscuţi. 1.  Ei pot fi caracterizaţi prin anumite stigmate. Unul dintre reprezentanţii de seamă.

lipsa ruşinii. În funcţie de numărul acestor atavisme regăsite la un individ. barbă îngustă. excitabilităţii.Stigmatele sau atavismele fizice ar fi: faţa asimetrică. urechi foarte mari sau foarte mici. sprâncene proeminente. . Pe lângă aceste atavisme fizice. etc. o mare asemănare între sexe. maxilare şi obraji proeminenţi. cicatrizare rapidă a rănilor. frunte retrasă şi îngustă. se poate determina tipul de criminal „perfect” (5-6 trăsături specifice) şi tipul imperfect (3-5 trăsături) . milei. există şi o serei de atavisme fiziologice şi psihologice şi anume: insensibilitate la durere.

Această anomalie a fost identificată pentru prima dată în Anglia.Teorii care sustin existenta unor anomalii cromozomiale: studii efectuate au evidenţiat o astfel de anomalie cromozomială. sub medie. cortexul devine mai puţin sensibil la stimulări. Eysenck formulează o teorie unică. în 1961. cercetătorii susţinând că persoanele în cauză se caracterizează printr-un Q.I. bazată pe rapiditatea inhibiţiei corticale. deosebindu-se din acest punct de vedere două categorii de indivizi: a) de tip CIR (cortical inhibition rapidly). După instalarea acestei inhibiţii. la care inhibiţia apare mai lent. posibil comportament agresiv şi antisocial. iar stimulul se resimte subiectiv mai mult timp. . iar stimulul se resimte o perioadă mai scurtă de timp şi b) de tip CIS (cortical inhibition slowly). la care inhibiţia corticală apare rapid. de tipul XYY la persoanele care au comis infracţiuni. înălţime peste medie.

2. caracterizată prin atitudine fermă. caracter energic cu gust al riscului şi al hazardului. siguranţă în conduită şi mişcări. . Dimensiunea psihologică este somatotonia. mezomorf şi ectomorf. Teoriile constituţionale. Sheldon realizează o tipologie în funcţie de criteriul embriologic şi descrie tipul endomorf. În 1942. Aceste teorii presupun existenţa unei relaţii între anumite aspecte fizice şi aspecte comportamentale. agresivitate competitivă. etc. Tipurile somatice realizate sunt corelate cu o dimensiune psihologică: tipul mezomorf (60%) caracterizat prin dezvoltarea puternică a sistemului osteo-muscular.

asupra structurii şi stabilităţii grupurilor sociale.3. directe sau indirecte. delincvenţa duce la creşterea tensiunilor grupurilor sociale şi a nesiguranţei între indivizi. Generând consecinţe negative. În cadrul teoriilor sociologice putem vorbi despre teorii care ating nivelul macrosocial şi teorii care corelează delincvenţa cu aspecte culturale. întrucât include o discrepanţă semnificativă între sistemele de referinţă valorice şi normative ale societăţilor şi aşteptările indivizilor. Teoriile sociologice. delincvenţa reprezintă o problemă socială. . Pentru majoritatea sociologilor.

teorie formulată de Cloward şi Ohlin (1960): autorii consideră că reacţia la inegalitatea socială este de factură colectivă. . c) tot în cadrul acestei categorii se înscrie şi teoria oportunităţii diferenţiate. iar mecanismul care explicitează această reacţie este ansamblul mijloacelor de realizare a scopurilor valorizate social. Durkheim. conform căreia geneza şi dinamica delincvenţei sunt determinate de marile depresiuni sau crize sociale şi economice. b) teoria anomiei sociale. crima are un caracter universal. denumită structura de oportunitate. Acesta pleacă de la ideea că devianţa.Teorii macrosociale a) teoria „dezorganizării sociale”. al cărei fondator este E. fiind implicată în toate societăţile.

M.Cohen.Yonger consideră că subcultura reprezintă o subdiviziune a modelelor culturale. b) teoria subculturilor delincvente. un stil specific de viaţă. Principalii reprezentanţi ai acestei orientări A. Aceste subculturi apar ca o reacţie de protest faţă de normele şi valorile societăţii. la care participă o parte din grupurile sociale. Această diferenţă duce la apariţia grupurilor sociale care au anumite particularităţi relaţionale. . El consideră conflictele culturale ca „produse naturale ale diferenţei sociale”.Gordon. etc.Teorii culturale a) b) teoria conflictelor codurilor culturale îl are ca reprezentant pe Sellini. M.

apărând în lume ca neadaptaţi social. Teorii analitice Conform concepţiei lui Freud despre criminalitate. Prin sublimare. Ca urmare a faptului că în primii ani de viaţă copilul este preocupat de realizarea plăcerii. toţi oamenii sunt criminali înnăscuţi. care se încheie la pubertate. . se caracterizează prin reprimarea tendinţelor instinctive criminale. Teorii psihologice 1. persoana normală converteşte tendinţele criminale în tendinţe acceptate din punct de vedere social. stopând exprimarea lor. Între 4-6 ani apare o diferenţiere a structurilor criminale faţă de structura persoanei normale. Această perioadă. acesta îşi conservă criminalitatea. La criminal sau la delincvent acest procedeu eşuează.II. sub raport dinamic.

decât dacă nu se ţine seama de conceptele noastre privind profundul sentiment de inferioritate din copilărie.Adler. afirmând: „o categorie perimată este şi cea a criminalului înnăscut. ca şi la ideea crimei generate de sentimentul de culpabilitate. cât şi pe cea a psihanaliştilor. ca reprezentant al neopsihanalismului. 1995).A. modelarea complexului de superioritate şi dezvoltarea eficientă a sentimentului de comuniune socială” (Adler. combate atât teoria lui Lombrosso. . nu se poate ajunge la o asemenea concepţie eronată.

Teorii psihosociale a) teorii ale controlului social. „Teoria asocierii diferenţiale”.C. c) teoriile etichetării sociale se bazează pe ideea că devianţa provine mai mult din reacţiile sociale vizavi de actul criminal şi mai puţin este determinată de calitatea actului în sine. Considerând comportamentul delincvent ca fiind alcătuit din elemente care au influenţat anterior viaţa individului. care să împiedice apariţia şi manifestarea acestor tendinţe antisociale (Hirschi). Fondatorul acestei teorii.Sutherland. . autorul pune bazele unei teorii a învăţării sociale în ceea ce priveşte comportamentul delincvent. b) teoriile învăţării Aceste teorii au la bază ideea conform căreia comportamentul antisocial apare ca urmare a învăţării. e) teoria rezistenţei la frustrare. Această teorie. defineşte „atribuirea” ca fiind căutarea de către individ a cauzelor unui eveniment prin refacerea lanţului cauzal de la efecte la cauze.R.Reckless are ca fundament conceptual „structura interioară” a individului. Tarde.Heider. acestea susţin că tendinţa de a devia în plan comportamental este generală şi normală. care poate fi caracterizată ca un „scut de rezistenţă” împotriva abaterilor de la normele sociale. distanţându-se de teoria imitaţiei lui G. Autorul pune bazele acestei teorii negând teoria lombrosienilor în ceea ce priveşte determinismul genetic al actului delincvent şi în acelaşi timp. este o particularizare a teoriilor învăţării. F. elaborată de W. d) teoria atribuirii.2. al cărei reprezentant este E. de aceea este necesar să se formeze structuri interne crimino-inhibitive.

 examinările paraclinice pentru a proba diagnosticul clinic sau pentru a stabili alte cauze posibile (de exemplu.Personalitatea infractorului Ţinând cont de caracterul complex al personalităţii.). trebuie să vizeze următoarele paliere :  cercetarea clinică pentru a stabili antecedentele personale şi eventualele şi eventualele antecedente patologice ale persoanei.  cercetarea sociologică urmărind. legat de condiţiile biopsihologice. reconstituirea personalităţii delincventului. consideră T. pe de o parte. abordarea infractorului în contextul psihologiei judiciare. care le exacerbează sau le declanşează.  investigările biogenetice pentru identificarea factorilor de ereditate.  interpretarea neurofiziopatologică pentru a explora cauzalitatea manifestărilor agresive cu răsunet antisocial. care prin examenul psihiatric şi psihologic permite stabilirea prezenţei sau absenţei diminuării discernământului pentru persoana în cauză.Butoi. iar pe de altă parte. . stabilirea unor tumori cerebrale. etc. posibilităţile de reinserţie socială.  rezultatul expertizei medico-legale şi psihiatrice.

 imaturi (care s-au identificat cu o schemă de comportament deviant şi criminal).„Asociaţia Internaţională a Criminaliştilor” (1897) propune următoarea tipologie:  criminalul ocazional. dar care se poate redresa prin pedepse.  criminalul cu o capacitate redusă de adaptare la legile sociale. . disocialitate. egocentrism exagerat). speranţa de recuperare fiind pierdută.  cu structură nevrotică (nu acceptă rolurile sociale.  marginali (cu deficienţe psihologice uşor de remediat). Denis Szabo propune următoarea clasificare:  periculoşi (înrădăcinare criminală. explozivi). inegali în timp.  criminalul a cărui adaptare la societate nu este scontată.

 .  criminali psihotici.  criminali sociopaţi.  criminali neurotici.Yablonski (1990) realizează o clasificare. ţinând cont de modul în care personalitatea infractorului afectează comportamentul deviant şi vorbeşte despre: criminali socializaţi.

personalitatea nevrotică. . personalitatea demenţială. plecând de la nosologia psihiatrică:      personalitatea matură (sau imatură).V. personalitatea psihotică. Dragomirescu (1976) stabileşte o tipologie a personalităţii. personalitatea psihopatică (dizarmonică).

realizează un profil pulsional al criminalului. Autorul stabileşte. care se subîmparte în: a) sindromul criminalului pasional. m- .Szondi. e-. mSusane Deri stabileşte următorul profil pusional al criminalului (1949): e-. s+. L. p. e-. k. în urma examinării a peste 300 criminali.Caracteristici ale personalităţii delincvente In 1947.(+-).(+-). mb) sindromul criminalului nemernic (decăzut). un „sindrom al criminalului”.

arogantă şi sfidătoare.  disponibilitatea de reiterare a actelor indezirabile sau infracţionale. de remuşcare. de autoculpabilizare. manifestări clastice de agresivitate. referitoare la caracterul reprobabil al actelor sale.2) are drept termeni sinonimi: personalitate amorală. Această tulburare prezintă următoarele caracteristici:  sfidarea şi violarea normelor.  iritabilitate. sociopatie. regulilor şi obligaţiilor sociale.  conduită insensibilă.  lipsă de regret.Tulburarea personalităţii de tip dissocial (cod F 60. impulsivitate.  ignorarea expectaţiilor negative a actelor sale. personalitate antisocială. . personalitate sociopată.  incapacitatea de a învăţa din experienţele sale negative.

status socioeconomic precar.  rata pe sexe este net superioară bărbaţilor. tulburarea cunoaşte o agregare familială. după care se constată o ameliorare progresivă a comportamentului antisocial. dispreţ pentru muncă. aroganţă.   evoluţia este continuă. siguranţă de sine.     incapacitatea de a menţine relaţii autentice şi durabile.  70-75% în mediul penitenciar. până spre jumătatea deceniului patru al existenţei. zone cenuşii. prevalenţa este aproximativ estimată la  15-16% din populaţia spitalelor de psihiatrie. tulburarea pare a fi asociată cu: mediul urban. raportul B : F fiind de 3:1. neclare în antecedentele sale personale. fiind mai frecventă la rudele biologice de gradul I ale celor cu tulburări antisociale .

apare ca o consecinţă a necesităţilor artificial create de societate care produc multiplicarea frustraţiilor biologice: autoagresivitate şi heteroagresivitate  indiferenţa afectivă. fluctuaţia emotivităţii. constând în orientarea „instinctuală” a individului şi refuzul gândirii după normele sociale. . a înclinaţiilor altruiste şi simpatetice. care se concretizează prin absenţa inhibiţiei.  labilitatea.  agresivitatea.J. imprevizibilitatea comportamentului. presupune absenţa emoţiilor. este sinonimă cu insensibilitatea morală.Pinatel (1971) numeşte „nucleul personalităţii criminale” şi care înglobează patru elemente:  egocentrismul.

care ar genera acte antisociale. Complexul de inferioritate ar fi una dintre componentele personalităţii infractorului. ca urmare a unei nevoi de compensare sau supracompensare a acestuia.Butoi (2001) stabileşte următoarele caracteristici ale delincvenţilor: 1. 6. Inadaptarea socială are drept cauză a insuficientei maturizări sociale carenţele educative şi socio-afective. salturi nemotivate de la o extremă la alta. Imaturitatea afectivă determină o rigiditate afectivă. 2. . Duplicitatea comportamentului 5. 8. 7. lipsa unei atitudini consecvente. Imaturitatea intelectuală constă în incapacitatea infractorului de a prevedea pe termen lung consecinţele acţiunii sale antisociale. Instabilitatea emotiv-acţională se caracterizează prin stări discontinue. Sensibilitatea deosebită. 3. labilitate afectivă. infractorul se află sub primatul principiului plăcerii. 4. Frustrarea este resimţită în plan afectiv-cognitiv ca o tensiune care afectează activitatea individului.T.

Tipuri de infractiuni 1. agresivitate crescută. dominator. Infracţiuni violente. motricitate sporită. instabil şi superficial în contactul afectiv. insensibilitate fată de durerile fizice ale altora. infanticidul. Infractorul manifestă irascibilitate. În această categorie intră omorul. . impulsivitate. lipsă de compasiune. Situaţia conflictuală este dublată de un temperament impulsiv. având o capacitate de gândire diminuată. este egocentric. omorul prin imprudenţă (care presupune absenţa premeditării).

 violatorii-explozivi. Unele infracţiuni sexuale nu implică violenţa (exhibiţionism. voyeurism. Tipurile comportamentale principale sunt:  bărbaţi antisociali agresivi. Majoritatea violatorilor sunt tineri şi frustraţi sexual. De regulă. pe când altele implică în mod considerabil (violul). Violul.2. bărbaţii comit mai multe infracţiuni sexuale decât femeile. care sunt adesea timizi şi inhibaţi şi care execută actul ca un plan premeditat pentru a scăpa de frustrare. . Infracţiuni sexuale. Aceste infracţiuni variază ca severitate de la indecenţă uşoară la comportament agresiv grav. iar rata de recidivă este scăzută. etc. care doresc să umilească şi să facă rău femeilor. care au un istoric de comportament infracţional general.  bărbaţi sadici. Tulburarea psihică este rară la aceştia. Infracţiuni sexuale asupra copiilor. care adesea suferă de manie.  violatorii bolnavi psihic. dar fără o tulburare psihică anume (cea mai mare frecvenţă). Pedofilii sunt în general bărbaţi. agresivi. cu experienţă mică în domeniul relaţiilor sexuale şi majoritatea cu antecedente penale. dar majoritatea nu implică violenţa.).

.  cei mai mulţi comit infracţiuni asupra aceluiaşi copil.  homosexualii (cei care molestează băieţi) îşi recunosc fapta mult mai uşor decât heterosexualii ( cei care molestează fete). încep prin a se masturba şi realizează contacte sexuale mai târziu în viaţă.  în general.Alex Thio a realizat un profil psiho-comportamental al celor care comit abuzuri sexuale asupra copiilor comparativ cu violatorii:  media de vârstă este peste 35 ani. violatorii având sub 20 ani. spre deosebire de violatori. violatorii nu. amabili şi pasivi.  cei mai mulţi îşi recunosc vinovăţia în caz de acuzare.  sunt incapabili de a întreţine relaţii cu persoane aparţinând sexului opus. sunt blânzi. pe când violatorii atacă mai multe victime. violatorii fiind mult mai agresivi. fiind anxioşi şi puţin abili în a întreţine comunicarea cu acestea.  sunt inhibaţi sexual sau mai puţin agresivi sexual.

Are un spirit de observaţie foarte bine dezvoltat. dar nu opun rezistenţă când sunt atacate fizic. Sunt persoane lipsite de aspecte etico-sociale. datorate în primul rând exerciţiului. mobilitate fizică. manifestă mare înclinaţie spre risc. prin imitaţie. Nu are o gândire cu calităţi deosebite. „sânge rece”.3. . în general. curaj. se orientează prompt în situaţia dată şi organizează imediat un plan de acţiune bazat pe elemente concrete şi prezente. Infracţiuni contra proprietăţii. Are nevoie pe lângă inteligenţa practică de unele calităţi ca : aprecierea corectă a situaţiei. Sistemul lui de operare este împrumutat. calm.  Spărgătorul operează în bandă şi foloseşte forţa în cazul în care este prins. ea fiind limitata de preocupările lui specifice.  Hoţul prezintă o dexteritate deosebită.

Ca o particularitate esenţială. hotărâre şi îndrăzneală în timpul operării. prezintă un debit verbal adaptat rolului şi adecvat scopului urmărit. prin mitomanie. de multe ori cruzime. posibilitate de a descoperi rapid slăbiciunile victimei. elasticitate a gândirii. în special. susţinută de o constituţie fizică adecvată. La acest tip de infractor. forţa fizică este mai puţin importantă trecând pe un loc secundar. motricitate sporită faţă de normal. facilitând uneori săvârşirea infracţiunii. Se caracterizează.Tâlharul se caracterizează. găsirea rapidă a soluţiilor. în special.  . deşi recurge la asasinat numai în scop defensiv. prin violenţă.  Infractorul intelectual.

fiecare criminal având un mod propriu de operare. motivele care se ascund în spatele crimelor sunt aparent normale. în decursul a 30 zile. de regulă mai mult de 3 persoane.  . Persoanele sunt ucise în scopul obţinerii unei satisfacţii. probleme familiale.  pe măsură ce viitori criminali cresc. apar şi alte semne. dificultăţi şcolare. abuzarea animalelor.  există mai multe tipuri de criminali în serie şi fiecare are propria agendă şi motive de a ucide.  există anumite trăsături comune: anumite particularităţi apar în copilărie – enurezis. Un criminal în serie este o persoană care atacă şi omoară victime. incendiere. precum: dorinţa de a fi singuri. una câte una.  iniţial. dificultate în menţinerea unui loc de muncă.Profilul de personalitate al criminalului în serie criminalii în serie au un profil de personalitate comun.

Criminalul care ucide din placere: ucide deoarece experienţa de a lua viaţa cuiva îi provoacă plăcere 5.Tipuri de criminali în serie: 1. De regulă sunt psihotici. Criminalul în serie vizionar: aude voci care îl împing în mod imperativ să comită un homicid. Criminalul dominat de instincte sexuale: de regulă motivaţia pentru a ucide este de factură sexuală 4. Criminalul care doreşte putere: ucide deoarece se simte bine atunci când deţine control total asupra victimei. 6. (David Berkowitz) 2. Criminalul în serie misionar: simte că are o responsabilitate sau o misiune specială în a înlătura din lume un anumit grup de persoane (Charles Manson) 3. Criminalul axat pe câştig: omoară pentru bani sau pentru alte lucruri pe care le consideră de valoare. .

Unii dintre criminalii în serie se orientează asupra unui grup anume. cuprins între 105-120. prostituate. cu anumite particularităţi. iar criminalii homosexuali ucid homosexuali. Au. de multe ori au performanţe şcolare reduse şi sunt social inadaptaţi. . Cei care ucid din motive sexuale au tulburări în această sferă – obsesii sexuale (T.90% dintre criminalii în serie sunt bărbaţi caucazieni. Pot să aibă şi un coeficient mai mare de inteligenţă (Ted Bundy. Deşi au o inteligenţă generală ridicată. Preferă solitudinea şi resping societatea.Q. 140). cu vârsta între 25-35 ani. I. Bundy avea o puternică adicţie pentru pornografie). Majoritatea criminalilor heterosexuali ucid femei şi copii. dificultăţi în menţinerea unui lor de muncă stabil. de asemenea.

unul dintre aceştia este excesiv de dominant. De multe ori. . criminalii în serie au suferit abuz fizic sau sexual în copilărie din partea membrilor familiei. În familiile în care părinţii sunt împreună. părinţii fiind divorţaţi sau unul dintre părinţi a abandonat familia.De cele mai multe ori provin din familii disfuncţionale.

Portretul criminalului in serie Compulsia (incapacitatea de a se opri)  Obsesia (actul criminal ca adicție)  Iraționalitatea acțiunilor (absența aparentă a unui mobil al crimei)  Mobilitatea (deplasarea pe teritoriul mai multor state/regiuni)  Plăcerea (prin satisfacerea impulsurilor sadicosexuale)  Violența și monstruozitatea (dezmembrări. decapitări realizate fără un scop obiectiv)  .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->