ŞCOLI DE COMUNICARE

Tema de faţã reprezintã o repede privire asupra principalelor şcoli de comunicare ce au influenţat cercetarea ştiinţificã, fie cã se referã la comunicarea interpersonalã ori la cea mediatã.

adică de rolul pe care îl au textele în cultura noastră.defineşte interacţiunea socială ca fiind procesul prin care o persoană creează o legătură cu o altă persoană sau îi afectează comportamentul.se inspiră din ştiinţele sociale. proces ce apare când cititorul interacţionează cu textul sau îl negociază. de maniera în care transmiţătorii utilizează canalele/mijloacele de comunicare. această “şcoală” tinde să vorbească despre eşecul comunicării şi să analizeze fazele procesului de comunicare pentru a afla unde a intervenit eşecul.Urmăriţi în tabelul de mai jos o reprezentare grafică simplificată a celor două mari orientări (“şcoli”) afirmate în studiul comunicării. accentul căzând asupra textului şi a modului în care este “citit”. . . . . . . inspirată de John Fiske.comunicarea este înţeleasă ca proces prin care o persoană influenţează comportamentul sau starea mentală a alteia. prin intermediul interacţiunii cu ceilalţi receptori produce înţelesuri – emiţătorul îşi pierde din importanţă. . în special din psihologie şi sociologie. lectura fiind procesul de descoperire a semnificaţiilor.priveşte comunicarea ca fiind producţia şi schimbul de semnificaţii. tinzând să se ocupe de “actele de comunicare”. potrivit căruia comunicarea este “interacţiunea socială prin intermediul mesajelor”(2003).priveşte mesajul ca fiind ceea ce se transmite în procesul de comunicare – mulţi adepţi consideră că intenţia reprezintă factorul esenţial al deciziei referitoare la ceea ce reprezintă un mesaj. . “ŞCOALA SEMIOTICĂ” . tinzînd să se ocupe de “operele de comunicare”. principala metodă de studiu este semiotica (ştiinţa semnelor şi a semnificaţiilor). dacă efectul este diferit sau mai scăzut decât cel intenţionat.se preocupă de modul în care mesajele sau textele interacţionează cu oamenii în scopul producerii de semnificaţii.defineşte interacţiunea socială ca fiind acel lucru care constituie individul ca membru al unei anumite culturi sau societăţi. care la un moment dat au lucrat la Palo Alto (oraş situat la sud de San Francisco).nu consideră că neînţelegerile ar fi neapărat dovezi ale eşecului comunicării – ele ar rezulta din diferenţele culturale dintre Emiţător şi Receptor.se inspiră în special din lingvistică şi artă.mesajul este construcţia de semne care. starea mentală sau reacţiile emoţionale.se preocupă de modul în care Emiţătorul şi Receptorul codifică şi decodifică mesajele. “ŞCOALA PROCES” . . . adică problemele eficienţei şi acurateţei comunicării.comunicarea este privită ca o transmitere de mesaje. Şcoala de la Palo Alto Sub aceastã denumire regãsim un grup de cercetãtori de origini ştiinţifice diferite. .

Observând succesiunea mesajelor plasate în contextul lor orizontal (secvenţa mesajelor ce preced şi a celor ce urmeazã) şi în contextul lor vertical (relaţia dintre interactanţi şi sistemul în care ea se insereazã) este posibil sã identificãm o logicã a comunicãrii. 3. Abordarea sistemicã a relaţiilor umane. dupã ce fãcuse studii de zoologie şi colaborase cu antropologii Margaret Mead şi Leo Fortune. Esenţa comunicãrii constã în procesele relaţionale şi interacţionale . aşa cum a fost ea elaboratã de Şcoala de la Palo Alto. nu se accede la o viziune de ansamblu a situaţiilor reale). va adera la principiile demersului sistemic. se aplicã în acelaşi timp pentru a lua în considerare procesele complexe ce se manifestã într-o interacţiune. generale. Noutatea acestui tip de abordare constã în aceea cã vizeazã fenomene complexe şi permite o viziune sinteticã a problematicii. Pe de o parte. În linii. o metodologie de schimbare şi o practicã terapeuticã. Prin urmare. deoarece pânã atunci comunicarea fusese analizatã din perspectiva dinamicii forţelor şi a raporturilor de cauzalitate dintr-o interacţiune. 2. în acest mod.Principalele direcţii de cercetare ale acestui grup au privit o teorie a comunicãrii. Tulburãrile psihice de personalitate. luând drept cadru metodologic interrelaţiile din interiorul unei reţele. deoarece pânã atunci în ştiinţele socioumane dominase demersul analitic. s-au aplecat asupra unui anumit numãr de modele teoretice şi concepte împrumutate din demersul sistemic (derivat din ciberneticã). Bateson descoperã necesitate de a reconsidera cercetãrile sale. studiul pornind cel mai adesea de la înregistrãri filmate. s-au strãduit sã confrunte. în fiecare etapã de cercetare. toate marcate de demersul sistemic. dar şi din lingvisticã şi logicã. Cu alte cuvinte. Pe de altã parte. În timp ce analiza presupune descompunerea . dar nu sunt întotdeauna capabili sã-i dea o formalizare. ale cãrei mecanisme ne permit sã înţelegem cele mai multe dintre aşa-numitele maladii mentale. ţinând seama de retroacţiune (feed-back). Se poate spune cã au dorit sã depãşeascã opoziţia dintre subiectivitatea demersului clinic şi reducţionismul metodei experimentale (clinicienii sesizeazã intuitiv o situaţie globalã de interaacţiune. Orice comportament uman are o valoare comunicativã . a succesiunii acţiunilor şi reacţiunilor între obiecte izolate. şi oarecum deterministã. In anul 1942. 1. Altfel spus. care lucrase la spitalul de psihiatrie de la Veterans Administration (Palo Alto). în experiment. care ar trebui sã-i preocupe pe psihiatri şi psihologi sunt perturbãri de comunicare între individul purtãtor de simptome şi anturajul sãu. Într-o asemenea concepţie conteazã mai puţin elementele luate separat (indivizii în cazul comunicãrii umane) decât raporturile ce se instaureazã între aceste elemente. el va aborda comunicarea ca pe un sistem de mesaje ce funcţioneazã sub formã de <bucle>. şi a face o formalizare riguroasã. toate relaţiile pot fi percepute ca un vast sistem de comunicare. observaţia precisã şi analiza comunicãrii reale. şi nu de impactul elementului declanşator ( de unde noţiunea de feed-back). Existã deci o patologie a comunicãrii. 2. Se abandona. concepţia liniarã. se bazeazã pe trei ipoteze: 1. adicã un ansamblu coerent de reguli şi concepte. Teoria comunicãrii. se izoleazã câteva variabile. în care energia de rãspuns este oferitã de receptor. în care acţioneazã mecanisme circulare de reglare.Teoria comunicãrii Maniera în care Şcoala de la Palo Alto a abordat comunicarea a fost în acelaşi timp deductivã şi inductivã. Iniţiatorul grupului a fost Gregory Bateson (n. 1904).

Dar un sistem nu este caracterizat doar de elemente interne. atitudinile. La nivelul sistemelor umane. de regulã. materiilor şi informaţiei între elemente. Atributele (proprietãţile) acestor obiecte sunt acţiunile şi reacţiile.nu putem aborda de o manierã linearã şi unilateralã interacţiunile (ca acţiune a unei persoane asupra alteia). interacţiunea presupune coprezenţa (cel puţin în unele momente) a indivizilor şi sugereazã mai mult decât existenţa unui vector linear de tip stimul-rãspuns -A acţioneazã asupra lui B-. Funcţionarea este asiguratã printr-un flux de energie. pe cele ale lui A ( fiecare protagonist are rol de stimul/rãspuns în raport cu celãlalt).2. a unei acţiuni reciproce. . legate între ele printr-o reţea de comunicare.fenomenului în pãrţile sale elementare. trebuie sã ne situãm la nivelul totalitãţii. . de asemenea.un grup nu este o colecţie de indivizi. atitudine cãreia îi corespunde noţiunea de sistem ( un sistem este un ansamblu de elemente în interacţiune. a. ce pot clarifica caracteristicile individuale. La nivelul comunicãrii umane. Buclele de retroacţiune trimit. independent de relaţiile sale cu pãrinţii. Corolarul acestei noţiuni de totalitate este cã un sistem nu este reductibil la suma elementelor sale. Un alt corolar . ce rezultã din acţiunea mediului asupra sistemului.cele mai multe sisteme sunt în comunicare cu mediul lor . adicã secvenţe de mesaje schimbate de indivizi aflaţi în relaţie reciprocã. autoreglarea. Cele mai multe dintre aceste funcţii implicã schimbul de informaţii. În loc sã disocieze. în special al informaţiei asupra stãrii sistemului însuşi şi a mediului sãu. ea recompune ansamblul relaţiilor semnificative ce leagã elementele în interacţiune. obiectele ce vor constitui elementele sistemului vor fi indivizii în interacţiune.un sistem are şi un aspect funcţional. Dacã dorim sã sesizãm dinamica grupului. ea implicând ideea unei relaţii mutuale. interacţiunile pot fi verbale sau nonverbale. Principiul totalitãţii. compusã dintr-o <limitã> ce îl separã de mediul sãu. sisteme deschise ce comunicã de o manierã constantã cu mediul lor. cât mai ales aceea a unei bucle în care reacţiile lui B influenţeazã. sinteza cautã sã gândeascã totalitatea în structura şi dinamica sa. Deoarece un sistem se defineşte ca un ansamblu de relaţii. la rândul lor. motivaţii ori de personalitate). ci de la analiza sistemicã a acestor procese. ale cãrui atribute afecteazã sistemul sau care sunt afectate de el).are o structurã. în plus. Proprietãţile sistemelor deschise. diferite grupuri pot avea caracteristici comune ce sunt independente de indivizii care le compun. ca realitate în sine. ci şi de mediul în care se situeazã. Caracteristicile esenţiale ale unui sistem: . reproducerea şi adaptare la mediu. în care modificarea unuia antreneazã modificãri în toate celelalte elemente).1. de informaţii sau de elemente care parcurg sistemul şi îi asigurã conservarea. şi ieşiri (outputs) ce corespund acţiunilor sistemului asupra mediului. Noţiunea de interacţiune este centralã în demersul sistemic. nu la cel al individului. 2. şi pe care îl putem desemna prin noţiunea de context (contextul este ansamblul de elemente din mediu. Prin urmare. de exemplu. Acest rol este jucat de buclele de retroacţiune (feed-back).existã intrãri (inputs). şi studierea proprietãţilor de la simplu la complex. aşa cum nu putem studia. care ţinând cont de datele culese. provoacã la ieşire alte acţiuni sau transformãri. comportamentul unui copil. comportamentele lor. informaţii asupra rezultatelor unei acţiuni sau a unei transformãri. sub formã de intrãri care la rândul lor. ce permite circulaţia energiei. rolurile. asigurã reglarea proceselor funcţionale. sau de o manierã mai generalã. nu îl putem aborda ca pe o simplã agregare de elemente independente . 2. pentru a înţelege procesul de interacţiune nu pornim de la noţiuni proprii individului ( aspiraţii. şi din elemente ce au diverse proprietãţi. . Sistemele umane sunt.

Şcoala de la Palo Alto desemneazã aceste douã moduri de expresie. metafore. maniera în care partenerii unei interacţiuni decupeazã comunicarea lor într-o suitã de segmente şi 2. mimici). iar pe cel de-al doilea ordine. conflictul etc. Nivelurile sensului unui mesaj. depinde în mare mãsurã de maniera în care partenerii puncteazã schimburile lor. 3.. Bateson a numit primul nivel indice. Principiul homeostaziei. analiza sistemului conduce la privilegierea punctului de vedere sincronic. Spre deosebire de echilibrul sistemelor închise. şi nici invers. logic. posturi. Principiul echifinalitãţii. Evoluţia unui sistem face ca actualele sale caracteristici sã fie relevate într-o mai mare mãsurã de structura interacţiunilor prezente. Homeostazia este specificã sistemelor auto-reglatoare. trebuie sã accedem la viziunea unei cauzalitãţi circulare. Modalitãţile de comunicare sunt definite ca digitale dacã o comunicare se stabileşte graţie unui semn al cãrui raport cu semnificaţia datã este pur convenţionalã. în timp ce relaţia este transmisã prin cod analogic. decât de starea lor iniţialã. privirea pe care fiecare interactant o îndreaptã spre comportamentul sãu şi al partenerului sãu. analogic.). ea rãspunde agresiv. Cel de-al doilea este specific <gândirii non-dirijate> şi se exprimã cu ajutorul unei simbolici în care semnificantul are o legãturã analogicã cu semnificatul. Aceasta se referã la douã aspecte: 1. Noţiuni . explicaţiei. adicã acelor sisteme care reacţioneazã la orice element perturbator de origine internã ori externã. un sistem deschis poate ajunge la o stare temporarã autonomã. jena. interpretãrii. Orice mesaj presupune douã sensuri . determinat de condiţiile sale iniţiale. Bunãoarã. se serveşte se semne arbitrare. fiind esenţialã în a urmãri interacţiunea şi natura unei relaţii. A ţine seama de feed-back înseamnã a abandona concepţia linearã a cauzalitãţii.. în care fiecare comportament este considerat într-un joc complex de implicaţii.b. cea care conduce la accentuarea unui fenomen. Prin urmare. în funcţie de situaţie. experienţe) despre care vorbeşte locutorul. Conţinutul unui mesaj este adesea exprimat prin cod digital. iar pe de alta. Şcoala de la Palo Alto opereazã cu douã tipuri de retroacţiuni: -pozitivã. Principiul retroacţiunii. prin mijlocirea unei asemãnãri ori a unei simbolizãri. dar cel mai adesea se vorbeşte despre conţinut şi relaţie. dar pentru a fi posibilã comunicarea trebuie se existe un cod comun ambilor parteneri . Punctuaţia comunicãrii. ea ţipã. opinii. prin digital şi analogic. Primul cod se supune legilor sintaxei şi semanticii. sentimente.figuri. -negativã. c. . şi analogice dacã ea se fondeazã pe semne ce au un raport imediat evident cu ceea ce semnificã. cea care tinde sã amortizeze/diminueze un fenomen. specific ştiinţei. apelând la limbajul electronic. printr-o serie de mecanisme reglatoare ce readuc sistemul la starea iniţialã. Pentru a comunica apelãm la semnale (cuvinte. De aceastã datã se pune accentul pe importanţa structurii prin raport cu geneza unui sistem. Deci punctuaţia structureazã faptele de comportament.pe de o parte el transmite o informaţie asupra unui fapt (ori asupra mai multor fapte. prin raport cu cel diacronic (sau genetic). ca element de punctuaţie. simboluri. Dualitatea mesajelor.emiţãtor şi receptor. independentã de condiţiile iniţiale şi determinate doar de parametrii sistemului. iar altul este afectiv şi bogat în imagini . definiţional. gesturi. cum ar fi efectul bulgãrelui de zãpadã ( el agasant. c.cheie elaborate de Şcoala de la Palo Alto a. d. Utilizãm douã tipuri de coduri: unul este obiectiv. Câteodatã conţinutul poate fi secundar prin raport cu relaţia. privirea. exprimã direct sau indirect ceva despre relaţia dintre interlocutori. el se enerveazã. b. ambiguitatea. Dacã comportamentul copilului nu îl poate explica pe cel al mamei. cerebral. acţiuni şi retroacţiuni ce îi leagã de alţii. poate conota.

Viaţa cotidiană ca spectacol. Dupã Edmond MARC. Bucureşti. Modele de interacţiune. după anul 1910. 2001. . de trecutul ei jurnalistic”. pot rectifica erorile de receptare sau de punctuaţie ale partenerului. şi <modele complementare>.a schimba semnale asupra comunicãrii lor.ro. pe care l-a definit ca <preces de diferenţiere în normele de comportament individual. Graţie ei. ci au considerat-o ca pe un proces simbolic cu ajutorul căruia se construieşte o cultură şi se menţine (pentru ei comunicarea a apărut în artă. 2003 . preocupaţi de studiul comunicării sociale. despărţind în acest mod “cercetarea în comunicare. încã din anul 1936. Potrivit cercetătoarei Judith Lazar (Ştiinţa comunicării. fondate pe recunoaşterea şi acceptarea diferenţei dintre partenerii aflaţi în interacţiune). G. cum ar fi interacţionismul simbolic. . Editions Retz. Bucureşti.d. interlocutorii pot preciza sensul ce trebuie atribuit mesajului. în care accentul este pus pe egalitatea partenerilor.au propus un nou proiect ştiinţific prin punerea accentului asupra interacţiunii sociale. schimbul . dar articulate (ex.schismogeneza complementarã. Bateson a propus. John Dewey şi alţii. conceptul de schismogenezã. Communication. în acest mod. Paris. A va deveni din ce în ce mai autoritar. therapie. _____________________________________________________________________ ŞCOALA DE LA CHICAGO Sub această denumire s-au afirmat. L’Ecole de Palo Alto. el distinge: . . al cãrui comportament cere şi mai multã supunere de la B. 5) contribuţia Şcolii de la Chicago poate fi rezumată astfel: . dacã A este autoritar. care poate privi conţinutul ori relaţia. Ars Docendi. B care are relaţii continue cu el. reguli. A metacomunica înseamnã pentru douã sau mai multe persoane aflate în interacţiune. Charles Cooley. ce se caracterizeazã prin comportamente simetrice. În acest cadru. changement.au afirmat un nou curent de gîndire – interacţionismul simbolic (Charles Horton Cooley şi George Herbert Mead). Orice interacţiune este simetricã ori complementarã. Herbert Mead. arhitectură. rezultat din interacţiuni cumulative dintre indivizi>. iar B din ce în ce mai supus). (Datoritã dificultãţii de a opera cu cele douã noţiuni. 4. câţiva cercetători ca Robert Park.schismogenezã simetricã.“interesul pentru procesul interacţiunii sociale prin simboluri (şi) se concentrează înainte de orice asupra actului comunicării”. Editura comunicare. Dominique PICARD. care se caracterizeazã prin comportamente diferite. şi care poate fi explicit şi verbal sau implicit şi exprimat comportamental. Lecturi recomandate: Ervin Goffman. obiceiuri şi chiar în viaţa politică). norme. îşi poate ajusta atitudinea arãtându-se supus. aceastã supunere a lui B favorizeazã autoritatea lui A. cărora le datorăm paradigme noi. acestea au fost înlocuite cu <modele simetrice>. Metacomunicarea. 1984.comunicarea nu a fost limitată la simpla transmitere de mesaje. asupra descrierii relaţiilor interpersonale. rolul comunicării în constituirea comunităţilor umane etc.

“Şcoala de la Chicago”. vol. nr. 2003. în Sociologie Românească. de Paul Dobrescu. I. Alina Bârgăoanu. 58-83 . pp. 1-2.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful