EDUCAREA ŞI REEDUCAREA PSIHOMOTRICITĂŢII

Educare, reeducare şi învăţare Foarte multe lucrări în domeniul kinetoterapiei, sau al pedagogiei speciale, formulează obiectivele intervenţiei ca reeducare. Termenul ne poate conduce la gândul ca este vorba de reluarea procesului de educare, ale cărui efecte, anterioare s-au pierdut. Realitatea ne arată că persoanele disabile, copiii cu deficienţe native, determinate genetic, trebuie supuse unui proces de formare, învăţare sau reeducare. Ochiană Gabriela a căutat să găsescă raţiunea pentru care diferiţii specialişti români sau străini folosesc termenul de reeducare. În dicţionarul terminologic al Kinetoterapiei ( Îndrumător terminologic pentru studenţii secţiilor de Kinetoterapie 1997), reeducarea este definită ca “ Proces care se ocupă de recuperarea fizică, psihică şi profesională a bolnavilor în faza acută a bolilor, în perioada de covalescenţă sau după formarea de sechele, folosind kinetoterapia, fizioterapia,etc. “. În această definiţie reeducarea este sinonimă cu recuperarea, defintă în aceeaşi sursă ca “ vindecarea totală sau parţială, din punct de vedere fizic, psihic, al unei mişcări, a mersului profesional care se produce spontan sau ca urmare a unui proces de reeducare funcţională, terapie complexă prin care se urmăreşte recâştigarea funcţiei unui organ sau a unuia sau mai multor segmente de membru neutilizate o perioadă de timp”. Educaţia psihomotrică este o acţiune pedagogică şi psihologică, folosind mişcarea în scopul de a ameliora comportamentul copilului şi a favoriza dezvoltarea sub toate aspectele personalităţii. Însemnătatea educaţiei “psihomotrică” este dată de prezentarea acesteia, ca “unul din principalele obiective specifice ale educaţiei fizice”. (M. Epuran, 1976, p.111-112). O reală contribuţie la înţelegerea psihomotricităţii au adus-o studiile privitoare la metodele de educare şi reeducare a omului ( în special a copilului) prin intermediul corpului. Interesante, pentru înţelegerea psihomotricităţii sunt lucrările lui L. Picq, P. Vayer și J. L. Boulch.

 controlul inhibiţiei voluntare şi al respiraţiei . Vayer răspunde : “ Asta înseamnă a uşura relaţia pe care copilul o are cu lumea din jurul său “. condiţiile unei bune manifestări a atenţiei punând copilul în condiţii favorabile faţă de învăţare”. 1993). Prin educaţie se urmăreşte atât dezvoltarea schemei corporale “aspectul reflexiv” cât şi organizarea Eu-lui faţă de lume „aspectul extensiv” (V. Mediul sociocultural şi psiho-afectiv contribue la dezvoltarea schemei corporale. Într-o lucrare de referinţă Pick şi Vayer (1972) formulează următoarele obiective ale educaţiei psihomotrice :  formarea conştiinţei corpului propriu . ea trebuie să răspundă nevoilor de moment şi de perspectivă ale sale. Pentru aceşti autori educaţia psihomotrică este acţiunea pedagogică şi psihologică care foloseşte mijloacele eucaţiei fizice pentru ameliorarea şi normalizarea comportamentului copilului. Schema corporală Termenul de schemă corporală este ambiguu.  o corectă structurare spaţio-temporală . lumea celorlalţi şi realitatea lucrurilor. La întrebarea ce înseamnă a educa.“ Educaţia psihomotrică este gândită de Vayer în strânsă corelaţie cu vârsta şi trebuinţele copilului.dar şi aceleaşi denumiri au fost folosite in accepţiuni diferite : Head (1926) vorbeşte despre schemă corporală. s-au folosit mai mulţi termeni diferiţi pentru a denumi aproximativ acelaşi fenomen . În literatura de specialitate.  controlul eficient al diferitelor coordonări globale si segmentare . Wallon (1931) . favorizează dezvoltarea condiţiilor de organizării perceptive. P.  stăpânirea echilibrului. Personalitatea se dezvoltă prin interacţiunea dintre corpul copilului (considerat ca mijloc al relaţiei).  posibiliăţile cele mai bune de adaptare la lumea externă.  organizarea schemei corporale şi orientarea în spaţiu. Horghidan.

lui corporal. Schema corporală este considerată un obiectiv important al dezvoltării psihomotorii în cadrul pregătirii multilaterale a sportivilor . Epuran 2000. iar B. L. în diferite situaţii statice şi dinamice. studiile publicate dupa 1960 folosesc termenul de schemă corporală. În cea de-a doua modalitate sunt incluse percepţiile. Schema corporală poate fi definită ca fiind “ conştiinţa imediată a poziţiei şi stării corpului” ( Antonelli – Salvini). conştiinţa posturilor şi atitudinilor fondată pe experienţă şi formată graţie multiplelor informaţii intero şi exteroceptive. Prima modalitate priveşte corpul prin prisma proprietăţilor fizice şi spaţiale şi a fost denumită “ imaginea spaţială” a corpului. Brunelle priveşte schema corporală ca percepere a structurii corporale. Sinteza finală a dezvoltării imaginii corporale constă în perceperea propriului corp ca unic şi diferit de al celorlalţi. subliniind însă că acestea nu au semnificaţie decât în raport cu ansamblul. Lehermite(1942) discuta despre imaginea Eu. dupa F. există două modalităţi de percepere a propriului corp. Lauzon (1990). termenul schemă corporală. schema corporală este “ senzaţia de corporalitate”.69). cognitive. Pentru P. Schema corporală este înţeleasă ca o “ imagine sau reprezentare mentală a propriului corp şi ca diferenţierea lui de spaţiul şi de obiectele înconjurătoare. ca unitate compusă din elemente diverse. reprezentările şi afectele legate de propriul corp formează o imagine “afectivă” a corpului. Schilder. p. . Burnstin (1957) despre reprezentarea eului fizic.neuro-motor. relaţionale şi sociale”( Cf. dar şi ca obiectiv specific în educarea psihomotorie a copiilor cu handicap psiho. Zazzo (1966) despre imaginea Eu-lui nostru. Pentru R. Thomas. interoceptive si proprioceptive. perceput în mod concret şi analizat în registre diferite. schema corporală este o sinteză între conştiinţa corporalităţii şi experienţa subiectivă a corpului. Aproape în totalitate. Ea se reconstruieşte în mod permanent sub influenţa fluxului informaţional al sistemelor exteroceptive. a locului său în spaţiu şi a posibilităţilor sale de acţiune în relaţie cu persoanele şi obiectele din mediu inconjurător.foloseşte termenul de noţiunea propriului corp pentru ca mai târziu în 1942 să utilizeze ca şi Schilder. în perceperea “eu-ului” ca “obiect” şi “subiect”. este imaginea corpului aşa cum se oglindeşte ea în spirit. afective. imaginea corpului propriu. Schema corporală este. În general.

Richard. senzoriale. O experienţă afectivă a corpului. Schema corporală. Procesul de integrare implică identitatea. spune H. 2. este reprezentarea mai mult sau mai puţin diferenţiată pe care copilul o are despre propriul corp”. Unii autori pun semnul egal între schema corporală şi imaginea corporală. care este un element neurologic şi este imprimată la nivelul sistemului nervos . După J. . Schemă corporală bine elaborată.Lapierre consideră că trebuie să facem o distincţie între „ corpul propriu” şi schema corporală. Noţiunea de schemă corporală este mai largă. adică trăirea unor satisfacţii sau neplăceri. Definiţia clasică a schemei corporale a fost dată de A. Imaginea corporală se referă la modul de percepţie a propriului corp. imagine totală sau parţială. conştientizarea situaţiei lor şi conştiinţa unicităţii corpului. organizarea corporală nu este mai izolată si se extinde şi asupra relaţiilor spaţio – temporale pe care copilul le are cu lumea înconjurătoare. În acest caz este preferabilă utilizarea noţiunii de schemă corporală. fiind un concept utilizat de psihologi. 3. Porot şi reprezintă “ imaginea pe care o are fiecare despre corpul său. localizarea şi orientarea în spaţiu a diverselor segmente corporale. este ”un element de bază indispensabil pentru construirea personalităţii copilului. prin imagine corporală se înţelege procesul de integrare la nivel cerebral a unei achiziţii. “eul” corporal se formează pornind de la următoarele elemente : 1. şi kinestezice. percepută în stare statică sau dinamică sau în raportul părţilor corpului între ele şi. Schema corporală se construieşte puţin câte puţin datorită achiziţiilor senzitive. În neurologie. Prin „corpul propriu” înţelegem reprezentarea mentală pe care şi-o face fiecare persoană despre propriul corp. Wallon . a raporturilor acestuia cu spaţiul şi mediul înconjurător”. Caracterul fundamental al schemei corporale este legat de faptul ca ea pune în relaţie două spaţii esenţiale : cel al propriului corp şi spaţiul obiectiv înconjurător. O reprezentare psihică a corpului ce va permite realizarea unor strategii de operare . Aceste achiziţii sunt integrate progresiv în viaţa cognitivă a copilului. mai ales.

. prin intermediul schemei corporale ( C. copilul îşi face o imagine sumară a propriului corp. schema corporală reprezintă corpul real al unei persoane. Schema corporală este elementul de bază al dezvoltării psihice ale copilului. Structurarea schemei corporale se realizează doar în condiţiile unei integrităţi anatomice a sistemului muscular. reprezentând imaginea afectivă. După G. p. (1990. p. De la naştere . senzitive şi kinestezice pe care le trăieşte.M. în funcţie de vârstă şi de maturizarea nervoasă.174) identifică două tipuri de percepţii ale prorpiului corp: a) Primul tip se referă la caracteristicile fizice şi spaţiale ale corpului. 1990. chiar dacă copilul este incapabil să se situeze şi să reproducă poziţia părţilor corpului. 1990. reprezentările şi afectele elaborate pornind de la propriul corp. Practic.24). O persoană reacţionează practic în funcţie de necesităţile de moment. Mucchielli consideră că „acest ansamblu ce formează schema corporală se dezvoltă foarte lent la copil şi nu este dezvoltat normal decât către vârsta de 11-12 ani”. Soubiran.7). fiind denumită imagine spaţială. În primul an de viaţă. osteoarticular şi nervos. care stă la baza exprimării necesităţilor corporale. puţin câte puţin. El capătă astfel o cunoaştere a corpului care este mai mult sau mai puţin precisă. Ea face legătura dintre senzaţii şi primele impresii legate de mediul înconjurător. Imaginea corporală este susţinută de de schema corporală şi se împleteşte cu aceasta în momentul comunicării cu cei din jur.Schweitzer. p. la realizarea unei conştientizări generale şi globale a corpului. mama oferă copilului îngrijiri legate de nevoile sale biologice: alimentaţie. Informaţiile interne şi externe sunt sunt filtrate de schema corporală. b) Al doilea tip include percepţiile. B. formarea schemei corporale începe de la naştere prin îngrijirile acordate de mamă. Allard. igiena şi siguranţă afectivă. Bruchon. ceea ce permite dezvoltarea activităţii psihice. Allard. Această imagine se structurează pornind de la experienţele senzoriale. Repetarea acestor îngrijiri duce. pe care se va structura imaginea inconştientă a corpului ( de natură psihologică) (C.

Dupa A. Etapa mersului reprezintă momentul în care copilul se raportează la mediul cu o nouă orientare. Wallon . R. Dar schema corporală este încă departe de a fi realizată complet. Până la 6 luni. Pornind de la această imagine. spune G. Recunoaşterea formei umane este posibilă doar după 3 luni şi coincide cu momentul în care copilul fixează şi urmăreşte cu privirea obiectele.Schema corporală. Mersul reprezintă o etapă decisivă. va fi elaborată datorită interpretării şi prelucrării experienţelor corporale. Lapierre. Schema corporală se imbogăţeşte cu fiecare mişcare învăţată. Către 9 luni apare o diferenţiere între obiectele inerte şi lucrurile care se mişcă. stadiul oglinzii. deoarece căutarea echilibrului pune în acţiune întregul ansamblu corporal şi reprezintă începutul explorării spaţiului. Către 6 luni. aşezat sau în cvadrupedie. . Atunci când apare echilibrul static şi apoi cel dinamic. el îşi poate construi o imagine spaţială asupra corpului. Soubrain. copilul are revelaţia propriei imagini atunci când priveşte o oglindă. copilul trăieşte în simbioză cu mediul şi doar după această vârstă apare separarea propriului corp de obiectele din mediu. având ca element de referinţă imaginea altor persoane şi. Acest moment este foarte important pentru formarea schemei corporale deoarece el marchează începutul investigării spaţiului care este perceput diferit. Experienţa primului pas este şi cea a schimbării orizontului. mai ales. corpul vine în contact cu solul doar la nivelul plantelor. În acest moment el trebuie să-şi realizeze un echilibru propriu.Mucchielli consideră că durează 10-11 ani până când se ajunge la o mişcare armonioasă. Este prima percepţie conştientă din care se va naşte percepţia de corp în spaţiu şi care va servi ca element de bază pentru întreaga organizare a percepţiilor.B. imaginea mamei. Până în acest moment corpul culcat. construcţia şi integrarea schemei corporale se realizează în trei etape: Prima etapă pare fi cea de diferenţiere a eului corporal în care copilul percepe limitele propriului corp. are un contact mare cu solul. Etapa următoare este cea de unicitate a eului corporal sau perioada denumită de H.

Limbajul permite generalizarea experienţelor motrice şi fixarea lor sub forma unui sistem de reprezentări. Mult mai târziu reuşeşte să realizeze transpunerea imaginii corporale. în această etapă este importantă mişcarea liberă şi amplă a segmentelor corporale. când copilul se afirmă ca o individualitate distinctă. fiind mai puţin semnificativă cunoaşterea denumirii lor. acum el vorbeşte despre sine la persoana întâi. această cunoaştere segmentară apare după ce copilul ia cunoştinţă globală de propriul corp. iar catre 1 an realizează raporturile care există între corpul său şi obiectele din jur. limbajul şi imaginea reflectată joacă un rol esenţial (M. el ajunge .A treia etapă este cea de identitate a eului corporal în care copilul se identifică pe sine corporal. copilul are o imagine redusă. Dupa A. trăirea corpolarităţii se referă la libertatea de mişcare a copilului şi la capacacitatea acestuia de a se simţi bine în propria piele. la care imaginea prinde treptat contur. copilul trece în etapa de cunoaştere a părţilor corpului. J.J. formă şi culoare. Treptat. Iniţial. de Meur (1988). progresiv. Temporalitatea este importanta deoarece nu ne putem imagina conştiinţa corpului fără a ne referi la noţiunea de prezent. permiţând confruntarea cu propria identitate. se vor clarifica diferenţele ce există între membrele sale şi obiectele din jurul său. adică diferenţiază corpul său de cel al persoanelor din jur. Din luna a şasea de viaţă. Dugas). în acestă etapă. dezvoltarea schemei corporale parcurge patru etape. neclară şi incompletă despre spaţiul ocupat de corpul său. ajungând să fie fixată. Această etapă se termină către vârsta de 6 ani . copilul învaţă diferitele părţi ale corpului de o manieră internă (simţind fiecare segment corporal) şi externă (văzând segmentele corporale în oglindă. Descoperirea propriului corp sau trăirea corporalităţii se structurează începând de la vârsta de doi ani. Dacă până la 3 ani el vorbeşte despre sine la persoana a treia. jucându-se cu mâinile şi picioarele). Treptat.Guilarme compară constucţia schemei coprorale cu developarea unei fotografii. Imaginea în oglindă sau imaginea reflectată are un rol important deoarece este precisă. copilul este interesat de imaginea sa din oglindă. Construirea schemei corporale este influenţată de acţiunea unor variabile distincte din care : temporalitatea.

Caracteristicile şi stadiile dezvoltării psihomotorii de la 3 la 7 ani I. copilul ajunge în etapa de organizare spaţio-corporală. piciorul stâng etc. mai mult sau mai puţin rapidă a raporturilor spaţiale. el poate executa un gest complex sau un grup de gesturi ce solicită percepţia corporală.. mâna. legătura dintre schema corporală şi psihic este pe deplin realizată. În funcţie de aceasta. Organizarea relaţiilor spaţiale între obiecte este posibilă doar după stabilirea eului corporal. în spate. (S. piciorul. Păunescu E. reuşind să deseneze un personaj sau să construiască o păpuşă din bucăţi. La 5 ani : Orientarea în schema corporală arată urechea dreaptă. Orientarea spaţio-corporală apare după vârsta de 4 ani. Copilul va raporta datele vizuale privind plasarea obiectelor în spaţiu la propria schemă corporală. Robănescu N.. Mănescu. Organizarea corporală este elementul de bază pentru percepţiile spaţiale. Ciumăgeanu D. sus sau jos. tot în această etapă.să jongleze cu anumite noţiuni corporale.p 216). În final. memoria şi coordonarea. este o etapă ce durează până în jurul vârstei de 5 ani. această orientare spaţio-corporală este din ce în ce mai complexă. în acest moment.. gesturile sunt executate cu mare precizie şi cu dozarea efortului solicitat de execuţie. Inhelder B. .. Badea E. gura. Cunoaşterea schemei corporale permite structurarea spaţiului şi a timpului. Organizarea timpului se face tot în funcţie de strucurarea schemei corporale. ochii. cînd copilul îşi perfecţionează simţurile şi cunoaşte toate poziţiile pe care le poate lua fiecare parte a corpului. este o etapă ce începe de la 2 ani şi jumătate – 3 ani şi atinge apogeul în jurul vârstei de 4 ani.Radu studiind lucrările mai multor autori (Arcan P. obiectele sunt situate în faţă. astfel că preşcolarul poate asocia diferitele segmente corporale cu obiectele de îmbrăcăminte adecvate ( asocierea piciorului cu gheata sau a capului cu căciuliţa). 1986..etc) a făcut o sinteză a acestora: La 3 ani: Orientare în schema corporală proprie: arată nasul. La 4 ani: Orientare în schema corporală: arată urechea. Noţiunea de timp se naşte din mişcare şi el este peceput ca o modificare mai mult sau mai puţin durabilă. astfel că preşcolarul mare îşi poate exprima sentimentele prin reacţii corporale..D.

punând degetul pe partea corpului de care este întrebat. . urechea. nasul. execută mişcări variate pe bază de imitaţie (gimnastică). relaxat. Indicaţii metodice : se vor nota răspunsurile corecte şi cele incorecte. fără factori perturbatori. gura. La 7 ani: Orientare în schema corporală. JOCURI PENTRU EDUCAREA SCHEMEI CORPORALE PROPRII ŞI A PARTENERULUI Să ne descoperim! Materiale : terapeutul şi pacientul. copil Descriere : terapeutul întreabă copilul care este mâna. iar copilul va pune degetul pe partea corpului de care este întrebat.La 6 ani: Orientare în schema corporală. terapeut. mişcări de orientare în schema corporală (recunoaşte dreapta. Indicaţii metodice: copilul trebuie sa fie odihnit. execută cu uşurinţă. Să cunoaştem partenerul! Materiale : terapeut. un alt copil. Indicaţii metodice : copilul trebuie să fie odihnit. relaxat. fără factori perturbatori.stânga). Să cunoaştem ursuleţul! Materiale : ursuleţ de pluş. Descriere : copilul trebuie să arate pe rând la cerere din ce este compus ursuleţul. Descriere: să arate la cererea terapeutului părţile corpului : care este mâna? Unde este nasul? Unde este gura? etc.

Ajuriaguerra.desenul omuleţului este practic o reprezentare în care pot fi deosebite două aspecte. Pe de o parte. cap etc. Indicaţii metodice : i se demonstrează mai întâi ce trebuie să facă. “Omuleţul” J. . apoi va efectua jocul. este vorba de cunoaştere la nivel de desen al trunchiului şi a diferitelor segmente corporale iar pe de altă parte de o privire interioară a corpului. mâini. minge mare-mică. Indicaţii metodice : după ce arată cuburile şi mingile le aşează în ordine de la mare la mic.Să ghicim părţile corpului! Materiale : foi cu desene ala părţile corpului : trunchi. apoi în cea cu trunchiul etc. picioare. Care-i mare-mic? Materiale : cub mare-mic. Descriere : copilul este întrebat care cub este mai mare sau mai mic. apoi care minge este mai mare sau mai mică. Descriere : i se cere copilului să sufle în foaia cu piciorul.

“ PSIHOMOTRICITATEA” . Bucureşti. 2006 Ochiană Gabriela -“LUDOPTERAPIA în recuperarea dizabilităţilor psihoneuromotorice ale copiilor“.BIBLIOGRAFIE : Adriana Albu.“ PSIHOMOTRICITATEA dezvoltare “. 1999 la vârsta de creştere şi Constantin Albu. Editura Institutul European. Iasi.2006 . Tiberiu Leonard Vlad. Constantin Alb. Editura Performantica . Ioan Iacob . Editura Spiru Haret . Iaşi .

UNIVERSITATEA Al.I. Lector: Abalaşei Beatrice Studente: Monica Chitic Alexandra Buşilă (căs) Vleju Raluca Cătănescu . CUZA IAŞI FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT SPECIALIZARE: KINETOTERAPIE ŞI MOTRICITATE SPECIALĂ Prof. Coord.

Anul II. Grupa J221 .