NORMA JURIDICA 1.

Noţiune şi trăsături caracteristice Relaţiile sociale care se stabilesc între oameni presupun existenţa unor norme de comportare în societate sub diferite aspecte: etice, morale, religioase, juridice. Intre normele existente la nivelul unei societăţi există o strânsă legătură şi intercondiţionare, deoarece: -reflectă condiţiile social-economice ale epocii -dispoziţiile lor sunt concordante -au caracter general şi impersonal -prin intermediul lor se prescriu acţiunile obligatorii impuse sau permise -urmăresc încurajarea conduitelor prescrise şi sancţionarea celor ce deviază de la prevederile lor. Intre normele sociale , prin conţinut şi formă, se detaşează normele juridice, care constituie structura internă a dreptului. Norma juridică este elementul de structură internă a dreptului, cu ajutorul căreia se stabileşte un mod de comportament al individului in societate, precum şi un cumul de pretenţii şi exigenţe ale societăţii fată de individ. Obisnuit, ˝normă˝ este echivalent cu ˝regulă˝, deoarece marea majoritate a normelor conţin reguli de comportament, sancţiuni pentru cei ce le neglijează, cât şi anumite obligaţii corelative drepturilor subiective garantate. In afara normelor de comportament, norma juridică poate conţine principii generale de drept, definiţii, explicarea unor termeni legali, etc. Norma de drept conţine ceea ce trebuie să îndeplinească un anumit subiect, ceea ce este el îndreptăţit să facă sau ceea ce i se recomandă sau este stimulat să facă. Normele de drept, cu toate că sunt variate ca formă, conţinut şi gamă a relaţiilor sociale reglementate, au anumite trăsături definitorii sau caracteristici comune care le deosebesc de celelalte norme sociale:  Caracter general şi impersonal – deoarece vizează totalitatea împrejurărilor ce cad sub incidenţa formulei lor generale, conduita prescrisă fiind tipică şi aplicabilă nelimitat. Prin această trăsătură normele juridice se deosebesc de actul individual de aplicare a dreptului, care este concret şi personal. Norma juridică abstractizează; aceasta nu înseamnă că oricând şi oricum se poate aplica aceeaşi normă juridică, deoarece sunt norme juridice care se aplică unor categorii speciale de subiecţi sau în spaţii bine precizate. Cu toate acestea, norma juridică conţine un model abstract pentru un agent posibil al acţiunii sociale, ceea ce îi impune acestuia o variantă de comportament, în condiţiile în care acesta are la dispoziţie mai multe variante.  Caracterul imperativ , obligatoriu al normei juridice care nu este o simplă recomandare, astfel ca respectarea sa să fie garantată, la nevoie, cu ajutorul forţei de constrângere a statului. Pentru a deveni obligatorie norma de drept se bucură de garanţia statală. Ea se aplică în toate raporturile sociale din momentul intrării sale în vigoare şi până la ieşirea din vigoare, în mod continuu , necondiţionat.  Caracterul voliţional rezultă din faptul că reglementeazănumai conduita voliţională a oamenilor şi nu fapte independente de voinţa acestora.

SANCTIUNEA indică urmările nerespectării dispozţiei normei juridice.  sanctiuni administrative. ipoteza poate fi simplă – atunci când prevede o singură împrejurare privind aplicarea dispozţiei. pe când cea relativ determinată indică împrejurările în care se aplică dispozţia. Structura normei juridice Conţinutul normei juridice şi conceptul său fac parte din ansamblul de noţiuni şi categorii ale gândirii juridice prin intermediul cărora este aplicată realitatea juridică. Structural normajuridică poate fi clasificatădin punct de vedere logico-juridic sau tehnico-legislativ. . Norma juridică implică in mod ideal un raport inter-subiectiv. deoarece ea nu este doar o prescripţie general-abstractă şi tipică. care exprimă voinţa de stat şi a cărei respectare este obligatorie şi garantată. de pericolul social pe care-l comportă încălcarea dreptului. care are în vedere tocmai forma exterioară de exprimare a conţinutului său si încadrarea în textele legislative. Norma juridică prescrie o conduită tipică după care subiecţii de drept vizaţi trebuie să se conducă în activitatea lor. In funcţie de natura raportului social reglementat. Structura logico-juridică a normei juridice are o componenţă trihotomică. De asemenea. dispozţie şi sancţiune. distingem:  sancţiuni penale. Ipoteza determinată stabileşte exact condiţia de aplicare a dispoziţiei. şi relativ – determinată. ci este lăsat la latitudinea organului de aplicare a dreptului. indiferent de formularea ei tehnico-legislativă. prin forţa de constrângere a statului. sau complexă – când sunt prevăzute mai multe împrejurări. 2. DISPOZITIA – (miezul normei juridice) – prevede conduita ce trebuie urmată în ipoteza dată. ci are în vedere faptul cărelaţiile sociale se realizează între oameni. stabilind drepturile subiective şi obligaţiile corespunzătoare ale persoanelor vizate de respectiva normă. în conţinutul cărora se prevăd condiţiile de aplicare. Ipoteza poate fi determinată sau relativ-determinată. formată din ipoteză. Dispoziţia poate fi: . urmând ca subiectul să-şi aleagă una dintre ele. adică măsurile ce se pot lua împotriva celor care au încălcat dispozţia şi care se aduc la îndeplinire prin forţa de constrângere a statului. A. Norma juridică este o regulă de conduită cu caracter general şi impersonal. prefigurând un anume comportament social. fără să redea conţinutul concret al acestor împrejurări. În Codul familiei dispozţia prin care bunurile dobândite de oricare din soţi în timpul căsătoriei sunt bunuri comune ale soţilor) . la nevoie. IPOTEZA este acea parte a normei juridice care stabileşte condiţiile.determinată – când stabileşte categoric şi fără nici o posibilitate de derogare drepturile şi obligaţiile celor vizaţi (de ex. care toate împreună sau fiecare în parte pot determina aplicarea. împrejurările sau faptele în prezenţa cărora se aplică dispoziţiile legale şi categoriile de subiecte cărora le este destinată. când norma prevede mai multe variante posibile de conduită. Conţinutul normei juridice are o structură logico-juridică constând din elemente reciproc dependente. tipul de conduită şi urmările nerespectării şi încălcării normei.

secţiuni. . articole. După modul de determinare. Structura tehnico-juridică reprezintă organizarea normelor juridice pe capitole. . distingem tot atâtea categorii de norme câte ramuri de drept există: . neputând fi modificate de organul de aplicare a dreptului. b) după izvorul de drept în care sunt încorporate şi după funcţia lor juridică. . astfel că unitatea lor trebuie căutată în conţinutul actului normativ sau prin corelare cu alte acte normative.norme de drept constituţional. . Elementul structural de bază al normei juridice îl formează ARTICOLUL. norme juridice de trimitere. aliniate.  relativ – determinate – care stabilesc limitele minime şi maxime ale sancţiunii.norme de drept civil.  cumulative – în care se stabilesc sancţiuni care se aplică cumulativ. acestea pot fi complete –când cuprind toate elementele constitutive. sau chiar în acte normative diferite. normele de drept pot fi cuprinse în legi. acte normative elaborate de organele administraţiei de stat centrale şi locale. ordonanţe guvernamentale. a) după obiectul şi metoda reglementării juridice. uneori.norme de drept procesual penal. B.  3.norme speciale – care se aplică numai unei anumite categorii de relaţii din cadrul unei ramuri de drept. .norme de dreptul muncii.norme de drept penal. Din necesităţi de tehnică legislativă şi structurare şi sistematizare a normei juridice. paragrafe. . iar organul de aplicare poate decide între aceste limite.norme de excepţie – care sunt date în completarea unei norme generale sau speciale. sancţiunile pot fi: absolut-determinate – sunt clar şi precis exprimate. deci a ramurii de drept din care fac parte. d) După sfera de aplicare şi gradul de generalitate: .Clasificarea normelor juridice In literatura juridică normele juridice sunt clasificate în diverse categorii după criterii variate. în întreg conţinutul actului normativ. instituind un regim derogator de la ele.norme de drept procesual civil. . . ci sunt dispersate. de cele mai multe ori elementele normei juridice nu sunt formulate unitar în cadrul unui articol.  alternative – când organul de aplicare alege una din sancţiunile prescrise de lege.norme generale – care se aplică tuturor relaţiilor sociale dintr-o ramură de drept. etc. etc. De exemplu. sanctiuni civile. care se completează cu norme din acelaşi act normativ sau cu norme din alte acte normative existente şi norme juridice în alb. c) După modul de cuprindere a părţilor structurale ale normei juridice. . etc. care urmează să se completeze cu dispoziţii din acte normative ce urmează să apară.norme de drept administrativ.

pot fi:onerative sau prohibitive. nici ultraactive. competenţa. Ele se subdivid: ♦ norme permisive care nici nu interzic săvârşirea unui act şi nici nu impun o acţiune. Acţiunea normelor juridice în timp . In general. relaţiile în sistem.1. ele nu sunt nici retroactive.norme imperative – acăror respectare se impune obligatoriu. ci stabilesc doar anumite drepturi unor subiecte de drept vizate. întrucât aceeaşi normă poate fi în acelaşi timp onerativă şi prohibitivă. şi în funcţie de modul de redactare. aceste norme au un caracter imperativ. iar normele de excepţie sunt de strictă interpretare. ♦ Norme punitive ce prevăd sancţiunile juridice pentru cei ce înfrâng normele juridice. modul de înfiinţare. Acestea pot fi: ♦ onerative – atunci când prescriu în mod expres obligaţiile de săvârşire a unei acţiuni. ♦ norme stimulative – stabilesc stimulente şi condiţii de acordare a acestora de către organele competente. In ipoteza îndeplinită. spaţiu şi asupra persoanelor Realizarea dreptului prin traducerea în viaţă a normelor juridice este condiţionată de durata menţinerii în vigoare a actelor normative. ♦ norme supletive – care lasă posibilitatea subiecţilor de drept de. de aceea. ♦ prohibitive. normele capătă caracter obligatoriu. dimpotrivă. scopul. .norme dispozitive – sunt normele a căror aplicare este lăsată la dispozţia subiecţilor de drept cărora li se adresează. Această subdivizare nu este absolută. ♦ Norme de recomandare ce prevăd o anumită conduită pe care statul o recomandă unor organe ale sale sau unor cetăţeni. Norma de drept fiind un amendament adus condiţiei umane permite sau interzice anumite acţiuni. ♦ Norme organizatorice. Aplicându-se numai la faptele care se petrec în timpul cât sunt în vigoare. . nimeni nu poate fi învinuit că a săvârşit o faptă care nu era prohibită. 4. Nu se poate impune nimănui să se supună unei legi care nu există si.a –şi alege o anumită conduită în anumite limite. iar în ipoteza în care destinatarii lor îşi însuşesc recomandările. condiţiţiile respectivei norme devin obligatorii. 4. fără a fi admisă nici o derogare sub ameninţarea sancţiunii. care interzic săvârşirea unei acţiuni sau o anume conduită. Spre deosebire de cele stimulative.Regula este că normele speciale derogă de la normele generale. ci era. de raza teritorială în care ele îşi produc efectele şi de sfera persoanelor asupra cărora ele acţionează. admisă la data săvârşirii ei.Acţiunea normelor juridice în timp. ele acţionează numai pentru viitor.care urmăresc să fundamenteze cadrul de funcţionare al instituţiilor şi celorlalte organisme sociale . trecutul scapă acţiunii unei legi şi de aceea. e) după caracterul conduitei pe care o prescriu: .este delimitată de momentul intrării în vigoare şi de cel al încetării existenţei lor.

Actul normativ rămâne în vigoare până când el este abrogat printr-un alt act normativ de acelaşi grad sau superior lui. dar prin regulile pe care le prescrie se abate de la vechea reglementare. Abrogare tacită când noul act normativ nu abrogă expres pe cele vechi.Sub aspectul acţiunii în timp a normelor juridice acţionează principiul neretroactivităţii legii. dar care îşi încetează aplicarea. în art. Ea poate fi: 1. Principiul neretroactivităţii legii este consacrat în art. calamităţi naturale.10-11 din Codul penal. întrucât relaţiile sociale pe care le reglementează sunt depăşite In toate legislaţiile există şi norme a căror acţiune este determinată în timp. Abrogarea tacită este o manifestare de voinţă a organelor statului ce emit actul normativ. în cazul când ele apar ulterior acestora.1 din Codul civil. 4. sau la data aducerii lor la cunoştinţa celor cărora li se adresează. 2. în cuprinsul actelor normative se prevede o altă dată. Căderea în desuetudine reprezintă încetarea efectelor unei norme neabrogate. cănd legile se aplică retroactiv. se va aplica legea penală cu sancţiunea mai blândă. Actul prin care încetează existenţa unei norme juridice se numeşte ABROGARE. ceea ce presupune stabilirea momentului iniţial şi a momentului final al acţiunii legii. iar o dată cu încetarea condiţiilor care au . Au un caracter temporar actele normativecare sunt elaborate pentru anume situaţii provizorii: stare de război. Abrogare expresă indirect când legea nouă se limitează să menţioneze că dispoziţiile anterioare contrare prevederilor ei se abrogă. precum şi prin ajungerea la termen sau căderea în desuetudine. fără a se menţiona direct actul normativ sau articole care se abrogă. legile se presupun cunoscute de la data aducerii lor la cunoştinţă conform principiului publicităţii. normele juridice intră în vigoare în momentul publicării lor în Monitorul Oficial. ♦ In cazul legilor interpretative care clarifică înţelesul unor norme juridice şi care se aplică de la data intrării în vigoare a normei interpretate. Abrogare expresă direct când într-un act normativ nou se arată în mod expres că actul normativ anterior sau doar unele articole se abrogă. si anume: ♦ În situaţia când legea prevede expres că se aplică unor fapte petrecute anterior. Se acordă astfel un termen necesar pentru cunoaşterea noii norme. Conform principiului NEMO CENSITUR IGNORARE LEGEM (Nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii). în România. ♦ In cazul când este necesară înlăturarea unor piedici care frânează procesul transformărilor sociale. De la aplicarea principiului neretroactivităţii legii există însă şi unele excepţii. care chiar dacă nu conţine o clauză expresă de abrogare poate fi considerat act de abrogare prin conduita contrară impusă. adică dacă de la data săvârşirii unei infracţiuni şi până la data ultimului act de executare au apărut mai multe legi care sancţionează diferit aceeaşi faptă. Acestea sunt legile temporare. In principiu. 3. pentru intrarea în vigoare. ulterioară datei publicării normei. adică au numai o anume durată de existenţă. fără ca prin aceasta să se îngrădească drepturile fundamentale garantate prin Constituţie. ♦ In cazul legii penale mai favorabile. Uneori.

Frontierele aeriene sunt precizate cu ajutorul unor linii perpendiculare care pornesc de pe frontierele terestre sau acvatice în sus până la limita liniei inferioare a spaţiului cosmic. Deşi în concepţia legislaţiei române. Acţiunea normelor juridice în spaţiu şi asupra persoanelor Ne interesează dacă normele juridice se aplică asupra tuturor persoanelor ce se găsesc pe un teritoriu.invilabilitatea corespondenţei diplomatice Totodată. .regimul naţional – prin care se acordă străinilor.scutirea de unele impozite sau prestaţii. drepturile civile de care se bucură cetăţenii statului respectiv. respectiv anumite drepturi şi privilegii: . In cazul în care un representant diplomatic comite o infracţiune. asupra cărora statul îşi manifestă autoritatea. este firesc să iese din vigoare şi actele de reglementare ale acestora. Teritoriul şi frontierele sunt inviolabile şi regimul lor juridic este stabilit prin tratate internaţionale şi norme interne. guvernul ţării de reşedinţă îl poate declara PERSONA NON GRATA. în sens juridic. sunt socotite ca fapte săvârşite pe teritoriul ţării ca urmare a extinderii acţiunii legii noastre naţionale şi nu ca urmare a extinderii noţiunii de teritoriu. civilă şi administrativă a ţării de resedinţă. sau nesocoteşte legile ţării în care a fost acreditat.inviolabilitatea mijloacelor de transport aparţinătoare reprezentanţei diplomatice. Principalele situaţii în care nu se aplică legea ţării noastre pe teritoriul României sunt: ♦ IMUNITATEA DIPLOMATICA constă în exceptarea unor persoane care exercită activităţi diplomatice. . . Limitele teritoriului sunt cele indicate prin frontiera de stat (naturală sau convenţională). în virtutea suveranităţii statului. ceea ce atrage după sine rechemarea sau expulzarea lui. navele şi aeronavele româneşti nu intră în noţiunea de teritoriu naţional. In general. se aplică şi acţionează asupra întregului teritoriu al ţării care a emis-o. faptele săvârşite pe o navă sau aeronavă românească aflată în afara mării teritoriale.determinat apariţia lor. în condiţii de reciprocitate. .inviolabilitatea clădirilor ocupate de reprezentanţa diplomatică. Necesitatea menţinerii şi dezvoltării relaţiilor internaţionale impune existenţa unor excepţii de la principiul teritorialităţii legii. se înţelege totalitatea întinderilor de uscat şi apă. ♦ STATUTUL JURIDIC AL CONSULILOR – Reprezentanţii consulari ai statelor străine se bucură pe baza reciprocităţii de un regim juridic asemănător imunităţii diplomatice. Prin teritoriu . spaţiul înconjurător – subsolul şi spaţiul aerian. indiferent dacă sunt sau nu cetăţeni ai ţării respective şi dacă se aplică sau nu unor fapte săvârşite în afara teritoriului ţării. agenţii diplomatici sunt exceptaţi de la jurisdicţia penală. ♦ REGIMUL JURIDIC AL CETATENILOR STRAINI – Situaţia străinilor poate fi supusă unuia din următoarele regimuri juridice: . o normă juridică. etc. Imunitatea diplomatică presupune: .nesupunerea faţă de jurisdicţia instanţelor ţării de reşedinţă.inviolabilitatea personală a reprezentanţilor diplomatici .

care se rezolvă prin convenţii internaţionale pe baza reciprocităţii dintre state. neavând nici o cetăţenie. . 3. dacă făptuitorul este cetăţean român sau dacă. Norma juridică se aplică tuturor cetăţenilor statului nostru care se bucură de egalitate în faţa legii. când sunt săvârşite de un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie. Principalele situaţii în care legile statului nostru se aplică şi în afara frontierelor.4-6: 1. firesc ca statul să aplice legile sale asupra cetăţenilor săi. 2. intervine conflictul de legi. ce nu domiciliază pe teritoriul ţării. atunci când statul nostru s-a obligat la aceasta prin convenţii internaţionale. ori prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii sau sănătăţii unui cetătean român. - . şi dacă făptuitorul se află la noi în ţară . pe baza reciprocităţii. dacă fapta este privită ca o infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită. Aceste situaţii sunt prevăzute de Codul penal în art.regimul special prin care se acordă străinilor anumite drepturi prevăzute în unele legi sau tratate internaţionale. explicabile prin necesitatea de a separa anumite interese deosebite pentru statul respectiv sau pentru societate în general. sunt prevăzute în Codul penal . chiar dacă au săvârşit fapte incriminate de legea română în străinătate. are domiciliul în ţara noastră. Sunt situaţii în care statul nostru aplică legile sale şi faţă de străini.UNIVERSALITATEA LEGII PENALE – când legea penală română se aplică şi altor infracţiuni decât cele de mai sus săvârşite pe teritoriul ţării de un cetăţean străin sau o persoană fără cetătenie. atunci când sunt lezate interesele fundamentale ale statului nostru sau ale unui alt stat.PERSONALITATEA LEGII PENALE –când legea penală românească se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului tării.regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate prin care se acordă cetăţenilor străini drepturi care să nu fie mai restrânse decât drepturile acordate cetăţenilor oricărui alt stat terţ. In cazul în care faptele se petrec pe teritoriul mai multor state. contra securităţii statului român sau contra vieţii unui cetăţean român. care nu domiciliază pe teritoriul ţării.REALITATEA LEGII PENALE când legea penală românească se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului tării. Este de asemenea.