Prof. dr. NICOLAE ANGELESCU

Colecţia ALMA MATER

KDIHJR/V MEDICALA Hm un-stl, 1993

l de : Adrian c orţ^ggJUKWA 3AJO3IH .ib

u
5UWAH AIUK

/ i/ )ui;ii/i /</i ii iu, i
!'H>| ,il. -mi MI»

TABLA DE MATERII
Pag.
Infrmliicere.......................................................................................................................................... Orilunizarea spitalului...................................................................................................................... 7 9

Spitalul ...................................................................................................................... Primirea şi circuitul bolnavilor.................................................................................. ('muta în spital........................................................................................................... Inuki ile obserraţie şi examenul bolnavului......................................................................

(•'oaia de observaţie clinică................................................................................................. Kxamenul bolnavului............................................................................................................ W|i-li-. Antisepsie ...........................................................................................................................

9 16 18 19

Istoric . . . . ' . .................................................' . '. ' ................................................. \sepsia ...................................................................................................................... Antisepsia....................................................................................................................

30 32 49 54 58 59 71 72 79 81 91

19 20 30

ln)iM|lllc...............................................................................................................................................

Materiale necesare........................................................................................................ (Mic de administrare.................................................................................................. Tehnica injecţiilor.......................................................................................................
Principii ...........................................................................................................................

54

llrntllnrrii de probe pentru laborator...........................................................................................

70
70

Mnlrriale şi produse..................................................................................................... lYlmici de recoltare....................................................................................................
'>ii|>rii\i-f|lierea lioliiavulul...............................................................................................................

(.iiniporlaincntul bolnavului ...................................................................................... Hmcţiile organismului................................................................................................. A pari | m altor manifestări patologice ........................................................................ Principii ..................................................................................................................... Alimentaţia bolnavilor cu diverse boli..................................................................... l'clniici de alimentare.................................................................................................

79

\ Minciuni In bolnavului ...................................................................................................................

93

93 93 95 98 99 100 101 103 104 104 110 112 114 118 118
110

\ilinlnUlrnien medicamentelor.......................................................................................................

Diilr Minerale............................................................................................................... 1'rlnripii de administrare a medicamentelor............................................................. (flllc de administrare a medicamentelor.................................................................. l ' i 'l i i i l r i de administrare a unor medicamente ......................................................... Urmftrlrru efectelor medicamentelor.......................................................................... Mijlouce şl metode .....................................................................................................

98

.....................................................................................................
.....................................................................................................................................

iiiriiti< . . . .

MiiliTliilc necesare....................................................................................................... (. i i i n | i ( l l l c unui hun pansament.................................................................................. 1'rlmlcii elccImVli unui pansament............................................................................ iMiUcntll ..........................................'............................................................................. l'l'lnclpll .......................................................................................................................

lipurl d« pinisunipntr..........................................................................................................

115

rni (>lilrur||lculA..................................................................................................................

117

1'i'liiilcn Infflţrtril..................................................................................................................... MiiilnlllAll di- înrăire.......................................................................................................... l'lpuil <|r 1ufA|nrf> pe rr«lunl............................................................................................

119 120 1'22

• '•'

i•

Pag .
130 130 131 134
13G

IU.....In........................................................................................................................................................ Principii..............................................................................................................................i ' . . .

Materiale necesare.......................................................................................................

Tehnica .......................................................................................................................................... Incidente şi accidente................................................................................................................

131

N|iAIAlnrl..............................................................................................................................................

Principii.......................................................................................................................................... Materiale necesare........................................................................................................................ Tehnica ..........................j \ .{ , ; . f . f . \1' . : ' , \j . .. .j H t .1........................................... |nl vezicii urinare......................................................................................................................... Indicaţii.......................................................................................................................................... Ciiiilruindicaţii.............................................................................................................................. Principii.......................................................................................................................................... Materiale necesare..................................................................................................' . * . . . .

Tehnica ........................................................................................................................ Incidente şi accidente.................................................................................................
llasil'icare

130 136 137 143 143 144 144 144

145 î ifi
14|>
14^

Mnteriale necesare....................................................................................................................... l 4^ Tehnica ......................................................................................................................................... 1.5l ' u i i r ţ i a colecţiilor superficiale...................,............................................................................i 15' 'nncţia pleurală.................................... . Jf$........................................................................ 15'iniclla pericardică . . . . . ' . . . . ' ........................................................................... 15 | 'nnc(ia cardiacă........................ . . . ' . ' ................................................................................:,,1>r'l' "lliirţla peritoneală . . . . . ' . ' . ' . " . ' . ' ..................................................................., ' 15' 'nurlia rahidiană...................... ' . • . ' . ' . '•. '..........................................................................[ 16" 'unc(ia articulară....................................................................................................................... 10;î 'niH'|la ve./.icii urinare.............................................................................................................. 'nurţla hldrocelului................................................................................................................... •lilopsle.......................................................................................................................................... 'iini'ţla-liiopsie a nodnlilor limfatici..................................................................................... 'niH'lla-l>iopsie a unui nodul ir.amar . . ......................................................................' 'iiiic(,ia-l)iopsie a ficalului.........................• . . . . , • • • , .......................................................... 'iinc|lii-l)i()psic a rinichiului....................... . • . . . • . - . • ....................................................... 1 nnc|la-l)iopsie a prostatei.......................... . .*^)8<»l«V^.................................................... 'iincllii-liiopsiei a pancreasului..............................................................................................< • llPluitr tnle-IînniMlnzft...................................• . . . - . . . ^vj.................................................................'

•rlnoipli....................................................................................................................................

...........................................,.....................................................................................'

'iinctlu osoasă..............................................................................................................

!')<> 187 Ifi 9 171 171 172 174 175 17(> 177

16^

'.HU/.e..............................................................................................................................................' ' 1 7 8 'T/.lojmtoloLîia hemoragiilor . . . . . . . . _ , .................................................................... 178 Sli\vjilon\i\tolt)}ţie .................. . , . , . . . . . , ..................................................................... 179 Ti'iilnini'iilnl hemoragiei . . . . . . j (1 .. ',(0^.............................................................' 182

........................ »|n . . irit,'-............................................................... ..................................... 'Xt'1.- . . . . . . ; . . . . . . ' . '
Di'liTmliiiirvu «rupelqr sanKuine............................ • • . .. • oboHi» i| Mwoli'K

188 18»

Miili'i'luliil de transfuzat....................., . ..........................................................................Hficn.nt'^'J'' Tnliiilrii Irmisfiixici..........................' . ; " . " , ' . ' . ' . ' . . . . . . . ' . ' . ' . " . . ':.|..1).|yţ Iflt' •n Nlnuelni transfuzat . . '..'. '. '. '. '. '. jy,^-,,,;.. .,....................................,j,J,ji 20(1
'iirdlo-reiplnilorle...................................... . . . . .

l'11

rcsplrtilorie _...............................................................................................'Vii"»i

........... . ->t >..............................< M|IJI
(1 l(

enrdliicil . ' . ' . . ' . . '. . . , . , . . ' . ' . ' .

,,

........................................................... ,. *i
t . l l l l l l l l lll'l' ...........................................................,.............................................> . l l t l H ' l i M<, .

U»k*
,......................................' U K l I i r

XJO
U'27

.................................................................................................................. lniji'ijiri postoperatorii simple .......................................................................................................l'ag...................................................................................................................................................... 204 ........................................... l'regnlirea psihică..... InHrijiri postoperatorii deosj............................................................................................................... 229 236 239 211 24S> 251 253 239 228 228 l'fi înmiii puroperatorie (intraoperatorie).................................................................................................................................................................................................. IJiilrn iiosoiogic l'llloputogenie Vipi'clc clinice ri'................................................................. Aeelilente intraoperatorii.................. Anestezia locală....... l'ri'Kdtirea chimrgicaîă............................................................................................................................. 1'reKÎHirea biologică...............................................................................................................................ihiincnt Mr/nlljitr (iiMloperatorii............................................. Supravegherea intraoperatorie ...........!>ite........ ............................................................................. Anestezia generală ITeiiiicstezia ............................................................................................................................................................. 1'irHilllrrii bolnavului pentni operaţie............... Anestezia regională.................................................................................

.

Am socotit necesară introducerea acestei discipline.twlntiil propedeutică derivă de la grecescul „propaideuo" care înseamnă ntulfti înainte". de noţiuni speciale. nni'lr timiiri>re xi li'linici iile nlfalirluliii medicinii (injecţii.'/i'/ni'H/i' dr propedeutică chirurgicală'1 care urmărea introducerea ni rhlinifilfl. in primul rind. •. pe de lînrlf. îl f n Hcr. propedeutica reprezintă o disciplină care constituie o introducere -im) Iţi studiul altei discipline. chirurgicală etc. pe care le văd în spitalsa u ambui If xldplnească teoretic şi să le aplice corect în practică.f adresează. propedeutica este o ramură a medicinii. lot alît de i'ii îl f si>il«l şi iimlnilalor. de noţiunile generale necesare i H tiwiHfireu învălărnîntuliii clinic in orice specialitate medicală iar. In clinică. ii'lim actuală cerc practicianului. a cuyl aplicării unor manevre şi procedee pe care vor trebui să le efectueze • / ( / . o bună şi multilaterală pregătire pentru n/il soliei/arilor din teren şi spital. obligatorii pentru introducerea în studiul anumitor <i///i1/i ale medicinii.ilr motive ea devine utilă şi secundarului care îşi începe specialii dliifrsi' discipline. De aici şi diverse atribute ataşate cuvintului propenii'ilicală. In urns medical. pe de o parte.. titiflunllur de axe/isie . precum şi medicilor de medicină generală sau din alte ii//. propedeutica se ocupă. Medicul de medicină generală . •lfn iii1 fu/fl i>rc:intă o serie de capitole pe care le-am considerat necesare înlnulncri'i'ii In studiul preijfilirii medicale. cu un cîmp mai 1< inui variat care are ca obiect pregătirea pentru învăţămîntul clinic. /'r n/temenea. pentru însuşirea unor noţiuni teoretice şi a unor i/c i»i>rrlulit(il<'.INTRODUCERE i'. unul l. pentru a oferi posibilitatea studenţilor ca. recol- . In lucrarea de l'<t(ă sini l rulate şi alte capitole. în timpul practicilor *d cunoască dinainte o serie de noţiuni. utile oricărui cadru mediral. fiKirle multe noţiuni sint comune mai multor specialităţi. „/'. la palul bolnavului şi a-i obişnui cu terminologia meni disciplina de spital. — fapt care nu este intru totul normal.>/ anliscpsir. studenţilor in medicină care încep pracpllnl. hi Nrns larg. oferindu-le posibilitatea aprofundării unor • li'lrt necesare în îngrijirea bolnavului. în Hiitfi. poate fi folositoare şi cadrelor medii pentru lărgirea Iul Iur de cnnoaţlinţe medicale. pentru a-i pregăti în vederea începerii activităţii spitaliceşti. in special pentru studenţi.şi de •ii Irclnii să cunoască şi să execute multiple manevre cu care se va con: i jH'aclica medicală.

De asemenea. pregătirea preoperatorie a bolnavului. completate cu date actuale din articole de speililate. ANGELESCU .yt pentru concepţia. din acestea. precum şi unele capitole cu aplicabilitate generală (supraţhtrca bolnavului. aderate monografii. din literatura filiftilă românească si străină. tu unele capitole am descris şi denumit şi unele aparate.i'il ti e i>i'»l><' pentru laborator. clisme. misii. îngrijiri postoperatorii) cu care ilflitul sau tînărul secundar sint confruntaţi în practică. administrarea medicamen telor. pot să facă anumite capitole.< de. spălaturi) sau chirurgiei (pansamente iii'lii. Itiiinine la latitudinea celor care încep practica medicală în diverse spitale n iinilnilalorii să-şi completeze unele noţiuni „de graniţă" cu alte specialităţi f medicinii şi să aprofundeze mai mult unele noţiuni teoretice tratate în mono' «/. pe cele care le-am considerat a fi li necesare în activitatea practică a studentului. mai frecvent utilizate. utilitatea şi eficienţa lor la timpul respectiv iar. mai ales asupra «enliei corecte a diverselor manevre. Am selectat. N. Multitudinea noţiunilor referitoare la o anumită problemă precum şi varietil procedeelor de execuţie a unor manevre. Dr. specialitate. metode şi maitff folosite la vremea respectivă.i'linderea capitolelor s-a făcui în concordanţă cu programa analitică a slu'!/</«/• si cu cerinţele practicii la patul bolnavului. au fost o serie de manuale şi tratate. la care s-a adăugat şi experienţa de peste trei decenii în sluj ba medicinii ti cliirurgiei. atît pentru continuitatea istorică a datelor . insistînd. ani "Tt-nlnt unde noţiuni de bază ale acordării primului ajutor în caz de urgenţe •mnstdză. oxigenoterapie) necesare cânii cadru medical. infecţia nosocomială). H. alimentaţia bolnavului. în unele nulii. Prof. transfuzie. mai cifiilr. chiar şi astăzi în perioada acestei explozii de informaţii şi tehnică. Sursele de informare. resuscitare cardio-respiratorie. verificate de practica medicală şi pe care am căutat să le prezentăm 1'tnicordanţă cu cerinţele actuale ale medicinii moderne.

1 (instrucţia spitalelor a devenit. liilxii'tilonil. pentru bolnavii internaţi precum şi lab oratui'dicale. se orga'' ' I o Hopnrnle. nan iKlininiMrnliv-tfospodfiresti. cabinete de specialitate şi alte compartimente. SPITALUL . potrivit nordo . explounle. . se adaugă alte compartimente medicale MI . s-a ajuns I i i iiron unor norme bine precizate care au devenit obligatorii în proiec. construcţia. urologie. iM'lnţo «'Ic. în raport cu cerinţele asistenţei medicale din i l l l l MU unităţile arondate şi asigură atît asistenţa bolnavilor cronici MftlMrn|n «Io urgenţă. jirccum : bucătăria. p «Ml mobilier şi instrumentar corespunzător şi încadrare cu personal « l l r n l . utilarea şi funcţionarea unităţilor sanitare cu respectarea « l i n i i l e epidemiologice şi protecţia compartimentelor aseptice faţade n| înconjurător. i c . La acestea. 1'iMilrii liolilo infect ioase şi afecţiunile psihice. în ultimele decenii. un important obiect i i d i n pentru arhitecţi. în acest sens. mai multe secţii (ser«|p «liviTKf specialităţi. de regulă. în funcţie de posibilităţile de rezolvare pe care ppiilru rcnli/area acestor obiective. spă• Iul iMliiiinistniliv. în centrele universitare aproape toate spitalele asigură trivnţArnîntului clinic ceea ce obligă la o ridicare a standar' i n r i | i l n . npronpe fiecare spital are în structura sa o secţie de mediuirt hi o Necţie de chirurgie la care. |xilirlinica. < | i l l i i l n l (staţionarul) are în structura sa actuală. organizarea şi funcţionarea unei rie Inutil n) ii este complexă şi necesită o anumită împărţire a spaţiului. . pol fi adăugate şi alte secţii : ortopedie. In plus. spitalul (staţionarul) care are în structura lui mai multe secţii cu S t i o diverse specialităţi.structură. secţia de sterili/are. în funcţie de spaţiul aferent. teritorial sau de întreprindere ce acordă asisnl i medicală tuturor membrilor colectivităţii respective. camerele de gardă.ionare ele.ORGANIZAREA SPITALULUI Acltialu organizare a spitalelor este făcută pe principiul teritorial sau ni Incului de muncă şi cuprinde : dispensarul comunal. neurologie. ORL.serviciul npiovi/. constructori şi medici . oftalmologie. pediatrie. ce reuneşte mai multe dispensare şi care cuprinde cabi i l r specialitate şi laboratoare de explorare pentru asistenţa ambulatorie . obstetrică-gine '• i mul uluiţii1.

un alt circuit pentru alimente. un ci rcnil intern al secţiei. ca numărul paturilor dintr-un salon să fie cît mai mic. o sală de pansamente. blocul operator. Unele spitale mai cofortabile sînt prevăzute cu terase în dreptul saloanelor. magazia pentru materiale. pentru buna funcţionare a unei secţii a unui compartiment o constituie posibilitatea izolării cît mai bună. Dimensiunile camerei trebuie să permită intrarea brancardului şi a căruciorului pentru transportul bolnavilor. Suprafaţa. se recomandă amenajarea unor încăperi pentru vizitatori. o sală de operaţie pentru septici. recomanda să fie din materiale c n re permil o curii | arc raiililA ţi o Imnft de/. si a ţ ia de sterilizare.i. sala de mese. un altul pentru rezidii si rufe murdare şi. se repariizează spaţii care să nu fie în legătură cu multe circuite din spital si se recomandă să fie cîL mai izolate şi nevizitate. a acestora.O condiţie de bază. în raport de specificul fiecăreia dintre ele. de alte secţii sun compartimente. Temperatura în salon trebuie să fie în jurul a 20°C iar umiditatea în jur de -H) ")0'/o pentru a permite evaporarea transpiraţiei. într-o unitate de alimentaţie specializată în acest sens. în acest sens. ATI. grupurile sanitare precum şi alte încăperi anexe. Acolo unde nu există aer condiţionat. Cea de a doua grupă cuprinde saloane pentru septici. în raport de gravitatea bolii şi respectînd circuitele •eplicc si aseptice. este «ocolită de (i m2 iar cubajul în jur de 18—20 m3. în acest fel asigurînd o mai bună separare a bolnavilor. Indiferent de sistemul de construcţie. saloanele de terapie intensivă. în cadrul fiecărei secţii. care să funcţioneze în afara incintei iar rufele să fie spălate. un circuit pentru studenţi şi personal. permiţînd mişcarea bolnavilor ţi cu multe lifturi. pe cît se poate. In momelile potrivite. funcţionează compartimente aseptice şi septice.inl'ecţie. blocul operator. în ceea ce priveşte blocul alimentar şi spălătoria. se. în raport de posil)ililăji. o secţie are între 51—130 paturi dar se recomandă ca numărul lor să fie în jur de 100 pentru a fi mai bine dirijată. acestor cerinţe coi'eMpuiulc mo/ n le u l lustruit ţi apoi linoleum-ui. Saloanele pentru bolnavi vor fi amenajate în aşa fel încît să corespundă cerinţelor de îngrijire a acestora în funcţie de specificul secţiei. Căldura mare îloboMjşlc pe lioluuv iar frigul îl expune la complicaţii ale aparatului respirator. uscate şi călcate de asemeni în unităţi speciale. Se urmăreşte. oficiul. pentru respectarea circuitelor. spitalul pavilionar respectă multe dintre aceste principii dar este mai costisitor din punct de vedere al construcţiei şi mai puţin funcţional. Din prima grupă fac parte: saloanele cu paturi pentru bolnavi.cl mai bine. pentru a nu deranja pe bolnavi. camera surorilor. o sală de pansamente pentru septici precum şi saloane pentru bolnavii septici. în cadrul fiecărei secţii mai există : o cameră de lfnrdă pentru medici. în acest fel crescînd economicitatea unităţii similare. alimentele urmînd să fie comandate şi preparate conform regimurilor. pentru un bolnav. De obicei. în acest sens. Ideal este ca într-o eiimeră să nu fie mai mult de 1 —3 bolnavi. în spital trebuie respectate mai multe circuite : un circuit pentru internarea bolnavilor şi pentru vizitatori. dacă este posibil. o concepţie mai recentă. blocul alimentar. astfel cu să nu fie deranjaţi bolnavii în saloane. . Pentru nou-născuţi. Pardoselile. C. este ca ele să nu mai funcţioneze în cadrul spitalului. camerele trebuie aerisite de 3—4 ori pp y. spălătorie. în afară de acestea.

avînd circuit separat pentru respectarea aseiisici mediului. prize telefonice sau prize pentru difuzoare radio. în spitalele cu saloane mari. la pat. se recomandă să existe o rezervă în care să fie mutaţi bolnavii în stare terminală. se pot instala lămpi de noapte. prevăzute cu filtre de aerisire şi cu aer condiţionat. complet Incnpsiilate. fiecare din ele avînd o destinaţie anumita. se are în vedere ca această unitate funcţionala să fie complel i/. în afara celor care lucrează în sălile de operţii. Tot aici se pregătesc şi se păstrează căruţurile de pansamente pentru pansarea. a celor ce necesită proceduri speciale (spălaturi vaginale. cuprinde mai multe încăperi. camera de anestezie. Sala *le pansamente se foloseşte. Blocul operator. . u) ( Mliirrn l i l l r i i este prima cameră a blocului operator. la fiecare pat trebuie instalat un sistem de sem nalizare care anunţă pe soră. spălare a plăgilor). într o . anuscopii. se recomandă să fie don a săli de pansamente — aseptică şi septică. împreună cu sala de pansamente septică. spălaturilor şi examenelor rnninerate mai sus. infecţii cutanate) . se face m respectarea strictă a regulilor de aspesie şi antisepsie.l Paturile vor fi aşezate. dulapuri pentru instrumente şi materiale sterile şi nesterile. în secţiile cu profil chirurgical. într-un serviciu cu profil chirurgical. Dacă există posibilitatea. Construcţiile moderne au realizat astfel de unităţi. sfllllr de opcni|ic. o canapea. compartiment de bază al secţiilor cu profil chirurgical. Mt'i'lilVuIrt. de aspiraţie şi cu monitoare . în secţiile cu profil medical. în aşa fel. căruţul pentru pansat. nimeni de pregătire a chirurgilor.hrucft de ţinuta de spital si îmbracă a l t a cu ral fi sun. «Mfel ca să se poată spăla şi dezinfecta uşor iar mobilierul din 111lerior sft fio icdus la strictul necesar. sau pentru recoltarea de analize. este bine ca ele să fie grupate într-o parte a secţiei. Servilul mesei se va face la sala de mese pentru bolnavii mobilizaţi si la pat pentru cei care nu se pot mobiliza. camera pentru spălarea i u s t i n mcntclor ţi n cmnerfl depozit pentru materiale. unde personalul ncestiiia ţi rlilnir^il se dc/. Pentru o huna de/infecţie a blocului operator.sală de pansamente trebuie să existe. examen e speciale etc.olală de restul secţiei sau în cazul mai multor secţii cu profil rhirurgiciil M ' I fie pe un singur nivel. o masă ginecologică. Bloiul opcrntor trebuie să cuprindă următoarele încăperi: camerii f i l t r u . pînă la decesul acestora. ilc prefeiitl. De asemenea. pentru pansarea bolnavilor transportabili. cuveta pentru spălarea instrumentelor şi soluţiili' necesare pentru efectuarea pansamentelor. Pentru o bună urmărire a bolnavului şi pentru facilitarea solicitării sprijinului medical. camera de îmbrăcarc cu malrimlr vierile.se recomandă să fie izolate şi să aibă un circuit separat. Saloanele pentru bolnavii septici (supuraţii. în miri ionii blocului operator sînt circuite pentru medici şi bolnavi iar intratca ultor persoane. ca serveşte la recoltarea de analize. Bolnavii gravi trebuie izolaţi în rezerve de 1—2 paturi care vor fi dolate cu posturi de oxigen. se recomandă ca pereţii» pardoselii*' !jl plafoanele să fie construite din materiale fără porozităti MIII iisperităţl. gangrene. a bolnavilor netransportabili. efectuarea de puncţii. pe măsuţe speciale pentru paturi. pentru unele examene ca tuşee rect aleşi vaginale. în construcţia spitalului. fu spitalele vechi nu se tfuseslc ini ol denumi o astfel •Ir încăpere. încît să permită abord ul bolnavului pe 3 laturi. în mod obligatoriu.

fîg. Sistem de spălare a rniinilor chirurgului pentru operaţie. l — Secţia de chirurgie. Schema de construcţie a blocului operator. . 2 ~ Secţia ele chirurgie. Fig.

. se folosesc mai rar periile. lufe. chirurgul intră în camera de îmbrăcare şi. b) Camera de pregătire a chirurgilor este destinată spălării mîinilor. d) Sala de operaţie trebuie să fie complet izolată de exterior iar aerisirea ei se recomandă să fie făcută prin climatizare automatizată. se recomandă ca sala de operaţie să fie amp lasată spre nord. cu trecerea acrului prin filtre speciale. — umiditatea aerului trebuie să fie ceva mai ridicată (între 50 — 70%) pentru a evita apariţia scînteilor produse de electricitatea statică şi a exp lo/iilor ce se pot produce prin acumularea gazelor anestezice... bureţi şi alte soluţii pentru spălarea mîinilor chirurgului. operaţie. — iluminarea sălii de operaţie este dublă : interiorul este iluminat cu l. sala de operaţie va fi conectată la un generator propriu ce se declanşează automat în momentul întreruperii curentului pe reţeaua de oraş deoarece în blocul operator. de construcţie specială. n . montate deasupra mesei de operaţie. în raport cu specificul ««•«•(iei chirurgicnlo. mobilierului şi pereţilor •r l ace cu ajutorul razelor ultraviolete (30 min) sau vaporilor de formol (2 ore) diip. c) Camera de îmbrăcare este prevăzută cu o masă pe care stau casolete cu halate şi măşti sterile şi cutii cu mănuşi. în mod obligatoriu.sterilizarea aerului (în sălile neîncapsulate). ftitr-o sală de operaţie trebuie îndeplinite mai multe condiţii: — temperatura să fie cuprinsă între 18°—21°C deoarece căldura excesivă oboseşte pe chirurg iar frigul expune bolnavul la complicaţii. trebuie să aibă cel puţin 3—4 săli <le operaţie din care una să fie destinată intervenţiilor septice şi să aibă un circuit separat. coborîrea. . • • ş i r nevoie în permanenţă de curent electric. alimentate de la staţia centrală de sterilizare sau de la staţia de sterilizare a blocului operator şi cu cutii speciale unde se păstrează perii.'impi electrice obişnuite. ajutat de sora instrumentară. întreg ul bloc este climatizat în acest mod. Irebuiesă permită ridicarea. Acolo unde nu este climatizare. unor intervenţii speciale şi pentru radiografii iiitraopurutorii. îşi pune masca şi îmbracă halatul şi mănuşile sterile. iar regiunea de operat este iluminată de o lampă scialitică şi un satelit.'ilu). J ii acest scop. La ora actuală. cu apă sterilă. rotaţia şi înclim»|la fi In jurul unui picior telescopic şi este prevăzută cu o serie de accesorii nm'uttui'C cfecl nării perfuziilor. datorită soluţiilor cu acţiune antiseptică mare şi neiritante pentru tegumente. în afara iluminării de la reţea. montate pe plafon. Un bloc operator.inusa do.i o prealabilă curăţire a tuturor suprafeţelor. cvitînd astfel creşterea excesivă a temperaturii pe timpul verii. Ritmul de dezinfecţie este impus de septicitatea intervenţiilor sau cel puţin odată pe săptămînă (sî mli. de asemeni sterile. pentru o secţie cu profil chirurgical. Mobilierul sălii de operaţie va fi cît mai redus şi va cuprinde : .dezinfecţia pereţilor. De asemeni. în spitale moderne. după care intră în sala de operaţie. asigurîndu-se o bună asepsie a mediului. este prevăzută cu 3—6 cuvete. După spălarea şi dezinfecţia mîinilor. Pentru sălile de operaţie din serviciile de obstetrică dezinfecţia se Iaci1 mult inai des. plafonului şi pardoselii se face prin spălare cu drlorgenţi şi substanţe antiseptice (vezi antisepsia) .

astfel ca să nu cadă şi să explodez e. în spitalele modeme există o secţie de sterilizare unică. mai ales cu streptococ.fi in UNII (!<• operaţie. seringi etc.) Camera de anestezie face parte tot din blocul operator şi în ea se face preunestezia şi anestezia peridurală precum şi trezirea bolnavului din anestezia generală. g) Camera de depozit sau camerele de depozit.. lămpi pentru ultraviolete. pentru operaţie este. poluînd aerul. un taburet metalic cu ax ghiventat ce se poate ridica sau coborî şi care este folosit şi de anestezişti şi de chirurgi. în unele spitale clinice vechi. transmiterea intervenţiei ne poale face cu ajutorul televiziunii. în vederea sterilizării. . sînt amenajate anumite încăperi deasupra sălilor de operaţie. la perete. prevăzute cu geamuri (celule) prin care M micuţii pot urmări o intervenţie operatorie. fiind la indcmîna chirurgilor.ă peste sau lini. în sala de operaţie mai «•xistă l . Pentru aceasta. lămpi electrice mobile. fără mască. în sală. oxigen şi de aspiraţie (sau aspirator). în afara unei mici U . Studii de microbiologic au demonstrat că mişcarea unei singure persoane. seringi şi medicamente necesare anesteziei etc. acesta se spală şi se aşează în cutii. Staţia do sterilizare poate să fie centrală. brancardul. e. sînt acoperite cu metal inoxidabil xa u cu faianţă . în ea se află 2 — 3 paturi sau canapele. pentru toate secţiile şi care are un piogram de 24 ore sau poate fi anexată blocului operator al secţiei. Acestea trebuie să rămînă în poziţie verticală fiind fixate într-un suport. în condiţiile moderne ale dezvoltării mijloacelor audio-vizuale.i dii'pl iiiiKliiulai'A. accesul studenţilor sau cursanţilor în blocul operator ne va face cu respectarea aceloraşi norme de asepsie şi antisepsie ca şi cele v n l a bile pentru medic. unde se sterilizează ţoale materialele şi instrumentele necesare. păstrează instrumentarul ţi inventarul moale de rezervă. măsuţa pentru pftstrarea seringilor şi substanţelor necesare anesteziei şi este prevăzută cu posturi de. accesul în sala de operaţie este interzis oricărui purtător de infecţii cutanate sau rinofarinKicne. f) Camera de spălare a instrumentelor primeşte instrumentarul folosit t n operaţii. acolo unde nu este staţie centrală de oxigen. iar în cele vechi.2 butelii cu oxigen. mesele sau poliţele destinate depozitării casoletelor cu cîmpuri stei ll c ţi cutiilor pentru instrumente. pe o arie pînă la 2 m. In spitalele clinice. Circulaţia personalului între sălile de operaţii trebuie să fie limitată la strictul necesar iar discuţiile în sală (de cele mai înnlle ori inutile să fie interzise. în ea M1 găseşte o cuvetă mare din metal inoxidabil. pe spital. cu picior excentric telescopic şi se ase a/. din afara sălii. necesare pentru sălile de operaţii. antrenează cîteva milioane de germeni şi microparticule care se împrăştie în timpul discuţiilor. (slut) do l'oim. Personalul blocului operator şi echipa operatorie trebuie să respecte cu stricteţe regulile de asepsie şi antisepsie. aparatul de anestezic cu o măsuţă pe care se aşează sonda de i ntuliaţic.aspiratoare. o masă pentru uscatul instrumentelor şi pregătirea cutiilor şi casoletelor şi un dulap cu inventar moale re urmează a fi pregătit în vederea sterilizării. montată la lampa scialilicu.imun (mesele) de litMi-umente. de către o cameră de luat vederi.

cu paturi puţine. în cazul apariţiei unor complicaţii sau accidente p ostpartum ce necesită intervenţie operatorie. — camera de depozitare a materialelor şi instrumentelor sterile de undo se eliberează în secţii (circuit curat) prevăzută cu dulapuri sau raf turi din metal. în sala de operaţie (brancard). monitoare.).l M . De asemeni. are o pregătir e specială la care trebuie să adauge multă dăruire. posturi de oxigen si tot ceea ce este necesar pentru tratarea acestora. Schimbarea personalului de la staţia de sterilizare se face numai cu avizul Centrului Antiepidemiologic care are obligaţia instruirii noului personal. în concepţia modern A» se recomandă ca lehuza să stea împreună cu copilul. în aceiaşi cameră.area materialelor şi instrumentarului.nlo nsilel cu afl rt'Hppcffl c i i T i i i l c l e septic şi aseptic: camera cir primire u instruinenlelor şi materialelor peni ni slenli/. Personalul acestui compartiment este pregătit special şi trebuie să cunoască modul de funcţionare şi mînuire a aparaturii respective. Sălile de naştere din secţiile de obstetrică se supun aceloraşi reguli ca şi sălile de operaţie. l/(ilnlfi tir nfllllt» ele opciiiţic |H'nli'H II nil permite I n l l n i i . în timpul travaliului. hernie liloc opeti i . de urgenţă. — camera pentru sterilizare la oxid de etilen. Personalul mediu din secţia de nou-născuţi. i uluirilor. casolete cu cîmpuri sterile şi cutii cu mănuşi sterile etc. în conformitate cu normele date de Inspecţia Sanitară de Stat privind efectuarea ste rili/. acelor de puncţie şi eventual a mănuşilor chirurgicale. rcspi - . în sală trebuie s ft existe obligatoriu post de oxigenoterapie. gravidele sînt admise în sala de pretravaliu iar apoi în sala de naştere. Nu toate spitalele au posibilitatea de a steriliza la oxid de etilen. pentru a putea izola bolnavii grav de cel mai puţin grav şi pentru a respecta ciclul de dezinfecţie. cu malformaţii etc. soluţii perfuzabile şi medicamente aulişoc. să existe posibilitatea transportării. truse de intubaţie sau pentru masaj cardiac. în acest sens. Amplasare a secţiei ATI se face în apropierea sălilor de operaţii pentru ca transportul de Iu sală să nu fie prea lung. pentru psihicul mamei. Saloanele pentru non-năseuţi sînt amenajate într-o aripă a secţiei ui pentru orice copil (normal. iişp/. Aceasta este prevăzută cu o masă ginecologică. tuburilor de dren. — sala în care sînt montate autoclavele şi pupinelele. peni ni steriliy. se are în vedere un tratament special. ea trebuie să aibă mai multe saloane. Slu|in de sterilizare nre mni multe < amere. Secţia ATI trebuie să fie dotată cu posturi de oxigen şi de aspiraţie (s nu aspiratoare). i | u t e n l i n l e " . prematur. în astfel de saloane există incubatoare. Secţia pentru terapie intensivă (ATI) primeşte bolnavi din ţoale celel alte secţii care necesită supraveghere şi tratamente deosebite. care este separată de autocluve şi pupinele şi unde se găsesc etuve speciale pentru sterilizarea sondelor. măsuţe cu instrumente.M uluţle proprie. sau cu un pat. în vederea sterili/arii. seringi şi medicamente necesare naşterii.fi în ral l uri.ârii.niT (circuit suplic) unde se controlează cutiile şi casoletele şi se aseu7.

Patul trebuie să fie mobil astfel cu sft permit ă transp ortul bolnav ului de la sala de operaţ ii sau pentru explor Arl 1ÎV . soluţii perfuz abile şi medici imente necesa re unei astfel de terapii.lîiloai T autom ate. căruţu ri de pansa mente.

înecare compartiment al laboratorului trebuie să fie dotat cu aparatură şi Hiilislanţe necesare efectuării investigaţiilor de specialitate.u grupul sanguin şi Rh-ul bolnavilor. probe de efort. diabet etc. itt i u l c rp reteze anumite modificări înregistrate de monitoare şi să adopte ntiliulinca corespunzătoare. Aici se conliolca/. cuvete de spălare a flacoanelor etc. Serviciul de explorări funcţionale cuprinde compartimentele pentru electrocardiografie (EKG). fără n constitui un serviciu de sine stătător. şi alte categorii de populaţie beneficin/ft de ural uitate : copiii pînă la 16 ani. Afiliate acestui serviciu HÎnt şi laboratoarele de tomografie computerizate şl rezonanţă magnelicon u cioară. pînă la sosirea medicului. Laboratorul fpitalului este o unitate funcţională separată. Personalul •rest ci secţii trebuie să aibă o calificare înaltă. termostut. Serviciul de radiologie este organizat pe spital şi are în componen ta in aparatură pentru investigaţii scopice şi grafice. electroencefalografie (EEG). permite studentului o mai bună integrare în activitatea practică şi o înţelegere mai rapidă a funclionrmi acestuia. in . penmnmir snu din familia acestora. este subordonat secţiei ATI. Adoptnicu sistemului de asigurări sociale. imunologie.i|)cciiilo şi destul de comod pentru a favoriza odihna bolnavului. Existenţa lui ca serviciu separat. Punctul de translu/iii este dotat cu 2 frigidere pentru păstrarea sîngelui (Rh + şi Rh ~) şi plasmei. fiind astfel scutiţi de plata taxelor. în care se efec1 n ca/ă analize de hematologie. invalizii de rit/hol. investiţii) iilor si medicamentelor. pentru operaţie şi se fac probele t i c compatibilitate pentru cei c*urmează să fie transfuzaţi. lame. soluţii pentru determinările grupelor sanguine şi Rh. gravidele şi lehuzele. regulile de prevenire a iradierii. Personalul acestui serviciu este specializat pentru astfel de explorări ţi l robuie să respecte strict. ecliografie. a buletinului de identitate şi a unei dovezi de salariat. precum şi dotarea cu apăraţ i i i a sînt în funcţie de posibilităţile materiale ale fiecărui spital. PRIMIREA ŞI CIRCUITUL BOLNAVILOR Internarea bolnavilor în spital se face pe baza biletului de trimitere. Punctul de tranfuzii pe spital. în unele Hpilalc mici. de urgenţă. De asemeni. aceste compartimente fac parte integrantă dintr-o secţie. bacteriologic etc. va nducc «l nlU modificări. cei bolnavi de cancer. Cunoaşterea structurii şi organizării spitalului. biochimie. în conformitate cu dispoH l ţ i l l o IcKiilr. endoscopii (fibroscopii) diverse şi explorare cu radioizotop i sau «II c substanţe. să ştie să mînuiască aparatura. nrlcriticii. din mnbulator.. Personalul care îl deserveşte are o calificare specială şi se ocupă numai di1 acest lucru. între laborator şi secţiile clinice trebuie să fie o legătură şi o colaborare permanentă pentru A putea diagnostica în timp util anumite afecţiuni ale bolnavilor internaţi snu a completa investigaţiile de rutină cu altele mai specializate.

după efectuarea unui duş. epicriza şi recomandările de urmat.lhimi bolnavilor se face în anumite zile sau chiar zilnic dar numai l i t i u immmlo orc pentru a nu stînjeni activitatea medicală a personalului imului (•x|)l(iniiTii şi îngrijirea bolnavilor şi pentru a nu deranja pe al|i boli v l Iniein. în acelaşi timp. i -t l*rii|i«ilBiUlr» mwlleo-ohlrurglPttll — «'<!. ca pentru Ol'lrr atitudine. Bolnavii cu igienă corporală corespunzătoare pot fi internaţi direct în secţie. se vor pregăti rapid si se va iimmfa echipa operatorie. 73 17 . pentru a nu se intercepta cei cu infecţii sau boli l i. Dacă internarea bolnavului s-a făcut de urgenţă. în epicriză se face n «Mula prezentare a diagnosticului. Este bine. a tratament u l u i urmat şi a rezultatelor terapeutice obţinute. unde vor fi repartizaţi. pediatrie sau boli infecţioase. După examinarea la camera de primire. Pentru o categorie de bolnavi. cît şi personalul mediu şi elementar trebuie să aibă o comportare civilizată. piolcvarca analizelor şi efectuarea explorărilor necesare. de către sora şefă. caldă şi plină de înţelegere astfel ca bolnavul să simtă atenţia cu care este înconjurat şi să simtă că întreg colectivul medico-sanitar se va ocupa de el pentru a-1 vindeca. Din acest punct de vedere.La camera de primire sau de gardă. pe umeraşe şi primeşte lenjerie curată. acest prim contact este decisiv pentru cîştigarea încrederii bolnavului.i|i. sil respecte anumite circuite. bolnavul ia contact. atît medicul. fn raport de afecţiunea de care suferă şi de gradul de septicitate al acestuia şi vor fi înregistraţi în registrul secţiei. Dacă internarea nu reclamă urgenţă. va trebui să meargă la baie unde.ţi un certificat medical pe durata spitalizării şi pentru o perioadă noft 'i \ reechilibrării şi readaptării lui după boală. ei trebuie să cunoască adevărata stare evolutivă a bolii. Pentru aceasta. \ l/. bolnavul să meargă la medicul din dispensarul de care aparţine. în saloane. Pentru salariaţi se elibe|fn \ . se va urmări procedura obişnui!ă < u examinarea bolnavului si întocmirea foii de observaţie în primele 24 ore. noi ransporlabili sau care necesită o supraveghere rhiiiiit'iitft ca nu ie poale asigura cu personalul secţiei respective. bolnavul urmează o serie de circuite. Aceeaşi atenţie se va acorda familiei şi însoţitorilor bolnavului care trebuie liniştiţi dar. de corp. în mod normal. în situaţia linlnavilor ce urmează a fi operaţi în urgenţă. Se recomandă ca atît internarea precum si externarea bolnavilor. Kxtrrnarea bolnavilor se face pe baza biletului de ieşire în care es lc l icnit diagnosticul. în vederea precizării iliiignosticului şi atitudinii terapeutice. tot aici w face deparazitarea. el va fi văzut de către medicul de salon care va întocmi foaia de observaţie. a rezultatelor investigaţiilor. va stabili investigaţiile ( c vor fi făcute imediat precum şi atitudinea terapeutică de urmat. în special în secţiile de obstetrică-ginecologie. liirtn|il(n ij |HTiM!iiicii|i sînl admişi numai cu avizul şefului de secţie n l i u bolnavii firavi. completarea biletului de internare şi înregistrarea la biroul de internări. pentru prima dată cu spitalul. pentru a fi luat în evidenţă (dispensarizat). predă lenjeria proprie care se păstrează la magazie.insmisibile cu cei curaţi.

care este plasat la intrarea în spital şi care conţine şi camere de baie. De remarcat faptul că. în raport de specificul activităţii desfăşurate. .ŢINUTA IN SPITAL Ţinuta. studenţii au obligaţia să nu vină în spital cu acelaşi halat cu care merg în sălile de disecţie sau la prosectură. în filtrul de personal. portul măştii care să acopere atît gura cît şi nasul. radioizotopi. în secţiile de sugari. pe îmbrăcămintea şi încălţămintea personalului iar pe de alta. sala de naşteri precum şi în caz de epidemii aerogene. este obligatorie pentru întreg personalul. în serviciile cu profil chirurgical este obligatorie schimbarea costumului de stradă. Hainele de stradă se păstrează în dulapuri. pentru a proteja bolnavii de germenii aduşi din afară. 'ţinuta este tipizată şi ea este specifică pentru fiecare categorie de personal medical. după care se apretează şi se calcă. laborator — poartă echipament special. Este important de ştiut că ţinuta face parte integrantă din ansamblul măsurilor care întăresc încrederea bolnavului în personalul medical şi. cu pantaloni. avînd posibilitatea de :i face duş la ieşirea din serviciu. bonetă şi pantofi care se utilizează numai în secţie în care se schimbă cu altă îmbrăcăminte şi încălţăminte cînd se intră in sala de operaţie. Personalul medico-sanitar din locuri speciale — radiologie. Hit inul de schimbare a hainelor de spital este dictat de gradul de murdărire . la blocul operator.il acestora sau cel puţin o dată pe săptămînă. în maşini separate de restul lenjeriei spitalului. ca atare. devine obligatoriu. De regulă halatul alb şi boneta sînt obligatorii pentru medici. pentru a proteja personalul şi l'amilia acestuia de a veni în contact cu flora microbiană din spital. Spălarea hainelor de spital. pe de o parte. bluză. în spital. ea trebuie să fie cît mai corectă. se face la spălătoria spitalului.

ilnic. pe baza cărora se pot extrage unele concluzii pertinente . (Hm i'le. antecedentele heredo-cola "i«Ic şi dalele anlropometrice (talie. cuprinde urnui l mirele părţi : . domiciliul.e dii|ifi icşiicu din . permite medicului ca pe baza datelor înscrise în foaia de obser Mit ie clinică să-şi justifice atitudinea faţă de bolnav.at de anumite fapte medico-legale. în esenţă. în care se consemnează starea l'ie cfmii n|inriit şi sistem. adresa întreprinderii precum i»! diita şi ora internării. în cazul în care va li nrii/. în momentul internării. vîrsta. greutate). la vizitele şi eoni ni vMlelr medicnle precum şi medicaţia administrată (medicament. evoluţia bolii şi epicriza la externare . . la 72 ore şi la externare. indiferent de specialitate. împreună cu in l ci ••nţiile operatorii ce i s-au făcut. numele |ifn iuţilor. . structurate. inVi. lII nt/. .c. rpicri/.datele privind identitatea bolnavului : numele şi prenumele. •iitoeedentele personale fiziologice şi patologice.FOAIA DE OBSERVAŢIE ŞI EXAMENUL BOLNAVULUI A. ocupaţia. tratament ului şi rezultatelor ob|iiiMte. ce se aplică într-o anumită bo nlrt MI u la o anumită categorie de bolnavi. înscrie starea bolnavului la internare şi pe parcurs.xpilal . sexul. foile de observaţie nu o anumită structură. însă. caracterul internării (urgenţele se specifică la pic i ' i i l i i r e ) şi data ieşirii din spital. FOAIA DE OBSERVAŢIE CLINICA Foaia de observaţie clinică este un document medical. u unor fenomene.) tu concordantă cu evoluţia bolii. bine definite. oferă posibilitatea cercetării retrospective sau prospec tive. reacţii tratamente etc. — ştiinţific. date privitoare la anamneză în care se includ motivele i ntenii'mi.a se întocmeşte hi externare şi este MM re/uniat ni Imlii. specific.examenul clinic al bolnavului.uliilor. Foaia de observaţie clinică.-i a bolii (sau chiar la intervale mai scurte de timp. investiga|iile paraclinice şi rezultatele lor.diagnosticul la internare. <lo/.legal. cuprind acelea şi citpitole. 'l'ol aici ne l o iiiniimlAi'ilc pe care bolnavul trebuie sfi Ic unnc/. . evoluţiei. specifică fiecăreia dar. investigaţiile efectuate. In raport de diverse specialităţi medico-chirurgicale.iirile grave) unde se consemnează starea bolnavului. pe baza recomand ării") (Acute de medic şi în concordanţă cu suferinţele bolnavului . evului iii /. ştiinţific şi legal in care se consemnează toate datele referitoare la bolnav : — m e d i c a l .

După externarea bolnavului. făcută cu multă pricepere şi răbdare. ueo|ila/. . copilăriei (malformaţii congenitale. Ea se mai numeşte şi interogatoriul bolnavului şi trebuie. accelerator linear). locul de muncă. Se începe mai întîi cu o serie de date personale privind identificarea bolnavului.— rezultatul autopsiei pentru bolnavii decedaţi. Foaia de observaţie se completează la internare. avorturile spontane. Astfel.ontfoioase). condiţiile de viaţă ţi locuit. medicul fiind acela care trebuie Ha se acomodeze cu psihicul şi capacitatea de exprimare a bolnavului. EXAMENUL BOLNAVULUI Examenul bolnavului internat este primul şi cel mai important act pe care-1 întreprinde un medic. după care se trece la istoricul bolii şi apoi la cunoaşterea antecedentelor bolnavului. Anamneză are drept scop cunoaşterea împrejurărilor în care a apărut luferinţa bolnavului. Guyon •punea cu multă dreptate că în asemenea situaţii trebuie „să ştii să întrebi şl să asculţi. — procedurile de balneofizioterapie efectuate. motivele care 1-au adus la medic. analize de laborator etc. operaţiile cezariene sau alte intervenţii ulislctricale . Odată terminat. De asemeni. Dalele personale sînt importante deoarece fiecare din ele pot avea legăl ii rA cu Mil'erin|a bolnavului. orice investigaţie paraclinică va purta pe buletinul cu rezultate.). foaia de observaţie este luată de sora şefă si predată registratorului medical care operează externarea în registrul secţiei sau clinicii şi o depozitează în arhivă. — şedinţele de radioterapie sau terapie cu energii înalte (telecobalt.ii). El constă în cercetarea amănunţită a bolnavului cu ajutorul mijloacelor clinice şi de laborator. electrocardiograme. în scopul stabilirii diagonsticului şi a conduitei terapeutice.o-c. în acelaşi timp". în cazurile de urgenţă sau în primele 24 ore de la primirea bolnavului în secţie şi este semnată şi parafată de cel care a completat-o. boli infecl. l oale datele obţinute trebuie consemnate în foaia de observaţie clinică. — naşterile. în cele ce urmează vom insista asupra principalelor elemente ale fiecăreia din cele 3 etape fără a ne suprapune întru totul datelor de semiologie medicala ce se vor studia în ani mai mari. semnătura şi parafa celui care a efectuat-o iar cpicriza va fi semnată şi parafată de cel care a scris-o. vîrsta. B. vîrsta are importanţă deoarece se cunosc huli specifice. In raport de specificul unor specialităţi. instalarea primelor lemne şi evoluţia lor. domiciliul. T. viratei mlnllc (ulcer ^astro duodenal) sau celei înaintate (selcroemfizem pilim"" n :il c i nmal n/:i. profesia. în foaia de observaţie se mai consemnează : — intervenţiile operatorii efectuate cu toate datele din condica de operaţii. Acest examen cuprinde 3 etape : anamneză examenul clinic şi explorările complementare (paraclinice). împreună cu toate celelalte documente (radiografii.

durată. avorturi şi menopauză.ic. boli cardiovascuIMIT. intensitate.i. factori. cautîud să evite neolo^i^im mu (murul tehnici medicali. localizare. reumatism. hcmnfilic. liniile dintre ele puţind fi transmise şi la urmaşi. adică ce a rămas la internare din tot ce a descris bolnavul. nasturi. modul cum n evoluat postoperator şi eventuale sechele pe care le prc/. intoxicaţii profesionale sau medinuiirnloasc precum şi asupra intervenţiilor chirurgicale pe care le-a suferit. Antecedentele personale trebuie să ne informeze asupra evoluţiei bolnavului începînd de la naştere : născut la termen sau premabur. sifilis. caro in puica da naştere la erori. anemiile. Va trebui să cunoaştem apoi trecutul patolo. saturnismul. insistînd asupra bolilor infecţioase (mai ales în copilărie) tiihercnloză. cancer. fraţii şi celelalte persoane din familia bolnavului (soţ. hidatidoza etc. tumoră mamară). Numai medicul va fi acela care-1 va preciza. hemoragia sau tulburările luncţionale din partea unor organe sau aparate. 9. nevrozele). hepatită epidemică. Fumătorii fac mai frecvent afecţiuni acute ale aparatului respirator precum şi cancer pulmonar. Locuinţa insalubră şi subnutriţia pot genera boli ca tuberculoza. canc er. pe cîtă vreme în mediul urban sînt mai frecvente boli care suprasolicită organismul (hipertensiunea arterială. pe ce durată de timp şi cum a reacţionat în urma aplicării lui. dar diagnosticul trebuie primit cu toată rezerva.l Profesia bolnavului poate fi cauza apariţiei unor afecţiuni ca silicoza. afecţiuni alergice. tu desfăşurarea interogatoriului trebuie avută în vedere evitarea a o MM l" de.intri liolimvul. în cadrul antecedentelor heredocolaterale ne interesează bolile pe care li'-au avut părinţii. Istoricul bolii începe cu motivele pentru care bolnavul vine la medic. Mi|. hemoroizi. diabet. febra. iradiere. Nu trebuie neglijate simptomele cele mai frecvente pe care le înI ilnim în evoluţia multor boli ca durerea.1 .i Iul ciobul nriul p o ba/a simptomclor descrise de bolnav şi să le coreleze. Modicul ii u trebuie să aibă idei preconcepute asupra bolii. La persoanele din mediul rural. tul M cli. cum au evoluat pînă la venirea la spital şi de ce alte fenom ene s-au însoţit. infecţii ale diverselor organe etc. termenii pe care îi foloseşte în cursul întrebărilor pir. se va preciza dacă bolnavul a urmat vreun tratîiment. atît din partea medicului cît şi din partea bolnavului. dezvoltarea în copilărie. Uneori bolnavul cunoaşte afecţiunea pentru care vine la medic (hernie.|)c asctnciicn. De asemenea.Ic laborator. în cazul nuci bolnave vom întreba despre apariţia şi evoluţia fluxului menstrual. pe baza examenelor clinice şi '. Se va preciza care sînt acestea. copii) insistînd asupra unor afecţiuni ca : tuberculoză. După terminarea acestui dialog se va stabili care este stadiul actual al bolii. decît nefumătorii iar alcoolismul predispune mai frecvent la ciroza hepatică. să conduc. sifilis. de cît timp s-au instalat şi în ce mod (lent sau brusc). varicele. alimentat artiI Ir ia l sau la sîn. guşa. ulcerul gastro-duodenal. cu ce anume. fenomene însoţitoare etc. întîlnim mai frecvent unele boli ca : chistul hidatic. La toate acestea trebuie descrise caracterele lor principale : mod de apariţie.' liiiliutvnliii sli fie cit mal cunoscuţi de acesta.ie ni bolnavului. luili cardiovasculare şi alte boli care au legătură cu afecţiunea bolnavului. intoxicaţii cu diverse substanţe. instalarea pubertăţii etc.

nu putem obţine informaţii de la aceştia. II. Chirurgu l nu trebuie să fie numai uu tehnician ci în primul rînd un bun clinician şi pentru aceasta trebuie să cunoască bine medicina şi să posede un înalt simţ u muţi faţă de suferinţele semenilor săi. — interpretările pe care le face bolnavul între starea sa patologică şi cauzele externe. — imposibilitatea obţinerii datelor anamnestice necesare se poate datora stării în care se găseşte bolnavul sau vîrstei sale.e In dicpta bolnavului 9) In fnJH ucmtnîa. în a^enienca situaţii se impune prezenţa unei alte persoane din familia sau anturajul bolnavului care să poată da explicaţiile de care avem nevoie. inconştienţi ca şi în cazul sugarilor şi copiilor mici sau al bătrînilor cu ateroscleroză avansată. luşcii rectal si vaginal). stetoscop. — simularea intenţionată a unei boli în scopul de a obţine anumite avantaje sau de a masca unele stări toxice pe care le are : alcoolism cronic.. lumină suficientă şi o canapea bau un pul. examen local. Exemplu : traumatismele sint de multe ori incriminate în apariţia unor maladii dar în realitate ele s-au produs în urma primelor semne ale bolii respective . folosind toate metodele clinice de examinare (inspecţie. atît culcat (în clinostaIISIM ) cit şi în picioare (ortostatism). /'():»'//« nii'ilit ului trebuie să fie de aşa manieră ca să-i permită o bună olmiM'vnie (ji examinare a bolnavului. . percuţie. comatoşi. palpaţie. auscultaţie. Kxamenul propriu-zis al bolnavului se poate face în două feluri: De obicei se începe cu examenul general pe aparate şi sisteme. în unele situaţii însă (urgenţe. Cu toate progresele tehnice.. De aceea.Bolnavul poate contribui mai frecvent la comiterea unor erori datorită inii! multor factori: — digresiunile pe marginea suferinţei sale dar care nu au nici o legătură ( i i aceasta. Pentru ca un examen clinic să fie complet şi corect se cer anumite concliţiuni : cîteva instrumente (termometru. examinarea clinică a bolnavului rămîne actul medical esenţial iu precizarea diagnosticului unei boli şi a atitudinii terapeutice. concursuri şi examene) cslc bine sfi se înceapă cu examenul local şi apoi să se facă examenul general Iu ecou ce el arc legătură imediată cu afecţiunea locală. de laborator şi radiologice actuale. Holnavul trebuie dezbrăcat complet si examinat. mănuşă pentru tuşeu rectal sau vaginal. în alte situaţii anamneză poate fi dificilă sau chiar imposibilă : — dificultăţile constau în imposibilitatea de recepţie a bolnavilor cu surditate avansată. bolnavul trebuie adus totdeauna la subiect.. în cazul bolnavilor grav. stupefiante. tabagism. Examenul clinic. de exprimare a celor cu defecte de vorbire sau care nu cunosc limba celui care îl întreabă . aparat pentru măsumrea tensiunii arteriale. ciocan de reflexe). speculum si i u valve vaginale. în toate manualele de semiologie secu medicul sa se iiijc/. Odată anamneză terminată se trece la examenul clinic al bolnavului. în raport de motivele internării. — erori de interpretare sau exprimare care ţin de faptul că bolnavu l a uitat anumite momente în evoluţia bolii sale sau le dă o explicare confuză prin diverşi termeni pe care-i utilizează fără a le cunoaşte semnificaţia şi care nu au legătură cu boala.

Acesta este semnul unor suferinţe îndelungate i ufcrjioase (tuberculoza. în colica renală este agitat „nu-şi găseşte locul". I) i l u t n | i a r e ţ e l e i v e n o a s e superficiale poate fi semnul unei niifnrl>U« u Htatonuilui venos sau a unor orgune profunde. tuberculoză). palpaţia. pilorice. A t i t u d i n e a b o l n a v u l u i poate da indicaţii asupra unor suferinţe. dilataţii ale relelelor venoase superficiale şi o serie de alte modificări ale aspectului morfologic normal. pentru executarea tuşeului vaginal bolnava trebuie aşezată în poziţie ginecologică etc. craniului şi gîtului. în raport cu afecţiunea pe care o are şi de anumite aparate care se examinează poziţia lui poate fi modificată. cu varice sau cu varicocel trebuie examinat şi în ortostatism. în afara oricărei plăgi şi însoţită de indurarea traiect u l u i unei vene este semnul unei tromboflebite. Astfel un bolnav cu hernie inghinalii sau femurală. Cianoza unei extremităţi denotă n l uI I ) urare de irigaţie a acesteia prin obstrucţia parţială a unei vene (tromboflebitâ) sau datorită infecţiei gangrenoase în care caz se asociază şi cu alic m-iniic (edem). percuţia şi auscultaţia. întinderea roşeţei de-a lungul unui w^inciit. în tetanos stă într-o poziţie forţată cu musculatura contractată iar în cazul fracturii u no i extremităţi stă în poziţia cea mai antalgică. Modificarea coloraţiei normale a tegumentelor este un bun indiciu pentru Mnhilirea cauzelor unor boli. Astfel în colicile abdominale bolnavul stă în decubit ventral şi uşor încovoiat. se continuă apoi cu examinarea toracelui. Astfel localizareu '23 . l're/onţii plarardelor urticariene pune problema unei intoxicaţii alimenImt1 HIHI filcrgii medicamentoase. intestinale) sau neoplazice. în cazul bolnavilor disecţiei sau emaciaţi se constată o topire a ţesutului celulo-adipos şi o atrofie marcată a musculaturii. Inspecţia pune în evidenţă atitudinea normală sau vicioasă a bolnavului. abdomenului şi extremităţilor şi se termină prin executarea tuşeului rectal sau vaginal. digestive (stenoze esofagiene. în deculul dorsal. cu durere şi rficii e. sau infecţia localizată este semnul unei limfinif{ile iar exislen(a sa. de cele mai multe ori. septicemia).i ei este revelatoare pentru o embolie arterială. endocrine (hipertiroidism). Coloraţia icterică (galbenă) este semnul unei af cr (luni hepato-biliare.Poziţia bolnav ului pentru examen este. limit at A u tegumentelor indică existenţa unei inflamaţii. Paloarea trebuie să ne atragă atenţia asupra unei anemii faţă de o hemoragie mai mare sau de boli cronice îndelungate (neoplasm. Coloraţia roşie. Ca tehnică de examinare se începe întîi cu examenul feţei. în acest capitol vom trece în revistă pe scurt.sau escoriaţii trebuie să ne facă să ne gîndim la prezenţa streptococului în plagă şi apariţia erizipelului. pornind de la o plagă. Astfel: erupţiile din jurul unei plăgi . starea sa de nutriţie. sanguine sau a capului pancreasului şi ea este prezen ţii i)i la nivelul mucoaselor şi conjunctivitelor. Pentru realizarea acestui scop folosim metodele clasice de examinare : inspecţia. noţiunile generale asupra acestor metode de examinare urmînd ca la studierea semiologiei diferitelor aparate şi sisteme ele să fie aprofundate. Paliditatea unei extremităţi. S t a r e a de n u t r i ţ i e a bolnavului se stabileşte prin aprecierea («•şutului celulo-adipos subcutanat şi a musculaturii. modificări ale coloraţiei tegumentelor. instalată brusc.

renale (edemul alb generalizat) sau al unei afecţiuni alergice (edem Quinckc). fără a produce dureri bolnavului. vene). El este semnul unei inflamaţii (edemul roşu). la locul existenţ ei unui traumatism care a interesat şi sistemul osos. executînd mai întîi palparea superficială şi apoi în profunzime. zonelor fluctuente sau cînd se combină cu tuşeul rectal sau vaginal. l'alparea se poate face cu o singură mînă. a unei tulburări de cu filiaţie (edemul cianotic).ul în care lichidul conţinut este sub tensiune. afecţiuni vasculare (anevrisme) şi tumori (benigne sau maligne). Localizarea lor pe abdomen sau pe păr|ilc laterale toraco-abdominale presupune existenţa unei jene în circulaţia portală (ciroza hepatică) iar prezenţa hemoroizilor poate fi semnul unei tumori rectale. A s p e c t u l m o r f o l o g i c normal al unor regiuni poate fi modificat prin existenţa unor deformări produse de traumatisme (fracturi. participarea acestuia la mişcările respiratorii. -. ganglionii limfatici. Ea trebuie făcută cu blîndeţe. organele profunde. proeminenţele osoase. a unor tulburări nutriţionale (hipoproteinemic). — Edemul (gl : videma = umflătură) este o infiltrare serolimfatică a (csiitului celular subcutanat care se evidenţiază clinic printr-o împăstaie n regiunii respective (ce împiedică recunoaşterea normală a proeminenţelor osoase şi a maselor musculare) şi prin apariţia „godet-ului" (persistenţa depresiunii create prin apăsare cu degetul) mai ales la nivelul gambelor (prelibial). hematoame). în plus. relieful muscular. metodic. •. flegmoane). icnr«|i« de flurtuenţă este înlocuită de o senznţic de rexlMi»t»ţft 'M . Cînd crepitaţia o întîlnim în planuri mai profunde. La inspectarea abdomenului l rebuie să controlăm.ci hi nivelul membrelor inferioare poate fi rezultatul unei dilataţii simple a |icrc|ilor venelor (varice hidrostatice) sau datorită unei obstrucţii a sistemului vonos profund (tromboze profunde). folosind toată faţa palmară (nu doar vîrful degetelor) sau bimanual ca în cazul palpării lombelor. este semnul unei fracturi. inflamaţii (abcese. în conţinătorul . Cînd ea se percepe în planurile superficiale este semnul prezenţei de gaz în ţesutul celular subcutanat aşa cum le/. traiectele vasculare (artere. articulaţiilor. I i i u p ce mlnn cealaltă (sau un deget de Ia cealaltă mînă) imprimă mişcări 1' de |ireniiiiie pe o alia zonă a masei t umorale sau la marginea acesteia. Senzaţiile obţinute prin palpare trebuie interpretate în raport de regiunea explorată. entorse. luxaţii.Crepitaţia este o senzaţie particulară ce se aseamănă cu aceea a strî nl^crii unui bulgăre de zăpadă. P a l p a r e a s u p e r f i c i a l ă poate evidenţia o serie de modificări ale aspectului normal al regiunii examinate.Fluctuen|a este semnul patognomonic al unei colecţii lichidiene* Kii se traduce printr-o senzaţie de „undă de lichid" ce se obţine prin palpareaj'J Imuimiialfi : o mînă (sau un deget) stă fixată pe formaţiunea respectivă înj t. în mînă. de proiecţia organelor profunde în aceste regiuni şi de acuzele bolnavului. Palparca este o manevră esenţială în examenul obiectiv al bolnavului care permite recunoaşterea aspectului normal al zonelor explorate sau apar i ţ i a unor modificări patologice în aceste regiuni cu ajutorul senzaţiilor tactile alt1 mîinilor.ullă în urma producerii unui traumatism cervico-mediastinal sau pleural MI u în urma producerii gazului de către microbii anaerobi dintr-o gangrena K:i/ous:l. — In ca/. Se explorează turgescenţa şi elasticitatea tegumentelor. articulaţiile.

P a l p a r e a p r o f u n d ă se adresează organelor din interiorul orgii nisinului care sînt accesibile acestui examen. i l i . femurale. obturatorii. corpurile vertebrale cervicale se pot palpa prin introducerea indexului în farige şi vi l>ratiile aerului în arborele respirator se percep prin palparea peretelui toracic ''n l :mp ce bolnavul rosteşte numărul 33. — Palparea abdomenului este manevra cea mai folosită de chirur gi Kn se începe din fosa iliacă stingă. sensibili lalea şi eventual fluctuenţă. consistenţa.l e slabe. se controlează zonele slabe ale peretelui . liivdlnnl:n. prin intermediul unor ţesuturi sau cavităţi naturale. — Induraţia este o creştere anormală a consistenţei unui ţesut sau organ Ea poate fi cauzată de o inflamaţie. în alte situaţii se pot evident in I I P inlraabdoniinale (intestin.oiil nici uni se caracterizează printr-o stare de tensiune iniiseul.i in sensul că cele profunde pot fi descoperite numai pe baza semnelor indir ecţisau după aşa-zisul „şoc de întoarcere". în mod normal. ombilical. se pot palpa ganglionii iliaci. epiploon) care proemină prin unele i . în funcţie de sediul colecţiei senzaţia oferită la examen poate fi diferit . sil simţ im uni se emil racla sub inimi examinatorului. colon.m posttraumatice (eventraţii). tumorile pelviene explorate prin rect sau vagin sînt deprimate de degetul care le palpează şi imediat ce presi unea a încetat.şi in aceste cazuri trebuie apreciată mărimea.. de unele tumori ale ţesutului celular (lipomul) sau de unele zone cu fluctuenţă normală (pulpa dege t clor). La pnlpiirc upcM'flcinlfi peretele se Insă puţin deprimat ca la un moment dat. prin tuşeu rectal sau vaginal. Zonele slabe se caută la nivelul cicatricelor postoperatorii sau a ori flriilor inghinale. în unele cazuri. pi in intermediul peretelui abdominal. a liniei albe etc. Astfel. î n t r u iiimnitn regiune sau pe toată întinderea sa.ilidoininal.-denumită „renitenţă". mobilitatea faj. la bolnavi mai puţin obc/i şi cu peretele abdominal hipoton. la palparea profundă. inghinali). de o tumoră sau de o scleroză cicat ri reală. K. în acest mod se palpează unele organe abdominal e. în timpul palpării. t re cind prin fiecare regiune topografică a acestuia şi căutînd să obţinem d nlc cil mai complete. axilari.ale peretelui abdominal (hernii) sau la niv elul unor ciciilricc i ippratorii s. în si tuaţii mu muie.1 si ireductibila. peretele revine la poziţia iniţială (senzaţie asemănătoare cu deprimarea unei mingii de cauciuc). Dacă conţinutul este modificat în sensul unei transfoi mări gelatinoase palparea va da senzaţia unei paste compacte (formaţiuni păstoasă). — Fluctuenţa trebuie deosebită de împăstare care precede formarea unei colecţii purulente (nu se obţin senzaţiile de mai sus). existenţa apărării sau contracturi! acestuia sau prezenţa mim lurinaţiuni tumorale profunde. Tot în cadrul palpării superficiale se examinează ganglionii superficiali (Interocervicali.C. nu sînt palpabili jn cazul cînd ei se palpează denotă existenţa unei inflamaţii sau neop la/n .'i ponto Ti gcncruli/iitA «au l i » . . nu se percepe nimic în aceste zone. în sens invers acelor unui ceasornic. • Apărarea reprezintă creşterea tonusului peretelui abdominal. care.i de ganglionii din jur ca şi faţă de planurile profunde şi superficiale.n < .

Această ignorare poate fi uneori fatală bolnavului. mediastin) deoarece de multe ori. Insistăm asupra folosirii ei. fiind convinşi de exactitatea afecţiunii chirurgicale localizată în altă parte. Auscultafia vine să completeze sau să confirme unele date obţinute prin metodele de mai sus. suprafaţa. El se va face obligatoriu la toţi bărbaţii care au depăşit vîrsla de 40 ani. mobilitatea şi sensibilita tea tumorii. mai ales asupra explorării clinice a toracelui (plămîn. Astfel o matitate abdominală deplasabilă în flancuri pune problema existenţei unei ascite. Matitatea corespunde proiecţiei parietale ii organelor pline (ficat. Aşa se explică de ce uneori pot să fie operaţi de apendicită bolnavi cu pneumonie sini să fie laparotomizaţi pentru ulcer perforat bolnavi cu infarct miocardic. Kste o metodă care atestă unele date obţinute prin palpare şi poate t'urni/a altele noi. Cu ajutorul ei putem delimita întinderea unor zone mate sau sonore. hemotorax) sau a unei condensări ii parenchimului pulmonar. Este descrisă pe larg în cărţile de semiologie medicală ^ I i i n d destinată. cord). iar o sonoritate toracică anormală presupune existenţa unui pneumotorax. Tot cu ajutorul palpării căutăm diverse puncte dureroase (abdominale^ luiiihare) în cazul diverselor afecţiuni ale organelor i ntrapenloneale sau i i'tro peritoneale. în aceste cazuri trebuie precizat locul. DupA Irnnmnreii tuşeuliii lectal se face examinarea senilului ciur de liniile mi M. mărimea. Tuşeai redai este necesar aproape totdeauna. Matitatea constatată la baza unui hemitorace arată pre/enja unui revărsat pleural (pleurezie.ueHlijea/. explorării clinice a toracelui (plămîn. la bărbat. în poziţia genupectorală. consistenţa. prostata şi veziculele seminale. Ea se poate folosi însă şi în explorarea intestinului în caz de ocluzii (se percep Kiirguismente) sau a vaselor în caz de anevrisme (se asociază cu sufluri). IVnlni examinarea sferei genitale. Se execută prin introducerea indexului.n l i o l a l f i prc/euţw U'tdieillflol In . în rectul bolnavului unde se explorează sistematic l n | i pereţii acestuia. Percuţia este metoda care explorează sonoritatea sau matitatea regiunilor a na l ornice. Uneori poate descoperi tumori rectale sau unele afec|iuni iile prostatei care ar fi putut rămîne necunoscute multă vreme.şi exprimă totdeauna o afecţiune peritoneală acută. în cazul afecţiunilor abdominale şi urinare. MI bii/inul In înălţimea umărului examinatorului sau în poziţie ginecologică. la o femeie virgo. în special.Formaţiunile tumorale abdominale se percep în cadrul palpării profunde cu o mînă sau bimanual. cord. In localizarea acestora în abdomenul inferior este necesară palparea abdominală combinată cu tnşeul rcctal sau vaginal. chirurgii şi stud enţii din stagiul de chirurgie trec foarte uşor peste examenul clinic al toracelui. Molmivul este aşezat pe masa de examinare. în afară de căzu t cind este de cauză traumatică sau neurologică. limitele. -. uns In prealabil cu vaselină. splină). localizarea lor normală sau patologică precum şi mobilitatea sau fixitatea lor. l ' i e l ni i e c i . protejat de un deget de mănuşă. tuşeul rectal se face în |ni/i|ie ginecologica. Sonoritatea anormală a zonei prehepatice relevă existenţa uimi pneumoperitoneu. intestine) s i i u a celor care conţin aer (plămîn). cord. Sonoritatea corespunde organelor cavitare (stomac.n.

fosfatazelor. pulsul şi tensiunea arterială a bolnavului. Mi'iililA|ii giistrice. timpul de coagulare. III. Tuseul vaginal trebuie făcut totdeauna cînd este posibil deoarece femeile ignoră unele suferinţe genitale. precum şi pe conţinutul diverselor colecţii patologice (chiste. iar pe baza acestora să adople atitudinea cea mai corespunzătoare. hematocritul.). consistenţa colului uterin.. proloini'iniii) necesare în orice intervenţie chirurgicală. M * mame etc. Explorările complementare sau paraclinice furnizează o serie de date privind structura şi funcţia unor organe sau aparate aducînd o serie de elemente preţioase în stabilirea diagnosticului şi precizarea atitudinii terapeutice. — Hematologia delermină grupul sanguin. suc gastric. Se explorează fundurile de sac vaginale. volumul sanguin etc. mărimea şi mobilitatea uterului.'r. supleţea parametrelor şi vaginului. probele de disproteinemie. explorări funcţionale şi prelevări de ţesuturi.. medulograma. citologice. biochimice şi bacteriologice. prezenţa şi carncIrrul celulelor îu diverse lichide şi secreţii biologice (urină. Ele cuprind o serie de explorări biologice. Ele se fac pe o serie de produse biologice ca : silice. lichid de ascilfi ele.mărimea şi sensibilitatea lor. urină. timpul de sîngerare. glicemia. se pot face de terni i n â r i «Ir IiilinihiiuMuiei. abce se. pe masă . Odată manevrele clinice terminate trebuie cunoscute temperatura. Iriirnritc.<• mai pot cere analize în plus : timpul de consum al protrombinei. protejate de o mănuşă şi palpînd cu cealaltă mînă regiunea hipogastrică.).Citologia stabileşte numărul de elemente figurate ale sîngelui (hematii. lichid pli-iiral.) practicîndu-se analize hematologice.). după care putem face un diagnostic clinic de prezumpţie. Pe lîngă unele amili/*1 ii/unic (iiivea sanguină şi urinară. examene radiologice şi cu radioizotopi. . transaminazelor. troinbocile). dilataţii venoase etc. trombelasIni. unele lichide organice (L. El se face în poziţie ginecologică.'ima. bilă. hemoglobina. colesterolului precum şi a miillor substanţe rezultai c nlu intermediar. amila/elor. suc gastric. în cazuri mai deosebite sau cînd apar unele complicai ii '. Biochimin are cel mai vast teren de explorare putînd executa multiplu iIHrimiluiri în toate lichidele normale şi patologice. explorări endoscopice. l impui de protrombină care sînt strict necesare pentru efectuarea interven| i i l o r mijlocii şi mari. lichid do ascită. Explorările de laborator folosite în scopul determinării diagnosticului unei boli sint extrem de numeroase. cu indexul şi mediusul de la o mînă în vagin.C. vilr/a ele sedimentare a hematiilor. biochimie şi bacteriologie. medicul trebuie să ştie să selecţioneze pe cele care îi sînt necesare în stabilirea diagnosticului. Din multitudinea acestor analize pe care ni le oferă laboratorul. . formula leucocitară. secreţie vaginală etc. în cele ce urmează vom face o trecere în revistă a acestor explorări paraclinice deoarece majoritatea lor sînt deja cunoscute din cadrul lucrărilor pract i c e de fiziologie. aspectul epididimelor şi canalelor deferente precum şi al cordonului spermatic (chisturi. să interpreteze corect rezultatele lor. olcclrolijiloi.R.

defcTentografii. Exemplul bronhoscop. tu nprupicrea obiectivului.'i interiorului respectiv. căilor respiratorii (bronhografii) etc. fie după c\acuarea altor substanţe de contrast din tubul digestiv sau alte cavităţi pentru realizarea unor contraste care evidenţiază mult mai pregnant conturul organelor respective (retropneumoperitoneu. prin frotiuri şi culturi pe medii obişnuite sau speciale punt c evidenţia germenii din diverse produse patologice precum şi sensibi lil : i l r a lor la antibiotice sau chimioterapice. Examenele radiologice si cu radioizotopi sînt foarte numeroase putîndu-se i plora aproape toate ţesuturile şi organele. Urografin. conducte naturale (bronhii. Cele radiologice se pot face fie spontan. rect. înainte de întrebuinţarea produşilor iodaţi. MOMIM! doar diferenţa de absorbţie a razelor X de către diverse ţesuturi. eso-gastro-duodenale. la bolnavi. rectoscop. fără o pregătire prealabilă.scinligrama). Xe. uretroscop. pancreato. veziculografii. colon. ca substanţă de contrast clară. Instrumentele cu care se fac aceste endoscopii poartă denumiri aseuiăiiăloarc cu al organului pe care îl explorează. Se pot explora cavităţi seroase (pleură. Trebuie avut în vedere în rnod obligatoriu ca. esofago(M'op. să se facă testul de tolerantă la iod. uretrografii. Explorările cu radioizotopi folosesc atomi marcaţi ce fixează cu predilecţie în anumite organe sau ţesuturi şi ne pot da relaţii asupra poziţiei. esofag.— Bacteriologia. Substanţele iodate se pot folosi pentru explorarea aparatului urogenital (urografii. căilor biliare (colecistografii. opace. Lipiodol) sau barium (sulfatul de bariu). care permit o bună evidenţiere a conturului organului explorat. duoden. cistopoligrafii. Biligrafin. fie folosind anumite substanţe de contrast. Klr permit «xiiinin m••) . au un beculeţ. în majoritatea lor sînt t uluiri rigide prevăzute cu un sistem optic de lentile şi prisme care dau imaginea interioară a cavităţii sau conductului explorat iar la capătul lor di stal.a instrumentele mai noi s-a înlocuit tubul rigid cu un sislrm de fibre HrMliilc cil proprietăţi optico ce poartă numele general de flbrosniftpe p. renoscintigramă). limfografii). irigografii). uretiă). l'ibrinogenul marcat pentru detectarea precoce a trombozelor venoase. suprafeţei sau funcţiei acestora.crvorii diverse (stomac. laparoscop etc. Kr pentru explorarea circulaţiei sanguine şi a volumului sanguin. Au158 şi Te" pentru ficat (hepatoscintigramă). sistemului vascular (arteriografii. Si'39 pentru sistemul osos etc. solemometionina pentru splină şi pancreas (splenoscintigrama. cu ajutorul căruia se obţine iluiniuiue. flebografii. se poate utiliza fie singur. colangiografii). mai opace sau mai clare. rex. Sulfatul de bariu se utilizează pentru explorarea tubului digestiv (radiografii. peritoneu). pneumopielografii). Pobilan. l . omogenităţii. vezică). coledoc. Aerul. serum albumina marcată pentru plămîn şi cord (pneumoscintigrama). Se folosesc I 131 pentru explorarea tiroidei (tireogramă) Hg209 şi I125 pentru explorarea rinichiului (renogramă. histcrosalpingografii). conturului. ureteropielografii.). Dintre substanţele de contraşi. cele mai utilizate sînt pe bază de iod (Odiston. cistoscop. sistemului nervos central (ventriculografii). pHn-ftniHtro-iliindcno-fihroKrop etc. Explorările endoscopice sînt posibile datorită unor instrumente optice speciale prevăzute cu posibilităţi pentru iluminarea interioară a cavităţilor organismului ce trebuie cercetate. pentru a evi'a unele accidente de hipersensibilizare. cistografii.

) sau în cavităţi neoformate (cliisle. precizează aspectul său macroscopic şi calitatea sa după ce este evacuat: •i i recoltează probe pentru analize citologice. electromiograma). făcînd o exerezăJ limitată dintr-o formaţiune tumorală. Descrierea ş\ Interpretarea lor se va face Ja fiecare capitol de semiologie. pentru examene histologice şi permit chiar unele intervenţii endoscopicc (electrocoagulări. urină). o ulceraţie etc. bolnavul trebuie pregătit (irnlru ca mucoasa sau seroasa respectivă să fie curate şi bine vizibile. în unele situaţi. cu ajutorul bisturiului. Exemplu : pentru gastroscopie se va face o spălătură gastrică iar înainte de rccloM'iipie bolnavul trebuie bine clismat. electrorezecţie)..). De asemenea se mai pot executa frotiuri (citodiagiioslic) din diverse scurgeri lichidiene din tumori sau din unele conducte iviifţin. rli'tirance-uri etc. pentru a-1 supune examenelor histopatologice. Multitudinea acestor posibilităţi de informare. biopsiile reprezintă un examen esenţial în studiul tumorilor iar în luncţic de rezultatul histopatologic determinăm diagnosticul şi precizăm 11 al unicului lor.nebunelor situate mult mai distal de orificiile superficiale ale conduc telor M'spi'clive şi cu un traumatism mult mai mic făcut asupra bolnavului. chimice şi bacteriologice. Pentru a obţine relaţii fidele. presupus patologic. Explorările funcţionale permit cunoaşterea funcţiei normale sau patologice n diverselor organe folosind probe biochimice (BSP. Sub toate aceste aspecte diferite în care se pot i'Ki'ciita.spini/. esofag. Ea MP poale face sub controlul vederii. sinovială articulară etc. EEG. în anumite situaţii. probe de digestie.ritor suferinţei bolnavului. bronhii. Indicaţiile şi tehnica executării lor este descrişii in capitolul „Funcţii". peritoneu. izotopice (renograma). Prelevările de lichide si ţesuturi se fac cu ajutorul puncţiilor exploratorii •ii al biopsiilor. abcese). seroame. Biopsia este manevra chirurgicală prin care prelevăm o porţiune din ţesut ' \ ni. endoscopice (cromocistoscopia) unu diverse aparate electrice (EKG. < iui cu un ac de puncţie-biopsie în cazul tumorilor profunde sau a formel or i i i l i l l r a n t e în suprafaţă. în cazul endoscopiilor. Puncţiile exploratorii se folosesc atunci cînd examenul clinic suspectează prr/enţa unei colecţii lichidiene patologice într-o cavitate seroasa preformată (picură. permit examinatorului să culeagă şi sii înlriprelezc o serie de manifestări care îl conduc la precizarea diagnosticul ui M a atitudinii terapeutice. folosite selectiv şi core. Ele constată prezenţa lichidului în cavitatea respec-l is i ' i. endoscoapele respective permit şi recoltarea de fragmente din anumite zone ale mucoasei sau iii" polipi. ' . PSP.

V —IV î. Prin faptul că ea previne contaminarea plăgilor. sepsis putrefacţie) reprezintă un ansamblu de măsuri prin care împiedicăm contactul germenilor cu plaga operatorie.| hcle metode se folosesc simultan şi se completează reciproc.enţi într-o plagă. deci. In clinicii MB.împotriva . l'e măsura dezvoltării cunoştinţelor se stabileşte noţiunea de infecţie. alături de anestezie. o metodă cu. alcătuind laolaltă ' S I'KRILIZAREA.. Astfel. vin vechi sau ulei cald şi apoi protejarea lor cu feşi albe). am. biologice şi farmacologice care urmăresc îndepărtarea. pe tegumente sau în mediu. Haineau). obligativitatea *pftlnin inimilor cu apă şi săpun ţi cu apft Hm uţ . care reprezintă astăzi.e. fiind capabilă să distrugă germenii chiar în forma lor sporulată. Igiui/ Plnlipp Somnielwcis (1X18 1805) Ini induce. ISTORIC încă din cele mai vechi timpuri. Ster n . li/nrea este una din verigile importante care.a progreselor considerabile pe care le-a făcut chirurgia în ultimul secol. se aplicau o serie de reguli privind actul chirurgical (aranjarea cîmpului operator. chimice. ANTISEPS1E Asepsia şi antisepsia fac parte din grupa metodelor prin care realizăm dezinfecţia. sepsis = putrefacţie) este alcătuită \ din totalitatea mijloacelor prin care urmărim distrugerea germenilor patogeni (( pre/. In perioada lui Hippocrat (sec. în raport cu nivelul cunoştinţelor din acea vreme. în practică. Ea este. modul de contagiune si se întrevede legătura între existenţa pnsihilă :i microni KiinlMiirlnr şi apariţia infecţiei (Semmelweis.ASEPSIE. ANTISEPSIA (anti ^.). persoanele care practicau medicina. { Deşi din punct de vedere didactic le vom descrie separat. Noţiunea de dezinfecţie se referă la totalitatea mijloacelor fizice. In evul mediu. este o metodă profilactică. au căutat să utilizeze diverse mijloace şi metode pentru combaterea infecţiilor.n. învăţătura lui s-a aplicat şi în epocile romană şi arabă. în perioada prehippocratică se recomanda spălarea rănilor proaspete f u apă caldă şi pansarea lor cu feşi albe. poziţia chirurgului) curăţenia care trebuia lespcctală (spălarea mîinilor şi unghiilor) şi modul de tratare a unei plăgi (c u răi i ie cu apă caldă. ASEPSIA (a = fără . Pe ba/a (ibM'i'vaţ iilor clinice. Pirogov. Ambroise Pare îşi leagă numele de descoperirea fenomenul u i dr contagiuuc. forma cea mai completă de dezin-1 lecţie. au stat la| l>a/. inactivarea sau distrugerea germenilor patogeni din mediu.'' lativă.

n . |. fiind considerat ca promotor al asepsiei in chirurgie.vollă mai umil nteloda ascp<i |IP CHIC o ^i'ii .iu asepsia. a fost acceptată şi introdusă mai î n l i i l!nt'|ifthi !yi i n i i l l mai lîr/. mlă.'eiu 1 i-au permis găsirea unor metode de distrugere a acestora (fierbere. in Anglia. Lister este considerat.lui l'asleur. Jaseph Lister (1822—1912) inspirat de 11 Ai Hi. penii u MIM* tlttln.a nul In | . El recomandă chirurgilor să-şi spele mîinile cu apă sterilă i Ui Folosească materiale sterilizate cu aer cald la 130 —150°C. In practica c l i n mgicală a vremii. pe drepi viul. îşi înscriu numele savantul rus Ilia Ilici Mecinicov IM l i l ! ) l ( i ) şi sa\ antul român Victor Babeş (1854 — 1926) care prin lucră' i i lor au contribuit efectiv la progresul microbiologici si al asepsiei. promotorul aiitisep. C. In aceeaşi perioadă. 3 — Pasteur.ui'ca acidului fonic în sala de operaţii. Severeanu (1840 — 1932) aplică. ('nuia IDIICSCII ( I H l i O lO'M) şi şco. i . Maluri de Pasteur.onslanlin 1). Odată cu Louis Pasteur (1822 — 1895) începe adevărata perioadă a asep>i ii 'i . Descoperirea germenilor şi demonstrarea experimentală a acţiunii lor pnlo/. metodele de milisrpsic preconizate de Lisler în executarea ncl u l i'lilniryiciil. •iiilorlavare etc.ila su dc/.). cu ajutorul acidului carbolic 5% şi împiedicarea pătrunderii i In r n n A prin aplicarea de pansamente înmuiate în aceiaşi substanţă şi prin ilvci'l/. preconizează distrugerea germenilor care produceau sui i t i | l n plfigiloi.Fii/. înaintea oricărui act operator.siei în chirurgie.

o — 'l orna lonescu .I-'u/.

sterilizarea capătă o dezvoltare foarte mare şi ocupă un loc central în practica medicală. . de căldura uscată şi umedă şi de radiaţii. asepsia foloseşte o serie de metode începînd de la spălarea mumlor chirurgului şi protejarea lor cu mănuşi sterile. fără acţiune asupra ţesuturilor organismului şi prin descoperirea radiaţiilor. de prevenire a contaminării plăgilor cu germeni patogeni.a acţiune profilactică. asepsia ocupă astăzi locul principal fiind completată «le nntisepsie. Mijloacele fizice sînt reprezentate de procedeele mecanice de spălare a inninlor şi tegumentelor. ASEPSIA C. sterili/arca se realizează. Pentru realizarea acestora ea utilizează o serie de mijloace fizice şi chimice. C. în spccinl. In MMA iciile chii indiciile.Prin descoperirea de noi substanţe antiseptice. într-o intervenţie chirurgicală şi terminînd cu aplicarea pansamenl u l u i steril. cîmpurilor şi materialelor folosite.area cu ajutorul radiaţiilor si a substanţelor chimice poartă numele de hlerili/niT la rece.flaloi'i Iu CIUT locul import unt II ooipft căldura (sub formn ci uscaţi snu immlft) şl nuliiiţiilc. la dezinfecţia cîmpului opeiator şi sterilizarea tuturor instrumentelor. Slerili/. La baza steiilizării în chirurgie.ele chimice utilizează substanţe de tipul formolului sau etilenoxidului. pliu mi|luiin.

cîmpuri.) sînt livrate sterile iar după folosire se trimit la crematoriul spitalului. odată cu realizarea materialelor de unică întrebuinţare. flacon) tncftl/este inegal instrumentarul. MHMlIcu-t'hlriiiKliwU — M! n jj.iiiipon cu alcool. 1 ' i' / nvi i ii li ij i il metodei constă în faptul că nu poate realiza o bună storillIH II prin Incfil/. fie prin trecerea lor prin flacăra l. O mare parte din instrumente şi materiale. Acest u l t i m procedeu se întrebuinţează atît pentru pregătirea instrumentelor. Spitalele mari au o staţie centrală de sterilizare. Se mai foloseşte pentru sterilizarea gîtului hulelor înainte de deschiderea lor. perlan. dotată corespunzător pentru a face faţă cerinţelor pentru fiecare secţie. Mai modern. toiirnfi lichide sterile reci peste instrumentarul astfel încălzit deoarece liiiili'ii/. fierul de călcat. Sterilizarea prin căldură uscată. cele de unică întrebuinţare (seringi. El constă în menţinerea obiectului în flacără de alcool. Pentru a realiza o sterilizare c oiri'lft. C. In funcţie de po/iţlii i In KOIIII iilliAsti'iiie temperatura este maximă şi arderea completă) i f i i ţ u pe ciur iiclioncu7. Meiilizarea se efectuează pentru instrumentar şi o parte din inventarul moale.aldura se foloseşte sub forma ei uscată sau umedă. pense ace Hagedorn. cunoaşterea şi aplicarea mijloacelor şi metodelor de asepsie-antisepsie devine obligatorie. Tehnica pregătirii materialului va fi prezentată mai departe. a) Flambarea este procedeul cel mai primitiv de sterilizare care. se poate face prin mai multe modalităţi : llniiibare. în acest scop. fie prin aşezarea lor într-o cutie de metal în care se i alcool ţi i se dă foc.fi. decît în mică măsură. se recomandă existenţa a două staţii de sterilizare : una pentru secţiile di» spital şi alta pentru blocul operator deoarece acesta necesită un program d e sterilizare specific activităţii secţiilor cu profil chirurgical.i'fl ijl oblicii pe medic să aştepte pină la răcirea lui. întrucît. halate etc. maici înlului moale si mănuşilor în vederea sterilizării cît şi pentru cărăţirea mîinilor chirurgului şi a cîmpului operator.irea instrumentarului pînă la incandescentă.| . amoniac soluţie 2% soluţii dezinfectante diverse (vezi mai J»>0 ele. la ora actuală. etuve cu aer cald.Aceste operaţiuni se execută în servicii special amenajate pentru efectuaITU sterilizării. Se foloseşte curăţirea mecanică şi spălarea. în spitalele moderne. jM'iilni un limp şi lăsarea lui să se răcească. instrumentarul trebuie încălzit pînă la incandescenţă. pentru a-1 folosi. ca atare. la ora înluală. în acest •l Iunie de bisturiu. mănuşi chirurgicale sau de examinare. mai ales. sîntem obligaţi să reutilizăm majoritatea materialelor şi aproape totalitatea instrumentarului şi. rcali/înd o sterili/are de călit iile infcrioiu'fi. bioti in) In soluţie 1—2%. Se aşteaptă apoi pînă ce se răcesc instrumentele. Mijloacele mecanice se utilizează. nu există posibilitatea folosirii de materiale de unică folosire. fapt ce II i. se foloseşte numai în cazuri de maximă urgenţă şi numai pentru inul ninieiite din metal. ansele de recoltat produsele biologice pentru l arc pe medii în vederea examenelor bacteriologice) şi nu se aplică alici l i | M i r i de instrumente deoarece le degradează (se produce decălirea instruHti'Mlclor tăioase şi denichelarea). •Meu. Acest fapt nu este realizabil decît pentru insl rudin platină (ace de seringă. detergenţi (dero. sonde.fi. pentru pregătirea materialelor în vederea sterilizării. timp în care se si germenii sporulaţi. utilizăm apă şi săpun. In cu/urile de maximă urgenţă (traheostomie) se pot steriliza.

ăst â/i.l II ('lip torul i'll . cunoscut sub numele de pupinel. putîndu-se folosi. pentru controlul temperaturii. între pereţii laterali sînt inoniate rezistenţe electrice pentru încălzire iar între plafoane se găseşte un venI ilator pentru uniformizarea aerului care circulă în interior. energia electrică. simplu şi practic. în orice unitate sanitară deoarece utilizează. < c) Sterilizarea prin aer cald este metoda cea mai folosită pentru instrument arul metalic de orice fel şi a obiectelor din sticlă. gradat pînă la 250°C. i ' ' < 'l . întrucît în serviciile de chirurgie este unul din aparatele mult folosite pentru sterilizare. după numele inventatorului său (l'oupinel). Termoreglarea «fK l'i. în acest fel. în afară de seringi. Aerul cald pă1 runde prin orificiile ce se găsesc în planşeul peretelui interior. dis-U". în unităţi unde nu există alte posibilităţi. In condiţii improvizate. (rugind şi sporii. considerăm necesară o scurtă descriere a lui şi ii modului de funcţionare. pentru sterilizarea unor materiale ciţt nur trebuie pansate plăgi întinse sau arsuri pe suprafaţă mare. Aparatul cu care se realizează această sterilizare este cuptorul de aer cald. pînă IA inii trrnarea bolnavului într-un spital. de formă paralelipipedică.I i ) Fierul de călcat realizează o temperatură de 200' —300°C asigurînd. Efica alitloa sa este mai mare dacă se aplică pe ţesăturile umede. KM i' procedeul cel mai sigur de sterilizare. ca sursă de încălzire. peutri|> hlcrilizarea lenjeriei la nou-născuţi. Se foloseşte. pentru aşezarea cutiilor de instrumente. distrugerea germenilor de pe unele ţesături. Pupinelul este o cutie metalică cu pereţii dubli. Tot în interior se găseşte şi rezervorul unui termometru cu mercur. prevăzută cu rafturi pe interior.

privind slcrili/.T. astfel pregătite. De nrcra.n IM ari'. peni ni ca şi suprafeţele interioare din baloane. Astfel : . în dotarea spitalelor noastre se •usesc cuptoare cu aer cald tip I. . este o metodă care asigură o bună ttM'plizare. pentru a permite o circulaţie uşoară a. Aşezarea.la 180°C durata sterilizării este de 30—40 minute.are uniformă a temperaturii (înghesuirea lor face ca la mijlocul cupînrnliii temperatura să fie mai scăzută cu 30°— 40°C). se pot jiftulrn tn condiţii de sterilizare timp de 24 ore. — sursa de căldură să asigure o temperatură interioară de cel puţin l HO T.face mai rar.area prin aer cald. Trebuie ţinut seama de faptul că microbii rezistă nu limp mai îndelungat la acţiunea căldurii uscate decit la cea umedă. în aşa fel ca aerul cald să ia contact cu toate suprafeţele la aceeaşi leiiipoiatură. după curăţire. Cînd temperatura a atins 120°-—130°C se pune în. pe jumătate lU'M'hise. l'entru realizarea unei bune sterilizări trebuie îndeplinite cîteva condiţii: — aparatul să fie perfect etanşeizat. cu capacul deasupra.arca materialelor în spitale.cutiile de instrumente să fie aranjate mai larg pentru a permite o leparti/. la 170°C durata sterilizării este 1—1/2 oră. — instrumentarul să fie bine curăţat de substanţe organice înainte de Ierilizare . fără să fie acoperite. la circumscripţiile rurale.la 160°C durata sterilizării este de 2 ore . Im s<. temperatura de fierbere a iiptil . Bucureşti.Ici metode deoarece. sau se acoperă cu dopuri de vată. se pun în cutii iar acestea se aşează ln1 etajerele din interiorul pupinelului. se închid cutiile cu capacele respective. .urgenţă. ''file l'nln . Slcrili/. Slerili:nrrii prin căldură uniedă se poate realiza prin fierbere sau prin stelllUtirc cu vapori de apă sub presiune. îapt foarte util pentru chiiHi^in di. la pupinel. Măsurarea timpului necesar unei bune sterilizări se socoteşte din momentul atingerii temperaturii maxime în interiorul cuptorului. Astăzi se foloseşte din iu r r mm rar şi numai în lipsa altui mijloc de sterilizare cu eficienţă mnl f (iiiiloclaviil). I l i M t ui ' ! umile în vigoaic. nu degradează instrumentarul iar cutiile. M% asl upii sticlele şi borcanele şi se scot din pupinel. se recomandă ca sterilizarea la pupinel să dureze mai mult. înregistrată de In iiiomclru. Mi't'iiliii si uniformizarea temperaturii. n (uluirilor de cauciuc şi a instrumentarului. . Instrumentele metalice. Se închide uşa cuptorului şi se pune în. funcţie rezistenţa electrică. pentru uniformizarea temperaturii interioare. liiuc|iune ventilatorul. Durata sterilizării depinde de temperatura realizată în pupinel si de ac| luncii sa asupra germenilor. Du pa trecerea timpului necesar sterilizării. în funcţie iii 1 temperatura realizată.M. se întrerupe funcţionarea l i ' i i i i r i s l a l i i l i i i şi se lasă materialele să se răcească pînă ce temperatura coInuiiii la !!()'' — 40"C cînd se deschide uşa. sticle sau cutiile Petri să se găi«'i»sc:t la temperatura uniformă.| i : i |i i i l u i util se face de către termoreglator. fără a le înghesui. Obiectele de sticlă se aşează pe etajere.l l k M iiliicclclor stcrili/ate şi produce şi oxidarea instrumentarului. 11) l'lfrlu'rcd este o metodă care s-a folosit mult timp pentru sterilizarea ' mălini'. deoarece obligă la folosirea ime.

De reţinut faptul că. I)c aceea. Pentru sterilizarea prin fierbere se folosesc cutii metalice pentru instrumente. acestea se acoperă cu apă. De asemenea. 'i l n i l . timp în care sterili/area se consideră terminată. în felul acesta crescînd presiunea din interiorul fierbălorului şi implicit temperatura de fierbere a apei pînă la 103° —105°C. 8). se socotesc 30—40 minute.ă instrumentele. Din momentu l In care apa începe să fiarbă. cil mai mult peste nivelul lor şi se porneşte sursa de încălzire. în care se nşea/. In h i |.(100T. bacilul tetanic. Se lasă instrumentele să se răcească şi se scot din fierbător. este bine ca să se pună. se recomandă ca în apa respectivă să se adauge unele . lichidul în care au'fiert.M'b- l III. se recomandă ca pe timpul fierberii capacul să fie închis. în fierbător. Acestea din urmă sînt cutii mari din metaî. ilui . în acelaşi scop. t — FIcrbAloi pentru t MI ITM Inul n M ir . din momentul declanşării fierberii apei. în lipsă de alte mijloace mai eficiente. ea se (joiilo utiliza cu indicaţii limitate. pe fund. (fig. de la început. pentru ca la sfîrşitul sterilizării instrumentele să rămînă acoperite de. sporii unor germeni rezistenţi la această temperatură han virusul hepatitei epidemice. ce au o tăviţă cu multiple orificii.) nu este suficientă pentru distrugerea unor microorganisme ca bacilul Mibtilis. urmînd a fi folosite imediat sau în cel mult 8 ore. ţi wrlnjl. 7) sau t'ierhhloare de tip I.M. fierbăLoare special prevăzute cu o rezistenţă electrică (fig. o cantitate mai mare de apă. După aşezarea instrumentelor în fierbătoare. nu mai este voie să se introducă alte instrumente în fierbător şi nici să se adauge apă. de formă paralelipipedică. Ia fel ca şi la fierbătoarele mici.T. Sursa de energie calorică este asigurată de o rezistenţă rlectrică.

. u • AH — ~*" / l. considerăm —------ifl n M'iirla descriere a lui şi iilnl tic l iînrj ionare. . aţă. la sfîrşit. f) atmosfere timp de 30 — 40 l ' l HlllIC. t. Mănuşile i l l l l cauciuc. alături de st erilizare? la pupinel. 4$ l ruşi practic. apa pe ntru spălarea mîinilor etc. l e un ca/au cu ilnhll. în spitale. lliilnle. sondele. la .y. Ktnt distruşi de căldura uscată. comprese. nliirliis ui i".stanţe (borat de sodiu 10—20%. tuburile de li l oii. apa şi seringile se sterilizează IM l.) so sterilizează la 2.91/2 atmosfere apa fierbe la 140°C . chiar şi cei sub formă spor ulată care. ele se depun pe instrumente.. carbonat de sodiu) care au proprietatea < l < a creşte temperatura de fierbere a apei la 102°— 104CC. uneori nu. "J Peste temperatura de 120°C. măşti etc. — l atmosferă apa fierbe la 120°C .t \\ npaţiul UintiT rn doi ( n l l i l i un ntinifli' de (irifleii / . prod ucînd oxidarea lor. este t i c 30 -40 minute. un în spitale şi li1 lahnraloarc. \ aţă.. sondele de diverse tipuri. sînl d i. — 2 atmosfere apa fierbe la 136°C . Sterilizarea cu vapori de apă sub presiune este metoda cea mai eficienţi» si are la bază creşterea punctului de fierbere a apei în raport direct cu creşterea presiunii din vas. adică la presiunea de o atmosferă. inventarul moale (cimpuri.5 atmosfere 1 1 rup de 30—40 minute.j l— • Up HiMiniTce niitocla\ul este n «i frecvent folosit . toţi germenii. mănuşile de cauciuc. 9). Aparatul cu care se realizează Mi'ilft sterilizare este autoclavul l i p Chamberland (fig. Prin această metodă sterilizăm inventarul moale. tuburile de dren.H/itmil interior este în »> •MI. b) Slerili'arca cu vapori de apă sub presiuni este metoda cea mai folositfi pentru aseptizarea unor materiale şi instrumente. Timpul necesar pentru o bună sterilizăr ii! tneepînd din momentul atingerii preMmvii maxime în autoclav. Sînt i l l l p l e tipuri de astfel de aparate l u p l n t o necesităţilor diverse dar • iiui|ilul lor de funcţionare este i h-ii. Astfel. pentru sterilimiillor materiale. Dezavantajul folosirii acestor substanţe este că. serin gile 1 .i/ C f ' 4 n 4 -ZT-----------f V"~~ . "^ ---------~ ^. 'l — 3 atmosfere apa fierbe la 144°C.•y^.

. sursa de căldură este dată d e un arzător dr gaze naturale. . Construcţia autoclavului este asemănătoare cu cea anterioară. Punerea în funcţiune a acestui autoclav se face în felul următor : — se aşează casoletele cu materiale. la autoclavele moderne. evacuarea condensului (3). in Snliemu liantului (roitul ni iiiiliialHViilu! H|> l I'M. în comunicare cu cazanul interior se mai găseşte un robinet de eşapament (RE). electronic şi grafic) ceea ce conferă o mai mare siguranţă a sterilizării. aceste autoclave sînt prevăzute cu o seric de două iiianometre şi cinci robinete aşa cum se vede îu figura 10.. /•'«. — se închid toate robinetele în afară de cel de pe capac (5) . verificînd dacă zăvoarele au pătruns iu ramă .do ntt'rlIIrurQ Iu . în raport de aşezarea lor (orizonlală) şi îmbunătăţirile tehnice iiduse. Capacul este străbătut de trei (infirii la caro sînL adaptate: un manometru de presiune (M). . M SUţli. .\ atmosfere iar altul (manovacumelru) indică presiunea din interiorul auto-jN clavului. urcare (1) si revenire^ In presiunea atmosferică (5). pentru realizarea sterilizării.1 . Cele 5 robinete se folosesc pentru : admisia aburului în autoclavjf (-1). Staţiile centrale de sterilizare din spitale ca şi blocurile operatorii din serviciile chirurgicale sînt dotate cu instalaţii complete de sterilizare la care aburii sub presiune.nil un h. există sisteme triple de control ni presiunii (manometru obişnuit. La aceste tipuri de autoclave. evacuarea aburului (2). cu nuci deosebiri.ează cu ajutorul unor ză\oare. Faţă de tipul anterior. încălzit de o rezistenţă electrică. avînd orificiile laterale deschise. de aragaz sau de o rezistenţă electrică. De asemeni.6 — '. sînt furnizaţi de uzina spitalului sau de un generator propriu al instalaţiei. Capacul se fix. f — se strînge capacul autoclavului. . Un manometru indică presiunea din coloana centrală de aburi care trebuie să fie de 2 . llg. 1 1 .la partea sa superioară (sau în jurul gurii de închidere cu capacul) ţi cu exteriorul printr-un număr de robinete. Spaţiul dintre cei doi pereţi nnniinicu cu exteriorul prin alte robinete. priit'( înşurubare în rama autoclavului. în interior. un robinet pentru reglarea presiunii (RP) şi o supapă de siguranţă (SS).

— cînd presiunea din monovacumetru a ajuns la 1. cu ajutorul lerinoincliTIM » ţi i't'Nprctiv a munometrelor montate in aceste aparate şi urmărită po '"•>! i i li ir n l ii NlcrilixArii. Cînd interiorul autoclavului s-a umplut cu aburi.5 sau 2. mai moderne. timp în care acul manovacumetrului ajunge la (\ t ilnpfi rare se poate deschide capacul autoclavului. de evacuare a condensului (3) şi de ml misia aburului (4) să fie bine închise.5 atmosfere (în funcţie de presiunea la care sterilizăm) se deschide robinetul de evacuare a aburului (2) şi a condensului (3) şi se aşteaptă 2 — 3 minute pentru ca să se evacueze apa condensată prin contactul aburului cu pereţii reci ai autoclavului . (Idiilii'lul . Se aşteaptă 15 —°0 minute.i (3) pînă cînd presiunea din autoclav a scăzut la 0.5 atmosfere.2 atmosfere cînd închidem robinetul (2) şi îl deschidem pe (4). n alle tipuri de autoclave.F e deschide robinetul (1) pentru uscarea materialelor şi in autoclav r produce vid.5 atmosfere. După terminarea sterilizării la autoclav sau pupmel. Mijloacele l'i/. — după aceea se închide robinetul (4) şi se lasă deschise robinetele (2) '. se menţine l» aceste valori şi se aşteaptă 30—40 minute timp necesar efectuării sterilizării. cutiile şi casoleteli 1 l? t lichid şi se banderolează iar pe banderola respectivă se scrie ziua şi ora efecI t l A i l l Mei ili/. Controlul sterilizării făcută cu ajutorul căldurii usjfHffl NIMI umede se verifică prin mijloace fizice. — se închide robinetul (2). pe lot timpul sicriliyflrn .itrrilizfirii. în jet discontinuu.ice constau în măsurarea temperaturii din interiorul |)U[iliii'lclor ţi a presiunii din interiorul au t octavelor.ării şi se semnează de către cel care a făcut sterilizarea.1—0.8 pînă In -l atmosfere.— se deschide robinetul (4) prin caie aburul sub presiune este admis in interiorul autoclavului.5 sau 2. — robinetele (1) şi (2) ram în închise iar (3) şi (4) deschise şi se astea pt ă ca presiunea din autoclav să se ridicce la 1.3 atm) nu robinetele de evacuare a aburului (2). tiinp în care uscarea este terminată. întregul ciclu de sterilizare ş»|c complet automatizat. He\ enim asupra faptului ca înainte de deschiderea robinetului de uscare ( l ) . Nerespectarea acestor condiţii atrage i l i i | > f i sine o uscare insuficientă a materialelor şi compromiterea sterilizării : se deschide robinetul (5) pentru ca presiunea din autoclav să se e galii t ' / c cu cea atmosferică. Aparatele moderne sînl prevăzute cu sisU'ino di1 iuiiiiloinalfi n temperai urii sau presiunii. prin robinetul (5) ies aburi şi aer.5 sau ^. fapt do\edit prin scăderea presiunii interioare la —0. în continuare robinetele (3) •ji (4) pînă ce presiunea în interior se ridică la 1. l . prin robinetul (5) ies aburi în jet continuu. Din acest moment. lăsînd deschise.2 — 0. acul monovacumetrului să se găsească deasupra lui O (la 0. moment în care se închide robinetul (5) iar presiunea din interior începe să se ridice . -.1 atmosfere cînd se închid şi aceste robinete . Operaţiunea (purjare) se repetă de 2—3 ori . La această presiune se închide robinetul (4) si se deschide robinetul de evacuare a aburului (li) pînă ce presiunea interioară scade la 0.5 —0. chimice şi biologice. sora avînd doar rolul de a urmări afişarea datelor H» cfllre computer.

ca atare. pu-ric (130°C) şi acidul benzoic 100 g + violet de briliant 0. Sterilizarea la rece. i Dintre mijloacele radiante se folosesc razele ultraviolete si razele gammal — Razele ultraviolete. bacilul subtilis Ist j 100"C. Sterilizarea „la rece" utilizează radiaţiile şi o serie d&-( substanţe chimice cu o puternică acţiune sterilizantă. l Dintre substanţele lichide. acidul'. i i i n d un mijloc bun de sterilizare al acestuia. i Mijloacele biologice au rămas de interes istoric şi foloseau culturi d«S. IIIPIuliul | i i n A In mu do zile .ată care. slenli/. i — terpină 100 g -f violet de metil l g care la 117°C devine violet închis. Datorită posibilităţii lor muri. benzi de hîrtie impregnate în substanţe sau substanţe lichide care. • Ha/. operaţii pe cord deschis) chiar şi inIcrvcnţiile chirurgicale se fac sub protecţia razelor ultraviolete. se folosesc în amestec : i — benzonaftol 100 g + fuxină 0. bacilul tetanic la 110°C).}! cu .area materialelor din cauciuc1 sau plastic (sonde. la o anumită temperatură.' culoare roşu închis . Acestea se aşează in tuburi sau flacoane mici de sticlă. Rficienţa razelor ultraviolete este însă numai la distanţa de 1.j torni înainte de folosirea materialelor sau instrumentelor sterilizate. Uneori aceste aparate se pot defecta şi pentru o mai mare siguranţă. microbi care mor la o anumită temperatură (exemplu. se folosesc pentru sterilizarea aerului din sălile de operaţii şi de pansamente precum şi a suprafeţelor. Durala de sterilizare este de 30—40 minute şi. de mănuşi sau cutiilor f u seringi şi se verifică obliga. realizînd astfel sterilizarea încăperilor. i Dintre pulberi se folosesc : floarea de sulf (punct de topire 118°C). Datorită faptului că după sterilizare trebui^ sa aşteptăm 48 ore pentru a vedea dacă au mai rămas colonii vii. cutiilor de instrumente. ceea ce obligă la mutarea sursei în diferite puncte ale sălii sau menţinerea a mai multor surse.5 —2 in de sursă. în plus.luziune cunoscut. în sălile de operaţie. folosirea timp de oro a lămpilor de ultraviolete.01 g care la 121°C j se topeşte luînd culoarea verde-albăstrui. i. uzura lămpii va fi mai iiiiiL'c iar prin ozonul produs în exces se irită mucoasele (respiratorie şi ocuIiirA). Sălile moderne de operaţie sînt prevăzute şi cu instalaţii pentru climatizare nutiimal i/. se face un control dublu. care se introduc în interiorul casoletelor. folosind şi mijloace chimice. mănuşi. în cazul intervenţiilor care cer o asepsie strictă ii încăperilor (transplantări de organe.sisteme de afişaj electronic al valorilor de temperatură sau presiune interioară. îşi schimbă culoarea.olo y (gainma) se folosesc pentru stcrili/. obţinute din lămpi cu vapori de mercur sau cadmiu. în scopul obţinerii unei mai lume dezinfecţii a aerului nu este justificată.40 g la temperatura de 110°C capătă. aţă) si chiar instrumentar. Ele acţionează direct asupra microorganismelor prin coagularea proteinelor citoplasmatice şi chiar asupra germenilor anaerobi prin ozonul care se formează în urma bombardamentului electronic al aerului. astfel de me-f lude au fost părăsite şi nu se mai utilizează astăzi. iisiţfnrfi si filtrarea acrului. Eficienţa stcrillzArii oslo «Io <luînlft.iireii acestor materiale se poate face chiar fiind acoperite do InvHIfţim prolortonre (luluiri dm plastic). pe Ungă realizarea unei temperaturi şi umidităţi optime. — Mijloacele chimice utilizează substanţe sub formă de pulberi cu punct dt.

uretroscoape) şi a altor ustensile care se degradea/il la o temperatură ridicată. se recomandă ca instrumentele astfel sterilizate să fie spălate cu un jc l de soluţie fiziologică sterilă sau apă distilată sterilă. După etanşeizarea ferestrelor şi uşilor. hlrlic. a instrumentarului optic (cisloscoape. Vaporii de formol. inflamabil M cu un indice de penetraţie foarte mare prin cauciuc. cîmpuri mici şi orice fel de instrument metalic i <u i i avo Janet. instrumentele şi aparatele se pol klrriliza împachetate în oricare din aceste materiale. sonde de inlubaţie traheală.i l rr i ii le de sutură. uniuni din plastic. tabletele «le trioximetilen se aşează chiar în cutia aparatului respectiv. Ca urmare a acestui fapt. mănuşi din cauciuc. în mediu închis. pentru a dizolva microc risIalele de formol care sînt iritante pentru mucoase. .Oxidul de etilen este un gaz fără culoare. deasupra tabletelor. . comprese. se introduc vapori de formol prin evaporarea lichidului într-un recipient închis şi încălzit. în încăperea curăţită. Se sterilizează sonde diverse. se folosesc vapori de formol timpul de sterilizare se micşorează astfel : la 25°0 — y oro iar la 50°C — 1/2 oră. formolul se întrebuinţează pentru sterilizarea încăperilor precum şi a instrumentelor de mai sus. Procedeul se foloseşte astăzi nun w r. în cazul în care. in. Tabletele de trioximetilen se aşează pe fundul UIUM i'luve Janet (fig. înainte de folosire. se folosesc tablele de trioximetilen care conţin l g de paraformaldehidă. pentru realizarea asepsiei.Dintre substanţele chimice. cu miros dulceag. textile. tuburi de dren. se folosesc : formolul şi oxidul de etilen. La cald. în prealabil. pentru sterilizarea sondelor şi a luburilor de d ren. deoarece mijloacele moderne de dezinfecţie a încăperilor au o eficienţă nsemănătoare şi sînt mult mai comode. pentru sterilizarea sondelor şi instrumentelor optice. la rece sau la cald. — Formolul se întrebuinţează sub formă de vapori. 12) iar sondele se aşează pe etajele prevăzute cu site. La rece. ace pentru injecţii. asigură o bună sterilizare n sondelor în timp de 24 ore. mase plastice. lemn. lame de bisturiu. Pentru sterilizarea instrumentarului optic.

— Pregătirea seringilor. tuburi de dren — sînt instrumente medicale de unică folosinţă. Acele se spală odată cu seringa şi se controlează permeabilitatea lor cu mnndrcnul. la noi se folosesc seringi din stilcă. oiirece iradiaţia cu raze gamma produce un compus — etilenclorhidrin — foarte . de tip Record sau Luei (fig. 5n aşa fel ca să nu fie Iiifţlii-Hiiile pentru n permite contactul vaporilor de apă sub presiune r n acele k« finali f. în cutia de seringă se recomandă să existe mai multe tipuri de ace necesare pentru di\eise tipuri de injecţii (subcutanate. seringa se spală cu apă şi detergenţi şi se limpezeşte bine. intramusculare etc. Se usucă seringa şi pistonul cu o pîu/ă curată şi se aşează în cutia ei.5 atmosfere. cu pistonul demontat. la o presiune de 1—1. aşezarea lor în cutii sau ••. ceea ce obligă la un timp de aerare corespunzător (Intri. peste o bucată de tifon. înainte de spălare se va degresa cu neofalină sau cu eter după care se va spăla cu detergenţi şi se va limpezi bine. modul de pregătire a fiecărui material în vedete. Pregătirea materialelor pentru sterilizare..cu seringi se pune cile un tehl de eoni rol şl . f U ilant pentru ţesuturi şi greu de eliminat.). în acest sens. redăm mai jos pregătirea lor pentru resterilizare. ele nu se închid cu capacul propriu decît pe jumătate. din lipsa seringilor din sticlă) . sonde. Sterilizarea la etilenoxid se face la 40°C. într-o mare parte pe glob. Pentru efectuarea unei steri.uliilo de seringă actuale nu corespund tuturor cerinţelor deoarece nu sini prevâ/.isolete şi aranjarea acestora în pupinele. cu concentraţia gazului folosit şi cu timpul •le expunere la sterilizare. Vom prezenta.utc cu orificii laterale pentru a permite intrarea aburului. tn fiecare culn' mnn.5 atmosfere ţii pe o durată de timp de 4 ore. Dacă pe seringă sînt resturi de stnge ea va sta 30—60 de minute în apă rece pentru ca sîngele să se poată ciirâli uşor. gazul are o acţiune remanentă direct proporţională cu grosimea materialului sterilizat. disfrugînd orice microorganisme şi fără a fi toxic pentru om. Seringile de diverse dimensiuni sînt confecţionate din material plastic şi se livrează sterilizate la raze gamma sau oxid de etilen.nle iniţial prin raze gamma nu se mai pot resteriliza la oxid de etilen de. fiind ambalate tot în înveliş de plastic. seringa şi acul precum şi alte materiale — mănuşi.f li/ări corecte şi eficiente. La ora actuală. Această pregătire comportă : curăţirea materialelor. Este de dorit ca fiecare ac să fie prevăzut cu mandren. în prealabil. autoclave sau fierbătoare. cu apă multă. pe scurt.• nliy.» sterilizării. catetere. 19. toate materialele trebuie pregătite. Astfel pregătite. Dacă seringa a fost întrebuinţată pentru injectare de substanţe uleioase. De aceea. C. în aşa fel ca să fie acoperite mai mult de npfi MI u se nţen/ă în cutii metalice mari. Se va avea în vedere faptul că materialele ste. cutiile cu seringi se aşează în fierbătoare.Oxidul de etilen are o acţiune bactericidă foarte puler nică. 20) care se pot resteriliza (în unele locuri se resterilizează chiar seringi din material plastic.'. cu acul montat sau separat. Jntrucît posibilităţile materiale actuale sînt încă departe de a asigura nsll'el de materiale. datorită puterii sule mari de penetraţie. După efectuarea unei injecţii sau recoltări. în schimb. de instrumente şi aceastea se introduc tn iiiitoelnviil reglat pentru sterilizare la 1.24-48 h).

După spălare. Se pune capacul In ml io. M'pai îndu-le cu bucăţi de tifon pudrate cu talc. Se pudrează mănuşile cu talc. In interiorul mănuşii se introduce o meşă de tifon pudrată cu talc iar marginea mftiiuşii se întoarce în manşetă. unde rămîn la 1. Pentru sterilizarea la autoclav. în jumătatea lui superioară. în strat fin. cutiile se închid M se banderolează. mănuşile se aşează în cutii speciale. iar în caz de rupere. pentru a permite intrarea vaporilor de apă »>i se introduc în autoclav (de preferat. sensibilii al»'ii tactilă a degetelor este diminuată. imediat după terminarea inIcrvenţiei se spală cu apă rece pentru a îndepărta urmele de sînge şi apoi cu iipă caldă (la 60°C) şi cu detergenţi (alba. Dacă mănuşile sînt noi şi nu vin ambalate şi sterilizate. avînd capacele perforate care se pot acoperi prin gliMirra unor plăci metalice ale căror perforaţii corespund cu cele ale capacului. de lorină dreptunghiulară.5 atmosfere timp de 20—30 minute. mănuşile se şterg cu o pînză curată şi se usucă în etuve speciale. la 70— 80°C timp de 30 minute după care se lasă cel puţin 8 ore penii u a-şi recăpăta elasticitatea iniţială.npoi se introduc în autoclav. pentru a preveni lipirea lor în l i i i i | i u l slerilizării. într-o cutie se pot steriliza 8 — 12 mănuşi. se spală cu sol u ţ i e 5% carbonat de sodiu pentru a îndepărta pudra şi substanţele cu care suit impregnate din fabrică şi care sînt iritante pentru ţesuturi. pe ambele feţe. mănuşile se aşează în cutii. fără a lăsa pudră In interiorul degetelor deoarece sterilizarea nu mai este perfectă. Astfel pregătite. i supraîncălzirea). — Pregătirea mănuşilor din cauciuc. După terminarea sterlizării. Dacă mănuşile au fost folosite în operaţii. p< ui i . perlan). după care se limpezesc bine. lăsînd orificiile deschise. pentru a r v i l . talcul care pătrunde In (csuturi este iritant şi poate produce chiar leziuni mai grave (granuloame).

5 atmosfere. acopei i t e de bucăţi de tifon şi se ţin 20—30 minute la 1. la 1. cateterelor. se scot cele defecte sau se ung cu glicerina col». Este important ca inşi rumeni arul să fie foarte curat pentru ca sterilizarea să fie perfectă . perfect închise. unde *e lasă 30 -10 minute la 180°C. fiind destinate unei singure folosiri. Pentru sterilizarea la autoclav. Cutiile cu mânuşi. compartimentate pentru 8 — 10 perii. Pentru sierilizarea la raze gamma sau oxid de etilen. Se spală apoi cu o soluţie de amoniac 2 — 3% pentru a înlătura orice urmă de sînge.Pregătirea periilor sau lufelor. Casoletele sînt prevăzute cu onficii laterale prin care circulă vaporii de apă sub presiune. se închid onticiile capacelor. halatele. aceste casolete sînt prevăzute cu multiple nrifieii pe peretele latwtl. în cazul în care mănuşile se sterilizează la oxid de elilen se pot împacheta in J iu elişuri de hîrtie. Kle se pot livra gata sterilizate. Sondele din cauciuc sau material plastic precum şi tuburile de dren şi catelerele. închise ermetic (Hi rapace. C. fiecare perie în cîte un compari iment. — Pregătirea sondelor.După terminarea sterilizării. se spală cu apă şi detergenţi după care se limpezesc bine şi se usucă. în timpul cîl se aşează în cutii. port-acelor. se introduc în învelişuri de plastic (fiecare sondă separat) care s il i t închise ermetic şi se introduc în aparatele respective pentru sterilizare.Pregătirea inventarului moale. asigură sterilizarea lor timp de 4—G săptămîni. foarfecelor. După sterilizare se procedează ca mai sus. tuburilor de dren. Dacă materialele sînt nefolosite. odată cu apariţia detergenţilor şi a substanţelor dezinfectante speciale. în care se rade săpun de mîini şi care se împăl mese şi se aşează în compartimentele casoletelor. cu talc şi se aşează în cutii Hpcciale. . instrumentarul chirurgical se lasă în apă cu bromocet după care se spală cu peria de resturi organice. Astăzi. Lufele sînt bucăţi de tifon.. se aşează în cutii de instrumente. se sterilizează în casolete de diferite dimensiuni. Pregătirea instrumentarului. . prin aceste metode ultime esle de cîţiva am. De formă cilindrică. şi se lasă 24 de Iniiinle de a fi folosite pentru a reveni la elasticitatea normală. se pot steriliza la autoclav. la oxid de e tilen sau la raze gamma. la fel ca şi periile. sondele şi tuburile do orice tip. după ce au fost pudrate fin. măştile şi calotele pentru chirurgi. După ce s-a folosit la intervenţia operatorie. în func|lc do volumul materialelor de sterilizat. periile sînt limpezite bine. se mai verifică buna funcţionalitate a articulaţiilor penselor. pentru fiecare tip de intervenţie chirurgicală. Sterili/arca se face în autoclav. vuia îji compresele ele.lmpurilc pentru operaţii. Periile sau lufele care se folosesc pentru spălarea mîinilor chirurgului se sterili/cază în casolete speciale de formă paralelipipedică. Termenul de garanţie al sterilizării. cu i1:)pneul cutiei închis pe jumătate. se limpezeşte cu apă rece şi se usucă. După spălarea pe mîini a chirurgului. se introduc în pupinel în aşa fel ca să nu f ic înghesuite şi să permită o bună circulaţie a aerului cald. care funcţionează mai greu. nii't} se pol etanşa ermetic cu o banda metalica ce se mulciuA peste UIT AA . periile sînt folosite excepţional de rar. puroi şi sînge. în interior. După ce s-au aşezat în truse.5 atmosfere. uscate •ji aşezate în casolete. timp de 30—40 minute.

în interiorul casoletei (f iM. . 'fllll. l'ri'iinlircn chirurgului pentru intervenţia operatorie. în funcţie de cerinţele chirurgului şi de obişnuinţa personalului de la blocul operator. Halatele se împătuirsc cu faţa lor externă spre intei i o r pentru ca în timpul manevi clor de îmbrăcare să nu se ilrslerilizeze şi se aşează în aceiaşi i iisulclă cu măştile. examene rectale sau vaginale. înaintea unei intervenţii chirurgicale este total interzisă cfeci îl oncflror pansamente. a o serie de pregătiri i i ni i u respectarea regulilor de asepsie şi antisepsie. calote. hi nivelul pulului u n .14). Unghiile trebuie tăinlo l.d i îl timp de 1—3 săptămîni. avînd orificiile laterale deschise »i iiipacele închise şi se sterilizează la 2. l du H elanşei/carea casoletei este perfectă. măşti. se 11 — Caso1-ta pentru sterilizarea imciipregăteşte o casoletă cu tot matarului moale. in fiecare casoletă se aşează cîte 1—2 fiole test pentru controlul steriliC. i l e . orificiile laterale trebuie să devină vizibile (se deschid) pentru a permite inI rărea vaporilor de apă sub presiune. Kste cunoj-cut ' u i rfi înliiii conţine un mare număr de germeni datorită contactului sfin •Ir mai diverse obiecte din mediu precum si din ani icnarea gcnnrnilor cnn' II tu glumlrle pielii. la terminarea sterilizării. După ce s-a curăţit de petele de sînge.5 atmosfere timp de 30 —40 minute. înainte de sterilizare. Modul de pregăl u r a casoletelor este variabil. se poale păstra mult i i i n p . în anumite nit nat ii. inM-nlarul moale (în afara compreselor şi vatei) se trimite la spălăI oi ie unde se spală şi se usucă. după mărimea ii întrebuinţarea lor. l i 'i i . se închid o riI i i i i l e laterale ale casoletei cu banda metalică şi se banderolează casoletă. -i li il necesar. cîmpuri) este confecţionat din hîrtie specială. în condiţii de asepsie şi se poate utiliza în caz de calamităţi. . se «împătureşte. Tot în vederea folosirii unice a materialelor o parte a inventarului moale i li i l . Efectuarea oricărui n i operator impune chirurgului executarea.cutie după terminarea sterilizării. pentru o intervenţie.asoletele se introduc în autoclave . Astfel curăţat. Cîinpurile se litrii/ă în casolete. l)upă ce se deschide autoclavul. conţinutul său poale fi considerat . ambalat In pungi clin plastic şi sterilizat la raze gamma. în prealabil. h i : i l . prut m .i nu reţine murdărie. cu apă rece. \slfrl. în acest fel. ca să poată fi introdus uşor în casolete şi să fie scos fără dificultate. odaia cu secreţiile acestora. în uşa fel.

Prima dată se spală mîna şi antebraţul pînă la cot. cu săpun sterilizat. este de dorit ca medicul să îmbrace lenjerie sterilă sau cel puţin spălată şi călcată. După aceea se dezinfectează cu alcool şi mîiuile revin la poziţia de mai sus. pentru o durată de 3 — 5 minute (zefirol. Odată cu perfecţionarea compoziţiei detergenţilor. Aceste antiseptice cu mare putere bactericidă au permis să se obţină o I n i i i j i sh'rili/.l ig 15 — ttapc de spălare a mimiloi Ajuns la blocul operator. se obişnuieşte ca după o piiinA Npftlare cu l u l'e şi supun. . Blocurile operatorii moderne sînt prevăzute cu asemenea „cameie filtru" unde chirurgii se schimbă de hainele cu care au circulat în secţia cu paturi. perii sterile şi săpun sau lufe. poziţia lor va fi în sus si în faţa corpului în aşa fel ca apa să se scurgă spre cot (fig. obligă chirurgul să menţină curăţenia mîinilor. înlăturînd dezavantajul spălatului cu peria p l i n desena ni a rea şi iritaiea tegumentelor. urmează dezinfecţia mîinilor. mercasept sol. sa se introducă mîinilc in solului imliscptirfi. în aşa fel ca scurgerea ei să se facă de la degete spre cot. acea sta se face cu apă sterilă. Se repetă aceiaşi operaţie a doua oară.are a tegumentelor. după care se limpezeşte cu apă. 16). cu care nu s-a circulat în restul spitalului. De regulă. După îmbrăcarea lenjeriei de sală şi încălţarea papucilor cu care se umblă numai în blocul operator. Operaţiunea de spălare terminată. spălarea mîinilor c hii iirgiilin. Alteori. pînă la jumătatea antebraţului iar a treia oară pînă la 1/3 inferioară a antebraţului. plasept). 4 — 5 minute. 2%. se face cu soluţii antiseptice speciale cu putere bactericidă şi neiritaule pentru tegumente. insistî nd pe toate fetele degetelor şi la vîrful lor. De aceea. l n i i | i di1 '2 —'A uiinule reali/lud o bunii de/infecţie.

este obligatoriu ca liillnile si antebraţele să fie uscate cu un cîmp steril dintr-o casoletă pregătită in iccsl scop.Fig.ia corectă a inimilor.. ceea ce favorizează pătrundeicii germenilor din interior spre faţa externă a halatului.area ni udului opcrnlor. cu intim dreaptă se prinde mânuşa de manşeln îndoita . Kslc interzisă îmbrăcarea halatului direct pe piele deoa iece i i | > l r u | i a din timpul operaţiei compromite asepsia. Pentru a nu uda halatele la îmbrăcarea lor. îmbrăcarea mănuşilor se face astfel: se piidrea/. l laiului se despătureşte.hirnrgul scoate din casoletă masca din tifon. Alţi. îmbrăcarea halatului se face numai «• nu Iricou subţire sau bluză uşoară (de preferat steiile. cu exfp|i|iii ochilor (măşti calotă). ca să nu atingă hainele şi se îmbracă nlni'ci.n i' i n l i i i apoi. urmîiid ca sora să-1 tragă complet şi să-1 lege cu panglici şi cordon im n nu se nlinge de obiectele din jur. 16 — Po/iţ. Sora prinde capetele şiret ui mfist ii si Ic fixează pe cap şi după gît în aşa fel ca să nu jeneze pe operator. C. se folosesc măşti cu „balenă" deasupr a M i ulm.1'illm"). în aşa fel.maţii sînt făcute pentru a acoperi în întregime capul şi faţa. îmbrăcate în cai . o ţine de capetele cu care ixi'n/ă si o aşează în dreptul gurii şi nasului. pentru ca aerul cald ieşit în timpul expiraţiei să nu aburească lentilele. l ' i i l i i N i r c a mânuşilor de cauciuc a însemnat un real progres în rcali/. l'rnlni cei care poartă ochelari.

sc vor nirnţi tegumentele în zona de operat. în rn/. Aceasta impune ca. Curăţirea mecanică a tegumentelor începe în seara dinaintea intervenţiei prinlr-o baie generală şi îmbrăcarea de lenjerie curată. regiunea pe care se va face incizia să fie rasă pe o suprafaţă mai înliusă iar după baie. în orificiile glandulare sau în stratul exfolitaiv al epidermului. tegumentele să fie bine curăţate şi apoi dezinfectate cu an tiseptice bactericide. înaintea oricărei intervenţii chirurgicale.Fig. chirurgul părăseşte sala de îmbrăcare şi intră în sala de operaţie. Se prinde apoi mănuşa dreaptă. 1 ol uşi. cu o luffi cu săpun şi apoi se vor dr/. reprezintă. a numeroşi germeni capabili să producă infectarea plăgii operatorii. n — a şi b. Pregătirea eîmpului operator. Pielea. oricît de curată ar fi.iilfccln prin badijonarc ni t indura de iod sau scptozol.ol tu aşa Ici încît să cuprindă o zonă mult mai mare de la locul inciziei. o sursă de infecţie datorită cantonării. în acelaşi mod manşeta pe mîna stingă. în unele operaţii ortopedice. Dacă bolnavul nu ii nvnl pansament steril aplicat în seara dinaintea intervenţiei. se degresea ză l egumeni ele cu eter şi apoi se dezinfectează cu tinctură de iod sau septo/. în spitale. Tipuri de măşti.ul tn care bolnavul nru alergic la iod d<"/Infr «e VB fncp CM alcool unu mereu rocrom. peste mănuşile de cauciuc se îmbracă rnănuşi din aţă. Ajuns la sala de operaţie. Iii I n i ' i val (Ifl cllevii minute. . asigurînd o mai bună priză pentru operator. Astfel pregătit. Se recomandă ca î nai u l e de baie. să fie dezinfectată cu tinctură de iod sau septozol şi acoperită cu un pansament steril. şi sc trage pe naîna siîngă. sub manşetă şi se trage pe mîna dreaptă după care se răsfrînge. sterilizate în acelaşi mod ca inventarul moale. acest procedeu nu se foloseşte dccîl în mică măsură deşi siguranţa asepsiei plăgii ar fi mult mai mare. In donti aplicaţii. se scoate pansamentul steril. pe faţa externă.

M ( P ni îndeplinească mai multe condiţii : . antiseptice sau dezinfectante. \stfel pregătit. î O '' />'</. produse septice sau din mediul extern. l'eiilru a putea fi folosită în condiţii bune. antisepsia utilizează o serie de mijloace chimice denumite. na nu acţinnexe nsnpra ţesuturilor pe care se aplică sau nil li' tulbure de npArnrr. în continuare. ANTISEPSIA C.tnd o invn/ie mic .a melodă curativă de distrugere a germenilor de pe tegumente. încă o aplicaţie cu alcool ceea ce scade i din causticitatea iodului fală de tegumente. i S — a si b. o substanţă anti septicii tre. Modul de inibrăcare a mănuşilor. n I'enlru a înlătura incapacitatea tincturii de iod de a fixa o parte din germeni Iară a-i distruge (fapt demonstrat de experienţele lui Marquis) se recomandă ca să se utilizeze. substanţa cu acţiune bactericidă sau bacteriostatică ce se aplică i ţesuturi vii iar dezinfectant substanţa folosită pentru distrugerea germenilor 'i pe diverse obiecte. h Amorul. dinlr-o sau din mediu. Acţiunea substanţelor antiseptice se exercită indiferent de activitatea 'M'li'rinun si de natura mediului înconjurător şi ea se datoreşte distrugerii HMiihnmelor celulare sau coagulării proteinelor citoplasmatice fără a fi legalii '« vlnţn bnclerianâ activă.I. cîmpul operator se izolează cu cîmpuri sterile şi bolnavul • 11 pregătit pentru incizie.NA disIrugA germenii cu care vine în contacl . Se obişnuieşte să se denumească nilini'i>lir. fiivorir.

pentru a ol)|ini' efectul maxim. pentru a fi utilizată numai in stare proaspătă. — iiplicnt pe | «'suluri moi. ceea ce întîlnim rar la alte antiseptice. Dezavantaje : soluţiile vechi sau prea concentrate de tinctura de iod produc iritaţii nlc ti'Kiimcnlclor datorită precipitării iodului metaloidic. Mil> diverse denumiri. bă-si menţină proprietăţile antiseptice în orice mediu. ci poale produce ncrrn/u lui'olorn. în alcool. Substanţe chimice folosite ca antiseptice. Fiecare antiseptic are la bază 0 substanţă chimică cu un mod de acţiune cunoscut şi cu anumite proprietăţi ce o fac utilizabilă pentru anumite scopuri.. a sporilor cît şi a ciupercilor (bactericid. substanţele pe bază de clor îşi pierd din eficacitate în prezenţa substanţelor organice. scronsc şi mucoase. Se foloseşte solubilizat. — fenomene de hiperscnsibilizare datorită proprietăţilor alergizante ale ludului.In această s i l u a ţ i e se va folosi alt antiseptic. Se va a \ca In vedere realizarea condiţiilor de mediu optime în care acţiunea antisepticului este cea mai eficientă. De aceea se recomandă ni prepararea tincturii de iod să se facă în cantităţi mici.). — iodoforii sînt combinaţii ale iodului cu detergenţi. — soluţie concentrată de tinctura de iod : iod 7% + iodură de potasiu !>% + alcool 83%. pe măsura descoperirii altora noi. Utilizat de peste un secol. l)c ncncn. eter etc. De asemenea. — benzina iodată sau eterul iodat sînt soluţii slabe de iod.să nu deterioreze suprafeţele. — soluţia lugol : iod 5% + iodură de potasiu 10% dizolvate în apă. Astfel : — tinctura de iod este o soluţie alcoolică 2% + iodură de sodiu 2% şi folosită curent pentru dezinfectarea tegumentelor. polivinilpirolidonă am i alte soluţii cu denumiri diferite şi proprietăţi antiseptice asemănătoare 1 i net urii de iod dar mai puţin iritanţi pentru piele (betadine.să fie uşor solubilă în apă şi odată solvită să dea un amestec stabil . Astfel. deoarece unii germeni sînt distruşi iar pe alţii îi fixează. folosite pentru degresarea şi dezinfecţia tegumentelo r. instrumentele sau materialele care urUMMiKfi să fie dezinfectate . sporocid şi fungicid). se va ţine seama do acţiunea antisepticului faţă de germenul căruia i se adresează. în benzină uşoară sau în eter. Are slabe calităţi antiseptice. benzină. nu NP pune in coniac) cu o plugft snu cu miiniimc deoarece . Acţiunea sa se produce atît asupra bacteriilor. Acţiunea lor antiseptică se exercită asupra tegumentelor uscate şi de aceea se foloseşte pentru sterilizarea cîmpului operator iar în caz de maximă urgenţă ţi peni m sterilizarea mîinilor chirurgului. Iodul. în diverse procente. fără a fi cunoscută în amănunt. iodul este unul din cele mai vechi antiscplice. în chirurgie se folosesc un număr mic deoarece multe din ele au acţiune coagulantă sau necrolică asupra ţesuturilor pe care se aplică. Deşi numărul substanţelor chimice cu acţiune antiseptică este foarte marc şi creşte mereu. . în cazul infecţiilor mixte se folosesc antiseptice cu specI ni larg. în condiţiile unei uscări piM-fecte a pielii soluţia de iod are capacitatea de a pătrunde în anfractuozil â ţ i l e tegumentului şi în orificiile glandulare. septozol etc.

pînă l:i marginile plăgii. se poate întrebuinţa singur sau asociat cu alte antiseptice(iodul) pentru pregătirea cîmpului operator şi pentru dezinfecţia mîinilor chirurgului şi a plăgilor. Deoarece produce ruginirea metalelor este contraindicată păstrarea instrumentelor în alcool.ilc industria uoastrii de mcdiciimente con|ia 500 mţ{. Aplicat pe seroase produce aderenţe . Alcoolul. în contact cu apa. cantitatea de clor trebuie mult crescută. Comprimatele de dornu II. Nu acţionează asupra formelor sporulate şi de aceea nu poate fi folosit ca mijloc de sterilizare la rece. în contact cu substanţele? m punice. Ilipocloritul de sodiu (soluţia Dakin) este o soluţie apoasă de clor.area plăgilor. Acţiunea sa este maximă în mediu acid şi scade în prezenţa compuşilor orgimici cu care reacţionează rapid. AII nc|iunc asupra barililor gram negativi şi a bacilului Koch. ace). Are aceeaşi acţiune dizolvantă şi asupra cheagurilor i|i« singe ceea ce limitează utilizarea lui în plăgile cu risc hemoragie. — în contact cu plăgile secretante degajă acid iodhidric. Dintre substanţele capabile să degaje clor.2 — 1%) pentru de/. mai ales pentru tegumente. Se utilizează în soluţie de diverse concentraţii pentru iri•u continua a plăgilor supurate sau cu sfaceluri (0. singurul activ antimicrobian. drenaje picurate) în soluţii de 2 — 5% I i i n r pentru de/. în chirurgie. fnrmni/. Se utilizează în concentraţii de 70% pentru a ntisepsia tegumentelor uscate. Antiseptic foarte folosit în chirurgie. •ii'ul hipocloriţii şi cloraminele. cele mai folosite. cînd are cea mai mare acţiune bactericidă. deoarece este bactericid şi nu are acţiune nocivă asupra pielii. ceea ce produce dizolvarea ţesuturilor necrozate şi de/odori/. Clorul este un bun antiseptic care are acţiune.inI D I unor mucoase (spălaturi vaginale în solujii 1—2%) sau pentru de/i | l a unor produşi organici (sputu. Se fo loHUişti' sub formă de soluţie preparată proaspăt (deoarece este foarte instabilă) (HMitru irigarea continuă a plăgilor infectate şi cu sfaceluri.fl acidul hipocloros ce poate degaja aproximativ 25 — 30% clor activ. Cloraminele sînt compuşi organici ai clorului care. Se nh|ine prin descompunerea acidului hipercloros care degajă clor nativ. iodul rămîne un antiseptic de bază folosit iu chirurgie. iritant pentru tegumente.infec|i« veselei. — acţiunea sa bactericidă este neutralizată de existenţa proteinelor in plagă. De aceea. Dezavantaje : — nu se poate aplica direct pe plagă sau pe zone fără stratul cornos deoarece produce deshidratarea sau coagularea celulelor cu care vin în co nInct . plăgile secretante se vor dezinfecta cu un alt antiseptic iar pe pielea badijonată cu tinctură de iod nu se va aplica niciodată un pansament umed. Concentraţiile sub <>0% sau peste 20% nu mai au această calitate. Cu toate aceste dezavantaje.coagulează proteinele plasmatice şi se aplică numai pe tegumente. Ca atare. Substanţe pe bază de clor. livraţi. degajă clor. . se va ţine seama că pentru dezmlVrjia unor produşi organici. Iiiirlcricidă prin distrugerea proteinelor şi oxidarea substanţelor organice. Nu sînt activi» i" mediul alcalin. aţă. pardoselilor etc. în chirurgie. Se mai foloseşte pentru păstrarea unor instrumente sau materiale sterile (catgut. himponată cu carbonat şi bicarbonat de calciu care.

(în juru! locului muşcat). Acţiunea sa mai imporlantă este cea mecanică. Substanţe care degajă oxigen. se foloseşte un volum de peroxid şi 9 volume de apă. în concentraţie de 1% se foloseşte în cazul muşcăturilor dr şarpe. în chirurgie. asupra germenilor anaerobi prin împiedicarea dezvoltării acestora. Efectul baclericid se manifestă şi în prezenţa sîngelui sau puroiului.. bucală) şi a plăgilor inft'clalc cu anaerobi. Acţiunea antiseptică a oxigenului este modestă şi durează atîta timp cît degajă din compuşii săi. folosim mai multe substanţe care au la bază degajar ea de c > \igen nativ. Se foloseşte pentru antisepsia plăgilor şi a mucoaselor (nazală. — Apa oxigenată este o soluţie apoasă ce conţine 3% peroxid de hidrogen şi care. prezentat sub formă de spray. cu potenţia l gangrenos sau în cazul gangrenei gazoase asociat cu alte antiseptice (solul ie Dakin). — Acidul boric se prezintă sub formă de cristale albe şi se foloseşte ca al are sau în soluţii 2 — 3%. Mercurul se foloseşte ca antiseptic sub formă de săruri r n re nu acţiune bacteriost atică. Nu are acţiune asupra germenilor sporulaţi şi a microbacteriilor. Soluţia de apă oxigenată se păstrează în sticle de culoare închisă (se descompune la lumină) şi astupate cu dop rodat. DrriiHitii de mercur. ţesuturilor necrozate şi a crustelor pe care le macerează şi uşurează eliminarea lor.ire o concentraţie de 30% (perhidrol) deci pentru prepararea apei oxigenate. . prin efervescenţa care se produce odată cu eliberarea oxigenului şi care antrenează resturile tisulare sau corpii străini din zonele profunde sau fundurile de sac ale plăgilor delabrante. mult mul nu*. compus organic al clorului. uneori asociate cu alte antiseptice.1—0. se foloseşte în perfuzii continui a plăgilor delabrante. Se foloseşte pentru antisepsia plăgilor infectate.5% pentru dezinfecta unor mucoase (vaginală. în cazul plăgilor infectate cu nnaerobi se foloseşte sub formă de perfuzii. Este incompatibil cu săpunul şi detergenţii anionici. se găsesc tablete de perogen care conţin l g peroxid de hidrogen şi care se dizolvă în 30 ml apă. bucală). şi asupra sfacelurilor. Se prezintă sub formă do cristale de culoare violet şi se foloseşte sub formă de soluţie 0. usltlrl. Se manifestă. în soluţie de 5% se foloseşte în oftalmologie pentru dezinfecţia conjunctivei. faringiană. mai ales. Cneori poate produce reacţii de tip alergic (eriteme). De aceea. — Pennanganatul de potasiu este o substanţă oxidantă cu acţiune bacIcricidu lentă şi variabilă în raport de diverşi germeni. a mucoaselor şi a instrunienlclor. prin descompunere spontană dă naştere la 10 volume de oxigen a l ornic ce oxidează substanţele din mediul înconjurător. în comerţ. ee/cmo) sau toxice (intoxicaţii) premiu si descoperirii nllui nulUy|»lico mai eficiente. Peroxidul de hidrogen .»u a zonei unde se face o injecţie. In soluţie de alcool izopropilic. supurate. a cîmpului operator •-. Acţionează intens asupra germenilor gram pozitivi şi mai puţin asupra celor gram negativi. Acţionează de asemenea. folosircn lor se face. Nu se asocia/ă cu alcool sau apă oxigenată. prin pulverizare în regiunea respectivă. Datorită efectelor Iritant»' (eritome. vezicală. mai ales pentru antisepsia plăgilor infectate cu baril piocianic. Ele au fost folosite foarte mult pentru ile/inlVi'|in tetfiuncnlHor.— Clorhexidinul este un produs mai nou.

în trecut. datorită efectelor lor iirlr. In chirurgie folosim mai mult: •• bromocetul (cetazolin) este o soluţie hidroalcoolică 10% sau 20% liromură de cetilpiridinium utilizată pentru dezinfecţia instrumentelor > onri'iilraţie de 1—2%) şi pentru aseptizarea unor plăgi şi a tegumentelor Miluţie de 0. Detergenţii. a veselei. Se mai întrebuinţa pentru slnilizarea instrumentarului de urologie (cistoscoape. enzime) si denaturarea proteinelor citoplasmatice. Detergenţii sau săpunurile cationice sînt compuşi de amoniu lnilogcnaţi (cu clor sau brom) care au ionul activ cationic. unele substanţe antiseptice care. — Mercurocromul (merbrominum) este o sare mercurică a hidroximerouridibromfluoresceinei cu acţiune bactericidă puternică.'. Nu acţionează asupra ţesuturi lor sau obieci' ne CM re se aplică. t^lune bactericidă. Se foloseşte în soluţii npoase si hidroalcoolice. adăug ind 100 ml Tego O soluţie 1% la 10 litri apă.Tego 103 G este un detergent amfoter sub formă de soluţie l %. Se foloseşte în diluţii de 5—40 de ori mai slabe din soluţia '-!". i . Dintre ele cităm : acidul fenic. rufăriei.ire mult mai mare dar care. la ora actuală. Se foloseşte pentru aseptizarea mîinilor şi pentru de/ini| instrumentarului. lenjeriei.ă /n soluţii de 0.— Biclorura de mercur sau sublimatul corosiv (a rămas de interes istm ic) se prezintă sub formă de comprimate ce se dizolvă în apă şi se utilizea/. -. Au o mare acţiune de suprafaţă prin scăderea tensiunii superficiale şi emuîsionarea grăsimilor •ti o puternică acţiune penetrantă datorită sarcinilor electrice care sînt absorI i i l c pe suprafaţa proteinelor. a plăgilor şi a instrumentarului. în soluţie apoasă 2%. mobilierului. în concentraţie de 1—4% pentru dezinfecţia tegumentelor (mai ales în arsuri) şi în urologie. — Oxicianura de mercur se foloseşte pentru dezinfecţia unor mucoase (VT/icală) sub formă de soluţie 1/4 000 — l /o' 000. benique-uri). iodoformul. Pentru dezinfecţia veselei se foloseşte soluţia 2°/ 00. de borat fenilmercuric. cn metoda cu o mai veche utilizare în realizarea dezinfecţiei. lotuşi. n i l u l . nllrntul de argint şi sublimatul corosiv. locul principal revenind Milei. o /(inA unii rcstrînsu în cadrul sterilizării.„ cu acţiune bacteriostatică •ji l'ungistatică.2 — 1%. Aceasta face ca acţiunea lor bactericidă să se i'xrinlo atît asupra microbilor cît şi asupra virusurilor prin permeabilizarea membranelor celulare ale germenilor. încăperilor etc. după necesităţi.1—1%). — Fenosept (mercasept) este un preparat al industriei noastre farmaceutice. Alţi derivaţi de mercur se prezintă sub formă de pomezi (oxidul galben i Ir mercur) folosit în oftalmologie. Nu sîut compatibili cu săpunurile.ide slabe sau a efectelor toxice asupra ţesuturilor nu se mai folosesc un n utili/are mull mai rcstrînsă. favorizînd astfel pierderea elementelni vitale (ioni. pentru antisepsia li'Humenlelor si plăgilor sau pentru dezinfecţia instrumentelor după efectuarea pniisnmcntelor. pentru de/dnfecţia tegumentelor sau spălarea mîinilor. Se folosesc în soluţie de l % — !%„. u. Amilii ini..„ pentru dezinfecţia mîinilor. Astăzi se întrebuinţează foarte rar. au avut o i'lMiin |.

confecţionat din sticlă sau mal crini plastic. — absorbţie completă . de conjunctivă şi de plăgile superficiale . de mucoasa rectală. Avantajele pe care le oferă calea parenterală faţă de celelalte căi sînt : — dozare precisă a substanţei respective . — siguranţa administrării medicamentului în cazul bolnavilor recalci trânti sau în stare de inconştienţă. hormoni etc. în raport cu cnpncilnlca fiecărei w Sri micile pol li numai din stidfi. Ea se face în orice serviciu. datorită prezenţei unor infecţii cutanate (foliculite. sau nuinui din pluhlii' u l i i corpul cil . Administrarea substanţelor medicamentoase se poate face pe două căi: — directă. ccen cr nu permitea sterilizarea ei. de mucoasa căilor respiratorii (aerosoli). — se pot introduce şi substanţe în scop explorator sau diagnostic.INJECŢIILE W \ . în care substanţele se introduc cu a jutorul seringii. substanţe injec t a l i i l e si antiseptice. permit lud slcnli/. în ţesuturi. Orice scnnjjă esle alcătuită dintr-un corp de pompă şi un piston. Sprinyn este utilizată în terapeutică de aproape 100 de ani. este reprezentată de diverse ţesuturi din organism. cu ajutorul seringii.) . seruri. material plastic). — se poate folosi cînd calea orală este inutilizabilă (stenoze esofagienc sau pilorice. — indirectă. provin din partea bolnavilor. denumită cale parenterală. Cu timpul. ace. l > e de o parte datorită fricii de înţepătură iar pe de alta. C. autoclavare. MATERIALE NECESARE Pentru efectuarea injecţiilor este nevoie de seringi.orpiil de pompă. vaccinuri. precum şi In ambulator. în scor)_ţerapeutic sau diagnosfic. materialele din care s-au confer ( i i i i u i t seringile s-au perfecţionat (metal. radiaţii). stilcă. e»(r cilindric iţi urc marcate pe ci gradaţiile. indiferent de specialitate. dermite) care nu permit efectuarea injec | iilor în anumite zone de elecţie. — acţiune mai rapidă după administrare. — administrare de substanţe care sînt distruse de sucurile digestive (polipeptide. reprezentată.arca lor prin diverse metode (fierbere. Printre p r i melc seringi folosite era şi seringa Pravaz care avea pistonul din talpă.. Dificultăţile în folosirea căii parenterale. de mucoasa tubului digestiv superior (bucală şi gastrointcstinală denumită şi cale orală). în special. ocluzii intestinale). Injecţia reprezintă mijlocul Jţrin care introducem o substanţă.

fabricate la noi. . . fiind locul unde se adaptează acjuL E\iicminfEea proximală este cilindrică şi serveşte la montarea capacului metalic p i i u care culisează coada pistonului permiţînd limitarea cursei acestuia. . Este cea mai folosită în spitale (fig. este de l. 22) este de utilizare unică rcpe să fie folosită pe scară tot mai mare pentru unele substanţe cum ar \ leiparina. . *« A l i c tipuri de seringi se folosesc mai rar iar altele au rămas de domeniul (mici : .seringa tip „Houx" seamănă cu seringa Record dar pistonul nu este iniilaliil. Totul este ambalat i -un material etanş.njţi tip Record. are gradaţiile pe i ' t n p şi ambolul ceva mai gros (fig 20). cu acul montat şi cu substanţa de injectat aspirată.Pistonul este cilindric. ambalare şi sterilizare. 5. Este seringa ideală care va înlocui treptat celelalte seringi. l''ig.Seringa „Fiolă" confecţionată din material plastic. ce-i păstrează asepsia (fig. bine etanşeizate pe corp şi cu piston din metal • n un „ambou" mai subţire (tip Record). Capacitatea seringilor obişnuite. confecţionat din metal sau din acelaşi material r1 w şi'corpul seringii şi trebuie să fie perfect etanş pe corp. situat central sau lateral. perforat. .Seringa de tip „Record" are corpul din sticlă. l!) — Ser. gradaţiile se fac pe coada pistonului iar armăturile metalice sînt Ini re ele prin două bare de metal pe la exteriorul corpului. Tipurile de seringi diferă între ele prin materialul folosit la confecţionarea lor şi prin modul de gradare al corpului sau pistonului. operaţiunile de curăţire. 19). gradat. In urcst fel. 'Jt Seringii l i p laii-r. Aceasta se realizează eu njiitorul unor inele de metal sau de cauciuc montate pe corpul pistonului. excluzînd. pentru o singură utili/ n ie. nu m ii iimbou". . cu un „ambou" mai gros (tip Luer) sau corpul de sticlă are la capele • I ţ e o aruncătură metalică.Seringa tip Luer confecţionată numai din sticlă. 10 şi 20 ml înr grosimea corpului şi gradaţiilor de pe el sînt în funcţie de capacitatea lor. 2. Extremitatea distală se termină cu un trunchi de con.Seringa tip „Incaplast" are şi corpul şi pistonul din material plastic (f lf(. mai ales în unităţile iinluilntorii.ii pistonul. -1) şi se livrează de obicei sterilizate la raze gamma. şi pistonul din mei al. se livrează steilă.

Dacă siringa este etnnşâ pistonul revine la jjrndiitl» IniţinIB.etanşei/are perfectă între corp şi armături si între corp şi piston.nr). tu iiseincma situaţii nu trebuie să se piardă nici o picătură de lichid..i Iu seringă după care astupăm amboul cu degetul şi apăsam pistonul. ••>• .Vig. Se îoloseşle mai mult la anesteziile locale. Uf i .Seringă „Fiolă". — seringa Baiihelemy are capacitate foarte mică. capacitate variind de la l'»0— 250 ml iar armăturile metalice sînt de un tip special (fig. astupăm a mboul cu degetul >ţl Irngein de piston. pentru spălaturi. Se loloseştc mai ales în urologie şi O. J . Pentru a putea fi folosită în condiţii corespunzătoare orice seringă. — seringa tip Guyon din sticlă. gradată special şi se folosea pentru injecfii iutiarnuscuiare de mercur metalic in tratamentul sililisului.. pistonul din metal.seringă pînă la o anumită gradaţie. Verif'Yaren ctanscizării corpului cu armăturile t. 22 .L. De as e mi'iiea nspiuiiu aer în . — seringa lip Collin e^te confecţionată din metal şi are gradaţiile pe coada pistonului. 21 — Seringa Incaplas! ffţ.R. în stomatologie .e face aspirînd cîţiva ml dinp. 23). Arc-str verificări se fac în mod obligatoriu înaintea fiecărei »tpr!U/. indileieul de tipul şi capacitatea sa trebuie să îndeplinească unele condiţii : .

înveliş etanş din plastic. — să fie sterilă. Astfel. acele se pot resteriliza. seringa şi acele se spală si se drgresează în vederea sterilizării şi se va controla în mod obligatoriu etanşei/ n i i . — să fie gradată corespunzător scopului destinat pentru a putea doza precis cantitatea de substanţă administrată .) au lungimi de 30—40 mm.a seringa şi permeabilitatea acelor. Sterilizarea seringilor şi acelor este obligatorie după fiecare injecţie. 23 — Seringa Guyon. Inuensiiini şi forme adaptate pentru fiecare tip de puncţic (vezi puncţiile). Cele pentru injecţii subcutanate au lungimi de 25—30 mm şi gro" de (i/10— 8/10 mm şi bizou lung. Numai acolo undo un există această posibilitate. După folosire. Acele pentru injecţii sînt tubulare. confecţionate din oţel inoxidabil. cele pentru anestezie rahidiană sau durată sînl lungi (12 — 15 cm). 24 Aer Arului . autoclavare.folosite pentru puncţii sint de obicei lungi. pentru o singură întrebuinţare.v. i. în conformitate cu dispoziţiile Ministerului Sănătăţii seringile care se reutilizează se sterilizează !a atitociav. cele pentru injecţii inlramusculare ( sînt mai lungi (50—80 mm). subţiri (4/10—6/10 mm) şi cu bizoul scurt . Ca şi seringile din plastic şi acele se livrează sterilizate.. corpul cilindric şi pavilionul de calibru standard care se fixează în ambonl seringii. — să fie uşor demontabilă şi montabilă pentru a permite o bună curăţire şi sterilizare . cele.Fig. Cele din platină sînt singurele care se pot steriliza prin flamhnro pînă la roşi. mu* de 8/10 — 10/10 şi bizolul scurt. mai groase (7/10—8/10 mm) st cu bizoni lung . groase cu bizoul bine ascuţit. Dimensiunile acelor sint în funcţie de utilizarea lor. Sterilizarea prin fierbere este permisă în anumite condiţiuni unde nu M1 pot steriliza prin. grosime de 4/10 nun si bi~ 1 scurt. nichel sau platină. aşezate în cutii septirnte şi cu mat multe tipuri de ace pentru fiecare seringă (vezi asepsie. în. acele pentru IM n i u-|ii inlradermice au lungime de 10—25 mm. pentru injecţii intravenoase (i. antixi-psie). Este interzisă păstrarea lor în alcool. \cul pentru injecţii are vîrful ascuţit şi tăiat oblic numit bizou.

conţinutul lor fiind steril. dacă mai are sau nu valabilitate şi dacă este sterilă. precum şi sînge şi derivate de sînge de către centrele de hematologie. intramusculară. în diverse concentraţii. a cărui grosime se adaplea/ă la calibrul acului si care are rolul de a-i menţine permeabilitatea si ai proteja vîrful. novocaină. în stare lichidă sau sub formă de pulbere . de antiseptice (alcool. CAILE DE ADMINISTRARE C. fiola este însoţită şl de solvent iar dizolvarea se va face înaintea in jectării deoarece sub formă lichidă. i . Pentru executarea unei injecţii mai avem nevoie de o pilă specială de tăiat fiole. cu pungi de material plastic ce conţin aceleaşi substanţe. calea pe care se administrează. în funcţie do cont mul ui. cu doza de substanţă utilă unei singure injecţii fiind cuprinsă între l—20 ml. substanţa îşi pierde proprietăţile terapeutice. dar mai mari (100 — 500 ml) se pot livra soluţii preparate si sterilizate în farmaciile spitalelor (glucoza. — Fiolele reprezintă cea mai frecventă formă de prezentare u substanţelor injectabile. în ultima perioadă.Mandrenul este un fir metalic.ăile de administrare a substanţelor injectabile sînt intradermică. intravenoasă. mercur. manilol). substanţele injectabile se introduc In orffiinlsin. Tot în flacoane. concenI raţia. culci». în mod obligatoriu trebuie să figureze denumirea substanţei pe care o conţine. In anumite ţesuturi. flacon sau borcan. — Flacoanele conţin de obicei substanţe în cantitate mai mare care se administrează în cîteva doze sau în perfuzie. tot atîlea tipuri de injecţii. conccnl ra|ia si cantitatea lor. cel care urmează să injecteze conţinutul lor are obligaţia să citească denumirea. concentraţi?. flacon sau borcan.. Substanţele injectabile sînt livrate în fiole. înainte de deschiderea oricărei fiole. dextran) sau sub formă de pulbere (penicilină. aur) HC introduc i/ . în diverse concentraţii. datorită elasticităţii sale. Ele pot fi în stare lichidă (insulina. — Borcanele sînt folosite pentru uz intern. Flacoanele sînt astupate cu dop de cauciuc prin care se face dizolvarea şi extragerea substanţelor şi care. iod. In principiu : • Harurile metalelor Hrclc (bisnuit.) care se dizolvă înainte de administrare. de vată şi de un garou (în cazul injecţiilor intravenoase). prezentate de către industria de medicamente. intraarterială. Capacitatea lor variază. intracavii ura şi inlraosoasă de unde. un timp mai îndelungat. calea de administrare şi data fabricaţiei sau durata valabilităţii iar con1 iiiutul lor trebuie să fie limpede. Pe fiecare fiolă. subcutanat u (hipodermică). în ultimul caz. flacoane şi borcane. ser fiziologic. mai lung decît acul. se tinde spre înlocuirea flacoanelor şi borcanelor ce conţin diverse substanţe preparate în farmacii. . ambele forme fiind sterile. cantitatea. tinctură de iod) pentru dezinfecţia regiunii . streptomicină etc. asigură o bună etanşeizare. Sînt astupate cu un dop de sticlă şlefuit care asigură menţinerea sterilizării iar pe etichetă se scriu toate datele de mai sus. din ce în ce mai rar şi conţin de obicei substanţe preparate şi sterilizate de farmaciile spitalelor. de obicei.

penicilină) i" i produce reacţii de hipersensibilitate din partea bolnavului. prin loviri bruşte cu degetul sau prin scuturare. tncăreaieu i i | . se lichidul din gîtul acesteia. urograite .* .i . penii n obţinerea unui efect rapid injectăm substanţa intravenos sau intraartei l u l . ulenţie. înainte de a le administra.— substanţele uleioase se injectează numai intramuscular şi în profun. l'n'jjătirea seringii în vederea efectuării unei injecţii. derivate de sînge) se introduc numai intravenos sau. arteriografie. In unele situaţii. sînge. Dacă se constată existenţa rsensibilităţii se interzice injectarea unor asemenea substanţe sau în ca x l rid ă necesitate.in. . s-a aspirat. Astfel. în unele si inaţii intraarterial. Cu ajutorul pensei sterile se scoate corpul şi piston ul se' • l şl se montează. în asemenea n.. pentru unul mai lent o injectăm intramuscular sau pentru unul foarte lent n injectăm subcutanat. (inlnd-o N Iiilil Iu tui* şi Fixlnd paviliinnl acului cu indexul sting. pentru substanţele ce se pot injecta pe mai multe căi. se va scoate aerul din seringa.'imra ţesutului. cel • urmează să execute injecţia se va spăla pe mîini cu apă şi săpun şi le va 1 infecta cu alcool. intraarterial) deoarece produc necroza ţesuturilor. — pentru explorarea funcţiei anumitor organe (colangiografie. TEHNICA INJECŢIILOR Executarea unei injecţii presupune mai multe operaţiuni: pregătirea pregătirea regiunii respective şi efectuarea injecţiei propriu-zise. gîlul fiolei sau se. încărcarea seringii se face respectînd regulile de asepsie şi a nlisep• ia fiola in mină şi. cadrul sanitar care urmează să administreze substanţele respective obligaţia legală de a cunoaşte sensibilitatea bolnavului la ele sau a tesla istă sensibilitate.. în cazul în care nu este livrată montată şi sterilă . Se flambează. — soluţiile hipertone se administrează direct în circulaţia sanguină (intravenos. l a rea lui cu alcool. injectarea unor substanţe (novocaină. Astfel. apoi se adaptează acul. .Montarea seringii. piua se scurye •u1 (irlmn plcfttură de lichid. după care se lasă seringa pe ca* l cutiei sau pe un cîmp steril. hepatoscintigramă.i cu nlcool. apoi.' ure respect înd cu rigurozitate regulile de asepsie şi antisepsie. l l din l'lneoiuie se face cu un ac mai gros prin înţeparea dopului de caiini l'lncniuilui după de/ i n fee. — cantităţile mari de substanţă ce trebuie administrate (perfuzii cu soluţii. după care se taie cu o pilă specială de zinfectată şi eu.. . medicul o poate alege pe aceea care-i oferă cel mai mare avantaj. — soluţiile izotonice se pot injecta pe orice cale . seruri.a. de/. injectarea lor se va face numai cu respectarea tuturor i Iilor de desensibilizare.u».a a [i injectată. i. După ce toată substanţa HMien/.-i. în raport de capacitatea de resorbţie a ţesuturilor şi de rapiditatea inhalării efectului dorit. necesită două rna-« ie : montarea şi încărcarea ei. flebografie) substanţele respective se Milroduc direct în circuitul sanguin (intravenos sau intraarterial). se introduce aculîn fiolă şi se aspiră cu grijă conţinutul.

'. de zonele de elecţie. după dezinfecţia regiunii urinează unele manevre ca aplicarea garoului pentru evidenţierea venelor. 25 — a) încărcarea seringii. de modul de execuţie ni liccunii tip de injecţie precum şi de incidentele care pot să apară. în Inneţie de calea de administrare a substanţei şi de regiunea în care se face. In timpul oricărei injecţii. direct propui ţiomilA cu gradul sensibilizării. in contact cu anticorpii din organism. şi se pot produce eventuale lipoliimi ale celui care primeşte injecţia sau oboseală din partea celui care o efectuează. trebuie să ţinem senina de calea de administrare.nssom). anligen l)i!ifo"ramiloirin<<>s bemoli (Veneţie Kiey). în anumite situaţii. t'bte nevoie de o perioadă mai îndelungată de timp. se injectează diverse antigene sau aleriţene CIUT . în anumite situaţii. după care se va dezinfecta cu alcool. dezinfecţia degetelor celui care face injecţia pentru reperarea venei sau arterei ele. foliculită).) se efectuează în scop diagnostic sau terapeutic. se va spăla cu apă şi săpun. Efectuarea injecţiei propriu-zise necesită o serie de mici manevre. 'i In acest mod seringa este pregătităj. tinctură de iod. pentru injecţie. bolnavul trebuie să fie în clinostalism iar cel care m (retează trebuie să aibă o poziţie comodă. hi scop diagnostic. fără leziuni sau irtl'ecţii (dermită. Pregătirea regiunii unde se execută injecţia necesită dezinfecţia ei precuitt şi alte manevre. Citirea reacţiei se face între 30 minute şi 72 ore In luncile de nnligeniil introdus. iuili|(en dil'lei'ic (reucţin Shick) si l. Asemenea intradermoreacţii se fac la t u horciillnfi. Tegumentul zonei respective va trebui să fie îndemn. miliarii liidnlic (re:ie|iu C. n) Injecţia intradermică (i. Lromhexidin.Fig. deoarece. b) Evacuarea aerului.d. în cazul în care este murdar. Pentru efectuarea unei injecţii în condiţi uni bune.i diNcise «lei^ene pentru . '. în execuţie. produc o reacţie eritematopapn loasfi In locul injectării (intradermoreaclie) de mărime variabilă.

Injccţlii Inlrudoriiilcil.1—0.3 ml sau cantitatea de substanţă prescrisă. ele se fac în anumite zone I c ' circ! io ca: faţa anteroexternă a coapsei. în afară de lipotimiile care pot apărea la orice fel de injecţie. b) Injecţia subcutanată (s. Acesta.. se întinde uşor tegumen tul.în scop terapeutic se injectează substanţe medicamentoa se pcnliu de sensibilizare sau se începe anestezia locală prin infiltraţie. strict i.c. Totuşi. în căzu! injecţiilor făcute în scop diagnostic. »o introduce \ îrful acului paralel cu suprafaţa pielii. apare o mică papulă iar pielea ia aspectul . prin elasticitatea ţesutului ' nii|iiiictiv şi prin bogăţia sa în vase limfatice. Incidentele şi accidentele ce pot să apară după injecţiile i.) se face numai în scop terapeutic şi constă ni introducerea substanţei în hipoderm.icjie. este faţa anterioară a antebraţelor deoarece este mai accesibilă şi mai lipsită de foliculi piloşi.d. peretele anterolateral al abdomenului. asigură o distensie mai puţin ilmcroasă şi o absorbţie rapidă a soluţiei injectate. faţa posterioară a braţului. se poate executa pe toată suprafaţa corpului i ii i'M'epţia zonelor tegumentare care acoperă reliefuri osoase. aceeaşi cantitate de soluţie fiziologică — martorul — unde nu trebuie să apară nici un fel de i i-.cojii de portocală". la locul injectării. i u IŢII m şi a zonelor unde se exercită presiuni. Zona de elecţie. se injectează. vase mari sau 11 iincliinri nervoase. faţa ilri'ală a toracelui. unde hipodermu) • Ir u i i i i dezvoltat şi tegumentul mai mobil pe planurile subiacente. regiunea gîtului şi a capului. faţa internă a membrelor. După dezinfecţia zonei respective. Pentru astfel de injecţii folosim seringa de l ml şi ace mici şi subţiri.d. In principiu. sînt foarte HI i c. pentru injecţiile i. . pe faţa anterioară a antehi'ujului opus. şi se injectează 0.c. s-au semnnlat uneori necroze ale tegumentelor datorită intensităţii reacţiei antigenuilicorp şi mai rar stări de şoc la bolnavii hipersensibilizaţi. Dacă injecţia este făcută i'orect. cu Itizoul scurt. injecţia s. cu o altă seringă şi cu un alt ac.d.

pe lîngă injectarea de soluţii. regiunea deltoidiană şi faţa antero-externă a coapsei. după care dăm drumul cutei. deasupra şanţului radial al humerusului. Pentru aceasta în hipoderm se injectează numai substanţe izotone. pentru a nu produce dureri prin distensia brutală a pielii. paralel cu suprafaţa /onei. ti — Modul iU« . de asemenea în scop terapeutic şi constă în introducerea substanţei într-o masă musculară. folosită mai mult la copii. acul se găseşte în hipoderm) aspirăm apoi puţin penlru a verifica dacă vîrful acului nu a pătruns într-un vas sanguin hipodermic. — abcese sau flegmoane prin lipsa de asepsie a regiunii sau prin injectarea de substanţe nesterile sau caustice. injectarea de substanţe uleioase iritante şi de suspensii. accident extrem de rar.m. Pe faţa antero-externă a coapsei. ceea ce permite. sînt regiunea fesieră. ceea ce determină o durere vie la locul înţepăturii. Iu zona respectivă şi apoi o prindem între indexul şi policele stîng.) se face. Prin mişcări de lateralitate verificăm dacă acul este în hipoderm sau nu (dacă vîrful se mişcă uşor. utilizează seringi de capacitate proporţională cu cantitatea de substanţă ce trebuie injectată şi ace mai lungi şi cu bizoul lung. Se dezinfectează pielea. substanţa se injectează în muşchiul quadriceps sau în muşchii l f lg.m. Zonele de elecţie pentru practicarea injecţiilor i. imediat. Se scoate acul şi se masează locul cu un tampon de \ aţă cu alcool. în asemenea situaţie se retrage puţin acul şi se verifică din nou poziţia vîrfului prin mişcări de lateralitate . — înţeparea unui vas sanguin ceea ce face să apară sînge în seringă. Se retrage sau se împinge puţin acul şi se aspiră din nou iar la sfîrşit se masează locul ceva mai mult pentru a împiedica formarea unui hematom . la aspiraţie. pînă face «i cută. Prin vasculari/ajia sa bogată muşchiul asigură o resorbţie bună şi rapidă iar prin inervaţia senzitivă mai puţin dezvoltată nu produce o durere prea mare la distensie. injecţia se poate face în orice loc. Incidentele şi accidentele care pot să apară sînt: — înţeparea unui filet nervos. c) Injecţia intramusculară (i. — rupera acului. la baza căreia introducem acul cu o mişcare rapidă. în regiunea deltoidiană. se rezolvă prin extragerea acului. după care injectăm lent substanţa.Se.

Practica introducerii acului şi apoi a a laşftni seringii implică manevre nesterile si nu este recomandată. participă mai puţin la mişcări. pentru a strica jiMinlelisnuil planurilor şi a împiedica scurgerea soluţiei injectate. zona este cuprinsă între o orizontală ce trece la . prezenţa sau absenţa sîngcl ui Iu seringă şi prin schimbarea profunzimii vîrfului acului. în funcţie de grosimea stratului celular subcutanat. La adult.vaşti externi. sau se foloseşte partea de fesă situată deasupra liniei re uneşte marele trohanter cu spina iliacă postero-superioară (Fournicr). în situaţii cu totul speciale. Cel mai frecvent.ilI uri de deget sub trohanterul mare şi alta care trece la 4 laturi de deget deasupra marginei superioare a rotulei.un vas ilupA care se injectează lent substanţa. Se aspiră în seringă pentru a verifica dacă nu s-a pătruns într. lezarea vaselor fesiere şi a nervului sciatic. Evitarea lezării ncr\ ului sciatic se face prin executarea injecţiei în afara proiecţiei cutanate a Iniiectului acestuia. Pentru aceasta se foloseşte cadranul supero-extern al lesei. cu tamponul de vată. I . pe lingă masa musculară bogată care o conţine. prin aspiraţie. tic rlrcl. ataşat la seringă.li' prtilru tx lIllll'U llljl'l'ţll /mu' l lllIl'IIIIUIHCIllUI'C ill . se foloseşte regiunea fesieră pentru faptul că. însă. îu IIMIMI musculară. rezultat din împărţirea sa prin două linii (una orizontală ce trece prin marginea marelui trohanter pînă la şanţul interfesier şi alta verticală ce trece IM iu jumătatea fesei). însă. După terminarea injecţiei se retrage biuse acul şi se masează uşor locul. fu comparaţie cu celelalte două zone. în poziţie şezîndă. Injectarea substanţelor în această rcKiune trebuie să evite.'5 . printr-o mişcare bruscă. se poate folosi partea ile fesă ce se află deasupra planului de sprijin care este în afara zonei periI llIlKISC. Seringa va avea capacitatea adaptată la cantitatea de substanţă ce trebuie injectată iar acul va fi lung de 6—8 cm si se va introduce profund.c/nrea vaselor se evită controlînd.

l .fi".

. se recomandă bolnavului să stea liniştit şi să nu conIracte muşchiul. — injectarea de substanţe hipertone care au efect necrozant asupra altor ţesuturi. de orice calibru.. sau pentru executarea de flebografii. — ruperea acului se poate face datorită contracţiei bruşte şi puternice . Se scoate acul şi se pătrunde în alt loc . cu condiţia ca acul să fie strict în lumenul venei. — resorbţie integrală a medicamentului. — explorări anatomofuncţionale a diverselor organe. minim ie|euuu superficială în uşa fel ca să se producă doar o si n/A \cnoi\hR COOU G<J x !l ''"' (> ca M*"" s& devină volumiiiousti şi pei'ccpl iliila. în circulaţia sanguină.1 muşchiului. la aspiraţie. . în cazul în care acul s-a rupt. pancreasul (pancreato-scintigrama) etc. caro sn comprim?. pentru a pătrunde bine în lumenul venei. Zona de elecţie pentru injecţiile i. a celor î u cantitate mare pentru reechilibrare hidroelectrolitică şi biologică (soluţii. în seringă.oul snirl îji n s r i i | i l . — înţeparea unui vas sanguin se traduce prin apariţia de sînge. hidrolizate de proteine etc. este reprezentată de venele superficiale de la plică cotului. De aceea. iar dacă situaţia o cere se poate introduce o branulă sau se porţie face o denudare venoasă cu introducerea unui cateter ce poate rămîne acolo un timp îndelungat. substanţe uleioase sau suspensii.) şi reprezintă o cale loarte bună pentru reanimarea bolnavilor şocaţi. în principiu. Avantajele pe care le oferă injecţia i. colecistul (colangiografie).v. profunde. de-a lungul coapsei şi gambei.v. (urograîia. Acul poate să rămînă în venă cîteva ore.v. Nu se introduc i. deoarece. sînt: — substanţa ajunge imediat în circuitul sanguin . mai groase şi cu bi/. Si' pol folosi de asemenea şi vene mari. Se scoate acul şi se înţeapă în alt loc. derivate de sînge. d) Injecţia intravenoasă (i. în scop diagnostic se practică pentru explorarea anatomofuncţională a unor organe ca : rinichiul. acesta se va scoate imediat. După încărcarea seringii este obligatoriu ca tot aerul din seringă să fie evacuat pentru a exclude riscul de embolie ga/nnsfi. Dncft . ficatul (hepatoscintigrama. — acţiune rapidă în caz de urgenţă . ca femurala şi subclavia atunci c în<| cele superficiale nu sînt vizibile sau sînt colabate iar introducerea mc dicnmeiilului reclamă urgenţă. clearence-uri). pulmonul (pneumoscintigramă). permite introducerea substanţelor hipertone.Incidentele şi accidentele sînt rare şi se aseamănă cu cele de mai sus : — înţeparea nervului sciatic face ca bolnavul să acuze o durere vie.v. după punct'umarea unei vene. renoscintigrama. se poate injecta în orice venă superficială. în scop terapeutic. — flegmonul fesier esle urmarea unor defecte de asepsie sau a injectării unor substanţe ce pot produce necroze aseptice. strîns moderni. aplicăm un garou. clearance-uri hepatice).) se face în scop diagnostic sau terapeutic şi constă în introducerea substanţei direct în circuitul sanguin. l'eulni eviden|iereii venei. [''nlosim seringi ca mai sus şi ace de 4—5 cm. sînge. în cazul pătrunderii de substanţe uleioase sau suspensii. pot apărea accidente grave (embolii).

Tot timpul se va aspira MHOI. colaps. După aceea. Acul pătrunde oblic. Dncă acul este bine pătruns în venă. senzaţia pătrunderii „în gol".(• străbate pielea apoi se va înainta puţin aproape paralel cu tegumen t ui. ili % obicei staza ceea ce face să se scurgă sînge pe traiectul lăsat de ac. Flectarea antebraţului pe braţ favorizează. în acelaşi mod se poate puncţiona cu o branulă.nu realizează aceste deziderate.ia do întoarcere. se imobilizează vena ce urmează a fi puncţionată. celui ce face injecţia. cu indexul sau policele de la mîna şt iuţii. liijrc(lu h i l i ' i i \ fnoiurt In pllrit cuiului . sîngele pfilrunde în seringă. în şanţul ilcit o-pectoral. circ ula (. în funcţie de prescripţia medicului după care se scoate acul şi se masează uşor locul pentru n evita formarea unui hematom. cu capul rotat de partea opusă. •. Ilolnavul stă în decubit dorsal. atunci cînd t ele superficiale nu pot fi puncţionate (şoc. recomandăm bolnavului să facă mi. Se înlătură garoul şi se injectează substanţa. în acest fel. în unghi ascuţit faţă de planul regiunii. la locul unde se palpează prima articulaţie oondrocostală. ucu! se introduce mai adînc în venă (se încarcă vena pe ac).ft fie complet în lumen şi sa nu permită scurgerea substanţei paravenos. Cu acul montat la seringă. în asemenea M ||naţii nu este nevoie de garou dar se folosesc ace mai lungi (7 —8 cm). după care se va puncţiona vena. ln' deasupra venei. — Vena subclaviculară se puncţionează cu un ac lung de 8 cm. scleroză) . orientat cu secţiunea bizoului în sus. lent sau rapid.şcfui ele deschidere şi închidere a pumnului. dinainte-înapoi uşor în sus şi medial. Nu se va puncţiona cu acul izolat deoarece se poate aspira aer în timpul illnslolei atriale. Injectarea în venele profunde se face numai de către medic. activînd. pentru ca bizoni >. Se dezinfectează regiunea şi. Intrarea acului în lu meiiul \cnci dă. la o uşoară aspiraţie a pistonului. urmînd şanţul subclavicular sub un unghi de 45° faţă de planul frontal al corpului.

se întrerupe scurge rea lichidului din flacon prin prii j» I'. mai ales la copil. la bolnavii care au suferit inter venţii laborioase.lr„ venei JiiHuliii'i' externe s «"™ "ţ1"'1"' «'» » l»'"^ Mohr Sini ni uu siMem Hpt't'lnl de couipi iu. cu acul montat la seringă. la marginea posterioară a sternocleidomastoidianului După dezinfecţia regiunii cu alcool. pînă ce simţim că am pătruns în venă şi o încărcăm pe ac. Injecţia intravenoasă poate fi făcută şi în mod continuu. Sub arcada femurală se reperează artera femurală care esle lateral faţă de venă. La l cm medial pătrundem cu acul oblic. — Vena jugulară externă se foloseşte pentru perfuzii îndelungate. se procedează ca la puncţia oricărei vene superficiale avînd grijă să un introducem aer.Vena femurală va fi puncţionată după ce se rade şi se dezinfectează regiunea inghinală. Evidenţierea ei se face mult mai uşor în timpul eforturilor de plîns. în aşa fel ca să nu poată mişca mîinile.. în aşa fel ca vena să devină vizibilă. în pungi.pllulul |. La sfîrşil. timp de l —2 minute pentru a evita formarea heinatomului. Perfuziile sînt indispensabile pentru reechilibrarea bolnavilor şo câţi sau în perioada postoperatorie. se masează uşor locul şi se ţine copilul în poziţie verticală. l' r i n aspiraţie. Substanţele folosite sînt sterile şi livrate în flacoane de sticlă sau pungi de plastic. pe branulă. După ce copilul a fost înfăşat. După injectare se exercită o presiune moderată asupra regiunii. iu legătură cu un tub ce permite m trarea serului în flacon.ii'«' .„. După dezinfecţie se punct io nează dopul flaconului cu acul de la capătul distal al sistemului de perfuzie şi apoi cu un alt ac. După ce sistemul de perfuzie s-a iimplnl ni substanţă.HI„ . se aşează cu gîtul pe un plan dur. în acest mod se pol injecta cantităţi mai mari de substanţe. pe principiul vaselor cu municanle (nu mai există nici u picătură de aer).u„„l„l n. pe o perioadă mai îndelungată de timp. sub formă de perfuzie (în picături) cu ajutorul unui sistem special confecţionat din material plastic şi livrat steril. în sus. se rotează capul şi se apleacă în jos. pentru a uşura circulaţia de întoarcere.. în unghi de 60—70°.n. sîngele vine uşor în seringă. deoarece venele lui sînt subţiri şi greu de p uncţionat.

IM scop explorator introducem substanţe radioopace (odiston) sau radioI|M< (\e'c". Urmarea este necroza tisulară ce poate M'rnita. La sfîrşitul perfuziei se roale acul şi se masează uşor locul. a subhmjelor sînt : — vena nu poate fi puncţionată. Incidentele şi accidentele ce pot apărea în cazul injectării i. 1 piincfionează altă venă şi se infiltrează novocaină 1% la locul unde s-a i iii'N substanţa hipertonă . în asemenea situaţie. pentru o perioadă mai îndelungată. chiar plastii tegumentare.Se pregăteşte apoi regiunea unde perfuzăm şi puncţionăm vena cu acul prnximal montat la tub sau la o seringă. în asemenea i l u a | i i se va recurge la puncţionarea unei vene profunde sau la catetebizoul acului nu a pătruns complet în lumenul venei .v. în această siini|ic. embolia. hi cele care au venele sclerozate ca urmare a multor injecţii i. recurgem la cateterizarea unei vene de calibru mai mare. ) pentru executarea de arteriografii ale oricărui sislcm Ifildl viM'cnil sau periferic.v.) se face în scop explorator şi terapeutic şi uluiţi i l m introducerea substanţei într-o arteră. pentru vindecare. l romboflebita ca urmare a injectării repetate şi frecvente de substanţe l i n i i l e . Se va injecta foarte lent pentru a evita spasmul . l !liS e l e . apare o mică tumefiere.v. Acestea se vor evita > lini K i i | ă să se folosească mai multe vene şi prin injectarea foarte lentă a itiNl nulelor : iu cazul puncţiei venei subclaviculare se poate înţepa domul ple ural Uimi de accidentele injectării substanţelor în pleură. folosim calea arterială penlru injectarea de sul) v nsiidiliiliiloare sau antispastice în ea/. fiecare cadru medical -are obligaţia de o InliiM cu niullă grijă şi blîndeţe pentru a putea fi utilizată în bune condiulll plnn la vîrstc înaintate. AN lud în vedere importanţa reţelei venoase superficiale în terapeutică şi i explorai ca paraclinică a bolnavului. Incidentul apare la persoane obeze i ii care venele sînt înglobate în ţesutul grăşos. e) lii|i*c|i a ini raarlerială (i. di tnip terapeutic. produsă prin injectarea de aer sau substanţe uleioase ceea ( m i i l e avea urmări fatale. la cele cu vene subţiri (copii). durere la injectarea substanţei. după melodii Nc^ovski . o parte din substanţă se scurge paravenos iar bolnavul acuză durere sau '•hirime la locul injecţiei datorită acţiunii caustice sau hipertone iar la locul 0 Iertării. penlru injcc • li nul i l i i ol i< r în ca/ de infect ii dislale ale membrelor inferioare (anii îl ii|nn^e in roncciil i a| ie mai mare) sau penlru m|celarc de singe sau > u | i i Iu cux de moailc elinicri. Este datorată spasmului venei produs i l n iritarea endovenei de către substanţa care este foarte hipertonă sau înmiiră pentru ţesuturi. Dacă este nevoie de perfuzii sau injecţii i. în aceeaşi venă urmată de sclerozarea venei. cu un catetei • li1 polietilen sau cu o branulă introduse transcutanat printi-un trocar sau montat pe un trocar după denudarea venei. După introducerea acului în vena (sun după adaptarea lui la sistemul de perfuzie) se reglează debitul perfii/ici f fixează acul şi tubul la antebraţ. făcute anterior i in la persoane în colaps la care venele superficiale sînt colabate. de arleriopal ii.a. cu leucoplast.

Tehnica arteriografiilor selective se găseşte descrisă în tratate de specialitate. Pentru arleriografii se folosesc seringi şi aparate speciale care permi t injectarea substanţei de contrast la un anumit debit şi sincron cu seriograful.v Pentru aceasta. se scoate brusc acul şi se masea /a regiunea. So folosesc onse . Tot timpul se injectează novocaină uşor.â indexul şi mediusul de la mîna stingă şi cu ele uşor îndepărtate reperea/. Dacă acul loveşte corpul vertebral se retrage l —2 cm şi se orientează cu vîrful mai anterior pentru a-1 depăşi. cu soluţie de novocaină 1% se pătrunde oblic. tf) Injecţia intraosoasă se face în scop terapeutic mai ales pentru perlii7. cel care execută injecţia îşi deziniectea/. Cu un ac lun^ de 12 cm şi gros de l mm. uşor oblic caudal. — embolii. s-peei alizat în această manevră şi cu experienţă. în a r l oro ncoo. Incidentele şi accidentele injecţiilor i.siliilo punelici iliirolo (femuralii. aorta se poate puncţiona bine dacă nu are plăci ateromatoase. carotidă. dacă nu s-a făcut compresie suficienta .ft traiectul arterei. în acest moment. După injectare se scoate brusc acul şi se comprimă locul. ritmat do contracţiile cordului. Bolnavul stă în decubil ventral sau lateral drept. montat la o seringă de 20 cm. sîngele roşu-deschis pătrunde în seringă. — Aortografia prin injectarea transcutanată a substanţei radioopaoc în aorta abdominală.a. după metoda Dos Santos. cam la 8 — 10 cm de linia apofizelor spinoase. coi o aparatură specifică şi o pregătire specială a celui ce o execută. Fiind fixată de arterele lombare. cu un tampon de vată cu alcool. pătrunde cu acul montat la seringă. între cele două degete. pe masa de radiografie. în momentul cînd ne apropiem de aorta lombară se simt pulsaţiile arterei transmise prin ac. — injectarea substanţei în afara arterei (mai ales periaortic) produn spasme. timp do 2—3 minute pentru a evita formarea unui hematom. După injectare. se contraindică la vîrste înaintate . Se încarcă uşor artera pe ac şi se injecteaz ă substanţa conform scopului urmărit şi prescripţiilor. f) Injecţiile intracavitare se fac atît în scop explorator cît şi terapeutic şi sînt descrise la capitolul „Funcţii". în seringă vine sînge roşu. dureri şi chiar necroze . perpendicular pe toată grosimea tegumentului apoi. prin catetcrism selectiv dii|)ii moloda Seldinger sau după denudare arterială. după metoda Seldinger. injecţiile i. după ce radem regiunea inghinalii si o dezinfectăm cu tinctură de iod. După dezinfecţia zonei' costo-muscu lare pe partea stingă.a. se face de către medic.ll do sin^e la copil (vezi cap. — în cazul injecţiei în artea femurală. aorta abdominală). se face anestezie locală cu novocaină 1% în punctul costo-muscular. în această regiune. Pentru injecţiile în scop terapeutic folosin seringi obişnuite şi ace mai lungi ((5—8 cm) cu bizoul ascuţit şi scurt. — Arteriogra'iile prin cataterism selectiv. Se injectează substanţa în timp ce se fac seriogral'n ale regiunii de explorat. în momentul cînd acul pătrunde în lumenul aortei. cu bizou scurt. sînt: — lezări ale peretelui arterial mai ales în caz de depuneri ateromatoa. pînă ajunge în lumen. imediat sub arcada inghinală.Injectarea se face iiiiinai do cairo modic. sub un unghi de aproximativ 30' faţă de planul sagital şi cu vîrful mergînd spre corpul primei vertebre lombare. prin injectarea de aer sau substanţe cu potenţial emboliţjon. Transfuzia de sîngo). — hematoame la locul injecţiei.

aceasta se va face cel pu|iu timp de 30 — 40 minute. şocul anafilactic). De aceea totdeauna cîml hui injectate astfel de substanţe. în prealabil. aceleaşi căi şi aceleaşi /. Pentru aceasta sticla din care se confecţionează fiolele trebuie i l l u cea mai bună calitate şi să nu modifice pH. ficat) producînd tulburări asemănă . Dintre acestea. l n epidemică ocupă locul principal prin transmiterea virusului de t i p II u i'. în principiu. sensibilitate .otone sau sînge.pnn^ios. i ln|t'c| i i l e la sugar folosesc. Meniul. maleola libială si peronieră).ul substanţei pe care mo. manifestare ce poate avea urmări destul de grave pentru orgamisin l l l u i e posibilitatea transmiterii unor boli cu ajutorul seringii (hepatita ut H. calcă osoasă se foloseşte mai mult ca la adult dar mnn. cristalele de silicat de sodiu din co mpo/. unele antibiotice (penicilina. creasta iliaefi.ei.lllco/.ijia i nfi se di/olve în soluţia ce o conţin. »uA injectare.v. cu c o i l i c a l i i s n l i | n i ' cu sfi petunia puiic|i. c iiM'iiimea. cînd nu este posibil urni seringilor se va face în mod obligatoriu la autoclav iar în ca zul '• Mlutem obligaţi să le sterilizăm prin fierbere. . intră în reacţie cu antigenii respectivi şi dau naştere In violente (boala serului. se fur i i l n i d i'xlernă şi în sinusul longitudinal superior (prin punc t ie în fon iunie). • u l m înlăturarea tuturor inconvenientelor precum şi a incidentelor ilcutelor semnalate mai sus. să fie injectate în organism şi apoi (•'pună în diverse organe (pulmon.i lor (l lolmiilei n i .ni '. se e folosirea seringilor şi acelor de utilizare unică sau.'ii i »olu|n i/. lues) în cazul nesterilizării ei sau acului.! ului la ele şi nu vor fi administrate decît în caz de strictă nec esitate i n i după desensibilizarea organismului. fiecare cadru sanitar are obligaţia să ia unsurile pentru ca administrarea parenterală a substanţelor să se fac . nlolii||la prin seringă. ii (fescris posibilitatea ca. se va testa. streptoim «UT pot produce sensibilizarea organismului şi apariţia de anticorpi care. u li'iMuiali. serurile.slr distrus de alcool şi nici printr-o simplă fierbere. ni'le din acestea se datoresc injectării repetate a unor medicamente Uit soluţiile de proteine. mlii se o serie de manifestări patologice. Practica administrării parenterale a substanţelor iinenloase sau în scop explorator nu este lipsită de inconveniente.oue i i ' i i | n cri i n j e c ţ i i l e subcutanate se execută mai ales în regiunea lateralii crini MIII pe peretele anterolateral al abdomenului iar cele i . De ac eea.fi < l i ( i i optime şi să atingă parametrii urmăriţi. SIDA.

neliniştit şi alarmat. Această nulul < ure revine cadrelor medico-sanitare care. -r în acelaşi timp. bolnavul va fi pregătit psihic pentru a înţelege importau! < recoltării probelor. generea/ < un stres asupra bolnavului care devine preocupat. numai pe baza examenului clinic. trebuie să aibă p regal n eele necesare: seringi. puncţii sau tubaje. întotdeauna. 1.RECOLTAREA DE PROBE PENTRU LABORATOR După examenul clinic al bolnavului şi formularea unui diagnostic pro /umtiv. pe foaia de observaţie. Toate aceste aspecte trebuie cunoscute şi re prelate de către bolnav. proiln cînd. ea şi soluţiile iii'cesnre pentru rt'ini l arca de probe. Pregătirea materialelor pentru recoltarea probelor. soluţii. student. PRINCIPII Pentru ca rezultatele probelor recoltate să ajute la stabilirea diagnosl i cului de certitudine. iar cadrele medico-sanitare responsabile trebuie \eglie/e şi controleze îndeplinirea acestor condiţii. Astfel. medicul indică investigaţiile c e Irebuie făcute bolnavilor internaţi şi le eşalonează în raport de urgenţa ş i importata lor în precizarea diagnosticului. nu este posibil.ă produşi '• l trimit1 sii fie curiile şi uscate iar pentru examenele bacteriologice ele treimi' MI lie slerili/. ace. unele probe se recoltează |" ncmîncate. în special teama de injecţii. bolnavul va fi instruit asupra respectării an umil<" condiţii pentru prelevarea probelor. altele necesită recul t. stagiar sau secundar.'irea unui produs pe 24 ore. 2. a l i i de către bolnav cît şi de către cadrul mediu. eprubete. falsificarea unor rezultate de laborator . t < are în îngrijire bolnavul respectiv. după cum alte probe necesită recoltarea şi p. Pregătirea şi instruirea bolnavului pentru investigaţiile de laboratni Astfel : — mai întîi.alc . ci necesită şi o seric de explorări paraclinice şi de laborator. Acest lucru. slal tvele peni i u c|ii nliele sau cu tiile speciale prnl ni flacoane sau Itm t'iiiu' vor fi e t n i i l e M . l'lacoanele şi borcanele în care se recoltea/. din timp. ce l i c b u i e să îndeplinească anumite condiţii: eprubelele. altele după injectarea anumitor asubstanţe. astfel o serie de perturbări în funcţia unor organe. trebuie respectate o serie de principii şi de norme.ile la iudemiufi.i lr. în acest sens.ise /. sisteme şi apăru h ce pot avea drept consecinţă. este necesar să se precizeze diagnosticul pozitiv. flacoane. tampoane sterile e l . .irea lor în anumite condiţii.

tampoane s t c i i l c . flacoane cu medii ilhnfl hlcrtlc.i'iigclui sau altor produse recoltate şi transportul lor la laborator. . de diverse capacităţi şi dimensiuni. cutii. în vederea anali i de laborator sînt în funcţie de natura si cantitatea produsului. cît mai aproape de momentul recoltării. '•comandă ca ele să fie numerotate cu un creion dermatograf iar bonul nunele. legat de aceasta. . secţia. în special de biochimie. Pentru a evita dezlipirea etichetelor de pe vasele cu produse.Iul fi. De asem eni. Cantitatea de produs necesară pentru efectuarea unei anali/c est r i precizată şi ea trebuie respectată de cel ce face prelevarea. Itorcane de dimensiuni între 250 —3 000 ml pentru recoltare de urma *n poală fi închise cu dop rodat. Pe timpul transportului se va avea în vedere ca să nu se mf\. bacteriologic cu numele.slfel de „analyser" poate efectua între 15 — 30 analize dintr-o cantitalc a de" sînge şi într-un timp foarte scurt.cvin pculiii deci narea chiinisinclui j. metodelor iirc Ic utilizează şi. biochimie. cpruhctc sterile.islrice il!m|i'liM duodenale sun peni ni reeoll aica de MIC di"'">l i\ în \ C I | < U M nn»i ifllir i'il (ilogice.mlmin sau l. să evite udarea dopurilor de vată şi să nu se schimbe bonurile î nsojin 1 . dusele neetichetate nu se vor lua în consideraţie. salonul şi patul bolnavului. de către laboratorul care le primeşte 1 icc înlr-o condică. Tulii l'clri. pentru recoltarea Kpnihcle sau flacoane cu capacitatea de la 2—40 ml. MATERIALE Şl PRODUSE Mnlcrinlelc necesare recoltării de produse biologice. este ataşat de flacon în aşa fel ca să nu se piardă.c • vor fi ceiute pe bonul respectiv. pentru a evi ta i urca acestora.area şi transportul cpnihclclnr. -l. el va fi foarte bine ambalat si va fi expediat prin curi er . secţia. a modului de recoltare a produselor iiporl de tehnicile de laborator folosite. Seringi şi ace. salonul şi patul bolnavului. şi analizele cerute. li nu merotale sau etichetate. la care se adaugă natura Musului şi analizele cerute. înregistrarea produselor recoltate. n. /'. Etichetarea produselor recoltate pentru diverse analize se va fac e mure grijă. Din acelaşi produs recoltat se pot face mai multe anali/.i!. produsul se recoltează pe anumite soluţii sau substanţe lire e amestecă. pe specialităţi — hematologie. vîrsta.'t. MiMclii! şi borcanelor.. la laborator. în condiţiile tehnice actuale s-au realizai virate „uzine" pentru efectuarea de analize. ca mai sus. Legătura permanentă cu laboratorul spitalului pentru informarea i Ifl asupra posibilităţilor acestuia de a efectua anumite probe. Transportul produselor recoltate. Sliilivc. mintiile situaţii. Dacă produsul va trebui trimis la un alt laborator din localitate sau illft localitate. se va face de că i re i cure le-a recoltat. lădiţe pentru aşe/. pentru dcpo/. pcnlrn iccollarca de probe în vederea examenelor b a i l c i i o Sondc l'.

:* de 'sedimentin In-iniiliilor şi determinarea grupei sanguine şi Iţii. urina se menţine la temperatura camerei sau într-un borcan de culoare închisă. lame de sticlă şlefuite. sau după administerarea unor medicamente.. pentru amestec cu sînge. recoltat prin puncţie venoasă. garou. — lichid gastric sau duodenal.\|)(l . nasale. curate şi degresate. defibrinat.) vată. pe lamă. citologice sau parazitologice. pentru examene citologice. spatule. — urină proaspătă. în funcţie de proba necesară. pentru evidenţierea hemoragiilor oculte sau a ouălelor de paraziţi — lichid cefalo-rahidian (L. recoltată la prima micţiune de dimineaţă. obţinute prin puncţie aspirativă. cin /mea num facloi i liemofilifi MI u dctcniiiniii'ea unor tuit>|(t'ii|te iu nislrmiil . dozări biochimice sau examene bacteriologice. cn »« ac fin.iiri speciale. a) KxaiiH'iicle Imnul ologire uzuale care se efectuează bolnavilor M liemolciieograma. in afară de acestea. cu respectarea strictă a regulilor de asepsie şi a ntisepsn în caz de traumatisme cranio-cerebrale sau vertebro-medulare. sau din 24 ore. vaginale. tifon. TEHNICI DE RECOLTARE se rccoltea/. pentru a evita coagularea sau a permite efectuarea anumitor investigaţii speciale (se vor prezenta pentru fiecare tip de analiză). arterială sau din pulpa degetului pentru probe hematologice. la emisie. de la cei suspectaţi de tuberculoză. sun bacteriologice. auriculare. — spută şi secreţii bronşice de la tuşitorii cronici. — Pipete Potain. citologice sau parazitologii < — aspirate celulo-interstiţiale. obţinut printr-o sondă Einhorn sau Levin. dozarea hemoglobinei şi hemaloci lui. la internare. de meningii' sau de suspiciune de tumori. n rii/. Se recoltează prin puncţie rahidian. după o prealabilă om» genizare. se mai pot efectua : probe tio coagulare.R.C.. din plasmă sau din ser .. cu scopul de a explora funcţia secretorie a stomacul ui sau a ficatului. Lichidul se poate recolta ca atare pentru examene lichidiene.— Materialele antiseptice (alcool. Irombelaslogriiinn. micropipete. vite/. în raport de analiza cerută dozarea se poate face din sînge integral.).i făcută de medic. anse din platină etc. ferită de lumină . dm diverse plăgi sau de pe unele traiecte sau tuburi de dren. baghete de sticlă. pentru dezinfecţia tegumentelor înainte de recoltarea de sînge sau alte produse biologice. în anumite proporţii. — secreţii diverse: oculare. examene bacteriologice.ă în vederea unor examene hematologice. formula leucoeitară. mamare. în concentraţii diferite. biochimice sau bacteriologice. recoltate din scaun. biocli. din diverse tumori. cel ui' atipice. — Soluţii diverse.. Produsele biologice care se recoltează pentru dozări de laborator sînt : — sînge integral. de cancer pulmonar sau din chist hidatic pulmonar fisurai în arborele traheo-bronşic . pentru evidenţierea prezenţei de sînge. septozol. în vederea u i i " > dozări biochimice. — materii fecale.. numărătoarea de trombonit* si reliculocile. introdusă în stomac sau duoden. mercurocrom etc. în acest ultim caz.

Pentru ca rezultatele să fie cît mai exacte, trebuie evitate hemoli/a M rnagularea sîngelui. în acest sens, sistemul de recoltare (ac, seringă, eprubelc) va trebui să fie perfect uscat, iar sîngele să fie recoltat pe un anticoa gulaul. Tehnica de recoltare este în funcţie de examenul cerut , în acest ca/, lugcle poate fi recoltat: — din pulpa degetului, după o prealabilă dezinfecţie şi înţeparea pielii acul, se şterge prima picătură cu o compresă uscată, iar din următoarele I iot face frotiuri pentru formula leucocitară, picătură groasă, determinarea I1 iei sanguine, timp de coagulare etc. ; prin puncţie venoasă, pe un anticoagulant (citrat* de sodiu sol. 3,8%) proporţie de 1/5 soluţie citrat şi 4/5 sînge, pentru determinarea vitezei de i incul are a hematiilor, în mod practic, într-o seringă de 2 ml se aspiră ml soluţie citrat de sodiu si apoi pînă la 2 ml sînge. Tot prin puncţie vei-.ft se va recolta sînge şi pentru alte examene hematologice. Pentru a evita liularea se face defibrinarea sîngelui cu ajutorul unor perle din sticlă ce se i In balonul de recoltare, prin agitarea acestora timp de 5 — 8 min ute. 11 ni alte examene, recoltarea se va face după o prealabilă legătură cu urătorul, întrucît, în funcţie de dotarea acestora se folosesc anumite tehnici i cer anumite tipuri de recoltare. h) Examenele biochimice care se efectuează, în spitale, au ponderea cea l marc şi sînt foarte variate, în mod obişnuit, se dozează: ureea, creatinina. I u l liric, glicemia, testele de floculare hepatică, bilirubinemia, proteinemia, tiol'oreza, amilazele. în cazuri mai grave se dozează ionograma sanguina M , sodiu, potasiu, calciu), rezerva alcalină, pH, elemente minerale (fier. mii. slronţiu, fluor etc.), diverse toxice (în laboratoare specializate pentru n nlugic), fosîatazele acide şi alcaline, gastrinemia, hormoni (tiroxina, 'O multipli alţi produşi ai metabolismelor intermediare, în funcţie l i i i n e a bolnavului şi de dotarea laboratorului. Pentru aceasta se folo "igc integral, plasmă sau ser. în prima situaţie, sîngele se recoltează i n l «coagulant, iar în celelalte trebuie evitată hemoliza. Cantitatea de niilicoagulant precum şi modul recoltării sînt variabile în raport cu '•(Tută. l (coagulantele cele mai folosite la recoltarea sîngelui pentru examene i icc s în l : Iliiuriira de sodiu care se foloseşte pentru dozarea glucozei, în canti'J mg pentru l ml sînge; i i x t t l a l i i l de potasiu sau amestecul de exalat de amoniu şi potasiu i M' la recoltarea sîngelui pentru determinarea ionogra mei, rezer\ei •ti a p l l - n l u i în proporţie de 2 mg pentru l ml sînge ; licpiirimi si liirudina sînt anticoagulanţi ideali întrucît nu au în coiiipuclciiicntc minerale susceptibile să modifice rezultatele anali/clor, inc In do/e de (i K) u.i. pentru l ml sînge; i'llleiHliaiiiinolcIraectalul de sodiu (EDTA Na 2) şi cilralul de sodiu, ' NC mai rar î n l i i i e î t modifică raportul dintre compoziţia chimica a l n clementelor ligiirale. l'fl recoltare, pe anlicoagulant şi, pe cîl j-e (ţoale, l'aiii Ma/ă. sîngele lilni' pentru a nu M- coagula. A (Inr.BrlIc se lac din plasmă sau ser, sîngele se iccollca/.ft iu epiui« ne n tea/n iu n l n t i v si se aşteaptă coagularea şi n-li acţia cheagului.

i) r'.siimenele microbiologice cart' st1 efectuează din xîngc slut ropre/.cii I n l r de liemorull uri şi ce rec l arca unor virusuri, în acest u l t i m ca/, recoltare,i se l'ncc iu coii(li|ii de strictă sterilitate, pe anticoagulant (de obicei liepariiiii) îji sr |>asl rea/ă la temperaturi scăzute (4°şi — 30°C). Pentru hemocullură, sîngcli si- recollea/.ă în baloane cu medii sterile, în timpul frisonului sau imediat după. Inlnicil alunei este cantitatea cea mai mare de germeni circulanţi. Modalităjil< de recoltare sînt diverse — cu seringa sau direct printr-un ac şi tub montaţi la balon , în condiţii de perfectă asepsie şi în raport de l (una) par i c sîngc şi 9 părţi mediu de cultură, în funcţie de germenul implicat se pol folosi medii speciale de cultură. După recoltare, sîngele se aşează într-un lermostat, la 37°C. li rina, în afară de starea funcţională a rinichilor, permite să se aprecie/i si funcţia altor organe-ce-şi elimină metaboliţii intermediari prin urină, des coperind şi alte tulburări existente în organism, în felul acesta, examenul urinii se impune la orice bolnav, indiferent de suferinţă şi uneori prezin tă importanţă diagnostică. Urina se examinează fizic, chimic şi bacteriologi c, la emisie sau pe 24 ore. Pentru examinarea urinii din 24 ore, aceasta se colectează într-un borcan de 2—3 l, acoperit, de culoare închisă, care se ţine într-un loc răcoros. Atragem atenţia că, recipientele pentru recoltarea urinii, a l îl la emisie cît şi pe 24 ore, trebuie să aibă numai această destinaţie şi să nu fu utilizate în circuitul alimentar. Dacă nu există recipiente speciale şi se fo lo şese sticle sau borcane obişnuite, în mod obligatoriu ele vor fi bine spăla lr pentru a nu conţine resturi de alimente (în special dulciuri) care pot falsifi< < rezultatele analizelor şi vor fi deteriorate de către soră sau vor fi spa rh de către laborator, la sfîrşit, pentru a nu se mai putea reintegra în circui tul alimentar. a) Examenul fizic (macroscopic) al urinii apreciază cantitatea, culoarea, mirosul şi densitatea. Pentru bolnavii cu diabet zaharat sau insipid, pen i in aprecierea cantităţii pe 24 ore, este nevoie de mai multe recipiente întru cil. la aceştia, cantitatea de urină poate depăşi, uneori, 10 l/zi. Tot în c ădi n l examenului fizic se cercetează sedimentul urinar, la microscop, după cent n fugare şi se evaluează prezenţa celulelor (hematii, leucocite), cristalelor (oxahii fosfat, acid uric, cistină etc.) şi a germenilor microbieni. Densitatea iţrin se măsoară cu urodensiometrul. b) Examenele chimice se fac fie din urina proaspătă (de dimineaţa) 11 din Urina recoltată pe 24 ore. în mod obişnuit, în urină se dozeaz ă: p i ' proleinuria, ureea, acidul uric, creatinina, glucoza, pigmenţi! biliari, urobiliii' genul, amilazele, ionograma, iar în cazuri deosebite se fac probe specinl pentru clearance-ul unor substanţe, dozare de hormoni (ceto-steroizi), enzinn metaboliţi intermediari, metale grele (plumb) etc. Metodele de dozare s i m diferite, de la cele clasice la cele moderne. c) Examenele bacteriologice se fac pentru identificarea unor germen i <•(• se elimină prin urină (b. colii, b. proteus, b. tific, b. Koch) sau a consecin |elor acestora (leucocituria). Identificarea germenilor se poate face pe lam.> prin coloraţia Gram a unui frotiu din sediment, după centrifugare sau <> ajutorul unei uroculturi, pe medii obişnuite sau speciale (pentru b. Korli h. l i f i e etc.) după recoltarea urinii, pe sonde în condiţii aseptice. Peni n* Icucoeil urie, se recoltează urina din 3 ore şi se numără leucocilele pe minni eu ajutorul unei celule, de numărat. Prezenţa leucociluriei, î n l r - o urină stei îl > pe mediile obişnuite, presupune existenţa unui focar tuberculos urinar.
74

Mespcctînvii noi mi'loi de rcciillnie ţi couscrviiic a inimi nsiguia uluce i l c i i re/.ullaţelor aiiah/elor de Inlionilor. S|Hiln se recoltează dimineaţa, pe nemîncate, cînd se elimină în cea mai • (Mutilate sau pe durata unei zile (24 ore) pentru aprecierea cantitativă, ir tu vedere că sputa se poate elimina concomitent cu saliva şi, pe ntru . I n , bolnavul trebuie să-şi clătească întîi gura cu apă şi apoi să tuşeas că 1 1 u eliminarea sputei. Hecoltarea se face în cutii Petri, pahare Berzelius sau vase de sticlă ura largă care se acoperă cu un capac din sticlă să nu conţină antiseptice prin f rol iu faringian şi laringian. La copii (înghit sputa) recoltarea se prin aspiraţie —spălătură gastrică, iar la cei cu afecţiuni pulmonare, i ce prin aspiraţie bronşică. Krotiul faringian sau /şi laringian se face cu ajutorul unui tampon l, montat pe o sîrmă îndoită sau un băţ mic din lemn, protejat înt r-o hetă sterilă, bolnavul fiind aşezat pe scaun cu faţa spre lumină. După (luerea limbii cu un apăsător steril, se recoltează, la vedere, secreţii di n i|(e şi laringe. După recoltare se face un frotiu, pe lame sau se trimite la i iilor pentru însămînţare pe diverse medii, Hecoltarea, la copil, prin spălătură-aspiraţie, se face cu ajutorul Honde Levin, dimineaţa, pe nemîncate, în vase curate sau sterile, după cere metoda de recoltare şi cercetare. Spălătura sau aspiraţia bronşică se face numai de către medic, cu le speciale (Metrass) pe bolnav pregătit anterior sau chiar anestezia t. •i) Kxamenul fizic al sputei, apreciază cantitatea, culoarea, prezenţa ••lui, puroiului şi examenul microscopic, pe lamă, pentru cristale, celule i ice, scolecşi sau alte elemente. Ii) Kxamenul bacteriologic urmăreşte identificarea germenilor prin coloi, pe lamă, sau culturi pe diverse medii. Lichidul gastric se recoltează cu ajutorul unei sonde de tip Einhorn sau ni, dimineaţa, pe nemîncate sau în 'cursul nopţii (între orele 20 X). Dimineaţa, fără a bea sau mînca absolut nimic, se introduce sonda în sto, fie pe o nară, fie prin cavitatea bucală (de preferat naso-gastric întrucît se n'lfi mai uşor). Cu gura deschisă şi limba afară, sonda se introduce, prinţ r-o piuă în faringe (aprox. 10 — 12 cm) după care bolnavul execută mişcări lt'l(luli|ic, în timp ce sora sau medicul introduce sonda pînă la 45 cm, 1 ii|iinge în stomac după care se aşază bolnavul în decubit lateral drept. l i p i r ă conţinutul gastric, cu o seringă şi se măsoară cantitatea, din care icculâ diverse probe. De obicei, tubajul gastric se face pentru studiul ilflţii stomacului dar se pot executa şi alte probe. .1) Kxamenul fizic apreciază cantitatea, aspectul şi conţinutul lichidului i Ic nspiral. (n situaţia unei hipersecreţii (sindromul Zollinger-Kllison) i l i i l e a nocturnă este crescută, ajungînd la cîţiva litri de lichid c l ă i . iiM'incni, în stenozele pilorice, cantitatea creşte dar aspiraţii! conţine n ' i i l e puţin digerate, în cazul unor hemoragii, lichidul gastric conţine •' pionspăl (cheaguri) sau vechi (hemolizat — aspect de zaţ de cafea), i j i i l o i u l microscopului, din sediment se pol face studii asupra celularilăţii l i r e şl n germenilor identificaţi, pe l'roliii.
7S

b) Examenul biochimic, în afara unor dozări de elemente (C I, Na, Ca, K) sau enzime (gastrina, pepsina) se face, în special, pentru studiul acidităţii gastrice (chimismul gastric). Tehnica chimismului gastric este următoarea : — se recoltează o probă de sînge pentru dozarea glicemiei; — se recoltează secreţia bazală (imediat după introducerea sondei) şi se măsoară cantitatea şi aciditatea ( HC1) liberă şi totală exprimată în iniliechivalenţi/1 sau mg°0 ; • — se injectează histamină s.c. (testul Key) pentru stimularea secreţiei gastrice, se recoltează 4 probe (la 15 minute interval) şi se măsoară cantitatea şi aciditatea ; — se injectează insulina (2 u.i. pentru 10 kg corp) (testul Hollender) pentru stimularea secreţiei vagale şi se recoltează 4 probe (la 15 minute interval) în care se măsoară cantitatea şi se dozează aciditatea ; — la sfîrşit se mai recoltează o probă de sînge pentru dozarea glicemiei (la un chimism corect făcui glicemia finală trebuie să fie jumătate din valoarea celei iniţiale). Lichidul duodenal se recoltează cu aceleaşi tipuri de sonde cu condiţia să fie opace la razele X pentru a se'vedea momentul cînd ajunge în duoden. Sonda se introduce ca şi pentru tubajul gastric, în momentul în care sonda a ajuns în stomac (la 45 cm de la nas sau de la arcada dentară), se culcă bolnavul în decubit lateral drept, cu un sul între rebordul costal şi creasta iliacă. Din acest moment înghiţirea sondei se face în ritm lent (l—2 cm pe minut) pînă la distanţa de 60 — 65 cm, cînd se duce bolnavul la radiologie pentru a controla dacă sonda a ajuns în duoden şi pentru a o poziţiona în porţiunea a doua a duodenului în apropierea papilei. Din acest moment se poate colecta suc duodenal ce conţine secreţii gastrice, duodenale, biliare şi panc reatice, pentru diverse explorări citologice, biochimice, bacteriologice şi parazitologice. a) Explorările citologice urmăresc prezenţa de celule atipice şi felul acestora. b) Explorările biochimice dozează diverse componente ale sucului duodenal, în general după stimularea secreţiei biliare şi a contracţiei veziculei biliare, fiind un mijloc de apreciere a funcţiei acestora (vezi tubajul duodenal). c) Explorările bacteriologice şi parazitologice cercetează prezenţa unor microbi sau paraziţi (giardia, scolecşi) în sucul duodenal sau bilă, în cadrul lubajului. Tubajul duodenal, în mod practic, urmăreşte explorarea funcţiei biliar e fiind o metodă dinamică de examinare a veziculei biliare şi a sfincterulin Oddi. în timpul explorării trebuie notate diferite senzaţii ale bolnavului, corespunzătoare momentului explorat. Pentru explorare sînt necesare 16 eprul i i ' l c , 50 iul soluţie sulfat de magneziu 33% şi 50 ml ulei de măsline. După introducerea sondei şi recoltarea unei mostre de bilă A, se injectea/.fi pe sonda 50 ml soluţie 33% sulfat de magneziu călduţ şi se pensează sondn pentru 5 mimili'. După aceea, se recoltează 8 probe la 5 minute interval inlro«lucind capătul exterior al sondei în primele 8 eprubete (5 minute pentru ficcu i c ) din Inia H produsă prin contrac|ia vc/.iculci, slimnlală de sulfatul do maf(ii n/,1 u. Si' i nt rutine, ;i | K n, pe son d i 10 ml ulei caldul, se pt'ilvii/.A sonda, din nou,

pentru 5 minute după care se recoltează alte 8 probe la 3 minute i nlcrvnl. l ii lot acest timp, se nolează senzaţiile sau acuzele bolnavului, la fiecare prnhn. Materiile fecale se recoltează din scaun, după defecaţie într-o ploscă sun 11ă, uscate, fără a fi amestecate cu urină sau medicamente introduse în i e d npozitoare, purgative). Recoltarea se face după omogenizarea scaunului, i o baghetă, din diverse zone, într-o cutie Petri sau un vas de sticlă special. a) Examenul macroscopic apreciază cantitatea, aspectul, culoarea, form:i '•. şi, legat de aceasta, poate avea unele indicaţii de diagnostic, Astfel : — scaunul moale, neformat, incomplet digerat, este scaunul unei colii c ni cnterite ; — scaunul cu sînge proaspăt (striuri sau cheaguri) sau vechi ( melen;i) . I c scaunul unei sîngerări la nivelul tubului digestiv ; — scaunul alb, decolorat, poate fi rezultatul absenţei bilei în inles liu i'iul se asociază cu icler) sau al eliminării de bariu ; b) Examenele parazitologice cercetează prezenţa paraziţilor sau ouălelor u'slora şi trebuie repetat mai multe zile, la rînd, întrucît eliminarea lor si 1 ice sporadic. c) Examenul bacteriologic se face pentru identificarea unor germeni : ific, dizenterie, holeric, tbc sau în cazul toxiinfecţiilor alimentare). Re colirca se face întotdeauna înainte de administrarea antibioticelor sau chimiorrapicelor, cu sonde sterile şi uscate care se introduc în rect şi se aspiră H) ml fecale ce se însămînţează pe medii de cultură. Recoltarea se poale UT şi din ploşti, dar acestea trebuie să fie sterile. d) Examenele biochimice urmăresc evidenţierea bilirubinei, acizilor l > i ii r i acizilor organici, amoniacului, sîngelui etc. Lichidul cefalorahidian se recoltează prin puncţie rahidiană, în condi|ii r perfectă asepsie-antisepsie, de către medic. Ilecoltarea se face în eprubete sterile astfel ca, din produs, să se po ali'i Ic'dua atît examenele citologice cit şi cele biochimice şi bacteriologice. C.itologia urmăreşte prezenţa de sînge, hematii, leucocite, limfocite SIHI i l u l e atipice, biochimia cercetează prezenţa unor elemente (clor, sodiu), iar 1 IM Icriologia evidenţiază existenţa unor germeni (meningococ, b. Koch de.). Secreţiile care se mai pot recolta, în diverse situaţii, pot fi oculare, iun laringiene, auriculare, mamare, vaginale, din plăgi secretante sau inel imtc, de pe tuburile de dren sau din diferite traiecte fistuloase şi, Jn l'1, se fac, mai ales, determinări bacteriologice şi citologice şi mai p u | i u iurlii mice. Recoltarea pentru studii bacteriologice sau parazitologice se face in n i i i l i | i i de respectare a asepsiei-antisepsiei, pe medii de cultură sau pe hune. culm frotiuri. C.ilologia secreţiilor se face pe frotiu şi nu poate orien ta foarte umil 'Hi^nosl icul, mai ales în cazul unor tumori maligne. Itccollarca de secreţii, pentru dozări biochimice, se face cu scrin,",.i, i l n s|»filitlnn sau prin colectarea scurgerilor în pungi curalc din p l . - r . l n ilc MM l'i/iologic <lnpă perfuzie).
Aiplnilclc ccliilo-lnlcrstijialc se obţin prin punct ie aspirai i v i i , cu u u i (In, din diverse l unturi sau colecţii lichidienc in scop explorator sun «lui; In p i - n l i i i rx.imrni1 rilolopii ' . m l i a r l ri iulo^icc. l'imr|iu S<' l.'iii- i l i n

/.oua cea mai caracteristică de către medicul de salon, sau de către medicul aiialomo-patolog. Bolnavul trebuie aşezat pe scaun sau culcat şi, după de/.infecţia tegumentelor zonei şi a degetelor medicului cu septozol (sau după ce îmbracă mănuşi sterile), cu acul montat la seringă, se pătrunde pînă în y.ona respectivă si se exercită o aspiraţie în timp ce se retrage acul. Produsul obţinut se întinde pe o lamă sau se colectează înt r-o eprubetă şi se Irimite la laborator. Am prezentat, pe scurt, modul de recoltare a celor mai obişnuite produse, pentru investigaţii diverse, în vederea precizării diagnosticului şi adoptării unei atitudini corespunzătoare, în mod practic, aceste noţiuni vor fi completate cu alte tehnici, specifice laboratorului respectiv, în raport cu dotarea corespunzătoare.

SUPRAVEGHEREA BOLNAVULUI Odată internat, după examinarea lui şi întocmirea foii de observa)i»1, bolnavul trebuie urmărit, în mod continuu. Această supraveghere se fac e de către sora de salon, student, stagiar sau secundar, întrucît, medicul, exercită o supraveghere discontinuă (în timpul vizitelor). Supravegherea bolnavului, după internarea în secţie, urmăreşte comporInmentul acestuia, funcţiile organismului şi apariţia de manifestări patologice, în cursul spitalizării, altele decît cele pentru care a fost internat.
C»MPORTAMENTUL BOLNAVULUI

Comportamentul bolnavului internat este în funcţie de boală şi de nii'lul lui de educaţie. Boala, în raport de natura şi gravitatea ei, determină o anumită ţinut ă i comportare a bolnavului. Poziţia bolnavului este determinată de gravitatea bolii, în afec|iimi ionice, uşoare, bolnavul este mobilizabil, se poate plimba, iar în pal arc po/.iţie normală, atît şezînd cît şi culcat, în afecţiuni însoţite de durere, •u cazul unor traumatisme cu fracturi osoase sau în cazul unor suferinţa peciale, bolnavul adoptă o poziţie aparte, uneori patognomonică ( caraelei'ilieă) care să diminue cît mai mult intensitatea durerii. Astfel, în p iicînmiurnx sau în cazul unei pneumonii sau pleurezii, stă culcat pe pârle a boliivfi pentru a permite plămînului sănătos să compenseze funcţia respiratorie 'i'fieitară ; în afecţiunile cardiace ia o poziţie semişezîndă sau şezîmlft nrlopnee) pentru a-şi uşura respiraţi a; în ulcerul gastric sau duodenal în il/ft dureroasă stă în decubit ventral sau lateral stîng, iar în caz de perfora ţie li'<'lea/ă membrele pelvine pe abdomen (poziţia „în cocoş de puşcă") ; în nlicii biliară, bolnavul este relativ liniştit şi stă în decubit lateral d rcpl. u membrele pelvine flectate pentru ca în colica renală să fie agitat, se pli mlifi nu şi găseşte locul") şi să adopte diverse poziţii, în pat, pe scaun, l 'ăi-fi n > i » i i una care să-i diminue durerile. Oureren pe care o acuză bolnavul este subiectivă şi ea este descrisa, h- linlnav, cu inulle amănunte şi îl obligă la adoptarea unor po/.iţii MIII iHiiicvic deosebite. Medicul va trebui ca, din discuţii şi la examenul oltice i v , hfi prcei/.e/.e Incali'/area, caracterul (crampă, apăsare, jenă, arsura eh'.), iiiilleren, inleiisil alea, durai a (permanentă sau inlcrmilcnlă) şi asncieren • un inodilicarcii durei ilor cu unele nele fi/iologice (inieţiiine, del'ecaţie, tuse. li .'lui îl n-)

buzele cianotice.şle la unii bolnavi psi luci. în unele boli metabolice. privirea fixă şi faţa acoperită cu sudori rec i. (apatici) sau chiar complet inconştienţi (stare de stupoare). durata. ele au o durată scurtă. Alteori sînt bolnavi care au un apetit exagerat aşa cum se întîmplă în cazul celor cu diabet zaharat sau refuză total alimentaţia ca urmare a unor dereglări psihice. dacă s-au produs în somn sau stare de veghe. caracterul lor. găsind replici şi defecţiuni în orice situaţie sau ajungînd chiar la manifestări mult mai grave. pînă la venirea medicului. Se va avea în vedere dacă sînt localizate sau generalizate. metabolice) . dacă au fost precedate de anumite semne sau simptome (aura epileptică). Legal de aceasta — trebuie avută în vedere şi posibilitatea simulării unor astfel de manifestări. în hipertiroidism bolnavul are ochii sclipitori. Tulburările de cunoştinţă sînt manifestări foarte grave şi ele pot fi de diverse grade. intoxicaţii diverse. îu insuficienţa circulatorie acută prin afecţiuni cardio-pulmonare (infarct miocardic. iar faţa este uşor congestionată sau trădează spaimă. Toate aceste lucruri trebuie bine cunoscute şi interpretate pentru a putea preciza diagnosticul şi a adopta o atitudine corespunzătoare. Aşa se întîmplă în cazul hepatitei epidemice cînd bolnavul evită şi refu/. Acesle. frunţii si maseterii sînt contractaţi şi îi imprimă o stare de rîs — „rîsul sardonic" . afecţiuni cerebrale. Iu cei cu colici diverse. nasul ascuţit.Expresia feţei poate sugera anumite stări pe care le încearcă bolnavul (spaimă. în anumite afecţiuni. pot fi excitaţi. oboseală. snn In rsi/nl unor in loxlcaţii «MI siiltsliinţe orfjjinicr sau cn niedicainriilr. agitaţi. O alia categorie însă. depresiune. permanente sau intermitente. numai după eliminarea tuturor posibilităţilor patologice. De exemplu : în peritonitele grave bolnavul are ochii înfundaţi. au o importanţă deosebită întrucît. de multe ori. Atitudinea bolnavului faţă de medici şi personalul secţiei este încă un mod de urmărire a comportamentului său. Convulsiile şi contracţiile involuntare. alteori. sînt însoţite de anumite manifestări şi sînt descoperite şi urmărite de soră. se manifestă mai aparte. . Majoritatea bolnavilor răspund corect la întrebările şi solicitările ca drelor medicale şi au un comportament civilizat ce se încadrează în normal. dacă sînt urmate de ascensiune termică sau alte manifestări. Apetitul bolnavului este încă un indiciu asupra stării sale generale şi a comportamentului. în alte situaţii se întîlnesc bolnavi cu apetit preferenţial ca în cazul gravidităţii cînd se preferă lapte şi derivaţi (datorită lipsei de calciu) sau de hid raţi de carbon (prin scăderea lor în alimentaţia obişnuită) sau ingestia de alcool (la alcoolici). fără alte relaţii cu mediul extern sau în afara funcţiilor vitale aşa cum se î nlîlneşte în diverse come (vasculare. embolie pulmonară) faciesul este cianotic şi anxios . indiferenţă etc. obnubilaţi. clipeşte des.ă alimente grase sau în cancerul gastric cînd refuză carnea şi pîinea.i pot fi urmarea unui grad scăzut de cultură şi educaţie sau a alterării func |iilor or^îinismiilui în cadrul bolii aşa cum se întîlne. pentru a obţine anumite drepturi dar. bolnavii refuză unele alimente. sau indiferenţi faţă de ceea ce se întîmplă în jurul lor. ca în cazul unor boli infecţioase febrile. prezentînd halucinaţii.) sau să fie expresia unor boli. Bolnavii pot fi dezorientaţi în timp şi spaţiu. care ţine mai mult de gradul de educaţie şi de tipul de sistem nervos dar poate avea şi o componentă d r lioală. delir sau devenind chiar agresivi. în tetanosuî incipient muşchii feţei.

la bolnavii CIUT îl lichide în cantitate mare (vărsături incoercibile.opiii mici se cîntăresc cu balanţe speciale. să se poată stabili cantitatea uirfi de lichide ce trebuie administrată. întrucît alterarea acestora poate fi recunoscută sau apreciată p riiilr <> pwrie de parametri ce se pot evalua şi care se consemnează în foaia de observaţie.) dar şi pentru adulţi (în special citostatice). Tl'inpcral ura se poate măsura cu mai multe tipuri de termometre: lei moinei i ui maximal. paturi' > ir" sînt necesare în secţiile de terapie intensivă dar şi în unele secţii de 1 'mlogie.. tu u i t e situaţii (insuficienţe cardiace şi renale sau alte boli însoţite <|c ne sau în cazul tratamentelor cu cortizon şi ACTH). . la internare. Ka se consemnează zilnic pe foaia de temperatură. Uilmul cîntăririi bolnavului este dictat de afecţiunea pe care o arc «bicei. există „paturi-cîntar" i permit măsurarea greutăţii bolnavului. la bolnavul internat trebuie urmărite cu umilii Kleuţie. cîntărirea se 1'nee i.ll A .din greutatea totală a bolnavului astfel îmbrăca l. Pentru copiii mici HMslă pediometre speciale. ilnpfi ce bolnavul a urinat şi a avut scaun. mercurul din rc/eivm i l H şl nieft Iu luliul capilar rfimiuiml f i x . pe nemîncale. temperatura corpului este un indiciu importau) »' îl iii(j. De asemenea. dimineaţa. în cursul unei săptă mîni. . există balanţe prevăzute cu scaun pe care i. Ele se flnlcază pe foaia de observaţie. ani îl ci Itilce. pe lingă starea de nutriţie pe care o reprezintă ţi posibilitatea calculării suprafeţei corpului.. C. este cel mai utilizat şi este format dinii un r iji nu t u l i capilar îu care se găseşte-mercur.iiniMuului. antispastice etc.. pentru a aprecia eficacitatea medicamentelor administrate şi griului nerdere sau retenţie lichidă din organism. îmbrăcat în haine de spilal. MkArilL. IViuperadira corpului este rezultatul mecanismelor de termoreglarc. care. Pentru bolnavii ' ţ i care nu pot sta în picioare. mai ales la copii (antibiotice. geriatrie. balanţa se verifică şi se aduce în echilibru la zero k^. : i cflior greutate se scade .. ('întărirea bolnavilor se face cu balanţe antropometrice cu un grad de iriisibilitate acceptabil (în jur de 100 g) care au montate pe braţul pri nl'lpnl o tijă gradată în centimetri (taliometru). . pi1»1 i eu colonului cu manitol) cîntărirea lor se face de mai multe ori p>' pciilni ca împreună cu alţi parametri. acesta l'iiud fixai pe <> Hliidnlii de In 'M' <1T('.. sînt impoi iliute de cunoscut întrucît. pe lîngă greutatea lor. Măsurarea greutăţii se face. înainte de cîntărire. se fac 2 măsurători ale greutăţii. procesul de tcrmogeneză sau termoliză pot deveni predoininculi' hi ir. IKIII t»l. De asemenea^ pentru bolnavii gravi. nefrologie etc. boli infecţioase. diarei profuze. Sul) influenţa căldurii.ll'el de situaţii.**4a. pentru măsurarea înălţimii dl eiirui punct zero este la nivelul platanului balanţei. în s i ( i i i i | n 'logice. Aceste.iză bolnavul. fără a-1 mobiliza. (jreutatea corporală şi înălţimea bolnavului. prin iiimme chimice şi fizice produse în ficat şi muşchi sub controlul sis le ni uciiro-endocrin şi ea se menţine constantă între 36—37°C. ele sînt şi un mijloc prin ca ie hl< stabileşte doza unor medicamente.FUNCŢIILE ORGANISMULUI Funcţiile organismului. înto'ldeauna. j ' i mii şi evaluarea cantităţii de lapte supt (proba suptului).

termometrul va fi scuturat. în acest fel. cu termometrul maximal. există termometre pentru astfel de utilizări. cu scară activă între 24°—44°C. 31) : noimala. în mod obişnuit. Dezinfecţia termometrelor este obligatorie. li ud între 3(>"--37°C. în acest sens. timpul necesa i l i i n d de 15—20 secunde. mangan. rămînînd astfel 5—7 minute. temperatura se poale măsura de mai multe ori pe zi. în raport cu var aţiil r diurne (l'ig. Unul din capete este ţinut în gheaţă. se şterge şi apoi se utilizează. ventral sau lateral iar termometrul se introduce în rect. pentru 3—5 minute. nichel-constantan sau platină-fier. De fapt.l e i mometrele termoelectrice au la bază deci u l termoelectric ce ia n i i ş l e i e ilmlr-im sistem de două metale diferite sudate împreună. înainte de măsurarea temperaturii. termometrul cu rezistenţă are o construcţie mai complicată şi măsoară temperatura în unele cavităţi sau în mai multe puncte. Se recomandă ca pentru cavitatea bucală şi pentru rect să se folosească termometre speciale. în tot acest timp. (anba termică poate îmbrăca mai multe aspecte. nun | i i i ţ i l i n l l l l / n l r imtA/l. Se mai poate măsura însă şi în plică inghinală. Ritmul de măsurare a temperaturii este dictat de gravitatea bolii . bolnavul nu bea şi nu mănîncă nimic înainte cu cel puţin 10 minute. în mod obişnuit. cu rezervoarele într-o soluţie antiseptică şi se şterg înainte de folosir e. l i r a / ă l rin perul ni i sul) 3. iar la agitaţi. sau în rect (mai ales la copii). — pentru măsurarea temperaturii. în cavitatea bucală. fiind prevăzut şi cu posibilităţi de înregistrare. Locul obişnuit unde se măsoară temperatura. — la plică inghinală. termometrul se spală cu apă. ea se măsoară dimineaţa şi seara şi se înregistrează pe foaia de temperatură sub forma unei curbe. Pentru cavitatea bucală. de către soră. Pentru măsurarea temperaturii se procedează astfel : — axila se usucă bine cu un prosop. pentru fiecare dintre acestea. in circuit. pe o lungime de 4 — 5 cm. iar termometrul se aşază sub limbă. putînd măsura tem peralura în cîteva secunde. în mod obligatoriu termometrul va fi ţinut cu mîna. temperatura se măsoară în rect. apărînd un curent electric măsurat de un gal vanometru . construite într-un anumit mod sau cu o anumită culoare a sticlei. se aşază rezervorul cu mercur în scobitura axilară şi se apropie braţul de torace. copilul poate sta în decubit dorsal. iar altul pe suprafaţa corpului. în cazuri deosebite. ele se menţin. — termometrele cu termostoare folosesc oxizi metalici (fier. numai că se flectează coapsa pe bazin . în cavitatea bu cală. titan etc. se procedează la fel.'itiii e\l racorporeală . 02 In imunei iele cu scării rcdlisfi. şi se folosesc in sICulIc < l r lii|ml rimlr < ' o i i l i olalft. unu nlcs in circnl. în lie O' 45°C. . nichel. la anumite ore sau în anumit e si l u a ţ i i (după frison).r)"C.) în conexiune cu un aparat asemănător ter mometrului cu rezistenţă. Metalele Inlosilc sînt fier-conslantan. In aces t scop. astfel ca mercurul să ajungă sub 36°C. pentru 3—5 minute. bolnavi psihici sau în afecţiuni rectale nu se aplică acest procedeu. — la copii. este axila. simultan. \anadiu.

f h (.1 (. iioiiuaiii. l i nccrso . l. c Curlic febrile • VII l i i l c i i n .'i . VI Itccnifiitfl.urlu1 It'lirilc . i l > I I I coiillim.iirhc fchrile • IV lU'mitcnl.39' . 11 sulili In i l ' l .i i l .)! UMt'LRtti !0\ri WTFMPJ-R4TUR. \ I i i l c i n i ' ('•u lii .VADILTI 7~inr7? 7-. V I I I l ) c l l | ) Invers . -7-7- ' "/ ti . l ' .

işa cum se întîmplă în caz de malarie . ca în cazul bronhopneumon>ei. cînd creşte amplitudinea. i două zile (febra terţă) sau trei zile (febra cuarta). separate de zile afeb rilc.. cardiopatii.iililVIu J l iile. unele septicemii). cu perioade febrile de 4—6 zile ce alternează cu perioade normale. cu oscilaţii ce depăşesc 1°C între dimineaţa şi seara. Se are în vedere amplitudinea mişcărilor respiratorii.scila|ii \'<'s|n'inlc In jimil n . deşi este un act reflex el poate fi controlat de \ oinţă. boli febrile. se va face în prezenţa so rei sau medicului. la bolnavi cu stare genei ala bună şi cu temperatura normală la palpare. efort fizic. frig etc. cu maximum de temperatură dimineaţa şi scade sea i. amplitudinea mişcărilor respiratorii poate diminua după cum în cazul unor leziuni ce produc insuficienţă respii atorie. febră tifoidă. tumori voluminoase) sau pleurale (pleurezii) chiai şi abdominale (ascită. intermitentă. — de tip invers.e de astm. focare su purale î n l e i n e (febră „în platou''). a unor alerţinni (tumori cerebrale). de asemenea că. amplitudinea creşte şi se însoţeşte şi de alte semne (tiraj suprasternal). este de 14 — 16 -respiraţii pe minut la bărbat. medicamente). supn i jitiilor.'i 1)7'. leziuni toracice. Menţionăm. boli ce reduc suprafaţa de hematoză şi scade (bradipnee) în cazul unor obstacole ale căilor respiratorii. întîlnită în febra recurentă sau boala Hodgkin . ea creşte (polipnee. renali) sau exogeni (diverse substanţe..i ( I h c pulmonară gravă). — intermitentă. frecvenţa şi ritmul acestora. în traumatisme toracice însoţite sau nu de leziuni osoase. antibioticele modifică notabil aspectul curbei febrile. întrucît. măsurarea temperaturii. dar cu diferenţe de c î t e \ a •Jriulr seara (tbc pulmonară gravă. pentru a descoperi o eventuală simulare.Iii ii'jii i uni se In) ilncşlc in l'chra de resorbţie poslopcralonc sun în l iilicrcul"/ i |iiilniiin. septicemiei . Astfel. Numărarea mişcărilor respiratorii trebuie făcută discret.i80C şi cu diferenţa între (liiiiiiiea|a v . fără ca bolnavul să ştie.c menţine deasupra \alorii normale. fiind controlat prin automatismul centrilor respiratori. anemii. căldură a mediului.n . inspiraţiile şi expiraţiile siircedîndu-se la intervale constante. tumori mari). cu accese febrile însoţite de frisoane. ni o. în astfel de Situaţii. reinitentă. cu maxima peste . întîlnită în pneumonie. tumori mediastinale. 18—20 la femeie şi mai crescută la copil (40 — 45 la nounăscut).'!/". . în unele afecţiuni pulmonare (pneumonii. — Amplitudinea mişcărilor respiratorii se modifică invers cu frecvenţa. — Frecvenţa normală a respiraţiei. continuii. Uneorr. — recurentă.'. — Modificarea frecvenţei respiratorii se poate întîlni în diverse situaţii fiziologice sau patologice. Ritmul respiraţiei normale este regulat. Respiraţia reprezintă un alt parametru de apreciere al unei funcţii de bază a organismului. la adult. traumatisme cranio-cerebralc sau îngustări J! l . tahipnee) în caz de emoţii.'ii A incipiciil "i .1'inft ce nu depăşeşte 1"C. ce se repetă l . d . cu valori normale dimineaţa. intoxicaţii. putem avea surpriza unei curbe febrile. i ri/. Ele se pot modifica sub influenţa unor factori toxici endogeni (hepatici.

l iillnii mm ulmului nnimal :il ics pii. Se înlîlucşte i n\7. 1>) Dispneea dezordonată presupune tulburarea respiraţiei fără o rilmiili il e sau periodicitate — mişcări'e avînd amplitudini diferite. ce apare In i l e edem pulmonar acut. agonie.i de tip : C. Cantitatea este în funcţie de intensitatea proceselor patologice de 'u nivelul căilor respiratorii şi poate ajunge. rozat. hemoragii). formată din lichid vîscos.ilale.i pncc. de hipertensiune arterială (tumori.ile (insuficienţe de organ) sau neuroreflexe (emoţii. i priiilr-o periodicitate constantă. deosebim: • expecLorajia seroasă — lichid transparent. toxiinfecţioase (oxid de carbon. împreună cu saliva şi secreţiile naso-faringiene la care se ada iitfrt pilc l i i de descuamaţie ale căilor aeriene. . în care mişcările respiratorii sînt ritmice şi de ampli tudine i ' l t i i i i l ă dar despărţite între ele prin pauze de 10—20 secunde. cu expectoraţie în caii• mare. Kvpectoraţia reprezintă eliminarea secreţiilor din căile respiratorii prin i i » e . fiind cuM'leristice pentru stările comatoase şi stadiul preletal. Din acest punct de vedere. l iilii|mcc i M sciiilcrea (hnulipiicc) frecvenţei lespiralnrii. l . . în foaia de oiiMic. cu o succesiune ciclică de respiraţie accelerai. în această situaţie se încadic. aceasta se consemnează sub forma unui grafic. abces pulmonar evacuat prin dle respiratorii. l . după care ciclul se reia. î i i t î l n i t ă în bronşite şi în astmul bronşic cînd conţine şi mici i i MI i de imicus . Colectarea se fac e Iu de sticlă acoperite. alcool. expiraţie tot aşa de lungă ca şi inspiraţia. Ea se poate produce i l impui efortului. aeraţie. ca urmare a încetinirii circulaţiei pulmonare dar si îu îs.să) etc.ul i uncii1 de (lispiicc şi cu se punic asocia cu creşterea (polipnee. caracterizată printr-o bradipnee (8 — 10 respiraţii/min) cu Inspiraţie profundă şi zgomotoasă. Kiissmaul. De obicei ea este ur. iar examenul sputei aprecantitatea. tumori). la l 000 ml/24 ore aşa uni se înlîmplă în cazul unei bronşiectazii. într-un interval scurt de timp . fiind <!(•»' i i ţ i t e prin intervale inegale sau efectuîndu-se sacadat. Kva•a unei cantităţi mari de expectoraţie. uneori. • e\pecloraţia mucoasă.heyne-Stockes. • Biot. aerat. aderent. stări de încordare >a.i ni hiirrliu l iiilicu bronhie.i unor dereglări a centrilor respiratori datorită unor procese in lracra(encefalite. acrul.. apărînd atît în decubit cît şi în ortostatism. urmată de o pauză lungă şi apoi de.'i u u melc de vomică. meningite. M ) Dispncca ritmică presupune o perturbare a respiraţiei cmc se HM I r . i' l e i i i i ş n i .iţici |m.i MI nplil mliiie din ce în ce mai mare după care ele descresc fiind urmate de perioadă de aproape 5—20 secunde.i/. morfină). coinn hilielică. culoarea şi mirosul. aspectul. Ka are importanţă în precizarea unor diagnostice şi din acest mo tiv l urca ei se face din produsul colectat pe 24 ore. l)is|inccii poale fi ritmică-sau dezordonată. Aspcclul sputei este în funcţie de consistenţă. La bolnavii pulmonari. transparent fi eo/. într-o soluţie antiseptică. insuficientft K'tilalorie şi azotemie . în caverne tuberculoase sau gangrene pulmonare. Apare în infect 1 '! grave.

dimineaţa şi mai rar seara şi ori de cîte ori situaţia bolnavului o cere (febră. poplitee. în mod normal -. ritmicii al ea şi amplitudinea. . se înlîlneşte în deschiderea unor colecţii purulente în bronhii. Palparea pulsului se face cu pulpa degetelor (index şi mediu) la nivelul arterelor superficiale: carotidă. sub impulsul undei sanguine trimise de sistola ventriculară. humerală. împreună cu tensiunea arterială sînt parametri pentru urmărirea funcţiei circulatorii a organismului. în raport cu profesia sau boala. sex. Se întîlneşte în pneumonii. — Culoarea este variată. în scăderea debitului circulant (hemoragii. vorbim de l aliioardic. frecvenţa pulsului scade (bradicardie) aşa clim întîlnim in mioeardile. hemoragii. femurală. de obicei. ictericji pot prezenta expectoraţie verzuie prin oxidarea bi lirubinei etc. în caz de hemoragii sau şoc. în bronşiectazii şi cav'erne tuberculoase are un miros de descompunere organică. în unele intoxicaţii. în acest caz. — Mirosul expectoraţiei este patognomonic pentru unele afecţiuni deoarece. galben-verzuie. Se poate prezenta şi sub forma unoi monede (sputa numulară) . în boli febrile (concordanţă piils-lemperalură). în timpul efortului. Ritmul de apreciere a pulsului se face. tiluala posterioară. condiţii fiziologice etc. El reprezintă destinder ea ritmică a pereţilor arteriali. Pulsul. pulsul se apreciază la nivelul arterei radiale. • c\peclora|ia soro-muco-purulentă este rezultatul amestecului puni !ji mucusnlui înlr-o masă seroasă. iar in unele supuraţii are miros de paie putrede. . Examenul microscopic sau bacteriologic al expectoraţiei poate descoperi prezenţa de paraziţi (elemente hidatice) şi germeni microbieni. intoxicaţie cu digitală. • expectoraţia purulentă este consistentă. mixedeme. dureri precordiale etc. ea nu are miros. sputa poate lua şi alte culori. Este caracteristică pentru bron şieela/ie si gangrena pulmonară. mijlociu-seros cu porţiuni puni leul o şi intcrior-grunjos. De obicei esle în cantitate mare şi se separa în t roi straturi: supcrior-spumos. pedioasa etc.. icter. în gangrene este fetidă. uneori sub l'onnă do muie bronhicc . deshidratări) şi. în afară de aspectele descrise mai sus. infarctul pulmonar sau gangrena pulmonară. format din puroi. Astfel. Astfel. vărsături. Frecvenţa pulsului creşte de la adult la nou-născut (100 — l'JO/înmul). omogenă. bloc al rio-ventrielc. • expectoraţia sanghinolentă conţine mucus sau puroi amestecat cu sînge. în afecţiuni cardiace. Există şi aparate pentru înregistrarea grafică sau sonoră a pulsului. tu a l t e s i t u a ţ i i .). radială. cancer pulmonar. minerii şi fochiştii au expectoraţia neagră ca urmare a inhalării prafului de cărbune. de culoare alb-gălbuie sau verzuie. brutarii au expectoraţia albă datorită prafului de făină. La luarea pulsului se apreciază : frecvenţa. fiind între 60 — <S() pulsaţii/minut. în raport cu leziunea anatomică . de obicei. în caz de emoţii. de obicei. variază în funcţie de vîrstă. pe un plan mai dur. • expectoraţia muco-purulentă este formată din mucus amestecat cu puroi. se caută la nivelul unor artere mari.• oxperloraţlii psoiidomoinhranoasfi conţine umilă l ' i h l in a ce apaie li lorma unor membrane albe. care se găsesc. în mod obişnuit.Frecvenţa pulsului coincide cu contracţiile cordului şi.

uscnl 1 11 ori n (metoda Korotcov) sau pe cadran (cu ajutorul celulei fotoeleclnce) l ' r i n metoda palpatorie.Itiluml pulsului | i i u i l i ' ti noului sun neregula! (unt nuc). amplitudinea pulsului scade şi atunci vorbim di un „puls slab".1 nu concord»1 cu contracţiile ventriculare. alături de puls. se numai . de volumul si vîscozitatea sîngelui trimis în a rborclp «"Imitator şi de elasticitatea şi calibrul sistemului vascular. Uneori eHli nrvoic de a măsura tensiunea arterială (TA) şi în ortostatism : se aplică manşeta pneumatică pe braţ în aşa fel ca să nu co mpnim |i"nil urile moi. în mod normal.ă de arc. în situaţia diminuării volumului circulant sau a unor oii Mncole pe arterele mari. boli (febra tifoidă. imediat şuii niimşrla pneumatică . aprecierea TA se poate face palpatoriu (metoda Riva-Rocci). în acest caz. ambele valori fiind rezulta tul eliiNl l r i l i ' i ţ i i pereţilor arteriali. distensia arterei sub impulsul undei sanguine se face bine. Pe măsură ce ne îndepărtăm de inimă.iu/c inegale şi poali . pe traiectul arterelor mari. se fiice presiune în manşeta pneumatică. amplitudinea pulsului M'nde dar rămîne în limitele normale adică. Tensiunea arterială este alt parametru care.i uncoinilenl atît pulsul central cît şi cel periferic. vorbim d e un puls „bine bătut". tutun. Măsurarea tensiunii arteriale se face cu aparate special cons truit p. rămasă după trecerea sîngelui din artere în capilare. dnmmile şi tonometre sau sfigmomanometre. lubciculo/. l'ulsul uniune cslc separai de p. ele sînt prevfi/ulti cu o manşetă-pneumatică ce se aplică pe braţ şi cu care se face pr esiuni' (icnim comprimarea arterei. Iu imul iiiiiiiiil. în mod practic.i |i|ilnionară. . în principiu. Amplitudinea pulsului este determinată de cantitatea de sin^c re umple arlcra. Tehnica este simplă şi constă în următoarele : bolnavul este în decubit dorsal (sau în poziţie şezîndă). ea este în legătură cu un sistem de înre gisliine p»' ba/. se identifică pulsul rsdial şi se urmăreşte am j i l i l iidinca lui iar prin metoda ascultatorie se foloseşte un stetoscop ce se njdlcfi la plică cotului. tumori cerebrale) etc. valvulopalii.ii l e de nlcc IIMII cardiace (miocardite. mercur sau celulă fotoelectrică. întotdeauna în asemenea cazuri. ea scade de la cord spre periferic. alcool). Ea are două coiniionente : una sistolică (maximă) determinată de cantitatea de sînge Irimisa in nortă (debitul bătaie) de ventricul. Odată cu palparea pulsului se apreciază şi calitatea pereţilor arici mii In sensul descoperirii unor modificări patologice (scleroze. Această diferenţă de amplitudine poate să existe între niein lirele toracice şi cele pelvine sau între un membru şi cel de partea opusn « • n urmare a unor stenoze. insuficienţa cardiacă) sau apai in llvcrsc intoxicaţii (cafea. unde se proiectează artera brahială. pulsul rilniic csle sepiunl de |ian/c emilie ca durul M si concordA cu i i n l i i i r ţ i i l e cordului. cu ajutorul nuci pere de tiiiirlnc pînâ dispar pulsaţiile sau nu se mai percep în stetoscop si se l'i\ea/n imului! pentru a nu ieşi aerul din manşetă. plăci de al ci om iinevrisme). Arii iniile pol fi caii/. peste sîngele existent în vase c ure fttt'e să se destindă pereţii arterelor şi alta diastolică (minimă). Ea este determinată de forţe de eoiifnieţie a cordului. aprec ia/ii tunet iii circulatorie a organismului.

în cazul aparatelor moderne. In acest hmp. — Cantitatea urinii se apreciază.r> minute) pentru a putea conduce bine o resuscitare'sau reanimare a bolnavului. unele nfec|iuni renale (insuficienţa). Valoarea maximei. ceea ce reprezintă valoarea TA maxime. edeme. ceea ce | ermit o intrarea sîngclui în arteră. pcrmiţînd ieşirea moderata şi controlai . cantitatea urinii emisă pe 24 h este în jur de l 500 ml (aproximativ l ml/minut) şi variază cu vîrsta.» •/Hmnotelor în stetoscop pînă ce dispare. stări de deshidratare. a unor boli ce scad elasticitatea arterelor (ateroscleroză) ca simptom de însoţire al altor afecţiuni (renale. diminua intensitate .ă mici pulsaţii sau se aud zgomote în stetoscop. . transpiraţii abundente). pentru 24 ore. Hipertensiunea arterială poate li urmarea unui spasm arterial. stare de suc. La unii bolnavi cu hemoragii. acoperite. în situaţia în care cantitatea de urină este sub 500 ml/zi. Aşa se întîmplă în insuficienţe renale grave. în mod normal. :. sexul şi unele stări fiziologice. sexul. TA se măsoară la intervale scurte de timp (10 — l. pe măsură ce presiunea din manşetă scade. hemoragii abundente. în plus (hipertensiune) sau în minus (hipotensiune). este limpede si are culoare IUI . la emisie.e palpca/. Minima are \aloare normală jumătate plus l mm Hg din. mixedem) etc. • oligurie. endocrine) sau boală independentă (hipertensiunea esenţială). deoarece mai t îrziu pot prenplla sftrurile.se dcslace | > u | i n ş i i r u l i i i l . volumului circulant (hemoragii. urina. în defervescenţa unor boli febrile. . piecum şi tulburările de micţiune. înregistrarea valorilor se face automa t. unele boli febrile etc. endocrine (diabet) sau hepatice . în care cantitatea de urină emisă. Limitele TA pot să depăşească valorile maximei sau minimei. vărsături. Măsurarea TA se face dimineaţa şi ori de cîte ori apar manifestări ce pul l'i urmare a valorilor tensionale. infarct miocardic etc. moment ce reprezintă valoarea minimei .> n iirniliu din manşetă. este între 120 — 140 mm/Hg. diabet. în borcane de sticlă.valoarea maxime'. scleroză leuală etc. nefroze toxice. diaree. se poate vorbi de : • poliurie. reducerii. în funcţie de cantitatea emisă în 24 ore. diaree. endocardile. arsuri întinse etc. • oligoanurie. în momentul In cure artera a fost decomprimată. pe cadrane. starea de hidratare a organismului (vomă. In mod normal. la adult. aşa cum întîlnim în perioada de resorbţie a edemelor. Hipotensiunea arterială apare în urma scăderii forţei de contracţie a cordului (miocardite. iar în stetoscop se aud primele zgomote pu Iernice. transpiraţii). Aspectul urinii se apreciază la emisie. tulburări endocrine (insufic'enţa suprarenalelor. sîngele pătrunde cu putere şi produce iiiiiplil mline maximă a pulsului. în mod normal. pe 24 ore este sub l ( K ) ml. stări de jjoc. aspectul şi mirosul urinii. Ea variază cu vîrsta. La bolnavul internat se va urmări cantitatea. valvulopatii). prin colectarea ei. I n l î l n i l ă în insuficienţe renale. cînd se depăşeşte l 500 ml/zi. Diureza apreciază funcţia excretorie a organismului fiind în concordanţă si cii funcţia circulatorie. Prin metoda palpatoric nu se poate aprecia decît valoarea maximei.

de obicei o dată sau de 'J on "• n. stricturi uretrale. adenom sau cancer de pro. si variază în jurul a 100 200 v.<• illii'ii dcscbis. diabetului. este fad şi este datorat acizilor aromai i c i Iul i i i ce. ('. aspectul ei se ponte modifica. tranzitul poale li uvrierul si repetat de mai multe ori pe zi (diaree). Scaunul este exponentul funcţiei de digestie şi a motilităţii intes tinale. inaniţie sau după vărsături abundente prezint ă un miros 'iinalic. dizenteria) cîncl îşi mo l l t l i â si calitatea. • în infecţii.sau dolico iilnn).\. i murirea zilnică a tranzitului intestinal a cantităţii. prezenţei de f ist uliul no colice sau în unele boli (holeră. «b hiene (10 -HO g). calităţii si mirosului i nunului ne furnizează o serie de date asupra fucţiei de digestie a organis miliii. in condiţii anormale tranzitul intestinal poate fi la 2 — 3 zile (consl i i i i j i r ) aşa cum se întîmplă în malformaţii congenitale (mega.i l / i ) . aspectul ei este tulbure sau chiar purulent. strict necesare în precizarea diagnosticului şi atitudinii terapeut ice Tranzitul intestinal normal este zilnic... Ea trebuie diferenţiată de anurie . ca urmare a greşelibn Ic alimentaţie. se elimină prin ea. Urmi a l e corporală. în perturbări ale alimentaţiei normale. De asemenea. alimentaţie etc. a calculilor uretrali obstruanţi sau a MOI dereglări neurologice. oul e avea cauze neurologice.autitalea materiilor fecale emise la un scaun depinde de virslft.. Astfel: • Iu icter.unumilc boli sau medicamente ce HC elimina pini iiriun. • incontinenţa de urină (pierderi de urină) permanentă sau la orori. diabet. in raport «li. de obicei.i de (uretrite. iar albastrul de metilen o colorează în albastru. «i iu cazul ocluziilor intestinale. a concentra >i i l'oliculinice crescute (la ciclul menstrual). Mirosul urinii. a traumatismelor uretrale. febra tifoidă.. • retenţia acută de urină (imposibilitatea de a urina) poate fi c. mega-dolicocolon si scade în cu/. de obstacole sub\e/. După o perioadă de timp ea îşi s cliimlitt n osul ca urmare a procesului de fermentaţie. ' i e s l e in insuficienţa pancreatică. de niuslipaţic cîud scaunele se concentrează şi devin lari «ji scud' Iu eu/. (.onsistci\ţa normală a scaunului este păstoasă şi omogenă. în stări de aei<t r .. traumatice (ruptura de perineu la femei) sau >Meu)a unor fistule vezico-vaginale. Ka crcsl( >» <i/. de cele mai multe ori este urinarea afecţiunile» mslatice. pentru o perioudfi. culoarea uriuii devine bruna1 . l ' .l a sau incompletă si. tumori sau u l i i ifri ţ i n u i ale intestinului sau se poate opri complet. la emisie. Tot în mod anormal. • disuria (micţiunea dificilă) cauzată. apare constant dimineaţa şi constă în emisiunea de materii fecal» 1 si S i i / r . valve uretrale. dar şi de unele afecţiuni neurologice. în stenoze. a unor infecţii \ c i iile sau a cauzelor ce produc poliuria . • piramidonul şi salicilaţii colorează urina în roşu-cărămiziu sau ca i mu roşu.. Tulburările de micţiune sînt urmarea unor stări fiziologice sau pa logice şi sînt reprezentate de : • polakiurie (micţiuni frecvente) urmare a hiperhidratării. afecţiunilor inflamatorii ale intestinului. de diuree dud apar neomogeue şi cu resturi alimentare nedi^erulc H'i .

parazitologice sau cil ologice.conţinutului gastric.'i \ iiriazA în funcţie şi de. menţionînd toate aceste asprele. fecaloid (în ocluzii) sau i îuced în caz de fermentaţie gastrică. l umori ele.'icleriologic. precum şi după unele medicamente ca : bismut (b run-negru). în diarei prol'u/. postprandiale (ulcere gastrice. a unor i i i l e e ţ n Icuialc sau specifice sau a uuor cro/. iar în unele afecţiuni (tabes. în intoxicaţii sînt ocazionale. în raport de gradul de plenitudine a sioinacului : mare după mese. a femeie. Secn'jiih1 patologice genitale atît la femei cît şi la bărbat. cancere. de obicei însoţite de efort şi reprezintă un reflex preţios de apărare a organismului şi un semn valoros în unele afecţiuni. fiind constituite di ntr-un aci reflex cu centrul în bulbul rahidian. ulcere slngcriiidc (scaune negre şi moi. In pi unele /ile dupfi naslere co|)ilul elimină un scaun verde-brun (rneconiu). ictere mecanice (scaun decolorat). fecaloid (ocluzii l oase neglijate) sau purulent (gastrita flegmonoasă).e sînt lipsite de miros (nu au timp să fermenteze) în cancere de colon au miros fetid.iuui. Mirosul materiilor fecale este dat de predominenţa proceselor de fermentaţie sau putrefacţie. iar altele sînt spontane (tumori cerebrale) sau sînt provocate (ulcer gastric) pentru a diminua durerea. secreţiile pol li urmarea unei igicne inlime precare.alimentele ingerate (deschisă în regim I n e l u l şi bnină-încbis în regim carnal). l . bilios (colecistopalii). Vărsăturile se notează pe foaia de observaţie. Conţinutul lor poate fi alimentar. ne dau iuloriuaţii asupra stării organelor genitale.r. Ele trebuie urmărite şi apreciate pentru a putea culege datele ce ne interesează. lirun-închis). Klc pol li se'iii . abundente si conţin alimente vechi parţial digerate. toxemie gravidică) sînt incQercibile.a bărbat. de tranzit (deschisă în ca/ de dnircc) sau de unele afecţiuni ca dizenteria (scaune cu sînge roşu). în stenoza pilorică sînt rare. rcter hemolitic (scaun hipercrom. l ier (scaun negru-verzui). iar în insuficienţa pancreatică au miros rînced ca urmare a grăsimilor nedigerate. — Cantitatea lor este variabilă. l. tardive (stenoze pilorice) sau nocturne (intoxicaţii). cancere rectale (sînge urmat de scaun). Astfel. Scaunele legate au miros puţin penetrant. nevroze). de graviditate. — Frecvenţa vărsăturilor poate fi mică sau mare. mucos (gastrite). unele sîn l precedate de greaţă (intoxicaţii. în ocluzii sau în stenoze pilorice şi mică î u ea/. — Semnele însoţitoare sînt importante de cunoscut. gravide). graviditate). scurgerile se datoresc unor infecţii uretrale acute (gonoree) sau cronice (cu diverşi germeni sau paraziţi) şi se examinează din punct de vedere b.iiloniea snmimlm niirnud csle brună si se daloreştc slercobilinei. Din scaun se "pot efectua şi examene bacteriologice. Mirosul este fad.ulonre. bariu (alb). acid (în hiperclorhidrii). prin gură. — Orarul lor poate fi matinal (alcoolici. cărbunele medicinal (scaun negru). t. sanguinolent (ulcere. Vărsăturile constau în evacuarea . neformate). în primele luni de graviditate ele sînt mici şi frecvente. varice esofagiene).

ala sun i'1 nh/aln.I i i l i n i i unei insuficienţe hepatice. Cianoza este coloraţia albastră a tegumentelor şi ea apare în lnlbii i i i i l e de hematoză. iiiiico pin nlciilc.ilenuil icprc/.\ iinoi linii l i u s l e (liemolilii) care nu au fost descoperite sau a unor iiil ox icn|n Mll'llll llllll'nl Oase. «mpiiK'livelor şi mucoaselor cu bilirubină sau în urma administrării mtoi Medicamente ca : atebrina. Coloraţia galbenă (icterul) este urmarea impregnării tegumentelor. acidul picric. rubeolă. derivaţi di hui. Ele pot fi urmarea in . Ele pot dev eni > idenle după un interval mai scurt sau mai lung de la internare. locali/. erizipcloidi (•înmii şi a hiperexcitabilităţii nervilor vasomotori ai pielii. după exei i i l n r c i i l'rotiului sau pe tampon de vată steril.i'iiiihi1. în perioada internai H -nli Inima mior puncte mici sau a unor zone mai mari (petesii. rc^iuiicn UI . cînd se asociază şi cu alte semne . ceea ce rnolă că unele erau deja în stare latentă sau nu au fost remarcai e In Miinenul clinic. l. febra tifoidă.ci •=1 •'• pul insoţi de hemoragii mucoase sau epistaxis. mai mull dccîl normal. Paloarea generalizată. Cînd este localizată la un nriiibru poate fi urmarea unei ischemii acute de diverse cauze. fără a face lonlcla şi se I r i i n i l la laborator ca alarc. mepacrină etc. în cazul în care i Icnii nu este medicamentos. la diverse medicamente — algocalmin.intă o trecere a lichidelor în inlcisl iţii. Culoarea tegumentelor este expresia mai multor procese patologice ce pol petrece în organism. Kmpţiile cutanate pot fi datorate unor boli i nfecto-conlagioasc iiileinule în perioada de incubaţie (mai ales la copii) aşa cum se întî mpla In mjeolă. iu cazul în care este localizată la un membrii poate fi produsă prin ţro • Himhoflehită profundă sau compresiunea unui trunchi venos de o luinorfi •nu a l i a cauză. Hemoragiile tegumentare pot apărea oricînd. pin nlcnlr MIM Min^uinolenlc si ca nlaic se cxnmiiicn/. iinlibiotice etc. în toate aceste situaţii există şi u l i i •i'Hinc asociate. el poate reprezenta debutul unei boli in fee lMIIISC (hepatita epidemică) ce obligă la internare în serviciul de boli inl'ec Hiinsc.fl ni II linclcriologie cîl şi ciluln^ie prin prelevare pe valve vnginnlc slrrilt1.i^ii interne prin ruptura unei sarcini extrauterine sau a unor organe p: i i neliimatoare (splina — ruptura în 2 timpi). . ea se poate da i orii («•compensării cardiace. poate surveni ca urmare a unei hemoragii ••exteriorizate produse de ulcere gastrice sau duodenale sau a unei hcnm . scarlatină. al unei tumori sau litiaze biliare ce împiedică scurgerea bilei in iliiiiilc n sau a unei hemolize masive. APARIŢIA ALTOR MANIFESTĂRI PATOLOGICE Apariţia unor manifestări patologice. în urma acestui dc/cciiilihru. varbelă. a unor reacţii alergici (ui l icnr'e. în situaţia în care este generalizată. cchimn/. dimineaţa. altele decît cele prezente la in•iiiare aduc noi informaţii în definirea cadrului patologic. a unor tulburări de coagulare. apariţiei unei pneumonii sau bronhopneumonii sau lilnr a unei embolii pulmonare limitate.) sau a unor infecţii tegumentare (erizipel. boala serului.

a unor afecţiuni consumptive (tuberculoză. Ele pot fi de cauză centrală. l i c i t nle. Toate aceste observaţii asupra comportamentului. Kdemele locale sînt. simptome şi rezultate ale explorărilor obţinute. întinsă. Cu pielea lucioasă. expresia unor afecţiuni renale (pleoape sau maleole).si se asociază şi cu tulburări de sensibilitate. iar la presiune rămîne urma degetului (godet). funcţiilor organelor si apariţiei de manifestări patologice se consemnează în foaia de observaţie si se judecă în contextul altor senine. situaţia unui edem generalizat.f i | i i n r tumefiata. cancer). pentru precizarea diagnosticului şi evoluţia bolii şi pentru adoptarea unei atitudini terapeutice corespunzătoare. infecţii) şi au drept urmare diminuarea sau abolirea mişcărilor unui segment. palidă (uneori roşie). urmare a unor procese intracraniene (compresii. .r. Pare/ele şi paraliziile sînt tulburări 'de motilitate parţiale sau totale . a unui membru sau mai mult. de obicei. zdrobiri. Ii\. secţiuni.m subnutriţiei. ramoliţii) sau periferice (compresii. infecţioase (în anumite zone). tromboembolice (localizare la nu membru) sau posttraumatice. 'ară cl. el poate fi datorat unei insuficienţe cardiace. hemoragii. alergice s.

Hfţiiiinirilf Iti/x-iralorice se recomandă bolnavilor slăbiţi. în caz de pierderi exagerate (fistule. PRINCIPII Principiile ce stau la baza alimentaţiei bolnavului urmăresc mai t nulle lileclive.ul uimi Imll ((iiisiniipliNc şi la copii.cle). l. 4. fi.). diaree etc. Acoperirea cheltuielilor energetice ale organismului determinate d e înmiii precum şi cele necesare creşterii (în cazul copiilor) sau refacerii ir tivelor. Kle se calculează pe baza unor formule. Aceste valori cresc eu K) -!!>% I. apă — necesare unei desfăşurări normale i metabolismului şi a altor funcţii ale organismului. Prevenirea evoluţiilor nefavorabile în cazul unor boli cronice. în care alimentaţia poate corecta anumite disfuncţii. nliiplată la specificul bolii. Asigurarea aportului de principii alimentare — proteine. în funcţie de specificul Mrcfirei boli. săruri minerale. '. în acest context se Inciidrcazâ majoritatea bolilor metabolice sau cu componentă metabolicii i l l l la/. evitarea creşterii nivelului glicemiei . fiecare bolnav trebuie să respecte un anumit regim ali menlin Inillenl de către medic. W. Iul re care: asigurarea unei bune cicatrizări. (lucide. regimurile pot fi hipercalorice sau lilpucaloi ice. prin alimentaţie. e ro iilri/. !2. menţinerea unui titru crescu t Ic imlicorpi. 1 portul caloric trebuie să fie mult mai mare decît în mod normal. la diabetici etc. vitamine. atît din punct de vedere calitativ c it şi cantitativ n) Pe ba/.l . în uipiiil tle \alnarea energetică a fiecărui aliment component al re gimului «Momind iu pirul a 1>5 calorii/kilocorp. grăsimi . -în acelaşi timp.nrea unor afecţiuni acute sau apariţia recidivelor. Proporţia lor trebuie • i fie echilibrată. ALIMENTAŢIA BOLNAVILOR CU DIVERSE BOLI Indiferent dacă sînt in ternaţi sau ambulator. Consolidarea rezultatelor terapeutice obţinute prin alte metode.a criteriilor cantitative. ca pentru o alimentaţie raţională şi. în raport de boala p > i mu o are.ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI Alimentaţia bolnavului face parte integrantă din ansamblul măsurilor • iiipcutice care vizează vindecarea bolii şi ea se aplică atît celor internaţi 'l si în ambulator. în acest SIMIS . Favorizarea procesului de vindecare a bolii . se urmăresc anumite obiective terapeu tice. în ca/.\.

supe strecurate este indicat în diaree. se exclud sarea. In glomeriilonefrite şi insuficienţe renale. . b) Din punct de vedere calitativ. regimurile urmăresc. alcătuit din apă. — Regimul hidric. Hegimul pentru afecţauni cardiace este diferit. lirîn/ă proaspătă. liriliinurilr hipocalorice se recomandă bolnavilor obezi. — compensarea unor funcţii deficitare ale unor organe. cu 13% pentru fiecare grad i l r ascensiune termică şi cu 10 -30% în caz de contracţii musculare (frisoane. Kcgimul afecţiunilor parenchimului renal este în raport de lipul « I c I x i a l i i . smîntînă. unele boli renale sau cardiace. şi ele nu se aplică decît pe anumite perioade de timp întrucît nu asi gură necesităţile zilnice ale organismului. biilrîni cu afecţiuni digestive etc. legume şi fructe. în boli febrile. Pentru realizarea volumului necesar tranzitului intestinal zilnic. Ele conţin alimente cu valoare energetică scă/iilă. preferinţele bolnavului. .Regimul hidro-lacto-zaharat conţine. s-au stabilii anumite regimuri ce poartă diverse denumiri sau numere specifice pentru un spital sau grup de spitale. ceaiuri (îndulcite sau nu). . — Regimul hidrozaharat conţine cele de mai sus cu adaos de zalăr. . la copii. de obicei. aduce unele principii alimentare şi mai multe calorii. în plus. colită etc. afecţiuni inflamatorii intestinale. ulcere gastrice şi duodenale etc. tbc etc. în mod practic.). după hemoragii digestive. în raport de boală. Se administrează bolnavilor cu afecţiuni renale şi hepatice grave. iaurt. se înscriu : — protejarea unor organe. • imviilsii. Printre obiectivele urmărite de regimurile calitative. debutul hepatitei epidemice şi după reluarea tranzitului la unii bolnavi operaţi. pentru a preveni creşterea azotemiei si retenţia hidrică (edemele). In principiu. teliinos etc. neoplazii. uşor digerabile dar. de obicei fără grăsimi şi hidrocarbonate şi în cantităţi reduse faţă de cerinţele reale raportate la greutatea individului. Faţă de cele de mai sus. insuficienţa cardiacă. In alcătuirea lor s-a avut în vedere compoziţia chimică a alimentelor. un iu uel'io/e \a fi hiperprotidic. lapte. în spitale. ca în cazul cirozei hepatice. în mod obişnuit. la realuarea alimentaţiei. zeamă <l e orez. hipertensivi ele. posibilităţile de prelucrare ale Imcătăriei şi scopul pentru care s-a alcătuit regimul respectiv. aparate sau sisteme de a nu fi suprasolicit a t e . cu 10% tu ca/ de <listnic|ii tisulare. unor boli endocrine. Este indicat în faza acută a ulcerului gastric şi duodenal. — completarea cerinţelor energetice crescute în cazul unor boli consomptive ce ar necesita cantităţi mari de alimente.energetică. valoarea . inflamaţii gastro-intestinale şi în primele 2 zile postoperator. de modul lui de preparare etc. de obicei. alimentaţia bolnavului cardiac poate conţine o gamă mai largă « l e alimente. frişca. se completează cu zarzavaturi. pentru unele categorii de boli. cu puţine grăsimi şi fără sare. aşa cum se întîmplă în infecţii grave. în cazul unor boli: colici biliare. Ia care se pot adăuga zeama de compot şi sucuri de fructe. el va fi hipoprolidii M Inposndat. în acest sens se va |ine seama de starea de prezentare a alimentului. conservele şi t (iiidiiiicnlele. o serie de obiective terapeutice care se alătură medicaţiei. alcătuite pe criterii cantitative şi calitative.< iipii.

regimul alimentar este cel mai controversa t. Astfel.( n u lactat sau hidro-lacto-zaharat. Pe parcursul internării. în condiţii civilizate şi igienice. La bolnavii care necesită supliment alimentar (de obicei. excluzînd ceea ce nu suporta. se punic iunie. s upe i ' 1 /. varză. Hcgimul afecţiunilor hepatice cronice este complet. de către o soră şi o infirmiera hipate corespunzător. in foaia de observaţie.e etc. sufleuri. Servitul mesei se face în sala ! r mese. în afecţiunile • ' i i l e gastrice si intestinale (gastro-duodenite.integrantă din arsenalul terapeutic. alcool. lipide. operaţi pe tubul digestiv. pe care o trimite la bucătărie şi o a l i a foaie i l c nimicul a| ic cu regimul fiecărui bolnav (pe saloane şi paturi) pe care o (iicilft î n l i i inicrci şi după care se serveşte fiecărui bolnav. cu o zi înainte. fasole. sosurilor picante. în ciroza hepatică se vor limita proteinele Regimul pentru afecţiuni ale veziculei biliare este asemănător cu i l hepatic cu excepţia grăsimilor şi alimentelor ce produc creşterea coiilrnc i i l n l i i ă ţ i i veziculei sau spasme ale căilor biliare. piureuri de legume.00) în afara situaţiilor u'i' impun un alt ritm de alimentare (copii. copii) aceasta se serveşte la orele 11 şi 16. regimul indic ai i|e meilir. In acest sens. pentru ca apoi să se permită carne fiartă u friptă. la care tranzitul digestiv este normal sau nu p ir i pune alte afecţiuni care să o contraindice. cu stricteţe.nrzavat. de stadiul ei şi de starea generală a bolnavul ui iillmentaţia acestuia se poate face pe mai multe căi : orală.()(). Alimentele servite trebuie să fie calde şi în raport cu regimul pres ei îs • Ir medic. cel mai bun regim şi-1 face bolnavul.aharalc i ' n l n i i v i i l trebuie să cunoască şi să respecte. calitatea si răn ii i îl ea regimului. i l i l a l e . dar alcătuit din alimente uşor digerabile. tn suferinţele colice.). almicn 11 Ic permise conţin proteine. la pal. varză. afumat u>lor. pînă la reluarea normală a tranzitului.00—14. ca ci face parii. acest l u c i u vii face de căi re infirmieră sau soră. al'uinăluri. ca i 'l ic i.). pa renterala ('literală. sora şefă întocmeşte foaia de a i i im'iilaţic. fu i a • "iiserve. i n l i i i c î l . liu/. piureuri de legume. Alimentaţia orală este cea mai fiziologică şi se aplică tuturor bolnaviloi i si are generală bună. vitamine şi foarte puţine liidro/. Orarul meselor este cel stabilit (de obicei 3 mese pe zi — micul dej u u HO '.Itcgnmil diatei icului cslc poale cel mai importaţii. pe număr de regimuri.00 şi cina 19. dejunul 13. TEHNICI DE ALIMENTARE In funcţie de boală. budinci şi interzicerea conservelor.â 'iimenle neiritante (brînză de vaci. carne fiartă. budinci). regimul alimentar trebuie să se adapteze s t a ilmliii evolutiv al bolii sau în funcţie de momentul intervenţiei operatorii. pe nl-Miţe speciale. In cazul ulcerelor gastrice şi duodenale. enterite) se administ rea/. iar pentru cei ce nu se pot alimenta singuri. în faza acută se administrează • ( . In plus. din pimcl dr i'ilerr călit ni iv şi cantitativ. H5 .00—20. este de luat în seamă şi gustul şi dorinţa bolnavului. fasole. Pentru bolnavii nedeplasabili masa se poate servi în salon. Kegimul afecţiunilor digestive este cel mai variat . in .

l.în lriri mai avansate economic. pentru fiecare gram de glucoza. prin gastrostomie sau enterostomie şi prin clisme. la cei cu tulburări de deglutiţie. în funcţie de fabrica producătoare. bolnavul poate fi alimentat cu soluţii perfuzabile. în raport de rezultatele ionogramei.a nou-născuţi se utilizează o sondă Nelaton. la psihopaţi (negativişti) şi la nou-născuţi care nu pot să sugă în primele zile. T. — să nu irite ţesuturile cu care vin în contact (în special endoteli ul venei). în come. In astfel de cazuri. a) Alimentaţia pe sondă naso-gastrică sau naso-enterală este indicată la bolnavii recent operaţi pe esofag. pentru fiecare secţie în parte. se folosesc sonde lungi. 4—5 cal. De aceea. Sonda poale rămînc pe loc cîteva zile (5 — 8 zile) după c a i c se îndcpiulca/. în diverse combinaţii (aport calorii aprox. la temperai ura corpului şi cu viteză mică.5 cal. stomac sau duoden. ini pe de a l l i i . ea pre supune un calcul foarte precis al aportului fiecărui principiu alimentar. tip Levin care sînt mai bine tolerai e. întrncît tolerau]a ei nu este întotdeauna bnnft.n. In mmandă (pe foaia de alimentaţie) în fabrici de preparare a mincării si se ndiic preambalate. Soluţiile folosite în acest scop. pe alte căi decît cea naturală. Soluţiile folosite conţin cele 3 principii alimentare — proteine.. Alimentaţia enterală presupune ajungerea alimentelor în intestin. necesitînd doar o simplu încâl/ire a lor. Sonda se introduce pe nas. al aportului azotat şi a balanţei hidro-electrolitice. se poale tampona cu insulina (o unitate de insulina pentru două grame de glucoza) Ea aduce aproximativ 4.. sau în situaţia în care Inbnl digestiv prezintă afecţiuni ce nu permite tranzitul alimentar. trebuie să corespundă urmă l oarelor cerinţe : — să poată fi utilizate de către ţesuturi fără acţiune prealabilă a s u curilor digestive. Cea mai folosită este soluţia de glucoza izotonă (5%) sau uşor hipe i tonă (10%) care. O astfel de alimentaţie este greu de făcut şi nu se poate prelungi un t iiîip îndelungat. /V l i inenta( i u parc literală este indicată în cazul bolnavilor cu si are ge nerală alterat ă. Toleranţa cea mai bună se obţine cind alimentele sînt introduse în stomac./g) sub diverse denumiri. In acest caz. pentru a fi mai uşor asimilabilă sau la diabetici. la cei inconştienţi./g) şi de lipide hidrosolubile (aport 7—9 cal. ea se poate face pe sonda naso gastrică sau naso-enterală. în ritm lent şi sub permanentă supraveghere. unt şi vitamine. sucuri de fructe e le.I. ceea ce este greu de realizai. alimentele bolnavilor se prepară. în acest sens. Se mai folosesc soluţii de aminoacizi. Tehnica este asemănătoare oricărei perfuzii de soluţii care se face con tinuii. duoden sau chiar în jej un. pînă în stomac. o astfel de alimentaţie nu se poate face corect decît în serviciile A. deoarece nu este fiziologică. glucide — la care se pot adăuga vitamine şi diverse săruri. lipide. Pe de altă parte. — să aibă valoare energetică mare pentru a putea acoperi cerinţele crescute ale organismului bolnav . bulion de carne. pe calc mlravenoasă. Pe sondă se introduc lichide bogate în calorii: lapte îndulcit la care se adaugă cacao. cu vărsături incoercibile. — să nu aibă proprietăţi antigenice.

alimentaţia bolnavului trebuie să r fisi principiilor si cerinţelor enunţate mai sus. datorită prezenţei stomacului în circuitul alimentar. pentr u durut fi mai mare de timp. i i i i i l n l ) i l ( v care nu se prepară uşor şi acceptul îndelungat al bolnavului. Avantajul constă în faptul că bolnavul poate beneficia de un re gim (lipiri. Dacă nu există alte contraindicaţii. neoplazii inoperabile). l i • >i i « • ( ' i i | l . Honda se inlrodurr nrnl. mmnlisme. După ce alimentele sînt mestecate în gură şi amestecate Milivâ. pînă la inlr. uneori rămînînd definitivă. |)e obicei.itului digestiv.sol'agiene ce nu permit trecerea bolului alimentar în stomac (stricturi. bolnavul i . în continuare sau pe ansa în Y. după o pi e prealabilă a alimentelor. Această metodă este greu de realizat întruett nţii intestinală este mai puţin bună decît cea gastrică şi orice aba tere regulile unei alimentaţii enterale corecte poate produce deranjamente iin/. pentru a nu se înfunda. în cazul în care Minunii sau duodenul nu pot fi păstrate în circuitul alimentar sau prin ţ r-o Iiinostninip. U Alimentaţia prin clisme se folosea în trecut mai frecvent . r) Alimentaţia prin enterostomie se poate face asemănător celei de îl MIS . inixllro-dili'ui'glrnia — cel. 38—40 în stomac. cu lichide. cînd bolnavul tliule bine reechilibrat din punct de vedere nutriţional şi energetic. introducînd o sondă Pezzer în jejunul proximal. pentru fiecare alimentare.irea In normal.terii amănunţite a fiziologiei rectului şi colonului şi a apariţiei ailor il ee mult mai eficace. Se are grijă să se spele UIMI sonda. în acest scop. ieşirea sau lilmbarea sondei) şi psihic. ponlo produce le/Iun! iinso-fHrin^o-psofniiîiene do decubil. în urma • -. ordin tehnic (incomoditate în administrarea alimentelor. la acest procedeu se recurge în cazurile grave. se depun într-o pîlnie montată la capătul exterior al sondei si Ini roduc în stomac cu ajutorul unui beţişor. SP poate utiliza aceeaşi tehnică asemănătoare ca la gastrostomie. pentru a-şi îndeplini rolul i lor terapeutic adjuvant. intro"I alimentele sau perfuzînd lichidele pe o sondă Pezzer plasată în ansa i. O nntfel de tehnicii arc iivuntnjnl că permite reluarea rapidă a alnneii|U'l la unii bolnavi. în mod practic. b) Alimentaţia prin gastrostomie se face la bolnavii care prezintă a l'ccml c. prin care se face alimentarea Iniivului. indicaţiile acesteia s-au restrîns foarte mult (ve/ i llsme). Durata unei astfel de alimentaţii este diferită în funcţie de operabiliii'ii cazului. dezavantajele nil do.i l r in iaca orice. n .11 r. Dezavantajul constă în faptul că necesită alimente lichide. de cele mai multe ori se foloseşte „nutripompa". udiferenl de metoda utilizată. se recurge la introducerea ml sonde Pezzer nr. şi alimentarea altor categorii. sau.

v ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR DATE GENERALE A Medicamentele sînt substanţe naturale. Acţiunea lor asupra organismului depinde de < > scrie de factori între care : compoziţia chimică. etichetele ce se lipesc pe ambalaje au di vcrso culori şi modele : — albe cu chenar albastru şi cu menţiunea „intern" pentru medicamciH (cli> ce se administrează pe cale orală sau parenterală . unele medicamente cu căi de administrare diferită.scris numărul salonului şi patului. — albe cu chenar roşu şi inscripţia „extern" pentru cele do uz extern l n l l i c cu chenar galben şi menţiunea „injectabil" peni ni soluţii pertu* . felul medicamenlnlui şi cantitatea eliberată.. pe care «•sic. ambalate adecvat. perfuzabile (în flacoane). ritmul. precum şi instrucţiuni de folosire (indicaţii.). ele fiind sub formă de comprimate. în afara denumirii comerciale.C. ritm etc. în acest sens. fiecare medicament este însoţit de un prospect în care se trece denumirea comună internaţională (D. existînd denumiri diferite. în raport de calea di" administrare şi acţiune terapeutică. soluţii injectabile (în fiole). borcan etc. numele bolnavului. Eliberarea lor se face în ambalajul iniţial (dacă nu se prescrie o cantitate mai mică) sau ambalate de farmacie. pentru a le asigura o conservare corespunzătoare. granule. buvabilr (în sticluţe) sau dezinfectante (în sticle sau bidoane). alte denumiri (sinonime) specifice fiecărui producător. Forma de prezentare a medicamentelor este diferită. cutie.. pentru a nu se confunda sau amesteca.L). care urmăresc obţinerea unor efecte* medicale sînt terapeutice sau maxime (cea mai mare doză suportată de organism). Eliberarea medicamentelor se face de către farmacii (pentru bol na\ ii in Iernaţi de către farmacia spitalului). chimice sau biologice utilizate In scopul vindecării bolilor. calea de ac lmiuislrare şi asocierea acestora. supozitoar e etc. Dozele. doza. Prescrierea medicamentelor se face de către medic. Depăşirea lor intră în categoria dozelor toxice (produc reacţii periculoase pentru organism) sau letale (omoară organismul). compoziţia chimică. fiecare plic. doze. Unele produse care necesită un mod special de conservare sînt supuse unor reguli aparte. pentru aceeaşi compoziţie chimică sau acţiune terapeutică. contraindicaţii. drajeuri. va avea o etichetă lipită. Pentru a nu se confunda. pe foaia de observaţie clinică şi în condica de medicamente a secţiei sau pe reţete. unguente. Prepararea lor se face de către diferite fabrici sau case de medicamente. cu specificarea dozelor şi ritmului de alimentare. modul de prezentare şi păstrare.

din clase apropiate sau antagoniste i pol suina sau anihila acţiunile.iil combinaţiilor medicamentoase. fnlr-nn dulap. Pe de altă parte.i' muncă. Administrarea soluţiilor. Dacă nu se lidministrează tot con) inului ei. mai ales injectabile. o fiolă. Administrarea strictă a medicamentului prescris. ani ibiolicul odată dizolvat va trebui injectat înlrucîl îşi pirrdo DII . Ilospeclarca ritmului de administrare se va face în raport de co nccnniuximâ şi persistenţa medicamentului în ţesuturi.ele stabilite. care pol pre•liii se pol degrada. y. înlocuirea lui cu all meni cu acţiune similară se va face numai cu aprobarea medicului. şi e le.urării cu cnp (U* mori 9! lnnri'lp|ln . iar administrarea lor se face de către . l'flslrărea lor eslc tisi^nriilA de sorfl.:ui în prezenţa acestuia. pot duce la accidente grave. Identificarea medicamentelor administrate se face sub verificarea ' i i p | i e i de pe etichetă. în foaia de obser' i r a şi numele persoanei care a administrat medicamen tul şi doza resi PRINCIPII DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR Administrarea medicamentelor presupune respectarea unor reguli şi prinl| fflnl de care nu se poate obţine efectul terapeutic dorit. din care leu/u numai o parte din conţinut (ex.ul fiolelor şi antibioticelor.nlruvfi" pentru substanţele loxicc. ]>âstrarca 11 M a se face în dulapuri încuiate. . restul ram în î iul steril.) şi după aspectul i'xlerior. din I u l Ierapeulic. efecte mai negative decît tulburarea echilibrului psihic al bolnavului. Odată deschisă. sub semnătură. Personalul medico-sanitar trebuie i uiioiiscă unele medicamente (comprimate. capsule etc. există incompalibiliriix. Respectarea căii de administrare şi a dozei prescrise se va face cu cea 4irc stricteţe. Evitarea incompatibilităţilor medicamentoase se impune în ca/ul > '. hipertone intramuscular sau subvn produce necroze. i i i cax. i fl/ie. ca îşi pierdu 1 iilcu de a râmîac sterilă.ultatc din nerespectarea acestora. cu compartimenta > i l ni (U'Ciirc bolnav internul. comprimatele care şi-au schimbat culoarea sau starea fizic ăi ' ' " ţ i e MMI fiolele al căror aspect nu mai este limpede sau cel obişnuit. fiolă sau ambalajul în care se găseşte i l l i înnentul şi a aspectului său exterior. Pentru unele categorii de medicamente din grupa opiaceclor. Se va avea în vedere ca ritmul de administrare a medicainciii nu tulbure odihna şi somnul bolnavului care fac parte. Adminisl rărea imediată a medicamentelor deschise sau dizolva te ne. Pe de altă parte. l''ace excepţie numai conţinutul din „fiola seringă". nu vor mislrate. iar a substanţelor uleioase în vene va prod uce i. aşa cum a fost s ln• medic. calc ipa rina). pentru acest motiv ele trebuie cunoscute. l . de pe flacon. •iniile re/. Astfel. nu va obţine efec tul i l i c dorii sau va produce accidente letale. după cum diminuarea dozelor sau depăşirea lor.. fatale. uri. Amînarea cu 1—2 ore a administrării unui medicament. mentionînd. şi. i n c i i i . l n r administrarea se face numai de cal re cadrele dlro-MiniluiT la orele si In do/.tracii mai mullor medicamente. Verificarea calităţii medicamentului de administrat pe baza aspecl ulu.

prafuri. aerosolii şi unele antibiotice care se utilizea/. în sens larg. Calea orală sau bucală este cea mai folosită şi permite administrarea medicamentelor sub formă solidă (comprimate. vărsături. uleiuri. soluţii injectabile) şi nerespectarea acestei cerinţe majore poate fi cau /a* multor îmbolnăviri. soluţii. — la copii sau agitaţi pentru anestezia de bază sau calmarea acestora. Calea reetală permite administrarea medicamentelor sub formă de supozitoare. granule ele. administrarea medicamentelor pe căi ce ocolesc tubul digestiv. Introducerea lor In urbanism se face pe mai mulle căi. — se urmăreşte o acţiune locală. este foarte rar folosită. Administrarea se face de către soră. medicamentele se pot administra şi pe această cale.) sau lichide (siropuri. — dozare precisă a substanţei injectate. Calea parenterală (para = alături. Ea necesită o serie de materiale. Dezavantajul constă în faptul că necesită instrumentar steril (seringi. decocturi. în situaţia bolnavilor hrăniţi pe sondă. prin acest termen se înţelege administrarea medicamentelor prin injecţii sau perfuzii (vezi cap. ace. astăzi. preponderentă . în înţelesul strict al cuvîntului. 100 . Pe această cale se administrează oxigenul (vezi oxigenolerapie) aneste/irple volatile (vezi anestezia). instrument» ţji aparate speciale care să permită ajungerea medicamentelor pe mucoasa trahfo-bronsică sau chiar în alveolele pulmonare. în mod practic. — tulburări de deglutiţie .CAll. enteron = intestin) presupune. emulsii etc. — permite administrarea medicamentelor ce sînt distruse de sucurile digestive sau care irită mucoasa gastro-intestinală. sau irită mucoasa gastro-intestinală.Iile de administrare a medicamentelor sînt în raport de modul lor dr prc/enlare şi de acţiunea lor maximă. — nu se poate folosi în cazul cînd este nevoie de o acţiune imediată :» medicamentului. în doze şi ritm stabilit de către medic. Calcă respiratorie permite administrarea medicamentelor gazoase.ft In urlxm'le Iruheo-bronşic ce trebuie să ajungă în lobii pulmonari inferiori.< >H ('. injecţii).) urmărind un efect local sau general. clisme si se foloseşte în următoarele cazuri: — intoleranţa gastro-duodenală (greţuri. Această cale se poate utiliza numai după o clismă evacuatorie şi. a celor pulverizate într-un mediu gazos (aerosoli) sau chiar prin instilalin sau injecţie în mucoasa traheală.. totală şi efect rapid . hemoragii digestive superioare).K I ) H ADMINISTRAU!'! A MEDICAMKNTKI . drajeuri. comodă şi foarte ncceplată de bolnav. Dezavantajele sînt determinate de : — nefolosirea ei la bolnavii cu vărsături. Avantajele constau în faptul că este o cale naturală. — medicamentul este distrus de sucurile digestive şi nu se resoarbe. infuzii. trismus sau intoleranţă diges tiv ă . volatile. Avantajele pe care le oferă această cale constau în : — absorbţie rapidă. locală sau generală.

sursa de presiune formată din tub de oxigen sau aer comprimat .Aerosolii re p re/.1 iinuiii/. ovule.anlă. Alic căi de introducere a medicamentelor în organism sînt reprez entate MII . antialgică etc.ft numai particule fine pentru a ajunge pe mucoasa respiratorie. comprese. lingura sau într-un pahar. ureterală — care asigma efectul local (acţiune topică) a medicamentelor ce se pot aplica sub formă de *olu| î l. Te Im i ca «Ic administrare orală este simplă.ă (cu ajutorul curentului galvanic). i n l fl un iuii««Nliie de (. ce se dizolvă în intestin. unele medicamente prezentate asll'el. epitelizantă.Ir : calea pcrcutană ce permite administrarea medicamentelor prin f rec|ii.'n/.olva. conductul auditiv ext ern. pudre. în acest caz. pomezi. rtiilllnflamatorie. cu urmărirea bolnavului. se invită bol•ni sfi |ină capsula în gură şi să o înghită cu o cantitate mare de apă. în acest mod se administrează medicamente cu acţiune antisep tică. fluidil'ianl do sccre|ii etc. Administrarea lor presupune o serie <lc npnralc ţii inşiniinenle.i se 101 .nl medicament (antibiotic. din sticlă sau plastic) ce se lce''it/.. infuziile sau alte soluţii buvabile se administrează cu linguriţa. într-o lingură cu apă şi înghiţi. în cazul unor inei i i i i t ' i i l e ce produc diverse senzaţii (oleu de ricin sau parafină) se poate adi i l .sistemul de încălzire al amestecului.ţ t l r na/. oxigen) tn caro rsle disper. băi medicinale etc. Comprimatele şi drajeele se i ' l i l l cn puţină apă. . pulberi. Vucciiiiirile şi anntoxinele sînt produse biologice livrate îu fiole sau flnMltt» închine cu dop de cauciuc. IVIinIra aerosolilor sau iontoforeza presupune personal calificat în acesl v ix'clnolerapiu este metoda prin care se produce o imunitate activă. vaginală. tn mod asemănător dar fără presiune şi cu o eficacitate mai mică. pentru acensl. ele se 'i di/. se fac i n l t n l : i | i i l e de substanţe dizolvate în lichide fierbinţi ce degajă aburi. .) cu a e j i i i i i e loeidft nsuprn mucoasei respiratorii. lironliolll Ic. prin administrarea de microbi sau virusuri i i c . rcprc/cnlalc de: general orul de particule dispersate în care se face pulverizarea medicaini'itl ului de că l re gaz . inactivate sau omorîte prin toxinele acestora care şi-au păstrat pit•. în situaţia în care bolnavul nu poate face aceasta. faţii i i u i | i microbi sau virusuri. selectorul (tuburi de diverse diametre.ate. (aer. ml distruse sau iritante pentru mucoasa gastrică. gargară. Cucute. ntoforc/. 11 n o lingură de sirop sau limonada după înghiţirea medicamentului. avînd astfel o acţiune profilactică. racordul de administrare. badijonări etc. badijonare. Siropurile. în funcţie de doza prescrisă . în raport de specificul fipifiieia. mucoasa buco-faringiană. Trlmicii «Io administrare parenterală se încadrează în regulile şi metodele ftilinmislrarc a injecţiilor şi perfuziilor. format din unul sau 2 tuburi ce se in troduc MI nari sau în gură. Mai dificil este în cazul capsulelor 1 11 nlini/. i .ale. suprafaţa mucoaselor — conjunctivală. TEHNICI DE ADMINISTRARE A UNOR MEDICAMENTE '4 Tehnicile de administrare a medicamentelor sînt în funcţie de forma de 'twnlnre a acestora şi de calea de administrare. ce se alterează uşor şi.

. dispariţia pulsului ca urmare a înc etării contracţiei cordului. fenomenele primei inoculări. se începe din copiIfirli» şi sf1 face conform schemelor elaborate de Ministerul Sănătăţii.rcutauă (anO^T ilolie. numaisînl dicai'e. B('.NÎâ (anligripal) si unele dintre ele se pol administra simultan. nhlttlfopiiniUric'). Vaccinarea nespecifică se face cu asociaţii de germeni sau toxine. se aplica proteino terapia. pulmonare.. ce conţin anticorpi specifici contra l/eriiieuilor bolii respective sau toxinelor acestora. (seruri lidcrologe). la vîrste •jl Intervale de timp bine stabilite.rr. vaccinarea este ocazională ţi ea se face numai în cazul în care există un potenţial de îmbolnăvire (a nlirnhică. Aproape întotdeauna administrarea unui vaccin produce o reacţie în organism si. greţuri. în lupta cu microbii şi toxinele lor. s-a ajuns la ndiiunislrarea de vaccinuri specifice. Manifestările şocului iinul'lliietic sînl grave. pnnaele faze^ rjjna_£e loVlfiele să se fixeze pe structurile nervoase întrucîţ. i u l i l ă | i mai mari prin sacrificarea animalelor (cai. dl' IK'ceil.. Elr piodur liiiimllnle Iu uiumillv AdmiuUl rărea lor se înec pe cale snbculanalA (ajilJU'l.i. în acest caz. diaree..iliini de +4"C. de obicei. înainte vreme.). nnlii abu^ Itdini'i'ir. cardiace sau nervoase. etc. acestea ultime fiind mult mai utilizate deoarece se pot obţine î u i . în acelaşi scop.. Tu ţn~F:T noastră vaccinarea la unele boli este obligatorie. In afara vaccinării specifice. MTiiri aiilitelanice si antigangrenoase. orală (antipoliomielitîc. brutale şi rapide şi constau în scăderea bruscă a tensiunii iiilninlc. administrarea dozei următoare nu se face pînă nu au dispărut.y ' -~. se mai face vaccinarea nespecifică în scopul di.a ridica titrul anticorpilor organismului. iulrfunuscufară (ĂTPAJ. este cea intra muscularăj locul de prediIrcţie fiind faţa antero-laterală a coapsei. după aceea. ""~~~" Provenienţa lor poate îi umană (seruri omologe) sau animală .. pe.» .. specifice.. Boala serului este mai puţin brutală şi se muui feslA prin erupţii de t i p urlicariaii. voma. HIUI autohemoterapia care constă în injectarea intramusculară a sîngelui propriu recoltat prin puncţie venoasă. Vaccinarea SC IHmiCHle Specifit'fi. intra\ cnoasa\ (antibrucelos). pentru acest motiv. Astăzi. antibruceloasă etc. anligripală. admiaistrate in.slyn. de tipul polidin. . în combaterea unor boli. Cel mai frecvent se folosesc n l l l l l l Pjl. TU'(î).i.'••'. în unele situaţii. 1 1 datorită rezorbţiei mai lente iar cea intravenoasă numai în cazuri extreme ml incit poate produce accidente.alea de administrare. . Serolerapia foloseşte seruri imune..fi In lipidei1 la ti'ini. Delbet.. Calea subcutanată se utilizează mai i . ^ -- -—.(î) i Iniiimn/. Corynebacterium parvum. tot cu rol asemănător proteinoterapiei dur.. ('. cu o nrţiune bine precizată şi dirijată strict împotriva celulelor canceroase ale unui leşul dar nu au intrat în uzul curent metodele de laborator pentru prepararea lor fiind foarte dificile si costul extrem de ridicat. berbeci) şi au o acţiune mai |iicluugită. 102 ' . cel mai grav este şocul anafilacti c (cu lunnil'es lore imediată şi gravă) sau boala serului (cu manifestare tardiv ii ţi mai puţin gravă) şi au la bazti reacţia anţigen-anticorp... în scopul de a preveni unele complicuţii grave. cu virulenţa atenuată. polipeptide sau lizate de ţesuturi.-----------y .. în special a cancerului.ouic.|innlifu/. edem ^liil ic cu cri/e de asfixie etc. nespeeil'icii prin injectarea de lapte sterilizat. de tipul anticorpilor monoclonali. Cantn. Dintre accidentele seroterap iei.

oliguriei. sîngerăi. Accidentele sînt date de supradozaj şi se manifestă prin sîngerări la 11 se niveluri: gingivoragii.AM!fel de n'Mc|ll npnr Inci'pliid di* Iu n dona ndininislnuc n senilul. sincumar sau pelentan. ale pulsului sau tensiunii arteriale.i. ÎMnata tratamentului este în funcţie de gravitatea bolii şi poate dura. In luale asemenea situaţii seva întrerupe administrarea medicamentului l ' i . înseamnă că există riscul reacţiilor anafilaet l i r «ji. în raport de indicele prol combină ce trebuie menţinut în jur de 30%. polakillrie. (li du/.. transpiraţii etc. Din aceeaşi grupă face parte şi calciparina si fraxiparjna ce se pot lli|i'i'la subcutanat. hemoragii digestive. Intoleranţei digestive. Supravegherea bolnavului va ţine seama de : modificări ale comportamentului. semne de intoleranţă medicamentoasă.3 ml. trebuie ii i f t v r/ţlirali pentru a verifica eficacitatea acestora şi a depista. în doză unică de 4—6 mg/zi. de aceea. Innp i" < urc tu nrgimism npnr iiiillcnipii nnli-scr ţi. 0. mc nliligalorie U'slarca scnslhllltnţii individului la senil respectiv. greţuri. luni şi ani de zile. Medicamentele folosite sînt: licnarina care are acţiune imediată şi se_ administrează intravenos. metroragii. sub protecţia de herniHHit de hidrocortizon ce are rol desensibilizant şi prin injectarea treptată. . crup!ii cutanate. URMĂRIREA EFECTELOR MEDICAMENTELOR Holiiavii care au primit medicamente.sen/. stării psihice şi conştientei. Controlul eficacităţii se' frtru pe baza timpului de coagulare care trebuie să se dubleze . edeme palpebrale. după • se trece la diluţia de 1/10 în aceleaşi doze şi ritm şi apoi restul serului. uri. modificări calitative umorale. • ut nulele reacţii adverse medicamentoase. Atiticnnyiilantclc au drept scop prevenirea sau oprirea extensiei coagulării I t i h iiMisciilare. în acest ca/. prin i urca unei picături din senil nedilual pe pielea scarificată sau prin injectare Ini i iidennică a 0. însoţite de modificări de laborator. în raporf de gravitatea procesului | IM ! oloaie. 103 .1 ml ser diluat (1/10 —1/1 000) şi urmărirea reacţiei locale. pentru diverse afecţiuni. la timp. începînd cu 0. <><>pli/. în astfel de situaţii se recurge la neutralizarea lor în organism • i ndininistrărea de sulfat de protamină (în cazul heparinei) şi de vitamina K fltomenadion (în~cazul sîngerărilor prin cumarinice). cu aceI Ncmnil'icajie ca mai sus..»1 fracţionale.ajii diverse reprezentate de parestezii.c l i v şi -e vor Iu n măsuri urgente de reechilibrare a bolnavului.1 ml din diluţia 1/100 şi continuînd la in. !n asemenea cu/ini. idlccacen funcţiei unor organe cu apariţia icterului. ]Ele se'aplică profilactic. Mnift npiir congestie şi edem. • cincent raţie normală dar respectînd dozele şi ritmul diluţiilor. Io/. Teslai'cn ic»1 prin instilarea unei pieCiliiri diluale de ser în sacul conjunctival. paliditate sau congestie a mucoa' 'l1. avînd resorbţie lentă. « • M C ac administrează oral.ii.e de 5000 u.jlc de 20 minute cu doze de 0. seroterapia se va administra după o pregătire specială a l' liiiivnlni cu anlihistaminice (feniramin. la 12 ore. romergan). illll'fl. (50 mg) la 4 — 6 ore. la bolnavii obezi şi la cei cu pot r n ( i : i l Irombotic şi curativ în cazul declanşării procesului. hematurii. frisoane.5 ml şi l ml din aceeaşi diluţie. ce se uluc uneori în supradozaje . derivaţii cumarinici de tipul trombostop.

care. durerea produsă de suferinţa unuia dintre aceste organe se exteriorizează pe metamerul respectiv. se produce o accelerare a circulaţiei sanguine şi limfatice.) este dezvoltat mult de şcolile greceşti din Cos şi Rhodos şi preluat apoi de romani.n. cu vasodilalacea tnmchiimlor. Acţiunea lor se manifestă printr-o vasodilataţie activă. arabi şi europeni care U folosesc pe scară largă sub diverse forme. reflectă suferinţn organelor interne ce au aceeaşi proiecţie cutanată. Masajul reprezintă ansamblul actelor mecanice exercitate cu mîinile sau cu aparate. — fizice : frigul (punga cu gheaţă. creşterea rezorbţiei din interstiţii (cu 15—00%). lermofoare). în acest fel. fizice şi chimice OVI acţiune iritantă locală şi cu efecte favorabile atît local cît şi la distanţă. compresele reci). La baza acestei reacţii se află inervaţi» metamerică a organismului. frecţia . 104 .REVULSII Revulsia reprezintă totalitatea mijloacelor mecanice. Astfel : — local. căldura (băi calde. unele acţionînd combinat. mecanică chimică). Acţiunea fiziologică a masajului se exercită atît local cît şi general prin excitaţii mecanice ale muşchilor şi nervilor accesibili şi prin creşterea resorbţiei lichidelor iuterstiţiale. revulsivele se împart în : — mecanice : masajul. în scop terapeutic. pansamente cu diverse soluţii antiseptice etc. din organele interne spre exterior şi o creştere a puterii de apărare a organismului printr-o secret ip crescută de histamină şi corticoizi. mai ales în situaţia îngrijirii bolnavului la domiciliu. ventuze (au acţiune combinată — fizică. complexe : fricţiuni. După modul principal de acţiune. cutanată ce are drept consecinţă derivaţia unei cantităţi de sînge. în anumite situaţii. MIJLOACE ŞI METODE i Mijloacele şi metodele revulsive sînt variate şi numeroase. atît prin mijloace fizice sau chimice cît şi mecanice. Datorită apariţiei unor medicamente şi metode moderne de tratament. — chimice : aplicaţii locale cu substanţe sau soluţii iritante — catăplasme. iar modificarea circulaţiei cutanate într-o zonă are repercusiuni !jl asupra circulaţiei organelor interne respective ca urmare a inervaţiei vegetative metamerice. utilizarea revulsiei a scăzut în practica medicală deşi. poate obţine rezultate asemănătoare cu alte mijloace terapeutice. de cele mai multe ori. Cunoscut din vechea Chină (3000 ani î.e. comprese alcoolizate. în diverse zone ale corpului.

Tampwiarea sau tapotarea constă în aplicarea de lovituri ritmice.. în masajele gîtului. trunchiului . 11 MI 11 de 10 — 15 minute.şi postoperator. perfect adaptate n l'iimra respectivă. ' se îndepărtează orice obstacol în circulaţia sanguină . •fii/c masajului sînt : afecţiuni ale aparatului locomotor. prin activi/arca circulai iei. Krftinintarea este o manevră prin care se exercită presiuni asupra masci-tcnliirc cu una sau ambele mîini.. l'i rotiţi rea mascurului şi a bolnavului este obligatorie.. corpi străini intravasculari. luminile regiuni ale corpului. diabetul. Cu o mîna se prind masele musculare ci-urcă îndepărtarea lor de schelet cu mişcare alternativă cu două direcţii ''•.ilicfi).in mal uhiiiiHcnlft n fibrelor iMUM'iihun fii hipertrnfln lor ţi o mal bună i c j l r n iH'i'hlom. Orice masaj începe şi se termină cu netezire. iisnpin or^imihimilui a p n re în urma niasnjiilui pe l<<|(< luni nuni. cu activizarea circulaţiei de întoarcere (venousfi l. pentru a evita mobilizarea cheagului.lirelor superioare. Netezirea constă în plimbarea feţei palmare a mîinii.. MtîNriiriil va avea unghiile tăiate şi mîinile curate şi dezinfectate. df maktij sînt multiple şi de obicei există o combinare a acestora. degetele fiind în extensie.o hiperemie cutanată.. în sens centripet şi în mod ritmic. în condiţii anatomice. iar cu cealaltă se comprimă musculatura astfel masată. 105 . Intru. boli febrile. Miilnavul . stoluri. pentru activizarea circulaţiei de întoarcere jji ulmi Iromboflebitelor . pentru prevenirea escoriaţiilor şi infecţiei. în acest mod. scăderea excitabilităţii nervoase şi intensificarea schimburilor ' i v e . mergînd in pet. Madiul de flebotromboză. cu l|l palmară a mîinilor sau cu marginile cubitale. deformarea coloanei vertebrale sau picior strîmb congenital. cu mase musculare. mai ales după fracturi şi entor se ii recuperarea funcţiei muşchilor care au stat mult timp imobili /aţi sun • ik atrofie a lor . se pudrează regiunea cu talc pentru ca mîna să alunece uşor . l (dative : alterarea pereţilor vasculari (ateromatoze) sau compresiunea acestora . '' linicilr. a inelaliolisnnilni (crcşln Miien de a/ol). Acţiunea benefică rezultă din accelerarea rezorbţiei substanţelor I l i l r din interstiţii. influenţarea respiraţiei şi a tensiunii arteriale spre normaHc. poziţia variază în funcţie de regiune. HC va spăla regiunea respectivă pentru a nu se infecta în caz de esco• l". M('|iiinc generala. <nilraiinlira(iile masajului pot fi absolute şi relative : ^ liNotntc : Infecţii sau colecţii ce pot ajunge în circulaţia sanguină . bolnavul poate sta şezînd sau în decubit dorsal. prrrum şl n tniliiiiirtlft)lri' u funcţiei nervilor periferici iMil Pxrllaţiilor de întrunii a l e mlrft (jl mijlocie). în acest fel se produce o a regiunii şi o decontracturare a musculaturii.

Acţiunea frigului.) cu pauze scurte (10 — 15 min. orhiepididimite acute. il c feminine inflamatorii (anexite. aplicarea pungii cu gheaţă se face pentru scurt timp (15—20 min. Intensitatea masajului este în funcţie de individ. precum şi alte afecţiuni inflamatorii. pelviperitonite). Mi. închisă cu un dop ce se înşurubează pentru a fi etanşă. Punga nu trebuie să fie mare pentru a avea o greutate cît mai mică. Regiunea pe care se aplică punga cu gheaţă se acoperă cu o aleza îndoită în 2 — 1 straturi. Pentru aceasta. pi* liuii'clul nniir nervi. Dacă pielea a devenit albă sau cianotică.şci'u ili % ne execut fi numai cu antebraţul. constă în scăderea funcţiilor în zona icspectivă. iar niliui In c \lciisic. imlrbiaţul linul in l'lexie de 90" pr hiat. este semn că se produc dezordini şi se suspendă aplicarea ei pînă la revenirea lOfl 32 — Pur^a cu .\ l i n I ( M ni / ni i t l u l l l ' i i i C xccn l u p i l i i t'OMl|U'<"iH l l'PHIUI flt "MIT lllf înllnll pr u Mi|inilnţă hxfi sau cu \ l i l i i l degetului ini|liK>iii. Gheaţa se sparge în bucăţi mici şi se introduce în pungă. prin diminuarea călifarului vaselor arteriale cu reducerea circulaţiei şi cu scăderea receptivităţii şi a conductibilităţii venoase. n copii şi persoane slabe. afecţiune şi metodă. aplicat pe regiune. Acţiunea directa a \ ibraţiei se manifestă prin excitarea fibrelor musculare iţi dlînmnaica excitabilităţii nervoase. După introducerea gheţii. Punţi a eu ţiheaţă reprezintă cea mai obişnuită metodă de revulsie prin Punga este un recipient din cauciuc. Indicaţiile aplicării sale sînt date de meningite.). ii-jwiru lii|)ertensiune ailerială şi creşterea ventilaţiei pulmonare. peritonite. iar indirect se produce bradicardie. afecţiuni genil. de formă rotundă. manevrele se fac cu blîndeţe. în lipsa gheţii se poate folosi zăpada sau apă rece. se produc aceleaşi modificări patologice ca şi în cazul degeraturilor cu apariţia de necroze sau gangrene tisulare. Dacă acţiunea lui se prelungeşte. punga se răsuceşte pentru a evacua aerul şi se astupă cu dopul. sau este prea intensă. iar la cei cu musculatura bine dezvoltată se fac mai energic. fin şi ritmic. Niciodată nu se aplică punga direct pe piele întrucît poate produce necroze tegumentare. l . metroanexite.

în care se toarnă apă caldă si se aplică peste o zonă suferindă. în inflamaţii ale unor extremităţi sau după evacuarea unor colecţii purulente. Durata de aplicare este prelungită. Sînt indicate în caz de inflamaţii. după care se reiau aplicaţiile. Cele metalice au rămas de domeniul istoriei întrucit elo trebuie construite pentru fiecare regiune şi de dimensiuni variate. 107 . Termofoarele electrice (perne electrice) sînt cele mai folosite întrucît sînt uşoare şi menţin o temperatură constantă tot timpul eplicaţiei. Se folosesc recipiente speciale pentru mînă sau picior sau lighiane obişnuiţi1 In care se toarnă apă calda şi în care imersează extremitatea. ele sînt metalice. Sînt indicate în afecţiuni inflamatorii şi acţionează prin vasodilataţia blinda a vaselor tegumentare. Schimbarea lor trebuie făcută la interval de cîteva ore cînd pînză a început să se usuce. Depăşirea temperaturii optime poate produce arsuri ale pielii si ţesutului celular subcutanat. Cel mai bun semn de eficienţă îl reprezintă rcşeaţa uşoară a pielii şi diminuarea sau dispariţia durerii. colici renale ele. după care se stoarce bine şi se aplică pe o regiune sau în jurul toracelui sau a unui membru şi se acoperă cu o altă pînză uscată peste care se aplică un imeli-j impermeabil (muşama sau folie din plastic). Teimoforul este un aparat de construcţie diferită. Temperatura optimă de acţiune este în jurul a 40°—45°C. dureri de diverse cauze. Baia caldă are un efect sedativ. scăderea excitabilităţii nervoase şi diminuarea durerii. nu menţin o temperatură constantă. în acest caz acţionînd si mecanic prin îndepărtarea unor detritusuri precum şi în stări congestive. Buiotele sînt pungi mari din cauciuc. atîta timp cît se menţine temperai uni dorită (perna electrica rămîne Ia aceeaşi temperatură tot timpul) fără pericol de arsură dacă se respectă temperatura optimă. Băile calde se folosesc în degeraturi. producînd o vasodilataţie activă ce are drept rezultat activizarea circulaţiei. ce acţionează pi in degajare de căldură. în raport de sistemul de funcţionare. Băile ealdc acţionează prin dilatarea sistemului capilar şi venular. creş terea schimburilor tisulare. pornind de la temperatura corpului şi încălzind treptat apa. iar pe de al tă parte. din cauciuc ( buiote) sau electrice.aproape de normal. ' Compresele reci constau în umezirea unei bucăţi de pînză cu apă rece.

inflamaţii articulare.ă mişcări rapide. abdoniriuil si apoi membrele toracice. pînză sau alt material moale (cataplasme sinapisate) care se înmoaie în apă călduţă şi se aplică pe zona respectivă timp de 15 —20 minute după care se spală pielea şi se unge cu vaselină. cele complete pe toată suprafaţa lui dar res |ii'cl iiul o anumită ordine : membrele pelvine. Cataplasma este o bucată de pînză sau un prosop l iesle care se întinde o substanţă revulsivantă. Cataplasmele de muştar.linia do muştar se face cu apă caldă la 38°—40°C în care se adaugă făina de muştar care are un efect iritant asupra pielii. în mod obişnuit. există cataplasme de muştar gata pregătite. liidlcnliilc sînt asemănătoare cu ale masajului. de forma unui puhâf tuni clopot. curată şi se stropeşte cu apă rece. pentru copii şi 250 g la un adult. în acest scop (cloroformul. Făina de muştar se amestecă cu apă călduţă sau oţet pînă se face o pastă groasă care se întinde între două pînze. bine aplicate pe suprafaţa corpului. frecţia este o componentă a masajului care se asociază şi cu celelalte metode de masaj. Astăzi. timp în care se obţine hiperemia cutanată. ea se combină şi cu aplicarea unor substanţe cu rol hipcri'iniant. în tot acest timp este bine ca să acoperim rada cu un cearceaf pentru a nu irita conjunctivele şi mucoasa nazală. odinioară. intensificarea metabolismului (ji excitarea sistemului nervos central. în acelaşi timp executînd şi o uşoară presiune asupra maselor musculare. în cazul de faţă — făină de muştar. după care se aplică peste suprafaţa prescrisă pentru 10 — 15 minute. în ambele sensuri şi presiune asupra muprior musculare din /. Milirilalul de metil) fiind indicate în afecţiuni pulmonare congestive. spatele. se începe cu o uşoară netezire a regiunii după care. Pentru o baie. oţet. Cele parţiale se execută numai pe Minunile regiuni ale corpului iar. Practic. acţionînd asupra organismului atît mecanic cît şi pe cale chimică. De fapt. Fricţiunea sau frecţia este o metodă revulsivă prin care se execută plimbarea feţelor palmare ale mîinilor. pe piele (alcool medicinal sau mentolat. în ritm rapid. vasodilalu|ie periferică. soluţii sau mixturi diverse). . la care se mai adaugă •ilfii'ile de curbatură clin cadrul diverselor viroze. Pielea trebuie controlată la 2—3 minute. Fricţiunile pot fi parţiale sau complete. la fel ca şi alte substanţe chimice ulili/. sub forma unor hîrtii • l i n sugativă. pînă i se roşeşte pielea. J£le acţionează prin creşterea întoarcerii venoase şi limfatice. camforul. Cataplasmele de muştar sînt indicate în congestii pulmonare. Făina se pune într-un săculeţ de pînză şi se lasă în cada cu apă caldă timp de 4 — 5 minute (pînă degajă eteruri volatile ce se simt la miros) după care se introduce bolnavul.oun. în sens de du-te-vino.ate. iodul. Ventuza este un mic recipient din sticlă. resorbţie de lichide interstiţiale. cu mîinilc udate cu soluţia hiperemiantă sau cu o mănuşă din pînză îmbibată cu astfel (Iţi Miluţii se efect uea/. după care se usucă bine cu prosopul. Făina de muştar trebuie să fie proaspătă şi se obţine prin măcinarea boabelor de muştar. cu l'uiul rotund si margini groase si netede ce M' tiplicft pe pi«l|| iiiu . Y'cnlii/i'lc. combinate cu alte metode de masaj. La Hlirsit se limpezeşte bine cu apă caldă. sub cataplasmă pentru a nu se produce vezicule. terebentina. toracele anterior. pentru o perioadă de 10 — 15 minute. se utilizează în jur de 100 g făină de muştar. dureri nevralgice etc.

face ca ţesuturile moi să se aspire în ventuză. pentru 10 ventuze i vuia cu 200—300 ml sînge extras din organism. ' M ii i există ventuzele mecanice de tip Bier prevăzute cu o pompă aspiraiir* diu cauciuc. plimMnd-o printr-o mişcare de rotaţie rapidă. \ ului creat prin încălzirea aerului. Acest timp variază in i aport de coloraţia tegumentelor de sub ventuză (pînă ce devin violaceuInrhis). i | i c de 15—30 ml sînge.r In cazul prelungirii timpului de aplicare. timp de 2—3 semiido. \fntnzde. folosindu-se atît pentru i ' l n l lor revulsivant cît şi pentru extragerea de sînge. pe aceleaşi suprafeţe se ni doilea rîud de ventuze. se usucă bine cu un prosop steril şi linii cu pansamente sterile.se scoale flacăra şi se aplică ventuza pe piele. După aplicarea de • •i n/i1 simple pentru 5—7 minute. dar rămase îu actualitate ircli'li1 lor favorabile şi de aulostimulare a organismului. Numărul ventuzelor ce se aplică variază cu vîrsta şi dimensiunile regiunii. — ventuza se ţine în mîna stingă oblic. Sciiiiierea ventuzei se face prin apăsare cu degetul la marginea buzelori l'lnrt ce aerul pătrunde în interiorul ei şi ea se desprinde uşor. cu gura în jos şi cît mai aproape ilc pielea regiunii. pielea se curăţă cu alcool. Tehnica aplicării ventuzelor cere respectarea următorilor timpi: — suprafaţa pe care se aplică va fi spălată cu apă şi săpun şi unsă uşor < ii vaselină sau ulei. în asociere cu alic metode1 terapeutice conciirR • . — flacăra unui tampon de alcool aprins. 'iphsind uşor pentru ca marginile ei să se adapteze perfect pe suprafaţa pielii. în acest timp se produce > . se rezorb exsudatele şi scade Inlensitatea durerilor la care se adaugă şi efectul de creştere a reacţiilor de apă i'iire obţinut prin autohemoterapie. cu o mişcare bruscă. în momenlul aplicării ei cu aspirarea ţesuturilor moi şi crearea de condiţii pentru ex lravazarea sîngelui în ţesuturile aspirate. i nud între 8 şi 20. scarificate au aceleaşi indicaţii şi funcţionează pe acelaşi prini i l l i iţi după tehnică similară cu ventuzele simple. datorită acţiunilor mai slabe sau a unor elVrte F M1. se scarifică pielea respectivă cu un aparat l co produce secţiuni în tegument după care. .în zone bogate în ţesut celulo-adipos subcutanat. i >' •' . situat în interiorul illn/ri şi prevăzut cu un ventil. Zona de elecţie pentru aplicarea vcnI lizelor este regiunea spatelui. se intensifică circulaţia sa uKnină şi limfatică a ţesuturilor din profunzime. n sl'iişil. în fiecare ventuză ceea ce. lăsîndu-se pe loc timp de 15—20 minute. 'Hi arsenalul acestor metode terapeutice vechi. Accidentele constau în arsuri ale pielii ca urmare a flăcării ce rămîne în nlii/ă dacă se plimbă tamponul şi nu flacăra pe pereţi şi în necroza ţesuluu. Prin hiperemie şi extra vazarea de sînge ne influenţează favorabil inflamaţiile localizate. se introduce în ventuză. pentru crearea vidului şi ventuzele autopne umatice tip i< In caiv vidul se creează cu ajutorul unui balon gonflabil. cu scopul de a crea un a l l n x <le sînge în zona pe care a fost aplicată. fac parii1 şi altele u li'ijil din n/. i i i i l e i i i i e mai rnpidft a diverselor afecţiuni patologice.nl curent. pentru 5—7 minute. pe pereţii interiori. astfel ca aerul sa se încălzească şi să se creeze vid . * i tliiftlirn lor judicioasă. Ele acţionează pe baza vidului creat în interiorul ventuzei.

Aspectele particulare sînt mult mai multe şi ele se învaţă zilnic. mijloace de fixare precum yi instrumentar adecvat. de mică chirurgie şi de biologie a plăcii. nu facobiectul capitolului de faţă. vom prezenta noţiunile generale care trebuie însuşite de fiecare student şi medic practician atunci cînd execută un pansament. dur nriinpfit uritr. C. pentru a sesiza si a rezolva. gata sterili/alo. să aibă putere absorbantă.!(• NC pol livra prin funnacii. să nu fie iritante pentru tegumente. în clinică. tifonul si vata trebuie să mai posede şi alte însuşiri particulare. Materialele care realizează protecţia plăgii trebuie să îndeplinească unele calităţi generale : să fie uşoare. Acestea. în această categorie se încadrează pansamentul gastricr care constă în administrarea unor medicamente cu rol protector asupra mucoasei gastrice precum şi pansamentul antiinflamalor care constă in aplicarea unor comprese umede peste o regiune inflamată.PANSAMENTE Pansamentul chirurgical este actul prin care se realizează şi se menţineasepsia unei plăgi. corespunzător. în sens mai larg.28 ochiuri/cm". Pentru utili/area chirurgicală el trebuie să fie hidrofil si. Termenul de pansament a fost extins şi la acte terapeutice nechirurgicale. se dcgir scii/ft şi se purifica astfel ca 10 g de tifon să absoarbă 20 g apă. diverse aspecte ce apar în evoluţia unei plăgi. tinctura de iod. apa oxigenată. în acest scop. Substanţele antiseptice sînt reprezentate de soluţii diverse care au rol ul să realizeze curăţirea şi dezinfecţia plăgii şi a tegumentelor din jur.â prin f m pil l n i n i ' i i unor bucA|i de tifon. în scopul cicatrizării ei. însă.. acidul boric etc. alcoolul. în aşii l'el ca marginile sfi fie li) llilriiiii. a căror acţiune este descrisă în capitolul „Asepsie şi antisepsi c". în afara de calităţile de mai sus. iiinhiilalc in pachrh> miri din iicr^Mînml. l•'. a) Tifonul este o pînză rară din bumbac. soluţia Dakin. materiale de protecţie. Alteori liloiml chlc conlVcţionul d Iii .oniprt'sole din tifon au diverse mărimi şi se conl'ec|ionea/. Practica efectviării unui pansament chirurgical presupune cunoştinţe d<* asepsie-antisepsie. în X 12 straturi. Se folosesc . avînd 24. Tot în capitolul de faţă. pansamentul reprezintă totalitatea mijloacelor şi metodelor care realizează proiecţia unui ţesut sau organ faţă de acţiunea agresivă a diverşilor agenţi. la patul bolnavului. MATERIALE NECESARE Pentru efectuarea unui pansament chirurgical sînt necesare substan| r de aseptizare a plăgii. bromocetul. Compresele din tifon sd vată întrunesc toate aceste deziderate. Aslfel. să se poatrt steriliza. să se opună pătrunderii germenilor din «fără şi să realizeze o compresiune elastică a plăg'ii.

(«•/avantajele utilizării romplastului ţin de faptul că deslipirea lui c. de diverse lăţimi şi lungimi.fire de bumbac şi fire sintetice.ulei de floarea-soarelui l g. cu mijloc de fixurc a pansamentului sini descrise în cuîl . capacitatea de aderare are o perioadă mică de eficienţă (termen do n l i l n l e scurl) şi esle impermeabil la aer. b) — Vata se obţine prin prelucrarea şi degresarea bumbacului. în strat subţire. \vantajul folosirii lui constă în faptul că permite o supraveghere uşoar ă urnii operate şi nu jenează funcţiile segmentului respectiv. Compoziţia lui este : — colofoniu 44.y • . l Bandajele. cureţe . . Avantajul ili. slilcl bulonitt. tifonul se foloseşte pentru protecţia plăgii şi nu pentru nhnorbţia secreţiilor. ci — benzen 17 g. pentru a realiza o bună a d tril o.5 g . I c i i p t ă 30—60 secunde pînă se formează o peliculă la suprafaţă. IV'an. pol face dimensiuni m uri irlccn. puterea lui de absorbţie este inul scăzută. Mijloacele de fixare a pansamentului sini reprezentate de galifix. Se realizează astfel o soluţie adezivă la tegumente care se foloseşte badijouiid. liuirlcce diverse.. Pentru evitarea acestui ultim inconvenient exiş irt perl'oriite cu orificii de dimensiuni mici sau se. IiiNiriiiiM'iilitriiI necesar efectuării unui pansament trebuie să fie steril 9! i'iiiii |ninc din pense diverse (anatomice.5 — 1.5 g . cu l irul lung de peste 2 cm. chirurgicale. Pentru pansamentul chirurgical se foloseşte vata hid rnl'ilA cure este de culoare albă. manifestate prin e rupi uri icnricne şi de faptul că la bolnavii agitaţi se poate dezlipi uşor prin Iruc'imcii tifonului.slo niisfi. fiind de diverse calităţi. de structură omogenă. dacă este pudrată cu talc. Koclicr.. slă în faptul că realizează o bună fixare a pansamentului peste plagă.. rezistentă la tracţiun e. De fapt. Vata din celofibră se prezintă sub formă de foiţe de hîrtie şi are putere de absorbţie mică.5 g cenuşă la 100 g vată) şi care absoarbe o cantitate de apă de 18 —20 de ori mul mure decît greutatea ei. tegumentul trebuie ras şi degresat. arde aproape complet (lasă în jur de 0. dacă are de benzină şi eter şi dacă are păr.„. în acest caz. pielea din jurul pansamentului. a) — Galifixul (mastisolul) este o soluţie de colofonium (sacîz). întrucît capacitatea lui de absorbţie este mică în compărut i ţi cu vata. asini lud protecţia plăgii faţă de invazia microbilor din exterior. romplast şi bandaje.Romplastul (leucoplastul) este o fîşie de pînză din bumbac. Ea se livrează sub formă de suluri mari sau în pachete mici şi se foloseşte în dimensiuni şi cantităţi corespunzătoare fiecărui pansament în scop protector şi absorbant. pe l —2 cm lăţime şi se . după care se plică tifonul de fixare a pansamentului. — alcool 37. Banda d e Iiisl nu aderă dacă pielea este grasă. fiind Imirte folosit în serviciile chirurgicale.. Bunde cunelale. Nu se aplică în strat gros deoar ece i i n uscare formează cruste care sînt supărătoare pentru bolnav.avantajele sînt date de cazurile de intoleranţă. I i ) -. cmi" i i "Ifi. ceea ce produce macerarea Icguuliii de sul) bandă. |)e/. De aceea.Inl'fişîireii chirurgicală". adezivă pe una din feţele sale.

Alte materiale care se folosesc la efectuarea unui pansament sînt : benzina sau eterul care sînt necesare degresării tegumentului de galifix. material de sutură. sonde metalice şi de cauciuc. CONDIŢIILE UNUI BUN PANSAMENT Un pansament chirurgical bun trebuie să îndeplinească mai multe conţ i i ) ii obligatorii. 3-t — Instrumente necesare efectuării unui pansament. precum si alte soluţii antiseptice. a lezării ţesuturilor subiacente. casolete cu comprese şi vată sterilă. la sala de pansamente trebuie să existe şi alte instrumente şi materiale care se folosesc mai rar ca : bisturie. aleze sterile etc. laviţe renale (de preferat sterile) în care se colectează pansamentele murdare sau secreţiile din plagă. irigatoare.epuin . unguente diverse pentru protecţia tegumentelor din jurul unor plăgi secretante. Este recomandabil ca pentru fiecare pansament să existe o trusă de instrumente. tuburi de drcn.I'ig. lusliuiuailelc HiLieJjuiuJuU: Iu un buliiuv au «u voti iu .situa)ii în care. unele pansamente trebuie să îndeplinească şi alte condiţii. trusele cu instrumente. Volkman.. tn funcţie de caracterele plăgii. în afară de acestea. de agentul vulnei i i n l . precum şi alte materiale din cele descrise mai sus. Acestea sînt valabile pentru orice fel de pansament dar sî nl .soluţiile.miliycjiMu). tăvile renale. ti) — Sfi fie ITiciit în condi|ii aseptice. Toate acestea se găsesc în cutii de metal care formează trusele de pansat... pansamentul să l'ie sterile (veni A'. canule vaginale. meşe. tăviţe cu soluţii dezinfectante sau bromocet în care se pun instrumentele folosite. Materialele necesare efectuării unui pansament se găsesc aşezate pe u u cărucior special care conţine : borcane din sticlă cu dop rodat în care se găsesc . Aceasta presupune cu materialele do pro tec | ic ţii itist nimeni arul cu care se faci. de moment ui evolutiv al leziunilor ele.

Tot rar trebuie schimbat şi pansai11 lil/i^ilor hi care au apărut mugurii de cicatrizare şi epitelizare deoarcctJ1' iM'f. în practică. ca mîinile celui c mv (•ce un pansament să fie protejate de mănuşi sterile. In acest sens. i n/ui plăgilor sccretante.scă pe cel inferior. dar mîinile trebuie să fie curate şi dezinfectate şi în nici un caz nu trebuie să atingă plaga.ra. pansamentul va fi alcătuit din straturi suprapuse de compr ese i t l . Este de dorit. schim* l'nre cîl mai rar (la scoaterea firelor). bolnavului.ireit •Mi. la rîndul ei. în cazul plăgilor secretante sau dren ate. iisemenea. . pe cît posibil. Acestea se utilizează cu indicaţii precise dar nu la plăgile cu evolu ţie plică. are o capacita te de iiirbjie de 18—20 ori mai mare decît greutatea ei. Grosimea <l ului de vată este în funcţie de cantitatea secreţiilor şi expunerea regiunii l ' i ' i h v e la microtraumatisme. Compresa de tifon nu a bi l i c decît o cantitate mică de secreţii. schimbarea pansamentului se va face in fimriiiUtuli'o srcre|iilor. iar stratul de vată va depăşi marginile stratului de comprese.ie patunMI U schimbul KMII !»uprunnl. după cum am văzut. Un pansament bun trebuie să protejeze pla ga de niiirganisme sau faţă de pătrunderea germenilor din exterior. Schimbarea unui pansament este în funcţii 11 tu plfigii. după i Irebuie să limiteze mişcările segmentului respectiv dacă nu exist ă i In acest sens. în nmii nulii. stratul superior trebuie s ji 'V. dar prin suprapunerea straturilor. se va a \ en i . 'iM'meiu-a. nurlie pînzei de tifon realizează un sistem capilar care conduce secre ţiile \i\ la stratul de vată. S« fie schimbat la timp. i .. se recomandă ca toate aceste manevre să fie făcute sub aneste/. e) — Să fie protector. fixarea pansamentului cu substanţe adezive sau bandaje ' u Ic să fie prea strînsă ca să producă dureri în regiunea respectivă. Astfel. cel puţin pentru plăgile neinfectate. . trebuie curăţată şi dezinfectată. în cazul în caro •ia se evacueze diverse colecţii.ic IA sau chiar generală. în plus.fiilnsi la alţi bolnavi pentru a împiedica vehicularea microbilor de la o pl agă l > «Ha. în cazul plăgilor chirurgicale aseptice. compresele de tifon vor depăşi marginile • u. >u i . nu se foloseşte l»'osl lucru. De asemenea tegumente le din jurul plăgii trebuie sa Jlc rase şi dezinfectate pentru a diminua cit mai mult riscul de contaminare ni (•Iftgii. Sînt situaţii în care unele pansamente se cer srlimir II r v u ori pe /.ă dureri la plagă sau r îmi prcmitfi febi'A • i rxpllrnţ i e se \a controla obligatoriu plugn şi cu această ocfix. l i ) — Să fie absorbant. absorbţia i e| iilor este o cerinţă a procesului de cicatrizare. Manevrele de efectuare a unui pansament trebuie » liUndc pentru a nu declanşa dureri.lora odată cu dezlipirea compreselor întîrzie mult vinciec. • • •>. explorate unele traiecte sau curăţite unele plăgi secretante. fără secreţii. întrucît forţa capilarităţii se supune unor legi fizice Hiscute stratul de tifon nu trebuie să fie prea gros pentru a realiza şi a mcn' cnpilaritatea. . Plaga. Această condiţie este î nclrillfi de către vata hidrofilă care. declanşarea unor reflexe dureroase . Pentru a realiza o bună protecţie a plăgii. • > .să se evite.i. folosind solul i i l e iscptice. cjnd bolnavul acu/. îl) Să nu fie dureros. sînt instalate şi chiar schimbate tuburi • .

Insistăm asupra faptului că. în cazul plăgilor accidentale. Se va începe cu spălarea regiunii cu apă şi săpun MIII soluţie de bromocet după care se va rade părul din jur. prinde pensele.l cu soluţii antiseptice (apa oxigenată. plăgile operatorii cu evoluţie aseptică nu necesită tratamen t? speciali1. folosind pansamentul individual.TEHNICA EFECTUĂRII UNUI PANSAMENT l în condiţii de spital. respectînd condiţiile de asepsie şi antisepsie. imobilizaţi. curăţirea lor se va face prin spălare cu un jet slab ile snliM |ie imtiscplicfi. ceilalţi să fie pansaţi în sala de pansamente. Dacă există o trusă pentru un bolnav atunci s e pot lua şi cu mîna de către medic. de vîii <jl le întinde celui ce pansează. se va face cu un tampon d* vată sterilă. Dacă acestea sînt lipite de plagă.ft cu tuburi. pansamentul se face la locul accidentului. în caz de război. h) La bolnavul operat. Indiferent de locul unde se executa pansamentul. . După ciirfl» jirea cu benzină. dezlipirea pansamentului vechi se va face cu blîndeţe. îu cu/ui plfigilor secret aule. pot fi pansaţi şi la pat. bolnavii care nu necesită tratamente speciale ale plăgilor. Se vor îndepărta apoi vata şi comp ivscln de tifon care acoperă plaga. pansamentele se pot efectua fie în sălile de pansamenle — special amenajate pentru plăgi aseptice şi septice — fie la pal ul bolnavului. special dotate sau. tracţionînd uşor banda de leucoplast sau umezind tifonul cu ben/infl sau eter în zona de fixare cu galifix. pansamentul poale fi făcut de un cadru mediu. IM ciilec|iile piniileiito se deschid Inrg şi . se dezinfectează pielea din jur cu alcool sau tinctură de tor). Considerăm ca. bolnavul trebuie să fi e în decubit pentru a evita eventualele lipotimii emoţionale. în afara scoaterii tuburilor de dren. solnţln Dakin) şi nu se vor smulge cu brutalitate pentru a nu rupe mugurii de cicn« Irizare. medicul este servit cu instrumentele necesare. folosind materiale necesare din truse de urgenţă. Aceasta permite medicului ca în timp ul vizitei să aprecieze evoluţia unei plăgi şi să poată lua măsuri corespun/fltoare. prin inţcparen cicatrice! cu un stilet butonul sini cu sonda cant'lutA. Astfel. Se trece apoi la de/in* l'ecţia tegumentelor cu antiseptice. din terapia intensivă) să fie pansaţi la pal. a firelor sau agrafelor . de condiţiile în care se face primul pansament depinde evoluţia ulterioară a unei plă gi. d) Tratamentul plăgii se va face în funcţie de natura şi momentul eva* Iuţiei sale.se dicneu/. Totdeauna se \ n şterge de la plagă spre periferie pentru a nu contamina plaga. c) Curăţirea tegumentelor din jurul plăgii. se vor unit'/. Majoritatea autorilor recomandă ca numai bolnavii netransportabili (politraumatizaţi. permanganat de potasiu 1/4000. Medicul care a operat bolnavul are obligaţia morală şi legală sfi-l panseze. Numai în cazuri deosebite şi cu avizul chirurgului. Efectuarea unui pansament comportă mai mulţi timp i: a) După ce a pus mănuşile sterile. avînd grijă să se excizeze eventualele ţesuturi inortlficitlpSeroiimi'lc si liemaloamelc se vor evacua prin scoaterea n l —'2 fire i|8 nţn. în condiţii de urgenţă. curăţirea tegumentelor formează primul timp al pansamentului. Sora deschide trusa şi cu pensa de servit. îmbibat cu benzină sau eter pentru a le degresa.

. cărbune) dar care şi-au dovedit ineficicn|n. iar grosimea lui nu fie mai mare de 1—2 comprese pentru a realiza o bună capilarii ale. l Pansamentul absorbant se aplică pe plăgile drenate sau secretante ţi Ieftinii dintr-un strat de comprese şi un strat de vată hidrofilă a cărui un rsic în funcţie de cantitatea secreţiilor. pansamentul va fi schimbat de cîteva ori pe zi. După ulijonarea pielii cu galifix. se spală cu soluţii antisep<• corespunzătoare şi se suturează.Plăgile accidentale se curăţă de resturi vestimentare sau telurice. se pot folo si sintetice care. pentru imobilizarea unei regiuni sau pentru reducerea unei cavilfiji lirliile tlnpfi punct ionare. se face cu mai multe straturi de comprese (2—3 straturi). iritarea şi macerarea acestuia . în asei-iH'ti situaţii. Peste straiul de comprese se va aplica un st nil i im (lin val fi care va ncopcri şi reliefurile osoase şi se fixea/. de scopul urmărit şi de materialele 'Inul!r. c) Protecţia plăgii va începe cu aplicarea compreselor din tifon. dacă este cazul. Se recomandă ca stratul de vată să nu fi e • CM gros pentru a nu permite stagnarea îndelungată a secreţiilor în con!act i tegumentul. Romplastul se aplică peste compresele de tifon niciodată peste vată. i Miorii mai vechi recomandă diverse pulberi absorbante care se aplică i^rt (ji in jurul plăgii (talc. l Pansamentul compresiv este indicat îo scop hemostatic (plăgi sîngei. Se va avea în vedere ca fixarea pansamentului să nu producă dureri In • nu respectivă. se solidifică în contact cu acrul nii'ii/. »tt liridează. să nu limiteze mişcările segmentului pansat şi să nu jene/. f) Fixarea pansamentului se face cu galifix.fi cu feţi In l rn s fi nu jeneze circulaţia de întoarcere iar compresia să fie repartizată MI |n< Inalfi suprafaţa regiunii. avînd i|ft ca excesul sa fie tăiat strict lîngă zona lipită. Vata hidrofilă acoperă stratul de comprese. apoi se aplică tifonul de fixare. grosimea ei fiind în funcţie cantitatea de secreţii din plagă. illrlnd stagnarea secreţiilor în plagă şi pe tegumente . cii stratul de comprese să depăşească marginile plăgii. Fixarea cu feşi va fi descrisă în capitolul următor. Fixarea lui se face cu galifix '<!. pulverizate pe plagă. în acest fel. fixate cu i MMI romplast.e nii lii|i:i de întoarcere. pansamentele sînt de mai multe feluri. ' i i i plagilor care secretă mult se pot monta drenuri cu aspiraţie continuii. în a s« l. utilizat în plăgi care nu secretă şi nu sî nl I r . evitînd. în loc de comprese. • l Pansamentul protector. în asemenea situaţii. se aşteaptă 30—150 i unde pînă se formează o peliculă fină. romplast sau feşi. pentru a nu se dezlipi prin ihînrccrea bolnavului în pat. Iar deasupra se poate proteja cu o aleza sterilă care evită murdărirea iul. TIPURI DE PANSAMENTE In Itincţie de caracteristicile plăgilor. în jurul pansamentului. se îndepărtează ţesuturile devitalizate.u o peliculă fină şi protectoare.

i!\f\ 'J . semicompresi v şi absorbant. indicat în plăgile însoţite de leziuni osoase. jt. constă în acoperirea plăgii cu comprese şi vată peste care se aplica aparatul gipsat pentru imobilizare osoasă.t th t fiii t?î) t *j i i .d) Pansamentul ocluziv. în cazul în care plaga necesită îngrijii i speciale se poate lăsa o fereastră în dreptul ei. cu rol izolant.} t l . Schimbarea acestor tipuri de pansamente se face la intervale mai mari de timp (2 — 3 săptămîni). Tot în această categorie se încadrează şi pansamentul cu gelatină zi ncată aplicat la ulcerele trofice ale gambei.

este moale şi se adaptează bine oricărei nul. în caz de c alamităţi mari lunile. l'esilc inlrehiiinţate nu se mai rcutilizează. avînd la exterior capătul iniţial şi în mijloc capătul te r•I. în manualele clasic e. fiind cuprins între 5 —2 0 cm (cu | i | i a degetelor pentru înfăşa rea cărora se întrebuinţează feşi mai late l diametrul lor).işarea chirurgicală a avut o epocă de glorie pînă la descoperirea li' lnr ade/i ve cînd a început să piardă teren în favoarea acestora care n uşor < l c mane\ral şi economisesc şi material . de pînză sau de o ţesătură elastică. refolosirea feşilor după spălare a dus la apariţia unor ţ| desciifrca unor tehnici de rulare a acestora . . Ele se livrează formă de sul.bandaje pline" care sînt de div erse i mărimi (triunghi. l)c asemenea. Se prezintă sub formă de suluri cu lăţimi le de mai sus şi lungime de II nsa de 10 cm lăţime şi de 5 m lungime se întrebuinţează cel mai frecvent. fiind arse la c re m a l ori i u i i l l e materiale infectate. Se foloseşte în bandajul | iilor în caz de entorse sau pentru prevenirea edemelor membrelor i c si a st az ei v eno as e de ca uz e va scu la re . l''<i$(t din tifon este cea mai folosită. i l e corpului ş i care se folosesc fie pentru fixarea pansamentului dar pentru imobilizări temporare ale unor segmente în caz de fracturi sau < i e la st ic ă e st e ţ es ut ă d in f ir e de bumb ac ş i de l a te x. are o ţesătură mai deasă decît pentru I | IIT SC (între 28—32 ochiuri/cm 3 ). iar lungimea variază în tre 1—2 0 m. se recuperează uşor şi nu este scumpă. dreptunghi) pentru a cor espunde diverselor . na sln/.ă. l'' nşa este o bandă de tifon. atunci cîn d i feşi din tifon şi i se pot da lungimi şi lăţimi di ferite în funcţie de scopul 1 Tot din pînză se confecţionează . l^iita de pînză se poate confecţiona din orice fel de ţesătură. lăţimea unei feşi trebuie să fie apr oximativ egală l I M metrul regiunii pe care o înfăşa. loscrisîi l clinica înfăşării cu lux de amănunte.INFAŞAREA CHIRURGICALA IMII I uf fişarea chirurgicală sau banda jul reprezintă metoda de fixare a unui iiinu 'nt sau de imobilizare temporară a unor fracturi cu ajutorul feşilor.sln si pericolul transmiterii de germeni rezistenţi la manoperei » '. pentru fiecare regiune a i. pătrat.lih. ar e di men si uni nu se deşii ă. u t unei r lini capacitatea de fabricaţie a feşilor este dcpftsilâ. . în principiu. do ii'folotl. . întrucît relolosirea au i'slo economicoasă (spălarea. nu jenează mişcările articulare. de lăţime It l nurliile diferită în funcţie de regiunea pe care o acoperă şi de întinderea • M iiiiiii'iilului. este uşoară şi solidă. uscarea şi călcarea lor cos lă mai inull) I I M exi. Cu toate acestea. luliul mtisuii de curăţjret călcare f> chiur sterilizare.

l-'ig. înfăşarea c hi rurgicală îşi păstrează. ' ' ftâ iiropere pansamentul în întregime. PRINCIPII înfăşarea chirurgicală trebuie sa respecte anumite principii. 35 — a. b. Astfi'l — punctul de plecare şi de terminare al înfăşării să fie la distanţfl <l|l | la membre. în ca/uri speciale. luxaţii. INDICAŢII Cu toate progresele înregistrate prin descoperirea şi folosirea de şuii stanţe adezive precum şi a pansamentelor pe bază de răşini. picior). . înfăşarea se începe de obicei de la extremitate spre rftilflrinft în sensul circulaţiei de întoarcere. se înrcpe ţi cllll purica |)i'o\iiiialfi ralre extremitate . regiunea capului. situate în regiuni supli nii traumatismelor în timpul activităţii (mînă. fracturi). şi astăzi. — imobilizarea temporară a unor traumatisme ale membrelor (enlom 1. plăgi periarticulari1) i — fixarea pansamentelor unor plăgi uşoare. l' eiili u aconsla. — efectuarea unui pansament compresiv . Tehnici manuali de rulat feşi de o singură persoană. Tehnici manuale de rulat feşi: de către două persoane. In flrnilfl există un sistem special de inlfisarc . multiple indicaţii: — fixarea pansamentului în regiunile în care substanţele adezive nu asigură această cerinţă (extremităţi.

în traiectul lor superficia l. la distanţă de plagă sau la punctul de sprijin '•niiiiiii c'tilului. Turcii1 următoare se trag în diverse moduri (circular.) un IVI ca tura superioara sa acopere jumătate din cea precedentă. prins între police şi cele patru r h. prin coasere. la bandaj. l'rimul t u r de faşă se trage circular. ru giililix.ă comprimate pe un plan dur (plan osos) se aşaza un strat de vată peste • se trece faşă . pe traiectul vaselor mari ce urmea/. '' i K să permită mişcările articulaţiilor peste care trece. g — să fie elastică. la distanţă de plagă (10 — 15 cm). se în * Iţni/. oblic. se despică faşă în două. se trag din nou 1—2 ture circulare. Pentru ultima modalitate. ' tbî TEHNICA INFÂŞARII Aplicarea feşii se face cu ambele mîini. Hui iniţial al feşii se aşază oblic şi va fi acoperit de turele următoare ie va răsfrînge peste prima tură şi se va acoperi cu al doilea tur circular. iar oapfitcrmiual so fixează. Bandajul nu trebuie să comprime prea tare u Io zone iritate sau nervi. fără n I l i u i i i pron taro de faşă pentru a nu produce compresiuni şi jenarea oirl lupă terminarea înfăşării. .lu t ')f{ \ Fig. cu un ac de siguranţă.'irc.să nu producă dureri.ft capotele la 1X0° (unul înainte şi altul înapoi) şi se înoadă în jurul nli'iil ului icspccliv. în evantai etc. inimile do a-l aplica. . După ce se scoate din învelişul i l r l i c . în acest scop. prin lipire cu romplust pilii luod. 36 — Primul tur de faşă. ceea ce presupune ca bandajul să nu fie prea strîns îl ni a nu jena circulaţia. în aşa fol ca nodul să nu rămînă pe o zonă de sprijin po poitmiioii îngusta a membrului.iar capătul iniţial se prinde cu mîna stingă. irosi fol asigurînd fixitatea bandajului. tu scopul de a asigura o bună fixitate 1 •i ii i lu| nl ii i . se ţine sulul de faşă în mîna dreaptă.onii IŢI 11\ n. so poate badijona tegumentul din /.

După fixarea prin ture circulare. a căror oblicită!e scade treptat. apoi. MODALITĂŢI DE ÎNFÂŞARE în raport de regiunea care se bandajează există mai multe modalităţi de înfăşare : circulară. Fixarea bandajului se face sub articulaţie printr-unul din mijloacele prezentate anterior. din nou. răsfrîntă. după care se trece Inşii dedesubtul articulaţiei în formă de 8. mergînd oblic în sus şi acoperind jumătatea turei anterioare.' culaţiei după care se continuă cu ture oblice descendente. ţ .Pentru scoaterea feşii se desface capătul terminal şi se desfăşoară faşă în» sens invers. braţ.|' pe suprafeţe întinse. cu ture oblice. de regulă. abdomen. înfăsarea în evantai se aplică de obicei în fixarea pansamentului în jurul f articulaţiilor cotului şi genunchiului. Dezavantajul constă în faptul că marginea caudală a fiecărei ture nu se adaptează pe segmentul respectiv. rămînînd depărtată de tegumente (faşă . trecînd-o dintr-o mînă în alta sau se taie bandajul cu o foarfecă bulonată. deasupra articulaţiei (se poate începe şi de dedesubt) cu ture circulare pentru fixarea bandajului. gît. !' aşa fel ca tura următoare să acopere jumătate din cea anterioară. î» aşa tel ca tura următoare să acupcic 1/2 sau '. bandajul se poate-. policele de la mîna stingă sau un deget al ajutorului. Din punct de vedere tehnic este o îmbi. înfocarea în „spic de grîu" (spica) se aplică. Ionicele. Dezavantajul consta în faptul că. După acoperirea pansamentului st' tru|{ turele cir« ulnic di1 lixiiru u blindajului şi se lixează punctul de sprijin. în . ajungînd circulare la nivelul liniei articulare şi continuînd. de data aceasta de t la rădăcina membrului spre extremitate sau aplicînd tipul de înfăşare răsfrîntă. pe segmente mobile. pînă pe faţa anterioară sau posterioară a antebraţului unde. pînfi la faţa anterioară a antebraţului de unde se repetă manevra. în spirală. mobilizînd pansamentul. După fixarea prin ture circulare. în regiunile tronconice şi. fixca/a faşă care se răsfrînge şi continuă în jos.l'. ca să nu se producă dureri bolnavului. înfăsarea răsîrîntă se foloseşte în aceleaşi regiuni ca înfăsarea în spirală şi are avantajul că este etanşă pe toată lungimea sa. Are avantajul că se execută simplu şi rapid. iilulonicnul etc. După terminai c se trag turele circulare şi se fixează bandajul.)." nare între cele de mai sus. Se începe cu două ture circulare deasupra arti. înfăsarea circulară. Aceasta se corectează făcînd al doilea strat. se continuă oblic în sus. indicată în regiuni cilindrice (cap. | înfăsarea în spirală este indicată la membre. . Se începe.\ din luni procedeul A. în evantai. articulaţia pumnului) constă în suprapunerea turelor de faşă una peste alta. răsuci uşor.. înconjurînd zona vecină (gitul. în „spic de grîu" etc. sub \ articulaţie. de regulă. în aşa fel. torace.'. înconjurînd segmentul posterior. cu volănaşe). după care se înlătură pansamentul. la rădăcina membrelor precum şi pentru executarea unui pansament compresiv după amputaţia de sîn la femei. trecînd peste zone indemne de tegument şi evitînd proeminenţele osoase. pînă se acoperă regiunea. se trag ture oblice.

Fig.Fig. 37 — înfăşarea In spirală. T5* 3 . 3S — înfăşarea In evantai. Fig. 39 — înfăşarea răsfrlntă. —» — ^ ^ » — *.

Bandajul se termină deasupra articulaţ i e i unde se fixează şi are aspectul de spică. se fixează faşă cu policele şi se răsfrînge pînă la nivelul occiputului unde este fixată de ajutor. Se execută de către două persoane. — Praştia se aplică pentru menţinerea pansamentului din regiuneaunsului. încrucişînd prima tură ascendentă. înfăşarea recurentă se aplică pentru acoperirea bonturilor de amputaţie. de fixare. cu ? sau 3 feşi care se conduc circular iji vertical.\ 4 circulare ca mai sus. Aici. I. încrucişîndu-se în unghi drept. Tot la nivelul calotei se mai poate aplica o basma sau o pînză triunghiulară u cărei bază se fixează în regiunea occipitală şi la care colţul din mijloc ajungepe frunte iar celelalte două îl fixează prin înodare sau cu ajutorul acelor de bifţuranţă. pe care le fixăm prin '. Fixarea bandajului se face cu faşă circulară. imediat deasupra arcadelor sprînceiioasc.npăstrul se foloseşte penlru fixarea pansamentului bărbiei. unde se poate face alt tur circular sau se revine pe faţa opusă. PiiiiNiuncnlul In nivelul oibitclor se fixează cu fnşn trimit tn monoclu sau WnoclUi . Este o faşă lungă de 50—60 cm care se despică la ambele capete. iar cele superioarededesubtul lor. pornind de la protuberanta occipitală. — înfăşarea recurentă (mitra lui Hippocrat) se efectuează cu 2 feşi r una cu ture circulare frontooccipitale. In membre sau la nivelul calotei craniene. Se execută răsfrîngeri anteroposlerioare. se folosesc tipuri speciale de înfăşare. iar capătul terminal se fixează în regiunea frontală.a nivelul ft'ţei se folosesc praştia şi căpăstrul.. Se începe sub articulaţie prin ture circulare după care se trece faşă oblic. apoi deasupra urechii stingi şi se continuă cu încă 2—3 ture circularepiuă la nivelul frunţii. deasupra articulaţiei. La nivelul calotei craniene fixarea pansamentului se face cu ajutorul „capelinei" sau prin înfăşare recurentă. TIPURI DE ÎNFĂŞARE PE REGIUNI în afara modalităţilor de înfăşare descrise mai sus. trec în d" pe deasupra urechii drepte. S«' mai poate fixa trecînd 2—3 ture peste calotă şi mandibulă. Se începe cu o tură circulsră. care să acopere toată calota. în cele pariarticularc şi în entorsele articulaţiei tibiotarsiene. şi alta cu ture anteroposterioare de acoperire. unde nu se poate executa turul de faşă sau unde nu se pot aplica substanţe adezive. preauricular. — Capelina (boneta) se execută cu o singură faşă de către 2 persoane.îufăşarea în formă de 8 este indicată în plăgile mîinii. Capetele interioare se înnoadă deasupra urechilor. C. Dintre acestea vom descrie pe cele mai des folosite. Este t» fiiiţfl de lifon hi fel ca şi praştia. în evantai. Iftstnd la mijloc o lungime de 5—6 cm care se aplică peste pansamentul MiiMilui. acoperind jumătate din tura anterioară. Capetele inferioare se înnoadă pi-calotă. peste frunte. după care se continuă în 8. iar «'de superioare hi ceafă.. în anumite regiuni alecorpului.

H Q x B3 •3 ~ »o .c .

bandajul Desault. regiunea pa iietotnriporală opusă şi ajunge clin nou la orbită de unde se continuă ca mai sus.H nivelul toracelui se utilizează înfăşarca circulară. b = Căpăstrul. ajunsă la rădăcina nas ulvi. După ce faşă a trecut peste orbită fiice o tură circulară frcnto-occipitală după care acoperă cealaltă orbită fi ne fixcii/fi ca mai sus. Dintir l i p u i i l e speciali* mnmlim : spira sinului. bandiijul Vi'lpcuu şi basmaua | i r n l i u imobili HCM braţului si iiulcbrn] ului.l'i. 43 — Boneta capului (capelină).\ea/ă prin ture circulare fronto-occipitale. I.. — Monoclul acoperă o regiune orbitară.L Fii. Se începe cu 2 — 3 ture cir rulnre fronto-occipitale după care. 44 — Pansamente ale feţei: a = Praştia . faşă se trece poşte orbită apoi pe sub ureche. . Fig. protuberanta occipitală. S<. — Binoclul acoperă ambele regiuni orbitale.

L. Acelaşi lucru îl putem realiza cu o basma în 4 coljuri care suspendă membrul superior ca într-un hamac. — Bandajul Velpeau aie iici-Ieaşi indicaţii ca mai sus.— Spica sinului se foloseşte pentru bandajul compresiv după amputaţia de sîn. .1. 30). t» Ptftlt. se ajunge din nou la baza toracelui unde se face încă o tură circulară ce depăşeşte o jumătate lăţime pe prima. Se începe cu ture circulare la baza xifoidului după care se conduce faşă peste umărul opus şi spate. în poziţia descrisă şi ale cărei capete se înnoadă în spaţiul inIcrscapular şi la ceafă. — Bandajul Desault se aplică în cazul luxaţiilor de umăr sau a fracturilor subcapitale de humerus. ujuloiiil miei l>u»itmla. Petit"). apoi se trece iarăşi peste umăr şi spate şi se continuă astfel pînă se acoperă tot pansamentul alternînd turele oblice cu cele circulare (vezi fig.eşarfa lui J. 4K Imnhlll/urru membrului luporlur ci*.. în scopul de a împiedica formarea hematoamelor sau seroamelor postoperatorii atunci cînd nu avem posibilitatea să realizăm drenaj aspirativ. Kşnrf» Iul . Acest ty mod de imobilizare se cu'' noaste sub numele de . Se începe cu ture circulare toracice după care se fixează braţul bolnav pe torace fiind în unghi drept şi sprijinit pe epigastru şi se trec ture circulare peste braţ şi antebraţ si ture verticale peste umăr şi cot care se fixează cu ture circulare toracice. Diferă de precedentul prin liiptiil că imobili/rază inemluul suprimi cu nul clira| ui în- l-'ig.

doit în unghi ascuţit şi mîna fixată pe umărul opus. auricularul sau rior cu ajutorul unei basmale triunghiulare. Degetele se pot înfăşa separat sau mai multe. Plăgile din regiunea piciorului sau articulaţiei tibiotarsiene se fixează prin înfăşare în 8. Pentru police sau auricular ca şi pentru hal uce se poate aplica spica pornind de deasupra articulaţiei pumnului şi respectiv a articulaţiei tibiotarsiene. în aceeaşi poziţie se poate imobiliza membrul superior. 47 — imobilizarea membrului supe. Pe lîngă fixarea unui pansament. La nivelul umărului şi axilei se pot aplica bandaje cu feşi trase în 8 (Watson-Jones) sau în spică precum şi o basma care se trece pe sub axilă. Acelaşi procedeu îl aplicăm şi în caz de entorsă tibio-tarsiană. se încrucişează peste umăr şi se înnoadă sub axilă opusă (cravata biaxilarâ Mayor). folosind o basma triunghiulară. folosind bandajul compresiv în 8. . prin ture circulare şi încon i'ig. aceste tipuri de înfăşare pot realiza şi compresia regiunii. acoperind piciorul de la nivelul metata rsicnelor pînă deasupra articulaţiei tibio-tarsiene unde se fixează.jurînd apoi policele. prin înfăşare circulară sau în spirală. halucele CU ture în 8 în regiunea inghinală se aplică spica inghino-femurală unilaterală sau bilaterală.

t fi ii Ini i-u In „splai" n umiViilui |> Ciuvntu l i l u n l l i i i n Mnvor.I. .

â Fig. b = infăşarea în 8 a policelui. 49 a şi b i înfăşarea degetelor mîinii. a = înfăsarea circulară a indexului. .

t-'lg. pînă se acoperă tot pansamentul fixînd turele răsf rînte cu ture circulare. u unilaterala . HO n şt l> Splfw iiiHliIno-feimirulrt. bontul se mai poale acoperi cu o bucată patrulatc ră din tifon fixată cu benzi de romplast. De asemenea. . unghiul drept acoperă bontul iar celelalte două capete se în noadfi pe faţa anterioară. la distanţă de pla gă.Bontul de amputaţie se pansează folosind înfăşarea recurentă cu 2 fesi sau înfăşarea cu o faşă. Se începe prin ture circulare. Se mai poate folosi o basma triunghiulară a cărei bază se aplică pe l'ajn posterioară. b-bllutmtlfl. după care se răsfrînge faşă anteroposterior ca şi în cazul calotei craniene .

Două din ele se trec în jurul abdomenului. i ' Pentru regiunea perineală şi anală se utilizează bandajul . . pe partea anterioară a abdomenului. din bumbac.în T". iar celelalte două se trec peste regiunile inghinale şi se fixează de cea de mai sus. iar alta care o încrucişează la spate şi ale cărei capete se trec peste regiunile inghinale si se înnoadă de prima..Fig. în lipsa acestui tip confecţionat se pol aplica 2 feşi: una în turul abdomenului. Este confecţionat dintr-o bucata de pînză de formă dreptunghiulară. cu dimensiuni între 25—30 cm / 10 — 15 cm şi care are fixată la fiecare colţ cîte o panglică îngustă şi rezistentă. 51 — înfăşarea piclorului. 'ii linul nhil coilfMl l'ig 'i".

Fig 53 — Bandaj în „T" al permeului Pansamentele scrotului se fixează cu ajutorul suspensorului. o utilizare din ce în ce mai mare o au plagele rare. Dintre ele. 53 bis i law da „Swgifla' . nr Fig. mai ieftine şi cu aceeaşi eficacitate. de diverse dimensiuni. pentru suspensia scrotului. sub formă de ciorap de tipul „Surgifix" ce se pol adapta pentru fiecare regiune (fig. Se mai utilizează în caz de leziuni inilamatorii epididimotesticulare. 53 bis). Astăzi există mai kmul1e tipuri de mijloace de contenţie a pansamentelor. asemenea bandajului „în T" sau din ţesătură elastică si de formă corespunzătoare regiunii. Poate fi confecţionat din pînză.

cu distensie bruscă. La baza acţiunii unei clisme stau cele două funcţii de bază ale colonului. lipide) şi apă. PRINCIPII Indiferent de scopul în care este administrată. la menţinerea homeostaziei. Cunoscută din timpuri foarte vechi. explorator sau terapeutic. necesară unei investigaţii complete . produrînd dureri şi MMi/a|ia de dffecaţio. viteza de introducere a lichidului nu trebuie să fie mare deoarece cren/ft o |ucsiiim> crescută în arnpulă. în cadrul motilităţii colonului. în intestinul terminal. . — temperatura lichidului trebuie să fie. ele îşi păstrează unele indicaţii precise. De obicei. glucide. Pe măsura descoperirii unor substanţe cu acţiune asupra peristalticii intestinale sau a unor medicamente administrate oral care' acţionează şi asupra unor afecţiuni ale colonului. soluţiile reci excită peristaltica şi pot produce colici abdominale. mişcările în masă (unde peristaltice puterince) care împing conţinutul colic pînă la nivelul flexurii pelvi-rectale. Soluţiile hipertone sînt iritante pentru mucoasă şi antrenează o eliminare mare de apă din interstiţii. pe cîtă vreme cele calde sînt mai bine tolerate şi au un «•frct calmant . nu^o irita şi acţionează numai prin volumul lor. clismele au început să fie mai puţin folosite. ceea ce duce la deshidratarea organismului. în parte. Această proprietate stă la baza acţiunii clismelor terapeutice. asemenea mişcări nu se mai produc. cît mai apropiată do cea a corpului. Cînd plexul Auerbach este lezat. De aceea. pentru explorarea unui bolnav cu megadolicocolon se va folosi o cantitate corespunzătoare de lichid. în principiu. Mucoasa rectală 'şi colică au capacitatea de a absorbi anumite substanţe (aminoacizi. participînd. — concentraţia soluţiei folosite trebuie să fie izotonă sau cît mai aproape de izotonicitate deoarece asemenea soluţii sînt bine suportate de mucoasa colică. Astfe l: — cantitatea de lichid introdusă în colon nu trebuie să depăşească 500—700 ml.CLISMELE Clisma este manevra de introducere a unei substanţe lichide prin anus. irigai orul trebuie rid ic u l ilnm In " înălţime <lr !>() 71) cm fiiţfi ()<• nivelul anusului. motilitatea şi absorbţia. în cazuri cu totul excepţionale. în raport cu scopul pe care-1 urmărim. clisma (enterocliza eteron = intestin . klizis = irigare) a fost folosită în terapeutica medicală. Cu toate acestea. în scop evacuator. distensia locală a acestuia iniţiază. prin reflexe mienterice. clisma trebuie făcută cu respectarea unor reguli fără de care nu se obţin efectele dorite.

fibrocolonoseopii) sau radiologice (radiografii renovezicale.e.MATERIALE NECESARE Pentru executarea unei clisme este nevoie de un irigator. 20%) caic . Subliniem acest lucru deoarece s e mai obişnuieşte ca pregătirea şi execuţia unei clisme să rămînă la latitudinea unei infirmiere sau îngrijitoare. horn io strangulată. iar medicul să fie informat ulterior de că tre bolnav despre efectul slab sau nedorit pe care clisma 1-a avut asupra l ui. apă cu bilă de bou (sol. urografii. canulă rectală de ebonit prevăzută cu un robinet sau o sondă specială de cauciuc (Chatel-Guyon).r>()0 ml apă). în principiu. hemoroidale. — golirea colonului şi rectului. în unele malformaţii congenitale ca dolico. — evacuarea colonului pentru administrarea unor clisme terapeutice sau exploratorii. TEHNICA Tehnica efectuării unei clisme depinde de scopul urmărit. se utilizează soluţia fiziologii i jipu cu săpun (20 g săpun la 600 ml apă). Lichidul folosit este variabil. — în pregătirea preoperatorie a bolnavului cu apendicită acută. le vom descrie pe rînd. colecistografii) peni r u a obţine imagini reale ale mucoasei colo-rectale şi ale organelor pe care le maschează prin conţinutul său în materii şi gaze. Scopul urmărit este golirea cît mai completa a colonului şi rectului şi are la bază funcţia de motilitate a intestinului gros. în caz de intervenţii operatorii pe aceste organe. — reluarea tranzitului intestinal la bolnavii operaţi care nu au avu i scaun spontan după 48—72 de ore de la intervenţia chirurgicală . iar execuţia intră în obliga]iile personalului mediu şi nu a celui auxiliar. clisma se efectuează cu o pară de cauciuc care are o capncitate de 50—150 ml. — la bolnavii operaţi pe rect sau colon la care clisma ar putea duce la distensia suturilor şi apariţia unor fistule stercorale . fisuri anale. p e n l t t i .W IU /. ap ă cu amidon (30 g amidon l f>()0 rnl apă) cnre au acţiune cmolientă. Clisma evacuatorie. Contraindicaţii: — în afecţiuni acute ale anusului si rectului.sau megacolonul se recomandă ca aceste clisme să fie făcute încă din copilărie. anite. trombo/. lubrefianţi şi lichidul de introdus. La copii. un stativ. un tub do c auciuc lung de 1. Indicaţii: — constipaţiile cronice. — în unele sindroame ocluzive . combinate cu medicaţia purgativă şi regim alimentar corespunzăto r. materiale şi manevre speciale. Deoarece fiecare tip de clisma necesită anumite indicaţii.m . Indicaţia fji responsabilitatea actului aparţin medicului. — în pregătirea preoperatorie a bolnavului. ano-rectite .50 m. infarct mezenteric. soluţia cu sulfat de magne/iii sau d sodiu ('. — premergător unor explorări endoscopice (rectoscopii. 1. în raport de scopul urmărit.

oleu de floarea-soarelui) care au acţiune emolientă. l K« aceea. se mai introduce 2—3 cm şi se deschide robinetul. acţiune peristaltică sau diverse soluţii uleioase (oleu ricin. irigatorul se va fixa pe stativ.i h Iu nu de 15. lichidul trebuie inluulus leul.120 mii). i u ulei spre promontorium. 54 — a) Clisma : poziţia bolnavului . oleu de parafină. se închide robinetul canulei de ebonită. la o înălţime de 50 — J) cm de orificiul anal. l'enlni ca o clismă cvacuatorie să-şi atingă scopul. iar temperatura în jur de 38°C. iar durata de introducere :i rniiţinul ului din iri^ator \ . se. Apoi se îndreaptă vîrful r . pe o lungime de 3—4 cm. . . Cantitatea de lichid este de 500—700 ml. b) Direcţia canulei rectale pentru efectuarea clismei. Se evacuează aerul din tubul de cauciuc. f n direc|iu ombilicului. unge cămila cu vaselină sau ulei şi se introduce în canalul anal..Fig. Pozijia bolnavului este în decubit lateral drept cu coapsele flectate pe abdomen şi gambele pe coapse.

t cîteva mişcări în pat (decubit lateral stîng. prin anus.ai îibrocolonoscopii. Kle au avut o perioadă largă de utilizare pînă la cunoaşterea exactă a fnnc|iri de absorbţie a intestinului gros. apoi drept) si să reţină lichidul pliu t< la apariţia senzaţiei imperioase de scaun. mai ales cind nu avem posibilitatea efectuării uno. La început. Clisma exploratoric (irigoscopia). — în unele sindroame ocluzive acute sau cronice pentru precizarea nivc— lului şi gradului ocluziei. în mod normal. dezinvaginare) . paţie. Clisma terapeutică. invaginaţii) poatoi» avea chiar un efect terapeutic (devolvulare. Contraindicaţii: — tumori ano-rectale vegetante şi ulcerate . 2. în anumite situaţii (volvulări. Se pot face şi filme în diverse momente ale explorării.distensia pereţilor si existenţa eventualelor formaţiuni sau ulceraţii. se scoale canula şi se invită bolnavul să execut . sub ecranul radiologie. Are la bază funcţia de absorbţie a intestin u Iu i gros şi constă în administrarea unor substanţe medicamentoase ce se absorb ])c cale recto-colică sau au acţiune locală asupra unor afecţiuni reclo-colice. 3. pentru ca în colon să nu existe materii care ar putea să ducă la interpretări eronate. care se inlro-duce cu ajutorul irigatorului. în colon. bolnavul stă în decubit lateral drept iar substanţa se in troduce lent. După examinarea de profil-a rectului se întoarce bolnavul în decuhil. şi se continuă examinarea (proba Fischer). diaree ce alternează cu consti-. a supleţei pereţilor şi a integrităţii mucoasei rectului si colonului !i cu ajutorul unei substanţe radioopace. — stenoze ano-rectale . Scopul urmărit este explorare» n lumenului. bolnavul este pregătit prin administrarea de purgative (ol.iuv iiuiiuiri1. în combinaţie cu alte explorări radiologice.După terminarea clismei. O micşorii» nparle ii IHi ineii/ft clisrnele fflrnle în seop de de\ olvuliirr sau di'/. ricin. ele au fost iiiipAi'| i l c in clismc sedativc. Astăzi au indica ţii mult mai reslrinsc. Iniţial. — în tulburări ale scaunului (rectoragii. fenisan) si o clismă evacuatorie cu 24 de ore înainte de explorare. — afecţiuni acute ano-rectale. • După eliminarea bariului. în raport <!<> scopul urmărit şi de lichidul administrat. — în precizarea localizării unor formaţiuni tumorale abdominale voi u— minoase. . revelatoar e nt< unor formaţiuni tumorale recto-colice . alimentare (nutritive) si medicamenton. apoi se introduce lent s uspensia baritată. Indicaţii: — în constipaţii progresive apărute în timp relativ scurt. în apă. . se face o insuflaţie cu aer. examinînd colonul pîna la valvula ileo-cecală. umplerea colonului. scaune gleroase). mucoasa integră r e | i i i e bariul pe toată suprafaţa sa (lizereul de siguranţă) iar peretele recto-colic nu prezintă modificări de supleţe sau calibru. Substanţa folosită este suspensia de sulfat de bariu. Se urmăreşte progresiunea substanţei baritate. dorsal si se continuă examinarea rectului de faţa.se.

Se foloseau astfel. în unele colite. — substanţa administrată să fie introdusă cit mai departe de orificiul «n al (la 25—30 cm). nitrat de argint 0. atunci cînd calea orală sau parenterală nu "poate fi folosită. datorită cunoaşterii amănunţite a fiziologiei rectului şi colonului care i-a limitat mult indicaţia şi datorită numeroaselor altor procedee mult mai eficiente folosite în acest scop. 2% sau emetină sol.iiţia de scaun şi clismn nu mai ponte fi eoni Inund . c) Clismă medicamentoasă cu acţiune locală a fost mult întrebuinţată pînă la descoperirea unor droguri ce pot fi administrate oral sau parenteral. în tratamentul amibiazei rectale se foloseau clisme cu ipecca sol. l INCIDENTE ŞI ACCIDENTE CIUT în efectuarea unei clisme pot să apară o serie de incidente şi accidente pol | inc al îl de substanţa introdusă cît şi de tehnica si materialele folosite : leui'sme rectale datorită introducerii bruşte a unei riinliUili mari do lichid. . în picături.un gălbenuş de ou + 10 g peptonă + 20 ml rom + 6 picături laudanum) şi urmăresc să fie uşor asimilabile pentru a realiza o absorbţie cît mai bună pe calea mucoasei rectale. Substanţele folosite au diverse formule (sol. — temperatura lichidului să fie în jur de 37 —38°C. Se introduce o cantitate mică de lichid (30—40 g) cu ajutorul unei pere de cauciuc.25%. Ea era indicată în : — unele afecţiuni inflamatorii recto-colice . ihtiol 1%. glucoza 47% — 150 ml + -f. Astăzi se mai utilizează sol. cu antipirină (l g la 30 —40 ml apă călduţă) tu tratamentul unor prostatite şi soluţie cu salazopirină în tratamentul iTctocolitei ulcerohemoragice combinate cu tratamentul perorai. pentru tratamentul colitelor. Klr pol product* Ncn/. a unei solujii hipertone ce i r i t ă mucoasa siiu u nuci noln|n n-ri. — dizenterii sau helmintiaze . a) Clismă sedativă este indicată ca preanestezie la copii sau în calmarea unor bolnavi agitaţi. — ritmul de administrare să fie în picături pentru a nu declanşa peristaltismul intestinal. — rectocolita ulcero-hemoragică.Pentru a-şi atinge scopul ele trebuie să respecte o serie de condiţi i: — să fie precedate de o clismă evacuatorie . clisme cu soluţii de permanganat de sodiu 0. la distanţă de anus (20 — 30 cm) cu ajutorul unei sonde Chatel-Guyon.05% iar în tratamentul oxiurazei clisme cu santonină sol. Pentru aceasta.50 %„ sau soluţii de amidon. sol. 0. Autori mai vechi au propus folosirea linimentului oleocalcar (ulei de măsline şi apă de var în părţi egale) în cantitate de l l administrat în decurs de l —2 ore. soluţia se introduce. sol.25%. b) Clismă alimentară se utilizează foarte puţin astăzi. 0. Se întrebuinţează amital sodic (2—4 g) sau cloratul hidrat (4—6 g) înglobate în julep gumos pentru a nu fi iritante.

— perforaţii ale peretelui rectal ca urmare a unor manevre brutale IM un bolnav cu neoplasm rectal.— dureri abdominale produse de introducerea unei cantităţi pron m. ale mucoasei anale. . a utilizării de caimli1 metalice (vaginale) sau după clisme frecvente . cunoaşterea indicaţiilor şi executarea corectă a unei clisme rămîne o îndatorire a oricărui cadru medicii). Fiind o metodă care se poate aplica atît în ambulator cît şi în sta l imun şi care poate aduce multe foloase în terapeutică. urmate de ins) u larea unor fisuri anale ca rezultat al manevrelor brutale. — sîngerări produse prin efracţii.ui de lichid în colon sau la o temperatură mult scăzută faţă de cea a corpului .

permanganatul de potasiu 1/4000.)..R.i anumitor substanţe pe care le conţin . ginecologie etc. apa bicarbonat aţă -. t u l i l''liuchi'i n i i i l c ilivrrie.40 g %. — temperatura soluţiilor trebuie să fie apropiată de cea a m ucoaseloi sau cavităţilor respective .SPĂLATURI Spalătura este metoda prin care se realizează curăţirea mecanică şi dezinfecţia unor mucoase sau a unor cavităţi cu ajutorul diverselor lichide slab antiseptice. •student sau cadru mediu. MATERIALE NECESARE Soluţiile cele mai utilizate cu care se fac spălaturile sînt : soluţia fi/. hnrrane.„ apu borieată 4". în capitolul de faţă vom insista mai mult asupra spălaturilor cu care medicul este confruntat mai frecvent în practică. i l t c vahC colecloiu c .iolo . Sînt însă situaţii cînd efectuarea unei spălaturi necesită urgenţă şi ea trebuie făcută de către orice medic de medicină generală. oxiciamira de mercur 1/100(1. l'enlni efectuarea spălălurii propriu-zise. urologie) cît şi în cabinete sau servicii de diverse specialităţi (medicină internă. Ea se face în scop terapeutic sau diagnostic atît în cabinet sau servicii de strictă specialitate (O . muşamale pentru protec|ia bolnavilor.. mai sînt necesare: seringi de diferite tipuri . — presiunea jetului va fi mică pentru a nu produce leziuni mecanice p» o mucoasă deja alterată . în raport cu mucoasa sini CIIN i l a l c i i râie se spală. oftalmologie. PRINCIPII Pentru efectuarea în bune condiţiuni a unei spălaturi trebuie respecta te anumite principii: — lichidele cu care se fac spălaturile trebuie să fie diferite. irigatoiiro. infuzia de muşeţel (Romazulan). — cantitatea de lichid să fie mare pentru a realiza o bun a curăţire — să se respecte regulile de asepsie şi antisepsie. n i t r a l i i l de argint — l/B 000.şi clipii c l l A ţ i .L. atît în ceea ce priveşte compoziţia cît şi concentraţi . chirurgie. .'. în funcţie d e mucoasa pe care o spală. I n v i t e renale. ftiziologie.

se va efectua un examen. I. — perforaţii ale timpanului. — eliminarea unor corpi străini. le vom descrie pe rînd. Bolnavul aşezat pe un scaun cu capul uşor flectat de partea respectivă. spălătură conductului auditiv extern se face de către specialiştii O. călduţe.TEHNICA Deoarece fiecare tip de spălătură necesită anumite materiale şi are UIT iiiiumit specific.a sflrţutul spfllfl- . pentru curăţirea conductului în vederea aplicării tra Inmentului local.sub niesiuiiea jetului. în prealabil. iar bolnavul . pavilionul urechii va fi tras în sus si înapoi.R. pentru precizarea diagnosticului afecţiunii şi stabilirea indica )ici de spălătură. Tehnica spălăturii este relativ simplă şi va trebui să ţină seama de iinalomia conductului auditiv extern care prezintă o curbură în jos şi înainte. Se introduce vîrful seringii în conduci şi va fi orientat către peretele superioi pentru ca jetul de lichid să nu vină în contact direct cu timpanul. pînă la inserţia timpanului. stingă se va traci ioua pavilionul urechii ÎP sus şi înapoi. Pentru a se putea evidenţia mai bine. Contraindicaţii: — afecţiuni acute ale conductului auditiv extern sau ale timpanului . Astfel poziţionat sr apasă cu pistonul seringii pentru a rea liza un jet cu o presiune moderată. sub specul. al co u duetului. Materialele necesare pentru efectuarea unei asemenea spălaturi sînl : lipii boricată. iar cu. specul auricular. b> recnpfttft au/ul. în anumite situaţii ea se poate executa şi de către medicul de medicina generală. Sora va ( i n e o tăviţă renală sub pavilionul urechii respective pentru colectarea lichidului de spălătură. De regulă. In cazul dopului de cerumeii dupfi re acesta va fi bine înmuiat. Indiferent de cel ca nexecută spălătură. ser fiziologic sau soluţie de romazulan.' se protejează cu o muşama. o seringă G uyou •le 100 — 150 ml. Se încarcă seringa Guyon cu soluţia de spălat şi se ţine în mina dreaptă. o tăviţă renală şi o muşama de protec ţie. — îndepărtarea dopurilor de cerumen. Indicaţii: — otite cronice. va fi expul li SpAIAIiiru ruiidiirliiliii iimlillv flxUriTzaţ .L. în scopul evitării unor perforaţii sau a unor seu zaţii dureroase care uneori pol produce chiar sincope. Spălătură conductului auditiv extern.

— lichidul de spălătură este în funcţie de scopul urmărit. — pîux. — intoxicaţii acute după 2—4 ore de la ingestia toxicului. pentru pregătirea preoperatorie a bolnavului. din primul jet recoltat prin spălâtura gastrică se va păstra un eşantion pentru identificarea toxiculu i. Contraindicaţii: — în neoplasmele gastrice. Astfel. . pentru golirea stomacului în vederea examenelor radiologice. — intoxicaţiile acute voluntare sau accidentale. în intoxicaţiile cu substanţe alcaline. găleată). cu un capăt rotund. Spălătura gastrică se poate face în scop diagnostic sau terapeutic atît în spital cît şi în ambulator.tfi in spa- . Materiale necesare — tubul Faucher. ()|ini «l mul '. se poate folosi laptele dulce. în mod obligatoriu însă. apă cu oţet (2 linguri oţet la l litru apă). — un vas colector al spălăturii (lighean. pentru a cunoaşte pînă unde va fi introdus în stomac . leziunile anatomice produse prin acţiunea substanţei caustice asupra pereţilor esofagului sau stomacului pot produce unele perforaţii.lurii se şterge conductul cu un tampon de vată şi se recomanda bolnavului să ţină un dop de vată timp de l —2 ore. spălâtura va fi făcută cu soluţii acide : zeamă de lămîie. Trhnini spiilfiliirii gastrice cuprinde doi timpi: introducerea tubului l'iiiiclirr pentru spălâtura gastrică si spălătură gastrică propriu-y. conserve) etc. distal. şi alt capăt mai dilatat. în caz de intoxicaţii cu substanţe caustice. — dilataţia acută gastrică postoperatorie. Este un tub de cauciuc lung de 150 cm şi gros de 10 — 20 mm. la temperatura de 25 —30°C.u «'clălalt capăt se pune în vasul colector. deoarece în acest interval de timp stomacul s-a golit. iar pe de altă parte.isă. Pentru spălătura de evacuare (preoperator. se utilizează lichide care să neutralizeze substanţa ingerată. sau alunei cînd nu se cunoaşte toxicul. prevăzut cu două orificii laterale. 2—3 albuşuri la l litru apă). La 45 cm de capătul distal tubul este însemnat. Indicaţii: — stenoza pilorică ulceroasă. sau alimente (ciuperci. acesta avînd o reacţie amfoteră. cu o ptnză cunriiK'iilii proiectoare cu mai NUR. u) IVulni introducerea (uliului de spălătură gastricii liolmmil i-stc aşezat pi< HCIIIIII. prin înghiţirea de substanţe caustice (acizi. cu dilataţie gastrică. cu diverse localizări. unde se poate adapta o pîlnie din cauciuc sau metal cu capacitatea de 500 ml. în cazul intoxicaţiei cu acizi spălătură se va face cu o soluţie de bicarbonat de sodiu 40%0. sau apa albuminată (apa în care s-au bătut albuşuri de ou. în ambele categorii de intoxicaţii. Pentru spălătură gastrică. baze) în primele 2 ore de la accident. stenoza pilorică) se foloseşte apa bicarbonatată 40 %0. — bolnavi cu cardiopatii decompensate sau anevrism de arc aortic . a cercetării acidităţii gastrice sau preoperator. — tuberculoza pulmonară evolutivă (poate produce hemoptizii). — ulcere gastrice gigante sau hemoragice : — bolnavii caşectici sau cu insuficienţă respiratorie . Spălătura gastrică se face si în caz de stenoză pilorică neoplazica.a cauciucată de protecţie care se leagă în jurul gîtului bolnavului» i.

i cînd lichidul este aproape de golire şi în el apare un vîrtej. p i n . Se repetă manevra pînă cînd lichidul apare limpril< iar stomacul va fi complet golit. în stomac şi evacuarea acestuia.tele bolnavului. pînă la 45 00 c in (măsurînd de la arcada dentară). Pentru a preîntîmpina acest neajuns. pentru a declanşa pui gaţia bolnavului. înaiuli de introducerea lui. pe principiul şifonajului. . în scopul eliminării rapide a toxicului care a pătruns in intestin.1 începutul spălaturi! pîlnia se tine la nivelul toracelui şi se va începe turnai c. La scoaterea sondei. '/(/. n un autori recomandă spălătura gastrică după intubaţie nazo-iraheală şi aşe/artM lor în decubit lateral.'i soluţie 2% sau xilinâ 2—4%. să respire adînc si ini n tubul pînă în faringe. în acest timp se recomandă liol navului să facă mişcări de contracţie a peretelui-abdominal pentru a a j u l . pentru ca lichidul de pe IM să nn cadă în laringe. Incidente şi accidente : — tubul nu poate fi introdus în stomac datorită senzaţiilor de grca|ii şi vomă din partea bolnavului. în intoxicaţiile cu substanţe caustice. de unde să fie aspirat în trahee si bronhii. i evacuarea stomacului. la sfîrşitul spălăturii se vor ini in duce în stomac 30 g sulfat de sodiu în soluţie apoasă.'.e — 'IVIinica spalaliirll Rustrice : u Introducerea lichidului In stomac.şrni i de deglutiţie.i lichidului. în cazul bolnavilor care au ingerat toxice şi sînt aduşi în comă. aceasta va fi pensată. în timp ce cu mîna se împinge tubul uşor. Cînd pîlnia s-a umplut. Din acest moment se cere bolnavului să execulc mi. se va anestezia faringele prin badijonare cu cocain. după care bolnavul va respira normal. im la capătul exterior al tubalui se va ataşa pîlnia. tot pe tub. la 40—50 cm sub nivelul epigaslnilm si prin ea începe să curgă conţinut gastric. se ridică la 30—40 cm deasupra gurii. b) Spălătura gastrică propriu-zisă constă în introducerea lichidului |ntub. c • turnarea lichidului In plinit' evacuarea conţinutului I) ~ . în acest momcni se coboară brusc pîlnia în vasul colector. de unde îl invită să deschidă gura. l .

urii vaKinale = Bolnava să l usc-ascn pc>nl>n/. &e invilă '. pînă în fundul de sac posterior. — preoperator. urmînd baza limbii. cu diametrul de l cm şi are o înclinare în unghi obtuz. urmînd peretele posterior al acestuia. după care se introduce canula în vagin. care au produs leziuni rapide (sub 2 ore de la ingestie) şi care sînt urmate de complicaţii foarte grave (mediastinite supurate). Se retracta puţin canula şi se orientează vîrful acesteia spre fundurile de sac laterale. fistule vezico-vaginale sau vezico-rectale). în acest moment apare tuse iritativă şi dispnee. Se va retrage tubul imediat si se va introduce cu atenţie. n . lungă de 20 cm. se realizează o curăţire mecanică a mucoasei vaginale şi a colului uterin. în pat. ' — în postpartum imediat. colpoperineorafii. cloramină 1%0Tehnică : Bolnava se asază pe masa ginecologică. — perforaţii esofagiene sau gastrice la bolnavi care au înghiţit toxice foarte caustice.ltl a liolimvrl. în urma acţiunii jetului de lichid. Este făcută din metal sau ebonită. se poate aşeza pe o ploscă. Se începe cu toaleta vulvară. care trebuie să aibă o presiune mică pentru a nu produce distensie bruscă şi dureri. cu coapsele în abducţie şi flectate pe abdomen. Se retrage canula progresiv./. Indicaţii: — vaginite şi vulvovaginite . l) canula vuKinulfl tru a elimina lichidul n'Jimit în l U) . romazulan. Lichidul de spălătură trebuie să fie călduţ £25 — 30°C). în situa ţ i a în care nu se poate realiza acest lucru. Contraindicaţii: ^ — afecţiuni acute utero-anexiale . în poziţie ginecologică.5 m . prevăzut cu un tub de cauciuc lung de 1. — canula vaginală. corespunzătoare axului vaginului. în intervenţiile din sfera genitală (histerectomii. Materiale necesare : — irigator de 2 litri. Spălătura vaginală are drept scop curăţirea mecanică a vaginului de secreţiile normale sau patologice.Tohnlc» spnm. prin eliminarea secreţiilor odată cu lichidul de spălătură.— tubul poate pătrunde în laringe. — soluţiile de spălat: permanganat de potasiu (1/4000). — inflamaţiile cronice ale Bolului uterin .

Folosită foarte frecvent. în trecut. 1/8000. — urelrite recidivante cauzate de focare uretrale (litrite. Indicaţii: — uretrite microbiene şi inframicrobiene rezistente la tratamentul cu antibiotice.iaolidon. în tratamentul acestor afecţiuni. — contactul prelungit al mucoasei cu subslanja respectivă fucilil iirţiiiiic. — canule uretrale tip Janet. se creşte uşor presiunea tu uretră prin obstrucţia completă a meatului. are astăzi o aplicabilitate foarte restrînsă datorită utilizării antibioticelor şi •chimioterapicelor. Materiale : — un irigator ca şi la spălătură vaginală sau o seringă de 20—25 ml . Folosirea acestor substanţe în aplicaţii locale impune ca forma de n l i 'lizare să fie cea mai activă. Pentru spălarea fundului de sac bulbar. chimioterapice şi corticoizi. Bolnavul este aşezat în decubit dorsal.-i anterioară sau pentru întreaga uretră. Este recomandabil ca indica (in de spălătură să fie făcută după uretroscopie prealabilă. La fetiţe şi fete cu himenul intact se pot folosi sonde Nelaton în locul canulei. ( Acţiunea spălăturii uretrale este multiplă : — permite înlăturarea secreţiilor prin spălare mecanică . Ea începe cu toaleta glandului şi a şanţului halanoprepuţial după care se introduce vîrful canulei parţial.). să aibă o solui»ilitate şi resorbţie redusă pentru a rămîne în contact cu mucoasa şi să nu ho inactivate de condiţiile locale existente. cu membrele inferioare în extensie si uşor îndepărtate. 1/1000. y Incidente şi accidente : — arsuri ale mucoasei vaginale prin concentraţie mare a soluţiei de s|i!Î lătură (mai ales în cazul permanganatului de potasiu). — dibtcnsia urelrei datorită presiunii crescute a lichidului. permangaîiat de potasiu 1/5000. morganite etc. . să nu fie iritante pentru mucoa?ă. cu respectarea condiţiilor de asepsie şi antisepsie şi avînd grijă ca soluţia de spălat să nu pătrundă în vezică. lăsînd posibilitatea de scurgere a lichidului pătruns Iu uretră. în meat. streptomicină. în special pe mucoasn inflamată. Spălătura se face cu o cantitate mare de lichid {aproximativ 2 litri). după care M % aplică un tampon de vată sterilă acoperit de o compresă tot steri lă. •antibiotice (eritromicină. nitrofuran). După dezinfecţia glandului şi şanţului balano-prep iiţml se prinde penisul între degetele 3 şi 4 ale mîinii stîngi.vagin şi se termină spălătuia cu toaleta regiunii vulvare. protargol 1/500). — soluţii antiseptice (oxicianura de mercur 1/6000. în cazul în care mucoasa este prinşii an totalitate. face cu mucoasa să ia contact pe toată suprafaţa ei cu substanţa activă . pentru tratamenhil diverselor leziuni inflamatorii ale uretrei (în special uretrita gonococică). nitrat de argint 1/5000. Ea se face de către specialistul urolog. Spălătura uretrci. în aşa fel ni să nu-1 obstruieze. iar cu policele şi indexul se decalotează glandul. — dureri produse prin presiune mare a jetului. Tehnică : Ca mod de execuţie. pentru scurt timp.i acesteia. spălătură poate să fie făcută numai pentru uiHi. tetraciclină) şi chimioterapice (fui.

— propagarea infecţiei la vezica urinară prin introducerea soluţiei sub presiune. datorită introducerii unor sonde necorespunzătoare. în era antibioticelor şi chimioterapicelor.pccl ivc de spcciiilitalc. în cazul spălăturii pentru cheaguri. Ca şi precedenta. pentru a nu provoca distensie şi senzaţie de durere sau pentru a nu pune în tensiune sutura vezicii după intervenţii operatorii. — sonde uretrale . ureteropielografie etc. — scn/aţii dureroase. spălătura vezicii urinare s-a limitat mult. în cazul introducerii de lichide reci sau în canl i l u l c marc. Alic l i p i i r i de spălaturi (conjimctivală. 100 — 150 ml din soluţia pregătită pentru spălătura şi se lasă să se scurgă în vasul colector. acesta se aspiră în seringa Guyon. Indicaţii: — în scop diagnostic se face limpezirea mediului şi curăţirea vezicii de sînge. După adenomectomie. ser fiziologic sau diverse soluţii antiseptice (oxicianură de mercur 1/6000. — vezica mică tuberculoasă. în care s-a dizolvat penicilină şi care se va evacua prin sonda ureIrală sau printr-o sondă cu triplu curent. — apă sterilă.) . cantitatea de lichid nu trebuie să depăşească 00 — 100 ml. dilataţii uretrale. pentru evacuarea cheagurilor din vezică. cheaguri şi puroi. Materiale : — seringă Guyon de 200—250 ml. ceea ce face să învingă rezistenţa sfincterelor. Se vor face mai î n l î i . . Nu se vor introduce cantităţi mari de lichide. după adenomectomie. Se repetă operaţia pînă la limpezirea mediului. în vezică. prin instalarea unei perfuzii în vezică cu apă sterilă sau ser fiziologic. în mod continuu. Se introduc apoi.Incidente şi accidente : — arsuri chimice (vezi mai sus). nitrat de argint 1/4000. Spălătura vezicii urinare. Tehnica. Incidente şi accidente : — nu se poate cateteriza uretra din cauza stricturilor. Pentru evacuarea mai buna a cheagurilor. în urma operaţiei pentru adenom de prostată şi mai puţin pentru spălarea vezicii cu diverse soluţii antiseptice. nazală. — căi false uretrale. csofagiană) au indicaţii mult mai rcstrînsc şi se fac de către medicii specialişti. după introducerea lichidului în vezi că. După toaleta glandului şi meatului uretral se introduce o sondă în vezică şi se goleşte conţinutul. Jn mod brutal sau pe o uretra stenozată . în serviciile rr'. — leziunea mucoasei produsă de lichide prea calde sau introduse sub presiune mare. în vederea executării unor manevre endoscopice (cistoscopie. Contraindicaţii : — afecţiuni acute ale uretrei. soluţii de antibiotice) călduţe (30-50°C). — în scop terapeutic se folosesc mai des. spălătura se poate face profilactic. bucală.

al< femeii. în continuarea corpului sondei sau uşor îndoit şi c anare unul sau mai multe orificii laterale. — intervenţii chirurgicale în micul bazin sau pe organele genitale. — explorările endoscopice ale uretrei.SONDAJUL VEZICII URINARE Sondajul vezicii urinare reprezintă manevra de golire a acesteia cu aju > torul unei sonde. Sonda este un tub din cauciuc. Pavilionul este în formă de pî lnir mai gros decît corpul şi are înscris pe el numărul sondei şi capacitatea ba lonetului (la sondele Foley). Diverse tipuri Uc . metal sau material plastic. Este prevăzută cu un vîrf de formă cilindrică tronconică. de dimensiuni şi forme adaptate scopului urmărit. INDICAŢII Sondajul vezicii urinare este indicat în : — retenţiile acute de urină . vezicii şi ureterelor.

permanga IIH ! de potasiu 1/4 000. comprese sterile şi soluţii antiseptice slabe (apă oxigenată. în caz de stricturi uretrale la tineri.ilor falsesau agravarea hematomului perineal . 2) Tipul de sondă si grosimea ei se aleg în funcţie de uretra care trebuie cn l eterizată. în cax. se folosesc sonde cilindro-conice. nu se va insista pentru a ajunge în vezică cu orice preţ. ci se va alege o altă sondă corespunzătoare. în sistem închis. care se adaptează bine pe o uretra deformată de un adenom de prostată. avînd grijă ca să pensăm sonda timp de 1—2 minute după evacuarea a 150—200 ml urină. în asemenea cazuri urina \ a l'i colectată în pungi sterile. 16 — 18. . 'se va folosi o sondă de tip l''oley.un balonaş de fixare endovezical şi al cărei material de confecţionare este bine tolerat de mucoasa uretrală. soluţie de acid boric etc. 3) Manevra de introducere a sondei trebuie efectuată cu blîndeţe.) pentru dezinfec|!u ((huiduim si a v i i l v ci . în acest Ici evitînd apariţia hemoragiei „ex vacuo". mănuşi sterile pentru cel care sondează . doi amină.ul în care sonda nu mai progresează. prevăzută cu. Astfel. 5) Dacă sonda va trebui să rămînă pe loc. ci lent. cu cîrje. fie el chiar incipient. fără stricturi sau la femei se poate lolosi sonda Nelaton nr. La bărbatul peste 45 de ani este bine să se utilizeze sonda Tieman. Foley„ Tliicmnn. cilindro-conice etc. din material plastic.sonde ureterale sterile de diverse tipuri şi dimensiuni (Nelaton. chirurgul trebuie să îmbrace mănuşi sterile. de aceeaşi grosime ca mai sus. cu stricturi. iar glandul (la bărbat) şi vulva (la femeie) vor fi dezinfectate cu soluţii antiseptice. PRINCIPII în timpul manevrelor de executare a sondajului vezical trebuie respectate anumite reguli pentru a evita apariţia unor accidente şi complicaţii.). 1) Sondajul vezical trebuie privit ca orice act chirurgical şi ca atare va respecta toate regulile de asepsie şi antisepsie. mai ales pe uretre necunoscute. în acest caz se încearcă să se cateterizeze^ uri'lra cu bujii filiforme şi dacă nu se reuşeşte este de preferat o cistostomi e temporară. Astfel. sondele să fie sterile. pentru bărbatul tînăr. De asemenea colectarea urinii evacuate se va face în vase sterile. de grosimi adaptate stricturii.CONTRAINDICAŢII Nu se fac sondaje vezicale în caz de : — infecţii acute ale uretrei pentru a nu însămînţa germenii în vezică r — ruptura traumatică a uretrei pentru a evita formarea eă. MATERIALE NECESARE l'enlru efectuarea unui sondaj vezical sînt necesare mai multe materiale . — stricturi uretrale strînse. 4) Golirea vezicii nu trebuie făcută rapid.

în tot acest timp penisul se trage uşor către zenit.\ \ — ulei gomenulat. Cînd sonda a pătruns în vezică. sterile şi se introduc e în meat.va minute într-un borcan cu apă sterilă sau soluţie fiziologică ca să se dizolve microcristalele de formol şi să nu vină în contact direct cu mucoasa uretrei. cu blînde|c pînă trece de valvula lui Guerin apoi se împinge lent. Astfel. urinare. — seringă şi apă distilată pentru controlul permeabilităţii sondei. se retrage 2—3 cm şi se împinge din nou. neccsaic In brefierii sondelor. peni i n aspirarea microcheagurilor din vezica şi pentru umplerea balonetului son v dei Foley . pentru dilatarea uretrelor la stricturatii vîrstnici. se lubrefiază cu ulei gomenolîil. Dacă retenţia este accidentală sau pentru prima dată. La bărbaţii vîrstnici care au şi adenom de prostată se va folosi sonda Tieman sau sonde cu cîrje. Poziţia bolnavului este în decubit dorsal. Lungimea mai mare a uretrei şi prezenţa prostatei la bărbat. Se decalotează glandul şi se prinde între police şi primele două degete. Mai întîi se spală glandul şi prepuţul cu apă şi săpun.icn. Cu mîna dreaptă se prinde sonda. apă oxigenaţii sau soluţie oxicianură de mercur 1/6000 şi se şterg cu o compresă sterila". glicerina sau ulei de parafină. obligă la folosirea unor anumite sonde şi la executarea unor anumite manevre. tipul de sondă va fi ales în funcţie de parametrii enunţaţi mai sus. TEHNICA Tehnica sondajului vezical este diferită la bărbaţi şi la femei. la un prost al ir. . pentru a nu produce usturimi bolnavului. Se dezinfectează glandul şi meatul uretral cu soluţie de acid boric. piuiţi din plastic). uscată. vîrful sondei va urma pere l ele anterior al uretrei pînă la intrarea în vezică. — vase sterile pentru colectarea urinii (tăviţe renale. Dacă sonda nu progresează uşor. La bărbat. Dacă sonda a fost sterilizată cu vapori de formol este bine să se stea cîtc. După evacuarea a 150—200 ml de urină se va pensa sonda 1—2 minute. ulei de parafină sau glicerina. ffirtt brutalitate. medicul fiind aşezat în dreapta lui. cu mişcări fine. penisul se basculează lent între coapse. prin pavilion iese urină sub presiunecare va fi colectată în vase sterile sau în pungi de plastic. sterile. — Benique-uri. caro să permită apoi introducerea sondelor. Cînd sonda ajunge la bulbul uretrei. pînă ajunge în ve/. în aceste cazuri.

Fixarea sondei se va face prin umpler e» balonet ului cu 5—7 ml apă distilat ă (în ca/ul sondel or Foley) sau prin douft benzi de rompla st. la pavilionul sondei se va adapta o pungă specială din plastic pentru colectarea urmii In sistem inclus. Dacă retenţia esle repetată sau calitate a urinii (hemat urie cu cheagu ri mari) impune sondaje repet ale este bine ca sonda să fie lăsată pe loc. . longitu dinale.după golirea vezicii se va scoate sonda şi i se vor face recoma ndările respect i\ e bolnav ului după ce va fi examin at încă o dată rectal. în asemenea situai ie. între penis şi sondă şi alte două beu/.i circulare (una înapoia glandului şi alta pe sondă) peste ben/ile longitudinali» ( î n cazul celorlalte tipuri de sonde).

pavilionul sondei fiind mai sus dccît planul orizontal. iar mai departe se procedează ca şi la bărbat. de pavilion. cu mîna dreaptă şi se introduce vîrful în meat. mai ales la bărbat. Cînd sonda a pătruns în vezică. Dacă nu avem sonde metalice se poate folosi sonda N elaton sau chiar sonde cilindro-conice. înainte şi înapoi. Tac ca sondajul vezicii urinare sa nu fie dificil de executat. iar în cazul în care nu se poate -deplasa. apă oxigenată etc. la femeie. în ambele situaţii ••r va mişca uşor sonda. Cu degetele de la mîna stingă se desfac labiile şi cu un tampon steril şi soluţie antiseptică (permanganat de potasiu. Se prinde sonda metalică. fără a insista să păi runda şi dacă nu mnw se va schimba cu alta mai subjire (alteori o sonda mai groasă proHiTMMi/fi mai uşor) . 59 — Tehnica sondajului vezical la bărbat. Uretra mai scurtă (5—7 cm) şi absenţa prostatei. Aceasta se poate dai ora unei stricturi uretrale sau creării unei căi false. pe peretele anterior al uretrei. în timp ce se împinge Sonda. . Astfel : sonda nu' mai progresează de la un anumit nivel. La femeie. în cazul în care trebuie să lăsăm sonda pe loc. ilfc INCIDENTE ŞI ACCIDENTE în timpul executării sondajului.) se dezinfectează vulva şi meatul uretral după care se usucă cu o compresă sterilă.sondă de tip Foley pentru femeie şi după umplerea balonetului. o adaptăm la un sistem colector închis. utilizăm o .Fig. aşezată pe o ploscă. poate fi sondată şi la pat. Bolnava este aşezată pe masa ginecologică. se coboară pavilionul sondei sub orizontală. pot apărea diverse incidente sau accidente. uşor pe uretră. urina iese cu presiune.

în această situaţie se va încerca o sondă corespunzătoare şi nai groasă. — după intrarea sondei în vezica nu curge urină datorită cheaguriloi care astupă orificiile sondei. la care nici o sondă HU poale tiwo. Aceasta se creează cînd folosim sonde necorespuii7. . m o sondă Guyon.1 — în cazul bolnavilor stricturaţi. iar la sfîrşit se va spăla vezica cu apă călduţă sterilă. în acest caz. se va aspira urină şi cheaguri. după sondaj. Se datoresc unei bacteriemii produse prin mici efracţiuni ale mucoasei uretrale la un bolnav cu o urină infectat. în asemenea cazuri. După terminarea sondajului pot apărea alte incidente şi accident o : — hemoragia „ex vacuo" apare la sfîrşitul golirii vezicii prin sîngenirca mucoasei decomprimate brusc. după golirea vezicii sonda pătrunde mai uşor.fi. somln răinînînd pe loc .ji toare (sondarea unui prostatic cu o sondă cilindro-conică) sau cînd se fac manevre brutale.IUdupă care se vor schimba cu altele mai groase. — sîngerarea uretrei în timpul manevrelor de introducere a sondei a ral n formarea unei căi false. cu chimioterapice sau antibiotice în funcţie de sensibilitatea germenului. Se evită golind vezica lent. iar în cazul în care nu reuşim se va puncţiona vezica. Dacă nici în acest fel ve /icn nu poate fi golită se va recurge la puncţie suprapubiană (vezi puncţia). se recomandă protecţia bolnavului. se va cateteriza uretra cu bujii filiforme ce vor fi lăsate pe loc cîlcva /. Uneori. — frisoane şi ascensiune termică.

într-o •cavitate. a unui mic fragment necesar examenului histopatologic (puncţiehiopsie). termenul se foloseşte şi în cazul introducerii acului în sistemul vascular (vene. la orice manevră de pătrundere. în vederea explorărilor paraclinice sau pentru introducerea unor medicamente (vezi cap. prin care se'extrage o cantitate de lichid în scop explorator. îritrucît pot apărea fenomene de decompresiune (hemoragii . — profunde : colecţii în cavităţi sau organe profunde. Unele dintre acestea mai au şi alte denumiri: toracocenteza (puncţia evacuatorie pleurală). pentru introducerea de aer sau alte substanţe în scop explorator sau terapeutic sau pentru recoltare. puncţiile sînt: — superficiale: colecţii situate în ţesuturi de la suprafaţa corpului (seroame.ex viicno". prin aspiraţie. cu acul..). hematoame. colaps etc. Aceste ultime două aspecte nu fac obiectul capitolului de faţă.). însă. peritoneal etc. După modul de evacuare a lichidului puncţia poate fi: — simplă : lichidul este lăsat să se scurgă de la sine. articulară. ]iaracenteza (puncţia peritoneală evacuatorie). Noţiunea de puncţie are. abcese. injecţii). Lichidul se poate găsi în mod normal în cavitatea respectivă (lichidul cefalorahidian) sau reprezintă un element patologic (revărsat pleural. compoziţiei suu modifieftrilor lichidului respectiv prin examene cilologice. rahidiană.FUNCŢIILE Funcţiile reprezintă manevra de introducere a unui ac sau trocar. pe trocar.).localizarea~colecţiei. Trebuie avut în vedere faptul că nu orice colecţie lichidiană permite o «•viicunrc bruscă. cu acul într-o cavitate. artere. . chiste etc. De asemenea. peritoneală. După scopul urmărit puncţiile se împart în: exploratorii : se fac pentru cunoaşterea naturii. CLASIFICARE După|. bacteriologice «uu chimice. sinus longitudinal) pentru recoltarea de sînge. Denumirea puncţiei respective se face după cavitatea căreia i se adresează : puncţie pleurală. în acest sens. într-un ţesut sau într-un organ. evacuator sau terapeutic. ea referindu-se. de fapt. — aspiratorie : pentru evacuarea lichidului se utilizează o sursă de aspini|ic. o sferă mult mai largă. denumirea s-a extins şi asupra manevrelor de pătrundere. în ţesuturi sau organe.

— Antisepticele folosite pentru dezinfecţia tegumentelor sînt: alcoolul. orice puncţie explorai orie se poate transforma în una evacuatorie . Aceasta se face pentru liniştea bolnavului şi pentru a împiedica declanşarea unor reflexe inhibitoare •ce pot produce lipotimii şi chiar sincope.. în cavitate. romergan. PRINCIPII Indiferent de puncţia pe care o executam. în mai multe etape). Aceasta obliga la o perfectă cunoaştere a tehnicii de punc|ionare şi la o bună cunoaştere a anatomiei regiunii ce trebuie puncţio nale. datorită bogatei inervaţii se'nzitive a seroaselor. ace de punct io. nervi. pentru a nu provoca hemoragii prin decompresiune (ex vacuo). o puncţie evacuatorie este. în practică. în acelaşi timp şi terapeutică. După dezinfecţia tegumentelor cu tinctură de iod sau septozol se recomanda să se pună cîmpuri sterile. — evacuarea lichidului dintr-o cavitate se va face lent (dacă punct ia •este evacuatorie. Dacă situaţia permite. meprobamat) cu una sau două ore înainte de 'punct io. cu soluţie de novocaină sau xilină '0.) sau urmăresc decomprimarea unor organe şi reluarea funcţiei acestora. instrumente de aspiraţie. — terapeutice : introduc. iar cel care execută puncţia să fie spălat şi îmbrăca! •ca pentru o intervenţie operatorie . mercurocrorn etc. modificatoare. seplozol. Regiunea unde se va face puncţia va fi spălată şi bărbierii â. viscere etc. sau \"{. lezarea unor formaţiuni anatomice (vase. Astfel.5% sau 1%.). Folosim anestezia locală. citostatice etc. diverse 'medicamente (antimicrol)iene. * MATERIALE NECESARE Materialele necesare pentru efectuarea unei puncţii cuprind : subs tanţe jinliseptice pentru tegumente. recipiente pentru recoltarea produselor şi imaterial pentru pansament. trebuie respectai c anumite principii: — pregătirea bolnavului se va face prin administrarea unui sedativ {luminai. infiltrînd strat cu strat de la tegumente inclusiv seroasa cavităţii respective . . eventual. în scopul calmării lui.— evacuatorii: urmăresc golirea întregii cantităţi de lichid pal oloaie <din cavitatea respectivă. — asepsia instrumentelor cu care se practică puncţia şi antisepsia regiunii respective. < i net ura de iod.r>".. substanţe pentru anestezie locală. Irocare. . — evitarea apariţiei unor complicaţii ca : fistulizarea. — anestezia zonei unde se execută puncţia. diseminarea unei infecţii.l'enlru anestezia locală a regiunii utilizăm xilină sau novocaină îi» *<»lu|ii de <>. şocul anafilactic..

.Aspiraţia lichidului se poate face cu seringi (cînd colecţiile sînt în cantitate mai mică) sau cu aspiratoare de diverse tipuri. ' capătul . Dintre aparatele folosite m trecut pentru evacuarea colecţiilor pleurale cităm : aparatul Potain aspiratorul Dieulafoy sau aparatul Joube. De obicei acele mai lungi sînt prevăzute si cu mandre"™. Incipientele pentru colectarea produsului de puncţie sînt alcătuiţi<'"> «•l-nibote.Fig. precum si borcane în «'"/ni nmlilâlilor mari de lichide ce trebuie evacuate. 61 . . Astăzi folosim mai mult «spiraloare cu presiune reglabilă.aspiraţie se reglează cu ajutorul unui robinet. . La aparatul Potain lichidul se aspira în urma vidului realizat în recipient. 60 _ Ace dKerse pentru puncţie Fig. rulii Petri.e et an s Le az â c an u lă ş al carurv ir f. este ascuţit în formă de con sau de piramidă cu 3-4 rnuchn penmţmd introducerea lui mai uşor prin ţesuturi La capătul opus mandrenul este prevăzut cu un mîner. l'iniMilul locului unde s-a efectuat puncţia este oblitfnluiiii. iar viteza d'.Acele de puncţie au lungimi de 2-10 cm.Trocarul este un instrument format din două piese : canulă metalică cu diametrul între l -4 mm (în funcţie de vîscozitatea colecţLT ce trebuie r aT câ r u v T r e T '" T "** ^ ^ Ş Î m a n d r e n u l c . us) cu canulă (mijloc) şi tnandren (jos).Trocar pentru puncţie (. cu ajutorul unei seringi. medii pentru însămînţare.ce depăşeşte canula. grosime între O 8-1 mm şi forme vânate.

i. se sioah Jicni şi se puncjionează în altă parte. numai arcliliematoame care. Abcesele reci nu se inci/cii/n. în asemenea situaţii se va folosi un ac de calibru potrivit sau se va mişca vîrful aculu i. acul se extrage printr-o mişcare bruscă.< > l e c ) i r sau a depăşit-o (cazul colecţiilor mici). infectarea cavităţii prin lipsî de asepsie. se pătrunde cu acul. Colecţiile superficiale se puncţioncn/li respectînd principiile enumerate mai sus. prin înţeparea unui ram nervos. Se puncţionează sau se evacuează prin incizii. l a i locul se dezinfectează cu un tampon cu alcool şi se masează uşor stricîml paralelismul ţesuturilor. După terminarea puncţiei. biochimice şi bacteriologice. respectînd regulile de asepsie şi antisepsie. golim ! -cavitatea de conţinut.. montate la seringă. Se folosesc ace sau trocare în funcţie de vîscozitatea lichidului conţinui. Se pron «dea/ă ca mai sus . Incizia se poate face imediat. prezentînd riscul fistulizării şi al infecţiei secundare şi încă de la prima p iiii< -|i <se asociază cu tratamentul general şi local cu tuberculostatice. hsl uli/uri-u. •de conţinutul său şi de modul de evacuare al acestuia. trecînd prin ţesuturi sănătoase şi totdeauna în partea craninlfi Se evită zona declivă pentru a împiedica fistulizarea pe traiectul de pune) ie Puroiul se evacuează în totalitate. în colecţie. i este cazul puncţia exploratorie se poate transforma în una evacuatorie. . în acest ca/.TEHNIOA Tehnica unei puncţii este în funcţie de cavitatea căreia i se adrese ază. în cazul în care colecţia puncţionată este un abces cald. După anestc/. Hematoamele se evită a fi puncţionate deoarece prezintă riscul refac em •şi al infectării. în aşa fel. .i să fie incizat sau drenat. Produsul recoltat se tr i mi l i la laborator pentru examene citologice. regiunea ce urmează să fie puncţionată. la distanţă de 3 — 4 cm •de colecţie. perpendi oulin sau uşor oblic şi se aspiră conţinutul în seringă. lăsînd acul drept repei. Locul de puncţie se alege în zona de maximă fluctuenţă. prin aspiraţie. trebuie făcută şi hemostaza va sului <-are sîngerează pentru a evita refacerea hematomului. Sînt indicate pentru confirmarea conţinutului acestora precum şi peni in •evacuarea lor. de f-ensibilitalr î*au motilitate. Incidente si a cidei*te ale puncţiilor superficiale : — puncţia „albă" sau negativă consta în lipsa scurgerii sau aspira) in <le lichid din cavitate fie datorita conţinutului prea vîscos al acestuia l a | n <le grosimea acului.i prealabilă a tegumentului.dureri sau parestezii. pentru a oferi manevre lor. — pătrunderea într-un vas: pe ac vine sînge. Funcţionarea abceselor reci se face cu ace groase. Bolnavul va fi în decubit sau aşezat. Abcesele osifluente nu se evacuează deoarece se refac rapid şi pculin aceasta puncţia ar trebui repetată la 4 — 5 zile. l ) : i r . Funcţia colecţiilor superficiale. fie datorită faptului că vîrful acului nu a ajuns în < . acesta urmea/. pentru evitarea fistulizării. prin volumul lor exercită compresiuni asupra unor l ni n chiuri vasculare şi ner\oase producînd tulburări circulatorii. iar în cavitate se lasă soluţia de sl rcplo micină. în asemenea situaţii.

în cazul unei colecţii închistate. cu vîrful indexului stîng (şi el baci 11onat cu tinctură de iod) marginea superioară a coastei a IX-a pe linia iixilară posterioară. hiocliimicc şi bacteriologice şi se retrage acul.il anterior şi coatele sprijinite pe genunchi. Poziţia bolnavului : aşezat pe marginea patului. se nspiiîi lichid în seringă. apoi în mod progresiv. Se va evita regiunea cardiacă.Funcţia pleurală (toracocenteza). — în scop terapeutic se practică pentru evacuarea unor colecţii intrapleurale mari (hidrotoraxul din insuficienţa cardiacă. după pătrunderea acului în pleura. în cazul colecţiilor închistate. Funcţia pleurală constă în introducerea acului în cavitatea pleurală şi este indicată în scop explorator (diagnostic) sau terapeutic. Ajutorul stă în faţa bolnavului şi-1 menţine în această poziţie. cu toracele uşor flect. se reperează. — în scop explorator se face în cazul existenţei unei matităţi toracice cu abolirea vibraţiilor şi murmurului în zona respectivă. soluţie de novocaină sau xilină pentru anestezie loca lă. Tehnica este aceeaşi. în cazul pleureziilor purulente precum şi pentru introducerea unor medicamente cu acţiune tipică (antibiotice. 'un |>:msiiiiicnt si prii Mlll mlmlmm . se împinge ucu l şi se trece prin muşchii intercostali (aproximativ 3 cm grosime) şi în continuare prin fascia endotoracică şi pleura parietală. după efectuarea asepsiei şi anesteziei locale. Materialul necesar constă din antiseptice. După dezinfecţia regiunii cu tinctură de iod şi anestezie locală strat cu slrat (inclusiv a pleurei). se pătrunde perpendicular şi brusc prin piele. hematomul masiv posttraumatic) care îngreunează funcţia respiratorie. livrate steril. fie că este vorba de o puncţie exploratorie simplă. în cazul colecţiilor închistate. aparate pentru aspiraţie. pe linia axilară posterioară. puncţia se va face în centrul matităţii. La ora actuală există sisteme de toracocenteza alcătuite din trocare de diverse grosimi prevăzute cu tuburi de dren şi sisteme de fixare la perete. pentru cunoaşterea naturii revărsatului. care se introduc direct în pleură. se reperează marginea superioară a coastei inferioare spaţiului în care se execută puncţia. evitînd traecte care să lezeze anumite formaţiuni anatomice. In ca7. Locul de punciie este determinat de prezenţa semnelor clinice şi radiologice ale revărsatului pleural.ul puncţiei exploratorii. Conlraindicafiile ttracentezei sînt date de colecţiile închistate (paramediastinale sau paravertebrale) suspecte de anevrisme de aortă sau abcese icci osifluente. Cu acul montat la seringă.'impon cu alcool şi aplicînd peste el. vîrful axilei şi porţiunea toracala de sub coasta a IX-a (pericol de a pătrunde în peritoneu prin traversarea fundului de sac pleural şi a diafragmului). inasînd locul de pnn<'|ic cu tui l. bolnavul va sta culcat în decubit dorsal sau lateral. ace de diferite dimensiuni sau trocare. în cazul colecţiilor libere din pleură. pentru evacuarea unor pleurezii sero-fibrinoase abundente care nu au nici o tendinţă la regresiune prin tratament medical. seringi. l ie de una evacuatorie. citostatice). răzînd m :i i ginea superioară a coastei inferioare. puncţia se va face în spaţiul VIII intercostal. anterioare sau laterale. recipiente colectoare. în cantitate suficientă pentru efectuarea examenelor c i l ologice. oferind astfel o deschidere mai mare a spaţiilor intercostale.

Fig. 63 — Locul de efectuare a punct li pleurale. 62 — Poziţia bolnavului pentru puncţie pleurală.4 Fig. ni <i l u1!! in i Modul <k inlrodiircrr u pli ni i ! < ni imn l n i .

Poate fi fatală în cîteva minute de la instalare şi de aceea tratamentul ei va fi rapid şi energic. cu pungi speciale. La sfîrşitul toracentezei. în acest caz. iar bolnavului i se administrează tonicardiace. tuse chintoasă. reumatismală) pentru |iicri/. în prealabil. — oprirea bruscă a jetului indică obliterarea acului de către pulnion sau de false membrane. se va face o aspiraţie pleurală continuă sau. Evacuarea trebuie făcută lent. se începe resuscitarea cardiorespiratorie şi administrarea de analeptice cardiorespiratorii şi oxigenoterapia . infectarea revărsatului pleural şi transformarea lui într-o pleurezie purulentă. De asemenea. l'imcţin poricardului se face în scop explorator şi în scop terapeutic. cianoză. se va deplasa vîrful acului sau se va introduce un mandren pentru dezobstrucţia lui. acul se va scoate brusc şi se va proceda ca mai sus. iar spaţiile intercostale sînt mai înguste) sau pulmonului (sînge aerat) . Indicaţiile sînt reprezentate de : pcricardilele exsudalive (tuberculoasă. uremica. Accidentele care pot apărea sînt în număr de 4 şi sînt destul de grave r — edemul pulmonar acut poate să apară în cursul toracocenlezei sau imediat după aceea datorită unei evacuări prea rapide sau prea abundente. — înţeparea coastei se evită printr-o bună dirijare a vîrfului aculu i. ci la pavilionul acului să se monteze un tub de cauciuc sau din plastic care să dirijeze lichidul în vasul colector (steril). cu. oxigenoterapie etc. iar bolnavul va sta în repaus absolut.iiirii nai urii lichidului sau evacuarea lui cînd matitatca depăşeşte II l Ci cin în loali1 direcjiile .Puncţia evacuatorie (toracocenteza) poate fi simplă sau aspiratorie. dacă bolnavul prezintă tuse. Se datoreşte fie unei greşeli de asepsie fie evoluţiei bolii. atenţie. Ea se execută în acelaşi mod. în timpul evacuării lichidului. Se va Iraia prin evacuarea puroiului şi antibioterapie. dar mai rar. — scurgerea de sînge pe ac relevă înţeparea unui vas din pachetul subcostal (mai frecvent la copii la care peretele toracic este mai subţire. Incidentele nu sînt grave şi se pot rezolva uşor : — puncţia „albă" se poate evita efectuînd. fie prin intrarea aerului în cantitate mare prin acul de puncţie. în lipsa anesteziei sau în anestezii incorect efectuate. în asemenea cazuri se opreşte imediat puncţia. — sincopa este un accident sever. Se produce datorită emoţiei sau durerii. în asemenea cazuri. evoluţia bolnavului. o toracotomie minimă cu drenaj tip Beclere . la nevoie. adaptate la un aparat de aspiraţie de tip Potain. Se manifestă clinic prin dispnee. iar cantitatea de lichid evacuată nu trebuie sa depăşească l 200 ml pentru a evita apariţia edemului pulmonar acut. expectoraţie rozată şi spumoasă şi prin apariţia de raluri subcrepitante ce umplu rapid ambele arii pulmonare. . — pneumotoraxul este un accident grav şi se produce fie prin ruptura pulmonului (mai ales la emfizematoşi). o puncţie exploratorie . Se recomandă ca în cazul cînd lichidul se scurge singur să nu se aspire. la pat. . se va opri scurgerea acestuia pentru cîteva minute şi se va urmări. urmate de instalarea semnelor de insuficienţă cardiacă. se culcă bolnavul. Se întrerupe imediat toracocenteza. Dieulafoy sau cu presiune reglabila sau sistemele de puncţie toracică. livrate steril. prin reflex pleural. cu deosebirea ca se foloseşte un ac mai gros sau un Irocar.

65 — Locul de elecţie pentru puncţia perlcardului. Locul de puncţie se alege în aşa fel ca să ferim cordul. Materialul necesar este asemănător cu cel folosit pentru puncţia pleurală. Aceste puncte s-au ales. — Punctul Delorme. — Punctul Marfan. Poziţia bolnavului va fi semişezîndâ.area zonei. . hemopericard) în scopul uşurării umplerii cordului în diastolă şi favorizării contracţiilor miocardului. un ac subţire.se face anestezia locală cu soluţie de xilinA s. în spaţiul V intercostal stîng la 6 cm de marginea sternului. Ţinînd seama de aceste deziderate s-au propus mai multe puncte: — Punctul Dieulafoy. în poziţie semişezîndă. — Punctul Roth. pe un plan înplinat la 45° deoarece în decubit dorsal. Iu cir/u l revărsatelor mici. lichidul se adună în zona dedivă şi pe laturile cordului. iar pentru Fig.linia mediosternală (sub punctul Dieulafoy) . — Punctul Rendu.m iiovocninii l "„ şi se pfilmiulc cu acu! în unul din |uinclclc de mni SIIH. ţinînd seama de faptul că. în spaţiul VI intercostal drept la marginea sternului. în spaţiul VII intercostal stîng la 8—9 cm di. în spaţiul VI intercostal stîng la marginea sternului . în cazul acu mul firi i de lichid. lung de 8 cm. arterele mama ir interne (trec aproximativ l cm lateral de marginile sternului) şi lama din pulmonul stîng ce se interpune între torace şi pericard. puncţia de golire ele sînt montate la aparatul Potain. ca prim timp înaintea peri•cardotomiei. Se foloseşte. •de obicei. situat la vîrful apendicelui xifoid. — Punctul Huchard. lichidul se adună înapoia cordului pe care-1 împinge îmi iute şi o puncţie executată în această poziţie riscă să nu găsească lichid ul sau să înţepe cordul.— pericarditele purulente. pmir|ia se execnlfi pnnistcnial ( î n punctele De- . — tamponada cardiacă pentru evacuarea unei cantităţi de lichid (hidropericard. Puncţia ^e poate face şi în dreapta şi în stingă slrrDupfi asepl i/. în spaţiul VI intercostal stîng la 8 cm de marginea sternului. Tehnica puncl'u'i trebuie să asigure pătrunderea acului în zona de inaxiinA acumulare a lichidului. în cazul colecţiilor mai puţin fluide se pot folosi si ace mai groase. pericardul îşi măreşte atît aria transversală cît şi cea verticalft (aceasta se face mai ales în partea caudală prin împingerea în jos a d kil'rafţmului).

snscil. se mişcă sincron cu contracţiile cordului. Se aspiră. Avantajele acestei tehnici constau în faptul că evită pleura şi vasele mamare interne şi poate fi folositoare şi în revărsatele mici (lichidul se adună în zona declivă).1 mm i nulului ni iiM'n d'cel i i i n t i u p po/iliv. se aplica un pansament steril si se ţine bolnavul în repaus la pat. La sfîrsit se extrage acul. Locul de puncţie este spaţiul IV intercostal stîng. pînă în "sentriculul stîng.(i cm. în seringă pentru n vedea dacă vine fînge (semn că sîntem în cavitatea ventr culară) şi injecIfnn siil)sliiii|a respectivă după care scoatem acul şi continuam manevrele rvlniie de ic. Puncţia pericard ului se mai poate face şi pe cale epigastrică. traversează diafragmul şi pătrunde în zona cea mai declivă a pericardului. avînd grijă sa nu înţepăm miocardul (vîrful acului va fi paralel cu marginea cordului). După pătrunderea acului în pericard se extrage lichidul în seringă. — înţeparea pmlmonului produce durere vie şi apariţia de sînge aerat în seringa. Cînd acul a pătruns în ventricul. Calea epigastrică este contraindicată în deformări ale sternului si în caz de meteorism abdominal. Materiale necesare sînt cele descrise pentru puncţia pericardului la care se adaugă medicamentele pentru resuscitarea cardiacă (strofantină. Rendu sau Huchard. deci medial faţă de artera mamară internă. acul este condus cranial şi oblic spre slînga. La nevoie. Se paie cii sini|il i mii |uur . Poziţia bolnavului este în decubit dorsal.). cu acul montat la seringă. se f:i< <• <> nmia |)iinc|ic | i c n l i n intiodiictM't'ti unei u i t e subslan|e. . avînd grija ca după pătrundere» în pericard să înclinăm acul uşor medial şi în sus.are cardiorcspiratorii. Puncţia cardiac ă. răzînd marginea sternului. urmărind îndeaproape faţa posterioarâ a sternului. Incidente şi acei denie care pot surveni. — înţeparea co rdului poate produce uneori accidente mortale prin sîngerare şi tamponareient cardiac sau prin sincopă cardiacă. noi adrenalină. în punctul1 Marfan. în momentul înţepării \enI riciilnlni acestea sîfit imprimate şi acului). în spaţiu^ IV intercostal. de oprire a cor«dului. Se "va avea grijă ca acul să pătrundă perpendicular pe tegumente. Nu are urmări grave deosebite . în cazul revărsatelor mari.Idi ine sau Roth). sînt : — lezarea vaselor mamare se produce cînd acul nu urmează marginea sternului şi poate av-ea drept urmare apariţia unor hematoame destul de periculoase care necesita hemostază . Se pătrunde cu acul la vîrful apendicelui xifoid. Tehnica. clomră de calciu etc. puncţia se poate face la distanţă de stern . după un traiect de 4 cm sub 5 ani şi 6 cm peste 15 ani. Sn punctele Dieulafoy (cel mai frecvent). se trimite pentru examinare la laborator sau se evacuează conţinutul pericardului lent. După dezinfecţia regiunii se încarcă seringa cu substanţă de nijcclnt şi. totuşi. ifi/îiid marginea stjngă a sternului. în seringă vine sînge C m caz de contracţii cardiace. — traversarea pleurei are importanţă numai în cazul în care evacuăm lichide septice din pericard care ar putea contamina şi pleura . în cazul în care acul pătrunde în miocard. Se face numai în scop terapeutic şi este indicată în ca/. la marginea sternului. adrenalină. se masează locul de puncţie. pe linia mediană şi după ce am străbătut pielea. se pătrunde perpendicular pe torace. pe o adîncime <!<• !">-.

în po/i|ic . l ) i i l n : i \ ui cs|c nşe/al pe masa ginecolofţică. se va puncţiona în fosa iliacă stingă.'u diac. Puncţia peritoneală (paracenteza). u şor). Contraindicaţiile paracentezei sînt: — colecţiile închistate (peritonita tubreculoasa. Locul de puncţie diferă în raport de felul puncţiei (exploratorie. aparat pentru aspiraţie. tot în scop de resuscitare. în cazul injectării de MI li stanţe hipertone (clorură de calciu) în miocard în locul introducerii lor in cavitatea ventriculară (în caz de deces necrozele nu mai au timpul ne cesai de a se constitui). vusc colectoare. atunci cînd se punct ionează în f os ii iliucA M îngă.sau piosalpinx). — imediat după hemoragiile digestive deoarece ar putea produce repetarea lor . insuficienţa cardiacă. la jumălateu distanţei între spina iliacâ antero-superioară stîngâ şi ombilic (punctul Moiiro). 67). Pentru evacuarea unei c âni ii a| i mai mari de ascită sau pentru explorarea peritoneului prin puncţie-spălă liirn. la marginea stingă a palului şi uşor înclinat spre partea stingă. Este bine totuşi ca înainte de a alege locul de puncţie. Puncţia se face în stîngâ pentru a evita rănirea intestinului (în dreap ta. — evacuarea unei colecţii libere de lichid. în plus. C. în cazul colecţiilor mici se va puncţiona fundul de sac Douglas (fig. — la bolnavii cu meteorism abdominal . — bolnavii febrili. cîmpuri sterile. — colecţii pelvine. musamii pentru protecţia patului.i existenţei eventualelor aderenţe peritoneale . pentru ca să putem determina cît mai corect po/i|in anselor intestinale şi preciza limita superioară a lichidului din percuţie-. chist de ovar. evacuator (paracenteza) sau terapeutic (introduceien unor medicamente în peritoneu). ]'o:ilia bolnavului esle în decubit dorsal. vezica şi colonul bolnavului să fie goale. Materialele necesare sînt asemănătoare cu cele de la puncţia pleuralâ : trocare groase (2—4 mm). ar putea sa apară zone de necroză.Procedeul mai este folosit şi pentru transfuzia directă de sînge. tinctură de iod. pe linia spino-ombilicală. — polilraumatizaţii la care se suspectează leziuni ale viscerelor inlraperitoneale şi pe care examenul chirurgical nu le poate evidenţia clinic . ascite închistate) . i nlrac. din cavitatea peritonealii (ascitele din ciroz'a hepatică. eter. pansamente sterile. evaeuatorie) şi de cantitatea de lichid din peritoneu. Accidentele şi incidentele sînt asemănătoare cu cele de la puncţia pericar dului. Indicaţiile puncţiei peritoneale se referă la : — precizarea naturii unui revărsat peritoneal diagnosticat clinic . insuficienţa renalfi) care provoacă tulburări respiratorii şi circulatorii. eprubete. hidro.a fundul de sm s. cecul este fix. prii li 11 a punctiona în plină zonă de matilate. Cîml se puncjioucay. Puncţia peritoneală se face în scop explorator (diagnostic). iar în stîngâ sigmoidul este mobil şi nu poate fi înţepai. — în zonele cicatriceale (postoperatorii sru posttraumatice) din cau/.apul esle uşor ridicat pe pernă pentru ca lichidul să se adune în pftr( i l e decli\e ale caviiă|ii peritoneale. mai ales la femeir (sarcina extrauterină rupi fi.

Tehnică. în peritoneu. la pavilionul trocarului se adaptează tubul de la aparatul de aspiraţie • in . prinzînd şi peritoneul. în cazul în care revărsatul peritoneal este în cantitate prea mică şi nu se poate aspira în seringă se poate efectua o spălătură peritoneală.Fig. pentru a nu provwn o (lecoinprcsiune Itniscrt n c. Se face anestezie locală cu novocaină sau xilină soluţie l %. fixînd acul cu indexul. în asemenea situi | n . Se recomanda ca debilul iln Bcut'gnre 11 Molii- . în momentul în care am pătruns în cavitatea peritoneală avem senzaţia de scăpare „în gol". între indexul şi policele mîinii st ingi. în cazul puncţiilor exploratorii. iar în dreapta se prinde trocarul cu seringa. (la 37°C) care se va amesteca cu sîngele adunat în fundul de sac Douglas >i se va ascensiona pînă în fosa iliacă de unde se poate aspira în seringă. Mîinile medicului sînt protejate de mănuşi sterile. Se dezinfectează regiunea prin badijonare cu tinctura de iod şi se izolează cu cîmpuri sterile.iviiri|n penioiiralc. pe o adîncime de 3—4 cm (corespunzător grosimii peretelui) pe care acul hau trocarul o străbate fără pericol. l >c pirffial. citologic şi bacteriologic). Pentru aceasta se introduce pe ac. putem aprecia exisI cu| a şi intensitatea hemoragiei. La bolnavii politraumatizaţi la care suspectăm o hemoragie internă. Se va avea grijă ca 111 recrea lichidului sil se facă lent. lichidul este examinat macroscopic şi la laborator (biochimic. întîmpinînd o oarecare rezistenţă. a) Funcţia în fosa iliacă stingă. Se împinge perpendicular pe peretele abdomenului. se fixează locul unde se va puncţiona. După intensitatea coloraţiei în roşu a lichidului extras. cu atenţie. 300—500 ml ser fiziologic călduţ. O pune]ie exploratorie a unui revărsat peritoneal liber. după care se montează trocarul la mandren sau se fixează acul de puncţie la o seringă de 20 mm.sc iulaplra/ă un tub de polietilen care se introduce în vasul colector. 66 — Pozifia bolnaMiIui şi locul puncţiei peritoneale. în cantitate mare» f poate transforma în puncţie evacuatorie (paracenteza). lichidul este lăsat să se scurgă liber în vas. Se aspiră în seringă sau se scoate mandrenul şi pe ac sau 1 rocar vine lichid din cavitate.

în cazul colecţiilor purulente se poate evacua tot conţinutul prin aspiraţie şi introduce antibiotice. brusc şi se tamponează locul puncţiei cu o compresă îmbibată în alcool sau cu o meşă.5—2 cm şi se aspira lichid în seringă pe cure îl examinăm macroscopic şi la laborator. După fiecare litru extras este bine să se penseze tubul pentru cîteva minute. Se prinde trocarul între index şi police.dului să nu fie mai mare de l litru în 5—6 minute şi să nu se extragă mai mult de 5—6 l într-o şedinţă. jurul abdomenului. Ca materiale. se pun două valve vaginale şi se dezinfectează vaginul cu alcool Se prinde buza inferioară a colului uterin. Bolnavul va sta la pat. Dacă nu se reuşeşte evacuarea colecţiei prin puncţie se recurge la colpotomie sau celiotomie. ne trebuie valve vaginale. pe o adîncime de 1. în plus.b. La sfîrşit. l ' ii nc ţl . Pentru aceasta vom folosi un amiscop. La sfîrşit se extrage acul. — la bărbat. înainte de puncţie bolnava îşi va goli vezica. în poziţie ginecologică. — la femeie se face pe cale vaginală. cu soluţie de hipermanganal de potasiu. pentru a nu produce tulburări bolnavului prin evacuare rapidă a ascitei. lichidul se scurge în picături. în cavitate.n DoilUui* . după care se aplica un pansament steril şi un bandaj compresiv în Flg. la sfîrşit. După spalătură vaginală prealabilă. i fundului « I r s. 67 — a. irigator şi canulă pentru spalătură vaginală. seringi. puncţia fundului de sac Douglas se face pe cale reci ala. cu o pensă de col şi se trage în su s Cu acul montat la o seringă de 20 ml se pătrunde în fundul de sac vaginul posterior. se extrage brusc şi se masează locul puncţiei pentru a strica paralelismul planurilor. b) Funcţia fundului de sac Douglas. o pensa de col uterin şi-ace lungi. Funcţia fundului de sac Douglai In femeie. alcool l'tg «7 -. bolnava fiind pe masă. ace lungi si groase.

"bolnavul va goli rectul sau i se va face o clismă şi. Se aspiră în seringă şi se examinează lichidul. Accidentele puncţiei peritoneale sînt foarte grave şi ele pot avea. în cazul unei colecţii purulente se poate evacua pe ac şi proceda ca mai sus. stabilim existenţa colecţiei în Douglas. se pătrunde uşor oblic şi în sus. în gol ''. în zona de maximă fluctuenţă. Se pot asocia uneori cu edeme pulmonare. tot ca urinare a unei decompresiuni bruşte . — oprirea bruscă a jetului este cauzată de obicei de astuparea orificiului cu o ansă intestinală. uneori. cu un franjure epiplooic sau cu false membrane.i colecţiei peritoneale. se introduce anuscopul cu blîndeţe. Incidentele paracentezei sînt minore şi se pot rezolva relativ uşor : — imposibilitatea perforării tegumentului. în poziţie ginecologică. în urma decompresiunilor bruşte ale cavităţii peritoneale. Funcţia fundului de sac Douglas se mai poate executa şi cu acul fixat pe index. care pot produce şi infectarea lichidului din peritoneu. Se evită masarea locului de puncţie.erior al rectului. in spaţiul suliarahnoidian. şi se împinge acul prin peretele rectal după care se procedează ca mai sus. se dezinfectează mucoasa rectală cu alcool şi se alege locul de puncţie pe peretele an' . St' produce datorită faptului că nu s-a stricat paralelismul planurilor sau in mina creşterii rapide a lichidului intraperitoneal şi a măririi presiunii ilni cuviinţe. La sfîrşit acul se scoate printr-o mişcare bruscă şi se masează locul puncţiei cu un tampon cu alcool. Se face în scop diagnostic şi ternpiMitic si emisia în p. colon. — înţeparea viscerelor (intestin. cirotici. cu acul. la pulpa indexului. Se evită printr-o bună sedare preoperalorie. li i n i l i i | abdominal compresiv şi diuretice. urmări fatale : — sinc. prin tuşeu rectal. pe o adîncime de l —2 cm după care avem senzaţia de pătrundere . . protejat de o a doua mănuşa sterilă.în prealabil. pansament cu colodium. l nud urmate de instalarea unei peritonite generalizate. de obicei. se localizează zona de maximă fluctuenţă. — fistula parietală apare la locul puncţiei şi se manifestă prin scurgeri < ! < • lichid la exterior. — lezarea vaselor parietale (artere epigastrice) sau splinei mărite (la cirotici) pot avea drept urmare apariţia de hematoame sau hemoragii interne. prin anestezia tuturor straturilor la locul de puncţie şi prin evacuarea lenlă a revărsatelor peritoneale . Se introduce indexul în rect. vezică) sînt rare dar grave. — hemoragiile intraperitoneale sau ale tubului digestiv apar. l'imrliii riihiilianil. Se aşaza bolnavul pe masa ginecologică. — infecţia peretelui se produce prin nerespectarea regulilor de asepsie si antisepsie.opa este datorită n flexelor produse prin înţeparea peritoneului sau în urma golirii rapide a lichidului. Se evită evacuarea lentă . Se rezolvă prin secţiunea acestuia cu un vîrf de bisturiu . Se introduce puţină xilina sau ser fiziologic pe ac pentru a-i reface permeabilitatea. Cu acul montat la seringă. Este suficient să mişcăm puţin acul şi lichidul va curge din nou . — puncţia negativă se poate datora astupării acului cu un mic fragment de ţesut. în cazul cînd nu vine lichid înseamnă că s-a determinat greşit locul de puncţie şi se va puncţiona în altă parte .îl i muierea. de cele mai multe ori necesită hemostază chirurgicală . denutriţi). rare. la persoane cu potenţial hemoragie (ulceroşi.

cu capul flectat la maximum.Indicaţiile ei sînt multiple : — în meningite şi în luesul nervos. — în anesteziile rahidiene (vezi anestezia).c. Pentru aceasta trebuie cunoscută conligura|iu coloanei vertebrale. la adult şi la li .c. fundul de sac meningeal este stiăbălul de „coada de cal". (normal la lombara a IV-a = 22 cm H 2 0). zona dorsala între T. aparat Glande etc.. Prin examene citologice şi bacteriologice se precizează diagnosticul bolii respective . C. — în come de etiologic neprecizată . Locul puncţici poate fi variabil. tinctură de iod. — în traumatisme craniocerebrale pentru aprecierea aspectului lichidului cefalorahidian (l. punc|iile negath e sînt urmarea unei poziţii incorecte. iar dr nici în jos.omi lomlmiA tnlrr . se va ţine seama de curburile fiziologice ale coloanei. hipertensivi şi aterosclerotici. Se recomandă ca un ajutor să fi\c/. Adtn< unea sacului iiicumgcal se aila la 3—5 cm de tegumente.o locuri de clec|ie s-au ales: /oua suboccipilalu. — în tumori ale sistemului nervos central (encefal. Poziţia corectă este o condiţie absolută a unei p uncjil bune.c. prin care să se scurgă lichid. La bolnavii cu tumori cerebrale puncţia rahidiană se \ a face cu multă prudenţă deoarece poate produce accidente grave . 62). înclinarea apofizelor spinoase şi lungimea sacului iiicningeal. Contraindicaţii : în tumori cerebrale cu alterarea marcată a stării generale şi cu tulburări neurologice : — la vîrstnici. ca în cazul meningitelor tuberculoase şi meningococice.A cin la copil.e bolnavul. ^Materialele folosite pentru puncţii rahidiene sînt : ace lungi (S cm) si subţiri (8/10 mm) pentru a evita crearea unui orificiu prea mare în dura mater. în scop terapeutic. eprubete sterile. regiunea cervicala Ini u' Vfrli'brele VI si VII.r. măduvă) pont ni măsurarea presiunii l. umerii aple cai l şi contele pe genunchi (vezi fig. cu capul şi genunchii flectaţi la piept. seringi de 2 sau 5 ml. soluţiile de injecta i. De cele mai multe ori. pentru injectarea de lipiodol în scopul efectuării de radiografii sau pentru insuflarea de aer în vederea executării unei encefalografii. — pentru introducerea de medicamente în l. de faptul că în regiunea cervicală şi toracală apofizele spinoase sînt înclinate în j os iar în cea lombară sînt mai aproape de orizontală şi de faptul că mădiivit se întinde între atlas şi lombara a Il-a (la copil pînă la lombara IV).. — imediat după traumatisme craniocerebrale cu contuzie cerebrală gravă. cu bizon scurt şi prevăzute cu mandren. in raport cu scopul urmărit. fără de care aceaste nu se poate realiza.) (dacă este sanguinolent — semn de hemoragie) şi pentru măsurarea presiunii lui. în prima variantă bolnavul este aşezat pe un plan dur. Ambele solu ţii oferă o lărgire a spaţiilor interspinoase şi evită mişcările de torsiune sau înclinare laterală.r. trecîndu-şi braţele pe sub genunchi şi pe după gît şi urmărind cu umerii sa fie verticali iar picioarele să rămînă pe planul mesei. şi IM si y. Bolnavul mai poate fi în decubit lateral.r. a luesului şi uneori chiar a tetanosului (ser antitetanic). pe toată lungimea canalului rahidian. Poziţia bolnavului poate fi şezîndă sau culcat. Astfel.

urmînd cît mai aproape de apofiza spinoasă a cervicalei a Vll-a.ăloare a bolnavului. Bolnavul va rămîne în repaus la pat. Se flectează capul bolnavului la maximum pentru a întinde ligamentul occipito-atlantoidian. străbate ligamentul interspinos. Tehnică. în zona superioară spaţiile interspinoase sînt mai înguste şi oblicitatea apoi'izelor spinoase mult mai mare. Incidente şi accidente: punclia „albă" se datoreşte unei poziţii necoresjiiin/. se extrage acul cu o mişcare bruscă şi se masează locul puncţiei cu un tampon cu alcool. linia care trece pe la vîrful omoplaţilor intersectează toracala a Vll-a. Pentru determinarea acestora se cunosc cîtcva repere Astfel. în poziţie culcată sau şezîndă. se retrage acul şi se punct io«eu/fi eoreeUiid poziţia bolnavului şi direcţia acului sau se introduce puţin ner pe ne.1 cu acul fără mandren) unei hipotensiuni mari a l. unind cele două apofize ale scapulei intersectăm toracala IV.sa " L. Acul se introduce perpendicular pe tegumente pînă ce întîlneşte planul osos al apofizei spinoase a axisului după care se orientează în sus către vîrful nasului pentru a nu înţepa bulbul rahidian.r. c) Funcţia toracala se face în poziţie şezîndă. După ce străbate dura maler f c scoale mandrenul şi pe ac se scurge l.—Lj. nu mai mult de 15 ml sau injectarea substanţelor respective. în cazul cind se urmăreşte injectarea de substanţe in spaţiul subarahnoidian. sau uneî diiT<'|ii laterale a acului. Uneori. LI -1-3 . pe o adîncime de 3—4 cm. Pentru fiecare puncţie se descrie o tehnică proprie. cu tinctură de iod. Acul pătrunde perpendicular pe linia mediană. acestea se trag în seringă. Locul puncţiei este la întretăierea orizontalei ce uneşte vîrful mastoidelor cu verticala ce coboară din protuberanta occipitală externă. simpla răsucire u acului face să nptirft heliul . în asemenea situaţii. După 4 — 5 cm se scoate mandrenul şi pe pavilionul acului se scurge l. Acul străbate tegumentele perpendicular după care este împins uşor. b) Punclia cervicală se execută între C4 —C7 dar cu predilecţie între C6 — C7. După prelevarea de lichid.r. astupării acului ci fragmente de ţesuturi (cînd se|nme|ionc:i/.ncţie cu mandrenul. d) Funcţia lombară se efectuează cel mai frecvent şi mult mai uşor datorită orizontalităţii apoi'izelor spinoase şi spaţiului mai mare dintre lamele vertebrale. Bolnavul este în poziţie şezîndă iar locul de elecţie este între L2 —L3 sau L 3 —L4. deasupra apofizei spinoase a axisului. iar linia dintre cele doua creste iliace treceînlre lombara a IlI-a si a IV-a.r. Se înţeapă. în sus. oblic în sus.c. dura mater şi pătrunde în porţiunea inferioară a cisternei mari. ligamentele galbene şi dura mater. a) Funcţia suboccipitală se foloseşte pentru injectarea de Hpiodol şiantibiotice şi pentru recoltarea de lichid în scopul diagnosticării luesului..c. prin simpla flectare a capului se pune în evidenţă apofiza spinoasă a vertebrei a Vll-a cervicale (proeminenta) . După dezinfecţia riguroasă a tegumentelor. imediat deasupra apofizei spinoase a vertebrei subiacente. între TI »— LI unde spaţiul interspinos este mai larg.c. străbate ligamentul occipitoatlantoidian. tegumentele pe linia mediană şi se împinge acul oblic.. Poziţia este în decubit lateral. ca şi în cazurile de mai sus. se îmbracă halat şi mânuşi sterile şi se montează acul de pr.

în acest caz se împinge acul puţin mai mult .. tinctură de iod. Dacft «obstacolul osos este mai profund se datoreşte lamelor vertebrale imbrica te «date de o poziţie incorectă a bolnavului (torsionare).v> . nervi) .— obstacol osos ce se întîlneşte imediat subcutanat datorit apofiznl spinoase superioare. Acul se introduce i u l i e marginea laterală a olccniiiului &i cupiil rn diivrţifl SJMT cpitrorlilcti • r'. — existenţa unor formaţiuni anatomice periarticulare (vase. Se retrage acul şi se re face puncţia . mai ales cervicală. Se face în scop explorator.stcrioară a deltoidului şi baza acromionului si se păi runde cu acul. — cefalcea tardivă cu rahialgie. Se retrage acul şi se va puncţiona în altă parte . întrucît pot avea urmări grave : — infecţiile tegumcntare periarticulare . Pentru aceasta la asemenea bol na\i nu se fac puncţii rahidiene.r. Se întîlneşli' mai ales la bolnavii cu tumori cerebrale. >/ . Se pune braţul în uşoară abducţie.a coracoidă.m i . (scurgeri de lichid prin orificiul de puncţie) se rezolva prin injecţii intravenoase cu apă distilată şi cofeină . cu direcţie spre apofi/. Materialele necesare sînt cele trebuitoare la orice puncţie : ace grwuHC. Vom exemplifica cîte\a puncţii articulare mai frecvent practicate u) Puncţia articulaţiei umărului se face pe faţa sa dorsală unde copsul.'ira este mai uşor abordabilă şi unde nu sînl formaţiuni anatomici1 rin»' pot fi lezate uşor. — durerea fulminantă într-un membru indică înţeparea unei rădăci ni nervoase. seringi. produsă prin scrt «derea tensiunii l. Tehnica. Puncţia se execută cu acul montat la seringă şi cu respectul 1»'» riguroasă a regulilor de asepsie şi antiscpsie. Puncţia articulară. Cnnlraindicaţiile trebuie respectate. Indica/iile ei sînt limitate la : — artrite acute şi cronice cînd lichidul nu are tendinţă să se reso arbă spontan . Poziţia bolnavului poate fi şezîndă sau în decubit. ta acrsl nivel. dar din fericire foarte rar. — hidartroze voluminoase : — hemartroză recentă posttraumatică. — sincopa este un accident grav. Locul puncliei este variabil.c.sun •colecţii supurate.. i. eprubete etc. — scurgeri foarte lente de lichid. Se retrage puţin acul şi se puncţionează mai jos. — pe ac se scurge sînge. alcool. în funcţie de articulaţie. se reperează1 nun Kiiieji po. Se datoresc unei hipotensiuni muri •a lichidului sau faptului că vîrful acului nu pătrunde suficient îa spaţiul ^rahnoidian. Dacă nu se limpezeşte după cîle va picături înseamnă că s-a înţepat o venă din plexul meningeal.i (H'ltriil. în acest caz scoatem acul şi puncţionăm în alt spaţiu . — lipotimia apare mai ales la bolnavii anxioşi la care puncţia se face în poziţie şezîndă şi care nu au fost sedaţi an terior . în mod diferit pentru f iveai <• inliculaţie. evacuator sau terapeutic la articulaţiile mari şi mobile. b) l'imcţia articula|iei cotului se face pe faţa sa dorsala cu Hiilebra|iil In M'iiiiflcxie. de topogi l > < sinovialci articulare şi de formaţiunile anatomice (vase şi nervi) cu care raporturi directe.

pînă înlîlneşte gîtul femural. orizontal şi în plan frontal şi după 3—4 cm ajunge în articulaţie. Acul pătrunde lateral de vasele femurale în punctul unde linia bitrohanteriană întîlneşte marginea medială a muşchiului croitor. J-'ig. cu coapsa în uşoară flexie şi rotaţie externă. Funcţia anterioară se practică la bolnavul în decubit dorsal.Fig. în aşa fel ca să expună pr elungirea posterolaterală a sinovialei. c) Punct ia articulaţiei coxofemurale se poate executa pe faţa anterioară sau pe cea laterală. în uşoară abducţie şi în rotaţie internă. Acul pătrunde imediat deasupra trohanterului mare. ea — Puncliu uri icului iei coxolomiir. merg'înd în direcţie anteroposte rioară. 68 — Funcţia articulaţiei umărului. Punct ia laterală se execută cu coapsa în ex tensie.ile : n <~ |>r nilr Hii 1) -l |)P l'llll' lllIl'l'Mll l (U .

. aripa osului iliac. puţin deasupra vlri'nlui rotulei şi la 0. puncfionînd arlicnlaţiilr iu porţiunea lor crauială şi masînd locul de puncţie. explorarea hemulopoe/. — fistule pe traiectul puncţiei. trohanler. < ulciiiiciil. îl unor hcmopalii (anemii. d) Funcţia articulaţiei genunchiului se face la bolnav în decubit dorsal pe faţa laterală a articulaţiei. Se recomandă ca după evacuarea conţinutului unor articulaţii (genunchi libiotarsiană) să se efectueze un bandaj compresiv în jur. maleola libinlfl. Se previne. Ol mai frecvent se foloseşte puncţia sternului. leucemii.Fig. l lombopmll) ji 'Uri «o . cu piciorul sprijinit de un scaun. lateral sau medial. e) Funcţia articulaţiei tibiotarsiene se face în po/iţie şezîndă. b = locul puncţiei. Lichidul pătrunde în seringă. Mîna stingă se fixează pe condilii femurali.r i. — infecţia articulaţiei prin nerespectarea regulilor de asepsie şi aniirpsie . în l re marginea anterioară a maleolei şi tendonul tibialului. Incidentele sînt minore : — astuparea acului cu puroi. Constă în introducerea unui trocar în spongioasa oaselor laic. în scop explorator sau terapeutic. După pătrunderea în articulaţie se extrage lichid în seringă şi s e trimite pentru explorări paraclinice sau se poate goli articulaţia de conţinutul patologic şi introduce diverse medicamente în scop terapeutic (antibiotice cortizon etc. apăsînd pe capsula articulară pentru a împinge lichidul crani al iar cu dreapta se introduce acul în punctul descris.). în şanţul laterorotulian.soasă. Acul pătrunde premaleolar. Se pot puncţiona oase superficiale boHiile în |esul spongios: sternul.5 cm de marginea sa. Pentru evacuarea articulaţie se comprimă fundurile de sac laterale şi subcvadricipital. străbătînd tegumentele si planul fibros subiacent în direcţia centrului rotulei sub care se insinuează. l'nncţin d. Jntliraliilc slut în scop diagnostic şi terapeutic: . cheaguri sau fungozităţi. 10 — Funcţia articulaţiei genunchiului : a = centrul rotulei spre care se îndreaptă vtrful acului . Se încearcă deslundarea lui prin aspiraţie sau insuflare de ae r.

livrate steril ţi prevnnitG cu tot ce e«lr necesnr. la bolnavi cu structuri foarte strînse. — puncţia . Deoarece puncţia sternală este cea mai utilizată o vom descrie ca atare. . septozol. pînă la efectuarea cistostomiei. — transfuzii sanguine sau lichidiene pe cale intraosoasă. • . eprubete. . în spongioasă.. la care orice tentativă de sondaj nu a dat nici un rezulta t.7rt<7. care limitează pătrunderea în grosimea osului şi alta mai la distanţă. alcool.albă'". mai ales la copii. tabla externă după care se pătrunde.? sa'i a'te substanţe.Materiale necesare sînl : tinctura de iod.. Incidentele şi accidentele puncţiei osoase sînt : . Prin mişcări de rotaţie.îl e ni ala şi se trimite pentru examen •citologic. Locul de punctie este manubriumul sternal la l cm dreapta sau stingă de osului. Acesta este un ac special..în ca/. poate produce răniri de vase sau organe interne . Se face în scop evacuator. cînd nu se pot puncţiona sau cateteriza vene sau la adulţi la care orice cale de administrare a acestora este imposibilă . — administrarea de măduvă osoasă. Aslă/. După dezini'ecţia zonei se face o mică anestezie a tegumentului şi periostului. seringi. Se aspiră cu o seringă sterilă pulpa . brusc.sau a pătruns preo adînc. <*2 — Ac pentru punctie stenulă. . Poziţia bolnavului este în decubit dorsal. gros şi rezistent. seringi. mănuşi sterile. sionde subţiri din plastic. muşama. Avansarea acului -este oprită de aripioara dislală. Acul nu a pătruns suficient . reglabilă. vase colectoare.. se apasă pe trocar si se forează. în cazul cînd trebuie să 'ntrodiicem sin. cu blîndeţe.1 •lut Msleme speciale pentru puncţia vezicii.. Contraindicaţiile sînt restrînse numai la tumori ale oaselor respective. lame. aspirat'3 de măduvă sternală are avantajul de a deschide calea pentru pătrunderea substanţelor. de nelrecut. ! • • . Se prinde trocarul în mîna dreaptă şi se pătrunde perpendicular pe tegument. de rupturi uretrale. materiale de injectat şi acul de punctie. prevăzut cu două aripioare : una la 10 — 15 mm de vîrf. i t n . Irocare. Tehnica. Materialele necesare cuprind antiseptice. Se mişcă pînă intrăm în spongioasă . ce permite priza solidă de mîna operatorului. — infecţia măduvei osoase (osteomielita) prin nerespectarea regulilor de asepsie şi antisepsie. i. — perforarea corticalei profunde prin reglarea greşită a lungimii acului. / . Indicaţiile sînt majore şi se referă la : — retenţii acute complete de urină. Puncţia vezicii urinare.

Locul puncţiei este în regiunea hipogastrică, pe linia mediană, imediat deasupra simfizei pubiene, în plină zonă de matitate. Poziţia bolnavului este în decubit dorsal. Tehnica este relativ simplă. Iniţial, bolnavul trebuie ras în zona rtspeclivfl după care se badijonează cu tinctură de iod şi alcool. Se recomandă o mi c fi zonă de anestezie locală cu xilină sau novocaină 1%. în mod clasic, cu acul montat la seringă, se pătrunde perpendicular pe tegumente, imediat deasupra simfizei pubiene şi, după ce străbate 4 — 5 cm. rezistenţa peretelui abdominal scade şi pătrunde în vezică, în seringă se aspiră urină. Golirea se poate face cu seringa, lent, sau adaptînd un tub de polietilenă la pavilionul acului şi colectînd urina în vas. După golire, se extrage brusc acul, se masează locul şi se aplică un pansament steril. în cazul în care puncţia va trebui repetată, se recomandă ca încă de In început să se puncfioneze cu un trocar gros prin care să se introducă un cateter subţire din plastic, cu mai multe orificii laterale sau cu sisteme speciale do puncţie vezicală (uristil) care va rămîne în vezică pentru un drenaj continuu, în acest caz urina va fi colectată în pungi sterile din plastic. Indiferent de metoda folosită, se va avea grijă ca evacuarea urinii < st> facă lent, pentru a evita hemoragia „ex vacuo". Bolnavul va fi supus un> i liMlameni cu chimioterapice (sulfametil) sau, în cazul unei infecţii urina • cunoscute, se va aplica antibioterapia specifică. Incidentele şi accidentele sînt de evitat întrucît ele pot aduce neplăceri . • • : î t pentru medic cît şi pentru bolnav: — puncţia negativă. Se întîmplă la bolnavii care au un perete abdominal f;ros şi detrusor hipertrofie. Acul va trebui împins mai mult; — puncţionarea fundului de sac peritoneal prevezical sau a unei anse f'lestinaie. Se evită prin respectarea locului de puncţie ; — hemoragia .,ex vacuo" se produce în caz de golire rapidă şi totalii n \ i'/.icii ; — infecţia spaţiului Retzius se produce în cazul urinilor infectate cînd i prelinge rnnâ pe lîngă acul de puncţie sau se produce o mică fistulă la locul pmutici deînisorului. Funcţia ludroeeluliii. Se face în scop explorator sau terapeutic. Indicaţi/le se refera la revărsate seroase, hemoragice sau purulente în va/ mula testiculului. Conlraindicaliile sînt reduse : — hidrocehil care comunică cu cavitatea peritoneală prin persistenta •mi orificiu îngust, pe traiectul canalului peritoneo-vaginal. fu asemenea unţii este bine să se precizeze dacă nu este vorba de o ascilă care comunică ' vatfinnln ; - !n c'iiy.ul coexistentei cu o hernie inghinală sau mghino-l'niiinil.'ira'. M al cri ni ii f necesare sînl aceleiisi cu la orice puncţie. i l jicni de puncţii1 este sil unt pe l'a|a anlero-lalerulâ a liriniNcroiiilin. l'mlfln boliuivnliii este în dcmbit dorsal. i

Tehnică. După dezinfecţia tegumentelor cu tinctură de iod şi alcool se •anesteziază CM soluţie de xilinâ l %. Se prinde hemiscrotul în mina stîngă şi se comprimă uşor pentru a pune în tensiune lichidul şi a nu leza testiculul şi se puncţionează în zona respectivă cu acul montat la seringă. Se aspiră lichidul şi se trimite pentru examene de laborator sau se continuă pînă la golirea completă a cavităţii. în scop terapeutic se pot introduce substanţe diferite, de obicei iritante, care sa producă simfizarea vaginalei şi să împiedice transsudarea. După puncţie, se masează locul cu un tampon cu alcool şi se aplică ua pansament steril. Se vor lua măsuri pentru tratarea corectă a cauzei care produce hidrocelul deoarece evacuarea sau introducerea substanţelor iritante nu rezolvă cauza.

«v; • t •un
,»,<• IC l< '11,11 III

BW

PUNCTIA-BIOPSIE Puncţia-biopsie reprezintă manevra de introducere a unui ac special r , într-un ţesut, pentru recoltarea de celule sau a unui mic fragment, în vedej rea examenului histopatologic. Acele de puncţie-biopsie au o construcţie speciala. Unele sînt alcătuite dintr-o teacă cu vîrful tăios, lungă de 8 — 11 cm, l asemănătoare acelor de puncţie obişnuită care folosesc drept mandren sisjtemui de recoltare format din două valve subţiri, tăioase la vîrf, mai lun gi cu 2 cm decît teaca (tipul Vim-Silverman-Franklin) (fig. 72). După ce lamele au pătruns în parenchim se împinge teaca acului car e are vîrful tăios, peste ele. secţionînd în acest fel un fragment de parenchim ce rămîne între cele doua valve. Prin răsucirea acului s e rupe fragmentul de restul parenchimului şi se extrage cu acul închis. Alte ace (tipul Travenol) au sistemul de recoltare montat pe mandren (fig. 73). Acestea au lungimea între 15—20 cm, grosimea de 2,5 mm şi sînt ^alcătuite dintr-o teacă cilindrică cu orificiul distal tăios, în care culisează un [jiandren cu vîrful ascuţit care permite penetrarea în parenchim şi care nre IA

®

frjpntnt biopsie hepatic
Lungi/ne 2 cm }/iffiefri/ //n m

tlod

Dftalii

-r

l• i•l• i

D l ,' J <> i larj mttncj m: ni

-r — M" 1 ' l ' l ' l ' ' 'T 7 i 3 10 II l? U /4 ti
<«<•<// Vi m

:!? «
ho n i IO

• Acul \lmSil\miiiiii: l Imiirlr (MI«i) ţi Iri.c» (Jo«) ; 'J •• j»onlll| </ .....' - In llmpul p inctlfl i 8 — lilnii In mniiicutiil rc'ciillflcll,

73 — Ac tip Travenol.

,1 de vîrf o scobitură laterală lungă de 2 cm. Prin alunecarea tecii cilin,i peste acest mandren, se poate secţiona parenchimul respectiv şi sechestra tacă. Acul se introduce închis pînă la parenchim, apoi se împinge manl'fll, iar peste el se împinge te0ca, se secţionează un fragment de ţesut ' rămîne în interiorul său, la nivelul scobiturii mandrenului. ' î n alte situaţii se pot face asemenea puncţii cu ace obişnuite de puncţie, itei groase, recoltînd ţesutul prin aspiraţie cu ajutorul unei seringi. De ijtionat că, la începutul aplicării acestei metode, puncţia-biopsie se efecipiin aspiraţie cu ajutorul acelor obişnuite de puncţie şi a unor seringi bine fjate, pentru a putea crea vid în interiorul lor. Mai tirziu, odată cu invenjj acelor speciale s-a trecut la recoltarea de fragmente de ţesuturi. ^Avantajele unei astfel de manevre sînt apreciabile prin faptul că scuteşte |3Vul de o intervenţie operatorie, în scop explorator şi permite precizarea laosticului histopatologic în perioada preoperatorie. i Dezavantajele sînt date de faptul că recoltarea fragmentului se poate face Ij-o zonă indemnă, deoarece nu se execută sub controlul vederii şi de fap 'câ, în drumul său, acul poate leza unele formaţiuni anatomice (vase, ii, organe). De asemenea, de multe ori (aproximativ 20— 25%), puncţia ''te rămîne negativă fără a putea scoate vreun fragment. "Puncţia-biopsie se execută cu respectarea tuturor regulilor de pregătire 'iKâ a bolnavului, asepsie-antisepsie şi anestezie care au fost descrise la piui puncţiei. l' MuliviaMe necesare sînt asemănătoare cu cele trebuitoare oricărei fiu. Tf'/iri/rfl unei puncţii-biopsie este diferita în funcţie de organul sau (itul căruia i se adresează şi de aceea o vom descrie separat, pentru fiecare ' parte. in Dintre orcanele şi ţesuturile care se pot puncţiona, în scop bioptic, cităm : ni liml'al n'i, mamela, ficatul, rinichiul, prostata şi, în ultimul timp, odată l|ii»ri(ia ccliografelor şi acelor Toshiba se poate punct ionii şi pancreasul (Uniri. Vom daHCi'l? tehnica pentru fiecare din acestea.

PUNCŢJA-BIOPSIE A NODULILOR LIMFATICI

Constă în puncţionarea şi aspirarea unor mici fragmente din nodu ri! limfatici superficiali. Indicaţii : — în adenopatii de cauze necunoscute ; — în unele hemopatii. Contraindicaţii : — adenopatiile tuberculoase (favorizează instalarea fistulei ) ; — adenopatii satelite unor trunchiuri vasculare mari. Materiale necesare : antiseptice, seringa, ac gros de p uncţie, lame, com« prese sterile. >Ji Tehnică : «l " — după dezinfecţia zonei respective cu tinctură de iod se face o mic ianestezie locală, numai la tegumente, cu xilină ; — se fixează nodului între policele şi indexul mîinii stîngi şi cu acul montat la seringă, se puncţionează direct în ţesutul gangliona r, după cari) »se exercită o aspiraţie în seringă, în acest fel, se pot recolta mici fragment» de ţesut care se trimit pentru examen histopatologic sau pentru citodiagnostic (pe lamă) ; — după terminarea puncţiei se masează uşor tegumente le şi se aplică o compresă sterilă. Manevra este lipsită, practic, de incidente infecţioase, iar în caz de ac lenopatii tuberculoase puncţia poate fi urmată de instalarea unei f istule. O
PUNCŢIA-BIOPSIE A UNUI XODVL M.\MAn { Se practică în scopul recoltării de celule sau a unui mic fragment, dintr-iui nodul mamar. Eficienta tehnicii fiind redusă, astăzi se foloseşte biopsia făcută'-' prin sectorectomie (extirparea chirurgicală a unei zone din mamelă, circum»*' •criind formaţiunea respectivă pînă în ţesut sănătos macroscopic), urinatei <lr examenul histopatologic extemporanen. Nu se mai practică biopsia prin' ,.loi;i|'' (drill-biopsy). Indicaţii : -, 1, în formaţiuni f umorale diverse ale mamelei. Contraindicaţii: nu există practic. Materiale necesare: ca şi la puncţia unui nodul limfatic, cu condiţia c% «i ni isft fie Mibjire. 'i Po/.i|ia bolnavei este în decubit dorsal.
Toliiiiefi :

(li'/ijifcc|ia tegumentelor cu tinclurfi de iod; nncNtFxie locul/l cu xllinfi 1%;

,, , ,j, ' •'<>,

. r,

'*'<

Indicaţii. Ele se referă la : — infecţii cutanate sau peritoneale. ca mai sus. — prognosticul unor ciroze de tip Laenec. proliferative sau reticulopatii acumulative . — chistul hidatic de ficat. Se aspiră. a atrofiei subacute Caroli şi a hepatitelor cronice postvirale : — studiul activităţii metabolice şi a enzimelor hepatice.şi din recoltat se face examenul pe lamă (citodiagnostic) sau histopatologic. Se poate face puncţia lor numai sub laparoscopie şi în situaţia în care se poate interveni imediat chirurgical. — hemangioamele hepatice sau ficatul polichistic (evidenţiat laparoscopic) . -. îl confirmă numai în 55% şi corectează diagnosticul de laborator în 30%. <„ ' . — diagnosticul icterelor prin colostază intrahepatică. mijloacele de puncţie s-au îmbogăţit. Datorită multiplelor mijloace moderne de investigare a morfologiei şi funcţiei ficatului. imunologice. De atunci."•"' ''' ''' '"' ''<• •*• . Contraindicaţiile puncţiei-biopsie a ficatului deriva din incidentele şi accidentele care pot urma unor astfel de manevre şi din posibilităţile multiple de diagnostic care ne stau la dispoziţie în lămurirea afecţiunilor ficatului.evidenţierea si mobilizarea formaţiunii între policele şi indexul stîng îji |>imc|ionaroa ei cu un trocar gros. ea devine mai precisă în recoltarea fragmentelor de ţesut şi mai puţin necesară în unele afecţiuni al căror diagnostic este evident prin laparoscopie sau prin alte mijloace. După terminarea manevrelor se aplică o compresă sterilă sau colodi um l H' locul puncţiei. de tip DubinJolmson şi al adenocirozei. montat la seringă.. încercările s-au înmulţii. puncţia-biopsie hepatică a scăzut în interes. . sub ecranul radiologie sau sub control echografic . — deficitul de protrombină . Cu toate acestea. toxice. după statistici mari s-a demonstrat că explorarea histologică a ficatului precizează diagnosticul în 85% din investigaţii. Abia în 1939.icterele prin hepatită şi mecanice . 'n«Mniia«il — bolnavi curo nu cooperează. PUNCŢIA-BIOPSIA FICATULUI încercări pentru puncţia-biopsie hepatică se pare că au fost făcute încă din secolul trecut de Lucatelle. Funcţia hepatică se face bolnavului spitalizat. Combinată cu laparoscopia. — tulburări de coagulare a singelui . iar tehnica s-a perfecţionat mult. Baron publică experienţa sa în legătură cu 45 de puncţii bioptice hepatice prin aspiraţie. — abcesele hepatice. — detectarea neoplasmelor hepatice . — anemii marcate . Rămîn totuşi unele indicaţii ale puncţiei bioptice hepatice pentru precizarea diagnosticului sau a prognosticului unor afecţiuni ca : — hepatomegalii de cauze infecţioase.

retras sub nivelul vîrfuliii tecii acului. iar fragmentul se introduce în lichidul de fixare şi se trimite pentru t'\-> men histopatologic. recomandîndu-i să stea mai ales.'iilr şi ucridenlf: . capsula Glisson •şi parenchimul hepatic . Alteori. Se împinge obturatorul (sistemul de recoltare) cu putere. Materialele necesare: tincturâ de iod. lamele pătrund în parenchimul hepatic . se aplică un pansament steril. se foloseşte un ac mai Mibţire.supraveghere medicală. — anestezia locului de puncţie cu xilină sau procaină în soluţie 1%. pleura. pe o adîncime de 6—8 cm. aducînd ansamblul la relaţiile iniţiale. pansament steril. orientîndu-1 în direcţia medială şi uşor caudală. Tehnică : — se badijoneazâ zona aleasă cu tinctură de iod. Dacă se puncţionează după tehnica Menghini. iar recoltarea se face prin aspiraţie. — înainte de introducerea acului. — se fixează extremitatea lamelelor şi se împinge teaca. cu vîrful sistemului de recoltare format din cele două lamele. Inriil'. unii autori practică o mică incizie tegumentară . inclusiv muşchii intercostali. în zona de matitate maximă. piiurlia făcîndu-se transperitoneal.scurgerilor de bilă In periloiim. se determină limita superioară a ficatului. diafragmul. la sfîrşitul unei expira ţii şi apoi se alege locul de puncţie în zona descrisă.Cu 3—4 zile înainte de efectuarea puncţiei se fac bolnavului injecţii cu vitamina K pentru corectarea deficitului de protrombină şi prevenirea hemoragiilor. cu 1. — pentru pătrunderea fără dificultate a acului. în alte situaţii. vîrful acului va secţiona fragmentul cuprins între cele două lamele iar prin rotarea ansamblului cu 90 — 180° se desprinde fragmentul de restul parenchimului. în decubit lateral drept. sub . După executarea puncţiei bolnavul rămîne Ia pat timp de 24 ore. cîmpuri sterile şi mănuşi sterile. soluţie pentru fixarea fregmentului recoltat (formol 10%). se izolează cu cîmpuri sterile şi se îmbracă mănuşile sterile . în acest fel. evitînd traversarea pleur ei. tu cazul jir/Arii unui cunnl hepatic mare sau tn iclrrrlr incriiiiirr . ac Vira-Silvorrnan-Franklin.5—2 cm. în acest timp. bolnavul face 2—3 respiraţii profunde iar din momentul introducerii acului pînă la terminarea puncţiei ră minc In expiraţie. în locul fixat. xilină. puuc|iii albă : nu se poale rerolla fragment de tesul . se masează uşor locul puncţiei. seringă. rămînînd fixat în interiorul acului. Poziţia bolnavului este în decubit dorsal. se poate utiliza calea anterioară. imediat după pune* |ir. în acest fel. cxe rclr li'ndu-M' o oarecare compresie asupra locului puncţiei.se «•unde. prin greutatea ficatului. pcrilonitii biliară în iirmu .ii fără a mai sta la fixator. peritoneul. Toata manevra de puncţie-biopsie durează 5 — 8 . la marginea dreaptă a patului. Locul puncţiei este în spaţiul VIII sau IX intercostal drept. menţinîndu-1 pe acesta fix. în felul acesta. pînă ce partea sa finală intră în pavilionul acului. atît în timpul pătrunderii acului în parenchim cît şi cînd se retrage. Inijinl. — se retrage acul. se introduce acul Vin-Silverman-Franklin. fragmentul recoltat se examinează imedi. între linia axială anterioară şi cea medio-axilară.

seringă cu ace lungi. Este principala complicaţie letală a puncţiei bioptice a ficatului. — se repcre. în cazul puncţiei unui chist hidatic hepatic cu scurgeri de lichid în peritoneu . — nefropatii secundare altor afecţiuni (amiloidoza. ca rezultat al traversării pleurei. rinichiul drept care este mai accesibil. — şoc anafilactic. Dacă nu avem altă indicaţie. Contraindicaţii: — chistul hidatic renal. xilină sau novocaină l %. se adaugă şi incidentele şi accidentele acestei metode de endoscopie peritoneală dar diminuat riscul unor incidente ale puncţiei fără controlul vederii. în cazul puncţiei unui cancer hepatic. cam la M |(l rm Inimii ilc pi'lmu Vortelii'k . Material : tinctură de iod.). PUNCŢIA-BIOPSIE A RINICHIULUI Executată încă din 1951 de către Iversen şi Brun. Indicaţii : — diagnosticul nefropatiilor organice.. soluţie pentru fixarea fragmentului recoltat. — însămînţarea tumorală pe traiectul acului. — pătrunderea în organe abdominale. . Tehnici» este nnnnloarea : • (lupi) de/infecţie cu tinctură de iod a tegumentelor şi izolarea regiunii cu clni|iui'i si orile. în aşa fel ca să împingă viscerele abdominale. — rinichiul polichistic . prin aspiraţie. — revărsate pleurale sau hemotorax socotite ca urmare a reacţiei pleurei la înţepare sau lezării unui vas intercostal. se puncţioneaz a. vaselor colaterale dilatate ca în cazul cirozelor. Tehnică : puncţia-biopsia rinichiului se poate face prin aspiraţie sau pri» recoltare de fragment renal. a cunoscut multe îmbunătăţiri tehnice pe parcurs. hemoperitoneu). Este o complicaţie serioasă . ace de puncţie-biopsie (Yim-Silverman-Franklin.-. ctmpuri şi mănuşi sterile. cu un sul gros sau sac cu nisip sul) abdomen. să expună bin*. colagenoze etc.se îmbracă mănuşi sterile. pansament steril. de oliicei.— hemoperitoneu prin puncţia unui hemangiom hepatic sau a lezării. Ducrot-MonIcrn sau Travenol).ii/fi punctul costomuscular do part ou dronplA ( I n unirea muici Mlcrnlomlinrc cu ultimii ruastn). regiunile lombare şi să fixeze oarecum rinichii. cu ajutorul unei seringi speciale şi a unui trocar lung de 18 cm şi gros de 2 mm. se întîmplă numai cînd se foloseşte calea anterioară. — pneumotoraxul. — în cazul asocierii puncţiei-biopsie la laparoscopie. Poziţia bolnavului este în decubit ventral. Poate fi urmata de complicaţii grave (peritonite. înainte de execuţia unei puncţii-biopsii renale se recomandă să facem bolnavului o tirografie pentru a fixa mai precis poziţia rinichiului. — sindroame hemoragipare. este de mică importanţă şi cu semne discrete . — insuficienţele renale avansate .

uneori.lombara şi se începe cu anestezia tegumentului după care se face o mică incizie a pielii şi se pătrunde cu acul. .1 do majorii ni <<u nul orilor du! orii fl uşurinţei cu car» so prnclicA. Biopsia pe cale transrectală. Incidente şi accidente : | > — hematurii moderate şi pasagere care se urmăresc şi se tratează pri n repaus şi hemostatice . permite accesul direct asuprn glandfli dur osie urmată de o serie de complicaţii ca: infecţii prostatice. unele depăşind chiar 400—500 ml sînge .2 cm. — hemoragii care necesită transfuzii de sînge . măsurînd distanţa pînă la vîrf. pînă la profunzimea notată. în acest fel apropiind lamele şi permiţînd recoltarea unui fragment de parenchim. se procedează ca mai sus şi se aspiră puternic în seringă. alţi autori fac o mică incizie lombară. transurctralâ. în momentul în care pătrundem prin fascia lombară şi puncţionăm rinichiul. pînă la o profunzime de 6 —9 cm. se pătrunde aproximativ l cm în parenchim după care introducem lamele şi apoi se împinge trocarul . punct ia cfechiîndu-se sub controlul vederii. şi de accidente. Se fixează acul la t egument şi se extrage. Se mai împinge acul înră 2 cm ca sa •avem siguranţa pătrunderii în parenchirnul renal şi se recoltează fragmentul. S-au folosit şi alte căi de acces : perinealâ. se desfac lamele şi S4( introduce fragmentul recoltat în soluţia de fixare . .ţ — locul puncţiei se masează uşor şi se acoperă cu un pansament steril Jar bolnavul rămîne la pat timp de 24 ore sub supraveghere medicală. anesteziind strat cu strat. periproslntilo scleroasc etc. cu riscuri slabe dar nu lipsită. — hematoame perirenale. Cu toate aceste riscuri. — fibroză perirenală. în raport •de grosimea peretelui bolnavului. în mîna unui experimentat. prin microcheaguri. Se roteşte acul cu 90° după care se retrage. rolroIMibiană. fislule ur«iro-roctnle. PUNCŢIA-BIOPSIE A PROSTATEI încă din 1937. I'uitrţia-biopsio po culc Iniusreclală este cea mai folosita aslfi/. Pentru evitarea puncţiilor albe. de pătrundere într-un parenchim de consistenţă fermă iar pavilionul acului se mişcă odată cu respiraţia : cranial în inspiraţie şi caudal în expiraţie. sub coasta a XH-a şi evidenţiază polul inferior al rinichiului. a Inuleltir reduse şl punt m «censul d l roci pe riini-l oforfl fflrfl Interpunere! N«uturl. Asteraldi a descris tehnica de biopsie a prostatei po cnle (nmsrectală. — fistule arteriovenoase intraparenchimatoase.i şi nci il. Dacă se întrebuinţează acul pentru aspiraţia (de tip Br un-Ivcrscn). Dacă folosim acul Vim-Silverman-Franklin. — hemoragii grave care au impus intervenţii chirurgicale unele termimîndu-se cu nefrectomie. ţ — colici nefretice de scurta durată. după care îl introducem •cu blîndeţe. avem o senzaţie specială. începînd de la virf. montat la seringă . Această distanţă se măsoară apoi pe acul de puncţie-biopsie. perpendicular pe percrete. metoda rămîne vaInbilă. . urmînd unei hemoragii.

retenţii de urină ţi chiar tromboze venoase . . j. Poziţia bolnavului este cea ginecologică. Dacă nu a avut scaun în dimineaţa respectivă se recomandă o mică clismă evacuatorie. — fibrinoliză urmată de decesul bolnavului. — s-au citat unele hemoragii de intensitate variabilă. Incidente şi accidente : — eşecurile sînt foarte rare prin această metodă . Acul se va ţine fix la locul respectiv . •. Material : ace de puncţie.5 cm) după care se împinge teaca cilindrica peste man«Iron. — se reintroduce degetul în rect şi se masează uşor zona puncţio nată. Metoda de puncţie-biopsie transrectală a prostatei râmîne cea mai simplă* cea mai accesibilă si cea mai puţin grevata de riscuri.. pînă la capăt şi apoi se scoate acul. de către specialist. închis . litiaza masivă prostaticâ. cu vîrful lui la vîrful degetului după care se îmbracă a doua mănuşe peste ac .logic. se pot recolta chiar mai multe fragmente. lichid pentru fixarea fragmentului.iuni rectale ulcero-hemoragice. — unele afecţiuni rectale ca : hemoroizi interni. pe masa ginecologică. PUNCflA-BlOPSIE A PANCREASULUI . două mănuşi de cauciuc sterile. Mclmlu i-Nlfi comodă. Fragmentul recoltat se scoate cu atenţie din ac şi se introduce soluţia de formol 10%. rapidă. papilomatoza rectală . în aşa fel «•a vîrful acului să nu perforeze mănuşa externă şi se fixează locul unde se va executa puncţia prostatei.sau nu mic fragment care se trimit pentru examen cil oloaie sau histopnt oloaie. . — cu mîna stingă se împinge mandrenul în ţesutul prostatei. în cazuri foarte rare. — cu acul protejat de cele două mănuşi se pătrunde în rect. Se execută sub ecranul echografului. — sindroame hemoragipare. î ii mod obişnuit manevra se termină fără a avea hemoragie. r Indicaţii: ^ţ — în tumorile de prostată. cu acul ToshibaDupfi reperare:» zonei de puncţionat. înainte de puncţie se execută probele de coagulare sanguină . pentru precizarea diagnosticului histopatchv Contraindicaţii: . din zone diferite ale prostatei. se pătrunde cu acul şi se aspiră celule . Peste indexul acesteia se aşează acul de puncţie steril. în acest fel. le/. Tehnica : — se îmbracă o mănuşa sterila pe mîna dreaptă. — unele afecţiuni prostatice ca: abcesul. (se utilizează foarte frecvent acul Traveaol datorită faptului că este mai subţire şi permite recoltarea sigură a unui fragment). cu incidente şi accidente puţine deşi se trececti ucu l prin or((nii« cuvltun 1 . la bolnavi cu tulburări de coagulare.. pe toată lungimea de culisare (2.

prin lezarea capilarelor. — interstiţială : sîngele se adună în ţesturi şi în unele organe p nreneliimatose sau în spaţii celulare şi formează he matoame. melenă). hemotorax. -. Excepţie face hemoragia prin !«•/. — exteriorizată : hemoragia se produce într-o cavitate na turală carp comunică cu exteriorul. — mixte : lezare de artere şi vene de diverse calibre. mai ales din capătul distal. în afara venelor de calibru mare unde se observa un oarecare jet. După locul unde se produce sîngerarea hemoragiilor se împart în : — externă : sîngele se scurge î n afara organismului. — internă : scurgerea sîngelui se face într-o cavitate care nu comunică cu exteriorul. în arborele respirator (hemop tizie) în ap ara tu l urin ar ( h ematu rie) sau în u ter (metro ra gie ).i c i r sînge este socotită la 1/13 sau 7. . de unde sîngele poate fi eliminat.marc: c a n l t l a l r i i pierdută se cifrea/ă pînă la 30%. hemartroză etc. ). . — capilare : se produc în interiorul organelor parenc himatoase sau In nivelul tegumentelor. Hemoragia din venele pulmonare este cu sînge roşu-oxige nat. După cantitatea de sînge care se pierde hemora gia poate fi : — mică: se pierde pînă la 10% din masa sîngelui total. Este cazul sî nfţerărilor în tubul digestiv (hematemeză.nioiliilfi : uilro pierdere de 50% şi peste din imisn sanguină este ioColilii a li i m ' i i i i i | i ( i l llilltt rli viilţn. — venoase : sîngele este de culoare roşu închis şi se scurge p relin. p e su prafaţ a le zi un i i. la nivelul plăgii care a produs efracţia sistemului vascula r.«rea arterei pulmonare unde sîngele este de culoare închisă . Hemoragia reprezintă ieşirea sîngelui din sistemul vascular ca urmare •••/ lezării acestuia. — mijlocii' : pierderea de sînge ajunge pînă la 20% . Ca nhtalc.s. Sîngele are aspect venos şi se scu rg e î n m as ă. CLASIFICARE Clasificare a hemoragiilor se face dup ă mai multe crite ri i: După felul vasului lezat hemoragiile pot fi : 4>i — arteriale : se recunosc după culoarea roşu aprins a sîngelui car e iese ritmic şi sincron cu contracţiile cordului. hemopericard.7% din greuta tea corpului.HEMORAGIE — HEMOSTAZA . Denumirea se face în raport de cavitatea în care se adun a sîngele (hemoperitoneu.

-. Hemoragiile-. tuberculoza (pulmo11111(1. boli medicale : cuprind totalitatea afecţiunilor în care sîngerarea se daloivşlc îmbolnăvirii organelor hematopoetice (ficat. CAUZE t (lăuzele unei hemoragii pot fi diferite. Graviial. heparina). hemofilia.afecţiuni vasculare : rupturi de anevrisme arteriale. — secundară : apare după un interval mai lung de la rănire cuprins între (J —!IO zile şi se datoreşte.cu nuci hcmoi'Htfii depinde nu numai de cantitatea dflsîngo pierdut Ci ţi <!<« l impui Iu caro *j« prudu» Ucinoragia. hemoragia poate fi: • primitiva • se produce odată cu lezarea vasului.'. maladia lui Werlhoff etc. gastrite. în cazul plăgilor prin zdrobire.5 l i l r i strige. Exemplu : ciroze hepatice. splină. lipsa de oxigen. indiferent de felul lor. urinară) : • . colita ulcero-hemoragică. de repetarea ol ţi de virata orga- . nu se însoţesc dp reacţii manifeste din pnrtea organismului. . vilor în cantităţi crescute (cumarina.traumatismele : au drept consecinţă producerea de plăgi sau contuzii ni Ic/iuni vasculare .agenţii farmacologici: substanţe anticoagulante administrate bolna. Hemoragia mică este socotită între 300—500 ml.l )«• exemplu. un om în greutate de 70 kg se socoteşte a avea aproximativ 5. ruptura varicelor. » j FIZIOPATOLOGIA HEMORAGIILOR Orice pierdere de sînge care atinge o anumită cantitate devine manifestă pi iu producerea unor tulburări în homeostazia organismului datorită a doi furt ori : diminuarea numărului de hematii şi scăderea cantităţii sîngelui circuInnl. Exemplu : esofagite. vasul poate să nu sîngereze imediat ci la puţin timp după traumatism . hemoroizii. — afecţiuni inflamatorii-ulcerative : produc pe Ungă inflamaţia respectivă şi ulceraţii ale mucoaselor sau vaselor sanguine. mijlocie între 80(1 l 000 ml şi mare între l 200-1 500 ml. fibrino. în cea mai mare parte cazurilor. tu funcţie de momentul în care apare sîngerarea. purpura Henoch. erodării peretelui vflseular de către un proces supurativ sau eliminării unui sfacel. nUer gastroduodenal. lulr-o hemoragie se pierde sînge total şi consecinţele ei se repercutează nriiipra tuturor ţesuturilor şi organelor dar se manifesta clinic.t pcnia. măduva osoasă) sau apariţiei unor tulburări de coagulare. • tumori : sîng'erările apar mai ales în cadrul tumorilor maligne cu locali/firi diferite. Warfarina. raportată la momentul producerii Ic/innii vasculare. Hemoragia de peste 2000'2 f»"0 nil sînge devine mortală. * . în primul rînd. cistita. din parten acelor ţesuturi şi organe care nu suportă pentru mult timp. care produc erodări de vase sau ulcerâri ale mucoaselor şi tegumentelor . în cantitate mică.

nismului. în mod direct. b) Aparatul respirator reacţionează prin creşterea frecvenţei ventilaţiei pulmonare datorită acumulării de bioxid de carbon în ţesuturi şi sî ngo uur excită centrul respirator din bulb. o parte din proteinele extravazate şi din hemoglobina se pot resorbi. — Tahicardia se instalează ca urmare a hipotensiunii creale de diminuHren sîngelui circulant. pe de o parte. la care w adaugă reflexe venite din centrul cardiac bulbar în urma hipercapniei. — Vasoconstricţia este cauzată de diminuarea masei sîngelui circulant şi apare fie datorită unor reflexe baroceptorii periferice. menţinerea tensiunii arteriale şi diminuarea vasoconstricţiei. asigurînd ck'Ci o circulaţie cvasi-norrnală în aceste organe. gravitatea ei este foarte mare.dr alta. ceea ce are drept rezultat creşterea volumului circii lanţ. mai ales din partea organelor cardiorespiratorii.in gol". în hemoragia internă. se. Ele sînl net evidente tn cnr. plexurile subpapi lare etc. ficat. picruui şi acţiunea catecolaminelor. în zonele afectate de vasoconstricţie. o hemoragie externă la care pierderea de sînge este rapid fl şi masivă sau se produce la copil sau bătrîn. prin trecerea liclil delor interstiţiale în vase. Reacţia organismului faţă de pierderea de sînge este complexă şi ea aru ca rezultat. Orice pierdere de sînge se manifestă prin seinnr locale. umplerea diastolic u Hr face greu şi cordul bate .ul nuci hemoragii externe şi foarte variabile cîncl este vorba de o hemoragie in Ic'IIIU. în cazul hemoragiilor mici şi mijlocii. Seninele locuit' depind de . fie unei secreţii crescute de adrenalină.. prin mobilizarea sîngelui din rezervorii (splină.) în acest fel putîndu-se suplini micile pierderi de hematii. La nivelul aparatului cardiovascular se produce vasoconstricţie şi t ani» cardie. Mecanismul este complex şi s o piiro că circulaţia. lucru ce nu se poate realiza în cazul unei hemoragii exter ne. intrarea în acţiune a unor mecanisme de adaptare. SIMPTOMATOLOGIE Toate tulburările volemice şi hemodinamice determină o serie de simptomi' caracteristice care permit recunoaşterea unei hemoragii chiar atunci cfnd ala gole mi se scurge la exterior. ocolind metaarteriola şi producînd în acest fel o scurtare a timpului de circulaţie şi o readaptare a conţinătorului la conţinut. fie unor reflexe centrale (din centrii bulbari sau diencefali). iar pi. face numai prin aiiusUlmozele arterio-venoase. Această polipnee duce la creşterea ventilaţiei pulmonare caic Iu rîndul ei asigură o mai bună oxigenare a sîngelui. vasoconstricţia şi tahicardia stnt suficiente pentru asigurarea unei funcţii normale a organismului. Peste aceasta frecvenţă. Creşterea frecvenţei cordului asigură menţinere» debitului pe minut şi constanta cantităţii de sînge în organele vitale la un ritm de pînă la 130 bătăi/minut. generale şi de laborator. Ea se instalează cu predominenţă în teritoriul circulaţiei periferice şi splanclmice abdominale şi nu afectează irigaţia cerebrală şi miocardică. PrntcitiHr pierdute în cursul hemoragiei sînt înlocuite prin altele produse de ficat. .sediul hemoragiei. c) Compensarea hipovolemiei se face. printr-un reflex sinocarotidian şi cardio-aortic. Astfel. sau prin intermediul cliemo receptorilor. la noile condiţii create de hemora gie.

dacă sîngele este negru.evidentia/. 2—3 x. durere la mişcări. matitate la percuţie şi dispariţia murmurului vezictilar. dureri la palparea abdomenului şi la tuşeul rec I al. cu aspect de „zaţ de cafea" sau ca „păcura" slngernrc. punînd în rmiliirl o emulsie de fecale cu un ameslcc de benzedrină şi acid acetic. . — Hemopericardul se manifestă prin semne de insuficienţa cardiacă. Diagnosticul hemoragiilor interne M> |>ime numai prin coroborarea semnelor locale cu cele generale şi cu datele de laborator (hemoglobina. — Hemartroza s-e caracterizează prin tumefierea articulaţiei cu dispariţia reliefurilor osoase articulare. Dacă sîngele este roşu-proaspât sîngerarea s-a produs la nivelul rectului sau anusului.fi numai prin examene de laborator (proba Adler). î . aspectul sîngelui care se scurge în plagă pune diagnosticul de hemoragie arterială. Aspectul sîngelui din scaun poate da! unele indicaţii aproximative asupra regiunii în care s-a produs sîngerareaJ Astfel. Timp de. prin lărgirea matităţii cardiace şi prin asurzirea zgomotelor inimii.stabilirea cauzelor acestor hemoragii trebuie făcute investi(. în duoden sau pe intestinul subţire. -. in cazul hemoragiilor exteriorizate. „oculte" (sîngerări care nu se pot observa cu ochiul) în care prezenţa sîngelui HI . însoţită de greţuri şi senzaţie de vomă.ilc bolnavul trebuie sa ţiuA un ir^im f Ară ciirnc. dispnee. Dacă nlngclr esle de culoare închisă şi amestecat cu materiile fecale hemoragia s-a produs la nivelul colonului. Sîngele poate fi roşu-c urat ccra ce denotă o sîngerare actuala şi abundentă sau de culoare cafenie ceea ce denotă o sîngerare mai veche cu stagnarea lui în stomac.ilivtt ducii nparc culoarea verde. Hematemeza se manifestă clinic prin eliminarea sîngelui adunat în stomac. hematocrit). Semnele locale sînt indirecte şi se însoţesc totdeauna de semne generale care apar mai devreme sau mai tîr/iu în raport de gravitatea hemoragiei. aşa cum am arătat mai sus cu ocazia clasificării. venoasă.Melena este rezultatul unei hemoragii produse în lungul tubului di-< festiv care se exteriorizează prin defecaţie. urmată de încetinirea sau oprirea tranzitului. — Hemoperitoneul produce balonare prin pareza intestinală.unestecat cu resturi alimentare. /«rzuvaluri şi fructe. impotenţa funcţională şi cchiIIKI/C periarticulare.in hemoragia externă.! s-a produs în stomac. evidenţierea lor se face la distanţă de l licărul hemoragie ceea ce îngreunează precizarea topografică a sursei de hemoragie. prin cavitate bucală. Proba nfitc pu/. Azi se foloseşte testul „Hemouult". în cazul sîngerărilor mici.Hematemeza este expresia exteriorizată prin vărsături a unei sîngerări digestive abundente situate de obicei cranial de pilor . în toate aceste cazuri de hemoragie internă puncţia cavităţii respective scoate singe. Alteori el poate fi . capilară sau mixtă.ţ. Există şi hemoragii. Pentru . de un real folos fiind datele anamnestice. Jn hemoragiile interne semnele locale sînt în funcţie de cavitatea în care s-a revărsat sîngele şi de gradul de iritaţie a seroaselor.'ilii complexe. — Hemotoraxul se recunoaşte prin durerile de la baza hemitoracelui respectiv. Semnele locale sint în funcţie de cavitatea unde se aduna sîngele. în acest caz el poate preceda sau urma urmului iar hemoragia se numeşte rectoragie sau anoragie. cantitatea de sînge din stomac este evacuată în intestin.

în cazul în care comprima trunchiul principal al arterei. primele seiniif •care apar sînt reprezentate de dispariţia sensibilităţii sau motilităţii al ntnu •de paloarea şi răcirea tegumentelor. — Metroragia este hemoragia care se produce în uter şi se exteriorizează prin vagin. Semnele generale.— Hemoptizia reprezintă exteriorizarea prin vărsătură a unei sirienii i «are se produce la nivelul plămînilor şi căilor respiratorii. Seninele generale apar de obicei la cîtva timp după cele locale. în raport de sensibilita te» lui faţă de lipsa de oxigen. . roşu deschis. sînt tu funcţie de gravitatea hemoragiei şi sînt marcate de o serie de m anifest Un subiective şi obiective. . — Hematuria este o hemoragie produsa la nivelul aparatului urinar deasupra uretrei. în raport de cantitatea de sînge extravazat şi de laxilatea ţesutului în care s-a adunat. . De aceea. Tahicardia asigură pinii la un punct menţinerea minut-volemiei şi un transport corespunzător de oxi gen la ţesuturi . vîjieturi în urechi si cliun lipotimii. apar o serie de semne locale care interesează în mod inc gal formaţiunile anatomice subiacente leziunii. Prin volumul său el poate să exercite şi presiuni asupra formaţiunilor şi organelor din jur.. datorită afectării centrilor nervoşi în urma hipoxiei şi hipercupnirt produse prin pierderea de sînge. conţinînd numeroase bule de uer. lipotimie etc. Evacuarea sîngclm are loc în urma unui acces de tuse si este însoţită de dispnee şi senzaţi a de sufocare.crvorll. Iniţial. în hemoragiile interstiţiale semnele locale sînt reprezentate de apari ţia unei echimoze la locul traumatismului şi a unei tumefacţii dureroase. prin ameţeli. greţuri. Sîngele poate avea o culoare merglnd •de la roşu deschis pînă la negru-murdar şi ea se poate însoţi şi de alte manifestări : dureri abdominale. nervii rezistă cel mai puţin la hipoxie. respirator. Ea se manifestă prin prezenţa sîngelui în urină dovedită clinic (urină roşie cu cheaguri) microscopic (hematii în sediment) sau biochimic. Sîngele este aerat.p plcritarea Huferita priit VNuntumutrlcţio tyi prin mobllizm'* mielul din re/. Astfel. în hemoragiile interne sau exteriorizate aparii < i * » nelor generale precede instalarea celor locale. prin trecerea lichidelor în spaţiul VUM •cular în scopul menţinerii volemiei. au o contribuţie mai mare la menţinerea homeostaziei (cardiovasnil n. Semnele subiective se manifestă printr-o stare de slăbiciune cu alţi mai mare cu cit hemoragia este mai gravă. Bolnavul are senzaţia de sete ca urmare u •deshidratării interstiţiale şi celulare. Dacă ischemia nu durează mai mult t ir 4 ore aceste leziuni sînt reversibile. apar » l m i > tea tuturor organelor şi sistemelor dar se manifestă mai pregnant la n l .. cu limite relativ nete (hematomul) care poate să ajungfi Iu •diverse dimensiuni. d upn •care urmează muşchii şi oasele care au o rezistenţă mai mare şi apoi pielea ţi •cartilajele care rezistă cel mai mult la lipsa de oxigen. Semnele obiective sînt reprezentate de : — creşterea frecvenţei pulsului care poale ajunge pînă la 100 — 1f>0/ini nut şi este în funcţie de cantitatea de sînge pierdut. — hipolciiMiiiien arterială produsă prin scăderea volumului conţinu tului laţii de conţinlllor. păstoase renitente. tensiunea arterială poate fi normală sau chliu «tor cresCiilR t l i i l u i l t n faptului că organismul reuşeşte sfl rompensc/. sistem nervos). în afara ciclului menstrual. în cazul în care lipsa de oxigen depăşeşte 6 ore apar leziuni musculare iar cînd ajunge la 48 ore apar leziuni ale tcgumcn telor. care se exteriorizează prin micţiune.

M( Hll wfiiiUn '"M il«t .lrie|ii> vasului secţionat apoi se formează cheagul alb trombocitar şi in cel de ni licilca timp apiirc cheagul fibrino-leiicocitar. în acest fel. Orice compensare făcută fără oprirea hemoragiei nu dă rezultate. Hcmostaza reprezintă totalitatea măsurilor luate pentru oprirea uneî hemoragii.pol opri hemoragiile capilare sau cele produse prin leznrea (ll)i'i' nrlninlf sau venule mici. uneori chiar mai mici. — Numărul trombocitelor. — şocul hemoragie reprezintă manifestarea clinică şi fiziopatologică a unei hemoragii mari şi pune probleme deosebite de reanimare. a hematocritului. — paloarea tegumentelor şi mucoaselor se datoreşte vasoconstrlcţiei periferice şi diminuării cantităţii de sînge care ajunge la ţesuturi. Probele de laborator dau indicaţii asupra gravităţii unei hemoragii.Dacă hemoragia continuă. hemostaza pro\ orala poate fi provizorie sau definitivă. La rîndul sau. I Icmatocritul este un indicator al deplasării apei între interstiţii şi spaţiul' vnscular. în care intervin o serie de factori sanguini cu rol în coagulare şi cure realizează un cheag ce acoperă leziunea vasculară şi opreşte. cifra acestora poate fi în jurul valorilor normale (lalorilă hemoconcentraţiei (cînd şi hematocritul poate fi crescut). din cauza vasoconstricţiei. mai ales in cazul marilor pierderi de sînge. tn iirflitt mod M. în funcţie de cantitatea de sînge pierdut. mai ales la extremităţ i. în hemoragii el scade ?ub valoarea normală (43—49% la bărbat îşi . Faza ultimă o constituie reImetili clinicului. Hemoglobina poate ajunge de la valoarea ei iniţială de 14 — 18 g° n Ia valori foarte scăzute de 5 — 10 g%. dozarea fibrinogenului. tensiunea arterială începe să scadă şi se prăbuşeşte brusc ajungând la zero . dar nu sînt totdeauna utile. Toi ncest proces se produce după schema coagulării sîngelui. llnnnslnza spontană constituie o reacţie locală a organismului. Numărul hematiilor. după hemoragie.. foarte coinpU'xil. Ele orientează totuşi terapeutica compensării unei hemoragii. Mecanismul instalării ei 1-am expus în cadrul fiziopatologiei hemoragiilor . în primele oi c. Pentru ncelaşi motiv temperatura cutanată scade. hemoragia produsă prin ruperea unui vas. — tahipneea survine tot ca un element compensator. Ka poate fi spontană sau provocată. contribuind la creşterea cantităţii de oxigen inspirat. în primul moment se produce con•. TRATAMENTUL HEMORAGIEI Tratamentul hemoragiei cuprinde două etape: oprirea hemoragiei (hemoslaza) şi compensarea pierderilor. scade.'U>—45% la femeie) ajungînd pînă la valori de 1—14% în raport cu gradul diluţiei. Cu toate acestea. determinarea unor l'uclori ai coagulării devin foarte necesare în cazul unor hemoragii medicale Mini pentru o buna investigaţie preoperatorie a bolnavilor. — Hemograma cuprinde dozarea hemoglobinei. numărătoarea hematiilor si leucocitelor şi formula leucocitară. I. asigurînd astfel o mai bună oxigenare n sîngelui. .

Iu <• < . încercînd să astupe vasul care sîngerează. Artera pnplili-n «e comprimă în plflţţlli* Iteinorii^lrc de la nivelul coapsei plciunilui. se folosesc o serie <jt agenţi fizici (refrigeraţie). hemoslaza spontană poate fi ajutată prin aplicarea tmor produse care activează procesul de coagulare ca de exemplu : — trombina sub formă de pulbere uscată . în scopul opririi sîngerării. rouliu (în cazul hemoragiei membrelor).u r i . pe planul osos al wgiunii.'ipăsîncl pe prima coastă. — pelicula de fibrină are aspectul unei pelicule elastice ce are propri e taţi hemostatice şi cicatrizările . b) Tamponamentul plăgilor sîngerînde în masă. se f <p îoseştc în cazul tamponaţii unor hemoragii nazale. directă sau prin tamponament. — antipirina în pudră sau soluţie 17% Şi 20% în apă oxigenată. îîi locul accidentului. se poa te aplica pe suprafaţa plăgilor sîngerînde chiar sub pansament. a) Compresiunea digitală se face pe traiectul trunchiului principul n arterei superficiale. în amonte şi la distanţă de plagă. Femurala se comprimtţ In triunghiul lui Srurpa (fi^. accesibilă palpării. 74). li'iin chiului.apţii huinerusului (l'ig. 7. IIemosta:a provizorie reprezintă totalitatea masurilor luate. care nu poate îi aplicată decît pentru scurt l i mp deoarece este obositoare pentru cel care o execută dar care trebuie cu noscut A de către fiecare cadru sanitar. 70). se realizează cu ajutorul meşelor care sînt indicate în caz de sîngerări mari ce nu se pot opri în alt nu n|.ul hemoragiilor poplilec. pînă Iu definitivarea hemostazei. pînă la efectuarea hemostaziei definitive. — pulberea de fibrină obţinută din plasma umană integrală. a) Compresiunea directă se face cu unul sau mai multe degete. rădăcinii membrelor şi cavităţilor. Este o mei odă eficientă. — Compresiunea la distanţă se poate face digital sau prin aplinm'u m\. dir ect din plagă. clorură ţ|(calciu.în anumite condiţii.")) iar brahiala se comprimă pe faţa internă a bruţii Iul. . Ea se face prin compresiune locuh. Se burează plaga cu meşe care rămîn pe loc. pentru \\\\ anumit timp. . Axilara sau humerala se comprimă în cazul lit'iuonigiilor antebraţ ului. compresiunea digitală se poate face p o nrltM< arteră superficială. adrenalină. acestea constituind doar manevre de necesitate care obligă la efectuarea hemostazei definitive în cel mai scurt lintp — Compresiunea locală se aplică în cazul plăgilor capului. farmacologici (ergotină. în sîngerări de alte cauze decît cele traumatice sau în locuri în cu re nu se poite face o hemostază provizorie sau definitivă de urgenţă. Ea nu se poate aplica în timpul unui transpor). Ea se poate face prin compresia n. Carotida primitivă se comprimă la n i•velul marginii anterioare a sternocleidomastoidianului în caz ul plăgilor fadale sau ale calotei craniene de partea respectivă (fig. gîtului. Axilara se comprimă la nivelul axilei apăsînd pe ('. şi prin compresiune la distanţă. aşa cum JM întîmplă in unele hemoragii interne sau exteriorizate. în raport de locul plăgii.•ipfisînd pe pliiniil OHO» al diafizci humerale (fig. vitamina K) sau biologici (transfuzia de sînge proaspăt şi plasiţţn proaspăta) care potenţează hemostază spontană. 77) în cazul unei hemoragii h nivelul coiipscl |tulit l n-i mc a mijlm'lo n mitpMfll tu ca/. Subclavia se comprima în hemoragii la nivelul axilei sau braţului în fosa supraclaviculiirB.

H — Compresia apterei carotide.* /•'<» fi « r - . -. \ţ S fi • î* l lH ti Fig. 75 — Compresia ar-j terei axilarc..Fig.

.' aortei. 77 — Compresia arterei humerale. 78 — Comprimarea.. paraombilical stîng. El se aplică bine întins. se poate Lenta comp . ( t .i aortei abdominale. — manşei n pnniiniulirfi este asemănătoare celei de la tensiometre ţi irali/ra/.. Fig.m . extreme.a preventiva .. înconjurînd circulator segmentul lespoctiv. cu ajutorul unei legaturi confecţionate din orice material. de preferat elastic. de leziuni vasculare la lădăcina coapsei.Fig. j t l l . Se ponto utili/. 78).„. al coloanei lombare (fig. Tubul Esmarch poate fi înlocuit de un I u l » (tron dr cimciuc .11 •> . Compresiunea prin garou se poate realiza cu ajutorul următoarelor mnlei iale — tubul Esmarch : este un tub de cauciuc lung de 05 cin si gros ctl un golire care are Ia un capăt un cîrlig... spre |)lanul OHO*.i heinoHluy. apăsînd cu pumnul. . care suprimă circnlnţlit atît arterială cît şi venoasă în trunchiul principal şi pe colaterale. de cel puţin 2 ori. iar la celălalt un mic lănţişor de ciur NC lixea/.ă crose ui..ă o liemoNtnxA liunR prin ridicarea presiunii din manşetă drasupru tensiunii arteriali1 nUlollrr.u şi In timpul unor intervenţii ope rnlorii pe iiH-mbrfl psiilrn n l .1. Legnhirn cu care se face compresia trebuie să fie lată pentru ca să nu producă zdrobire» ţesuturilor pe care le comprimă. b) Compresiunea prin garou se face circular.

Prin zdrobirea vasului do către pensă.fiice In ca/. ca să i se vadă vîrful. — Ligatura vasului este procedeul cel mai utilizat. iar în acest timp el trebuie slăbit la fiecare 20 de minute. manifestate prin acumularea de bioxid de carbon şi de metaboliţi. în asemenea situaţii se recomandă ca pe traiectul arterei principale să se fixeze un sul de tifon sau alt material. continuu peni ni ca pensa să nu se desfacă brusc. După fixarea garouhii se scoate banda elastică şi se realizează o /.— improvizări făcute din tuburi de cauciuc. unde vo pune ga i oul. cu tot riscul hemoragiei care se produce. perpendicular pe direcţia sa. pentru efectuarea hemostazei definitive. trec brusc în curentul sanguin şi produc „şocul prin garou" cu fenomene generale grave. Bolnavul cu garou va fi transportat însoţit de cineva şi în timp util. extravazare de plasmă şi chiar hematii care.onă exsanguă pe cave se poate opera. în aşa fel.iule numai o metodă de excepţie. totdeauna cînd sîntem obligaţi să aplicăm un garou bolnavului d trebuie să aibă un bilet. ceea ce accentuează anoxia. — bandajul compresiv se realizează cu o faşă elastică (Esmarch) pornind de la extremitatea unui membru şi mergînd pînă la rădăcina lui. — Hemostaza cu pensa pe loc se face doar în cazuri cu totul deosebite. iar după efectuarea acestuia se scoate. va fi ridicat treptat. tifon. începînd cu ziua n li-a M 1 fiice slăbirea treptată a pensei. rhlnii'Riii pcl- . TumpomiiTU M. avînd la dispoziţie toate mijloacele necesare comabaterii tulburărilor care pot să apară. la suprimarea compresiunii. în cazul comprcriunii prin garou trebuie ţinut seama de faptul că ischemia pe care o creează se adaugă celei existente deja. Tot în cadrul hemostazei provizorii se poate vorbi de hemosta/a chirurgicală preventivă care se aplică în cazul cînd operaţia ce se execută poate fi liemoragică sau în cazul unei intervenţii pe vasele mari. produsă de hemoragie. pus la loc vizibil în care să se specifice ora exactă a aplicării acestuia. Pentru a evita aceasta. pentru l — 2 minute ca să permită irigarea segmentului subiacent prin colaterale şi absorbţia metaboliţilor.sîrigerilrii unor cnvitRţi nnlurnle (cnvitaI r i iiM/nlrt. în segmentul ischemiat. De aceea. la distanţă de locul operaţiei.ul . se rup straturile sale interne ceea ce contribuie la eliberare» «le t'ii/ime care duc la formarea unui cheag. Pentru a putea executa corect primul nod. Acesta este prins Inlr-o pensă care este menţinută pe loc timp de 2—4 zile. nu poate fi făcută. Menţinerea garoului un timp mai îndelungat. pentru a realiza o hemostază eficientă cu o compresie mai puţin brutală a ţesuturilor. nyîon) practiclrid 3 noduri. produce o serie de t ulInirări. pensa trebuie prezentată. Hemostaza definitivă presupune obliterarea permanentă si definit h ă a vasului care sîngerează şi se realizează prin mai multe procedee. în tot acest timp operatorul trebuie hiiprnvc^lioul. sprijinit doar pe tunica externă. lojii pronlnli'1. fie prin aplicarea unui fir „de aşteptare'' sau unor pense speciale pe trunchiul principal al vasului. se ligaturează la vîrful pensei cu un fir resorbabil (catgut) sau neresorbabil (aţă. clnd ligatura unui vas care sîngerează. bucăţi de pînză. cordoane etc. în cazul în care gaioul a fost menţinut un timp mai îndelungat. Acest sistem de lii'tiiiislnxfi hi'limo sfi H'pie/. practic. menţinerea garoului nu trebuie să depăşească niciodată maximum 2 ore. iilor) MIH upH'iiloni (plfip hepatice. De asemenea. Ea se realizează fie prin aplicarea unui garou sau a unei bande Esmarch la rădăcina membrului. După ce s-a pe nsat vasul cu o pensă hemostatică. firul rămînînd. nrmînd ca celelalte noduri să fie făcute fără pensă.

semn al coinpciiM&rtl voleiniei. meşe sau sacul Mikulicz care pot fi înmuiate în substanţe hemostatice (apă oxigenată. în interiorul sacului Mikulicz. în cantitate egală cu cea pierdută prin hemoragie. în caz de hemoragie în masă. în lipsa sîngelui se mai poale tran. Se poate rcnli/. mecanismul prin ni n1 se realizează hemostaza constă în precipitarea albuminelor care conguIruxA va-. trebuie g indii In posibilitatea coiitiminrii hemoragiei (mai ales în cazul hemoragiilor iiilerne) şi iiiliTvcnjia opctaliirie cnpfilu o indicaţie de urgenţii. c = modul de fixare in cavitate. neld cromic.an cristaloide (glucoza. care s-a iul rodim într-o cavitate sîngerîndă. Se folosesc comprese mari. burete resorbit» bil. soluţie de tro mhinil) !>! •care se lasă pe loc 2—3 zile. Şi într-un caz şi în altul. II. catgut sau chiar un mic fragment osos în orificiul osos al arterelor prr» forante sau al vreunui sinus cranian care a fost deschis în timpul lrepnnn|iel.Fig. în cazul îu care tensiunea începe să scadă din nou.ultntp mai puţin bune ca ale transfuziei de sînge.eulule l» <f«|jilolul . b = sacul şi pensa cu care se fixca/. fn scopul de a opri sîngerarea. •vină). ambele pierderi (plasmă şi hematii) se fac transfuzii de slugr* integral.îl . Compensarea pierderilor. Astăzi se foloseşte mai ales electrocauterizarea caic e&lr •eficace numai pentru hemostaza vaselor mici. Aspectele clinice ţi biologice nle transfuziei do blnge vor fi pnv. mncroclext) ^. După realizarea hemostazei trebuie reechilibrat organismul care a pierdut masa circulantă. Pentru a compensa. sau chimici (nitrat do nrginl. ser Ringer etc. T) — Sac Miculic/ : & = desfăcut . In mod normal. — Cauterizarea este cunoscută din timpuri vechi. calculai ă pe lui/n rezultatelor hematologice şi clinice. — Capitonajul constă în apropierea pereţilor unei zone s înger In de profunde. bine strînsc. prin puncte de catgut ce se trec de la un perete la altul.nl ce sîngerează. — Obliterarea vasului prin corpi străini se foloseşte în special. se burează meşe care realizează o compresiune eficientă pentru oprirea hemoragiei.) dar cu re/. în chirurgia craniană şi constă în introducerea de ceară specială. în buni* conditinni. Trebuie avut în vedere ca la scoal cren lor să nu se mobilizeze trombii formaţi.n ni ajutorul unor agenţi fizici (curent electric). în urma transfuzării a 500 — 1 000 ml sînge se reuiyeijh' Kft se redreseze tensiunea arterială şi să se menţină stabilă. soluţie fiziologică. perclorură de fier 4%).siu/. cînd vasele care sîngerează nu pot f i ligaturate.n plasmă sau perfuza diferite soluţii macromoleculare (dextran.

ffirfi cu şti se ştie precis în CHIT |nrtt s-n f îl r u l pentru primii ( I u t i i . Astfel. rum pe la mijlocul secolului XVII.itwfr. — izotransfuzia reprezintă introducerea în organism de sînge de la aceraşi specie. plinirii' llMMNfiull s nu lacul eu stn^e de la n n i i n i i l (miri.ofi si apoi pe biologi. în secolul XVII. Odată cu descoperirea rirniln|ici sanguine. în practică. la început. Astfe l: — transfuzia însemnează introducerea sîngelui şi derivaţilor săi în jet continuu. Si< piirc <'ft In I t t i l i u n ffirut-o Bellimo. sînge de la altă persoană care conţine anticorpi contra unei anumite afecţiuni. cu seringa specială. mai ales la administrarea sîngelui. pînă la înnoirea completă a masei ISTORIC Ideea transfuzării singelui este foarte veche şi a preocupa t.TRANSFUZIA DE SlNGE GENEBALITAŢI Transfuzia sanguină este actul medical care constă în introducerea de e în sistemul circulator cu ajutorai unei aparaturi speciale. încît nu apare deosebire . Inuisfii/ii di' sintfp. l.l'ilu/. pe lingă socieinlca regală de filozofie din Anglia funcţiona o comisie care avea d rcpl obiecl i v slmliul efectelor transfuziei de singe de la un animal la altul. pe. între aceşti doi terinoni. Si|{iir rsle I t i p l l l l l'fi. heterotransfuzia de la o specie diferită iar autotransfuzia constă în perl'uzarea propriului sînge (în caz de sarcină extrauterină ruptă cu inund. Ucu U $1 Kiiinii'i'l inr In Augllu. Azi e o metodă miill mai puţin folosită. picătură cu picătură. Termenul se referea în trecut. se practicfi iji primele. şi în ritm rapid. vl|i'l> .i|ic peritoneală). — imunotransfuzia constă în a transfuza. direct din vena donatorului în vena primitorului . după recuperarea şi prepararea acestui a. — perfuzia se referă la introducerea acestor substanţe sau a soluţiilor coloidale în ritm lent.exanguinotransfuzia reprezintă înlocuirea totală a sîngelt ii unui indiv id prin transfuzarea de sînge izogrup. In l<nin|a J. la un individ. . In acea pi1iiniidă au existat chiar medici care au preconizat transfuzia de sînge la om fănl Insa a o practica. se fac frecvente confuzii. în secolele XVI —XVIII. Terminologia folosită în cadrul acestui capitol trebuie bine înţeleasă ş î precizată de la început.

I. Urmează apoi studii amănunţite privind existenţa subgrupelor din cadrul fiecărei grupe sanguine. La noi în ţară prima încercare de transfuzie s-a făcut de către Carol Davilla.bănci de sînge" care asigură recoltarea. oamenii . preparui c a unor derivate de sînge. fure pot reacţiona specific cu aglutinogenii respectivi. adevărate . la sfîrşitul secolului trecut. Mai tîrziu. Hh.u l l .iccstora prin intermediul unei canule.la om urmate de accidente grave date de incompatibilitatea san guină (nepotrivirea dintre sîngele donatorului şi receptorului). cu sînge de la oameni sănătoşi şi în urma acestor reacţii de izoaglutinare stabileşte existenţa. GRUPELE SANGUINE In urma reacţiilor de aglutinare sanguină s-a stabilit că hematiile umane rniijin două anligene sau aglutinogene (hemoaglutinogeni) — A şi B — inr urnii uman conţine. 4 iutii multe tfi'iipn t.O. a două aglutinogene principale A şi B şi prezenţa a două ag lnt ine a şi p. M.ewis. Duffy pir. Astăzi. Prima transfuzie la om a fost efectuată de Grile în 1909. ceea ce dovedea o reacţie antigen-anli corp. în 1901. iar transfuzia de sînge. păstrarea si livrarea singelui în condiţii corespunzătoare şi.. niTiisla fiind incompatibilă cu viaţa.a sindici ii acestor heinaglulinogeni din eril rocile..ie la Bucureşti. Greutatea cea mai mare era însă împiedicarea coagulării sîngelui. l Icmagliit inogcnii variază de la o specie Ia a l t a şi chiar îu interiorul HOPli'ea. Laudsteiner şi Wiener. Pentru acest motiv lEnhemaglulinogenul şi izoaglutinina specifică nu pot exisla In acelaşi mii.S. ' A urmat apoi o perioadă lungă de timp în care nu s-a mai înregistra t nici un progres remarcabil în problema transfuziei pînă la descoperirea g rupelor sanguine. două aglulinine (hemaglutinine) a— şi (î — . de la un individ la altul (izohemaglutinogeni sau agliitinogeni do ţ(iup). l ' t c r a i c din liceul c »l»|«'iur UIT mm multe anligene din combinare» c&i'um M . şi de factori ai coagulării. Landsteiner demonstrează acelaşi lucru. cu rol deosebit în terapeuticii uniunilor afecţiuni. aceste centre prepară o seric de «Ieri val i ai sîngelui. s-a început în anul 11)28. Folosirea citratului de sodiu pentru combaterea coagulării sîngelui iţi perfecţionarea continuă a metodelor de conservare a lui. pe baze ştiinţifice. au permis înl'iinţarfti unor centre de trans'.ullieian. I. pe lingă rolul «le recoltare şi conservare a sîngelui uman. iar mai tîrziu prin unireii .S-HII l n i | > i i i | i l In grupe sanguine care s-au clasificai în mai multe sisteme genetici* : A M. Ia rîndul său. în plus.sanguină se pune pe o bază ştiinţifică. Organizarea primelor centre de recoltare şi Iranslux.şi specii. aspectele genetice ale grupelor sa nguini' precum şi determinarea grupelor leucocitare şi trombocitare. la începui prin sutura radialei donatorului la safena receptorului.. Bordet arată că sîngele animalelor de diferite specii agln tinează atunci cînd este amestecat.1 deosebit în răspîndirea şi folosirea acestei metode. KHI-CHIimn. Moss (1910). Cluj şi Iaşi în timpul ultimului război mondial a avut un 11.N. In specia umană. IV ba/. ÎH anul 1885 J.uzii.. Kidd. >•> . reuşind să se înlăture accidentele postIransfuzionale. \\ri«ht. se stabilesc grupele sanguine şi factorul Rh iar transfuzii) . în urma lucrărilor Iui Janski (1907). P.

doar sistemele A. — Brupa B (III) are izohemaglutinogenul B pe hematii şi izohemaglutinina a în plasmă şi poate dona grupei B (III) şi grupei AB (IV). Este receptor universal. este diferita. la noi în ţară. A. — Grupa O (I) nu conţine nici un izohemaglutinogen pe hematii dar conţine izohemaglutine — a şi p — în plasmă.32. prirmind do la toate grupele şi poate dona numai la grupe AB (IV). pi imul loc fiind ocupat de către grupa A (II) = 45° 0 .O.35%. cuprinde 4 grupe sanguine în raport de existenţa izolinii. II. Frecvenţa grupelor sanguine.O. Sistemul A.B. III. în raport de compoziţia diferită a izohemaglutinogenul iu (An Aj. a hotărît ca denumirea grupelor sanguine să se facă cu majuscule urmate de cifre romane în paranteză. Notarea lor s-a făcut cu majuscule (O. B. există o serie de subgrupe numi te „tari" sau „slabe". cunoaşterea a două sisteme • UIUM transfuzii sanguine este socotită suficientă.15% şi AB (I V) = 7%. A 2B). B (I II ) = 14. IV) de către Janski. iliMiAHI <!<< Iu cadrul «Uli'imilul \HO. A^.igliit inogenilor în hematii şi a izohemaglutininelor specifice acestora fu plasmă sau ser. în cadrul grupelor acestui sistem ABO. Ministerul Sănătăţii din ţara noastră.B. Poate da sînge la aceeaşi grupă şi la grupa AB (IV). Pentru a evita accidentele grave ce pot avea loc în urma unor confuzii date de această dublă nomenclatură. de aceea. P şi Kell-Cellano pot produce rriu'|ii deosebite posttransfuzionale. urmată de O (I) — . ţji nu are nici o izoglutinină în plasmă).. — Grupa A (II) conţine izohemaglutinogenul A pe hematii şi izohema^Iiilinina (3 în plasmă. — Grupa AB (IV) are amîndoi izohemaglutinogenii (A şi B pe hematii. Rh. Este grupa donatorilor universali si primeşte sînge numai de la O (I). AB) de către Landsteiner şi ni cifre romane (I.In practică. .

. D n oft nu are Inc nici n a^'lulinnro în vreuna din pio&turi !nso:imiift rft stnir nu MIT nici un Imunului lixi^rn Şi :ipar|ino grupei O (I) . se poate produce moartea latului în uter. în acest sistem exista doua grupe : una în care aglutinogenul Hh ost e prezent pe hematii . cam de 10 ori mai mare ca volum. Ea se bazează pe ideulicarea izohemaglutinorenului în hematiile receptorului cu ajutorul unor •niri-lest ce conţin aglutinine cunoscute.. Ea se mai face ţi ni cazul transplantărilor de organe şi ţesuturi. e mai fac o sene de probe directe.. Peste fiecare din aceste picături de ser adăugăm rltc plrftlni'ft de sînge de la receptor. în plasmă. pe enrfi iiiiii"tlcci4in circular cu cîle un colţ de la o lamă şlefuită şi aşteptăm 2—3 mi"l i 1 dupft caro cil ini ro/... fiecare conţinînd izohemaglutinie a şi p corespunzătoare celor dmiâ upi' sanguine A (II) şi B (III) şi cu durata eficacităţii notata pe cutie.. cu pipete deosebite. l rntru verificarea compatibilităţii sanguine. însă. în sîngele mamei.. în sîngele mamei. tn nul 15)18 şi a fost completată în 1923 de către Tzanck. in 'ui DETERMINAREA GRUPELOR SANGUINE iii t Determinarea grupelor sanguine se face în scopul stabilirii compatiliillI fi ţ ii (potrivirii) între sîngele donatorului şi al receptorului şi se rea lizează prin metode indirecte. cîte o picătură di n i'ieiro ser-lost cunoscut.. prin placentă. sau pentru stabilirea ei în cazuri de urgenţe extreme fără... în cantitate do I j l v a tul. Stabilirea compatibilităţii între donator şi receptor prin metode indirecţi' • i directe este obligatorie şi trebuie făcută cu multă atenţie şi responsabilitate l ' f i i l r u a evita apariţia unor accidente posttransfuzionale.. Este o metodă uşoară.Metoda prin seruri-test a fost concepută şi realizată de Beth-Vincenl. prin trecerea anI igenului fătului.Sistemul Rh a fosl descoperit de Lanclsleiner şi Wicnner în 1940 prin injectarea de sînge de la maimuţa Macaccus Rhesus la cobai şi identificări' în sîngele acestuia de aglutine anti-Rhesus. în acest caz în urma apniiţiei izoagutininelor anti-Rh..ull alele. pe lama. cu ajutorul serurilor-test sau a hematiilorIcsl. • ' "" .. pentru determinarea grupelor sanguine. ducft nKliiliniirnu i>M... în scopul diminuării reacţiilor de rejec|ie. pe o soluţie de citrat de sodiu 4%. rapidă iji k'urfi cu condiţia ca serurile să-şi păstreze eficacitatea. . avînd un rol important pentru •lelenuinarea histocompatibilitătii. a defini cărei grupe îi aparţine sîngele. în afara probelor indirecte.. în mod normal. l'e o Iarnă de sticlă se pune. nu există aglutinine anti-Rh dar ele pot sa apăra în cazul izoimunizării prin tran-fu/ii repetate de sînge Rh pozitrs Ia un receptor Rh negativ sau în cadrul sarcinii la o ieineic Rh negativ al cărui făt este Rh-pozitiv.itiica iu pU'Aluut Ui1 k«i'-U<»t U (III) OHt'e arc n^luliiiinft a ni nu NO prnduco i. icter hemolitic al nou-născutului sau anemie gravă a nou-năsrntuliii. între sîngele donatorului şi al recepto iului. uscată.... capabile să aglutineze şi hematiile umane.Rh pozitiv" care se găseşte în proporţie de 85' la populaţie şi alta în care el lipseşte „Rh negativ". Serurile test sînt preparate de Institutul de Hematologie şi o cu lie arf fiole.. Sin• I c (Ic la receptor se recoltează cu o seringă sterilă...

— aglutinarea se produce la picătura peste care am adăugat hematii grupa B (III). preparat de Centrul de Hematologie. de la femei de grup O (I). Picăturile de la extreme servesc drept martori. Pe o lamă. Probe directe pentru determinarea compatibilităţii sanguini». Beth-Vincent au folosit doar două seruritest pentru grupele A (II) şi B (III). Dacă apare aglutinarea la picăturile din . i1 rlr.onil tr Iniiini/.ioiuilc'. prin incompatibilităţi. Serul de la receptor se obţine prin centrifugarea sîngelui (6—8 picături) recoltat pe l —2 picături dintr-o soluţie de citrat de sodiu 5%. Cu tonic masurile l u a l c pcnlru delcrminarca grupelor sanguine pot ti pa ren micit1 act'idrnlc l ransl'ny. A„ M. ca mai sus iar Tzanc a introdus şi al treilea ^er-test pentru grupa O (I). se pun 2 picături din serul cercetat. în volum de 10 ori mai mic decît picătura de ser.In picătura de ser-test A (II) care are aglutinină p. — aglutinarea s-a produs la picătura peste care am adăugat hematii din grupa A (II) . — Metoda cu hematii spălate (Simonin) se bazează pe identificarea izohemaglutininelor din serul receptorului cu ajutorul hematiilor spălate din grupe"te A (II) şi B (III).A sau (hui fxNlft ginpc „Ilirl". în cazul în care apare aglutinare în ambele picături înseamnă că sîngele conţine ambii aglutinogeni şi. înseamnă că sîngele conţine aglutinogen A şi face parte din grupa A (II). — nu se produce nici o aglutinare. izoimunizalf în urma mai multor sarcini sau a transfuziilor repetate. sîngele face parte din grupa AB (IV). pentru a elimina eventualele erori. serul receptorului conţine izoaglutinina a şi aparţine grupei B (III). Citirea rezultatelor se face după 2—3 minute şi pot apărea tot 4 situaţii ca mai sus. în acest caz serul conţine izohemaglutinina 3 şi aparţine grupei A (II). după care citim rezultatele. 10'J . cea din dreapta cu hematii Rh-negative iar cea din mijloc cu hematii la care urmează să stabilim grupa. Pe o lamă se pun 3 picături de ser-test. în acest caz. hematii spălate din grupa A (II) iar peste cealaltă cu un alt colţ de lamă hematii din grupa B (III) şi se amestecă.. sub care aşezăm hîrtie umezită în ser fiziologic şi o introducem întermostat Ia 37°C peni ni 30 mimi t p.cn/. în condiţii asemănătoare serurilor-test. Punem lama într-o cutie Petri. pe 2 baghete de sticlă. în asemenea situaţie rezultă că nu există nici o izohemaglutinina în ser şi acesta aparţine grupe AB (IV) . Hematiile spălate sint furnizate de Centrul de Hematologie.stînga şi din mijloc atunci sînt Rh-pozitive. înseamnă că are aglutinogen B şi atunci aparţine grupe B (III). Peste una din picături se adaug». dar metoda este mult mai greoaie. Aceasta se inlimplii mai ales dup/i Iran*fnzii iv|>rlal<\ cliul l'pri<|i|. — Factorul Rh se determină cu ajutorul serului-test de Rh-negativ.se unii poate face şi în tuburi cu hematii spălate. Determinarea factorul Rh . datorită existentei suhffni peltir sanguine1 (A. dacă aglutinarea se produce în picătura de ser-test A (II) care are aglutinină [3 şi nu se produce în picătura de ser-test B (III) care are aglutinină a. cu colţul unei lame. Picătura din stînga o amestecăm cu hematii Rh-pozitive. — aglutinarea se produce în ambele picături deci serul conţine ambele izohemaglutinine şi aparţine grupei O (I).).

[wB' Proba biologică (Oeleker) se execută la începutul transfuziei şi confUk transfuza cîte 20—25 ml sînge la un interval de 2 — 3 minute în 3 repmle 1 supraveghea bolnavul foarte atent. . — tabloul sanguin să fie normal . l i n nu are valoare în cazul bolnavilor sub anestezie generală unde rcacţiild d' incompatibilitate nu se pot manifesta clinic. i f . în cazul în care apar grunji de aglutinare există incompŞ^ll» 1 a te între sîngele lor. malnrie.l Astfel de accidente mai pot apărea şi în urma unor greşeli făcute în (Impui determinării grupelor sanguine şi care se datoresc : — serurilor test: infectate (conţin aglutinine la rece). se lasă 2—3 minute şi se iltatul. SIDA. derivaţi de sînge sau înlocuitori ai s tnU' Iul. pe o lamă •lecă cu o picătură de sînge de la donator. brucelozft etc. i soluţie de 4% citrat de sodiu. fără a defini cărui grup aparţine de. în cazul apariţiei unor semne clinico lifeslate prin greţuri. In momentul ilmulrll «A fie Iu perfectă M urc dr sflnftUtu fi ift nu (iluprt imtsS creţlo rontluuliil.5 ml sînge de la receptor. fie imediat după instalarea ei. Dacă picătura rămîne omogenă şi de culoare roz atunci patibilitate.s. Inflamaţii dlvn .ia. •ugele donatorului sau sîngele din flaconul de transfuzat pe de altă parte. • l u n i .i bolnavul a suportat bine această probă se poate continua transfu/. — tehnici greşite : uscarea picăturii (poate produce o falsă aglutinare) ian coagularea picăturii de sînge (nu mai produce aglutinare normală). luberciilo/ft. dispnee etc. se centrifughează şi se separă plasma. pe lîngă metodele indirecte de mai sus. expirate ca data (produc aglutinări nespecifice) sau prea proaspete (conţin alexină care produce lioinoliză). Recoltarea lui se face de la donatori vii sau de la cadavre în confl linfeclS asepsie. ntftri febrile.! >une o picătură de plasmă. folosite pentru identificarea grupelor sanguine şi stabilirea compatibilităţii • i.1 deoarece ele denotă existenţa unei incompatibilităţi de grup sanguin. Se mai poate recolta şi sîngele placentar. M« exclud cei cuie uu avut boli transmisibile prin sîuge (lue. oprim tra ns. Acestea ne iiit să stabilim compatibilitatea directă. iu grllNlml alo sln^elul). MATERIALUL DE TRANSFUZAT l! Se poate transfuza : singe total. lotal sau integral se poate transfuza proapăt (în timpul recoltftrii in n Imediat după recoltare) sau conservat.) cei cu boli alergice. — hematiile test: infectate sau hemolizate . astfel obţinută de la receptor.mai fac o serie de probe directe între sîngele receptorului pe de o parte. dureri lombare. La noi în fi loIoM'tylc numai sîngele de la donatori vii. 'Uainte de instalarea perfuziei. Aceştia trebuie să îndepUne • i nuille condiţii : sft nibă vîrsta între 20 şi 60 de ani şi o greutate peste 50 kg .!•. Pentru evitarea acestor accidente. Proba directă (Janbreau): se recoltează 0. . i " l > i i i ! l ( l epidemicii. frisoane.

în tu'burări de absorbţie a fierului şi în t oale cazurile în care este nevoie de un aport mare de hematii într-un volum mic. — Masa leucocitară ca şi masa trombocitară se obţin prin (clinici spcciiile. fu insuficiente medulare cu granulopatie severă sau agranulocilo/a. conţin . — defibrinată — este echivalentul serului sanguin . antiinfecţioase. Conservate la o temperatură în afara limitelor de mai sus. Flacoanele astfel pregătite. Pentru a evita erorile de grupă sanguină elichclele au culoare diferită sau o dungă colorată. arsurile etc. masa eritrocitară. — Plasma reprezintă cel mai important derivat al sîngelui datorită proprietăţilor sale substitutive. sînt păstrate la frigider între 4° şi 8°C şi numai în poziţie verticală. grupa sanguină in si. De aceea transportul de la Centrul de hematologie pînă la unităţile sanitare se face în lăzi izoterme. cantitatea conţinută. dala la care s-a făcui recoltarea. înainte de întrebuinţare se încălzeşte la 37°C . ocluzia intestinală. — uscată — are o stabilitate foarte mare putînd fi conservată la temperatura camerei. în hemoragii repetate. afecţiuni pulmonare aculM bilaterale etc. albă pentru grupa O (I). în specialităţile chirurgicale se utilizează mai frecven t plasma. pleureziile. Indicaţiile transfuziei de plasmă sînt date de cazurile în care se pierd lichide fără elemente figurate : şocul.sulisl. l''liiroam'l<' in care M. 1 de lichide (cardiopatii. factori antihemofilici şi soluţii de albumine. In ultimii ani.Se ri?eollea/ft 2f)0 tul odaia şi se poate repeta la 2—3 luni. produc hemoliza erilrocitelor. Se poalei folosi ca atare (nativă) sau după resuspendare cu o soluţie izotonică.speciali1. masa leucocitară si trombocitară. după separarea ei de elementele figurate . — Masa eritrocitară se obţine după separarea plasmei şi se conservă în aceleaşi condiţii ca şi sîngele. peritonitele. de compensare a pierderilor lichidiene şi de stimulare a hematopoezei.sleimil AHO şi factorul Rh. hemostatice. — congelată la 18°C ceea ce permite o conservare îndelungată.recoltează şi se conservă sîngele sînt speciale.). Dintre derivaţii singelui se folosesc : plasma. Pentru a fi transfuzată ea se solubilizează în apă bidistilata sau în soluţie de acid citric 1()0/ Avantajul transfuziei de plasmă constă în faptul că nu necesită determinarea grupului sanguin ci numai o eventuală probă biologică Oelecker pentru a nu exista sensibilitate. J «4 n "' /oo- . ferită de căldură şi umezeală timp de 5 — 10 ani. Ea se prepară după metode speciale şi se utilizează sub mai multe forme : — integrală sau nativă.in|c ani (coagulante. prin proceduri . Astfel. sînt încapsulate şi etichetate obligatoriu cu : numele donatorului. anemii postinfecţioase. FMe indicată în cazul hemoragiilor după inter\enţii chirurgicale. Ele pot fi folosite într-un interval de 20 — 30 de zile fără a pierde din calităţile pe care le au dacă s-a folosit stabilizator glucocitrat. din sîngele integral şi se conservă. de asemenea. pentru o perioadă de 10 — 12 zile. în unele ţări. masa eritrocitară şi factorii antihemofilici. albastră pentru A (II). Concentrnlele leucocitare se transfuzează la bolnavi cu leucemii amic. sîngele se recoltează în pungi din plastic. hipertensiune arterială. cu ITN pcrlarca regulilor de conipnlihililale sanguinii. hemoglobina sau globină. deoarece ^ranulocilcle poii'drt imligcn A MO. roşie pentru B (III) şi galbenă pentru AB (IV).

Dintre ele amintim : -. glucoza 4. Se mai prepară. Soluţiile cristaloide sînt soluţii fiziologice care conţin un amestec de cu o compoziţie foarte apropiată de a plasmei umane. Un bun substituent al sînHi'lui trebuie să îndeplinească anumite condiţiuni: — să conţină macromolecule care sa-i confere o presiune osmotică egal/t ni a plasmei. — dextranul. cu o greutate moleculară între 15 000 • yfitl 000.. — să se menţină stabil în soluţie pentru un timp mai îndelungat şi la o < oncentraţie adecvată ..l — Masa trornbocitarâ este indicată în sindroamele hemoragice prin trombopenii severe. pentru moment. Centrul de hematologie din Bucureşti prcpai-ft plasma antihemofilică ce păstrează globulina antihemofilică A (factorul VIII). de asemenea. serul HingerI <>cke etc. — sa nu interfereze cu mecanismele biologice de apărare contra infecţiilor . pentru aplicaţii locale. Este contraindicata în purpura Irombocitopenică idiopatică deoarece plachetele sînt distruse imediat de caIre anticorpi. deoarece nprovizionarea cu sînge nu este totdeauna uşoară. — prin metabolizare în organe să nu producă compuşi toxici. Primele două se folosesc în sindroamele hemoragipare prin lipsii fnctorului VIII iar fibrinogenul injectabil îşi găseşte indicaţie în fibrinoli/e ru hipo-sau afibrinogenemie. De obicei se foloseşte dextranul cu greutate moleculară de 40 000 (Mhfomucrodex) sau 70 000 (Macrodex). sîngele sau derivaţii Iui.polivinilpirolidonul (subtozanul) în soluţie de 3—5% şi cu o greutate .7%. Dintre aceştia.Ircularâ 30 000-50000 .. trombină uscată. nioconcentratul de globulina antihemofilică (crioproteinâ VIII) şi fibrinogenul Injectabil. reacţii sau reacţii pirogenice. Are neajunsul că dă reacţii alergice ţi poate produce hemodiluţie prin retenţie mare de lichide în sistemul circuiMlnr (mai ales Dextranul 40). serul Ringer. Se folose sc: salină fiziologică 8. polimer al glucozei. în aplaziile medulare (mai ales după tratament cu citostatice) şi în unele trombocitopenii cronice. bureţi de fibrinâ şi pelicula de fibrinâ. Soluţiile coloidale conţin macromolecule care nu permit trecerea rapidft IM in endoteliul capilar normal. .5%0. Dintre înlocuitori ai sîngelui se folosesc o serie de soluţii cristaloide sau «•oloidale care pot înlocui. — Factorii antihemofilici se folosesc numai în cazul sîngerârii. într-o Iii-rnofilie diagnosticată precis sau pentru pregătirea hemofilicilor în vederea Intervenţiei. — să poată fi sterilizat fără a se degrada .

Nu sîul toxice. rinul i Ic Itine tolerate ţi menţin heiiiodinainicn în condiţii normale pentru este o o soluţie unuia iutii lunyA tir lini}). mai'isoldext ". coloida iul lâ a unui derivat obţinut prin hidroli/. physiogel 4. n l e In colagen ). hacmacel 3. a «înlflo nuliii care conţine clorură de sodiu şi dextroz ă fiind o soluţie hipcrto fllrtt. . 3%. Se foloses .a ţesuturi lor .sini. (cu greutate molecularii 30000).5%.c : plasmagelul sol.2%. Se menţin e mult timp în circulaţ ie şi este contrai ndicat la diabeti ci j gelatin ele sînt soluţii macro molecu lare produs e prin degrad area cornului si obţinut e prin diverse metode (mai ales prin hiclroli /.

al infecţiilor cutanate care nu permil puncţionarea unei vene superficiale sau în cazul unor anemii cu aplazie medulară. antebraţ sau mînă.TEHNICA TRANSFUZIEI Transfuzia de sînge se face direct. — Calea arterială se foloseşte cu totul excepţional. Căile de administrare a unei transfuzii sînt multiple. în cazul în care nici una din acestea nu poate fi puncţionată atunci se descoperă chirurgical o venă superficială şi se instalează perfuzia pe ac sau pe un cateter. safenă etc. prin transfuzia sîngelui conservat din flacon la receptor. de la donator la receptor. sau indirect. excepţional. subclavie). Oasele folosite în acest scop trebuie să aib/l multă substanţă spongioasă caro să permită absorbţia sîngelui în circulaţie şi o tablă externă subţire care sa poată fi puncţionatl . jugulară. în cursul resuscitării (vezi capitolul de resucitare) şi foloseşte orice arteră accesibilă puncţionării rapide (de obicei femurala). mai ales în clinica de pediatrie precum şi în cazul arsurilor superficiale întinse. — Calea venoasă : se poate folosi orice venă superficială (venele de la plică cotului. — Calea transosoasă este folosită.) sau profundă (femurală. de asemenea.

./... 193 .. si _ Cflll.il«> recoltaşi lichid medular priilm efectuarea unei inielograme. — Calen sinusului longilu dinal cranian se foloseşte mimul la nou-născul.. Se pal runde în ulmiflg. în acc.lmlnUliHi. . Odată cu puncţia osului se po. murele trohanter.. creasta iliacă. platoul tibial.cu ajutorul unui trocar... c în d nu se polii* puncţiona jugulara extcrnA MIIII alia venii. condilii femurul!. maleola inlerufl.sl scop se poate folosi: sternul (fa|n şi marginile). calcaneul. uiiH Imnuri.!! l»™ PNUC |iounrra f'oiilundci HH • h' nliiH'' lerioiirc.. H. epifizele peron»1* ului..

Faţă de acest avantaj are însă o serie de nea junsuri: — se găseşte foarte greu un donator în momentul necesităţii de a trans» l'uza sînge proaspăt. '\ înainte de a efectua transfuzia. de colaps ireversibil. Transfuzia indirectă constă în introducerea în organism a sîngelui rci iilkiL şi conservat. are culoarea ga lbcn-dexi l i l l ţi este limpede. 'Trusa de transfuzia esle formată dinlr-n serie de piese din malri'inl |il MU. — transfuzia se face numai pe cale venoasă . Se introduce sînge în jet. de la donator la receptor. direct în ventriculul s tiiiţf. sîngele din i' ' ( i o n poate avea următoarele aspecte: — plasma de culoare roşiatică — semne de hemoliză . plasma are aspect lăptos — semn de infecţie masivă . S-au folosit seringa Jo ubO. situat la fundul flaconului care reprc/inlft aproape jumătate din volumul său şi cuprinde h ematiile : — deasupra lui se află un strat subţire (0. Ntrrlllxnlr la raze giumiia şi ainhiilulr la pungi clin n\ îmi . gala prrgftl iţe.llllli/eti/rt <|* MI i1 u *lngnră ilntft. Avantajul constă în faptul ca sîngele transfuzat este proaspăt.. sîngele este adus în salon şi se lasfl sfl rtfc lurni/. Astăzi se foloseşte în ca/... în acest timp se. lYnlni lniii:tl'u/. . — stratul superior este reprezentat de plasmă.5 — 1 cm) de culoare alhirioasfl.leaiilireau). veril'ieft Iţi mod obligatoriu grupa sîngelui din flacon şi se execută proba compatibililrt|ll pe larnft (. roşu-închis.. în primele 20 — 30 zile.. După acest interval de timp sîngele pierde din calităţile sule începe să se altereze şi nu mai poate fi utilizat. :i paratul Tzanck iar la noi în ţară aparatul lui M. îu cazul unei recoltări sau conservări necorespunzătoare. «k la recoltare.. — sîngele coagulează foarte uşor . cu ajutorul unei aparaturi speciale.ia de ning* ţi .. (administrat în primel e '. „. Pentru efectuarea unei transfuzii indirecte trebuie pregătit f îaconul di' i'njţe. în scopul de a stimula bătăile cordului şi a asigura irigaţia miocardului şi centrilor nervoşi. fm'înnt din leucocite .' ore de la recoltare) sau conservat. Popescu.. — Flaconul cu sînge se verifică pentru a vedea daca sîngele a p aşi rut l ' i n t c calităţile. trusa şi bolnavul. uri cu totul excepţionale. Pentru practicarea ei s-a inventat o aparatura complicată care est e greu < l c sterilizat şi care nu înlătură pericolul coagulării. Transfuzia directă este cea mai veche metodă şi constă în injectarea f>Sngelui în mod nemijlocit. Date fiind accidentele transfuzionale şi coagul ările frecvente metoda u lost înlocuita cu transfuzia indirectă de sînge proaspăt.. numai în car.— Calea intracardiacă este folosită cu totul excepţional. — nu pot fi respectate toate regulile de asepsie între donator ş i \ţtn-plor. O înculzirc bruscă produce hemoliză. l plasma arc aspect gălbui — donatorul a avut icter. Un flacon bine conservat are următorul aspect macroscopic : — un strat gros.t mici cheaguri sub formă de grunji — semn de infecţie .. fără a mni li conservat.enscft lent.

exceptînd cazurile de urgenţa'. introducerea sîngelui sub formă de perfuzie. pe pat sau fu jgheabul suportului respectiv. în aşa fel ca toate orificiile acesl u i a să fie înăuntrul flaconului. în ritm de 30 — 40 picături/minut. Astfel : — aerul nu pătrunde în flacon . Este bine eu lrnnsl'u/ia sa se execute înainte ca bolnavul să Ci mincat. sistemul de perfuzie pînă la evacuarea completă a aerului. Măsurile pentru combaterea acestei situaţii trebuie aplicate de urgcn|A. — coagulii din flacon au astupat găurile trocarului sau filtrului. Se aşează apoi antebraţul în poziţie comodă. Holiia\ ui se pregăteşte mai întîi din punct de vedere psihic. se face asepsia regiunii în care se l ranslu/ca/. Incidentele transfuziei de sînge ţin de o serie de factori de la nivelul sistemului de perfuzat. Ele se manifestă clinic prin apariţia şocului posttransfuzional care apare numai la bolnavul sub narcoză. senzaţie de constricţie toracică şi sete inlensA* După puţin timp. Klo au drept scop principal restabilirea tensiunii arteriale şi constau din .Inimi «'!»lc pi'pvrt/. tensiunea arterială scade. dopul flaconului se curăţă de parafină.. pulsul se accelerează şi devine liliform. apare cianoza şi tahipneea iar temperatura corpului poate ajunge pînă la 42°C. în cele mai 'inulle cazuri.cază se face cu ajutorul unei pense Mohr. înainte de a efectua transfuzia. Reglarea cantităţii de «fuge rare se transfii/. sîngele se poate transfuza în jet continuu sau sub presiune făcută în flacon. Accidentele transfuziei pot fi date de erori în determinarea grupelor sanguine. . Pentru executarea unei transfuzii. de calitatea sîngelui transfuzat sau de greşeli de tehnică. cu o pară de cauciuc adaptată la tubul de aer.nlA cu un fiii m In pirnrălor cu rol de a opri eventualele chea ţ|nrl cure N -IIII formal în (lacomii cu sînge sau plasma. se dezinfectează şi se perforează cu trocarul. -• întreruperea iiucdialfi a transfuziei. Urina devine sanguinolentă datorită eliminării de hemoglobinft.ct sîngele prin spălare cu apă şi săpun şi dezinfectarea cu tincturâ de iod sau alcool iodat. după care se strînge din nou pensa pe tub.'100 ml urmată de o perl u/ic cu sînge i/ognip ţi Noliijii liipcrlmii' de MIJI . începe prin dureri lombare. apoi se introduce tubul pentru aer. în urma hemolizei şi treptat se instalează anuria. în situaţii de urgenţă. După fixarea flaconului pe suport se slăbeşte pensa Mohr şi se lasă sîngele să umple tot. în acest caz se schimbă tubul de perfuzie . — se controlează dacă tubul nu e cudat sau se schimbă dacă este cazul. Se puncţionează vena şi se racordează tubul la acul de puncţie slăbind apoi pensa si fixînd ritmul de transfuzare. cauza întreruperii scurgerii de sînge fiind situată la orice nivel. Mortalitat e a ajunge pînă la 50%. — acul din venă nu este permeabil sau nu este în lumen — se schimbă acul sau se puncţionează vena în alt loc . a) Accidentele prin erori în determinarea grupelor sanguine (incompatibilitate de grup sanguin) sînt grave şi se datoresc hemolizei mari care se produce în organismul receptorului.sînpTiireii <(e UIMt . — bizoni acului se sprijină pe peretele venos — se schimbă poziţia acului.

i perfuzie şi constau în frison foarte violent însoţit de o puternică rcae||pfobrilă. 1 ttiHitlfmdă prin ucrleiiţl fenomene en ţi eiuliolia prin nilcniclioiiflinl . — impurităţilor conţinute în flacon. Este tipul reacţiei anafilactice ale oarei l'eiio' iciic se instalează la 20—30 minute de la perfuzie. limbii şi feţei.) se instalează la 20—30 minute do l. . Cel mai adesea. Tratamentul acestor accidente impune : — întreruperea perfuziei imediat ce au apărut primele semne . combaterea agitaţiei.scamănă cu cele. emboliile se prrdiin ' nivelul piilmonilor . sînt mai puţin accentuate şi se combnt prin aceleaşi măsuri. 1 o manifestă prin senzaţie de frig. edem al pleoapelor. datorită unei manevrări nccorespunzătoare.— combaterea agitaţiei bolnavului şl a durerilor prin injecţii subculnnate cu morfină sau derivate. c) Accidentele produse prin defecte de tehnică a transfuziei se daloiCHC i<'fec|iunilor în sistemul de perfuzie sau în manevrele greşite la in.embolii prin microcheaguri. frison şi febra care pot du ni ciii'va ore . — infecţiei sîngelui în momentul recoltării. do conţinutul exagerat în grăsimi în cazul în care recoltarea s-a făcut Iu scurt l i m p de la ingestia de alimente sau de truse refolosite şi incomplet curăţite. urmate de alterarea rapidă a stării generale. se manifestă prin 1'riMiiii •fidee.-. b) Accidentele datorită calităţii sîngelui transfuzat sînt destul de serioase1! vi ele se pot datora : — hemolizei sîngelui în urma unei conservări necorespunzătoare sau Inrălzirii bruşte a flaconului înainte de a fi perfuzat.. hi. proteine etc. — embolia gn/.şi se matiil'oslă clinic prin dispnee. în cazul în care se. seii.oasA se produce i'înd norul ifimiis In MNlrinul do pertue.) .). cu semne de inloxicnţ i e gravă care duce adesea la moarte . — exanguinotransfuzia şi epuraţia extrarenală în caz de instalare a au u rici.slaliii'nu i •• iluziei. liciuopli/. durerilor şi hidratare. — antigenclor din sîngele donatorului la care receptorul este sensibili/ut 'medicamente. — infiltraţie lombară cu novocaină 1% pentru combaterea spasmului vascular renal sau prin injectare de novocaină intravenos. erupţie urticariană pruri^inouli febră. Accidentele apar între 2 şi 6 ore de la terminarea transfuziei. în urma formării aglutinine» lor anti-Rh. produse de soluţia stabili/atonre. Pot apărea : •. — desensibilizarea organismului prin injectare de substanţe aiililmlflMilidoe . tahicardie. descrise mai sus. în perfuzie . Incomatibilitatea prin factor Rh se produce în caz de transfuzii rep et nit1 de sînge Rh-pozitiv la un receptor Rh-negativ. tahicardie.a|ie do comproHUO toracică. Fenomenele clinice sînt cauzate de hemoliza produsă dn germenii de infecţie (stafilococ. IriM'o In slhlciuul v UNCII l n r sau clnd pătrundo aer In Mlhloiuiil do pert'iulo. ca mai sus. febră . folosesc truse Inrtt • I I ni mm oind iioesla nu este eficient. streptcoc etc. — administrarea de antihistaminice pentru combaterea fenomenelor anafilactice.ic.

— înlocuirea cantităţii pierdute. Se transfuzează. Sîngele aduce proteine. tensiune arterială. — boli renale liiporl(Misive . Transfuzia vine să corecteze tulburările produse de pierderea de sînge. înlocuieşte hematiile alterate sau produsii toxici cu sînge proaspăt. — Acţiune hemostatică prin aport de elemente necesare procesului de coagulare şi de factori antihemofilici în caz de hemofilie. l» HK'Miir. constituie o indicaţie majoră. la formarea anticoprilor etc. la bolnavi cardiaci. ciuperci etc.— fenomene de supraîncărcare a cordului. — infecţii diferite. — iiiMifirientn lirptilirfi gravă . — Acţiune antiinfecţioasă prin stimularea sistemului reticulohistiocitar care creşte producţia de anticorpi în organism. ţinînd seama de puls. în cazul exsanguinotransfuziei. l INDICAŢII ŞI CONTRAINDICAŢII '!' i Ţinînd seama de acţiunile de mai sus. la redresarea hemodinamicii la parametri normali şi la asigurarea unei cantităţi suficiente de oxigen la celule şi ţesuturi. depurînd astfel organismul. hematocrit şi hemoglobina . Totdeauna se folosesc tonicardiacele. — Acţiune hematopoetică manifestată mai ales la anemici prin eliberarea de hemoglobina de către hematiile transfuzate care se foloseşte de către organism în cadrul hematopoezei. u U1 refii|iloiuliii j ii<rrln nlft şl In flenernl irmnnntlMnHp eranlocerc'brnU1. transfuzia de sînge are o serie indicaţii : — hemoragia sub toate formele sub care apare. ACŢIUNEA SINGELUI TRANSFUZAT Transfuzia de sînge are o acţiune complexă asupra organismului receptorului. în caz de intoxicaţii cu oxid de carbon.i docît numai în cazuri deosebite. cianoză sad chinr edem pulmonar acul. plasmă sau colaps . în asemenea situaţii nu trebuie depăşită cantitateu de 300--500 ml sînge odată sau l 000 ml lichide pe x. De asemenea. Coutraindicaţiilc sînt foarte limitate şi ele vizează o serie de boli ca : — miocarditele şi insuficienţa cardiacă gravă cu tendinţă la edem pulmomir acut. hormoni şi vitamine care ajută la combaterea fenomenelor toxice. irecuperabili. — şocul de toate categoriile. . barbiturice. o cantitate de sînge egală cu cea pierdută. . Hematiile introduse suplinesc funcţia celor blocate de toxic mult mai eficient dacă se asociază şi oxigenoterapie. contribuie la refacerea masei sanguine circulante. Se manifestă prin dispnee. prin acţiunea stimulatoare a hematopoezei ţi prin factorii de coagulare pe care-i aduce. la care no traiisl'u/iM/ă sînge în ritm rapid. -p bolnuvi KIIIV. — boli cronice ale sîngelui. în principiu. — Acţiune antitoxică.

fun cţiile i iirdiorcspiratorii pot persista parţial. Deci. cu cele mai simple mijloace pe care le avem la îndcinlnd. Ţesuturile şi organele au o sensibilitate diferită la lipsa faţă de oxi gen în raport de gradul lor de diferenţiere.lrft lichide şi doar 3 minute fără oxigen. asupra sistemului nervos central ducînd la încetarea funcţiilor scoarţei cerebrale. lipsa de oxigen arţioncnKit. în care metabolismul este mult diminuat. şi I ul reni perea celeilalte ceea ce ne demonstrează interdependenţa dintre respiraţiei si circulaţie şi ne obligă ca resuscitarea să se adreseze ambelor funcţii. circulaţia. întreruperea uneia dintre aceste funcţii atrage. excreţia — s-au reluat la parametri normali.7 minute de anoxie.RESUSCITAREA CARDIO-RESPIRATORIE Resuscitarea cuprinde totalitatea măsurilor care trebuie aplicate d e urgenţă pentru restabilirea sau înlocuirea temporară a funcţiilor vitale a lp organismului — respiraţia şi circulaţia.se/c dcopoluvă nlll .iu numai una din ele. 3 zil e f. respiraţiei cît şi circulaţiei. Orice încercare de restabilire a funcţiilor cerebrale. I|P of! mai multe persoane.smului în asigurarea necesarului cu oxigen sau pot fi întrerupte total. fiind suficiente doar 3—4 minute pentru ca leziunile cerebrale produse sil dovinii ireversibile. amîndouft s. Bolnav ul trttic-jlc dar rămîne decerebrat şi moartea definitivă se va produce Ia scurt Interval. . este sortită eşecului chiar dacă alte funcţii — ros pi* i aţin. Descrierea lor M«jmnilrt se fncc mimul In «cop didactic pentru a uşura Inţelc^eren noţiunilor l • <-h! lule. TreImie reţinut faptul că omul poate rezista 30 zile fără alimente. Aplicarea practică a metodelor de resuscitare trebuie să poală fi fiiculft fit orice situaţie. Aceste funcţii esenţiale ale vieţii pot fi foarte mult diminuate incit să nu mai poată face faţă cerinţelor organi. c ele inul sensibile sînt celulele neuronale din scoarţa cerebrală şi aceasta expli că do ce o lipsă acută şi totală de oxigen produce pierderea imediată a cunoştiii|ci. In intervalul de timp cel mai scurt (pfnă la 3 inimile) ţi nR M> adrc. scopul principal al resuscitării este de a menţine respiraţia şi circulaţia In parametri cit mai apropiaţi de normal deoarece deficienţa uneia dintre ele produce tulburări în transportul de oxigen şi bioxid de carbon cu efecte rn« pide şi grave asupra întregului organism. timpul de aplicare a măsurilor de resuscitare este mai lun g iar funcţiile niidiorespiratorii trebuie „asistate" pentru a nu înceta definii iv. apoi la oprirea respiraţiei ceea ce atrage după ea oprimi cordului şi instalarea morţii clinice (aparente). foarte rapid. diiplt l i . Din acest punct de vedere. în caz de intoxicaţii narcotice asociate cu hi|nitermic simultană sau în caz de aplicare a unor metode de hibernare. Acest fapt ne demonstrează urgenţa ajutorului ce trebuie acord at cure de multe ori este simplu şi poate fi realizat de orice cadru sanitar. Aşa se întîmplă în caz de moarto apnH'iilft la cei îngropaţi în zăpadă. In loute aceste situaţii cerinţa de oxigen a organismului est e foarte mult dimlmmlfi. la puţin timp. Astfel. în anumite situaţii.

In timpul unei vKrsftluri. pe lîaga avantajele de mai sus.ul conţinui ului Kii. . aspiraţia secreţiilor fari ngo • l raheo-bronşice. le întîlnim în caz de intoxicaţii cu diverse substanţe (acid cianhidric). Ele pol să acţioneze în două moduri: sau .M M T \ REA RESPIRATORIE llesiiM'ilarea respiratorie are drept scop restabilirea schimburilor gazoase In nivelul alveolelor pulmonare prin completarea sau înlocuirea mişcărilor respiratorii cu aj u Ioni l respiraţiei artificiale. îl arc si pe Jicclu do n uşura evacuarea cont mul ului inhalat în ca/. Indiferent de cauza care a produs insuficienţa respiratorie. de iniicc sau în ca/. intubaţia traheaiă. opiacee) sau alcool. Aceasta se poate realiza prin melode directe care insuflă aer direct în pulmon sau prin metode indirecte care acţionea/S asupra cuştii toracice şi mobilizează conţinutul gazos al plămînilor.. Metodele folosite trebuie să fie simple. — Tulburările în sistemul de transport al oxigenului apar în caz de hemoragii mari. în asemenea situaţii manidubula se susţine în poziţie > !• projLţnatism prin împingerea gonionului înainte (fig. •• i •'•• ' . Decubilul vcnlral.i'lc tulburărilor respiratorii sînt multiple si. în cazul depresurizării avioanelor la mari altitudini.. a insolaţiei sau intoxicaţiei cu diverse medicamente (barbiturice. şi corpului (decubit ventral cu bazinul mai ridicat). măsurile de asistare sau înlocuire a respiraţiei trebuie s'a fie aplicate în cel mai scurt timp. Aceasta se întîmplă la mari înălţimi. colaps sau de blocare a hemoglobinei cu oxid de carbon. ele se găsesc la orice nivel al drumului pe care oxigenul şi bioxidul de carbon îl au de parcurs intre aerul atmosferic şi celulele organismului. indirect.i lupa orificiul glolic.slric. asupra cuştii toracice. Dczobstruarea şi menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii constituit! condiţia de bază pentru asigurarea eficienţei acestor metode. a accidentelor de submersie. Aceasta se obţine pri n mai multe metode : imprimarea anumitor poziţii capului (întors lateral). 82). — Tulburarea schimburilor alveolare se datoreşte unor revărsate la nivelul alveolelor aşa cum se întîmplâ în cazurile de edem pulmonar acut sau de înec. — Capul întors lateral asigură drenajul secreţiilor din cavitatea buca l i şi naso-faringiană şi nu permite căderea mandibulei şi a limbii care poate . 302 . — Tulburările schimburilor de oxigen şi bioxid de carbon la nivelul celulelor. uşor de realizat. indiferent de procedeul care se aplică şi de timpul cît el acţionează. ('. Cunoaşterea lor va permite luarea celor mai adecvate măsuri pentru o corectare eficientă a tulburărilor care .ele periferice se datoresc obstrucţiei parţiale sau totale a căilor aeriene precum şi diminuării amplitudinii sau ritmului mişcărilor respiratorii prin leziuni toracice sau pulmonare. cît mai apropiate <1(! condiţiile normale şi să poată fi prelungite atît cît este necesar. accidentelor anestezice etc. Cele de origine centrală sînt rezultatul paraliziei centrilor respiratori în urma traumatismelor cranio-cerebrale. traheostomia şi utilizarea de mijloace medicamentoase. — Cauzele externe produc tulburări respiratorii datorită lipsei oxigenului din aerul inspirat.apar.«â insufle aer în pulmon la nivelul căilor aeriene sau să mobilizeze conţinutul gazos al plămînilor acţionând. — Tulburările de ventilaţie pot fi de origine periferică sau centrală . (jin/.

P ! '! . ele se pol cnriiţl cu degetul înfăşurat într-o batistă sau se pot aspira cu ajutorul unei soiulo de cauciuc. — în situaţii de maximă urgenţă.l'orlţln înlhilliir pritlru Miiffl IH îmi . aleudrine).şic. — Cînd starea de inconştienţă se prelungeşte şi manevrele de respiraţia . pe cale naso-faringiană sau orofaringiană. aspiraţia trebuie făcută pînă la nivelul bronhiilor. Ultimele dona metode cer o aparatură specifică şi ele nu M' pot executa decît în spaţii amenajate special.''l» '•«( ». se recurge la int.•trtificială trebuie aplicate un timp mai îndelungat. 82 — Menţinerea mandibulei prin împingerea gonionului înainte.t •. edem pulmonar acul. s|nisiii glotic alergic) şi are la bază utilizarea bronho-dilatatoarelor (adrenalină. respiraţia asistată şi ren pirat ia controlată. Indicaţiile şi tehnica traheostomiei sînt descrise în capitolul respectiv de mica chirurgie. antihistaminicelor (romergan. feniramin) şi corlicoizilor în injecţii sau sub formă de aerosoli precum şi a expectorau! doi administrate parenteral sau per os. Inil'ilină şi derivaţi. în caz de inhalare R conţinutului gastric. cînd nu se poate aplica nici unn din manevrele de mai sus.l-iij. metodele pentru realizarea resuscit Arii respiratorii sînt de 3 feluri: respiraţia artificială. — Daca bolnavul nu elimină secreţiile în aceste poziţii.til>n|ln oro-traheala sau naso-traheala a bolnavului cu ajutorul sondelor tip Kuiiihard-Guedel. se practică traheostomia de urgenţă. în raport de mijloacele utilizate. — Dezobstrucţia medicamentoasă a căilor respiratorii este indiculft in razul unor afecţiuni medicale (astm bror.

Peni ni a împiedica limbii să radii pest. Respiraţia artificială are drept scop suplinirea mişcărilor respiratorii \ie toată durata opririi respiraţiei.ii|>c orii'iriul l'ig. Condiţia pentru ca o astfel de manevră sa fie eficientă este ca reanimatorul să aibă o capacitate vitala normală. Bolnavul este în decubit dorsal. in (tuia boliiulim|ilmt«r. S-a observat că după 8 — 10 insuflări. cu degetele de la mînă stingă pensează nasul bolnavului. după care manevra se repetă în ritm de 12 — 14 insuflaţii/minut. depărtează capul de gura bolnavului pentru ca acesta sa poată expira. aerul pe care-1 expiră. cu capul în extensie şi gura deschisă iar reanimatorul stă alături. cu putere. insuflîndu-i acestuia. în timpul doi. — Respiraţia . care.i . <S4). 85). în timp ce executa această manevră.HO pune.« cpiglolă si sfl aM. de obicei. aplică gura sa pe gura des hisă a bolnavului. este d e scurtă durată.Hwplratlu „miră-ht gura» _ timpul K1"1'1'. prin manevre manuale (externe) şi cu mijloace instrumentale.gură la gură" este apreciata ca fiind metoda cea mai bună şi cel mai simplu de realizat. după ce reanimatorul face o inspiraţie profundă. Gura pacientului poate fi acoperită cu o batistă sau cu o compresă de tifon. amestecul gazos pe care-1 insuflă reanimatorul face să reia funcţia centrului respirator al bolnavului. vuiţii u plpft (iiicdol (fig. f<?'< — Poziţia mîm'lor pentru respiraţia gură-la-gură. Cele mai simple sînt reprezentate de respiraţia „gură la gură" sau „gură l a nas" (fig. I.. .Fi/j. în primul timp. în genunchi cu o mînă sub capul bolnavului pentru a-i imprima şi menţine hiperextensia iar cu cealaltă mînă pe fruntea lui (fig. Ea se realizează prin manevre cu acţiune directă.s. 83. . «II). Manevrele cu acţiune directă presupun insuflarea aerului direct în căile respiratorii fie de către reanimator fie cu ajutorul unor aparate.

Se — Pipe Guedel. Prima |ilpi1 fixează baza limbii iar pe •i doua se insuflă aer de către iiiimator. . pînă la vălul palatin. Hi-spiraţia se poate face. în mt caz. /Vceasta se introduce între arcadele dentare. Mai există sistemul Elam <!•«. insuflarea se face în ' i l n nazale ale pacientului. după care se execuţi i n mişcare de rotaţie.Respiraţia „gură la V (.c face prin manevre siiliirc. tn ucottt • iun • • n i cRrora un pot ti l de.l de respiraţii timp mai 'Irlmigiit s-a recurs Iu o scrie upiirato simple. MIT. astfel ca baza limbii să se sprijine pe curbura pipei. IViilni menţinerea unei t f i . cu deosebirea că. Imn. cu . cu concavitatea în sus si M * împinge. pe deasupra limbii. în acest caz. 87) alcătuit din două pipe liiit'del sudate cap la cap cu miluirile în sens opus. MH). de 180°. iar i H ac est uia es te înch is ă «. Iu i w folosesc liurdnfc HIIII ir-nf»|tlr«il» «rtirioUlâ t» Ajutorul •UUmulul l. insuflînd aer direct pe pipă.l'lg.

.uni njoi peni ni faptul cA pertu II c cit «U'reu mniiililiiilrl ţi n llinhll fi MM iift dn-inmil fci««. De asemenea.. Metodele manuale (externe) pentru realizarea respiraţiei artificiale sînl cunoscute din timpuri vechi şi ele constau din imprimarea unor mişcări c u tiei toracice. Hilmiil in care Ircbuir clcctuate este lot de 12 l l/minut. u) Drciililhil ilmunl <mli> mai <l .. condiţii igienice bucale precare etc. Primele trei degete de la mîna stîni>?i asigură etanşeizarea sistemului prin comprimarea măştii pe faţa bolnavul ui iar degetele 4 şi 5 proiectează mandibula înainte pentru a nu permite c ade rea limbii şi astuparea orificiului glotic. 89) sau un balon autogonflabil (fig. fiind în funcţie de starea imisculahiili toracice (relaxare în caz de poliomielită). ele obosesc pe reanimalor. traheobronşic al pacientului. b) Respiraţia . pentru respiraţie artificială direct n.. Din timp în timp. 90) oferă o condiţie mai bună.. pe o perioadă mai îndelungată de timp.Fig 8S — a) Respiraţia „gură-la-nas" — timpul inspirator . Apoi.» ' *•• . expiraţia esli> timpul aci h iar inspiralia se face pasiv. în toate cazurile.. de starea peretelui toracic în urmii traumatismului suferit (nu se pot aplica în caz de fracturi costal e sau de Iii1 moragii masive) şi de faptul că. Pentru a a\ea o bună eficienţă şi a împiedir. isul bolnavului. iniţial.n. în aşa fel..i«iui. cu vărsaturi.. în plus. Exemplu : bolnav în conirt.. Eficienţa lor este mult mai redusă. l'ozjfiji l'uliiuvuliti poate Ci tn dcrnbil dorsal sau veni nil tu nipoi'l (Ir Irlul accidculului lui ri'npli'it|la se poale hicc de imn NIIII doiifl pn'sonilc. aplicarea măştii de la aparatele de anestezie peste gura şi n. încît să permită intrarea şi ieşirea aerului în arborch respirator. se introduce o pipă Guedel în guia bolnavului. mască la care s-a racordat un burduf (fig. bolnavul trebuie aspirat de secreţii. Ele sînt indicate numai în cazul cînd. aplicarea lor pentru nu timp mai îndelungat poate produce leziuni ale cutiei toracice sau orgaiiolni mlcrne.-i căderea bazei limbii peste epiglotă..gură-la-nas" timpul expirator. din anumite motive nu Mpoate aplica una din metodele descrise mai sus... Masca se mai poate fixa cu ajutorul unui căpăstru special. oblicind ca acesta să fie schimbat la scurt interval de timp.

/ i .t''.ic .. Bolnavul trrhnic "hft umerii mai ndini|i pun ini roduccroa unui pled nilal. i. <0 — a. tu acest t'i'l ( in mi|Iml şi incii|iui'ren rapului in liipci'cxU'nsic. Silvcsler Mroscli. c Respiraţie arti ficiiilii cu burduf. o pornit fi sau n tuift.. Mo .cli' inui riH'oiiiiuiiliili' procedee sli\(. ('miilor. Respiraţie artificială cu ajuburdufului cu aer racordat la masca • (ne rccoiiiandri introducerea unei pipe orofaringicnr). l iCHdvIc : h Respiraţie artificială cu nil bulonului autofionflabil racordai unt <!>' unpstc/.

91). Inspiraţia se face prin revenirea diafragmului după ridicarea mîinilor de pe abdomen. — Procedeul Howard-Thomson este o combinaţie între primele doua şi se execută de două persoane : una stă ca în cazul manevrei Silvester iar cealaltă ca în manevra Guilloz. 90) reanimatorul stă la capul bolnavului. 20(1 . pînă la planul de sprijin iar expiraţia se realizează prin comprimarea peretelui toracic anterior.—în procedeul Silvester-Brosch (fig. Pentru a obţine o eficienţă mai mare se poate asocia la manevra precedentă. Cu ambele mîini.ie artificială prin metoda Silvester-Brosch. la nivelul bazei sale. în momentul în care braţele încep să cadă în jos. realizîndu-se o expiraţie activă. călare peste coapsele bolnavului. Fig. sub mameloane. într-un genunchi şi cu celălalt picior sprijinit pe talpă. Reanimatorul stă în genunchi. apasă abdomenul inlerior. în felul acesta realizînd expiraţia prin boltirea diafragmului de către viscerele abdominale caro sînt împinse cranial. Dezavantajul metodei constă în posibilitatea de traumatizare a viscerelor abdominale si este contraindicată în caz de hemoragii interne. în timp ce primul reanimator începe să ridice braţele pacientului cel de al doilea execută o compresie scurtă la baza toracelui. Inspiraţia se obţine prin tragerea braţelor în sus şi lateral. 90 — Kespiraţ. Este timpul activ al acestei manevre. compresia toracelui încetează iar inspiraţia se — Procedeul Guilloz are la bază producerea mişcărilor respiratorii prin acţiunea diafragmului (fig. prin intermediul braţelor proprii.

. f t K H ci ip lr u| l« ur tir irl n M — pr o c e d e u (i ni il or • ti m p ul ' rx pl rn tn r./•/./.

Procedeele cele mai cunoscute sînt: Schaeîer.l 1 'v. 92). Respiraţia artificială în decubit VCil11 al se face numai la bolnavii cu activitate cardiacă prezentă. al lichidelor aspirat*' înaibori'le iraheo-bronşic sau a conţinutului gastric în timpul manevrelor de co mpmtlp loracică.v b) Decubitul ventral este indicat la bolnava care au secreţii abundente în caz de înnec. ^ A. r . Inspiraţia se oliţlin1 prin ridicarea bruscă a mîinilor reanimatorului (fig. Hui: timpu l ii Hinpul lnn|)lrut<ir. Rcanimalonil n»U' . El are avantajul că nu permite căderea mandibulei şi limbii si asigură drenajul secreţiilor oro-faringiene.slr di-n I n i de slabă şi se utilizează mai ales pentru golirea arborelui respirului' dt>! lichide şi secreţii. Expiraţia se realizează ca în \nnre* deul Silvester. Bolnavul Mfl pe un plan dur cu bazinul ceva mai ridicat ca toracele. călare peste coapsele pacientului şi execută cu t oul n pil ii'rea apăsarea toracelui la bază.. .. în acest fel se obţine expiraţia şi rcfulim-n unei cantităţi din lichidele conţinute în căile respiratorii. Bolnavul are capul întors lateral şi sprijinit pe antebraţe. t . c mi cu pormite şi o oarecare extensie a capului. •• .isoxat în genunchi. Eficienţa o. Nielsen-Schacfcr şi Emir _ Procedeul Schaefer (1903) este recomandat la înecaţi. l l<'lg. a a «rl UMtiI ft piin procci lciil Schnd fwr. produce atît prin tracţiunea exercitată de braţe cît şi prin revenir ea diunu Irelor cutiei toracice la poziţia iniţială.'* p-L„ 5j b _ Respiraţie artificială procedeu Guilloz — timp inspliator. . .

în această poziţie diafragmul este comprimat de viscerele abdominale şi realizează expiraţia. execută expiraţia prin comprimarea bazei toracelui iar celălalt. ' "/ ''/ yjy Hc'N|)lrn|li' iirtlflolnlfl prin iiiniievi'* mHiiiiiili' 11 . balonul autogonflabil) şi procedeul patului basculant. Se basculează scîndură în aşa fel cu bolnavul să ajungă cu capul în jos. Cu braţele ridică bazinul de pe planul de sprijin şi realizează expiraţia prin boltirea diafragmului de către masa viscerelor abdominale împinse cranial.sprijin şi ridicarea uşoară a braţelor. real zează inspiraţia prin ridicarea toracelui de pe planul de sprijin tracţionînd de braţe (fig. expiraţia şi inspiraţia. 93)./•'/. sprijinit într-un genunchi şi pe talpa celuiI ii ll picior. Jos: expiraţie. Sus: inspiraţie. bine fixat de ea prin centuri si cu articulaţiile roxo-femurale la nivelul axului de rotaţie.. Inspiraţia se face pasiv. are la bază realizarea mişcărilor respiratorii prin deplasarea ritmică n viscerelor producînd boltirea şi revenirea acestuia şi realizînd.. Ia un unghi de 45°.»' H lUK'i' l ./• 1 1 ''spira (.'iiii l. — Procedeul Nielsen-Schaefer (1935) necesită doi reanimatori : unul aşezat călare. cunoscut şi sub numele de metoda marină rcască. — Procedeul Emerson (1948) se face de un singur reanimator aşezat călare peste coapsele bolnavului.i e artific ala pria procedeul Nielsen. Mecanismul constă dintr-o scîndură lată ce se ponle rota în jurul unui ax pînă la 90°C. iui.'. — Procedeul Nielsen se execută de un singur reanimator aşezat Ia capul bolnavului. Metode instrumentale pentru realizarea respiraţiei artificiale se folosesc ?n cazul în care este nevoie ca aceasta să fie prelungită mai mult timp. Inspiraţia se face prin ridicarea braţelor de pe planul pe care este aşezat iar expiraţia prin revenire la poziţia iniţială (fig. aşezat în genunchi la capul bolnavului. 94).! < jirucudcul NleUcn-Solmcfor. Ele mprind o serie de aparate descrise deja în cazul metodelor cu acţiune directă (burduful manual. Are o eficienţă scăzută. în acest IVI. prin aşezarea bolnavului pe planul de . — Patul basculant al lui Eve. ini. Bolnavul este aşezat pe această «(•îndură în dectibit ventral.

(. • . Respiraţia asistată se face în cazurile cînd există o paralizie a niiisrii laturii respiratorii (poliomielită. cu ajutorul unor aparate care. Acest tip de respiraţie se execută cu aparatul de narcoză. Metoda este indicată numai la cei cu activitate cardiacă prezenţi si tu e avantajul ca realizează şi oarecare mobilizare a masei sanguine. permit controlul cantităţii aerului introdus direct în căile respiratorii. bolnavul este inlubat iar musculatura respiratorie csle pusil In repauh prin cnrarizare. a an iesteciiiul fţa/. Expira)hi se obţine prin realizarea unei uşoare presiuni în cheson ce face să se comprimi1 cutia toracică.l-'ig.st «n»j>. în aşa fel ca bolnavul să ajimţţA ni capul în sus la un unghi de 45°. Respiraţia controlată este o adevărată respiraţie artificial^ rmi< se execută în servicii special utilate. difterie. come prelungite) şi necesitft Mipl! uirea mişcărilor respiratorii pe o perioadă îndelungată de timp. aşezîndu-i pe aceştia. în decubit velit nil. pe braţ şi executînd mişcări basculante. cu respirul orul cu Engstrom. Indieni»' In m/ de Inlnxli n|ll ni di<|nhiitmtr cenlnilr (luirbllnrlrr. Este nevoie de o supraveghere continuă pentru n aspira eventualele secreţii bronşiee sau a înlătura anumite incidente ce pot nparca. reprezentat de un clicson ermetic în care se plasează bolnavul.en/lt cu ajutorul unor aparate complicate. Mei oii r Ie njuln(onn> resuscitării respiratorii constau In administrarea ill Ieritelor niedicnineiile şl oxifţenolerapie. După aceea. iimifiiiA. Ritmul este în funcţie di< vîrsta subiectului: 18 respiraţii/minut la adult. .os adecvat. nlronl). III. 9 j — lU-spiraţie artificială prin metoda patului basculant Eve. Un asemenea aparat este pulmonul de oţel. Pentru obţinerea unei eficiente miixlnu* în utilizarea lor sînt necesare două condiţii : să menţinem căile respiratorii libere iar bolnavul să nu se opună ritmului imprimat de aparat. Ea se rcall/. II.)5). capul rămînînd la exterior . cu aparatul RPR sau Bird. în această poziţie viscerele abdominale c iul în bazin. a presiunii de insuflare şi exuflare şi a ritmului respir ului. costisitoare care acţionează asupra ni liei toracice şi care necesită personal specializat pentru a le suprave ghea In mod continuu. Ea poute li aplicată şi la nou-născuţi sau sugari. Manevrele sînt mai blînde ca în cazul metodelor manuale d«' realizare a respiraţiei artificiale deoarece se aplică pe toată suprafaţa nitlc'l toracice şi pot fi practicate un timp îndelungat. l ' r i n implrarea aerului din cheson se realizează o depresiune pneumatică ce provnnrrt mărirea diametrelor cuştii toracice şi inspiraţia aerului atmosferic. se basculează în sens invers. 24 la copil şi 30 la siigiir. In tur.Dini n* ini'dlniinPlilHp folosite amintim: nnnleptlcele tuilhar* m acţiune cxrlUnth iimipru reiilrHnr respiratori ţi vasoinotorl din bulb. diafragmul se aplatizează şi se realizează inspiraţia (fig.

n enror aclame se manifestă prin grăbirea trezirii. Şi într-un caz şi în altul manifestările clinice sînt aceleaşi. bioxid de carbon. Sincopa cardiacă (stopul cardiac) presupune oprirea bruscă a activităţii cardio-circulatorii. Se mai poate bănui existenţa fibnlaţiei ventriculare în cazul cînd după aplicarea masajului cardiac extern nu se reiau contracţiile spontane ale inimii. ameliorarea insuficienţei icspiralorii şi refacerea tensiunii arteriale. megimide. — Oxigenolerapia asigură creşterea presiunii parţiale a oxigenului în . mărind astfel cantitatea de gaz care ajunge la sistemele enzimatice ale respiraţiei celulare. de aceea ele nu se pot diferenţia decît numai cu ajutorul electrocardiogramei sau prin observarea directă a inimii. a) Cauzele reversibile care pot opri activitatea cordului sînt : — lipsa oxigenului (sincopa anoxică) produsă de oprirea bruscă a respiraţiei care duce la tulburări în oxigenarea centrilor nervoşi si în metaliolismul fibrei miocardice. — reflexe nociceptive — tracţiune pe mezouri. aminofenazol.sc : nicelamid.au/elo iiTVrrsil>il<* ie rcl'ci/l la unele afecţiuni organici» grave cu m 4ir fi: poliiraiuiifllituiwlt' urnvr. oxigenul se poate administra în amestec cu bioxidul de carbon (stimulentul natural al centrului respirator bulbar). Pentru creşterea eficienţei. sub cort sau în camere hiperbare (vezi oxigenolerapia). Cauzele care produc oprirea cordului pot fi reversibile sau ireversibile.) cu acţiune directă atît asupra miocardului (aşa cum se îiitîmplă în cazul difteriei şi febrei tifoide) cît. Aplicarea manevrelor de resuscitare cardiacă are rezultate numai în rn/iil rînd . Amestecul se mai poate administra şi în intoxicaţia oxicarbonoasă deoarece acidoza pe care o produce accelerează desfacerea carboxihcmoglobinei. pe mască. — factori toxici (anestezice. plex solar) electrocutarea. lovituri în zone rcflexogenc (sinus carotidian. Oprirea cordului poate îmbrăca două aspecte : sincopa cardiacă şi fibrilaţia ventriculară. oxid de carbon. mai ales asupra centrilor nervoşi. în concentraţii de 2—5% numai în cazul în care acest centru nu este deprimai.sincopa s-a produs rn urmare a unora din aceste cauze reversibile. prin hipercapnia care se instalează . doxopran etc. — hemoragiile masive datorită scăderii masei circulante şi diminuării Iransporturilor de oxigen. în fibrilaţia ventriculară persistă unele contracţii ventriculare dar acestea sînt asincrone. folosind manevre externe sau interne. . parcelare si ineficiente pentru a asigura circulaţia periferică. penlelrazol.. iimificicnfa cardiacă globala gruvă. RESUSCITAREA CARDIACA Resuscitarea cardiacă are drept scop reluarea bătăilor cordului. iiisnlidrn|a hopnticA 212 . Ea se realizează prin administrarea oxigenului prin sonda nazală. dilataţia anală.Sc folosr. toxine microbiene etc.'iorul inspirat. h) C. sp în/uifitoarea şi chiar emoţiile (la vrgotonici) pot provoca reflexe vagale sau sinociirolidiene care duc la inhibiţia centrilor bulbari şi la oprirea cordului şi n respira) iei.

pe cît posibil.ţi metode medicamentoase. dar de un aspect special. dar apariţia ei reprezintă un semn tardiv. Diagnosticul trebuie precizat în minimum de timp deoarece măsurile lerapeutice sînt eficiente numai în cazul în care sînt aplicate foarte do timpuriu. Aceasta se renli/eu/ft pun mai multe metode In raport de forma clinică de oprire a cordulu i: • linşajul cardiac extern. n) Mantii ui riinlliip tvtrrn. Diagnosticul de oprire a cordului se stabileşte pe baza unor sc nino Indirecte sau directe. 96). Semnele directe se pot obţine numai în cazul intervenţiilor opcrulorli • — în operaţiile pe torace sau pe cord se pot observa tot timpul . — încetarea zgomotelor produse de contracţia cordului. hipotensiune arterială. Semnele indirecte sînt reprezentate de : — dispariţia pulsului la arterele mari (brahială. de cîteva semne pr«monitoiii : tulburări ale ritmului cardiac (mai ales bradicardie în jur de •40/minut). femurală) 91 ă tensiunii arteriale . — hipotonie musculară cu areflexie. Măsurile pentru restabilirea funcţiei inimii nu drept scop principul. — în timpul intervenţiilor chirurgicale obişnuite. în perioada de instalare a semnelor pr emonitorii. apariţia midriazei şi diminuarea frecventul respiratorii (bradipnee). — apariţia şi instalarea midriazei. coloraţia cordului Iov ine cianotică iar miocardul devine flasc şi ia aspect de frun/ă veştedă . carotidă. oprirea sîiifţrrftrll. proi 'i iţ a şi ritmul contracţiei miocardului. — electrocardiograma arată dispariţa undelor normale în cazul sinropol ••i prezenţa lor. 96 — LKG : fibrilaţie ventriculară-f izoclectric Oprirea activtâţii inimii este precedeată.•***?> Fig. lelnarea rapidă a irigaţiei cerebrale cu sînge oxigenat. masajul cardiac intern. în caz de fibrilaţie ven triculari (fig. delibrilarca electrică n corI i i l n i . — electroencefalograma este de un folos mai mare arătînd semne de ischemie cerebrală. • umoza sîngelui sau schimbarea bruscă a aspectului macroscopic al organelor (cianoză. flacciditate) sau zonei pe care se operează. în caz de oprire. Principiul metodei constă i» comprimare» nel n cordului Intre »loin yl coloana vertebrală ceea eo l a eu *ă trimită le din ('Mvilftţiln eiutllihil In marea MI tulea circulaţia. uneori. . trebuie să ne lucii «ă gîndim la eventualele semne premonitorii de oprire cardiacă.

b) Masajul cardiac intern. podea). Contraindicaţii : leziuni ale cutiei toracice. masajul cardiac extern puţind fi executai de către orice persoană iniţiată în acest sens. — rupturi ale vaselor urmate de aspiraţia hemotoraxului. cu masiniA urgenţii. Dacă după 90 de secunde de masaj cardiac extern nu se reiau func|iilo inimii se recomandă începerea masajului cardiac intern. *' Bolnavul este aşezat în decubit dorsal. cu o inci/m ce pleacă din apropiere» mai^nm Meniului.srpsic şi lîlift u UI4 . într-un ritm de CO— 70/min. fibrilaţia ventriculară. Complicaţiile masajului cardiac extern se datoresc unor compresii sternalc prea puternice care pot produce : — fracturi de coaste sau stern. Prin apăsare se realizează contracţia miocardului cu trimiterea în circulaţie a unei oarecare cantităţi de sînge iar prin relaxare se obţine o relathă umplere a cordului (fig. fiice iu spa(iul 4 sau f> inlercoslal Miiift. după ce s-a mci/. Toracotomin ne. pe un plan dur (pat de lemn. chiar la locul unde s-a produs accidentul. hemoragii produse prin lezarea vaselor mari.al pericurdul. pe cale Iranstoracicâ. cu degetele desfăcute peste aria cardiacă în aşa fel ca antebraţul să facă un unghi drept cu mina. cu in iun. cu capul ceva mai decliv (poziţie Trendelenburg). Indicaţiile sînt foarte largi. şi merge spre axilfl. mai ales la bătrîni şi bolnavi cu afecţiuni osoase. — leziuni ale parenchimului pulmonar cu instalarea pneumotoraxului . masă de operaţii. Mîna stingă se aşazâ peste dosul celei drepte şi prin greutatea corpului se comprimă puternic sternul pe coloana vertebrală şi apoi se relaxează. Reanimatorul se aşază la dreapta bolnavului cu palma dreaptă pe stern deasupra xifoidului. rupturi de cord. Ele nu obligă totdeauna la întreruperea masajului . 97).\ iiq. chiar fBiA wt|i«M UIUH mănunlur de usephie şi aiiti. Principiul metodei constă în comprimarea diredft a inimii. '> t — Ulinica masajului cardiac extern.

. OS). şi se începe masajul ini ni pericardic. în tot acest timp se are în vedere ca inimii să nu fie tracţionată pentru a evita ruperea atriilo r sau a vaselor muri Masajul bimanual se realizează prin comprimarea cordului între pnlinr « • \ i l î n d astfel posibilitatea ruperii cordului prin prinderea lui înlio dc'fţHr t l'ig.Fig. în Y. în aşa fel ca să nu cudeze vasele mari şi să nu jeneze umploiTU coronarelor iar policele râmîne pe peretele anterior al cordului (fig. După îndepărtarea coastelor cu mîna sau cu u» (U-pârtător autostatic (Finochietto) se fac cîteva masaje transpericardic. 98 — Poziţia mtinU prnliii masajul cardiac intern. reuni matorul fiind aşezat de partea stingă a pacientului. Se aşază cele 4 drjjrlr posterior. 00 — Mn»«J rnrclliir Intorn ! traiutoruclc i Joi .>J >i| «ie preocupa de hemostază. Sr comprima cordul pînă ce se alipesc pereţii ventriculilor dup ă care se rclu xcaza brusc mîna. pentru a pci nule o bună umplere disatolică. apoi se deschide pericardul pe faţa anterioară. Masajul cardiac intern se poate executa cu o mînă sau bimanual. într-un ritm de 50—60 contracţii/min.

prin dezinserţia sau !>(•<•(ionurca diafragmului dar este inferior ca eficienţa. ruptura atriilor. dispariţia treptată a cianozei cu colorarea normală a tegumentelor si mucoaselor. Principiul metodei constă în anihilarea contracţiilor parcelare si asincrone a miocardului ventricular cu ajutorul excitaţiei electrice.20—0.»H A pcnlru un timp de 0.A. — în caz de fibrilaţie ventriculară. celui transtoracic('««• 99)Indicaţiile metodei sînt de necesitate şi ea se aplică cu maximă urgenţă : — ori de cîte ori masajul extern rămîne ineficace după 90 de secunde. reluaiea spontană a respiraţiei si dispariţia midriazei cu reinstalarea reflexelor pupilare şi oculo-palpebrale.25 secunde după care se reia masajul cardiac cxlern.5 . — dispariţia oricăror semne de activitate electrică a cordului (lima izoelectrică) evidenţiate electrocardiografie . — apariţia semnelor morţii biologice. — reflaxarea sfincterelor. în timpul unei in-^ t<T\cu|ii abdominale. El se execută cu o singură mînă. a unor pilieri sau chiar a ventricuhlor. — în caz de tamponament cardiac prin revărsate intrapericardice.se face torncolomie şi se trece Iii niasiijul cardiac Intern |1 dcflbrlIurcA internă. Contraindicaţiile sînt formale şi practic nu există. Pentru aplicarea acestei metode este nevoie de un de fibrilator. aplica 3—4 impulsuri la 0. Eficienţa masajului cardiac se evidenţiază prin reluarea contracţiilor spontane ale cordului. Complicaţiile care pot surveni sînt : dezinserţia vaselor mari ale cordului. de 2 electrozi speciali. 96). în unele situaţii.5—3. 21fl . pînă la aplicarea defibrilatorului. Dacă nu apar contracţii spontane în timp de 60 secunde se mai pol. masajul cardiac se poate prelungi zeci de minute. apariţia sîngerârii în plagă. reapariţia pulsului şi tensiunii arteriale (T.<> variantă n masajului cardiac intern o constituie masajul transdiafiiifţnuilir ce se poate practica. în jur de 60 mm Hg se consideră satisfăcătoare). Ea se poate practica prin aplicarea electrozilor pe torace (defibrilare electrică externa) sau direc t pe cord (defibrilare electrică internă). mobilizarea unor trombi intracardiaci în cazul în care masajul se execută pe un cord bolnav (stenoză mitrală. Defibrilarea electrică a cordului. endocardită lentă). în cazul opririi cordului. înveliţi în manşoane de tifon înmuiate în soluţie salină izotonică şi de curent electric alternativ. el nu poate fi păstrat decît în cazurile în care apar semne nete de ineficientă cardiacă manifestate prin : — cord flasc (în acest caz nici o metoda de masaj nu mai este eficientă). Dacă nici după această tentativă nu se reiau coiilim |iilc alunei . (vezi fig.. Pentru defibrilarea electrică externă electrozii se aşază pe peretele anterior al hemitoracelui stîng (unul în fosa suprasternală iar celălalt de vîrful cordului) şi se aplică uii şoc electric de 450 wolţi cu o intensitate de 1.secunde interval. — cînd stopul respirator apare în timpul unor intervenţii chirurgicale pe torace sau abdomen.

ilor.clorura de potasiu 10 ml din soluţia 7. 1 Injecţiile intriu'nnlliiro pm fur tn spajiul ^ inlerrnstnl Mltn^. — clorura de calciu 10 ml soluţie 1%. tot i ntrnvontrictiliii. ru un «e luii^. ceea ce permite asigur n re n i i i f l unu bune irifţa|u. pentru stimularea contracţiilor şi efectul vasopresoi iMontâ acţiunii lor la nivelul sinapselor terminale simpatic e.line (VMi o»ni pniH'(ll). intravenlricular. M'iitru cfecLul ei relaxant asupra miocardului. în injecţie intracardiacă (în cnvitalen (Milriculară stingă). Se pul face injecţii succesive cu clorură de culci» t durură de polaalu. fără a mişca electrozii. . Electrozii se aşaza pe o faţă şi pe n il a a VPII iiinihlor şi se aplica un singur şoc.5%. Metodele adiu\ante de resuscitare a cordului constau în inj ectarea (Ic medicamente şi perfuzarea unor soluţii cu scopul de a menţine forţa de con i i u c ţ i e a cordului. "' i "f - ./ p Fiy 100 — ij iiorilator ek^l'i In defibrilarea electrică internă a cordului intensitatea curentului electric iflmîne aceeaşi dar tensiunea este variabilă în raport de vîrstă (100 w pen i ni ''opii şi 2(/0 w pentru adulţi). Dintre medicamente se folosesc : — adrenalina sau noradrenalina. pentru acţiunm 'l rontrartilă asupra miocardulu i. Dacă mai nmi i n i i â să fibrileze continuăm masajul intern care asigură un oarecare K1111' <l<'liiigaţie al miocardului şi se repetă impulsul schimbînd poziţia eleclro/. la mur^înrn inului. de a completa masa sanguină circulantă sau de a combiilr irldu/a. ninylncl ptna Iu l f) cm tu pnilun/.

soluţia alcalinizantă care combate acidoza . se continua respiraţia artificială pînâ la reluarea spontană a mişcărilor respiratorii. MI l rece Iu utuxajul cardiac intern. de preferat prin metode directe („gură la i-uiă" sau „g'ură la nas")' iar altul execută masajul cardiac extern. plasmă. Dacă există puls. intraarterial şi chiar intracardiac (în cazul în care operăm pe torace deschis). are efect batmotrop şi inotrop pozitiv. Măsurile terapeutice vor fi conjugate în aşa fel incît să aibă v.să producem cont rac) ii cardiace prin aceste iiieUiUe. după metoda Negowski. la o presiune de 180 —220 mmHg şi numai pentru timpul cît se reiau contracţiile cardiace (30—40 secunde). Presiunea exercitata asupra valvelor sigmoide ale aortei ar produce contracţii la nivelul cordului iar masa transfuzată menţine volumul circulant şi tensiunea arterială. transfuzia intraarterială (femurală.ii expiraţia. humerală. aceste manevre trebuie sincronizate în aşa fel ca la 5 compresii sternale să se facă o insuflaţie (în acest timp toracele nu trebuie comprimat).III hccmulc nu reuşim .Perfuziile se pot face intravenos. în soluţie 10—30% ca substrat energetic. — în cazul cînd nu percepem pulsaţii se recurge la masajul cardiac extern simultan cu respiraţia artificială. asociat cu n"pnii|l» artificialii. se vor face mai întîi două insuflaţii şi apoi 5 compresiuni în ritm de una/secundă. — THAM. deoarece. Indiferent de metoda aplicată pentru resuscitarea cordului. — după efectuarea a 3 — 5 insuflaţii se caută pulsul la nivelul arterelor mari (carotidă. concomitent. în Diluaţii în care există posibilitatea se foloseşte o aparatură adecvată pentru respirarea bolnavului. derivaţi de sînge. . femurală). în mod obligatoriu se asociază. unul execută manevrele de respirai ii1 artificială. „gură la nas'' sau cu ajutorul sistemului Elam).n maximum de efect chiar dacă există o singură persoană care execută reanimarea. Cînd ambele manevre se executa de către un singur reanimator. In nrelni>! ritm m ninl HUI. Cînd există doi reanimatori.v. — sînge. în acelaşi mod ca mai sus (dupfto iMsul'la|ic se fac !"> compresii slcmalr) . Dacă nu se observă mişcări respiratorii se va trece imediat la asigurarea permeabilităţii căilor respiratori si la respiraţia artificială prin una din metodele descrise (de preferat „guiiî la gură". în raport de situaţia în care ne aflăm. In mod practic se va proceda după cum urinează : — primul gest va fi inspectarea toracelui. în unele situaţii. împreună cu insulina (o unitate de insulina pentru 2 g glucoza ). humerală) în sens centripet. dacft diij'ft '. Soluţiile care se pe rfuzea^a sînt : — glucoza i. instituită în primele 3 minute. oprirea cordului atrage după sine oprirea respiraţiei şi invers. Apăsarea toracelui realizea/. în continuare. — soluţii macromoleculare pentru menţinerea sau completarea volumului circulant. oxigenarea bolnavului şi respiraţia artificială prin una din metodele arătate mai sus.

101 - Ut'susula'v făcu'ă de o persoană. . Postoperator se va trata bolnavul corespunzător intervenţiilor efectunle ţi se va urmări pînă la revenirea la normal a tuturor constantelor.l In situaţia în care metodele de resuscitare au fost urmate de un i-fcct pozitiv.l'ig. Nu se vn |>urăsi reanimarea bolnavului decît atunci cînd apar semne nete de ineficientă ciirdio-respiratorie aşa cum au fost descrise mai sus. i) l . se va continua supravegherea bolnavului şi se va asocia terapia ujutltoare. l Ut 1*1 Hituteltart fArută d« 2 pi-rxmn».

Ql l l .

a cantităţii lui la nivelul tuturor ţesuturilor. în majoritatea cazurilor. implicit. astfel. INDICAŢIILE OXIGENOTERAPIEI Indicaţiile oxigenoterapiei ţin de cauzele care produc hipoxia tiMilarflMenţionăm faptul că. instalarea acidozei. astăzi. fiziologică. unei persoane. capabilă să dezlănţuie şi să întreţină o serie de reflexe interoceptive necesare bunei funcţionări a schimburilor respiratorii. preci /am încă de la început că. celelalte două fiind părăsite datorită slabei eficiente deo: rece ele rezolvă numai aspectul creşterii cantităţii de oxigen în sînge din nu şi al eliminării bioxidului de carbon din ţesuturi ceea ce duce la acumn larea de metaboliţi şi apariţia acidozei metabolice. amestec cunoscut sub denumirea de carbo tfen (95% oxigen -f 5% bioxid de carbon) datorită proprietăţii acestuia. de a fi excitantul fiziologic al centrului respirator.ondilia de bază pentru adminstrarea oxgenuhii pe cale respiratorlr f. Pentru aceasta. . trebuie să asigure în acelaşi timp şi eliminarea bioxidului de carbon rezultat în urma arderilor metabolice pentru a preîntîmpina. In acest scop.i calea respiratorie. în scopul combaterii hipoxiei tisulare. Pentru ca oxigenoterapia să aibă o bună eficienţă. Mecanismul prin care acţionează constă în creşterea presiunii parţiale a oxigenului în sînge şi. — tiilhnrliri nl«' ini'< unicii rcspiialorii ca urinare a înmuiat Urnelor lori» i iee unu a unor al'iM'llimi ii>n|>li'itti>ih . C. de transpo rl . adevărata oxigenoterapie se face folosind calea respiratorie. se foloseşte num. în anumite situaţii.OXIGENOTERAPIA Oxigenoterapia este metoda prin care administrăm oxigen.spre ţesuturi şi terminînd cu incapacitatea celulelor de a-1 utiliza (vezi Resuscitarea respiratorie). metoda de creştere a cantităţii de oxigen în sînge şi ţesuturi. Oxigcnolcrnpia esle indicală în : — inioxieajii cu bioxid de carbon snu oxid du carliou . se recomandă administrarea oxigenului împreună cu bioxid de carbon. Scăderea oxigenului sanguin poate fi produsă de multiple cauze. oxigenoterapia este un factoi adjuvant al tratării hipoxiei tisulare şi totdeauna ea trebuie asociat ă altui metode de tratament care vizează înlăturarea factorilor etiopatogenici.ri. t • • i n\ . Administrarea oxigenului s-a făcut pe trei căi: respiratorie. subcutanat fi si intravenoasă. începînd cu rarefierea aerului la mari altitudini sau vicierea lui cu oxid sau bioxid de carbon. continuînd apoi cu tulburările de respiraţie.U1 permeabilii alea căilor respiratorii. în condiţiile moderne ale dezvoltării tehnicii.

la fiecare tub se moiileu/. la patul bolnavului sau po l fi montate în baterie la staţia centrală a spitalului. Oxigenoterapia se poate face la presiune normală sau Ia presiune crca'•ii l fi (oxigenoterapia h'perbară). Alte metode (balonul de oxigen. La palul bolnavului există doar vasul pentru nmidificarca gazului l debit metrul. de. pentru contracararea efectului toxic al anestezicului şi pentru prevenirea complicaţiilor pulmonare postoperatorii — rarefierea aerului la mari altitudini.nienea reductor este prevăzut cu două manometre .îmi există s t a ţ i i centrale de ox'gen.s cu apa (barbotor) prin care trece oxigenul pentru a l'i umidificnt şi un i r l i i l metru care reglează cantitatea de oxigen ce se administreaz ă pe minut n medie G —8 litri)./. cu ajutorul cortului de oxigen.ie. De asemenea. primul gest va fi dezobstrucţia arborelui traheo-bronşie. în legătură cu aceste manometre se găseşte nn a. pe mască sau cu apara tul de 'iiesle. reglarea presiunii i. autosanitarele moderne sînt prev ăzute cu tuburi de oxigen şi cu toate cele necesare administrării acestuia. sînge sau diverse lichide .) nu au • heieiilă şi au ieşit din uzul curent.-ilizare şi reglare a consumului şi este încadrată cu personal spccia li/. C. Datorită capacităţii sale crescute de a exploda cu uşurinţă. — în timpul anesteziilor generale. Un ase. t ubul de oxigen este vopsit în albastru. în aşa fel ca să nu-i permită căderea sau lovirea eu alte obiecte. CONTRAINDICAŢII — obstrucţia căilor respiratorii cu secreţii. Administrarea oxigenului la presiune atmosferică se poate face prin "iidă nazală. Mă o somIA din riiiicliie moale «au din plastic. ! METODE Oxigenul se găseşte în tuburi de oţel sub presiune de 150 atmo sfere care se pot monta pe un căruţ portativ. fără a fi unsă cu grăsime deoarece există pericolul explo ziei la contactul ei cu oxigenul sub presiune. mai ales cînd se însoţesc şi de stări de şoc . Pentru administrarea oxigenului din tuburi. în asemenea situaţii. a) Oxigcnolerapia pe MiudA nazală este metoda <CM mai folosim.— reducerea cimpuhii de hematoză (pneumonii.e face la nivelul i » | i e i . Pentru a nu crea confuzii. unul care indică presiunea din tub şi altul care reglează presiunea de adminis trare a oxigenului 1 i bolnav (3—4 atmosfere). tubul de oxigen se va fixa în mod obligatoriu. .al. Pentru situaţii de urgenţa. Staţia centrală de oxigen este înzestrată cu aparate automate de se inu. ochelarii de oxigen ele. bronhopneumonii) — anemii severe. peret e. manevrarea robinetelor se va face cu uitau perfect curată. slerili/alA Iu prealabil. eu ajutorul unor sisteme. prin aspiraţie şi numai după aceea se va administra oxigenul.A u u reductor de presiune care reglează debitul şi presiunea gazului.

traumatisme care produc dureri bolnavului şi vor face sa sîngereze mucoasa nazală. 104). / ' / / A i l i i i l n i s t r i i i ' r i i oxiKi'Miilul JX' somlr niilimii/. în acest scop. . tragus (fig. vîrful sondei va rămîne în fosa nazală şi o mare parte din oxigen va ieşi la exterior. pe o distanţă egală cu cea de l'ig. II -* umilul ilo Introdui'crc ii «nudei. Pentru administrarea corectă a oxigenului. Dacă sonda va fi împinsă mai profund va lovi luetît şi va antrena reflexe de greaţă şi vomă sau dacă ajunge în hipofaringe există riscul dilataţiei gastrice. A Imifllmt'ii | H ' curo Irt'luilt! Introduşi! noinln . 103 — Poziţia virfului sondei cndola aripioara narinei respective pînă la imzale pentru administrarea oxigenului. /•'/(/. Nu se vor folosi sonde al căror vîrf a fost tăiat cu foarfecă deoarece are margini tăioase. Sonda este prevăzută cu un orificiu anterior şi cu margini netede pentru ca jetul de oxigen să nu lezeze mucoasa.care se pune în legătură cu un tub de cauciuc adaptat la debilmetru. Dacă lungimea estd mai mica. poziţie care trebuie menţinută pe toată durata operaţiunii (fig. se recomandă ca sonda să fie lubrefiată cu o substanţă anestezică.tlr. Sondele care au şi orificii laterale nu prezintă inconveniente. Introducerea sondei în narină se va face perpendicular pe planul feţei ^ Dacă se înclină în sus va lovi cornetele nazale iar dacă se înclină în jos se MU opri în planşeul fosei nazale. 103). sonda va fi introdusă pe o narină. vîrful sondei va trebui să se găsească la l cm sub vălul palatin. în scopul atingerii unei concentraţii mari în aerul inspirat şi a asigurării unei presiuni parţiale ridicate de sînge. Pentru a uşura manevra.

în acest fel. 105). astfel. în interiorul cortului se crcea/S. creşterea presiunii parţiale a oxigenului în singe..e măştile de aviaţie arestcn fiind cele mai avantajoase dar nu llpslhdi1 inconveniente. unde ajunge un tub de câ nelui 1 pus în legătură cu tubul de oxigen.L'iy. inclusiv cele electrice. 10~> — Cortul de oxigen. b) Cortul de ox'gen este alcătuit dintr-o p în/ă deasă. De/. Deoarece expira I ia durea/ă dublu fală de inspiraţie. sonda se va fixa cu o bandit de romplast. în aer şi bolnavul respiră din acest amestec. ea fiind aplicată pe figură înlr-o manieră etanşă. Inconvenientele sînt date de căldura şi vaporii de apă rc/. Pacientul este aşezat în pat. sub cort. e) Masca are avantajul că permite administrarea oxigenului pur.ultaţi din expl l a ţ i e care se adună sub cort şi care sînt greu de suportai de cfilre bolnav. aşezat deasupra patului şi care se mulează pesle capelele ţi inaiginile lui (fig. debitul de ox'gen va fi de 3 ori mni mim1 dccît cel de care bolnavul are nevoie. asifţiirînd. în cuinern iunie exişi ă cortul de oxigen.eu|u el tHt'P nft ('renuri Hp«|lul mort aiitiloiuir reeu re ohlI^A fir U scndemi frecvenţei împlini orii fie In c ret l e re n volumului respirul or . Mib piesiune. există un pericol crescut de incendiu care impune îiiliUurarca oi'icărei surse de producere a scînteilor.e/. Odată introdusă pe lungimea respectivă. Este indicat în administrarea ox'gemilui In copil. o concentraţie crescută de oxigen. Kste de dorit ea masca si( fie etanşată unui sistem de anestezie de tip . Deoarece oxigenul întreţine arderea iar cearceaful de material plns tie esle uşor inflamabil. cu o fereastra1 dlit plastic sau dintr-un cearceaf din plastic transparent care se întinde peste un cadru metalic. Cantitatea de oxigen administrată pe minut va line seama de griului liipoxiei şi de faptul că o parte va ieşi pe gură în expiraţie.dn-le-vino" sau nit NC ulili/. pe obraz şi cu alta pe frunte după care se va da drumul Ia oxigen.nvanlnjele iiiAţltl roiului! I n : prex.

Ea este economică deoarece i onsiimă numai oxigenul respirat de bolnav şi este avantajoasă pentru faptul < fi se poate controla permanent şi se poate administra în amestec cu bioxidul de carbon (carbrgeno-terapie).ia bolnavului să fie făcută prin intubaţie traheală ceea ce permite o administrare controlată a oxigenului. El este compus dintr-un tub gros de plastic. Oxigenoterapia hiperbară se execută în chesoane special construite sau în camere de hiperpresiune. ceea ce devine foarte important în tratamentul intoxicaţiei cu oxid de carbon. este indir . • Chesonul este destinat unei singure persoane şi are avantajul că poate l'i montat pe autosanitare sau altfel de maşini. închis ermetic la l >'t i" Wl fel » Chtinn do 0. în circuit închis. transparent. 106). De dată mai recenta. prin fixarea lui pe hematii şi mai ales prin dizolvarea în plasmă în procente de 3—5%. Pentru evitarea acestui neajuns se.11. (Khjenoterapia hiperbară. putîndu-se acorda primul ajutor chiar la locul accidentului (chiar de către pompieri) (fig. fiind folosită în multe situaţii. Cu timpul. — Mecanismul de acţiune al OHB constă în creşterea deosebită a presiunii parţiale a oxigenului în sînge. caută să se înlocuiască măştile cu piese bucale din plastic. i l ă în cazuri de intervenţii de lungă durată. în plus. se poate produce dilataţia jţaslrică prin insuflarea aerului în stomac.curent pentru a conserva ventilaţia alveolara. oxigenoterapia hiperliară (OHB) a cunoscut un avînt deosebit în prima decadă. Pentru aceasta este bine ca anesliv. . are avantajul ca poale produce disocierea carboxihemoglobinei. Dezavantajele sînt date de necesarul crescut de calce sodată şi de secreţiile care se adună în arborele traheo-bronşic şi care trebuie aspirate frec\ ent. — la bolnavul anesteziat şi mai ales la copii. indicaţiile ei s-au restrîns. asemănătoare celor folosite în înnotul submarin .11. d) Ox'genoterapia cu aparatul de anestezie.

— semne de embolie gazoasă în perioada de decomprimare. • Camerele pentru hiperbarism au o construcţie specială. " . au un dublu circuit de comandă care se cuplează şi se decuplează automat. pe de o parte datorită greutăţii de aplicare a metod ei şl pe de alta datorită ineficientei sale în unele situaţii. din o ţel. se menţine o perioadă de 30—60 minute. Incidente şi accidente : — senzaţii de sufocare în timpul compresiunii datorită creşterii bni'jl" i presiunii.» l'irsiunea la valoarea iniţială iar timpul de decomprimare se va lungi !ji •>" or face mai multe paliere decît de obicei. pe toata durata funcţionării. higrometre) şi de comunicaţie cu exteriorul. în asemenea situaţie se va decom puma rapid şi se va aspira bolnavul după care se va comprima din nou.ambele capete. Odată atinsă presiunea optimă. după scheme speciale. Se va urca presiunea în mod lent. cu n>i care se închid ermetic şi sîut dotate cu toate cele necesare unei intervenţii operatorii. Pentru eficienţa ei se va avea în vedere asigurarea permeabilităţii cnilor wriene. So v u urc. după care se începe decomprimarea treptată pentru a evita embolia gazoa să (Iu cazul camerelor hiperbare unde compresia se face cu aer atmosferic). termometre. Oxigenoterapia rămîne o metodă importantă în tratamentul bipoxiol i i s i i l a r e de diverse cauze care.pecial instruite. Manevrele de comprimare şi decomprimare se fac de către persoane •. în traumatismele cnmioeerebrale. în funcţie de indicaţie. Indicaţiile majore sînt: — intoxicaţii cu oxid de carbon . — gangrena gazoasă. în infarctul de miocard. s-au l'estrîns şi s-au limitat. — intervenţii pe cord deschis. — vărsături. — Tehnica administrării oxigenului hiperbar constă în introducem» bolnavului în cheson sau a echipei operatorii în camera de hiperbarism şi creşterea presiunii din interior pînă la 2—3 atmosfere. asociată altor mijloace terapeutice. după excizia ţesuturilor mortificate . urmu l'' • i ' . prevăzut cu o targa pe care stă bolnavul şi cu o serie de aparate de control (manometre. a j u t fi IM M echilibrarea organismului. Se mai foloseşte în arteropatiile cronice obstructive. la bolnavii în stare de inconştienţă. din chesoane.pericolul aspiraţiei în căile respiratorii. Pentru realizarea hiperpresiunii pînâ la 3 atmosfere absolute şi controlul parametrilor. astăzi. în conservarea de ţesuturi şi or gane In vederea transplantării etc. Indicaţiile OHB mult mai largi la începutul aplicării sale.

şi pentru situaţiile în care suprimarea senzaţiei dureroase se face prin scoaterea temporară din funcţie a sistemului ner vo central. de h i începuturile rnedicinei. prima nniruxA cu eter s-n fficul în junii imului ISMl < l < r fi l ie l'inl Di < l ' SflVi'iriimi. XVIII de către farmacistul Frebonius dar folosirea ei în scop anes tezic se face abia către jumătatea sec. termenul de anestezii ar însemna lipsit de sensibilitate. în sens larg. 108). XIII de către Raymond Lulle care 1-a numit „apă albă" sau „vitriol dulce". în chirurgie. în perioada preanestezică aceste mijloace se limitau la infuzii de mac (au la bază opiu). (Weese.> Pe parcurs.i după descoperirea proprietăţilor anestezice ale eterului.ANESTEZIA Anestezia (gr. înţelesul lui primitiv s-a res trîns.i bilă curent. (l. tehnica nurco/. an = fără . alcool sau alte substanţe cu proprietăţi hipnotice.un<|\ l'.'m masca Ombre"danne (fig. încep să apară aparate pentru administrarea anesteziei M să se descopere noi produse cu efect anestezic general. temporar şi reversibil. se situează descoperirea eterului în sec. XVI cînd este utilizat de către Mort on (1844). narcoza devine o metodă aplic . în 1910 ap.ei se i>eilecli«iuea/. în cadrul căutărilor de substanţe anestezice. începînd cu 1846 cînd se foloseşte eterul pe scară larg. 107) care domină în anestezia generală prin inhalat ncîteva zeci de ani. pe de alta parte. De asemene. pernortou.)H4) mion-liixatiU-lr -/i sletm/ii (11)55). la un animal adormit cu protoxid de azot. la om. perceperea senzaţiilor dureroase sau transmiterea excitaţiilor dureroase prin administrarea unor substanţe c hj mice sau prin aplicarea unor agenţi fizici. 1932) pcntholul. u noi îu IMUI. referindu-se numai la sensibilitatea dureroasă şi s-. Iu practica an esd zică este introdus cloratul hidrat (1872) iar pe măsură re se descopeifi ariesli /icele intraveuoasc-dial.i generalizat. După cum vedem substanţele utilizate în acea vreme produceau doar ameţirea bolnavului ş i nu anestezie. haşiş. stisis = sensibilitate) este metoda prin can întrerupem. j ISTORIC înlăturarea durerii a fost o preocupare permanentă a medicilor din cel< mai vechi timpuri iar mijloacele de suprimare a durerilor au variat. iar în ultimele decenii au fost fabricate aparate din celi mai perfecţionate pentru administrarea de anestezice (fig. — Deşi în 1824 Hickmann face prima operaţie sub anestezie generalii. pe de o parte. .i l . Astfel. Substanţa este redescoperită în sec XVI de către Paracels us şi în sec. cvipan. în raport de cunoştinţele oamenilor.

ollrr. rahianestezia cunoaşte o epocft • glorie prin extinderea ei pînă în regiunea cervicală în operaţiile p e ^II (oracc si prin aplicarea ei la copii. folosind cocaina. lacobovici. în 1889 Au^usl UT face prima rahianestezie la om. a •finis lărgirea cîmpului de activitate a. (n ultimele 3 decenii.chirurgilor.I ' IQ .ASIFICARE Anestezia se clasifică în raport de acţiunea pe care o are asupra si steuilui nervos central sau periferic. demonstrează însuşirile anestezice ale cocainei aplicate pe COMUT i îa 1984 Corning o injectează cu succes în canalul rahidian. Bălăcescu etc. acţionînd asupra plc\uriloi MIU Inurilor nervoase .Anestezia locală şi cea rahidiană apar ceva mai tîrziu. 1884.iologlu. anestezia loriilft Miprlmfi percepţia durerii prin blocsne» ilivoctR u itorilor iHM'voşI de rft||i< Niilintau|ii uncHle/. Fig. De atunci înc epilumea de extindere a ei în lungul canalului rahidian. anestezia regională (de conducere) produce întreruperea U-mpouirft ilitbilităţii şi conduciibilitfiţn nervoase. prin suprimarea temporară a percepţiei sau transmiterii durerii. anestezia a devenit o ramură nouă a medicinei — a neste/. cu toate inconv enini Ic IM . I. Prin lucrările lui Toma lonescu. . 101 — Masca Ombredanne. cînd f. Anestezia a adus o contribuţie însemnată la dezvoltarea chirur giei <!<• H'i'ce. •vereanu în jurul anului 1900. •!27 . ('.icâ. datorită folosirii unui număr tot mai maro de sul » Munte anestezice cu acţiuni variate şi a unei aparaturi de mare fine ţe şi corne. în raport de acesta deosebim : — anestezia generală (narcoza) are acţiune asupra sistemului WTVOH • î l iar abolirea senzaţiilor dureroase este completată şi cu p ierderen 1 KMilului. La noi în ţară. Amza Jianu. l) r. I). Ernest Juvarn. ' [ CL. 108 — Aparat pentru anestezic. Descoperirea stovainei de către Fourneau şi mai ales sinteza procaiiuM • c&tre Einhorn (1905) aduce noi progrese în rahianestezie. prima anestezie rahidiană este făcută tot de Prof.

de fapt. anestezia de bază. bolnavului îi facem o pregătire specială numită preanestezie. două perioade : una mai îndepărtată car o urmăreşte pregătirea bolnavului pentru anestezie şi care practic. ANESTEZIA GENERALA Anestezia generală (narcoza) este metoda prin care se suprimă percc perea temporară a senzaţiilor dureroase la nivelul centrilor corticali. scopo lamina) sau derivaţii lor sintetici care au la bază petidina (mecodin. pentopon. Preanestezia. 22(1 . preveniri 1)) şocului.' anesteziei. se confund fi cu pregătirea preoperatorie şi alta mai apropiată de momentul operaţi ei numită premedicalie care se începe cu 24 ore înainte şi are drept obiective — sedarea bolnavului prin administrarea de barbiturice (luminai) ne uroleptice (clorpromazină. asoci nti.4 mg). napn ton. Obiectivele majore pe care le urmăreşte anestezia generală sînt : -r suprimarea durerilor (an.5 mg) sau scopolamină (0. Datorită efectelor negative ale moi finei (deprimarea centrului respirator şi stimularea vagului) ea a fost înloc n iţă azi cu derivaţii săi sintetici care se administrează împreună cu atropin ă (0. Cu alte cuvinte. are. nozinan) sau tranchilizante (meprobamat. — pierderea temporară a conştientului (hipnoza). avertină etc. — complexitatea intervenţiei chirurgicale. Alegerea premedicaţiei anesteziei şi dozele în care se ad ministrea/. cu pierderea conştientului. — calmarea durerii pentru favorizarea inducţiei anestezice prin admi nistrarea de analgetice pe bază de opiu (morfină. relaxarea muscularii .i se face în raport de : — greutatea corporală a pacientului . poate fi socotită ca un prin stadiu al anesteziei generale. mialgin) cu o oră înainte de începerea anesteziei. dilauden.PREANESTEZIA Indiferent de felul anesteziei care se administrează înainte de aplicare.ilgezia) . diazepam) în seara dinaintea operaţiei. — terenul bolnavului. ei. — diminuarea secreţiilor bronşice şi salivarea prin administrarea di atropină sau scopolamină . teziei generale (pentothal. Ea cuprind' totalitatea măsurilor care se iau pentru pregătirea organismului în vedere.) I. Substanţele cu care se realizează sînt foarl' diferite structural şi unele dintre ele se folosesc chiar pentru obţinerea ani". Anestezia de bază este o preanestezie foarte puternică în care efecln hipnotic al anestezicului este depăşit dar fără a ajunge la stadiul narco/i • chirurgicale.

în raport de calcă de administrare a narcoticului anestezia genei aln poate fi obţimită prin inhalaţie pe cale intravenoasă, intramusculară şi ini ia iTctală. în mod curent, anestezia generală se realizează prin combinarea CMH respiratorii cu cea intravenoasă, celelalte doua fiind foarte rar folosite. Substanţele, dozele şi tehnicile de administrare a anesteziei general»aparţin medicilor anestezişti-reanimatori, în cele ce urmează, insistînd asuprii nnesteziei loco-regionale şi locale cu care chirurgii şi medicii din unele s | > r cialităti se întîlnesc frecvent.
II. ANESTEZIA REGIONALA

Anestezia regională este metoda prin care realizăm întreruperea lenipo rară a excitabilităţii şi conductibilităţii nervoase, acţionînd la distanţă <|r regiunea interesată, prin anestezia plexurilor şi trunchiurilor nervoase, l )r uceea, se mai numeşte şi anestezie de conducere. Dintre aceste tipuri de a nes Ic/.ie, ne vom opri asupra unora din ele care sînt cel mai mult folosite in cin rurgie şi care pot fi practicate de către medic. Aplicarea regulilor de nsc|iHii şi antisepsie este obligatorie şi se va face cu multă atenţie. Substanţel e rrli mai folosite sînt procaina şi xilina, în concentraţii diferite, în raport de LipiV nnesteziei regionale. Proprietăţile lor sînt descrise la anestezia locală. Pentru tehnica anesteziei unor plexuri şi trunchiuri ne>-\ oase, în divet1" puncte ale traiectului lor sau în anumite situaţii, se vor con- uita manuale fi' specialitate. Anestezii ale plexurilor şi nervilor. Plexurile c ie se ane uv.ia/'i ('f mai frecvent în chirurgie, sînt plexul cervical şi cel brahial. Anestezia plexului cervical se face în operaţiile pe regiunea a n l < - i H > , H n Bitului (guşă) folosind procaina soluţie 0,5% sau 1%. Locul de elecţie este pe marginea posterioară a muşchiului steriim U>ii|n mustoidian, la jumătatea distanţei dintre vîrful mastoidei şi clavirul.) sini l . i locul unde vena jugulară externă încrucişează marginea lui poslci i o n i i . (punctul lui Erb) (fig. 109).

MM

l (l'l

l. (irul l i l l i l i ' I r / I n pli'Miliil ii

fur* MltPI-

22U

Se injectează 10—15 ml procainâ, la 1 — 1 , 5 cm adîncime, apoi cîte 10 ml deasupra şi dedesubtul acestui punct, în lungul marginei posterioare a muşchiului pentru a fi sigur că s-au prins toate ramurile plexului. Anestezia plexului brahial se face în cazul intervenţiilor pe membrul superior, folosind tot procaiiţă soluţie 1%. Locul de elecţie este fosa subclaviculară, la jumătatea claviculei, primul reper, superficial. Aici rădăcinile plexului se găsesc în afară iar spre linia mediană găsim artera apoi vena subclavie (fig. 110). Bolnavul stă culcat sau aşezat, cu capul întors de partea opusă. Cu indexul apăsam în fosa subclaviculară, la mijlocul claviculei, pînă simţim pulsaţiile arterei subclaviculare. Introdul'iij. 1 1 0 — Anestezia plexului brahial. cem acul în afara pulsaţiilor arteriale, îndreptînd vîrful spre apofiza spinoasă a vertebrei a Il-a sau a IlI-a toracale, pe 2—3 cm adîncime, pînă cînd atinge planul osos al primei coaste. Acesta este al doilea reper, profund şi indispensabil care condiţionează reuşita anesteziei. Concomitent cu oprirea acului în coasta I, bolnavul acuză o senzaţie de parestezie fie în teritoriul superficial al nervului median fie în teritoriul profund al nervului radial. La acest nivel, injectăm 20— 30 ml procaină soluţie 1%. Anestezia nervului intercostal se face în caz de nevralgii intercostale reperînd marginea inferioară a coastei la nivelul arcului său posterior (fig. 111).

l >ll

I I I

MICSIlVI.I

lll

l l l l i ' l l II',I u l

Fig. 112 — Anestezia în colateral deget,

Nrrvul se găseşte în şanţul subcostal, împreună cu pachetul vascular, fiind uit imul de sus în jos (venă, arteră, nerv). Se pătrunde cu acul, răzînd fie inariMnea superioară a coastei inferioare şi îndreptînd vîrful lui cranial, fio pftiiimzînd cu atenţie, cu acul pînă la planul osos al coastei şi apoi î ndrcptiud liTul lui în jos şi se înaintează încă 0,5 cm sub marginea inferioară a coamei, unde se injectează 10 ml procaină 1%. Pentru a obţine o bună anestezic inlt-r• n'.lală este recomandabil a anestezia încă un nerv deasupra şi altul d cdeMilii u l lui. Anestezia nervilor colaterali ai degetului are indicaţia în interveni ii mici i H- falangele distale (panariţii, unghie încarnată). Se pătrunde cu acul la nivelul epifizei proximal e a primei falange, pr Ut» dorsală, medial, şi se injectează 1—2 ml procaină sau xilină soluţie \"/H. ipoi se împinge acul perpendicular pe lungimea degetului, spre faja vcntralfi 'înde se injectează din nou 2—3 ml soluţie anestezică. Se procedează In fol i pe partea laterală a degetului (fig. 112). Se realizează astfe l, un hlocaj unitar, la rădăcina degetului, care întrerupe transmiterea exci taţiilor duri»
inUM'.

Anestezii rahidiene. în anesteziile rahidiene introducerea substanţei anos l»y,lee, se face la nivelul rădăcinilor nervilor rahidieni, în spaţiul o|>i<lural, jirridural sau subarahnoidian. Anestezia epidurală. Este metoda prin care substanţa aneslcy.irii t'slr Introdusă în spaţiul epidural, la nivelul hiatului sac ro-coccigian iitlcrcslixl lirivii din canalul sacral. Ea a fost realizată de Cathrlin si Sicard în l ' . l l l l Kslc indicată în operaţiile de pcrineu şi pentru supriinarca durerilor in | i h i | i u l travaliului, deoarece ini influenţează conlracţiilc uterine. Holnaviil este In t|c< u l i i i latnal, cu genunchii l'lcctaţi pe loi'acr. | ) i i | i , i ii'irpsia y.onei cu nn in IMIIM , '•«' |uinc|ionc:ix:ă incinbrann .siicro-cocrixiiin i Iu lilnlii l M!iri;il M .ijini M M Iii in Ihi i|iir <'ţiu lui, |iai;ilcl cu canalul sacral, \\<
'):\\

Fig, 113 — Anestezie epidurali.

o adîncime de 3—4 cm, injectînd 30—40 ml procaină 2% şi avînd grijă să nu pătrundem în spaţiul subarahncrdian. Anestezia se instalează în 20 min şi jur de o oră (fig. în durează 113). Anesie:ia peridurală. Este meloda prin care substanţa anestezică este introdusă în spaţiul peridural, cuprins între du ia mater şi peretele osteo-ligamentar al canalului rahidian, la nivelul rădăcinilor nervilor raludieni (fig. 114-1). Acest spaţiu peridural se întinde de la gauia occipitală pînă la vertebra a doua sacrată. Metoda a fost pusf» în practică de către Pages (1921) şi Dogliotti (1923) şi s-a impus din ce în ce mai mult în chiiuigie. Soluţiile folosite sînt : 2% procaină 1%, xilină 1% sau percaină 2 %„ sau procaină + percaină 0,5%„. Are indicaţii la hipertensivi, cardiaci, casectici, renali, hcpa tici, în chirurgia memlm'loi mic rioari» si a clapiliii snlnm'/woliv. 1-lslc «'oul r.'tindic.'il ;i la srolii)) ici, olic/i, .111 \in^i şi • ne îl n "i i\

l ig

11 J — 1'oz.iţ.u ptnt.ru jiitstezie pemluiaU

Locul de puncţie variază în raport cu reg iunea ce urmează a fi anestexl>i ;i dar se preferă regiunea lombară (L: — L4) deoarece este mai uşor de abordat. Bolnavul este în decubit lateral, cu coapsele flectate pe abdomen %t •"Ioana vertebrală în flexie maximă. Ajutorul este în faţa bolnavului «ji-t hxează cu o mînă pe după gît si cu alta sub genunchi (fig. 115). Se ale şii locul de puncţie, între 2 apofize spinoase şi după dezinfecţie cu tincutrâ do Inii, este bine să facem o mică anestezie locală a tegumentelor. Cu un ac de i n li (anestezie Ia caiwam montat o seringă de 10 ml încărcată cu ser fi/mlo^ir, pătrunde pielea şi ligamentul interspinos şi ajungem la ligamentul g.ilhcn, .i'icitînd presiune continuă asupra pistonului seringii. Cît timp străhatcm imnentul galben, lichidul din seringă nu se injectează. I medial ce vîrlul ului a străbătut ligamentul galben pistonul scapă „în gol", lichid ul se m< (cază cu uşurinţă iar bolnavul acuză o uşoară durere datorită complinirii n m.idiivei. Deconectăm seringa de ac şi aşteptăm cîte va secunde, mmfiniu! •i icfi nu se scurge lichid pe ac, senvn că am pătruns în spaţiul subanihnnidian. i »wfr nu se scurge lichid ceîalo-rahidian, se injectează procaină sau \ilinii li% "> ml şi aşteptăm 5 min pentru a vedea dacă nu se instalează raliianc.sle/.le t urmare a pătrunderii, cu acul, în spaţiul subarahnoidian şi care se t miiilslfi prin apariţia senzaţiei de amorţeală la nivelul membrelor i nferioure prin pierderea motilităţii la nivelul degetelor şi picioarelor. Dac ă nct-Hton ii npar, injectăm şi restul cantităţii de anestezic, pînă la 20—25 ml, In ni port durata intervenţiei, în ritm de 10 ml la 3 min interval. Anes tezia conipli'IA «ihjine în 20 min şi durează 3—4 ore fără a produce modificări de ( i t i l n iu tensiune arterială. Kaliianestezia. Esic metoda de anestezie prin care substanţa anoslc/irft introduce în .spiijiul siibarahnoidian, în contact cu rădăcinile nei\iloi, Iu iir<'fi lor diri mAduvri (vi'/l fi^. l H-2). l.a acest nivel Mihsluuţu prinde deopotrivă rădăcina nnlerionifi (mo >u«%) si posterioi\rft (M i\/lttvfU |ttf<Mim si fibrele simpatice cupriiiM' ti\ uniliplw nincini ale mliilnvi'l şt jnln înlilliUUi rl 1i> terile nervilor şi tn nxon, l)li»i-lifH?ft rii iiilliuiihi) HPlMiU Hiililiilic'ilivin nn nit n cNni/n Mslcinill piuu

la ieşirea lor din duramater. rr. va avea manifestări din partea simpaticului. Eite contraindicată la caşectici. Coloana va fi uşor flectată pentru a se crea o distanţare a apofizelor spinoase care să permită o părtundere mai uşoară a 'acului în canalul rahidian. hipotensivi. în zonele metamerice subjacente bolnavul nu va avea nici o sensibilitate şi nici motilitate dar.06-0. 116) sau în decubil lateral (fig. în preanestezie.. l ni pontrii Nitit«lt>tl* ntliiilUiiA l'iu i i i > .. rahianestezia generează ea însăşi hipotensiune prin va>odlataţia ce se produce în urma blocării fibrelor simpatice şi prin întreruperea mecanismului de control reflex al tensiunii arteriale. în poziţie semişezîndă. septicemiei şi luetici. cu picioarele atîrnînd. percaina 5%0 (5-1(7 mg) şi xilina 2-5% (2-5 ml diii soluţia 2% şi 1-2 ml din soluţia 5%). cu umerii aplecaţi şi cu coatele pe genunchi (fig. Indicaţiile rahîanesteziei au devenit mai mici datorită dezvoltării mari pe care a luat-o anestezia generală. se urmează aceeaşi schemă ca pentru orice anestezie de conducere. a lombelor. 115). cu capul flectat la maximum. t» .•simpatic.. în schimb. Substanţele folosite pentru rahianestezie sînt: procaina soluţie 8% (0.. Eliminarea substanţei anestezice se face prin plexurile limfatice şi venoase situate în jurul nervilor rahidieni. bolnavul va fi aşezat pe masa de operaţie.. arteritici. anemici.16 g). a abdomenului în etajul submezocolic. în concluzie. decompensaţi cardiac. Este indicată în chirurgia membrelor inferioare. în rest. nu admin:străm droguri hipotensoare deoarec. Pentru efectuarea rahianesteziei. la bolnavi cu stare generală bună.

se retrage acul brusc şi se presează locul pentru a iui »c pierde lichid. prin dura mul ci în spaţiul subarahnoidian. Cu un ac special se puncţionează pielea deasupra apofizei spinoase. A mai fost numită „furtună rahianestezică".în spăl iul subarahnoidian se scurge lichid cefalorahidian.-1 prin in xlularra unei perfuzii. în mod lenl. Astfel. imediat după terminarea rahianesteziei şi prin ad un n i ' . Anestezia se instalează în M'H mentul de corp inervat de rădăcinile situate sub nivelul puncţiei şi diirriiy. Ea se poate efectua din ie giunea cervicală pînă la lombara IV. Triitmnenini . l rărea de simpaticomimetice (efedrina. unind cele două apofize ale scapulei intersectăm toracala IV.aţiii di frică. datorită înţepării unei vene peridiiuili Se retrage puţin acul şi se înţeapă din nou . Se corectea?. Se retrage acul şi se îu|cnp. neocserină). orizontala care trece prin vîrful omoplaţilor intersectează toracala VII iar linia dintre cele două creste iliace trece între apofizele spinoase ale lombarelor III şi IV (fig. Incidentele rahianesteziei: — scurgeri de sînge prin ac. cunoscută ca „metoda românească de rahianestezie". sudori reci şi s en/. liffii mentul supraspinos. după care bolnavul este culcat. Locul de elecţie al puncţiei este între a doua vertebră lombară şi sacru (cel mai uşor este între lombara IlI-a şi a IV-a). 117). Pentru uşurarea id cn tificării zonelor de puncţie există cîteva repere osoase.i «•a lichidul să se scurgă în picături regulate pentru ca anestezicul s fi mi In Injectat în măduvă şi să o dilacereze .it M! — 90 minute după prccaină şi xilină şi 2—3 ore după percaină. f firii • > exercita variaţii de presiune asupra lichidului xcefalorahidian şi aspiiîml puţin spre sfîrşit pentru a vedea dacă acul şi-a menţinut poziţia sau nu. Odulfi 'erminată injecţia. — nu se reuşeşte puncţia rahidiană. vărsături.Cîmpul pentru rahianestezie se degresează şi se badijone?ză cu tind uni de iod pe o întindere suficientă (între vîrful omoplaţilor şi fese) în aşa Ici ca mîinile chirurgului să nu atingă zonele nesterile. Dintre cele imediate cităm : — hipotensiunea arterială care apare între 15—20 minute 'le In cfct l nurca puncţiei. — înţeparea unei rădăcini nervoase sau a măduvei se manifestă prinţi < durere neplăcută la nivelul membrului inferior. însoţită de paloare. Se va face bolnavului o altă anost orie Accidentele rahianesteziei pot fi imediate şi tardive. La acest nivel se injectca/n anestezicul din seringa încărcată cu cantitatea exactă. în momentul în care acul a păt n n. aşa cum a practicat-o Toma loncsen. se trece prin spaţiul interspinos şi apoi prin liga mcn lele galbene apoi pătrundem prin grăsime^ '' ra^ s . (de muie nlillyntlvIlfet^N (ta n folmi ace nuliţlri). Accidente tardive sînt marcatele: cefalrca poHlrnhiaiu-str/.iră care apare de obicei duph 4K de ore di Iu iincslc/ir înli n pnipni|ic de 1—3%. Se crede cfl se dalorcstc vurin|lil<n IriiMimii lichidului rcfiiliinilililliiii In unim ieşirii lui la nivelul orificinliii de pniif|le.

— Procaina (novocaina) este substanţa cea mai folosită în anesteziile prin infiltraţie. Se utilizează pentru anestezia mucoaselor (gură. dureroase şi apoi tactile) şi mai tardiv asupra motricitatii.(larboeaina face parte din grupa xilinei dar nu are şi acţiune auesIc/.v. Pentru anestezia locală se foloseşte în soluţii de 0. — anestezie locală prin infiltraţie — substanţa anestezică este introdusa în imediata vecinătate a terminaţiilor nervoase din regiunea de anesteziat (vezi fig. anestezia locală se clasifică în : — anestezia locală de contact — anestezicul se aplică la suprafaţa regiunii de anesteziat. laringe. flegmoane). prin infiltra)ic. Soluţiile de 2% şi 3% se folosesc în anestezia mucoaselor (anestezic de contact). 114 —6 şi 7).H7. După modul în care anestezicul ajunge la terminaţiile nervoase. Se resoarbe rapid datorită efectului său vasodilatator. Substanţele folosite în anestezia locală sînt : — Cocaina. cofedol per os).lo local. . — paralizia nervului oculomotor extern care are un mecanism asemănător cefaleei.. prin proiectare pe regiunea respectivă. Se utilizează numai pentru intervenţii de M'iirlă durată (incizii de panariţii.5—2%. Se vindecă în 7—8 săptămîni. Ksle mai bine tolerată de ţesuturi şi produce o anestezic mai de durat îl dccît xilina. Anestezia se realizează prin răcirea tegumentelor în urma evaporării substanţei şi formării cristalelor de gheaţă şi durează 1—3 minute. în anestezia locală prin infiltraţie folosim soluţia «I c l %. Asupra sistemului nervos central produce euforie şi slimulează respiraţia. Doza maximă este de KM) mg din cauza toxicităţii mari pe care o are. — Clorura de etil (Kelenul) se utilizează numai pentru anestezia de contact. ANESTEZIA LOCALA Anestezia locală este metoda prin care se obţine suprimarea durerii prin punerea în contact direct sau indirect a terminaţiilor nervoase cu substanţa anestezică.v.) în soluţii de 1—10%. cu o duraţii de rţlunr umil nuli .icfi de contact. Are şi acţiune vaspconstnctivă. ser fiziologic în spaţiul epidural şi medicamente care cresc tensiunea intracraniană (cofeina i. mai rapid asupra sensibilităţii (termice. are acţiune atît asupra Mstemului nervos periferic cît şi central.Sn creşterea tensiunii intracraniene prin administrarea de soluţii hipotonice i. Se găseşte în con(•cnl raţii de la 1—5%. . Anestezia se instalează în 5 — 10 minute şi durează înjur de o oră. faringe. care se infiltrează în regiunea respectivă.. conjunctivă etc. abcese. Mcrcnina este tot un aiictl.Xilina (xilocaina) are acţiune rapidă şi de durată. III. soluţie extrasă din frunzele de coca.

Se mai foloseşte xil ina 'J—3%.Anestezia locală este indicată în special la bolnavi.ul unor intervenţii mici. Durata de acţiune este între 30 şi 60 minu te. . Se începe printr-un buton dermic şi se infiltrează pielea de-a lungul liniei de incizie. de la 0—30 cm. prin aceeaşi manevră sau după ce s-a făcut incizia pielii (fig. hidrosadeni tă) . Straturile profunde pot fi infiltrate. înainte de a injecta soluţia în ţesuturi se exercită o uşoară aspirat : o In ringă. lg. Tehnica anesteziei locale este în funcţie de substanţa folosită. l IX — Tolinli'ii HMMlrrlrl Inculc. Se infiltrează ţesutul subcutanat p e o lăţime care să depăşească marginile inciziei şi să permită manevrele operatorii. Astăzi se foloseşte clor ura «le etil proiectată în jet. Anestezia prin infiltraţie constă în injectarea soluţiei anestezice la nivelul ţesuturilor regiunii pe care o operăm. în ca/. pe regiunea de operat. în ambulator. cu ace mai lungi. portocală. Se continuă apoi cu infiltrarea straturilor profunde pătrunzînd perp endicular pe piele. 118). — badijonare : substanţa anestezică folosită este de obicei cocaina. Este contraindicată la obezi. tot pentru badijonare. în intervenţiile pe abdomen se infiltrează obligatoriu peritoneul şi inc 'iirile. de la început. copii şi la bolnavii hiperexcitabili sau cu «m psihic labil. După o bună infiltraţie ea trebuie să aibă aspectul cojii <!<•. i* Holuţie de 4—10% (5 ml din soluţia 4% şi 2 ml din cea 10%) cu care se pulverizează sau se badijonează mucoasa respectivă. pînă la apariţia cristalelor de gheaţă care oferă o anestezie de scurtă durată sau su ficientă pentru incizia unor mici colecţii purulente (furuncul. Anestezia de contact se poate face prin : — refrigerare: în trecut pungi cu gheaţă. pentru a vedea dacă nu s-a puncţion?t un vas sanguin. -* Initiiiuil Intrmlirwli! l li — liillliriiri«« clr-n Itiimul Ilillul ile l liiflllnirfu nli'HliiiIlHf (nni. Pentru intervenţii mai mari se indică la bolnavi ni tare organice sau alte afecţiuni la care nu se poate administra anestezia generală sau regională.

convulsii. Cele generale sînt dominate de reacţia de hipersensibilitate la procaină. înţeparea unor organe parenchimatoase sau cavitare şi întîrzierea instalării anesteziei (soluţii vechi sau cu o concentraţie slabă). înţeparea unor trunchiuri nervoase. cantitatea substanţei. după efectuarea butonului intradermic. pentru înlăturare . sterilizare etc. Dacă apar reacţii de hipersensibilitate se va interveni de urgenţă prin tratament medicamentos. tahicardie. în capitolul de faţă am arătat noţiunile cele mai generale de anestezic pe care trebuie să le cunoască un student în medicină. în raport de gradul sensibilităţii. greaţă. sincopă cardiorespiratorie. De aceea înainte de administrarea procainei se va face testarea sensibilităţii bolnavului cu 24—48 de ore înainte. se va aştepta 5 minute şi se vor urmări reacţiile bolnavului. Pentru aprofundarea lor ca şi pentru tehnicile speciale de anestezie generală sau locoregionalfi invităm cititorul să consulte tratatele de specialitate destul de abundente în literatura medicală.! lor si se va alege alt tip de anestezie. Cele locale sînt de minimă importanţă şi constau în : echimoze şi hematoame mici în cazul înţepării vaselor. în caz de urgenţă. în cazul defectelor de sterilizare a substanţei pot apărea abcese sau flegmoane în zona de infiltraţie. .Complicaţii şi accidente sînt în funcţie de toleranţa bolnavului. cefalee. puls filiform hipotensiune arterială. se manifestă prin paliditate. dispnee.

Această pregăt inii reoperatorie se realizează diferenţiat. PREGĂTIREA PSIHICA Pregătirea psihică a bolnavului internat este o etapă deosebită în cadrul ţiregâtirii preoperatorii. Ori do oîlc ori r«lo rii/ul. OU o «Rea mniilo. în această categorie sînt cuprinşi şi bolnavii mai hu ni. La aceştia pregătirea preoperatorie va fi foarli M-iirtă şi se va axa pe reechilibrarea umorală. ferit fi de z^omolo.on/.PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU OPERAŢIE înaintea exectuării unei intervenţii chirurgicale. •rhlinlint prniuplU ou Cflnrşufuri curul c. de gravitatea bolii pentru care se intervin»1 şi de complexitatea operaţiei care va trebui.ilft în jur de 20 -22°C şi cu posibilităţi de aerisire perfect ft (Minim modernă foloseşte norul condiţional In ventilarea tuturor încăperilor din iplIiil). — bolnavi în vîrstă.de grija peni ni boală şi de frica pentru intervenţia chirurgicală. practicată. cu o stare generală bună care vor suporta o in i r r venţie mică sau mijlocie. Acest fapt este uşor de realizat în cadrul saloanelor mici dur mul «lifiril în saloanele cu paturi multe şi cu bolnavi grav. Ea încep? din momentul internării şi are drept scop adaptarea bolnavului la noile condiţii de viaţă. Aceste două categorii nu necesită decît o profit iude scurtă durată şi simplă .so st. în clinică. în funcţie de terenul bolnavului (d e 1 arele biologice pe care le prezintă). tulburat. Din acest punct de vedere. biologic şi chirurgical. în asoinoncii «•nzuri pregătirea preoperatorie va fi mult mai minuţioasă şi mai îndelungul n — bolnavi în stare foarte gravă. tn cur <!<• . Camera (salonul) trebuie să fie curată. liintl/. încă de la venire se va asigura confortul bolnavului în salonul Iu caro «N! a internat. . So rccomandn cit pulul Inilituvului srt aibh o soinierft din film* desn. obţinerea încrederii In pnrsonnlul medical şi restabilirea echilibrului său psihic. bolnavii vor fi pregătiţi psihic. indiferent de vîrslu pacientului. întîlnim mai multe situaţii: — bolnavi tineri sau vîrstnici cu afecţiuni uşoare echilibraţi umorul >>i psihic care vor fi supuşi unor intervenţii de scurtă durată .fi prin vapori do formol. <-u boli grave la care se vor efectua intervenţii de lungă durată. la care se impune o intervenţie <lo m Iji-nţă pentru salvarea vieţii. de afecţiunea pentru care se internează şi de durata actului operator. — bolnavi vîrstnici cu boli mai grave sau cu diverse tare organice nin1 necesită intervenţii laborioase şi de durată şi la care echilibrul umoral M psihic este alterat. bine luminată.orili/.

discuţiile purtate între bolnavi cu afecţiuni asemănătoare. pentru precizarea anamnezei.20 g de 2—3 ori pe zi).onă (alindor) (d. cardiaci. De asemenea. a acestora. Ca tranchiizante se pot administra im-probamat (0. Unele spitale. Vizitarea bolnavilor de către membrii familiei. la gîndul că va suferi o intervenţie chirurgicală care ar putea avea unele urmări nefaste asupra persoanei sale. să arate toată solicitudinea la diverse dorinţe ale bolnavului.traumatice ale coloanei vertebrale bolnavul va fi aşezat pe un pat tare (scînduri sub saltea). diazepam (2—5 mg de 3 ori pe zi).in.10 g de 2 ori pe zi).2U g de 3~\ oii pe /i). contribuie la ridicarea moralului şi al încrederii în reuşită. Bolnavul trebuie calmat de „fobia bolilor maligne" şi de teama care-1 domină. Personalul care serveşte masa trebuie să servească regimul stabilit fiecărui bolnav. pentru scurt interval ( l — l1^ oră) imediat după masa de prînz. Cucerirea încrederii bolnavului de către personalul medico-sanitar se realizează printr-o comportare corespunzătoare a acestuia. Bolnavul are totdeauna nevoie de sprijin moral şi de încurajare din partea familiei şi prietenilor fapt care contribuie la reglarea echilibrului său psihic. nnpoton (5 — 10 mg de 2—3 ori pe zi).). operaţi cu o evoluţie bună şi ncoperaţi. în discuţiile cu el se vor folosi cuvinte pe înţelesul său. bolnavii pot merge într-o sală specială sau pot fi serviţi la pat. pe măsuţe special construite sau adaptate la capul patului. Pentru servitul mesei. rude sau cunoscuţi trebuie organizată de aşa manieră ca să nu dăuneze desfăşurării programului medical sau menţinerii igienei spitalului dar nici să rupă bolnavul de relaţiile cu cel din afară pentru un timp mai îndelungat. Este recomandabil ca după plecarea fiecărui bolnav patul şi salteaua să fie sterilizate sau cel puţin dezinfectate. pe baza unui permis transmisibil. odată sau de două ori pe zi şi prin administrarea de analgetice pentru calmarea durerilor. mitint'vrnlgic (0. ' Restabilirea echilibrului psihic al bolnavilor anxioşi se poate realiza prin administrarea de sedative uşoare de tipul barbituricelor sau tranchilizantelor. în limita indicaţiilor dietetice şi să aibă o comportare corespunzătoare. socotim că vizitarea zilnică a bolnavilor. în aceleaşi doze. după externarea bolnavului. de către un număr mic de persoane. moderne sînt prevăzute cu astfel de instalaţii în care. pentru a evita transmiterea infecţiilor intraspitaliceşti. personal mediu şi personal medical). copii. . reanimare etc.f>0 de 2—3 ori pe zi). în anumite iu/mi se jioulc irciiijj»' ţ| Iu uniil^clicc mai puternice. Spitalele noastre au în dotare paturi tip Ministerul Sănătăţii care sînt de mai multe feluri în raport de profilul serviciului respectiv (adulţi. Pentru aceasta. în scopul stabilirii diagnosticului bolii şi a indicaţiei operatorii sînt mijloace care contribuie la convingerea bolnavului că va fi bine explorat şi îngrijit. Discuţia amănunţită a studenţilor şi medicilor cu bolnavul. patul. Din grupa barbituricelor se poate folosi luminalul. Analgeticcle celp mai utilizate sfiit: iilgoculinin (novalgin) per os sau i. în aşa fel ca bolnavului să-i mai rămînă şi timp de odihnă pînă la contravizită contribuie la realizarea dezideratelor anunţate mai sus. salteaua si perna se sterilizează în autoclave speciale. fenobarbitalul sau cicJobarbitalul (0. evitînd pe cele care ar produce teamă. la toate nivelurile (personal de îngrijire. fenilbuta/.

funcţia aparatului respirului (capacitate vitală. Ac olo unde este cazul se vor face explorări radiologice. aprecierii stării biologice -. necesită o pregătjre preopcratorie specialii nu e hft l i n a seama de particularităţile procesului patologic şi de gradul din caic armlii M produs dereglările din organism. de tarele organice pe care le are şi de CHIM plexitatea intervenţiei. în cazul în care aceşti bolnavi se prezintă înt r-o stare generală allrrullt sau cînd rezultatele analizelor cerute mai sus sînt în limite patologici . Ea are drept scop să ad ucă bolnavul In i undiţii de a suporta actul operator. în raport de vîrsta bolnavului. cu tulburări ale constantelor binlo^Kv NI ni tulburări metabolice. o serie de analize necesare cunoaşterii slflrl organelor cu rol în metabolizarea anumitori substanţe. pnncţii sau biopsii în scopul precizării diagnosticului şi atitudinii chiruriţicnh'. funcţia ficatului (proba cu BSP.(-alegorie <le bolnavi.ft a l! practicată vom efectua. fără trecut patplogic încărcat. a unui sumar de urină. La bolnavii peste 30 — 35 de ani în funcţie de constatările examenului clinic. înaintea fiecărei operaţii va trebui să executam o serie de analize necesare stabilirii diagnosticului. electroforeza).u pregătirii preoperatorii a bolnavului. a) l'n'yHIIrfa Imlnttvllor Hfinilrl(i necesită o cimoastac amnntin|lln au/. Ea bolnavii tineri.<1). în acest fel se asigurR meu ţinerea echilibrului psihic. De exemplu : testele d «» disproteinemie. tranchilizantele pentru menjinercu eclull(irului psihic etc. VEMS). se impune e i» regimul alimentar al bolnavilor să fie adecvat bolii iar pregătirea lor se vu far« prin corectarea medicamentoasă a constantelor biologice. în asemenea situaţii. probe de digestie) etc. hidra tarea puiciilc nilâ. funcţia aparatului digestiv (chimismul gastric. transaminazele.rslr necesară o explorare mai amănunţită a lor şi cercetarea unor probe fiiiir|i<mulr. electroforeza etc. care vor fi supuşi unor intervenţii mici şi la care examenul clinic nu dcce lează nici o afecţiune organică. se previne hipoproteinemia şi se măr eşte re/nvi» de glicogen a ficatului. n timpului de sîngerare şi de coagulare. izotopice . tratamentul unor tare biologice care pot îngreuna desfăşura u 1 . Cunoaşterea acestora ne va per mit r aprecierea riscului operator şi anestezic al bolnavului şi adoptarea un ei al i tudini terapeutice corespunzătoare în funcţie de categoriile de bolna vi emi merate mai sus. funcţia cordului (probe de efort. endoscopiri». pe durata spitalizării preoperatorii. K('. Se va cerceta funcţia renală (clearance la creatinină sau uree. glicemic. de probele de laborator şi de complexitatea operaţiei ce urmea/.clor ( l < ' / c i l i l l l l i i ulnl mihlttv n bolnavului şi a eonstiinlrloi i .! intervenţiei sau evoluţia postoperatorie. proba cu U ŞI1). pe de o parte. cercetarea constantelor homeosta /ice mi pe de alta. în asemenea situaţii se face o prefţallii' ililercnţiiilfi pentru flrcan. ne mulţumim cu cercetarea unei hemogram e. asanarea focarelor infecţioase. a ureei sanguini' şi măsurarea tensiunii arteriale. care au o stare genei alA bună. în plus.PREGĂTIREA BIOLOGICA Pregătirea biologică a unui bolnav care urmează să suporte o interveni H operatorie vizează. bilirubinemia. proteine inia. Regimul deviată şi alimentaţia acestor bolnavi pînă în seara care precede operaţia vor fi normale. ionograma. Hoinarii taraţi cu o evoluţie lungă.

masa musculara şi ţesutul grăsos au diminuat foarte mult. sau musfl rrilrncitnrtt (urc uit . — lipidele esenţiale. în echilibrarea unui bolnav denutrit trebuie avut în vedere că aportul caloric prin perfuzia diverselor lichide sau diverselor alimente trebuie să depăşească 3000—3500 calorii/zi. timp de cîteva zile. în ritm foarte lent (10 picături/minut în primele 3 minute. Raporturile existente între stările de anemie şi o afecţiune chirurgical iî se pot schematiza astfel : — anemii acute (posthemoragice) produse de boala care necesită intervenţia chirurgicală. ele avînd o valoare calorică dublă. prezintă edeme şi tulburări trofice ale tegumentelor. molecula de grăsime nu trebuie să depăşească 2 microni şi să fie injectate i. Au fost utilizate cu succes perfuzii de „Lipon" şi de „Infonutrol" . hemoglobina şi hematiile necesare transportului de oxigen . de tipul Salviamin. — acizi aminaţi administraţi în soluţie glucozată 5% i. b) — Pregătirea bolnavilor anemici impune. Aminofuzin sau Trophysan contribuie la refacerea bilanţului azotat a organismului şi a preparării unor proteine plasmatice (globuline.ilnto aproximaiiv rgitlA cu cea pierdută. Pentru a nu produce accidente embolice.v. uneori de urgenţă . — anemii cronice datorită afecţiunii chirurgicale respective . lichide hidroelectrolitice) care au rolul de a redresa echilibrul ionic al mediului intern. Probele de laborator arată hipoproteinemie anemie. hemoglobina etc. — anemii cronice independente de boala care necesită o intervenţie r l i i rurgicală. în cazul unei anemii acute produsă prin hemoragie (ulcer gaslro-duodcnal. — hidrolizatele proteice în administrare orală sau i. hemoconcentraţie. în cantitate mare este eliminată din organism . au o valoare nutritivă mare şi se pot resintetiza în organism mai ales cînd se administrează împreună cu glucoza .în unele cazuri. pe lîngă cunoaşterea cauzelor anemiei şi aprecierea gravităţii acesteia. forţa fizică şi intelectuală au scăzut mult.). Un asemenea bolnav a pierdut din greutate. în acest scop folosim următoarele mijloace : — transfuzia de sînge integral care aduce proteine. varice esofagiene) se va urmări refacerea rapidă a cantităţii de sînge si de hc maţii pierdute de organism.v. — plasmă sanguină în cantitate de 200 —300 ml pe zi. le aduce echivalentul necesar de proteine dar are dezavantajul că. In arest scop se vn traiisfiiziijSÎnfţfl integral în rant. Reechilibrarea acestor bolnavi trebuie începută întotdeauna prin corectarea hipoproteinemiei. bolnavul este palid. nu au putere osmotică ceea ce le permite utilizarea în orice concentraţie şi nu se elimină pe cale renală fapt care le permite ramînerea în circulaţie pînâ la utilizarea lor totală. ei pot ajunge la caşexie.. — soluţii cristaloide (glucoza. folosite în perfuzie contribuie Ia reducerea consumului de proteine în scop caloric. 40 de picături/minut în următoarele 20 minute şi apoi 100 de picături/minut).v.

.HcV) x 10 V((ml) =-------------------------------------------Hei* Vt = volumul de transfuzat în ml. timpul de ^eneiuie l l romboplastinei. Se va urmări pe c i l posibil realizarea hemostazei. fibrinogenemia. în timpul intervenţiei. anemia va fi corectată prin tratament medical specific cauzei care u ii'odus-o. Bolnavul va fi operat cînd hemoglobina dep ăşeşte K) ^" în cazul bolnavilor cu anemii cronice independente de afecţiun ea cliirur icală. factorii de roa ulare. Pregătirea lor preoperatorie este de scurta durai A în cazul bolnavilor cu anemie cronica produsă de boala care necc.silft intervenţia chirurgicală (neoplasm gastric.hematocrit de 85%) la bolnavii cardiaci sau vîrstnici.Sil (cinivei l Inft. Toate acestea pot fi cunoscute anterior.v. bolnavii prezintă hemodilu|ie şi hipoproteinemie. a factorului care lipseşte în caz de liemofilie. 35 = hematocritul care s-a urmărit a fi corectat. pentru a evita pl H< sanguină şi accidentele cardio-pulmonare după formula : .m.. pliiMiifi sau frac|imica l C. TC. încît se poale soldn ' n moartea.. premiu i transfuzii de sînf>e proaspăt izogrup. tulburări de acest fel sînt capabile • rt producă ° sîngerare aşa de mare. Cînd intervenţia nu are caracter de urgenţă ( hemonu/i. Trebuie ţinut seama de faptul că.. se pol des rupeii Iu internare iar alteori sînt evidenţiate chiar intraoperator. G x VS% x (35 . sau uterin) pe lîngă pierd eţi tepetate de masă circulantă şi hematii. protrombină. a bolnavilor sau cu urmări postoperatorii foar te ^nmîn asemenea situaţii. Ne putem afla în faţa unor tulburări de coa^n hire date de modificări plachetare.5% femeie din greutatea corpului). G = greutatea bolnavului în kilograme . consumul de protrombină. trombelastograma etc.. VS% = procentul volumului sîngelui total (7% la bărbat şi 6. Hct 2 — hematocritul sîngelui transfuzat . în cazul cînd nu se impune o intervenţie de urgenţa şi pri n Iraiislu ii de sînge şi masa eritrocitară cînd intervenţia capătă caracter de iir^eulrt c) — Pregătirea bolnavilor cu tulburări de coagulare trebuie să preci/e/r mai întîi caracterul tulburării respective prin cercetarea unor probe de mu iilare : TS. Iraiinfu/il d«» *li> • lotul. faclm ilnarl).c 1*1111 nierale mai sus prin următoarele mijloace : — transfuzie de masă trombocitară în caz de trombopenii . hernie. numărarea trombocitelor. pe masă. procoiivcrtinA. e va transfuza bolnavului masă eritrocitară după formula de mai sus şi sulul n hidroelectrolitice. Hct 1 = hematocritul iniţial (găsit la bolnav) . ('. timpul Howel. de o hemofilie.ohu (l'uclor V I I I îl fllirlnourii) tn r iu ilt» * r» n flbrinojji'uulul unu n fihrinemlel. în asemenea situaţii. . fibrom uterin) se va urmări corectarea anemiei prin adminis trarea di* l ier redus (glubifer 6—8 tablete pe zi sau fier polimaltozat 50 mg i. se impune corectarea specifică a fiecărei ea n/. de lipsa formării fibrinogenului sau prin supradozarea unor medicamente cu nr l ni ne anticoagulantă. colic. plasmă proaspătă anlihcmol'ilicft sini i i l e preparate de lipul I'I'SP (plasmă.) timp do l -8 săptămîni. l'aetor St nari şi globulină ani iliemofilicA M ) . cînd intervenţia are caracter de ur^en| u. — administrarea i. de hipoprotrombineiuie.

nu vor fi operaţi decît în cazul cînd au indicaţie de urgenţă şi li se va practica intervenţia cea mai puţin şocantă. a bolnavului. chemoI ripsmă. bronhodilatin. implantări de valve artificiale ct'c. streptokinază-streptodornază.m. tusan. valvnloloinii. De aceea. în cazul unei intervenţii executate pe pulmon se va urmări : — corectarea tuturpr constantelor homeostazice şi a echilibrului acidobazic.m. în asemenea Hituu|ii. cliirurgie cardiovascularii. vor fi luate măsuri eficiente de rezolvare rapidă a unei sîngerări care poate apărea intraoperator. e) — Pregătirea bolnavilor cardiaci va avea în vedere rezistenţa scăzută a acestora. au permis. plasmă soluţii hidroelectrolitice şi administrarea de medicamente adecvate . coi arca tuturor cuiihliiiilrlnr hoinrnsla/. — corectarea deficienţelor respiratorii prin administrarea de bronho•dilatatoare. — reducerea secreţiilor prin aspiraţie bronşică şi atropinizare . — sulfat de protamină i.ale. ipecca. dionină. simpatomimetice (adrenalină. obstructivă sau mixtă . — oprirea sau diminuarea acceselor de tuse prin administrarea de antitusive (codeină. d) — Pregătirea bolnavilor pulmonari trebuie să ţină seama de două lucruri: dacă operaţia se execută pe pulmon sau dacă se execută la un bolnav cu o afecţiune pulmonară.irc. în multe cazuri. w are In vedere tonificarea miocardului. investigarea amănunţită şi precizarea tipului de tulburare a coagulării. efectuarea unor jiili'rvenţii chirurgicale de mare anvergură la bolnavii cardiaci. prin perfuzii de sînge.— vitamina K i. sau derivaţi (fitomenadion) în caz de hipoprotromliinemie sau de supradozaj cu medicamente din grupa cumarinelor . . efedrina. aport glucidic şi vitamine din grupa B şi C . bromhexină. pregătirea preoperatorie va ţine seama de următoarele elemente : — cercetarea funcţiei respiratorii (capacitatea vitală şi VEMS) şi stabilirea tipului de insuficienţă respiratorie : restrictivă. în acest fel se înlătură declanşarea durerilor postoperatorii produse de tuse sau pericolul desfacerii suturilor ca urmare a efortului de tuse . totuşi. trebuie făcută cu toată atenţia iar pe lîngă pregătirea preoperatorie. — tonificarea miocardului prin digitalizare. aerosoli cu soluţie de apă). asanarea focarelor de mlVc|it' şl •u imn huni1 hi!H'| Imun ! u npiiral ului respirai or. adaptabilitatea lor dificilă la cerinţele hemodinamicii în timpul actului operator şi posibilitatea apariţiei unor accidente sau complicaţii cardiovasculare sau de altă natură. calmotusin) sau expectorante cu acţiune secretostimulantă (acetat de amoniu. terpin hidrat. aleudrin. Bolnavii care prezintă afecţiuni pulmonare acute sau sînt în convalescenţă după asemenea afecţiuni. iodură de potasiu şi sodiu. în sîiigerări produse prin supradozaj de heparină. în cazul bolnavilor cu afecţiuni pulmonare cronice care urmează să suporte o intervenţie chirurgicală.) este necesară o explorare amănunţii fi ti bolnavului şi o preftiUire specialii cnre se face în serviciile de. musculotrope (aminofilină şi derivaţii săi). Posibilităţile moderne ale tratamentului medical ale anesteziei şi reanimării. «ovodrin. alupent). Dacă intervenţia se execută pe cord (repararea defectelor sepl. oleu de eucalipt) sau secretolitică (acetilcisteină.

La bolnavii cu insuficienţă cardiacă decompensată. la care se asociază diuretice şi laxat . şi cardiacă. sau se g. pregătirea tubului digestiv. .ive . din partea miocardului. în asemenea situaţii se urmăreşte îmbunătăţirea pidă a condiţiilor hemodinamice (transfuzii.eNO l r .a(i ceea ce favori/. antiaritmice.are si ii)ji avurm i i l l o r afecţiuni ocull.e în urma l raumal isiniii operator. coronarodilatatoare sau antiaritmică îu înncţie de afecţiunea respectivă. tulburări de tranzit.\.).ea/ă infecţiile postoperatorii. reechilibrare 1* tensiunii nrteri•). ini ir/ieri ale proefll i u de cical ri/. examenul clinic atent pentru descoperirea edemelor. ocluzii int. se va proceda ea si în ca/ul bnln r v i l m uuln|i. M» vii (Ine nnttmu de compunsareu pierdcnl-i . — medicatia tonicardiacă. în iiseim'neit Miluiţii. — reechilibrarea tulburărilor hidroelectrolitice. f) Pregătirea bolnavilor digestivi presupune pe de o parte. linişte fizică şi psihică) . bogat în hidrocarbonate şi proteine n. Majoritatea acestor bolnavi sfiit.r. diferent de starea aparatului cardiovascular. Pentru aceasta este nevoie de efectuarea unor investigaţii suplimen tare ECG. i l'i amînat cel puţin 3 luni de la accident. " timpul actului operator. dispneei sau altor semne de insuficienţă cardiacă. Se va urmări menţinerea tonicităţii miocardului şi a ritmului •cardiac în limitele fiziologice.rlrri mliţ i ni văruituri (inul itlp» i'lunil) ««u prin d i u ret. ţinînd seama de efortul care se cere. embolii arteriale etc. în plus. Indicaţia chirurgicală de urgenţă..şor «ligerabile. dacă nu necesită o intervenţie de urgcuţn. se pune în cazurile cînd. pregătirea preopernlorie este de durată mai lungă şi urmăreşte aceleaşi obiective ca mai s us.(potiisiiil). nu neces :tă o pregătire prea îndelungată. rcechilihniieii ilriUvă şi hidroelectrolitică iar pe de alta. coronarodilatatoare) sub directa supraveghere a cardiologului şi anestezistului-reanimator.estli l e . — regim alimentar complet. prin administraţia medicaţiei specifice (tonicardiace. — asigurarea unei bune funcţionări a aparatului respirator. Se recomandă ca momentul intervenţiei să fie mai ales după un interval de 2 l uni • ! ' • la compensare. la un cardiac. acestea poate fi cunoscută anterior sau descoperim 1a internare. Bolnavul care a avut un infarct de miocard ş i găseşte într-o fază compensată. radioscopie pulmonară. peritonite. digoxin) u ameliorarea tulburărilor de ritm. a rezervei alcaline şi i hipoproteinemiei.în cazul în care intervenţia chirurgicală se execută pe un alt org un la bolnavi cu o cardiopatie. Iiipo'ileiniy. in plus se va avea în vedere : — asigurarea unui regim de viaţă corespunzător (repaus prelungit. intervenţia este singura saiiftă supravieţuire a bolnavului (hemoragii masive. lanatosid C. Şi într-un caz şi în altul afecţiunea de cord poate fi compensa tă sau decompensată. Reechilibrarea hidro-electrolitică şi nutritivă se adresează bolnavilor M ' au prezentat vărsături prelungite. hepatomegaliei. tonificarea rapidă a miocardului (strofantină.< > stare de demitri|ie avansată. cu administrare moderată de sare în funcţie de eliminarea sodiului . Bolnavii cu afecţiuni cardiace compensate.

apiterapia hepatică face să retrocedeze inflamaţia difuză şi chiar procesele de necroză . Manitolul. ficatul reprezintă un organ esenţial în menţinerea homeostazei organismului. în seara dinaintea intervenţiei la bolnavii cu stenoze pilorice . în acelaşi timp. soluţie 10% în cantitate de 800 — 1200 ml/zi. — vitaminoterapia. B6. '"i n r. dulciuri) . cure s.i ficatului. lapte. în cazul intervenţiilor de urgenţă toate aceste pregătiri se vor face în timpul cel mai scurt. unt. Pentru aceasta. g) Pregătirea bolnavului hepatic. Prin multiplele sale funcţii. este de o mare importanţă. pregătirea postoperatorie a bolnavului cu deficit a l funcţiei hepatice va urmări: — creşterea rezervei necesare de glicogen a ficatului prin supraîncărcarea lui cu glucide.i aminaţi esenţiali. — golirea conţinutului gastric prin spălătură. în plus.srilci Irrliuie redusă ingestia de sare. Ii) Preijfiliri'ii prriiiirriilnrii' n bolnavilor renali obliga In nmoiiţjlrrni unui nu ii! î l . ('. — asigurarea unei raţii calorice de 2500—3000 calorii/zi printr-iiu regim alimentar bogat în hidraţi de carbon şi proteine şi sărac în lipide. Bj. ouă brînză. asigură o bună golire a tubului digestiv .l l'regâlirea lubului digestiv comportă o serie de manevre preoperatorii în raport de regiunea pe care se operează şi de afecţiunea respectivă. — antibiotice (polimixină. în cazul exislen|ei a. agrava insuficienţa hepatică. — completarea necesarului de proteine a organismului prin transfu zii de sînge sau plasmă si prin perfuzia unor hidrolize proteice sau a unor a ci/. în acest scop se vor face perfuzii repetate cu glucoza asocită cu insulina (o unitate de insulina la 2 g glucoza) care pe lîngă rolul său energetic şi de economisire a proteinelor creşte şi rezerva de glicogen . — clisme evacuatorii şi administrarea de purgative. In ure. aceste perfuzii au şi acţiune biostimula l orie asupra celulei hepatice. Se vor administra vitamine A. smîntînă. iaurt.sl scop se va ce reci n funcţia re nul A ylo- l .'i|i:i< îl . Alterarea funcţiei sale produce diferite grade de insuficienţă hepatică care impun luarea unor măsuri d e protecţie şi prevenire a deficitului hepatic care poate să se manifeste în timpul operaţiei sau postoperator.i| il c u irniili<. BI2. neomicină) sau sulfamide (ftalisulfatiazol) şi chimoterapice (metronidazol) cu acţiune asupra florei intestinale. în scopul completării echipamentului enzimatic al celulei hepatice şi al corectării hipovitaminozei şi -avitaminozei care pol. D şi în special vitamina K mai ales în cazul cînd bolnavul are un indice d e potrombină scăzut sau tendinţă la hemoragii. Pînă la intervenţia chirurgica lă însă.i nu conţină substanţe toxice pentru celule hepatică şi care să fie speri in pcnlni fiecare tip de insuficienţă hepatică. înaintea actului operator. administrate în doză unică cu 24—36 de ore înaintea unor intervenţii pe colon şi rect. — stimularea celulei hepatice în reglarea metabolismelor pe care le execută prin administrarea de extracte hepatice. cu 24—48 ore înainte de operaţie. care vor fi descrise în capitolul următor. tubul digestiv va fi pregătit prin : — regim alimentar cu puţine reziduuri şi care sa nu solicite un efort digestiv deosebit (carne..

se pierde momentul în care actul operator mai poate fi util prin s iipnmiiirii factorului iritativ sau de întreţinere al dezechilibrului metabolic din c ădi ui insuficienţei renale acute. Jicni uric. tratamen tul < l r ir echilibrare circulatorie şi umorală trebuie făcut în scurt timp pen tru n mi .!). anabolizante si vitamine din grupa II . dup ă rum file vorba de un diabet compensat sau decompensat şi de urgen|a intervenitei e are trebuie efectuai ă.r>00 ruloi I I / / I (2T> . diabeticul era considenil ca o contraindicaţie operatorie. — hemodializă cu rinichiul artificial dacă este cazu l. Ne putem afla în faţa u imi bolnav cu insuficienţă renală acută sau insuficienţă renală cronică car e v n trebui să suporte o intervenţie pe un alt organ sau la nivelul aparatului urin ai. urografie. — reechilibrare hidroelectrolitică. i) Pregătirea preoperatorie a bolnavului diabetic ridică probleme complrsi' si necesită cunoaşterea amănunţită a tulburărilor produse de boala. i efectuarea intervenţiei operatorii.r> i alinii//. Pregătirea preoperatorie a diabeticului va avea în vedere dat rlr nli|imilr de. cistostomie. c a l i t a t i v ţi rnnl II allv caro sâ-i aducă în jur de li 00(1 -'2 . examenele clinice şi de laborator şi se va face selectiv. Insulinoterapia a permis plasarea dia beticului fit condiţii relativ normale din punct de vedere metabolic car e sfi-i prim î l . Iii nuc ap vii asocia insulina sau siilhuuidc liipo^lii (median. cercetînd Iestele <le histocompatibilitate şi administrîndu-i hemodialize repetate pînă l:i uli|lnerea unui rinichi compatibil. ureterostomir MI u nefrostomia cînd insuficienţa se datoreşte unui obstacol subgloinrnilni . Bolnavii cu diubrt. asanîndu-i toate focarele infecţioase. Datorită complicaţiilor grave. kanamiruiA etc. bolnavul va trebui să benefi cir/r de o pregătire specială. — hemodializă cu rinichiul artificial. — în cazul efectuării unei intervenţii de urgenţă.hală sau selectivă prin probe funcţionale renale (clearance la uree şi cp'iili nină. pînă la descoperirea insulinei. ampicilinei M' ev îl m ea antibioticelor cu acţiune nefrotoxică (streptomicină. compensat vor fi supuşi unui regim alimentar e r l i l l l braţ. rezerva alcalină). La bolnavii cu insuficienţă renală acută pregătirea preopera lone urmăreşte : — combaterea sindromului infecţios prin antibioterapie în f uncţie iln datele antibiogramei. de tip infecţios sau gangrenos c arc 1114111111 uneori actul operator. neo micină. In cazul celor cu insuficienţă renală cronică bolnavul va fi pregătit . — drenajul urinii prin sondă ureterală. în m HM nism. pentru reducerea azolrmin y| liiperkaliemiei. Se recomandă folosirea penicilinei. — pentru transplantarea renală. — refacerea volumului circulant sanguin prin perfuzii de sînge sau ninsn eritrocitară . renograme izotopice etc. l olliul Minlil) (iflilru u c ret l e intensitatea arderilor llsiilaie de . creatinină. prin : — hidratare cu perfuzii de glucoza 20% şi soluţii electrolitice p în fi Iu corectarea constantelor şi obţinerea unei diureze la l 000 —1 500 ml//i .) .'ţ. BSP. ionogramă.) şi prin dozarea cons tituirii» biologice ale organismului care sînt sub dependenţa rinichiului (uree.

per os sau în perfuzii lente de glucoza . în cazul unei urgenţe chirurgicale. hipertensiune arterială. în raport cu vîrsta sarcinii. de tulburăril e inclnhn lismului hepatic şi tisular periferic şi de anemie. în cazul în care intervenţia trebuie executată imediat (hemoragii. în eventualitatea unei evoluţii normale a sarcinii. accidente. în perioada preoperatorie. Corectarea dezechilibrelor Iiidroelectrolitice se va face prin administrarea de lichide şi electroliţi sub formă de perfuzie. deoarece actul chirurgical nu produce reacţii speciale din partea organismului matern . k) Pregătirea femeii gravide în vederea unei intervenţii chirurgicale va trebui să precizeze dacă sarcina evoluează normal sau patologic.Mira intervenţiei chirurgicale dacă aceasta este posibil. pregătirea preoperatorie a femeii gravide nu pu ne probleme deosebite. de modificările vasculare şi de hemodinamică. dacă există.itit-reanimator iji cardiolog. pirgritnra preoperatorie a femeii va trebui să ţină seama de natura disgravi «lici. tulburări cardiovasculare.50 —1. în cazul diabeticilor decompensaţi.Pentru refacerea rezervelor tisulare şi hepatice de glicogen. se va face o intervenţie minimă şi se va reechilibra bolnavul postoperator. embolii etc. j) Pregătirea bolnavului o bez va trebui să ţină seama de tulburările metabolice date de dereglarea neuro-hormorală cit şi de răsunetul obezităţii asupra funcţiei altor aparate şi sisteme : scăderea capacităţii vitale. dezechilibrare hidroelectrolitică. în cazul evoluţiei unei sarcini patologice (disgravidia) se va căuta tcmpori /. Se va ţine scama de transformările endocrine care se produc în organism. va primi un plus glucidic. Regimul alimentar va conţine mai puţine proteine. în asemenea . în momentul în care bolnavul nu mai prezintă glicozurie iar glicemia este între 1. iar pentru refacerea rezervelor de proteine se poate utiliza atît calea venoasă (llidrolizate proteice) cît şi cea orală (alimentaţie hiperproteică). Totdeauna seva face consuli cu medicul obsletricinii. dacă afecţiunea permite o temporizare oarecare. pentru adoptare» atitudinii . în cazul în care intervenţia nu poate fi amînată. Pregătirea pentru operaţie este lungă şi se bazează pe respectarea unui regim alimentar hipocaloric şi exerciţii de gimnastică mai ales respiratorie ceea ce va permite o reantrenare a organismului şi revenirea la condiţii de greutate şi funcţionalitate a organelor cît mai apropiate de normal.) se va instala o perfuzie cu glucoza şi insulina. cu denutriţie avansată şi stare de acido-cetoză.80 g%& el poate fi operat. mai multe glucide (anticetogenice) si va fi lipsit total de lipide (alimente cetogenice). în afara obiectivelor de mai sus. în caz de iirgen|ft. De asemenea se corectează dezechilibrul hidroelectrolitic.sil naţii se păstrează normele de pregătire în raport de tipul interveni i ei. se va folosi acest timp pentru reechilibrarea bolnavului . de urgenţa şi amploarea operaţiei. niii'Mi'/. pregătirea lor va fi mai intensă şi de durată mai lungă. în afara celor de anestezie. se va avea în vedere combaterea acidozei şi cetogenezei prin adminisI rărea de insulina care diminua gluconeogeneza (sursa formării corpilor ceI unici) şi stimulează arderile tisulare de glucoza.

în vederea operaţiei. Astfel. în acest sens. pentru faplnl cft cir ii-. Intnlmţla t'tilnavului se va face cu o sondă specială (Carlins) prevăzută cu 2 bra|e (cili' mini pentru fiecare bronhie) iar aşezarea bolnavului pe masa de operaţie va fi • I c aşa manieră ca să nu producă inundaţia pulmonului sănătos în ca/.spi Horii în perioada de inducţie. Clisma preoperatorie a intrat în tradiţia pregătirii preoperatorii. Ea vizează mai ales organele cavitare şi mai p n|in l ic cele parenchimatoase.ul cind '• operează o colecţie pulmonară (abces. putem renunţa la clismă şi ad niinisIrăm unul din'laxativele amintite cu 12—24 de ore înainte de operaţie. Dacă aces l lucru nu se execută.cure se intervine. ţinînd seama de faptul că ele pot fi sur se de •diseminare în organism. Igiena bolnavului trebuie avută în vedere încă de la venirea în spi tal. în acest scop. Este recomandabil ca regiunea pe care se va opera să fie dezinfectată cu alcool sau derivaţi de iod după care va fi acop erii â cu un pansament steril.ul iniei vrutului pe stomac. ciocolax) iar inter\enlia nu se practică pe tubul digestiv. precizarea tipului de anestezie şi stabilir e» tacticii operatorii în funcţie de aprecierea riscului anestezic şi operator. ( lisma devine obligatorie în intervenţiile de urgenţă şi pe tubul digesliv. presupun*» aplicarea unor măsuri care să asigure desfăşurarea actului chirurgical tu condiţii optime. şi se poate chiar deshidrata . pentru a lucra pe un organ n| care nu împiiişlie ronţ inul septic în plagă. regiunea de operat va fi spălată cu <l Ht>rgenţi. încă din seara premergătoare operaţiei. înainte de intervenţie. 11911 < iun s-a descris la pregătirea biologică a bolnavului respirator. — Bolnavul cu o afecţiune digestivă va fi pregătit în raport de segment ni M . S e obişnuieşte ca în seara dinaintea operaţiei bolnavul să fie clismat. Curăţirea cavităţii bucale şi tratarea focarelor de infecţie buco faringicnc sînt obligatorii preoperator.ul in care purgaţia se poate obţine cu un laxativ uşor (laxen. în intervenţiile pe esofag. vor trebui avute în vedere măsuri privind igiena boluuvului. — în cazul intervenţiilor pe aparatul respirator bolnavul va fi aspirai '!<• secreţiile bronşice şi se va urmări diminuarea lor prin medicamente. după care va îmbrăca rufărie curată. sau dacă urgenţa cazului nu permite. va trebui spălat cel puţin. mercurocrom sau derivaţi de iod. mai ales dacă ţinem seama de faplnl oft după o clismă.i tu .PREGĂTIREA CHIRURGICALA Pregătirea chirurgicală a bolnavului. pe porţiunea •care va fi operată. Mcgacsofagnl va II iftlat şi aspirat înainte de. Pregătirea aparatului sau organului pe care se intervine se face specific pentru fiecare în parte. uscr. la internare. încă de la camera de gardă. So colim rft acest lucru nu este indicat totdeauna. pregătirea aparatului sau organului pe care se intervine. chist hidatic). operaţie pentru a preveni refluxul în căile rc. se va avea în vedere o bună aseptizare prcoperalorie a ar ni'clni respirator şi asigurarea unei ventilaţii eficiente. în ca/.schid toracele. dacă acesta îşi goleşte cont inului > l c suficient ca l»olnii\til in nu inunîurr în seara dinamica npriaţici '. iar pe de altă parte. efec tuare» unor tratamente preoperatorii. Cu o seară înainte de operaţie bolnavul va fi ras pe regiunea pe ca ic se va interveni şi pe zonele învecinate şi va face o baie generală.tă şi apoi dezinfectată cu alcool. In ca/. bolnavul va trebui să facă baie obligatoriu. bolnavul se oboseşte.

glicerina sau apă cu săpun. în funcţie de anumiţi parametri biologici. Astfel. romazulan. atî l din punct de vedere mecanic (colonul fiind complet golit de conţinut) cît şi din punct de vedere bacteriologic (ultimele scaune au un conţinut de flore microbiană de IO7 faţă de IO11 —IO12 la începutul emisiunii). lapte. Micile zone iritate. şi pierde între 2 000 —7 000 ml lichid. ouă. ciocolax. cu 24 ore înainte). Metoda estă contraindicată în caz de stenoze întinse ale colonului sau rectului. iuleitrigo etc. în acest fel. Pielea regiunii pe care o operea/. din apropierea plăgii operai oi ii slul surse sigure de inl'ec|ie posloprintorie. în tot acest timp va primi un regim alimentar sărac în rezidii dar care să-i asigure necesarul de proteine şi calorii (carne. l i n c l u i i ile nul) uni' ii - . ulei de ricin) emoliente ale scaunului (ol. în preziua intervenţiei sau cu 2 zile înainte. Ultima clismă se va face cu 24 ore înaintea intervenţiei pentru a permite bolnavului să se redreseze în urma acestor traume . aencilc.i compromite o intervenţie chirurgicală locală sau de vecinătate. Mai întîi trebuie asanate focarele infecţioase cu diferite localizări caie î i r putea deveni surse de răspîndire a infecţiei în tot organismul. parafină . o cantitate variabilă de manitol 10% (între l 500—2 500 ml). Nu se va interveni niciodată pe o cavitate septică deoarece -\ . limfangite. Aseptizarea regiunii se va face prin administrarea de antibiotice sau sulfa mide cu acţiune asupra florei intestinale aşa cum s-a arătat mai sus (neomicină 2 g în doză unică. Dacă golirea spontană a stomacului se face greu s ăi» deloc. aşa cum se întîmplă în stenozele pilorice. punctele de 1'olieulil. brînză. ce/emu. ulei de parafină. Se va urmări bolnavul cu atenţie pentru a lua măsuri urgente în caz de deshidratare mare. Pentru evitarea inl'ee|iei poslopein Ioni pielea l e i ' i n n i i \ a li h a l a l . la început normale. i i n ani isepl ice (alcool. im se va interveni pentru o altă afecţiune la bolnavii care prezintă flegnmaiie nbcese. administrînd bolnavului.dimineaţa respectivă.i va trebui să nu prezinte nici o urină de infecţie.) şi tratamentul medicamentos al secreţiilor locale sau care vin din uter în raport cu flora existentă şi de rezultatele ant ibiogramei. tromboflebite etc. decît numai în caz de urgenţă majoră. în caz de perforaţii digestive sau ocluzii intestinale se va proceda la aspiraţia conţinutului gastric pe o sondă Einhorn înainte şi în timpul intervenţiei. Pregătirea ideală a colonului se poate face. şi prin clisme evacuatorii făcute cu soluţie fiziologică. sub o riguroasă urmărire medicală. unt etc . pînă cînd acestea nu sînt complet vinde cate. bolnavul prezintă între (i —14 scaune. apoi fluide. Golirea se va începe cu 3 —4 zile înainte prin administrarea de purgative uşoare care să nu deshidrateze pe bolnav (laxen. Doza totală se împarte în 5—6 prize.). Pregătirea colonului şi rectului va urmări evacuarea conţinutului lor si aseptizarea acestor segmente.ă. Efectuarea unor tratamente preoperatorii are în vedere o serie de obiect i\ c care să prevină complicaţiile postoperatorii sau să permită ca actul c hiru igical să fie făcut în condiţii cît mai corecte şi complet. se realizează o excepţională pregătire a colonului. După această administrare. — în intervenţii pe vagin sau perineu se va urmări aseptizarea cavităţ t vaginale prin spălaturi repetate cu soluţii antiseptice (permanganat de potasiu. se va face o spălătu ră gastrică f u apa bicarbonatată (40 % 0 ) în seara dinaintea intervenţiei iar bolnavul nu va mai ingera nimic. cloramină etc. 250—300 ml la 20 minute fiecare.

fenobarbital). Riscul anestezic trebuie considerat şi pentru perioada postoperatorie imediată asupra căreia anestezia îşi pune amprenta prin complicaţiile direcţi' l ie care le produce : hipoxie. în aprecierea lui s-au fixat mai m u 11 c scheme. . neurolcpl. vărsături. Telmicile moderne de anestezic au modificat. triamcinolon H c. recurarizare. Actul chirnrtficnl poate fi uneori major sau de urgenţă iar pacientul poate fi fără afecţiuni «•oexistente sau cu afecţiuni cronice îndelungate. diazepam) care să redn-sc/i«•c-liilibrul psihic şi să-i asigure o noapte liniştită. — Riscul anestezic se stabileşte ţinînd cont de o serie de factori : reacţin organismului la agresiune. nefrectomie 5 : chirurgia de exereză digestivă şi pulmonară 6 : adenomectomie de prostată 7 — 9 : plăgi penetrante toracice şi abdominale 10 : arsuri gradul III şi IV.enţe cu antibiotice (tetraciclină. existenţa altor afecţiuni cu cea chirurgicală etc. ca să fie potrivită bolii pentru care se intervine.i m1 pioc-nlea/.c'r \entie de urgenţă la un muribund.ic'A t'olimlIA. hipercapnie. uterin. Astfel. — Preanestezia se va începe din seara premergătoare operaţiei cîud bol navul va primi barbiturice (luminai. synalar N. Felul radiaţiilor. în raport. m-CKl nl^orilm clasic iţi nslft/. Operat in va fi animată pînă la completa vindecare a tegumentelor. înainte de actul operator.şi postoperator.m. de comun acord cu medicul anestezist-reanimator. vezical) c. neomicină. în raport c u starea biologică a bolnavului şi să nu întreacă' gravitatea actului operai or. Exemplu : risc l —2 : mici traume superficiale 3 : apendicectomie. Ea se va alege. tendinţă la colaps. bolnavul să facă radioterapie sau chimio terapie.slr indicat ca. ciclobarbital. dozele folosite şi durata tratament ului preoperator diferă de la caz la caz şi se individualizează în raport de s lnn-a generală a bolnavului şi de gradul de evoluţie al neoplasmului. amploarea actului operator. dilauden-atropină. bolnavul va primi o injecţie i. Societatea Americană de anestezie evaluează riscul anestezic în rapo i l <le amploarea actului chirurgical şi a afecţiunilor existente. în cazul bolnavilor cu anumite neoplasme (mamar. intoxicaţii diverse. pentru securitate oncologică. Anestezia ocupă un loc important în pregătirea preoperatorie a bol u a vului. în scopul prevenirii diseminării bolii intra.ic-r {(•lorpromazină) sau tranchilizante (meprobamat. Din combinarea acest oi criterii ies 6 categorii de risc anestezic la care se mai adaugă a 7-a — i nt. cura herniilor" 4 : colecistectomie. bazate pe criteriile de mai sus. de morl'inii MMI derivaţi (dialudcn. scopolamină. înainte cu 1/a —l orA cir administrarea anestezicului. de inc-cli 4ii|ia aiu-sle/. de aşa manieră.sitatea reacţiilor endocrinometabolice post-agresive în funcţie de complex! tatea intervenţiei chirurgicale.fi ceva mai diferit. în scara Moore care cuprinde 10 trepte se are în vedere mai ales in Ion. mialgin) în scopul potenţării anestezic'!.) pudrate cu talc sau marfanil şi acoperite cu pansamente sterile.

complexitatea actului operator. poate fi mic (apendicecto mii. la care se va practica o operaţie majoră . II — Bolnav cu boli compensate sau care nu pune probleme deosebite de reechilibrare. . hernii etc. S-au făcut diferite scheme de apreciere a riscului operator. medicul va trebui să ţină seama şi de experienţa pe care o are sau pe care o împrumută de la alţii şi nu va trece niciodată h i executarea unui act chirurgical fără a cunoaşte bine bolnavul şi fără a apreci a riscurile pe care le poate avea. VI — Operaţii de urgenţă la bolnavii din grupele III şi IV. Pentru stabilirea riscului operator s^ iau în discuţie o serie de factori care pot duce la moartea bolnavului. IV — Bolnav decompensat care va fi supus unei intervenţii majore : V — Operaţii de urgenţă la bolnavii din grupele I şi II .Stabilirea tac-Sicii operatorii se va face în raport de riscul operator al bolnavului. hipovolemii. Trebuie făcută diferenţierea între riscul anestezic şi cel operator deoarece există bolnavi cu un mare risc anestezic (cardiopatii decompensate. tare organice. Trebuie ţinut seama de faptul că această clasificare are o valoare relativă deoarece bolnavii răspund la agresiune în mod diferit în funcţie de tipul loi de reactivitate. De aceea..). Pentru exemplificare o redăm pe cea a lui Adriani: Uisc I — Bolnav tînăr sau de vîrstă mijlocie. fără tare organice la care se face o intervenţie chirurgicală mică sau mijlocie . Exemplu : vîrstă. III — Bolnav cu tare organice avansate care nu sînt mortale imediat şi care va suferi o intervenţie majoră . insuficienţe hepatice etc. apreciat în raport de amploarea operaţiei. insuficienţe respiratorii. urgenţa cu care se intervine ele.) la care riscul chirurgical.

s l f el. Ca răspuns la agresiune.a pe un organism tarat. Pentru aceasta este necesar ca intervenţia chirurgicală să reprezinte o agicsi une cît mai puţin traumatizantă pentru ca efec tele sale nocive să poala li cît mai rapid compensate. posibilităţile spontane de echilibrare funcţională sînl mult mai scăzute.soconstricţie.PERIOADA PEROPERATORIE (INTRAOPERATORIE) Orice intervenţie operatorie reprezintă. la care rezervele de adaptări 1 sînt diminuate. în plagă. anoxie etc. Anestezia generală contribuie şi ea la declanşarea unor refle xe inicli r p l i \ e prin drogurile utilizate ce pot acţiona negativ asupra respirai iei ţi i nculajiei. Emoţiile bolnavului care se operează cu anestezie locală sau -regional/l se pot înlătura printr-o bună pregătire psihică preoperatorie anestezică. pot apărea dezechilibre ireversibile iţii pentru preîntimpinarea şi depistarea la timp a apariţiei lor este nevoie de supravegherea continuă a bolnavului de către medicul anestezist-reanimator. de durere. din timp. zdrobirea d e tesuluri. Dacă actul operator este laborios şi de durată şi dacă se efect iica/. manevrele brutale executate pe zonele bogat inervate vegetativ. l rmârii'ca alenlA i l)olna\ ului in. stază splanhnică. Factorii care pot declanşa reacţiile agresive intraoperatorii sînt complecţi şi sînt reprezentaţi de emoţii.'il ni ". un f aci or de agresiune capabil să producă o serie de tulburări în funcţia diferitelor aparate şi sisteme. a unor I n l l i u i a r i ce pul apareu ml i iiopcr. toţi aceşti factori sînl < apubili să producă tulburări ale funcţi°i organismului manifestate prin \ a. şi de comportare. fără a fi nevoie de o intervenţie deosebită din partea reanimatoniliii. tracţiunea pe mezouri.sena încă organismului (le sul) controlul unor centri nervoşi. bascularea şi apăsarea diverselor organe. de deshidratare etc. cu tulburări funcţionale .sli' importantă pentru practica chirurgicală deoarece dacă unii sînt inevitabili alţii pot fi înlăturaţi sau mult diminuaţi ca intensitate. de organism. de stimuli din zona pe care se efectuează operaţia. organismul declanşează o serie de reac ţii de apărare.pi'înnlr M-si/aira. poate diminua foarte mult dih intensitatea stimulilor nociceptivi declanşaţi de actul opera tor. Respectarea anumitor reguli de conduită.13 . Cînd actul operator se desfăşoară pe un organism cu rezerve funcţionale suficiente şi cu posibilitatea de adaptare păstrată. pi iu l ulliiirfiri de oxigenare date de o slabă ventilare şi prin . reechilibrarea se produce spontan. decolări întinse şi sîngererea intraope ratorie. de anestezie. în asemenea situaţii. pentru organism. A. de hipoxie. Cunoaşterea lor e.

). în plus sau în minus. parasimpalicoliticele. în afara tulburărilor respiratorii. menţinerea constantelor circulatorii şi aprecierea pierderii de sînge. — Aprecierea pierderilor sanguine trebuie făcută cît mai obiectiv. măsurarea sîngelui din aspirai oi'. pul î u d ajunge pînă la monitorizarea integrală în cazul intervenţiilor laborioase. variaţiile sale. se pot datora si altor cauze ca hipotensiunea arterială. droguri parasimpaticolitice. şi a lua măsurile corespunzătoare.'«)() ml.1700 ml. Evaluările se pol face prin cîntărirea compreselor utilizate în plagă comparativ cu un nurn. perfuzarea unor cantităţi mari de lichide. diverse dispozitive electronice capabile să ofere date precise şi rapide asupra anumitor constante organice). apariţiei unor complicaţii pulmonare sau cardiovasculare sau a unor defecţiuni tehnice ale aparatelor de anestezie. anestezistul-reanimator va urmări : fazele anesteziei. l:i o splcnccloinio 2f»'I . hipercapnie sau de unele manevre chirurgicale. tulburări de ventilaţie etc. fio depăşirii fazei chirurgicale a anesteziei. în special pe baza semnelor clinice (vezi capitolul anestezia) dar şi prin metode paraclinice (E EG care constituie o metodă eficient ă dar nespecifică. p ulmon). midriază. de durată. Hipotensiunea arterială este mult mai frecventă şi ea poate să apară fie datorită unor droguri anestezice. Ritmul cardiac poate fi influenţat de factori multipli. Pentru realizarea lor. tahicardie. cercetarea volemiei cu radioizotopi. eficienţa ventilaţiei pulmonare. ţin în d scama de complexitatea operaţiei şi de gradul sîngerării. Obiectivele principale ale supravegherii intraoperatorii a bolnavului sînt : asigurarea unei anestezii corecte. pnalgezia insuficientă sau şocul intraoperator produc tahicardie. din vreme.sr rţi»] de comprese făcute în acelaşi mod. Se consideră că in timpul curci operat oi n u herniei se pierd aproximativ 20 — 50 ml sînge. Hipertensiunea arterială apare în condiţii foarte variate ca: anestezie sau analgezic insuficientă. Măsurarea tensiunii arteriale trebuie făcută la intervale scurte de timp pentru a se depista. Trebuie avut în vedere şi faptul că apariţia unor astfel de semne. scăderea p0 2 . acestea ullime. hipoxia şi tracţiunea pe mezouri produc bradicardie. creşterea pC0 2 etc. Aritmiile sînt produse atît de unele droguri anestezice cît şi de hipoxie.A INTRAOPBK. fie unor reflexe nocive. tracţiune pe mezouri sau pe organe bogat inervate etc. Instalarea unor tulburări ventilatorii (bradipnee sau apnee poate fi evidentă prin apariţia semnelor de hipoxie sau hipercapnie (cianoză. creier. acţiunii analgeticelor centrale.SUl'ltAVI'XaiKKK. determinarea hemoglobinei în lichidul «Ic spălare a materialului moale etc. menţinerea liniştei operatorii şi depistarea la timp a incidentelor şi accidentelor ce pot să apară.Vn ) H I K Supravegherea intraoperatorie a bolnavului se va axa pe urmărirea unor indici vitali cu ajutorul unor mijloace clinice şi paraclinice. la o găsi rect ornic siihlolalu înlro 250 . — Ventilaţia pulmonară poate fi tulburată în urma curarizării. sau în cazul operaţiilor pe organe vitale (cord. In o piclntomic Intre 125 —. în timp ce anestezicele vagotonice. Electrocardiograma şi monitoarele dau relaţii mult mai precise şi mai rapide asupra modificărilor cardiocirculatorii din perioada intraoperalorir. — Fazele anesteziei se vor urmări cu atenţie. Astfel. — Constantele circulatorii se urmăresc clinic prin aprecierea ritmului cardiac şi măsurarea tensiunii arteriale iar paraclinic cu ajutorul electrocardiogramei sau monitoarelor.

După reechilibrarea bolnavului. actul operator se va termina î n l imput cel mai scurt. lan» organice etc. de hipoxie si hipercapnie.) şi pot fi de diverse grade.Intre '1(1 :H 10 ml. Accidentul este favorizat de mio cardopal II cronice. ca urma re declanşării reacţiilor nocive.'U) ml. l n n rmiKiifoplaslic între Ot) (»r>0 iul singc. Diagnosticul se pune pe apariţia dispneei. Cele mai importante sînt: oprirea cordului. de scăderea gravă a tensi unii arteriale sau de reflexe vago-vagale. Unele dintre ele pol fi d eterminaţide anestezie. a) Oprirea cordului este cel mai grav accident intraoperator şi se poale produce în orice fel de intervenţie chirurgicală. de către anestezist. edemul pulmonar acul. începînd cu premedi caţia şi lerminînd cu trezirea bolnavului. Accidentele produse de actul operator au cauze complexe (reflexe. . cianozei. La bolnavul înlubat. de tulburări de ritm avansate. Frecvenţa ei este mul t mul mică în intervenţiile de chirurgie generală şi creşte în cazul inie i\cn|ului pe torace. medical Iu cu acţiune depresivă asupra miocardului şi poate fi declanşat de o insuficienta coronariană acută. survin din partea tuturor aparatelor şi şist cinei iu dar manifestarea lor clinică poate fi mai mult sau mai puţin eviden t rt. steno?a mitrală). prin perfuzii sau da tontrt unei permeabilităţi capilare pulmonare crescute în urma adminis trării şuii stanţelor adrenergice. de. pentru a preîntîmpina repetarea fenomenului. l Resuscitarea cardiorespiratorie". ACCIDENTE INTRAOPERATOR1I Accidentele care pot apărea în timpul actului operator.. indiferent de starea lui preoperatorie dar sînt mult mai frecvente ţi mai grave la bolnavii cu cardiopatii sau afecţiuni pulmonare cronice. de tulburări respiratorii. urmiiiiiea Im MI * va face cu mai multă atenţie. Ele pot apărea la orice b ol nav. El poate apărea însă şi ca urmare a unei supraînrar e firi bruşte şi necontrolate a arborelui vascular. b) Edemul pulmonar acut apare mai frecvent la bolnavii cu afecţiuni cm iliacc decompensate sau compensate la limită (insuficienţă ventricnlarft stingă. Diagnosticul şi tratamentul acestui accident au fost expuse în capii olul . vasele mari sau cord. fu funcţie de posibilităţile de compensare ale organismului. la o histerectomic între 250 N. Evaluarea corecţii a arcului pierderi permite adaptarea unor măsuri urgente de corectare a lor şi dr l i n piedicare a apariţiei unor complicaţii ale acestora privind cons tantele cn culatorii sau tulburările de ventilaţie. aceste semne sînt mai greu de evidcn|iat şi ca a tare. la o liroidcclomlc suliloUilă între 70—500 ml etc. altele de actul operator propriu-zis iar altele pot să aibă amlichcauze. Accidentele produse de anestezie au fost descrise la capitolul rcspnliv şi nu mai revenim asupra lor. hipertensiunea gravă şi şocul posttransfuzional. Ele pot să survină în orice moment al intervenţiei. a ralurilor bronijiciumede care acoperă cîmpurile pulmonare şi a sputei ro/ale. la o |m< mn« nedemne Intre '200 '2 f»00 ini sînge.

Corectarea lor nu pune probleme deosebite din partea reanimatonilui ş\_ nu obligă la întreruperea sau grăbirea actului operator. — tulburări de ritm cardiac declanşate de reflexele vago-vagale sau de hiperproducţia unor hormoni cardiotropi . de tarele bolnavului şi de pregătirea lui pre•operatorie.v. ajungînd chiar la colaps. — hipotensiune arterială moderată ca urmare a rahianesteziei . Sînt însă situaţii. De fapt. c) Hipotensiunea arterială este un accident care poate apărea frecvent în timpul actului operator. func|ui cordului sau vmlilaţm . simpaticotonice în caz de vasoplegie şi cardiotonice în caz de insuficienţă cardiacă. Ea este produsă de reflexele ce acţionează asupra zonelor baroceptoare datorită medicaţiei sedative. lanatosid C. — cianoză prin tulburări de ventilaţie . — dificultăţi tehnice date de terenul obez. unei vasoplegii dată de drogurile anestezice sau unei insuficienţe cardiace acute grave. va fi de aşa maniera ca s. izolanid) şi oxigenoterapie masivă. (strofantină. El se recunoaşte uşor cînd bolnavul este în stare de veghe şi poate avea urmări grave la bolnavii aflaţi sub narcoză a căror reactivitate este mult mai diminuată (vezi capitolul „Transfuzia de în afara acestor accidente majore mai pot apărea unele mici accident e reprezentate de : — hemoragii intraoperatorii în cantitate mică . Tratamentul unei asemenea stări este o urgenţă şi constă din administrarea de sînge în cantitate cel puţin egală cu cea pierdută prin hemoragie. hemoragiei sau manevrelor chirurgicale. • Prevenirea accidentelor intraoperatorii se face prinlr-o bună pregăliir preopcratorie care să asigure organismului rezerve funcţionale suficiente pentru a putea declanşa reacţiile compensatorii şi prin luarea uror înăsnn de asistenţă intraoperatorie a bolnavului care să ajulc organismul în rcac|i ilo de compensare. Reintervenţia poate fi reluată numai după ameliorarea fenomenelor respiratorii şi va trebui terminată în timp scurt.|)o/i|ia bolnavului pe niasft.i nu jeixvc |ic diiimiK şi să nu icnc/c eimilaţia do înloarmv.. cardiotonice cu acţiune rapidă injectate i.v. la orice bolnav şi în orice fel de intervenţie. Dacă accidentul se produce la începutul intervenţiei. ridicarea toracelui bolnavului deasupra planului mesei operatorii. cînd hipotensiunea atinge valori foarte scăzute. El poate apărea datorită unei hemoragii mari produsă în interval scurt. De obicei. injecţia de morfină subcutanat sau chiar i. trat?mentul este mult mai complex. în raport de cauzele <?are au produs hipotensiunea. d) Şocul posttransfuzional este de asemenea un accident grav datorită transfuzării de sînge incompatibil. scăderea tensiunii arteriale este moderată şi nu pune probleme deosebite de reanimare intraoperatorie. se va stabili de comun acord cu anstezistul reanimator tehnica de urmat. UinliT aceste măsuri amintim următoarele" .Tratamentul constă în întreruperea imediată a intervenţiei. anesteziei. emisiunea de sînge.

paleativ. alegerea corespunzătoare a inomen tului şi a tacticii operatorii şi o urmărire atentă a bolnavului în timpul int er Venţiei permite o bună desfăşurare a actului operator şi asigură evoluţia f n r/i accidente a perioadei postoperatorii. obezi sau hepatici. Ele se vor instala înainte di* începerea anesteziei.— înlocuirea pierderilor sanguine peroperatorii în cantitate ce! puţin egală cu cea pierdută care se vor aprecia cu ajutorul hematocritului MHI prin metodele amintite mai sus : — perfuzii de soluţii coloidale sau macromoleculare care să asigure menţinerea volemiei şi să evite scăderile tensionale. Insistăm asupra faptului că o bună pregătire preoperatorie a bolnavului. Cînd s» impun asemenea situaţii este recomandabil să se facă anestezia cu novocuinti l % a acestor regiuni . — asigurarea unei ventilaţii corespunzătoare a bolnavului şt o oxigenare permanentă pentru a combate hipoxia şi hipercapnia intraoperatorie. în buna funcţioniU't' a organismului şi executarea unui act chirurgical simplu. aprecierea corectă a riscului operator. pe cît posibil. — în cazul intervenţiilor de urgenţă se va avea în vedere corect urnii. cu afecţiuni respiratorii. . mu l ales la bolnavii cardiaci. — respectarea principiilor de tehnică chirurgicală netraumatică cu mune\re blinde şi fără tracţiuni pe mezouri sau pe zonele reflexogene. — supravegherea echilibrului acidobazic prin determinări periodice nlp pH-ului şi presiunii parţiale a oxigenului în sîngele arterial şi venos cu ajutorul microechipamentului Astrup şi corectarea lor cu ajutorul lichidelor electrolitice şi oxigenului. a deficienţelor constatate preoperator. cî l inul puţin traumatizant şi în timpul cel mai scurt.

a eventualelor complicaţii ce pot sa apară. începe în momentul inlernării şi durează 2 — 4 zile posl operat or. în raport de terenul bolnavului. durează 3—4 zile şi este dominată de simpatic şi de secreţia de adrenalină si de cortizon . ele reprezintă . — stadiul de anabolism. la ti mp şi corect. Indiferent de intensitatea lor. uniMcleiat echilibrat nutritiv preoperator. — stadiul de tranziţie.reacţia do adaptare" a organismului la noile condiţii şi au la bază excitarea sistemului nervos vegetativ şi a axului hipofizo-suprarenalian. Se caracterizează prin simpaticolonie cu hipersccrejie de adrenalină şi hipercorlicism suprarenaLau disocia! (secreţie de aldosteron şi mai puţin de g'ucocorticoizi) . — stadiul de cîştig în greutate se întinde pe o perioadă de cîteva luni ţi se socoteşte terminat cînd bolnavul a atins greutatea dinaintea operaţii 1! Terapeutica postoperatorie trebuie să tină seama de aceste faze si ttfi fie adaptată lor. prin secreţie de mineralocorticojzi şi androgeni şi prin e^ oluţie spre vindecare. din partea medicului şi a între gului personal. Din acest punct de vedere. . o atenţie deosebită prin urmărirea operatului şi tratarea. durează 2—5 săptămîni şi corespunde convalescenţei . perioada postoperatorie evoluează în două faze : a) prima fază numită cataboli/antă. nienlineni consiliatelor fiziologice în limitele normale şi prevenirii sau l ratării e\ ml u ulcior complicaţii care pol să apară. b) a doua fază numi tă anabolizantă se caracterizează prin dominaţie vagală. se disting 4 stadii: — stadiul corlicoadrenergic sau de agresiune. îngrijrile postoperatorii se adresează condiţiilor matei inie. în evoluţia postoperatorie a unui bolnav chirurgical.ÎNGRIJIRI POSTOPERATORII Perioada postoperatorie presupune. se întinde între ziua 3 şi 7 postoperator şi corespunde unei scăderi funcţionale atît a corticalei cît şi a medularei suprarenale. După a'li autori (Moore). aşa cum o numea Ler. în acest sens perioada postoperatorie punte evolua simplu sau poale necesita îngrijii! deosebite dai orii fi tart'loi rxislenlc. de pregătirea lui preoperatorie si de complexitatea actului operator.che şi care se aseamănă cu şocul traumatic.. Este perioada de reechilibrare a organismului şi de cicatrizare a plăgii . i ' i i i n p l e \ i l n | i i udului operator sau npari|iei unor complicaţii. reacţiile postoperatorii pot să fie mai a lenuate sau mai accentuate. Această perioadă este caracterizată printr-o serie de reacţii din partea organismului care a suferit intervenţia chirurgica â a căror totalitate alcătuiesc „boala postoperatorie".

sprijină po . înf>ri|iicn operatului nu necesită probleme deosebite. în alte situaţii. fără complicaţii. în timpul transportului bolnavul va fi bine acoperit şi ferit. în raport de intervenţia efectuată. cu membrul inferior respectiv flectat şi gura orientată in jos pentru a evita aspiraţia secreţiilor în căile respiratorii. 11 U) poate fi folosită încă din seara operaţiei fiind socotită odihnitoare p cnlni bolnav. ÎNGRIJIRI POSTOPERATORII SIMPLE în cadrul unei evoluţii postoperatorii simple. teimofoare sau perne electrice fără a le lăsa în contact cu operatul dacă acesta cslo adormit. După terminarea intervenţiei. în special a celor adormiţi trebuie să permită mişcările respiratorii şi eliminarea secreţiilor. la cei cu supuraţii drenate se recomanda poziţii laici ale iar în caz de circulaţie cerebrală deficitară sau de extensii ortopedice la membrele inferioare bolnavul se aşează în poziţie Trendelenburg (culcat în dcruliil dorsal şi cu partea patului de la picioare ridicată). Poziţia Fowler (fig. Perioada postoperatorie imediată. Cea mai recomandabilă este poziţia in decuhit lateral. sînt recomandai r alte poziţii pent. indiferent dacă bolnavul a suferit o operaţie mică sub anestezie locală şi ar putea merge pe jos sau o operaţie mare sub narcoză.-u bolnav. Este o poziţie semişezîndă. — Instalarea în pat se va face cu blîndeţe. boln:i\ ui este transportat în salon sau în secţia de terapie intensivă. la operaţii pentru morb Pott se recoma nda poziţia centrală. — Poziţia bolnavului în pat. — Patul va fi curat şi încălzit pentru a evita schimbările bruşte de temperatură. Astfel. de frig şi curent. evitînd manevrele biuşle sau traumatizarea regiunii operate. pentru a evita apariţia arsurilor. în care spatele bolnavului se . Acest lucru evită eventualele lipotimii sau complica) ii de altă natură. — Transportul se face cu brancardul. încălzirea se poate face cu buiote sau sticle cu apă caldă.i.

pot apărea unele complicaţii deosebite cu efecte gnr\e asupra organismului (hipotensiune arterială. să scadă jn intensitate şi să dispară aproape complet după 30 —48 ore. cel care supraveghează bon>vi'l va trebui să aibă la îndemînă toate mijloacele necesare combaterii acestora. miah. puls accelerat şi slab. pe toată durata trezirii bolnavul va fi urmărit continuu fie cu ajutorul monitoarelor fie fle către soră.). p»'Mionsft rrnlnilA. Toate aceste elemente caracprima zi postoperatorie. — Durerea postoperatorie se accentuează pe măsura dispariţiei anesteziei. Mmiil oarele sfnl aparate speciale care pol înregistra pernniient unele consUnte nlfl pnciriiliilni operat (puls. creşte progresiv către seara zilei în care a foxt operat bolnavul. în afară de durere. smlcri reci.pt>rne sau pe un spătar iar corpul este împiedicat să alunece de către un sul fixat de pat care trece pe sub genunchii flectaţi. . ma>chează evoluţia unor complicaţii peritonea'e si pot da obişnuinţă. Are dezevantajul că favoriy. în ziua următoare. Anelgeticcle care au la bază opiacee se vor utiliza mimai în caz de dureri puternice şj nu mai mult de 24 de ore postoperator deoarece produc pareză intestinală. printr-o trecere lină de la somnul normal sau poate fi însoţită de fenomene de agitaţie sau do Apariţie a unor incidente şi accidente anestezice. novalgin.ează complicaţiile Irombotice la membrele inferioare. Semnele clinice ale apariţiei acestor comPucaţi' smt : paloarea feţei.).|i-avegheat în continuare de către personalul medical. Icmpc-ral urfl. posibilitatea aparii ici complicaţiilor de mai sus diminua foarte mult. — Trezirea bolnavului se poate face în mod liaiştit. Intensificarea ci jioate fi cauza apariţiei unor reflexe cu efect negativ asupra evoluţiei bolnavului. De aceea. ea trebuie combătută imed'at cu ajutorul analgeticelor (alipcalmin. în serviciile chirurgicale bine dotate. respiraţie superficială. De aceea. reupll'nlii1. hipotensiune arterială. aspiraţia unei vome etc. mai ales în primele ore de la trezire. elfclnicnidioKrniiiA.in. prin aprecierea cîtorva elemente clinice capabile să evidenţiczf» în timp util. în această perioadă. culmiju-a'ă în noaptea ce urmează operaţiei pentru ca. respiratorii şi Basculare) există posibilitatea de urmărire complexă şi permanentă n lor di njulonil „tnoniloarelor". care dispar complet după 12 iire odată cu eliminarea totală a anestezicului din organism. cianoză. mecodin. bolnavul poate prezenta greţuri sau vărsături postanestezice. la bolnavii care au suferit i ntervciilii de amploare sau la cei cu tare organice (mai ales cardiace.. bolprezintă şi senzaţia de sete datorită pierderii de lichide din timpul i operator sau unei rehidratări incorecte. va trebui să controlăm plaga care poate prezenta diverse grade de inflamaţie. stopul cardiorespirator. Odată cu trezirea bolnaVihii din narcoză şi cu dispariţia efectelor anesteziei. instalarea unor tulburări în funcţia organismului. îţi caz il persistenţei durerilor mari. Operatorul va trebui îusft M . f ort ral. vărsături postanestezice şi starea de nelinişte. Ek'iiiente ele apreciere a evoluţiei postoperatorii. Pentru evitarea sau diminuarea lor bolnavul nu va ingera lichide în acest timp. pentazociu etc. recurarizare. în această fază de trezire. după acest interval de timp. tensiune urtrrialn. După trezire bolnavul poate lua orice poziţie convenabilă lui şi actului chirurgical efectuat. în raport de factorii care emuli! ionează riscul arilor operat ii . De aceea.

. Prima micţiunc l robii ic să se producă în mod normal. chiar din prim» seară a intervenţiei.ile de la intervenţie.) şi care sînt capabile să detecteze şi să anunţe imediat orice fenomen ameninţător pentru bolnav. după care acesta va fi urmărit pe baza clementelor clinice. — Diureza este un parametru important. seva continua sondajul la 6—8 ore interval sau se va pune o sondă ureterală respectînd toate regulile de asepsie. Dintre elementele clinice care permit o urmărire corectă a boln av u l u t operat amintim pe cele care au valoare în depistarea unor tulburări funcţionale.Starea abdomenului este importantă de urinarii al ii in i n i e i \ e i i |i i l i * pa nlxlomen elt si In intervenţii pe alte organe. Din contră.). Dacă nici după aceea nu se reiau micţiunile. După terminarea intervenţiei ea trebuie să aibă valori apropiate de cele preoperatorii. pînă la reluarea mie Hunilor. — Faciesul — revenirea la culoarea normală. paloarea. — Pulsul se apropie treptat de valorile sale normale. hnlniixnl va p i ' < n l n o ir n. Scăderea diure/ei sub 500 ml/zi denotă o tulburare gravă a funcţiei reunit' sau instalarea anuriei. sînt elemente care arată persistenţa unor tulburări circulatorii sau respiratorii sau a unor dezechilibre hidroelectrolitice. în cazul în care operatul nu are micţiune spontană se va sonda. Dacă se prelungeşte peste acest interval de timp snu ducfi apare după 3—4 zile de la operaţie cauza ei trebuie căutată fie la nivelul plăgii (infecţie locală) fire prin apariţia altei complicaţii (pulmonare. etc. roşeaţa exagerată. în ca/. preoperatorie indicii o evoluţie bună. cianoza. S<. Monitorizarea se menţine pînă la c ompleta reechilibrare a bolnavului. presiunea oxigenului sanguin.ei (l 500 ml/x. perfu/ii cu gliico/ă.encefalogramă. Orice scădere a ei relevă apariţia unor cum plicaţii de ordin cardiac. pînă în seara după intervenţie.irfi tensiune n peretelui alHlnmiiuil şl c i n u o l u p i i ' <. — Temperatura are o valoare clinică importantă în urmărirea evoluţiei postoperatorii a bolnavului. în primele zile mai ales cînd valorile ei nu depft şese 37. Se va aprecia cantitatea de urină de 24 de ore şi se va rehidrntn liolna\ ui treptat. vilamiiioIcrapie. Limba uscată denotă o proastă rehidratare. presiunea bioxidului de ciulinii în sînge etc. lerbuie Iunie măsuri energice corespunzătoare: regim lacto-zaharat. In prima situaţie. — Tensiunea arterială este un alt element de apreciere a evoluţiei generale a unui operat.i).). clinica rămîne baza supravegherii operatului. reacţii alergice la transfuzii sau antibiotice etc. pentru combaterea căreia. — Limba umedă şi normal colorată arată o stare bună a pacien tului. în mod normal ea nu afectează starea generală a bolnavului si se remite în 2 — (\ x. t rom hoembolice etc. circulator sau reflex.7 — 38°C ea poate fi etichetată ca expresie a unei bune reactivii fiţi a organismului produsă în urma iritaţiilor nervoase din plagă. Persistenţa tahicardiei în afara administrării droguriloi parasimpaticolitice este un semn de sîngerare sau de deficit volemic prin rehidratare incorectă sau instalării unor complicaţii (infecţioasc. •-. vasru lare. a tulburiiriloi vasomotorii şi a resorbţiei de substanţe toxice din regiunea operată . în lipsa monitoarelor. va controla plaga şi constantele biologice şi se vor lua m:'iNiii'l pentru corectarea deficienţelor constatate. uscarea Ini zelor.nl instalării annriei se f w u epuraţia extrarenalu a organismului. pînă ce se va ajunge la valori normale ale dinre/.

putem constata o uşoară blocare a abdomenului datorită parezei intestinale postoperatorii şi încetinirii tranzitului. Este nevoie ca. limonada. zeamă de compot. L. la ina. clisme mici repetate. sesizarea din vreme a apariţiei complicaţiilor şi luarea măsurilor necesare pentru înlăturarea lor. Mobilizarea bolnavului este o problemă importanta care a fost pusă la punct în ultimele decenii şi la care unii dintre chirurgii români (E. tranchilizante şi barbiturice pentru a-i suprima durerea şi a-i asigura cel puţin 8 — 10 ore de somn. Se va ţine seama de toate acuzele operatului care vor fi analizate foarte obiectiv. I. Prelungirea lor peste acest interval de timp. în mod progresiv.. din înghiţirea aerului şi din schimburi gazoase între intestin şi vase ca urmare a stazei în interiorul splanchnic. bolnavul să fie sedat cu analgetice. în primele zile. . îngrijirile postoperatorii simple se rezumă la măsuri minore care au drept scop refacerea cît mai rapidă a bolnavului. — Lichidele ce se vor administra în prima zi. prin aspiraţie gastrică sau jejunală cu sonde Einhorn sau Miller-Abbott şi prin administrare de stimulente ale peristalticii intestinale (hidergin — 50 mg/6 ore. chiar din ziua intervenţiei iar coborîrea din pat se face a doua zi postoperator. este mult mai bogat şi mai sever iar tratamentul este chirurgical şi de urgenţă.su de prin/. tub de gaze).superficială moderată şi durere. Această balonare postoperatorie imediată trebuie diferenţiată de balonarea care poate apărea datorită unei peritonite sau unei ocluzii intestinale. în asemenea cazuri. ceai (mai put ia îndulcit). în funcţie de complexitatea intervenţiei suferite şi de tarele bolnavului. Condiţia de bază este ca plaga să fio bine cusută. supă strecurată (excită pcrislaltisiuiil iatestuiul). arată unele tulburări care se produc fie la nivelul plăgii parietale. lacobovici. în cazul unei evoluţii postoperatorii. fie la nivelul organului intraabdominal care a suferit intervenţia. — Starea generală a bolnavului este un alt element clinic important în urmărirea lui postoperatorie. Se recomandă ca. în acest scop se urmăreşte : mobilizarea bolnavului. Juvara. în ziua a dona se poate servi bolnavului. După operaţiile mici şi mijlocii. restabileşte funcţia intestinală şi face să se reia micţiunile normale la bolnavii care au prezentat rclenţii urinare acute postoperatorii. Aceste elemente ne permit aprecierea evoluţiei postoperatorii a bolnavului. miostin — l fiolă/12 ore. în ambele situaţii. Combaterea balonării abdomenului se face prin mobilizare precoce a bolnavului. Mobilizarea timpurie a operatului activează circulaţia împiedicînd astfel apariţia complicaţiilor trombotice. pumni d<> locuim* si ciu'luh. mobilizarea începe în pat. în raport de natura operaţiei bolnavul să fie mobilizat precoce postoperator deoarece acest fapt are o influenţă favorabilă asupra întregului organism. Gazele provin de la fermentaţia microbiană. restabilirea tranzitului intestinal şi profilaxia infecţiilor postoperatorii. apoi HO punte Ui'uu Iu liiptr. pînă cînd bolnavul capătă încredere în forţele sale. constau în apă. creşte schimburile nutritive. Cîmpeanu şi alţii) au adus o contribuţie importantă. nisol. mai ales în primele 2 —3 zile postoperator. reluarea alimentaţiei. ceea ce duce la acumularea de gaze în tractul intestinal. avînd în vedere si modul normal de evoluţie postoperatorie. Imdinci. cortegiul simptomatic apare mai tîrziu.

bolnavul începe să omil. . O dată cu reluarea tranzitului intestinal alimentaţia ponlr fi făcută fără nici o restricţie în afara cazurilor de intervenţii special e (pr tubnl digestiv) cînd se respectă o anumită schemă. La astfel de bolnavi nu se vor face clisme. acolo unde este cazul. localn.Arli. pentru a nu pune în tensiune suturile co lo-reclalfl ţi a nu leza cicatricele anale la operaţii pentru hemoroizi. operatul vu i ţinut într-un salon. în cazul în care plaga secretă sau este drenată precum ţk tn razul în care bolnavul are temperatură neexplicată de alte cau/. rect sau anus) se recomanda întli1zierea primului scaun timp de 5—G zile. pansamentul se poale scoate ilupA 24 — 48 ore. Iu timp orice modificare. fistule sau fisuri. preeo< > masaje uşoare ale membrelor inferioare sau injectarea de anticoapilani care să prevină complicaţiile tromboembolice şi administrarea de a n t i l n otice sau sulfamide. se va avea grijă de n • practica aspirarea secreţiilor în perioada de trezire şi de asigurarea un bune ventilaţii pulmonare prin mişcări ample de inspiraţie şi expiraţie cwi să evite atelectazia. — Menţinerea asepsiei plăgii operatorii se va face prin protejar ea ni <'u un pansament steril. Cînd se musiul A o supurai ie. Dup ă trcrc rea perioadei de pareza intestinală postoperatorie. Pentru aceasta. chirurgul va trebui să ia tonte mftsuriln nnoeinrc pmitm drenajul rotari Ini. Ea se referă atît la prevenirea infect i iloi «nor aparate şi sisteme cît şi la menţinerea asepsiei plăgii operatorii. Din acest moine n l alimentaţia poate să fie mai abundentă şi mai variată. va trebui să ocupe un loc impor* tant în terapeutica postoperatorie. astfel cala reluarea completă a alimentaţiei să se ajungă şi la citnli tatea suficientă de alimente care să asigure necesarul zilnic de calorii. în anumite situaţii (operaţii pe colon.iu unor plăgi operatorii cu potenţial infectat. în doze corespunzătoare. Dacă acest lucru nu se produce spontan. Reluarea tranzitului se va face prin administrarea de purgative. De asemenea. durerii. — Profilaxia infecţiilor la un operat.o M« face o explorare a plăgii iar pansamentul va fi schimbat mai des. cînd s-a format deja pelicula de fibrină şi se urmăre şte vi/ual s si palpatoriu de către personalul medico-sanitar pentru a sesiza. se realizează cu aju torul unor purgative uşoare (ciocolax. în mod normal. în absenţa secreţi» ilor. a tumefacţiei locale şi a temperaturii. Se recomandă ca postoperator să li se administreze o leu di parafină pcnlm ca scaunul să fie moale. dacă nu sîn! alic Con traindicaţii. în scopul prevenirii infecţiei unor aparate şi sisteme. laxen sau) a unei clisme evacuatorii. Restabilirea tranzitului intestinal la un operat reprezintă o problem n pe care sora şi medicul trebuie să o aibă în atenţie permanentă. de activitarea circulaţiei sanguine prin mobilizare. unde nu sînt permise vizite ale persoanelor străine p tn la completa restabilire funcţională.carne friptă etc. după 48—72 ore de la intervenţie bolnavul are pi imul scaun. în sil. per os. Fr ecvenţii (schimbării lui se va face în raport de cantitatea secreţiilor iu aşa fel ca pansa meniul îmbibat să nu permită circulaţia germenilor de la interior s pro pla^n iji sa nu stea mult în contact cu pielea pentru a nu o irita. curA|ir<>a plăcii fi a uşurarea nic. aplicat la asfîrsitul intervenţiei. Cantităţile de alimente ce se administrează bolnavilor operaţi vor rrrţlr treptat.i gaze.uit|. pansamentul poale fi lăsat pe loc şi schimbat după 6—7 zile odată cu scoaterea firelor.itri/. semn că s-a restabilit peristaltismul intestinal. regimul alimentul' al bolnavului va fi hidric şi în plus i se prescriu şi constipante.

pe lingă îngrijirile obişnuite enumerate mai sus se va urmări. — Bolnavii hepatici vor fi supravegheaţi mai atent deoarece urmărirea lor postoperatorie oblică la cercetarea periodică a constantelor alterate preoperator şi la instituirea unei terapeutici complexe (refacerea volumului sanguin pentru asigurarea unei bune oxigenări. prin administrarea de steroizi (testosteron. Terapeutica postoperatorie a diabeticului \a urmări : — menţinerea nivelului arderilor de glucoza si diminuarea glicogenezi'l generatoare de corpi cetonici prin administrarea în continuare a insulinei. complicaţii pulmonare etc. in prima /i poJoprralor. să nu se adi ministrese solu|ie clonirosodii'ă . — conservarea rezervelor glicogenetice din ficat. corectarea deficienţelor organice în raport cu tarele existente şi prevenirea complicaţiilor posibile. evoluţia postoperatorie a bolnavilor poate ridica probleme deosebite.a ri'jinc sarea esle. se va asigura echilibrul hidroelectrolitic şi acidobazic iar în cazul desfăşurării actului operator în mediu aseptic se vor administra antibiotice conform antibiogramei din urocultură.I I .). hipoglicemie). Datorită tendinţei diabeticilor iii. controlul periodic al constantelor sanguine (uree. aminoacizi şi sînge (dacă este cazul). — Nefreticul operat sau bolnavul care a suferit o intervenţie pe aparatul urinar va fi urmărit îndeaproape prin măsurarea zilnică a urinii. De asemenea. de complexitatea actului operator sau de apariţia unor complicaţii. madiol) si prin administrarea parenterală de glucide şi lipide. pot să apară complicaţii grave datorită fie tulburărilor metabolice (acidocetoză. In cazul existenţei anumitor tare. Se vor calma durerile şi se va asigura o mobilizare pasivă precoce în scopul activării circulaţiei şi prevenirii trombozelor. . La aceşti bolnavi taraţi trebuie continuate toate măsurile de echilibrare preoperatorie. acid uric) aprecierea curbei termice şi aspectul plăgii. hiperglicemie. şi alte organe prin perfuzarea de glucoza cu insulina pînă la reluarea alimentaţiei orale. — La bolnavii cardiopuîmonari se va asigura o respiraţie normală şi eficientă într-o poziţie semişezîndă (Fowler). Irolitice. De foarte multe ori. fie terenului diabet ir (infecţii. Se va avea în vedere diminuarea catabolismului din perioada postoperatorie. creatinină. — prevenirea deshidratării şi deciorurării prin perfuzie cu solul ii clei-. în plus reechilibrarea corectă a bolnavilor. La diabetici îngrijirea postoperatorie are o importantă deosebită deoarece. 164 . antibioterapie cu spectru larg care &ă acţioneze asupra florei intestinale. în această perioadă. INGK1J1IU POSTOPEttATORII DEOSEBITE In mumiile cazuri. recomandabil ca. prm administrarea intermitentă de oxigen prin asigurarea permeabilităţii căilor respiratorii. fie dezechilibrelor instalate postopera-' tor (deshidratare.sau sulfamidelor hipoglicemiante sub controlul glicemiei şi glicozuriei deoarece In urma reacţiei consecuthe acesteia sînt mai grave. în funcţie de diversele tare organice existente. hemoragie). vitaminoterapie şi refacerea rezervelor giucoproteice a ficatului prin perfuzie de hidrolizate proteice şi de glucoza). există tendinţa de a face o echilibrare corectă a bolnavilor preoperator fără a-i controla şi urmări cu aceeaşi exigenţă în perioada postoperatorie.

asigurarea nevoilor calorice şi prevenirea infecţiilor. — la bolnavul în şoc adăugăm l 200 — 1 . La bolnavii cu rezecţii întinse ale organelor abdominale (gastreclomii totale. aceştia să fie urmăriţi în saloa nele de terapie intensivă pînă la completa lor reechilibrare. — Bătrînii operaţi vor fi urmăriţi îndeaproape deoarece labilitatea reactivităţii lor produce frecvent scăderi tensionale. diilorilft ci'fşlrt'll d*' . nu semnalează diverse aspecte apărute pe parcurs.telo dezechilibre care apar (hidrice. după ce s-a administrat cantitatea de apă necesară zilnic . aspectul lui şi se va avea grijă ca în momentul schimbării bor canului de drenaj să se evite instituirea pneumotoraxului. Tratamentul va avea In vedere înlocuirea pierderilor hidroionice. Mult mai greu de apreciat sînt pierderile de lichide prin transpiraţii. aspira) ic gastrică. Iu l u/a raliiliolin'i.) in singe si diverse lichide ec se pierd din orguuimii (urinai uN|ilnitiil Austrie. acidobazice şi nutritive). prin paniamente şi lichide care stagnează în lumenul intestinal (spaţiul al lll-lea). Se va urmări» de asemenea.seama de do/. de asemenea.)('() ml lichide. mobilizarea precoce şi cu pnidoiijfi. hemotorax sau atelectazii. în intervenţii complexe. a) Reechilibrarea hidrică ţine seama de cantităţile zilnice bâzâie ni'Ctf» sare de apa (40 ml/kilocorp) şi de pierderile patologice (vărsături. drenajele. pentru descoperirea unui eventual pnemnoloi'ux. o urmărire şi o îngrijire specială a bolnavului în funcţie de factorii care domină riscul opp» raţiei executate. tratamentul postoperator al bolnavului cerc 0 terapeutică mult mai susţinută. Cantitatea de lichide administrate se reduce sub nevoile ha/ale in ea/ui apariţiei retenţiei hidrice aşa cum se intîmplă iu ca/ de insiificicnlA renalii acută.oinll. vor fi controlaţi radiologie.anle elerlroli|lloi (Na1. Complexitatea actuiui operator impune. hepatectomii etc. esofagecl.) pe lîngă urmărirea obişnuită de mai NUN. tulburări respir atorii cu hipoxie consecutivă şi deshidratare. enterectomii. fistule).|11~ etc. K1. scaune etc. si arm peretelui abdominal si aspectul lichidului care se drenează şi se vor lua Ionic măsurile pentru reluarea tranzitului intestinal şi evitarea balonării. 01 -. în acelaşi conlext »» înscriu şi copiii care. se recouiaiidA ca aceşti bolnavi să fie monitorizaţi pe toată perioada cît durează re echilibrarea lor postoperatorie. Bolnavii cu intervenţii pe organele toracice (pleurotomii.) se va urmări. electrolitice. — în cazul persistenţei pliului cutanat abdominal se adăugii iu plus 1 300 ml lichide . (n situaţiile în care nu putem întocmi un bilanţ corect se va aprecia starea cil* nică a bolnavului conform schemei propuse de Bergman. Pentru o mai bună urmărire a lor. este bine ca dupfi intervenţii chirurgicale făcute la bătrîni. b) Ucecliilibraiva electrolitică va (ine . De aceea. în permanenţă. postoperator. pentru a compensa cît mai rapid divcr. pe lîngă reacţiile deosebite pe care le au. pneumonectomii. începînd cu ziua următoare intervenţiei sau cliiui1 din seara zilei de operaţie.) care vor fi măsurate cu rigurozita te. CO. cantitatea lichidului drenat.— profilaxia infecţiilor prin administrarea de antibiotice cu spectru larg întrucît orice infecţie ameninţă echilibrul metabolic al diabeticului. — dacă limba şi axilele rămîn uscate se adaugă încă l 300 ml de lichide \ — dacă globii oculari rămin hipotonici adăugăm încă 500 ml . operaţii pe cord etc.

Pînă la reluarea alimentaţiei orale. tare organice ale bolnavului.35—7. Determinarea lui se poate face fis direct cu microechipamentul Astrup cu care se pot obţine şi presiunile parţiale de oxigen si bioxid de carbon în sînge.v. se reţine mai mult sodiu în tubii renali.an (THAM). Calea de administrare a acestor soluţii va fi. 10% sau 20% la care se adaugă o unitate de insulina pentru fiecare 2—2. Pentru reechilibrare se va ţine seamă de necesarul zilnic de anioni şi cationi iar administrarea lor se va face în urma calculului ionogramei plasmatice şi a lichidelor pierdute.). clorură de potasiu etc.nrdinrc — insuficienţă cardiacă. la început parenterală şi ea va fi înlocuită cu cea orală imediat ce va fi posibil (încetarea vărsăturilor. Ele pot apărea imediat sau tardiv şi sînt condiţionate de o serie de factori ca : anestezia. eliminîndu-se compensator potasiul prin mobilizarea lui din celule. Pentru combaterea acidozelor se folosesc soluţii de bicarbonat d? sodiu 1. glucide.6% la care se pot adăuga şi alte soluţii (gluconat de calciu. în cazul acidozelor mari respiratorii boînavuiui i se va face o respiraţie controlată prin intubaţie orotraheală. — hemoragiile postoperatorii imediate sau tardive . c) Reechilibrarea acidobazică urmăreşte menţinerea pH-ului sanguin la valori normale (7.38). reluarea tranzitului etc. Reechilibrarea hidrică şi electrolitică se va face cu soluţii de glucoza 5%.4% sau lactat de sodiu soluţie 0. prin aspirarea vărsăturii sau prin recurarizarea imediată postoperator . — troml' vn»< ni. d) Reechilibrarea nutritivii postoperatorie va trebui să surprindă toate principiile alimentare necesare organismului (proteine.ACTH şi corticoizi. în raport de electrolitul care se pierde. C0 2 %) după mHoda Van Slyke. simptomatologiei şi tratamentului acestora ar necesita un spaţiu prea mare aşa că ne rezumăm la enumerarea unora dintre cele mai întîlnite : — asfixie prin căderea mandibulei sau bazei limbii.2 % i. rlc. Descrierea cauzelor. reechilibrarea nutritivă se va face parenteral. Corectarea alcalozelor se va face prin administrarea de soluţie de acid clorhidric (l % per os sau 9. dilataţia acută (. fie indirect prin calculul rezervei alcaline (25 mEq%j sau 60 voi.ii.4% şi 8. Complicaţiile din perioada postoperatorie sînt foarte numeroase şi foarte diferite în raport cu complexitatea actului operator şi starea generală a bolnavului. starea postoperatorie etc. atelecta/. cmlnilll arterial**.ire. — sincopa cardiorespiratorie .3 mo%0 de trih'<droximîtil-aminomet. pneumonii sau bionhopnt'uiuonii.. reflexe cu diferite punct de plecare. — complicaţii r. ca iirmniT n ntulndlllnr organice sau a UIUM hipcrlmlriitari . edemul pulmonar acul. infarctul mr .'astrică . . actul operator. Clorul urmează variaţiile sodiului iar calciul este de asemenea scăzut. minerale. lipide. după aceeaşi metodă şi cu aceleaşi preparate ca şi în cazul pregătirii preoperatorii a bolnavilor. revărsate pleurale etc.). precum şi bazele totale (BB = 30 mEq% 0). apă şi vitamine) în cantităţi echilibrate şi suficiente pentru a acoperi nevoile calorice zilnice şi pierderile din faza catabolică'. — pareze digestive : ileus paralitic intestinal.5 g glucoza sau cu soluţii de clorură de sodiu 9%„.) sau clorură ds amoniu în soluţii 1—2% în cantitate de 3—8 g/24 ore. — complicaţii pulmonare — pneumotorax. sau molară de 5.

pentru sesizarea la timp şi interpretarea corectă a oricărei manifestări upi*rute în evoluţia postoperatorie şi pentru adaptarea atitudinii terapeutica corespunzătoare. . . parolidiene.( «n . — reacţii alergice la diverse medicamente. . legătura sau interdependenţa de actul operator precum şi gravitatea evoluţiei lor presupune cunoaşterea amănunţită a întregii patologii chirurgicale. Multitudinea şi varietatea acestor complicaţii. — come diferite — diabetică. Deoarece uc«»l lucru depăşeşte limitele capitolului de faţă. — escare de decubit . considerăm că enumerarea Im sensibilizează pe medic în urmărirea atentă şi amănunţită a bolnavului operul. •Mt' .— ocluzii intestinale mecanice prin volvulări de anse sau prin adere n |i* . — retenţii acui. hepatică etc. eventraţii . — colecistite acute postoperatorii . pulmonare. momentul diferit al upnriţiei lor în funcţie de efectuarea intervenţiei chirurgicale. oligurii. — perforarea sau sîngerarea unui ulcer gastric sau duodenal existonl anterior intervenţiei . antiseptice sau catgut .e de urină. septicemii etc.) .. anurii reflexe sau datorită insufici enţei renale acute postoperatorii . — f:stule digestive sau supuraţii Ia nivelul plăgii operatorii . — paralizii diferite etc. — evisceraţii. — infecţii ale plăgii sau la distanţă (digestive.

A. cămine de copii. procentul este subunitar dar nu pentru faptul că nu ar exista ci datorită necunoaşterii şi ne raportării exacte a datelor. de instituţie. cu grad ul de cultură. cazărmi etc. Komizein = a îngriji) cunoscută şi sub denumirea de infecţie interioară. în raport cu starea economică şi de dezvoltare a ţării respective. Suedia = 1 1%. . . în ţările subdezvoltate rata infecţiei nosocomiale ajunge la 12—15%. De exemplu : Anglia = 3. Deşi. infecţie iatrogenă. între care şi menţinerea sau redarea stării de sănătate a membrilor săi. creşe. fără excepţie.6%. internate. in apariţia unei astfel de. ncrespecItiiTa regulilor <U< ifţienfl individuala: plutfi septice. de educaţie sanitară a populaţiei etc. Ca atare. de îngrijire şi de recuperare a bolnavului. cu o medie de 7%. La noi în ţară.INFECŢIA NOSOCOMIALA CADRU NOSOLOGIC Infecţia nosocomială (gr : noso = boală. Ea este prezentă în toate ţările lumii.. în unele situaţii. prin infecţie nosocomială înţelegem infecţia apărută într-o colectivitate. ETIOPATOGENIE Frecvenţa infecţiei nosocomiale este cuprinsă între 3 —15% după statisticile O. Franţa = 7. recunoscută şi reputată a fi de protecţie. lcn|i'iic nmrditrîi etc. n) Individul este implicat. în sensul că ea apare nu numai în spital ci şi în alte colectivităţi asemănătoare — leagăne de copii. infecţii prin : ~. în procen te variabile. îmbini nclfilalr.M. infecţie încrucişată sau hospitalism infecţios. şi de societate. .U. S. Denumirea de „nosocomială" este importantă prin faptul că nu asociază noţiunea cu denumirea instituţiei spitaliceşti. Cauzele care duc la apariţia unei astfel de infecţii i>înt multiple şi ele |in do individ. . ce are diverse obiective şi scopuri.S. are un areal semantic mai larg. = 7%. procentul pare destul de ridicat. Ea poate apărea atît în exterior (părţile moi) cît şi la nivelul organelor interne. niiilll murdari 1. infecţia no v>comicală nu trebuie acceptată ca o fatalitate ci ea trebuie bine studiată p eni ni a o putea preveni şi trata.5%...

) — igienă slabă în jurul clădirii prin prezenţa de rezidii. la copii. prin contactul nemijlocit al purtătorilor de infecţii cu persoane sănă toase. .infecţii localizate sau difuze. — igiena necorespunzătoare a unor încăperi (băi. . cămine) purlăloarn de microbi sau boli transmisibile. unele infecţii se pot transmite şi indirect. spiURtorii etc. necore spunzătoare din punct de vedere igienic sau de alte obiecte personale contamina ţi' (la copii) .. . (i — infecţii cutanate cu germeni saprofiţi deveniţi pa togeni sau cu (jer« meni rezistenţi din flora intraspitalicească .-t.i'iiprulici. De asemeni. nerespectarea igienei. se inlllncic.. pr in jucării. contribuie şi ea la apariţia şi menţinerea unor ascmcni-u infecţii. în condiţii necorespunzâUmif de ţinută. oficii. în camere. . — mierlii ^i'uuralizalc de tipul septicemiilor ca m maro u unor rezistenţi '•nu 'i unor ude Ic.. şi m 1 •corespunlzătoare. — intrarea persoanelor străine (în leagăne. cel mai adesea s e întîlnesc Infecţii ale căilor respiratorii. cărţi. a ritmului de dezinfecţie. a d e/. i u l i l l r a ţ i i .iulVc|i<M ciclice sau a schimbării lenjeriei. — existenţa bolnavilor septici şi aseptici. . ASPECTE CLINICEI Clinica infecţiilor nosocomiale îmbracă cele mai variate aspecte. cu o educaţie sanitară precară. . As tfel. în aceeaşi încăpere sau In paturi apropiate . b) Instituţia are rol preponderent în apariţia unor astfel de infecţii Datorită : — nerespectării normelor sanitare obligatorii (aglomera ţii.•< în spitale. — infecţii ale plăgilor sau intervenţiilor aseptice . » r . . . h. d i roci. cu nerespectarea celor mai el ementare norme de igienă . a asepsiei şi antisepsiei. 1nct«pînd chiar de la internarea bolnavulu i. arealul infecţiilor este mult mai larg. ' ||( în colectivităţi cu personal permanent.. sau alte obiecte de uz comun. infecţii cutanate sau gastro-intesti nale. — admiterea de haine personale ale bolnavilor internaţi. în număr mare pentru un bolnav. pansamente) sau intervenţii operatorii clixcrsc . prin membrii săi. WC. . Mai rar.. Astfel : — vizitarea bolnavilor la ore nep?rmise. c) Societatea. — infectarea unor cavităţi ca urmare a unor explorfiri endo. în unele colectivităţi.scoplpp efectuate în condiţii de nerespectare a regulilor de asepsie. aproape întotdeauna..anlisepsio . — în cazul spitalului. poate favoriza apariţia de infecţii prin mecanism indirect. animale (clin i. ce favozirează existenţa rozătoarelor şi a unor dejecte cu polc ul ml infectat . în special. urmare a unor procedcuri terapeutici' (Infecţii.— contactul cu persoane infectate sau purtătoare de germeni. — nerespectarea circuitelor interioare cu infectarea celor curate. . creşe. fără a înţelege gravitatea pe care o reprezintă. Mecanismul apariţiei acestor infecţii este. . . pisici). .

— vizitarea bolnavilor la anumite ore. în caz de septicemii. — ţinută regulamentară a personalului din spital şi a studenţilor. infecţiile noinratninlc nu muii i n i i ' |>nrliciilui'ilA|i privind ntlnpalnffrniii. — condiţii de cazare corespunzătoare în sensul schimbării lenjeriei de pat şi. ajungînd la 38—40% în caz de septicemii. în spitale. în spitale. — respectarea circuitelor. bolnavul răinfne cu sechele şi. a ciclurilor de dezinfecţie periodică a încăperilor şi de curăţenie generală . Tratamentul profilactic. REZULTATE Mortalitatea variază între 1. în raport de ţară şi de gravitatea infecţiei. — utilizări judicioase a antibioticelor . în halate şi de un număr redus de personae . — costului crescut al spitalizării. numai în caz de necesitate şi justificat . — prescrierii explorărilor. ca urmare a anUbiolerupiei şi altor medicamente scumpe . iu plus. presupune respectarea unor reguli cari1 să prevină apariţia infecţiilor. gravitate etc. elinică. se repercuta asupra : — prelungirii spitalizării. sterilizarea acesteia si un număr cît mai redus de persoane într-o încăpere . — pierderilor în producţie prin zilele de spitalizare şi de concediu medical l.5% după diverse statistici. dacă se poate. uneori. In raport. Consecinţele economice ale unei infecţii nopocomiale. în raport de localizare. b) Discernămînt în alegerea procedeelor de investigaţie şi tratament în sensul: — respectării cu stricteţe a regulilor de asepsie şi antisepsie al oricărui act explorator sau terapeutic . personală sau de la spital. germeni. ajungînd uneori la dublarea zilelor de spitalizare. a) Măsurile de igienă spitalicească presupun : — baia bolnavului la internarea si îmbrăcarea de lenjerie curată.i care se adaugă şi scăderea capacităţii de muncă.TRATAMENT Tratamentul infecţiilor nosocomiale este profilactic şi curativ şi el este diferit în funcţie de natura colectivităţilor. destul de importările şi se referii la faptul cu sufcriii|a putea fi evitată.7 — 7. Tratamentul curativ este cel cunoscut pentru orice tip de infecţie . în special a celor endoscopice. diminua incrcdcrcii in medic. — funcţionarea sistemelor de aprovizionare cu apă şi de evacuare a reziduurilor . Consecinţele individuale sînt. . ni specificul fierfirei activităţi. ţi terapeutica urcătorii.

— <Jhid de anestczie-rcanlmare. ARTZ C.iinuK i 701 . n il. . — Chirurgia în campanie.Tehnici curente de minimuri-.. 21. B\N\.T!' n. 10. (Buc. 2. (Buc. Prat. uilci vli IU. CRISTEA M. I.b'd tlprjilftliq'iMJiii /. Kd. — Transfuzia în sindroamele hemoragice. l. Mnl. UIV4.). — Profilaxia şi tratamentul accidentelor Doc. Interât de la ponclion li peritoiieale. Ped.W.V Hi: * 1. E. (s'ib rrd.Df — Complicaţiile in chirurgie şi tratamentul lor. (Paris). (l'iii 1 . W. CRIVDA S. 1977. 1979.il of Cllnli'til Problems in Surgery. MAIlH l. DRAPAUS TH. 20. UDRESCU L .) .. -»>''' ATANASIU I.).i erui'i la uncstezie t.). Kd. Kd. 12. l.EWM . I — Craiova. 79 — 86. 18 . CAROLI J. I M I t l l (Buc. 1979...n et Co. I'.. Acta Chir. l!' p ' 41 ' " -^ OM. 2. Med.). Med (Iliic. — Traumatisme ferme de l'abdomen. BACIU I.). . BALLIXGER F. Iflli'..< 1 Banat. 1988. Kd.NU V.. Mi-d.). BLAJA C..SSte. — Indicalion respective et place actuello eu U('put(»Ui«U de Ia îaparoscapie et de Ia ponction-biopsie du fo'e.Curs de semiologie si terapeutică IMF (Buc. (Huc ). (Huo). RICOHDE\U Q. 11.T... . MIULESCU !. conservarea şi transfuzia de sînge. 1981 AXGHEL I. Ed. Meci. 8.:>nHi . Haemat. II (1975).. Ed. 21-30. 17. Ed. si colab.. CĂLĂRASU E . PROIXOV R. BOSSY S. Ed..ieulu' ca nvjloc de diagnostic în abdomenul acut traumatic.^ '' "' •' ' -Mito •»iftM4i1^«W»iî. CYFRITA \„ BUCUR A. i9t»9. I0d. — Patologie chirurgicală.M. Voi. . IVUN . OHISTKA I. — Teoria şi practica reanimării in chirurgie.i rcuniiimro. BOUCHET du N. iM'ŞU I. (Buc. (Buc. p.' <!*' . (su'x red... 1950. Chirurgia (Buc. 2N AXDRONESCU S. 19.. CMIVDV S. Mod.ftSf.-! . 13. Beîţ. (Mur). 1970. COMAN C.Petite clLirurgie.". POPOVICI C. Ed. 1976. Med.'I.. p. 1957. <>-' -t?»! •• i. Flanarlon ( l ' i i i l i ) . 43-50. MOTOMAXCEA D. Med..-•<'„..). PUOINOV !•'. 15 . .Patologie chirurgicală. 9.) — Studiul terenului în chirurgie. BELACHEW A.A U. APATEA. 6. MAREŞ E.Practic of Surgery current revicw. BUHGHELE TH. Ped. ÎT.). Uiscuri . CĂBJ'INIŞAN C. H\RDY I. Ed. 3. — Tehn'ca îngrijirii bolnavului chirurgical. DODSOX F. Ed.M •in. Med.T. Kd.). — Elemente de propedeutică chirugicală.TwUnlcA Mm ii llliilllnl. 16. — Maun. — Curs de chirurgie semiologică — p. Kd (Hue. BURLUI O. RADU G. C1OHAXU M. p.<! MU/*!. 1976. Afusson. 5. Kd.). MIHÂILESCU M.. (Buc. 1975.. 11. APATEANU V. 7. p. llWr» BURGHCLE TH. (Buc. .). 4.fi» l'CB. Kd. 1976. . (Buc.F. Did. Littîe Brov. / . IU7I CINC. BRIGAND le J. — Patologia chirurgicală a toracelui. . II p.Reanimare.fl '«b'«V . PAXĂ S. MA\()LI-:SCU R. Louis.iri'u to..). l.N?r . Did. 108-112. 1970. Med. HIV l («filtru cnli'niiilul l» .). bis. 1972.Manual de mira clilruigie pnill'M »iu(lli de asistente medicale. 1969. '• )' '•>> >' '. St.Fiziologie.U V.ITG *** Dlcţlomir medicul. l p.... SILA'V E. Haemat.MUHU' V.q .Anesthesie reanimation. ir) 1*7 t ' l 1 ~ <' <" '' '"'*' ' VI' O . 21.IcU/ j! . (Buc.. Rev. 19.). 155-158. Chirurgia (Buc. VAXDER J.'• • BIBLIOGRAFIE ct iH iuluiqi. CUTLER B. .V.).! cului in p Tiojda postoperatorie. DK'I'HII-: I'H . .'*tirfel W! A trt» ţ( !. BOTESCU M. 1117ii. . Militară (Buc. (Buc. Doc.).. Ed. Med. S TA X A. Ed. BIDULESCU A . Mosby Co. K 1 \ I > A S.!.Funcţia cu spnl. 2 2 2 3 )itU 27.(.. Voi. 1959.. p. 1975. 640—644. l'lfil. 439-636. I <U>7'4).P..E. COXSTANTIXESCU C. '" ANGELESCU X.). THOIAXESCU O.. — Recoltarea. — Primul ajutor în urgenţele med'co-chirurgicale.

•15. Ed.). 1987. TEODORESCU AL. nAll. OKINCZYC J.. (sub red..MDES da COSTA P. (Buc. (iKAVMîTIJ A. 1934.. 821-827. I. — Preservation and utilisation of the blood. •IX. ORSONI P. AM. .) .. 51.E. • * * . 1005. 5.DU. (IU. Ed.B.\I>UMiSCU AL. — Transfuzia de singe. 1MK (Uuc. HAHVEY A. POP D. p.l)lrni<|lu SuiilliirA n Municipiului Hiinireţtl • KpIdPiuInlntilM |l cninlmli'i'ei lilfn<tHlor llilnuplliillcrull K<l. •17. 5-25. Ed. Did. A. Ut. 1..Resuscitare respir. 50. 1973.l. 1965. MOZES C. Ed. NEDELCU Al.). 1973. Chirurgia (Buc. p. . * * * _ Larousse medical illuslre.11. 51. Med. — Soins pre. PERRY S. . LITARCZECK G. Librairie Larousse (Paris). p. I'AUN L. •11. I). 1075.Uorie şi cardiacă. MIHĂILESCU M. (Buc .). p. (Buc. 1961. — Xutrition parenterale.et postoperatoires â l'usage des infirmieres. IONESCU M.KANU R. Med. •• Ncrdlc blopsy In dlfferentlal (Jiiitfnosls of «cnli1 I I » rr dlicme. — Tehnica transfuziei.).V. p. KONDI P.V. Saunders O. (Sub red. 324-326.) — Tratat de medicină internă. I.). GRIiENWALT T. AGAPIA LEOVEAXU — Tehnici de anestezie şi analgezic sp'nală — Eci. Am Mi«d.)..Tehnica îngrijirii bolnavului (voi. 1963. — Regulile mărunte ale chirurgiei desăvirşite. — îndreptar elementar pentru îngrijirea medicală a bolnavului. Med. p. Transfusion. •III. 35. POPA I. Cartea Românească S. POPESCU R. 71-78.. JIANU E. ANGELESCU N. Med.. 1931.. (sub red. M UUNESCU V.) .înlocuitori coloidali de plasmă.). Masson (Paris). — Chirurgia voi. — Aspiration-biopsy of the kidney. Appleton et Lange. 1975. IM. I'UOCA.) — Semiologie şi clinică chirugicală. MOORE F. 191. RSR. !•:. — Accidente infecţioase ale perfuziilor prelungite. (Buc.i. — Anestezia regională a membrului MipiTlor.).). Ed. Ed. ME. BRICHT H. •l. 1989. IACOBOVICI I. Technique de catheterisme veineux central â longue duree. AGA. II). Chirurgia (Buc.. PAlJN R. \cad. IU. l.Reechilibrarea funcţională a bolnavului In urgenţă. Med. l.). HIUI'KSCU /.). 107. — Metabolic care of the surgical patient.. J. BRUN C. MIRCEA N. . Mf. JOHNS R. Acad. liKOlUîESCU L. (Buc. CUMKI . Med. 50. 480 -4X6.. p.) — Curs de mica chirurgie şi semiologie chirurgicali. .. 1913. Ed. 1972. 1974. 1927.|li. SETLACEC D. 227 — 235. ROSS K.— Propedeutică medicală. (Buc. 1979. 5. 5. Am. Ed. 1970. 0.).. 769 — 775. 1935. 1976.. 11. lied.. 530-536.). :t. M. chir.). CONSTANTINESCU X„ AGVPIA LEOVEAXU — Transfuzia masivă în neoplasmele tubului digestiv. Did. 1989. 1989.. 5(S. MIRCEA N. .D. Cluj. 385 — 393. (sub red. Mc KUSIC V„ OWENS A. 1015. (Buc.A.Tratat de patologie chirurgicală. (sub red. Chirurgia (Buc. . B:lg. Med. Ed. ANGELESCU N. . IU. FOTIADE B.II'KSCU /. 312 — 322..). Ed. 1U78. Voi. UORTOLOMEI N. 1955.I4.. M9. •II. 30. JIANU E. (Buc. Med. MIRCEA N.). I. (Buc. (Buc. Ed. ( I n ş i ) . l. .). Med. ARU I.. Jean Leon (Buc. — Terapia intensivă în bolile infecto-contagioase. •l!). p.. 75-80. :t8. R«v. ŢURAI I..17. 57. 1983. 1903. Med. 1YERSON P.). şi colab. 30. Chirurgia (Buc.PIA LEOVEANU — Premedicaţia în practica anesteziologică. Acta chir. (l. GOI A 1.. RSR. CARPENTIER Y. — Propedeutică chirurgicală. ]). Ed... (Buc. (Uuc. 1960.). SOCEC et Co. — Diagnosticul bolilor renale prin puncţie-biopsie..). 1976.). — Date noi în practica transfuziei sanguine şi a derivaţilor d e sînge în chirurgie.'t. KII. 52. IACOBOVICI I. BUSU G. Ped. 272 . l «OK. — Biopsie prostatică transrectală simplificată.) — Patologia sistemului cav inferior. Ped.'i. voi. SIMICI P. 1987. ANGELESCU N. l. (sub red. 58. MANDACHE FL..). (voi.. PROCA E. GAVltlMU I). Philadelphia. Ed.. Med. Chirurgia (Buc. Ed. Ed. p. I n t .. IMF (Hui:. •12. — The principie and practic of Medicine. W.). med. (Huo. (Muc. 53. p. 1988. I I I . MUSTAŢKA N. Ed.Chirurgia. 4. JEAXXE Ph. SAR.. KONDI P. 1956. 50.J. KDMONSON II . 1971.

1970.L.OI' l . V. .81 ( i . 8. — Chirurgia T. MIALARET M. — Pathologie chirurgicale. i. .). (Bue. 1970.IMite diiriirK"1 d Ic'diniqm' nn 'ili r. 1909.). TOROELLA Y. — Iiiopsic prostaLiqui' simplilirc par \ i i i r I rjin sn'c'lnli 1 \rl i l ml ]iclg. SCIIULMANN" C. UOUX M. ŢURAI I. Ed. ROUX C. p.P. 787-812. Ed. LOHKN/ l'rt)l>lniics i-liiriii'itUMits ilnir. 1974. 10. 6. SIMICI P.ii cpidciniologicc. Instituto del libro Cuba. 361 -1567.ic (Paris). 1977 74. 1(1. 1 9 7 . 1960. p. 75. 1 .. 1 1 GER L.G. MATTA E. VOICULESCU M.. MARCHAL (J.. 'IM l'. •Â. SACCASA E. 211. l'nclc iispo-li' clinice şi implicaţ. Med.cd. Med. p. i l l i nu ni iln ilmln l'ipi' 1 Am. 73. p. 1976. r \ l ' l . !>• t i . Masson ol C. 1970.(7fi 9. JAMA. 71. 72. OM\ I El l (.Hepatita posltraiishuidiială..(Ui. VANDAMME J.I.Farmacologie clinică (Buc. :i8. .l . 531-535.. (Buc).niN<i K. -. — Severe and fatale reaction to rhcomacroclex.1. SICARD A. 70... — Patologie chirurgicală şi mică chirurgie (pentru cmlro înrdn) IM \lnl (Buc. 1'. o.). Hi-l ... — Preoperatory pulmonary cvaHuilimi and Ihrriipj (ur surgery patients. . STROESCU V. 7.Mică chirurgie fiziopatologică. IV. III. Acta Chir. UI-. 1 121 -l 128. p. STEIN M. i n l r \lnvmii ct Cic. 1992. l .. Chir. ili i i i i i i . . . 81 1 . MAKINESGU I.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful