GEOLOGIA ROMANIEI CURS EVOLUŢIA SI POZIŢIA TERITORIULUI ROMÂNIEI IN CADRUL GEOLOGIC STRUCTURAL GENERAL AL EUROPEI Geologia României cuprinde

noţiuni de geologie a teritoriului ţării cu caracter de geologie regională, încadrată în evoluţia continentului european. Evoluţia geologică regională a scoarţei terestre constă în esenţă în trecerea de la stadiul de geosinclinal sau zonă labilă (mobilă), la stadiul de regiune consolidată şi invers, prefaceri care sunt însoţite de procese tectono – magmatice complexe. Unele zone au rămas, însă, foarte de timpuriu arii rigide, funcţionând pe parcursul evoluţiei ca regiuni de platformă, care sunt arii largi ale scoarţei terestre rigide, afectate numai de mişcări de translaţiei, rotaţie şi de oscilaţie pe verticală, fără sau cu o cuvertură sedimentară cvasiorizontală. Mai sunt denumite regiuni cratonizate, stabile, fară zone seismice intense şi care nu mai au fost regenerate în mişcări de cutare. Alte regiuni au evoluat alternativ ca zone rigide şi ca arii geosincinale. De aici posibilitatea de a separa suprafaţa scoarţei în arii structurale de diferite vârste, cele mai recente fiind ale orogenezei alpine. Pe continentul european se pot delimita arii a căror structură s-a realizat în anumite cicluri orogenice. Pentru reconstituirea prefacerilor pe care le-a suferit pământul românesc şi înţelegerea structurii geologice actuale, interesează, în mod deosebit, ansamblurile arhitectonice în care se încadrează unităţile structurale ale teritoriului României. Astfel se delimitează arii consolidate timpuriu sau de platformă, ce constituie vorlandul Carpaţilor. Acesta este format din regiuni care au suferit transformări profunde până in ciclul orogenic alpin inclusiv. O a doua categorie de regiuni sunt foste zone de platformă care au fost regenerate în orogeneza alpină, devenind unităţile carpatice. În evoluţia sa, scoarţa terestra parcurge mai multe perioade: 1. perioada de geosinclinal prin care are loc o mişcare de coborâre continua si acumulare de sedimente. În acest fel se deschide un nou bazin oceanic prin expansiunea a doua margini continentale, care în faza iniţiala constituiau o zona de platforma stabila şi care a fost fragmentată; 2. perioada de orogeneza, când are loc ridicarea unei catene muntoase şi este considerată creatoare de relief pozitiv; 3. perioada de gliptogeneză în care forţa tectonică de compresiune se reduce foarte mult,
1

iar catena muntoasă este supusă unor intense procese de eroziune, care tind să o transforme într-o peneplenă ( M. Şeclăman, 1999), ce constituie un teritoriu aplatizat cu aspect tabular ; prin reducerea forţei tectonice, procesul de ridicare a catenei muntoase încetează sau rata de ridicare a acesteia este inferioară proceselor de eroziune, astfel încât altitudinea se diminuează continuu până la ştergerea diferenţelor de relief. Prin compresiune se produce o consolidare şi rigidizare a marginilor continentale aflate în coliziune. Din modelul de mai sus rezultă că structurile orogenice, care în final sunt transformate în peneplene apar la marginile unora mai vechi, ceea ce ar rezulta o creştere a masei continentale. Însă procesele de dinamică a scoarţei terestre fac ca aceasta să evolueze continuu prin fragmentare, subsidenţe, consum, coliziune etc., astfel încât masa continentală variază de la o perioadă la alta. Prin urmare, structura generală a scoarţei terestre este dată de structuri orogenice şi zone de platformă rigide mai mult sau mai puţin aplatizate, constituite în stadii de evoluţie anterioare. În cadrul unui ciclu orogenic, au loc doua categorii principale de procese: a. procese de tectogeneza, când se produc ample cutări ale scoarţei terestre derulate în mai multe faze, mai mult sau mai puţin periodice şi contemporane. b. procese de morfogeneză, prin care, pe de o parte, are loc ridicarea unităţii cutate pe mii de metrii înălţime, iar pe de alta, se edifică relieful spectaculos montan sub impactul factorilor modelatori externi. Perioada de geosinclinal grupează stadii de expansiune a unui bazin oceanic, în timp ce perioada de orogeneza cuprinde stadii de compresiune a acestuia. Evoluţia unui teritoriu de la structura geosinclinală la catenă muntoasă parcurge mai multe etape cunoscute sub denumirea de “ciclurile Wilson” separate în mai multe stadii: Stadiul de rift continental constă în fisurarea unei bloc continental rigid, ca urmare a unui efort de distensiune generat de ramura ascendentă şi cea orizontală a curenţilor de convecţie sublitosferici; se formează o structură de tip graben, asemănător riftului est-african, cu intense procese vulcanice şi magmatice bazice şi intermediare. Stadiul Marea Roşie, în care riftul continental evoluează la o mare îngustă, prin îndepărtare marginilor continentale. Astfel, se formează o crustă oceanică nouă, iar sedimentarea este de tip
2

evaporitic şi carbonatic la margini, şi turbiditic în zona de larg. Datorită legăturilor greoaie cu largul oceanului planetar şi lipsei curenţilor marini se creează condiţii de transformare a materiei organice în mâluri sapropelice (viitoare roci “mame de petrol”). Stadiul de ocean îngust corespunde unei mări în expansiune afectată de intense procese de subsidenţă. Se dezvoltă margini continentale pasive, la care se individualizează zona de şelf, de povârniş (taluz) continental şi zona de larg, abisală. Stadiul atlantic caracterizează un ocean în expansiune unde sedimentarea se produce în zona de şelf, povârniş (taluz) continental şi zonei abisale. În zona de şelf se depun depozite clastice, carbonatice (de la depozite recifale la cele de precipitaţie), iar în zona povârnişului continental se depun depozite fine de natura mâlurilor, care sunt antrenate în curgeri submarine (turbidite). În zona abisală sedimentarea este de particule fine de natura mâlurilor argiloase sau calcaroase. La adâncimi mai mici de 4500 m (adâncimea de compensare a carbonaţilor) predomină mâlurile calcaroase, astfel încât, crestele dorsalelor oceanice sunt acoperite de o pulbere albă, dând aspectul unor munţi submarini acoperiţi de zăpadă. Sedimentarea este influenţată de curenţii marini profunzi sau de suprafaţă, cu ape reci sau calde. Din modelele de evoluţie a unui geosinclinal, stadiile de mai sus, corespund etapelor de individualizare şi dezvoltare (fig.1). Datorită extinderii bazinului oceanic şi îngroşării litosferei în zonele de margine, aceasta cedează, iniţiindu-se procesul de subducţie. Din acest moment începe faza de compresiune, ce ar corespunde etapei orogenice sau de fliş, din modelul geosinclinalului. În această fază se produce închiderea completă a unui bazin marin şi formarea unei centuri orogenice. Acest proces se derulează în trei stadii: stadiul de subducţie, de bazin remanent şi de coliziune (fig.2). Stadiul de subducţie. În acest stadiu o margine continentală pasivă (de tip atlantic) devine mobilă prin decuplarea plăcii oceanice şi iniţierea procesului de coborâre. Astfel, se formează fosele oceanice, iar coborârea (subducţia) plăcii oceanice sub cea continentală declanşează procese magmatice şi vulcanice, formând arcul vulcanic continental. În fosă se acumulează depozite sedimentare de natură pelagică, detritică şi vulcanică. Depozitele pelagice formează prin alunecare gravitaţională turbidite. Datorită compresiunilor aceste depozite sunt cutate (prisma de acreţiune) formând un arc extern submers sau local emers (Insulele Antilele Mici, Timor, Celebes).
3

În teoria geosinclinalului marginea continentală rămasă pasivă. pe de o parte. prisma de acreţiune şi arcul vulcanic (linia andezitică) reprezintă eugeosinclinalul. Îngroşarea crustei terestre şi ridicarea în bloc a lanţului orogenic este însoţită de compensări izostatice. Într-o primă fază. de pe partea opusă marginii mobile. iar sedimentarea continuă în condiţii de molasă. sedimentarea se produce în condiţii de fliş. Sedimentarea este predominant clastică. În perioada de şariaj pot fi antrenate porţiuni din crusta granitică sau chiar oceanică (pânze de obducţie). prin subsidenţă. Zona de larg oceanic. Marea Neagră. În acelaşi timp se produce o intensă tectonizare. În acest stadiu are loc ridicarea părţii interne a orogenului (partea dinspre eugeosinclinal) şi. Marea Caspică Stadiul de coliziune sau de sutură a două margini continentale convergente. Acest stadiu corespunde etapei tardegeosinclinale din vechea teorie a geosinclinalului. Astfel. aceasta crescând în dimensiuni. spre vorland (miogeosinclinal) se deschide. pin care bazinul remanent este complet închis. iar într-o fază ulterioară. Acest stadiu corespunde cu etapa orogenică sau de fliş din modelul geosinclinalului. scoarţa oceanică este consumată aproape integral prin subducţie. ritmică. edificând structura geotectonică complicată a lanţului orogenic. unde se formează depresiunile intramuntoase şi intermuntoase. Compresiunea. determină amplificarea încălecărilor până la pânze de şariaj. în partea opusă. sursa materialului fiind structurile ridicate din arcul extern sau din marginea continentală. o largă zonă depresionară (avanfosă). poate fi asimilată miogeosinclinalului sau vorlandului. denumită bazin remanent. Acest stadiu poate fi asimilat în prezent cu bazinele remanente de tip Marea Mediterană. în acelaşi timp. prin subsidenţa pronunţată a unor sectoare. fostul ocean se restrânge la o mare puţin adâncă. precum şi apariţia altora noi. direcţia de deplasare fiind spre marginea continentală (vorland). Aceste ample mişcări determină. ce continuă şi în acest stadiu. consumul aproape complet al scoarţei oceanice şi apariţia acesteia în pânze de obducţie formând 4 . are loc migrarea avanfosei spre exterior (spre vorland). prin crearea faliilor de încălecare care evoluează la plane de şariaj. Prin compresiune acestea se adaugă arcului extern (prismei de acreţie).Prisma de acreţiune reprezintă o unitate tectonică rezultată din răzuirea sedimentelor de pe placa subdusă şi cutarea intensă a acestora prin compresiune. Stadiu de bazin remanent Prin procesul de convergenţă a celor două margini continentale.

declanşarea unui magmatism şi vulcanism târziu (magmatismul postorogenic.). stratigrafice etc. Mai târziu. care ocupa aproximativ domeniul actual al Oceanului Pacific.centurile ofiolitice. CICLURI OROGENICE PREALPINE În evoluţia teritoriului României au fost identificate patru cicluri orogenice prealpine ce au contribuit la formarea zonelor muntoase. geofizice. paleontologice. China de Nord şi de sud etc. India. Australia. se scindează prin apariţia unei zone de rift şi apariţia a două mase continentale. la sfârşitul Proterozoicului mediu şi începutul Proterozoicului superior. denumită Platforma Moldovenească. corelate la nivel global.Ciclul cadomian. Antarctica. primul supercontinent cunoscut în evoluţia Pământului. probabil. plasată la polul sud ( din care făceau parte fragmente din Africa. supercontinentul carelian. în Paleozoicul superior. Siberia etc). În literatura geologică mai este cunoscut şi sub numele de ciclul baikalian. Platforma Est – Europeană. Arabia. 1. iar cealaltă se întindea peste Ecuator până aproape de polul nord ) contituită din fragmente ale Africii.. are loc in Paleozoicul superior – Cambrian inferior. 2. În urma lui sa consolidat platforma Est Europeană (scutul Baltic). formând un supercontinent ce se întindea între cei doi poli ai Pământului pe arealul actual al Oceanului Pacific Placa Est – Europeana ( Scandinavia sau Baltica) şi Siberia constituiau două mase continentale mai mici . inclusiv Dobrogea de Sud şi reprezintă sectorul valah al Platformei Moesice. Fragmente din platforma careliană ocupă. Expansiunea celor două margini continentale creează geosinclinalul în care va evolua ciclul cadomian. în preajma polului sud. Din acest ansamblu tectonic făcea parte şi Platforma Moesică a cărei jumătate nordică 5 . Analiza acestora au la bază principiile tectonicii globale prin care se reconstituie mişcarea plăcilor tectonice şi poziţia acestora la un moment dat. care pe teritoriul României ocupă partea nord – estică. ceea ce înseamnă că formaţiunilor mai noi s-au format în jurul unor nuclee continentale foarte vechi.Ciclul svecofeno – carelian. a evoluat in Arhaic. între cei doi poli ai Pământului. care ulterior au fost peneplizate şi transformate în platforme rigide (din teoria geosinclinalului) sau plăci (din teoria tectonicii globale). În urma coliziunii careliene se constituie. Vârsta formaţiunilor metamorfice variază în limite foarte largi. în present şi partea de sud a României. America de Sud. Stille). Aceasta este posibil luând în considerare toate elementele geologice. În acest ciclu aria geosinclinală se restrânge prin compresiune. una meridională. la marginea sud – estică a supercontinentului. iar pe de alta. după H.

.. Gondwana la sud. fiind echivalentă cu structurile caledonice din vestul Europei şi din Scoţia. este de 550 milioane ani. din America de Nord. Ciclul caledonian.H. Scotese. Vârsta absolută a formaţiunilor epimetamorfice de tipul . şi a celei din 6 .) şi cele din vest Armorica – Avalonia. Coliziunea din Carbonifer a acestui sistem complex de plăci determină ridicarea cordilierei hercinice a Munţilor Apalaşi. partea nord – vestică a Europei Occidentale şi sudul Angliei. Prin scindarea supercontinentului caledonian se deschide o nouă arie oceanică (Oceanul Rheic). Spaţiul acesta a fost denumit platforma scitică. la care se adaugă alte plăci mai mici (Avalonia.este constituită din şisturi cristaline cu grad scăzut de metamorfism. care după Paleozoic a funcţionat în condiţii submerse.. 2002). 4. 3. America de sud. care însă a fost regenerate mai târziu. care de asemenea conţine structuri cristalofiene şi magmatice cadomiene. se manifesta în Paleozoicul inferior (Cambrian superior– Devonian). Pe teritoriul României ea se suprapune Depresiunii Predobrogene si Depresiunii Bârladului. în structurile Carpaţilor. Australia. cunoscută sub numele de . respectiv ciclul hercinic.Săndulescu). Ciclul hercinic se derulează în intervalul Silurian – Carbonifer prin coliziunea celor două mase continentale. Apuliană. după C. cu prelungire spre est prin nordul Marii Negre. care încă îşi păstrează masivitatea. şi Euramerica din care făceau parte Platforma Est Europeană şi scutul americano – canadian (Laurenţia). în urma căreia a rezultat cordiliera caledoniană din vestul Scandinaviei şi nordul Scoţiei. India.şisturilor verzi’’. Tot aici se situa placa Apuliana (Vardar. ceea ce indică limita dintre Proterozoic şi Paleozoic. La limita nordică a Gondwanei înşirau un mozaic de microplăci care vor constitui mai târziu sudul Europei ( Moesică. Coliziunea principală s-a produs între Placa Est – Europeană . Fragmentarea supercontinentului cadomian de la sfârşitul Cambrianului a determinat apariţia unei arii oceanice (Oceanul Japetus. Armorica ce constituie mare parte din Franţa şi sudul Germaniei) şi scutul nord – estic al Americii de Nord (Laurenţia). Iberică etc. determinând consolidarea unui teritoriu situat la vest si sud de platforma Est Europeană şi la nord de orogenul Dobrogei de Nord. după M. cu altitudini moderate. ce apar la zi în Dobrogea Centrală. Antartica. cu unele întreruperi. Aceasta se prelungeşte spre sudul şi estul continentului european unde este denumită platforma scitică. constituit din Africa. prin a cărei închidere a creat cordiliera caledoniană. în care va evolua următorul ciclu orogenic. Arabia etc.domeniul şisturilor verzi’’.

datorită ajungerii la suprafaţă a unor roci formate în condiţii de adâncime mare în urma proceselor de eroziune sau mişcărilor tectonice. Munţii Vosgi. se prezintă astă în diverse stadii de peneplenizare. CICLUL OROGENIC ALPIN Carpaţii reprezintă unitatea geomorfologică dominantă a teritoriului României. In acelaşi timp se închide aria marină dintre Euramerica şi placa Siberiei ridicând lanţul hercinic al Uralilor. iar în lungul lui erau înşiruite o serie de plăci mai mici. Iranului şi Turciei (Anatoliei). Malaieziei şi Indoneziei. ani (Permian – Triasic) se constituie supercontinentul Pangaea din Teoria derivei continentelor al lui A.Europene creează lanţul hercinico – chimeric al Dobrogei. Ecuatorul străbătea aproximativ axial Oceanul Tethys. ca urmare a scindării supercontinentului Pangaea. iar la sud – vest de continentul Gondwana. Într-o poziţie aparte se situa Platforma Moesică. ce se întindea între cei doi poli ai Pământului. din aliniamentul Masivul Central Francez.Europa de vest. Pădurea Neagră până la Masivul Boemiei. după care începe faza de compresiune a ariei geosinclinale prin deschiderea Oceanului Atlantic. Gradul de peneplenizare este cu atât mai mare cu cît catena muntoasă este mai veche. De asemenea aceste zone vechi pot fi recutate sau regenerate într-o nouă orogeneză. se deschide o nouă zonă marină denumită Oceanul Tethys. Crimeea şi la nord de Caucazul Mare. cum sunt cele ale Chinei de Nord şi de Sud. În acelaşi timp. La est era limitat de un mozaic de plăci. Wegener. care în coliziune cu Platforma Est. În urmă cu 230 – 240 mil. fiecare sector al scoarţei ajunsă la un stadiul mai mare sau mai mic de peneplenizare se adaugă sectoarelor mai vechi şi împreună constituie sistemul de plăci sau de platforme rigide care contribuie la ridicarea unei noi catene muntoase. Supuse proceselor de gliptogeneză catenele muntoase vechi altădată semeţe. cum sunt cele ale Tibetului. Probabil prin coliziunea realizată între sistemul de macro – microplăci s-a creat o singură cordilieră care ulterior a fost spartă prin deschiderea Atlanticului. fiind o 7 . În acelaşi sens creşte şi gradul de rigidizare. Expansiunea maximă a Oceanului Tethys este atinsă în Jurasic prin deschiderea Mării Caraibelor dintre cele două Americi. centrat pe actuala poziţie a Oceanului Atlantic. care se prelungeşte spre est prin Insula Şerpilor. Ciclurile orogenice prealpine sunt o consecinţă a mişcării plăcilor tectonice de diferite ordine de mărime ca urmare a dinamicii interne a Pământului şi care au condus la rigidizarea scoarţei terestre. Prin urmare. mărginit la nord – vest de continentul Laurasia.

svecofeno-careliană. Pentru a înţelege evoluţia ciclului orogenic alpin trebuie separat sistemul de plăci tectonice sau de platforme rigide. prin a căror coliziune au determinat ridicarea lanţului carpatic. care au avut un rol major în edificarea acestuia. cea mai veche. la care pe marginea vestică şi. la care se adaugă sistemul de plăci insulare din partea vestică. care au condus la un model acceptabil al evoluţiei spaţiului carpatic în accepţiunea tectonicii globale. Avansarea către nord a plăcilor sudice şi a celor vestice şi coliziunea cu Eurasia a condus la edificarea lanţurile alpine ale Europei. Când se vorbeşte de spaţiul carpatic nu se referă numai la zona montană propriu-zisă. vechile platforme Avalonia şi Armorica care se suturează de platforma Est – Europeană prin catena hercinică. sudică şi vestică. Placa Europeană este constituită dintr-un sistem de platforme rigide structurate în orogeneze prealpine: platforma Est – Europeană. constituie premisa înţelegerii evoluţiei ciclului alpin în spaţiul european şi carpatic. ce poate fi urmărită din vestul Europei din Masivul Central Francez până în Masivul Boemiei.adevărată coloană vertebrală a acestui spaţiu de care a fost legată strâns dezvoltarea naţiunii române. La sud-est se situa placa Turcă care de asemenea a avut un rol în edificarea lanţurilor muntoase din sud – estul Europei. Adriatică şi Italică. Marginea nordică a Oceanului Tethys era constituită din Eurasia. probabil. Apuliană. Crimeei şi Dobrogei de Nord. La E şi S platforma Est – Europeană este bordată de catene hercinice ale Uralilor. care avea o largă zonă de şelf în care a continuat sedimentarea cu unele intermitenţe din carbonifer până în Jurasicul superior. Constituirea Oceanului Tethys cu o puternică masă continentală a supercontinentului Pangaea pe marginile nordică. Spargerea supercontinentului Pangaea prin deschiderea Oceanului Atlantic a constituit debutul orogenezei alpine. Astfel compresiunea dintre placa Est – Europeană de care era ataşată Platforma Scitică cu placa Panono – Transilvană a 8 . Rezultatul acestora este concretizat în numeroase lucrări. De aceea a reprezentat un spaţiu de concentrare a cercetărilor complexe a geologilor români şi nu numai. ci şi la arealele înconjurătoare. Din placa Est Europeană se desprinde platforma Moesică care va avea un rol major în edificarea Dobrogei de Nord şi ridicarea Carpaţilor Meridionali. sudică sunt ataşate platforme caledonice. Marginea sudică a Oceanului Tethys o constituia Platforma Africană în faţa căreia se situau microplăcile.

denumite de I. aceasta din urmă cu intrânduri pe rama vestică a Carpaţilor Meridionali şi Munţilor Apuseni. De asemenea. Astfel. însă observaţii ulteriore relevă deformaţii cel puţin până la nivelul Jurasicului superior. avansarea Plăcii Apuliene a determinat la contactul cu Platforma Moesică ridicarea Munţilor Rodopi şi Balcani. Placa Adriatică prin deplasarea sa spre nord şi est determină ridicarea Dinaricilor. sectoare foarte largi intră într-o subsidenţă accentuată în raport cu vecinătăţile. unde formează depresiunile adiacente. 9 . Ridicarea lanţului carpatic s-a produs în mai multe faze de tectogeneză care pot fi împărţite în două etape: -etapa cretacică când sunt edificate structurile interne. Deformaţiile ample din etapa neozoică. Către sud – est are loc coliziunea Plăcii Arabe cu Placa Turcă. La sud. O poziţie aparte în acest ansamblu tectonic ocupă Munţii Apuseni pentru a căror geneză s-a elaborat mai multe scheme. au dus la prefaceri substanţiale ale configuraţiei reliefului României. unele din ele însoţite de vulcanism. care pot fi explicate astăzi destul de coerent prin prisma tectonicii plăcilor. formând depresiunile interne (intramuntoase) ale Transilvaniei şi Câmpiei Panonice. denumite de acelaşi I. devenind depresiuni intramontane. Carpaţilor Nordici şi Munţilor Apuseni. Dificultatea constă în structura diferită a părţii nordice în raport cu cea sudică şi a poziţiei lor între placa panonică şi cea transilvană. Asupra acestui aspect se va mai reveni.condus la ridicarea lanţului Carpaţilor Orientali. cum sunt cele din Munţii Apuseni de Sud. Dumitrescu. sectoare restrânse ale structurilor interne şi externe ale Carpaţilor devin subsidente. Dumitrescu dacide. îndeosebi începând cu Miocenul cu sunt structurate unităţile externe. De asemenea. -etapa neozoică. ceea ce ar fundamenta caracterul său alpin . având ca rezultat ridicarea Tauridelor. iar prin împingerea celei din urmă în Placa Moesică (a Mării Negre) înalţă pontidele. iar avansarea către nord a Africii cu o uşoară rotaţie senestră edifică Alpii la contactul cu structurile hercinice ale Avaloniei şi Armoricăi. moldavide. iar avansarea către nord a platformei Moesice a edificat cordiliera Carpaţilor Meridionali. Dinspre vest Placa Iberică intră în coliziune cu Armorica ridicând Pirineii. care era considerat o catenă hercinico – chimerică. O altă zonă cu o structură aparte o reprezintă Orogenul Nord – Dobrogean.

Platforma Moldovenească este delimitată tectonic. care aminteşte de granitul de Rapakiwi descris în Scandinavia. de asemenea de culoare roşie – roz. ce ar corespunde faliei crustale a Bistriţei. Platforma Valahă şi Platforma Scitică. mai mult sau mai puţin peneplenizate şi care formează vorlandul Carpaţilor: Platforma Moldovenească.1. Carpaţi şi Scandinavia. La partea inferioară a coloanei este interceptat un granit roz cu muscovit şi biotit. Urmează paragnaise plagioclazice cu biotit. iar la sud un aliniament situat la nord de Bârlad.Funcţie de evoluţia geotectonică a teritoriului României. Acesta evidenţiază în partea superioară o structură petrografică constituită din migmatite roşii sau cenuşii. cu o succesiune de platouri şi coline. cu textura gnaisică. prin falii crustale de Platforma Scitică. CAPITOLUL 1 UNITĂŢILE DE PLATFORMĂ 1. care reprezintă un sector al Platformei Est – Europene. unde a fost deschisă o coloană de aproximativ 500 m. suprafaţa superioară cade continuu spre vest. Astfel. la est şi sud. unităţi alpine: Orogenul Nord – Dobrogean. cu faneroblaste de microclin. Prin urmare. Carpaţii şi Munţii Apuseni. cu numeroase filoane pegmatitice. ale cărei subetaje se succed de la nord la sud într-o structură monoclinală. constituite în cicluri orogenice prealpine. ce cuprinde teritoriul dintre Urali. separate de văile reţelei hidrografice. Fundamentul cristalin este cunoscut numai prin foraje. Soclul a fost studiat cel mai adânc în forajul de la Todireni (jud. pe direcţia Fălciu. Geostructural. Din punct de vedere morfologic are aspect de câmpie înaltă. către orogenul Carpaţilor Orientali.Tg. la vest limita poate fi considerată linia Siretului. acesta apărând la zi în malul Nistrului şi la est de acesta în ceea ce s-a denumit Scutul Ucrainian. 10 . Plopana. Relieful este sculptat în depozitele Sarmaţianului. Botoşani). Structura platformei poate fi divizată în soclul sau fundamentul cristalin şi cuvertura sedimentară cvasiorizontală. acesta poate fi subdivizat în: unităţi de platformă. fragmentată de sisteme de falii. PLATFORMA MOLDOVENEASCĂ Partea de nord – est a României este ocupată de Platforma Moldovenească. care în prezent sunt mascate de cuvertura neogenă din suprafaţă.

În nucleul foarte vechi s-au identificat roci de tipul gnaiselor migmatice. al Paleozoicului. Ciclul I de sedimentare. deci într-o poziţie discordantă. Bătrâneşti etc. în formaţiunea de Ovruci constituită din granite şi şisturi pirofilitice. Mai la est. mezozoice şi neozoice. care este atribuită de geologii basarabeni Proterozoicului terminal – Cambrianului 11 . ceea ce a determinat depunerea unei cuverturi paleozoice. fiind cunoscut numai prin foraje (Todireni. în cea hercinică. depusă peste paleoreliful fundamentului cristalin. iar pentru formaţiunea feruginoasă de Krivoi Rog. cum a fost în timpul orogenezei cadomiene Odată cu Cambrianul superior ea se îndreaptă spre placa laurenţiană cu care intră în coliziunea caledoniană şi. În lungul drum parcurs până în poziţia actuală a suferit mişcări oscilatorii traversând perioade emerse. când sau acumulat stive groase de roci sedimentare. Paleozoicul debutează cu o succesiune de 400 – 600 m grosime constituită din conglomerate cu elemente de cristalin. Cuvertura sedimentară. Este răspândit în mod inegal. Platforma Est – Europeană a evoluat multă vreme ca o masă continentală insulară. Din aceste date rezultă că fundamentul cristalin al Platformei Moldoveneşti are un nucleu foarte vechi Arhaic. gresii cuarţitice. neafectate de mişcări cu caracter plicativ. în timp ce spre margini are vârste mai recente datorită regenerării în etape orogenice ulterioare. mai târziu. cu intercalaţii de şisturi argiloase ardeziene cenuşii – verzui (fără material paleontologic). se determină vârste 1350 – 1450 mii ani. este constituită din formaţiuni paleozoice. Această succesiune arată că spre margini sau ataşat structuri mai tinere. gresii argiloase. Iaşi. gresii arcoziene. şi perioade submerse. Mezozoicul şi Neozoicul. granitoidelor şi metabazitelor. se derulează cu unele intermitenţe pe intervalul Cambrian – Carbonifer. acestea pot fi cuprinse în trei cicluri de sedimentare: Paleozoicul. urmate de granite de tip Rapakiwi.). ce aparţin Proterozoicului inferior şi debutului celui mediu. a cărei margine vestică a fost regenerată în orogeneza svecofeno – careliană. Popeşti. fiind o masă continentală aproape integral. cu o vârstă apreciată la 3500 mii ani. vârste de 1700 – 1800 mii ani. ce aparţine Arhaicului. Partea inferioară poate fi corelată cu gresia de Cosăuţi ce aflorează în malul Nistrului. Astfel. în condiţii parţial submerse.Din corelarea datelor de vârstă absolută rezultă că soclul platformei Est – Europeană are un nucleu foarte vechi în zona Scutului Ucrainian.

fiind depus pe paleorelieful Jurasicului superior într-o 12 . Debutul acestuia găseşte platforma în poziţie continentală. într-o succesiune de 160 m grosime. probabil. când platforma începe să coboare spre vest. este întâlnit. Aşadar.). într-o mişcare incipientă de subducţie. iar la sud – vest la aproape 1500 metri adâncime. Silurianul. de asemenea dispuse discontinuu la ansamblul platformei. gresii calcaroase si argile. de asemenea. Cretacicul este prezent numai parţial şi dispus inegal. care prin conţinutul faunistic este atribuită Ordovicianului superior. Pe intervalul Permian – Triasic platforma este în poziţie emersă. Carboniferul e pus în evidenţă pe marginile afundate ale platformei şi constă într-o alternanţă de gresii silicioase cu şisturi argiloase. Astfel. marne şi dolomite brune şi roşietice. cu intercalaţi de anhidrite. pe parcursul Cambrianului superior – Ordovician inferior platforma a fost emersă. care ridică prismul de cristalin al Orientalilor şi deschide fosa flişului. Jurasicul apare pe rama vestică.) de calcare fine cu intercalaţii de marne. neargumentată paleontologic. Constituie prima secvenţa dovedită printr-un bogat conţinut faunistic. Ciclul II de sedimentare cuprinde depozite sedimentare din intervalul Jurasic – Senonian. cum este forajul de la Bătrâneşti. mişcarea pozitivă. la nord se apropie de suprafaţă (la 60 – 70 m. Prin corelaţie cu alte zone această secvenţă este atribuită părţii superioare a Jurasicului. De culoare cenuşie. verzuie şi violacee ce dă secvenţei un aspect vărgat.inferior. În alte zone. pe marginea de vest şi sud – vest într-o succesiune de gresii silicioase cenuşii. Devonianul. la partea superioară apare o succesiune ce poate fi corelată cu Gresia de Moldova de pe teritoriul Basarabiei.Wegener). la vest coboară la 1000 metri. Aptianul este pus în evidenta de foraje numai în sectorul nordic. sedimentarea depozitelor Cretacicului debutează cu Apţianul. făcând parte din marea masă continentală ce se constituie după orogeneza hercinică ( Pangaea lui A. violacee şi brune în alternanţă cu argile nisipoase brune şi violacee (100 m grosime). fiind un ecou al mişcările preaustrice ce pregăteau ridicarea părţii mai interne a Carpaţilor Orientali. de calcare. ca un ecou al orogenezei cadomiene şi mişcările premonitorii ale orogenezei caledoniene. fiind reprezentată printr-o succesiune de culoare cenuşie – negricioasă (grosime 120 – 300 m.

fiind deschis în lungul reţelei hidrografice ce brăzdează platforma. Sarmaţianul este cunoscut în succesiune completă sub forma unui monoclin cu înclinarea de la nord la sud. fiind reprezentat de Badenian şi Sarmaţian Badenianul. Ciclul III de sedimentare. spre est şi facies detritic argilos – nisipos. dezvoltându-se în facies recifal. Badenian. Condiţiile de sedimentare devin salmastre şi debutează prin depozite de tip transgresiv.succesiune de marne calcare. Meoţian. Miocenul apare la zi pe suprafaţa întregii platforme. de mare mai adâncă. Targu Frumos) şi este alcătuit din gresii calcaroase cu fauna săracă de foraminifere. apare la zi spre nord-est în malul Prutului. spre vest şi sud. este semnalat mai ales in zona vestica si sud vestica (Radauti. de asemenea. Sarmaţian. Paleogenul este prezent. Prezenta formaţiunilor grosiere la baza marchează debutul transgresiunii ce a cuprins întreaga platforma. Cenomanianului. Eocen. gresii calcaroase. sau marne şi calcare verzui. Ca urmare a fazei de tectogeneză stirice noi care structurează flişul extern al Carpaţilor Orientali sistemul de platforme al vorlandului intră într-o amplă mişcare subsidentă prin care se deschide o arie marină denumită Bazinul Dacic. Buglovianul marchează trecerea de la mediul salin la mediul salmastru. Senonianul. Grosimea creste spre sud si vest de la 20 m în malul Prutului până la 100 m în Valea Siretului si 400 m la contactul cu orogenul carpatic. sub forma unui complex calcaro – cretos. de margine continentală. Faciesul recifal este constituit din 13 . cu fauna de foraminifere (70 – 100 m grosime). uneori cu faună de numuliţi (10 –100 m grosime). de larg la est. Acesta debutează cu Paleocenul în facies argilos – marnos (45 – 90 m grosime) şi continuă cu Eocenul reprezentat pin gresii calcaroase cenuşii – verzui. în condiţii lagunare la vest şi sud (gipsuri cu intercalaţii de marne). şi de margine continentală. în facies marnos – calcaros. Sedimentarea s-a produs în condiţii diferite. Depozitele ce apar la zi debutează cu gresii si nisipuri acoperite de calcare albicioase cu aspect de creta. Albianul. numai pe marginea sudică şi sud-vestică a platformei. îi sunt atribuite cele mai vechi depozite ale platformei ce apar la zi in malul Prutului (Rădăuţi – Liveni). al Neozoicul este reprezentat prin: Paleocen. slab glauconitice. spre fosa Carpaţilor Orientali. apare in zonele mai afundate ale platformei în vest si sud.

Volhinianul evoluează. ca urmare a încheierii orogenezei cadomiene şi mişcărilor premergătoare. când îşi formează cuvertura sedimentară. şi cu o creştere a intercalaţiilor nisipoase. argile nisipoase cu intercalaţii rare de gresii. a trecut prin stadiul de geosinclinal în Arhaic Proterozoicul inferior. însumând grosimi de are 400 – 500 m. spre est. Tectonica Platforma Moldovenească. În Proterozoicul mediu şi superior platforma trece prin mişcări de oscilaţie pe verticală. Platforma Est-Europeană întră în coliziune cu alte platforme care au format primul supercontinent reconstituit în Cambrianul inferior. unde atinge (valea Siretului) 500 m grosime. creşte frecvenţa orizonurilor de nisipuri şi nisipuri argiloase. nisipuri argiloase si nisipuri. Kersonianul reprezintă o succesiune cu grosime de 130 – 150 m de calcare urmate de argile nisipoase. ce au alternat cu perioade emerse de arie continentală propriu. şi anume: argile cenuşii – albăstrui cu intercalari de argile nisipoase si nisipuri. cu intercalaţii de nisipuri.calcare organogene albe – gălbui cu o bogată faună de lamelibranhiate şi briozoare. argile. De asemenea. şi cel superior. cu nisipuri argiloase si argile cu intercalari de gresii subţiri. Spre vest. bentonite şi cinerite. gros de 80 – 180 m. Meoţianul este prezent printr-un orizontul inferior. de asemenea. Întrucât astfel de roci se formează la zeci de kilometri adâncime rezultă că acestea au ajuns la suprafaţă prin intense procese de eroziune ce sau manifestat în lungile perioade de evoluţie ca arie continentală. la care se adaugă intercalaţii de gresii şi calcare oolitice. Faciesul de larg este reprezentat de o succesiune de nisipuri. Cel puţin parţial. în faciesuri diferite. gros de 70 – 80 m cu tufuri andezitice separate de nisipuri si marne argiloase. când se constituie nucleul vechi din roci cristaline cu grad înalt de metamorfism. spre vest. calcare grezoase.zisă. Basarabianul are caracter regresiv. După acest stadiu Platforma Est – Europeană funcţionează ca platformă rigidă în condiţii submerse. la est. ca parte componentă a Platformei Est-Europene. în facies predominant argilos (argile cenuşii – albăstrui). care introduc mai multe lacune de sedimentare şi pot semnifica ridicarea orogenică cadomiană. la limita cu ultrametamorfismul şi din roci magmatice ale soclului. reflectate prin discontinuităţi de sedimentare. ce au condus la coliziunea 14 . pe parcursul Cambrianului şi Ordovicianului platforma este în poziţie ridicată.

Începând cu Paleocenul platforma coboară numai pe marginile vestică şi sud – vestică. Wegener constituită prin coliziunea hercinico – chimerică.cu Laurenţia (partea de nord – est a Americii de Nord) şi la evoluţia orogenezei caledoniene. ca ecou a ridicării parţiale a flişului extern din Carpaţii Orientali. din care făcea parte şi Platforma Moldovenească. întreg sistemul de platforme din vorlandul Carpaţilor. care a structurat flişul extern din Carpaţii Orientali şi a determinat migrarea fosei carpatice spre est şi sud. ca de altfel. care s-a produs. Marginile masei continentale devin ample zone de self. în Pleistocenului inferior. Cu unele lacune scurte de sedimentare. care structurează partea internă a flişului din Carpaţii Orientali. după care platforma este ridicată complet. Deschiderea Atlanticului de la sfârşitul Jurasicului marchează începutul compresiunii geosinclinalului Tethys. avea o largă zonă de şelf care treptat a înaintat spre interiorul ariei continentale. ca urmare a mişcărilor premonitorii stirice vechi de la sfârşitul Paleogenului. Pe parcursul Permian – Jurasic inferior Platforma Moldovenească făcea parte din imensa masă a Pangaeei lui A. urmează o fază de exondare. probabil. Înclinarea constantă a depozitelor spre SE este o consecinţă a unei mişcări de basculare a platformei. în condiţii de margine continentală şi de larg. astfel încât Platforma Est – Europeană intră parţial într-o lungă perioadă de submersie. Sedimentarea pe intervalul Badenian – Meoţian continuă în faciesuri diferite. deschizându-se aria marină a Bazinului Dacic. fapt care a determinat ample oscilaţii pe verticală ale platformei. Odată cu Badenianul platforma coboară profund spre catena carpatică. Astfel după un scurt episod de sedimentare pe marginea estică şi sudică în Jurasicul superior. platforma îşi formează o cuvertură pe întreaga suprafaţă pe intervalul Apţian – Senonian. după care este din nou exondată ca urmare a mişcărilor laramice. Laurasia constituia ţărmul nordic al Oceanului Tethys. ce se suprapune unei părţi însemnate a Cretacicului inferior. cu retragerea treptată a apelor Bazinului Dacic spre sud. Subsidenţa vorlandului este o consecinţă a fazei de tectogeneză stirice noi. stare ce se prelungeşte până la sfârşitul Eocenului. 15 . ce se suprapune intervalului Silurian – Carbonifer.

Unele date de cercetare directă.Mişcările de coborâre şi ridicare a platformei în drumul ei în derivă a fost însoţită de tensiuni. Strunga. a cărei poziţie a creat şi creează încă multe probleme de corelare. ce s-ar prelungi cu falia Bistriţei şi constituie marginea ei sudică. Nisipuri comune sarmaţiene şi meoţiene pentru betoane şi mortare. Bacău Ape minerale cunoscute la: Răducăneni. care au fost reactivate prin coborârea în trepte a platformei spre orogenul carpatic. Lignit cu forme lenticulare în depozitele Sarmaţianului exploatat local. ce limitează platforma spre vest şi falia Bârladului. din vorlandul Carpaţilor Nordici şi Orientali. în timp ce la N şi E de Carpaţi a fost denumit Platforma Europei Centrale. Secuieni. Cele mai importante sunt falia Siretului.5% dioxid de siliciu) pentru industria sticlei. Turbă cu dispoziţie lenticulară la nivelul depozitelor cuaternare din lungul reţelei hidrografice. Calcare sarmaţiene şi badeniene utilizate pentru nevoi locale. indică o anumită echivalenţă între cele două platforme. care face parte alături de platforma Est – Europeană.. La nord de Marea Neagră este cunoscut sub denumirea de Platforma Scitică. şi indirectă. Resursele minerale: Nisipuri silicioase Badeniene la Miorcani (99. Sulf format prin reacţii de reducere a depozitelor de gips. care a determinat o diferenţiere a faciesurilor cuverturii sedimentare. Platforma Europei Centrale e situata la exteriorul Platformei Est Europene intre: Marea Baltica şi Carpaţi. ce ar putea fi încadrate unei unităţi unice. prin foraje. cu oarecare aproximaţie. Sutura din cele două unităţi se face sub structurile flişului şi avanfosei Carpaţilor Orientali. Această zonă de platformă poate fi conturată. O altă fractură importantă orientată E-V este cea Vasluiului.2. De asemenea sunt identificate două sisteme de fracturi vechi orientate N-S şi NV-SE. de aliniamentul 16 . 1. Gaze naturale evidenţiate în vestul platformei la: Roman. Gips din depozitele badeniene exploatate în câteva puncte în malul Prutului. care au determinat o tectonică rupturală. PLATFORMA SCITICA SI PLATFORMA EUROPEI CENTRALE La extremitatea sudică şi vestică a Platformei Moldoveneşti a fost delimitat un teritoriu. prin măsurători geofizice.

Gheorghe al Dunării. după M. La nord de linia Trotuşului. Această depresiune se situează la vest de falia Câmpulung Muscel – Bicaz. Ionesi 1974). pătrunzând adânc sub unităţile flişului Carpaţilor Orientali. sub forma unei structuri depresionare. care se prelungeşte spre NV până în curbura Carpaţilor Orientali. care au pus în evidenţă unele asemănări cu faciesul şisturilor verzi din Dobrogea Centrală. Această zonă ar reprezenta prelungirea spre SE a Platformei Europei Centrale sub pânzele flişului cretacic. într-o primă idee. Spre vest. Însă forajele executate la nord (Delta Dunării) şi nord – vest de Dobrogea centrală pun în evidenţă în anumite puncte roci cu un grad de metamorfism mult mai slab. Săndulescu. Limita sudică marchează contactul cu Dobrogea de Nord şi este punctată de o linie din lungul braţului Sf. evidenţiată printr-un minim gravimetric şi a cărei cuvertură sedimentară paleozoică este relativ diferită faţă de cea din Platforma Moldovenească. Pentru că cele mai vechi depozite sedimentare aparţin Devonianului înseamnă că formaţiunile foarte slab metamorfozate subiacente sunt şi mai vechi şi pot fi atribuite orogenezei caledoniene. iar în altele. prin Crimeea meridională. roci care se aseamănă mult cu şisturile verzi ale Dobrogei Centrale. Faptul că unele foraje au interceptat roci cu un metamorfism sensibil mai ridicat. Un alt element este horstul flancat la vest de falia amintită şi de falia Solca. şi de o linie ce trece pe la nord de Bârlad pe direcţia Fălciu – Târgu Plopana. care îşi găseşte corespondent pe teritoriul Poloniei în structurile caledonice din Dealurile Roztocze (Munţii Svietokrzyskie. Prin urmare. platforma pătrunde adânc sub Depresiunea pericarpatică şi structurile flişului Carpaţilor Orientali. Fundamentul cristalin a fost interceptat numai prin foraje. De aceea.Siretului. 17 . fundamentul cristalin este constituit din şisturi slab metamorfozate. la est. ce ar putea fi atribuite orogenezei cadomiene. la est. ambele separând-o de Platforma Moldovenească. ce ar putea reprezenta un soclu vechi cadomian remobilizat în caledonian şi chiar în hercinic. Platforma Scitică se suprapune Depresiunii Predobrogene în care este inclusă şi Depresiunea Bârladului. şisturile verzi cadomiene ale Dobrogei Centrale au fost prelungite spre nord – vest pe la vest de Platforma Est – Europeană. rocile foarte slab metamorfozate sau depus pe un paleorelief cutat şi fracturat. Această structură caledonică poate fi corelată spre est cu o centură ce trece pe la nord de Dobrogea. ar rezulta că acestea apar în ridicări structurale de tipul anticlinalelor sau horsturilor. În literatura geologică mai veche (Mutihac. până la nord de Caucazul Mare.

care se deosebesc de cele din Dealurile Niculiţelului şi din colinele Isaccei (anticlinalul Rediu) şi Mahmudiei şi cele jurasice. constituie platforma dano – polono –predobrogean. Silurianul a fost deschis prin foraje în Depresiunea Bârladului în zona Vaslui – Huşi – valea Prutului. care la nivelul depozitelor paleozoice. cum sunt depozitele triasice. la sud şi Platforma Europei Centrale. adesea cu argumente forţate. Paleozoicul este caracterizat prin depozite slab cutate şi metamorfozate. Badenian – Cuaternar. Numai dacă se iau în considerare aceste elemente. Permian – Triasic.1984). acestea fiind afectate ruptural de falii. pun în evidenţă elementele detritice ce indică un transport de la N la S. care însă au 18 . Letea. reprezentând o succesiune de calcare cenuşii – negricioase. Eocen. Maliuc etc. se susţinea că Depresiunea Bârladului şi zona de la est de Prut era considerată ca avanfosă a acestuia. Înainte de această constatare. JurasicCretacic. până la nord de Caucaz.Rosetti. microgranulare cu rare intercalaţii de argilite şi calcare nisipoase cenuşii. Platforma Scitică fost colmatată în mai multe cicluri de sedimentare: Silurian – Devonian. la nord. O primă surpriză o oferă forajele din Delta Dunării. astfel încât acesta îmbracă aspecte litologice diferite.A. Aceasta a fost deschisă numai prin foraje în mai multe puncte din Depresiunea Bârladului (Oancea. Crăieşti etc) şi din Delta Dunării (Caraorman. rezultând grabene si horsturi. ce se prelungeşte pe la nord de Dunăre şi Marea Neagră. şi nu din Orogenul Nord – Dobrogean.). Trebuie menţionat că forajele n-au atins baza formaţiunii. Unele diferenţieri apar şi la nivelul cuverturii mezozoice. C. în general. Băneasa. acest teritoriu de la exteriorul Platformei Moldoveneşti cutat în orogeneza caledonică şi care înglobează Platforma Scitică. Acest aspect determina depuneri inegale de sedimente in Paleozoic. Datorita rigidităţii soclului platformei rezulta o sedimentare cvasiorizontală a formaţiunilor. care sunt diferite de cele din Dobrogea. Aceste deosebiri aduc argumente care susţin ideea că Platforma Scitică a funcţionat diferit faţă de Dobrogea de Nord pe parcursul Paleozoicului şi Mezozoicului. În Delta Dunării la adâncimea de 3000 m au fost deschise sub depozitele Triasicului o suită de calcare şi dolomite. Ciclul I de sedimentare s-a derulat în condiţii marine deosebite. Cuvertura sedimentară a fost corelată multă vreme cu faciesurile din Dobrogea nordică.

Triasicul mediu şi superior îmbracă un facies calcaros – dolomitic. spre deosebire de partea de la E. în condiţii transgresive. calcare organogene cenuşii. În continuare se depun gresii calcaroase brun – vişinii. care indică alte condiţii de sedimentare decât partea de la E de Prut. În Delta Dunării Jurasicul superior este reprezentat prin depozite lagunare: argile roşii cu gipsuri şi intercalaţii de gresii şi nisipuri. la care sau adăugat calcare brecioase şi marne cărămizii. iar Triasicul prezintă o altă succesiune formată din argile brun roşcate cu rare pete verzi şi cuiburi de anhidrit. precum şi cu intercalaţii rare de gresii calcaroase. pe parcursul Triasicului mediu şi superior platforma era exondată. pe o grosime redusă (cca. La vest de Prut. Este specifică marginii vestice a platformei Scitice. fiind reprezentat prin gresii cuarţoase violacee şi argilite dure. unde se depun parţial. parţial micronglomeratice şi conglomerate cu elemente de calcare brune sau brune – vişinii. Permian – Triasicul inferior apar transgresiv numai la nord de braţul Chilia şi de Dunăre sub forma unui umpluturi molasice detritice. Devonianul a fost interceptat în foraje executate mai la sud.fost corelate cu depozitele silurian – devoniene din Colinele Mahmudiei. cu excepţia marginii vestice. unde au fost identificate depozite apţian – albiene. brun – violacee. Jurasicul superior în Depresiunea Bârladului este predominant carbonatic. 19 . Ciclul II de sedimentare se instalează după perioada de exondare din Carbonifer. În Delta Dunării Triasicul este discontinuu datorită jocului pe verticală a blocurilor dintre falii majore. de asemenea. care au dat depozitelor sedimentare aspecte de molasă de umplutură. Jurasicul debutează (Liasic) cu o perioadă în care platforma era exondată. adică conglomerate de culoare roşiatică. Mai mult. date. 60 m). Carboniferul a fost evidenţiat sub nivelul Mării Negre numai la nord de Insula Şerpilor. compus din diferite tipuri de calcare: calcare alb – roz. respectiv Platforma Est – Europeană. Cretacicul debutează cu o perioadă de exondare. Permianul lipseşte. probabil. Aici. calcare brecioase. De abia. însă diferit faţă de cel din Dobrogea de Nord şi depus inegal. ce se afundă în această zonă. de pragul Dobrogei de Nord. a căror sursă este structura continentală de la N. La partea superioară trece la o suită carbonatică (calcare fine criptocristaline gălbui şi brun deschis şi dolomite cenuşii cu diaclaze de anhidrit). din Jurasicul mediu (Dogger) sedimentarea este reluată pe un paleorelief destul de accidentat prin argilite cenuşii – negricioase cu intercalaţii de gresii cu posidonii.

când mediu de sedimentare devine lacustru. Platforma Scitică făcea parte dintr-un amplu teritoriu continental. continuă într-o succesiune monotonă de argile. Badenianul. uneori organogene gresii calcaroase. debutând prin argile şi nisipuri. Sedimentarea se reia în Badenian prin transgresiunea care s-a instalat pe paleorelieful cretacic şi eocen şi chiar jurasic în Delta Dunării şi marginea sudică a Depresiunii Bârladului. Acestea se întâlnesc în Depresiunea Bârladului. argile. Eocenul marchează subsidenţa diferenţială a unor teritorii. La sfârşitul Cretacicului întreaga platformă este exondată. Dobrogea de Nord şi Centrală. marne verzui compacte şi mai puţin calcare gălbui. Cuaternarul urmează în continuitate de sedimentare peste depozitele Pliocenului. stare care se păstrează până în Eocen. Acesta cuprinde gresii calcaroase cenuşii. ce îngloba Platforma Moldovenească. marnocalcare şi marne cu anhidrit. argile nisipoase şi nisipuri (Ponţian – Dacian) şi se încheie cu nisipuri fine şi grosiere uneori cimentate (Romanianul). stare ce se prelungeşte până în Pleistocenul inferior. Paleogenul. după care se instalează o sedimentare monototonă în care alternează orizonturi de argile marnoase. când se depun depozite subţiri de gresii glauconitice. uneori cineritice (Meoţianul). gresii oolitice. Pliocenul este bogat fosilifer ca şi Miocenul. 20 . în zona de la est de Prut şi nord de Dunăre platforma fiind în poziţie exondată. Neogenul. argile nisipoase cenuşii – verzui cu intercalaţii de marne lumaşelice. Trangresiunea cenomaniană a cuprins tot sistemul de platforme cu Excepţia Dobrogei de Nord şi Centrale. însă în condiţii de regresiune a apelor spre sud. Pliocenul se depune în continuitate de sedimentare în succesiune completă. Miocenul superior debutează în condiţiile unei ample transgresiuni ce a cuprins întreg sistemul de platforme al catenei carpatice.În Cretacicul superior platforma Scitică este inundată aproape complet şi se depun depozite aparţinând Cenomanian – Senonianului formate din gresii glauconitice. Sarmaţianul se depune în continuitate de sedimentare în succesiune completă întru mediu marin salmastru ce făcea parte din Bazinul Dacic. marne calcaroase fine şi calcare compacte cretoase cu silexuri.Pe parcursul Oligocenului şi Miocenului inferior. Platforma Valahă. Debutează prin calcare cenuşii dure.

În continuare. ceea ce ar explica caracterul de pânză al depresiunii subcarpatice (Pânza subcarpatică). corespondentul pe teritoriul României ar fi blocul Paşcani – Rădăuţi dintre falia Siretului şi falia Solca. Structura fundamentului cristalin şi a cuverturii sedimentare individualizează Platforma Scitică ca unitate geostructurală distinctă la marginea sud – vestică şi sudică a Platformei Moldoveneşti. sursa materialului fiind. Fundamentul cristalin are structură cutată prin remobilizarea unui fundament cadomian şi a unei cuverturi sedimentare din care au rezultat serii ankimetamorfice. Prin urmare. după care se face joncţiunea dintre ceea ce este cunoscut ca Platforma Scitică cu Platforma Europei Centrale este o falie majoră. ankimetamorfic corespund structurilor caledonice. depozitele glaciare din Carpaţi. în Pleistocenul mediu –superior se depun depozite groase de loess în condiţii eoliene. argile şi nisipuri. La nord. ce îl fragmentează în grabene şi horsturi. Această zonă poate fi corelată spre nord cu structurile caledonice din Podişul Liublinului şi Depresiunea Miechow din Polonia. care le diferenţiază de şisturile verzi ale Dobrogei Centrale. de natură tectonică în lungul faliei Siretului. Apele lacustre se retrag treptat spre sud. Interceptarea fundamentului cristalin prin foraje evidenţiază un grad de metamorfism diferit. Cel cu gard de metamorfism mai ridicat asemănător faciesului şisturilor verzi din Dobrogea Centrală corespund unor ridicări structurale. în partea sudică. linia Trotuşului. se formează sistemul de terase în medii fluviatil – lacustre ale Pleistocenului mediu şi superior şi Holocenului inferior şi a luncilor arterelor hidrografice din Holocenul superior. uneori cu aspect torenţial. suprafaţa fundamentului cristalin are forma unei peneplene cu aspect ondulat sau ruptural. Tectonică. Structura sistemului de terase şi a luncilor constă din depozite aluvionare. care ocupă o poziţie coborâtă structural. în timp ce teritoriile cu un grad de metamorfism mai slab. tendinţă care se păstrează încă din Sarmaţian. La vest de acesta poate fi regăsită Depresiunea Miechow sub structurile flişului carpatic până la nord – vest de falia Trotuşului şi limitată spre vest tectonic de falia Câmpulung Moldovenesc – Bicaz. Aceasta poate fi cel puţin o falie de încălecare a 21 . Limita cu Platforma Moldovenească este de asemenea. prin alternanţe de pietrişuri. probabil. pietrişuri şi nisipuri. Pe câmpurile înalte. mai ales.Pleistocenul inferior încheie evoluţia ca bazin de sedimentare a Platformei Scitice. care a introdus şi o decroşare a părţii nordice. În primul caz.

În această idee. Dacă se examinează deriva continentelor în concepţia tectonicii globale (C. o diferenţiază ca unitate geostructurală distinctă faţă de Dobrogea de Nord.structurilor caledonice peste fundamentul carelian al Platformei Moldoveneşti. consideră spaţiul dintre Balcani şi Carpaţi 22 . Săndulescu. care o considera fundamentul cutat al platformei. Mutihac şi al (2004) limitează Platforma Valahă numai la V de falia intramoesică şi extinde structurile Dobrogei Centrale şi de Sud până la aceasta. 2000) se pot înţelege cauzele acestor diferenţieri. M Săndulescu. Alte accidente tectonice orientate NV – SE afectează marginea vestică a platformei. La sud Platforma Scitică este limitată de falia Trotuşului cu orientare NVV – SEE.Europene.3. PLATFORMA MOESICĂ Între Carpaţi şi Dobrogea de Nord. dată de falia majoră Fălciu – Tg. 1. Plopana sau falia Bistriţei. Platforma Scitică a rezultat în urma coliziunii Platformei Est – Europene cu partea de NE a Americii de Nord (Laurenţia) şi Groenlanda în urma căreia se ridică cordiliera caledonică. M. Mutihac. Partea de la nord de Dunăre a fost denumită de unii dintre geologi români Platforma Valahă. 1968. Mai târziu. ceea ce ar conduce la concluzia că cele două unităţi au evoluat în condiţii diferite. 1984) . Dumitrescu. Scotese. Dobrogea de Sud şi Centrală erau tratate ca blocuri rigide separate. Într-o altă idee (I. V. Ionesi. L. pe de alta. 1973).H. având alipite pe margini o parte din structurile caledoniene. care se continuă cu falia Sf. Astfel. Spargerea ulterioară a acestui continent (Euramerica) a determinat deriva spre E a Platformei Est . este conturată o arie rigidă pe care geologul bulgar Boncev (1947) a denumit-o Platforma Moesică. Gheorghe ce o desparte de Orogenul Nord – Dobrogean. 1970. după care coboară în trepte sub structurile flişului Carpaţilor Orientali. permo – triasice şi chiar jurasice. Astfel de diferenţieri apar la nivelul cuverturii paleozoice. În această unitate geostructurală Boncev includea şi partea hercinico – chimerică a Dobrogei de Nord. în acelaşi timp. Limita nordică a Platformei Scitice este tot de natură tectonică. care se suprapunea din punct de vedere geografic Câmpiei Române (V. pe de o parte şi Munţii Balcani. Unele aspecte ale sedimentării din Platforma Scitică o individualizează şi. cu care a fost adesea corelată.

în restul platformei este cunoscut din câteva foraje de referinţă. în anticlinalul Ceamurlia – Başpunar. fără Orogenul Nord Dobrogean. unde se identifică: . ce reflectă condiţiile în care a evoluat în diferite etape. în orogeneza careliana. după care avanfosa internă a Carpaţilor încalecă peste depozitele pliocene ale platformei şi falia Pecineaga – Camena. 5000 de sonde de exploatare a petrolului.o serie ankimetamorfică a “şisturilor verzi” de vârstă cadomiană. roci magmatice. în timp ce partea nordică este de vârstă cadomiană de tipul şisturilor verzi din Dobrogea Centrală. uneori cu staurolit. de vârstă svecofeno -careliană. Platforma Moesică de pe teritoriul României. biotit şi granat. roci mezometamorfice şi epimetamorfice. ani. Fundamentul cristalin este alcătuit din şisturi cristaline. Fundamentul cristalin apare la zi în Dobrogea Centrală.o serie mezometamorfică de Altân-Tepe. ceea ce arată un metamorfism al unei succesiuni sedimentare. pe de o parte. ani) rezultă că această serie a fost remobilizată într-o orogeneză mai nouă. Cu excepţia Dobrogei Centrale unde fundamentul aflorează. Structura platformei este dată de fundamentul cristalin şi cuvertura sedimentară. cuarţite şi amfibolite străbătute de filoane de pegmatit. Soclul sau fundamentul cristalin s-a constituit. de la sud de falia Pecineaga – Camena.aparţinând Platformei Moesice. prin cele cca. În această concepţie. Jumătatea sudică inclusiv Dobrogea de sud are un soclu vechi carelian. Gradul de cunoaştere al cuverturii sedimentare este mult mai accentuat. este limitată la N de mari fracturi tectonice cum sunt falia pericarpatică. 23 . . depusă în mai multe cicluri de sedimentare. La scară regională. Din determinările de vârstă absolute (634 – 711 mil. În anticlinalul Ceamurlia – Başpunar seria de Altân – Tepe este reprezentată prin micaşisturi cu muscovit. D. care desparte Dobrogea Centrală de Orogenul Dobrogei de Nord şi pătrunde spre NV sub structurile carpatice. Acestă înseamnă că şisturile de Altân Tepe sunt metamorfozate orogenezei cadomiene. Giuşcă descrie la partea superioară a succesiunii o serie retromorfozată pentru care determină o vârstă de 530 mil. în orogeneza cadomiană. în lungul faliei prebalcanice. în conceptul lui Boncev. Platforma Moesică intră în contact tectonic la S cu Munţii Balcani. iar pe de alta.

Seria ankimetamorfică a şisturilor verzi aflorează larg în Dobrogea Centrală între cele două accidente tectonice majore: Pecineaga – Camena.caledonian. Peste aceste formaţiuni urmează o serie ankimetamorfică. fără a se cunoaşte amploarea şariajului. cunoscută sub numele de seria de Cocoşu. mult mai veche decât primele depozite sedimentare. conglomerate. diabazice asociate cu gresii arcoziene. de natură tectonică. Platforma constituită în Proterozoicul inferior este din nou fragmentată prin deschiderea unei largi arii geosinclinale. Contactul dintre cele două formaţiuni este. microconglomerate şi gresii calcaroase. astfel încât se pot recunoaşte uşor structura rocilor iniţiale. fiind o succesiune ritmică de filite de culoare roşie. Primele au orientarea NV-SE. 24 . ceea ce înseamnă că acestea aparţin orogenezei vechi svecofeno – careliană. la sud.1979) şi de foraj ar rezulta că seria mezometamorfică încalecă formaţiunea epizonală a şisturilor verzi. la nord şi Capidava – Ovidiu. ani indică o vârstă absolută Proterozoic inferioară şi chiar Arhaică. almandin şi magnetit) şi cuarţite cu o intercalaţie feruginoasă asemănătoare seriei de Krivoi – Rog din Platforma Est Europeană. ceea ce ar explicat retromorfismul şi vârsta mai recentă a unor formaţiuni din anticlinalul Başpunar – Ceamurlia sau seria de Cocoşu din Dobrogea sudică După datele geofizice (Visarion et al. Valorile de 1600 – 1850 mil. roci tufogene. Vârsta acestei încălecări poate fi cadomiană târzie . Determinările de vârstă absolută de 550 mil.În Dobrogea sudică fundamentul cristalin este cunoscut din foraje executate în perimetrul localităţilor Palazu şi Cocoşu. ani. accentuată şi de dizarmonia structurală dintre şisturile mezometamorfice şi cele ankimetamorfice. în timp ce şisturile verzi sunt direcţionate E-V. Situaţia este dată de mobilitatea celor două falii. peste care se suprapune o succesiune mezometamorfică constituită din micaşisturi de diferite tipuri (cu almandin. grauwacke. paralelă cu cele două acidente tectonice majore. violacee şi cenuşie. Trebuie remarcat caracterul flişoid al depozitelor. care au fost slab metamorfozate în faciesul şisturilor verzi. în lungul faliei Capidava – Ovidiu. indică că metamorfismul s-a produs în orogeneza cadomiană. ce reprezintă o succesiune vulcano – sedimentară slab metamorfozată constituită din roci verzi. unde sau acumulat depozite vulcano – sedimentare cu grosimi de 3000 m. microconglomerate şi şisturi cenuşii violacee. În bază acestea evidenţiază o serie catametamorfică – migmatică de gnaise granitice. aşadar.

În orice caz. R. Botezatu şi M. ar fi hercinice şi nu precadomiene. După datele geofizice I. complexul carbonatic din intervalul Devonian superior – Carbonifer inferior. Încă de la început trebuie remarcat că sedimentarea s-a derulat pe un paleorelief destul de accidentat. 1979). granite gabroice). platforma a suferit mai multe mişcări de basculare care au determinat transgresiuni si regresiuni. structura fundamentului cristalin din sectorul valah al platformei Moesice este diferită faţă de cel din Dobrogea de Sud. iar în partea sud-vestică. complexul carbonatic Jurasic superior – 25 . permo-triasic. Cele câteva foraje au întâlnit şisturi cristaline mezometamorfice sau retrometamorfozate. Jurasic mediu – Cretacic. separate de depresiuni în care depozitele sedimentare au grosimi considerabile. Paraschiv. Datorită complexităţii condiţiilor de sedimentare succesiunea cuverturii poate fi separată în şapte unităţi litofaciale de roci clastice şi carbonatice cu o anumită repetabilitate: complexul detritic inferior al intervalului Cambrian – Devonian inferior. diferenţa fiind dată de numeroasele intruziuni magmatice (granodioritice. de până la 10000 m (D. este de natura unei falii crustale orientate aproximativ E-V. în general. rezultând mai multor cicluri de sedimentare: paleozoic. Contactul dintre cele două zone . cum se credea.La vest de falia intramoesică de pe aliniamentul Alexandria – Fierbinţi – Valea Dâmboviţei datele de foraj sunt relativ puţine privind fundamentul cristalin. din roci gabroice şi diorite. După etapa de consolidare. ce corespunde orogenezei cadomiane. iar în jumătatea nordică cuprinde o serie epimetamorfică de vârstă Proterozoic superior – Cambrian inferior. Această morfologie indică comportamentul casant al platformei introdus de mişcările oscilatori pe care le-a suferit diferitele compartimente încă din orogeneza cadomiană. Badenian inferior – Cuaternar. Visarion (1973) interpretează că fundamentul platformei valahe din jumătatea sudică are vârstă precambriană (carelină) şi că se prelungeşte până în Dobrogea de Sud. complexul detritic Triasic superior – Jurasice mediu. care după ultimele date. complexul detritic al Carboniferului superior – Triasic inferior. complexul carbonatic Triasic. Dintre acestea se diferenţiază net corpul magmatic Balş-Optaşi-Slatina. ce a avut ca rezultat depunerea unei cuverturi cu grosime foarte variabilă şi dispusă inegal. Cuvertura sedimentară. Aceasta înseamnă că suprafaţa platformei este marcată de o serie de ridicări. după aceeaşi autori. Gavăt. fiind constituit în partea nordică din roci magmatice acide. care creează un amplu bombament.

negricioase. Silurianul are grosimi. În Dobrogea de sud este întâlnită aceeaşi succesiune ce se încheie cu complexul carbonatic bituminos. cu şisturi argiloase. cu o bogată faună de graptoliţi. Complexele litologice reprezintă ecouri a principalelor evenimente de tectogeneză ale orogenezelor. Devonianul este caracterizat prin trei entităţi litofaciale cu o bogată faună de brahiopode. Ciclul I de sedimentare al Paleozoicului se extinde aproape pe întreaga suprafaţă a platformei. atingând grosimi mari în depresiuni (Călăraşi). Cea din urmă constituia prima serie carbonatică. după care această porţiune este exondată. De asemenea trebuie remarcat în Dobrogea sudică sedimentarea se instalează de abia în Silurian. gresii cu ciment muscovitic şi silicios – sericitic. care scade spre partea superioară. cu intercalaţii de gresii. de argilite microgrezoase şi cloritoase. Reprezintă o succesiune. lamelibranhiate. 26 .Cretacic inferior şi seria detritică a Neogenului. fiind caracteristice Ordovicianului.: seria argilitică inferioară ce indică o continuare a condiţiilor de sedimentare din Silurian. crinoide etc. ortocuarţite albe şi cenuşii. ce s-au derulat în vecinătatea platformei. cu excepţia Dobrogei centrale. fiind constituită din dolomite cu intercalaţi de anhidrite. Trebuie remarcat caracterul bituminos al succesiunii. calcare organogene şi detritice. gresii arcoziene cu intercalaţii subţiri de argilite – siltite. seria grezoasă şi seria dolomit – evaporitică. de asemenea. întâlnit numai în sectorul valah al platformei. Spre finele succesiunii se constată o creştere a frecvenţei intercalaţiilor pelitice. la partea superioară. iar la diferite intervale nivele de tufuri vulcanice. verzui. În Dobrogea sudică a fost întâlnit acelaşi facies al seriei detritice inferioare. trilobiţi. Seria inferioară prezintă o succesiunea cu o mare variabilitate petrografică: gresii argiloase verzui. formează o succesiune de până la 1200 m grosime în care se pot separa: seria inferioară detritică grezo – cuarţitică şi o alta superioară predominant pelitic. Cambrian – Ordovicianul. în bază şi din calcare organogene. de până la 1200 m în depresiuni şi are caracter transgresiv şi discordant pe ridicările structurale. străbătute de numeroase diaclaze umplute cu calcit sau cu pirită. cuarţite cenuşii şi negre. microconglomerate cuarţitice şi arcoziene. care era în poziţie emersă şi câteva ridicări structurale.

prin trecerea la faciesul detritic. O a două lacună se situează între seria carbonatică şi cea detritică a Carboniferului superior. de culoare cenuşie negricioasă. roz sau albicioase. inclusiv Dobrogea centrală şi parţial cea sudică. Faciesul carbonatic al Carboniferului inferior. Carboniferul superior marchează o schimbare a condiţiilor de sedimentare. 27 . în timp ce pe ridicările structurale lipseşte sau are grosimi reduse. debutează în Permian si durează până la sfârşitul Triasicului.Carboniferul a fost deschis pe întreg cuprinsul platformei. uneori fiind depuse direct peste fundamentul cristalin.se numai la vest de Dâmboviţa. Carboniferul inferior carbonatic este reprezentat printr-o mare varietate de calcare: de la calcarenite şi calcare microcristaline la calcare organogene. Ciclul II de sedimentare. anhidrit). de la seria inferioară carbonatică. gresii silicioase. În această perioadă se continuă sedimentarea faciesului detritic. cu excepţia părţii de NE a ridicării structurale de la Bordeiu Verde. restul platformei. Depozitele pelitice conţin material cărbunos sub forma unor strate subţiri sau diseminat în masa rocii. 450 m. Grosimea maximă o atinge în depresiuni (până la 2000 m). vişinii. instalat în Carboniferul inferior. argilite şistoase. după faza de exondare de la sfârşitul Carboniferului inferior. fiind în poziţie exondată. apare în continuitate de sedimentare numai în depresiunile tectonice. submersia platformei producându. grauwacke. marnocalcare brun – vişinii şi calcare organogene. Instabilitatea fundului marin este dată şi de caracterul transgresiv al depozitelor permiene. În Carbonifer are loc schimbarea condiţiilor de sedimentare. ce constituie o succesiune groasă de 800 m de argile negricioase. Ambele reprezintă ecouri ale ultimelor faze de tectogeneză hercinică (bretonă şi sudetă). Permianul. Triasicul inferior debutează cu un complex argilos – grezos de culoare roşie format din gresii silicioase brune. la una superioară. detritică (cel de-al doilea ciclu detritic al cuverturii sedimentare). ceea ce demonstrează funcţionarea teritoriului în condiţii de margine continentală sau ochiuri marine mai mult sau mai puţin închise. însă se semnalează la diferite nivele intercalaţii de depozite lagunare (ghips. în rest înregistrându-se o importată lacună stratigrafică. ce însumează o grosime de cca. ce se continuă din Devonian. gresii argilo-silicioase şi microconglomerate cu acelaşi mozaic de culori şi se încheie cu un complex brun – vişiniu argilos – marnos cu intercalaţii de gresii calcaroase.

Ciclul III de sedimentare cuprinde intervalul Liasic superior – Senonian. la care se adaugă roci clastice cu ciment calcaros ţi anhidritic. Aceasta reprezintă o succesiune de calcare. Cea de-a treia fază de magmatism a avut caracter acid prin depunerea unor porfire feldspatice încadrate de formaţiunea carbonatică permo – triasică. în două foraje de lângă Techirgiol au fost întâlnite cuarţite şi gresii argiloase roşcate ce au fost atribuite Triasicului inferior. ce sunt întâlnite pe marginea de nord al platformei şi la SE de Bucureşti. marnocalcare. La sfârşitul Triasicului mediu platforma Moesică se ridică astfel încât se instalează procesele erozionale. care au trecut în faze lagunare sau chiar continentale. dolomite. diabaze şi porfire bazaltice asociate cu piroclastite şi tufuri vulcanice şi s-a manifestat. Triasicul superior. fiind supusă factorilor de modelare externi. O primă fază a constat în roci magmatice efuzive de tipul porfirelor cuarţifere şi feldspatice contemporane depunerii complexului detritic inferior al Permianului. depunîndu-se numai la vest de Dâmboviţa. stare ce prelungeşte şi în Liasic. Triasicul mediu. Pe parcursul permo – triasicului s-a manifestat şi o intensă activitate magmatică efuzivă. După Triasic platforma este în mare parte exondată. predominant bazic. care au permis acumularea unei stive groase de 1000 – 1200 m de depozite carbonatic – evaporitice. trei faze. Această succesiune indică condiţii de margine continentală. Faptul că aceste efuziuni magmatice sunt orientate E-V şi mai puţin N-S trebuie puse pe seama pe încheierii orogenezei hercinice şi apoi pe spargerii supercontinentului format la sfârşitul Permianului. formând seria roşie superioară: argile. la sfârşitul Permianului. se pare. marnocalcare. Instalarea unui climat mai arid anunţat încă din Triasicul inferior a determinat schimbarea condiţiilor mediului marin. gresii. care au construit un paleorelief al suprafeţei suitei carbonatice. uneori organogene.În Dobrogea sudică. în sectorul 28 . ce străbat formaţiunea carbonatică a Triasicului mediu. În unele zonele depresionare partea inferioară a seriei carbonatice este atribuită Triasicului inferior. ce se succede în cel puţin. ceea ce înseamnă că acest facies a debutat mai devreme. nisipuri microconglomerate cu intercalaţii de anhidrit şi gips. La vest de Olt s-a manifestat şi o a patra fază de magmatism. anhidrite şi sare gemă. Însumează grosimi de 900 – 1200 m. calcare dolomitice. marne. Marchează o revenire a condiţiilor de sedimentare din Triasicul inferior. O a doua fază este de natură predominant bazică reprezentată prin bazalte.

valah, în timp ce în Dobrogea centrală, care este submersată parţial şi Dobrogea de sud sedimentarea începe cu Doggerul. Această secvenţă de sedimentare poate fi împărţită într-o serie detritică inferioară, ce aparţine intervalului Liasic superior- Dogger şi una superioară, carbonatică a Malmului Cretacicului inferior. Jurasicul inferior(Liasic) –Jurasicul mediu (Dogger) atinge grosimi maxime în depresiunea din NE Craiovei, în timp ce spre E, V şi sud se subţiază continuu, marcând caracterul transgresiv al acestei secvenţe. Partea de la est de Dâmboviţa; de la sud de Dunăre şi Dobrogea erau arii continentale în care se manifestau procese de modelare a reliefului. Caracterul transgresiv este dat de seria detritică inferioară ce atinge grosimea maximă de 600 m în depresiunea central – moesică de la NE de Craiova, a cărei succesiune poate fi subîmpărţită în două subserii. Subseria inferioară în care se separă bancuri groase de gresii silicioase, gresii calcaroase, uneori cu ciment argilogipsifer sau dolomitic, separate de intercalaţii de marnocalcare sau argile şi marne negricioase, adesea piritoase. În Dobrogea sedimentarea începe în Dogger într-un golf al bazinului euxinic, care începea să se deschidă. Jurasicul superior (Malm). În această epocă mediul de sedimentarea se extinde la aproape toată suprafaţa sectorului valah printr-o mişcare negativă a platformei. La început fundul marin era animat de oarecare instabilitatea tectonică ce a determinat depunerea unei alternanţe de depozite pelagice şi recifale. În continuare, sedimentarea are loc în condiţiile unei subsidenţe continue a fundului marin, ce a permis acumularea unei secvenţe carbonatice pelagice de peste 1000 m grosime, în zona de afundare maximă, ce ar putea fi marcată, aproximativ, de aliniamentul văilor Teleorman şi Jiu şi a alteia recifale spre E şi V de aceasta. Seria carbonatică pelagică reprezintă o succesiune de calcare fine microcristaline şi pseudoolitice, calcare lumaşelice şi marnocalcare, cu intercalaţii fine de argile. În părţile de margine dinspre E şi V faciesul recifal este dat de structuri biostromale, care cuprind calcare fine afectate de recristalizări şi dolomitizări, calcare dolomitice, calcare algale şi coraligene, calcare grezoase, cu intercalaţii de gresii, marne şi nisipuri. În sectorul estic recifii erau de tip franjure şi de tip barieră. În Dobrogea centrală sedimentarea are loc în lungul văii Casimcei, în care se recunoaşte succesiunea seriei carbonatice superioare, ce atinge grosimi de 350 – 450 m. Aceeaşi succesiune se întâlneşte şi în Dobrogea sudică, la sud de falia majoră Capidava – Ovidiu, unde Jurasicul formează o placă carbonatică continuă.
29

Cretacicul inferior. Condiţiile de sedimentare se păstrează până în Apţian, astfel încât, grosimea totală a seriei carbonatice (Juasic superior – Apţian) atinge grosimi de 1600 m în depresiunea central – moesică. În acelaşi timp, are loc o restrângere treptată a ariei marine din sectorul valah, iar sectorul dobrogean se caracterizează printr-o anumită stabilitate a marginilor. Neocomian. Aşa cum s-a arătat mai sus se menţin condiţiile de sedimentare în regim pelagic al seriei carbonatic, care numai pentru acest interval are grosimi de 250 – 350 m. Sunt tipuri variate de calcare, îndeosebi, fin granulare, uneori marnoase, marnocalcare. În Dobrogea sudică, succesiunea Neocomianului apare în malul drept al Dunării la Cernavodă sub forma unor calcare noduloase, calcare albe fosilifere, calcare cretoase. Trebuie menţionat că partea meridională şi răsăriteană a acestei regiuni a fost exondată la sfîrşitul Jurasicul, astfel încât, partea inferioară a Neocomianului lipseşte. Barremian. Aria de sedimentare se restrânge, astfel încât, partea de la vest de Jiu şi unele teritorii restrânse la E de Dâmboviţa devin arii continentale. În acelaşi timp, partea centrală dintre Dâmboviţa şi Jiu âşi retrage linia nordică de ţărm pe aliniamentul Bucureşti – Optaşi. În partea centrală continuă sedimentarea în regim pelagic a calcarelor fin granulare, uneori cu aspect cretos, bogate în faună litorală şi sublitorală, la care se adaugă calcarenite, marnocalcare şi intercalaţii subţiri de marne verzui – negricioase. La E de Dîmboviţa continuă condiţiile recifale în care se depun calcare organogene, condiţii care se extind şi în Dobrogea sudică, unde sedimentarea are caracter transgresiv peste ceilalţi termeni ai Cretacicului inferior şi a Jurasicului. Apţianul reprezintă un interval în care se remarcă o instabilitate tectonică tot mai accentuată, ca ecou al mişcărilor premonitorii din faza austrică, care atinge paroxismul în Albian. În sectorul central valah se păstrează condiţiile de sedimentare carbonatică, în timp ce pe margini se resimt influenţele continentale. Mai ales, pe rama sudică şi estică (Dobrogea centrală) influenţele continentale se manifestă prin depunerea unor argile caolinoase, nisipuri silicioase slab cimentate şi pietrişuri mărunte, uneori microcoglomerate cuarţitice. La E de Jiu şi Dobrogea sudică formau arii continentale supuse factorilor de eroziune. Albianul. Mişcările austrice intraalbiene au determinat schimbarea radicală a condiţiilor de sedimentare prin coborârea platformei şi iniţierea ridicării structurilor central – carpatice.
30

Transgresiunea albiană a înaintat progresiv de la E la V, astfel încât s-au produs diferenţieri ale litofaciesurilor. Succesiunea albiană în partea vestică, spre Jiu, este formată din marne şi marnocalcare cenuşii, în depresiunea centrală Titu – Alexandria este reprezentată de calcare grezoase şi gresii calcaroase, iar în extremitatea estică, inclusiv Dobrogea sudică, se dezvoltă nisipuri şi gresii glauconitice. Cenomanianul, în sectorul valah, se dispune în continuitate de sedimentare Albianului printr-o succesiune de 10150 m de marne, marnocalcare cenuşii –albe, calcare cu intercalaţii de gresii. În Dobrogea condiţiile sunt diferite, depozitele cenomaniene dispunându-se transgresiv peste Cretacicul inferior şi jurasic printro stivă ce cuprinde microconglomerate, în bază, după care urmează gresii glauconitice cu fosfaţi. Turonianul urmează concordant Cenomanianului prin calcare cretoase calcare marnoase şi marnocalcare ce însumează grosimi variabile de 20 – 100 m, în sectorul valah. În Dobrogea centrală Turonianul este transgresiv peste termenii mai vechi a Cretacicului, fiind în facies detritic al unor microconglomerate silicioase cu ciment calcaros, cu concreţiuni de fosfaţi, glauconit, mice, feldspaţi etc. În Dobrogea sudică Turonianul lipseşte, aceasta formând o arie de uscat ce se extindea şi în sud-estul sectorului valah al platformei. Senonianul încheie ce-al treilea ciclu de sedimentare, urmând, de obicei, în continuitate de sedimentare Turonianului sau discordant peste Albian. În sectorul valah însumează un pachet de 450 m grosime alcătuit din calcare cretoase, calcare, calcare organogene, calcare grezoase cu silexuri sau tufuri. În Dobrogea centrală condiţiile de sedimentare rămân relativ constante ca şi în Turonian, prin depunerea unor microconglomerate peste care urmează gresii calcaroase albicioase, slab glauconitice. În Dobrogea sudică, senonianul se dispune discordant peste depozitele Cenomanianului sau termenii mai vechi ai Cretacicului, într-un mediu marin diferit, care a determinat acumularea unei stive groase de 300 m de calcare cretoase şi cretă. Depozitele Cretacicului sunt larg deschise de eroziunea văii Carasu şi de valea Dunării. Ciclul IV de sedimentare cuprinde depozitele Paleogenului, Miocenului, Pliocenului şi Cuaternarului, care au colmatat bazinul dacic conturat începând cu Sarmaţianul în urma mişcărilor stirice târzii intrabadeniene. La sfârşitul Cretacicului, ca urmare a mişcărilor laramice, care au determinat cutarea şi ridicarea unor structuri majore din
31

ocupând ariile depresionare. Badenianul superior are caracter transgresiv fapt pentru care este distribuit discontinuu.Carpaţi. calcare lumaşelice. la partea superioară. care era în cea mai mare parte exondată. Succesiunea Eocenului constă în nisipuri cuarţoase. De asemenea. care s-au conturat la nivelul Eocenului. Faciesurile recifogene sunt mai frecvente în părţile mai 32 . iar în unele cazuri depozitele au o structură deltaică. în partea mediană şi de turbă. în estremitatea sudică a depresiunii Călăraşi – Alexandria şi în zona Mangalia – Eforie Nord – Agigea. calcare grezoase. Mediul marin devine salmastru simţindu-se influenţa aportului de apă dulce dinspre Carpaţi. sau dinspre bazinul pontic în Dobrogea sudică. În partea nordică a sectorului valah Badenianul constituie un pachet de 50 – 280 m grosime. gresii calcaroase şi microconglomerate. cu ochiuri marine. cu intercalaţii de calcare lumaşelice şi oolitice. La sud de Mangalia a fost determinat şi Oligocenul reprezentat prin şisturi argiloase disodilice cu resturi de peşti. Badenianul se dispune transgresiv peste depozitele Cretacicului şi Eocenului cu o structura litologică relativ diferită ce începe prin argile verzi sau gălbui fără stratificaţie. Sarmaţianul urmează după o scurtă perioadă de întrerupere a sedimentării. Transgresiunea s-a extins dinspre avanfosa carpatică. calcare dolomitizate. Caracterul molasic al sedimentării este dat de succesiunea relativ monotonă de argile. ce însumează grosimi de 10 – 75 m. este întâlnit în partea nordică subsidentă a sectorului valah şi în depresiunea Alexandria –Roşiori. în cazul sectorului valah. probabil prin depresiunea Călăraşi – Cartojani. calcare şi calcare grezoase. marne. care cuprinde conglomerate cu ciment argilos şi marnos. marnocalcare. Platforma Moesică a devenit o largă arie continentală presărată însă. după care se instalează marea transgresiune care a deschis bazinul dacic care acoperea toate unităţile de vorland cu excepţia Dobrogei centrale. unde s-au depus depozitele Paleogenului. Mişcările de subsidenţă s-au manifestat la vest de Jiu. Miocenul este reprezentat prin partea sa median – superioară. Întrucât conţinutul faunistic are multe elemente comune. nisipuri. astfel încât. gresii calcaroase. Paleogenul apare local în unele zone subsidente. înseamnă că între sectorul dobrogean şi cel valah exista o corespondenţă. subsidenţa producându-se treptat dinspre avanfosa carpatică. În Dobrogea sudică. cuarţite. uneori glauconitice. dinspre pontul euxinic marea a avansat cuprinzând teritoriul Dobrogei sudice.

spre S. Dacianul urmează în continuitate de sedimentare cu Ponţianul. Însă de la o zonă la alta se constată o variaţie a raporturile dintre fracţiunea detritică şi pelitică. marne şi marnocalcare şi la partea superioară domină fracţiunea pelitică. în timp ce suprafaţa sa se restrânsese la sfârşitul Miocenului prin exondarea Platformei Moldoveneşti şi Dobrogei sudice. Originea acestor depozite este 33 .ridicate ale fundului marin. Ponţianul depăşeşte transgresiv cu puţin. În Dobrogea centrală Sarmaţianul este prezent prin iviri sporadice în preajma localităţilor Năvodari şi Capu Midia de la gura golfului ce s-a prefigurat încă din Jurasic în lungul văi Casimcei. însumând o grosime de 500 m. fiind format dintr-o alternanţă de nisipuri. estică şi sudică. se poate separa un orizont inferior predominant pelitic (argile şi marne) şi unul superior în care frecvenţa nisipurilor şi gresiilor calcaroase creşte spre partea superioară. ceea ce arată complexitatea condiţiilor de sedimentare. Litologic este format predominant dintr-un complex argilos – marnos cu excepţia extremităţii de E şi deV. De altfel. În această etapă bazinul dacic se extinde şi la sud de Dunăre. în dreptul localităţii Zăvalu. pe malul drept. cu intercalaţii de argile. în care la partea inferioară predomină depozitele detritice de tipul gresiilor. şi spre NE în localităţile Bordeiu Verde – Ghergheasa. gresii. argile şi marne. conglomerate cu intercalaţii de cărbune şi calcare lacustre. unde apar intercalaţiile nisipoase. Meoţianul atinge grosimi maxime în partea de E şi la V de linia Jiului. astfel încât. nisipuri. aşternându-se în continuitate de sedimentare peste depozitele daciene într-o succesiune ce însumează peste 1000 m grosime. De semnalat sunt intercalaţiile cărbunoase de pe rama nordică şi care se extind spre sud până la latitudinea Bucureştiului. Pliocenul. Romanianul încheie sedimentarea pliocenă. precum şi în valea Jiului. în Cuaternar depunerea sedimentelor are loc în condiţii lacustre. microconglomeratelor şi nisipurilor. Grosimea depozitelor ponţiene este variabilă atingând maximum de 700 – 800 m pe rama nordică. La sfârşitul Pliocenului acesta se retrage şi mai mult prin ridicarea Platformei Scitice şi a părţii vestice a sectorului valah al Platformei Moesice. Pe parcursul Pliocenului mediul de sedimentare devine din ce în ce mai dulcicol. marne. unde platforma începe să se afunde spre catena carpatică. spaţiul depozitelor meoţiene şi sunt cele mai vechi depozite care apar la zi în malul Dunării între Calafat şi Cetate. în centru şi fluviatil – lacustre pe marginea nordică. Reprezintă o alternanţă de argile.

atît de pe rama nordică. Îndinţarea celor două faciesuri se face în partea de subsidenţă maximă. cu platforma Moesică. În Pleistocenul superior continuă sedimentarea în condiţii lacustre. De pe rama sudică reţeaua hidrografică transporta aluviuni ceva mai mărunte. de tip torenţial cu formarea de conuri de dejecţie. constituindu-se ceea ce fost denumnit faciesul de Cîndeşti a cărei grosime maximă de pe 150 m este atinsă pe rama curburii Carpaţilor.diversă lacustră. nisipuri grosiere şi pietrişuri mici în alternanţă cu argile. între văile Argeşului şi Buzăului. iar pe rama sudică îşi face simţită eroziunea şi sedimentarea Dunării. carpatice. În acelaşi timp. constituite din bolovănişuri. iar pe rama nordică se manifestau puternic condiţiile fluviatile cu formarea marilor piemonturi de la contactul ariei cutate. cât şi de pe cea sudică. În Pleistocenul inferior pe rama de N predominau condiţiile fluviatil – lacustre. carpatică. şi au ridicat epirogenic Carpaţii. În acelaşi timp. fără efecte de cutare. În alte zone cum ar fi între Teleajen şi Prahova a dominat o 34 . perioada suprapunându-se. deluvial – proluvială şi eoliană (depozite leossoide). Orizonturile detritice sunt uneori cimentate şi uşor cutate ca urmare a acţiunii ultimelor mişcări valahe de la sfârştul Pliocenului şi începutul Cuaternarului. care s-au manifestat în Cuaternar. ceea ce demonstrează influenţa spaţiului continental înconjurător. bolovănişurilor şi nisipurilor în alternanţe cu argile şi argile marnoase din zona carpatică. Sedimentarea continuă în Pleistocenul mediu în condiţiile restrângerii continue spre E şi NE a ariei lacustre. pietrişuri şi mai rar nisipuri. în condiţiile în care domeniul lacustru se restrânge continuu spre parte de E şi NE. nisipuri. Originea sedimentelor trebuie să fie tot carpatică prin denudarea depozitelor glaciare. Sedimentarea a fost îndeosebi grosieră. Cuaternarul reprezintă ultima etapă de evoluţie a sedimentării din platforma Moesică. în timp ce partea de NE a platformei suferea o mişcare de subsidenţă. cu un transport masiv de aluviuni grosiere de tipul pietrişurilor. reţeaua hidrografică care se scurgea din Carpaţi şi Dunărea începe modelarea sistemelor de terasă. la partea superioară. depunându-se aluviuni a căror origine este carpatică. fluviatilă. în parte interglaciarului Gunz – Mindel. formând faciesul de Frăteşti. are loc un transport masiv eolian prin a căror depunere au format depozite leossoide pe zonele înalte ale platformei deja exondate. care este contemporan cu stratele de Cândeşti. care este atinsă imediat la sud de falia pericarpatică. la partea inferioară şi Mindel – Riss. acestea fiind ecoul mişcărilor neotectonice.

argile şi mâluri. care colmatează spaţiu lacustru. mai ales. argile nisipoase. unde şi în prezent este altitudinea cea mai joasă a platformei. de asemenea este întâlnit un soclu vechi arhaic – Proterozoic inferior. În paralel. nisipuri argiloase etc.sedimentare de material fin formînd argile. Perioada corespunde interglaciarului Riss –Würm. care a avut ca sursă depozitele glaciare destul de extinse în catena carpatică. separate de falia intramoesică. dar. Constituirea ca regiune rigidă s-a produs după orogeneza cadomiană însă suprafaţa Platformei Moesice avea un relief destul de accidentat. a cărei litologie este dată de argile nisipoase prăfoase roşcate. în partea estică şi nord estică. şi anume: sectorul dobrogean. în partea centrală a Dobrogei. de încălecare a şisturilor mezometamorfice peste cele ankimetamorfice. La vest de falia intramoesică. sedimentarea s-a produs în condiţii diferite funcţie de distribuţia sectoarelor afundate sau ridicate sau de mişcările oscilatorii sau de basculare ale platformei. aceasta având caracterul cel puţin a unei falii inverse. În primul ciclu de sedimentarea depozitele paleozoice s-au depus în condiţiile în 35 . nisipuri şi pietrişuri. grinduri şi terase înecate. ce are ca efect schimbarea de curs a reţelei hidrografice.000 ani a reliefului platformei Moesice. Sectorul dobrogean conţine un soclu vechi svecofeno – carelian. se formează terasele joase şi luncile reţelei hidrografice ce se scurgea din Carpaţi. se acumulează o stivă groasă de depozite leossoide în partea vestică. care în partea nordică a fost remobilizat în orogeneza hercinică. având în vedere vârsta intruziunilor magmatice şi slabul metamorfism al cuverturii sedimentare paleozoice. format din şisturi catazonale şi mezozonale şi unul mai nou cadomian. argile şi silturi gălbui. la E şi NE şi sectorul valah. În cadrul acestuia se pot remarca vechi cursuri de apă. format din şisturi ankimetamorfice şi faciesul şisturilor verzi. De asemenea. continuă formarea sistemelor de terasă al reţelei hidrografice şi subsidenţa sectorul estic şi nord – estic . nisipuri. în partea sudică. la V şi SV. ceea ce explică formarea unui pachet gros de loess. dacă nu. În acelaşi timp. după ultima glaciaţiune (Würm) prin sedimentarea în lacul ce se retrăgea continuu spre NE. Holocenul încheie evoluţia în ultimii 10. Sedimentele depuse sunt fine şi grosiere. Tectonica Din datele cunoscute asupra fundamentului cristalin al Platformei Moesice rezultă că acesta este împărţit în două sectoare cu structură diferită. Astfel. Cele două sectoare sunt în contact tectonic în lungul faliei Capidava – Ovidiu.

când s-au produs intruziuni magmatice de tip granitoid şi când Platforma Moesică a devenit o regiune rigidă. la sud de ridicarea Balş – Optaşi. la NE şi dobrogeană la E. La nivelul Paleozoicului mai importante sunt depresiunile Roşiori – Alexandria. iar sedimentarea are o dispoziţie monoclinală. Ultimele două cicluri de sedimentare (Jurasic – Cretacic şi Neozoic) poziţia se inversează. Din sistemul de falii majore un rol deosebit l-a avut şi îl are falia intramoesică. ce se derulează în mai multe etape pe parcursul Permianului şi Triasicului. Astfel subsidenţa se dirijează spre SV.care partea nordică era mult ridicată în raport cu partea sudică. Ridicarea cea mai importantă a platformei este situată pe aliniamentul Craiova – Balş – Optaşi ce se prelungeşte spre E până la Periş şi apoi spre Videle făcând legătura cu ridicarea nord – bulgară. Natura magmatismului permo – triasic trebuie pus în legătură cu spargerea supercontinentului Pangaea al lui A. Însurăţei – Bordeiu Verde. evoluţie determinată de sistemul de falii majore. La limita vestică a platformei se individualizează o altă ridicare. au fost invadate de ape marine şi s-a format ciclul de sedimentare cunoscut la acest nivel. şi anume. Depresiunea Roşiori – Alexandria cu orientarea NV – SE. cu orientarea N-S. prin formarea unor rifturi continentale. Călăraşi şi Mangalia. în al cărei ax apar şisturile verzi cadomiene de tip Dobrogea Centrală. Pe lângă structurile ridicate caracteristice sunt şi regiunile de subsidenţă care au avut în timp o anumită evoluţie. Constituirea ca regiune ridicată s-a conturat încă din cadomian. Bordeiu Verde. la V. care prin subsidenţă. un rol important avându-l faliile majore din acest sector. se poate contura între Olt şi Argeş. care a fost recunoscută în selful Mării Negre şi 36 . prin coborârea treptată a platformei spre avanfosa carpatică de la N. În extremitatea nord – estică este evidenţiată o altă ridicare importantă. pe paleorelieful mai vechi acumularea sedimentelor se produce prin migrarea subsidenţei spre NE. În partea opusă aceasta se prelungeşte spre S spre Caracal de unde face joncţiunea cu aceeaşi ridicară nord bulgară. fiind limitată la N de ridicarea Balş – Optaşi. Depresiunea Călăraşi se conturează între ridicările Videle. La nivelul Mezozoicului configuraţia depresiunilor este oarecum diferită ca orientare şi adâncime. La nivelul Neozoicului. După orogeneza hercinică în regiunea ridicării Balş – Optaşi are loc un magmatism efuziv bazic şi acid. Wegener. pe direcţia Strehaia – Vidin. pe aliniamentul Craiova – Lom (din Bulgaria).

în sectorul valah şi NE – SV. mult coborâtă. intracrustală. crustală.falia Capidava – Ovidiu. şi mişcări orizontale predominant dextre. . afectată de o mişcare transcurentă diferenţiată în timp.sistemul de falii care mărginesc ridicarea olteană Craiova – Balş – Optaşi şi conferă acesteia caracterul unui horst. Structurile sunt orientate NV – SE. după care platforma coboară în trepte spre avanfosa carpatică. mişcare care este activă şi în prezent.falia Motrului care se continuă cu cea a Timocului.sistemul de falii orientate E-V. dar de mai mică amploare. senestru în Neogen. Mişcarea diferenţiată a diferitelor compartimente ale platformei în lungul accidentelor tectonice cu orientare N-S şi NVSE explică configuraţia actuală a reliefului şi orientarea reţelei hidrografice. 10 km. în sectorul dobrogean. cu mişcări transcurente dextre şi compartimentul vestic coborât. existenţa faliei Jiului a determinat subsidenţe ce s-au manifestat până la nivelul Cuaternarului şi poate explica convergenţa reţelei hidrografice din perimetrul localităţi Filiaşi. . a avut mişcări senestre. cu o săritură de cca. ce limitează platforma la NE. 37 . în sectorul dobrogean. În partea vestică a sectorului valah.falia Oltului cu o săritură de 600-800 m. ce introduce o săritură importantă la nivelul fundamentului cristalin. cu compartimentul sudic mai coborât. în poziţie ridicată. şi Dobrogea sudică. limitează la V depresiunea Roşiori – Alexandria şi a introdus mişcări pe orizontală predominant dextre. care are caracterul cel puţin al unei falii inverse. . . paralele cu falia intramoesică şi Pecineaga – Camena şi E-V în partea valahă a platformei. Acelaşi rol la jucat şi falia Oltului şi poate explica orientarea N-S a reţelei hidrografice din această parte. care a determinat orientarea sistemelor rupturale şi plicative din sectorul valah diferită faţă de cele din sectorul dobrogean.falia pericarpatică. între Dobrogea Centrală. Alte falii importante sunt falia: .falia Pecineaga – Camena. . Acest stil tectonic poate fi explicat prin mişcarea diferenţiată a compartimentelor: dextră. care a împins spre NV sectorul dobrogean. din Bulgaria. . Este o falie transcrustală. de asemenea. până la finele Mezozoicului şi care a determinat deformaţiile Domeniului Getic. pe aliniamentul Călăraşi – Fierbinţi – Valea Dâmboviţei. după care are loc încălecarea avanfosei interne a Carpaţilor peste depozitele monoclinale ale platformei.este direcţionată spre NV.

însă sunt şi alte idei care dau o altă configuraţie acestuia. cu o poziţie laterală şi insulară. 2004). Aceasta explică orientarea pe această direcţia a structurilor mezozoice. care este prelungită pe la marginea vestică a Platformei Moldoveneşti până în Depresiunea Lvov din Polonia. pentru Orogenul Nord Dobrogean ideile privind vârsta acestuia au evoluat mult mai complicat. M.În partea de E şi NE a platformei evoluţia a fost diferită. vorlandul carpatic este format din Platforma Moldovenească. Dâmboviţa) la E (Ialomiţa. Conform acestora. Masivul Central Dobrogean. în partea de NE a României şi un mozaic de unităţi rigide încadrate spaţiului moesic şi anume: Platforma Sud – Dobrogeană. 67% este ocupat de două unităţi orogene alpine: Orogenul carpatic. care se diferenţiază net prin altitudine. cca. de mică altitudine şi restrâns ca suprafaţă. diferenţierea lor este dată de modul cum au evoluat în conjuctura geotectonică a Europei. Şi asta. prin avansare mai dinamică a sectorului dobrogean. Încă de la început trebuie remarcat că lanţul carpatic a evoluat până în Neogen. iar unele porţiuni chiar până în Pleistocenul inferior. M. ce străbate aproape axial depresiunea mezozoică conturată în Dobrogea Centrală pe direcţia NV – SE. CAPITOLUL 2 UNITĂŢI OROGENE Din totalul suprafeţei teritoriului României. constituind o adevărată coloană vertebrală a ţării. în majoritate de tip leossoid. Amplitudinea de coborâre în avanfosa carpatică este mult mai mare şi a introdus schimbarea de curs a reţelei hidrografice principale de la SE (Argeş. pentru că structura profundă este mascată de o pătură groasă de depozite cuaternare. Modelul vorlandului carpatic prezentat mai sus a fost acceptat încă din 1962 odată cu elaborarea hărţii tectonice a Europei (I. Săndulescu). şi anume în 38 . în timp ce Orogenul Nord Dobrogean şi-a încheiat evoluţia geotectonică mult mai devreme. Însă. Orogenul Nord Dobrogean. orientare diferită faţă de cea a structurilor cadomiene care este V – E. Structogenul Nord – Dobrogean şi Depresiunea predobrogeană (V: Mutihac. Fechet. O structură particulară o oferă valea Casimcei. Stratulat. M. acesteia suprapunândui-se Depresiunii Predobrogene. Platforma Valahă. întindere şi poziţie. lipseşte Platforma Scitică. Călmăţui) şi NE (Buzău). Dacă pentru lanţul carpatic era uşor de intuit că el se încadrează catenei alpine ce porneşte din vestul Europei până în sud-estul Asiei. ca urmare a activităţii tectonice din lungul marilor fracturi. R.I. Dumitrescu. Prin urmare.

unitatea din Colinele Niculeţelului este poziţionată în partea centrală. Bazinul Babadagului are regim posttectonic şi este umplut cu depozitele Jurasice. 39 . foarte erodaţi. iar Unitatea de Tulcea este situată în partea nord – estică. . în lungul faliei Sfântu Gheorghe. Unitatea Munţilor Macin s-a structurat în Paleozoic şi ocupa partea vestică. după Seuss (1902). unde este chimerică şi continuă în Crimea şi Caucazul estic. cu caracter special.o catenă care se prelungeşte până sub curbura carpatică. o includea Platformei Scitice. În decursul anilor a fost considerată o catenă muntoasă. când se rigidizează şi se alătură spaţiului cratonizat din faţa Carpaţilor. împreună cu Insula Şerpilor şi Crimeea.după I. la E coboară sub sedimentele mai noi ale Marii Negre. Pânza de Niculiţel şi Pânza de Tulcea. are aspect de peneplena cu element caracteristic.Săndiulescu. Structurarea Dobrogei de Nord s-a derulat în mai multe cicluri orogenice a căror evoluţie trebuie legată de fragmentarea succesivă a Platformei Est – Europene şi anume: svecofeno – carelian.catena sarmatică. O a patra unitate structurală are caracter posttectonic. după Stille (1953) care s-ar dezvolta pe aliniamentul Polonia-Dobrogea – Crimeea – Caucaz provenită dintrun geosinclinal ce îşi începe închiderea în hercinic în extremitatea vestică. Partea cutată a Dobrogei de Nord este compusă din trei unităţi geostructurale. Dumitrescu.1984). iar la E până în Crimeea şi Caucaz (Murgoci. este considerată o catenă hercinică. sub cuvertura mai recentă a unui teritoriu cunoscut sub denumirea de Promontoriu Dobrogean. .bulgarul Boncev o considera o catenă hercinic şi o îngloba Platformei Moesice. Munţii Măcinului. fiind o rămăşiţă a sistemului cutat hercinic. hercinic şi alpin.rusul Muratov. fiind încadrată: . fiind limitat la S de falia Peceneaga – Camena.1911). respectiv Bazinul Babadagului. . Morfologic.OROGENUL NORD DOBROGEAN Ocupă treimea nordică a Dobrogei. iar la V continuă dincolo de Dunăre. caledonian. cadomian. sub forma pânzelor de şariaj: Pânza de Măcin.Cretacicul inferior. ce a fost afectată şi de mişcările chimerice vechi. 2. .catenă alpină situată în flancul nordic al geosinclinalul alpin. prin Dobrogea de Nord. unde este alpină. la N se întinde până la marginea sudica a Deltei Dunarii.la catenă chimerică. . care îşi încheie evoluţia orogenică mai devreme (M.1. Cretacicului mediu si superior. .

gnaisele granitice din culmea Megina. pe de o parte. Şisturi mezometamorfice constituie seria de Orliga din promontoriul cu acelaşi nume şi seria de Megina. uneori. situată imediat la E de valea Taiţei. prezentându-se sub forma unei benzi continui cu lăţimea de cca. ce se extinde spre SE. unde formaţiunile mezometamorfice sunt în alternanţă cu cele epimetamorfice. cuprinsă între Dunăre şi dislocaţia tectonică Luncaviţa – Consul. Seria de Orliga se poate corela cu şisturile mezometamorfice careliene din 40 . iar la partea superioară conţine o stivă de roci carbonatice. iar pe de alta. Aceleiaşi serii sunt atribuite rocile metabazice. Şisturi cristaline apar în lungul unor aliniamente orientate NV – SE. ce pot fi legate de un magmatism iniţialitic de deschidere a unui geosinclinal (probabil rocile cele mai vechi) şi gnaisele. Structura generală a orogenului este constituită din fundamentul cristalin structurat în orogeneze antehercinice şi cuvertura sedimentară cutată. în lungul contactului tectonic Luncaviţa – Consul. Corpurile granitice ce străpung şisturile mezometamorfice şi. de structura tectonică complicată. În cadrul său au fost delimitaţi mai mulţi solzi a căror parte frontală este marcată de încălecarea formaţiunilor metamorfice şi magmatice peste formaţiunea de Carapelit carboniferă sau peste formaţiunile mezozoice. Fundamentul cristalin. În esenţă. seria de Orliga este anterioară acesteia şi probabil s-a format într-o orogeneză anterioară. de gradul mare de acoperire cu depozite leossoide cuaternare. Prin urmare. reprezintă unitatea geotectonică cea mai internă. reprezintă o formaţiune care iniţial era de natură terigenă şi care a fost metamorfozată în faciesul amfibolic cu almandin. această unitate structurală constă în încălecarea formaţiunilor antepaleozoice şi paleozoice din Munţii Măcinului peste depozitele Triasicului de la E. ani arată că seria mezometzamorfică şi rocile magmatice acide au fost antrenate cel puţin în orogeneza cadomiană. În determinarea structurii Pânzei de Măcin s-au întâmpinat numeroase dificultăţi date. Unele caractere de retromorfism (roci cu grad înalt de metamorfism aduse în condiţii de metamorfism de grad redus) şi vârsta absolută determinată pe granite de numai 508 mil. la partea inferioară. care nu poate fi decât svecofeno-careliană. 15 km.Pânza de Macin este situată în partea de NV a Orogenului Nord – Dobrogean. Seria de Orliga. pe cele epimetamorfice sunt rezultatul unui magmatism sinorogenic.

fiind acoperită la rândul ei discordant de cuarţitele de Priopcea. În paleozoicul inferior zona Macin a fost afectată de mişcările precursoare ale orogenezei hercinice. Structurile mezometamorfice au în general orientări NV-SE. prin fragmentarea părţii sudice a Platformei Est – Europene. având în vederea raporturile cu şisturile epimetamorfice. După faza de exondare din Carbonifer superior – Triasic inferior aria de sedimentare migrează spre E şi S. Cuvertura sedimentară. Dobrogea de Nord a funcţionat ca arie geosinclinală de tip intracratonic.ani. unde se depun 41 . în bază. Acestea provin din epimetamorfismul unei serii terigene şi vulcano. Aceeaşi serie apare şi în solzul Balabancea – Buceag. În Paleozoic. din culmea cu aceeaşi denumire.anticlinalul Ceamurlia-Başpunar (seria de Altân – Tepe). Cuarţitele de Boclugea au fost metamorfozate probabil mai devreme decât cuarţitele de Priopcea. suita filito-cuarţitică şi subordonat şisturi tufogene. au fost retrometamorfozate în orogenezele ulterioare. orogenezei caledoniene. cuprinde roci metamagmatice de tipul metadioritelor. rezultând predominant roci cuarţitice. cum sunt: granitele gnaisice şi metabazitele magmatice din seria de Megina. care au imprimat depozitelor sedimentare un caracter de fliş în intervalul Silurian – Carboniferul inferior. iar formaţiunile caledonice E-V. fiind de vârstă Proterozoic superior – Cambrian inferior. Seria de Megina. pentru care s-a determinat o vârstă absolută de 417-445 mil. Metamorfimul seriei de Megina se înscrie ciclului orogenic cadomian. care le acoperă discordant. având în vedere raporturile de discordanţă cu formaţiunile din bază şi din acoperiş. metabazaltelor şi metatufuri bazice. unde este acoperită de cuarţitele de Boclugea şi cele de Priopcea. dintr-un complex vulcano-sedimentar. Seria de Megina succede gnaiselor granitice şi granitelor din culmea cu acelaşi nume. Formaţiunile epimetamorfice sunt constituite din seria de Boclugea.sedimentare. Coşlugea şi Priopcea. probabil cea taconică. Succesiunea generală a seriei epimetamorfic constă. Structural are forma unui solz din corpul pânzei de Măcin. Prezenţa intruziunile granitoide reflectă existenţa unui magmatism sinorogenic. Aceste formaţiuni au fost metamorfozate în orogeneza cadomiană în condiţiile mezozonei. metagabbrourilor. ce aparţin orogenezei cadomiene. ceea ce indică o fază mai târzie a ciclului caledonic. de asemenea. care. granitul de la Hamcearca sau cel de Piatra Mare străbat şi dau fenomene de contact numai cu şisturile epimetamorfice. fiind rezultatul. constituind culmile cu acelaşi nume.

Secvenţa se încheie cu un nivel silicolitic. care se dispun transgresiv şi discordant pe paleorelieful regiunii. iar celălalt vestic de la Blasova spre Cârjelari şi Camena. şisturi ardeziene şi calcare grezoase cu stratificaţie gradată şi hieroglife pe talpa stratului. Grosimea acestor depozite este impresionantă de 1500 – 2000 m. marcând un stadiu final de umplere a geosinclinalului hercinic. Ciclul I de sedimentare cuprinde depozitele Silurian – Devonianului. Prin aspectele particulare acest litofacies a fost denumit de L. grauwacke şi şisturi argiloase de culoare vişinie sau slab verzui-violacee.formaţiunile Triasicului mediu Jurasicului. una mai estică pe aliniamentul Pricopanul-Dealul Carapelit-Atmagea. de asemenea cu caracter de fliş. Carbonifer inferior şi Triasic mediu – Jurasic. cu aspect caracteristic. Succesiunea cuverturii sedimentare constă în trei cicluri: Silurian – Devonian. ce debutează prin conglomerate cu intercalaţi de gresii. care sunt uşor metamorfozate. mai ales. Devonianul urmează în continuitate de sedimentare prin şisturi calcaroase. care debutează cu şisturi grafitoase şi şisturi argiloase filitoase cu intercalaţii de calcare şi cuarţite ce însumează 600 – 700 m grosime. dolomite. continuă cu intercalaţii de gresii grosiere şi se încheie printr-o alternanţă de gresii. În continuare a fost depusă o stivă groasă de câteva sute de metri de calcare dolomitice stratificate. care sunt cunoscute. Este discordant si transgresiv peste depozitele mai vechi şi reprezintă o succesiune ce debutează cu conglomerate groase de 50-300 m. Mrazec si R. Ciclul II de sedimentare cuprinde un litofacies caracteristic mişcărilor sinorogenice. şi se încheie cu o alternanţă de gresii. grauwacke şi şisturi argiloase de culoare vişinie sau slab verzuie – violacee. De altfel. Stratele de Carapelit ocupă zona axială ale unor structuri sinclinale. depozitele paleozoice fiind metamorfozate în tectogenezele bretonă şi sudetă ale ciclului hercinic. cu elemente remaniate din rocile granitice. calcare. care le imprimă caracterul de fliş. Carboniferul inferior însumează 1500 – 2000 m grosime. Între conglomerate şi secvenţa superioară sunt intercalate tufuri riolitice şi diabaze şistoase. în solzul Megina. Siluriaul reprezintă o succesiune aşternută discordant peste şisturile cristaline epimetamorfice. Ciclul II de sedimentare se instalează după o scurtă perioadă de exondare şi cuprinde depozitele Carboniferului inferior. şi Devonian-Silurianul au un grad de ankimetamorfism. cuarţite. cu un facies sinorogenic. 42 . Pascu strate de Carapelit.

se poate aprecia că depozitele paleozoice reprezintă un autohton al pânzei de Niculiţel. datate ca Triasic mediu. Pânza de Niculiţel formează culmile cu acelaşi nume şi a cărei structură este dată de două deigitaţii: Consul şi Sarica. dolerite. Triasicul din subunitatea de Megina. se întâlnesc două generaţii de granite: granitul de Greci. este reprezentat prin roci carbonatice. La anumite nivele sunt intercalate silluri de roci magmatice acide şi bazice. pe care le metamorfozează la contact. 1984). ocupând două suprafeţe restrânse situate la marginea sudică a unităţii de Măcin. apare mai la sud în solzul Cârjelari (M. Acoperirea cu depozitelor aluviale şi de loess cuaternare creează dificultăţi majore în susţinerea acestei idei. Urmează o perioadă îndelungată în care zona este exondată. fiind de forma unei fâşii continui la contactul cu unitatea de Măcin şi este constituită din depozitele Triasicului mediu în facies calcaros detritic (calcarenite. Depozitele paleozoice apar sporadic în câteva puncte la vest de Isaccea. Pânza de Niculiţel constituie o unitate structurală de tip alpin în compoziţia căreia intră depozite ale Triasicului. calcirudite) gresii şi argile cu o anumită ritmicitate. Jurasicul superior în facies marnocalcaros cu aspect de fliş. ce 43 . Ciclul III de sedimentare se instalează după o îndelungată fază continentală ce cuprinde Permian – Triasicul Inferior. în malul Dunării. şi granitul calco – alcalin de Turcoaia. astfel încât. Acestea ar fi dispuse în axele unor anticlinale din corpul Pânzei de Tulcea.Săndulescu. Secvenţa superioară are caracter de fliş (formaţiune de Alba) de tip grezo-şistos. Digitaţia Consul este situată în partea internă.Fazele de tectogeneză au fost însoţite de un magmatism acid. unde se întâlnesc şi depozite posttectonice senoniene. Deşi raporturile dintre depozitele paleozoice şi trasice nu sunt clare. Fruntea pânzei de Niculiţel este puternic festonată. bazalte şi piroclastite bazice în care sunt intercalate brecii calcaroase şi calcare. mai nou. situat în partea internă. mai vechi. Acestea sunt intruzive sau străbat complet stratele de Carapelit. probabil şi în faza austrică. Succesiunea este evidentă în Dealul Consul. ce cuprinde intervalul Triasicul superior – Jurasic mediu. de vârstă Triasic superior. care s-ar situa sub Pânza de Niculiţel. fiind un contur de eroziune. Debutează printr-o serie vulcano-sedimentară (formaţiunea de Izvoarele) formată din gabbrouri. ceea ce ar indica că unitatea de Măcin a suferit deformaţii alpine. Digitaţia Sarica constituie corpul principal al pânzei de Niculiţel şi este alcătuită din depozite sedimentare şi eruptive triasice.

ce constă într-o alternanţă de grauwacke cu şisturi sericito-cloritoase cu intercalaţii de corpuri stratiforme de roci efuzive bazice şi un complex filito. de asemenea în facies de epizonă. falia Sf. Fundamentul cristalin al Pânzei de Tulcea poate fi observat în lungul celor două structuri anticlinale majore: Rediu . Şisturile cristaline din Dealul Rediu. fiind epimetamorfice sau ankimetamorfice. ce s-ar corela cu şisturile verzi din Dobrogea Centrală sau din unitatea de Măcin (seria de Megina). Poşta. conduce la ideea că mai degrabă şisturile epimetamorfice de la Tulcea Monument ar reprezenta un facies mai extern al seriei de Megina. Pânza de Tulcea constituie cea mai externă unitate geostructurală a Orogenului Nord – Dobrogean fiind cuprinsă între conturul Pânzei de Niculiţel. la V. ceea ce ar indica că există o serie cadomiană. Această succesiune este posibil să se situeze într-o poziţie superioară faţă de cele de la Tulcea Monument. la N. Însă. Ocupă o suprafaţă mai mare în raport cu celelalte două unităţi.în partea centrală şi colinele Mahmudia-Tulcea. format dintr-o alternanţă de filite sericitice. Trestinic. Aceasta ar însemna că ele sunt probabil de vârstă caledoniană. 1966. până la localitatea Nicolae Bălcescu pe Valea Taiţei. sunt alcătuite dintr-un complex metapsamitic.poate fi urmărit pe direcţia Isaccea.Gheorghe. În Colinele Mahmudiei seria epimetamorfică este compusă din filite şi cuarţite . acestea din urmă semănând până la identitate cu cuarţitele de Priopcea. probabil caledoniene. iar gradul mai scăzut de metamorfism ar indica că ele sunt mai noi. această succesiune ar putea fi corelate cu seria de Boclugea din Pânza de Măcin.1961. Într-o primă fază diverşi autori le-au corelat cu şisturile verzi din Dobrogea centrală (N. Grigoraş.D. metamorfismul mult mai slab al şisturilor verzi din Dobrogea Centrală.cuarţitic. 44 .Mutihac. Patrulius. Şisturile epimetamorfice cadomiene din malul Dunării de la Tulcea Monument sunt reprezentate printr-o serie filito – cuarţitică pe care s-au şi făcut determinările de vârstă absolută. Şisturile cristaline din componenţa fundamentului sunt slab metamorfozate în condiţii de epizonă. în partea frontală a pânzei. Mirăuţă. şisturi cuarţitice şi cuarţite grafitoase. 1964) sau cu şisturile din seria de Boclugea al pânzei de Măcin (O.V. ani pentru şisturile cristaline epimetamorfice din malul Dunării de la Tulcea Monument. Determinările de vârstă absolută indică o valoare de 543 mil. bazinul posttectonic al Babadagului. Dăneş. la S şi se prelungeşte spre E în platforma continentală a Mării Negre. 1974). În acest caz. T.

În cuprinsul şisturilor cristaline epimetamorfice sunt câteva filoane magmatice intruzive de mici dimensiuni de granite cu mult feldspat potasic. Unitatea de Tulcea formează Dobrogea triasică.Prin urmare fundamentul Pânzei de Tulcea este alcătuit din şisturi cristaline cadomiene şi caledoniene timpurii. La Tulcea Monument apar filoane porfirice ce străbat şisturile slab metamorfozate. în colinele Beilia Mare şi Beilia Mică. probabil. după care se mai ivesc lângă Isaccea. până în faza bretomă. predominant calcaroase. Silurianul este constituit dintr-un complex de cuarţite negre. Corpuri magmatice intruzive apar şi pe valea Taiţei în apropierea localităţii Mihai Bravu. Triasic . 45 . ca de altfel în tot cuprinsul Dobrogei de Nord. Ciclul I de sedimentare apare local în dealurile de la sud de Tulcea şi în colinele Mahmudiei. Cuvertura sedimentară este constituită dintr-un ciclu de sedimentare paleozoic. Magmatitele paleozoice sunt mai rare fiind reprezentate prin granite si porfire.Devonian şi unul mezozoic. cu grosimi de 50 m. cum sunt cele de la Uzum Bair şi de la Isaccea. ceea ce ar sugera că acesta a evoluat în aceleaşi condiţii cu cele din unitatea Măcinului. Aceeaşi situaţie este întâlnită şi în Colinele Mahmudiei. Caracterul flişoid al depozitelor paleozoic şi slabul metamorfism denotă o evoluţie sinorogenică a ciclului hercinic. Împreună cu arealul Unităţii de Niculiţel. întreaga succesiune având caracter de fliş. fiind aşezat direct peste şisturile cristaline epimetamorfice. Existenţa silicolitelor devoniene sugerează o evoluţie în condiţiile unei mări înguste. Silurian .Jurasic superior. au caractere tethysiene. Se apreciază că depozitele triasice. Astfel. spre deosebire de şisturile verzi ankimetamorfice din Dobrogea Centrală. Devonianul apare în colinele Mahmudia. asociate cu calcare bogate în foraminifere. de tip intracratonic. crinoide şi conodonte. Ciclul II de sedimentare cuprinde depozitele Triasicului şi Jurasicului superior. fiind reprezentat prin gresii calcaroase şi şisturi calcaroase cu asociaţii de conodonte. Aceleaşi depozite se mai întâlnesc la vest de Mahmudia. metamorfozate în condiţii de epizonă. în bazinul văii Cilic este intrus un corp granitic cu feldspat roşu asemănător celui de la Greci din unitatea de Măcin. Au asemănări cu granitele de Coşlugea din unitatea Măcinului.

şi calcare dolomitice. ca urmare a mişcărilor chimerice noi. astfel încât. în suita sedimentară sunt prezente toate ciclurile sedimentare alpine. Spre partea superioară condiţiile de sedimentare devin diferite prin depunerea unor marnocalcare şi şisturi argiloase fosilifere. Apar local în apropierea Dealului Zebil. Succesiunea Triasicului mediu constă din calcare albe sau roşii. corespunde unei perioade de calm orogenic. rezultând calcare în placi. care trec pe verticală la gresii cuarţoase cu intercalaţii de şisturi argiloase. când se resimt aceste mişcări. uneori noduloase. Se constată variaţii de facies laterale trecând de la gresii cu intercalaţii de marne la gresii silicioase. fiind compus din gresii argiloase şi slab argiloase cu impresiuni de lamelibranhiate şi amoniţi. În cadrul faciesului marnocalcaros se întâlnesc olistolite de calcare de vârsta Triasic mediu. pe valea Taiţei şi la Agighiol. după care se produce o exondare generală. însă au loc erupţii bazice care anunţă diastrofismul paleochimeric. Jurasicul debutează cu Liasicul în condiţii de instabilitate orogenica. Ciclul de sedimentare mezozoic se încheie cu depozitele Jurasicului superior. Spre sfârşitul perioadei. depozite cu o poziţie încă discutabilă. situaţie care s-a păstrat pe toată durata perioadei. şi reprezintă debutul unei lungi perioade de formare a diferitelor tipuri. Poziţia calcarelor jurasice superioare poate fi interpretată fie că apar într-o fereastra tectonica a pânzei de Tulcea. În Triasic se încheie primul ciclu de sedimentare al Mezozoicului. după care urmează marne si marnocalcare. de tipul calcarelor de Hallstatt. în condiţii litorale şi de mare adâncă.Triasicul acoperă în mod transgresiv depozitele mai vechi din Unitatea de Tulcea şi părţile marginale ale Măcinului. Triasicul inferior este dispus transgresiv printr-o serie psefitopsamitică. 46 . Treptat are loc o schimbare a condiţiilor de sedimentare. fiind identificate mai multe situri paleontologice care au făcut posibilă corelarea cu regiunea alpina din Europa şi America de Nord. Formaţiunile triasice au fost afectate de curgeri de diabaze şi au căpătat culoarea roşie. cu aspect de fliş. calcare cu corali şi brachiopode. cu silexite. la partea superioara (Formaţiunea de Nalbant şi de Denis Tepe). constituită din conglomerate. uneori negre. Ciclul triasic. au loc acumulări sedimentare sinorogene urmate de o exondare de amploare regionala. în facies calcaros. Sunt în parte fosilifere. fie pot constitui umplutura unui sinclinal discordant pe structurile tectonice chimerice. Triasicul superior continuă cu faciesul carbonatic prin calcare roşii. Triasicul mediu ocupă arii relativ întinse la Tulcea Monument.

În aceste condiţii Dobrogea de Nord a evoluat intracratonic. Avansarea Africii către NE şi rotirea ei senestră a determinat avansarea spre N şi a mozaicului de plăci de la nord de ea (Moesică Apuliană. unele încă din Triasic (Formaţiunea de Alba) şi cu un caracter mai accentuat ritmic în Jurasic (Formaţiunea de Nalbant şi de Denis Tepe). procese care au permis acumularea unor depozite în condiţii litorale şi de mare adâncă. Începând cu Jurasicul aria de sedimentare se deplasează spre E şi NE. Bazinul de sedimentare deschis a avut prelungiri şi pe domeniul de Megina. Continuitatea lanţului hercinic a fost întreruptă de compresiunea alpină. când o parte din acesta a fost acoperit de structurile flişului din Carpaţii Orientali. Aceasta ar explica subsidenţa accentuată a acestui sector şi instabilitatea sa tectonică. tot ca urmare a mişcărilor paleochimerice de la sfârşitul Triasicului. în lungul căreia s-au manifestat efuziuni vulcanice. Italică). în timp ce formaţiunile paleozoice sunt intens cutate redresate aproape la verticala şi cu tendinţă de încălecare spre NE. ceea ce explică prezenţa depozitelor triasice medii şi jurasice superioare din solzul Cârjelari. Caucazul de Nord) fac parte din acest lanţ.Tectonica Evoluţia aparent aparte a Dobrogei de Nord trebuie înţeleasă în conjunctura tectonică a Europei începând încă din Carbonifer. Dacă se acceptă că Europa s-a desprins din supercontinent cu structurile hercinice pe margine sudică ar rezulta că şi partea de NV a Dobrogei de Nord şi celelalte structuri de la E (Crimeea. Instabilitatea tectonică accentuată a creat condiţii de sedimentare ale formaţiunilor de fliş. resimţind deformaţiile alpine până la nivelul Jurasicului superior (faza chimerică nouă). După structura Dobrogei nord – vestice la sfârşitul Carboniferului. Exondarea din Triasicul superior – Jurasicul mediu este un ecou al mişcărilor chimerice vechi care au afectat acest sector şi au accentuat cutarea formaţiunilor cristaline şi sedimentare paleozoice. la S. Fragmentarea acestuia odată cu deschiderea Atlanticului face ca Africa şi Europa. domeniul de Niculiţel fiind exondat. alături de mozaicul de microplăci care le însoţeau. Existenţa corpurilor magmatice bazice din cuprinsul depozitelor triasice sugerează dezvoltarea unui rift de expansiune. aria de acumulare a migrat spre E. 47 . să migreze spre E şi NE. cu Platforma Scitică şi Est – Europeană la N şi Platforma Moesică. Depozitele mezozoice descriu cute largi cu orientare NV – SE. probabil pe actuala locaţie a pânzei de Niculiţel. când se constituie supercontinentul Pangaea.

Tulce). ar constitui argumente puternice în originea alpină şi structură în pânză de şariaj a unităţii Tulcea. care uneori sunt străbătute de roci bazice de tipul diabazelor. După Jurasicul superior orogenul Dobrogei de Nord devine arie rigidă. Depozitele jurasice superioare prin poziţia lor aparte. BAZINUL BABADAG Ridicarea Orogenului Nord – Dobrogean la sfârşitul Jurasicului superior a fost compensată de subsidenţa părţii sud –estice. în lungul faliei Sf. mişcările ulterioare manifestându-se numai pe verticală în lungul marilor fracturi crustale. ce ar avansa peste vorlandul Platformei Scitice. structura în pânze a Orogenului Nord-Dobrogean stârneşte încă multe controverse. probabil într-o fereastră tectonică şi prezenţa depozitelor jurasice medii în adâncime. Gheorghe şi trece pe la sud de localitatea cu acelaşi nume. corelarea tectogenezelor şi poziţia faţă de Platforma Scitică de la nord.Falia majora Sfântul Gheorghe. Acestea ar indica un consum de scoarţă subţiată în procesul de compresiune.Gheorghe sau falia Pecineaga – Camena. respectiv cu Apţianul. traversează braţul Sulina. Are direcţia E-V. De altfel. întrucât argumentele sunt încă puţine. Dealul Consul. dacă nu chiar preaustrică. ar constitui un argument puternic al structurii în pânze de şariaj a Orogenului Nord-Dobrogean. iar aceasta din urmă sub arealul Consul – Niculiţel. Prin urmare pe parcursul Neocomianului. Nicolae Bălcescu. care ar încăleca spre nord peste Platforma Scitică în lungul faliei Sfântul Gheorghe. Vârsta acestei încălecări ar fi cel puţin chimerică nouă. continuă spre E paralel cu braţul Sf. apele inundând bazinul creat din Cretacicul inferior. acest sector a funcţionat ca arie continentală. cum este falia Sf. acest sector al Dobrogei se alătură începând cu Cretacicul inferior celorlalte arii cratonizate ale vorlandului carpatic. Ea ar reprezenta fruntea pânzei de Tulcea. O altă dificultate în înţelegerea evoluţiei Dobrogei de nord o constituie prezenţa corpurilor magmatice calco – alcaline de tipul porfirelor şi riolitelor din perimetrul pânzei de Tulcea (Isaccea. Somova. unde asemănările cu pânza de Tulcea sunt evidente în ceea ce priveşte structura depozitelor de fliş. Anticlinalul Rediu. care separă Dobrogea de Nord de Platforma Scitică este mascata de sedimentele Deltei Dunării. Alte argumente vin de corelările care sau făcut cu structura Crimeei. Astfel. Valea Teilor. Acceptarea unui model prin care Platforma Scitică a pătruns sub domeniul Tulcea. după care devine arie de acumulare 48 . Gheorghe şi în fruntea pânzei de Niculiţel. trece puţin mai la nord de Dunăre.

Pricopan. unde s-au depus calcare albe recifale de cca. până la falia Pecineaga – Camena. Un rol major în geneza bazinului la avut falia crustală Pecineaga – Camena şi tot ea este responsabilă de rigidizarea acestui sector. Cenomanianul marchează debutul marii transgresiuni care a invadat depresiunea creată. Este întâlnit pe marginea nordică sub forma unei fâşii aproape continuă. ca urmare a efectului mişcărilor laramice timpurii.SE. Subsidenţa a afectat partea sudică a celor trei unităţi structurale ale orogenului dobrogean. Cuvertura sedimentară a bazinului Babadagului este alcătuită din depozitele din intervalul Apţian – Senonian. În câteva sectoare subsidenţa a depăşi spre sud această fractură. ca urmare instalării unui regim litoral. probabil. Din conţinutul paleontologic rezultă că s-a depus numai partea inferioară a Senonianului. Apţianul este constituit din depozite continentale de tipul prundişurilor. ceea ce înseamnă că pe parcursul Cretacicului a fost relativ stabilă. Greci (exploatări din timpuri vechi). ceea înseamnă că subsidenţa a debutat destul de lent. 49 . Cutarea s-a produs în regim de platformă.în regim posttectonic până la sfârşitul Cretacicului. Resurse minerale Roci utile: granite: Iacobdeal. acoperind direct şisturile verzi ale Dobrogei Centrale. Albianul apare local la limita nordică a bazinului. Se remarcă o tendinţă de afundare spre E şi SE. Piatra Rosie. fiind alcătuit din conglomerate poligene cu ciment calcaros şi calcare lumaşelice. fiind constituit din calcare şi marnocalcare. Depozitele Turonianului aflorează pe suprafeţe întinse depăşind uneori transgresiv formaţiunile Cenomanianului. după care această arie a devenit arie continentală Tectonica Din punct de vedere structural bazinul Babadagului are forma unui sinclinoriu unde alternează cute largi sinclinale şi anticlinale orientate NV. 30 m grosime. Ocupă zonele axiale a unor largi structuri sinclinale. Astfel de depozite apar sporadic în arealul unităţii de Măcin lângă localitatea Cerna. Turonianul indică o uşoară schimbare a condiţiilor de sedimentare prin depunerea unor calcare grezoase gălbui care trec la partea superioară la calcare grezoase albe. Senonianul încheie succesiunea formaţiunilor din umplutura bazinului. Pe marginea sudică apare numai în facies conglomeratic şi depăşeşte pe alocuri falia Pecineaga – Camena. fără că acestea să afecteze şi partea orogenică a Dobrogei de Nord. în centru şi din microcoglomerate şi calcare grezoase cu accidente silicioase.

Porfirele: piatra ornamenala. 50 . devin rezervaţii prin studiul paleontologic al lui I. crustacei. ce porneşte din vestul Europei până în extremitatea estică a continentului asiatic cunoscut sub denumirea de catena alpino – himalaiană. Italică. Simionescu (1924). Oceanul Tethys se extinde treptat spre V prin separarea celor două continente. pe soseaua Macin – Cerna pana la dealul Pricopcea. cantonate in conglomerate triasic inferior. Evoluţia geosinclinalului a avut loc în două faze: faza de expansiune. În faza de expansiune. baritina. Prin urmare. lacul Bogza. galena. 2. Gresii cuartitice si gresii cenuşii cu intensitate de şisturi argiloase cenuşii – negricioase transformate in filite si calcare cenusii. cu margini pasive de tip atlantic. Minereu de Fier – oligolist. în modelul lui Stille. denumită Oceanul Tethys. la care se adaugă un mozaic de placi mai mici (Iberică. Apuliană etc. constituie aria geosinclinală în care a evoluat lanţul muntos alpin – himalaian. care se derulează până la sfârşitul Jurasicului şi în timpul căreia au loc efuziuni bazice şi utrabazice de rift oceanic. mai ales partea sudică acestuia. Rezervaţii geologice Dealul Dugoavele – fauna devoniana. moluste. şi Laurasia. odată cu încheierea orogenezei hercinice. Marginea sudică a oceanului era constituită din continentul Gondwana care cuprindea continentele sudice din care importante pentru aria europeană sunt Africa şi Arabia. iar cea nordică o forma Laurasia. prin care începe deschiderea Atlanticului. Compresiunea debutează la sfârşitul Jurasicului prin formarea unui rift. iar restul briozoare. Oceanul Tethys. blenda. când se constituie supercontinentul Pangaea (în concepţia lui A. iar Europa se deplasează în acelaşi sens. Gondwana. Prin acest proces Africa întră în derivă spre V cu o uşoară rotaţie senestră. OROGENUL CARPATIC Munţii Carpaţi fac parte din unul dintre cele mai tinere ansambluri orogenice ale planetei.2. Evoluţia acestuia debutează după Carbonifer. Fosile în şisturi: 22 specii de brahiopode. faza de compresiune de orogeneză sau de fliş. când se edifică ridicarea lanţului alpino – himalaian la sfârşitul Neogenului. la S. mineralizari cuprifere in asociatii cu baritina.). la N. Wegener) şi se deschide o largă suprafaţă oceanică. pirita. cu o rotaţie dextră. Sulfuri complexe – Somova. orientat aproximativ N-S. Dealul Dugoavele. magmatit – lentile in calcare triasice.

pânza supragetică şi getică din Carpaţii Meridionali. cum sunt: Autohtonul de Bihor. din Munţii Apuseni. Stadiul de compresiune a evoluat în mai multe faze de tectogeneză care au definitivat unităţi geostructurale majore succesiv de la interiorul arcului carpatic spre exterior. aici fiind înglobate pânzele central est – carpatice din Carpaţii Orierntali. cum sunt pânza de Ceahlău în Carpaţii Orientali şi pânza de Severin din extremitatea sud –vestică a Meridionalilor. care reprezintă sutura tethysiană ofiolitică. Între cele două geostructuri majore se situează dacidele transilvane. În continuare se individualizează Dacidele externe care cuprind structuri al unor pânze de cuvertură sedimentară de tip fliş a Cretacicului. pânzele transilvane şi Pienidele sau flişul transcarpatic din Carpaţii Orientali. ce semnifică fostul rift de expansiune a geosinclinalului. denumită. respectiv Platforma Moldovenească şi Platforma Scitică.Evoluţia geosinclinalului carpatic în faza de compresiune s-a produs sub efectul sistemului de platforme. ce formează dacidele marginale cu areal de răspândire într-o largă fereastră tectonică la vest de Olt pe rama sudică a Carpaţilor Meridionali. Astfel. Ulterior. În transilvanide sunt cuprinse pânza Metaliferilor simici din Munţii Apuseni. 1962) au fost separate unităţile cu tectogeneză cretacică. şi cele cu tectoceneză neogenă. mai ales de decolare gravitaţională. în poziţie structurală cea mai joasă. Caracteristica comună a acestor structuri majore este existenţa pânzelor de soclu a unor orogeneze mai vechi şi care au fost reactivate în orogeneza alpină.1921. Dacidele mediene urmează în continuarea spre E şi S. alpino – austrică sau panono-transilvană. sistemul pânzelor de Codru şi cel al pânzelor de Biharia. mediene. care constituie vorlandul catenei muntoase. La interiorul arcului carpatic se delimitează o microplacă de origine continentală. încă de la elaborarea hărţii tectonice a României (I. externe şi marginale. odată cu detalierea cunoaşterii geologice dacidele au fost divizate de la interiorul la exteriorul arcului carpatic în interne. denumite Dacide (fiind reluată o idee mai veche a lui Popescu – Voiteşti. Cea mai externă structură majoră cu tectogeneză cretacică este autohtonul danubian. al cărui soclu a fost remobilizat în cutările alpine. 51 . adică Platforma Moesică la S şi SE. la E şi NE. de unii autori. Dumitrescu et al. precum şi pânze de cuvertură.1929). Dacidele interne cuprind structuri de ordin inferior între care sunt raporturi de încălecare de tip pânză de şariaj. denumite Moldavide.

care sunt în raporturi de încălecare de la interiorul la exteriorul arcului carpatic. de Vrancea şi pânza subcarpatică. iar vergenţa structurilor este în acelaşi sens. în regiunea vrânceană a Carpaţilor. în care sunt cuprinse pânza de Audia. Moldavidele cuprind unităţile geologice care au fost cutate în tectogenezele Miocenului(cutările stirice. Avanfosa externă bordează la exterior partea internă. O primă particularitate este considerat aranjamentul spaţial al structurilor majore. La nord de valea Trotuşului avanfosa externă are un profil îngust. La exteriorul arcului carpatic se delimitează avanfosa care este divizată în partea internă cutată şi cea externă necutată. se dezvoltă de la valea Râmnicului Sărat spre SV. spre vorlandul carpaţilor. 52 . în poziţia cea mai ridicată fiind Dacidele mediene. Existenţa unei largi regiuni de fliş şi de molasă constituie o trăsătură la fel de importantă. având caracterul unui monoclin după care platformele din vorland coboară sub structurile cutate ale Carpaţilor. îndeosebi. dintre Carpaţii Orientali. moldavice). iar de la V de Dâmboviţa se continuă cu Depresiunea Getică.Moldavidele sunt cele mai externe structuri cutate ale arcului carpatic în care sunt antrenate în mare parte depozitele flişoide şi subordonat molasice ale Cretacicului şi Paleogenului – Miocenului inferioar. Avanfosa internă a Carpaţilor. Catena este încă activă tectonic. Catena carpatică se individualizează prin câteva particularităţi. Carpaţii Meridionali şi Munţi Apuseni şi Depresiunea Panonica dintre Carpaţii Nordici şi Munţii Apuseni. prin seisme frecvente şi uneori de magnitudine ridicată. raporturile dintre acestea fiind tectonic sub forma unei falii inverse denumită falia pericarpatică. La acestea se adaugă manifestarea unui magmatism tardeorogenic la interiorul arcului carpatic ce se urmăreşte din estul Transilvaniei până în Carpaţii Nordici şi Munţii Apuseni. după cele două ediţii ale hărţii tectonice a României. Întreg ansamblu aparţine unităţii flişului Carpaţilor Orientali. în care erau cuprinse pânza de Ceahlău şi pânza de Teleajen şi una externă (flişul extern sau flişul paleogen). fiind încălecată de pânza subcarpatică. Cretacicul compune pânza de Teleajen sau flişului curbicortical şi Pânza de Audia. Ionesi. în raport cu lanţurile muntoase vecine. 1980) flişul Orientalilor a mai fost separat într-o unitate internă (flişul intern sau flişul cretacic). O altă caracteristică particulară este existenţa depresiunile interne: Depresiunea Transilvaniei. pânza de Tarcău şi pânza de Vrancea. În literatura geologică (Mutihac. iar Paleogenul – Miocenul inferior formează corpul pânzelor de Tarcău.

Carpaţii sunt separaţi de Alpi prin bazinul Vienei, iar de Balcani prin valea Timocului din Serbia. De asemenea, în lungul lor apar unele trăsături specifice, deşi aparţin aceleiaşi orogeneze, cum ar fi orientarea sau dispoziţia spaţială a unor megastructuri. Astfel, Carpaţii fac mai multe curburi, probabil datorită unui paleocontur al vorlandului, funcţie de care se pot separa mai multe segmente: - segmentul E – V al Carpaţilor Nordici între bazinul Vienei şi izvoarele Tisei şi Nistrului, unde se situează prima curbura; - segmentul NV – SE aparţine Carpaţilor Orientali, este cuprins între prima şi cea de –a doua curbură, ce porneşte din valea Buzăului şi ajunge până la valea Dâmboviţei, de unde direcţia se îndreaptă spre V; - segmentul orientat E – V se suprapune Carpaţii Meridionali şi se întinde de la Valea Dâmboviţei până la cea de a treia curbură din nord – vestul Olteniei, de unde catena muntoasa se îndreaptă spre S, pana in depresiunea văii Timocului. - segmentul de V constituie Munţii Apuseni, care din punct de vedere geografic sunt încadraţi Carpaţilor Occidentali. CARPAŢII ORIENTALI Au evoluat in ansamblul Orogenului Carpatic. Particularitati prin care Carpatii Orientali se individualizeaza in raport cu structura generala comuna: - larga dezvoltare a formatiunilor de flis; - vulcanismul neogen. Ambele conduc la concluzia ca evolutia Carpatilor Orientali a debutat cu formarea unor zone de rift intre stucturile hercinice si unitatile de vorland. (Platformele Moldoveneasca si Valaha). Structurile hercinice sunt in spatele geosinclinalului constituit la marginea placii Eurasiatice. I. Etapa ,,MEZOZOICA’’ sau ,,PRENEOGENA’’ Riftul apare in Triasic cu o perioada de extensie până în Jurasic. Incepand cu Cretacicul, incepe un fenomen de compresiune insotit de migrarea axului geosinclinalului, de formarea faciesurilor si aparitia primelor structuri tectonice. In Cretacicul mediu, se formeaza dacidele timpurii (prima perioada de paroxism orogenic, corespunzatoare fazei austrice). La sfarsitul Cretacicului un al doilea fenomen de paroxismorogenic, cand se formeaza structurile tectonice pe un aliniament mai intern, constituind dacidele tarzii. Fenomenul de compresiune si probabil si de subductie a platformei din fata continua si in Tertiar, cand aria de acumulare migreaza mai la est limitandu-se la o zona marginala cu rol de avanfosa.
53

II Etapa a II-a ,,TERTIARA’’. Primul paroxism orogenic are loc in Miocenul mediu si corespunde fazei de orogeneza stirica. In aceasta faza se formeaza structurile tectonice denumite moldavidele timpurii. O ultima faza de orogeneza care definitiveaza arhitectura tectonica a Carpatilor Orientali are loc in Sarmatianul inferior cand se formeaza structurile tectonice cuprinse in formatiunile moldavice tarzii. Aceasta faza de orogeneza este denumita FAZA MOLDAVICĂ. Moldavidele tarzii ocupa o pozitie mai externa. Concomitent are loc incalecarea formatiunilor din Depresiunea Pericarpatica peste unitatile de vorland din fata. FAZA FINALA, are loc dupa ridicarea Carpatilor Orientali, iau nastere depresiuni posttectonice intramontane prin scufundarea unor arii restranse. Prin scufundarea Masivului transilvan, au loc intense fenomene vulcanice care au dus la formarea vulcanitelor neogene (magmatism subsecvent tardiv) de pe marginea vestica a Carpatilor Orientali. 1. Zona cristalino – mezozoica cu cea mai interna 2. Zona klippelor si a flisului transcarpatic (spre V), transilvanide, in P. Teleajen 3. Zona flisului carpatic, la est de zona central carpatica, dacide medii, in P. Ceahlau ; dacide externe, in P. Vrancea. 4. Zona de molasa (Depresiunea Pericarpatica), are pozitia cea mai externa ; moldavide interne din Miocenul inferior si mediu si moldavidele externe din Sarmatian si Pliocen. 5. Zona vulcanitelor neogene la interior. UNITATEA CRISTALINO – MEZOZOICĂ (CENTRAL CARPATICA) Ocupa partea centrala a Carpatilor Orientali, arealul de raspandire este din Valea Dambovitei pana la Carpatii Ucrainieni (nordici). Cuprinde urmatoarele masive muntoase: Muntii Rodnei, Muntii Bistritei, Muntii Gurghiu, Muntii Persani, Masivele Bucegi, Leaota, Piatra Craiului, Postavaru, Piatra Mare. Zona corespunde unei primei etape de evolutie a geosinclinalului Carpatilor Orientali. In cadrul acestei etape se disting trei cicluri evolutive : a) Ciclul prealpin, acum se manifestă puternic metamorfismul regional ce are ca rezultat formarea sisturilor cristaline. b) Ciclul alpin, in acest ciclu zona se individulaizeaza ca unitate structuro-genetica in care se disting :
54

1. o etapa alpina, cand formeaza invelisul preaustric; 2. o etapa posttectonica (postaustrica), are loc

formarea

invelisului posttectonic. Anumite sectoare din lantul Carpatilor Orientali prezinta anumite trasaturi in functie de care s-au separat trei compartimente: compartimentul nordic (moldav), compartimentul median (Persani), compartimentul sudic (Leaota – Bucegi – Piatra Mare). Fundamentul cristalin: Formatiunile depuse in zona geosinclinala existenta au fost supuse unor cicluri de metamorfism regional ce corespund celor trei cicluri tectono – magmatice : precadomian, cadomian, hercinic. CICLUL OROGENIC PRECADOMIAN reprezinta formatiuni vulcano – sedimentare metamorfozate. Astfel rezulta grupa sisturilor cristaline mezometamorfice. Apar in Muntii Rodnei, Muntii Bistritei (local – Iacobeni, Vatra Dornei) a) Seria de Haghimas – Rarau – Bretila, formeaza un complex terigen : micasisturi cuarto- muscovitice. Varsta este de 520 – 570 milioane ani, grosimea de 3000 metri in Muntii Rodna. b) Seria Rebra – Barnar, include sisturi mezometamorfice cu trecere gradata la sisturi epimetamorfice rezultate in urma metamorfozarii unor formatiuni sedimentare si magmatice bazice. Apar in Muntii Rodnei, in lungul Bistritei (Iacobeni – Vatra Dornei), cu prelungire spre sud pana in zona izvoarelor Muresului. 1. complexul inferior terigen, constituit din paragnaisuri si micasisturi, grosime de 500 – 1000 metri. 2. complexul mediu, predomina rocile : carbonatice, terigene, magmatice, are grosimi de pana la 2000 metri. 3.complexul superior, are loc o reducere a carbonatitelor in favoarea materialului terigen, are grosimea cuprinsa intre 2000 – 6000 m, se intalneste in Muntii Rodnei. Magmatitele precadomiene, orogeneza precadomiană a fost insotita de un magmatism plutonic cu produse slab reprezentate. a) granitoide incluse in seria Haghimas – Rarau – Bretila, din Muntii Rodna si Muntii Hăghimaş. b) magmatism sinorogenic, granite concordante cu aceeasi serie si incluse in acceasi serie de Haghimas – Rarau – Bretila. CICLUL OROGENIC CADOMIAN În Plaeozoicul superior, după închiderea ciclului precadomian, aria geosinclinală îşi reia funcţia de zona de acumulare si cuprinde toate fazele unui ciclu tectono –
55

Seria de Păpuşa-Voineşti. b. calcare. acesta se afundă sub formaţiunile pânzei de Făgăraş. tufogene bazice. cu un grad redus de metamorfism. Vârsta aproximativa este de 510 – 610 milioane ani. cuartite negre.Săndulescu. un orizont mediu de şisturi sericito-cloritoase şi unul superior reprezentat prin filite. metamorfism si magmatism plutonic. calcare cristaline. complexul superior. Seria de Tulgheş este compusă din: a. constituit din cuarţite negre grafitoase. Apar în toate cele trei compartimente: compartimentul moldav – seria de Tulgheş. În sectorul median Seria de Tulgheş poate fi corelată cu Seria de Gârbova. astfel.Dumitrescu. ambele fiind componente ale pânzei getice din Carpaţii Meridionali. complexul mediu: grosime de 1000 – 2000 metri. compartimentul de sud – seria de Leaota. c. este constituit din metatufuri acide cu şisturi sericito – cloritoase. echivalentă părţii inferioare a seriei de Cumpăna (R.1984). şisturi verzi. sulfuri complexe. Cristalinul Leaotei se afundă spre nord sub formaţiunile mezocretacice ale Masivului Postăvaru-Piatra Mare şi culoarului Dâmbovicioarei. Şaru Dornei. compartimentul Persani – seria de Garbova.Săndulescu. în cadrul căreia se separă un orizont inferior de metagrauwacke. sericito–grafitoase verzi. cunoscute sub numele de seria de Leaota. Apare în zonele: Ciocanesti – Iacobeni. aliniamentul Fundul Moldovei – Pojorâta. ce face parte din complexul pânzelor supragetice. Fundamentul cristalin din sectorul Leaota Bucegi este constituit din formaţiuni cristalofiene mezometamorfice. I. deschisă prin eroziune într-o fereastră tectonică. Apare in Muntii Tulghes. Bistrita – Rodna. orogeneza. 1971-harta 1:50.magmatic: magmatism bazic initial. Formaţiunile vulcano – sedimentare au fost metamorfozate în faciesul şisturilor verzi. cunoscute sub denumirea de seria de Voineşti-Păpuşa şi formaţiuni cristalofeine epimetamorfice în faciesul şisturilor verzi cu clorit.000) sau parţial seriei de Sebeş-Lotru (M. 56 . subsidenţa de sedimentare.Patrulius. după care să apară la zi din nou la nord în unitatea de Holbav. complexul inferior: constituit din sisturi cuartito-grafitoase cu intercalatii de metatufuri acide. În sectorul sudic epimetamorfitele cadomiene sunt reprezentate prin Seria de Leaota. grupa şisturilor cristaline epimetamorfice.Popescu.1984). rezultând. însă structura fundamentului este mult mai complicată. Spre vest. cu acumulări de mangan. D. digitaţie frontală a pânzei getice (M.

Subseria de Căluşu este de vârstă cambrian inferior. în zona de creastă a Munţilor Făgăraş (V. Seria de Păpuşa-Voineşti. În harta 1:50. ceea ce ar 57 . sub forma unor intercalaţii sporadice.1974). cu dezvoltare mai restrânsă în Masivul Leaotei şi o largă dezvoltare la nord. pe traseul transfăgăraşunului.Seria de Cumpăna este descrisă de D. Constituie. peste care se situează subseria de Căluşu-Tămăşel. cunoscută sub numele de subseria de Lereşti-Tămaş. L. ceea ce indică o fază de orogeneză precadomiană.Mutihac. precum şi la est şi nord-est de Fundata. este extrem de asemănătoare cu seria de Holbav. Această serie mezometamorfică este străbătută de roci granitoide: granitul de Albeşti şi granitul de Brătei. Subordonat sunt semnalate şisturi amfibolice şi albitice cu clorit. în aceeaşi vale a Moeciului. În cadrul seriei de Leaota au fost separate două subserii: una mai veche. şisturi cuaţitice cu clorit şi sericit. componentă a bazinului superior al văii Moeciu. ceea ce însemnă că procesele de metamorfism se datorează orogenezei cadomiene. Subseria superioară Căluşu-Tămăşel. este constituită din şisturi cuarţitice sericito-cloritaose cu albit şi şisturi filitoase curţito-sericitice. Giuşcă.Ionesi. paragnaise cu muscovit şi biotit. Subordonat. Complexul de Lereşti-Tămaş este încadrat Proterozoicului superior. peste care urmează şisturi muscovito-cloritice cu albit. în cea mai mare mai mare parte. Apare local. cu un epimetamorfism în subfaciesul cu muscovit şi clorit. probabil svecofeno-careliană. corelată cu seria de Cumpăna. descrisă într-o fereastră tectonică. cuarţite cu clorit şi gnaise lenticulare cu feldspat potasic alb sau roz. şisturi clorito-albitice cu sericit şi epidot. Seria de Voineşti-Păpuşa este întâlnită local în zona Muntelui Albescu şi bazinul superior al văilor Ghimbavului şi Moeciului. uneori cu almandin. precum şi micaşisturi cu biotit. apar şisturi clorito-albitice şi şisturi grafitoase asociate cu şisturi cuarţito-grafitice. gnaise migmatice şi gnaise oculare cu microclin. Mezometamorfismul seriei de Voineşti-Păpuşa este cel mult Proterozoic mediu. relieful cristalinului din versantul estic şi sudic al Masivului Leaota. metamorfozate în subfaciesul cu albit. Aceasta debutează prin ortognaise. în Masivul IezerPăpuşa. local cu granaţi. la vest de Muntele Bătrâna-Grohotişu şi în bazinul superior al văii Mitarca şi Brăteiului. Subseria de Lereşti-Tămaş cuprinde în bază un complex de metatufite bazice. epidot şi almandin rezultând amfibolite cu plagioclaz albitic şi hornblendă. pe valea Jigarea.000 seria mezometamorfică este localizată ca zona cu biotit şi almandin. la vest de Muntele Deleanu.

grafitoase în care se separă: a. CICLUL OROGENIC HERCINIC Are loc în Paleozoic când structurile cadomiene au fost regenerate. Se întâlnesc pe suprafeţe mai întinse în Munţii Rodnei. complexul vulcanogen bazal. 58 . c. complexul detritogen-grafitos inferior format din şisturi sericitografitoase cu intercalatii de cuartite negre. Seria şisturilor ankimetamorfice prin raporturile structurale cu seria sisturilor mezometamorfice si epimetamorfice si datorita continutului faunistic este atribuita Paleozoicului superior. Vârsta acestui şariaj este greu de precizat. apar local în compartimentul sudic. astfel procesul de metamorfism s-a datorat orogenezei hercinice. la est de Muntele Bătrâna-Grohotişu. iar pe arii mai restrânse în Munţii Bistriţei. calcare si cuarţite.încadra procesele de metamorfism aceleiaşi orogeneze cadomiene. unde se recunosc raporturi de transgresiune şi discordanta cu formaţiunile cristaline mai vechi. Acestea au fost metamorfozate în faciesul şisturilor verzi incipient. şisturi sericito-cloritoase. unde seria mezometamorfică de VoineştiPăpuşa stă peste seria epimetamorfică de Lereşti-Tămaş. d. Şisturile ankimetamorfice sunt localizate numai în sectorul moldav. complexul detritogen grafitos superior constituie o alternanţă de metatufuri bazice şisturi sericito-cloritoase urmate de metatufuri acide. complexul vulcanogen mediu a cărei succesiune constă din metatufuri bazice. meta-conglomerate si sisturi verzi. în fazele sale terminale. iar domeniul carpatic a redevenit arie geosinclinală. dată fiind lipsa depozitelor sedimentare. b. Magmatite cadomiene. Şisturi cristaline ankimetamorfice se mai întâlnesc în perimetrul Iacobeni – Vatra Dornei – Paltiniş. Reprezintă o alternanta de roci tufogene. Posibilitatea existenţei unor şariaje la nivelul cristalinului de Leaota. constituind grupa şisturilor verzi ankimetamorfice. care chiar dacă au existat au fost îndepărtare de eroziune. în care s-au acumulat formaţiuni vulcano-sedimentare. în Valea Mitarca şi Bratei Albeşti. prezinta un magmatism sinorogen. transgresiv peste seria Hăghimaş – Rarău – Bretila şi constituie o succesiune de şisturi verzi şi şisturi sericito-grafitoase la care se adaugă calcare. este confirmată în Muntele Bărbuleţu. Apar granite cu biolit transformate în ortognaise.

indicand astfel orogeneza hercinica. ca urmare a unei compensari izostatice. În concepţia tectonicii globale acest magmatism este produsul subductiei crustei oceanice sub radacina catenei muntoase. iar in zona transilvana facies neritic. un facies format din conglomerate. Procesul se manifesta in doua etape : 1. Cele doua sectoare functioneaza in intervalul Triasic – Jurasic pana in fazele de orogeneza preaustrica cand are loc ridicarea faciesului transilvan si migrarea fosei catre est. dureaza pana in Cretacicul inferior si apare pe un aliniament mai extern (spre est) in zona bucovinica. astfel faciesul transilvan aluneca pe fundamentul cristalin spre zona depresionara de la est peste formatiunile faciesului bucovinic. marnocalcare. rezulta astfel un facies neritico-litoral. În Albian are loc diastrofismul austric. gresii. invelisul posttectonic.Magmatitele hercinice. procesul este transgresiv si discordant. . Triasicul. În Triasicul mediu. Inca de la inceputul evolutiei alpine se diferentiaza doua sectoare : . COMPARTIMENTUL MOLDAV Se întinde din zona Ciuc pana la N de granita cu Ucraina. gresii. dolomite. Determinarile de varsta absoluta indica 297-327 milioane ani. dolomite. Aceasta se plaseaza in zonele cele mai adanci ale avanfosei (zona transilvana) 2.sectorul transilvan. Sunt dispuse pe aliniamente conforme cu directia catenei muntoase.sectorul bucovinic le est. calcare recifale. In acest fel are loc inversarea faciesurilor : in zona bucovinica facies pelagic. le este atribuit Masivul Ditrau in partea de sud a cristalinului moldav. Din acest moment functioneaza ca arie de acumulare a formatiunilor sedimentare cu faciesuri diferite ce pot atinge grosimi de mii de metri. În fazele orogenice preaustrice. un facies pelagic cu marne. calcare masive si calacre dolomitice (Triasicul mediu). zona Carpatilor Orientali evolueaza catre o arie geosinclinala care se contureaza in Triasic. accentuandu-se dezechilibrul dintre cele doua zone. calcare 59 . la vest. SUITA BUCOVINICA conglomerate. La acestea se adauga un magmatism bazic. cand pe fracturi majore (profunde) se produce un aport de material endogen. dolomite. Apar conglomerate cu gresii silicioase (Triasicul inferior). INVELIŞUL ALPIN Dupa ciclul tectono-magmatic. STRATIGRAFIA : invelisul preaustric. calcare orogene .

facies predominant argilos. gresii calcaroase. rezultand astfel o discordanta de eroziune. grezoase. Jurasicul mediu. Se intalnesc variatii laterale de facies datorita deformarilor de fundament (praguri. La partea terminala. Aceasta situatie a durat pana in Albian. zona transilvana era intr-o pozitie ridicata incat s-au format faciesuri recifale in timp ce in zona bucovinica functiona ca fosa cu fundament instabil in care se acumulau depozite de wildflis. de tip alpin in faciesul calcarelor de Hollstatt (intreaga gama a calcarelor). in placi. cand intregul invelis transilvan a alunecat peste formatiunile de wildflis. Triasicul inferior. Triasicul mediu. santuri). calcare grezoase. SUITA TRANSILVANĂ La sfasitul Jurasicului superior. depozite silicioase cu radiolarite cu intercalatii de argile verzi si rosii. Apar depozite detritice cu mai multe discontinuitati de sedimentare. Triasicul. gresii. Se caracterizeaza printr-o mare varietate de facies: conglomerate. In aceste conditii in zona transilvana se desprindeau blocuri de diferite dimensiuni care alunecau spre zona coborata unde au fost cuprinse in depozitele de wildflis. Cretacicul. in intercalatie de marne. calacre albe dolomitice masive. calcare in placi si sisturi argiloase. facies de wildflis. Suita bucovinica formeaza creasta Masivelor Haghimas – Rarau. magmatism slab datorat miscarilor preaustrice prezentandu-se sub forma de curgeri de lave submarine inglobate in formatiunile de wildflis.rosiatice si dolomite rosietice (discontinue). Are loc si o transgresiune care uneori invadeaza si cristalinul (conglomerate si gresii de Muncelu) Aptianul. calcare recifale. Jurasicul inferior. la Pietrele Doamnei si Piatra Zimbrului din Muntii Rarau. apar toate tipurile de calcare : detritice. aceleasi conditii de sedimentare ca in Jurasicul superior. Jurasicul superior. corespunde miscarilor precursoare fazei austrice cand are loc inversarea faciesurilor. În suita transilvana se recunoaste intreaga succesiune a Mezozoicului (de la Jurasic la Cretacicul inferior) cu exceptia Callovianului si Oxfordianului cand zona a fost exondata. Magmatitele bazice. 60 . În general pana in Jurasicul superior a predominat faciesul pelagic. de culoare rosie. Incepand cu jurasicul superior a predominat faciesul recifal. Jurasicul.

apar numai in suita transilvana sub forma unor blocuri si olistolite formate din serpentine. dupa o scurta exondare. conditiile de sedimentare se pastreaza ca si in Jurasicul superior. Calcare stratificate uneori de culoare rosie.sisturi argiloase si calcare rosii cu intercalatii de marno-calcare. marne. În sectorul Bârgăului. include depozite pelagice in baza peste care urmeaza faciesuri detritice si se incheie cu faciesuri recifale. S-au depus depozite incepand cu Cretacicul superior – Oligocenul cel mult Miocenul. marno-calcare si gresii calcaroase cu branhiopode. compartimentul moldav al zonei cristalinomezozoice capatand o oarecare stabilitate. calcare masive. Paleogenul. faciesul gresiei de Borsa. TECTONICA: Paroxismul austric al miscarilor orogenice a generat decalarea suitei transilvane peste suita bucovinica luand nastere pânza transilvană. este transgresiv peste Cretacicul supeiror si chiar peste sisturile cristaline. debuteaza cu Cenomanianul. calcare tipice de Hollstatt bogat fosilifere. Jurasicul mediu. ceea ce determina acumularea unor depozite cu grosimi de 3000 metri. În sectorul maramureşean s-a produs o subsidenta intensa ce a permis depunerea unor depozite cu grosimi de 2000 metri. Cretacicul. Jurasicul. De aceea depozitele care s-au depus au caracter posttectonic fiind mai slab cutate. Oligocenul . Compun Muntii Bargaului si partea de sud si est a Muntilor Maramuresului. Jurasicul superior. apare pe spatii mari in sectorul maramuresean. Cretacicul. Apar conglomerate de Prislop. Reprezinta printr-o alternanta uniforma de gresii cu pachete de sisturi argiloase. bituminoase. Magmatite bazice. ÎNVELIŞUL POSTTECTONIC Dupa diastrofismul austric fosa de la est sufera o deplasare. faciesuri recifale. 61 . Eocenul.Triasicul superior. calcare grosiere si mici recifi din alge si corali. Jurasicul inferior. in aceasta perioada are loc o limitare a comunicarii zonei cristalino – mezozoice cu largul oceanului astfel incat se instaleaza un facies euxinic. gresii. printr-o mare transgresiune care a determinat depunerea de faciesuri detritice – conglomerate grezoase. marchează o transgresiune care a urmat fazei diastrofice laramice. subsidenta este si mai intensa. edte dovedit numai in sinclinalul Haghimas compus numai din calcare.

ca şi în compartimentul moldav.Mişcarile austrice au afectat profund fundamentul cristalin.Suita bucovinică Include depozite ale Triasicului până în Cretacicul inferior inclusiv în facies neritico-litoral.1. este orientata pe directia E – V. având aceaşi succesiune ca şi în compartimentul moldav.în zona centrală a Munţilor Perşani. Munţii Perşani se plasează pe un aliniament mai intern al zonei cristalino-mezozoice. peste zona flisului intern sub forma unei panze de forfecare formand pânza bucovinica. A. Nu se poate face o separare daca acesta este un efect al miscarilor alpine sau este rezultatul unor miscari mai vechi. sectorul nordic a coborat si a permis acumularea sedimentelor Oligocenului. 62 . Accidente tectonice majore de tipul faliilor: Falia Rodnei. Învelişul preaustric este cuprins în suita transilvană şi suita bucovinică. Falia majora. Zona de incalecare a panzei bucovinice peste zona de flis este de pana la 15 kilometri. la nord de cristalinul din insula Gârbova. sectorul Comăna. Sunt frecvente discontinuităţile de sedimentare datorită mişcărilor pe verticală. La nivelul cuverturii sedimentare reprezintă continuarea spre sud a sinclinalului marginal extern. dupa aceasta falie.STRATIGRAFIA. Se separă un înveliş sedimentar preaustric şi unul posttectonic. a. a determinat ridicarea accentuata a acestui masiv. Aceste depozite aflorează pe suprafeţe întinse în sectorul sudic. sectorul defileului Oltului. Aceste formaţiuni se întâlnesc în trei sectoare. ce au umplut zone depresionare: sectorul Vârghiş. fiind situate în extremitatea sudică a Munţilor Harghitei şi la nord-est de Munţii Făgăraş. Căciulata şi Comana. separate de formaţiuini mai recente.între cristalinul de Gârbova şi valea Lupşa. COMPARTIMENRTUL MEDIAN PERŞANI Compartimentul median al zonei central-carpatice se suprapune Munţilor Perşani. Acesta impreuna cu invelisul sedimentar au fost impinse catre est. în zona localităţilor Lupşa. a. situata la marginea sudica.Învelişul preaustric Depozitele sedimentare care acoperă direct fundamentul cristalin include formaţiunile suitei bucovinice şi transilvane. la nord. Se admite structura în pânze a fundamentului cristalin datorita incalecarii sisturilor mezometamorfice peste sisturile epimetamorfice si chiar ankimetamorfice. având o orientare NE-SV.

Jurasicul. Resturile de organisme sunt rare şi neconcludente. cu intercalaţii de gresii şi calcarenite cu accidente silicioase (50 m grosime). calcare spatice. Doggerului inferior şi. Sunt depozite transgresive ce au mulat un paleorelief generat de exondarea din Jurasicul superior. la care se adaugă calcare oolitice. Aflorează pe marginea cristalinul de Gârbova. separate pe baza conţinutului faunistic. gresii calcaroase. fiind constituit din Liasic şi Dogger. Urmează dolomite calcaroase şi marnocalcare (grosime 10 m). în alternanţe cu strate subţiri de argile verzi sau roşii (grosime 50 m). iar local calcare ( 200 m grosime). dar cu mai multe discontinuităţi de sedimentare. însă se pot face corelaţii cu stratele de Sinaia din flişul intern sau cu depozitele din acoperişul stratelor de Lunca din sinclinalul marginal extern al compartimentului moldav. calcare oolitice şi pseudoolitice). Aflorează pe versantul sudic al Masivului Gârbova în zona văilor Sărăţii. Stancului şi Cascadelor. Doggerului mediu. Conţinutul paleonologic este sărac. în parte. Triasicul superior lipseşte ca şi în compartimentul moldav. de asemenea. Doggerului inferior îi este atribuită partea terminală a calcarelor oolitice. argilite şi jaspuri roşii. de asemenea. Triasicul mediu cuprinde depozite exclusiv carbonatice: dolomite masive.Triasicul cuprinde depozite psefito.psamitice în bază (conglomerate. în parte. 63 . După o întrerupre a sedimentării. gresii) peste care se dezvoltă faciesul carbonatic. Liasicul urmează după faza de exondare ce a debutat în Triasicul mediu şi s-a prelungit până la începutul Jurasicului. în facies gebneral calcaros-detritic. ce conţin faună. Aflorează în partea sudică a zonei Comana. Jurasicul mediu continuă cu depozite carbonatice şi detritice cu mari variaţii litologice (gresii. În continuare urmează marne şi marnocalcare nisipoase. Doggerul este în continuitate de sedimentare. uneori brecii. Cretacicul debutează cu Neocomianul. fosilifere. cu o bogată faună de belemniţi. în facies predominant argilos: siltite argiloase. calcare detritice. astfel încât apar depozite ce aparţin. care trec pe verticală la gresii silicioase albicioase sau roşiatice. lamelibranhiate şi brahiopode. Procesul de sedimentare se reia în facies carbonatic – detritic de culoare roşie. Triasicul inferior în succesiune completă cuprinde conglomerate. fiind corespunzătoare fazei de tectogeneză chimerică veche. în bazinul văilor Comana şi Gârbova. este incomplet.

Urmează diferite tipuri de calcare dolomitice şi dolomite calcaroase (Anisianul): calcare roşii. Debutează cu argilite şi calcare în plăci (strate de Werfen) cu 100 m grosime. conservată mai ales în regiunea Comana. Aflorează în zona localităţilor Căciulata – Lupşa. calcare brecioase. Carnianului şi Norianului îi sunt atribuite diferite tupuri de roci carbonatice: calcare masive. sau sub forma unor lame tectonice în baza ”Pânzei de Perşani” în zona defileului Oltului. care au o poziţie alohtonă. Aceste depozite sunt atribuite Werfenianului. Urmează o stivă groasă de 1000 m. de unde şi dificultăţiile majore în orizontalizarea lor. asemănător cu cel din sinclinalul marginal extern al compartimentului moldav.Patrulius succesiunea completă este întâlnită în valea Meghieş din sectorul Vârghiş. La exterior apare faciesul de wildfliş. până la Jurasicul mediu inclusiv. ceea ce ar însemna că între cele două zone exista o corespondenţă. Aceluiaşi interval îi sunt atribuite şi rocile eriptive. a. Triasicul cuprinde toate etajele cu o succesiune similară sinclinalului marginal din compartimentul moldav. de conglomerate. cu grosimi de 300400 m. care se continuă şi la exteriorul formaţiunii de wildfliş. unde începe cu calcare roşii cu halobii. care pe verticală trec la depozite cu stratificaţie ritmică (200-300 m grosime). calcare roşii noduloase.Suita transilvană Apare sub formă de klippe sau sub formă de blocuri şi resturi al unei pânze denumită “Pânza de Perşani”. În continuare. calcare masive de culoare deschisă coraligene şi se încheie cu calcare gălbui spatice cu numeroase brahiopode. peste conglomerate şi lateral faţă de acestea repauzează formaţiuni de fliş: marne grezoase. ce pot fi urmărite în defileul Oltului şi în sectorul Comana.Barreminaul.2. calcare roşii stratificate. 64 . uneori noduloase şi cu accidente silicioase ( calcare tip Guttenstein). Constituie structura alohtonă a compartimentului Perşani. Cuprinde depozite triasice şi jurasice. în partea sudică a Munţilor Perşani. în defileul Oltului ( la Racoş) şi în sectorul Vârghiş. Succesiunea Triasicului continuă cu şisturi argiloase roşii şi calcare noduloase cu accidente silicioase şi conţinut de halobii ce sunt atribuite Ladinianului. În zona de margine a cristalinului de Gârbova se dezvoltă faciesul urgonian. care ulterior a fost separate de ridicări ale cristalinului. constituit din calcare recifale cu pachiodonte şi orbitoline. După D. Apţianul şi Albianul cuprind o suită groasă de depozite foarte variate ca facies şi sărace în conţinutul faunistic. Apar sub forma unor klippe pe valea Lupşei la Căciulata.

Acestea sunt constituite din porfire. în situaţia în care aceste roci bazice fie stau peste depozitele de wildfliş sau încluse acestora. Magmatite bazice se întâlnesc în toate cele trei sectoare ale compartimentului Perşani. Dată fiind poziţia în raport cu celelalte formaţiuni. structura tectonică fiind o consecinţă a fazei de tectogeneză austrică de la nivelul Albianului. cunoscute la E de Comana. În valea Carhaga. Liasicul debutează în faciesul de Adneth constituit din şisturi argiloase şi calcare roşii cu intercalaţii de marnocalcare cu faună de amoniţi. reprezentat prin calcare negre. sunt câteva klippe din calcare şi marnocalcare cu amoniţi ce pof atribuite intervalului Tithonic-Berriasian. în sectorul văii Oltului. Vraconian – Cenomanianul reprezintă o succesiune de 200 m. unde este alcătuit din marne cu Bositra. succesiunea este puţin diferită începând cu calcare tip Hallstaatt cu numeroase foraminifere. întâlnit într-un olistolit de pe valea Comana şi în defileul Oltului. crinoizi. Triasicul se încheie cu Rhetianul. calcare albe. mai ales. corali. fiind împinse dintr-un sector mai vestic. rezultă poziţia lor alohtonă. unde stau peste depozitele de wildfliş. Jurasicul este reprezentat prin Liasic şi Dogger. bine deschise în defileul Oltului. bazalte în valea Oltului.Invelişul posttectonic Compartimentul Perşani a evoluat în aceleaşi condiţii ca şi compartimentul moldav.În defileul Oltului această secvenţă este constituită din calcare noduloase roşii. în valea Oltului. lamelibranhiate. cenuşii şi roşii. Doggerul este reprezentat numai prin Bathonian în klippele din valea Lupşa. Partea mediană şi superioară a Liasicului este formată din gresii silicioase. De asemenea. În sectorul Comăna. Sedimentarea postectonică s-a derulat pe intervalul Cretacic superior – Paleogen. la nord de localitate Apaţa. acesta din urmă fiind incomplet. fie peste acestea sunt klippe de calcare triasice. îndeosebi în valea Oltului şi sunt reprezentate printr-un complex ofiolitic al unui magmatism iniţialitic. apar corpuri izolate de gabbrouri şi dolerite în masa de wildfliş sau serpentine sub forma unor lentile. Faptul că în anumite zone rocile bazice formează baza unor klippe de calcare triasice superioare indică vârsta Triasic mediu a magmatismului iniţialitic b. calcare de culoare deschisă cu brahiopode. valea Comăna şi sectorul Vârghiş. brahiopode şi amoniţi. grosime formată din microconglomerate şi gresii cu elemente de cuarţ ce pot fi urmărite în valea Bogata. între valea Oltului şi valea 65 .

B. la sud de Gârbova. Această succesiune însumează o grosime de cca. în facies marnos cu faună de foraminifere. Formaţiunile posttectonice au o tectonică slab cutată. Ca urmare a fazei de tectogeneză laramice zona este exondată la sfârşitul Cretacicului. însă nu s-a produs o deplasare în întregii mase. În culoarul Vlădeni succesiunea se prezintă în facies grezo-conglomeratic. Paleogenul apare în zone restrânse în sectorul Comăna. Pentru acest sector importante sunt faliile sud – transilvană. Pânza transilvană sau pânza de Perşani se situează într-o poziţie alohtonă. prezintă o tectonică rupturală intensă cu diferite orientări. Corpul pânzei bucovinice este împins peste flişul intern în faciesul stratelor de Sinaia în lungul unui accident tectonic major ce reprezintă continuarea spre sud a faliei central carpatice. fiind alcătuită din depozite triasice şi jurasice. stare care continuă până la începutul Paleogenului.TECTONICA Zona cristalino-mezozoică din compartimentul median prezintă o structură tectonică în pânze de şariaj. care s-au 66 . faţă de pânza transilvană. Pânza bucovinică este în poziţie autohtonă. la nord de valea Măeruş şi în culoaruil Vlădeni. Marnele sunt de culoare cenuşie. iar la anumite nivele sunt roşiatice cu faună de inocerami şi foraminifere. definitivată în urma tectogenezei austrice.100 m. Acest sector de situează la intersecţia unor mari fracturi crustale care au fragmentat zonele de vorland în blocuri mai mici. jurasice şi cretacice inferioare.Comana. Depozitele carbonatice atât din formaţiunea autohtonă. falia intramoesică şi falia Pecineaga-Camena. unde poate fi recunoscută în sectorul Vârghiş. a căror evoluţie a fost diferită. cât şi cele din formaţiunea alohtonă. COMPARTIMENTUL SUDIC LEAOTA –BUCEGI – POSTAVARU -PIATRA MARE La ansamblul catenei carpatice compartimentul Leaota -Bucegi-Postăvaru-Piatra Mare prezintă o structură aparte dată fiind conjuctura tectonică în care a evoluat. secvenţă atribuită în mod obişnuit Oligocenului. Turonian – Senonianul cuprinde depozite marnoase cu intercalaţii subţiri de gresii şi conglomerate. descrisă prin cute largi sau cute monoclinale. şi este prezentă în partea centrală a Munţilor Perşani. Formaţiunea de wildfliş din suita bucovinică prezintă o tectonică plicativă extrem de intensă. cuprinzând depozite triasice. la marginea culoarului Vlădeni. după care urmează şisturi argiloase cu faună de peşti.

datorită condiţiilor diferenţiate în care a evoluat acest sector. CUVERTURA SEDIMENTARĂ Cuprinde depozitele Triasicului. Sedimentarea continuă cu şisturi calcaroase de culoare închisă după care urmează calcare stratificate vineţii cu urme de bitumen. fiind întâlnit numai în zona Codlea-Vulcan şi Cristian. 67 . dispre cristalinul Leaotei. prezenţa olistolitului de la Gâlma Ialomiţei.Postăvaru-Piatra Mare reprezintă extremitatea sudică a acestei structuri majore. calcare albe masive. stare care se continuă şi la începutul Doggerului. 1984). dinspre cristalinul Făgăraşului. erau exondate fiind supuse processelor erozionale. care s-au manifestat numai prin mişcări pe verticală. la partea superioară. care la partea superioară trec la gresii cuarţoase cu intercalaţii de argile roşii. care în prezent se situează în zona Vulcan – Codlea. Situîndu-se într-o margine continentală instabilă s-au creat condiţii depunerii cărbunilor şi a unor argile caolinitice. Liasicul se depune numai în sectorul nordic. Triasicul debutează transgresiv prin conglomerate. Prin urmare. care probabil se situa într-o poziţie mai vestică. care se prelungeau şi în domeniul continental (M. La sfărşitul Liasicul zona este exondată. care poate fi corelat cu cel de tip bucovinic din sectorul moldav al Carpaţilor Orientali. Cuvertura triasic-jurasică s-a constituit pe fundamentul cristalin de tip getic. Sectorul Leaota-Bucegi. Triasicul s-a depus într-o fosă deschisă la marginea nordică a zonei.comportat ca falii de decroşare. Jurasicului şi Cretacicului inferior. şi cel vestic. însă aici cuvertura triasică a fost îndepărtată prin eroziune. condiţiile de sedimentare au evoluat în condiţii de margine continetală. ca urmare a mişcărilor chimerice vechi. calcare în plăci şi. acestea sunt vechi falii transformante la unei zone de expansiune. Această succesiune este bogat fosiliferă ce o încadrează Triasicului inferior şi mediu. care a constituit sinclinoriul marginal al catenei carpatice orientale. Jurasicul se depune diferit. după care sedimentarea continuă în facies grezos şi se încheie în facies argilos – cărbunos. Prin mişcări de decroşare ulterioare depunerii cuverturii. exista o prelungire a fosei şi spre sud în sectorul dintre Leaota şi Bucegi. Probabil.Săndulescu. Sectorul sudic. calcare marnoase negricioase cu intercalaţii de şisturi calcaroase. în partea internă a acesteia. În triasicul superior zona este exondată. care constituie învelişul preaustric şi Cretacicului superior depus în condiţii posttectonice. Probabil. de molasă. aceasta a fost impinsă spre est în poziţia actuală.

Sedimentare se încheie cu calcare roşii şi un orizoot subţire de jaspuri negricioase-verzui cu radiolari. formând o stivă groase de calcare albe. cu amoniţi. verzi şi roşii. Tithonicul prezintă ponderea cea mai mare. în timp ce la est şi nord-est se deschide o mare fosă. uneori dolomite masive de culoare alb. cu stratificaţie marcată de benzi subţiri marnoase (Berriasian). În sectorul Piatra Craiului – Dâmbovicioara şi Codlea.VulcanPostăvaru succesiunea Doggerului este puţin diferită. Urmează diferite tipuri de calcare din care se reţine orizontul cu amoniţi descris în zona Strunga-Tătaru. în toate zonele fiind constituit din jaspuri negre. În zona pre-Leaota este prezent numai Neocomianul.calcare polimorfe cenuşiu deschis. până la 1000 m în sectorul Piatra Craiului – Dâmbovicioara. Această succesiune apare în partea vestică a Munţilor Bucegi la contactul cu cristalinul Leaotei. aria de sedimentare. Grosimea depozitelor mediojurasice este de cca 50. depuneri inegale. în care se acumulează depozite cu caracter de fliş în faciesul stratelor de Sinaia.100 m. fin granulare. mărindu-se astfel. care s-a extins mult spre sud. calcare grezoase şi marnocalcare cu o bogată faună de brahiopode şi lamelibranhiate. Malmul are cea mai largă dezvoltare atât ca suprafaţă cât şi ca grosime ( 300-400m în sectorul Leaota – Bucegi. culoarul Dâmbovicioarei şi zona pre–Leaota. Cretacicul. gresii calcaroase. care are grosimi de câţiva zeci de metrii. uneori asociate cu calcare brecioase. care a identificat numeroase specii noi. în sensul că unii termeni ai succesiunii lipsesc. o mare parte din zonă este exondată. însă cu o răspândire inegală. îndeosebi de D. Oxfordianul se întâlneşte aproape constant.Dogger se suprapune unei perioade de subsidenţă. albegălbui. Acesta debutează transgresiv prin sedimentarea unor microconglomerate care trec la gresii cuarţitice. porţiuni din culoarul Dâmbovicioarei şi zona pre-Leaota. Este reprezentat prin depozite ce aparţin intervalului Kimmeridgian-Tithonic. fiind reprezentat în punctul “La Poliţie” prin: .Patrulius. 68 . Cretacicul inferior din domeniul getic. rămânând ca zone submerse. la ansamblu depozitelor jurasice. masive. prezintă deosebiri litofaciale şi în acelaşi timp. ceea ce semnifică instabilitatea marginii continentale.Odată cu Cretacicul inferior.roz. Kimeridgianul este reprezentat prin calcare noduloase şi subnoduluoase cu liant marnos cenuşiu – verziu.

cu alteraţii alburii. Hautrivianul a fost cartat în dealul Sasului. intercalate în succesiunea marnelor. după care urmează un facies de calcare recifogene şi bioconstruite din fragmente de moluşte. Barremianul (strate cu Barremites) este prezent numai în partea sudică a culoarului Dâmbovicioarei. datorită mişcărilor chimerice noi. gălbui-verzui. De obicei. având următoarea succesiune: .marne şi marnocalcare.calcare submarnoase şi marnoase. ce se suprapune intervalului Berriasian.. În culoarul Dâmbovicioarei. cu coloraţii diferite (albe-cenuşii. cu ocurenţă sporadică. glauconitice. . fiind foarte bogat faunistic. în alternanţă cu marne moi. . omogene. Orizontul calcarelor glauconitice este întâlnit şi în partea sudică a masivului Bucegi (Muntele Lespezi). calcare bioclastice şi bioconstruite. de asemenea. corespunzătoare seriei de Braşov şi pe rama sudică a ridicării Leaota (Muntele Lespezi). care constituie un orizont reper de corelare cu celelate zone de aflorare a Cretacicului inferior din seria de Braşov.calcare sublitografice. 69 . El debutează cu un facies marnos şi marno-calcaros de culoare cenuşie cu foraminifere bentonitice. alb -gălbui). Apţianul inferior este întâlnit în aceeaşi zonă sudică a culoarului Dâmbovicioarei. în baza calcarelor recifogene sau intraformaţional.marne moi. cu rare accidente silicioase nodulare. fin granulare şi pseudoolitice.marne calcaroase tari şi marnocalcare cenuşii-gălbui. se întâlnesc brecii-conglomerate cu elemente de marno-calcare şi calcare bioclastice. . ostracode şi resturi de echinoderme. urmate de calcare submarnoase şi marno-calcare. cenuşii deschis-gălbui. fiind constituit din marne cu cefalopode.marne şi marnocalcare cenuşii. cu rari amoniţi (Valanginian). cenuşii–albăstrui cu lamelabranhiate şi amoniţi. la care se adaugă calcarenite şi calcirudite bogate în orbitoline. cu foraminifere. roz.Valanginian şi uneori cuprinde parţial şi Jurasicul superior. cu o bogată faună de amoniţi. În partea sudică a culoarului Dâmbovicioarei există continuitate de sedimentare între depozitele Jurasicului şi Neocomianului. . cu faună de amoniţi şi lamelibranhiate (Hauterivian). Neocomianul superior se prezintă transgresiv peste formaţiunile Jurasicului mediu şi superior. cu noduli silicioşi. . debutul Neocomianului este marcat de o lacună de sedimentare.calcare bioclastice cu o bogată faună de amoniţi.

asemănătoare conglomeratelor de Bucegi. constituite din roci mezozoice şi şisturi cristaline de Leaota. atingând grosimi de cca.Apţianul superior apare local la nord de ridicarea structurală a Leaotei. cu elemente bine rulate de calcare. La diferite nivele apar intercalaţii grezoase a căror frecvenţă creşte spre sud în acelaşi sens se observă şi o reducere de grosime a conglomeratelor sau a faciesului lateral grezos. ce se dispune transgresiv peste depozitele flişului barremian-apţian din corpuş Pânzei de Ceahlău. b) gresia de Scropoasa-Lăptici. frecvent cu elemente mediotriasice şi şisturi cristaline. domeniul getic şi structurile central est carpatice din Carpaţii Orientali. întâlnite în valea Moeciului Rece. unde atinge fundamentul cristalin şi cuvertura sa sedimentară din zona cristalino-mezozoică. Jurasicului mediu şi superior (predominant calcare). conglomerate calcaroase apţiene. Structura molasei albiene din zona Masivului Bucegi–Leaota a fost împărţită în două entităţi stratigrafice (G. Molasa superioară se extinde transgresiv spre vest şi sud. în extremitatea nordică. faţă de care are o discordanţă unghiulară clară. arenitice şi lutitice.1400 m. Depunerea transgresivă a acestor formaţiuni se datoreşte fazei de orogeneză austrice ce a structurat într-o primă etapă. cu elemente de calcare. acoperind discordant fundamentul cristalin şi cuvertura sa jurasică.Murgeanu. din brecii calcaroase. Molasa inferioară a conglomeratelor de Bucegi medii. transgresiune ce avansează mult spre vest.. din conglomeratele poligene din Pragul Branului. Sunt conglomerate poligene cu matrice grezoasă şi elemente bine rotunjite. Structura de molasă a acestor formaţiuni îi conferă caracterul posttectogenic. şi anume: a) conglomeratele de Bucegi medii-molasa albiană inferioară. fiind denumită “molasa albianului”. de unde se continuă spre sud până în Muntele Piatra Arsă. fiind constituit din conglomerate de Gura Râului. cu elemente de calcare şi şisturi cristaline. constituie versantul abrupt estic al Munţilor Bucegi. rar roci eruptive. cu multiple variaţii de facies în sens 70 . calcare neocomiene şi urgoniene. 1963). uneori conţinând elemente de dimensiunea olistolitelor de calcare neojurasice. Molasa superioară a Albianului cuprinde o gamă variată de depozite ruditice. constituie o stivă groasă de depozite predominant grezos-conglomeratică. D. Elementele componente din matricea conglomeratele sunt fragmente din roci ale Triasicului inferior şi mediu. conglomeratele de Bucegi superioare şi gresia de Babele-molasa albiană superioară. Depozitele posttectonice Albianul.Patrulius.

Astfel. ele ocupând teritoriul de la nord de aliniamentul Munţilor Caraiman-Coştila-Doamnei-Bătrâna. Deosebirile dintre molasa inferioară şi cea superioară sunt date de câteva particularităţi. în condiţiile în care. De asemenea.longitudinal şi transversal. sunt specifice intercalaţii la nivele diferite a unor microbrecii şi microconglomerate cu matrice grezoasă. este lipsită de faună. De asemenea. aceasta atinge 2000 m. De asemenea. astfel încât. a bancurilor de conglomerate cu gresia de Babele. diferite roci calcaroase jurasice şi cretacic inferioare. 1969): conglomeratele de Bucegi superioare. în partea de nord a Masivului Bucegi. corelările de la o zonă la alta sunt destul de greu de făcut. ce complică mult structura geologică.. mai ales. cum sunt conglomeratele de pe culmea Măguri din arealul localităţii 71 . şi anume: compoziţia mineralogică şi dispoziţia spaţială a elementelor ruditice în matricea grezoasă a conglomeratelor şi chiar a gesiilor. uneori. denumite şi conglomerate de Coştila-Obârşia au o largă dezvoltarea în partea nordică. stratificaţie obligă şi granoclasare multiplă.1300 m pe paralela Muntelui Dichiu şi la cca.Patrulius. caracterele granulometrice şi morfometrice ale aceloraşi elemente ruditice şi arenitice. granitelor şi gnaiselor cu feldspat roşu sau alb-cenuşiu. pentru ca să scadă spre sud la cca. gresia de Babele şi gresia de Scropoasa-Lăptici. se remarcă variaţii de structură şi dimensiune a granulelor. se constată o modelare mai intensă a reliefului ocupat de molasa inferioră. se remarcă o morfologie diferită a reliefului compus din molasa superioară în raport cu cel compus din molasa inferioară. Sunt conglomerate poligene ale căror elemente constitutive sunt reprezentate de roci de tipul cuarţitelor clorito-sericitoase. în timp ce în zona molasei superioare modelarea este mai estompată. chiar în cadrul aceluiaşi stratotip. cuprinse într-o matrice grezoasă calcaroasă. O altă caracteristică este alternanţa. cu forme de relief mai variate. cu forme de relief mai line. Câteva iviri de roci detritice de pe rama sudică a Masivului Bucegi sunt corelate cu conglomeratele de Bucegi superioare. se constată o variaţie de grosime. O altă particularitate a molasei superioare este succesiunea megaritmurilor de diferite entităţi litologice.De asemenea. Conglomeratele de Bucegi superioare. În cadrul molasei superioare au fost separate trei stratotipuri (D. 400 m la sud de acesta şi pe rama vestică. astfel încât. De ramarcat lipsa fragmentelor de roci triasice.

cu caractere ritmice. friabile. de diferite tipuri de roci aparţinând cristalinului Leaotei şi cuverturii sale sedimentare. ritmurile fiind date de gresii şi siltite argiloase. zona este exondată. uneori microconglomeratice sau conglomeratice. Nucetu. Vraconian-Cenomanianul se dezvoltă predominant în facies grezos şi conglomeratic (Vraconian) şi facies marnos (Cenomanian).Gresia de Babele formează spectaculoasa cuestă a Bucegilor dintre abruptul estic al Bucegilor şi versantul stâng al Ialomiţei. gresia de Scropoasa-Lăptici are aspect flişoid. iar la vest de aceasta formează relieful Munţilor Cocora. Gresia de Scropoasa-Lăptici reprezintă un stratotip grezoargilos. cu slabă stratificaţie. cum sunt depresiunea tectonică a culoarului Dâmbovicioarei şi depresiunea de eroziune TohanRâşnov-Timiş.Patrulius. dezvoltată la sud de linia Caraimanului şi până în Muntele Dichiu. 72 . 1969) Spre sud. granulaţie fină şi conţinut mare de minerale micacee. în bancuri sau în lespezi. Lăptici şi Blana. unde uneori gresia se prezintă în bancuri de până la 10 m grosime. sedimentarea reluându-se în Vraconian în sectoare subsidente al zonei. puţin consistente.Buciumeni şi breciile calcaroase de tip Orlea din arealul localităţii Runcu (D. micacee. Ulterior depunerii Albianului. cele trei litofaciesuri formează megaritmuri. Lăptici. fiind supusă unei intense eroziuni. Un astfel de megaritm formează spectaculoasele cueste ale Muntelui Dichiu. în strate subţiri (5-15 cm grosime).Gresia de ScropoasaLăptici din corpul cuestei se situează constant sub gresia de Babele. Cocora. Oboarele şi Dichiu. micacee. În cadrul cuestei Bucegilor şi la sud de acesta. de culoare cenuşie albăstruie. în care se observă nivele microcoglomeratice sau de blocuri bine rotunjite de dimesiuni mari. Dezvoltarea tipică a acestui litofacies se întâlneşte în Munţii Babele. în care acestea se găsesc în alternanţă. gălbui. Blana. la care se adaugă şisturi argiloase nisipoase. împreună cu gresia de Babele contribuie în mod remarcabil la constituţia cuestei mediene a Bucegilor. fiind în alternanţă cu gresia de Babele şi gresia de Scropoasa-Lăptici. înglobează faciesul gresiilor masive. cu grosimi de 30-40 cm. Datorită ritmicităţii alternanţelor. cu trovanţi şi alteraţii locale ruginii şi gresiile ce se desfac în lespezi de 5-15 cm grosime. conglomeratele de Bucegi superioare se reduc ca frecvenţă. având liant argilos. Gresia de Scropoasa-Lăptici. În cadrul aceluiaşi stratotip sunt cuprinse gresiile mai fine. Gresia de Babele.

in zona de N. marnocalcare şi gresii este întânit în versantul nordic al Muntelui Bucegi pe valea Glăjăria şi sporadic în partea sudică a zonei Vulcan-Codlea. ZONA FLIŞULUI CARPATIC Constituie zona cea mai caracteristica a Carpatilor Orientali.lacustre. La N de Valea Moldovei. Paleogenul în facies grezos şi marnos argilos este cunoscut în partea sudică a culoarului Vlădeni. coincizand cu maxima extindere a zonei cristalinomezozoice spre E. acesta prezentându-se sub diferite tipuri genetice: fluvio. pelite bituminoase. Râşnov. silicolite. Apare si pe o zona restransa in Maramures. Turonian-Senonianul reprezentate prin marne. aluviale şi de precipitare chimică în domeniul carstic. unde VraconianCenomanianul este contituit din marne cenuşii-albăstrui (Vraconaian) şi marne cenuşii-verzui sau roşii-violaceu (Cenomanianul). deluviale-coluviale. molase grezoconglomeratice. Codlea-Vulcan. Din acestea se reţin depozitele glaciare din zona confluenţei văii Ialomiţei cu valea Şugările şi valea Doamnei.Zone subsidente la acest nivel sau format şi pe rama sudică a Masivului Bucegi-Leaota în zona Pietroşiţa-Runcu. Acumularea formatiunilor de flis incepe cu Jurasicul si continua pana in Miocenul inferior . de la Nămăeşti spre sud. Au o largă dezvoltare şi în zonele Rucăr – Dâmbovicioara. dezvoltandu-se continuu de la N din Valea Sucevei pana in S in Valea Damboviţei. care reprezintă morena frontală a gheţarilor ce au existat în zona acestor văi. intre Valea Moldovei si Valea Siha Mica. în aproape întreg teritoriul Leaota-Bucegi. cand cea mai mare parte din geosinclinal sufera procesul de inversiune. Maximum de largime este atins in zona de curbura (80 km). la diferite cote altitudinale. evaporite. In lungul invelisului jurasic – miocen inferor s-au depus si depozite nespecifice flisului : calcare organogene. glaciare şi fluvioglaciare. Latimea cea mai mica este de 23 – 26 km. deluvial-proluviale. Valea Dâboviţei. Cuaternarul este prezent sectorial. zona flisului de asemenea se largeste pana la cca 40 km. De asemenea aceasta structura individualizeaza Carpatii Orientali in raport cu alte structuri alpine. 73 . Ridicarea zonei cristalino-mezozoice in urma diastrofismului austric a determinat migrarea ariei de sedimentare spre E cu formarea unei fose adanci. Ariile de acumulare a formatiunilor de flis au suferit in timp modificari continui si importante sub actiunea fortelor orogenice.

Aceasta a dus la restrangerea ariei geosinclinale. Muntii Tarcau. Muntii Ceahlau. Aranjamentul structural in panze a flisului s-a derulat in etape succesive. Zona flisului compune urmatoarele structuri muntoase : Obcinele Bucovinei. fenomen remarcat de L. flisul intern cuprinde formatiunile din intervalul berriasian. De asemenea.. Prin urmare. In cadrul fiecarei subzone se individualizeaza mai multe unitati tectonice realizate in etape distincte in urma unor faze de orogeneza. paleocen – eocen. Muntii Ciuc. Unitatea de Tarcau si Unitatea de Vrancea. in timp de la V la E. Stratigrafic si structural-tectonic zona flisului se imparte in doua parti: subzona flişului intern şi subzona flişului extern. depozitele berriamian-senonian inferioare sunt proprii flisului intern (sinorogenic). 74 . In continuare de la zona de curbura spre V : Muntii Ciucas – Zaganu. in timp ce de la V la E. litofaciale si tectonice. la V de Valea Campinita apar si depozite oligocen – miocene in cadrul structurii sinclinale Slanic. proces care se definitiveaza de diastrofismul moldavic. Muntii Vrancei iar la interior Muntii Bodoc. oligocene si miocene au caracter posttectonic. Flisul intern este compus astfel din Unitatea de Ceahlau si Unitatea de Teleajen. care l-a denumit . (eventual Thitonic) – Senonian. FLIŞUL INTERN Deosebirea flisului intern fata de flisul extern are la baza criterii stratigrafice. Mrazec inca din 1910. Muntii Stanisoarei. care sunt corespondentul a doua etape de evolutie a geosinclinalului carpatic. Din punct de vedere stratigrafic. Pe suprafete restranse apar si depozite paleocen – eocen intre Teleajen si Dambovita. si Baraolt. Muntii Parhovei. iar depozitele senonian superioare. Flişul intern isi definitiveaza structura tectonica in urma miscarilor orogenice din faza laramica timpurie din Cretacicul superior. Flisul extern are in componenta Unitatea de Audia. iar flisul extern este o consecinta a fazei stirice din Miocenul inferior.incat aspectul actual reprezinta o insumare de efecte a acestora intr-un sistem orogenic de panze suprapuse.migrarea spre exterior a zonei de sedimentare’’. Din corelarea datelor stratigrafice cu cele tectonice rezulta ca mişcarile orogenice ce au structurat flisul intern s-au manifestat in Senonianul inferior.

efectele acestora fiind marcate in structura tectonica a depozitelor posttectonice si in relatiile tectonice cu zona flisului extern. peste Unitatea de Teleajen. Astfel. Fosele de orogeneza ulterioare senonian inferior (subhercinice) au afectat in mai mica masura zona flisului intern. Deosebirile stratigrafice. litofaciale si tectonice fac ca cele doua unitati ale flisului sa fie descrise separat. si anume : in timp ce in aria de sedimentare a flisului intern formatiunile au caracter detritic (gresii. UNITATEA DE CEAHLĂU Constituie sectorul vestic al flişului intern. Efectul mişcarilor mezo-cretacice si cele ulterioare au determinat o structura in panze atat a flisului intern cat si a flisului extern. insa momentele de realizare sunt diferite. Pe măsura umplerii celor doua domenii de sedimentare. Latimea maxima este atinsa in zona de curbura (35 km). partial bituminoasa). ridicata structural si sariata spre E dupa falia majora Lutu Roşu. pe domeniul flişului intern se individualizeaza doua unitati structurale majore : Unitatea de Ceahlau si Unitatea de Teleajen. Numai formatiunile posttectonice au caracteristici aproape identice. vine in contact direct cu Unitatea Audia din flisul extern. La V intra in contact tectonic cu zona cristalinomezozoica. acest contact este marcat de eruptivul neogen din Muntii Hraghita.Şi din punct de vedere litofacial exista diferente semnificative intre cele doua unitati majore. STRATIGRAFIA Descifrarea structurii geocronologice si implicit a tectonicii. are loc o atenuare a diferentierilor litofaciale. pe aria de sedimentare a flisului extern s-au pus formatiuni pelagice intr-un mediu euxinic (depozite pelitice de culoare neagra. În zona cuprinsa intre Miercurea Ciuc si Baraolt. Flişul intern a fost puternic marcat de diastrofismul austric si subhercinic care a avut un rol major in aranjamentul tectonic al acestuia. Prin cercetări de detaliu a fost posibila cresterea descoperirilor paleontologice ce au permis in final orizontarizarea formatiunilor geologice din cele doua unitati ale flisului. transport si sedimentare dinamica. conglomerate) si deci factori de eroziune. 75 . La N dispuse prin acoperire tectonica. sub platoul faliei central carpatica. a fost marcata de numeroase dificultati datorita inventarului paleontologic . Spre E si S vine in contact cu unitatea de Teleajen sau prin acoperire tectonica a acesteia.

Macovei in 1912). au urmatoarea constituţie: marne. stratele de Sinaia au fost impartite in daoua sau trei orizonturi. marno-calcare. depozitele barremian superior-aptian sunt constituite de Stratele de Comarnic. Bobu si GârbovaBaiu. cunoscute sub numele de Stratele de Sinaia (denumire data de W. ce devin frecvente la partea superioara. dovedit prin resturi fosilifere desi sunt foarte rare. Functie de provenienta materialului pelitic . O alta caracteristică este prezenţa heroglifelor pe suprafata inferioara a stratelor. caracterizate printr-o mare variatie litofaciala. De la Valea Trotusului spre N. Tithonic-Berriasian-Barremian inferior reprezintă un fliş grezocalcaros cu caracter ritmic pregnant si o remarcabila constanta a caracterelor litologice si stratonomice. conglomerate. in care se remarca brecii si conglomerate. atat in sens longitudinal cat si in sens vertical. Se constata ridicari structurale ale fundamentului ce strapunge Stratele de Sinaia (Plaiul ZamureiAzuga). Ceahlau. gresii calcarose micacee. Zaganu. calcare detritice. Ritmicitatea. -orizont mediu – gresii calcaroase (grosime 600 m) in bancuri de pana la 1 – 5 m. grosimea acestui stratotip este de 2500 m. sedimentarea gradata in depozitele grezo calcaroase sunt trasaturile ce dau Stratelor de Sinaia caracterul de flis. Mrazec. calcare grezoase. -orizont superior. De aceea se pastreaza separarea litologica. Au o coloratie cenusie sau negricioasa. Baraolt. In sectorul sudic. Desi sunt bogat fosilifere nu se poate face diferentiere pe etape. O particularitate importanta este prezenta diaclazelor de calcit ce strabat depozitele in toate directiile. Stratele de Comarnic au fost descrise pentru prima data la Podu Vartos langa Comarnic (L. iar in sectorul central si nordic Strate de Bistra. Bodoc. brecii dispuse in succesiuni ritmice. Popescu Voitesti si G. Stratele de Sinaia sunt compuse numai din doua orizonturi. Sunt constituite dintr-un flis predominant calcaros marnos la care se asociaza in proportii variabile gresii 76 . Barremian superior – Apţian cuprinde depozite in continuitate de sedimentare cu Stratele de Sinaia. Teisseyre in 1907). cu o grosime de 700 – 800 m. În zona Prahovei. marne si marno-calcare . sisturi argiloase si argilosmarnoase. I. calcare fin granulare in strate subtiri. mai rar oliv sau bruna. Ciucaş. Ciucului.Formeaza relieful urmatoarelor culmi muntoase : Stanisoara. În Valea Prahovei se separa : -orizontul inferior – sisturi argiloase si argile marnoase. Litologic.

slab stratificate cenusii. Au grosimi de pana la 3000 m. In sens longitudinal apar variatii de facies mai ales in ceea ce priveste raportul sisturi. Elementele conglomeratice sunt constituite din sisturi cristaline si roci sedimentare in special calcare tithonice. Reprezinta un flis predominant grezos. În cateva puncte la partea inferioara gresiilor si conglomeratelor apar calcare(zona Ceahlau si Ciucas – Zaganu). de unde si o alta denumire de . Varsta albiana este confirmata prin cateva exemplare fosilifere.Runcu – Pietrosita – Cetateni – Barbuletu). intercalate la diferite nivele in marne si marno-calcare. Albianul este un stratotip diferentiat tot litologic fiind constituit din gresii si conglomerate ce urmeaza peste depozitele Aptianului superior. Gresiile dau specificitate prin depunerea in bancuri de 2 – 3 m grosime .. Litologic sunt marne si argile cenusii care alterneaza ritmic cu gresii calcaroase. Stratele de Bistra se pot recunoaste din Muntii Ciuc pana in Valea Sucevei. Vraconianul se dispune transgresiv peste complexul grezoconglomeratic. denumirea fiind data de G. constituind un mare ciclu de sedimentare. conglomerate si brecii calcarose . gresii calcaroase si marne. intre care la diferite nivele apar intercalatii de gresii noi. Gresiile si marnele au o tenta prin alterare. Atanasiu in anul 1926. frecvent cu sortare gradata si cu hieroglife pe talpa.strate cu auceline’’.. atribuite de asemenea Aptianului superior. Macovei si I. sunt interpretate ca blocuri insedimentate in flisul grezo-conglomeratic.flis marno-grezos ruginiu’’.calcaroase fine. in bazinul Teleajenului si intre Prahova si Dambovita (Comarnic – Tacla . Superior Stratelor de Comarnic sunt stratele Piscu cu Brazi ce apar pe flancurile anticlinoriului Zamurei si in Valea Prahovei. Au o grosime de cca 100 m. Sunt de tip recifal. micacee in strate subtiri. 77 . Sunt dovedite paleontologic in special cu auceline. Calcarenitele reprezinta caracteristica dominanta. Se dezvolta la S de Depresiunea Barsei. asociat cu sisturi argiloase si marne cat si cu lentile de conglomerate. Sunt depozite hemipelagice: marne si marne nisipoase. Cea mai larga dezvoltare o au in masivele Ceahlau si Ciucas – Zaganu. Superior Stratelor de Bistra sunt depozite constituite din marno-argile si gresii. Valea Ialomitei. Sunt incadrate Aptianului superior. Tot Apţianului superior sunt atribuite depozite de gresii masive asociate cu conglomerate din versantul estic al Muntilor Bucegi (flis grezo-conglomeratic). fapt care a facut sa fie denumite .

intre Prahova si Dambovita. marno-calcare cenusii deschise. Iviri importante: Comarnic. fie este transgresiv peste depozitele grezoconglomeratice. Depozitele Unitaţii de Teleajen aparţin Cretacicului în intervalul Apţian superior – senonian inferior. Litofacial. Bancila. Runcu – Laicai – Cotinesti. mai rar rosii sau violacee. de unde spre V este marcată de depozitele posttectonice senonian superioare. constituit din gresii curbicorticale in alternanta stinsa cu marno-argile cenusii sau verzui. cenusii albastrui. în sectorul nordic – Gresia de Cotumba iar în sectorul sudic – Gresia de Sita – Tataru. dar si transgresiv peste depozite mai vechi. Fauna in Valea Dambovitei de inocerami. Contine depozite de tipul marnelor cenusii si rosii. paleocen-eocene şi oligocen-miocene ce alcătuiesc sinclinalul de Slănic. rar intercalatii de gresii si local episoade cu wildflis (zona Comarnic). Apare pe suprafete mari. Depozitele mai noi: paleocen – eocene si oligocene miocen inferior sunt depozite posttectonice. Turonian – Coniacianul urmează in continuitate de sedimentare. 78 . au grosimi de 500 – 700 m in sectorul nordic si 1500 – 2000 m in sectorul sudic. Gresia de Cotumba – Sita – Tătaru bancuri groase (0-5 m) de gresii separate de marno-argile subtiri cu grosimi totale de 400 – 700 m. Se recunoaşte ca structura majoră din Valea Sucevei până în Valea Prahovei. UNITATEA DE TELEAJEN constituie partea estică a flişului intern. Apţian superior – Senonian în cadrul acestui interval se separă trei litofaciesuri: Stratele de Palanca. Talea. prezentându-se ca o unitate tectionică coborâtă peste care a fost şariată Unitatea de Ceahlau în lungul faliei între Lutul Roşu şi la rândul ei este şariată peste flişul extern. În Unitatea de Ceahlau se separa doua cicluri de sedimentare: Berriasian (eventual Tithonic – Albian) şi Vraconian – Turonian superior. cenomanianul este reprezentat prin marne.Cenomanianul este in continuitate de sedimentare cu depozitele uraconiene. Se caracterizeaza printr-o mare uniformitate fara variatii de facies importante. deseori nisipoase. Constituie o treaptă de relief mai joasă decât cea a Unităţii de Ceahlău. Reprezinta un flis ritmic. intre care se interca leaza lespezi de gresii micacee slab cloritoase. Pietrosita. Gresia de Cotumba-SitaTataru şi Strate cu auceline Stratele de Palanca denumire data de I.

Subordonat apar gresii calcarose micacee cenusii in strate subtiri. fara stratificatie. Vraconianul reprezentat prin strate cu auceline: marne nisipoase cenusii. Dambovitei si Ialomitei. la contactul cu Unitatea de Ceahlău. asemanator senonianului superior. Se semnalează intercalaţii de ciment. uneori microconglomerate in strate de pana la un metru grosime. paleocen-eocenului si oligocen miocenului. Turonian – Senonian inferior prezintă dezvoltarea cea mai largă în zonă Teliu Dobârlau. la partea superioara gresiile devin masive şi microconglomeratice. separate de marno-argile centimetrice. gresiile au o grosime redusa si cu dezvoltare neuniforma. Este atestat macro şi microfaunistic. cu cca 300 m grosime. la Vama Buzăului şi în sinclinalul Pridvarea – Nebunu Sterp.Gresiile se succed in nivele masive de zeci de metri. Senonian superior. globigerine). Se dezvolta exclusiv in sectorul sudic. Afloreaza in Valea Prahovei. În cadrul acestora se separa trei orizonturi: marne roşii inferioare. Au o bogata fauna de foraminifere. Turonianul la Fieni – Rotalipora turonica si Praeglobotruncana. Grosimea este de 200 – 300 m. Cenomanianul aflorează pe marginea vestică a Unitaţii de Teleajen. argile verzi şi roşii si lentile de marno-calcare sideritice. asociate cu gresii micacee. În imprejurimile Fieniului au fost identificate auceline de catre G. cu argile verzi si visinii. Marne de Gura Beliei. Din punct de vedere litologic sunt depozite de marne cenuşii negricioase cu intercalaţii de gresii micacee în strate subţiri. iar sporadic intercalatii de marne si argile tufacee. Spre SV. marne vărgate şi marne roşii superioare. depozite pelagice : marne argiloase in care predomina culoarea rosie – caramizie. Murgeanu. Litologia reprezinta o alternanta de marne si marno-calcare cenusii – visinii. Toate acestea au grosimi de 300 m. Se observa o oarecare asemanare intre depozitele Unitatii de Teleajen si Unitatii de Ceahlău. Local. are caracter pelagic. INVELISUL POSTTECTONIC depozitele posttectonice apartin Senonianului superior. separat microfaunistic (foraminifere. Se prezintă în faciesul de Şotrile: argile violacee. Eocenul se dezvoltă pe 500 – 900 m grosime. gresii calcarose în 79 . PaleocenuI în continuitate de sedimentare. verzi cenuşii. Succesiunea completă pe Valea Teliu. însa depozitele din Unitatea de Teleajen apar in continuitate de sedimentare in timp ce În Unitate de Ceahlău sunt transgresive şi discordante. sau cu gresii calcaroase subtiri cu dominatie oblica.

După exondarea din vraconian urmeaza transgresiunea din Senonianul superior cu care incepe depunerea depozitelor posttectonice. 80 . TECTONICA determinarea relaţiilor dintre cele două unităţi majore ale flişului intern a fost de I. dar se continua pe sub sinclinalul Slanic – Bezdead. cenuşii şi verzi ce formează nivele sau chiar orizonturi. dupa o fractură majoră denumita Linia Lutu Roşu. In acest moment se produce si sariajul peste Unitatea de Teleajen.linia interna sau Teleajen’’ care se poate urmari din Valea Sucevei pana in Valea Dambovitei.. Ulterior. la N. Astfel. ori a fost exondat. cand are loc ridicarea dupa falia Lutu Rosu ce corespunde diastrofismului austric tarziu cand apare si deformatii plicative. Filipescu. fiind la rândul ei şariată peste unitatea flişului extern. Bancila ).plăci. descrierea facându-se la aceasta unitate structurală. iar în continure spre V este marcata de formatiunile posttectonice. începand cu Vraconianul se reia sedimentarea in sectorul sudic. Depozitele oligocene şi miocen inferioare sunt similare cu cele din flişul extern. În Valea Prahovei. PÂNZA DE TELEAJEN apare ca un compartiment coborât tectonic faţă de Pânza de Ceahlău. Sectorul nordic. Se considera ca depaseste Valea Dambovitei (I. Bancilă si M. Accentuarea deformatiilor s-a produs prin fosa de orogeneza subhercinica (laramica timpurie) de la sfarsitul turonianului si inceputul senonianului. fractura Lutu Roşu se situează imediat la S de Comarnic. Structura Pânzei de Ceahlău este complicata de o serie de cute sinclinale si anticlinale faliate in general longitudinal. Contactul cu Unitatea de Audia se face in lungul unei falii majore denumita . Spre S are un traseu mai sinuos determinând apariţia unor semiferestre: Teliu. Şariajul peste Unitatea de Audia a flişului extern este profund. pana in Valea Prahovei la S. încât această (Unitatea de Audia) este acoperită complet tectonic (în Valea Bistriţei). Linia Lutu Roşu este o falie profunda care se urmareste din Valea Sucevei. Unitatea de Ceahlău suprapunându-se prin şariaj peste depozite mai noi ale Unităţii de Teleajen. Uneori şariajul pânzei de Ceahlău a dus la acoperirea tectonică a Unităţii de Teleajen (zona Campulung Moldovenesc). ori depunerile vraconiene au fost exondate complet. PÂNZA DE CEAHLĂU s-a individualizat dupa depunerea complexului grezo-conglomeratic de Ciucas Zaganu. Cheia si peninsula tectonica Cămăşile. s-a stabilit structura în pânză a flişului intern. Se mai adaugă marne albicioase.

Individualizarea structurii majore s-a produs in Miocen. In schimb paleogenul da nota caracteristica a 81 . intre etapele Burdigalian si Helveţian ca urmare a fazei de orogeneza stirica. Flişul extern este alcatuit din depozite din intervalul Cretacic inferior – Miocen. Cretacicul inferior este reprezentat printr-un facies uniform – sisturi negre (flis negru partial bituminos). Ulterior coborarea unui compartiment intern de pe domeniul ambelor unitati formandu-se deposite posttectonice oligocen miocen inferioare din sinclinalul Dragna – Slanic – Bezdead. În aceste condiţii a avut loc sedimentarea depozitelor posttectonice senoniene superior – paleocen eocene. Structura Unităţii de Teleajen ca ecou al miscarilor orogenice ulterioare (dupa cretacic).depozite sedimentare depuse pana in momentul individualizarii structurii majore.În urma mişcărilor austrice târzii are loc înălţarea Unităţii de Ceahlău. Uneori deformatiile sunt intense formandu-se cutele solzi dupa falii longitudinale. este complicata de o serie de anticlinale si sinclinale cu orientare spre E. Cuprinde depozite din intervalul Cretacic inferior – Pliocen separate în : .depozite sedimentate ulterior constituirii structurii majore. înalţarea şi deplasarea peste flişul extern din faţă. Aceasta a determinat o sedimentare de depozite psemito-psafitice. in condiţiile existenţei reliefului de la V (Unitatea de Ceahlau). Reprezinta o fasie continua cu latime minima de 12 km (linia Draceni – Gainesti) si maxima de 47 km in zona de curbura. iar la SV de bazinul Buzăului se suprapune depozite posttectonice miocen superioare –pliocen. domeniul Unităţii de Teleajen functionând în continuare ca arie de sedimentare. iar Cretacicul superior are un facies predominant marnos-argilos cu continut redus in fractiunea psamitica. Depozitele Cretacicului sunt total diferite fata de cele din flisul intern. . Mişcarile subhercinice din Senonian au afectat puternic Unitatea de Teleajen ducand la cutarea. depozite posttectonice. Începând cu Senonianul superior marea se reinstalează în condiţiile existenţei unei structuri majore care cuprindea atât Unitatea de Teleajen cât şi Unitatea de Ceahlău. FLIŞUL EXTERN constituie relieful zonei cuprinse între flişul intern de la V si zona de molasa la E (Unitatea Pericarpatica). In urma acestui diastrofism zona ramane exondata cu exceptia sectorului sudic de la SV de bazinul Vaii Buzaului. care ramane ca zona de sedimentare.

STRATIGRAFIA ca urmare a unei cercetari sistematice succesiunea stratigrafica este stabilita paleontologic si geometric.0 km constituind unitati de relief cu altitudini mai joase. avand caracterul unei panze de sariaj incepand din Valea Sucevei si pana Valea Doftanei. Unitatea de Tarcău si Pânza de Vrancea. Structural. care de la V la E sunt urmatoarele : Unitatea de Audia. realizata in urma fazelor de orogeneza din intervalul Paleogen – Miocen. Delimitarea fata de zona de molasa este facuta tectonic pein falia externa vizibila din Valea Sucevei pana in Valea Slanicului de Buzau. Oligocenului si Miocenului inferior. In cadrul flisului extern se pot individualiza trei unitati cu caracter de panze de sariaj. Neclaritati mai exista pentru depozitele Eocenului superior. spre S latimea scade mult la 0. Cretacicul contine depozite in continuitate de sedimentare pe intervalul valanginian – senonian inferior. Unitatea de Audia are latimi de la 4 – 5 km in Valea Moldovei pana la 11 km in Valea Sucevei. 82 . cca 1200 m (Magura Sarata. in care se pot separa doua faciesuri formate in medii de sedimentare distincte : . Reapare intre Provita si Ialomita. Magura Doliei).facies argilos-marnos ce apartine intervalului Cenomanian superior – Senonian inferior. iar traseul intre Ialomiat si Basca Chiojdului nu este pe deplin lamurit. Depozitele constitutive ale Unitatii de Audia apartin Cretacicului. ce se dezvolta pe intervalul Valanginian – Cenomanian inferior . Pana in Valea Siriului Mare latimea creste din nou la valori de 4 – 7 km cu inaltimi relativ mari de pana la 1665 in culmea Siriu – Malaia. Structura tectonică a flişului extern este in panze de sariaj suprapuse.20 – 2 km. Miocenul are dezvoltare restransa fiind in cea mai mare parte acoperit tectonic. UNITATEA DE AUDIA se recunoaşte la V de zona flisului intern. iar in continuare este marcata de depozite posttectonice. Spre S intre Valea Moldovei si Valea Risca Mare are latimi de 3. In continuare. flisul extern este intr-o pozitie coborata fata de unitatile de la E si intr-o pozitie ridicata fata de zona de molasa de la E. pana in Depresiunea Bretcu. Paleocenului si Eocenului. formand un relief relativ inalt (1460 – 1590 m Obcina Feredeului).flisului extern prin marea varietate litofaciala orizontala si verticala. de unde spre SV este marcata de depozitele sinclinalului de Slanic. La N.5 – 7.faciesul sisturilor negre sau strate de Audia.

Nota dominanta a acestui complex este de gresiile silicioase glauconitice foarte dure cu aspect cuartitic de culoare cenusie sau verzuie. verzuie si brun rosietice si nivele de 83 . depusa intr-un mediu euxinic. dand o culoare rosie cărămizie specifică. Acestea apar intr-o alternanta ritmica cu gresii calcaroase. Adesea in baze apar conglomerate. Paleocenul si Eocenul marchează al doilea ciclu de sedimentare in care s-a dezvoltat un facies psamitic. intr-un mediu marin euxinic. carbonat de calciu. in cadrul acestuia separandu-se trei complexe : a. argile cenusii (Senonian inferior). Astfel. in strate de 0.În acest interval s-a dezvoltat faciesul . sistuozitate. Cenomanian superior – Senonian inferior. In sectorul vestic apar nivele de argile cu coloratie cenusie. S-au separat trei orizonturi cu structura distincta : argile rosii. complexul sistos (Aptian superior – Albian inferior). c.. Incheie primul ciclu de sedimentare dupa care datorita exondarii. Caracteristica acestui complex este data de sferoidele si lentilele strat de siderit ankerit (carbonat feros). Se dezvolta in zona de N intre Valea Sucevei si pana la Risca Mare. Aceste unităţi litofaciale mai sunt cunoscute si sub numele de ‘’strate de Zagon. a Unitatii de Prisaca – Tomnatec (cu grosimi peste 2000 m ) si in zona de S (intre Raul Negru si Basca Chiojdului) unde a fost denumita Gresia de Siriu. frecvent silicioase de culoare cenusie verzuie sau neagra. Grosimea complexului este de cca 200 – 300 m. alcatuit din argile si argile marnoase cu o gama variata de tipuri litologice determinate de proportia de silice. verzui si vargate cu cinerite in baza (Cenomanian superior – Turonian inferior). Contin bancuri de brecii cu fragmente de roci granitoide cu rosu si cenusiu si de roci vrezi asemanatoare sisturilor verzi dobrogene. acesta devenind puternic oxidant. Este alcatuit din pelite argiloase si argile marnoase.2 – 2 m grosime. marne si marno-calcare rosii si cenusii (Tortonian – Coniacian).complexul gresiilor silicioase glauconitice (Albian superior – Cenomanian inferior). complexul sferosideritic (Valanginian – Aptian inferior). b. caracteristice acestui ciclu de sedimentare sunt gresiile micacee cenusii in bancuri grose.sisturilor negre’’. care sunt oxidate.Valanginian – Cenomanian inferior. separate de intercalatii centimetrice de argile si argile marnoase. Coloratia predominant neagra a sisturilor negre este data de materia organica bituminizata. mare parte din depozitele senoniene superioare au fost indepartate prin eroziune. gresii silicioase si calcare detritice. iar gresiile au o sortare gradata. continutul de bitumine. Marchează o schimbare a mediului de sedimentare.

I. Cretacicul pe intervalul Valanginian – Senonian. microconglomerate cu fragmente de sisturi verzi. Acest litofacies este cunoscut in literatura de specialitate sub numele de . marno-calcare. verzi. granodiorite si sisturi cloritoase de tipul sisturilor verzi. adica faciesul sisturilor negre cu cele trei complexe separate..Strate cu Vnocarami’’ (S. spre deosebire de Unitatea de Audia. Athanasiu.Strate de Carman – Salan’’ (I. iar spre S in Valea Uzului (Poiana Uzului). Acestea reprezinta orizontul bazal. 41 km si latime minima de 4 km in zona Suha Mica. in Suha Bucovineana si Suha Mica.marne si marno-calcare cu aceeasi coloratie (are grosimi de cca 600 m). Cenomanian superior – Turonian – Senonian inferior urmează în continuitate de sedimentare fiind reprezentate prin argile cenusii – negricioase. marnocalcare si calcare fin diaclazate. negricioase cu intercalatii de gresii calcaroase ( 120 m grosime). Formeaza niste structuri complicate de anticlinale faliate si transformate in cute solzi. Atanasiu). Se extinde din Valea Sucevei pana in Valea Dambovitei.. Paleogenului si Miocenului. In SV arealului Unitatii de Trascau apar si depozite posttectonice cuprinse in sinclinalele Slanic si Drajna. in Unitatea de Trascau exista continuitate de sedimentare atat in Senonian. gresii calcaroase. Valanginian – Cenomanian inferior cuprinde depozite similare cu cele din Unitatea de Audia. Stratigrafic. prin structura tectonica si prin extindere unitatea cea mai importanta din flisul extern. În continuare s-au sedimentat o alternanta de marne.Strate de Lupchianu’’. cunoscute sub numele de .. izvoarele pe Basca Mica. Bancila) si sub numele de . gresii calcaroase diaclazate si microbrecii cu fragmente de feldspati. Depozitele de sisturi negre sunt intalnite in Valea Bistritei. avand caracter de panza sariata spre E peste Unitatea de Vrancea care pe alocuri o acopera tectonic in intregime. UNITATEA DE TARCĂU constituie prin compozitia litostratigrafica. Senonianul superior cuprinde o succesiune litostratigrafica deosebita fata de depozitele subiacente. Reprezinta o alternanta de marne. De asemenea sub forma de intercalatii apar marno-calcare. Macovei. Exista deosebiri mici in ceea ce priveste continutul de carbonat de calciu din cuprinsul gresiilor silicioase glauconitice. cat si intre Senonian si Paleocen. Are latimea maxima in zona Vrancea. calcare grezoase. G. gresii miocene slab calcaroase. calcare detritice 84 . depozitele ce compun Unitatea de Tarcau apartin Cretacicului. rosii caramizii si vargate cu intercalatii de trepte in baza.

Paleocenul se caracterizeaza printr-o sedimentare relativ uniforma cu exceptia partii vestice. care denota o schimbare a conditiilor de sedimentare.Strate de Sucevita’’ (la V) si . Se inregistreaza unele variatii de facies in sens longitudinal. În partea V a Unitatii de Tarcau conditiile de sedimentare sunt total diferite. acest litofacies apartine Senonianului. fie la partea superioara. completa sau incompleta. stratotipurile oligocenului ridica probleme pe intregul spatiu al planetei. Litologic sunt constituite din argile.Strate de Izvor’’. Limita stricta Paleogen-Eocen este fixata fie in baza Stratelor de Straja. În continuare urmeaza un flis alcatuit din argile si marne ce alterneaza cu gresii calcaroase. cu sortare gradata si hieroglife pe talpa. Se înregistrează o mare varietate faciala atat de la V la E cat si in timp pe verticala ceea ce a dus la separarea mai multor litofaciesuri cu denumiri regionale variate. Aspectul stratelor cu inocerami este de fapt predominant calcaros in care succesiunea este ritmica. a carei individualizare o dau calcarele detritice cu fenomen de grano-calcare si hieroglife de talpa. Sunt cunoscute sub denumirea de .Strate de Tazlau’’ mai la V si spre interiorul Unitatii de Tarcau. inclusiv oligocenul fiind lipsit de argumente paleontologice. silturi. Astfel au fost separate trei litofaciesuri ce se 85 .. curbicorticale care treptat trec la gresii micacee masive de tip Tarcau. marne si calcare de culoare rosie caramizie. verde cenusi sau vargata in alternanta cu gresii calcarose si gresii silicioase glauconitice cenusii verzui in strate subtiri pana la 30 m. Sunt cunoscute sub denumirea de . Din aceasta varietate litologica caracteristice sunt marnele si marnocalcarele vinete albicioase cu impresiuni de faciesuri strabatute de diaclaze fine de calcit.. Sunt numeroase fenomenele de silicifieri pana la aparitia silicatilor. care au permis acumularea unor gresii miocene masive cunoscute denumirea de Gresia de Tarcau. Eocenul se caracterizează prin conditii de sedimentare diferite de la o zona la alta. In baza se dezvolta un facies predominant calcaros. Schimbarea conditiilor de sedimentare este pusa pe seama unei afundari generale a ariei de sedimentare. caracteristice fiind predominare rocilor silicioase si coloratia rosie. In continuare urmeaza Stratele de Straja. De altfel. Paleogenul este delimitat faunistic pana la Eocen. Prin continutul faunistic de inocerami si foraminifere..si subordonat argile marnoase verzi si cenusii negricioase. Grosimea stratelor cu inocerami este de 400 – 700 m.

marne si argile cu grosimea de 1200 m. Fauna de micro si macroforaminifere.. sunt inlocuite de un tip flis ritmic monoton cu gresii curbicorticale. Asociatii de foraminifere. insa pe verticala se pot separa mai multe secvente litologice.5 – 3 m.. Atanasiu l-a denumit . precum si cateva lamelibranhiate care stabilesc prezenta eocenului inferior si mediu. cu fenomene de sortari si hieroglife pe talpa. negricioase. În continuare urmeaza calcarele de Doamna (grosime 20 m). Litofaciesul de Doamna. iar din Valea Ramnicu Sarat si litofaciesul de Doamna. corespunzatoare litofaciesului de Doamna. începând din zona Zabala partea estica a litofaciesului de Tazlau. argile si marne cenusii verzui. flis cu alternanta ritmica de gresii calcaroase. marne si argile de tipul litofaciesului de Doamna. gresii miocene cenusii in bancuri cu grosimi de 0. Eocenul superior. uneori intercalatii de argile rosii.Piepturi-Puica’’. Litofaciesul de Tarcau. calcare grezoase. calcare alb galbui sau cenusiu-verzui in strate centimetrice pana la 100 m grosime. Acestea alternează cu grezo-calcare. particularitatea acestui facies fiind gresiile micacee de tip Tarcau sub forma de pachete de grosimi variabile.. La S. litofaciesul de Tazlau şi litofaciesul de Doamna. Gresiile contin asterocioline.Panza de Tazlău’’. La partea superioara apar intercalate conglomerate cu elemente de sisturi cristaline. intercalatii dispuse neuniform. O alta particularitate consta in disparitia calcarului de Doamna cu orizont distinct. desi are un litofacies predominant argilo-marnos. corespunzator litofaciesului de Tarcau. se caracterizeaza printr-o mare uniformitate litologica pe orizontale. Insumeaza o grosime de 700 – 1000 m. corespunzatoare litofaciesului de Tazlău si Strate de Bisericani. Litofaciesul de Tazlău. Caracteristic Stratelor de Podu Secu sunt gresiile calcaroase in strate subtiri 86 .succed de la V la E : litofaciesul de Tarcau. in cadrul acestuia se pot separa trei orizonturi : Strate de Podu Secu. La S de Valea Oituzului I Dumitrescu l-a descris sub numele de faciesul de . Bancurile de gresii sunt separate de strate de pana la 100 m grosime de argile si marne cenusii verzui. cunoscut sub numele de . separate de marne si argile cenusiu-verzui.faciesul de Colti’’. (Gresia de Tarcau). Contine partea superioara a stratelor de Suceviţa. gresii silicioase. Grosimea creste de la E la V ajungand pana la 2000 m. se recunoaste din Valea Sucevei pana in Valea Bâsca Mare. Strate de Plopu. unde I. Calcarele cu frecvente silicifieri sub forma de noduli si lentile.

rosii si pestrite. . În cadrul celor trei unitati litologice. In sectorul sudic Stratele de Izvoarele cu facies asemanator si cu orizonturi de cinerite la diferite nivele. iar la V.disodile inferioare de asemenea cu extindere generala. .. Culoarea roşie verzuie sau vargata a argilelor din baza reprezinta un orizont reper. desi difera ele sunt sincrone. Pe aria litofaciesului de Doamna urmeaza in continuare . sunt sisturi argiloase bituminoase cu sistuozitate proeminenta de culoare bruna negricioasa.curbicorticale. alcatuiesc un flis ritmic Pentru Stratele de Plopu predomina argile si calcarele verzui cenusii si subordonat gresii slab calcaroase. Aceste litofaciesuri.marne bituminoase cu extindere generala. acestui nivel ii corespund Stratele de Pucioasa. curbicorticale cu hieroglife pe talpa si argile cenusii verzui.. Litofaciesul de Fusaru. se pot separa trei unitati litologice: orizontul cu argile verzi. unde lipsesc. Gresia de Kliwa (sector estic) spre interior (Litofaciesul de Moldovita) alterneaza cu gresii de Fusaru. la care se adauga un al patrulea in sectorul sudic (incepand de la Basca Chiojdului) – Litofaciesul de Pucioasa. Pe suprafetele de sistuozitate apar rozete de gips. sulf si numeroase impresiuni de solzi si schelete de pesti. Pentru Stratele de Bisericani. În continuare pe aria litofaciesului de Tarcau urmeaza . culoarea neagra. care sub incidenta aerului capata culoarea alba. In compartimentul sudic. aceasta este inlocuita cu stratele de Vineţişu. .Strate de Lupoaia’’ – argile verzi si gresii curbicorticale. Oligocenul. Succesiunea generală în cele patru litofaciesuri este următoarea : . La partea superioara a Gresiei de Kilwa spre interior. cu hieroglife pe talpa si argile verzi si cenusii. De la E la V se recunosc trei litofaciesuri : Litofaciesul de Kliwa. orizontul cu argile cenusii si verzui şi orizontul marnelor cu globigerine. cu exceptia Litofaciesului de Fusaru.Stratele de Ardeluţa’’ – gresii cu micacee si microconglomerate.Gresia de Lucacesti’’ – gresie silicioasa slab cimentata de tip kliwa.. intre gresii silicioase. iar pe aria litofaciesului de Tazlau. gresiile de Fusaru devin exclusive. de asemenea predomina argilele verzi cenusii cu intercalatii subordonate de gresii slab calcaroase in strate centimetrice in care predomina culoarea cenusie-albastruie (caracteristica). 87 . succesiune ritmica de gresii calcaroase cenusii. Litofaciesul de Moldovita.menilite inferioare (30 – 40 m).

Conglomeratele de Brebu. cuprinse intr-o masa nisipoasa cenusie sau roscata. marne fine bogate in spirialis. Acestea alterneaza cu gresii galuconitice. calcare si gresii mezozoice si paleogene). Are un profil discontinuu datorita acoperirii tectonice a acestuia de catre Unitatea de Tarcau. grosimea de 600 m. Este intalnit numai in sectorul sudic de la Valea Buzaului spre sud. cu intercalatii de gresii nisipuri si rar cinerite (1200 m grosime). calcare bituminoase si conglomerate. cinerite dacitice albe sau verzui. Formaţiuni posttectonice apar numai in sectorul sudic. Apare in asa numitele semiferestre tectonice care de la N la S sunt urmatoarele: semifereastra Putna – Suceava. 88 . Cuprinde depozite pe intervalul Miocen – Pliocen. cand a reintrat in circuitul de sedimentare dupa faza de orogeneza stirica. Marnele cu Spirialis. Pliocenul apare local in sinclinalul Drajna. Cuprinde depozite ce apartin miocenului inferior (aquitanian-burdigalian) cunoscute sub denumirea de Strate de Cornu. cu urmatoarea succesiune: complex inferior ce debuteaza cu gipsuri urmate de sisturi argiloase cu resturi de pesti si resturi de plante. Miocenul. UNITATEA DE VRANCEA se situează la marginea estica a flisului extern. semifereastra Bistritei. cu urmatoarea succesiune: Strate de Valea Leurzii – argile negre-verzui si rosii. conglomerate . pe aria de dezvoltare a sinclinalului de Drajna si Slanic. masive de sare (Slanic). cu elemente specifice unitatilor carpatice (sisturi cristaline diabaze. semifereastra Vrancea. cu unele intercalatii de cinerite. marne si marnocalcare cenusii sau galbui. cu aspect disodilic cu radiolari. venind in contact cu zona de molasa. semifereastra Slanic – Oituz. brecie argilo-marnoasă cenuşie – negricioasa cu lentile de gipsuri. Miocenul superior este transgresiv peste helvetian si tortonian fiind reprezentate prin nisipuri si gresii moi. alcatuind umplutura sinclinalelor de Slanic si Drajna. Formaţiunea cu sare. fiind transgresiv cat si pe marginea nordica a pintenului de Valeni gresii si marne cu Congerii (Congeria moldavica). nisipuri. partial bituminoase.Urmează in continuare menilite si disodide superioare ce se dezvolta numai in sectorul sudic. Tufuri si globigerine. Şisturi argiloase cu radiolari. semifeereastra Humor. ce alterneaza cu argile si marne. argile foioase. complexul superior – marnocalcare in bancuri.

Primele cutari apar in Senonianul inferior. peste zona de molasa si a acestuia peste depozitele Unitatii de Vorland. ca urmare a fazei de orogeneza subhercinica. detemina amplificare sariajului in lungul fracturilor majore directionale si in acelasi timp sariajul flisului intern peste depozitele mai noi ale zonei de molasa de la E. ca urmare a fazei de orogeneza stirica are loc si structurarea Unitatii de Tarcau. TECTONICA aria flisului extern a functionat ca arie de sedimentare inca din cretacicul inferior (valonginian) odata cu ridicarea structurala a flisului intern si definitivarea acestuia ca unitate structurala majora. Cuprinde depozite cretacice. M. si este atribuita depozitelor de varsta Cretacic superior – Paleogen. digitatiilor. Ca arie paleogeografica ocupa pozitia cea mai V in ansamblul Carpatilor Orientali. panzelor de rabotaj. Ulterior se trece la un mediu oxidant (turonian – senonian). in care are loc ridicarea Unitatii de Audia peste depozitele mai noi din fata. ce a avut loc in Miocenul superior. in Miocenul inferior. STRATIGRAFIA în cadrul acestei unitati structurale se disting depozitele Cretacicului superior in facies de flis la care se adauga 89 . ca urmare a miscarilor mediteraneene.Constituie extinderea spre est a fosei de sedimentare si contine o succesiune asemanatoare cu unitatea de Tarcau. Formeaza culmile ce separa Maramuresul de Transilvania si culmile dintre Vaile Izei si Viseului. La vest zona klippelor si flisului transcarpatic este acoperita de depozitele depresiunii Sighetului. A functionat ca o zona mai interna decat zona cristalino-mezozoica. Dumitrescu in harta tectonica a Romaniei. cu amplificarea sariajului Unitii de Audia. Mişcările alpine tarzii din faza molasica. Mai tarziu. peste Unitatea de Tarcau si in acelasi timp a Unitatii de Tarcau spre E peste depozitele ariei de sedimentare Vrancea. Aceste ample miscari de deplasare prin sariaj au complicat in mod extrem structura formand structuri locale de tipul cutelor solzi. ZONA KLIPPELOR ŞI A FLIŞULUI TRANSCARPATIC Denumirea a fost introdusa de V. paleogene si miocen inferioare. amplificarea impingerii flisului extern. adica Unitatea de Tarcau. Astfel se instaleaza un mediu euxinic ce a permis acumularea sisturilor negre (Unitatea de Audia). Se delimiteaza in partea V a Muntilor Maramuresului si la N de bazinul Transilvaniei. In aceasta succesiune a fazelor de orogeneza se produce structura in panze a flisului extern cu amplificarea sariajului flisului intern peste autohtonul din fata (flisul extern). de la V de zona central carpatica. Muratov si adoptata de I.

cand fosa devine instabila si depozitele au caracter sinorogen (de flis). Prin foraje s-a constatat continuare spre V a acestei structuri pe sub eruptivul neogen. apartinand ca varsta Thitanicului – Neocomanianului. Klippe de felul celor de la Poiana Botizei nu se mai cunosc in zona transcarpatica. Prin urmare se deosebesc: zona klippelor tectonice. marno-calcare visinii sau brun rosiatice. marno-calcare cu accidente silicioase. a caror succesiune este urmatoarea :gresii grosiere. Fauna continuta le atribuie varsta Tithonic – Neocomanian. zona klippelor si-a reluat functia de arie de sedimentare in care s-au acumulat depozite in facies pelagic in Cretacicul superior. Aceasta ridicare a determinat formarea a doua fose simetrice cu conditii de acumulare simetrice (una in fata ridicarii unde s-au format depozitele pelagice ale stratelor de lunca si alta in spate in zona transcarpatica). Procesul de acumulare continua pana in Paleogen. calcare microdetritice sau oolitice. Ciclul urmator de sedimentare au acoperit aceste structuri. Invelisul klippelor dupa exondarea din Cretacicul inferior si realizarea structurilor austrice.fecies pelagic care apare sub forma unor klippe tectonice de dimensiuni limitate. marne si marno-calcare de culoare rosie caramizie cu pete verzi. Probabil ca s-au produs deformatii mari care au generat dislocari si suprapuneri tectonice structurile avand in general directia NV – SE. Faza de sedimentare se incheie in Miocenul inferior. astfel incat efectele diastrofismului austric nu se observa. invelisul klippelor şi klippele tectonice Se intalnesc in imprejurimile localitatii Poiana Botiza. TECTONICA Primul ciclu de sedimentare se incheie cu miscarile mezozoice care au format primele structuri tectonice (dacide timpurii). cele descrise in Carpatii Ucrainieni fiind de fapt insedimentari in depozite de wildflis. Fosa transcarpatica a functionat independent fara legaturi paleogeografice directe. Cretacicul superior debuteaza cu brecii in care sunt remaniate fragmente de roci componente klippelor. Aceste depozites-au format intr-o fosa ce s-a deschis in Jurasicul superior ca urmare a ridicarii partii mediene din zona central carpatica. cand muscovitele stirice definitiveaza structura tectonica. sisturi calcaroase. Prin urmare nu avem de a face cu un singur ciclu de sedimentare. După al doilea ciclu de sedimentare (Cretacic superior – Paleogen). zona klippelor si flisului transcarpatic a fost afectata de 90 . Urmeaza cca 100 m grosime de marno-argile.

91 . Contine foraminifere de talie mare. e o consecinta a ridicarii orogenului carpatic. Miscarile ulterioare nu au determinat decat o scufundare. Afloreaza in Muntii Tibles si la Poiana Botizei. Deasupra urmeaza un orizont de gresii. Sunt in continuitate de sedimentare cu marnele laramice – senoniene. unde se continua in Carpatii Ucrainieni. Eocenul alcatuieste o stiva de 1000 – 1500 m grosime de depozite de flis in care predomina gresiile calcaroase cu hieroglife. la N de Valea Izei in regiunea Petrova. Prin urmare aceasta structura a flisului transcarpatic si klippelor apartin moldavide lor interne. incepand din pasul Setref si Valea Salautei spre V. Diastrofismul stiric a determinat incalecarea zonei klippelor si a flisului transcarpatic peste invelisul postectonic al zonei cristalino-mezozoice alcatuind Panza de Severin in regiunea pasului Sebes si a Vaii Salautii. Oligocenul este in continuitate de sedimentare fiind constituit dintr-o alternanta de gresii si sisturi argiloase slab bituminoase. Paleogenul corespunde unei perioade de instabilitate care a determinat formarea unor depozite de fliş. Paleocenul reprezinta o alternanta de argile rosii visinii cu strate subtiri de gresii calcaroase. CARPAŢII ORIENTALI ZONA VULCANISMULUI NEOGEN VULCANISMUL NEOGEN. Uneori se intalnesc si intercalatii de roci silicioase de tipul menilitelor (orizontul bazal). argile verzui adesea rosietice (mai frecvent la partea inferioara).miscarile orogenice din Miocenul inferior insa mai intens a fost diastrofismul stiric care a determinat aranjamentul structural major. La N de la Valea Izei panza de Severin se continua în Carpatii Ucrainieni. iar partea vestica unde zona a fost acoperita de marea tortoniana astfel incat zona klippelor si flisului carpatic formeaza fundamentul depresiunii Sighet si Baia Mare. In timpul sariajului s-au format mai multe digitatii orientate E – V si cu directia de incalecare de la N la S. Trecerea de la Cretacic la Paleogen este marcata de explozia de dezvoltare a foraminiferelor orenacee in dauna celor calcaroase. Afloreaza pe suprafete intinse in Valea Izei. in conditiile demargine continentala sub carea avut loc subductia unitatilor de platforma de la est. Astfel pe langa digitatia de Sebes se individualizeaza de la localitatea Sacel spre V: digitatia Lapus si digitatia Botiza (din Valea Baicului spre V) in fruntea acesteia apar klippele tithonic – neocomaniene de la Poiana Botizii.

Aceasta evolutie. Dealul Miroslava. la V de Magura Mica. Dupa stingerea fenomenelor e vulcanism intervin factorii exogeni de eroziune. lacolitelor. Muntele Toroiaga. Formele de zacamant ale rocilor vulcanice sunt de tipul dykeurilor. ea corespunzand sfarsitului ciclului median de vulcanism. Muntele Tibles. O singura faza metalogenetica a fost pusa in evidenta. Debutul activitatii vulcanice are loc probabil in Paleogen si continua pana in Cuaternarul inferior. din Masivul Rodna. imprima vulcanismului neogen caracterul de magmatism subsecvent tarziu. In mai multe sectoare se recunosc aparatele vulcanice: ex. Ciumani – Fierastraie). STRUCTURA PRODUSELOR VULCANICE : . ocupa pozitia cea mai vestica a Muntilor Bargaului. are loc la inceput un caracter exploziv datorat lavelor acide. Se continua cu deversarea de lave calcoalcaline de tip andezitic si se incheie cu efuziuni de lave bazaltice de tipul magmatismului final. se individualizeaza trei fasii de paroxism. a fost urmat de o faza hidrotermala ce a avut conditii de metalogeneza in zona Toroiaga – Baia Borsa.in a doua etapa are loc depunerea produselor unui vulcanism efuziv de tipul andezitelor si dioritelor. astfel incat astazi intalnim ramasite ale structurilor vulcanice. Sangeorz Bai si Poiana Silvei.o formatiune vulcano-sedimentara la partea inferioara rezultata intr-o prima etapa de vulcanism in care produsele vulcanice sunt in amestec cu produsele de eroziune. Vulcanismul s-a manifestat in trei sectoare: sectorul sudic – Muntii Harghitei – Gurghiu – Calimani.Vulcanismul aparut pe partea opusa zonei de subductie. sillurilor. sectorul nordic – Muntii Oas – Gutai. la vest de precedentul. Magura Sturzilor. Corpuri intruzive mai exista in zonele: varful Corni din nordul Bargaului. sectorul median – Muntii Tibles – Rodna – Bargau. fie ale Carpatilor Orientali. la nord de Muresenii Brgaului. .NV al vulcanismului neogen. In sectorul N. Aparatele vulcanice strabat in general formatiunile sedimentare. Magura Mica. fie ale Bazinului Transilvaniei. VÂRSTA VULCANISMULUI 92 . In sectorul median. Muntii Gurghiului (Seaca – Tatara. conurile vulcanice au fost indepartate prin eroziune astfel incat se pastrează zona de con vulcanic sub forma unor corpuri intruzive. Paroxismul vulcanic in acest sector.

a dus la forarea mineralelor polimetalice. . problema debutului activitatii vulcanice ramane deschisa datorita gradului mare de acoperire. etapa a II-a – roci efuzive asemanatoare celor din Calimani (diferite tipuri de andezite) Muntii Harghitei sunt cuprinsi intre Tranava Mare si Olt. forma vulcano-sedimentara. Filia. Pentru sectorul nordic. Corpul eruptiv : Magura Mica. vulcanismul debuteaza in Neogen. Dealul Miroslava. sarmatiana. Au avut loc doua etape de vulcanism Sectorul Bârgău – Rodna – Ţibles lipsesc curgerile de lave si produse piroclastice. cuprinde dacite. (Harghita – Gurghiu – Calimani). 93 . Au avut loc doua etape de vulcanism: etapa I – vulcanosedimentara. Dupa aceasta a avut loc extinderea vulcanismului spre NV si SE (sectoarele noordic si sudic). primele manifestari vulcanice au avut loc in sectorul median (zona Rodna – Bargau – Tibles). datorat de ezenta conurilor vulcanice. rio-dacitice. probabil in Paleogen. (Oas – Gutai). Sectorul Gutâi – Oaş Muntii Oaş un relief mai coborat sub forma unor platouri in care dyke-urile ies in evidenta. Harghita Ciucului. Sfanta Ana. Se prezinta sub forma unor corpuri intruzive in cadrul sisturilor cristaline sau depozitelor paleogene. roci efuzive de tipul dacitelor. aparatele vulcanice : Seaca – Tataru. andezite cuartifre insotite de metalogeneza. vulcanism etapa II. Munţii Gurghiu intre Valea Muresului si Trnava Mare.Cronologic. Ciumani – Fierastrau. Muntii Călimani vulcanism etapa I. exploziv. ciclul II – dateaza din Sarmatian pana in Pliocenul inferior. aparate vulcanice : Ostras. Maghies. argentifere. Prezinta trei tipuri de vulcanism: ciclul I – de tip acid. andezitelor si pirocalstitelor. Harghita – Madaras.faza a III-a – cuprinde Pliocenul inferior pana in Pontian. Pentru sectorul sudic. andezite piroxenice si andezite feroxenice cu hornblenda.faza I – hidrotermala. . Aparate vulcanice conservate cu diametrul bazei de 3 – 5 kilometri.lave riolitice. Sectorul Călimani – Harghita între Bistrita Bargaului – Izvoarele Dornei si Valea Muresului.faza a II-a – tine din Sarmatianul superior pana in Pliocenul inferior. Muntii Gutâi relief mai pronuntat. Sangeorz Bai. Magura Sturzilor. in zona Baia Mare. lave de tip intermediar de compozitie andezitica si dacitica la acre se asociaza si o faza de metalogeneza.

andezite piroxenice. Raportul dintre zona flisului si zona de molasa este tectonic cu caracter de incalecare. dupa care latimea creste continuu pana la 35 km in zona dintre Bistrita si Trotus. Acest mediu marin se intindea spre NV comunicand cu bazinul extraalpin. Astfel. zona de contact tectonic este marcata de depozite recente care depaseste linia pericarpatica si inainteaza peste zona flisului. Depresiunea creata functiona ca zona de avanfosa in raport cu vecinatatile de la E si V care erau exondate si supuse proceselor de denudare. constituindu-se bazinul dacic. marcheaza in mare parte structura anterioara. care la randul lui este in continuitate de sedimentare cu depozitele 94 .Ciclul III – Pliocenul superior pana in Cuaternarul inferior. iar spre S comunica cu bazinul creat in fata catenei montane meridionale. Ridicarea tectonica existenta intre Valea Argesului si Valea Dambovitei a determinat evolutia separata a sectorului nordic. Latimea maxima. spre finele acestuia are loc o submersare generala si a unitatilor de vorland. zona de molasa vine in contact fie cu Unitatea de Tarcau. de la N pana in Valea Buzaului. de 30 – 3 km. ZONA DE MOLASĂ (DEPRESIUNEA PERICARPATICĂ) Miscarile orogenice stirice au dus la o ridicare structurala a zonei interne a Carpatilor Orientali. zona de SV. in conditiile unei subsidente active. ce constituie bazinul moldo-valah si a sectorului sudic ce constituie Depresiunea Getica. Zona bazinului dacic a fost afectata de miscarile orogenice. STRATIGRAFIA depozitele sedimentare neogene ale zonei de molasa sunt in continuitate de sedimentare incepand cu Miocenul. o are la N pana in Valea Moldovei. este predominant efuziv : andezite bazaltice. mediul marin extinzandu-se peste Platforma Moldveneasca. in timp ce apele marine au fost impinse spre E. Este cuprinsa intre zona flisului si linia pericarpatica. In continuare. fie cu Unitatea de Vrancea. Zona de molasa din punct de vedere morfologic constituie relieful de dealuri si depresiuni a zonei pericarpatice. In continuare se mentine cu o latime considerabila pana la Valea Dambovitei. peste Dobrogea de Sud si in continuare spre sud pana in fata Muntilor Balcani. intinzandu-se de la nord pana in Valea Dambovitei. unde se accentua o zona depresionara in fata unitatilor de vorland. care au permis acumularea unei stive groase de depozite sedimentare ce constituie o unitate structurala majora carpatica cu pozitia cea mai externa a Carpatilor Orientali. In Miocenul superior.

Baltatesti. cu o larga dezvoltare in regiunea de 95 . Litofaciesul formatiunii salifere inferioare specific partii moldovenesti a zonei de molasa îşi gaseşte corespondenţe mai la S. ultimele depozite ale fundamentului zonei de molasa sunt depozite paleogene care apar sporadic in culmile Plesu si Pietricica. la care se adauga argile gipsisfere cu intercalatii subtiri de gresii cunoscut sub denumirea de formaţiunea saliferă inferioară. Sedimentarea continua cu un complex de 400 – 500 m grosime reprezentat printr-o alternanta de gresii si marne cenusii cu intercalatii de marne roscat brune cu aspect bariolat ce formeaza suita vărgată inferioara. Formatiunii salifere inferioare îi apartin masivele de sare de la Targu Ocna. pe rama vestica a zonei de molasa. La distante mai mari de zona de erodare. Tazlau. s-au depus gresii pe suprafata carora s-au pastrat impresiuni de picaturi de ploaie si de urme de pasi de pasari. care fie sunt olistolit insedimentate in conglomeratele miocene. Acest stratotip indica ca regimul lagunar inceput in Oligocen s-a accentuat in Miocenul inferior. caracteristic zonelor marginale in care s-au depus conglomerate cu elemente de sisturi verzi (conglomerate de Plesu. Conditiile de sedimentare diferite de la o zona la alta au determinat acumularea unor depozite cu mari variatii de facies atat lateral cat si pe verticala. Suita vargata superioara cu variatiile sale laterale apartine helvetianului. in zona Prahovei. depozitele miocene debuteaza printr-un complex de 300 – 400 m grosime de brecii argiloase cu intercalatii de sare gema si saruri de potasiu si magneziu. spre E. MIOCENUL într-o schema simplificata. care au permis sedimentarea preponderent a gresiilor iar la diverse nivele apar sisturi calcaroase. In Miocenul mediu conditiile de sedimentare se pastreaza formandu-se suita vargata superioara (grosime 2000 m) cu aspect flisoid. Prin urmare. conglomerate de Pietricica) depuse in conditiile erodarii zonei de vorland de la E care era ridicata deasupra nivelului marin. De asemenea.Paleogenului. Lateral. La exterior. conditiile de sedimentare sunt diferite. ce se incheie cu menilitele superioare. fie sunt klippe de rabotaj generate de fenomenul de sariaj. continutul faunistic redus nu permite stabilirea unei cronostratigrafii valabile la scara regionala. conditiile de sedimentare sunt diferite. De aici si multitudinea denumirilor litofaciale ce poarta caracterul conditiilor locale. In culmile Plesu si Pietricica se recunosc termenii Eocenului si Oligocenului.

gros de 10 – 20 m. dupa care urmeaza un regim lagunar. Formatiunii salifere superioare ii apartin multe din masivele de sare din Moldova. iar mai tarziu. in general. in timp ce la margine depozite de nisipuri in alternanta cu argile si intercalatii de calcare. faciesul de larg este argilos. Instabilitatea tectonica a determinat mari variatii de facies si discontinuitati stratigrafice. Bazinul de sedimentare ocupa. la care se adauga nisipuri. Valea Casimcei). corespunzator marnelor cu spirialis. ce se prezinta ca o brecie cu matrice marnoargiloasa de culoare albastruie cenusie. in Sarmatianul mediu ca urmare a miscarilor attice a avut loc ridicarea ansamblului carpatic. Miocenul superior marcheaza transgresiunea marina peste intreaga zona de vorland. iar spre sud apar in axul cutelor diapire. iar in zona de margine un facies recifogen. dupa care succesiunea tortoniana se incheie cu orizontul marnelor cu spirialis. cinerite dacitice fine si grosiere cu intercalatii de gresii si marne cu globigerine (apartin tortonianului). Sarmaţianul este transgresiv in unitatile de vorland.curbura in axul unor cute sinclinale. zona marina extinzandu-se peste unitatile de vorland. PLIOCENUL marcheaza o miscare de subsidenta intensa ce a permis acumularea unor depozite cu grosimi de cateva mii de 96 . zonele depresionare ale cutelor sinclinare in care se distinge un facies de larg – pelagic. Uneori in axele anticlinalelor aceste cute lipsesc. de calcare organogene cu lamelibranhiate. bogat faunistic. In faciesul de larg s-au depus depozite in general cuartoase. conturandu-se bazinul dacic. gresii. marnos. gipsuri si sare. briozoare. in Tortonianul superior se depune orizontul sisturilor cu radiolarii. Aceasta a fost determinata de miscarile moldavice (sarmatian inferior). In Sarmatianul mediu si superior. au loc variatii de facies cu depunere de calcare organogene cu intercalatii de gresii calcaroase (zona Moldovei Centrale. Astfel se depune orizontul marnelor si tufurilor cu globigerine marine cineritice. Sedimentarea continua in conditiile marine normale. Valea Trotusului. Urmează faciesul lagunar in care se formeaza formatiunea salifera superioara. care au dus la incalecarea zonei marginale peste vorland. insa in zona marginala s-a limitat la un bazin de sedimentare de la Valea Trotusului pana in Valea Ialomitei. Ca urmare a miscarilor stirice tarzii au loc modificari paleogeografice importante. sisturi de tipul disoditelor. inclusiv a depresiunii marginale. si un facies de margine – litoral. Astel. Lateral.

Dacianul în continuitate de sedimentare. faciesul este diferit. De remarcat este prezenta unor prundisuri ce constituia structura unor conuri de dejectie la marginea structurii ridicate de la interior. Romanianul încheie succesiunea Pliocenului.metri. TECTONICA arhitectura tectonica a zonei de molasa a fost definitiva in doua faze. fiind reprezentate printr-o alternanta de argile nisipoase si argile nisipoase cu frecvente micele cineritice. cu un facies predominant marnos cu fauna ce marcheaza trecerea la un mediu lacustru cu carbuni in baza. Ponţianul. ca urmare a actiunii apelor curgatoare cu caracter torential ce coborau din zona Carpaţilor. Are grosimi de la 200 m in Valea Dambovitei. Bogat fosilifer: Limnocardium si Valenciennius. Meoţianul depozitele pliocene debuteaza cu depozite de apa salmastra in zonele de margine si mediana spre larg. ca urmare a miscarilor diastrofice ce s-au propagat de la interior spre exterior. In partile marginale facies mai grosier. in care conditiile marine sunt favorabile depunerii unor depozite de nisipuri si gresii cu intercalatii subordonate de argile si marne la care se adauga stratele de carbuni. De asemenea foarte fosilifer. odata cu declansarea diastrofismului stiric tarziu cand are loc ridicarea partii interne a Carpatilor Orientali sariajului zonei de flis peste zona de molasa si cutare intensa a depozitelor de molasa. cu gresii grosiere cu ciment slab cimentate. Aceste conditii indica o reducere a proceselor de subsidenta si tendinta de colmatare a bazinului de acumulare. Continua intr-un facies marnos monoton. gresii calvaroase si calcare oolitice. Congerii. in alternanta cu marno-argile bogate in material cineritic. incalecare pusa in evidenta cu foraje cu o amplitudine de 8 km. Stratele de carbuni sunt frecvente in sectorul sudic. Grosimea materialelor esra de pana la 1200 m. care la partea superioara marcheaza o schimbare a conditiilor de sedimentare prin intercalatii nisipoase frecvente. pana la 2000 m in zona de curbura. O prima faza se produce in Miocen. acestea disparand spre N. Odata cu miscarile moldavice are loc desavarsirea structurii Carpatilor Orientali in cele 7 unitati majore cu caracter de panze de sariaj. Ulterior in Miocenul superior. La N de Valea Ramnicului Sarat. De asemenea structura litofaciala a depozitelor arata ca pe masura umplerii avanfosei se trece de la conditii marine normale la conditii salmastre de apa dulce. odata cu orogeneza moldavica determina incalecarea zonei de molasa peste unitatile devorland in lungul faliei pericarpatice. Ridicarea partii interne a zonei de molasa este compensata de o subsidenta accentuata la E 97 .

CARPATII ORIENTALI RESURSE MINERALE SI ELEMENTE DE PROGNOZA Prin complexitatea structurii geologice. zacaminte 98 . Aliniamentul criptodiapirelor in care masivul de sare numai a boltit formatiunea acoperitoare: structurile Bercea – Arbanesti. Zacamintele de minereuri. Carbunesti. Vladeni. Sectorul sudic are o structura aparte data mai ales de prezenta masivelor de sare. Aceste resurse pot fi grupate astfel: zacaminte de minereuri. Astfel se poate vorbi despre o molasa inferioara intens cutata si o molasa superioara mai slab cutata. Mişcarile de orogeneza au dus la deformatii plicative intense in care se remarca structuri anticlinale ridicate mult tectonic in raport cu zonele sinclinale foarte largi ce le separa. sub forma unei structuri monoclinale. Ocnita. Orientarea structurilor aproximativ paralela cu aliniamentul orogenului carpatic. anticlinalele: Podenii Vechi. In sectorul nordic.unde are loc depunerea depozitelor miocen superioare – pliocene. Bucsani. Mrazec le-a denumit cute diapire – anticlinale foarte stranse cu samburi de sare sau de argila cu sare. roci utile. zacaminte de sare si saruri. calcaopirita. este tectonic in lungul faliei Casin – Bisoca. Prezenta masivelor de sare supuse fortelor tangentiale a determinat formarea unor structuri speciale pe care L. pirita. sub forma unui monoclin general. Lapos. În sectorul median. Gura Ocnitei. sunt legate de zona cristalinomezozoica si de eruptivul neogen. Contactul dintre zona de molasa inferioara si superioara in sectorul de la N de Buzau. galena. Bustenari. Urlati. aliniamentul cutelor diapire atenuate in care formatiunea cu sare nu strapunge pana la zi depozitele acoperitoare. aliniamentul cutelor diapire exagerate in care samburele de sare strapunge toate formatiunile pana aproape de suprafata: anticlinalul Udvesti. Carpatii Orientali contin o varietate de conditii privind acumularea substantelor minerale utile. De la interior spre exterior se remarca urmatoarele aliniamente de cute diapire. Baicoi – Moreni. zacaminte de combustibili minerali. Diapirismul a fost accentuat de miscarile orogenice valahe de la finele pliocenului care au dus si la cutarea depozitelor villafranchiene ce marcheaza trecerea la depozitele cuaternarului. În sectorul sudic. aliniamentul cutelor diapire revarsate in care masivul de sare este desradacinat si adus la suprafata. Astfel se cunosc:minereuri de sulfuri complexe : blenda.

99 . Se situeaza la capatul din amonte al Lacului Bicaz. Sunt mai multe masive : Alunisul. Roci utile. apartine Sarmatianului. in zona Vatra Dornei. printr-o alunecare masiva a grohotisurilor si versantul Masivului Ucigasu. Cheile Bicazului. formate in regim lagunar. PUNCT FOSILIFER PLAIUL HOŢILOR uprinde calcare fosilifere. lignit. Pucioasa. contine calcare cu fauna bogata: branhiopode. gipsuri. roci ornamentale si constructive. cuprinde Triasicul pana la Cretacicul inferior. Zacaminte de sare si saruri. PIETRELE DOAMNEI sunt martori de eroziune au unui recif cretacic. este situat in masivul Ciomatu din alcatuirea Muntelui Harghita. STÂNCA ŞERBEŞTI martor de erozine in formatiunile sarmatice ale Podisului Moldovenesc. in zona pericarpatica. Comanesti (depozit sarmatian). Poiana Stampei. zona flisului.auro-argentifere. unde se trece cumpana apelor intre Valea Prahovei si Valea Ialomicioara. pana la podul care traverseaza Lacul Bicaz. Cuprinde bancuri de gresii dure. calcare. DOISPREZECE APOSTOLI martori de eroziune in depozite vulcanice. prezinta agolerate vulcanice. corali. Piatra Zimbrului. turba. Cuprinde calcare coraligene cu numeroase foraminifere. echinoderme. ocupa primul loc din salba unor asemenea structuri din Carpatii Romanesti. LACUL SFANTA ANA relief vulcanic cu cratere. de Sinaia). Sunt chei sapate in calcare cu adancimi de 200 – 300 metri. gasteropode. petrol si gaze: unitatea pericarpatica. zacaminte de fier. aquitanian – tortonian. situat pe traseul Piatra Neamt – Vatra Dornei. domina drumul judetean Girov – Hanul Ancutei desprins din drumul national Piatra Neamt – Roman. PIATRA TEIULUI martor de eroziune al unui relief carstic. REZERVATII GEOLOGICE LACUL ROSU – CHEILE BICAZULUI Lacul Rosu s-a creat prin bararea Vaii Bicazului. zacaminte de sulf: Calimani. din platoul Muntelui Rarau. dolomite. pe traseul Moroieni – Sinaia (8 km. Combustibili minerali: carbuni la: Codlea – Vulcan (carbune brun epuizat). in zona cutelor diapire. bivalve. Prezinta calcare. Reprezinta un petic de acoperire al panzei transilvane. zacaminte de muscovit: pegmatite. Varsta este cretacica. Este situat in prelungirea Paduchiosu. sunt situati in partea de nord vest a Muntilor Calimani. MASIVUL MUNTICELU SI CHEILE SUGAULUI Este un masiv calcaros c formatiuni carstice. Greabanul. zacaminte de mangan: Muntii Bistritei.

Miscarile ulterioare au avut mai mult efecte rupturale. O prima caracteristica este ca aria geosinclinalului a functionat ca arie de acumulare din Paleozoic pana in Cuaternarul Inferior. Structura duferita a acestora in raport cu Carpatii Orientali denota ca aria geosinclinalului a avut o evolutie independenta.MUNTELE PUCIOSU – TURIA pesteri cu emanatii solfatariene si mofetice. Semenic. nu sunt compusi decat din zona cristalina cu invelis paleozoic-mezozoic si zona de molasa.altitudine de peste 2000 m ce inglobeaza Fagaras. la sud Platforma Valaha. Capatana. neexistand decat o fosa mai intensa care a generat astfel de depozite. bazalte columnare. Lotru. neinregistrandu-se fenomenul de migrare a geosinclinalului. spre deosebire de Carpatii Orientali. multe dintre rauri si parauri isi au originea in circurile glaciare ale tinuturilor alpine. Almaj. Accesul se face pe soseaua Bixad – Targu Secuiesc. Principalele faze de orogeneza care au structurat Carpatii Meridionali au fost: . BAZALTE DIN MUNTII PERSANI la Racos. Cibin. acces prin soseaua Bixad – Targu Secuiesc. Parang.faza laramica de la sfarsitul Cretacicului – Paleogen in care s-a format actuala structura in panze si s-a format depresiunea marginala (Depresiunea Getica). ZONA CRISTALINO-MEZOZOICA formează în intregime zona muntoasa a Carpatilor Meridionali. 100 . Sebes. Catena muntoasa este adanc sectionata de o retea hidrografica cu dispozitie centrifuga. . cu doua trepte de altitudine : . CARPAŢII MERIDIONALI Deschiderea zonei rift in zona sudica si evolutia acestuia la stadiul de geosinclinal au dus la formarea structurii muntilor Carpatii Meridionali. In aceste conditii Carpatii Meridionali. VALEA IADULUI vale cu un numar mare de mofete si izvoare minerale. la nord sunt lmitati de Depresiunea Transilvaniei si culoarul Muresului. . Rupea si Valea Columnei.altitudine sub 1500 m ale muntilor Mehedinti. Poiana Ruscai. in lungul carora s-a format depresiunile intramontane si au complicat structura zonei de molasa.faza austrica din Cretacicul inferior care a dus la un amplu sariaj (sariajul getic). Godeanu si Tarcu. Carpatii Meridionali se intind de la Valea Dambovitei la vest si Dunare la sud. Valcan. Nu se intalneste o zona continua propriu-zisa de flis. Cernei. Retezat.

Astfel s-au diferentiat doua mari domenii cu caractre geologice structural-trectonice proprii. zona cristalinomezozoica a Carpatilor Meridionali a avut o evolutie in timpuri prealpine. sub forma unui amplu sariaj. pe baza relatiilor stratigrafice si pe considerente geocronoologice si paleontologice. Cernei. Autohtonul danubian este descoperit de eroziune intr-o larga semifereastra a Panzei Getice. afloreaza in zona bazinului Râului Mare. Autohtonul danubian este pus in loc in urma fazei de orogeneza laramica de la sfarsitul Cretacicului. In ceea ce priveste consistenta. Ciclul precadomian în acest ciclu tectono-magmatic s-au constituit sisturi cristaline mezometamorfice. Tarcu. pânza getică. 101 . sunt o consecinţă a ciclurilor tectono-magmatice: precadomian. autohtonul danubian este format din sisturi cristaline si roci magmatice ce corespund mai multor cicluri tectono-magmatice prealpine. Astfel in diferite sectoare sunt descrise sub denumiri ca: seria de Rof. In cuprinsul autohtonului apar o serie de petice de acoperire a Panzei Getice. odata data cu incalecarea autohtonului danubian de catre Panza Getica. Autohtonul danubian constituie relieful urmatoarelor masive muntoase Parâng. astfel incat s-au individualizat doua unitati structurale: autohtonul danubian. Limita semiferestrei pleaca din localitatea Polovraci spre N. aceste caractere s-au accentuat. fiind considerate cele mai vechi formatiuni cristaline. cunoscuta sub numele de semifereastra Parnag-Retezat-Almaj. cadomian si caledonian timpuriu. consecinta aacumularii intr-o fosa a depozitelor cu caracter de flis. in zona Muntilor Godeanu si Platoul Mehedinti. Local se adauga si o a treia unitate structurala: Panza de Severin.Stratigrafia în comparatie cu Carpatii Orientali. dupa care se indreapta spre S pe la V de Muntii Almaj si atinge Dunarea in zona Berzeasca. Masivele cristaline prealpine în constitutia masivelor cristaline prealpine intra foramtiuni care pe baza faciesurilor metmorfice. descrie un arc de cerc in regiunea izvoarelor Lotrului trece prin Depresiunea Petrosani pe la N de Retezat. Retezat. Almaj. Vâlcan. Invelisul acestui fundament este format din formatiuni sedimentare apartinand intervalului Paleozoic superior – Cretacic superior. relativ diferita reflectata in aranjamentul geostructural. care in urma proceselor diastrofice alpine. Platoul Mehedinti. care afloreaza pe suprafete limitate in sectorul N al autohtonului danubian si pe arii mai extinse in Muntii Almaj.

se stabileste varsta sisturilor epimetamorfice din autohtonul danubian ca fiind Proterozoic superior – Cambrian inferior. Neamtu. Sisturile sunt strabatute de corpuri magmatice acide granite. sisturi sericito-cloritoase. Pe baza unei urme de microflora. cuartite feldspatice care alterneaza cu amfibolite si gnaise. Acestea sunt dispuse pe trei aliniamente. Stratigrafia acestora a fost pusa la punct in sectorul ParangValcan-Retezat recunoscandu-se succesiuni de roci variate. metagabbrouri. Magmatismul cadomian caracteristic este magmatismul plutonic sin si tardocinamic. ce tind spre caracteristici de mezozona. Varsta sisturilor mezometamorfice este considerata a fi cel mult Proterozoic superior. sisturi grafitoase. formatiunile au fost recristalizate in procese epimetamorfice rezultand un facies al sisturilor verzi descris in mai multe serii: Vâlcan. In acestea s-au acumulat preponderent depozite psamito psefitice care au fost metamorfozate in faciesul sisturilor verzi. Ciclul cadomian în Proterozoicul superior aria geosinclinala se extinde in zona in care au functionat un sistem de fose cu anumite caracteristici proprii. sisturi verzi. In general sunt dispuse paralel cu directia sisturilor cristaline. Corbu. Datorita variatiei conditiilor de sedimentare. prin relatiile cu sisturile epimetamorfice suprajecente. sienite. amfibolite. micasisturi. Sunt masive care apar in general in axul unor ridicari anticlinale sub forma eliptica alungita pe zeci de kilometri sub forma unor stocxuri cu forma neregulata sau sub forma unor domuri. sisturi sericito-cloritoase cu grafit. sisturi gnaisice si cuartitice. In constitutia lor intra sisturi cu biotit si clorit. care a dus la punerea in loc a numeroase corpuri granitoide care au generat fenomene de migmatizare si de contact rezultand sisturi cristaline sincinematice. Magmatismul precadomian initial se pare ca a fost de natura bazica care ulterior a fost metamorfozat rezultand amfibolite.In Muntii Almăj sunt descrise ca seriile de Jehova. porfire si lamporfire. De altfel magmatismul intens contemporan si penecontemporan este o caracteristica a orogenezei cadomiene. Lainici– Păius. metadiocrite. hornblende. sisturi amfibolitice. Vodna. Ca urmare a magmatismului. La acestea s-a adaugat o activitate magmatica plutonica ale carei produse sunt numeroasele corpuri granitoide. cuartite cu granati. de la exterior 102 . la contactul cu corpurile magmatice se observa o accentuare a proceselor metamorfice. Nu se cunosc produse ale unui magmatism plutonic. Poiana Mraconia.

Sunt corpuri magmatice alcatuite din gabbrouri si serpentinite. constituite in trei complexe. Ciclul tectono-magmatic (orogenic) caledonian dupa incheierea orogenezei cadomian zona peneplenizata a autohtonului danubian este regenerata in Paleozoicul inferior formandu-se mai multe arii de acumulare insotite de un magmatism bazic. Invelisul masivelor cristaline (Cuvertura sedimentară) după orogeneza caledoniana din Paleozoicul inferior. rezultand sisturi ankimetamorfice. care au fost metamorfozate foarte slab in faciesul sisturilor verzi. urmate de serpentinizare cu formare de cromit si metasomatoza la temperatura scazuta. sisturi sericitocloritoase. Retezat – Cherbelezu – Dunare. Apare in niste structuri sinclinale pe zone restranse aproape de contactul tectonic autohton Pânza Getică. Fazele de sedimentare corespund Silurianului si apoi Carbonifer – Permianului inferior. domeniul danubian a functionat ca o zona stabila supusa numai unor miscari oscilatorii. Au o mare dezvoltare in Muntii Almaj si cu aparitii locale in Muntii Parang. Importante sunt rocile asociate precum sunt: roci calcaroase cu fisuri umplute cu azbest. ce debuteaza cu metaconglomerate cu matrice aropiloascoziana. ascoze rasietice. care au la baza o magma primara ultrabazica care a suferit procese de diferentiere gravitationala. filite grafitoase si cuartite arcoziene grafitoase. In zona Muntilor Parang sunt intalnite diferite tipuri de serpentinite. melaxit. Sunt descrise sub forma seriei de Tulişa. acestea fiind urmatoarele: Nedeia – Şuşita – Tismana. Masive de roci bazice prezenta unor corpuri magmatice bazice in cuprinsul autohtonului danubian desi cu unele controverse. calcare in placi. structural ridicate. Parâng – Vâlcan – Cernei – Ogradena. odata cu orogeneza alpina. cunoscute in zona Muntilor Almaj. Acestea au dispozitie transgresiva peste depozitele mai vechi. acumulandu-se depozite continentale sau subcontinentale ce au alternat cu perioade de exondare cand zona este supusa peneplenizarii. Astfel s-au acumulat formatiuni groase vulcano-sedimentare foarte heterogene. se considera ca apartin ciclului tectono-magmatic caledonian. care au deerminat o subsidentaactiva a ariilor 103 . Prin urmare in Paleozoicul mediu si superior a fost succesiv acoperite de ape. crisotil. Vârsta este Paleozoic inferior (antesilurian) deci antehercinic.(de la S) spre interior (la N). domeniul danubian este regenerat in arie geosinclinala in cuprinsul careia s-au foramt mai multe fose de acumulare de depozite sedimentare. La începutul Mezozoicului. Fosele erau separate de coama unor cordiliere.

zone marginale devin arii de acumulare in care s-au desprins formatiuni posttectonice. intre localitatile Svinita si Cozla. latime maxima pe Dunare. zona Svinita – Svinecea si zona Prisacina. care a favorizat acumulari masive de depozite carbonatice. la inceput un facies continental (Liasicul). Prisacina. in partea de SE. care au dus la formarea unor duplicaturi si in general la acoperirea tectonica a depozitelor cretacice superior de catre cele jurasice – cretacic inferior. cu continuarea deformarilor si cu faza laramica. Zona Svinita – Svinecea situată în partea vestica a Muntilor Almaj. in lungul vaii Sirinia (zona Sirinia). Aceasta structura este de asemenea datorata fazelor orogenice mezocretacice si laramice. cu deformatii foarte mari.de acumulare. este intrerupt de intervalul cretacic inferior-cretacic superior ca urmare a diastrofismului austric cand zona a fost mersa si supusa exondarii. Cuprinde doua cic luri de sedimentare: ciclul prebaikalian – carbonifer – Permian. cu cute solzi si formate in faza austrica. Astfel. ca urmare diastrofismului laramic a avut loc exondarea generala a zonei. Zone de acumulare: Svinita – Svinecea. Procesul de sedimentare din ciclul alpin debuteaza in Mezozoic. denumite zona Drencova sau sinclinalul Cozla – Camenita. prin deformatii plicative rupturale sub forma cutelor solzi. Dacă în domeniul carpatic oriental diastrofismul austric are un rol major in formarea sariajului suitei transilvane peste suita bucovinica. Dupa exondarea laramica. iar o alta mai restransa. Zona Cerna –Jiu are o structura tectonica diferita. Cerna – Jiu si Cosustea. 104 . Astfel de fose au functionat in zona sudica a Muntilor Almaj. in zona carpatica meridionala nu s-a manifestat prin miscare pe verticala. Procesele de sedimentare continua pana la sfarsitul Cretacicului. ciclul prealpin – jurasic – cretacic. Din punct de vedere licfonic. atat la NE de acestia in culuarul Caransebes – Mehadia. dupa care se instaleaza un regim marin de tip mediteranean. Ciclul de sedimentare jurasic-cretacic. O a treia zona este cunoscuta in partea estica a autohtonului. cand. insa deformatiile sunt de mai mica amploare. zonele de acumulare prezinta o structura complicata si diferita de la o zona la alta. sub forma unor largi sinclinale. De la Dunare se extinde spre nord pana in zona varfului Svinecea Mare si Sfardinu. La vest se separa a doua zona cu profil ingust. numai in Miocenul superior. O situatie similara exista in zona Cosustea.

sisturi argiloase si carbunoase cu intercalatii de carbuni. Constituit din faciesul specific carboniferului: conglomerate. Cretacicul superior este constituit din depozite sinorogene cu caracter de flis. Are o larga dezvoltare in partea vestica si sudica (pe Dunare) a fosei de sedimentare. in flancul vestic pe valea Cozilelor si Dragosela la NV de localitatea Bigar. Subiacent calcarelor spatice: gresii si microconglomerate cu elemente de sisturi cristaline bine rulate cu dimensiuni depana la cinci cm. ca urmare a orogenezei alpine. Rocile vulcanice reprezinta rezultatul unui magmatism subsecvent cu caracter exploziv. Tricule si in sinclinalul Bigar (sinclinalul SE). si anume: in flancul estic – la Baia nNoua sub forma unui sinclinal strivit in masivul dde serpentinite si pe paraul Rovalina. In Permianul superior intreaga zona este exondata ca urmare a orogenezei hercinicce. Permianul dezvoltat in facies continental lacustru. Jurasicul zona devine subsidenta abia incepand cu jurasicul. caracterizate printr-o succesiune ritmica de gresii calcaroase in strate subtiri cu textura convoluta si de marne. Cretacicul în Cretacicul inferior continua faciesul carbonaticcalcare litografice. Rocile vulcanice sunt constituite din piroclastite care apar intercalate la diferite nivele in depozitele terigene. Liasicul . marcat de eterogenitatea depozitelor. 105 . conglomerate (predomina elemente de cuart) – gresii cuartoase – intercalatii de sisturi argiloase cu carbuni. orizontul calcarelor noduloase rosii superioare cu accidente silicioase. gresii. cu benzi de silice. Rocile terigene au urmatoarea succesiune: sisturi argiloase – argile sistoase rosii – gresii si conglomerate rosii. Malmul – debuteaza intr-un facies prelitic cu amoniti dupa care facies carbonatic: orizontul calcarelor noduloase rosii inferioare. acestea fiind de natura terigena. dupa care spre final se trece la marnocalcare. Dogger – facies calcaros: calcare spatice iar la partea superioara calcare oolitice feruginoase. Sectorul central – predomina un facies calcaros cu amoniti (sinclinalul Sirinia pe Dunare in punctul numit Munteana). In timp ce in partea vestica apare local in zona Drencova. Rar se intalnesc si curgeri de lave acide.faciesul de Gresten. intalnit la Svinita. Jurasicul inferior este transgresiv intrun facies psamito-psefitic. dupa care in jurasicul mediu si superior predomina faciesul carbonatic.Carboniferul Apare pe ambele flancuri ale zonei. Acestora li se adauga roci de natura vulcanica.

de zona Svinita – Svinecea este separata de ridicarea Sfardinu – Cerbelezu – Poiana Maraconia. Carboniferul – formatiunea de Schela de lignite in jurul localitatii Schela – Gorj. Invelisul prealpin are un aspect particular deoarece debuteaza cu Silurianul. lipsind Permianul. la la NV de satul Godeanu. Constituit din sisturi argiloase filitoase cu intercalatii de gresii cuartitice. In axul cutelor anticlinale apar sisturile cristaline. cu o structura complicata de cute solz faliate longitudinal. tectonic. Oltetului in zona localitatii Polovraci. iar la partea superioara sisturi grafitoase bogat fosilifer. Contine de asemenea un invelis sedimentar prealpin (carbonifer – permian) si alpin (jurasic – cretacic) asemanatoare ca facies celor din zona Svinita – Svinecea. Spre sud se intinde pana la Dunare unde formeaza defileul Cazanelor. conglomerate. fie de sisturile cristaline ale Panzei Getice mai ales in Platoul Mehedinti si in Valea Cernei. La sud depaseste putin valea Mehadia. Invelisul sedimentar alpin cuprinde depozite apartinand Jurasicului si Cretacicului. a caror cutare este definitivata de faza laramica de la sfarsitul Cretacicului inceputul Paleogenului. La est de Jiu apare sub forma unor petice pana in V. dupa care se continua cu Carboniferul. intre Masivul Godeanu la V si Masivul Valcan la E. gresii cuartoase. fie de Panza de Severin.Aceasta structura de flis este data de miscarile austrice din cretacicul mediu. La vest este delimitata de pragul tectonic Muntii Tarcu – Presacina – Mehadia si in continuare spre sud Toplita – Ogradena – Pleviscita. ce o separa de zona Cerna – Jiu. Zona Presacina situată la NE de zona Svinita – Svinecea fiind cuprinsa intre culoarul Mehadia – Caransebes la V si Muntii Godeanu la E. La est este limitata de ridicarea Mehadia – Presacina – Muntii Trascau. este localizata in lungul Vaii Cerna pana in bazinul superior al Vaii Jiului (de vest). Este separata de celelalte zonede sedimentare prin ridicari structurale sub forma unor paguri. Astfel. iar in N se intinde pana in bazinul superior al Vaii Bistra Marului. NE. De asemenea spre nord se prelungeste pana in bazinul superior al Raului Mare intre Muntii Godeanu la S si Muntii Retezat la N. Caracterul general tectonic al zonei este de sinclinoriu. gresii 106 . Zona Cerna – Jiu cu o dezvoltare mult mai larga decat precedentele. Structura acestei zone este complicata de faptul ca este acoperita in mare parte. Silurianul nu afloreaza sub culmea Obarsia de la izvoarele Motrului.

acroziene cu intercalatii de sisturi argiloase cu carbuni si sisturi pirofilitice. Fenomenul de sariaj al domeniului gettic peste peste autohtonul danubian este definitivat in faza laramica de la sfarsitul Cretacicului si inceputul Paleogenului. Mehedinti. Vlasiei si altele. Lotrului. Cretacicul superior. fie de Panza Getica (peticul Mehedinti). Poiana Ruscai. fiind acoperita tectonic fie de Panza de Severin. Toate sunt usor metamorfozate dinamic. astfel incat formatiunile Carboniferului superior si Permianului formeaza invelisul sedimentar prealpin. de culoare inchisa.facies exclusiv carbonatic. Semenic. La acesta se adauga invelisul mezozoic structurat in orogeneza alpina. facies grossier cu depozite cu caracter de wildflis. Liasicul de la Schila – Gorj sta direct peste formatiunea cu carbuni a Carboniferului. Se dezvolta in partea estica a Platoului Mehedinti. Malm . In timpuri prealpine domeniul getic a trecut prin mai multe faze de geosinclinal urmate de tot atatea cicluri tectono-magmatice. Este formata din depozitele Jurasicului (incepand cu Liasicul) si Cretacicul. Alcatuita din calcare jurasice impinse peste depozitele Cretacicului superior. fiind in timpuri prealpine la N si NV de aceasta si de care era despartit printr-o cordiliera. incat delimitarea lor nu este clara. (In aceleasi zone ca si Liasicul). au determinat acumularea unor depozite pe grosimi de mii de metri (peste 10000 m) care au fost 107 . cadomian şi hercinic. Zona Cosuştea ca mai externa zona de sedimentare a autohtonului danubian. Deasemenea mai apare sub forma unor petice de acoperire a autohtonului danubian. Domeniul getic ocupa arii infime formand relieful Muntilor Fagaras. PÂNZA GETICĂ domeniul getic a evoluat in mod diferit fata de domeniul danubian. In Paleozoicul superior dupa ciclul hercinic. Cibin – Sebes. Mai apare in Muntii Tarcu in bazinul Raului Mare. Este separata de Cerna – Jiu de pragul de sisturi epimetamorfice Balta – Baia de Arama. peticul Bahna. Astfel se cunosc trei cicluri tectono-magmatice (ororgenice): precadomian. Locva. in Platoul Mehedinti pe Valea Motrului. Dogger– gresii si calcare spotice organogene. petice ce formeaza relieful Muntilor Godeanu. Spre nord zona se intinde pana in jurul localitatii Baia de Arama. In Cretacicul inferior continua faciesul carbonatic recifal. zona nu a mai fost afectata de metamorfismul regional. Jurasicul Liasicul – depozite grosiere cu carbuni (de la Baile Herculane spre N in bazinul Vaii Cernei). iar spre nord se ingusteaza foarte mult pana la Dunare. Deschiderea unor arii geosinclinale succesive. Dognecei.

clorito-muscovitice. In fiecare dintre acestea se recunosc parti complexe petrografice. prin continutul mineralogic si procesele de geneza asemanator. In cadrul sisturilor epimetamorfice se rcunosc doua si trei complexe ce corespund la diferite faciesuri ale 108 . Prin extrapolare aceeasi varsta i se atribuie si sisturilor mezometamorfice din Panza Getica. Numai in zona Muntilor Semenic au putut fi separate sase faciesuri de metamorfism care insumeaza o grosime considerabila de pana la 25 km. generand formatiunile cristaline epimetamorfice. sricitocloritoase. Masivele cristaline prealpine aria domeniului getic a cunoscut trei stadii de geosinclinal urmate de tot atatea cicluri de orogeneza si anume : ciclurile prebaikaliene.metamorfozate in conditiile metamorfismului regional de ciclurile structo – genetice ce au urmat fiecarei faze de geosinclinal. In cadrul acestora se intalneste intreaga varietate a sisturilor verzi: sisturi cuartitice. Alcătuiesc in intregime masivul Fagaras cea mai mare parte a Muntilor Cibin – Lotru – Sebes partea sudica a Poienei Ruscai si Muntilor Semenic. La contactul cu intruziunile magmatice apar migmatoizi. in care s-au acumulat depozite vulcano-sedimentare. sisturi gnaisice cu porfiroblaste de albit. sisturi grafitoase.si metamorfozate regional in urma orogenezei prebaikaliene. aceasta avand drept rezultat sisturi cristaline mezometamorfice reprezentate in principal prin gnaise cu feldspat. Prin raportările cu sisturile epimetamorfice din acoperis. cuarto-feldspatice. Metamorfismul s-a produs in conditii de presiune si temperatura ridicata corespunzatoare mezozonei. Ciclul orogenic precadomian acestui ciclu ii apartin cele mai vechi formatiuni acumulate de geosinclinalul deschis in domeniul getic. Ca urmare a orogenezei cadomiene aceste formatiuni au fost metamorfozate regional in conditii de epizona (temperaturi moderate). Magmatite precadomiene odată cu procesele metamorfismului regional generate de diferite faze de orogeneza s-a manifestat şi un magmatism plutonic sincinematic. care au pus in loc numeroase corpuri gravitationale. formatiunilor cristaline fine mezometamorfice li se atribuie varsta Anteproterozoic superior. in Proterozoicul superior este regenerat intr-o noua arie geosinclinala. depozitele vulcanice fiind produsele unui magmatism bazic initial. baikaliene si hercinic. amfibolite si calcare cristaline. micasisturi. paragnaise. Constituie arii restranse în Munţii Sebeş – Lotru si in Muntii Semenic si formeaza aproape in intregime Muntii Locva si Dognecea. Ciclul orogenic cadomian soclul precadomian al domeniului getic.

mai rar amfibolite. Continutul microfloristic al sisturilor epimetamorfice a facut posibila datarea acestora. ele incadranduse ca varsta Proterozoicului superior – Cambrianului inferior. calcare si dolomite cristaline. gnaise cuarto-feldspatice. situat deasupra precedentului. Complexul gnaiselor cuarto-feldspatice. cu tendinta de afundare spre E. Muntii Sebes – Lotru – Cibin au o structura anticlinorie asimetrica cu maximum de ridicare in zona Lotru orientata EV. Savu care a separat 4 complexe: Complexul gnaiselor cu cordierit si sillimanit – gnaise cu cordierit si sillimanit. Holbar. micasisturi. Magura Caineni. amfiboliti cu disten sub forma de intercalatii. sisturi micacee microblastice cu clorit.metamorfismului de epizona. Complexul pragnaiselor si micasisturilor. paragnaise amfibolice. paragnaise cu granati. Succesiunea stratigrafica a sisturilor cristaline mezometamorfice precadomiene cunoscute in literatura de specialitate ca Seria de Cumpana. cuartite. succesiunea sisturilor cristaline pe traseul transfagarasanului este urmatoarea : Complexul gnaiselor cu feldspat potasic. Complexul amfibolitelor si al gnaiselor asociate: determinata de amfibolite. micasisturi diafloritice cu granat cloritizat. Se urmareste in lungul Vaii Lotrului. In zona de creasta a Fagarasului suita cristalina este afectata de o falie profunda orientata EV. albit. migmatite leticulare. Complexul sisturilor verzi. pana la Valea Oltetului. micasisturi. clorit. amfibolite. sisturi sericito-cloritoase si sisturi sericito-grafitoase. gnaise cuarto-feldspatice si paragnaise cu biotit. 109 . Muntii Lotru – Cibin – Sebes sunt alcatuit in cea mai mare parte din sisturi cristaline mezometamorfice cunoscute sub numele de seria de Sebes – Lotru. constituite din migmatite oculare. cu minerale principale cuart si mice: sisturi cuartito-sericitice cu biotit. migmatite apar la partea inferioara. epidot. la contactul cu autohtonul danubian. micasisturi filitoase. amfiboli si sisturi manganifere. gnaise bariolate. Orizontalizarea seriei Sebes – Lotru a fost facuta in Muntii Lotrului. Complexul micasisturilor filitoase. cu paragnaise cu muscovit si biotit si subordonat micasisturi. de H. paragnaise cu biotit si muscovit. sisturi cristaline retromorfozate. rar intermediare intre micasisturi si filite. Se adauga numeroase formatiuni lenticulare migmatice. Giusca . Dupa D. paragnaise. constituita din gnaise. Se urmareste pe o zona larga de la localitatea Codlea spre V. sisturi amfibolice cu actinot.

Muntii Semenic au forma unui anticlinoriu general format dintr-o succesiune de cute anticlinale si sinclinale cu orientare E-V dupa care determina o curbura cu orientare S-SV. Alternanta de micasisturi cu amfibolite. sisturi muscovitice biotitice cu almandin. migmatite. La partea superioara a complexului se deosebesc ortosisturi cu biotit si almandin. cuartite cu muscovit. distenit. Structura in 110 . Frecvent din metamorfozarea unor sedimente detritice. cuartite albe cu muscovit. Complexul micasisturilor cu almandin – micasisturi cu almandin. cu grosime de 1500 m si cuprinde sisturi sisturi muscovito-cuartitice cu granati. Maier si I. Ultimele complexe au o larga dezvoltare in Muntii Cibin si Sebes. biotit. Zona Poiana Ruscai este mai bine cunoscuta datorita prezentei zacamintelor de fier. Complexul sisturilor muscovito-cloritice. Complexul inferior apare in partea vestica a compartimentului nordic intre Tarnava si Hojdau. amfibolite (grosime 1500 – 1800 m).Complexul micasisturilor cu granati. granit. staurolit. magmatite: gnaise granitice. rar intercalatii de roci amfibolice. Orizontarizarea facuta de O. Complexul filitelor sericito-cloritoase. disten. prelungindu-se in Muntele Mic. calacre cristaline si roci magmatice bazice si ultrabazicce. iar la sud compartimentul epimetamorfic. astfel incat la nord se separa compartimentul mezometamorfic. disten si stavrolit. Incalecarea este de la nord la sud. paragnaise. gnaise cuartofeldspatice si sisturi cu silicati de mangan. La randul ei zona mezometamorfica este fragmentata in compartimente de falii principale. subfaciesul staurolit – almandin cu trecere la subfaciesul cuart-albit-muscovitalmandin a faciesului sisturilor verzi. rare roci arbonatice transformate in roci actinolitice. Solomon cuprinde patru complexe petrografice: Complexul paragnaiselor cu biotit din baza seriei mezometamorfice. in faciesul sisturilor verzi cu trecere de la subfaciesul cuart-albit-epidot-biotit la subfaciesul carbit-albit-muscovit-clorit. ce se urmareste pe aliniamentul localitatilor Cincis – Vadu Dobrii – Ruschita Tancova. este ultimul din succesiunea mezometamorfica a Muntilor Poiana Rusca. micasisturi cu almandin. In Muntii Poiana Ruscai mezometamorfitele apar numai in partea sudica. Rezultate in urma metamorfozarii unei serii vulcano-sedimentare din Jurasic: amfiboli. Raporturile intre seria mezometamorfica si epimetamorfica sunt de incalecare (prima peste a doua) in lungul unei falii E – V. constituit din paragnaise cu biotit. sillimanit. gnaise grano-dioritice. calcare cristaline. calcare cristaline.

cu grosime de asemenea foarte mare. cuartitice. almandin. Inconjoara sub forma unei fasii inguste complexul anterior. sisturi cuartitice cu biotite. Savu a separat sase complexe petrografice. Materialul initial a fost constituit din roci grezoase cu intercalatii subordonate de pelite.Lotru (5 complexe petrografice) si in seria de Minis. Complexul paragnaiselor si al gnaiselor cuarto-feldspatice. la care se adauga intercalatii de sisturi cu silicati si carbonati de mangan. poate si acid. la care se adauga roci arcoziene si produsele cu un slab magmatism initialitic. muscovit si biotit) li se adauga intercalatii de paragnaise cu muscovit si biotit.virgatie a acestor cute determina pozitia nodala a cristalinului Semenicului prin care se face legatura intre structogenul carpatic si structogenul balcanic. Astfel sisturile cristaline mezometamorfice din Muntii Semenic sunt cuprinse in seria de Sebes. Are grosimi de 1500 m si este constituit din amfibolite rubanate carora li se serpentinite. Deoarece eroziunea a atins o zona profunda a sisturilor cristaline. Complexul micasisturilor. In mare parte sisturile mezometamorfice din Muntii Semenic reprezinta prelungirea spre S si V a seriei Sebes – Lotru. Provin din roci predominant pelitice la care s-au adaugat subordonat gresii arcoziene. ce corespund la sase zone de metamorfism. (grosime 1200). in zona localitatilor Delinesti si Tarnava. Complexul ortoamfibolitelor si al formatiunilor manganifere – delimitat in partea de N a Muntilor Semenic. amfibolit si cuartite. format predominant din micasisturi. Seria de Sebeş – Lotru complexul paragnaiselor cu sillimanit si intercalatii de roci carbonatice. Micasisturilor (cu disten. H. Complexul cuartitelor. cu o grosime impresionanta de 10000 m. gnaise plagioclazice cu biotit. gnaise cuarto-feldspatice. de la faciesul cu sillimanit la cel cu biotit. Se delimiteaza in partea estica a Muntilor Semenic in jurul localitatii Armenis. Apare pe aliniamentul localitatilor Petrosnita – Teregova – Slatina – Timis. Constituie in cea mai mare parte masivul Semenic. 111 . cuprinde diverse variatii de paragnaise cu intercalatii de micasisturi cu disten si gnaise de diverse facturi. Are grosimi de 2000 m si provin din metamorfozarea unor roci grezoase si argiloase in alternanta cu roci carbonatice si intercalatii de roci magmatice bazice. cca 7000 m. tufuri bazice si tufuri. format din cuartite micacee cu almandin mai rar cuartit migmatice cu intercalatii de paragnaise cu muscovit si biotit.

Peticul de la Portile de Fier – Mehedinti cu extindere limitata. cu o grosime de cca 1500 m.urmeaza peste precedentul. calcare si dolomite cristaline. Complexul de Răşinari – cuartite si sisturi cuartitice. in conditiile zonei disten – stavrolit la care s-au adaugat acumulari de oxizi si carbonati de fier si mangan. clorit-epidotice. corpuri lentiloiforme de porfiroide si metagranodiorite. calcare cristaline si sisturi grafitoase. Pot fi comparate cu sisturi epimetamorfice din seria de Leaota. iar spre SV intre Valea Minisului pana la Dunare la E de masivul granitic Sichevita Componenta peticelor de acoperire. in apropierea localitatii Vălari. micasisturi la partea superioara.S-a format in urma metamorfozarii unor roci magmatice bazice. paragnaise in baza. Peticul Godeanu compus din seria Sebes – Lotru cu un complex inferior de paragnaise cu sillimanit. Complexul de Cisnadioara. SUCCESIUNEA ŞISTURILOR EPIMETAMORFICE CADOMIENE In Muntii Lotru – Sebeş – Cibin sisturile epimetamorfice au urmatoarea succesiune: Complexul de Sibişel: sisturi amfibolice si sisturi cuartoase si clorito-muscovitice cu muscovit. ce alterneaza cu sisturi amfibolice rubanate si cuartite grafitoase. sisturile epimetamorfice sunt dispuse discordant peste Seria de Sebes – Lotru. constituie invelisul migmatic al granitoidului Sichevita. Seria de Miniş dispusă in continuitate de sedimentare peste Seria de Sebes – Lotru. In profilul Vaii Dunarii. au urmatoarea succesiune: -complexul migmatic bazal. sisturi cloritoalbitice. amfibolite si un complex superior in care apar micasisturi cu granati si amfibolite si roci migmatice. reprezentat prin roci tufogene. Seria de Sebes – Lotru mai apare in zona Cazanelor. I n Muntii Semenic. 112 . subfaciesul clorit. Peticul Bahna porneste de la Dunare spre NE pana la Valea Motrului. provenite din metamorfozarea unor roci psamito-psefitice si sisturi ardeziene. Se intalnesc intre Vaile Mehedinti si Nera. in lungul Vaii Cernei si pe versantul sudic al Muntuilor Vâlcan. Sisturile cristaline din Muntii Cibin si Sebes provin dintr-o suita sedimentare si magmatogena metamorfozate cu faciesul sisturilor verzi. Similar peticului petrografic al succesiunii din Godeanu. Constituite predominant din micasisturi cuartitice cu biotit sau diorit si muscovit.

. in care sunt intercalate roci tufogene ca urmare a unui magmatism bazic initial Aceste formatiuni au fost metamorfozate regional in conditii de epizona precum si temperatura scazuta. fiind depozite de natura sedimentara.-complexul detritogen vulcanogen bazic. Metamorfismul s-a dezvoltat in faciesul cuart-albit-biotit. sisturi cuartitice si actinolitice. In Muntii Dognecea. constituie seria epimetamorfica cu acelasi nume cuprinzand roci eterogene metamorfozate in faciesul sisturilor verzi. sisturi cuartitice si sisturi sericito-cloritoase feldspatice cu porfiroblaste de albit. micacee si una superioara formata din sisturi verzi si filite grafitoase. sisturi cuartito-feldspatice. in zona Poiana Ruscai s-au acumulat depozite cu grosimi de peste 10000 m. sisturile epimetamorfice au o larga raspandire din zona orasului Oravita pana la marginea Depresiunii Caransebes. sisturi si cuartite grafitoase. sericitocloritoase. -complexul sisturilor cu porfiroblaste de albit. Compusa din sisturi verzi provenite din roci sedimentare si magmatice acide si bazice. In Muntii Locva. si au rezultat formatiunile cristaline epimetamorfice hercinice. de natura carbonatica. Ciclul orogenic hercinic Peneplenizarii orogenului cadomina urmează o noua faza de geosinclinal ce se instaleaza in unele zone ale domeniului getic. sisturi sericito-cuartitice. Cuprinde doua complexe: -complexul gnaiselor inferior. sisturi micacee. Cuprinde trei complexe: -complexul sisturilor tufogene-magmatogene bazice: sisturi sericito-cloritoase cu porfiroblaste de albit. Seria de Leşcoviţa. porfiroblaste de albit si sisturi amfibolice. -complexul detritogen vulcanogen acid. Astfel. dezvoltata in partea vestica a Muntilor Locva discordanta peste seria de Locva. gnaise albitice cu intercalatii de sisturi muscovito-clorito-albitice. de natura terigena si ceea ce este specific.complexul sisturilor cu stilpnomelan provenite din metamorfismul unor roci bazice si acide efuzive si a unor roci sedimentare psefitopsamitice. 113 . care au generat o mare varietate de tipuri de roci din seria sisturilor verzi. roci apliticesi roci metabazice si metaacide -complexul sisturilor terigene. Cuprinde o serie inferioara alcatuita din gnaise. la care se adauga intercalatii de rai amfibolice si cuartitice.

Mai cuprinde sisturi grafitoase. Specifice rămân intercalatiile de roci carbonatice de tipul dolomitelor. Alcatuieste in cea mai mare parte Muntii Poiana Rusca. Cuprinde dolomitele de Hunedoara si Luncani. Ghelari. Vadu Dobrii. Mai cuprinde cuartite negre si calcare. ciclului hercinic ii este atribuit corpul granitoidic de la Schevita din partea sudica a Muntilor Semenic. Pe baza datarii radioactive. reprezentata prin complexul sisturilor tufogene bazice. cuprinde complexul sisturilor grafitoase cu intercalatii de roci verzi (tufogene). In Masivul Poiana Ruscai este întâlnită o succesiune petrografica cuprinsa in serii si complexe litostratigrafice care exprima diferite etape de dezvoltare a geosinclinalului. dolomitelor calcaroase si calcare metamorfozate (marmura de Ruschita. Seria de Govăjdia. sisturi sericito-cloritoase. Aceste serii constituie partea inferioara a sisturilor epimetamorfice ce insumeaza o grosime de 2500 m si ocupa partea sudica a zonei epimetamorfice hercinice de la Teliuc spre N. atinge grosimi de 7000 m si cuprinde trei complexe : -complexul sisturilor sericito-cloritoase si al dolomitelor (3000 m grosime). cu doua complexe : -complexul sisturilor cuartitice sericito-cloritoase. formand relieful zonei de la Hunedoara spre V si partea N a masivului. Vârsta sisturilor epimetamorfice a fost stabilita pe baza continutului microfloristic. provenit din roci terigene si tufuri acide. -complexul sisturilor sericito-cloritoase supradolomitice (1000 – 2500 m grosime). aceasta fiind cuprinsa in intervalul Devonian – Carbonifer inferior. Legate de calcare sunt zacamintele de fier de la Teliuc. Seria de Padeş. de Luncani). -complexul sisturilor grafitoase. iar la partea superioara calcare si dolomite (calcarele de Ruschita). Magmatite hercinice nu se cunosc produsele unui magmatism sinorogenic hercinic. Succesiunea şisturilor epimetamorfice hercinice Seria de Batrâna.Procesele de metamorfism si de magmatism sunt legate de orogeneza hercinica ce debuteaza in Paleozoicul inferior si se incheie in Paleozoicul superior. -complexul sisturilor cloritoase si metatufurilor cu grosime de 2000 m. INVELISUL MASIVELOR CRISTALINE 114 . Seria de Ghelar.

iar a Permianului de asemenea de 1000 m. adevarate fose in care s-au acumulat depozite cu caracter batial si unde procesul de sedimentare a fost continuu pe parcursul mai multor perioade. În Mezozoic. formand muntii calcarosi din aceasta zona cu altitudini sub 1150 m. Invelisul sedimentar alpin apartine Triasicului. În cadrul geosinclinalului deschis functionau zone de mare putin adanca si zone de mare adanca cu regim batial. In Permianul superior are loc exondarea zonei. sedimentarea reluandu-se in Triasic ca urmare a foramrii geosinclinalului alpin. Grosimea Carboniferului este de 1000 m. Depozitele sedimentare prealpine apartin Carboniferului dispus discordant si transgresiv peste fundamentul cristalin. zona Sopot. Astfel se delimiteaza o astfel de zona de fosa: zona Resita – Moldova Noua. structura orogenica hercinica reintra in faza de geosinclinal.pe arii mai restranse: zona Dognecea. pastrandu-se numai formatiunile de fosa. argile sistoase si strate de carbuni. conglomerate si gresii micacee cu intercalatii de sisturi carbunoase. debutand prin depozite grosiere. In general. dupa care trece in stadiul de peneplena supusa eroziunii. ca urmare a debutului orogenezei alpine. domeniul getic este afectat de orogeneza hercinica pana in faza sudeta de la limita Carbonifer inferior – Carbonifer superior. Formaţiuni sedimentare mai apar pe marginile depresiunilor intramontane. gresii rosii si vinete. zona Rusca Montana. Triasicul debuteaza cu depozite psefitice de tipul conglomeratelor cuartitice dispuse transgresiv si discordant peste 115 . Jurasicului si Cretacicului inferior. formatiunile sedimentare din zonele mai ridicate au fost indepartate de eroziune. Zona Reşita – Moldova Nouă Situată în partea de E a Banatului.În comparaţie cu domeniul danubian. zona Vânturariţa. cu cateva discontinuitati de sedimentare. ce au functuionat ca arii de acumulare in Neogen (depresiuni posttectonice). În Carboniferul superior si Permian inferior anumite sectoare au functionat ca arii de sedimentare in care s-a acumulat formatiunea cu carbuni ce alcatuieste invelisul prealpin al invelisului getic. ce reprezinta domeniul clasic al sedimentarului getic . Permianul. urmeaza in continuitate de sedimentare cu un orizont inferior de sisturi negre ardeziene si un orizont superior de depozite detritice: conglomerate.

depunanduse o stiva groasa de cca 150 m de marnocalcare dupa care in Jurasicul superior se formeaza strat de 250 m grosime de calcare stratificate cu benzi sislicifiate de culoare inchisa. dupa care se formeaza calcare masive orogene. cu caracter de decrosare dand un ansamblu tectonic cu cute dispuse in culise. cu cute sinclinale si anticlinale paralele cu alungirea generala a structurii.fundamentul prealpin. marno-calcare si calcare cu concretiuni silicioase. Fosei de exondare si de eroziune din Triasicul superior urmeaza transgresiunea marii jurasice. exploatat la Anina). Aceste zone afloreaza pe marginea V a zonei Resita – Moldova Noua. pe fondul unei subsidente accentuate se creaza conditiile unui facies carbonatic. In trecut din sisturi se distila petrol iar sideritele au fost exploatate ca minereu de fier. avand grosimi de 100 m in succesiune completa. cu formare de calcare fine sublitografice si marne sistoase. ce afloreaza pe suprafete intinse in partea axiala a zonei. la inceput intr-un facies psemito-psafitic de tip Gresten: conglomerate poligene cu intercalatii de carbuni (orizont productiv 250 m grosime. Liasicul se dispune transgresiv si discordant peste depozitele triasice. Urmeaza o scurta perioada de exondare. Se remarca o usoara deversare a depozitelor spre E. Astfel. De asemenea cutele sunt afectate de falii oblice si transversale. In Jurasicul mediu (Dogger). are loc o transgresiune cu depunere de depozite detritice : conglomerate. cu grosime de 150 – 200 m. uneori formand cute solzi. În ansamblu reprezinta un larg sinclinoriu reprezentat N – S. Jurasicul se incheie cu o stiva de calcare fine. Jurasicul. In Cretacic apare o tendinta de a ansamblului regional marcat prin aparitia unor intercalatii marnoase in calcare si ulterior prin instalarea mediului recifal cu. gresii micacee si argile nisipoase. gresii glauconitice. Sedimentarea continua cu marne. dupa care la sfarsitul Cretacicului inferior (Albian). dupa care se trece la monocalcare (Triasic inferior). În Triasicul mediu se continua faciesul carbonatic de tipul calcarelor negre diaclazate si in continuare calcare albe. stratificate. TECTONICA structura tectonica a zonei Resita – Moldova Noua este un rezultat al miscarilor orogenice din faza austrica. care s-a suprapus unei tectonici mai vechi. Pe langa structura plicativa este prezenta o tectonica rupturala cu falii ce afecteaza flancurile cutelor longitudinal. 116 . dupa care urmeaza sisturi argiloase bituminoase cu intercalatii lenticulare de siderite (200 m grosime).

atat formatiunile fine cat si cele grosiere sunt depuse in succesiuni alternative. Comarnic. Astfel se poate vorbi de o panza si de un parautohton de Severin. In urma diastrofismului austric domeniul getic acopera tectonic fosa de Severin. gresii). argile. pietris. calcare). care a antrenat si depozitele fosei. Este delimitata la sud de falia pericarpatica ce constituie un contact tectonic cu Platforma Valaha. ritmice. Depresiunea Getica se situeaza la sud de orogenul Carpatilor Meridionali. formand a treia unitate structurala a Carpatilor Meridionali. de la Dunare pana la Valea Dambovitei. Vanturarita) se gasesc numai secvente din succesiunea existenta in zona Resita – Moldova Noua. este localizata in zonele depresionare. PÂNZA DE SEVERIN este situata in Platoul Mehedinti. are loc o noua deplasare a domeniului getic. Faza de orogeneza laramica de la sfarsitul Cretacicului si inceputul Paleogenului a determinat ridicarea structurii orogenului 117 . dar si formatiuni fine (marne. Reprezinta continuarea spre sud si vest a zonei de molasa a Carpatilor Orientali si are o functionare diferita de aceasta datorita ridicarii tectonice dintre Valea Dambovitei si Valea Argesului existenta dupa faza de orogeneza laramica. ocupa suprafete intinse în Carpati la interior si exterior. Cretacic inferior terminal – Cretacic superior. acestea au fost impinse spre E peste depozite mai tinere ale fosei. Geneza este legata de aportul de materiale transportate de apele de sisroire de pe continent in mediul marin sau lacustru. zona Dognecea – Cretacic inferior terminal – Cretacic superior . zona Vanturarita – Triasic – Jurasic mediu si superior. Depozitele Panzei de Severin s-au acumulat intr-o fosa situata la limita estica a orogenului meridional. Depozitele de molasa sunt predominant grosiere (nisip. Azuga. deschisa in urma miscarilor preaustrice. Depozitele constituitive apartin Cretacicului inferior si sunt asemanatoare celor din flisul intern al Carpatilor Orientali – Stratele de Sinaia. iar ulterior in urma fazei laramice (Cretacic superior – Paleocen). care au dus la ridicarea cordilierei centrale ce despartea domeniul danubian de domeniul getic. ZONA DE MOLASĂ (DEPRESIUNEA GETICA) Formaţiunea de molasă. fiind o unitate structurala aparte in cadrul orogenului Carpatilor Meridionali.În celelalte zone de sedimentare (Dognecea. Astfel. datorita similitudinilor litofaciesului cu cele din flisul intern al Carpatilor Orientali. depuse treptat in zona litorala si subacrotic.

a. Rezulta un caracter bituminos al depozitelor oligocene. dupa depunerea conglomeratelor se instaleaza un facies recifogen cu formare de calcare nisipoase urmate de calcare compacte. are un fundament cristalin mixt astfel: pe zona de N are un fundament carpatic. cu o mare varietate de facies .meridional. Ele marcheaza debutul unui mediu euxinic asemanator cu cel din zona orientala a Carpatilor. Dupa orizontul unor marne brune. in sens transversal spre exteriorul depresiunii (catre vorland) unde functiona un mediu pelagic.spre est. La partea estica. in zona localitatii Albesti. Paleogenul in Paleogenul mediu (Eocen) are loc transgresiunea marina avand astfel loc depuneri detritice cu doua orizonturi conglomeratice: inferior si superior. avanfosa meridionala se deschide mai de timpuriu (in Paleogenul inferior) in urma miscarilor laramice. rezultat al eroziunii intense a zonei muntoase formate la nord. urmeaza o succesiune de calcare negricioase. Depresiunea Getica astfel creata. bituminoase. Grosimea depozitelor ce constituie umplutura avanfosei meridionale insumeaza cateva mii de metri. In prezent structura avanfosei in care este structurata zona de molasa este mascata de depozitele Pliocenului si Cuaternarului. marne nisipoase. local. In zona 118 .spre vest orizontul marnos lipseste . In aceasta sucesiune. in regiunea Vaii Oltului apar lentile de conglomerate. depozitele eocene sunt de natura argiloasa cu grosimi de peste 2000 metri. gresii cu inceput de silicifiere. Oligocenul depozitele oligocene sunt de sedimentare. orizontul superior al conglomeratelor este inlocuit prin depozite predominant marnoase. b. In raport cu zona de molasa a Carpatilor Orientali care s-a deschis in urma miscarilor stirice (din Miocenul inferior). este fundamentul crisatlin al Platformei Valahe. Elementele componentelor ale conglomeratelor au originea in criastalinul Carpatilor Meridionali si in formatiunile invelisului Mezozoic. STRATIGRAFIA fosa deschisa la sud de orogenul Carpatilor Orientali a fost umpluta cu sedimente din Paleogen si Cuaternar. sisturi disodilice. in sens longitudinal se remarca variatii de facies: . separate de un orizont marnos. pe zona de S. Din punct de vedere morfologic se suprapune Podisului Getic si Subcarpatilor Sudici. in timp ce zona de sud era marcata de subsidenta activa devenind o zona de sedimentare activa.

Dupa definitivarea structogenului carpatic si colmatarea Depresiunii Getice are loc trecerea la un mediu de sedimentare salmastru. peste ele se dezvolta marne. Conglomeratele au un ciment slab cu o coloratie rosietica. 119 . orizontul marnelor. pana la raul Doamnei cu prelungire in depresiunea Lovistei. in Cuaternar. gresii si marne. Burdigalianul dupa o scurta faza de exondare. In zona de larg. In bazinul marii tortoniene din Depresiunea Getica au existat conditii de sedimentare de margine si conditii de sedimentare de larg (pelagic). trecerea la conditii de sedimentare continentale de mediu de apa dulce.estica Oligocenul apare sub forma unor fasii inguste urmand limita depozitelor eocene. sisturile cu radiolari de tipul disodidelor. care in partea superioara trec la gresii si nisipuri. gipsuri. Apar la V de Otasau. Miocenul Şi depresiunea Getica resimte intens fazele de orogeneza neogene. mediul de sedimentare devine de tip lagunar depunand o cantitate de sedimente peste depozitele oligocene. Spre sud depozitele burdigaliene se afunda sub depozitele mai noi. ridicarea compensata de o migrare catre exterior a zonei de avanfosa. Helveţianul cu unele discontinuitati este cunoscut la suprafata in toata Depresiunea Getica. iar ulterior. marcata de o subsidenta activa ce a permis acumularea unor depozite cu grosimi de mii de metri. Acest proces este intalnit de la Valea Oltului pana in V. formatiunea salifera superioara. nisipuri. depozitele burdigaliene se dispun transgresiv si discordant. avand loc astfel instalarea unui regim lagunar care urmeaza o scurta perioada de exondare. In zonele de margine depozitele sunt rezultatul unei sedimentari torentiale in conditii de transgresiune marina. Ulterior fazele de orogeneza care au determinat in zona catenei muntoase ridicarea intregului ansamblu. fiind constituite din conglomerate poligene. Urmeaza in continuitate de sedimentare pe Helvetian si uneori avanseaza transgresiv peste sisturile cristaline de la nord. ulterior. Apare ca o fasie (avand o grosime de aproximativ 100 metri) continua in zona anticlinalului Govora – Slatioarele. succesiunea Tortonianului este similara cu cea din sectorul moldo-valah. Ca urmare a miscarilor laramice si stirice. bazinul de sedimentare getic sufera o usoara ridicare. adica: orizont de marne si tufuri. Agvitanianul dupa mediul euxinic instalat in Paleogen pe fondul unei regresiuni marine. cu urmatoarea structura litologica: conglomerate si gresii.

Transgresiunea generala din Burdigalian face ca Depresiunea Getica sa functioneze ca arie de sedimentare. Definitivarea Depresiunii Getice ca unitate structurala majora. gresii calcaroase. are loc ca urmare a miscarilor moldavice cand se produce incalecarea depozitelor depresiunii peste depozitele noi ale Platformei Valahe. 120 . In miscarile de subsidenta este antrenata si Platforma Valaha. La sfarsitul Paleogenului (datorita orogenezei savice) are loc o regresiune generala. marnoargile. Sedimentarea este relativ uniforma. in raport cu zona pericarpatica (orientala). baikalian (de platforma) in sud. datorita orogenezei stirice. cu o tectonica rupturala. nisipuri. pana in Tortonianul superior cand are loc o scurta perioada de exondare. depozite predominant grezoase. Urmeaza marea transgresiune din Sarmatian cand este acoperita si o parte din zona de platforma. Se caracterizeaza prin existenta a doua faciesuri: unul de larg si altul de margine. prezinta o succesiune de: marne. Succesiunea: conglomerate. La sfarsitul Miocenului are loc o scurta perioada de exondare dupa care se instaleaza marea pliocena. Cel de margine apare pe zona de margine a depresiunii de la Valea Oltului pana in partea vestica. Cea mai larga dezvoltare o au depozitele tortoniene in extremitatea vestica a Deprsiunii Getice. Zona Depresiunii Getice in Sarmatian a functionat independent (din punct de vedre al conditiilor de sedimentare). Aici isi fac aparitia cutele diapire. TECTONICA formarea Depresiunii Getice isi are originea in fenomenele de subsidenta compensatorii miscarilor de sedimentare a zonei cristaline a Carpatilor Meridionali in urma orogenezei laramice. Sarmaţianul urmează in continuitate de sedimentare insa in zonele de margine transgresiva peste sisturile cristaline. de care era despartita prin horstul existent intre Valea Dambovitei si Valea Argesului. rezulta astfel ca fundamentul Depresiunii Getice este mixt: carpatic in nord. Acest contact tectonic determina prelungirea liniei pericarpatice din sectorul moldo-valah. Cel de larg se intalneste in zona Vaii Oltului.In unele sectoare au caracter recifal. marnoargile. Se remarca caracterul torential al depozitelor grosiere.

liasici: Resita. Legate de magmatism la contactul cu calcarele: Dognecea. Muntilor Apuseni). Prin evolutia sa a determinat aparitia unei structuri muntoase. legate de sisturile cristaline epimetamorfice: Poiana Ruscai. plioceni: in intreaga Depresiune Getica. paleogeni: Bazinul Petrosani. Moldova Noua.RESURSE MINERALE prin structura sa. avand loc formarea de depozite sinorogene in sudul Muntilor Apuseni. de nichel. in Muntii Semenic. Combustibili minerali: carbuni: carboniferi: Resita. 121 . cretacici: Rusca Montana. a functionat relativ independent. legate de sisturile cristaline. Moldova Noua. Calimanesti. In Cretacic se declanseaza fortele de compresiune tectonica a geosinclinalului de catre cele doua masive mediene. Moldova Noua. de mangan. Evolutia geosinclinalului alpin apusean s-a produs intre cele doua blocuri mediene cu rol de placi tectonice. pe versantul N al Muntilor Fagaras. de crom. sisturi bituminoase – Anina.Sub actiunea fortelor de impingere tectonica au rezultat importante deformari rupturale si plicative in lungul carora a rezultat si un magmatism in care a fost antrenat si materialul de origine crustala. concentratii mici in Muntii Lotrului. orogenul Carpatilor Meridionali prezinta conditii pentru formarea si acumularea substantelor minerale utile. Ape minerale : Baile Herculane. Oravita. dar si de unele procese magmatice: Poiana Ruscai. Minereuri de fier. Dognece – Ocna de Fier. cand au loc depuneri de depozite de natura carbonatica (specifica N. Muntii Fagaras. sulfuri complexe. azbest – Muntii Lotrului. Geosinclinalul alpin al Muntilor Apuseni este separat de Carpatii Orientali prin masivul median transilvan. Hidrocarburi: ofera conditii formării si acumularii petrolului in intreg arealul Depresiunii Getice Roci utile: grafit – Muntii Capatanii. marmura – Ruschita – Muntii Poiana Ruscai. iar la vest esra limitat de masivul median panonic. Almajului. Muntii Semenic. MUNTII APUSENI GENERALITĂŢI Geosinclinalul alpin deschis prin regenerarea structurilor hercinice la vestul arealului carpatic. Olanesti. Geosinclinalul alpin apusean îşi prelungeşte faza de extensie pana in Jurasicul superior. feldspat – Semenic. Muntele Mic. cand datorita fazei austrice a rezultat declansarea unor ample fenomene de sariaj (in nordul Muntilor Apuseni) concomitent avand loc depunerea unor sedimente sinorogenice. Faza de compresiune atinge maximul (paroxismul) in Cretacicul mediu. de aur.

Fazele de paroxism orogenic de la sfarsitul Cretacicului sublaramic si laramic au generat un magmatism subsecvent. Mişcarile post laramice au generat fenomene rupturale ce au structurat depresiunile intramontane prezente. În Miocenul inferior, in urma diastrofismului stiric se manifesta intens un magmatism subsecvent tarziu. Prin evoluţia geosinclinalului alpin apusean, au rezultat doua structuri majore : Muntii Apuseni de N si Muntii Apuseni de S. În cazul Muntilor Apuseni de N se delimiteaza doua unitati structurale majore: autohtonul de Bihor si panza de Codru. În Muntii Apuseni de S, se separa: fundamentul cristalin regenerat si invelisul alpin. MUNŢII APUSENI DE NORD În grupa nordica a Apusenilor sunt cuprinse urmatoarele masive: Gilau – Muntele Mare, Bihor, Padurea Craiului, Codru Moma, Highis – Dorcea (in Muntii Zarandului). STRATIGRAFIA structura masivelor cristaline este data de formatiuni vechi de natura cristalina si magmatogena – produse lae unor cicluri tectono – magmatice prealpine: precadomian, cadomian şi hercinic. Ciclul tectono-magmatic precadomian acum se formeaza sisturile cristaline mezometamorfice rezultate in urma unui metamorfism regional. Formatiunile initiale supuse procesului de metamorfism erau de natura: sedimentara si magmatica. Aceste sisturi formeaza relieful Muntilor Giulau – Muntele Mare, in care sau identificat mai multe serii. 1. Seria de Someş, cu larga raspandire in autohtonul de Bihor, este constituit din paragnaise cu biolit. 2. Seria de Baia de Arieş, constituie asa numitul,,Pinten de Baia de Aries’’, din bazinul vaii cu acelasi nume. Aceasta este reprezentata de: calcare marmoreene, amfibolite, paragnaise cu biotit, sisturi cuartito-muscovitice. Orogeneza precadomiană pe lângă fenomenele de metamorfism a generat si fenomene magmatice care au format corpuri intruzive in cadrul sisturilor cristaline mezometamorfice. Magmele, in general de natura acida, au generat roci din grupa granitului si granodioritului, fenomen specific zonei Muntele Mare – Baia de Aries. Ciclul tectono-magmatic cadomian fundamentul precadomian este regenerat intr-un nou geosinclinal in Proterozoicul superior in care s-au acumulat foramţiuni ce au fost metamorfozate de ciclul orogenic cadomian. Au rezultat formatiuni metamorfozate regional in conditii de epizona.
122

Asa s-a constituit grupa cristalina epimetamorfica a carei dezvoltare completa se intalneste in Muntii Bihor. In geosinclinal sau acumulat depozite terigene care au fost metamorfozate in faciesul şisturilor verzi (jumatatea sudica a Muntilor Apuseni de Nord). In cadrul lor s-au separat mai multe serii, in urmatoarea succesiune: seria de Bistra, seria de Biharia, seria de Muncel. Seria de Bistra, sisturi cu sericit si clorit, cu intercalatii la diferite nivele de amfibolite si porfiroide. Apartin zonei izvoarelor Somesului Cald, Valea Rachitele si Valea Draganului. Seria de Biharia, sisturi cloritoase cu porfiroblaste de albit, se adauga si doua nivele de calcare si dolomite cristaline, grosimea seriei este de 1200 m, in Masivul Biharia din Muntii Gilau. Seria Muncel, cu dezvoltare tipica in varful Muncelu, la sud de Masivul Biharia. Este constituita din sisturi cristaline epimetamorfice rezultate din metamorfozarea in faciesul sisturilor verzi a unor formatiuni terigene si a unor lave si tufuri acide. Prezinta o mare varietate de sisturi. Grosimea seriei este de 100 m si succede seriei de Biharia. Ciclul de orogeneză cadomiană a fost însoţit de un magmatism descris si ca ,,Seria intruziunilor de Codru’’. Intruziunile de Codru sunt de natura unor granite si diorite cuartifere injectate in sisturile cristaline epimetamorfice din baza seriei de Biharea. Apar sub forma de filoane sau corpuri de dimensiuni mari in zona Ariesului de la Scarisoara, din est pana la Sagacea. Mai apare in partea de SV a Muntilor Codru Moma si in NV Muntilor Highis. Ciclul tectono-magmatic(orogenic) hercinic în Paleozoic fundamentul proterozoic consolidat este regenerat intr-un mare geosinclinal unde s-au acumulat depozite sedimentare si magmatogene bazice. Orogeneza hercinica determina metamorfozarea acestor depozite in faciesul sisturilor verzi, rezultand astfel grupa sisturilor cristaline ankimetamorfice, cu o larga dezvoltare in Muntii Bihor si Zarandului. În cadrul sisturilor ankimetamorfice s-au separat trei complexe : 1. complexul detritogen inferior – metaconglometare, 2. complexul ofiolitic – provenit prin metamorfozarea produselor unui magmatism initial bazic, 3. complexul detritogen superior – rezultat prin metamorfozarea unui material fin pelitic. INVELISUL SEDIMENTAR AL MASIVELOR CRISTALIN Exondarii din Carboniferul superior, tot in cadrul ciclului hercinic, ii rezulta doua domenii de sedimentare cu evolutii diferite, iar
123

depozitele formate nu au mai fost metamorfozate. In sud se delimiteaza domeniul de Codru, iar in nord cel de Bihor, ambele separate printr-un prag slab tectonic panza sau sisturile de Codru, ele constituind cele doua unitati majore ale sedimentarului Apusenilor de Nord. AUTOHTONUL DE BIHOR Situat la nord de linia tectonica dispusa pe o directie NV – SE, incepand din zona Oradea, ajungand in SE, dupa care se schimba directia catre E (S. Muntii Gilau – Muntele Mare). Resturi ale invelisului sedimentar apar in Muntii Padurea Craiului si Bihor. Permianul dupa exondarea din Carboniferul superior urmeaza o perioada submersa in care s-au depus discordant si transgresiv depozite detritice, depozite atribuite Permianului inferior. Astfel de depozite se intalnesc in Muntii Padurea Craiului si Muntii Bihor. Aceste depozite au caracter de molasa al orogenului hercinic si impreuna cu sisturile cristaline reprezinta fundamentul ce a fost regenerat in orogeneza alpina. Triasicul în Permianul superior zona functioneaza ca zona emersa. In Triasic apar primele sedimente ce marcheaza debutul ciclului alpin. In continuare se instaleaza un regim propice formarii depozitelor carbonatice: dolomite in alternanta cu calcare, calcare organogene. Depozitele triasice apar in Muntii Pădurea Craiului si Muntii Bihor si in depresiunile intramontane. La sfarsitul Triasicului urmeaza o faza de exondare corespunzatoare fazei de orogeneza paleochimerica. Jurasicul se reia procesul de sedimentare, foramndu-se astfel depozite detritice, dupa acestea instalandu-se un mediu propice faciesului carbonatic. Pe baze paleontologice au fost separate toate etapele Jurasicului. Depozitele apartinand Jurasicului au dezvoltare in: centrul si nordul Muntilor Padurea Craiului, pe zone restranse in Muntii Bihor. La sfarsitul Jurasicului are loc o scurta perioada de exondare, favorizand formarea depozitelor bauxitice pe paleorelieful creat de eroziune. Cretacicul faza de exondare se prelungeste si in Cretacic, astfel ca reluarea sedimentarii nu coincide cu inceputul acestuia. Sedimentarea debuteaza prin depozite lacustre dupa care se instaleaza mediul marin care se mentine pana la sfarsitul Cretacicului inferior. Acest mediu a fost favorabil dezvoltarii depozitelor carbonatice cce alterneaza cu depozite detritice, grosime acestora fiind de peste 1000 m.

124

sudul Muntilor Apuseni de Nord este sariat peste autohtonul de Bihor de la nord. partea S a Muntilor Gilău. 125 . partea SV a Muntilor Bihor. zona ce devine relativ rigida si exondata.PÂNZA DE CODRU în urma diastrofismului cretacic. Orogenezei hercinice ii urmeaza in Permianul superior pana la inceputul Triasicului o faza de exondare in care domeniul de Codru a fost supus peneplenizarii. Muntilor Codru Moma. sunt alcatuite din marne. procesele de sedimentare reluandu-se in triasic si dureaza pana in Cretacicul inferior. Ele sunt separate prin praguri ceea ce au determinat o oarecare diferentiere litofaciala. in general debuteaza cu depozite psamitopsefitice dupa care se instaleaza un mediu favorabil formarii depozitelor carbonatice. Pânza de Codru ocupa partea sudica a Muntilor Padurea Craiului. Jurasicul are o dezvoltare incompleta intalnindu-se numai in Jurasicul inferior si mediu. zona de Finiş sau de Codru – in SV Muntilor Codru Moma cu extindere in zona depresiunilor : Zarand. zona Tărcăiţa– centrul Muntilor Codru Moma 3. Corespunde unei faze de regresiune marina. s-au creat conditiile formarii unui facies flisoid. Cele trei zone sunt: 1. Depozitele Jurasicului inferior. Tot in Permian se manifesta si un magmatism subsecvent. care a urmat fazei de exondare. rezultand invelisul alpin al Panzei de Codru. Depozitele permiene sunt posttectonice orogenezei hercinice. sisturi argilo-marnoase dupa care urmeaza un facies carbonatic. astfel incat functionează pana in Jurasicul superior ca zona exondata. Beius 2. In partea terminala a Jurasicului superior. pana la formarea sistemului de panze de Codru. in care este inclus si platoul Vascau.. Muntii CodruMoma si Zarandului. zona Vaşcău – S. Succesiunea completa se intalneste in zona Codru si cu unele deosebiri in celelalte doua zone. Triasicul depozitele triasice se depun discordant peste depozitele mai vechi. INVELIŞUL POSTHERCINIC s-a vazut ca a avut loc definitivarea aranjamentului structural al zonei. rezultand astfel zona Muntilor Apuseni de Nord . Procesul de sedimentare se reia din Cretacicul superior. Depozitele permiene inferioare insumeaza peste 2000 m grosime si apar in zona Finis si SV zona platoului Vascau. Învelisul sedimentar al panzei de Codru este constituit din depozite permiene care impreuna cu sisturile cristaline constituie fundamentul hercinic regenerat in orogeneza alpina. Pe domeniul panzei de Codru se individualizeaza trei zone in care sedimentarea a fost mai activa.

in timp ce in domeniul de Codru sedimentarea continua pe tot parcursul Jurasicului. În orogeneza hercinica se manifesta si un slab metamorfism regional. constituidu-se astfel domeniul de Nord (de Bihor) si Sudic (de Codru). În continuare. Acestea s-au depus in patru zone: zona Rosia – S Muntilor Padurea Craiului. Ulterior are loc o diferentiere a geosinclinalului in doua domenii diferentiere ce se accentueaza in orogeneza hercinica si apoi in orogeneza alpina. Masivul Drocea. grabenul Remeti – in S Muntilor Padurea Craiului. fenomen manifestat sub forma curgerilor de lava la care se asociaza corpuri intruzive. Partea de N (domeniul de Bihor) in timpul orogenezei hercinice a evoluat ca zona mai stabila care in majoritatea timpului a fost exondata si supusa eroziunii. In urma acestor origeneze se formeaza sisturile cristaline mezo si epimetamorfice.depunandu-se transgresiv si discordant depozite cu caracter posttectonic. Magmatitele laramice Datorită diastrofismului laramic de la sfarsitul Cretacicului ansamblul Apusenilor de Nord a exondat. Doar in Permian devine zona submersa. Masivul Gilau. 126 . diferentierea se accenueaza prin faptul ca domeniul de Bihor ramane exondat pana in Jurasicul superior. zona Vladeasa – intre Valea Draganului si Valea Sacuiului. zona de margine a depresiunii Bradului. Trascau – dykuri. Tectonica iniţial zona Muntilor Apuseni de Nord a functionat in cadrul unei arii geosinclinale mult mai largi. Cel mai mare corp magmatic este in Muntii Vladeasa. Totodata orogeneza hercinica a fost insotita de un magmatism bazic initial si un magmatism acid granitoid. fenomen insotit de un magmatism subsecvent tardiv. Diferentierea are loc in in urma fazei paleochimerice. la Sde varful Vladeasa. În Triasic cele doua domenii functioneaza ca arii de sedimentare. cu evolutie comuna in prebaikalian si baikalian. in timp ce in domeniul de Codru sedimentarea continua pana in Triasic inclusiv. Masivul Bihor. Magmatitele laramice din Apuseni se intalnesc in: Masivul Vladeasa – curgeri si corpuri intrusive. Constituie continuarea spre nord a laturii vestice a magmatitelor laramice din Carpatii Meridionali. rezultand sisturile anchinolaramice. cand domeniul de Bihor este exondat. unde se depun depozite posttectonice cu caracter de molasa.

de care se delimiteaza printr-o linie foarte sinuoasa mascata de depozite posttectonice care de altfel mascheza contactul propriu-zis.În urma miscarilor chimerice. 127 . au afectat in mai mica masura Muntii Apuseni de Nord. Zona este cunoscuta din timpuri stravechi datorita zacamintelor de aur. miscarile mezocretacice au determinat o tectonica proprie fiecarei unitati structurale majore. Miscarile ulterioare celor mezocretacice (eventual si celor subhercinice). Geosinclinalul Mureşului s-a format prin regenerarea fundamentului cristalin asemanator fundamentului Muntilor Apuseni de Nord. avand astfel loc sarierea domeniului de Codru peste domeniul de Bihor. Cercetarile sistematice din zona au dus la descifrarea strauctrii geologice. care intr-o anumita perioada erau cele mai mari din lume. Regenerarea zonei ca arie a geosinclinalului functiona in Jurasicul mediu. domeniul de Bihor cunoaste o scurta perioada de exondare dupa care procesele de sedimentare se reiau printr-un episod lacustru. iar hartile intocmite constituie baza stiintifica a activitatii productive. Începand cu Cretacicul. Ca urmare a evolutiei deosebite se individualizeaza ca unitate geologico-structurala distincta cunoscuta sub numele de geosinclinalul Muresului. cand se formase anterior. Rolul cel mai important in definirea structurii Muntilor Apuseni de Nord l-au avut miscarile mezocretacice austrica si subhercinica. In domeniul de Codru se depun depozite flisoide. Dupa aceasta faza se dezvolta un magmatism subsecvent timpuriu (laramic). MUNTII APUSENI DE SUD LIMITE: . Incalecarea se produce dupa linia de minima rezistenta creata inca din orogeneza hercinica pe directia SE – NV. In afara de sariaj. rezultand cele doua unitati tectonice majore. iar apoi un vulcanism tarziu (vulcanismul neogen). geosinclinalul Muresului a fost afectat de intense miscari de cutare ducând la formarea de depozite. Amplitudinea maxima a sariajului este de 30 km. În cadrul domeniului de Codru se individualizeaza un sistem de panze. Aici s-a manifestat un intens magmatism bazic initial ce constituie o trasatura caracteristica in raport cu Muntii Apuseni de Nord. Efectul major a fost cel ruptural ducand la formarea in Neogen a unor bazine de acumulare.Valea Muresului la sud Unitatea de Codru spre NV. Aceasta zona s-a dezvoltat ca arie geosinclinala in ciclul alpin in raport cu partea nordica avan o evolutie geologeca sensibil deosebita .

in partea vestica. de unde si faciesurile depozitelor de aceeasi varsta foarte diferite. Magmatismul s-a manifestat in trei regiuni diferite. Reprezinta prelungirea spre nord a sisturilor cristaline din zona Poiana Rusca. Ciclului precadomian ii apartin sisturile cristaline mezometamorfice ce apar sub forma unor insule de sub invelisul sedimentare in Muntii Trascaului. Rocile carbonatice au o dezvoltare masiva in nord si se destrama spre vest sub forma unor intercalatii in masa rocilor terigene. MASIVELE CRISTALINE sisturile cristaline ale fundamentului cristalin s-au format in doua cicluri tectono magmatice: precadomian. Acestea s-au depus in zonele de margine ale eruptivului ofiolitic. Vârsta este Paleozoica. magmatismul subsecvent tarziu (vulcanismul neogen). De asemenea se constata trei etape de magmatism. apreciate ca fiind permiene. Astfel apar mai multe zone de sedimentare (unele cu caracter de fose) care au evoluat independent in anumite perioade de timp. iar cea de-a doua in zona de receptie a bazinului Geoagiu. Epimetamorfitele sunt de natura unor sisturi sericito-cloritoase cu intercalatii de sisturi grafitoase si lentile de calcare si dolomite cristaline. si anume: magmatismul initial ofiolitic. in partea sudica a geosinclinalului Muresului. INVELIŞUL SEDIMENTAR AL MASIVELOR CRISTALINE cu exceptia a doua petice de conglomerate cuartoase. În cuprinsul Muntilor Apuseni de Sud se delimiteaza patru zone de sedimentare: zona Trascau – Valea Muresului. Ciclului hercinic ii apartin sisturile cristaline epimetamorfice aflate in sudul Muntior Trascau pe Valea Muresului. 128 . zona Bucium – Abrud.STRATIGRAFIA structura generala a Muntilor Apuseni de Sud consta in fundamentul cristalin peste care se depun formatiuni sedimentare la care se adauga produse magmatogene. Sisturile cristaline mezometamorfice sunt asemanatoare celor din seria de Aries din Apusenii de Nord. reprezentand de altfel prelungirea spre sud a pintenului cu acelasi nume. Modul de zacamant al rocilor carbonatice indica faptul ca acestea au constituit corpul unui recif. magmatismul subsecvent timpuriu (laramic). O prima zona de acest tip se afla la nord pe Valea Ariesului. zona Deva – Zau. in partea estica. zona Drocea. hercinic. formatiunile sedimentare din geosinclinalul Muresului apartin Mezozoicului. in partea nordica.

Bucium – Abrud. Cretacicul superior dupa faza de exondare. exondarea producandu-se in etape diferite. Concomitent au loc diferentieri importante in ceea ce priveste sedimentarea in fosele amintite. cu frecvente variatii laterale de facies. Cretacicul inferior odata cu debutul acestei perioade se intensifica tendintele de instabilitate ale zonei ce culmineaza la sfarsitul Cretacicului inferior prin diastrofismul austric. capatand deseori trasaturi de formatiuni de flis. INVELIŞUL POSTTECTONIC mişcarile de deformare plicativa se atenueaza treptat observandu-se si efectele fazei de cutare subhercinica. Odata cu Devonianul superior se depun depozite nedeformate plicativ marcand un nou ciclu de sedimentare ce se incheie probabil in Paleocen..in loc’’ sunt depuse incepand cu Oxfordianul. domeniul marin revine. datorita magmatismului bazic apar diferentieri evidente intre straturi. Se continua sedimentarea stratelor in zonele de larg (zona Trascau – Valea Muresului) in timp ce in zonele de margine se dezvolta faciesul recifal.Sedimentarea a debutat anterior Oxfordianului. continuandu-se faza de depunere de depozite de tip flis. Au o larga dezvoltare si in Muntii 129 . diferentierile de facies devenind pregnante. La sfarsitul Albianului (Cretacicul inferior). Aceste miscari au determinat mari diferentieri ale sedimentarii in cele patru fose ale Muntilor Apuseni. Depozitele Jurasicului superior s-au dezvoltat in facies carbonatic. Calcarele recifale au o larga dezvoltare in zona Trascau si Remetea. cand zona este exondata. corelarea sedimentelor rezultate nefiind posibila decat pe baza continutului faunistic. Drocea. La partea superioara faciesul devine marnos si marno-calcaros in zonele de larg si recifal in zonele de margine. zona este exondata ca urmare a fazei de orogeneza austrica. In celelalte zone. A avut o dezvoltare pe mii de metri grosime. Aceste diferentieri rezulta din conditiile favorabile depunerii depozitelor pelitice sau carbonatice (mediu pelagic). Diferentierile sunt accentuate si de faptul ca anumite zone au functionat ca zone exondate. din conditiile depunerii depozitelor grosiere (de margine) ce altereaza cu produse ale vulcanismului ofiolitic. In perioada urmatoare miscarile de instabilitate se accentueaza. Depozite . dupa care sedimentarea continua cu intermitenta pana in Cretacicul superior. Jurasicul superior se caracterizeaza printr-o relativa uniformitate litofaciala si printr-o intensa activitate ofiolitica.

si o latime de 40 km. In Muntii Trascaului corpurile intruzive se intalnesc in zona: Golda. MAGMATITELE OFIOLITICE S-a manifestat in stadiul de geosinclinal in lungul unor fracturi profunde. Almas – Saliste. diorite cuartifere. rezulta mineralizatii ca urmare a diferentierii lichidelor magmatice si a activitatii hidrotermale. in zona de S (Muntii Trascau). Ciungeni – Cazanesti. Ceea ce rezulta sunt mineralizatii vulcanosedimentare. are caracterul unui magmatism plutonic. Produsele vulcanice sunt produsele unor aparate vulcanice uneori cu extensiuni de lava de tip central. 2. Prin manifestare. lichid-magmatica: Cazanesti – Ciungani. MAGMATISMUL LARAMIC Trecerea de la Cretacic la Neogen este marcata de faza de orogeneza laramica. Magmatismul initial a fost insotit de fenomenul de contact termic. magmatismul initial are un caracter exclusiv vulcanic. Corpurile magmatice laramice au generat fenomene de metamorfism de contact si hidrotermale. etapa Neocomian – Aptian. etapa pana in Jurasicul mediu inclusiv. extinzanduse pe o lungime de 190 km. Ighiu. Magura Vetei (Drocea). 130 . Almas. magmatismul initial a avut loc prin scurgeri de lave inchise in depozitele sedimentare cretacice inferioare. Magmatitele laramice se prezinta sub forma unor intruziuni de roci acide : granite. granodiorite. etapa Jurasicului superior. 3. hidrotermal si de metalogeneza. scurgeri de lava. Se prezinta sub forma unor corpuri de roci bazice. care ca si in Carpatii Meridionali este insotita de un magmatism subsecvent timpuriu.Apuseni de Sud (Bucium – Abrud) si o dezvoltare restransa in zona Drocea si Deva Zum. este cel mai reprezentativ magmatism initial alpin din aria carpatica. hidrotermale: Corbesti. Magmatismul ofiolitic initial s-a desfasurat in trei etape : 1. in lungul unor fracturi majore situate in partea vestica si estica a Muntilor Dorcea si in NV Muntilor Trascau. vulcano-sedimentara: NV Muntilor Drocea. s-a mainfestat in zona axiala a geosinclinalului Muresului. evolutie. amploare. Ocupă o pozitie axiala a zonei Muntilor Apuseni de Sud. Se pot recunoaste si astazi resturi ale aparatului vulcanic in zona de N (Muntii Drocea). Caracteristica dominanta este faciesul detritic. Aceste forme de zacamant se intalnesc in zona localitatilor Rosia Noua. intruziuni de magma consolidata – dykuri. Cazanesti. Astfel de corpuri intuzive se gasesc in zonele : Savarsin.

Mai tarziu. Principalele aliniamente de vulcanism sunt dispuse astfel: aliniamentul suprapus Depresiunii Brad – Sacaramb – Gurahont aliniamentul suprapus Depresiunii Zlatna – Almas aliniamentul nordic dintre Bucium – Rosia Montana pana la Baia de Aries aliniamentul sudic paralel cu Valea Muresului intre Deva si Capalnas. in Tortonian se deschid mai multe aliniamente oblice fata de directia geosinclinalului Muresului in lungul carora a avut loc o intensa activitate vulcanica. 131 . In aceasta etapa vulcanismul a fost de tip exploziv. Fazele de orogeneza din Neogen au avut ca efect formarea unui sistem de fracturi care au permis subsidenta intensiva a unor sectoare care au functionat in continuare ca arii de sedimentare. de unde rezulta andezite faza acida. In urma acestui ciclu magmatic se formeaza mai multe structuri vulcanogene si anume: structuri inradacinate. ETAPA 2 Tortonianul superior – Pliocenul inferior Reprezinta cea mai importanta manifestare a magmatismului subsecvent atat prin intensitate si volumul produselor vulcanice. cat si prin fenomenele de metalogeneza. Acest ciclu de magmatism se incadreaza magmatismului subsecvent tarziu. de unde rzulta dacite faza intermediara. formandu-se roci cu structura porfica. In cadrul acestei etape exista trei faze : faza acida. curgeri de lave. lavele deversate avand caracter predominant acid. formatiuni vulcano-sedimentare. ETAPA 3 A doua jumatate a Pliocenului – Cuaternarul inferior Se caracterizeaza printr-o activitate vulcanica mai slaba manifestandu-se mai ales in zonele marginale ale geosinclinalului.VULCANISMUL NEOGEN dupa faza de orogeneza laramica. ansamblul Muntilor Apuseni devine regiune exondata. de unde rezulta dacite. Depresiunea Rosia Montana. Depresiunea Zlatna – Almas. relativ stabila care nu a mai suferit fenomene de cutare. Magmatismul subsecvent s-a produs in trei etape : ETAPA 1 Tortonianul inferior – Tortonianul superior Corespunde unei miscari de subsidenta intensa insotita de transgresiunea tortoniana. magmele deversate fiind de tip intermediar si acid. S-a manifestat in toate zonele amintite si chiar a depasit limitele acestora. Astfel au luat nastere depresiunile intramontane ale Muntilor Apuseni si anume: Depresiunea Brad-Sacaramb.

fiind in schimb aport de material magmatic. Primele mişcari tectonice cu efect plicativ sunt cele neochimerice. Miscarile ulterioare au avut mai ales un caracter ruptural: in urma fazei de orogeneza laramica se deschide un ansamblu de fracturi majore care au dus la scufundarea unor compartimente. Produsele acestei etape sunt intr-o prima faza de tip intermediar (andezite). unele sectoare au devenit intens subsidente in care sedimentarea a continuat pana in Cuaternar. Miscarile de orogeneza culmineaza cu faza austrica cu intense deformari plicative. iar in zonele de margine de tip recifal. Evolutia unor astfel de sectoare a inceput inca din Miocenul inferior (Neozoic). cute in evantai cu deschidere spre N.afectand formatiunile fundamentului cristalin. Aici s-a produs o sedimentare de tip pelagic. de la Magura Sarbi. DEPRESIUNI INTRAMONTANE ZONA CARPATILOR ORIENTALI Dupa realizarea structurii tectonice si ridicarea ansamblului muntos al Carpatilor Orientali. iar altele de la sfarsitul Pliocenului. magmatism subsecvent timpuriu. rezultand depresiunile intramontane posttectonice in care procesele de sedimentare au continuat pana in Cuaternar. cu manifestarea unui magmatism subsecvent tarziu in lungul acelorasi fracturi majore care au format zonele de acumulare posttectonica (depresiuni intramontane). In aceasta etapa s-au format bazaltele de la Detunatele (rezervatie geologica). cand sunt puse in loc primele formatiuni sedimentare. care au avut ca efect si ridicarea partii centrale a geosinclinalului Muresului cu formarea mai multor fose de sedimentare. a caror directie este diferita de la o zona la alta : zona de S – Deva – Zam E-V zona Trascau N-S zona Abrud – Bucium. TECTONICA formarea geosinclinalului Muresului s-a produs mult mai devreme de Jurasicul mediu. iar intr-o a doua faza de tip bazic (bazalte). In aceasta etapa se pare ca nu exista aport de material terigen. Deschiderea geosinclinalului prin regenerarea unui fundament prealpin si deschiderea unor fracturi majore in zona de rift a generat un magmatism initial de natura ofiolitica. Miscarile orogenice neogene definitiveaza ansamblul structural al Muntior Apuseni. In Cuaternar activitatea vulcanica inceteaza si odata cu aceasta s-a definitivat structura actuala a Muntilor Apuseni. au caracter 132 . Concomitent se manifesta magmatismul laramic. Mişcarile ulterioare preaustrice accentueaza diferentierea depozitelor de sedimentare in fosele amintite.

depozitele de umplutura fiind de origine precambriana si terigena cu intercalatii de lignit. Este traversata de raul Mures. Sunt atribuite Romanianului (sfarsitul Pliocenului). cu o lungime de 9 km. Depresiunea este fragmentata in doua praguri transversale la Jigodin si la Racu. in centrul depresiunii. Ciucului. in Muntii Tulghes. Jolotea. Depozitele ce constituie umplutura depresiunii sunt alcatuite din pietrisuri. In cadrul sistemului orogenic al Carpatilor Orientali se delimiteaza urmatoarele depresiuni intramontane : Comanesti. 133 . Gurghiu si Calimani la V si N si zona cristalino-mezozoica la E. Depresiunea Ciucului este limitata la V de structurile vulcanice ale Muntilor Harghita – Ghurghiu si la E de zona cristalino-mezozoica si flisul cretacic.posttectonic. acestea impartind depresiunea in trei bazine: inferior. pana la 1000 m. Depresiunea a fost colmatata cu produse vulcanice: tufuri. Gheorgheni. rezultate din eruptii. lave andezitice si produse terigene venite din partea estica. aglomerate andezitice. Depresiunea se formeaza incepand din Pliocenul superior (Romanian). fiind de asemenea amplasata pe sistuuri crisatline. Ex. Insumeaza grosimi de 300 m in bazinul Ciucului. iar depozitele acumulate au caracter de molasa cu conditii de formarea carbunilor. pana in Cuaternar. mediu si superior. nisipuri si argile cu carbuni. Geneza: Depresiunile acestea sunt tectonice (miscarile de subsidenta s-au manifestat in lungul unor mari fracturi (grabene)). urmate de nisipuri cu intercalatii de carbune cu grosimi de 300 m. Este alcatuita din cinci microdepresiuni. Ciucului. ceea ce determina caracterul lor tectonic. Gheorghieni. Cea mai larga dezvoltare o are Depresiunea Borsec. Au grosimi de cateva zeci de metri. Barsei. Depresiunea Gheorgheni este situata intre Muntii Harghita. Borsec – Bilbor. Borsec. Depresiunea incepe sa se formeze din Pliocenul superior. Umplutura depresiunii este alcatuita din nisipuri si pietrisuri. Unele depresiuni au luat nastere prin bararea unor cursuri de apa cu materiale piroclastice. In depresiunile situate in apropierea zonei vulcanice neogene s-au acumulat si depozite piroclastice. atribuite Romanianului – Cuaternarului. Dar majoritatea depresiunilor sunt anterioare activitatii vulcanice. si etse strabatuta de cursul superior al raului Olt. Depresiunea Borsec – Bilbor s-a dezvoltat in bazinul hidrografic al Bistricioarei. Depresiunea Jolotea este situata la VE de Ditrău. peste 800 m in bazinul Ciucului mediu si inferior.

Cutele sinclinale sunt separate de zone ridicate in care apare fundamentul flisului exterior la zi. argile. carbuni. pietrisuri. Este reprezentat printr-un complex de strate : gresii. 2. grosimea este de 300 m. In zona Comanesti s-a realizat in Miocen corespondenta bazinului dacic de la est cu bazinul Transilvaniei la V. Larga. Are un aspect morfologic tabular. piroclastite andezitice si strate de carbuni ce apartin Romanianului si Cuaternarului. nisipuri. Meoţianul în continuitate de sedimentare cu Sarmatianul. constituite in special din pietrisuri. S-a format la interiorul zonei de curbura a Carpatilor Orientali. Tectonica. 3. Apoi s-au acumulat depozite ce apartin Sarmatianului si Meotianului. Depresiunea Bretcu. la N este limitat de Moinesti. la NV de localitatea Targu-Ocna. alcatuieste microdepresiunea Capeni – Baraolt. microdepresiunea Sf. intre Muntii Baraolt si Bodoc. argile si strate de carbuni. Straturile sunt dispuse orizontal. Stratigrafia. argile negre. In cadrul ei se delimiteaza trei ramificatii: 1. este alcatuit din doua orizonturi : orizontul inferior – constituit din conglomerate cu grosimi de 50 – 250 m si gresii in centrul depresiunii orizontul superior – alcatuit din nisipuri. ramura vestica. Orientarea generala este E – V. de aceea se mai numeste si Tara Barsei. Depozitele Depresiunii Comanesti formeaza umplutura unor sinclinale denumite si cuvete. Gheorghe. descriind structuri paralele ca structurile Carpatilor Orientali. este constituita in general dintr-o suita de depozite reprezentate prin marne. Sarmatianul reprezentat numai prin partea sa superioara. 134 . nisipuri. Geneza: afundarea unei parti a flisului extern in Sarmatianului superior. al flisului extern. Deschiderea ei s-a produs in Pliocenul superior. intre Muntii Bodoc si Oituz. Depresiunea Barsei suprafata este intinsa. Darmanesti. la S parâul Dofteana. care insumeaza grosimi de pana la 300 m. prin afundarea unei parti a flisului extern in lungul unor fracturi. a caror succesiune de la V catre E este urmatoarea: Lăloaia.Depresiunea Comanesti delimitare – bazinul Vaii Trotusului. intre Muntii Persani si Baraolt. Stratigrafia: la S este fundamentul depresiunii ce apartine unitatilor: Trascau si Vrancea. Depozitele sunt slab cutate.

Se intinde intre Valea Oltului si raul Doamnei. Sunt dispuse discordant peste depozitele eocene. (1200 – 1500 m grosime). Depresiunea Loviştei este limitata: la N de Muntii Fagaras. sunt atribuite Eocenului si Oligocenului. Streiu. Hateg. iar mai departe spre est comunica cu Depresiunea Getica. complexul conglomeratelor rosii inferioare. la S de cumlmile: Cozia. Depozitele de umplutura apartin Paleogenului. 1200 pana la 600 m grosime. Astfel s-au format depresiunile: Lovistea (Brezoi – Titesti). Caransebes – Mehadia. depozitele acumulate au caracter de molasa. Culuarul Balta – Baia de Arama. sisturi bituminoase. sunt atribuite Burdigalianului. Oligocenul. gipsuri. S-a format probabil în Eocen prin scufundarea tectonica. Paleogen Eocen. Lungimea maxima este de 45 km. complexul marno-argilos productiv (300 – 600 m grosime). Sunt alcatuite din prundisuri si pietrisuri torentiale (400 – 800 m grosime). Cele doua ramuri se intalnesc la S de Livezeni. alcatuit din conglomerate. Este strabatuta de Jiul de Vest si traversata de Jiul de E. Structural. Miocenul alcatuit din depozite lagunare peste care se dispun conglomerate ce trec lateral la gresii. depozitele Depresiunii Petrosani alcatuiesc un sinclinal cutat si faliat. S-a format prin scufundarea tectonica a cristalinului Fagarasului (ce separa depozitele depresiunii de culmea Fruntile. Are o orientare E-V. In cadrul acestora s-au separat mai multe complexe litologice: a. Petrosani. gresii si marne. Au caracter transgresiv si se dezvolta in centrul depresiunii. zona cristalino-mezozoica a Carpatilor Meridionali a sevenit o arie relativ stabila. Depresiunea este marginita la N si S de doua fracturi majore. Fruntile. Ghitu – Cozia) cu invelisul sau sedimentar mezozoic. Cu anumite discontinuitati. in depresiune sau acumulat depozite eocene. include pana la 25 strate de carbuni.ZONA CARPATILOR MERIDIONALI Dupa cutarea sariajului getic din faza laramica. alcatuit din gresii. Depresiunea Petroşani situată între Munţii Retezat si Sebes la N. Neogenului si Cuaternarului. b. 135 . latimea de 9 km. pliocene. complexul conglomeratelor superioare . Bozovici – Nera. sunt atribuite Oligocenului – Acvitanianul inferior. oligocene si miocene inferioare. au determinat scufundarea unor sectoare in care a continuat procesul de sedimentare. Miscarile orogenice din Mezozoic (austrica si laramica). Ghitu. Muntii Valcan si Parng la S.

marne. intercalatii de gipsuri. Comunica printr-un culuar ingust cu Depresiunea Caransebes – Mehadia. depozite continentale de natura conglomeratelor si gresiilor. Sunt atribuite 136 . Are o lungime de 40 km. Contine depozite apartinand Tortonian. latimea de 9 km. argile cu intercalatii de carbuni si tufuri. Comunica cu Depresiunea Caransebes – Mehadia. in continuitate de sedimentare. specific faciesului panonic. pietrisuri. Sebes si Valea Muresului. Are o orientare NV – SE. marne. Depresiunea Caransebes – Mehadia este cuprinsa intre Muntii Poiana Rusca.Sarmatianului. A functionat ca un golf al Bazinului Transilvaniei. depozite foarte variate : grezo-conglomerate. Depresiunea Sicheviţa si Culuarul Dunarii este situata in partea sudica a Muntilor Semenic intre localitatile Lichevita si Liubovca. Spre N a comunicat cu Depresiunea Bozovici. lungimea este de 14 km. Cuaternarul. pietrisuri urmate deun complex psamitic cu intercalatii de tufuri si carbuni. ce a functionat ca un golf al bazinului Transilvaniei. sarmatiene si pliocene inferioare. prundisuri. pietrisuri si lentile de argile fosilifere. transgresiv. nisipuri. conglomerate. argile. Se intind in lungul cursului superior al Vaii Mehadia. Muntii Poiana Ruscai la V. Depresiunea Streiului situata la N de Depresiunea Hategului. asemanator depozitului Depresiunii Hategului. Umplutura molasica are grosimi de 500 – 600 m in care predomina materialul grossier: gresii. Badenianul. Depresiunea Bozovici este situata in partea mediana a Muntilor Semenic. Spre est comunica cu Depresiunea Hateg. este curpinsa intre Muntii Poiana Rusca. Contine depozite tortoniene. Sarmatian. nisipuri. Aceasta s-a facut mai mult pe baza corelarilor cu Depresiunea Caransebes. Tarcu si Godeanu la E si Muntii Semenic la V. cu argile si nisipuri. Depresiunea este slab argumentata paleontologic. Muntii Sebes (Sureanu) la E. A luat nastere prin scufundarea sisturilor cristaline. Depozitele sunt de origine continental lacustra: conglomerate. Sarmaţianul. Face parte din sistemul depresionar Petrosani – Hateg – Streiu.Depresiunea Haţeg limite : intre Muntii Retezat la S. Pliocenul inferior. marne. are o orientare N – S. conglomerate. Contine depozite apartinand : Paleogenului. Sfarsitul Miocenului (Neogen) Badenian. nisipuri cu carbuni. gresii. calcare. si o latime de 15 km. cu intercalatii de argile violacee. Spre SE este limitata de cristalinul Muntilor Almaj.

ZONA MUNŢILOR APUSENI dupa definitivarea structurii ansamblului Muntilor Apuseni. Badenianul. Sarmatianului (culoarul Dunarii – Moldova Noua – Dubova). Depozite necutate ce apartin Tortonian – Sarmatianului. Depozite de varsta Tortonian – Sarmatian. Podisul Transilvaniei. Zona sudica prezinta depozite cu piroclaste urmate de marne . in urma diastrofismului laramic. In general sunt depozite grossiere pe fundament cretacic. Depresiunea Zlatna – Almaş situata in cursul mijlociu al Ampoiului. alcatuit din strate sedimentare orizontale. Contine depozite de varsta Tortonian – Sarmatiene pe fundament cretacic. in partea E. Este situata in zona Orsova – Bahna. Podisul Someselor. in Mezozoic. DEPRESIUNI INTERNE DEPRESIUNEA TRANSILVANIEI Aceasta este alcatuita din : depresiuni submontane.Tortonianului. asemanatoare cu cele din Depresiunea Bahna. Depresiunea Bahna a luat naştere prin scufundarea tectonica a cristalinului danubian si a panzei getice. Depresiunea Roşia Montană situata in partea de N a Muntilor Apuseni de S. Rosia Montana. in anumite sectoare. Depresiunea Sibiu . pietrisuri peste care sunt depuse argile cu carbuni. zona Tebea – Brad. in bazinul Vaii Lupsa. Zlatna – Almas. Campia Transilvaniei. Sarmaşianul. marne argiloase. 137 . doua randuri de depresiuni intracolinare . in lungul unor fracturi majore s-a produs scufundarea unor arii restranse care au functionat in continuare ca bazine de sedimentare. face legatura intre Depresiunea Bahna si Depresiunea Pericarpatica. depozite cu faciesuri diferite. Sarmaţianul. In acest fel au aparut depresiunile : Brad – Sacaramb. Culoarul Balta – Baia de Arama este situat in platoul Mehedinti intre localitatile Balta si Baia de Arama. marne si argile uneori bituminoase. care leaga Depresiunea Beiusului cu Culoarul Muresului. in V si S formate prin eroziune si acumulari piemontane : Depresiunea Alba Iulia – Turda. conglomerate in alternanta cu gresii tufacee. marne. are o lungime de 15 km si o latime de 4 km. Depresiunea Fagaras. Este un depozit de umplutura. psefto-psamitice in care se intalnesc strate de varsta Tortoniana si Sarmatiana. Depresiunea Brad – Sacaramb are aspectul unui culuar in lungul vaii Crisului Alb. Badenianul. boltite in domuri : Podisul Tranavelor. de natura molasica. argile si marno-calcare. contine depozite apartinand Tortonianului la care se adauga produse ale vulcanismului neogen.

Mezeş si este constituit din sisturi mezometamorfice asemanatoare sisturilor cristaline de Somes din Muntii Apuseni de N. faciesuri diferite: calcare albe. sunt cunoscute din foraje la adancimi diferite de 1900 – 2000 m in zona de margine. depozite de tip continental. conglomerate cu elemente de sisturi cristaline de culoare rosiatica Mezozoic Triasicul.la zi’’ in masivele Preluca. Dumbrava. diabaze si gabbrouri. nefiind afectat de cutările alpine mezozoice: orogenezele laramica. ca masiv median. marnocalcare. De aici rezulta ca in zona de E si SE. cand subsidenta (coborarea treptata datorata greutatii sedimentelor) devine 138 . in zona centrala.. inceputul Paleogenului si se continua cu Miocenul. masivul median transilvan a fost supus unor miscari epirogenetice (de coborare sau ridicare fara a deranja structura stratelor) inegale de la o zona la alta. In acest interval de timp a functionat ca arie rigida. sisturile cristaline s-ar plasa la adancimi de 8000 m. Formaţiunile depresiunii La urma diastrofismului laramic. in bazinul inferior al Tarnavelor si in partea sudica (la NV de Sibiu). in NV depresiunii. Jurasicul. Cretacicul superior. Sisturile crisataline. pana in Pliocen. Sunt doua tipuri: sisturi crisataline epimetamorfice si sisturi crisataline mezometamorfice. calcare sub care se afla marne negricioase si argile rosietice cu intercalatii de gresii si microconglomerate. calcare galbui compacte. austrica. conglomerate rosietice. Fundament: constituit din sisturi crisatline si formatiuni paleozoice si mezozoice cu facies diferit fata de sisturile carpatice inconjuratoare. Invelisul sedimentar Permian sfarsitul Paleozoicului. marne si argile rosii. A doua etapa de evolutie debuteaza in Badenian. la N de Mures. datorita eforturilor de cutare ale Carpatilor. Fundamentul apare . in Muntii Persani (zona de margine). A inceput sa functioneze ca bazin de sedimentare spre sfarsitul Cretacicului. kimerica. Agnita si partea sudica. formanduse depozitele paleogene cu raspandire discontinua. asemanatoare celor din Muntii Trascaului Cretacicul inferior. facies detritic. Ţicău.Evoluţie: a luat nastere prin afundarea tectonica in lungul unor fracturi profunde puse in evidenta prin foraje. de 3200 m in zona centrala.

Fundamentul crisatalin. conglomerate cuartoase si gresii rosii. Ocna Sibiului. In cadrul deppresiunii se intalnesc depozite discontinue paleogene si depozite continuie aparute in Miocen. Colmatarea bazinului creat se diferentiaza in Pliocen (la inceputul Cuaternarului intreaga zona devine uscat). Invelisul sedimentar al cristalinului: Triasic. De retinut formatiunea de sare de la nivelul Badenianului cu caracter diapir pe marginea Depresiunii Ocna Mureş. Munţii Plopiş si insulele de la Bacu. Măgura Şimleului. DEPRESIUNEA PANONICĂ limita estica este data de fractura profunda pusa in evidenta geografic in fata Muntilor Apuseni. Cretacic. insotita de corpuri magmatice paleozoice si mezozoice. Praid si Sovata. 139 . A avut o evolutie asemanatoare Depresiunii Transilvaniei. Formatiunile depresiunii apartin Paleogenului si Neogenului incepand cu Tortonianul. Triasic. depozite cretacice ce apartin domeniului Muntilor Apuseni. Pliocen.accentuata si generalizata astfel incat intreg teritoriul transilvan devine zona submersa. DEPRESIUNEA ŞIMLEUL SILVANIEI Fundamentul cristalin.

140 .

141 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful