1

MIRCEA SÎNTIMBREANU Recreaţia mare

2

ILUSTRAŢII DE IURIE DARIE

3

MIRCEA SÎNTIMBREANU

RECREAŢIA MARE
EDIŢIE REVĂZUTĂ ŞI ADĂUGITĂ

1973 EDITURA ION CREANGĂ BUCUREŞTI

4

MOTIVAREA ABSENŢEI

ERA O INCREDIBILĂ DUPĂ-AMIAZĂ DE NOIEMBRIE, bîntuită de funigei şi de aroma tufănelelor, cînd cerul însuşi, uns cu mierea ultimilor faguri de vară se amestecă în viaţa ta particu-lară şi intimă, îţi dă o mie de motive să zaci pe banca trasă la soare şi, în acelaşi timp, o mie de ghionţi să pleci, să te tot duci, să nu te mai opreşti... Ceas de cumpănă, de lenevie şi dor de ducă, de remuşcare că nu faci nimic ori că faci ceva, totdeauna parcă altceva decît s-ar cuveni, înfăşurat în dulce mantie de lumină şi pace. Şi poate nimic nu seamănă mai mult cu hoinăreala decît o astfel de trîndavă visare... Te simţi pe fundul unei bărci, tîrît la întîmplare, fără vîsle, spre larg, mereu spre larg, acolo unde nu e nici durere, nici întristare, nici ascultare, nici absentare, ci numai lenea cea fără sfîrşit... Plus un otgon, o sforicică amărîtă ce te ţine, totuşi, priponit şi care te zmuceşte brusc, taman cînd lumea ţi-e mai dragă. E şcoala, Mişule, care a început de două luni, şcoala spre care ai plecat de două-trei ceasuri, şcoala care nu ţine seama de funigei, de mierea cerului, de blînda vîslire spre nicăieri... Şi în ceasul rotund, ca un inel de aur al zilei, aci e ştirbitura! N-ai ce face, Mişule, n-ai încotro, căci din splen- doarea zilei acesteia, acolo, la 300 de metri distanţă, la şcoală, nu rămîne decît o

5

rubrică şi din tot curcubeul acestui chiul, miraculos topit în frunze galbene, crizanteme roşii, merişor verde şi dalii lila, rămîne doar zgaiba aceea neagră, de neşters: absenţa. Şi unde e absenţă e sau întristare sau... motivare, nu? Ba bine că nu... Soarele scapătă o clipă ca pentru bezeaua de despărţire. Pa, Mişulică, pa! Care va să zică, dacă e ora 4, e ora a treia. S-a dus ziua. Şi pentru şcoală, dar şi pentru mîngîioasa plutire în neant. Şi e ca şi cum ar fi venit ceasul socotelilor. Motivarea. S-a risipit tronul împărătesc al după-amiezii. Iată catedra. — Am fost bolnav? Copilării, motivare de brînzoi... Nu s-a simţit bine mama? „Salvarea” care n-a nimerit blocul U 28? Bună, dar chestia a spus-o în octombrie. Broasca la uşă care s-a blocat? Robinetul la baie ce nu putea fi închis? Alte „defecţiuni tehnice?” Prea cunoscute. Altceva ar trebui, altceva, să rupă inima clasei, să dea în lacrimi băieţii, să hohotească de plîns fetele, apoi să se bucure toţi, în frunte cu tovarăşul profesor, că Mişu a scăpat cu viaţă, să-l mîngîie, să-l încurajeze, ba chiar să-l felicite toţi. O întîmplare, aşadar, gravă, neobişnuită, poate eroică, în orice caz extraordinară, şi nu un pricăjit de pretext, chitanţa ridicolă şi banală a chiulangiului începător... Se pune în mişcare, porneşte, se învîrte mintea lui Mişu ca o roată de tom-bolă. Care e biletul cîştigător? Un copilaş găsit? Un orb condus acasă? O servietă cu bani dusă păgubaşului? Urmărirea unui bandit? Capturarea unui cîine turbat? O fiară scăpată dintr-o menajerie? Explozia unui aragaz? Stingerea unui incendiu? Prăbuşirea unui pod? A unui bloc? Inundaţie?... Cutremur?... Taifun?... Avalanşă?... Eclipsă de soare?... ...Oră de pace, cu cer aprins de jăratecul amurgului, cu plopi abia foşnitori de chemările tremurate ale guguştiucilor. Toamna respiră molcom, răcoros şi calm. Şi numai Mişu, zgribulit şi micşorat de înserare, îşi numără degetele, îşi smulge ciuful, mormăie şi plescăie întruna ca un motor ce nu-şi găseşte pornirea şi se frămîntă pe loc, zguduit de rateuri:

6

— Apă... foc... nor de lăcuste... uragan... farfurii zburătoare... INVADATORII!!! Bezmetic, un funigel îi tot atinge nările şi, gîdilat, cu ochii la cerul gol din care extratereştrii întîrzie să se ivească, pe Mişu îl apucă strănutul. Şi nu-l mai lasă. Trecînd prin fumul înserării, o bătrînică întoarce capul: — Noroc, maică, noroc şi minte...

7

adînc. musai să visez la noapte un cal. murg. simt că adorm. la istorie m-a amînat pentru data viitoare. cal să fie. sau cum o fi. Aşa se frămîntă Biju. Hî? Ce să nu uit? Biju tresare deodată buimac. căutîndu-şi poziţia ideală pentru un somn cu vise comandate. potcovit sau nu. la naturale cînd să mă asculte a sunat de ieşire. am dat lovitura! Dar de ce oi fi visînd eu atît de greu cai? Ce naiba îmi vin aşa de rar. mîine mă ascultă. musai. sigur că da! 8 .. unul mare. curînd o să dorm buştean. — Acum mă întorc cu faţa în jos. Casc. de ce să nu recunosc: la geometrie am împuşcat un şase. de cîte ori i-am visat am reuşit. murg.. cum o fi. De la Anul nou încoace dac-am visat trei cai. rotat. tot felul de drăcovenii.. raţe. E ceva în neregulă. rotat. Buni şi ăştia. maro. au fost cu baftă. aflat în pat de vreo două ceasuri. somn uşor. noapte bună. Bijulică.CAI Şl BIBILICI — TREBUIE NEAPĂRAT SĂ VISEZ UN CAL! O iapă. elefanţi. cu cartea de istorie la îndemînă. un mînz. dacă se poate... respir adînc. potrivindu-şi în fel şi chip perna. ce-o fi. sur. bibilici. sur.. Oah. Aşadar. maro. Şi nu uita — cum o să uit?. uite că mi-e somn. de ce se lasă atît de greu? Visez cîini. pun o mînă sub pernă şi alta peste plapumă. adică pentru mîine. Caii îmi poartă noroc. alb. numai cai nu. oi.

. iar celălalt să îl ţină deschis. parcă e o umbră ca un cal.. ptiu.. Bijulică nu poate adormi oricum. căscatul îi frînge fălcile. să îl ţină. simte cum se afundă prin pernă. să-l înhaţe întocmai ca de un căpăstru. — Uite. în apele furnirului. mamă.. au învăţat ei cîndva aşa ceva. în colţul veiozei. astea-s nenorocire curată. măcar într-unui singur. cum se face una cu salteaua. Şi acum e ora zece. Sau pe garderob. Numai că acum nu îşi aminteşte deloc. după „Pierduţi în spaţiu”. zor nevoie.. cînd a doua zi m-a ascultat la gramatică. asta e buba. o herghelie. un căluţ. cît încă e treaz. e o chestie prea importantă ca să se lase pur şi simplu furat de somn. Biju se freacă la ochi. aşa. are un program. uitei! Unu. Nu. un singur ochi. şi? Şi visez bibilici ca alaltăieri noaptea. toropeala îl dă gata. Bijulică.. pe tavan. ptiu. Şi ce-a visat? Nimic! Absolut nimic. nu! Să-l ia cu el. — Bijulică.... cu ochii la ei. Asta. nu! Fără un cal. El.. îi vin în minte nişte versuri răzleţe ! 9 .. arză-lear focu’ de bibilici. trag la aghioase. dus cum s-o întîmpla spre te miri ce ţărm al închipuirii. să închidă.. cum se înşurubează în hăul atotcuprinzător. tu nu stingi lumina? E 11! — A?! Mai învăţ... să adoarmă cumva pe furiş. aşa cum adoarme fitecine. vîslind nepăsător pe apa aburoasă a somnului. cît de mic. doi.. el trebuie. să nu-i lase deloc din ochi. Ca să vezi! Adormise. de la sine. precis.— Şi dacă adorm de-a binelea. de pildă.. cum o să mai fiu sigur că visez cai? Mă pomenesc adormit. Poate dacă ar recita nişte versuri cu cai. să îl ţină deschis. ptiu. e obligat să-şi prefacă somnul în cai. să-l ţină bine înainte de a păşi pragul somnului. parcă e un cal de umbră.

. oi..Pisicuţă. Căţeluşi. pisici.... bibilici. negre. raţe. pis... pis..?” .„Căţeluş cu părul creţ Fură raţa din coteţ.. cîmpu-i alb.. pis.. oile. spune mama. — Sting eu? E aproape 12. 10 .

. Stinge radioul..... Emisiunea noastră s-a terminat. lebede. se mai aude ceva ca o bolboroseală sfîrşită: — În basme... te rog....... un cocoş!... bibilici.. — Poate dacă aş cînta ceva. deschisă la poza lui Alexandru Macedon. Ba nu. mănîncă jar. bombăne Bijulică şi simte o sfîrşeală în fiecare fibră.... bibilici. în basme e vorba de cai..... În coaste îl împunge cotorul cărţii de istorie.... ceva cu „voioşi sînt zurgălăii mei”....... din vecini. zboară. nu încă. ca în basmul acela cu merele de aur. Nu.. Ştiam atîtea basme cu cai.. bibilici. 11 .... Începe să lălăie în fel şi chip. căţelul pămîntului... A fost odată un motan încălţat.... să mi fi-l povestit aşa. pe îndelete............ Nu dorm.. raţe sălbatice. doisprezece corbi.... dar nu nimereşte deloc. A fost odată un peştişor de aur. Şi pe dea-supra apei somnului ce îl cuprinde şi îl afundă din ce în ce în adîncuri.... se aude vocea crainicei: — La al şaselea semnal va fi ora 24. — Halal noapte bună.... Într-adevăr.. Biju s-a adunat covrig sub plapumă. Un basm îmi trebuia.. da. de undeva. Bijulică a adormit... Nu!.— Ha? Ce? Nu... tot felul de cai — care vorbesc.... Vă dorim noapte bună. o ştiam eu... . repet cu ochii închişi. e ora 12.. călare pe Ducipal..... fiul porcului... Este o melodie cu cai... — Ce ţi-a venit cu tranzistorul? îl ceartă mama din hol....

O garoafă.. din partea mea. desigur. — Trebuie să-i fac şi eu lui Sandu un cadou! Dar nu o carte. caldul curcubeu al scoarţei din perete. abundenţa şi calmul ei îl invita la mari excursii sufleteşti. umfla pe nesimţite pînzele imaginaţiei băiatului. pijamale matlasate. Generozitatea.MĂRINIMIE VICU SE TREZISE DE DIMINEAŢĂ. Poate două cărţi. Şi. E doar ajun de An nou. rotindu-şi degetele mari de la picioare şi savurîndu-şi preaplinul inimii lui.. Oare căciula pe care a uitat-o cîndva unchiul Gicu la noi nu i-ar fi bună? Oaie veritabilă din imitaţie de lup! Plus încă ceva. ca un zefir. Şi. Cîte lucruri frumoase nu pot fi dăruite cu acest prilej ! Iată. aburul cozonacilor ce-şi astîmpărau fierbinţeala în cămară. cîte nu se oferă: clipsuri. primită în ajun cadou. răsfăţîndu-şi dedicaţia la vedere: „Bunului meu prieten şi coleg Vicu Cutie. fuga ireală a fulgilor de zăpadă din oglinda de la şifonier. multe altele: netezimea cearşafului... eventual două. lunecată la picioarele patului. Şi cartea de pe noptieră. Sandu”... căciuli. neapărat încă ceva. produse cosmetice. mai acătării. poate. 12 . Stătea lungit în pat. Zăpada se grămădise în pervaze ca o fascinantă pisică de Angora şi parcă nimic altceva decît albeaţa. Ceva mai deosebit. numai pe o pagină din „Informaţia”.

Incompletă însă. de pildă.. Tonul se prezintă deîndată. cad în cascadă cadouri pentru Sandu. În candida cernere nu poţi fi meschin. chiar dacă sînt desperecheate: o curea de pantaloni şi o curea de ceas. ca de pe un disc al norocului la Moşi.. marcînd parcă apropierea prietenului. Soneria insistă sacadat. ceva deosebit. Pantalon are sigur. — Sandule. împerecheate.Ninge. e ajun de An nou! M-am gîndit la asta de cînd mam trezit. Vicu îşi mişcă degetele picioarelor şi la fiecare rotaţie. O să-i dea două. habar n-ai cît am ales. Pune mîna pe telefon. Vreau să-ţi dăruiesc ceva. Ce anume? Surpriză! Nici prin 13 . Dar ceas pentru eventuala curea? „Să-i dăruiesc un ceas?” E o idee. Am ales mult. De ce nu? Ninge.

aşa am să fac.. Îţi dăruiesc — ştiu că o să te bucuri foarte mult — o să-ţi dăruiesc două ceasuri. nu?! Nici nu mă gîndesc să nu ţi le dăruiesc! Bineînţeles. 14 .. din ce în ce mai repede. Ei. „Ce zi minunată! meditează Vicu şi mărinimia îi umple fiinţa ca un final de orgă.. E mai bine aşa! Şi ştii care? De la 10 la 12. Vicu e în picioare. dintr-un salt. Afară ninge. Pe amîndouă. Sînt exact două ceasuri! Pa! Închide telefonul. nu primesc! se aude în receptor vocea tăiată de emoţie a prietenului. Cum. Da. A început din nou să-şi rotească degetele de la picioare. că-ţi spun. e cald şi bine. Chiar astăzi vin eu la tine. Dar Vicu Cutie e generos. hai. — De ce nu? las’ să fie două.” Şi. Simt că aş putea să-i dăruiesc mai mult bunului meu prieten...minte nu-ţi trece. — Două ceasuri?! Nu.. Chiar trei ceasuri. imposibil. O să stau pînă la unu şi — poate. În casă miroase a cozonac. de ce nu? — o să iau masa la el.

Slavă ţie. aşteptînd glonţul rătăcit al vreunei întrebări. „O să ridic mîna la orice întrebare. zeiţă a infanteriei fără muniţii. din bănci! Eugeniţa se pitulează din nou în spatele meterezului. tovarăşe profesor. n-ascultă astăzi”. În ce epocă au trăit? Ştiu eu? Eu! Spun eu!” Şi. cum? Babilonienii? Cine-or mai fi şi ăştia? Sînt un popor care nu mai sînt?! Încurcată mai e şi istoria asta!. răsuflă ea uşurată şi se îndreaptă în bancă... ca un calcan de fundul mării. dar victorioasă. cu ochii închişi... Deodată se strîmbă ca săgetată într-o măsea: profesorul întreabă fără catalog.HAMURABI PITITĂ ÎN BANCA SA CA-NTR-O TRANŞEE. asudată. lungită 15 . „Babi. Eu! Eu! Spun eu.. plănuieşte mica strategă. „M-ascultă! M-ascultă!!! Şi nici titlul lecţiei nu-l ştiu. ascunsă după meterezul din faţă — cel mai spătos coleg — Eugeniţa dintr-a cincea trăieşte emoţiile infanteristului în pragul atacului inamic. Uf. hotărîtă să folosească toate resursele camuflajului. atacul nu va avea loc. „Numai de nu m-ar pocni!” Ascultă paşii grei ai profesorului printre bănci şi se lipeşte şi mai tare de pupitru.. a-nchis catalogul. Dar nu trebuie să se vadă că nu ştiu”.

” — Să spun eu? Eugeniţa se răsuceşte cu inocenţă spre vecinul din spate.. răspunsul.. şi îngaimă cu glasul pierdut: — Ha. din stînga.Ce războaie au dus? Au avut şi războaie?! Numai de nu m-ar întreba. Uf. n-am. 16 .. pare o praştie întinsă. cu mîna în aer.. Habamu... tovarăşe profesor.. Hamuba. se uită la mine. Habar.. din dreapta.. „Cine a fost Hamurabi? De unde să ştiu eu? Sînt pierdută. A găsit creionul şi... chiar ea.... căpăţelele de creion. Pînă atunci o să răspundă altul. „Eu?” Da. Eu! Eu! Hait.. ascuţitoarea. am scăpat.... palidă... ghemuită dedesubt.. îi roade nervos capătul. guma. ştergîndu-şi absorbită genunchii de praf. întreabă pe ăi de nu ridică mîna. M-aplec şi-l caut. se bucură fetiţa. iar se uită la mine! Acum o să scap penarul şi-o să adun toate peniţele. strategic.. Se ridică şovăitoare. din care e gata să-şi ia zborul..” Stratega intră sub bancă. Infanteristul a fost lovit de moarte..peste bancă. Iese. Hehe.. a răspuns altul.. „Am scăpat.... O să dau drumu’ la creion sub bancă.

17 . aşteptat cu groază. Şi ce groaznic este să te tot murezi în apa aceea gheţoasă şi rece. din abia două linioare. nu mai zăreşti deasupra capului decît un tavan negru. dar ce n-a fost? La început a fost algebră şi a fost mizeria celui de al doilea 4. acum tavanul nu te poate ajuta. ca un vaccin pe braţ: 4. te duci la fund. de nebiruit. cînd ceilalţi zburdă deasupra. cu anestezia blîndă a vocii profesorului: — Lasă. mai la suprafaţă decît se temea. De fapt. Exact cum uneori dintr-o îndelungată cădere în gol te alegi cu o minusculă zgîrietură. aproape cerîndu-şi scuze. şi deodată gheaţa s-a rupt sub tine. Biliboacă. brusc. Totul a decurs mai simplu. s-a repezit aproape politicos.. mai vorbim noi data viitoare.NECUNOSCUTE — CE-A FOST AZI LA ŞCOALĂ? Ah. nici natura. Aşadar „necunoscuta” ce plutea aburoasă şi înfricoşătoare pe cerul ultimelor săptămîni s-a întrupat. el. n-a trecut niciodată dincolo de toate acele blestemate semne ale algebrei. dulăul ce urma să se repeadă cu zarvă clănţănindu-şi dinţii. Acum s-a liniştit pentru cel puţin încă două săptămîni! Acel nenorocit de 4. Uneori îţi vine parcă sa crezi că înţelegi ceva-ceva. calci mai sprinten pe gheţuşul acestor cifre şi litere. toate i-au rămas străine încă şi afurisite ca nişte obiecte cărora nu le-ai descurcat nici rostul..

.. şi aşa mai departe. încă o. intri şi tu în rîndul oamenilor. Biliboacă. blondă. De data aceasta o necunoscută în adevăratul înţeles al cuvîntului. sfătuit de cioporul de binevoitori: „Ţine mîna-n sus. Eu pentru astăzi n-am ştiut. în sfîrşit. atît de prosteşte.. La plecare.” şi aşa mai departe... Ai dat şi tu. hîrtia. şi care tam-nisam sa apucat să-i facă observaţie: — Ridică. nu mai aştepţi cu groază acea „necunoscută” care poate fi o pişcătură de purice. dar tu o aştepţi ca pe o grenadă gata să explodeze în orice clipă şi să îţi zăpăcească creierii. în pasta fleacurilor. Arunc-o la coş! 18 .. astupă nara. Biliboacă. tovarăşe profesor. necunoscută. viitor campion. să o încasezi atît de neaşteptat. şi apoi s-o iei pe coajă! . un patru e bun şi el la un moment dat: te scoate la suprafaţă. umilinţa. marea lovitură. zilele. iei o gură de aer. inexplicabilul. de studiu la oglindă.Şi ce-a mai fost azi la şcoală? A fost recreaţia. Femeia înaltă.. te rog. îţi faci apoi convalescenţa la un soare oricît de chircit. orele. din staţia de tramvai. asta doare! Să studiezi cîteva săptămîni lovitura. tu. a micilor întîmplări. Ce mizerabilă situaţie! Să fii compătimit. dar pentru că ai luat unul singur — în nas! — totul părea altminteri. destui pumni.. . „necunoscuta”. Acea apă monotonă ce poartă trimestrele. n-am putut. Dar.. tamponat de soră... stai întins. care te şi visai pe podiumul de onoare. „Cine lipseşte?” „Vă rog.. ţipă de plăcere. Şi păruiala terminată în cancelarie.fac piruiete.. în taior negru.” Şi asta după trei săptămîni de karate.. Înfrîngerea. Nici de data asta nu contează durerea.Şi ce-a mai fost azi la şcoală? Linişte. Şi apoi.

19 .

A şi drăcuit? Nu-şi aminteşte. vecinul şi colegul lui mai mare de la scara a treia: — Idiotule. nu în public. să plîngă. 20 .Dar era clar ca lumina zilei că el.. Nu mai vrea. e copil? E de batjocura lumii? Mai ridică o hîrtiuţă cu scîrbă. eterna. Şi parcă aude întrebarea. Şi încă una. Biliboacă. la coş a vrut s-o arunce. Biliboacă. Băiatului îi e foame şi muşcă din greşeală. E bine? Şi fuge bombănind furios. Acum Biliboacă merge spre casă. cu sete. ci din ardeiul iute. — Ia-o de jos. — Nu auzi? Aude.. tu ştii cine era? Inspectoarea! A fost astăzi la noi în clasă. Bine. În bucătărie ciorba îşi abureşte aroma. nelipsita întrebare a mamei din clipa cînd va deschide uşa: — Ce-a fost azi la şcoală? Dar nu e nimeni acasă. Uuuuf! Arşşş! Aaaa. cu toţi ai tăi care rînjesc. tîrîndu-şi paşii prin frunzele moarte. ars parcă de tot focul zilei: — Ce să fie? Nimic. — Dar celelalte? Celelalte nu le-a azvirlit el. şuieră şi pufneşte. Femeia blondă nu-şi dă seama de asta? Ce dacă el. nelipsita întrebare: — Ce-a fost azi la şcoală? Biliboacă tresare. dar nu cu plăcere. faci treaba asta. Altă necunoscută! De ciudă şi de usturime îi vine să urle. Aşa zice Chirică. mamă. să blesteme.. nu din colţul de pîine. Se pleacă. eterna. Absolut nimic. Apoi se cabrează.. Numai că nu nimerise. Şi deodată glasul cald al mamei.

Şi dacă asemenea neplăceri ţi se întîmplă doar din cînd în cînd nu e nici o nenorocire. reproşurile. se mută canapelele.. se strîng covoarele. se răscolesc saltelele. etc.. Cel mult. parcă în bătaie de joc. ca săţi tragi doi ciorapi de aceeaşi culoare.. garderobul. o gumă. cînd se repetă zi cu zi şi încă — tocmai pentru că atît de des — în momentele cele mai nepotrivite. saltă dintr-o dată cîte zece minute.. Cînd însă asemenea accidente reprezintă regula. o. cînd — în plus — acest soi de necazuri devine nenorocirea şi spaima întregii case. atunci e altceva. bombănind şi troscotind. cearta cu ochii la ceasul care îşi vede implacabil de treaba lui şi..CARNETUL CARNETULUI SĂ RĂTĂCEŞTI UN CREION. Şi pînă la urmă. crema de ghete sau ochelarii. iei hotărîrea ca pe viitor.. se răstoarnă coşul de rufe. ca să-ţi aduni laolaltă cei doi bocanci. Atunci... asta se poate întîmpla oricui. să nu găseşti în graba mare peria de haine. de exemplu exact cînd trebuie să pleci la şcoală. atunci. se cercetează lada de gunoi. Unde mai pui nervii.. să piară ca înghiţit de pămînt un nasture. să nu dai de urma unui timbru. se trage o concluzie: 21 .. să îţi pregăteşti ghiozdanul — mai ales ghiozdanul! — toată casa se preface într-un vîrtej. etc.

nemişcat pe un scăunel. Adio nervi şi lacrimi.. adîncit în sine ca „Gînditorul” lui Rodin.. îi dădeau tîrcoale privindu-se întrebător.. scînci băiatul. totul. Şi. 22 . Da. adio dezordine şi căutări în coşul de rufe. în pijama. totul în carnet! Duminica în care Gigel a făcut treaba descrisă mai sus. Băiatul se repede la carnet. cămaşa pe spatele fotoliului albastru. adio uitare. timp de 15 minute Gigel n-a scos o vorbă. Nu vă alarmaţi. ca într-un borderou. sus în dreapta. n-a fost o sărbătoare. totul e scris acolo! Acum totul e simplu: ciorapii pe calorifer. într-un carnet.— Aşa nu mai merge! De mîine fac ordine. cu cel mic în gură. haina. a doua zi.. şi să dureze cel puţin tot anul şcolar. cărţile. ghiozdanul în cuier. Cei din jur simţeau că nu e ceva în ordine. Îmi notez totul. Unde pun şapca. Tu nu te uiţi la ceas? Gigel se uită. peria. pantofii în cămară. întîrzii! exclamă exasperată mama. dar nu îndrăzneau să întrerupă meditaţia băiatului. Sărbătoarea urma să înceapă de a doua zi. cămaşa.. într-adevăr. cărţile. cu degetul arătător la tîmplă. îmi amintesc precis. De-abia cînd ceasul arăta 7 şi 20 cineva întrebă sfios: — Cauţi ceva. de luni. şi gata! Unde poate să fie? Pe noptieră? Pe dulap? Pe frigider? În sertarul de la bibliotecă? Sub cristalul de la măsuţă? Sub covor? Pe televizor? — E aproape 8. Stătea în mijlocul sufrageriei. Ura! Acolo e carnetul: sub ceasul deşteptător. dragă? — Carnetul. — Unde ai hotărît să-l ţii? — Nu ştiu. carnetul să-l găsesc. orice mişcare. Am notat în el unde o să-l ţin.. Gigel e fericit. pe prima pagină. trezit la ora şapte fix de către ceasul deşteptător. — Care carnet? — În care mi-am notat ieri totul: unde sînt ciorapii.

. O singură problemă e încă nerezolvată.Metoda e bună! Experienţa a reuşit. ca „Gînditorul” lui Rodin. desigur. cu arătătorul la tîmplă şi degetul mic în gură... 1. of”. şi că nu e nevoie. Asta rezolvă totul. ca într-o străfulgerare: „Ura! Am găsit! Nimic mai simplu.. „Şi ce soluţie fantastică găsisem! Dar ce? Care? Of!” Într-adevăr. Trebuie să-mi mai cumpăr un carnet în care să scriu zilnic unde ţin carnetul nr. rămîne interzis: „Ce naiba am găsit? Am uitat! Am uitat cu desăvîrşire.. În 5 minute e gata de plecare.” În carnetul nr. 2 va scrie unde ţine carnetul nr. te rog. of. E o problemă. Gigel pleacă fericit la şcoală. dă-mi. 1. se căinează Gigel şi. Totul! şi cu cei 5 lei cumpăr covrigi. Extraordinar! Am uitat. Şi era o soluţie perfectă.. A întîrziat. în acest caz.. dar cu folos. e drept. cît trăieşte: — Mamă. 2? Mai bine îmi cumpăr două carneţele.. 3 cum o să-i ţină evidenţa? Să facă un nod la batistă? Un bileţel înfipt cu un bold în covoraşul de la capul patului? Să roage pe careva din casă să ţină el minte acest lucru? Băiatul a încetinit pasul. pentru ultima dată. acum. de carnetul carnetului carnetului. Şi totuşi. 5 lei. că a cheltuit şi banii de carneţele.” Gigel ronţăie fericit covrigi cu susan. Dar o rezolvă. o singură clipă... Şi carnetului nr. se gîndeşte concentrat.. o clipă. îi vine să plîngă. într-un singur loc. dar deodată.. iar în numărul 3 unde e locul carnetului 2. profund. 23 . Of. exact în poarta şcolii. dar omul învaţă mereu. parcă îl încearcă o umbră de îndoială: „Dar dacă rătăcesc şi carnetul nr. îi trecuse prin minte să îşi pună toate lucrurile în ordine.

îndărătnic. Am citit-o de nu mai ţin minte de cîte ori. Sudoarea îi şiroia pe frunte. ăăă... Mihai îşi legăna capul întocmai ca o cămilă.UNDE SE VARSĂ NILUL ? SCOS LA LECŢIE.. iar printre buze îi scăpa o bolboroseală fără sfîrşit. ăăă.. mm. — Gata? 24 . Eu aşa învăţ lecţiile. Daţi-mi voie. mm.... Numai că nu pot să sar nici o strofă. şi atunci nu se auzea decît un fel de bîzîit prelung. tovarăşe profesor. Vreau să zic nici o frază. închipuind reţeaua apelor de pe harta pe care cel ascultat se proiecta... ca de viespe prinsă între două geamuri.. ca pe o poezie. Din nou nu se auzea decît un bîzîit întretăiat..... Uneori parcă aţipea. mm.. spune. — Ei? Unde se varsă? — E un fluviu foarte lung. Are aproape două pagini. întocmai ca nervurile albăstrii... tovarăşe profesor. ăăă.” — N-ai învăţat? — Vai de mine. — Ei. ştiu lecţia pe dinafară. toate lecţiile. răsfirîndu-se de la nord la sud.. unde se varsă Nilul? repetă profesorul nerăbdător..... ca de bondar căzut într-o ulcică: „Mm. Mm.. am ajuns la izvoare..

” — Nilul se varsă în pustiul Sahara?! — Da.... arată el cu degetul şi începe să citească: „Acest fluviu lung de 6500 de kilometri se varsă printr-o mulţime de guri în. pe urmă vine figura cu cămilele de sub palmieri şi. tovarăşe profesor.— Acuş. aici. aveţi toată încrederea. se varsă! Mihai se opri. un singur rînd. mmm... dar la mine nu contează un rînd.” Băiatul mormăie zăpăcit. apoi se luminează fericit: — Am sărit un rînd. îl învăţ pentru ora viitoare! 25 ... Al doilea rînd de jos. acuş se varsă. subliniind cu unghia pe carte cuvînt cu cuvînt. în Marea Mediterană. apoi începu să turuie: „Acest fluviu lung de 6 500 kilometri se varsă printr-o mulţime de guri în pustiul Sahara. — Poftim.... Mai sînt două paragrafe.. Mihai scoate cartea de geografie şi merge întins spre catedră. aşa scrie şi în carte. tovarăşe profesor. sub sarcofag. respiră adinc. mmm.. unde stîncile şi nisipul se încing pînă la plus 70-80 de grade şi unde nu există nici o picătură de apă.

Să ştii că nu mai vorbesc cu tine niciodată. Se cunoaşte la fel de bine şi procedeul: elevii rup o foaie de hîrtie. pare o girafă suferindă de amigdale... (Furios): Mai vii tu pe la mine să-ţi dau pompa de bicicletă! (Blînd): Te rog. ÎNCĂ DE LA DESCOPERIREA extemporale-lor.. De altfel. De pildă: „Cum am petrecut vacanţa?” Şi iată-l pe eroul nostru. A început lucrarea printr-un apel pe cît de şuşotit. apoi se aştern pe lucru. mă. mă. adică pe lucrare. apoi reîncepe asaltul: — Ce scrii tu acolo de Ploieşti? Trebuie să scriem şi despre regiunile petrolifere? Spune-mi şi mie. aşa se şi cheamă: lucrări scrise. Bineînţeles.. Arată-mi.. Bine!. să mă binoclez şi eu. VORBITĂ SE ŞTIE CĂ.O LUCRARE SCRISĂ. Continuă milog: 26 . Cînd a început vacanţa? La 30? În era noastră? Eşti sigur? Ah. că doar a fost vacanţa mică?! Stai niţel mai oblic. dar. nu văd nimic! Şi scrie mai mare. mă. încordat şi plîngăreţ. Tema lucrării? Oricare.. (Rugător): Haide.. Ceilalţi fac şi ei o lucrare scrisă. mai mult vorbită. că-ţi dau şi bicicleta de la pompă. toate acestea se dau în scris.. ai un umăr care acoperă trei propoziţii.. a lucrărilor de control şi a tezelor.. cei care s-au pregătit.. pe atît de disperat către colegul său de bancă: — Sst! Sst! „Vacanţă” se scrie cu v mare? De ce... se gîndesc cîteva clipe. Tace o clipă îmbufnat. Cu gîtul lungit....

.— Ce-ai scris acolo.. Că scrii urît şi. în rîndul al treilea? Cloşcă. bombăne eroul cu lacrimi în ochi. Troscot?! Nu vrei să-mi spui? Nu vrei. sau ploscă?. izbucneşte nefericitul copist. ai? Bine. şi indescifrabil ! 27 .. Colegul întoarce cu seninătate capul: — De ce să te plîngi? Că nu te-am lăsat să copiezi? — Nu. O să vezi tu.. Las’ că la prima adunare o să mă plîng detaşamentului de tine.

— Verde! — Uite! În panglica mea: — Galben! — În lănţişorul de la gît. Acasă. E un joc pasionant. violet de două ori. de lecţii şi.... şi asta rapid. — La pantoful meu. spiritul de observaţie. spre uşă.... maro doi. tu trebuie să-i arăţi un obiect în care se găseşte acea culoare. în tramvai... — În călimară! Uf! De-abia l-am găsit! Fata răsuflă uşurată.JOCUL CULORILOR NU-L ŞTIŢI? Păcat! Dezvoltă imaginaţia. Maro una. chiar de recreaţii. Uiţi de toate.. Violet o dată. Cînd unul pronunţă o culoare... şi şoptit. fără exagerare. — Albastru! — În dunga de la ciorap. cît numără pînă la cinci. Altfel. simţul culorilor. — Violet. şi mai ales se poate juca peste tot. la şcoală. La tablă profesorul desenează harta Africii. — Maro... 28 . iar în clasă nu se aude decît mersul mărunt al creioanelor pe maculatoare. violet de trei ori. pierzi jocul.. de profesori.

Fie cum zici tu.. Dar dînsul nu joacă jocul culorilor. cum e castana. N-aveam cărămiziu.. e cafeniu. Cărămiziu! Cărămiziu de două ori.. Galbenă? Galben o dată. vreţi să ne însoţiţi cîteva clipe la lecţia de geografie a clasei a VII-a de la şcoala unde învaţă cele două prietene? Iată... dragă. — E tot una.... de trei ori. dar tu mi-ai arătat pantoful. şi maroul. Cele două prietene s-au întors acasă şi învaţă la geografie..... 29 .. dragă. ce emoţie am avut!.. — De ce. de patru ori !.. tu. s-a urcat pe bancă. Uite: unde se varsă Fluviul. Albă? — În faţa de masă! — Unde trăiesc vulpi.. la hartă o elevă arată cu beţigaşul în mînă marile fluvii siberiene. — În vaca domnului! Uite. — Gata cu jocul! Trebuie să învăţăm. La tablă profesorul vorbeşte despre Marea Roşie..— Nu e maro.. — Unde e Marea. — Dragă. Profesorul înclină capul aprobativ şi murmură satisfăcut. Lecţia s-a terminat. mititica de ea. — Bravo! Ai văzut ce interesant e? Ce fluviu se varsă în Marea. Şi acum... — În ibricul de pe bufet. Roşu? — În lalea... tu? — Pentru că poimîine avem lecţie de control. Maroul nu e cafeniu? — Nu e.. — Ei şi? Împletim jocul cu învăţătura.. dar şiretul nu e cafeniu? — Da. Vai. dragă.. argintii? Argintii o dată. Cafeniul e cum e cafeaua. — Şi n-ai văzut şiretul? — Bine. argintii de două ori....

.. Iar ele? Stau amîndouă galbene-verzui în banca de culoare cafenie. tremurîndu-şi în aer antenele negre. au fost ascultate. Într-adevăr.Dar unde sînt prietenele noastre? Au răspuns? Să ne uităm în catalog. văd doi de 3 cu cerneală roşie. puşi cu stiloul albastru al profesorului. în timp ce o gîză cărămizie se urcă pe caietul cu scoarţe cenuşii. În dreptul numelor lor.. în catalogul alb. UN ŞMECHER LA LECŢIE 30 ..

rotindu-şi ochii. Profesorul arată cu capul o fată scoasă şi ea la lecţie. oftează: — Nu pot să zic. după cum singuri veţi putea judeca. potrivit de curat (de murdar. ar avea ceva extraordinar sau măcar deosebit în fiinţa lui. rugător. privind cu nevinovăţie drept în ochii profesorului: — N-am înţeles întrebarea. căutaţi de-i faceţi cunoştinţă. cum îi spun colegii.. aş fi ispitit mai curînd să spun. statură potrivită. printre bănci: — Ce avem. ce bine îmi pare că m-aţi scos! Şi în aceeaşi fracţiune de secundă. Su-flă! — Ce titlu are lecţia de azi? Băiatul închide ochii. e un nume încurcat. potrivit de gras. Da. 31 . mă! Nu mă lăsaţi! — Ei. vă asigur. să-l vedeţi ieşind din fundul clasei la tablă. Şi nu pentru că băiatul. dar se înţelege că murdăria nu e niciodată potrivită) etc. N-o să-l uitaţi curînd.. Cu toate acestea. ce lecţie am avut pentru azi? se aude întrebarea profesorului. mă! Apoi. Dar pentru asta trebuie să-l vedeţi scos la lecţie. tovarăşe profesor. mă? Ce avem? Apoi. Tilică. tropăie. oprindu-se zîmbitor în faţa profesorului: — Ah. nas. Tilică se trage pe nesimţite lîngă prima bancă şi-i izbeşte colegului talpa cu călcîiul: — Suflă. tovarăşe profesor. gură. repet.VA TREBUI SĂ FACEŢI NEAPĂRAT şi cît mai degrabă cunoştinţă cu Matei. întorcîndu-se desperat spre clasă: — Nu mă lăsaţi. frunte potrivită. Matei. strînge din pumni.

— Despre Vasile Lupu, răspunde aceasta. — Aşa am vrut să spun şi eu! ţîşneşte băiatul, biruind, în cele din urmă, nefericitul lapsus. — Unde a domnit Vasile Lupu? — Mai puneţi-mi o dată întrebarea, tovarăşe profesor. N-am înţeles-o bine... se roagă cu umilinţă Tilică, apoi, după ce întrebarea a fost repetată, răspunde cu siguranţă: Vasile Lupu a domnit în... ah! Îşi înghionteşte pe furiş vecina. Nu pot să zic ... îmi stă pe limbă... — În Moldova, răspunde fata. — Tot aşa am vrut să zic şi eu! — Cînd? — La una mie şase sute treizeci şi... începu fata.

— Nu tu, să spună Matei. — Eu? Vasile Lupu a domnit la una mie şase sute treizeci şi... şi... se trage de ciuful frizurii, privind printre degete în clasă. Ce tot spune ăla din fund? Parcă şase... parcă şapte... — Ei? — La una mie şase sute treizeci şi — adaugă de-abia îngăimat — şi aşpte. — Cît?

32

— O mie şase sute treizeci şi şapse. — A avut războaie? — Nu... A avut. — A avut, sau n-a avut? — Nnnn... a avut... îmbolmăjeşte băiatul afirmaţia cu o mîrîială vag negativă. — Şi cine era domn în Muntenia? — În Muntenia era domn... începe el avîntat, şi se opreşte rugător: N-am înţeles întrebarea, tovarăşe profesor. Profesorul o repetă silabisind, parcă scos din sărite. — A, da... În Muntenia era domn al Munteniei, ştiu tovarăşe profesor, dar nu pot să zic. E un nume încurcat. Ţîţîie şi bîţîie din picior, trăgînd discret de mînecă pe fetiţa ce ridică mîna. — Îl chema ca şi pe tine, îl ajută profesorul. — Aşa am vrut să spun şi eu, se repede înaripat băiatul. În Muntenia era domn... Tilică Vodă! Profesorul înmoaie tocul în cerneală. — Treci la loc. Nota trei. Băiatul se agaţă de tablă, jignit. — Mai întrebaţi-mă, tovarăşe profesor. Eu am învăţat... dar m-am încurcat la denumirile mai grele... — Denumiri grele? Dar pe voievodul Munteniei — ţi-am spus — îl chema ca şi pe tine, Matei. — Ştiu, dar m-aţi încurcat, bombăne băiatul cu lacrimi în ochi. Ce-s eu de vină? Poate dumneavoastră nu ştiţi, dar mie băieţii aşa îmi zice. În loc de Matei... Tilicăăă!

33

ÎNSEMNĂRI DE LECTOR

34

AM ÎMPRUMUTAT ÎNTR-O ZI O CARTE de la biblioteca din cartier. Cu acest prilej, mi-am întărit o dată mai mult convingerea că, citind o carte de la bibliotecă, faci cunoştinţă nu numai cu eroii cărţii, ci şi cu cititorii ei... Cum aşa? Simplu. Dacă vrei să cunoşti eroii, citeşti frumuşel pagină cu pagină, şi dintr-o dată te vezi înconjurat de Vitea, Huck, Nică, Gulliver sau Gavroche. Şi cititorii? Ei sînt pe ultima pagină a cărţii. Şi-au semnalat prezenţa cu tot felul de cerneluri şi peniţe, cu cărbune şi creioane, lăsînd acolo cugetări, sentinţe, maxime şi mai ales semnături. Iată această „pagină a cititorului” la sfîrşitul volumului întîi din operele lui Gaidar, de la biblioteca populară din cartier. Cu cerneală albastră: ,,Citită de mine azi 15 aprilie. Plăcut f. f. mult. Plîns paginile 1 şi urm. Spre amintire semnez, Puyca”. Cu creion roşu: „Citită de subsemnatu’ De la un capăt pîn’ la altu’! Alt creion roşu, înmuiat în gură: „Tot ce-aţi scris este valabil şi semnez: indescifrabil, strada Garoafei 3 bis, sectorul IV Bucureşti, în curte pe stînga, bateţi în geam (cîine rău)”. Subliniat de două ori: „O minte fără cărţi e ca o pasăre fără aripi. Nu înţeleg de ce zmîngăliţi cărţile care sînt un prieten ce trebuie să circule din mînă în mînă. Dau o colivie de sîrmă pe un porumbel. Nicu”. Cu creionul, de-a curmezişul: ,,Ce fel de porumbel? Fiert sau fript?” Cu tuş negru, ce s-a lăţit: ,,Citită de mine azi, 1972. Foarte frumoasă carte, dar de ce nu ţi-ai dat adresa care eşti cu colivia?”

35

Cu creion chimic: ,,De acord cu toate. Dau doi sticleţi şi un porumbel pe un scatiu (bărbătuş). Telefonaţi dimineaţa. Nu vorbiţi cu tăticu’. Mişu Gh.”

Cu o peniţă răşchirată: «Cartea f. f. bună. După părerea mea nu face doi sticleţi şi un porumbel. Schimb scatiu bună stare cu colivie idem. Răspundeţi pe cartea „Cinci săptămîni în balon” sau pe „Toate pînzele sus”. T. cl. VII B». Şi, în sfîrşit, ultima însemnare, înghesuită în colţul de jos, tot cu tuş negru şi subliniată de trei ori: „Fugit porumbel. Eşti un măgar. Ţi-arăt eu ţie în volumul II să păgubeşti cititorii cinstiţi cu porumbei călători...”

36

OBIECT NEIDENTIFICAT

OBIECTUL FUSESE DESCOPERIT în curtea şcolii şi ceea ce izbise atenţia din prima clipă era lipsa lui totală de identitate. Era, într-adevăr, ceva „nemaivăzut”, aceasta fiind singura precizare pe care — acum chiar, după atîtea studii la care a fost supus — o poate cineva face. Că tocmai acest fapt îl impuse interesului general este uşor de înţeles. Nimic mai captivant decît enigmele, se ştie. Şi astfel se face că, din momentul descoperirii sale, ciudatul obiect deveni un formidabil izvor de ipoteze. Cele mai multe vizau originea sa extraterestră.

37

— Un O.Z.N.? Mă rog, dar în coperţi de vinilin?! Atunci un mesaj din galaxie?! Da, dar scris în ce fel de cifru? Un top de hîrtie de ambalaj pierdut de niscaiva marţieni? Dar aceasta înseamnă că marţienii cunoşteau marmelada şi slănina cu ale căror urme era pe de-a-ntregul mînjit. Tulburătoare ipoteze! Alţii, ceva mai precauţi, admiţînd originea foarte îndepărtată a obiectului, o situau nu în spaţiu, ci în timp, apelînd la arheologie sau paleontologie. — Presupunînd că a zăcut 5000 de ani sub dărîmăturile Babilonului, poate fi un obiect de uz casnic al vechilor sumerieni. Ei cunoşteau marmelada! — E cu putinţă, obiectau alţii, numai că locul de baştină poate fi mult mai probabil Pompeiul. Obiectul a zăcut, desigur, sub cenuşă şi lavă vulcanică. De aici marea cantitate de cărbune şi grafit cu care pare acoperit. În sfîrşit, nu puţini încercau să-i identifice natura pornind de la posibila sa întrebuinţare. În acest sens se şi înregistrau, de altfel, presupunerile cele mai contradictorii. — E o căciulă dintr-un fel de scoarţă de copac necunoscut, înclinau să creadă cîţiva. — Aş, cu aşa ceva se puteau înveli doar picioarele, susţineau alţii. E o primă formă de ciorapi sau obiele ale Omului Zăpezilor. Nu observaţi aceste foi? Par să fie frunzele unei ferigi geologice, pe jumătate carbonizate. Sau, poate, o armă de vînătoare de un tip special. Nu este exclus să fi folosit la azvîrlirea de praf în ochii unor necunoscute fiare... Disputa era în toi şi se poate afirma că nimeni nu rămăsese în afara ei, cînd, brusc, apăru o nouă explicaţie. E drept, nici acum toată lumea nu e încă pe deplin convinsă, deşi argumentele nu sînt de neglijat. Şi cel mai puternic argument rămîne faptul că persoana în chestiune, dînd explicaţiile de rigoare, nu ezita să îşi dea de zece ori pe minut cuvîntul de onoare:

38

Cercetările continuă. Aşa o fi? N-o fi aşa? — Băiatul are dreptate. pe onoarea mea. băieţi..— Pe cuvînt că e al meu. foarte potrivită şi plină de prudenţă: Nu atingeţi obiectele expuse! 39 . zic unii. da. pe onoarea mea. Continuă doar să mormăie: — Pe cuvînt că e al meu. aveţi cuvîntul meu de onoare. E adevărat. să arate în ce chip poate fi folosit un asemenea caiet de notiţe. E maculatorul meu. Doar nu-şi dă cuvîntul de florile mărului. — Dar atunci de ce nu poate explica deloc nici cum şi nici la ce îl foloseşte? Să arate. E caietul meu de notiţe.. Deocamdată obiectul a fost depus la muzeu cu eticheta. băiatul nu poate arăta.

LA VARĂ O SĂ FIE CALD 40 .

Dar îl văzu atît de zgribulit şi nefericit. cu adresa lor. Băiatul avea lacrimi în ochi. cu toate secretele lor. ce te frămîntă? „De ce mă ţii afară. cu numele şi prenumele. hai. nu-i aşa? îl mîngîie directorul şi dădu să intre în casă. Ei.— TOVARĂŞE DIRECTOR . hai. — Spune. — Ei. . Nu pentru binele meu. să îmi spui ceva? . nu mai izbutea să scoată un singur cuvînt. Pentru binele obştesc. ce fac şi ce au de gînd. treaba asta nu suportă amînare.. poate pentru a zecea oară. cîte n-avea el pe inimă?! Tocmai asta era nenorocirea că avea prea multe. de emoţie şi furie. ca o măzăriche.. pe bănzi. sau nu. din comună. un vînt subţire tăia sîrmele întinse în pridvor şi o zăpadă aspră.. — E ceva grav? Poate-mi spui mîine. şi eu sînt gata să vă ajut să facem o curăţenie totală cu aceşti indivizi periculoşi care se pretind prietenii mei şi care — dumneavoastră nu ştiţi — toţi au bricege şi lanterne colorate. pentru că eu n-am să mă las pînă nu îi stîrpesc din viaţa societăţii satului nostru.. de cîteva minute. de aici. se izbea de tabla casei. dă-i drumul. pentru că dumneavoastră nu ştiţi — ei sînt prieteni nedespărţiţi şi e greu de 41 . Vi-i spun eu pe toţi.Nu mîine. dezbrăcat?” vru să întrebe. Storcea în pumn o coajă de portocală şi.. şi eu aştept o dreptate. ce ai pe inimă? Ah. reţinîndu-şi un strănut. Şi numai eu îi ştiu pe toţi.. fiecare ce are şi ce plănuieşte. Da. Eu asta vă cer: aprobarea să fiti de acord şi să mă ajutaţi să-i stîrpim. acum vreau să vă spun. Atît de multe şi de dureroase. oarecum enervat.. vrei. Era frig. dar citi deznădejdea pe chipul băiatului şi se opri... pentru că dumneavoastră sînteţi cel mai bun. pentru că — dumneavoastră nu ştiţi! — la noi în comună sînt mulţi vagabonzi. îl îndemna directorul şcolii. încît îşi înmuie glasul: Zi..

Vă spun tot.Nu. pentru că e urgent. De aceea eu am venit la dumneavoastră.. două-trei pistoale cu gloanţe oarbe. să-i luăm ca din oală. — Gata! Am degerat.luptat cu ei.. pentru că benzile acestea sînt periculoase pentru toată omenirea din lume. dar să-i speriem.. tovarăşe director. ei habar să nu aibă. dar cu alianţa dumneavoastră eu îi pot captura pe toţi. Văd că n-ai nimic sămi spui. nişte prafuri de adormit. — De ce taci? Nu vrei să intrăm în casă? . totul în cel mai mare secret. dar şi cu flotoare.. dar trebuie să mă ajutaţi. două-trei radioemiţătoare ca la circulaţie. nu e timp de pierdut.. ca să putem urmări toată banda şi să-i înconjurăm.... — Ce ai. . să-şi ceară iertare în genunchi. ca la submarine.. dragă? Nu spui nimic?.. — Cu ce te pot ajuta? Ce pot face pentru tine? . 42 .Enorm! Vreau să-mi spuneţi de unde pot eu să procur pînă mîine un avion. un automobil cu şenile. Eu nu zic să-i distrugem. Eu intru în casă. chiar acum ei se îndreaptă cine ştie unde. un bumerang.

43 .

bicele pluguşorului. Şi deodată încremeni. Un vînt iute şuieră în sîrme.. — Unde fugi. „Ai vrut să-mi spui ceva?” dori să-l întrebe directorul pe băiat... apoi îşi suflă cu putere nasul ud şi porni spre poartă. „Aho. copii şi fraţi. Peste cîteva clipe directorul se afla din nou în pridvor. erau două poduri — unul într-un capăt. la Gogu? — Care Gogu? — De lîngă pod. tovarăşe director? La vară o să fie cald şi bine. — Acum. — Voi? Pe mine? — Păi n-a fost vorba că ne întîlnim la 6.. La colţ se auzeau voci. aho.. — Care pod? — Din capu’ satului. — Care cap? Şi deodată se lumină: erau doi de Gogu. măi.. şi parcă tot cerul se topi în hărmălaie. hai. ia-ţi buhaiul. — Ei sînt! scînci băiatul.Băiatul rămase în pridvor. clopoţei. aho!”.” 44 . atenţie la „aho. Apoi izbucni urarea. iar măzărichea izbea ca alicele acoperişul. buhaiul. Pe treapta cea mai de sus buhaiul gemea scurt şi fericit. Tare şi cu forţă. Intrăm la tovarăşul director. Iar băieţaşul îi zîmbea fericit şi pieptăna buhaiul: — Aţi răcit. Fantomas! De cînd te căutăm. altul în celălalt cap al satului. De aceea nu se întîlniseră. mijloc. Fusese o neînţelegere la. dar un imens strănut acoperi toată zarva. şi vru s-o rupă la goană.

unde toată treaba e să povesteşti.. „învăţînd” la istoria veche. a fost raţionamentul care stătea de cîteva minute la baza hotărîrii celor doi băieţi. VECHE 4 LA ISTORIE? LA ISTORIE 4? Cam ruşinos. şi nu altul. cu oţeturi. Dar la is-to-rie 4? La istorie.. La geometrie e altceva: nu poţi să povesteşti războiul unghiurilor extern-alterne cu cel intern-alterne sau să spui: „întrucît perimetrul trunchiului de con s-a micşorat fără încuviinţarea Înălţimii Sale. Nu le era frică? — De ce să le fie frică? Eu am îmbălsămat o veveriţă! — Cum? — Aşa ca egiptenii. cunoscîndu-le hotărîrea şi baza ei. aşa că împiedicau putrezirea. cu arome. Ei ungeau pe cel mort cu diferite arome şi oţeturi. chiar acum vom recapitula la istorie. Recapitulează... 45 . — „Egiptenii cunoşteau secretul îmbălsămării.” — Brrr.” Nu merge..ISTORIE. 3. o poveste? — Uite. — Şi n-a putrezit?! — A putrezit pentru că. Acesta... Şi iată-i... vă asigur. pentru că ea nu era egipteană! Am prins-o la Timiş as’vară.14 a pornit cu oastea împotriva sa. orice s-ar zice..

O să-ţi spun altă dată. — Vorbeam de Anghel. m. Cînd veveriţa a mîncat nuca. — Cum era s-o îmbălsămez? Eram de-abia în clasa a patra. Apoi s-a trezit. şi eu am încercat să îmbălsămez un arici... spune-mi acum.. uite: am luat o nucă sau o ghindă. care are trei cîini. Plouă.d. Şi pe urmă i-am dat drumul. frate.a.” — Ştii. fireşte. Hai să ne jucăm... nu mai ţin minte. Cum ai prins-o?! Îmi spui? Pe urmă. — Cine? Anghel? — Păi da’ cine? Cîinele? „Egiptenii cunoşteau secretul îmbălsămării. — Dar ziceai că ai îmbălsămat-o.. Cum. hai mai bine să stăm de vorbă.d. 46 . Ş.” — Hai.. te rog.” — Dă-i încolo de egipteni! De-o oră tot învăţăm despre ei. nu-l ştii tu pe Anghel? De la şcoala 113.. Va să zică: „Egiptenii cunoşteau secretul îmbălsămării. a adormit tun şi am prins-o.a. gata. că am învăţat.m. Din capul străzii. E bălţat.. — Păi n-avea ţepi? — Nu mă crezi? întreabă-l şi pe Anghel. Parcă-s năluci. Acum haide să recapitulăm. şi tot n-am prins-o.. cu clacson. — Bine. Uite ce zic eu: acum. învăţăm. dar în cuşcă. Şi zi: chiar are clacson? Ş.. şi un somnifer.. — Are şi o trotinetă cu ataş. i s-a făcut somn. — Şi ce-i cu asta? — Păi nu învăţasem încă istoria antică...... — Eh.— Serios? Cum ai prins-o? Eu toată vacanţa mare m-am ţinut după una. — Nu e unul negricios? — Nu. — Tţ. „Egiptenii cunoşteau secretul îmbălsămării.. nu te pricepi tu.

Şi e o istorie veche. Mai veche decît acel 4 — cam ruşinos.Cam asta e la istorie. orice s-ar zice — de la istoria veche. 47 .

LA ORELE DE DESEN. alţii acvariul în care înoată o zvîrlugă neastîmpărată şi cîţiva bibănaşi. bănuţii şi petuniile. De-abia s-a găsit creionul cel mai potrivit pentru frunzişul teiului sau pentru veşmîntul de catifea al florilor... Le-au plantat şi le îngrijesc ei înşişi. deasupra colilor albe apar cuvintele: „Desen liber după natură”. Cele mai frumoase vor fi păstrate şi vor împodobi expoziţia de sfîrşit de an. 48 . Dar ora de desen e scurtă.. iar ora următoare copiii dinspre fereastră îşi aruncă din nou privirile pe geam pentru a continua desenele.DESEN DUPĂ NATURĂ DIN CÎND ÎN CÎND.. Unii au ales ca model pomii cu coroana lor verde-închisă. pe cei dintr-a cincea. Cei din băncile dinspre perete au luat ca model ghivecele de flori de pe pervaz.. Săptămîna trece însă repede. Atunci fiecare şcolar aşterne pe caietul său orice crede de cuviinţă din tot ce îi cade sub ochi. Cei dinspre geam îşi aruncă privirea către curtea şcolii.. dar cei dintr-a cincea ştiu cum arată gherghinele pufoase. Alţii s-au oprit asupra straturilor de flori. Mai ales aceştia au ce desena!.. de pildă. Iată-i. că a şi sunat de ieşire... Pomul şi florile rămîn în caiete pentru o săptămînă încheiată. înconjuraţi de un rotocol de brazde.. Din clasă nu se deosebesc prea bine toate culorile. ca o perniţă la piciorul fiecăruia.

Cel întrebat nu se miră de fel. În primul rînd. Băiatul din banca întîi răspunde. continuînd să-şi ascută creionul: — Nu e floare. Nu-l desena! Dar tu poţi să-mi explici ce floare o fi aceea. Şi totuşi e cu neputinţă.. N-o desena nici tu.De-abia a pus însă mîna pe creion. fructele — nici un fel de fructe — nu sînt din hîrtie. Am făcut-o în recreaţie din cărămizi şi a rămas acolo. 49 . roşie. Se întoarce spre cel din spate: — Ce-i aia? Poţi să mă lămureşti? Pare un fruct ciudat în crengile teiului.. E bara de la poarta de fotbal. iar. că băiatul din banca întîi s-a oprit nedumerit. la marginea rondului? Săptămîna trecută nu era. Răspunde pe şoptite: — E zmeul meu care s-a agăţat în crengi.... nu cresc pe sfori.. în al doilea rînd.. în copaci.

. Acum.. pentru că au gimnastică şi. că e cuier. — Ştiu eu. la modele.. Urma doar să-i colorez coroana în verde pal. dar se ivesc altele: — Ce-i cu iarba aceea albastră lîngă grilaj? — Nu e iarbă.Acum desenul e mai mult liber decît după. Nu desena pomul. spre fundul curţii.... Punem mîna toată grupa.. proaspăt stropite. Nu e un pom din Marte. nu desena iarba. tulpina pestriţă. E tot pomişorul de săptămîna trecută. deşi avem vestiar... Învelitorile vechi de la caiete. Sînt nişte hîrtii. Cu totul altul. natură. catarame. Nu le desena. că e teren de fotbal. Meritau un nou desen. Ce-i de făcut? Cei doi găsesc şi la această întrebare răspunsul.. Era un puiet obişnuit de măr. şi un rond de flori... dar nu aşa. În ora următoare de desen peisajul arăta cu totul altfel: pomii erau pomi. Trebuie să-şi închipuie fiecare cum ar arăta un pom. parc-ar avea nasturi.. şi-au agăţat hainele de pomişor. Din imaginaţie. fără cărămizi.. de crengi nu mai vorbesc. ce fel de pomişor este? Săptămîna trecută nu era sădit. că e hîrtie. Nu le desena! Numai că am şi eu o nedumerire. Guma rezolvă problema aceasta.. iarba era iarbă. Nu aşteptau decît ca toate creioanele colorate să fie ascuţite.. fără zmeie agăţate în crengi. Şi nu ni se pare deloc nepotrivit: — În prima recreaţie facem ordine... nu desena pomişorul.. 50 . iar rondurile de flori. dar s-au dezbrăcat cei dintr-a şaptea. — Atunci ce să mai desenez? Ce-i de făcut? Într-adevăr. răspunde cu siguranţă celălalt. Adică era. mai ştiu eu ce. nu desena rondul de flori. că e aerodrom de zmeie. poftim de-l mai colorează! Parcă-i un pom din planeta Marte: frunze roşii. Uite acolo.

şi Tudorache se miră sincer: „De ce or fi dispărut zmeii? Trebuie să fie o greşeală. nu se mai ecxzigstă unul. e loc destul pentru ei.. nu cunoaşte. apoi. şi acelea sechestrate în sicriul lor de sticlă. — Ce mai papă zmeul? Fetiţa dă colţul zorită.DE CE AU DISPĂRUT ZMEII ? ACEASTA ERA ÎNTREBAREA CARE îl frămînta nu puţin pe Tudorache. Atunci de ce să fi dispărut? Din cauza unor feţi-frumoşi? Nu ştie. Aşadar. cu mîna întinsă. ţîcă? Tu ce ai pentru nenea în ghiozdănaş? 51 . n-a auzit pe strada lui.” — Nu-i aşa. ce-i drept. de ce să fi dispărut zmeii? De ce se mai ivesc doar în basmele de speriat copiii? Din cauza paloşului unor feţi-frumoşi? Poveşti! Or fi fost cîndva prea multe paloşe. rînjeşte. micuţo? Nu-i aşa că ţie nu-ţi fac bine chiflele cu sare şi chimen? Ia dă-le ‘ncoa! Zmeul le ronţăie. Ilene Cosînzene se găsesc. să dai cu tunu’! Poate doar la Muzeul Militar. de acord. elev mulţi ani în clasa a IV-a (ce-i drept. Acum. dar ele au fost totdeauna la discreţia zmeilor. nu în aceeaşi). însă. acum în clasa a V-a prin mila domnului (de matematică) şi nebăgarea de seamă a dirigintelui (la nota de la purtare).. — Nu-i aşa.

nu slobozea flăcări pe nas şi nici vorbă de mai multe capete. gutui şi dovleac copt. băieţi. nici aripi. o prăjitură. Şi de neprevăzut. iar soarele se căznea să îşi ponteze prezenţa măcar cu cîteva raze. şi din ghiozdanele lor începură să iasă la iveală plăcinte şi covrigi. Poftă bună! — Mănîncă-le pe toate. într-o bună zi. Zmeul simţi că e ceva în neregulă şi vru să-şi ia tălpăşiţa. bă? — Nimic.. ai şi două sticle de apă minerală. zîmbind strîmb: — Salut. Uite. Şi astfel prostănacul zmeu se înfiripa în cartier. plin de înfruntări şi satisfacţii. scînci speriat: — Ce-aveţi. aşa încît.Copiii sînt proşti. zise cel mai mic dintre băieţi. gogoşari şi ciocolată. Atît ziseră copiii. iar Tudorache pîndea în pragul şcolii ieşirea cosînzenelor. cugetînd ce grozav este să fii singurul zmeu din cartier. Plus două franzele şi o halcă de slănină cu boia.. Plin cu caramele şi ciungă. Acum. O. dar cercul se strîngea în jurul său.. N-avea solzi. văzîndu-i ameninţători şi tăcuţi. se trezi înconjurat de copii. la revedere. Ai zis o dată „bau-bau!” — şi te alegi cu te miri ce: un sandvici. Atît. aşa încît clipi din ochi şi zise. cu altele. cînd vîntul scutura ultimii arţari. Tudorache avea unul singur. ăsta mi-a lăsat un ciorap desperecheat.. biscuiţi şi salam. Tudorache-zmeul se bucura... — Uite. Eu mă grăbesc. mîine te căutăm din nou. N-avea însă cum trece din strînsoarea băieţilor. de faţă cu noi. Ce mai faceţi? Băieţii tăceau. Pentru un zmeu timpul trece repede. şi de ăla — ce să mai vorbim. Îşi găsise rostul. nu. Mai ales de neprevăzut! Căci. — Ei. — Le mănînci pe toate. vrem să te săturăm. 52 .

53 .

nu ştiu. Ştiu doar că din ziua aceea de pe strada noastră a dispărut un zmeu. Aşadar.. 54 . vă rog.— Şi poimîine. daţi-mi voie pînă afară”. Nu duc ei casă bună cu feţifrumoşii. n-o fi aşa.. Oricît de micuţi ar fi aceştia. exact din clipa aceea. Se zice că ultimele cuvinte pe care le-a rostit în calitate de zmeu ar fi fost: „Băieţi. O fi. Din clipa aceea însă. cum au dispărut zmeii? Pentru mine e clar: exact ca în basme. zmeului îi pierise pofta de mîncare...

N-AM CUVINTE NĂPUSTINDU-SE PE UŞĂ.. — Pe cine? am întrebat. pe care. Să-i daţi. în faţa biroului meu... Stoper.. Vocea — tunet.. ca un şofer volanul la serpentine. Obrazul — nor. Toată formaţia! Ăştia sînt! Îmi întinse pe masă o hîrtie în pătrăţele. Asta întrece orice... în cunoscutul evantai al formaţiilor de fotbal. în vîrful peniţei? — Da! izbucni cu ciudă. Vorbi fără să-şi tragă sufletul. Vă spun sincer. şi continuă aproape plîngînd: Ai mei! Ai mei sînt! Eu sînt căpitanul. îţi dai echipajul. n-am cuvinte. Am întrebat: — Sînt din echipa adversă? — Nu! mormăi posomorît vizitatorul. mi-am privit cu atenţie iritatul vizitator. nu găsesc cuvinte. 55 . Căpitanul echipei de fotbal. am întrebat nedumerit. Clasa a VI-a. — Vă spun sincer. — Nu se poate. în vîrful peniţei. BĂIATUL SE OPRI. — Pe toţi.. Furtună. se înşirau 11 titulari şi 3 rezerve. Ochii — fulger. vreau să zic echipa. vă rog. Lăsîndu-l cîteva clipe să-şi caute cuvintele în fundul bascului pe care-l răsucea în mînă. Era Cămui Aurel. — Şi. tremurînd de indignare.

. Asta e.. — După hîrtie... Am făcut altă provocare... Eu. Un arbitru dăm noi. N-au vrut pe Cotroceanca. Cămui Aurel. „Vă provocăm la un meci amical. băiete.. 56 . A doua variantă: Rădulescu portar. în ziua în care vă convine.. unul voi... Cămui Aurel. a ieşit. şi pe ăl de centru îl tragem la sorţi. eu stoper. restul vă priveşte. pe terenul Cotroceanca.... E scrisă pe trei pagini. eu. am cusut numerele pe spate. Nu. dacă e timp nefavorabil.. eu singur..... Iacobescu. — De unde ştiţi? — Daca e vorba de numere. La toate m-am gîndit.... dacă se dezumflă mingea. ocupă-te. şi noi la fel..” N-au vrut la sorţi. Prima variantă: Ionescu. Crihan tînărul. asta e. cu mîna asta. le-am duso. eu. Cămui. nu găsesc cuvinte. fă. Crihan bătrînul.. E scrisă cu peniţa rondă: „Să veniţi cu numere pe spate. — Ore de matematică.. ascultaţi.... Aşa e. formaţia! Uitaţi hîrtiile.” Vedeţi? Aici e semnătura mea.. Vă spun sincer. Priviţi. în tenişi şi fără ofsaid sau cum vreţi voi. Am stabilit totul.. Am făcut altă provocare. Cămui Aurel.... Pînă la sfîrşit. ore întregi m-am gîndit.... Pe urmă. Citiţi-o pe ultima. Ce mai? Un caiet am consumat. — Da. Tot eu. Da. şase provocări. Am fugit de la ora de matematică şi le-am dus provocarea. În caz de neprezentare. uimit. dar cu cupă.. — Şi tot în ora de matematică. Pe urmă. nu-i aşa? — De unde ştiţi? mă întreabă băiatul.— Ciudat. dacă e după injecţii. tot pe caietul de aritmetică... am răspuns. am făcut provocarea. forfait 6:0 pentru noi! 0 poartă aducem noi. — Da? Ei bine. Am hotărît încă din ianuarie să „dăm” meci cu şcoala vecină.. asta-i a cincea! Ce să vă mai spun? N-am cuvinte. de echipament. mă rog....

nu! 57 . minge. Trebuia să se fi întîmplat ceva grav. Obrazul — nor. Nu-i trecuse furia. Priviţi. fluier. — Joacă brutal? — A. desigur.. — De ce? — Ca să-i daţi în vîrful peniţei pe toţi! Vă spun. cupă şi. de la meci viu. Am întrebat: — Dar ce s-a întîmplat cu băieţii? Nu s-au prezentat la meci? — Ba da.. A.— Sigur. şi p-ormă antrenamentul.. de pe teren. Dimpotrivă. direct la dumneavoastră. Mă uitam la băiat. flori.. după atîta treabă. Ochii — fulger. n-am cuvinte. emoţii. vacanţa! Ziua meciului. Vocea — tunet.. gata echipat..

Şi ştiţi de ce? — Ştiu. Şi. vă rog să mă credeţi.. băieţi! 58 . Iată. Ştiţi ce-au făcut? Ştiţi de ce au fost în stare?. pe mine.. nici n-am cuvinte. Ma impresionat. Din cauza matematicii.... Stoper.. Pentru că sînt căzut la matematică. nici n-am cuvinte. îmi îndeplinesc făgăduinţa: dau prin prezenta pe toţi colegii amărîtului căpitan „în vîrful peniţei”. Băiatul lăcrima de-a binelea.. stoper. Băiatul îşi oprea cu greutate lacrimile.. Ei bine. Vă rog să-i daţi în vîrful peniţei. deşi nu-şi găsise încă batista... E nemaipomenit! Vă spun sincer. n-o să ghiciţi niciodată. căpitanul echipei. vă spun sincer — vorba lui Cămui — n-am cuvinte... — Da.. — Atunci? — Vă spun sincer. Cămui Aurel. I-am promis că voi ţine seama de rugămintea lui.— Protestează la deciziile arbitrului? — Nu există.... Nu mau primit să joc! Pe mine! Cămui Aurel. vă mărturisesc. ca să-i felicit! Bravo. Căpitanul echipei... Vorbea căutîndu-şi batista: — Să nu mă lase ei să joc. şi care mi-am sacrificat toate orele de matematică din trimestrul II pentru meciul ăsta.

59 .SCRISOARE PE ADRESA UNUI CHIULANGIU ÎN SFÎRŞIT. fericită. preaamărîta ta servietă. cînd. abia ieşită din rafturile librăriei. şi cîte altele. dacă ţii să afli amănunte. era cît p-aci să devin mănuşi de box! Aşadar. şi încă la braţul tău? Aveam impresia că şi tu eşti mîndru de mine şi asta mă bucura şi mai mult. Şi cum era să nu fiu. de care nici nu auzisem.. Trebuie să-ţi spun că n-am fost totdeauna amărîtă. Sînt servieta ta. O să mă duc la şcoală. deoarece — trebuie să-ţi mărturisesc — mi-ai plăcut de la prima vedere. mai să mă înăbuş de fericire. cînd nu-mi mai placi deloc — înalt. şi chimie. am văzut orarul lipit pe dinăuntrul capacului meu. fizică. stăpînul meu. Erai — şi eşti şi acum. într-o bună zi de la începutul şcolii. la secţia pielărie. Dimpotrivă. voinic. M-AM HOTĂRÎT să-ţi scriu. De abia aşteptam să intru a doua zi la ore. A fost o vreme — acum o lună şi ceva — cînd eram mîndră. şi de alţii. Nu te uita că acum sînt o biată servietă. îmi ziceam acum o lună şi ceva: „Iată cum mi-a surîs norocul. vesel şi sportiv. vitregul meu stăpîn. sportivă sînt şi eu. Pe vremuri. şi o să fiu respectată şi de tine. intram de-a dreptul în clasa a VII-a. De altfel. şi o să învăţ de toate.” Eram doar o pereche atît de reuşită ! Tocmai de aceea cînd. şi algebră. a doua. Citeam îmbujorată pe orar: „Prima oră.. Aveam ce învăţa: şi fizică.

mi-am zis. să deprinzi aceste noţiuni. la un nou şuierat de fluier. într-adevăr. matematică”. Nu era nici o şcoală primprejur. Curînd. O ţin minte şi acum pe dinafară. Am aflat. a treia. aşadar. acest nou obiect semăna întru totul. am ajuns undeva şi ne-am oprit.. am tăcut chitic.chimie. la algebră. a început chimia. şi cînd altă noţiune — „talpa” — mi-a julit obrazul. Voi cîştiga noi cunoştinţe.. şi cînd noţiunea „şut-bară” mi-a căzut ca un trăsnet în cap. spre încîntarea mea. aşa o fi la fizică. uimitor. 60 . dar absolut aceleaşi noţiuni: Şuut! Gol! Henţ! Fault-careu! Ofsaid! Ce să mai spun de mirarea mea cînd. probabil. Aşteptam. mi-a fost dat să aud exact aceleaşi noţiuni!? În plus.” M-ai luat. M-ai aşezat — era ora 8 — jos. începe chimia.. Ea conţinea. o bogăţie de noţiuni ca: Şuut! Bară! Corner! Henţ! Fault! Ofsaid! Văzîndu-te atît de inimos şi de aprins. apoi ai început să alergi împreună cu alţi cîţiva după o minge. Spre marea mea uimire însă. că pentru chimie trebuie „schimbate porţile”. Era.. În cîteva minute — numai ochi şi urechi — am învăţat o mulţime de lucruri din fizică. cu primul. alergînd cu limba scoasă. Eram mirată. şi m-ai dus în celălalt capăt al terenului. ora a treia. aşteptînd să se sfîrşească odată prima lecţie. „Acum e bine. Ţii minte cum străluceam cînd am plecat de acasă? Acum pot să-ţi mărturi-sesc: de fericire! În sfîrşit. Şi iată că la sunetul unui fluier s-a dat recreaţie. prima lecţie. Apoi ne-am dus acasă şi neam odihnit. îmi ziceam. doar noţiunea matematică de: „4 — 0” care — mi-am dat seama — te făcea foarte fericit şi chiar respectat. Absolut. Dar mi-am zis: „Stăpînul meu ştie mai bine ce e şi unde se predă fizica”. şi cînd lucrarea practică numită „henţcareu” a spart în zeci de cioburi călimara. la vreo şapte paşi de o haină a ta. împroşcindu-mă toată de cerneală. dîndu-mă vreo cîţiva paşi de-a berbeleacul. Aşa o fi în clasa a VII-a.

Într-o jumătate de zi. cînd mă pregăteam din nou la fizică. Erai mîndru. după cum se ştie. Şi aşteptam. În aer liber. tîrîndu-te de-a buşilea. Aflasem cei geografia. în ora de istorie. mereu aşa. ai prins vreo trei sticleţi ce se încleiaseră. Sînt zăpăcită de tot şi nefericită. pe scaieţii de la geografie. În prima oră am poposit pe o costişă. M-am dumirit curînd: diferenţa dintre istorie şi geometrie este că la istorie prinzi trei plătici. iar la română. şi ce aud mereu? — Uite o servietă de chiulangiu ! 61 . nici vorbă de plătici. În trei zile. şi româna. Mă credeam respectată. Şi. preţ de un ceas. La lecţia de anatomie. asta geografie ! miam zis. şi acum îmi dau seama că nu ştiu nimic. ci de sticleţii de la geografie. programa ta şcolară nu mai avea nici un secret pentru mine. Ziua a treia aşteptam istoria şi geometria. Simplu. ceea ce. Şi eu. într-un crîng. m-ai dus la pescuit. iar la geometrie numai două. la geografie şi română să adăpostesc sticleţi. în schimb. şi anatomia. m-ai pus deoparte şi-ai început să alergi după mingea de la fizică şi geometrie ! ! ! De atunci. Eram şi eu. amărîţi. Ai uns. „Da. îmi dau seama că nu de mine ai nevoie. Am poposit pe malul unui rîu. nişte scaieţi. tocmai cînd mă socoteam atotştiutoare. a început încurcătura. cînd car între despărţiturile mele plătici. Îmi cunoşteam toate îndatoririle: la fizică. În ora de română te-ai pus la pîndă. iar la istorie şi geometrie să miros a peşte. la pescuit. şi acum. cînd aşteptam să mă tîrăşti de-a buşilea pe vreo costişă. Căci în ziua a patra. Mă credeam învăţată. în natură”. era istorie. şi nu mai pricep nimic. română şi anatomie. servieta ta. Mă credeam folositoare. chimie şi algebră trebuia să încasez lovituri de picior.A doua zi aveam geografie. Ai plecat spre casă fericit. numai ochi şi urechi. cu clei.

vitregul meu stăpîn. Şi poţi să afli. pe mine — cum se zice — m-ai 62 . că dacă mîine o să facem din nou fizică la două porţi. Acum ştiu totul: eşti un chiulangiu ! Şi sînt amărîtă foc.Ai auzit? Aşa îmi zic toţi.

Tot n-ai nevoie de servietă. Ai priceput? Cred că e clar.pierdut de muşteriu. A ta servietă amărîtâ. 63 . De aceea închei cu nerăbdare şi semnez. Mă duc la fabrică şi cer să mă prefacă în ceea ce era să fiu făcută de la început: într-o pereche de mănuşi de box.

La ceilalţi copii foile caietului nu zboară. Atunci ce s-a întîmplat cu acest caiet? Ce rău ascuns i-a împuţinat foile? Trebuia dezlegat acest mister! Cu orice preţ.Ml S-A TERMINAT CAIETUL — IA TE UITĂ! S-A TERMINAT. nu mor. N-am avut pe ce.. acesta era cuvîntul potrivit. smulse parcă de un vînt ciudat. tovarăşe învăţător. Nu. N-am putut scrie tema. nu aveam de-a face cu unul din aceia care pitesc caietul în ghiozdan şi zic cu nevinovăţie: — Mi s-a terminat caietu’. din toate şcolile? Aşa mă frămîntam într-una din zilele trecute... Caietul cu pricina se isprăvise cu adevărat! Ciudat însă: s-a împuţinat — ce zic eu? — s-a topit. din toată şcoala.. s-a topit ca o zăpadă sub razele soarelui. şi ea se întinde şi molipseşte toate caietele din clasa a III-a. Toate celelalte file şi-au luat zborul... şi doar alaltăieri l-am cumpărat? ! Uimirea băieţandrului din clasa a III-a era neprefăcută. Nu mai rămăsese din el decît o pojghiţă de caiet. martor fiind la exclamaţia băiatului. da. 64 . nu se topesc văzînd cu ochii. Dacă e o molimă necunoscută pînă acum. la umbra celor două co-perţi.

— Mă plimb de alaltăieri. am încălecat pe-o roată şi v-am spus povestea toată. — Cine a intrat cu bicicleta în clasă? — Eu. cinci-şase aeromodele fac cel mult o duzină de foi. deodată.. încercînd să-mi dau seama cam cîte biciclete o fi trimis în turul clasei ciclistul nostru cînd. exact ca cele din caietul ce-l aveam în mînă. Mă uitam la coperţile uscate.. Vorbea o foaie de caiet. Priviţi ce aripi am. Ciudat! O foaie cu pătrăţele. nu încăpea îndoială. aici mă întorc.. Şi nu sînt singură. în vînt.. „Aşadar. Dar mi se pare că vă deranjez cu zbîrnîitul meu. Era un avion.. A uitat băieţaşul să mi-o deseneze. Spre tavan. Poate pentru că la mine roata din faţă e niţel în „opt” şi n-am nici şa. continuă foaia. foile de hîrtie.. Am tresărit.. auzii chiar lîngă mine un clinchet de bicicletă. — Da.. Dar unde or fi pierit celelalte? 65 . putem pedala şi aşa. ce coadă.Caietul se terminase. Noi. Văd că sînteţi îngîndurat. Fac o socoteală. ci într-o adevărată cursă ciclistă. molima caietului a fost pasiunea pentru desen a stăpînului”. elegant? Dar cîtă străduinţă a trebuit din partea constructorului. ca să zic aşa. am răspuns. ce fuzelaj. Dar nu-i nimic... în timp ce căutam să dezleg misterul. Cinci-şase biciclete. Priviţi. Acesta e aerodromul meu obişnuit. Vă place zborul meu lin.. îmi ziceam. ca nişte aripi jumulite. nu mă întrebaţi!? Cîte modele şi cîte zboruri de încercare! Aproape că i s-a terminat caietul. fără puteri. Şi.. Aterizezi pe un caiet?! — De aici am plecat. — Ciudat! am exclamat. Caietul a avut alaltăieri cincizeci de file. Sînt însă singura care am mai rămas pe drum. căci n-am plecat la o plimbare oarecare. un zbîrnîit ce cobora şi se îngroşa îmi îndreptă cercetările în altă direcţie.

. nici de avion.. pentru a ajunge la. — Şi atunci de ce sînteţi la coş? — O.. Trebuia să scrie cuvîntul există. Priviţi. nepătate. „Iată. aşa cum sunau altădată poştaşii. — Poşta? — Da. caiet. Mai lipseau doar trei foi. — Cum de nu? Noi sîntem. pe a doua eczistă. 66 . neînsemnată greşeală — şi din grabă face nenumărate asemenea greşeli — ne rupe. neîndoite! De ce nu sînteţi în caiet? — Pentru că ne-am desprins singure.. — Da. să se gîndească mai bine... N-aţi avut nici un accident. Pe prima foaie a scris ezistă. Aşa se întîmplă totdeauna într-un caiet cu file rupte. urgent”. apoi ecgzistă. Ajunsesem la capăt. E al stăpînului nostru.. apoi esicstă. E nervos. — Ce-i cu voi acolo? Sînteţi tefere. Sînt un bileţel care îşi caută adresa.. deci. Rupe la fiecare temă cinci-şase foi. Acum mă dumirisem. Catedră îi zice. Dădusem aproape de urma întregului caiet. oarecum plictisit de toată povestea. Dar rezultatul nu era cel din. cineva sună din corn.. Mai aveam şi alte foi lipsă la apel.În aceeaşi clipă. dar m-am împotmolit. acesta nu e cusurul nostru. scădere. Cum şi unde or fi pierit? — Aici! Aici! Aici! Vocile veneau din coşul de hîrtie. cugetam. dar voi sînteţi albe. cînd am auzit o voce: — Ei.. continuînd să adun în minte filele descoperite. o poştă demodată. să întrerup cercetările. ce faci? De ce stai? — Aştept încă trei foi. şi tocmai mă gîndeam. Cum se iveşte o mică... după cîte văd. — Bine. F. Unele se desprind de la sine. Am ajuns la un punct mort. Nici de bicicletă. Noi avem nişte cusururi mult mai mici. Am plecat din caiet „F. Deabia pe urmă s-a gîndit. cum se împarte vina”. nici. Nu ies la socoteală. conţinînd cîteva rînduleţe. Întîrziau să se ivească.

. are exact trei foi. 67 .. în caiet? — A. nu. Scrieţi despre năravul acestor şcolari! Caietul acesta s-a terminat tot. Acum povestea este gata şi.. după cum vedeţi. Cele trei foi aveau dreptate. răspunseră într-un glas cele trei foi. să nu se mai întîmple. M-am aşternut pe scris.— Şi ce să fac cu voi? Să vă aşez la loc. Folosiţi-ne dumneavoastră. Măcar să se termine cu folos..

Nimic nu scapă acestor ochi.CAVALERUL DREPTĂŢII MĂRTURISESC SINCER. Bocetul lor mă lasă rece. îl invidiez pe Gogu Buzdugan. şi mai ales. cu sughiţuri! O victimă? Din două salturi a şi ajuns la etaj. întru apărarea nobilului ideal: onoarea !! Iată-l! Freamătă. nescrisă pe vreo eşarfă. sughiţînd ca pentru a despărţi cuvintele în silabe. răspunde fetiţa. răsărită dintr-unul din ghivecele de lut. cu nasul pe o policioară a colţului viu. Cavalerul cunoaşte acest zgomot: un plîns de fată. Ei nu-l cunosc pe Gogu Buzdugan! Ei n-au văzut pe noul Argus (dublat parcă de vechiul Hercule). Ghemuită. repezindu-şi scrutător privirea. — De ce plîngi? o întreabă cu voce tunătoare cavalerul. plînge o fetiţă. De undeva de la etaj se aude un bîzîit întretăiat ca hîrşîitul unui ac de patefon pe o placă crăpată. şi la nevoie pumnii. 68 . CU PLĂCERE CHIAR. da. Şi nu atît pentru bicepşii lui de beton (şi la nevoie de cauciuc). scapără cu prisosinţă în ochii lui înflăcăraţi. cît pentru caracterul său cutezător şi generos. Nici cea mai milimetrică — dar ce zic eu? — microscopică abatere de la legile onoarei. plînsă şi despletită. boţită. „Onoarea mai presus de orice” pare să fie deviza sa care. Şi aşa. — M-a bă-tut un bă-iat. Pesimiştii n-au decît să deplîngă agonia cavalerismului. pare mai degrabă o salcie plîngătoare. mai ales pentru cavalerismul său.

O ia de mînă. ăla. nu vezi ce slabă e? — Eu? Am lovit-o eu? se dezvinovăţeşte pierdut matelotul. şi el a început să mă-nghiontească... în glumă.— Cine? Care a îndrăznit? În ochii cavalerului. întunecat. s-a făcut întuneric. se smiorcăie huliganul cu ochii ţintă la bicepşii cavalerului. şi eu iam zis atunci obraznic. Explică: — El mi-a pus piedică şi m-a tras de coade. mă. — Ascultă. Am îmbrîncit-o aşa. De fapt nici n-am atins-o.. Cavalerul rămîne cîteva clipe pe gînduri. de ce ai lovit această biată fetită? Netrebnicule. huliganule. Apoi izbucneşte deodată către fată: 69 . şi ea mi-a zis „obraznic”! Fata sughiţe. se îndreptă către agresor. împletinduşi codiţele. sub sprîncenele încruntate. — Hai cu mine. răvăşit de indignare. arată fata un băiat cu tricou marinăresc. cumpănind în tăcere. răzbunător. — Uite. şi pe urmă. şi aşa. Un întuneric zămislitor de fulgere..

pe „musculiţa” ce a luat-o la fugă pe scări şi. îl bate pe umăr. să insulţi un băiat? Bine ţi-a făcut! Şterge-o. o musculiţă. sînt de acord. că-ţi dau un brînci de nu te vezi! Petrece din ochi. Ştii.— Care va să zică l-ai făcut obraznic? Cum îţi permiţi tu. tremurînd de furie reţinută. întorcîndu-se spre marinar. Ei nu-l cunosc pe Gogu Buzdugan! 70 . cavalereşte: — Uite ce e.. Cavalerismul n-a pierit. Dar dacă te-a jicnit. amice. eu credeam că ai bătut-o fără nici un motiv. Te rog să mă ierţi.. Asta e o chestie de onoare! De aceea ziceam la început: pesimiştii n-au dreptate.

pe băiatul desenat alături. gata să-i dea rîndul la telefon.BĂIATUL CU SEMNELE ERA O ZI DE PRIMĂVARĂ TIMPURIE ŞI CALDĂ. — Atunci laringită. de bună seamă. Băiatul are treabă cu vreun spital. — Amigdalită? îl întrebă o bătrînică. adică sigur. Oamenii de la telefon îl priveau cu compătimire. cum îl vedeţi: încotoşmănat cu paltonul de sub care ieşeau pulpanele unui trenci umflat. totul înnodat din creştet pînă în tălpi. vă rog să mă credeţi. Ai de vorbit. la un telefon public. înălţînd din umeri. dragi cititori: de data aceasta desenatorul n-a exagerat cîtuşi de puţin. Poftim! — Nu am laringită. ceva mai transpirat. Poate. — Aş. presupuse un tînăr. Chiar aşa arăta. Lăsaţi-l să vorbească! Şi toţi erau gata să se dea deoparte. Şi. la o farmacie. înfofolit şi ud — vă rog să mă credeţi şi de data aceasta — părea exact o varză scoasă de la murat. se auzi un alt glas. Încolo. — Pleurită. cu două sau trei veste — nu-mi amintesc precis — cu trei cravate — asta-mi amintesc precis — şi totul. cînd băiatul începu să rîdă: 71 . răspunse băiatul. mormăi băiatul. cînd lam cunoscut. ca pe un bolnav. Aşa. desigur. Nici vorbă.

. Pentru dealurile subcarpatice. Nu am nimic. Băgase în albia de rufe toată clasa elefanţilor. un nod cu buclă simplă — suta. pentru că a avut două domnii. la geometrie. Sau vin la mama. Nici nu mai dau pe la librărie. artistic. Un nod. asta înseamnă că avem despre Rareş.. dezastru! Mama spăla. apoi continuă cu un surîs pe buze: — Mai ies şi încurcături. pac-pacpac-pac! Adio uitare! Vii la teze cu mîinile în buzunare. şi tocmai turna din nou apă fiartă peste dromaderi şi cămile. Gomenol. Cunoaşteţi metoda? E simplă: Te paşte primejdia să uiţi ceva? Pac — un nod la batistă! E vorba să nu uiţi ceva şi încă ceva? Pac.. Băiatul tăcu o clipă. — Mare. am teze. Hm.— Vă mulţumesc că mi-aţi dat rîndul. Dar. Batracienele erau un clăbuc. Încă un nod.. unităţile le 72 .tîndu-şi ţoalele. în ajun de lucrări scrise: — Mămico dragă. după ce lucrasem toată zoologia. de la un nod de batistă. la aritmetică — una în dungi. mi-a venit de la o batistă. m-ai omorît cu batistele. Maculatorul de istorie — batista de la piept. pac — două noduri.. dacă vreţi. caietul de geografie — o batistă cadrilată. Eh. Exemplu: Istoria. mică? — Poa’ să fie şi mai mică.. Bucla dublă înseamnă o mie de ani.. nodul ăsta — zece. şi cînd mă întorc.. Mai precis. nu mai ai cinci batiste? — Of. fluierînd. Direct la Textila: — Daţi-mi o batistă.. zice. — Ce Gomenol? Care Gomenol? Pentru mine guturaiul e o binefacere.. fără ghiozdan. ies niţel la aer. pune-ţi în nas nişte picături.. mare lucru nodurile! Termini cu batistele. în 65 de noduri. şi aşa mai departe. vă rog.. treci la şireturile de la pantofi.. dar nu vă îngrijoraţi.. zise ară. respectiv pepit. Într-o zi. Ideea asta.

73 .

Deh. fulgarin. Nod pescăresc. Uf. pantalon. nici de laringită. Nu vă închipuiţi ce greu e! Dorm cu ei în picioare. Nu ştiţi? Mi s-a topit toată America de Sud: avea nasturi de cazeină! Acum. dau telefon acasă.. şireturi mai lungi! Acum. Stau lîngă sobă. dar îl priveau cu atîta compătimire. cald al naibii — şi afară şi în clasă.. Băiatul se pregătea tocmai să formeze numărul..scriu pe unghie... şi nici de pleurită. Două zile am muncit să pun la punct nişte formule de chimie.. Iau bocancii. Călugăreni. la teze. Pe urmă. privindu-l cu aceeaşi nesfîrşită milă.. Oamenii de la telefonul public ştiau acum că băiatul nu este bolnav nici de amigdalită. ah. Nod marinăresc: bătălie navală. Mi-am uitat un fular. continuă băiatul clipind cu şiretenie din ochi. S-a terminat un şiret? Trec la celălalt pantof: domnia a doua. Fularul cu numărul cămilelor din Africa de Nord. nepricopsitule! La coadă! 74 . Ce bine că mi-aţi dat rîndul la telefon! Vă mulţumesc.. bocanci. Una şifonată: a avut. D-aia nici nu port sandale. dîndul deoparte cu un brînci: — La urmă. depinde.. de parcă ar fi fost suferind de toate trei boli la un loc. Podul Înalt.. de s-ar isprăvi odată! Măcar un bocanc să dau jos.. şi trenci. Nu mai pot desface şireturile. îi zise. Le duc la spălătoria chimică. şi le-a pierdut.. bătălie pe apă curgătoare — Vaslui. cînd bătrînica se apropie de el şi. şi vestă. merg — uite aşa — încotoşmănat: cojoc. pe urmă dau jos şi palton. Războaiele le port în batiste. Nu! Am mai păţito odată. Şi e cald. O batistă călcată: n-a avut războaie. Dar pînă atunci nici vorbă de aşa ceva.

trînteşti un titlu „pe două coloane”.DUBLA CALITATE SFÎRŞIT DE TRIMESTRU. Simplu. gazetăresc). mirosind toamna a gutui şi iarna a caltaboş? Pe tăcutul Mituş. pe Mitică Dumitrescu.. Sau. Dumitrescu.) Da. în cel mai bun caz: „N-ar fi cazul ca unii pionieri să se trezească la 75 . Sandu a primit sarcina să scrie la gazeta şcolii (reţineţi: a şcolii) un articol despre situaţia la învăţătură din clasa a VII-a şi în primul rînd. vechiul şi bunul său coleg de bancă. generosul proprietar al veşnic umflatei serviete de muşama. cu peniţa rondă. inegalabilul copist de planuri şi rapoarte de activitate? Oroare! Ar fi să scrie aşa: „În încheiere. şi pe urmă transcri cu grijă. Căci cum o să-l dea Sandu pe Mitică D. pe Miti. nu putem şi n-avem de gînd să ascundem că însăşi onoarea detaşamentului nostru e pătată de pionierul Dumitru D. neobosita sa umbră. fireşte. Dar numai la prima vedere. Dumitrescu la gazeta şcolii? (Reţineţi: a şcolii.. pe blîndul Mitică.. tragi un chenar dublu cu cerneală roşie.. Întradevăr. care a căzut la cinci obiecte”. nu-i aşa? Rupi o foaie din caiet. nimic mai simplu la prima vedere. vechiul articol din gazeta clasei (care nu are decît un singur chenar şi nici un titlu prea. despre situaţia pionierilor.

(Şi încă degrabă.realitate şi să-şi îndrepte situaţia pînâ nu e prea tîrziu?” Şi. Şi aşa a întîrziat destul. în paranteză: „(Dumitrescu D. Atunci? Atunci să scrie articolul în dubla lui calitate: de pionier şi de prieten.rinţii !!! Să-l faci. a cartierului. chiar lîngă sala de festivităţi — unde au loc şedinţele cu pă.) Să nu scrie despre Mitică Dumitrescu? Imposibil. la urma urmei. a oraşului! Şi asta în calitate de prieten? Peste putinţă! Dar. 76 . care va să zică. de rîs în faţa şcolii. Dumitru ce părere are?)” Şi asta la gazeta şcolii! Aşezată în hol!! În faţa cancelariei. în calitate de pionier ce-ar putea face? Să nu scrie articolul? Nu se poate.

îşi duce cu cinste la îndeplinire sarcina de a deschide geamurile în fiecare recreaţie. are o grijă permanentă ca toţi elevii clasei noastre să-şi cureţe bine ghetele la intrarea în clasă. în timp ce se aşază nedumerit în bancă. elevul Dumitru D. în ciuda faptului că are media patru. Din douăzeci şi opt de elevi. bunul. Cinste elevului Dumitru D. aşa cum a apărut la gazetă: „Situaţia la învăţătură în clasa noastră se prezintă bine. Cinste lor! În schimb. la intrarea în clasă. Dumitrescu. la drept vorbind. Aceasta este situaţia la învăţătură în clasa noastră. băieţii îi întorc unul după altul spatele: — Halal pionier! Şi.Iată articolul. nu scrie. deşi corijent la geografie. blîndul. generosul Mitică Dumitrescu se ridică ţeapăn şi se strîmbă cu gura unsă de caltaboş: — Halal prieten! 77 . cînd e scos la tablă. douăzeci şi cinci sînt promovaţi. La fel la botanică. Dumitrescu!” A doua zi. iar la matematică — atît la algebră cît şi la geometrie — deşi el personal. se preocupă zi de zi ca tabla să fie totdeauna ştearsă şi buretele ud. ştiut fiind că o clasă neaerisită dăunează sănătăţii şi muncii noastre. nimic.

.. de altfel. Stai să vezi. Cum naiba-i spune? Ah. în cel mai bun caz. dar e grozavă!. Uite.... începe să povestească hohotind: E cu unu’ 78 .. dar fără cîine. Pufneşte în rîs cîteva clipe.. Îmi amintesc! Am citit-o în ora de chi. să-l auzi vorbind despre cărţile pe care le-a citit. azi dimineaţă... înveselit. apoi. îmi scapă titlul. cu pofta cu care ar desface o piersică mustoasă. — Cu un cîine pe scoarţă? — Nu.UN BĂIAT CITIT TITI BRUMĂRESCU E UN BĂIAT GROZAV DE CITIT. de vreo două deşte.. De două ori am citito. dar pot să ţi-o povestesc. se căinează el. Şi nu ca alţii.. — Tu ai citit cartea aia? Grozavă carte! îşi împărtăşeşte el neobosit şi oricui entuziasmul în recreaţii. rîzi să te prăpădeşti. A. dom’le. ştiu la ce te gîndeşti. îmi scapă titlul.. Titi citeşte o carte (una!) pe oră. În ora de geometrie. Gro-za-vă! Desface cuvîntul în silabe. Bună carte şi asta! Mai ales acolo unde se-ntîlnesc ăia doi cu alţi doi. Aia cu cîinele e alta.. o carte pe lună sau. ca să-ţi dai seama că ai de a face cu un adevărat maratonist al lecturii..mie. Citeşte pe rupte.. Oricît ar fi de groasă! E de ajuns. Galbenă.. — Care? — Una cu scoarţa galbenă. una pe săptămînă.

ha. Le-am confundat.... care şi ei nu ştiu ce aveau cu ăla. Cum îi zice? Ah. E aşa de tristă! Caută batista. Ţine minte unde am rămas.. ha. Cum ţi-o povestesc eu....care pleacă nu ştiu unde.... am citit-o azi.. Îţi garantez! 79 . de la bibliotecă le-am citit pe toate. E cu unul care pleacă.... Ah. nici nu mai e nevoie s-o citeşti.. Are aşa.... Aşa.. Dar uite.. Titi rămîne pe gînduri o clipă: — Ai dreptate!... îmi vine pe limbă. ha.. Păcat că i-am uitat titlul. în ora a treia. se înviorează el. — Du-te la bibliotecă. vreo trei deşte grosime. n-ai s-o uiţi toată viaţa. îmi amintesc. elegiac: Acum nu mai am ce citi. Dar nu-i nimic... — A treia. Aventură! Mister! Să vezi. de vreo patru deşte de groasă. îşi pocneşte Titi nemilos degetele. dar să ţi-o povestesc. formidabilă! Am uitat cum îi zice. ha.. ha.. îmi scapă titlul. să vezi încurcătură ha. îşi suflă nasul. Da. mă? Păi acum vine ora a treia. Îţi povestesc mai departe după oră... are tot vreo trei deşte grosime. de ăla cu care a plecat!!! Şi atunci să vezi încurcătură... ha.. e cu una care pleacă nu mai ţin minte unde. Ah. a intrat tovarăşul profesor... ce carte tristă!. O să-ţi povestesc eu una. dar lacrimile au şi luat-o la vale.. şi ăsta care pleacă se desparte nu ştiu de ce de ăla cu care a plecat. ha. şi celălalt era cu alţii. cum a terminat de povestit cartea cea tristă... începe el cu o voce sugrumată.. Aia din ora de chimie era tristă. cu nu ştiu cine! Nu mai ştiu de ce!!! Şi pe drum se desparte. nu ştiu unde. hîhî.. ha. Ştii....... A găsit batista şi. nu ştiu cum. cu nu ştiu cine.... — Aş.

— Fotbal. şpiţ.. la munte sau la mare.. cu efect. Din zori şi pînă-n seară. joc oriunde şi oricînd. şi chiar de pe acum se poate întocmi un oarecare bilanţ: plimbări. bombe. în tenişi. de cînd s-a dat vacanţa.AUTOGOL AŞADAR. buchete. niţel dezumflată. fără să lase mingea de la gură: — Eu. cu pieptul.. tabără de curte. Nu mă cunoaşteţi? Eu am marcat cele mai multe goluri în echipa cartierului. cu fentă.. la orice oră: din volé. cu boltă. unul. Sufla din răsputeri într-o minge gălbuie. excursii. — Nu mai spune! — Nu mă credeţi? Uite şi acum: de-o săptămînă. LA SUNETUL ULTIMULUI CLOPOŢEL. în bocanci. Din careu.. asta e arma mea principală: capul! 80 . a trecut o săptămînă de vacanţă. Băiatul continuă. şcolarii au ieşit veseli pe poarta dinspre vacanţa mare a trimestrului trei şi s-au împrăştiat să culeagă şi să strîngă.. nici nu mai vorbesc! Şi am marcat direct din corner. marchez goluri! De toate felurile. noi şi noi bucurii. Da. şi mai ales cu capul. Completarea aceasta o făcea un băiat cu tricou numerotat şi genunchii juliţi. Iată. cu genunchiul.

ar trebui.. fireşte. e arma mea principală. cum? Să-l adaug. în aceeaşi perioadă.. A fost un gol de toată frumuseţea.. 27 iunie — 25 de goluri. o să ziceţi.. adăugat. Am citit: „26 iunie — 16 goluri... Ei bine. între dinţi. cu capul! V-am spus. Bine că vă pricepeţi la fotbal. socoteşte-l.. pînă în prezent am marcat 108 goluri.. sau să-l scad? Fiind marcat de mine. — Deci cu unul mai puţin! — Mda! De fapt.. şi totuşi. Ştiţi. mi-am marcat un gol în propria poartă. aici e o mică încurcătură.” Bine. — În ce scop faci această contabilitate? l-am întrebat. între două bare căptuşite de o plasă: Jurnal de vacanţă. De fapt. Mi-am notat în jurnal cum le-am marcat. e foarte important. — Da. Bănuiam însă ochii strălucitori.... îl socotesc.. sau nu? Judecaţi şi dumneavoastră: gol a fost.. fireşte. Pînă acum părerile sînt împărţite. 81 . să vedeţi. Priviţi! Scoase din sîn un carneţel pe ale cărui coperţi stătea scris. Aţi putea să-mi daţi o mînă de ajutor. — A. Cele mai multe. clar! De marcat eu l-am marcat. acum se pune problema: autogolul acesta este. obrajii roşii de mîndrie. Fiind însă. Asta e şi mai clar! „Atunci. am marcat numai 107 goluri. Anul trecut. — Autogol. dar. la al nouălea s-a dezumflat mingea. cum să zic. 28 iunie.” — Numai 8? — Da. — Şi cam cîte goluri ai marcat? — Tocmai acum fac socoteala. vă asigur.. Capul — arma principală — nici nu se mai vedea..Ţinea şiretul mingii aproape umflate. în 28 iunie. în partida a opta dinainte de prînz. sau nu este gol? Să-l număr? Să-l înregistrez. în vacanţă.. Îmi controlez progresele.. Ţin un jurnal. — Despre ce e vorba? — Despre un autogol.....

.. aceasta este recolta noastră. sau se scade din recoltă? Poate el să stea alături de cele 107..... ar trebui scăzut. am răspuns.. — Eu cred că poate. — Exact. nu ştiţi cum le-am marcat? Priviţi jurnalul! 82 . Aştepta cu sufletul la gură verdictul.. — Nu-i aşa? De bucurie a început să sufle cu o nouă putere în sfera de piele. apoi continuă: — De fapt. Nu pot încheia clasamentul! Care va să zică. Acestea sînt şi ele autogoluri! Toate! Băiatul a rămas uimit. Atunci e perfect: am în total 108 goluri! Numai că. aceasta e şi părerea mea. — Cum?! Ce spuneţi? Toate sînt autogoluri? Păi.— Autogol. Dumneavoastră ce părere aveţi? N-aveţi idee ce mă frămîntă această chestiune. sau nu poate? Am privit faţa întrebătoare a interlocutorului meu. Ştiţi. nu vă supăraţi. a fotbaliştilor. şi strică golaverajul. autogolul din 28 iunie se adaugă. aş vrea să ştiu: dumneavoastră pe ce vă întemeiaţi această părere? De ce credeţi că poate sta alături de celelalte 107? — Simplu.

Aşa. de fapt. nu pricep. Chiar din această clipă. Spune şi tu! Se compară această recoltă cu „totalul” tău de goluri? Pune-le faţă în faţă. despre serbările ce le pregătesc şi. alături de ei. 83 . Am privit alte jurnale. ca şi ei.. despre spectacolele văzute. — De ce? Care spuneai că e arma ta principală? — Capul! — Atunci pot nădăjdui că vei fi de aceeaşi părere. Perfect! Era.. despre lucrul în grădina de flori a şcolii.. un imens autogol! Ai fi putut realiza şi tu. atîtea lucruri interesante.— Nu e nevoie. şi despre fotbal. Băiatul nu părea să aibă chef să o umfle din nou. — Bine. Copiii vorbesc în ele despre excursiile din aceste minunate zile de vacanţă... Undeva răsună o goarnă.. mingea se dezumfla cu un şuier puternic.. dar. bineînţeles. Rămăsese o biată bucată de piele julită. Scăpată dintre dinţi. E o socoteală simplă: totul egal cu zero — ce-i drept. priveşte-ţi carneţelul. primul punct marcat.. şi o să-ţi dai seama: prima ta săptămînă a fost un singur. Chema copiii la tabăra de curte... un zero la puterea 108.

. glăsuieşte emoţionată gazda.. Nu te sfii”. cară cu lopata. figurile de şah fraternizează împăcate de ultima remiză. Dacă pe Dunăre ar curge nasturi..DĂRNICIE VACANŢĂ DE IARNĂ. lungiţi pe covoraşul din faţa sobei de teracotă... un imbold. dar se mulţumeşte cu un gest ce ar indica ecuatorul camerei.. Să-ţi dau un exemplu concret. care mă face să-i ofer totul.. dăruire. Vintilă. dar pentru mine prietenia însemnează în primul rînd generozitate. Ei bine. Sparg cu vătraiul nuci aurite şi azvîrl leneş cojile pe uşiţa deschisă. Cei doi băieţi stau la taifas. — Nu ştiu cum sînt alţii. uite. al emoţiilor înalte: TOTUL. Sînt prieten cu Vintilă. Dacă. abandonate. 84 . crede-mă. simt aşa. ceas de spovedanie.. nu drămuire. Pe masă. În odaie e cald. Caută un cuvînt şi mai cuprinzător. să am un tort cît munţii Himalaia. i-aş da lui Everestul. cîte vrei”. Dacă toată zăpada asta din curte ar fi halviţă sau frişca. cojile astea de nuci ar fi mingii de fotbal.. de elanuri zvîcnind generos în micile inimi. Am un prieten? Ei bine.. nu-l ştii? Băiatul tutungiului din colţ. i-aş spune: „Ia. băiatule. iar la ferestrele orbite aproape de înserare se cern fulgi foşnitori. şi repetă cu tonul jos. l-aş chema întîi pe el: „Ia. care mă înaripează. Ceas de tihnă.

ia cîţi poţi. cu năvodul”. dacă pe Dunăre ar curge nasturi.Spovedania e brusc curmată de ţîrîitul soneriei. dar aşa.. Du-te şi spune-i că nu sînt acasă. 85 . îmi amintesc. curmă el brusc discuţia. I-am spus ieri. Vintilă. Apoi se întoarce indispus.. continuă cu seninătate: — Unde am rămas? A. Băiatul iese în vestibul şi se uită cercetător prin ochiul de la uşă.. nu i le-ai promis? întreabă nedumerit musafirul. — Ba da. îmi amintesc precis. zvîrlind cojile în jarul roşietic. A venit să-i dau patinele mele. da. da. într-o doară. înalţă plictisit din umeri băiatul.... în general.. Se aşază pe covoraşul din faţa sobei şi aşteaptă ca scîrţîitul paşilor musafirului să se piardă de-a binelea.. Dar nu s-au făcut numai patinele mele din tot oţelul din lume. Apoi sparge o nucă aurită cu vătraiul şi.. ştiu eu. lui i le-aş fi împrumutat în primul rînd.. pe vîrful picioarelor. l-aş chema întîi pe el: „Ia. — E Vintilă. că dacă.. Aşadar.. în sfîrşit. că dacă din tot oţelul din lume s-ar fi făcut o singură pereche de patine.. — Păi..

După muşuroiul de coji de lîngă ghiozdan. — Astea-s de la Niţu... Ho-ho-ho!... Vine Niţu flămînd mort. mîncam la aceeaşi masă. A. da.. Apucă 86 . îmi amintesc! Îi pusesem într-un pantof un şarpe mort... ăilalţi. Se aşază el la masă şi muşcă dintr-o bucată de pîine. dar felul doi nu venise. de unul singur. Hihi! pufneşte în rîs. şi sughiţa. tuns la piele. Mi se pare că i-am ascuns cămaşa în saltea. sau l-am închis pe dinafară în cameră. la Timiş. nişte nuci ce-i umpleau sînul.. azvîrlite deoparte. Simpatică mutră! Grozav ce ne distra. cîte o fărîmă de miez din nucile mai tari. era lesne de înţeles că dăduse ceva de lucru fălcilor. Adică. cu dinţii. Nu-ş’ de ce întîrziase. am fost cu el în tabără. să nu mint. mă-nţelegi? Noi. pigulea.. am să ţi-o povestesc şi pasta... terminasem ciorba. ÎMBRĂCAT ÎNTR-UN TRENING de culoarea sfeclei fierte. hălpăie ciolănosul o nucă cu miez mare... As’vară.. stînd pe vine. un băiat de vreo opt ani. Şedeam în aceeaşi vilă. asta a fost altă dată. sau aşa ceva.. Să vezi.... Interlocutorul (dacă i se poate spune astfel cuiva care încă napucase să scoată un cuvînt). Altceva a fost. Vine-ntr-o zi la masă ceva mai tîrziu. avea chef de vorbă. cu ochelari. ciolănosul. nu mai ţin bine minte.CEL MAI BUN PRIETEN CIOLĂNOSUL. Stă vizavi de cofetărie. Ho-ho-ho! Era unsă cu ardei iute! Să-l fi văzut cum se mai strîmba. Şedea la soare. şi crănţănea fără milă. cu un vîrf de cuţitaş. călare pe o minge de fotbal. Nu-l ştii? Unu’ mic.

se poate!? Pentru atîta lucru? Să vezi ce i-am făcut mai zilele trecute. întreabă: — Şi nu s-a supărat? — Pentru atîta lucru? Se poate?! Stai să vezi alta.atunci Niţu o cană cu apă şi-o dă toată pe gît. sub pături.. Ho-ho-ho! În cană turnasem sare! Băieţelul clipeşte nedumerit din ochi şi. Se scoală Niţu şi se duce la uşă. devenit de abia acum interlocutor. Ho-ho-ho! Cum se aşază pe scaun — ţîrrr! — soneria. Nimeni.. Ho-ho-ho! uite. Vine Niţu al meu şi se aşază la masă — chipurile. arată ciolănosul o nucă mare. şi. Băiatul priveşte cu seriozitate nuca: — Şi. Apucă clanţa şi — trosc! — îi cade uşa în cap. Au ei acasă nişte scaune cu arcuri. Îl auzeam în 87 . şi din nou izbucneşte în rîs. învăţam împreună. Întuneric. Vine Niţu fluierînd şi dă să intre. O scosesem din ţîţîni.. aşa un cucui i s-a făcut.. Ţîrrr!! „Cine-o fi?” zice şi se ridică. Era într-o seară în dormitor. Vine îndărăt şi dă să stea jos. M-apuc eu şi desfac pe furiş două fire de la sonerie şi aşez butonul sub un arc de la scaunul lui. Noi toţi. nu s-a supărat? — Aş.

se uită pe stradă în dreapta. şi iar se aşază.. Ciolănosul îl priveşte cu nevinovăţie: — Să se supere? Cum o să se supere? Scoate o nucă din sîn.. nu se supără? îl întrerupse indignat băieţaşul. apoi adaugă. Ho-ho-ho! Mă prăpădesc de pe acum de rîs. — Ai răbdare! Acu’ pun la cale alta şi mai grozavă. omule. scuipînd cojile: Păi...vestibul: „Cine-i? Cine-i acolo?” Nimeni. — Şi nu te-a dat pe uşă afară? întreabă băiatul ridicîndu-se în picioare. în stînga. trage scaunul mai înspre uşă. Se întoarce. cînd mă gîndesc ce mutră o să facă. Cînd să stea: Ţîrrr! Ho-ho-ho ! O oră întreagă l-am înnebunit. nu ţi-am spus? Mi-e cel mai bun prieten! 88 . Ascultă şi tu. — Dar bine. o sparge în dinţi. Ţîrrr! Pleacă şi pîndeşte vreo două minute la uşă. şi vine înălţînd din umeri. Pe urmă i-am spus.

Pleca. Se prăbuşise la cea de-a treia flotare. căci era timpul să devină şi cel mai isteţ la ora următoare. Era clipa cînd — după ce se uita în orar — îşi făcea ghiozdanul pregătindu-se de şcoală fără să deschidă o carte. şi acesta să-i ţîşnească dintre picioare îngrozit. Erau atît de lungi şi atît de murdare.Pe la ora zece devenea cel mai puternic.. chiar la ora de educaţie fizică. să ia în şpiţ o castană. Fiind el cel mai frumos şi cel mai puternic din lume. Clasa rîdea şi el nu ştia dacă nu cumva a devenit. subit. Era de ajuns pentru aceasta — după împrejurări — să calce pe coadă motanul costeliv. Pentru cincizeci de minute doar.. veştejită. cînd spunea că şia uitat acasă carnetul de note. — Nervurile? Da. Pe la şase se întorcea. ÎN SPĂLĂTOR. cel mai spiritual băiat din lume.SUPERLATIVUL LA ORA ŞAPTE DIMINEAŢA. ultima frunză. I-o spunea oglinda cojită pe la colţuri care îi reflecta faţa rotundă. ştiu! Apar atunci cînd frunzele sînt nervoase. Ciudat. era cel mai frumos din lume. Chiar la lecţia despre frunză. . Ziua îl năpădise ca o cenuşă. ca o statuie abia dezvelită.. freza năclăită şi mai ales zîmbetul larg. devenea dintr-o dată (şi pe deasupra) cel mai deştept.. să trîntească o uşă. Fix după o oră. La ora a doua părăsea arena şi cel mai puternic. cu pijamaua spînzurată pe un umăr. celui mai frumos băiat din lume i se ceruse să îşi taie unghiile. cununa de laur de pe fruntea celui mai deştept băiat din lume îşi lepăda. (Dacă tovarăşul profesor îi dă voie 89 . atît de larg încît părea agăţat de urechi cu un gumilastic. La ora întîi.

deschidea o carte.. la întîmplare. dar se întorcea după douăzeci şi spunea că e uşa închisă. îşi întindea pe o felie de pîine untură şi boia.. şi el se întorcea acasă.acasă. cele.” Se oprea din citit şi ofta. — Ce suflet bun am! cugeta el. Şi azvîrlea cît colo cartea... PROPOZIŢII SIMPLE 90 . oboseala..) Se terminau orele. care exprimă că un obiect are o însuşire în cel mai înalt grad.. El se formează din comparativul de superioritate al adjectivului precedat de articolul demonstra-tiv cel. Gramatica.. Se oprea lîngă motan şi îl mîngîia. Amurgul. Intra apoi în casă.. neavînd ce face.. Sînt cel mai bun băiat din lume. apoi. cei. greu al naibii! Cel mai greu lucru din lume.. foamea îi ţineau tovărăşie. Tţ. îl poate aduce în două minute.. cea. costeliv şi murdar.. — Superlativul. în timp ce acesta torcea. — Ce avem noi la română? Superlativul? Începea să citească: „Superlativul este unul din gradele de comparaţie ale adjectivului.

Dulceaţă 91 ... Abia a primit-o. — Ce sînt ele? Simple propoziţii! Am înţeles.. Cireşele de pădure sînt amare. Eu citesc. ce-i drept. 500! E cald. nu e mare scofală. Năică e în tabără. de două zile vorbesc numai în propoziţii simple! cugetă băiatul cu ochii în cartea poştală. 5 propoziţii simple.. Lasă că trece şi vara.. E de la Năică. — Poftim. Azi mă ocup numai de ac.A SOSIT VARA. El glumeşte. ce-i pasă lui? La ora asta pariez că e pe trambulină. atributive. pe rînd.. la iarna viitoare mă răzbun eu pe toate! Sigur. Le vin eu de hac pe rînd. Îi ştim toţi „figura”. e cald al naibii!) Ştrandul s-a deschis. Dar de ce? Iarna nu e vacanţă? E o deosebire. subordonate. uite că a ieşit o propoziţie simplă: Sandu e vesel.. (Asta am mai spus. Sandu nu e corijent. prop. vine pe la spate tiptil şi ţi-a şi turnat o cască plină cu apă în cap. „Ce sînt şi daţi 5 exemple în scris!” 50 dau. Mănîncă cireşe. La iarnă o să mănînc şi eu cireşe amare. şi totuşi cînd nu-l mai vezi te trec fiorii: „Dacă s-a înecat?” Aş. dar ce să-i fac. el iese pe furiş. SE TOPEŞTE ASFALTUL. în vacanţa de iarnă. Mai încolo e ceva mai puţin simplu: coordonate. Apa e rece. (Asta am mai scris-o.) Emil şterge cu ciudă ultima propoziţie şi oftează adînc: — Lasă că la iarnă. Eu învăţ.. Culege zmeură. Îşi face vînt cu o ilustrată. Copiii înoată.. Eh.. simple. (Vesel băiat. E CALD. Eu sînt corijent. Cutreieră munţii. iarna nu merge nimeni la ştrand. se consolează Emil. sare „şurub”. Sandu sare în apă. apoi sub apă. Eu sînt corijent. Deocamdată sînt la propoziţii simple. Sandu!) Da. iarna nu e vacanţa de vară. îşi ţine respiraţia cît poate.

planuri de vacanţă. într-o excursie. stăm la gura sobei..... Traian..canţă — vii şi tu cu mine? — îmi iau schiurile.... facem ierbare. Sună telefonul. Ştii tu ce am de gînd? îşi dă drumul Emil.. Cum să nu-şi amintească? Din decembrie doar visase la aceasta. Traiane? — Ce ţi-a venit? se miră interlocutorul la celălalt capăt al firului. Păcat că e aşa departe iarna! Nu-i nimic. „Iarna-i grea. la pescuit. gem de zmeură..” Numai asta visase. astea erau visurile de astă-iarnă.. la ţară.. Uf. culegem fructe... „Trece ea. două-trei borcane. — Ai alte propuneri? — Ziceam să mergem la ştrand. şi primăvara. după ciuperci. O să mergem la pădure.. E vecinul său.. iarna. Vine iarna. Trece şi asta. omătul mare... şi trimestrul II. Eşti atent? Cum o să iau va.... Închide telefonul.... — Ce fac? Ce să fac? Planuri.” Vii. ce cald e! Iarna nu e aşa cald. Ştiu.de cireşe amare. şi o să vină vara. şi trimestrul III. vacanţa de vară. nici gem.. 92 . Rămîne în fotoliu cu ochii în-chişi. ne plimbăm cu bicicletele. O să înotăm în rîuri. mergem cu pluguşorul. facem oameni de zăpadă. lasă.. În pădure nu e nici dulceaţă... — Nu pot! Nu-mi mai spune.

” 5 ? 50. Aho. Eu dau corijenţa. — „Propoziţiile simple sînt acelea formate numai din subiect şi predicat. staţi puţin şi nu mînaţi!. Stau la căldură.” — Asta nu e propoziţie simplă! Nu e deloc simplă. Vine toamna. Eu promovez. Fac un om de zăpadă. ce cald e! Vine iarna... Se închide trimestrul I. Daţi în scris 5 exemple. Se ridică buimăcit şi trece la masă. E frig! Ce frumos e în vacanţa de iarnă! Uf ! 93 . Trece şi toamna. 500 dau! se înverşunează Emil şi purcede să scrie: „Trece vara.. Vine vacanţa de iarnă. copii şi fraţi.. Ninge.Oftează.. Afară ninge. Pluguşorul e gata. Vine iarna.. Uf. aho. Merg cu schiurile.

Prin prezenta te înştiinţez că m-am hotărît să vin la dumneavoastră. o să fiu la dumneavoastră. iartă-mă că n-o să vin luna asta la dumneavoastră. Scrie bunicului. „Dragă bunicule.. să vezi ce bronzat e!. o să mergem la pescuit păstrăvi şi raci (şi te asigur că n-o să-mi mai fie frică de ei).POST-SCRIPTUM NELUŢU STĂ LA MĂSUŢA DINSPRE GEAM cu o foaie de hîrtie în faţă. o să ne plimbăm prin pădure şi o să culegem afine.. am terminat cu bine anul şcolar şi am intrat în vacanţă. gustînd din dulceaţa de coacăze. O viespe lunguiaţă aterizează pe coala de hîrtie. vopsind pe loc fiece petală în altă culoare. dar acum tocmai mă 94 . Băiatul îşi admiră opera. trece de cîteva ori peniţa prin păr şi începe să scrie cît mai caligrafic: „Dragă bunicule. că tocmai a intrat în curte Nicu. înşelată în aşteptări. O să plec şi eu la mare. bîzîind. Spune-i bunicii că mi-e tare dor de dânsa şi că cel mai tîrziu duminică. Deodată. mi-a arătat o grămadă de scoici şi nişte raci (ce se cheamă cai de mare!) şi în plus.. îşi mişcă tălpile goale pe duşumeaua răcoroasă şi migăleşte cu peniţa nişte margarete în colţurile foii. dar Nicu mi-a povestit ce frumos este la mare. îşi plimbă antenele pe corolele multicolore năclăite de cerneală şi. Acum întrerup puţintel scrisoarea. o să jucăm ţintar în cerdacul îmbrăcat în viţă (să vezi ce progrese am făcut!). douăzeci şi şapte iunie. prietenul meu care s-a întors de la mare. Îţi mai scriu eu cîteva rînduri. îşi ia. zborul.” POST-SCRIPTUM. O să stăm la umbra nucului..

Uf. dragă bunicule! Mi-a spus Puica că sînt nişte călduri îngrozitoare. Te aşezai la masă pe furtună. cînd stăteam în cerdac! Aşteaptă-mă! Vin precis. Adică vin! Mi s-a părut că plouă.” POST-POST-POST-SCRIPTUM. Mi-e dor grozav de dumneavoastră.. „Nu mă mai duc la mare. Ah. la telefon. la munte.. îţi dau o telegramă. Pe duminică!!” POST-POST-POST-POST-POST-SCRIPTUM! „Iarăşi s-au strîns norii. Neluţu “ POST-POST-POST-POST-SCRIPTUM. seara: „Nu mă aştepta!” Era o telegramă FULGER-EXPRES !!! 95 .” A doua zi de dimineaţă Nelu depune prima telegramă la ghişeu : „Nu mă aştepta!” După-amiază.. miros trandafirii. luai ciorba pe soare.. Nu mă aştepta. bunicule. Tot mai bine e la dumneavoastră. că mă cheamă Puica. Precis o să plouă. Cerul e limpede şi aerul proaspăt şi nu ştiu de unde.. a fost duşul de la baie..” POST-POST-SCRIPTUM. Ba chiar să toarne rău de tot. nu mai stă odată ploaia. nu te supăra. în sfîrşit. nu se mai vede luna. „A stat ploaia. Brr!. Ca la dumneavoastră. verişoara mea.. Adică las’ că-ţi scriu eu mîine sau. a început din nou să plouă! Aşa era şi la dumneavoastră anul trecut. Nu mai vin..cheamă mama. în aceeaşi zi. „Tocmai a început să picure. să duc scrisoarea la poştă! Cu drag. bunicule dragă. Mai bine la mare. Nu mă aştepta. mai bine. Cam aşa ploua şi la dumneavoastră. la friptură grindină şi la felul trei senin. Aşteaptă-mă deci negreşit duminică. o telegramă FULGER: „Aşteaptă-mă!” Şi. S-a înserat şi a ieşit luna.

96 .

Vîjjj! Cade? Da! Dar pe un cal gata înşeuat. Hop! Un zid. Turişti străini! — Oh! Etes-vous Jean Marais? 97 . A. Ptrrr! Va sări din goana calului exact pe trapa de aerisire.. Scara de incendiu.. Hooop! Dii! Para-para-param! A alunecat şaua? Nu-i nimic.. 4 m = 400 cm. dar nu mai e o secundă de pierdut! Se aud paşi. pu.MI SE SPUNE FANTOMAS ETAJUL UNU! PATRU METRI DE LA SOL! Ei şi? Va sări! În definitiv. Aer în piept şi — la aterizare — împarţi şocul pe toate membrele.. Adică de coadă... nu? O idee! Ce-ar fi să încerce evadarea pe celălalt sens al verticalei? Pe unde? Trei posibilităţi: 1.. prin soba de teracotă.... brrr! Zdup! Primul salt e pe pervazul ferestrei! Al doilea — se află pe acoperiş! Al treilea — e în nucul de dincolo de gard! Balans. Un autobuz? Perfect.. înarmat cu.. Dii! Un gard.. Pe burlan.. îşi face apariţia temutul OM ÎN HALAT ALB. 2. Pe horn.tea să se fi aflat cu un etaj deasupra. 3. Soarta îl favorizează totuşi... Uşa se deschide şi.. se va ţine de coamă..

rechinule! Nu vrei? Treaba ta ! Spintecă-l. Drace! Se scufundă! E submarin! Salt în apă. la aeroport! Avionul a plecat? Nu. Jenică ! Vezi că ai o lamă în carnetul 98 . Îl va apuca de ureche.— You are Kirk Douglas! — Fantomas! Stop! Toată lumea coboară. Pleosc! Şi-acum înoată.. Vorba! Şofer.. l-am apucat! Acum n-are decît să-şi retragă trenul de aterizaj. băiete! Marş. Plonjon.. va sări. Dar ce-i asta? De ce se află deasupra mării? E cursă internaţională! Nu-i nimic. În valuri se zbenguie un delfin. rulează pe pista de decolare. Perfect! Îi ieşim în faţă! Vîjjj. gata.. ultima şansă.

..! Aha. Dar ce-i asta? Ce se aude? S. Cu cealaltă o să ţin vaporul să nu se scufunde! Aşa.. gazetari.. bătrînii. Aplauze.. vă trag eu cu o mînă. brrr! — Dumneavoastră? îngăimă Jenică pierdut. femeile.O.. se scufundă un vapor! Cetăţeni.. Încă 12 ore. Întîi copiii.... şi intrăm în port..O. 99 . — Medicul. nu vă pierdeţi cumpătul! Agăţaţi-vă de mine. flori.. operatori şi. deodată. UN OM ÎN HALAT ALB..! S. fotoreporteri. Am ajuns! Ura!! „Ediţie specială” cu dînsul. javra. Faceţi un lanţ.S.. cu micul erou. înarmat cu.S. S-a cărat.de elev. copăcel-copăcel.

.. Nu. vă rog.. lăsaţi-mă! De ce-am fugit eu atîta cu calul..... de... de ce? — D-aia! Ca să scap de injecţie la şcoală. Mi se spunea Fantomas. au... De ce m-am bătut cu rechinii? De ce? — Într-adevăr.. Un fleac. Aau. cu avionul. asta a fost? Asta a fost. a. nu vreaauuu. Am pregătit totul. cu submarinul....— De. — Cum mă cheamă? Jenică. o mică înţepătură antitetanică. de ce? — Poate v-aţi zgîriat. a! A.. — Nu! Nu vreau! Nu.. 100 ....

. Ce vreau să spun? Că în toate situaţiile legate de ce va fi. Ţin minte şi acum gustul trist al ultimei băi. Nu ştiu cum să exprim starea aceasta. Eu pot în orice zi a anului. În toate. Pot să dau şi alte exemple. de ce se va întîmpla. aproape ca şi cum aş citi o scrisoare pe care eu însumi mi-aş fi expediat-o.. să mă şi imaginez în vacanţă. pot să vă vorbesc despre ultimii paşi pe nisipul plajei şi — chiar dacă afară acum ninge — n-am nici o dificultate în a-mi închipui ce va fi peste şaseşapte luni. cu şase-şapte luni în urmă. dar nu se poate să n-o cunoaşteţi. Să mă explic! Cînd te gîndeşti. imaginaţia mea funcţionează cu precizie. la vacanţă. Cuvîntul acesta mi-e foarte drag şi totodată. afară de una: revelionul. asta este ceva foarte clar. chiar la 15 septembrie. spre malul mării. despicînd briza sărată. în prima clipă cînd. să zicem. dar cred că e de ajuns. 101 . E ceva neclar în asta? Sau: m-am despărţit de mare. o s-o iau razna. ca staţia terminus a unei călătorii. simt de pe acum cum trosnesc scoicile sub talpa mea goală. de exemplu.REVELION TOTUL DECURGEA DIN FAPTUL că de data aceasta ţineam cu orice preţ să fiu atent. dacă vreau. E ca şi cum mi-ar fi dor de un bun prieten de care m-am despărţit. Uite. azvîrlindu-mi valiza lîngă catargul taberei.

pupături. s-au aprins luminile. timpul acestei zile. însă. toţi aleargă care încotro. E drept. iar pînă la capăt n-am fost niciodată. revăd plaja. am şi treburi. brusca explozie de veselie. sau o livadă. nu puteam. se apropie. se află El. acolo. şi auzeam totul parcă de sub un balot: strigăte. nu puteam. alerg. aţîţată. fir cu fir. acest zor e însăşi sărbătoarea. spunea: „Vine. ceva mă toropea deodată. dorit. o pipăi. Revelionul. revelionul păşeşte deja undeva. Ziua aceasta de 24 de ore va fi în întregime a mea. la fiecare punct sînt subpuncte. moment de moment. dar noi mai avem cîteva 102 . se ridica. căci la distanţă nu se vede nimic. Astăzi mă interesează numai şi numai acest lucru. şi nu puteam.. apropiat. cînd toată lumea. sau rîul de la ţară. Astăzi. Uite. nu ştiu. cînd mai era o singură cotitură.. în această zi pe care o văd. în lume.. adică să nu fac ceea ce fac zi de zi şi în această noapte. iar eu făceam eforturi disperate să nu adorm. Cuvîntul sună ca o galerie cu bolţi peste care s-a lăsat întunericul. la capăt. în Kamciatka. dar înfricoşător.oarecum străin. dar solemn. ca toţi ceilalţi. Ei da. Eu am o listă scrisă: cumpărături. alerg. Ca în povestea cu merele de aur. zoriţi ca în nici o altă dată şi. nu se va întîmpla aşa. la ultima treaptă. Toată lumea pă. de pildă. pentru că e REVELION. undeva. De ce? Pentru că..şea ca pe un covor miraculos ivit sub picioarele tuturor. Şi eu nu pot îndrepta lanterna pînă acolo... În aer e ceva ciudat. şi voi fi la fel de atent ca atunci cînd. vizite. un singur pas. mereu tai ceva şi completez ceva. parcă această alergătură. pînă la ultimul ei strop. de fiecare dată. telefoane. azi 31 decembrie.. înălţa paharele şi. mărunţişuri. pregătinduse să ciocnească. după un an. de dis-de-dimineaţă pînă a doua zi în zori. strîns. mai e un picuţ!” eu adormeam. e seară. O voi ţine în mină ca pe o funie..

... — Ionele... alergăm... se apropie.. o damigeană s-a spart.. Dar ce.. se apropie. Costumul.. sifoanele le-ai umplut? — Da. sună telefonul.turnante.. casc. scobitorile. mamăl — Atunci scrie bileţelele pentru musafiri. noi alergăm.. piperul şi muştarul. Eu sînt zorit şi. du-te tu!. bileţelele de plăcintă... Cuptorul duduie.. Felicitările şi telegramele.. caşti? Şi revelionul păşeşte undeva în lume... 103 .. casc... tovarăşei diriginte i-ai scris?.

Mai e o treaptă.... Înăbuşit.. Îl aud...... Revelionul e aproape.. Dar ce? Căşti? — Oaaah! Aud REVELIONUL... în sufragerie. e dincolo... una singură... Ce spun? Acelaşi lucru: — Vai. ca şi cum ar călca pe un covor aşternut acum sub picioarele tuturor. Oaaah! La anul şi la mulţi ani! 104 .. ce băiat mare! O să rămîi cu noi de revelion. Primii paşi. — Oaaah! — Tii. îl aud din ce în ce mai clar şi mai. Dorm..Vin musafirii. Şi eu în dormitor. nu-i aşa? Mai e o oră şi. ce-a crescut!!! Un bărbat adevărat... şi...

a dicţionarelor enciclopedice.A SE FERI DE UMEZEALĂ! ERA UN ROBOT EVOLUAT. maşina începuse să-şi merite denumirea de FACTOTUM 10. după părerea unanimă. Nici n-apucase să zică primul „şah”! cînd limba română nu mai avea secret pentru el. însă totodată modest. nici un singur cuvînt sau expresie a limbii române nu rămăsese neînregistrată în memoria lui FACTOTUM 10. spaima roboţilor). De cînd inginerul găsise că valoarea logaritmului K şi coeficientul entropiei este egal cu sigma minus logaritmul lui Pai. Cele două volume ale gramaticii le memorase în 10 secunde şi 2 zecimi. în timp ce juca pionii într-o apărare Karo-Khan cu campionul de şah al ţării. a dicţionarelor de arhaisme. de aceea cînd inginerul îi 105 . Se putea afirma că munca filologilor şi lingviştilor nu fusese mai prejos decît aceea a tehnicienilor. La mutarea nebunului pe e5 ştia şi Ortoepia şi-şi ruga partenerul să-i aducă Semantica. inginerul îl înzestrase cu posibilitatea de a se exprima. Prin ultimele experienţe. înlăturînd astfel orice indice H (indicele dezordinei. era un robot evoluat. Da. potrivit ultimei ediţii a Dicţionaru-lui Limbii Române Contemporane. fixîndu-i în memorie absolut toate cuvintele limbii române. O MINUNE A CIBERNETICII. aşa încît. provincialisme şi neologisme.

pe care-l păstrase de cînd era mic şi purta abia numele de FACTOTUM 1. O idee absolut firească pentru prestigiul său. cu alte cuvinte. Ceea ce şi făcu. Nu voia să aibă nici un risc. citindu-le în timp ce-şi mînca porţia zilnică de ulei cu parafină. nu departe. virusul său intern. Ideea îi venise cînd. în lipsa inginerului. FACTOTUM 10 îl rugă să mai amîne cu o zi.comunică voios că a doua zi urma să facă demonstraţii publice de limbă şi gramatică română la Pavilionul de Experimentare. singur. De aceea. Copiii erau tot pe bancă şi păreau că vorbesc din ce în ce mai înfierbîntaţi. Voia ca. aşadar. Dar nu pentru a reciti încă o dată cele un milion patru sute de mii de volume. de care era conştient. să-mi fac un autocontrol al cunoştin-ţelor?” Inginerul plecase. înaintea confruntării cu publicul. Şi ştiţi şi voi cît mai valorează o maşină gripată! Robotul rămăsese. doi copii discutînd pe o bancă. făcîndu-şi siesta. „Ce-ar fi. să verifice el însuşi. consimţi să amîne cu 24 de ore evoluţia robotului. Şi totodată îi ceru voie să citească măcar o dată cele un milion patru sute de mii de volume din Biblioteca Academiei. nu înainte însă de a-i fixa pe piept anunţul foarte important: A SE FERI DE UMEZEALĂ! Căci dacă indicele H constituia.. Aducea gripa. şi plecă să anunţe acest lucru ziarelor. ceea ce ştie şi ceea ce poate la limba română. să aibă.. Făcu şi acest lucru. ci doar un robot cît se poate de exigent cu sine însuşi. e drept. o boare pri- 106 . zărise pe geam. Afară era senin. (Era un obicei prost.) Nu se grăbea încă să dea ochii cu publicul. Experienţa îi dovedise că FACTOTUM 10 nu este nici capricios şi nici timid. cum s-ar fi putut crede la prima vedere. încă de pe vremea cînd purta scutece. dar numai pentru că în mintea lui de robot evoluat se ivise o idee. cel mai primejdios agent extern. ca să zicem aşa. o discuţie de antrenament. şi ingi-nerul nu se împotrivi. umiditatea era. îşi zisese.

107 .

.. o zbughi în laborator. începu să iasă fum.. iar eu trec pe autocontrol”. FACTOTUM 10 observă umiditatea: 0. îşi spuse robotul. În focul discuţiei. — Lasă-te de cioace. Se conectă la sursa de 1000 de megawaţi. cu o viteză nebănuită la greutatea lui. Excelentă! Nu era deci nici un risc.măvăratică se juca prin tufişuri şi.01. privindu-şi ceasul de la mînă. poate din coeficientul sigma.. „E mai bine aşa. De undeva. bă. Robotul rămăsese cu gura căscată. O să vorbească nestingheriţi. deşi ştia aceasta de la vîrsta de 5 secunde. Continuă să-şi smucească din ce în ce mai tare capul ca şi cum o viespe i-ar fi pătruns în creierul lui electronic. Dimpotrivă. copiii nu-l zăriră.. Ce? Aschimodia nu i-a tărsănit un flit între felina-re? — Eşti nasol.. — Ete.. bă! — Ce caft îi căpăcea la gioale. Cei doi rîdeau tare şi de abia după cîteva minute robotul înţelesese că-şi povesteau un film care le plăcuse grozav. Păi nu i-ai ginit moaca? Ce cărămidă avea!. umplînd cu vaierele sale încăperea.. Dar nu mai continuă. Zise doar pe şoptite: — Babacu’! M-am uşchit.. şi pentru a nu-i speria se apropie tiptil de cei doi. dar robotul. aşadar. suflete? — Mişto. Te-ai prins? — Sanchi. creierul său scăpăra şi de sub calota de duraluminiu explodau parcă nişte rachete multicolore. nu smulse şnurul din priză. Îşi scutură apoi brusc capul şi. Dar nu se linişti. Păi bine. întradevăr.. Supremul avertisment! Dar nici de data asta robotul nu 108 . O forţă extraordinară îi apăsa cre-ierul. firele acestuia zbîrnîiau şi vibrau gata să plesnească. faţă de ginere mort. ceva bîzîia îndrăcit între milioanele lui de celule fotoelectrice.. Avertizorul automat intră în funcţiune. şi degetele îi tremurau de emoţie pe şnurul care îl menţinea în priză. — Haios era. Acum. ce zici. Ieşi.. iordanistu’!. Şi.

. 109 .reacţionă. cu formidabila lui energie.” Şi cînd în laborator era numai fum. se prăbuşi pe un fotoliu şi suspină amar: — Sînt un incapabil!.... Cu o viteză de neînchipuit tria milioane de cărţi citite. sute de mii de fişe.. Dar ce? Ce?. fotocopiile tuturor dicţionarelor. „Sanchi? Cioace?? Gioale??? Nu cunosc. era ceva în româneşte... cînd nu găsi nici aşa nimic care să-l lămurească. „Nasol? Haios?? Mişto??? N-am auzit!”. Asta după gramatică... combină apoi într-o supremă încordare arhaico-provincialismele şi.. unde i se fixaseră arhaismele şi provincialismele. Şi plînse. scormonea cu febrilitate cele mai tainice unghere ale memoriei sale. Cu întreaga lui energie.” Sortă înfrigurat ultimele cotloane ale memoriei... oftă din rărunchi: „Şi... totuşi.

putu să vorbească... dacă inginerul n-ar fi izbucnit în aceeaşi clipă într-un hohot nestăvilit de rîs. nici mişto. cel mai evoluat robot. Aşa l-a găsit inginerul.. cînd lîngă soclul robotului se opriră doi copii.. — Şi de asta plîngeai? — Da... Primise felicitări şi certificate din partea tuturor savanţilor. Ştiu şah. ai pierdut mii de nopţi să calculezi şi să descoperi valoarea lui minus sigma.. Credeam că stăpînesc întregul tezaur al limbii române. nimic. dar blînd: — Dar asta nu e limbă română..Primele lacrimi sfîrîiră pe obrajii lui înfierbîntaţi şi se evaporară. nici gioale. apoi unul dintre ei fluieră admirativ. şi eu. Cînd. Ţi-ai jertfit talentul şi tinereţea cu mine. nici cioace. Nici nasol. în sfîrşit. Ici. Şi asta mă descuraja şi mai tare.. colo... FACTOTUM 10.. l-a reanimat. Îl priviră îndelung. Cînd. curgeau la vale. robotul devenise rece... eu. A doua zi. ţi-ai pus atîtea nădejdi în mine. FACTOTUM 10 trecea toate probele într-un chip strălucit. calcul infinitezimal... Vorbeau doi copii în curte şi nu înţelegeam nimic.. — Mişto! 110 . — Şi nu-l stăpîneşti? — Nu. Umezeala lacrimilor îl dăduse gata. pricepeam şi eu cîte un cuvînt. zise ferm. Celelalte însă curgeau. prostuţule! — Dar ce? — Nimic! Gunoi. Şi cînd se opriră pe tăbliţa cu anunţul fatal. suspină robotul şi era gata să dea din nou apă la şoareci. Trăgea să moară. în sfîrşit. iar lumea se răspîndea spre ieşire. — Tu? — Eu nu ştiu nici cît ştie un copil de 12 ani.. îl prinse de mînecă şi-i vorbi: — De ce nu m-ai lăsat să mor? Nu sînt bun de nimic. Încolo... pun diagnosticul oricărei boli.

rîdea în continuare.. Era înfricoşător acest rîs. În clipa aceea. şi iarăşi umezeala îl dădu gata! Dar inginerul nu se alarmă.. robotul izbucni în rîs. Rîdea atît de tare. 111 . Robotul rîdea cu lacrimi. Şi deodată se opri brusc.— Haios! adăugă celălalt. Dar robotul rîdea. Rîdea şi el cu lacrimi. — Uşcheală! mai apucă să zică unul şi o tuliră amîndoi spre ieşire... încît hohotele sale umpleau de vuiet imensa sală.

în al treilea rînd. Nici demisia nu mi-o primeşte nimeni. orice aţi zice). Aş fi pus-o drept copertă pe o carte din care nam scris decît titlul: „Bunic la 13 ani”. după ce că-ţi tremură glasul. Aşa. Şi de vreo două zile mă aflu în vizită la părinţii nepotului meu. Păcat că nam făcut o poză. apropiindu-mă de gura sobei care duduia — înfricoşat să nu-mi ia foc hainele noi — m-am apucat să-i povestesc. Mirciulică stătea cu fruntea pe genunchii mei. nu sînt decît locţiitor de bunic. dar ce să mă amestec eu? La urma urmei. ce bine că ai venit — m-au întîmpinat ei — o să aibă cinei spune poveşti lui Mirciulică. scotocindu-mi creierul în 112 .” Şi. să tot spui şi să spui la poveşti. N-o să-mi luaţi deci în nume de rău dacă. În al doilea rînd să-ţi tremure vocea. în al patrulea rînd să ai cel puţin un nepot — de fapt asta merita s-o amintesc în primul rînd — în al cincilea rînd. Am început să-i povestesc.dar. n-ai decît să-i spui poveşti. mi-am zis foarte liniştit şi chiar bucuros. în prima seară.O POVESTE PLICTICOASĂ GREU E SĂ FII BUNIC! În primul rînd să stai mereu — aşa vor povestitorii — la gura sobei (asta e tribuna bunicilor — incomodă tribună. voiam să-i fac o impresie bună. Dacă ai un nepot. „Nimic mai firesc. eu am un nepot. — O. pentru că îi sînt doar unchi. Ştiţi. Nu-i sînt bunic.

. E tare mult de atunci.căutarea celei mai reuşite povestiri ale mele. şi am tresărit.. Acum zi-i mai departe. — A fost? Acum nu mai este? — Nu... n-o mai alungă nimeni de-acasă. nu poate să aibă o mamă vitregă. că n-a murit. încruntîndu-se: — De ce avea o mamă vitregă? — Pentru că mama ei bună murise. acum nu mai este. în lume..... apoi încă una.. am început să-i povestesc una de... puişorule. Mirciulică a lăsat buza în jos. — Pe cine? — Pe fata cea harnică şi frumoasă. a oftat bucuros Mirciulică. — Da? Nu vreau să moară. dar înţelege-mă. — A fost odată ca niciodată.... Petre Ispirescu. A fost odată o fată frumoasă şi harnică. Nu vreau! Nu vreaaau! — Bine. Iar a clipit Mirciulică. şi pe faţa lui mică se citea o asemenea tulburare.. încît m-am speriat şi. 113 .. — Şi fata harnică şi frumoasă avea o mamă vitregă. Am simţit că ceva nu e în ordine. atunci n-a murit. — Bineînţeles. uitînd pentru moment de Petre Ispirescu. M-am uitat cu teamă să nu şi-o frigă de plită. am început cu glas tremurător. Am auzit o sfîrîitură. — Şi de ce nu mai este fata harnică şi frumoasă? A murit? m-a întrebat cu glasul sugrumat.. E clar! — Şi de ce să aibă o mamă vitregă? — Pentru că dacă n-are o mamă vitregă. — Ce bine îmi pare. — Nu vreau să moară! a ţipat băieţaşul deodată. am adăugat: — Bine.. îi curgeau lacrimile pe sobă... dacă nu moare mama bună.

— Bine. sau să se facă. Încurcată afacere. am zis. strănuta şi îi curgea nasul. Spune mai departe! De data asta am început să lăcrimez eu. Nici asta.. se bucură... sînt doar atîtea. crede-mă. Acum am niţică treabă. mi-a poruncit băieţaşul.. Dar mîine seară. Cel mult. o vede. — Foarte bine. Bine? 114 . trebuie să o vadă. Îi spun altă poveste....... să nu-şi ascută prea tare dinţii. o mănîncă. — Fie. Parcă o să vrea Mirciulică să se rătăcească? Atunci cu căprioara rănită. Mi se pare că avea o gripă — adică nu. Atîta tot. Ce să fac? Mă frămîntam leoarcă de sudoare. cum să spun. Am început: A fost odată o fetiţă cuminte... — Dar dacă o vede.. adică. Şi bunica ei care locuia într-o pădure era tare. am schimbat repede diagnosticul. Pentru că altfel fetiţa nu se duce în pădure să-i ducă bunicii un ceai fierbinte.. — Atunci să n-o vadă. Mirciulică. — Uite ce e. N-o mănîncă lupul. să se facă doar că no vede şi să treacă pe lîngă ea. mda. şi nu se întîlneşte cu lupul. Simţeam că-mi crapă ţeasta. ştiu eu.. Dar nu. — Nu vreau să fie bolnavă..... era bolnavă. Am să-ţi spun o poveste cum îţi place ţie. Mirciulică.. văzînd că Mirciulică nu e de acord cu gripa — un fel de guturai. şi n-o mănîncă lupul. am izbucnit la capătul răbdării.. — De ce să-i curgă nasul? Trebuie să-i curgă nasul? — Da. Să-i spun povestea cu cei doi copii rătăciţi? Nici vorbă. Pe cuvîntul meu că nu se poate. încît mi s-a făcut şi mie milă de fata cea harnică şi frumoasă. O chema Scufiţa Roşie. — Dragă Mirciulică. — Nici nu era bolnavă rău.. bătînd din palme.— S-o alunge în lume? Nu vreau! a început el să urle atît de tare. nu se poate să n-o mănînce lupul.

Şi Zmeul l-a rugat să-i taie capul. Şi într-o zi. nici gînd... N-am închis ochii toată noaptea. spre seară. dimpotrivă. Făt-Frumos. Ba. Putea să-i dea un telefon. care i-a dat un ulcior cu apă vie.. L-am chemat la gura sobei şi. şi mai este şi acum. nu m-am atins de mîncare. Şi Zmeul n-a răpi-to. dacă l-or durea vreodată. dar nici prin minte nu-i trecea că Ileana este acasă. i-a dat şapte antinevralgice pentru cele şapte capete. o fată. dacă o să i se facă foame calului.. Era o zgripţuroaică foarte cumsecade. dar în sfîrşit.. Şi l-a ospătat cu de toate.Băiatul a mormăit nemulţumit. am început : — A fost odată. găsisem ce să-i povestesc. că n-o să ai nevoie de apă vie pentru că nimeni n-o să te omoare niciodată.. M-am rotit în jurul mesei pînă ce-am ameţit. 115 . el n-o găsea nicăieri.. iar Făt-Frumos o căuta peste tot.. Am plecat şi eu. Ba la plecare i-a mai dat şi un făraş pentru jăratic. s-a întîlnit cu Zmeul. Pe deasupra i-a mai dat şi adresa unui medic şi a plecat mai departe. A doua zi.... Şi s-a întîlnit cu Zgripţuroaica. Dar FătFrumos. A colindat Zmeul toată lumea. spunîndu-i: — Să ştii. dar pentru că ea nu fusese răpită.. legat cu o prişniţă la cap. pe nume Ileana Cosînzeana. numai acasă nu o căutase!. dar a plecat la culcare.

pînă s-a întîlnit cu Muma Pădurii.. — Nu. şi trăiesc desigur şi astăzi. Aşa îmi plac plăcintele! Arse. Mă simţeam gata să devin bunic de-a binelea. Făt-Frumos s-a înapoiat acasă şi a găsit-o pe Ileana Cosînzeana plîngînd amarnic: i se arseseră plăcintele. Probabil că este acasă. În sfîrşit. greu e să fii bunic! 116 . cu faţa luminată: ţia plăcut. apoi a plescăit din buze dispreţuitor: — Plicticoasă poveste! Plic-ti-coasă! Şi mi-a întors scîrbit spatele. apoi îl lăsam să tremure şi căutam zadarnic barba să mi-o mîngîi.Şi a mers Făt-Frumos mai departe. Era o bătrînă foarte simpatică şi cu chef de vorbă. Ei. Uf.. Îmi rotunjeam glasul. mi-am înălţat vocea şi am isprăvit: — Şi au făcut nuntă mare. ca orice bunic. Inima îmi bătea biruitor. ca toate bătrînele. nu-i aşa? Mirciulică m-a privit lung. mare. l-am întrebat repede.. pentru că n-au murit.. — N-ai văzut-o pe Ileana Cosînzeana? a întrebat-o Făt-Frumos. Mirciulică nu m-a întrerupt deloc. — Nu-i nimic! a strigat Făt-Frumos. fătul meu.

Şi acum are febră musculară.. Creasta îi scăpăra de furie. Căci. săracul.. vă ştiu eu.. cocoşul se trezise cu coada în sus.POVESTE CU UN COCOŞ DE BUNĂ SEAMĂ. tăceţi. aici e la ţară. Găinile îl priveau înfricoşate. zîmbise nepoţelul. ÎN DIMINEAŢA ACEEA de iulie. Deabia ieri după-masă l-am rugat pe curcan s-o măture. ferindu-se din calea lui. Ce-i drept. şi de atunci ograda.. Şi pe urmă. nu alta! M-am săturat. poruncă de bunic. Vacanţă! — Ce? N-am dreptate? ţipă cocoşul din nou. nici tu comitet de bloc.. poftim! De cîteva zile nici nu mai ai unde călca de murdărie. adăugă el dispreţuitor.. toată osteneala. În sinea lor îi dădeau dreptate: da. tînărul stăpîn îşi cam făcea de cap. n-aveţi curajul să-l supăraţi pe tînărul nostru stăpîn. era în fiecare zi lovită parcă de cutremur. pot să-mi fac de cap: nici tu administrator. de cum lăsă trîmbiţa şi sări din coteţ. liniştita lor împărăţie.. — Eh.. 117 . dacă v-ar cere-o. iar bunicul se şi răstise de cîteva ori la el. bunica îşi rugase nepoţelul să se mai liniştească. Şi-a dat. găinile îl auziră cîrîind: — Asta-i curte de găini? Maidan. Iar azi.. Venise de o săptămînă la bunici. Sigur. Aţi fi în stare.

Treaba voastră! Bodogănea întruna. A curs apă ca într-o problemă de aritmetică cu hectolitri.. vă amintiţi. Priviţi pre- 118 . Dar tocmai atunci cocoşul începu să ţipe atît de tare. — Priviţi ce mocirlă! Tînărul nostru stăpîn a răsturnat butoiul cu apă de ploaie. încît vă sfătuiesc să citiţi mai departe povestea cu vată în urechi! — Alaltăieri. măsurînd cu paşi mari curtea. Vînătoarea a ţinut din zori şi pînă seara. îşi cîrăiră la ureche cîteva găini.să-i faceţi oul pătrat şi învelit în celofan sau gata fiert şi tăiat felii. Dar eu vreau curte uscată! Ce? A auzit tînărul stăpîn că aş fi cerut postul de răţoi??? Cocoşul se plimba din ce în ce mai posomorît. — Bine că cel puţin nu mai face tărăboi.. nu? Tînărul nostru stăpîn a fost vînător.

şi parcă începea să regrete gestul făcut. iar cu cealaltă se bălăcea în paharul cu apă. erau rumeni şi aşezaţi cu grijă pe două rînduri. Priviţi şi ghiulelele cu care voia să mă răpună. în mijlocul mesei. castraveţi risipiţi prin toată curtea. chiar în faţa lui. dintr-un salt. apoi o azvîrli pisicii. cu o mînă scormonea în grămada de cartofi prăjiţi. iar de la cocoş zece! 119 . pe covor. se pomeni pe tavă. uimirea cocoşului fu neţărmurită.toarea de. Cartofii ce îl împrejmuiau miroseau frumos. De toate calibrele: cartofi. Ce a zidit.. deodată.. Căci între orele 14 şi 16 eu am fost hipopotam. auzi vocea tînărului stăpîn. Adio. Ieri. Cînd. cînd cocoşul se năpusti pe uşa bucătăriei şi. în sfîrşit. tînărul nostru stăpîn a fost zidar. ştiţi bine. Se opri încruntat. Cocoşul simţi că i se face negru înaintea ochilor cînd.. hipopotami. Striga la bunica din bucătărie: — Bunico.. ridichi. O plimbă un timp ca pe o muzicuţă între dinţi. Găinile nici nu mai avură timp să mai dea alarma.... „Cîtă deosebire. Şi în cuptor era curat. fetelor..tutindeni săgeţile de şindrilă şi şipcă Cu care a început vînă. „Ia te uită ce curat e în oală!” fu primul său gînd. paharele sclipeau. mai bine cocoş mort. Decît hipopotam viu. nimic n-a mai rămas nedă-rîmat. că mă grăbesc! După-masă mă fac şef de trib! Am să smulg de la fiecare găină cîte cinci pene. Apucă cu degetele murdare o aripă aflată în tavă. mă duc la bucătărie. Dar eu — aici glasul începu să-i tremure — eu nu mai pot. se cufundă în oala ce fierbea pe plită. în timp ce degetele mîinii drepte se încleiaseră pe pahar. Dacă totuşi tînărul stăpîn s-a îndreptat?” Deodată însă.. se aşeză singur la masă tînărul stăpîn... nu ştiu. Cele cinci degete de la mîna stîngă se întipăriseră pe faţa de masă. În schimb. Faţa de masă era albă. dovleci. Peste o clipă. felul doi. — Astăzi pun pariu că o să vrea să fie şef de trib şi o să aibă nevoie de penele noastre ca să se împodobească. cugeta cocoşul. farfuriile strălucitoare.

120 . Se mai răcorise puţin. urlă el. dar era tot furios. nu mai pot rămîne în casa asta nici mort! Eu l-am întîlnit în vitrina răcitorului de la Restaurantul Gării. Se ridică din tavă şi o luă la goană. ca să-şi liniştească nervii. — Nu.Atunci cocoşul nu mai putu răbda. orice s-ar întîmpla. L-am luat cu mine. Avea tocmai de gînd să ia bilet de tren pentru Predeal.

aştepta. îi încercară soliditatea cozii. fu instalat pe o măsuţă în mijlocul muzeului. temutul carnivor. Şi pentru că nu încăpea pe rafturile vitrinelor alături de bufniţe şi iepuri. Masiv. împăiat. cum s-ar zice — şi de data asta se potriveşte — cu limba scoasă. mai puţin curajoşi. pentru că în program erau două ore săptă-mînal de zoologie. şi parcă alergînd cu botul întredeschis. Sînt mici 121 . De altminteri nici nu-i era dat să aştepte prea mult. lupul nostru se întîlnea în fiecare zi cu micii zoologi. Bineînţeles. alţii. devenit în mod fatal prin împăiere ierbivor. nu puţini se arătară curioşi să cunoască mai îndeaproape tainele împăierii. Şi pe atunci. pe spinare.UN MAMIFER NEVERTEBRAT SE ÎMPLINESC CINCI ANI DE CÎND în paşnica clădire a Muzeului de Ştiinţe Naturale din şcoală poposise un lup. N-aş putea expune la zi progresele făcute de curioşii noştri de-a lungul anilor. şi de-a latul lupului. Aşa încît. iar în şcoală erau nu mai puţin de trei clase care făceau zoologie. în afara repausului duminical. în sfîrşit. La început copiii îl mîngîiau pe ceafă.. această piesă animală cu numărul de inventar 1643 era mîndria lor. îmi amintesc prea bine. dar nişte hîrtii pe care le am în faţă mărturisesc de la sine neobişnuita metamorfoză a fiorosului vertebrat.. Cîţiva îi numărară colţii. zbîrlit. Un briceag bine mînuit le deschise calea spre măruntaiele de zegras. orele de zoologie. apoi văzîndu-l perfect domesticit deveniseră mai îndrăzneţi.

păr sau piele. cu două picioare şi cu o cuşcă toracică foarte dezvoltată de o parte şi de alta a vertebrelor dorsale. cu foarte puţin păr la ceafă şi fără coadă. Iată-le în ordine cronologică: 1965 (un an după data aducerii lupului la muzeu): „Piesa pe care o vedem este un mamifer probabil vertebrat.extemporale cu tema: „Descrieţi piesa nr. animalul pare să fie o pasăre. deoarece 122 . În stomacul său se găseşte niţică iarbă de mare. Eticheta lipseşte. (Să fie oare lupul care a înghiţit-o pe Scufiţa Roşie?) În orice caz. 1966 (a mai trecut un an): „Lipsit cu desăvîrşire de fulgi. N-aş putea spune cu ce se hrăneşte. nişte cuie şi chiar o mănuşă. un asemenea animal nu se găseşte în pozele din manual”. fără dinţi. 1643 din Muzeul şcolii noastre”. 1967.. N-am găsit însă ceva identic în nici un atlas zoologic”. „Luînd în consideraţie şira spinării foarte lungă — terminată cu un craniu turtit ce nu poate fi de pasăre..

care l-au ros în întregime.” 1969. În schimb am văzut o altă hîrtie.. într-un eventual extemporal nu s-ar mai scrie ca altădată: „Nu există în manual.” 1968.. fără a fi însă o moluscă.. Nici n-ar fi cu putinţă. Din acest an n-am nici o hîrtie. vă rugăm să ne trimiteţi de urgenţă o echipă de deratizare. 1643 ( reprezentînd potrivit inventarului un lup împăiat) a fost... inclusiv eticheta. socotesc că avem în faţă o formă neobişnuită de şarpe. N-am mai văzut ceva asemănător în alte muzee.... după toate probabilităţile. Suna aşa: „. Punct.nu are cioc. „E un animal nevertebrat.” 123 . în alte muzee sau în fauna ţării”... A noului administrator al şcolii. şi deoarece piesa cu nr. deoarece prezintă unele cartilagii. ci doar atît: „Nu mai există”. distrusă de şoareci. Cred că aşa ceva nu mai există în fauna ţării.

. Eu tac. Administratorul a căzut pe gînduri. căci mi-e ruşine să-i spun adevărul. Bine. Noul administrator se mai frămîntă şi azi şi n-a renunţat la gîndul să cheme o altă echipă de deratizare... Nici nu e de crezut de altfel: elevii nu distrug bunul obştesc. dar am hîrtiile în mînă: 1965. Mai pricepută. Poftim! Dar despre aşa ceva n-aş vrea să mai aud. E jalnic şi caraghios totodată.. 1966.. dar n-a găsit nici un rozător. Şi poate nici nu mar crede. Doar unul împăiat în vitrină. 124 . Auzi! Un mamifer nevertebrat?! Hm... Atunci cine a putut să distrugă o piesă de muzeu? Cine? Spune şi dumneata. — Va să zică nu sînt şoareci. le rup. că esti mai vechi în şcoală.Echipa a venit.... 1967. Nici eu n-aş crede asta.

.IMAGINAŢIE CREATOARE OFICIAL ERA ÎN VACANŢĂ DE 24 DE ORE. Uf! Băiatul nu-şi mai găsea astîmpărul. în toamnă: „Cum am petrecut vacanţa”. o laviţă şi un nuc bătrîn. mai erau 2 ore şi 17 minute. cartonaşul cu adresa locului de destinaţie (parcă n-ar fi ştiut-o chiar dacă ar fi fost şi trezit din somn!): Valea Izvoarelor.. plasa cu mîncare.. dădu cu ochii de caietul de limba română. vino la mine îndată ce iei vacanţă! După vreo două-trei săptâmîni o să ne întoarcem împreună la Bucureşti! Bine? Al tău. 125 . 18 minute. Pentru el însă. Şi iată. Două ore şi 18 minute? Enorm! Mai ales cînd locuieşti la o azvîrlitură de băţ de gară şi cînd.. deodată. Şi parcă n-avea să-l aştepte în gară prietenul său. Costel Bigică. Ce putea să mai facă să treacă timpul? Să numere tramvaiele care treceau în sus şi în jos? Să dezlege cuvinte încrucişate? Să deseneze? Şi. o fîntînă de piatră. în tabăra de la Năvodari? Îi păstrase toate scrisorile şi toate se încheiau cu rîndurile: „Dragă Emil. a doua casă pe stînga de lîngă şcoală. din tablă: 264. Odată cu plecarea trenului din Gara de Nord. pe deasupra. pentru Emil. sosise vremea! Adică nu. totul era pregătit din ajun: valiza.. vacanţa începea abia peste 2 ore şi.. a şasea staţie. Costel”. pe care era ţintuit numărul.... uliţa mare.. Nu trecuseră nici două zile de cînd tovarăşa învăţătoare le spusese: — Prima temă pentru prima oră. bunul său prieten cu care se cunoscuse în urmă cu un an la mare.

.” — Ajunge. aşa cum se obişnuieşte! „Cerul era albastru. apoi Emil se opri. Nu mai fusese niciodată la ţară. Nechează? Nu! Mugesc? Behăie? Ce fac gîştele.. Iarba era verde... Ce poate fi în iarbă? Nişte boboci de gîscă? De ce nu? Scrise: „În iarba verde mişunau nişte boboci de gîscă mici şi pufoşi. Ei bine. care. trenul s-a pus în mişcare. într-o oră va termina tema! Într-un minut titlul era scris. se lumină Emil. îşi zise. şi fără să mai stea pe gîn- 126 . doar n-am să-mi petrec vacanţa mare în gară. apoi. oamenii se grăbeau care încotro.Ura! De ce să aştepte pînă la toamnă? Avea timp berechet: 2 ore şi 13 minute pînă la plecarea trenului. poate din pricina zgomotului tramvaielor...” — Acum va trebui să descriu puţin natura. dar pe cer nu se află nimic? Să ne ocupăm puţin de iarbă. megafoanele anunţau sosirea şi plecarea trenurilor.” Reciti şi plescăi din buze nemulţumit: — Asta e ca în clasa întîi. Drumul a fost ca un vis şi am ajuns cu bine în comuna Valea Izvoarelor. Niciodată! Ei şi? Citise doar atîtea lucruri în cărţi şi în ziare! Şi. Acolo era o forfoteală grozavă. pe urmă.” — Ce fac bobocii de gîscă? Măcăie? Tţ! Asta fac raţele. domnule? se întreba cu glas tare băiatul şi nu găsea nimic. Poate pentru că era grăbit. nu străbătuse cu trenul sau autobuzul atîtea sate? Începu să scrie: „Prima dată eu am ajuns în Gara de Nord. — Stai! Am găsit. Dar în iarbă.. Continuă să scrie: „Curînd..

.zburau berze care făceau zgomot.” — Şi berzele ce făceau? Ce fac ele cînd zboară pe cerul albastru? Ciripesc? Parcă nu... Ceva despre cîine! „Cîinele lui Costel..duri adăugă:.. Ura! A găsit! Continuă: „. Pe cerul albastru zburau berze care.” Mai departe.. Guiţă? Orăcăie? Nici într-un caz! Atunci? Privirea i se opri asupra propoziţiei de deasupra... „care făceau zgomot..” Se opri din nou: — Cum se spune cînd o javră se bucură? Ce face cîinele cînd dă din coadă? Chiuie? Sare într-un picior? Cam greu... Este un 127 ..

trenul o să se pună în mişcare întocmai ca în lucrarea mea.” În gară era o forfotă grozavă. O cloşcă cu pui făcea zgomot. Curînd. Valiza şi. Mai erau 15 minute. fuga la gară. Se auzea cum creşte firul de iarbă. Şi puii? Puiuiesc? ! Parcă.. Atunci? Simplu! Scrise: „O cloşcă cu pui făcea zgomot. Pe cerul albastru zburau berze care făceau zgomot. Cîinele lui Costel făcea zgomot. Cloşca cu pui! La ţară sînt cloşti? Sînt! Şi ce fac ele? Cloşcănesc? Parcă aşa ceva. Şi Emil era fericit.. Pe masă rămase caietul deschis: „În iarba verde mişunau boboci de gîscă mici şi pufoşi. Ce înseamnă să ai imaginaţie creatoare! Totul am prevăzut! se felicita el de la fereastra vagonului. „Exact ca în lucrarea mea! se bucura băiatul. dar nu-l găsea. Nu-l găsise odată? Scrise: „Cîinele lui Costel făcea zgomot. acum va încheia.” Bun! — Acum încă un element. Pretutindeni domnea o linişte poetică şi adîncă. pot să pariez.” Şi chiar aşa se întîmplă.. megafoanele anunţau mişcarea trenurilor.. precis este! se chinuia băiatul cu ochii la ceas. dar nu sînt sigur. parcă! dar nu mai avea timp să verifice. Îşi aminti o frază care îi plăcuse mult şi pe care o ţinea minte cuvînt cu cuvînt.” Perfect.. oamenii se grăbeau care încotro. Şi deodată se linişti.cuvînt. care făceau zgomot. — Asta o să-i placă mult tovarăşei învăţătoare! Începu un alineat nou şi scrise: „Pretutindeni domnea o linişte poetică şi adîncă.” Punct. Se auzea cum creşte firul de iarbă.. 128 .

— Nu. dar eu am prune grase. — Nici la mine. aici — p. că la mine e soare. aici”. — Sandule. iar. — La mine stăm pe verandă. — Vino tu la mine. — Şi la mine stăm sub nuc.CAP! SPIC! A ÎNCEPUT ŞCOALA. abandonate peste vară. — Da. — La mine nu-i nimeni acasă. lipit cu pap. cuvintele: „M-ascultă!” „Ce-avem de scris?” „Hai să învăţăm împreună!” au reintrat în drepturile lor. — Ştii ceva? Să tragem cu banu’! Vrei? — Vreau. — Ale mele sînt şi mai grase. — Dacă vii tu la mine îţi dau ceva. — Şi eu îţi dau altceva. paginile cărţilor noi au şi fost mîzgălite cu cunoscutele formule de aducere aminte: „d. 129 . Pe pereţi a apărut din nou. creionul roşu a şi dantelat primele compoziţii. hai la mine să învăţăm! îşi strigă Nicuşor vecinul peste gard. în caiete. — Şi la mine e şi mai soare. orarul cu severele sale chenare.

bătătorind buruienile. A trecut mai bine de un ceas. dar adineauri a fost cap şi. — Cap la mine. Ultima dată se pregă-teşte de „tras” Nicuşor. Banul sfîrîie în aer şi se rostogoleşte printre pie-tre. arată un petic de hîrtie cu liniuţe. — Va să zică de două sute nouăzeci şi nouă de ori cap şi de două sute optzeci şi nouă ori spic. Încă o dată. e-n dungă. cu cefele înţepenite. — Fix. sare Sănducu. să cîştige cine face primul trei din cinci. De două sute nouăzeci şi nouă de ori spic şi de două sute optzeci şi nouă de ori cap! Am scris aici.. 130 . ştii ce? modifică băiatul condiţiile întrecerii.. acceptă celălalt. spic la tine.. E fix? propune Nicuşor. Băieţii stau pe vine şi urmăresc zborul bănuţului. Spic! Ai văzut? — Da.Cei doi se urnesc deodată şi se întîlnesc în „Ţara Nimănui”: şanţul ce desparte curţile. — Nu mă joc.. scotocindu-se în buzunare. — Nu-i adevărat. — Cap! strigă victorios Nicuşor.

— Niciodată? — Nu. La scorul de o sută douăzeci şi cinci (cap) şi la o sută unsprezece (spic).— Şi eu. — Nu mă mai joc. s-a dus să se culce. aici. din pridvorul apropiat se aude o voce de femeie: — Sandule! Sandule! „Hait! Mama!” — Aici sînt! răspunde băiatul cu glas tare. şi gata! se îmbufnează băiatul şi bagă banul în buzunar. — N-ai un chibrit!? — N-am! Mai stăm niţel. — Eu? Mă jur pe ce vrei tu. — Hai! — Tot pînă la trei sute? — Tot. — Jură-te! — Pe ce? — Pe ochii tăi. — Eu pe ochi nu mă jur. 131 . — Jură-te! — Să n-am parte de ochii mei. Cei doi se aşază răbdători pe dunga şanţului. Ai schimbat hîrtiile. şi iese luna. soarele. Deodată. — Bine! Hai de la început. plictisit.

îşi scoate cartea din sîn şi recapitulează cu voce scăzută: — Ţine minte: o sută douăzeci şi cinci cap.— Unde? — La Nicu. învăţăm împreună. o sută unsprezece spic. Apoi sare sprinten gardul: Vin acumaaa! 132 . — Nu vii la cină? Mai las-o-ncolo de carte! Sandu se ridică.

îşi arunca privirea pe cîte un titlu.. teancuri-teancuri. învăţătorul le răsfoia pe îndelete. întîm-plător. Lucrările acestea nu conţineau nici o greşeală. tot felul de caiete: de compunere. Erau aco-lo.. literele sînt sărite de la fiecare cuvînt. În liniştea cancelariei. şi rîndurile par ca nişte garduri cu şipcile smulse. Se aflau însă şi cîteva zgîriate parcă la sînge de creionul roşu. Erau multe caiete în care creionul roşu nu păşise niciodată şi. îşi ridică ochelarii 133 . dar cu picioarele desculţe. şi cînd dădea cu ochii de ele bătrînul învăţător ofta: — Cînd s-or isprăvi toate aceste greşeli? Iată. bătrînul învăţător făcea ordine în sertarul său. o pagină întreagă fără nici un punct. răsfoind caiet după caiet.. fără nici o literă mare.. unul după altul. ca dintr-un robinet uitat deschis şi se opresc. neatinsă..SE CAUTĂ O GREŞEALĂ! PREGĂTINDU-SE PENTRU ÎNCEPEREA unui nou trimestru. ca cineva îmbrăcat cu palton. răsfoindu-le.. ba chiar şi lucrări întregi. bătrînul învăţător se bucura ca de o zăpadă proaspăt căzută. recitea cîte o pagină. iar frazele îi ies înveşmîntate anapoda. Cuvintele curg şiroi. În altul. fără să-şi dea seama. de dictare. bătrînul învăţător simţi de la o vreme că a obosit şi. Stăpînul caietului de colo duce parcă o luptă neistovită cu gramatica. de-abia într-o băltoacă de cerneală. de gramatică. Şi astfel.

— Ce bine ar fi să fie aşa! murmură el. ca o zăpadă proaspăt căzută. paginile se albiră ca prin farmec.. deodată. Ghaţa e lucioasă. bătrînului învăţător i se păru deodată că a şi ajuns în acea vreme fericită. ar fi dorit şi el ca. Fără să-şi dea bine seama ce se întîmplase. Închise ochii. nici luni.. şi o bucurie fără seamăn îi învălui inima.pe frunte. Se făcea că a ajuns în pragul pensionării. bătrînul învăţător se cufundă. Copi rde. Chiar de mîine.. peste absolut toate.nit !” Şi. ba se urcau şi pe copertă: „Caiet de dictare a lui elevului Ionescu. prin ceaţa ce învăluia astfel caietele.” 134 . subliniate cu roşu. literele se micşorară dintr-o dată. I se părea că au trecut nu clipe. să mai corecteze măcar o greşeală. fără ochelari. prima zi a trimestrului trei! Să nu mai fie nici o greşeală de scriere în nici un caiet. neatins.. oricare! Apoi să o depună la muzeu! Cu o etichetă: „Aceasta este ultima greşeală de scriere a şcolarilor de pe întinsul ţării. acesta începu să cerceteze cu uimire un caiet după altul. şi-ar fi dorit să mai doboare măcar un iepure oarecare.... şi parcă sub pleoape îi apăru o asemenea pagină: „Geta are gete noi ea sedă pe gaiţă. Erau pe vremuri cîţiva elevi care făceau greşeli cu ghiotura. ca nişte buburuze la soare. pe care să-l păstreze împăiat. se aşternuse de mult zăpada scrierii corecte. Visul atîtor generaţii de dascăli a fost împli. asemenea unui încercat vînător ce. bătrînul învăţător avu o tresărie. nu zile. nici o greşeală nu mai sîngera privirea bătrînului învăţător — nici una! Uitînd că nu mai are ochelarii la ochi. Fără ochelari. aşadar. ci ani şi ani de cînd nu mai dăduse cu ochii de o greşeală şi că peste toate caietele şcolarilor... Dar cînd se va întîmpla aceasta? Cînd? . una singură. înainte de a închide în sertar creionul roşu... greşelile subliniate cu roşu pieriră fără urmă.. Cîteva zile mai avea de mers la şcoală şi. pregătindu-se să-şi atîrne pentru totdeauna puşca în cui. Gheta se rostoigoleşte. dar totul părea alb. Într-adevăr. într-o dulce visare. Aşa.” Greşelile foiau.

. şi. în loc de „gheaţă”. Ionescule dragă. O să meargă la Ionescu şi o să-l roage frumos să-i arate caietele. de exemplu: „Gaiţă”. ei bine. pentru a o depune la muzeu — pentru muzeu vă trebuie. îşi cumpără un creion nou. — De ce un an. nu te supăra. asta înseamnă că visul său de dascăl bătrîn s-a împlinit! Aceasta înseamnă. Dar nu cumva ţi se mai întîmplă să scrii şi acum vreo frază fără virgulă sau fără punct? — Nu. te rog să mă crezi. necugetat. — Nici eu nu mai văd. De pildă: „frunzile cade”. tovarăşe învăţător. din memorie îţi dau şi un exemplu. De bucurie. sau: „cel mai om înalt”. Nu văd cum ar putea să scrie în halul acesta vreun şcolar. N-aş vrea să te jignesc.. îl găsi scriind. Am putea da un anunţ: „Cine posedă în toată şcoala vreo greşeală de scriere în caiet.. nu-i aşa? — Termen de predare: un an de zile”.. apoi îl ascuţi cu grijă şi se îndreptă tulburat spre casa lui Ionescu. sau: „caiet de dictare a lui elevului Ionescu”. iată.. Repetaţi. împleticit. ridicîndu-se de la masă. — Glumiţi.. — Nu mai faci nici o greşeală de scriere? — Nu pricep. de mult nu mai scriu aşa.. vă rog. şi „Geta”. Ce este aceea „greşeală de scriere”? — Repet. tovarăşe învăţător. — Ionescule.. Vedeam însă odată. — Ştiu eu? Dacă-i aşa. în loc de „gheată”. nu-şi isprăvi gîndul.. roşu.. să mergem la Staţia de radio a şcolii.. Oare să se fi îndreptat şi el? Ar fi extraordinar!! Dacă nici Ionescu nu mai are greşeli. sau să fi scris. hotărî pe dată bătrînul învăţător şi. ba chiar mai multe.Ionescu! Cît luptase bătrînul dascăl cu felul lui de a scrie! Grăbit. Trecu pe la librărie. se simţea vioi şi uşor ca un fulg.. Ionescule? 135 . oricît de mică. este rugat să o predea tovarăşului învăţător.

Anunţul apăru la gazetă zile în şir. îi facem o fotocopie. bătrînul învăţător îşi cumpără o cutie de creioane roşii. cu chirie. Bătrînul învăţător ascuţea noi cutii de creioane roşii şi aştepta cu sufletul la gură. Aşa cum nu apar. Eventual. Poate găsiţi la alte şcoli! Eu zic să lipim nişte anunţuri pe stîlpi. Cred că e un termen prea scurt. le ascuţi cu grijă şi se puse pe aşteptare. demult. Zadarnic.. de pildă. A doua zi.. propuse atunci Ionescu. Vă ajut eu. Spre seară. Gazeta se citeşte în toată ţara. ieşi în oraş. în vi-trine. Greşelile de scriere nu vor mai apare niciodată în caietele noastre. elefanţii în curtea şcolii. Greşeala aşteptată nu se ivea. Anunţurile scrise de Ionescu erau toate la locul lor: „Caut greşeli de scriere. cu o etichetă dedesubt: „Cu aceste unelte se vînau demult.. greşelile de scriere din neamul de mult dispărut al Uşurinţei.— Adevărat. pe străzi. în vreun colţ al ţării. Nimeni nui deschise uşa.. Undeva. Imposibil să nu vină cineva din tot oraşul cu o greşeală. şi pe urmă i-o dăm înapoi.” — Să dăm un anunţ la gazetă. 136 . trebuie să fie vreun şcolar care să vă ajute cu o greşeală pentru muzeu. contra bună recompensă. Apoi o bucurie fără margini îi cuprinse inima. Să zicem doi ani! Dar nici aşa nu cred să fie vreo speranţă. Se pregătea tocmai să-şi depună creionul la muzeu.

începu încurcat: — Îmi pare rău... Dar nu în caiet.. Bătrînul învăţător luă avionul. că pe sugativă toate cuvintele par 137 . unde e greşeala? Unde?.. mai să se rupă. Era Ionescu. Pe sugativă. — Cum aşa? N-ai nici o greşeală? — Ba da. Visul.. — Tovarăşe învăţător.Grabei şi Neglijenţei” — cînd sună telefonul... îl pofti în casă. — Dragul meu. am pregătit şi eticheta: „Aceasta este ultima greşeală de scriere a şcolilor de pe întinsul ţării. Inima îi bătea în piept.. Aveţi deseară tren accelerat. cred că am făcut rost de una. apoi. Arată-mi-o! Mai am acest căpeţel de creion roşu. dar.... oferindu-i un scaun. — Pe sugativă?! — Da.. Notaţi adresa.” Băiatul îl întrerupse politicos.. în provincie. Toate celelalte le-am ros de emoţie în avion. m-am înşelat. Grăbiti-vă. Apăru un băiat. Priviţi-o! E în caietul frăţiorului meu.. M-am convins însă.. cînd apăsă pe sonerie la adresa indicată. şi apoi o depun la muzeu! Iată.... Da. izbucni bătrînul învăţător. Am vrut să vă ajut. după ce am telefonat. O corectez.

. iar creionul roşu va fi fost de mult depus la muzeu.. Aşadar. ştiţi.. pe trimestrul II. Pentru că sînt de-a-ndoaselea.. Frumos vis! Ce-ar fi să se prefacă în realitate? Chiar de mîine. — Încolo. şi numai acolo. Uite una! Băiatul. II. dar e veche. care tocmai intrase în cancelarie.greşite.. Caietul pe care îl avea în faţă îi apăru sîngerat de creionul roşu.. . Şi izbucni: — Ionescule. de uimire. din prima zi a trimestrului III. Fireşte.În clipa aceea ochelarii de pe fruntea bătrînului învăţător căzură la loc. 138 . apoi răspunse aproape jignit: — Da. ziceai că nu ai nici o greşeală.. Ionescule. Observaţi? E făcută demult. priviţi-vă sugativele. . tovarăşe învăţător.. dacă vi se face şi vouă dor de o greşeală de scriere. Bătrînul învăţător citi: „Caietul de dictare a lui elevului Ionescu pe trim.. privi îndelung caietul. nici o greşeală? — Nici una! Doar pe sugative. ehei.Bătrînul învăţător continuă să viseze şi acum la vremea cînd greşelile de scriere din caietele şcolarilor vor fi la fel de rare ca şi elefanţii din curtea şcolii. Dar numai pe sugativă..... Şi.. cuvintele şi frazele scrise de-a-ndoaselea sînt la locul lor. demult.. Şi în aceeaşi clipă se trezi din vis în faţa sertarului doldora de caiete.... Acolo.

vecină. exact peste ceasul de masă. tovarăşe profesor? Sau: 139 . ne-au pus pe gînduri. Curînd. Sau: — O biată bătrînică singură.. Puteam să n-o ajut. Treceam atunci cu febrilitate în revistă toate posibilităţile. Căci după cîteva săptămîni ştiam că numai o nenorocire te putuse împiedica să fii punctual. tovarăşe profesor. în loc de legendă. iar în mintea noastră se învălmăşeau toate ghinioanele şi scuzele tale: — Ne-a căzut pendula din perete. DESIGUR. aşa cum se încep de obicei scrisorile. care din prima zi de şcoală curgeau potop pe capul tău. Şi aceasta cu atît mai lesne cu cît. la ora opt precis. că nu începem scrisoarea de faţă cu „Stimate coleg!”. clopoţelul ne înştiinţa că vom începe o nouă zi de muncă. şi vei găsi. Aşadar. sîntem convinşi... explicaţia.SCRISOARE PE ADRESA UNUI ANUMIT ÎNTÎRZIAT TE VA SURPRINDE. trebuie să-ţi spunem de la bun început că neobişnuitele.. Priveşte în acest caz cu atenţie harta alăturată. iar tu lipseai din bancă. e tare bolnavă şi a trebuit să merg la farmacie. şi s-au stricat amîndouă. inima ni se strîngea de emoţie ori de cîte ori. bizarele şi nefericitele întîmplări. ţi-am scris prezenta scrisoare.

întunecate şi negre. bătrînica.... ceva grav de tot. tramvaiul. îngrijorarea strîngea toate inimile. ca şi cum un pendul ocult ar fi bătut sfîrşitul nenorocirilor tale... vineri.. Apoi s-a auzit un fîlfîit: zbura din inimă în inimă. mi-a căzut pe picior un ghiveci de la etajul III.. dar absolut toate aceste catastrofe se petreceau exact în aceleaşi zile ale săptămînii şi aproximativ la aceeaşi oră: miercurea şi vinerea.. Atunci aşteptam cu sufletul la gură să aflăm ce nouă catastrofă se abătuse peste tine.. În clasa înmărmurită a bătut.— Era s-o păţesc. tovarăşe profesor. te înfăţişai în pragul clasei. A mai trecut o oră.. şi te auzeam: — Pendula... zilele trecute. Ori: — Ştiţi ce s-a întîmplat? Chiar în piaţă! A intrat tramvaiul întro căruţă cu cai! Emoţia şi îngrijorarea ce ne cuprindeau pe toţi ne-au făcut un timp să nici nu observăm un fapt esenţial: toate. parola magică — „Şi acum să trecem la lecţia nouă” — fusese pronunţată.... uitîndu-se la ceas spunea: „Acum să trecem la lecţia nouă”. Ei bine. ca o aripă neagră. Nici ora a patra. La 8 şi jumătate fix. bătrînica.. între 8 şi 8 şi jumătate. Şi încă una. neliniştea. Ştiţi blocul din colţ? Ei bine. dar tu.. Colegul nostru trebuie ajutat! 140 . — Ceva s-a întîmplat. iar acestea se scurgeau printre fracţii şi formule încet... ghiveciul sau tramvaiul. minut după minut. Da. Putea să-mi cadă în cap. Presimţirea: de bună seamă fusese ceva cu mult mai grav decît pendula. ghiveciul. nu ai apărut. tu te îndreptai spre bancă.. funestă. şi tu tot n-ai venit. Era ciudat: pendulul magic bătea parcă în vesta tovarăşului profesor. parcă de păcură. Ca o menghină. Căci în clipa cînd închidea catalogul şi. Trecuse ziua.

. În mintea noastră era un singur gînd: „Spre sud! Mereu spre sud. o echipă de prim-ajutor a şi ieşit pe poarta şcolii.... pe firul întîrzierilor tale. privind cu ochi temători în jur toţi caii. cu toate locurile primejdioase însemnate cu creion roşu. Ne-am apropiat de un controlor: — Nu vă supăraţi şi.. a lovit o căruţă.La orele 13 fix. a deraiat tramvaiul.” Făcuserăm vreo două sute de paşi însemnaţi pe harta noastră printr-o linie întreruptă. Ştiţi. Avea în mînă harta obişnuită a paşilor tăi.. cînd ne-am oprit în piaţă.. azi a. tovarăşe profesor. la linia de tramvai.. bătrînele şi ghivecele. Ne aminteam cu emoţie de cîte ori spuseseşi plîn-gător: — În piaţă. deraiat? — Ce să deraieze? 141 . spre domiciliul tău.

în dreptul cerculeţului pe care scrisesem „Accident — tramvai”.... nene. A deraiat şi azi? — Cum şi azi? Niciodată... De-abia mă ţin pe picioare. nu mai mult. — Sînteţi sigur? Omul ne-a privit prea lung. Am bîiguit doar: — Ştiţi. Îl cunosc.. Degeaba. — Sînteţi bolnavă? am întrebat-o. am pus un semn de întrebare.. nici vinerea trecută? — Nu. Sînt. — Da. a căzut cumva azi vreun ghiveci în capul unui elev? I-am dat toate semnalmentele. Va să zică asta era! Cinste colegului nostru. Cîteodată jucăm şotron juma’de oră. Băieţaşul a dat din umeri mirat: — N-a căzut... Ne-am privit triumfători. Am pus şi aici un semn de întrebare. Spre blocul cu ghivece! În cîteva minute ne-am aflat la locul cu pricina. — A. — Nici miercuri. — Nu-i aşa că astăzi a fost colegul nostru pe la dumneavoastră? — Care din ei? L-am descris în amănunţime. ne-am adresat unui băieţaş ce se juca în stradă. am zis într-un glas: — Mai departe. cu o voce ceva mai puţin înfierbîntată. L-am rugat de cîteva ori. — Spune. totuşi. din această cauză.. Am consultat apoi harta şi. 142 . Îndoiala ne rodea inimile.. E drept. cînd am intrat în curtea bătrînichii.— Tramvaiul. ca să mai insistăm. colegul nostru. însemnat pe hartă prin alt cerc cu cuvintele: „Accident — ghiveci”. trece pe aici adesea. — Minte! Am deschis harta şi... care ajută un om bătrîn. spre punctul „Accident — bătrînă”. n-am auzit. şi ne-am văzut de drum. el nu vine niciodată..

Chiul.. Neseriozitate. bătrînica. Am arătat-o apoi celorlalţi colegi din clasă. harta întîrzie. — Nu cumva matematica? — Nu! Adică da. Ceva mai grav. Nepăsare. şi ţi-am trimis-o. Nu vreau să mă asculte. astăzi a fost ceva mai grav. i s-a întîmplat ceva mult mai grav. — Dar cu tine? — Tramvaiul.. — În acest caz. — Da. Vouă vă pot spune. Noi am scris doar „Harta paşilor tăi”. alţii socotesc că „Harta lipsei de onoare” ar fi mai potrivit. S-a schimbat orarul. Dintr-o dată.. nu ştiţi? Acum avem vinerea două ore de matematici! Am tăcut. dar rămîne între noi. ghiveciul. Apoi am privit harta. Ce e cu voi? ne-ai întrebat speriat. — Ce e..rilor tale ne-a apărut limpede... Am tăiat pe rînd semnele de întrebare şi am scris în locul lor: Minciună. „Poate e ceasul totuşi de vină”. va fi de-ajuns. Ceasul ticăia mărunt. 143 .. Unii au fost de părere să-i punem ca titlu „Itinerar de chiulangiu” .. Cam multe. exact cînd ai intrat în odaie. — Şi totuşi.Pe harta noastră se mai adăugase un semn de întrebare. pas cu pas... ce e drept.. neam speriat noi.. Şi dacă o vei studia cu atenţie o jumătate de oră. adăugind un ultim semn de întrebare. În perete pendula ticăia cu regularitate şi tocmai bătea ora două... desigur.. Nu ai venit deloc. Sîntem convinşi că aceasta va fi ultima ta „întîrziere”.. intrînd în curtea casei voastre. ne-am zis fără convingere.

să văd cum mă vezi tu. Victoriţa îşi lungeşte gîtul spre caietul colegei. LA LIMBA ROMÂNĂ. — Da’ pe urmă îmi citeşti şi tu. — Cum o să mă supăr! — Pe onoarea ta? — Pe! Colega respiră adînc. tu. nu-i aşa? — Se înţelege. După cît se pare. Portret fizic şi sufletesc. Mor de curiozitate să ştiu ce ai scris despre mine.PORTRETUL COLEGEI DE BANCĂ COPIII AU PRIMIT CA TEMĂ. şterge de pe caiet cîteva fire imaginare de praf şi începe: — Ascultă: „Colega mea de bancă este foarte deosebită de mine”. „din punct de vedere fizic”.. — Aşa şi este.. pentru după vacanţă. Continuă: — „Ea este o fată bondoacă”.. şi totodată vecine — Victoriţa şi Dana — s-au aşternut pe treabă.. — Citeşte-mi... 144 . temele sînt terminate. Colega nu se lăsă rugată.. Cum arată şi ce fel de om e. Primele fraze au şi fost scrise pe caiete. să facă fiecare un scurt portret literar al colegului de bancă. Zi! — Dar nu te superi... o roagă ea. mor de curiozitate. Cele două colege de bancă. tu.. zi mai departe.

Cealaltă o ajuta: — .. brusc jignită. Caută cu ochii închişi cuvîntul potrivit.. — Dar ce? Eu fac portretul rochiţelor? Victoriţa se dă bătută. Dacă vrei.— Cum? ! se încruntă. tu.. Sînt eu bondoacă?? — Ce. Scrie. — „Ea este o lungană. vrei să zici că nu? Aşa-ţi zic toţi copiii: „Bondoaca”.” — Cum? sare ca arsă Dana... Uite ce am scris eu. şi îşi pipăie talia. — Asta tu ai scornit-o.... — Ba se vede. Zîmbeşte acru: — Mda! Ştii. nu se vede.” Asta e tot. se înfurie Victoriţa. Zău..” — Nu se vede. Victoriţa s-a făcut palidă de ciudă. Vorbeşte printre dinţi: — Da? Bine. tot mai bine e „bondoacă”. — Şi ce să pun? Durdulie? — Nu. sînt curioasă să ştiu ce ai scris mai departe.” — Cum lătăreaţă? — Dar cum? Îngustă? Uită-te în oglindă! „Mai are un nas borcănat şi urechi măricele. 145 .. îţi arăt şi rochiţele... Îşi muşcă buzele. — Păi. Am scris aşa. Victoriţa..” — Aşa şi e... continuă netulburată Dana: „Colega mea are o faţă lătăreaţă. Scrie aşa: „Ea a slăbit cu două kilograme şi trei sute de grame.. întăreşte cu satisfacţie Dana..... — Nu. „Colega mea de bancă este foarte deosebită de mine.. Şterge imediat „bondoacă”. Să nu pui durdulie. îndesată? Grăsană? Crede-mă. — Dar ce? Rotofeie? — Nu. Să nu pui rotofeie. să-ţi citesc. i-o reteză Victoriţa.

.. dar acum adaug: „şi o ciolănoasă.. egoistă... mormăie Dana ameninţător.” — Da? Tu faci şi comparaţii? Bine.. — Da? Hai la oglindă! Poftim... şi. — O să scriu că eşti o.— Aşa am scris. dar e atît de furioasă că nici nu bagă de seamă. se roagă Dana. o.” Se repede la masă şi apucă hotărîtă tocul. — Ce vrei să mai scrii? întrebă uimită Victoriţa... „ciolănoasă şi deşirată”? — Şi tu ştergi „faţă lătăreaţă”? — Şterge tu mai întîi. şi o deşirată. „bărbia ascuţită ca un vîrf de pantof”? Îţi convine? Victoriţa o priveşte drept în ochi: — Îmi convine. Uite. în loc de „are urechi măricele”. Porţile de Fier? — Şi tu unde vezi la mine varză murată? ţipă Victoriţa. o strungăreaţă între dinţi ca Dunărea la Porţile de Fier. — Şi eu am să scriu că în orele de română scrii la matematică! Şi copiezi temele! 146 . — Bine.. Las’ că te aranjez eu.. Acum s-au mai molcomit parcă..” Dana sare în sus şi răstoarnă scaunul. — Ştergi. „Din punct de vedere sufletesc. — Ba tu. Îşi lipeşte nasul de luciul oglinzii şi vorbeşte cu degetele între dinţi ca o furculiţă: Spune unde vezi tu la mine... Nu vrei? se înfurie din nou Dana. „are urechi ca nişte foi de varză murată?” Şi. Sînt puse pe tratative. scriu şi eu: „Are degete ca nişte dopuri de plută şi... trăgîndu-se de urechi.... Păi crezi că eu nu pot să scriu. cu un nas ca o trompă de elefant...

147 .

... ca să te fotografiezi a la minut? — Şi tu nu te-ai prefăcut bolnavă. Ea are nasul. Victoriţa. dacă ştergi că n-am învăţat poezia pentru serbare. ochii potriviţi. Dar nici tu de copiat temele. consimte Dana. Dana lasă tocul jos şi citeşte Victoriţei: — „Colega mea. Din punct de vedere sufletesc ea este o fată foarte potrivită. — Bine. cu tocul în aer. — Dar ştergi şi tu că sînt egoistă şi că am nasul borcănat. este foarte deosebită de mine. — Şi despre faţă? — Potrivită.” Victoriţa citeşte şi ea lucrarea ei: 148 .. Curînd. gura. — Şi n-o să scrii nici de fotografie? — Nu. pentru că nu învăţaseşi poezia pentru serbare? Dana a rămas încremenită.— Şi eu n-am să scriu că ai fugit de la ultima adunare de grupă. scrii şi tu la fel? — Mai încape vorbă? Uite. Un timp se aude doar rîcîitul peniţelor în caiete. apoi izbucneşte veselă: — Ştiu: potrivit. Vorbeşte cu glas tremurător: — Ai fi tu în stare să scrii. — Şi despre ochi? — Potriviţi. Simte că îi izvorăsc două şiruri fierbinţi de lacrimi din ochi. şterg.. părul. lucrările au fost transcrise.. dar. asta? Victoriţa s-a înmuiat şi ea: — Dacă scrii de adunarea de grupă! — Nu scriu. — Şi cum să scriu ! ? Victoriţa se gîndeşte un timp.

Părul şi ochii sînt potriviţi. ba da.” „Cum?! veţi exclama. Ea are nasul potrivit. 149 . Gura este potrivită. Nu e nici o deosebire între ele?” O. este foarte deosebită de mine. din punct de vedere sufletesc.— „Colega mea. În schimb. e mai bogată Dana: două puncte şi o pată de cerneală în plus. şi încă multe: din punct de vedere fizic Victoriţa are în plus trei virgule. Din punct de vedere sufletesc este o fată foarte potrivită. Dana.

. N-ai habar?. iar copiii. Nu. băiatule? Înveţi la chimie? Foarte bine. citesc şi recitesc. ca toţi ceilalţi. ca toţi ceilalţi. nu m-am tăiat.. aplecaţi peste cărţi şi maculatoare. pisicile sforăie molcom. Bineee!. subliniază.... au mîncât pe săturate. În fund.. Şi.. aţipite. Dă-mi un port în Norvegia... Şi cu toate acestea. dragă Alecule. nu învaţă.. Să mai poftească nesuferitul de Alecu să-mi 150 . şi acum.. În case e cald. Mormăie cîtva timp înciudat. reciteşte.. numără şi enumeră. O să stau cu Sandu Vintilă. La revedere! Şerban trînteşte receptorul. Aha!... stă şi el aplecat peste măsuţă... Şerban. citeşte. Alecule. Nu te pricepi? Ai de învăţat? Aha!.. care se termină cu D. încă n-am învăţat la chimie. învaţă. Nu.. Te deranjez? Un moment doar.. dezleg nişte afurisite de cuvinte încrucişate. cu patru litere. Ce faci.... liniază şi subliniază. Tocilar ursuz! Nu-i nimic. prietenul meu. dă-mi un dezinfectant din trei litere. sobele duduie.. numără şi enumeră — într-un cuvînt... Apoi se repede la telefon: — Alo.. Chiar mîine mă mut de lîngă el.. Sau un animal cu blana roşcată. liniază..LA TELEFON ORA TREI DUPĂ-AMIAZĂ. s-au odihnit. lîngă sobă... Bodogăneşte jignit: — Uite cu cine stau eu în bancă!.. Începe cu V..

iubitule.. Ce mi-a venit? O săţi explic eu mîine. Roade înciudat capătul creionului...ceară compasul tatii.. Ce magazin de stat?! Ce consignaţie?!.. se răsuceşte ţîfnos spre el: — Lasă-mă-n pace! Da.I.. aşa. scapă-mă dintr-o încurcătură. Şerban se-ntunecă: — Învaţă! Şi ce? N-are un minut-două pentru un prieten? Nu mă mai mut cu el..... De ce glume proaste? Nu. formează un nou număr: — Sandule. m-am gîndit la tine. N-are decît să aştepte pîn’i s-or lungi ure-chile. Nu-s toate vacile roşcate. De ciudă îi trînteşte o carte în cap: — Zît! iar stai pe pat? Pisica se zbîrleşte furioasă — şi. Bine i-am făcut!” 151 . care începe cu V? Da. „Animal cu blană roşcată.. „A închis telefonul!” Şerban fierbe. ţeapănă..... Vacă. nu vezi? Acum îmi curăţ unghiile. adevărat. o să-l ia cu binişorul.O. cinci litere...... Sandule dragă.... Nu vreau să-l cumpăr. pentru cuvinte încrucişate. înveţi? mda. seamănă leit cu Voicu. tu eşti? Aici Şerban.. cînd. Acum caut un animal cu blană roşcată.U.... băiatul din banca vecină..... n-au cinci litere — viespe — n-are blană. Ce i-a trecut prin minte? Numără pe degete: „V.. e cam morocănos şi Voicu ăsta... O să-i spun şi eu: „N-am timp. şi are părul roşcat. tot înghiontit la vreo teză.... nu m-am gîndit la tine. Voiculeţule dragă. Nu ştii tu.. veveriţă. Haha. format din cinci litere...C. Aaa.... mă.. un animal roşcat. roşcată şi cu ochii verzui-gălbui..... „Privirea i se opreşte asupra pisicii : E roşcată ! Dar nu începe cu V”.. nu-i aşa? De mîine mă mut cu tine. — Voicule. dar o să-l roage frumos. tu stai singur în bancă.. Se aude un pocnet sec în receptor...... viezure..” Uşurat.. (Şerban rîde amuzat: „Ce spiritual e!”) La muzeu? Nu......

ţîrr.. de învăţat au învăţat. să citească.. la chimie au ceva de învăţat. Alecule! Ai terminat lecţiile? Eu? De-abia m-am apucat.. — Noroc. 152 .. Într-adevăr.. Şerban deschide ghiozdanul şi aşază pe masă cărţi.. Nu mai e o clipă de pierdut.. În case e cald. se joa-că.... s-a făcut ora şase. Patru ore mam luptat cu vulpea asta... Îţi mulţumesc. — Unde-am rămas? Aha: „Oxigenul este un element chimic.. Şerban sare la aparat.. iar copiii.. Cum?! Ai găsit animalul cu blană roşcată? Vulpea. de trei ore mă căznesc. e şase. Şerban se aşază la masă. cu capul între mîini. Şerban se ridică din nou: — Tu eşti. Mai dă vreo opt telefoane şi pe urmă izbucneşte: — Învaţă. Mulţumesc. Acum se odihnesc... toropite. Ei da. telefonul sună prelung. zici? Ia stai să văd. eşti un adevărat prieten. Şi băiatul.. Alecuţule! Îţi mulţumesc. sobele mai duduie.. Deodată... Ţîrr.. Pa! Aşază receptorul şi începe să citească: „Oxigenul este un element”. Vulpea! Trînteşte receptorul şi se îndreaptă spre măsuţă.Răsfoieşte carneţelul cu numere de telefon... La revedere. începe....... în sfîrşit... caiete.. — Spune! Da. învaţă! Şi ce dacă învaţă? Trebuie să mă milogesc sămi dea un ajutor tovărăşesc?! Priveşte ceasul din perete: Poftim. Halal colegi! Unul nu s-a deranjat. ştiu. Vulpea e. am găsit: vulpea... Ţîrr. pisicile au adormit de-a binelea.. maculatoare... Sandule? Da. Ce fac eu? Învăţ.. ţîrr. Cum de ce? Pentru că nu m-ai uitat.” Ţîrr. La urma urmei..

Smuceşte receptorul şi ţipă: — Ştiu. şi toată ziua: ţîrr . Bombăne furios..... Ţîrrr.. îndreptîndu-se spre masă: Mare lucru. ţîrrr... Vulpea! Şerban fierbe: „Vulpea! Vulpea! Au telefon..ţîrrr. Nici nu se gîndesc să-ţi respecte timpul pentru învăţat. Ştie orice prost... Sigur că-i vulpea.. Halal colegi!” 153 .Ţîrr.. — Alo! Da! Vulpea! se răsteşte Şerban în receptor.

Ţîrîitul se aude înfundat. Zvîrle o pernă peste telefon. apoi încetează.. Ţîrrr... ţîrrr...Ţîrrr.. Telefonul tace o clipă. Şerban îşi îndeasă perna pe cap şi aruncă cartea de chimie direct în cutiuţa neagră. ţîrrr.. ţîrrr.. ca un sforăit de pisică.. fir-ar a naibii să fie de vulpe! Pisica zvîcneste neliniştită din coadă şi începe dintr-o dată să miaune prelung.. Băiatul dă perna deoparte.. ţîrrr.. începe din nou telefonul..... SUFLEŢELUL ÎNVAŢĂ 154 .... Şerban se repede la telefon şi începe să ţipe din răsputeri: — Vulpea! Vulpea! Vulpea! Ştiu! Vulpea... apoi sună din nou: Ţîrrr. ţîrrr. ţîrrr.

Dacă s-a mai pomenit un băiat mai sîrguincios?! Se spală cu cartea în mînă. cum mai fîşîie papucii! Cum să nu se enerveze băiatul? E atît de afundat în carte. Erau cam grele. de-abia nimereşte copcile de la bocanci. Nu e de mirare că e cam nervos. mînca-l-ar bunica. Şi doar sufleţelul învaţă. micuţul — şi înghite carte după carte. dar băiatul învaţă. şi dînsa.. Sărăcuţul. Şi mai are bunica un cusur: uite. chiar adineauri. Doamne. Se-nţelege. „toată lumea din jur” e numai bunica. Şi cînd se-ncalţă e cu cartea alături.. Şi cum să nu fie nervos.. Dar n-are încotro.. a trîntit lemnele la gura sobei. cînd are atîta de învăţat. Pe alţi copii trebuie să-i împingi de la spate: „Învaţă. Conştiincios. şi cît de mult învaţă!. Mama e la serviciu. dragul de el! Ce silitor e! Cum vine de la şcoală se apucă de-nvăţat... mănîncă cu ochii pe carte. Şi.. bunicii nu-i vine prea uşor să calce în vîrful picioarelor — are aproape şaptezeci de ani. acum aduce o găleată cu apă. pagină după pagină. „Lasă-l să înveţe. desenează. Cum poate să susţie dirigintele că nu învaţă deloc? Uite-l chiar acum: stă cu picioarele pe perete — aşa învaţă el. în timp ce sufleţelul citeşte.. ai terminat?” Cu Ionel nu s-a întîmplat niciodată aşa ceva. Tatăl e plecat de vreo trei săptămîni în delegaţie. Nici să mănînce nu are răbdare. Dragul de el.CÎND IONEL SE APUCĂ DE ÎNVĂŢAT. De fapt. scrie... măruntă..” De aceea îl încalţă bunica.. Tot trebuie să-l deranjeze să cumpere pîine: 155 .. toată lumea din jur păşeşte în vîrful picioarelor.. ce-i drept. Ea ştie însă că tîrşitul papucilor îl enervează pe băiat. uite. culmea! Îl persecută la şcoală.. slabă şi puţin gîrbovită..

Cînd bunica se întoarce.. sufleţelule. mormăie Ionel. pîinea! Eu nu mănînc pîine. Ce noroc că au zoologie! Tii. îmbrăcată întrun jurnal pe care scrie mare: „Istoria”.. E în ghiozdan... Săracul băiat.. — Mînca-l-ar bunica.. care a fost 156 ... cum mai zboară paginile! A şi ispră.. băiatul e tot neclintit... — Ce vrei? Drăguţul de el. Bunica priveşte cu admiraţie cartea ceea groasă şi îşi cere iertare: — Nu te enerva. Zoologia e ceva mai subţire...... dacă i-ar fi cerut limba română.. — Comoara lui bunica.. Am de învăţat..— Ionel... trosc! lemnele. sufleţelule. mă duc eu. Dumneata nu vezi? Şi agită în faţa bunicăi o cărţoaie cît toate zilele.vito. învaţă... scumpule. dacă vrei pîine. Sau geografia. Îmbrăcată în albastru. Şi profesorul de zoologie susţine că nu învaţă.. Iacă: au şi început să zboare paginile.. Pe mine să mă lăsaţi în pace.. nici cînd vorbeşti cu dînsul nu-şi desprinde ochii de pe carte!. El... învaţă.. Ionel.. — Dă-mi zoologia. Şi-a mutat doar picioarele de pe un perete pe altul. nu te duci tu după pîine? — Uff! Nu poate omul să citească un rînd.... două kilograme.. bang! găleata cu apă. Du-te dumneata.

. Ba chiar nu scrie deloc. Scrii dumneata. Aici. sufleţelule. Ionel nu prea scrie.. nu-i aşa? Scotoceşte în ghiozdan.... Eu trebuie să-nvăţ. ziceam.. numai atîta. E de copiat.. Primul o să fie.. Scoate o carte şi un caiet: Bunico dragă. sufleţelule. Deh. voi naveţi de scris? Băiatul răspunde plictisit..... ce să-i faci. bunica se apropie de băiat: 157 .. de altfel... — Şi. Bunica îsi ia inima în dinţi: — Ionel. Da? Bunica şi-a pus ochelarii şi s-a aşternut pe scris. I-a trecut furia.. De-abia răsuflă.. şi nu scrii.. După treizeci de minute.. de..... Ionel se dă repede jos din pat..... Bătrî. Dar acum? Mînca-l-ar bunica. Lui Ionel nu-i place cum răsuflă. uite. sufleţelule? Sufleţelul zvîrle furios cartea: — Nu vezi că învăţ? — Nu te supăra.. fără să-şi ia ochii de pe carte: — Mda...premiant în fiecare an: dintr... zece rînduri. să te ajut niţel.antîia pînă-ntr-a patra. Ochii îi sclipesc vesel: — Bunică. Răsuflă greu. Poate... Pînă aici.. Nici ei. E drept că-n ultimul timp se cam lăsase pe tînjală. Şi bunica continuă să păşească în vîrful picioarelor. avem.neţea! Un singur lucru o îngrijorează pe bunica.. Ionel a cules cartea de pe jos şi citeşte cu picioarele pe pereţi. dumneata scrii frumos.

. Şi ce mărunt e scris!! Îşi potriveşte ochelarii şi citeşte la întîmplare în josul unei pagini: „... Întoarce toropit o pagină. A doua zi.. ajută-mă. O cîntăreşte în mînă: Pe vremea mea erau mai subţirele.. fugarul privea piraţii ce se-ndreptau cu toate pînzele în vînt. ochii i se îngustează din ce în ce. Atîtea lecţii.” Băiatul stă ca de obicei cu picioarele pe perete şi cu zoologia în mînă. Dunărea e afluentul Siretului? Şi Mureşul?! Oltul se varsă în Marea Neagră? Ăsta-i ajutor? Deschide bine ochii. Trotuş. Atunci.... Buzău. Moldova... Afluenţii Şiretului. Bistriţa. fă şi harta asta. A scos din ghiozdan un alt caiet: Bunicuţo dragă. urmărind cu degetul pe carte: — „Siretul este foarte bogat în aa. pe partea dreaptă: Suceava... oftează bunica.. apucînd cu o mînă calul de căpăstru. Citeşte.” 158 ... bunico. e bine? Am terminat.. după vreo jumătate de ceas. Citeşte şi el.. De la nord la sud. picioarele îi alunecă de pe perete.— Uite. — Nu prea văd bine. Dar.. Uite! Toată harta e tăiată cu roşu! Ce.. Clipeşte des. Ţocăie fericit din buze. bunicuţo.. cum să nu-l doboare?.. aflu. iar cu cealaltă scărpinîndu-se în ceafă. Uite aici.. scoase pistolul şi începu să tragă.. — Foarte bine. citeşte şi-n carte...... — Sufleţelul. Mai citeşte cîteva rînduri şi. Eu am de învăţat.. Apoi.. Ionel soseşte furios de la şcoală: — Ce mi-ai făcut? Mi-a dat patru.. Vino să te sărut. afluenţi.. Începe s-o răsfoiască.. Milcov. Bunica s-a aşezat la masă. Bunica se freacă la ochi.. Numai din cauza ta.. pe nesimţite. Rămas pe ţărm. Ridică cu grijă cartea. foarte bine... dacă nu te pricepi. sufleţelule.. — Hai.... iar zoologia se rostogoleşte pe covoraşul de lîngă pat. E scris mărunt. după un moment în care a privit-o aspru: Ce mai stai? Fă-o din nou..

Căuta o socoteală. şi avea. Am furat împreună trei mii de dolari. cuprinse de vîlvătaie. dar acesta dispăruse... Se aplecă s-o ridice. Era cu poze. tînărul bandit din Chicago”.. — Da? Îndrăzneşti? Se ridicase în picioare dintr-un singur salt. — Ionel! strigă bunica. O bănuială încolţi în mintea piratului: nu cumva era o păcăleală?” O bănuială... săracul.. Asta era zoologie? Nu cumva era o păcăleală? Se îndreptă spre masă şi scoase din ghiozdan „Româna”. Nu pui la socoteală aceste şase gloanţe cu care aş putea săţi găuresc scăfîrlia ?” Îngrozită. încolţi în mintea bunicii. Pe urmă. Era. Nu-l cunoştea. desigur.Bunica nu pricepe nimic. Citi: — „Socoteala dumitale e greşită.. ca-n orice aritmetică. zici? Paginile gălbui se răsuciră. îi şterge şi-i potriveşte mai bine. Se uită atent la prima figură. Oftă uşurată. zoologia.. scoase „Aritmetica”. şi o lovi în faţă căldura sobei în care duduiau lemnele aduse de dînsa. Întoarce pagina: „Scoase un urlet fioros şi zvîrli cuţitul spre palmier. Scoate ochelarii. un bandaj peste ochi. un scriitor mai tînăr. Din ce în ce mai nedumerită. geografia. Altă poză: „Dik Balena”. româna. bunica scăpă „Aritmetica” din mînă. vorba cărţii. Va să zică se înşelase. româna. Alese cărţulia cu scoarţe albastre şi o vîrî pe foc. 159 . şi începură să pîrîie. Ca-n nici o aritmetică. Şi o găsi.. Ce materii aveţi voi pentru mîine? Băiatul se răsuci zgomotos pe canapea: — Zoologia. Mi se cuvin o mie cinci sute. mister. — Va să zică. Scriitorii aveau poza în cărţile de română şi pe vremea ei. Cine o fi? Citi explicaţia: „Tom Chiorul..

. sufleţelule.. din maldărul de scrum... şi pe urmă stăm noi de vorbă. îmbujorată... Mă mai pricep şi eu la zoologie. Arunca în foc cărţoaie după cărţoaie. şi adăugă aspru.. bunicuţo? sări ars băiatul. 160 . Se-ntoarse apoi cu faţa roşie.. Du-te de adu două braţe de lemne. Dar bunica nu răspundea. Am aţîţat niţel focul. privindu-l peste ochelari: Să lipseşti din ochii mei. mai ars decît „tînărul bandit din Chicago” care îl privea cu singurul său ochi.— Ce faci. spre băiatul ce rămăsese năuc: — Ce fac? Nimic.

Sandu rîdea cu lacrimi. — Of. şi plăcinta cu nuci. să nu-l mai certe. 161 . iar a patra doar nişte foi de ceapă. De la bunică mănîncă. Aşa. aşa. Dar deocamdată mama nu numai că nu-şi cere iertare. Sandu o „pedepseşte” numai pe mama. Asta-i! Atît de ambiţios. Atunci? N-o să ghiciţi niciodată! Să vă spun eu: Sandu Bundache e ambiţios. n-a mîncat la masă.. Nu intra deloc. A început cu stîngul. să-şi ceară iertare de la el şi. bunica a încercat să-i încalţe. şi friptura. încît e în stare să nu mănînce nimic trei zile în şir. din pură ambiţie. să sufere. De altfel. în curte. Dar poate nu-i e foame? Aş! Vă rog să mă credeţi pe cuvînt: i se învîrteşte casa în faţa ochilor de foame.. Spuneţi şi voi. Se pare însă că mama neglijează această nobilă trăsătură a fiului său. Îl ceartă mereu. Sandu Bundache e sănătos tun.drept. Bineînţeles. Judecaţi şi voi. Sandu a umplut galoşii bunicii. cam cu un deget de apă. dar pe furiş. N-a mai mîn. Acum cîteva zile gerul s-a înăsprit. Sandu nu admite să fie certat pe ne. să-l creadă flămînd. nu-l lasă dînsa niciodată flămînd. Aşa. în loc să-şi mănînce supa de găină. Pentru toate nimicurile. căci bunica îl iubeşte. se necăjea bunica.. să prefere nişte biete legume? Nu. Nici dreptul.UN AMBIŢIOS AŢI MAI CUNOSCUT VREUN BĂIAT CARE.. doamne! Iar mi s-au umflat picioarele. Sandu s-a supărat. nu era de rîs? Dar mama l-a certat.cat toată ziua. şi i-a lăsat afară. dar îl şi ceartă fără încetare. ca mama să nu ştie. nu din cei puşi la regim. De fapt. A doua zi.

Sandu se supăra. sub scaunul bunicii.. vreo opt clătite şi trei cîrnaţi prăjiţi. în afară de. dacă mama nu l-ar fi certat din nou. Lega. nişte coji de nucă. ca de obicei. apărute pe măsuţa sa. să se zgîrie. pe care i le aducea bunica.. Şi probabil că ar fi mîncat la masă. a „iertat-o” pe mama şi a început să mănînce iarăşi la masă. în faţa farfuriilor aburinde. cinci chifteluţe şi patru cornuri cu unt. Apoi. să sară pe pereţi. din grija bunicuţei. se înţelege. iar seara. Îi era milă de el însuşi.. Dar mama nu părea dispusă să se înduioşeze. să zicem. cu coada ochiului.. Şi pentru ce? Pentru alt fleac. mama îl certa din nou. Nu peste mult. Asta era prea de tot. — Vai de mine.. uita totul. Şi nici a doua zi dimineaţa. cozile celor doi pisoi. Punea.Noroc de bunica.. să fie certat chiar la masă? Şi de ce? Pentru că a luat un patru la română? Binee! Supa a rămas neatinsă. cu un cauciuc. Sandu se prăpădea de rîs. După ce îşi calcă pe inimă şi primeşte să mănînce. În afară de două şniţele. pînă cînd. Fireşte. o pulpă de pui şi vreo trei felii de cozonac. Dar. ce sensibil e!” Şi îndată după masă începe să-i care toate bunătăţile pe care „ambiţiosul” le înfulecă pe nerăsuflate.. Fireşte. înţelege totul: „Săracul băiat. s-a rupt scaunul! ţipa dînsa.. Aceştia începeau să miorlăie. urmau observaţii. Cum îl vede bosumflat la masă. — Nu mi-e foame. decît ceea ce i-a adus bunica: nişte ardei umpluţi. chiar la masă. şi din nou ambiţiosul n-a mai mîncat. bine de tot. şi pe deasupra a hotărît că nu mai are ce căuta la patinaj. să zicem. cele trei plăcinte. Spre seară. L-a dăscălit toată seara. — Nu mănînci? l-a întrebat mama. La masă. Mama îl privea aspru. nu mai mînca. a stat bosumflat şi aproape plîngînd. Şi pentru ce?! Pentru alt lucru de nimic. mama s-a supărat. în timp ce bunica lăcrima. 162 . Sandu uita supărarea şi începea să mănînce la masă.. Nici la prînz nu se atingea de mîncare.. mama l-a certat din nou.

.. Ce-o să zică mama? 163 . Sandu a început să caute patinele din ochi. cinci minute. bunicuţo dragă. şi-ţi dau drumul. Bunica avea obligaţia să-l controleze. În cinci minute le fac. repede! S-a spart butoiul cu varză. dar fă-ţi temele.. Bunica a intrat speriată în cameră: — Care. — Bunico. După ce a desenat vreo patru perechi de patine. Stătea cu capul în mîna stîngă. Apoi deodată s-a luminat. A îngenuncheat şi a început să cotrobăiască pe sub pat. a deschis un caiet şi a început să-l mîzgălească cu un creion. — Sandule. s-a sculat de la masă. mai întîi temele. Sandu a frunzărit cîteva cărţi. un sfert. — Gata.. iar cu cealaltă desena furios patine: o foaie. Bunico. ha. A răsucit cheia pe dinafară şi a început să rîdă: — Ha. Sănducule. pretutindeni. — Nu se poate. Nu erau la locul lor. Le scriu pe urmă. bunico.. A doua zi. — Mai întîi temele. unde? Dar Sandu — ţîşti! o şi zbughise pe lîngă dînsa. Săndel.decît cu lecţiile învăţate şi temele scrise. — Doamne. — Temele! Sandu s-a posomorît. am învăţat. în dulap. lasă-mă la patinaj. uite: numai o jumătate de oră. pline cu patine. dă-mi drumul. trei. te-am păcălit. — Arată-mi temele! — A! Temele? Nu avem multe. — Bunicuţo dragă. deschide-mi! — Unde-s patinele? Spune-mi unde-s patinele. A intrat fuga în cămară şi a prins să ţipe: — Bunico. spune-mi unde sînt patinele? Bunica rămînea neclintită.. pe sub divan. două. pe urmă.

îi tremurau picioarele de foame. Seara. Sandu le-a găsit. A deschis cămara şi a şters-o. Era sigur că bunica i-a pus în ghiozdan măcar o chiflă cu unt. A găsit într-o plasă două cepe şi le-a mîncat goale. Dar nu mai putea de foame. Într-o clipă. şi a plecat la şcoală. Nici seara n-a mîncat. Nu era uşor. N-a mîncat nici la dejun. După-masă pe la patru. S-a întors de-abia seara. bunica a cedat: — Caută-le sub tigaia din cuptor. iar friptura era rumenă şi aburindă. dar nu s-a lăsat.. Nu. Stătea însă bosumflat pe divan. a aşteptat ca de obicei să vină bunica cu mîncarea. Îi venea să mănînce penele din pernă. La prînz se clătina de-a binelea. La început s-a servit supa. nimic. mama l-a certat. Apoi mama a adus cel de al treilea fel. De dimineaţă a mai mîncat o ceapă pe furiş.. „Bineee!” Va lupta şi împotriva bunicii.. La masă.. L-a întrebat în treacăt: — Mănînci tocană? Sandu simţea că leşină. S-a ridicat de pe divan şi s-a întors spre masă: 164 . Dar ghiozdanul era gol. Le-a înghiţit pe furiş. nu va mînca nimic.— Unde-s patinele? Acum vreau să patinez. Trei ore patinase. nu. A lăsat-o să se sleiască în farfurie. Nu. Nu s-a atins de mîncare nici la prînz. Lui Sandu i s-a urcat un nod în gît. Ameţea de foame. Bunica însă n-a mai venit. Spune-mi unde sînt? După vreo cinci minute. S-a sculat şi a pătruns în vîrful picioarelor în bucătărie.. Îl rodea o foame. a găsit în bucătărie nişte foi de ceapă. din trei înghiţituri. Apoi a venit friptura. în pat.. A plecat de-a dreptul la şcoală. Mai bine va muri. Sandu s-a ridicat furios de la masă: — Nu mai mănînc.

.... altceva. Te rog. orice.. dar altceva.— Mănînc. UN VOCABULAR 165 ... nu tocană de ceapă.. mamă dragă...

şi cîteva clipe se auzi foşnetul paginilor sărite. — O să-ţi placă.. bodogăni Tăsică ursuz. Grigore.. străveziu. Se opri la primul dialog. „..LITERALMENTE BOGAT CÎNDVA. De ce? Greu de spus.Văzduhul era liniştit. literalmente excepţională. îmbălsămat..Vîrfurile copacilor începură să freamăte. legănate de o adiere uşoară. „În faţă cobora abrupt malul de lut cafeniu.. da. apoi nu se mai auzi decît mormăitul omului ce alunecă peste paragrafe.. E o carte excepţională. Ei.. i-a spus prietenul său Andrei... Tăsică n-avea „vocabular”. CUVÎNTUL „VOCABULAR” a fost legat de cele mai tainice suferinţe ale bunului meu prieten Tăsică St... cuvînt al neizbînzii.. că fundaţia. mîngîind volumul cu scoarţe portocalii. 166 . ceva mai înviorat... cu un imperceptibil tremur al glasului. dacă acum cîtva timp nu l-aş fi văzut citind.” Ce-are a face? „. Şi poate că n-aş fi ajuns nici eu să spun ceva despre acest delicat subiect.” Mai citi cîteva cuvinte cu glas tare.. Vai. Tăsică citea din cartea „literalmente excepţională” la măsuţa de piatră din curte. — „Presupun. căruia îi plăceau expresiile „grele”. Al. de necaz şi ciudă ce veştejeau cele mai senine aspiraţii ale micului şcolar? Şi numai din pricina acestui cuvînt. cine-ar sta să numere ceasurile de amărăciune. iar în spate se întindea un crîng întunecos.” — Nu-mi place. zise arhitectul..!” Ei şi? Se agaţă din nou de dialog. sub bolta unor vrejuri de măceş..

vezi. se opri. am învăţat. orologiu.” Curînd nu mai deosebii nimic din ciudata gargară ce-mi ajungea la urechi.. Uite.” Sfîrşit.— „Nădăjduiesc că eşti satisfăcut de succesul proiectului dumitale. şi pentru multă vreme....... „.. ţi-a plăcut? — Nu! Nu se-ntîmplă nimica. sfîrşit!? Mirat de sfîrşitul neprevăzut. — Care? — Uite şi tu: îmbălsămat.. că „literalmente excepţional” înseamnă ceva tare prost. scriu: coş-co-vea-lă. Prea nu-i plăcuse.. şi cu totul alfel. Dar Tase nu mai deschise cartea. Înveţi trei-patru cuvinte noi pe zi — şi gata vocabularul.. Şi să ştii.. După cîteva propoziţii mormăite grăbit.. cartea e excepţională. Citea altă carte. Uite. — Ei.. indiferent — Şi nu le-nveţi? — Ce să-nvăţ? De-nvăţat. şi tot la măsuţa de piatră. acum citesc. Prin gardul de şipci îl strigă Andrei: — Ei...În depărtare licărea o luminiţă roşiatică. Sublinie cu unghia un cuvînt: — Neant. Aşa se citeşte o carte. măi Tase.. Şi din clipa aceea socoti... Mai departe: coşcoveală.... învaţă-l. circumstanţe. şi aşa mai departe. Ai fi zis.. ascultînd 167 .. Tăsică citea. neant. cînd dai de un cuvînt dintr-ăsta opreşte-te din citit... — Hm..... Are prea multe cuvinte grele. Andrei deschise cartea portocalie la întîmplare. d-aia n-ai tu vocabular. închise cartea furios. Păi.. Doar foşnetul mai înfundat al cărţii îmi dovedea că cititorul sărea acum peste capitole. scrie-l.... cenuşiu şi plicticos.. notez cuvîntul pe carneţel şi pe urmă-l învăţ.. Ce-o fi asta? Nu ştiu.... Cîteva zile mai tîrziu. literalmente excepţională. tot în curte..

cîte un cuvînt clar: — Ăăă... Crede-mă.. Uite. pavilion.. can-did. scriind cuvîntul într-un carneţel... mersi. Acum închid carnetul şi m-ascult pe dinafară: maxilar... cum să zic. cerebral. numai de aici. mormîntal.. ac-tu-al. Pavilion..de după gard bîrîitul monoton... ce-i drept. asentiment.... — Oribilă.. candid. aşa.. S. mersi.. şi cîteva nopţi dormi cu cartea „literalmente oribilă” sub pernă. Priveşte!.. că undeva.. mărinimos. Seara le tocesc.... capricios... îîî. Iar înainte de-a adormi tocea aproape cîntînd: — Pavilion. Dar un bondar ciudat ce.. Tăsică socoti că „literalmente oribil” însemnează ceva bun. — Ce citeşti? îl întrebă nedumerit Andrei după cîteva minute. — Ce faci? — Notez. 168 .. sătul să tot bîzîie întruna. — „Zăpadă neagră”.. din douăzeci şi cinci de pagini. toate astea.S. se roteşte un bondar... Literalmente oribilă. Seară de seară le răsfoia şi le tocea cîntînd. am scos o sută douăzeci de astea... candid.. ăăă... Trei-patru pe zi? O sută învăţ! Diplomat.. silabisea Tăsică. îîî... discret. Aşa!.. din această clipă. lui Tăsică nu-i mai ajungeau cele patru buzunare pentru toate carneţelele cu ex-presii.. consimţămînt.. Şi. După ideea ta. telescop. În clipa cînd pe vrejuri nu mai rămăsese o frunză. cu eforturi. actual. iar boabele măceşului îşi înmuiaseră dulceaţa cărămizie. zi-i pe nume. expresiile.. cum? — Oribilă. pavilion.. asentiment...... Candid. o-ri-bi-lă. candid. absurd... Dar rezultatele. adevăratele rezultate se observau în discuţiile pe care le ducea.. deasupra mesei de piatră.. Ăăă. — Literalmente. de cuvinte.O. — E o carte oribilă.. Bună carte. ceva folositor şi din cale-afară de interesant.... O să le arăt eu vocabular! .... discret. descifrează din cînd în cînd. consimţămînt.

.. — Ei. ce mai încoace şi-ncolo.. Aşa!.. nu-i mărinimos? Ţi se lichidează gura.. mai actuale. — Cum virulent? 169 . N-am nici o discrepanţă! Cei mai mulţi înălţau din umeri: „Aş.. colaboratorule. Colegii — vorba lui Tase. cînd Tăsică dădea buzna în recreaţii. ura. erau împărţiţi: „Are vocabular”... De aceea trebuie recenzat fără milă. — N-ai vocabular.... am făcut la zoologie o lucrare literalmente oribilă.. n-are vocabular”. băiete. i-a spus şi tovarăşul profesor de zoologie. cum să vă spun. Are o tuşă a mea o livadă foarte conştiincioasă. se minunau cîţiva.” Adică. înmînîndu-i peste cîteva zile o teză cu semne mari şi cu o notă mică... l-împart în două avantaje. zi. cum mănîncă în serpentină? — În serpentine. nu în serpentină. fiind foarte virulent şi colateral.. — Ce bun? Literalmente oribil. ţipînd cît îl ţinea gura: — Fraţilor... răspundea grav Tăsică.. adică pe săturate. Ei. — De ce te-ai supărat? Sînt excepţionale.. — Dar nu-s deloc oribile! — Eşti un mofturos. „cum să zic”.. Dă-mi un briceag să-l cizelez.. Face pagube nemaipomenit de acustice. mai mari. Ascultă şi tu: „Şoarecele de cîmp este un animal falimentar. Cum s-ar zice. fiindcă este virulent şi colateral.. nu. Îmi dă zece. tovarăşe profesor.. mormăia cu gura plină Andrei. mai zici aşa şi pe dincolo. literalmente excepţionale.... Nu-i sanitar.. Nerecunoscătorule. bun. dă-mi să muşc şi eu din măr. Literalmente oribile.. avicultorule. Ionatane. Trăieşte pe ogoare şi mănîncă în serpentine...— Tăsică. Uite. nu aşa. — Să-ţi fie ruşine !. Cu mere de tot felul: mai mici.... După ce-l mănînci de-ţi trosneşte limba. făcînd ochii mari. — Bun. Astea sînt cele mai bombastice şi dulci. îl ruga de pildă Andrei... Nu-ţi mai dau niciodată..

. — Şi avid? Ştii tu ce-nseamnă avid? — De la vid. Rîdeau toţi. Mărinimos e un măr inimos.. Adică nu: greşesc.. şi falimentar.. — Şi brutal? — E simplu: brutar... E munca mea! Şi. avid.— Viclean. adică lacom. mormîntal... Şi lacrimile-i cădeau „candide” (calde adică) şi „funerare” (adică întocmai unor 170 . şi colateral. clasa n-a mai fost împărţită. Poftim! Scoate unul din carneţele. Avid înseamnă că nu e vid... Tăsică lăcrima. adică după alimentare. mărinimos. declama fără răsuflare: E munca mea.. răsfoindu-i filele fără măcar să le privească. brutal... caracter. candid. rîdeţi de mine... În clipa aceea.... — De unde ştii cuvintele astea? — De aici.... — Ia stai! Ce-i aia mărinimos? — Tovarăşe profesor.. Tot împărţită a rămas.

Citea liniştit.. Al. oribil. cînd artiştii se înclinau în faţa micilor spectatori. Doar două expresii. — Aha!. băiatul a înţeles că „oribil” nu-nseamnă nici pe departe „frumos”.. încărcate de brumă sau ciugulite de scatii..funii) pe carneţelul de cuvinte cu care Tăsică îşi dovedea „vocabularul”. — Nu compot? — Nu. Mă duc să le mulţumesc. Apoi. decît din hărmălaie... literalmente oribilă.. Aceasta însă nu l-a împiedicat pe Tăsică St. Zilele următoare nu l-am mai văzut pe Tăsică în curtea cu măsuţă rotundă de piatră.. încît trei colegi trebuiau să-l ţină pe scaun. ce să vă mai spun! Şi poate mai mult din ghionţii îndesaţi. să nu mint. căuta înţelesul fiecărui cuvînt nou.. a fiecărei expresii noi. Ce hărmălaie s-a iscat!. L-am văzut însă pe stradă. Băiatul întreba. Dar nu l-am stingherit. lucra cu dicţionarul. Şi. Grigore să ţină pe la sfîrşitul lui octombrie un cuvînt de mulţumire unor artişti ce vizitaseră şcoala. au rămas neînţelese: literalmente oribil şi literalmente excepţional. deodată m-a zărit şi m-a întrebat: — Complot ce-nsemnează? — O înţelegere tainică împotriva cuiva. tovarăşi. Îi plăcuse atît de mult programul. şi acelea vechi.. 171 . — Bravo! Bis. împotriva.. Tovarăşi..... A fost o seară. Din cînd în cînd se oprea şi deschidea o carte groasă.. pe a cărei copertă scria cu litere albastre: Dicţionar. bis. Da!. Boabele de măceş au căzut şi ele. l-am mai văzut o dată. pagină cu pagină.. şi parcă nu mai avea buzunarele încărcate cu cele patru carneţele de cuvinte. Literalmente oribil au cîntat! — Ce tot trăncăneşti? Cum oribil? — Bis! Puţin zis... vă mulţumesc în numele tuturor.. Şi ce ghionţi a încasat Tăsică..

în grădina şcolii nu mai era nici o crizantemă...... literalmente excepţională.... E GREA GEOMETRIA? 172 ... Ştiu doar că............ excepţională........ i-a întîmpinat pe artişti....... A doua zi. exact la ieşire.. De unde a putut să facă rost Tăsică în cinci minute de un buchet mare de crizanteme n-aş putea spune... cum să spun............... chestie de vocabular....... A fost o seară........ Şi toată lumea aplauda. îmbujorat: — Iertaţi-mă. Mi-a plăcut foarte mult.. am greşit.. exce..

Am întîrziat puţin dinadins. Îi ţin într-o colivie a lor. ca de obicei. la etajul şapte? Eu tac. şi ieşeau furioşi pe pai. dar nu se-ntoarce.. în timp ce mama dă cu analcid. într-a patra. Îi zădăram ce-i zădaram. începuse lecţia.. Se scarpină.. dar tot nu se-ntoarce. Fane îşi pipăie moţul.. foşnesc. Îl văd pe Fane în prima bancă. pe sub bancă. fireşte. Colegul meu de bancă e bolnav”. Se uită la tablă. în cutie.. Numai Fane. prietenul meu. Simpatici sînt! Dar cum să-i arăt lui Fane? Tovarăşul profesor a început explicaţia la tablă. Ţîrîie de mai mare dragul. Acesta se-ntoarce: — Lasă-mă-n pace! 173 . Fac un cocoloş de hîrtie. Ce-a fost asta? Parcă m-a pocnit ceva în nas. în cutiuţe. în balcon. pentru că ştiu că greierii mei stau bine. E cu spatele spre clasă. O să-i scriu un bileţel: „Vino să-ţi arăt greieraşii. am luat la mine cîţiva greieri într-o cutie de cremă. ochesc şi-l arunc. Numai ceafa i-o văd prietenului meu.. să-i scot din gaura lor cu un fir de pai. Dau să-l arunc şi. I-am pus întro cutie şi i-am agăţat sus. N-ajung pîn’ la el nici cu piciorul. Şi greierii foşnesc. Cînd am intrat în clasă. de unde or fi apărut greierii ăştia aici. Vine în fiecare dimineaţă la mine şi îi admirăm pe balcon. Simpatici sînt! Am cîţiva din tabără. — Mitule.SIMPATICE GÎNGĂNII SÎNT GREIERII! Am învăţat astăvară . ştie de ei. Astăzi i-am pregătit lui Fane o surpriză grozavă. Sînt singur în bancă. mă-ntreabă dînsa zilnic. Împătur bileţelul şi-l ghiontesc pe Nicu. Cei din bloc nu sînt de aceeaşi părere. Parcă eşti la ţară. Nici mama. Al doilea i-a intrat chiar după guler. Cînd am plecat la şcoală. Fac un cocoloş mai mare. iar eu mă aşez.

.Deodată mă trezesc cu Fane lîngă mine. spuse tovarăşul profesor. B prim. butuci nesimţitori! Mare lucru să telefoneze un bilet! Mă las păgubaş. CD. segmente egale. cercuri.Ursuz băiat. linii.. Ce-o fi cu asta? — AB este egal cu CD. Încerc pe dreapta. B prim. a mic secund. Întreabă în şoaptă: — De ce ai întîrziat? Tot timpul te-am bombardat cu cocoloaşe. cîteva cercuri: AB. AB. inverse. Răsfoiesc cartea: toate pagi-nile parcă sînt scrise de tovarăşul profesor: unghiuri. la Nelu.. şi toate seamănă între ele. . A prim. frate. directe. Se scutură şi el: — Fii atent la tablă! Ce colegi. neegale. Mă uit şi eu pe tablă: o mulţime de unghiuri şi triunghiuri.. A prim. 174 . Grea geometria asta! Încă de la început e grea: unghiuri. b mic secund. Care AB? Nu pricep nimic.

— În buzunarul drept. numai unul. —Să mor eu dacă-ţi dau acuarelele! — Ai. 175 ... mă. Fane? Dă-mi cutia! Fane se uită la tablă şi murmură: — Care va să zică. mă. În buzunarul lui de la piept. zici? Vîră mîna şi înhaţă cutia. Nu vezi? Se uită încoace tovarăşul profesor. răspunse clasa.. răbdare.. Mitule. numai să-l văd. cutia.. sînt simpatici şi negri. Deodată văd că Fane pune cutia în buzunar. care-i AB? — Dă-mi cutia!. întoarce spa-tele supărat şi apoi începe iar: Haide. Dar vopsiţi sînt grozavi! Închipuiţi-vă un greier alb. Pisălog mai e. Fane? Unde-i AB-ul ăsta? — Să ştii că nu-ţi mai dau acuarelele. ca o zebră. Sau unul cu dungi albe. sau cu capul roşu şi picioarele verzi. O deschide: — Ce drăguţi! Ce drăguţi! Într-adevăr.. — Ce faci.— Şi eu pe tine.. —Daaa!. te rog.... Cu acuarele. cu picăţele roşii.... Nu vezi că nu pot scoate cutia din buzunarul drept cu mîna stîngă? —Scoate-o cu dreapta! —Nu pot! —De ce? —Iau notiţe. AB este egal cu CD. — Aşadar... —Ai adus greieraşii? Cum sînt? Arată-mi şi mie unul... —Care AB... Întreabă cu nevinovăţie: — Mitule... aşa! AB egal cu CD.... — Dă. Aţi înţeles? întreabă tovarăşul profesor de la tablă... Bineee. Cum îi colorezi? Simplu.

. cutia.— Ia mai taci din gură! Tu nu vezi că nu-l găsesc pe AB? Pune echerul la gură şi şopteşte: Şi apoi au fost acuarelele mele.. şi ideea mea. tovarăşul diriginte a fost la mine. Scot batista şi-mi şterg fruntea. că sînt numai apă.. pe acasă... Tovarăşul profesor se apropie de noi.. Simt că năduşesc.. În aceeaşi seară. Ah. Tovarăşul profesor îşi şterge mîinile de cretă şi se urcă la catedră: — Ce am învăţat noi astăzi? Copiii ridică mîna. A trecut de atunci o săptămînă. şi pensulele mele. Dar din batistă ies alte ţîrîituri. Fane duce mîna la buzunarul de la piept şi îngălbeneşte: ca greierii mei.. Doi greieri încep să ţîrîie.. pe la ora opt şi douăzeci. la etajul şapte nu mai ţîrîia nici un greier.. Pe pieptul lui ţopăie.. Parcă-s năsturaşi coloraţi. 176 . Fane? — S-a deschis cutia. În aceeaşi clipă se aude un ţîrîit lung de greier. În două ore a aflat toată şcoala. Am început să pricep segmentele. Îngaimă pierdut: — Mitule. — De ce segmentul AB este egal cu segmentul CD? întreabă tovarăşul profesor. La opt şi douăzeci şi cinci. Noroc că a sunat! Noroc. Fane? Fane se scoală în picioare. vreo cinci greieri.. Apoi se face roşu şi alb: ca greierii lui. Îl apucă tocmai în ora de geometrie. Mă uit la Fane.. şi aceia galbeni. Stau în prima bancă. — Şi greierii mei. zăpăciţi pesemne de lumină. — Ce e. cutia. Doar din cînd în cînd se aude un ţîrîit. cu Fane alături. Poţi să ne spui tu. Ăştia galbeni n-au nici un haz. Cu chiu cu vai îmi dă trei greieri. Las’ că-mi cumpăr eu acuarele.. Nu sînt greierii! Caută înfrigurat. vorba vine. Se vede că unul din greieri s-a oploşit undeva în clasă. Şi parcă-i un făcut.

Am auzit că. Aşa să fie? Afurisite gîngănii! DEMOSTENE 177 . şi Fane. dacă dau de căldură.de-aş pune mîna pe el! Îl căutăm în fiecare seară — şi eu. greierii ăştia trăiesc pînă în decembrie.

pe care Filip se pregătea să-l zvîrle pe gîtul vestitei cetăţi. marele orator. Se rădea pe cap. decît să se supună umilitoarei tiranii macedonene? Uitaţi-vă şi la poza acestuia din cartea de istorie: înalt. ci jugul greu. pentru ca-n focul viitoarelor cuvîntări să-şi stăpînească mişcările dezordonate.. în clocotitoare cuvîntări. ca să-şi întărească vocea. unde toţi cetăţenii purtau plete bogate. vecinul din miazănoapte. dintr-a cincea. iar cei fără chică erau arătaţi.. cu o înfăţişare de fetiţă. 178 . încruntat şi bărbos... oricît v-aţi strădui. O legătură însă este. piţigăiată. cu gît vînjos.. îndemna poporul ca mai degrabă să moară.. de aramă. avea o voce slabă. despre viclenele planuri macedonene şi despre Demostene. ce se sfărîmau de stînci.. Înflăcărat ca totdeauna. într-un muget continuu. cu braţele amîndouă întinse spre mulţime. Ce legătură poate fi între copilul liniştit şi palid. Dar Demostene a învins aceste greutăţi. declama mii de versuri. Lucrurile s-au petrecut cu cîteva luni în urmă. cu degetul.. Hotărît. auzindu-i vocea de tunet. nimeni nu bănuia ce cale spinoasă străbătuse vestitul orator. Mergea pe malul mării şi. şi furtunosul orator atenian de acum aproape 2 300 de ani.. care. care dovedise Adunării Poporului că ceea ce se vede strălucind în depărtare nu e cununa fericirii. Vorbea ore în şir cu pietricelele-n gură. pentru a nu fi ispitit să-şi piardă vremea în oraş.. profesorul vorbea despre lupta poporului atenian împotriva hrăpăreţului Filip Macedoneanul. ca să-şi întărească muşchii limbii şi să-şi învingă bîlbîiala. era bîlbîit. n-o să găsiţi nici o legătură. Se înconjura cu săbii. Demostene? Doar nu e nici o legătură. Copil fiind. O să vedeţi şi voi. Apoi lecţia s-a terminat. luîndu-se la întrecere cu zgomotul talazurilor.DE CE I-OR FI ZICÎND BĂIEŢII LUI TODIRIŢĂ. Dar. în derîdere.. Era la ora de istorie..

....... Todiriţă a plecat de-a dreptul la Iancu.. Todiriţă însă nu se clintea. aşa ceva. Păcat că n-ai fost la şcoală. Şi-a amintit de-abia spre sfîrşitul săptămînii.. pe de rost.. declinarea substantivului. sau aşa ceva. Ce mai e nevoie de manual? El ştie totul din clasă.. un bîlbîit. trecînd într-o direcţie şi alta. ca să poată vorbi.... şi cu nişte săbii împrejur. Spre seară l-a luat în primire frăţiorul său. numărînd tramvaiele ce se vedeau la colţul străzii. acum. la română.. Istoria e doar atît de frumoasă!.. divizibilitatea. apoi s-a instalat la fereastră..Am învăţat-o din clasă. Îi arată ce au de învăţat: — La aritmetică. cuvînt cu cuvînt. O lecţie minunată. şi. Adică nu. cînd s-a uitat în orar. În clasă se auzea foşnetul cărţilor răsfoite.. — Voi n-aveţi de învăţat? l-a întrebat bunica.... Stă pe aceeaşi stradă şi e bolnav. cîndva. Şi-a scris în grabă la aritmetică şi română. — Avem numai de scris.. — Şi dacă nu se rădea pe cap nu putea vorbi? întrebă bunica mirată. La istorie e o lecţie uşoară. a spus profesorul. Eu n-am apucat vremurile alea.— Deschideţi cărţile. un bîlbîit.. Citiţi din manual cutare si cutare. — Sigur că nu! Aşa e scris în istoria antică.. Profesorul le-a explicat atît de frumos!. De la şcoală.. Acum.... cum urla pe malul mării cu pietricele în gură..... Teneslemos. povestindu-i despre Temoslenes sau Teneslemos. lua pietricele în gură şi se rădea pe cap. îl chema Semilenos şi se certase cu un vecin care voia să-i pună un jug de aramă. E-n stare să repete totul.. Şi Todiriţă nu mai contenea. — Da? Atunci aşa o fi. Apoi a uitat de orator. Rică: 179 . Vrei să ţi-o povestesc? Era în Grecia. şi la istorie — zice Todiriţă — o lecţie foarte uşoară. cum a ajuns vorbitor...... despre unul Temoslenes...

trecîndu-şi băţul dintr-o mînă într-alta. Todiriţă se supără: — Prostule... demult un om... N-o povestise el lui Iancu. îl chema. pînă a-nceput să vorbească. şi bunicăi. şi lui Rică? La primele întrebări. că era mut. Pe urmă? — Asta e tot. Nu pusese mîna pe carte. Todiriţă! Băiatul s-a lăsat rugat. Todiriţă a fost scos la lecţie... la şcoală. Tomi.. figura lui Todiriţă s-a făcut prelungă... mişcîndu-se ca aiurit în faţa stativului. cu ochii sclipind vesel. — Şi pe urmă? întrebă Rică...... Privea cu ochi mari harta multicoloră.. A doua zi. Spune-mi-o şi mie. şi toată ziua.. ba se rădea pe cap..... — Asta e tot?. ba se ducea pe plajă.— Mi-a spus bunica că ştii o poveste. A fost demult. Întrebările cădeau precise. Timostene.. Şi el nu putea vorbi.. Adică nu chiar mut.. ce ştii tu? Asta-i istorie. Şi vorbea toată ziua. una după alta: 180 . Istorie antică. ba se-nţepa cu săbiile. A ieşit din bancă sigur pe sine. Noi învăţăm la grădiniţă poveşti mai frumoase. dar apoi s-a învoit: — Ascultă. Mai mult bîlbîit.. dar lecţia o ştia din explicaţie.

181 .

învîrtind ca pe o elice băţul din mînă.... Lemostene. da. Timos.. care înghiţea săbii........ da.. întocmai ca Demostene cu pricina... Tenes. Demostenos! Şi Todiriţă....... Semos.. năduşit. se bîlbîia. Era ăsta.. înfuriat pe toţi şi mai ales pe sine. tot.. ce orator cunoşti tu la Atena? Gîndeşte-te. Ca dintr-un fulger. Deschidea şi închidea gura... Todiriţă. Demos. se bîlbîia. 182 ... adică ştiu.. Staţi puţin: bîlbîit era el. parc-ar fi avut o piatră pe limbă. care era bîlbîit. străduindu-se să acopere valul rîsului ce creştea din bănci... Demo.... de parcă i-ar fi scăpat cuvintele dintr-o praştie: — Da. Tenes. Şi Demostene i-a rămas numele. ăla. tot.. Începu să vorbească... miazăzi.. mişcîndu-se în dreapta şi-n stînga. în mintea lui se făcu lumină.. Semelanas. cu vecinul din miază. — Ei. Îmi amintesc...— Arată Macedonia! Ce fel de stat era? Ce pretext au găsit macedonenii pentru a cotropi Grecia? Cine a organizat armata macedoneană? Pe faţa chinuită a lui Todiriţă curgea năduşeala. ştiu.

adică peste şaizeci de zile. „Deocamdată.. dar.. precis. Tu priveşti seninul şi admiţi. gîndeşte Griguţă. numai pentru faptul că peste două luni. adică peste o mie patru sute patruzeci de ore. ce şi-a păstrat încă floarea — un nepăsător? Nici vorbă. să nu fac ceva din ceea ce fac. Aşa e şi cu recapitularea pentru Griguţă. ba chiar înspre „furtună”.. va începe 183 . aşa-ntr-o doară. cu sigu-ranţă. Atunci? Îngăduiţi-mi să folosesc o comparaţie. neîndoielnic. şi vă pot garanta că în inima lui cuvintele acestea apar fără semnul exclamării... pe cerul vieţii sale şcolăreşti e încă senin. începînd din luna aprilie. să zicem. mai tîrziu.” ar fi răspunsul cel mai potrivit. Afară e.RECAPITULARE RECAPITULAREA! ÎNCEPE RECAPITULAREA! Recapitularea finală!! Nu ştiu cum răsună aceste cuvinte în inima altora. O umbră de boare clatină de-abia frunzele plopilor.. De ce? Să fie oare Griguţă — băiatul dolofan şi blond ca un bostan copt. Dar barometrul îşi mişcă acele spre „schimbător”. dar pe Griguţă îl cunosc bine. Învaţă atît de bine? „Deh. că va fi furtună. Deocamdată. Va veni. senin şi cald.

Şi Griguţă continuă să împartă zilele în ore.. Oricît de abstractă. adică şaizeci de mii opt sute de cuvinte. Ajuns acasă. douăzeci şi una de mii şase sute de cuvinte. cinci sute optsprezece mii patru sute de cuvinte.. socoteşte Griguţă.recapitularea?” Să nu mai stea cîteva minute cu undiţa la cotul Crişului? Să nu se mai joace cu iezii pădurarului? Să nu mai intre prin colibele de pe dealul Goşei? Seamănă atît de bine cu nişte cazemate. să numere pagini. nu mîine. cuvinte.. fiecare rînd. Întro secundă citesc două cuvinte. dar interesant. Te camuflezi. adică în trei zile o citesc de şapte ori! Iar dacă scot pozele şi hărţile. răspoimîine! Trei zile şi două nopţi. seninul mai senin! Iar recapitularea? O abstracţiune — cum ar zice oricine cunoaşte acest cuvînt — care pe Griguţă nu l-a putut hotărî nici în aprilie. în trei zile. doar că sînt de nuiele şi acoperite cu paie. repeta el uluit. recapitularea se apropie însă. greu e să te ascunzi de nimeni! Greu.. rămîn o sută nouăzeci de pagini. măcrişul mai dulce. Ei. dar nu Griguţă. 184 . o iei pe lîngă coasta pădurii. Uf. opt cuvinte. trei sute şaizeci de cuvinte. „Cîte pagini are? Două sute optsprezece! Fiecare pagină. Un altul s-ar pierde cu firea. în trei zile. „Inamicul” e la cincizeci de metri (paşte cu un clopot la gît). orele în minute şi secunde.. în trei ore. şi pe urmă recapitularea şi încheierea mediilor anuale!” Şi de data aceasta. care fac iarba mai verde. Adică o citesc de opt ori şi jumătate”. atîtea lucruri interesante. te dai după copaci. nu poimîine. Asta însemnează în total şaizeci şi nouă de mii şapte sute şaizeci de cuvinte. da. şi într-o bună zi. nici în mai să lase pietrele din mînă pentru cărţile din ghiozdan. cuvintele dobîndesc un mare semn de exclamaţie în inima băiatului. cinci sute optsprezece mii patru sute de cuvinte. „Va să zică.. ia forma unei liste cu date foarte concrete. rînduri. în trei minute. băiatul scoate geografia din ghiozdan. pe la începutul lui iunie. patruzeci de rînduri.

.Tăie cu foarfecele. 185 . planul de bătălie pentru toate materiile era gata. avea timp berechet. Gimnastica am s-o fac. îşi zicea el. cartea îmi rămîne în mîini. aş putea să nu mă mai spăl seara pe dinţi. Să pui sîmburii în farfurioară. Aş cîştiga cîteva sute de secunde seara. Mama îl trăgea de picioare. Alte sute de secunde. Griguţă se trezi năuc.. ce de timp pierdut!” Mama nu-i dădea voie să-i înghită. O să mă spăl eu destul în vacanţă. Griguţă le înghiţea cu sîmbure cu tot. În timpul acesta. Dar acum. „De pildă. ce-i cu tine? Eşti bolnav? Ce ţi s-a-ntîmplat? Te-ai culcat îmbrăcat.. sus: CALENDARUL SECUNDELOR Recapitulare finală la geografie 256 200 secunde.” Pe la douăsprezece noaptea. iar „Calendarul secundelor” colorat. la mare. la repezeală. Nici una. alte sute dimineaţa.. aş putea să nu mă mai dezbrac seara.. Îl bătu în perete şi-l privi satisfăcut. şi nici dimineaţa. Vru să stingă lumina. ce s-o mai aprind dimineaţa? Cîştig cîteva secunde.” Şi se culcă îmbrăcat. Să elimine tot ce se putea elimina. De pildă.. dar învăţînd. cireşele astea — se gîndea Griguţă la masă.. de-aia n-am stins lumina. Cu condiţia să nu mai piardă nici o secundă. Să simplifice totul. aşa va trebui să fac. Cîştigase cîteva zeci de secunde... nu te scoli? — E zece? Vai de mine! Şi eu aveam de gînd să mă scol la patru. ori de cîte ori mama privea aiurea. un cartonaş dreptunghiular. Să mă culc îmbrăcat. Da. Să elimin tot ce se poate elimina. ai lăsat lumina aprinsă. şi scrise mare. Iată. A doua zi.. „Da. E ora zece. Stau pe spate şi mişc picioarele. dar se răzgîndi: „N-o să dorm decît două-trei ore. adică să nu mă mai spăl deloc seara. speriată: — Griguţă.

.. Răspunsese la toate lecţiile.. În trei ore epuizase manualul. Se apropie mirată de fereastră. Griguţă.. — Pepelonani.. accentuînd fiecare silabă. cugetă Griguţă. munţii. îşi spunea Griguţă. Metalici.co? Straşnic! Ăştia sînt Munţii Apuseni: Zametrasgibico. Îl avea în întregime pe o bucată de hîrtie. Putna. e prea multă vorbărie. lacurile. Moldova.. La geografie..... „Munţii Apuseni. continuînd zorit să extragă silabe. Asta e economie de timp”. Dar dacă iau numai prima silabă din fiecare? Za-me-tras-gi-bi. cu glas tare. Sau afluenţii Şiretului: Suceava. Cofrunghie. Gilău.. rîurile. ce se auzeau dinspre fereastra lui Griguţă. Pă. La citit! Ce rost are să citesc cuvînt cu cuvînt? Şi mai ales frază cu frază? Totul trebuie prescurtat. Trascău. să le prescurteze. Mama lui trebăluia prin curte. încruntat. Acum se asculta pe sărite.„Aşa nu merge. „Bun!” se felicită el. se rotea în jurul mesei. Trebuie să cîştig timp altfel. cînd se aşternu pe lucru. mulţumit...Socrimur. sau localităţile petrolifere.” Lui Griguţă îi bătea inima de emoţie. Cofrunghie. sînt greu de ţinut minte. cu ochii închişi.Greneposuca. Sumolbitropu.. Important este să ştii numele proprii.. ţinînd în mînă o foaie de hîrtie. 186 .. se bucura Griguţă. de pildă.. Deodată fu izbită de nişte sunete ciudate. Dar asemenea cuvinte nu mai auzise în viata ei. Din cînd în cînd se auzea un mormăit.mulă totul: ca la algebră.reau cuvinte. sau orice? Totul se poate pune în formulă.. O să le scot în caiet şi o să le pun în formulă. de pildă: Zarand. Asta-i esenţialul.. adîncit în sine. Pus în for. să le potrivească.. Bihor. adică Sumolbitropu. Nu la secunde.. oraşele. Am bălţile de pe malul Dunării. Codru. Trotuş.. apoi din nou acele cuvinte fără noimă repetate. Bistriţa. silabisite: — Zametrasgibico.

mamă. Piatra Craiului. În liniştea clasei... Roşia. Notă apoi ceva pe ciornă. Ghiţu. Ceo fi asta.. Sudoarea îi curgea pe frunte : 187 .Din cînd în cînd.Iezer..... Profesorul înclină din cap în semn de aprobare.. ridică mîna: — Gata. — Dar ce spui tu acolo? Griguţă zîmbi superior: — Învăţ la geografie. Învaţă o limbă străină? Dar ce limbă? Şi tocmai acum?” Mama veni la fereastră. silabisi ceva şi începu ca o mitralieră: Cozia. tovarăşe profesor. la orele opt. îi tai pe toti. Griguţă.. mai este Bu.. se uita în foaie. „Ce face oare Griguţă? se-ntreba mama nedumerită. se auzea aproape desluşit: — Co-frun-ghi-ie.. şi Munţii Apuseni. crispat. Începea ascultarea.le. copiii erau în clasă... După cîteva minute se-ntoarse la fereastră: — Griguţă.. Păpuşa.ie.. ce spuneai: Bru-bra. deschidea ochii... s-a aşezat în bancă.. a închis ochii şi a început să-şi mişte buzele cu repeziciune. — Nici o frînghie. Abrud. şi ăştia sînt.. Voi n-aveţi geografia patriei? — Ba da. Frunţi.. apoi iar începea rotirea. Zame-tras-gi-bi-co. se uita în tavan.. Griguţă închise ochii... Peste două zile. ce piatră? întrebă mama. tocmai cînd Griguţă repeta în neştire... Pă-pia-tra-bu. şi iar începu să silabisească...Pă. Adică nu. Păpiatrabu.rîmb.. Imediat ce a auzit întrebarea. — Cofrunghie.. Griguţă a fost chemat printre primii. Voi fi primul la geografie. Mama plecă. De ce? — Păi ce spui tu acolo nu prea seamănă cu limba noastră. Munţii dintre Olt şi Prahova. Săcă.. În sfîrşit. — Ce frînghie.. E o metodă a mea.. — Cum asta? — Păi da! Localităţile aurifere: Brad. Griguţă. brosîc? — Brabrosăc? Simplu: lecţia numărul douăzeci şi unu.

. dar privirea lui rătăcea undeva. bucăţică cu bucăţică.. Linia de-abia ridicată îi cădea.. cînd se încheie mediile anuale? — O oră.. buu. spuse el cu voce moale. amărît. bu.. La ieşirea din clasă se apropie de el Petrică Viforeanu: — Griguţă. Gi.. iar o înălţă în Carpaţii Răsăriteni.. Altfel păţesc ca la geografie. — Mda! Treci la subiectul doi.. profesorul. De-aia mam încurcat. Za. Griguţă luă linia şi se îndreptă. O coborî spre sud. Privi cîteva clipe harta.. — Aici.. Co.. apoi aşeză linia în Carpaţii Răsăriteni. îngăimă Griguţă. Îi era ciudă pe sine însuşi... bii. adică nu..... Dar dacă pui două.— Bu. Nu îi era ciudă că ceilalţi copii răspundeau bine.. adică nu... între Mureş şi Someş.. Griguţă se-ndreptă spre hartă. adică nu. şovăind.... — Acum arată-i pe hartă.. odată cu mîna.. vii după-masă la scaldă? — La scaldă? Acum.. bi.. Griguţă... Bistriţa. Z. în sfîrşit. întreaga foaie unde îşi închipuia el că are toată geografia prescurtată. După ce a terminat de răspuns. Co. Să învăţ pentru fizică şi schemele..... Metalici. adică pe toate. Greşise oare calculele? Calculase mai multe secunde? Numărase prost paginile? Prescurtase prea mult? Poate ar fi trebuit două silabe din fiecare cuvînt. Constanţa. de ce să nu pui trei. 188 .. spuse profesorul. Cozia. spuse profesorul. — Munţii Apuseni.. Zalău.. „Nu trebuia să scot hărţile. s-a aşezat în bancă. Zarand. — Arată-i pe hartă. îşi zicea abătut. şi fără nici o prescurtare.” Pînă la sfîrşitul orei rupse... Co..... — Bucegi! îi ţîşni şi lui Griguţă cuvîntul. — Bucegi! îi spuse. spre hartă. de-a lungul corpului.

T. Se trînti în pat şi adormi buştean.T.R. hai să învăţăm la fizică. pe urmă mai lucrăm cinci-şase. Se sculă şi începu să-l privească mai îndeaproape. Se aşeză la masă. apoi ne scăldăm.Griguţă era cît p-aci să transforme ora în secunde. P. Cinci-şase lecţii. Apoi luă creionul şi adăugă apăsat: PIERDUTE. dar Petrică adăugă: — Mai întîi învăţăm. învăţăm împreună... Griguţă ajunse acasă şi intră grăbit în camera lui. 189 . Aşa e mai bine zis: „Calendarul secundelor pierdute”. Privea „Calendarul secundelor”. Era Petrică Viforeanu care îl chema: — Griguţă. Nu se mai trezi decît cînd auzi bătăi în geam. Vino la mine.

Orele de funcţionare? Cele de curs.T.T. f.T.R.T. mesagerii — într-un cuvînt. Se aude un fîşîit de hîrtie ruptă? Nu? Foarte bine..-ului — rod al civilizaţiei şi progresului? Există însă o formă de P. E vorba de un anumit oficiu poştal folosit de şcolari.R. Nici profesorul nu l-a auzit. Fără plic. Aceasta uşurează şi naşterea bileţelului.Se pot vedea pe firma oricărui oficiu poştal. . a doua sau oricare alta.R. felicitări. fie ca destinatar — n-a beneficiat de aceste minunate servicii ale P.. Aşadar. Obiectul primit la expediţie? Bileţelul. necunoscută publicului larg: fără firmă. urmează redactarea: „F. telegrame. căci profesorul s-a întors cu spatele spre clasă. Unde este sediul acestei poşte? În clasă. bileţelul n-ar fi transmis de către nici un oficiu poştal obişnuit. Iată. banca întîi. urgent. fără ghişee. Şi dedesubt — spre ştirea cetăţenilor — se înşiruie serviciile pe care fiecare iniţială (şi toate la un loc) le pot executa: scrisori. Mii şi mii de poştaşi şi telegrafişti se străduiesc să asigure cu promptitudine legăturile la distanţă între expeditori şi destinatari. a început ora. mesaje. pentru uşurinţă. Bileţelul este însă la loc de cinste în poşta de care vorbim.CINE NU CUNOAŞTE ACESTE INIŢIALE? P. Tocmai de aceea nu merită anonimatul în care se află cufundată scurta. banca întîi. mandate. Se dă şi un exemplu la tablă. profesorul explică apăsat că complementul direct al unui verb la diateza activă devine subiect. Către Zamfirescu Ion. fără timbru. colete.. dar aventuroasa sa experienţă. De ce nu-mi dai o sîrmă de ţambal. că eu i-am dat lui Virgil roata cu rul- 190 .T. o simplă hîrtiuţă împăturită. tot felul de expediţii. El ar zace pe fundul oricărei cutii poştale şi nu s-ar bucura de atenţia nici unui factor poştal. atunci cînd verbul trece la diateza pasivă. Şi cine — fie ca expeditor..T. La catedră.

Expeditorul bombăne nemulţumit de defecţiunea produsă. S-a auzit vreun răspuns? Nu? Foarte bine! Înseamnă că Ionescu a refuzat recepţia.menţi. Totul e să fii ingenios şi să ai răbdare.. — Pssst! Ionescule. Amintire de la mine: Cerneala-i albastră Şi tabla e neagră. profesorul s-a întors din nou spre tablă. care avea să-ţi dea ţie un capac de stilou şi două timbre. El e ocupat în acest moment cu verbele tranzitive. în zigzag. Un nou bileţel e confecţionat la iuţeală: „Dragă Ionică. — Pssst! Dă bileţelul ăsta lui Ionescu şi zi-i să-l dea înainte. Prietenul meu la nevoie se cunoaşte. Aştept răspuns. care pot avea două complemente.. lui Popescu. Petrică. După ce a citit cu elevii exemplul din carte. Aşa înţelegi tu prietenia? Bine... Să ştii că mă supăr pe tine. încearcă să ajungă la destinaţie pe altă cale. semnat în toate cele patru colţuri. să-l dea lui Fănică? 191 ... f. e pentru tine. Eu nu te voi uita Viaţa mea întreagă! !” Bileţelul e gata! Urmează semnătura — în toate cele patru colţuri — şi expediţia.” Nici un răspuns. Un nou bileţel ia naştere. f. spre a arăta că nu trebuie făcută confuzie între complementul direct şi subiectul ce răspunde la întrebarea „ce”. ce mai faci? Te-ai supărat pe mine ora trecută cînd ţi-am trimis bileţelul pt. Nu mai vii tu pe la mine. f. Expeditorul nu se descurajează. care să-l dea lui Zamfirescu. urgent: „Scrisoare. aştept răspuns. Răbdare pînă cînd profesorul se îndreaptă iar spre tablă. să-ţi dau creioane colorate? Cotul.

F. dar eu cu tine nu mai vorbesc. F. El este. Spre amintire. Amintire: Lacrima de faţă E din al meu plîns. pare a fi fost aplicată şi o taxă de timbru — cîte un punct pentru fiecare bileţel. Numai bileţelele stau pe loc. în contul acestei taxe se mai expediază un bileţel: „Vă rog să treceţi pe la şcoală. N-are decît să desfacă bileţelul poposit chiar pe catalog. Mă gîndesc la tine Şi aştept răspuns. Ce-i drept. şi atunci urmează noi demersuri. se mai greşeşte adresantul. Cui? Răspunsul e simplu.Răspunde-mi urgent pe verso.F. în legătură cu situaţia la învăţătură a fiului dvs. Vezi că e un bileţel F. exact cînd profesorul punea întrebările complementului indirect: de cine? de ce? la ce? despre ce? cui? Hm. F. O nouă încercare. scrise: „F. O nouă defecţiune pe reţea? Dar expeditorul nu mai are răbdare.. Treaba ta. F. fireşte.” Răspunsul întîrzie. De data aceasta. Bileţelul a ajuns chiar pe catedră.F. profesorul la şi desfăcut şi citeşte: „Văd că faci pe grozavul.” Semnat: Dirigintele clasei. Ghicitoare: Ce trece puntea şi stă pe loc? Aştept răspuns. trecînd prin diferite moduri. Iată. urgent lîngă bileţelul ăsta..F. Împinge-l pe ăla F. În plus. urgent.. expeditiv. furia expeditorului a fost un nefericit sfătuitor. 192 . Va azvîrli biletul drept în banca întîi! Precizia acestei metode de a distribui poşta este îndoielnică.. şase bileţele — nota patru. şi dă-l înapoi pe ăsta F.” De data aceasta răspunsul e prompt: „Poftim la lecţie!” Rezultatul? E scris în catalog. urgent.” La tablă complementul direct îmbracă forma verbală.

. SCRISORI FICTIVE 193 .Vedeţi? Există şi în cazul acesta diriginte. Ca la orice oficiu poştal..

bunica şi tuşica au condus la gară pe micuţul vilegiaturist. Acum. — O meduză! 194 . l-au suit în tren şi l-au însoţit pînă la Feteşti. Ros de melancolie. şi pot să jur că ecoul zguduitorului eveniment n-a scăpat nimănui. — Şi cum vă spuneam. bunica şi tuşica? O. pe nas. urmează pretutindeni pe cei doi băieţi mai mari. dacă lucrurile s-au petrecut într-un fel sau altul nu interesează acum prea mult. Iar dacă din vecini n-o să aflu nimic.N-AM FOST DE FAŢĂ LA PLECAREA lui Tudorel dintr-a treia în tabără.. dacă nu l-au lăsat adormit în tren — cum spune directoarea — atunci precis că de acasă la gară l-au dus de-a gata adormit. Altfel. în apa limpede. Nu ştiu şi nu vă pot împărtăşi nimic din cele petrecute cu acest tragic prilej. ca un pui de găină rătăcit. colegi de dormitor. groasă de un deget. Ce credeţi că era? — Ei? întrebă curios celălalt. stau toţi trei în dormitor. ce se ţine după o cloşcă de pripas. pentru că băiatul adormise. povesteşte cel mai mare — un bucureştean — văd deodată pe lîngă ţărm. ceva şi mai limpede. nu !. întinşi pe paturi. un băiat gras. de la un capăt la altul al străzii Delfinului. la mare. Principalul este că de două zile Tudorel se află în tabără. cu nişte alifie albă. Da. unde au coborît pe furiş. Tudorel n-ar fi plecat. Dar o să stau de vorbă cu vecinii. însemnează că lucrurile s-au petrecut aşa cum susţine directoarea taberei: că mămica. şi încă pentru o lună. doamne fereşte! Cum adică? Să plece el de acasă pentru prima oară în viaţă. Şi sînt în stare să pariez că. şi pe deasupra singur (adică laolaltă cu două sute de copii). fără mămica. pariez! Unu contra o sută! În sfîrşit..

dar a rămas acasă.. mai lasă smiorcăiala! i-o retează.. Acu’ ce mai e? îl apostrofează. Radule.. Cel gras e mai milos. plictisit. — Of. Sîntem aici de-abia de alaltăieri.. sughiţe băieţaşul. de atîtea lacrimi. grasul. ca de spălătoreasă. — Pentru că bunica mea stă chiar pe strada Meduzei. o să-ţi scrie. Taci. şi nu mia scris nici o scrisoare de cînd am plecat. — Şi tuşica mea are o rochie cu bulineee. gelatină şi cauciuc. aşa.. apoi. — Era ca o minge transparentă. Tudorel îşi şterge ochii cu pumnii roşii. — Ei. şi lucioasă. frăţioare! îşi iese din sărite bucureşteanul.... adresîndu-se celuilalt: Zi mai departe.. acasă unde e mămiţica meeea. acu’ ce te-a apucat? — Am şi eu o minge de cauciuc. Cînd vrei să-ţi vină scrisoarea? Şi.. aia cu buline. mă. povestitorul. Zi.. ca şi cum ar fi înghiţit un muştiuc de goarnă. Îl mîngîie pe creştet! — Ei lasă.. apucîndu-se de păr. — Scot eu meduza din apă şi o pun în casca mea de baie. izbucneşte într-un urlet ascuţit şi prelung: — De ce plîngi? întreabă bucureşteanul. continuă bucureşteanul.. Radule. rotunjindu-şi palmele. dar moale. 195 .. taci.Tudorel oftează adînc. Tudorel îşi pleacă capul şi bîzîie înlăcrimat. — Scîrţîit mai eşti. povesteşte. ca o combinaţie de sticlă.

196 .

să ştii că de la Ovidiu încoace nimeni n-a mai plîns ca ăsta pe malul mării. Tudorel se spovedeşte trist: — La ora asta Monica dă de mîncare lui Marica. cată să schimbe vorba grăsunul.... Am şi-o căţeluşă. căutînd zadarnic o batistă uscată. lămureşte Tudorel.. — Cine-i Monica? — Tuşica. Cît o fi ceasul? Mi s-a făcut foame.. continuă el cu lacrimi în glas... — Cine-i Martica? — Purcica. Mariţa.. pentru că nu ştiu dacă v-am spus. las-o moartă cu meduza.... 197 . — Ei.. şi mămiţica mea lucrează la poştăăă. Grasul dă perdeaua la o parte şi se uită înspre umbra zvîrlită de catarg pe nisipul careului.— Ei şi? — Şi nu mi-a scris deloc. îl ia la rost bucureşteanul.. Cine-o mai duce la plimbare cu cureluşa şi botnicuţa? Şi — adaugă copleşit de trista realitate — şi nici Mamina nu mi-a scris deloc.. odată cu Martica. Zi mai bine cum a fost cu bicicleta poştaşului.. — Şi Marica cine-i? — Pisica. Tudorel se înviorează: — Da. — Radule. — Of... — Cine-i Mamina? întreabă grasul.. Dacă n-o fi plecat la Vatra Dornei. şi are reumatismmm... şi bunica e Mamina. Monica e tuşica. — Nu e pisica? — Nu. Pisica e Marica şi purcica e Martica. că ne ameţeşte ăsta. cine? Tuşica. izbeşte bucureşteanul o pernă de perete. deloc. — Douăşpe fix. povesteşte cum a fost cu poştaşul. răvăşit de nostalgie: Am primit-o de la bunica. continuă şi mai trist Tudorel.. mormăie băiatul. cu nasul în batistă.. şi nu mi-a scris deloc.

ai o scrisoare! scoate bucureşteanul un plic din buzunar. strălucind de bucurie: „Dragă Tudorele. — Ştiu. hai la masă.... Îţi garantez ! — Da. Mîine o să primeşti o scrisoare. confirmă misterios şi grasul... — Cum i-ai făcut?! se miră grasul.. Cum ziceai c-o cheamă pe bunica? Marica sau Martica? — Nu!. — Monica. lasă. — De unde ştii? se înseninează Tudorel.. citeşte mormăind.. — Şi tuşica? întreabă bucureşteanul. se scoală hotărît bucureşteanul. Tudorel a rămas singur în dormitor. Marica e pisica. Poate chiar după-masă. îl bate pe umăr bucureşteanul. Tuşica Monica e sănătoasă şi ţi-o plimbă pe Mariţa în fiecare zi. În după-amiaza aceea. Poate chiar două. ţi-am pregătit pentru cînd te întorci un borcan de dulceaţă de agrişe. nu mai plînge.. S-au reîntîlnit după gustarea de patru. — Tudorele. Ceilalţi doi au dispărut îndată după prînz.” — Ai văzut ce bucurie i-am făcut? îşi freacă mîinile bucureşteanul.. Băiatul se repede la scrisoare şi rupe plicul.. cum îţi place ţie. Ai să vezi tu. cojindu-şi o pieliţă rebelă de la rădăcina nasului.. — Nu Mariţa? Monica.— Ei. da... va să zică. pe terasa cu fotolii împletite.. 198 . Bine. încărcat de timbre.. Bunica e Mamina.

scrisoarea buclucaşă. Hai. nepricopsitule. Tuşica Monica a plecat la Vatra Dornei.... îi şopteşte tainic celălalt. — Nuuu! Bucureşteanul îl înghionteşte satisfăcut: 199 . Ca din partea mamei lui. citeşte. Tudorele. — Ce e? întrebă speriat grăsunul. Scoate un plic din sîn şi i-l întinde băiatului ce citeşte pentru a doua oară. care s-a făcut rea şi stricătoare. — Ce e? Ce s-a întîmplat? — Scri-soa-reaa! — Şi? Nu te bucuri? — Cum să mă bucur? Că bunica a început la optzeci de ani să lucreze la poştă.. nu fi amărît. Ca să nu mai plîngă. băiatule. Băiatul începe să citească din ce în ce mai vesel: „Dragul nostru. şi Monica e tuşica. Repar eu totul. noi sîntem bine sănătoşi şi ni-e tare dor de tine! Sînlem sigure că te distrezi minunat. înecat de plîns. Marica stă plictisită fără tine. — Tudorele. Uite. Dar în aceeaşi clipă mormăiala micuţului destinatar s-a transformat în urlet... Mamina e doar căţeluşa. iar pe Mamina. Mariţa îşi vede de treburi prin curte. ţi-a mai venit o scrisoare. Noroc că i-am scris şi eu una. Am scăpat de miorlăială. Ai încurcat borcanele. şi Marica e pisica.. prin casă. care nu-s în stare să ţină minte că Mămica e mămica. şi căţeluşa mi-a plecat la Vatra Dornei. am legato cu o cureluşă şi i-am pus botniţă”. îl îmbie cu glas tare. Se întoarce şoptind spre bucureş-teanul ce-şi roade nervos unghiile: Eu nu-s nătăfleţ ca alţii. şi pisica o duce bine cu reumatismuuu’? — Mai bine nu te băgai. Tudorel repetă ultima frază. E fictivă! — Vorbeşti serios? — Da. eu i-am scris-o.. şuieră grasul. De noi să n-ai nici o grijă. Totul e în regulă.— Simplu. apoi dă un ţipăt sfîşietor.

— Bunica!.— Sigur că nu.. deşteptule! — Nuuu!. E bunicaaaa! 200 .. — Dar cine e? întreabă într-un glas amîndoi. Tudorel se trînteşte cu capul pe măsuţă şi se vaită pierdut.. Bunicaaaa!. E purcica....

Uite. De atunci s-a mai pornit să ningă de vreo cîteva ori. deschideam aparatul de radio să ascult buletinul meteorologic. Tocmai în decembrie e mincinos. dar anul ăsta calendarul meu e mincinos. Poftim — septembrie — un măr încărcat. vînt. pe care se văd pierzîndu-se în zare nişte urme de schiuri.DECEMBRIE CRED CĂ SÎNTEŢI DE ACEEAŞI PĂRERE: cel mai frumos anotimp e iarna. Urmăream steluţele de nea ce se cerneau de sus. fără zăpadă. Cum vedeam un fulg rătăcit prin văzduh. Dar după vreo jumătate de oră fulguiala s-a oprit. Aş fi vrut să cadă toţi unul peste altul. Eh. aşa cum e în calendar pe fila lui decembrie: cu zăpadă groasă. Aşa a şi fost. frunze care cad. în timp ce ciorile se roteau croncănind. Pe cîmp a rămas o pojghiţă de zăpadă de vreo două degete. Dar nu iarna şuie. O iarnă sadea. Priviţi luna august: copii care se scaldă. întorc o filă: noiembrie. În desen. văzînd cu ochii. mi se 201 . ploaie. Aşa a şi fost. în fîntînă sau chiar pe nasul meu. Un sfert de ceas m-am tot uitat la nori. Şi mor de necaz. Cînd auzeam: „Temperatura în scădere”. să crească zăpada mare. zgîriată de coceni şi buruieni. zilele trecute a început să fulguiască. Şi mă durea inima de toţi fulgii care poposeau în băltoace. Şi cît m-am mai scăldat eu toată luna august în gîrla noastră! Şi acum unde-i zăpada? E drept. mare.

drumul era îngheţat. Cînd mă sculam dis-dedimineaţă. Dar ce folos: gîrla se vedea departe. Li se slăbiseră cataramele. Eram 202 . în sus şi-n jos. aşa ca de-o palmă jumate lăţime. cu spini. bine că cel puţin scade temperatura. La un moment dat se fac de vreo cinci ocale. Dar pe urmă. Au mai rămas doar nişte dungi de zăpadă. şanţul bocnă. aceeaşi şi aceeaşi poveste: „Ninsoare în munţi”. în munţi! Dar în sud-estul ţării? Eh. în cîteva zile — halal decembrie — s-a topit şi pojghiţa asta. 10 decembrie.. Cît despre schiuri. se adeverea.. şi nici o zăpadă ca lumea. ceea ce ne spunea tovarăşul profesor: „Că gheaţa tot apă e”. încet. Mă lua mama la zor.. nimerea de-a dreptul în gard. În decembrie ăsta. Rîdeau copiii de mine. mă opream. cînd o lua ceva mai la stînga. din nenorocire. gîndiţi-vă.. spre şcoală.. să treci cu schiurile în picioare peste arături şi haturi fără zăpadă. Şi-apoi. şşş. Şi o ştergeam cu patinele în şanţul din faţa casei. cealaltă se încleia în noroi şi — poc! — cădeam în nas. dar eu trebuia să stau pe-o rînă şi.şşş. legăturile. să nu mai vorbim. Am încercat şi cu săniuţa pe dîmbul din dosul satului. Închipuiţi-vă şi voi: să nimereşti într-un gard viu. gheaţa se înmuia şi. Unde vedeam o palmă de gheaţă. Cînd îşi lua vînt o tălpică. vreo trei şuruburi s-au şi pierdut. De acasă parcă zăream din loc în loc nişte peticele de zăpadă. îmi ziceam. la urma urmei. şi apoi luptă-te s-o scoţi. „Na îngheţat”. pe lîngă garduri. Îmi luam traista cu cărţi şi patinele şi-o ştergeam pe uliţă în sus.. Pe urmă.. Atunci mă duceam la şcoală. încet. Dar de-abia prindea săniuţa să zboare. toate băltoacele — ochi de gheaţă. rareori aveam norocul să găsesc o pîrtie pentru amîndouă. Sania aluneca. 8. n-aveam dreptate? Socotiţi şi voi 3.. că se şi poticnea într-un muşuroi. Dar pe la zece. Cu nici un preţ în faţa casei nu mai puteam rămîne.. 5. Dar după două-trei ture se făcea ora opt. legam la repezeală patinele. În munţi. trebuia să plec la şcoală.. Dar ce.încălzea inima. fumegînd.

Dar toată vremea mă uitam pe geam şi-mi creştea inima: ningea întruna! De la ora 9 n-am mai avut răgaz să privesc pe geam. nu se putea schia. se rostogolea. Atunci m-am dus la şcoală. Găinile nu îndrăzneau să coboare din coteţ. dar afînată. îmi ziceam. că nici n-o să mai ningă.. în sud-est nu mai ninge. „În munţi ninsoare”. de altfel. Căţelul alerga roată ca un nebun. „Precis.. strănuta. Şi culmea! Ieri dimineaţă cînd m-am trezit.. Teme-le nu le scrisesem. intra cu botul în zăpadă.. Stăteam seara pînă la unsprezece să ascult buletinul meteorologic: Ninge în munţi”.. nici patina.” Halal decembrie! Şi a doua zi. Căzuse o zăpadă grozavă: de unsprezece centimetri jumătate. M-a scos tovarăşul profesor de matematică la lecţie. Uf.sigur.. iar cu patinele în şanţ. alb peste tot. iar de cel mai mic multiplu comun nici n-auzi- 203 .

Ce era să fac? Am rămas în clasă. auzeam copiii chiuind pe uliţe.. Am stat pînă seara tîrziu. La orele unsprezece. Iarna asta n-are nici un farmec.. nici de cel mai mare divizor comun n-aveam habar. de ce nu le-o fi pus la primăvară? De ce taman în decembrie.. numărătorul.. tu rămîi la meditaţie. clopoţelul a sunat.. dar prea sînt grele fracţiile astea.. Ninge! În sfîrşit. Vă spun drept. Pe cîmpuri.. la gramatică...sem. ce alunecă. printre prunii din livadă se zăreau nişte mogîldeţe mişcătoare: schiorii! Cinci. şase! Acum urcă. zăpada e de două palme. M-am aşternut pe cel mai mic multiplu comun. Dar nu puteam ieşi.. — Numărătorul fracţiei. cînd ninge atît de bogat? ! 204 .. Ai rămas în urmă la toate obiectele. din aparatul de radio se auzea: „În sud-estul ţării ninge bogat”. şi dupămasă. — N-are decît să ningă. Nici de luptele perşilor cu grecii. Şi pe complementul circumstanţial de loc... apoi încă una. Uf. Nu-i vorbă. Pe la patru. Sau oprit. pînă la orele două. — Da. şi încă una. Mă trezeam cu creionul chimic între dinţi.. dar mă gîndeam: „Încă o oră. Unul a căzuţi Cine-o fi? De aici seamănă toţi. şi zburd cu schiurile pe deal”. nici de complementul circumstanţial de loc. iar tovarăşul diriginte îmi dădea o fracţie. Nu e mincinoasă. de la trei jumătate... se auzea vocea tovarăşului profesor. Ne-am ridicat ca toţii în picioare.. Am ajuns acasă seara. cu inima cătrănită şi dinţii violeţi.. Primul la ieşire am fost eu. Pe umărul meu se lăsase mîna tovarăşului diriginte: — Andrei. Coboară! Tii. Departe.. După căciulă parc-ar fi. Am venit şi după-masă.. Privesc fila calendarului. Ce conta cel mai mic multiplu comun? Bine c-a venit iarna! Şi ce iarnă! Iar deseară o să afle toată ţara: „În sud-estul ţării ninge”. ba nu. privind pe fereastră... nu-mi prea venea la îndemînă. la istorie.

) De atunci.. te întrebi — în inimioara lor fragilă — încape oare atîta tărie? Gîndiţi-vă! Uşor e oare să te desparţi de cea mai bună prietenă. asta-i de ajuns.. ca printr-o sticlă mată! Unde. şi încă pentru totdeauna.ÎNTRE PRIETENE O. e de ajuns şi pentru dumneavoastră. ce se strîngeau buchet în orice clipă. ca într-o garderobă. Aurica a jignit-o pe Nuşa. SUPĂRĂRILE ÎNTRE FETE! Prolog al despărţirilor de-fini-ti-ve! Sfîşietor spectacol!. nu se mai privesc. Aurica nici nu mai există — decît ca să-i întoarcă spatele. Există însă compasul ei nichelat şi temele cu circumferinţa cercului la geometria plană. (Şi dacă-i de ajuns pentru Nuşa.. iar drăgălaşele lor proprietare se vor privi fără să se vadă. îşi vor întoarce — dintr-o dată şi pe veci — spatele. Şi atunci. de pildă. pentru Nuşa. Să ştii că şorţuleţele acelea pepit. cele două nu-şi mai vorbesc. şi să continui totuşi să stai cu ea în bancă? Iată. Stau tot timpul cu spatele una la alta. A jignit-o. 205 . Aurica începe să fiinţeze din nou. cititorii.) Bineînţeles că. Dar numai pentru asta. (Se înţelege că pentru asta tot trebuie să se mai privească. Cum? În ce împrejurare? N-are însemnătate. Dar numai prin intermediar.. şi numai ca proprietară de compas.

alaltăieri m-aş fi împăcat cu ea. — Vai. tu? — Nu pot să-ţi spun. prietena ta cea mai bună? — Să-ţi spun drept.. De vreo trei zile. ca şi cum „s-a întîmplat” cîndva. — De mult.. Eu nu mai pot.. închide Nuşa ochii şi caută să-şi aducă aminte. 206 . poate că ieri. tu! se miră sincer mijlocitoarea. du-te şi cere-i tu compasul Aurichii. Nici nu vreau să aud de ea. niciodată! N-are decît să se împace ea. dar nu care cumva să afle că-i pentru mine. — De ce. — Şi mie nu mi-ai spus nimic. tu? — Sîntem certate.. împletind nu ştiu ce la o codiţă perfect împletită: Nu-mi spui tu mie. dragă... Eraţi cele mai bune prietene?! Fata îşi roteşte privirea conspirativ: — Ssst! că se uită-ncoace. îi reproşează prietenos amica. — Da? Să ştii că mă supăr.. De mult s-a întîmplat. tu? Şi eu nu ştiu nimic. De ce v-aţi certat.. O îmbie apoi.— Getuţo. Dar acum. tu? ciripeşte mai mult bucuroasă decît consternată Getuţa.. — Ce spui.. la sfîrşitul veacului al treisprezecelea.

Adio şi n-am cuvinte. nu mă împac cu ea. — Stai! Getuţo. Nu mă împac pentru că nu mai ţin minte de ce ne-am supărat.. — Stai! aleargă după ea Nuşa. prefăcut-o! Pleacă şi priveşte absentă pe geam. Îţi spun. zău! — Da? Va să zică tot numi spui? se smiorcăie Getuţa. Şi mai zici că-s prietena ta cea mai bună. O cuprinde după umeri şi continuă: Ştii de ce sînt supărată pe ea? — Ei? — M-am supărat cu ea acum trei zile.. supărările între fete! 207 . pentru că nu iam spus de ce eram supărată cu tine acum cinci zile! O. acum mi-am amintit.. şi gata! Mijlocitoarea îşi strînge palmele a rugăciune: — Ah. Dar nu-i spui. Uite... mi-am amintit! Uite. Mor de curiozitate!.. dragă... Eşti o falsă.Nu mai pot.. te conjur!. povesteşte-mi!.. revoltată. — Nu pot. — Bine!. Am uitat.. M-am supărat. Se răsuceşte pe călcîie şi pleacă.. cu paşi mari.

la vreo cincizeci de paşi. drapelul îşi flutură umbra peste fruntea lui Tudor.. Ai la-ndemînă zeci de acţiuni. Pe urmă. apoi la ora X. acum facem asta.. iar grupa a treia. cu alb: „TABĂRA DE CURTE”. dar fără folos. împodobeşte cu frunze proaspete de arţar tăblia roşie de la intrare. cutare. Să fie asta o greutate? Vedeţi? Sigur. e uşor să fii simplu pionier. i-o respecta în tăcere.. mînjită pe buze şi pe bărbie.. În toată curtea n-au mai rămas decît ei şi cîţiva pui mai mărişori de găină ce scurmă cu îndîrjire. care de care mai interesantă. conducătorul de grupă. frăţioare. pe treapta a treia a scării de piatră. grupa a doua stropeşte straturile de roşii şi castraveţi de pe lotul şcolar. la umbră.CEA MAI INTERESANTĂ ACŢIUNE ORA OPT DIMINEAŢA. spartă seara tîrziu. 208 . pe care scrie mare. formată din cei mai mici. rămăşiţele mingii de ping-pong. dudele negre ce au picat peste noapte. în finala campionatului taberei de curte. Hm. Dincolo de zăplaz.. ailaltă.. Băiatul stă în picioare. Tudor răsuceşte între degete o hîrtiuţă. Să vină altul şi să-ţi spună: „Uite. iar grupa. iar grupa ciuguleşte. O pală de vînt joacă în opturi mlădii cîrlionţii lui Tudor. Ori poate că cei opt tăceau numai pentru că dudele erau într-adevăr dulci?. grea treabă e să fii conducător de grupă în vacanţă. Poate de aceea îngîndurarea lui părea mai adîncă. Mîngîiat de boarea dimineţii.

Să chibzuim.. la întîmplare? Judecăm liniştiţi. mai ştiu eu ce. — Staţi! acoperă Tudor hărmălaia.” Ei. tovarăşi! Am aici. ciuperci. Te apropii de băieţi. în picioare... fragi. ce părere aveţi? Mergem astăzi la pădure. că fără veste dudele prea coapte încep să le curgă în cap. totuşi. Din toate acele zeci şi zeci de acţiuni interesante. apoi încă una: — Ei. le ceri părerea. Nu e interesant? Băieţii sar în picioare şi-şi şterg de praf pantofii de doc. şi p-ormă gata! Plecăm. ne-afundăm printre trestii. urcat din nou pe treapta a treia.. zeci de acţiuni interesante. ştiţi voi cum se scoate 209 . — La pădure! Să mergem la pădure! După fragi! După veveriţe! — Fragi! — Veveriţe! — Fragi! Veveriţe! Conducătorul grupei îşi pune degetele în urechi: — Nu ţipaţi!! De ce jucaţi într-un picior? N-am hotărît nimic. De ce să dăm buluc. pe hîrtiuţa ăsta. Cei opt. că e mai bine. ne-am urca în copaci. aici..şi la Z... Nu credeţi. Coboară o treaptă. La pădure am da de luminişuri... Flutură în mînă hîrtiuţa: — Nu vă pripiţi. chibzuieşti împreună cu ei. ţipă aşa de tare. culegem scoici.. Tudor se apropie de băieţi... de izvoare... dar conducător e altceva. Staţi jos! Să chibzuim. mai interesant la scaldă? Putem face baie. gata de plecare: — La scaldă! — La scaldă! Tudor urcă neliniştit încă o treaptă. am găsi veveriţe.. sau la scaldă? — La pădure! — La scaldă! — La pădure! La scaldă! Orătăniile aleargă care-ncotro.. De pildă. alegi totdeauna pe cea mai interesantă. Am culege flori. pescuim. care e cea mai interesantă? Din două acţiuni.

. Conducătorul grupei zîmbeşte triumfător şi coboară o treaptă: — Sigur.. Toate sînt interesante... 210 . Ce-aţi zice. — Staţi! N-am isprăvit! flutură năduşit hîrtiuţa Tudor.un ziar? O carte? Vedeţi! Nu sînteţi de părere să vizităm o tipografie? — Să mergem. acum suit pe treapta a cincea.... zvîrlind din mînă dudele... Dar nu credeţi c-ar fi mai interesant să vizităm o fermă? N-aţi vrea să vedem tractoare? Sau caii? Hm? Să călărim căluţii? Sau să dăm o mînă de ajutor la strîngerea caiselor? — La fermă! La cai! La caise! se-mbulzesc cei opt în jurul treptelor..

vorbitorul se opreşte trăsnit. rămasă cu capul în piept. Străluceşte toată. Acum soarele e chiar deasupra catargului. răspunde tuturor propunerilor cu un uşor sforăit. Uite. Conducătorul grupei nu observă însă fenomenul. brobonit şi el de sudoare. Staţi jos! Să chibzuim.. de pe malul lacului? Şi pe urmă să ne plimbăm cu bărcile... Sau să.. Soarele s-a ridicat mai sus. „Grupa” dă din cap aprobativ. Dar parcă nici băieţii nu mai sînt chiar opt. Umbra dudului s-a subţiat. 211 .. ca unsă. dă capul pe spate şi iar îl scapă spre piept. — Sau să mergem la lotul şcolar. — Sau. apoi tresare.. plescăie din limbă şi caută cu ochii închişi ceva şi mai interesant. 2... Dacă n-ar avea un nas cîrn. Umbra dudului s-a îngustat şi mai mult. Faţa conducătorului grupei nu mai e umbrită. Dar grupa s-a evaporat. să jucăm şah. Continuă propunerile: — Ce-ar fi să-i tragem un meci de volei cu tabăra nr. N-ar fi interesant? — Dar hai odată. Dă doar din cap pîn’ ce-şi atinge pieptul cu bărbia. pitindu-se măruntă lîngă trunchi.. . Sau facem zmeie.E ora zece. fără anarhie.. continuă Tudor cu nasul în hîrtiuţă... Nu fiindcă la trei paşi de el „grupa”. am aici nişte invitaţii pentru concursul de aeromodele.. Deodată. Credeam că neam înţeles. grăsun. — Ei nu. micul biliard? „Grupa” nu mai răspunde. ci fiindcă în aceeaşi clipă pe poarta taberei intră ceilalţi şapte. A mai rămas un singur băiat..E ora douăsprezece. Sau să. mormăie cei cîţiva lungiţi cu capul la umbră şi cu picioarele în soare.... fără-ndoială jumătate din el i-ar rămîne în soare... tovarăşi.. nu credeţi c-ar fi interesant să mergem la club.. Sau..

— La fermă. să tot scurme rămăşiţele mingii de ping-pong şi atacă acum.... În curte n-a mai rămas nimeni.. Dudul îşi îngroaşă din nou umbra.. de capul vostru? — Cum. O să te propun pentru evidenţiere..... smucindu-şi furios cîrlionţii ce i s-au prins de fruntea asudată.. urcat dintr-un salt pe treapta a şasea.. bucată cu bucată. pe care erau înşirate cele mai interesante acţiuni.. Copiii se-adună unul cîte unul în jurul său: — La volei. Puii s-au săturat. Grăsunul se smuceşte speriat de lîngă dud: — Ce? Ha? Tudor coboară şi-l bate prieteneşte pe umăr: — Nu e vorba de tine. — Aşa.. de capul nostru? — Ne-am „ataşat” la grupa a doua. peste umăr: Vănvăţ eu să nu mai călcaţi disciplina de tabără! E ora două.. O să vedeţi voi.— Unde-aţi fost? scrîşneşte Tudor.. — Da? Asta-i anarhie! De ce să vă ataşaţi? Voi n-aveţi grupa voastră? O să ridic problema la prima adunare de detaşament... AMINTIRI 212 . pesemne. — Şi noi la a treia. — La Club. hîrtiuţa făcută ferfeniţă.... Iar către ceilalţi. Tu eşti un pionier disciplinat...

băiatului... Tanţa îl priveşte mirată: 213 .. un an. ce însemnează să te desparţi de o prietenă cu care ai petrecut în aceeaşi şcoală. şapte... Ce ştiţi voi. nu pricepeţi nimic! se revoltă fata.. niciodată.” Proprietara răsfoieşte melancolic paginile împestriţate cu chenare. artistic haşurată. voi. unsprezece. semnături şi amintiri. opt. frămîntînd în pumn o batistă de mătăsică de care ar avea o acută nevoie şi năsucul ei cîrn.„Ierbar. Băiatul se oferă politicos: — Îmi dai voie să continui eu? Cinci. cu un tremolo în glas. O săgeată sîngerată. inimioare. patru. zece. monograme.. nesimţitorilor. şase. petrecută printr-o inimă de tuş.. — Ah.... trei.” Cu această cugetare. doi. Toate sînt scrise cu lacrimi.. venit în vizită. ierbar de amintiri! Floricelele se usucă. O podidesc lacrimile. voi băieţii.. atrage atenţia asupra tehnicii ierborizării amintirilor: „Cine mă iubeşte Mai jos se iscăleşte. amintiri. — Le vezi? explică ea.. văr depărtat. se deschide albumul Tanţei. — De ce numeri? — Ca să plîngi tu. şi chiar în aceeaşi bancă. păsărele. nouă. ştiu să număr pînă la un milion. în aceeaşi clasă.. — Nu cu cerneală? întreabă cu o perfidă naivitate vărul depărtat. album de floricele! Album..

„De-ar fi cerul o plăcintă Şi o tortă luna nouă.. ce fată dulce... Te-aş chema numai pe tine. parcă prin perete. Nu-i tot aia care mi-a scris-o p-ailaltă. privind absent. dar ce are a face? Asta-i alta... Ne-am despărţit.” Draga de ea. da. şi fină. parcă o văd: fină. Ascultă. albumul. Sau asta — întoarce ea cîteva foi — mi-a scris-o cea mai bună prietenă.. — Păi n-a scris-o p-ailaltă? — Ba da. şi cu guleraş pepit! exclamă nostalgic Tanţa. Ascultă: „Chiar de marea furioasă Va intra-ntr-o zi în casă Şi orice va îneca. uite-o pe asta de aici. Să le mîncăm amîndouă.. Se întristează din nou. zîmbeşte Tanţa printre lacrimi. asta a scris-o cea mai bună prietenă a mea: „Cîte fire de nisip În Oceanul Pacific. Şi cîţi stropi în curcubeu — Tot atît te iubesc eu. Respiră adînc şi îşi suflă cu demnitate nasul... Sau.. că n-aveam cerneală în stilou.— De ce să plîng? A... şi fină. poate pentru totdeauna. Doar iscălitura mea Va rămîne pururea. scrisă cu creionul. Au rămas doar amintirile astea...” 214 . care mi-a scris-o pe asta. dulce şi cu guleraş — inimioară. apoi îşi pleacă fruntea resemnată: Dar de acum e în zadar.. Ah.” Ce fată dulce. şi cu guleraş de dantelă!..

— De ce? — Pentru că amintirea asta eu ţi-am scris-o. vara trecută. continuă fata.” — Mai ştii ceva de ea? întreabă vărul depărtat. — Ce faci? întreabă Tanţa..... fină. uite aici ultima amintire.. — Şi cum o chema? insistă băiatul cu o intonaţie ciudată în glas. — Îmi pun un guleraş mov. I se scuturau umerii de plîns. neputincioasă: — Nu ştiu. intrigată... niciodată. drăguţă şi cu guleraş mov. dar eu n-am s-o uit niciodată. Fata se încruntă încurcată: — Ce are a face numele? Se lumină însă deodată: Dar eu parcă o văd în faţa ochilor: dulce.. poate că nu mai trăieşte. Vărul s-a ridicat de pe scaun şi scotoceşte în garderobă. Poate mai trăieşte. Şi eu plîngeam şi-i îndreptam guleraşul mov.. UN VISĂTOR 215 ..Sau. şi i se strîmbase guleraşul mov. Verişoara suspină adînc. Scria şi-i picurau lacrimile pe guleraşul mov. De la cea mai fină şi mai dulce prietenă a mea: „Pana mea ar vrea să scrie Două rînduri pe vecie: La necaz şi fericire Vezi prezenta suvenire.

pentru fetele ce se hlizesc în cioturi de oglindă pitite în pupitre. oraşul. el se visează.. Goguţă Popescu devine pe rînd matematician celebru. şi nimeni pe lume — nici colegii. şi clocotesc. primadonă. perseverează Goguţă! Eşti cea mai mare cîntăreaţă a tuturor vremurilor. un Leonardo da Vinci. ar putea ghici tulburătoarea metamorfoză a micului Goguţă? Căci. dar.. sub impresia operei văzută în ajun. cu ochii larg deschişi.. participant la congrese internaţionale. în fundul clasei. „Vai. Mîine. multiplu campion olimpic şi mondial. ajuns la ora de muzică. şi se înalţă.. un Edison al erei atomice. fără să-şi schimbe decît mîna pe care îşi reazămă fruntea. GOGUŢĂ POPESCU 216 . nici profesorii — nu bănuiesc şi nu pot bănui nimic din tainica lor ascensiune. sus. peste toate şi deasupra tuturor. şi ce visuri minunate nu iau fiinţă sub fruntea sa niţel încruntată! Şi cum mai fierb. cartierul. în orele de gimnastică. în orele de aritmetică. vor împînzi strada. purtîndu-l în aburul lor ameţitor sus. se încurajează el. „Merită ei să asculte o asemenea voce?” se întreabă revoltat Goguţă şi. ascultîndu-se de unul singur.. poimîine.. făcută din tristeţe şi mîndrie.GOGUŢĂ POPESCU E UN VISĂTOR: visează cu ochii deschişi. ce voce am!” se înfioară Goguţă. pentru profesorul care umple — prăfuit de creta — nişte portative golaşe de pe tablă. şi îi e ciudă că trebuie să cînte pentru cefele netunse ale băieţilor din clasa cu pereţii acoperiţi de paltoane. şi enumerarea ar putea continua. «Nu-i nimic. apoi din ce în ce mai mari. O... afişe mici.. în orele de fizică. în orele de desen.. îl podideşte o căldură ciudată. privindu-l cum stă nemişcat. Şi cine.

Ce nesimţit. de cocor.. tremurînd de fericire.. şi mai ales colegele vor alerga prin oraş şi.. iar colegii. la spectacol. Se miră numai... simte cum aria lui răscoleşte. o clipă. Se ciocneşte de colegul de bancă ce-şi bălăbăne capul în tactul notelor. pe onoarea noastră. şi numai o vagă senzaţie că nu e bine văzut de la balconul II — de acolo de unde stătea el aseară — îl face să se dea mai la stînga. Vasilescu ăsta”.. Acum nu mai există cefe netunse. Sala e întunecată şi caldă ca o gură de cuptor. cum de a pătruns acesta. dar asta nu-l deranjează. Goguţă se aude cîntînd. nimeni nu mai e prăfuit de cretă.. şi acela oprit — urmărind zborul înalt de ciocîrlie. 217 .. Un singur suflu. al melodiei cîntate de el. bună şi caldă. E coleg cu noi.în rolul ROZINEI AZI ULTIMUL SPECTACOL ÎN BUCUREŞTI înainte de plecare în marele TURNEU în jurul LUMII Electricienii nu vor mai prididi cu instalarea reclamelor lor de neon. tulbură. şi nimeni. ca un aluat. nici becuri chioare.. Dar o să-i creadă parcă cineva?» Şi la gîndul acesta inima lui Goguţă creşte. gîndeşte Goguţă... cu bancă cu tot.. . frînt şi catifelat — de flutur planat.. ameţeşte sala. vor spune tuturor: — E cu noi în clasă. aviatorii vor ameţi scriind pe cer cu litere de fum un singur nume: GOGUŢĂ.

218 .

.. atotputernică metamorfoză!) Ştiţi. presa. M-a rugat directorul operei! Titularul e cam răguşit. scumpule. toată ţara!!! Fetele din clasa mea. Meri. te implor: mîine seară la „Aida”. de altfel. — Am şi alta! (Ah. Ce onoare. ce voce am! Parcă-l văd mîine pe tovarăşul profesor de muzică cum o să vină la mine.. în picioare. cred că se va face. Sala e plină de ochi. interpretez şi pe Don Bazilio. vă mulţumesc din inimă. fel de fel de delegaţii.... Poate renunţă dînsul.. tot oraşul. Şi pe urmă. Numai că urmează să veniţi cu un scăunel de acasă. în faţă de tot. Dar nu garantez decît la matineu. să-mi schimb costumul.. va auzi vorbindu-se de el şi va alerga într-un suflet. Vai. O clipă numai. — O.dar n-are timp să se înfurie. 219 .. o să înalţe neputincios din umeri.. de după o coloană. dar nu ştiam că aveţi o asemenea voce. desigur.. O să-l rog pe regizor să vă pună la dispoziţie loja lui. Goguţă. Coca şi Lilica. un loc pentru mine şi familie. mor de necaz.... într-o doară: — Cu locul promis e în regulă. Goguţă va şti însă ce-l doare şi-i va spune aşa.. Şi pe bună dreptate. Ştiţi. şi piaţa din faţa operei.. Orchestra atacă acum marea arie. tovarăşe Goguţă. se va scuza: — Goguţă. neştiind cum să aducă vorba. Nu mă întrebaţi ce m-am luptat pentru asta.. care îl va pîndi. cum o fi.. cu plecăciuni: — O. «Ce succes! vibrează Goguţă.. îi va spune mărinimos: — Mda. tulburătoare.. Vă cunosc din clasa întîi.. Adică. Oamenii ascultă la difuzoare. respectele mele.... ambasadele... Nu mă lăsa!» Iar el.. tovarăşe Gogu.. turiştii străini. cerîndu-şi iertare că nu m-a primit la cor.. la balcon. Şi holul. Directorul.. Eventual vorbiţi cu tovarăşul director al şcolii... nu... Seara nu mai e un locşor. Şi cînd te gîndeşti că se transmite şi la radio! M-ascultă tot cartierul. încurcat.. Pentru mine nu contează: tot am vocea în schimbare..

.. Sîntem numai stilouri şi urechi. Priveşte cefele netunse ale colegilor.. Şi-acum ajunge. Mai am de cîntat doar două-trei măsuri şi. — Do... holul. şi pe Ion Vodă cel Cumplit.. iată ce vă pot declara: cînt de la vîrsta de trei ani. — Aveţi puţintică răbdare să-l iau pe fa de jos.Un „aaah” imens de uimire cuprinde parterul. Of. maestre.. Gata.. balconul.... mă înăbuş! Am să rog pe uşier să interzică pe viitor accesul în sală persoanelor cu flori! Şi lumea mă aclamă. Ultimele turnee la Scala din Milano şi la Balşoi Teatr din Moscova mi-au adus consacrarea mondială. Gazetarii năpădesc pe scenă cu carnetele tremurînde în mînă: — Un interviu. pînă la piept. Toţi îmi aruncă flori.... Am interpretat cu mult succes rolul lui Alfredo din „Traviata”. după cum ştiţi. pînă la brîu... maestre. Trebuie să mă înclin.. 220 . e un vulcan în erupţie: — Bis! Bravo! Biiis!!! Bravooo!!! — Regret. — În al doilea rînd. re... — Ai adormit? Dooo! Cîntă gama! Goguţă Popescu se ridică buimăcit în picioare.. şi al lui Radames din „Aida”. un artist aparţine publicului. mă cheamă la rampă: — Go-gu-ţă! Go-gu-ţă! Go-gu-ţă!.pereţi acoperiţi cu paltoane.. dar nu mai am timp de dumneavoastră. În primul rînd ţin să vă repet: Nu-mi place să dau declaraţii în timp ce cînt... Iată-l cum clocoteşte... piaţa.. să caut din mers cunoscuţii pe faţa cărora strălucesc lacrimile. Iată-mă înecat pînă la glezne.... E ultima excepţie.. — Vă mulţumesc. . — Go-gu-ţă! Go-gu-ţă! — Hî! Eu? E vocea profesorului de la catedră.

. 221 .. — De ce taci? Goguţă îşi trece mîna peste fruntea presărată de fragii cîtorva coşuri şi bîzîie. uitînd de oglinzi.. tovarăşe profesor.. trezit la realitate: — Nu mai cînt.......portativele de la tablă nu mai sînt golaşe.. .— Mi.. ..... Rîde fetele de mine. fa..şi fetele care. — Sol.... Mi-e ruşine. la.. se hlizesc cu neobrăzare la el..

. — Dormitorul trei. îhî. Linişte. În vilă nu se mai aude nici un zgomot. stinge lumina! — Ha ha ha! — Cine rîde la doi? — Hî. la parter.. a dat ultima — şi nu totdeauna cea mai uşoară — bătălie a zilei: culcarea.. picăturile unui robinet uitat deschis izbesc monoton chiuveta de tinichea a spălătorului.. mai mic. ca de obicei.. cu limba încleiată de somn: — Hî. tovarăşe instructor. hî.. iar mi-au dărîmat patuu’! — Sforrr.... îngînă de jumătate de ceas. Pic-pic-poc! Instructorul de serviciu s-a culcat şi el după ce..... dinspre uşă. bătălia a fost cîştigată pe tot teritoriul celor două etaje. Doar jos. din spatele vilei. locatarii par a nu se fi culcat.DORMITOR ÎN DOI GOARNA A SUNAT DE MULT STINGEREA.. Pic-pic-poc! Doar în dormitorul de doi.. Băiatul cel mare din patul de lîngă geam povesteşte pe şoptite ultima ispravă a lui Dik — „Piratul negru”. sforrr. aha. Celălalt. — Hi hi hi! Acum.. 222 .

dar tu. cearşafurile puse la uscat se umflă şi se zbat.În sfîrşit. — Îmi pare bine! Mai stăm niţel de vorbă.. spînzurat. undeva la etaj. dezvoltă bărbăţia. o uşă uitată deschisă. parcă-s gratii. Noaptea întreagă aş sta să le ascult. Mia povestit odată tata cum au intrat nişte hoţi prin podul unui vecin. În curte. . piratul a fost prins şi spînzurat. — Auzi ce zgomote sinistre.... Noaptea te face curajos. L-o fi lăsat cineva deschis. dacă vrei. aşa ca acuma. Pic-pic-poc! Luna alunecă grăbită printre nori.. ciulind urechea. ca un castron de supă aurie.. mie nu mi-e somn defel. mie niciodată nu mi-a fost frică noaptea.. o ador. iar povestitorul. Grozav îmi plac!. ce se proiectează ca o gheară şi se mişcă şi scîrţîie. Ca Piratul negru. — Îhî. vino la mine-n pat. foindu-se în aşternut.. dungile de umbră de la jaluzele. eşti treaz? întreabă deodată cel mare. Nu vrei să vii? 223 .Şi creanga aia uscată.. Le vezi? Nu-i aşa. întunericul.... luna însîngerată sfîşiind lugubru norii plumburii. continuă el tremurător şi scîrţîit. Ştii.. Vîntul a început să bată mai tare şi trînteşte cu zgomot.. Închipuieşte-ţi că ar atîrna de ea. misterioasă şi neagră. n-ai tu idee cît de mult îmi place mie noaptea.. — Nu-i aşa că ţie ţi-e frică noaptea? N-ai decît să vii la mine-n pat.... prinse în cîrlige. în timp ce pădurea care se opreşte la zece paşi de vilă freamătă. cu furci şi cuţite în dinţi! Mie nu mi-e frică de hoţi.... în timp ce luna îşi arată faţa de omletă afumată: Şi p-ormă. Dimpotrivă.. Ştii.. Curajosul tace brusc... Băiatul stă turceşte în mijlocul patului şi vorbeşte parcă răguşit. tace privind pe geamul deschis.. — Puştiulică. Îţi fac eu loc. Să ştii că izbeşte vîntul oblonul de la pod. — Îhî.. Piratul negru.. rezemat de tăblia patului.

Te implor. delicioasă. Un timp. foarte aproape. să ştii. Cel mare rîde albastru şi-şi umezeşte buzele uscate: — Bine că a tăcut. Şi. Ba da. Nu cumva s-a aşezat pe vila noastră? Vino imediat la mine în pat! Ce mai aştepţi? Vrei să mori de frică? Şi p-ormă salteaua mea e mai moale şi. Vino la mine în pat! Norii se destramă şi aleargă albicioşi pe cer ca nişte cîrpe de şters tabla în mîinile unui harnic elev de serviciu. timp în care parcă toată bezna pădurii a încălecat pe geam şi a rămas acolo. vin eu la tine.. băiatul. de pildă. şi se 224 . cic-ar prezice nenorociri.. Or fi aricii de la colţul viu? Sau poate. îţi mai pun o pernă.Tace cîteva clipe. Asculţi? Ce fîlfîit sinistru!. agăţată de perdea. cu nişte ochi îngrozitori. Poate să fie un liliac. tremurător. Pic-pic-poc. se aude ţipătul cucuvelei. curajosul... Sare deodată din pat. De undeva.. nu se aude nici un zgomot. poate să fie cu totul altceva. cu glasul sugrumat.. sau poate. împiedicîndu-se în cearşafuri. ameninţă plîngăcios. Ce nesiguranţă plăcută. un fluture „cap-de-mort”.. Pic-pic-poc! Dar de ce se umflă perdeaua ca o aripă? — Dacă nu vii la mine-n pat. mai mult un zbîrnîit. două stafii!. nu-i aşa? Grozav ce-mi place!. continuă cu voce înăbuşită... aşteptînd un răspuns. O pasăre de noapte foarte simpatică. după o pauză în care s-a zgîit înfricoşat pe geam: O fi oare miezul nopţii? Ce zici? Cel mic nu răspunde. o stafie. dacă vrei.. Frumoasă e noaptea!. De fapt.. de-abia auzit. Foşneşte ceva parcă pe terasă.. Nu ştii nimic precis. — Tu crezi că strigoii ies la miezul nopţii? chiţăie.. dar şi bufniţa a tăcut. pierdut.. precizează băiatul.. Cel dinspre perete tace.. nu te mai chinui. Superstiţii! Auzi cum se tînguie! Îţi îngheaţă sîngele în vine. Nu mai bate vîntul. Răsuflă adînc şi se întoarce spre perete.. — Asta-i cucuvaie.. Lumea se sperie de ea.

îndreaptă bîjbîind spre băieţaşul ce a început să sforăie. Să ştii că acest fapt nu e just. dezvoltă frica.... sfîşietor: Iamă cu tine în paaat! 225 .. şi tu eşti mic.. De ce să mori de frică? Şi izbucneşte brusc. poţi să mori de frică şi..

care luase premiul III în clasa a IV-a A. spunea Sanda.. 226 . Mai întîi prin tatonări: — Sanda. 10 iau la istorie. această palpitantă întrecere a început. în aceeaşi bancă. chiar din prima zi hotărîseră în secret. — Tutmes al II-lea. orice s-ar întîmpla. rectificăm: o dublă explozie. de asemeni premianta a treia. privind fiecare spre cealaltă cu coada ochiului: „Anul acesta eu o să fiu premianta întîi. dar cît se poate de ferm. O să mă străduiesc să învăţ şi mai bine”. nimic n-o să-mi scape!” spunea Gabriela. Cum fiecare se socotise nedreptăţită de această clasificare... Sanda Prodan. — Tţ. Dacă mă-ntreabă. dar în clasa a IV-a B. şi totuşi. Lucrul nu era neobişnuit. o explozie de bucurie: — Sanda! — Gabriela! Aşadar.... şi Gabriela Olteanu.32 DE PREMIANŢI A FOST LA ÎNCEPUT — mai precis la 15 septembrie — şi mai precis la orele 8 antemeridian... Şi încă de a doua zi. dar cine? — Nu-ţi spun.. Bunicul lui. Nimic. Tatăl lui.. în clasa a V-a se întîlniseră. tu ştii care este primul rege care a folosit scobitoarea? — Hamurabi. „Clasa a V-a va avea o singură premiantă întîi: Eu.

Fiecare în felul ei.. structura şi evoluţia moluştelor în era terţiară? La ce-mi trebuie? Cred că la 227 .. stai să caut în carneţel . citea: „Plinius cel bătrîn (după cum ne informează Vatinius.. volumul V. caviarul ... — Care e.. Sanda.. tu? întreabă Sanda îngrijorată. 10 iau la ştiinţe naturale.. corpul ca o cratiţă şi coada ca o sită? De unde ştiu? Am găsit-o într-o revistă a lui bunicu’. — Nu-ţi spun.aşa.” Iar Gabi. cu un vraf de carneţele în faţă. pagina 60) susţine că batistele erau cunoscute în epoca etruscilor. Dacă mă-ntreabă. Sanda se bosumflă.. nu. citat de Quintilian.Şi Sanda se învîrtea veselă pe călcîie. etruscilor... interior 27? N-aveţi o carte despre forma. caşcavalul.. Gabriela o şi apucase însă de cordon: — Dar tu ştii ce peşte are capul în formă de lingură de supă... dar tu n-ai habar în ce an au apărut şireturile la pantofi şi. am găsit: catarama! Vezi că nu ştii? Acasă cele două „premiante” se pregăteau.. de prin 1900. la telefon: — Alo.şi cînd a apărut cîntarul! Nu. şi.. dar peste o clipă era rîndul ei să-şi ţină colega de cordon: — N-ai decît să nu-mi spui.

...naturale. cînd am ajuns în clasa a V-a. cele două bolboroseau cu carneţelele în faţă.” Apoi se auzi vocea profesoarei de la catedră: — Copii. fu rîndul Gabrielei să se foiască spre Sanda: — Ce vaci. tu? Care vaci? Colega ei se ridicase însă în picioare.. nu-i aşa? De data aceasta.... în timp ce profesoara se pregătea de examinare: — „Şarpele cu două cozi şi cămila fără cocoaşă ca şi cocoşul fără creastă osoasă sînt exemplare rarisime. Greşeală? Nu e Biblioteca Academiei? Scuzaţi! Cunoşteam toate acestea. tovarăşă profesoară. În prima bancă.. — Ce excursie.. Ştiţi. ştiu eu. cu faţa strălucind de bucurie: — Ştiu! Spun eu. eu sînt premianta întîi. de ce n-aţi venit? 228 . vă amintiţi de excursia la care am luat parte? — Da! răspunseră în cor copiii. tovarăşă profesoară.... într-o oră de ştiinţe naturale...” — „Melcul Macar Agar din Siomul de Nord rezistă la o temperatură de 100 de grade şi poate să nu mănînce 311 zile şi 2 ore. căci profesoara continuă: — Aţi văzut cu toţii vacile de lapte ale fermei de stat. De la poalele lui Kilimandjaro. se ridică şi cealaltă. Profesoara coborî de la catedră şi se apropie de cele două fete: — Voi n-aţi fost în excursie. tu? se foi Sanda spre Gabriela. Tu ştii? Dar nu avu timp să audă răspunsul.. O vacă din nordul insulelor Antile! — Nu.

şi nu în 1827.. în mai 1728. Dar profesoara o opri: — Deocamdată ne-ar interesa altceva mai simplu.. 229 . Nici un răspuns.. dar eu am învăţat acasă.. şi începu să turuie: Într-o expediţie din 1827 s-a descoperit o vacă cu cinci coarne. Cele două fete îşi frămîntau degetele. mult mai simplu. — Nu... iar Gabriela căuta. vacile undeva în crăpăturile duşumelei. Avea doar patru coarne. Sanda privea în tavan. o întrerupse Gabriela pe Sanda.. tovarăşă profesoară. ci în 1728. care sînt rasele de vaci cunoscute în ţara noastră.— Da.. probabil. De pildă. ştiu totul! se dezvinovăţea Sanda. nu-i aşa.

. Cînd le-am întîlnit din nou. Şi chiar pe prima lor pagină am văzut aceeaşi însemnare subliniată cu roşu: „Ce am văzut la uzina 7 Noiembrie”. din duzina de carnete de însemnări ale celor două premiante a mai rămas cîte unul singur. A doua zi. Şi sub ochii uimiţi ai celor două. la toate întrebările profesorului de fizică s-au ridicat treizeci şi două de mîini.— Cine vrea să spună? se adresă profesoara către clasă. premiantele noastre aveau o singură nedumerire: „Vor fi oare în clasa a V-a treizeci şi doi de premianţi?” 230 . se ridicară treizeci de mîini: — Eu ! Eu ! Eu ! Ce s-a mai întimplat? Nu peste multă vreme..

verbe neregulate. Bineînţeles că pe deasupra se mai cere un lucru (de care încă nu eşti scutit la nici o limbă): exerciţii.. pentru a o învăţa. şi iar exerciţii.. Nu vreau să zic că mint. cei mai mulţi din interlocutorii în cauză îşi puneau mîinile în cap şi ilustrau trista enumerare printr-un oftat adînc. fără dicţionar. translator. avantajul la fel de mare că. ajunşi la acest punct. să-ţi dai măcar seama că ai învăţat-o şi că o foloseşti. Limba aceasta are un singur secret care constituie şi unica ei regulă: după fiecare silabă adaugi un pi. fără. dar. Nimic mai uşor decît să înveţi o limbă străină. Fără profesor. fără caiete şi vocabulare. nu daţi crezare acestor bocitoare. Atîta tot.. aşa zicînd... 231 . dar afirm cu toată tăria că exagerează. cu acest preţ. în acelaşi timp. şi nici cel mai isteţ piţigoi nu se mai poate măsura cu tine fără. Dar. excepţii la excepţii. E limba păsărească. nu trebuie să ştii bine nici măcar româneşte. expresii şi mai întortocheate” — şi exem-plificarea ar fi putut continua. acorduri (cu care e greu să cazi de acord). N-o ştiţi? Păcat!.PĂSĂREŞTE AM AUZIT PE MULŢI PLÎNGÎNDU-SE de greutatea învăţă-rii unei limbi străine: „Reguli şi excepţii.. „păsăreasca” îţi intră. în sînge. Ei bine. cuvinte întortocheate. Are marele avantaj că e o limbă străină şi.

Frumoasă ca secera lunii. sus la poalele Postăvarului. tovarăşii ce vor sta întinşi pe pături în jurul luminosu-lui rug. Căci despre succes nu mai încape nici o îndoială. Lică şi Mitică. dar la vale e primejdios să fii purtat pe sus. sub bolta înstelată..Vreţi să ştiţi cum se vorbeşte păsăreasca? Îngăduiţi-mi. să evoc pe doi aşi ai acestui nobil ciripit.. Cînd însă în program e foc de tabără.”? Dar deocamdată e încă devreme. gonind din poiană noaptea. timpul zboară mai încet. gîndeşte îngrijorat poetul. — Cîtpi epi ceapisupi? ciripeşte Mitică.. Cine nu va lăcrima încă de la prima strofă: „Ce frumoasă-i limba noastră. va fi cunoscut tuturor la primul foc de tabără. Pe care-au doinit-o străbunii! Frumoasă ca marea albastră.. după ce-i va vrăji cu inspiratele versuri ale ultimei sale producţii? Nu de alta. nedespărţiţii prieteni din tabăra de la Poiana.. Oare. adică peste cîteva ore. 232 . goarna îşi tremură solemn semnalul. căci ora opt seara e aşteptată cu nerăbdare. vor putea rezista ispitei de a nu-l lua pe braţe şi de a nu-l purta în triumf pînă la cabană. — Cinpicipi făpirăpi cinpicipi. încă secret. în neagra pădure din jur. în afară de cel ce face gloria exclusivă a unuia din ei: Mitică e poet. Nu voi adăuga la faptul că sînt prieteni nici un amănunt care să-i separe într-o cît de mică măsură.. — Viipi lapi păpidupirepi? — Penpitrupi cepi? — Lapi frapigipi. iar pălălaia izbucneşte triumfător din cinci colţuri deodată. în acest caz. să dea o raită spre costişa plină de fragi din apropiere. Şi lucrul acesta. Mai e timp berechet pentru ca. În sfîrşit. încă de la şapte dimineaţa. împreună cu nedespărţitul Lică.

.. doborît de catastrofă.. Nupi plînpigepi. de emoţie?). şopteşte duios amicul. glasul liric al poetului. cu faţa spre spectatorii aşezaţi într-o potcoavă luminoasă.. Nu plînge! Taci.. — Haipi nupi fipi tristpi. în timp ce poetul tuşeşte. — Cupirajpi. gîndeşte Mitică — bis!” şi iese îmbujorat (de foc. vi-l traduc cuvînt cu cuvînt. n-a mai putut fi auzit. Peste o oră-două Lică şi Mitică s-au regăsit în dormitor. dar sînt sigur că aşa s-a întîmplat). îl îndeamnă mîngîietor celălalt şi adaugă spre îmbărbătare.„Un cîntec — ropot de aplauze. dar ferm: „Cepi frupimoapisă-ipi Limpibapi noaspitrăpi Frupimoapisăpi capi Mapireapi alpibaspitrăpi.” Mai departe.” 233 .. Acum urmează poezia mea. plînge poetul. Tapicipi. o scenetă — bravooo!. întreaga Ţară a Bîrsei. îi şopteşte Lică.. — Hi-hi. neogoit.. deşi din ce în ce mai ferm. Rîsul a umplut întîi poiana.. îşi înalţă fruntea înaltă spre bolta şi mai înaltă şi începe liric. Poiana.. Zice aşa: „Nu fi supărat. un argument de istorie literară: Nipiciopidapităpi mapiriipi popiepiţipi n-aupi fostpi înpiţepileşipi depi lapi înpicepiputpi. şi apoi (n-am informaţii certe. Cum? Ce zice? N-aţi înţeles argumentul? Iată. Mitică. pe urmă. Mipitipicăpi. Niciodată marii poeţi n-au fost înţeleşi de la început.. Poetul scînceşte cu sughiţuri.. — Nupi fipi supipăpiratpi.

URIAŞUL URCA DIN BALCON CA PE NIŞTE TREPTE şi îşi lua micul dejun pe terasa balconului-turn. Veneau delegaţii din toate colţurile oraşului ca să-l vadă.. dar numai cu o minge plină de noroi. cu coroana în jos. fără nici un efort. Nu mînca mult: un covrig şi cîţiva metri din cablul de la televizoarele locatarilor. Căci unii dintre ei. încît vizitatorii rămîneau oricum cu gurile căscate. să smulgă copacii proaspăt sădiţi şi să-i planteze din nou în gura vreunui canal. o alee în mijlocul unui rond de flori şi viceversa. era suficient ca uriaşul să pună într-un anumit fel degetele pe cîteva butoane ale liftului. Isprăvile lui erau atît de formidabile. să culce un bloc de patru etaje la pămînt şi — pe peretele astfel amenajat — să joace fotbal de unul singur. jucîndu-se pur şi simplu. Şi poate că era mai bine că nu-l vedeau. Muta. De fapt. uriaşi. Uneori vedeau că din blocul lor de zece etaje rămăsese doar parterul. Îi plăcea. decepţionaţi. care sub impresia basmelor din copilărie şi-ar fi închipuit pe uriaşi ca pe nişte. Era uriaşul cartierului şi în fiecare dimineaţă — trezindu-se din somn — oamenii alergau curioşi la ferestre să vadă ce nouă idee îi trăsnise prin minte. poate.. Uneori uriaşul nu era pe acasă. de pildă. şi oamenii îl arătau de departe cu degetul. Putea. şi etajele de sus rămîneau în aer. Cobora apoi pe scara de incendiu şi — odată ajuns pe pămînt — îşi vedea de treburile lui obişnuite. Uriaşul nostru nu 234 . ar fi fost. dar asta nu deranja pe nimeni. Antenele le pigulea doar.

retră- gînd cîteva din direcţia grădinii zoologice ce rămăsese cu jumătate din numărul vizitatorilor obişnuiţi. Măsurat. ceva asemănător cu puterea ce sălăşluieşte într-un cazan cu aburi sau. în acel mecanism greu de lămurit care face cu putinţă ca o furnică.era din speţa lui Gargantua. cutia lui craniană se dilata. nu puteai să nu rămîi impresionat de puterea lui cu adevărat urieşească. nu avea mai mult de 1. La cîntar.. încît putea să zămislească în voie orice idee. se vede.500 kg. Ei bine. să nu mai poată fi găsită decît în vitrina noului magazin din cartier. eventual chiar de la picioare.C. 45. să zicem. fără ca cineva să-şi dea seama. putea smulge din pămînt orice pancartă. (Cu cabluri.B. că micul uriaş — dacă ne putem exprima aşa — era în stare să ciocănească după plac la geamul oricărui aparatament cu faţada spre stradă.59. oricît de titanică. I.pîndi în oraş: uriaşul DISPĂRUSE! De cîteva zile nimeni nu mai dăduse 235 .T. însă treceai cu vederea aceste amănunte. capul îi devenea după caz. să tragă după ea o rădaşcă. pătrat sau rombic şi bineînţeles atît de mare. iar cu un deget.. Cu cinci degete. Altminteri cum s-ar putea explica. că geamul zbura în cioburi? Cred — şi nu e doar o părere personală — că toată puterea sa sta în degete. o neînsemnată furnică.A.. Cu două degete de la mîna stîngă prefăcea urechile a cinci copii în zece gumilastice. Îl ducea la frunte. nu te poţi îngrăşa.) Dacă. Ei bine. faima sa trecuse de mult hotarele cartierului nostru. poate.B. aşteptînd maşina I.. şi încă atît de zdravăn. Atunci.-ului. ce să mai vorbim! Cel mai adesea folosea un singur deget.-ul pusese curse speciale spre împărăţia noului uriaş. Avea — altfel totul rămînea de neînţeles — o forţă interioară. oamenii se resemnaseră de mult să se scoale cu noaptea în cap pentru a prinde un loc în autobuzele cu pricina. cînd o turburătoare veste se răs. de pildă. Îi trebuiau doar trei degete pentru ca o ladă cu gunoi plină.

De fapt. apoi în bătrînul nuc care umbrea un sfert din faţadă — sări direct pe copertină.. n-aş putea-o spune! Dar nici el însuşi.rîndu-se printr-un chepeng. dar asta numai pentru că — din pricipiu — nu jur niciodată. Dispariţia uriaşului era un fapt de ambiţie. încît nici chiar el nu era în stare să repete gestul în mod conştient. pentru că — urcînd pe gard. I se întîmpla din cînd în cînd să se trezească în această poziţie. o combinaţie spontană. 236 . Poftim. de unde. „Şi-a luat tălpăşiţa?” „Dar încotro?” „A plecat în vacanţă?” „Exclus.B. strecu.ochii cu el. într-o bună zi. Da! Acest neaşteptat concediu. Aşa se face că uriaşul nostru se pomeni în clasa a doua. asta o fac. putea ajunge cu uşurinţă pe coridorul de la etaj.. cînd tocmai dispecerul I. uriaşul nostru se trezise cu. îmi dau cuvîntul. Nu avea decît să întindă mîna.. şi nimănui nu i-ar fi trecut prin cap.T. Destul că în acele clipe capul i se rotunjea după toate posibilităţile. se opri în dreptul şcolii.-ului telefona alarmat pentru a se „întări” linia asaltată de cîteva batalioane de curioşi veniţi special din provincie să-l vadă. De aici.. Fu. după toate probabilităţile. În cîteva clipe fu pe acoperiş. explicaţia era alta. Cel mult. Depindea de combinaţia degetelor.. Era în plin trimestru trei. N-aş putea jura că lucrurile s-au întîmplat chiar aşa cum vi le voi povesti. Şi atunci? Ei bine. şi atunci — lucru aproape de necrezut — mergea la şcoală. El era de cîţiva ani în clasa a patra. De aici era un singur pas pînă la burlan.. oriunde. Ipotezele cele mai felurite se ridicau şi cădeau ca nişte popice. Care deget anume şi în care poziţie.. la şcoală. resimţit atît de acut de toţi cei din jur ce nu-şi mai puteau concepe viaţa zilnică fără el — aşa cum nu şi-ar fi putut-o închipui fără muştar la crenvurşti — se datora unei ambiţii..” „Bolnav?” „Cu neputinţă!” Urmele ultimei sale „distracţii” între blocuri rămăsese la vedere ca şenilele unui tanc beat. În ziua aceea plecă. dar atît de rar. Aşadar. aşadar. alimentat cu alcool în loc de motorină. un deget la frunte.

— Rezolvăm o problemă! — Toţi 30? — Da! E o problemă grea. o ciudă teribilă îi scăpără în privire.. închise ochii. Uriaşul rămase o clipă încurcat. — Cum adică grea? zise uriaşul.. strîngînd caietele în pumni: 237 . — Ce faceţi voi? întrebă uriaşul.. iar a două cu cinci puicuţe mai mult... Răcni: — Staţi! N-am terminat!. — Sst! îndrăzni o fetiţă. — Glumeşti! zîmbi un băieţaş. Dacă-i grea.. cît şi despre modul ei de rezolvare. pe jumătate.Cei dintr-a doua. tare grea. o sudoare fină îi brobonise fruntea.. Nu putea să rezolve problema. şi gata! Acum copiii rîdeau cu lacrimi.lui.. Un rîs de uriaş. Dar nici să recunoască nu putea. că vă fac jumări! Trebuie linişte! Uriaşul se încruntă.” Păi e simplu... adînciţi în rezolvarea unei probleme de aritmetică. îşi aruncă o privire asupra lor. — Gura. nici nu-i observară prezenţa. mulţi cu bărbia de-abia la nivelul pupitru. Lucrau singuri. Pe urmă scădem cloştile din cocoşei. e pentru mine! Daţi-o-ncoa’! Ca un aspirator sorbi parcă vreo cîteva caiete. apoi izbucni în rîs. Ne deranjezi. împărţim puicuţele la cloşti! Rîse toată clasa. şi o tresărire i se citi în ochi. Care va să zică. Zise printre dinţi. Uriaşul nu. pufni uriaşul. Înmulţiţi numărul cloştilor cu cocoşeii. iar cînd deschise din nou ochii. apoi rîse strîmb: — Sigur că glumesc. „Cîţi cocoşi şi cîte puicuţe au scos două cloşti avînd douăzeci de ouă fiecare. nu putem rezolva problema ! — Asta-i problemă?! Uahaha! în doi timpi şi trei mişcări nam ce alege din ea. Caietele din acea zi stau mărturie atît despre problema în sine. dacă prima a scos opt cocoşei. privindu-i pe prichindei.

dacă te trăsnesc cu un singur bobîrnac te-am şi dat de-a berbeleacul! — Şi asta-i problemă? Eşti de trei ori mai mare ca mine! — Da? Atunci.. bă.. în sfîrşit. De aici. Era văzut din cînd în cînd pe la marginea cartierului.... — Da? — Da! — Bine! O rezolv! scrîsni uriaşul. de exemplu! Asta cu cloştile! spuse calm blondul. După vreo două săptămîni. dar uriaşul nu izbutea deloc să 238 . Asta nu e o problemă. O căută din zori pînă seara. E de ajuns să trînteşti uşa.. Îi mai trebuia una. şi de la 6 fără praştie! — Asta poate şi vîntul! — În faţa mea tremură blocurile. Atunci se puse pe pîndă. O să mai auzi tu de mine. — Asta poate orice gură-cască. Încerca să numere ouăle de sub vreo cloşcă.. cu trei degete pot smulge din pămînt un copac. — De exemplu. — Şi care e... Nucul gemu sub greutatea lui şi îl zvîrli direct pe gardul şcolii. Ei bine. la marginea unei comune. Zbură direct pe geam. — Copiii ţipă după mamele lor numai cînd mă văd! — Pentru asta e de ajuns să fii bătăuş. Ieşiră în aceeaşi zi.... Mai greu e să-l plantezi! Atunci să te văd! — Pot să sparg un geam de la etajul 10 cu praştia. dînd tîrcoale cuibarelor cu cloşti.— Asta-i problemă pentru mine? Eu pot rezolva probleme mult mai grele. de aici i se pierdu urma. găsi o cloşcă ce clocea fix douăzeci de ouă. aşteptînd să scoată puii. El e mai mare ca mine! — Ei şi? se strîmbă băieţelul. — De exemplu? întrebă un băieţel blond din prima bancă. O descoperi. Uneori putea fi văzut stînd pe vine lîngă un coteţ. Era zgîriat şi ciupit. aschimodie?! — Asta din caiet.

Şi celelalte clase. Semănau. că frunzele nucului începură să foşnească din senin.. chepengul... Clasa era goală. Toată şcoala! La 8 şi 6 minute era din nou în stradă. La ora 8 şi 5minute era pe gardul şcolii... — Cum în cinci minute?! clipi năuc din ochi uriaşul. Şi apoi nucul.. cu puicuţele.afle care era cocoşel şi care puicuţă. Ce-a mai fost. Nu se poate! Imposibil! Păi trebuie trei săptămîni numai pînă se clocesc ouăle. Se trezi în zori strănutînd.. Trecură cîteva săptămîni de aşteptare şi de alte ciupituri. burlanul. Uriaşul sări în picioare şi o luă la goană. erau la fel.5 minute şi 30 de secunde se năpustea în clasă..-ul n-a mai fost solicitat să întărească linia spre 239 . Am rezolvat-o de atunci! În cinci minute. cojindu-şi o pileiţă de pe nas şi îi întoarse spatele..B. cu capul pe cuibar. Era plină de copii. Şi cînd copiii făcură roată în jurul său.. Avu un singur gînd: să ajungă cît mai repede la şcoală. Cîţiva puişori îl ciuguleau de nas. în clasa a doua. uriaşul îi privi părinteşte.. — De la problema cu cloştile. Şi aşa întîrziase destul. I. apoi — mutîndu-se mîndru de pe un picior pe altul — zise: — Nu vă chinuiţi! Am rezultatul.. — Ce rezultat.T. La ora 8. şi să dea puştilor rezulatul problemei... Roata copiilor se sparse şi ea. — Ei! Voi dintr-a doua! ţipă uriaşul atît de puternic. În sfîrşit. Adormi frînt de oboseală. cu cocoşeii.. nene? întrebă blondul căruia soarele verii îi jupuise un rînd de piele de pe nas. din ziua aceea. — A! se dumeri băieţaşul. dar noi nu sîntem cloşti! spuse blondul... nu v-aş putea spune! În orice caz. cocoşeilor le crescu o creastă cît măciulia de chibrit. În aceeaşi noapte îi numără. copertina. — Da.. coridorul...

antenele şi cloştile din cartier să nu fi aflat că nu e decît un mic. de pildă. găinar. poate doar pomii.cartierul nostru. Era vacanţă. am aflat-o de la un copil de trei ani şi două luni. Oamenii preferau să viziteze grădina zoologică. Cît despre uriaşul nostru.... Copiii la fel. Eu.. 240 .

„NECUNOSCUT LA ADRESĂ” 241 .

Rămaşi mai la urmă.. Cel mare îşi îndulci glasul: — Şi mai cum.. la picioarele lor. de traversele cătrănite.. încurcîndu-se în legături. 242 . ce mai Muson ne-a venit în tabără. Priviţi.. drăguţule? Zi.... Se opriră deodată din vîjîit.. legănîndu-se izbea cînd un geamantan... Şi.. Nerăbdători de a da buzna în mare — dar mai puţin nerăbdători de a se aşeza în rînd — băieţii se mulţumeau.. — Furtună? Hi-hi. Vîjjj!. se apără micuţul. fraţii Săndulescu sau apropiat de băieţaşul ce se lupta cu două geamantane şi un rucsac. Gargară te cheamă? — Şi ce rîdeţi? Aşa îl cheamă şi pe tata. deocamdată.CEI DOI FRAŢI SĂNDULESCU L-AU CUNOSCUT pe Furtună Scarlat în tabără la Eforie. Va să zică. bagaje şi geamantane de tot felul. băieţii săreau din vagoane. Amorţiţi de drum şi răscopţi de căldură. cu priveliştea ghiolului. zi. în timp ce rucsacul din spinare îi atîrna strîmb. Muson.. Pericol de infecţie.. ai? Taifun?! — Ha-ha-ha.. Vijelie. la coborîrea din tren. băieţi. — Scarlat? Hi-hi. cum te mai cheamă? — Scarlat.. Prea mic. lovindu-i încheieturile. vasta călimară răsturnată nu departe. cînd altul. Scarlatină? Păi de ce nu spui. să-l ia în primire: — Cum te cheamă. Pe ăsta nu-l văzuseră! În ce compartiment se ascunsese? Se repeziră spre el. bombăni băieţaşul nedumerit.. aţîţaţi de marea ce-şi fredona atît de aproape chemarea răcoroasă. Mai precis în gară. bre.... să te ducem la infirmerie? ! — Sigur. neicuşorule? — Furtună.

Aveau însă meteahna asta. ori povesteşte... pigmei şi gorile? E limpede: nu poţi să ţii supărarea nici două zile. de.lescu. Ei.— Ho-ho-ho... încetară hlizeala: — Măi Tinctură de iod. Dar văzîndu-l mic. — Dă unu-ncoa’. dar. în dormitor. Andrei. Ciclonule! Scarlat Furtună nu era supărăcios. Plecarea. la urma urmei. Aşa ca acum. rîzi singur. Ardei? Nu rîd toţi. şi toţi copiii.. Pentru ei era o distracţie. încruntat şi năduşit. ceea ce din prima zi doriseră să vadă: răsăritul soarelui din mare!! E trista despărţire de plaja pe care-ai vrea s-o strîngi într-o batistă. în sfîrşit. văd.. (acum lăcrimezi de-a binelea.. — Ho-ho-ho. care te învaţă să înoţi. Rîdeau cu lacrimi. să-i spui... a poreclelor. poţi să ţii supărarea cu cineva care stă cu tine zi de zi la acelaşi colţ de masă. se cumpără mărgele. cu vulcani şi elefanţi. Meteahnă o socoteau alţii... Dimpotrivă. în viaţa unei tabere se întîmplă. chibzuind cum să-şi aburce unul din geamantane pe umăr. pînă la miez de noapte. tocmai în ziua cea mai frumoasă. Se fac bagajele. să zicem. dar nu-i nici o ruşine) de toţi tovarăşii!! 243 . De fapt.. — Hi-hi-hi.. sau care seara. Adică în doi. şi chiar dacă la-nceput te îmbufnezi niţel. Şi totdeauna. Ce. dă să-ţi duc eu un geamantan. — Hi-hi-hi. sculaţi devreme. de zumzetul falezelor.. de valurile prietene. Dar dacă poveştile n-ar fi avut sfîrşit nici în o mie şi una de nopţi.. nu e distractiv cînd pe un băiat îl cheamă. face pe perete fel de fel de umbre chinezeşti.. după abia douăzeci şi una de zile. lucruri nemaiauzite.. nu erau băieţi răi fraţii Săndu.. Cei trei deveniră în scurt timp cei mai buni prieteni. Poate nu rîde nimeni. se strîng ciorapii pierduţi. cu care stai la soare în acelaşi pat de nisip şi te cojeşte de pieliţele primelor arsuri. inevitabilul.

Piteşti.. Vom veni 244 .. Ţi-ai cumpărat doar pentru asta un carnet special. măi Taifunule. nr.... se apropie vacanţa de iarnă. printre lacrimi: — Să veniţi neapărat în vacanţa de iarnă. cu genunchii pe scaune... nu-i aşa? — Venim. Uite-i şi pe fraţii Săndulescu.... — Va să zică. Nu. măi Gargară. cei doi Săndulescu par a fi isprăvit de scris o scrisoare.. Scrieţi numele meu...... Din trimestrul întîi n-a mai rămas decît amintirea şi un şir de note puse cu roşu în catalog. adresa. Iată. — Scrieţi adresa: strada Gării.Tac goarnele.. 33... — Veniţi sigur... micuţule Scarlat! Aleargă mai departe din băiat în băiat... A început şcoala.. Mai încape vorbă? . — Venim.... ia-le semnăturile. — Numele? Păi ce crezi tu. o să te uităm noi vreodată? — Niciodată. nu te-am uitat nici o clipă... nu mai privi într-acolo. reciteşte cel mai mic... Reaminteşte-le din nou. Scumpul nostru prieten... catargul despuiat.. venim. 20 decembrie. adăugînd cîte o virgulă: „Bucureşti. tac tobele.Şi vremea a trecut. La masă.

245 .

— Ceva.. Săndulescu cel mic priveşte deznădăjduit peniţa răşchirată.meaua. Aşteaptă-ne la gară. Alizeu.. Un nume mai furtunos... în ziua de 2 ianuarie.. un singur cuvînt: „Tovarăşului. Avem atîtea să ne povestim. Cum îl cheamă? — Ai uitat? Ha-ha-ha! Nu ştii cum îl cheamă? Dar rîsul îi pieri deodată şi lui de pe buze!.. — Şi poştaşul cui s-o dea? — Dar dacă plecăm aşa. O să rîdem. Pe plicul alb.” — Mai adăugăm ceva? — Adresa. Ca o catastrofă. Cel mai mic urmăreşte crăpăturile din tavan.la tine.. trebuie să ne amintim cum îl cheamă... Se plimbă în jurul mesei.... 246 ... şi la cutie! Dar tocul s-a înţepenit pe plic... Dacă-l chema Uragan. i-am fi zis Urangutan.. aşa.. 24 decembrie.... Scrisoarea n-a fost pusă la poştă... Celălalt preferă duşu.. Cum îl cheamă? A mai trecut o zi. — Aş.. Fratele cel mare înalţă nerăbdător din sprîncene: — Scrie! Ce te-ai poticnit? — Mişule. — Şi dacă este într-o tabără? Sau s-a mutat? Nu se poate. aşa cum ţi-am promis. ca o furtună. încă de la primele litere.. o să glumim. — Ştiu! Uragan! — Tţţ.” — Şi dacă am scrie doar adresa? — Fără nume? — Fără.... — Am găsit! — Ce? — Vijelie! — Nu.. fără scrisoare... Adevărat!. Cei doi nu şi-au amintit.

... zis Bisturiu... Vaccin. zis.. rotindu-se gînditori. numele mic.. zis Baro-metru. Bronşită. şi totuşi.. — Termină odată. Băltăreţ.. iar în loc de numele destinatarului scriem după Tovarăşului. ăă.. zis Bicarbonat. Ceva ca o boală. în jurul mesei. zis Albastru de metilen. Dă plicul încoace! „Tovarăşului... Gripă. — Iar începi cu femininele? — Aşa e... Mormăie am îndoi. zis Ciclon.... Caută masculine! — Junghi! Prişniţ! Seringă! Migrenă... — Ştii ce? Să-i căutăm numele celălalt.... ăă. 28 decembrie.. — Exact. 247 .. — Adevărat! Cum de nu ne-am gîndit? Cum îl cheamă? Ionel? Ghiţă? Aurel? — Nu.. Vîrtej. — Ce facem? O să întîrziem. — Tunet. Luxaţie. Crivăţ...... — Dar cum? Cui o adresăm? oftează la capătul puterilor mărunţelul..— Aşa e. Scriem aşa: „Strada Gării 33”. — Ăă.” Cam aşa ceva. se înfurie cel mare... — Avalanşă! 27 decembrie.. Gargară! Nu ţii minte? — Cum o să-l cheme Gargară? Ai mai auzit tu să-l cheme pe cineva Gargară? — M-da. Săndulescu cel mare îşi ia o figură gravă: — M-am gîndit toată noaptea... Vijelie.. Anticiclon.... Ceva medical. nu mai ajunge la timp... Ciclon.... — Azi trebuie neapărat s-o punem la cutie... Pansament.......... Altfel. cu ochii închişi.. — Prăpăd..

” descifrează şi cel mic o însemnare. este scrisoarea noastră! — Cum o să fie a noastră? Tu nu vezi ce de ştampile are.” — „Destinatarul Bisturiu — necunoscut.... Uite ce scrie: „Tovarăşul Ciclon — necunoscut la adresă.. ce de semnături? — E a noastră! E scrisul nostru...... „ Privirea îi alunecă mai jos: „Tovarăşul Barometru — necunoscut pe strada Gării. citeşte cu uimire cel mare prima însemnare. Nici un răspuns.. Cei doi se frămîntă. Săndulescu cel mare priveşte cu melancolie zecile de însemnări şi ştampile: — Ei lasă.Au trecut zile. Valiza! Avem tren peste o oră. privind cu jale fila calendarului care arată patru ianuarie. totuşi. Să nu fi primit scrisoarea? De ce nu? Era doar recomandată.. — Necunoscut.. — Nu e numai scrisul nostru... Scarlat! E tatăl lui! Îl chema la fel. Şi la urma urmei.. geamantanele. cîţi Cicloni puteau fi în Piteşti? Sau cîţi Taifuni pe strada Gării? şi la un singur număr putea fi mai mult de un Neptun..... zis Bisturiu sau cam aşa ceva? Se auzi deodată soneria de la intrare: — Poştaşul! O scrisoare! A pus la cutie o scrisoare! Într-o clipă. în localitate.... O întorceau nedumeriţi pe o faţă şi pe alta: — Păi asta. scrisoarea se găsea în mîinile lor. necunoscut.. Şi deodată descoperă o semnătură clară în josul tuturor însemnărilor... Băiatul citeşte şi ţipă. necunoscut. — Şi pe urmă? — Retur! — Ce-nseamnă retur? — Înapoi. ca şi cum plicul i-ar fi luat foc în mîini: Dirigintele oficiului poştal: Furtună. nu-ţi aminteşti? — Iute.. omul şi-a dat toată osteneala. 248 . — Cine e deşteptul cu returul? se-nfurie Săndulescu cel mic.

după mărime. „VOI CE AVEŢI LA ROMÂNĂ ? 249 .. cele trei bagaje... Deodată se opresc în faţa calendarului.. — Unde să mai plecăm? Mîine începe şcoala.Se reped spre poliţa unde stau rînduite.. Se aşază întunecaţi pe o lădiţă. Geamantanele le-au căzut din mîini. şi le apucă din zbor..

să-mi iasă o bubă în vîrful nasului! Se apropiase de oglinda toaletei. Se afla. numai că în clase paralele. de furie. de care se temea: numele tatălui. găsi: — Dacă nu. şi unul — acelaşi — străin. Exact în vîrful nasului îi ieşea o bubă! Aşa nu putea sta de vorbă cu Ea. între filele de la urmă. începu să-şi frece buba din vîrful nasului. jurase. erau însemnările lui „secrete”: o poză. căutînd pe ce anume să jure. versuri şi un început de jurnal. Jur pe. alaltăieri seara. trebăluind.. Ce-ar fi s-o cheme la telefon? Îi ştia numărul.punde Ea? — Precis că voi închide şi în acest caz! recunoscu Gore necăjit şi..GORE SE HOTĂRÎ ÎN CELE DIN URMĂ să-i scrie. se jucaseră împreună. Ultima dată. Cartea de telefon se deschidea singură la numărul cu pricina. dar nu pentru mult timp. Amînase. Dar nu pentru vreun exerciţiu. Gore? Băiatul tresări: — Nici nu avem matematică! Roşi imediat. şi rămase înlemnit. Nu-i venea să creadă că ani şi ani vorbise cu Ea. cu caietul de matematică în faţă de peste un ceas. turtindu-şi nasul. al Ei. Pentru 5 minute.. aşadar. 250 . erau vecini. spre bucătărie şi — pentru a doua oară — repetă întrebarea pe care Gore nici n-o auzise: — E grea problema. convorbirea. Altă soluţie nu vedea. într-adevăr. strîngînd pumnii în faţa oglinzii: — Mîine îi vorbesc! Cu orice preţ. uneori o înghiontise. Mama trecea. Era acolo un nume apropiat.. În caiet. Şi dacă va răspunde tatăl? ! O să închidă telefonul! Dar dacă va răs. fiindcă în afară de date nu mai scrisese nimic. Ce să fi scris? O cunoştea de 13 ani. Şi cum se privea încruntat în oglindă. urmau aceeaşi şcoală. De mult voia să stea de vorbă cu Ea.

se reîntîlniseră la şcoală. deodată. şi se jura că a doua zi o să-i vorbească. apoi.. din acea clipă. şi într-o zi profesorul opri furios corul: — Cine cîntă acolo cocoşeşte? Asculta. Începuse să cînte cînd gros.. joia.. Gore închise imediat caietul. — Las’ că vine tata şi o descurcaţi împreună. cu mîna pîlnie la ureche. dar el rămînea cu băieţii. uitînd cu desăvîrşire că nu au matematica a doua zi. Gore? întrebă din nou mama. coarne.. iar el îi punea. dar nu prea aveau nici o legătură. să rîdă.. la cor.. joia rămăsese neschimbată doar în calendarul lui Gore pe un an înainte. îşi cerceta caietul cu amintiri. de la 15 septembrie. încruntat. ori de cîte ori o vedea. să se caţere pe garduri. E făcută la serbarea de sfîrşit de an. chiuia. apoi îi indicase cu beţigaşul: — Cîntă singur! Gore se simţise pierdut. murea de părere de rău. — Grea! oftă băiatul. dac-aş putea să scriu şi eu aşa. Era vorba despre „Metafora ca instrument de investigaţie. începea să vorbească. trecea roşu ca focul strada. se mai căţăra pe cîte un gard. Din ziua aceea. cotea fără să întoarcă măcar capul. dar despre altceva!” — E grea problema. Dar despre ce? O s-o întrebe: „Voi ce aveţi la română? Dar la matematică?” Şi pe urmă? Atunci să-i scrie. Lui Gore i se schimba vocea. iar el îi rîsese în nas. îi venea să intre în pămînt. Venise apoi vacanţa mare şi. Dar cum? Îi plăceau cîteva fraze dintr-o revistă literară şi i le-ar fi scris cu plăcere.Gore priveşte poza. apoi se oprise. îngăimînd un „tralala” jalnic.” „Ah.. Se întîlneau o dată pe săptămînă.. Se întîlneau la ieşirea de la şcoală. Ea plînsese de ciudă cînd îşi văzuse fotografia. Tata? 251 . fără să ştie de ce. Şi. hohotea. Dacă era cu alţi băieţi. cînd subţire. Dacă era singur. pe furiş. iar cînd ajungea acasă îi venea să se ia la palme.

grozavi în puloverele lor croşetate în noduri. Ce tot moşmondea? Nu era vorba să se întîlnească în staţie? Să meargă la patinaj? Gore coborî. voinici. — Atît ar mai trebui. şi peste jumătate de oră se pomeni în forfota de pe patinoar. — O vezi pe puştoaica de colo. aia cu pulover verde şi cu căciulită? Vrei s-o trîntim? — Îhî! 252 . îngrozit cînd treceau cîteva minute fără să-i vadă căciuliţă. Era începător. chiar lîngă el. o urmărea disperat cu coada ochiului. dar rămase locului. abia se mişca de unul singur. cînd. să mă vadă cu nasul umflat! Se gîndi să plece pe nesimţite. Roşii la faţă. iar cînd se apropia se prefăcea zorit că are treabă la patine. şi Gore simţi dorinţa dea se apuca de mînă cu ei. Purta un pulover verde. Simţi că i s-a făcut frig.În aceeaşi clipă sună telefonul.. dungat. se opriră doi tineri. oftă şi. Era Sile. împreună cu fete şi băieţi din clasa lor. că e nenorocit şi singur pe lume. Rezemat pe margine. Patina uşor. aproape dansînd.. dar se încălzise şi îndrăznea tocmai să se amestece printre ceilalţi patinatori cînd o văzu pe Ea. îşi pipăi nasul. Şi o căciuliţă cu un ciucure alb.

253 .

— Sînteţi nişte derbedei! mai zise Gore. dar nu căzu. Gore simţi că tremură. Puse ochii pe tinerii care tocmai îşi alegeau o nouă victimă şi se apropie de ei. pe patine spre ei. se simţea mîndru.. Ningea. cu vocea lui subţirică. Strănuta întruna.atacă” din nou. şmechereşte. Ea şovăi speriată. pe care ar fi vrut-o cît mai bărbătească: — Golanilor! — Ce ai. Gore simţi că leşină. şovăind. în toate sensurile. că . cînd o văzu apropiindu-se şi. Chiar lîngă Gore. iar cei doi zburau spre alt colţ al patinoarului. ţi-e iubită? rîse gros celălalt şi — apucîndu-i nasul între degete — strînse cu putere. cheamă-mă şi pe mine! — De ce? îl întrebă Ea. şi lui îi venea să strănute întruna. Ce aveţi cu fata aceea? — Ete. fără să-şi dea seama. Îi privi cu dispreţ şi spuse cu o voce subţirică. Şi întrebă brusc. cei doi se depărtau. dar Gore nu răspunse. cu ochii plini de lacrimi.. Îl apucase o nouă serie de strănuturi şi-l durea nasul. de care nu se mai ruşina: — Voi ce aveţi la română? 254 . cei doi îşi făcură semn. Dar nu de frig. bă? Nu ţi-e bine? tresări unul dintre ei. curat. se pomeni vorbindui: — Cînd mai mergi la patinaj. fata era zvîrlită pe gheaţă. Fulgii i se opreau pe plasturele din vîrful nasului. Peste cîteva clipe. Cînd deschise ochii. strănuta. şi de fiecare dată nasul îi zvîcnea dureros.. Ciudat însă. A doua zi mergea spre şcoală.Cei doi trecură prin faţa fetei ca nişte năluci. între două strănuturi. gata să cadă în orice moment. El se ţinea de nas şi. demn. ferindu-se de cei ce alunecau ca nişte năluci. Porni.

. Asiei Centrale şi Turkestan. nu te mai opri la toate mărunţişurile.” — Amănunte.UN AMĂNUNT SFÎRŞITUL ULTIMULUI TRIMESTRU.. Dinu. — Şi patru picioare.. — Treci peste fleacuri. în deşerturile Africii. treci peste astea. Şi mai precis: repetă la zoologie. Ne-a spus şi la şcoală: „Nu vă pierdeţi în amănunte”. pendulînd pe celălalt scaun. Cu pumnii la tîmple.. n-auzi? Pe noi ne interesează esenţialul. frăţioare. Radu întoarce pagina. dar pe picioarele dinapoi. Radu citeşte cu glas tare: — „Cămila este un animal vertebrat.du-se pe picioarele dinainte ale scaunului. În prag de vacanţă. — „Există mai multe feluri de cămile”.. Scurteaz-o. la capătul răbdării. Radu şi Dinu învaţă.. Vezi pe la sfîrşit ce mai e. 255 . şi o coadă. şi doi ochi. — „Cămila are două cocoaşe”.” — Radule. se roagă Dinu. Mai precis: repetă. mamifer.. amănunte. îl apostrofează... La recapitulare ne interesează lucrurile în mare.... sînt amănunte. treci mai departe. te rog. — „Cămila trăieşte în zonele calde. rumegător. mormăind înfuriat ceva despre multiplii sutei. legănîn. şi. ţi-am spus-o de o sută de ori.

Aşa se recapitulează! Treci mai departe. la sfîrşitul povestirii.. dar dacă ţineţi cu tot 256 . Iepurele de casă este un animal vertebrat. Treci mai departe...” — Principalul e că se hrănesc..” — Amănunte. Balena este un mamifer vertebrat.. să-l scot la lecţie măcar pe unul din cei doi? Personal. — „Iepurii sînt folositori omului... nu socotesc că e un lucru esenţial... Altceva? — Altceva nimic. nu văd. Poate mai prindem ceva din meci.. Radule.” — Se ştie.” — Ca şi cămila.. Zi-i mai departe. — Foarte bine..” — Ca şi cămilele. — „Balena are o lungime pînă la 25 metri şi o greutate de 150 000 kg. — „Respiră prin.. — „Balena. Vezi pe pagina ailaltă.. — „Iepurele de casă.” — Ca şi iepurele. Treci la ce este esenţial..— „Cămila este folositoare omului mai ales în deşerturile în care.. nimicuri. Ca şi cămila. doar nu sîntem la lecţia de zi.. Nu te mai opri la toate chiţibuşurile.” — Etcetera. Atîta tot. — „Ea trăieşte.. Te opreşti la orice flecuşteţ.. — „Ei se hrănesc cu. nu e..” Dinu vîntură a lehamite mîna: — Dă-i bătaie. Unde vezi tu esenţialul? Unde-i principalul? — Păi. — Vezi ce înseamnă să nu te opreşti la toate chichiţele? exclamă triumfător băiatul. Asta-i recapitulare: fără amănunte! E oare nevoie să adaug că în mai puţin de un ceas s-a recapitulat întreaga zoologie? Sau poate socotiţi că ar fi nevoie acum.. Radule..

lăsînd deoparte amănuntele şi ceea ce nu este principal.. în linii mari.dinadinsul. Există însă un lucru principal şi un amănunt pe care trebuie neapărat să vi le împărtăşesc.. Aşadar. cum am mai spus. lăsînd deoparte amănuntele şi ceea ce nu este principal. vă împărtăşesc răspunsul lui Dinu de a doua zi la zoologie: — Şoarecele de cîmp este. poftim. Principalul este că lui Dinu i s-a dat o notă. Iar amănuntul? Că e nota trei! 257 . este mai mic decît altele mai mari.. Şi esenţialul este că.. nu este prea mare. în general. şoarecele de cîmp trăieşte pe cîmp. este un animal care. Poate că totuşi nu era esenţial să vă redau acest amănunt.

şi nici unul nu avea curajul să mărturisească adevărul: Habar naveau cum se curăţă cartofii! — Va să zică noi doi vom curăţa cartofii ăştia! mormăi Lică..CARTOFII CUM DE-AU NIMERIT TOCMAI EI DOI la curăţat cartofi. cînd s-au aflat în faţa cratiţelor pline vîrf cu cartofi. zîmbeau stingheriţi. De aceea. 258 . voi doi faceţi lună tacîmurile. se foiau pe scăunele. versurile nostime.»). nimeni nu se mirase cînd la bucătărie fuseseră trimişi Lică şi Mişu. voi trei desenaţi cartoanele cu „La revedere. de fapt cîteva minute mai tîrziu. parcă ar fi fost un meteorit.bim!” Ce-i drept. luînd un cartof şi privindu-l lung.. iar cartofii prăjiţi erau slăbiciunea amîndorura. aur. — Şi de ce nu te-apuci de treabă? îl întrebă celălalt. privindu-l furios. tabără dragă!” etc. Noi pe tine te iubim-bim. nu se puteau dumiri! Poate fiindcă lălăiau toată ziulica prin tabără: „O. — Mi-ai mai spus-o de cinci ori! bombăni Mişu. cînd grupa de serviciu îşi împărţise sarcinile («Noi doi culegem albăstrele şi nu-mă-uita pentru împodobirea meselor. Îi priveau. cartofule de aur. melodia era frumoasă. aur. tuşeau. aur. — Voi doi curăţaţi cartofii! Numai că aici a început drama.

259 . — Ştiu! Pe soră-ta.. Copiii se pregăteau pentru ultima excursie. — Şi acum? — E acasă! Are şi ea vacanţă. — Ar fi o nenorocire: nici eu nu mă pricep. se auzea şiroitul robinetelor. Cu apă şi săpun. vezi! Şi totuşi cartofii nu miroseau niciodată a gaz.— Dar tu de ce nu te apuci? — Începe tu! Mişu zvîrli cartoful în cratiţă şi tăcu bosumflat.. de pildă. Lică îşi privi prietenul. undeva. Se lăsă din nou tăcere. De afară răzbăteau frînturi de cîntece şi chemări. — Mda! Ei n-au vacanţă... la urma urmei. — De unde ştii? — Aşa făceam şi eu. Mama. Dinspre bucătărie pătrundea pînă la ei hîrşîitul marmitelor pe plită. Stătea cu mîinile pe genunchi privind în gol. De cîte ori era pe acasă o treabă dintr-asta o trimiteam. Tabăra lua sfîrşit.. Cineva toca ceapă. Acum chiar că păreau de aur. — Şi mama! recunoscu obidit Lică. iar soarele trimitea un snop de raze exact pe creştetul cartofilor.. ce să facem? — Dar cum? Cum? — Ştiu şi eu? Aşa cum se curăţă orice! îşi dădu el părerea. aproape plîngînd: — Şi. Să-i curăţăm. — Te întrebam de cartofi. de ce nu începi? Aşteptă răspunsul şi — pentru că nu venea — zise gîtuit: — Să nu-mi spui că nu te pricepi! — De ce? şopti Mişu aproape neauzit. — Nu orice se curăţă cu apă şi săpun. Izbucni. înspre centrul geometric al cratiţei sau poate al unui cartof. Se aflau în odăiţa din stînga bucătăriei. Mişu lăcrima. şterge geamurile cu gaz. — Ei.

dar cei doi nu erau mulţumiţi. duş.. — Şi totuşi.. cadă. — Ce vrei? — Să-i ducem la baie. dar petele nu ies! — Nu. apă rece. nu aveau niciodată petele astea. frecaţi cu peria de duşumea. nu vezi? — Văd. acasă. apucînd cratiţa grea. E clar.— Dar nici a săpun... pune mîna. O jumătate de oră spălaseră cu nădejde fiecare cartof. Şi aşa am pierdut destul timp! zise Mişu. — Atunci îi spălăm numai cu apă. Celălalt îl privea.. unul cîte unul. nu? Hai... Acum erau din nou în cratiţă. cu ceva trebuie să iasă ele. vorbi posomorît Mişu. E apă caldă. şi 260 . — Au pete. muşcîndu-şi pumnul.. În farfurie.

— Ce-i ăla? — Nu ştiu! Dar cu de-ăsta mi-au curăţat acolo trenciul cînd mam aşezat pe farfuria cu sardele. minunîndu-s: — Tii..„ — Am eu o ascuţitoare. Ce zici. nici a..— Parc-aud că o să ne strige de la bucătărie. ce simplu ! Apoi. Freacă şi tu cu.. — Să întrebăm la bucătărie? Niciodată! Mai bine plec din tabără.. un briceag.. Dacă-i aşa... Îşi muşca buzele şi rîcîia în neştire. cu unghia mare. — Şi ce? încape un cartof în ea? Nu.. Asta e! Uite..... acum! — Nu. — Eu cred că tot prin frecare ies! Numai că trebuie frecaţi cu altceva! Mişu parcă nu-l auzea. hidrosulfat de acid oxalic.. — Lasă. nu întrebăm... Mă gîndesc că şi petele trebuie să iasă cu ceva. — Dacă nu ies petele! sughiţă Mişu.. pe fundul cratiţei mele un cuţit... uite. deodată. Lică îşi privea degetele roşii.. Mişule! O lamă. brutal? 261 ... Ah.. Doar soră-mea sau mama nu-i duceau la curăţătorie chimică.. iar cartofii-s necurăţaţi. ziceam să-i curăţăm cu un briceag! — Da? Lică vorbi cu îndoială. Mişu se opri: — Nu prea! Mă doare degetul... mă. Rîcîie! Frecau de cîteva minute. lasă! Mă gîndesc la ceva.. Nu miroseau nici a neofalină. frec cu unghia şi iese pata. ceva. sigur că nu! vorbi speriat celălalt. — Degetar? Nu degetar.. un cartof lunguieţ.. de-aş avea un degetar. merge? — Ştiu eu!? N-o fi prea. cu ciudă.. cu peria frecăm de-o jumătate de oră şi nu iese o pată. Poftim. — Extraordinar! explodă deodată Lică.

Îţi dai tu seama ce economie e cu cuţitul? Ca să vezi ce descoperire...” Lică şi Mişu purtau printre mese tăvile cu cartofii aurii.. Uite! şi îi arătă un cuţit asemănător. dar duceau repede degetul la buze: — Secret! 262 . dar asta-i o mare descoperire! Ia te uită ce simplu e totul! Şi cînd te gîndeşti că gospodinele îi curăţă cu hidrosulfit de nu ştiu ce.. şi — din cînd în cînd — încrucişîndu-se.. pe mese bileţele colorate spuneau voios şi discret ceea ce fiecare urma să spună tare. dar cu o lacrimă în glas. tabără dragă!” Mirosul de cartofi prăjiţi umplea sala de mese. am făcut şi eu o descoperire asemănătoare pe fundul cratiţei mele. bănuţi sau nu-mă-uita. peste cîteva ceasuri: „La revedere. se pomeneau rîzînd... Acum fiecare masă era împodobită cu cîte un buchet de albăstrele. pipăindu-i tăişul. Copiii scandau în cor: „Foaie verde. formidabil! Lică. Din depărtare se auzeau frînturi de cîntece. era de la început acolo! Se vede că l-au pus cei de la bucătărie. frunze mici.Mişu luă cuţitul. nu crezi? — Mda! Uite.. — Ştii. — Merge! Dar ştii. Bravo grupei de servici. Pentru curăţat cartofii. apoi cu mai mult curaj. Întîi cu teamă. cristalele erau lună. — Şi atunci? — Eu zic să păstrăm secretul! Izbucniră în rîs.

nu? Şi cînd te-a prezentat lui vară-sa ţi-a plăcut? Tovarăşul Gogu! Atunci să-ţi iau eu un interviu.. — Auzi sau n-auzi? — Aud! — Atunci recunoaşte: eşti laş. Nu.. — Care va să zică.INTERVIU ÎN OGLINDĂ ASTĂZI. aşa. între patru ochi. arţăgos şi nemulţumiţi — Ce te uiţi aşa? — Mă uit.. Astăzi. Acum.. E clar? În faţa şifonierului. poimîine — ca ieri. — Bine. — Încaleci? — Mda. dar.. de la egal la egal.. la oglindă. nu mîine. fără „tovarăşul”.. ASTĂZI VA ÎNCĂLECA. De îndată. — Azi? — Da! — Jură că da. 263 . — Nici un dar! Băiatul îşi turteşte nasul de sticla oglinzii şi şuieră printre dinţi: — Îţi convine să faci pe zmeul cu puştimea! Druţă de vizavi îţi zice Nea Gogu. ţi-e frică? — Îhî. fără „nea”. Goguţă se judeca de unul singur. Îţi place. dom’le Goguţă. alaltăieri. Cu orice preţ..

. În special nu-i place cînd ajunge în partea dinspre coadă. Dacă-l muşcă? Muşcătura de măgar o fi veninoasă? 264 . de la distanţă. Pe jos. Deocamdată însă îi dă ocol cu respect. cale de-un sfert de ceas. Dar Goguţă îşi ia bicicleta. Animalul se opreşte. am terminat! Mai vorbim noi deseară. Poţi să pleci! Pocnetul uşii pecetluieşte totul. măgarul paşte pe coasta de la marginea oraşului nou. nu vrei. ciuleşte urechile.. da. tot o să te-ncalec. vrei? Vrei. De vreo trei zile. Vine în faţă. — Nu te enerva. Nici aici nu-i place.— Da. Azi o să călăresc. în cinci minute a ajuns. da! Ce mai vrei! — Nimic. Pe mine mă cheamă Goguţă.

măgarul nu e nichelat. în general. nenorocitul ăsta de măgar e tot un fel de bicicletă.. Nu-i nimic... Şi.. — Opriţi-mă! Luaţi-l de sub mine! Cavalcada continuă însă. Dar. Băiatul a închis ochii şi bolboroseşte pierit: 265 . nu. Măgarul a început să alerge. Oare cum îl cheamă? L-aş chema mai aproape. numai el. A ridicat un picior şi — nu ştiu cum — din zguduituri s-a pomenit cu. Goguţă. se opreşte. dar prea departe. Fireşte. Şi-apoi bicicleta nu poate să zvîrle din pedale. O să număr 1. sau cum îi zice. a crescut. Hooo! Nu se zice „ho” la oprire? Atunci de ce nu se opreşte? Stop! Stop... În definitiv.. 2. cum se strigă măgarii? Cuţu. Eu sînt la deal. Ah..Dar iată.. La 3 îi sar în spinare.. păcat că nu-l vede nimeni! Şi deodată îl zguduie ceva. el la vale. în definitiv. nauzi? Animalul fuge mai repede şi Goguţă ţipă lipit de spinarea măgarului: — Opriţi-mă! Vrea să sară. Şi-a luat prea mult vînt.. n-a apucat bine. — Doi! Poftim! bombăne băiatul. măgarul a început din nou să pască! Parcă s-a făcut mai mic. Îşi face curaj. şi iar se depărtează. Parcă şi dealul. Copacii parcă sînt mai mici.. — Ura! E sus! Goguţă priveşte triumfător.. ghidonul.. faţa spre coadă..” — Unu! începe cu glas tremurat Goguţă şi. cuţu. ce mă interesează pe mine numele lor de familie? — Trei! A sărit? Da. — Ei! încotro? Ce faci? De ce alergi! Nu trebuie. o să încerce de la vale la deal. „Acum! Acum îl încalec! decide Goguţă.. Pe bicicletă nu-i e frică.

se iveşte un om... dar ce le spuneai puştilor adineauri? Că zburai ca vîntul. Asta-i pui. N-ai văzut? Îţi atîrnau picioarele pe jos. că ai sărit peste gîrlă. îţi aduceam varză. — Aşa e. Din stradă Druţă îl strigă cît îl ţin puterile: — Nea Gogulece! Goguţă se apropie de geam. între patru ochi! 266 . şi... N-a uitat nimic.. Se întoarce la oglindă şi îşi împunge obrazul cu degetul arătător. În prag se opreşte. şi cîinii tac şi se îndepărtează mîrîind.. — Nene păstoruleee ! Agale. Goguţă. Cînd vrei să călăreşti mai vină pe-aici. că era un armăsar. cu picioarele pe jos. Dar ce-i asta? S-a oprit? S-a oprit cu adevărat? Da! Şi latră! „Măgarii latră?” Deschide ochii. ai călărit? Bravo. mă! zice. Îi tremură genunchii şi nu poate scoate un cuvînt. — Ei. şi bun. se uită în stradă.. Goguţă alunecă jos. — Mulţumesc. cu puştii îţi convine s-o faci pe zmeul. aşa de la egal la egal.. Ei latră. Acum ce-o să fie? O să se repeadă la el! O să-l sfîşie. — Ţiba. şi harnic. Goguţă se priveşte încruntat.— Mamă! De ce nu m-ai luat cu mata la piaţă? Acum nu eram aici. că scotea scîntei din copite. Ia să-ţi iau eu un interviu. că. cartofi. De jur împrejur.. oi şi cîţiva dulăi ciobăneşti.... pe un măgăruş. îşi ia şapca şi se repede spre uşă. — Care va să zică. ca şi cînd ar fi uitat ceva. La oglindă... — Aş.. că l-ai adus! S-a rătăcit de trei zile. nu-i bun de călărit... zice omul. cu şuba pe umeri... Am să fiu ascultător..

o găoace de ou sau un căpeţel de aţă e la îndemîna oricui. Un timbru. ce-i drept): le legi cu un fir de aţă şi ele zboară în formaţie. mă rog. condiţii avantajoase!” Sau: „Schimb rădaşcă bună stare. Dar musca-atlet? Cum se prinde o muscă vie. fac alpinism. în deplinătatea facultăţilor lor. vioaie.. prin şiretenie.. puternică şi. Muştele banale nu prea au însă căutare.. N-am văzut încă vreun anunţ redactat în termenii următori: „Închiriez muşte. nu prin violenţă. contra musculiţă vioaie!” Muştele pot dobîndi însă o extraordinară căutare.. Numărul 1: îi lipeşti un timbru pe aripi şi îi dai drumul! Timbrul începe să circule pe pereţi. Cu condiţia să fie capturate vii. pe tavan. La ce foloseşte o asemenea muscă? Simplu.9 grame? 267 .. de pildă. de 0. orice. Muştele-atlet. după fantezia prezentatorului. Numărul 2: vîri musca-atlet în interiorul unei mingi de ping-pong şi aceasta se mişcă „de la sine” pe masă. trag frînghia. o minge de celuloid. face minuni! Poţi deveni director de circ. Numărul 3 (acest număr presupune două muşte..CUM SE PRINDE O MUSCĂ? ÎN PRIVINŢA MUŞTEI OBIŞNUITE există o metodă clasică: prinzi cîte pofteşti şi păstrezi cîte îţi trebuie. La domiciliu. Dacă îţi trebuie.

în ora de matematică. Fănică începuse să lingă cu grijă coaja de marmeladă şi scoase la iveală o nouă frază: 268 . pe la jumătatea trimestrului I. din pîinea unsă cu marmeladă.9 grame. brusc. odată cu dispariţia ultimei muşte.) Era prin luna noiembrie. poate să care o greutate de 100 de ori mai mare decît a corpului său?’ Mai departe nu se putea citi. care cîntăreşte nu mai mult de 0. părăsind pentru cîteva clipe demonstraţia pe care profesorul o făcea la tablă privind înscrierea unui triunghi în cerc. Fănică înfuleca. dăduse cu ochii de formidabila constatare înscrisă pe hîrtia ce învelea sandvişul cu magiun: „Ştiaţi că o muscă-atlet.(Căci aceasta este formularea completă a problemei ce i s-a pus lui Fănică Popescu din clasa a V-a într-un moment cît se poate de nepotrivit. peticul de hîrtie era năclăit de marmeladă. pe furiş. cînd.

o să iasă un circ al naibii. iată şi prima muscă! Numai că ea nu se 269 . Dacă o să prind cîteva muşte dintr-astea. singur stăpîn pe secretul său. Aşa.. cu litere mari. muştele. ar fi văzut..„S-a constatat că 3 muşte-atlet pot tîrî după ele o săgeată. dar Fănică stătea smirnă. parcă hipnotizat de A B C-ul triunghiurilor. buretele. cu braţele la piept.. Era însă de ajuns şi atîta. dar Fănică.” Mai departe iarăşi nu putu citi — partea de ziar ce cuprindea continuarea senzaţionalei informaţii i se lipise de cerul gurii. Profesorul se întoarse de la tabla pe care ultimul cerc înghiţise ultimul triunghi. iar cutia de chibrituri o să zboare de la sobă la tablă. Dacă ar fi avut curiozitatea să-l citească. cu braţele încrucişate. musca-atlet. şi cutia zboară prin clasă! Fănică rîdea de unul singur: — Eu o să stau smirnă. înseamnă că 6 muşte pot zbura cu un penar! 12 muşte transportă un ghiozdan! Formidabil. şi îl zvîrli sub bancă. scris un titlu care l-ar fi scutit de multe căutări şi necazuri: „Curiozităţi din Australia”. aştepta reîntoarcerea primăverii cu nerăbdarea stăpînită a unui astronom care pîndeşte. iar pe vîrful nasului i se lipise un petic de hîrtie pe care băiatul îl prinse dintr-o mişcare. n-avea încotro! Şi iată ghioceii! Şi iată. în podul palmei. potrivit unui calendar infailibil. Fănică începu să caute. O să zboare prin clasă creta de la tablă. Din clipa aceea ideea ţîşnise în mintea lui Fănică: — Păi dacă 3 muşte pot căra o săgeată. Chicoti. o să se izbească de geamuri. în perimetrul Ferentarilor.. ba chiar şi catalogul.. Trebuia să vină. Pun o muscă într-o cutie goală de chibrituri.. Venise iarna. din clipa aceea. zefirul şi. Numai ochii îi sclipeau victorioşi... ca pe o muscă. o nouă eclipsă de soare. Primăvara care învie ghioceii.

Fănică o zări în drum spre casă. prizonieră ! „Uraa!” îi venea să ţipe. Fănică era numai ochi şi urechi. muscă! A doua muscă nu se mai ivi în clasă. încruntîndu-se. Dar nu rămase mult acolo. în ora de matematică. Era o recomandare de prisos. potrivit viselor sale. — Hîşşş ! făcea Fănică. Hîşşş! Colegul îi trase un ghiont. — Ai înnebunit? ! Profesorul se întorsese şi le făcea observaţii. Se aşezase pe un palton. agăţat în rînd cu celelalte. pe acoperişul unui coteţ. iar căciula ateriză peste călimara colegului. Fănică simţea că tremură de emoţie. în cuier. 270 . se oprise pe creştetul colegului din prima bancă. cu dorinţa să o sperie. poposise o clipă pe unghiul altern-intern de pe tablă. apoi ieşi şi — lăsînd o dîră de cerneală pe caietul său..ivi. ci la şcoală. acasă. Adio.. Fănică încremeni. dar în aceeaşi clipă cineva din spate îi arse o palmă peste cap. ca un autograf de adio — se întoarse cu picioarele în sus. apoi zburase pe tavan. hai. dar Fănică nu auzea nimic. direct deasupra capului său. Musca. Fănică o vedea înaintînd spre o căciulă de oaie ce atîrna chiar în dreptul său. O prinsese! Musca zbîrnîia. spălîndu-şi lăbuţele. vino mai încoace! se ruga el. — Vino. La muscă! Aceasta se desprinsese de tavan nepăsătoare. musca lui se zbătu într-o băltoacă de cerneală. — Ce ţi-a venit? Fii atent. Musca intrase pe geam. Intrase în căciulă! Aşteptă ca profesorul să se întoarcă la tablă şi — în aceeaşi clipă — smulse căciula şi şi-o puse pe cap. Se odihnea. şi musca îl asculta.

. o iau!” Dar n-o luă cu el. Se apropie tiptil. Din coteţ îl privea calm şi crîncen. În dreptul parcului avu noroc. Zări o muscă pe căruciorul unui copil scos la soare. Dar tot din trei mişcări fu îndărăt. dar în aceeaşi clipă copilul începu să plîngă în somn.. dar degeaba. Fănică se apropie din spate de bătrîn. — Credeai că o să zboare cu tine?! Mucosule! mormăi băiatul şi se depărta furios. Le auzea chiar şi bîzîitul. şi din trei mişcări sări dincolo de gard. „Acum o să se urce pe unicul fir de păr din creştetul bătrînului şi.. Băiatul îşi lepădă ghiozdanul. Era din pricina foamei. adormit. odată cu musca..într-o curte. Se aşezase pe chelia unui bătrîn ce-şi citea ziarul. a doua bancă mai la dreapta.. Era ora două şi băiatul vedea zeci de muşte parcă în jurul lui. micuţul sugea în neştire... mîrîind pe jumătate adormit. un cîine cît un viţel.. Iat-o! La cîţiva paşi.. — Acum o prind! se concentră Fănică. Musca îl simţise parcă şi zbura în rotocoale mici deasupra biberonului din care. un pas. Doi paşi. O vedea perfect pe concavitatea lucie a cheliei.. Se întorcea brusc într-o parte şi alta. O luă bătrînul.... 271 ..

Aici se cîntăreşte de la 100 kg în sus. — Vă rog. îi venea să strige în gura mare: „Am prins-o! E a mea! Ura!” Şi deodată îl fulgeră un gînd: „Dar dacă nu e muscă-atlet? Dacă nu cîntăreşte 0. citind cu atenţie firmele.. Dăduse. se pregătea să o înhaţe de pe geamul cu afişe.Abia în staţia de tramvai mai zări o muscă în carne şi oase. se vede. E muscă.. dînd din coate. îşi croi drum printre oameni. vreţi să-mi cîntăriţi şi mie ceva? — Cu plăcere. nu vă supăraţi. — Ei. nu butuc. cînd o muscă i se lăsă drept pe vîrful nasului. În clipa aceea se lumină. Ajunsese chiar lîngă vatman. 272 . ştergîndu-şi palmele asudate de emoţie. să n-o sperie şi. Fănică Popescu coborî.9 grame?” — Trebuie s-o cîntăresc! hotărî el. Îi trecuse toată oboseala.... îşi acoperi brusc nasul. cu grijă... Fănică se luă după ea... „Depozit de lemne”. Dar unde? Mergea. fără să ia bilet. atent să n-o scape din ochi. — Tţ. Să ştii că înapoi nu te iau fără bilet. ce? — O muscă.. blestemînd toate muştele din lume. Ajunse lîngă taxator exact cînd musca se aşeza în cutia cu mărunţiş. Îi venise ameţeală de foame.. prin mulţimea care protesta.. biletul! Nu iei bilet? îl apostrofă taxatorul. „Legume”.. înapoi. Nici aici. Fănică se uită cruciş la ea. Fănică urcă din fugă şi. cînd musca o luă înapoi.... de un strop de marmeladă. Chiar pe colţ era o farmacie! Cum de nu se gîndise?! Pe balanţa de la farmacie se pot cîntări şi miligramele. Ura! Era a lui. dar musca zburase în tramvai.. Se repezi să o prindă.. Băiatul păşea ca pe ouă. O ţinea în pumn ca pe o comoară. Să vîre mîna? Imposibil! — Tu nu cobori? Sîntem la capul liniei! îi spuse taxatorul. O luă pe jos spre casă.

Dar lui Fănică nu-i ardea de mîncare. 273 . Ajunse acasă frînt. Deasupra nasului său se roteau. un bileţel: „Mănîncă şi apucă-te de teme! Mama”. Fănică scăpă musca din palmă. Se prăbuşi în fotoliu şi adormi pe loc. Alături. vreo 10 muşte. Mîncarea îl aştepta rece pe plită. obraznicule! Speriat.— Ieşi afară. într-adevăr. Visa că 10 muşte-atlet îl cară în zbor şi că exact deasupra curţii şcolii l-au scăpat. Fănică ţipă puternic şi se trezi pe duşumea.

să nu puteţi da cu DDT un cîine pentru că sînteţi convins că are purici ce ar putea să moară. să zicem. SÎNT UN OM BUN. Nu cumpăr niciodată. sau să plătiţi omului care vă taie găinile cu condiţia să le facă scăpate. vă-ntreb. uşor de înţeles. Sau alt exemplu. o prind şi îi administrez gomenol. În ce priveşte pe cei care le vînd. Sau flori. nu-i aşa? Ei bine. Cînd îmi strănută pisica mă simt parcă întors pe dos.. mă uit la ei cu oroare. Un astfel de om sînt şi eu. absurd de fragilă. toamna fac focul mai mult pentru ele. sau. singurul guturai care mă lasă rece e al meu. Nici nu le-aş alunga.. E penibil. tovarăşe redactor. Alerg după ea. Sînt sigur că vi s-a întîmplat şi dumneavoastră..S-A PIERDUT UN ORFAN! (extras dintr-o scrisoare adresată redacţiei) Tovarăşe redactor. Mă doare. să îndreptaţi şi să lipiţi cu pap un fir de iarbă strivit. ca la nişte parlagii ai universului vegetal. Să luăm guturaiul. UN SENTIMENTAL!. Nu pot suporta să văd cum se ofilesc.. mă urc în copaci. încolo. Toamna. Am o inimă fragilă. N-aş ucide o muscă pentru nimic în lume. Aşa stînd lucrurile. cînd se face prea frig — poate n-o să mă credeţi — ei bine. Mîinile mele poartă adînc însemnată repulsia pisicilor faţă de dezinfectante în general. tovarăşe redactor: puteţi dumneavoastră să vă închipuiţi cum iubesc eu oamenii? 274 .

este admirabil.. La 80 de kg îmi zicea mamă. nu voi putea niciodată povesti nenorocirea ta cu toate amănuntele. dar ultimele 3 cuvinte nu le-am putut scrie pînă astăzi.Şi cu toate acestea cred că am.) Dar să vedeţi. cred că a mai slăbit vreo 2—3. Într-adevăr. legile firii! O. ce părinţi! Cred că si aerul pe care îl respira băiatul lor i-l aduceau de la munte. Eram prea fericit! După două săptămîni ajunsese de 60 de kg şi îmi zicea tată. (Scrisoarea am început-o acum o săptămînă. Părinţii i-au adus totul pe tavă.. Omul pe care cred că l-am ucis s-a mutat la mine în casă în urmă cu vreo patru ani. flămînd şi strănuta. 275 .. Ascultaţi pe scurt povestea lui. Tatăl şi mama lui au avut faţă de el o grijă de mamă. Cînd a intrat în casă avea 49 de kilograme. sărman orfan! Nu. Căci omul acesta care mi-a umplut patru ani din viaţă nu era numai om.... supunindu-se legilor firii. O.. după cum nu voi putea niciodată mulţumi îndeajuns proniei că ţi-a îndreptat paşii spre mine. era şi nepotul meu. L-am schimbat şi l-am invitat la masă şi văzîndu-l cum mănîncă şi porţia mea.. Scurtez. şi nu numai atît — era murdar. Era un băiat de familie bună. Că omul acesta n-a ştiut niciodată ce e frigul e de la sine înţeles. Nu ştiu dacă o să puteţi pricepe fericirea mea. Anexez fotografia. Da.. Din prima clipă — mai e nevoie să adaug? — a găsit ventriculele şi auriculele inimii mele deschise. aceşti doi heruvimi — tată şi mamă ai nefericitului meu nepot — au trebuit să îmbătrînească şi apoi să moară. mămicule. Pînă şi tava. Părinţii nu-l aveau decît pe el. Nu.. nu mă pot plînge: destinul a avut grijă ca fericirea mea să fie deplină. am avut un atac de cord. şi pe deasupra orfan ! Singur pe lume. Dar că părinţii nu l-au lăsat să afle ce e lemnul sau cărbunele sau cum se face focul.. Căci numai amin-tindu-mi de aceşti oameni minunaţi mă copleşeşte jalea.. ucis un om. în schimb el avea doi părinţi. şi de altfel nici nu-mi vine să cred că sînt scrise de mîna mea.. la 90.. Povestindu-mi nenoroci-rile vieţii lui.

Nu făcea un pas fără privegherea mea şi în cele din urmă nu-i mai făcea nici măcar cu priveghere. Dar nu mai era nevoie nici de asta. deschide niţel geamul. Gemea de două ori: îi potriveam o pernă.. fericit.. mămicule.. Aşteptam. Gemea o dată: îl supăra o muscă.. Şi eram fericit. Instinctul meu matern îmi spunea totuşi că ceva nu e în ordine.. încălzeşte-mi ceaiul.. fă-mi pantofii. O alungam.— Mămicule. cum nu fusesem niciodată pe vremea cînd făceam doar focul toamna pentru muşte sau puneam gomenol pisicii mele guturăite... Bietul nepot îşi regăsise pentru a doua oară în viaţă căldura unui cămin. Ajunse la 100 de kg şi-mi zicea din cînd în cînd „mami”.. Atunci îi tăiam părul din nas.. Aşteptam cu sufletul la gură şi bietul orfan mai gemea o dată.. Mămicule. 276 ..

am alunecat şi mi-am scrîntit un genunchi! O. mai mult — mărinimia. A bătut atît de tare. Gîndiţi-vă şi dumneavoastră.. Ştia. tîrşiţi. în ceasul al 12-lea. tovarăşe redactor. Dar acum. unghiile. în curte. desigur. sărman orfan fără noroc! Căci din clipa. încît m-am speriat.. pe un sărman orfan. deznădăjduită. scumpul meu. îmi zic ca să mă liniştesc. Nu mă pot obişnui cu ideea că eu. I-am auzit paşii trişti. A trebuit. un adio mut. desigur. tovarăşe redactor.. Mi-a aruncat din prag o privire de groază. de-o biată fiinţă neajutorată. nimic.... în fond e vorba de un orfan.. din adîncul inimii vă rog: ajutaţi-mă să-l găsim pe nefericitul orfan... Dar inima mea e din ce în ce mai copleşită de negre presentimente. atît de slab pregătită pentru crîncena luptă cu viaţa!... Presimt că nu va mai veni niciodată. 277 .. tovarăşe redactor. n-am mai auzit nimic. spre ruşinea mea. I-a crescut barba. Mai bine îmi smulgeam limba. Nu mai pot continua.. n-am să-mi iert niciodată criminala mea uşurinţă. Naveţi nici o grijă. şi nu s-a mai întors. clipă nenorocită! O. apoi. tovarăşe redactor. A plecat. apoi în stradă. destin necruţător care nu ştii să foloseşti soneria şi totdeauna baţi la uşă !!! O. De atunci au trecut patru zile. Şi atunci. Din suflet. şi eu nu mă puteam mişca! Ba mai mult — asta n-am şă mi-o iert niciodată — mi s-a făcut şi mie foame. orfan că n-aş fi fost în stare să rezist acestei încercări. să traverseze srada — mă-nfior: stau pe o stradă cu circulaţie intensă! — a trebuit să meargă cîţiva paşi pe lîngă cheiul Dîmboviţei — chiar pe lîngă porţiunea fără parapet.Dar într-o zi destinul a bătut la uşă.. A avut bărbăţia. a trebuit să urce singur cîteva trepte. aceea gemetelor tale orfeline nu le mai puteam răspunde decît cu alte gemete. S-o fi rătăcit. Stau şi-l aştept! Şi nu mai vine. mai bine mă tîram eu în coate şi într-un genunchi pînă la brutărie. am avut nemernicia să-l trimit pe dînsul. am făcut acest lucru monstruos. i s-a făcut foame. să nu geamă. să cumpere pîine! Da.. Am alergat să-i deschid. apelez la dumneavoastră... Simt că ameţesc gîndindu-mă la cîte primejdii l-am expus..

care nu ucid o muscă, eu, care lipesc cu pap un fir de iarbă strivit, am ucis un om, un orfan! Daţi, în genunchi vă rog, un comunicat! Cine ştie, cine l-a văzut, cine a auzit de dînsul să dea un semn de viaţă, să vă comunice dumneavoastră să-mi comunicaţi mie. Nu pot să cred că nu veţi face această faptă bună. Anexez fotografia. Nu s-a schimbat prea mult, micul meu orfan. E o fotografie destul de recentă, din 1972, de ziua lui, 18 noiembrie. Nu mai pot continua. Mă podidesc lacrimile. Căci peste cîteva zile, la 18 noiembrie, e chiar aniversarea zilei sale de naştere. Împlinea 35 de ani! Cu mulţumiri, Un om cu suflet bun.

278

SPORT, ARTĂ ŞI ISTORIE

DESPRE MODĂ N-AŞ PUTEA SĂ VĂ SPUN mare lucru. Dacă vă interesează subiectul, n-aveţi decît să răsfoiţi un jurnal, să priviţi vitrinele, sau, dacă vreţi să aflaţi ultimul cuvînt al modei, să trageţi cu urechea la discuţiile fetelor dintr-a şaptea. O să aflaţi în cîteva minute dacă se mai poartă pamblicuţe, şosete scurte ori trei sferturi, bluză largă cu gumilastic sau cu fermoar, pe talie, dacă... Dar deocamdată vreau să vă vorbesc de altfel de mode. De pildă, în clasa a cincea de la şcoala noastră bîntuia într-o vreme moda sfîrlezelor lovite cu un bici şi-nvîrtite la nesfîrşit pe trotuar, în mijlocul străzii, în clasă, oriunde. Pe urmă, sfîrlezele parcă s-au dus... învîrtindu-se; au rămas numai bicele, şi toată ziua în curte, în clasă, în mijlocul străzii, oriunde, poc! poc! poc! După o săptămînă, nu mai mult, bicele parc-au intrat în pămînt şi ele. Au apărut praştiile (stau încă mărturie cîteva geamuri sparte), pe urmă armonicele de hîrtie, mai ales din caietele de aritmetică, pe urmă... da, aici voiam să ajung, moda curselor de motocicletă. Motocicletele? Cînd eşti ingenios, nimic nu e imposibil. E suficient să încaleci o bancă, să o apuci cu mîinile pe dedesubt şi să

279

o cari în goană prin clasă, imitînd zgomotul motocicletei, mai ales în virajul de pe lîngă catedră, aplecîndu-te cînd într-o parte, cînd într-alta, schimbînd vitezele, dîndu-i gaze şi acţio- nînd asupra sirenelor. Dar acestea nu erau decît antrenamente. Totul e să-i fi văzut la concurs! Atunci băncile din fund erau ridicate una peste alta. Calea devenea liberă. În fund se instalau trei motociclişti. De obicei „aşii”: Riza, Ticu şi Vlăduţ. Încălzeau motoarele. Apoi, dintr-o dată, cu maximum de gaze, la semnalul celui de pe catedră — arbitrul de concurs — maşinile porneau. Primul ajuns la catedră vira, intra în linie dreaptă şi — gata! — trecea primul linia de sosire. Uneori, ca la orice concurs, se produceau accidente. Forţa centripetă nefiind destul de mare, omul scăpa de sub control maşina care izbea primul obstacol: peretele, catedra, soba de teracotă sau chiar adversarul. Atunci duduitul maşinii înceta pe nesimţite şi se transforma într-un bîzîit prelung, cu urlete şi sughiţuri. Că dirigintele clasei a avut un rol în dispariţia acestei mode e limpede. Ce rol anume? Probabil rolul hotărîtor. De altfel chiar băieţii au uitat, nu după multă vreme, de această disciplină sportivă. Curînd doar numerele scrise cu creion chimic pe bluzele celor trei „aşi” şi scîrţîitul groaznic al băncilor mai aminteau de faptul că cei mai îndrăzneţi dintr-a cincea fuseseră cîndva motociclişti. În schimb, a prins să bîntuie o nouă moda: tragerea la ţintă! Tirul! De unde aveau arme? Cînd eşti ingenios, nimic nu e imposibil. Ai o cheie, un cui şi un capăt de sfoară? Atunci totul e în regulă. Arma e gata. Iei de acasă cutia de chibrituri, sau — ca să nu se supere prea rău mama — numai chibriturile, le razi gămă-liile, umpli cheiţa, astupi apoi ţeava cheii cu cuiul legat de sfoară. Asta e tot. Partea aşa-zis „tehnică” e asigurată. Rămîne problema ţintelor. Aceasta e şi mai simplă. Răstorni banca, desenezi cu creta cîteva cerculeţe, iei o distanţă oarecare — conform regulamentului

280

— ocheşti concentrat... şi arunci cheia. Se aude un pocnet ca de armă adevărată, mai puternic sau mai slab, după calibrul armei, iar pe ţintă rămîne un semn, dovadă vie a îndemînării trăgătorului. După cîteva zile, jumătate din băieţi deveniseră ţintaşi. Dar „aşii” rămăseseră tot Riza, Ticu şi Vlăduţ. Băncile lor păreau ciupite de vărsat, călcate de bocanci cu ţinte sau tocate de ciocănitori. Dar dacă apariţia acestei mode a rămas învăluită în mister, dispariţia ei poate fi precizată nu numai în ceea ce priveşte luna şi ziua, ci şi ora: ora de dirigenţie. În schimb... da, aţi ghicit! A apărut o nouă modă: sculptura. ...Aţi vizitat, desigur, o expoziţie de gravură sau sculptură în lemn. Nu-i aşa că v-a cuprins un sentiment de admiraţie faţă de măiestria omului care dintr-un butuc neînsufleţit, cu o simplă daltă şi un cuţitaş, a putut scoate din mîinile lui asemenea minuni? Bineînţeles, trebuie răbdare, multă răbdare. Săptămîni şi luni de zile să tot ciopleşti, să tai, să scrijelezi... Dar, în definitiv, timp aveau şi băieţii dintr-a cincea, cuţitaşe aveau, slavă domnului, aproape toţi, sau măcar lame, iar lemn? Berechet. Băncile erau parcă făcute să fie sculptate. Nu toţi erau, fireşte, artişti înnăscuţi. Dar setea de eternitate o aveau aproape toţi. Dacă nu poţi să ciopleşti în bancă o locomotivă cu şase roţi, o cămilă sau o păsărică, aşa ca Riza, Ticu şi Vlăduţ, măcar numele să-ţi rămîie săpat pentru veşnicie. Şi apoi, ce distracţie grozavă în toate orele! Să tot aluneci cu creionul pe jgheaburile sculptate. Cu creionul roşu, la pliscul unui botgros, cu cel verde, la picioare, iar la aripi, cum te taie capul. Şi ce simpatică este o cămilă cu copite violete şi cocoaşă multicoloră ! Şi se poate oare compara o bancă cu cea mai aerodinamică şi

281

albastră locomotivă din lume pe capacul ei, cu o biată bancă obişnuită, cu tăblia spălăcită? E de mirare că în scurtă vreme unele bănci păreau mai degrabă mese de bucătărie sau adevărate tejghele de tîmplar, şi că tinerii sculptori îşi zdreliseră coatele, şurluindu-le pe relieful băncilor?

282

Şi că tovarăşul diriginte s-a dovedit un duşman şi mai înverşunat al sculpturii decît al sportului, interzicînd orice activitate artistică de acest fel? Băieţii au început, unul după altul, să-şi cureţe băncile. Numai băncile lui Riza, Ticu şi Vlăduţ rămăseseră mai departe un păienjeniş de jgheaburi şi tăieturi. Dar... aţi văzut vreodată un concurs de dat la rindea? Păcat că n-aţi fost în ziua aceea în clasa a cincea! Aţi fi jurat că Riza, Ticu şi Vlăduţ sînt la concurs. Dar să vedeţi cum s-a întîmplat ! Într -o zi, spre sfîrşitul orei, tovarăşul diriginte — dînsul era şi la istorie — spuse, înfăşurînd tablourile şi harta: — Scoateţi o bucată de hîrtie! Dăm extemporal. Cîteva clipe în clasă nu se auzi decît foşnetul caietelor şi fîşîitul hîrtiilor rupte. — Toată lumea e gata? — Daaa! răspunseră copiii în cor. Pe tablă apăru tema lucrării. Punctul unu: „Cultura babilonienilor.” Punctul doi: „Desenaţi harta Mesopotamiei”. Băieţii se aşternură îndată pe scris. Cînd clopoţelul sună de ieşire, profesorul strîngea ultimele lucrări. În recreaţie, copiii discutau despre lucrare. — Zece îmi dă! agita Riza cartea de istorie. Am scris ca-n carte. Dintr-o răsuflare. Uite-aşa îmi zbura creionul pe extemporal! Nici n-am avut timp să-l revăd. Dar n-are a face. Am scris totul: despre scrierea pe plăci de argilă crude, ce se ardeau apoi în cuptoare, despre cercetarea cerului şi astrologie, despre calendar şi împărţirea timpului... — Am scris şi eu! — Şi eu! se bucura Ticu şi Vlăduţ. — Şi harta e bună! Cu Eufratul! Cu Tigrul! — Şi la mine!

283

— Zece ne dă! ţipa Vlăduţ, tăind la repezeală cu cuţitaşul în bancă un zece. Ora următoare, profesorul a adus lucrările corectate. A început să le împartă, ca de obicei. Mai întîi pe cele cu zece. De cîte ori lua o foaie în mînă, cei trei se ridicau în picioare, scîrţîindu-şi băncile. — Asta-i a noastră! şuşoteau nerăbdători. Dar profesorul a trecut la cei cu nota nouă. Cei trei se priveau miraţi. Apoi au devenit nervoşi. Începuseră să rîcîie banca. Erau pe isprăvite şi cei cu nota cinci. Deodată, Riza se auzi strigat. Se repezi la catedră. S-a întors însă moale, s-a aşezat în bancă, privind uimit hîrtia. Ticu sentorcea şi el de la catedră, holbîndu-se nedumerit la lucrare. Riza începu să răsucească hîrtia pe o parte şi alta. Era aproape cuvînt cu cuvînt subliniată cu creionul roşu. Începu să citească: „Căldura Babililiecilor... Printre popoarele antice, babililiecii aveau o dantură foarte dezvoltată... Ei cunoşteau scrierea şi ciupitul... Ei secerau pe plăgi pe care apoi le acreau în contoare... Ei au făcut primul calendar împărţit în bani, luni, săptămîni şi bile. O zi avea douăsprezece oase. O oră, şaizeci de maimuţe. Babiloniecii studiau cerul. Ei prevedeau eclipsele de sare. Aceasta se numeşte Astroleşie...” Riza se opri speriat din citit. Se uită la hartă. Mesopotamia semăna leit cu o cămilă. Atît doar că între cocoaşe ducea un patru. Se întoarse spre Ticu. Acesta, cu ochi mari, îşi privea şi el harta. Fluviul Eufrat izvora de sub ceva ca o aripă şi se întîlnea cu Tigrul, formînd o floricică deasupra unui cioc ca de botgros. Se răsuci spre dreapta. Vlăduţ şedea cu capul între mîini. Isprăvise de citit „extemporalul” şi acum căuta să priceapă ce legătură putea fi între Mesopotamia şi un fel de locomotivă cu şase roţi, în josul căreia scrisese cu litere de tipar Mezorotamiei”. „Harta

284

Nu ştiu dacă Vlăduţ a înţeles legătura. Poate că a înţeles-o deabia cînd — ridicînd hîrtia — i-a apărut tăiată în bancă, printre sutele de zgîrieturi, locomotiva cu cele şase roţi. Sau cînd, în picioare, alături de Riza şi Ticu, amîndoi cu capetele plecate, asculta vorbele aspre ale dirigintelui. Şi cum spuneam: nu ştiu dacă aţi văzut vreodată un concurs de dat la rindea! Dar păcat că n-aţi fost în ziua aceea în clasa a cincea. Aţi fi jurat că Riza, Ticu şi Vlăduţ sînt la concurs, văzîndu-i cum îşi răzuiau băncile cu nişte bucăţi de geam. În cîteva minute, locomotiva nu mai avea decît două roţi, cămila un sfert de cocoaşă, iar din păsărică nu mai rămăsese nici măcar un fulg. ...Şi totuşi, de sculptură nu s-au lăsat băieţii. Lucrează şi acum, taie, cioplesc de ţi-i mai mare dragul. Au chiar dălţi cu buză rotundă şi fel de fel de ciocănaşe. Dar băncile sînt netede ca-n palmă, aşa cum trebuie. Riza, Ticu şi Vlăduţ au devenit „aşii” cercului de sculptură din şcoala noastră. Iar cînd la vreo lucrare scriu „cultură” nu mai apare la nici unul, urmînd firul nenumăratelor tăieturi de pe bancă, nici „structură”, nici „dantură” şi nici măcar „căldură”. Deoarece sportul e sport, arta e artă, iar banca... bancă.

285

SECRETUL

CIUDAT GHID NIMERISEM! Mă însoţea prin expoziţia de sfîrşit de an a şcolii, îmbufnat, aproape morocănos. Se vedea că îşi dă toată silinţa să fie zgîrcit la vorbă, dar de îndată ce ne opream în faţa unui obiect expus se încălzea, ochii îi scăpărau de entuziasm şi începea să gesticuleze, să demonstreze, să dea explicaţii. Apoi deodată se posomora din nou şi, regretînd parcă înflăcărarea, încheia sec: „Da... asta e!” şi trecea mai departe. Pe urmă, în faţa unui nou exponat îl auzeam iarăşi, inimos şi înfierbîntat: — Aceasta este o hartă a patriei în relief. Aţi mai văzut, desigur, asemenea hărţi. Originalitatea acesteia constă în faptul că, iată, printr-un sistem de comenzi — simple comutatoare — ea poate înfăţişa întreaga reţea de transporturi din ţara noastră... Răsucim cîteva întrerupătoare, şi totul se pune în mişcare... Vedeţi? Vaporaşe fluviale pe Dunăre, cargouri pe Marea Neagră, avioane care decolează şi aterizează pe nişte fire invizibile, locomotive, camioane... Totul se mişcă timp de un minut în toate direcţiile... — Foarte interesant! — Mda... Asta e... L-am privit nedumerit. — Ai vreo obiecţie? — Nu. Dar să vă spun un secret. Privi pe furiş în jur, apoi îmi şopti tainic, cu un ton în care, neîndoielnic, desluşeam o vagă bîrfă:

286

N-a fost lucrată în întregime de geografi. I-au ajutat pionierii de la cercul de telecomunicaţii. Şi cei de la aero şi navomodele... Înţelegeţi? Nu înţelegeam de ce acesta ar fi fost vreun cusur, dar n-am avut timp să cer alte explicaţii. Băiatul se înflăcărase din nou: — Aceasta este staţia noastră meteorologică! Aşa cum scrie şi pe placardă, totul a fost executat de micii noştri meteorologi de la Palatul pionierilor: anemometrul, girueta, pluviometrul... Aici e un barometru cu un brotăcel... — Foarte interesant! Scăriţa pe care se urcă arată presiunea atmosferică, nu-i aşa? — Mda! Asta e... — ?! — Nu pricepeţi? Scăriţa barometrului — secret! — s-a făcut la cercul de tîmplărie, tot la Palatul pionierilor. Meteorologii nau nici un amestec. O spunea cu vădită satisfacţie, ca şi cum fiecare „secret” ce mi-l destăinuia l-ar fi răcorit de un tainic năduf. Se opri apoi în faţa unei mese mari şi vorbi cu plăcere şi mîndrie, arătîndu-mi obiectul expus: — Este macheta cartierului nostru... Cu şcoala, biblioteca şi noul cinematograf, cu parcurile şi magazinele noi... — E un cartier foarte frumos! — Da. Dar să vă spun un secret... — Altul?! — Ssst! Aici este ideea cu piesele demontabile. Priviţi. Casa de cultură a tineretului, de pildă! Aceasta se ridică... şi se vede ceea ce a fost înainte cu cîţiva ani... Ştiţi ce? — Un loc viran! Foarte interesant. — Mda! Asta voiam să spun. Ideea nu le aparţine. Am văzut ceva asemănător la Baia Mare, într-o excursie, vara trecută. — Dar e minunat!

287

— Mda! Asta e... Paharul se umpluse. Simţeam că fierb, dar l-am întrebat reţinut : — Ascultă, am impresia că nu eşti prea entuziasmat... Ai ceva de spus? — Mda! — Dar nu pricep ce! E munca colegilor tăi, a clasei tale. Ar trebui să fii mîndru... E o expoziţie straşnică! — Mda! Vedeţi? Tocmai de aceea sînt trist. Amărăciunea i se citea limpede pe faţă. — Nu pricep nimic... — Să vă spun: am lucrat şi eu ceva, şi s-a respins... Asta e! — Ce? — Ceva extraordinar! se îmbujoră băiatul. O firmă luminoasă. Da, da, cu litere luminoase. Transformatorul l-am lucrat eu! Avea un sistem de aprindere şi stingere automată la apropierea oricărui vizitator de clanţa uşii de la prima intrare în culoar. — Interesant! — Nu-i aşa? — Dar n-o văd. — Nici n-a stat decît o zi. O singură zi... — Şi de ce-au scos-o? Băiatul oftă adînc: — Scria pe ea: „Expoziţia deschisă de la 8 la 10... — Şi? — Şi la cererea generală expoziţia e deschisă toată ziua! Asta e... Băiatul n-a înţeles de ce l-am luat în braţe şi l-am sărutat. Mă privea mirat. Am pus degetul la buze şi, depărtîndu-mă, l-am imitat şoptit şi tulburat: — Secret. Asta e, dragul meu!

288

289 .

pe platoul dinspre Satu-Lung. Îndată după alegeri am avut şe-din-ţă. — Eu am să fiu un exemplu. (O şedinţă adevărată. Din prima zi i-am dus la „drumul roman”. — De mîine începem activitatea după program. ne-a spus tovarăşul comandant al taberei. nu-i aşa? U-na-ni-mi-ta-te. spre Căpîlniţa. E un cuvînt frumos. i-am dus la toate cele şapte izvoare de apă minerală pe care le cunoşteam şi. îmi venea să strig... Simpatici băieţi!. Las’ să fie cît de greu. A doua zi. şi parcă sorbeam cuvintele tovarăşului comandant. Iar programul trebuie respectat punct cu punct şi minut cu minut.. Stau într-un dormitor cu încă şase băieţi. închipuiţi-vă.A FI SAU A NU FI (Din jurnalul unui conducător de grupă) 2 iulie DE DOUĂ ZILE SÎNT DIN NOU ÎN TABĂRĂ. uşor ameţit. de exemplul vostru personal.. cu scaune). i-am dus la seră. şi aşteptam „programul”. că „va fi greu”. la o mină părăsită. Cu ocazia asta. Totul e la fel. 3 iulie Simpatici e puţin zis: astăzi m-au ales conducătorul grupei. Şi tot la Homorod. la iazul morii. Ei n-au mai fost la Homorod... îmi ziceam. Aceasta depinde în primul rînd de voi cei de faţă. ori de cîte ori auzeam că „nu e uşor”. Parcă-parcă paturile sînt mai mici... chiar lîngă vila noastră am descoperit pe al optulea. că e vorba de „răspundere”. la o stînă părăsită unde ne-am scris cu toţii numele cu cărbune pe nişte grinzi şi ne-am întors prin pădure cu sînul plin de ciuperci „gheara ursului” şi „crăiţe” rotunde şi fragede ca nişte portocale. 290 . le-am arătat unde şi cum se pescuiesc raci. am învăţat şi un cuvînt nou: „unanimitate”.

. De aţipit.. ce-ar fi s-o ştergem la gîrlă? Eu sar ca ars: — Cine a pronunţat cuvîntul „gîrlă”? Ce? Ne facem de cap? Acum ne odihnim! Scurt pe doi: somn uşor! Băieţii s-au întins pe paturi tăcuţi. şi iar începe unul cu căldura.. După. mai e şi zilnică.masă. Deodată zice unul. spre Vlăhiţa. e cald. hai la gîrlă. Ştiţi.. pe lîngă că e obligatorie. cu zvîrlitură de băţ. se roagă ei de mine.. cu atît pare gîrla mai aproape. La zece paşi. pînă hăt. Prea era cald. nu eşti obosit. nici vorbă. stai lungit în pat.. nu ştiu care: — Băieţi. gîndesc. Scurt pe doi: sînt sau nu sînt conducătorul vostru? Atunci — poate să fie la o zvîrlitură de băţ de chibrit.. Arini umbroşi şi brusturi cu foile cît nişte umbrele. 4 iulie Prima zi cu program adevărat. în apă. eşti. Programu-i program. Şi iar aud pe unul smiorcăindu-se: — Doar cinci minute. În treizeci de secunde eram toţi printre brusturi. departe. Acum ne odihnim! 5 iulie Aceeaşi poveste. Cred că am gîndit cu glas tare. Ştiţi cu toţii ce însemnează asta: ai.. n-ai chef..gata parcă de luptă cu un duşman a cărui declaraţie de război tocmai ne-ar fi fost împărtăşită. Şi de acolo. Şi cu cît pare gîrla mai aproape. — Hai la gîrlă.. cu atît cearşafurile sînt mai calde şi paturile mai aspre. odihna asta. Dimineaţa am făcut o excursie pe firul Homorodului. susură apa. — Într-adevăr. de tot.. Ce-ar fi să ne odihnim pe malul apei? Tot odihnă se cheamă.. odihnă obligatorie. Şi am observat: cu cît e mai cald. 291 . E la o zvîrlitură de băţ. Mă salt în genunchi: — Vreau să vă pun o întrebare. Şi e cald.

— Dar dacă se află? mă întreabă unul mic. Nici o vorbă. Sar şi eu. Conştiincios băiat. E o chestie de disciplină şi de onoare a grupei. Tu rămîi aici. Deodată unul... nu ştiu care. Ce-i de făcut? Pot să uit că sînt conducătorul lor? De aceea zic: — Bineee.. Adevărat. Şi am intrat din nou în apă. Mulţi mai sînt!. 292 . Adevărat. şi-şi linge buzele. cureţi. după ce am ieşit. disciplina. Zic: — Ai dreptate.. cu mîna pe inimă: Măi. Dar ştii: Mormînt. — Unde? Departe? Arată cu cuţitul o costişă despădurită: — Covor.. Nu care cumva să se afle. şi nu vezi nici un spor.. Şi acrişoare. zice: — Măi băieţi.. Are dreptate spălăcitul. 6 iulie Nu s-a aflat. Auziţi? Nu suflă nimeni o vorbă! Mormînt.. spălăcit.. Ce? Credeţi că eu n-aş vrea? Şi chiar aşa este. şi parcă văd nişte fragi: roşii şi parfumate. repede! Şi.. O zvîrlitură de băţ. Nu care cumva să se afle. Cartofii-s cartofi. — Numai cinci minute.. Dacă se află? Încep să ţip: — Toată lumea afară. Băieţii sar în picioare. fraţilor. — Şi cartofii? întreabă spălăcitul. Conştiincios băiat! Nu se poate. Astăzi sîntem de serviciu la bucătărie. la curăţat cartofi.. Cureţi. nu alta!. Ştiţi. dar ştiţi? Mormînt. băieţi! Aici e o chestie de disciplină şi de onoare a grupei. programu-i program. ştiu nişte fragi!. Curăţ cartofi.. Vorba aia: sînt sau nu conducătorul grupei? — Nu se poate.. Calci pe fragi!.

cînd stropeam careul. La muşeţel. vin şi eu.. Băieţii nici nu se mai sinchiseau de mine. Simpatic băiat. văd că-mi pun toţi. — Bineee.. 10 iulie Ieri eram la măturat aleea dintre brazii din faţa clubului.. de conducătorul lor. Eu sar : — Măi băieţi... fraţilor. vorba lor: mormînt! 293 . După două-trei minute. fără nici o vorbă: scurt pe doi. Mă înfurii: — Ei! Ce înseamnă debandada asta? Sînt sau nu conducătorul grupei? Atunci scurt pe doi: merg şi eu! — Dar dacă se află? mă-ntreabă ei. Chiar ieri. Apoi unul.. vine la mine. La strîns butuci pentru focul de tabără am fost singur. măturoaiele în mînă.. Aici pe-aproape. răspund. la scaldă. — Ştiu o prisacă. îmi aruncă peste umăr: — Noi mergem la pescuit... gata să apăr taina pînă la moarte.. tot singur. Băieţii pun degetul la buze.8 iulie Nu s-a aflat nimic. Singur am bătut de praf toate păturile. Tu trebuie să mături.. Luaţi-mă şi pe mine! Careva se încruntă şi plescăie din limbă: — Nu se poate. Fiecare cu cîte un tîrş mare de nuiele.. după veveriţe.. şi eu rămîn singur. Băieţii ţin la onoarea grupei. Aşa.. nu ştiu care.. Eşti sau nu conducătorul grupei? Şi ştii? Mormînt!! 20 iulie De atunci au mai trecut vreo zece zile.. În u-na-ni-mi-ta-te se duc la fragi (nu s-or mai fi isprăvit?). S-a dat pe brazdă şi spălăcitul. Băieţii au şi lăsat stropitoarele şi sînt gata s-o şteargă. unul după altul. Dar ştii? Mormînt. O zvîrlitură de băţ. — Nu se află. la zmeură...

Prea m-a durut. în una-ni-mi-ta-te. gata să-i zvîrl în cap necuviinciosului termosul ce-mi stătea la îndemînă. pînă la Ploieşti. Adineauri a fost careul de închidere a taberei. săracu’!) Dar moale.. de abia îţi mai simţi umerii şi spinarea.... seara. (Idem. Of! Avea dreptate tovarăşul comandant — nu e deloc uşor să fii conducător de grupă.. şi cîntece. Spălăcitul! Da. Şi cine credeţi că era? N-o să ghiciţi niciodată. Acum le mai duc geamantanele la gară.. dar pe urmă. O MICĂ GREŞEALĂ 294 . ca s-o ţin minte.) Asta o scriu chiar în tren. 300 de kilometri! Termosul îmi scăpase din mînă şi în bocanci mi se bălăcărea un kilogram de borviz de Homorod. Ştii cum îi spunem în grupă? Mormînt! Am deschis ochii.. şi ceafa. şi cu asta — gata. La început. Toate mă dor. O scriu aşa. şi chiar lîngă mine. simpaticul! Conştiinciosul! Singurul care ţinea la autoritatea mea! Am închis ochii şi m-am prefăcut că dorm. un glas cunoscut: — Barbu? Conducătorul grupei? Bun băiat. mă... moale.. Şi grele mai sînt! Cred că fiecare şi-a făcut rost de cel puţin două pietrare. Numai spălăcitul şi-l duce singur.. singurul care ţine la autoritatea mea..21 iulie Bine că s-a terminat!. ca acum de pildă. Şedeam amorţit. pe banchetă.. săracu’! (Bun.. cu ochii lipiţi.. nici nu-ţi dai seama de greutate. Da. şi voci.. Auzeam totul ca prin vis: şi ţăcănitul roţilor.

vîntul suflă tare.. era spre sfîrşitul lunii februarie. Făcuse lista invitaţilor. glăsui ciudatul oaspete şi începu din nou să bată în uşă. pregătirile erau aproape isprăvite şi.ANIVERSAREA ZILEI DE NAŞTERE e o zi însemnată. Răsucise o dată cheia.. porni să deschidă. bodogăni somnoros băiatul. bombăni Mişu şi. Te caut de şase luni.. Băiatul se urcase în pat şi era pe punctul de a aţipi — dacă nu cumva aţipise chiar — cînd auzi la uşă nişte ciocănituri. Poate e o greşeală.. — Atunci deschide.. „Ăsta scoală toată casa”. se pregătea să-şi serbeze aniversarea. cînd auzi vocea de afară parcă şi mai sugrumată: — Iată-mă-s! Bine te-am găsit! 295 . oricît de nepunctuală. În privinţa aceasta nu e nevoie de cine ştie ce explicaţii. — Cine e? mormăi Mişu. apoi răzbătură alte ciocănituri. Iar cînd te naşti la 29 februarie e şi mai însemnată. rănile mă dor. încă de cu seară — emoţionat şi grijuliu — aştepta ziua de 29 februarie. vine şi ea în cele din urmă. Dar deschide odată. şi Mişu. E suficient să priviţi calendarul: 29 februarie e un oaspete rar. — Apartamentul 26? se auzi o voce gîtuită. Ne-am mutat de curînd. cu atît mai aşteptat. Ei bine. — Eu sînt. care. Dar pe unde nu te-am căutat? O să-ţi povestesc eu. pe trei sferturi adormit. Te-am căutat şi la vechea adresă. în sfîrşit.. — Nu e nici o greşeală. — Acum şase luni nici nu locuiam aici. elev în clasa a IV-a. Aşadar. Caut pe elevul Mişu. de data asta pe trei sferturi trezit.

. gemu: Freacă-mi niţel piciorul stîng. — Nu.... O barză adevărată. Care va să zică ne-am născut amîndoi la 29 februarie...În uşa întredeschisă se afla o barză. cîrîi arătarea. pe urmă. nu.. Sînt frîntă de oboseală. 296 . — Dar ce vină am eu? se răţoi băiatul. N-ai idee cît mă bucur că am sosit la timp. ca acelea aflate în muzeul şcolii. lung şi roşu şi. — Dar mîine e ziua mea de naştere! — Ce coincidenţă! Şi a mea.. În al doilea rînd.. Drăguţ din partea ta. Dimpotrivă. Aici nu e spital veterinar! Şi. te rog să nu-mi mai vorbeşti atît de rece.. zise: — În primul rînd. aşezîndu-se în fotoliu.. nu mai face pe niznaiul.... trăgîndu-se de-a-ndaratelea spre pat.. farfurii.. Felicitările mele şi la mulţi ani. Numai să-mi dezmorţesc puţin pliscul. bîigui Mişu. la fel. Mă tem să nu fi prins vreun reumatism.. m-ai omorît. Mulţumesc.. vizită oarecum neobişnuită? Barza părea să nu se lase intimidată. pricep. Te pomeneşti că ai chemat şi invitaţi. Ridică apoi un picior subţire.. flori. Văd că te-ai pregătit pentru sosirea mea: tacîmuri.. dar mult mai murdară şi care tremura rebegită. — Pot să iau loc? întrebă barza pe băiatul ce căsca uluit ochii.. — O să pricepi îndată. aş putea să ştiu cărui prilej datorez această. Am degerat de-a binelea. clănţănindu-şi pliscul.

297 .

— Ar fi şi greu să tăgăduieşti. Data plecării mele... — E adevărat. cu cerul ca de catifea. mi-a spus bătrîna şefă a cîrdului. apoi. fără să ridice tonul.. Era un timp foarte frumos.. — Ştiam că plecaţi mai devreme. Eu am făcut-o. punîndu-şi pe genunchi o farfurie cu clătite: Pari nedumerit! — Puţin zis. Poartă semnătura ta şi data: 20 septembrie 1972.” 298 .. cu lumina ca mierea. Sînt de-a dreptul scandalizat. după ce ciuguli o bucăţică de brînză. Barza îşi întinse picioarele spre calorifer şi. zise molcom: — Te rog! Scandalizată ar trebui să fiu eu.. zise cu acreală barza. apoi.. un pahar de ceai. „Ai să te rătăceşti”. dar cu o undă de reproş în glas. recunoscu Mişu. — Să lăsăm gluma. totul e clar. barza scoase de sub aripă o hîrtie boţită. — Şi de ce nu ţi-o serbezi acasă la dumneata? Barza tocmai descoperise farfuria cu friptură. Din cauza ta! Şi adăugă. Eu am rămas singură. vorbi liniştit: — Explicaţii..Aproape că pierdusem orice nădejde. E de ajuns să mă uit pe harta unui şcolar.. Am şi documente la mînă. mi-am amînat plecarea. împăturită în patru. legat şi legănat de funigei. „Aş.. — Cunoşti harta asta? întrebă ea.. răspunse la fel de calm: — De ce? Simplu. o toamnă blîndă. în timp ce barza îşi turna netulburată.. după ce plescăi de plăcere. Înfulecă pe nemestecate o felie. Cer explicaţii! se răsti înfuriat băiatul. Aşa că fii politicos măcar. Să ciocnim. Gustă două-trei înghiţituri. În privinţa aceasta. — Ea mea. dintr-o sticlă... şi o aşternu pe masă. măcar pe cît eşti de nepriceput.. Repet: sînt aici din cauza ta. uimit. i-am răspuns. Găsesc eu drumul spre miazăzi. cîrdul plecase.. zici? Ţi-am spus: e ziua mea de naştere. În aceeaşi clipă. Acum însă necazurile au rămas în urmă.

îngrijit. Eu şi harta ta. Pe tot oceanul albastru al tăriei vîsleam doar eu... nimic. iar în jurul meu toate bălţile erau îngheţate. mărturisesc. nu-i aşa? — M. Dar. Ce-i drept. un ghimpe de îndoială mi-a străpuns inima: oare zburam spre miazăzi? Şi nu-mi răspundeau decît vînturile reci. — Ei bine. Aşteptam să zăresc din clipă în clipă covorul vălurit al mării sub mine. o „temă”. Scris dedesubt: „Harta lumii”. zgribulită. harta ta.. nu mi-a inspirat mare încredere. cînd colo. consimţi încurcat Mişu. sub teiul de la vechea ta adresă. trebuia să fiu în delta caldă a Nilului. am pus — cum se spune — „cap compas miazăzi” şi... Îngrozită. mi-am luat zborul. continuă barza. Era doar. scria mare: TEMĂ. şi de-abia cînd prima brumă m-a pişcat de picioare. Numai că. şi temele se fac. doar un stol de ciori pripăşite prin nişte tufe de ţipirig.— Îhî. Ce mi-am zis? Aşa o fi arătînd ţinuturile lumii pe hartă. iar cercul.. Mereu înainte... Încolo.. mi-am făcut valiza. Eram mîndră. — Ei bine. încep să pricep. — Înapoi? — Nu. Atunci am coborît.. fără popas.. 299 .. mi-am dat seama de catastrofă: mărgelele erau foci şi morse. mda... tot după harta ta.” Şi... Era tocmai harta de care aveam nevoie. la început. două.. A treia zi. am decolat.. aşteptam să-mi văd suratele păşind printre nuferi şi trestii şi. Înainte. Am studiat. Nu conţinea cine ştie ce: nişte amintiri şi. harta ta. m-am uitat la punctele cardinale de pe hartă. O zi. Mă uitam împrejur. nu mi-am făcut nici o grijă.. rîzînd parcă de mine.... Nu încăpea îndoială: după hartă zburam bine. Un elev nu face asemenea greşeli la o temă.. cu tuş negru. clănţănind. dar am văzut că deasupra. Am găsit-o în curte. temeinic. de-abia cînd din înălţime am zărit nişte puncte negre înşirate ca nişte mărgele pe un cerc. am rămas. „Nu se poate să mă fi rătăcit — îmi ziceam cu ochii ţintă la hartă.. mi-am luat zborul. părea cam zmîngălită şi. îţi spun drept.

Noapte bună. două.. — . — Îmi vine rău numai amintindu-mi. Te urci în pat. Să ciocnim! Sorbi prelung.. am venit. şopti palid Mişu. — Mi-e somn. Murea de somn.. — Mi-am luat zborul.. invers. mi-aş fi sărbătorit ziua de naştere în sînul familiei. — Nu. Harta era greşită. Aveam un singur gînd: să ajung. — Ce faci? ţipă Mişu. explică ea. O lună. Oftă uşurată. O apucase un tremur al pliscului şi o scuturau nişte fiori atît de puternici. zîmbi barza... miazăzi la miazănoapte şi. dar pînă la vinovat. dar nu-i venea s-o dea afară. Mişu o privea stingherit. Şi-ţi simt pe buze întrebarea: „Apoi ce ai să faci?” Simplu: am să aştept aici venirea primăverii. aşa murdară? Uite cum ai pătat cearşaful! 300 . lăsîndu-se în fotoliu: Uf. aici.. încît farfuriile. începu apoi să rîdă.. dînd cu ochii de farfuriile pe care erau aşezate nişte cartoane înflorate. invers. Mîine o să-mi serbez aniversarea. aş fi fost acum în ţările calde. Ce-a fost greu a trecut. degerată. se vede. — Şi acum ce ai de gînd să faci? — Să mă culc. de pe masă zbîrnîiau. în miazăzi. O să fie vesel. direct din sticlă. Pusesem... La tine. Şi iată.. Pe unde nu m-am adăpostit? Prin colibe îngheţate. e bine. Aici e cald. — O făcusem în grabă. — Exact. Se lăsă tăcere. Pînă acolo nu mai am puteri să ajung.— Cercul Polar. Barza tăcu un timp. Mult n-a mai rămas.. pot să mă duc”. apoi se ridică şi dintr-un salt poposi în pat. răspunse liniştită barza. bine că m-am văzut.. cu nume de băieţi şi fete în chenar. Îmi ziceam: „Dacă nu mă luam după harta lui. prin hornuri reci. prin staule şi hambare părăsite.. Văd că ai avut grijă să chemi invitaţi.

— Şi despre berze? — Şi! „Pasăre călătoare. începu să le cerceteze una cîte una. Peste puţin. Barza rămase cu pliscul căscat. — Ia te uită! Îmi cunoşti şi familia. — Dormi? — Îhî. eu mă uit în zoologie. Acolo? Nimerise baia şi curînd se auzi zgomotul duşului. cu gîtul. Să fac o baie... 301 . Uite iepurele! Lupul! Elefantul! Broasca!!! Ah. recită Mişu în silă.. Nu pentru mult timp însă.. piramidele? Le-am văzut anul trecut! Zoologia!!! exclamă deodată bucuroasă. Prin uşa întredeschisă. Mîine am şcoală. Voi ce învăţaţi? — Multe! i-o reteză morocănos băiatul. — Da? Barza se rezemase de marginea patului. Mişu îi auzea vocea: — Ştii că-i bine aici? Apă caldă. Povesteşte-mi. Istoria. Mişu simţi că e tras de mîneca pijamalei. nu vreau să mai văd hărţi. Ce vrei? — Mă plictisesc singură. Mişu se culcă. Ştii.. Nu. — Nu mă chinui. Uite cărţile şi caietele mele pe poliţă. Şi altceva? Ce mai ştii? — Nimic. am făcut şi eu şcoală: şcoala de zbor..— Adevărat... Ştii ce? zise cuibărindu-se sub plapumă.. luînd o carte după alta... călduţă.. cît mă bucur. dacă vrei.. Poţi să te culci. de cînd n-am mai văzut una.. Ciudatul oaspete la fel. din familia picioroangelor”. şi liniştea puse stăpînire pe apartamentul 26.. Căci peste cîteva minute. pliscul şi picioarele lungi. dacă te interesează. — Geografia. o potriveşti cum vrei! Grozav! Să ştii că mă mut în baie. O. Eu aici rămîn. mormăi somnoros băiatul şi îşi smulse mina ţîfnos.. A. Barza se opri în dreptul poliţei şi.

Odată rostit şi acesta. în care singurele cuvinte cunoscute fură primul: „Alo” şi ultimul: „Perfect”. Chiar dacă n-am acolo rude. Me-na-je. Ce-ar fi să-i chem încoace. Mişu tocmai aţipise şi se cuibărise cu capul sub plapumă. se repezi la pat şi smulse grăbită plapuma. papagali. suspină. Unde să rămînă? Poate la menajeria circului... Ai citit că tigrul e rudă cu pisica? — Da. Repede! Vreau să ştiu cîţi invitaţi ai tu şi cîte scaune rămîn pentru ai mei... găsesc precis cîţiva cunoscuţi. apoi formă numărul cu ciocul.. Căută numărul circului în cartea de telefon... Îl punem aici. la aniversarea mea? Nu se poate să nu vină.ria! Cum de nu m-am gîndit? tresări barza însufleţită.. vocea îi deveni scîrţîită. — Dar pisica ştie oare? — Nu mă interesează. Am auzit bine? — Ce te miră? Acolo.. mormăind de una singură. Ajută-mă să trag fotoliul. cînd barza îl ciupi de ureche şi începu să turuie: — Ştii că e pasionant? Aflu o mulţime de lucruri de care habar n-aveam. — Scoală-te! Dă-mi lista invitaţilor tăi. îşi zise şi se repezi spre telefon. — Ce? tresări nefericitul băiat. apoi rămase cu ochii aţintiţi în gol: Ce dor mi s-a făcut de ai mei! Oare n-o fi rămas nici unul pe aici? Prostii! îşi răspunse singură. — Ia te uită: crocodili.. în capul mesei: pentru elefant! 302 .Un timp. barza răsfoi cartea. Vorbi cîteva minute într-o limbă neînţeleasă. broaşte ţestoase. ar fi fost toţi acum alături de mine. Ce de cunoscuţi! În acelaşi moment. bombăni chinuit băiatul. acasă.

— E limpede. pe urmă un tigru. cu uscături. ce facem cu carnivorele? Spune-mi.. cînd se opri brusc: — Aoleu. — A. nu-i aşa? Aici elefantul. aici în casă? — Fireşte. O să vie leii... Dă-te jos din pat! În salteaua asta e iarbă de mare? întrebă.. uite şi o pălărie de paie. pipăind aşternutul. E a tatălui? E în regulă.. adăugă îngrozită barza. E obişnuită. O să se poarte ca nişte invitaţi politicoşi. Cred că o să-i placă.. apoi Popescu Florică al tău... a. Trebuie să-i dau toată cinstea.. A. 303 . Dar n-ai nici o grijă.. tigrii. Puse pălăria de paie într-o farfurie. o cămilă.— Ce-ai spus? întrebă Mişu buimac. Cum îi aşezăm? Unul de-al tău. Şi asta n-ar fi nimic. asta o păstrăm pentru cămilă. dar nu-i putem sta în cale cu douătrei sandvişuri. săraca.. unul de-al meu. Lenuţa..

ce-am făcut? O mică.. mămico? Precis? Eşti sigură? — Deschide odată. Elefantul nici n-ar băga de seamă că uşa e închisă. credemă. O să închid uşa! Mişu sări din pat şi se repezi la uşă.. o ruga cu glasul şoptit.. Ţi-am adus ceaiul.. neînsemnată greşeală. privind barza. ţipă deodată cu lacrimi în glas: Mămicooo! Afară se auzea o voce supărată.. nu-i aşa? Săracul unchiul Sandu. O mică greşeală. însă. Acum.. Pe urmă. — E un dezastru! Dezastru! murmura Mişu alb ca peretele.. Mişu alergă la uşă şi răsuci cheia. cine e? îngăimă Mişu pierdut. cine să fie. — Invitaţii. De ce? La urma urmei. n-ar folosi la nimic. Am pus miazăzi la miazănoapte. Doar n-o să-i primeşti în pijama.. 304 . — Ci.. Pe poliţă... Doar cînd mă grăbesc.... — Întreabă barza. — Întîi că n-ar fi politicos. — Nu deschide! Nu!. Îl privea lung... — Dumneata eşti. Girafa s-ar uita pe geam şi ar vedea că eşti acasă. apoi. N-am să mă mai grăbesc. barza de porţelan? Care ţi-a trimis-o unchiul Sandu de ziua ta? E la locul ei.. dar barza începu să rîdă. apoi se lumină deodată: A.. — Foarte bine.. Invitaţii trebuie să sosească dintr-o clipă într-alta. A uitat că în acest an nu e 29 februarie. e tîrziu. — Care barză? făcu ea încruntată. Mama nu înţelegea nimic.. Dar nu greşesc totdeauna... Uite ce drăguţă e: parcă-i vie. răspunse aceasta şi se îndreptă spre uşă..— Opreşte-te! ţipă băiatul. Crocodilul s-ar urca pe burlan.. pe cuvîntul meu. Erau bătăi în uşă. Auzi? Mişu auzea. auzind ciocăniturile ce se înteţeau.. — Închide repede uşa! Cu cheia! — Dar ce s-a întîmplat? îl întrebă femeia nedumerită. grăbeşte-te..

acolo rămăsese. Acum degeaba întoarce pe dos buzunarele rucsacului. acuş’ să-şi ceară biberonul!”). El. Bigică. insistase să-l însoţească pe jos. El. pe atît de ireparabil.. personal. în al doilea rînd.. — Cauţi ceva? — Hî? Nimic. pe la Peştera Vălişoarei. Bigică. ce pretenţii puteai să ai de la el — trecuse deabia într-a patra — („Ăsta o să înceapă acuş’. de cu seară şi. Nu era să înghită lanterna sau haina de ploaie.” 305 . pusese pachetul la răcoare. pînă la Musariu. dar el. personal. în pădure!” Ar fi putut foarte bine să plece amîndoi cu autobuzul. între geamuri.. venise cu ideea: „O luăm pe scurtătură. Bigică. nu şi nu: „Las-că frigem noi slănină. la minele romane? Ar fi putut foarte bine să se îndoape pe săturate la plecare. în al treilea rînd. peste deal. personal. cine dacă nu el.CAISE CU CEAPĂ DEZASTRUL ERA PE CÎT DE CLAR.. dar el. Uitase acasă merindea. personal. Toată. peste Dealul Fetii.. dar Doru? În primul rînd că era musafirul lui.. personal. era vinovat în definitiv. Buclucul aici era. Bigică. n-avea decît să rabde. Bigică.

Burta! Cele mai periculoase sînt plăcintele. nu ţi-e bine? îl repezi speriat Bigică. Din clipa cînd ştia că uitase mîncarea acasă îl apucase parcă o slăbire. între geamuri? Vorbi cu toată autoritatea: — Ţi-o spun eu. să-i dea niscaiva explicaţii. de parcă totul şi toate i-ar fi aparţinut lui. personal.. caise. ceapă.Două ceasuri îi tot turuise gura. personal. cît vezi cu ochii. personal. Şi mîncarea rămăsese acasă! Toată: plăcinte cu brînză. simtea că îi tremură genunchii şi — dintr-o mie de fleacuri pe care le-ar fi 306 .. Se zărea laviţa de mesteacăn pe care avusese de gînd să-şi ospăteze musafirul la umbră. lîngă izvorul pitit sub stînca înecată în muşchi umed şi gras. — De ce? — Cum de ce? Ţi-o spun eu. personal.. Plăcintele cu brînză.. Privea cu furie cărarea ce şerpuia la deal.. vrei să te car în spinare? Puştiul bombăni şi o luă înainte. fiecare tufă de soc şi ciupercă. slănina conţine o substanţă — ciclobarbital îi zice — care în combinaţie cu transpiraţia e nenorocire. slănină. Într-adevăr. Bigică se gîndea: „Măcar de-am ajunge în poiană! E acolo măcriş. Sînt şi mure de apă pe marginea văii”. — Şi slănina? — Oho! — De ce? — Cum de ce? Păi tu eşti încărcat acum cu bioxid de acid. blestemînd. Numai de nu i-ar cere micuţul ceva de-ale gurii. ceva trebuie să-i spună. dar ce? Doar n-o să-i spună că a lăsat mîncarea acasă. voi n-aţi învăţat. — Ce. de cum cobori. habar n-ai tu ce-i aia. ca un bleg. Ce. În urmă. Bigică.. — Ziceai că frigem aici nişte slănină! vorbi în aceeaşi clipă băiatul. arătîndu-i micuţului fiecare izvor şi cireş sălbatic. la drum mîncarea-i otravă! Făcu un gest ca de harachiri şi rîse cu înţeles. ţi-o spun eu.

personal. 307 ... Vorbea întruna. la drum sînt în stare să nu mănînc 48 de ore. vai de burta ta. Şi bine făcea.. în faţa unui desiş. n-avea ce să-i răspundă. la dreapta? Prin desiş nu se putea. nimic? Nici o caisă? — Caise?! Păi tu ştii cîtă tinctură de bicarbonat conţine un milimetru pătrat de caisă? Să-ţi explic eu. Totdeauna. — Nu mănînci? îl auzi din nou pe băieţaş. nu ţi-e bine? Ţi-am explicat o dată. întoarse capul: — Şi acum încotro? Într-adevăr. personal... acolo erau geamurile.. Se aflau pe o vale mocirloasă. nu ţi-am spus? — Nimic. de aici. Mai bine să se întoarcă niţel. încotro? Parcă drept înainte pînă la jnepeni. acasă. de teamă să nu-l audă pe băieţaş scîncind: „Dă-mi atunci mie mîncarea!” Dar puştiul nu mai scotea un cuvînt... Se face o reacţie antitifoparatifică. parcă mai mult coborau. Acum însă se uita în zare cu ciudă.spus altminteri — acum repeta în gînd un singur lucru: „Măcar mălaiul cucului de s-ar fi copt!” Nu mai suiau.. Ar fi putut să-l întrebe: „Noi nu mai ajungem odată?” Şi el. acolo era pachetul cu mîncarea. Şi deodată. Acolo era casa. vorbea. Se aflau la marginea orăşelului. Bigică rămase trăsnit. dar nici vorbă de Musariu.. Şi Bigică. chiar lîngă podul Crişului! Mai aveau vreo trei sute de paşi pînă. — Eu? Ce. — Ocolim! — Şi chiar matale nu ţi-e foame? — Mie? Eu. Din vîrful Dealului Fetii vedeau orăşelul înghesuit parcă într-un lighean şi spintecat de Criş ca de-o sabie puţin strîmbă. leşinat de foame. De-abia după vreo jumătate de ceas. Bigică. apoi casa în vălmăşagul de uliţe şi construcţii. personal. Sau. mergeaumergeau. de minele romane. lui Bigică îi plăcea să-şi găsească strada. Băiatul nu mai spuse nimic.

direct spre fundul curţii.. — Aş.. învelite într-un ştergar.. se opri strîmbîndu-se şi duse fulgerător amîndouă mîinile la burtă. Fugea personal şi cît se poate de accelerat undeva.. Bigică! rîse băiatul şi începu să-i explice cu autoritate metabolismul caiselor.. pătrat... Bigică gemea încetişor. o ceapă. — Mi-e foameee. — A dă-le! Se auzea numai hăpăitul: o ceapă. — Ad-o! — Şi nişte caise. cît de sănătos e un milimetru. — Şi l-ai mîncat? — Da. între geamuri.. o caisă. Să-ţi dau un sulfatiazol? Am întotdeauna la mine. într-o sită.. opt plăcinte erau acolo.. „Va mînca.... Doar o muscă bîzîia stins. dar Bigică ştia unde e cheia. 308 . sleită de captivitate.. nimic.... sfîrşit. — Ce ai? se sperie băieţaşul. şi tot alfabetul caloriilor din coaja de caise. leşiiin. Şi. de. şi. îi venea să chiuie şi începu să alerge.” Bucătăria era închisă.. va mînca. deodată. Deschise uşa şi se repezi la fereastră. nu mai pooot. Între geamuri.. O caisă. va mînca pachetul tot.. plăcintele cu brînză încă mai erau calde. acolo. Pe pat. ţi-e rău? se sperie puştiul. — De ce nu mi-ai spus? Aveam pachetul la mine. — Şi burta? îndrăzni băieţaşul... şi cîte calorii conţine o foaie de ceapă. fleacuri.. — Ce e. personal..Bigică simţi că renaşte. Mata ziceai că. Pe colţul mesei. Băieţaşul se aşeză la masă. ţi-o spun eu. — Nenorocitule! Tot? ! — A mai rămas nişte ceapă. cu toată mîncarea.. de.. Dar Bigică nu mai auzea nimic...

309 .

Dar voi. să nu le daţi crezare. n-aveţi decît să intraţi în curtea din colţ şi să bateţi de 13 ori. haide. O să vă deschid deîndată. De altminteri... copii. căptuşeală la două scaune vechi. Umblă fel de fel de zvonuri. nişte bucăţele de zahăr şi iarba ce-o mai aveam prin casă. în uşă. şi nici nu l-am urcat în podul casei cum cred cei din Constanţa. vă jur. Vi le mănîncă pe dată calul. Dar să nu intraţi cu pălării de paie. prin gaura cheii.) Intraţi binişor în antreu. De două zile nu iam dat decît apă. Las’că ştiu eu: nu mai e nimeni în Bucureşti să nu fi aflat ce am păţit.. Pentru că din casă nu ies. Iar dacă totuşi scriu aici întîmplarea e numai pentru că cei din Oradea o ştiu oarecum altfel. nu în dormitor. săracul. (La sonerie nu mai răspund. Dar ce s-a întîmplat? De ce? Parcă vă aud pe unii dintre voi. fiţi sinceri. Aduceţi cu voi rudele şi cunoscuţii. Mi-e ruşine. — Şi chiar stai cu calul în casă? o să mă întrebaţi. dacă aveţi cumva drum pe strada Circulaţiei. Dar în antreu. lipindu-vă de zid. şi o să vedeţi calul. Ştiu. Ăsta e semnul de recunoaştere. Şi nu e de mirare: e flămînd.O MARE RUŞINE DE PATRU ZILE — ASTĂZI A CINCEA — stau închis în casă şi nici pe geam nu îndrăznesc să mă mai uit în stradă. iar cei din Botoşani chiar pe dos.. Cel mult. E legat de cuier. Ei. niscaiva ovăz. Am o singură rugăminte: nu uitaţi să veniţi cu o mînă de iarbă sau.. — Da. cum s-a auzit la Timişoara.. care la rîndul lui e legat de pian. Ce? Ei cînd aduc un cal în casă îl urcă în pod? Şi dacă 310 . mai bine. Pianul l-am bătut în cuie. vă jur.

Dar să vedeţi cum a început totul. — Nu erau de fag. ce spirit de observaţie la un copil. întări nevastă-sa. sare Lică. S-ar fi spus cel mult că sînt posac.totuşi îl urcă. gazetarul povestea ceva.. Ştiţi cum sînt Ioneştii.. Nu fusesem prea vorbăreţ pînă atunci. un tînăr gazetar. oarecum stingherit. îi rog să-mi scrie cum fac. — Ce mai. casa plină. iar focul ardea vesel în sobă. Uite. erau de stejar. Dar lemne de fag. N-am dat importanţă întreruperii. mă fac stacojiu de ruşine. ca un om mare. şi toată lumea rîdea. Am copilărit la munte şi ştiu precis ce e fagul şi ce e stejarul. am zîmbit şi am continuat: — Mi-au dat lemne bune. Are vreo şase anişori şi e deştept. chiriaşul Ioneştilor. Aşadar fusesem invitat la familia Ionescu. Era pe la prînz. jignit. Primitori... aşa cum îmi plac mie. frate. un pensionar foarte cumsecade cu nevasta. Dar Lică. dar uitasem lucrul cel mai important.. O. căruţaşul? — Ba da. o frumuseţe. dar nu era după-masă. unul şi unul. 311 . tutungiul. nu mai ţin minte ce. Aşa. nici dulci.. Tocmai mă pregăteam să arăt deosebirile — mai sînt pe deasupra şi profesor de naturale — cînd îl aud pe pensionar: — Ca să vezi. Mai era acolo — şi putea să nu fie? — mai era acolo Lică. Ştie oricine.. Uscate. zisei: — Şi eu mi-am adus lemnele ieri după-masă. Plăcintele erau fierbinţi. deeeştept. De data aceasta am privit împrejur.. mesteca alune prăjite. se şi proptise în faţa mea: — Nu ţi le-a adus nea Zaharia.. Aş fi putut să tac pînă la sfîrşit.. Daţi-mi voie să trag perdelele.. cafeluţele nici amare. acum cînd îmi amintesc. Cînd am intrat acolo erau de faţă: poştaşul. fag. cu toate strădaniile. aşa că în clipa cînd gazda vîrî un butuc în sobă.. — Da... ca un om mare. Ce mai.. băiatul gazdelor.... Eu n-am reuşit..

dar şi-a spart şi trei dinţi de caldarîm.. — Ce memorie are copilul ăsta. — Imposibil! De căzut n-a căzut. Ceva de speriat! — Şi cînd a intrat în curte. zisei cu glas ceva mai tare. — Ca să vezi.. străduindu-mă să-mi aduc aminte toate amănuntele. nu puteam să jur. interveni gazetarul.. De jurat. Eu nu jur cu una. Ştiu eu? N-oi fi observat. — Nu ştiu. o fi căzut.. Ochelari am... cu două.— Aiurea. Am fost de faţă. Împingeam căruţa. Nu puteam să-mi dau cuvîntul. Ai ochelari şi de aceea nu vezi. Nu cumva vrei să spui că n-a căzut? mă luă la zor băiatul. Tu poţi să juri? Jură! Nu. Nu. dar văd perfect. Dumneata împingeai căruţa. Erau verzi toată ziua. nimic nu-i scapă. aproape ţipînd la mine.. îl sărută mămica pe frunte.. — Pe cuvîntul tău că n-a căzut? Dă-ţi cuvîntul... — Poate n-ai văzut. 312 .. — Calul nu şi-a spart nici un dinte. Eu n-am observat. — Pot să jur. s-o fi poticnit.. — S-a poticnit şi a căzut direct în bot. Ai? Spune! Nu s-a poticnit? continuă Lică. în timp ce eu mă căzneam întruna să-mi amintesc: a căzut. — Lică nu minte. îngăimai.. murmură tutungiul admirativ. îl auzii pe poştaş. Am tăcut încurcat. adăugă Lică.. mă apostrofă îmbujorat băiatul. La urma urmei. n-a căzut? — Şi nu numai că a căzut. nu s-a poticnit calul.

313 .

....... aşa trebuie să fie.. — Ştii.. începu gazetarul stingherit... şi mi se adresă: — Să ştii că dacă zice Lică... ce zici? Hai să-i numărăm picioarele.. îmbujorat...... M-am ţinut de cuvînt.. — Bine. N-aş vrea să creadă că eu sînt minci- 314 ..... — Minciună! am strigat. Primul drum l-am făcut la tutungerie.. Ei.. şi vi-l aduc plocon ca să-l vedeţi. Nu şi-a rupt nici o coadă. şi am cumpărat calul..... aşa e..C.. te rog.. că şi-a spart dinţii.. Are toţi dinţii? Are coadă? Sau crezi că e falsă?. Jur! Pot să dovedesc... o să vedeţi... A doua zi mi-am scos economiile de la C. — Dacă zice el ceva. 3... de ce nu şi-ar fi rupt şi coada? N-auzi ce spune Lică? — Lică nu minte. am răcnit.Tăticul îl luă în braţe.. Şi acum du-te. Patru. nu şi nu: nu şi-a rupt-o!. ca un om mare. N-am mai putut răbda... — Poftim! Priveşte-l! am rostit triumfător către tutungiul ce mă privea cruciş. vorbi şi nevasta pensionarului. Am apucat calul de căpăstru şi am intrat în prăvălie. 4. Cumpăr calul de la nea Zaharia. Ai ochelari. E deştept. 2. .... 1. Fierbeam.... de spune familiei Ionescu.... te implor.. adăugă tatăl privindu-mă aspru.... şi de aceea nu vezi.. Şi-a spart precis dinţii. Am sărit în picioare... că a căzut. Nu....E. cu coadă şi cu dinţi cu tot.... Vă aduc calul! Toţi mă priveau cu răceală. — Şi pe urmă a căzut pe spate şi şi-a rupt coada. Mîini nu are.. dacă ai recunoscut că s-a poticnit.. Nici asta nai văzut? ţipă iarăşi Lică..

şi cum întîlneam un cunoscut. eu nu jur cu una. că a şi tras obloanele. ce părere aveţi de Lică? întrebam de departe cîte un cunoscut. îl duceam la cal: — Îl vezi? E cal. Dar cunoscuţii. Tocmai mă pregăteam să scot calul la plimbare şi să dovedesc oricui această nouă minciună. de cum mă auzeau. — Ei. uitînd să-mi dea bună-ziua. Dar eu eram fericit. şi începusem să-i număr firele de păr din coadă.. cu două. lăptarul. omul de la lumină. Pe urmă n-a mai venit nimeni. În schimb. În schimb. făceau cîţiva paşi înapoi şi. Calul lui nea Zaharia. Tutungiul a clătinat din cap şi de abia am ieşit din prăvălie. O fi răspîndit zvonul că gloaba e bolnavă de răpciugă. nimeni nu mai putea susţine că eu sînt mincinos. O am aici. Pe pensionar nu l-am găsit acasă. l-am fotografiat şi am trimis fotografia gazetarului meu.. De cum intra. — Ce-o fi cu ăştia? mă frămîntam nedumerit. Ieşeam pe stradă cu fruntea sus. Uită-te bine: are coadă. Oricine: un prieten. Era limpede. îl întrebam: — Are dinţi? Are coadă? Ei. vezi? Cine e mincinos? Eu... Numai că eu nu-mi dau cuvîntul.. o luau la fugă. Era de la un văr: 315 . lăcătuşul. mă plimbam cu calul pe stradă. picioarele. cînd poştaşul s-a scuzat că are de dus o telegramă fulger şi a dispărut. La gazetă nu m-au primit cu calul.. Am luat calul de ham şi l-am dus apoi la poştă. are dinţi. tresăreau şi o luau la goană. De abia aşteptam să-mi vină cineva în vizită.nos. I-am numărat din nou dinţii. Te pomeneşti că tot Lică e de vină. sau Lică? Apoi l-am dus acasă. Am observat că cei mai mulţi vizitatori se cruceau. cînd m-am pomenit cu o scrisoare.

„Ce s-a întâmplat? La noi s-a zvonit că te-ai ţicnit. Picioarele. Sa văzut încă din seara aceea. nu! Voi dovedi nu numai străzii. Şi firele de păr din coadă. ci oraşului. E nebun de legat. Asta m-a durut cel mai mult.. am auzit cu urechile mele pe pensionarul cumsecade: — Drept să-ţi spun. Cînd m-am trezit a doua zi. mîncase arcurile de oţel de la fotolii şi îşi spărsese. flămînd cum era. Ce leafă îi daţi? Şi într-o seară. Am hotărît să cer o expertiză. trei dinţi.” Pe fereastră mi-a fost lipită altă hîrtiuţă: „Este interzis de a chinui animalele. aşa că l-am legat şi de coadă cu o frînghie. cineva — probabil deputata străzii — mi-a lăsat pe trepte un plic: „Nu aveţi voie să ţineţi cai în podul locuinţei. violent şi minţea de rupea pămîntul. Spitalul veterinar. Urechile. mă feresc din calea lui. nenorocire! Calul îşi rupsese coada. De pildă: — E adevărat că meditaţi un cal? Îl pregătiţi pentru examen? Sau: — Se spune că l-aţi angajat ca secretar. Să-l fotografieze din faţă şi din profil..” Mă aşezasem la masă. Să-i numere dinţii. Să vadă calul. M-am întors acasă şi m-am apropiat de cal. Să vie o comisie. de la Ioneşti. Cum? Eu minţeam? A. Mă temeam să nu-şi rupă frîul.” Apoi. Şi nefericitul. cînd am primit o depeşă de la o soră: „Internează-te imediat în spital. Era posac.. mi-am zis şi m-am culcat liniştit. ţării şi dacă va fi nevoie lumii întregi adevărul..” Am primit şi telefoane. cînd ieşisem să iau ţigări. Îngrijeştete. Necheza jalnic şi era agitat. să-i răspund. 316 . Apoi să publice rezultatul. „Să-l găsească în bună stare”.

astăzi a cincea — nu mai ies din casă..... Toată lumea ştie că sînt un mincinos.. Pe onoarea mea.... aduceţi o mînă de fîn pentru bietul cal..... 317 .. Veniţi să ne sfătuim ce e de făcut..... Jur..... De atunci — patru zile.. — Tot Lică a avut dreptate. şi vă dau drumul în casă.. Mi-e ruşine.... Comisia a publicat rezultatul... Şi nu uitaţi..... copii... ... i-am auzit vorbind pe scări: — Mare mincinos profesorul ăsta...Comisia de expertiză a sosit la orele 10.... Bateţi la uşă de 13 ori.. Dar voi. să nu credeţi.......... rămaşi mai la urmă. La 10 şi un minut a plecat. Pe doi din membrii comisiei.... Eu am avut dreptate.

fără nici o exagerare. ci mai degrabă cu muştarul. de pildă. Cînd după ce. să zicem. la urma urmei. Cînd. şi toţi din jurul focului de tabără explodează: „Bis!” — iarăşi e clar. la încheierea trimestrului. tot aşa”. după ce ai cîştigat o cursă de 60 de metri îţi zice: „Bravo!” — mai e nevoie de explicaţii? E o felicitare. erau destul de clare şi alte expresii. tovarăşul diriginte îţi înmînează carnetul de note cu zece de sus pînă jos şi zice: „Tot aşa. fireşte. înainte. că Ionescu nu era neobişnuit cu asemenea expresii. pe bună dreptate. te ung la suflet ca untdelemnul? Ar fi totuşi o exagerare dacă n-am spune că pentru Ionescu chiar... mai e nevoie. Cînd cineva.UNDE ÎNCEPE Şl UNDE SE TERMINĂ O DURERE DE CAP EXISTĂ EXPRESII CLARE pentru toată lumea. Ionescule. care cunoştea şi expresii 318 . Oare cărui băiat inventiv şi descurcăreţ nu i-a fost dat să fie măcar din cînd în cînd şi mai inventiv şi descurcăreţ decît e bine să fii îndeobşte? Asta i s-a întîmplat. şi lui Ionescu. Şi unele n-aveau nimic de-a face cu untdelemnul. Mai ales pentru un vechi conducător de grupă. ai executat cu grupa o sîrbă cu ciocane. cărui băiat cu tragere de inimă la învăţătură. Dar. descurcăreţ şi vioi nu îi e dat să audă foarte des aceste expresii care. oare. inventiv. de dicţionare? Şi trebuie spus.

Cazul lui Ionescu. de pildă. — Sînt expresii foarte clare. Nu prea des. la soare. bunăoară. apoi şi-au ţuguiat din nou buzele şi-au dat drumul aceleiaşi expresii îndoielnice: 319 . Cînd. în meciurile de baschet — mînuia un ac. în ziua cînd l-au găsit băieţii. Şi tocmai pentru că sînt foarte clare. vîrîse un ciorap. au dat tîrcoale. cu o cîrpă muiată în petrol. iar de pe buzele ţuguiate li se desprinseră pe rînd aceste trei cuvinte: — Ia te uită! (cu trei de „ă”). Pe mîna stîngă. confuze. Îşi ţesea ciorapii. dacă ceva mai tîrziu. dar expresiile în asemenea cazuri erau limpezi. iar cu dreapta — mîna care executa necruţător loviturile de şapte metri la hambal sau aruncările la coş. ca şi fetele. care a uitat să prime-nească apa în acvarium. „gură-cască”. vă urez ca pe acestea din urmă să le auziţi şi voi cît mai rar. echivoce. adevărat.asemănătoare muştarului. băieţii n-ar fi intrat în clasă în clipa cînd. după ore. Mai ales pentru Ionescu. echivoce. acesta nu are nimic de neînţeles. Aprobare? Dezaprobare? Poţi să ştii? Ca să fim drepţi. pot să te coste chiar o mică durere de cap. alături de cîteva fete. sau: „Îmi pare rău”. la şcoală. nici vorbă! Şi poate că ar fi uitat cu totul. „Nu e frumos” ar avea nevoie de dicţionar? Întrebaţi-l pe Ionescu. Ionescu nu se frămîntă mai mult de atît. Băieţii s-au oprit. Sau credeţi că expresia: „Nu mă aşteptam din partea voastră”. pe o bancă. Cît despre vreo durere de cap. Băieţii au început să-i dea tîrcoale. profesorul de naturale spune cuiva. Există însă expresii — ca să zic aşa — dubioase. cînd nu e cretă la tablă. Stătea în parc. ştergea alături de cîteva fete din grupă geamurile clasei. despre care nu ştii bine dacă exprimă aprobare sau negare. Iar cînd vii cu dorinţa de a fi din nou ales conducător de grupă. asemenea expresii dubioase. confuze. o să vă răspundă.

nu trebuie să o facă alături de fete? N-a întrebat. Ah. a doua zi. Numai că după prînz se trezi cu cîţiva băieţi acasă. o excursie la cariera de var (splendid!) şi durerea de cap — dacă a existat cumva cu adevărat — dispăruse cu desăvîrşire. sau nu. vîrîte pînă la coate în chiuvetă. confuză. Aşadar. fetele. Îl durea capul. De data aceasta. gîndea Ionescu. spăla şi ştergea farfuriile. Ionescu tocmai ştergea farfuriile. Desigur. Ionescule!). or să mă aprobe. poate.— Ia te uită! (acum cu patru de „ă”). parcă începuse niţică durere de cap. La 320 . poate că sînt de acord.. dar poate că da. cu mînecile suflecate. din nou în fruntea grupei.” De la acest cuvînt mai departe nu se gîndea. jumătate plus una sînt fete.. Se gîndea: „Dacă e adevărat că băieţii mă dezaprobă... în aceeaşi clipă de pe buzele lor se desprinse aceeaşi expresie buclucaşă : — Ia te uită! (parcă. e sigur.. la drept vorbind. începuse să fie vorba de noile alegeri pioniereşti. ca să pună la punct alegerile de a doua zi. mai bună ar fi unanimitatea... Şi tocmai căuta în buzunare un antinevralgic. Iată cum începe o durere de cap. Atît. Dar poate că totuşi se miră fără răutate. unde-s antinevralgicele? A doua zi mergea spre şcoală. Or fi socotind că e o treabă de fată. Vedeţi. apoi. Da. cu cinci de „ă”). dubioasă. Băieţii s-au oprit. Şi tocmai cei ce plescăiau din buzele ţuguiate trebuiau să-l propună. ce înseamnă o expresie îndoielnică. cu şorţ la brîu... În grupă. bulucindu-se în uşa bucătăriei. Mă aprobă? Mă dezaprobă? Poate că nu.. cînd se opri brusc. Ionescu ar fi vrut să-i întrebe: — Ce însemnează „Ia te uită” ăsta? Nu sînteţi de acord ca un băiat să spele geamuri? Sau. Şi au trecut la discutarea problemelor despre alegerile pionie. în schimb. în doi peri!” — Mămico. „Mă dezaprobă.reşti. de data aceasta. apoi... pentru că în aceeaşi zi a avut loc un recital la sticlofon (bravo.

. echivocă şi confuză însemnează foarte adesea: „Bravo!” Exact din clipa aceea nu-l mai duru deloc capul. — Ia te uită! exclamă Ionescu fără să vrea. la soare. Porni mai departe.. Vestitul lui ciorap de portar vestit. la robinetul din curte. şi înţelese pe dată că expresia aceasta dubioasă. La numărul 10. Rică spăla.. Paulică îşi cîrpea ciorapul. îndoielnică. Iar peste drum. 321 .numărul 5. Popescu în persoană ştergea cu hîrtie geamurile dinspre stradă. pe un şezlong.. vasele de bucătărie şi le freca cu cenuşă.

CURSURILE ÎNCEP DUPĂMASĂ.POŞTAŞUL LA ŞCOALA NOASTRĂ. Zilele trecute mă îndreptam spre 322 . la orele unu jumătate.

Pînă la opt mă îmbrac şi mănînc. Apoi îmi scriu temele şi desenez. Muşat? — La şcoală. La ultima adunare de detaşament le cerusem să-mi răspundă tustrei la întrebarea: .. Mai sînt exact trei ore pînă încep cursurile.şcoală mai devreme. încercă să treacă mai departe.Ce fac eu în timpul liber?” Aveam în buzunar aceste răspunsuri. Scosei la întîmplare unul din ele. Îl întrebai: 323 . Avea. dacă îmi va îngădui timpul. o să-i găsesc învăţînd. să-l văd şi pe Muşat. la şapte. îmi ziceam grăbind pasul. iar la douăsprezece jumătate mănînc. ghiozdanul la subsuoară. — Dar e abia zece jumătate. tovarăşe diriginte. — Încotro. Muşat. numele: Anghel Ion. într-adevăr. scria Anghel. La douăsprezece jumătate mănînc şi plec la şcoală. De la opt la zece jumătate învăţ lecţiile de zi. La opt încep să învăţ. iar la unsprezece încep să-mi scriu temele. scrisese el. Dacă îmi rămîne timp. Muşat tăcea descumpănit. „Mă scol. clasa a VI-a B. „Mă scol dimineaţa la şapte.. cînd la un colţ mă izbii faţă în faţă cu. scrise pe nişte bileţele. Acesta se lipi de gard. pe Ignat. Apoi mă joc. îmi pregătesc cele trebuincioase şi plec la şcoală!” Scosei din buzunar un alt bilet. Era ora zece şi doream să vizitez cîţiva din elevii rămaşi în urmă la învăţătură. În colţul din dreapta. Citesc mai mult la fizică şi matematică. la care sînt corijent. La zece iau o gustare şi mă joc treizeci de minute cu frăţiorul meu. al lui Muşat. În primul rînd.” Tocmai căutam în buzunar al treilea bilet. vădit încurcat şi bîiguind un salut.. Citesc la început notiţele. Mă uitai la el. cînd pleacă mămica la fabrică. Era răspunsul lui Ignat.” „Foarte bine. repet lecţiile. apoi lecţiile din carte. Apoi să trec pe la Anghel şi.

Apoi continuă: Titi a plecat la şcoală. eram pe strada Olăneşti. îmi întinse mîna: Pe mine mă cheamă Lică. — Sigur că da. — Păi nu. apoi veni spre noi dînd din coadă. merg şi eu la Ignat. decît însăşi bordura trotuarului. spuse el. Haidem împreună. — Tu. cu Anghel. Ne facem temele împreună. Apoi. În mai puţin de zece minute. De ce ocoleşti pe aici? Muşat se înroşise puternic. Avem şi colivie de sîrmă. — Mergeam pe la Ignat. Azi n-a vrut să mă ia şi pe mine la şcoală. la şcoală? Şi în ce clasă. — Bine. — Titi nu e acasă. — Atunci? Şi pe urmă. zise: 324 . intrarăm în curte.. încerca din toate puterile să mişte cu piciorul.. nici mai mult.. ad-o încoace! În timp ce puştiul se îndrepta spre casă.— Voi nu aveţi ceas acasă? — Avem.. Muşat. A plecat... La numărul optsprezece. privind în pămînt. Lică? întrebai. în cămaşă lungă. D-aia nu mă ia. Ei fac şcoală cu vrăbii. nici mai puţin. Şi. spusei. de la tine la şcoală sînt doi paşi. Vedeam cu coada ochiului pe Muşat încruntîndu-se şi făcînd gesturi desperate către băieţaş. amintindu-şi că nu s-a prezentat. Mie mi s-a rupt harta. Avem de desenat la geografie.. îl întrebai pe Muşat: — Ascultă. Era fratele lui Ignat. îşi muta ghiozdanul dintr-o mînă într-alta şi. Dintr-o magazie ieşi un puşti bălai. Vreţi s-o vedeţi? mă-ntreabă el. unde au plecat băieţii? Acesta se codea. — Da’ eu fac gălăgie şi zboară vrăbiile. Cîinele lătră nehotărît. senvioră deodată.. ridicînd capul din pămînt. ştiţi.

cu un bileţel legat de picior.. Ştiti. tovarăşe diriginte. — Şi ce faceţi cu vrăbiile? — Pe cele tinere le învăţăm să ducă poştă. pui grăunţe sub lighean şi aştepţi. Dar prindem vrăbii. Simplu! În schimb. am citit despre porumbeii poştaşi.. Acum căutăm vrăbii mai tinere.. grăunţe. e foarte greu so scoţi. zbrr! s-au dus.. Apoi le-am adus la mine... Dar cum faceţi? — Păi... şi vrabia rămîne sub lighean.. porumbeii călători. Am cumpărat clei.. Şi noi n-avem porumbei. ţăruşul cade. să vedeţi.. poate aveau pui. şi două zile nu le-am dat nimic de mîncare... Vrăbiile sînt iuţi şi. dar încercăm.. vor zbura la Ignat. fără pui. Ne-au fugit o 325 . Trebuia să mergem pe cîmp să încleiem ramuri. — Vrăbii? — Da. la mîncare. Poate vor prinde şi aşa. Pînă acum... Mă aşteptau. începu să-mi explice Muşat.mînă la Ignat şi le-am dat să mănînce de toate: viermişori.. Ignat şi Anghel au plecat. scaieţi. şi vor duce şi poşta. Au zburat de-a dreptul spre cîmp.. — Poştă? întrebai nedumerit. am lucrat numai cu ligheanul. vrăbii? — Păi.— După vrăbii. — Şi cum faceţi? — Am avut pînă acum două vrăbii. Le-am ţinut o săptă. Ştiţi. — Şi? — Şi s-au dus.. Era vorba să viu şi eu. — Şi? — . ascuns. E la mine în ghiozdan. Cînd ridici ligheanul şi bagi mîna după ea — ţîşti! — a şi şters-o.. să veieţi. — Cum... pînă cade ligheanul. pînă acum n-am reuşit. Dar e mai greu. chiar şi halva. Cînd intră vrabia şi începe să ciugulească — haţ! — tragi de sfoară... Au luat ligheanele şi sfoară. Am crezut că dacă le dăm pe urmă drumul. aşezi ligheanul pe un ţăruş legat de sfoară.. Dacau văzut că eu nu vin cu cleiul.. Cine ştie.

326 . Îndată! Cu copaia. o iei — şi gata! Îmi venea să zîmbesc. — Veniţi. Mă gîndeam în acelaşi timp la vremea pe care aceşti copii o irosesc. Tot mai bine cu clei. tragem sfoara. Apoi presără nişte boabe de grîu în jurul acesteia. Zbură apoi în curte. Cînd o să intre dedesubt. aşezîndu-se chiar pe copaie. ciugulind ici-colo. sprijinind buza copăii de ţăruş. Peste cîteva minute apăru un vrăbioi umflat pe gardul dinspre stradă. de la începutul trimestrului trei. Uitaţi. Legă într-o clipită un ţăruş de sfoara pe care o purta în buzunar.. n-au luat o notă de trecere. albia e colo. punînd un pumn de grăunţe sub copaie. şi dispăru sub ea. privind prin uşa întredeschisă. Ştiam că. Numai două am prins. Mai făcu cîteva sărituri. Intrarăm în magazie. s-a prins.. tovarăşe diriginte. Trebuia neapărat curmată această vînătoare. în magazie. să nu ne vadă. O smucitură — şi copaia căzu cu zgomot peste pasăre. Spusei: — Muşat. Vine vrabia.mulţime. noi putem prinde o vrabie? Acesta se învioră: — Cum de nu. îmi spuse.

327 .

. acesta mîngîia moţul vrăbioiului şi şopti cu capul plecat: — Aşa am să fac. Dar adăugă mîhnit: Şi eu am mîncât halvaua. — Nu-i nimic. Muşat citi cu glas tare propriul său răspuns la întrebarea „Ce fac eu în timpul liber?”: — „De la opt la zece învăţ. văzînd pasărea. zisei. Alesei unul dintre ele şi-i spusei: — Citeşte cu glas tare! Foarte încurcat. am îngenuncheat. începu să ţipe: Vrabia!. sărăcuţa. l-am aşezat peste albie. apoi îmi scriu temele şi repet lecţiile pînă la douăsprezece jumătate “ — Ei. Prinsesem vrăbioiul. Lică. scoţînd pardesiul. A venit la halva.. 328 . ce zici? Roşu pînă în vîrful urechilor. O ridicai uşurel de un colţ..Ne-am apropiat în fugă. Apoi. Nu-i aşa? Rămas cu Muşat. În acest timp. uite un leu.. Vrabia!. tovarăşe diriginte. Lică apăru triumfător cu colivia. am scotocit în buzunar şi am scos cele trei bilete.. Te duci la Alimentara şi iei halva pentru vrabie. — Am găsit-o! A ascuns-o Titi sub pat. L-am dezvelit şi i-am mîngîiat creasta mică. apoi. şi imediat simţii în pumn un ghemotoc cald ce tremura şi se zbătea....

. aşternui cîteva rînduri pe o bucată de hîrtie. 329 . în şapca lui Ignat se zbăteau trei vrăbii. — Ia te uită. deschisei geamul şi plecai împreună cu Muşat... aşa cum era în genunchi. Imediat ce isprăvii. aşezat la măsuţă.Făcui sul celelalte două bilete şi le legai cu o sforicică de piciorul drept al vrăbioiului. — Hm. L-am închis apoi în colivia pe care o pusei sub pat. cu gura căscată. ce tot spui? Şi ăsta ce-i? — Ăsta-i vrăbioi. poştaş! Nu vezi că are poştă? Şi încă la amîndouă picioarele. Începuse să răsucească colivia de pe o parte pe alta. ţopăind cu colivia în mînă. Poştaşul! Titi. Era ora douăsprezece jumătate.. Am intrat apoi în casă şi. Ura! Ura! După un timp însă se potoli brusc. apăsînd-o cu palmele... — Ignat. — Ţi-am spus eu că vrăbiile sînt poştaşi.. o legai de celălalt picior al vrăbioiului. — Cum nu e d-ai noştri? — Păi da. Rămase deodată. Intraţi în casă. — Poştaşul! Poştaşul! ţipau ei. zise el moale.. Ignat scoase „poştaşul” din colivie. desfăcu sforicica şi apoi sulul. Ignat răsturnă şapca pe masă. Nu e d-ai noştri. a venit poştaşul! Poştaşul! Ignat se repezi la colivie. Poştaşii noştri erau vrăbiuţe. dar e. Are moţ. Cele trei vrăbii răsturnară şapca şi o zbughiră pe fereastra deschisă. — Scoate colivia! Anghel se vîrî sub pat şi scoase colivia.. E umflat. privind încruntat printre sîrme. nu vezi? — Bine.. Am aflat pe urmă ce s-a petrecut la sosirea băieţilor. Erau fericiţi. îi apucă piciorul stîng. Priveşte... Ignat şi Anghel se aşezaseră pe pat.

tovarăşul diriginte m-a rugat să vă reamintesc că sînteţi în trimestrul trei şi că nu mai e timp de pierdut cu vînătoarea de vrăbii. strigau alţii.” * Copiii din cartier au văzut apoi zile în şir un vrăbioi ce zbura de ici-colo. Vrăbioiul îi căzu din mînă. ciripind ascuţit. Din partea mea. De cîte ori îl vedeau zburînd deasupra curţii şcolii. poştaşul! Chemaţi-l pe Ignat! Şi pe Anghel! — Şi pe Muşat. ţin să vă spun că vă chinuiţi degeaba. ca vrăbioi. încercînd să ne faceţi poştaşi. poştaşul. Acesta e primul şi ultimul bilet pe care o vrabie îl duce la destinaţie. E timpul să vă respectaţi planurile voastre de muncă. 330 . le veţi găsi făcute sul pe piciorul meu drept. avînd la piciorul drept un sul de hîrtie. spre podea. strigau: — Priviţi. apoi dintr-o dată viră către geam şi — zbrr! zbură peste casa vecină. uite ce scrie! „Dragii mei Anghel şi Ignat.De la primele cuvinte rămase trăsnit. Ignat se aşeză pe un scaun: — Anghele. Dacă le-aţi uitat.

Pe piciorul drept nu mai avea decît o sforicică.Vrăbioiul se oprea pe dudul din curtea şcolii. însă.. Chiar zilele trecute. chiar. Îl urmării cu privirea pînă ce pieri în zare. ciripind la soare. apoi se îndrepta peste cîmpul înverzit. Anghel. Ţopăi un timp din creangă în creangă. se zbîrlea. la braţ. 331 . îndreptîndu-se spre cîmp. la soare. Încă puţin. Nu ştiu dacă Ignat. Anghel şi Muşat mai vînează vrăbii de atunci. La şcoală. apoi zbură. cînd deodată zării pe creanga dudului. Pe poarta şcolii intrau. Clopoţelul suna pentru intrarea elevilor în clasă. Eram încîntat. vrăbioiul nostru. profesorul de matematică mi-a spus: — Să ştii că Ignat merge binişor la obiectul meu.. Ignat şi Muşat. toată lumea este mulţumită de ei. Priveam pe geam în curtea plină de zarvă. şi va ajunge printre primii la geometrie. Era ora unu şi douăzeci.

. grupa de serviciu isprăvise pregătirile pentru focul de închidere. ţuguiată şi roşie tocmai răsărea luna. pe platoul Homorodului. alunecînd uşor din vîrful stivei pe iarbă. responsabilul grupei de serviciu. păreau în noaptea viorie şi blîndă nişte vaporaşe oprite în rada vrăjită a vacanţei. zise Mihu. iar uscăturile de rezervă stăteau clădite deoparte. din toate 332 . cu ferestrele luminate.. continuă el visător. alături de ceilalţi.GOARNA ULTIMA ZI DE TABĂRĂ. Bradul uscat era adînc înfipt între butuci şi cioturi. de unde. Atunci. meste-cînd în tăcere măcriş acrişor şi priveau spre căldarea întunecată a Ciucaşului... Departe. ca o gutuie fiartă. noi vom aprinde focul deodată. într-o stivă mare cît o claie de fîn. Sus. Copiii din grupa de serviciu şedeau tolăniţi pe pături. spre focul de închidere a taberei. dinspre Odorhei răzbătea un răpăit înăbuşit: erau detaşamentele în marş. în vale. crengile erau gata stropite cu gaz şi rînduite în cinci colţuri. — Vin ! strigă deodată Mihu. căţărîndu-se dintr-un salt în vîrful stivei de uscături. Se aud tobele! Într-adevăr. — Curînd vor fi aici. vilele taberei. după ce se vor fi aşezat pe pături.

— Ne-ai făcut grupa de rîs. Adăugă mai molcom: Asta e. — Prin pădure? îngăimă băieţaşul înfiorat de groază. ce putea fi? Urcase doar de zeci de ori sus. aproape plîngînd. la sfîrşit. — Păi da! — Acum. Goarna! se auzi din nou scîncetul. fără să întoarcă capul. văzîndu-l cum. ce să mai pierdem vremea! Tu ai uitat-o.. în tabără. pe platou. eu? — Tu ai uitat goarna! Haide. tu o aduci! Ceilalţi aprobau.. porni spre tufele de porumbele ce mărgineau pădurea. Şi.. şi se pregătea să adauge cîteva cuvinte aspre. în dormitor. în definitiv. păşind cu hotărîre. la vreo douăzeci de paşi.. — Acu’ ce te smiorcăi? Te duci după ea! se răsti la el unul mai mare. acum. bombănind furioşi. — Ei? Ce e cu goarna? — Am uitat-o jos. — Bine.. iar goarna îşi va trîmbiţa salutul argintiu de bun rămas. — Capul nu ţi-l puteai uita? se răţoi altul. Vorbise cel mai mic dintre băieţi. Mituş îşi rodea unghiile.. se auzi deodată un scîncet: — Auleooo! — Ce e? Te-ai înţepat? — Nu. mă duc. În întuneric. Mituş. Dar tăcu.. mormăi responsabilul grupei.. te duci după goarnă. în cinşpe minute eşti înapoi. Dacă tai de-a dreptul prin pădure. În tăcerea ce se lăsase.. „Ce-o fi o fi!” îşi zise. 333 . vorbi băieţaşul de-abia şoptit şi.cele cinci colţuri.. noaptea? E. de la vila 25. e. spre bolta înstelată. prin pădure. Băiatul se ridică în picioare. pădurea se ivea neagră şi zbîrlită ca o spinare de mistreţ.

luna aşternea o brumă lucitoare..Intră între copaci şi zări cu bucurie scoarţa albă a mesteacănului sub care se tolănise de atîtea ori... alb. Deodată însă se opri cu răsuflarea tăiată. ca pe o foaie de caiet.. Sus. Şi totuşi mi-e frică... buzunarul acela întunecos şi jilav? „Ia te uită! Mi-e frică..” — La brazi de m-aş vedea. ziua se vede. Pe acolo trebuia să treacă? Să intre în. şi deodată.. după una. „De aici. topind în gură fragi înşirate pe un fir de pai.” Mituş simţi o căldură de nesuferit în capul pieptului. Caraghios! Ştiu precis că de aici. „Ce... Adică ce zic eu 12 ore? După 2 ore. totul rămîne pe loc. colo în faţă.. Adică o răceală.. Aş putea zice chiar că noaptea e un fel de zi.. niţel la stînga. pipăind în trecere cîteva trunchiuri care îi răsăriseră pe neaşteptate în faţă.. pe platou. Se încuraja astfel singur. strîmbe şi răsucite.. aşa cum auzise că trebuie să faci cînd îţi este frică: — De cine mi-e frică? — De întuneric. e crîngul de unde am strîns uscăturile.. să „analizeze”. gîndi cu glas tare.. acel ceva alb şi ghemuit 334 . Asta e tot. iar mai la vale era atît de întuneric. — De ce? — Pentru că nu sînt obişnuit cu el. şi grăbi pasul. Aici însă...” Se opri şi începu să-şi pună întrebări cu voce tare. sub coroana copacilor. ce se vede acolo? Ceva ghemuit. Îşi încordă privirea. fină. încît Mituş simţi că i se înmoaie genunchii. De acolo intru în postata cu fagi. — Poate să-mi facă ceva? — Nu. felii şi pătrăţele. De acolo cobor pe văioaga torentului şi o ţin pe cărarea de brădet pînă la vilă. Acum 60 de minute aici era lumină. gîndi Mituş. În definitiv.. dar după 12 ore. ca şi ziua.. lumina ei se despica în petice. E ca şi cum în miez de zi mi-aş trage pătura peste cap..

. urs.. — Dar dacă nu poate. îşi continuă el rapid „analiza”. rezemîndu-se de un trunchi. — De ce mi-e frică? — Pentru că nu sînt obişnuit cu el. şi ea totuşi a mîrîit. poate mîrîi? — Nu poate. Mă pitesc la pămînt şi fac pe mortul. însemnează că. Şi mîrîitul? — Să analizez. mare luptător”. dar se opri deodată. urs?!” Încercă să se liniştească: „Pe aici nu sînt urşi ziua. 335 . Nimic.. — Şi. — Însemnează că. dacă nu răsuflă. darmite noaptea!” Bombăni apoi. Cine să mă urmărească? Vesel începu să şuiere primele note de la „Toreador sînt.. Piatra răsuflă? — Nu răsuflă. dar înlemni. zbughind-o din nou la fugă. Ce caraghios! „Ursul!” era piatra albă din mijlocul poienii. Se auzea un zgomot neclar. Dar dacă e altceva? Nu apucă să-şi mai răspundă. nu mai e de stat aici. ca de vreasc călcat. abia mişcîndu-şi fălcile: — De cine mi-e frică? — Să zicem că-i un. Se auzi o pîrîitură: crac! şi un fel de zdupăitură în stînga lui. O pocnitură apropiată...începu să se mişte.. şi nici el cu mine. Piatra e piatră. — Poate să-mi facă ceva? — Dacă e urs. Se opri deodată cîteva clipe şi trase cu urechea.. — Ursul! O luă la goană spre dreapta. încă nu e rău. — Uf! M-am speriat degeaba.. „O fi un hîrîit? Un muşinat? Un mormăit? Un.. privind îngrozit peste umăr. îi ajunse la urechi.

336 .

şi începu să bolborosească: — Piatra vorbeşte? — Nu vorbeşte. dar în clipa aceea simţi o arsură de nesuferit pe pulpa piciorului.. Nimic decît. — Stau. Mişcă! Se apropie! — Unde? Aici e mîna mea. un vampir. — Lasă glumele! E ceasul meu cu fosfor. o flăcăruie. Arăta cu mîna întinsă în întuneric: — Stai! Tu nu vezi? Acolo! O flăcăruie verde. ptiu.. la trei.. ptiu. — Dar dacă nu umblă. — Ce te-a apucat? Ce-mi tot scuipi pe mînă? — Flăcăruia. — Ba da...... Ptiu.. începu din nou să analizeze: — O flăcăruie umblă? — Nu umblă. Mituş ar fi vrut să plece. vampir!.. o aud. Se apropie !” — Staai! Vocea îi ieşise sugrumată din gîtlej... „A vorbit!” se înfioră Mituş. — Cine vorbeşte? — Eu! A zis „eu”... Nu se vede nimic.. verde şi rotundă şi care se apropie şi calcă pe uscături.... Florin. Cheia e la mine.. Hai! Dar Mituş nu se mişcă... de ce se apropie? Poate n-o fi flăcăruie. Hai. Auzi..„Şi totuşi... e la cinci paşi.. şi. scuipă el îngrozit.. 337 . — Cine eşti? — Nu mă vezi? Eu. Am venit după tine.... de-abia răsuflînd. mă urmăreşte ceva. — Ţi s-a lipit de mînă! E o arătare.. Aud paşi. — Aici sînt! se auzi din nou vocea. se auzi o voce din apropiere. au trecut 5 minute. Ajungeai degeaba la dormitor... o văd.

. 338 . uitînd de înţepături.. pe platoul Homorodului. Şi. Responsabilul grupei de serviciu se aplecă spre Mituş şi îl întrebă şoptit: — Ei. nu-i aşa? Ar fi vrut să vorbească. de ce? La urma-urmei.. care va să zică. Urzici. lălăind din răsputeri: „Toreador sînt.. Dar după 12 ore. Urzici. mare luptător. începu să fugă la vale. ţi-a fost frică? — De cine? — De întuneric. să se laude. Focul de tabără ardea luminos şi viu. noaptea e un fel de zi. sus.— Nu pot! Mă ustură ! Mă înţeapă! — Cine? Ce? — Arătarea! Vampirul! — Lasă prostiile! Tu nu vezi? Te-ai înfundat într-o tufă de urzici! Mituş începu să rîdă mînzeşte: — He-he! Urzici? Ce bine-mi pare.. simţind o usturime de urzici pe pulpă.. — Aş.” Goarna îşi trimisese salutul argintiu spre bolta înstelată. începu să se scarpine cu nădejde şi tăcu mîlc... dar.

că o plimbare intră şi în programul vacanţei. în pragul miilor de bunici se vor ivi zeci şi zeci de mii de nepoţi. o vizită făcută bunicilor şi bunicelor e o chestiune de ore. şi se întreabă: — Oare nu-mi vine nepoţelul? Sau: — Care din ei o să apară azi? Nu cred să fie bunici care să privească mult timp în gol. spus ca să fie spus! De formă sau de politeţă. BUNICO? ACUM. CĂ S-A DAT VACANŢA DE PRIMĂVARĂ. începînd de azi. bunico? Ei bine. vor zice: — Ce mai faci. Şi nu atît pentru că s-a dat vacanţă. acum că e primăvară cu adevărat. şi nici pentru că e primăvară. şi nepoţii bunicilor? Aşadar. bunicule? Ce mai faci. Dar ce rost are să înşirăm motivele pentru care bunicii le sînt dragi nepoţilor.. Există un „ce mai faci?”. în zare. Iată-l: 339 . cu obrajii îmbujoraţi. Vă asigur că toţi bunicii din ţară ies. şi în cel al primăverii. privesc bătrîneşte cu mîna streaşină la ochi.CE MAi FACI. mai des pe la portiţă. ci mai ales pentru că. căci numărul mlădiţelor e totdeauna mai mare decît al tulpinelor şi. acum. începînd de azi.. tocmai despre acest „ce mai faci?” vrem să stăm de vorbă.

. bicicletă... De data aceasta stă să plouă. o plimbare cu prietenii.. ai mai fi rămas. pescuit. Se bucură că e zi cu soare. se bucură de bucuria ta.. căci cerul e întunecos. Ea ştie că într-o zi de vacanţă un şcolar are multe de făcut: un joc cu mingea. desigur. Pe tine. Şi iată. iar primăvara a pierit pentru o clipă. şi. a doua zi priveşte din nou în lungul străzii... Cu toate acestea. în inima ei. La revedere. pentru că e 340 .. sau poate un alt nepoţel. totuşi. să văd ce mai faci. Bunica ştie că ai treburi.. fii sigur. bunico. sa lăsat o umbră. şi te aşteaptă. îşi spune ea. nemărturisit. Te-ai răsucit pe călcîie şi ai plecat. Mai trec eu pe la dumneata. Altminteri. Am vrut să văd ce mai faci. cari apă? Spargi lemne? Mda..— Ce mai faci. cu mîna streaşină la ochi.

lumina de pe chipul bunicii nu vine de afară.vacanţă.. apare un alt nepoţel.. cerul nu s-a luminat încă. Bunica îşi şterge ochelarii.. — Acum ce mai faci. Acum se gîndeşte la altceva. bunico. acum. dar dă-mi voie să-ţi fac eu surcele. Bunica a avut de-abia timpul să-şi şteargă pe furiş o lacrimă.. acesta e un alt fel de „ce mai faci?” Dacă te gîndeşti.. Pentru un bătrîn.. Nu e o treabă prea grea pentru un nepoţel destul de mare. Pentru toată săptămîna. al primului nepoţel. Afară plouă. În 15 minute sînt înapoi. „Ce mai faci. A doua lacrimă nu se mai şterge..” Dar bunica nu se gîndeşte la acela. că apa a şi fost cărată.. e mult mai greu. Nici n-a apărut. îi înveleşte privirea. Mai dă-mi o găleată. Nu.. Şi iată. de pildă.. bunico? Cari apă? Mda... Afară timpul e posomorit şi ploaia adaugă încă un rînd de perdele ferestrelor.. Aşadar.. — Acum ce mai faci. — Ce mai faci. Aşa. se aude portiţa din stradă.. să fie mai cu spor. Dar aburul nu e pe ochelari... — Şi. Am vrut să văd ce mai faci? ! La revedere. un abur doar.. Bunica de-abia are timp să-şi pună ochelarii. Şi el deschide vorba cu „ce mai faci?”. nu de afară. Judecaţi singuri. În casă însă parcă e mai mult soare ca ori- 341 . bunico? Vedeţi? Dacă te gîndeşti bine. A uitat. dar este altceva. Plouă afară. fireşte. Aşa sînt uneori bunicii: uituci. bunico? Cari apă? Dă-mi voie să te ajut eu. bunico? Te pregăteşti pentru piaţă? Dămi voie să-ţi fac eu tîrguielile. ce mai faci? Nu mă pricep la bucătărie. Bunica aude zgomotul toporului. la cel de ieri. Iată şi surcelele.

cînd.. — Ai spus ceva? 342 . şi nici nu aude ce spune nepoţelul. Tresare. Bunica îşi lasă inima mîngîiată de aceste raze..

Ce faci după-masă. 343 . Acum bunica ştie de unde vine lumina.. A adus-o nepoţelul.. bunico? Vii cu mine la teatru? Am luat pentru noi doi două bilete. În casa ei a poposit vacanţa.— Da.

adică. roşiatică. Cei doi oftează. vara e uşor! Iarna să te văd! Ce poţi să faci iarna? Să intri cu sania în prun? Să prinzi un piţigoi? Să cazi pe gheaţă? 344 ..O TEMĂ GREA AMURG TIMPURIU DE IARNĂ. şi iar oftează.. cu totul altfel. iar dedesubt: „Povestiţi o faptă deosebită din această iarnă”. Ciugulesc cîte o boabă din oala cu porumb îndulcit. din cale-afară. un cuvînt pe care peniţa l-a migălit gros şi rotund: T e m ă. nu-i aşa? Ceva... În susul paginii. ce cuprinde laviţa pe care. dar s-a-ntîmplat în vară. la scăldat. Deosebită înseamnă ceva deosebit. ca nişte arme părăsite. — Faptă deosebită... — Grea temă! — Faptă deosebită.. Ion scormoneşte cu un beţigaş jarul ce mocneşte. şi urmează alene: — Eu m-am gîndit la ceva. Lumina după-amiezii s-ampîclit. — Ehei. Dar tocurile zac dea latul foii. mă rog. Doar jarul vetrei dă un rotocol de văpaie moale. deosebită. stau cei doi băietani: Ion şi Culiţă. hm. cu genunchii la gură. Bucăţi din ce în ce mai dese dentuneric se prind în pervazul ferestrei. S-a întunecat şi-n odaie.. Pe masă sînt deschise caietele de compunere.

— Dar dacă se rupe cu alţii? Cu un copil. eu o scriu pe asta. dihania venea în salturi drept spre mine. bag de seamă că vîrîse coada pe gaura butoiului. două ceasuri. — Da’ el te-a văzut? Asta-i întrebarea.. — Ba bine că nu... în clipa cînd dihania era lîngă mine şi-i auzeam colţii clănţănind. bunăoară. Doar un butoi rămas pe cîmp de la căldarea de ţuică. dar iarna asta nici n-a îngheţat gîrla. gheaţă. Nu-i o faptă deosebită? — O fi. Aproape se-nserase.. se oprea şi el. deosebit. se urnea şi el. privind cărbunii aprinşi. mă las păgubaş. Nu sări? Nu-l scoţi? — Ai sărit tu? — Ce? Crezi că mi-ar fi fost frică? Aprinde lumina. Burcuş. Cînd mi-a venit inima la loc. Grea temă! Băieţii ciugulesc în tăcere porumb fiert şi oftează. Apoi se-nseninează deodată: Ştii? Eu am văzut un lup. Deodată. Mă uit peste umăr.. Plecam eu. mormăie cel cu beţigaşul. am crezut că-i cîinele nostru... haţ! îi apuc 345 .... Ei bine.. am început să mă uit prin crăpăturile polobocului. Dacă nici asta nu e faptă deosebită.. aud un urlet de mi-a-n-gheţat sîngele-n vine. Să vezi cum a fost. — Stai! Am găsit! Dacă se rupe gheaţa.. cum eram cu spatele la el. — Ceva deosebit. Deodată. scheuna şi zgîria cu ghearele butoiul. pac! Dintr-o săritură am şi fost în butoi. — Mda. Se ţinea scai de mine. Ba începuse să-şi vîre şi botul pe cep.. nu cazi în apă? Nu teneci? — Dacă te-neci nu mai scrii tema. Uite aşa avea nişte colţi! Am stat acolo vreo. La început. Fiara îmi dădea tîrcoale... Eram pe dealul Poieniţei. dar lupul nu pleca.Celălalt sări ca ars la cuvîntul. Atunci. Ce să fac? Mă uit în jur: nici tu ţipenie de om. Mă opream eu. nici tu copac în care să sar.

.. Ei! Nui deosebită? Putea să dea foc la tot satul.. — Aşa.. şi din păr face perii. de trei ori... îl apuc de urechi. înţeleg. Eu.. de două ori... prr... Ar fi murit băieţii de necaz. arzînd? — Aşa. Să te-ntîlneşti în fiecare zi cu doitrei urşi albi. Să vezi tu faptă deosebită! Eram la nea Mitruţ. să treci cu sania trasă de cîini peste gheţuri care trosnesc...... Pune nea Mitruţ paie şi-i dă foc. pac.. Deodată.. îi opăreşte. de pîrlit.. să pui mîna pe o balenă.. să tragi cu puşca. Grea temă! — Nu ţi-am spus eu? Iarna nu sînt fapte deosebite.. — Aşa e.... dac-am fi la Polul Nord. O faptă deosebită. o mangaliţă cît un bivol. numai că nea Mitruţ nu pîrleşte niciodată porcii.. — O fi.. porcul se scoală cu paiele-n cap. aprinse. — De unde ştii? — Păi asta a povestit-o moş Pandele la despuiat porumb. — Păcat.. atunci. Taman înjunghiase porcul. — De patru ori... oftaturile au sporit.. şi-l călăresc pînă la gîrlă.. — Să rătăceşti în noaptea polară. — Am găsit! sări Culiţă. prr. A! N-o ştii? Păi să ţi-o spun. — Ţi-am spus eu că iarna nu sînt fapte deosebite. — Să isprăveşti cu gloanţele şi să te lupţi cu cuţitul..... 346 . — Uf! Grea temă! Boabele fierte s-au împuţinat. şi-o ia razna prin ogradă. arzînd şi-l călăresc...coada cu amîndouă mîinile şi-o fac nod: o dată. deosebită. Întîmplarea cu porcul.. guiţînd... atacat de lupi.. prin furtuni de zăpadă. atunci.. prrr.. A. pac.... — Ei? — Atunci sar pe porc.. Era o faptă deosebită..

Da. ah.. pe scurtătură. — Vezi.. Şi deodată.. Le mîna spre gura saivanului. ca şi pîsla. din stînga... la ţintă. se răsfira şi se răsucea ca nişte burghiuri în pieptul şi umerii lor..— Cu dinţii. peste deal. — Măi Culiţă.. zgîlţîiţi de uragane. În poarta saivanului găsiseră două oi. lupii nu se-arată. zăpada fumega.. drept de obraz. pe Stejăriş. iar vîntul. Închid ochii şi parcă se văd în chip de exploratori polari. În văzduh se smuceau parcă zeci de pînze cu ace. Baciul urla şi izbea cu bîta oile.. două ghemotoace ca de pîslă şi. sus. Între ele. că se prăpădesc.. cum îi mai pleznea şi-i ciupea ca nişte cauciucuri întinse de praştie.. pe bunda înecată de zăpadă a baciului. vedeţi că mi-au fătat două ţurcane.. la saivanul colectivei. cu ghearele.. Zăpada li se agăţase în lînă şi le căptuşise cu o platoşă de gheaţă. Jarul scăpără cîteva clipe în mărgelele dinţilor dezveliţi de zîmbet. — Dar aici? Gîrla nu îngheaţă. ţepene. Şi deodată izbucnesc într-un glas: — Mieii! Mieii de pe Stejăriş. şi pe urmă să ajungi.. asta faptă deosebită. căţărîndu-se şi alunecînd pe povîrnişuri de gheaţă. auziseră behăituri. Şi pe urmă s-a pornit viscolul.. ca şi cum dintr-o dată ar fi plesnit şi s-ar fi deznodat toate băierile cerului. Noroc de cojoace. Cum de uitaseră? Şi ce faptă deosebită!. pe Stejăriş. Plecaseră în ziua aceea pe vreme bună de la Musariu. Luaţi mieii în sat. 347 . ori ca gînsacul lor furios. cu ochii orbiţi de plasturi reci de zăpadă.. auziră vocea baciului. Sus. dar oile orbite se buluceau cap la cap.

Într-o clipă, Culiţă şi-a dat bundiţa jos. Ion, cojocul... Amîndoi căciulile... Au învelit mieii ce tremurau şi au pornit-o spre sat, pe valea Poieniţei. Cînd au ajuns acasă, urechile le pocneau dureros şi nu mai puteau descleşta fălcile. Încolo, nu mai simţeau nimic. Au aşezat mieii pe cuptor... Da, chiar pe cuptorul din faţă... Nu muriseră... Peste cîteva minute nu mai erau de pîslă, ci negri şi creţi şi behăiau subţire. — Tu s-o scrii... Tu ţi-ai scos bunda. — Şi tu cojocul... — Dar mi-ai dat şi şalul tău. Rîd mulţumiţi. — La urma-urmei, o scriem amîndoi. Deodată, sclipirea veselă a dinţilor se stinge. — Da, dar asta a fost iarna trecută... Ba nu, acum două ierni, pe viscol...

348

— Şi acum ce scriem? Grea temă! Jarul mocneşte în cenuşă, şi în odaia caldă s-a lăsat de mult întunericul. Doar pe foile albe se mai zăresc tocurile ca nişte arme părăsite. — Ştii ce? întrerupe tăcerea cel de lîngă vatră. Hai să ne uităm în planul detaşamentului nostru. — Hai! Aprind becul şi încep să răsfoiască foile caietului: „Vom strînge o mie de kilograme de cenuşă”. — Eu am şi strîns vreo sută de kilograme. — Şi ce e deosebit într-asta? Am strîns şi eu vreo şaptezeci. „Vom apăra cei cincizeci de puieţi de atacul iepurilor şi al altor rozătoare.” — I-am învelit pe toţi. — Şi ce? E o faptă deosebită? Doar toţi băieţii au ajutat. „Vom sparge gheţuşurile de pe uliţele satului, să n-alunece oamenii şi vitele.” — Treci mai departe. „Vom ajuta la facerea gardurilor pentru păstrarea zăpezii pe cîmp.” „Vom curăţa de licheni toţi prunii din livada şcolii.” — Am stricat gheţuşurile, am făcut şi garduri, am curăţat şi prunii... Ei şi? Sînt astea fapte deosebite? — Şi ce? Nu sînt? Ai vrea să-şi rupă oamenii picioarele? Să se usuce prunii? Să piară puieţii?. — Nu, nu... dar... vezi, astea le facem în fiecare iarnă... Nu e nimic deosebit. — Adevărat... Grea temă! Băieţii tac, ciugulesc ultimele boabe de porumb. Ceasul din perete ticăie mărunt. Din uliţă, difuzorul răspîndeşte un cîntec vesel. — S-o fi făcut şapte. Au dat drumul la staţie. Tii, ce trece vremea!

349

— Şi noi n-am scris nimic... — Aici staţia locală de radioficare, se aude din difuzor. Fapte pioniereşti deosebite. Detaşamentul I, condus de pionierul Culiţă Neagu, a predat centrului de colectare a cenuşii cinci sute cincizeci de kilograme de cenuşă, ce va servi ca îngrăşămînt. Grupa pionierului Neagu Ion a curăţat de licheni cei peste o sută de pomi fructiferi din livada şcolii. În luna ianuarie au fost puşi pe tarlale peste optzeci de metri de garduri pentru reţinerea zăpezii pe cîmp. De la staţiunea de ţigaizare a oilor ni s-a transmis că cele trei mioare ţigaizate, salvate de cei doi pionieri pe timpul viscolu-lui, au fătat zilele acestea primii miei ţigăi ai comunei. Curînd ţurcanele cu lînă aspră şi rară... Peste o oră, mama i-a găsit aplecaţi peste caiete. — Ei, copii, e grea tema? Copiii se privesc şi rîd veseli: — Nu, mamă, e uşoară, dar avem mult de scris, tare mult... Uite şi matale: trei pagini scrise mărunt. Şi cîte mai avem de povestit!

350

SCRISOARE DIN HUNEDOARA

OMUL PUSE PE MASĂ SCRISOAREA CITITĂ, îşi trecu mîinile tremurînde peste pleoape, apoi luă tocul de scris. Aşternu cîteva cuvinte pe foaia albă din faţa sa şi se opri... Şterse înde-lung, fără grabă, lentila ochelarilor — totul părea învelit în abur — dar îi lăsă deoparte. Omul de la masă ştia că nu sînt ochelarii de vină. Era altceva, care îi urca din inima prea plină. Primăvara gheţarii fumegă pitiţi în adîncul peşterilor munţilor apuseni. La fel, în faţa scrisorii abia citite, bătrînul învăţător simţea o bucurie nemărginită, răsărită ca un abur, din cele mai calde adîncuri ale inimii, şi care îi zguduia întreaga fiinţă. Şcolarii săi se avîntau spre înălţimi, vultureşte... Hei, vrăbiuţele de altă dată!... Şi parcă din foaia albă din faţa sa se înfiripa, ca pe un ecran, amintirea lui Ursu Steavu dintr-a patra, fostul său elev, cel care scria acum din Hunedoara... * Venise ca învăţător în satul moţesc de ciubărari, împrăştiat cu furca parcă pe dealurile de piatră ale Bihariei. Era în septembrie, un an după război... În spatele munţilor abia se coceau cireşele. Moţul care îl însoţea la pas, lîngă căluţ, era tăcut. În ţară era ruină, secetă, foame... N-

351

avea nimeni nevoie de ciuberele lor. Ar fi rămas, oricum, goale. Vorbise o singură dată, cînd ajunsese la şcoală. Un fel de colibă din bîrne. Atunci, dînd jos geamantanul din spinarea căluţului, moţul vorbise fără să-l privească: — Domnule învăţător, mult n-o să staţi pe aici... Faceţi-mi un bine... O să vă mulţumesc cu ce-oi putea... Am un copil — alţii nu am — în clasa a patra. Ursu îi zice, Steavu Ursu, la noi aşa e: cînd îţi mai trăieşte un singur prunc, îl botezi din nou Ursu. Să fie în putere... Vă rog ceva, ca tată, domn’ învăţător, să nu-l bateţi... copilu-i slab la carte. Altul nu am... Daţi-i şi lui certificatul — să-l dau la meserie, că e cuminte, să se lumineze viaţa măcar pentru el... Daţi-i certificatul, nu-l siliţi, că nu poate... Oi recunoaşte şi eu, măcar că-s sărac. Voi aduce afine cînd s-or coace, şi zmeură. Altceva nu avem... Bună ziua, domnule... Învăţătorul îşi amintea... Pe băiat l-a cunoscut în aceeaşi zi. Era un copil înalt, cu părul cînepiu şi ochi mari sub pleoapele albăstrii, sperioase ca nişte aripi de turturea... Îl scosese la tablă. Copiii ceilalţi vorbiră deodată, serioşi: — Nu-l scoateţi pe Steavu... A rămas speriat, de cînd cu bătaia pe care a luat-o de la boier, că i-a pierdut nişte oi. Băiatul se ridicase în picioare şi zîmbea. Un zîmbet de neuitat, ca un plîns ascuns, ruşinat. — Poţi să-mi arăţi un caiet, Ursule? Băiatul veni la catedră cu trăistuţa şi învăţătorul scoase un caiet. Era un scris strîns, parcă pornit strîmb din fiecare rînd, urcînd sau coborînd ca o cărare pe marginea unei prăpăstii. Băiatul vorbi zîmbind, cu zîmbetul ca un plîns: — Ştiu tot ce-i în carte. Puneţi-mă să povestesc... Scrisul n-am putut să învăţ... Învăţătorul privea caietele. Undeva, aproape, un ciubărar lovea cu toporul un brad. Cînd se auzi scrîşnetul copacului doborît, învăţătorului i se păru o voce tristă, sugrumată:

352

— Daţi-i certificatul, domnule... * În noaptea aceea învăţătorul n-a dormit. A stat cu caietele băiatului în faţă şi, urmărind literele fără noimă, suferind parcă de ameţeală, încerca să dibuiască rădăcina răului. Îşi dădea seama că mîna copilului aluneca pe hîrtie orbeşte, ca într-un zbor de liliac, lovindu-se neaşteptat de toate colţurile... Primele cuvinte se puteau citi. Încolo... literele se duceau la fund sau veneau la suprafaţă ca mîinile unui înecat. Pagina era pentru copil o pădure în care, ca legat la ochi, se izbea de fiece copac... Numai la scris... Încolo mergea drept. În minte îi reveneau cuvintele sugrumate, ca o rugă: — Daţi-i certificatul, domnule... Să-şi lumineze viaţa... „Ce trebuie să fac? Ce trebuie să facă un învăţător comunist?” se întreba, privind cu deznădejde caietele din faţă, ca pentru a străpunge cu privirea o apă tulbure. „Totul”, îşi răspunse ca pentru sine învăţătorul, cînd dinspre Fericeaua mijeau zorile. * Îşi amintea de zorile acelei ierni din ‘46... Copiii nu veneau la şcoală. Satul se înzăpezise. Ceruse secretarului organizaţiei de bază un cal şi o lampă de gaz. Mergea pe la oameni pe acasă. Trei din patru nu ştiau carte. Iarna, de cînd lumea, moţii stăteau acasă. Îşi lucrau „marfa”. În iarna aceea aproape în fiecare casă s-a deschis un fel de clasă a-ntîia. Învăţătorul îşi amintea cuvintele secretarului, zîmbetul lui amar:

353

— Pe noi, moţii, burghezia ne-a băgat de-a dreptul la universitate. Am învăţat istoria la Ţebea, la Mesteacăn, la Lupeni. Am bătut toate drumurile ţării ca să învăţăm geografia. Am urmat şi geologia, călcînd pe munţii noştri cu aur, cu sare, cu argint... Noi, moţii, am făcut şcoli înalte... Numai clasa întîi nu ne-a învăţat nimeni..., Vedeţi dumneavoastră luminile acelea ce se rotesc pe Fericeaua? Moroleuci le zice. Le fac oamenii din coajă de cireş şi le dau foc, ca să alunge strigoii, lupii, răul... Strigoii o să-i alungăm noi, comuniştii... Şi-atunci n-o să se mai usuce nici oamenii, şi nici cireşii. — Nu vă mai chinuiţi, domnule. Nu poate... Cît l-a bătut domnu’ dinaintea dumneavoastră! N-a putut el cu răul, nu va putea nici cu binele... spunea Steavu, tatăl copilului. Se afla la băiat acasă. Steavu făcea focul cu vreascuri de brad, ca să se lumineze casa. Copilul asuda şi zîmbea vinovat şi trist. Punea mîna pe condei şi

354

E cald.. aplecat asupra băiatului. domnule. După lunile de mers ca de melc zdrobit. aşadar.. Copilul îl privea cu zîmbetul lui ca un plîns. Aşa. Dumneavoastră mă cunoaşteţi de mic. — Dati-i certificatul. o silabă. deschisă. zecile. Asuda şi el...îndată. — Vulturaşii mei. în şiruri drepte. * Ursu Steavu a terminat clasa a patra printre elevii buni. copilul a zîmbit.. reţele. stă ultima scrisoare a prim-topitorului Ursu Steavu... sutele de ore cînd mîna copilului de 12 ani se mişca ameţită printre puncte. uşa. mîna copilului începuse să aştearnă literele una lîngă alta. pe toată pagina. Gheţarii au fumegat de multe ori. „Vă rog. bade. În faţă. — Deschide. Cînd primăvara se topeau zăpezile pe Fericeaua şi răsăreau brînduşele şi agliceii. să poftiţi şi dumneavoastră la şedinţa în care se va discuta primirea mea în rîndurile partidului. Anii au trecut.. Învăţătorul nu auzea... pentru a înfiripa cel mai simplu semn. ca acuma. îmbrăţişaţi de primăvară. învăţătorul repeta de sute de ori un cuvînt........ nestingherit. Zboară.. Apoi s-a dus la Hunedoara.” Învăţătorul îşi trece uşor mîinile tremurînde peste pleoape. în această minunată primăvară ce a cuprins întreaga ţară.. ca o avalanşă. scrisul se prăbuşea.. Pentru ca elevul să scrie literele. apoi montat din nou. Învăţătorul îşi amintea... cruciuliţe... Orele. Aici totul trebuia demontat. Nu-şi poate opri lacrimile. îmi cunoaşteţi şi familia. se înalţă!. I-a arătat primele rînduri scrise corect. 355 . Învăţătorul aprinde lumina electrică. şi au fost de acord. totul. Am cerut acest lucru tovarăşilor din Biroul Organizaţiei de Bază... Dar iarna lui ‘46 a trecut. Ţin mult să fiţi lîngă mine. după două-trei cuvinte.

în oraşul nou. Soarele tocmai răsărea. care căra vagonete spre turnul de spălare. ca la Petroşeni. În sfîrşit. De-abia atunci. şi nu din dreapta. ce poposea pe spinarea goală a unui deal şi.VECINUL DIMINEAŢA. „Asta merge la etaj!” îşi zise el înfiorat. iar coborîrea din pat se făcea pe partea dreaptă. I se păru ciudat şi faptul că de la geam dă cu ochii de o grădină întinsă şi verde. VICTOR ZVÎRLI. Pe coridor dădu cu ochii de o scară ce ducea în sus. CÎND SE TREZI. nu zărea decît cerul albastru. — Sîntem la Uricani. se bucură băiatul. Ce case albe sînt aici! murmură el. cu totul altceva. nerăbdător s-o vadă. 356 . băiatul se îndreptă spre fereastră şi trase perdeaua. zeci de case. dar se izbi cu fruntea de perete. frecîndu-şi cucuiul. Mai mult. ieşi din odaie. căci nu locuise niciodată într-o casă cu etaj şi i se păru că e ceva deosebit. plapuma în sus şi vru să sară din pat. şi băiatului i se păru ciudat că îl vede înălţîndu-se din stînga şoselei. Buimăcit încă de somn. se dumiri: se mutaseră în ajun din casa veche. toate noi şi luminoase. în locul funicularului. Dar casa noastră cum e? Şi. înşirate de-a lungul şoselei. ca de obicei.

sau radio? Ştie să joace şah? Copii are? Şi ce meserie? „Nu. şi Victor înţelese că acolo stătea un vecin. De data aceasta vecinul purta haine negre. Fusese şi el la meciuri. Va să zică. îşi zise Victor şi ieşi pe coridor. Şi de-abia aştepta să-l întîlnească. Vecinul era tînăr.Se gîndea tocmai să urce. Poate că o să-i dea şi lui măcar o tobă mică. Tot nu v-aţi cunoscut? Victor era şi mai bucuros. înalt. vecinul nostru e fotbalist! strigă Victor. cînd se opri nedumerit. — Da. iar sub braţ ducea un toc de vioară. îl văzu ieşind. Nu v-aţi cunoscut încă? Băiatul era bucuros. Voia tocmai să-l întrebe dacă este de părere că e mai bine să fii portar decît extremă. cînd pe uşa din faţă zări o carte de vizită. cu părul negru şi cu mustăcioară. Şi el juca fotbal. 357 . răspunse tatăl. Dar vecinul nu se mai ivi în ziua aceea. îl găsi de-abia spre seară. şi se visase de multe ori trombonist sau toboşar în fanfara minerilor. Era îmbrăcat într-un trening vişiniu. şi încă bun. avea în picioare ghete de fotbal. şi încă bun. Aşteptînd ca vecinul să se îndepărteze. n-are copii”. Fusese de cîteva ori cu tăticu’ la concerte. „Acum o săl cunosc”. Nu după mult timp. vecinul nostru e artist! — Da. A doua zi. De-abia pe la trei auzi pe cineva fluierînd înăuntru. Silabisi: „Cristea Fran-cisc”. Dar oare e tînăr? E bătrîn? Are bicicletă? Are patefon. — Tată. să vorbească despre fotbal. cu cămaşă albă. se dumiri în cursul zilei băiatul. O să-i zică Feri baci. Şi aştepta cu nerăbdare să-i vorbească vecinului. Camera rămăsese tăcută toată dimineaţa. iar în mînă o minge. năpustindu-se în odaia unde tatăl său tocmai îşi dezbrăca bluza de miner. aşa îl chema pe vecin: Francisc. sau chiar să schimbe cîteva pase. strigă pe fereastra odăii unde tatăl tocmai citea ziarul: — Tată. la Petroşeni. îşi zise băiatul. „Va să zică nu e fotbalist”.

fără să poată adormi: „Dar cum poate noul vecin să fie şi artist.. dar rămase ţin-tuit pe loc. şi fotbalist? Are trei meserii? Chiar trei? Trei deodată?” Se trezi dis-de-dimineaţă. Victor se întreba întruna.. tăticule.. „Dacă e student. Victor era foarte bucuros. şi încă bun. cu cască şi lămpaş. şi student. Studenţii ştiu doar atîtea. Şi el voia să se facă miner! Dar şi fotbalist. sau poate măcar o piculină.. ca noul vecin! 358 . şi atunci îl văzu pe vecin îmbrăcat cu bluză cauciucată.. pe deasupra. o să-mi arate cărţile lui. şi artist. Feri baci are trei meserii? — Nu. şi zbură în bucătărie. se gîndea el. nu contează.... — Va să zică e miner. şopti băiatul. student. poate fi cîntăreţ şi. nu e artist”. „Va să zică. iar sub braţ o planşă mare şi un vraf de cărţi. Nu-l văzu însă decît a doua zi. Vru din nou săl oprească. — Da. Vecinul avea acum haine de stradă. — Da. ieşind pe uşă... spre seară.” În pat. rîse tatăl. După cum văd. multe. şi poze. — Spune-mi. Şi o să-mi povestească multe. încă tot nu v-aţi cunoscut.dintr-aceea din care aveau ucenicii din fanfară. şi student. — Tată. Are o singură meserie: e miner. Băiatul ieşi pe coridor. vecinul nostru se pare că e student la Petroşeni. aşa. îşi zise băiatul. Tocmai de aceea poate juca fotbal. şi încă bun. Victor nu mai putea de bucurie. Îl găsi pe tatăl său gata de plecare.

359 . aşa. fugi pînă la gard şi strigă după ei.Şi văzînd că tatăl său şi Feri baci au ieşit din curte. între mineri : — Noroc bun! Apoi se întoarse în casă. şi de data aceasta adormi pe loc. ca. se urcă în pat. din toate puterile.

fulgerător. Îl mai văzusem undeva.. cu linii apăsate.. păşind sfios. cu cîteva rînduri scrise sus. La ieşire. M-am întors. Întîlnirea neaşteptată cu el îmi dădea sentimentul că pe aproape. Doar prin săli. cu ochii arzători sub fruntea mare. O filă ca toate celelalte. cînd deodată. aproape pe vîrfuri. Şi scrisul acela îmi era cunoscut. Şi cu toate acestea. puţin înclinat. Atunci.ELEV ÎNTR-UNA DIN ZILELE VACANŢEI DE PRIMĂVARĂ vizitasem muzeul de istorie. Cu o manta pe umeri.. Era o filă obişnuită. cu părul nins — învăţătorii. cîndva. mi-am amintit. cu o bucurie de nestăpînit. pregătindu-mă să-mi notez impresiile. deodată. şi printre ei însoţitorii. în preajmă.. mi-era la fel de cunoscut ca propriul meu scris. El era! Era scrisul lui! Şi la sfîrşitul şirului de nume zării iscălitura cu aceleaşi litere prelungi şi apăsate: „Învăţătorul Dumitru Mironescu”. voinic. dar palid şi slăbit. repet. de sute de ori. urmate apoi pe două şiruri de nişte semnături. cineva familiar şi drag mă priveşte din spate. aşteptînd să-l recunosc. S-a oprit întîi cu faţa la tablă. înalt. Fostul meu învăţător! Intrase în clasa noastră în toamna lui 1945. îmbulzit. unii vîrstnici. privirea îmi fu atrasă de una din file. ci pe o spinare încovoiată. Scrisesem.. nu-mi puteam lua ochii de la scrisul acela prelung.. ca după o boală. de zeci. zeci de copii în grupuri. răsfoiam fără grabă cartea înnegrită cu mii de semnături. ca 360 . ca şi cum omul ar fi scris nu pe masă. sau de la distanţă. Nu era nimeni.

a exclamat abia auzit: — Rău ! Apoi s-a oprit în faţa clasei şi ne-a vorbit: Pînă acum. pe „răii clasei” iar scrisul. scria cu greutate. Învăţătorul nostru nu avea 361 . Florea deschide geamul şi se face crt. cu mîndrie: — Eu. Şi. dar slabă. fără preget. umpluse toată tabla: „Anastase şa vărsat cernla pe banică. l-am auzit: Şterge. se ridicau în picioare şi ridicau degetele. cu rîvnă..de obicei. Ispas face pe copii să rîdă şii polecreşte.. În clasă s-a făcut deodată hărmălaie. a răsfoit cîteva caiete şi. A repetat apoi ca pentru sine: — Rău. iar foşnetul caietelor a încetat. mîngîindu-mă uşor. A trecut apoi prin bănci. copii. a fost război.. te rog. Scoateţi caietele şi copiaţi prima temă. şia smuls mantaua de pe umeri şi s-a îndreptat spre tablă.. toată tabla. strîmb şi prelung. În clipa aceea — ţin minte ca acuma — parcă o mînă ne-a oprit deodată răsuflarea tuturor. în timp ce toţi copiii scotoceau prin bănci şi în ghiozdane. de curînd.. lăbărţat şi cu greşeli. ca o pădure de furculiţe. apoi a clătinat din cap şi s-a întors spre clasă: — Cine a scris? a întrebat cu voce blîndă. Cei „scrişi” ţipau. — Are rîcă pe mine! El strică! Pe Voicu de ce nu l-a scris? Spun eu ! Puneţi-mă pe mine să-i scriu ! Eu! Eu ! A ridicat mîna şi zarva a încetat. Aceştia sînt răii clasei. Îl priveam înmărmuriţi. (corent). Va trebui să muncim serios. — Rău. vă rog! Sînt şeful clasei. pentru a treia oară în acea zi.” A citit pînă jos. rînd după rînd. Ge. Aţi învăţat pe apucate. în timp ce el. de-abia auzită.. S-a apropiat de mine şi. M-am ridicat din bancă. la tablă.

. dar cîteodată literele ieşeau pocite..Mai cu grijă”. îi imitam scrisul. sau: „Mai ordonat”. Tîrziu. s-a întors spre clasă. vedeam în josul temei aceeaşi propoziţie. şi cînd.. Pe nesimţite. rupeam foile. scria la tablă cu uşurinţă. A doua zi.mîna dreaptă.. apăsat. tăcuţi şi încruntaţi. ca din abecedar. şi a vorbit şoptit şi tremurat: — Vă făgăduiesc ca data viitoare să scriu mai frumos. Scriam. sau. Prin iarnă. Ne ruşinam cel mai adesea şi ne luam. Şi. cu fruntea brobonată de sudoare. apoi se ridica îngrijorat. sînt mulţumit”. strîmbe. sînt mulţumit”.. în acest timp. încovoiat. Scria cu mîna stîngă... şi de fiecare dată scria în josul paginii cîteva cuvinte: „Mai atent”. pînă cînd ajungea să umple tabla. în mintea tuturor se ridica întrebarea: „Cum poate să scrie atît de frumos şi atît de repede cu mîna stingă?” Scria adesea în faţa noastră pe tablă cu mîna stîngă. 362 .. dădeam caietele la control. şi hotăram din nou să ne îndreptăm. răsucit. cu fruntea brobonată de sudoare. aşteptam cu sufletul la gură ca el să scrie dedesubt. Priveam scrisul lui prelung. sau: . O pierduse pe front. cîteodată: „Bine. priveam şi scrisul nostru. mîhniţi. cu roşu: „Mai ordonat”. Ciudat. puţin pieziş. îndreptînd cu roşu literă cu literă.. copiat parcă din abecedar. îngrămădite. zîmbind cu mulţumire clasei: — Copiaţi! Dar într-o zi de iarnă noi am aflat secretul. în luptă cu fasciştii. Scriam mai toţi aplecat spre stînga. a doua zi: „Acum este mai bine. la sfîrşit. palid. angajamentul să scriem tot aşa ca el. Ne corecta caietele.

.. Pe urmă a început să scrie iarăşi.Din ziua aceea. O să rămîneţi trăsniţi. Am venit. Încet.. cînd a isprăvit.. cu grijă. literă cu literă. a clătinat din cap şi am auzit în clasa goală un cuvînt. Cînd a umplut tabla. Ne-am adunat sub geam şi am privit înăuntru. L-am văzut pe el.. . ‚. Am văzut şi noi atunci toată tabla. a mare. s-a dat înapoi cîţiva paşi şi a privit. Învăţătorul nostru s-a apropiat apoi de tablă şi a şters-o. cuvintele . 363 . tot mai repede. o singură fereastră luminată: a clasei noastre.. Îşi dăduse jos haina şi scria. Veniţi mîine la şcoală mai de dimineaţă. şi.Mai ordonat” n-au mai apărut pe caietele clasei a patra. a mare... nici un cuvînt. Nici nu se luminase pe deplin.. a şters în grabă totul şi a început din nou să scrie: a mic. Nu cuprindea nici o propoziţie. s-a îndepărtat niţel.. În toată şcoala.Mai atent”.. De sus şi pînă jos era o singură literă: a mic. mai repede. singur. unul singur: — Rău! S-a îndreptat spre burete. coleg cu noi. la tablă.— Vreţi să vedeţi ceva? ne-a întrebat băiatul femeii de serviciu.

Vizitatorii se îngrămădeau în spatele meu. fericit şi tulburat de această neaşteptată întîlnire. Am mai privit o dată fila cu scrisul învăţătorului meu. Am privit cele două şiruri de semnături ale elevilor săi — aproape toate plecate niţel spre stînga. mi-am pus şi eu semnătura dedesubtul numelui învăţătorului meu şi-am adăugat — spre nedumerirea celor din jur. cu litere prelungi şi apăsate. 364 . tot cu litere prelungi şi apăsate: „Elev”. Apoi.

. vorbită Jocul culorilor Un şmecher la lecţie Însemnări de lector Obiect neidentificat La vară o să fie cald Istorie... veche Desen după natură De ce au dispărut zmeii? N-am cuvinte Scrisoare pe adresa unui chiulangiu Mi s-a terminat caietul Cavalerul dreptăţii 5 8 12 15 17 21 24 26 28 31 35 38 41 45 48 51 55 59 64 68 365 .CUPRINS Motivarea absenţei Cai şi bibilici Mărinimie Hamurabi Necunoscute Carnetul carnetului Unde se varsă Nilul? O lucrare scrisă..

T. Scrisori fictive Decembrie Între prietene Cea mai interesantă acţiune 71 75 78 80 84 86 89 91 94 97 101 105 112 117 121 125 129 133 139 144 150 155 161 166 173 178 183 190 194 201 205 208 366 .Băiatul cu semnele Dubla calitate Un băiat citit Autogol Dărnicie Cel mai bun prieten Superlativul Propoziţii simple Post-scriptum Mi se spune Fantomas Revelion A se feri de umezeală! O poveste plicticoasă Poveste cu un cocoş Un mamifer nevertebrat Imaginaţie creatoare Cap! Spic! Se caută o greşeală Scrisoare pe adresa unui anumit întîrziat Portretul colegei de bancă La telefon Sufleţelul învaţă Un ambiţios Un vocabular literalmente bogat E grea geometria? Demostene Recapitulare P.T.R.

Amintiri Un visător Dormitor în doi 32 de premianţi Păsăreşte Uriaşul „Necunoscut la adresă” „Voi ce aveţi la română?” Un amănunt Cartofii Interviu în oglindă Cum se prinde o muscă? S-a pierdut un orfan! Sport. bunico? O temă grea Scrisoare din Hunedoara Vecinul Elev 213 216 222 226 231 234 242 250 255 258 263 267 274 279 286 290 295 305 310 318 322 331 338 343 350 355 359 367 . artă şi istorie Secretul A fi sau a nu fi O mică greşeală Caise cu ceapă O mare ruşine Unde începe şi unde se termină o durere de cap Poştaşul Goarna Ce mai faci.

Coli de tipar 23.XI.1973. Bun de tipar 19. Tiraj 32 000.Lector : DELIA DAMIRESCU Tehnoredactor : ŞTEFANIA MIHAI __________________________________________ Dat la cules 15 VI. Republica Socialistă România 368 . Piaţa Scînteii nr. Comanda nr. __________________________________________ Tiparul executat sub comanda nr. 646. 1973. + legate 1/1 5 000. Broşate 27 000. 30 467 la Combinatul Poligrafic „Casa Scînteii”. 1. Bucureşti. Apărut 1973.

369 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful