Noua reglementare europeană a conflictelor de legi în materie extra-contractuală : Regulamentul (CE) nº 864/2007 (Roma II

)

Alina Oprea1 Asistent, Universitatea Babeş-Bolyai

Scopul principal al Comunităţilor şi al Uniunii europene este constituirea unei pieţe interioare în care frontiere statale sunt abolite, iar persoanele, mărfurile, serviciile şi capitalurile pot circula liber; în acest sens au fost enunţate cele patru libertăţi de circulaţie şi instituit principiul interzicerii discriminării pe motiv de naţionalitate. Totuşi, în timp, aceste măsuri nu s-au dovedit pe deplin eficiente în misiunea lor de eliminare a obstacolelor care întârzie sau blochează realizarea pieţei interioare, pentru că divergenţele între legislaţiile naţionale constituie încă un factor perturbator important în această privinţă. Tratatul CE a oferit astfel instituţiilor comunitare competenţa pentru apropierea legislaţiilor statelor membre, dar cele două metode principale urmate – eliminarea disparităţilor prea mari între aceste legislaţii, respectiv crearea de reguli comune în vederea atingerii unor rezultate satisfăcătoare pentru toate statele membre – au demonstrat că discutăm de un proces extrem de complex şi dificil. A fost nevoie de o schimbare de perspectivă, care a devenit efectivă odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam. Pe baza noului articol 65 din Tratatul CE, instituţiile comunitare au primit competenţa exclusivă de a iniţia propuneri legislative în domeniul dreptului internaţional privat al statelor membre 2. Procesul de schimbare, de o importanţă deosebită3, a început cu Planul de acţiune de la Viena (1998) şi a fost delimitat cu claritate de Consiliul european de la Tampere (1999); el este strâns legat de obiectivul asigurării liberei circulaţii a persoanelor în UE şi se înscrie în contextul Cooperării judiciare
1

Autorul mulţumeşte prof. D. A. Popescu (Univ. Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca) pentru sugestiile extrem de preţioase şi pentru materialele bibliografice oferite. 2 Cu privire la competenţa comunitară pentru adoptarea unor instrumente de drept internaţional privat, se pot consulta următoarele lucrări : C. Kohler, « Interrogations sur les sources du droit international privé européens après le Traité d’Amsterdam », RCDIP, 1999, p. 1 ; J. Basedow, « The communitarization of the conflict of laws under the Treaty of Amsterdam ”, CMLR, 2000, p. 687 ; O. Remien, “European Private International Law and Its Emerging Area of Freedom, Security and Justice”, CMLR, 2001, p. 53. 3 Aceasta deoarece uniformizarea regulilor de conflict reprezintă o operaţiune „…mult mai lesnicioasă şi mai viabilă din punct de vedere practic decât unificarea europeană a instituţiilor dreptului privat ”; explicaţia este simplă : „…mult mai uşor şi mult mai repede se poate realiza un compromis între normele conflictuale divergente ale statelor care compun spaţiul comunitar european – prin unificarea principiilor şi a regulilor care conduc la localizarea raporturilor juridice, inclusiv a punctelor de legătură specifice diferitelor materii – decât între norme materiale (grupate în coduri, legi sau alte acte normative) care consacră dreptul privat pozitiv al fiecărei ţări”, cu atât mai mult cu cât „acestea din urmă sunt indisolubil legate de particularităţile evoluţiei istorice din fiecare ţară, de tradiţiile juridice existente, de obiceiurile care s-au conturat şi perpetuat de-a lungul a sute de generaţii şi care constituie un adevărat cod genetic specific fiecărei naţiuni, de la care nu se poate uşor abdica” - pe larg despre perspectivele europene de unificare a dreptului internaţional privat, a se vedea Dan A. Popescu, „Itinerarii şi evoluţii în dreptul internaţional privat ”, Revista română de drept internaţional privat şi drept privat comparat, Ed. Sfera, vol. 1, 2006, p. 375-415;

1

în materie civilă şi penală, ale cărei linii orientative şi direcţii de dezvoltare au fost stabilite de Programul extrem de detaliat şi ambiţios adoptat de Consiliul European de la Haga (5 noiembrie 2004) cu privire la „Întărirea libertăţii, securităţii şi justiţiei în UE”. În acest cadru favorabil comunitarizării dreptului internaţional privat, la 10 iulie 2007, Parlamentul European a adoptat Regulamentul Roma II, referitor la conflictele de legi în materie extra-contractuală. Statele membre vor dispune în sfârşit de reguli comune în această materie4 şi, oricare ar fi discuţiile cu privire la competenţa comunitară pentru adoptarea unui instrument cu caracter universal (discuţii ce vor fi prezentate infra), vom recunoaşte încă de acum meritele noului text : pe de o parte, el răspunde necesităţii de a avea un set unic de reguli de conflict cu privire la o anume categorie de raporturi juridice, cu avantajele sale inerente, ce ţin de uniformitatea elementelor de legătură utilizate şi a obiectivelor (de justiţie conflictuală sau, uneori, de justiţie materială) ce trebuie realizate prin aceste reguli de conflict, respectiv de evitarea fenomenului de forum shopping sau chiar de asigurarea consistenţei sistemului de drept internaţional privat european, în plin proces de creare; pe de altă parte, el vine să completeze o „lacună”, un „gol” în cadrul acestui sistem, în măsura în care existau până la acest moment reguli de competenţă jurisdicţională uniforme pentru tot ce înseamnă litigii privitoare la obligaţii – contractuale sau necontractuale – în materie civilă şi comercială5, dar reguli de conflict uniforme doar pentru materia obligaţiilor contractuale6. Textul este rezultatul unor negocieri laborioase. Drumul ce a condus la adoptarea sa a fost unul lung, încă din 19727 fiind elaborat la nivel european un ante-proiect de Convenţie internaţională vizând conflictele de legi în materie contractuală şi extracontractuală8; datorită dificultăţilor apărute în domeniul „extra-contractual”, acest aspect a fost abandonat pe parcursul negocierilor, iar lucrările începute atunci s-au concretizat (doar) în Convenţia de la Roma din 1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale. O a doua tentativă (pur doctrinală însă) de elaborare a unui text în domeniu s-a materializat în 1998, odată cu prezentarea de către Grupul european de drept internaţional privat a unei propuneri de Convenţie europeană privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale 9. Din 2001, au reînceput şi în cadrul instituţiilor comunitare discuţiile referitoare la conflictele de legi în
4

Regulamentul Roma II respectă diversitatea legislaţiilor materiale ale statelor membre în domeniu (fiecare stat membru va reglementa şi în continuare aşa cum va dori sistemul său de răspundere civilă extra-contractuală, sub rezerva armonizării care a fost/va fi realizată prin intermediul unor directive sau regulamente sectoriale) – a se vedea F. Garcimartin Alférez, “La unificación del derecho conflictual en Europa: el Reglamento sobre ley aplicable a las obligaciones extracontractuales («Roma II») ”, Diario La Ley (www.diariolaley.es), AÑO XXVIII, nr. 6811, 31.10.2007, D-232, nº 1; 5 Art. 5 alin. 1, respectiv art. 5 alin. 3 din Convenţia de la Bruxelles din 27 septembrie 1968 privind competenţa jurisdicţională şi recunoașterea şi executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă şi comercială, comunitarizată astăzi în Regulamentul European 44/2001 privind competenţa jurisdicţională şi recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială (în continuare Regulamentul 44/2001); 6 Convenția de la Roma din 19 iunie 1980 privind legea aplicabilă obliga țiilor contractuale (în continuare Convenţia de la Roma), ce va fi modernizată şi transformată în regulament comunitar; a se vedea în acest sens Propunerea de Regulament al Parlamentului european şi al Consiliului privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, publicată de Comisie la 15.12.2005, COM/2005/0650 final. 7 Aceasta nu este însă singura iniţiativă în acest sens. Aşa cum arată S. Symeonides, „ Rome II and Tort Conflicts: A Missed Opportunity”, 56, American Journal of Comparative Law, 2008) primul efort de codificare a regulilor de conflict în materie delictuală la nivel european este reprezentat de Legea uniformă de DIP a Beneluxului, din 1969 (neintrată în vigoare), ce prevedea ca regulă generală aplicarea legii de la locul realizării comportamentului delictual, iar pentru cazurile de delicte disociate, desemnând legea din statul în care au survenit consecinţele comportamentului respectiv. 8 Pentru o analiză a acestui ante-proiect de Convenţie CEE, a se vedea Raportul lui Paul Lagarde, prezentat în faţa Comitetului francez de DIP, în şedinţa din 24 martie 1973, publicat în Travaux du Comité français de DIP, 1971-1973, Dalloz, p. 147 şi urm.

2

materie extra-contractuală, fiind elaborate mai multe versiuni ale unui proiect de Regulament10. În final, datorită numeroaselor dezacorduri între Parlamentul european şi Consiliul de Miniştri, a fost instituit un comitet de conciliere, compus din reprezentanţi ai ambelor instituţii, care a aprobat un proiect comun. După acceptarea acestuia în Consiliu, la 28 iunie 2007, textul a fost votat şi în Parlament, la 10 iulie 2007. Publicat în Jurnalul Oficial la 31 iulie 2007 (JO L 199, p. 40–49), noul Regulament se va aplica, în toate statele membre 11 cu excepţia Danemarcei12, faptelor ilicite care vor surveni după expirarea unui termen de 18 luni de la adoptarea sa (11 ianuarie 2009) (art. 32)13. Regulamentul are un caracter general, este obligatoriu în toate elementele sale şi direct aplicabil în Statele membre, fără a fi nevoie de transpunere în legislaţiile naţionale. Curtea europeană de Justiţie este competentă pentru interpretarea lui, în condiţiile stabilite de art. 68 din Tratatul CE, iar un recurs preliminar nu va putea fi formulat decât de un tribunal dintr-un stat membru ale cărui hotărâri nu mai pot face obiectul unei căi de atac. Nevoia unei interpretări şi aplicări uniforme a textului va impune cu siguranţă delimitarea unor definiţii autonome ale unor concepte susceptibile să aibă semnificaţii diferite în statele membre 14. Deja în considerentele din Preambul se face referire la o definiţie autonomă a conceptelor „obligaţie extra-contractuală” (considerentul 11) şi „culpa in contrahendo” (considerentul 30), precum şi la nevoia asigurării unei coexistenţe coerente între Regulamentul Roma II şi Regulamentul 44/2001 privind competenţa jurisdicţională şi recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială (în continuare Regulamentul 44/2001) şi a altor instrumente care abordează problema legii aplicabile obligaţiilor contractuale (considerentul 7). Caracter universal Importanţa noului Regulament este indeniabilă, nu numai datorită domeniului abordat, ci şi prin faptul că el instaurează reguli de conflict ce vor constitui în materie un drept comun al statelor membre, înlocuind regulile de conflict anterior existente (pentru România este vorba de secţiunile VII - Îmbogăţirea fără justă cauză şi gestiunea de afaceri , VIII Actul ilicit, X - Răspunderea pentru produse, XI - Răspunderea pentru concurenţă neloială din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat): potrivit articolului 3, aplicarea Regulamentului nu va depinde de desemnarea sau nu de către regulile sale de conflict a legii unui stat membru, respectiv a legii unui stat terţ, ci doar de sesizarea de către părţi a unui judecător dintr-un stat membru.
9

Pentru textul acestei propuneri de Convenţie şi un comentariu realizat de GEDIP, se poate consulta site-ul http://www.gedip-egpil.eu/gedip_documents.html (documentele 8 şi 9); 10 Primul text (Ante-proiectul de Propunere de Regulament privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale “Roma II”) a fost difuzat de Comisia europeană în mai 2002, iar acestuia i-a urmat un altul la 22 iulie 2003 (Propunerea de Regulament a Parlamentului European şi a Consiliului privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale “Roma II”) ; ulterior au intervenit succesiv Opinia Parlamentului European (OJ C 157E/2006 P 371), Poziţia Consiliului (OJ C 289E/2006 P 68 ), din nou Poziţia Parlamentului (18/01/2007). 11 Ceea ce include şi teritoriile extra-comunitare la care face referire art. 299.3 din Tratatul CE : teritoriile franceze de peste mări, Aruba, Antilele olandeze. 12 Datorită poziţiei sale speciale în raport cu materiile reglementate de Titlul IV din Tratat (a se vedea art. 69 din Tratat şi protocolul anex), Danemarca nu este considerată ca stat membru în ceea ce priveşte aplicarea prezentului Regulament (art. 1 alin. 4). 13 Regulamentul prevede totuşi o excepţie de la această dată de intrare în vigoare : art. 28 conţine o listă de convenţii care se vor aplica de la 11 iulie 2008. 14 Dicey, Morris and Collins on The Conflict of Laws (by L. Collins, C.G.J. Morse, D. Mc Clean, A. Briggs, J. Harris, C. McLachlan), First supplement on the 14th Edition, Sweet & Maxwell, 2007, § S. 35-170 (în continuare această lucrare va fi citată doar ca „Dicey, Morris and Collins”).

3

Dalloz. iar aplicarea regulamentului în situaţiile extra-comunitare nu ar putea fi justificată prin acest din urmă motiv16.. din motive practice. op. nº 1/2003. E. „ La responsabilité civile dans la proposition de règlement communautaire sur la loi applicable aux obligations non contractuelles (Roma II ». p. justificând astfel caracterul universal al Regulamentului21. cit. potrivit explicaţiei oferită de Comisie în proiectul de 15 A se vedea de exemplu C. 16 Conform unei prime variante de interpretare a articolului 65 TCE. p. Treppoz. sistem dificil de înţeles şi utilizat de către destinatarii finali ai normelor 18. în doctrină fiind contestat în special faptul că noul text (având o aplicare universală) nu şi-ar putea găsi o bază juridică adecvată în articolul 65 din Tratat : acest articol recunoaşte competenţa instituţiilor comunitare pentru „favorizarea compatibilităţii regulilor aplicabile în statele membre în materie de conflicte de legi şi competenţă” numai „ . Garcimartin Alférez. în măsura în care doi operatori economici. consecinţa ar fi că regulile uniforme de conflict instituite de UE ar trebui să se limiteze doar la delimitarea domeniului de aplicare în spaţiu a acestor legi. cit. Garcimartin Alférez.. E. 189190. concurenţi. credem totuşi că soluţia în final adoptată este preferabilă. cit.2004. H. din 30. în măsura în care acest lucru este necesar pentru buna funcţionare a pieţei interne”. 20 Regulamentul (CE) nº 805/2004 al Parlamentului european şi al Consiliului. Nourissat. mereu existând riscul unor excluderi nejustificate sau arbitrare17.Se instituie astfel un regim conflictual uniform care priveşte atât situaţiile intracomunitare. Aplicarea Regulamentului în litigii internaţionale Potrivit articolului 1 alineatul 1. 18 Hamburg Group for Private International Law: „Comments on the European Commission’s Draft Proposal for a Council Regulation on the Law Applicable to Non Contractual Obligations ”. cu ocazia recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătorești. legea aplicabilă (indiferent dacă aceasta este legea unui stat membru sau legea unui stat terţ)19. op. spec. Mai mult. Pataut. a oricăror controale cu privire la legea aplicată de judecătorul din statul de origine – F. din 21 aprilie 2004. a se vedea P. A. Mai mult. Pe de altă parte. de Vareilles – Sommières. norme de conflict naţionale pentru restul cazurilor). „ buna funcţionare a pieței interne ” pretinde doar ca legile statelor membre să facă obiectul unor măsuri de coordonare. de asemenea. 3-4. p. o reglementare uniformă permite evitarea unor distorsiuni ale concurenţei care ar persista. constată că legea aplicabilă unor chestiuni privitoare la posibila lor răspundere civilă este apreciată (în litigii extra-comunitare) după reguli de conflict diferite. faptul că hotărârea dintr-un litigiu implicând aceste reguli de conflict va beneficia de sistemul extrem de lejer de recunoaştere şi executare instituit la nivelul UE prin Regulamentele 44/2001 sau 805/2004 20 (ce suprimă condiţia controlării legii aplicate de judecătorul de origine) ar putea constitui o legătură suficientă cu piaţa internă. 1. « Quelques observations sur l’avant-projet de proposition de règlement du Conseil sur la loi applicable aux obligations non contractuelles « Rome II » ». spec. sintagma „buna funcţionare a pieței interne” ar putea fi interpretată în sensul că ea pretinde ca orice justiţiabil ce recurge la un tribunal dintr-un stat membru să poată prevedea în orice situaţie. nº 6. RabelsZ 2003. 2004. L 143. p. p. 190. JOCE. Fără a ignora această critică. nº 6. 185. situaţi în state diferite. Regulamentul se aplică tuturor situaţiilor care implică un conflict de legi (sau. Fuchs. Pe de o parte. 21 Această armonizare a regulilor de conflict de legi aduce o notă de legitimitate eliminării. o asemenea regulă ar conduce la crearea unui sistem dublu de norme de conflict (norme de conflict comunitare pentru situaţiile intracomunitare. cât şi cele extra-comunitare (ad intra şi ad extra). 2. ed.. de Vareilles – Sommières. 4 . în măsura posibilului. p. 11-12 .04.. 19 A se vedea P. fără să poată reglementa problema legii aplicabile (în materie de răspundere civilă extra-contractuală) atunci când în conflict ar fi legea unui stat membru şi legea unui stat terţ sau legile unor state terţe – pentru dezvoltări. în domeniul legii aplicabile este dificil de elaborat o regulă care să distingă cu claritate între situaţiile intracomunitare şi cele extracomunitare. privind creare unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate. 17 F. p. Muir-Watt. în Les conflits de lois et le système juridique communautaire. Această situaţie a generat destul de multe polemici15. JDI. de exemplu. op.

alegerea de către părţi a legii unui stat necomunitar „ nu poate aduce atingere aplicării în mod corespunzător a dispoziţiilor imperative ale dreptului comunitar de la care nu se poate deroga prin acord. După modelul reglementării curent practicate cu privire la obligaţiile contractuale. de Vareilles-Sommières. Morris and Collins. în sensul articolului 5§1 ”25.189/87. se impun câteva observații suplimentare. S. 17 şi disp. Cu privire la prima categorie. iar tehnic vorbind cea din urmă are un domeniu mai larg. Altfel spus. aplicarea dreptului comunitar (imperativ) unui raport juridic internaţional circumscris Uniunii23. 25 CJCE. Pentru a lupta împotriva riscului de fraudă inerent libertăţii de alegere acordate părţilor. 195. dacă este permisă derogarea de la acestea pe cale contractuală – a se vedea P. de exemplu. p. Această libertate ascunde un risc de fraudă. 2 a) .Regulament.. 196. nota subsol 18). dacă regulile respective au un caracter imperativ în statul care le-a edictat. reprezintă un cvasi-contract. în măsura în care într-o situaţie pur internă părţile ar putea alege o lege străină pentru a evita respectarea unor dispoziţii imperative din legea normal aplicabilă. specific pentru relaţiile intracomunitare: articolul 14 alin. 24 Considerentul 11 din Preambulul Regulamentului. op. situaţiilor care prezintă unul sau mai multe elemente de legătură cu alte sisteme juridice decât cel al forului). Regulamentul vizează obligaţiile necontractuale decurgând dintr-un fapt ilicit (delict sau cvasi-delict) sau dintr-un fapt care. redactorii Regulamentului au făcut un pas în plus faţă de Convenţia de la Roma pe calea prevenirii acestor fraude. suntem în prezenţa unei noţiuni autonome de „obligaţii necontractuale”24. 35-177. pentru interpretarea acesteia punctul de plecare ar trebui să fie definiţia oferită de Curtea de justiţie sintagmei „materia delictuală”: aceasta ar cuprinde „orice cerere prin care se urmăreşte stabilirea răspunderii pârâtului şi care nu poate fi inclusă în cadrul materiei contractuale. dreptul la repararea prejudiciului fiind unul de regulă disponibil.. prin intermediul alegerii legii unui stat terţ. potrivit terminologiei clasice. 27 septembrie 1988. iar în absenţa altor precizări în Regulament. Kalfelis. Situaţia este doar artificial sau fictiv „internaţională”. limitarea preferată în textul final este însă logică : nu există o fraudă la aplicarea dreptului comunitar dacă dispoziţiile de la a căror aplicare părţile vizează să se sustragă (prin alegerea legii unui stat terţ) au un caracter dispozitiv. părţile nu vor putea evita. 2 dispune că alegerea unei legi străine nu este permisă decât în măsura în care dispoziţiile din dreptul intern care vor fi înlăturate (prin voinţa părţilor) au un caracter supletiv. normele imperative în materie de răspundere civilă extra-contractuală sunt însă destul de rare. pct.. însă aceasta nu împiedică aplicarea legii alese (suntem în prezenţa unui conflict de legi). 5 . 2 pentru a sancţiona o eventuală fraudă la lege ar trebui să fie reduse în practică. astfel cum au fost puse în aplicare în statul membru al instanței competente”. 14 alin. de aceea ipotezele de intervenţie a acestui art. voinţa părţilor va fi fără efect în privinţa lor 22. În doctrină26 s-a arătat deja însă că paralela între definiţia „obligaţiilor necontractuale” vizate de Regulamentul Roma II şi „materia delictuală” din Regulamentul 44/2001 nu este însă perfectă : discutăm de două expresii diferite. 3 prevede că atunci când toate elementele relevante pentru respectiva situaţie juridică sunt localizate pe teritoriul unuia sau mai multor state membre. articolul 14 din Regulamentul Roma II permite părţilor să aleagă legea aplicabilă şi în materie extra-contractuală. Regulamentul Roma II încadrează această libertate. aff. nepreluată însă de autorii Regulamentului. 22 Conform lui P. De asemenea. În absenţa unei definiţii clare a sintagmei. cit. Domeniul de aplicare material al Regulamentului În mod schematic. 14 alin. cit. după modelul întâlnit în articolul 3 § 3 din Convenţia de la Roma: art. 23 Remarcăm în redactarea acestei dispoziţii o diferență faţă de proiectul de Regulament : acesta din urmă viza simplu orice fel de dispoziţii ale dreptului comunitar (indiferent de caracterul lor imperativ sau nu). cit. p. op. 26 Dicey. încercând totodată să instituie un început de regim diferenţiat (în materie de conflict de legi). de Vareilles-Sommières (op.

Comentariu sub articolul 1. răspunderea auditorilor sau a cenzorilor faţă de societate sau faţă de asociaţi (toate problemele de răspundere internă. Regulamentul alege să îşi limiteze aplicarea cu privire la acele obligaţii extracontractuale care ţin de materia civilă şi comercială 28. De asemenea. problemă pentru care există o soluţie separată. funcţionarea internă şi dizolvarea societăţilor. Dacă pentru prima categorie de probleme. nº 1/2006. cele care în urma calificării se integrează mai bine în alte categorii juridice (obligaţii extra-contractuale decurgând din relaţiile de familie şi cele asimilate acestora31. conform explicaţiilor oferite în considerentul 9 din Preambul. această excludere nu ar trebui să vizeze de exemplu răspunderea directă a asocia ților sau a administratorilor pentru prejudicii cauzate terţilor (în baza clauzelor generale alterum non laedere). C-172/91). precum şi răspunderea personală a asociaţilor şi a administratorilor faţă de societate pentru datoriile societăţii. distinctă în cadrul Regulamentului Roma II. Sonntag. a se vedea Dicey. asociaţiilor sau altor persoane juridice. Morris and Collins. apare clar. soluţia contrară se impune în ipoteza unei universităţi private. precum şi problemele de răspundere externă generată de violarea dispoziţiilor societare). derivând din dreptul societăţilor comerciale. din dreptul societăţilor comerciale32. deşi incluse fără dubiu în cadrul răspunderii extra-contractuale. 267-283 şi 285-306. nº 35-175 . Fonderie Officine Meccaniche Tacconi SpA vs. pentru cea de-a doua categorie este preferată o excludere explicită29. inclusiv răspunderea persoanelor numite în funcţii de demnitate publică 30 . op. 17 septembrie 2002. Regulile de conflict ce vor fi descrise în continuare nu se aplică problemelor care apar în domeniul fiscal. Pe de altă parte. 14 octombrie 1976. a se vedea D. p. 27 CJCE. 28 Pentru interpretarea sintagmei.Curtea de justiţie a precizat că aceasta include şi culpa in contrahendo27. se va ţine cont de jurispruden ța CJCE aferentă Convenţiei de la Bruxelles.29/76). respectiv Regulamentului 44/2001. cit. din trust-uri33.2003. Eurocontrol (CJCE. în schimb. 6 . Regulamentul Roma II reţine o poziţie identică celei întâlnite în Regulamentul 44/2001. În schimb. Hayton. litigiile generate de acta iure imperii sunt considerate ca incluzând acţiunile formulate împotriva oficialilor care acţionează în numele şi pe seama statului şi răspunderea pentru actele emise de autorităţile publice. conform Dicey. toate aceste chestiuni sunt în afara domeniului de aplicare al Regulamentului şi vor rămâne guvernate de dispoziţiile legii 105/1992. Revista română de drept internaţional privat şi drept privat comparat. „ Trusturile în dreptul internaţional privat european”. Regulamentul enumeră în articolul 1 o serie de excluderi din domeniul său de aplicare. dacă actul prejudiciabil nu priveşte exercitarea autorităţii publice ci. din instrumente negociabile34). în schimb. un exemplu ar putea fi reprezentat de acţiunea introdusă pentru recuperarea prejudiciului cauzat ca urmare a întârzierii plăţii pensiei alimentare. Heinrich Wagner Sinto Maschinenfabrik GmbH (HWS). şi nici răspunderii statului pentru acţiunile şi omisiunile comise cu ocazia exercitării puterii publice ("acta iure imperii"). în această categorie probleme care ţin de constituirea. ci formulată de Curtea europeană de justiţie în cauza LTU v. nº S 35-179). după modelul Convenţiei de la Roma. de exemplu.07.. În schimb.indiferent dacă este implicată o universitate publică sau una privată (a se vedea de exemplu cauza CJCE. dacă decizia de respingere are la baza reglementări administrative care privesc exercitarea autorităţii publice. o situaţie de neglijare a siguranţei studenţilor/elevilor în timpul unor cursuri. Morris and Collins (op. vamal şi administrativ. 30 Pe de o parte. sau a consilierilor financiari sau juridici ai vânzătorului faţă de cumpărătorul unei societăţi. 33 Spre deosebire de Convenția de la Roma. excluderea vizează însă numai trusturile create voluntar. soluţia excluderii răspunderii statului pentru acţiunile şi omisiunile comise cu ocazia exercitării puterii publice din sfera materiei civile şi comerciale nu a fost precizată expres. că acţiunea introdusă de un candidat împotriva unei universităţi publice pe motiv că ar fi fost respins pe nedrept la un concurs nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului. 21 aprilie 1993. şi pe de altă parte cele care. 32 Includem. cit. Pentru o prezentare în limba română a instituţiei trusturilor. af.. citate în continuare „Memorandumul explicativ”). Acestea pot fi împărţite în două grupe: pe de o parte. C. acțiunile introduse de un terţ împotriva părinţilor pentru daunele cauzate de copii minori intră în domeniul de aplicare a Regulamentului. C-334/00. acesta va da naştere unor obligaţii de natură civilă supuse regulamentului. 31 Nu va fi uşor pentru judecători să decidă cu privire la delimitarea acestei categorii : conform explicaţiilor oferite de Comisie în propunerea de Regulament Roma II (versiunea din 22. 29 În materie de competenţă jurisdicţională. de exemplu. de exemplu. capacitatea juridică.

ordinea publică. 25. 21. se evită ca în absenţa unui raport prealabil şi voluntar intre părţi. Pentru că în toate cazurile descrise mai sus este vorba despre excepţii de la aplicarea Regulamentului. în vederea revizuirii textului.. totuşi. 37 Se instituie astfel un paralelism între textul acestui Regulament şi regula de competenţă jurisdicţională în materie delictuală. 35 Totuşi. iar judecătorii găsesc mereu o modalitate sau alta de a evita aceste reguli mecanice.necesită totuşi un regim particular. Symeonides (op. Comentariu sub art. respectiv prejudiciul s-au realizat deja. ele trebuie interpretate în mod strict38. 38 Memorandumul explicativ. raţionale. obligaţiile derivând din cecuri. 5§3 din Regulamentul european 44/2001. corecte. 36 Rămân astfel în vigoare dispoziţiile din Secţiunea a IX–a. Obiective Redactorii Regulamentului au urmărit prin acest text satisfacerea a patru mari obiective : reţinerea unui element de localizare care să conducă la desemnarea legii care prezintă legăturile cele mai strânse cu situaţia litigioasă. protecţia mediului înconjurător). aşa cum se va vedea. Capitolul VIII din Legea 105/1992. asigurarea previzibilităţii pentru părţi şi garantarea securităţii juridice39. garantarea unei concurenţe nedistorsionate. precum şi realizarea unui echilibru între interesele victimei şi cele ale persoanei responsabile40. pronunţate în funcţie de particularităţile fiecărei caz individual). stimularea inovării. De asemenea. concretizată în art. măsurile preventive sunt şi ele vizate. la care se referă articolele 21 şi 22. însăşi anumite articole din cuprinsul său (art. privitoare la „Răspunderea pentru atingeri aduse personalităţii” (art. iar. legea aplicabilă răspunderii delictuale va fi determinată potrivit dispoziţiilor Legii 105/1992. Comentariu sub articolul 1. 9) argumentul invocat este plauzibil. 113). prezentă şi în Convenţia de la Roma. 16 – legile de poliţie ale forului. de asemenea. 40 Cel puţin acesta (ultimul) este scopul pe care Preambulul şi Memorandumul explicativ îl atribuie regulamentului. sub rezerva aspectelor legate de validitatea formală şi sarcina probei. conform lui S. Observaţiile noastre viitoare vor încerca să sublinieze în 34 Printre motivele excluderii acestor obligaţii din domeniul de aplicare a Regulamentului putem aminti existenţa în materie a Convenţiilor de la Geneva din 1930 şi 1931 (privitoare la cambie şi cec). potrivit articolului 30. trebuie precizat că acesta se va aplica nu numai în situaţiile în care faptul generator al prejudiciului. cu atât mai mult cu cât experienţa americană a regulilor de conflict rigide a demonstrat că hotărârile judecătoreşti nu pot fi niciodată uniforme într-o societate democratică. 39 Regulamentul Roma II trădează uşor preferinţa pentru certitudine şi previzibilitate în detrimentul flexibilităţii.36). Acestei ultime categorii îi aparţin obligaţiile extracontractuale decurgând dintr-un prejudiciu nuclear (excludere justificată pe baza faptului că acestea presupun un sistem special de indemnizare care implică participarea statelor şi fac obiectul unor convenţii internaţionale) şi cele care decurg din atingeri aduse vieţii private şi personalităţii (justificarea acestei excluderi rezidă în faptul că problema este deosebit de delicată şi statele membre nu au reuşit să se pună de acord asupra elementului de localizare cel mai pertinent35. p. considerentele 20. 31 fac expres referire la interese sociale mai largi (protecţia sănătăţii consumatorilor. Regulamentul Roma II nu este total indiferent intereselor/politicilor statale. Două observaţii suplimentare se impun. principalul argument invocat este nevoia de a asigura uniformitatea soluţiilor judecătoreşti în materie de conflict de legi în Uniunea Europeană (dacă ar exista prea multe reguli de conflict flexibile sau prea multe clauze de excepţie. Tot legat de domeniul de aplicare material al Regulamentului. O altă excludere vizează chestiunile ce ţin de probă şi procedură. cit. dar inechitabile. uniformizarea realizată prin Regulamentul Roma II ar fi periclitată. Comisia va trebui să prezinte până la 31 decembrie 2008 un studiu cu privire la aceste probleme. 1 alin. cambii sau bilete la ordin să poată fi calificate drept „extra-contractuale” şi supuse prin urmare Regulamentului. dar şi în cazul în care acestea sunt doar susceptibile să se producă37. 112. 7 . Astfel. 26 . art. dar nu neapărat cel mai bun. conform acestui autor. unificarea şi certitudinea nu ar trebui să fie excesiv preferate în detrimentul celorlalte valori ce pot fi promovate de regulile de conflict (în special nevoia de decizii sensibile. 2 lit. precum şi prezenţa unor soluţii extrem de diversificate în statele membre – Memorandumul explicativ. prin această excludere. atunci când pentru orice motiv Regulamentul Roma II nu se aplică. care reglementează parţial situaţia (ele privesc însă doar obligaţiile contractuale). c).

deşi câteva manifestări ale acesteia nu lipsesc. 227-229. T. p. legea aplicabilă în domeniu ar trebui determinată în funcţie de două considerente: reducerea costurilor (ale victimei. 12-13. în mod clasic. op. regula generală de conflict este însoţită de mai multe reguli speciale. in (Ed. Symeonides. Pentru a se asigura mai multă previzibilitate şi certitudine părţilor. clauza de excepţie nu este uitată (art. un set optimal de reguli de conflict ar trebui să favorizeze flexibilitatea. să ia în mod adecvat în considerare soluţiile substanţiale dictate de legile în cauză. pentru a se putea maximiza bunăstarea socială globală 41. respectiv să intervină în situaţii în care legile materiale în prezenţă sunt efectiv în conflict. 8 . obiective. el stabileşte o serie de elemente de localizare fixe. unul dintre cei mai renumiţi autori din afara Europei preocupat de dreptul internaţional privat european. care guvernează „delictul” în ansamblul său. Răspunsul Regulamentului Roma II în faţa acestor „provocări” va fi urmărit şi în studiul nostru. aşa cum vom vedea de exemplu cu ocazia discutării articolului 17 (reguli de siguranţă şi comportament) sau 18 (acţiuni directe împotriva asigurătorului). În cele ce urmează. ale persoanei responsabile în prevenirea actului prejudiciabil. Japanese and European Private International Law in Comparative Perspective . În opinia lui S. dorind să evite fenomenul de dépeçage/fragmentare (aplicarea legilor mai multor state pentru diferitele aspecte ale aceleiaşi speţe). H. De asemenea.) J. iar nu neapărat în termeni de interese private – a se vedea S. Nu în ultimul rând. dreptul internaţional privat în materia răspunderii delictuale trebuie să depăşească rolul său de instrument de asigurare a compensării prejudiciului şi de protecţie a victimei. 3). 42 Ibidem. În profundă schimbare. Y.. În special în materia delictuală. Regulile de conflict de legi trebuie să fie elaborate în aşa fel încât să determine în mod optim persoanele private să se comporte în mod corespunzător. regulile de conflict sunt redactate în termeni largi. desemnând legea care guvernează cauza ca un întreg. suportând costuri adecvate. 41 A se vedea în acest sens. şi nu doar un aspect particular al acestuia. În primul rând. În materie de acte ilicite. pentru a servi drept cadru pentru controlul social. cit. Mohr Siebeck. în lumina tendinţelor moderne din disciplina noastră. Regulamentul Roma II se îndepărtează de anumite tendin țe legislative moderne care practică o abordare „issue by issue” (accent pe categorii mai restrânse de probleme pentru care se determină separat legea aplicabilă). 4 alin.ce măsură aceste obiective declarate sunt sau nu atinse. să conţină delimitări stricte ale regulilor tradiţionale şi pentru categorii cât mai specifice de probleme. pentru că în funcţie de acestea poate fi apreciată pe ansamblu calitatea textului comunitar. ale administrării consecințelor actului respectiv) şi asigurarea previzibilității regulilor 42. Basedow. Kono. 43 De fiecare dată însă.Seeking a Common Methodological Approach in Japan and Europe ”. vom încerca să determinăm în ce măsură regulile de conflict nou instituie răspund şi acestor obiective moderne. p. respectiv evaluarea regulilor de conflict din Regulamentul Roma II. de prevenire a acelor ilicite. Symeonides. Nishitani. privind anumite delicte particulare 43. În lucrările autorilor care au fost preocupaţi de Regulamentul Roma II. Baum. “Critical and Comparative Analysis of the Rome II Regulation on Applicable Laws to Non-contractual Obligation and the New Private International Law in Japan . şi alte criterii au fost utilizate pentru studiul. 7 – atingeri aduse mediului înconjurător) pot fi explicate în termeni de interese publice/statale. normele de drept internaţional privat trebuie să incite părţile să adopte un comportament adecvat. analiza economică a dispoziţiilor Regulamentului Roma II apare ca o necesitate. autonomia de voinţă (limitată şi încadrată) îşi găseşte şi ea expresia în textul Regulamentului (capitolul IV). întâlnim şi alte art. 2008. Metode Regulamentul Roma II îmbină mai multe metode obişnuit practicate în dreptul internaţional privat. În vederea corectării eventualelor rezultate inadecvate determinate de desemnarea mecanică a legii aplicabile operată de regula generală.

Pe de altă parte. competenţa pentru încheierea viitoare a unor posibile convenţii cu statele terţe privitoare la reguli de conflict în materie extra-contractuală revine instituţiilor comunitare48 şi. 9 . a se vedea CJCE. pe bună dreptate. 28 din Regulament prevede că dispoziţiile sale nu afectează aplicarea convenţiilor în vigoare (mai puţin cele încheiate exclusiv între state membre) 45 şi confirmă principiul respectării de către Uniune a obligaţiilor internaţionale asumate de statele membre (ce inspiră articolul 307. fără a fi necesar să consultăm dreptul internaţional privat canadian). prevalenţa acordată acestor convenţii. 47 Totuşi. la reconnaissance et l’exécution des décisions en matière civile et commerciale » (nedisponibil în limba română). Art. la nivel european. Statele Unite. 25)44. cu toate că aceasta funcţiona în mod corespunzător şi era ratificată de toate statele membre UE şi de numeroase state nemembre. Regulamentul Roma II preia dispoziţiile corespondente din art. 46 Convenția de la Haga din 4 mai 1971 privitoare la legea aplicabilă accidentelor de circulaţie rutieră. riscul de forum shopping. clarificarea raporturilor dintre noul Regulament şi alte dispoziţii din dreptul comunitar (art. deşi eliminarea acestuia apare ca unul dintre obiectivele principale ale textului. 19 din Convenţia de la Roma. 48 Cu privire la situaţia problemei. Lituania. într-un litigiu româno-canadian. pentru mai multă certitudine juridică şi uniformitate. Spania. la care sunt membre Austria. Slovacia. În schimb. până la sfârşitul lui 2008. şi Convenţia de la Haga din 1973 privind legea aplicabilă răspunderii pentru fapta produselor. rezerva legilor de aplicaţie imediată ale forului (art. Olanda. Letonia. 1 din Regulamentul Roma II a fost. 49 Ne gândim de exemplu la o Convenţie mai largă între un stat membru şi un stat terţ privitoare la construirea şi gestionarea unui gazoduct. ce poate interveni în caz de incompatibilitate manifestă între ordinea juridică a forului şi rezultatul obţinut în urma aplicării legii desemnate de regulament (art. Cu ocazia acestor chestiuni introductive trebuie clarificată problema raporturilor dintre regulile de conflict instituite de Regulament şi diverse Convenţii internaţionale în materie de răspundere extra-contractuală la care statele membre pot fi eventual parte. Belgia. acestea din urmă vor continua să se aplice47. care prevăd că atunci când un stat cuprinde mai multe unită ți teritoriale (de exemplu Marea Britanie. În două domenii importante – obligaţiile extra-contractuale decurgând din accidente de circulaţie rutieră şi cele rezultând din fapta produselor – cu privire la care există două Convenţii de la Haga ratificate de mai multe state membre 46. cu prejudiciu survenit în Quebec. regula pentru statele plurilegislative (art. a unui tunel. Franţa. în continuare. Regulamentul european Bruxelles 2 bis nu ezită să îşi afirme prioritatea în faţa Convenţiei de la Haga din 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaţionale de copii. pentru care ar prezenta interes şi includerea unei reguli de conflict specifice pentru prejudiciile eventuale generate de operaţiunea în cauză. Slovenia şi Spania. la care sunt membre Finlanda. Olanda. Luxemburg. dublată de faptul că doar unele dintre statele membre le-au ratificat. Regula de la articolul 28 alin. Luxemburg. Polonia. Slovenia. odată Regulamentul adoptat. 45 Sub rezerva publicării referințelor acestor Convenţii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. legea aplicabilă va fi aceea a Quebec-ului. 27). 16). Pe de o parte. excluderea retrimiterii (art. 24). Australia) şi una sau mai multe dintre acestea dispun(e) de un regim propriu în materie de răspundere extra-contractuală.tehnici clasice de drept internaţional privat : ordinea publică internaţională. statele membre vor putea fi autorizate doar excepţional să negocieze şi să încheie o astfel de convenţie49. 44 Cu privire la această chestiune. legiuitorul european dă dovadă de neconsecvenţă : de exemplu.1 din Tratatul CE). criticată în doctrina germană recentă. Franţa. Avizul 1/03 din 7 februarie 2006. ar fi fost preferabilă afirmarea priorităţii regulamentului chiar şi în faţa acestor convenţii. atunci fiecare va fi considerată ca stat distinct în ceea ce privește determinarea legii aplicabile (de exemplu. Comisia este invitată să prezinte un raport în vederea revizuirii regulilor de conflict în materie de accidente de circulaţie. a unui canal navigabil. Cehia. « Compétence de la Communauté pour conclure la nouvelle convention de Lugano concernant la compétence judiciaire. deşi consacră reguli diferite (în special în ceea ce priveşte competenţa autorităţilor statului noii reședințe obişnuite a copilului) în materia răpirii. este de natură să menţină. Canada. 26). în conformitate cu considerentul 37 din Preambul.

câteva dificultăţi pot apărea în ceea ce priveşte acele texte comunitare care se limitează să prevadă o clauză „piaţa internă”. Fabian. Deşi textul este clar. 3 alin. C120/1978) şi „Keck şi Mithouard” (CJCE. 53 Referirea la jurisprudenţa Curţii de Justiţie în afacerile „ Cassis de Dijon” (CJCE. B. G. care stabileşte în art. însoţită eventual de proclamarea aplicării principiului ţării de origine în domeniul material coordonat prin directivă50. 2 din Proiectul de Regulament într-un simplu considerent (vorbim de descalificare în măsura în care doar articolele şi nu şi considerentele unui Regulament comunitar au forţă juridică obligatorie). C-267 şi 268/91) este subînţeleasă. Deleanu. pentru că principiul ţării de origine intervine doar într-o dimensiune juridică-publică. 2007.O altă chestiune ce trebuie clarificată de asemenea cu titlu preliminar priveşte raporturile dintre Regulamentul Roma II şi alte instrumente comunitare. 23 alin. O altă poziţie posibilă ar fi aceea de a considera că aceste clauze nu au nicio influenţă în materie de conflict de legi. 20 februarie 1979. 51 În orice caz.F. astfel că în principiu legea desemnată de Regulamentul Roma II va fi aplicată numai dacă se demonstrează că intervenţia sa nu constituie un obstacol în calea activităţilor prestatorului de servicii (aşa cum dispune de exemplu considerentul 23 din directiva europeană „comerţ electronic”). 27 stabileşte principiul „lex specialis generalia derogat” drept criteriu de soluţionare a eventualelor conflicte : Regulamentul Roma II nu va prejudicia aplicarea acelor acte ale instituţiilor europene intervenind în diverse domenii/materii concrete şi conţinând reguli de conflict. art. pentru un comentariu în limba română a acestor decizii şi a regulilor pe care le instituie. a se vedea S. Regulile generale de conflict privitoare la faptele ilicite Dispoziţia generală cuprinsă în articolul 4 din Regulament conţine un principiu de bază şi două excepţii. I. 50 Exemplul clasic este reprezentat de Directiva Europeană 2000/31/CE a Parlamentului european şi a Consiliului din 8 iunie 2000 privind unele aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale. 24 noiembrie 1973. atribuind competenţă legii statului de origine pentru aprecierea răspunderii furnizorului (astfel că în domeniu competenţa legii locului de destinaţie este per se un obstacol în calea liberei circulaţii) sau dacă (b) ele induc o simplă regulă de corecţie materială. pe piaţa internă (directiva privind „comerțul electronic”). în special ale comerţului electronic. astfel încât coordonarea lor este destul de delicată. În concret. Principiul care inspiră această clauză „piaţa internă” este contrar celui promovat de Regulamentul Roma II: dacă primul vizează aplicarea legii ţării de origine. 10 . Wolters Kluwer. C. Ioniţa. aceea că Roma II nu trebuie să afecteze libertatea de circulaţie a mărfurilor şi serviciilor guvernată de alte instrumente comunitare53. Menţinându-se neutru. Costaş. 1: „Fiecare stat membru garantează că serviciile societății informa ționale prestate de un furnizor de servicii stabilit pe teritoriul său respectă dispozițiile de drept intern aplicabile în statul membru în cauză și relevante pentru domeniul coordonat”. În acest sens. şi nu şi în relaţiile între persoane private. 52 Acest lucru explică de altfel „descalificarea” art. Curtea de Justiţie Europeană. cel din urmă stabileşte drept regulă aplicarea legii ţării de destinaţie (aceea în care se produce prejudiciul)51. af. problema ridicată de aceste clauze „piaţa internă” este aceea de a şti dacă (a) ele reprezintă o regulă de conflict implicită. Regulamentul Roma II nu oferă clarificări în această privinţă : singurele informaţii le regăsim în considerentul 35 care afirmă o idee aparent evidentă52. odată cu analizarea dispozițiilor regulamentului Roma II apare destul de clar că teza unei reguli de conflict „ascunse” (inerentă libertăţilor de circulaţie promovate în dreptul comunitar) care să dicteze aprecierea răspunderii extra-contractuale a fabricantului unui produs sau a furnizorului unui serviciu în conformitate cu dispoziţiile legii din statul său de origine nu a cunoscut (în regulament) succesul pe care l-au prezis promotorii săi.

p. în ceea ce priveşte obligaţiile necontractuale. efecte care se produc totuşi în temeiul legii. iar faptele juridice sunt acțiuni omeneşti săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice. iar altele lex loci laesionis (legea locului survenirii prejudiciului. Droit international privé. textul Regulamentului tranşează în mod direct o problemă extrem de delicată. În acest context se impune o precizare cu privire la tehnica juridică folosită. alte sisteme de drept impuneau aplicarea legii statului în care au survenit elementele cele mai semnificative ale delictului ( proper law of tort). această distincţie nu va fi urmată pentru interpretarea sintagmei „fapt ilicit” întâlnită în cuprinsul Regulamentului Roma II. 55 Chiar dacă în doctrina românească de drept civil se face distincţie între acte ilicite şi fapte ilicite. bine delimitat (actele juridice sunt manifestări de voinţă realizate cu scopul de a da na ștere la efecte juridice. Audit. în final.. regula de conflict clară reţinută de Regulament pune capăt. cit. O primă explicaţie posibilă ar ţine de faptul că în dreptul internaţional privat categoriile nu au în mod necesar aceleaşi contururi ca cele din dreptul intern. legea aplicabilă unui fapt ilicit este legea locului de survenire a prejudiciului (sau a locului unde prejudiciul ameninţă să survină) – lex loci damni. judecătorii nu au înțeles întotdeauna demersul implicat de aceasta. adică tocmai actele ilicite şi faptele ilicite. pentru a evita orice neînţelegeri de acest gen regulamentul a preferat să se refere la „ faptele ilicite” în sens larg (ce vor acoperi atât delictele. iar în Regulamentul Roma I se preconizează abandonarea tehnicii prezumţiilor. tocmai pentru că regulile de conflict de legi trebuie să poată acoperi uneori instituţii juridice neconsacrate/neîntâlnite în dreptul intern (în detaliu asupra problemei lărgirii categoriilor interne ale forului. fiecare având un înţeles propriu. 11 . a se vedea B. combinată cu posibilitatea destul de generoasă oferită de Regulamentul 44/2001 de a alege între instanţele din diferite state membre. 2006. art. Această diversitate a regulilor de conflict. Regulamentul Roma II optează simplu pentru tehnica regulilor de conflict clasice. Spre deosebire de proiectul GEDIP de Convenţie europeană cu privire la legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale. negotiorum gestio şi culpa in contrahendo”. anumite sisteme juridice aplicau lex actus (legea locului unde a avut loc evenimentul cauzal). optând pentru acesta. considerându-se că ea include şi „actele ilicite” în sensul strict al termenului. Totuşi. 55 Elementul de legătură obiectiv reţinut (locul survenirii prejudiciului) reprezintă o manifestare a regulii tradiţionale lex loci delicti. în sfârşit. în mod fericit credem. respectiv la „îmbogăţirea fără justă cauză. 4) numai dacă litigiul nu prezintă legături mai strânse cu un alt stat.Conform principiului de bază54 enunţat la alineatul 1. Totuşi. independent de voinţa autorului lor). nu este mai puţin adevărat că aceasta făcea obiectul unor interpretări extrem de diferite în cazul acestor delicte complexe: astfel. acest lucru a atras numeroase critici. în doctrină s-a arătat că alegerea termenului „delict” (tradus „act ilicit”) era deosebit de înşelătoare. 4 alin 1 are totuşi o aplicare subsidiară. op. 169 şi urm). Economica. Acest lucru demonstrează orientarea sa clară înspre asigurarea certitudinii juridice şi a predictibilității pentru părţi a legii aplicabile. iar rezultatele au fost adesea imprevizibile pentru părţi. Aceasta din urmă trebuie să primească o interpretare largă. posibilităţii părţilor avizate de a alege între 28 54 Deşi prezentat ca un principiu. aceea a legii aplicabile delictelor complexe sau plurilocalizate (pentru care există o disociere între locul realizării actului ilicit şi locul survenirii prejudiciului). în sens restrâns). 5-8. 187. era de natură să creeze un cadru favorabil manifestării fenomenului de forum shopping. cunoscută şi sub numele lex loci damni). alte sisteme de drept impuneau aplicarea legii mai favorabile victimei sau permiteau victimei să aleagă între lex actus şi lex loci damni. 2) numai dacă păr țile nu au reşedinţa comună în acelaşi stat. faptele ilicite în sensul restrâns al termenului) pentru care ar fi fost aberant să se aplice regulile din secţiunea a doua (concepute special pentru cvasi-contracte) – a se vedea P. nota 8 subsol. 3) numai dacă părţile nu au ales legea altui stat ca fiind aplicabilă. abandonând mult prea uşor prezumţiile. el intervine: 1) numai dacă nu este aplicabilă una din regulile speciale de la art. p. cât şi cvasi-delictele. În variantele prealabile ale proiectului de Regulament Roma II. care după modelul Convenţiei de la Roma. propunea un demers de tipul “legăturile cele mai strânse” ( proper law) urmat de prezumţii specifice pentru materializarea acestora56. în măsura în care diverse legislaţii naţionale existau „fapte altele decât delictele” (adică tocmai cvasi-delictele. nº 202. 56 Experiența Convenţiei de la Roma a demonstrat că. Deşi statele membre UE cunoşteau şi utilizau toate regula lex loci delicti. s-a făcut distincţie între „regulile aplicabile obligaţiilor necontractuale derivând dintr-un delict” (ce trebuiau să intervină în materie de acte ilicite) şi „regulile aplicabile obligaţiilor necontractuale derivând dintr-un fapt altul decât un delict” (ce trebuiau să intervină în materie de cvasi-contracte – secţiunea a doua din proiectul de Regulament). de Vareilles –Sommières.

19-20. Principiul formulat la articolul 4 alineatul 1 trebuie combinat cu o recomandare pe care o regăsim în articolul 17: pentru a se aprecia comportamentul persoanei a cărei răspundere este invocată „se va ţine cont. cu privire la această evoluţie a legislaţiilor materiale privitoare la răspunderea extra-contractuală. Pe de o parte. p. Baum. aşa cum sunt acestea delimitate de legea statului în care a acţionat. de regulile de securitate şi de comportament în vigoare la locul şi în momentul survenirii faptului care antrenează răspunderea”. ca element de fapt şi în măsura în care este nevoie. 1971. p. cât şi daunele cauzate direct bunurilor unei persoane. 2008. Japanese and European Private International Law in Comparative Perspective . 57 S. a se vedea Stoll. vol.. cit. de regulă. aceasta poate solicita reparaţii şi este îndreptăţită la protecţie oricare ar fi naţionalitatea sau locul reşedinţei sale. statul pe teritoriul căruia a survenit prejudiciul are obligaţia de a crea mijloace juridice care să permită dezdăunarea victimei. op. soluţia de principiu ar fi aceea că legea aplicabilă în acest caz este legea statului în care se găseau bunurile atunci când au fost deteriorate (a se vedea şi considerentul 17 din Preambul). 12 . E. al cărei element definitoriu este reprezentat în prezent de multiplicarea cazurilor de răspundere obiectivă. În legătură cu punerea în aplicare a principiului. Mohr Siebeck. astfel că alegerea făcută de autorii Regulamentului în favoarea locului survenirii prejudiciului este explicabilă59. International Encyclopedia of Comparative Law. Dacă în prima ipoteza. însă argumentele în favoarea sa nu lipsesc. Datorită acestui context. în (ed. 278. identificarea locului prejudiciului direct este mai simplă. şi respectiv mai mult pe funcţia reparatorie a acesteia 58. impusă probabil ca urmare a interpretării largi de care se bucură la nivel european (în contextul articolului 5§3 din Regulamentul 44/2001) sintagma locus delicti : prejudiciul ce trebuie luat în considerare este reprezentat de consecinţele directe ale faptului prejudiciabil 60. judecătorii vor trebui astfel să determine care este semnificaţia exactă ce trebuie dată faptului că autorul prejudiciului a respectat sau nu aceste norme. 60 Includem aici atât prejudiciile fizice sau morale cauzate direct unei persoane. iar aplicarea sa poate fi justificată prin avantaje de ordin practic (în măsura în care. Y Nitshitani. H. XI. cel englez şi cel scoţian) pe cel/cele mai favorabil(e) intereselor lor. nº 25. De aceea autorul menţionat critică soluţia reţinută şi îşi exprimă preferinţa pentru o regulă asemănătoare cu cea întâlnită în materie de daune cauzate mediului înconjurător (aceasta va fi analizată infra) – S. ) J. în schimb pentru cea de-a doua ipoteză pot apărea dificultăţi. În fiecare caz de speţă. Astfel. Basedow. constatările materiale se realizează la locul realizării prejudiciului). p. partea responsabilă nu poate se poate plânge că este chemată să răspundă în conformitate cu legea din statul unde ea a violat principiul general de neminem laedere (a nu leza pe nimeni). răspunderea sa fiind totuşi apreciată în conformitate cu legea locului prejudiciului.de sisteme de conflict de legi din UE (în Marea Britanie există 2 astfel de sisteme. Anumiţi autori au discutat oportunitatea soluţiei astfel reţinute 57. 59 A se vedea M. Morris and Collins. Acestea pun accentul mai puţin pe funcţia preventivă. soluţia este conformă concepţiilor moderne în materie de răspundere civilă. Nourissat. op. „The Law Applicable to Specific Torts in Europe ”. capitolul 8. Symeonides. Fallon. locul unde a intervenit faptul generator de prejudicii pierde din ce în ce mai multă importanţă şi în materia conflictului de legi. 58 Considerentul 16 din Preambul. Pe lângă faptul că legea astfel desemnată este previzibilă pentru părţi. politica primului stat de prevenire a unor comportamente nedorite este serios afectată în cazul în care se permit excepţii în situaţii cu elemente de extraneitate. Symeonides a demonstrat de exemplu că regula lex loci damni nu produce rezultate satisfăcătoare pentru delictele pluri-localizate în ipoteza în care legea statului în care a avut loc comportamentul prevede standarde mai ridicate de răspundere decât statul unde se produce prejudiciul. textul furnizează o precizare utilă. cit. S 35190).. Conform Dicey. (op. cit. pe de altă parte nu este deloc injust ca partea responsabilă să fie obligată să suporte consecințele actelor sale. Trepoz. 24-25. O poziţie apropiată regăsim la C.

Dumez France. p. Marinari. 61 Remarcăm astfel paralelismul care se realizează între soluţiile reținute pentru conflictul de legi şi jurispruden ța CJCE aferentă art. 24) accident la vânătoare în Kenya. în care sunt implicaţi un francez şi un belgian. în legătură cu această problemă s-ar putea discuta dacă un prejudiciu suferit prin ricoşeu (de alte persoane decât victima directă) reprezintă un prejudiciu direct sau o simplă urmare a prejudiciului iniţial 63. faptul că în art. 19 septembrie 1995. 64 F. C-220/88 şi CJCE. Droit international privé. Regulamentul nu prevede nimic pentru situaţia când acelaşi fapt generator produce aceleiaşi victime prejudicii în state diferite. se pune problema de a şti dacă judecătorii ar trebui să caute o lege unică aplicabilă respectivului act ilicit sau dacă legea aplicabilă va fi determinată separat în funcţie de fiecare victimă. 5§3 din Regulamentul 44/2001 (în special cauzele CJCE. Regula instituită ca principiu (şi descrisă mai sus) este înlăturată. 11 ianuarie 1990. Symeonides. 399. în această privinţă. 63 A se vedea explicaţiile şi exemplele din jurisprudenţa franceză (în ambele sensuri) oferite de D. Plecând de la un exemplu împrumutat de la S. 1 Regulamentul Roma II vorbeşte despre „legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale ce decurg dintr-o faptă ilicită” şi nu despre „legea aplicabilă delictului” va permite tribunalelor să se angajeze într-o evaluare individualizată a obligaţiilor multiple care pot rezulta din acelaşi fapt prejudiciabil şi să distingă astfel între mai multe legi aplicabile65. Bureau. nº 1003. Adoptând regula lex domicilii communis. situate în state diferite sau în acelaşi stat. 65 S. într-un accident de circulaţie. locul survenirii prejudiciului direct este locul coliziunii. Considerând că soluţia reţinută de Regulament are la bază un criteriu de imputare obiectiv (localizarea geografică a prejudiciilor indirecte sau a celor produse prin ricoşeu nu mai este obiectiv imputabilă părţii responsabile)64. p. Aşa cum s-a arătat în doctrina franceză. p. cit. H. op. şi acesta reprezintă un defect al textului. va fi aplicată legea kenyană. Garcimartin Alférez. indiferent de legăturile existente între actul ilicit în cauză şi legea astfel desemnată şi fără să se pretindă vreo relaţie prealabilă între părţi67. putem observa cu uşurinţă că discutăm de o ipoteză funcţional analogă celei în care părțile şi-ar avea reşedinţa în acelaşi stat. nu este exclusă. cit. op. p. Prima excepţie. cit. totuşi. vol. op. 62 De exemplu. în vigoare în Franţa şi Belgia. Potrivit unei opinii avizate. atunci când persoana care a suferit prejudiciul şi autorul actului prejudiciabil îşi au reşedinţa în acelaşi stat în momentul survenirii prejudiciului. În ipoteza în care un act ilicit unic produce prejudicii mai multor persoane având sau nu aceeaşi naţionalitate.. 66 De remarcat totuşi că Regulamentul nu conţine o regulă specială pentru situaţia când cele 2 părţi ar avea reședința comună în state diferite. cit. 4 alin. şi nu după o lege proprie. nº 36..62. 14.. Simpla existenţă a reşedinţei obişnuite a părţilor în acelaşi stat atrage aplicarea excepţiei. 195-196. şi ea ar trebui tratată în consecinţă. caz în care legea aplicabilă este legea acestui stat (lex domicilii communis)66. potrivit alineatului 2 al articolului 4. conform regulamentului. cu inconvenientele pe care acest fapt le prezintă pentru judecător. În schimb. Symeonides (op. 13 . intervenţia clauzei de excepţie. C-364/93). 67 Dicey.. accident pentru care. suferinţă morală) 61. Regulamentul Roma II se alătură soluţiilor întâlnite în majoritatea codificărilor recente de DIP şi convenţiilor internaţionale. S 35-197. apreciem totuşi că repararea acestui tip de prejudiciu ar trebui să se facă potrivit legii care guvernează prejudiciul iniţial. Muir-Watt. Morris and Collins. dacă se demonstrează că locul survenirii faptului ilicit (unic) prezintă legături deosebit de strânse cu respectiva situaţie juridică. deşi ea prevede repararea prejudiciului într-un cuantum net inferior Codului Napoleon. Soluţia cea mai la îndemână este aceea a aplicării distributive a diferitelor legi în prezenţă (mosaikbetrechtung).şi nu şi de consecinţele sale indirecte (pierderi financiare subsecvente. dar în aceste state există totuşi un norme materiale identice în domeniul răspunderii extra-contractuale. II. independent de posibilele daune materiale sau morale care se pot realiza în alte ţări.

art. şi numai unul dintre acestea a cauzat sau a suferit un prejudiciu. Cu privire la reşedinţa obişnuită a persoanelor fizice. art. 14 . Civ. Lex domicilii communis nu se poate substitui totuşi regulilor de conflict prevăzute în materie de concurenţă neloială şi acte care restrâng concurenţa (cu excepţia acelor acte prin care sunt afectate exclusiv interesele unui concurent specific). mai rar. Symeonides. 70 S. 235-236. art.. acest stat poate pretinde în mod legitim să determine drepturile şi obligaţiile acestora. civ. sau de reducere a costurilor – pentru o analiză mai detaliată în acest sens. de altfel.. 23 din Regulament precizează că prin reşedinţa obişnuită se înţelege de fapt locul administraţiei lor centrale. art. Belgia. 40(2) EGBGB. 23. “Critical and Comparative Analysis. op. în materie de atingeri aduse mediului înconjurător şi în materie de atingeri aduse drepturilor de proprietate intelectuală. 31(2) legea de DIP. 62 din Legea de DIP.) – a se vedea referințele citate de S. 71 S. Regulamentul încearcă astfel să răspundă aşteptărilor legitime ale părţilor în ceea ce priveşte regimul juridic al răspunderii şi aduce un plus de previzibilitate în soluţionarea conflictului de legi 69. 23 alineatul 2 dispune că pentru acestea din urmă reşedinţa obişnuită este reprezentată de centrul principal de activitate al acelei persoane. op. p.”. Pentru societăţi. de reşedinţă comună sau. asociaţii şi alte persoane juridice. fie ca o excepţie de la aceasta (Olanda. cit. cit. cit. art. cel puţin ea este însoţită de două excepţii – posibilitatea aplicării legii cu care situaţia prezintă legăturile cele mai strânse (art. 4. 45 C. art. 4 alin. 133 din Legea de DIP. op. mai ales că ea intervine nu numai în contextul articolului 4. 3(3)Legea de DIP. Kono. Însă. Polonia. art. Civ. iar atunci când societatea dispune de mai multe stabilimente. Convenția de la Haga privind legea aplicabilă în materie de produse defectuoase. a cărui lege va fi atunci aplicabilă. p.. 22. Elveţia.. Italia. Motivul acestei excluderi rezidă în recunoaşterea implicită a faptului că litigiile în domeniile enumerate implică adesea interese sociale mai largi. Porto Rico. cit.. a se vedea T. în favoarea sa neputând fi invocate argumente centrate pe rolul eventual de prevenire a actelor ilicite (în acest sens fiind perfect adaptată regula lex loci delicti). şi chiar dacă putem reproşa acestei reguli faptul că ea ignoră total legislaţia statului în care avut loc comportamentul delictual (fapt care nu reprezintă cea mai bună soluţie în termeni de interese statale)70. Potrivit alineatului 3 al art. p. Ungaria. art. de naţionalitate). 3) şi posibilitatea luării în considerare a regulilor de siguranţă şi comportament din statul unde a avut loc comportamentul delictual (art. 22. 69 Acest lucru corespunde. op.care acceptă premisa că atunci când autorul actului ilicit şi persoana prejudiciată aparţin aceluiaşi stat (printr-o legătură de domiciliu. 47(a) din Draft Code. art.. A doua excepție. această regulă este întâlnită fie ca paralelă la regula lex loci (Louisiana. § 32(3) din Decretul privind DIP.. regula reședinței comune a părţilor poate fi mai greu justificată. 17). Germania. Regula poate fi extrem de utilă pentru acele situaţii în care o persoană îşi are domiciliul într-un stat membru. ci şi al altor texte care utilizează criteriul lex domicilii communis). p. Symeonides. chiar dacă actul ilicit a survenit integral într-un alt stat 68. art. din punct de vedere economic.. dar activitatea sa profesională se desfăşoară într-un alt stat membru. obiectivului declarat al regulilor de DIP instituite prin Regulamentul Roma II. mai importante decât strict interesele părţilor în litigiu71. art. Quebec. 3544(1) din C. art. ce temperează acest defect şi permit corectarea eventualelor sale rezultate indezirabile. pentru aplicarea Regulamentului va fi luat în considerare acest stabiliment. Symeonides. Regulamentul o conţine o singură dispoziţie particulară : distingând între prejudiciile produse în cadrul activităţilor personale sau familiale şi cele produse în legătură cu activităţile profesionale ale unei persoane. 99(1) Codul de DIP. cele două reguli precedente sunt înlăturate „dacă rezultă din ansamblul circumstanţelor că faptul prejudiciabil prezintă legături manifest mai strânse cu un alt stat ”. Portugalia. Regăsim în 72 68 În dreptul comparat. 5). 3126 C. art.

P. 1. 74 F. textul final adoptat reia clauza de excepţie în articolele referitoare la răspunderea pentru produse (art. 4 alin. mai ales că. 35. Kono. Rémy-Corlay. op. Morris and Collins. p. op.. Pe de o parte. 15 . cit.. 73 Pentru o viziune mai generală asupra clauzelor de excepţie. Etudes suisses de droit international. Rolul clauzei este bine delimitat: „corectarea” în primul rând a rezultatelor nefaste determinate de elementele de legătură rigide stabilite de Regulament. formularea în final adoptată impune părţii interesate să demonstreze această legătură „manifest mai strânsă”. vol. 75 A se vedea T. ale clauzei de excepţie 76. munca de coordonare care să ducă la o regulă de conflict aplicabilă uniform în absolut toate situaţiile şi acceptabilă pentru toate statele membre implică cheltuieli mari. 4 alin. 37. Chiar dacă din proiectul iniţial al Regulamentului a fost eliminat raţionamentul în doi timpi care condiţiona aplicarea acesteia (demonstrarea absenţei unei legături semnificative între situaţia juridică şi legea desemnată de regula de conflict. de exemplu pentru că prejudiciul s-a produs pe un teritoriu nesupus unei suveranităţi statale74. şi de la art. la interpretări divergente. 1983 . clauza nu oferă nici cele mai mici indicii cu privire la modul de determinare a acestor legături mai strânse (s-ar putea pune problema determinării elementelor/factorilor care ar trebui să conteze şi respectiv a semnificaţiei calitative a fiecăruia). 35-197).această dispoziţie. 1997.. « Etude critique de la clause d’exception dans les conflits de lois ». 2. ceea ce nu reprezintă o soluţie adecvată77. 1/2003. nº 1005. cit. cit. 5 alin. singurul ghid oferit acestora ar putea fi 72 Potrivit Dicey. cit. la nivel european. Cu privire la redactarea efectiv utilizată în cadrul art. de la ţară la ţară. pe de altă parte. în doctrină s-a sugerat că ar fi oportună menținerea raţionamentului în doi timpi amintit mai sus – a se vedea D. teză dactilografiată.. în subsidiar.. Symeonides. câteva observaţii se impun : adverbul „manifest” sugerează o aplicare „excepțională” a clauzei. teritoriali. Deşi s-ar putea susţine că în acest fel judecătorii nu vor admite prea frecvent înlăturarea legii în mod normal aplicabile. experienţa europeană a arătat că judecătorii au folosit de cele mai multe ori în mod adecvat libertatea lăsată prin aceste clauze (cuprinse în alte texte de drept internațional privat). p. nº 39. Muir-Watt. există riscul ca judecătorii să se limiteze la o simplă numărare a contactelor fizice pe care delictul le prezintă cu o anumită lege. « Les clauses d’exception en droit international privé». Bureau. fapt care a adus încredere. cit. respectiv dovedirea existenţei unei legături substanţial mai strânse între acea situaţie şi o altă lege). cu aplicare mecanică. şi « Mise en œuvre et régime procédural de la clause d’exception dans les conflits de lois ». p. expresie in concreto a principiului de proximitate. “Critical and Comparative Analysis. 4§5 din Convenţia de la Roma.. 4 alin. 77 S. op.”. la concurenţa neloială (atunci când aceasta afectează exclusiv interesele unui concurent specific – art. clauza poate fi utilă în soluţionarea problemelor intervenite în ipotezele în care aplicarea regulii locului prejudiciului se dovedeşte a fi nefructuoasă. RCDIP. aduse formulării reţinute. 76 De aceea. 3. ca o problemă de redactare. suficiente pentru soluţionarea cazurilor prezente în faţa lor. p. 234-235. nu este prea sigur că nu se va ajunge. precum şi la cvasi-contracte. 3 poate fi văzut ca o excepţie şi de art. 2). care limita întinderea clauzei de excepţie la cazurile guvernate de regula generală. 2). clauza de excepţie prevăzută şi de Convenţia de la Roma73. H. 4 alin.. Spre deosebire de Proiectul de Regulament. a se vedea : C. două serii de critici pot fi. 400. 6 alin. Două explicaţii de natură economică pot fi oferite pentru această decizie politică de folosire a unei clauze de excepţie: pe de o parte. Poitiers. Datorită faptului că Regulamentul este redactat în ansamblul său în termeni geografici. respectiv o mai mare doză de discreţie pentru aceştia75. S. (op. ce poate fi determinată numai după compararea in concreto a legăturilor legilor în cauză cu situaţia dată. la fel ca în cazul art. 26-27. Garcimartin Alférez. textul nu ar indica totuşi cu claritate dacă art. în timp ce este mai simplu şi mai ieftin ca judecătorii să obţină informaţii ex post. suplimentar. op. Dubler. Regulamentul introduce astfel o oarecare doză de flexibilitate în determinarea legii aplicabile şi permite evitarea reproşurilor adresate destul de frecvent regulilor de conflict rigide.

Garcimartin Alférez. iar în anumite cazuri. dar nu întotdeauna . 84 Cu privire la semnificaţia acestei sintagme în DIP. Symeonides. D. Universitatea Paris 2. Bureau. cit. tribunalele sesizate vor supune. Acest set de norme creează astfel un cadru flexibil al normelor privind conflictul de legi.reprezentat de considerentul 14 din Preambul 78 : deşi termenii acestuia sunt vagi (ceea ce este de înţeles din moment ce ei apar în cadrul unei fraze prin care se descrie sistemul Regulamentului). prezentul regulament prevede o normă generală dar şi norme speciale. 1 lit. Muir Watt. o "clauză derogatorie" care permite o excepţie de la aceste norme atunci când este clar din toate circumstanţele cazului că fapta ilicită are în mod evident o legătură mai puternică cu o altă ţară. Cerinţa de a asigura securitatea juridică şi necesitatea de a face dreptate în cazuri individuale reprezintă elemente esenţiale ale unui spaţiu de justiţie.. De asemenea. acesta permite instanţei sesizate să trateze fiecare cauză în parte în mod corespunzător”. nº 1005. cu care aceasta prezintă cele mai strânse legături (cele două legi pot să coincidă. Pe de altă parte. op. Dispoziţia citată este în armonie cu articolul 10 alin. fiecare problemă specifică a litigiului unei analize separate ” (trad. La prise en considération des normes étrangères. fără să lase loc pentru o evaluare punctuală doar a unui aspect particular al acestuia. clauza de excepţie nu va putea fi operațională în cazuri mai mult decât evidente. Symeonides.. noastră) – a se vedea Eur.cit. mai practică). Deşi iniţial destinată să aducă o doză semnificativă de flexibilitate. 19/46. Symeonides (op.de exemplu atunci când părţile au ales pentru contractul lor o lege cu care acesta nu prezintă nicio legătură faptică). 2004. Final A6-0211/2005 (june 27. Memorandumul explicativ la Propunerea de Regulament indică prima soluţie (mai simplă. 2005). şi nu unul limitativ. teză de doctorat. Această regrupare sub autoritatea unei singure legi oferă avantajul eliminării eventualelor conflicte de calificări cu privire la natura contractuală sau delictuală a uneia sau alteia dintre regulile în cauză 83. Totuşi. 80 Explicaţia rezidă în preocuparea excesivă a redactorilor regulamentului de a evita posibilitatea de dépeçage (evidentă de altfel şi în respingerea de către Consiliu şi Comisie a amendamentului propus de Parlament la art. precum un contract”. cit. pentru a se determina legea cu care situaţia juridică prezintă legăturile cele mai strânse (în contextul art. 16 . Prin urmare. De asemenea. p. De exemplu. Regulamentul utilizează sintagma „ar putea” ceea ce indică faptul că nu suntem în prezenţa unei prezumpţii absolute : existenţa unui raport prealabil între părţi este un factor care va fi doar „luat în considerare”84. p. op. Prezentul regulament prevede punctele de legătură considerate a fi cele mai potrivite pentru a atinge aceste obiective. şi de aceea am preferat-o şi noi . care arată că ar fi fost preferabilă o clauză de excepţie mult mai nuanţată. ambele soluţii pot fi viabile. cit. 4 alin. care să permită acestei clauze să-şi îndeplinească în mod adecvat misiunea şi să aducă îmbunătăţiri substanţiale unor reguli de conflict nu neapărat adaptate 80. 30). 82 Se poate discuta totuşi dacă legea la care s-au referit redactorii regulamentului este chiar legea care guvernează acea relaţie preexistentă sau legea statului în care aceasta este localizată. acolo unde este cazul. trimiterile la „necesitatea de a face dreptate în cazuri individuale” şi la misiunea instanţelor de a trata „fiecare cauză în parte în mod corespunzător” pot fi considerate indicii cu privire la cazurile de intervenţie a clauzei de excepție şi la modalitatea de aplicare a acesteia79. Parl. 4 alin. 83 F. 4 din Regulament. Fohrer. 400-401. care să permită rezultate mai raţionale. iar judecătorul dispune de o marjă importantă de apreciere pentru a determina dacă există o legătură semnificativă între obligaţia extra-contractuală şi legea aplicabilă acestei relaţii preexistente. a se vedea E. o a doua critică serioasă priveşte absenţa unei doze mai mari de flexibilitate. 3 din Regulamentul Roma II vorbeşte destul de rigid de legea cu care „delictul/actul ilicit” (în ansamblul său) prezintă legături semnificativ mai strânse. e) din Convenţia de la Roma. Conform lui S. amendament care prevedea : „pentru determinarea legii aplicabile. Întrucât textul regulamentului nu este explicit.. 28. art. p. care dispune că efectele nulităţii contractului sunt guvernate de legea aplicabilă acelui contract. H. 81 A se vedea critica destul de dură a lui S. nº 40. op. o acţiune delictuală angajată în urma anulării unui contract ar putea depinde de legea aplicabilă acestuia 82. 79 S. p. 648 pagini. menţionarea „relaţiei preexistente” între părţi are doar un caracter exemplificativ. şi de aceea s-a considerat că utilitatea sa este cu mult redusă81. 3 din 78 „(14). Regulamentul aduce în schimb câteva clarificări destinate să reducă incertitudinea şi să faciliteze aplicarea acestei clauze în viitor : fraza a doua a alineatului 3 precizează că „ o legătură manifest mai strânsă” poate avea drept bază „o relaţie preexistentă între părţi.

adică.. Competenţa de principiu este oferită legii statului în care cele două părţi îşi au reşedinţa obişnuită (lex domicilii communis)88. în cele din urmă. 4 alin. 86 17 . este vorba despre răspunderea pentru fapta produselor. şi alte circumstanțe pot fi relevante.Regulamentul Roma II). 5). 87 Trebuie menţionat faptul că în acele state membre care au ratificat Convenţia de la Haga din 1973 citată supra (Finlanda. respectiv cu redactarea regulii generale (cu privire la legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale). 35-197. Spania sau Olanda). Din punct de vedere teoretic. de exemplu circumstanţe legate de părţile implicate sau de consecinţele evenimentului/evenimentelor respective85. concurenţa neloială şi actele de restrângere a liberei concurenţe. deşi prezintă legături suficient de strânse cu acea situaţie juridică. urmărind în acest fel reţinerea celui mai adaptat element de legătură. de regulă. atunci când prejudiciul este cauzat într-o excursie în străinătate unui cetăţean român. unul sau altul din cele două considerente se va regăsi întotdeauna în spatele regulilor de conflict speciale instituite de Regulament. Roma II reţine în această problemă o regula de conflict în cascadă. Așa cum demonstrează şi adoptarea Convenției de la Haga din 1973 privind legea aplicabilă răspunderii pentru fapta produselor. va fi 85 Dicey. de exemplu în situaţia în care prejudiciul este cauzat de un medicament administrat într-o excursie prin mai multe țări. 4. 196. În ideea de a satisface nu numai obiectivul menţionat mai sus (elemente de legătură cât mai adaptate)86. dacă părţile îşi au reşedinţa obișnuită în acela și stat. p. în al doilea rând. cu o combinare a elementelor de legătură în variante mai puţin complexe decât cele întâlnite în Convenţia de la Haga din 197387. 4. Luxemburg. 5.. În absenţa unei reşedinţe comune. nu acordă în plan material suficientă importanţă unor interese sau politici urmărite la nivel legislativ prin respectivele categorii de delicte particulare. 4. S. Aşa cum vom vedea. legăturile cele mai strânse cu respectiva situaţie juridică. în mod tradiţional în acest domeniu s-a considerat necesară o soluţie specială. legea aplicabilă va fi determinată potrivit regulilor acestei Convenţii. Morris and Collins. atunci când acea regulă generală desemnează o lege care nu prezintă. iar în caz negativ va fi aplicată una din legile indicate la art. 1. cit..1) : astfel. Regulile de conflict speciale Alături de regulile de conflict generale prezentate deja. materializat. textul Regulamentului Roma II stabileşte şi o serie de reguli de conflict speciale pentru 5 categorii aparte de delicte. atingerile aduse drepturilor de proprietate intelectuală şi. Franţa. atingerile aduse mediului înconjurător. Răspunderea pentru daunele provocate de produsele defectuoase (art.3. ea poate fi dificil de concretizat.1 (regula specială). ci doar de la regula lex loci damni (art. de un bun produs şi cumpărat în Romania. pentru că legea locului unde se realizează prejudiciul nu funcţionează în mod adecvat ca regulă generală. în două situaţii: în primul rând. oportunitatea unor reguli de conflict specifice este în strânsă legătură cu natura. legea acestuia va fi aplicabila. ea poate conduce la rezultate complet aleatorii atunci când legea în final aplicabilă nu prezintă decât legături extrem de vagi cu litigiul : de exemplu. dar şi pentru a îmbina în mod satisfăcător nevoia de desemnare a unei legi previzibile pentru părţi cu acordarea unei priorităţi victimei. Pe de o parte. redactarea art. Slovenia. ceea ce indică faptul că el nu derogă integral de la art. În ordine. 5 începe cu sintagma „ sub rezerva art. Pe de altă parte. atunci când legea desemnată. şi nu celor stabilite prin Regulamentul Roma II. despre răspunderea pentru grevă sau lock-out.” şi se încheie cu formularea unei clauze de excepţie similare celei de la art. 2. 88 De fapt. II. ea. Regulile de conflict speciale privitoare la anumite categorii particulare de delicte se impun atunci când rezultatul obţinut în urma aplicării regulii generale este inadecvat. op.

1 pot fi şi ele luate în considerare cu ocazia aplicării clauzei de excepţie. fie aplicarea unei legi la care acest alineat nu face referire (de exemplu legea locului fabricării produsului)91. prezintă relevanţă determinarea locului comercializării produsului. O problemă ce nu este prea clară este aceea de a şti dacă termenul „comercializare” include şi (simpla) publicitate făcută unui produs într-un stat în care acesta nu este efectiv disponibil94. legea acestui alt stat va fi aplicată. op. legea locului survenirii prejudiciului. ceea ce este semnificativ nu este atât faptul că produsul individual care a cauzat prejudiciul a fost comercializat / vândut într-un anumit stat. 201. o clauză de previzibilitate (art. introducerea acestei clauze de excepţie nu este în mod neapărat justificată : a permite judecătorului o marjă de apreciere foarte mare în domeniu nu este de natură să impulsioneze producătorii să acționeze cu diligenţă crescută. 2 pare să indice că legea desemnată în urma aplicării clauzei de excepţie ar trebui să fie alta decât legea reședinței obişnuite a victimei. Apar. Acest lucru nu este precizat expres în textul Regulamentului. dar din care înțelegem „produse de acelaşi tip. Așa cum s-a arătat însă (Dicey... lui D. 5 alin. Garcimartin Alférez. 18 . 239. În ceea ce privește comercializarea. precum şi de faptul că în ultimii ani mobilitatea persoanelor şi a bunurilor a crescut mult. 93 F. Kono. pare perfect plauzibil ca o practică modernă de afaceri precum publicitatea prin internet să poată fi inclusă în cuprinsul conceptului „comercializare”. cit. 94 Dicey. O dificultate suplimentară în aplicarea acestor texte ar putea apărea dacă produsul nu este comercializat în niciunul din statele la care se face referire la literele a). nº 1011... 7 din Convenţia de la Haga din 1973.competentă legea reşedinţei obişnuite a victimei. p. iar localizarea doar prin intermediul locului survenirii prejudiciului direct ar fi putut duce la desemnarea unei legi care nu ar prezenta o legătură pertinentă cu situaţia. 90 Acest lucru nu rezultă cu claritate însă din formularea textului. cit. cit. Termenul „produs” se referă şi la electricitate ”. H. locul dobândirii produsului de către victimă reşedinţa obişnuită a victimei). p. Deşi discuţiile sunt posibile. redactorii regulamentului au trebui să ţină cont de distribuirea semnificativă a elementele de legătură posibile în materie pe teritoriul mai multor state (sediul producătorului. p. 5 alin. op. 5. II. art. acest fapt poate să conducă la circumscrierea naţională a activităților economice pentru a se evita situaţiile (respectiv litigiile) transfrontaliere. nº 43. decât legea locului achiziţionării bunului sau decât legea locului prejudiciului. din contră. locul primei puneri în circulaţie a produsului. 2 din Directiva europeană 85/374/CEE 92. însă Memorandum-ul explicativ ce însoţea propunerea originală a Comisiei sugera preluarea acestei definiţii din art. 1. 91 Din punct de vedere economic.. iar legile desemnate de elementele de legătură de la art.”. S. 92 Directiva Consiliului din 25 iulie 1985 de apropiere a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre cu privire la răspunderea pentru produsele cu defect (85/374 CEE). de aceea s-a preferat o regulă în care apar grupate mai multe elemente de legătură. 200) această interpretare este însă puţin probabilă. cât faptul că acel produs şi produse asemănătoare de acelaşi tip şi ale aceleiaşi persoane responsabile (ale aceluiaşi fabricant/producător) sunt comercializate în acel stat93. locul de fabricaţie al produsului. care se referă la produse „de același tip”. 406). 1 fraza a doua) şi o clauză de excepţie (art. S. în fine. aceasta din urmă permiţând fie nerespectarea ordinii elementelor de legătură fixate în alineatul 190. vol. „produs” înseamnă toate bunurile mobile. “ Critical and Comparative Analysis. fabricate de către persoana responsabilă”. chiar şi în cazul in care sunt încorporate în alte bunuri mobile sau într-un bun imobil. modificată prin Directiva 1999/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului. 5 alin. imprevizibilă pentru părţi şi nu neapărat aptă să ofere victimei o protecţie adecvată. (op. cit. Bureau. 2). 5 alin. Morris and Collins. Muir-Watt. conform articolului 2 al acesteia: „ În sensul prezentei directive. 5 alin. prevăzând că dacă actul ilicit prezintă legături mult mai strânse cu „o altă lege decât cele indicate în alineatul 1”. Morris and Collins. aplicarea fiecăreia dintre acestea fiind însă condiţionată de comercializarea produsului în cauză în acel stat89. lucru deloc dezirabil din perspectiva obiectivelor de realizare a bunăstării globale – a se vedea T.1 fraza finală. b) sau c) de la 89 Cf. p. subsidiar legea locului cumpărării produsului sau. 35-220. În vederea aplicării dispoziţiilor art. op. dar se deduce din literele a) şi c) şi din clauza de previzibilitate pe care o regăsim în art.. aşa cum prevede şi art.. cit. 35-207. din 10 mai 1999. de asemenea. op. Termenul „produs” nu este definit în cuprinsul Regulamentului.

art. deoarece acesta dispune ca el se aplică „exceptând alte dispoziţii contrare ale prezentului Regulament”. 11. P. iar pentru cazul descris articolul 5 nu prevede nimic95. În acest fel. Dacă victima este rezident într-o ţară europeană. Morris and Collins. Symeonides. cu o legislaţie favorabilă consumatorilor. op. S. Încercând să concilieze obiectivele anunţate în preambulul regulamentului (considerentul 20) şi metoda în final folosită de art. regula va fi inversată. conţinutul legislaţiei materiale aplicate în fiecare caz de speţă fiindu-i indiferent. se prezintă drept producătorul acestuia. iar regula reşedinţei obişnuite menţionată mai sus nu este nici ea aplicabilă : se pare (deşi soluţia nu este deloc certă) că pentru aceste situaţii este necesar să ne întoarcem la regula generală de la articolul 4. un intermediar (angrosist) sau un retailer. acelaşi articol 5 are ca rezultat faptul că pârâtul (probabil rezident UE) va fi judecat după standardele mai puţin riguroase din acel stat non-UE. articolul 5 din Regulament va garanta că aceasta va fi protejată conform standardelor europene. la aplicarea legii reşedinţei obişnuite a victimei. Aşa cum se arată însă în Directiva europeană 85/374/CEE referitoare la produsele defectuoase. marca sau alt semn distinctiv pe produs. 5 al. 5. 95 96 Dicey. aplicându-și numele. 19 . Problema de a şti dacă o anumită persoană este efectiv responsabilă va fi însă rezolvată potrivit dispoziţiilor legii aplicabile96. şi în Memorandumul explicativ la ante-proiectul de Regulament Roma II. stimularea inovaţiei. facilitarea schimburilor comerciale. regulamentul oferă părţii responsabile un avantaj (probabil excesiv) şi sperăm că argumentul imposibilităţii de prevedere în mod rezonabil a locului comercializării nu va fi admis prea frecvent de instanţe. ea deghizează anumite considerente materiale97. cit. 199. acest autor arată că prima preocupare a legiuitorului comunitar ar fi fost de fapt aceea de a determina domeniul de aplicare în spaţiu al directivei europene din 1985.. 35-211. persoana care. p. op. singura capabilă de fapt să garanteze îndeplinirea obiectivelor materiale prevăzute de considerentul 20 din Regulament (demers unilateralist) şi că doar în secundar s-a preferat bilateralizarea regulii. 35-203. S. astfel că legea de la reşedinţa obişnuită a acestei persoane va primi aplicare (art. Dicey. Morris and Collins. Regulamentul conţine în schimb o clauză de previzibilitate. în nevoia de a se lua în considerare obiective precum justa repartiţie a riscurilor într-o societate modernă. cit. ea ar include fabricantul unui bun finisat sau al unei componente dintr-un asemenea bun. previzibilitate pentru părţi). op. p.. Aşa cum s-a văzut. 97 S. pentru a se permite o „concurenţă nedistorsionată” între operatori şi a se „facilita schimburile comerciale”. protecţia sănătății consumatorilor. În acelaşi sens.art. În schimb. p. dispoziţiile acestui articol conduc. nu este mai puţin adevărat că fundamentul său declarat rezidă. 201. cit.. 201-203). potrivit căreia dacă persoana a cărei răspundere este angajată nu a putut să prevadă în mod rezonabil locul comercializării produsului în cauză sau a unui produs de acelaşi tip. aşa cum arată considerentul 20 din Preambul. 5 şi considerentul citat mai sus sugerează totuşi receptivitatea legiuitorului comunitar pentru reguli de conflict non-neutre. care demonstrează că elementele de legătură reţinute de regulament depind de valori substanţiale comune statelor membre UE. Regula de conflict are la bază anumite idei despre conţinutul legislaţiei materiale desemnate. în cele mai multe cazuri. producătorul oricărei materii prime. 1 fraza finală). de Vareilles –Sommières (op. Deşi începeam observaţiile cu privire la articolul 5 prin a aminti obiectivele urmărite prin această regulă de conflict specială (element de legătură bine adaptat. 5 (reguli de conflict localizatoare). respectiv orientarea către anumite soluţii materiale convenabile cetățenilor europeni.. dacă victima este rezident într-o ţară non-UE. importatorul unui produs. Sintagma „persoana a cărei răspundere este angajată” (în condiţiile articolului 5) nu este definită în cuprinsul Regulamentului. citată supra. cit. p. Acest program ambiţios conceput pentru o regulă de conflict impune câteva observaţii cu privire tehnica juridică folosită : deşi pe ansamblu Regulamentul Roma II acordă prioritate regulilor de conflict neutre.

prin aceea că asigură egalitatea de tratament între toţi operatorii economici care acţionează pe aceeaşi piaţă. Regulamentul face distincţie între actele care pot afecta piaţa în general şi acelea care afectează doar un anumit concurent particular pe piaţă. nº 1012. prezenţa lor este binevenită. pe de altă parte. Este general acceptat faptul că normele din acest domeniu se dezvoltă pentru a îndeplini un scop esenţial : acela de a asigura o concurenţă efectivă într-o piaţă liberă. nu vom critica soluţia reţinută de legiuitorul comunitar. legea aplicabilă este legea statului în care relaţiile concurenţiale sau interesele colective ale consumatorilor au fost afectate. în ansamblul său. respectiv a intereselor statului în procesul comercial. 6) Conform considerentului 21 din Preambul. în dimensiunea sa conflictuală. În plus. Spaniei. Conform soluţiei larg întâlnite în dreptul comparat99. lex loci damni se traduce. deşi dispoziţiile articolului 6 reprezintă o materializare a regulii de conflict generale.2. 20 . ci doar o clarificare a acesteia. în aceste condiţii. octombrie 1992) – cf. În cazul actelor din prima categorie. 4 alineatul 1 analizată mai sus. de la acordarea unei protecţii individuale fiecărui operator (în scopul stimulării dezvoltării economice) la acordarea unei protecţii instituţionale pieţei. op. prin faptul că ea corespunde aşteptărilor părţilor vătămate (conducând la o lege care guvernează mediul lor economic) şi. Deşi acest lucru pare să infirme oportunitatea însăşi a regulii speciale nou instituite. 6 din Regulament nu aduce o veritabilă derogare de la regula de la art. această soluţie garantează interesul supra-individual sau macroeconomic (buna funcţionare a unei pieţe) urmărit de regulile din domeniul concurenţei : raţiunile şi obiectivele reglementărilor din domeniul concurenţei au evoluat radical în ultimii ani. Concurenţa neloială şi actele de restrângere a liberei concurenţe (art. Regulile de conflict din domeniul concurenţei neloiale sunt în mod evident inspirate de obiective şi politici de natură materială care nu se regăsesc de obicei în spatele regulilor de conflict obişnuite. pe de o parte. Regula este justificată. în materie de concurenţă. elementul de legătură reţinut fiind justificat prin argumentele menţionate mai sus. cit. Articolul 6 alineatul 1. iar implementarea acestei politici şi realizarea obiectivelor materiale subsumate ei ocupă un loc extrem de important la nivelul UE. D. iar paleta acestora este destul de largă : acte destinate să influenţeze cererea (de exemplu frauda sau constrângerea/şantajul). Olandei. Nu surprinde astfel faptul că legea aplicabilă actelor de concurenţă neloială trebuie determinată în conformitate cu anumite dispoziţii care se îndepărtează de la teoria clasică a lui Savigny (centrul de gravitate al delictului) 98. la nivel european ar fi fost oricum necesară elaborarea unor orientări clare pentru interpretarea uniformă a regulii generale de conflict în acest domeniu particular. datorită specificităţii materiei şi a obiectivelor materiale menţionate deja. În materia concurenţei neloiale. Regula vizează actele de concurenţă neloială. p. cu accente puse pe protecţia intereselor consumatorilor. art. Muir-Watt. de asemenea recomandările doctrinei sau ale Ligii internaţionale a dreptului concurenţei în materie de publicitate (Rezoluţia de la Amsterdam. Totuşi. În plus. prin competenţa legii statului a cărui piaţă este afectată sau susceptibil să fie afectată prin comportamentele în cauză. Bureau. este explicabilă prezenţa unei reguli de conflict inspirată şi ea de aceleaşi raţiuni. Elveţiei care dispun de elemente de legătură specifice în materie. H. actele care 98 Această îndepărtare este evidentă de exemplu în excluderea posibilităţii de luare în considerare a faptului că părţile îşi aveau reşedinţa obişnuită/sediul în acelaşi stat. De aceea. introducerea unei reguli de conflict specială este justificată şi prin aceea că în anumite state europene existau deja asemenea reguli de conflict speciale ce ar fi trebuit lăsate neaplicate în urma intrării în vigoare a Regulamentului Roma II. 99 A se vedea de exemplu legislaţiile Austriei.. fără ca acesta să prevadă nimic în loc. 407.

104 CJCE. 2 din Regulament se ocupă de ipoteza particulară în care actul de concurenţă neloială afectează exclusiv interesele unui concurent. unele – exemplu Anglia . op. Pironon. nº 2. S. S.. spionaj industrial. 204. p. actele anticoncurenţiale au un impact direct asupra particularului şi afectează numai indirect interesele pieţei. af. aceasta din urmă vizează însă numai practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor faţă de consumatori.ignorând chiar această instituţie) . cu privire la acest aspect. actele care exploatează valoarea unui concurent (crearea unui risc de confuzie sau exploatarea bunei reputaţii. soluţia nu este satisfăcătoare datorită complexităţii pe care o generează : judecătorilor din statele în care s-a realizat actul de concurenţă neloială (competenţi potrivit jurisprudenţei Fiona Shevill 104 să se pronunţe cu privire la repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant) vor trebui să aplice concomitent în aceeaşi cauză mai multe legi unor prejudicii realizate în state diferite 105. 103 Articolul 5§3 din Convenţia de la Bruxelles/Regulamentul european 44/2001. a se vedea V. C-68/93. Piaţa relevantă este aceea unde concurenţii încearcă să câştige favoarea clienţilor. cit. Chiar dacă plecăm de la modelul soluţiilor jurisprudenţei comunitare în materie de competenţă jurisdicţională103 pentru a ajunge la aplicarea distributivă a legilor în prezenţă. 105 V. în schimb în ceea ce priveşte actele de concurenţă neloială ale întreprinderilor între ele. Articolul 6 alin. 7 martie 1995.a se vedea Dicey. 35215. 21/76. Fiona Shevill. Fiona Shevill. a) din Legea 105/1992 prevedea. p. Pironon. cât şi de diverse asociaţii de protecţie a consumatorilor 102.. cit. dificultăţi particulare ar putea să apară în legătură cu actele ilicite săvârşite prin intermediul internetului: legea pieţei spre care operatorul internet îşi dirijează activităţile poate sau nu deveni competentă în urma aplicării acestui articol? 102 Ibidem. CJCE.)100. 30 noiembrie 1976. respectiv legea statului cu care situaţia prezintă legăturile cele mai strânse)106. C-167/00. Europe. Comentariu sub articolul 5.CJCE. 106 Art.. introdusă de o asociaţie de protecţia consumatorilor în vederea interzicerii utilizării de către un comerciant în contractele cu particularii a unor clauze considerate abuzive este de natură delictuală sau cvasidelictuală în sensul art. Regulamentul propus este astfel în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie aferentă articolului 5§3 din Convenţia de la Bruxelles (astăzi Regulamentul 44/2001). 7 martie 1995.. nº 16. 1 octombrie 2002. 35-217. p. 100 Exemplele sunt indicative şi este de presupus că sintagma „concurenţă neloială” va primi în viitor o definiţie autonomă la nivel comunitar. Bureau. Morris and Collins. op. deşi acest lucru ar fi fost de dorit. dacă nu pot interveni legea reşedinţei comune. C-68/93. Henkel. boicotul).. Pentru exemple de eventuale probleme de calificare. Dicey. af. H. Posibile indicaţii despre sensul sintagmei pot fi găsite în art. CJCE. ca o derogare de la aplicarea legii statului pe a cărui piaţă s-a produs rezultatul dăunător. ca de exemplu în cazurile de corupţie. 202. posibilitatea persoanei prejudiciate de a solicita aplicarea legii statului său de sediu (dacă actul de concurenţă neloială a produs daune care o privesc în exclusivitate). fiind necesar ca ea să fie afectată în mod direct şi substanţial prin comportamentele analizate101. nº 8. op. Mines de Potasse d’Alsace. février 2008. conform căreia „ o acţiune jurisdicţională preventivă. revizuită) sau în Directiva europeană 2005/29/CE privitoare la practicile comerciale abuzive. în afara domeniului publicităţii comerciale materia nefiind armonizată. Muir-Watt. dreptul comunitar derivat nu oferă prea multe indicaţii. 21 . cit. cit. iar acţiunile având acest temei pot fi introduse atât de concurentul afectat. În aceste situaţii. op. prevăzută de articolul 4 alineatul 2. 10bis din Conven ția de la Paris privind protecţia proprietăţii industriale (1893. „ L’entrée du droit de la concurrence dans le Règlement Rome II: bonne-mauvaise idée?”. Articolul 6 alineatul 2.tind să împiedice oferta concurentă (de exemplu. pentru acestea a fost preferată întoarcerea la regula generală de conflict de la articolul 4 ( lex loci damni. nº 1012. divulgarea unui secret comercial sau incitare la ruperea contractului. af. 407. Morris and Collins. astfel încât Regulamentul să aibă o aplicare uniformă în toate statele membre (cu atât mai mult cu cât nu toate statele membre au aceeaşi concepţie cu privire la concurenţa neloială. étude 2. De la soluţia conflictuală descrisă până acum nu se poate deroga prin jocul autonomiei de voinţă şi nici în favoarea legii reşedinţei obişnuite comune a părţilor. 5 punctul 3 din Convenţie” . af. D. perturbarea aprovizionării unui concurent. 118 lit. 101 Memorandumul explicativ. Regulamentul nu conţine însă nicio dispoziţie cu privire la acele ipoteze în care actul de concurenţă neloială produce efecte şi afectează mai multe pieţe.

cât şi a celor naţionale din domeniul dreptului concurenţei. Regulamentul încearcă să remedieze această situaţie. În prima ipoteză. Bernard Crehan. care oferă mai multe exemple. 110 În sensul jurisprudenţei Pâte de bois (CJCE. Regulamentul Roma II încearcă să suprime riscul de forum shopping prin stabilirea de reguli de conflict uniforme. Dreptul naţional aplicabil va guverna probleme precum existenţa. permiţând invocarea unei singure legi. reprimate atât de dreptul comunitar. pentru că partea lezată poate fi pusă în situaţia de a demonstra conţinutul a 3. 20 septembrie 2001. 2007 (cu o recenzie în paginile acestui număr al revistei). 3 lit. 89/85). efectele sale negative sunt limitate în mod abil în cadrul articolului 6 alin. deşi standardul de comportament poate fi comun tuturor (cel puţin în ipotezele când discutăm de o violare a articolelor 81 şi 82 din Tratatul CE). 7 legi (aparţinând la tot atâtea state în care s-a produs prejudiciul). legislaţiile naţionale nu dispun de reguli prin care se sancţionează ajutoarele de stat sau atribuirea unor monopoluri (art. Courage Ltd v. Dacă sunt afectate mai multe pieţe naţionale. se vor aplica distributiv legile mai multor state. legislaţiile naţionale pot sancţiona comportamente considerate licite în dreptul comunitar. sancţiunile administrative pentru astfel de comportamente sunt excluse din sfera de aplicare a Regulamentului. 109 CJCE. af.).care dau dreptul la despăgubiri civile -. Contrar textului iniţial al propunerii de regulament. Pentru aceste chestiuni. respectiv materiale) sunt mai favorabile intereselor sale. cit. legea aplicabilă va fi legea statului pe a cărui piaţă se produc efectele anticoncurenţiale. Totuşi. 111 A se vedea V. invers. 19-39. a se vedea P. Van Gerven. deplina eficacitate a articolului 81 din Tratat ar fi periclitată dacă particularii nu ar putea pretinde repararea prejudiciilor suferite în urma unei violări a dreptului comunitar al concurenţei. pentru o analiză a acestei decizii. C-453/99. legea materială aplicabilă va fi aceeaşi. b) din Regulament. legea forului. astfel că oricare ar fi judecătorul sesizat. Forum Shopping in the European Judicial Area . cât şi de legislaţiile naţionale 108. aşa cum precizează considerentul 23. Pironon. care să reflecte domeniul de aplicare spaţial extrem de larg pe care îl pretind anumite legislaţii antitrust din lume111. op. deoarece competenţa acestei legi este subordonată îndeplinirii suplimentare a două condiţii: a) forul este unul din statele unde comportamentul anticoncurenţial a produs 107 108 A se vedea considerentul 23 din Preambul. pentru un exemplu referitor la aplicarea dreptului american al concurenţei. întinderea despăgubirilor. nº 15. aşa cum a indicat CJCE în afacerea Courage vs Crehan109. 86 şi 87 din Tratatul CE). Această circumstanţă poate constitui un obstacol important în calea introducerii unor acţiuni individuale în despăgubiri. 112 Acest fenomen este considerat a fi unul negativ în măsura în care reclamantul ce are posibilitatea să sesizeze tribunale din state membre diferite va putea alege pe acela ale cărui norme (de conflict. Basedow (ed. Hart Publishing. pe larg despre această temă. de Vareilles-Sommières (ed. Sintagma „piaţă afectată sau susceptibil să fie afectată” poate ridica însă dificultăţi: pentru realizarea condiţiei se poate discuta dacă ca este necesar ca actele anticoncurenţiale în cauză să fi fost realizate pe respectiva piaţă de o întreprindere care îşi exercita efectiv activitatea pe această piaţă110 sau poate fi admisă o concepţie mai largă. Oxford. a se vedea W. Această regulă specială intervine atât pentru încălcările normelor comunitare. în J. dreptul comunitar nu conţine dispoziţii speciale cu privire la despăgubirile datorate persoanelor private.Articolul 6 alineatul 3.). articolul 6 cuprinde şi o regulă pentru prejudiciile (private) ce pot rezulta din „ acte care restrâng libera concurenţă”. natura. În mod natural. Suprapunerile între cele 2 seturi de reguli (comunitare şi naţionale) nu sunt perfecte: de exemplu. p. 5. Private Enforcement of EC Competition Law. 22 . Comportamentele tipice vizate de această regulă sunt înţelegerile monopoliste sau abuzul de poziţie dominantă 107 . limitele răspunderii. Deşi în general competenţa lui lex fori este de natură să favorizeze fenomenul de forum shopping112. Crehan and the Way Ahead”. Kluwer Law International. 27 septembrie 1988. „Private Enforcement of EC Competition Rules in the ECJ: Courage v. În ansamblul său. 2007.

Aspects économiques du droit international privé : réflexions sur l’impact de la globalisation économique sur les fondements des conflits de lois et de juridictions. 114 Cf. a se vedea H. regula fixată. este suficient ca doar unul să îşi aibă domiciliul în statul forului. p. Dacă efectele comportamentului anticoncurenţial s-au produs pe teritoriul mai multor state (comunitare şi necomunitare) se pune problema de a şti dacă lex fori înţelege să guverneze numai consecinţele civile ale acelui comportament (urmând ca atingerile aduse liberei concurenţe să fie apreciate după legile diverselor pieţe afectate) sau ea va determina inclusiv standardul în raport cu care se apreciază acel comportament. iar astfel persoana responsabilă va fi mereu supusă standardelor celor mai ridicate (fie din statul în care acţionează. soluţia poate fi discutată şi rămâne să vedem cum se va orienta jurisprudenţa în materie114. lui V. două soluţii pot fi susţinute : literal textul pare să indice că legea forului va guverna numai răspunderea eventuală a pârâtului. considerând că Regulamentul Roma II nu a renunţat la metoda legilor de poliţie în ceea ce priveşte aplicarea normelor care sancţionează restricţiile aduse liberei concurenţe – exemplul tipic fiind articolele 81 şi 82 TCE . ea restabileşte concurenţa între operatori împiedicându-i să manipuleze diferenţele între legislaţii pentru a obţine un avantaj concurenţial nemeritat115. 113 Regulamentul european 1/2003 din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a regulilor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din Tratat. nº 1015. fie din statul unde se fac simţite efectele comportamentului său). este orientată în special către cel de-al doilea obiectiv menţionat. 307. Pironon (metoda balanţei intereselor guvernamentale). corectă ar fi această din urmă soluţie. Regulamentul Roma 2 oferă în felul acesta un remediu interesant în faţa riscului de coborâre sistematică a nivelului de protecţie a mediului. Muir-Watt. cit. 23 . în particular pentru Uniunea europeană. şi odată cu aceasta. Partea vătămată va căuta întotdeauna legea care oferă nivelul cel mai ridicat de protecţie. iar piaţa acestui stat a fost şi ea direct şi semnificativ afectată în urma comportamentului anticoncurenţial sunt argumente care susţin soluţia aplicării legii forului inclusiv standardului de comportament (legea forului ar avea un interes special a fi aplicată). L 1. dar pentru alt motiv decât cel invocat de V. De fapt. În cazul unei pluralităţi de reclamanţi. b) partea vătămată îşi are domiciliul în acest stat. 115 D. H. apreciem c ă intervenţia legii forului pentru stabilirea inclusiv a standardului de comportament pretins operatorului economic poate fi justificată prin intermediul acestei metode a legilor de poliţie. op. pe larg despre concurenţa între legislaţii. Atingeri aduse mediului înconjurător (art. o dificultate suplimentară poate să apară în legătură cu domeniul de aplicare al acestei legi. Regulamentul este cu claritate orientat către favoarea acordată victimei. În opinia noastră. în schimb. atunci când sunt implicate şi state terţe.(acest text recurgând la metoda regulilor de conflict doar în ceea ce priveşte aprecierea consecinţelor civile ale acestor restricţii). risc generat de fenomenul concurenţei între legislaţii : regula de conflict reţinută evită ca o comunitate naţională să beneficieze de avantajele unei activităţi economice desfăşurate pe teritoriul aferent. oferind reclamantului posibilitatea de a alege între legea locului unde a avut loc evenimentul cauzal (faptul prejudiciabil) şi legea locului survenirii prejudiciului.. 412. Recueil des Cours de l’Académie de Droit International. JOCE. Pironon (op. din 4 ianuarie 2003). Dacă răspunsul este evident în cazul unei situaţii pur intracomunitare – deoarece în conformitate cu articolul 3 şi considerentul 8 din Regulamentul european 1/2003 privind punerea în aplicare a regulilor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din Tratat 113 judecătorul sesizat va trebui să aplice obligatoriu dreptul comunitar (standardul comun) comportamentului prin care se restricţionează concurenţa. faptul că forul este situat în statul pârâtului. Bureau. în schimb.. 2005. despre riscurile pe care acest fenomen le aduce în domeniul protecţiei mediului înconjurător. fără să suporte şi costurile corelative. vol.direct prejudicii semnificative. cit. astfel interesul Uniunii în prevenirea poluării este pe deplin realizat. către protecţia mediului înconjurător. În schimb. Muir-Watt. 7) În materie de atingeri aduse mediului înconjurător. nº 19). 3.

lex fori va determina momentul limită în care victima va putea decide să se îndepărteze de la regula generală. deteriorarea unei funcţii îndeplinite de acea resursă în beneficiul unei alte resurse naturale sau al publicului. dar ea poate constitui un cadru util pentru definirea ulterioară a sintagmei şi pentru delimitarea unei definiţii comunitare autonome118. care în articolul 2 dispune: „ "Daună adusă mediului" înseamnă: (a) daunele cauzate speciilor și habitatelor naturale protejate. întrucât o dispoziţie privitoare la previzibilitate este de natură să aducă o anumită doză de echitate (de altfel necesară) în conţinutul regulii de conflict: dacă poluatorul a prevăzut sau ar fi trebuit să prevadă statul în care se produc urmările actelor sale. indica ții suplimentare pentru delimitarea acestei definiţii autonome pot fi găsite în DE 2004/35/CE a Parlamentului european şi a Consiliului privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea şi repararea daunelor aduse mediului. Aşa cum se arată în această lucrare. 207. preparate. Conform considerentului 25. această chestiune va fi rezolvată potrivit regulilor de conflict naţionale : astfel. p.” 119 A se vedea şi D. op. chimice și/sau cantitative și/sau asupra poten țialului ecologic a apelor în cauză. H. și anume orice contaminare a solului care creează un risc semnificativ de consecin țe negative asupra sănătă ții umane prin introducerea directă sau indirectă în sol sau în subsol a unor substan țe. 117 Această excludere poate fi explicată pornind de la decizia de politică legislativă care se află la baza acestei norme de conflict speciale. (c) daunele aduse solului. în cazul habitatelor și al speciilor care nu sunt reglementate de legislația comunitară. organisme sau microorganisme.Aplicarea articolului 7 nu este însoţită de nicio excepţie: pentru a se opune aplicării legii mai severe din statul în care s-au făcut simţite consecințele actelor sale. 407. care prevede: „ Prin noţiunea „daună adusă mediului" ar trebui să se înţeleagă schimbarea negativă a unei resurse naturale. Dacă am putea aplica o altă lege (aceea a reședinței comune a părților sau cea care prezintă. cât şi standardele din statul unde se produc consecințele acţiunilor sale. Muir-Watt. 38-39. 118 Dicey. nº 1012.. adică orice daună care are efecte negative grave asupra constituirii sau menținerii unei stări favorabile de conservare a unor asemenea habitate sau specii. p.. cit. cum ar fi apa. nu ar trebui să i se permită să conteste aplicarea legii mai severe a acestui stat pe motiv că actele sale s-au produs în alt stat. astfel cum au fost definite de Directiva 2000/60/CE. Symeonides. p. sunt excluse posibilitatea aplicării legii reședinței comune a părţilor sau intervenţia clauzei de excepţie117. cu excep ția efectelor negative pentru care se aplică articolul 4 alineatul (7) din directiva menționată anterior. Regulamentul alege să nu reglementeze problema procedurală a momentului alegerii legii aplicabile de către partea vătămată. Regulamentul nu oferă o definiţie. op. (b) daunele aduse apelor. aerul sau solul. O problemă ce trebuie clarificată în acest context este aceea a delimitării semnificaţiei sintagmei „daune aduse mediului înconjurător”. Soluţia cea mai rezonabilă este aceea de a permite această alegere cel mai târziu în momentul determinării fundamentelor juridice ale pretenţiei 116 Ceea ce nu reprezintă neapărat cea mai bună soluţie. optând pentru legea locului unde au survenit prejudiciile 119. anume ca partea responsabilă să respecte atât standardele din statul său de origine. în schimb. însă indicaţii pot fi găsite în Considerentul 24. nº 35-223. Importan ța impactului acestor daune se evaluează în raport cu starea inițială. legăturile cele mai strânse cu cauza). op. acest obiectiv ar fi frustrat. cit. sau deteriorarea variabilităţii între organismele vii”. și anume orice daună cu efecte negative grave asupra stării ecologice. ținându-se seama de criteriile prevăzute de anexa I. cit. Formularea este foarte largă. Bureau. Daunele cauzate speciilor și habitatelor naturale protejate nu cuprind efectele negative identificate anterior care rezultă dintr-o acțiune a unui operator care a fost autorizată în mod expres de către autorită țile competente în conformitate cu dispozițiile de punere în aplicare a articolului 6 alineatele (3) și (4) sau a articolului 16 din Directiva 92/43/CEE sau a articolului 9 din Directiva 79/409/CEE sau. poluatorul nu va putea invoca de exemplu faptul că el nu a putut prevedea survenirea prejudiciului în acel stat116. Morris and Collins. 24 .. în ochii judecătorului. în conformitate cu dispozi țiile echivalente ale legislației interne privind conservarea naturii. tribunalele ar trebui să poată lua în considerare acest element cu ocazia aprecierii răspunderii acestuia (fără ca această lipsă de prevedere să ducă automat la o exonerare de răspundere) – a se vedea S. dacă în mod obiectiv el nu a putut prevedea acest stat. De asemenea.

pe care fiecare stat le stabileşte pe teritoriul său. 123 F. gestiunea de afaceri sau culpa in contrahendo. Dacă acest mod de reglementare pare adecvat în situaţia descrisă. O scurtă precizare trebuie făcută cu privire la raporturile dintre această regulă de conflict specială (art. reclamaţiile legate de o îmbogățire fără justă cauză derivată din violarea unor drepturi de proprietate intelectuală vor fi guvernate de articolul 8 din Regulament. de exemplu unei mărci sau unui brevet comunitar. Regulamentul european asupra mărcii comunitare face deja referire la locul unde s-a comis încălcarea dreptului de proprietate intelectuală.Regula specială în materie de atingeri aduse mediului înconjurător este aplicată atât prejudiciilor cauzate bunurilor din domeniul public (resurse naturale precum apa. Atingeri aduse drepturilor de proprietate industrială şi intelectuală (art. regulamentul stabileşte că legea care guvernează repararea prejudiciilor este legea statului pentru al cărui teritoriu se reclamă protecţia. art. prescripţia. cât şi prejudiciilor cauzate unor persoane sau bunuri private. În concordanţă cu această idee. Garcimartin Alférez. Garcimartin Alférez. atribuirea şi protecţia drepturilor de proprietate industrială şi intelectuală sunt probleme guvernate de principiul teritorialităţii : aceste drepturi sunt văzute ca monopoluri de utilizare. specii vegetale sau animale protejate).. cu caracter unitar. acest principiu este particularizat pentru ipoteza în care obligaţia extra-contractuală decurge dintr-o atingere adusă unui drept comunitar de proprietate intelectuală. În acest sens. în schimb. în ceea ce priveşte atingerile aduse drepturilor de proprietate industrială şi intelectuală Regulamentul reţine ca principiu aplicarea legii statului pentru care este solicitată protecţia drepturilor respective (lex loci protectionis)121. Regulamentul Roma II corectează această soluţie. fără să fie admisă posibilitatea alegerii de către părţi a legii aplicabile. cu condiţia ca acestea să derive / să fie consecinţa unor atingeri cauzate mediului înconjurător. 5. În acest caz. şi nu de articolul 10. de exemplu. legea aplicabilă va fi instrumentul comunitar implicat (dacă problema în cauză face obiectul unei reglementări autonome şi uniforme prin instrumentul comunitar respectiv) sau legea statului unde a avut loc faptul prejudiciabil (dacă instrumentul comunitar implicat prezintă lacune cu privire la diverse aspecte de drept material în domeniul răspunderii – cum ar fi calcularea daunelor. preferând o trimitere directă. ceea ce conduce la o coincidenţă între lex originis şi lex protectionis. Articolul 13 conferă prioritate aplicării articolului 8 pentru tot ce înseamnă îmbogăţire fără justa cauză. op. op. 121 25 . Astfel.2). Din punctul de vedere al dreptului internaţional privat. 122 De altfel. 4. 8) În concordanţă cu o regulă cvasi-universal acceptată în cadrul multor sisteme de drept. Răspunderea pentru acţiuni sindicale (art. nº 53. însă sub forma unei retrimiteri generale la legea acestui stat (incluzând deci regulile de DIP din acest stat (art. 98. 8) şi dispoziţiile din capitolul III al Regulamentului (privitor la cvasicontracte). cit. aerul. cit. nº 58. Totuşi.. 9) 120 A se vedea F. 7 din Regulamentul Roma II depăşeşte Directiva 2004/35/CE din 21 aprilie 2004. care exclude din domeniul său de aplicare a doua categorie de prejudicii menţionate mai sus120. sarcina probei)122. solul. este mai dificilă de înţeles prioritatea articolului 8 asupra articolului 12: simplul fapt că o culpa in contrahendo intervine atunci când obiectul eventual al contractului este o marcă sau un brevet nu este suficient pentru a asigura un fundament adecvat aplicării articolului 8123 .

5§3 din Convenţia de la Bruxelles – astăzi Regulamentul 44/2001). Introducerea acestor reguli a fost necesară pentru a clarifica eventualele probleme ce pot apărea în legătură cu identificarea „locului prejudiciului” în acest tip de acţiuni. 125 CJCE. 124 Această rezervă poate avea sens în ipoteza acţiunilor sindicale realizate de muncitorii de pe platforme petroliere sau de pe vapoare. realizate în scopul protejării drepturilor şi obligaţiilor lucrătorilor. articolul 9 conferă competenţă legii statului în care are sau a avut loc acţiunea sindicală în cauză. în lipsă. Pentru interpretarea sintagmei „acţiuni sindicale”. adică statul în care este înregistrată nava. art. în materie de acţiuni colective. soluţionată de CJCE în 2004: litigiul privea competenţa jurisdicţională a tribunalelor daneze pentru tranșarea problemei legalităţii unor acţiuni colective realizate de un sindicat suedez (SEKO) în Suedia contra unei întreprinderi maritime daneze ce opera în Suedia (DFDS). III. 26 . trebuie răspuns la a doua întrebare că în circumstanţe precum cele din litigiul analizat. statul pavilionului ar trebui în mod necesar considerat ca fiind locul unde faptul cauzal a provocat prejudiciile. În plus. 5 februarie 2004. trebuie considerat numai ca un element. este utilă consultarea considerentului 27 al Regulamentului. LO Landsorganisationen i Sverige (Torline v. capitolul 2 din Regulamentul Roma II reglementează legea aplicabilă principalelor cvasi-contracte: îmbogăţirea fără justă cauză (care înglobează plata nedatorată) şi gestiunea de afaceri. Aceeaşi observaţie este pertinentă şi pentru prejudiciile prin ricoşeu pe care acest tip de acţiuni le pot provoca unor terţi. Posibilele prejudicii financiare extra-contractuale pe care acţiunile sindicale realizate într-un stat le pot cauza unor patroni străini sunt guvernate de legea statului respectiv. Danmarks Rederiforening v. Naţionalitatea navei nu ar juca un rol decisiv decât în ipoteza in care judecătorul naţional ar putea ajunge la concluzia că prejudiciile s-au materializat la bordul (navei). Această ultimă regulă nu trebuie înţeleasă ca o excepţie de la articolul 4. statul pavilionului.1. printre altele care permit identificarea locului unde a survenit prejudiciul. ci ca o simplă concretizare a sintagmei „locul prejudiciului” pentru o ipoteză particulară: astfel. legea reşedinţei comune este aplicabilă124. locul prejudiciului direct este acela unde au loc aceste acţiuni. Un exemplu poate fi dat plecând de la starea de fapt din cauza "DFDS Torline"125. ele includ în mod tipic greva sau greva patronală. SEKO). putem afirma că acestea sunt acţiuni în legătură cu serviciul. Întrebată fiind dacă prejudiciile rezultând în urma unei acţiuni colective puse în practică de un sindicat într-un stat contractant în care navighează o navă înregistrată în alt stat contractant pot fi considerate ca intervenite în statul pavilionului (astfel ca armatorul să poată introduce în acest ultim stat o acţiune în baza art. de exemplu. respectiv ale patronilor.Regulamentul stabileşte în materia răspunderii pentru acţiuni sindicale o regulă în doi timpi: dacă părţile au reşedinţa obişnuită în acelaşi stat. şi nu de legea statului în care se găseşte patronul întreprinderii care a suferit prejudiciul. 5§3 din Convenţia de la Bruxelles trebuie interpretat în sensul că prejudiciile rezultând dintr-o acţiune colectivă realizată de un sindicat într-un stat contractant în care navighează un vapor înregistrat în alt stat contractant nu trebuie în mod necesar considerate ca survenite în statul pavilionului”. Curtea de justiţie a răspuns: „ (44) În cadrul acestei aprecieri realizate de judecătorul naţional. Cvasi-contractele Deşi sintagma nu este utilizată ca atare în textul analizat. Deşi se face referire la legislaţiile naţionale pentru definirea lor precisă. (45) Având în vedere consideraţiile de mai sus. C-18/02. În acest ultim caz.

127 D. probabil se va ajunge la aplicarea distributivă a legilor din fiecare stat în care s-a realizat gestiunea (mosaikbetrechtung). 26. în cascadă. În ultimul rând. nº 63) şi permite respectarea coerenţei ansamblului legislativ aplicabil (C. legea aplicabilă cvasi-contractului va fi legea care guvernează respectiva relaţie126: de exemplu. pe de altă parte. Pe de o parte. 425. există sistemele bipartite. care cunosc doar negotiorum gestio şi îmbogăţirea fără justă cauză (Germania. în textul final a fost preferată simpla trimitere la îmbogăţirea fără justă cauză. în temeiul unui raport de filiaţie ulterior contestat sau îmbogăţirea rezultată în urma colaborării profesionale a concubinei dau dreptul la restituiri va fi şi ea tranşată potrivit legii care guvernează contractul anulat. Bureau. care cunosc şi aplică doar noţiunea de „restituire”. Olanda. dacă părţile îşi au reşedinţa în acelaşi stat. respectiv. culpa in contrahendo include repararea prejudiciilor produse în urma ruperii abuzive a negocierilor sau prin disimularea unor informaţii semnificative. op. filiaţia contestată sau relaţia de concubinaj127. articolul 12 conferă în principiu competenţă legii care se aplică contractului 126 O lege unică pentru toate aceste probleme previne eventuale probleme de calificare şi de adaptare materială (cf. E. De aceea. cit. cit. a unor reguli de conflict diferite pentru o aceeaşi problemă. există sisteme unitare.este abordată şi culpa in contrahendo. prezentată ca fiind „obligația necontractuală care decurge direct din tratativele desfăşurate înainte de încheierea contractului”130. Grecia). Elveţia. 4. se recurge la localizare prin intermediul unui fapt material: legea aplicabilă va fi legea locului unde s-a realizat îmbogăţirea128 sau. op. legea aplicabilă va fi legea reşedinţei comune. în sensul acestei definiţii. iar această absenţă a clarităţii va genera probabil un contencios semnificativ. F. E. 4. articolele 10 şi 11 (redactate în mod paralel) enunţă patru reguli. ignorând instituţia negotiorum gestio (Marea Britanie). Austria. Pentru cvasi-contracte. nº 1030. 130 A se vedea considerentul 30. În ceea ce priveşte culpa in contrahendo. există sistemele tripartite.. Treppoz. în ipoteza unei relaţii preexistente între părţi. nº 26). local (a se vedea C. el este inapt să desemneze legea aplicabilă atunci când „îmbogățirea” s-a realizat pe teritoriul mai multor state (situaţie frecventă în cazul unor tranzacţii financiare transfrontaliere). p. de asemenea. fapt care este generator de forum shopping şi contravine astfel obiectivelor Regulamentului. p. 27): regulamentul nu oferă nicio soluţie pentru această ipoteză şi. 11 alin. pentru a se ajunge la aplicarea legii cu care situaţia prezintă legături „manifest” mai strânse. Garcimartin Alférez. 129 Această ultimă regulă ar putea să ridice dificultăţi în ipoteza în care patrimoniul în cauză este dispersat pe teritoriul mai multor state şi fiecare parte a acestuia este gestionată separat. în sfârşit. Redactorii regulamentului au evitat sintagma “cvasicontract” datorită diversităţii de opinii / de concepţii la nivel european cu privire la semnificaţia sa exactă. Nourissat. 128 Conceptul „locul îmbogăţirii” este însă destul de problematic. sub rezerva clauzei de excepţie de la art.. Italia). În absenţa unei relaţii preexistente. legea locului unde s-a realizat gestiunea de afaceri 129. p. Muir-Watt. corespunzând la patru elemente de legătură ierarhizate. Treppoz. cit. problema de a şti dacă plăţile făcute în temeiul un contract nul. alte tipuri de prejudicii – cum ar fi prejudiciile fizice suferite de un client în cadrul unui stabiliment – sunt guvernate de regula generală de la art. op. la care se adaugă problema culpei in contrahendo (Franţa. H. în dreptul comparat european se întâlnesc trei categorii de sisteme în materie: pe de o parte. op. De fapt. Acest scenariu destul de divers ar conduce la aplicarea. pe de altă parte. 27 . În absenţa acesteia din urmă. problemele generate de operaţiunile efectuate de un mandatar care depăşeşte puterile ce i-au fost conferite prin actul de misiune vor fi guvernate de legea contractului de mandat. Nourissat. cit. este prevăzută posibilitatea de a face apel la clauza de excepţie. Mai întâi. semnificaţia sa nu este prea clară. concepte pentru care vor fi formulate probabil definiţii autonome la nivel comunitar. gestiunea de afaceri şi culpa in contrahendo. care fac distincţie între condictio indebiti (restituirea plăţii primite pe nedrept) şi îmbogăţirea fără justă cauză. de către tribunale din state membre diferite. la fel ca în materia actelor ilicite.

14 alin. existenţa unor interese supraindividuale (amenajarea / supravegherea pieței) care ar putea fi indirect atinse prin alegerea unei legi de către părţi . astfel că nu este lipsit de sens să supunem răspunderea aferentă legii care ar fi fost aplicabile dacă părţile ar fi semnat contractul. se succed câteva elemente de localizare clasice. 4) şi de atingeri aduse drepturilor de proprietate intelectuală (art. intitulat „ Libertatea de alegere”. Această soluţie prezintă trei mari avantaje. separarea între existenţa însăși a dreptului (întotdeauna guvernată de principiul teritorialității) şi protecţia sa extra-contractuală ar introduce o complexitate a cărei evitare este preferabilă – a se vedea F. ea ar include oricum în cadrul său contracte precum 131 Pentru determinarea legii ipotetic aplicabile contractului. IV. ea este mult mai uşor de aplicat decât regula generală de la art. cit. în urma acestei reguli. în raport cu articolul 8.sau care i s-ar fi aplicat acestuia dacă ar fi fost încheiat 131. din moment ce acestea sunt în măsură să îşi cunoască drepturile şi au posibilitatea să cântărească argumentele pro şi contra unei alegeri a legii aplicabile. chiar dacă formal nu există un contract între părţi. s-a considerat că în aceste două domenii existau motive materiale suficiente pentru a exclude autonomia de voință: pe de parte. trebuie consultată Convenţia de la Roma din 1980 sau viitorul Regulament Roma 1 (atunci când va intra în vigoare). O derogare este permisă pentru ipoteza când toate părţile implicate exercită o activitate comercială. În ceea ce priveşte momentul alegerii. probleme strâns legate în ipoteza survenirii unui litigiu în acest context. Din păcate. pe de altă parte. Regula este însoţită de două excepţii: în caz de delicte referitoare la concurenţă (art. nº 27. această lege va fi legea statului în care îşi are reședința obişnuită debitorul prestaţiei caracteristice. între acestea s-au stabilit totuşi relaţii sau negocieri prealabile. 14 precizează momentul. chiar dacă sintagma „activitate comercială” ar fi clar definită şi uniform interpretată în UE. eventual. o altă lege prezentând legături manifest mai strânse. Alegerea legii aplicabile O altă dispoziţie. Or. Art. În ultimul rând. în ceea ce priveşte înţelegerile anterioare survenirii actului ilicit. prevăzute în mod alternativ: legea locului survenirii prejudiciului. Totuşi. 28 . care generează obligaţii mai importante decât simpla obligaţie de a negocia cu bună credinţă. plasată într-un capitol propriu. În ipoteza în care această lege nu poate fi determinată (de exemplu pentru că nu se poate stabili cu claritate care ar fi fost prestaţia caracteristică a contractului). 1 lit. op. 1 din Regulament.. înţelegerile intervenite între părţi după survenirea actului ilicit nu ridică mai puţine probleme. În al doilea rând. pentru că în acest tip de situaţii este dificil de concretizat locul realizării prejudiciului. caz în care vor fi validate şi acordurile intervenite anterior acestui moment (art. 6 al. legea care se aplică pentru a spune dacă avem contract sau nu se va aplica şi răspunderii precontractuale. care permite părţilor să aleagă legea aplicabilă obligaţiilor lor (art. În mod normal. instituie o regulă cu semnificaţie generală. În mod cert. 14). 4 alin. situaţia este exact inversă : părţile nu sunt încă în măsură să cunoască natura şi gravitatea unui act ilicit şi de aceea aceste înţelegeri ar trebui reglementate mai strict. 132 Aceste excluderi pot fi discutabile. 8 al. b). articolul 14 impune în privinţa lor doar nişte cerinţe minime: ele trebuie să fie „liber negociate” şi să intervină între părţi care „exercită toate o activitate comercială”. deoarece suntem în definitiv în situaţia unor prejudicii extra-contractuale suferite exclusiv de persoane private. Mai întâi. modalităţile şi întinderea efectelor alegerii de către părţi a legii aplicabile. 3) autonomia de voinţă este exclusă132. legea reşedinţei comune a părţilor şi. acordul cu privire la legea aplicabilă trebuie să intervină după survenirea faptului generator al prejudiciului. În schimb. Garcimartin Alférez.

art. nº 27. părţile au reuşit să limiteze. § 35 şi 48 din Legea austriacă din 15 iulie 1978 cu privire la dreptul internaţional privat (autonomia de voinţă este admisă 29 . ceea ce exclude. În ceea ce priveşte modalităţile acestei alegeri. p. În legătură cu admiterea libertăţii de alegere a legii aplicabile de către părţi în materie delictuală. 133 134 F. p. a se vedea D. respectiv intracomunitar. respectiv dispoziţiilor imperative din dreptul comunitar (art. care nu pot fi prejudiciaţi prin alegerea unei legi care ar putea spori pretenţiile asiguratului la indemnizaţie) 134. în care una dintre părţi se poate afla într-o poziţie mai slabă de negociere. nº 1007.cele de franciză.. licenţă sau asigurare. pentru că textul nu prevede restricţii cu privire la legea pe care părţile o pot alege. chiar parţial. Apoi. op. sunt prevăzute câteva reguli particulare. În sfârşit. Bureau. de exemplu. credem. Mai întâi. ar fi fost statul). prin intermediul alegerii legii aplicabile.vol. întrebarea rămâne deschisă .135. nimic nu o interzice. 2 şi 3. eficacitatea clauzelor inserate în cadrul condiţiilor generale de afaceri133. indiferent că ea prezintă sau nu legături cu situaţia litigioasă136.vol. după modelul Convenţiei de la Roma. Totuşi. se precizează că atunci când situaţia prezintă. 14 alin. prezentat supra). dispunând că alegerea legii aplicabile delictului nu se poate face în detrimentul acestora (şi sunt vizaţi în special asigurătorii/garanţii persoanei responsabile. cit. op. 1 ar putea fi utilizat în viitor de partenerii aflaţi într-o poziţie de forţă pentru a alege legea favorabilă lor. Regulamentul Roma II pretinde ca ea să fie rezultatul unei „negocieri individuale”. deşi în cazul de speţă propus soluţia ar fi venit destul de simplu prin intermediul excepţiei de ordine a statelor europene (ce nu admite oricum acordarea de daune-interese punitive). 135 O problemă interesantă ridicată de doctrină a fost aceea de a şti dacă această rezervă a drepturilor terţilor ar putea permite susţinerea intereselor unei comunităţi naţionale. cit. articolul 14 garantează drepturile terţilor. dacă nici legea locului prejudiciului şi nici legea contractului de asigurare nu prevăd în favoarea părţii vătămate o acţiune direct împotriva asigurătorului. cit. alegerea legii aplicabile nu poate aduce atingere aplicării dispoziţiilor imperative din legea care ar fi fost aplicabilă în lipsa acelei alegeri. în acest domeniu.a se vedea D. atunci când alegerea a intervenit anterior survenirii faptului generator. II. Muir-Watt. Spre deosebire de Convenţie. Facultate de alegere a legii aplicabile poate fi exercitată în acelaşi mod chiar şi în prezenţa unei obligaţii cvasi-contractuale (decurgând dintr-o îmbogăţire fără justă cauză sau dintr-o gestiune de afaceri). Cu privire la întinderea efectelor alegerii legii aplicabile. Art. Bureau. se impun câteva observaţii mai generale. cuantumul reparaţiei (în timp ce legea înlăturată ar fi admis de exemplu daune-interese punitive. ceea ce explică rezistenţele manifestate în doctrina occidentală în faţa sa137. putem deduce că poate fi vorba despre legea oricărui stat.. II. 14 alin. Muir-Watt. pentru că părţile au în principiu. pentru ipoteza în care. 404-405. H. un caracter intern. op. H. aceasta nu va putea fi exercitată chiar dacă este permisă de legea aleasă de părţi. 136 Cu privire la oportunitatea acestei soluţii. fără ca dispoziţiile imperative de la alineatele 2 şi 3 ale articolului 14 sau excepţia de ordine publică de la articolul 26 să reuşească să asigure o protecţie adecvată părţilor mai vulnerabile.. nº 1009. Garcimartin Alférez. de exemplu. în momentul survenirii faptului ilicit. Astfel. al căror beneficiar. 42 din Legea germană din 21 mai 1999 privind regulile de conflict în materia obligaţiilor extra-contractuale şi drepturilor reale. în mai multe state europene există un curent favorabil utilizării autonomiei de voinţă în afara domeniului dreptului internaţional privat al contractelor: a se vedea. Obligaţiile extra-contractuale nu constituie un domeniu în care regăsim în mod obişnuit această prevedere. 402. 137 Totuşi. Regulamentul preia două alternative prevăzute de Convenţia de la Roma pentru materia contractuală: alegerea poate să fie expresă sau să rezulte în mod sigur din circumstanţele cauzei. indiferent că aceasta este legea unui stat membru sau a unui stat terţ.

cit. cel puţin din perspectiva obiectivelor pe care ar trebui să le urmărească regulile de drept internaţional privat. L'internationalisation du droit. pe baza acestor exemple. 138 Criticile nu pot fi însă ignorate. Convenţia de la Haga din 1989140 sau propunerile de Regulamente europene141 prevăd posibilitatea părţilor de a alege legea aplicabilă.. autonomia de voinţă a părţilor este de mult timp consacrată ca un veritabil principiu şi popularitatea sa este în creştere 139. pentru că în acest fel se aduce o doză semnificativă de flexibilitate şi se întăreşte securitatea juridică138.43(3) din Codul civil lituanian. părţile se bucură de o libertate destul de largă în ceea ce priveşte desemnarea tribunalului competent. nº 1007. Textele citate sunt disponibile la adresa http://ec. Goré. libertate limitată doar prin stipularea câtorva reguli imperative al căror scop este protejarea părţilor considerate vulnerabile. de fapt. 101 din Codul belgian de DIP.a se vedea T. Mohr Siebeck.. Kono. 139 Aşa cum demonstrează de exemplu unele dispoziţii din Proiectul de Regulament Roma I. 1999. 193. p. p. alegerea legii aplicabile obligaţiilor necontractuale în materie delictuală chiar anterior survenirii prejudiciului). p. aşa cum sperăm ca s-a înţeles din observaţiile noastre precedente. întrebările 5-9 (sub punctul 2.) J. Alegerea legii aplicabile succesiunii).. Pe de o parte. 141 A se vedea în acest sens soluţiile avansate de Livre vert sur le droit applicable et la compétence en matière de divorce [(COM(2005) 82 final)]/Cartea verde cu privire la legea aplicabilă şi competenţa jurisdicţională în materie de divorţ. 1. cit. Baum. în general.europa.. dispoziţii ce prevăd posibilitatea părţilor de a alege ca “lege” aplicabilă contractului/obligaţiei lor un set de norme nestatale (Principiile Unidroit sau Principiile Lando de Dreptul contractelor). “Critical and Comparative Analysis. răspunsul este extrem de relevant din perspectiva obiectivului asigurării bunăstării globale. prin prevenirea actelor ilicite. op. art. În domeniul conflictelor de legi. Japanese and European Private International Law in Comparative Perspective. 240. Totuşi. lansată de Comisia Europeană la 14 martie 2005 (soluţii preluate în Proposition de Réglement du Conseil modifiant le règlement (CE) n° 2201/2003 en ce qui concerne la compétence et instituant des règles relatives à la loi applicable en matière matrimoniale [COM/2006/0399 final] / Propunerea de Regulament al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nº 2201/2003 privind competenţa şi de instituire a unor reguli referitoare la legea aplicabilă în materie matrimonială .htm. p. ne putem interoga asupra oportunităţii ei143.. 140 Convenţia de la Haga din 1989 privind legea aplicabilă succesiunilor pentru cauză de moarte. iar acest fapt poate influenţa semnificativ comportamentul lor prealabil naşterii acelei obligaţii : de exemplu. ne putem interoga în ce măsură. 142 M. în instrumentele legislative comunitare autonomia de voinţă a părţilor câştigă din ce în ce mai mult teren ca un veritabil principiu : deşi limitată prin intermediul legilor internaţional imperative. „General Principles of Private International Law of Tort in Europe”. 1219(3) din Codul civil rus. 249. ea este nu numai permisă în dreptul internaţional privat. II. iar facultatea de a alege legea aplicabilă are o utilitate neîndoielnică. dacă una dintre părţi ştie ca ar putea schimba legea obiectiv desemnată de regula de conflict. În plus. dans les successions internationales contre les prétentions de la "professio juris" ”.”.. a se vedea D. în domeniul conflictului de legi. Nishitani. dincolo de această tendinţă („modă” conform unor autori 142). 251. Nu surprinde astfel consacrarea acestei soluţii cu titlu de regulă principală.libera dispoziţie a drepturilor lor. 143 Cu privire la oportunitatea acestei soluţii. art. 30 . ea este de natură să asigure o protecţie suficientă părţilor (în special acelora care suportă consecinţele/efectele actelor ilicite). s-a putut afirma că autonomia de voinţă în materie delictuală reprezintă. Bureau. lansată de Comisia europeană la 1 martie 2005. De exemplu. în materie de competenţă jurisdicţională. (17 iulie 2006)). pe care ar trebui să îl asigure regulile de conflict în materie delictuală – a se vedea T. „"De la mode". în ceea ce priveşte obligaţiile necontractuale. Muir-Watt. H. Basedow.eu/civiljustice/applicable_law/applicable_law_ec_en. respectiv soluţiile din Livre vert Successions et testaments [COM (2005) 65 final]/Cartea verde Successiuni şi Testamente. 402. remarcăm aceeaşi tendinţă : cu privire la legea aplicabilă contractelor. 5 alin. 2008. 132 din Legea elveţiană de DIP. în materie de succesiuni internaţionale sau divorţ/separaţie de corp. 1.vol. un principiu al dreptului internaţional privat . art. De asemenea. Dalloz. în (ed. H. în Mélanges en l'honneur de Yvon Loussouarn. Kadner Graziano. nedisponibilă în limba română.4. ci chiar încurajată. op. ne putem întreba în ce măsură ea va mai respecta prevederile acestei legi. Consacrarea autonomiei de voinţă permite părţilor să schimbe legea aplicabilă obligaţiei lor după momentul naşterii acestei obligaţii. art. Y. art.

problemele pe care ar trebui să le guverneze lex delicti aleasă ar fi extrem de variate şi complexe. 146 Printre cauzele de exonerare de răspundere figurează în special forța majoră. 145 Includem astfel aici probleme precum natura răspunderii (din culpă sau obiectivă). răspunderea pentru fapta altuia. fie pur şi simplu. iar alegerea unei legi unice ar fi dezirabilă. daunele ecologice. Fie ea ar putea fi impusă de partea aflată într-o poziţie de forţă economică. Pe de altă parte. de exemplu lipsurile materiale cauzate copiilor sau soţului victimei decedate. 148 Pe de o parte. prin adaptare. nu mereu o alegere ex post a legii aplicabile este una bine documentată: permisiunea acordată părţilor să aleagă legea aplicabilă numai după survenirea evenimentului cauzal nu garantează că nu se va putea profita de părţile vulnerabile (defavorizate) 144. 31 . sau economice. transmisibilitatea dreptului la reparaţie 148. şi de un real beneficiu atunci când există cereri paralele (de răspundere civilă contractuală/delictuală). culpa victimei. precum şi contribuţia fiecăruia dintre coautori la repararea prejudiciului produs împreună. modul de stingere a obligaţiilor. toate celelalte probleme (relațiile dintre cedent şi cesionar. în măsura în care s-ar fi putut discuta dacă problema transmisibilităţii dreptului la reparaţie în urma decesului victimei este o chestiune ce ţine de domeniul lui lex succesionis sau de domeniul lui lex delicti. posibilitatea debitorului cedat de a opune excep ții. acest lucru echivalează cu rezolvarea unei probleme de calificare. 147 Includ determinarea bunurilor si a prejudiciilor cu privire la care se poate obţine reparaţie. dispoziţiile ei neadaptate. determinarea persoanelor responsabile şi capacitatea delictuală. prin certitudinea pe care o aduce pentru acestea. existenţa. Probabil acestea ultimele au fost argumentele care au contat în mod decisiv atunci când redactorii Regulamentului s-au oprit asupra soluţiei autonomiei de voinţă în materia răspunderii civile extra-contractuale. 15 lit. aceste prejudicii pot fi morale. pasul următor este delimitarea domeniului ei de aplicare. În acelaşi timp. în cazul unor cesiuni voluntare de drepturi decurgând din obligaţii extra-contractuale. 149 Includem aici de exemplu problema de a şti dacă o persoană diferită de „victima directă” poate obţine repararea prejudiciilor derivate pe care le suferă în urma prejudicierii persoanei direct lezate. în afara caracterului transmisibil al obligaţiei. starea de necesitate. Sintagma « întinderea răspunderii » implică limitele legale ale acesteia. care enumeră în mod cât mai amplu o serie de probleme ce intră în sfera răspunderii extra-contractuale (şi care. pierderile financiare sau pierderea unei ocazii/oportunităţi. astfel că părţile ar putea regreta acea alegere prealabilă. pot fi extinse la categoria cvasi-contractelor). natura şi evaluarea prejudiciului 147. de exemplu durerea resimţită în urma decesului unui părinte. Un element de noutate faţă de situaţia din dreptul comun (în sensul lărgirii domeniului de intervenţie a lui lex delicti) este adus de art. precum şi excluderea răspunderii autorului cu privire la anumite categorii de persoane. V. De asemenea. modalităţile de reparare sau de prevenire. ele includ şi (in)admisibilitatea ac țiunilor între soţi. fapta unui terţ. vizate condiţiile şi întinderea răspunderii. Pe de altă parte. cauzele de limitare sau de exonerare de răspundere146. Sunt. daunele materiale sau morale. opozabilitatea cesiunii faţă de terţi) sunt guvernate de articolul 12 din Convenţia de la Roma. legătura de cauzalitate între faptul prejudiciabil şi prejudiciu. determinarea persoanei / persoanelor responsabile 145. astfel. inclusiv limita sa maximă. Această sarcină este asumată de art. Domeniul de aplicare a legii competente Odată desemnată legea aplicabilă. este adevărat că o mai mare libertate de alegere lăsată părţilor poate fi considerată un progres binevenit cu privire la obligaţiile necontractuale.anterior survenirii evenimentului cauzator de prejudicii este destul de periculoasă. inclusiv problema de a şti dacă o omisiune poate constitui un act ilicit. definirea actului ilicit. 15 din Regulament. d) care precizează că „Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale în temeiul prezentului regulament reglementează în special: …d) în limitele competenţei conferite instanţei prin codul său de 144 Libertatea de a alege numai post factum legea aplicabilă obligaţiei necontractuale are la bază idea că această alegere protejează părţile defavorizate în faţa riscului de a renunţa la drepturile lor fără să se gândească la consecinţele acestei renunţări sau de a fi la voinţa celeilalte părţi anterior survenirii disputei. persoanele având dreptul la reparaţie149.

dacă aplicarea acestei legi este vădit incompatibilă cu ordinea publică din statul său. posibilitatea de a fonda acţiunea direct pe lex contractus nu este auxiliară. Legea obligaţiei extra-contractuale se aplică. 19) (de exemplu. pentru a determina drepturile şi acţiunile pe care creditorul (partea vătămată) le poate exercita împotriva debitorului (partea responsabilă). Regulamentul stabileşte elemente de legătură alternative pentru a proteja interesele victimei. pe de o parte. VI. Excesele jurisprudenţei americane în domeniu au generat o reputaţie proastă pentru acestea în Europa. articolul 26 din Regulament prevede recursul la excepţia de ordine publică internaţională. fie de legea aplicabilă contractului de asigurare (art. în schimb. aceeaşi lege guvernează şi acţiunile între codebitori (art. sarcina probei şi eventualele prezumpţii în materie (art. de la care recuperează integral prejudiciul. iar creditorul (victima) acţionează în instanţă doar împotriva unuia. pe de altă parte. ca o favoare pentru victimă. 32 . Posibilitatea de a cere recuperare sumelor şi condiţiile acţiunii în rambursare sunt probleme guvernate de legea care s-a aplicat răspunderii lui solvens. totuşi. 40. 18). ci alternativă lui lex loci. măsurile asigurătorii pe care le poate adopta o instanţă pentru a preveni sau înceta vătămarea sau prejudiciul sau pentru a asigura acordarea de despăgubiri”. în mod firesc. În caz de subrogaţie.procedură. Este indiferent dacă el a plătit integral sau doar parţial datoria.4 din Legea introductivă la Codul Civil German (EG BGB) şi în art. fără ca soluţia finală să se dovedească excesiv de oneroasă pentru asigurător. De asemenea. o dispoziţie preluată din Convenția de la Roma distinge două relaţii. legea care guvernează contractul între victimă şi compania de asigurare). 20) 150. se impune o observație cu privire la evoluţia dispoziţiilor referitoare la daunele-interese punitive în variantele prealabile ale Regulamentului. acţiunile directe împotriva asigurătorului sunt admise dacă ele sunt prevăzute fie de legea aplicabilă obligaţiei extra-contractuale. Chiar dacă această tehnică este destinată a interveni destul de rar în practică. În schimb. Consideraţii finale 1. cu consecinţa că primele versiuni ale propunerii de Regulament au promovat dispoziţii radicale: atât propunerea Comisiei din 22 150 Regula este preluată din Convenţia de la Roma (articolul 13.2). şi posibilitatea de despăgubire. ceea ce contează este ca el să aibă un drept posibil de a fi rambursat / de a recupera ce a plătit pentru ceilalţi. Excepția de ordine publică internaţională După modelul (clasic) întâlnit în codificările moderne de drept internaţional privat. 9 din Convenţia de la Haga privitoare la accidentele de circulaţie. Această soluţie conflictuală este justificată prin legătura strânsă care există între obligaţia de a plăti. 22). din moment ce acesta poate determina prin contractul de asigurare cadrul teritorial de acoperire a riscului151. Se poate întâmpla ca legea aplicabilă obligaţiei de reparare să fie diferită în funcţie de persoana responsabilă (de exemplu pentru ca victima şi doar unul din responsabili aveau reședin ța în acelaşi stat) : sensul articolului 20 este acela de a indica legea aplicabilă posibilei acţiuni în recuperare a plăţilor făcute de unul dintre responsabili pentru ceilalţi codebitori. 151 O soluţie similară este regăsită în art. pentru a şti dacă terţul (de exemplu o companie de asigurare) care a vărsat anumite prestaţii părţii vătămate dispune de o acţiune împotriva debitorului şi în ce măsură el va putea exercita împotriva acestuia drepturile creditorului va trebui consultată legea aplicabilă obligaţiei terţului respectiv (art. Regula specială de la articolul 20 din Roma II presupune existenţa mai multor responsabili. autorizând judecătorul sesizat să înlăture într-un anumit litigiu legea desemnată de regulile de conflict. Spre deosebire de aceste texte. cu diferenţa că redactarea întâlnită în prezentul regulament este mai clară.

în funcţie de circumstanţele cazului şi de ordinea juridică a statului membru în care este sesizată instanţa”. „ La notion de dommages et intérêts punitifs et ses répercussions sur le droit de la concurrence ”. care abordează şi problema legilor de poliţie ale statelor terţe. În dreptul pozitiv intern al unora dintre statele europene. soluţie mai puţin obişnuită. 2. ar putea fi susţinută prin trei motive: mai întâi. nº 1008. 17 (norme de securitate şi comportament) poate justifica această excludere a luării în considerare a legilor de poliţie a statelor terţe. Il est temps de rendre au Code civil son rôle de droit commun des contrats”. Chagny. doar în cadrul considerentului 32 fraza a doua 152. contrar dreptului comunitar. poate fi considerată ca fiind contrară ordinii publice a instanţei competente. D. precum şi „Entretien avec Pierre Catala. 154 Contestând însăşi oportunitatea admiterii autonomiei de voinţă în Regulament pentru a se admite derogări de la legi care promovează politici imperative ce ar trebui totuşi respectate în situaţiile cu care respectivele legi prezintă legături strânse. I. Considerăm mult mai adecvată această ultimă poziţie. Textul final al Regulamentului este mult mai moderat : regăsim. Limitarea însă numai la legile de poliţie ale forului. ar fi fost impropriu să se fi reţinut. pentru dreptul internaţional privat. I. ci doar servesc de indicaţie pentru judecători. Regulamentul Roma II ia în considerare numai aplicarea legilor internaţional imperative ale forului. câştigă din ce în ce mai mult teren ideea acordării de daune-interese punitive în caz de culpă manifest deliberată (în special în caz de culpă lucrativă)153. Intervenţia acestei tehnici a legilor de poliţie/legilor internaţional imperative este justificată prin faptul că Regulamentul a introdus autonomia de voinţă în materia extra-contractuală (cele două tehnici – legile de poliţie şi autonomia de voinţă . conţineau dispoziţii care afirmau simplu că aplicarea unei legi care conduce la atribuirea de dauneinterese non-compensatorii este contrară ordinii publice comunitare. 152 Această „descalificare” implică faptul că dispoziţiile in cauză nu au forţa juridică a unei norme propriu-zise. următoarea formulare : „În special. 403) arată că intervenţia legilor de poliţie în acest domeniu este mai mult decât necesară. Caracterul neobligatoriu al considerentelor lasă judecătorilor posibilitatea de a aprecia această contrarietate în funcţie de circumstanţele speţei şi de poziţia particulară a sistemului lor de drept cu privire la problemă. Datorită acestei evoluţii a legislaţiilor interne. 16). JCP G 2006. apoi. cit. 33 . primele temperând consecinţele nedorite ale celei din urmă)154. este în mod abil recunoscută. contrarietatea per se a daunelor-interese punitive faţă de ordinea publică. Legile de poliţie Spre deosebire de Convenţia de la Roma. Articolul 23 din propunerea Comisiei din 21 februarie 2006 a adăugat însă o condiţie suplimentară : legea străină ar fi trebuit înlăturată numai dacă ea prevedea atribuirea de daune-interese noncompensatorii al căror cuantum ar fi fost excesiv. cât şi textul modificat al Parlamentului. respectiv pentru persoanele ce au drept misiune punerea în aplicare a textului.iulie 2003. nu în ultimul rând. posibila suprapunere peste art.. Bureau şi H. p. care ar avea efectul de a acorda daune-interese non-compensatorii excesive cu caracter exemplificativ sau punitiv. 153 A se vedea textul articolului 1371 din raportul Catala cu privire la ante-proiectul de reformă a dreptului francez al obligaţiilor.reprezentând un veritabil cuplu în dreptul internaţional privat. simplul caracter non-compensatoriu nu a mai fost. actualitatea. 170. un concept de această natură poate genera o doză serioasă de incertitudine cu privire la legea în final aplicabilă. publicat la 6 iulie 2005. aplicarea unei prevederi a legii desemnate de prezentul regulament. ce vor fi aplicate independent de legea desemnată de regulile de conflict instituite (art. condiţie necesară declanşării excepţiei de ordine publică. 149. Muir-Watt (op. până în prezent practica a demonstrat intervenţia sa mai mult decât excepţională în materie extra-contractuală. JCP G 2005. de asemenea M. în sine. de exemplu Franţa.

C-369/96 şi C-376/96. oricare ar fi. nº 72. S. Curtea de Justiţie a afirmat că legile de poliţie sunt dispoziţii a căror respectare într-un stat dat este considerată esenţială pentru salvgardarea organizării politice. în Decretul maghiar de DIP (§ 33 alin. Garcimartin Alférez.. op. 25). Acest articol are la baza normele corespondente din Convențiile de la Haga privitoare la legea aplicabilă în materie de accidente de circulaţie rutieră (art. 3. în Regulamentul Roma II s-a optat pentru o redactare parţial diferită. 159-174 şi 175-190. F. Discuţia cu privire la problema de a şti dacă articolul 17 reprezintă o regulă de conflict veritabilă sau doar o simplă instrucţiune cu privire la modalitatea de apreciere a comportamentului persoanei responsabile este astfel tranşată în favoarea celei de-a doua alternative159. p. dar numai „în măsura în care acest lucru este adecvat”. Articolul 17 are la baza ideea că autorul faptei trebuie să respecte normele de securitate şi comportament în vigoare în statul în care el acţionează. 102). 8). respectiv măsura în care va fi făcut acest lucru sunt probleme rămase la discreţia judecătorului. De asemenea. 3 din Convenţia de la Roma. texte similare regăsim în Codul belgian de DIP (art. în Legea olandeză de DIP (art. în Legea elveţiană de DIP (art. 16 din Regulamentul Roma II (la fel ca art. Tehnic. 13 din proiectul de Regulament. 3 alin. Bonomi. 9)157. 155 156 CJCE. 2 sau alin. în Codul civil portughez (art. Normele de securitate şi comportament Potrivit articolului 17. 142 alin. 34 . de altfel. Totuşi. 7 din Convenţia de la Roma) se limitează doar la o subcategorie a acestora. 23 noiembrie 1999. astfel încât se impune intervenţia lor în toate situaţiile care intră în domeniul lor de aplicare. pentru aprecierea comportamentului persoanei a cărei răspundere este invocată vor trebui luate în considerare normele de securitate şi comportament în vigoare în statul în care s-a produs fapta care antrenează răspunderea. Revista română de drept internaţional privat şi drept privat comparat. textul nu este necunoscut internaţionaliştilor din România. 158 A se vedea în acest sens dispoziţiile Memorandumul explicativ (cu privire la art. Arblade. Pentru definirea acestora. legea aplicabilă consecințelor civile ale acţiunilor sale. op. sociale sau economice a statului respectiv. în timp ce art. op. a se vedea A. în parametrii stabiliţi de această lege158. Pentru o prezentare a conceptului „legi de poliţie” şi a funcţiilor sale. 157 De asemenea. privitoare la răspunderea pentru produse defectuoase (art. 159 S.Conceptele „legi de poliţie” / „dispoziţii internaţional imperative” nu trebuie confundate cu conceptul „dispoziţiile imperative”. p.. în măsura în care art. Norma „obligă” să ţinem cont de legea statului unde s-a comis fapta. aceste din urmă texte vizează toate normele interne de la care nu se poate deroga prin contract. Symeonides. 7) şi respectiv. 40-41. „ Rolul normelor internaţional imperative în sistemul european de drept internaţional privat ”. 2). 110 din legea 105/1992 prevede: „Regulile de securitate şi de comportament din statul unde a avut loc actul ilicit trebuie să fie respectate în toate cazurile”. cit. caracterizate printr-o imperativitate particulară. 14 alin. 45 alin. la care se referă art. p. 3). de exemplu atunci când este vorba de aprecierea gravității inacţiunii sau a neglijenţei autorului. 40-41. 1). cit. „luarea în considerare” a legii străine trebuie să fie diferită de „aplicarea” acesteia : judecătorul va aplica exclusiv legea desemnată de regula de conflict. este clar că „luarea în considerare” a legii respective. pentru a evita ca aplicarea acestui text să submineze intervenţia lui lex cause. oricare ar fi legea în mod normal aplicabilă156. dar va trebui să ţină seama de o altă lege ca simplu fapt (datum) pentru „a evalua conduita subiectului”. Symeonides. oricare ar fi legea aplicabilă obligaţiei extra-contractuale (determinată potrivit celorlalte reguli de conflict din Regulament). jurisprudența europeană prezintă o relevanţă deosebită.. p.cit. În cauza Arblade 155. nº 1/2006. 3 din prezentul Regulament sau art. în ciuda formulării imperative.

nu trebuie neglijat progresul pe care ele îl realizează în unificarea şi egalizarea dreptului internaţional privat al tuturor statelor membre. Pe de altă parte. Pe de o parte. Deşi perfectibile (şi sperăm. ceea ce a atras uneori criticile doctrinei. în special datorită clauzei de revizuire. pentru că ea trebuie să ţină seama de mult mai multe elemente. cu reguli de conflict universale şi reţinând elemente de legătură de cele mai multe ori clasice. lucru ce va fi demonstrat cu siguranţă în practică. calităţile textului nu sunt mai puţin reale. 35 . susţinută de nevoia de asigurare a uniformităţii regulilor de conflict. acestea se inspiră din experienţele naţionale ale statelor membre şi din valorile care animă dreptul internaţional privat european în construcţie.Concluzii Acestea sunt principalele reguli stabilite prin Regulamentul european Roma II. Şi chiar dacă datorită unei doze prea reduse de flexibilitate se va putea denunţa uneori caracterul inadaptat al soluţiilor la care el conduce. Reforma este mai dificilă însă la nivel multinaţional decât în plan intern. că nu acesta va fi ultimul cuvânt al UE în modernizarea regulilor de conflict în materie delictuală). Pe ansamblu. anumite dispoziţii ascund soluţii specifice pentru operaţiunile intracomunitare sau iau direct în considerare anumite principii şi valori substanţiale comunitare. Regulamentul Roma II demonstrează preferinţa politică pentru certitudine. respectiv a hotărârilor judecătorești pronunţate în materie. deşi suntem în prezenţa unui veritabil demers de codificare europeană. la nivelul întregului teritoriu european.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful