LOGOPEDIE.dap.

ro

FONETICA SI FONOLOGIE
Mitrasca Florentina, Luca Florina, Saplacan Oana Psihopedagogie Speciala, Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, UBB Cluj Napoca

La baza comunicarii orale stau cele mai simple entitati lingvistice si anume fonemele. Fonemul este o unitate lingvistica ce uneste un concept si o imagine acustica (putem adauga ca uneste si o imagine kinestezica ). "Imaginea acustica nu consta in sunetul material, ci din amprenta psihica a acestui sunet", spune Ferdinand de Saussure. Lingvistul elvetian defineste ca semn lingvistic "combinatia dintre concept si imaginea acustica''. Fonemele nu se mai pot segmenta in unitati care constituie entitati. Articulatoriu, fonemele sunt realizate prin activarea coordonata simultan a unui numar mai mic sau mai mare de organe fonoarticulatoare, sub conducerea sistemului nervos central. La realizarea unui fonem, fiecare organ fonoarticulator executa o miscare, dar executarea separata a oricarei miscari din ansamblul celor executate la rostirea unui fonem,nu constituie in sine o entitate lingvistica. Totalitatea miscarilor organelor fonoarticulatoare devine sunet articulat numai in anumite conditii (de exemplu sa fie conform codului fonetic al limbii romane ). Fiecarei limbi ii sunt caracteristice anumite foneme, altele gasindu-se in toate limbile popoarelor. Fonemele unei limbi se combina in anumite secvente caracteristice, dand nastere sistemului limbii respective. Nu toate combinatiile posibile intre fonemele unei limbi intra in sistemul fonetic al acelei limbi. Dupa aceste combinatii putem recunoaste o anumita limba, chiar daca suntem vorbitori de limba respectiva. De asemenea, distributia fonemelor in limba nu este egala, unele intrand in combinatii multiple, altele doar in cateva. Datorita particularitatilor organelor fonoarticulatorii individuale, mediului fonetic si starii afective a individului, fonemele sunt realizate diferit sub forma de sunete. Aspectul sonor al sunetelor, difera la vorbitori si chiar la acelasi vorbitor in momente diferite, dar ele sunt identificate corect ca fiind un anumit fonem. Faptul ca in urma studiilor de fonetica experimentala s-a constatat ca "la cateva secunde interval aparatele tradeaza diferentele de pronuntie" a dus la exagerari privind importanta individului, la neexistenta legilor generale in lingvistica. Opusa acestei conceptii este cea care spune ca in transformarile fonetice din limba "individul nu are nici un amestec". De descrierea sunetelor articulate se ocupa fonetica, iar de functia fonemelor in limba se ocupa fonologia. Fonetica analizeaza sunetele a diversi vorbitori, nu fonemele limbii. De aceea pentru acelasi fonem se gasesc mai multe caracteristici acustice si articulatorii; modelele fonemelor sunt de fapt modele ale sunetelor. Studiile statistice comparate de dinamica fonetismului romanesc prezinta date incomplete. Ca si lexicul, si fonetismul este considerat literar, cult. In comunicarea spontana se intalnesc constructii regionale specifice diferitelor zone geografice. Limbajul natural - folosit spontan - este uneori in contradictie cu cel literar, aceasta pentru ca regulile gramaticale sunt impuse in mod conventional, deci e nevoie de timp ca unele structuri ale limbajului natural sa se suprapuna cu limbajul literar. In ce priveste sistemul fonetic romanesc, acesta deriva din fonetica limbii latine. Fonemele romanesti sunt mai apropiate de cele ale latinei vechi, decat de cele ale latinei romanice. Potrivit datelor statistice frecventa vocalelor in limba romana e mai mare decat prezenta consoanelor, acest lucru conferind o sonoritate mai mare limbii romane.

BIBLIOGRAFIE C.PAUNESCU - "Introducere in logopedie" E.D.P. Bucuresti,1976, vol.I

1