1 STRUCTURA COMPUŞILOR ORGANICI 1.

Compoziţia substanţelor organice Moleculele substanţelor organice sunt formate din lanţuri de atomi de carbon de care se leagă atomi ai altor elemente, dintre care cele mai importante sunt: H, O, N, S, halogenii(F,Cl, Br, I). Toate aceste elemente se numesc elemente organogene. Din studiul compoziţiei chimice a compuşilor organici s-a constatat că există un număr mare de compuşi alcătuiţi din C şi H. Compuşii organici care conţin numai carbon şi hidrogen se numesc hidrocarburi. Prezenţa altor elemente organogene în substanţe în afară de carbon şi hidrogen, determină proprietăţi diferite de ale hidrocarburilor. Derivaţii hidrocarburilor sunt compuşi organici care conţin alături de carbon şi hidrogen şi alte elemente organogene. Unele grupe de atomi imprimă substanţelor care le conţin proprietăţi specifice. De aceea, fiecare grupă de atomi este considerată o grupă funcţională. Unele substanţe organice sunt sintetizate de organismele vii(proteine, vitamine, zaharide, grăsimi), iar multe altele sunt obţinute în industria chimică(medicamente, detergenţi, pesticide, mase plastice). Cele mai importante surse de substanţe organice sunt: petrolul, gazele naturale, cărbunii, plantele şi animalele. 2. Analiza elementală Ansamblul de procese (fizice, chimice, mecanice) prin care se determină compoziţia chimică a unei substanţe organice se numeşte analiză elementală. Analiza elementală este: - calitativă când prin anumite reacţii chimice se stabileşte tipul elementelor organogene care intră în compoziţia substanţei de analizat. - cantitativă când prin dozări(cântăriri) se determină compoziţia substanţei(raportul dintre atomi). Analiza elementală se realizează în scopul stabilirii formulei moleculare a compusului dat. În acest scop se folosesc diverse procedee de lucru, bazate pe determinări cantitative ale elementelor, cu excepţia oxigenului care se determină prin diferenţă. Pentru a analiza un compus organic, acesta trebuie separat din mediul de reacţie şi apoi purificat până l a puritate analitică. Un compus ajuns la puritate analitică se caracterizează prin invariabilitatea constantelor fizice. a) Izolarea şi purificarea substanţelor organice. Cel mai folosite metode sunt: sublimarea, cristalizarea, extracţia, cromatografia, distilarea. Sublimarea este operaţia de purificare bazată pe proprietatea unei substanţe solide de a trece, prin încălzire, direct în fază gazoasă, fără a se topi(naftalen, acid benzoic, anhidrida ftalică, ftalimida) Cristalizarea se bazează pe diferenţa de solubilitate a componentelor unui amestec într-un solvent oarecare la o temperatură apropiată de punctul său de fierbere; din soluţia saturată, prin răcire se obţin cristale pure. Se aplică amestecurilor de substanţe solide. Extracţia permite separarea substanţei dintr-un amestec cu ajutorul unui solvent specific(solvent selectiv). Se aplică atât amestecurilor solide cât şi lichide. Distilarea este un procedeu de separare şi purificare a substanţelor lichide miscibile. Această metodă se bazează pe diferenţa punctelor de fierbere ale lichidelor de separat. În acest sens se foloseşte: - distilare fracţionată simplă, pentru diferenţe mari ale punctelor de fierbere 40- 50◦C; distilare fracţionată cu coloane de distilare, pentru diferenţe mici ale punctelor de fierbere 5-10◦C; distilare fracţionată la presiune scăzută pentru diferenţe foarte mici ale punctelor de fierbere 1-5◦C. Cromatografia este o metodă fizică de separare bazată pe distribuţia componentelor între două faze: una fixă, denumită fază staţionară şi alta mobilă, ce străbate faza staţionară.

Se încălzeşte eprubeta până când conţinutul devine lichid. Se prinde tubuşorul într-un cleşte de lemn şi se încălzeşte treptat la flacăra unui bec. Se acoperă gura eprubetei cu o hârtie de filtru înmuiată într-o soluţie diluată de acetat de plumb(c=10%). Se încălzeşte conţinutul eprubetei 1 -2min. Se încălzeşte eprubeta la flacără direct. ce se formează prin oxidarea hidrogenului din substanţă.N) + Na → NaCN 2NaCN + FeSO4 → Fe(CN)2 + Na2SO4 Fe(CN)2 + 4 NaCN → Na2[Fe(CN)6] Na2[Fe(CN)6] + 4FeCl3 → Fe4[Fe(CN)6]3 + 12NaCl . . 1. În această fază. sulfului şi halogenilor.se amestecă într-o eprubetă 0.substanţa de analizat se acoperă cu un strat de pulbere de trioxid de molibden fără să se amestece. Identificarea azotului . Identificarea carbonului: . Dacă substanţa cercetată conţine azot are loc degajarea unor oxizi de azot(N2O3. Reacţiile care au loc sunt: . Dacă substanţa conţine azot puţin se formează o coloraţie verde-albăstruie. Substanţa (H) + CuO → H2O + Cu Celelalte elemente organogene se determină prin mineralizarea substanţei cu sodiu neoxidat. 4. Într-un tubuşor de combustie se introduc 0. Capătul liber al tubului se introduce până aproape de baza unei eprubete ce conţine soluţie diluată de hidroxid de calciu. în cazul unui conţinut mai mare de azot se formează un precipitat albastru de hexacianoferat(II) de fier (III) sau albastru de Berlin. se astupă eprubeta şi se fixează pe un stativ în poziţie orizontală. N2O4) care determină apariţia unei coloraţii roz-roşu pe hârtia de filtru. se formează un precipitat negru de sulfură de plumb.2g MnO2.2 b) Analiza elementală calitativă. acid sulfanilic 1% şi α naftilamină) proaspăt preparat. tubul înroşit se aruncă într-un pahar Berzelius ce conţine 10-20ml apă distilată. apoi se dezvoltă dioxidul de carbon: Substanţa (C) + CuO → CO2 + Cu CO2 + Ca(OH)2 → CaCO3 + H2O 2. se încălzeşte la fierbere şi se acidulează cu 2-3ml soluţie de HCl. . 3. Reacţia este pozitivă dacă pe hârtia de filtru apare o coloraţie neagră de sulfură de plumb. Dacă substanţa organică a avut sulf în compoziţia sa.se amestecă într-o eprubetă puţină substanţă de analizat cu o cantitate egală de sulf pulbere. iar după topirea ei şi în zona substanţei până la incandescenţă.Pe pereţii reci ai eprubetei ca şi pe traseul tubului (de la punctul 1) se depun mici picături de apă.1g substanţă şi o bucăţică de sodiu neoxidat şi uscat pe hârtie de filtru. Au loc următoarele reacţii: substanţa(C. Identificarea sulfului . Identificare hidrogenului: . La început barbotează aerul.într-o eprubetă cu filtrat se adaugă 1ml soluţie de acetat de plumb. Reacţia este pozitivă dacă la zona de contact dintre cele două straturi apare o coloraţie albastră.într-o eprubetă cu filtrat se adaugă 2-3 picături de sulfat feros şi 2-3 picături de clorură de fier(III). mai întâi în zona unde se află bucăţica de sodiu.Într-o eprubetă uscată prevăzută cu un dop prin care trece un tub de sticlă îndoit în unghi drept se amestecă substanţa de analizat cu oxid de cupru. Se acoperă gura eprubetei cu cu o hârtie de filtru îmbibată cu reactiv Griess(volume egale de soluţii de acid acetic 30% . Soluţia obţinută după agitare se filtrează şi filtratul se împarte în trei părţi în vederea identificării azotului. din partea superioară spre cea inferioară.1g substanţă de analizat cu 0. Se încălzeşte amestecul.

b) Formula brută . N.E. = (2a  2)  (b  d  e) 2 pentru un compus organic cu formula generală: CaHbOcNdXe Clasa de compuşi Alifatici saturaţi Alifatici nesaturaţi Aromatice mononucleare Aromatice polinucleare Valoare N. după răcire. Reacţia este pozitivă dacă se formează un precipitat alb de sulfat de bariu.dicovalente.cota de participare a unui element organogen în 100 părţi substanţă organică. Astfel. Reacţiile care au loc sunt: substanţa(S) + Na → NaX NaX + AgNO3 → AgX + NaNO3 . 3 4. - 5. 5.. 0 1..o lamă de cupru se încălzeşte în flacăra unui bec de gaz până când flacăra rămâne incoloră şi lama se acoperă cu un strat negru de CuO. Pentru compuşii organici se cunosc următoarele tipuri de formule chimice: a) formula procentuală: . Atomii acestor elemente se leagă între ei prin legături covalente şi formează molecule. 6 7. Capacitatea atomilor elementelor de a forma legături covalente se numeşte covalenţă. Identificarea halogenilor . Formule ale compuşilor organici Formula chimică este reprezentarea simbolică a compoziţiei substanţei. grupare funcţională).) este un număr întreg şi pozitiv. 4.tricovalent. se pune o cantitate mică de substanţă şi se încălzeşte din nou în flacără. 2.E. pe lama oxidată. Legăturile covalente se formează prin punere în comun de electroni.S. Dacă substanţa cercetată conţine halogen se formează halogenuri de cupru volatile care colorează flacăra în verde. Valoarea covalenţei este în funcţie de structura electronică a atomilor elementelor organogene.raportul numeric de combinare a atomilor elementelor organogene în substanţa organică c) Formula moleculară – natura şi numărul real de atomi de elemente organogene care se găsesc în molecula compusului organic.într-o eprubetă curată se introduc 5ml filtrat . procesul fiind exoterm. Legături chimice. X – monocovalente. N. succesiunea legării lor în moleculă şi locul pe care îl ocupă în moleculă o anumită particularitate structurală(legătură multiplă.1g substanţă peste care se adaugă 1-2ml soluţie apă oxigenată 30% şi o picătură de soluţie de clorură ferică.. Dacă în substanţa analizată este prezent un halogen se formează un precipitat de halogenură de argint.. H. carbonul este tetracovalent. se acidulează cu HNO3 şi se fierbe 1-2min. O formulă este reală dacă nesaturarea echivalentă(N. 3. Se încălzeşte încet sub agitare până la declanşarea reacţiei când se întrerupe încălzirea. Se răceşte şi se adaugă 1ml soluţie de AgNO3 de concentraţie 5%.E. O. Hibridizarea Elementele organogene sunt în general nemetale. După terminarea reacţiei în soluţia clară obţinută se adaugă câteva picături de HCl şi 1ml soluţie 5% BaCl 2. . d) Formula structurală – indică pe lângă compoziţia compusului toate legăturile de valenţă ale atomilor componenţi.3 Substanţa(S) + Na → Na2S Na2S + (CH3COO)2 Pb → PbS + CH3COONa într-o eprubetă mai largă decât obişnuit se introduc aproximativ 0.

prin întrepătrunderea laterală a celor doi orbitali p nehibridizaţi se formează o legătură covalentă π . O C H sau C C H C C C O C O sau C C H N .cei patru orbitali hibrizi sp3 sunt orientaţi către vârfurile unui tetraedru regulat (unghiul de 109◦ 28 ) . Se cunosc trei stări de hibridizare pentru carbon. sau N N sau C C sau C N C sau C .cei doi orbitali hibrizi sp au orientare coliniară (unghiul de 180◦) .4 În compuşii organici se întâlnesc următoarele tipuri de legături covalente: .atomul de carbon formează prin intermediul orbitalilor hibrizi numai legături covalente simple . Hibridizarea atomului de carbon explică geometria moleculelor (unghiuri între valenţe. sau N Cl sau N C Cl sau sau C C O .Cei trei orbitali hibrizi sp2 sunt orientaţi în plan către vârfurile unui triunghi echilateral (unghiul de 120◦) . dublă sau triplă).  sp 3  sp 3  sp 3 C H H H 2p      2 2p  2  H C H  C H H 2s sp sp sp 2  H 2C  CH2 2p    2p      H C C H 2s sp sp H C C H Exemple de legături covalente întâlnite în compuşii organici: Tipuri de legături covalente Legătură simplă nepolară (legătură σ) polară Legătură dublă (1 legătură σ + 1 legătură π) Legătură triplă nepolară polară nepolară Exemple C C sau H C C C . Hibridizarea atomului de carbon Orbitalii care se contopesc 2p 2s     sp 3 Orbitalii hibrizi Molecule ce conţin atomi de carbon hibridizaţi H 1 0 9 02 8 ' Observaţii . .simple de tip σ .multiple (duble sau triple) care conţin o legătură σ şi una respectiv două legături π. Atomul de carbon suferă un proces de hibridizare(contopire) prin care se formează orbitali hibrizi. lungimea legăturilor) compuşilor organici.prin întrepătrunderea laterală a câte doi orbitali p nehibridizaţi de la cei doi atomi de carbon se formează două legături π. în funcţie de natura legăturii covalente(simplă.

b) secundari – se leagă prin două covalenţe.5 (1 legătură σ + 2 legături π) polară C N sau C N 5. Tipuri de atomi de carbon Atomii de carbon prezenţi în cadrul catenelor se diferenţiază între ei prin numărul de valenţe(legături) pe care le formează cu alţi atomi de carbon vecini.ciclice: C. aromatice. după: a) formă: liniare. d) cuaternar – se leagă prin patru covalenţe. CH3–O–CH3 etc. b) natura legăturilor conţinute: saturate.se leagă prin trei covalenţe.ramificate: CH3 CH CH3 CH3 . Catenele se clasifică în două categorii.ramificate: HC C CH CH3 CH3 .ciclice: CH2 CH2 CH2 CH2 CH CH3 B. Exemple: .liniare: H2C . În acest caz este un atom de carbon nular: CH3Cl. A. Există şi molecule de compuşi organici care conţin un singur atom de carbon. Catene nesaturate: . formând lanţuri sau catene. Catene aromatice : .Catene de atomi de carbon Carbonul are proprietatea de a se uni cu el însuşi. Catene saturate: . ramificate.polinucleare: 6. nesaturate. c) terţiari . ciclice. sau se leagă de alte elemente organogene.mononucleare: .liniare: CH3 CH2 CH3 . Astfel ei pot fi: a) primari – se leagă printr-o singură covalenţă .

Proprietatea substanţelor de a prezenta izomeri se numeşte izomerie. dar structuri diferite(deci proprietăţi diferite) se numesc izomeri. de funcţiune.6 C C C C C C C C C C C C carboni primari carbon secundar carbon terţiar c a rb o n c u a te rn a r 7. Exemplu: pentru formula moleculară C2H6O corespund două structuri CH3–O–CH3 dimetil eter. CH3–CH2–OH alcool etilic . Izomerii pot fi: a) de constituţie: de catenă. Izomeria Substanţele chimice care au aceeaşi formulă chimică. b) stereoizomeri: geometrici şi optici. de poziţie.