UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRASOV Facultatea de Sociologie şi Comunicare Programul de studii: Comunicare şi relaţii publice An I, 2010-2011 METODE

DE CERCETARE ÎN ŞTIINŢELE COMUNICĂRII Cursul 5, 6 1. Ancheta prin interviu. 2. Tehnici şi procedee de cercetare 2.1 Interviul 2.1.1. Interviul ca tehnică de cercetare ştiinţifică 2.1.2. Tipuri de interviu. Elaborarea ghidului de interviu

Material bibliografic: Iluţ, Petru. (1997). Abordarea calitativă a socioumanului. Concepte şi metode. Iaşi: Editura Polirom (fotocopie pp. 86-90) Chelcea, Septimiu. (2004). Iniţierea în cercetarea sociologică. Bucureşti: Editura comunicare.ro (fotocopie pp. 121-127). Bibliografie recomandată: 1. Bulai, Alfred. (2000). Focus-grup.Bucureşti: Editura Paideia. 2. Krueger, Richard A. şi Casey, Anne Mary. (2005). Metoda focus grup. Iaşi: Editura Polirom. 3. Moscovici, Serge şi Buschini, Fabrice (2007). Metodologia ştiinţelor socioumane, Iaşi: Editura Polirom

86 ABORDAREA CALITATIV| A SOCIOUMANULUI 2. semistructurate [i nestructurate (dup\ gradul de libertate în formularea întreb\rilor de c\tre cercet\tor . organizat [i efectuat dup\ anumite rigori. de mare profunzime. [i anume inten]iile de viitor – nu o fac. interviurile deliberate. destinate cunoa[terii sistematice. din partea celui care le realizeaz\. încep^nd de la practica cotidian\. cu scopul de a ob]ine informa]ii c^t mai autentice. ca [i la observa]ie. prin urmare. Interviul (sistematic) a fost asumat de disciplinele socioumane ca metod\ principal\. sau „îl voi întreba în leg\tur\ cu acest lucru”. ceea ce nici una dintre celelalte metode – cu deosebire c^nd e vorba de un aspect cu totul relevant al acestei subiectivit\]i. de ce abordarea calitativist-fenomenologic\ are în analiza dialogurilor cotidiene un obiect preferat de studiu.3 Interviul 2. în func]ie de scopul [i gradul lor de elaborare: interviurile spontane. din dou\ motive esen]iale: prin el se accede direct [i interactiv la subiectivitatea uman\. utilizate în psihodiagnostic [i psihoterapie. [i interviul ca metod\ în disciplinele socioumane. interviuri structurate. trei tipuri majore ale interviului. un înalt grad de preg\tire teoretico-metodologic\ [i o experien]\ bogat\ în domeniu. desigur. neorganizate [i f\r\ inten]ia de a ob]ine informa]ii speciale. discu]iile [i convorbirile reprezint\ fiziologia ei. s^ngele [i hormonii. Un gen aparte de interviuri îl constituie cele clinice. dintre care mai importante sunt urm\toarele: interviurile fa]\ în fa]\ (dup\ genul convorbirii). Sunt detectabile. [i chestionarul standardizat. prezente în derularea vie]ii de zi cu zi. dac\ observa]ia este anatomia. ob]in^ndu-se mai multe tipuri. semiorganizate. interviul structurat S-ar putea afirma c\. Interviurile de mare intensitate. dar f\r\ scop [tiin]ific. unde se spune: „voi avea o discu]ie cu el (sau ea) pe aceast\ tem\”. Categoria de mijloc este foarte diversificat\. deci interviul [tiin]ific (sistematic). interviul. Chelcea (1996).3. fiind utilizate [i în cercet\ri fundamentale.1 Tipuri de interviu . Nu trebuie s\ ne surprind\. permit str^ngerea de informa]ii despre conduitele umane foarte greu [i costisitor de ob]inut altfel (s\ ne g^ndim numai la consumul alimentar sau comportamentul sexual). Clasificarea interviurilor se face potrivit mai multor criterii. [i p^n\ la interviurile publice – reporterice[ti – efectuate de mass-media. profunzime [i durat\ – de[i numite clinice – s-au extins [i în afara practicii medicale [i a psihologiei aplicate. trec^nd prin interviurile organizate pentru ocuparea unui post sau c^[tigarea unui concurs. a[a cum se poate vedea pe larg în lucrarea lui S. scheletul cognitiv al con[tiin]ei cotidiene. care pretind.

se pot ob]ine teoretic mai multe tipuri mixte de interviu. subiectul av^nd sarcina de a alege varianta sau variantele de r\spuns ce i se par potrivite. Dac\ în cazul interviului structurat. s\ nu r\spund\ la întreb\rile subiec]ilor. doar la punerea unor teme în discu]ie. ~ntr-o formul\ drastic\. dimpotriv\. De notat îns\ c\. ghidul de interviu trebuie [i el preg\tit. aplicarea chestionarului se poate realiza [i prin alte modalit\]i (po[t\. [i interviurile pe baz\ de chestionar cu întreb\ri deschise (dar dinainte formulate) sunt un interviu de tip cantitativ. p^n\ la altele cu o list\ lung\ de subiecte [i întreb\ri specifice. nu este deloc simplu s\ ob]ii r\spunsuri consistente la întreb\rile deschise [i. Interviul semistructurat – depinde [i c^t de „semi” este [i în ce direc]ie – se utilizeaz\ at^t de cantitativi[ti. interviul nonstructurat este altceva dec^t ancheta. nu toate av^nd îns\ o viabilitate practic\. s\ p\streze acela[i ton etc. individual [i de grup (dup\ num\rul de participan]i). Ghidurile de interviu cunosc o mare varietate de forme. întreb\rile [i ordinea lor sunt dinainte stabilite. în interviul semistructurat prestabilite sunt doar temele în jurul c\rora se va purta discu]ia. A[a se face c\ operatorul va pleca pe teren cu un ghid de interviu [i nu cu un instrument elaborat în detaliu (chestionar). încep^nd de la unele ce cuprind doar c^teva teme mai generale. Se mai cuvine o men]iune.). indiferent dac\ interviul semistructurat se utilizeaz\ în studiul pilot. dar nu superficial. pe de alt\ parte. mai sumar. s\ nu pun\ întreb\ri suplimentare. orice interviu total structurat (standardizat) este. aplicarea – prin convorbiri fa]\ în fa]\ sau telefoane – a chestionarului standardizat [i este deci o form\ de anchet\. în anumite anchete [i sondaje.METODE CALITATIVE 87 în cursul convorbirii). din perspectiva calitativi[tilor. ci [i comportamentul celui ce adreseaz\ întreb\rile s\ fie la fel. constituindu-se în metod\ calitativ\. c^t [i de calitativi[ti. abilit\]i empatice. în fond. paralel cu ancheta sau postancheta. experien]\) din partea celui ce conduce un interviu pentru a ajunge la date relevante. relativ la raportul interviu – anchet\. Forma ghidului depinde [i de c^t de familiar\ îi este cercet\torului problema [i popula]ia de investigat. pe de alt\ parte. ci. de obicei sunt date [i alternativele de r\spunsuri. Dar. al anchetei orale. cu at^t mai mult. înm^narea textului scris direct respondentului etc. se porne[te cu un ghid mai sumar. cu alte func]ii [i caracteristici. Interviul structurat sau de tip cantitativ înseamn\ c\ întreb\rile [i ordinea lor sunt dinainte stabilite. desigur. Aceasta nu înseamn\. Combin^nd cele trei criterii de mai sus. dac\ ele sunt mai pu]in cunoscute. preten]ia este ca nu doar protocolul de interviu s\ fie total standardizat. c\ sarcina intervievatorului va fi mai u[oar\ dec^t cea a operatorului de anchet\. Unii dintre ace[tia din urm\ propun chiar ca interviul de tip calitativ s\ fie precedat de observa]ie . E nevoie de mult\ iscusin]\ (inteligen]\. Fiindc\. iar.

erori tratate în func]ie de cele trei entit\]i (chestionar. ci trebuie considerate în sine. adic\ s\ ne punem problema dac\ ele sunt adev\rate sau false în raport cu anumite date ale realului. cum sunt aranjate în pagin\ [i multe alte elemente. reiter\m. numai astfel put^ndu-se degaja problemele majore de discu]ie [i formularea lor conceptual\ [i lingvistic\ adecvat\ perspectivei subiec]ilor (Glassner [i Loughlin. forma lor de expresie.2. ~n toate lucr\rile despre anchete [i sondaje. uneori exclusiv sau preponderent. ~n îns\[i construc]ia chestionarului zac latente surse de distorsiune a r\spunsurilor. Invers. . care se pot manifesta [i implementa în procesul interac]iunii instrument (chestionar) – operator – respondent. 105-106) ilustreaz\ aceast\ diferen]\. dar care.88 ABORDAREA CALITATIV| A SOCIOUMANULUI participativ\. realitatea relevat\ prin interviu este una construit\ prin interac]iunea intervievator – intervievat. Din cauz\ c\ interviurile structurate sunt integral construite de la început. important de re]inut este faptul c\ pentru mul]i calitativi[ti problema erorilor de care sunt îngrijora]i cantitativi[tii nici nu se pune. C^nd sunt intervieva]i p\rin]ii copiilor handicapa]i.3. pe deasupra. 1987). tot bie]ii subiec]i c\ nu r\spund sau c\ r\spund incorect. subiect). figureaz\ un spa]iu destinat erorilor ce pot surveni. marea eroare a cantitativi[tilor este aceea de a obliga mintea subiec]ilor s\ r\spund\ la întreb\ri prestabilite. pentru ei. din perspectiva calitativist\. de a mai [i acuza. întruc^t ea se refer\ la coresponden]a dintre faptele existente real [i ceea ce declar\ oamenii despre aceste fapte. elaborarea chestionarului este o munc\ foarte preten]ioas\.1 Considera]ii generale : dou\ tipuri de adev\r A[a cum se sugereaz\ în considera]iile finale ale secven]ei de mai sus. O asemenea compara]ie are ca asump]ie pozi]ia pozitivi[tilor (cantitativi[tilor) c\ e indispensabil de [tiut ce grad de acurate]e au relat\rile subiec]ilor. tr\iri. ~n contextul de fa]\. 1997). Un exemplu concret oferit de D. operator. 2. se nasc la intersec]ia lor (vezi Rotariu [i Ilu].3. Silverman (1993. Am fi tenta]i s\ compar\m spusele lor cu ceea ce s-a înt^mplat în realitate [i cu versiunea medicilor. motiva]ii. prin variante fixe [i. con]inutul celor spuse de subiec]i în cadrul interviului nu trebuie raportat la un referen]ial ontic. pentru anumi]i calitativi[ti. ordinea. pp. ~n viziunea lor. cont^nd con]inutul întreb\rilor. percep]ii etc. în accep]iunea larg\ de aici. înseamn\ [i faptele de con[tiin]\.) Or. ca expresii ale unor reprezent\ri [i practici simbolico-culturale ale subiec]ilor. (Faptele. foarte adesea ei aduc în prim plan (povestesc) „atrocit\]ile” s\v^r[ite de personalul medical fa]\ de copiii lor prin tratamente neadecvate sau prea t^rziu descoperite.2 Interviul calitativ (nestructurat) 2.

Glassner [i J. F\r\ îndoial\ c\ o atare interpretare a r\spunsurilor este realizabil\ [i e întemeiat\ [tiin]ific. Dincolo de c^t\ acurate]e de]in. Loughlin (1987) consacr\ un capitol special respectivei probleme. B. 35). relat\rile p\rin]ilor exprim\ o anume concep]ie [i atitudine cultural-moral\ a responsabilit\]ilor [i îngrijor\rii fa]\ de propriii copii. a complementarit\]ii dintre cele dou\ tipuri de adev\r con]inute în relat\rile indivizilor pe baz\ de interviu nestructurat. eu cred c\ analiza mecanismelor socio-morale ce stau în spatele acestor r\spunsuri c^[tig\ în pertinen]\ dac\ se bazeaz\ pe evalu\ri ale acurate]ei lor în raport cu faptele. Mul]i cercet\tori adopt\ în aceast\ privin]\ punctul de vedere al complementarit\]ii dintre cantitativ (raportarea r\spunsurilor la referen]ialul exterior) [i calitativ (analiza intern\ a structurii r\spunsurilor [i a semnifica]iei lor culturale). consider^nd a[a cum anticipam. ra]ionamentul etnometodologic e urm\torul: interviul este o conversa]ie. ~n faimoasa lor carte Drugs in Adolescent Worlds . a[adar. practica conversa]iei este una cotidian\ at^t pentru subiect. Loughlin – î[i pun mai serios problema tensiunii [i. Nu v\d îns\ din ce motiv cele dou\ posibile demersuri (cantitativist [i calitativist) sunt în raport de exclusivitate [i nu complementare. adic\ dac\ sunt bune sau rele. aceast\ afirma]ie s-a v\dit a exprima dou\ constat\ri: 1) Cum se raporteaz\ adolescen]ii cultural în modul de a în]elege [i discuta despre respectivul subiect.METODE CALITATIVE 89 ne intereseaz\ de ce p\rin]ii povestesc prioritar despre atari „atrocit\]i”. c\ produsul final al interviului este o „sincronizare de în]elesuri” (Cicourel. ce for]e [i imbolduri suflete[ti le produc. 2) Indic\ faptul – constatat prin observa]ie [i alte metode – c\ în lumea adolescen]ilor se consum\ marijuana (p. ~n jargonul calitativist. intitulat: „Putem noi crede copiii?”. Interviul trebuie v\zut. c^t [i pentru savant (intervievator). Condensat. fiind dezirabil\ din punct de vedere general uman. c^t [i ca expresii culturale. c^nd unul dintre adolescen]i declar\ c\ a consumat marijuana fiindc\ a[a fac [i prietenii s\i. a[a cum s-au petrecut ele. D. prima ipostaz\ a afirma]iei se mai nume[te [i adev\r narativ. eventual. ce sintetizeaz\ rezultatele cercet\rilor întreprinse de ei cu privire la felul în care adolescen]ii americani percep [i utilizeaz\ drogurile. distorsionate sau nu. De pild\. Ei arat\ cum r\spunsurile ob]inute prin interviuri pot fi tratate at^t în termeni de afirma]ii corecte sau nu. 1964) din timpul interac]iunii intervievator – intervievat. iar cea de-a doua adev\rul factual. Glassner [i J. ca o activitate normal\ de interac]iune în care am^ndou\ p\r]ile î[i angajeaz\ cuno[tin]ele cotidiene . Apropo de exemplul citat. Etnometodologii – sus]ine el – sunt mult mai radicali. Silverman (1993) apreciaz\ c\ cercet\torii de factur\ interac]ionalist-simbolic\ – cum sunt [i B.

Con]inutul [i forma interviului individual difer\ în func]ie de problemele discutate.3. Silverman (1993) – astfel: Tabelul 3 Diferen]e de concep]ii privind interviul Tipul de cuno[tin]e Abordarea Desf\[urarea [i construc]ia interviului Adev\ruri factuale (com Pozitivist canti portamente. cum se mai numesc) se desf\[oar\. reclam\ anumite procedee [i comportamente ale intervievatorului). de caracteristicile socio-demografice ale popula]iei (intervievarea copiilor. Diferen]ele de concep]ie privind rosturile interviului între cele trei abord\ri (pozitivist-cantitativist\. Uneori nici problemele nu sunt date prealabil. birou etc. interac]ionalist-simbolic\ [i etnometodologic\). ar putea fi redate sintetic – pornind de la sugestia lui D. de locurile în care se desf\[oar\ (locuin]\. st\ri subiec tive) Adev\ruri factuale. în mai multe înt^lniri. urm\toarele modalit\]i sunt de men]ionat (apud Fontana [i Frey. ca interac]iune social\ practic\ [i concret\. Prin generalitatea [i importan]a lor. Interviurile nestructurate (nondirecte sau de profunzime. pe una sau mai multe probleme. de obicei. iar o înt^lnire poate dura mai multe ore.). dar mai Interac]ionalist ales narativ culturale (ori simbolic\ entarea oamenilor `n uni versul simbolic) Construc]ii personale [i Etnometodologic interpersonale ale interac fenomenologic\ ]iunilor simbolice cotidiene Baz\ de protocol standar dizat Interviuri de ad^ncime urm\rind definiri ale `n]ele surilor [i simbolurilor Convorbiri privind moda lit\]ile [i propriet\]ile struc turilor [i practicilor coti diene 2. urm^nd ca ele s\ fie descoperite [i definite prin intermediul unor astfel de discu]ii. La încruci[area diverselor criterii se pot desprinde multe tipuri de interviuri individuale. Sarcina cercet\torului este de a analiza propriet\]ile interac]iunii intervievator – intervievat. structura [i dinamica vie]ii sociale. 1994): . de exemplu. [coal\.2.2 Interviul individual Interviul individual calitativ (nestructurat) presupune c\ cercet\torul poart\ discu]ii total libere cu anumi]i membri ai comunit\]ii (popula]iei) vizate.90 ABORDAREA CALITATIV| A SOCIOUMANULUI despre organizarea. tr\s\turi socio tativist\ demografice.

El are ca echivalent termenii din limba franceză entretien (conversaţie. vom putea releva notele definitorii ale interviului ca modalitate de investigare în sociologie şi psihologie. aceasta cu atât mai mult cu cât o lungă perioadă în literatura noastră de specialitate interviul a fost pe nedrept catalogat ca „o metodă de mâna a doua“. termenul de „interviu“ semnifică întâlnirea şi conversaţia între două sau mai multe persoane. ca şi în practica diferitelor profesiuni (jurnalişti. Hyman (1975. convorbire) şi „entrevue“ (întâlnire între două sau mai multe persoane). întâlnire). interviu sau convorbire. pornind de la etimologia termenului. fiind preluat atât de sociologii francezi. nici o deosebire între interviu şi convorbire. s-a făcut distincţie între termenii de „interviu“ şi „convorbire“ şi pentru că. menită să identifice factorii empirici răspunzători de erorile utilizării acestei metode de colectare a datelor şi să evalueze posibilităţile de minimizare a efectelor acestor factori. în sociologia românească. istorie). dialog. 243). educatori etc.) interviul s-a dovedit a fi de neînlocuit. drept. deci. cât şi de sociologii germani. 1974. deşi reprezintă traducerea literală a celui anglosaxon. cu acelaşi înţeles. Nu se făcea. restrânsă doar la un număr limitat de întrebări. 144). de aranjament sau de surpriză (Grawitz. i s-au închinat numeroase studii. de altfel. 1940. sub numele de interviu. 1972. Etimologic. Traian Herseni remarca faptul că acestei tehnici de lucru. Aceste precizări de natură lingvistică ni se par necesare pentru că. antropologie socială şi culturală. şi notele definitorii: . Stahl. Vom spune. este universal în ştiinţele sociale“ – afirma Herbert H. ca metodă de cercetare. Cel de-al doilea termen. designând culegerea de informaţii „pentru lămurirea problemelor ştiinţifice de-a dreptul din gura oamenilor“ (Herseni. convorbire. Termenul de „interviu“ s-a impus pe plan mondial. fiind utilizat deopotrivă în jurnalistică şi în ştiinţele socioumane. Henri H. Şocul sondajelor de opinie face extrem de actuală discuţia metodologică despre valoarea şi limitele interviului. demografie). şi anume. termenul de „interviu“ reprezintă un neologism provenit din limba engleză (interview – întrevedere. la care se poate răspunde în sistem binar. Acestea sunt. Precizări terminologice În limba română. Un punct de vedere deosebit îl va susţine însă un alt mare discipol şi colaborator al profesorului Dimitrie Gusti. deci. care aprecia că „termenul de interviu nu este potrivit pentru operaţia de interogare statistică sumară.Capitolul 7 Interviul ca tehnică de cercetare ştiinţifică • • • • • • • • • • Precizări terminologice: întrevedere. 629). În cadrul Şcolii sociologice de sub conducerea lui Dimitrie Gusti s-a folosit termenul de „convorbire sociologică“. prin da sau nu şi cu atât mai puţin nu e justificat să denumim interviu ceea ce de fapt este convorbire (Stahl. fapt ce ne îndreptăţeşte să îl utilizăm şi noi alături de cel de „convorbire“. ci şi în cele socio-umane (psihologie. 1) într-o lucrare de referinţă. comportă totuşi un sens diferit: are o nuanţă utilitară. interogatoriu Interviul ca tehnică de cercetare în ştiinţele socioumane Interviul ca interacţiune psihologică şi sociologică Valoarea şi limitgele utilizării interviului Tipuri de interviuri şi criterii de clasificare Aplicaţii ale logicii interogative în anchetele prin interviu Desfăşurarea interviului de cercetare Selecţia şi formarea operatorilor de interviu Termeni-cheie Probleme recapitulative Interviul. mai ales de sociologie americană. Dar nu numai în ştiinţele sociale (sociologie.

ne vom referi la interviu ca tehnică de cercetare în ştiinţele socioumane. interviul nu poate fi confundat cu interogatoriul. precum făcea proză domnul Jourdain. 1970. 121) fac distincţiile cuvenite între situaţia de interviu şi fenomenele psihosociologice amintite. dar nu se confundă cu aceasta. conversaţia. . Oamenii se întâlnesc chiar fără scopul de a obţine informaţii unii de la alţii. dar întâlnirea dintre două sau mai multe persoane adesea are cu totul alte scopuri. dar nu orice conversaţie constituie un interviu. Interviul este comparabil cu întrevederea. la testarea ipotezelor. ci îşi expuneau în dialogurile lor concepţiile filosofice. Lucrurile nu stau chiar aşa: nu orice întâlnire sau conversaţie echivalează cu un interviu şi cu atât mai puţin cu un interviu de cercetare ştiinţifică. ci pur şi simplu pentru a se vedea. interviul implică totdeauna obţinerea unor informaţii verbale.122 Septimiu CHELCEA interviul este o conversaţie faţă în faţă. Interviul de grup se desfăşoară în condiţii psihosociale diferite de cele ale relaţiilor interpersonale diadice. Din contră. pentru că nu totdeauna dialogul are drept scop obţinerea de informaţii. Interviul ca tehnică de cercetare în ştiinţele socioumane Definiţie. Persoanele care conversează schimbă frecvent rolurile de emiţător şi de receptor. În continuare. Obţinerea informaţiilor prin interogatoriu evocă obligaţia de a răspunde. trebuie să accentuăm faptul că utilizarea acestuia în cercetarea din domeniul ştiinţelor socioumane trebuie să conducă la stabilirea relaţiilor dintre variabile. • Interviul presupune întrevederea. nu înseamnă neapărat că schimbă informaţii. Dialogurile socratice sunt veritabile reflecţii filosofice. În binecunoscutul lor Tratat de psihologie socială. constrângerea exterioară. chiar bucuria oamenilor de a-şi spune cuvântul. În filme. 1980. Nici Socrate şi nici Platon nu „intervievau“. nu există un conducător al discuţiei. Convorbirea presupune schimbul de informaţii în legătură cu o temă sau alta. menţionând doar că interviul constituie şi un gen publicistic. a informaţiilor verbale de la indivizi şi grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea ştiinţifică a fenomenelor socioumane. dar nu se confundă cu nici unul dintre acestea. În acest sens nu îi este permis operatorului de interviu să sugereze sau să reformuleze răspunsurile celui intervievat. în timp ce întrevederea nu constituie decât o condiţie care facilitează transmiterea informaţiilor unidirecţionale: de la persoana intervievată spre operatorul de interviu (sau spre cercetătorul ştiinţific). în care o persoană obţine informaţii de la altă persoană (Denzin. Informaţia nu este direcţionată într-un singur sens. gândirea. Aşa cum preciza Fred N. de a-şi face publice opiniile. Convorbirea reprezintă elementul fundamental în tehnica interviului. nu presupune întrevederea. având reguli şi exigenţe specifice. De asemenea.Suntem cu totul de acord cu Michel Quinn Patton. deşi şi într-un caz şi în celălalt există o persoană care pune întrebări. despre care vom vorbi mai pe larg în alt paragraf. 205). • În fine. de exemplu. Chiar dacă îşi vorbesc. care preciza că principiul fundamental al interviurilor calitative constă în posibilitatea creată celui intervievat de a exprima prin răspunsurile sale gândurile sale cu cuvintele sale (Patton. Interviul telefonic. în filosofie prin dialog se exprimă ideile. Kerlinger (1973). Interviul se bazează pe comunicarea verbală şi presupune întrebări şi răspunsuri ca şi chestionarul. care dirijează discuţia. Evident. • Interviul reprezintă mai mult decât un dialog – apreciază Roger Daval –. Spre deosebire însă de chestionar. Înseamnă că în viaţa de zi cu zi practicăm interviul. director la Minnesota Center for Social Research. interviul nu presupune cu necesitate o relaţie între două persoane. Fiind vorba despre interviu ca tehnică de cercetare în ştiinţele socioumane. concepţia autorilor. unde întrebările şi răspunsurile sunt scrise. aşa cum stau lucrurile în cazul interviului. • Nu există interviu fără convorbire. dialogul permite exprimarea stărilor sufleteşti. interviul presupune libertatea de expresie a personalităţii. astfel că nu se justifică definirea interviului prin existenţa faţă în faţă a unui anchetat şi a unui anchetator. în filosofie prin dialog permite exprimarea stărilor sufleteşti. Roger Daval şi colaboratorii (1967. dialogul. 70). Definim interviul de cercetare ca o tehnică de obţinere. interviul poate constitui un scop al întrevederii. pentru plăcerea de a fi împreună. interogatoriul. prin întrebări şi răspunsuri. nu căutarea obţinerii unor informaţii.

TEHNICI DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ 123 interviul este un instrument de măsurare psihologică şi sociologică în legătură cu care se pun aceleaşi probleme ale reliabilităţii. care nu pot fi altfel cunoscute decât prin relatarea subiectivă a acestuia. Interviul. Nu numai pentru sociologi. deci. Unii specialişti apreciază chiar că „sociologia a devenit ştiinţa interviului“. În acest caz. Să examinăm din punct de vedere psihologic şi sociologic situaţia de interviu ca relaţie între două persoane sau între un operator de interviu şi un grup de persoane.. Aşa cum remarca şi Derek L. X acţionează asupra lui Y prin întrebări care determină răspunsuri. ci şi pentru că. că „metodologia ştiinţelor sociale a devenit virtual sinonimă cu cercetarea prin anchetă “ (Smith. neexistând documente scrise despre acestea. Informaţiile obţinute pot ghida în continuare cercetarea fenomenelor psihologice şi sociologice. ca şi faţă de oricare alt instrument de măsurare. A compara. 214). Aşa cum s-a arătat. de identificare a variabilelor şi relaţiei dintre variabile. Relaţia dintre X şi Y depinde de status – ul social al persoanelor care interacţionează (vârstă. cel de-al treilea scop al utilizării interviului este cel de recoltare a unor informaţii suplimentare celor obţinute prin alte metode. dacă nu milioane de persoane. 1970. Şi aceasta nu numai pentru că interviul. repetarea întrebării. rasă. Relaţia dintre X şi Y nu este simetrică: rolurile sociale nu sunt interşanjabile şi nici sensul transmiterii informaţiilor nu poate fi schimbat. un scop explorator. Mai rar monologăm. 1975. validităţii şi obiectivităţii. semnificaţia multor cuvinte . În astfel de cazuri cea mai bună soluţie o reprezintă utilizarea interviului“. Informaţiile transmise de Y lui X au valoare numai în măsura în care se referă la experienţe de viaţă trăite de Y. Să le desemnăm prin literele X (operatorul de interviu) şi Y (persoana intervievată). 203).). În fine. mai ales nord-americani.. Utilizarea interviului în cercetarea ştiinţifică are – după cum remarca Fred Kerlinger (1973) – mai multe scopuri. sex. nivel de şcolaritate. ziarişti. apelând la ancheta prin interviu. 196). dar şi pentru avocaţi. Nu este de mirare. aşa cum remarcau Mark Benney şi Everett C. cel mai răspândit procedeu de intervievare. Când se recomandă utilizarea anchetei prin interviu? Margaret Stacey (1970. Interviul ca interacţiune psihologică şi socială Conversaţia reprezintă o activitate distinctiv umană şi un tip de interacţiune psihologică şi socială. „Astăzi ancheta este predominantă în culegerea datelor. X conduce discuţia. ancheta prin interviu constituie cea mai frecvent utilizată metodă de cercetare sociologică. acelaşi cuvânt înseamnă altceva pentru diferite persoane aflate în situaţii sociale diferite. astfel că ele trebuie interpretate totdeauna în contextul social concret în care a avut loc interviul. fiecare întrebare reprezintă un item în structura instrumentului de măsurare. de la un moment istoric la altul. iar interviul este el însuşi un tip de interacţiune socială. a devenit modalitatea de recoltare a datelor favorită pentru majoritatea sociologilor. Avem de-a face cu o interacţiune de tipul: X ↔Y Y îi transmite lui X un volum mai mare de informaţii. presupune interacţiunea dintre două persoane. medici. ceea ce nu reprezintă decât o supoziţie foarte discutabilă. Acestea declanşează reacţii specifice din partea lui X (trecerea la o altă întrebare. 1992. Cu ajutorul interviurilor se poate ajunge la formularea unor ipoteze interesante şi valide. Interviul personal faţă în faţă. în al doilea rând. oferirea unor explicaţii suplimentare etc. În primul rând. O bună parte din timpul de veghe conversăm: punem întrebări şi dăm răspunsuri. De exemplu. venituri) şi de modul de desfăşurare a interviului (debutul. obiectul de studiu al sociologiei este interacţiunea. Anual în întreaga lume sunt intervievate sute de mii. Hughes (1970). comunicarea fiind lateralizată. ştiinţa şi arta dialogului fac parte din profesia lor. În plus. Există două tipuri principale de anchete: pe bază de chestionar şi prin interviu“ (Sedlack şi Stanley. poate constitui instrumentul principal de recoltare a informaţiilor în vederea testării ipotezelor. libertatea (de acţiune şi de gândire) are un înţeles diferit de la o ţară la alta. când se cercetează credinţele şi atitudinile. încă din anii ′60. câtă importanţă se acordă libertăţii în ţările care trec de la totalitarism la democraţie înseamnă a postula universalitatea înţelegerii termenilor. 70) răspunde astfel: „când trebuie studiate comportamente dificil de observat pentru că se desfăşoară în locuri private. Răspunsurile poartă pecetea subculturii din care subiecţii intervievaţi fac parte. Ancheta prin interviu a devenit metoda cea mai frecvent utilizată în cercetarea sociologică (Caplow. religie. Phillips (1971). derularea şi finalul convorbirii). profesori.

Microstudies of the Public Order. L. dar care în realitate interpretează greşit întrebările. Operatorul de interviu trebuie să ştie la ce se poate aştepta şi să prevadă strategia de ieşire din situaţiile neplăcute. Omul politic. interese. În perspectiva acestuia. nu interacţionează ca personalităţi unitare. şi identificarea sau conformarea la ceea ce îşi imaginează că se aşteaptă operatorul de interviu. te lasă să strigi la poartă până când răguşeşti sau pun câinii pe tine. dintre atitudinea exprimată verbal şi comportament. 1909). imposibilitatea întreruperii unor activităţi foarte importante. diplomatul florentin face în Principele (1513) o serie de observaţii foarte penetrante privind natura umană. Una din principalele supoziţii ale interviului este consistenţa relaţiei dintre vorbă şi faptă. încercând să mascăm eu-ul privat. 1988). tendinţe sau dorinţe neplăcute pentru subiect sau care contravin normelor morale. relaţia dintre operatorul de interviu şi persoana intervievată este o relaţie socială secundară (Bailey. R. În societate ne străduim să apărem altfel decât suntem în intimitate: punem în evidenţă eu-ul public. A se vedea în acest sens Scala Mach IV. încât nimeni să nu-şi dea seama. Pledând pentru manipularea psihologică drept alternativă la conducerea prin forţă. tradusă şi adaptată de noi (Chelcea. Distincţia dintre eu-ul privat şi eu-ul public este foarte importantă pentru înţelegerea interviului ca interacţiune socială. invocând un motiv plauzibil. 1972). raţionalizarea. Dar aceasta trebuie să se petreacă în aşa fel.). fac parte din mecanismele de apărare a eu-ului persoanelor intervievate. Alte erori sau biais-uri (termen american desemnând deformarea informaţiilor în cadrul anchetei) sunt datorate autoînşelării cu bună credinţă a celor ce sunt convinşi că răspund corect. Mecanismele de apărare a eu-ului în situaţia de interviu includ: fuga de răspuns. secretar de stat al Consiliului seniorilor din Republica Florenţa în perioada 1498-1512. 1959. Acestei probleme Ervin Goffman i-a consacrat mai multe lucrări (The Presentation of Self in Everyday Life. generat de răspunsurile neadevărate. în care indivizii îşi dezvăluie doar o faţetă a personalităţii lor. Minciuna deliberată – posibilă într-un interviu – reduce încrederea în informaţiile obţinute prin răspunsurile la întrebări. respinse . introecţia. neîncrederea în anchetele sociale etc. Nu trebuie însă să exagerăm pericolul erorilor şi biais – urilor. aspiraţii sau motivaţii. W. Fiecare individ are mai multe eu-uri (self). sunt „trădaţi“ de memorie sau îşi reprimă inconştient pulsiunile şi îşi apară prin mecanisme neconştientizate eu-ul. introecţia. Proiecţia. constând din atribuirea unei alte persoane a propriilor atitudini. scriitorul şi istoricul Nicolo Machiavelli (1496 -1527). Sub diferite pretexte (lipsă de timp. 1991. 244) a constatat că doar o treime din persoanele intervievate în Marea Britanie au înţeles corect termenul de „proporţie“ ca „parte“. „fracţie“ sau „procentaj“. 186). Refuzul lor poate fi politicos. Autorul citat are dreptate când suspectează o parte din public de lipsa de înţelegere a înţelesului cuvintelor. Prin raţionalizarea răspunsurilor indivizii umani încearcă să găsească justificări a posteriori comportamentelor lor. Belson (1981. Imaginea omului raţionalizator este mai aproape de realitate decât imaginea omului raţional (Zamfir. Această supoziţie merită o examinare mai atentă. Pornind de la aceste observaţii. 4). aşa cum se întâmplă în relaţiile sociale primare din cadrul grupurilor primare (Charles H. 27). apreciind că şi unii din cei ce cunosc sensul termenilor sunt incapabili să transfere cuvintele din vocabularul pasiv în vocabularul lor activ. unele persoane refuză să răspundă la anchetele prin interviu. elaborându-se scala pentru măsurarea gradului de machiavelism al fiecărei persoane. În marea lor majoritate oamenii sunt corecţi şi cinstiţi: recunosc sincer când nu cunosc răspunsul la o întrebare şi îşi asumă responsabil consecinţele faptelor lor. Coerenţa răspunsurilor la întrebările de motivaţie nu trebuie să ne facă să credem că totdeauna deciziile de a acţiona ale oamenilor au fost raţionale. Refularea în psihologia freudistă desemnează „procesul efectuat de subconştient. spunea: „Uneori cuvintele trebuie să servească pentru a masca faptele. numeroase cercetări au pus în evidenţă existenţa unui tip de personalitate machiavelică (Saks. proiecţia. prin care anumite imagini. identificarea şi refularea (Grawitz. funcţională. Geis. dacă bagă în seamă. să fie pregătite scuze pentru a fi prezentate imediat“ (Îndrumări pentru Raffaello Girolami). elaborată în 1970 de Richard Christie şi F. ca cercetători trebuie să evităm punerea în discuţie a acelor probleme care ar putea pune persoanele intervievate în situaţia de a recunoaşte fapte indezirabile social sau care ar depăşi capacitatea lor de analiză. Cooly. sau poate fi brutal: nu-ţi deschide uşa ţi-o trânteşte în nas. sau. idei. sunt îndepărtate din conştiinţă. 1971). 1982. convingerea că ceea ce s-a întâmplat anterior a fost urmarea hotărârilor proprii. Pe de altă parte. În cadrul acestor mecanisme refularea are un rol central. 1987.124 Septimiu CHELCEA considerate „comune“ rămâne fără înţeles pentru categorii largi din populaţia intervievată.

1978.TEHNICI DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ 125 din sfera proceselor conştiente în cele inconştiente sau sunt menţinute în afara câmpului conştiinţei “ (Popescu-Neveanu. 613). .

asigurată de obţinerea răspunsurilor şi de la persoanele care nu ştiu să citească şi să scrie. ca şi din prezenţa fizică a operatorului de interviu. • asigurarea standardizării condiţiilor de răspuns. Ca orice tehnică de cercetare. • precizarea datei şi locului convorbirii. au fost grupate. • lipsa de standardizare în formularea întrebărilor. indiferent de dispoziţia lor psihică. fapt ce asigură comparabilitatea informaţiilor. „efectul de operator“. • asigurarea unor răspunsuri personale. chestionare sau ghiduri de interviu mai amănunţite. Kenneth D. • erorile datorate operatorilor de interviu în ceea ce priveşte punerea întrebărilor şi înregistrarea răspunsurilor. • asigurarea răspunsului la toate întrebările şi prin aceasta furnizarea informaţiilor pentru testarea tuturor ipotezelor cercetării. în trei clase. • rata mai ridicată a răspunsurilor. în număr de 60. Hyman (1975) consideră că erorile rezultă din: modul de punere a întrebărilor şi de înregistrare a răspunsurilor. Bailey (1978/1982. ceea ce limitează comparabilitatea informaţiilor. cât şi dezavantajele sunt relative. după un an de zile. dar şi al celorlalte etape şi momente ale proiectării şi realizării cercetărilor pe bază de interviu. Bailey (1978/1982. Ca avantaje sunt enumerate: • flexibilitatea. La întrebările cu grad ridicat de implicare a ego-ului s-au obţinut diferenţe semnificative în răspunsurile la interviu. fără intervenţia altora. posibilitatea de a obţine răspunsuri specifice la fiecare întrebare. semnalând mai multe avantaje decât dezavantaje. 183) le ordonează astfel: • costul ridicat. remarcă sociologul american. Atât avantajele. Efectul de operator de interviu nu dispare prin autoadministrarea chestionarelor pentru că. fapt ce sporeşte cantitatea şi calitatea informaţiilor. totdeauna cel care răspunde are în vedere impresia pe care o produce asupra cititorului prezumtiv. comparativ. • neasigurarea anonimatului. cu mai multe întrebări. de starea de oboseală etc. • dificultăţi în accesul la cei care sunt incluşi în eşantion. Ce erori introduce efectul de operator de interviu? Herbert H. pentru evaluarea interviului se impune luarea în considerare a erorilor generate de această tehnică. de o mai mare subtilitate. mediu sau scăzut de „implicare a ego-ului“ în elaborarea răspunsurilor. pentru obţinerea acordului şi desfăşurarea convorbirii. 183) prezintă atât avantajele. • inconveniente legate de faptul că se cere indivizilor să răspundă. Întrebările. Prezenţa fizică a operatorului de interviu accentuează riscul de distorsiune a răspunsurilor. De asemenea. fiind cunoscute adresa şi numărul de telefon ale persoanelor care urmează să fie intervievate. . • asigurarea controlului asupra succesiunii întrebărilor. uneori fiind necesare mai multe vizite la aceeaşi adresă. ca şi de la persoanele care se simt mai protejate când vorbesc decât când scriu. cât şi dezavantajele interviului. Într-un studiu cu finalitate metodologică. ştiut fiind că primele reacţii sunt mai semnificative decât cele realizate sub control normativ. interviul are o serie de dezavantaje şi limite intrinseci. trebuind să fie judecate în raport cu alte metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele socioumane şi mai ales în funcţie de diferitele procedee şi tipuri de interviuri.. nu numai al orelor de intervievare. Distorsionarea răspunsurilor se face în sensul protecţiei ego-ului. • timpul îndelungat necesar pentru identificarea persoanelor incluse în eşantion. lucru imposibil de realizat în cazul chestionarelor poştale.126 Septimiu CHELCEA Avantajele şi dezavantajele utilizării interviului în ştiinţele socioumane Kenneth D. după cum presupuneau un grad înalt. • colectarea unor răspunsuri spontane. • studierea unor probleme mai complexe prin utilizarea unor formulare. • observarea comportamentelor nonverbale. • imposibilitatea consultării unor documente în vederea formulării unor răspunsuri precise. răspunsurile aceloraşi studente la chestionarul autoadministrat. fapt ce are consecinţe pozitive asupra acurateţei răspunsurilor. Albert Ellis (1948) a analizat răspunsurile la interviu ale unui număr de 69 de studente dintr-un colegiu american şi.

faţă de interviu. Deşi cercetările la care ne-am referit au limite metodologice. Semnalăm acum doar faptul că se poate face o clasificare a interviurilor după domeniul abordat: politic. • Din punctul de vedere al conţinutului comunicării se poate face distincţie între interviul de opinie şi interviul documentar (Duverger. mai satisfăcătoare decât răspunsurile obţinute prin interviu“ (Hyman. economic. Concluziile referitoare la valoarea (avantajele şi dezavantajele) interviului desprinse din studiile realizate în alte zone socioculturale se cer verificate în spaţiul culturii româneşti. Rămâne de stabilit dacă şi pentru populaţia românească este valabilă concluzia: „răspunsurile obţinute prin intermediul chestionarelor poştale sunt apreciabil mai informative şi. un interviu pe teme economice. de exemplu. Studiile lui Albert Ellis (1948) conduc la concluzia că tehnica chestionarului generează acceptarea într-o mai mare măsură decât interviul a compartimentelor valorizate negativ de către societate: gelozia.1): Tabelul 7. scrierea unor materiale spre a fi publicate în ziare sau reviste). status-ul socio-demografic al acestora. Desfăşurarea unui interviu de cercetare a opiniilor politice. • Calitatea informaţiilor depinde de foarte mulţi factori. răspunsurile la chestionar se conformează modelului etalării unei atitudini mai puţin favorabile normelor şi valorilor acceptate social la un moment dat. agresivitatea. în interviuri se reportează un nivel mai înalt de instrucţie. între care diferenţa de un an dintre testări nu poate fi neglijată. masochismul. 1948) Interviu Chestionar Mi-a fost foarte dragă 37 54% 25 36% Ne-am înţeles bine 17 25% 27 39% Destul de mult 14 20% 10 15% Nu prea mult 1 1% 7 10% Deloc 0 0 N = 69 100% N = 69 100% În general. Aşadar. ele sugerează totuşi posibilitatea evaluării interviului în cercetarea sociologică şi psihologică în funcţie de erorile pe care le produce. Este de presupus că un interviu de 5 – 10 minute permite doar colectarea unor informaţii superficiale. comparativ cu o convorbire purtată timp de câteva ore. fericirea. calitatea informaţiilor obţinute. Între aceştia. se declară un număr mai mare de reviste care sunt citite. la întrebarea: „Cât de mult v-aţi iubit mama în copilărie ?“ răspunsurile s-au distribuit astfel (Tabelul 7. cultural etc.TEHNICI DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ 127 comparativ cu cele obţinute cu ajutorul chestionarului. modalitatea de comunicare. de asemenea. fenomenele şi comportamentele dezirabile social. Studiul lui Paul F. 1975). durata convorbirii oferă serioase garanţii privind nu numai volumul informaţiilor.1. sexualitatea exacerbată. o durată mai mare de timp rezervată citirii presei. De exemplu. sadismul. dar „se divulgă“ un număr mai mic de activităţi neobişnuite (de exemplu. se va particulariza faţă de un interviu de sondare a intereselor culturale. precum şi în schimbarea sau respectarea succesiunii lor. faţă de unul pe tema credinţelor religioase. se apreciază că. 1961). numărul persoanelor participante. repetabilitatea convorbirilor. Asupra distincţiei dintre cele două tipuri de interviuri nu stăruim. prin urmare. funcţia îndeplinită în cadrul procesului de investigaţie. comparativ cu chestionarele poştale. Tipuri de interviuri şi criterii de clasificare În literatura de specialitate consacrată interviului ca tehnică de cercetare se întâlnesc diferite criterii de clasificare. Conform acestui studiu. sensibilitatea. chiar dacă se aplică unui număr mare . În interviurile personale. social. sunt mai puţin relevate în răspunsurile la chestionar. gradul de libertate a cercetătorului în abordarea diferitelor teme şi formularea întrebărilor. Distribuţia răspunsurilor la aceeaşi întrebare în interviu şi în chestionar (după Ellis. şi anume: conţinutul comunicării. precum clemenţa. În acelaşi timp. problema fiind tratată în discuţia despre clasificarea chestionarelor. interviul extensiv. amabilitatea. dar şi calitatea lor. un grad mai ridicat de conformare socială. Lazarsfeld şi Raymond Franzen (1945) trebuie examinat sub rezerva aceleiaşi cerinţe.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful