EXTINDEREA UNIUNII EUROPENE

*** REALIZĂRI ŞI PROVOCĂRI

Raport prezentat de Wim Kok
Comisiei Europene

Wim Kok s-a născut în 1938 la Bergambacht. Înainte de a intra în politică, a activat în mişcarea sindicală, fiind preşedinte al Federaţiei Sindicatelor din Olanda şi preşedinte al Federaţiei Sindicatelor Europene. A fost membru al Parlamentului şi lider al Partidului Muncii (PvdA) din Olanda, precum şi vice-preşedinte al Internaţionalei Socialiste. Din 1989 până în 1994 a deţinut funcţiile de ministru de finanţe şi Vice-Prim Ministru, iar din 1994 până în 2002 a fost Prim Ministru al Olandei.

2

CUPRINS
Introducere de Wim Kok Obiectivele raportului meu De ce extinderea ? Contextul actual Abordarea mea O agendă în cinci puncte Rezumat Pace şi stabilitate la scară continentală Acţionând împreună ca europeni Relansarea economiei Pentru o Europă mai sigură Politica de vecinătate Rolul Europei în afacerile internaţionale Construirea Noii Europe De ce se extinde UE De ce doresc ţările să adere Extinderile anterioare Actuala rundă Cetăţenii şi Uniunea în curs de extindere Actualii membri Viitorii membri Întrebări adresate frecvent Economia, piaţa forţei de muncă şi finanţele Efectele economice Comerţul Investiţiile Migraţia şi piaţa muncii Uniunea economică şi monetară Strategia de la Lisabona Costurile bugetare Calitatea vieţii Securitatea internă Mediul înconjurător Securitatea nucleară Standardele alimentare Europa în lume Politica externă şi de securitate Relaţii economice internaţionale Politica de vecinătate Acţionând împreună în Europa Probleme de identitate Reforma instituţiilor UE O mai bună punere în practică a politicilor

1

2

3

4

5

6

3

Ateliere de discuţii la Institutul Universitar European 2. 2. 5.Anexe Harta Europei Tabele 1. Consultări cu organizaţii neguvernamentale 3. 7. 4. Date esenţiale cu privire la UE şi viitoarele state membre Sprijinul de care se bucură extinderea în statele membre UE Sprijinul de care se bucură aderarea în viitoarele state membre Comerţul UE cu Europa Centrală şi de Est Creşterea economică în UE şi viitoarele state membre Cheltuielile bugetare UE destinate extinderii: perioada pre-aderare Cheltuielile bugetare UE destinate extinderii: perioada post-aderare Întâlniri şi participanţi 1. 3. 6. Vizite în viitoarele state membre Bibliografie 4 .

am luat în considerare o gamă cât mai largă de puncte de vedere. îi mulţumesc lui Joost Klarenbeek de la Ministerul Afacerilor Externe din Olanda care mi-a acordat un ajutor indispensabil pe tot parcursul proiectului. Graham Avery a fost îndrumătorul şi raportorul proiectului. Fernando Fernandez. 5 . care m-a ajutat în contactele cu presa. precum şi oficialilor din departamentul său şi din alte departamente ale Comisiei care au ajutat la pregătirea acestui raport. menţionându-l aici în mod special pe Alain Servantie. Preşedintele Comisiei Europene. Îi sunt recunoscător lui Günter Verheugen. care mi-au acordat cu generozitate din timpul lor şi m-au sfătuit în ultimele etape ale raportului. pentru sprijinul acordat. Deşi responsabilitatea asupra raportului îmi aparţine. la el şi-au adus contribuţia multe persoane şi organizaţii. Membru al Comisiei Europene. În final.Mulţumiri Am fost invitat de Romano Prodi. beneficiind de consultanţa şi încurajările date de Helen Wallace şi Jan Zielonka. Doresc să mulţumesc personalului Centrului Robert Schuman pentru Studii Avansate din cadrul Institutului Universitar European din Florenţa pentru pregătirea şi publicarea acestui raport şi pentru organizarea unei serii de întâlniri cu experţi. să depun acest raport până la sfârşitul lunii martie 2003. La Centrul Robert Schuman. precum şi lui John Wyles de la GPlus Europe. responsabil cu extinderea. Heather Grabbe. Din numărul mare de experţi care au participat. al contactelor cu organizaţii neguvernamentale din Europa şi vizitelor în viitoarele state membre. Andras Inotai şi Olli Rehn. asistat de Wim Van Aken şi Will Phelan. aş dori în mod deosebit să aduc mulţumiri lui Christoph Bertram. În scurtul timp pe care l-am avut la dispoziţie (patru luni). rezultatul unei serii de întâlniri cu experţi din diferite ţări şi din diferite domenii.

De ce extinderea ? Extinderea este proiectul cel mai ambiţios întreprins de UE: el reprezintă. 6 . El este similar unei fuziuni din lumea afacerilor: adevăratul test al succesului ei este atunci când devine o realitate de zi cu zi pentru cei care muncesc acolo. În toată această perioadă. reunificarea continentului european. este necesar ca procesul de informare să continue. În al doilea rând. deşi rămân încă multe de făcut. UE trebuie să răspundă la aceste întrebări. Unele din întrebările adresate vizează probleme de bază ale integrării europene. Am fost un european convins toată viaţa mea. Ce anume va asigura succesul procesului de extindere? Ce trebuie făcut pentru obţinerea unor beneficii maxime şi evitarea unui succes parţial sau chiar a unui eşec al acestui proces ? Scopul meu este să expun principalele domenii în care UE trebuie să elaboreze o strategie în vederea realizării cu succes a extinderii. Înţeleg cât de mult am câştigat în urma procesului de integrare europeană în ultima jumătate de secol. În primul rând. Aderarea a 10 ţări în 2004 este numai o etapă într-un proces care a început cu mai bine de un deceniu în urmă şi care va continua încă mulţi ani de acum încolo. atât membrii mai vechi. Au existat în trecut şi alte valuri ale extinderii într-o Europă divizată. Războaiele şi atrocităţile din fosta Iugoslavie au demonstrat ce pot să-şi facă europenii unii altora atunci când forţele dezintegrării sunt lăsate să devină mai puternice decât dorinţa de unitate. stabilităţii şi prosperităţii de care ne bucurăm astăzi. Chiar dacă percepţia generală a populaţiei asupra extinderii este pozitivă. Scopul pe care l-am urmărit este să prezint într-o manieră echilibrată nu numai avantajele şi oportunităţile oferite de primirea de noi membri în UE. divizat în urma ultimului război mondial. Unele amintiri din tinereţea mea sunt legate de ultimul război mondial şi sunt conştient de valoarea păcii. Acest proces în care societăţi şi popoare sunt aduse laolaltă începe acum. ci şi obstacolele. de fapt. el încearcă să ofere răspunsuri la numărul mare de întrebări adresate de cetăţeni pe parcursul procesului de ratificare pentru aderarea a zece noi membri la 1 mai 2004. raportul abordează principalele provocări pe care le presupune extinderea. Iată de ce este nevoie de o agendă foarte clară pentru gestionarea schimbărilor într-o Uniune Europeană extinsă. cât şi cei mai noi au realizat progrese semnificative.INTRODUCERE Obiectivele raportului meu Prezentul raport analizează implicaţiile şi provocările legate de apropiata extindere a Uniunii Europene (UE). costurile şi riscurile potenţiale implicate de acest proces. De ce se măreşte UE de la 15 la 25 (şi într-o etapă ulterioară mai mulţi) membri ? Care vor fi efectele extinderii asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor? Sunt speranţele şi îndoielile exprimate în actualele şi viitoarele state membre întemeiate ? Astfel de întrebări puse de cetăţeni merită un răspuns serios. Extinderea UE pentru a cuprinde mai multe ţări va fi însoţită de o pierdere a identităţii naţionale ? Va fi oare posibil să se ia decizii în cadrul UE dacă aceasta va număra atât de mulţi membri ? Oare extinderea va ajuta UE să-şi facă mai puternic auzit glasul pe plan mondial ? Pe măsură ce se apropie de momentul extinderii. dar actualul proces de extindere ajută la îndeplinirea visului părinţilor fondatori ai UE: o Europă unită şi liberă.

Avem nevoie de un sistem de guvernare care să realizeze un echilibru mai bun între cele două cerinţe înrudite: eficienţă şi legitimitate democratică. Economia mondială trece prin momente dificile. Dar dacă ne luăm răgazul necesar pentru a reflecta. Membrii săi au fost în mod vizibil profund 7 . În politicile sale interne. Procesul de transformare a determinat schimbări masive în întreaga Europă Centrală şi de Est: nu toată lumea a beneficiat în egală măsură de noile oportunităţi apărute. Lumea nu stă în loc să ne aştepte. ca membru. aspirau să se reîntoarcă. Costurile reale ale extinderii nu pot fi cuantificate prin prisma bugetului UE: efectele cele mai considerabile ale adaptării au fost deja resimţite în viitoarele state membre. UE trebuie să se reinventeze. atât pentru membrii mai vechi. În strategia de la Lisabona. cu condiţia ca UE să răspundă provocării cu care se confruntă în prezent. Perspectiva acestei ancore de stabilitate a fost o condiţie prealabilă a refacerii prosperităţii economice. iar şomajul se încăpăţânează să rămână la cote ridicate. În rândul cetăţenilor Europei. iar unele structuri asociate cu un sentiment de securitate au dispărut. liderii Uniunii Europene şi-au declarat obiectivul de a deveni cea mai competitivă şi cea mai dinamică economie din lume bazată pe cunoaştere. cât şi pentru cei noi. noi locuri de muncă şi o creştere economică marcată în Europa Occidentală. împlinirea unei viziuni – o viziune care este mult prea uşor dată uitării atunci când securitatea şi prosperitatea în Europa sunt considerate a fi ceva de la sine înţeles. Dar reîntoarcere în Europa a fost mai mult decât un simbol pentru aceste popoare: perspectiva aderării. Pentru popoarele din Europa Centrală şi de Est. Climatul actual însă este departe de a fi ideal pentru noile ambiţii sau marile idei. UE nu reuşeşte să răspundă în mod corespunzător preocupărilor cetăţenilor. vom vedea că această viziune se confundă cu însuşi scopul urmărit de UE şi de extinderea sa: reunificarea popoarelor din Europa într-un cadru constituţional care să le încurajeze să muncească împreună în condiţii de pace şi stabilitate. există un sentiment tot mai puternic de nesiguranţă şi o teamă crescândă de necunoscut. investiţii. stabilitatea şi democraţia din Europa Centrală şi de Est au dus deja la obţinerea unor beneficii semnificative. Motorul dezvoltării în Europa aproape că s-a oprit. o dată cu realizarea extinderii în 2004. cel puţin în actualele state membre. extinderea Uniunii Europene este. nu numai pe planul securităţii. în perioada Cortinei de Fier şi a Războiului Rece. date fiind lipsa de voinţă politică şi dificultatea procesului decizional. coeziunea internă şi rolul său extern. Pe plan extern. la UE le-a ajutat să transforme în ireversibilă opţiunea lor pentru o democraţie pluralistă şi o economie de piaţă şi le-a încurajat să meargă mai departe pe calea reformei. după părerea mea. UE nu a jucat nici un rol în abordarea problemei Iraq-ului. ci şi al prosperităţii: dezvoltarea rapidă a comerţului a contribuit la crearea de oportunităţi pentru libera iniţiativă. dar până în prezent aceste cuvinte nobile nu au fost însoţite de reformele structurale necesare pentru o creştere stabilă pe termen lung şi pentru un răspuns dinamic la globalizare. Pentru popoarele din actuala Uniune Europeană. Aceste beneficii vor fi consolidate şi sporite. mai bine de o generaţie. care la rândul său reprezintă fundamentul stabilităţii pe termen lung în regiune. Rezultatele Convenţiei privind Viitorul Europei vor fi cruciale. Dar drumul acestor popoare către Europa nu a fost uşor. într-un număr de domenii. în prezent cea mai importantă chestiune de politică externă din lume. Europa simboliza valorile la care cei care au trăit.În consecinţă. Contextul actual Extinderea are loc într-un moment în care UE se confruntă cu provocări majore în ceea ce priveşte performanţa sa economică.

ea va rata – poate pentru totdeauna – şansa de a face Europa mai puternică şi mai sigură. 8 . acest fapt ar presupune costuri considerabile atât pentru UE. Ceea ce face însă viitoarea extindere este să ne oblige să le abordăm şi în unele cazuri ne poate ajuta să găsim soluţii. În vreme ce statele membre au jucat. Ponderea economică a UE trebuie să fie dublată şi de afirmarea vocii sale pe plan politic. în afacerile internaţionale. O agendă în cinci puncte Beneficiile şi oportunităţile oferite de extindere depăşesc cu mult potenţialele obstacole. cât şi pentru ţările candidate. Acţionând împreună în Europa: este necesar să perfecţionăm procesul de luare a deciziilor şi trebuie să dăm dovadă de hotărârea şi voinţa politică necesare pentru a elabora politici cu adevărat europene într-o Uniune Europeană extinsă. 2. O întârziere a acestui proces sau abandonarea sa. Un proces de extindere gestionat necorespunzător ar fi însă aproape la fel de nefast. când noii membri vor fi parteneri. să răspundă în mod efectiv cerinţelor cetăţenilor şi să îşi definească rolul politic în lume. UE şi instrumentele sale de politică externă nu au jucat absolut nici un rol. Extinderea poate să fie un catalizator pentru rezolvarea unora din problemele Europei aflate încă în suspensie. mai rău. Dacă UE nu continuă reformele şi ajustările pe care le impune acum extinderea. Discursul în care se vorbeşte de “actualii membri” şi de “ţările candidate” este deja depăşit şi trebuie să privim înainte la situaţia din viitor. al vecinilor săi şi al lumii. ca urmare a neratificării sale de către oricare din membrii UE. Relansarea economiei europene: avem nevoie de mai multă inovaţie şi reformă. intern şi extern – însoţesc procesul de extindere al UE. Această situaţie este inacceptabilă pentru cetăţenii Europei. pe scena internaţională. Strategia pe care o am în vedere pentru gestionarea schimbării poate fi rezumată în cinci teme: 1. Aceste probleme nu sunt cauzate de extinderea UE. În plus. Europa în ansamblul ei a fost inexistentă. A devenit de asemenea clar pentru mine că trebuie să ne mutăm centrul atenţiei în ceea ce priveşte abordarea politicilor UE şi să avem în vedere încă de pe acum situaţia unei UE extinse – viitoarea Uniune Europeană a celor 25. Extinderea este actul de politică externă de cel mai mare succes pe care l-a întreprins UE. în prezentul raport folosesc ori de câte ori este posibil sintagma “viitorii membri” mai degrabă decât “ţările candidate”. Abordarea mea Cred că amploarea apropiatei extinderi a UE ne oferă ocazia să abordăm provocările într-o manieră decisivă. Consider că noii parteneri mai au încă o serie de lucruri de făcut pentru a finaliza pregătirile pentru aderare. costuri şi riscuri implicate de acest proces. Cred însă că la rândul nostru avem multe de învăţat din recenta lor experienţă. acumulată în domeniul reformelor sociale. pentru a asigura dezvoltarea. Uniunea Europeană trebuie să îşi recâştige dinamismul şi competitivitatea economică. economice şi politice. De aceea cred că a venit timpul să elaborăm o nouă viziune în legătură cu ceea ce poate să facă Europa cu noii săi membri şi modul în care trebuie să procedeze. Ea poate să ne ofere dinamismul necesar pentru a face un salt înainte. Aceste trei provocări majore – pe plan economic. individual. Din acest motiv.divizaţi. în interesul cetăţenilor ei. competitivitatea şi crearea de noi locuri de muncă în cadrul unei pieţe extinse. ar constitui un eşec politic major pentru Europa. un rol major în această chestiune.

Iată de ce supun Comisiei Europene şi celorlalte instituţii europene recomandările cuprinse în prezentul raport. oferind standarde superioare şi o securitate sporită. în cadrul unei Uniuni Europene lărgite. În perioada care ne mai desparte de momentul aderării noilor membri în mai 2004 avem şansa unică de a pregăti succesul acestei extinderi şi de a-i implica pe viitorii membri în această pregătire. schimbările importante vor fi de ordin psihologic. Construirea unei Europe mai sigure pentru cetăţenii ei: ar trebui să folosim procesul de extindere pentru a face un salt considerabil înainte în domeniul colaborării pe probleme de justiţie şi afaceri interne. avem nevoie de o politică de vecinătate care să propage prosperitatea şi stabilitatea în jurul nostru. dar şi obligaţii – limbajul în care folosim formulările “noi” şi “voi” trebuie să treacă la un alt registru: “noi împreună” într-o Europă lărgită. Actualul proces de extindere este diferit de cele anterioare deoarece el face ca Uniunea Europeană să treacă la o nouă scară de activitate: o scară de operare la nivel continental. Aceste idei sunt explicate în detaliu in rezumatul raportului şi în capitolele acestuia. Pentru actuala UE. coerenţă şi influenţă pe arena internaţională. Ei vor trebui să îşi definească punctele de vedere în diferite domenii ale activităţii comunitare. o dată cu transformarea lor din “subiecţi de decizie” în “factori de decizie”. accentul s-a pus în trecut pe ”acquis” – îndemnuri şi sfaturi adresate viitorilor membri cu privire la modul în care trebuie să aplice reglementările europene.3. uneori. 4. O voce mai puternică a Europei în afacerile internaţionale: trebuie să fructificăm şansa de a avea 25 de membri pentru a ne bucura de o mai mare autoritate. Pentru realizarea acestui proiect ambiţios este nevoie de un plan coerent. cât şi a noilor membri. Pentru noii membri. Ceea ce propun eu necesită un efort de înţelegere atât din partea vechilor membri. Wim Kok 19 martie 2003 9 . Dezvoltarea parteneriatului cu vecinii noştri din Europa: pe măsură ce frontierele UE se extind. fără a pierde din vedere necesitatea de a avea nişte obiective comune şi. care o poate face să funcţioneze mai bine. de a realiza compromisuri. În momentul în care vor deveni membri cu drepturi depline şi parteneri egali – având drepturi. să dea rezultate mai bune pentru cetăţenii săi şi să devină un actor în afacerile internaţionale – cu condiţia să nu rateze această şansă. 5.

analizând perspectivele Uniunii Europene lărgite. era să evite un conflict sau chiar un război. El nu încearcă să ilustreze varietatea de interese şi puncte de vedere diferite ale fiecărei ţări în parte – ceea ce ar fi depăşit cadrul acestui raport – dar are în vedere atât actualii. Prezentul raport analizează extinderea din perspectivă europeană. prin integrarea economică şi politică a membrilor săi. Extinderea acesteia pentru a cuprinde şi restul Europei este un beneficiu de o inestimabilă valoare. majoritatea acestora au abordat acest proces dintr-o perspectivă naţională sau sectorială. Eforturile acestor ţări pe calea reformei şi a tranziţiei au fost sprijinite de UE. Ø O dată cu sfârşitul Războiului Rece. Deşi au fost publicate multe studii cu privire la extindere. Analiza acestor teme nu este statică. Stabilitatea care a fost astfel realizată şi creşterea prosperităţii sunt nu numai în beneficiul acestor ţări. Viziunea reunificării – a unei Europe “întregi şi libere” – este motorul care dă viaţă extinderii Uniunii Europene. raportul : · face o trecere în revistă a procesului de extindere până în prezent şi o evaluare a ceea ce s-a realizat (Capitolul 1: Construirea Noii Europe). Perspectiva aderării la UE a eliminat multe din acest tip de probleme. şi · identifică principalele întrebări în legătură cu extinderea. stabilitate şi prosperitate. · Guvernarea europeană şi identitatea (Capitolul 6: Acţionând împreună în Europa). 10 . piaţa forţei de muncă şi finanţele). În capitolele următoare. divizat în urma ultimului război mondial. ci dinamică: raportul abordează nu numai consecinţele punerii în aplicare a politicilor şi reglementărilor comunitare existente. iar mai târziu la un număr şi mai mare. de state membre. se extinde şi în Europa Centrală şi de Est. În felul acesta.REZUMAT Prezentul raport analizează consecinţele extinderii Uniunii Europene (UE) de la 15 la 25. pe care le grupează în cadrul a patru teme: · Aspecte economice (Capitolul 3: Economia. având drept surse o serie de idei. dar şi al actualelor state membre UE. devenită în prezent Uniunea Europeană. perspectiva de a deveni membru al UE a ajutat ţările din Europa Centrală şi de Est să îşi consolideze procesul de reîntoarcere la o democraţie pluralistă şi o economie de piaţă. Ø În deceniul anterior. · Securitatea pe plan intern şi standardele de protecţie (Capitolul 4: Calitatea vieţii). zona de pace. în ansamblul ei. adresate de către opinia publică şi în cercurile politice (Capitolul 2: Cetăţenii şi Uniunea în curs de extindere). Scopul istoric al Comunităţii Europene. ci şi reformele pe care UE trebuie să le întreprindă în vederea realizării cu succes a extinderii Pace şi stabilitate la scară continentală Care este principalul beneficiu pe care îl prezintă extinderea UE ? Este şansa de a realiza pacea şi stabilitatea la scară europeană: Ø Extinderea UE reunifică progresiv continentul nostru. Raportul abordează apoi aceste întrebări. dar perspectiva unor potenţiale conflicte între grupurile şi minorităţile etnice şi naţionale şi-a făcut apariţia în Europa Centrală şi de Est. de care vest-europenii s-au bucurat timp de mai multe generaţii. cât şi viitorii membri. opinii şi cercetări. · Politicile pe plan extern ale UE lărgite (Capitolul 5: Europa în lume). s-a pus capăt şi divizării artificiale a Europei.

trebuie să adoptăm atitudinile potrivite. UE trebuie să-şi reformeze sistemul de adoptare a deciziilor. şi consolidarea reţelelor universitare la nivel european. Ceea ce trebuie să facem este să conştientizăm problemele mai ample implicate. ce sunt de interes pentru cetăţenii europeni. · · · Dacă vrem cu adevărat să facem UE să funcţioneze mai bine.“cum şi când vor adera noile state membre ?”. Extinderea impune necesitatea. Instituţiile UE sunt deja ţinta criticilor. Nu trebuie să ne cramponăm de percepţii naţionale: ţări mari sau mici. consolidarea “metodei comunitare” şi respectarea echilibrului instituţional. ci şi societăţi şi popoare. În consecinţă. cu bogatul lor patrimoniu cultural. de a identifica interesele comune şi de a combate teama că o Uniune Europeană mai mare ar însemna o pierdere de identitate.Procesul de extindere aduce cu sine rezultate pozitive în multe domenii ale politicii publice. Avem nevoie de o agendă pentru a gestiona schimbarea. precum şi de către cele actuale. Avem nevoie de o mai bună aplicare a regulilor şi politicilor UE de către noile state membre. state membre vechi sau noi. pentru a evita riscul ca “mai mult” să însemne de fapt “mai puţin”. cu toţii suntem europeni. Cum poate fi el gestionat astfel încât beneficiile să fie maxime ? În trecut. Pentru ca succesul acestui proces să fie însă deplin. precum şi de un sistem de guvernare care să realizeze un echilibru mai bun între cerinţele înrudite de eficienţă şi legitimitate democratică. Încrederea în Europa este necesară astfel încât noi să putem acţiona împreună pentru a găsi soluţii europene. Ø Acest lucru presupune un efort din partea europenilor de a se înţelege mai bine unii pe alţii. de a “perfecţiona” sistemul nostru de guvernare. a opiniei publice şi a autorilor de strategii s-a concentrat asupra procesului de aderare . regiuni bogate sau sărace. este necesar să se definească o strategie clară. În prezent. Reformele trebuie să includă şi extinderea votului majoritar. atenţia presei. oferind totodată şi prilejul. va spori diversitatea Uniunii Europene. Acest raport identifică cinci domenii cheie în care UE poate să ia măsuri pentru a asigura succesul extinderii : 1. nici un fel adaptări ale cadrului instituţional nu o vor uni ! 11 . acest raport face următoarele recomandări: · Convenţia privind Viitorul Europei trebuie să prezinte un text constituţional clar şi uşor de înţeles. Dacă Europa nu vrea să fie unită. atenţia trebuie să se deplaseze către întrebarea “ce se întâmplă după aderarea acestor ţări ?” şi “ce politici sunt necesare într-o Uniune Europeană lărgită ?”. Ø O dată cu creşterea numărului său de membri de la 15 la 25. Noi aducem laolaltă nu numai entităţi politice. să dorim cu adevărat integrarea europeană şi să fim hotărâţi să o realizăm cu succes. Avem nevoie de un document care să arate clar cetăţenilor Europei extinse ce poate şi ce nu poate aceasta să facă. posibilitatea ca tinerii să-şi facă studiile în alte ţări ale UE. Acţionând împreună ca europeni Ø Aderarea noilor membri. Trebuie să facem mai mult pentru a promova înţelegerea între cetăţeni – în special înţelegerea noilor membri: aceasta presupune schimburi de persoane provenind din diferite segmente ale societăţii. Extinderea va însemna mai multe schimburi de idei şi o mai bună înţelegere a altor europeni. Instituţiile comunitare vor continua să respecte limbile naţionale şi vor încuraja învăţarea altor limbi. Corelarea între provocările prezentului şi necesitatea unei mai bune guvernări poate să realizeze acea breşă pe care uniunea politică o impune. experienţă profesională.

raportul face următoarele recomandări : · Politicile europene şi naţionale ar trebui să acorde prioritate convergenţei şi creşterii economice: aceasta înseamnă o rată de creştere globală ridicată pentru o Uniune Europeană cu 25 de membri. · acordarea de asistenţă din fonduri comunitare. dar trebuie ţinut cont şi de faptul că apariţia acestora poate fi precedată de o serie de costuri şi că vor exista atât câştigători. Perspective economice mai bune pentru actualele state membre Factorii care ar influenţa acest lucru includ: · condiţii egale de concurenţă pe piaţa lărgită. Menţinerea acestei situaţii va avea următoarele consecinţe : · o reducere a decalajelor economice şi sociale. va însemna prezenţa neîngrădită pe piaţă a noilor state membre. · o cerere mai mare ca rezultat al procesului de creştere în noile state membre. În consecinţă. în 1993. pe lângă fluxul de capital din ultimii ani. ca o consecinţă a lărgirii pieţei Creşterea rapidă a relaţiilor comerciale şi de investiţii. Extinderea nu este o ameninţare. Aceste beneficii sunt de aceeaşi natură cu cele constatate în momentul introducerii pieţei unice. Aderarea. UE poate să înveţe de la noii membri şi din experienţa acestora în realizarea reformelor economice şi sociale. Provocarea este legată de modul în care se gestionează schimbarea. · accesul la o forţă de muncă bine calificată. o dată cu abolirea controalelor la frontieră pentru mărfuri. ci un imbold pentru reînnoire. Aderarea noilor membri dă şansa Uniunii Europene de a-şi reforma politicile economice şi sociale în domenii unde se simte deja nevoia unor astfel de reforme.2. Relansarea economiei Procesul extinderii a dat oferit deja o serie de beneficii economice şi poate să le ofere în continuare. dacă acest lucru este posibil. Unii dintre aceştia au operat schimbările necesare mai rapid decât actualii membri ai UE. Printre acestea se numără : O mai mare prosperitate pentru vechile şi noile state membre. între UE şi viitoarele state membre a determinat câştiguri economice substanţiale. care să conducă la creşterea în continuare a productivităţii. Se preconizează de asemenea o serie de beneficii şi ca urmare a liberalizării serviciilor. fără frontiere. cu rate şi mai mari în noile state membre. · scăderea tentaţiei de a migra în alte ţări ale UE . Şansa noilor state membre de a ajunge la nivelul de prosperitate din Europa Occidentală Factorii care ar influenţa acest lucru includ: · un volum mai mare de investiţii. Extinderea şi schimbările pot să aducă beneficii pe termen lung. · un cadru juridic şi economic stabil oferit de apartenenţa la UE. · venituri şi standarde sociale mai ridicate. Creşterea şi convergenţa trebuie să fie cuvintele cheie pentru Uniunea Europeană extinsă. 12 . cât şi învinşi. în ultimii ani. calificărilor şi transferului de tehnologie. Noii membri înregistrează rate de creştere mai mari decât UE. capitalului şi forţei de muncă.

Ar trebui pregătit terenul pentru importantele hotărâri care se vor lua curând după aderare în legătură cu cadrul bugetar viitor al Uniunii Europene. Pe tot cuprinsul continentului. constituie un factor de creştere. într-un cadru european comun. este nevoie de un sistem mai echitabil. Atunci când luăm o decizie cu privire la astfel de schimbări. deoarece creşterea şi dezvoltarea acestora vor aduce beneficii tuturor. ar trebui să avem în vedere scopurile agendei de la Lisabona şi nevoia de inovaţie şi creştere: Ø În ceea ce priveşte politica agricolă comună. Ar trebui elaborate încă din această etapă măsuri destinate celor care sunt afectaţi de extindere. UE are nevoie de un model economic şi social care să combine elementele cele mai bune din actualele şi viitoarele state membre. astfel încât să se acorde mai puţin sprijin preţurilor şi cantităţilor şi mai mult calităţii. este necesară deplasarea în continuare a centrului de greutate. fluxul sosirilor de lucrători va fi probabil limitat. Trebuie să se acorde prioritate unor domenii cum ar fi crearea de noi locuri de muncă. reformarea politicilor comunitare este indispensabilă: nu numai pentru economisirea de fonduri. În ceea ce priveşte partea de venituri din buget. Lumea nu stă în loc să ne aştepte! 13 . Noii membri ar trebui implicaţi plenar acum în strategia de la Lisabona. Scopul acestuia este de a facilita adaptarea la noul loc de muncă. Scopul ar trebui să fie elaborarea unor politici care să fie cu adevărate necesare Uniunii Europene a celor 25. Migraţia forţei de muncă în funcţie de cerinţele pieţei. ajutând economiile mature să fie inovatoare şi pe cele mai puţin mature să îşi desăvârşească transformarea. dar şi pentru promovarea unor politici mai bune. competitivitatea şi crearea de noi locuri de muncă pe o piaţă lărgită. şi este necesar să elaborăm o politică de dezvoltare economică rurală care să sprijine şi nu să îngrădească plecarea masivă a forţei de muncă din agricultură în Europa Centrală şi de Est. Ø În privinţa cheltuielilor structurale. mai transparent şi mai stabil. de îndată ce acest lucru este posibil. mai degrabă decât protecţia locurilor de muncă existente. Chiar şi după ridicarea restricţiilor.· · · · Avem nevoie de mai multe inovaţii şi reforme pentru a relansa creşterea. precum şi în resurse umane şi învăţământ. UE trebuie să ofere oamenilor rezultatele pe care aceştia le aşteaptă. precum şi la integrarea regională a Europei Centrale şi de Est. asigurând astfel succesul procesului de extindere. cum ar fi cercetarea şi dezvoltarea. prin libera circulaţie a persoanelor în cadrul pieţei comune. investiţiile în cercetare. Vor fi necesare investiţii în mediul înconjurător şi infrastructură. sunt necesare măsuri adaptate la nevoile şi priorităţile noilor membri. pentru a face ca piaţa comună să funcţioneze mai bine. Statele membre prezente şi viitoare au nevoie de politici de ocupare a forţei de muncă care să contribuie la o politică economică şi socială eficientă. venind astfel în întâmpinarea ofertei de forţă de muncă din noile state membre. Uniunea trebuie să dea dovadă de solidaritate şi coeziune cu noii săi membri. Ø Ar trebui să se găsească o modalitate inovativă de utilizare a bugetului UE pentru a sprijini alte politici. precum şi liberalizarea sectoarelor energiei. Actualele state membre ar trebui să îşi deschidă pieţele. telecomunicaţiilor şi transporturilor. Aceasta presupune apariţia de oportunităţi şi pentru ţările în curs de dezvoltare de a participa la comerţul cu produse agricole. “Strategia de la Lisabona” subliniază că este timpul ca UE şi membrii săi să transpună vorbele în fapte. În acelaşi timp.

Un control mai eficient al imigrării Viitorii membri colaborează pentru a reglementa fluxul de imigranţi şi solicitanţi de azil din alte ţări. noi nu importăm probleme din aceste ţări. ci extindem capacitatea noastră de a furniza soluţii. Pentru o Europă mai sigură În multe domenii de importanţă pentru cetăţeni. Protecţia frontierelor acestor state cu terţe ţări se îmbunătăţeşte. În toate aceste domenii însă. atât UE cât şi autorităţile naţionale trebuie să facă mai mult pentru a da asigurările necesare cetăţenilor. Noile forme de parteneriat pot să ajute UE să propage stabilitatea. prin intermediul forţelor de poliţie şi aparatului judecătoresc. În consecinţă. justiţie şi securitate a Uniunii Europene. Standarde alimentare Standardele UE pentru protecţia consumatorului vor fi menţinute: standardele în actualele state membre nu vor fi relaxate ca urmare a procesului de extindere. pentru a crea un cerc de stabilitate şi de securitate în jurul nostru. acest raport face următoarele recomandări: · realizarea unui progres semnificativ în crearea zonei de libertate. este necesară o politică de vecinătate care să propage prosperitatea şi buna guvernare în ţările învecinate. iar cele din noile state membre vor asigura o protecţie sporită. inclusiv reforma sistemului de adoptare a deciziilor · o mai strânsă colaborare şi perfecţionarea acţiunilor statelor membre şi instituţiilor comunitare pentru combaterea criminalităţii pe plan internaţional şi pentru controlul imigraţiei · integrarea considerentelor de mediu în celelalte politici · urmărirea efectivă a punerii în practică a legislaţiei UE în actualele şi viitoarele state membre 4. Prin extinderea UE.3. Politica de vecinătate Pe măsură ce UE se extinde. Eficacitate sporită în combaterea criminalităţii pe plan internaţional Viitoarele state membre şi-au intensificat colaborarea. în aplicarea legii. mediul înconjurător din aceste state devine tot mai sigur pentru cetăţenii lor şi pentru cetăţenii din ţările învecinate. monitorizate de alţi membri UE. Politica UE îi va ajuta astfel să îşi conserve bogatul patrimoniu de specii şi habitaturi naturale. Standarde superioare de securitate nucleară Uniunea Europeană îşi extinde bogata cultură a securităţii în ţările Europei Centrale şi de Est şi aduce instalaţiile nucleare din aceste state la standarde superioare de securitate. prosperitatea şi buna 14 . Traficul internaţional de droguri şi fiinţe umane devine mai uşor de controlat pe măsură ce ţările din Europa Centrală şi de Est adoptă standarde comune. extinderea contribuie deja la o mai bună colaborare cu viitoarele state membre. Protecţia mediului înconjurător Pe măsură ce viitorii membri se conformează legislaţiei comunitare privind poluarea aerului şi a apei.

precum şi asupra respectării criteriului politic şi a celorlalte criterii. cu intenţia de a vorbi pe o singură voce · Convenţia privind Viitorul Europei ar trebui să ducă la o îmbunătăţire a reprezentării UE pe plan extern. ar trebui să insistăm asupra unor pregătiri satisfăcătoare în vederea aderării.guvernare în ţările nemembre. Dacă această dorinţă politică este împărtăşită de politicienii şi popoarele Europei. Europa este sau ar trebui să fie o adevărată uniune politică.UE ca atare este total absentă. precum şi cu Turcia. Ø În sfera afacerilor externe. dar nu îşi foloseşte la maximum influenţa de care se bucură. Acest lucru va ajuta Europa să facă faţă provocării pe care o reprezintă globalizarea. După cum o arată însă evenimentele recente. dar nu şi-a dezvoltat mijloacele sau voinţa de a acţiona în mod efectiv. UE a făcut un progres limitat. acest raport face următoarele recomandări : · Ar trebui dezvoltate forme superioare de parteneriat între UE şi ţările vecine. În prezent. în perspectiva extinderii : · ar trebui să reflectăm fără întârziere la necesitatea de a reconstrui o politică externă comună reală. atunci ea va deveni realitate. indiferent dacă acestea din urmă aderă sau nu la Uniune. perspectiva aderării viitoare la UE poate să fie un catalizator pentru schimbare. Uniunea Europeană poate să influenţeze ceea ce se întâmplă în lume doar dacă este capabilă să adopte o linie politică clară şi să vorbească pe o singură voce. perspectiva aderării la UE poate să fie un stimulent puternic pentru progres şi reformă. Dacă această voinţă politică nu există (sau a încetat să existe). În consecinţă. atunci ar trebui să nu ne mai amăgim. Ø Nu trebuie să ratăm această ocazie a extinderii la 25 de membri pentru a câştiga mai multă autoritate. Rolul Europei în afacerile internaţionale Ø Cele 10 noi ţări cu 75 de milioane de cetăţeni care se adaugă celor 15 state membre cu 375 de milioane de locuitori pot să întărească capacitatea UE de a influenţa cursul evenimentelor în lume. coerenţă şi influenţă pe scena internaţională. · Procesul de extindere ar trebui să continue cu Bulgaria şi România.problema Iraq-ului . securităţii şi apărării. Ø În sfera relaţiilor economice internaţionale. în privinţa unei probleme cheie de politică externă . · În cazul ţărilor care ar putea să adere la UE în anii următori. Pentru unele din acestea. UE şi statele sale membre ar trebui să tragă fără întârziere învăţămintele care se impun din experienţa cu Iraq-ul: folosirea şi perfecţionarea mecanismelor din cadrul Uniunii Europene pentru a ajunge la o înţelegere şi poziţie comună în ceea ce priveşte unele probleme cheie. 5. Uniunea Europeană nu mai poate să continue îmbinarea puterii economice cu slăbiciunea politică. extinderea va constitui un prilej pentru a o utiliza mai bine. Pentru ţările din Balcanii Occidentali. concluziile acestui raport sunt că. 15 . Prin urmare. UE este deja un actor principal.

Fără proiectul extinderii UE. ♦ Apariţia democraţiilor stabile în acea regiune a întărit securitatea Europei pe ansamblul ei. raţiunile extinderii nu sunt numai economice. 16 . care a dat deja rezultate: nu se poate “să dăm ceasul înapoi”. Ea ne obligă să trecem în revistă rezultatele şi perspectivele procesului de extindere. Ce s-a realizat până în prezent? ♦ Perspectiva aderării la UE a accelerat procesul de transformare în Europa Centrală şi de Est ce a urmat după căderea comunismului. În plus. multe din aceste câştiguri nu ar fi fost posibile. Întrebarea merită însă un răspuns.Non-extinderea O întrebare ipotetică Se pune uneori întrebarea “ Care ar fi costul nerealizării extinderii?” Pot fi calculate oare consecinţele pe care le-ar avea nerealizarea de către UE a preconizatei sale extinderi – tot aşa cum au fost calculate “costurile non-Europei” înainte ca UE să pună bazele pieţei unice? Cele două situaţii diferă. fiind greu de cuantificat. Extinderea UE este un proces aflat în desfăşurare de peste un deceniu. Cauzele conflictelor. ci şi politice. cum ar fi problemele legate de minorităţi şi de frontiere. au fost înlăturate. ♦ Creşterea rapidă a comerţului a însemnat noi pieţe şi investiţii pentru membrii UE: viitoarele state membre desfăşoară deja cea mai mare parte a comerţului lor cu UE.

atât Uniunea Europeană. 17 . Astfel. UE ar fi mai puţin capabilă să combată criminalitatea organizată. costurile nerealizării extinderii – atât pe plan politic. precum şi de cei excluşi. ar descuraja investiţiile străine şi ar reduce creşterea economică. având drept rezultat o creştere mai mică în ţările candidate. mai puţin dispuşi să participe la rezolvarea problemelor care depăşesc frontierele naţionale din Europa sau la împărţirea responsabilităţii de a modela rolul Europei în lume. cât şi ţările candidate ar avea de suportat costurile: ♦ Nerealizarea extinderii pieţei unice. nişte vecini supăraţi şi plini de resentimente. ♦ Pentru ţările candidate. acest lucru ar diminua stimulentele pentru realizarea reformei. Aceasta ar presupune nu numai pierderea beneficiilor în viitor. ♦ O astfel de situaţie ar putea fi o sursă de instabilitate politică. ar lipsi UE de câştiguri economice. “Ceilalţi europeni” ar rămâne vecinii UE. imigraţia ilegală şi terorismul. dar şi irosirea eforturilor şi investiţiilor din trecut. ca rezultat al neratificării de către statele membre UE. unde pacea şi stabilitatea sunt încă fragile. ♦ Deziluzionarea ţărilor candidate ar alimenta euroscepticismul din UE şi din alte regiuni. cât şi pe plan economic – ar fi ridicate şi ar fi suportate de actualii membri.Ce ne rezervă viitorul? O întârziere a extinderii sau abandonarea acesteia. Ea ar duce la o escaladare a riscurilor în regiunea Balcanilor. ar constitui un eşec politic major pentru Europa. Într-o asemenea situaţie. ♦ În absenţa extinderii. cu posibile repercusiuni pentru UE.

valorile şi obiectivele fundamentale ale UE. Polonia. Slovacia. Letonia şi Lituania 2000 2002 18 . Extinderea care urmează să includă 10 noi state membre. În ultimii 30 de ani. Încurajarea păcii. stabilităţii. Estonia. Slovenia. democraţiei şi prosperităţii în întreaga Europă prin integrarea statelor şi popoarelor constituie raţiunea de a fi a UE. Lituania. Ungaria. cât şi riscuri. Malta îşi reactivează cererea de a deveni membru al UE Consiliul European de la Berlin aprobă “Agenda 2000” şi o perspectivă financiară pentru extinderea UE Turcia este acceptată în procesul de extindere a UE pe baza criteriilor de la Copenhaga Încep negocierile cu Slovacia. Letonia. deseori chiar în perioadele în care ea primea noi membri în rândurile sale. Unificarea continentului european demonstrează dinamismul şi progresul continuu al UE. Cehia şi Cipru. Malta. Principalele date în procesul de extindere 1989 1990 1990-1996 1993 1993 1994 1994-1996 1997 1998 1999 Căderea Zidului Berlinului Iniţierea sprijinului financiar al Comunităţii Europene destinat ţărilor din Europa Centrală şi de Est pentru reforma şi refacerea economiilor lor Cipru şi Malta solicită să devină membri ai UE Încheierea Acordurilor de Asociere (Acorduri Europene) cu state din Europa Centrală şi de Est Consiliul European de la Copenhaga aprobă extinderea UE pentru a include ţări din Europa Centrală şi de Est şi defineşte criteriile pe care trebuie să le îndeplinească pentru aderare Comisia Europeană publică Opiniile sale privind Cipru şi Malta Consiliul European de la Essen aprobă strategia de pre-aderare Zece state din Europa Centrală şi de Est solicită să devină state membre UE. Extinderea nu a împiedicat UE să realizeze progrese. aderarea simbolizează o reîntoarcere în Europa şi şansa de a-şi ancora ferm propriile democraţii în cadrul UE. inclusiv state din Europa Centrală şi de Est. Bulgaria. Slovenia. Estonia. evidenţiază idealurile. UE a primit noi state membre în patru valuri consecutive – acesta fiind al cincilea val. Comisia Europeană publică Opiniile sale privind ţările din Europa Centrală şi de Est şi propune o strategie a procesului de extindere în “Agenda 2000” Încep negocierile de aderare cu Ungaria. Cehia. Pentru statele din Europa Centrală şi de Est. Polonia. Extinderea transpune în viaţă această viziune prin încurajarea integrării economice şi politice.Capitolul 1 CONSTRUIREA NOII EUROPE Viitoarea extindere este un nou pas către integrare europeană: o ocazie istorică de a punte capăt divizării artificiale între Europa de Vest şi de Est şi de a reunifica continentul nostru. Actualul proces de extindere lansează însă noi provocări care implică atât oportunităţi. România şi Malta Consiliul European de la Copenhaga marchează sfârşitul negocierilor de aderare cu Cipru.

Aderarea aduce cu sine beneficii economice şi sociale care stau la baza dezvoltării democratice. Finlanda şi Suedia au devenit membre ale UE. a distrugerilor cauzate de ultimul război şi a optimismului care a început să se manifeste în perioada de după război. UE lansa programul pieţei unice şi politicile de mediu. au devenit membri Marea Britanie. oferind acces la piaţa unică şi la asistenţă financiară suplimentară. un mediu de afaceri stabil şi politici sociale progresiste. după căderea regimurilor dictatoriale. coeziune economică şi socială. cu o populaţie de 450 de milioane de cetăţeni. UE a lansat moneda unică (euro). 19 . unde războiul a devenit imposibil. Pentru a beneficia de o securitate sporită.De ce se extinde UE Extinderea UE este rezultatul hotărârii de a împărţi cu alte state beneficiile obţinute de Europa Occidentală prin crearea unei zone stabile. Apoi. cât şi la NATO. aderarea la UE susţinând astfel dezvoltarea lor democratică. De ce doresc ţările să adere De-a lungul istoriei lor. Pacea şi stabilitatea constituie premisele unei economii prospere. Austria. dă un caracter stabil tinerelor democraţii din aceste ţări şi creează climatul necesar pentru realizarea unor economii de piaţă echilibrate din punct de vedere social. cu 375 de milioane de cetăţeni. Raţionamentul părinţilor fondatori ai UE s-a bazat pe logica faptului că integrarea economiilor din Europa Occidentală ar preveni războiul şi ar crea pace. ulterior au fost primite Grecia în 1981. Extinderea nu a împiedicat însă dezvoltarea în profunzime. stabilitate şi prosperitate pentru toţi cetăţenii. Extinderile anterioare UE are un trecut ce include extinderi încununate de succes. după cum a demonstrat-o şi dezintegrarea violentă a fostei Iugoslavii. Finlandei şi Austriei. Extinderea prin primirea de noi state membre va defini cadrul politic şi economic al UE pentru mai bine de o generaţie de acum încolo. pretutindeni în Europa. într-un moment în care se afla în curs de desfăşurare aderarea Suediei. Cererea lor de a adera la UE a reflectat teama de a se găsi în situaţia de a fi libere. Acum ea este pe punctul de a se extinde la 25 de state membre. UE are responsabilitatea de a ajuta ţările vecine să se dezvolte din punct de vedere economic şi democratic. din Est şi Vest. Aderarea lor la Uniune simbolizează revenirea în familia europeană. În 1992. Uniunea Europeană s-a extins de la 6 state membre cu o populaţie de 185 milioane la o entitate internaţională ce numără 15 state membre. în 1995. într-o perioadă în care simultan negocia actuala rundă a extinderii. Acest ideal îşi are rădăcinile în experienţa acumulată datorită tulburărilor manifestate pe continentul european în anii interbelici. Spania şi Portugalia în 1986. Danemarca şi Irlanda. dar fără nici un fel de legături care să le ancoreze într-o Europă care se schimbă rapid. reciproca fiind în egală măsură valabilă. în paralel cu promovarea stabilităţii şi securităţii. Ea oferă mai multe oportunităţi de investiţii directe şi refacere economică. ţările din Europa Centrală şi de Est au suferit din cauza expansionismului statelor vecine mai mari. În ultimii 30 de ani. În 1973. La vremea aderării Spaniei şi Portugaliei. tehnologie şi afaceri sociale. Aderarea la UE reprezintă punctul culminant al visului acestor ţări de a se reîntoarce în Europa după divizarea artificială creată de Cortina de Fier. cercetare. Tratatul de la Maastricht a pregătit uniunea economică şi socială. Această viziune este în continuare importantă. aceste state îşi doreau să adere atât la UE.

statul de drept. Cehia. precum şi de asistenţa financiară acordată de Uniunea Europeană şi de alte instituţii internaţionale. Al treilea criteriu presupune ca noii membri să fie capabili să preia politicile şi reglementările UE (“‘acquis”-ul). În viitoarele state membre din Europa Centrală şi de Est. Reformele lor economice au determinat deja obţinerea unor rate înalte de creştere economică (în comparaţie cu ratele de creştere din UE) şi perspective mai bune de ocupare a forţei de muncă. Malta şi Cipru (vezi Tabelul 1 din Anexă. drepturile omului. Primul criteriu. Acest proces a fost încurajat de perspectiva de a deveni stat membru UE. vor putea adera la Uniune de îndată ce sunt în măsură să îşi asume obligaţiile de membru. Acestea stabilesc anumite standarde pentru ţările care aspiră să devină membre ale UE: ♦ Stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia. economice şi monetare. Slovacia. Cu acea ocazie. Ungaria şi Slovenia) şi două state mediteraneene. instituţii democratice şi un respect tot mai mare pentru minorităţi. în iunie 1993. 20 . Aceste ţări s-au pregătit pentru aderare mai bine de un deceniu. Polonia. respectarea şi protecţia minorităţilor. precum şi capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor de piaţă din cadrul Uniunii. Lituania. UE reunifică progresiv continentul şi extinde către alţi europeni zona de pace. care îşi exprimă dorinţa în acest sens. suprafaţa şi economia acestora). ♦ Capacitatea de a îndeplini obligaţiile de membru. în conformitate cu criteriile formulate de UE. ♦ Existenţa unei economii de piaţă funcţionale. au fost specificate clar pentru prima oară condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a deveni membru. a lansat promisiunea istorică potrivit căreia “ţările din Europa Centrală şi de Est.Runda actuală UE se pregăteşte acum să primească în rândul membrilor săi opt ţări din Europa Centrală şi de Est (Estonia. au apărut deja democraţii stabile. prin îndeplinirea condiţiilor economice şi politice”. Letonia. stabilitate şi prosperitate de care s-au bucurat mai multe generaţii din Europa Occidentală. “Condiţionalitatea” impusă de aceste criterii ce trebuie îndeplinite pentru a deveni membru UE a avut un puternic impact asupra ritmului reformelor şi le-a conferit un caracter ireversibil. ce au devenit cunoscute sub numele de “criteriile de la Copenhaga”. pentru date cu privire la populaţia. cel “politic”. inclusiv aderarea la obiectivele uniunii politice. Stabilitatea şi prosperitatea tot mai mare care au rezultat sunt în beneficiul actualilor şi viitorilor membri. în timp ce celelalte criterii trebuie să fie îndeplinite până în momentul aderării. pe care apoi să le pună în practică şi aplice în mod efectiv. Astfel. este considerat a fi o condiţie prealabilă pentru deschiderea negocierilor de aderare. Criteriile pentru a deveni stat membru Reuniunea la nivel înalt a liderilor UE de la Copenhaga. Beneficiile procesului de extindere sunt deja vizibile.

urmate de Spania şi Belgia (70-75%). Polonia (30%). spre deosebire de cei care nu erau la curent cu existenţa sa. legată de procesul de ajustare care are loc pretutindeni în lume. care se învecinează cu viitoarele state membre. Majoritatea respondenţilor (82%) au auzit deja de procesul de extindere. pe măsură ce standarde tot mai riguroase erau progresiv introduse în Occident. Cehia (16%) şi Ungaria (12%). în special a standardelor alimentare. în forma lor actuală. dar şi din conştientizarea faptului că în perioada în care ţările din Europa Centrală şi de Est se aflau sub regimul comunist. cum ar fi riscurile pe care le prezintă instalaţiile nucleare din viitoarele state membre ? Aceste temeri derivă parţial din necunoaşterea situaţiei reale din aceste ţări. În state membre ca Germania şi Austria. Cei care auziseră de procesul de extindere au înclinat în favoarea acestuia. restul celor chestionaţi fie că nu au dat un răspuns (9%) fie au răspuns că opinia lor variază în funcţie de ţările implicate (3%). 21 . şi la ameninţări tot mai mari împotriva mediului înconjurător. pe măsură ce UE se apropie de momentul extinderii sale. “mai mult” va însemna oare “mai puţin” ? Sondajele de opinie arată că populaţia din cele 15 state membre este în general în favoarea extinderii. În cel mai recent sondaj Eurobarometru (publicat în noiembrie 2002 – vezi Tabelul 2 din Anexă) 66 % din respondenţii din cele 15 state membre ale UE s-au exprimat în favoarea extinderii Uniunii Europene. În fine. există îndoieli în multe cercuri cu privire la capacitatea instituţiilor comunitare. Ce ştim despre preocupările şi aşteptările cetăţenilor din actualele şi viitoarele state membre? Actualii membri Una din preocupările importante ale cetăţenilor în ceea ce priveşte extinderea UE este domeniul securităţii personale: există oare riscul creşterii criminalităţii şi al imigrării? Vom asista oare la o scădere a exigenţei standardelor de protecţie a consumatorilor. Întrebările care se pun diferă în funcţie de ţările în cauză. de a face faţă complexităţii tot mai mari a procesului decizional. deşi nu au fost prea mulţi cei care ştiau care sunt ţările în cauză (40% nu au putut să numească nici măcar o singură ţară). Cotele cele mai ridicate de sprijin au fost înregistrate în Italia şi Irlanda (în jur de 80%). Ţările candidate cele mai cunoscute în rândul populaţiei din cele 15 state membre UE sunt Turcia (citată de 31% din respondenţi). din neliniştea generală înregistrată în sectoarele vulnerabile ale societăţii. O dată cu creşterea numărului de membri de la 15 la 25. există o preocupare în legătură cu impactul social şi economic direct pe care îl va avea abolirea frontierelor. proces ce însoţeşte globalizarea. Aceste preocupări în legătură cu extinderea fac parte. în vreme ce percepţiile înregistrate în statele membre cu o poziţie geografică mai îndepărtată sunt mai vagi. în timp ce 22% au fost împotrivă. sprijinul cel mai slab s-a înregistrat în Regatul Unit al Marii Britanii. au apărut mari decalaje sociale şi economice. problemele şi îndoielile exprimate în diferite cercuri. desigur.Capitolul 2 CETĂŢENII ŞI UNIUNEA ÎN CURS DE EXTINDERE Unul dintre obiectivele acestui raport este să abordeze întrebările. Decalajul economic şi social explică şi celelalte preocupări existente în actualele state membre: faptul că salariile mai mici şi protecţia socială mai redusă din noile state membre vor duce la relocarea investiţiilor şi locurilor de muncă – astfel de situaţii au apărut deja – şi că libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul unei pieţe lărgite vor determina un flux de forţă de muncă migrantă.

Astfel. a apărut uneori într-o lumină defavorabilă. în care reformele şi adaptările au condus la adâncirea inegalităţilor. principalele întrebări cu privire la impactul aderării sunt de natură diferită. deoarece UE reprezintă încă ceva “straniu”. majoritatea respondenţilor fiind de acord că : · “avem datoria morală să reunificăm Europa după divizarea din perioada Războiului Rece” · “este normal şi justificat din punct de vedere geografic ca noi membri să adere la UE”. dar şi la creştere economică.Suedia şi Finlanda (50-55%). majoritatea a fost de părere că: § extinderea va face mai dificilă luarea deciziilor într-o Uniune Europeană lărgită § extinderea va fi foarte costisitoare pentru ţara lor § mulţi cetăţeni din noile state membre se vor stabili în ţara lor § deschiderea frontierelor va face mai dificilă combaterea criminalităţii şi traficului ilegal de droguri O minoritate semnificativă de respondenţi au fost de părere că extinderea: · va determina o creştere a şomajului în ţara lor · va reduce standardul de protecţie socială. Majoritatea respondenţilor (peste două-treimi) au fost de părere că extinderea: § va permite societăţilor comerciale din ţările lor să se extindă pe noi pieţe § va face mai puternică vocea UE pe scena internaţională § va reduce riscurile de război şi conflict în Europa § va facilita abordarea problemelor de mediu la nivel european Cât despre consecinţele negative. Alte întrebări din sondajul Eurobarometru conţin date interesante despre părerile cetăţenilor cu privire la consecinţele extinderii. Concurenţa Occidentului şi investiţiile străine au supus deja presiunilor întreprinderile cu capital local. ele nu vor fi tratate ca parteneri egali. precum şi atunci când a fost vorba de poziţia restrictivă cu privire la libera circulaţie a lucrătorilor. Viitorii membri În viitoarele state membre. ci vor avea oarecum un statut de “categoria a doua”. în calitate de partener de negocieri. Deşi este un fapt general recunoscut în cercurile politice că actualele condiţii de aderare sunt cele mai bune care puteau fi obţinute. dificultatea de a influenţa şi de a înţelege deciziile luate la nivel european. Discuţiile privind UE în viitoarele state membre au fost influenţate de progresul negocierilor de aderare. în aceste ţări există punctul de vedere potrivit căruia. În domeniul economic şi social. a identităţii naţionale sau locale. Cu toate acestea. în Germania şi Franţa. Cu toate acestea. chiar după aderare. în legătură cu care majoritatea cetăţenilor nu au o experienţă directă. Uniunea Europeană. ale căror rezultate au făcut obiectul unor analize minuţioase. argumentele politice de ordin general în favoarea extinderii au întrunit consensul general. de exemplu la capitolele de negociere buget şi agricultură. cotele de sprijin erau apropiate de media din UE (66%). speranţele şi temerile legate de UE sunt influenţate de experienţa tranziţiei economice – în cele mai multe cazuri o experienţă dificilă. unele din întrebările care se pun cu privire la efectele aderării la o organizaţie supranaţională sunt valabile şi pentru actualele state membre UE: pierderea suveranităţii naţionale. 22 .

care analizează impactul extinderii asupra: · economiei europene (ocuparea forţei de muncă. 23 . etc. ritm de creştere. standarde de protecţie. Potrivit celor mai recente rezultate disponibile (pe baza unor interviuri desfăşurate în septembrie şi octombrie 2002 – vezi Tabelul 3 din Anexă) : · 52% dintre respondenţi au spus că apartenenţa la UE este un “lucru bun” · 61% ar vota favorabil într-un referendum. Întrebări adresate frecvent · · · · · · · · · · Care va fi impactul extinderii asupra ocupării forţei de muncă şi salariilor ? Se vor reduce locurile de muncă ca rezultat al unei concurenţe mai susţinute în UE extinsă ? Vom asista oare la un “dumping social” ? Vor aplica corect reglementările UE noile state membre. finanţe. La data finalizării acestui raport. primul referendum a avut deja loc în Malta. · relaţiilor UE cu vecinii săi şi rolului său în lume. mai mulţi imigranţi? Vor deveni standardele de protecţie a consumatorului şi populaţiei mai puţin riguroase o dată cu aderarea noilor membri ? De ex. cu un rezultat favorabil aderării la Uniunea Europeană. deseori sceptice. securitatea nucleară. un risc crescut de criminalitate. · calităţii vieţii cetăţenilor europeni (securitate. în rândul opiniei publice şi în cercurile politice se pun nenumărate întrebări. Eurobarometrul a înregistrat consecvent cote ridicate de sprijin pentru aderarea la UE. etc. inclusiv reglementările care guvernează piaţa unică ? Vor adopta noile state membre moneda unică europeană în momentul aderării ? Extinderea va aduce oare cu sine o grad sporit de nesiguranţă. standardele alimentare.În viitoarele 10 state membre. · modului în care europenii acţionează împreună pentru a realiza politicile comunitare. în care vor adera alte noi ţări? Aceste întrebări sunt grupate în patru mari teme abordate în următoarele capitole ale acestui raport.). protecţia mediului ? Aderarea la UE va însemna o pierdere a identităţii mele sau a ţării mele? Îşi va pierde ţara mea suveranitatea în momentul aderării la UE ? Va fi ea un stat membru “de categoria a doua”? Va fi oare posibil să se ia decizii la nivel european cu 25 de membri? Cum poate Europa să vorbească cu adevărat într-un singur glas în afacerile internaţionale în condiţiile în care are atât de mulţi membri? Următoarea rundă a extinderii va fi urmată de altele. Întrebări adresate frecvent Deşi poziţiile faţă de extindere sunt în generale favorabile. atât în actuala UE. Rămâne de văzut dacă aceste indicii vor fi confirmate de referendumurile care vor fi organizate în aceste ţări în cursul anului 2003. cât şi în viitoarele state membre.).

succesul extinderii depinzând de cât de bine se realizează această gestionare. Actuala extindere se aseamănă cel mai mult cu extinderea prin integrarea Spaniei şi Portugaliei. Cu toată importanţa pe care o au politicile UE. a fost proporţional mai mare. În termeni relativi. care a dus la o creştere cu 16% a populaţiei UE: PIB-ul acestor ţări reprezenta în medie aproximativ 70% din PIB-ul UE de la acea dată (paritate bazată pe puterea de cumpărare). În actualele şi viitoarele state membre ale UE. Atât pentru statele membre cât şi pentru cele ce vor dobândi acest statut.1 Insă NAFTA este doar o zonă a liberului schimb. piaţa muncii şi finanţele UE. succesul economic al ţărilor membre a stat şi va sta în continuare în propriile lor mâini. PIAŢA MUNCII ŞI FINANŢE Capitolul de faţă prezintă ceea ce s-a realizat până acum în vederea integrării economice în UE a viitoarelor ţări membre şi ce a mai rămas de făcut în continuare pentru ca extinderea să fie un succes. Atât teoria cât şi experienţa trecută ne pot ghida în evaluarea consecinţelor economice posibile. libera circulaţie şi o integrare politică şi juridică. deşi menţionează impactul în cazuri particulare şi relevante. Suediei şi Finlandei a fost proporţional mai mare din punctul de vedere al suprafeţei teritoriale. Capitolul de faţă se concentrează. în anii ’90. din 1986. firmele şi oamenii vor câştiga sau vor pierde în urma extinderii va depinde de propriilor lor decizii şi nu de extinderea ca atare a UE. se impune gestionarea atât a oportunităţilor economice. creşterea populaţiei (20%) şi a suprafeţei (23%) rezultate din extinderea din 2004 nu sunt superioare celor din extinderile precedente. a Danemarcei şi Irlandei. Actuala extindere este diferită de extinderile anterioare datorită diferenţelor economice: în viitoarele ţări membre PIB-ul pe cap de locuitor este în medie 40% din PIB-ul actualelor state membre (paritate bazată pe puterea de cumpărare). condiţiile economice variază considerabil: acest capitol nu îşi propune însă să examineze fiecare ţară în parte. În termeni strict economici. Extinderea din 1973 cu includerea Marii Britanii. Unii comentatori au comparat viitoarea extindere cu crearea Zonei Nord-americane a Liberului Schimb (NAFTA) între Statele Unite ale Americii. pe efectul intrării în UE a ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Capitolul abordează întrebările cel mai des întâlnite referitor la modul în care extinderea UE va afecta dezvoltarea economică. cu un grup de ţări mult mai puţin bogate. o legislaţie comună. în mod necesar. din punctul de vedere al populaţiei. O altă diferenţă între actuala extindere şi extinderile precedente este aceea că majoritatea noilor membri se află în etapa de tranziţie de la tipul de economie planificată la sistemul economiei de piaţă şi au trecut prin reforme economice dificile. Măsura în care ţările. Extindea din 1995 cu includerea Austriei. o monedă unică. cu o populaţie totală de 75 de milioane de locuitori. 24 . Canada şi Mexic. independent de eforturile lor de a intra în UE. şi care nu au trecut printr-un proces de tranziţie de la o 1 T. cu un produs intern brut de 10 şi respectiv 4 miliarde de euro. 2002. în vreme ce integrarea în UE presupune o uniune vamală. viitoarea extindere a UE înseamnă integrarea unui grup de ţări care constituite o economie mare şi bogată cu 375 de milioane de locuitori. pe baza faptului că veniturile în Mexic erau şi sunt încă mult mai mici decât cele din SUA şi Canada. Boeri et al. Cipru şi Malta sunt ţări mult mai mici.Capitolul 3 ECONOMIE. cât şi a riscurilor pe care le presupune extinderea.

atât în actualele. având în vedere posibilităţile “de a ajunge din urmă” asociate cu veniturile mai mici pe cap de locuitor. conducând astfel la o mai mare creştere economică. Analizarea viitoarei creşteri economice depinde în mare măsură de comerţ. pe termen lung. Comerţul Integrarea economică extensivă între actualele şi viitoarele stat membre a fost înfăptuită deja ca parte a procesului de pre-aderare (vezi Tabelul 4 din Anexa care ilustrează creşterea rapidă a comerţului din ultimii ani). este limitat. prin care a trecut UE în anii 90. doar un impact imediat redus asupra comerţului de mărfuri cu noile state membre.2 Acest câştig economic se va distribui probabil inegal între actualele state membre. apartenenţa la UE înseamnă trecerea la uniunea vamală de la zona de liber schimb preexistentă. pe termen scurt. Estimările asupra impactului extinderii asupra actualei UE sunt.000 de locuri de muncă (în ipoteza unui raport constant volum muncă – volum producţie).economie centralizată. Pentru noile state membre. trei factori pe care îi vom analiza în continuare. Cu toate acestea. la economii de scală. În acest sens. economiştii sunt cu toţii de acord că este posibil ca. extinderea seamănă cu procesul de realizare a pieţei unice. investiţii şi imigraţie. rămân domenii în care comerţul încă nu s-a liberalizat complet. însemnând o creştere cu 0. în speţă Germania şi Austria. mai ales între cele din Europa Centrală şi de Est. aceste două ţări nu afectează mult analiza economică de ansamblu. cât şi în viitoarele ţări membre. limitate. H.2% a PIB-ului în aceste ţări. O recentă sinteză întocmită pe baza literaturii de specialitate ajunge la concluzia că: “simulările care au ca punct de plecare relaţiile 2 Grabbe. În rândul actualelor state membre. dată fiind dimensiunea economică mult mai mare a acesteia. în prezent. urmând ca avantajele să apară doar pe termen mediu şi lung. extinderea UE va avea un impact economic mai important asupra acelor ţări care au graniţă comună cu viitoarele state membre. Comentatorii remarcă faptul că este posibil ca extinderea să conducă la o creştere a volumului schimburilor comerciale între noile state membre. deşi comerţul cu produse agro-alimentare a crescut substanţial în perioada de pre-aderare. În plus. cum ar fi sectorul automobilelor. inclusiv servicii financiare. la creşterea concurenţei şi a investiţiilor. Efectele economice Extinderea UE la 25 de state membre (EU-25) va aduce încă 75 milioane de consumatori pe piaţă unică europeană. Nici comerţul agricol nu este complet liberalizat. 2001 25 . ca o reflectare a faptului ca 70% din exporturile acestor ţări merg către actuala UE (doar 4% din exporturile UE merg. Aceasta va avea. câştigurile să fie proporţional mult mai mari. ca efect al creşterii investiţiilor şi al specializării continue a producţiei. Acest lucru ar trebui să ducă la intensificarea schimbului de mărfuri şi servicii. care ar putea duce la crearea a aproximativ 300. iar comerţul cu servicii. spre noile state membre) şi a faptului că economiile lor sunt mult mai mici. Deoarece schimbul de mărfuri cu UE s-a liberalizat în mare măsură în cursul anilor 90. O astfel de estimare este aceea potrivit căreia actualele state membre ale UE vor câştiga probabil în total aproximativ 10 miliarde euro. în cazul lor. în general. Germaniei revenindu-i în jur de o treime. noile state membre se pot aştepta la rate ale creşterii relativ mari. Dată fiind dimensiunea lor modestă.

mai ales în Portugalia şi Spania. douătreimi din cei care migrează se stabilesc în Germania şi aproximativ 14% în Austria. reprezentând 0.2% din populaţia acesteia. După extinderile precedente.comerciale demonstrează că. Unii comentatori sugerează că. Comentatorii din cercurile de afaceri consideră că multe companii au pregătite noi proiecte de investiţii în aşteptarea finalizării extinderii UE. Investiţiile Străine Directe (ISD) au fost deja încurajate în viitoarele state membre în perspectiva aderării la UE. Majoritatea cetăţenilor din viitoarele state membre pot deja circula liber (fără viză) pe teritoriul UE.5 % şi 8% sau chiar 10% din PIB. presupunând că situaţia locală este încurajatoare în acest sens. s-au înregistrat salturi considerabile în fluxul investiţiilor străine. ca grup. Pe de altă parte. Se poate observa că NAFTA a avut ca efect creşterea considerabilă a investiţiilor în producţie. 2002 26 . Migraţia (cel mai adesea. în aceeaşi perioadă. pe termen lung. a muncitorilor sezonieri) se concentrează mai mult către ţările şi regiunile vecine. exporturile acestor ţări. ea ar putea fi unul din avantajele majore ale extinderii UE. se argumentează că integrarea efectivă în UE va duce la o creştere semnificativă a fluxului investiţional. Chiar şi în cele mai optimiste scenarii. care va dura câteva decenii. reglementările comune şi orientarea economică ar trebui să aibă un efect şi mai puternic. iar creşterea ISD depinde de politicile de ajustare sănătoase şi de o bună guvernare la nivel naţional. experienţa extinderilor anterioare arată că acest dinamism nu se declanşează automat.3 Investiţiile Deoarece există deja schimburi comerciale libere substanţiale. ţările candidate. pe termen scurt şi mediu”. Peste 850. câştigă undeva între 1. convergenţa economică a noilor state membre cu actualele state membre va fi un proces îndelungat . costurile asociate creşterii concurenţei şi alinierii vor apărea probabil mai devreme. neapărat. în primii ani după integrare. ceea ce sugerează că ne putem aştepta la o creştere a investiţiilor.000 sunt rezidenţi UE. Creşterea siguranţei legislative pe care o impune calitatea de membru UE şi eliminarea “clauzelor protecţioniste” din actualele acorduri dintre ţările candidate şi UE. atât de către noile state membre. în Mexic. nu se întrevede o creştere a ISD după extindere. În cazul aderării la UE. cât şi de către UE în ansamblul său. care au limitat. vor constitui tot atâţia factori favorizaţi. 3 Pelkmans. la o creştere economică rapidă în noile stat membre. J. Costurile şi beneficiile nu vor apărea. Însă. favorabile creşterii economice. Este dificil de estimat însă gradul în care acestea vor creşte în viitor. de eliminarea facilităţilor fiscale speciale şi de încheierea procesului de privatizare. Astfel. dar acest lucru nu s-a întâmplat în toate cazurile. ţinând cont de nivelul ISD deja mare. de regulă. efectul “deblocării” accesului la piaţă. beneficiile pot fi foarte mari. Totuşi. Ratele creşterii economice înregistrate recent de viitoarele state membre (vezi Tabelul 5 din Anexă) sunt mai mari decât cele din actualele state membre ale UE. ci va depinde de adoptarea unor politici sănătoase. în continuare. Migraţia şi piaţa muncii Deoarece migraţia lucrătorilor duce la câştiguri economice în ţările gazdă.un cerc virtuos între creştere şi investiţie – va duce probabil. dacă se aplică politici adecvate. se pare. este posibil ca efectul dinamic . investiţiile sunt cheia creşterii economice viitoare în noile state membre. iar mobilitatea forţei de muncă s-ar putea să rămână limitată timp de câţiva ani după extindere. după aderare.

pe o perioadă de maximum şapte ani. şi nu să aştepte încheierea perioadei de tranziţie.000 (0. actualele state membre vor avea dreptul să restricţioneze afluxul de forţă de muncă dinspre Europa Centrală şi de Est timp de şapte ani. Un aranjament provizoriu similar a fost agreat şi pentru extinderea viitoare: astfel. actualele state membre au dreptul să restricţioneze dreptul persoanelor din ţările din Europa Centrală şi de Est de a presta o muncă plătită. Noile state membre nu vor devei imediat membri cu drepturi depline ai spaţiului “Schengen”.este de 335.fără a lua în calcul perioada de tranziţie de şapte ani . cetăţenii noilor state membre vor avea dreptul de a călători şi de a se stabili în oricare din actualele state membre. cu o uşoară creştere în următorii 30 de ani.Există o preocupare generală la nivelul UE privind o eventuală migrare masivă a lucrătorilor din noile state membre. modeste. Libera circulaţie a persoanelor Una din libertăţile pe care Uniunea Europeană le conferă este libera circulaţie a persoanelor: cetăţenii europeni au dreptul să trăiască şi să muncească în oricare stat membru al Uniunii. Experienţa aderărilor anterioare a ţărilor cu venituri mici este edificatoare. 2000. Aceste temeri însă nu se vor adeveri probabil în realitate. Trei din actualele state membre şi-au arătat intenţia de a nu restricţiona intrarea lucrătorilor din noile state membre. în general. aceste trei ţări vor beneficia de pe urma acestei decizii.1% din actuala populaţie a UE). 27 . chiar dacă statul respectiv nu face parte din spaţiul “Schengen”. Cum anume se va aplica acest principiu noilor state membre? Există diverse aspecte ale acestei întrebări: dreptul de a călători în alte state membre. au existat restricţii asupra migrării populaţiei. până la maximum 1. T. Un alt aspect. După aderare. Un cetăţean al unui stat membru are libertatea de a trăi şi de a munci oriunde în altă parte în UE. a fost aproape zero în a doua jumătate a anilor 80. după aderarea lor la UE. după introducerea liberei circulaţii a forţei de muncă . dreptul de a locui şi munci acolo. Ţările din acest spaţiu au convenit să elimine controalele la frontierele dintre ele. Brücker. Deoarece ţările gazdă obţin avantaje economice de pe urma imigraţiei. este cel al liberei circulaţii a persoanelor în spaţiul “Schengen”. care a coincis cu recesiunea de la începutul anilor 90. măsură compensată prin schimbul de informaţii şi întărirea graniţelor externe. migraţia dinspre aceste ţări a fost nesemnificativă. separat de dreptul de a munci. este cazul Marii Britanii şi al Irlandei. Celelalte state membre ar trebui de asemenea să decidă cât mai repede posibil. Cifrele calculate de specialişti privind evoluţia migraţiei sunt. În perioada respectivă.4 4 Boeri. Insă. după extindere. cauzată de diferenţa mare de venituri. având în vedere că aceasta acoperă necesarul de forţă de muncă calificată şi necalificată. Chiar şi după eliminarea restricţiilor.1% din populaţie. and H. şi apartenenţa la spaţiul “Schengen”. dacă permit libera circulaţie a forţei de muncă din Europa Centrală şi de Est. care s-au menţinut pe o perioadă de tranziţie de şapte ani. Migraţia netă dinspre Spania şi Portugalia. Consorţiul Integrării Europene estimează că numărul celor care vor migra spre teritoriul actual al UE. după extindere. ci doar după ce vor fi îndeplinit într-o măsură satisfăcătoare standardele privind siguranţa frontierelor.

Un raport recent al Centrului de Cercetări în domeniul Politicilor Economice sugerează că migraţia net cumulativă sau migraţia pe termen lung dinspre noile state membre (înregistrată în primii 15-20 de ani de la introducerea liberei circulaţii a forţei de muncă) va ajunge să reprezinte 2-3% din populaţie în Germania5. cum ar fi în construcţii. cu salarii mici şi standarde sociale mai scăzute. temerile mai dramatice sunt exagerate. migraţia dinspre noile state membre va fi probabil limitată. 5 Boeri. efectul lor nu trebuie exagerat. folosindu-se de muncitorii existenţi acolo. în care nu are loc înlocuirea generaţiilor. în Mexic. de combinaţia de lucrători care migrează şi de sectoarele pieţei muncii în care activează aceştia. Regiunile de la graniţă vor înregistra de asemenea o creştere considerabilă a imigrării pe termen scurt (chiar de tip navetă). Rata natalităţii este scăzută. o creştere a aprovizionării cu mână de lucru necalificată – inclusiv a muncii „la negru” – ar putea avea un impact asupra salariilor şi ocupării forţei de muncă necalificate din actualele state membre. până la un punct. faptul că actualele state membre vor fi nevoite să adopte politici care să încurajeze creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă. ca rezultat al schimbărilor din zonele industriale. cu nivel redus de calificare. întrucât aceştia tind să lucreze în aceleaşi sectoare ca şi alţi lucrători străini. Lucrătorii calificaţi care migrează dinspre viitoarele state membre acoperă deja lipsa de forţă de muncă în sectorul serviciilor şi al meseriilor. În fine. implicit. la succesul extinderii. o creştere a migraţiei poate compensa – dar numai parţial – creşterea dependenţei cauzată de îmbătrânirea populaţiei. mai ales în regiunile din vecinătatea noilor state membre. aşadar. Aceştia au un nivel de pregătire relativ ridicat. într-o lume în care concurenţa devine din ce în ce mai acerbă (şi nu doar sau în primul rând ca urmare a extinderii UE). În cazul NAFTA. perspectivele optimiste îi vor determina pe lucrătorii din aceste ţări să rămână la ei acasă. vor exercita o presiune inechitabilă asupra standardelor de viaţă ale actualelor state membre. Care vor fi efectele probabile asupra pieţelor muncii din actualele state membre? Acestea depind. Deşi aceşti factori vor exercita presiuni asupra muncitorilor cu nivel redus de calificare – o categorie vulnerabilă a societăţii – în actualele state membre. dacă politica economică va încuraja creşterea ratei angajărilor şi dezvoltarea economică în noile state membre. et al. astfel că o parte din lucrătorii care vor migra vor avea calificare înaltă. Actualele şi viitoarele state membre trebuie să se asigure că politicilor lor privitoare la piaţa muncii sunt de natură să permită muncitorilor cu nivel redus de calificare să lucreze şi că politicile lor de angajare contribuie la aplicarea unei politici socio-economice eficiente şi. Per total. După extinderea UE. Unele din viitoarele state membre sunt în curs de retehnologizare a producţiei. Efecte vor exista probabil şi asupra cererii de muncă necalificată.Ţările şi regiunile din UE aflate în imediata vecinătate a noilor state membre vor fi. 28 . Pentru actualele state membre ale UE. trebuie remarcat faptul că. Există de asemenea preocupări legate de ceea ce se cheamă “dumping social”: noile state membre. Dacă integrarea economică a noilor state membre are un efect similar. Oricum. în căutare de lucru. cu consecinţe asupra cererii de forţă de muncă. unele activităţi industriale care necesită multă forţă de muncă s-ar putea deplasa către ţările şi regiunile învecinate cu noile state membre. firmele americane au profitat de diferenţele economice pentru a-şi muta producţia bazată pe investiţii mari de resurse umane. Aceste temeri reflectă. mai afectate decât celelalte. probabil. iar raporturile de dependenţă (raportul dintre populaţia în vârstă şi populaţia activă) vor creşte în anii următori. Aceste cifre estimative trebuie să fie plasate în contextul societăţii europene aflată într-un proces de îmbătrânire. 2002. T. salubrizare şi manufactură. în parte. speranţa de viaţă a crescut. însă adeseori calificarea lor se pierde prin migrare.

Există o divergenţă între criteriile „Maastricht”. post-aderare. condiţia esenţială o constituie atingerea unui grad suficient de convergenţă reală şi durabilă. ţările candidate trebuie să demonstreze că “sunt capabile să îşi asume obligaţiile de membru. şi aceşti factori pot să vină în conflict cu cerinţele de stabilizare a ratei de schimb şi de scădere a inflaţiei. atât la nivelul UE cât şi la nivel naţional. apropiate de media la nivel UE.” Se presupune că ele vor adopta moneda euro atunci când vor fi pregătite să facă acest lucru. în drumul lor spre adoptarea monedei euro. ţinând cont de natura strictă a regulilor impuse în acest 29 . în care noul stat membru participă pe deplin la piaţa unică şi demonstrează că progresează în sensul creării condiţiilor necesare în vederea adoptării monedei euro. Noile sate membre şi moneda euro Conform criteriilor de aderare la UE. sau aprecieri ale ratei de schimb nominale (sau ambele). implicând câteva etape: · actuala etapă de pre-aderare. Din aceste motive. Uniunea economică şi monetară Noile state membre sunt hotărâte să adopte moneda euro. procent al datoriei mai mic de 60% din PIB. economice şi monetare. la eliminarea riscurilor cauzate de ratele de schimb asupra investiţiilor şi la scăderea pe termen lung a ratelor dobânzii. care au în vedere reducerea inflaţiei şi limitarea deficitelor bugetare. Economiile în tranziţie înregistrează şi creşteri a ratelor de schimb reale. calendarul în care trebuie să se încadreze noile state membre pentru adoptarea monedei euro un este deloc clar. creşterea productivităţii muncii poate constitui o compensaţie pentru angajatorii care plătesc salarii mai mari. precum şi nevoile mai mari de investiţii în modernizarea infrastructurii şi a serviciilor publice. ca o condiţie pentru ca aceste state să primească fonduri din bugetul UE. obligatorii pentru adoptarea monedei euro. noile state membre vor trebui să cântărească atent diversele abordări posibile. Este greu de anticipat cât de rapid vor creşte salariile în noile state membre. inflaţie scăzută şi rate ale dobânzii mici. Pe de altă parte. Adoptarea monedei euro va duce la creşterea integrării comerciale a noilor state membre cu economiile din zona euro. care duc la creşterea inflaţiei. · o etapă intermediară. şi nevoia de investiţii din bugetul public a economiilor aflate în tranziţie. în care ţara candidată trebuie să demonstreze că avansează ireversibil spre o economie de piaţă viabilă bazată pe competitivitate şi pe o stabilitate macroeconomică durabilă. inclusiv aderarea la idealurile uniunii politice. şi nu imediat după aderare. Această cheltuială publică include sumele necesare punerii în practică a acquis-ului comunitar şi co-finanţării proiectelor de infrastructură. dar încă nu a fost stabilit un calendar în acest sens. · îndeplinirea criteriilor aplicabile actualelor state membre pentru adoptarea monedei unice: deficit bugetar mai mic de 3% din PIB. Pe măsură ce nivelul salariilor în noile state membre creşte. însă este clar că politicile. Există condiţii detaliate şi clar stabilite pentru fiecare nou stat membru. aceste diferenţe se atenuează (iar noile state membre vor oferi pieţe de desfacere mai mari pentru produsele din actualele state membre). trebuie să încurajeze dezvoltarea noilor state membre. · o perioadă de minimum 2 ani de participare cu succes la mecanismul ratei de schimb. Cu toate acestea însă.Procesul de aderare la UE include şi adoptarea unui dialog social şi a unor măsuri de reglementare socială.

inclusiv a femeilor şi a lucrătorilor mai în vârstă ¨ Perfecţionarea profesională a lucrătorilor şi formarea deprinderii de învăţare continuă pe toată durata vieţii. Aceste obiective includ: ¨ Finalizarea procesului de creare a pieţei unice în sectoare cheie. generatoare de distorsiuni. pentru a putea păstra avantajele stabilităţii macroeconomice din UE pe care moneda unică le-a generat deja. nesatisfăcătoare. menită să asigure competitivitatea UE şi să intensifice rata de creştere economică. al energiei şi serviciilor financiare. inclusiv la telefonia mobilă şi internet. ¨ Creşterea concurenţei în sectorul transporturilor feroviare şi aeriene. actualii membri ai zonei euro vor trebui să respecte propriile reguli. Progresele au fost. În acest scop. ca o condiţie vitală pentru creşterea ratei de ocupare. prin creşterea până la 3% din PIB a cheltuielilor alocate cercetării şi tehnologiei şi prin adoptarea regimului unic de brevetare european. ca de exemplu. în acelaşi timp. sectorul telecomunicaţiilor. şefii statelor membre UE. O analiză anuală efectuată de Comisia Europeană măsoară progresul înregistrat raportat la obiectivele stabilite. Strategia de la Lisabona În martie 2000. restructurarea pieţelor muncii şi întărirea. Acest proces de reformă economică are ca scop intensificarea concurenţei din UE. ¨ Revizuirea generală a sistemului de pensii pentru a asigura posibilitatea de susţinere pe termen lung a finanţelor publice. reuniţi în şedinţa Consiliului European de la Lisabona. până în prezent.sens. Comisia a criticat statele membre pentru “ritmul lent al reformelor” şi pentru faptul că ele “nu sunt suficient de ferme 30 . de la legislaţia europeană obişnuită. sau angajat să creeze “până în anul 2010. ¨ Promovarea pieţelor competitive şi reducerea subvenţiilor în industrie. ¨ Acţionarea asupra cauzelor schimbărilor climatice prin reducerea emisiilor de gaze generatoare de efect de seră. ¨ Creşterea la 70% a ratei de participare a forţei de muncă în general. ¨ Rezolvarea problemelor cu care se confruntă micii întreprinzători şi cei care pornesc o afacere. În acelaşi timp. Această agendă ambiţioasă şi cuprinzătoare impune eforturi susţinute timp de mai mulţi ani. cum ar fi stabilirea de jaloane şi evaluarea reciprocă a activităţii din statele membre. ¨ Facilitarea accesului la noi tehnologii. la măsuri novatoare. inclusiv limitele impuse de Pactul de Dezvoltare şi Stabilitate în ce priveşte deficitele bugetare excesive. participanţii au adoptat o gama largă de tehnici. cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume”. a coeziunii sociale şi asigurarea compatibilităţii politicilor economice cu cele de mediu. Strategia de la Lisabona Strategia de la Lisabona este o strategie importantă şi novatoare. ¨ Încurajarea cercetării. În declaraţiile sale recente. ¨ Modernizarea protecţiei sociale inclusiv prin reducerea numărului de persoane supuse riscului de excludere socială.

8 miliarde euro. pentru a le ajuta să se pregătească în vederea aderării. În ce priveşte cheltuielile. A. cheltuielile bugetare în acest sens ridicându-se la peste 3 miliarde euro pe an. iar . De exemplu. cum ar fi fondurile structurale şi de coeziune.din punct de vedere al PIB-ului – este mult mai mică decât resursele alocate de Germania reunificării sale în anii 90. cheltuielile nete ale UE pentru noile state membre vor fi modeste. până în anul 2010.cheltuielile bugetare nete alocate extinderii. ar trebui exploatată de strategia de la Lisabona. După aderare. ilustrând costurile bugetare ale UE cu procesul de extindere). Conform acordului realizat de la Copenhaga. această cheltuială bugetară este totuşi modestă pentru UE. de exemplu. comparativ cu unele din cele actuale. ameliorării administraţiei publice şi a securităţii la frontiere (vezi Tabelul 7 din Anexă). investiţiile în infrastructură şi ajutoarele regionale. Costurile bugetare Începând cu anii 90. pentru a respecta termenul stabilit de aceasta pentru transformarea UE în cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere. precum şi fondurile destinate creşterii siguranţei nucleare. ele vor spera să se califice pentru a deveni membre ale zonei euro. Pentru noii membri. fără să se aştepte finalizarea oficială a procesului de extindere. în condiţiile în care vor trebui să-şi reducă deficitele bugetare. se vor plăti după 2006). punerea în practică a politicilor UE în domenii cum ar fi protecţia mediului şi transporturi vor necesita cheltuieli semnificative pentru mai mulţi ani. cum ar fi acela al creşterii la 70% a ratei medii de ocupare şi la 3% din PIB a cheltuielilor în domeniul cercetării şi tehnologiei. Experienţa acestora în domeniul reformei sistemului pensiilor. vor fi de maximum 40. din punctul de vedere al realizării creşterii economice şi al sprijinirii stabilităţii politice. nu de a întârzia. actualele state membre au multe de învăţat de la noile state membre. Noii membri vor plăti contribuţii de aproximativ 15 miliarde euro la bugetul UE. alinierea la economia electronică (e-economy). pentru a fi eligibile să primească alocaţii de la bugetul UE. 2003. ea este mai mică decât costul campaniei de război şi reconstrucţie din Kosovo. şi dacă se restructurează. care a depăşit 10 miliarde de euro. Alţi comentatori consideră că UE a făcut progrese în câteva domenii prevăzute în agenda de reformă. 31 . care trec printr-un proces complicat până la plata efectivă. UE a investit în ţările candidate. până în 2006. Aceasta presupune participarea imediată şi deplină la ea a tuturor viitoarelor state membre. Strategia de la Lisabona trebuie tratată cu prioritate. În acelaşi timp. sumă în care sunt incluse subvenţiile agricole.în atingerea obiectivelor stabilite la Lisabona”. care au realizat reforme economice dificile în tranziţia lor spre economia de piaţă. cum ar fi liberalizarea sectorului energetic6. În domenii ca. de exemplu. În fapt. începând din 2000 (vezi Tabelul 6 din Anexa. Deşi semnificativă pentru noile state membre. vor fi probabil de aproximativ 10 miliarde euro (unele din fondurile alocate lor. câteva din viitoarele state membre se plasează pe o poziţie superioară. până la sfârşitul anului 2006. Aceste state vor trebui să găsească bani să co-finanţeze proiectele de infrastructură. Fără îndoială. costul extinderii va depinde integral de ce anume va decide UE în viitor. Însă aceste dificultăţi sunt tot atâtea motive de a persevera. Viitoarele stat membre vor trebui să răspundă numeroaselor provocări pe care le presupune îndeplinirea unora din aceste obiective. aceste decizii se referă în special la 6 Murray. şi – pentru că este posibil ca aceştia să nu fie capabili să folosească integral banii alocaţi . calculate ca numerar efectiv plătit. în 2002. Impactul extinderii asupra bugetului UE în perioada de după anul 2007 depinde de cum anume se restructurează bugetul. costurile.

şi se impune un sistem mai echitabil. Extinderea asigură însă o ocazie de a continua deplasarea accentului care se pune la ora actuală pe sprijinirea agriculturii. Karlsson. 2002. Experienţa a demonstrat că subvenţiile nu ajută dacă sunt folosite pentru a amâna şi nu pentru a ajuta restructurarea. Terenul trebuie pregătit deja pentru deciziile importante care urmează a fi luate în 2006 cu privire la cadrul bugetar viitor: · Extinderea dă posibilitatea reconsiderării componenţei asistenţei structurale. mai transparent şi mai stabil. 7 8 Pelkmans. Zonele rurale din UE sunt o componentă importantă dar vulnerabilă a societăţii. Se impune reanalizarea modului în care se cheltuiesc fondurile structurale. ar duce la o diminuare a costurilor extinderii la numai 0. Într-un scenariu în care politica agricolă comună rămâne absolut neschimbată. 2002. Concluzie În vederea extinderii. o reducere a fondurilor directe destinate sprijinirii agriculturii la 85% din nivelul actual până în anul 2013. Pe termen lung. 32 . care schiţează diverse scenarii bugetare posibile8.7 Potrivit unui studiu privitor la evoluţia bugetului UE după extindere. deoarece va încuraja activităţile agricole neproductive în defavoarea reorientării spre sectoare economice mai productive. în care se impune o politică activă din partea UE. Un raport recent concluzionează că menţinerea actualei politici agricole.politica agricolă comună şi la fondurile structurale destinate dezvoltării economice a zonelor şi sectoarelor mai sărace. politicile europene şi naţionale trebuie să acorde prioritate creşterii economice şi convergenţei reale între actualele şi viitoarele state membre.18%. Conform altor scenarii.03% din PIB-ul Uniunii extinse în 2004 la 0. în propriile lor regiuni. acest lucru va reduce diferenţele sociale şi economice şi va stimula creştere economică în vechile state membre. Sunt posibile şi reforme în distribuirea poverii financiare. costul extinderii este influenţat în mare măsură dacă actualele state membre primesc sau nu “compensaţii” pentru reducerea. pentru o mai bună relaţionare între finanţare şi promotorii creşterii economice. costurile extinderii s-ar ridica de la 0. pentru a identifica acele domenii în care cheltuielile respective pot contribui cel mai eficient la creşterea economică din noile state membre şi mai ales la integrarea regională a Europei Centrale şi de Est prin dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere. la fel ca şi regulile actuale privitoare la fondurile structurale. precum şi asupra costurilor extinderii. în condiţiile aplicării stricte a regulilor referitoare la ajutoarele structurale destinate actualilor membri. B. va împiedica Europa Centrală să se dezvolte şi să ajungă din urmă actualele state membre. pentru noile state membre. spre aspectele mai largi ale dezvoltării economice în zonele rurale. Reformarea acestor politici ar putea avea un efect considerabil asupra întregului buget al UE.23% din PIB în 2013. aceasta înseamnă o rată a creşterii globale mai mare pentru UE-25. dacă este posibil. Acordurile EU referitoare la venituri au devenit din ce în ce mai complicate.11%. şi în ipoteza că actualele state membre primesc în continuare aceeaşi cantitate de fonduri structurale ca şi în 2006. ca urmare a dinamismului noilor state membre. a cheltuielilor din fondurile structurale pe măsură ce acestea devin relativ mai bogate în cadrul unei Uniuni extinse. costurile extinderii ar fi de numai 0. cu venituri generoase plătite chiar şi după scoaterea din producţie . şi chiar mai mare. J.

menită să sprijine. şi mai puţin să controleze. Mobilitatea forţei de muncă va fi factorul cheie în procesul de adaptare care va urma după extindere. cât mai repede posibil. Actualele şi viitoarele state membre au nevoie de politici de ocupare a forţei de muncă. Chiar şi după ridicarea restricţiilor. Viitoarele state membre trebuie să se implice chiar de acum în acest demers. Politica agricolă comună trebuie să continue să se orienteze înspre transferarea asistenţei dinspre segmentul preţurilor şi cantităţilor spre o politică a calităţii şi de dezvoltare rurală dinamică. Migraţia forţei de muncă. ceea ce înseamnă deschiderea de noi posibilităţi şi pentru ţările în curs de dezvoltare. Scopul acestuia trebuie să fie mai degrabă acela de a înlesni reorientarea profesională şi mai puţin cel de a protejarea locurile de muncă existente. UE are nevoie de un model economic şi social.· · Trebuie avute în vedere şi alte tipuri de cheltuieli orientate pe dezvoltare economică. ca urmare a liberei circulaţii a persoanelor pe teritoriul pieţei comune. şi va constitui încă un impuls în sensul realizării unor asemenea reforme. 33 . care să contribuie la eficientizarea politicii socio-economice şi implicit la succesul extinderii. iar reformele prevăzute de aceasta trebuie urmate de urgenţă pentru a încuraja creşterea economică într-o Uniune extinsă. impusă de piaţă. în afara fondurilor structurale. Strategia de la Lisabona trebuie readusă la starea iniţială de avânt politic. se anticipează un aflux limitat de lucrători dinspre noile state membre. migraţia forţei de muncă dinspre sectorul agricol din noile state membre. Extinderea va forţa o redistribuire a forţei de muncă între industrii şi ţări. care combină elementele cele mai valoroase preluate de la actualele şi viitoarele stat membre. cum ar fi cheltuielile destinate cercetării şi dezvoltării tehnologice. Aceasta politica trebuie să fie animată de grija faţă de oameni şi de comunităţile acestora. mai ales în statele membre şi în regiunile învecinate cu noile state membre. Asigurările temporare de şomaj şi sprijinirea celor care caută de lucru vor facilita mult mai eficient schimbarea. într-un cadru european comun. prin comerţul cu produse agricole. Trebuie încă de pe acum pregătite măsuri de protejare a celor afectaţi de extindere. Actualele state membre trebuie să-şi deschidă pieţele şi să primească forţa de muncă din noile state membre. este unul din factorii care generează creşterea economică. decât o legislaţie destinată protejării forţei de muncă ocupate.

Capitolul 4 CALITATEA VIEŢII Cetăţenii UE sunt preocupaţi de calitatea vieţii după extinderea UE. În continuare. Acordul privind mandatul de arestare european va simplifica procedurile de extrădare pe teritoriul UE. Însă asigurarea securităţii interne a cetăţenilor trebuie combinată cu protejarea drepturilor şi libertăţilor individuale – acesta este şi motivul pentru care Uniunea a stabilit. UE a adoptat politici în domeniul cooperării judiciare şi poliţieneşti internaţionale. în domeniul securităţii interne. fără legătură cu extinderea UE. sunt analizate posibilele efecte pe care extinderea Uniunii le va avea asupra securităţii interne – respectiv. după evenimentele din 11 septembrie 2001. care sunt problemele pe care extinderea le va soluţiona sau. Lărgirea UE va oferi avantaje şi în acest domeniu. dreptăţii şi securităţii depăşeşte cu mult problemele stricte de securitate. Dar aceste libertăţi pot crea şi condiţii pentru creşterea criminalităţii. din 1999. în beneficiul tuturor cetăţenilor săi. mai ales a crimei organizate transfrontaliere – fenomene pe care autorităţile naţionale nu le pot rezolva singure. In domeniul securităţii. al mediului. De exemplu. acte de terorism. prin Tratatul de la Amsterdam. ea va înlesni cetăţenilor dreptul la recurs în instanţele civile din alte ţări în speţe legate de protejarea vieţii private sau a intereselor lor comerciale. instituţie care facilitează cooperarea între procurorii de pe întreg . UE încurajează libera circulaţie a mărfurilor. rasism şi xenofobie. terorismul şi imigraţia ilegală ocupă un loc important în preocupările cetăţenilor europeni. Secţiunea de faţă analizează provocările cu care Uniunea se confruntă în ceea ce priveşte securitatea internă şi modalităţile de abordare a acestora. dreptăţii şi securităţii. precum şi al gestionării comune a graniţei externe a UE. Aceasta este. de frontieră şi justiţie pe tot continentul european. astfel încât să nu mai existe “paradise sigure” pentru astfel de activităţi criminale. şi una din provocările la care UE încercă să răspundă prin întărirea cooperării pe probleme de securitate internă. serviciilor. printre altele la înfiinţarea Europol. Extinderea poate avea consecinţe deosebit de pozitive asupra securităţii interne. capitalului şi persoanelor pe întreg teritoriul Uniunii. al siguranţei nucleare şi al standardelor alimentare. Cooperarea în domeniul combaterii terorismului s-a intensificat. infracţiuni cibernetice. În prezent se adoptă reguli comune privind definirea infracţiunilor şi stabilirea pedepselor minime pentru delicte cum ar fi traficul de fiinţe umane şi de droguri. un obiectiv dezvoltat pe larg la reuniunea Consiliului European de la Tampere. dimpotrivă.teritoriul Europei. necesitatea creării unei zone a libertăţii. de altfel. al cărui scop este de a întări cooperarea între organele de poliţie şi cele vamale. Această cooperare a dus. statele membre ale UE trebuie să se străduiască mai mult pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor. şi a Eurojust. Au răspuns negocierile de pre-aderare acestor întrebări? Ar fi mai bine ca noii membri să fie în interiorul şi nu în afara UE? Securitatea internă Criminalitatea. Această zonă a libertăţii. prin schimbul reciproc de date şi analizarea informaţiilor şi datelor secrete şi prin coordonarea anchetelor comune. le va agrava şi cum anume trebuie abordate acestea. şi viitoarele state membre au aderat în totalitate la planul de acţiune al UE destinat combaterii acestui fenomen. Ei se întreabă cum anume va afecta extinderea viaţa lor de zi cu zi. 34 . incluzând cooperarea judiciară în materie civilă. deoarece ea va intensifica cooperarea între forţele de ordine.

precum şi căsătoriile de formă sau folosirea abuzivă a statutului de student. Problema controlului eficient la frontieră a fost 9 Statele ne-membre ale UE. Pentru a contrabalansa eliminarea acestor controale. justiţie şi securitate este un obiectiv al UE de dată relativ recentă. fac ca aceştia din urmă să acumuleze profituri mari din activitatea criminală. 35 . şi aceasta stimulează săvârşirea de delicte minore. munca fără permis). prin urmare. Zona de libertate. Multe chestiuni. Ce va schimba extinderea? Procesul extinderii a îmbunătăţit capacitatea viitoarelor state membre de a-şi îndeplini rolul ce le revine în politicile de securitate ale Uniunii. Sumele mari plătite de imigranţi pentru serviciile traficanţilor. crima organizată se adaptează şi ea cerinţelor acestei “pieţe”. respectiv. Problemele de justiţie şi de securitate sunt chestiuni delicate din punct de vedere politic. Sistemul Schengen presupune eliminarea controalelor la frontierele interne dintre statele membre UE. astfel că există încă o diferenţă considerabilă între deziderat şi realitate. precum şi cooperarea în lupta contra criminalităţii şi imigraţiei ilegale. Comisia caută să analizeze condiţiile din ţările din care provin imigranţii ilegali. deşi este dificil de calculat numărul imigranţilor care recurg la traficanţi. Statutul de imigrant ilegal împiedică însă accesul acestor persoane la sistemul bancar sau la asistenţa juridică corespunzătoare. Astfel.9 pentru a facilita deplasarea cetăţenilor. şi un regim comun de vize. În plus. Mulţi imigranţi nu au un statut legal. Traficul de imigranţi pus la cale de către crima organizată afectează . adeseori ca plată pentru serviciile de contrabandă de care au beneficiat. traficul de imigranţi – mulţi dintre aceştia provenind din alte ţări decât din statele candidate la aderare dar ajunşi în UE trecând prin acestea – practicat de către organizaţiile criminale constituie un aspect grav al imigraţiei ilegale. Islanda şi Norvegia. Nu există soluţii simple pentru rezolvarea acestor probleme. impun aprobarea unanimă a Consiliului. iar rolul Parlamentului European şi. ci provine din ţări care suferă de pe urma războiului sau a conflictelor interne. pentru a reduce factorii care ar putea încuraja creşterea numărului de potenţiali imigranţi care doresc să ajungă pe teritoriul UE şi pentru a include gestionarea problemelor legate de imigraţie în politica externă a UE. cuplată cu regula unanimităţii. au întârziat progresul în domenii ca acordarea dreptului de azil şi cooperarea judiciară. controlul şi supravegherea la frontieră. cu excepţia Marii Britanii şi a Irlandei. pentru că ele au implicaţii care ţin de drept.Imigraţia ilegală Una din temerile cetăţenilor este aceea legată de imigraţia ilegală. de politică socială şi de drepturile omului. graniţele externe şi cooperarea poliţienească şi judiciară. inclusiv reguli comune privitoare la trecerea. O mare parte din imigraţia ilegală în Europa nu are legătură cu vecinii UE. imigranţii sunt frecvent exploataţi de traficanţi şi obligaţi să cerşească sau să se prostitueze. atât societăţile din ţările de tranzit. al Curţii Europene de Justiţie este limitat. pentru a menţine Zona Nordică a Liberului Schimb. cât şi pe cele din ţările de destinaţie. Însă lipsa voinţei politice. Imigraţia ilegală nu constă numai din traficul de persoane. statele membre au adoptat o serie de măsuri la frontierele externe. astfel că guvernele naţionale doresc să aibă un cuvânt greu de spus în elaborarea politicii din domeniu. din punct de vedere infracţional. fac parte din Senghen. deşi nu au legătură cu activitatea infracţională. economice şi sociale ale unei ţări îi încurajează pe cetăţenii acesteia să caute oportunităţi mai bune în altă parte. ci şi din folosirea abuzivă a vizelor (şederea după expirarea termenului de valabilitate a vizei. gestionarea imigraţiei. Întărirea securităţii la frontierele externe este una din căile prin care UE combate imigraţia ilegală şi asigură protecţia împotriva altor forme de infracţionalitate. Când condiţiile politice. cum ar fi cele referitoare la azil.

Posibilitatea noilor state membre de a-şi asuma un rol activ în cadrul cooperării judiciare europene va depinde de capacitatea lor naţională. Există şi condiţii pentru o mai bună cooperare în domeniul securităţii cu ţările din afara viitoarelor frontiere externe. Uniunea va beneficia de intensificarea controalelor la graniţele noilor state membre. pentru modernizarea frontierelor externe şi pentru instruirea poliţiei de frontieră şi a personalului din justiţie. eficientă şi calificată. în sensul reducerii sferei de aplicabilitate a regulii unanimităţii şi al întăririi legitimităţii democratice. 2002. Va genera extinderea noi probleme? În primul rând. fapt care va contribui în sine la combaterea criminalităţii internaţionale şi a imigraţiei ilegale. 36 . care să îndeplinească nevoia cetăţenilor de acţiuni eficiente împotriva criminalităţii internaţionale şi a imigraţiei ilegale. vor avea un impact semnificativ asupra succesului extinderii. Cooperarea poliţienească şi judiciară pentru urmărirea şi pedepsirea infractorilor va fi facilitată datorită extinderii ariei de jurisdicţie. Atât Grecia cât şi Italia au trebuit să-şi modernizeze standardele timp de câţiva ani. 10 Institutul pentru o Societate Deschisă. Acest lucru presupune acordul unanim al tuturor statelor membre. prin programul Comisiei destinat îmbunătăţirii infrastructurii la frontieră în Rusia şi în Ucraina. Noile state membre nu vor participa însă. Rezultatele Convenţiei privind Viitorul Europei. înainte de a putea deveni membre depline a spaţiului Schengen. În al doilea rând. S-au acordat fonduri considerabile. cooperarea pe probleme de justiţie şi securitate necesită o administraţie onestă. în ceea ce priveşte crearea unei zone europene a libertăţii. extinderea Uniunii întăreşte abilitatea acesteia de a combate activitatea criminală şi imigraţia ilegală. Deşi unele probele cum ar fi armonizarea dreptului penal şi a procedurii penale vor continua să fie subiecte delicate pentru guvernele naţionale. securităţii şi justiţiei. politica “nici un paradis pentru infractori” se va extinde prin includerea celor zece state noi.dezbătută continuu cu ocazia negocierilor de aderare şi ţările candidate au acceptat să impună un control strict la graniţa externă începând cu momentul aderării. în acest domeniu. Viitoarele state membre vor institui un control la frontieră la nivelul celui existent la graniţele externe ale spaţiului Schengen. în cadrul acordului Schengen. creşterea diversităţii şi a numărului de membri va face procesul decizional mai dificil. inclusiv cu Rusia şi ţările din vestul Peninsulei Balcanice. Asistenţa financiară substanţială destinată întăririi securităţii la frontiere va continua şi după aderare. din Europa Centrală şi de Est. pe care această cooperare să se poată baza. însă experienţa şi moştenirea istorică din viitoarelor state membre au pus probleme deosebite. Acesta este desigur un domeniu în care există probleme şi în actualele state membre. un raport recent10 concluzionează că în ţările candidate la aderare. Stabilitatea politică şi prosperitatea economică a noilor state membre vor creşte o dată cu aderarea la UE. care au eliminat deja controalele la graniţele interne. UE trebuie să-şi revizuiască procesul decizional. Astfel. competentă şi responsabilă. nu se poate garanta încă înfăptuirea actului de justiţie într-o manieră independentă. sub toate aspectele. controlul la graniţele interne se va elimina numai după ce aceste state vor fi demonstrat că îndeplinesc toate cerinţele acquis-ului Schengen. şi se va baza pe o serie de exerciţii de evaluare detaliată. În ciuda reformelor considerabile şi impresionante. imediat după aderare. prin programul de asistenţă pentru pre-aderare. În dreptul penal. Există disponibile fonduri. Asistenţa tehnică şi proiectele de înfrăţire instituţională au fost destinate cu precădere acestui domeniu.

Mediul înconjurător Atât în actualele 15 state membre UE. Demararea procesului de aderare la UE a constituit încă un impuls. în parte. să îmbunătăţească starea de sănătate a populaţiei. Legislaţia de mediu a UE impune crearea instituţiilor de mediu. Ca urmare a procesului de trecere de la o economie centralizată la cea de piaţă. să protejeze mai bine habitatele naturale şi să gestioneze mai sigur şi mai eficient deşeurile. O dată extinsă. Colapsul economiei centralizate şi lipsa investiţiilor au dus. cât şi în viitoarele state membre. multe din noile state membre au minorităţi etnice sau lingvistice. opinia publică este îngrijorată de moştenirea pe care ţările din Centrul şi Estul Europei o au în acest sens din perioada comunistă. Industriile modernizate şi eficientizate şi reducerea poluării vor fi în beneficiul atât al ţărilor în cauză. Procesul de pre-aderare le-a obligat să acorde o atenţie sporită drepturilor acestor comunităţi. Obligaţia de a respecta cerinţele UE a încurajat noile state membre să acorde o mai mare atenţie problemelor de mediu în ceea ce priveşte agricultura şi dezvoltarea rurală. iar sectorul energetic s-a rentabilizat. UE va deveni o piaţă pentru tehnologiile de mediu care promovează inovaţia şi încurajează cererea. există preocupări privind impactul extinderii asupra mediului înconjurător. în multe cazuri. Ca atare. mediul a fost privit iniţial ca o “problemă în procesul de extindere”. În Cipru şi Malta. viitoarele state membre UE au rezolvat multe din aceste probleme. problema gestionării deşeurilor a devenit o prioritate şi ambele ţări au adoptat legislaţie în acest sens. cu un număr mare de angajaţi. motivată şi de considerente ecologice. inclusiv de aplicare a legislaţiei anti-discriminare. să reducă gradul de deteriorare al pădurilor. în contextul tranziţiei lor către economia de piaţă. o mare parte din industria grea a acestor ţări s-a reorganizat şi modernizat. elaborarea soluţiilor specifice fiecărei ţări şi mobilizarea fondurilor necesare implementării lor. neglijând impactul acestora asupra mediului. Cadrul legal şi instituţional de protejare a minorităţilor a fost consolidat şi s-au stabilit planuri de acţiune destinate îmbunătăţirii situaţiei comunităţilor de romi. sau comunităţi de romi. procesul extinderii a redus riscul existenţei unor fricţiuni în cadrul societăţilor sau chiar între ţări şi a contribuit la întărirea securităţii în cadrul Uniunii Europene extinse. cât şi al altor ţări ale UE. Având în vedere că cererea de produse biologice este în creştere în UE. 37 . Însă este clar acum că acesta este un domeniu în care procesul extinderii generează beneficii substanţiale. în conformitate cu legislaţia europeană şi cu instrucţiunile Consiliului Europei. Investiţiile în protecţia mediului şi tehnologiile moderne vor mări eficienţa economică şi productivitatea din domeniu. In majoritatea fostelor ţări comuniste. în 1989. ea ar putea reprezenta o ocazie favorabilă pentru agricultorii din viitoarele state membre.În al treilea rând. economia planificată a dus la crearea unor mari complexe agro-industriale de stat. Impactul extinderii După decenii de degradare a mediului înconjurător în Europa Centrală şi de Est. folosindu-se de liniile directoare trasate de UE pentru introducerea noii legislaţii. În UE. a câmpurilor şi fermelor piscicole. În deceniul trecut. Perspectiva aderării la UE a mărit importanţa politicilor de mediu din viitoarele state membre şi le-a ajutat să cureţe zonele industriale poluate. Toate viitoarele state membre au devenit membre ale Agenţiei Europene de Mediu. la practicarea agriculturii biologice. nevoia de democraţie a popoarelor din regiune a fost. Viitoarele state membre sunt îngrijorate de costurile alinierii legislaţiei lor la legislaţia UE privitoare la mediu. întărirea capacităţii instituţionale şi promovarea dezvoltării durabile. În acest fel.

Aceste valori naturale vor îmbogăţi patrimoniul natural al Europei şi vor reduce presiunile exercitate asupra ecosistemelor locale. incinerarea. la calitatea aerului. conform abordării adoptate de Grupul celor Şapte ţări puternic industrializate. Securitatea nucleară În UE extinsă. şi pentru a promova o dezvoltare economică durabilă. evaluarea impactului asupra mediului. metode moderne de gestiune şi instruire profesională) pe care UE o promovează şi în viitoarele state membre. zone naturale nepoluate şi specii de animale şi plante considerate rare în Europa Occidentală (urşi. instalaţiile cu ardere internă. de cele mai multe ori. Astfel. Pentru a atenua impactul. deoarece aproape întreaga legislaţie privitoare la mediu trebuie adoptată înainte de aderare. UE a admis aranjamente provizorii. scutind temporar viitoarele state membre de la aplicarea celor mai dificile componente ale legislaţiei de mediu. Nu s-au acordat perioade de graţie în domeniile: aer. Din cele zece viitoare state membre. mai ales în cazul directivelor UE privitoare la gestionarea apelor (respectiv apa uzată şi apa potabilă). se impun o monitorizare eficientă a implementării regulilor UE şi eforturi reale pentru a include problema mediului în celelalte politici din noile state membre. În concluzie. Investiţiile se vor concentra pe reducerea poluării atmosferice. În ultimii ani. ambalarea deşeurilor). ca situându-se între 80 şi 110 miliarde euro. Ca rezultat al procesului de extindere. la deşeuri (depozitarea în halde. cinci au centrale nucleare în funcţiune. Majoritatea costurilor vor trebui suportate la nivel naţional. gestionarea surselor de apă şi a apelor uzate. sau le-au adus la standardele de siguranţă impuse. cu parcuri naturale. elemente esenţiale ale pieţei unice (toată legislaţia privitoare la produse) şi instalaţii noi. 38 . deşi UE şi instituţiile financiare internaţionale vor acorda unele fonduri pentru co-finanţare. apă. controlul integrat destinat prevenirii poluării mediului. statele membre vor avea libertatea de a alege combinaţia energetică necesară consumului lor de electricitate şi.). dar şi pentru celelalte ţări ale UE. proceduri de operare. Pentru a obţine rezultatele pozitive scontate. Punere în practică şi finanţare Respectarea întocmai a standardelor de mediu ale UE presupune eforturi administrative şi investiţii masive. zimbri. Comisia Europeană şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare estimează costurile punerii în practică a acestei legislaţii. UE a cerut acestor ţări să garanteze un nivel înalt de securitate nucleară. Însă securitatea nucleară nu depinde doar de modul în care este concepută instalaţia. pentru toate viitoarele state membre la un loc. acolo unde ajustarea se face eşalonat în timp. râşi etc. extinderea va contribui la întărirea securităţii nucleare în Europa. păduri şi rezervaţii protejate. ci este rezultatul unei culturi atotcuprinzătoare a securităţii (cu reglementări eficiente şi independente. pot opta pentru energie nucleară. în general. cu efecte pozitive nu numai pentru propriii lor cetăţeni. sub 10 ani. acesta este un domeniu în care ţările din Europa Centrală şi de Est îşi aliniază în prezent legislaţia la standardele UE. deci. protejarea naturii şi transport. păsări). Este vorba de aproximativ 15 dintr-un total de 149 de directive. protejarea mediului (habitat. aceste ţări au închis sau s-au angajat să închidă instalaţiile nucleare periculoase.Viitoarele state membre oferă Uniunii extinse o sursă bogată de biodiversitate. pe cheltuiala proprie. controale de calitate. deşeuri. pentru care s-au acordat perioade de tranziţie de. la substanţele periculoase din mediul acvatic. Aceasta înseamnă că noile proiecte investiţionale din viitoarele state membre trebuie să respecte întocmai standardele de mediu ale UE. şi depozitarea şi gestionarea resturilor menajere şi a deşeurilor periculoase.

ca urmare a crizelor survenite (precum boala “vacii nebune”. într-o UE extinsă. în nici un fel. în acest domeniu. în combaterea criminalităţii internaţionale şi controlul imigraţiei · integrarea considerentelor de mediu în alte politici · monitorizarea eficientă a implementării regulilor UE în actualele şi în viitoarele state membre 39 . Concluzie In multe domenii importante pentru cetăţeni. la cerinţe privind sănătatea animalelor asociată cu sănătatea plantelor. inclusiv a reformării sistemului decizional · o mai strânsă şi mai bună cooperare între statele membre şi instituţiile UE. ridicând astfel nivelul general de siguranţă. nu se vor putea comercializa în alte state membre. inclusiv securitatea lor nucleară. cu efecte pozitive pentru cetăţenii lor şi pentru UE pe ansamblu · promovează în viitoarele state membre regulile de securitate alimentară impuse de UE Însă aceste beneficii trebuie să fie consolidate şi protejate prin: · progrese majore în direcţia creării zonei de libertate. Nu s-a admis. printr-o mai bună cooperare şi un control mai susţinut al acestor fenomene în viitoarele state membre · ridică standardele de mediu ale viitorilor membri. generate de practicarea agriculturii intensive. Ea va oferi garanţia aşadar că noile graniţe ale UE sunt capabile să asigure protecţie împotriva riscurilor care ar putea ameninţa sănătatea publică. Astfel. UE a lansat o reformă în anul 2000. o practică mai puţin răspândită în viitoarele state membre. produsele alimentare care nu respectă regulile UE. pentru a verifica dacă regulile se aplică întocmai. UE oferă asistenţă financiară în acest sens. iar Comisia monitorizează situaţia din punctul de vedere al securităţii alimentare. care îmbină toate aspectele securităţii alimentare. de la prevederi privind igiena. extinderea ajută UE să promoveze standarde de siguranţă şi securitate superioare. Obiectivul este ca extinderea UE să nu ducă. Viitoarele state membre au acceptat să aplice toate regulile de securitate alimentară şi să instituie mecanisme de control. Extinderea va promova un set de reguli comune în noile state membre. nici o excepţie cu ocazia negocierilor de aderare. extinderea: · măreşte capacitatea UE de a combate crima organizată şi imigraţia ilegală. justiţie şi securitate. la scăderea nivelurilor actuale de securitate alimentară. Alinierea la aceste standarde este însă o sarcină grea pentru viitoarele state membre. la toate nivelurile lanţului trofic. Obiectivul este de asigura un nivel înalt de sănătate publică şi de protecţie a consumatorului pe teritoriul UE extinse. de exemplu). cea a plantelor şi animalelor.Standarde alimentare Importanţa securităţii alimentare în actualele state membre a crescut în ultimii ani.

iar în 2001. Statele membre nu şi-au manifestat însă suveranitatea în acest domeniu. iar celelalte se aşteaptă să devină membre în 2004. cu tradiţie în nealiniere. Există diferenţe de opinie în ceea ce priveşte viitoarele sarcini care urmează a fi îndeplinite şi sfera geografică a acestora. UE trebuie de asemenea să-şi dezvolte relaţiile cu ţările vecine. Nevoia de a completa puterea economică cu puterea politică este una din principalele raţiuni ale unei politici externe şi de securitate comună. pentru a-şi asigura securitatea. Urmează stabilirea politicii de securitate şi apărare comună. în care statele membre şi-au manifestat public profundele divergenţe de opinie. UE s-a declarat capabilă să conducă operaţiuni de gestionare a crizelor. interesele fundamentale. experienţa dominaţiei sovietice îşi pune amprenta pe modul în care acestea percep chestiunile de securitate. conform principiilor consfinţite de Carta Naţiunilor Unite. Deşi UE a pus bazele unei politici externe şi de securitate. Acest lucru implică: întărirea securităţii Uniunii. astfel încât stabilitatea şi prosperitatea să se extindă şi în ţările din jur. independenţa şi integritatea Uniunii. Slăbiciunea UE s-a văzut în Bosnia şi Kosovo.Capitolul 5 EUROPA ÎN LUME În ciuda puterii sale economice. Politica externă şi de securitate nu ţine nici de competenţa exclusivă a UE. Viitoarele state membre percep pericolele şi interesele legate de securitate diferit de felul în care acestea sunt percepute de actualele state membre. ci rămâne în responsabilitatea fiecărui stat membru. roluri majore. nici competenţa conjugată a UE şi statelor membre. Atitudinea nepotrivită a UE s-a făcut şi mai brutal remarcată cu ocazia crizei internaţionale referitoare la Irak. S-au făcut progrese importante în acest sens. La nivelul UE. în 1999. să ajungă la poziţii comune şi să desfăşoare acţiuni comune în domenii diverse. influenţa politică a UE în lume este slabă. în 1993. în mod individual. Scopul acesteia este de a salvgarda valorile comune. Politica externă şi de securitate Politica externă şi de securitate comună a UE a fost stabilită ca al doilea pilon al Uniunii Europene. UE ca atare a fost absentă. aceste ţări s-au orientat spre Alianţa Atlantică şi spre UE. Viitoarele state membre din Europa Centrală şi de Est nu pot fi blamate pentru această situaţie. unde nu a putut preveni conflictul şi nu a acţionat la timp pentru a determina părţile beligerante să încheie o pace durabilă. acestea îşi coordonează mai îndeaproape politicile şi încearcă să conceapă strategii comune. Republica Cehă) au devenit membre NATO. promovarea cooperării internaţionale. în vreme ce altele. Faptul că nu s-a reuşit discutarea în profunzime a acestei probleme în cadrul instituţiilor de politică externă şi de securitate ale UE a fost un simptom al lipsei de voinţa politică a statelor membre de a adopta o poziţie la nivel european. Extinderea reprezintă o ocazie pentru UE de a transforma acest deziderat în realitate. realizările ei în domeniu sunt modeste. dezvoltarea şi consolidarea democraţiei şi a statului de drept. trei dintre aceste ţări (Polonia. cu toate că unele state membre au jucat. Între actualele state membre există însă divergenţe de opinie privind aplicarea obiectivelor politice pe termen mediu şi lung în domeniul afacerilor externe şi al apărării. şi respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. în perspectiva deplasării spre Est a frontierelor sale. în contextul mondial actual. Ungaria. menţinerea păcii şi întărirea securităţii internaţionale. În această problemă cheie de politică externă. In cazul statelor din Europa Centrală şi de Est. 40 . multe din acestea din urmă fiind membre NATO. După desfiinţarea Pactului de la Varşovia. au rămas în afara acestei organizaţii.

Baza politicii de dezvoltare a UE o reprezintă acordurile de comerţ-şi-asistenţă şi acordurile de cooperare economică şi parteneriat pe care UE le-a încheiat cu 71 de ţări din Africa. Politica de vecinătate După viitoarea extindere. multilaterale. Caraibe şi Pacific. în procesul de pregătire în vederea intrării în zona UE de liberă circulaţie a bunurilor şi persoanelor. la asistenţă tehnică. Ea reprezintă peste o cincime din volumul comerţului mondial. În plus. dată fiind nevoia noilor membri de a aplica efectiv controalele la frontieră. Extinderea UE până la graniţele lor creează deja probleme. şi va fi prezentă în zona mediteraneană de est (Cipru) şi de sud (Malta). UE a creat o reţea de relaţii comerciale instituţionalizate. mergând de la ajutoare alimentare. Belarus). Este pe locul întâi în lume la exportul de bunuri şi servicii şi o sursă majoră de investiţii străine directe. Comisia negociază majoritatea aspectelor comerciale. tranziţia rapidă a viitoarelor state membre spre economia de piaţă şi experienţa acestora de integrare economică internaţională vor oferi UE exemple instructive şi o vor ajuta în relaţiile sale cu ţările în curs de dezvoltare. Principiile călăuzitoare ale politicii comerciale a UE constituie contribuţia acesteia la dezvoltarea armonioasă a comerţului mondial. Strategia UE este de a-şi deschide piaţa pentru majoritatea comerţului internaţional. Acest lucru ar trebui să confere UE o mai mare influenţă în negocierile şi tratativele economice mondiale.Relaţii economice internaţionale Cu o populaţie de 375 milioane şi un PIB de peste 8000 miliarde de euro. stabilitate politică şi economie de piaţă. Ucraina. îşi va extinde graniţa pe care o are cu Rusia. în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi în tratativele comerciale inter-regionale şi bilaterale. care cuprind aproape toate ţările lumii. Valoarea exporturilor din ţările în curs de dezvoltare către UE a crescut constant (52% în 2000) şi UE este cel mai mare importator de marfă din cele 49 de ţări cel mai slab dezvoltate. comerţul agricol. Republica Cehă şi Republica Slovacă sunt membre OECD (Organizaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare Europeană). Toate noile state membre fac parte din Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi din principalele instituţiile financiare internaţionale. Deoarece relaţiile comerciale sunt de competenţa UE. reformele financiare şi monetare internaţionale şi procesul G8. Polonia. EU este unul din actorii principali de pe scena mondială. precum şi principala piaţă de export pentru un număr de peste 130 de ţări din întreaga lume. printre altele. 41 . financiară şi comercială. în numele statelor membre. UE reprezintă şi un furnizor major de asistenţă internaţională destinată dezvoltării. Extinderea va duce la creşterea la 450 milioane a populaţiei UE şi la sporirea ponderii sale economice din punct de vedere al PIB-ului şi relaţiilor comerciale. Statutul lor de membre ale instituţiilor internaţionale va da posibilitatea UE de a avea un cuvânt mai greu de spus în politica economică. Ungaria. frontierele externe ale UE se vor deplasa spre Est. în condiţiile în care şi alte ţări fac acelaşi lucru. Toate ţările vecine din Balcani şi din Europa de Est au un nivel scăzut de dezvoltare economică mai scăzut decât al ţărilor care se vor integra în UE în 2004 – şi multe dintre acestea nu sunt încă ancorate în democraţie. România. depăşind astfel Statele Unite. până la problemele economice regionale. excluzând. eliminarea treptată a restricţiilor din cadrul comerţului internaţional şi a barierelor vamale. UE are cea mai mare piaţă integrată din economia mondială şi a doua monedă de rezervă valutară din lume. care cuprind de la negocierile comerciale. UE va deveni cel mai mare bloc economic. UE va dobândi aşadar o nouă graniţă cu cinci noi state (Croaţia. cu cea mai mare piaţă unică. Serbia. cuprinzând o parte din aceasta (Kaliningrad). cu mai mult de 500 de km. până la donaţii financiare. inter-regionale şi bilaterale.

Perspectiva aderării la UE – cu condiţia îndeplinirii criteriilor de aderare – a avut un efect extraordinar de benefic în Europa Centrală şi de Est. În schimbul confirmării viitoarei lor aderări. în ultimă instanţă. între ţările bogate şi cele sărace. Relaţiile cu „noii vecini” vor constitui o provocare importantă. României şi Turciei va continua. Asistenţa UE destinată acestor ţări trebuie coordonată cu asistenţa acordată de alte organizaţii internaţionale şi trebuie să faciliteze cooperarea transfrontalieră. şi cercetare europeană. care să promoveze prosperitatea şi buna administrare şi în ţările înconjurătoare.Există riscul ridicării unei noi „cortine” în Estul şi Sudul mai îndepărtat al Europei. UE a suplimentat asistenţa financiară destinată acestor ţări. Deşi situaţiile diferă de la o ţară la alta. UE trebuie să definească o strategie mai bună pentru dezvoltarea acestor ţări. pentru a le ajuta să se pregătească de aderare. implicarea în prevenirea conflictelor. incluzând Zona Economică Europeană. inclusiv cele legate de drepturile omului şi protecţia minorităţilor. Alte domenii de cooperare ar putea include: intensificarea cooperării în combaterea ameninţărilor la adresa securităţii. UE nu poate. monitorizat de UE. deoarece 42 . în contradicţie cu logica coeziunii. Acorduri de Asociere şi Stabilitate şi Acorduri de Parteneriat şi Cooperare. comparativ cu România (populaţie 22 milioane). Turcia (populaţie 65 milioane) are probleme mai dificile. ambele ţări speră să intre în UE în 2007. reţelele de transport. Cele cinci ţări din vestul Peninsulei Balcanice (cu o populaţie totală de 25 milioane de locuitori) sunt în urma ţărilor din Europa Centrală şi de Est. iar integrarea şi liberalizarea viitoare vor promova libera circulaţie a persoanelor. Dar acest proces nu poate fi extins la nesfârşit. De aceea. UE a declarat că acest proces este ireversibil şi cele trei ţări au făcut eforturi în vederea aderării. prin aceea că a impulsionat reformele politice şi economice. cu condiţia ca ţările în cauză să îndeplinească criteriile de aderare. ca un prim jalon pe drumul către integrare. Unele se află încă sub monitorizarea comunităţii internaţionale. Prin urmare. ţările vecine vor obţine acces la piaţa unică a UE. indiferent dacă acestea se vor integra sau nu în UE. UE a elaborat deja o serie de instrumente destinate politicii sale de vecinătate. bunurilor. Aceste modele trebuie dezvoltate de o manieră care să promoveze prosperitatea. Procesul de extindere a UE prin includerea Bulgariei. majoritatea acestora se străduiesc în continuare să creeze instituţiile democratice de bază. Bulgaria (cu o populaţie de 8 milioane) a înregistrat mai multe progrese în reformele economice. întrucât nu a îndeplinit încă criteriile politice de aderare. problema extinderii viitoare a UE trebuie plasată în contextul mai larg al „politicii de vecinătate” (sau „de proximitate”) al Uniunii extinse. energie şi telecomunicaţii. efectiv. Această logică este. stabilitatea şi buna guvernare. pentru a crea un „cerc” de stabilitate şi siguranţă. pe baza unor valori comune. a acelor ţări care urmează să se alăture UE în următorii ani · să-şi dezvolte parteneriatul cu toate ţările vecine. obiectiv pe care UE la andosat. serviciilor şi capitalului. UE trebuie să elaboreze o politică de vecinătate. Extinderea ar trebui: · să insiste pe pregătirea satisfăcătoare în vederea aderării. economic şi al reformelor instituţionale. Drept recompensă pentru progresele făcute în plan politic. Rezultatele pozitive ale actualei runde de extindere demonstrează că obiectivele privind stabilitatea şi securitatea pot fi atinse foarte eficient prin extinderea UE. necesare funcţionării normale ca state. după conflictele care au urmat destrămării Iugoslaviei. aceste ţări trebuie să subscrie la un program de reforme interne. să integreze toate ţările vecine care doresc să intre în UE. Nu se pune problema de a promite o dată anume pentru integrarea lor în UE. aplicând raţionamentul logic că extinderea aduce pace şi prosperitate. pe măsură ce UE se extinde.

şi să se folosească de candidatura la UE ca de un factor catalizator pentru a induce schimbări în ţările din vestul Peninsulei Balcanice. Vor fi noile state membre în favoarea continuării extinderii UE? Ele vor dori desigur să extindă stabilitatea şi prosperitatea şi către ţările din imediata lor vecinătate şi chiar să împingă treptat frontiera externă a UE mai departe de ele. de exemplu.aceasta depinde de eforturile lor de a funcţiona normal ca state. de viitoarele state membre. în contextul unei politicii de vecinătate care ţine cont de extinderea la 25 de membri a UE (UE-25). în mare măsură. ea a făcut oarecare progrese. diplomatic şi comercial. de a continua procesul de Stabilitate şi Asociere şi de a îndeplini criteriile stabilite la Copenhaga. şi acesta este încă un motiv în plus pentru a stabili modalitatea corectă de abordare a viitoarei extinderi. României şi Turciei. Prin urmare. inclusiv prin respectarea criteriilor politice şi de altă natură ale UE. acolo unde este posibil. Europa este puternică din punct de vedere economic. Concluzie UE este deja un actor principal pe scena relaţiilor economice internaţionale. şi anume criza irakiană. dar slabă sub aspect politic. atâta vreme cât ele însele vor avea nevoie de fonduri din partea UE. În domeniile relaţiilor externe. costurile vor fi mici comparativ cu riscurile. O astfel de politică de vecinătate impune implicarea deplină a celor zece state candidate la aderare. În perspectiva extinderii: · trebuie să reflectăm urgent asupra necesităţii de a reclădi o adevărată politică externă comună. Există riscul ca primii ani de integrare europeană a noilor state să provoace o stare de “oboseală generată de extindere”. UE trebuie: · să dezvolte forme mai bune de parteneriat cu ţările din jur. Interacţiunea UE-25 cu viitorii săi vecini va depinde. însă UE a fost total absentă într-o chestiune cheie din cadrul politicii externe actuale. cu care UE va trebui să dezvolte legături politice şi economice mai strânse. cel mai de succes act de politică externă al UE şi . în sensul dezvoltării acţiunilor comune. Este posibil însă ca noile state membre să nu dorească să dea prioritate acordării de asistenţă financiară vecinilor. · să insiste ca ţările candidate să se pregătească corespunzător în vederea aderării. cu cunoştinţe despre ţările şi limba ţărilor cu care se învecinează. Noii membri vor veni în UE cu o experienţă valoroasă în domeniul politic. Integrarea „condiţionată” a acestor ţări în UE trebuie pusă în slujba stabilităţii şi prosperităţii. ca urmare a extinderii. în cazul izbucnirii unui nou conflict în regiune. indiferent dacă acestea se alătură sau nu UE · să continue procesul de extindere. iar extinderea la 25 de membri îi va conferi şi mai multă influenţă. de fapt. astfel încât să vorbim într-un singur glas · Convenţia privind Viitorul Europei trebuie să conducă la o mai bună reprezentare externă a UE. în fapt. Acest lucru este valabil în cazul Rusiei. 43 .pe măsură ce se înfăptuieşte extinderea – relaţiile sale cu noii vecini vor căpăta importanţă. prin includerea Bulgariei. care îşi cunosc mult mai bine vecinii decât actualele state membre UE. de securitate şi apărare. Extinderea este. cel mai mare vecin al UE.

în unele cazuri . limbi şi culturi. Ele constituie miezul unei problematici fundamentale pe care o ridică cetăţenii obişnuiţi. Răspunsurile la unele din aceste întrebări sunt date de chiar experienţa trecută a integrării economice şi politice în UE. şi a început cooperarea în domeniile securităţii şi apărării. Acest lucru este demonstrat de faptul că legitimitatea sa democratică este. încă zece ţări vor fi reprezentate la nivelul instituţiilor europene. la apariţia unei societăţi a cărei diversitate este în continuă creştere.Capitolul 6 ACŢIONÂND ÎMPREUNĂ ÎN EUROPA Extinderea ridică următoarea întrebare fundamentală: cum se pot lua decizii şi se pun în practică politicile. excludere . suveranitatea acestora va fi mai bine pusă în 44 . în acelaşi timp. UE va include o mare diversitate de popoare. s-au adăugat nouă membri noi. în decursul a 30 de ani. Acest lucru dă naştere unor întrebări legate de interes şi identitate. în Europa. Deşi următoarea rundă de extindere înseamnă creşterea cu numai o cincime a populaţiei UE. la ora actuală.competitivitate economică. Uniunea Europeană este pe cale să devină o uniune politică. Pentru ca europenii să ia împreună decizii referitoare la politicile comune. Problemele de identitate. Ce efect poate avea acest lucru asupra identităţilor naţionale ale cetăţenilor săi? Ce fel de identitate europeană este posibilă. nu sunt justificate. proces care a fost posibil în condiţiile extinderii cadrului european. aceştia vor avea aceleaşi drepturi cu ceilalţi membri .este o întrebare frecvent auzită în Europa. Privită din perspectiva provocărilor cărora trebuie să le facă faţă . confruntaţi cu perspectiva unei Uniunii Europene extinse. ea îşi propune să accepte zece noi membri dintr-odată.asimilare. dar care este. de fapt. Mai mult. Temerile legate de subminarea suveranităţii lor naţionale . guvernare şi legitimitate constituie subiectele majore ale Convenţiei privind Viitorul Europei. integrare. Integrarea Europei are loc într-un ritm alert. iar rezultatele sunt adeseori nesemnificative. Întrebările pe care le ridică extinderea nu se limitează la guvernare sau la mecanismele decizionale. pusă sub semnul întrebării. într-o Uniune cu atât de mulţi membri? Niciodată pe parcursul existenţei sale UE nu a acceptat atât de mulţi membri deodată. atât la nivel european. în cazul unui grup cu o componenţă atât de diversă? Cum pot aceste ţări acţiona împreună? Va fi oare identitatea ţărilor mai mici anihilată de UE sau de propriii lor vecini? Aceste probleme “existenţiale” nu interesează doar elitele intelectuale. prea lent. ei trebuie să înţeleagă în acelaşi fel interesul european şi să dorească să coopereze şi să acţioneze conjugat. incluzând imigranţi care provin şi din ţări ne-europene. Care ar trebui să fie atitudinea societăţii faţă de "străini" şi de "alţii" . De la prima extinderea a sa. securitate internă. acum. cât şi la nivel naţional. Noii membri doresc să fie trataţi ca parteneri egali.suveranitate redobândită recent. în unele state membre.nu va exista noţiunea de "statut de categoria a doua" pentru cei nou veniţi. întărirea rolului său politic pe plan internaţional – cooperarea este prea slabă. şi mai urmează alţii. Întrebări legate de identitate După extinderea la 25 membri şi în perspectiva altor extinderi. Însă UE din anul 2003 este deja diferită de UE din anii 90: suveranitatea naţională se subscrie obiectivelor comune din domenii cum ar fi justiţia şi afacerile interne. În structurile de decizie ale UE. independent de procesul de extindere al Uniunii. identităţile regionale au devenit chiar mai proeminente. Identităţile naţionale şi regionale nu s-au atenuat. aceste probleme se pun într-o perioadă în care libertatea de mişcare şi migraţia au condus.

La baza acestui succes au stat reprezentarea echilibrată a statelor membre în cadrul instituţiilor europene . Însă modul în care sunt percepute aceste diferenţe tinde să fie distorsionat. Succesul extraordinar al "metodei comunitare" este. Acceptarea diversităţii a fost unul din principiile cardinale ale integrării europene. noii membrii vor aduce cu ei multe diferenţe. În fapt.de exemplu. aşa cum s-a întâmplat de prea multe ori în trecutul istoric. atunci când la Copenhaga. Viitoarea extindere va aduce în UE multe ţări mici. iar Convenţia privind Viitorul Europei va merge şi mai departe în ceea ce priveşte definirea principiilor şi valorilor UE. 45 . În domenii cum ar fi arta. La Amsterdam. în egală măsură. cultura. ei au introdus principiul democraţiei în Tratatul de bază. accesibil şi transparent. şi mai târziu în limba fiecărui nou stat membru . iniţiatoarea de acţiuni şi apărătoare a legii . Această schimbare va cere un plus de înţelegere din partea ţărilor mari şi mici deopotrivă. actuala rundă de extindere a constituit un imbold în acest sens. în Europa Occidentală. repartizarea voturilor şi a locurilor în Consiliu şi în Parlament conferă ţărilor mai mici o mai largă reprezentare (în raport de numărul populaţiei) comparativ cu ţările mai mari . concepute iniţial pentru o Comunitate alcătuită din trei ţări mari şi trei ţări mai mici. Acceptarea de către UE a diversităţii naţionale şi culturale este dovedită de modul în care aceasta tratează limbile naţionale. Instituţiile UE. Ce putem spune despre consecinţele sosirii în cadrul UE a noilor membri. integrarea europeană a fost însoţită de un interes crescând pentru promovarea principiilor şi valorilor comune. drepturile omului şi protecţia minorităţilor. stat de drept. Instituţiile UE acceptă şi respectă. În realitate. într-un cadru european. Relaţiile acestor ţări cu vecinii lor mai mari din UE vor fi guvernate de lege. acela că a creat un model care le garantează astăzi ţărilor mai mici faptul că interesele lor nu vor fi subordonate intereselor vecinilor lor mai mari. a împăcat cu succes interesele unor ţări de diferite mărimi.valoare alături de ceilalţi. Metoda de integrare adoptată de UE.şi echilibrul dintre instituţiile UE . în 1997. Ţările din această parte a lumii sunt încă din Evul Mediu în focarul influenţelor culturale din Europa continentală şi au făcut parte din diversele grupări administrative şi politice care au existat în Europa de-a lungul secolelor. liderii din UE au definit criteriul "politic" de aderare democraţie. Noii membri au o bogată moştenire culturală de împărtăşit cu ceilalţi europeni. literatura. limbile oficiale atât ale membrilor săi fondatori. cinematografia.actualmente în cele 11 limbi oficiale ale UE. Nu a existat nici o clipă un proiect de creare a unei "culturi europene" standard. de experienţa de după al II-lea război mondial. constată că există mai multe asemănări decât diferenţe. protejând totodată şi interesele acestora din urmă. când divizarea politică a Europei a creat o barieră artificială între Est şi Vest. în 1993. fără îndoială. "metoda comunitară".sunt considerate ca fiind justificate şi necesare pentru funcţionarea unui sistem democratic. Separarea prin Cortina de Fier a fost doar o aberaţie temporară.incluzând rolul unic al Comisiei ca promotor al interesului european. un vizitator al capitalelor din Europa Centrală şi de Est. muzica. şi nu de forţă. a permis o cooperare armonioasă între ţările mici şi cele mari. pentru a evita eventuale tensiuni sau confruntări. acţiunile UE s-au limitat la încurajarea diversităţii. din punctul de vedere al identităţii naţionale şi culturale? Evident. contribuţia acestor ţări la cultura europeană este bine înţeleasă şi apreciată în actualele state membre ale UE. cât şi pe cele ale celor nou sosiţi. În acelaşi timp. Costul serviciilor de interpretare şi traducere . de exemplu. În domeniul culturii.

prin luarea unor decizii pertinente la Conferinţa 46 . şi anume acela al instituţiilor şi constituţiei sale. Reţeaua universităţilor europene trebuie consolidată. Pornind de la patru probleme principale . Tinerii. voinţa politică. în 1993. un al patrulea criteriu al extinderii: capacitatea Uniunii însăşi de a absorbi noi membri şi de a menţine. şi nu o reconsiderare radicală a sistemului. Carta Drepturilor Fundamentale şi delimitarea competenţelor UE şi respectiv ale statelor membre Convenţia şi-a lărgit problematica de care se ocupa pentru a include şi elaborarea unei noi constituţii a UE. adusă în prim plan de actuala extindere. prin recomandări clare rezultate din Convenţie. Reforma instituţională este. avântul procesului de integrare europeană. Poate că nu au suficiente mijloacele economice. în schimb. Cetăţenii actuali ai UE ştiu foarte puţine despre viitoarele state membre. să ratifice rezultatele acesteia. proveniţi din diverse straturi ale societăţii. Pe lângă criteriile impuse viitorilor membri . Reforma instituţiilor UE Chiar şi în absenţa extinderii. în special. Însă reformele instituţionale stabilite la Nisa sunt minime: o revizuire "aritmetică" a numărului de voturi şi fotolii în instituţiile UE. Oamenii vor ca instituţiile europene să fie mai eficiente şi mai transparente din punct de vedere al legitimităţii democratice. dar au. care ţin cont de extinderea UE. Ea presupune ca mass-media să aibă o atitudine echilibrată şi să fie dispusă să înţeleagă şi să explice atât dimensiunea europeană. trebuie încurajaţi să călătorească şi să studieze în alte ţări europene şi să profite de experienţa câştigată lucrând în străinătate. în acelaşi timp. în schimb. ca ţări prea ades dominate de vecinii lor mai mari. cât şi poziţiile naţionale exprimate de cetăţenii Europei. astfel ca guvernarea să fie mai aproape de cetăţenii europeni. o problemă cheie. simbolul libertăţilor şi valorilor pe care doreau să le recâştige. şi din diversele ţări ale UE extinse. Acest lucru a justificat demersul finalizat cu încheierea Tratatului de la Nisa. în 2001. Timp de mulţi ani. Ce se poate face pentru a încuraja sentimentul unităţii la nivelul Uniunii extinse.rolul parlamentelor naţionale.cele trei "criterii de la Copenhaga" . Ce poate face UE însăşi. Viitoarele state membre sunt implicate în Convenţie şi vor fi chemate. în acest sens? Deoarece cel mai important mijloc de promovarea a sentimentului apartenenţei la Europa este o bună înţelegere între popoarele acesteia.UE a stabilit. la un moment dat. Adevărul este că. "Europa" a fost pentru europenii din răsăritul şi centrul continentului. simplificarea Tratatelor. a Convenţiei privind Viitorul Europei: o nouă încercare a UE de a-şi revizui modul de funcţionare. Uniunea nu este ea însăşi suficient de pregătită într-un domeniu crucial. ar trebui ca eforturile UE şi ale guvernelor naţionale să se concentreze pe promovarea schimburilor de experienţă între cetăţeni. necesitatea şi stringenţa unei pregătiri corespunzătoare a viitoarei extinderi. Această realitate a dus la stabilirea. Acest raport nu şi-a propus să suplimenteze numărul mare de propuneri şi recomandări discutate în Convenţie. respectând în acelaşi timp diversitatea popoarelor sale? Această sarcină va necesita efort şi curaj din partea liderilor politici ai Europei.În privinţa valorilor şi idealurilor. Este adevărat ca diferenţa economică mare dintre aceste ţări şi statele UE poate constitui un handicap în calea implicării lor depline în aplicarea anumitor politici europene. în timp ce încurajează ţările candidate la aderare să facă eforturi maxime în vederea viitoarei lor integrări. în 2002. Raportul de faţă subliniază. noii membri doresc să participe plenar la construirea politicilor şi identităţii politice europene. Mai mult. de asemenea. printr-un proces care merge mai departe decât metoda interguvernamentală tradiţională şi care include reprezentanţi ai ţărilor candidate la integrare. UE are nevoie de reforme instituţionale. ele înţeleg avantajul de a lucra în cadrul unui colectiv european.

şi EU va continua să aloce asistenţă specială noilor săi membri. un răspuns satisfăcător la întrebarea "cum anume" . Asistenţa s-a ridicat la aproximativ 1 miliard de euro în 2002. aplicarea eficientă a regulilor UE a constituit o temă centrală a pregătirii din etapa de pre-aderare: de fapt. O dată cu restrângerea activităţii legislative a UE într-o serie de domenii şi cu extinderea cu succes a politicilor UE şi către alte domenii (mediu. Însă. în mod corect şi eficient. atunci când vor deveni membre ale UE. UE a insistat în repetate rânduri asupra capacităţii acestor ţări de a pune corect în practică reglementările şi politicile UE (acquis-ul comunitar). De data aceasta însă. care ar fi trebuit transpuse în legislaţia 47 . dat fiind că administraţia publică din aceste ţări s-a deteriorat în regimul comunist. şi după integrarea acestora. ci de a-i îmbunătăţi modul de organizare. şi ratificarea rapidă a rezultatelor de către toţi membrii Uniunii Europene extinse. La extinderile anterioare. Pentru viitoarele state membre. care să facă UE mai eficientă şi să o aducă mai aproape de cetăţeni. privitoare la piaţa unică. Printre reforme. EU a acordat asistenţa financiară destinată îmbunătăţirii noilor administraţii şi sisteme juridice. reforma sistemului judiciar pentru a permite cetăţenilor accesul efectiv la instanţele de judecată. de exemplu). din 83 de Directive aprobate de Consiliu. şi măsuri de combatere a corupţiei. Convenţia trebuie să stabilească cum anume va decide şi va acţiona UE. şi nu să prescrie acţiunile şi deciziile necesare. în cazul ţărilor candidate din Europa Centrală şi de Est. deşi din alte motive. acesta a fost pentru ele principalul "examenul de admitere" pentru a reuşi să devină membre. Transpunerea cu întârziere sau incorectă şi slaba aplicare a legislaţiei contribuie la imaginea publică a unei Uniunii incapabile să obţină rezultate. Comisia a raportat că. Ţările candidate mai au încă multe de făcut pentru îmbunătăţirea propriei administraţii publice în aşa fel încât. cu un sistem decizional perfecţionat şi dispunând de mai multă legitimitate democratică.Interguvernamentală care va urma Convenţiei. O constituţie europeană. centrul atenţiei s-a deplasat dinspre elaborarea spre aplicarea legilor. nu s-a pus această problemă a capacităţii administrative. pentru a permite dezvoltarea viitoare a politicilor UE · consolidarea "metodei comunitare" şi respectarea echilibrului instituţional. să fie în stare să aplice regulile şi standardele europene. constituie o necesitate urgentă. în condiţiile în care este nevoie de încredere reciprocă între statele membre pentru buna funcţionare a sistemului UE şi în special a pieţei unice fără frontiere. va fi esenţial să se introducă: · o extindere a regulii votului majoritar în Consiliu. Mai sunt încă multe probleme de rezolvat de către viitoarele state membre. Guvernele actualelor state membre trebuie să îmbunătăţească şi ele modul de aplicare a legislaţiei UE. acest lucru a constituit un subiect de îngrijorare. Convenţia nu poate pregăti absolut toate cele necesare extinderii viitoare. ca o cerinţă esenţială. cum ar fi nevoia de funcţionari publici calificaţi (şi plătiţi corespunzător). metodele şi constituţia. Comisia monitorizează progresul acestor ţări şi întocmeşte rapoarte anuale.din perspectiva problemelor instituţionale şi constituţionale ale guvernării europene . Incepând din 1997. Şi pentru actualele state membre se pune problema punerii în practică. De exemplu.este vital pentru succesul viitoarei extinderi. Rolul ei nu este acela de a reformula politicile pentru o UE extinsă. în care indică domeniile care se impun a fi îmbunătăţite. O mai bună implementare a politicilor O altă provocare este aceea de a asigura punerea corectă în practică a regulilor şi politicilor comunitare în cadrul UE extinse.

statelor membre în anul 2000, numai 5 au fost efectiv transpuse în toate ţările membre. Corupţia este şi ea o problemă care afectează actualele state membre. De altminteri, studiile arată că, în unele state membre (precum Grecia, Italia), se pare că situaţia este chiar mai rea decât în unele ţări candidate la aderare11. Concluzie Acţiunea comună la nivelul întregii Europe presupune un efort din partea europenilor, astfel ca aceştia să se înţeleagă mai bine unii pe alţii, să identifice interese comune şi să alunge temerile conform cărora o UE lărgită ar putea duce la pierderea identităţii. Extinderea generează atât nevoia, cât şi ocazia de a "moderniza" sistemul de guvernământ al UE. UE este prinsă între, pe de o parte, provocările generate de schimbarea rapidă a realităţii internaţionale, şi de cealaltă parte, nevoia de a avea o mai bună guvernare şi mai multă legitimitate democratică. Relaţionarea acestor provocări cu necesitatea unei guvernări îmbunătăţite ar putea constitui soluţia novatoare de care are nevoie o Uniune cu adevărat politică. De aceea, se impune: · Elaborarea unui text constituţional clar şi inteligibil, de către Convenţia privind Viitorul Europei. Acesta trebuie să prevadă extinderea regulii votului majoritar, consolidarea metodei comunitare şi respectarea echilibrului instituţional. · O mai bună aplicare a reglementărilor şi politicilor UE de către noile şi actualele state membre, deopotrivă. · Promovarea în mai mare măsură a bunei înţelegeri între cetăţenii Europei, inclusiv a schimburilor de experienţă între persoane; încurajarea tinerilor de a face practică şi de a studia în alte ţări ale UE; consolidarea reţelelor universitare europene.

11

Transparency International, 2003

48

ANEXE

Harta Europei Tabele Date esenţiale despre UE şi viitoarele state membre Sprijinul de care se bucură extinderea în statele membre UE Sprijinul de care se bucură aderarea în viitoarele state membre Comerţul UE cu Europa Centrală şi de Est Creşterea economică în UE şi în viitoarele state membre Cheltuielile bugetare ale UE cu extinderea: perioada pre-aderare Cheltuielile bugetare ale UE cu extinderea: perioada post-aderare Întâlniri şi participanţi 1. Ateliere de discuţii la Institutului Universitar European 2. Consultări cu organizaţii neguvernamentale 3. Vizite în viitoarele state membre Bibliografie

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

49

HARTA EUROPEI

50

2 12. 9 200 11 100 16 000 23 200 Note: Produsul Intern Brut (2001) se exprimă în euro şi pps (nivelul puterii de cumpărare) Sursa: Comisia Europeană 51 .4 58.4 30.0 n.4 10.9 per capita in euro 15 100 6 200 4 500 5 700 3 600 3 800 10 300 5 100 4 200 10 500 23 200 pps 18 500 13 300 9 800 11 900 7 700 8 700 n.6 8. Cehă Estonia Ungaria Letonia Lituania Malta Polonia Rep.2 2.4 2.394 38.6 5.4 3.0 376. Slovacă Slovenia EU-15 9 251 78 866 45 227 93 030 64 589 65 300 316 312 685 49 035 20 273 3 237 900 Populaţie milioane 0.2 1.5 0.2 13.8 59.Tabel 1 DATE ESENŢIALE CU PRIVIRE LA UE ŞI VIITOARELE STATE MEMBRE Suprafaţă km² Cipru Rep.9 31.a.5 18.5 4.9 8 828.8 8 828.3 136.4 Produsul Intern Brut miliarde euro pps 10.0 120.2 6.762 10.5 63.2 13.5 20. 196.9 22.a.7 355.

total în favoarea.Tabel 2 SPRIJINUL DE CARE SE BUCURĂ EXTINDEREA ÎN STATELE MEMBRE ALE UE Răspunsuri le întrebările: Sunteţi personal. 2002) 52 . sau total împotriva extinderii Uniunii Europene? Rezultate exprimate ca procent de intervievaţi 1-2 In favoarea 3-4 Împotri va 1 2 Total în Mai favoarea degrabă în favoarea 3 Mai degrabă împotriv ă 4 5 6 Total Depinde Nu împotriv de ţară ştiu ă Italia Irlanda Spania Belgia Danemarca France Media UE-15 Olanda Grecia Luxemburg Germania Portugalia Austria Regatul MB Suedia Finlanda Unit 82 79 73 72 67 66 66 66 66 64 64 62 59 al 54 52 51 12 15 8 18 21 27 21 25 10 23 27 14 32 26 28 27 44 36 16 23 23 12 20 23 30 30 14 6 21 16 23 14 38 43 57 49 44 53 46 43 37 34 50 56 38 38 29 37 8 10 5 12 12 18 14 17 6 14 20 12 24 14 15 18 4 5 3 6 9 9 8 8 4 8 8 2 8 13 13 10 4 1 2 3 3 4 3 2 9 8 2 2 5 2 1 4 2 6 17 7 8 3 9 7 14 6 6 22 5 18 20 18 Sursa: Eurobarometru (Nov. mai degrabă în favoarea. mai degrabă împotriva.

2002) 53 . la UE. dvs personal aţi vota pentru sau împotrivă? Rezultate exprimate ca procent din numărul celor care au răspuns Integrarea ar fi un lucru Aş vota bun integrare 67 77 58 52 52 48 47 45 43 43 35 32 69 61 61 53 58 47 62 50 45 39 pentru Ungaria Slovacia Polonia Media pe 10 ţări Lituania Cipru Malta Slovenia Republica Cehă Letonia Estonia Sursa: Eurobarometru (Nov.Tabel 3 SPRIJINUL DE CARE SE BUCURĂ ADERAREA ÎN VIITOARELE STATE MEMBRE Răspunsuri la întrebările : Credeţi că integrarea ţării dvs. în UE este un lucru bun sau rău? Dacă mâine s-ar organiza un referendum privitor la aderarea ţării dvs.

5 389.8 .9 75.9 67.8.Tabel 4 COMERŢUL UE CU EUROPA CENTRALA SI DE EST Miliarde euro Importuri 44.8 97.16.7 90.6 .2 56.5 93.21.7 494.4 .1 Balanţă .8 .17.8 78.2 .4 47.104.22.2 114.2 63.17.4 1995 1996 1997 1998 1999 2000 Total 10 ţări din ECE.6 .7 Exporturi 53. inclusiv Bulgaria şi România Sursa: Comisia Europeană 54 .

9 -0.8 3.8 5. comparativ cu anii precedenţi Cipru Republica Cehă Estonia Ungaria Letonia Lituania Malta Polonia Republica Slovacă Slovenia EU-15 1999 4.3 7.1 4.0 2.8 1.2 4.5 -0.0 3.8 -3.3 5.7 5.5 PIB calculat la preţuri constante şi în moneda naţională Sursa: Comisia Europeană (Decembrie 2002) 55 .2 2.8 7.5 4.3 3.0 1.1 1.9 4.1 3.1 3.3 5.6 0.4 2001 4.2 2.0 3.6 4.Tabel 5 CRESTEREA ECONOMICĂ ÎN UE ŞI VIITOARELE STATE MEMBRE Schimbare procentuală în PIB.6 3.2 6.1 5.8 2000 5.

cele după 1999.08 0.00 6767.16 676.00 3300. fără Cipru.04 PHARE (Întărirea instituţiilor democratice şi a administraţiei publice) ISPA (Infrastructură de transport şi mediu) SAPARD (Agricultură şi dezvoltare rurală) Total Media anuală Total exprimat în % din PNB-ul UE în 1999 Media anuală exprimată în % din PNB al UE în 1999 Notă : Cheltuielile în perioada 1990-1999 se bazează pe plăţi efectuate.00 2800.16 2000-2003 6240.00 4160.16 0. Malta şi Turcia. care beneficiază de finanţare separată pentru aderare. 56 .Tabel 6 CHELTUIELI BUGETARE ALOCATE DE UE EXTINDERII: PERIOADA PREADERARE Cheltuieli de pre-aderare (în milioane euro. pe plăţi angajate 10 ţări din ECE ( inclusiv Bulgaria şi România).00 0. la preţurile din 2000) 1990-1999 6767.008 13200. Sursa: Comisia Europeană.72 0.

Polonia. la preţurile din 1999) 2004-2006 Politica agricolă comună Dezvoltare rurală Acţiuni structurale Politici interne din care: Politici existente Construcţie instituţională Facilitatea Schengen Siguranţă nucleară Administraţie Facilitatea specială de finanţare Compensarea bugetară temporară Total angajamente 4682 5110 21746 4256 2642 380 858 375 1673 2398 987 40852 Note: Alocaţia bugetară pentru perioada 2004-2006 corespunzătoare celor 10 ţări care vor adera în 2004 (Cipru. Slovenia. Source: Comisia Europeană. nealocate. Ungaria. Republica Cehă. ‘Acţiunile structurale’ includ 38 de milioane de euro pentru asistenţă tehnică. Letonia. Estonia.Tabel 7 CHELTUIELI BUGETARE ALOCATE DE UE EXTINDERII: PERIOADA POSTADERARE (în milioane de euro. 57 . Lituania. Slovacia. Malta).

Ministerul Afacerilor Externe. Bruxelles (1) Françoise De La Serre . Comisia Europeană (1) John Vassallo – Director. Suedia (1) Delia Meth-Cohn . Institutul Universitar European (3) 58 . Comisia Europeană (1) Josef Janning – Fundaţia Bertelsmann. prezidate de Wim Kok. actualmente Ministru de Finanţe. Varşovia (1) Mara Silina – Biroul European al Mediului. participanţii la aceste seminare au contribuit cu informaţii. Viena (1) Jacques Pelkmans – Colegiul Europei. Institutul Universitar European (3) Rick Van Der Ploeg . între paranteze.Director Cercetare – Centrul de Studii Internaţionale. Institutul Universitar European (1) Anna Triandafyllidou – Director de Proiect.Director. Judy Batt – Universitatea din Birmingham (1) Christoph Bertram – Institutul de cercetare a Stiftung Wissenschaft und Politik. Comisia Europeană (1) Franklin Dehousse – Institutul Regal de Relaţii Internaţionale.DG pentru Justiţie şi Afaceri Interne. 89 februarie şi 18-19 februarie. Karlsson – Fost Director. Afaceri Europene. Institutul Universitar European (2) Giuseppe Bertola . Institutul Universitar European (3) Jan Zielonka . Bruxelles (1) Fritz Verzetnitsch – Preşedintele Confederaţiei Europene a Sindicatelor (1) William Wallace . Germania (1) Marjorie Jouen – Europa Noastră. Bruges (1) Wanda Rapaczynski – Preşedintele Agora. Institutul Universitar European (1) Graham Avery . 2003 (cu menţionarea. University College. Bruxelles (1) Richard Sinnott – Institutul pentru Studierea Schimbării Sociale.DG pentru Probleme Economice şi Financiare. idei şi sfaturi valoroase. Institutul Universitar European (1) Wojciech Sadurski . în perioada 9-10 ianuarie.Profesor.Economist Corporate Network. Institutul Universitar European (1) Alina Mungiu-Pippidi – Bursier. Dublin (1) Michelle Sutton . a numărului de întâlniri la care aceştia au fost prezenţi) Deşi responsabilitatea elaborării raportului final revine integral preşedintelui.Profesor.Întâlniri şi participanţi 1. Berlin (2) Walter Botschatzki – Vicepreşedintele Federaţiei Germane a Patronatelor (1) Ian Clark . Florenţa. Gütersloh. Atena (1) Alexander Italianer . centrul Robert Schuman.Bursier. Haga (2) Dave van den Nieuwenhof .Profesor.Profesor.London School of Economics (2) John Wyles – Gplus Europe.DG pentru Extindere. Bruxelles (3) Joost Klarenbeek – Ministerul Afacerilor Externe.Profesor.DG pentru mediu. Institutul Universitar European (1) Michael Keating . Budapesta (2) Athanassia Ioannou . GE Europe. Paris (1) Bengt O.Secretariatul General pentru Grecii din Străinătate. Bruxelles (1) Alain Servantie . Londra (2) Andras Inotai – Institutul de Economie Mondială. Varşovia (1) Olli Rehn – Centrul pentru Studii Europene. Haga (1) Helen Wallace . Paris (1) Fernando Fernandez – Universitatea Europeană din Madrid (1) Heather Grabbe – Centrul pentru Reformă Europeană. Institutul Universitar European (3) Wim Van Aken – Asistent Cercetare. Ateliere de discuţii la Institutul Universitar European Următoarele persoane au participat la o serie de ‘seminare’ despre extinderea UE. Centrul Robert Schuman. desfăşurate la Institutul Universitar European. Universitatea din Helsinki (2) Janusz Reiter – Centrul pentru Relaţii Internaţionale. Comisia Europeană.

unde a ţinut o prelegere la Fundaţia Ungară pentru Studii Europene (“Europa 2002”).CCME: Arrien Kruyt Platforma Socială – Platforma ONG-urilor Sociale Europene: Gordon Deuchars Comitetul de Coordonare al Asociaţiilor Europene a Cooperativelor .FEDMA: Alistair Tempest Asociaţia Europeană de Media .FESE: Paul Arlman Asociaţia Liniilor Aeriene Europene . precum şi cu presa. pe 24 februarie 2003.POSTEUROP: Johannes Martin Pouw Federaţia Marketing European Direct . El s-a întâlnit cu politicieni cehi şi lideri de opinie.COPA/COGECA: Dimitri Barua Biroul European al mediului .ERT: Jean Martin Confederaţia Industriilor Alimentare şi de Băuturi a UE .CPME: Engwirda Tiddens Confederaţia Sindicală Europeană . 59 . Pe 25 februarie. şi cu presa. Comitetul General pentru cooperare Agricolă al Uniunii Europene .AEA: Ulrich Schulte-Strathaus Asociaţia Lucrătorilor Poştali Europeni . pentru a ţine o cuvântare la o conferinţă pe tema extinderii UE. Germania şi Republica Cehă. urmată de o întâlnire cu presa. în fosta regiune Sudetă din Republica Cehă. Festivitatea a inclus o masă rotundă cu liderii locali şi regionali din Polonia.CEPLIS: Frédéric Destrebecq Comisia Permanentă a Doctorilor Europeni .EEB: John Hontelez Amnesty International. Pe 11 martie. a vizitat Budapesta. unde a participat la o “Zi dedicată Europei”. 6 martie.UNICE: Monique Julien Masa Rotundă Europeană . 2003 : Asociaţia Camerelor Europene de Comerţ şi Industrie .FIDH-AE: Cécile Coyez Asociaţia Organizaţiilor de Voluntariat . Bruxelles.CCACE: Bruno Roelants Eurocities: Bilyana Raeva Comisia Bisericii şi Societăţii a Confreriei Bisericilor Europene: Peter Pavlovic 3. o discuţie cu studenţii din aceste ţări şi o dezbatere publică generală. Institutul Universitar European (3) 2. Asociaţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului .CEC: Michel Baudoux Comitetul Organizaţiilor Profesionale Agricole ale Uniunii Europene. la graniţa cu Polonia şi Germania. S-a întâlnit cu politicieni şi alţi lideri de opinie unguri.Will Phelan – Asistent Cercetare. organizată de Institutul Cultural Italian în colaborare cu Universitatea Carol şi Şcoala de Economie din Praga. organizată de Delegaţia Comisiei Europene.CEA: Susanne Czech Federaţia Europeană a Pieţelor de Valori . Julie Hetsens Uniunea Confederaţiilor Patronale şi Industriale din Europa .BEUC: Willemien Bax Consiliul European al Profesiunilor Liberale .ETUC: Grigor Gradev Confederaţia Europeană a Cadrelor superioare .CIAA: Jean Martin Federaţia Bancară a Uniunii Europene: Nikolaus Boemke Comitetul European pentru Asigurări . Vizite în viitoarele state membre Wim Kok a vizitat Praga.AVSO: Jana Hainsworth Caritas Europa: Marius Wanders.FEB: Ger de Ridder Organizaţia Europeană a Consumatorilor . Asociat UE: Dick Oosting Federaţia Internaţională a Ligilor pentru Drepturile Omului.Eurochambres: Paul Skehan. Consfătuiri cu organizaţiile neguvernamentale Participanţi la întrunirea prezidată de Wim Kok. Jacqueline Tordoir Comisia Bisericilor pentru Imigranţii din Europa . a vizitat Liberec.

T. 60 . Boxes: Why CSFP and CEDSP do not matter that much to the EU Candidate Countries. and Brücker. Brussels. and Grabbe... Does Enlargement Matter for the EU Economy?.C. Florence. 'EU enlargement: 'The last Lap'. Campos. Marco-Economische Verkenningen 20022003. G. Coricelli.l.. G. Edwards.. London. Barysch. K. 2002. J. A. A. The Enlargement of the European Union. No. 2003.. F. Colloquium on Cross-border Crime in Europe. Avery. J. A Strategy for Improving Political Leadership in the EU. Bertola. Brussels. Notre Europe. T. London. The Long-Term Implications of EU Enlargement: The Nature of the New Border. DG EcFin. Brussels. 2000.. Transition Report 2002. XL (September 2002).. 2003. Bertelsmann Foundation. A. 2002. 2001.. EUI working Papers No. Fitzegerald.. Garibaldi. 1999. J-L. Groupement d'études et de recherches. Berlin. Journal of Economic Literature.. Enlargement Papers. and Coricelli. Nicosia. and Coussens. Brussels.. J. Vol. Barysch. CER. Bridging the Leadership Gap. Paris. and Apap. Opportunities and Threats'. The political Dimension of EU Enlargement: Looking Towards Post-Accession.. Notre Europe.. Reuniting Europe or Europe's Quest for Identity/ies. H. Jimeno.. Benefits of EU Accession for Cyprus. No. Centraal Planbureau (CPB).8. 'Runaway costs or willingness to reform–the Two Sides to Enlargement'. Prospect.. Di Nicola. s. K.... and Batt. 5.. and Dehaene. 1998.Bibliografie Lista selectivă a principalelor publicaţii consultate pentru pregătirea prezentului raport.. 2000.. 2002. Athenes. No 01/5. Florence. P. 2002.l. Candidate Countries Eurobarometer 2002. Brücker. Transition Report 2001. 2001. 2001. J-L. G.F. Saint-Paul G. s. Sheffield. London.. Unia and Polska. Anderson.. 'Agenda 2000: For a Stronger and Wider Union'. London. Striking a Balance between Freedom. and Cameron. De La Fuente. Portes. 7. CEPR Policy Paper. J-L. Prague. J. 2001. 2000.. H.. Dehousse. Cost and Benefits.. K. Arnoud. European Bank for Reconstruction and Development. Dehaene. 2002. pp. Final Report. Boeri. CER. 'Endgame for EU Enlargement'. A. Trafficking in Immigrants: A European Perspective. Barysch. London. European Bank for Reconstruction and Development. New Designs For Europe. H. 2002.. London. Transition Report 2000. Who's Afraid of the Big Enlargement? Economic and Social Implications of the European Union's Prospective Eastern Expansion. Bulletin of the European Union. European Integration Consortium. A. P. Vol. 2002. Supplement 5/97. London.. 1999. 793-836. 2000/69. European Commission. European Bank for Reconstruction and Development. 2002. 2001. Europe’s Security & Defence Policy and Enlargement: the Ghost at the Feast?. Security and Justice in an Enlarged European Union. N. Doldao.. F. The Impact of Eastern Enlargement on Employment and Labour Markets in the EU Member States. and Spilimbergo. July 2002. R.. Research and Policy Unit. European Commission.. Florence. Florence. 'The Enlargement of the European Union.. EU-Beleid na Uitbreiding. European Commission. 'Growth in Transition: What We Know. G. Den Haag. Who's Ready for EU Enlargement?. and Krok-Pszkowska. Brussels... Amato. et al. 2002. EUI policy paper. CEPS policy paper. LIV:(4). 2002. 2002. s. G. inclusiv lucrările prezentate de participanţii la seminarele de la Institutul Universitar European. J-L. 2003. W. Deutsche Bank. Deutsche Bank Research EU Enlargement Monitor: Central and Eastern Europe. 3-15. 1999. Bayar. F. An Economic Study for the Maltese Business Community. London.1998. F.l. Studia Diplomatica. Avery. Avery. European Commission. Compte-rendu: Réunifier L'Europe. M. What We Don't and What We Should'. G. CER. Dunay. Hanson J. Arnaud. pp. Boeri.

M. Mair. C. 2001. Countries acceding in 2004. Vienna. European Environmental Bureau. Brussels. wirtschaftlichen und sozialen Dimensionen der EUErweiterung. Die Europäische Union.d.). Impact of EU Accession on the Economic Co-operation Among the New Member Countries.. 1998. Amsterdam. L.H. 2003. Special Taux de Change. V. T. Jouen.. Mayhew. Paris. and Vicard. J. 2002. SEC (1997) 1608. Langewiesche and A. J-D. Brussels. H. S. Pour L'Europe Réunie. Profiting from EU enlargement. Brussels.. Jan. European Commission. Towards an Enlarged Union. Grabbe. Revue d’Élargissement. London. H.. Transparency International. CER. 2002. Gianella. The Investment Climate for Climate Investment. 61 . Ilves.. Regionalisation in Central and Eastern Europe. Strategy Paper for a wider Europe. R. Essential for Sustainable Development'. Territorial Restructuring and European Integration.l.).. Kühnhardt. Briefing Note. Geremek. s. Guide to the approximation of the European Union environmental legislation. European Environmental Bureau. s. J. Budapest. 1998. Inotai. A. Hodess. Report to the Expert Group on Public Finance.(ed. Friends of the Earth and European Environmental Bureau.. Keating. Ministry of Finance. Cambridge.d. Will EU Enlargement Make Europe Sustainable?. Recreating Europe. CER. The Enlarged European Union. Summary of the Seminar. Karlsson. 2003. Vienna Declaration on Rural Development in an Enlarged Europe. Notre Europe. 2003.. EGI (Europäisches Gewerkschaftsinstitut). September 2002.l.. 2001.. 2002. s. Paying for the Green acquis. 2002. 1998. s. 'Wirtschaftliche Aspekte: Kosten und Nutzen'. Giuliani. Grabbe. s. CER. s. European Commission. EBRD Working Paper.. Berlin. M. s. Fondation Robert Schuman. Lausanne. What Price Enlargement? Implications of an expanded EU. 2002.). Zur politischen. Strategic Issues of EU Enlargement. Die Einheit Europas. EEB Newsletter Metamorphosis. Groupement d'études et de recherches. 2003. December 2002.. s. Budapest. Janning. 2002. Beyond EU enlargement.. Global Corruption Report 2003. Jan. 29. A.l. plaidoyer pour l'Élargissement.. L’Élargissement de l’Europe: quelques conséquences pour la France. A. Policies for Culture. Inotai. Prospects and Risks. Inotai. Enlargement. The Grand Enlargement and the Great Wall of Europe. Gallup Europe. The European Union’s Policy towards Central and Eastern Europe. DG Env. Diversity and Adaptation.(ed. Brussels. Bertelsman Stiftung.. EU Accession and the Environment: an Introduction. and Hughes. Paper presented in Warsaw. Keating.d. United We Stand. Tallinn. The prospects for new members to join the euro. The Copenhagen Deal on Enlargement. Vertretung der Europaische Kommission in der Bundesrepublik Deutschland. L. Enlargement and Environment: Questions and Answers. forthcoming. A.. European Commission. P. forthcoming. 2002. Gains for European Union from Eastern Enlargement.. 2002.. Brussels.(ed. s.. European Cultural Foundation. W.l. and Lavric. Forum. 2002. 2003. Investment Needs. 1997. October 16.l.).. J. A. July/August 2002. London. M. Compte-rendu: Voix d'Europe. Grabbe. Flash Eurobarometer 132/2 Enlargement of the European Union. Toth (hrsg. Inotai. 2000. London. The Regional Challenge in Central and Eastern Europe.. H. paper presented in The Hague 2003.. European Environmental Bureau. 2002. Paris.. B. Hager. London. Brussels. January 2003. Dossier No. in R. Stockholm. Munich.European Commission. Fragen zur Erweiterung. Europe. and Zielonka.. B. 'Participatory Democracy. The diffusion of a western model?... Jouen. 2003. M.l.. Fankhouser. 2002..

No. Von Hagen. 1. Enlargement-Related Diversity in EU Justice and Home Affaires: Challenges.). 2002. Oxford. J.. Long-Run Economic Aspects of the European Union' s Eastern Enlargement. Oxford. Swenson . pp. National Identities and Migration. J. Reports to the Government.G. WRR. The European Community: the Challenge of Enlargement. s. Leiden. 'Charter and Enlargement'.. no. European Law Journal. and Van Halem. Administrative Capacity Development. London. Nahuis. Bruges European Economic Policy (BEEP) Series Briefing No. European Governance. CER. pp. 2003. Romanian Academic Society. The Hague. et al.. Changes in Boundary Constructions between Western and Eastern Europe. Implementation and Immigrant Survival Strategies.l.l. Decision-making in EU Justice and Home Affairs: Current Shortcomings and Reform Possibilities. Sadurski. towards a pan-European Union. Murray. No. WRR. in: H. WRR. September 2002. s. 2003. Economic Implications of Enlargement. Gros. Sedelmeier. Accession to the Internal Market. 340-362.. 2002. J. and Sie Dhian Ho. H. et al. A. (ed. Wallace.. Pelkmans. Open Society Institute. D. Europeanisation. 2002.Michalski. A. Strategy or Second Thoughts. W. Open Society Institute. A. s. 2002.The Costs and Benefits of Polish Accession to the EU in the Field of Justice and Home Affairs. Replacement Migration: Is it a solution to declining and ageing populations?. an Industry Level Assessment of EU enlargement. 1998. Royal Institute of International Affairs. A. 2001. October 2000. World Economic Forum.. s. Security and Justice. and Sie Dhian Ho. I. 2.. J. Scientific Council for Government Policy. A. 427-460. Steunenber. Q. M.. EU Justice and Home Affairs in Eastern Enlargement: The Challenge of Diversity and EU Instruments and Strategies. CES Discussion Paper.. Argumentaire Économique et Commercial sur L’Élargissement de L’Union européenne. Bruges. Integrating Poland in the Area of Freedom. R. Reed. 1992. Florence. 2001. 2002.S. J. United Nations Secretariat.. Verheijen. Pelkmans. Den Haag. and Wallace... Bonn.. Council of Europe.(ed. J. Triandafyllidou. Monitoring the EU accession process: Judicial Capacity.l. The Hague. ZEI Rheinishe Freidrich WilhelmsUniversität. 2001. U. New York. Few Results'. Den Hague. Nunez Ferrer. Triandafyllidou. One Size fits all?. The Hague. I. 62 . Piorko. Widening and Deepening: the Challenge of EU enlargement.l. Oct. 8. Monar.).. and Wallace.. Eastern Enlargement. The Lisbon Review 2002-2003: An Assessment of Policies and Reforms in Europe. H. 2003. Dimensions and Managements. 2000. 3.. Monar. Policy-Making in the European Union. 2002. 2003. 2000. B. London. UNDP Regional Early Warning Report Southeastern Europe. 2000. Action Plan for the Conservation of the Brown Bear in Europe (Ursus arctos). 2002. A. Albanian and Polish Migration to Italy: The Micro-Processes of Policy.d. vol. J. Paris. De Staat van de Europese Unie.114. W. A Race Against Time?. 2003. Geneva. in: Nature and Environment. 2001. H.. Jan. Principles and Recommendation from the European Consultative Forum on the Environment and Sustainable development.. Ministère des Finances Français.. Open Society Institute. Warsaw. The Lisbon Scorecard III: The Status of Economic Reform in the Enlarging EU.J. Sussex. M. 'Corruption and Organised Crime in South East Europe. Population Division Department of Economic and Social Affairs. WRR.... Wallace and W. Corruption and EU enlargement: Who is Prepared?. Sussex European Institute Working Papers. and Kosic.. Piorko.G.d. New York. Nilson. and Spohn. CPB Discussion Paper. s.. Many Organisations. Ministerie van Buitenlandse Zaken. 2000. s.

). Treasures for the New Europe. Wallace H. Open Society Institute.. Washington.l. London. World Development Report 1999/2000. Beyond Borders. Sussex. (ed. 2002. Vol XV (September 2002). 1998. Coming to terms with a larger Europe: Options for economic integration. Waters. J.. R. 2000.Wacziarg. pp. World Wild Fund For Nature. Wagener... World Wild Fund For Nature. Europe unbound..l. Royal Institute for International Affairs. Oxford. A strategic Partnership in a Changing Europe?. Widening Circles. T. 1. s. World Wild Fund For Nature. 2002. s. Zielonka. s. Institutional Engineering. J. Poland and Ukraine. Sussex European Institute Working Papers. s. World Bank. 63 . 907-918. Policy Making in the European Union. London. 87-104. The Future of European Agriculture. Journal for Economic Literature. London.. G. Wallace H. 2000. Zielonka. 2003. Entering the 21st Century. Enlarging and reshaping the boundaries of the European Union. Wolf. Wolczuk.l. 2002. An agenda for Accession.l.. 2002. Oxford. EU Enlargement Enriches the EU. WWF Accession initiative. and Wallace W.. 2001. (ed. pp. Democratic Consolidation in Eastern Europe.. vol. Judges for a New Order: The Case for Continued Monitoring after Membership..). 2000. R.d.. s. 'The Elusive Quest for Growth'. K and Wolczuk. 2001. J.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful