Legenda rândunelelor

Se spune că, pe când era copil, Mântuitorul Iisus era tare bun cu toate vietăţile, fie ele cât de mărunte. Într-o zi, pe când avea numai câţiva anişori, stătea pe malul unei ape şi se juca cu mâlul moale, modelând din el mici păsărele, pe care le aşeza apoi să se usuce la soare. Trecând pe acolo un fariseu rău la suflet şi vrând să râdă de copilul ce se juca atât de cuminte, a vrut să lovească păsările de lut cu piciorul.

Vazând ce vrea să facă, într-o clipă Iisus a lovit pământul cu palma lui mică şi, dintr-o dată, păsările au prins viaţă şi şi-au luat zborul, ciripind vesele şi jucăuşe. Fariseul a rămas uimit, nemaiştiind ce să creadă!… Aşa au aparut rândunelele, dar mai întâi ele nu aveau penele negre. Treizeci de ani mai târziu, când Mantuitorul se afla răstignit pe Cruce, micile păsări nu l-au uitat pe cel ce le-a dat viaţă şi, venind şi aşezându-se pe braţele crucii şi pe capul şi pe umerii lui Iisus, încercau să smulgă cu cioculeţele lor mici ghimpii din cununa de spini a Mântuitorului, măcar cu atât să-i îndulcească chinul celui ce nu greşise niciodată nimănui. În clipa în care Iisus a murit, de durere, rândunelele au îmbrăcat mantia lor neagră, de doliu, şi aşa au rămas până în zilele noastre, păsări binecuvantate de Dumnezeu şi iubite de oameni.

Se spune că atunci când s-a născut Rândunica, nu avea pene, nici aripi, nici coadă. Era doar copila Împăratului şi Împărătesei, iubită şi dezmierdată de toţi. Şi era atât de frumoasă, de fragilă..încât părinţii ei s-au îngrijorat..dacă o vor pierde în lumea mare, plină de pericolo? Aşa că au chemat o zână. Şi zâna i-a dăruit Rândunicii o rochie albă fermecată, care să o aperede rele. Le-a spus părinţilor ei că Randunica va trebui să poarte mereu acea rochie, numai aşa va fi protejată. Şi a crescut Rândunica, iubită, îngrijită, fericită..a învăţat despre lume, despre pădure, lună şi stele. A învăţat despre păsările călătoare, despre curgerea anotimpurilor. Pe măsură ce creştea, Rândunica se simţea din ce în ce mai tristă. Avea în fiecare noapte un vis în care era liberă să cutreiere păduri, munţi şi câmpii..era liberă să zboare oriunde. În fiecare dimineaţă se trezea şi privea păsările de la geamul camerei ei, şi realiza că ea nu putea să zboare..nici măcar nu putea să alerge în voie prin curte. Rochia albă, aşa frumoasă cum era, îi limita mult mişcările. Şi cum s-o dea jos? Părinţii ei nu ar fi permis aşa ceva.

După un timp, Rândunica, devenită pasăre, auzi ceva nedesluşit, ..ascultând cu atenţie, îşi dădu seama că erau părinţii ei, plângând dupa ea. Rândunicii îi păru rău că zburase aşa din palat, şi se întoarse. Mare fu uimirea părinţilor să vadă o pasăre fermecată, care vorbea cu graiul fiicei lor! Erau uşuraţi totuşi că prinţesa lor era din nou acasă, aşa că i-au promis că nu o vor mai forţa să facă nimic din ce nu vrea ea să facă, numai să rămână cu ei mereu. Rândunica însă le raspunse:

Într-o zi, împăratul, tatal ei, îi spuse Rândunicii că au hotărât să o mărite. Această veste o sperie mult de tot pe Rândunică. Cum adică..să se mute acel necunoscut la ei în palat? Asta ar însemna că, nu va putea niciodată să călătorească aşa cum îşi dorea, să alerge prin păduri, munţi şi câmpii..Doar nu se cuvine că o soţie să facă aceste lucruri. Plângând, Rândunica simţii nevoia să dispară, simţii nevoia să fugă..şi fără să-şi dea seama, începu să fugă. Şi pe măsură ce fugea, rochia albă se deşira.. Părinţii, îngroziţi, strigară după ea, însă Rândunica nu mai auzea. Fugea atât de repede..Şi deodată Rândunica îşi dădu seama că fuga devenise zbor.. că avea pene, aripi. Era minunat! Putea să zboare oriunde..să facă orice..era liberă..

- Vă iubesc şi vă mulţumesc... eu am acum aripi, vreau să călătoresc, să zbor..aşa că nu voi putea sta mereu cu voi. Vă las acum.. Şi dacă mă veţi primi, o să mai vin pe aici, să mă odhnesc. şi Rândunica zbura..însă chiar înainte de a ieşi din palat, simţii o durere puternică. Tatăl ei, împăratul, o apucase de coadă în încercarea de a o ţine pe loc.. Rămase cu câteva pene în mână, privind rândunica depărtându-se în nori. Coada ei semăna acum cu o foarfecă deschisă.

Rândunelele sunt printre păsările considerate vestitori ai primăverii. An de an, venirea lor ne produce o adevarată încântare, iar felul în care îşi construiesc, cu atâta migală, cuiburile, este uimitor. Aceşti mici arhitecţi sunt de asemenea adevăraţi acrobaţi ai zborului şi neîntrecuţi vânători de insecte. Păsări delicate, rândunelele trezesc în sufletele celor mici interesul pentru viaţa păsărilor migratoare şi fascinaţia faţă de aceste zburătoare

Rândunelele sunt păsări de dimensiuni mici, având între 13 şi 20 de centimetri. Trăiesc în emisfera nordică, în Asia, Africa, Europa şi America de Nord. Cele din Europa sunt păsări migratoare, care “locuiesc” pe acest continent din primăvară până în toamnă, iarna petrecând-o în Africa. Cea mai cunoscută este, rândunica obişnuită, numită şi rândunica domestică. Aceasta este o pasăre cu spatele şi capul de culoare negru-albastrui, pieptul alb şi guşa de culoare roşcată. Are o siluetă foarte elegantă, iar coada este terminată cu doua pene mai lungi şi subţiri - celebra “coadă de rândunică” în formă de “V”. Este cea mai cunoscută rândunică, larg răspândită în America de Nord, Europa şi Asia, precum şi în Africa de Nord. O întâlnim practic în toate zonele de relief, mai puţin în munţii înalţi. Rândunica îşi alege locul în care trăieşte în funcţie de prezenţa insectelor zburătoare cu care se hrăneşte (musculiţe, libelule, furnici zburătoare şi altele). Micuţa pasăre prinde insectele din zbor (uneori poate zbura cu viteză foarte mare, schimbându-şi brusc direcţia în aer). Ea poate atinge o vârstă de până la 8 - 10 ani, iar viteza cu care zboară ajunge la 160 de km/oră.

Este o vânătoare neîntrecută, dar are nevoie de spaţii largi. De aceea, preferă câmpiile şi chiar parcurile din marile oraşe pentru a vâna, dar nu prea o întâlnim în paduri, unde desişul copacilor nu îi oferă suficient spaţiu. De asemenea, preferă apropierea apelor sau chiar a mlaştinilor pentru că pe aici zboara o mulţime de insecte - hrană bogată pentru rândunică. Apoi, pentru că ea are nevoie de pământul moale, de lutul şi de mâlul care se află din belşug în astfel de zone, pentru construirea cuibului. Acest cuib este amplasat în cele mai diverse locuri, mai ales sub streşinile caselor, dar şi în poduri, garaje, chiar în interiorul caselor (atunci când există o deschidere permanentă spre exterior). Cuibul este construit din pietricele unite între ele cu mâl şi are în general o formă semicirculară cu o deschidere pe unde intră şi ies păsărelele. Este căptuşit cu paie şi puf, pentru a fi cât mai confortabil. Un caz incredibil, dar adevărat, s-a petrecut atunci când o rândunică a picat în zbor pe spatele unei pisici, smulgându-i cu ciocul câteva fire din blana moale, pentru a-şi căptuşi cuibul! Construcţia acestui adăpost durează cam o săptămână. Au fost întâlnite cuiburi de rândunică în cele mai ciudate locuri: într-o cabină de tractor abandonat, în lămpi agăţate în tavanul grajdurilor...

Rândunica face 3 până la 6 ouă, din care ies puii. Aceştia sunt hrăniţi apoi cu insecte, uneori chiar cu câte o libelulă mai mare decât ei! S-a calculat că pentru hrănirea tuturor puilor, o rândunică ajunge să facă nu mai puţin de 400 de zboruri pe zi! După ce puii au crescut, ei nu mai sunt hrăniţi de părinţi, pentru a-i determina să iasă din cuib şi să înveţe astfel să zboare. Dintre toate păsările migratoare, rândunica este cea mai cunoscută. De fapt, este prima pasăre care i-a făcut pe oameni să-şi dea seama de acest ciudat fenomen al migraţiei. Multă vreme, s-a crezut că rândunelele petrec iarna ascunse sub pământ sau chiar sub apă! Abia spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, celebrul naturalist Buffon a arătat că aceste teorii sunt greşite şi că rândunelele îşi petrec probabil iarna în ţări mai calde. Unii naturalişti, pentru a verifica acest lucru, au avut ideea de a lega fire de aţă colorată de picioruşele unora dintre aceste pasari, pentru a li se putea urmări traseul dintr-o ţară în alta. S-au putut astfel trasa hărţile migraţiilor. De exemplu, rândunica străbate distanţe imense: din Europa traversează în zbor Marea Mediterană, pentru a ajunge în nordul Africii, apoi îşi continuă zborul catre sud, traversând deşertul Sahara pentru a ajunge în final în regiunea unde iernează şi unde, evident, este cald şi se gâseşte hrană din belsug. Aceste păsări parcurg distanţe de până la 10.000 km.

Sub streaşina de la casă, Rândunica inimoasă Face cuib rotund din lut Pentru pui, şi-un aşternut De puf moale pregăteşte. Când e gata, ea cloceşte Ouă mici cqt o-alună. Din văzduh gâze adună. Are roşu sub bărbiţă, Coada ca o furculiţă, Pieptul alb ca de mireasă, Spate negru de mătasă. Toamna se duce din ţară, Primăvara vine iară. de Lucia Cojocariu Damşa

Sub streaşina casei mele E un cuib de rândunele Toată ziua ciripesc, Puişorii îşi hrănesc. Tata-i invaţă să zboare, Mama le-aduce mâncare Căci la toamnă îşi iau zborul, Ramâne gol cuibuşorul. Cip-cirip de bucurie, Toată ziua-mi cântă mie, Şi eu stau şi îi privesc Şi poveşti le povestesc.

Vrabia şi rândunica

de Constanţa Niţescu

La marginea unui sat era o casă părăsită. Dar casa nu rămăsese pustie, aşa cum se întâmpla de obicei cu astfel de case. Un stol de rândunele se oprise după obositoarea călătorie pe care o fac în fiecare primăvară să-şi mai tragă sufletul chiar în apropiere. Rândunelele au făcut mai multe ocoluri largi în jurul casei, apoi din ce în ce mai aproape, până când , una mai curajoasă s-a oprit pe prag. A cercetat iscoditoare în jur, apoi a intrat. Văzând că nu e nici un pericol s-a întors la stol şi le-a dat vestea cea mare: locul era foarte bun pentru noile căsuţe. Rândunele mai bătrâne au plecat spre cuiburile vechi, iar cele tinere după câteva ore de odihnă s-au şi apucat de lucru. Au avut mult de muncă. Nu e uşor să cari zeci de paie, grăuncioare de pământ , să le lipeşti cu migală, astfel încât cuibul să fie rezistent, primitor şi frumos. Dar după multă străduinţă, în vechea locuinţă apăru un adevărat cartier al rândunelelor. Într-o zi se apropie de acel loc o vrabie. Privi cu invidie căsuţele rândunelelor şi nu pricepea cum acestea pot fi atât de vesele, harnice, dar mai ales cum se înţeleg atât de bine între ele. Dar va găsi ea ceva.... Deodată observă că una dintre rândunele are coada mai scurtă şi nici măcar nu era despicată, aşa ca a surioarelor ei. Vrabia se bucură de descoperire, apoi se apropie de prima rândunică, de Rita, si-i zise cu glas prefăcut: - Frumoase căsuţe aveţi, dar ce a păţit surata voastră cu coada scurtă? - Care? întrebă rândunica . Urmarind privirea vrabiei , adaugă: A! Vorbeşti despre Uţa! Este unul dintre cei mai buni constructori! După ce şi-a terminat căsuţa ei, ne-a dat şi nouă o mână de ajutor. Are coada mai scurtă? Se poate, eu nu am timp să observ aşa ceva. Şi rândunica se apucă grăbită de lucru, să facă ultimele pregătiri. În curând va depune ouăle, va cloci, iar când vor ieşi puişorii...n-o să-şi mai vadă capul de atâtea treburi. Văzând că Rita nu o mai asculta, vrabia se apropie de vecina ei, Rica. Aceasta tocmai se chinuia să lipească un pai deasupra intrării în cuib. -Bună, rândunico! Văd ca eşti aproape gata. Te-o fi ajutat şi pe tine surata voastră fără coadă.

- Care surată fără coadă? Rândunica îşi cerceta tovarăşele şi observă că una , într-adevar, avea coada mai scurtă. - Cine, Uţa? Ea mi-a scăpat puii de la moarte, zise rândunica, şi în glasul ei se simţea încă recunoştinţa. E cea mai iubită rândunică din stol. De data asta vrabia plecă aproape furioasă, dar nu se lăsă. Se apropie de o rândunică ce părea mai abătută. - Observ că aveţi o surată cu coada scurtă, cam pocită... Rândunica se uită nedumerită la vrabie, dar nici nu o băgă în seamă. Sosise mai târziu şi rămăsese în urmă cu construirea cuibului, era mult prea ocupată. Vrabia plecă necajită în timp ce rândunele ciripeau voioase. Serile erau încă răcoroase, dar acum aveau unde se adăposti. Şi niciuna nu-şi mai amintea de vizitatorul nepoftit.

Se avântă-n cer deodată, Coada ei e despicată, Mama-şi creşte puii-n frică, Să nu-i prindă vreo pisică!
(rândunica)

Zboară-n sus, Zboară-n jos, Neagră este De la coadă până la cioc.
(rândunica)

O săgeată de cărbune Zboară iute peste lume!
( rândunica)

Bibliografie: www.copilul.ro www.zoopedia.ro www.crestinortodox.ro

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful