Coperta IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE 828590 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale ARISTOTEL Metafizica/Aristotel; crad.

Andrei Cornea Bucureşti; Humanitas, 2001 480 p.; 20 cm Bihliogr. ISBN 973-50-0172-1 I. Cornea, Andrei (trad.) 111 © HUMANITAS, 2001, pentru prezenta versiune românească ISBN: 973-50-01 72-1 .'H ^>-, v LĂMURIRI PRELIMINARE I. Viaţa lui Aristotel Aristotel s-a născut în 384 î.e.n. la Stagira, oraş aflat pe coasta Tracici. Tatăl său era medicul de curte al regelui Macedoniei, Amyntas. La 17 ani, Aristotel ajunge la Atena pentru a-şi completa educaţia. Aici, în cadrul Academiei, devine elevul lui Platon, cu care studiază timp de douăzeci de ani. Se pare că, mai tîrziu, ţine pe cont propriu şi lecţii de retorică la Academie. La moartea lui Platon, în 347 î.e.n., nepotul acestuia, un filozof mediocru, Speusippos, devine conducătorul Academiei, în pofida geniului lui Aristotel. Dar pesemne că divergenţele de doctrină dintre Aristotel şi Platon deveniseră prea evidente, pentru ca cel dintîi să ajungă conducătorul Academiei platonice. La invitaţia lui Hermeas, tiran al cetăţilor Atarneus şi Assos din Mysia, Asia Mică, Aristotel pleacă la curtea acestuia de la Assos. Rămîne acolo trei ani şi ia de nevastă pe nepoata regelui. Mai tîrziu, după moartea acesteia, se recăsătoreşte. Cînd Hermeas este răsturnat de la domnie de perşi, Aristotel pleacă la Mytilene. La chemarea lui Filip al II-lea, regele Macedoniei, Aristotel devine apoi, pentru cinci ani, profesorul lui Alexandru, viitorul cuceritor al Persiei. La moartea lui Filip, Aristotel revine la Atena. Academia era condusă pe atunci de Xenocrate, iar platonismul domina filozofia la Atena. Aristotel înfiinţează, în cîteva clădiri închinate, Liceul, propria sa şcoală filozofică, rivală Academiei. Timp de treisprezece ani, Aristotel predă la Liceu. Se pare că, dimineaţa, aveau loc prelegerile pentru cei avansaţi, de obicei în timpul unor plimbări (de unde denumirea de „peripateticieni" dată filozofilor aristotelicieni), în timp ce seara, el ţinea conferinţe pentru neiniţiaţi şi cu un caracter mai popular. Tot la Liceu a fost ANDREI CORNEA adunată prima bibliotecă publică, modelul viitoarelor mari biblioteci elenistice de la Alexandria şi Pergam. La moartea lui Alexandru, în 323, conducerea pro-macedo-neană a Atenei este răsturnată şi Anstotel, considerat prieten cu dinastia macedoneană, ajunge în primejdie. Pretextul de a-1 lovi îl constituie o acuzaţie de impietate ce este formulată împotriva lui, dar el fuge la Chalcis, lăsîndu-1 pe Teofrast să conducă Liceul. Ar fi spus, cu această ocazie, că vrea să-i ferească pe ateniem să mai păcătuiască o dată împotriva, filozofiei, aşa cum o făcuseră cîndva cu Socrate. Moare în anul următor de o boală de stomac. Prin testament, îşi pune sclavii în libertate. II. Opera lui Aristotel Opera lui Aristotel se divide în trei categorii: a) Lucrări exo-terice, sau „populare", publicate de autor în timpul vieţii. Sînt pierdute aproape în întregime. Multe din ele erau dialoguri scrise în stil platonician. Cicero încă le cunoştea şi le elogia frumuseţea exprimării, b) Tratate ştiinţifico-filozofice, râmase nepublicate pe timpul vieţii autorului lor (ezoterice), destinate uzului şcolii. Este ceea ce noi avem din Aristotel. c) însemnări, culegeri de materiale, redactate în colaborare cu elevii săi, aparţinînd de asemenea scrierilor ezoterice. Din acest grup ni s-a păstrat doar Constituţia atenienilor. Metafizica aparţine, desigur, grupului b), ce mai cuprinde tratatele de logică (Organon), Fizica şi alte lucrări destinate studiului naturii, tratatele de etică, Politica, Retorica şi Poetica. După moartea lui Aristotel, manuscrisele sale nepublicate au rămas în posesia lui Teofrast, urmaşul lui Aristotel la conducerea Liceului. Spre deosebire de operele exoterice, lucrările ezoterice ar fi fost puţin cunoscute în afara şcolii. La moartea lui Teofrast, manuscrisele au ajuns la discipolul acestuia, Neleus. Moştenitorii lui Neleus, oameni neinstruiţi — spune tradiţia —, pentru a le proteja, le-au ascuns într-o pivniţă, unde au rămas multă vreme neştiute, pradă umezelii şi viermilor. Dar pe la 100 î.e.n. manuscrisele ar fi fost descoperite de un anume Apellicon, mare iubitor de cărţi vechi şi duse la Atena, în 86 î.e.n. generalul roman Sulla ocupă Atena, de unde, laolaltă cu multe alte prăzi de război, le duce la Roma. Aici manuscrisele atrag LĂMURIRI PRELIMINARE atenţia unor filologi, precum gramaticianul Tyranmon, care pune să fie copiate. Pe baza acestor copii, ultimul conducător al Ly-ceului, Andronicos din Rhodos, a elaborat şi a publicat, în prima jumătate a secolului I î.e.n., ediţia care stă la baza întregii noastre cunoaşteri asupra operei lui Aristotel. într-adevăr, în mod curios, pe măsură ce opera ezoterică ieşea din eclipsa în care stătuse două sute de ani, opera exoterică, cunoscută bine pînă atunci, a început săşi piardă dm influenţă, a fost tot mai puţin copiată şi s-a pierdut aproape în totalitate.

Şi astfel, dacă la Platon cunoaştem toată opera exoterică, dar sîntem reduşi la supoziţii în ce priveşte scrierile şi învăţătura sa ezoterică, de şcoală, la Aristotel lucrurile stau exact invers: cunoaştem destul de bine tratatele sale, care aparţin operei rămase nepublicate în timpul vieţii filozofului, dar nu avem decît cîteva fragmente din importanta şi bogata sa operă publicată în timpul vieţii. III. Titlul Metafizicii Aristotel nu denumeşte nicăieri „Metafizica" opera pe care noi o cunoaştem sub acest nume. De asemenea, ştiinţa (sau filozofia) pe care el o caută de-a lungul acestei întregi opere <f] Em<Trr|U.T| f| £r|toi)uevr|> nu e niciodată denumită „metafizică". Disciplina al cărei obiect este, pe de-o parte, cunoaşterea realităţii ca atare, în generalitatea ei (ceea-ce-este ca fiind), pe de altă parte, cunoaşterea realităţii supreme — Dumnezeu —, este denumită de el fie „prima filozofie" <f| 7tpcoTT| cpiloao<pia>, fie „teologie" <9eota>yia>, fie pur şi simplu „înţelepciune" <oocpia>. Denumirea „Metafizica" <TO U.ETOC TOC (pwiKco, ca titlu al operei cunoscute de atunci sub acest nume, apare pentru prima oară la Nicolae din Damasc, un filolog care trăieşte în epoca lui Octavian August, după care ea devine comună printre comentatori şi filozofi. Titlul acesta nu se regăseşte, în mod curios, pe lista operelor aristotelice redactată mai înainte de Diogenes Laertios. Se pune întrebarea care este înţelesul originar al denumirii, cînd a apărut ea şi ce ne spune aceasta despre împrejurările compunerii operei care ne interesează, în greacă, ia UETCC tec (pucnxcc poate însemna fie ceea ce se află din punct de vedere redacţional după tratatele l ANDREI CORNEA de fizică, fie ce se află dincolo de domeniul de studiu al fizicii, iar aceasta, iarăşi, fie în ordine existenţială, fie în ordine didactică. S-a presupus multă vreme că titlul a fost inventat, de fapt, de contemporanul mai în vîrstă al lui Nicolae din Damasc, celebrul filolog şi interpret Andronicos din Rhodos. Acesta, cum spuneam, a alcătuit o ediţie a operelor lui Aristotel, ce stă la baza ediţiilor noastre. Or, sene David Ross1, „putem presupune cu destulă certitudine că / numele / se datora muncii editoriale / a lui Andronicos / şi că desemna pur şi simplu tratatele ce se găseau plasate după lucrările de fizică în ediţia Andronicos." Aşadar, după Ross si mulţi alţi filologi moderni, celebra denumire nu a avut iniţial decît un sens redacţional.? Pur şi simplu, Andronicos nu ar fi ştiut cum să denumească mai multe tratate, posibil disparate, care nu se încadrau în sistematica, pe atunci deja tradiţională, a ştiinţelor teoretice (fizică, logică, matematică). Atunci, după ce le-ar fi adunat laolaltă într-un corpus unic şi le-ar fi legat redacţional, el le-a plasat după tratatele de fizică şi le-a denumit pur şi simplu corespunzător acestei poziţii. Aşa ar fi apărut „Metafizica" noastră, alcătuită din 14 Cărţi, desemnate în mod tradiţional cu primele 13 litere ale alfabetului grec, prima literă, alpha, fiind utilizată de două ori, şi ca majusculă şi ca minusculă. De-abia mai tîrziu, unii comentatori, precum Simplicius, un neoplatonician care trăieşte în sec. VI e.n., ar fi înţeles prin expresia ta fietoc ia (pwiKCc ştiinţa ce se ocupă cu realitatea suprasensi-bilă, sau cu transcendentul. Cît despre cel mai important comentator antic al lui Aristotel, Alexandru din Aphrodisias (sec. III e.n.), acesta înţelege prin TOC P.ETCC TOC (puotKcc ceea ce vine pe locul doi, după fizică, în ordinea didactică a dobîndirii cunoaşterii, dat fiind că, după Aristotel (v. Cartea Zeta), o cunoştinţă, cu cît este mai abstractă, cu atît este mai greu de dobîndit pentru oameni, iar metafizica este mai greu de abordat decît fizica, fiindcă e mai abstractă decît ea. Ideea că denumirea de „Metafizica" nu ar fi avut iniţial decît un sens editorial a fost, însă, combătută de unii cercetători mai noi, precum Hans Reiner, care crede că ea ar fi apărut, cu un sens filozofic, în cercurile penpateticiene, cel puţin imediat după moartea LĂMURIRI PRELIMINARE lui Aristotel.3 Giovanni Reale tinde şi el să considere ca denumirea ar fi fost mai veche şi că, probabil, ea avea şi o semnificaţie filozofică („metafizică") chiar cu vreo două secole încă înainte de Andronicos.4 IV. Probleme redacţionale şi de interpretare Foarte mulţi interpreţi moderni, mai întîi de toţi, Werner Jae-ger5, dar şi David Ross, nu doar au negat că Metafizica are o unitate literară originară, indicată de un titlu originar şi autentic; mai mult, ei au contestat faptul că ea ar avea o unitate de gîndire. După ei, Metafizica ar fi alcătuită din mai multe tratate compuse de Aristotel la date diferite, în mod separat şi reprezentînd, în consecinţă, stadii diferite în gîndirea filozofului.6 Unele părţi şi pasaje ar fi chiar neautentice. Andronicos şi alţi interpreţi ar fi fost, în fapt, „autorii" Metafizicii, nu doar fiindcă i-au pus acest titlu, ci şi fiindcă ar fi alcătuit, prin reunire de tratate disparate, şi chiar prin redactarea unor pasaje de legătură, corpus-ul Metafizicii, aşa cum îl cunoaştem noi. O impozantă şi multiseculară tradiţie de înţelegere a semnificaţiilor Metafizicii (considerată a f i o operă unitară) a fost astfel anulată! Aşa s-ar explica — spun aceşti interpreţi moderni — importantele contradicţii din Metafizica, precum şi repetiţiile sau incertitudinile terminologice. Spre pildă, cum ar putea fi considerată operă unitară o lucrare unde, pe de-o parte, ştiinţa căutată are ca obiect realitatea ca atare, în generalitatea sa abstractă (ontologie), pe de altă parte, o anume

parte a sa, bine circumscrisă — realitatea divinului (teologie) ? De asemenea, aşa s-ar explica şi faptul că un autor din Antichitatea tîrzie, Hesychios, menţionează o Metafizică a lui Aristotel în zece cărţi şi nu în paisprezece. In consecinţă, aceşti filologi celebri, precum Werner Jaeger, sau David Ross, bazîndu-se pe aşa-numita metodă „genetico-istorică", au spart Metafizica în bucăţi. La Jaeger, de pildă, lucrurile stăteau astfel: Cartea alpha mic ar fi fost inserată mai tîrziu (aşa se explică şi desemnarea sa) şi nu ar aparţine lui Aristotel, ci probabil lui Pa-sicles (un peripatetician din secolul III î.e.n.). Cărţile Alpha mare, •Beta şi Gamma formează o unitate; Delta era un tratat independent; Epsilon este tranziţional, conducînd spre Cărţile Zeta, 10 ANDREI CORNEA Eta şi Theta. Conexiunea acestora cu Alpha, Beta şi Gamma i se pare lui Jaeger problematică. Cartea Iota ar sta complet independentă, Kappa conţine un rezumat al Cărţilor Beta, Gamma, Epsilon, ca şi al unor capitole din Fizica, adăugat mai tîrziu... Lambda ar fi un tratat complet separat despre Fiinţa imobilă. Iar ultimele Cărţi, My şi Ny, nu au nici o legătură cu cărţile precedente.7 Cum observa însă Giovanni Reale, Jaeger şi filologii care 1-au urmat, adepţi ai metodei „gerîetico-istorice", au neglijat faptul că Metafizica aparţine operelor nepublicate de autor, destinate a fi folosite la cursurile sale din cadrul Liceului.8 Stilul lor, adesea nu foarte cizelat, precum şi prezenţa a numeroase neclarităţi se explică astfel foarte bine şi fără a recurge la ipoteze genetico-istorice. Se explică şi repetiţiile, cum ar fi rezumatul unor Cărţi anterioare din Cartea Kappa, ori prezenţa Cărţii Delta — un util şi didactic îndreptar privind polisemia unor concepte-cheie, binevenit în cadrul unor lecţii orale. Persistă, fireşte, o tensiune între definirea metafizicii ca ontologie şi definirea ei ca teologie, definiţii între care Aristotel pare să oscileze. Dar această tensiune, pe care Aristotel însuşi o discută în Cartea Epsilon, nu trebuie înţeleasă neapărat ca o contradicţie.9 De fapt, ţine de opţiunea filozofică a interpretului însuşi a trata ontologia şi teologia aristoteliciene mai curînd drept complementare, sau, dimpotrivă, drept contradictorii. Cum vedem noi lucrurile se poate vedea mai jos. Dar, dacă este aşa, este clar că graba cu care şcoala istorico-genetică a separat Cartea Lambda de rest, şi, în general, a spart Metafizica în bucăţi devine discutabilă. Ceva asemănător se poate spune şi în legătură cu alte presupuse contradicţii sau situaţii aporetice, de exemplu, cele legate de definirea Fiinţei, ori de statutul formei aristotelice. Ceea ce nu înseamnă că diferitele părţi ale Metafizicii au fost neapărat, la origine, scrise în acelaşi timp. E posibil ca Aristotel să fi compus unele părţi mai tîrziu, iar altele mai devreme, dar e greu de crezut că el nu a revenit asupra celor mai timpurii. A aplica mecanic principiul lui Jaeger, potrivit cu care, cu cît Aristotel pare, în ceea ce spune, mai departe de Platon, cu atît pasajul respectiv datează dintr-o perioadă mai tîrzie, e arbitrar. Un gînditor, plin de vehemenţa tinereţii, poate respinge radical la un moment dat anumite idei ale maestrului său, pentru a le privi cu mai multă LĂMURIRI PRELIMINARE 11 bunăvoinţă la maturitate sau la bătrîneţe. De altminteri, unii cercetători, de asemenea adepţi ai metodei istoricogenetice, precum Paul Gohlke sau Max Wundt, au adoptat chiar acest punct de vedere, datînd diferitele părţi ale Metafizicii invers decît a făcut-o Jaeger.10 Ceea ce — evident — nu a făcut decît să compromită metoda. Acestea fiind zise, doar Cartea alfa mic are ceva mai multe şanse să fi fost introdusă mai tîrziu în corpusul Metafizicii. Dar dacă ea aparţine într-adevăr lui Pasicles, sau e totuşi autentică, e imposibil de decis, în orice caz, e greu să nu crezi că cel puţin frumoasa teorie asupra evoluţiei ştiinţei ca activitate colectivă să fi fost scrisă de altcineva decît de Aristotel însuşi, fie şi pentru un context originar diferit de cel al Metafizicii.'] „ V. Consideraţii generale asupra atitudinii modernilor faţă de Aristotel şi Metafizică Un sondaj efectuat printre mai mulţi studenţi americani, cărora li se cerea să dea cîteva nume de „mari filozofi", a arătat că cele mai multe voturi au primit... Platon şi Aristotel. Şi nu e de mirare: pînă la urmă, se pare că orice persoană, chiar şi nu foarte instruită, ştie că, la fel ca şi Platon, Aristotel a fost un mare filozof, fie şi atunci cînd nume ca Hume, Leibniz sau Jaspers îi sînt total necunoscute. Insă, dacă persoana în cauză este mult mai instruită, sau are chiar preocupări speciale în ştiinţele umane sau în filozofie, s-ar putea să aibă o opinie oarecum paradoxală: nu că n-ar cunoaşte rolul lui Aristotel; problema este că, nu arareori, o astfel de persoană ar fi nefericită să-1 treacă pe Aristotel pe lista celor mai filozofi dintre filozofi, deşi este conştientă că, fără el, istoria filozofiei europene, şi poate chiar istoria însăşi a Europei s-ar fi scris altfel. Fie — ar spune omul — asta e! — parcă regretînd că n-are încotro şi că trebuie pus şi Aristotel undeva destul de sus, tocmai pe raftul filozofilor celebri, dar totuşi nu chiar lîngă Platon, ci ceva mai jos... Platon e altceva! şi oricum, odată aşezat la locul său, parcă mai mult nemeritat decît meritat, poate că e cazul ca Aristotel să fie lăsat să doarmă în pace. De ce are Aristotel în secolul XX o reputaţie atît de rea printre mulţi intelectuali, ba chiar şi printre mulţi istorici ai

filozofiei ? 12 ANDREI CORNEA De unde obiceiul de a-1 lua, de multe ori, cam de sus ? Iată ce scria cu o imensă condescendenţă, de pildă, un mare istoric al filozofiei antice, Leon Robin: „Ar fi probabil o descriere corectă a lui Aristotel să se spună că el a fost prea mult şi prea puţin filozof. El a fost un priceput si abil dialectician, dar n-a fost nici profund, nici original. Născocirea care îi aparţine în modul cel mai evident constă în formule bine găsite, distincţii verbale care sînt uşor de manipulat. El a pus în funcţiune o maşină ale cărei produse dau iluzia unei gîndin pătrunzătoare şi a unei ştiinţe reale. Nenorocirea este că el a utilizat această maşină pentru a-i ataca deopotrivă pe Platon şi pe Democrit. In acest fel el a abătut ştiinţa pentru multă vreme de pe drumul pe care ea ar fi putut face progrese decisive.... Cantitatea şi varietatea cunoştinţelor sale si darul său de netăgăduit de elaborare şi prezentare, deşi ele nu sînt totuna cu spiritul cercetător în ştiinţă şi în filozofie, reprezintă, în afara unor circumstanţe istorice speciale, ceea ce a conferit filozofiei şi numelui său incomparabila lor autoritate."12 Or, dacă Aristotel nu e decît un fel de mare mediocru, de ce n-am fi noi, modernii fără prejudecăţi, dar pătrunşi de „spirit cercetător în filozofie si în ştiinţă" mai profunzi, sau mai originali... pe scurt, mai filozofi ? Nimic nu ne împiedică, mai ales că Werner Jaeger ne-a dat un nemuritor exemplu: ne-a arătat de pildă, aşa cum am spus mai sus, că Metafizica lui Aristotel, pe care generaţii la rînd de interpreţi au crezut-o o operă coerentă, nu ar fi decît o colecţie de tratate disparate, scrise de Aristotel în momente diferite şi legate arbitrar mai apoi de către un discipol nu întotdeauna foarte îndemînadc. „Este total inadmisibil să se trateze elementele combinate în Corpus Metaphysicum ca si cînd ele ar forma o unitate, şi să se propună, pentru motive de comparaţie, rezultatul mediu al acestor materiale complet eterogene"13 — scrie el cu o siguranţă ce da fiori. Si iată şi o mostră a felului cum justifică Jaeger această judecată — un exemplu de ceea ce germanii numesc „Besserwissen" (a o face pe deşteptul faţă de cei vechi): „Cele patru probleme introductive care determină concepţia, subiectul şi cuprinderea metafizicii sînt tratate în cărţile Gamma şi Epsilon. Ne-am aştepta ca Aristotel să continue, ceea ce 1-ar aduce la problema realităţii suLĂMURIRI PRELIMINARE 13 prasensibile în Cartea Zeta. Ne-am aştepta, de asemenea, să ne apropiem de problema centrală a metafizicii. In locul totuşi al tratării problemei suprasensibilului, Cartea Zeta ne confruntă pe neaşteptate cu o teorie a Fiinţei în general." I4 Aşadar, Aristotel ne-a înşelat aşteptările; rezultă, chipurile, că nu e filozof destul, sau că n-a scris Metafizica ca pe o operă unitară, ca să procedeze aşa cum crede Jaeger că ar fi trebuit să procedeze ! Oricum, nu ar fi vorba la el despre o concepţie unitară şi coerentă, despre o viziune filozofică integratoare, ci despre „materiale complet eterogene"! Un autor mult mai recent, Felix Grayeff, merge încă şi mai departe: după el, majoritatea cărţilor Metafizicii nu au nici măcar unitate interioară; ele nu ar fi decît nişte compilaţii ale şcolii peripatetice, bazate cel mult pe idei ale lui Aristotel. Ele nu ar fi fost atribuite în întregime lui Aristotel decît aproximativ în epoca lui Cicero sau puţin mai înainte, cam în acelaşi fel în care Pentateuhul a fost atribuit lui Moise în vremea lui losia, regele regatului Iuda. Dar cum putem şti asta ? Simplu: NOI, filozofii secolului XX, ştim pur şi simplu mai bine cum trebuie să arate un tratat filozofic şi ce trebuie să cuprindă un tratat filozofic, pentru ca el să aparţină unui singur autor, şi mai ales unui singur autor de geniu!15 Pe scurt, dacă secole de-a rîndul Aristotel a fost Maestrul, în secolul XX, mulţi 1-au acceptat cu un fel de oftat melancolic: reper esenţial şi inevitabil în istoria gîndirii europene, dar parcă era mai bine dacă nu s-ar fi aflat acolo! Iar ca urmare, pur şi simplu 1-au contestat prin subtilităţi filologice şi 1-au făcut bucăţi, ori 1-au radiat ca autor al întregii Metafizici. Dar ce i se reproşează în definitiv lui Aristotel ? După cum s-a văzut, pe unii îi supăra presupusa sa lipsă de unitate şi contradicţiile pe care cred că i le descoperă la fiecare rînd; ei încearcă din răsputeri să le explice fie invocînd „paradigma istorico-geneti-că m felul lui Jaeger, fie mutînd responsabilitatea contradicţiilor, precum Pierre Aubenque, pe seama naturii lucrurilor: Aristotel e plin de contradicţii fiindcă şi natura reală este aporetică.l(> (Ceea ce presupune, vezi bine, că profesorii de filozofie antică de astăzi Ştiu mult mai bine decît maeştrii filozofi de pe timpuri cum este natura reală, şi că acolo unde cei vechi mai aveau iluzii şi se în-?elau, ai noştri ştiu să le sublinieze cu roşu erorile şi scăderile.) 14 ANDREI CORNEA Alţii, mai ales după ce îl compară cu Platon, cred că Stagiritul stă mai rău la capitolul profunzime, aşa cum s-a văzut în pasajul citat din Leon Robin; în pofida contradicţiilor sale, Aristotel rămîne prea logician, prea intelectualist. „Asta

creatorului ideii teologice despre Dumnezeul imobil. rudimentară. Fireşte. care pune în mişcare întreaga lume fiindcă întreaga lume încearcă să se apropie de el prin iubire. de „gîndire lineară sau aristotelică". imediată. auzită adesea printre scrierile aşa-numiţilor filozofi post-moderni. Nu că aş dispreţui sau ignora valoarea literaturii pentru transmiterea abstracţiunilor filozofice. fără a căuta cu tot dinadinsul contradicţii. în mare măsură. Să mai amintim acuzaţia. Aristotel a devenit pentru unii etalonul platitudinii: nu e. contradicţia înseamnă a recurge la o soluţie comodă. precum Jaeger ? Să le punem pe seama şcolii. pînă astăzi. ceea ce avem din scrierile lui Platon sînt textele adresate marelui public şi nu şcolii. dar mai ales făcînd efortul serios de a-1 înţelege. aşa cum este şi nu aşa cum am dori noi. hrănit pînă la indigestie cu Ehade. unde logica aristotelică este considerată o logică „de cazarmă". a căror valoare este de multe ori relativă: dacă pentru fizica secolului XIX. în cheie existenţialista. în jargonul lor. care a făcut din literatură vehicolul admirabil al ideilor sale. incapabilă. pe unitatea gîndului lui Aristotel.17 Aşadar. după cum înseamnă totodată şi a dizolva comentariul filozofic într-o vanitoasă întreprindere de pedanterie filologică. în particular a Metafizicii. a ajuns acum să treacă drept un fel de maşină de filozofat în gol despre orice. Suspectez însă că cele mai multe dintre reproşurile aduse filozofiei lui Aristotel au ca origine reală. dimpotrivă. în felul unui interpret contemporan ca Giovanni Reale ? Să le explicăm prin paradigma »istorico-genetică". Aşadar. El trebuie citit cu atenţie. mai mult cu articolele din Life au mai multe şanse să se impună în faţa publicului intelectual larg decît lungi tratate ştiinţifice complicate. i se spune că este plat! Pe scurt. s-ar zice. sau. să scrie. îndreptînd-o pe un drum fals. a jucat în defavoarea lui Aristotel. se ştie de mult că ceea ce noi păstrăm din scrierile lui Aristotel sînt lucrările destinate scolii. A diseca un text filozofic fundamental după straturi. dar a accepta imediat. şi nu scrieri destinate marelui public. dimpotrivă. destul de mistic. aproape cu încîntare. cu deferentă. finalismul lui Aristotel pare mult mai în acord cu fizica non-deter-ministă a quantei. Insă metodele pe LĂMURIRI PRELIMINARE 15 care Aristotel le-a formulat în tratatele sale. 16 ANDREI CORNEA precum Grayeff ? Ori să vedem în ele rezultatul confruntării sisifice cu „natura lucrurilor". să priceapă complexitatea şi subtilitatea lumii. dacă pot să spun aşa. dezvoltată de el în cadrul Liceului rămîn valabile. Lui. căreia îi repugnă adesea efortul intelectual continuu. trebuie să presupunem că. Democrit. dar a face din ele un criteriu. şi. pentru o epocă adesea superficială şi obsedată de comunicarea rapidă. atunci cînd ne izbim de contradicţii. pusă la punct de secolul XX. mutandis mutaţii. filozoful pe care se bizuia întreaga scolastică medievală. . as spune chiar. Aici comparaţia cu Platon. nepotriviri. unde a rămas pînă la Copernic şi Galilei: obiecţie absurdă. de adînc întru spirit. chipurile. despre un intelectualism formal. în schimb. se grăbesc să-1 desfiinţeze pe Aristotel. adică lucrări cu un caracter pronunţat tehnic. Pierre Aubenque ? Iarăşi. doar parţial. antiraţionaliştii secolului XX — şi mai ales cei mediocri — după ce au citat cîteva pasaje din Nietzsche sau din Heidegger. el. poate. dar nemărturisită. texte care seamănă. m felul celor vechi. care nu s-a ferit să polemizeze îndrăzneţ cu predecesorii săi! Pe de altă parte. al pertinenţei filozofice în ansamblu mi se pare fals şi păgubitor la culme. şi Constantin Noica în a sa Logica lui Hermes. obiectează tocmai creatorului metodei ştiinţifice că ar fi oprit în loc ştiinţa. căruia nu-i pot ierta că a pus la punct instrumentul intelectual cu care propriile lor sofisme pot fi desfiinţate. este probabil că noi sîntem aceia care nu înţelegem bine şi se cuvine să ne dublăm eforturile. căci revine la a-i reproşa lui Aristotel că n-a avut urmaşi la fel de inovatori şi de îndrăzneţi ca el. Aristotel trebuie recitit fără „Besserwissen" — adică fără pretenţia că noi ştim mai bine cum ar fi trebuit el să gîndească. cu atomii şi vidul sau. chipurile. fără a-i tăia gîndirea în felii. fără a ne indigna apoi dacă el procedează altfel. pare mai apropiat. mai ales pe cele din Metafizica ? Să le neglijăm cu totul. Cioran şi Nae lonescu — cu alte cuvinte.este logică aristotelică" — îl auzi cîteodată declamînd dispreţuitor şi pe vreun snob de intelectual român. şi mai ales valoarea literară extraordinară a dialogurilor platoniciene. Fireşte. să explice. chiar şi cu adăugirile de rigoare. Totuşi. persistenţa anumitor nepotriviri şi contradicţii nu poate fi exclusă. ceea ce contează cel mai mult în istoria ştiinţei este metoda şi nu rezultatele efective. esenţialul este să procedăm fără „Besserwissen": trebuie să pariem. precum face. JJar atunci cum trebuie să tratăm faimoasele contradicţii ale 1 Aristotel. dificultatea textelor sale. pe care numai depărtarea în timp a Maestrului şi felul nu foarte clar în care a fost editată opera să pare s-o autorizeze. cu concentrare. înseamnă gîndire plată. vidat de substanţa elevată a spiritului. ar fi vorba. epoci şi autori prezumtivi înseamnă a anula acel text din punct de vedere filozofic. ceea ce. fie şi mărturisit cu jumătate de gură. erori pe care în cele din urmă să le explicam recurgînd la ceea ce în ştiinţă se numesc ipoteze ad boc. să fie. regretabil. cît şi practica cercetării ştiinţifice ca activitate de grup. E o opinie pe care a preluat-o. Alţii.

Termen tradus. Mă simt. . şi mai ales orice text vechi pune grele probleme de traducere. după cum am atras atenţia. dar care încearcă pe alocuri sâ-1 „înfrumuseţeze" pe Aristotel. Iar. de aceea. obligat să explic cîteva dintre opţiunile esenţiale. d) eîSoţ. am folosit expresia: „ceea-ce-este caftind". în general. nepotrivit să vorbim despre „om". în româneşte. prea puţină adîncime filozofică. Sintaxa. mai ales din pricina conciziei. sau „existenţa ca atare". în acest sens. de obicei. Notă asupra prezentei traduceri 1. în conformitate cu tradiţia scolastică. prin „accident". de sute şi sute de ani. Alteori. întocmai ca şi acesta. E o traducere bună. Cînd Aristotel îl foloseşte ca sinonim pentru Î8£a. introducere şi aparat critic. obligatoriu să explic textul. cred că cel de-al treilea risc este cel mai mic şi. De aceea obscurităţile (pentru noi) nu sînt deloc rare. care redă relativ bine sensul cuvîntului grec în accepţiunea care ne interesează şi care. formula ar trebui tradusă prin „realitatea ca atare". toate traducerile. şi ea. termenul scolastic „accident" sugerează întîmplarea. sinonim pentru „vietate". Termenul redă satisfăcător ideea că există o caracteristică a subiectului.) De fapt. hazardul. In schimb. în mare măsură. fără nici o modificare la editura IRI în 1996. lasă de dorit uneori. redată de traducătorii români prin „Fiinţa ca fiind". pentru redarea unor termeni-cheie ai lui Aristotel. am preferat termenul de „Fiinţă". LĂMURIRI PRELIMINARE 17 După părerea mea. este un derivat nominal al verbului „a fi". E de presupus. pentru a nu crea confuzii cu „fiinţă". acelaşi cuvînt are mai multe semnificaţii.op<pT| (configuraţie) sau chiar cu Xojoq (definiţie. eî5oq este aproape sinonim cu u. fără a o trăda prea mult. Ca să păstrez totuşi ceva din parfumul expresiei greceşti.VI. Dar Metafizica lui Aristotel poate bate multe recorduri. impusă de tradiţie. deşi poate fi importantă. considerabil de diferite între ele. Orice text. ceea ce o face. c) TO crunftepTiKâi. imanentă lucrurilor materiale. Or. Am considerat. în acest context. 3) riscul de a moderniza prea mult. Traducerea de faţă propune. Textul are un pronunţat caracter tehnic şi e împînzit cu termeni cărora Aristotel le dă un sens special. foarte diferite între ele. aparţine profesorului Gh. Aceasta nu înseamnă că versiunile nu sînt. scris cu majusculă. cum ar fi Alexandru din Aphrodisias sau Simplicius. se bazează pe explicaţiile extensive ale marilor comentatori aristoteliciem din Antichitate. nu este cuprinsă în definiţia sa. aceea în engleză a lui David Ross. retipărită. 1-am asumat mai degrabă pe acesta. şi au. „Socrate este o substanţă individuală". Vlăduţescu. ininteligibilă. 2. sună barbar la culme. Iar mulţi dintre termenii lui esenţiali desfid o traducere riguroasă într-o limbă modernă. sau oricum. L-am scris cu majusculă.. a) TO 6v fj 6v . Pare. E evident că. cînd am scris „formă". de pildă. şi a apărut la editura Paideia în 1998. este insuficient de diferenţiat de termenul „materie". separate de lucrurile senzoriale. Acest termen-cheie al Metafizicii este. uneori „proprietate". prin note. am preferat termenul „Formă". pe care le-am consultat. Nici una dintre cele două versiuni nu este însoţită de lămuriri preliminare sau de studii introductive. o traducere a Metafizicii pune patru riscuri principale: l) riscul de a cădea în parafraza scolastică. iermenul mi s-a părut nepotrivit şi derutant: în primul rînd. 2) riscul de a încerca „literaturizarea" şi cosmetizarea textului. că Aristotel se adresa discipolilor. înseamnă „Idee" sau „Formă" platoniciană. Metafizica s-a mai tradus de două ori: prima versiune îi aparţine lui Ştefan Bezdechi. Dimpotrivă. pentru oamenii de azi. la Aristotel noţiunea desemnată astfel este aproape opusă noţiunii de „materie". eî8oi. celui de „Idee". se folosesc termeni echivalenţi ca „Etre" sau „Being". se numără traducerea în franceză a lui J. şi care duce la o versiune ce poate părea omului de azi greoaie şi aproape ininteligibila. uneori greu de precizat cu exactitate. ceea ce nu corespunde decît parţial conceptului aristotelician. care. de asemenea. după puterile mele şi urmînd modelul altora. redat de regulă de traducători prin termenul „substanţă" (sau cuvinte similare în limbile europene). aceea în italiană a lui Giovanni Reale. în aceste condiţii. Notele sînt de multe ori utile. după caz. ca despre „substanţe". deoai 18 ANDREI CORNEA rece. sau „cal". totuşi. Aristotel neagă existenţa unor atare entităţi. şi 4) riscul literalităţii. Această faimoasă expresie din Metafizica este. Tricot. prea adesea însă suferă din pricina interpretării vulgar-marxiste. unui public iniţiat deja în elementele filozofiei sale şi care îi cunoştea vocabularul de bază. în ceea ce mă priveşte. b) crunta. în general. incompletă în momentul cînd scriu aceste rînduri. sau „Fiinţa ca Fiinţă". este vorba despre „forma" aristotelică. Aşadar. expresia „proprietate contextuală". de aceea. Am tradus pluralul m OVTCC prin „lucruri" sau „existenţe". noţiune). Printre cele mai cunoscute. sau a unor lungi incidente intercalate. din păcate. unele formule noi în tradiţia versiunilor aristotelice. publicată în 1965. Aceasta încearcă o abordare literală a textului. Am folosit cuvîntul „context" sau. să spui că. Cea de-a doua traducere. (în alte limbi. de asemenea.

In Metafizica este. Cel de-al doilea înseamnă mai degrabă „a realiza o finalitate" şi are o semnificaţie existenţială: fiecare lucru îşi caută destinul. fie cele nominale ale cuvîntului) şi nu prin „act". El aduce o nuanţă de prezenţă fantomatică. greu de înţeles pentru un cititor neprevenit ce vrea să spună Aristotel cu „potenţa care devine act" sau cu „forma este actul". care îl istoricizează şi îl contextualizează pe Aristotel. Am preferat de obicei cuvîntul „virtualitate" celui folosit în mod obişnuit. Inserturile între paranteze drepte [ ] reprezintă porţiuni de text socotit corupt sau neautentic de majoritatea marilor ediţii critice. Ca şi £Î8oţ. şi acest termen. la drept vorbind. luate individual. Cartea Gamma. pentru mai multă claritate. sau prin „noţiune". i) Kaff otmo. cu de-iniţia formală sau cu noţiunea (ce exprimă forma sau actualizarea). cum de n-arfi îndreptăţită descurajarea celor care se apucă să filozofeze?" (Metafizica. ediţia clasică a lui David Ross. în traducere. Am inserat între bare oblice // cuvintele pe care le-am suplinit eu însumi pentru a face textul aristotelic mai clar. într-adevăr. si nu simbolul propriilor noastre probleme sau al unui progres liber si creator al cunoaşterii. pe alocuri. la marele fluviu: „Căci. Cînd Aristotel se referă la proprietatea Fiinţei de a subzista în chip relativ. Cuvînt extrem de polisemie în greacă. dacă. evieA^eu*.. dar există o anumită diferenţă de nuanţă între ele. ea putînd deveni formă. am folosit termenul de „capacitate". )) A. în această măsură. cum arată Aristotel în Cartea Eta. am folosit expre-s'a „ce-este-în-sine-ceva"..ii.. un sinonim pentru Fiinţa. aici urmînd tradiţia. în care nenumărate pîraie de diferite puten se confundă şi se amestecă necontenit. devine ceea ce este. Primul termen înseamnă. fie formele verbale.6yoi."^ Dar nu-i nimic nou sub soare! Ne vm în minte vorbele lui Aristotel: „Dacă cei care au examinat adevărul în cea mai mare măsură cu putinţă. 1993. Si chiar forma sau definiţia nu sînt „cauză" în sensul modern. şi. de „potentă". Alteori. „a fi în activitate" şi arc un sens mai degrabă cinematic: „actualizarea" prin mişcare a unei virtualităţi. e) evepyetoc. termenul prin „raţiune de a fi". literal. Uneori însă. indecisă. contribuţiile ştiinţifice . trebuie mai degrabă tradus prin „definiţie". aşadar. mai puţină. Am folosit în acest caz cuvîntul „separat" sau „separabil". Numai că noţiunea aristotelică de „cauză" cuprinde mult mai mult decît există în conţinutul exprimat de termenul nostru modern. ceea ce mi se pare că redă bine intenţia lui Aristotel. esenţial la Aristotel. Nu putem atunci privi decît cu stupoare şi tristeţe o judecată ca aceea a lui Werner Jaeger. şi. pînă la punctul de a-i contesta o semnificaţie filozofică generală şi actuală: „văzut din perspectiva modernă. de existenţă incompletă. La Aristotel în Metafizică este de multe ori sinonim cu eîâoţ. chiar atunci cînd atributele sale contextuale se modifică.Am tradus ambele cuvinte prin „actualizare" (utilizînd. ai'tiov. în particular. Esenţialul este. Ea este sinonimă cu 16 ti ecti. dar puţind totodată să nu devină. conform tradiţiei scolastice. de a constitui o lume aparte. redat de traducători prin „cauză". f) Swau.. xwpunov desemnează proprietatea acestora de a fi transcendente. Am preferat cuvîntul „intrinsec". Aristotel este pur si simplu reprezentantul tradiţiei. aşa cum fac multe traduceri (inclusiv cele două româneşti precedente). 5) Traducerea şi interpretarea lui Aristotel reprezintă. nu arareori.. de pildă. Această expresie foarte tehnică (quidditatea scolasticilor) a lui Aristotel am tradus-o. după caz. vezi lămuririle la locul respectiv. lămuriri preliminare şi interpretare am fost călăuzit de o intuiţie de bază: aceea că Aristotel rămîne un autor esenţial si profund actual al începutului noului secol. să denumim scopul. mateLĂMURIRI PRELIMINARE 19 ria este „virtualitatea formei".. să vii cu apa ta. k) TO ti fjv eîvcu. şi. are un dublu sens în funcţie de referent: cînd Aristotel are în vedere Formele platoniciene. Pentru felul cum am tradus alţi termeni. îşi obţine forma. pentru Aristotel. un fluviu majestuos şi fără sfîrşit. Aristotel foloseşte practic sinonimic evepyeicc şi evrEA^eia. 20 ANDREI CORNEA 1) cptiaic.e) ama. sau mai bogată. atunci. 3. h) xcopicrcov.. exprimînd aspectul logic al formei sau al Fiinţei. note. prin „esenţă". 4. Milano. dacă tocmai aceştia au asemenea opinii. Cuvînt tradus în general prin „natura". La baza prezentei versiuni stă textul grec al monumentalei ediţii a Metafizicii în trei volume a lui Giovanni Reale. cap. Ar fi. adică „ce-este-le lucrului". ori pragmatismul şi esenţialismul. Uneori. Am tradus. am tradus xcopioiov prin „autonom". o imensă operă colectivă. Termenul este. Metafizica poate sugera răspunsuri în dezbaterile de idei contemporane privind relativismul şi universalismul. Astfel. dar gîndul său e mult mai transparent dacă spunem că „o virtualitate se actualizează" sau că „forma este actualizarea unei virtualităţi". E o sintagmă tradusă de obicei prin „în sine". finalitatea — „cauză". formula ce mi se pare că îmbrăţişează relativ bine complexitatea noţiunii aristotelice. ce urmează tradiţia. Mi se pare nepotrivit. îşi realizează finalitatea.

ed. Oxford." 10. 170. Adversarii lui Anstotel Filozofia se naşte — ne spune Aristotel în Cartea Alfa Mare a Metafizicii — din uimirea noastră dinaintea minunăţiilor naturii şi ale vieţii. ci şi opoziţia filozofică faţă de predecesori. 13. Anaximandru. după gîndul meu. 4. Milano 1993. Milano. 368. Bucureşti. apud Giovanni Reale. A History ofAncient Philosophy. de Fritz-Peter Hagen. // concetto di filozofia prima. The role of Alpha Minor în Aristotle '> Metaphysics. New York. Hans Reiner „Die Entstehung und urspriingliche Bedeutung des Namens Metaphysik". 1967. for purposes of comparison. Idem. London 1998 (1997). „It is totally inadmissible to treat the elements combined in the Corpus Metaphysicum as if they were a unity. Cartea alpha mic. 386. Jaeger. cap. şi raţiunea." 7. Jaeger. 18. voi. Reale. care aveau pretenţia de a dezlega misterul cu mijloacele mitului. Platan and Aristotle. prin imprevizibilitatea sa. care a acumulat un număr excepţional de cunoştinţe şi oferă nenumărate explicaţii. cum au rămas şi acum. 6. Intellectual Impostures. Şi totuşi mai există şi o altă sursă a ei. p. 1998(1962). de exemplu. cit. William Humbert Crilly. Fribourg 1962. adesea. p. op. voi. Arutotele. deopotrivă măreţia şi mizeria ştiinţei medicale: o ştiinţă care face uneori miracole. 12. El scrie: „It is clear from this remarks that the embarassing contradiction between a « first philosophy » which îs universal ontology and a « first philosophy » which. ele caracterizau şi caracterizează ştiinţele naturii şi ale omului în ansamblu. Astfel. p. 3 ed. si încă pe propria piele. Aristotle. Problema Fiinţei la Aristotel. New York. Aristotel. în voi. Zeta. 14. primii "lozofi ai naturii — Thales. by Jonathan Barnes. Idem. 11. Filozofii care i-au urmat. 15. ANDREI CORNEA LĂMURIRI PRELIMINARE 21 NOTE 1 David Ross. Metaphysik und Theologie des Anstoteles. and to set up. INTERPRETARE LA METAFIZICA LUI ARISTOTEL Oricine se duce la doctor află. 1990. Giovanni Reale. p-21. Xenophan — au reacţionat nu numai dinaintea spectacolului extraordinar al misteru-ui cosmic. V. Articles on Aristotle. şi regula. 2 V. 8. Iar paginile pe care noi le citim astăzi sub titlul de Metafizica nu sînt. extrem de evidentă la Anstotel.. London 1974. din adăugarea tuturor iese ceva măreţ" (Metafizica. op. Lambda and Theta.. I si idem. se poticneşte în cazul individual. şi ştiinţa. // concetto di filozofia prima e l'unita della metafizica di Aristotele. cit. Mai mult. V. op. 1934. la începutul noului mileniu. 308. Metafisica. şi cum anume ? — iată chestiuni care 1-au preocupat profund pe Aristotel. Fundamentali of the History of bis Development. ce desfide. Această măreţie şi această mizerie ale ştiinţei erau la fel de actuale pe vremea lui Anstotel. Werner Jaeger. E teza lui Pierre Aubenque. pe de altă parte. Richard Sorabji. 5. o ştiinţă care. Greek Thought and the Ongins of the Scientific Spirit. au practicat şi ei nu doar uimirea filozofică.. în ceea ce priveşte ştiinţele naturii şi ale omului. 9. dar mai ales dinaintea formulelor mitologiei home-nce si hesiodice. Dar care este explicaţia acestui tablou. Malcolm Schonfield. 17. cit. Reale. 22 ANDREI CORNEA 16. op. An inquiry mto the istory of the Penpatos with a Commentary on Met. adversitatea chiar faţă de „uimirile" altor gînditori. Jaeger. şi Georg Patzig. investigates only the substance of God simply did not exist for Aristotle. 1993. Vezi acuzaţia de „gîndire lineară" discutată în savuroasa denunţare a clişeelor postmodermste în Alan Sokal — Jean Bricmont. Felix Grayeff. p.rănim nule sau mediocre. „Theology and Ontology in Aristotle's Metaphysics". Eta. astfel . // concetto di filozofia prima . London 1979. 3. Reale. altceva decît umbra în scris a acestei preocupări obsesive. as theology. pita24 ANDREI CORNEA goricienii sau Platon.l). ca şi la oricare alt filozof: anume opoziţia. the avarage result of these entirely hete-rogenous materials. Bucureşti 1995 (numeroase ediţii în engleză din 1923). Aristotle and his School. etern contrastant ? Oare ar putea fi depăşită alternativa: sau regulă universală — sau caz individual. Leon Robin. cit. Darmstadt 1969 (culegere de articole). pe de-o parte. în voi.

încă din primele paragrafe ale Cărţii Alpha Mare a Metafizicii. ci sensul ei fundamental stă în aflarea „de ce"-ului lumii şi al lucrurilor. ba chiar că putem prevedea unele consecinţe ale sale niuie este de ajuns. dar cel care suferă efectiv şi trebuie vindecat. Această aspiraţie nu se reduce — aşa cum credeau mulţi pe vremea aceea. adică într-o transcendenţă separată de lumea fizică. realitatea. în general. Iar simpla ei existenţă dovedeşte că nici sofiştii. La ce ne slujeşte. el observă un fapt paradoxal: omul de ştiinţă (sau artizanul înţelept. Omul posedă o aspiraţie naturală să ştie. Ea este formulată. fie şi excepţionale. nu există o distincţie între fapte şi interpretări. ori. să caute explicaţii raţionale — afirmă Aristotel. în care noi trăim efectiv — cum vor Platon şi platonicienn ? Si ce valoare mai are o ştiinţă . direcţie de gîndire pe care Aristotel o cunoştea foarte bine. chiar dacă nici acestea nu sînt de trecut cu vederea. rezumată la fapte individuale. a lucrurilor. aceasta nu se întîmplă totuşi ca regulă generală. în practică. Callias. fie din realitatea aceasta. în schimb. această insuficienţă apare în chip dureros (şi apare şi astăzi. a senzaţiilor. ba e chiar puţin: căci ştiinţa nu se rezumă la obţinerea unor rezultate. adevărul este relativ. un abis insurmontabil. legată mai curînd de un nou „stil" al epocii ? Iată ceva cu care Anstotel nu ar putea fi de acord! Aristotel este. după părerea mea. iar lumea constă dintr-un flux continuu şi inconstant de evenimente. şi nu la reflexele sau umbrele lor materiale. ar putea fi numită. într-o 26 ANDREI CORNEA celebră formulă. Dar această realitate nu se află decît în lumea Formelor. în loc să se împuţineze. întradevăr. aşadar. dacă ştiinţa înregistrează uneori eşecuri şi e întrecută de oamenii cu experienţă practică. aceasta se întîmplă pentru că. JJar asta nu e totul. sau din indivizi: ştiinţa medicală îl are în vedere pe „omul generic". tabelele astronomice ale lui Ptolemeu — cu unele corecţii — mai sînt şi astăzi valabile pentru navigatori. nu e „omul". adică sa înţeleagă. după cum spune Aristotel: „aceşti filozofi suprimă Fiinţa". la ce au servit. cum îl numeşte el în acest punct). în descoperirile ştiinţifice. cel puţin aşa cum o putem bănui din Metafizica. senzorială. realitatea este în mod fundamental dispersată. sau Măria. Să fie vorba. Faptul că putem descrie un fenomen. ca Em-pedocles sau Anaxagoras. Există. Nu există standarde universale de apreciere şi de evaluare. în medicină mai ales. în sens imediat şi direct. teoriile lui Copernic şi Gahlei ? Pînă la zborurile cosmice — deloc. prin urmare. adică arte ale persuasiunii şi ale justificăm. orice ştiinţă devine imposibilă. între esenţă şi aparenţă. cît şi platonismul urmaşilor imediaţi ai lui Platon. alcătuită din lucruri individuale. ci doar diferite arte ale persuasiunii. nici pla-tonicienii nu au dreptate. ci numai Socrate. Or. în aceste condiţii ? Paradoxal. Ştiinţa este posibilă. sau la cunoaşterea principiilor. „problema ştiinţei". numai „cunoaşterea tacită". Or. şi cum cred încă şi mai mulţi în zilele noastre — la considerente şi avantaje practice. dar — vedem dintr-un pasaj al Republicii lui Platon — numai în măsura în care ea priveşte la Formele transcendente. precum Protagoras. este rezistenţă la orice devenire şi transformare. de vreme ce oricum aceasta se va petrece peste miliarde de ani ? Din punct de vedere practic. Or. locale. dar care ignoră explicaţiile ştiinţifice. „Uimirea fundamentala" a lui Aristotel. Iar dacă. nu numai în vremea lui Aristotel): ştiinţa are drept obiect universalul. ştiinţa are şi ea adesea rezultate cu care se poate lăuda. fie în general din realitate — cum cred sofiştii —. cum ar spune Michael Polanyi. precum sînt chiar şi astrele pentru astronomie. se întîmplă ca. pur inteligibile. să ştim cum a arătat Universul în primele secunde ale existenţei sale după Big Bang ? De ce ar trebui să fim preocupaţi de modul cum se va sfîrşi Universul. în sensul că el depinde de raportul rostirii cu autorul său: aceasta este cea mai probabilă semnificaţie a faimoasei formule a lui Protagoras: „omul este măsura tuturor lucrurilor". se poziţiona Platon mai ales. incomunicabile. Cum poate fi ea atunci exclusă. s-au înmulţit. nu poate exista ştiinţă.încît motivele de uimire. Soluţia platonică este la antipodul celei sofistice: după platonicieni. încredinţat că ştiinţa rămîne posibilă şi că ea este chiar esenţială pentru om — este chiar poarta sa către libertate şi divin. tocmai de aici apare opoziţia Stagiritului faţă de principalele soluţii anterioare: pentru sofişti. adică ei neagă că ar putea exista în lume un sîmbure de stabilitate. practic. stabilitatea şi constanţa perfectă. De partea cealaltă. şi care este incapabil să-1 înveţe pe un altul ceea ce el ştie în mod practic. care pre-luaseră unele dintre ideile mai vechilor filozofi ai naturii. este eternitatea. în chip practic. deşi are acces la înţelegerea cauzelor si a raţiunilor de a fi ale lucrurilor. imperisabilitatea. Numai că Aristotel — fiu de medic şi el însuşi naturalist — e convins că. precum Speusippos sau Xenocrate. numai despre o simplă schimbare de paradigmă. cum spune Thomas Kuhn. între intrinsec şi extrinsec. deoarece fusese el însuşi un platonician în tinereţe. pentru platonicieni faptul are loc fiindcă numai în lumea Formelor poate exista ştiinţa. în această situaţie. chiar în deschiderea Metafizicii. nu are parte de ştiinţă. platonismul ajunge la o concluzie practică asemănătoare cu sofistica: lumea materială. dar natura este. In fine. sau. pentru sofişti. să eşueze şi să fie întrecut de omul cu bogată experienţă. între tărî-mul Formelor şi lumea materială există. numai retorici. atunci cînd filozoful caută să stabilească în ce măsură ştiinţa este o înţelepciune reală. şi rămîn valabile numai experienţele INTERPRETARE LA METAFIZICA 25 individuale. Dar ce ne facem cu fizica sau cu medicina. Evident că. cea în care trăim efectiv. coerenţa absolută.

Şi deci de alt tip decît existenţa lui actualizată. singulare' ci au mai multe semnificaţii. din unele cercetări ale filozofilor naturii. presupune lupta cu pitagorismul şi platonismul. prin urmare —.fără referent. existenţa arhitectului în prunc este o realitate. ci să aibă şi o anume autonomie faţă de cel care le percepe. aceasta este: cum se poate explica această lume. existenţa. de multiplicitatea sensurilor realităţii ca atare. transcendentă lume a Formelor ? Bătălia lui Aristotel se poartă. discipolul radical al lui Heraclit. dar şi proprietatea de a h alb este o existenţă reală. atîta vreme cît trăieşte. adică ceea ce e permanent într-un subiect atunci cînd acesta se schimbă şi devine. lumea s-ar rezuma fără rest la un flux continuu de senzaţii şi nici o cunoaştere bazată pe concept. oricum. pe două fronturi: primul front. sau a le 28 ANDREI CORNEA deduce unele dintr-altele. este o existenţă reală. este deschis împotriva relativismului sofistic. nu are nici un sens unic. aşa cum sensul central al noţiunii de „sănătos" este „sănătatea" ? Aceasta referinţă principală este ceea ce Aristotel numeşte „Fiinţă" (ouată). deoarece subzista ceva din el: Fiinţa sa. poate învăţa sau uita. sau în aceea de „ficat sănătos". însuşi cuvîntul „realitate" sau „existenţă". ceea ce pare anevoie de aflat numai în lumea aceasta ? INTERPRETARE LA METAFIZICA Multiplicitatea sensurilor realităţii încercarea lui Aristotel se regăseşte sintetic într-o sintagmă ce revine obsesiv în cuprinsul Metafizicii: 7toXA. trebuie să existe Fiinţă. la sănătatea însăşi. pe de altă parte. situat la „stînga". Iar întrebarea „cum e posibilă ştiinţa în lumea aceasta" revine la a întreba: cum se pot înţelege mişcarea şi transformarea. spune Aristotel. deoarece este în perpetuă mişcare. el observă că termenii de care ne folosim în cele mai curente situaţii nu au sensuri unice. sau chiar nici măcar o singură dată. de fundături în care se ajunge. ci ele admit şi o cunoaştere raţională. de care totuşi nu ne putem lipsi. nu Aristotel fusese primul care sesizase polisemia conceptelor. sau una al cărei referent este numai o ipotetică şi. face ca lucrurile să nu fie numai reţele de relaţii (aşa cum cred astăzi „pragmatişti" relativişti ca Richard Rorty). şi nu un altul. atunci cînd orice înţelegere reală. Acelaşi lucru se observă şi în privinţa altor concepte. De asemenea. în esenţă. fie ceva care conţine sănătatea) au ceva comun: referinţa la o idee principală. Fireşte. sau centrală: anume. „la dreapta". Aşa se întîmplă. „ miezul tare " al realităţii. deopotrivă fără a le egaliza. ea nu descrie mci o multiplicitate pur verbală (omonimică) de sensuri — aşa um voiau sofiştii. Al doilea front. care se inspira. Pentru ca să se poată explica existenţa ştiinţei. pe care. dar. Fiinţa este suportul proprietăţilor. un om poate fi sănătos sau bolnav. desigur. pe regulă. numai că într-alt sens. el rămîne el însuşi. dacă nu ar exista Fiinţă. de asemenea. şi mai ales a celor fundamentale. Dar toate sensurile cuvîntului „sănătos" (fie ceva care indică sănătatea. din preocupările pentru retorică şi politică ale sofiştilor. De pildă. Dar care este atunci referinţa principală. a o rupe definitiv de acea lume. aceea care impune acest nex comun. ceva care integrează toate aceste sensuri diferite. prin urmare. şi totuşi. dacă polisemia nu este recunoscută şi respectată. o aşază în centrul metodei sale filozofice. înseamnă altceva decît în aceea de „hrană sănătoasă". este ce-este-le său. iar adevărul ne scapă. ceea ce el numeşte ceea-ce-este (16 ov). pe cauzalitate nu ar fi cu putinţă. în cuprinsul . prin urmare. încercarea Metafizicii. Fiinţa este ceea ce lucrul este în sinea lui. la maturitate. aşa cum credeau Parmenide sau Platon. în ultimă instanţă. confuzia acestor sensuri poate conduce la nenumărate sofisme. rămîne totuşi un anume rîu. dar şi fără a le lăsă să se disperseze în necupnndere. lucrurile nu sînt complet reductibile la datele senzaţiei sau ale percepţiei. trebuie să le distingem şi să le analizăm separat. ca şi alte noţiuni. fie ceva care produce sănătatea. Rîul lui Heraclit. Invers. Fiinţa este porţiunea de stabilitate din lume. un lucru. pentru ca o înţelegere raţională a lumii să fie legitimă — crede Aristotel. dar virtuală. pentru ca nu orice opinie şi orice închipuire să fie la fel de valabilă şi de egal îndreptăţită la numele de „adevăr". dar el este cel dintîi care o analizează sistematic şi care.ajccb<. unde anume. De exemplu. Pentru că au Fiinţă. Aşadar. Cartea Beta enumera pe larg o mulţime de astfel de contradicţii. pe de-o parte. Or. există mereu un nex comun. în care nu te-ai putea scălda de două ori. mai ales. după cum credea Cratylos. permanenţă şi mai ales un punct staţionar de referinţă. al calităţilor şi afecţiunilor. dacă nu se ţine seamă de polisemia conceptelor şi. Or. iau naştere sofisme şi contradicţii. Fiinţa. dacă dorim să ne înţelegem bine unii cu ceilalţi. Xeyouevov — cu sensuri multiple": Astfel. poate fi fericit sau mizerabil. pe de alta. şi cu termeni dintre cei mai comuni: cuvîntul „sănătos". sau sensul central al existenţei. are mai multe sensuri — toate justificate şi importante în felul fiecăruia — între care trebuie distins cu atenţie. precum omul. care acordau prea mult transcendentului pe care îl separau dramatic de imanenţa în care noi trăim. dar fără a o desprinde. fiindcă el îşi păstrează Fiinţa. în sintagma „privire sănătoasă". Numai că aici apar două probleme: 1) Cum se poate demonstra existenţa Fiinţei ? 2) Si. intelectuală presupun constanţă.

aşadar. trăsătură proprie — zice Aristotel — viziunii relativiste si iraţionaliste a lui Protagoras. Rămîne atunci de arătat doar că principiul noncontradicţiei nu poate fi suprimat. pentru a arăta că suprimarea Fiinţei este inacceptabilă. spune Aristotel. Rezultatul ar fi că nu s-ar mai putea face. fie şi atunci cînd. ceea ce de fapt conduce la suprimarea principiului non-contradicţiei. după cum s-a spus. dacă lumea este de tip heraclitic. eventual. el întemeiază orice limbaj omenesc şi înfiinţează orice responsabilitate pentru spusele rostite şi faptele comise. Acesta suprimase distincţia dintre aparenţă şi esenţă. contradictorie. şi că nu există ceva ce omul sau animalul sînt intrinsec. Este ceea ce s-a numit metoda „respingerii" (refutatio). de fapt. e necesar ca el să utilizeze implicit principiul non-contradicţiei. iar cei care încearcă s-o facă se înşală — explică Aristotel. Totuşi. Iar dacă nu ar comunica ceva determinat. zice Aristotel. omul ar fi. sau relaţii contextuale. pe deo parte. să admitem că. Apoi principiul non-contradicţiei nu permite să se facă afirmaţii contradictorii despre acelaşi subiect şi sub acelaşi raport. „aidoma unei legume". presupune acceptarea unei consistenţe a gîndirn. şi că Aristotel nu greşea foarte mult asociindu-le. că „toate propoziţiile smt adevărate doar sub un anume aspect. e plauzibil ca orice consistenţă a gîndirii să fie un reflex al consistenţei lumii. Căci este necesar ca ei să pretindă că toate cele sînt contexte. dintre intrinsec şi contextual. la rîndul său. (Principiul non-contradicţiei nu poate funcţiona în cazul unor obiecte INTERPRETARE LA METAFIZICA . el presupune.ine smt adevărate poate însemna. Altminteri. 30 ANDREI CORNEA şi sofistică. cei care contestă principiul non-contradicţiei. Chiar dacă — aşa cum crede de exemplu J. O bună parte a Cărţii Gamma este dedicată tocmai acestei chestiuni: să se arate că principiul non-contradicţiei nu poate fi suprimat. păstrînd numai mişcarea. Dar se poate foarte bine arăta. Fireşte. în Cartea Gamma — ce nu este deloc absolut evident. n-am mai putea mcigîndi. Or. toată lumea gîndeşte şi comunică ceva anume. al gîndului coerent şi al expresiei neechivoce. Realitatea comunicării unui subiect determinat. ci şi specific-kantian (omul f» general dă măsura lucrurilor). de pildă. el crede că poate respinge eficient afirmaţiile celor care INTERPRETARE LA METAFIZICA 29 A' contestă existenţa. se regăseşte efectiv Fiinţa? Există Fiinţă? Aristotel ştie însă că nu poate demonstra ca atare existenţa Fiinţei. nici măcar această teză — anume ca principiul non-contradicţiei este fals —. „obiective". în curgere continuă. în funcţie de perspectivă şi de dorinţa celui care judecă: celebra sentinţă a lui Protagoras: „omul este măsura tuturor lucrurilor" este interpretată de Aristotel (ca şi de Platon) în cheie pur relativistă: adevărul şi falsul se pot afirma concomitent despre acelaşi subiect. a unei determinări coerente a gîndului gîndit şi apoi comunicat. sau. dacă se suprimă Fiinţa. nu poate fi demonstrat." Trebuie să spunem. a afirma. explicit. că toate propozi-. si lumea mentală va fi la fel de inconstantă.realităţii. lipsită de orice constanţă — adică lipsită de Fiinţă —. afirmaţii adevărate sau false despre un anumit lucru: falsul s-ar metamorfoza îndată în adevăr. într-adevăr. Aşadar. nimic. Lukasiewicz — acest principiu nu este o „lege a logicii" şi nu are valoare logică ca atare. Iar dacă el nu este încă logic. ceea ce. în final. cu siguranţă că el întemeiază logica. că negarea lui este imposibilă pentru o persoană care vrea să gîndească coerent şi să comunice limpede gîndul său. în fapt. Or. diferit. adevărul ar deveni fals. corespunde structural realităţii exterioare. fund o axiomă. Mai întîi. redusese totul la aparenţă şi la relaţie (în chipul postmodernilor de azi). pe de altă parte. omul nu ar comunica. în fapt. pe de altă parte. dacă nu ar comunica. filozofic vorbind. ceea nu contrazice neapărat principiul non-contradicţiei. Pentru ca omul să rămînă în domeniul logos-ului. inclusiv sofiştii. dar era aproape o evidenţă entru filozofia antică — că realitatea interioară. „La modul general — spune Aristotel — cei care contestă principiul non-contradicţiei suprimă Fiinţa. n-ar putea fi gîndit sau comunicat. în schimb. or. lotuşi este de netăgăduit că. a reprezentărilor mentale. în sine. astfel încît nimic. în mod consistent. există o legară intre relativismul ontologic şi cel epistemologic. nici comunica nimic determinat. se suprimă principiul non-contradicţiei. implică principiul non-contradicţiei. principiul non-contradicţiei. dacă am putea face afirmaţii contradictorii despre acelaşi subiect şi în acelaşi moment. că legătura dintre relativismul epistemologic şi negarea principiului non-contradicţiei nu este chiar atît de necesară logic pe cît i se părea lui Aristotel: mai întîi afirmaţia lui Protagoras poate fi înţeleasă nu numai individual-subiec-tiv (orice om e măsura tuturor lucrurilor). el ar dori să-1 conteste. totuşi. Cu alte cuvinte. exact la fel după cum anumiţi filozofi ai naturii eliminaseră repausul şi stabilitatea. însă de la caz la caz.

actualizări. eşi parţial. într-adevăr. piatră. Ei nu au văzut decît un anumit sens al Fiinţei. conceptul universal şi compusul dintre materie si formă. precum Formele platoniciene sau numerele pitagoricienilor. sau un altul. pentru a se manifesta. ea nu este un subiect pentru senzaţie sau ştiinţă tocmai din pricina indetermmării sale. forma. forma. pentru a fi cunoscută. De exemplu. nu cumva şi conceptul de Fiinţă trebuie gîndit în mai multe sensuri ? Iar dacă este aşa. dar e-au scăpat celelalte sensuri. proprietăţi. „separabil". materia are nevoie de unirea cu o formă. subtil şi mai puţin pretenţios decît cel „clasic". Prin urmare. după cum trebuie stabilit şi sensul central. fundamental. materia nu este autonomă si nu este. printr-un fel de „argument ontologic" implicit. ea este si Fiinţă. predecesorii săi. aşa după cum Fiinţa împiedică dispersia realităţii în ansamblu. nu există în mod real. al lui Anselm din Can-rerburv. ce înţelege Aristotel prin acest cuvînt. dar în grade diferite. complicat: nu e tocmai uşor de înţeles şi de tradus. determinat". este vorba despre ceva care poate fi suport pentru proprietăţi. este considerată de el a fi fost concepută de Platon ca „separată" sau „separabilă" de lucrurile sensibile. în general. dreptate. ceea ce chiar face Aristotel. la rîndul ei. aşadar. Or. într-un fel. suport al tuturor proprietăţilor şi al formelor. din faptul incontestabil al comunicării umane. Cu alte cuvinte. sînt mai multe entităţi care concură între ele în a reprezenta Fiinţa. precum focul. pentru a exista. sau are şi ea mai multe sensuri. adică „un ce anume. sau „subiect autonom". existînd autonom (dar nu separat fizic) faţă de ele. în consecinţă. Lipsa de unitate a răspunsurilor a generat însă confuzie şi a condus la scepticismul celor care au negat realitatea Fiinţei. în acest caz. că trebuie să existe Fiinţă. Experienţa lor rămîne utilă şi merite a n studiată istoric. are evoie de un anumit material — fie el bronz. fie cu materia în general. In primul sens. precum un triunghi dreptunghic echi-ral ) Iar o lume consistentă este o lume unde există Fiinţă. chiar daca în grade diferite. materia. încă nu ştim unde se află ea. fie cu anumite universalii. în sens strict. trebuie să existe un fel de sens esenţial al Fiinţei — o „riinţă a Fiinţei". dar acestea au nevoie de INTERPRETARE LA METAFIZICA 33 terie ca suport. care le asociază. despre care Aristotel afirmă răspicat că nu este Fiinţă.31 inconsistente. în mod determinat. gnoseologic cel puţin. ywpiatov înseamnă de fapt „autonom". şi pururea: ce este ceea-ce-este. dar o statuie. înseamnă că toţi filozofii care au identificat nnţa cu anumite aspecte ale realului au avut. s-ar cuveni a fi detaliate sensurile principale ale noţiunii de Fiinţă şi stabilit la ce porţiune de realitate se aplică ele. Aristotel observă că. şi anume: materia. de fapt. sau „separat". Atunci cînd este întrebuinţat pentru a descrie Fiinţa. Autonomia Fiinţei Examinînd diferitele concepţii anterioare şi comparîndu-le cu a sa. dar ea trebuie să fie depăşită critic printr-un fel de sinteză. Un termen adesea aproape echivalent este tâ5e TI. luată ca atare şi detaşată de o formă. este imposibil de perceput sau de cunoscut. pentru că poate deveni orice. aceasta este subiect sau substrat absolut. prin urmare. Iar dacă este aşa. Dar ce însuşire anume trebuie să posede o entitate pentru a merita numele de Fiinţă ? Răspunsul lui Aristotel este simplu şi complicat în acelaşi timp. nu este separabilă de regulă de materia în care ea se întrupează. Aristotel a stabilit însă că anumite cuvinte au mai multe sensuri. materia poate exista chiar şi autonom faţă de forme. se dovedeşte a fi o eroare: Fiinţa este. Forma platoniciană. bronzul oate exista şi în absenţa statuii. Aşadar. Dimpotrivă. într-adevăr. adică ce este Fiinţa ?" — scrie Aristotel. au identificat Fiinţa — adică porţiunea de stabilitate şi coerenţă din lume — fie cu elementele naturii. şi acum. într-adevăr. filozofii. cu ce porţiune din realitate se identifică ea. Autonomia materiei este însă extrem de limitată şi de relativă. simplu: pentru ca ceva să merite numele de Fiinţă trebuie să fie un xcopvotov. prin care virtualitatea sa se actualizează într-un anume fel. care adună şi conectează sensurile relativ diferite ale noţiunii de Fiinţă. pot reprezenta Fiinţa. sau ce anume este ea — altfel spus. aerul sau apa. a căuta să se răspundă în mod univoc întrebării: ce este . cumva. ai mult. privite sub un anumit raport. autonomia poate fi o caracteristică a materiei. în Cartea Alpha are. şi. că sînt rtoMxxxrâţ teyoueva: or. Fiinţă. mai multe entităţi. nimic. chiar dacă acum ştim că trebuie să existe Fiinţa. Cu toate acestea. Deci în măsura în care materia este subiect autonom. Aşadar. dar care nu este proprietate la rîndul său. şi că. Aristotel deduce. fără a fi. 32 ANDREI CORNEA Fiinţa. despre care adesea Aristotel afirmă că reprezintă Fiinţa. materia nu este o proprietate pentru alt suport. . toate acestea. Unde este Fiinţa ţ Dar. în mod efectiv. Numai că „autonomia" poate fi şi ea văzută sub mai multe aspecte. mai cu seamă pur ontologic. Xcopiotov înseamnă. Problema pare eternă: „iată subiectul cercetat şi controversat şi în vechime. Ea este virtualitate completă.

el nu este. sub un alt aspect — ea nu este Fiinţă. el poate fi subiectul unor calificări suplimentare. fiecare în parte. Aceasta seamănă cu individualul compus. forma este identică cu specia. Genul este un fel de materie inteligibilă: el e o virtualitate neactualizată: „animal" la modul nedeterminat. deoarece ea — spune Anstotel — se aplică unui subiect. Ttotov ti. alcătuit din materie şi din formă. Diferenţa este echivalentă unei calificări. Dar e de mirare că un filozof care sistematizează polisemia termenilor esenţiali. A. numit de Aristotel cruvoXov — posedă autonomie şi în acest sens. forma este un subiect autonom. Din acest punct de vedere. ba chiar sin-aurul subiect autonom. şi cu atît mai puţin subiecte autonome. subiect pentru senzaţie. Căci. ele sînt şi subiecte autonome pentru cunoaştere şi senzaţie. concret. unele aparent chiar contradictorii. generică. Aristotel utilizează într-un mod adesea aproximativ sinonimic termeni ca EtSoţ. dintre care primul înseamnă şi „specie". şi nu despre unul sensibil. aporia „celui de-al treilea om". toate aceste proprietăţi abstracte. Astfel. Greşeala lui Platon ar fi fost de a fi ipostaziat în subiect calităţi abstracte. şi nu un anume animal. sau această statuie — toate acestea sînt. subiect al cunoaşterii raţionale şi poate fi considerat autonom. ceva determinat (t68e tt). acest individual compus inteligibil este. îl poţi numai descrie sau picta. Dar acelaşi lucru se petrecea şi cu materia. va regăsi această polisemie şi într-un termen ca cel de „formă" ? După părerea mea. 16 ti fjv eîvoa. individualul comPus^nu este determinat sau actualizat perfect: el continuă să devină m anumite contexte. uopxpr). şi de a le fi separat ori autonomizat de lucrurile concrete. Rezultatul poate deconcerta: sub un aspect. precum „om" sau „elefant". esenţiala ? Ce este forma. Ioana. Dar „Formele" lui Platon sînt fals autonome. sau chiar un obiect artificial. Spre disperarea unor interpreţi. sau cel puţin. Or. chiar . Or. Se pare că cerinţa ca Fiinţa să reprezinte un „subiect autonom" este o cerinţă conjlictuală: planul pur ontologic şi planul pur epistemologic nu coincid. spre satisfacţia secretă a altora — vînătorii de contradicţii — filozoful pare să înţeleagă mai multe lucruri. Socrate. Definiţia constă însă într-o unire dintre un gen şi o diferenţă: omul este un animal biped". şi cu individualul-compus concret. dar nu se poate spune „X e un Socrate". Un anumit om. sau cu materia care se actualizează. un animal. nota 65). definit şi nu poate n dedus. subiecte pentru diferite proprietăţi. °cmai din pricina prezenţei în el a materiei. „frumos". ale unor alte subiecte. precum „bine". î consecinţa. fără a o pierde pe cea în sens ontologic. „forma" înseamnă de obicei proprietatea abstractă. Intradevăr. sau care suferă. „rotund" etc. or. cel puţin din perspectiva amintită. abstract. Urmarea cea mai neplăcută a acestei erori este ceea ce s-a numit. există în Metafizică două sensuri fundamentale ale termenului „formă". sau multiplicarea indefinită a transcendentelor (v. un fel de „cod genetic" al individului. De asemenea. nu există numai un singur termen la el pentru a spune „formă". din lipsă de ceva mai bun. universalul. Iată cum şi specia apare ca un ce determinat \ Numai că este vorba despre un individual compus inteligibil. precum această casă. într-adevăr. Să mai adăugăm că. să se schimbe. Din acest punct de vedere. Cartea Alpha Mare. în general. o traducem prin „esenţă". desigur. „forma" aristotelică este foarte aproape de Forma platoniciană. cel puţin în anumite cazuri. mai degrabă tocmai ceea ce rezultă din această unire a materiei cu o formă — individualul compus. Numai că nu acesta este sfîrşitul poveştii: din perspectiva cunoaşterii raţionale. generalitatea. dar şi Forma pla-toniciană (a cărei existenţă obiectiva Aristotel o respinge vehement). ? Problema este că Anstotel nu ne spune în mod univoc ce este forma. la rîndul lor. proprietatea abstractă nu poate fi un subiect. sub numele de „formă". iar ultimul este o expresie aristotelică. pe care. dar ştiinţa nu Poate trata decît omul generic.6yoţ. Pe de altă parte. de exemplu. al treilea înseamnă „definiţie" sau „enunţ raţional". unei actualizări a virtualităţii genului — „biped" — iar unirea dintre gen şi diferenţă produce specia — „om". cum ar fi cel al sufletului — identificat de Aristotel cu forma trupului — forma este un fel de configuraţie particulară. forma este Fiinţă. numai specia este subiectul unei definiţii. din perspectiva individualului concret. De aici Şi drama ştiinţei despre care vorbeam la început: Socrate. s-ar părea că Fiinţa este identificabilă mai ales cu individualul compus.Atunci. Nulpoţi defini pe Socrate. deoarece sînt. 34 ANDREI CORNEA Să fie atunci autonomă forma mai degrabă. Callias etre sînt cei cu adevărat bolnavi. „cald". Aşadar. dar nu şi proprietăţi. deoarece ea nu are nevoie de materie pentru a fi cunoscută raţional. De altminteri. ceea ce face ca ştiinţa să nu poată cunoaşte decît latura lui pur formală. de la Aristotel. o plantă. Individualul compus nu poate fi. este numai parţial subiect pentru cunoaşterea raţională şi pentru ştiinţă. în funcţie de perspectiva adoptată. îi adaugă acestuia diferite caracteristici. pe de-o parte. ele nu sînt Fiinţe. Numai că din nou — arată filozoful — identificarea aceasta este parţială şi relativă. Se spune „Socrate e un om". la fel ca şi genurile INTERPRETARE LA METAFIZICA 35 niversale nu sînt subiecte. în timp ce individualul compus are nevoie de formă pentru a fi cunoscut în acest mod ? Să fie formă Fiinţa. chiar dacă individualul compus este.

în fond. Omul „realizat" este. ceva care nu se mişcă acum. în fond. e deficitar sub raportul Fiinţei. evieXe^eta. formată este actualizare. Or. servă Aristotel. nu există im ic aksolut. preaînţelepţii secolului al XX-lea 1-au socotit desea a nu mai răspunde „problemelor noastre" ? însă dacă Fiinţa deplină nu poate fi regăsită nici măcar în actua1'zarea obişnuită a virtualităţii înseamnă. Unirea nei cu forma nu-i altceva decît actualizarea. sau traficant de droguri. indeterminat. nici compusul. Or. omul situat încă în virtualitate este. se poate cîndva mişca. actualizarea este capătul unui proces. s-ar părea. dar el rămîne abstract. dar închis între limitele sale. un copil: el poate deveni inginer. predicate universale. aşadar. celei a ştiinţei la care ne-am referit mai sus: existenţa omenească realizată. că forma-Fiinţă este identificată de Aris0 c" ce£a ce el numeşte actualizare. Excursul lui Aristotel de pînă în pragul Cărţii Lambda pare să fie aporetic şi deconcertant: deşi Fiinţa trebuie să existe. nici forma. se pare că mai există un rest de virtualitate. în măsura în care reprezintă o actualizare. mediat. în sensul deplin al cuvîntului ea nu pare a putea fi indentificată complet cu nici o realitate. acum. ceea ce înseamnă că niciodată nu va dispărea din ea un reziduu de virtualitate. iar actualizarea uneia dintre virtualităţi presupune concomitent negarea celorlalte. A «pata formă — arată Aristotel — înseamnă. deoarece numai subiectul poate fi Fiinţă. dar. limitarea posibilităţilor. împrejurări. o finalitate. şi nu o Fiinţă individuală determinată. Dar. nici universalul. slăbiciunea ontologică a teoriei platonice: pre-catele nu pot fi Fiinţă. alcătuit din unirea materiei genului cu forma diferenţei. că ea nu poate f regăsită nicăieri. sau. un organism este o Fiinţă. atîta vreme cît trăieşte. foarte concret. organismul respectiv nu este Fiinţă. De aici şi problema ştiinţei: ştiinţa. în general. el este deci virtualitate a unei actualizări viitoare. sau actualizarea par a nu se putea regăsi perfect în Fiinţa concretă: într-adevăr. terUmai Că . şi relativitatea tinde să reinvadeze totul şi să năruie întregul eşafodaj metafizic elaborat cu atîta străduinţă! Ceea ce tulbură lucrurile este. îngustarea. un universal. dar şi generozitatea devenim şi a schimbăm — adică să fn deopotrivă adult şi copil — iată ceva aproape cu neputinţă pentru natura omenească. ceea ce arată că el conţine de asemenea un reziduu de virtualitate. supusă unei actualizări ulterioare. arăta Aristotel în Cartea My. care există în mod concret — pe acesta însă ştiinţa nu-1 poate studia decît în chip indirect. actualizarea caracterizează mai ales individualul. Spre pildă. Actualizarea observăm. a-i da un sens. sub un anume aspect. . fie şi măcar pentru a garanta realitatea şi coerenţa gîndurilor noastre şi capacitatea noastră efectivă de a le comunica. inteligibile. sau doctor.dacă se intersectează aproximativ în individul specific. mişcarea — atît cea efectivă. sau măcar nu este Fiinţă completă. deplină i iaton credea că regăsise perfecţiunea în lumea Formelor. Sîntem atunci altINTERPRETARE LA METAFIZICA 37 . totuşi. dar e privat de Fiinţa reală. nu e mărginit. sub forma repausului. a actualiza virtualitate. prezenţa virtualităţii înseamnă prezenţa materiei. procesul este mişcare. paralelă. Fiecare destin se află la copil în virtualitate şi se poate actualiza în adult prin educaţie. Valoarea lor epistemologică constă în a?eea că e'e sînt cognoscibile. ce nu există ca atare. precum Fiinţa individuală. dar rămîne imposibil de regăsit în fapt! Fiinţa. actualizată. Fiecare destin este deci o formă. Fiinţa e mai necesară ca oricînd. avansează şi specializarea. în schimb. o determinare. sau multe altele. are acces la universal tocmai în măsura în care acesta se manifestă ca o virtualitate: omul pe care ea îl studiază este un om generic. dacă Fiinţa deplină nu există. evepyeia. de obicei poate înceta să se mişte. cît şi cea virtuală. realizarea unei  36 ANDREI CORNEA virtualităţi. a indeterminatului. cum se vede. precum genul. dar e ineficient. De exemplu. Iar ceea ce se mişcă. fo natura noastră esenţială. pe măsură ce ea se realizează. Dar tocmai aici stă. ceea ce iarăşi înseamnă că.ăzj. dar prea puţin formă concretă. atîta vreme cît există mişcare. Fiindcă. e materie maleabilă. Dar viaţa este transformare continuă. dar sînt în acelaşi timp abstracţiuni. sau militar. ceea ce este virtualitate este materie şi indeterminare. viaţă. De aici însă se vede şi de ce forma. însă să posezi ambele — şi forma eficace presupusă de actualizare. indetermmat. decît eram pe vremea lui Aris-1 pe c^re. în schimb. or. Nici materia. nici individualul nu dau seama pe de-a întregul de toate exigenţele Fiinţei. e generalitate generoasă. rormele platoniciene sînt arhetipuri desăvîrşite ale lucrurilor terestre. cum ar spune Aristotel. sau se poate mişca şi în alt mod. Tot de aici provine şi o dramă eternă a existenţei umane.

^ El nu creează şi nu pune în mişcare lumea. neacoperită. probabil că această teorie despre Dumnezeu a contribuit mult pentru a-1 face pe Aristotel filozoful preferat al scolasticii medievale. unde subiectul şi predicatul coincid. punînd în mişcare întregul Univers. se pun în mişcare şi fiindcă doresc să atingă un anumit rezultat. mai ales cele dotate cu inteligenţă şi sensibilitate se deplasează.subiectele. iar acesta ar trebui să fie imobil. tautologică. am văzut că ceea ce crea problemele era materia şi virtualitatea inerentă. în 77°maios. după antici. imobil ? Şi cum poate fi ceva deopotrivă proprietate şi suport al respectivei proprietăţi ? Şi care va fi această extraordinară proprietate ? Desigur. pune în mişcare. Dar poate ceva imobil să pună în mişcare ? Chiar Platon. un lucru care pune pe altul în mişcare. Aristotel oferă aici una dintre cele mai fascinante teorii din istoria metafizicii. Această realitate nu este altceva. mişcîndu-se. dar. şi nu o abstracţie precum Formele platoniciene. în general. nu se consumă pe măsură ce diferiţi oameni le abordează. dar şi predicat absolut : ca subiect. lumea ar rămîne în continuare imperfectă. sau care să fie actualizare pură.finalitatea atrage precum un magnet. are crea cu ochii la Formele eterne. dacă un motor consumă benzină pentru a pune în mişcare automobilul. cel puţin în parte. trebuie să piară. Să ne închipuim atunci. s-ar cuveni ca această realitate să fie individuală. dispersată. iar falia dintre realitatea ontologică a individualului şi realitatea epistemologică a universalului ar continua să fie. principiu. această realitate ar trebui să genereze şi să determine întreaga existenţă în calitate de principiu. Această realitate. nu ar putea fi altceva decît ce este şi prin urmare ar fi etern şi esenţial imobilă. după modelul gîndirii şi al iubirii (sau mai degrabă contopindu-le pe amîndouă) — ne propune Aristotel — o finalitate universală a lumii şi a Universului: fie aceasta Dumnezeu. aşa precum un motor împinge un automobil. trebuie să alerge. Iar ca subiect absolut. fără putinţă de a se mişca vreodată. o astfel de realitate poate fi Fiinţa sub raport ontologic. Cineva vrea să cunoască deoarece are o finalitate — cunoaşterea a ceva. Altminteri lumea ar fi fără principiu. trebuie să consume combustibil. Dar cum poate exista. pentru a trage un car. numai că fără ca ea însăşi să se mişte. ceva care. în vreme ce celelalte lucruri pun ŞCare/ ake lucrun ' mişcîndu-se la rîndul lor" . să rămînă. Altminteri. Lucrurile. sau activat de o raţiune eficientă. că nu orice se mişcă în mod obligatoriu „împins de la spate". în calitate de iubit. atunci. pentru a explica geneza lumii.„/Dumnezeu /pune în mişcare /fiind imobil /precum obiectul iubim. în mod normal. nici iubita nu diminuează pe măsură ce cavalerul ei îi face curte. sau care este împins la infinit P este. şi face eforturi numeroase pentru aceasta. spune Anstotel. astfel. ea poate fi Fiinţa şi sub raport epistemologic. deci etern imobilă. teorie care a inspirat secole de-a lungul gîndirea. Altcineva caută apropierea sau admiraţia fiinţei iubite. se mişcă şi el la rîndul său. concepuse un Demiurg activ. ştiinţa. ci o face rămînînd imobil -. de obiect al iubirii univer 40 ANDREI CORNEA . cunoaşterea nu se pierd. sau un principiu. aflată o realitate care să fie lipsită de virtualitate. căci un INTERPRETARE LA METAFIZICA 39 . lipsită fiind de virtualitate. şi care să fie deopotrivă subiect absolut. unele existenţe. Aşadar '. -6' Dumnezeu esce imobil şi este finalitatea Umver-il. în principiu şi în mod esenţial.exprimă nstotel m cîteva vorbe. după Aristotel şi. unul dintre cele mai importante gînn ale filozofiei europene. el însuşi. acţionînd. transformînd o virtualitate în actualizare: un cal. finalitatea. o sămînţă. contradicţiile pe care le-am regăsit cercetînd Fiinţele ar trebui să se rezolve. adică completăm toate privinţele. caracterul ei tautologic. sînt individualităţi parţial inde-mate. sau fi gîndită o Fiinţă. în general. Intr-adevăr. întocmai unui artist. în calitate de scop. din pricina prezentei materiei. în sfîrşit. ca să spunem aşa. sau altcineva decît Dumnezeu sau Fiinţa desăvîrsită. l 38 ANDREI CORNEA Soluţia ar fi să se găsească o realitate. De asemenea. prin Dante. poezia europeană. ca predicat. deopotrivă subiect absolut şi predicat absolut. deci nu sînt epistemo-log'c valoroase. tot atîtea motive să credem că această Fiinţă este o imposibilitate ? Cum poate exista un Mişcător nemişcat. pentru a arde. Ar trebui. deoarece aceasta îi constituie. Mai mult. • -u care nu poate fi determinat. ar trebui să aibă un început. El observă. precum Demiurgul platonic (sau Dumnezeul biblic). şi în acelaşi timp creatoare cumva a întregii lumi ? Nu sînt mai ales imobilitatea acestei Fiinţe. pentru a da naştere plantei. în ea. dacă un cal mănîncă nutreţ pentru a alerga. însă. dar chiar şi. un foc. actualizare pură.

simplu şi nu poate fi perceput printr-o operaţie intelectuală analitică care separă subiectul de predicat (ce se confundă în cazul său). Aristotel defineşte obiectul ştiinţei pe care el o caută. aşadar. el este şi forma perfectă. cu un citat homeric. Si Jaeger. adică iarăşi Fiinţă. ca finalitate absolută. al iubirii şi al gîndirii lor. dar nu şi pentru un altul. chiar Aristotel răspunde acestei obiecţii. prin urmare. ca „Fiinţă iubită". existenţa lumii. în mod nemijlocit. în fond. el produce mişcarea perfect circulară a cerului stelelor fixe. chiar dacă nu coincid. într-alca. e motorul universal. aşa ca fie stăpînitoml unul singur" — încheie Aristotel Cartea Lambda. La drept vorbind. ce reprezintă pentru Aristotel suprema. la începutul Cărţii Gamma. dar şi subiect al gîndirii. şi nu să dedice un număr atît de mare de pagini diferitelor proprietăţi ale Fiinţelor senzoriale sau inteligibile materiale. precum face el în Cărţile Zeta. el va fi şi obiectul propriei gîndiri. fiind predicat. înseamnă. Sau. Mişcătorul imobil este principiul mişcării şi a' devenirii universale. Şi nu e vorba doar despre materia senzorială. şi numai sub anumite aspecte izolate ale lor. divină. ca motor imobil de care atîrnâ întreg „Cerul şi Natura". pentru Aristotel. coincid într-un fel deoarece Fiinţa perfectă este şi prima in seria Fiinţelor. în sfîrşit. ca obiect al dorinţei. cele mai abstracte. prin intermediul mai multor motoare planetare imobile subordonate. este o Fiinţă individuală şi nu o abstracţie. Dumnezeu. cum este. Dar ceea ce este în mod esenţial imobil şi neschimbător este actualizare completă. Evident. l A 42 ANDREI CORNEA Aşadar. unic — ceea ce a plăcut mult creştinilor medievali —. el determină mişcările planetare (pe care Aristotel le descrie utilizînd teoriile astronomice ale lui Eu-doxos şi ale altor astronomi şi matematicieni). Pe de altă parte însă — afirmă aceşti interpreţi —. mtr-un fel. dacă Dumnezeu este obiect universal al gîndirii. precum Forma platoniciană. ci le atrage în orizontul menirii lor în existenţă. ci şi despre ceea ce Aristotel numeşte „materia inteligibilă" (adică genul în raport cu specia). ca şi alţi interpreţi. dar determină. au impresia ca excursul din Cartea Lambda este barba pastişa a Metafizicii. Dar e o Fiinţă individuală lipsită de virtualitate şi de indeterminare. el este gîndire care se gîndeştepe sine. făcîn-du-le să se mişte şi să existe. Dumnezeu este. adică actualizare completă. într-adevăr — spun ei —. Sau altfel: ce altceva ar putea gîndi mai nobil Dumnezeu decît să se gîndească pe sine ? Iată tautologia căutată: Dumnezeu este obiect. are aceleaşi proprietăţi. Eta şi Theta. că discuţia despre Fiinţa universală sau despre ceea-ce-este ca fiind şi cu cea despre Fiinţa perfectă (adică discursul ontologic şi cel teo-l°gic). fiind un tratat lipit restului. fie şi dispersată. adică lipsit de materie. Dumnezeu este Fiinţa. în Fiinţele particulare. spunînd. într-altâ parte — finalitatea. precum Pierre Aubenque. prin urmare. . deoarece el ar mărturisi o altă concepţie despre metafizică. se întîlneşte subiectul absolut (materia). atunci cînd Aristotel vorbeşte despre Fiinţa primă şi Dumnezeu. Sau. nu împinge lucrurile de la spate. dacă s-ar transforma. chiar dacă foarte rara. s-ar fi cuvenit ca Aristotel să treacă la descrierea Fiinţei perfecte. chiar dacă poate prea pe scurt. totală. Adică. „nn-t INTERPRETARE LA METAFIZICA 41 h 'ne cu mulţi domni. cu caracteristicile sale universale. El rămîne etern închis în sine. în fine. sau un universal. Fiind subiect. ca finalitate. Ceea-ce-este ca fiind Ne amintim de obiecţia lui Jaeger: după Cartea Gamma. ca urmărind „ceea-ce-este ca fiind". sau despre „prima filozofie". discuţia despre Fiinţa universală şi cea despre Fiinţa perfectă. în orice caz sînt şi trebuie să fie strîns legate. iar indirect. ice discurs despre realitatea universală este un discurs despre prin-apii. De aceeaşi părere este şi David Ross. lipsită de orice devenire. care ar avea în vedere nu o anumită porţiune a realităţii. ceea ce este complet actualizat este şi complet lipsit de virtualitate. precum ştiinţele specializate — spre exemplu aritmetica studiază realitatea ca număr —. raţiunea de a fi eficientă. ci ar lua realitatea ca atare. beatitudine menită omului. Fiinţa universală. pentru care Cartea Lambda nu aparţine corpusului iniţial al Metafizicii. ci numai printr-un proces de contemplaţie intelectuală sau mistică. Principiul lumii este. a vorbi despre tot. ar fi vorba despre o ştiinţă cu caracter general. Or. într-altul forma autonomă conceptual (specia). adică el ar identifica acum metafizica cu o ştiinţă specializată. termenul gîndire apare deopotrivă ca subiect şi ca predicat. el este în mod esenţial imobil şi nu se poate în nici un fel transforma: căci.sale. Doar că aceste proprietăţi nu sînt adunate laolaltă: într-un loc. de vreme ce Dumnezeu este finalitate universală şi absolută. ar însemna să existe o altă finalitate dincolo de el. cum îşi denumeşte Aristotel demersul. iar unirea acţiunii cu scopul sau actualizarea caracterizează doar unele subiecte. Determinarea este valabilă doar pentru un aspect al unei Fiinţe anume. Iar a vorbi despre primul dintr-o serie. Or. şi invers. decupînd acum o porţiune a realităţii. ca şi Fiinţa perfectă. altfel spus. în Cartea Epsilon. el face teologie.

că există Fiinţă. şti. mai înainte de a vorbi despre Fiinţa divină: el trebuie să arate. căci uneori poate fi inferioară unei solide înţelepciuni empirice. Aristotel deduce că lumea trebuie să fie consistentă. Problema fiinţei la Aristotel. printre noi oamenii. de mine. lumea senzoriala reprezintă imaginea sau copia degradată a lumii Formelor eterne. Platon mai avea încă nostalgia acţiunii politice directe. şi. poate deveni limpede nevoia ulterioară de a presupune depăşirea dispersiei Fiinţei şi necesitatea introducerii Mişcătorului imobil — Dumnezeu. ca să spunem aşa. aici. pare necer ca ea să existe şi în această ultimă stare. a vorbi cu sens înseamnă a asuma că Fiinţa există. dacă la Platon. AUBENQUE. Uar. fie şi abia vizibil.Dimpotrivă. numai punîndu-le în evidenţă insuficienţele parţiale. Pe de altă parte. inexplicabilă prin considerente empirice. o poznă filozofică. Or. dovada fundamentală că lumea are sens şi unitate — Aristotel este încredinţat de asta — este că noi sîntem capabili să vorbim cu sens şi coerent despre ea: fiindcă. Circulantatea lui a dori să ştii doar de dragul de a şti nu e o tautologie absurdă. H. fie şi pentru o clipită. Dar. Aristotel. pare mult mai sceptic faţă de unirea filozofului cu omul politic: filozoful trebuie să rămînă unde este. . nu se închide nicioANDREI CORNEA dată. Bucureşti 1998 (1962). totuşi. aptul insă că mai supravieţuieşte. într-un al doilea . de Fritz-Peter Hagen. potrivit cu care Aristotel ar fi fost un empirist şi un materialist. tristeţea. Hans von. dar ne limitează. de la izolarea mea. dar şi prin care anume ele sînt mai prejos de demnitatea Fiinţei. să facă ce ştie mai bine. mută lumea din nefiinţă. el deduce că ea trebuie să existe astfel. în timp ce suferinţa. principiile n-ar mai avea sens. pentru el. E limpede atunci de ce Aristotel se ocupă pe îndelete de Fiinţele terestre. r n ea de lungă. ea înseamnă să recreezi. este dovedită examinîndu-se mai înainte limitările diverse ale Fiinţelor dispersate şi posedînd materie. în voi. Vechea reprezentare. ed. chiar înconjuraţi cum sîntem de toatele obsesiile noastre relativiste. să revină în Peştera întunecată pentru a-şi ajuta şi a-şi elibera semenii. la un moment dat. dacă nu există o Fiinţă imobilă şi perfectă. Teza lui Aristotel că. dezesperant de mare. BONITZ. în dispersie. dar.ain faptul că nicăieri. şi că ea mai este şi azi gratuită. strînse într-un singur mănunchi. „Die Entwicklung des Aristotelische Gotteslehre". prin rezultatele sale practice. Aristotelis Metaphysica. dacă ea există. şi pentru Aristotel lumea senzorială nu spune totul despre realitate. Intre Fiinţele individuale imperfecte şi universalul virtual al ştiinţei distanţa rămîne. Fiinţa nu se regăseşte efectiv întreagă şi completă. de instrumentalismul care ne guvernează vieţile. Ca şi pentru Platon. ea nu merită atîtea laude cîte îi aduc unii. sau.. trebuie să existe şi altundeva intactă. de specializarea care ne face eficienţi. spre deosebire de Platon care ar fi fost un idealist pur ne pare săracă şi simplistă: pentru Aristotel valoarea supremă a ştiinţei stă în aceea că ea îl caută şi îl imită pe Dumnezeu. „să lase pe seama oamenilor politici sarcina de a se lupta pentru onoarea de a mătura străzile".. lumea noastră este echivalentă cu dispersia Fiinţei perfecte. în fundalul întregii Metafizici se regăseşte. altfel zis. Ceea ce nu înseamnă că ştiinţa nu ar avea şi un rost empiric. fie şi pentru scurtul răstimp al articulării unui gînd bine rotunjit. în lumea noastră. din faptul că între oameni are loc comunicarea cunoştinţelor şi că ştiinţa este cu putinţă. care să derive din teoria filozofică. condiţia Celui care se gîndeste pe sine. de obicei. filozoful trebuia. în fond. numai şi numai prin iubirea universală pe care o deşteaptă. de toate îndemnurile de a epuiza pripit teoria în practică. de îngustă şi de abruptă. Altminteri. bucuria. gîndindu-se pe sine şi creînd totul în calitatea ei de finalitate universală. închisă în sine. a '• » ' a > cal£a spre noi. deşi prin tradiţie dascălul lui Alexandru cel Mare. prin care anume aspect al lor acestea merită numele de Fiinţă. de > de ea. regula rămîne că ştiinţa îl vindecă doar pe „omul generic". P. totuşi. boala. si fiindcă. ce altă fericire mai deplină ar putea sosi unui om decît să se asemene. Darmstadt 1969. La urma-urmelor. Apoi. şi care. aspiM de a. dar complementare. cu însuşi Dumnezeu ? ANDREI CORNEA BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ lj ARNIM. probează în fond că. din nefericire. în prealabil. după cum se mai spune. Ea se păstrează întredeschisă. Metapbysik und Theologie des Aristoteles. şi chiar spre ceea ce e dincolo de noi. la Aristotel. vorba lui Constantin Noica. moartea smt încercate numai de omul particular. argumentul ontologic. o sumă a ineficientei. că trebuie să aibă un „miez tare". şi încă repetat de două ori. transcendental: mai întîi. în Fiinţa perfectă toate aceste aspecte şi însuşiri parţiale sînt adunate laolaltă. de tine.

W.... Form and Individuation in Aristotle. 46 ANDREI CORNEA Loux. Untersuchungen zur Metaphysik des Aristoteles. Die erste Theone der Substanz nach Aristoteles. „Theology and Ontology in Aristotle's Metaphysic". La theorie platonicienne des Idees et des Nombre d'apr e s Aristote. sau nu. PATZIG. L. 3 voi. Richard Sorabji. Corneli University Press. Metaphysik und Theologie des Aristoteles. Sînt discutaţi filozofii naturii (Thales. în voi. aceleaşi raţiuni şi principii ca şi el. „On some of the Aristotle's second thoughts about substances: matter".KE. The Hague 1953. Aristotle's Metaphysics. Zeta. 1955. Substances and Universals in Aristotle's Metaphysics. An mquiry into the History of the Peripatos with a Commentary on Met. Aristoteles. 1995. Oxford 1924. pitagoricienii.. W. Paul. Lambda and Theta. Ph.. ed. considerate a fi şi principii. Grundlegung einer Geschichte seiner tnvicklung. Paris 1920. Aristotle. Ithaca and London. dar mai bună nu e mciuna. de FritzPeter Hagen. Tbe role of Alpha Minor in Aristotle's Metaphysics. RoBIN. Darmstadt 1960. S. Bonn 1848-1849. de Terrence Irwin. Aristotle. de Terrence Irwin.. New York and London.. W. 1994. 15". Aristotelis Metaphysica. 1993 (ed.D. sînt de patru feluri. M. MERLAN. recognovit brevique adnotatione critica instruxit. Milano. M. voi. REINER. Paris 1923. Tubingen. „The Development of Aristotle's Theology".. F. Ross. avec commentaire par J. DANCY. CARTEA ALPHA MARE (I) Aspiraţia către cunoaştere ţine de esenţa umană. suhstance. P. REALE G. «AMELIN. în voiMetaphysik und Tehologie des Aristoteles. Malcolm Schonficld. WlLPERT. Bucureşti 1998 (1923). Hans. a 5-a). G. Darmstadt. ed. 'W. WHITING. „Die Entstehung und ursprtingliche Bedeutung des Namens Metaphysik". 1954.recognovit et ennarravit. SCALTZAS. de Terrence Irwin. London 1979. P. CRILLY. Berlin 1923. 1995.. GRAYEFF. în voiAristotle. // concetto di filozofia prima e l'unita della metafîncă di Aristotele. Excurs istorico-critic pentru a se vedea dacă predecesorii lui Aristotel au avut în vedere. Raţiunile de a fi. Oxford 1993. 1995 TRICOT. R. w. ed. 28 (1934).. GOEHI. Von der mannigfalten Bedeutung des Seienden nach Aristoteles. Ross. R. Capitolul l . în voi.. RoBIN.form and matter.. 2 voi. Anaxagoras şi Empedocle. substance. Paris 1908. m The Classical Quaterly 27 (1033). în voi. From Platonism to Neoplatonism. O. G.. Jennifer E. 1995. REALE. J. 3.. iar ştiinţa căutată va fi aceea a primelor raţiuni de a fi şi principii. atomiştii (Leucip. ed. A Reviscd Text with Introduction and Commentary. GRICE. H. Tricot. Oxonii 1957. Aristote. Stuttgart 1953. form and matter. Toate celelalte ştiinţe sînt mai necesare vieţii decît ea. Pnmary ousia. Freiburg im Breisgau 1862. L. 1969-Wundt. Aristotele Metafisica. Die Entstehung der Aristotelischen Prinzipienlehrc. Anaximene. Metaphysik und Theologie des Aristoteles. Heraclit). Aristotle on the multiplidty ofBemg. BRENTANO. „Zur Interpretation der Metaph. Platon şi platonicienii. voi. SPELLMAN.D.C. Articles on Aristotle. Fribourg 1962.K. substance. 2.. Milano 1993. New York and London. New York and London. 2. Substance and Separation in Aristotle. Darmstadt 1969. nouvelle edition entierement refondue. MANSION.. Democrit).. eleaţii. Aristotle and bis school.. Lynne. ed. Theodore. An Essay on Aristotle's Metaphysics 2 and H. La Metaphysique. Aceasta este singura ştiinţă divină. by Jonathan Barnes. form and matter.. Cambridge University Press. Paris 1953. Teta. London 1974. Cunoaşterea ştiinţifică presupune cunoaşterea raţiunilor de a fi ale lucrurilor şi fenomenelor. Le systeme d'Anstote. W. Darmstadt 1969. Ce presupune cunoaşterea ştiinţifică şi întrucît este ea superioară şi inferioară cunoaşterii practice. în voi. GUTHRIE. F.. în voi. Lapensee grecque et Ies origines de l'espnt scientifique. Anstotel.

Toţi oamenii poartă în fire <(pt>oei> aspiraţia de a şti. Ca semn 980 a /al ei/', stă iubirea de senzaţii <aio9f|cjei<;>: căci acestea sînt iubite pentru ele însele, chiar şi fără să aducă vreun folos1. Cel mai mult însă dintre toate este iubită senzaţia ce vine prin văz. Deoarece nu numai ca să acţionăm, dar şi fără să avem de gînd să acţionăm, preferăm, desigur, vederea celorlalte simţuri. Motivul pentru această /preferinţă/ este că vederea, mai mult decît toate celelalte simţuri, ne face să cunoaştem şi că ea lămureşte multe trăsături distinctive /ale lucrurilor/. Prin natură, vieţuitoarele se nasc cu posesia senzaţiei, dar, pornind de la senzaţie, la unele nu se naşte memoria, la altele — da. Din această pricină, ultimele sînt mai inteligente şi mai capabile să înveţe decît sînt cele ce nu pot să memoreze. Cele inte- 980 b ligente, dar care nu pot auzi zgomotele, rămîn /totuşi/ incapabile să înveţe (precum albina şi orice altă specie animală asemănătoare cu ea). In schimb, reuşesc să înveţe acele vietăţi cîte adaugă la memorie şi auzul. Restul animalelor trăieşte avînd reprezentări «pavTex0ica> şi amintiri, dar rămîne puţin părtaş la experienţă <EU7rcipia>. Neamul omenesc, însă, trăieşte fiind în posesia artei <TEXVT|> şi a raţionamentelor. Iar experienţa, la oameni, se naşte din memorie. Căci numeroasele amintiri asociate aceluiaşi lucru produc capacitatea unei experienţe unitare. Aşadar, se pare că experienţa este ceva 981 a asemănător cu arta şt cu ştiinţa < tejcvri mi e7uaTT|ur|>. apt, ştiinţa şi arta se înfăptuiesc la oameni prin experienţă2. 1 exPenenţa a produs arta — cum spune Polos — iar lipsa ei 6 rdului <™xr]>. într-adevăr, arta se naşte atunci aza multor reflecţii izvorîte din experienţă, ia naştere o  50 METAFIZICA 981b concepţie <\mokr(\sf\ţ> generală, privitoare la toate cazurile asemănătoare. Aşadar, faptul de a concepe că un anume leac îi prieşte lui Callias care suferă de o anume boală, la fel şi lui Socrate şi multor altora, fiecăruia în parte, ţine de experienţă; dar faptul că tuturor celor de acest fel, definiţi printr-o unică formă, suferind de o anume boală, le foloseşte /acel leac/ — precum flegmaticilor, bilioşilor sau celor cu febră — ţine de artă. Prin urmare, în ceea ce priveşte practica, experienţa nu pare a se deosebi de artă. Ba chiar, oamenii experimentaţi reuşesc mai bine decît teoreticienii f ară experienţă. Explicaţia stă în faptul că experienţa este cunoaşterea situaţiilor individuale <Kce9' EKaotov>, în timp ce arta este cunoaşterea situaţiilor generale; dar toate acţiunile şi procesele au de-a face cu individualul. Căci nu pe „om" /la modul general/ îl vindecă medicul, afară doar dacă nu /ne gîn-dim la/ „omul plasat într-un anume context", <dtXX' r\ KCCTO 0141-|3epr|K6c;>, ci pe Callias, pe Socrate, sau pe un altul dintre toţi cei numiţi aşa sau altfel, şi care, în contextul respectiv, au proprietatea <o~uu.pepr|Kev> de a fi oameni. Aşadar, dacă cineva este teoretician şi are cunoaşterea generalului, dar ar ignora particularul cuprins în acesta, va greşi de multe ori în opera sa de vindecare. Insul particular, deci, este cel vindecabil. Şi totuşi, calitatea de a şti şi de a înţelege o socotim mai degrabă ca aparţinînd artei decît experienţei, şi îi concepem pe artizani mai înţelepţi decît pe oamenii cu experienţă, admiţînd că, pentru toţi oamenii, înţelepciunea se asociază cu calitatea de a şti. Aceasta se întîmplă deoarece unii — /artizanii/ — cunosc raţiunea de a fi a lucrului <amot>4, în timp ce ceilalţi oameni — nu. Căci oamenii cu experienţă ştiu că are loc un efect, dar nu ştiu de ce arc el loc. Or, ceilalţi îl cunosc pe de ce şi raţiunea de a f i a lucrului. Iată motivul pentru care îi considerăm mai vrednici de preţuire şi mai ştiutori pe şefii de lucrări decît pe muncitorii manuali, cît şi mai înţelepţi, deoarece primii cunosc raţiunile pentru care se fac lucrările. Ceilalţi se comportă precum unele elemente mani" mate care produc anumite efecte, dar care fără de ştiinţă produc ceea ce produc (aşa cum focul arde). Aceste inanimate produc fiecare efect datorită naturii lor, în timp ce muncitorii manual1 le produc datorită obişnuinţei. CARTEA ALPHA MARE (I) 51 Aşadar, artizanii sînt consideraţi a fi mai înţelepţi, nu fiindcă fi oameni practici, ci fiindcă ei pot să dea seama de fenomene <X6yov e'xeiv> Ş' cunosc raţiunile lor de a fi. în general, semnul distinctiv al ştiutorului faţă de neştiutor este putinţa de a transmite altuia ce ştie. De aceea, socotim că arta mai degrabă decît experienţa este ştiinţă. Căci artizanii pot să-i înveţe pe alţii să ştie, în timp ce oamenii cu experienţă nu pot5. Dintre senzaţii, prin urmare, pe nici una nu o considerăm a reprezenta o înţelepciune, deşi cele mai dominatoare dintre senzaţii dau totuşi cunoştinţele particulare. Numai că ele, în nici o privinţă nu îl comunică pe de ce, de pildă, de ce este focul cald, ci ne comunică c\ozr faptul că el este cald. E verosimil, aşadar, că cel care, primul, a descoperit o artă, situată deasupra senzaţiilor comune, să fi reprezentat o pricină de admiraţie pentru oameni, şi aceasta nu numai fiindcă invenţia sa ar fi fost de folos; ci el a fost admirat /mai ales/ ca un om înţelept şi deosebit de ceilalţi. Iar, o dată ce au fost inventate mai multe asemenea arte, dintre care unele erau îndreptate către necesităţile vieţii, iar altele spre desfătare, mereu ultimele au fost privite ca mai pătrunse

de înţelepciune decît primele, deoarece ştiinţa pe care ele o oferă nu este legată de vreun folos. Astfel că, după ce toate artele au fost născocite, au fost inventate ştiinţele <e7iiarfpoa> ce n-au de-a face nici cu folosul, nici cu desfătarea. Aceasta s-a petrecut mai întîi în acele ţări unde oamenii au dispus mai întîi de răgaz. Iată de ce artele matematice s-au alcătuit în Egipt, unde neamului preoţesc i se îngăduia să se bucure de răgaz6. Am explicat în lucrările de etică diferenţa dintre artă, ştiinţă şi celelalte de acest tip. Dar cele scrise aici au scopul următor: să arate că toţi admit că lucrul numit înţelepciune are în vedere raţiunile şi principiile. Astfel încît, după cum s-a spus mai înainte, omul cu experienţă pare mai înţelept decît cei care au parte doar de senzaţie, oricare ar fi ea; meşterul e mai înţelept decît oamenii cu experienţa, şeful de lucrări — decît muncitorul manual, iar îndeletnicirile teoretice <9ewpnTiKcd> sînt mai înţelepte decît cele productive 982a r> este limpede că înţelepciunea este o ştiinţă ce are ca obiect anurmte principii şi raţiuni de a fi /ale lucrurilor/. 52 METAFIZICA Capitolul 2 Aşadar, de vreme ce căutăm această ştiinţă, ar trebui cercetat lucrul următor: ştiinţă a cefei de raţiuni şiprincipii este înţelepciunea f Or, dacă am privi reprezentările pe care le avem despre omul înţelept, ar deveni mai clar de aici un răspuns: 1) Mai întîi, ne reprezentăm înţeleptul ca pe cineva care le cunoaşte pe toate cele, pe cît posibil, fără însă să aihă ştiinţa lor de detaliu. 2) Apoi, îl considerăm înţelept pe cel capabil să cunoască lucrurile dificile şi care nu sînt uşor de cunoscut omului (simţirea este comună tuturor; iată de ce a simţi este lesnicios şi nu presupune înţelepciune). 3) Iarăşi îl credem mai înţelept pe cel care, în orice ştiinţă, este mai precis şi mai capabil să-i înveţe pe alţii raţiunile de a fi ale lucrurilor. 4) Iar între ştiinţe, o considerăm pe cea. aleasă pentru ea însăşi şi în vederea cunoaşterii ca fiind în mai mare măsură înţelepciune decît pe cea aleasă pentru foloasele ce decurg din ea. 5) De asemenea, este în mai mare măsură înţelepciune ştiinţa care se află mai presus decît cea situată mai prejos. Căci nu înţeleptul trebuie să se supună, ci el trebuie să dispună, şi nu primul trebuie să asculte de ultimul, ci de primul trebuie să asculte cel mai puţin înţelept. Iată deci cîte şi ce fel de reprezentări avem despre înţelepciune şi despre înţelepţi: faptul de a le şti pe toate cele aparţine în cel mai înalt grad celui care posedă ştiinţa generalului (căci aceasta cunoaşte cumva toate subiectele <"U7roK£i.u,evoc>); acestea sînt şi cele mai dificil de cunoscut pentru oameni — cele cu gradul cel mai înalt de generalitate (căci ele sînt cele mai îndepărtate de simţuri). Apoi, cele mai precise dintre ştiinţe sînt cele referitoare la primele principii (iar ştiinţele fundate pe mai puţine principii sînt mai precise decît cele care pornesc de la principii suplimentare, după cum aritmetica este mai precisă decît geometria). Iarăşi, ştiinţa care cercetează raţiunile de a f i ale unui lucru este în mai mare măsură aptă, să-i înveţe şi pe alţii (căci îi învaţă pe alţii /numai/ acei oameni care arata raţiunile de a fi ale oricărui lucru). CARTEA ALPHA MARE (I) 53 De asemenea, faptul de a şti şi de a cunoaşte de dragul ştiinţei - - ' si al cunoaşterii însăşi aparţine ştiinţei al cărei obiect este noscibilul în cel mai înalt grad (căci cel ce alege să cunoască • Jragul cunoaşterii însăşi va alege ştiinţa care este ştiinţă în cea mai mare măsură, iar aceasta este ştiinţa a ceea ce poate fi cunosîn cea mai mare măsură), însă cele cognoscibile în cea mai mare 982a măsură sînt primele principii şi /primele/ raţiuni (căci datorită acestora si pornind de la ele sînt celelalte cunoscute şi nu principiile prime in intermediul elementelor subordonate <5icc icov i)7toK£iuevcov>). De asemenea, ştiinţa care cunoaşte cu ce scop trebuie săvîrşită fiecare acţiune este suverana ştiinţelor şi se află mai presus decît ştiinţa supusă ei; căci scopul acţiunilor este binele lor, iar, în general, scopul este supremul bine în cuprinsul întregului firii. Aşadar, din toate cele spuse, asupra aceleiaşi ştiinţe cade numele căutat /înţelepciunea/: aceea, în mod necesar, contemplatoare a primelor raţiuni de a fi si principii. Căci binele şi scopul <TO ou EVEKOO sînt una dintre raţiunile de a fi ale lucrurilor. Că această ştiinţă /căutată/ nu este una productivă este limpede privind şi la primii oameni care au practicat filozofia. Căci şi acum, şi la început, oamenii au început să filozofeze datorită uimirii <TO 9ai)ncc^£iv>8. La început, desigur, ei priveau cu uimire chiar dificultăţile aflate în preajmă; apoi, avansînd puţin cîte puţin, au parcurs şi chestiuni mai importante, de pildă, aspectele Lunii, ale Soarelui şi stelelor, cît şi geneza Universului, în fapt, cel aflat în încurcătură şi plin de uimire se socoteşte ignorant. (Iată de ce şi iubitorul de mituri e, într-un fel, filozof. Căci mitul e alcătuit din întîmplări uimitoare.)

Insă, dacă e adevărat că oamenii au filozofat pentru a scăpa de ignoranţă, este clar că tocmai pentru a şti au luat urma cunoaşterii şi nu de dragul-vreunui folos /practic/. Felul cum s-au petrecut faptele probează cele spuse: căci abia după ce au existat aproape toate cele necesare atît pentru lejeritatea, cît şi pentru desfătările vieţii, a început să fie căutată cugetarea /filozofică/. Se vede, aşadar, că noi nu o căutăm pentru vreun folos străin, ci, aşa cum declarăm liber omul care ascultă de sine şi nu de un altul, tot aşa şi pe aceasta o eclarăm ca fund singura liberă dintre ştiinţe. Căci ea singură tine d? sine însăşp. '' «a de ce, cu dreptate s-ar socoti dobîndirea ei ca fiind mai sus de putinţa omenească, de vreme ce firea oamenilor este 54 METAFIZICA adesea servilă. Cum zice Simonide: „numai un zeu ar putea avea cinstirea asta"10, iar omul nu merită să caute decît ştiinţa ce i se potriveşte lui însuşi. Or, dacă poeţii grăiesc ceva adevărat şi divini-983a tatea este pizmaşă, este verosimil că tocmai aici se regăseşte pizma ei şi că toţi cei cu prea multă ştiinţă sînt nefericiţi. Numai că nu-i cu putinţă nici ca divinitatea să fie pizmaşă — ci, vorba proverbului, multe minciuni zic aezii —, nici ca vreo altă ştiinţă să fie socotită mai vrednică decît aceasta. Căci ea este cea mai divină şi cea mai vrednică de cinste. Or, numai ea este astfel din două puncte de vedere: întîi, fiindcă este divină ştiinţa pe care Dumnezeu ar poseda-o; apoi, deoarece ea s-ar ocupa cu lucrurile divine. Dar singură ea întruneşte ambele însuşiri. Dumnezeu, într-adevăr, pare tuturor a f i o raţiune de a fi şi un principiu, pe de altă parte, o atare ştiinţă ar poseda-o ori numai Dumnezeu, ori în cea mai mare măsură Dumnezeu. Iar toate ştiinţele sînt mai necesare decît ea, mai bunăîmânu-i niciunau. E necesar, de altminteri, ca dobîndirea ei să ne transporte într-o condiţie contrară celei proprii cercetărilor iniţiale. Căci toţi oamenii încep, aşa cum am spus, prin a fi uimiţi că se întîmplă aşa ceva /deosebit/, aşa cum se minunează lumea la teatrul de marionete, sau cum sînt uimiţi oamenii de revoluţiile soarelui, ori de m-comensurabilitatea diagonalei cu latura pătratului (căci pare de minune tuturor celor ce nu au văzut raţiunea faptului, că o lungime anume nu se poate măsura cu unitatea cea mai mică). E necesar însă ca această dispoziţie /a minţii/ să se schimbe, în final, în contrariul ci şi să fie spre bine, vorba proverbului, aşa cum se întîmplă şi în cazurile menţionate. Căci /dimpotrivă/ nimic nu ar putea fi atît de uimitor pentru un geometru, precum tocmai comensura-bilitatea diagonalei! S-a arătat, prin urmare, care este natura ştiinţei căutate şi care este scopul către care trebuie să se îndrepte căutarea şi întregul demers. Capitolul 3 Rezultă cu limpezime, aşadar, că trebuie studiată ştiinţa primelor raţiuni de a fi (căci atunci susţinem că avem cunoaşterea CARTEA ALPHA MARE (I) 55 f "rui lucru cînd socotim că ştim raţiunea primă). Or, raţiunile , r- /aic lucrurilor/ se pot concepe în patru sensun<\h 6' ama <owia> şi «e«?<* <to TI TIV eivai> (căci pe „de ce ? îl reducem la ultima raţiune <b Xoyoţ eaxaToţ> la lucrului/, consi-derîndu-l pe întîiul „de ce ?" drept raţiune de a fi şi principiu). A doua raţiune de a fi este materia şi substratul <f) uA.n, Kai to X)JtOK£iH£VOV>. A treia este originea mişcării. A patra este raţiunea opusă celei de dinainte — scopul şi binele <TO o-Q e'veica Kai Taya06v> (căci acesta este finalitatea devenirii şi a oricărei mişcări). Despre acestea am discutat îndeajuns în Fizica^3. Acum totuşi 983b să ne referim la cei care, înaintea noastră, s-au angajat în cercetarea lumii, filozofînd despre adevăr. E vădit că şi aceştia au în vedere anumite principii şi raţiuni. Cititorii rîndurilor ce urmează vor avea deci un avantaj : fie că vom descoperi /la predecesori/ un alt tip de raţiuni /decît cele patru/, fie că /dacă nu se va întîmpla aşa/ vom avea mai multă încredere în cele explicate pînă acum14. Dintre primii care s-au îndeletnicit cu filozofia, cei mai mulţi au socotit drept principii ale tuturor lucrurilor doar pe acelea de tipul materiei, de unde provin toate cele-ce-sînt, şi care este întîia lor sursă şi ţinta finală a nimicirii lor. Fiinţa lumii ca atare ar rămîne permanentă, dar s-ar modifica în efectele sale. Pe aceasta ei au nu-mit-o element <aTOt%eîov> şi principiul al celor-ce-sînt. De aceea, ei cred că nimic nu se naşte şi nimic nu piere, dat fiind că aceeaşi natură se conservă mereu, tot aşa cum noi nu afirmăm că Socrate a-pare în sens absolut, atunci cînd la el apar frumuseţea sau priceperea la muzică, şi nici că el piere, atunci cînd el ar pierde aceste însuşiri, deoarece persistă substratul— Socrate însuşi — , şi, în ace-aşi sens, nici celelalte lucruri nici nu apar, nici nu pier. Căci mereu Persistă o anumită natură - fie una, fie mai multe decît una — din care se nasc toate cele, ea însă conservîndu-se. ar asupra mulţimii şi a aspectului unui astfel de principiu nu c°^au aceeaşi opmie. piui Cri ^ ' mcePătorul acestei filozofii, susţinea că apa este princi-e aceea el afirma că şi pămîntul stă pe apă), creîndu-şi această

56 METAFIZICA reprezentare deoarece vedea că hrana tuturor fiinţelor este umeda şi că însuşi caldul se naşte din umed şi trăieşte prin umezeală (iar originea naşterii este începutul, principiul a toate cele). Thales şi-a format deci respectiva concepţie din această pricină, dar şi fiindcă toate seminţele au o natură umedă, iar apa este principiul naturii pentru făpturile umede. Sînt şi unii care consideră că şi oamenii străvechi, ce au trăit cu mult înaintea generaţiei de acum, au vorbit în acelaşi fel despre natură, atunci cînd s-au referit la zei: căci ei i-au pus pe Oceanos şi pe Thetis să fie părinţii genezei, iar jurămîntul zeilor se face pe o apă, cea numită de ei Styx. Or, e mai vrednic de cinste ce e mai vechi, iar jurâmîntul este cel mai vrednic de cinste. Totuşi, rămîne neclar dacă opinia respectivă despre natură a 984a fost într-adevăr una veche şi originară. Dar, oricum, Thales este creditat de a fi afirmat cele de mai sus în legătură cu prima raţiune de a fi a lucrurilor. (Pe Hippon16 nimeni nu 1-ar vedea în mod nimerit aşezat împreuna cu aceşti /vechi filozofi/ din cauza sărăciei duhului său.) Pe de altă parte, Anaximene17 şi Diogene18 aşază drept principiu al corpurilor simple mai ales aerul, înaintea apei, în timp ce Hippasos din Metapont19 şi Heraclit din Efes20 fac acelaşi lucru cu focul. Empedocle21 consideră patru principii adăugînd pamîn-tul ca pe un al patrulea principiu la cele trei menţionate mai sus. (Aceste principii — spune el — persistă veşnic şi nu se nasc, afară dacă nu sporesc sau scad în cantitate, adunîndu-se laolaltă într-o unitate şi despărţindu-se din ea.) Anaxagoras din Clazomene22, care era mai vîrstnic decît Empedocle, dar ale cărui lucrări sînt posterioare23, susţine că principiile sînt infinite la număr. El afirmă că aproape toate materiile omogene, la fel ca focul sau apa, apar şi dispar doar prin unire şi prin despărţire, altminteri /în sens absolut/ ele nici nu apar, nici nu pier, ci persistă veşnic. Se poate, de aici, considera că singura raţiune avută în vedere de aceşti filozofi este de tipul materiei. Dar, procedînd ei astfel, studiul însuşi le-a croit /filozofilor/ pe mai departe drumul şi i'a forţat să cerceteze /în continuare/2*. Căci, dacă orice apariţie şi pieire sînt, pe cît se poate, rezultatele fie ale unuia, fie ale mai multor CARTEA ALPHA MARE (I) , j Je ce se petrec /transformările/ şi care le este raţiunea !i ("> Căci nu este cu putinţă ca substratul însuşi să se modifice £ HY pe sine. Spre exemplu: nici lemnul, nici bronzul nu sînt res-sabili pentru transformarea fiecăruia dintre ele, şi nici nu face F mnui patul, ori bronzul — statuia, ci un alt element este raţiunea transformării lor. Or, a-1 căuta pe acesta înseamnă a căuta celălalt principiu, anume — cum am spune noi — de unde provine mişcarea. Aceia care, de la început, s-au angajat într-un atare demers şi care au afirmat că substratul este unu, nu s-au simţit deloc în dificultate. Ci chiar, cel puţin unii dintre cei ce iau în consideraţie un singur principiu şi procedînd de parcă ar fi fost subjugaţi de această cercetare, susţin că Unu este imobil şi la fel de imobilă este întreaga natură, nu numai în raport cu naşterea si pieirea (această opinie este veche si acceptată de toată lumea), ci şi în raport cu orice altă transformare. Acest punct le este caracteristic lor25. Dintre cei care afirmă că Universul este Unu, nimănui nu i s-a întîmplat să conceapă o astfel de raţiune de a fi /a originii mişcării/, cu excepţia lui Parmenide, iar acestuia — doar în măsura în care el aşază drept raţiuni nu doar pe Unu, ci şi, cumva, pe Doi26. Celor ce consideră mai multe raţiuni de a fi — precum cei ce iau în consideraţie caldul şi recele, sau focul si pămîntul — le este cu putinţă să vorbească în mai mare măsură cu sens: căci ei se servesc de foc ca avînd natura de a pune în mişcare, iar de apă, pămînt şi celelalte — ca posedînd o natură contrarie /de suport al mişcării/. După aceşti gînditori, care au cercetat astfel de principii, dat tund că ele erau insuficiente pentru a da seamă de generarea naturii lucrurilor, iarăşi alţii au cercetat principiul deja acceptat — cum spuneam — de parcă ar fi fost siliţi de către adevăr, într-adevăr, raptul că unele lucruri sînt bune şi frumoase, iar altele devin astfel nu poate, în mod verosimil, să fie cauzat nici de foc, nici de pămînt, nici de vreun alt element de acest tip şi nici nu-i verosimil că ei puteau crede aşa ceva. Căci n-ar fi acceptabil să se încredinţeze spon-an^tfţlt <a™\imu> si întîmplăni ceva aşa de important! ri- - ,me' atunci cînd cineva a afirmat că o Inteligenţă <vo\>c,> se s- - Ume' "upâ curn se află şi în vietăţi, ea fiind raţiunea ordinii a mtre§u armonii din natură, el a apărut drept un om dezmeticit 984b 58 METAFIZICA faţă de cei de dinainte care vorbeau brambura. Ştim cu claritate că Anaxagoras a iniţiat o atare teorie, dar Hermotimos27 din Clazo-mene vorbea înainte despre o raţiune /de acest tip/. Aşadar, cei ce au conceput lucrurile în

ea /Zeiţa/ produse Iubirea2*. Dacă s-ar da curs acestor spuse. neştiind din ce cauză există. Astfel. a cercetat o astfel de raţiune de a fi. apar a fi abordat două raţiuni de a fi dintre cele pe care noi le-am distins în Fizica. filozofii de mai sus au cercetat pînă în acest punct. datorită Dragostei. şi Anaxagoras se serveşte de Inteligenţă ca de o maşi-~ne de scenă'ca să explice facerea Universului. Aşa de pildă. vede drept raţiune a devenirii orice mai degrabă decît Inteligenţa31. dar şi dezor-985a dinea şi urîtul. dar totuşi insuficient şi nici nu îşi găseşte acordul cu el însuşi. ei susţin că ceea-ce-este are realita-e cu nimic mai mult decît ceea-ce-nu-este. materia şi originea. cei numiţi pitagoricieniK sînt primii care să se fi apucat de matematici. după ei. iarăşi. iar vidul — ceea-ce-nu-este. şi pînă la Empedocle. de numai două — anume. dacă s-ar afirma că Empedocle a declarat. el. primul. ei spun că ceea-ce-este suportă diferenţieri 985b 60 METAFIZICA numai prin proporţie. pe care le-au făcut să progreseze. anume plinul şi solidul ar fi ceea-ce-este. cel dintîi. precum Parmenide. Acum. după cum spuneam.'decît în mică măsură. lumea. /de raţiunile invocate/. iar cele rele sînt mai numeroase decît cele bune şi cele urîte — decît cele frumoase. Iar cînd. Dar. de cele contrare lui — pămînt. (De aceea. Căci. iar celălalt — ceea-ce-nu-este. pe de-o parte. apar a exista şi cele contrare binelui — fund prezente astfel nu numai frumosul şi ordinea. ci doua şi potrivnice. şi. _.30 Deoarece însă. el nu se serveşte /ca atare/ de patru elemente. Empedocle. a declarat răul şi binele ca fiind principii.acest fel au stabilit deopotrivă raţiunea pentru care lucrurile sînt în bună orînduială şi au stabilit că aceasta este şi originea mişcării pentru toate cele. Qt despre analiza mişcării. trei: figura. cel dmtîi. atingere şi orientare: dintre acestea. chiar dacă şi altul a mai stabilit drept principiu al firii Iubirea ori Dorinţa. iar Z de N prin poziţie. raţiuni luate ca materie. într-un fel. aceştia. cu matematici. spune: Mai întîi de toţi zeii. şi Ura — raţiunea celor rele. deoarece corpul nu are mai multă realitate decît vidul. • . cineva a introdus atît Prietenia. 986a Capitolul 5 Contemporani cu aceşti filozofi. aşadar. (Totuşi. este necesar atunci ca părţile fiecărui element să se disperse/e din nou32. de foc luat pentru sine însuşi. s-ar afla Prietenia ca fiind raţiunea de a fi a celor bune. să fie leneşi. cu necesitate. De asemenea. privind către sensul lor şi nu către bălmăjeala lui Empedocle. de fapt. atunci focul se strînge într-o unitate şi la fel /face/ fiecare dintre celelalte elemente. a fost primul care a introdus o diviziune a raţiunilor de a fi. fac să fie generate celelalte lucruri prin alter f l a^CSCeia' considerînd rarul şi densul drept principii ale ratiu^î °? fel ?1 LeuciP ?i Democrit afirmă că diferenţierile sînt ordineasin[°r' ^ diferenţienle ar fi. Totuşi. „atingerea" este ordinea iar „orientarea" este poziţia. ci. aşa cum nici filozofii niribune. aşezînd nu o singură raţiune a mişcării. ar fi cu totul corect.) Aşadar. udi. Hrăniţi. Şi aşa cum cei ce postulează pe al ™ rePr Flinţa-substrat. introducînd relatarea despre geneza Universului. aşază drept elemente plinul şi vidul. purtaţi de jur-împrejur. mişcării. şi chiar faptul că el. „proporţia" — /cum spun ei/ — este figura. atunci cînd Universul se desface în elemente din cauza Urii. y . în natură. dau adesea loviCARTEA ALPHA MARE (I) 59 • L rlar lipsiţi fiind de ştiinţă.) Aceste elemente sînt raţiunile gerurilor. Empedocle se serveşte mai mult decît Anaxagoras de raţiuni. Toţi aceşti cugetători. dar şi anteriori lor. respectiv. atunci cînd se află l încurcătură. la fel ca ceilalţi. susţinînd că unul este ceea-ce-este. ectivi. — anume. Se poate vedea acest fapt cer-cetîndu-i versurile epice. a celor urîte. A se deosebeşte de 1X[ prin figură. S£ De altfel. aşa cum se bat cei neexersaţi la gimnastică. în celelalte situaţii. a Opoziţia. de tipul materiei. Universul se adună în unu. aer şi apă — ca fiind acestea o singură natură. Aşa cum spuneam. în raport cu predecesorii săi. dat fiind că este necesar să existe în lume o raţiune care să mişte şi să reunească lucrurile. pe cîtă vreme Hesiod spune: Mai întii de orice a fost Haosul si apoi larga Glie şi Iubirea care se distinge printre nemuritori2'*. nici ei. a vorbit despre cele patru aşa-numite elemente. în legătură cu cele două raţiuni. Huce Inteligenţa într-ajutor. fiecare din ele fiind raţiunea lucrurilor frumoase. ei le-au abordat confuz şi deloc limpede. Acesta din urmă. ei au socotit că principiile acestora sînt . Leucip33 şi însoţitorul lui. Căci aproape ca ei nu ^slujesc. de unde şi în ce fel ajunge ea la lucruri ei şi-au îngăduit. Astfel că. Capitolul 4 S-ar putea bănui însă că Hesiod. dacă este adevărat că binele însuşi este raţiunea de a fi a tuturor celor bune [iar răul — a celor rele]. astfel a vorbit Empedocle despre principii şi acesta — arătat aici — a fost numărul lor la el. să ne fie îngăduit să discutăm mai tîrziu. Democrit34. cît şi Ura. pe de altă parte. în ce fel trebuie distribuită prioritatea acestora. nu par să ştie ce spun sau ce tac. AN de NA prin ordine.

Iar dacă ar fi lipsit ceva de acolo. înţelege suficient concepţia acelor vechi filozofi care au afirmat că elementele naturii sînt mai multe. dulce-acru. o alta — buna ocazie. Ei mai afirmă şi că numărul precede din unu. unu şi mulţimea. . Astfel. bun şi rău. Iată un exemplu: dat fiind că Decada pare a fi ceva perfect şi care cuprinde întreaga natură a numerelor. în schimb.> a numerelor este dreptatea. primele elemente. Or. imparul şi parul.şi principiile tuturor lucrurilor. KOCKX OTXJTOIXUXV A£yoneva<. fie că ei au luat-o de la Alcmaion. deoarece pentru matematici numerele sînt. după cum s-a spus. dar nu toţi vorbesc despre el . precum alb-negru. iar întregul Cer. imaginează ca pe un al zecelea corp Antipămîntul38.copul pentru care cercetăm aici este să examinăm ce pnn• " ază pitagoricienii şi în ce fel se asociază ele cu raţiunile C1PU ÎK mai înainte. Există însă şi filozofi care au susţinut despre Univers că ar consta dintr-o singură natură. au conceput elementele numerelor ca fiind elementele tuturor lucrurilor şi au socotit că Cerul întreg este armonie şi număr. Căci şi ei par să considere numărul drept am ' iu si drept materie pentru lucruri. la fel şi corpurile mişcătoare de pe Cer trebuie — spun ei — să fie zece. elementele numărului sînt parul ' imparul. mare-mic. de aici. divizate însă nu în felul în care au procedat ceilalţi pitagoricieni /ca mai sus/. şi în acelaşi fel /au procedat/ cu fiecare în parte. Oricum. fie că el a luat această idee de la ceilalţi pitagoricieni. iar dintre ele. fiindcă în toate privinţele li s-a părut că întreaga natură se aseamănă cu numerele şi că numerele sînt primele /principii/ ale întregii naturi.> : limita şi nelimitatul. In acest fel se pare că a conceput lucrurile şi Alcmaion din Cro-tona41. în putere pe vremea bătrîneţii lui Pitagora. se referă la contrarii. pămîntul şi apa. dreapta şi stînga. este număr. Aceste chestiuni au fost analizate de noi m alte cărţi cu mai multă precizie. Pitagoricienii au arătat cîte şi care sînt /cuplurile de/ contrarii. Alţi pitagoricieni susţin că principiile sînt zece. iar de la c" a " se P°ate afla şi cîte sînt. Căci afirmă că Fiinţa constă şi este plămădită din aceste elemente. Căci Alcmaion.cu claritate de nu izeacătre pitagoricieni. s-a exprimat asemănător cu acei pitagoricieni. pătrat şi dreptunghi40. Alcmaion a lăsat baltă şi rău definite restul chestiunilor. Şi ei strîngeau laolaltă acele analogii dintre numere şi armonii muzicale cu revoluţiile şi părţile Cerului şi cu întreaga alcătuire a Universului şi le puneau în armonie37. unu este alcătuit din ambele /limita şi nelimitatul/ (căci el este deopotrivă şi par si impar)39. masculin şi feminin. li s-a părut potrivit să examineze numeroase analogii ale celor-ce-sînt şi ale celor-ce-devin mai degrabă cu numerele decît cu focul. Dar pot h ele reduse la principiile discutate înainte i3. Or. Au socotit că o anumită calitate <7ux0oc. El afirmă că majoritatea caracteristicilor omeneşti sînt date m cupluri. A?adar> dm partea atît a lui. fii11" însă numai nouă corpuri vizibile. apoi au văzut că în numere rezidă atributele armoniilor muzicale şi discursurile36. şi care sînt aceste principii. primul este limitat. în timp ce al doilea nelimitat. lumină şi întuneric . rectiliniu şi curb.e sj je dispunerile /lui/. în repaos şi în mişcare. Ei par să aşeze elementele în 62 METAFIZICA genul materiei. cît şi a celorlalţi se poate afla doar 986b ceilPa?nClpiile lucrurilor sîm sub forma unor contrarii. /ţinînd seama şi de/ califiPnn. o alta — sufletul şi inteligenţa. se făceau luntre şi punte ca întreaga construcţie să fie coerentă. prin natură. CARTEA ALPHA MARE (I) 61 î . bun-rău. ci luate întîmplător. formulate în concordanţă cu o serie ordonată <Trâ. ce-i sînt imanente <wţ evurapxovtwvx Se poate.

Unii dintre ei ce consideră această raţiune adaugă la ea şi raţiunea de a fi a misărti iar pe aceasta din urmă iarăşi unii o văd unică. într-adevăr. — că o fac prin participare <u. Pitagoncienii vorbesc în acelaşi fel despre două principii.) Astfel. el acceptă că Unu este conform raţiunii. Parmenide. dar a considerat că definiţiile se referă la o altă realitate decît cea sensibilă. et5r|>. Platon a numit acea altă realitate Forme <î8eca. unii dintre ei consideră una . dar adaugă lucrul următor — ceea ce e şi propriu doctrinei lor — că limita şi nelimitatul [şi Unul] nu sînt o altă specie de naturi. primul. Platon. . cu o primă ocazie. pare-se. precum foc. Capitolul 6 . în timp ce Multitudinea este conformă cu senzaţia şi astfel el iarăşi aşază două raţiuni şi două 987a principii — caldul şi recele. ceilalţi o dedublează — anume raţiunea de a fi a mişcării. sînt concepute de el ca situate alături de Forme <7tocpoc tcfutoo şi urmînd modelul acestora occace Ta-Otocx A susţinut că. alături de ceea-ce-este. Iată ce este de aflat de la filozofii mai vechi. ci nelimitatul însuşi şi Unul însuşi sînt Fiinţa lucrurilor despre care se afirmă ceva. a apărut teoria M laton. Dintre acestea. Or. aşadar. Cît despre Xenophanes44. ci ei vorbesc într-alt fel: căci filozofii naturii adaugă mişcarea. totuşi. Despre aceste probleme pitagoricienii au vorbit în modul arătat. aceste realităţi senzoriale multiple au aceleaşi nume cu Formele48. el consideră ca ceea-ce-este e Unu şi nimic altceva. De aici. atîta /cît urmează/ este potrivit cu cercetarea de faţă: Parmemde42. Socrate se ocupa cu problemele etice. ei au început să discute despre problema lui ce este ? şi au dat definiţii. luarea lor în discuţie nu are rost. el afirmă că Dumnezeu si Unul sînt totuna. pînă la filozofii italici si cu excepţia lor. am observat lucrul următor. cît şi de la alţii. chiar dacă prelua multe de la filozofiile mai vechi. şi unii si Sinfalti însă procedează aşezîndu-le în genul materiei. vorbind despre acestea ca despre foc şi pâmînt45. potrivit căruia toate lucrurile sensibile 64 METAFIZICA sînt în perpetuă curgere. şi de la înţelepţii care au deliberat /despre natură/. anume că ce' CARTEA ALPHA MARE (I) 63 rT "i au în vedere raţiunea corporală. făcînd măcar să existe o generare a Universului. acela a fost numit de ei Fiinţa lucrului respectiv. după cum spuneam. nici ca în acelaşi fel s-ar conforma naturii. Căci pitagoricienii afirmau că lucrurile există prin imitarea numerelor. Unul ar fi o multitudine. trebuie lăsaţi deoparte în ceea ce priveşte cercetarea de faţă — cei doi — Xenophanes şi Melissos — fiind şi ceva mai lipsiţi de fineţe. ca şi cînd s-ar socoti ca fiind identice dublul şi numărul doi. pe una unii o socotesc unică. dar deloc cu întreaga natură. ură a}ţii consideră mai multe principii corporale. acestea. definiţii în mod superficial: lucrul căruia cel dintîi i-ar corespunde definiţia dată. Au dat. Privind către întregul Cerului. In vederea cercetării de faţă asupra raţiunilor de a fi. care. dintre acestea. în totalitatea lor. pare să spună ceva cu sens: căci. Pornind de la cele spuse. Doar numele „participare" a reprezentat o modificare /faţă de pitagoricieni/49. afară doar că — precum spuneam — s-au folosit de două raţiuni de a fi. Prin urmare. el căuta universalul şi. şi-a îndreptat mintea către problema definiţiei. dacă nu ar fi cum spun. occaa tov X6yov> în timp ce Melissos43 a făcut-o luînd în considerare materia (iată de ce primul susţine că Unul este limitat.e9eJ. totuşi. Căci nu este una şi aceeaşi Fiinţa dublului şi Fiinţa numărului doi. fiindcă. nefiindposibilă vreo ştiinţa în ceea ce le priveşte. care examinează mai cu atenţie lucrurile. 987b Pe de altă parte. dublul aparţine numerelor doi. sau ceva asemănător de un alt tip. ^Pă Doctrinele filozofice prezentate mai sus. în baza participării /la Forme/. în timp ce ceilalţi /eleaţii/ pretind că el este imobil. care. ce se modifică neîncetat. iar al doilea că este nemărginit). onţinea Şl elemente proprii. primul dintre ei care unifică /lumea/ (se spune că Parmenide ar fi fost discipolul său).) Fiind însă silit să se plieze lumii aparente. alături de cele existente în filozofia Calicilor. Platon a acceptat învăţătura socratică datorită acestui gen de probleme. Aceştia. dar într-o manieră prea simplă. el situează caldul de partea lui ceea-ce-este. De asemenea. el socoteşte că ceea-ce-nu-este e nimic.i5> /la Forme/. însă. totuşi fac să existe o generare din Unu. Cît despre realităţile senzoriale. considerînd şi ei că ceea-ce-este este Unu. iată de ce Fiinţa tuturor este număr. sau pămînt. cu necesitate. în cadrul acestor probleme. a abordat Unul conceptual. "' frecventase Pe Cratylos47 şi se familiariile lui Heraclit. ca dintr-o materie. el nici nu a clarificat nimic. Platon a susţinut şi mai tîrziu aceste doctrine.că în acelaşi fel ar fi bun. Căci — credea el — este cu neputinţă să dai o definiţie generală unei realităţi senzoriale. (Despre această chestiune am vorbit în Fizica. alţii o dedublează. ceea ce s-a întîm-plat şi acelor filozofi /să creadă/46. (Căci ei nu procedează precum unii dintre filozofii naturii <(pwi6XoYOi>. iar recele — de partea lui ceea-ce-nu-este. iar. nici nu pare a fi atins vreunul dintre cele două principii — raţiunea şi materia. ceilalţi filozofi au vorbit mai obscur <nop\)xwtepov> despre principii.

Precum Empedocle şi Anaxagoras. (Precum Platon cu Marele şi micul sau italicii cu nelimitatul. căci raţionamentul lui Platon nu este corect: într-adevăr. atît pitagoricienii. lităţii şi a stării de repaos. în timp ce masculul poate fecunda multe femele. Si el. iar Unul face ca Formele să fie ce-sînt~ele~în~sine. afirmînd că unul sau ceea-ce-este reprezintă binele. asemănătoare între ele. Totuşi. (Intr-adevăr. Formele fac pe fiecare dintre celelalte lucruri să fie ce-este-el-în-sine. nici pentru Forme Unul nu este aşa ceva. alături de lucrurile senzoriale. afirmă că ele sînt raţiunea de a f i a . ci toţi par să fi abordat tocmai acele /raţiuni/. Platon socoteşte că elementele Formelor sînt şi elementele tuturor lucrurilor. în timp ce — la ei — Forma generează doar o singură dată. stăpîn peste o Formă /în mintea sa/. în timp ce omul. Dar ce ar putea însemna fie participarea la Forme. Platon susţine că. Astfel a fost învăţătura lui Platon despre problemele pe care le cercetăm. vorbind despre Inteligenţa sau Prietenie ca despre bine. dintr-o singură materie /bucată de lemn/ iese o singură masă. Dat fiind că Formele sînt raţiuni de a fi pentru celelalte lucruri.) Aceştia. dar destul de confuz. la o schimbare de nume. Apoi. pe cea de-a doua celuilalt element. o unicitate50. apa si aerul. aici avem o trăsătura ecifică lui Platon. fie că o consideră corporală sau incorporală. mai degrabă susţin că Formele sînt raţiunea de a fi a imobi-. el a încredinţat-o pe prima unuu dintre elementele sale.) Or. sau apă. Anaxagoras cu nesfîrşitul elementelor formate din părţi omogene.procedînd. despre care unii afirmă că ar fi primul element. sau un element mai dens ca focul si mai rarefiat decît aerul. iau în considerare aceste raţiuni. şi Unul luat în calitate de Fiinţă. Cît priveşte raţiunea în vederea căreia există lucrurile bune Şi aceea în vederea căreia există cele rele. într-un oarecare fel. Cel mai mult vorbesc. dimpotrivă. asemănător cu pitagoricienii. nu se referă la ele ca la scopul existenţei sau al devenirii. fiecare în parte. filozofii respectivi oferă. şi mei ei nu susţin că de la Forme provine începutul mişcării — ba. în fapt. 66 METAFIZICA numai atît putem afla de la ei. La fel şi cei care. sau foc. dar şi de Forme. dar nu precizează în ce fel anume. fie Iubirea). 988a Capitolul 7 Aşadar fii /y k'/ ^ exammat Pe scurt şi pe capitole cine au fost filozo-Şi m ce fel au vorbit ei despre raţiuni şi adevăr. fie că au în vedere mai multe. astfel. ca dintr-o bucată de ceară <EKuayeîov>52. de unul singur produce multe mese. Or. şi că. despre aceasta cei ce postulează Formele. totuşi. de ce este ?<xb ii ecm> cît şi de aceea asociată materiei (căci Formele sînt raţiunile de a fi ale lui ce este ţ pentru restul lucrurilor. nemaifiind el altceva /nimic/. Iar acestea sînt imitaţii ale acelor principii. iar Dualitatea provine la el din Marele si micul. în fapt. este limpede din cele spuse că el s-a folosit numai de două raţiuni. ci le consideră drept origine a mişcării53. anume că nimeni dintre cei care au vorbit despre principii şi raţiuni nu a spus ceva mai mult /în privinţa raţiunilor de a fi a lucrurilor/ decît am stabilit noi în Fizica. prin participare la Unu. o raţiune în vederea căreia au loc acţiunile. se întîmplă invers. Iar ideea de a face din Dualitate cealaltă natură (materia) a apărut fiindcă el a considerat că Numerele. fie că o postulează pe ea drept una singură. a afirmat că Unul este Fiinţa. Iarăşi o diferenţă în raport cu pitagoricienii: l za Numerele alături de lucrurile sensibile. şi. anume. dimpotrivă. transformările si mişcările. în timp ce Forma este. Căci din aceste principii (Marele şi micul). Toţi aceştia au abordat o astfel de raţiune. Empedocle cu focul. Cei care. Ideea de a aşeza Unul şi Numerele alături de lucruri şi introducerea Formelor a apărut la Platon din pricina cercetărilor sale logice (predecesorii săi nu cunoşteau dialectica). cît şi Platon au lăsat altora în sarcină să cerceteze. Căci ea râmîne grea de la o singură împreunare. Formele nu sînt pentru lucrurile sensibile o materie. au abordat numai o astfel de raţiune de a fi a lucrurilor. provin Formele şi Numerele51. în timp ce ei susţin . Pentru el. fie Inteligenţa. a mai spus că Numerele sînt raţiuni de a fi ale Fiinţei pentru celelalte lucruri. alţii însă s-au preocupat să afle şi de unde provine mişcarea (precum cei care aşază drept principiu fie Prietenia. Dar nimeni nu a lămurit îndeajuns 988b esenţa si Fiinţa.N merele sînt lucrurile însele şi nu plasează entităţile matematice într-o regiune intermediară. este declarat Unu. situate între ele. şi entităţile matematice: ele diferă de lucrurile sensibile prin faptul că sînt eterne şi neschimbătoare. pămîntul. iar de Forme diferă prin faptul că sînt multiple. există. Unii tratează principiul drept materie. fie Ura. iar Unul este predicat al Formelor ? Platon susţine că ea /materia/ este Dualitatea — Marele Şi micul. iar pentru Forme raţiunea de a fi a lui ce este r" este Unul). tot asemănător cu ei. aşadar. faţă de care Formele devin predicate ale lucrurilor sensibile. Insă. sînt generate lesne din ea. El aşază Dualitatea în locul Nelimitatului luat /de pitagoricieni ?/ ca Unu. ei /platonicienii/ fac ca materia să genereze o mulţime de lucruri. La fel stau lucrurile şi cu relaţiile masculului cu femela. Dar care este materia-substrat. în afara celor prime (?). să mai adăugăm şi pe cei care au în vedere aer. principii /ale Formelor/ sînt Marele si micul luat în calitate de materie. Dar se pare că. fie imitarea numerelor. aşa cum am spus că au procedat şi unii dintre filozofii dinaintea sa.

iar pămîntul — anterior apei56. pămînt şi aer. în mod evident. Intr-adevăr. trebuie considerat că el nu a vorbit deloc nici cu dreptate. dar. Dar oare. altele prin despărţire. aşa cum face majoritatea oamenilor ? Căci aceştia afirmă că totul este pămînt. anume. iar alţii — aerul. Căci ar n . Atunci cînd se apucă să arate raţiunile de a fi ale genezei şi ale pieirii şi fac consideraţii de fizică asupra lor. sau două raţiuni /ale acesteia/. prin combi. 2) De asemenea. dacă ar trebui să existe doar una. deci. sa se ivească. astfel încît lor li se întîmplă să spunt şt să nu spună ca binele este raţiunea de a fi /pentru fiinţare şi Qe~ venire/. de multe ori : Mai intri. Intr-adevâr. ca şi cînd acelaşi corp nu ar rămîne mereu foc şi pâmînt (am discutat despre aceasta în Fizica)**7. fiecare  METAFIZICA dintre celelalte trei elemente şi-a aflat protectorul <KpiTii<. dacă elementul posterior prin geneza sa este anterior prin natură. ei iau în consideraţie doar elementele proprii entităţilor corporale. alţii — apa.de a f i a lucrurilor. ar putea fi considerat drept elementul cel mai elementar <aToixeico6eoTcxTOv> primul din care se nasc. Să cercetăm. fie în acest fel. ne pare că dau mărturie toţi aceşti filoS f Căci ei nu au putut să abordeze vreo altă raţiune de a fi /în afara celor susţinute de noi/. pe de-o parte.989a nare celelalte elemente. In plus. tocmai acest element ar avea părţile cele "rine ^ ?f ^ f' CCl mai SUbdl (de 3Ceea fi]ozofil care a?azâ drePr P mcipiu focul ar fi în cea mai mare măsură în acord cu acest argume™/ k""2 dintfe Ceilalţi filozofi este de acord că un atare ele-admi £Ste elem£ntnl corpurilor. în plus. Acum. am deosebit corect raţiunile de a fi ale lucrurilor bili'nd care şi cîte sînt. In general. cu excepţia pămîntului. greşesc. Dimpotrivă. Dar aceleaşi probleme apar şi pentru cel care are în vedere mai multe raţiuni. Or. nici dacă el ar opta pentru un element mai dens decît aerul. ei nu vorbesc în mod absolut <UK)MC. dar nu şi pe cele ale mcorporalelor. Căci unele elemente apar din celelalte prin reunire. ar trebui admis aceasta mai curînd în virtutea unui raţionament pe care el nu 1-a parcurs în detaliu. nici dacă cineva ar alege drept principiu. Dar nimeni dintre cei care ^T* element nu a socotit că pămîntul este acel ele-t. fac eroarea de a desemna cu uşurinţă drept principiu pe oricare dintre corpurile simple. De asemenea. dacă se admite că Anaxagoras vorbeşte despre două elemente. fără să cerceteze cum se produce generarea lor unul din celelalte — mă refer h foc. apă. astfel că această concepţie este veche şi populară).>. după aceasta. de vreme ce unii susţin ca principiul este focul. şi elementul copt şi amestecat este ulterior prin natură. pe de altă parte. de ce nu alege nimeni dintre filozofi pămîn-tul /ca principiu/.> despre bine ca raţiune. zise în privinţa celor care postulează o singură raţiune. nici verosimil despre raţiunea mişcării. totuşi. Căci este necesar ca. Acestea fie. ei greşesc şi prin aceea că nu aşază nici Fiinţa. în afară de foc. Capitolul 8 Cîţi filozofi socotesc Universul unu şi iau unica sa natură drept materie. CARTEA ALPHA MARE (I) 67 r" orin urmare. dar mai rarefiat decît apa. din cauza mărimii părţilor sale. care susţine că materia constă din patru elemente. iar pe aceasta o văd corporală şi avînd mănme. totuşi ei nu arată că în vederea acestuia se realizează sau fiinţarea sau devenirea. nu ar vorbi cum trebuie: căci. pe vreunul dintre celelalte elemente. e necesar ca cei care judecă precum Empedocle să înlăture /principiul/ alterării: căci /la ei/ recele nu va putea rezulta din cald. noi vedem că elementele provin unul din celălalt. potrivit cu acest raţionament. deşi există şi entităţi incorporale. ei elimină raţiunea de a fi a mişcării. lucrurile ar sta invers decît susţin ei: apa ar fi anterioară aerului. dar care ar fi consecinţa necesară a raţionamentelor care 1-au condus /în fapt/. ca Empedocle. iar tocmai acest fapt distinge cel mai mult între elementul anterior şi cel posterior^. Aşadar. şi apă58. nici caldul din rece. ci abordează /doar/ un bine contextualizat54. dificultăţile posibile decurgînd din modul în care fiecare filozof a analizat principiile. 1) într-adevăr. nici pe ce-este? drept raţiuni de a fi ale vreunui lucru. Iarăşi. fie într-un fel asemănător. dar şi Hesiod spune că pămîntul e întîiul dintre corpuri. e limpede că trebuie cercete toate principiile. aceleaşi obiecţii ca mai sus. Empedocle contestă că ar putea exista vreun /substrat/ al contrariilor de acest fel şi că ar exista vreo unică natură care să devină şi foc.Fiinţei. pentru cine susţine aşa ceva. şi altele specifice.

ei susţin raţiuni de a fi şi principii potrivite pentru a te ridica deasupra şi către regiunea superioară a celor-ce-sînt. de parcă ar fi de acord cu ceilalţi filozofi ai naturii că ceea-ceeste e numai atît cît se supune senzaţiei şi e cuprins de aşa-numitul Cer. (Combinarea şi separarea se fac între aceleaşi elemente. trebuie să-1 acceptăm ca fiind şi numărul particular al lucrurilor /concrete/ ? Sau. iar entităţile matematice aparţin celor lipsite de mişcare. altele nu. probabil că filozoful ar apărea susţinînd o doctrină vrea să spună. alături de el. nici neagră. Rezultă de aici că el ajunge să spună că raţiunile lucrurilor sînt. dacă cineva ar urmări. de asemenea. Altfel. La fel. . cercetează. Unu (fiindcă acesta este simplu şi neamestecat). nici cenuşie. si A °ei ioz. la ei. şi numai aceste princi-PU Şi raţiuni). Apoi 989b a-7" dcă nu se poate ca două elemente luate la întîmplare să se ?1 bine între ele. sau pămînt. Oare pe acelaşi Număr. cu excepţia Inteligenţei. Căci nu e cu putinţă ca Fiinţa să aibă vreo calitate. cît şi fiindcă ar trebui ca ele să fi preexistat pure. cum se poate accepta că proprietăţile numărului şi numărul /însuşi/ sînt raţiunile de a fi ale evenimentelor care există şi se petrec în Cer. fără mişcare şi transformare61. probabil că filozoful ar apărea mai inovatoare /decît alţi filozofi/. şi nu spun. mai mult corpurilor matematice decît celor senzoriale. cît şi imparul şi parul. aceşti filozofi se întîmplă să fie familiari numai cu teoriile privitoare la generare. cum este posibil să existe generare şi pieire. dau ca demonstraţie faptul că fiecare dintre aceste realităţi este un număr. dacă exceptăm astronomia). analizînd. totuşi. deoarece aceste proprietăţi /ale numărului/ corespund locurilor /particulare/. este evident că nimic nu putea fi afirmat ca adevărat despre acea Fiinţă. /posedînd vreo determinare/ ea ar fi fost deja distinctă. Explică geneza Cerului şi observă cu atenţie ce se întîmplă cu părţile. nici clar. sau „ocazia". distrugere şi mişcare (căci ei cercetează aproape numai o atare Fiinţă /corporală/. de vreme ce. cel din Cer. dar că nu există un alt număr în afara Numărului acestuia din care s-a constituit Universul ? Căci ori de cîte ori ei susţin că într-un loc anume există „opinia". pe de altă parte. la ^^proprietăţile /lucrurilor/ ar putea fi separate de Fiinţele /acestor lucruri/. atît la începutul /său/. jg partea sa. numai că se mtîmplă ca în acel loc anume să existe deja o mulţime de mărimi reunite /ale Cerului/. ci era cu necesitate fără culoare. sau mişcările astrelor vizibile pe Cer. arunci cînd nu exista nimic distinct. nici de altă culoare. într-adevăr. dar Anaxagoras spune că toate cele sînt amestecate. ea este fără gust şi nu are nici un fel de calităţi asemănătoare. deşi Anaxagoras nu se exprimă nici cuvenit. Anaxagoras greşeşte şi fiindcă. pe de-o parte. pe care noi /platoniciemi/60 îl socotim a fi Nelimitatul. Celălalt. . de la care pornesc. Iată de ce ei nu au vorbit cîtuşi de puţin despre foc. singurele substraturi sînt limita şi nelimitatul. dar aceasta este imposibil. oc 70 METAFIZICA Asa-numiţiipitagoriciem se servesc de principii şi de elemente mai puţin la îndemînă decît o fac filozofii naturii (motivul este că ei nu le-au preluat din lumea senzaţiilor. par mai /precişi decît el/ <TOÎI. uă T' ambele genuri. ce se asociază mai bine /cu acele realităţi superioare/ decît cu teoriile despre natură. vuv (pcuvouEVotc. Ei discută. aceasta doar fiind neamestecată şi pură. şi îşi dirijează întreaga activitate în legătură cu natu-990a ra. oare în ce mod vor exista lucrurile uşoare şi cele grele ? Căci ei nu aplică deloc principiile. totuşi el vrea să spună ceva asemănător şi cu cei care au filozofat după elji cu cei ce. Şi apoi. Pe de altă parte. • ' jac j si el socoteşte că numere sînt şi /lucrurile/ şi raţiu- . sau altfel ar fi putut avea vreuna dintre aceste culori. Pe deasupra. ar poseda una dintre formele considerate determinate <ev uepet>.°k' 'nsa' c^' fac teorn despre ansamblul celor-ce-sînt îna m" ca dmtre acestea unele sînt senzoriale. afirmă că este vorba despre un alt număr. dar că de mai de sus puţin sau mai de jos /soseşte/ „nedreptatea" şi „judecata" sau „amestecul". Altminteri. toate lucrurile fiind amestecate. ceea ce Anaxagoras ^ că snună. De pildă. sau vreo cantitate. care să fie specific acestora. sau celelalte corpuri de acest fel. fie că li s-ar concede că mănmea apare din acele principii /matematice/. cît şi acum. Aşadar. Astfel. Iată de ce merită mai mult să ne rea m u61' SprC a Vec^ea ce anume spun bine şi ce nu în exami-Problernelor ce ne stau acum înainte. fie că s-ar putea arăta acest lucru. ea nu putea fi declarată nici albă. Numai că ei nu spun deloc în ce mod apare mişcarea.• J' absurd să se afirme că la început toate erau amestecate — atît Qin CARTEA ALPHA MARE (I) 69 otive.)59 Si totuşi. înainte de a primi limitări şi de a participa la o Formă oarecare <^£TOCO%£ÎV ei'&uţ itv6ţ>. există un altul • CARTEA ALPHA MARE (I) 71 . astăzi. cu proprietăţile şi cu activităţile sale şi epuizează tot rezervorul principiilor şi al raţiunilor pentru acestea. sau să fie ceva. Şi apoi. în temeiul aceluiaşi raţionament. ca unii ce — cred — nu spun nimic despre lucrurile senzoriale.

!f ^ nzoriale. fie că acestea sînt obiecte terestre. cîte sînt lucrurile ale căror raţiuni. ce semnificaţie va avea afirmaţia că ceva — de pildă. vor exista Forme şi pentru lurun e dispărute. cît şi un lemn69.) Insă nici unul dintre modurile în care noi. numai că participă la aceasta din urmă contextual. Dar acelaşi /nume/ desemnează Fiinţa atît pentru lumea terestră. multiplicitatea reductibilă la unitate — are fiinţare aparte faţă de lucrurile sensibile? Apoi. si într-altul nu —. rezultă Forme chiar pentru entităţile cărora noi nu am vrea să le atribuim Forme: astfel. cît şi pentru lumea inteligibilă. ci trebuie să existe o participare la fiecare Formă de aşa manieră. toate acestea ar avea comun doar nume* şi ar semăna între ele în modul în care cineva ar numi „om". e cu ce anume ajută Formele /la înţelegerea/ entităţilor eterne. <6(j. Capitolul 9 Să lăsăm deoparte acum cele spuse despre pitagoricieni. alte argumente conduc la consecinţa „celui de-al treilea om"65. pornind de la alte argumente. iar ştiinţele au ca obiect nu numai Fiinţa. vrînd să numere obiecte mai puţine.i / • . ei au avansat de la ele înspre Forme. gibile. fără să întrevadă nimic comun între ejCARTEA ALPHA MARE (I) 73 i mare dificultate /a teoriei Formelor/ ar fi de a încu e ten Dar cea mai . vor exista în mod necesar numai Forme ale Fiinţelor. căutîndu-le. ci numărul şi că relativul e anterior absolutului /şi nu invers/. sau a celor care se nasc şi pier. de vreme ce există o imagine /mentală/ a acestor 'Ucruri64. potrivit cu argumentul că se poate concepe cn atn^ut al unui lucru dispărut. favo T. argumentele în favoarea Formelor suprimă ceea ce ne dorim să existe încă mai mult chiar decît ne dorim să existe Forme: ar rezulta astfel că nu Dualitatea e primordială. . In fine. în timp ce. pentru fiecare lucru există — după ei — o entitate cu acelaşi nume.-. Aşa încît Formele vor fi în mod necesar Forme ale Fiinţelor67. fiind suficient cît ne-am ocupat cu doctrinele lor. egale la număr cu cele l pe care voiau să le explice/. demonstrăm existenţa Formelor nu se arată evident: unele argumente nu conduc la o consecinţă necesară. 990b au încercat să înţeleagă raţiunile lucrurilor din lumea de aici. Căci Formele nu . ci şi alte lucruri. în general. fie că sînt entităţi eterne63. va exista un ce comun /între această Formă supraordonată şi Formele participante/. vor exista şi ^orme ale negaţiilor. (Atunci. acel ceva participă şi la Eternitate. într-adevăr. sau e o Formă comună şi Dualităţii şi unei dualităţi oarecare ?)' Iar dacă nu este aceeaşi Forma /Formelor şi cu aceea a lucrurilor care participă la Forme/. Căci un concept unic poate aparţine nu numai Fiinţelor. toate consecinţele pe care unu /dintre platonicieni/ le deduc din teoria Formelor ajung în contradicţie cu premisele de la care ei au pornit66 Mai departe: conform teoriei ce afirmă existenţa Formelor. cît şi pentru cele multiple.fC t rrpAe însă că ultimele numere sînt raţiuni de a fi inteli-niie lor. şi dacă Formele cer participarea Fiinţelor la ele. ce este mai curino Formă atît pentru dualităţile pieritoare. cicuv. Căci participarea la Forme nu se face dependent de context — într-un caz da. mai întîi. au introdus alte entităţi. făcîndu-le să fie mai multe. Dar dacă se ţine seama de necesitatea logică şi de reprezentările /noastre/ despre Forme. dar că. Cei care au aşezat formele drept raţiuni de a fi şi care. iar primele senzonale. gîndeşte că nu va fi în stare /s-o facă/. ci şi ale multor altor entităţi.cbv\)uov> /situată/ alături de Fiinţele /lucrurilor/ şi aparţinînd tuturor celorlalte multiple reductibile la o unitate <ev ini noKkâv>. dar eterne — oare Forma ce e /chiar/ Dualitatea una şi aceeaşi. /. apoi. art£' S^ ° rv^m că argumentările mai riguroase /în area ^ormelor/ creează Forme ale relativelor despre care noi 72 METAFIZICA 991a negăm că ar avea un gen în sine. ci şi altor entităţi. încît ea să nu poată fi predicată despre un subiect Andeterminat/ <K«9' i)7toiceiuevov». potrivit cu argumentele extrase din ştiinţe. E ca şi cînd cineva. şi astfel de situaţii sînt nenumărate. dacă e aceeaşi Formă şi pentru Forme şi pentru lucrurile care participă la Forme. (Căci sînt aproape tot atîtea — ori nu mai puţine — Forme. vor exista nu doar Forme ale Fiinţelor. dacă nu e aşa. /platonicienii/. căci e dependent de context ca dublul să fie etern. Căci. ar deveni capabil să ducă la bun sfîrşit numărătoarea. vor exista Forme pentru toate cîte fac obiectul ştiinţelor. iar potrivit cu argumentul /ce postulează cîte o Formă/ pentru orice multiplicitate reductibilă la o unitate. a° pe Callias. Spun ceva de felul următor: dacă ceva participă la Forma Dublului în sine.

Căci ce anume înseamnă „să produci privind la Forme" ? Este cu putinţă ca ceva. la întîmplare. precum pentru om . <X6yoi ev otpi9umţ> precum armonia muzicală.] " situate între lucrurile din lumea de aici şi Forme81 ? Apoi'unităţile aflate în Dualitate /provin/. şi aceasta prin niciuna dintre metodele obişnuite : A declara Formele drept modele <7iocpoc5eiyu. astfel încît. din-r.Animalul şi Bipedul. de vreme ce aceste unităţi sînt fără calităţi <cirax6eîq> ? Toate aceste susţineri nu sînt nici argumentabile. ce sînt Fiinţele lucrurilor. Mai departe: dacă Formele sînt numere.0 Dualitate anterioară. dacă nu va exista un agent care să le pună în mişcare în schimb.ar dă raţiunile de a fi ale mişcăm şi ale transformăm70. fie că nu sînt de acelaşi tip. în ce fel trebuie să le concepem £C ^a acestea şi de la ce fel de principii /trebuie să pornim pen-^ xolica/'? Altfel spus: din ce cauză vor exista „interme-. Iar Omul în sine. aşa genul este model. fie că Socrate ar exista sau nu. chiar fără să fi fost reprodus /după modelul respectiv/. ^ . Acelaşi lucru s-ar întîmpla şi dacă Socrate ar fi etern73. totuşi lucrurile care participă /la ele/ rămîn lipsite de devenire. aşa se spune că Formele sînt raţiunile şi ale fiinţării.aTa> şi a afirma că celelalte lucruri participă la ele înseamnă a rosti vorbe goale şi a apela la metafore poetice72. va fi un raport între anumite numere şi nu doar un număr. Insa acest argument. nici toate celelalte /unităţi/ cu restul /unităţilor cuprinse în alte numere/. ca gen. să fie ncît ' 99lb 74 METAFIZICA separate de lucruri ?76 Dar în Phaidon. cît şi toate numerele CARTEA ALPHA MARE (I) 75 te de unii „intermediare". precum le-au indicat spusele de acum. -|or/ _ formele nu constituie Fiinţa lucrurilor senzoriale . E posibil. Iar dacă numerele sînt raţiuni de a fi. fiecare în parte. astmcit vor & ?i mai multe Forme /pentru aceeaşi entitate/. altmini ele ar fi imanente lucrurilor71 . se va ajunge la multe absurdităţi. deopotrivă şi Omul in sme . din acest motiv79. celălalt — Socrate. nici o importanţă dacă unele entităţi sînt eterne si altele nu78. Este. este lesne de respins. Vor exista apoi mai multe „modele" pentru aceeaşi entitate. ceea ce este cu neputinţă82. precum /sînt cele din numărul/ l O 000. prin urmare ca şi restul artefactelor să existe şi să apară datorită unor asemenea raţiuni. de altminteri. • £a CU neputin0 ca F"nta ?i \ucrul pentru care ea este Separate între £le . dar şi pentru Formele însele. că sînt raţiuni de a fi /ale lucrurilor sensibile/. să fie şi să devină asemănător /cu un model/. pe care mai întîi Anaxagoras. Formele nu sînt de ajutor lucrurilor ca să le dea fiinţare. /dacă ele sînt de acelaşi tip/ prin ce anume se vor deosebi unităţile între ele. De pildă: dacă Callias este un raport numeric între foc. ce face obiectul aritmeticii. însă nici restul doctrinei nu poate fi susţinut pornindu-se de la presupoziţia existenţei Formelor. apă şi aer. dar. şi Forma /la care el participă/ va fi un raport între alte substraturi. nici ele între ele. apoi Eudoxos şi alţii 1-au adus. ci din unităţile cuprinse în număr. Căci. e limpede că există şi un ceva printre /substraturi/ care să admită raporturi numerice./aşa cum susţin platonicienii/. întradevăr uşor de acumulat numeroase imposibilităţi ce decurg dintr-o atare opinie. în ce fel aceste numere vor fi şi raţiuni de a fi ale lucrurilor ? Oare fiindcă lucrurile reprezintă o altă serie de numere ? De exemplu: acest număr particular este „omul". nici în acord cu raţiunea80. Să presupunem însă că Formele există. Astfel că acelaşi lucru va fi si modei şi copie75. ar putea apărea /întîmplător/ un om asemănător lui Socrate. De asemeFormele nu sînt de vreun ajutor pentru ştiinţele ce se ocupă realităţile senzoriale. deoarece ele nu sînt imanente acelor lucruri care participă la ele. pentru Formele /speciilor/. precum albul în combinaţie /cu materia unui lucru/ explică aspectul alb /al lucrului/. pămînt. altul — Callias ? întrucît sînt acele numere raţiuni /ale existenţei/ acestor inşi ? Nu are. în ce fel sînt unităţile cuprinse în ea ? Fie că ele sînt de acelaşi tip. De asemenea. Formele ar părea. fie că un om oarecare este sau nu număr. probabil. şi ale devenirii. apar multe lucruri — precum o casă sau un inel — în legătură cu care negăm o participare la Forme77. fiindcă lucrurile din lumea noastră sînt raporturi de numere. dar cum să rezulte o singură Formă din mai multe ? Iar dacă Forma nu provine din alte Forme. /Dacă ar fi imanente/. aceasta deoarece — /în opinia platonici-. şi atunci nici o Formă nu va mai fi un /simplu/ număr. Mai departe: din multe numere rezultă /printr-o operaţie aritmetică/ unul singur. Iar dacă acest ceva există — e vorba despre materie — e clar că si numerele ideale vor fi raporturi ale unei entităţi cu o altă entitate. Să mergem mai departe: dacă este necesar a se introduce un i alt gen de numere. ar Putea Formele.Apoi Formele vor fi modele nu numai pentru lucrurile senzoriale.

or. Pe deasupra. nu au semnificaţie /sub aspectul teoriei Formelor/.> nu ajung toate unu. stabilim că lungimile provin din Scurt şi Lung — adică din ceva mic şi din ceva mare — că suprafaţa provine din Lat şi Strîmt. însă. despre care afirmăm că se numără printre /cele patru/ principii /ale firii/86. dacă e de înţeles ceva. aceasta este. /în termenii platonicienilor/ corpul ar fi o suprafaţă84! in plus. pentru contemporani /platonicieni/. cu neputinţă89. Marele şi micul nu sînt mişcare. /pe de-o parte/. face cu neputinţă succesul cer-aVlH "90 Cu atît mai mult. atunci termenul. Asemănător. distincţii. fireşte. bile/ o exprimăm cu vorbe goale. /vorbind despre ea. însă el a vorbit despre „linii indivi-drept început al liniei85. Aşadar. nici un număr nu se află în aceste mărimi. căci nu vorbim deloc despr nile şi principiul transformării^. Or. noi 992a am abandonat această căutare. sau linia dreaptă. 992b In plus. din pricina căreia acţionează orice inteligenţă şi produce orice natură. fie să se deţină elementele /constituitive/ ale tuturor lucrurilor. aceştia nu au în vedere elementul comun — să zicem corpul — ci focul şi pămîntul (indiferent dacă elementul comun — corpul — există sau nu). demersul este imposibil pentru cei care "rc'etea/â în modul amintit elementele din care sînt alcătuite luturile. afirmînd că acestea sînt primele diferenţieri ale substratului.. A .. e limpede că. nici ce fel de capacitate posedă. . Şi nici genul înaltului nu este Latul. de unde /(în concepţia lor)/ vor proveni punctele ? laton a combătut existenţa acestui gen /al punctelor/. °r md ^ modul general şi avînd în vedere că înţelepciunea raţiunile de a fi ale lucrurilor vizibile. nu se mai susţine: căci prin abstragere <£K9e0i<. şi nici măcar aceasta /nu s-ar întîmpla/. în schimb. ele nu dau seama. după cum am spus şi înainte. Pe de-altă parte. ar trebui vorbit în felul celor care vorbesc despre două sau patru elemente: într-adevăr. nici entităţile ce succed numerelor — lungimile. sîntem în eroare crezînd că e cu putinţă fie să se caute. nici entităţi intermediare (acelea sînt entităţi matematice). ci /doar/ un Unu în sine. care insa ar trebui considerate ca 11 • ' . Altminteri. La fel. şi. ci.d mai multe semnificaţii. La aceasta el se referă de multe ori. de ace astă raţiune de a fi. Cum ar putea cineva descoperi elementele tuturor lucrurilor? Este clar că nu-i posibil să existe o cunoaştere /universală/ prealabilă: astfel. Căci nu-i cu putinţă ca /entităţile geometrice/ să fie Forme (ele nu sînt numere). platonicienii/ au în vedere determinări şi diferenţieri ale Fiinţei si ale materiei — precum Marele şi micul — mai degrabă decît materia /însăşi/.Apoi. Căci cuvîntul „participare". fie volumul linii şi suprafeţe ? Căci Latul şi Strimtul. se afirmă /de către plato-nicieni/ că Unul este. fără. matematidle au devenit filozofia. înaltul şi Scundul /pe de alta/ aparţin /fiecare/ altui gen. ci ele par * reprezenta un al patrulea gen. dacă nu s-ar concede că universalul este un gen. dar el nu are o cunoaştere prealabilă chiar a obiectului şi chiar a . Spuse de acest fel indică deopotrivă un exces şi o lipsă /în argumentare/: căci dacă acestea — /Marele si micul/ — vor fi mişcare. după cum celui care învaţă geometria îi este cu putinţă. să recurgă la. Dar Formele nu ştiu a da seama nici de ceea ce vedem că este o raţiune de a fi a lucrurilor m ştiinţe. CARTEA ALPHA MARE (I) v „ral faptul că. susţinem în fapt că există alte Fiinţe. corpul — din înalt şi Scund. . nu înseamnă nimic. anume. filozofii cer-In senei**1» x<*r J . Voind noi /platonicienii/ să reaşezăm Fiinţele pe principiile lor. este conceput ca o unitate ? . suprafeţele si volumele — şi nu se explică nici în ce fel sînt. numerele nu vor fi Fiinţe. însă cum va avea suprafaţa linii. Acum însă. pe de altă parte. e„necesar să existe o limită a acestor /linii indivizibile/. i ""i" ex'stenţa liniei şi a punctului se explică pornindu-se Acelaşi raţionament. dacă Unităţile /din număr/ sint distincte. e clar ca Formele se vor mişca. filozofii naturii vorbesc despre rarefiat şi despre dens. dar cum sînt acele Fiinţe /ale obiectelor vizi. de unde a sosit mişcarea? în acest fel. s-ar putea concepe Fiinţa-substrat ca fiind o materie „mai matematizată" şi ar apărea că. luîndu-1 ca pe° rePrezentare geometrică. ci. Iar ceea ce pare uşor de demonstrat. Unu" are mai multe semnificaţii. nici obiecte pieritoare. ceasta se poate realiza numai pornind de la Io teoriei despre Fiinţe. considerînd că ne referim la Fiinţa acestor lucruri /vizibile/. aşadar. ori vor apărea. că toate sînt unu. în unele situaţii /precum aceasta chiar/. ^ i • -j ntele ce/or-ce-smt. dacă există un Unu în sine şi dacă acela este principiu. Dacă. pe de-o parte. Căci nu se poate înţelege din ce fel de principii provine acţiunea sau suportarea ei. Altminteri e imposibil83. /deşi e diferit de unu/. precum focul sau apa /la filozofii naturii/. să ştie în prealabil multe. dacă este aşa. întreaga cercetare a naturii este suprimată. . divizat în părţi identice între ele /dar distincte/. dacă se vor concede /acestui Unu/ toate cele. E clar că nici un alt gen dintre /dimensiunile geometrice/ nu va aparţine genului /dimensiunilor aritmetice/. ei afirmînd că acestea trebuie cultivate de dragul altor ocupaţii8S. fiindcă Multul şi Puţinul ţin iarăşi de alt gen /decît dimensiunile geometrice/. din ce motiv numărul.

ci uimirea dezinteresată dinaintea spectacolului Universului. asupra acelor dificultăţi. a-1 vindeca pe omul din Socrate exetnp u. 9. 6. a contextului. fiind autosuficientă şi autonomă. 993a 78 METAFIZICA Capitolul 10 Se vede clar din cele spuse mai sus că toţi filozofii par să fi cău tat raţiunile de a fi ale lucrurilor arătate de noi în Fizica şi că. sa. Motorul adevăratei ştiinţe nu este nici necesitatea practică. Despre acestea. pe cea mai de preţ dintre ştiinţe91! • r i °î. aşa cum se întîm-Pla m cazul unor silabe: astfel. Cunoaşterea nu este instrumentală. să netezim calea în aşteptarea /confruntării/ cu aporiile care urmează95. După Aristotel. nu s-ar mai putea indica vreuna. unor cunoştinţe prealabile. ^J. un astfel de om ce învaţă această ştiinţă. Căci este necesar să existe o cunoaştere prealabilă a premiselor de la care se pleacă. Individualul. La fel se întîmplă şi cu învăţarea prin inducţie. în afara acestora. există în orice ştiinţă ce-şi merită numele un rest de gratuitate. dar /cînd a vorbit de unul singur/ nu a făcut-o limpede. acest raport este ce este în sine osul şi Fiinţa. Dar e necesar ca. cel puţin. lucrurile au fost lămurite şi mai înainte.^^ 1UCmri la ^K S£ r°fCră senza^a ? ^totuşl' sînt al ~ ' Sa m stare sa ^e cunoască. dar într-alt fel. după cum afirmă unii. însă. <r\ npom| (piXocKxpicx>94 vorbind /pe atunci/ despre toate cele. Aristotel spune arta si ştiinţa. nu ar putea să cunoască în prealabil nimic. Ştiinţa presupune libertate şi se conjugă cu libertatea. fie unele — este vorba atît despre învăţarea prin demonstraţii. ireductibil la necesitate şi utilitate. cîte 1-ar pune în încurcătură pe cel care ar reflecta asupra aceloraşi probleme. inefabil şi nu poate constitui obiectul unei învăţări raţionale. 8. cît şi despre aceea prin definiţii. totuşi.Kf|>. fără să ne dăm seama. Numai în măsura în care prin individual transpare universalul. aşadar. datorită raportului va exista şi carnea şi osul şi fiecare dintre celelalte lucruri şi nu din cauza materiei la care. cunoaşterea este teoretică <9eoopT|TtK:f|>. cel puţin rezumat la l însuşi. Or. Ans-totel răstoarnă astfel. în ultimă instanţă. de l ea a lui Socrate. Doar că ei au vorbit despre ele confuz. e uimitor că deţinem. apă şi aer. OXO>. dacă ar exista o ştiinţă universală. parcă îngăima.tatea cazului particular. Prima are ca scop ştiinţa pură. Autosuficienţa apropie astfel cunoaşterea de actualizarea desavîrşită. unii afirmă că silaba ZA constă din ' Ş. aşa încît. ele nu au fost deloc indicate. astfel că. adică de Dumnezeu. la fel se întîmplă şi în privinţa altor ştiinţe. întrun fel. care nu are senzaţia /unor el ameb Un°aŞt. dacă altcineva i-ar fi făcut aceste obiecţii. 7. La Platou. universalul tund t' nai poate fi predat şi învăţat. . Aceasta. căci toate celelalte ocupaţii umane sînt heteronome. finalitatea cunoaşterii era buna guvernare. se referă Empedocle — foc. fie toate. Sau. atunci. iar legitimitatea ei profundă nu e dată de utilitate.'CUm se va Putea Şti din ce elemente sînt alcătuite lucrurile Şi eml m care vom obţine o evidenţă ? Şi aceasta este o dificultaei'_ „~ar Putea sta la îndoială în această privinţă. 2.T|.obişnuite /simple/93.' este iraţional. Prima filozofie. De exemplu : Empedocle susţine că osul există în baza raportului /dintre elemente/. Cunoaşterea şi ştiinţa sînt autosuficiente. a doua viaţa bună. Nimic asemănător la Anstotel. or. complet. pămînt. ştiinţa poate avea — deşi imperfect — acces la el. Arta <iiy\T\> este un echivalent al ştiinţelor productive şi are o semnificaţie destul de diferită de termenul nostru „artă". oxoXâţeiv. fără să aibă nevoie de o întemeiere suplimentară. întruchipată în statul filozofilor dm Republică. _ 5 Ştiinţa este o cunoaştere a universalului. adică. însă. /pornind de aici/. sensul aparent al ierarhiilor. CARTEA ALPHA MARE (I) 79 T definiţia omului nu intră existenţa unui om particular. alţu invocă existenta /în silabă/ a unui sunet diferit şi a unuia cunoscut92. Vezi Lămuririle ^€ 4 Pentru „raţiunea de a fi" care traduce la noi termenul de ama. Numai că orice învăţare se face în baza. Or.datelor pe care urmează să le înveţe. dacă din aceleaşi elemente 'te din^"6 tOate lucrurile> duPa cum sunetele compuse sînt alcătu-S11"<". practică <npaKtiKT|> şi productivă <Jiovr)-n. De aici latinescul „schola" şi cuvintele moderne din limbile europene cu sensul de „şcoală". fiind ea tînără şi aflată abia la început. toate /raţiunile lucrurilor/ au fost indicate. raportul să fie şi carne şi orice altceva. a treia — obţinerea unor produse utile sau frumoase. Vom reveni. împins de necesitate. luci *V eParte' cum ar Putea cineva. fiindcă am putea /astfel/ cu uşurinţă. în acelaşi fel.^ me^[ca\e poate eşua uneori în măsura în care inter-m baza . el ar fi consimţit /la ele/. nici nevoia de a concepe o viată socială şi politică mai bună. dw w ^muririle preliminare. sau să nu fie nimic. A. Şi chiar dacă s-ar întîmplă să existe o asemenea ştiinţă /universală/ înnăscută. NOTE l .

care.^ Simonide din Cos. Diogene dm Apolloma. ca subiect.) poet şi „înţelept". Viziunea lumii ca perpetuă curgere provine de la el. ci de a vedea cum au tratat aceştia problema principiilor şi a raţiunilor de a fi ale lumii. Şcoala eleată. A fost acuzat de impietate şi a plecat la Lampsacos. •t'l 80 METAFIZICA 14. dar o plurivocitate semantică si epis-temologică a lor. 30. aşadar. aşa cum observă şi Aristotel. se pun întrebări noi. Aristotel nu mai revine asupra acestei chestiuni în Metafizica. în Diels. Adevărul şi Iluzia formează la el cele două raţiuni de a fi. a aşezat aerul drept principiu al tuturor lucrurilor. V.Fizica. Heraclit.e. odată atinsă perfecţiunea. 28. Poemul său Despre natură vorbeşte despre Prietenie si despre Ură ca despre cele doua forţe primordiale ce pun în acţiune elementele. Cu alte cuvinte. pe de-o parte. începe faimosul excurs critico-istoric al lui Aristotel. la rîndul lui. Pentru Heraclit din Efes. a~l învinui de neînţelegere faţă de predecesori este fals: Aristotel nu este /doar/ un istoric al filozofiei. un filozof al naturii. Există. Hippasos ar fi întemeiat ordinul akusmaticilor printre pitagoricieni. 22. deşi acesta era mai vîrst-nic. Formularea lui Aristotel lasă loc unor interpretări divergente: cel mai plauzibil este că el vrea sa spună că operele lui Anaxagoras sînt mai tîrzii decît cele ale lui Empedocle. 11. Hippasos din Metapont. Vezi Filozofia greacă înainte de Platon. şi Filozofia greaca înainte de Plafon. >a eontol°gică a raţiunilor. Vorsokratiker 11. fr. De aceea. 29. în fine. Aristotel nu consideră totuşi că această ltUre re este nesfîrşitâ. O obiecţie asemănătoare îi aduce lui Anaxagoras şi Socrate în Phaidon al lui Platon. Dar în afara ei există şi o realitate aparentă. 18. Anaxagoras din Clazomene (circa 500-428). 3. despre „metafizică": ea — sugerează deja Aristotel — este superioară altor ştiinţe. După lamblichos. In consecinţă. Hermotimos din Clazomene. autorul teoriei foarte longevive a celor patru elemente. Ura desface în elemente corpurile compuse. pe 6 ta Parte> ea 1-ar avea ca autor desăvîrşit. 32. mai tîrzii în ordinea evoluţiei gîndirii. cap. A trăit multă vreme la Atena unde s-a împrietenit cu Pericle. 7. El vedea în lupta contrariilor esenţa realităţii. n'l  rlstote^ nu sPune că există patru raţiuni de a fi. (557-468 î. Se vede bine CĂ scopul său nu este acela de a descrie pur şi simplu teoriile pre decesorilor săi. 26 Parmenide consideră că Fiinţa este unică şi că este singura realitate care poate fi gînditâ. Fragmente-Diels.10. tot pe Dumnezeu. Theog. cunoştinţele "" nălţate în urma unei catastrofe. Thales din Milet (625-547) este primul filozof din şcoala ionică. mai tînăr decît Empedoclc. ce se gîndeşte pe sine. ci un filozof care caută în istoria ideilor legitimarea propriilor teorii. 19. după care mişcarea se reia. 16.n. în care ar fi trăit sufletul care mai tîrziu s-ar fi întrupat în Pitagora. Inovaţia lui Anaxagoras este introducerea unei Inteligenţe deasupra lumii alcătuite din elemente materiale omogene (homeomerii). se poate înţeleg6 CARTEA ALPHA MARE (I) 81 crezut — că Anaxagoras este inferior prin lucrări lui mai vîrstnic fiind s-ar cădea ca acela să-i fie superior. A exercitat o influenţă considerabilă asupra lui Socrate. Empedocle din Agrigent (483-423). filozof legendar din vechime. Hiller. 27. De aceea. Parc a fi dedus etiologia bolilor din excesul sau deficitul de apă. fiecare dintre ele deopotrivă reuneşte şi desparte. 3. pe care le anunţase prin conceptul Inteligenţei cosmice. rptv. Hippon. 21. sau că noţiu-o unC faţlUne ^e a ^ ' se Pot acorda patru semnificaţii. descrise în patru moduri. ci ca raţiu-n ea h pot fi concepute. E vorba despre ştiinţa căutată. 20. Anaxagoras nu întrebuinţa raţiunea finală şi cea formală. considerat uneori ca un precursor al sofiştilor. dar. filozof eclectic din secolul V. 15. iluzorie. . Bucureşti. 17. este momentul cînd se pun noi "n 'ebări si apar noi probleme. 31. deşi la Heraclit. Frag. Aristotel anticipează deja ideea din Cartea Lambda: Dumnezeu este gîndirea. după cum arată Platon în Pbaidon 97c. Anaximene din Milet. II. fiindcă. filozof al naturii. 'F -F 13. ^Aristotel sugerează logica internă a dezvoltării gîndirii: fiecare ^ ă probleme. El are ideea că apa este substratul tuturor lucrurilor. 16-20.Jl are ca obiect pe Dumnezeu în calitate de prim principiu. totodată reuneşte părţile separate ale elementelor. Dar se poate înţelege şi că operele lui Anaxagoras sînt „mai moderne". ci că. Un pitagorician din Magna Graecia. Fiinţa există fiind reprezentată de foc. răspunsurile conduc la paS tacKusuperior. vezi Filozofia greacă înainte de Platon. 23. 25. probabil elevul lui Anaximandros. Prietenia are efectul contrar. 13.

Marte. 82 METAFIZICA 37. etern egal cu sine. Cit priveşte model Qc du**1 o . . . nici impar). Cerul stelelor fixe. printre reprezentanţii şcolii eleate. 41. cu valoare normativă şi epistemologică. elementele din dreapta sînt echivalate nelimitatului şi sînt considerate negative. Xenophanes din Colophon. Sistemul pitagorician avea în centru Universului „Focul central". Jupiter. Parul. 46). după Reale (voi. pe care nu o putem auzi din pricina obişnuinţei cu ea de la naştere. A scris numeroase lucrări în toate domeniile filozofiei. 42" CARTEA ALPHA MARE (I) 83 _____ ntat doctrina lui Cratylos că nu poate fi concepută o Pi aton a accep . 43. Antipămîntul (aflat întotdeauna de cealaltă parte a Focului central în raport cu Pămîntul. Consideră că lucrurile constau din atomi şi din vid. 40. Luna. Vezi nota 26.. şi în Cratylos dialogul platonician. d 3 v^+Jj. „nu te poţi scălda în acelaşi rîu r» măcar o singura dată". 39.. ţaţe' ' . şi de aceea invizibil). 47. Atomii erau antrenaţi într-o mişcare eternă şi se combinau între ei.n. ştiinţa ^^ descrie Aristotel modul cum Platon a ajuns să-şi mnceotia si în ce constă ea — prin combinarea heracle-ue cuu^»-^ . Pitagoncienii considerau că planetele se rotesc în jurul p-mîntului pe sfere plasate la distanţe ce formau între ele raportu ' armonice. Ei au arătat că acolo unde Platon vorbeşte despre o lume autonomă a Formelor. Aristotel îl considera oarecum independent de pitagorismul clasic. . Unu era scos în afara şirului numerelor şi considerat a fi deopotrivă par şi impar (sau nici par. probabil originar din Milet. era masculinul. Saturn.-. primul număr par. sferic.. a combătut antropomorfismul mitologiei greceşti şi a susţinut monoteismul. de Zenon din Elea. cel mai important reprezentant al şcolii atomiste. Mercur. Soarele. Filozofia. dascălul lui Democrit. iar Multitudinea este „conformă opiniei". Democrit din Abdera. iustiţia era 4 (2x2) deoarece se baza pe egali-căsătoria pra ^/'')_L'Î\J -^ • i r • ' • . s-au spus foarte multe. elev al lui Parmemde şi autor al unei scrieri „Despre natură sau despre Fiinţă". autorul celebrelor aporii ale mişcării. V. După el. iar dacă acestora toate u se aplică definiţia Doiului.. I se atribuie o scriere „Despre natură". Parmenide.e. Alcmaion din Crotona e considerat de Diogene Laertiu ca discipol al lui Pitagora. .lucrurilor senzoriale. • Expresia desemnează. Este curios că Aristotel nu aminteşte aici. 44. Leucip. de fapt. 46. VI. fireşte. cum pretinde Aristotel şi cum s-a crezut multă vreme. în concepţia autentică a lui Platon.33. A fost comandant militar al cetăţii Samos. 38. Unii interpreţi. ci la un fe-1«i nou. Or. 42. imobil. în timp ce imparul era socotit „nelimitat". care împinge la extrem Q°c' trina curgerii universale. sec. p. 45. au negat faptul că. n. Există.£XemPlu. mai degrabă Ca Arlstotel nu se mai referă la filozofi individuali. . cel al şcolii filozofice mstituţionalizate. Parmemde consideră că numai ceea ce poate fi gîndit există în sensul deplin al cuvântului. greacă înainte de Platon. ceea ce înseamnă că Formele sînt separate de lumea senzorială. Cratylos. socratismul si cu anumite elemente pitagoriciene — e un mUlUl cu jv _ . spunea că Unu este „conform adevărului". precum în Phaidon şi Republica. presupunând o egalitate.. deoarece 2. Cele 10 corpuri erau Pâmîntul. V. multe numere duble. Venus. Melissos din Samos.. -. De aici celebra teorie a muzicii sferelor. întemeietorul şcolii atomiste. 34. era considerat de matematica pitagoriciană drept „limitat". a gîndi Unul înseamnă a gîndi ceva limitat. înseamnă că o singură entitate (Doiul) de' vine o multitudine. şi care nu trebuie luat literal Aceiaşi interpeţi s-au referit la propriile obiecţii ale lui Platon din Parmenide la adresa unei interpretări „realiste" a Formelor. III. Din combinaţiile lor rezultau &$znumitde proprietăţi secundare ale lucrurilor. era temi' primul număr impar. l . _ j i A* Analiză a genezei unui mare sistem filozofic. mai ales K0r'irati de Natorp şi de Husserl (printre ei se numără la noi şi Con-'"antin Noica). discipol al lui Heraclit. t a cu care Aristotel reda corect sensul autentic platonic al aCUra ' Formelor. . Probabil că astfel trebuie înţeleasă afirmaţia de mai jos a lui Aristotel. el adoptă de fapt un limbaj mitic sau alegoric. născut pe la 480 î. Elementele din stingă listei sînt echivalate limitei şi sînt considerate pozitive. lucrurile senzoriale sînt situate alături de Forme <mxpâ TCWTa>. Ei au tins să considere că Platon vedea Formele ca pe nişte modele interioare sufletului (transcendentale şi nu transcendente).

60 Si aici. Forme. nu se referă la esenţele lucrurilor. 53. Referirea este de fapt la De caelo. deşi pornesc de la principii imateriale şi mai subtile decît filozofii naturii. totuşi. Filozofii naturii greşesc. nici recele din cald. ci ca pe una eficientă. Există o întreagă şcoală de 're azi care consideră că orice interpretare corectă a dialogurilor ca JatUntate ?' de bâtrîneţe ale lui Platon trebuie să le considere numai ăttoare Pentru învăţătura esoterica. numerele impare provin direct din Unu. în timp ce Dumnezeul aris-totelician este în primul rînd finalitate pură. din acest punct de vedere. şi atunci acesta este pămîntul. 3. predată de maestru în cadrul Academiei. nu îl utilizează ca pe o raţiune finală. dacă se ia în consideraţie drept element pri" mordial. sau raţiunea finală nu joacă în sistemul platonic rolul esenţial pe care îl joacă în sistemul său: Demiurgul din Timaios este asimilabil raţiunii eficiente. Aristotel vorbeşte ca şi cînd ar aparţine •ă cercului platonicienilor. Aristotel zice că. să spună că Binele. Empedocle). 56. 5. af v? Caldul si recele sînt proprietăţi şi ele se pot combina numai . adică elementul final.H. şi ceva mai jos. Principiile supreme: Unul şi Marele si micul. Press. cu ape-zron-ul său. este mai presus prin natura. în ceea ce priveşte legătura dintre lucrurile senzoriale şi realităţile transcendentale (Numere. 52. în pofida opiniei comune. Aşadar — spun ei — dacă numerele pare provin prin duplicarea produsă de Diadă. matematice. Numerele intermediare. probabil. probabil. 1995.ayeîov un fel de model formator. Or. . E motivul pentru care mulţi interpreţi cnrotit că această Carte Alpha Mare aparţine tinereţii lui Aristotel. iar „numerele prime" sînt. după cum se vede mai jos. şi desemnează drept principiu un element concret. avea în vedere următoarea ierarhie a realităţii: 1. elementul cu părţile cele mai subtile (anterior prin geneză). dar. ar fi necesar un substrat comun pentru cele patru el mente. patru devine opt. Aşadar. 84 METAFIZICA 51. Paris 1986. Bucureşti. Aristotel vrea să spună că. asemănător cu ceara în care se toarnă un material. Cu alte cuvinte — spune Aristotel — aceşti filozofi (Ana-xagoras. au buc*-*1. într-un loc. şi un altul. e probabil că interpretarea teoriei Formelor tindea să fie de tip transcendent şi nu transcendental. State Univ. Aristotel vrea. nu pot da . care duplică orice număr: trei devine şase. Krămer. sistemul platonician. V. etc. Dar cred că interpretarea nu este corectă: eKţKxyeîov are aici sensul de bucată de ceară moale care poate lua orice formă (şi nu de model). nu disting materia de mişcare. Adică. Formele. 7. 4. Ele nu sînt independente. 54. j A i t A * Totuşi unele critici la adresa lui Platon nu se pot înţelege decit in lumina unor concepţii aristotelice mai tîrzii. 55. acesta este focul. Aristotel are în vedere mai ales „doctrina nescrisă" a lui Platon. prin natură j A u există un substrat al caldului şi al recelui. pe care. pitagoricienii. Aristotel se referă pe larg la „doctrina nescrisă" a lui Platon. dimpotrivă. Aici referinţa este la Platon şi la platonicieni. Lucrurile senzoriale. Pasajul nu trebuie înţeles literal în sensul că singura diferenţă dintre doctrina pitagorică şi cea platonică ar fi schimbarea cuvîn-tului „imitaţie" în „participare". ? i cartea ^''D'' L'enseignement oral de Platon. cum pare să rezulte din teoria lui Anaxagoras. CARTEA ALPHA MARE (I) 85 au Dacă există un element.Fapt este că dialogurile nu permit o concluzie clară în această problemă. conceptele). Numerele ideale. deşi introduc Binele. 50. III.ra în care ele sînt asociate cu anumite substrate. prin natură rece. această ultimă obiecţie nu se referă la Anaximandru. aşa cum era el predat în Academie. interpreţii înţeleg prin „numere prime" numerele impare. după Aristotel. Numerele ideale. se are în vedere perfecţiune*' atunci compusul.J. 61 Aşadar. Vezi mea' Pwon. atunci nici cal1 * putea proveni din rece. of N.Ri h eF°Hndatlons ofMetapbysics.Y. în celălalt). nici un filozof nu-1 c°n" sideră ca primordial. Platon nu a făcut decit să utilizeze un alt cuvînt. Empedocle nu H "tinse clar între substrat (sau subiect) şi proprietate (sau predicat). precum focul sau apa-Fireşte. fiindcă nu iau în calcul entităţile incorporale (de exemplu numerele. 2. 57. Dar dacă. Pasaj dificil de înţeles exact: majoritatea interpreţilor înţeleg prin eKu. filozofie şi cenzură. De asemenea. Aşa se explică şi paralela biologică pe care o propune Aristotel. dm care m s-a păstrat foarte puţin şi numai prin intermediul lui gîncT f1 al unor comentatori tîrzii. 49.

62. Lucrurile sînt ceea ce sînt (au o anumită Fiinţă). Adică un lemn cu chipul lui Callias. de exemplu. 7. njn Timatos Demiurgul produce „privind la Forme" întocmai rtist care priveşte la un model. pot fi senzoriale şi mobile (astrele). Dimensu J Formelor est „ A 'scotei îl considera neştnnţmc. La fel. ba chiar şi ale negaţiilor. Dar acest lucru e valabil nu doar pentru lucrurile senzoriale. multiplicarea nu mai m 86 METAFIZICA intervine. ar însemna că relativul este anterior principiului. 67. 66. Formele nu mai pot fi concepute ca separat de lucrurile senzoriale. totel va arăta în Cartea Zeta că forma poate apărea sau dispărea. ca fund neştiinţific. deoarece ele sînt proprietăţi ale unor anumit subiecte. ar trebui să existe Forme şi pentru calităţi. Dar atunci. ar trebui să existe şi o Formă a Dualităţii. Ar fi. prezent de asemenea în Parmenide. geneza elementelor naturii. Faimosul argument „al celui de-al treilea om". nu pot constitui Fiinţa lucrurilor sibile. ca şi cel al lucrurilor. înseamnă că numerele sînt anterioare. dacă ea nu este creată. ci şi pentru realităţile suprasensibile. De asemenea.. 64. 69. 65. Socrate este om. fiindcă ele sînt prin definiţie bile şi separate de lucruri. r apare deoarece Platon tinde să asimileze Forma (sau Ideea) J*iUtui CU lin <( i• ~~ 'e»să doa ' Paradigmatic. Prin urmare. Formele singure — spune Aristotel — nu pot explica mişcarea. bazat pe corespondenţe. 68. 63. Pitagoricienii asociau mai întîi diferite proprietăţi şi situaţii cu anumite numere. Vezi Cartea Lambda. ceea ce arată . Adică teoria Formelor intră în contradicţie cu teoria principiilor — Unu şi Dualitatea indefinită. greu de susţinut că „dublul". CARTEA ALPHA MARE (I) 87 iunea literară. omul este animal.Multiplicarea indefinită a inteli-Omnl. cred că ideea este următoarea1 numai participarea Fiinţelor la Forme este de tip esenţial. cantităţi etc. în timp ce artizanul creează UI1 ui obişnuit privind la Forma Patului. sună în felul următor: dacă oa-menu seamănă între ei fiindcă participă la Forma omului. vor exista şi Forme ale proprietăţilor. dar dacă Formele sînt. la rîndul lor. sau pentru numere. Dualităţii. Dacă însă Forma omului este înţe-r ca o proprietate abstractă (umanul). Se revine la problema multiplicării inteligibilelor. în fapt. întîmplăva poate apărea ca fiind asemănător cu un model. dacă numerele presupun raporturi şi raporturile ţin de relativ. Cum de spune totuşi Aristotel că sînt tot atîtea Forme cîte lucruri ? Probabil că în sensul că numărul Formelor este infinit. pitagoricienii utilizau un raţionament analogic. Aristotel se întreabă dacă numărul ceresc este identic cu numărul lucrurilor şi al situaţiilor. Platomcienii — spune Aristotel — dedublează inutil lumea. Formele fiind eterne. Apoi regăseau în mişcările astrelor pe cer acele numere. sau imobile: motoarele lor. adică pentru Formele însele. exista numai Forme ale Fiinţelor. decît dacă sînt exterioare acestora.seama de originea mişcării şi nu pot explica. adică numai individualele determinate incluse într-o specie admit Forme. ceea ce pare absurd. 70. din care s-ar genera Formele într-adevâr. sau la Omul in Cln^ _. dacă se atribuie o Formă oricărei multiplicităţi. deoarece altminteri toate lucrurile duble ar fi eterne. cum credeau unii platonicieni. 72. căci a predica sănătatea despre Socrate indică o situaţie ce ţine de context. Dar nu poate exista o Formă a „sănătosului" la care să participe lucrurile senzoriale. deoarece umanitatea este predicată în mod esenţial despre Socrate. care sînt pieritoare. sau există cîte un altul pentru fiecare situaţie în parte. Sens exact controversabil. sau chiar poetică a modelului platonician de contestat. Eternitatea nu intră în definiţia Dublului. Sănătatea nu intră în definiţia omului. care este un Om în sine de Forma ' T" "^ *' tre'^ea (^>rn (a'aturi de oamenii individuali şi de gibilel °mU j ?' a?a ma' dcParte. adică este o Fiinţă. 71. Totuşi. Pe noi lucrul acesta ne încîntă. Aristotel spune că. Aristotel distinge între Fiinţe eterne şi Fiinţe pieritoare. Cele eterne. Dacă pentru orice mulţime reductibilă la un concept există o Formă. numere. în general. Obiecţia fusese deja formulată de Platon în Parmenide. deoarece în definiţia omului intră animalitatea. Aceeaşi teorie şi în Republica.-_ ' •• l l l oamenii laolaltă cu Omul în sine vor semăna cu toţii participării la o nouă Formă. Este ceea ce Anstotel numeşte relaţia de „omonimie". ale relaţiilor. în calitate de Forme. ormează un gen. pe care Aristotel nu-1 accepta. CS H" spune că Zeul ar fi creat Patul ideal. deoarece ar participa la o Forma. X. într-adevăr.

dar Formele sînt concepute ca izolate şi necombinabile. 86. 82. 83. Formele — înţelese ca modele exemplare ale lucrurilor — exprimă idealul unui lucru. Formele artefactelor sînt create de Demiurg. Cartea Beta. se pare. care (împreună cu Unu) produce Formele şi numerele ideale.Dar ] ^ U1C -' °a Să ^e Un raPOIt numeric între elemente idea-P atonicienii susţin că Formele sînt chiar numere şi nu rapor88 METAFIZICA tun şi că ele au o natură simplă. în Republica. 90. Dar. Nu există Forme ale artefactelor. a Bipedului etc. Dar. Or. a Animalului. apoi.) 77. aşadar. 74 E o obiecţie serioasă: un om concret participă la mai multe Forme: a Omului. Platou încercase să reducă punctele la „linii indivizibile". tele car ^ !"CrUnle sînt raPorturi de numere. se ajunge la alte contradicţii' vezi Cartea My. Totuşi. cum ar putea — se întreabă Aristotel — ca Fiinţa unui lucru să fie despărţită de lucrul însuşi ? (Ca şi cînd am spune că ceea ce face ca un lucru să fie ceea ce este este separat de lucrul însuşi. teoria Formelor devine stranie. inclusiv unităţile din numere. Ideea fundamentală a lui Aristotel expusă în Cartea Gamma-plurivocitatea semantică anulează posibilitatea oricărui discurs unitar despre realitate. Teoria Formelor nu s-ar referi la finalităţi. ar trebui să provină din Unu şi dintr-o altă Dualitate. situate între Forme şi lucrurile senzoriale. fiind ele prin definiţie imutabile şi inalterabile. realizate între clemen-^„: are "Ura m comP°ziţia lucrului.. 88. Ceva mai înainte Aristotel afirmase că platonicienii neagă că Fiinţa lucrurilor senzoriale ar fi Formele. se pune întrearea cum determină numerele existenţa lucrurilor.nu orice devenire se explică prin aceea că imită o Formă. el se referă la Fiinţe în sens propriu. Iar dacă Formele provin din unităţile prezente în numere. deoarece. 89. că Formele se pot reduce la numere. cum pot aceste Forme să interac-tioneze pentru a forma unitatea unei singure specii ? 75. Se introduce şi ideea. Dacă se acceptă. care ar alcătui un gen diferit de genul lor. presupusă o ierarhie a Formelor şi o participare a unora la altele. opus devenirii. Specia (Omul) este model pentru oamenii concreţi şi copie pentru genul Animal. platonicienii. permanent. Care ar fi logica pentru care un anumit număr ar fi raţiunea de a fi a lui Socrate ? -se întreabă Aristotel. deci participă la Idei diferite. spre deosebire de Formele lucrurilor naturale care sînt eterne şi coexistente Demiurgului. Aristotel le reproşează platomcienilor că preocupările lor pentru matematici anulează problematica finalităţii. exact Forma este Fiinţa. Platon la bătrîneţe şi. Teoria Formelor nu ar explica originea mişcării. ceea ce acesta încearcă să atingă. dar şi acestea ar trebui sa aibă limite. Dar pare greu de înţeles cum poate exista participare în cazul imutabilităţii lor. 87. 78. 84. 80. reluată pe larg în Cartea Gamma. elementele geometriei devin incapabile să se asocieze pentru a forma corpurile. Dar. Trebuie. 85. Mai multe argumente care pun în evidenţă contradicţiile din tre teoria Formelor şi teoria numerelor ideale: numerele se pot ad' ţiona. u"!6^ 'UCrurile imită F°rmele. ceea ce înseamnă că Forma 'e. . ăst fel încît o Formă nu poate proveni din alte Forme. Platonicienii introduc entităţile intermediare. 81. V. ceea ce intră în contradicţie cu ceri ţa ca ele să reprezinte raporturi numerice. de element subzistent. dar nu explică cum se combină aceste entităţi intermediare între ele. după unii platonicieni. că unele dintre aceste paradoxuri nu pot fi explicate decît dacă prin „unu" înţelegem mai multe lucruri distincte. CARTEA ALPHA MARE (I) 89 O ştiinţă universală ar trebui sâ-şi conţină propriile premise 91 iorul obiectului său de studiu. nota 9. în pasajul de faţă. căci Formele sînt imobile. După el. 76. Dar aceste unităţi. Matematicile nu fac apel la finalitate. spre deosebire de în inter jcu[are> ea nu ar putea apela la o meta- . Platon imaginează o Formă a Patului. atunci. dacă unităţile din numere seamănă cu elementele naturale din care filozofii naturii construiesc lucrurile. Aşadar. ar trebui să fie alcătuită din doua unităţi. Asta. . cum credea. Liniile şi punctele alcătuiesc genuri diferite de lucruri. este adevărat că noţiunea de finalitate e mai puţin precisă la Platon. Ca genuri distincte. aşa că este greu de înţeles cum se pot combina. Evident. Dualitatea (Diada) indefinită. în fapt. Aristotel spune literal „nici un alt gen dintre cele de sus nu va aparţine genului celor de jos".

) este cu adevărat ireductibil şi primar ? 93 Dacă am cunoaşte elementele primordiale. Asemănător. Iată de ce studiul ar fi uşor1. Aporia va fi rezolvată în Cartea Lambda. pe de-o parte. ci Cartea Alpha mic. de practică cercetează felul eum stau lucrurile. nici Timotheos n-ar fi existat. chiar dacă oamenii preocupaţi 993b 94 METAFIZICA 1 ------. La fel stau gerurile şi în privinţa teoriilor despre adevăr: de la anumiţi dinînaintaşi am preluat unele opinii. Ştiinţa este o întreprindere colectivă şi trebuie să fim recunoscători înaintaşilor. ci în noi înşine: deoarece. aşa cum se comportă ochii liliecilor dinaintea strălucirii /zilei/. nu cunoaştem elementele lucrurilor. deoarece chiar şi aceştia au venit cu contribuţia lor: «au netezit înainte calea pe care să păşim noi: dacă n-ar fi existat imotheos3. ştiinţă ar sfîrşi prin a fi înnăscută. Cred că aceasta este interpretarea cea mai probabilă. dacă mi ar h existat Phrynis'. în lucruri. a Universului ! Aşadar. Ştiinţa şi metoda de a o preda. 95. Formula f) JipwTTi cpiÂoaocpia poate fi interpretată în două moduri: fie înţelegem prin ea „cea dintîi filozofie". ' r. Sau anuştimţe e p trebui să fie înnăscute.ştiinţă. fiecare gînditor spune ceva cu rost despre natură. luate individual. Pe de altă parte. zice Aristotel — care este criteriul care ne permite să declarăm că un anumit element (foc.. se pare. ci relativul şi prezentul. pe de alta. /în cazul de faţă/ motivul greutăţilor noastre nu se află. tot aşa se comportă şi inteligenţa sufletului nostru dinaintea părţii prea strălucitoare. ceea ce Platon chiar susţine • nr£rui3c ai „ r« « Dar Aristotel contesta aceasta teorie pe motiv ca. pentru vorbitorii de greacă. ar trebui să cunoaştem şi lucrurile din care ele se compun. în acord cu alte locuri în care apare această sintagmă. dar. Necesitatea de a presupune principii şi Je a respinge teoriile care consideră o sene infinită de raţiuni de a fi. în timp ce alţii au determinat i . Fiecare lucru este raţiune în cel m ' mare grad. o traducem prin „prima filozofie" — echivalentul lui Aristotel pentru „metafizică". în măsura în care nota . probabil. Or. Astfel. 94. ' unii aveau impresia că el este un sunet de sine stătător. am fi fost lipsiţi de multe opere muzicale. dacă nu poţi avea ontact cu el aşa cum se cuvine. împrejurarea că ştiinţa nu poate să cunoască universalul si. dife• Je celelalte. contribuţiile rămîn nule sau minore. dar şi celor ce ne apar mai tară adincime. apă. iar dacă. Un semn /pentru uşurinţă/ este că. Iar dacă o dificultate. din adăugarea tuturor iese ceva măreţ. nu doar cuvine-se să fim recunoscători oamenilor ale căror doctrine le-am putea împărtăşi.Vl*. Pane> ca filozofia să fie numită ştiinţa adevăŞtiinţei t> ' r-'inţet teoretice este adevărul. l CARTEA ALPHA MIC (II) Dificultăţile cunoaşterii ştiinţifice. /în principiu/. Iar adevărul nu-l cunoaştem fă -raţiunile de a fi ale lucrurilor. prin fire. chiar daca aceştia nu au adus contribuţii importante. un sunet compus. /deopotrivă/ să intre si în /toate/ detaliile arată dificultatea sa2. ei nu examinea v eternul. la începuturile ei. dar. astfel. Ar trebui să posedăm deci o cunoaştere universală. Capitolul l Anevoios este. este de două feluri /subiectivă şi obiectivă/. se aplică si aici ceea ce spune proverbul: „cine n-ar vedea o uşă /aşa mare/?". atomi etc. fie. în timp ce scopul practice este acţiunea. Astfel. l este uşor. studiul adevărului. 92 z'(zeta) era.<nict ^•Căa scopul SUI. Nu urmează însă imediat cartea dedicată aporiilor (Beta). nici nu e totuşi cu putinţă să eşuezi cu totul în cercetare. ceea ce nu e cazul. Prin urmare. adică filozofia incipientă.

toate părţile unei serii /tempo-lirnita a ^ ^ modul general. Căci fiinţa dotată cu inteligenţă întotdeauna face ceva în vederea unui scop. alte elemente . si astfel veşnic să rezulte un alt gen. şi tot aşa de-a pururea. de exemplu. întrucît nu el e dobîndir" vederea unui alt obiect. fie precum aerul provine din apă. mai multe. aşadar. De aceea. etern fiind. este cu neputinţă să se continue la infinit. fi. mai bogată . d£ ratiun' ' ^ *USâ °â §enerarea. este necesar să existe ceva non-etern Un acesta primul lucru nimicit.. este necesar să existe un capăt pentru proceîsi sch'^îv^ Sta^U lntermed'are> iar Pe de altă parte. In două feluri ceva provine din altceva — nu mă refer la simpla succesiune. aceasta în vederea fericim. ci.^ UmP' este imposibil ca primul principiu. sau că din ceva care se desă-vîrşeşte provine ceva desăvîrşit. încît dacă nu există nici un element m\m h general nu există nici. atunci cînd elementul superior posedă principiul. Cel care învaţă este un cunoscător care se naşte. Dar.) In cazul provenienţei apei din aer însă. tot aşa are parte şi de adevăr7. (In fapt. o raţiune de a fi sau principii. iar aceasta să nu aibă o limită). iar filozofii care susţin existenţa infinitului. nici /considerate fiind/ într-o serie liniară. pe de-o parte. Dar nici termenul mediu nu poate fi raţiune. nu-şi schimbă locul unele cu celelalte. Im a locul între ele. nu /doar/ la. după cum o devenire este la mijloc între a fi şi a nu fi. pămîntul din aer. soarele de Ură. şi acest proces să nu se oprească). si nu ceva /de aici/ oferă raţiunea de a fi acelora. sub raportul originii dintr-o materie. nici sub raportul originii mişcării /nu e posibil un regres infinit/ (de exemplu: omul este mişcat de aer. ^"o'ar nici coborînd din raţiune în raţiune <enî TO KcttK» nu se oate merge la infinit. fericirea să fie în vederea unui alt lucru. acesta de soare. Căci scopul este o limită. Iată de ce este necesar ca principiile entităţilor eterne să fie pururea cele mai adevărate. nici nu se naşte un copil dintr-un bărbat (căci nu /putem spune că/ elementul aflat chiar în /procesul/ 994b devenirii se naşte din devenire.l. celelalte elemente. iar aces ta este o limită. şi cea mai adevărată6. din aceasta — pămîntul. în acelaşi fel. a provenit altceva11. nici considerate sub aspectul /mulţimii/ speciilor lor8./precum apa. la fel şi cel care devine este la mijloc între cel care este şi cel care nu este. dacă nu ar urma să ajungă la un sfîrşit. privită în susul lanţului din care f" X\6Ste a urmtă. Astfel. de aceea se spune că omul cunoscător se naşte dintr-unul care învaţă. un moment dat adevărate. despre care am vorbit înainte. raţiune de a fi pentru terme nii medii ce-i urmează. Şi nu diferit stau lucrurile şi în privinţa esenţei unui lucru: căci este necesar să existe un termen prim. focul. aerul din foc. Capitolul 2 994a Este limpede că există un început sau un principiu «xpxf)> şi că raţiunile de a fi ale lucrurilor nu sînt fără capăt. ceva să fie mereu în vederea a altceva. ci că doar elementul posterior devenirii /e cel ce se naşte/. Rezultă că raţiunea de a fi care face entităţile secundare în rang să ţie adevărate este. el este raţiunea căldu rii pentru celelalte lucruri). Nici. provenienţa unui lucru dintr-altul nu poate merge la infinit (precum carnea provine din pămînt. astfel încît din foc să provină apa. aerul/ — îşi schimbă locul între ele10. Astfel încît. De aceea nici dimineaţa nu se naşte din zi). /în acest caz/ distrugerea unuia din WtîT* na'terea cduilaltsă fie n. vom spune ca e întîiul dintre e • Căci nu ultimul dă raţiunea de a. suprimă fără să dea seama natura binelui. fie după cum un bărbat provine din transformarea unui copil. ci cele eterne dau raţiunea de a fi restului lucrurilor. (în aceste cazuri există întotdeauna o situaţie intermediară.) De asemenea. nu va exista se pul. în sensul că din ceva în devenire apare ceva format. după cum fiecare an parte de Fiinţa. n ambele cazuri însă. Afirmăm că un bărbat provine dintr-un copil. Or. La fel. Dar celelalte . totodată. nimeni nu s-ar apuca să fac-ceva. unul dintre termeni se distruge. prin urmare. o serie nebir£ sau limitată). 96 METAFIZICA Mai departe: scopul este o limită. ultimul în serie neputifl CARTEA ALPHA MIC (II) nimic. Dar nici voind să ştii esenţa sau ce-este-în-sine un lucru nu e cu putinţă să avansezi spre o altă definiţie. ci toate cele ce se obţin în vederea l ' însuşi. nici în cazul scopului nu se poate merge la nesfîrşit: pljifl" barea sa se facă în vederea sănătăţii. cînd spunem că „de la Jocurile Istmice s-a trecut la cele Olimpice". dacă va exista un astfel de termen ultim el va fi situat la infinit. ale nelimitatului sînt /toate/ termeni ra . situaţi între termenul prim şi cel uiţi Dacă ar trebui să spunem care este elementul ce oferă raţiun de a f i a unei serii de trei elemente.comuna l pe care el o posedă î cel mai mare grad /aparţine şi celorlalte lucruri (de exemplu: focul este elementul cel mai cald şi. dacă nu se întîmplă asta. raţiune P^e ^ a g j^ pentru un singur element (nu e nici o deosecăcielera' ^ despre un singur element. /fjr-scop/ nu ar putea exista inteligenţă în vietăţi. *nă ~n momentul de faţă.

trebuie cercetat mai intri ce este natura.i• • i • tarea de tip mitologic şi copilăresc are. cu excepţia ultimului. . sau de mai multe. astfel. mai mare pu 4 _ U ii nu-i acceptă pe cei ce le vorbesc. ci doar în cele care privesc naturile imateriale. i • . Pasaj destul de dificil de înţeles în detaliu. nici nu se poate coborî indefinit în seria raţiunilor sau cauzelor. recele din cald. Oricum. practic. şi care nu poate fi decît cald. Căci noi socotim că ştim atunci cînd cunoaştem raţiunile lucrurilor. măcar nu e nelimitată esenţa nelimitatului^^. apreciază că-i bine să fie adusă mărturia poeţilor. . iar. Asupra autenticităţii acestei cărţi. 9. artea lor.eprezentantul aşa-numitei „muzici noi". tot ar fi imposibilă cunoaşterea. din pricina lipsei de obişnuinţă. Or. din perspectiva diviziunilor. C daSCălul lui Timotheos-3 C°™unităţ" cercetătorilor şi a ştiinţei ca întrcprindere colectiv e Ni ' " ^ mtlnc*e Pe generaţii. Urni vor ca toate să le fie prezentate cu precizie. Iar unde nu există o primă /definiţie justă/. Căci precizia are însuşirea. şi devenirile în dublu sens: caldul din rece. ouată.în termeni /decît cea justă/: căci definiţia mai apropiată /de ceea-ce-cstc-în-sine/ este întotdeauna mai bună şi nu există una mai îndepărtată /şi justă/. fie pentru că nu sînt în stare să urmărească.r . Dar cei care vorbesc despre numărul infinit al definiţiilor suprimă posibilitatea ştiinţei. precum /dacă te-ai afla/ la contracte /comerciale/. deoarece este lucrul cel mai cald. 98 METAFIZICA 6. dar nu e posibil să fie gîndită. chiar şi dacă speciile raţiunilor ar fi fără limită în mulţimea lor. nu-i cu putinţă de parcurs nelimitatulCapitolul 3 Prelegerile au soarta ce le-o rezervă obiceiurile /ascultătorii • Căci preţuim ceea ce se spune după felul cu care ne-am obişn CARTEA ALPHA MIC (II) 97 . De aceea. adică un principiu. cu căldura. daca nu se folosesc de termeni matematici. j jn afara obişnuinţei nu ne par asemănătoare /cu 995a iar spuse e^ ^ cunoaştem/> ci.. 7. ra Pr tere /de convingere/ decît cunoaşterea lor /raţională/. Afirmaţie de tip platonician unde „Fiinţa". Şi nu există nici cunoaştere. ea obişnuinţei o arată legile. va fi clar care este obiectul ştiinţei ei <cpi)aiKT|> şi dacă examinarea raţiunilor întemeietoare ale lucrurilor ţine de o singură ştiinţă. dacă nu te opreşti undeva. nu are limită. sensul fundamental al lui dp^f) este tocmai început.. Cît despre precizia matematică. (De aceea cel care va parcurge /cu gîndul/ linia infinită nu va putea număra /ca atare/ diviziunile sale14. căci au ceva înaintea lor. dacă există un număr indefinit de termeni toţi. Aristotel spune că. pentru nici un lucru nu-i cu putinţă să fie fără limită. este un ter men sinonim cu realitatea autentică. spec' V tUn-ţa eSte fUptă 'mre ceri™a cunoaŞteni universale şi cerinţa muzician 5» Poet< născut la 446 r. datorita obiceiului. că pare unora nedemnă de un om liber. în cel de-al doilea — nu. modul de abordare nu este de tip fizic. Să nu uităm că în greceşte. nu va exista nici una care sâ-i urmeze12. şi metoda ştiinţei <ipO7toc EjrumjuTiqx Fiindcă nici una din ele nu este lesne de stăpînit.dacă nu se utilizează exemple. sînt idei extrem de pregnant 1C nu s"a sch'mbat din acest punct de vedere pînă astăzi. dacă nu-i cum spun. Dar. Aristotel distinge între devenirile care au loc într-un singur sens: un adult provine dintr-un copil. Căci nu e posibil să ştii ceva înainte de a ajunge la elemente inanalizabile /mai departe/.. alţii. 10. pot fi socotiţi termeni medii. în cuprinsul căroTurclt uc "ldl>. De aceea. stran|j_ (^jci ceea ce e obişnuit e şi cunoscut. De aceea se poate spun că el este raţiunea căldura pentru celelalte lucruri. alţii . 8. care. Focul se identifică. în primul caz există stadii intermediare. Prin urmare.. în consecinţă nu va exista un termen prim. tot adăugînd /ceva/ într-un timp determinat. . deoarece este absurd să cauţi în acelaşi timp si ştiinţa. pe alţii precizia îi supără. vezi Lămuririle preliminare. în discursuri. de vreme ce întreaga natură posedă materie16. mai cele pe c ^. ea nu ar trebui pretinsă în toate cazurile. e nevoie ca omul să fi fost învăţat deja asupra modului cum trebuie primite toate /cunoştinţele/.) Este însă necesar să gîn-dească linia în întregul ei prin ceva nemişcător. pecunosc . NOTE . Pentru ele. fie din pricina conciziei. altminteri cum poate fi gîndită seria infinită de raţiuni^ ? Nu e la fel în cazul liniei. nici numărul raţiunilor explicative simultan nu poate fi indefinit.

MU iii i*. raţionamentul lui Aristotel este corect. încurcătura în care e mintea arată. au această calitate genurile cele mai cuprinzătoare. sau mai multe ? A patra aporie: stă în sarcina ştiinţei care cunoaşte Fiinţa să cunoască şi proprietăţile contextuale ale acesteia ? A cincea aporie: există numai Fiinţe senzoriale. --. Or. sau sînt individua Capitolul l Este necesar1. Orice esenţă este o formă. Prima aporie: cercetarea primelor principii şi raţiuni de a fi face obiectul unei singure ştiinţe sau a mai multora? A doua aporie: cercetarea axiomelor generale ţine de domeniul aceleiaşi ştiinţe. J i ra?iunile de""?1 > ° SmgUra ?tiinta sau de mai multe s să examneze . A adăuga termeni în plus este inutil. sau a definiţiilor şi a demonstraţiilor nu se opreşte nicăieri. fizica aristotelică este de tip & tativ. spunînd că şi linia are o infinitate de diviziuni.™ ^. măcar esenţa sa este limitată.l«. A treisprezecea aporie: Unul şi ceea-ce-este sînt Fiinţe ale lucrurilor (aaicî au autonomie în afara lucrurilor) ? A paisprezecea aporie: numerele. sau sînt principii diferite ? A douăsprezecea aporie: principiile lucrurilor pieritoare sînt ele însele pieritoare.l. Cineva ar putea obiecta. sau nu ? A treia aporie: există o singură ştiinţă a tuturor Fiinţelor. Trecerea lor în revistă pe scurt. posibilitatea ştiinţei dispare. aflat într-o fundătură logică. sau o oe" niţie a acestuia).. Orice ştiinţă trebuie să admită anumite propoziţii indemon-strabile. Aluzie la Mişcătorul imobil din Cartea Lambda. astfel încît ştiinţa.Schim':) Pentru cel care a trecut mai înainte printr-o necesar să f*e într'0 condiţie mai bună de a menr ] f utat> precum o parte într-un proces. are limite. să parcurgem mai întîi aporiile sau fundăturile logice cu care trebuie să avem de-a face. tocmai aceasta : cineva.^ pe vremea lui Aristotel mijloacele de măsurare erau mult prea P mitive pentru măsurători relativ precise. toate greutăţile cu putinţă. pentru examinarea ştiinţei noastre. 14. dacă seria cauzală. puncte»' suprafeţele şi corpurile (geometrice) sînt Fiinţe (au o existenţă autonoma. Este vorba despre acelea. Definiţia în doi termeni (cu gen şi diferenţă specifică) este cea mai bună dacă ea surprinde esenţa. sau au acest rol particulele elementare. Dacă primul principiu ar fi nimicit în decursul devenirii.. s-a întîmplat ca ei să fi şi neglijat ceva /din ele/. la fel precum cunoaşterea ar putea presupune o infinitate de raţiuni explicative. în legătură cu starea respectivă. trebuie mai înainte examinate toate dificultăţile. 15 . sau genurile cele mai restrînse (ultimele specii) ? A noua aporie: există ceva în afara individualului. sau în actualiZ'1^ • A şaptesprezece* aporie: principiile sînt universale. pentru cel 995 s" văd* ParcUfS dificultăţile sfîr?kul cercetării nu se vădeşte. De fapt. cere3 'e3: na r ^ f"6 °ea Care ne~a Pus 'n încurcătură şi în introduC Pl-J f1 • . în afara acestor aporii discutate. el n-ar putea funcţiona ca principiu etern. însă celor doritori să străbată un drum greu le este de folos să-şi pună înainte. Definiţia nu trebuie să înmulţească numărul termenilor. numai ca buie construit un model abstract al porţiunii de natura studiata.. focul etc. sau şi Fiinţe în afara acestora. . Aristotel consideră că fizica.l\^a. Deci (presupunînd că există o esenţă a infinitului.W. din pricina prezenţei matefl -nu poate fi matematizată. Drumul liber de mai tîrziu presupune dezlegarea încurcăturilor de mai înainte. chiar dacă. el ' C?te m. care este cunoaştere a universalului. Pe deasupra. sau ca specie ? A unsprezecea aporie : aceleaşi principii există deopotrivă pentru lucrurile pientoare şi pentru cele eterne. ? A opta aporie: dacă genurile sînt principii. cît şi fiindcă cei care cercetează fără să-şi ndice greutăţi înainte sînt asemănători cu oamenii care ignoră încotro vor sa. 13. să fie posibilă ? A zecea aporie: principiile sînt limitate ca număr.11. dacă procesul diviziunii nu e oprit undeva. atît m vederea acestora în sine. nu se poate /altminteri/ cunoaşte aca cumva ceea ce este căutat a fost sau nu găsit : căci. cum ar fi Formele platoniciene? A şasea aporie: există entităţile intermediare (matematice) situate între Forme şi realităţile senzoriale ? A şaptea aporie: genurile trebuie considerate elemente şi principii. De aceea. toate arguele atlate în dispută. CARTEA BETA (III) Cercetarea ştiinţei căutate nu poate avansa fără examinarea aporiilor adică a dificultăţilor care îl aşteaptă pe filozof. Analogie falsă — spune Aristotel Diviziunile liniei nu pot fi numărate efectiv (ceea ce e totuna cu a spune că nu pot fi gîndite). Orice formă este determinată. dar nu poţi să dezlegi nodul pe care îl ignori2. Altminteri. în mod adecvat. cîte au fost discutate diferit de către unii filozofi. sau nepieritoare. sau nu ? A cincisprezecea aporie: există sau nu Forme ? A şaisprezec aporie: elementele şi principiile există în virtualitate.lV. precum apa. 12. păţeşte cam ce se întîmplă cu cei legaţi: să meargă mai departe le e cu neputinţă în ambele direcţii De aceea.l_l. se plimbe. 16.

m cuvinte. dacă ştiinţa noastră are ca obiect numai Fiinţele. ci şi — dacă un /singur/ contrariu corespunde fiecăruia ? Apoi. figurile geometrice şi punctele sînt Fiinţe anume. în legătură cu Acelaşi si Altul. refer la ceva de tipul /unui astfel de principiu/. sau smt altele pentru lucrurile picioare şi altele pentru cele nepieritoare? S' oare toate principiile sînt nepieritoare. sau potrivit cu o mişcare ? Şi aceste probleme ar oferi o fundătură logică de toată frumuseţea ! In plus. alt filozof — la foc. şi la tel. altele trebuie numite într-alt fel? Dar şi lucrul următor este necesar de cercetat: oare trebuie afirmată existenţa doar a Fiinţelor senzoriale. şi la cele 996a j. după cum vorbeşte Empedocle. sau dimpotrivă. oare.. . sau sînt mai multe genuri. Si ceea ce este cel mai greu de ştiut şi produce cea mai mare încurcătură: oare Unul şi Ceea-ce-este nu sînt nimic altceva decît Fiinţa lucrurilor. In plus.ţulor-> *. şi dacă există ceva alături de întregul comp CARTEA BETA (III) 103 ' trez compus" <owoXov> situaţia cînd materia capătă (numesc „m ^ ^ ^ aceasta se întîmplă cu unele lucruri. sau sînt mai multe ştiinţe? Iar dacă sînt mai multe /ştiinţe/. oare principiile sînt universale. dar nu-i uşor nici măcar să formulezi ca lumea. referindu-se la Prietenie. şi asta nu doar ca să afle ce este fiecare dintre ele. situate imediat deasupra lucrurilor indivizibile. nu doar că e anevoie să-ţi croieşti un drum spre adevăr. iar dacă sînt Fiinţe. şi dacă ea este una sau sînt m multe la număr. Neasemănătorul si' Opusul. sau /se individualizează/ precum indivizii ? Ele sînt în virtualitate. cu Asemănătorul. după cum au susţinut pitagoricienii şi Platon. precum spuneam. şi dacă acea este separată /de lucruri/ sau nu. pe care dialecticienii le scrutează. oare este vorba despre acelea cîte sînt numite „ultimele". oare principiile sînt definite prin număr. în afara rna riei. sau si contextele intrinseci ale Fiinţelor. sau nu. „animalul". oare numerele. sau cele ale lucrurilor picioare sînt şi ele pieritoare? . sau. oare în sarcina cărei ştiinţe stă examinarea tuturor acestora ? Şi în plus /stă în sarcina ei şi examinarea/ contextualităţilor în sine. cu Anteriorul si Ulteriorul şi în legătură cu toate cele asemănătoare. există vreo raţiune de a fi intrinsecă sau nu. sau fiecare lucru se distribuie în elemente imanente ? Iar dacă /principiile şi elementele/ sînt genurile. trebuie cercetat. oare ea /ştiinţa/ este una sin gură avînd ca obiect toate Fiinţele. oare principiile si elementele sînt genurile. sau de mai multe să stu- . .. S' oare principiile sînt aceleaşi. în afara acestora există şi altele ? Dar oare genul Fiinţelor /inteligibile ?/ este într-un singur fel.102 METAFIZICA Apoi: numai primele principii ale Fiinţei fac obiectul ştuntei ea trebuie să cerceteze si principiile tuturor demonstra. sau despre „primele genuri" ? De pildă: în afara individualului.n «ubstrat? . . un predicat ). sau prin l ÎVal> Mărefer şi la principiile din argumente / raporturi. substratul /Fiinţa/ este ceva diferit /de ele/. precum procedează cei care introduc entităţile matematice între acestea şi lucrurile senzoriale ? Şi în legătură cu acestea. dacă este oare putinţă să afirmi şi să negi acelaşi şi unic lucru în acelaşi tirnn • ' ' 1 £ 1 A l l ' ^' ^ nu-i cu putinţa. sau în actualizare ? Sînt oare /în actualizare/ în alt mod. sau dar CU Ve^rte. m legătura cu toate cele asemănătoare Şi dacă ştiinţa are ca obiect Fiinţa. oare ele sînt separate de obiectele sensibile. . dificultăţile ! Capitolul 2 Primul d' ' diflcultatea desPre care am vorblt în die? " : °are *me de ° smgură Ştiinţă. lungimile. altul — la aer sau la apă ? Apoi. sau sînt imanente acestora ? In legătură cu toate acestea. pornin-du-si cercetarea numai de la ceea ce este acceptat de opinie. oare toate sînt înrudite sa unele dintre ele trebuie numite „înţelepciuni". sau „omul" este principiu şi are mai multă Fiinţa Dar cel mai mult trebuie cercetat şi examinat dacă.

Prin faptul. Iar dintre oamenii care cunosc. are loc atunci cînd c frecare uc^ ^^ respectiv (de exemplu. atunci cînd ştim principiul s* originea mişcării. dacă este vorba despre 'eniri acţiuni si orice transformare. precum Aristippos5.Princl11? ce nu s" ar ^Utea ^lne de ° singură ştiinţă să cunoască principii to«e obiecte™ -1"" /îmrC de/4 ? în P1US' ^ t0at£ aU dC"a faCC °U e. în cazul unei case. şi deloc nu aminteşte nici un matematician despre aşa ceva. declarăm că ştie mai ml"t c care pricepe ce este lucrul sub raportul lui „ce este" sau a lui . datorită naturi. !p de altă parte. va a^e acestor S C Un Şen"subiect şi să existe proprietăţi. ce specific anume ar race ca geometria /de exemplu/ să le înţeleagă mai bine decît oricare altă ştiinţă ? Iar dacă oricare alta le înţelege la fel. sau cum este. şi o alta pentru Fiinţă/ ? Iar dacă nu ar fi o singură ştiinţă.997a esteobiectu] sPeaflc ni" aj recului ştiinţelor. atunci. 996b b) Dar. deopotrivă. nu se demonstrea?" nimic cu ajutorul acestei raţiuni întemeietoare. şi sînt restul lucrurilor. dar acţiunile toate au loc pnn mişcare. în legătură cu /aceste principii demonstrative/. în matematici. însă. ş> cel care ştie dt de mare. si cîte asemenea premise /logice/ mai există. sau negat şi că este imposibil ca el. totul se judecă în funcţie de „mai bine" şi „mai rău". le-au vorbit de rău : căci — /spun ei/ — în restul artelor cît şi în meşteşuguri. sau e una /pentru ele. fiecare. să nu-i opună nimic. De aceea unii sofişti. aşa după cum /înţelegerea principiilor de. că materia este pămîntul şi pietrele. pe care dintre cele două trebuie s-o considerăm ca fiind cea căutată de noi acum ? a) A susţine că este vorba despre o singură ştiinţă /deopotrivă a principiilor demonstrative şi a Fiinţei/ nu este bine zis: căci. în timp ce în matematici nu se vorbeşte deloc despre bine şi rău. care ar fi bun în mod intrinsec. nici nu există demon straţie bazată pe „mai bine" sau „mai rău". că scopul este lucrarea de făcut. precum nişte slugi. nici n ar exista binele în sine. iar scopul si finalitatea sînt canw tul unei acţiuni. care anume dintre ştiinţele /avînd ca obiect numai una dintre raţiuni/ să fie numită înţelepciune — în felul celor stabilite mai demult? Sens ar avea ca toate să pretindă aceasta: prin faptul că domneşte şi stăpîneşte cel mai mult şi că e drept ca celelalte ştiinţe. cît şi cea a lucrului cognoscibil în cea mai mare măsui* tocmai ştiinţa Fiinţei ar fi „înţelepciunea"6: căci cunoscînd oarnen acelaşi lucru sub multe raporturi. sau ce face. oare există o singură ştiinţă pentru acestea cît şi pentru Fiinţă. Astfel • la entităţile nemişcătoare nu ar putea exista acest principiu. 2) Creează probleme siprincipiile demonstrative <âp%ai COTO&IK-nmi>: oare ele formează obiectul unei singure ştiinţe sau al mai multora? Numesc „principii demonstrative" premisele generale în baza cărora se fac demonstraţiile. ce este „a ridica la «f? Răspuns : este aflarea unei medii /geometrice/ dintre două e La fel se întîmplă şi în alte cazuri). Acest principiu este diferit si opus scopului. să fie si să nu fie7.fe este". dar dacă nu este cu putinţă ca această înţelegere să fie obiectul specific al tuturor ştiinţelor. care dintre ele trebuie declarată a fi cea căutată ? Sau cine dintre cei ce posedă aceste ştiinţe este omul cel mai deplin cunoscător al lucrului căutat? Căci e cu putinţă ca acelaşi lucru să aibă de-a face cu toate tipurile de raţiuni. cel mai bun cunoscător este cel care ştie ce este lucrul. că a fost definită atît drept ştiinţa primelor raţiuni. De exemplu : faptul că este necesar ca orice sau să fie afirmat. De aceea.) ' necesar ca o demonstraţie să pornească de la nişte J ii .m ce fel e cu putinţă să existe principiul mişcării 104 METAFIZICA sau natura binelui la entităţile nemişcătoare? Aceasta. dacă există mai multe ştiinţe ale raţiunilor şi principiilor şi dacă fiecare are drept obiect o altă raţiune. iar forma este planul. dar şi axiome -110113" ^^ "U P°ate £X'Sta Demonstraţie a orice. rfel încît ar părea că ţine de altă ştiinţă să studieze fiecare dintre Iceste raţiuni de a fi ale lucrurilor. dat f" că orice lucru. de exemplu. precum în dulghene şi în cizmărie. /cunoaştem lucrurile/. Or. este un scop şi astfel el este raţiunea de a fi în vederea car '" şi devin. /se poate spune/ că originea mişcării este arta şi constructorul. sau ce suporta w CARTEA BETA (III) 105 nea şi 'm celelalte /situaţii/ faptul de a cuOnoaşte si pe cele care se pot demonstra. sri °e h ^ eX1SU ° ?tiinţă a acestor principii demonstrative ? on'sTr W ^Um " anume se 'n«mplă să fie fiecare principiu cunoscute T j te arte> ^ec'> se folosesc de ele ca presupus frebui să e ' * ^ £Xlstă ° ?tnnfă demonstrativă despre ele. are dreptul la /numele de înţelepciune/ ştiinţa scopului şi a binelui (căci în vederea acestuia sînt restul activităţilor). atunci. mai bine ceva o altceva. nici ază Fiinţele nu are drept obiect specific să cunoască demonstrative».

şi alte /feluri de Fiinţe/ ? Şi riale. dacă se vor accepta. rezultă că şi contextele /aparţinea domeniu specifici unei singure ştiinţe. vor exista şi linii / „intermediare"/ alături de liniile în sine şi de liniile sensibile şi la fel se va întîmpla cu fiecare gen de entităţi geometrice. Si aici este imposibil să existe Căci dacătermedlare/ alătUn de Cek senslblle' d)n ^^ motive' /internii eX1Sta °b'ecte sensibile intermediare. Căci. fie că vorbim aici despre o aceeaşi. atunci şi ştiinţa Fiinţe1 a fi o ştiinţă demonstrativă.. Sănătatea în sine şi nimic altceva. dar nu pare să existe demonstraţie p^11 tru ce-este un lucru12.106 METAFIZICA premise.. sau p^ntelor sînt de un singur fel. alături de cerul vizibil. de exemplu: dacă corpul este o Fiinţă. b) Dar. dar devine cu totul imposibil ca el să fie mobil14 î des £Va aSemănător se P°ate sPune şi despre materia opticii. b) Dar. dacă ar sta în sarcina altei ştiinţe contextele Fiinţ^0 ' este extrem de greu de arătat care este ştiinţa care. Cum se poate crede aşa ceva. Căci nici cei ce cred în zei nu au făcut din ei altceva dedt oameni eterni. ce are un domeniu. în afara acestora. şi un soare si o luna si la fel va fi cu toate fenomenele cereşti. fie că. la fel.!^-' W atunci e yădit că vor exista şi animale intermentre cele ideale si cele ?a fiind. în conseci rezultă un singur gen al demonstrabilelor. . sau sînt mai multe. afară doar că ele sînt eterne. Calul în sine. face cercetarea doar una1'. alături de Forme şi de obiectele sensibile. tratîndu-le în mod asemănător /pe Forme/ cu modul în care procedează cei ce susţin că există zei. Iar dacă nu revine filozofului. atunci cui va reveni să cer ceteze adevărul şi falsul în ceea ce le priveşte ? 3) în general. căci toate ştiinţei -)' ' rnonstrativc se servesc de axiome9. Aşadar. vor apărea multe dificultăţi: căci este limpede că. Ei /platonicienii/ afirmă că există Omul în sine. cît şi lucru" A" a amoniei matematice. . în legaţi»a Fiinţa. există şi senzaţii diare. să aibă un obiect şi să demonstreze ceva. altminteri. dacă este adevărat că orice ştiinţă demonstrativă.{kpr|K6Ta K«0' a.. contextele esenţiale /corespunzătoare/. cît şi proprietăţile contextuale legate de fiecare gen /de entităţi geometrice/. Atunci. ar exista şi o singură ştiinţă demonstrativă referitoare la toate contextele /Fiinţelor/. oare cercetarea /noastră/ se referă numai la Fiinţă. cînd ne-am Jferit la aceste probleme. în cadrul acelui gen de lucruri. de vreme ce astronomia este una dintre ştiinţele /ce au de-a face cu entităţile intermediare/ va exista si un alt cer. că există unele naturi situate în afara celor de sub Cer.. în cadrul aceluiaşi gen de lucruri. care dintre ele este suverană şi cea dintîi ? Axiorn l sînt universale în cel mai înalt grad şi reprezintă principii pent toate cele. ce fel de Fiinţă are drept obiect această ştiinţă /căutată de noi/? a) A afirma că există o singură ştiinţă a tuturor Fiinţelor nu este corect. sau cade în sarcina alte'2 • a) Dacă ar sta în sarcina aceleiaşi ştiinţe să cunoască atît Fimţcto cît şi proprietăţile contextuale ale lor. aceste naturi sînt declarate ca fiind la fel cu lucrurile sensibile. este specific aceleiaşi ştiinţe să cerceteze. Căci nu se poate spune că /acel cer/ este nemişcat. cercetează /numai/ proprietăţile contextuale ale saleCARTEA BETA (III) 107 • Ă rre • oare trebuie susţinut că există numai Fiinţe senzo5) mî există. iar lucrurile sensibile — pieritoare. doar că aceştia sînt antropomorfi. ar fi gre acestor ştiinţe. nici/platonicienii/ nu au făcut din Forme altceva decît obiecte sensibile eterne^ \ 6) Mai departe. şi entităţile intermediare. fie că /ambele/ le cercetează.. sii-. în lega" tură cu care matematicile fac demonstraţii. pe de-o parte. cercetează contextele intrinseci10 <TOC ai>u.\>ia> pornind de la premise generale. pe de altă parte. oare există o singură ştiinţă avînd ca obiect toat Fiinţele. dacă ştiinţa principiilor demonstrative şi aceea a Fimf • sînt diferite. pornind de la aceleaşi premise. oare genu ^ ^\ ^^ afjrmă existenţa Formelor şi a entităţilor 997b formează — spun ei — obiectul ştiinţelor matema. dar că. la fel şi liniile şi suprafeţele sînt Fiinţe. din ele. a) Numai că intervine o multipla dificultate: nimic nu-i mai bsurd să afirmi. sau sînt mai multe ştiinţe ? Iar dacă nu este una. ce ţin de o singură ştiinţă şi pornind de la premisele care aparţin unei singure ştiinţe. Dacă geometria s-ar deosebi de geotul d 108 . sau şi la proprietăţile contextuale ale acestora ? Spun. oare cade în sarcina aceleiaşi ştiinţe a le cunoaşte pe acestea. fie că este vorba despre o alta. s-a spus mai sus. — noj /platonicienii/ pretindem că Formele sînt şi raţiuni "CC ^ aje lucrurilor si Fiinţe în sine. 4) Apoi.

Din astfel de argumente rezultă că genurile nu ar putea fi principiile lucrurilor. ca să avem adevărul în aceste zuri. în timp ce prima — de cele imperceptibile e i că şi la medicină — şi la fel la fiecare dintre celelalte ştiinţe exista o medicină intermediară.n« intermediul definiţiilor.17 în general.. b) Dar.Sau &enur"e ultime care sînt predicatele indivia) Daca^ egă. fie ale majorităţii "îe18 Sau şi cei ce susţin că există mai multe elemente ale urilor si cei ce susţin că există numai un element. nici curbul printre cele sensibile nu sînt astfel. dacă înţelegem fiecare lucru/. De asemenea. 998b de exemplu. din ce părţi constă un pat şi cum sînt ele îmbinate. Se pare că unii dintre cei care susţin că Unul şi Ceea-ce-este.------•-------' l în privinţa principiilor: oare trebuie considerate drept 7) Astte . este necesar ca în acelaşi loc să existe două solide şi să nu fie imobile. Căci acestea. de vreme ce sînt imanente unor corpuri sensibile mobile. în plus.) De asemenea. cit şi elementele constitutive: cad definiţia <X6yo<. în raport cu care sînt desemnate lucrurile. sau mai degrabă fiecare elemente t1?™"^ rimele sale particule constitutive ? lucru pr° a £j elementele şi principiile vorbirii sunetele a)Deexe^ se'compune vorbirea. dar le-ar plasa apoi printre lucrurile sensibile ? Vor apărea. sau Marele şi micul sînt elementele lucrurilor s-au folosit de acestea ca de genuri Xr .yaje lucrurilor/ genurile.> Fiinţei este ^ • ar aşa. w O minai ca nu este cu putinţă să fie considerate principii atît genurile. atunci ar exista şi fiinţe sănătoase în afara celor senzorial • a sănătosului în sine. Există unu filozofi care susţin că entităţile zise intermediare. Căci cercul /fizic/ atinge linia nu într-un punct. şi dacă genurile sînt principii ale definiţiilor. într-adevăr. în vederea cărui motiv ar considera cineva existenţa acestor entităţi. dacă cineva doreşte să privească natura celorlalte lucruri. ceea ce este încă şi mai cu neputinţă! Capitolul 3 Există multe piedici. Aşadar atîtea principii ale Iu . elemente imanente din care sînt /formate/ lucrurile. ci sînt imanente lor. şi unul sînt principii şi Fiinţe.) în plus. nici aceasta nu este adevăr că geodezia ar fi ştiinţa mărimilor senzoriale şi pieritoare. atunci va înţelege natura patului /cînd va avea răspuns la aceste întrebări/. cite sînt primele genuri. Fiindcă liniile vizibile nu sînt la fel cu cele despre care vorbeşte geometrul 998a (Nici rectiliniul. şi nu vorbirea luată ca gen. ci aşa cum spunea Pro-tagoras. nu se află în afara acelor lucruri sensibile. în cea mai mare mas -' sînt predicatele lucrurilor. im elemente ale figurilor geometrice < SuxYpcxuucacx > acele mentare/ ale căror demonstraţii se află cuprinse în de-'le celorlalte figuri — fie ale tuturor. Căci acestea sînt 110 METAFIZICA predicatele tuturor lucrurilor. E complicat de parcurs toate imposibilităţile ce decurg de aici. situată între medicina în sine si a dicina de acum si de aici. să se afle în lucruri-(Ambele cazuri ţin de aceeaşi logică.• i •j j i CruriW vor exista. ci este clar că şi Formele ar putea. absurdităţi similare celor amintite mai înainte: va exista un cer alături de cerul /vizibil/. Dar el nu'ia drept /elemente/ genurile lucrurilor. afirmă că există principii din care constau şi sînt alcătuite corpurile. de unde rezulta că ceea-cg. aşadar. şi alta care arata din ce elemente constitutive provine lucrul respectiv. Dar cum e cu putinţă aşa ceva ? într-ad văr. afară doar că nu separat de el. este 1 Pnncipu cele mai înalte genuri.METAFIZICA Pe dezie numai prin faptul că aceasta din urmă ţine de lucruri care le percepem. Căci fiind ştiinţă a unor entităţi pieritoare. Dar /există şi alte dificultăţi/: CARTEA BETA (III) 109 . . situate între Forme şi lucrurile sensibile. una va fi definiţia prin intermediul genurilor. atunci genurile sînt principii ale Formelor. ci în acelaşi loc. c'ar că v ^r eaunauniversalele sînt mai degrabă principii. nici punctele nu au aceeaşi natură cu astrele16. este însă suficient de discutat următoarele: nu este raţional ca doar entităţile intermediare să fie imanente. este necesar ca genurile să fie principii şi ale celor definite. mare " * ^ aceasta'cniar dacă genurile sînt principii în cea mai genuri! ™' ^^ tre avute în vedere în calitate de principii zilor? S l e'. cînd îi ataca pe geometri. Iar dacă este de acceptat drept ştiinţă a celor-ce-sînt faptul de a accepta cunoaşterea Formelor <£i'5Ti>19. ar pieri şi ea! Dar nici astronomia nu ar putea fi ştiinţa realităţilor senzoriale nici nu s-ar putea ea ocupa de cerul pe care-1 vedem. ' .tUră CU această chestiune se ridică îndoieli20. nici mişcările şi revoluţiile cerului nu sînt aceleaşi cu cele pe care le studiază astronomia. precum Empe-docle care ia drept elemente focul şi apa şi cele împreună cu acestea. i P.

iar acestea sînt nenumărate. deoarece este necesar ca cel ce se naşte să fie ceva. el nu va u u" număr generic m afara speciilor-serii de numere. iar. Numai că acolo unde exi mai bine şi mai rău. in 112 . în plus. nu va exist o figură /geometrică generică/ în afara speciilor-serii de figuri. Mai departe: acolo unde există serii ordonate. tocmai am avut dificultăţi să ne asigurăm de posibilitatea lor. ine ca senzaţia este ştiinţă. Dm astfel de a g •uCARTEA BETA (III) 111 mente Jecît ge --------------că principii sînt mai degrabă predicatele indivizilor nu • ^£ aratat cum trebuie înţelese ca ^ •^ D'1face>ste predicate /ale indivizilor/. fie ca genul /să fie predicatul propriilor diferenţe/ fără speci ile sale. cunoaştem toate cîte sînt27. nici ca ceea-ce-estc sa forrri un gen de lucruri: căci este necesar să existe. pentru fiecare » diferenţele /specifice/ si ca fiecare diferenţă să fie una. W dacă nu va exista. în afara lucrurilor individuale ar fi necesar să existe genurile — fie ultimele. pe de altă parte. luate laolaltă cu diferenţele lor vor fi genuri /coborînd/ pînă la indivizi (însă. dar dacă totul este indivizibil fie sub raportul cantităţii. fie primele. dar şi mai necesară: dacă nu există ceva în afara individualelor. fie sub cel al speciei. dacă există. atunci cmd materia ar primi predicate. Căci. Rezulta c ar putea exista nici un gen al acestor indivizi25. cu atît mai mult dacă s-ar considera drept principiu primul gen!22 Iar dacă /totuşi/ unul este mai curînd de tipul principiului şi indivizibilul este unu. in plus. şi trebuie să poată exista separat de ele. altele — nu). dacă genurile se divid în specii. pe de altă parte. nu vor fi nici principii. sau în afara unor geruri trebuie să existe ceva. mai curînd diferenţele /specifice/ vor fi principii decît genurile. pe cît se poate. nimic v '' eexistmc* ceva în afara individualelor/ nu va exista aflâ în mis ° ?1.nermşcat (caci lucrurile senzoriale toate pier şi se Va ^ posiiy l -£ A ^ â nu ex'sta nimic veşnic. Capitolul 4 9) Cercetarea aporiei care urmează acestora şi la care ne referim acum este.Clunu'a ' Căci dacă nu există nimic în afara lucrurilor 999b "rput Ha e' mmzc nu arfi inteligibil. De asemenea. atunci cum e cu putinţă să existe o ştiinţă a nelimitatelor ? Căci numai în măsura în care ceva este unul si acelaşi. Numai că. sau nu există nimic d" W m. dacă există ceva. afară doar dacă . atunci unu ar fi mai degrabă ultimul predicat /decît primul/. dar mai întîi sub cel al speciei. Căci principiului raţiu-princip» a _ ^g $ă ex'ste ţn afara lucrurilor ale căror principiu ele sînt. la fel. rezultă că dacă unul sau ceea-ce-cste formează un gen. ca să zicem aşa. dintre toate. Or. mereu mai binele este anterior. în afara altora — nu. cu atît mai puţin va exista restul genurilor m a a speciilor-serii. unele dintre acestea par a fi genuri. nesfîrşit de multe 999a principii. a) Insă. trebuie considerate mai degrabă principii predicatele în mai mare măsură universale. ci toate ar fi senzoriale şi nu nu s-T eXtSta m" Un °^ect ^ CHnoa^erii ştiinţifice. dacă primul dintre numere este Doiul24. dacă asta este necesar şi trebuie să existe ceva în afara individualelor. De ce atunci' că un astfel de principiu se află în afara părţi -i dacă nu tocmai fiindcă este predicat universal şi valabil pen-toate cele ? Iar dacă acceptăm principiul din acest motiv. De unde rezultă iarăşi că primele genuri ar fi principii26. trebuie să existe ceva /subzistent/ în afara oricărui lucru. cît si în măsura în care există ceva universal. oare. cea mai grea. dacă acestea sînt principii.Dar nu este cu putinţă nici ca unul. Dar în cazul entităţi indivizibile nu există serie ordonată. nici una /şi identică CH sine/ însă dacă ceea-ce-este şi unu nu sînt genuri. nici generarea nu 1 a. în afara compusului1-*. tocmai genurile nurnere şi ale figurilor par să existe cel mai mult). vor apărea. dacă este adevărat că /doar/ genurile sînt principii21. Căci „om" nu funcţionează ca gen al unor oameni individuali23. nu e cu putinţa sa existe un element generic în afara elementelor seriei însele (de exemplu. nici o diferenţă nu va fi nici ceea ce este. Or est' imposibil fie ca speciile unui gen să fie predicatele propriilor dife rente. predicatele intermediare.

Atunci sînt multe Fiinţe şi diferite? Dar şi aceasta este absurd. ei au vorbit dincolo de putinţa noastră de a înţelege: căci. lucrurile nu vor sta . /s-ar întîmpla/. Căci nici o mişcare nu este fără limită. . nici mai multe la fel". anume Ura. anume configuraţia şi forma <i\ |K>p<pr| KCU TO et5oq>30. dacă fiecare principiu ar fi unul si o unitate ca nu vor fi. şi pentru ce fel de lucruri — nu. de parcă ar pronunţa nume cunoscute lor înşile. eiementele cuvîntului sonor ar fi divizate /numai/ jupă cum>_ r necesar ca toate literele să fie tot atîtea cîte sînt jupă nunj1ear/'sunete/> nefimd două. dar dacă această ipoteză este inacceptabilă e necesar să existe ceva în afara compusului corporal. dar e clar că /afirmă toate astea/. sal ce£a ce " . Dacă nici una. pe de altă parte. ce sînt si ce-orfi în urmă.. nimic nu va fi o unitate sub raportul numărului. întrebîndu-i de ce provenind din aceleaşi raţiuni şi principii unele lucruri sînt eterne ca natură. principii diferite pen lucruri diferite (de exemplu.L.mporani cît şi de predecesori: oare aceleaşi principii există lucrurile pieritoare. ^'^'supra individualelor. nici alta nu sînt eterne' nimic nu va fi etern. Căci nu vom putea accepta că există o Casă în afara caselor /individuale/. sau sînt a) Dacă sînt aceleaşi principii. . dacă. şi atunci cum va putea exista cunoaşterea. dacă în vederea plăcerii gustă zeii din ambrosie şi nectar. nu va exista nimic altceva în afara elementelor. şi este. această silabă fiind identică /cu sin sub raportul speciei. dar pe noi ne-au tratat de sus: căci făcînd ei ca principiile să fie zei şi să fie născute din zei. b) Dar. şi literele vor fi identice sub raportul spec deşi ca număr ele sînt diferite). afirmă că unele vieţuitoare sînt muritoare deoarece nu au gustat din nectar şi ambrosie. . ci oricare are capăt şi nu e cu putinţă să devină cel incapabil de devenire T) cel care a apărut este necesar să existe doar de cînd a apărut De asemenea. Iar dacă o fac în vederea existenţei. . Căci /procesul generărilor/ trebui -oprească undeva. dacă este adevărat că materia e eternă deoarec este nenăscută. nici măcar unul şi ceea-ce-este. b) Iar dacă acesta ultimă ipoteză ar fi acceptată. nici nu e raţional să fie aşa. ' Parâ Mai departe : dacă există generare şi mişcare. cu excepţia a. Chiar filozoful care pare a fi vorbit cel mai în acord cu el însuşi. e clar că nu ar putea ti aceleaşi principii şi raţiuni de a fi. mpedocle. ele nu sînt raţiuni de a fi. Căci a fi unul ca număr si între a fi individual nu este nici o e* • CARTEA BETA (III) 113 individual ceea ce este unu ca număr şi univer. totodată.^^g'deloc mai mică a rămas lăsata deoparte atît 11 .i. Căci în ce fel devine materia fiecare dintre lucruri şi. *.. în cel fel este compusul: ambele —forma şi materia31 ? 10) Mai departe ar exista o dificultate şi în legătură cu principiile: a) Dacă ele formează o unitate sub raportul speciei. şi pentru cele nepieritoare. cu mult mai raţional încă este să fie eternă şi Fiinţa adică ceea ce materia devine. Este limpede că nu-i cu putinţă să existe pentru toate. în fapt. cum de sînt unele lucruri pieritoare iar altele nepieritoare şi din ce cauză se întîmpla asta ? Poeţii din jurul lui Hesiod şi toţi „teologii" s-au preocupat numai de ceea ce le părea lor înşile plauzibil. în plus. "„ P Ua de generare in exteriorul Unului /pnmor> evoqx Căci toate cele provin din Ură. rămîne dificultatea de a şti pentru ce fel de lucruri vor exista acestea două. oare Fiinţa este una singură pentru toate lucrurile /de acelaşi fel/. în timp ce altele dintre ele pier. pentru toţi oamenii? E absurd. elemente j. în legătură cu „porţia" însăşi de raţiuni întemeitoare.n. de exemplu. la fel ca în lumea sensibilului. Trebuie însă să ne informăm de la cei care utilizează demonstraţiile. De vreme ce nici ei nu invocă vreun motiv /pentru aceasta diferenţă/.. el spune: 1 vşie an fost toate ce-au fost.j „ . ^ ci principiile celor-ce-sînt formează o unitate sub raportul nu rului. Aşadar. cum ar putea fi eterni cei care au nevoie de hrană ?34 Dar în legătură cu cei ce fac speculaţii mitologice nu merită cercetat în mod serios. dar se pare că aceas-ca e tot arîr rlp r. deci.lOOOa {ntr-adevăr. Intr-adevăr. căci toate lucrurile care au o singură Fiinţă sînt una. dial/ 114 METAFIZICA lOOOb . chiar şi el a intrat în aceeaşi dificultate: căci el aşază ta P r ^ P™C1P1U cauza distrugerii. imposibil ca ceva să din nefiinţă.METAFIZICA iar lucrul de unde a apărut ultimul dintre acestea /care se trebuie să fie nenăscut. dacă nu va exista o unitate pentru toate multiplele?32. e necesar să ex' şi limită.

sau teza este imposibilă. e clar că. în timp d'n celelalte principii /de asemenea nepieritoare/ apar entităţi e ? Aşa ceva este iraţional. Empedocle: Am perceput pămîntul prin pămînt. în afara "Ior ^cotite individuale)* lOOla \40 116 METAFIZICA în plus. dar Empedocle nu ne oferă nici o raţiune de a fi a acestei necesităţi. El spune ce este unul.C°nsiclera ?'cei care văd mai multe principii ale lucrurilor. e consecvent măcar atîta. prin urmare. iar altă parte nepieritoare. pierind. şi aceslj e \i buie să provină din alte entităţi (căci totul. Totuşi. e clar că nu ar exista n' ' număr. Căci atunci " ^ toate lucrurile se adună laolaltă. alţii . Oricum. ea le si nimiceşte37. fie că există o regresie la infinit. ca şi cînd 1-ar considera de mică importanţă! 13) Dintre toate dificultăţile acestea. /au luat cealaltă cale/. Filozofii naturii. E necesar. si'arît £Var> necesar ca ei să afirme existenta a exact atîtor unun ^ atitor ceea-ce-pw ^v • • •• •. unu ar fi totul. dacă aceste principii sînt nepieritoare. (într-adevăr. numai ui ° alcătuit din unităţi. încă lucrurilor ^ f PUtea Ceva /sttk>zistent/ restul entităţilor. ci /spune/ doar că lucrurile se petrec astfel: Cînd Ura cea mare a crescut prin mădulare La cinstiri s-avînta. sau are nevoie de multă argumentaţie. or.„ •. or. este fiinţarea însăşi a lui unu si a lui ceea-ce-este. presupunînd o altă natură ca substrat /al lor/ ?39 Unii filozofi văd lucrurile în primul fel. deci. dar împlinmdu-se timpul ce. ' a) Dac"" principii consideră. nu ştim/. dacă principiile /lor/ vor f' SbfDar. Ura se-opre « De aceea se şi întîmplă la el ca Dumnezeul preafericit să fie ' puţin înţelept decît alţii. Numai că aporia de faţă este to mai aceasta: de ce unele sînt într-un fel. Iar dacă nu a f' • lucruri /Ura/. înt/ . căci reunind lucrurile în unu. precum Empedocle. atunci „ultima. cît şi cea mai necesară pentru cunoaşterea adevărului este următoarea: oare ceea-ce-este şi unul sînt Fiinţe ale lucrurilor şi oare fiecare dintre ele — pe de-o parte unu. e clar că /Dumnezeu/ e în afara acestora.Or. se ajunge la existen-glemente e anterioare principiilor. • 12) Dar. cunoaşterea este a asemănătorului prin a mănător. nimeni nu a pus mîna pe alte principii. La fel nici Prietenia nu este cauza şi raţiunea de a fi a Fiinţei. din ce cauză vor ărea lucruri pieritoare din aceste principii nepieritoare. cu mai mare grad de universalitate. ci le socoteşte pe toate pierl toare. E. în mod necesar. deoarece el nu le cunoaşte pe toate El are parte de Ură. nu e«te sînt co C'U i tre cetite universale (căci unu şi ceca-ce-Unul în *. focul nimicitor pnn foc. Platon şi pitagoricienii susţin că nici ceea-ce-este. nici unu nu sînt altceva diferit /de Fiinţă/. astfel. cu excepţia elementelor. cumplită.aerul. căci nu consideră ca o parte dintre lucruri sin pieritoare. Q jjmjtă. Iar dacă ^*0C SI (^ P* & mai puţin ea~ce-este m sine nu sînt ceva /subzistent/. dînd fiecăruia ce mentă. să existe schimbare. dacă unu nu ar fi o Fiinţă. aşa ceva este imposiţa altor P1"^". Va fi Fimt" "^ U ^ ceea~ce~este nu sînt considerate Fiinţă. iar unitatea este exact ceea ce este un unu ) n dacă unul în sine şi ceea-ce-este în sine sînt . Că. filozofii aceştia sar peste primul obstacol.^. Spune. ca o natură separată de lucruri. în consecinţă. iubirea prin iubire. însă acest lucru măcar e limpede că la el se întîmplă ca Ura să fie cauza nimicirii si în egală măsură aceea a Fiinţei. alţii în ultimul. în acelaşi timp. bll> Tputea exista lucrurile pieritoare. în plus. aşadar. pe de alta ceea-ce-este — nu reprezintă altceva diferit /de Fiinţă/ ? Sau trebuie căutat ce sînt ceea-ce-este şi unu. iar altele într-altul. după cum spune el. apa prin apă eterul divin prin eter. şi că exact aceasta defineşte natura lor. atît cea mai dificil de cercetat. anume că fiinţa.-. nu ar putea e* aceleaşi raţiuni şi principii. . în plus. dacă principiile sînt diferite /pentru lucrurile p1 toare şi pentru cele eterne/ apare încă o aporie: oare pnnc V /lucrurilor pieritoare/ sînt nepieritoare. Empedocle nu vorbeşte despre nici un fel de raţiune a preschimbării însăşi. Dar de unde vine argumentul /aceasta. se re CARTEA BETA (III) 115 le din care a provenit). ci toţi arată aceleaşi principii pentru toate lucrurile. s-a arătat îndeajuns. <« provin din aceleaşi raţiuni şi principii. ca şi cînd 1-ar explica printr-un termen mai cunoscut: căci s-ar părea că el susţine că unu este Prietenia (căci ea este raţiunea de a fi una pentru toate cele). Alţi filozofi invocă rept unu şi ceea-ce-este focul. din care lucrurile îşi trag hmţa şi devenirea. sau pieritoare • a) Dacă sînt pieritoare. e minat la Styxul cel lat-s. ura prin ura.

^ *^"'afirma că lima se compune din puncte. pămîntul. în fapt. dacă e adevărat că non-unul ar fi ^ 'alitatea şi că ar exista aceeaşi natură /pentru acestea ambele/. m spuneam. e greu de înţeles cum va mai exista altceva în afara lor. situările şi rapoartele nu par să indice vreo Fiinţă: toate acestea sînt predicatele unui substrat şi nu sînt unparticular determinat <x65e TI>. a) Căci /oricum/ afectele. în cel mai mare grad. Uarîn ambele moduri este dificil de conceput lucrurile42. fiind limpede că. în plus. a eat Linia. (Căci lucrul pe care nici prin adaos. relaţiile. adică cum vor putea fi lucrurile mai multe decît unul /singur/. FV ' • • i • rost mai W i . într-adevăr. Iar în privinţa lucrurilor care. dacă Unul în sine este indivizibil. ceva diferit de ceea-ce-este nu există. el nu-1 poate face nici mai mare. s-a spus mai înainte din ce pricină e imposibil /ca numărul să fie o Fiinţă/. fie multe. de unde rezultă că există o apărare împotriva apo lui Zenon. ci sînt tocmai ele /care sînt predicate d. răceala Şi asemenea afecte nu sînt Fiinţe. Iar pe restul lucrurilor el le consideră că pot curm deveni mai mari prin adaos. este imposibil ca numărul să fie o Fiinţă. linia dedt unitatea şi punctul Căci în baza aces-să ' e/lne?tecorPul>iare'e/supnifaţa. ne scapă printre degete să ştim ce-i ceea-ce-este şi care sînt Fiinţele lucrurilor. punctul/ par în stare latăd °n°m/'în timP ce corpul fără ele nu poate exista. nici /cum ar putea proveni/ din vreun număr şi din Inegalitate. va fi corporal. dar în alt sens nu le consideră iştre • de pildă.0r?ul este în mai mică măsură Fiinţă decît suprafaţa. apare aceeaşi dificultate ca în cazul lui ceea-ce-este. toate lucrurile să fie una. mişcările. cei ce au venit după ei şi au ' aii socotit numerele ca fiind principii/universale/46. linia. este există espre . consideră capabile să se mărească suprafaţa şi lmia'^ timp ce punctul şi unitatea — nu. Căcf nu e limpede nici cum mărimile ar putea proveni din Unu i din Inegalitate. nici prin scoatere. ?' ceeaV " mul"mea ?i înaintaşii au socotit corpul ca fiind Fiinţă tu>a. cît şi ca acesta să lOOlb fie ceea-ceeste. sau nu ? Dacă nu sînt Fiinţe. din care sînt alcătuite corpurile compuse. să ducă la o mărire în dimensiun -poate să-1 facă să ducă la o mărire în număr. conform cu concep» lui Zenon nu ar mai exista nimic. /ca fiind ele fără dimensiune// Numai ca Zenon raţionează fără fineţe: este posibil să existe indivizibil.^A-"^. încît e necesar ca. căci nu mai altceva /în afară de Unu în sine şi de Ceea-ce-este în sine /d care ele să fie predicate. fie că unu nu ar fi o Fiinţă. dintre care fiecare este una. corpul fiind extins în toate dimensiunile. la el. căldura pe care ele o au. Capitolul 5 14) Iată şi următoarea aporie: oare numerele. nici mai miCi el îl consideră inexistent. iar dacă e mărime.ceva subzistent ' necesar ca unu şi ceea-ce-este să fie Fiinţa lor. (El nu poate face ca un atare lucru. cînd mărime. corpurile. după cum crede Parmenide. ceea-ce-este e rrw-rimc. Iar dacă el este Fiinţă. ar părea să indice o Fiinţă — apa. fie că ar exista Unul în sine. de A C' Ur Pe resju'k~au considerat a fi proprietăţile aces-r°r <Tfrtv *• C rezu că principiile corpurilor sînt principiile tutuujv OVTG)V (Yfyyr/r^. Căci pro118 METAFIZICA . Dar toate lucrurile sînt fie una. dacă acestea /numerele/ nu sînt FiinAşadar ţa' F"nţa ' I002a -CSte nimic ?i ceea-ce-este nu este nimic. dacă Ceea-ce-este în sine şi Unul în sine sînt ceva subzu tcnt. suprafeţele şi punctele sînt Fiinţe. /indivizibil) dimensiune/ fiind adăugat.-^împotriva.)45 CARTEA BETA (III) 117 fel va exista mărime dintr-un astfel de unu /fără dimcn-e acelaşi fel? Aceasta este echivalent / au din mai multe uc a^a^ i^. în afara lui Unu43 ? Şi este necesar să nu fie una /toate cele/. CU -hiar dacă se admite că numărul — după cum susţin unu — ^ 'din Unul în sine şi dintr-un ne-unu oarecare. deloc mai provine ^ cercetat de ce şi în ce fel ceea ce devine /din Unu/ ^'"înd număr. focul şi aerul. Dacă unu nu ar fi o Fiinţă.espre b) Dar. Căci de unde anume va exista vreo altă unitate. ace . Apoi. /se observă că/. însă corpul care suportă toate acestea este singurul care subzistă cufund ceva şi ca o Fiinţă ce este. sine/41.

ale acestora nu me ' -S Sa prietăţile contextuale <ta fie numite că sînt. b) Dar, dacă se acceptă aceasta, anume că lungimile şi pun sînt mai mult Fiinţă decît corpurile, însă nu vedem căror cor aparţin ele (este imposibil să fie printre corpurile sensibile)-!/ ar putea exista nici o Fiinţă. In plus, se pare că toate acestea (punctele, liniile, suprafeţele) s" diviziuni ale corpului, una — în lărgime, alta — în adîncime, alta în lungime48. De asemenea, în solid există o anumită figură. Astfel că, dac" nici un „Hermes" nu există /ca atare/ într-o piatră, nici jumătatea cubului nu există astfel în cub ca determinată. Si nici suprafaţa /ca atare nu există în mod determinat/ (dacă există vreo suprafaţă oarecare, ea ar fi cea care să determine jumătatea /cubului/) Acelaşi raţionament e valabil şi pentru linie, punct şi unitate. Rezultă că, dacă corpul este Fiinţă în cea mai mare măsură, linia, punctul şi suprafaţa sînt mai mult Fiinţe decît el; dar, dacă acestea din urmă nu sînt Fiinţe, ne scapă printre degete să ştim ce-i ceea-ceesteşi ce este Fiinţa lucrurilor49. Peste cele spuse, conduc la absurdităţi şi consideraţiile legate de generare şi pieire. Căci ar părea că Fiinţa, în caz că ea, nefiind mai înainte, acum ar mai fi, sau în caz că, fiind mai înainte acum nu ar mai fi, suferă aceste /transformări/ supusă fiind generării şi distrugerii. Dar punctele, liniile şi suprafeţele nu pot nici să apară, nici să dispară, uneori fiind, alteori nefiind. Totuşi atunci cînd cor-1002b purile se ating sau se separă, ba apare o singură suprafaţă a corpurilor ce se ating, ba apar două a celor ce se separă. Rezultă că nu există suprafaţa corpurilor puse laolaltă şi, în schimb, există supw feţele care nu existau înainte, ale corpurilor despărţite. (Căci pun tul indivizibil nu se poate divide în două.) Or, dacă suprafeţele ap şi dispar, din ce apar ele50? La fel se întîmplă şi cu momentul terriporal : nici pentru ac nu-i cu putinţă să apară şi să dispară; şi totuşi el pare a ti ^ .. altul, nici o Fiinţă neputînd fi aşa ceva. Asemănător stau luc şi cu punctele, liniile şi suprafeţele şi raţionamentul este a Toate acestea sînt, într-adevăr, fie limite, fie diviziuni. CARTEA BETA (III) 119 15) neral, ar fi o dificultate a înţelege de ce trebuie căutate Inge" ' jn afara sensibilelor şi a celor intermediare, preconsiderăm noi a fi Formele. cum - j- -.rpst motiv /le introducem/, fiindcă entităţile mate-Daca din ace , , • j i -i j •• -hiar dacă se deosebesc prin ceva de lucrurile de aici, nu ma?Ce> ^besc cu nimic prin faptul că sînt multiple avînd aceeaşi Sf ^ rezultă că principiile lor nu vor fi definite printr-un număr. (După cum nici elementele tuturor textelor <Ypcc^afa> de aici nu sînt definite printr-un număr, ci prin specia /lor/; afară doar dacă nu s-ar lua în consideraţie elementele numai ale acestei silabe particulare, ori ale acestui cuvînt particular: doar acestea vor fi definite şi de un număr. La fel se întîmplă şi cu entităţile intermediare: avînd aceeaşi specie, ele sînt acolo nesfîrşit de multe.) a) Rezultă că, dacă alături de lucrurile sensibile şi de entităţile matematice nu există alte entităţi pe care unii le numesc Forme, Fiinţa nu va fi una singură ca număr, ci doar de o singură specie şi principiile lucrurilor nu vor fi întro cantitate determinată de un număr, ci într-o cantitate /indefinită/ avînd doar o unitate specifică51. Dacă, aşadar, e necesar aceasta, e necesar ca şi Formele să existe tocmai din motivul arătat mai sus; şi, chiar dacă cei ce /susţin existenţa Formelor/ nu articulează bine raţionamentul lor, asta este ce doresc ei şi e obligatoriu ca ei să vorbească astfel, anume că. fiecare Formă este o Fiinţă şi nu /e predicată/ contextual52. b) Numai că, dacă vom accepta şi că Formele există şi că principiile smt determinate ca număr, şi nu ca specie, am afirmat deja că ajungem în situaţii imposibile". ) Imediat după această dificultate, vine si aceasta : oare elemen-' CXlsta m ^rtualitate, sau într-alt mod ? deeX-iStă "^'^ fel /în actualizare/' va exista al ţuni /În .mciP^or- (Căci virtualitatea este anterioară acelei ra-teri /în aCtUa}!zare/'> dar nu-i necesar ca întregul posibil să fie altmin'«i actualizare/ ) b) Dar j - i nu e*iste ni ^ ] emente^e există în virtualitate, e cu putinţă să e> deoarece c n UCm '' Că°* CSte P05*^ să existe şi ceea ce încă nu nu Poate anw j6 nU C ^nca// mai poate apărea în timp ce nimic Părea dintre cele incapabile să fie54. 1003a LV 17) E necesar de formulat aceste aporii în privinţa princm"! ~~ dar şi pe următoarea: Or> Oare principiile sînt universale, sau sînt în felul în care v0 k

despre individuale ? ^ a) Dacă ele sînt universale, nu vor exista Fiinţe. Căci nici u dintre genurile /universale/ nu indică ceva individual, ci o călit pe cîtâ vreme Fiinţa este individualul. Iar daca se acceptă ca pr &' catul universal să reprezinte /numai/ individualul si unul, Socr va fi multe vieţuitoare: una — el însuşi, alta — omul, alta — anim Iul, dacă fiecare dintre aceşti termeni semnifică un individual55 b) Dar daca princip iile nu sînt universale, ci sînt în felul indwi~ dualclor, nu vor exista ştiinţe, deoarece ştiinţa priveşte tot ceea ce este universal. Rezultă ca vor exista alte principii, anterioare principiilor /individuale/ si care să fie predicate universale, daca urmează să existe o ştiinţă a lor56. NOTE 1.0 frumoasă şi concentrată expunere de motive a necesităţii parcurgerii dificultăţilor logice sau aporiilor: nu poţi dezlega o dificultate pe care o ignori; nu se poate stabili capătul cercetării dacă nu sînt cercetate aporiile de parcurs; trebuie, ca într-un proces, examinate argumentele pro şi contra pentru a se şti ce soluţie să se aleagă. Trebuie notat de la început că rezolvarea aporiilor în Cărţile ulterioare nu se face acordînd cîştig de cauză fie tezei, fie antitezei, ci, în general arâtînd ca ambele sînt valabile, doar că pe planuri si în sensuri diferite-Soluţia generală a aporiilor este principiul TO 6v Xfc-yetcu itoXAax^' „ceea-ce-este se concepe în multe sensuri." V. Cartea Gamma. 2. Aristotel contrastează EOTOOUX, adică drumul deschis, uşor, sive bul corespunzător eurojpeîv „a avea înainte un drum uşor" cu «MP „fundătură, impas". O traducere exactă e cu neputinţă, dar a pr° un text ca acesta al profesorului Vlăduţescu: „pentru că eupoţf dezlegare a aporoumenelor presupuse...", înseamnă pur şi si^P ^ renunţa la traducere! Un alt termen din aceeaşi familie folosi de Aristotel este verbul Sicuropeîv, pe care noi 1-am tradus prin» V înainte greutăţile". ^t 3. Trimiterea este la Cartea Alpha Mare, dar nu este clar la c exact se refera Aristotel. CARTEA BETA (III) 121 4. . -natatea, de pildă, care sînt contrare, sînt studiate T- - - ..Ş1 car£ este medicina. Dar cele patru raţiuni de a fi nu sînt contram^ Cjrene, discipol al lui Socrate, de a cărui învâţă-5, Arisupp^^ ^ centrul filozofiei sale stătea hedonismul. A tură s-a esPa • că|ător şi cosmopolit. E considerat întemeietorul dus o viaţa ae su cmlii cirenaice. ....... , 6 Este vorba despre cercetarea esenţelor, ori a principiilor f orI M ' departe, Aristotel va arăta că, adesea, cercetarea esenţei se ""niundi cu cercetarea scopului, deoarece forma este de fapt actualizare a unei virtualităţi, aşadar încercare de obţinere a unei anumite finalităţi. . „ . 7 Primul principiu enunţat este cel al „terţiului exclus , in timp ce următorul este principiul „non-contradicţiei". 8. în ipoteza că o singură ştiinţă s-ar ocupa de sistemele de axiome, cît şi de anumite realităţi (Fiinţe), pentru ce această ştiinţă ar fi una anume şi nu oricare alta, ca de exemplu geometria ? Căci toate au nevoie de axiome, care le sînt comune ? De ce atunci ştiinţa A ar fi mai îndreptăţită decît ştiinţa B ? 9. Orice ştiinţă are drept obiect un singur gen de lucruri sau de fenomene, înseamnă că, dacă există o ştiinţă a principiilor demonstraţiei, acestea formează un unic gen. Dar atunci rezultă că toate ştiinţele care recurg la demonstraţii vor avea ca obiect acel gen; deci toate aceste ştiinţe, şi nu numai ştiinţa Fiinţei, se vor contopi, ceea ce nu e cazul. 10. V. Cartea Delta, cap. 26. I1 • Ideea ar fi că nu există o ştiinţă a tuturor Fiinţelor (sau a Fiinţei ca atare), deoarece o asemenea ştiinţă ar fi o ştiinţă universală, într-ade-var, ştiinţa unui gen de Fiinţe este şi ştiinţa contextelor lor esenţiale. Atunci această ştiinţă a Fiinţei ar studia totul, fiindcă în afara Fiinţelor Ş' a contextelor lor nu mai există nimic. Or, o ştiinţă universală nu există (\ r~* /~> ' ' 0 •• . ^aftea (aamma, Aristotel va arăta că ştiinţa Fiinţei nu este t«eanţa T'VerSala' ?entru că este o ştiinţă a Fiinţei luată în generali12 N "a*"* Ş' SUStrasă determinăriior specifice.) "teuntriunh10115^62 " "^ Un trmnShl echilateral, ci definesc ce hv,-„...., ng ! ec"Uateral. Ceea ce se demonstrează sînt numaipro-' intrinseci ale triunghiului echilateral, de exemmediatoarele egale. Dar s-ar părea că, dacă 1 propr- -'"i1 ?l ştunţa Proprietăţilor sale coincid, atunci, dat Pnetaţile se demonstrează, ar trebui demostrată şi Fiinţa. 13. Această aporie ar trebui înţeleasă în felul următor1 e e existe numai Fiinţe senzoriale, căci atunci lumea ar fi lipsită de p • Sî pii eterne, ceea ce e echivalent cu a spune că lumea nu ar avea n ' •" pii şi totul nu ar fi decît flux continuu şi inconsistent. Dar, pe Jg ,'~ parte, dacă se admite existenţa unor Fiinţe eterne, ele par a fi în moci \ cum le

reprezintă platonicienii, ca modele ale lucrurilor senzori l ceea ce pare absurd. E interesantă remarca finală că platonicienii rei ' în mod filozofic, mitologia. 14. V. Cartea Alpha Mare, nota 50. Dacă există numere inte mediare, de ce nu ar exista şi linii intermediare, sau corpuri, si î final, chiar şi un Cer intermediar ? Or, acesta ar trebui să fie imobil căci entităţile intermediare sînt imobile, ceea ce pare absurd, deoarece Cerul este caracterizat prin mobilitate. 15. Dedublarea realităţii ar presupune — spune Aristotel — că ar apărea mai multe ştiinţe, unele dedicate realităţilor senzoriale, celelalte Formelor sau entităţilor intermediare. In fapt, după platonicieni nu poate exista ştiinţă a entităţilor senzoriale. 16. Cercul fizic atinge linia fizică nu într-un punct, ci de-a lungul unei linii foarte scurte. De asemenea schemele şi figurile desenate de astronomi pentru a reprezenta cerul şi astrele nu au aceeaşi natură cu Cerul real. Aristotel vrea să spună că, dacă realitatea este dedublată, atunci astronomia nu s-ar putea ocupa cu Cerul vizibil, ci doar cu entităţile matematice pe care ea le concepe. Soluţia este, va arăta Aristotel de conceput Cerul, ca şi oricare alt lucru, sub mai multe aspecte: pe de-o parte ca pe un corp fizic, pe de alta ca entitate matematică, pe de alta ca Fiinţă de un gen special etc. 17. în fiecare corp ar exista Forma corpului şi apoi corpul intermediar, matematic. 18. Stoi/etov înseamnă în greacă „liniuţă"; apoi a însemnat litera, si, prin analogie, element constitutiv al naturii. Importanţa modelului culturii alfabetice în naşterea viziunii filozofice despre Univers p»r a fi fost decisivă. 19. în fapt, prin definiţia cu gen şi diferenţă se obţine raPu. formală a lucrului, în timp ce cunoaşterea elementelor constitu oferă raţiunea materială. Ambele raţiuni întemeiază Fiinţa, aşa t-arătat şi va arăta Aristotel, deoarece Fiinţa se concepe în mai sensuri (deopotrivă ca formă, dar şi ca întreg compus). ^ 20. Genurile prime sînt genurile cu sfera cea mai largă; ge ^. ultime sînt aici specule, care nu mai pot fi divizate decît in i CARTEA BETA (III) 123 21. Ideea ar fi aceasta: aparent Unu şi Ceea-ce-este sînt genuri, ^ gme> ^eoarece toate lucrurile „sînt" şi toate „sînt şi anume genur ^.^^ par or|ce gen trebuie să se dividă în specii una" (lorrnv aza o^ diferenţe în ca(}rul genului. Or, acolo unde toate obţinute m a una«) nu vor exista nici diferenţe, nici specii, ci „sînt" şi toate "a ce înseamna că cele două predicate nu formează Wate V°FÎe propoziţia „omul (s) este un animal (g) biped (d). Nu se n dica z despre d : „bipedul este un animal" şi nici nu se poate Ts despre d: „bipedul este un om". Numai că unu şi ceea ce îuate ca genuriftrebuie să conţină specii şi diferenţe. Fie o dife-eSt6'- D' a spune că „D este ceea ce este" sau că „ea este una cu ea însăşi" ^foarte adevărat, chiar tautologic, dar aceasta înseamnă că se predică eenul despre diferenţă, ceea ce am afirmat că nu este admisibil. Asta înseamnă că unu şi ceea-ce-este nu sînt genuri. Aşadar, „a fi" şi „a fi o unitate" nu reprezintă o categorie, precum Fiinţa, calitatea, cantitatea etc. Sau altfel spus, în definiţia unui lucru nu intră existenţa şi identitatea sa cu sine. 22. Diferenţele ar putea fi principii, deoarece ele par să fie asimilabile cu Formele platoniciene. Dar cu cît un gen este mai extins, cu atît el cuprinde mai multe specii şi deci şi mai multe diferenţe. Or, principiile trebuie să fie limitate ca număr. 23. Genurile se divid în specii, deci ele nu pot primi predicatul „a fi unu", căci numai indivizibilul este unu. Or, mai degrabă speciile cele mai de jos pot primi acest predicat. „Om" nu este deci gen, ci specie, căci nu se mai divide. 24. In aritmetica greacă primul număr era Doi. Se considera că orice număr natural trebuie sa fie ori par, ori impar; or, despre Unu nu se putea afirma nici că e par, nici că e impar. ^ 25 Sena numerelor începe cu Doi. Aceasta înseamnă că nici Doi, nici a t număr nu va fi un element generic, un Număr în sine (care să Poate '' ' 4 T^' Senera^' ac°l° unde există o serie ordonată, nu mem T^\ , mt Seneric care să formeze genul, deoarece acest ele-«istă binele ^ Serie'' în °aZul mdivizilor aParţinînd unei specii ordonată^ ^ "^ ^ ^ec' e' ar Putea cumva fi aranjaţi într-o serie ceea ce însetUna> "" ^ PUt6a £X'Sta element generic nici în cazul lor, 26- Princi1"1! ^ gCnUl nU Va P.Utea fi PrinciPiu pentru ei. trebuie decisTf ^ faţmnea de a fi nu se Pot identifica cu lucrul; ele sînt cu adev; ^ Separate de acesta. Dar numai predicatele universale fât sePar«e. Deci ele sînt principii. 124 METAFIZICA 27. Ceea ce ni s-a părut a constitui problema esenţială di \A fizică.: cunoaşterea, şi mai ales cunoaşterea ştiinţifică nu e ^' m afara universalului, dar realitatea este constituită din indiv'H 28. <ruvoA.ov, „compusul individual" alcătuit din materie si f (sau materie configurată, determinată de actualizare). riTl' 29. Dacă geneza ex nihilo nu e posibilă, înseamnă că trch •

i. „ . , ţ '-UUie să existe un principiu etern din care sa provină totul. Intr-adevăr d un astfel de principiu nu există, ar trebui mers îndărăt la infi'n' •' lanţul principiilor şi al raţiunilor de a fi. Dar, considera Arist l acolo unde nu există o raţiune sau un principiu determinate, nu exi t"' în fapt, principii. Din nou să reamintim că apxfy, „principiu", înseam' na în greacă „început". 30. Expresii sinonimice pentru a desemna principiul formal, sau esenţa lucrului — ceea ce îl face să fie ce este. 31. Dacă lucrurile se diferenţiază nu numai prin materie, ci si prin formă (aceasta înseamnă că sînt multe Fiinţe şi diferite), ce sens mai are compusul, sau dualitatea matene-formă? 32. Sînt infinit de multe principii, asociate între ele doar prin specii. Nu există indivizi generici, Forme, care să ofere unitatea multiplului. Nu va exista atunci nici Unu, nici ceea-ce-este luate în sine. Nu se poate atunci cunoaşte nimic. 33. Aşadar, dacă principiile s-ar individualiza după lucruri (cîte sunete în silabă, atîtea litere diferite, neasociabile după specii), nu ar mai exista unităţi generice sau specifice, şi, deci, nu ar mai exista universalul, iar ştiinţa ar fi din nou imposibilă. 34. Dacă zeu gustă din ambrosie şi din nectar în vederea plăcem, înseamnă că plăcerea reprezintă finalitatea şi că ea este principiu?1 nu ambrosia şi nectarul. Dacă gustă din ele pentru a supravieţui, in~ seamnă că zeii nu sînt eterni. 35. fr. 21 (9-13)Diels. 36. fr. 109 Diels. . 37. Dacă Ura desparte elementele primordiale din Unu, ea a|i> în acelaşi timp la constituirea lucrurilor. Iar dacă Prietenia reunc. elementele în Unu, înseamnă că ea nimiceşte totodată lucruri e38. fr. 31 B 30 Diels-Kranz. ^ 39. Adică sau Unu şi Ceea-ce-este sînt Fiinţe, şi atunci au o n ^ şi o existenţă autonomă, precum Socrate etc., sau ele sînt propr predicate ale unor Fiinţe, precum „frumos", „cald" , ceea ce p pune aflarea acestor Fiinţe-substrat. CARTEA BETA (III) 125 st deveni imposibilă, după cum s-a mai arătat. 40. Iar arunci ş Ceea_ce_este smt substrat, ele trebuie să fie Fiinţa, 41. Daca Unu^^ afara lor Aşadar, ele sînt propriile lor pre-căci nu mai exista dicate. (>ea-Ce-este sînt un ceva subzistent, înseamnă A t Dacă Unu şi ^c ^ A .. . i 4^, .. Daca sînt Fiinţe înseamnă ca sînt predicate universale că ele suit tuturor lucrurilor, tot aşa după cum „animal" este predi-al tuturor animalelor individuale. Dar aceasta înseam- toate lucrurile trebuie să cuprindă unitatea şi existenţa în defi-MCai rta fel orecum animalele individuale trebuie să cuprindă nitlâ lor ll« 1CJ r , c - i • t animalul" în definiţia lor), încît ele exista etern formind o unitate globală în sens parmenidian. . . , . . 43. Numărul este format din mai multe unităţi, deci el presupune si existenţa pluralităţii. Dar dacă Unu este Fiinţă, totul devine una, deci pluralitatea devine cu neputinţă. 44. Aluzie la unul dintre paradoxurile lui Zenon, care se referă la divizibilitatea la infinit a liniei, alcătuită din puncte fără dimensiune, ce sînt indivizibile tocmai pentru că nu au dimensiune. Or, însumînd puncte fără dimensiune, adică nimicuri, nu se obţine nimic. 45. Zenon spune: punctul nu exista, deoarece e indivizibil şi nu are dimensiune; dovada: însumînd puncte nu se obţine o mărime, ceea ce revine la a afirma că se însumează nimicuri. Aristotel spune: indivizibilul nu este un nimic, ci are o anumită existenţă, deoarece, însumînd puncte, chiar dacă nu obţinem o mărire a dimensiunii, obţinem o mărire a numărului punctelor; deci, fiind o mărire, nu însumăm nimicuri. edem la lucru metoda favorită a lui Aristotel: multiplicitatea sensurilor conceptului de „mărire". 46. Pitagoricienii şi platonicienii de după Platou. fl.7 T_ _ _ .. * geometric, liniile, punctele, suprafeţele sînt abstracţii, ' si d ' > ncee, supraeţee snt astracţ, at CC1 nU aP^in corpului fizic, ci unuia inteligibil. Cum ar putea ele 48C1 prvi drePr substrat (Fiinţa) pentru un corp senzorial ? diviziunile corpului să aibă autonomie în ni sînt; în acest caz, corpul ar apărea

Aşadar aceste elemente par Fiinţa ^ . . De . deci şi oricărei virtualităţi. dar în această ultimă ipoteză. Dacă este esenţială. Dacă există cîte o singură Formă (Fiinţa) pentru fiecare mul plicitate de lucruri senzoriale. Cei ce îl neagă nu pot exprima nimic coerent. a celor care îl neagă. Respingerea teoriilor naturiste care ajung să conteste principiul non-contradicţiei. adică ceva determinat <t68e •n>. Respingerea celor care cred că relaţia şi senzaţia sînt singurele realităţi. Dacă chiar şi /filozofii naturii/. De aceea şi noi trebuie să luăm în consideraţie primele raţiuni a ceea-ce-este ca fiind1. se afirmă principiul terţiului exclus. Respingerea teoriei lui Heracm are susţine că toate afirmaţiile sînt adevărate. este necesar ca şi elementele să aparţină de ceea-ce-este. care este actualizare pură. Ceca-ce-estc ca fiind tre buie conceput ca avînd mai multe sensuri. şi totuşi ceste sensuri/ se raportează. contextuală. s-ar putea ca întreaga lume să nu fi apărut. Dar. în mod necesar. Dar dacă accentuăm prea mult latu^ individuală. Aporia va fi rezolvată de Anstotel prin teoria Mişcătorului imobil. căci nu poate exista w-ştiinţa a universalului. Marea dilemă: dacă se accentuează prea mult pe universal. dacă e aşa. nu-1 resping. cît si din punct d e geometric. *s* 52. Ea nu este identică cu nici una dintre ştiinţele zise particulare. Adică vor exista tot atîtea Fiinţe cîţi indivizi într-o spe ' spune Anstotel Formele ar putea fi introduse. Capitolul 2 eea-ce-este trebuie conceput ca posedind multe sensuri. „A fi om" — se spune — exprimă ori o calitate universala <noiov tv> şi atunci „om" nu este Fiinţă. Căci nici una dintre aceste ştiinţe nu priveşte ceea-ce-este ca fiind. Sensurile formează o unitate de referinţă. au căutat atare principii /supreme/. dispare posibilitatea ştiinţei. e limpede că. la o unitate şi la o unică natură.«port cu că este Fi' 49 n mai trirnite la geomctrilor Pleacă de la puncte. Nu spun adevărul nici cei ce aţinu că toate lucrurile sînt în mişcare. prin metoda refutaţiei. Legătura dintre teoria lui Protagoras şi cei ce resping principiul non-contradicţiei.dispare Fiinţa concretă a lumii şi pare că vorbim despre altceva decit despre ceea ce cu adevărat este. primele principii. ea se regăseşte în definiţia lucrulu' * 53. za. (Forma este ori una s eternă. căci posibilul nu este şi necesar. linii.) Atunci Unu şi Ceea-ce-este sînt şi ele FiinţeForme. Evident. în universalitatea sa. Ştiinţei căutate îi aparţine si cerceteze unul şi mulţimea. şi în general. ele. fiecare ins ar avea mai multe Fiinţe. si Om. Aporia de sensuri P P 126 METAFIZICA 50. CARTEA GAMMA (IV) Ştiinţa căutată are ca obiect ceea-ce-cste ca fiind. şi nici cei ce afirmă că toate sînt în repa • Nu-i adevărat nici că nimic nu se mişcă sau e în repaus tot timpul. şi Animal 56. altfel spus. dialectică şi sofistică.COrPuL Dar din Punct de vedere fizic. ori ceva individual. Filozofia naturii şi originile relativismului. care au căutat elementele lucrurilor. sau genuri supreme. Caracteristica Fiinţei (identică cu Forma suprasensibilă l i toniciem) este că ea nu poate fi predicată despre un anumit sub • mod contextual. înseamnă că Unu (şi Ceea-ce-este) sînt pred' cate esenţiale şi nu contextuale ale Formelor. precum ştiinţele particulare. ceea ce s-a arătat că este imposibil şi ar împiedica să se înţeleagă existenţa multiplului. cît si tot ce aparţine de acesta în mod intrinsec. In general. Capitolul l Există o ştiinţa care examinează ceea-ce-este ca fiind <TO ov fi 6v>. t" un Mişcător imobil. fiind. înseamnă că această unicitate este ese ţială. Diferenţa dintre metafizică. înţeles nu ca fiind într-un context. se pare că virtualitatea este anterioară actualizării. ele vor fi raţiunile unei naturi intrinseci. raportîndu-se toate la Fiinţă. suprafeţe mare ^ corPurilc. Cei care neagă principiul non-contradicţiei suprimă Fiinţa lucrurilor. Dm nou. şi aici aporia apare deoarece suprafeţele si sînt privite atît din punct de vedere fizic. şi încă Fiinţe universale. şi nu realitatea n ţială. Aceşti filozofi nu iau în calcul realităţile eterne. ci. Comportamentul celor care resping principiul non-contradicţiei arată că ei. decupînd o parte a acestuia. Respingerea celor care contestă principiul terţiului exclus. ci /pur şi simplu/. e' ' VOr'Da aic' Despre utilizarea unui simplu nume iden-pentru realităţi fără legătură între ele3. şi a teoriei lui Anaxagoras care susţine că toate teoriile sînt false. în corpuri. Respingerea. tocmai pentr existe o singura Fiinţă pentru fiecare specie de lucruri. Cercetarea principiului non-contradicţiei. 54 . 51. ori nu e Formă. Dat fiind însă că noi căutăm raţiunile si principiile supreme. Cxistâ ca atare' determinate. toate. examinează doar contextele sale <TO o\)n(kpriKoi. aşa cum procedează ştiinţele matematice1. 55. în fapt. Căci Socrate e şi Socrate. lipsit total de virtualitate şi anterior oricărei mişcări.>.

Şi există tot atîtea părţi ale filozofiei cîte sînt Fiinţele12. că este propriu unei singure ştiinţe să examineze pe cele-ce-sînt ca fiind. revine unei singure ştiinţe să cercetaze opusele. aparţine aceleiaşi ştiinţe să examineze negaţia şi privaţiunea deoarece în ambele feluri este cercetat unul. O singură senzaţie şi o singură ştiinţă au ca obiect un întreg gen luat ca o unitate: de exemplu. fie supus negaţiei. A CC €^"C^' t. sau sînt negaţiile vreunei însuşiri dintre ac tea. gramatica.CJK. prin urmare. cu cel numit matematician: într-ade-văr. la fel se petrec lucrurile şi în restul situaţiilor Căci este propriu unei singure ştiinţe să examineze nu numai acele lucruri concepute czformînd /efectiv/ o unitate. drept obiect primul element /ierarhic/. (în mod absolut. sau calităt' C elemente productive. şi există /printre ele/ o matematică primă. după cum există o singură ştiinţă a tuturor celor asociate cu „sănătatea". într-un anumit f el. sau ale celor c U raportează la Fnnţă. afirmăm sau că acela /unu/ nu are existenţă./cu e om" şi „/cutare/ — om8 ». Asef1 CARTEA GAMMA (IV) 131 •| si m privinţa lui unu. în acelaşi fel cu acestea vom pe şi alte denumiri./c^A'f • COncePtu^de . 1004a despre contrarii. nici la dispariţie. încît e limpede că adaosul în stau lucrurne ^ti ^^ ^ ^ „este"/ nu indică decît acelaşi aceste eXPreS!' . sau că el nu aparţine . cu asemănătorul şi rTstul'celor analoage. într-altul — pentru că se referă 130 METAFIZICA la o lucrare a artei medicale.. De aceea. căci e la fel a spune „/cutare e/ nf> şi „/cutare e/ om" şi. în principal. este propriu şi unei singure ştiinţe să cerceteze cîte sînt speciile celui-ce-este ca fiind după gen. cît şi speciile speciilor. Căci aproape toate contrariile se pot reduce la acest principiu. Căci ceea-ce-este [şi unul] cuprinde direct <ex>8u<. dar /tratamentu tinct/ conferă un avantaj). <Ka9' ev tayo-U. pe de altă parte. de r. Filozoful seamănă. ori sînt nimiciri. despre altele. jilav (pixnv>. după cum am arătat în lucrarea ^elecţiunea. astfel încît este necesar să existe printre ele o filozofie primă si o filozofie secundă.exem-de ' şan' « »sănătosK. sau privare. Iar dacă âccstpnm element este Fiinţa. „ „ / • Iu să cerceteze în legătura cu acelaşi. pretutindeni ştiinţa are. Iar ceea-ce-este si unu sînt identici şi au aceeaşi natură pnn ţap tul că îşi urmează unul altuia precum principiul şi raţiunea fi7. înt ] ' îmr-un caz — în sensul că „păstrează sănăta-câ . ne privaţiunii. e acelaşi lucru a spune . De aceea afirmăm că şi ceea-ce-nu-e este ceea-ce-nu-este.esteu* r °aZ ~~în S£nSul Câ "° Produce"> în altul — în sensul să °" Primeasc?" ^ Sănatate"'în altul -în sensul că „e capabil medicalj.> genuri.EVCO ci şi pe acelea concepute ca raportîndu-se la o unică naturi <npoc. E clar că ce /sensuri/ nu se separă nici la apariţie. sînt concepute ca o unitate5. • r iifiu li^* o^**" A 111 sens.•> L c • r r ' x ^ \ ' •> ' i i i ce r ' x ^ \ ' •> ' i i i este fiecare dintre acestea <7iepi cov TO TI eoTi>n. şi matematicile cuprind părţi. se raportează la ideea tea".em^ifică nimic diferit în raport cu „ceea-ce-este".''Ţ. fjecărui lucru este ««<* intr-un mod deloc contex-Ap01bsoîur la fel se întîmplâ — /este unul/ — şi ceea ce un lucru "^ Iţă de aici că aspectele lui unu sînt tot atîtea cîte sînt şi cele . «/*>'<> Si aparţine aceleiaşi ştiinţe să examineze. sau generative ale Fiinţei. Aşadar. ori negaţii ale Fiinţei. dar nu sînt exprimate printr-un singur concept de* (n-ar fi n'cl o problemă dacă i-am trata în mod analog.. Se vede. filozoful ar trebui să stăpînească principiile şi raţiunile Fiinţelor6. nceAstfel şi ceea-ce-este trebuie conceput în multe sensu ' • întregul /sensurilor/ se raportează la un singur principiu • d °S' unele realităţi spunem că „sînt" fiindcă sînt Fiinţe. Acum. fiind o singură ştiinţă. despre l i — fiindcă sînt proprietăţi ale Fiinţei. într-adevâr. o matematică secundă şi apoi altele care urmează în continuare. Şi nu se semnalează ceva diren V expresia dublă „/este/ un om" şi „unul este om". Căci şi acestea. în întregul său. astfel. apoi elementele care depind de acesta şi datorită căruia ele sînt concepute. <T<xvTiKeinevo<> iar lui unu i se opune mulţimea — de asemenea. „medical" se zice pen-deţine ^ medicala' într-altul .medical" se raportează la „arta 1003b tru motivul c~ lte Sensuri/: într-un caz. iar.fiindcă are u arta medicală. cercetează toate sunetele /limbii/.. fiindcă def C C un drum către Fiinţă. după gen.

este vădit că revine acelei ştiinţe /filozofia primă/ sa cunoască atît ce sînt ele. deoarece acestea toate /identicul. deoarece unul trebuie conceput în i aceşti termeni vor trebui să fie concepuţi în multe 132 METAFIZICA sensuri. Este limpede.) neasem ~ T " Ş1 °Pusele celor menţionate.. despre care. altele prin faptul că îl produc alt l potrivit cu alte maniere asemănătoare. [ceea ce s-a afirmat şi în Cartea Bet despre aporii] că aparţine unei singure ştiinţe să dea seamă despre acestea /identicul. ^ ^. de pildă imp şi parul. într-adevăr. iar dife-"e^ 'ncît. la fel există şi anumite carai-ţ proprii pentru ceea-ce-este caftind. altul. totuşi. diferitul. asta. nici nu se raportează l * în fapt.flar Iui "^ i se opune mulţimea]". contrariul etc.. Si nu greşesc cei care le cercetează prin aceea că nu ar reflectai mod filozofic." . de vreme ce toate /unurile/ se reduc la primul u " '' npunov ev>16. sau ca linii. i * n / Or. ^^ jespre Ceea-ce-este arată că munâ tutur°rstuia este caracteristică filozofiei. Rezultă că. iar dialecticienii Căci sofistica e*o^ cjar /chestiunea lui/ ceea-ce-cste râmîne co-discutâ despre ^ ^. Numai că filozofia diferă de dialectică avut m ve ^^j^ de care dispune <TCO iporap tfjq 5w^ecoţ>. dupâ c . cît şi in . P"V1P<infistică prin opţiunea de viaţă propusă <TOÎ> pun) tfi ur u t bcni'3i-*w** f j. una dintre seriile de contrarii este reprezentată de privaţiune.. fără să fie/cunoaştere/în f apt19. (Era tocmai una dintre aporii această problemă) şi este propriu filozo-1004b fului să le poată cerceta pe toate. există alte caract ^. într-adevăr. căreia îi este ReTl PTaţiunea.. j tul lor unele cu celelalte (de asemenea.>'8. deoarece nu observă/ că prioritatea o ir Fiinţa. tea. respectiv. /altele/ ale celui cu greutate). de fapt. ea este o aparenţă /de cunoaştere/. după ce se va fi distins în cîrp c„ " ' L • rL • r sensurl trebuie conceput iiecare termen. aşadar. proporţia şi egalitatea. trebuie explicat m raport cu pv' din cadrul fiecărei categorii în ce fel trebuie conceput fată H /sensul respectiv/17. fie el imobil. asemănătorul. excesul si lipsa. proprii solidului. Căci unele aspecte se vor concepe /în rel ' cu el/ prin faptul că îl posedă. £ sofiştii îmbracă aceeaşi înfăţişare cu filozof ui. dialectica mai mult încearcă sa afle <7capacmKTi> ^. ci /greşesc. dacă nu filozoful va fi omul acela. Căci. fie mobil. Căci cunoaşterea lor nu aparţine unei alte ştiinţe /" u°a în cazul cînd /termenii/ au multe sensuri d /ar aparţine unei V-» •* doar/ daca ei nici nu se reduc la unu. diferitul./ sînt proprietăţi intrinseci <K(x9' ama mx&rp ale unului ca unu şi a ceea-ce-estc caftind şi nu /ale unului şi a ceea-ce-este/ luate ca numere. la fel trebuie vorbit şi în legătură cu acelaşi cu T^ si cu contrariile. aceste caracteristici lea al căror adevăr stă în sarcina filozofului să-1 cercet CARTEA GAMMA (IV) 133 • A' iu /pentru existenţa respectivei ştiinţe/ şi în fap-Vâd un indic1. cticien joar 0 înţelepciune aparentă. cine altul va cerceta dacă „Socrate" şi „Socrate aşezat" înseamnă acelaşi lucru. cînd [lui unu ^se adaugă o notă diferenţiatoare <5ic«popcc> la ceea ce este în plu/d * aŞadar' ne8aţia /lui unu/ este o absenţă /pur şi sim-L.-L " m Pnvaţ'une mai apare şi o natură-substrat. sau dacă există un singur contrariu pentru un contrariu.pe care filozofia le cunoaşte /cu adevărat/ <yv<opia-' nKfi>"c'ît despre sofistică. fie în? megalltlV cîte altele se spun fie în raport cu acesn°şterii renta mtfhe sensuri > t °U mulţimea ?» cu unul formează obiectul cu-ammtite' Dintre aceste /atribute/ face parte şi V^me CAe contranetatea este o diferenţă. există caracteristici proprii numărului ca număr. sofis-problema aces^ ^ îndreaptă spre acelaşi gen /je probleme/ cu cel tica şi dia ^r£ de filozofie. şi aceste^car ristici aparţin numerelor atît luate în mod intrinsec. însă. Or. aparţine unei singure ştiinţe să le cunoască acestea.. sau ca foc. în plus. Iar toate cele sînt reductibile la ceea-ce-este şi .unui gen. cît şi contextele asociate lor <iâ ODuftepriKOTOc oruTOÎc. ei nu au nici o idee. fie fără greutate. contrariul etc. Căci. sau ce este contrariul şi în cîte sensuri trebuie conceput ? La fel trebuie vorbit şi despre toate cele de acest tip./ şi despre Fiinţă. ^_.

sau identicul. şi la gen şi specie. prin urmare. anume cerceta o CARTEA GAMMA (IV) 135 • examinează Fiinţa primă. Şi toată lumea se serveşte de axiome. este vădit că studiul /tuturor/ acestora ţine de o singuri ştiinţă şi anume de cea a filozofului. elementul comun tuturor). cît şi Fiinţele22. 1 c ^ ^ ^ este prima înţelepciune <f) Ttpcbni rjocpiocx Oînţelepcl"nej art£) ceea ce susţin unii dintre cei care vorbesc Iar' P anume în ce fel trebuie făcute demonstraţiile. fie el aritmetician — nu se apucă să se pr° ^ . acel . cel mai sigur principiu dintre toate este acela despre care e cu neputinţă să te înşeli.^ în legătură cu axiomele. cauza ignorării metodei analitice <5v'cx7ica5euoiocv trâv dm c . prin urmare. de vreme ce există un cercetător m<zip y filozoful naturii <xo\> (pixnKoî) TU. Căci /principiul/ pe care cu necesitate îl posedă cel care vrea să înţeleagă orice dintre celece sînt.) Iar principiile şi în special cele /ştiute/ din partea celorlalţi /filo. într-adevăr. dacă sînt adevărate sau nu. mişcarea mulţimii. Iar acest om este tocmai filozoful. Or. ci unele lucruri se raportează 134 METAFIZICA la unu. deoarece ele aparţin de ceea-ce-este ca fiind avînd însă. încît. stă în sarcina unei singure ştiinţe a exa ' ceea-ce-este ca fiind şi a celor ce ţin de el ca fiind e limped * este limpede şi că aceeaşi ştiinţă cercetează nu numai Fiinţele' ' şi ceea ce revine acestora — mă refer şi la cele spuse mai înaim dar şi la anterior şi la posterior. în fapt. este necesar ca un atare principiu să fie cel mai cunoscut (toţi se însală. âvcoiepa» (natura este. Matematicienii se folosesc de axiome în măsura în care le este suficient. Dar. tor realitaţ1.°r' a^estea /două/ Urmează obiectul de studiu al unei se pot concepe ca formînd o unitate. /doar/ un gen a ceea-ce-este). ca sta m sarcina tilozolului şi a celui ce examinează întreaga Fiinţă în felul fiinţării ei să cerceteze şi principiile silogismelor. asupra lucrurilor pe care nu le cunosc). limpede că ţine de o singură ştiinţă să examineze ceea-ce-este caftind. fiecare /axiomă/. ci nurrw -^ filozofi ai naturii /au încercat/.la ceea-ce-nu-este. Căci toate cele sînt fie contrarii. de vreme ce e clar că axiomele aparţin tuturor celor ce sint considerate ca fiind (acesta este. prin urmare. P ' J ' ' tste şi de aici. adică în măsura extinderii genului unde ei fac demonstraţii. ei singuri se gîndeau că cercetează întregul n ^ ceea-ce-este. sau sînt ceva separat /de cum probabil că nu sînt.. cercetarea /noastră/ este proprie celui care are înţelegerea a i celui-ce-este ca fiind. consideră principiile ca fiind contrarii. Or. o existenţă încadrată în gen23. Versale şi iden^6 V^abl1 ctliar dacă ceea-ce-este si unu nu sînt um-ju " 'Ce Pentru toate lucrurile. cît şi nonpostulat <âvu7t66£tov>. acela nu este un postulat. fie că probabil şi adevărat. (Să fie considerată drept deja realizată de noi operaţia acestei reducţii. alţn limita şi nelimitatul. sau unul. trebuie venit cu o instruire prealabilă asupra si nu să se cerceteze recurgîndu-se la o învăţătură după ureche». si la fel se petrec jwile şi cu contrariile. ^ Că. sau de o ştiinţă diferită să studieze atît aşa-zisele axiome ale matematicilor. toate acestea vor trebui lucruriU °epUte *" rapon ™ Primul /dintre ele/. Iată de ce nici unul dintre cei care fac cercetări particu a fie el geometru. Dar ceea ce este necesar de cunoscut pentru omul care cunoaşte orice. sau ceea-ce-este. ei o spun .1005a zofi/ se distribuie în contrarii precum în genuri. alţii Prietenia şi Ura. Capitolul 3 Trebuie cercetat însă dacă ţine de o singură ştiinţă. de pildă: starea aparţine lui unu. şi e de înţeles de ce au j într-adcvâr. privit aparte faţă de celelalte. Atunci. urmelor. încît şi cel care are cunoaşterea celor-cesînt caftind va vorbi despre principiile cele mai sigure dintre toate. Căci /axiomele/ aparţin tuturor lucrurilor si nu doar vreunui gen /de lucruri/ separat. prin urmare. la întreg si pan' şi la toate cele asemenea. fie provin din contrarii. sau diferitul. cît şi a axiomelor. decît rl °" luîndu-le ca ipoteze21. toţi. Dar aproape toată lumea admite că cele-ce-sînt şi Fiinţa constau din contrarii. sau n f 'V tul. Unii invocă /ca principii contrarii/ imparul şi parul. _ Se vede limpede. Si toate lucrurile par reductibile la unu şi la mulţime. iar principiile contrariilor sînt unu şi lU!ţ!mea'. altele vin în succesiunea lui unu <trâ ecpec^x Din acest nu e treaba geometrului să studieze ce este contrariul. ar exista şi o cercetare a aces-versabtM ce cerc£tarea naturii (fizica) reprezintă. cît şi la unu şi la mulţime. Dar chiar şi dacă unu tresă fie c Ca P°sedînd multe sensuri. aşadar. Revine într-adevăr celui care are cea mai bună cunoaştere asupra fiecărui gen să se pronunţe cu privire la principiile cele mai sigure ale lucrului respectiv. alţn caldul şi recele.

ar semăna cu o legumă! . însă. e vădit că măcar acest lucru este adevărat. în plus.Sl* &ndească că acelaşi lucru este şi nu este.a'este acest principiu să spunem după aceasta: anume. Căci este imCUIT> unii crej0nane(. nu poate să existe o demonstraţie pentru. în general. in timp ce. vom avea demonstraţie. este o dovadă de ignoranţă sa nu cunoşti pentru care lucruri trebuie căutată o demonstraţie. să-l suprime «xvcupcov yâp Xoyov •unouevei Xxyyov>. _ d că nu s-arîntîmpla aşa ceva. a admis că există ceva adevărat chiar şi fără demonstraţie. ' lns. ar fi ridicol faptul de a pun discuţie raţională cu cel care nu se exprimă raţional despre ni în măsura în care el nu se exprimă astfel. ci cel care se ţine tare pe poziţia /de contestare a principiului non-contradicţiei/ <i)7touevcav>. Principiul tuturor demon-nu despre o de ^ ^^ faptul de a afirma că ceva este sau nw straţiil°r de ace "„ ^ cu Uşurinţă socotită o demonstraţie a este (aceasta Pj^g^ ay^w/ «!e a semnifica ceva <0T| ucdv£vv ti> punctului de^^ ^^ Căci £ necesar sa se semnifice ceva. .. ar ' anrmat Heraclit. se accepte pnn-cipiul non~contradicţiei/~'>. acei oameni nu ar şti să spună pe care principiu 1-ar vedea mai degrabă ca fiind înde-monstrabil. 1005b 136 METAFIZICA e limpede că este imposibil ca acelaşi om să gîndească tent că acelaşi lucru este şi nu este. cel care face demonstraţia. î. prin natura. şi anume. Se servesc de acest argument şi mulţi filozofi ai naturii. cu condiţia ca cel care îl pune la îndoială să sp«w ceva cu sens10. Un astfel de om. într-adevăr. de aceea.... concomitent si fie şi să nu fie şi. dacă nu trebuie căutată o demonstraţie pentru unele lucruri. în cazul cînd opon CARTEA GAMMA (IV) 137 <~>nl DU "<= asa ceva' ar fi V°rba despre resPm&ere ?i s. şi că se poate gîndi într-a 1006a fel. Dar cel vinovat pentru /demonstrarea premisei/ nu este.oiiaj <Xo-/oq> nici faţă de el însuşi. j£. susţin şi ca este t sibil ca acelaşi lucru să fie si sa nu fie. după cum am spus. [încît nu ar fi posibil ca totul să fie şi să nu fie astfel]. mc tea respectivă. j^s« ar vorbi cu sens. 1) Maiîntîi. cel care e" • i • • i • — ^«lertv* asupra acestei chestiuni ar avea m acelaşi moment opinii co De aceea toţi cei care procedează pnn demonstraţii a' această idee de pe urmă. prin urmare. într-adevăr. anume faptul că expresia „a fi" sau „a nu fi" . să aparţină şi să nu aparţină am Pute A-* 'l re v ^ acelaşi aspect (şi cîte alte determinări taţilor Io ' ^a' ^ ram*na adăugate în vederea /evitării/ dificulW-adevăr ^^ "^ ^ ma' SlgUr clmtre tOate PrinclPille-Posibil pent ' • ^ caracteristlca enunţată mai sus. Iar dacă nu spune. încît nici aşa nu ar exista demonstraţie /pentru toate/)28. acest principiu /demonstrativ/ este cel mai sigur dintre toate e clar. socotesc că pot demonstra şi acest principiu. Căci el întăreşte argumentul Un favoarea principiului non-contradicţiei/ prin însuşi^ faptul că vrea.arface resP°nSonstrane'/pozitivă/31.>. /în cazul încercării de a demonstra \ cipiul non-contradicţiei/ consta în faptul că cel ce vrea să-streze propriu-zis pretinde să demonstreze chiar punctul w r ^ «metoDcu to EV <xpxfi>. Noi însă am admis acum că este cu neputinţă ca ceva. respectivul ins nu ar avea un Iar daca. după Ca acel. Se poate însă demonstra că este imposibil l să nu. Căci.toate (s-ar merge la nesfîrşit /cu demonstraţiile/. Afirm că diferenţa dintre demonstraţia prin respmgerc ?' monstraţia /pozitivă/. nici faţă de un alt discurs raţ^ _ ^ ^ concede /că are un discurs raţional/.ir dară nu rsrp m nnrinră faci acelu'aşi subiect Heraclit. din pricina ignoranţei.principiu cu necesitate este şi prezent la acesta /în prealabil/.. Iar dacă nu este cu putinţă ţină concomitent contrariile (să fie iimentare faţă de această premisă26). iar /pe facute nrec: . /acum/. -^ "a-'1 aparţină concomitent contrariile (să fie deal«PaneydtăS0P mentarefa^ădea ca opima contradictorie unei opinii este contrară. căci deja va exista ceva definit32. este ifnposibîl r acelu' l •Ceva' conc°mitent. prin metoda resping^ <eXeyKTiKcbi.^ Capitolul 4 Există unu filozofi care. aşadar. cel care a admis /că vorbeşte cu sens/. Or. /principiul non. am arătat ca acesta este cel mai sigur dintre toate principiile. Că. 6 Care " . şi pentru care lucruri — nu. Alţii.

Nu este atunci cu puţin -ceea ce omul este să semnifice orice omul nu este. oricînd un subiect ar h „om ». trebuie dat un răspuns cu sens univoc şi nu trebuie adăugat că asta este /şi om/. şi. astfel încît şi „a fi om" şi „a fi alb" au ^mnlf!caţ"adiierrma că „a fi alb" /şi „a fi om"/ au una şi aceeaşi lar -S vom ajunge iarăşi la ceea ce s-a respins mai înainte. anume '. ^ doar contrar^e jar Jacă aşa ceva ^ neputinţă. Iar dacă vor fi totuna.' fj K<x6' 6u.Aşadar. de unde rezultă că ceea ce este omul înseamnă totuna cu ceea ce este non-omul."^ htatea de a nu fi. şi alb. să aibă semnificat' mele si anume. ar adăuga chiar şi negaţiile /lui „a fi om"/. se întîmplă ceea ce s-a mai spus. dacă cuvintele ficaţie. Căci ele vor fi totuna. s-ar proceda astfel. totuşi. cu condiţia ca l care contestă principiul non-contradicţiei/ să răspundă la '"Iar daU întrebînd cineva pur şi simplu /ce este asta/. de fa °Mnni-şi aceea cu sine însuşi. într-adevăr. avînd doar nume diferite pentru acelaşi sens «ruvcbvuuxxx) Şi nu se va putea ca acelaşi subiect să fie şi să nu fie /om/. nu este cu putinţă să se sp . Intr-adevar.a H *lb"^. în acelaşi fel deci. Aceasta fiindcă nu e permis a se adăuga drept răspuns si celelalte proprietăţi.) Aşadar. încît toate cele ar fi una.> un alt nume. deoarece ele sînt nesfîrşite. determinate ca număr. cîte sînt sau nu sînt /om/38. Căci nu poate gîndi nimic cine nu "' ceva determinat. şi nenumărate altele. s-ar mai mu te> ^ar' totuşi. ei c*16 sens I r! f * Clte un nume corespunzător pentru fie-terrnenului * V-^ nega aceasta. susţinîndu-se că semnificaţiile : căci mitate' este limpede că nu ar mai exista sens a «« avea o semnificaţie /determinată/ înseamnă r 138 METAFIZICA nu au semn a nu avea nici o semnificaţie^. însă. fie pe nici una. să fie acest lucru „animal biped ». nu este posibil ca acelaşi subiect să nu fie [cîndvaj „a biped". fie /cel care obiectează/ le parcurge pe toate. (Nu va h nici o diferenţă nici dacă cineva ar susţine că / „om"/ are mai multe semnificaţii. faptul de a semnifica ca predicat al unui singur lucru deoarece. şi „alb". dacă . (Căci nu aceasta socotim „a semnifica u lucru". el nu răspunde /de fapt/ la întrebare. după cum s-a spus la început.o)vuu. celălalt. cu condiţia să fie determinate /ca număr/. el ar aşeza un sineu lucrului /gîndit/. ci s-a £m^ ^ ^ S"ar nega Ca "om" are ° singură semnificaţie. numai că s-a arătat că acestea sensuri diferite. orn" * semnificaţie nu doar ca predicat al unui singur lucru. daca sensul este unul singur. şi mare. nu mai există . decît dacă am acorda acelaşi nume unor realităţi diferite <ocM. şi „muzical". aşa cum ar fi dacă ceea ce noi am numi „om".) . Or.tccv>. chiar dacă asta este om şi nu este om de nenumărate ori37. alţii ar numi „non-om". sens /d f ^ C °a ^^ mu'te' Şi ca pentru una dintre ele există un "lelalte 'J™01'7. Ci. Prin urmare.unic**" adevărat deopotrivă ca acelaşi subiect să fie om şi să nu 1007a Acelaşi argument e valabil şi pentru „a nu fi om' • C omul este şi ceea ce non-omul este au semnificaţii fie ortCARTEA GAMMA (IV) 139 ş„ au semnificaţii diferite. este imposibil de parcurs proprietăţile /unui lucru/. expresia „animal biped" va defini ceea ce e omul^. Iar dacă poate gîndi. devine necesar ca acel subiect să fie „un ani biped" (acesta era senul cuvîntului „om"). /răspunzîn'd/. dificultatea nu este dacă acelaşi lucru poate să fie şi să nu fie „om" sub aspect nominal. Dacă. distan-. încît nu s-ar putea ca totul să fie şi să nu fie astfel33. dacă este adevărat a spune ca subiect este om. ci şi des nînd un singur lucru. asta înseamnă „a fi totuna" — a fi precum „haină" şi „veşmînt'. (Căci aceasta semnifică „a fi necesar". Atunci. şi alb.'^0^ anume cel de „animal biped". ceea ce este omul şi ceea ce nu est? °nw vor avea o singură semnificaţie. întrebîndu-se dacă este adevărat că asta este om. şi „om" ar avea o unici semnificaţie. fie atunci bine. Iar dacă „om" şi „non-om" nu au semnificaţii diferite. Căci nimic nu se opune ca acelaşi subiect să fie şi om. 2) Apoi: dacă cuvîmul „om" semnifică un lucru. în acest caz. semnificaţi^ ^ ^ ^ ^. sau nu.semnifică ceva precis. Afirm că „semnifică un lucru" înseamnă aceasta: dacă „om" înseamnă „animal biped ». căci 10Q6b -arputea aşeza pentru fiecare sens /definitor/ <^0yo. e clar că nu vor avea semnificaţii diferite nici ceea ce omul este faţă de ceea ce non-omul este. nu e permis a se răspunde suplimentar celui ce întreabă dacă asta este om faptul că /asta/ concomitent este om şi nu este om. Iar dacă asta este ne ^ sar. se suprimă comunicarea oamenilor între ei.a m^j't mai mare. ci dacă aceasta este cu putinţă sub aspect real. într-adevăr. sa aibă una singură.

decît reprezintă albul o proprietate contextuală a muzicianului. Aşadar. contextul nu e context al unui al ^. Iar dac . .^ ^^ ^ necesar să susţină şcoala lui Protagoras43. cei care contestă principiul non-contra-tcţiei suprimă Fiinţa si ceea-ce-e-în sine lucrul. un alt context de" în sensul că ambele sînt proprietăţi contextuale posedate de acela.Numele.° textelor/. . Umcă semnificaţie şi aceasta era Fiinţa unui ' Semmflca Fnnţa /unui lucru/ înseamnă că ceea ce este 1/' El bm6' dacă Va f i P°S1" ce omul nu est "^ Să a'unSă ^ie ce^ ce non-omul este. nici albul nu poate să primească o altă proprietate contextuală. Dar pot reprezenta proprietăţi contextuale ale altor Pr°P . astfel ît nimic nu mai subzistă cu adevărat.e clar că nu este triremă. Dimpotrivă. deoarece cu nirnic mai mult muzicianul nu reprezintă o proprietate contextuala a albului. de exemplu. La cîte sînt m acest ultim tel /ptlmuzicianul pentru Socrate/. Căci indeterminatul e ceea-ce-este ca virtualitate şi nu în plină actualizare <TO Swccua 6v rai uf] EvreA^xeico. muzician/. trebuie să poată afirma sau nega [orice predicat]. nu va mai exista nimic de luat rl . aceşti filozofi par să se refere la mdetermmat şi. De exemplu: albul este muzician şi muzicianul este dl fiindcă ambele sînt ceea ce omul este fie într-un context. daca tnre™zjţja contradictorie este /deopotrivă/ adevărată. . e dar că toate vor rjisepotPre ica fi ""**' A ' acelaşi lucru va fi şi triremă. ceea ce este imposibil. a'savea°.dezbatere39. dacă t ^^ gîndite drept contextuale. dacă r-adevar. text. Va exis > ^ urmare. fiindcă ambele (albul si muzicianul) sînt proprietăţi contextuale avute de altcineva — /de un subiect/. proprietatea. gmdin-du-se că se referă la ceea-ce-este. Dat fiind că unele proprietăţi contextuale trebuie concepute în acest fel /precum albul faţă de Socrate/. sînt contexte sau relaţii con-aU anima^ s'lnt lntrmsec-a £XSta C£Va C£ °m^ £Ste lntnnsec> acesta nu ** n°n'omiil este> sau ceea c? omul nu este (acestea CSte în mod intrinsec/). cu este cu puti^ . luată ca predicat. este necesar să se meargă la infinit /în seria . subiect. de exemplu. fiindcă el este / C°n" alb._ . ) La modul general. fie ceea e> atunci /lucrul respectiv/ va fi altul /decît el însuşi/. Căci nu se poate forma o unitate în baza /asocierii/ tuturor predicatelor". contextuale acelea ce se comportă precum albul şi muzicianu Rezultă că nu toate cele se pot concepe ca contexte. dacă e adevărat că. Căci nu se asociază /în această situaţie/ mai mult de doi terme '• contextul nu poate fi contextul în care se află. Or. _ . altele în celălalt fel /precum albul şi muzicianul/. în legătură cu orice subiect. lucrul nu e bl1 ca ceea ce * 140 METAFIZICA De aici rezultă că e necesar ca filozofii respectivi să spu există o raţiune /stabilă/ pentru nimic. Şi se ajunge kteza lui Anaxagoras că „toate lucrurile se strîng laolaltă". °"ce S„U jLrăr /— crede el — / cineva opinează că omul nu este rwâ intr-aucv<u. s-â arătat că este imposibil ca termeni co toni să fie predicaţi împreună. CARTEA GAMMA (IV) 141 • dacă este adevărat că toţi termenii contradicto-4) Mai aepa jajtă Jespre acelaşi subiect. s-a făcut distincţia că unele predicate exprimă situ ţii contextuale în acest sens. subiect prim. ci toate sînt cont ^ ^ Căci tocmai în felul acesta se distinge Fiinţa de propriet ^'' textuală: ţine de context ca omul să fie alb. dar el nu-i ceea ce e alb /în mod esenţial/. dar rezulta ca este şi trirema. vorbesc despre ceea-ce-nu-este. cea de muzician. fie într-al-tul. şi om. altele /în celălalt sens/ — precum e i -i T A A i ' c i /rif/^rum ^ zicianui pentru Socrate. / . cîte se concep precum albul faţă de Socrate. Socrate nu este muzician în acest sens /precum albul era. textuale. c ^ tualâ. Aşadar. si că n Va Putea . este situarea în context dat a unui s h*~ 1007b oarecare. De asemenea. şi perete. Or ei.^__ ta este adevărat. cum ar fi dacă Socrate-alb ar fi contextualizat /suplimentar/. căci e absurd ca . întotdeauna. . acelea nu se pot determina în continuare la nesfîrşit. Căci este necesar ca ei sa pretindă că toate cele. Or. ceva care să aib'ă semnificaţia de Fiinţă.

semnul distinctiv /măcar/ ar fi ceva adevărat şi propriu). şi iarăşi revenim la ambele negaţii: că lucr nu stau nici aşa. trad a a°J. 8. concomitent. ar exista deja ceva determinat /care a fost acceptat/. ori non-tnremă. fie că el e respins în unele situaţii. La fel se întîmplă şi dacă omul ar putea vorbi distingînd afirmaţia de negaţie. Iar dacă el nu admite o asemenea co zie. fie că nu Iar dacă el vorbeşte fără să distingă adevărul. după cum s-a spus şi mai înainte. şi ori de cîte ori negaţia este adevărată. dacă. în plus. Iar dacă aceasta e validă /omul e non-triremă/. "^ Iar dacă lucrurile ar sta în acest /ultim/ fel. probabil. ^ 1008b Dar. fie. în plus. şi are dreptate cel care crede că &!*-> i as* CARTEA GAMMA (IV) 143 t? Dacă acesta din urmă are dreptate. alb si r t0ate non-contradicţiei este respins în toate --U CSte alb' Ş1 este ?i nu este' şi la fel cu negaţiile. va fi validă şi 1008a negaţia triremei — /trirema e non-triremă/. dar să nu existe negaţia predicatului care nu există la /respectivul subiect/. nici nu există ceva (cum s-ar putea pronunţa. căci dacă ele s-ar distinge. non-alb. a^ ^^ ^ jeja lucrurile ar sta într-un anumit cepe lucruri ^ ^ acjevărat şi nu.Ste a^>surc'1I:ă^ aJunS cei ce contestă principiul non-con-' 1 ^ absurditatea că nu se simt obligaţi sau să afirme. în acelaşi timp. în cîte caz ' afirmaţie avem şi negaţie şi în cîte cazuri avem negaţie ave aVei>1 maţie. mai degrabă decît negaţia subiectului /omul e non-om/. şi acelaşi subiect va fi şi om. Iar fel şi aces^. /omul e non-triremă/. anume că ceva e alb şi. nu non-.e simjiar) toţi sînt în eroare şi toţi au dreptate. 142 METAFIZICA dar în altele nu. aşadar. toţi ar spune adevărul şi toţi ar fi în eroare. dar acol avem negaţie nu avem şi afirmaţie. ori de cîte ori afirmaţia este adevărată. acolo unde avem afirmaţie avem şi negaţie. şi neadevărat. ' ea/îti Dacă este respins în toate situaţiile. sau plimba ceea-ce-nu-e ?). e validă afirmaţia. el nu spune nici că lucrurile stau aşa. iarăşi. Dacă.' C'°uă negaţ'i pentru cele două propoziţii £"" PropoziaCa ambele /Propoziţii iniţiale/ se formează o sin-Pr°Pozitii-»5 '1£' ^ ex'sta Şi contrara ei formată din ultimele două '^L^P^Piul . şi negaţiile acestora (dacă se pot face afirmaţii contradictorii despre orice subiect. afirma şi nega ace . fie că cineva vorbeşte distmgînd adevărul /afirmaţie şi al negaţiei/. Intr-a văr. Iar dacă e aşa. şi nu aşa. /atun '/ cu necesitate. afirmaţia contra ' ' fi încă şi mai cognoscibilă46. nu va dâCa' ^int! pentru un om /care susţine . se şi afirmă. e clar că el este ori triremă. că s-ar putea susţine că această teză era de la început. dacă acolo unde se neagă. e necesar să fie validă şi negaţia. şi /atunci/ fiecare e de acord d ei însuşi e m eroare'1 în acelaşi timp este limpede că nici un subiect nu poate fi examinat în compania unui astfel de om : căci el nu spune nimic. 7. ce ar mai deveni şl nu e aşa •' ^^„y^ este /chiar/ într-acest fel4S ? Iar dacă nu spusa că natlt™ ar£ totuşi mai curînd dreptate el decît cel care con-are dreptate. iarăşi: fie. De pildă: dacă este adevărat de spus că omul nu e om. nici că nu stau aşa. nimic nu va distinge un lucru de altul. deopotrivă. ar exista cu c ' dine ceva ce-nu-este şi această opinie /în privinţa lui/ ar fi s' iar dacă a nu fi ar fi ceva sigur şi cognoscibil. şi zeu şi triremă. Iar. atunci Va *' valat>ilă şi afirmaţia /omul e triremă/44. el nici nu vorbeşte cu sens despre toate acestea. Dar oare e în eroare cel care concepe că ceva e ori ori nu e într-un fel. nici nu aşa. se întîmplă ceea ce s-a arătat. neg _ este falsă. afirmaţia e nu s-ar putea cu adevărat. în acest caz toate ar fi una. va exista măcar negaţia predicatului. Iar dacă nu e respins în toate situaţiile care nu e respins/ sînt acceptate de noi. ii • Căci dacă e adevărat că /deopotrivă/ omul e om şi omul "vn-om S"C ^-^ ^ ^ ac*evărat ?i ca ow»/e non-om şi ow«/«« e iniţiale Ia rl ' -"i.pentru orice subiect să existe negaţia sa. c şi aşa. Iar dacă nu e validă afirmaţia/omul e triremă/.

dacă el nu concepe nimic. chiar dacă toate cele sînt şi. Dacă. cîţi însă vorbesc de dragul de a vor . în fapt /chiar/ caută /să facă aceste lucruri/. în mod opus unii faţă de alţii. totodată că e bun. nici unul dintre ceilalţi oameni. Or. prin ce s-ar mai despărţi el de condiţia legumelor? Ş' 9 De aici'rezultă în chipul cel mai vădit că nimeni nu se comportă. Or. în mod egal. ^ vindecarea. şi om şi Insa. ignoră adevărul: în fapt. Dacă. într-alt fel. ori de cîte on. te mai /fio " ° U notn/ ad mult deci COtnParaţie cu c \ c°ndiţie 6 nu au o cunoaştere ştiinţifică. cind oamenii va ^c _ ceea-Ce-nu-este. dar şi. Căci unii /dintre susţinătorii lor/ au nevoie să w co . şi că altceva nu e om.rnultâ A ţaţe înseamnă că /numărul/ este mai aproape /de adevăr/ a ^ bui să existe ceva adevărat faţă de care numărul mai adevărat /d •" 1009a celălalt/ să se afle mai aproape. replica lor nu s .cO"C^servarea/ lumii senzoriale. iar pe cei care nu au aceleaşi opinii cu ei înşişi îi socotesc că s-au înşelat. Şi totuşi. că faptul de a cădea în prăpastie nu e bun. 10) In plus. Daca. realitatea ar fi în acest fel. dar că. rimă vindecarea ignoranţei lor (întradevăr. '!' le si neagă. ' iar dacă nu toate> măcar cele care au de-a înck ' cu evăr. fiind ele în mod egal lucrul /respectiv/. totuşi măcar mai multul si sînt imanente naturii lucrurilor. ^ la vorbire. ci pare să ia seama. aşa ar trebui să procedeze of ui respectiv/. dacă înţelege aceasta. Şi chiar dacă acest ceva adev~ nu există /în unele situaţii/. dacă se resping expresia verbală si cuvint ei se folosesc. e necesar ca toate lucrurile să fie concomitent şi adevărate şi false. El nu concepe şi nu caută toate lucrurile în mod egal. este necesar ca toate aparenţele să fie adevărate. nici dintre filozofii care neagă principiul. deopotrivă. a avea mai.> si care împiedică să se distingă ceva cu mintea4''. ar avea cu toţii dreptate. CARTEA GAMMA (IV) 145 ie /relativistă/ a apărut la cei care au întîmpi-Această . Că ambele teorii. gîndmd că-i mai bine să bea apă şi să vadă un om. alţii au nevoie să fie constrînşi. e necesar să înţeleagă şi că ceva este om. Capitolul 5 Teoria lui Protagoras derivă din aceeaşi concepţie şi e necesar ca. în fapt. Cîţi au căpătat această co • /relativistă/ pornind de la o dificultate /reală/ pot să obţină t ^. altminteri. ca unul ce nu socoteşte. ei nat dificultăţi la o ^ ^ contradictiile există simultan în momentul consideră ca °P"^jm' r contrariile din acelaşi lucru. iar primul ceea-ce-nu-este. aşadar. /rezultă/ că au preexis-nu e cu Putinţatrarii/. în mod egal. închipuindu-şi doar că se duce într-acolo ? El nu merge de dimineaţă drept într-o fîntînă sau într-o prăpastie. ci la idei). aşadar. In bună măsură. Căci omul care îşi dă cu părerea. °mLm . /la un j' t0ţi conceP ca lucrurile stau într-un singur fel face n. 1] dintre acestea fiind ceca-ce-este. fie ambele să stea laolaltă. Aşa tat ambele /c ^ ^ ^^ ^^ amestecat în tot. în acest fel /contestînd principiul noncontradicţiei/. ci îşi dau ar trebui să se preocupe ei de bolnav trebuie să se preocupe de sănăta-sanătos. prin urmare. după cum s-a arătat. Căci dacă toate aparenţele sînt adevărate şi toate fenomenele la fel. ci. dacă acelaşi lucru ar fi. cugetă inu cugetă. E clar deci că el înţelege că ceva e mai bun şi ceva e mai puţin bun. de fapt. Iar dacă nu se însală la fel. e clar că prirrM măr dintre acestea două e mai mic. astfel încît e necesar ca acelaşi lucru să fie Ş' să nu fie. provin din aceeaşi concepţie e i ^ pede50. de ce se duce /un astfel de filozof/ la Me-gara şi nu stă acasă liniştit. aşa crede şi De-afirma Anaxago^^ ^^^ ^ moc\ egal vidul şi plinul oricărei părţi. există deja măcar ceva mai sigur si m veridic. Kojoc. Căci. şi am fi eliberaţi de argumentul /relativist/ pur si dur «iraa toc. nu este într-o sânâtoa ' sa raţă de adevăr. deopotrivă. încît /omul care îl nu ^ are mai multă dreptate.) . însă întîmpinarea tuturor acestora nu se face m ace ^ manieră. fireşte. nu am puteaţi "''' în mod similar că doi e număr par si că trei e număr par n' *** •ecredeciy însală la fel cel care crede că patru egal cinci şi cel /car o mie /egal cinci/. î otriva celor cu astfel de concepţii vom spune că într-un fel „i Tdreptate. . Căci. mulţi oameni concep în chip opus lucrurile unii faţă de alţii. la întîmplare. fie ambele sa cadă laolaltă. nu există nimeni care nu arată mare/ Un°r lucruri ?i ca le neglijează pe altele. în acelaşi timp.acestea/ nici săsepronun--l 'Ina sa vorbească. aşadar. el şi spune aceste lucruri. /deopotrivă/ într-o anumită condiţie. Iar dacă aşa stau lucrurile. într-adevăr. că ceva e dulce. în o cunoaştere ştiinţifică. (Cei care se însală şi cei care au dreptate opinează. iar altceva nu-i dulce.

Asemănător. Care. iar natura a ceea-ce-este e în telul m c am arătat-o. cum ca realitatea va h pentru ei in telul în care o • concepe.^ 2) Pe deasupra. şi chiar fiecare «uiri T mCreU acdeaşi senzaţii î" raport cu sine însuşi. în fapt. motivul acestei opinii /relativiste/ la filozofi este că. oameni. desigur. ^ de la această concepţie. iar altora amară. cum de nar fi îndreptăţită descurajarea celor ce se apucă să filozofeze ? A cerceta adevărul ar fi. E clar. în mod absolut.nu este posibil si similar. nici nu piere. ei socotesc că nu se cuvine ca adevărul să fie judecat după cît de mulţi sau de puţini sînt /cei care îşi dau cu părerea/. Iar în altă parte sn ^"^ cît ei devin alţii. (Aşa se cuvine a vorbi despre ei mâi c decît în felul cum s-a referit Epicharmos la Xcnophan. îl critica pe Hera-z cu putinţă să cobori de două ori în că nici măcar o dată /nu-i cu putinţă/./ la toţi şi lafiecar r-" mai multul e gîndire. să zacă avînd gîndun alterate. ca să spunem ţi a ajuns prizonierul acestor teorii.' <TTIV e^iv>. c» toatT/ "r/VfT0 mai mUlt Unele SaU altele nU /par/ adevaratc> Cel Puţin ^Democm susţine că fie nimic nu este adevărat. fie că. îşi schimbă şi /felul/ gîndirii: „în relaţie Cu 'm ^'^ prezent sporeşte cugetarea oamenilor". <k vrem "^ AKSte senzaţu s™ adevărate sau false rămîne neclar. dar în actualizare — nu.ceet-cete trebuie conceput în două sensuri. ——--------id celor care susţin că „heraclitizează" şi pe care • el ajunsese în final să creadă că nu trebuie degetul. deoa-este §îndire ?'• Pe de alta Parte> fiind ea Ceeace se înfăţişează în senzaţie este cu nece-1. /au ajuns la această opinie/ vâzînd ei i natură în mişcare şi că nimic nu e adevărat în privinţa o . în plus. .EmPedocle' & Democrit şi. cel puţin despre ceea ce se trans o . Şi se mai spune că şi Homer ar fi fost de această părere. este posibil să apară ceva din nefiinţă. că. mtr-un fel. dar au considerat „lucruri numai obiectele sensibile. dar nu aceleaşi lucruri /ca atunci cînd sînt întregi la minte/. rece ei colice^ "e "^ schimbare. De aceea filozofii respectivi vorbesc verosimil. e posibil ca acelaşi lucru să fie şi ceea-ce-este şi ceea-ce-nu-este. dacă toţi ar fi suferinzi. în baza examinării/ lucrurilor senzoriale. dar numai doi sau trei ar fi sănătoşi. fiindcă 1-a făcut pe Hector. care. de asemenea. De unde însă şi împrejurarea cea mai supărătoare /pentru noi/: Căci. 1009b 146 METAFIZICA lOlOa Astfel. concepţia despre adevărul aparenţelor a ajuns la unii /filozofi.în general. ei au cercetat adevărul lucrurilor. astfel mcît. în acest caz. ^so lui care se transformă. nici nu apare. pe atît şi gîndirea lor se schimbă şi ea" ^ "^ Dar şi Parmenide vădeşte acelaşi fel de a gîndi: „După cum de fiecare datăare loc amestecul membrelor cu curbe. la. toate privinţele şi cu totul nu se poate cunoaşte adevărul. ar părea că aceştia dinUTf f m Suferinzi Sau nebuni S1 nu ceilaHi. La acestea există într-o mare propor. astfel încit. natura indeterminatului. într-alt fel . nici nu se mişcă. sau ar avea minte. clit cae„ acelaşi nu: 1) Impo ţaţe. cei care îl caută şi îl îndrăgesc cel mai mult — dacă tocmai aceştia au astfel de opinii şi se exprimă în acest mod despre adevăr. /la fel este mintea la oameni/. dar. de parcă si cei ce sînt cu mintea aiurea gîndesc. ^ nu vorbesc adevărat. dacă ambele sînt gîndin. cînd acesta avea minţile rătăcite din cauza loviturii. vom considera ca acei filozofi concep şi că există o anumită Fiinţă a lucrurilor.De asemenea. dar mai observă că aceeaşi mîncare pare unora care -o gustă dulce. multe >n celelalte animale au reprezentări contrare nouă. atunci şi realitatea este şi nu este într-un anume fel în acelaşi timp. a ţîşnit cea mai radicală teorie du CARTEA GAMMA (IV) 147 a profesat-0 vorbit deloc. sau ar avea mintea rătăcită. sus s'tate adevărat aşa> oricare £Ste adevarat/. a urmări nişte zburătoare ! l ) Or. Astfel. aşadar. dar nu din acelaşi punct de vedere51 : sub raportul mrtuali-tăţilorsale e cu putinţă ca acelaşi lucru să fie concomitent entităţi contrarii. Empedocle afirmă că /oamenii/ schimbîndu. căci acelaşi lucru est ce gîndeşte natura membrelor. " "n Şi se aminteşte o maximă a lui Anaxagoras către unii dintre" •• _ ir• -\ r i i IHSOţitorn săi. om spune că există. dacă cei care au examinat adevărul în cea mai mare măsuri cu putinţă — ei sînt.

•T din lucrul care aparC . în felul în care este.. dacă există numai sensibilul. cînd nu. domeniul sensibilului din jurul nostru se manifestă. în legătură cu culoarea. cac^nu există. /în acest caz/. De pildă. ia cînd ca. ar fi probabil adevărat şi ^ există obiectele sensibile. Căci nu ar putea exista /i ^ caz/ senzaţie: astfel. de exemplu. e clar că şi împotriva acestor filozofi vom formula aceleaş! obiecţii pe care le-am exprimat mai demult: trebuie arătat W<To °amem>şi ei trebuie totuşi convinşi că există o natură imo-sînt s' f> S" mtlmPlă cu cei care afirmă că lucrurile.treb ^ ei> ci 5) Apoi este /aceasta/ da *. chiar dacă lucrurile nu persistă din punct de vedere cantitativ. competenţă are vederea şi nu simţul gustului. că e cînd dulce. sau celor aflaţi aproape. după cum pentru nimic nu mai există Fiinţă. fiind el de fapt în Africa. nu-i posibil sa n CARTEA GAMMA (IV) 149 u. încît dacă există ceva prin necesitate. Pe de altă parte. prin naştere şi pieire. asemănător. sau cum apar celor bolnavi. în legătură cu ceea ce urmează să fie în viito după cum spune şi Platon. dar care pot produce senza-W ' . Intr-adevâr. acelaşi vin ar putea părea. vom spune mai departe că nu e totuna transformarea cantitativă cu transformarea calitativă. dacă se pune la îndoială a manmile şi culorile sînt astfel cum apar celor 148 METAFIZICA situaţi la distanţă. tot aşa ni nu mai există prin necesitate. La nici măcar hlozoni noştri nu cred în n ' alternativă e limpede: într-adevăr. dar în acest fel nu se poate merge la nesfîrşit. 8) însă toate asemenea argumente suprimă şi lucrul următor. noi le cunoaştem pe toate sub aspect formal <K«ta 16 etSoq>53. Iar fiecare dintre simţuri nu afirmă niciodată în privinţa aceluiaşi obiect că el este şi nu este deopotrivă într-un anume fel. concomitent.. şi altminteri. el nu şi astfel. o raţi" * i filozofi cînd afirmă că ceea ce se schimbă nu are reali-: dTcfaceastă raţiune este contestabilă. oncînd ar apărea.mi? Ca. şi este necesar să existe ceva mat OOScud cuv«v* 11i . dacă cineva se va însănătoşi sau nu. 4) In plus. dacă ar consider ** vis că e la Atena. dacă sînt aşa cum celor sănătoşi. rată. Dar nici cînd e vorba despre momente diferite. este necesar să existe tocmi din care acesta provine şi cel care îl generează.desigur. dintre obiectele sensibile însele. în acelaşi moment. nu ar putea nimic. în nod necesar. opinia medicului şi a ignorantului n' sînt deopotrivă de competente. ^Orrn sau pentru cei treji. . Căci nu este cu putinţă ca necesa să fie mereu altfel. Or. nu s-a schimbat niciodată. ei le privesc pe cele mai puţine la număr. 3) Dar şi următoarea critică este potrivită pentru aceşti filozofi: deşi. 2) Lăsînd însă aceste argumente deoparte. fie corpul /omului/ fiind schimbat. ci la obiectul căruia i s-a asociat senzaţia. nu este la fel de competentă opinia unui alt simţ cu cea a simţului propriu /situaţiei respective/. . în ce să se schimbe ' anume ca mă orice aparenţa este adevă. iar dulcele viitor va fi. cînd nu există fiinţe vii54. ci există ceva diferit. el este ca un nimic faţă de întreg. în afara ţia. Căci şi ceva care pierde •' 'AI rrva din ceea ce e pierdut. sau pentru cei pute ' • şi dacă cele adevărate apar mai curînd astfel pentru cei care rl '' •• f~<~ • • r-1 r. şi dacă lucruril i * -ii'1 iai grele sînt aşa cum apar pentru cei slabi. doar el singur. iar dacă apare ceva. sau aceea a unui simţ apropiat cu opinia simţului referitor la ea însăşi. în timp ce în legătură cu gustul are competenţă simţul respectiv şi nu vederea. 7) De asemenea. decît să le h „condamnat" pe acelea din pricina acestora de aici. Dar dulcele /ca atare/. fie /el însuşi/ schimbîndu-se.r si In absenţa senzaţiei. totuşi ei au extrapolat concluziile lor asupra întregului Univers. astfel încît mai cuvenit ei ar fi „iertat" lucrurile de aici din pricina acelora /transcendente/. nimeni. le dec't " 'ca ei să susţină mai degrabă că toate cele stau imobi-ceva H» •--. iar simţul /gustului/ spune mereu adevărul m ce-1 priveşte. nici senzaţiile <odo9fpcrax> (<ice afectări ale celui ce simte). însă.senzaţie a ei însăşi. ci.nWmal Să ne minunăm.loiob iîntîl ca nu senzaţia este falsă relativ la obiec-nU CSte identlcă cu senzaţia. pe de-o parte. nu se va duce la Od /la trezire/! 6) De asemenea. ambiguitatea nu se referă la conţinutul senzaţiei. m genCra arC mmiclre' va ersista ceva existent. în privinţa senzaţiilor însele. ca să spunem aşa. tJ 9) Şi în general.

unul este nu mai puţin ' tiune de Fiinţă. nu ar putea fi adevărată orice aparenţa este aparenţa unei esenţe.-ine că toate aparenţele sînt adevărate face ca toate m cuvinte Â* ^ ^e aceea ce' care cauta f°na /persuasiunii/ A\ Care' Deopotrivă. Iar dacă. puţm va unul pe celălalt5 Capitolul 6 Ajung i . ci există şi unele lucruri cu o exis-_enţa autonomă <cexmx Ka9' airax>. nici acelaşi om nu le vede mereu la fel. încît. Aceste aporii sînt asemănătoare aporiei ce întreabă dacă dormim în momentul de faţă. ci doar de dragul de a vorbi. a existat. deoarece este imposibil ca plOr ^ ţiile contradictorii să fie adevărate simultan în raport c CARTEA GAMMA (IV) 151 — r pede că nici contrariile nu pot să se găsească simultan subiect. lucrurile se raportează la unu. e cu putinţă ca acelaşi lucru să pară miere cînd privit. Aşadar. în timp ce vederea afirmă existenţa unuia singur). /cine va judeca/ pe cel capabil să judece bine în legătură cu totul. ar dacă nu orice este relaţie. Şi. numai case contrazic pe loc56. cj / ' ci /doar/ aparenţa a ceva care apare. cum s-a spus mai înainte. Aceştia. căci toate aporiile de acest tip conduc la acelaşi punct: filozofii aceştia cred că se poate oferi o raţiune <A£>yov eîvoti jtctvTcov> pentru orice.*• 11 .în 150 METAFIZICA astfel — /anume recunoscînd că nu există aparenţă independe ta/ — repede li se va întîmpla să afirme lucruri contradictorii Intr-adevăr. ci că el este adevărat pentru acest /om/. trebuie să aibă erija. ar putea fi convinşi cu uşurinţă — de vreme ce nu e greu de acceptat. e clar că nu se poate ca toate să se raporteze doar la opinie. că sînt cel puţin neconvinşi /că se poate aşa ceva/. şi să nu pară miere cînd e gustat. cît şi absur^' • la care ajung cei care neagă acest principiu şi din ce cauz ^ s-a arătat îndestulător. prin urmare. este dintre toate cea mai sigură opinie aceea pot fi adevărate laolaltă afirmaţii contradictorii. „om n va fi cel care opinează. devine necesar ca ei să considere toate lucrurile drept relaţii. şi s-ar putea ca. 101 lb Dar probabil că. şi în felul cum apare. sau la ceva determinat. Şi totuşi nimic /contradictoriu/ nu e perceput de acelaşi simţ. acesta se raporta la o infinitate de lucruri după formă. de unde rezultă . dacă „om" şi lucn^ opinat sînt acelaşi lucru în raport cu cel care opinează. încît /principiul non-contra-dicţiei/ ar rămîne adevărat. Că. „jumătate" şi . luat sub acelaşi raport. ei păţesc ceea ce spuneam: ei caută o raţiune pentru ceea ce nu exista raţiune. aşadar. cel ce mişcă senzaţie1' ca . dar dacă nu vor să dea seama Ce spun/. ^ anterior celui mişcat. în general. existînd doi ochi. pe cînd ei arată. ci lucrul opinat. dacă există unu. Iar dacă aceşti •eama /de ce spun/. în acelaşi fel şi în acelaşi timp. ci de multe ori ele apar contrare în acelaşi timp (la încălecarea degetelor. Căci principiul demonstraţiei nu este o demonstraţie. in încurcătură şi unii gînditori convinşi de cele de mai sus dar şi cei care afirmă doar în vorbe doctrinele respective: ei caută să afle cine va judeca pe cel sănătos şi. Iar dacă există „acelaşi". este necesar ca cei care vorbesc nu deoarece au întîmpinat o dificultate reală. Dar. din acest motiv. la modul general/. privaţiunea este negaţia . vederile lor. într-adevăr. . precede senzaţia. Dar cei care caută forţa /persuasiunii/ doar în cuvinte <ev ta %<P tf|v piav novov> aleargă după ceva imposibil: ei cred că afirma lucruri contrare /între ele/. raportate la opinie şi senzaţie. aParenţ| i ?Pare.ega' ' „egalul" nu se raportează la dublu. nici nu există nimic. şi aceasta este cu nimic mai 101 la ' r şi dacă /cel ce mişcă şi cel mişcat/ se presupun este. Or. şi cînd e apare. totuşi. sau există ceva. e i V ^ Căci. în fapt. toate sînt în mod egal şi false şi adevărate Căci nici toată lumea nu vede lucrurile la fel. Şi apoi. dacă nu ar fi egale. în fapte.ş. simţul tactil afirmă că e vorba despre două corpuri. fiindcă nu există ~lf>nA~-. dacă nimeni nu opinează ceva în prealabil. Or. să nu vadă aceleaşi lucrur' • /asta/ dat fiind că /vorbim/ cel puţin împotriva celor care afirm" că aparenţa este adevărată din pricina motivelor arătate mai de demult si că. de aceea. să afirme că nu este adevărat /principiul. Iar dacă orice lucru îs1 obţine existenţa în raport cu cineva care opinează. dintre contrarii. rezultă că nici nu a existat. ei caută un principiu şi caută să-1 obţină în urma unei demonstraţii..Cad nu exi ^^ necesar. sau sîntem treji. socotesc nimerit să dea seama /de wte5Cew>.

7) în plus. deoarece Fiinţa sa este una diferită /de aceea a celorlalţi termeni/63. schimbarea are loc barenTr!" C Spre bine'sau de la bine spre non-bine. fie să se nege un anume predicat59. precum în cazul numerelor. Căci atunci cînd totul s-ar am ca — /după cum crede Anaxagoras/ — amestecul nu este nici ^ nici non-bun. ci este necesar ca. însă nu există schimbare decît doar între j f! trfClnd Prin termenul mediu. care susţine că toate sînt şi nu sînt.. ceea-ce-nu-este. p^re considere că toate /afirmaţiile/ sînt adevărate. Dar.în ac elaşi s ivaţmn Privaţ jetemjnat* Dacă. după cum s-a întîmplat şi cu restul opiniilor paradoxale: cînd nu pot rezolva controversele. pentru cei care decid ce este adevărul şi falsul: căci faptul de a spune că ceea-ce-este nu este sau că ceea-ce-nu-este este reprezintă un fals. Căci se naşte o definiţie din faptul că este necesar să se dea o anumită semnificaţie /vorbelor /. mai întîi. cedînd expresiei verbale <ev86vTec. cînd o face într-alt fel. /dacă există un intermediar între afirmaţie şi negaţie/. dinalb'. încît nu se poate spune /despre el/ nimic adeva CARTEA GAMMA (IV) 153 Capitolul 8 . 2) In plus. este imposibil şi ca să existe contrariile simu ta aceja?j subiect/57. Această opinie — /contestarea principiului terţiului exclus/ a fost admisă de unii filozofi. Dacă lucrurile stau m acest din urmă fel./ C°ntradlctorii/ să existe o generare care să ducă la alb 3) ApoHS. aşadar. or. întrebînd cineva dacă /ceva/ este alb. nici.dar aşa ceva nu se vede. /care pretinde/ că există ceva între termenii contradict /pare să susţină/ că toate sînt false. nici cal ar fi situat între om şi cal. ar trebui în acest fel /în cazul ?' care n.lreaa'lrmă sau neagă orice gînd şi orice concept 1012a este vorba deso definiţia /adevărului şi a falsului/ . atunci cînd. în raport cu afirmaţia şi cu negaţia. căci lucrurile nu vor fi numai o dată şi jumătate mai numeroase. ci /încă/ mai numeroase: într-adevâr. /la fel/. ei admit că ceea ce s-a conchis /sofistic/ este adevărat. Unii îşi construiesc teoriile din această pricină. însă nici ceeace-este nu este declarat a nu fi. alţii — deoarece caută o raţiune pentru toate lucrurile. dacă există un ter-] m sensul cenuşiului/. Rezultă că cineva /utihzînd un termen mediu/ nu va spune nici ceva adevărat.0d absolut58. Pnn-cipiul/respingerii/ tuturor acestor/teorii/ stă în definiţie.oricînd Pre Ceva adevărat sau fals. nimic altceva nu a fost negat decît faptul de a fi. i se răspunde că nu este. într-adevăr. termenul mediu al propoziţiilor contradictorii va fi sau precum e cenuşiul. /dacă s-ar accepta un termen mediu/. iarăşi va trebui negat termenul mediu. ~~acest lucru . va spune adevărul sau falsul. iar celălalt în câ unu . formulează u 4) în plus. nici par.eîov> /al unei realităţi/ va fi o definiţi6 Teoria lui Heraclit. aşa cum rezultă din definiţia /numărului/62. /termenul mediu/ trebuie să existe în afara tuturo termenilor contradictorii. iar teoria lui A xagoras. este imposibil a afirma şi a nega unui ge ^ ^ adevărat. el /termenul mediu/ nu s-ar putea transforma /mtr j dintre contrarii/. ceea ce este imposibil. afară doar dacă nu se vorbeşte de dra gul de a vorbi. 1) E limpede /aceasta/. Capitolul 7 Dar nici între propoziţiile contradictorii nu este posibil să existe ceva /intermediar/. în timp ce a spune că ceea-ce-este este şi că ceea-ce-nu-este nu este reprezintă un adevăr. fie să se afirme. Iar propoziţia al cărei substantivsubiect <6vo(i«^ este un semnificam <ar(|a. sau precum ceea ce nu-i nici om. ci fie că într-un anume fel există am-Ucâ unul dintre ele există într-un anume fel. sau a fi. astfel încît va exista o schimbare situată alături de generare si de distrugere61 5) Mai departe: şi în cazul acelor genuri unde negaţia aduce contrariul ar trebui să existe /un termen mediu/. Negaţia este faptul de a nu fi. iar /rezultatul/ va fi ceva /de sine stătător/. 6) Mai departe: se va merge cu o multiplicare la infinit. situat între negru şi alb. nici ceva neadevărat şi /termenul mediu/ se va situa alături de ceea-ce-este şi de ceea-ce-nu-este. unde /ar trebui să existe un număr/ nici impar. irâ X6ycp>. despre orice subiect. Atunci cînd gîndirea uneşte men 152 METAFIZICA /un subiect şi un predicat/ într-un anume fel afirmînd sau ea formulează un adevăr. schimDar? sa existe mereu. astfel încît cel care spune că /ceva/ este sau nu.

adevărată. este necesar ca ceea-ce-este să se schimbe. este imposibil ca totul să fie fals : e necesar ca unul dintre cei doi membri ai contradicţiei să fie adevărat. şi nu ale existenţelor contextuale. ci doar se raportez CARTEA GAMMA (IV) 155 . NOTE 1. 3. plimbarea este sănătoasă. pornindu-se de la o definiţie. se schimbă.n Pă analizarea acestor chestiuni apare limpede că atît propo-• "l cu sens singular. Căci 1012b 154 METAFIZICA propoziţia care afirmă că o propoziţie adevărată este adevărat" este. fie să negi orice. şi aşa la infinit69. şi . este imposibil ca ambele alternative să fie false. nimic nu va fi adevărat şi totul va fi. dar nici nu au acelaşi sens avirw ^ unic şi acelaşi conţinut. schimbarea se face dmtr-o stare într-altă stare. mai cu-rînd posibil68. Filozofii naturii au cercetat şi ei principiile supreme. Uar ceea ce au făcut filozofii anteriori legitimează demersul ontologic al 'u' Aristotel. mereu aceleaşi lucruri ar fi adevărate si false. în chip manifest contradictorii «pocvepco!. cum că ea este sinVar«ă. adică să aibă acelaşi nume tolos pentru lucruri complet diferite. Numai unul dintre membru contradicţiei este fals. Aristotel adoptă o poziţie medie: diferite semnificaţii nu sînt nici „omonime". fals. la rîndul ei. propoziţii. El înseamnă realitatea din perspectivă universală. Expresia cea mai clară a asocierii dintre multiplicitatea sernanti că şi unitatea ontologică. şi nici aceea că nimic /nu se mişcă sau e în repaos/ tot timpul. or. Ştiinţele particulare nu examinează ceea-ceeste ca atare. contextuale sau facultative. în plus. In plus. In plus. Căci există ceva care mişcă tot timpul lucrurile mişcătoare. şi nu neapărat realitatea eternă. ce reprezintă tot atîtea particularizări. Dar s-a arătat că aceasta este imposibil.67) _ Alţii susţin că toate smt adevărate. 2. sa teză. după ce afirmă că toate sînt adevărate şi toate false. egală cu sine şi nepieritoare. însă împotriva tuturor acestor teorii nu trebuie pretins /să se spună/ — după cum s-a arătat şi mai sus — că ceva este sau nu este.Caci cel care susţine -T6 adevarat face sa fr£ adevărată şi teza adversă acestei adversă neagă că totul e adevărat). pe care însă le-au identificat cu anumite elemente naturale. Pentru Aristotel totul este. (Căci ei susţin că nimic nu interzice ca toate să fie precum faptul /fals/ că diagonala /pătratului/ este comensurabilă /cu latura/. Principiile şi raţiunile supreme trebuie să privească realitatea esenţială şi universală şi nu realităţi parţiale. în sens propriu. ci trebuie cerut să se vorbească cu sens. Iar dacă a afirma adevărul nu e nimic altceva decît a nega ceea ce este fals. dar noi am l» aceeaşl"a^e' vorbi despre înrudire. în consecinţă. Chiar cel care susţine această teză cîndva nu exista şi nu va mai exista cîndva Iar dacă toate se mişcă. (xvri(pciaeiţ> sînt cele care nu pot fi adevărate în acelaşi timp — şi nici false toate. Ele nu an aceeaşi „natură". dacă este necesar fie să afirmi. dacă primul ar că aceasta este singura care nu e ade-excepta propria teză. astfel încît. e altminteri. în sensul lui Wittgenstein. nici cei care afirmă că toate sînt în mişcare. el însuşi. cît şi cele care sînt afirmate universal nu Zlţ" £ Comporta aşa cum susţin unii66: astfel. 4 Aristotel observă că „sănătos" nu are acelaşi sens în expresii • l • Petru este sănătos. Este limpede şi că nu spun adevărul nici cei care afirmă că toate sînt repaos. Iar aceste teorii smt cam la f l cu cele ale lui Heraclit. putea mai^ ^^^ de Wittgenstem) exista mereu un punct cen-T°M ' referinţă al semnificaţiilor şi o ierarhie între sensuri. deşi aceasta ar putea părea. iar primul Mişcător este. sau care reprezintă proprietăţi ale altor subiecte. apare că această situaţie. se întîmplă cu toate aceste teorii povestea obişHme CăS£ desflmîeazăPe ele înselc. este impo-sibilă şi afirmarea lor împreună. unii afirmă că nimic SC ^ adevărat. iar al S"" "re nu e ce existent ' °U mrn'c ma^ Puţin li se întîmplă lor să impli' Unei lnfimtăţi de propoziţii adevărate şi false. din cele spuse. Se vede bine că TO ov fj 6v aristotelic este altceva decît TO ovtwţ 6v platonic. să trebuiască discutat ce înseamnă falsul sau adevărul. Or. Dar nici măcar nu-i adevărat că totul e în repaos sau că se mişcă la un anumit moment. pe Jc altă parte. chiar dacă cu semnificaţii diferite. ci doar contextele acestuia. susţine şi fiecare dintre aceste teze separat astfel încît dacă afirmarea lor separată este imposibilă. esenţială şi abstractă. încît propria sa afir să fie f6?"6 ?eadevărata-Iar cel care afirmă că toate sînt false face a " Chlar Dronri. Aristotel caută principale şi raţiunile supreme ale existenţei ca atare. totuşi. Căci acesta. nemişcat70. Astfel dacă toate ar fi în repaos.Scolasticii au vorbit aici despre analogie .

21. EKacrtov 5e. Cu alte cuvinte. 2) dialectica (desigur. pentru a diviza structura disciplinelor „filozofice" : l) sofistica e doar o aparenţă de ştiinţă. şi nu raportate sau asociate unui domeniu particular — matematica. în cazul de faţă. 'c^6"1 . Sensurile lui „sănătos" se raportează toate la să°nătate". Definiţia lucrului îi indică deopotrivă Fiinţa Şi unitatea. ^n celălalt lm CaZ CSte vor'">a despre negaţie: „nu sînt centauri". 9. fizica etc. Membru de frază avînd un înţeles echivoc şi tradus. caute 2 p ocun bţbl1 mai degrabă. O. Vezi Cartea Delta. fiecare în parte.^ace cu ° privaţiune: „centaurii nu sînt ani-a „centauri". cum este ceea-ce-este. şi unu va avea multe sensuri. cu realităţi sensibile ce nu au parte de Fiinţă în mod efectiv. Se vede dependenţa lui Aristotel de Platon: lumea sa râmîne o lume organizată ierarhic. sînt facultăţi globale şi esenţiale.. Vezi aceeaşi teorie si în Republica lui Platon (Cartea VII). 15. Teoria platonicianâ a „separării".. .imiabv: ignorarea meto analitice (adică a logicii). Totu ' ca şi în cazul lui ceea-ce este ele sînt asociate şi dependente de o semn'' ficaţie principală şi ierarhic superioară. un sens de bază. Plurivocitatea lui Aristotel este centralizatoare. dar numai filozofia. genurile de Fiinţe. sau transcendente.el are un aer de tipu. ce trebuie privite în toată generalitatea şi abstracţia lor.v^wn^At. geometria. pentru Aristotel principiu şi raţiune de a fi sînt cuvinte sinonime.După cum se vede. p. Reale: „c ogni genere di realta e essere ». aşa cum o concepe Aristotel (ca ştiinţă „analitică") obţine rezultate efective. ca Platon. 22. ^CU reahta^lle (Fiinţele) inteligibile. 6. nu este cuprinsă în genul 156 METAFIZICA „animal". 6v. 17. diferitul etc. doar că în unele cazuri într-un sens derivat. 5 E diferenţa dintre ceea ce s-a numit. Diferenţa esenţială este că ea nu mai este o lume discontinuă. copula e facultativă. există întotdeauna. 3. luată ca o unitate. adică imprecisă. aici Aristotel pare să privească pe unu şi pe rept gen ce conţine specii. (vezi Reale. şi ceea-ce-este. 18. sau „necunoaşter Analiticelor" — tratatul de logică al lui Aristotel. dar în chip divers. Barthelemy Saint-Hilaire: „bien que l'objet de chaqune (science) soit tou|urs l'Etre considere sous un certam point de vue • Bezdechi: „iar genul este. în fel şi chip. Filozofia primă s-zr seci. aşa cum am tradus eu. i 25. ceea ce contestase că e posim Cartea Beta. ce reprezintă un substrat privat de specia „centaur" p • vaţiunea are ceea ce Anstotel numeşte „notă diferenţiatoare" făt j j negaţia simplă. 2. aşadar un unic gen. 8. de "CUIr? Iv^molu: contrariile să fie contradictorii ca „alb" şi „non- . De vreme ce ceea-ce-este şi unu sînt termeni echivalenţi i ceea-ce-estc are multe sensuri. nu foarte nimerit. 19. 4 de la Cartea Beta. încă o dată se vede cum Aristotel se plasează la mijloc între univocitatea de tip platonic sau parmenidlan (Fiinţa are un singur sens) şi plunvocitatea echivocă de tip sofistic sau postmodern (toate sensurile sînt echivalente). Aristotel utilizează o diviziune ternară şi nu binară. presupune insă preeminenţa unuia dintre sensuri (din care nu se pot deduce celelalte sensuri). Vezi şi aporiile l. nota 6) în funcţie de interpretarea acestei sintagme §i'anou8e\xriav TCOV 6cvaA. ceea ce permite unitatea ştiinţe' care le studiază. în greacă. TO yevoc. 143. 23. Cum s-a văzut. Filozofia unda este Fizica. care. Identitatea stabilită de Aristotel dintre unu şi ceea-ce-este nu este decît o formulare a principiului identităţii : orice lucru este identic cu sme (unul şi acelaşi). unde sînt distinse ştiinţele particulare de filozofie. dar nu mai puţin real. identicul. Vezi Cartea Epsilon. după Aristotel. în varianta dialogurilor socraticoplatoniciene) conduce la încercări nedesăvîrşite. Metafisica II. de domeniul Fiinţei ^ 24. aporia nr. 16. 7. este Fiinţa. central. de aceea. unitatea generică şi unitatea analogică. deoarece „sănătos nu se refera la o specie (•F* rmă) de existenţe. Participiul pune probleme de interpretare: el poate avea sen de „elevi" (audienţi) şi atunci sensul frazei ar fi „să nu se cercetez CARTEA GAMMA (IV) 157 l v" (fără o instrucţie prealabilă). într-un concept plurivoc. \4 [nex: corupt şi incert. • imediată este că nu poate exista un „sănătos" în f/intttOS. Vezi Cartea Beta. 20. secund. sau sensul mai general situam de e e^ doWndită dm auzite«.* u r -i e în sens platonician. La fel şi unu. Pasajul poate fi înţeles şi într-un mod mai larg sau mai restrins. Raportarea la o unică natură nu presupune o unică natură din partea celor ce se raportează la ea. Toate lucrurile au parte de Fiinţă şi de Unu.

. orice comunicare cu sens presupune — cum arată Aristotel — acest principiu.. 31. cu condiţia să vrea să vorbească cu sens.M' T° "^^ eîv«i tradusă şi prin esenţa omului. spune Aristotel. comunicativă. altele „non-om" (de tip animal biped. . ^ 42. de fiecare dată. 28 Dacă nu există principii indemonstrabile. eXe^xoţ. dar el este şi gras. în<. lns^na că. â Obiectivă. Lucrurile îşi vor pierde identitatea cu sine.Pot confunda. 30. ama tor pe Socrate-alb-muziaan etc.. Totuşi este posibilă o respingere. iar opiniile aparţin intelectului ca subiect. Dar nici atunci nu se va putea demonstra totul. unele (bătrîn. Adică. fiind declarate concomitent si fiind relative 'a acelaşi lucru. 27 Aristotel expune mai întîi principiul non-contradicţiei sub . altele. nu sînt distins 'rl *r*Sem" şi specificate prin diferite mijloace.Se. ' fi Parcurs^ Semmflcaţule unui cuvînt sînt nelimitate. Adică dacă el răspunde la întrebarea „asta este om *' 37. auEtoBai TO EV âpxfl sau petitio principii. Hilaire). chel' vesel etc. ontologică: este imposibil ca ceva să posede conitent atribute contrare (de fapt contradictorii). care nu sînt om. Am spune astăzi că o vorbire cu sens. 606: ecrti fj u.f' • • -i « ' doar opuse ca „alb şi „negru . adică ceea ce le face să fie ceea ce sînt şi nu altceva (aceste este sensul termenului de Fiinţă) şi nu va mai exista distincţia dintre trăsături esenţiale sau intrinseci şi trăsături neesenţiale (extrinseci. Printre atributele lu''^' erate.cfo> el e animal biped.• « " . ceva important din a ~~~ ' Aristotel stă în picioare: nu poate exista discurs raţional s .7n L^C CACiiij-' •. muzician pe Socrate-alb. Socrate este om.U. într-adevăr. Această ultimă propoziţie a fra? ' 1 l ' ' •"• l A • ' "*£C1 3. cu care formează un nou s Va lipsi — zice Aristotel — unitatea subiectului cu el însuşi. deoarece infinitul actualizat nu poate fi parcurs efectiv. Aristotel arată că nu se poate demonstra propriu-zis principiul noncontradicţiei. ^ • nce afirmaţie cu sens presupune sau o afirmaţie. este Socrate — spunem — indiferent de contextele în care e şi de proprietăţile pe care el le capătă sau le pierde.-1 U 'u' nificaţiile diferite ale cuvîntului. filozof ' nU?" mărate altele. . ca predicate ale aceluiaşi su i ^ . Apoi trece la forma Subiectivă. ^o/. Faptul demonstraţiei însuşi. într-ade-var. Dacă A e om. insa ele sa he privite şi sub S «port.f| ecm. alb determină pe Socrate. se merge cu demonstraţia la infinit. iar a-1 defini prin proprietăţi ar presupune a le parcurge pe toate. Totuşi. ci doar că această dezbatere îşi pierde caracterul său purraţio-nal-esenţialist. de aici nu rezultă concluzia „că nu mai există dezbatere".. [Oct de obicei^ înţeleasa: „toate cite aparţin sau nu omului" (Realei ceea ce omul este sau nu este" (St. se neagă principiul non-contradicţiei. urît) nu implică „omul". silindu-1 pe omul respectiv să comită petitio principii. în felul arătat mai sus. 41. chipurile. l. refutatio.. sau din acelaşi punct de vedere. 29. sau contextuale). rezultă că este imposibil pentru acelaşi intelect să conceapă în acelaşi timp opinii contrare despre acelaşi lucru. ar însemna să presupui acceptat ceea ce vrei să demonstrezi. ' nenu38. implică non-contradicţia. chiar dacă proprietăţile unui lucru sînt infinite. Nu se poate demonstra principiul non-contradicţiei. 32. fiindcă orice demonstraţie a sa 1-ar presupune. se poate oferi o listă suficientă pentru a „sugera" despre ce e vorba. fiindcă orice demonstraţie se bazează pe el şi. cineva va putea fi deopotrivă „om" şi „non-om". termenul compus: u ^ subiect pentru predicatul următor. a opiniei ce contestă principiul non-contra-dicţiei. (filozof) îl impr 39. ele nu ar putea ^arrărnî f-"-6 ?' num"e. . sau o negaţie. . La întrebarea „ce e asta ?" trebuie răspuns „asta e om" sau e om" şi nu se poate răspunde cu o listă de proprietăţi ale „omului" care sînt. ceea ce face deci ca el să nu poată fi contestat cu adevărat. dar se poate demonstra că cel ce nu-1 acceptă se pune într-o poziţie absurdă. chel. urît. unele „om". 40 . ceea ce. oricîte ar fi. epistemologică & acestuia: de vreme ce există şi opinii conuna fată de alta.. după părerea mea. aşadar. fie şi printr-o utilizare ' 'mitate 36. Totuşi.1 . Dacă. atunci un număr nelimitat de semnificadlscursul est nUme> Ş1 ded fără Sens de ansamblu (vezi infra-) întreg esenţiahst şi a fost combătut de Wittgenstein prin teoria 158 METAFIZICA sensului dat de utilizare.. ar infirma principiul non-contradictiei)' Fiindcă un lucru are o infinitate de proprietăţi. ceea ce e imposibil.

47. înseamnă că nu e adevărat că sînt în eroare şi atunci nu mai pot spune nimic cu sens. literal „neamestecat". deci şi a fiinţării şi nonfiinţării. Protagoras afirmase prirna^ sjjit. în virtualitate.A«asta este valabil însă doar dacă con-Punde cu cel a 51.Inteligenta deniins • -r . deoarece negaţia este privaţiunea unui gen (a genului „om" în a caz). e «o»-0>« ( . non-' el triremă. referirea este la existenţa în virtualitate. înseamnă a te situa în afara contradicţiei. 160 METAFIZICA 53. socotit de greci o băutură barbară. • Aristotel asociază subiectivismul lui Protagoras ş! contestarea «pmîd'es "°n:COntradicţ'el. AKpatoq. şire / f ltate-De asemenea. S-ar ajunge la faimosul paradox al „mincinosului": dacă e adevărat că sînt în eroare (mint). se obţine că trire-Dar. la un moment dat. Adică. fără apă.ttl e non-om (cum pretind cei ce neagă principiul non-44. mişcat. 49. 45 Dar e evident că această contrara /compusa/ este identica cu compusa /iniţială/. 60. 48. . Rezultă peste o absur ' non-triremă va fi mai valabilă decît afirmaţia omw/ că afirmaţl(ân°e^ţia predicatului mai degrabă decît cea a subiectului). dar există în ''r exista m actualizare la un nou-născut. rîul este mereu all^ aspect calitativ (al formei). Cel care neagă principiul non-contradicţiei nu poate afirma nici că natura lucrurilor nu admite principiul noncontradicţiei. însă. Evident. n-iiirt:'n ^ . cu A e om". tellcian (adecvarea gîndini la realitate) coresPăstrează rială(sub: • Anstotel se referă aici. Dacă ceva este deopotrivă om şi non-om. '" iuj acestej demonstraţii este că negarea principiului non-con-d'ctLi anulează posibilitatea de a da. Termenul mediu nu mai are atunci loc. ne> u'nd 54. fie non-triremă.^ ju.sub un anumit rîu şi nu un altul. Principiul terţiului exclus. A nu spune nici ceva adevărat. deopotrivă „cuvînt" şi „raţiune". fr?icald. care permit contrariilor să existe simultan. S1 a afirma înseamnă a nega.se principiul non-contradicţiei. a celor ce si a celor ce nu sînt că nu sînt". CARTEA GAMMA (IV) 159 __ -. prioritate afirmaţiei faţă de negaţie. a fi (negaţia lui a nu fi) va deveni din nou mai cognoscibil decît a nu fi. cădem OTW poate ms^m"te manifestă. (vezi mfra). M de cel 56. la raţiunea mate-entă. el p°â ^icc"" mitent şi triremă.evident. Sub aspect cantitativ (al materiei). perete etc. Daca om ^ ^^ ^ expjice ce înţeleg prin non-om. diferit de cea obişnuită.. darnăct.. Pasaj cu sens controversat. cel ce mişcă are o anterioritate relativă f -S^.43. presupunînd existenţa mediului. sau invers.. m care se taie o scîndură pierde forma de butuc.Ş' vităţii: „omul este măsura tuturor lucrurilor. Logica lui Aristotel este binară deoarece — arată Aristotel — ea poate fie uni. fiindcă ar face cel puţin o afirmaţie incontestabilă. dar o dată ce s-a actuali-52 y J ost negată răceala. nea m'_ j jg rezultâ din nou afirmaţia ow«/ e triremă. astfel încît.. Dar orice transformare se face între contradictorii (de la ce nu este la ceva ce este). susţine Aristotel. „tare".. 46.-.. 59. căci nu există intermediar între unire şi dezunire. dat de sensul dublu al cuv" Xoyoq. Fie atunci omul e non-triremă. . Dacă e triremă... Esse estperapi se va spune mai tîrziu: a fi înseamnă a fi 55. se folosea şi pentru a desemna vinul gol. ceea ce înseamnă că ele nu se pot distinge. Adică şi în situaţia în care cel ce mişcă şi cel mişcat rC?PUt-bă rolurile între ele. el se păstrează identic cu * . Aristotel observă că nu este necesară susţinerea adevărului absolut (ca în cazul numeric) pentru respingerea unei variante „pure" («tari1) şi nocive de relativism. 58. ar mai apărea un tip de transformare. fie despărţi un subiect şi un predicat şi fiindcă această operaţie mentală poate sau nu poate corespunde unirii sau dezunirii lor în realitate. un corp poate Zat wldura al P°ate ^ încălzit' sau răcit). nici ceva fals. U Ul 57. 61. „A nu e om" este echivalent. şi deci nu se poate alege între a nega şi a afirma: a nega înseamnă a afirma. Or.

fals.ace^a^ sens sînt numite principii si raţiunile de a Aşadar. capacitate. care ar putea fi şi el negat. magistraturile. CARTEA DELTA (V) Sensurile multiple ale unor termeni: principiu. precum copilul are principiul h tată şi la mamă. principiul terţi exclus se susţine pe o anumită definiţie a conceptelor. ' 6TC acestea' mai ales cele arhitectonice. această origine rămînînd încorporată. . care trebuie distinse de cele contrarii. uneori.de exemplu. contrariu. în cazul de faţă. de negaţie. virtualitate. Fiinţa şi scopul. dispunere. Căci binele si f sînt principiul multora. Propoziţiile numite aici „în chip manifest contradictorii" sînt. pe de-o parte. provin mişcarea şi schimbarea. Evident. raţiune de a fi. principiu înseamnă locul de unde mai întîi apare /ceva/. privaţiune. Fie propoziţia P adevărată. mai întîi. Aristotel observă că principiul terţiului exclus rezultă din modul de definire al unor concepte. se spune principiu ceea. potrivit cu. dar şi artele sînt numite astfel. Vezi Cartea Lambda. e^ na „animal biped" Atunci propoziţia: „omul este un an va fi o definiţie. Fiinţă. identic. CARTEA GAMMA (IV) 161 Heraclit contestă principiul non-contradicţiei. precum chila bărcii şi temelia casei. n. nici deopotrivă false. ori. C. posesie. f • uj Acesta este Socrate". se obţine non-B. regăsi H. Pentru a doua oară. a fi. Diagonala pătratului nu este comensurabilă cu latura. anterior şi posterior.62. Dacă s-ar schimba definiţia — aşa cum o fac logicile plurivalente — ar putea exista şi un tertium. i 64. ciuntit. ce constituie obiectul pre-^erinţei politice <Kat6t 7tpocdpTiaiv> a celor care se mişcă şi celor litătil6 tranSţ0rmă' Precum la cetăţi. mt incorporate lucrului care provine din ele. Dacă pentru fiecare A şi non-A va exista un B. relaţie. Vezi cap. altfel. în care se stinge contradicţia dintre mişcare şi repaos. de exemplu : principiul învăţăturii nu trebuie. Dacă principiul non-contradicţiei se susţine pe nec sitatea ca un discurs să fie inteligibil şi ca sens. diferit. afect. calitate. 4. ) In alt sens. cît şi împreună sînt ceva imposibil". de număr. 2) In alt sens. 63. de fapt. Primele nu pot fi nici deopotrivă adevărate. unii consideră un asemenea principiu inima. Dar şi între B şi non-B ar trebui să existe un m diar. întreg. element natură. cantitate. cît şi la cele cu sens universal. nT^ "^ nUmit ?1 elcmentul de unde P°ate fl cu~ !1 ul'. 68. ipotezele sînt principiile de-k Căci t'r. dar pot fi deopotrivă false. unu. cap. De aceea ultima propoziţie a paragrafului. cît şi al mişcării . desăvîrşit. 3: dacă numele „om". Avem atunci propoziţia Q care afirmă „P este adevărată" şi care este la rîndul ei adevărată. Dar.' e' tlrannle sînt numite ccp^cd. Vezi Cartea Zeta. Crede* Aristotel se referă. 3) în alt sens. alţii creierul. în timp ce Ana-65' pe Cel al terţiului exclus. " 67. 4) Iarăşi în alt sens. com ţmmle ^ " fi sînt PrinciP«' ' Primul termenT" tUj~Uror Prmc!P!lt°r este faptul de a reprezenta Unele Principii " " C fie eSt£' fie Sc na?ce' fie este cunoscut /ceva/. iar la animale. luat de la primul element /învăţat/ şi de la începutul obiectului /de studiu/. ci de acolo de unde s-ar putea învăţa cel mai uşor. are o semnificaţie. precum cel de adevăr. Iată de ce natura este principiu şi /la fe]/ i tul. Mişcătorul nemişcat este Dumnezeu. principiu se numeşte lucrul de unde s-ar naşte ceva în modul cel mai bun. Capitolul l i ) Principiu <dpCT> se numeşte. dacă Q este adevărată. la propoziţiile singulare. s scăpa de aporie redefinind noţiunea de contradicţie. parte. propoziţii contradictorii. atît al cunoaşterii. alţii oricare alt organ de acest tip. a aveai a fi din ceva. iar lupta îl are în insultă. intrinsec. altele 166 METAFIZICA îi sînt exterioare. proprietate contextuală. limită. 69. *a 66 Formulare ambiguă şi lecţiune incertă: de obicei ea este tradusă: iile luate atît individual. precum faptul că de aia este acest I013a început al lungimii şi al drumului. şi aşa la infinit. Dar» negi ^ B. în timp ce ultimele nu pot fi deopotrivă adevărate. gen. însâ de partea cealaltă este celălalt capăt1. necesar. în primă instanţă o dată şi jumătate mai populată. principiu se spune lucrul de unde provine ceva. şi propoziţia S „Q este adevărată" va fi adevărată etc 70. de tipul: Omul este un animal biped". deci afirmaţia ca ar fi comensurabilă este o afirmaţie falsă. preferinţa. cînd originea nu este încorporată şi de unde. puterile. gîndirea. într-un sens. locul de unde s-ar ni mai întîi mişcarea lucrului.

premisele raţionamentului sînt raţiuni de a fi indicînd o provenienţă. cura de slăbire intermediază sănătatea. în timp ce arta sculpturii L a fi fiindcă de la ea provine mişcarea /ce a gene-ilă. p[u. genurile acesteia şi părţile aflate în definiţie. aşa n cum bronzul este raţiunea de a f i a statuii şi argintul — aceea vasului şi a genurilor acestora. raportul de doi la unu. Ambele. orice producător — toate acestea reprezinte punctul de unde începe schimbarea sau starea. fiind ea încorporată. j e absent. Căci toate acestea se şese în vederea sănătăţii. oflZul/ rii. într-alt sens. este forma şi raţiunea de a fi a octavei. în general. Şi. f lus acelaşi lucru poate fi raţiune de a fi pentru contrarii: căci . de a fi Policlet5. raţiunea de a fi este forma şi modelul. precum omul prod *" . şi multe raţiuni ale aceluiaşi lucru în mod esenţial j^lpt11" raţiunile statuii. Iar premisei toare determină rezultate contextuale. literele silabelor. In fine. Toate raţiunile de a fi amintite acum se repartizează după cele patru tipuri foarte clare. Şi sînt tot raţiuni de a fi /finale/ cîte intermediază scopul. făcătorul este raţiune de a fi /şi început/ pentru cel făcut şi cel care poate să schimbe este raţiune de a fi pentru cel care se schimbă. si în general. Căci finalitatea vrea să fie binele 'suprem şi scoelcal 1UCrUr'' ?I " nU fie nid ° diferen^ă a vorbi desPre * lne sau ca bine aparent*. altele sînt luate raţiuni în calitate de scop şi de bine pentru celelalte lucruri. 2) într-alt sens. adică scopul. pămîntul şi toate elementele corpurilor. adică definiţia a ceea-ce-e-în-sine lucrul. apoi.)2 3) într-alt sens. îl socotim uneori a pricinui lucrul contrar. focul. atunci cînd un alt lucru se mişcă /către acest scop/-1^ exe piu. vorbind astfel. de a fi arată de unde este cel din-tîi început al mişcării sau al repaosului. sau tatăl este începutul copilului şi. felurile raţiu" ?' aceste RU^3 numar s'nt> desigur. (De exemplu. într-un sens. într-alt sens. tot pe acela. Unele dintre ele indică provenienţa luată ca substrat. materia artefactelor. sau instrumentele. şi prezenţa şi lipsa sînt raţiuni de a fi luate ca lucrul ce pune în mişcare. raţiunea. diferenţa dintre ele fiind ca un instrumente. multe. dar ele nu sînt raţiuni în acelaşi sens. sînt şi a . dar. de vreme ce raţiunile de a fi au multe sensu . şi în general numărul. să existe şi raţiuni de a fi reci-eforturi este raţiunea bunei condiţii. la fel şi Pun IC ' I013b sau medicamentele. «wEîte c? atîtea SÎm raţiunile de 3 fi după tipul Ior. medicul şi omul care a chibzuit ceva. forma. Iar sămînţa. se reduc de acelaşi ti "' e se s?un în multe sensuri. un sculptor. şi chiar dintre cele P'U. pe cînd prezenţa lui ar fi produs salvarea.Capitolul 2 1) Raţiune de a fi /a unui lucru/ <amov> se numeşte îm sens. după cum sănătatea este scopul plimbării. gîndim că am prezentat raţiunea * a fi a plimbării. dat fiind că sculptorul a avut r 1014a într-un anume context.răspundem. luată ca atare şi nu ca altceva. altele o indică arătînd ce este în sine lucrul — întregul. irecurnraţiunU1/ C. Policlet 168 METAFIZICA şi.°nsiderate contextuale şi genuri ale aces-£a /ehcientă/ a statuii este. părţile întregului. în timp face eforturi este raţiune ca origine a mişcării. iar buna eforturilor. rezumînd. medicul ^ ^ antenoara sau posterioară alteia: de exem-ni sănătăţii ' aP°i/ omul expert într-o artă sînt producătoP"n număr1 S'"* ^UZlCa^seexP^ca^rindublu şi/mai departe/ Pe Oricare dintre"^ • "* premisele cuprinzătoare /determină/ Alte raţiuni tr ?°nsecin^ele particulare. de asemenea. Căci — întrebăm — de ce se plimbă /cineva/ ? Ca să fie sănătos . precum părţile /din care este alcătuit corpul/. raţiune de a fi înseamnă finalitatea. Astfel. 4) Mai departe. pricinuieşte un anume lucru. numai că raţiunile nu sînt raţiuni buna condiţie este raţiune luată ca scop. condiţi în ciri' d a fi în calitate de materie. CARTEA DELTA (V) 167 este raţi"ne este ra(lune rat statuia/proce. "ce prezent fiind. sinteza. De exemplu credem că absenţa cîrmaciului a produs naufragiul. şi bronzul. /materia/ din care provine ceva. altele acţiuni. "ntîn1' Cam atîtea sînt sensurile termenului raţiune de ap-_ ^e plă însă că. precum cel care a chibzuit /este începutul unei activităţi/.

fie că despre mai multe". ' arece Dar şi dintre situaţiile contextuale /ce constituie ratin • • V^^ ^ •~ i 1 l ~ • • smt mai îndepărtate.evwv>. în timp ce un constructor care construieşte /efectiv/ este /raţiunea de a fi aflată în plină actualizare/7. să fie numit astfel ceea ce.tenta/ statuii. animalul o produce pe aceast H 6X1S" Policlet este om. şi. în care ea se divide acele /sun^^_ Acestea. Iar fiindcă 7.oi> primare sînt cele alcătuite din trei termeni asociaţi printr-un termen mediuu. părţile sînt simi-înde pildă! dacă partea apei este /tot/ apă.oyiou. vizibil dm pu ^ /ceva/.. ci sculptorului Policlet. dar se spun /mereu/ în cîte două feluri : /ele se iau/ fie în mod individual. Si chiar mai mult /elemente/ decît numesc /în acest fel/ dife-|arece §enul este mai universal /decît diferenţa/. Dar extrapolîndu-se /sensul cuvîntului/ element. Comun tutu-^h» în fieca ^\ ement ^ fiecărui lucru este primul constituent numi pent™ ' numesc renţa 1014b 170 METAFIZICA Capitolul 4 Natură <qr6aiq> se numeşte. despre cele ale demonstraţiilor. şi o alta raţiune produce acest bronz. fie izolat8. altele smt mai apropiate. nici sculptorului /ca atare/. primele fiind desemnate drept capacităţi virtu l celelalte fiind în actualizare: precum un constructor este ratiun de a fi /a casei/. fiindcă fiecare dintre acestea. se ajunge. irâv 9uop. iar omul este animal. fie în cît mai multe. se regăseşte în multe ucruri> fie în toate. fie că sînt văzute în combinare. raţiuni p _^(_ ca nişte capacităţi virtuale nu sînt simultane cu efecte deauna: căci nu piere clădirea simultan cu constru CARTEA DELTA (V) 169 <OTOixeîov> se numeşte lucrul prim. materia. partea silabei nu . în general. în general. sau acest om care clădeşte acum cu cpnst ' ^ se clădeşte /în momentul respectiv/9. Astfel de raţionamente «yuM.. L UndC £XiStă diferenţâ sPecificâ există ?i g£n> dar r°reste faptu"3 T" ""^ ?' difererHă specifică14. toate aceste raţiuni sînt şase la număr. sub raportul speciei lor. dar toate /raţiuni^ sînt fie în activitate. fie în mod contextual. Iar în privinţa raţiunilor contextuale — la fel. fiind el unu şi simplu. sau o statuie /oarecare/. în plus. în general. Căci primele demonstraţii. precum e /cînd spunem/ că producerea statuii nu se datorează nici lui Policlet /ca atare/. precum s " • plă dacă omul alb şi omul muzical ar fi văzuţi responsabil' "^ producerea statuii. o imagine'. şi nu doar Policlet sau omul6. sînt numite elementele demonstraţiilor. fie ca gen al contextualii ui. sau în general. ori bronz. ar fi folositor pentru multe /altele/. acele elemente nu /se mai divid/ în alte corpuri diferite ca specie. dacă totuşi se divid /cantitativ/. raţiune văzută /drept capacitate virtuală/ de a construi. cît şi de cele i cate contextual. _ La fel vorbesc şi despre elementele corpurilor cei care indica /drept elemente/ ultimele corpuri în care se divid lucrurile. simplul şi indivizibilul. De aici a venit că cele ce smt m cel mai mare grad universale să fie /numite/ elemente."1" universale şi indivizibile (nu există definiţie numesc S^urik elemente13. Xeyouevco. Vom afirma ceva asemănător cu cele spuse şi în legătură cu efectele ale căror raţiuni sînt raţiunile /respective/. « în mod generic. De exemplu. acest om care vindecă acum coexistă cu omu ^ vindecat acum. ori. de pildă: o anumită raţiune produce această statuie anume. de unde se trage obiceiul că oamenii numesc element şi micul. . Asemănător se vorbeşte şi despre elementele propoziţiilor si figurilor geometrice. fie sînt capacităţi virtuale. naşterea celo <Yevecnc. fiind unu şi mic. şi raţiunile proprii. încorporat. incluse în multe /alte/ demonstraţii. de aici. Acestea din ur deosebesc /de primele/ prin aceea că raţiunile în activitate şi individuale există şi dispar simultan cu efectele pe care e p ^ de exemplu. fie că este vorba despre un singur element de acest tip. Oricum. şi cele contextuale vor fi prezentate în combinaţia lor <0uujiXeK6uevoc>. nu se mai divid sunete ci. sunete c îare ( e silabă)10. sau. Dimpotrivă. indi-Elernent ^ ^ vecjere al speciei la o altă specie /de lucruri/. ^ Dar alături de toate /trebuie ţinut seama/ şi de raţiunile d fi invocate în mod propriu <oÎKetcoc. într-un sens. precum ar fi dacă cineva 1-ar . elementele vorbirii sînt din care se co ^ ^^ ^ compune vorbirea. şi /tot de aici/ a venit n*' PUnaul au aPărm unora drePr elemente. . .

/se spune aşa/ de la lucrul prim î 'a ^ rât. ^ De aceea şi pe cîte există sau devin în mod natural. nu pot exista.. Iar aceasta /natura/ este principiul mişcării lucrurilor naturale.r« n^ ^"^ £Ste şi dureros..mfer semantic. _ n r .. alţii aerul. aflată în el însuşi în m . alţii. după cum şi Euenos spune: Orice 'persan!*. pornind de la care creşte ceea ce creşte <(p\)£Tou xb cpv>6ue > ^^ în plus. Natura însă este şi prima ma-trebuie înţeleasă în două sensuri: fie cea rapor-tiv fie cea în mod absolut prima. /natură înseamnă/ originea primei mişcări afl fiecare dintre cele ce sînt prin natură.ii**^1 jv. în general. în fine.' „. . Din cele spuse . în timp ce în cele ce există laolaltă există un ce identic în ambele fiinţe. .... în loc de /o simplă/ atingere. dacă nu ar posedaforn raţie <p. f-'-. Prin natură există. c există deja corpul din care ele ajung să devină sau sa^e ^J^_ nu le socotim a avea natură. fie în actualizare. precum natura statuii şi a unor vase de bronz este bronzul. ral '* CSte °eea CC 'mP'e^ică şi opreşte împotriva tendinţei natu-rezulu™6"""' °ăCi constrîngătorul este numit necesar.. fie devine ceva dintre cele ce există natural. necesar se numeşte constrîngătorul şi constrîngerea. De exemplu: a respira şi hrana sînt necesare animalului. j j rer°S S' Iar constrîngerea e o necesitate. orice Fiinţă estt ta pricină. Căci ea se vonte din intenţie şi deliberare raţională.. orice Fiinţa este numita natura î rin tra. . unii invocînd /în acest rol/ focul. pune că e necesar să fie aşa ceea ce nu-i cu putinţă opune . deoarece şi Fiinţa este o natură.. Dar atingerea diferă de existenta lao' laltă: în cazul primei nu e necesar să mai existe ceva în afara aţin gerii. bronzu rapor iii apa. se spune natură lucrul iniţial din care fie există. Se spune că sporesc natural «p-6£a9cu> despre ^ lea cîte obţin creşterea dintr-o altă sursă prin atingere si exist • laolaltă «yuu7ie(puKevat> sau existenţă anexată <7ipoojt£(p\)Kevou> precum e cazul embrionilor. T^i • stă pricină. Capitolul 5 Necesar «xvayKaîov> e numit acel lucru fără de care nu e cu putinţă să se trăiască. ca unul ce contribuie /la menţinerea vieţii/. în general. iar cea a unor obiecte de lemn este lemnul.__. fie să se facă. ce face. _ •• » l „ 11 . materia primă a obiectelor din sensul absolut însă. ci doar reuniune si schimb al celor reunite e „natură" se numeşte numai de către oameni. Um cele spuse dm *l!iciprim* natură şi cea în mod principal numită /aşa/ este IA <~<* f.pronu "^ u lungindu-1. ceea ce provine < CARTEA DELTA (V) 171 precu tenetdW lele si părţile lor. şi pe bună dreptate. alţii altceva de acelaşi fel. invocă /în calitate de natură/ unele dintre aceste elemente. într-alt sens natură înseamnă. ori răul să fie înlăturat sau eliminat (precum a bea leacul este necesar ca să nu suferi. . alţii apa. sau precum spune Empedocle că: 1015a nu exista natură pentru nimic din cele ce sînt.i6 Căci din aceste /materiale/ e făcut fiecare obiect. ca ele să existe laolaltă şi să fie una din punct de vedere al continuităţii şi al cantităţii.-. iar a naviga la Egina este necesar ca să iei bani).. y _. de unde '. ea fiind imanentă cumva lor fie ca virtualitate.Căci acestea reprezintă scopul generam ' '• ansfer semantic. n alt sens. alţii pe toate acestea. . De asemenea. Căci materia este numită natură prin faptul că o poate primi pe aceasta /Fiinţa/. La fel se întîmplă şi în celelalte ca."»""— . i ~ •• . deoarece şi Fiinţa este o natura.. deoarece în absenţa lor. . ^«*i w* r\ A t\viv* /~7/i ii l nil m i t~i /ici/ fete* '. iar generalizările şi creşterea se numesc natură pentru că sînt mişcări ce pornesc de la ea.. în alt sens.op9f|>." Şi pare : ceva inflexibil. de exem-primul sens. în absenţa necesarului nu e cu putinţă ca binele fie să existe.."-' bronz «por a ^ ^^ ^ ^^ ^ ^ materie este piu. atunci zun1 cînd materia se păstrează.. Pe deasupra. . după cum fac cei care declară că natura este prima reuniune /a elemen telor/. în acest fel se spune că elementele sînt natura celor ce sînt.. Fiinţa lucrurilor naturale. ^ c£jor care au principiul mişcăm in ele insele luate ca atare. O spune ui/ Sofocle: „Sînt constrînsă să fac asta. aşadar. . dar nu şi din cel al calităţii.'n în care el există. fiind acel lucru lipsit de formă şi incapabil de transformare prin propria putere.

precum un gen şi aflat în Fiinţă. deoarece fiecare dintre cele două p CARTEA DELTA (V) 173 iţă cu fiecare dintre părţile sintagmei. în mai multe feluri. Capitolul 6 Unul <m ev> exprimă. Dintre acestea. şi restul 172 METAFIZICA lucrurilor toate sînt numite necesare. sînt în acest fel.CeUstgetotuna om şi om muzician. necesar. muzician şi Coriscos prezintă situaţii'contextuale unul pentru celălalt . continue sînt decla-lu îndoituri 'n ^ aU îndoituri' ?. în chip suveran. Dacă. într-un f el. aşadar. /în acest caz/. cînd nu e cu putinţă să fie al f l dacă s-a făcut o demonstraţie riguroasă. precum piciorul şi braţul. tste numit continuu lucrul a cărui mişcare e una în mod intrinsec şi nu-i posibil să fie altfel.e altfel S Potnvit cu acest sens al cuvîntului „necesar".> Cîte lucruri. /muzician/ — ca o dispunere sau o proprie20 tate a Fiinţei <&& fi nâQoq Tfiţ owa<. cît şi la Conscos muzician şi Consco ^^ Toate acestea sînt considerate a forma o unitate con ^ dreptul şi muzicianul fiindcă reprezintă particularizări ep ^^_ de context ale unei unice Fiinţe. astfel încît el să nu fie nici aşa. Căci Putea spT^ tă bucăţi de lemn care se ating între ele. cînd ne re e^ rim la Coriscos şt muzician. fie că muziaa-dC/ rezintă o proprietate contextuală z omului. o unitate dependentă. lucrul simplu este şi primul şi. de context. nu există nici o con-strîngere şi nimic contra naturii în ceea ce le priveşte18.Pe aceasta din^ '" "^ mafe masura ° unitate decît e cea frînltmtate> fiindcă estT^ *"* ^ Un§hmri' ° numim ?J nu ° numim e cu putinţă ca mişcarea ei să fie si să nu fie 174 METAFIZICA . cînd /acţiona/ în virtutea tendinţei /fireşti/ din cauza con " 6 '3°ate fiind necesitatea aceea din pricina căreia nu se poate l ^ni> °a şi la fel se spune în privinţa celor ce contribuie la viată ' l ^^ Prin urmare. luată ca unitate. Şi constrîneăto l 10l5b necesar de făcut sau de suportat în acel moment. Dintre cele care sînt declarate a fi o unitate intrinsecă. Dar e una /mişcarea/ lucrului indivi-abj M indivizibil în timp. aşadar. pe de-o parte. ci altele /decît ele/ există cu necesitate din pricina lor. de Iir Hnia dreaptă°e -°a mi?Carea Piciorului să nu fie una singură. pentru altele nici unul. există unele entităţi eterne şi imobile. Primele /principii/ d ' raţiunea acestui fapt. unele sînt declarate /astfel/ prin aceea ca reprezintă o continuitate. deja el ar fi. este declarată a fi una. precum Coriscos. precum un mănunchi e o unitate datorită legăturii. /şi n-ar mai fi simplu/. dar rămîne continuă. fel stau lucruri ^ ^ ^ legătură cu numele cu sens universal. se uneşte â fiecăreia dmtr^^ ^ aceeaşi sintagmă. pe de altă parte. Despre unitate dependentă de context /vorbim/. în le^turca. rate « fi unaC°htmT ^ lucrurile' în general. Pentru unele există un alt motiv /decît ele însele/ de a fi necesare. după cum şi fiecare dintre membre /sînt astfel/. bunăoară mod contextual uni ^^^j cu Coriscos.n lucru cu Conscos. ^ ^^ s_ar vorbi despre unire contextuală fie. şi muzicianul Coriscos este^u ^ ^ ^ . iar bucăţile de lemn — datorită cleiului. Iar lucrurile continue în mod intrin-dacă"! CT nU formeaza ° unitate P™ /simplă/ atingere. cît si la Conscos muzician (este ace^ lucru a spune Conscos şi muzician cu a spune Conscos nwzi la muzician şi drept. sînt declarate a fi una însă mai curînd cele ce au o continuitate naturală decît cele ce o au astfel în mod artificial. Intr-adevăr. acestea sînt necesar ' aceasta reprezintă o necesitate. celălalt. isjace'#' Asemănător. chiar 1016a dacă este curbată. nu ai ^i altcevT " ^"^ SÎm "" /singur/ lemn> nict un /singur/ corp. Afară doar că nu 'm acelaşi fel se raportează /la subiectul Coriscos/ cele două predicate: căci primul /om/ se raportează la subiect. ' UZa Alt sens /al termenului „necesar"/: este vorba despre d straţia /consecinţelor/ necesare. nici într-altfel17. Căci. sînt declarate a constitui o unitate dependentă de context. atunci cînd nu-i posibil într-un caz binele ' * ^' viaţa şi existenţa fără anumite condiţii. La într-un antirne C. cu atît mai mult dacă nu vreme Ce este D vî " întîmPlă cu gamba şi pulpa piciorului. U. o unitate intrinsecă. luat ca o singură F tăPfie că ambele predicate sînt proprietăţi contextuale pe care l o^edă un individ oarecare. dacă este imposibil să decurgă alte consecint din premisele din care se alcătuieşte silogismul. Iar o linie. Iar muzicianul Coriscos ^z^w(</esteacelaşj lucru cu dreptul Coriscos deoarece o parte este tot unul şi^a ^ ^^ /smtagme/. Căci acest lucru simplu nu poate exista în mai multe feluri. Prin urmare. luată ca o unitate.

unul fiind se diferenţiază după diferenţele specifice opuse /între ele/..t. întrucît sînt ind' ' ? bile în raport cu specia. /ceva/ este declarat unu prin aceea că K *" tul/său/este indistinct după forma/sa/. fie prin specie. fie nu au o singură definiţie.1 .. fiindcă sînt toate animalele. Astfel. nici de loc. maUeprefintă. în legătura cu orice /gen/ punctul de plecare a ceea ce poate fi cunoscut. cel care în toate direcţiile nu are poziţie. pe de altă parte. aşadar. ci /am face-o mai ales/ dacă astfel ar exista o piesă de încălţăminte care are deja. nu am considera o unitate privind în orice fel părţile prinse între ele ale încălţămintei. fie prin specie. orice definiţie se poate descompune). despre unele lucruri spunem ca formează o unitate. si apa — una. una este definiţia speciei /lor/. dar mişcarea liniei drepte este întotdeaun si nici o parte a ei care are mărime nu este în reoaoc î„ .^ikil în două . a ^ •a/. este corpul.Unct: de V£dere cantitativ. ba vocala sau silaba. Şi într-un mod asemănător /sînt numite astfel/ de parcă ar avea o materie unică22. în toate cazurile însă el este indivizi-cantitate. Fiinţa es e ^ ^ăcj j£ numărăm ca fiind mai multe pe cele care fie nTsînt continue. Ce-este-în-sine (esenţa) unul reprezintă ce-este-în-sine un principiu. nu a u u nritmt. 'i -r . iar acesta nu ar avea o formă unică. în privinţa anului indivizi-'.wrf anume una fie prin continuitate. Este indistinct/s K ""*' tul/ lucrurilor a căror formă este indivizibilă în raport cu **~ ţia21. admit. expn-mînd esenţa lor. dmite diviziune. Aceste lucruri sînt considerate a reprezenta o unitate.simultană. în măsura în care < a. triunghiul isoscel şi triunghiul echilateral sînt una şi aceeaşi figură geometrică /triunghi/. Iar substratul este fie primul. o formă unică. afară doar dacă nu din pricina continuităţii /dintre ele. în principiu. /fiindcă/ genul supraordonat e considerat unul şi acelaşi. ceea ce creste şi ceea ce piere sînt unu ş acelaşi lucru. Cele considerate a reprezenta o unitate prin fap-'ie suportă. . în cazul supr 1016b feţelor. De aceea considerăm a fi o unitate cel mai mult cercul printre linii. dacă au o anumită cantitate şi continuitate. anume al numărului. ' tlnlP CP ^ alta sa ne m mişcare.' în măsura i mai multe lucruri: Tul că ele fie f*> ele/ care este «»« • Dar sînt numite . ba în acest fel. întrucît ambele sînt triunghiuri. fiindcă definiţia lor e una. vinul este numit unul. sînt considerate a forma o unitate. Si toate acestea sînt considerate a forma o unitate. aceasta poziţie -----"6 este lndivizibil în toate direcţiile dar are e knia. declarate una şi cele al căror gen.. în plus. luată în sine. dar ele nu sînt triunghiuri identice23. CĂCI prima măsură e un punct de plecare <op£r|>.6 PUn°tu1' cel care este divizibil într-o singură direcţie adicăîn Cel ~j-suPra'aîa. uleiul) şi topitunle. reprezintă o unică mărime25. . Unul pentru greutăţi este di-ent e cel pentru mişcări. direa. iar din : în care > tea sînt /astfel/ mai cu seamă Fiinţele13'. m măsura in care e om./nu admite diviziune/. /acel ceva/ CARTEA DELTA (V) 175 . după cum./. aşa cum se intimplă in cazul linie f -In alt sens. dar sînt situaţii cînd nu spunem astfel.Dacă/nuacuu^-------. lucrul cu care mai întîi cunoaştem /ceva/. dacă ceva /nu admite diviziune/. nu se mai poate descompune în altă definiţie care să indice esenţa lucrului (căci. De asemenea. ba. Dar unul nu este acelaşi în toate genurile: căci ba semitonul este unitatea/. fiindcă substratul ultim al tut ror este identic /cu sine/. . De exemplu. attnic animal. formează o unitate acelea a căror definiţie. este substrat pentru diferenţele specifice. fie se raportează la altceva /decît primar <7rpwtwq> Hwzta"fz cele a căror este am-^om. fie ultimul raportat la fin ]' **' Astfel. 8'nd înapoi u^'IA^ P. atunci cin S? . Astfel. . Unul este. unul /singur/ fiind. mărime. acela este prima măsură a fiecărui gen /de cunoştinţe/.. în general. JL^V ^<—•---! . ele toate sînt aer sau an" Sînt. clinele formează o unitate /generică/. fiindcă genul /lor/.. nedivizîndu-se. omul. . în d. precum calul. Mer-bil într-o si'rm ". fie nu ţin de o singură specie. gîndeşte ceea-ce-sînt-în-sme anumite uc şi nu poate să facă distincţii nici de timp. dacă nu avem de-a face cu un întreg.. într-adevăr. şi toate lichidele sînt considerate un V ' (precum vinul. nici de e _ acele lucruri sînt în cea mai mare măsură unităţi. apoi. dacă ar fi vorba despre ultimele specii ale genului respectiv şi despre genul supraordonat acestora: de pildă. deoarece el formează un întreg şi este perfect. cel care e divizibil în toate direcţiile.. în măsura m '•"'". cele ce nu admit distincţie.

spunem. fie un subiect căruia îi aparţine predicatul al cărui /chiar/ subiectul32. unele lucruri sînt o unitate numerică ] una specifică. în tot atîtea moduri semnifică şi cuvîntul „a fi". ori că omul este muzician. altele — cînd este. altele — generică.a fi' semnifică şi ceea-ce-este afirmat. formează şi unităţi numerice27 }n • 1017a au unitate generică cîte au şi unitate specifică. în timp ce „a nu fi" semnifică faptul că /lucrul/ nu e adevărat.~ <T \atea.pedealta> 'ln activitate. pe de-o 10l7b eami ' e'. /o asociere/ valabilă m context ocaioc o/u|apepnK6q>. prin een f 'e o unitate cele care au acelaşi tip de predicat. altele — cum este el. . altele fiindcă posedă materia divizibilă sub aspectul speciei. _ ui are Prop"^rbi d'espre a fi non-alb.. fiindcă aceasta este rar. De asemenea. „omul este în însănătoşire" şi „omul se însănătoşeşte". tru că ele reprezintă proprietăţile contextuale ale unui s CARTEA DELTA (V) 177 Of' propozi al doi' ' 6vrt>. şi la fel stau lucrurile şi în celelalte situaţii34. Ilt r.>: în cîte moduri se poate afirma /ceva despre ceva/. pe de alta p . este punctul şi bil d «te 176 METAFIZICA monada: anume. „a fi" semnifică şi faptul că /ceva/ este. fie ultima30. iar. Cele cu ^ ^ ^ numerică sînt cele a căror materie doar este una singură n ' mta^e formează o unitate cele ce au o definiţie unică.^ ' / i i non-aio. ' Se vorbeşte cu referire la valorile lui „a fi" luate în mod intrin-ecîn tot atîtea sensuri cîte semnificaţii au formulele predicaţiei * armu**01 rnţ Karnyopla<. ' P°ziţie este De asemenea. unele semnifică ce este /lucrul/. altele. pe de altă parte. altele — unde este. diviziî • S«î"3 nirf»»-' i• • • ' n mci o direct' . o asociere valabilă intrinsec <Ka9'aim»31. ori pe acesta ^"' "utasc" fiindcă.ca dreptul este muzician. însă nu toate cîte au unitate generică o au şi pe cea specifică. dintre cele ce sînt predicate. sau „este în proces să taie" şi propoziţiile „omul se plimbă" sau „omul taie". . Dat fiind că. prin faptul că există mai multe definiţii care arată ce sînt ele. cît si cî . pe de-o parte. Afirmăm că muzicianul este om. în raport cu toate are canacirc. de a fi muzician. ambele predicate.direcţii este suprafaţa. ci o au pe cea analogică Şi nu toate cele cîte au unitate analogică au şi unitate generică28 Este evident şi că multitudinile vor fi opuse unităţii: unele fiindcă nu sînt continue29. La fel stau lucrurile şi cu exemplele «e mă ^ Căci de cîte ori îl numim pe om muzician şi pe muzician' ^ om. Astfel cît f mează unităţi numerice. iar prin analo ' T** mează o unitate lucrurile care sînt ca într-un raport al un ' '" men faţă de alt termen. ci fals. sau pe alb îl numim muzician. concepuţi a sta /intr-o asociere/ dependenta Aşadar. deoarece acel lucru este La fel se Poate\ Dropnetatea contextuală să nu fie alb. formează şi unităţi specifice.rals /că e comensurabilă/. /muzician şi a eir ciate în mod contextual aceluiaşi subiect. ori că muzicianu este om. ter ^^^ asrfej) fa pentru că ambii termeni /ai unei de context si ^ aceiaşj subiect ce există /autonom/. deoarece llt„. cea fără poziţie este monada. cel cu ^^^^~ punctul. La fel se întîmplă în cazul afirmaţiei şi al negaţiei.r ~ a> lar Hnu^ care nu este divizibil • e' din punct de vedere cantitativ. Capitolul 7 Este <io 6v> semnifică./1"116' C1 af'rmăm că /cineva/ este văzător atît cînd *". de pildă. pe de-o parte. dar nu to cîte formează unităţi specifice. fie prima materie. altele — analogică. în prima accepţiune. în sfîrşit. fie pentru că '" tine de primul ce are o existenţă autonomă. dependentă de context. fiindcă aceasta Dar propoziţia /se spune/ diagonala nu este comen-. Căci nu este nici o diferenţă între propoziţiile. Mereu tipurile /de unitate/ posterio ^ sînt o consecinţă <ccKoXo\)6£Î> a celor anterioare. altele — dt este. si la S • Vm"alâ /de a vedea/. fiindcă e adevărat. vorbim ca şi cînd muzicianul ar clădi o casă.îTC ***c K* r . sau de una a muzicianului să f ie şi constructor ( y că ceva este altceva înseamnă că ceva are proprietatea m a ^ text de a fi ceva). nici între propoziţiile „omul este la plimbare".. «„ /se spune/ că ^ocratc este non-alb. vocabula „a fi" semnifică acelaşi lucru cu fiecare dintre categorii33. <-* . de exemplu: /se spune/ că Socrate este muzician. fiindcă a de o caracteristică dependentă de context a constructorului saj şi muzician.

ei spun că nu există nimic şi că el defineşte totul). ar^ autonom. care nu mai poate fi atribuit ca pre cat unui alt substrat. ci fie al speciei. fie atunci cînd /cineva/ se foloseşte de /ceva/ ca de mai multe lucruri. în alt sens. fie sub cel al numărului. ci sînt ile fo^ <ân>Mţ> pentru lucrurile individuale. La fel /vorbim/ şi despre Fiinţe: 178 METAFIZICA într-adevăr. Se . apa şi cîte sînt astfel. Smt considerate a fi altele <eiepa> fie lucrurile care aparţin mai mu tor specii. fie a mai multor /feluri/ de a exista. şi jumătatea liniei /e ' -^ C Vlr~ întreagă/. : liniştit.a. în general corpurile. numărul pare unora a fi aşa ceva (fiind el suprimat. SecomPonăiafej.] ' Ş1Cmd C«! cel sa cînd e văzător în activi-ştie atît cel capabil în mod vir-ştnnţă. în plus. Dacă aceste părţi sînt suprimate. • en(jente jg Context nu sînt valabile intrinsec. precum sufletul este încorporat în animal. „omul şi n"1 CARTEA DELTA (V) 179 _ —----------în care A fi ultimul dintre ele este o proprietate identici în. Căci nu ce toate aces _une că orice om şi /orice muzician/ sînt iden-este adevairaătna]e cu caracter universal sînt valabile intrinsec.^ C0f-/exprimă/ o identitate în măsura în care sînt propr .maSU^1 Un termen este identificat /după context/ cu â primului term^ajti | fiecare dintre ceilalţi este identificat cu el. însă * SV" îil Socrate" nu se poate aplica unei mulţimi de subiecţi. ^^^ muzical" este declarat a fi şi „omul". fiind un individual. /se numesc Fiinţe/ acele părţi încorporate în astfel de lucruri. /se suprimă/ corpul — după cum spun unii — şi /se suprimă/ suprafaţa. ~~lncâ Capitolul 8 Fiinţe <o\xjtca> sînt numite şi corpurile simple. de aseme4ttw«»#o«'rLC"e ^ alteritatea în Fiinţă. de pildă : cînd ar spune că ceva este identic cu sine. dar tici. ca ceea ce. i la f. /se numeşte Fiinţă/ esenţa lucrului. configuraţia şi forma fiecărui lucru sînt aşa cev Capitolul 9 Sînt considerate identice mai întîi lucrurile care adrm . nea. avînd totuşi al genului1"10' 7 nUmai sub raPO"ul numărului.^''sîn1 textuale ale unuia şi aceluiaşi subiect.^j" ţaţe contextuală /între ele/. cît si ani lele alcătuite din acestea. Unele lucruri sînt considerate identice în acest fel /contextual/ . părţi ce definesc şi marchează un obiect individual. Rezultă cu claritate că identitatea este o unire anume. cele însă considerate identice în mod intrinsec sînt considerate /astfel/ în tot atîtea moduri în cîte este considerată şi unitatea. cele a căror calitate este unică. fiind încorporat în lucrurile respective. De aseme- . trebuie cercetat în altă parte.' sau al analogiei. divinităţile şi părţile lor. cît şi cele a căror Fiinţă este unică37. fie acelea a căror materie sau definiţie a Fiinţei lor identiculUniCe/ ^ "^ SC spune în toate felurue în opoziţie cu si ceva id"111^ dlfeme <5ld(P°Pa> «le care sînt altele. se numeşte Fiinţă ceea ce ar fi raţiune a existenţei. de undTrezultă că nu se poate spune „orice Socrate". suprimîndu-se linia. a cărui expresie este definiţia. întrA Ca pare a fi acelaşi lucru „Socrate" şi „Socrate muzician" . cîte nu sînt atribuite unui substrat. ntificări nu au valabilitate universală. precum suprimîndu-se suprafaţa.î Parte. Se vede că Fiinţa este concepută în două sensuri /principale • mai întîi ca substrat ultim. Iată de şi „muzicalu . iar aceasta este numită Fiinţa fiecărui lucru. °ROla> se numesc cele care în toate privinţele U * kl dec« diferit ap01' "^ Care în mai mare masură se compor-> apoi. afirmăm că „Hermes" există în piatră / tualmente capabilă să-1 conţină/. focul. „albul şi »m . de exemplu. Căci sînt socotite a fi identice lucrurile a căror materie este unică fie sub raportul speciei. De asemenea. Şi în general. ca şi cînd ar fi vorba despre două entităţi. se suprimă întregul. Toate acest sînt numite Fiinţe. cele ^ căror gen nu este identic. precum oă " tul.contrarei eSC. în felul în care se spune „orice om"36. şi că e /virtualmente/ grîu ceea ce e încă n ln 'a cînd anume este /ceva/ capabil virtualmente să fie si "H ~ nu. El se foloseşte de acel lucru. apoi. cît şi cel care se foloseşte de ea /efec-l/ este liniştit atît cel care deja este în repaos. fiecare dintre cei ^ . Căci acelaşi iucru^ ^»^ ^^ /^darat identic/ cu aceştia. fiindcă ele nu sînt calităţile unui substrat d alt lucruri le au pe ele drept substrat.

nu sînt subordonate unele altora. războaiele troiene sînt anterioare războaielor medice. precum copilul Put absolut). fie că le produc /actualizat/. Rezultă că la fel se co "„ ^ -identicul. fie în raport cu genul. după specie. fie /sînt mai apropiate/ în raport cu un punct întîmplător . ce^^£ sînt aftele unele faţă de altele după specie. omul şi 'T VdeSsnncte după gen. Contrarii sînt numite mai întîi cele ce se deosebesc în privinţa genului şi care nu pot fi prezente simultan la acelaşi subiect.)" emenea. /se numesc/ astfel şi cele care se deosebesc la maximum. Dat fiind că unul si ceea-cc-este sînt concepute m mu i ~pst car*L suri. iar ceea ce este mai îndepărtat /de toate acestea/ este posterior. Aceleaşi. privaţiunea şi posesia si lucr '] ' ultime din care şi spre care se săvîrşesc generările şi distrugeri Acele proprietăţi care nu pot fi prezente simultan într-un receo tacol care le poate primi /totuşi/ pe ambele /separat/ <t(p a^poiv SeKTtKâ». s să le suporte. contrariul. fie local. lucrurile avînd /în comun/ rnajor't tor /contrarii/ sau pe cele mai importante sînt asemăn" * ^ Neasemănătoarele se comportă opus celor asemănat ^ Capitolul 10 Se numesc opuse <ocvTtKetuevoc> /propoziţiile/ contradi cele contrarii. cenuşiul şi albul nu pot exista simultan pe acelaşi corp. ^ n diferenţă40. toate. posedă o diferenţă /specifică/. fie în mod relativ. deşi fund m aceeaşi Fiinţă. ' n. ne sînt/ pierderi sau achiziţii. în cazul evenimentelor trecu-'f. De aceea /materiile/ din care ele provin sînt opuse38. de pildă. fiindcă sînt mai apro-°m Prez£nt. şi cele care se deosebesc la maximum. cît şi cele ale căror definiţii. fie ca urmare a unor motive. posesiuni sau privaţiuni /ale unor trarii/ de acest fel. Un astfel de Iu . anterioare si posterioare sînt numite unele lucruri prin faptul că sînt mai aproape de un început determinat. au alte definiţii fiecare. Altele se raportează /ca anterioare şi posterioare/ la timp : unele evenimente /se numesc anterioare/ pentru că sînt mai îndepărtate de momentul prezent. dacă este posibil ca /lucrurile/ să se alterez număr de contrarii. altele fiindcă sînt capabile să le producă. sînt cele concepute comp°rt3 '. de Se deţin o contrarietate de esenţă /între ele/. (De exemplu. fiindcă pnmeJe sint mai îndepărtate /decît ultimele/ de momentul prezent. îacelaşi gen.1018a 180 METAFIZICA en r 1018B nea. fie ce e _• genului. apart1 ^e\0 luiaşi gen. cînd ne servim de momentul prezent este mai apron T antenoare 'm raport cu mişcarea (căci ceea ce este anterior bârb l ^^ mi*cător este anterior. apoi cele aparţinînd aceluiaşi gen şi care se deosebesc cel mai mult /între ele/. fie în mod absolut. 'nînd^ Sînt numite altele după specie acele lucruri cîte. pent categorie. Capitolul 1 1 Dat fiind că în fiecare gen există ceva prim şi un început. atU Iar acesta /Primul mişcător/ este un înceală: c«a ce t antert°are/ în raport cu capacitatea lor virtu-'Paneşte sub raportul capacităţii virtuale /de a 182 METAFIZICA face ceva/ este anterior si mai puternic. fie ele însele. momem T nUmCSC anten°Are /pentru că sînt mai apropiate de rile Ne"^ PreZ:ent' Precum în cazul evenimentelor viitoare. acelea se numesc opuse. sînt altele şi cele care. Restul se numesc contrarii. jocu-piate de m™ Smt fterioare Jocurilor Pitice. fie în raport cu specia. de asern CARTEA DELTA (V) 181 . fie lucrurile din care ele provin. de exemplu. prezente fiind în acelaşi receptacol. unele fiindcă conţin elemente ca cele de mai sus. sînt altele. sau le suportă. aflate fiind incluse în aceeaşi virtualitate. fie în mod absolut şi prin natură. altul. apoi cele a căror diferenţă este maximă. urmează cu necesitate că şi restul /conceptelor au at ^ ter/ cîte se raportează la acelea. De asemenea. Intr-adevăr. fie DarŞ' ele "numite aşa în sensul prim. altele fiindcă sînt capabile să le primească. unele sînt anterioare local deoarece sînt mai apropiate prin natură de un anumit loc determinat (precum de mijloc. /termenii/ relativi. în mod opus celor de mai sus. are care asemenea. sau de capăt). astfel încît există altul etc.

precum rectilinearitatea /este anterioară/ planeităţn: prima este. de exemplu: cel care stă alăt ' . In alt^sens /este numită virtualitate/ putinţa de a fi determina de către un corp diferit sau luat ca diferit. la liră. efectiv. e$$ Apoi. La fel stau lucrurile şi cu celelalte. în acest sens. nu-i posibil să existe „muzical". ajteje sînt /antcnoare/ j distrugerea lor. partea -piu. Iar intenţia reprezintă /aici/ începutul. l Acestea se numesc anterioare şi posterioare în acest tel. anterioare în raport cu capacitatea lor virtuală/de a£ — anterioare sub raportul actualizării /acestei virtuali».. . proprietatea intrinsecă a liniei. niirrute/ast:re Ullar • r. i /se numesc aşa/ prin referinţă la natură si Fiinţă. Căci. vin cele /anterioare si posterioare/ ^ -1(1 perspectiva capacităţii lor virtuale /de a exista/.prin intenţia căruia e necesar să urmeze un altul — un Iu " '""^ Ce' rior — astfel încît. de conceput în mai multe sensuri. " Ur~ Altele /se numesc anterioare/ în raport cu o ordine (A sînt cele care stau la anumite intervale faţă de ceva dete ^ potrivit cu un anume raport. dar nu în calitatea acestuia de pacient45. dar acelea nu pot exista fără Prezen'rLe melor. cealaltă — a suprafeţei. firi să existe vreun muzician41. (Deoarece . (Căci spunem că el virtCT' Vinualmente> caPabil de a suporta ceva. pot sa existe fără alte elemente. s-ar putea afla în pacientul medical. precum partea este /anterioară/ întregu-t sens/43. dacă nu se mişcă primul. vor exista /partea.. Cînd virtualităţile sînt întregului şi mat* ^ posterj.. principiul transformării şi al mişcării /unui lucru/ este numit virtualitate. CARTEA DELTA (V) 183 ^P^u^Temidreapta este anterioară dreptei.vir '• £ anterioară Fiinţei. însă. mai întîi vine ca ani stratul. /Fiinţa/ sînt distruse42. Ţ^eS^i actualizarea acestei virtualităţi. care e şi ea o virtualitate. Căci uneori conşi v°rbind nu o f/ eaSCă SaU Să Umble cei care> numal umblînd U-fel sPunem . într-altul — cele /anterioare/ senzorial. într-un sens. ca fiind anterior în mod absolut. Mai departe: se numesc anterioare proprietăţile lucrurilor ante-1019a rioare. Există. în alt sens. e numit /anteriori ceea ce vine mai întîi în ordinea cunoaşterii.oare.i i S /în raport cu apariţia lor. ortcu aceste sensuri: unele /numite ante-. nici al rln'l te" . Căci nu va exista definiţia întreaga fără parte. sau luat ca un corp diferit. de exemplu: arta construirii reprezintă o virtualitate.>. In general.. fiind el situat întrun corp diferit. De o astfel de distincţie s-a servit Platon. actuâlizateinsa'.nu chiar orice afecţiune. cit .:>/ putinţa de testăm că pot să" " K^' SaU con^orm intenţiei. în f110 . /dacă se află în acelaşi corp/. Dintre acestea.°tU?1/ bine' sau nu fac ceea ce şi-au propus. atunci şi al doil • mează.In alt sens nu '" PnVInţa Cerurilor suportate.> se numeşte. penultima <rcapavf|Trp> coard anterioară ultimei <vrrrr\>. In primul caz. proprietatea contextuală este anterioară întregului. dimpotrivă.~ l • l UOlle^ rm c mişca. corifeul. ci doar Pe de7t| " SprC mai blne') aîmplini bine u"? ^ nUmeşte caP^tate <6waui(. în cel d l doilea. sau luat ca diferit. coarda mediană reprezintă începutul.. de aceea şi Fiinţa este anterioară. . graţie CU totul neafectate sau neschimbătoare. Pe de altă parte. In raport cu definiţia însă. dacă există la uneori o *'c at°rită careia el> cel care suportă. .. materia/* n cej£ c£ sjnt numite anterioare şi posterioare Intr-un e .) . cîte pot e fără /prezenţa/ altora. care nu se află în construcţia ce tocmai se construieşte. j^că întregul. m alt sens.T corifeu <TCapaotâtT|i. principiul mişcării sau al transformării /unui corp/. luc ^ . In raport cu definiţia sînt anterioare universalele.> în cor e numit anterior celui care st" C locul trei <TpiTO0-ccciri<. în acest fel sînt numite acestea anterioare. senzorial însă sînt anterioare particularele. m timp ce daca primul se mişca. sau l III l l . într-un fel sînt cele anterioare în raport cu definiţia. «rprUITl Capitolul 12 Virtualitate44 <8wtui(. precum „muzicalul" este anterior „omului muzical". într-adevăr. noare/ m ^p ^^^ ^ existe făr_ părţi. arta medicală. principiu aflat într-un corp diferit. într-adevăr. /dacă e totuşi acelaşi/. CJrora lucruriie sîntm Capaat£fi <Sx)vdtueiţ> acele însuşiri. tocmai suportă dacă vr»"" y1""6' alteori .

de exemplu. capabilă să cînte. fie deoare ^ întîmplă ca ele doar să existe sau să nu existe. cît şi celui t capsate de a pune bine în mişcare. Şi în lucrurile neînsu e.stef^ principiu. Căci şi cel ce este nimicit pare. se vorbeşte în geometrie despre putere <6wauic. principiu aflat în alt sau luat drept alt corp. în alt sens. capabil să fie nimicit. n are exact atunc c a/. în alt sens. . fie deoarece ^ plâ să existe într-o bună condiţie. dacă ar fi incapabil de aşa ceva. posedă /capaci-fie în t°ulltate' exact atunci cînd el deja o poseda prin natură. Aşadar. prind. ci şi în mod necesar falsă. ceea ce nu e în mod necesar fals. prin natură. în mod necesar. Prin transfer de sens. precum în unelte. aşa cum s-a arătat. o raţiune şi un principiu ce-1 fac să fie afectat în acest fel. va fi numit ceea ce posedă ' ' ^ piui mişcării şi al schimbării /unui corp/. aşa cum a f ost el prezentat mai sus. i îl-' imposibil.184 METAFIZICA nu pot fi uşor clintite înspre mai rău. sau /acelaşi/ luat ca un altul nu are o capacitate sau un principiu disrruc tiv pentru el. el are o anumită condiţie.. fie spre mai bine. astfel încît /ceva/ are o virtualitate atît prin faptul de a poseda şi a avea un principiu.1 CARTEA DELTA (V) 185 fie apărută la cel care. fie spre mai rău. Căci corpurile uzează.1 020a *k /«m '// /dedt cel ce se transformă/. dacă este posibil „a avea o privaţiune". dar şi în mod necesar adevărată. alta — că nu atunci cînd nu ar avea un sunet plăcut. e în alt sens /se numesc capabile/ toate acestea. priva . faptul de a nu fi aşezat nu este. însă toate sensurile care se referă teia"o * SÎnt concePute în relaţie cu sensul primar al acesPM afl' a-CeSt. dacă ceva diferit /de el/ are o astfel de putere asupra /primului lucru/. 1019b Apoi. un D ruia dintre cele două tipuri de capacitate i se poate ^P tip corespunzător de incapacitate: respectiv. a cărei propoziţie contrarie e nu numai adevărată. posibilul desemnează. Toate aceste sensuri ale posibilului <TCCuia TOC 8uvatd> nu se retera la noţiunea de virtualitate. anume posibilul.) în alt sens. altminteri nu ar fi nimicit. într-un anumit fel. CâC1. virtual. faPtul că JneT °r CUVÎntului Capabil" <5wai6v> au în vedere 0 «Pacitate /HC .<?>vva..) Dar contrariul acestuia. de exemplu: imposibil este lucrul al cărui contrariu e'ste cu necesitate adevărat46. faptul că diagonala /pătratului/ este comensurabilă /cu latura/ este ceva imposibil. comensu-rabilitatea este nu doar falsă. ci fiindcă nu dispun de capacităţi si d de ceva. Uneori. Aşadar. A fel unele lucruri se numesc incapabile m raport cu aceasta St e-Ltp altele se numesc incapabile în alt sens. atît tipu-opune una^tate de a pune pur şi simplu în mişcare. Iar dacă privaţiunea este. el pare a fi aşa prin faptul că posedă o anumită însuşire. el desemnează ceea ce este adevărat. astf6'^ Incapacitatea este privaţiunea de capacitate şi de ex. (De exemplu. &e ca "^ mod spunem că sînt incapabili de procreere un tate. o posesie /a unei lipse/. Dintre acestea. cît şi prin acela că posedă privaţiunea acestui /principiu/. prezentă o astfel de capacitate. — dacă /ceva/ ar avea virtualitatea de a se transforma în orice. în general. (Căci si ce opreşte este ceva capabil. sau luat ca un Cui daCăsfaflăîn Acelaşi lucru/. cel de posibil incapacitate» * . cop". se îndoaie şi. în alt sens. alteori prin faptul că e lipsit /de aşa ceva/. într-un sens. <^ac ^^ că o liră este. /se spune capabili prin faptul că un alt lucru. datorită capacităţii /lor de a subzist 7^ faptului că au o capacitate anume şi sînt într-un anumit f l ?' * Dacă capacitatea şi virtualitatea se concep în atîtea fel ' ' virtualul. fals.>. rămîn neafectate cele care sînt f cu greutate şi puţin.nU "bărbat si un eunuc. fiindcă este falsă această propoziţie. în fapt.xbv> într-un sens.a CSte PrincipM transformăm /unui lucru/. este posibil ca omul să fie aşezat. căci /pentru un om/. [Iar dacă nu este cu putinţă. în mod virtual. ceea ce e cu putinţă să fie adevărat. /dacă se află în acelaşi corp/. iar în alt sens. numim ceva capabil. se distrug nu prm fanr l -^' S pun de capacităţi. Dar. toate lucrurile ar fi virtual în stare de ceva prin faptul că ar poseda ceva.. acordăm un nume comun unor realităţi perfect direntej. există atunci cînd nu este necesar ca contrariul său să fie fals.

Dacă o cantitate ar fi n . asemenea. răuj şi binele. O mărime determinată din acestea se numeşte număr. ci şi cele a căror imitaţie este planul şi solidul (aceste numere sînt numere la pătrat sau numere la cub). De asemenea. calitatea este o diferenţă a Fiinţei. în timp ce muzicalul este cantitate doar într-un anume context47. precum sînt numerele ce au anumite calităţi: de exemplu. Dintre cantităţile concepute intrinsec. din acelaşi motiv. . i. altele sînt cantităţi numai în context.. Nu mă refer acum la lucru CARTEA DELTA (V) 187 am fa v eclere în raport cu care s-a mişcat <ox> to Kivot>-' Căci prin faptul că aceasta este o canti„evov. de exemplu. unele sînt aşa după Fiinţa lor.cm şi. De exemplu.capabile". greutatea si uşurinţa şi aşa mai departe. « cantitate. albeaţa şi negreala. în timp ce altele sînt proprietăţi şi posesii /ale Fiinţei respective/. Căci Fiinţa fiecărui /număr/ este /numărul/ luat o singură dată: de exemplu. j fiindcă este fără unghiuri. £te şi mişc^ea Capitolul 14 . căldura si frigul. continue prin faptul că sînt divizibile entităţile ale căror p ^ taţi sînt timpul şi mişcarea. Unele cantităţi se concep intrinsec. alături de cantitate. şi se numeşte măr ceea ce este divizibil /în mod virtual/ în părţi continui Dintre mărimi. diferenţa <8tc«popd> " ntine Fiinţa. si cea continuă în trei dimensiuni /se numeşte/ adîncime. Or. precum s-a spus că muzicalul este o cantitate siai*"4 prin faptul că lucrul căruia aceste proprietăţi îi aparţin es cantitativ. ea reprezintă o mulţime <K^. re <7COl6v> se numeşte.^acl • . precum este linia (căci în definiţia care arată ce este ea se află cantitatea). numim calitate ceea ce. /se numeŞK calitate/ ceea ce se raportează la vir-««* Şi la v. sau aflat /în acelaşi corp/. şi mai marele şi mai micul. cît şi în raport unele cu celelalte. şi -e. une e astfel. numerele compuse şi nu doar cele unidimensionale. într-un sens. -ţj/ -tea — /timpul şi mişcarea/ — sînt numite cantităţi. calităţi potrivit cu care spunem ca se şi alterează corpurile celor în mişcare49. 1020b calitatea se referă la entităţile imobile şi matematice. lungul şi scurtul. o lărgime determinată — suprafaţă.. o lungime determinată se numeşte linie. însă aceste nume sînt transferate şi asupra altor W ^ Dintre cantităţile ce trebuie concepute contextual.de ' Cu °arece o S° numesc . latul şi strimtul." bilă.^^ calul este un animal cu o altă calitate. Altele trebuie înţelese ca mişcare şi timp. atcaun Capitolul 13 Cantitatea <nooov> se numeşte ceea ce este divizibil" sau mai multe părţi imanente dintre care fiecare reprezi . precum multul si puţinul. /se numesc calităţi/ cîte sînt proprietăţile Fiinţelor in mişcare. cea continuă în două dimensiuni se numeşte lărgime. precum omul este un animal cu o anumită pe care o^ ^^ ^^ j. adîncul şi scundul. în alt sens. iar dacă ar fi măsurah'l*' reprezintă o mărime <\iije.Qoc3>. şi timpul este.>. o adîncime determinată — corp. în sensul acesta. Acestea toate se mtimpla de vreme ce diferenţa din cadrul Fiinţei este calitativă48. Se numeşte mulţime ceea c "' mod virtual este divizibil în părţi discontinui.f[Qoc. ifltnlCH CMC ^ r ( A /. în general. care însă est l alt corp. sînt proprietăţi intrmse ale cantităţii. <#lltate' „atruped. ci şase luat o singură dată. linia este o cantitate intrinsecă.a'tele lucrurile f': Că rl ( ' • "* Principi™?* PrindPală a celui din«i sens al virtualităţii tra™formare aflat în alt corp /decît cel ce 186 METAFIZICA se transformă/. cea continuă într-o singură dimensiune se numeşte lungime. în general. cercul este o figură cu o anumită calitate. greul şi uşorul şi altele asemenea. Fiinţa lui şase nu este şase luat de două sau de trei ori. se află în Fiinţă. deoarece altceva are or' altele ~ deoarece nu ° are. concepute a în sine. şi marele şi micul.°^ natură ceva individual şi determinat.

Iar cel ce conţine faţă dec ^. în conformitate 188 METAFIZICA Sau cu care lucrurile aflate în mişcare fac sau reaction rău. pusă de egal. altul — în alt fel. şisint e8a numărului. precum imposibilul^ cîte se mai concep în acest sens. in timp ce multiplul se raportează la unitate. şi.c toate de tip numeric sau ţin de proprietăţi Aceste reiau. fie indistinct. cele care se c portă precum dublul faţă de jumătate şi precum întreitul far" rl treime. Pane * /Şenului/ afecţiunilor. deşi în alt sens. precum cel de un anumit număr de ori mai m faţă de fracţia corespunzătoare. cel mai mult o sernnif capabile de acte intenţionale. Cele dintîi tipuri de relaţii /menţionate/ se raportează la număr. Astfel un lucru capabil să se mişte sau să actio fel determinat este bun. cel capabil să taie — la cel capabil să fie tăiat. im°blle' f'e a unora luate ca imobiie. f^ vinut f"e ^Principal: în sensul prim. cognoscibilul— la cunoaştere.s^ r£jaţ-e /numerică/. a Ce'e Capitolul 15 Relaţie <7ipoQ TI> se numesc. sau faţă de unitate. Altele sînt relaţii în sensul în care măsurabilul se raportează la măsură. o parte a m. con ^^ ^ asemănătoare cele a căror calitate este a căror F'inţa es ^ ^ 'cfror: cantitate este una. dublul este un număr determinat faţă de unitate. acest ceva fiind indeteminat. nu putem vorbi de număr. Rezultă că toate aceste ultime relaţii piu şi măsura cu num|rul. decît doar în felul arătat în alte locuri. cel ce conţine faţa e nut este în această proporţie determinată /cu aceia/ la ca încă ceva. De exemplu. calae m'?care. Iar 3/2 faţă de 2/ raportează ca număr în conformitate cu un număr deterrm în timp ce o fracţie supraunitară oarecare faţă de inversa ei portează în conformitate cu un număr indeterminat. ^£ în raport cu unul. In plus. nut se raportează conform cu un număr total indeterm ^_ numărul este comensurabil. unele relaţii au de-a face cu privaţiunea unei virtualităţi. în speci l ^ . ca lucruri aflate în actualizare. iarăşi.A . /„rezentate mai înainte/. cel ce a făcut în raport cu cel ce a fost făcut. în general. de exemplu. CARTEA DELTA (V) 189 . adică în acest sau în alt raport. dar nu în acelaşi fel cu cele „r*ir mncepute ii r Sini tw"—r . j L crunle active şi cele receptive /au relaţii/ m funcţie de capaciteaTor virtuală activă şi receptivă. faţă de ele însele. în fapt. Căci ele cadrul mişcării şi al acţiunii. Relaţiile numerice şi cele legate de o virtualitate sînt toate relaţii. dar nu într-un mo 1021a determinat. Dar nu există /pentru ele/ actualizări în funcţie de mişcare. este presunutflence'd?^emănător şi de identic. calitate este diferen-3Cea sPecifică numerelor este. Binele şi răul semnifică. cît şi de actualizarea virtuali-" 'lor /respective/. şi sensibilul se raportează la senzaţie. celălalt elementul care a fost pasiv. şi tatăl este numit tatăl fiului: unul este elementul care a fost activ. Nu există însă actualizări ale relaţiilor numerice.) în celălalt Pr°Prietat^e Şi afecţiunile corpurilor în n mi?care. fie determinat. cît şi diferenţierile între mişcări. (Toate /acestea/ sînt. ute' ^ ^^ exlstent este conceput a fi ceea ce este ca atribut al entitlre'n^'?1 nU f"ndcă altceva este conceput în raport cu prima relaţii prinaframăS|Urabilu1' .aC£St sens' Căci ea "te o diferenţă a Fiinţelor.. Dintre relaţiile asociate unei virtualităţi sînt şi cele asociate cu momentele timpului. / .~~ la fiinţele vii. sau ca cel care conţine faţă de cel care este conţinut.^^ Se no^iunea de „calitate". Altele sînt /numite relaţie/ în sensul în care lucrul capabil să încălzească se raportează la cel capabil să fie încălzit. cel care încălzeşte efectiv se raportează la cel efectiv încălzit. potrivnic / ' ^ "Ces! este de rea calitate. într-un sens. anume: sînt identice cele tntr-adevâr. în general. la e ^ multiplul în raport cu unitatea. în oricare d situaţii s-ar întîmpla să fie — egal sau inegal. cel capabil de acţiune se raportează la cel capabil să suporte efectul acţiunii. De exemplu. Or. precum invizibilul. lucrul capabil să încălzească se raportează la cel capabil să fie încălzit întrucît există virtualităţile respective. iar dintre acestea. sau cel ce va face în raport cu cel ce va fi făcut. In acest sens. Iar unul este princi-una. dar cînd mărimile nu sînt c ^^_ bile. iar ţa Fiini «litătii sen'.

altele fiindcă. punct care ar fi o formă a mărimii sau o formă a ceva ce posedă mărime53. vorbind despre o pietre a > •n)icif<:?1 o nimicire desăvîrsită. fie se asodeoarece ^^^ ^ conccp ^ raportmdu_se Ja cele numite ciaza cu acc»n-»> ^. de vreme ce pe ei îi numim şi buni. vorbim în acest fel şiînpn-vinţa lucrurilor rele. arta medicală ao • 6 Se afla ilor. prin trans^ _. se spun m atitea • nele deoarece în pozitivitatea lor nu au nici o lipsă. $. . yederea £Ste> nu insă. trivit cu specia /respectivă/. cînd /ceva/ nu admite o sporire în raport cu genul /respectiv/. vedere Se sPUne c| inum e că exi«ă 190 METAFIZICA Aşadar. în raport cu specia. Capitolul 16 Desăvîrşit <teX£tov> se numeşte. pe de-o parte. omul este l /în acest sens/. fiindcă. Căci fiecare luc ^ atunci desăvîrşit şi fiecare Fiinţă este atunci desăvîrşit A. fiindcă şi asemănătorul este.nă la extrema. dacă î ' ^ text. (Ar însem-de do„ă orj acdaşi ]ucru . ^ ^ l desavîrşite. . obiectului a cărui vedere este ea. se Aşad sensuri anume ici un exces ş mai numeşte şi uitimui scop.^y^în plus. de exemplu. acelaşi om este şi dublu şi alb51.^ ^tern£' vîrşite în raport cu împrejurarea că au un sfîrşit. într-un anumit context. cînd. Capitolul 17 Limită <7tepaq> se numeşte atît extremitatea oricărui lucru. considerate intrinsec. altele se numesc astfel dacă genurile în c ^f ar avea acest caracter: de exemplu. care să fie o parte a acestui timp. atunci cînd nu lipseşte nimic CARTEA DELTA (V) 191 se . Se vorbeşte şi în privinţa virtuţii şi a binelui despre desăvîrşit. se numesc relaţii noţiunile. Rezul < ^ ^ ce sfîrsitul este ceva dintre lucrurile ultime. fiindcă genul său — ştiinţa — pare a fi o relaţie '^ {^~ în plus. Ele sint. în genenic gen şi nici nu există ceva în afara sînt numite /astfel/ deja prin raportare la acestea. fiindcă ambele sînt aflate la extremă.U ne referim şi la cele rele. . timp desăvîrşit este acel timp al fiecărui /proces/ în afara căruia nu se poate concepe vreun /alt/ timp. cin . de pildă.^. spunem medic desăvîrşit si flautist desăvîrşit. şi scopul. fie posedă. 1022a fîeefac ceva asemănător (desăvîrşit). el este dubi ^ dublul aparţine relaţiilor. Sau albul /e şi el o relaţie/. cumva. /acei oameni/ nu au nici un cusur în priceperea lor <tiK otKEtaq ocpE-cfţqx Prin transfer de sens. nu lipseşte din virtutea prop o parte a mărimii ei naturale. 'u r ' ceva. Căci cogitabilul rea raportată TT* ° gîndlre a /unui obiect/ şi nu că există gîndina sa s« spun-H T /C0gitabil/ a carui gîndire este ea. De aceea şi moartea • sfîrşit. şi nu pornind de la el. întrucît egalul /este o relaţie/.50) La fej ş. ori asemănarea / laţie/. unele dintre relaţiile intrinseci trebuie c acest fel. se numesc desăvîrşite lucrurile care au un sfirşit ^_ ce e excelent: acestea se numesc desăvîrşite. unitatea în afara căreia nu se poate concepe nici o parte /a ei/. /de fapt/ a lucrului a cărui vedere 1021b vedere în raport cu culoarea sau în raport 'ten s-ar spune de două ori acelaşi lucru. eoreAltele se numesc relaţii în context. cit şi primul punct în afara căruia nu se mai poate afla nimic şi primul în interiorul căruia se află totul. egal relaţie/. de exemplu.COgnoscibilul ?i cogitabilul sînt numite semnific" că*1*11 alAtceva se raPot"tează la ele. sau« bun hoţ. desavîrşite în sensul dmtn. /Limită se numeşte/ şi scopul fiecărui lucru — în vederea acestuia se realizează mişcarea şi acţiunea. esK Iar priceperea şi virtutea sînt o desăvîrşire. anume un bun sicofant. spunînd sicofant desăvîrşit sau hoţ deiăvirştt. potrivit cu ca care au însuşirile lor se numesc relaţii: de pildă. Uneori însă înseamnă ambele — şi originea.

încît e limpede că atîtea sensuri cîte are noţiunea de „principiu". Căci ea este o disun/. în multe sensuri: se într-un sens. de piu.v* •• >«. aşa cum chiar numele /de dispunere Capitolul 20 Posesie55 <e^it. Capitolul 21 Afect <năQoc. ceva ca o ai vitale a celui care posedă şi a celui care e posedat. culoarea ează forma. în mod intrinsec. este tot aici şi limita lucrului. Capitolul 22 <0tă?n(nS> se "urneşte. omul trăieşte în mod intrinsec.Q s natural în care apare ceva. fie relativ la altceva. sedă o hainjar iimpede că nu este cu putinţă „să posezi o atare Este^aşa . tot este" T Ş'-CCa dC "limită"' ?'încă mai multe: căci „principiul" S e °llmita. sau într-o parte a sa. deoarece sufletul este o parte a omului si în ea mai întîi se află viaţa. potrivit cu se referă la poziţie: locul potnv > el s-a aşezat sau se plimbă. precum e albul şi negrul. într-un sens. în alt sens. dacă ceva nu .. fie luat intrinsec. de exem-at sens se ut °mul £Ste bun este binele intrinsecConstituie suportul *z*Potrmt cu spre a indica ceea ce mai întîi ^ire "Pare într. în fine. greul şi uşorul. merge la infinit. Apoi. Se mai vorbeşte despre intrinsec dacă ceva este primit în sine însuşi mai întîi. sau o rnJŞcare' n ja mijJOc. de vreme ce Callias este un animal. Căci faptul de a fi animal este conţinut în definiţia /lui Callias/. se numesc afecte marile dimensiuni ale nenorocirilor şi ale suferinţelor. dacă propriu celui care este posesie". /intrinseci are în vedere toate cîte sînt cuprin în ceea-ce-cste lucrul. De asemenea. omul este om. cînd ceva produce şi altceva e produs. Căci trebuie o anumită poziţionare. Iată de ce şi excelenţa părţilor este o /bună/ condiţie /a întregului/. se numesc intrinseci atributele care aparţin unui singur subiect şi luat ca un singur subiect.> se numeşte ordinea lucrurilor care^"' luată fie după loc.». suprafaţa este dbd în mod intrinsec. dulcele şi amarul. Mai mult decît acestea. T^ este Apoi expresia. al ^ ' Pnmul sens al \™. Callias luat intrinsec este Callias şi esenţa lui Callias într-alt sens.. indiferent: potrivit cu /ce scop/ sau în vederea -' el. fie ca virtualitate. La fel există o posesie între cel ce poexista P • jjaina posedată. într-un sens. de exemplu: Callias luat intrinsec este ani mal. pr fee* CARTEA DELTA (V) 193 . cacij ^ posesia /faptului că e posedat/. bipedul. Toate acestea indică locul si n ' '^ De aici rezultă că si potrivit cu sine sân intrinsec <Ka9'a' ' spune. sînt afecte activităţile şi alterările deja produse de aceste calităţi. dar nu orice limită este „principiu". şi totuşi.> se numeşte într-un sens o calitate prin care este posibil ca ceva să sufere o alterare.__ într-adevăr. de pildă. de exemplu. . /se numeşte limită/ Fiinţa fiecărui lucru şi ceea-ce-c-în sine fiecare: căci aceasta reprezintă limita cunoaşterii. Există multe raţiuni de a fi ale omului — animalul. potrivit cu se utilizează A sensuri în cîte se utilizează si noţiunea de „raţiune de a f" * ™ spune.De asemenea. separat în mod intrinsec de cauza lui însuşi54. Capitolul 19 1022b Dispunere <5tcc0E0tc. /se mai numesc/ afecte alterările şi mişcările vătămătoare şi cel mai mult vătămările cumplite. se mai numeşte intrinsec lucrul care nu are altceva /decît pe sine/ drept raţiune de a fi.> se numeşte.' 'n plu? «nbutul Capitolul 18 SC SPune în mu^te sensuri: mai întîi se indică rma Ş' Fimţa fiecărui lucru. lar daca aici este limita cunoaşterii. posedat va s£ nurneşte dispoziţia în conformitate cu care C°"dispus bine sau râu. în general. ceva e i P ^ ^^ ^ condiţie /în acest sens/. şi toate cîte mai sînt astfel. intrinsec se referă la esenţa fiecărui lucru. în mod necesar. potrivit cu desem-esemnează materia fiecărui lucru şi primul 192 METAFIZICA Cl Se substrat al său. potrivit cu ce anume a raţionat fals ori corect sa aveillt raţiunea de a fi a raţionamentului fals sau corect. De asemenea. fie ca formă.

In alt sens. ci şi a nu fi uşor sau bine divizibil. Şi. în tot atîtea vorbim şi despre privaţiuni S " inegal prin faptul că ceva nu posedă egalitatea ceea ce " natural /ar fi trebuit s-o aibă/. într-un sens. şi „a se afla m ceva se spune m acelaşi fel şi urmînd sensurile lui „a avea". fie le are rel De asemenea. de exemplu: din ce se trage lupta ? Din ofensă. se află primul lucru.sul <*re (COIT:~^ ne marinari. cînd nu este uşor /de făcut ceva/ sau nu-i bine. de asemenea. neze în virtutea p^ ^ ^. 194 METAFIZICA Căci orbirea este o privaţiune. dacă. în acest sens. f l si ceea ce ţine laolaltă se spune că are lucrurile pe IJi ^laolaltă care /altminteri/ s-ar separa fiecare în parte ponre Ic tine idui*»1"*» n " « A Tvit cu propriul impuls. de exemplu. se spune că /ceva est o calitate/.1-^ în alt sens. iar în primul sens. De asemenea. " ln m°<l natural o yCşle ?rwat"*ne/ dacă ceva.c însuşi f T16 £ Cele aVUte în mod natural. fie potrivit cu ultima specie /a ei/. m sens. De exempW' a CARTEA DELTA (V) 195 _------------lichidul. Iar aceasta se spune. /vorbim despre privaţiune/ atunci cînd ceva ar fi lipsit de o proprietate sub toate aspectele. spunem că statuia e din bronz. în locul cînd ar fi natural s-o aib" ^riVatde condiţiile în care ar fi natural s-o aibă. "ate> fle el însuşi. se /mai foloseşte privaţiunea/ atunci cînd ceva are o caracteristică prezentă în mică măsură.j T ri iua vedprA mai atunci nu ar avea-o. lipsirea violentă de o proprietate se numeşte n ' • • Şi în cîte sensuri vorbim despre negaţiile ce se formează "^ culă privativă56. în două sensuri. la fel. ' "*' lma a fo« privată prin genul ei. a ţine <TO exew>57 se spune în mai multe sensuri. adică materia. fiindcă ea este începutul luptei.evi în alt sens. ci omul care nu are vedere la nici un ochi. a f i din ceva înseamnă a proveni din primul început mişcător. Capitolul 23 A avea. spunem te sîmbure.^ greutăţile suprapuse şi precum poeţii precum coloa ^ •^('^^ cerul ca pe ceva ce ar putea cădea pe îl fac pe Atlas" pamînt . Capitolul 24 Expresia a fi din ceva se foloseşte. spunem că toate lucrurile fuzibile sînt din apă. primul /doar/ „"P'US.• . ceea ce înseamnă un fruct avînd cumva un sîmbure foane 1023a rnic. indivizibil înseamnă nu numai a nu fi divizibil. fie nedrept. Orb se numeşte nu chiorul.. de exemplu. are lucrul care conţine ceea ce este c ' ffiiflj se spune că ceva este avut de către altceva. totuşi nu ar avea-o ' e'ul în plus. De aici se vede că nu oricine este fie bun.de DiU °. precum părţile provin din . că tiranii au ceta. de pildă. deoarece fie în g nu are culoare. că cetatea îi are (ţine) pe oameni şi v. . spre a se indica din ce este făcut lucrul. fiind normal să aib. f ară pidoa zice despre ceea ce fie în general nu are picioare. şi întregul are " '"' /lY£ ( ti fi t y f corabia " .chiar dacă nu * spune ra i năSCUt> în mod natura1' ca s-° a'bă. /se spune că are despre lucrul/ în care s-ar ^ ca într-un recipient. cei învesmîntaţi au haina. în care./se numeşte» ' ' PrlVaţlune/ dacă ceva născut prin natură momentul cînd ar trebui s-o aibă. în acelaşi sens. 'nut. fie potrivit cu genul prim /al materiei/. De asemenea.^ impuis se cheamă că îl are pe acel lucru. cînd ceva se mişcă potrivit cu natura sa sau cu impu Ş ^ de aceea se spune ca febra îl are pe om. de exemplu spunem că arama are tuii si că trupul are boala. fie o are în mod necorespunzător.' (conţine) par" ^^ ^ ^piedicăun lucru să se mişte sau să acţio-De asemenea. ci există şi ceva intermediar. nce l vorbesc şi unii dintre filozofii naturii. totuşi nu mt' ntr-un mtr-alml ~"cf^ă> jntr"Un fel un om °rb a fost privat de vedere. ^ cJ acesta din urmă. în raport cu el '^^ Cu în care ar fi natural s-o aibă. 'n alt sens a fi din ceva înseamnă a proveni din compusul/alca-««/ dm materie si formă.-i . de exemplu. ci în momentul cînd. însă un orb nu ar f / toată viaţa. La fel. nu ar avea-o. fie prin genul său. co . născut ca să aibă aravea-0. invizibil. fie rău. Ca îndivid.

dar forma — nu. acelea însă a căror diferenţă este produsă de aşezare formează un întreg. sau unitatea provine /levar. Acestea sînt cele a căror natură rămîne aceeaşi în schimbarea de poziţie. cea» sferei de bronz. Astfel. iar acestea se numesc părţile ei. chiar în actua-rUf"e Dintre acestea.^ită unita • -tatea este un individ. de exemplu. aşa cum am arătat cînd ne-am referit la unu. /se numeşte parte/ numai ceea ce măsoară exact /întregul/. unele se spun în acest f l >Unav'ne se transformă reciproc unele într-altele. întreg se numeşte ceea ce este continuu şi limi-înd o anumita unitate provine din mai multe părţi. dacă se reunul dintre aceste sensuri /ale provenienţei/ 196 METAFIZICA 1024a într-o parte /a lucrului/.> se numeşte şi lucrul din care nu P parte din cele care se consideră prin natură /a tor ici» l cit CARTEAPELTA (V)________________ 197 "~ 'nde cele ce sînt cuprinse. se spune ronz. fiind l SSte ^ dintr-o parte a lor. dar nu se spune întregul număr şi nu 'ntreaga apă. De aceea se spune că speciile sînt părţile genului. încît ele să formeze o şi ceea ce cup ^^^ -nsă se pOate lua în două sensuri: . ce c"?nnarte şi toate lucrurile respective sînt. Se spune întreaga apă doar în chip metaforic. ntelesînţ în alt sens. de exemplu /spunem că/ c 'l tată şi din mamă şi că plantele sînt din pâmînt. un mijloc şi un sfîrşit. se numesc deopotrivă un tot şi un întreg. dar în alt fel — nu este. se spune că este din ceea ce succede în ti noaptea /provine/ este din zi. Iar cit e au ambele posibilităţi. lar petrele provin din casă. zeul /sînt Ute '" "re individuale/.) în alt sens. altele doar în virtutea succesiunii în timn ^^ spunem că o călătorie pe mare a început din timpul ec'h' ^ lui. acele lucruri a căror diferenţă /specifică/ nu este produsă de aşezare. după cum doi se numeşte parte cumva a lui trei. într-un fel. ele se numesc şi un tot şi un întreg căci au ambele /proprietăţi/. ta ComPusă "te alcătuită din materie sensibilă. iată de ce.. totul . este universalul şi ceea UI"—~ ' eneral ca fiind un anumit întreg. o uni-individua'in^ ^^ incjivicjuale. De asemenea /se numesc părţi/ entităţile în care s-ar divide forma lipsită de cantitate. deoarece toate sînt vieţuitoare. Intr-un caz. într-un sens. Dintre acestea. iar bronzul este parte (adică materia în care se află forma). fiindcă ele vin după D' CţjlU" Capitolul 25 Parte <u£poQ> se spune. într-un sens însă. de vreme ce întregul este cumva o unitate. fiecare. precum ceara sau haina. se spune că formează un tot. ^auu ~ -11' •. doi este parte a lui trei. Căci dar f ?' în sens ca statuia este din r orma e. /luate laolaltă/. Căci forma este «tedesăvîr iT ' ^ <T^°q>'iar lucrul ce are finalitate /sfîrşit/ Provine di^" < lovx *n a^te cazuri. iar dacă nu. precum cele °arece mai înainte. Tot părţi se numesc şi entităţile în care se divide sau din care e alcătuit întregul. V'T'de altă parte. în altele. Toate se spun cele la care. (Mereu ceea ce se ia din cantitatea luată ca atare se numeşte parte a acesteia. şi că Thargeliile „ies din Dionisii". fie forma. I023b dm mat£ne formală' * r> V°rbim în acest fel. specia este parte a g Capitolul 26 întreg <6Koc. versul P ovine dmlltada. calul.f"e_ cătuita/ din litere. de vreme ce cantitatea are un început. se întîmplă ca şi cînd forma ^ped. sînt astfel mai curînd lucrurile naturale decît cele artificiale. omul. de asemenea. pe de altă parte. care sînt tat'L -n /întreg/ cel mai bine virtual. De asemenea. iar sil K */^ Precum omul /specie//este alcătuit/ din că acestea sini. fie avînd formă. astfel este univer-ce se predica ^ Q pluralitate deoarece el se predică pentru fiecare salul. apa şi cîtc sînt lichide şi numărul se numesc tot. unghiul este/"" ^ H CA parte/ se numesc cele aflate în definiţia care lămureşte iec^ lucru.întreg. iar iarna — din vară fiind ^recuit> după cealaltă. De aceea genul este s a fi si parte a speciei. şi acestea sînt părţile întregului. lucrul în care s-ar diviza orice cantitate. sau a cubului de bronz.

astfel. iard"le. altele — o calitate. a§eceva/ în plus.) Dar nici una dintre aceste categorii nu se reduce la vreo alta.j în alt sens. într-un sens. Ci. [Numărul n şi părţi neidentice. De exemplu. nu /una/ oare-u" întreg. m general. ci cea care nu are regenerare.>60 se spune. planul este gen pentru figurile plane pe asertieilc<"l ^^ corpuri. ' numeştege«/ primul element prezent în definiţii: alt sens. Aşadar. la aceste. ci dacă i-ar lipsi vreo extremitate. nici ambele la un acelaşi substrat comun. Căci /pentru a vorbi despre ciuntit/ nu trebuie /să lin-sească/ nici ceea ce este esenţial Fiinţei lucrului. toate aceste unităţi. ale cărui caiid /specifice/-^ este concePut în atîtea sensun' anume> cel ^Continuitatea de generare a aceleiaşi specii. se spune» timp ar exista genul uman". o cupă perforată nu este o cupă ciuntită. şi totuşi ea nu ajunge să fie au ' în plus. de la care pornesc lucrurile către ^ Astfel. s reprezintă genul. atunci cînd există o genŞ rare continuă a lucrurilor de aceeaşi specie. . cuvîntul „tot. -r -> i / • luat ca materie. şi nu oricare. este necesar ca lucrurile ciuntite să fi ^ care dispunerea /părţilor/ ţine de Fiinţa lor. precum doiul. cel legat de primul • nre s-a pus în mişcare şi sensul conform căruia genul specimen cart s «c . pe care îl numim w^erze. în general fi ciuntit nici unul dintre lucrurile a căror dispunere / părţilor/ nu produce nici o deosebire /de ansamblu/.revine ca la o unitate. nu sînt ciuntite nici /toate/ cîte formează întregi si ni' acestea /care pot fi ciuntite/ nu sînt efectiv ciuntite prin lipsa or' cărei părţi. altele — o cantitate. şi nici în cazul acestora toate. Capitolul 27 u. Dacă o cupă este ' măm/ că ea este încă o cupă. (Căci unele /predicate/ arată ce este ceva. despre gen /neam/ se vorbeşte cu referire la p specimen aflat în mişcare. alţii — pe Ion. Căci fiecare dintre figurile plane 1024b si volumul este S^^ cailtativ Şi fiecare dintre corpuri este volu-&ePlanttt calitativ. unii îşi iau numele generic de la o femeie. nici toate nu se reduc la un /substrat/ unic. forma şi materia sînt diferite ca gen. Nici omul nu e ciunt. unii oameni sînt numiţi a fi eleni de neam. cei cu chelie nu sînt ciunti. nici un număr. care este tocmai substratul.^ ?Umeşte' între cantităţi. Căci trebuie să C^' care. toate" se aplică asupra totalităţii ca şi ' parte seParat: acest număr tot. Căci diferenţierea si calitatea sint ale genului.-------------"n alt sens. Dar numărul /din care se 'r~ nu mai este acelaşi. Diferite ca gen sînt spuse lucrurilor al căror prim substrat este diferit si care nu se pot reduce nici unele la celelalte. sau splina. . aşa ^ * apa şi focul. ci /ea este astfel/ dacă /i-ar lipsi/ toarta sau buza. iar /genul/ este substratul pentru diferenţieri/spec *. nici părţi situate în orişice loc. /ciuntitul se spune în cazul/ lucrurilor ce identice. toţi. fiind pe de-a întregul extirpată. ceea ce vrea să spună dt timp are o generare continuă a oamenilor. De exemplu.Sa e /în Prealabil/ divizibilă şi să reprezinte trc unităţile /sale/r" ci ' • ne nu snt ' . CARTEA DELTA (V) 199 . cj trc u mci°datâ " "^ """** CÎnd Se SC°ate Una Sau alta din" Ceea ce se scoate Şi ceea ce rămîne nu sînt 198 METAFIZICA subziste Fiinţa/lucrului ciuntit/. Capitolul 28 Gen <yevo<. dacă i-ar lipsi /ceva/ carne. şi la fel toate cîte se afirmă potrivit cu o altă schemă a categoriei /decît a lor/. în plus ele k-să fie continue: într-adevăr. Capitolul 29 . De aceea. pre se numesc după Pyrrha).re (totuşi. după cum s-a distins mai înainte. a la '"""^^ de neam. armonia constă din părţi neasern '' dispunerea /lor/ este esenţială. deoarece unii au ca prim strămoş din carele & e|t pe Hellen. Si mai curînd oamenii îşiia ^^ de neam de la primul strămoş bărbat decît de la ma jc. treiul].

ei bine. Dar se poate enunţa fiecare lucru nu numai cu ajutorul enunţului propriu. la fel. cum că acelaşi om este şi fals şi autentic67.L£L VIULUI. luat în m d absolut.Ceea ce sînt în realitate. se poate vorbi şi despre o multiplici^j' enunţuri.6-yo<. enunţul ce defineşte cercul este fals " . Căci această teon consideră fals pe omul capabil să spună falsul. iar omul/4/5 /mincinos/ este cel care. în plus.>62 se numeŞte. este considerat a fi mai bun. nu găseşte o comoară. • i • • rnumeşte ceea ce aparţine unui subiect şi poate ti j^ totuşi nu cu necesitate. cînd există o proprietate care aparţine unui subiect.. în general. fie deoarece reprezentarea pe care o ele este cea a unei realităţi inexistente. acesta fiind cuno torul şi inteligentul. şi cînd unele dintre aceste proprietăţi /îi aparţin subiectului/ într-un anumit loc şi într-un anumit moment. Intradevâr. de exemplu. Atunci. ă. Dar /Platon/ ajunge la aceasta. ceea ce.1. alcătuieşte astfel de enunţuri. "urnim faptul respectiv contextual. /este inferior/ cel care /face voluntar ceva -s CARTEA DELTA (V) 201 declarat urilorCapitolul 30 tuatie contextuală sau dependentă de context i 5*^***. Sp. De aici rezultă imposibilitatea contradicţiei şi aproape şi aceea a imposibilităţii falsului. Iată de ce teoria din Hippias Minor este amăgitoare. Un exemplu avem e)dstă anumite Iu *•* pictura/ <OKiaypa9ia> şi al viselor. Aii U1U-3. Iar enunţul fals nu este. \s\~L \_-dl V„ \av. fie aici. Nu există nici o raţiune de a fi determinată pentru proprietatea contextuală. fără scrupule şi intenţionat. dar. cînc! cineva. . va fi numită proprietate contextuală. „Socrate" şi „Socrate m ' cian" /sînt într-un fel totuna/. m acest sens. eaP'iUn enunţ propriu fiecărui lucru este. m" Un enunţ fals <A. ci doar o raţiune . el este probabil inferior. Aşadar. UI 01 J. unul ' dacă este luat în sens de enunţ ce exprimă ceea ce e în sine l ^ pe de altă parte. De aceea orice enunţ e fals c" A *'Se re~ la alt lucru decît la lucrul pentru care el constituie un en ^ ^^ rât. nu dintr-un alt motiv. Aici fP^nţă «pavraoT" " realltate' dar nu există acele lucruri a căror fUrile se nuPr?duC /lucrurlle reale/. de vreme ce aceas-nu se petrece în mod necesar. dar uneori este adevărat.111V. evi-cat triunghiului.-A . citşj cel care produce în mintea altora astfel de enunţuri false. Enunţurile sînt numite false în acest chip. de exemplu. cînd cineva ar face răsaduri.^ Platon — / cel care se mînie de bunăvoie este superior se mînie fără voie. şi nici în majoritatea cazurilor.ii«'^--.. şi cînd este v caracter. la K după cum afirmăm că sînt false lucrurile care produc o repre zentare falsă. r iu J -J De asemenea. valabil pentru nimic65. .>.. cel care de bunăvoie /spune HJJ. ci şi cu cel al enunţului propriu altui lucru. fie deoarece ele nu există 1025a 200 METAFIZICA espre pur şi simplu.A?adar> obiectele. ^_ cluzie/ falsă în urma unei inducţii /false/.Unem că dlagonala este comensurabilă. dacă există un luntar. ci chiar pentru a înşela. dar nu pentru «subiectul este acest lucru determinat fie acum. pe de-o parte. este fals. /spunem/ că un obiect este fals pentru imP°sibil să fie ^nstituit ca atare. numărul opt poate fi definit ca dublu cu ajutorul enunţului propriu numărului doi66. într-un sens. ceea ce ar aparţine astfel. De aceea Antisthenes credea prosteşte că nimic nu este enunţat altminteri decît prin enunţul său propriu — un singur enunţ aplicat unui singur lucru. dat fiind că lucrul şi lucrul dotat cu o anume pro '? taie sînt oarecum totuna: de pildă. în măsura în care este f l ferâ la lucruri inexistente. un muzician ar putea fi al b . i^w. faptul că un obiect Adlcă' mai întîi.r/i/<V'J50<. numai că /Platon/ numeşte /aici/ »F se mînia o imitaţie /de mînie/. \|/e\)5f|<. săpînd o groapă pentru un ca groapă) compara _ _p majoritatea cazurilor. sau că tu ' °blectul este mereu fals'în al doilea ~ e menţionate nu Pot exista în acest chip63 în realitate f'' aU ° existenţă> aPar fle nu în feml în care în cazul perspe' ^ n". nici în majoritatea ^ ' ]U.

sănătatea e produsă şi de omul expert. dar care. muzicalul şi albul au produs în chip întîmplător. dar se deosebesc prin raportul de anterioritate . 8. mincind. deci exis. nu mai există decît medic şi pacient. contextual. -L/inunU1 10. dar zn chip contextual şi nu esenţial. principiu. Faptul că. celelalte -ţle desPre a«astă chestiune se află în altă parte. 3) facultativa. sau A fi sînt tenta e' PreSU^jt diferenţa specifică. este vorba despre divin. ci şi părţile definit ' moduri de a indica acelaşi lucru sînt cuprinse în ea. Dar dacă Unu. de pilda. Important este că o ^ acţionează în vederea a ceea ce ei cred că este bine. 2) cea generică. părţile focului sînt tot foc etc Părţile apei u. dar nu ca ceva în sine.4. 4. fiindcă. Cuvîntul otp/fi are foarte multe sensuri în greaca-put. ci împins devreme rea. evident. 6) luata u ^ 9. 15. să spunem. ţel' î -uri de cuvinte intraductibile. întotdeauna o construcţie are drept cauză necesară (proprie) un constructor /oarecare/. Silaba nu e e. este raţiune form ^ "" tru octavă. de asemenea în actualizare. dar relaţia dintre aceasta şi Policlet sau om este mai directă. 202 METAFIZICA NOTE . ci o statuie). adică la Egina. distinge specia în cadrul genului. Statuia este opera unui sculptor. în general.întâmplătoare. dar de rece medicul este expert într-o arta. Ar fi: 1) raţiunea individuală. 5. iar aceasta este indeterminată: s-a întîmplat cuiva să ajungă la Egina. adică ce sînt apă la nndui CARTEA DELTA (V) 203 . în momentul cînd acţiune ^ decare încetează. sau există o situaţie dependentă de un context. origine. . o statuie. A existat. din cauza universalităţii genuri ele nu a ^^^ ^ însernna ca genul să poată fi predicat al diferentei._. sau raţiune mate""l7 Dacă lucrul simplu nu poate fi decît într-un singur fel. nu schimbă val binelui.posterioritate. . căci. ci ca ceva exterior70: căci vremea rea este de vină că omul a navigat acolo unde nu voia să ajungă. ceva care le tace râu. Cel care vindecă. dar construcţia electivă este produsă de un anumit constructor a cărui activitate nu este necesară. 18 Desigur. dar vindecă şi om care este vindecat. aflat în virtualitate.O disrPrnetjaţl P0t CXlsta necontenit /în subiect/. fie şi aparent. or. sau răpit de piraţi. nu. Ambii sînt raţiuni /cauze/ eficiente. aşadar. /suma. deci numărul. statuia este şi opera lui Policlet. DiferenţaJ existenţa genului. Bine.„„« a spori" şi a cărui vocală este scurtă.oct ' raport de numere. căci necesar înseamnă tocmai a nu putea fi altfel. ca şi ideea de raport. Raţiunea formală este luată în sens larg: nu n> propriu-zisă care arată ce este lucrul. 6. nu această statuie. el este si necesar. Dacă Policlet este alb şi muzical. mai apropiată. ?iferitesp4" deoarece ea poate fi divizată în sunete ce nu sînt silabe ( . 7. apa este element deoarece ea poate n în părţi similare calitativ. văzut strict în actualizare. materie. în primă instanţă. l. fără neceslta.jzata<)0*t cific de silabă). coexista cu K decât. La fel şi cazul octavei. Ceea-ce-este. temei. aşa este faptul de a avea Aceste nregale/ °U d°Uă unghiuri drePte P^ru triunghi?'. in' • •" 1. aDCi sînt tot apă. ci contextuală. nu şi cantitativ. s-a întîmplatca un sculptor să se numească Policlet. {pîxnq conţine radicalul (pi) ce l5' ^ .**' J "flif CâlC UIJ<" L1 e***-"f O „ului sînt )udeC. demnitate publică etc 2. Este vor . 5) luată combinat. Aristotel nu este atomist: elementul la el este indrviz ^^ sub raport specific. i. vkr\.'"' £ re§âsescîn F»"ţ* /lucrului/. entitate simplă şi care nu poate exista cu necesitate decît într-un singur fel: etern şi imobil. 4) facultativă generic (precum faptul de a produce. oamenii se însală asupra bind""' ~jj-ijir uui Propriu. j 3. adespre Unu.sirespecte aici definiţia: căci părţile silogis-îi Arist°te'Pare Jnarrin altei specii decît silogismul. . /chiar/ dacă nu a ajuns acolo cu scopul să ajungă acolo6''. sănătatea este produsă de medic. Termenul contextual mai are şi un alt sens: el se aplică acelor proprietăţi care aparţin fiecărui subiect în mod intrinsec. Adevăr. nu numai acel raport na t' i^"" 3. de raţiune finală.

32. 23." şi „esenţial. luat ca om. ca specia în gen. apa etc.^ Este vorba din nou despre lucrurile care nu se mai pot diviza ecit m părţi de aceeaşi specie.n elemente diferite. fie ambele pot fi raportate la acelaşi subiect individual. 24. Evid Utc luat lui AristoteL r T 6Ste ° unitate. dar si că muzicianul e alb (predicatul subiectului are drept predicat. 30. 33. nici în cea a lui Coriscos nu e cuprins faptul de a fi muzical. în general. cum am văzut. contextuală. ca proprietăţi ale acestuia. evident e t ' toare aceleiaşi specii. De reţinut ca el consideră că legătura dintre subiect şi predicat. în a doua propoziţie) subiectul din prima propoziţie. r r-ir i'• • . deci. ci la faptul că ne putem r f'" fie la termenii care sînt asociaţi şi care sînt. Casa în raport cu părţile sale componente. >C 204 METAFIZICA 27. cantitatea. numai că a fi om e o proprietate esenţială. 34. Unii au presupus că Aristotel pur şi simplu a gre. asocierea prin copula este se face în mod contextual. In Categorii. Aristotel presupune. contextuale. redate prin propoziţii cu predicat nominal. Alci se află. timpul.^_ puţin în orice propoziţie şi că el asumă funcţia categoriala a p tulul. în definiţia muzicalului nu este cuprins Coriscos. cetaceele şi peştii nu au o unit ^?'ate" că. loc. poziţia şi posesia). Pisica şi canele aparţin aceluiaşi gen (mamifere 1 d leiaşi specii. existenţa participiului verbal activ sau pasiv la patru timpuri face ca propoziţii cu predicat verbal să poată fi cu uşurm. care nu sînt Se poate distinge aici „materia ultimă". copula. Aici apar doar 8. locul. dar au una analogică: seamănă. 20. suferirea. care nu se înfăţişează drept compuşi. 1 irurilor res* ""^ """^ definiţii indică existenţa unei unice Fiinţe de «abilitat». irep^ O mare problemă au constituit-o exemplele date de Ans ^^ a corespunde unei predicaţii nonnecesare. dar nu este o uni-?' ele mărimi la rînd ^arece mărimea se poate diviza în părţi ce sînt ^a Gamma.Pectlve.19. în timp ce a fi muzician e o proprietate neesenţială. calitatea. . contextual f la tipul predicaţiei în care ei cad cu necesitate. necesar. despre multiplele semnificaţii ale termemior.cit. după felul predicatului. după părerea mea (ce seamănă cu cea a lui Reale) este sa ^ între to 6v Katot crunpEfjTiKO!. alcătuit. _ . principalul „punct '" 25. deci care presupun cop la „a fi". Această pisică este una la număr. lemnul '" na primă" — pămîntul. Două pisici însă aparţin aceleiaşi '••" "'" sînt aceeaşi pisică. Atunci cînd se poate spune că albul e muzician. dar.aVCa un"ate rindea aparţin unui gen comun. relaţia. lipsind poziţia şi posesia. cel de-al doilea în primul. intrisec _ jnţelege(n face de obicei. şi TO 6v KaS'awo ca intre „ ^ ^ extrinsec. au un aspect similar 6 ^ 29. acţiunea. Distincţia este asemăna toare cu cea din algebră dintre identitate (o egalitate în sine) şi ecuaţie (o egalitate contextuală). ' ^ Cll> dar PC 28.Exist . ucţ'a pe care o tace nu se refera la faptul ca uneori asocierea subiectului cu A catul este nenecesară. Pe de altă parte. în extensiune şi în intensiune : astfel predicatul a fi om si a fi muzician pot fi considerate fie ca incluse. cărămizile. <j0iuţi». se modulează. Aristotel arată că predicaţia poate fi concepută în două moduri numite mai tîrziu.Lucu l "" C ~ substrat Pentru sPecilIe diferite> Anst0tel) materia> dar analogia este evidentă. Mai degrabă prin to ov Kcetâ o\>ii|tePrlK01's CARTEA DELTA (V) 205 tiva termenilor pe care îi poate conecta (ter- . " ?' nu. în greacă. Aristotel vorbeşte despre 10 categorii (Fiinţa. că „a fi" este prezent imp"«. capătînd aceeaşi semnificaţie fundamentală cu a acestuia. d. facultativ etc. alteori necesară. ' '" ""•"•" 31. Masa şi scaunul. Aristotel discută semnificaţia copulei a fi Distin^. non-necesar.

ne-am putea gîndi că. materia apei este identică cu ea însăşi l speciei. Pe de altă parte. deoarece vizibilul este implicit obiect a ^ _or 51. în acest sens. 47. c t Aristotel explică mai jos polisemia termenului. B e A. numele „Socrate" poate fi aplicat mai multor subiecţi. cogitabil. marele se asociază cu muzicalul doar în mod contextual.ate"a tiv. Aristotel vrea să spună. Apoi. vefjelţi să nu fie obiect al gîndirii. ci la ceea ce este separabil. sau de un anume subiect. efectiv. Fiinţa lucrului (forma). -.» f . Identitatea de Fiinţă este cea a lucrudefiniţie (aceeaşi formă). cel pe care 1-au ucis atenienii dîndu-i să bea cucută. că Socrate este unul şi singur. direa. fundcă nu poate fi conceput acel Socrate în absenta proprie-»ţ» de a fi filozof. dar unor specii e atributele aceleiaşi Fiinţe. trebuie să ştim mai -aiul". CU "exprimă ceea ce lucrul este cu adevărat şi care. acelaşi om poate fi şi pacient şi medic. devine şi el o relaţie. O problemă specială o n la materie şi Fiinţă. ce se manifestă prin mişcare. ceea ce face ca arta medicinei să se afle la el ca o virtualitate — el ca medic şi nu ca pacient. calitatea este o proprietate a Fiinţelor. n 39diferite. 48. ' îne cînd apar şi dispar calităţile. a ' ^jru11 în context. parte ^ dacă întregul este segmentat. Pentru ca materia însă să fie recuperată. Un lucru gîndit. fundcă părţile ei sînt identice specific cu întregul Pa). nu vom spune. 5wan. trebuie dist' m. probabil în f pentru ca un lucru să aibă Fiinţă. lucrurile stau diferit. în sens stri > ^^ un obiect vizibil. atributul „filozof se asociază cu acel Socrate. mau a celor individuale. deoarece ea nu se poate construi singură. A spune că ceva cogitabil este în relaţie cu gîrwire a repeta de două ori acelaşi lucru. cîtş'5 52. într-un sens. „potentă" „virtualitate". trebuie conceput tenta separată a părţii. Deci. presupune implicit o re. exemplele de tip „^^ predicat. 45. iar expresia „orice Socrate" poate fi considerată corectă. Evident. deoarece s îi aparţine a devenit o relaţie. menl ce ţm de c° ^ 5v Kae'ain6 vom înţelege pe „a fi" privit în C e A ?> B' rf Pcapabil să exprime categoriile Fiinţei. 36.itînseamnă în greacă „putere". aparţin aceluiaşi gen (animal).. Atunci. 44. ci expresia categoriei acţiunii. în mod necesar şi nu facultativ şi contextual.imbare« nu trebuie văzută legătura contex-poziţia: »°mubiect si un predicat (pe care Aristotel a examinat-o în tuală dintre su ^^ ^ muzician"). sens care se învecinează cehie materie. el se diferenţiază de alte animale şi este om. 46. adică să poată fi ceea buie să existe o materie din care să fie făcut.. indiferent de^ ce £Ste permanent şi subzistent în lucruri. pentru ca „muzicalul" să aibă sens. evident. „posibilitate". „bătrîn". „ . există/orww cu expresia sa verbală. Dacă acelaşi om e şi alb. contradictorii şi nu opuse. . Dacă un om e de două ori mai greu decît altul. De aici şi imposibilitea de a-1 reda printr. dar şi „posibil". . mar-ckazâ stabilitatea şi permanenţa. doar dacă prin ea înţelegem „orice om numit Socrate". o relaţie. există două sensuri princi->nt>itar>Ţ^ slifatrat> suport al unor calităţi. ic f-tintd inScaiiiiJ. dar probabil că Aristotel nu se referă aici la ceea ce este separabil realiter. w . (Tradus m latina prin ceea ce rar"Anstotel observă că. Acela este un subiect individual care poate fi identificat într-un context dat cu predicate ca „muzician". deoarece el fiind cogita . definiţia. este vorba despre anterioritatea virtuală' să poată fi concepută distrugerea întregului. de aceea. în greacă Swoaov înseamnă deopotrivă „capabil". Termenul poate sugera o interpretare platoniciană. adică p^ . autonomizabil cu ajutorul gîndirii: aspectul esenţial. Evident. Totuşi. Aristotel raţionează. • Aşa cum s-a mai arătat. virtuY precede. în actualizare. în pro-sine însuşi. Dar. 40 P • 41" P '"'"sâ defin 206 METAFIZICA Pentru ca â exis42.. 50. em defini „omul muzical". sa««43. al omului. calitatea este o proprietate a genului în care se află Fiinţele: cînd un animal are proprietatea de a fi raţional. O linie este identică cu sine sub raportul numărului m continuitate. de asemenea. _ . 49. în acest sens diferenţial.rolul lui „a fi" în ţ*^ atunci avem asocieri de tipul: A e B. astfel încît polisemantismul său e mult mai mare decît în români şi trebuie să folosim două cuvinte acolo unde textul lui Aristotel are unul singur. trebuie să existe mi concret. e e CJ atr*uu" textul greutăţilor. Evident. trarîndu-se singur. cînd spunem că muzicalul e mare. „capacitate". La fel.' singur termen românesc. Pe de altă parte. "lo 38. TeXoţ în greacă înseamnă deopotrivă sfîrsit. general al lucrurilor. Cu o clădire ce se construieşte. întregul nu poate f i conceput decît ca compus di' partea este anterioară în virtualitate.

De exemnl 2 = 8 dacă prin 8 înţelegem aici (contextual) două grupe a ' C°ntextual 67. dar nu sînt prima stiin ' teoretică. De fapt. Referirea este la celălalt sens al termenului sine. cum ar fi „cerc pătrat". un enunţ fals poate «uevarat. sau fictive. cu sens privam. mincinos. pot fi numite. în greacă V|»ex>5r|. ecte. Vezi infra. în general false. 57 Cuvînrul înseamnă în greacă deopotrivă „a avea .CARTEA DELTA (V) 207 -~ ™ . 59. '• 69. amăgitor. drfcnt ib\ov. adică 54 De exemp u> • estiu animalelor. dar e „adevărat" la ' . nu evită răul. superior'^ i^"1'" spune falsul fără voie (Ahile)... în aceste două sensuri. Noi le-am numi imposibilităţi sau amăgiri. un contur. deveni aHo. E fals (mincinos) la exterior.n CARTEA EPSILON (VI) Ştiinţele particulare se ocupă cu anumite porţiuni ale realit" " Distincţia dintre ştiinţele teoretice. nu are obie " UMnte> falsul. 62. ci uneori omul se aşază în realitate. Aristotel se referă aici la obiecte imposibile. rasă. E destul de neplăcut faptul că Aristotel foloseşte termenul cruupepriKOi. Ulcare 68. Probabil. cît şi gen. proprietatea de a avea o anumită dimensiune plasează triunghiul într-un context local. TruSoţ înseamnă. dar numai în mod contextual. sau una senzorială. în mod paradoxal. Un om etern aşezat r i e asemenea un obiect imposibil. • . cît şi „condiţie în care cineva se . 71 . ' 66. De exemplu. face parte din definiţie şi deci. deopotrivă fals.. pe de-o parte. în greacă. revoc. "* ^DeBmţia indică specia sau forma lucrului: omul este un animal hlld. Poate crea o context naiul . 70.Antisthenes * • cnunţ fals nu are QL • ?une Anstotel — din faptul că. ceea ce au ele comun este faptul că proprietatea respectivă nu se află inclusă în definiţia (Fiinţa) lucrului.nune noi. O iluzie intelectuală. Fizica şi matematica sînt ştiinţe teoretice. înşelător. 65 J. ideea este că omul care face voluntar cev dovedeşte inferioritatea caracterului. O diagonală comensurabilă este arTd dC °bleCt' imposlbil în mod absolut.rft posesie".M Itate' S1) *n mod contextual. 63.\ e unde rezultă că orice enunţ care are referent ţ/atefienunţat Ar'" ^ ^ devine imposibil. sex. Text alterat şi devenit ininteligibil. în mod absolut (sau considerat înşine). în Hippias Minor al lui Platon acest r'°r' C*c' ficat cu Odiseu) e considerat. Ca pretutindeni la Aristotel. în greacă. Cum a™ Ţ raţiunea aparţine numai omului luat ca om. Este atributul numit şi vâzut ca separat. numai raţiunea finală de a fi necesitate. deoarece nu mai ' emir. ^^uritu""! A ecesarrnente adev's ^ care unul singur îi exprimă esenţa şi m timp ce celelalte. 53. Pe de altă parte. în aceste situaţii. pe de altă parte. 60. Aceasta este prima . ca un substrat ontologic pentru particularizări specifice. de o proprietate dependentă de un context permanent. dar şi „a ţine . inconsistente sau la fanteziile intelectuale. 1-ar putea evita dacă ar fi instruit asupra răului. atît neam.^™ d«pre definiţia lucrului. proprietatea de a avea suma unghiurilor egală cu două unghiuri drepte ţine de un alt tip de context: natura geometriei spaţiului respectiv. spune Aristotel face cumva parte şi din specie. Animal ca gen.proPrtum' . Se distinge apoi o proprietate dependentă de un context local şi momentan. 61. gfjq înseamnă atu „p ^Texturec vorbeşte despre a.. pot este 208 METAFIZICA deveni adevărate în anumite contexte date. un cu °biect nu e fa° ^'" m°d absoujt> deduce nelegitim că un enunţ ^e adevarat ^. specia este parte a genului. în timp ce ° h ^ deşi instruit. privite m extensivi-tate. înseamnă. ştiinţele practice şi ştiinţele prod tive. Omul care face invol "^ ''' rău. cum ar fi o fantomă. planul ontologic este strîns asociat planului epistemologic: genul este conceput. în absolut. ca primul element al oricărei definiţii prin care se cunoaşte ce este ceva. mult diferite. arata că pentru fiecare lucru se pot formu-. nu se înşală pe sine.

Consecinţa este că ar exista trei filozofii te CARTEA EPSILON (VI) 213 / aia (într-adevăr. că fizica este o ştiinţă teoretică. sau are ca obiect un gen anume şi /o ştiinţa cu ca ^ ^. cel puţin însă. Or. /aceste ştiinţe particulare/ nu spun nici aca există sau nu genul cu care ele se ocupă. în generala^ malul. De asemenea.rprima /ştiinţă teoretică/ se referă atît la lucruri reetert* cît şi imobile. cu ceea-ce-este. şi astfel ele demonstrează.. l Capitolul l S"nt cercetate /aici/ principiile şi raţiunile de a fi ale celor ce 1025b -n şi anume. iar preocuparea ei teoretică ar avea în vedere a realităţii capabilă să se mişte şi acea Fiinţă care. ce anume sînt ele. fie mai simple. este limpede şi de ce trebuie studiată şi o anumită parte a sufletului.eSte lmPede că ea nu e nici o ştiinţă a acţiunii prac-luctivă <no\. ochiul. frunza. prin-. ce se^fhVrC° caPacitate v'irtuală. parte ce nu există fără materie6. Din toate acestea se vede bine. La fel. pe anumite obiecte matematice ea le ia ca imobile si ca neautonome. precum nasul. care c totuna cu teologia si car este. dintre lucrurile care sînt definite si d ^^ * se spune ce sînt ele. şi nu în realitate şi nu interesează metafizica. şi totuşi nu de fizică (obiectul fizicii suit en i tăţile mobile).se află în omul ce produce — anume. însă dacă obiectul ei îl formează obiectele imobile şi autonome nu este clar în momentul de faţă. cît si aaca el este4. fie mai exacte. prin urmare. proprietăţile în sine ale genului cu care ele au dc-a face. dacă toate lucrurile fizice sînt concepute asemănat nasul cîrn.filozofie.dl caracter/ universal. ci de o ştiinţă aflată inamtet ambelor /acestora/. Trebuie însă să nu ne rămînă ascunsă esenţa obiectul ' •n?ater'e/. obiectul fizicii îl constituie obiectele auto dar nu imobile. rădăcina. desigur. fie mai lax. Căci există o raţiune de a fi a sănătăţii şi a ştirii de bine. osul. deoarece a cerceta în lipsa acestora pierde vremea. fie una teoretica. Căci ele sînt raţiuni de a fi Pentr . ci există doar un alt mod de lămurire3. tonoit* Da. e limpede. şi. este necesar ca toate raţiunile de a tisV dar mai ales acestea. Că. unele sînt precum nasul cîrn. dacăexisu ceva etern. De unde rezultă ca nu există demonstraţie a Fiinţei şi nici a ce este ea. deopotrivă. (într-adevăr. planta în general (definiţia niciu-nuia din acestea nu e posibilă fără mişcare.'şi există şi principii. Ceea-ceeste poate fi luat şi în calitate de proprietate contextuală. deoarece acesta nu are un caracter necesar. principiul acţi-a m celce acţionează — anume. se ocupă.~. Ceea-ce-este ca adevăr se află în gîndire. i r. faţa. e limpede că.r' f . ea are în vedere o ast-repaosului) Care. ' *^1 SI in/>„ r i iate-este :orcu este definiţia sa. potrrv' P?rţ!Une J în majoritatea cazurilor. Căci Petice si cel al intenţiei sînt identice. intenţia. în timp ce obiectul matematicii e format ^ obiecte asociate celor imobile. fc într-adevăr. e luată numai ca inseparabil' /H '^*i. Ele nu produc vreo definiţie a esenţei!/domeniului respectiv/. elemente şi raţiuni ale matematicilor. carnea. în timp ce concavitat fără materie senzorială5. însă toate aceste /ştiinţe/. Nu există ştiinţă a contextualului. dacă orice ştiinţă este fie una ci • . fie mai constrîngător. jogia/ este pr ^ ^ apărea totuşi: oare prima filozofie este °.• • i . în cazul lucrurilor fizice. caftind. Aşadar. o ştiinţă care are ca obiect ceea-cc-estc ca fiind. Diferenţa este că la nasul cîrn /forma/ este unită CUm ria (nasul cîrn este un nas concav). drept obie? VremC " ^ întîmPlă ca ^ fizica să fie ° Ştlin^> avînd fel de Fiinr "" ^ * ceea~ce~este (anume. vizibile*. altele — Carc concavul. fizica ar fi că. altele iau ce-este-în-sine /obiectul lor/ drept ipoteză. ceâ mai nobila _^ sînt preferabile celorlalte ştiinţe. fiind circumscrise <7iepiYpavjrâuevca> la o porţiune din ceea-ce-este si la un gen lai său/. asociat lucrurilor fizice. Or. dacă există '] ^se află într-o natură de acest tip.sa conţină în ea însăşi principiul mişcării si al r'ce<rnYY. orice ştiinţă care raţionează sau are parte de ceva raţionament se ocupă cu raţiuni şi principii. este clar că o cunoaştere a sa ţine de o ştiinţă teoretică. * ' ~w rie una productiva. astronomia se referă la anumite naturi . nici de matematică. dar probabil că nu au luate ca prezente în materie7. ci.-'. este limpede cum trebuie căutat şi definit. . dar nu se ocupă cu ceea-ce-este pur si simplu «btAxflC^1 şi caftind. deoarece ţine e o aceeaşi concepţie a clarifica atît ce anume este /ceva/. tulpina. Acum. .r\riKr\>. Or. unele ştiinţe o clarifica prin senzaţie. iar aceasta /teoştiinţeleteoreUfCeerabila ceiorlalte ştiinţe teoretice.) Iar filozofia undeva d'vl"u1'^ ca obiect de studiu genul cel mai nobil9. imobil şi autonom. în general.)' 212 METAFIZICA a acţiunii Rezultă că. asumînd-o ca atare2. iar ele au întotdeauna 1026a materie). ^ exjstă acelaşi mod /de abordare/ nici o anume na metrja ş. Dar şi matematica este o ştiinţă teoretică.

dacă există o Fiinţă imobilă această /ştiinţă care o are drept obiect/ este anterioară /fizicii/ şi ea este prima filozofie. dacă „muzicianul Coriscos" s' r"1 riscos" /sînt. fiindcă nu stă în natura Iar arhitectul vin . acesta din urmă este principiul şi aceasta ^ nea de a fi a contextualului. dintre care unul ar fi ceea-ce-este contextual. într-un anume context. dar nu există /generare şi pieire/ a entităţilor care există /doar/ contextual15. ac££a a medicului. De pildă. în măsura posibilului. într-un anume fel. aşa cum a tat. Se pare că. dacă tot ceea ce există da" °" etern. a stabilit corect că f^'^ ocupă cu ceea-ce-nu-este^. diferită de toate celelalte case. s-a născut /totuşi/. m atara acestora exişti figurile categoriilor (de pildă. într-adevăr. să fi devenit gramatician ca. dar nu '. de pildă./ dacă un muzician şi un grarnati ' "* ceva diferit sau acelaşi lucru. se poate spun -SUCa Se argumentează cel mai mult în legătură cu proprietăţile co " /întrebîndu-se. în legătură cu contextualul trebuie arătat. nu se ocupă cu contex° CaSă nu face toate contextele asociate nesfîr^lte la număr şi nimic nu opreşte ca. într-adevăr. ci doar in mă) cazurilor. ceea ce nu ar » ^ permanent. cum ""^ "^ "^ "^ şi daCă mai semnifică ^ ^tc™ 0 ^ PlUS> ceea~ce-este luat ca virtualitate. Capitolul 2 Or. în acest fel. altul -ceea-ce-este luat ca adevărat şi ceea-ce-este luat ca fals. Ve a»emenea' SP rmanent. dacă în miezul verii ar veni vrem şi ger. tît şi ca buic vor VrCme °e CCea"ce"este are multe sensuri. iată. animal. el nu este. nici în majoritatea cazurilor alb (căci el nreSteotrivă/. şi fac cîte asemenea discuţii se mai pot face.vă'tămâ-aşa. rUită Să fle Placuta> Pentru aHn . iar ea este. într-un si sa facă aceaSt^a^hitectul să fie medic. de asemenea. deopotrivă. Deoarece printre cele ce sînt unele există permanent la e . identici/. fiind el gramatician. contextualitatea este ceva aproape de nefiinţă <£yyu<. CARTEA EPSILON (VI) 215 unem ca omul este. în mod necesar — mă refer nu la constrîngere. Dar. şi o /ştiinţă/ universală. întrucît este prima. mai întîi trevorbit d £rP. ci.r j ceea"ce-£ste contextual. esenţa şi ceea ce aparţine /de ceea-ce-este/ ca fiind11. ceea-ce-este conceput ca fiind pur şi simplu este conceput m mai multe sensuri. limpede probabil /astfel/ şi de ce nu există ştiinţa « contextualului.) dar dacă nu ar exista altă Fiinţa m atara Fiinţelor situate în materie'. spunem că a fost o întîmplare în contextul ac ^ i j nu vom spune astfel dacă ar fi caniculă. dar că ( decă în mod contextual. ti io\> |ifi ovtoqx Aceasta este vădit şi din următoarele argumente: Există generare şi pieire a lucrurilor care sînt altfel dedt contextuale. fizica ar fi prima ştiinţă.y. care este natura sa şi din ce pricină există el. Clsei clădite ' Iată un indlclu: f ractlcă.:-* 1026b 214 METAFIZICA etrul • ?1 nu există o creaţie arhitecturală avînd drept obiect vreu l A • te atribute date /numai/ de context. /cineva/ fiind muzician. ce este.'^^ mimte/. Şi . la faptul de a nu fi cu putinţă să fie altfel — iar altele nu ^ prin necesitate şi nici permanent /la fel/. şi. în mod contextual. dar/matematica/ generală este comună tuturor /ramurilor matematice/.) în acelaşi mod ' • nu cercetează contextele de acest tip în care se a f h ^eortl i • i• se interesează daca un triunghi oarecare şi triunghiul unghiurilor egală cu/ două unghiuri drepte sînt cev ('f Un" Şi pe bună dreptate : căci contextul /asociat/ este ca u ^^^ aceea Platon. f ie productivă. într-adevăr. Şi ei i-ar reveni să cerceteze ceea-ce-este caftind. de aici şi consecinţa că /pentru ei e ' posibil/ ca. sau nu. fiindcă aceasta ^ ^ aţie se regăseşte permanent sau în majoritatea căzu timp ce prima — nu. aşa). să fi devenit muzician14.j nw '«a/«/. Şi totuşi. nici în majoritatea cazurilor. Va n. pe acela u ^ ^„j contextual. însă s-a întîmplat. şi anume că .

se va ajunge la momentul prezent : astfel. ceva în afara lucrurilor nece-. anume ceea ce se întîmplă şi este dat într-un context. deşi ţinteşte anumit contex . fără /proces de/ generare şi de nimicire. fie altcev . u„ principiul că se poate întîmpla fie ceva. dacă va n însetat . şi faptul că nu exist' avînd-o drept obiect. fie în majoritat dar asta şi atunci cînd e lună nouă. de aceea faptul s-a întîmplat într-un nu e conform ngm __ şi /mîncarea/ este /sănătoasă/ cum o gadar nu e aşa intrinsec. de vreme ce este necesar să existe o raţiune de a fi noncontextuală pentru ceea ce apare şi dispare20. Dacă nu. că se merge pînâ la un a *cest piu /explicativ/. * >deexemplu°ta 1Utea' fie Pentru majoritatea cazurilor. CARTEA EPSILON (VI) 217 — ' este responsabil de generarea lui însuşi22. Contextualitatea în în afara. . încît. sau pînă la un anumit moment din trecut. prin urmare. dar asta către ob^'nereajtei culinare. în mod necesar.v-"*^-1» f A r 'i A f l -* "• text şi raţiunea lor de a fi este m funcţie de context.. (Dacă nu ar fi aşa. Şi astfel e limpede că. fie să-1 fie Pentru to fmr"adevar' trebuie să existe o determinare. ci majoritatea /există sau devin/ în majoritatea cazurilor. De exemplu: /omul va ieşi din casă/. 1027b dacă va exista un al treilea. nici în majoritatea cazurilor. Acelaşi lucru se poate spune şi dacă cineva ar sări spr ^ ^ Căci deja există faptul /întîmplat/ undeva. Dar r n ma'ortatea cazu" Pnr. S-a arătat. scoţîndu-se mereu o porţiune de timp dintr-un timp determinat /situat în viitor/. totul s-ar petrece în mod necesar.) Rezultă că materia. sau aceasta este cu neputinţă ? /Daca e cu neputinţă/. cu condiţia să iasă din casă. ^' Pe un alt 5 ţ minteri/ fle ™ înveţi tu însuţi ceva. . *** ^ °^ect fie ceea ce este permanent llntr-/0?" C£> £Ste /astfel/ în majoritatea cazurilor^. /numai/ dacă se va întîmpla cu Este vădit. aceasta. fie are loc.' • ar "Permanentul" şi „eternul" nu există ? Sau există unele entităţi eterne <cuStcx>? chestmne trebuie cercetat mai tîr-U eX1Stă ° Ştiinţă a c°ntextualităţii este limpede. daci va fi însetat. Trebuie pornit de la următorul principiu: oare nu există ceva care să nu fie nici permanent. există. Acest din urm fapt. nu. în afara acestui lucru. cu condiţia să existe lucrul celălalt. aşadar.bucătarul. dacă se va întîmpla altceva. mă refer la c fost. se vor întîmpla toate cele vii • jeja pinzînd de acest fapt trecut/. Dar dacă vietatea va pieri de boala ^ încă nu-i hotărît. dacă e lună nouă /hidromelul e de folos/ permanent. Oare va exista lucrul acesta.. P u celelalte lucruri. există ceva /cu consecinţe fatale/. de pildă. în mod necesar el va murt nu va muri /în momentul respectiv din viitor/. ~c Capitolul 3 Că există principii şi raţiuni de a fi care pot fi generate si nirni cite. Cît despre ceea- . acest om va muri de boală sau violent. nu se v cînd nu /va fi de folos/. este raţiunea de a fi a. deoarece nu toate lucrurile există sau devin prin necesitate şi permanent.lisăm acum deoparte. contextualităţiin. nici o virtualitate T1/^ r'ări centru realităţile ce sînt sau devin în funcţie de condCtinil**. aceasta se va întîmpla. nici în majoritatea cazurilor <cbq em TO itoXv» muzician. cum ' a«ea că hidromelul este de folos celui cu febră *" «nume feU Cum ar fi 1027a 216 METAFIZICA în majoritatea cazurilor. şi astfel se ajunge pînă la ce se petrece în prezent. dacă va mînca ceva iute. aşadar. dar acesta nu se mai reduce la altu • ^. există virtualităţi productive. sau nu ? /Va exista/. cercetarea lui ceea-ce-este con-1 de vreme ce s-a analizat îndeajuns. de exemplu. capabilă să fie altminteri decît regula generală. prin urmare. de exemplu prezenţa c ^g în acelaşi subiect. Şi va ieşi din casă. Astfel incit. /determinării/. fie nu. toate ar exista în mod necesar. dar pen-C alitătile contextuale nu există nici o artă. iar cînd devine /astfel/ la un moment dat. Dar princip^ nu «"J bine la ce fel de principiu şi raţiune con-trebuie cercetat ^ jacă /principiul respectiv/ este materia. aşadar. fiinţa vie va muri. tex Capitolul 4 . ce este ' litatea. care este raţiunea ei de a fi. Iar acesta din urmă /va exista/. va fi /aşa/ într-un context. De exemplu: albul nu este nici permanent <6tei>17. însă. este limpede. trebuie 'să existe şi realitatea contextuală. ci va fi. Citi dacă nu ar fi aşa.^ ar pUtea gati /odată/ ceva sănătos.

jO. numai CSt. fie ca „realitatea absolută" (ccea-ce • " absolut). ceea ce ar corespunde interpretării A' • "'"' ca şi unor curente actuale (Reale). ea nu se referă la un gen. iar falsul implică contrazicerea acestei distribuţii.SCPimul caz lucrurile se petrec în fapt. Ele asumă. grec etc.-e /dintre 'subiect şi predicat/. în general. desigur. în ansamene'ralâ. date de o ştiinţă supraordonată.e°parte-. sufletul. poate fi înlocuit cu multe altele (muzician. ca lui Socrate să i s :* buie un predicat care să nu fie esenţa. câtre universalitate. fie că este într-un sau. ci. în timp ce un nas cîrn este formă unită cu materia şi este stuoi fizică. dar nu va înceta să fie om. vezi'"/"-' maticile nu este perfecta: într-adevăr. De exemplu.Căci primul îşi are raţiunea de a fi inde-SWiri. de exemplu „Socrate este f l zof" (majora fiind: toţi filozofii sînt oameni). Dat fiind ca unirea şi separarea se află în gîndire şi nu în lucruri. evident. Evident. dar mobile. cel mu > •^&ţiS< referenţială. sau altceva pe care gîndiîl disociază de un subiect25. ştiind că triunghiul echilateral se defineşte ca un triunghi cu toate laturile egale se demonstrează proprietatea sa de a avea şi mediatoarele egale. 4. cum ar fi că binele este adevărat şi răul neapărat fals23. în timp ce în al doilea caz Cil" Li în eîndire. La Aristotel. această existenţa în mod empiric. De exemplu. Anal°giacu ™*rmeazâ un gen. Vezi şi P. juj 6. doilea o are ca fiind o anumită atitudine a ^rnîne a[ realir TrK. comună şi acceptată CA prima matematică. este forma trup^ şi nu există fără acesta. '«aţe /âcn aAe"este contextual şi ceea-ce-este ca adevăr trebuie terjnmAtă c l . nu oferă o demonstraţie./a/5»/ şi adevărul nu se află în lucruri. în premisa minoră.. deoarece termenul mediu' neexprimînd esenţa. dacă această ştiinţă se identifică cu te CARTEA EPSILON (VI) 219 «bă ca obi ! determinat. adică divinul. divizat în specii: va exista deci „cile.) Dar ţine de o altă discuţie cum se poate gîndi unirea şi separarea /termenilor/.^e o anumită. (Socrate poate înceta să fie muzician. Ciţe chestiuni aşadar trebuie cercetate în privinţa a ceea-ce-este şi ceea-ce-nu-este astfel. aşa cum cîrnul nu există fără nas. la armonie sau la acustica pline matematice şi totuşi asociate materiei. Concavitatea este formă pură şi este studiată de matematici. la distribuirea ltimenilor contradictorii. <n^gL . demonstrînd proprietăţi şi nu esenţe. într-adevăr. . io . mai multe mate ^ ^ -ma filozofie ca ştiinţă a ceea-ce-este ca fiind Oricum. Dar ceea-ce-este nu formează un gen. 3. Termenul poate fi înţeles fie ca „realitate văzută" lut". Or. ci în gîndire. ştiinţele nu pot decide nici dacă existenţa domeniului respectiv este sau nu necesară. De vreme ce nu pot demonstra esenţa domeniului lor. detaşată de contexte (ceea ce este sugerat şi de f ^ ' ce este ca fiind"). dar discuţia despre entităţile simple şi despre ce sînt ele nu se referă la ce se află în gîndire24.) şi deci nu oferă o cunoaştere necesară.) O ştiinţa porneşte de la anumite premise şi definiţii. ele se refera la unire si des-. 5. atenian. şi o matematica g^V^ 5ecunde. (Adevărul implică afirmarea /unităţii/ pentru ceea ce este unit şi negarea /ei/ pentru ceea ce este despărţit. ci la o unitate. ceea-ce-este rile s F /adevărat şi fals/ ~ este dif erit d'e ceea-ce-este luat în sensu-nncipale (este vorba fie despre ce este. la modul general. Numai că acest siloeis corect formal. este conştient de dificultate. Aristotel se referă. tul raţional. Apare contradicţia: dacă filozofia primă are ca °^ ^ ^i[jte ce-este ca fiind. Sau ştiinţa Fiinţei imobile şi separate (divine) . aicu^ 8. Aubenque ''°na'e' 2. matema-u. este vorba despre astre. Asumîndu-se printr-un postulat. Aceasta ar presupune identific ? ln ' căutate" cu teologia. Numai că tocmai prioritatea accs-. ce sînt autonome decît separate de materie). votiţ. astfel încît să nu se ajungă la termeni ceşi urmează doar unul altuia.-ecţ ce£*' 9. . trebuie studiate mai tîrziu.ce"1'adevăr şi ceea-ce-este ca fals. 1028a 1. Nu se poate demonstra printr-un silogism Fiinţa sa unui lucru. Vezi Introducerea. este formă pură şi nu aparţine domeniu ^ ^ 7. mărime.Slolvo'-c^x Ambele se referă la genul care mai fle in "fara /noaţU ll"u emdenţiază o natură a realităţii care să rea raţiunile şi principale a ceea-ce-este ln cartea unde am arătat în cîte sensuri se că ceea-ce-este are multe sensuri]. concluzia „Socrate este om" (om est F""'1 lui Socrate) presupune. mă refer la unire şi la separare. dar. teo ogi _ ^ coincidă cu totul S-ar putea spune că ceea ce se suPrap"^| sj imobil seamănă bine cu ceea-ce-este ca fiind. Celălalt mod de lămurire ar putea fi inducţia.

muzicianul faţă de gramatician nu e nici ^Piatra ţaţă de statuie> md ^ {f d [b . Materia este sediul virtualitâţilor. . • Dacă muzicianul a devenit gramatician — spun sofiştii — el a devenit din muzician.•• s~^. 21. Dar felul exact în care vietatea va muri depinde de context şi este produs de un lanţ cauzal nenecesar în continuitatea sa. în sfera supralunară rl nu există materie. Problema adevărului şi a liberei. adică cu intenţionalitatea liberă Zt>. dacă un triunghi oarecare şi triunghiul în sine (cu anumite proprietăţi geometrice) sînt ceva diferit". Cealaltă sursă a alităţii la care Aristotel va face aluzie este intenţia. U. Faptul că o vietate va muri este sigur. raţiune t^U~ ta a omului. Devenirea şi pieirea presupun..u în lucruri. imprevizibilul. 254a. regularităţile sînt perfect 20. Or. deoarece natura ei.. cap. După Aristotel ^ introdusă de existenţa materiei. cate. problema este cea a succesiunii cauzelor: este ea întotdeauna necesară. ceea-ce-este ca fiind presupune (vezi Cartea Gamma. De fapt.. şi ştiinţa unei Fiinţe situate m afara contextualitaţu. totul ar fi necesar.. cnjupcdveiv „a se întîmpla". Dar cauzele (raţiunile de a fi) pot fi ele însele existente în mod necesar. O altă interpretare citeşte: „ . Or. Evide că nu tot ce nu e etern este şi generat deoarece s T "" m' toate aceste raţionamente sofistice sînt posibile tenU unu? 1?t" Smt Lrelatlvi?ti> se referă numai la contexte şi neagă exis-J5 c "ce stab'l. Platon.. nu e treaba geometrului să se ocupe de proprietăţile non-geometrice ale triunghiului. Vezi nota 12. Contextualitat ' introduce iraţionalul. eticii. falsul — la o noncorespon e . sau o materie subtilă. După cum spune Aristotel.dm ""Posibilă. Pnn devenire. . arbitrariul. sau nu ? Cred că Aristotel are aici în vedere voinţa şi intenţia. Dacă toate raţiunile ar fi permanente şi nu ar exista unele care ar apărea şi dispărea. 12. Pe plică eternitatea. cum pare să considere Aristotel. nu aşa pentru antici. sau statistice (cot im. Desigur. taţii nu : . de unde rezultă . ' ?' taţia este o calitate permanenta a materiei. -ă (nu doar cu ^ ^der^ nu este obiec0va> Adevarul . Dimpotrivă.« e de a face şi cu raţi26 î"senSV. dar şi raţiunea eficientă (intenţionalitatea) oferă momentul de hazard sau de libertate care să împiedice ca lumea sa fie o fatalitate.__num<u LL1 6 __. jj-ocupă cu lucrurile simple. Intuiţia lui Aristotel ar părea excepţională aici. Materia. 220 METAFIZICA 17. ci logicii.v contextuali». rrnan 18. cu-prinzînd contrarii. din prici-eineSţlal> aProaPe "Psita de Fiinţă. aşa cum nu e treaba arhitectului să se preocupe de proprietăţile non-arhitecturale ale casei. respectiv. Este vorba despre ceea-ce-este modulat de categ CARTEA_EPŞII£NJX1L ^— . n_ 24. a Fiinţei. existenţa unor cauze necesare. adevărul se referă la coresp ^ denţa dintre realitate şi gîndire. Exemplul dat pare curios: pentru noi binele şi răul un mai e-grabă de subiect decît de lucruri. 23. * r r . şi nu a ontolog '. în sens pro priu. erau aici înţelese nu în sens moral. care alcătuiesc fundamentul ştiinţelor p 25. Sofistul. l) non-contextualitatea. Existenţa întîmplării. ci cu definiţiile. °* e' »a pierit"0 A a?CZat" se poate r^ca în picioare. Aristotel se referă aici la contextul intrinsec. adică nu cu asocierile dintre subiet ^^re.1 d7oTcu materia). i. 28.. dar nu vom spune "a caracterului ^^^ contextuală „Coriscos aşezat" este. to KO>O>). t. a contextualităţii presupune o explicaţie cauzală. e noi prin „contextual" 0^(^65 este par-neutru al verbului. dar diferenţa faţă de gîndirea mo na este semnificativă... 2. Termenul grec înseamnă atît „permanent" cît ?. 22. dacă ne gîndim că contextualitatea egalităţii unghiurilor unui triunghi cu două unghiuri drepte reiese clar doar în contextul spaţiului euclidian. . cap. deşi fiecare etapă este necesară. implicit. cap. vezi Cartea Delta. dar ea nu e cazul cînd teoria „Big-Bang-ului" este adevărată. Raţiunea de a fi a morţii este intrinsecă şi nu contextuală. 1Clen~ 19.^ privire la unirea sau separarea unui subiect şi a unui predica • ^ ta este — spune el — o problemă a logicii. „aproape de ţa> Ca la elea1' ' chlar ca la Platon' unde •-UciPml per{ecţ ac. Adică. sau contextual. unde se oferă exact acelaşi exemplu. este muritoare. Ştiinţa studiază regularităţile: ori acestea pot fi perfect manente (OCEI).

De unde rezultă că actualizarea precedă. de unde rezultă că Fiinţa e '"" n0ritar' nu ceva ce este /doar/. şi propn • (platomciană) nu poate fi definită fiindcă este un individ"1 ?' ^ definiţie a individualului.) Si atunci considerăm a cun "S* în mod optim. fiecare în parte. există numai pentru Fiinţe şi ea este enunţul esenţei. altele -calităţi ale sale. ci numai individualul compus este generat prin unirea unei forme cu materia. Fiinţa este mai curînd individualul determinat alcătuit din materie şi formă. sau substratul (materia). Pentru ce universalele nu pot fi Fiinţe.w. la modul general. Căci. Această asociere este mai mult decît suma elemen simple nu pot fi cunoscute decît prin intuiţie. în ordinea definiţiei. nu spunem că e „alb" sau „cald". în cea a cunoaşterii. cea care exprimă Fiinţa. din momentul cînd ceea-ceeste se concepe în atîtea sensuri. . Problema formei. Dar nu pot fi definite nici Fiinţele ^^^ cum Soarele sau Luna. Fiinţa poate fi forma (esenţa). deoarece unele reprezintă cantităţi a ceea-ce-este astfel / Fiinţă/.» în Cartea dedicată multiplelor sensuri /în care tre-rnai inamic. virtualitatea. De aceea ar putea apărea următoarea dificultate: oare „a se plim'>"<"• sanatos"> »a şedea" semnifică. el semnifica ce este ceva şi individualitatea <ToSe TV> acestuia. i re te opreşti la diferenţa esenţială. Dacă enunţul părţilor trebuie sau nu să fie prezent în definiţia mtregu lui şi cjnd anume. Intr-ade-văr. In schimb. Celelalte categorii /în afara Fiinţei/ se cheamă că „sînt". Definiţia este genul supus diferenţelor. altele — altceva de acest fel. adică de ce anume semnifică Fiinţa /lucrului/. cînd am şti ce este omul sau focul. Fi'nta si jn^fj " Un 5"bstrat determinat (iar acesta este exact Categorie. în ce fel există o unitate între termenii ^ formează o definiţie. este /dat/ de ce este f. ci mai degrabă /este intrinsec/. atît în A' Sen$Uri. Nu există definiţie pentru individualul compus pricina existenţei materiei). Capitolul l -este se concepe în multe sensuri. Vu|substrat/2' Ce Se ?1 acest •aşezat nu se pot concepe fără /respecti§'cele /desemnat"" Umare' că datorită Fiinţei se numeşte că sînt âr fi ceea-ce-e. dar nu „mare de trei con" sau „om". Definiţia înseamnă asocierea unui ^ pjjnţelc predicat. insul sănătos. în ordinea existenţială. nici ^poate h separat de Fiinţă. dintre acestea.din urmă par să fie în mai mare măsură. on cantitatea. altele — afecţiuni. se vădeşte că. calitatea. De asemenea. pe de-o parte. Prima filozofie va cerceta cu prioritate ce est F" i-i-i '/"'i f••A --n T-*'' • i "Un ti loţi mozolii încearcă sa arie ce este Fiinţa şi care dintre existe Fiinţe. esenţa şi lucrul sînt diferite. aşa cum am analizat I028a • .rpe?"* Celelalte categorii/. au o anume mări ^ 1028b se aflâîntr-un anume loc. în sens propriu. „prioritar" <io 7ipwtov> se spune în mul totuşi. Definiţia. Fiinţa este prioritară. (Astfel. Individualul şi esenţa sa sînt identice sau nu ? în cazul asocierilor contextuale. ci că e „om" sau „zeu"). m ^ _ ^ buie gîndite conceptele/. Care este raportul dintre lucruri şi esenţele lor. Universalele nu pot ^^ deoarece ele nu sînt ceva determinat. De ce substratul nu este Fiinţă. mai cu " AA^* ştiind că acestea sînt într-un anume fel. ceva ce m/ ă<f mm'C ^mtre acestea nu are o existenţă intrinsecă. Cum se nasc Fiinţele senzoriale. cînd declarăm individualul că e ceva anume. cît şi în cea a timpului C~ l^e*fy>-dintre celelalte categorii nu este autonomă <xwpioî6v> mciUn3 ea singură3. Fiinţa ' " ""^ tară. este necesar ca în definiţia fiecărui Iu '3n°r'~ conţinută definiţia Fiinţei. niţiei. ci virtualităţi.CARTEA ZETA (VII) Prioritatea Fiinţei. Definiţia şi esenţa. în sens tare. Lucrurile asociate intrinsec sînt identice cu esenţa lor. Cunoaşterea avansează de la ceea ce este mai puţin congnoscibil prin natura către ceea ce e mai cognoscibil prin natură. ci ceva 226 METAFIZICA Desigur. atunci cînd declarăm un individual ca fiind într-un anumit fel. (într-adcvăr. universalul (genul). Dacă materia Fiinţelor compuse este sau nu cuprinsă în definiţie. îl numim „bun" sau „rău". primul sens. deoarece ' ?* \& ce^13. Esenţele şi Fiinţele nu trebuie separate. dacă «u 'WcaISU î? fapt> anume insul care se Plimbă. ori pe fiecare dintre celelalte categorii1. Forma nu este creată. pe de altă parte.

Căci. /dacă da/.Imii. numeroase şi sînt în mai marc măsură. inde nu' ^ ^^ că pormele şi numerele au aceeaşi natură Uml l lunurilor . /conform ei/. aşadar. din V pricină şi în ce fel /e ea/.— . m ^b"1 „ T-" r j . sau din părţile lor. cît şi exclusiv. ne sca • va este /Fiinţa/. pînă la Fiinţa cerului şi lu-?' "f StUnsib!le . acţiuni şi capacităţi ale corpurilor. unul pentru nţe şi de P"""^ mărimi. precum cerul şi p ^ sale. şi. Iată de ce trebuie ana-jizata mai întîi această chestiune.. fiin!et mele si conceptele matematice reprezintă două / sp1-şi că al treilea gen de entităţi este cel al corpurilor s . si pururea: ce este ccca-ce-este. c_a 1 ea nt< poate fipr j6 £Ste Fllnţa Printr-o formulă generală. consideră mai multe /specii/ de SpeusipP°s'.. substratul. dar care nu poate fi predicatul nici unui alt/subiect/6. se /poate/ con-i reprezentînd Fiinţa/. ntru fiecare /tip de/ Fiinţă. unele /Dronripi-ii-' / ' * ' ^are • • •-• i -i • i • r7 LaW sînt afer tari. cred că cele e ^ ţof. precum focul. precum linia. apoi pentru suflet. oare acestea Fiinţe. atunci măcar mpatru sensuri. nu k caracterizarea Fiinţei nu este suficientă: este neclar" -materia ajunge să fie. . adică ce este Fiinţa ? (Unii afirmă ca ea este una. şi părţile lor. iar lungimea.mărul Puntelor. dimpotrivă. daca exista unele m afara U. Iată. Fiinţă. trebuie sa cercetăm ceea-ce-este astfel — anume.. ca să spunem aşa. într-un astfel de mod şi într-un sens. stelele. (De aceea declarăm Fiinţe şi animalele. în mod principal: ie crede. alţii — nelimitate. şi genul. predicatelor. şi. crur S lp<rătură cu aceste subiecte.dat fiind că cunoaştem chiar pe f ' ^ dintre aceste ultime categorii atunci cînd am şti ce este cantit sau calitatea. suprafeţe.ng $tlU ItlUj va _ ^ _ _ l crurilor senzoriale. în al patrulea rînd. dacă forma <eî6oc>7 este anterioară ri^ A * ' m mai mare măsură decît aceasta din urmă. a fi Fiinţa unui lucru şi esenţa lucrului. dar. Capitolul 2 Se pare că Fiinţa aparţine în modul cel mai evident corpurilor4. sau şi altele. într-adevăr. trebuie cercetat ce se spune Acum. alţii că sînt mai multe Fiinţe decît una.) D Bateriei şi e*vafi ' 228 METAFIZICA ?"Js.sînt determinate /de acelea/. însă.i rare anume sînt Fiinţele. Numai că formula aceasta. iar ceea ce rezultă — întregul compus — este rezultă că.• i . . aceasta după ce am schiţat mai întîi ce este Fiinţa. Astfel. . i lato .r ..) De aceea şi noi cel mai mult. într-adevăr. CARTEA ZETA (VII) 227 Fiinţe ş nUn exti -. şi daca exista vreo Fiinţă separată de /corpurile/ senzoriale. anume Predicatul niciunui subiect şi că c subiectul restului statuia. __ — -j jg ia Unu. în mod precumpănitor. Fiinţa. . mai întîi substratul 1029a (materia) pare a fi în cea mai mare măsură Fiinţă: ln tapt. sau numai unele dintre acestea. fie sînt făcute o'nâce| tea. subiectul cercetat şi controversat şi în vechime acum. sau din toate laolaltă. Substratul este subiectul ce primeşte toate predicatele. apa. lăţime ' - . singură. dacă materia nu este Fiinţa. luna şi soarele. şi cîte sînt fie părţi ale acestora. ci altele diferite? Trebuie cercetat. punctul şi monada. . şi universalul. alţii ca ele sînt limitate.^lun ' COmPusului din materie şi formă în temeiul ^cum. Trebuie cercetat. dar şi corpurile fizice. Unii cred că Fiinţe sînt limitele corpurilor. pămîntul şi fiecare /dintre elemente/. într-adevăr. într-un alt sens — confiDe exemplu. '' Pe de altă parte. Alţii socotesc că în afara lucrurilor sensibile r ^ ^ asemănător /cu Fiinţa/. sau a niciunele dintre ele. ori dacă nu există niciuna. şi plantele.. sau nu. şi chiar mai curînd /ele/ solidul. fiind luate materiei toate /proprier ^ e" să nu mai subziste nimic.P°. materia este precum bronzul iguraţia e precum forma schematică a înfăţişării *.) Ei bine.4. dacă nu în mai multe. şi cum sînt Fiinţele. în acest fel el nT' . alţii. Capitolul 3 Fiinţa se concepe.

loc.sau nici o substanţă. esenţa fiecărui lucru e ceea. Or. pornind de la substanţa cognoscibile'/în general/. lucrurile cunoscute . pe calea celor dmtîi VII noscibile. cantitate. deoarece tu nu eşti intrinsec muzician. că materia este Fiinţa. definiţia care nu va fi con' Urmî/ că în~" S"at" sus^ne cele de mai sus. e avantajos să treci /cu cercetarea/ la cee ^0$ 1029b cognoscibil. ceva a cărui esenţă este diferită de toate categoriile.i i '• uuatea nu este rnnţa). Şi totuşi trebuie ca. astfel încît este necesar materia să apară ca unica Fiinţă pentru cei care cercetează în acest mod. prin urmare. trebuie examinat acest aspect11. timp. mai întîi. Precum. cît şi indrvidu aiul8. facem ca lucrurile cognoscibile prin natură ' iecare. dacă se dă la o parte lungimea. de vreme ce există /termeni/ compuşi si în lalte categorii (există un substrat pentru fiecare cate Ce'°r-pentru calitate. ' " r— -\ • '. de regulă. Curma şi /conceptul/ de materie. Celor ce pornesc de la astfel de raţionamente li se pare. (Restul proprietăţilor sînt — se spune — predicatele Fiinţei. nici altceva nimic. nici altceva dintre cele prin care este determinat ceea-ce-este. Şi totuşi. ea fiind posterioară şi evidentă9.ComPunerea cel°r doi termeni — adică. nici cantitate. Prin urmare. Dar asta este cu neputinţă: căci cel mai mult par a aparţine Fiinţei atît autonomia. Căci ea este cea mai supusă di ic.cimea sînt cantităţi anumite. Mă refer la materia luată intrinsec. co„noscibile prin natură îndreptîndu-se spre cele lucrul"' mai P*!* ^ natură/. 230 METAFIZICA Dar. esenţa ta nu este /totuna/ cu esenţa muzicianului. El nu e nici negaţiile /unor proprietăţi/.) Rezultă că ultimul substrat luat intrinsec nu este nici ceva determinat. să spunem unele lucruri despre aceasta din punct de vedere strict conceptual <XoyiK(bq>: anume. Prin urmare. dar cognoscibile indi-să ne străduim să cunoaştem pe cele în mod universal cog-avansînd astfel. j . ce el este declarat a fi în mod intrinsec: într-adevăr. iar Fiinţa este proprietatea materiei. afară doar d ' nu există ceva determinat de acestea.. lăţimea şi adîncimea mai vedem nimic rămas /în afara substratului/. Trebuie însă cercetat în legătură cu al treilea /terni . Şi.^ Se acceptă.j T— . că unele lucruri senzoriale sînt ri . cînd mai cognoscibil ^^jg bun£ţ aar individualizate pentru fiecare a lucrurile în general bune să devină bune se porneşte om î" Pa:te şi pentru de parte. cît şi compusul din matene si formă par să fie mai degrabă Fiinţă decît materia. căci şi acestea îi aparţin doar contextual. atît forma (configuraţia). Dar esenţa suprafeţei nu este nici -suprafeţei [u « . amintite11 Capitolul 4 După ce la început am distins în cîte sensuri definim Fiinţa. iar unul dintre aceste sensuri a părut a fi esenţa /ce este în sine lucrul/. în acţiunile practice. forma sau configuraţia/. ci mai curma este Fiinţa lucrul căruia acestea î' A • i n \ partin in primul rina. care nu e nici ceva determinat. nici cantitate. hmdcă aici este un adaos. nu toate proprietăţile posedate în mod intrinsec for-biect^ CSenţa: nu> de exemplu. La fel. Şi totuşi u ./ ar rezulta /pînă accla?i lucruH C/r ' esen-a alrjului şi esenţa netedului ar fi unul şi •'^eea ce e absurd/. provenită din ambele — din materie şi din configuraţie — tf lăsată deoparte. Căci există ceva determinat care primeşte fiecare dintre aceste predicate. mişcare15). vag cunoscute şi au puţină l mtU. Căci astfel avansează cunoaşterea pentru top cu CARTEA ZETA (VII) 229 . cum s-a arătat. dar nu sînt Fiinţe (canri'rar. pornind de la lucruri mai cognosci-. Dar. fiindcă esenţa supra-ceeace $ ^ 6Sen*a albului12. esenţa ei albe . trebuie c ^ a^Ca există o definiţie a esenţei pentru fiecare cateeon'p c. ceea ce aparţine intrinsec /unui su-feţei nu""60""1 a aParţine unei suprafeţe. esenţa ta e ceea ce tu eşti în mod intrinsec. De aceea. ' ^( că prima cercetare trebuie făcută în ceea ce le priveşte p ein Intr-adevăr.

anume "^ '" m Car£ tre'3u'e înţeles şi termenul „medi-acela?i lucru" ^ raf)ortează^ acelaşi lucru unic şi nu că semnifică fără legătură23 T ' mC1 °^ ^ c'oar un nume acoperind realităţi nu sînt numit ntr~f"evăr. dacă-i adevărat că numai Fiinţelor le aparţine un ce determinat^. „omul alb" este alb. sau faptul că în locul unui enunţ simplu CARTEA ZETA (VII) 231 unu Sau oare Şi cepe unui în mal i lung/. şi abia apoi şi celorlalte categorii — după cum e cazul cu ce-este ?.trata aceste realităţi nici ca diferite complet. de exemplu alb"16. un nume pentru orice fel de enunţ /explicativ/. iar celorlalte — ca o con-similar. toate enunţurile ar fi definiţii. dacă cineva.atc"acă ' • r i ^3. Iată de ce. definiţia există nu doar dacă există un /singur/ nume care ar semnala acelaşi lucru /care c explicitat/ prin intermediul unui enunţ. . (Acestea par. nu există /ca rezultat al sintezei/ ceva determinat. într-un prim sens. definind es albului. trebuie întT 3C-e nume' dar nici ca avînd acelaşi conţinut. sînt incluse în gen. de vreme ce aspectul conceptual este limpede.. cercetat şi felul în care trebuie vorbit despre fiecare lucru. Trebuie. aşa cum în privinţa a ceea-ce-nu-este unii spun. cu adevărat. Aceste /luc prime/ sînt cele care nu se enunţă prin asocierea unui subiect predicat2^. că el este ceea-ce-nu-este. şi nu că în chip absolut /„este"/. se adaugă ceva. la fel stau lucrurile şi cu calitatea. dacă haina" ar semnifica „om alb" şi cineva ar defini „haina" ca fiind „albă" 1030a Or.1 _ cipare sau o modificare /a unei Fiinţe/. ce semnifică faptul că un predicat ap subiect. Rezultă că esenţa este proprie lucrurilor a căror enunţare <A. calitatea şi toate de acest fel. să fie concepute nu prin ' . i ar exista un nume. în c — nu. în celălalt sens. esenţa /nu va exista pentru aceste categorii/ în sens absolut. ar da definiţia „omului alb". ci va fi esenţă pentru calitate sau pentru cantitate.> reprezintă o definiţie <6pto(o. PurtîncTd eSte a nu. va aparţine în mod prioritar şi absolut Fiinţei. un corp. Fie atunci numele /„omului alb"/'„haină". ci că /este/ ca nefiind. Dar definiţie nu va exista /pentru nici esenţă22. o esenţă. Insă cînd un lucru este afirmat despre un alt lucru. într-adevăr. aşa de pildă. Or. în alt sens — pe """' "r categorii — cantitatea. altminteri. dar totuşi nu mai mult decît /trebuie cercetat/ felul în care lucrurile sînt cu adevărat. ci. arătind. va exista un enunţ descriind fiecare mcru^a ^ ^ tru restul lucrurilor /care nu au definiţie/. 'na la fel ca şi ce este f-ie unui lucru. Căci e necesar ca toate aceste /„esenţe"/ să se exprime fie utili-zmd un simplu nume pentru realităţi diferite. Care 0 „hainei" ? Dar acest termen nu aparţine predicatelor int ' Numai că — /s-ar putea obiecta/ — ceea ce nu e intrinsec ^ ' înţelege în două sensuri: într-un caz."medicale" fără a exista nici o legătură de semnifi-•> dar nici astfel încît /termenul „medical"/ <Koc9'ev>. termenul pe care îl definim e afirmat ca ad" gîndu-se altui termen: de exemplu. încît rezultă că sî'calitatea aparţine celor în legătură cu care putem întreba ce C-înt Desigur. un instrument r„oi. ci u _^ ja feţ şj )>ce cite?" aparţine în mod absolut '"'* dar într-un anumit mod /mai aparţine/ şi celorlalte cate-î' tr-âdevăr. încît şi numele „Iliada va i o definiţie /a poemului/. precum atunci cînd non-cogCom^1/enum«/cognoscibil. într-adevăr.6yo<. şi totuşi esenţa sa nu este esenţa albului Dar oare esenţa „hainei" este. fiecare dintre ^^ aparţine tuturor /categoriilor/. care sin ^ . /să spunem că/ şi esenţa. „omul alb" nu este un ce determinat.C3. ci numai ale acestor /specii. aceluiaşi te men îi revine un altul /conţinut în primul/: de exemplu. o activitate. sau nu ? Căci esenţa este un ce determinat.6q>. va putea exista. ea nu aparţine în mod absolut acestora. ci Ca'". "lecenu Aşadar. şi nici conteXj-. se consensuri ? Căci. ce este f-le ă Fiinţa şi individualitatea. Pe aparţine şi acestor categorii /în afara Fiinţei/. la modul verbal. fie că am adăuga sau »m scoate /ceva din semnificaţie/. deopotrivă. am putea întreba ce este calitatea. ci numai prin raportare la . (Căci. In primul caz. prin urmare.)19 Ci /enunţul şi definiţia vor coincide/ doar dacă un /nume/ ar fi propriu unui lucru prim. nu va exista esenţă pentru vreuna dintre specii ^._ gen/.sipenDesigur. dar nu în mod pupa ^^'j categ0rii în mod prioritar.

1030b 232 METAFIZICA Nu are însă nici o importanţă în ce fel s-ar don e • te lucruri. precum în cazurile arătate.) Iar dacă aceasta este adevărat. f aCa. Iar unu este conceput l fel ca ceea-ce-este. se pare că totuna vor fi un nai cîrn a ^. cum ar fi cazul [calităţii] şi cel al imparului: căci nu poate /exista imparul/ în absenţa numărului. Or. Este. rme" Or. rezultata i asocierea celor doi termeni. trebuie luate ^_ ^lcu\tAK m legătură cu aceste probleme: dacă ExlStă Ş1 51*1111 nas concav sînt totuna. în altul — calitatea.j . De exemplu: dacă există „naş şi „concavitate".re el Sâ '"semne realit •aţe. ci provenite din asocierea a. /precum „nas cîrn"/. egalul — cantităţii. şi toate cîte aparţin /subiectu ui ^_ ^ intrinsec26. Ceea-ce-este. precum număr impar. Acestea sînt atributele în al căror concep ^fttf. fiindcă lui „Callias cel alb" i s-a m ^_ contextual. 'fimdcă este imposibil a vorbi despre „cîrn" în ab-in™lui a cârui proprietate intrinsecă este noţiunea de înseamnă prezenţa concavităţii la nas). limpede că definiţia în sens t>r' ^ aces~ Int şi esenţa aparţin Fiinţelor.• • *-csar. Desigur. se merge la nesfîrşit: la un nas ce e nas cîrn va mai exista încă un alt /atribut/30. Ve exemP« nu poate fi explicat fără conceptul de „animal"27. altminteri. aceasşi c°?cefte f. prin faptul că unul este atribui ia25. dar „femininul ^ £xista esenţâ si definiţie a nici unuia dintre Rezultă ca sau ^^ ^^ ele _ /£jef jniţia ş. ci al unei unităţi luate în sensurile în care se poate concepe unu. doi termeni <crov5e8t>aau£va>. şi în altul aceea a Fiinţei /omului/. într-un sens. ele aparţin si l t^' a^5°~ egorii. nu va exista definiţie nici pentru noţiunile provenite din unirea a doi termeni. esenţa/ _ aceste /f ""Q sens. or. Se vădeşte aşadar că definiţia are ca obiect numai Fiinţa. aşadar. precum IU A ' /-. dar nu al unei entităţi continue. dacă respectivul /enunţ/ ar fi /e • .> reprezintă o definiţie: pentru care lucru dintre cele non-simple. să fie om. „v. în alt sens — cantitatea. De aceea vor exista un enunţ şi o definiţie ale „omului alb". Iar dacă are ca obiect şi celelalte categorii.-?j i i • •-• • ' ^untul/ unei unităţi**. Căci nu este ne'rp* te«ti r. va exista definiţie ? Căci este necesar ca definiţia să explice în baza unei adăugiri.eX1Sta defin'ţii ?i pentru /proprietăţi şi termeni coms ^ ^ ÎIUr~alt SenS) fie' duPă CUm S"a arătat' . doar că nu în sens primar. am accepta aceasta. sau nu este cu putinţă. nici concavitatea. aceasta se petrece.A/*/i ~ ^ ' \ • "Wflj SiU cite smt /unite/ pnntr-o legătura.„nas nas concav" — de vreme ce nasul cîrn ar fi un29 nas nas concav. Capitolul 5 Apare o problemă însă. definiţia. e necesar ca ea să se alcătuiască în urma unei adăugiri. sa existe derimţie pentru acel lucru Ce acelaşi /nume/ 1-ar semnifica prin intermediul unui areun care. nici calitatea de a fi cîrn nu sînt prop taţi contextuale ale nasului. Iată de ce este imposibil ca esenţa să aparţină acestor lucruri. faptul denumi nasul cîrn. ci nu se vede despre ă cuvintele nu sînt exprimate riguros. dacă se neagă că enunţul provenit dintr-o adăugire <EK 7tpo6iioEax. fie numele a căror proprietate este /respectiv şi nu este cu putinţă să se explice / atributul/ f ara concep CARTEA ZETA (VII) 233 ta se -— -~ Ibul" poate fi explicat fără conceptul de „om". va exista şi „calitatea de a fi cîrn". ci proprietăţi intrinseci ale aces ^ Aici lucrurile nu stau precum atunci cînd „albul es^ ^ lui Callias. sau omului. semnifică individualul determinat. ci /există definiţie/ numai /dacă 1-ar semnifica/ prin ' °are" diul unui anumit tip de enunţ <X6yco nvi>. dar într-un sens va fi /definiţia/ „albului". (Numesc „alcătuire în urma unei adăugiri" cînd se întîmplă ca /în definiţie/ să se spună de două ori acelaşi lucru. aşa cum s-a arătat2*. şi nici femininul în absenţa animalului31. sau va presupune o J re a aceluiaşi lucru . o . ^concav » iar Jaca nu sîm totuna. ci aşa cum masculinul este atn ^ lului.

.Prin binelui. pe de-o parte.. de unde rezultă că. Ci. atunci şi esenţa omului şi esenţa omului alb ar f laşi lucru. ci ele vor exstîn baza participării". chiar dacă nu ar exista Forme. Căci dacă binele în sine. nici esenţei Binelui faptul de a Oi-.. anume că termenii extremi contextuali se identifică. i se întîmplă să fie alb. (Prin „a fi desfăcute" înţeleg faptul că nici Binelui vara nu-i aparţine esenţa Binelui. Iar dacă /Fiinţele şi esenţele/ sînt desfăcute unele de celela te. în acelaşi timp este clar şi mai pr° ^ ajpVăr există Formele în felul în care unii susţin că C' "nu'subiectul va fi Fiinţă. fiecare individual care nu are o existenţa contextuală este unul şi acelaşi lucru cu esenţa .. Sau nu este necesar ca cele atribuite contextual să fie identice/cu esenţa lor/. dar cu mult aşa ceva ar^ ^_ ^ ^. JH CARTEA ZF. Or. Iar bine. există ştiinţă a ceva atunci cînd cunoaştem esenţa^ la fel se petrece şi cu binele şi cu celelalte. însă nu predicate ale unui subiect. căci nu în acelaşi fel termenii extremi /ai asocierii/ se identifică. probabil.^ Forme41.)36 Dar în ceea ce priveşte aşa-numitele realităţi intrinseci sau în sine. există identitate între esenţă şi . cum se spune14 esenţa omului alb ar fi totuna cu esenţa omului35. Căci se numeşte „alb" şi insul căruia. şi esenţa binelui sau ce este în sine binele. iar esenţa se numeşte Fiinţa lucrului. atunci nici vreuna dintre celela va fi identică cu lucrul respectiv/40. căci om şi om alb sînt totuna. astfel"5 " . dar aceasta si fiindcă a avea cunoştinţa fiecăruia înseamnă tocmai a avea cunoştinţa esenţei. atunci nici esenţa lui a t^n ^ care este. şi sînt prime.suri. esenţa a ceea-ce-este 1031b şi ceea-ceeste în sine. încît şi în temeiul abstragerii /presupuse de procesul cunoaştem/ <KccTâ tfiv £K9ecnv> este necesar ca ambele — lucrul şi esenţa sa — să fie identice. La tel si ' * esenţele. încît dacă esenţa a nţe nu este ceva ce este. ad. şi acelea vor fi anterioare. într-un sens. în context. dacă există Fiinţe care nu presupun alte Fiinţe. de pildă muzicianul sau albul. (Ceea ce se spune contextual. nici alte naturi anterioare.TA (VII) 235 l căruia nu-i aparţine esenţa binelui nu este °n pl°s' un este obligatoriu să fie totuna binele şi esenţa esenţa frumosului. în temeiul acestor argumente.sine ceva — şi că esenţa aparţine fie numai ^•î» en7 ?Prnelor/^ iens a^jo/^j '" cea ma^ mare măsură. de folos pentru investigare F Se pare că individualul <emcrtov>33 nu este altceva de " ' lui. sau nici una dintre ele. Căci este necesar — spun ei — ca să fie Fiinţe. de exemplu. dacă tot aşa vor fi animalul în sine şi esenţa animalului. astfel incit esenţa binelui nu este bine. vor fi diferite. atunci vor exista alte Fiinţe. iar celelalte nu vor exista CH f38. şi cîte altele nu se afirmă juate jn sme> sau intrinsec. aşa cum unii spun că sînt Formele3. se pare că aşa ceva este cu neputinţă. un om alb este altceva decît esenţa omului alb. în cazul entităţilor f ""^ contextualizat s-ar părea că esenţa şi lucrul sînt diferite • d ^ piu. într-adevăr. naturi şi Forme. pentru unele nu va exista ştiinţă. faţă d£ e^'aiabil. dar.'că ceea ce ej' Pnn Urmare> că definiţia este enunţul esenţei — Fiinţelor fie/U € m. precum esenţa albului şi esenţa muzicianului.. /nu . dat esenţa sau ce este în sine ceva este Fiinţa acestuia.. de cealaltă parte. nici esenţa lui unu nu este unu. s-ar crede că se întîmplă măcar aceea. nu poate fi considerat identic cu esenţa sa din pricina dublei semnificaţii a respectivului cuvînt. dar şi proprietatea contextuală. în afara celor considerate astfel.mţla şi esenţa se pot concepe în multe sen-«tfelde en'nClt> mtr~Hn sens> nu va exista definiţie pentru nici /o '" *lt se„c ' ?1 n'°' esenţa nu va aparţine decît Fiinţelor. . (Dac" ^f" acelaşi lucru. este oare necesar să existe identitate între /ele şi esenţa lor/? Asta. în modpnon1031a 234 METAFIZICA * ica meu si Capitolul 6 Dar trebuie cercetat dacă ceea ce este în sine un individ l esenţa sa — şi individualul respectiv sînt sau nu identi tarea aceasta este.

Or. dar ^ cele ce devin o fac avînd pe cineva drept autor. în mod spontan. cum ar fi dacă „Socrate" şi „esenţa Iu' S U^1 totuna48. unele o au în temeiul altele — în cel al artei. sau o plantă. pe e ' "" 1"cru/' încît vom putea vorbi la fel si despre V° ' cn r' °CcînceeaCeprivUrmare'. originea devenirii este ceea ce numim „materie". d CSenţa ?' Iu€ml S'm totuna' dar există ?' ° aceeaşi defi-m°d conteni °Um ^ limPede ^ din cele de mai sus. dar într-alt sens. sau altceva asemănător. nici soluţiile ce ar fi găsite.c\ \ primă * «a. dar e totuna cu proprietatea respectivă43. în fapt. Căci nu este nici o deosebire. nici considerînd ridicate.. Devenirile naturale sînt cele ale lucrurilor a căror devenire provine de la natură. Prin „ceva anume" înţeleg că ele devin c form fiecărei categorii: fie ceva. iar pentru ca acest echili• echilibru/intr . Fiindcă omul generează pe om. într-adevăr. de pilda. natura similară specific <n Kato w et8oq X&yonEVTi <p-6atq r\ 6^oet5iîc. iar autorul devenirii este natura socotită în raport cu forma. de-altâ parte 1 V0r" avea> Pe de-o parte. Căci ş . nu există.ca esenţa /a ceva/ şi acest ceva sînt ideneŞte lndlvidualelejDmwe şi luate în sine47. CăT CSCnţa Va fi altceva /decît lucrul/. Căci nu în De aseme"* A /lucru/ ?i esenţa unui /lucru/ sînt identice ! 45 U infinit. Este însă I032a 236 METAFIZICA limpede că obiecţiile sofistice împotriva acestei teze în acelaşi mod.:_____= _____ SsâBeobţim . alături T-™* ^ ° ^ ^ exemPlu' Pent™ esenţa calului /va entitâ --r esen^' Aşadar. altele. se merge 1 Că r 1 /aşa . iar ce devin lucrurile naturale este sau un om.i . c .4' în general. toate P £ cerile au loc pornind fie de la o capacitate. în fine.) Dar ar părea absurdă /separarea dintre esenţă şi lucru/ şi dacă s-ar da un nume pentru fiecare esenţă. si în ce sens nu s"lnt ° e'« sens Capitolul 7 Dintre lucrurile care au devenire. precum planta sau animalul). e necesar. Este.lucru.. principiul potrivit cu care ele devin este natura (căci ceea ce devine are o natură. . fie de la o idee. fie prin artă.> (ea se află în alt individ 1032b în individul generat/).. un anu-sâ existe sănătate. despre care afirmam în cea mai mare măsură că sînt Fiinţe. cînd cm ronstă în cutare efect. autorul devenirii este vreunul dintre lucrurile naturale. astfel au devenire cele ce devin în mod natura . Intr-adevăr. devin din c ^ devin ceva anume. originea lucrurilor /naturale/ este natura. posibil ca fiecare dintre ele să existe. ^ lalte deveniri şi generări sînt numite produceri. . Prin urmare. Aşadar. esenţa unui /lucru/.A _r. Căci toate cele ce au devenire îşi posedă materia fie prin natură. dar aceasta — materia din fiecare — există /oricum/. în legătură cu acestea trebuie cercetat mai tîrziu. esenţa albului nu este totuna cu „omul" sau cu „omul alb". sau să nu existe. ce împiedică chiar acum ca unele 1 ^"^ ^ C adevărat că esen^ este Fiinţă44 ? Or. fie avînd o anumită mărime f o anumită calitate.^ unele făpturi se nasc identice /cu părinţii lor/ şi dintr/sc nasc aşa uneori/ şi fără sămînţă. acestea sînt şi unele care apar spontan şi ca urmare a a după cum se întîmplă şi în devenirile naturale. s-a arăt esenţa este identică cu individualul.^ corpului/. <*l ^ bolnav> sanătatea se produce m felul următor: Or. pentru ca „ re sănătatea consui u y r <je vreme ce »* ^^ efectul respectiv sa apară. fie intr-un anumit loc.11 . care au loc în baza artei sînt acelea a căror con CARTEA ZETA (VII) 237 Dnfiguraţie" esenţa fiecărui lucru şi Fiinţa existai-jjnwtriw---j . . Ar exista.

omul sănătos provine din cel bolnav. devine pornind de la ceva (fie aces1' CARTEA ZETA (Vil) 239 . Aşadar. începutul ncor ZlrCa ^^ Se obţine Prin Dicţionare). echilibrarea se va realiza. dincolo. dacă corpul va fi încălzit. actul încălzirii se află în puterea medicului şi asupra sa cade iniţiativa /acţiunii/. de pilda. în cazul în care ea se face în temeiul artei. i -^ r£ mişcarea ducînd la însănătoşire. după cum s-a spus. La fel seîntîmplă şi cu fiecare dintre celelalte /operaţii/ intermediare. Mai degrabă însă spunem că /însănătoşirea/ provine din privaţiune : de exemplu. ar trebui echilibrate anumite /umori/. deoarece obiectul are o anumită figură determinată ' ^ ta este genul cel mai apropiat. iar casa se numeşte „de cărămizi". °nz ria e" teriei. ci cu unul derivat. de pilda si omul. ceea ce devine devine avînd un autor '•ac/r. Or. /privaţiunea/ de orice figură. gîndirea lucrurilor supuse devenirii şi mişcării. Intr-adevăr. dar nu sînt numite chiar cu numei p ' e" Z: . dacă nu i-ar preceda ceva Cz i r j î i ' aŞadar sar ca o parte sa preexiste e limpede.din care sînt tăcute. decît din om. 51 'Avem în vedere. şi bolnavul devin sănătoşi. statuia nu se numeşte tră". Or. pmacm re nevoie de căldură. dacă însă apare o însănă-' " pr°vine din acel e^ect care constituie începutul pr°ducere a sănătăţii. De aici se trage obiceiul de a numi unele lucruri Hun-. nici aici statuia nu este numită „lemn". Rezultă __ este ^ s~njtatea se naşte din sănătate. de exemplu. ^ . şi W> "Tdin sănătatea sau din casa lipsite de materie se nasc cele ^"i ™arprie Căci medicina si arhitectura din suflet reprezintă avinu rnaLcuv. . Dar ce este a echilibra ? Cutare. ci om. omul care se însănătoşeşte nu este numit după punctul de plecare al însănătoşirii sale (boala). materia ' 1033a (ea este încorporată în lucru şi are capacitatea de de • ' Dar oare şi materia este /o parte/ a elementelor def "-^ tr-adevăr. Iar prin Fiinţa tara materie înţeleg esenţa sau ceea ce este în sine ceva..— U^tima /procedură/ este aceea care produce sî"t i1"11' respectiv' care produce o parte a casei (pre-sau /0 Parte/ a altor lucruri. Astfel raţionează mereu ajunge la acţiunea ultima pe care el este în stare scarea p£ care el o iniţiază se numeşte „produce-ofaca. însă omul care s-a însănătoşit nu este numit după starea de unde a pornit /însănătoşirea/. ce are drept autor omul ce em°iul artd' *n °aZul ac^iunii medicale.. .medicul. De aceea. . De exemplu: dacă e ca un om să se însănătoşească. De aceea se vorbeşte m felu a Capitolul 8 cesta este o"' Aşadar. dacă cineva ar privi lucrurile cu băgare de se deoarece acele lucruri trebuie să provină din ceva care se trans . şi anume. ci se spune „de lemn". Motivul este că /însănătoşirea/ provine din privaţiune şi din substratul pe care îl numim „materie" . ci „de piatră". chiar din acestea pare lucrul să se nască. Aşadar. Dar atunci cînd privaţiunea este neclară şi fără nume. Dar ce este a fi încălzit? Cutare. precum. fie este consecinţa unei duri/intermediaa T^ ° ConsecilHa mijlocită de mai multe proce-/efectiv/ partea"6 . după cum în cazul bolii. forma sănătăţii şi. jrj * • i• uupa mate. sau <-din cărămizi. . fiindcă statuia nu provine pur şi simplu din lemn. ^ rp este »e o parte a sănătăţii. «are pârţ. pe cea a casei. aflată în bronz. ^ si nu care rămîne neschimbat. Gîndirea este un proces ce porneşte de la principiu şi de la configuraţie. este b SUfletul medicului. 238 METAFIZICA Astfel încît. Iată de ce sănătosul nu /mai/ este numit bolnav. este imposibil c sănătatea/ — să existe. şi nu „cărâmi^ Aceasta. pe de altă parte — producerea lor. /spunem/ că cineva mai curînd din bolnav se face sănătos. sau /privaţiunea/ casei.. respectiv. şi casa din casă. formula „cercul d -1*° cuprinde materia în definiţia sa. nici v°t0^ ci „de bronz". om sănătos. pe de-o parte.3. în timp ce producerea porneşte de la ultimul moment al gîndirii. noi definim în două feluri ce sînt cercurile d T ^ fie indicăm materia spunînd că /cercul/ este „bronz" f • forma.iresttf*'1 ginea procesului devenirii). aflată în cărămizi şi lemne. ar ceea ce produce /sănătatea/ şi constituie originea mişcării ucmd la sănătate.

sau oricum trebuie numită configuraţia dintr-un corp senzorial. pe de-o parte. /materia/ iar°/TU / £Ste /recePtacu!ul/ în care se va afla ceea ce este făcut. se face ca forma să ajungă un anumit lucru determinat. sîntem în aceeaşi situaţie: căci nu avem un nume pentru ceea ce este comun între 1034a cal şi măgar.) Este suficient ca cel ce generează să producă şi sa fie el cauza prezenţei formei în materie.54 ' Or. din diferite cazuri. ^O 'dacă lucrul respectiv e produs. UP^ ^^ produsă nici sfera. adică forma aceasta într-un material. si. din aceste m t'"" ele nu ar putea fi nici Fiinţe în sine. în timp ce omul si ^ ^ sînt precum sfera de bronz în general. eraj mseamnă a produce «ce/ cez^ <feerfnreJes ia muuu ^ ^ "• • • . se produce dm bronz şi din sferă: într-adevăr. ue pilda.-' materia. iar generările se vor extinde la infinit. si nici nu existăproces de devenire pentru ea. (Asta cu condiţia să nu se nască ceva împotriva naturii.f i i Qr . iar el ar fi comun pentru ambele animale. ^'.55 Iar acesta este întregul — o formă de un anume fel prezentam această carne si în aceste oase — Callias şi Socrate. se vede că ceea ce generează este asem" nător cu ceea ce este generat. şi nici nu e vorba despre o unitate numerică.. pe de alta -formă. precum Callias sau So la fel ca o sferă de bronz individuală. că raţiunea de a fi a Formelor d • obişnuiesc unii filozofi să vorbească în legătură cu Formei A "* ele există în afara lucrurilor individuale. De pildă: se face o sferă 1033b CA h z' astfel. nu este produsă. şi să fie. fie cerc sau orice aceasta). devine şi se generează. s-a arătat deja în ce fel vorbim despre nu Pr'va'1UJjea!jne ceva (aceasta este fie sferă. altce-w.—^"ce bila de bronz nu înseamnă a prostrat minat.) Rezultă că nu trebuie reprezentată forma ca un model exemplar. Căci ceea ce devine trebuie întotdeauna sa fie divizibil. dacă ar exista aşa ceva. ci despre o unitate specifici. (Cel mai mult. iar acesta este sfera de bronz.\Ă. celălalt — materialul din r' procjuce — este ceea ce subzistă. prin urmare. materie. la fel nici esenţa / nu este produsă/. dar identici prin forma (cact' este indivizibilă).sl d^v . matcrie.) Se produce însă faptul de a exista o sferă de bronz.56 Capitolul 9 i . mă refer la genul cel mai apropiat. ele Casâ în af oare m ara cel' °r 240 METAFIZICA oare nu ar putea fi niciodată ceva determinat.Or. dimpotrivă. decît la modul contcx-pi^r^-^fera de bronz este şi ea o sferă. ceva. fie printr-o capacitate. s-a nr A CSte CCea " Se află în acel /receptacul/. şi anume. ea va fi'cevaprovenit dmtr-altceva. prin urmare. ' u' E limpede. Deasemenea "^ 'A^ ^°rma resPectivă. De asemenea. fie prin natură. reo sferă în afara celor senzoriale. şi /cineva/ produce tital. cînd lucrul ar fi serip nere: lucrul o calitate?» ' 8 Crat' es'e Dar orice individual determinat. precum se întîmplă în cazul lucrurilor naturale — omul naşte pe om.formă. însă dacă ar exista generare pentru esenţa sferei luată la modul general. formele au fost căutate printre asemenea modele exemplare. de fapt. că forma. pe de altă parte. sfera de bronz. atunci ceea ce »produs este întrep-nl Ar. sub un altul . nu e de nici un folo' ^ tru /a explica/ generările şi Fiinţele. sau o cărămidă? Sau. de altceva). (Esenţa este ceea ce este produs într-alt substrat fie prin artă. vreau să spun că este pe de-o parte materie. deoarece ele sînt în cea mai mare măsură Fiinţe. precum un catîr dintr-un cal. înc^ l că sfera este „figura egal depărtată de centru". precum e probabil cazul cadrului. sp ^ j^^ ^ altceva.?i că e]6 ° nt că în orice ]ucru care este generat există Dar Oar„ _ eStC> sub un aspect. într-adevăr. dar nu este identic cu el. ceva anume _ sfera Dacă însă şi aceasta ar fi făcută. cum nu este produs substratul — bronzul. Ei sînt l nţiprin materie (ea e diferită). ci ar ind' dar nu un lucru determinat şi definit ? Se produce si E' dintr-un substrat o calitate. se face din ceva anume — bronzul. e clar că va fi făcută în acelaşi fel. întregul-compus.52 Este evident. W nu dev' ' ^ ° s?use câ Partea luată ca formă sau Fiin^oiivo^oci» '' "j SC £enerează. fiindc* ^-^ a produce ceva determinat dintr-un sub_r„« /de ro . Dar si aici. *llllcgui.

putere. Cauza este că m in s' CARTEA ZETA (VII) 241 ezideazâ peste generare în producere şi în proce-! Care. acestea nu pot fi crPn ° * C*r°r i * • i i i i ~ i fe^nerate alrLi decit pornind de la ele insele. deoarece ele pot să fie puse în mişcare de către alţii care nu posedă arta sau /pot fi puse în mişcare/ dintr-o parte /a lor/. precum • timp ce altele — nu. ea este capabilă /să se mişte/ capabilă. sau dintr-o parte a lucrului cu acelaşi nume (de exemplu. *-(!Z.i^-*. într-un fel. altele — da. sau /căldura/ e sănătatea însăşi. e aceea se şi spune că sănătatea e produsă de căldură. dar nici sfera. • 11 1 /^> ~ ' l care/ fără contribuţia celui care poseda arta. Fiinţa este principiul dacă silogismele pornesc de la esenţă.Ui"i|p .U cruiui _. dacă el ar fi generat.) eea' catîru[ Dar cele care sînt generate spontan. nu trebu. Căci ele vor fi puse în mişcare de către /persoane/ care nu posedă arta respectivă. precum o casă. dar şi spontan. Asta. să danseze. ei bine.59 De aici se poate înţelege că este propriu /condiţiei/ Fiinţei să . cît şi în aceea a restului categoriilor de acelaşi tip: căci nu calitatea /ca atare/ este generată. în timp ce materia altor lucruri nu este iernişte de a.O dificultate ar putea fi să se înţeleagă de ce une e nasc şi prin exerciţiul artei. nici cantitatea /ca atare/. care e consecinţa căldurii si care vine "npreună cu căldura Rezultă că nrpr„ ' ^"f^n m cazul silogismelor. arta este forma). precum în ra? -i / i . într-adevăr. într-un anu ^ mujt£ lucruri sînt capabile să se mişte de la sine. nici bronzul nu sînt generate d -cum şi în privinţa bronzului. ci un lemn de o anume calitate. ^ i . sau un animal de o anumită mărime. ci un lemn de o anumită mărime.I034b . deoarece a ura produce /sănătatea/. Intr-adevăr.<. căldura din mişcare produce căldura din corp. în celălalt caz — nu. n ^^^ într-un caz. Astfel. Aceasta este însă sănătate.e artei (ea Do. şi vietatea de unde provine 'e pretutind "°mul eni se naşte di 0_____. llle' Dar nu numai privitor la Fiinţă raţionamentul arată . in legătură cu cantitatea c tatea şi cu celelalte categorii. cauza producerii/a ceva/ este o primă parte intrin-secă/a lucrului respectiv/.Tun rezultat dintre cele care ţin de artă — în care 5„! ajungeru a . ca de pildă pietrele. de exemplu. de a ^ Determinat. sînt cele a căror materie poate să ef a la sine acea mişcare pe care o efectuează sămînţa Iar ] ^ ^ ^ materie nu e capabilă de aşa ceva. ui mod natural t^. precum sfera de b este generată. Cele care au ] într-un anuiii^. dacă nu apare ceva pur contextual. Intr-a > r r i exemplu. focul poate la fel! De aceea unele nu vor fi / în miştel — DOI j?11^ r .58 242 METAFIZICA Asta dacă nu ar fi vorba despre un monstru D nu se naşte din catîr. nu se pot mişca într-un ° ^^ e fel determinat decît dacă sînt mişcate de altcineva. « r r "fel de materie. această materie este capabilă să se află ° Parte . Totuşi. într-adevăr. sau o parte a ei. sau o parte ^sănătăţii e consecinţa /căldurii/. casa /se naşte/ dintr-o casă. /tot de stituiteîn mL""^"6 Se Petrec lucrurile si cu cele care sînt con-. E clar din cele spuse şi că. femeia se naşte din bărbat.i /excepţionale/. ci şi în legătură cu toate categoriile nrima """ i i i " i ^ "areavpm acelaşi raţionament. precum e cazul cu lucrurile naturale.f nu este generată. în sens de casă produsă de mintea /arhitectului/. dar într-alt ffme„r. / am avea aceeaşi situaţie/ (căci materia şi forma trebuie întotdeauna să preexiste) tot la fel stau lucrurile atît în privinţa Fiinţei. sau din ceva care are o parte /cu acelaşi nume/.«a ]ucrurue «ă se petreacă după principiul : mtr-adevâr. toate cele se nasc din altele eu acelaşi nume cu ele.* .^7 ^samm^a generează la fel ca operaţiuforma.

formei Şi ale obiectului pentru care există e nici nu se regăsesc în definiţii. iar degetul ar fi anterior fi anterior / in ^ „n acest caz> întregUl este anterior părţilor. si el se reduce la secţiuni de cerc. sau calitatea /noii Fiinţe/ nu sînt necesare. aflată în actualizare. Şi ce . iar Callias piere devenind carne şi oase. ci /să fie numite părţi numai/ elementele din care se compune definiţia formei. carnea nu este o parte a concavităţii (ea este materia în care apare concavitatea). 1035a 244 METAFIZICA Aşadar. căci materialul nu poate fi niciodată numit în sine. Cirne. De aceea unele lucruri sînt compuse din pa t' ^ '* considerate principii în care lucrul se descompune alt \ u'e /compuse din astfel de părţi/. Fiindcă poartă acelaşi nume şi cercul în sens absolut. în cazul cînd enunţul nu > compus. în secţiuni.el > acelea sînt doar părţi c nu sîm nă51^' t SÎnt Ş' parţi a^e întregului compus. în timp ce definiţia silabei o cuprinde şi pe aceea a literelor. dar ele nu sînt principii şi părţi ale formei. f °nShirnb trebuie cercetate acele elemente din care. sfera devine bronz. .^eefiniţie/ unghiului drept. sau din urmă /numai/ în sens de sînt. Iar bronzul este o parte a statuii văzute ca un compus. aceste litere /concrete/ scrise în ceară.preexiste cu necesitate o altă Fiinţă. în unele /enunţuri/ va exista enunţul pârt'l însă nu trebuie să existe.60 Capitolul 10 Dat fiind că definiţia este un enunţ şi că orice enunţ are p ^ şi după cum enunţul se raportează la lucrul /enunţat/. Or. iar cercul. . torma. luate ca părţi. Dar acelea care nu sînt compuse cu materie ci sînr hreai • /• . fie în general.-măsurarea cantităţii . a ^«erie lucruri care sînt enunţate numai cajorma. pe de alta. zent/î" Se pare că într-unele cazuri /enunţul părţilor/ es V • jjcer-enunţul întregului/.) Iată de ce definiţia cercului nu cuprinde şi definiţia secţiunilor de cerc. D că există. \^ definite în baza întregului şi există ante-CâcUcesAtea faptului că unele pot să existe fără celelalte. reluînd chestiunea: . şi care produce /o progenitură/. şi m stirşit -ompusul din'cele două. Intr-adevăr. precum un /alt/ animal. sau nu. Astfel. m timp ce secţiunile cercului sînt părţi luate ca materie peste care soseşte /forma/.-. precum nasul cîrn sau cercul de bronz acest compun cînd pier în aceste /elemente/ şi materia este lor. alcătuieşte Fiinţa.° dată ce este descompus în oase. nu însea plWe'. atunci se poate întîmpla ca materia să fie numită parte a unui lucru. pe de-o parte. şi forma. şi cercul individual. şi dacă Fiinţă este şi materia. dar . deoarece nu există un nume propriu pentru lucrurile individuale. de fapt. riontate m ^^a ^ spune în mai multe sensuri. tot a raportează şi partea enunţului la partea lucrului /respectiv . dintre care unul D£. ^ întrebarea dacă este necesar ca enunţul părţilor sa ţie p enunţul întregului. Am spus şi acum ce este adevărat. Intr-adevar. dar nu este o pane a statuii înţelese ca formă. De altfel. Ap CARTEA ZETA (VI!) 243 se i iar unghiul ascuţit este o parte a unghiu-s. i măcar toate literele silabei nu sînt incluse în emplu. literele sînt părţi ale definiţiei formei şi nu materie. omului. există un cerc care este unit 1035b cu materia. dar se întîmpla şi ca ea să nu se poată numi astfel. Dar dimensiunea. acelea nu se d " pun pierind. De aceea statuia de lut se distruge devenind lut. ci preexistă doar ca virtualităţi. nervi şi Părţi consTcT " dreapta şi omul sînt constituite din respec-ateria De ^^ P~ P^ a'e ^1'1M.nt anu. fie nu cel puţin în felul /celorlalt / De unde rezultă că ele au principii şi părţi din acestea /mat ' le/. m ^ ^Je niţia silabei o cuprinde pe cea a literelor. Intr-adeyar. dacă se generează un animal. unghiul ascuţit ar lui drept ?* . o parte . De . totuşi trebuie să vorbim mai precis. j este o parte a animalului. cedefi' cului nu cuprinde şi definiţia secţiunilor cercului. Totuşi ele sînt mai aproape de formă decît este •r° atunci cînd rotunjimea se transpune în bronz. compusele ce sînt ' "f " şi materie.Dar se P^. în alte cazuri — nu. materie. şi Compusul. dar este o parte a „cîrnităţii".dar să nu ne ocupăm de acest sens. (Trebuie numit „formă" fiecare lucru în măsura în care el este formă. „ r„ .—. tot aşa cum şi silaba se divide în litere. Astfel. c ' °ri dacă orrrut^ " dlStruge ° dată ce este divizată în semidrepte.

format din sau une e malului individual . se află forma şi Fiinţa. calul si toate animalele.pe cele din bronz sau din lemn. iar definiţia este a universalului. ea este incognoscibilă intrinsec. Definiţia unghiului drept nu se reduce la cea a unghiului ascuţit.lt fel. cum stau lucrurile în pr' ' gului şi a părţii. In mod individual însă. animalului în întregul sau. în IU: ec sensibil lbll e e' ^ibilâ se afla în corpurile sensibile. acelea sînt anterioare /întregului/ fie toate.niţiei tregului/.într-adevăr._ (^ Deoarece sufletul animalelor (el este Fiinţa tapt fleţite) este Fiinţa luată ca definiţie. pentru cercul acesta particular. şi la fel în celelalte cazuri. "esPre materie. dar şi / părţilor/ unui a unghi drept (mă refer la unghiul drept cu materie. fle d sensibil. 246 METAFIZICA S-a arătat. cercul si an' ^Ullsi anterioare. prin urmare. din bronz d şi la cel din liniile individuale). sînt posterioare / iej'. fiecare parte /a corpului/.<iK\ twv K(x9'eK(xcnoc> dar predicate universale. de pildă.întotdeauna concepute şi cunoscute printr-o noţi-u . sau /sînt aşa/ părţile în care ele se descorn m care sînt alcătuite. Acelea însă care sînt presupuse a fi /părţi/ a . atunci trebuie spus că întregul.^^e. dar nu ' exemplu corpurile matematice. că degetul „este o parte de un anumit fel a omului .J'r \nir-a. va f'de" 62 rezultă că părţile sufletului smt anterioare. mt văr. ci definiţia unghiului ascuţit se reduce la cea. Se spune. fie inteligibil. nu în orice condiţie fiind. delxemplu. există parte şi a formei (numesc „formă" esenţa). Dar unghiul /drept/ fără materie este posterior părţilor sale din definiţie.deî . nu şi Fiinţa. luate ca predicate ale anima-lelor particulare.) Unele părţi sînt date împreună cu întregul. sau pentru vreun alt lucru particular. dar şi a compusului din formă şi din materie. sau fiecare animal este sufletul s" ^ A^ cercul este esenţa cercului şi unghiul drept este esenţa u V ^ drept. (Căci ele nu pot fi separate /de gM'M///.Acele elemente care sînt părţi ale formei. Aşadar. Căci cel care defineşte unghiul ascuţit se serveşte de /definiţia/ unghiului drept. sînt anterioare /întregu u fie unele. întregul se descompune. nu sînt. acelea caresînt esenţiale şi în care.a unghiului drept. la care se reduce enunţul.acnullzarea lor nu mai este limpede dacă ele există smt. u_ ^ materie. ori esenţa sufletului şi sufletul sînt identice. .la fel. ci un compus dintr-o formă determinată şi materie determinată luată la modul general. un deget al unui ani-aCT/ oate fi separat/.U1 Ş1 a lemnului şi orice materie mobilă." Iar omul. în primul rînd. (Numesc cercuri „inteligibile" «rcun e matematicienilor. Astfel. a anteriorităţii si a posteriorităţii. că nu există un răspuns unic: dacă suf l ^ animalul sau fiinţa vie. /unghiul drept material/^ posterior părţilor sale din definiţie. şi în acest caz. este de felul br "^ T" sensi^ă' ^ Şi inteligibilă: cea sensibilă fmP « marPr^0n2U. fie unele. iar sensibile . forma şi ce'eSt. căci degetul mort are doar numele comun / 1\ viu/. spunînd că „e mai mic decît unghiul drept" . 'aintre ele. sau tâ fărăsenzaţ .64 Prin urmare. iar pe măsură ce ne saunu. unele părţi trebuie socotite anterioare întregului. Şi trerj • ' lntredacă cineva întreabă dacă unghiul drept. şi ale Fiinţei luate ca formă. nu există răspuns unic Iar dacă sufletul este altceva decît animalul. Căci l C36a esenţa cercului şi cercul. Socrate este alcătuit din materia ultimă. sau -----77 iţă cu ajutorul funcţiei pe can bine. toate' ^____ suflet şi corp. numai comp} y compusului sînt. nu sînt Fiinţă. într-unfel. acelea cîte sînt părţi luate ca materie şi în care. altele . /numai/ într-un anume ^ "' este posterior părţilor: de exemplu.e£SK astfel de corp (în fapt. La fel şi cercul m ra port cu semicercul : căci semicercul este definit cu ajutorul cerc^ lui.. anterioare /între-A. dar anterior părţilor din unghiurile drepte individuale. Şilu ^ DOSterioare acestei Fiinţe şi la ele se reduce ^Pulşlpărtul dm trup şi suflet.)65 r 'fie inteî ^^ lnte^81'D^e sau sensibile se pot cunoaşte pnnmtH-îndepârr A * <VOT'cnt'> saH Prin senzaţie. Dimpotrivă. da in$u' CARTEA ZETA (VII) 245 care nu o poate execu-sînt anterioare. Insă nu există definiţie pentru individualul compus. Dar numai părţile formei sînt părţi ale definiţiei. inima sau creierul. Nu importă care anume dintre cele două. iar degetul este definit cu ajutorul întregului.

şi mc ^ element continuu. să Q separăm /de materie 65 n^fiînE /separarea/ pare cu putinţă. . ci 61 treb^i e^ie să fiP n ă Poate sa-?i împlinească funcţia. dacă nu e evident care /elemente/ aparţin părţilor luate ca maten şi care nu. definiţia este a universalului şi atormei.. afirmînd că nu se cuvine să le cui.posterioare acestuia.. Căci unele i sînt probabil ceva determinat prezent în altceva determi-'Uund Ceva determinat. nici piatra fiindcă/cercul/poate fi separat de aces^ ^ ^ riale. dar nu e limpede cînd în ceea ce priveşte cer-/e cu putinţa/ ^" jveşte triunghiul. precum cercul în bronz. . şi astfel toate vor fi una.=. într-adevăr. ci sînt doar părţi ale compusului.66 Capitolul 11 O altă problemă. CARTEA ZETA (VII) 247 forma nu aPar^. dacă această problemă nu este lămurită. Şi reduc totul la numere /dis-tinue/. în unele cazuri. • r j r. Dar şi în cazul în care anumite lucruri nu sînt ^jin parat de materialele respective..67 . că nu au deloc de-a face cu Fiinţa cerc _ bronzul. pentru / părţilor/ nu sînt părţi ale definiţiei /întregului/ ? r> /definiţia/ semicercului nu este /parte a definiţiei/ nu este vorba despre lucruri senzoriale ! Sau nu . au o anumită calitate determinată. .• . probabil.' nu e parte /a 248 METAFIZICA 1037a Dar în legătură cu entităţile matematice.. într-adevăr. e ^ ce le priveşte.i nutinţa/. unu afirma ca Dualitatea este Linia în sine.. Dualitatea şi Forma Dualităţii). ci sînt materie. f. devine posibil să se conceapă una şi aceeaşi Formă pentru toate cele. Forma şi lucrul a cărui formă el este sînt identice (de pildă. nu e nici o oprelişte ca jjeir I036b totuşi într-o situaţie similară: de exemplu. şi care nu sînt astfel. dar fiindcă ale formei şi a e • -rjtă şi ţn alte materii /în afara acestora/ ne forma nu .. La lucrurile care apar realizate în alte materiale prin interrne ^ formei. Or... îl suprafeţele/ — sînt precum carnea şi oasele omului. tornl»n ajte părţi asemănătoare: oare acestea sînt părţi încarn£'în°af Definiţiei? Sau nu sînt. nu se poate defini nici un lucru. în piatră sau în lemn. uul' . nu va fi evidentă nici definiţia lucrului respectiv. afirmînd că definiţia liniei este echivalentă cu definiţia lui Doi. dacă toa fi văzute ca fiind din bronz. Dacă nu este însufleţită. sau nrecum bronzul şi piatra statuii. cit şi din ce cauză apare ea. ci că toate acestea — Jiifimm prin nm . Iar dintre cei care susţin existenţa Formelor.68 • • a aram' P"n urmare> că există o dificultate privitoare la definiţii./••___~ -omului se înfăţişează întotdeauna întipărită pe pildă. c ră/ unii filozofi au dificultăţi şi i. /». iar în rest să nu mai existe alte Forme. .-.„ •.. e care obişnuia s-o facă Socrate cel Tînăr nu este cu nuri. .. dar în cazul liniei nu este aşa. Căci nici acum bronzu n ^ ^ cîtuşi de puţin formei. . este de a şti şi care anume sînt părţile formei."" ln"epărtează de adevăr si ne face să credem că e r "-'liid DCnfni • ' într-adevsr !sta tara bronz. deoarece.. Atunci. Căci rezultatul este că apare o singură Formă pentru multe lucruri a căror Formă /autentică/ pare /totuşi/ diferită (este o consecinţă pe care au trebuit s-o accepte şi pitagoricienii). De aceea este inutil a le reduce astei pe toate /la o singură Formă/ şi a elimina materia.^rel _____ ' ă. Dar nu sîntem în situaţii similare: u"ar..• senzorial şi nu poate ti definit in n absenţa unor părţi ce au o anu-este parte a omului în orice condiţie condiţi ' ţe ' a ea. . astfel încît omului/ ^ufleută. doar că este dificil de sepa /materialul de formă/. alţii că ea este Forma liniei. animalul „.

în legătura cu °rK ce anume este esenţa si în ce fel este ea intrinsecă..70 Vom cerceta însă mai departe.il iî uc. Iar „Socrate" şi „Coriscos". într-un subiect.. mai întîi. are materie. ^e ^ cazul Fiinţelor prime. o prezenţă a ceva în altceva.71 Capitolul 12 Să vorbim acum. ci şi pe cea asociabilă definiţiei. studierea Fiinţelor senzoriale este treaba Fizicii şi a filozofiei secunde.omul . . conca-formâ şi o'n ^ ^ provm nasul cîrn şi „cîrnitatea" [aici „nas" vitatea — dm _. Atunci /semicercurile/ nu v f ^ ale cercului luat în universalitate. într-un fel. . despre ceea ce nu s-a spus. precum ~ "animal biPed" ? Fie aceasta deflniţia ă acesta/ormează ° unitate. că trupul e m '•* iar omul. dar prin ce anume lucrul e el are părţi?). în Analitice. alţii — la întregul compus.T|Uueva ir\ vXr\> nu sînt identice /cu esenţa lor/. prin . genul nu parc să poată l'Clpa si la^o /S^C/' (Altmmteri' acela?' sublcct ar ^~ c°ntrarii. jaf jn pimţa-compus. Căci diferenţele sînt contrarii. Căci tocmai în vederea acestei cercetări ne străduim să analizăm Fiinţele senzoriale.^ ^ nea. Dar dacă se dă cuvintelor un înţeles simplu. Numesc „Fiinţă prima" Fiinţa re «« este concepută ca. au două sensuri : unii se referă doar la suflet. iar pentru acesta există. awetA. într-adevăr.72 Mă refer la următoarea dificultate : din ce cauză formează o unitate ucrul al cărui enunţ spunem că reprezintă o definiţie. dacă sufletul / Li S0-crate/ poate fi /numit/ Socrate. în ce priveşte definiţiile. şi nu o mul-"biped ? în cazul conceptului de „om" şi ~a face CU ° multiP1'citate5 dacă unul din-arţngj aPanme celuilalt. avem acest suflet particular şi acest corp particular şi atunci. esenţa şi lucrul sînt identice. nici dacă formează o unitate contextuală.^<ti luate ca materie. s-a arătat că în definiţia Fiinţei nu vor exista a . cum si părţile aflate în definiţie şi de ce definiţia este un mun* ţaţe (e clar că lucrul e unul. într-adevăr. ele nu sînt părţi ale ac ^$$t> ale întregului compus. după cum stau lucrurile la modul general.ar fi calificat /prin celălalt Dar 1 aPai"e ° Unitat£ Şi Cxistă "omul alb"-} ~ 7-Cel al »animalului biped"/ . vor sta si în ce priveşte individualul. Căci aceştia sînt identici /numai/ într-un context dat. dar am avea o unitate. chiar non-senzoriale. şi dacă trebuie căutată şi vreo altă Fiinţă. precum „Socrate" şi „muzicianul". iar compusul din este numit şi el Fiinţă: de exemplu. într-u • şi într-un fel nu există : luat împreună cu materia nu ^ CARTEA ZETA (VII) 249 j „uiteria este M niţie: de P1' ' dar în raport cu Fiinţa primă există defiomului este definiţia sufletului. dacă ter<nen/ (AŞ! subiectul . au toţi ' ° Orice lucru care nu este esenţă si f armă luate intnnse ' mate"e-individualizat. SaU A altă parte. şi chiar mai mult decît atît.un teromului «plici tre nu u Pârtiei i »iauui PlniciPa la dif "lălalt.1037b f Tdacă /curbul/ este o Fiinţă primă]. precum numerele sau ceva asemănător. deoarece unele lucruri. Dar. cit şi niţia esenţei unor lucruri conţine /enunţul/ părţilor luc în timp ce definiţia esenţei altor lucruri nu îl conţine.. S-a arătat aşadar la modul general. în unele cazuri. dacă există în afara materiei unor asemenea Fiinţe şi vreo alta. forma care se află în ceva. în legătura cu definiţia. Fiindcă dificultatea prezentată acolo este de folos în discuţia noastră despre definiţie. precum în nasul cîrn eXlt Coexistaşi materie.într-adevăr. luat ca materie.-. Dar lucrurile care sînt concepute ca materie sau ca unite cu materia <cbţ 3A.. filozoful natum nu trebuie să cerceteze numai materia /senzorială/. sau animalul sînt ceea ce se alcătuieşte din ambele l ' la modul general. [precum curbul şi esenţa curbu. dat fiind că. trebuie cercetat mai departe.c "' au nu est ' ' rentă. ci ale cercurilor individ l'^"' Fiindcă există deopotrivă materie sensibilă şi materie intel' VÎ-' Este limpede şi că sufletul este Fiinţa primă.ucru.

/ în cazul definiţiei/ „animalului". Dar dacă se va diviza ţinîndu-se seama de contextele arbitrare. ar fi limpede/ ce se petrece/. sau dacă există totuşi. Şi dacă s-ar divide acest ter-"encu diviziunea proprie.250 METAFIZICA care genul se diferenţiază. în Fiinţă nu există relaţie de ordine.T->"_^.) Dar chiar şi dacă /genul/ pa. ce este cuprins într-o ^d^^' să formeze o unitate. sau numai prin doi. se va spune /ceea ce este de spus/ de m • „„h? nri si anume de atîtea ori cîte sînt diferenţele. va exista o singura diferenţa finala -anume.. eterminat. stabilită în mod corect. dar există ca materie (v°c este genul şi materia. ţ acei moment vor exista tot atîtea specii ale este indiferenţ'a. celălalt este genul..^ va exista diferenţa diferenţei. Or. dacă se doreşte a se vorbi bine (aşa o divi . în ce fel sînt elc> sa he destul ce s-a spus. şi Fiinţa. De e piu. De fapt. primul gen este „animal". Şi iarăşi. fie ca materie L^*d.rcâ sa \ r^ • 111 **. . apoi „animal biped fără aripi". „biped"._ ^ ^ şi „fără aripi". _ _ _ v i -r w /•• . ar exista aceeaşi problemă. de vreme ce definiţia este un enunţ unir • °r~ ____. On. De ce t"" 'nU'l'~ tea formează o unitate şi nu o multiplicitate? Si n f" ateaces-conţinute /unele într-altele/.7J> -""'fie însă cel puţin termenii conţinuţi într-o definiţie trebu' meze o unitate. Iar dacă [Ţii!! iTlUlLC v^i j . Spunîndu-se că omul este „biped". forma. nu exista în mod absolut.i\Zâ. „cu picioare". apoi s' at °a ^a este Precum substratul. Iar dacă aşa stau lucrurile. cum s-ar putea gîndi. vor fi tot atîtea diferenţe cîte diviziuni. Asta. spus acelaşi lucru de mai multe deoarece nu tre » • • l ar fi superfluu. trebuie ca tot ceea. i ^ „animalului cu picioare" trebuie să fie felul în care este cu p . dar /ca ea ar fi/ şi universa-• cum că el °Ua S"a vor':>lt: (despre esenţă şi despre sub-. Restul genurilor sînt tot primul şi diferenţele luate împreună. este evi-egaleb"1"71^ ^erenţă va fi Fiinţa lucrului si definiţia. diferenţa „animalului" este „cu picioare". este evident că definiţia este enunţul rezultat din difere».J l / cw i • 'espre pr' i j ceior doua. în acest caz. ^^ [ar/speciile/ de animale cu picioare vor fi piciorul^ cite^ ^^„^/g. însă. fie ca individual 10 raport cu acr„ ? ammalul f«ă de proprietăţile sale. într-adevăr. • Or. încît el trebuie să fie un enunţ despre ceva u ' Căci Fiinţa semnifică ceva unitar şi ceva determinat dună r afirmam.^ar unora si universalul le apare m I038b . pentru că astfel. cît şi din diferenţa finală a acestora. Dar în general nu este nici o deosebire dacă se defineşte prin mulţi termeni sau prin puţini termeni. unul dintre ei este diferenţa.~_ _i__i_. despre definiţiile obţinute prin diviziune. de unde rezultă că nu e mei o deosebire nici dacă se defineşte prin puţini termeni. în afara termenilor luaţi ca specii ale genului. ci doar că există „anima L $1 despicate" şi „animal cu picioare nedespicate • ^a_c uj"este° diviziunile „piciorului" : într-adevăr „despicarea pici „stare a piciorului" <r\ Jio86tr|<. dacă gen. • [arŞic. nu s-a spus nimic altceva decît „animal care rC' ^icioarecare are două picioare". Astfel este clar că definiţia este un enunţ constînd în diferenţe. Or. spunînduse că el este un animal „cu picioare. ca ceva este posterior. precu Ste substrat în două sensuri. de exemplu. „fără aripi".r. „animal" este genul. CARTEA ZETA (VII) 251 tfelse1 e întotdeauna pînă ce se va ajunge la ceea ce /V. din toate c l " ^ S'nt ta o unitate. Mai întîi trebuie studiat cazul definiţiilor bazate pe diviziun' într-o definiţie nu există nimic altceva decît aşa-numitul gen prim şi diferenţele. astfel încît nu trebuie spus că există animal „cu picioare . următorul e 1038a „animal biped". şi ceva este anterior ? Aşadar. precum dacă s-ar diviza „cel cu picioare" în „alb" şi „negru". apoi precum * r^ ^OrtlDll^nl r*£*]n*. iar celălalt termen reprezintă diferenţa. cu două picioare". de exemplu. La fel şi dacă s-ar defini prin mai mulţi termeni. . Cînd se defineşte prin doi termeni. precum cea a omului.^ un rezultat al nepriceperii). diferenţele produc din ea speciile şi sune ^ limbii). trebuie divizat cu ajutorul diferenţei diferenţei. de vreme ce diferent l ple: precum.. :are enunţă Fiinţa. căci _ _ ^_ „rmâtoarele: cînd s-ar spune „animal cu picioa^ ă icioare". • . Capitolul 13 '^^'-Tafr1"061"61^0^1^ are Ca °biect Fiinţa' să revenim. dent că ultima ^ definiţii. dacă s-ar ordona în rînd asemenea definiţii. termenul „cu picioare" devine superfluu.

75 ' sţlr!>' CP De aceea. el. Care dintre acestea va avea universalul drept F" . să revenim şi asupra acestui punct. fie că dualitatea nu formează /în acest caz/ o uni«. Democrit: într-adevăr./şini^ lucru şi nici să nu existe în mod autonom de acele ^ ^ni"1 să nu existe în altceva. Şi nu se schimbă nimic dacă nu există o definiţie pentru toate părţile aflate în Fiinţă. se poate afla într-o esenţă. exista defi-'"0 Flmţă' Or' este evident pentru toată lumea şi ""1?1 demult că numai Fiinţa. /la rin ^^ Fiinţă. fie nici unul. animalul. jsju/. dacă sînt alcătuite din altceva.0 Mai departe: va exista o Fiinţă în Socrate luat. se va forma /din ele/ un singur lucru /din ele.252 METAFIZICA cea mai mare măsură drept o raţiune de a fi. Toate — nu-i po Vi j dacă numai unul va avea /universalul drept Fiinţă/.78 paradoxuri. deoarece în continuare definiţia va fi Fiinţa lucrului. dacă nu este posibil ca /universalul/ să existe ca esenţa. Căci acela este numit universal care aparţine ' Wte lucruri. totuşi. non-Funţa Şi P prietatea vor fi anterioare Fiinţei şi subiectului determin». în acest caz. /doar/ dacă cele două ar fiîn virtualitate.^ ce este cu neputinţă. căci cele care au o singură F" au şi o singură esenţă. si / este un principiu. Căci nici în concept.77 „ .fCaestec-întradevăr. . ea nu va fi alcătuită din Fiinţe care să se afle în ea şi care se află în această stare — /în actualizare / — după cum spune.exemplu. se află ca în ceva propriu. atunci ele ar fi autonome. el considera Fiinţe mărimile indivizibile. sau nu aparţine altuia.) Rezultă că dacă Fiinţa este o unitate. Fiinţa este ceea ce nu poate fi predicatul altui subiect dar universalul este întotdeauna predicatul unui subiect. fie că nu există în ea unităţi în actualizare. şi dacă nu ori<* Ftint * TSt£ ° Flmţă comPusă din a^te Fiinţe în actualizare.79 (De. ci. Dacă nu ar fi aşa.un singur lucru tot în actualizare.r toate lucrurile respective. deoarece ° ?r°prietate ?i nu un lucru determinat. a animalului de exemplu. nici în timp. ev^ent ${ ţn modul următor: este imposibil ca pe dea^Pajc'ătuită din ahe Fiinţe care sa se afle în ea în actu-' SCăci două lucruri aflate în actualizare nu /formează/ nicio. Tot la fel se va întîmpla şi în cazul numerelor. aşa cum susţin unii gmditorr. vor f '' T' lalte lucruri reduse la acestea. Dar oare. sau cel niţle' am spus-o este A ' r ce ma i aceasta /nu . căci. precum animalul în om şi în cal? Insă este limpede că există o definiţie a /esenţei/. dublul constă dm două jumătăţi aflate m virtualitate. /specia/ în care respectivul gen./mww Fiinţă a fiecărui lucru este ceea c ^ '* fiecărui lucru. dacă este adevărat că numărul este o unire a unităţilor. o do*r ° CV ^ paradoxul „celui de-al treilea om". mt>e pentru* °n~COm{)HS"' astfelîncît nu *r putea. ^ devenire nu se poate ca proprietăţile să preceadă run. în timp ce uni" jfrilt comun. astfel încît vor exista două Fiinţe /în Socrate^ • "conc£p rezultă că se întîmplâ. vreau să spun că nu exista CARTEA ZETA (VII) 253 nimalelor individuale şi nici altceva dintre n0ţiunil£ dm de ' \ ^^ cercetează cazul este evident că nimic Aşadar pentr exjstenţă universală nu este Fiinţă şi că nici dintre cele ce a ^ cornurle nu semnifică un lucru determi-unul dmtre pre ^ determinata. deoarece actualizarea separă. într-adevâr. şi ele însele sînt unul şi acelaşi lucru '*' Apoi. sau dintr-unul — doi. încît. se întîmplă aceeaşi situaţie din nou: va fi Fiinţă a acelui universal. el considera imposibil ca din doi /atomi/ să provină unul singur. cu dreptate. Se neputinţa ca oricare dintre cele numite universale •. Mai departe: este imposibil şi absurd ca subiectul determinat şi Fiinţa. în actualizare/. să nu fie alcătuite din riinţe şi dintr-un subiect determinat. ca nici o parte din definiţie să nu ne i1 . precum „omul" este /Fiinţa/ omului în care se află /animalul!1*1. dacă omul este o Fiinţă şi ţi ^^un"1 în acest fel. . ^ ele * Această consecinţă conţine totuşi o contradicţie : dacă nu e posi-mC1 ° Fl'nţa PriMre noţiunile universale. apar multe 1039a Mt. ci să fie /alcătuite/ dintr-o p"^ prietate <eK rcouru>.

în cel de-al doilea sens. liicru (>'*'' *^S \./ Insă. acestea rămîn absurde! . într-un alt fel nu va : acestea vor fi clarificate mai departe. Dacă. căci „Omul" nu provine din „Animal i contextual. precum „Animalul" şi „Bipedul". existînd atît în om. într-adevăr. dar şi Ap01' '"bs^rae decît acestea. ea este forma ca atare). caz. în primul sens. anim l ^« unul şi acelaşi. nu există nici definiţie. cît şi in „Om". Iar daca ^e(lUl se concepe după altceva/. fie rit. 1. . sînt Forme toate elementele »^.5 O111L J. în timp ce.) De asemenea. Atunci „Animalul" este diferit într-un subiect diferit. să semnifice ceva determinat şi să fie autonome şi Fiinţe. Capitolul 15 Deoarece Fiinţa este de două feluri. Dacă.80 254 METAFIZICA Capitolul 14 Este limpede consecinţa acestor consideraţii pentru ' ţin că Formele sînt Fiinţe şi că ele sînt autonome f"' Su$' acelaşi timp. o atingere sau un amestec. Animalul în sine va fi o multiplicitate. dacă există Formele. ci faptul de a fi o anumită casă individuală. De aceea. .O\~ l l J. dacă /Animalul/ există prin participare la „Biped" şi la „Cu multe picioare". este imposibil ca -le mai a s ^ ^^ evident că nu există Forme <ei'5Ti> /ale Arilor senzoriale/ în felul în care unii susţin că ar exista. Aşadar. vor fi indefinite /speciile/ a caro ^ este „Animalul". r"*-. ca să spunem aşa. despre ce estevorb^ atunci cînd se spune că „animalul este biped sau cu picioare r . unul singur. melor/ din anim ine /animalul individual/ şi cum provine el ţn plus.tv. precum eşti tu /acelaşi/ cu tine însuţi. întregul-compus şi formă (vreau să spun că. aşadar. anume atribute contrarii vor aparţine aceluiaşi subiect care este unul singur şi bine determinat. aşadar. exişti "' Om în sine si autonom.*v.fAlf. Fiinţa este forma unită cu materia.84 .. nici demonstraţie pentru Fiinţele senzoriale şi individuale. fie el este unul şi acelaşi ca număr. autonom şi o Fiinţă. Din perspectiva noţiunii <X6-y(p> este evident că . aceste Fiinţe ori sîm. prin urmare. e necesar ca părţile din care el este \*' mit. (într-adevar. alcătuiesc specia din gen şi din dif'eren îmr-adevăr. că nimeni nu generează sau produce asemenea Fiinţe. Forma unui lucru nu va fi Fiinţa lud" CARTEA ZETA (VII) 255 ' unele mai în sine. aince p ^ Animalu m ^crurjjor senzOriale rezultă şi acestea. ori nu sînt. dacă „Animalul" este unul şi acelaşi atît în „Cal". ^ ^ /c> în parte se concepe după Animalul în sine. x. se întîmplă o imposibilitate. Ca » ^ ^j din fiecare animal în parte este Fiinţă.) Lipsite de proces de devenire şi de pieire. se afla iîn acelaşi timp. alcătuiesc specia din gen şi din diferente «i „om" şi în „cal". cît şi în cal.' Probabil că are loc o unire. acum se pare că wsemna.V.82 Iar dacă nu este vorba despre participare. V-*l lltV. dar nu este posibil ca forma să piară (şi nici să fie generată. căci nu faptul de a fi casă apare. cum va fi el unu! I039b şi acelaşi în lucruri separate ? Şi de ce acest „animal" nu va fi si sepasne nsuş rat de Apoi. din acel altceva va fi dedus său va fi acel altceva. ca nu se poate defini Hn jet va exista definiţie. pentru că ele au materie a cărei natură îngăduie ca ele fie să existe."-omul. Rezultă că şi „Animalul" /trebuie să fie ceva determinat. Căci expune o aceeaşi noţiune cel care "l ^ vedere. tV-'W. S-a arătat.1^0.83 Animai/ în plus. toate Fiinţele care sînt concepute în primul sens au parte de pieire (si de generare). şi dacă „animalul" ''Care. C*. fie să nu existe. va aparţine /For• alele individuale.

Căci exista un a t ^^^ maj multOr lucruri. * ' lucrurile necesare. dacă faptul de a fi om este ceva autonom. dacă cineva te-ar defini pe tine. at^' Dar nici vreo Formă nu poate fi definită. o Formă pe ca ^ „„ s-o atribui mai mult decît unui singur subiect. toţi ter nii să se aplice multor lucruri. de aceea unele animale trăiesc chiar cîn. ntre cei /preocupaţi/ de definiţii ar dori dmtre lucrurile individuale. /trebuie spus/ că Formele sînt alcătuite din rorrn^ (căci elementele din care /sînt alcătuiţi compuşii/ sînt "^î^ compuse/decît acei compuşi/. nu sînt suprimate /atunci cînd „omul" este suprimat/ <ot>K ocvTavotipeîOT>Mai departe. E limpede deci că nu poate exista demonstraţie pentru individuale. Dar e obligatoriu ca „Animal" şi „Biped" să fie si autonome. precum sînt Soarele sau Luna. e evident că nici unul. e clar că ar fi acela Soare. Iar dacă nu va ia. în fapt. CARTEA ZETA (VII) 257 lui sa" ar mai fi. astfel. Apoi /se greşeşte/ °aresupra altui obiect astfel de atribute. luaţi separaţi. Dar Soarele aparţine I040b definiTorSindividuale. ori nici unul /„Animal" si „Biped"/ nu e autonom. autonom la ele. trebuie răspuns următoarele: Mai întîi trebuie spus că definiţia se referă la doi termeni de exemplu „animalul biped" se referă la „animal" şi la „biped". :i opinia este aşa ceva.le ce toate individualele sînt perisabile. Şi lucrurile ei s-ar depărta det^ ^ daritate pentru cei dota^ cu Ştilnţa> cînd ^ 'n minte t0 S£nzaţle' 51 cmar dacă aceleaşi noţiuni sînt păs-tlici demonst'ra°i ^ ^^ /pentru asemenea lucruri/ nici definiţie. dacă demon__ li . Ele. " ' de ce nici unul dintre filozofi nu produce o definiţie ă ar încerca ar deveni evident că e adevărat ceea Capitolul 16 ce s-a spus acum. trebuie spus că „Animal" şi „Biped" sînt anterioare/„Omului"/ în virtutea existenţei lor. „Animalul" şi „Bipedul". după cum s-a spus.86 Apoi.va fi tot Soare. înainte de a se prepara şi de a se face o unitate din ele. va fi autonomă şi diferenţa. ci la orice Formă pare să se poată Part' Aşadar. cuvintele stabilite sînt comune pentru toat" l ^ Este necesar atunci ca ele să se aplice şi altui lucru. Dar cineva ar putea considera că părţile animalelor Şi cele ale sufletului ar putea exista în ambele moduri. nici ceea- . Or. nici unul dintre aceste elemente nu reprezintă o unitate.' o\ se ascunde noaptea. ar fi absurd dacă n-ar luC1 "° 50ar'e" semnifică o Fiinţă).. limpede şi că cele mai multe dintre presupusele Fiinţe sînt virtualităţi: părţile animalelor (căci nu există nimic separat. ori sînt ambele: dacă nici unul. Căci se greşeşte nu ugîndu-li-se / la definiţie/ astfel de atribute care. â se ~y. focul şi aerul. ci sînt precum o grămadă. precum că se roteşte în jurul eimin»1". fi Soare. Iar aceasta e neapărat să se întîmple şi în cazul lucrurilor eterne. iar cînd ar fi separate. într-adevăr. trebuie să nu nici nict defi 1040a 256 METAFIZICA scape dm vedere că întotdeauna /definiţia/ poate fi su ' nu este posibil să dai definiţii /în acest caz/. în fine. într-adevăr. fiind şi în n"tj4i1Zare> Ş1 m Vlrtualitate prin aceea că posedă principiile miscă-dâc C ' CCVa a^at *n art'cu^aP' . iar dacă vor fi /autonome ambele/.l mt UUte' TotuŞi. sau alb sau altceva care se va aplica şi altui Iu i" dacă cineva ar obiecta că ar fi posibil ca. apoi că acele/elemente ^ este alcătuită Forma vor trebui să fie predicatele multor ^ de exemplu.. atunci sînt toate precum materia). într-ad -aparţine individualelor. se uită că este imposi neascâ entităţile eterne. şi mai ales pe cele care sin lor. a" SeiTUnle ^ """ SÎm ace^ea^ ca ce^e ale ^ui ceea-ce-'mâr1^111 6Ste UM sinSura' ^ lucrurile a căror Fiinţă este Ce-« mt ^ ca nurr>ăr. la fel precum Cleon sau Socrate. necesar ca definiţia să se facă cu c ' -^ ^CSte nu cel ce defineşte face cuvintele (căci un asemenea c '" r> de neînţeles). cu condiţia ca ele să fie anterioare /compusului/ şi părţi ale sale. într-adevăr. atunci unu unitatea «' prin eres l COntmuitatea exista natural.^ • fel vor fi cunoscute ? Va exista. nu va exista gen separat de specii. Este. ice cu acestea. » sau c ^ nu ya ma. cum că dacă ar ec asj^ ^ecum acesta. ar spune că ' animal slab. Este. ^arţin celor ce pot fi într-un fel sau într-altul.87 La fel stau lucrurile şi cu pămîntul. toate acestea există în virtualitate.85 me*' De exemplu. (De parcă dacă ar sta locu. astfel nici demonstraţia. dacă definiţia este cunoaştere nu este posibil ca ştiinţa să fie uneori ştiinţă. Utf *• pare posibil. deşi luaţi laolaltă ei nu s-'ar apli-decît acelei unice fiinţe. şi nu prin forţă sau Deoare^ ^n ast^ ^e fer>omen este o monstruozitate. după cum spun /platonicieni'/ °rnia separată.

un f "ngură raţiune şi o singură cauză pentru toate cele." ştlm care este principiul. je exempl"' " ^ ng că }ucrul este inseparabil de.. de ce uni"* .cijr/ subiect. în acest fel. Căc' F" ^ ţine nici unui alt lucru cu excepţia ei înseşi si a Iu '?"UaPar-posedă si a cărui Fiinţă ea este. . această raţiune este scopul. Deoarece Fiinţa este un principiu si o raţiune de a . asocierea ™„ul predicat cu un subiect. Pne de° ce omul e om sau muzicianul e muzician.--. dar acum se vede că nici acelea nu pot juca e adevărat că Fiinţa este ceea ce nu este comun. Probabil că de aici \ a ^ evident si care este condiţia Fiinţei separate de Fiinţele sen ^. Este.. Dar ceea ce se caută scapă atenţiei mai ales în cazul acelor lucruri care nu se exprimă prin atribuirea unui termen altui termen.Or' mai degrabă unul şi ceea-ucrurilor decît sînt principiul. sine însuşi.^ ^. Fiinţe eterne situate aparte faţă de cele pe care le-am cunoscut. De exemplu: de ce tună ? De ce se aude omot în nori ? Căci obiectul cercetării este. mă refer la „Omul în sine" si la „Calul în sine". separate de Fiinţele particulare şi senzoriale Ei '•• fac identice ca formă cu lucrurile pieritoare — pe care le cunoaj' tem —. ^ esenţa unităţii. precum „ce este omul ?".. filozofii care afirmă existenta F ?Uep5" pe de-o parte procedează corect acordîndu-le autonomie d ce ele sînt Fiinţe. trebuie să fie evident. limpede că nu se cercetează de ce omul • se cercetează de ce ceva aparţine altcuiva (fap-ă. clar că nici un universal nu este Fiinţă sica nu există Fiinţă alcătuită din alte Fiinţe /aflate în actualizare Capitolul 17 Ce trebuie spus despre Fiinţă si cum este ea. însă această proprietate 'l)89 doar dacă este comună putea cerceta de ce omul este un animal de un e om sadar. Insă chiar dacă nu am fi văzut stelele. astfel. . pe de altă parte. nufl. în unele cazuri. Astfel încît chiar dacă acum nu putem spune care sînt aceste Fiinţe /eterne/. nu procedează corect {"'"T"' ei consideră Forma <eî8oc. sau altceva. după cum /ele/ nu pot fi u1' sau a principiului. un lucru este el însuşi înseamnă a nu cerceta ^ sar ca existenta ca atare a unui lucru să fie evidenta CARTEA ZETA (VII) 259 ^-— este in eclipsă -. elementul şi 258 METAFIZICA 1041a cauza. j-râ nu s-a . Si de ce aceste lucruri smt ceva anume. ele ar fi fost în continuare.e. acest fel. pentru ca să ne este> Fiin -«te nu Ce" este ăm sp sînt i mai CUn0scut. Or. ca să vorbim în termeni logici].. în timp ce în alte cazuri este vorba despre ceea ce a pus în mişcare. cum probabil în cazul casei sau al patului. în vreme ce cealaltă raţiune cînd este vorba despre existenţa lucrurilor. . într-adevăr. /de ce/ cărămizile şi pietrele sînt o casă ? E limpede că se caută raţiunea de a fi /a casei/ [iar aceasta este esenţa. dar faptul că un lucru este el cînd *P. de pilda. atunci . prin urmare. anume de ce un anume predicat aparţine . faptul de a cerceta de ce »ornU_jecee! % este „om muzician" înseamnă fie a căuta exact acea omul muzician /om muzician/. cred. Afară e î11511*1 ' i. deoarece şi aceasta este o raţiune de a fi.> o unitate stăpîmnd o multipli '" Motivul/erorii/ este că ei nu pot să arate care sînt aceste Fi' nepieritoare. tjr.. trebuie pornit: se cercetează din ce pricină mereu luc . fiindcă avem de-a face cu o expresie simplă . Insă o asemenea raţiune se caută în cazul proceselor de generare şi de nimicire.. adăueînj lucrurilor senzoriale sintagma „în sine". să spunem ca şi cînd am lua-o de la un nou început. este probabil necesar să existe unele măcar d.Flinţa lucrurilor. unul nu ar putea fi în multe locuri în acel ' • ceea ce e comun există în multe locuri în acelaşi t' lrnP'^«r rezultă cu limpezime că nici un universal nu există alăt ^' rât de individuale. Ul care fj Apoi.. dacă nu e aşa.

<m Or.c» cu toate celelalte categorii. ci ca o 'M. . în cazul silabei — A şi B.93 NOTE 1. Cercetare /şti' -r1 m ca lucrurilor necompuse nu există mvestlga astfel A ' nici explicaţie.1 ri ^ *' ii ' j.91 t*te. Or. adică nu e element.„.„Z ______ ..Rezultă că Un °m SaU acest corP are o anumită proprie-Cireia /materia/ ^ ^^^ Cauza materiei (anume forma). dar nu şi lui . Aici <xcflpiarov> are sensul de „autonom 1 nu lZ° -mp rcline ulu în sens platonician. de ttte/ aşa ceva. cît şi silaba. şi la fel şi în celelalte cazuri.inta în substratul material... datorită • Este 'imnedo I"6 CSVa anumei ^r aceasta este Fiinţa. ci principiu. iar cele care sînt Fiinţe sînt constituite potrivit cu natura şi în mod natural. platonicienii acordă universaluchip dep m. încît. (O dată c>nidescompuse. ^ ' e aparţine filozofilor naturii şi va f i transformata Anstotei-5 Mu este aici. că nu este un element. silaba sau carnea nu mai există./ iarăşi ne întoarcem la cazul dinainte atît în ceea ce priveşte carnea. ce apar astfel. şi /cuprinde/ nu numai literele respective. e evident că se caută de sint o casă? ~P"T a"Mme. într-un tel. Acest ceva este Fiinţa fiecărui lucru. Spre deosebire de Platon. luat ca materie. carnea nu este totuna cu foc plus pămînt. nici B plus A nu sînt totun * *' S^. ._______ . Iar «•* nu tăcem aşa ceva ^ C. f^. Â.distinge că ceva /un subiect/ este altceva /un predicat/. dacă acel ceva este în mod necesar {{ \ ment.. pentru care există „bm tos" în sine. anterioritatea în orce C 3. prin urmare ^"^ minai.. Iar carnea nu este numai foc şi pămînt s nS°. despre o doctrină aristotelică. dar literele "^ S"l: tul şi focul continuă să existe. ______ . nici rcuc QQ 3. fiinţe (Idei). 2. /oricum ar fi. ci din mai multe elemente' sau el însuşi va fi acel element. aici. . va fi totuna dacă cercetăm sau nu cercetăm. esenţa sau Fiinţa sînt Pnvlte!n^. în timp ce filozofii naturii ' în ci Ini sau genur110 . vocala s' f" ci şi încă ceva. prin urmare. pentru că unele entităţi nu sînt Fiinţe ale lucrurilor. ca secundare. iar cutare este silabă. nu a atributelor Aunor anume atri ^ anterior lui „Socrate bolnav". evident dacă nu este ca o grămadă. ci si încă ceva. /putem avea următoarea situ ' ^ dacă este element. şi el este raţiunea pentru care cutare /materie/ este carne. ci există un alt mod de IC1 de «întării 260 METAFIZICA Or.90 ce existenţa trebuie să aibă / o anume proprie-unui anume subiect/.. me^ însă nu se reduce la litere.„„e H' sine: Q ânumită stare de sănătate.°e exemPlu> de ce aceste /materiale/ $'a«st luc " le aParţlne esenţa casei. astfel î ' se merge la infinit.atU' rece. Dacă acel ceva este alcătuit dintr-un element e clar că /e alcătuit/ nu dintr-unul singur. ci despre Aristotel numai esenţa (sau configuraţia) este.) însă. 1041 b '"'oteauna este necesar să cercetăm deosebind /termenii/. De remarcat că. pentru Aristotel numai r un.. . s-ar părea că natura însăşi este Fiinţa. chiar dacă ele nu pot fi efectiv deduse din u ^ ^. Totuşi.) Silaba este. •i " F. autonome. are autonomie şi o existe ^ 3. Acest ceva s-ar vădi. Totuşi. compusul arc o astfel de natură încît întregul o unitate. ne întoarcem la raţionamentul dinainte• c ? va fi alcătuită din acel element. ceea ce J ' . exprimă ce este fiecare lucru. ' .te. pe exemplu. fie provenit din elemente. presupune existenţa Fiinţei în absenţa atributelor CARTEA ZETA (VII) 261 ^___^_—•—--------—""— 'bute oricare ar fi ele — da. din foc şi din pămînt. Căci element este lucrul în care ceva se descompune. (Ea este raţiunea existenţei.

nu devin inteligibile prin unirea dintre un subiect şi 21. Şi deci cognoscibilă. şi nu i se potriveşte IR unea de „esenţă". ceea ce nu e cazul materiei. »o"j. Aristotel se va referi \aforma lucrurilor P ledare. sau s 6 . sa poată exista. Termenii sînt sinonimi în acest sens. „om".^ niţie în sens propriu. Nu se poate defini suprafaţa drept „suprafaţă albă » ' • — drept „om muzician" etc. în afara Fiinţei. la întrebarea dacă „om alb" (calitate) poate defini esenţa unui lucru. ' ' 13. Dar atunci.Urmă> de la ceea ce este accesibil în ordine didac-"• După cu" ^ °eea Ce este c°gnosc°bil în ordine naturală. ^. Aşa cum s-a arătat în Cartea Delta. Totuşi. 7 Aristotel utilizează doi termeni pentru ceea ce se traduce în mod obişnuit prin formă: eîSoţ. adică un substrat de sine stătător. sau virtualitate. cap 28 ce aparţin unor contextualităţi intrinseci. în sine. £tc. structura sa profundă şi determinantă. la modul general. care au acces mai curînd ^ de la ace er. indeterminată. • Diferenţa (sau formă inteligibilă. consider X1°mele ?' prmc'Piile universale sînt evidente şi Aristotel le P*. care este indetermi-nare absolută. Fiinţa trebuie să fie ceva determinat. sau actualizare oroduce Fiinţe care au esenţă şi pot fi definite în * .lvate> 'ocale. prin „formă". sinteza tre subiect şi predicat produce o Fiinţă. prime sînt entităţile imobile. „sac" sint prime. pare să îndeplinească această condiţie. menu' 14. în sensul în care omu ^ mal. universală. Anstotel se întreabă dacă se poate defini esenţa unui lucru în cadrul celorlalte categorii. dar raţionamentul se poate u constitui: dacă esenţa suprafeţei este esenţa „suprafeţei albe" (d f ' suprafaţa ca fiind „o suprafaţă albă »). pe ™ * precizat.chiar si fără determinaţiile sale. Femininul nu este ceva. de obicei. ele nu '* cunoşti 't rl 6 Cunoscut pentru oameni. e . 19. inductiv. ci se raportează la noţiunea de animal. „om". nesigure. eî5oţ înseamnă alteori „specie". de tip platonician. (Acolo era dat ca exe \* tatea triunghiului de a avea suma unghiurilor egală cu d drepte. 15. substratul. pentru care am ales termenul de „configuraţie" şi care este explicat de Aristotel. alteori Formă platoniciană (Idee). albul şi netedul ar fi identice conceptual. contextuale sau intrinseci. şi uopxpn. de exemplu. o Fiinţă nouă. . Seiu°riale. -^ aparţinînd unui gen. albă lk'"i nu ar exprima ceea ce este suprafaţa. Definiţia trebuie să nu conţină '^ °^ care numeşte esenţa: „suprafaţă". precum L>u . încă nu s-ar putea defini „omul alb" cu ajutorul termenului „haină" fiindcă „haină" nuesteun predicat intrinsec. nu este ceva determinat.° entifică CU Flin^a *l cu esenţa lon Dln ^ »om cores Pund • se referă mai ales la predicate universale. în alt sens. definit ca subiect universal şi nonpredicabil. în alte cazuri însă: „om=animal biped .^t jsoci-crate filozof" — nu. 17. sau dacă „om alb" constituie o Fiinţă. căci ele conţin un subiect şi un pre ^^tf aţe. 8. Pe de altă parte. 262 METAFIZICA 12. Q p" i 10 A Un C0mpus' este Posterior şi formei şi materiei. în acest sens. In calitate de predicate însă. Dacă „om alb" ar fi numit „haină". ar rezulta că cele două definiţii trebuie să fie echivalente şi că. nimic nu împiedică să fac ac l lucru şi cu „suprafaţa netedă". 16. trebuie por-^ PentruVa ". acestea nu e"nmi a Fiinţei.configuraţie".) Exemplul de aici ar trebui citit în modul ur v aU punînd că o suprafaţă ar fi în mod intrinsec. termen care exprimă mai bine ideea că la Aristotel forma este un dat caracteristic fiecărui individual. cum esenţa lucruluitre buie să fie unică. „Socrate". tradus de noi. Astfel de entităţi nu au o esenţă şi nu si ^ 20. şi nu o formă generică. Aşa cum Socrate este substrat (subiect) pentru „om". „genotipul" său. V. avînd o esenţa definibilă. prin urmare. Evident o omisiune aici. iniţiauT C°gn0scibile în ordinea naturii. tot aşa el este substrat şi pentru „alb". dar acolo unde este posibil vom prefera să traducem şi pe eîSoţ prin .. ceea ce revine.sa fie F''' ta trebuie să fie autonomă. „mare" etc. dar care tot ' a în esenţa şi în definiţia lucrului. Numai unirea dintre gen (sau CARTEA ZETA (VII) 263 . Sinteza dintre un subiect şi un predicat nu este. ceea ce este absurd. infra. Cu toate acestea. Aşadar. dar nu »°. Numele „Iliada" trimite la un enunţ descriptiv. Or. 18.

sens pro?»"' „ înlocui enunţul mai lung şi mai precis „poem 22. J'iada ? [g dintre greci şi troieni", dar aceasta nu este o homeric despreat"j.e) nici nu presupune o esenţă, căci nu se poate definire Şi> c . .' ja întrebarea „ce este ?". E, într-adevăr, imposibil de definit „ w aportării la o unitate, diferită atît de realismul T*, Se reia teoria ;«^^ . 'an cît şi de relativismul sofistic. P 'piinta şi esenţa există numai atunci cînd ceva determinat are o unitate intrinsecă. 25 Aristotel spune literal „cirmtate <cnnoTii<;>, ceea ce aminteşte de Formele platoniciene. „Cîrmtatea" se explică prin asocierea a doi termeni: „proprietatea nasului de a fi concav ». E aceasta o definiţie _ se întreabă Aristotel — şi în ce sens anume ? Răspunsul este că, în sens „tare", nu este o definiţie fiindcă „cîrmtatea" nu este o Fiinţă, ci o proprietate a nasurilor, deci lipsită de autonomie. 26. Un anumit animal poate să nu fie de gen masculin, dar animalul în general, ca virtualitate, este fie masculin, fie feminin, (în mod virtual, omul este bărbat şi femeie) ceea ce înseamnă că masculinul face parte dintre proprietăţile intrinseci ale conceptului de „animal", ceea ce nu se poate spune despre predicatul „alb" asociat „omului". 27. Conceptul de „feminin" îl presupune pe cel de „animal », aşa cum conceptul de „cîrn" presupune „nasul"; dar „albul" nu-1 presupune nici pe Callias, ca om individual, nici conceptul de om. • Aristotel spune că, într-un anume sens, nu există definiţie (şi sec? d * mnului sau a ..cîrnităţii", ori a altor proprietăţi intrin-subi'ect°arieCe * nu..Pot ^' concepute decît asociate de un anumit sc"s slab" nU Smt F"n'e> a?a cum sînt considerate de Platon. într-un cePte" si d SC ^t£ descrie cu suficientă precizie ce sînt aceste con-1 • scner,l„ respective pot fi numite „definiţii". nu e cîrn. Conceptul de cîrn îl presupune pe cel >ncav ~ nu- De aceea, „nas cîrn" şi „nas concav" ' ar nu sînt identice sub aspect logic. reprezintă o unitate esenţială, deci o Fiinţă, Presupune noţiunea de „nas".' Altminteri, orice numărul 29. lu'celaş, j ' * "ias Cir d«oârece - , „Cirn *tribm aJ3, ,ad«ugat ex«tenţa supr°Prietăţi, atît imparul, cît şi femininul pre-r u ui, a Fiinţelor. S-ar putea spune că omul nu '-..'^ 264 METAFIZICA există în absenţa animalului, şi totuşi „om" nu i este animal ca o specie ce aparţine unui gen dar f . etate. Oi • • • . . '. > Iemininulnu 'mul este animal, ci se raportează la animal. 32. Nu pot să definesc imparul ca fiind ceva si ~ există definiţie şi nici esenţă a imparului. Pot însă def '^ S proprietate a unui număr, adică ca raportîndu-se la c sens (slab) există definiţie şi esenţă. ' 33. Acest „individual" pare a fi atît individualul concret Socrate, acest eîine etc., dar şi insul abstract: omul cîin l n ^ Aristotel are în vedere forma individuală a lucrului. e 34. Cum spun sofiştii. sau confi apt, guraţiasa 35. Ceea ce este absurd, tocmai deoarece om alb este o contextuală, nonnecesarâ, în timp ce om este o Fiinţă, cu o ese t' h*'' determinată. 36. în mod contextual, om alb şi om muzician pot fi identice ceea ce ar putea lăsa să se creadă că esenţa albului şi cea a muzicianului sînt identice, ceea ce este evident absurd. 37. Este vorba, desigur, despre platonicieni. Mai întîi Aristotela argumentat împotriva sofiştilor care dizolvă esenţa în contextuali-tate, acum argumentează împotriva platomcienilor, care separă esenţa de lucruri. Va reveni apoi la sofişti. Deocamdată, Aristotel argumentează că la universale, chiar dacă au Fiinţă, aceasta nu poate fi distinctă de esenţa lor. 38. Fiinţele vor fi incognoscibile, deoarece vor fi separate de esenţe, iar esenţele universale (Formele platoniciene) vor fi lipsite de realitate efectivă. 39. Iată o concepţie pe care modernii au respins-o cu tărie: pen ei ştiinţa nu ar mai avea sensul de a cunoaşte ce sînt

lucrurile, a esenţele lor. |or 40. S-ar părea că aici Aristotel face trecerea de la ipoteza OI .^ platoniciene (Fiinţe generice) la lucrurile individuale, care, nu pot fi socotite separate de esenţa lor. . corlnelor41. Aristotel acceptă un moment ca ipoteză de lucru teo -C0ffs42. Or, dacă Formele sînt predicatul unui subiect, ele nu , ....... ___ . r , zVunoAiCj'" „, pund definiţiei Fiinţei: s-a spus, într-adevăr, că ea nu p , ^,p.2)-catul nici unui subiect şi că e subiectul restului predica Or, Formele sînt predicate universale. . jpi;;t în i*! * - i ' mult chi*r rwiifl 43. AETJKOC, poate însemna m greaca (maiIUUL^ A'ecU^mâna) deopotrivă „un om alb" (substantiv) şi „alb ( distincţia necesară făcută de Aristotel. CARTEA ZETA (VII) 265 ___ aju[u; este distinctă de „cal", s-ar putea da un 44. D»ca esenţaj esenţe, de exemplu, „can". Or, dacă esenţa „calu-me spic'^ â,feSte' va fi esenţa „canului" ? S-ar părea că va apărea "„i" este „«n ' "^ un nou nume, „cam" şi aşa mai departe. Absur-0 nouă esenţa P" rece fiecare nume (substantiv) corespunde unei ditatea apare e° ^ a_j aplica unei esenţe separate de Fiinţă este Fiinţe şi. P"" v^ ca Fiinţa şi esenţa trebuie să coincidă. imp°sl^'rV_"" f<te enunţul esenţei. Dar dacă esenţa şi lucrul sînt 45. esenţei va fi totodată şi o definiţie a lucrului, de una, atunci e . jyă este intrmsecă şi nu contextuală. vreme ce unitatea i^p 46 Vezi nota 37. . . 47 Este vorba, de fapt, despre formele imanente lucrurilor individuale, sau despre configuraţii. 48 Aristotel argumentase împotriva platoniciemlor, care susţineau că Formele sînt distincte de esenţele lor. Vezi ideea Binelui la Platon, Republica. Acum el spune că argumentele respective sînt valabile şi împotriva sofiştilor, şi deci că nu există distincţie între individualul concret (mai probabil, configuraţia acestuia decît compusul) şi esenţa acestuia, altfel zis că „Socrate" şi „ceea ce este în sine Socrate" sînt unul şi acelaşi lucru. 49. Materia este lucrul aflat în virtualitate ; vezi Cartea Eta, cap. 6. 50. Fiinţa primă este forma sau actualizarea lucrului, în timp ce Fiinţa secundă este^compusul dintre formă şi materie (sau materia actualizată parţial), în Categorii, lucrare mult mai timpurie a lui Aris-tototel, iqxotri oixria este esenţa individuală a lucrului, în timp ce «vrepa oikria este specia. dau ' P'anUl Une' CaSC MU concePtul sănătăţii din mintea medicului respectiv' sănătăţ" materiale. Cum va arăta Aristotel, deoarece ' "^ ^^ numai ^esPre aşa-zisa materie sensibilă, trn"58 ?' Sânătatea din minte posedă totuşi o materie inteli-, mten' e'e nu ar putea fi cunoscute prin intermediul unei en ^ ferenţă' °rma ar h produsă, creată, şi ea ar rezulta dintr-un sub-;!™p rangul doi'iar Procesul s-ar continua la infinit. , orrnele platoniciene nu sînt ceva determinat, ci (dacă nu sînt înţelese ca paradigme). Dar chiar -.„.i •. lnainte despre „casa fără materie", cea aflată "' nu Casa în c, '' °r',aceasta este ceva determinat — o anume ca-in general. 266 METAFIZICA Mulţi au considerat că Aristotel se contrazice S" că Aristotel va distinge mai tîrziu între „materia sensib'1-"6^111 "lr inteligibilă", astfel încît „casa fără materie" va fi, în re l' ^ "materij e materie sensibilă. Trebuie spus, totuşi, că discursul o ie'Casa^â cursul epistemologic nu coincid în lumea senzorială — P' '°^C §' ^'s~ identică în ambele discursuri. 'anueste 54. Dacă Formele nu se unesc cu materia pentru a cr individuale, ele nu sînt de folos pentru explicarea lum" "n'elc 55. Totuşi, în Timaios, Platon imaginase un Demiurg ,Z°na'e-lumea privind la modelele exemplare ale Formelor. C °rea 56. într- adevăr, în sens strict, forma nu este divizibilă' dar " ral, în lumea sublunară, formele nu sînt pure, va arăta ma d Aristotel, ci unite cu materie, fie şi numai inteligibilă, ceea ce s H servă în definiţii. Din acest ultim punct de vedere, forma este div' ' bilă. Este o problemă disputată de a

şti dacă Aristotel vede în exclusivitate materia ca principiu al individuaţiei, sau dacă el nu atribuie si formei capacitatea de a defini indivizi, asta cu atît mai mult cu cît sufletul este forma trupului. V. Jenmfer E. Whiting „Form and Indivi-duation în Anstotle", în voi. Anstotle, substance, form and mttter, ed. de Terrence Irwin, New York and London, 1995. 57. Silogismele se bazează pe existenţa unei esenţe (Fiinţe) din care se deduc proprietăţi particulare. La fel, reproducerea în natură, dar şi prin intermediul artelor, sugerează conservarea şi existenţa formei, sau a Fiinţei, adică a unui sîmbure esenţial care face ca ceva să fie ceea ce este şi nu altceva. 58. După medicina şi biologia greacă, sperma bărbatului purta forma, esenţa embrionului, în timp ce femeia oferea doar materia, cit şi matricea dezvoltării formei. O teorie, fireşte, sexistă, cum am spune azi; problema era că Aristotel intuia faptul că există ceva asema"aj tor codului genetic, care determină ca animalele şi plantele sa ce sînt de la generaţie la generaţie. Krubn59. Proprietăţile lucrurilor, proprietăţi, aşadar, care intra su ^ caţia categoriilor, nu sînt create sau produse; nu se cree ._ ci un fier cald, nici asprul, ci o suprafaţă aspră. Ca şi run, . ţ£ tăţile sînt forme care se unesc cu materia, doar că unire esenţială sau intrinsecă, ci contextuală .u,, 60. Dacă opiauoc; înseamnă întotdeauna „definiţie , însemna atît definiţie, cît şi enunţ, noţiune, discurs e • je > mi se pare a fi apropiat de cel de definiţie, căci pr° ^ CARTEA ZETA (VII) 267 . jg iucrurile aparţin sau nu esenţei sale, sau Fiinţei, . „._ -r dacă ele sînt cuprinse în definiţia sa. 5-eefce se Poate V^ntre materie sensibila şi materie inteligibilă va fi ^ 61- Dis-'acţia. Aristotel se depărtează de conceptul naturalist reluata, pe maf j^fică tot mai mult materia cu Fiinţa în virtualitate, de materie şi 'de ^er'lte[e părţi ale corpului nu pot fi definite fără 62. Deoarece ^ ^ deoarece această funcţie este legată de funcţi-indicare | nCţmaiuiui, iar acestea la rîndul lor sînt indisociabile de ile vitale ale an > considerate posterioare formei (sufletuSuflCt'PătitieT lui) şi d*'"s"|"nea era controversată în Antichitate: unde se află sediuUufletului: în inimă sau în creier? 64 Dacă pentru Platon, omul generic este Forma pura, autonoma, ntru Aristotel şi omul generic este compus din materie şi formă, aşi omul individual, doar că luate sub aspect generic. Acest lucru are sens, deoarece forma este la el actualizarea unei stări virtuale, care este materia, iar genul este virtualitate actualizată prin diferenţa specifica. Nu există animal ca atare, ci doar animal determinat: om, cal, vulpe. V. Cartea Eta. 65. Există aici o dificultate: cercurile inteligibile par a fi cercurile concrete pe care le concep matematicienii, iar materia inteligibilă pare a consta în datele prin care cercul în general se concretizează. Dar în Cartea Eta Aristotel va susţine că toate noţiunile compuse, adică reductibile la o definiţie, presupun o distincţie între formă şi materie sau între actualizare şi virtualitate. Deci chiar cercul în sine, general, conţine materie inteligibilă (noţiunea de curbă închisă, de exemplu). Forma cercului nu este pură, altfel zis. Avem deci trei niveluri: ) Forma cercului, formă impură, alcătuită din entelechie şi virtuaşi manifestată în definiţia cercului. met • | Concret matematic: forma unită cu anumite condiţii geo3)"earceui ului'(O Parte a Panului devine cerc.) 66- Dac- matena^: un material (bronz) devine un anumit cerc. "Or materi *"'? este mtregul compus, evident că el va fi posteCUm s-a arătat j0™61' 'nsa anterior anumitor părţi organice, CcPut «parat d eX6mplu' degetului, căci degetul nu poate fi consenunticâ a concC°rPl?1 tOlUŞi Viu' Analiza este un model de analiză <:-> _ ceptelor cu sensuri multiple, de tip întreg, sau parte. 'iţagoricieni, care încercau să reducă proprie-r,^-. aritrnetice: ej ecnivalau punctul cu 67- Este vorba d 8eornetrica i Uîiar d reapta cu 268 METAFIZICA 68. Dacă orice linie este reductibilă la Dualit; ate> atunci i

ile şi corpurile (alcătuite din linii) vor participa la D i•'tOaie''nir-'f^rm-i Ţii i ^ \ it^ti i • in r- f\n c f*r i n t ^\ tr\--\t-£> Iii,-.»... '1 **»•€. ţ-»,_ i Forma Dualităţii; în consecinţă, toate lucrurile vor avea i «.sau U participe la o singură Forrnă. Celelalte Forme îşi vor ' A n'a s, iar lumea se va reduce la Unul lui Parmenide. e ncţia, 69. Socrate cel Tînăr era un discipol al lui Socrate amint' în Theaitctos, 147d, Sofistul 218b, Politicul 257C. ' " Plat°n 70. Acest pasaj esenţial, unde Aristotel sugerează, pe d că scopul cercetării sale este filozofia primă, sau teologia a f ° Pane' adăugat de Jaeger, pentru care Metafizica nu reprezintă o u°^ V. Reale, note, p. 377. E adevărat că ultimele cuvinte: „şi chiar m ' ?« creează posibilitatea confuziei: dacă e acceptabil că filozoful •' trebuie să aibă în vedere şi definiţiile, adică formele cu materie i l" gibilă, ce înseamnă, pentru el „mai departe" ? Nu intră el în dome niul „filozofiei prime" ? 71. Să se remarce faptul că Aristotel mereu spune că ceva este conceput „ca materie", şi nu că este materie. Aceasta arată că a concepe ceva ca materie sau ca formă este, pînă la un punct, o chestiune de perspectivă: cercul este formă în raport cu bronzul în care este turnat, dar e un compus (o Fiinţă secundă), dacă e conceput ca unirea, printr-o definiţie, a unui subiect (curba închisă) cu un predicat (de un anumit tip). Animalul (conceput ca un suflet) este formă în raport cu corpul, dar, în cadrul definiţiei omului ca „animal biped", este materie — genul pe care se articulează diferenţa. V. Cartea Eta. 72. V. Anal. post. II, 6. 73 . Din nou polemica antiplatonică: platonicienii separă Formele între ele şi astfel nu mai este clar cum se combină ele pentru a alcătui Formele compuse (ce sînt totuşi o unitate). A invoca noţiun ^ de participare presupune ca genul „animal" — conceput ca o ^ determinată — să participe simultan la diferenţe contrarii, ţ6^^ absurd: el ar fi şi biped, şi patruped, şi fără picioare etc. In "'" conceptul de participare, arăta Aristotel, este „metaforic Alpha mare) şi nu rezolvă problema. .p 74. Ceea ce este pe plan logic genul şi diferenţa (SPLC„ e folosit pe plan ontologic, materia şi forma. De altminteri, „el de Aristotel atît cu sensul de formă, cît şi cu cel de spe , ^u ta în urma diferenţierii. Cît despre definiţie, aceasta, rezu ^ r;, dintre gen şi diferenţă, este echivalenta cu întregul co P^ important de aceea pentru Aristotel să demonstrez CARTEA ZETA (VII) 269 i, dintre care genul este echivalent materiei 7 fini decît cu ap1 j^g^ţa _ echivalentă formei, esenţei sau actua-Ju virtual"*11' iar ' lizăniolemica este îndreptată împotriva platomciemlor. 75 Evident, p neces;tatea ca Fiinţa să fie ceva determinat o Arist°te' ™ ajat„tificată cu universalele. Totuşi, din punct de vedere opreşte sa fie i en^^ ^_ forma) trebuie să păstreze o dimensiune epistemologic. universala. jjf;cil şi tradus cu diferenţe de interpreţi cred că vrea 76 Armatoarele : presupunem că universalul nu este Fiinţa (esenţa) ; săsPuna"[aţ:jatot:Uşi în esenţă, căpătînd astfel proprietăţile acesteia? se poate ^ ^ aceasta nu schimbă lucrurile, în sensul că univer-^lul'nudobîndeşte prin includere vreo însuşire de esenţă, într-ade-vir" definiţia este a omului şi nu a animalului conţinut în conceptul de om. Definiţia se referă la Fiinţă (esenţă) ca la un tot, dar nu la părţile ei Se vede de aici, pe de altă parte, modul relativ în care Aristotel concepe universalul: „om" este particular în raport cu „animal", dar şi „animal" este particular în raport cu „fiinţa vie". Pe de altă parte, dacă animal este genul, iar genul este luat ca materie, el nu poate fi, ca atare, definit, deci el nu este Fantă. 11. Noţiuni generale, precum albul, marele, frumosul, dar chiar circularul, din care Platon făcea Forme, sînt proprietăţi, calităţi. De aceea, ele nu ar putea fi elemente cauzatoare şi principii ale Fiinţelor, dacă întotdeauna proprietatea este precedată de lucrul a cărui proprietate ea este. o. Aristotel pare că împinge prea departe critica sa a platonismului: elînsuşi vorbeşte adesea de „om" sau de „animal" ca despre Fiinţe, es?e al V°rba deSpre n°ţiUni 8enerale' Probabil ca ldeea lui Aristotel oau KiâCeS|tC- n°:luni nu au ° existenţă materială autonomă, aşa cum '°gic (Fi' 6 e mdmduale- Există însă o contradicţie între planul onto-Planul en^ "'l lndividualul> fllndcă individualul este autonom) şi forma estegi 0gIC (F"nţa "te f°rma< adlcă §eneralu1)' deoarece CUmv» tragi'11-511" C0gnoscibilă- Această contradicţie este inevitabilă, lumea forLf ?'rnU P°ate fi dePa?ita decît în sfera supralunară si în m mruA -

căci actualizarea înseamnă jj-ţnâ riinţ^ ^tni**1-*-i•rj • fv senarare) trebuie să fie compusa din torma şi materie. uncuvîm. Fiim al cuvîntului (cele divine. din actualizarea unei virtualităţi.« . . este fundamentală. i• . deoa-f oredicat al diferenţelor sale.. Necesitatea comunicării face ca oamenii să folosească CUMB j-comune.^ |ucruiui5 pentru a fi obiect al cer9° trebuie să fie compusă. Dar dacă „animalul" este diferitînsu-biectele în care el se află.. forma ca actualizare a materiei trebuie conceput ţiere aplicată unui anumit substrat. O versalâ şise re^ înseamnă a arăta de ce un anume predicat aparţine cercetare cu se unui anume^ ^ ^. trebuie să aibă fie un singur sens. sau noţiunile prime) care fiind simple în mod esenţial. şi nu ca o calitate a K ° tei)-şabilă de substrat. simple. ci.• T~\ 'c i Iti'el spus.. . existenţa unui individ — nu. o . mai bine. j raţiun' 87. Viruu litatea poate accepta atribute contrare simultan. sau. <jacăs'n' 86. ' «stractâ..rxigenţa ca rnnţa sa ţie non-compusă. Dar ideea că suma elementelor nu e echivalentă cu compusul. Părţile animalelor. Alte Fiinţe însă se pot d f* ele reprezintă o actualizare parţială. El are o existenţă contextuală şi nu necesară. ri 82. Răspunsul pare banal şi tautologic. sistem etc. Aristotel le consideră virtualităţi. adică materie. 6. Există. adică virtu-' ermţa care este formă.) . or. adică o unire d E T-1. dar nu-1 poate cunoaşte. Anstote ar^ ^ ^ deoarece o astfel de proprietate este uni-spunecâele sint ^ ^^ ^ nQ. or. 270 METAFIZICA 80. ce ^ cu aceeaşi specie de lucruri. treb ' -sensul că Fiinţa să nu fie compusă din alte Fiinţe ' altă parte. 93. imperfect. La Aristotel asocierea conceptelor este posibilă î ' în care ele sînt virtuahzare şi actualizare.. ea nu p formarea speciilor. i r * jl ^tQrifi . deoarece lum ZETA (VII) 271 jistinct. o dată desprinse. dar oamenii nu au de-a face cu acelaşi lucru. Cartea Eta. într-adevăr. cap. Dacă diferenţa este izolată de gen. cum traduc mulţi. Formele platoniciene sînt condamnate la izolare. materie. 85.umtă cu dvSt°tel §enul este. Natura este văzută aici ca principala cauză formatoare şi diferen-ţiatoare — aşadar posibil de a fi asimilată cu o Fiinţă. ci trebuie să fie în virtualitate (materie). 92. Dacă „animalul" este diferit în subiectele în care el se află. (Sau. • i rrcâ COI*^ i astfel. tele derivate.^tt. unul şi existenţa i inclusiv despre diferenţe. Sensul în care materia co forma se pot numi Fiinţă. Nu infinite. adică în mod parţial. nici existenţa (ceea-ce-este) nu pot cum nu pot fi nici genuri supreme. nu pot fi obiect al ştiinţei. 84. CARTEA ETA (VIII) Reluarea discuţiei despre Fiinţă.. 83. iar teologia poate cel mult intui obiectul sau. Deci ei vor folosi acelaşi cuvînt cu re ţa la o clasă de lucruri. ci indefinite. r-. cum ea nu poate fi compusă din cetăni tr .ele în actualizare. distincţiei^cp ' . 91. numită voriaiţ. şi că la acesta se mai adaugă ceea ce noi numim structură. mj. Existenţa unei forme poate fi ded-usă din principii generale.. şi de aceea el nu poate fi definit şi demonstrat. V. 81. ce numai împreună cu întregul corp şi cu sufletul.^r 88 . Aristotel sugerează soluţia: subiectul nu trebuie să fie bine d terminat (toSe ti).numim „principiul identităţii". mor şi iŞ1 P' jufort^ de a fi. nu se mai poate înţelege cum ele comunică pentru a ^. -ta că a cerceta raţiunea lucrurilor nu înseamnă a 89. Nici Unu. Autonomia sub raport conceptual ' ^ ' " ' ~\ f ' TT • . cum s-a văzut. Ueci lormele pure. V. Este vorba despre intuiţia intelectuală. Cartea if^p'*' . geta. deta. diferenţa actua-nu e'te Fiinflenului-) Aşadar' «animal" luat ca gen al „omu-decît la modul virtual. Aşa cum s-a mai arătat: dacă Formele sînt separate si e greu de înţeles cum se pot combina ele pentru a crea F n°mC' derivate. înseamnă că nu se pot defini aceste specii. el are indefinit de multe sensuri. fie un număr finit şi determinabil de sensuri. (Unul şi existenţa nu pot fi genuri. decît în măsuri în care este formă. pentru a putea fi definit. ^ ^. şi dacă speciile de animale sînt asociate intrinsec şi nu contextual genului lor. Cum s-a văzut din Cartea Gamma.

însă la universal şi la gen se asociază şi Formele (ele par a fi Fiinţe conform cu acelaşi raţionament). sau aflat într-un proces de transformate. dareste ™Me*le ceea ce nu este ceva determinat m actu-eva determinat în virtualitate). pămîntul. ca mcl universalul. Chestiunea unităţii Fiinţei compuse sau a definiţiei corespunzătoare. Fiinţa este ori eternă.Iar sub" C Se. Cum există contrariile în virtualitate. /ceva/ este acum aic'' ^^ în altă parte.1 miterie. e vorba despre acelaşi lucru văzut sub două aspecte. Iar dacă se porneşte de la raţionamente. Dar/existenţa/ unora dintre Fiinţe este acceptată de toţi. anume. ca el să aibă şi o materie genera-bilă şi perisabilă. -elf Democrit parc să considere existenţa a trei diferen > . Dar . ^^^ . cercetat m . iar forma actualizare explică unitatea lor. adică materia. S-a spus că sînt căutate raţiunile de a fi. are parte de gene ^^ ^°u* --re. fie după „atingere". Iar celelalte transformări urmează acestei ultime transformări /a Fiinţei/. adică poziţie. /este Fiinţă/ ceea ce provine di T°v ^0^ /materia şi forma/ — care. iar enunţul pin' l *£•' °S* necesar sa se analizeze şi părţile. precum focul. apa şi aerul şi alte corpuri simple. dar ea însăşi nu urmează uneia sau la două dintre celelalte transformări. Pe de altă parte. trebuie indicată materia specifică sau proprie şi nu materia primă. Doar Fiinţa compusă poate fi definită. iar aceasta /materia/ se afla în virtua Jta^ mîne să spunem care este Fiinţa lucrurilor senzoriale luata lizare. Dar. * *** FUnţa c a. toate. în alt sens. Fiinţa" lizare şi diferenţierea în cadrul genului.^atura cu Formele şi cu entităţile matematice trebuie wl mai depa turide parte: caci unii filozofi susţin că acestea există alăsârev Acestea sînt l aCUm Fiinţele asupra cărora există acord. principiile şi elementele Fiinţelor. altele nu sînt. ceva este acum sănătos. meritelor/: substratul este corpul. singură. care. ci este. formă şi esenţă.nzoriale. unele sînt sens propriu. /sînt 276 METAFIZICA r" Fiinţa/ forma sau configuraţia. nici genul nu sînt Fiinţa. se întîmplă să existe alte Fiinţe: esenţa şi substratul. se manifestă mai tîrziu ca un substrat asociat privaţiunii. daca vreun lucru are o materie locală.Fiinţele senzoriale au însă. ceva se află în proces de aparii' apoi în proces de nimicire.Bădica ţ% ^. dar el se diferenţiază fie după „proporţie". în final. Cea mai bună definiţie are în vedere unirea d materie şi formă. Analogia dintre numere şi Fiinţe. rezumînd I042a t'alul trebuie ajuns la capăt. comună tuturor lucrurilor.3 °norriein Că materia este Fiinţă e limpede: căci în toate tr f contrarii există ceva care este substratul transformările T"1"^1 piu. iar ehmţia este enunţul esenţei. în timp ce. în cazul transformărilor de dimensiune c "^ un moment dat o anume mărime. în mod special. unii s-au exprimat favorabil în mod Lcial. apoi este mai mic sau m ' 1042b în cazul alterărilor. ori. Legătura dintre ictuîr' zare. si care are o autonomie în sens propriu <âjiX6r 2? ^ilar dintre Fiinţele concepute raţional. Sînt acceptate Fiinţele naturale. care sînt Apoi*/s "n-ei Ş'CarC nU sînt' şi dacă e^e sînt ?i Par^ a'e definiţiei. fiindcă definiţia este un enunţ. Căci nu este necesar. Capitolul 2 Deoarece Fiinţa considerată ca substrat şi materie este aa^ tată de toată lumea. unii /filozofi/ susţin că /sînt Fiinţe/ şi Formele ^entităţile matematice. Platonismul nu rezolvă această problemă. în cazul transformărilor locale. s-a studiat în detaliu definiţia şi ceea ţ-eesteintrinsec. Materia definiţiei este genul. în legătură cu altele. unu Ş^ sine. animalele şi părţile animalelor. Deoarece ceea-ce-e-în-sinc lucrul (esenţa) este Fiinţa /sa/. Problema materie-prime şi a materiei specifice. ori nu este. fiind un indivvT~T~~~ este autonomă sub raport conceptual <tcţ> ^ovco în al treilea rînd. Capitolul l • concluzionat în baza celor de mai înainte şi.4 Dar care este diferenţa dintre generarea absolută şi cea care nu este absolută s-a arătat în Fizica. dacă e pieritoare nu an printr-un proces de generare treptat. şi. „direcţie". iar substratul care se manifestă la uiî moment dat ca ceva determinat.mia in sens propriu.i . Fiinţele simple sînt o unitate nemijlocită. într"un sens' /ioacă acest rol/ •e. Exemple. Faptul că materia este virtualitate. Materia este rnnţa in virtualitate. iar universalul — mai degrabă decît individualele. genul /pare a fi Fiinţa/ mai degrabă decît speciile. cerul şi părţile cerului. apoi plantele şi părţile lor. . Metodologic. apoi devine boln \' fel şi în ceea ce priveşte Fiinţa. iar diferenţa este actualizarea (forma).

j . Altele se acestea se de»se nt precum cina şi prînzul. iar liniştea este actualizarea şi forma. la AsrfeUacâ'ar K*1 mare grad' Ş' în r£Stul defini^illor-6 1411 ° fatrăase l Ul definit Pragul. pentru altele ~ T^ "^ C°mW amintite. altele s-au folosit de alte diferenţieri. iar cea de-a treia /Fiinţ" «« cea rezultată din primele două. altele prin lipsă. altele sînt amestecate. alte lucruri /se obţin/ prin po' i mai multe °Per '. prin aceea că unele /părţi/ sînt unite. la unele lucruri se mai ad am defini gheaţa. Deşi Fiinţa nu te /cliferenţieri/> "ici două luate împreună. în timp ce alţii. . în d Unele lucruri se /diferenţiază/ prin adaos. s lizarea şi configuraţia. altele sînt legate. ' e' 'a fel. însemnînd un adăpost din cărămizi fţ fel determinat. sau asprime. Iată de ce unii dintre filozofii care dau^f* •'1"tre<*le cînd spun ce este Fiinţa. (căci ifl*^ jjfprentiata. precum mina sau piciorul. sau este semnul actualizăm şi a un adăpost ? Iar lima este oare Dualitatea a} . fiindcă este aşezat m acest ţel deter-minaT'iar faptul de a fi /prag/ semnifică a fi aşezat z>j acesî/e/. altele prin loca-deosebesc Prm „ riie. ri. reunind ambele definiţi indică cea de-a treia Fiinţă. Trebuie. altele sînt condensate. Capitolul 3 Nu trebuie să pierdem din vedere faptul că une°n numele unui /lucru/ semnifică Fiinţa compusa. ea este luată ca materie.^ precum prin tărie sau moliciune. genra. în vreme ce nemişcarea este Fiinţa şi actualizarea. Armonia muzical""***«« bmaţie determinată. care constă din /reuniunea/primei» două. că definiţia ce procedează prin diferenţe este cea a formei si a actualizării. cutare lucru este prag. şi. prin mai dens sau mai rarefiat. f unei alte materii. altele prin cartea. deoarec^to^""** sînt materie.precum mănunchiul. sau netezime.' cazurilor. Marea este /aici/ substratul luat ca materie. altele însă prin toate. piv .Dar se parc că există mai multe diferenţieri: de p cruri sînt obţinute prin compoziţia materiei. Fiinţelor. /am spune/ că ea este apă*offîr ?i Scopul). vom spune că este un lemn * Clsa/' "'''"'"1 anumefel determinat. Apare limpede de aici că fiecare actualizare s. E clar de aici care este Fiinţa senzorială şi în ce fel este ea: într-un sens. pentru altele e amestecul. unele lucruri /se w" sa" "Jf rin unele dintre acestea.'Este o linişte a mării. De exemplu: ce este acalmia . /unele lucruri se diferenţiază/ prin mai mult sau mai puţin. respectiv arhitrava. A[K^ din acestea.'Este o nemişcare în masa aerului. toate acestea se reduc la rectiliniu şi la curb. într-adevăr. Iar dacă ceva /se diferenţiază/ după aspect. entru cele la care a fi este dat de unire. Or. /dacă am defieste cărămizi si lemne aşezate într-unfel 1043a 278 METAFIZICA determinat (în plus. i ~ i \ A i i ziţionarea d" ^^ cumva prin locul unde sînt plasate). avute în vedere genurile diferenţierilor (acestea sînt deci principiile lui a fi): de exemplu. ceefcV ^ " fleCare /lucru/-5 ^ duPa cum' în cazul '«l se întî'mph " CStf Predicat al materiei este chiar actualizarea. în fine. toate acestea se reduc la exces şi la lipsă. „casa este lui. precum o ladă. Ce este calmul marin . prin densi-juseasuprasim^ > uscâciune sau umiditate.Altele se deosebesc prin afectările pro-lizare. "° 'ef ^iTprintr-o îmbinare. în timp ce definiţia ce porneşte de la materialele încorporate este mai curînd a materiei. pre1CARTEA ETA (VIII) 277 . Căci materia este aerul. (Se pare. Pentru unele lucruri actualizar^^ C°resP"ni rea. vorbind despre casă în virtualitate. de /sunete/ acute si * * ^ ° anumit/. de exemplu.)' La fel erau şi definiţiile acceptate de Archytas8: ele sînt ale compusului din materie şi formă. altele printr-o lipire.^ > ^ A r. şi prin alte caracteristici de acest tip. starea opusă reprezintă a într-adevăr Fiin^a este raţiunea f iin-trebuie cercetat Printre /aceste diferenţieri/ penKte nici ua * totuşi exisă raţiunea flinţarii lucrurilor. aşadar. nrecum pravul.iri este clar că si ce-este-k <to ti eoti> se spune în tot atîtea 1)6 ald t3*-\. aceştia m?" actualizarea casei. satăîn acest feldeterminat.« alt sens — ca formă şi actualizare. Pentru unele lucruri faptul de A fi este determinat de toate aceste diferenţieri. precum ^. Alţii spun că /ea/ este un „recipient care pu? fT post bunuri şi persoane" sau adaugă ceva asemănător. afirmă că ea este n' 6 im'1''atuna lemne". Iar a fi gheaţă înseamnă a fi condensat în acest f el.

c£ se r^po. dacă este o unitate/. nici casa nu este cărămizi plus însumarea /cărămizilor/. ceva ce nu este nici element. într-un alt sens . cînd <i«. in virtu . într-un Jte fi numit astfel.11 La fel. la fel stau lucrurile şi cu definiţia şi esenţa: ele nu vor mai exista.jnBtgn***.Senerat din /formă ?J materie/. iar numărul este la fel. i-1 f" ' ' ' n filozofi suprimă acest ceva. ei se referă la /numai/ la materie. numerele sînt /în felul Fiinţelor/ şi nu /sume/ de unităţi. Iar numărul trebuie să fie ceva în baza căruia el este o unitate.10 Celor ce privesc tolucrurile' silaba nu le apare constînd numai din litere plus îmumarea lor. CARTEA 279 «rea imalul este un suflet într-un corp.> Câc' sljfl £ imar's-ar putea extinde asupra ambelor *Or conce?tui de "^ concept ce are o unică semnificaţie <evi . dar /mulţi filozofi/ nu ştiu să spună prin ce anume este el o unitate. ci mai degrabă pragul rezultă din poziţie. ci devine un altul. nici provenit dintr-un element. Or. anume Fiinţa. fie că ea ar fi senzorială.16 Dar şi definiţia este un /fel/ de număr: ea este divizibilă în elemente indivizibile (definiţiile nu pot avea părţi infinite). Este însă clar şi de ce se întîmpla asta: dacă.) Rezultă că 280 METAFIZICA esjf aporia pe care discipolii lui Antisthenes14 si alr" r • • . (Căci numai natura ar putea "nţă pentru cele pieritoare..Hiunea fiinţării şi el este Fiinţă. sau un Jitfitea ? Oaresa"Fiinţa şi actualizarea unui anumit corp. dacă ele formează materia. Şi pe drept cuvînt: căci nici /procesul/ însumării. de exemplu. »*tural. fie că el nu este o unitate. dacă ceva se scoate sau se adaugă /în definiţie/. ci trebuie să existe ceva care e în afara acestora. dacă este adevărat că enunţul-definiţie semnifică ceva este predicat despre altceva şi că trebuie ca acesta din urmă să fie luat drept materie. într-adevăr. fie. cele care nu pot "' de £XemPlu ° casă sau ° mobilă' ' Ca nti sînt fiinţe mă acestea. Şi nici omul nu este animal plus biped. pe cîtă vreme „esenţa omului" şi „om" nu sînt "ncaz'că sufletul /omului/ nu va fi numit „om". Fiinţă' (Fiinţa trebuie sa fie °" e pieire> ?i Să fi apărUt fără pr°" "a clarificat în alta Parte ca nici ° mc generată> ci se produce numai un indi-^ este.13 . dar în ceea ce priveşte cerce-nolog'ce/'inCa^oria]e nu există nici o deosebire /de acest tip/.ii. nu mai rămîne acelaşi număr. dacă dintr-un număr se scoate sau se adaugă unităţile din care numărul este constituit. /aceasta e prow!u/ F*''* compuse.1043b t„:'ice. (Căci. nici una dintre celelalte operaţii: de exemplu. nu poziţia /în sensul de forma/ rezultă din prag. '-' aC£St CCV CSte r. ci e precum o grămadă. nici cel al unirii nu constau din acele elemente pe care ele le însumează sau le unesc.• • -ilipsiţi au invocat-o are ceva temei: /ei spun/ că nu s ' ceva (într-adevăr. trebuie arătat ce anume îl face să fie unu din multe /unitâţ •) Şi acest lucru se întîmpla în mod verosimil: căci. nici altele care ' fj Slnt c°nstlt„lt C0nsid< * *atâ d p. Iar „suflet" şi „esenţa sufle. Or. iar primul drept formă. fie că ar fi inteligibilă D "nţei ta nu este cu putinţă pentru elementele prime din care e " *^~ pune. . Fiinţele sînt cumva numere. Şi aşa după cum. precum spun unii. luată într-un a C°sit0rul-li admită definiţie şi concept. chiar dacă s-ar adăuga sau s-ar 1044a scoate oricît de puţin.darnuc . dar se poate spune că este precu "^ argmtu' Rezultă că este propriu Fiinţei.nu. definiţia este un enunţ lung) ^ aehn'ce defini şi a arăta doar cum este ceva: de exernnl' P°Slbil a Se nu se poate spune. afară do UCrUnlor Pieritoare sînt autonome nu este încă în afara irJ ^ d" că unele nu Pot fi a?a. dacă pragul este determinat de poziţia /unui lemn/. fiinţei sen ^^ ^ actualizării.t<?dz<î doar la o unică semnificat*-' te analize comportă anumite deosebiri /termi-însâ toate aces ^ ^ cercetări.

dar prin care organ anume. ele sînt Ule cun°scute.21 "a ? Nu f o \ arcttate raţiunile cele mai apropiate: care este mate^u'e proced ^ Pârnîntul. iar acest fapt nu trebuie pus pe seama raţiunii de a fi ce pune în mişcare. sau alt organ ? Apoi. ua /ultime raţiuni/ sînt acelaşi lucru. şi ceea ce pune în mişcare sînt diferite. fie pentru că. sau din ace-rile Pr°V1ale luate ca prime. precum din lemn apar şi lada. însă în legătură cu Fiinţele naturale 1044b 282 METAFIZICA dar eterne. De pildă. Căci nu se poate face un ferăstrău din lemn sau din lînă. însă ea este neclară dacă nu vine împreună cu raţiunea de a fi. raţiunea de a fi a eclipsei ? Care este materia ? Nu m : care este ci Luna este lucrul ce suferă o alterare. în urma căruia ea apare ? Capitolul 5 Deoarece unele lucruri există sau nu există. să fie îndeajuns această analiză de i CARTEA ETA (VIII) 281 Capitolul 4 • în legătură cu Fiinţa materială. Şi după cu _ ^ nu are „mai mult" şi „mai puţin". şi patul. la rîndul său. cineva ar cerceta raţiunea de a fi. sau în ce fel imposibile — şi despre i la numere. şi nu precum susţin unii. în alte cazuri. ci. De pildă: ce este e F Privaţiunea de lumină. Probabil Trebu "£a. flegma provine din gras şi din dulce. într-adevăr. însă dacă şi materia. dar care nu sînt Fiinţe nu ci substratul /procesului/ este /acolo/ Fiinţa. dacă ^atul'provine /. şi lucrurile respective sînt diferite. ci materia proprie. dacă toate U trebuie o ^ acejaşi /element material/ prim. dacă materia este diferită. că. şi Fiinţa este o unitate in acest sens. prob M tre acestea nu u au materie. ajunge la principiu. e clar că şi arta. Pe de altă parte.privaţiunea de lumuiă datorată pămîntului interpus la mijloc /între soare şi lună/ ace ta ar fi definiţia dată împreună cu raţiunea de a fi /a fenomenului/ în cazul somnului este neclar care este subiectul care suferă afecţiuni. vreau să spun aceea a organului respectiv şi nu a întregului organism ? Că /somnul/ este un anume tip de imobilitate ? Bineînţeles. Iar scop probabil că nu există. deşi materia este una singură.23 Dar care este raţiunea punerii în mişcare. / din dulce. De exemplu: care este raţiunea de a fi a « dă aUj°a mater*e' Oare menstruaţia ?20 Care este raţiunea ^forirf >P C mi?care' Oare sperma? Care este raţiunea luată 'nsă că a StC 6Sen^a' ^are este raţiunea finală ? Scopul. totuş există o materie spe-i «lemen^ucrU) precum flegmei îi /este proprie ca materie primă/ ayicu"fiecărui > ^^ __ amarul sau altceva asemănător. sau nu o materie /terp« . De ex' j^ materie. demersul este diferit. în . dat fiind t -lunue de a fi se spun în mai multe sensuri. Iar dacă este cu pu-tmţă să se facă acelaşi lucru şi din altă materie. Cît des U ca formă.aceluiaşi raţionament. d> Pnn urmare. ca materie primă. nu ar putea exista ferăstrău din lemn.^ Utlele <W mobilă locali 'Cld°aruna Nici procesele naturale. Apar mai multe materii atunci cînd una dintre materii este materia exe mplu. astfel tre-Vr«a a se proc f priVlrHa Fiinţelor naturale şi generabile. Aşadar. descompunîndu-se. dar care este primul organ afectat. că ea este precum o monadă sau u p ^ ci fiecare Fiinţă este o actualizare şi o natura17. ^ ^n ^^ element. Desigur. Căci ceva'provine din altceva în doua sensuri: fie pentru că ceva e produs pe baza a altceva. nici Fiinţa /nu are „mai mult" şi „mai puţin"/. diferit va fi şi rezultatul. trebuie expuse OI^ajlumle Posibile. dacă se ''''"* Şi ele treia C°rect: daca acestea sînt raţiunile de a fi.1'-1 Pro-julcele sau gra . şi fără proces de generare sau de distrugere. animalul. şi la fel. dacă aşa < /are această calitate/ doar Fiinţa împreună cu materia^ Despre generarea şi pieirea aşa-ziselor Fiinţe -posibile. şi principiul luat ca cel ce pune în mişcare sînt aceleaşi. Dar dacă s-ar adăuga -. dar /provine/ şi din faSUdeoarece ea se descompune în fiere. şi care organ este primul afectat ? Inima. să apară ca fiind lucruri diferite datorită raţiunii de a fi ce pune în mişcare. cea care nimic na ? Pămîntul. aceasta este definiţia. totuşi există o mat ateriale luate ca prime. este posibil ca. cine produce somnul ? Apoi în ce constă afectarea. precum sînt punctele şi.

ci prin faptul că ea reprezintă o unitate.' 1. ci o iv. e]miţla este un enunţ unitar.^\ sânâ-în raport cu contrariile ? De exemplu: dacă trupul este vi CARTEA ETA (VIII) 283 ros. şi într-altul /provine/ albul din negru. esenţa este în mod nemijlocit o unitate. Sau nu e aşa. Materia însă este. dar e aşa nu printr-o înlănţuire ^ ica. şi nicl . în caz că orice u ce devine ceva pornind de la ceva). şi dacă prima există prin v ii-* i• lalta prin actualizare.26 e . şi vin. /o Fiinţă/ determinată. contextuale. aşa cum sînt si o fiinţare nemijlocită.! / Dentru celălalt contrariu prin privaţiune şi "i «te /virtualitate/ p (jimicire ? ^ . o unitate nemijlocită. . Căci aceeaşi dificultate persistă niţia hainei ar fi „bila din bronz". forma. se pune întrebarea: care este raţiunea care le face să formeze o unitate ? Căci există o raţiune de a fi pentru toate lucrurile care au mai multe părţi. după cum este şi ceva ce este.25 Capitolul 6 în privinţa dificultăţii amintite mai înainte ce are ca obiect definiţiile şi numerele. în timp ce celălalt este forma <^" aşadar. nici unul. cercul este o figură plană. precum e Iliada. dar nu sînt un tot.asta mai a^es dacă. mort. Iar oţetul trebuie redus la apă.rş11^ °m' nici la Unu> C1 la Doi' adică la Animal şi tat«. 284 METAFIZICA Dar. dacă există. chiar dacă oţetul provine din lui şi n'cl nu . Astfel. un termen al definiţiei este materia în timp ce celălalt este actualizarea. pentru unele raţiunea unităţii lor este contactul. pentru altele .o vîscozitate. Animai l ^ • Ş1. ^jema Je a şti de ce vinul nu este materia oţetuMai eas^P în virtualitate. ea însăşi JU /respective/ oii't «_ imicire virtualitate si materie pentru ce e mort. Iar /în cazul acestor lucruri simple/. -ruj lucru Dar apare o dificultate: cum se comportă materia ie.general. De . fiindcă nimicivm. fiecare. . există aceste en/" ""* ? ^lfe^ ~ln sme ? Din ce pricină omul nu este Participa ' ' i câ atunci> /dacă ar fi/. m noaptea din zi. oamenii vor exista prin laBlped. dacă viul provine din ce-i mort. încît ceea ce căutăm ar fi. si nu o pluralitate. •âeste/virtua. inteligibilă. Dar. .29 Dar lucrurile care nu au materie.g<rneral> °mul nu ar reprezenta. decît esenţa respectivă. b°al> T^apa este. întotdeauna. iar apa este /"^•"militate şi materie/ pentru oţet. într-un fel un om alb provine dintr~U"x°sti negru. pe de-o parte. Şi în cazul corpurilor.n. adică. Iar contrariile care se transformă în acest fehmeleîntr-altele trebuie reduse la materia-substrat. acelea nu posedă materie. în cazul lucrurilor la care există e ***' re şi devenire ? Nu există altă raţiune care să facă sfera virtul" să devină o sferă actualizată. calitate. Ci.d' „bilă" şi „bronz" formează o unitate ?28 materia>Pe atP' ar mai oă Cea^ C'et'~ m ce Or. aşa cum afirmăm noi. nu toate contrariile ar Pr°ve^ unele din altele. nici inteligibilă. ci există /acolo/ un întreg dincolo de părţi. nici sensibila 1045b sînt. apoi /aceasta ajunge/ astfel ceva viu. aşa cum susţin unii. cauza faptului că ceea ce este în virtualitate se actu l' "^ în afara raţiunii eficiente. în absenţa unui proces mare. Unele provin din celelalte. onimâr^k-* ^aceca omu^ sa ^e ° unitate. ci numai pentru cele la care exista p ^ generare şi transformare /a contrariilor/ unele dmtr-a ^Qf_ acelea care fie sînt.. nu pare să mai fie /aici/ vreo dificultate. or mele (căci nu albul este generat. Iar materie nu ^ ^ pentru orice lucru. în mod virtual. rj'u nu e> virtual. fiindcă un tre termeni este materia. sau altceva analog. într-adevăr n ar fi semnul conceptului. ci lemnul alb.itat£/ a unuia dintre contram prin posesie şi formă. ceea ce căutăm nu ar mai nici o dificultate. oare ambele contrarii sînt în ro. fie nu sînt. pe de altă parte. şi oţet ? Sau matevirtualitate • . o uniP ale'27 acei ^lozofi aşa cum obişnuiesc ei să def i-nu au cum să explice şi să rezolve dificultatea. trebuie mers mai întîi la materie . în acest caz. de exemplu. oţet. pe de altă pane sensibilă. . apoi /din ea/ se ajunge la vin. precum e o grămadă. ontrariul sănătăţii. iar materia viului este. cantitate — de aceea nu se poate defini nici ceea-ce-este.

De fapt. Astfel încît cerceta-ceînald0' '. Există. eUUK. Aşadar. iar asta nu fiindcă s-ar afla într-un gen al existenţei. la rîndul ei un predicat ducerea. m mod onep ev ti>. . NOTE 1. . sînt eterne si inalterabile. unitar. Alţii spun că viaţa este o ăst ^ ^^ o legătură a sufletului cu trupul.. unifice. Aceasta din urmă esteVf"'* completă şi autentică şi ea corespunde. dar autonomă numai conceptual. sau într-unul al unităţii. nu există altă raţiune de a fi unul si de a fi. dar autonomă efectiv.rod<« mişcarea de la virtualitate la actuali-nta căit.nu sînt deloc perfect congruente. CĂCI fiecare este în mod nemijlocit ceva existent fi ceva.te> înc*t nu mai exista aici altă explicaţie decît raţiuâ ou > f. cumva ^ unitate sînt an^ ^ vi'rtuajitat£) cţt şi ceea ce este în actualizare f orceea ce este. • txigenţa fundamentală pe care Aristotel o are de la Fiinţă este a sa ne^ determinabila. ţntr.aceea. Aristotel stabileşte o analogie între ontologic s' Actualizarea. însă acelaşi raţionament es bil în toate aceste cazuri: . ele sînt lipsite de consistenţă şi de autonomie. <KCCVTO â f. în cazul acestora.rod<« mişcarea •* /"" • . n» a« wwtene reprezintă toate. exigenţa determinării cere ca «errmnabilă raţional. determinabilă doar virtual.. pentru platonicieni. precum Lycophron31.30 Din cauza acestei dificultăţi. avem: 1) Fiinta-materie. d°ar câ'm £ ^uat sub cel al actualizării. aşadar. deşi se mişcă. dimpotrivă. aceasta a ca Funţa este subiect şi substrat. 3)Fiinţa-compus. De aceea — are ° ecfiivalenţâ cu Fiinţa. 7. trei moduri de a defini: pnn indicare a formei sau a ambelor. din punct de vedere cu definiţia logică cu gen proxim şi diferenţă speciflcă. numai Formelor. 4) Se va adăuga Fiinţa divină care este complet determinată (actus purus) şi complet autonomă efectiv.. 2) Fiinţa-f ormă.asPeq-este este 6. în timp lucru. şi ţap sifaptriunghi de bronz este o asociere a bronzului şi a triung tul de a fi alb este o asociere a suprafeţei /respective Ş • CARTEA ETA (VIII) 285 Cauza este că ei caută o raţiune a virtualităţii si a . ca ea 286 METAFIZICA ' • 'Sieste . 2. care se referă la cea de-a treia Fi' * materie'> compusul dintre materie şi formă. orice lucru este o unitate. o unitate esenţială. materie şi for -pafe sa considere aici că Fiinţa este compusul dintre sPune el'_ ea *' r' dlferenţa este echivalentul formei.•* /"" /«cr«ri/e c<tre bsolut. unii invocă participarea. la fel cumrTf fică este predicatul genului luat ca substrat. determinabilă în actualizare parţial şi autonomă efectiv. Arist T" astrele. determinabilă în actualizare (efectiv). 'e epistemologic. cît si o diferenţă}2 îrhcar s^materia ulumă şi forma sînt unul şi acelaşi Or. deoarece genul însoţit de diferenţa specifi ' * ° Fiinţa în sens tare. şi. corespunde materiei-virtualitate şi diferenţa — formei-actual' . e "a e este. meazâ . aşa curnA s caZ) e\ e luat sub raportul virtualităţii.adevăr. şi nici într-unul al existenţelor separate de lucrurile individuale. adică să fie cognoscibilă ştiinţific. fără a fi chiar Fiinţa. Evident perfectă. susţin că ştiinţa este o co dintre faptul de a şti şi suflet. ^ atare/ şi a raţiunii pentru care ceva este o rea raţiunii um^ . care este. adică forma văzută sub aspect dinami 'e predicatul (proprietatea) matenei-substrat. Din punct de vedere ontologic. uokg*" Căci şi faptul de a fi sănătos va fi sau o cormeţuirC'jSje a fi un tură. ce sînt proprii. sau o asociere a sufletului şi a sănătăţii. corpurile senzoriale nu sînt Fiinţe în sens propriu. autonom în raport cu pro-•^pe care le poate primi. Cel mai bine se potriveşte acest aspect compusul din materie si formă. dar nu şuu să spună care este cauza participării şi ce înseamnă a Alţii.

cele două definiţii ale „animalului" nu sînt incompatibile. Deoarece actualizarea este forma privită sub raport dinamic şi existenţial. Evident. ^ de fil°z°"e' a în sens „tare". Este vorba. despre aştri. în cazul entităţilor simple. autonom. această unică semnificaţie la care se raportează conceptul de „animal" este sufletul. 19 Aristotel arată că materia însăşi nu este un concept univoc: materia specifică a unui lucru. în raport cu patul. prin influenţa lui.jrmeze ° sinteză. în sens de element constitutiv: în general. consideraţi eterni de Aristotel. în raport cu elementele primordiale. alcătuit dintr-o formă şi o materie primă (pămînt etc). ornnus.într. . definiţie sj f e' * SPUS' ca asocierea dintre gen şi diferenţa într-o 27. 10. cap. dar el nu conceptuală. presupune o sinteza intre gen şi dife-13 fundează pe existenţa Fiinţei. 23. la rîndul ei un compus. 17). ci se întîlnesc într-o referinţă de bază comună. De tapt. pu teau accept lui Anus ^ ^^ ^ mare de u natura« este adesea un termen sinonim în Metafizica cu ensul că numărul nu rămîne acelaşi (Fiinţa sa devine alta) daca pierde sau cîştigă o cantitate. sinteza nu sînt un element alături de celcla te. a materia. Altfel spus. 22. cum se vede. cunoscut pitagorician şi conducătorii oraşului Tarent. considera genul echivalent materiei şi diferenţa echivalenta Aici el se referă la „animal" şi la „biped" ca elemente constiţuţ^ ^ „omului". 13. aici Fiinţa are sensul de formă şi nu pe cel Cartea Zeta. S-a întîlnit cu Platon în timpul călătoriilor acestuia în Sicilia şi. 8. sau forma. cînd moartă (cînd are parte de privaţiune). v'e (cînd c 1U ?r(°Vme d'n mort Şi invers. însumarea. adică a ceva sta-> ceea ce filozofii care „suprimau Fiinţa" nu ia Se numărau. şi nu o Fiinţă. Evident. o poate ex -P 1 .8. atunci esenţa — identică cu forma — nu va fi acelaşi lucru cu întregul. Aşa cum s-a arătat (Cartea Zeta. şi nu doar o simplă însua 15 Definit13' renţâ. Materie. Archytas din Tarent. CARTEA ETA (VIII) 287 discipol al lui Socrate. Eclipsa este un proces. eclipsa este de fapt o Fiinţă. cap. dar aflaţi în mişcare. Sîngele menstrual era considerat a fi materia din care se hrănea embrionul. 20. ca ceva să fie două contra-aceW n? NU ~ raspunde Aristotel — căci ele nu sînt văzute din virtual^"" de Vedere'De faPr Aristotel stabilise mai demult că Fiinţa 25 Nu°"^purt* în sine contrarii. ni si ] U " aPărea ast^e' ° contradicţie. 9. lumina lunii.. unitate (o Fiinţă). lemnul este o actualizare. V. 11. sinteza bil. ci materia poate deveni cînd 26. sau să la Şi nu e se interfereze. deschisese la gimnaziul Cynosarges o şcoală proprie ale'de£tf' Care va deveni şcoala cinica. totuşi. Unirea. lemnul este materie (virtualitate). în aşa fel încît să se explice de multe Forme nu anulează totuşi unitatea unui cel de „om". ci ceva calitativ diferit: o formă sau o actualizare. în general. _ i ar' Pentru platonicieni Formele sînt ireductibile una 3c llmpede cum reuşesc ele să „comunice". e clar că scopul (atunci cînd există) este cumva identic cu esenţa. Conceptual. arata Aristotel definiţia distinge şi aici un substrat şi o formă. silaba este mai mult decît suma literelor sale. care ^a^nea °e a "i cauza. de exemplu. desigur. mă materia. Entităţile compuse — a căror definiţie se alcătuieşte prin reunirea dintre un subiect şi un predicat — comportă o discuţie: dacă numele respectiv este dat întregului compus. Era preocupat mai 14. în esenţă. 12. este. esenţa se confundă cu entitatea respectivă. o unitate ? 1 a'ta si n. Platon a putut pleca din Siracuza după conflictul cu Dionisios al II-lea. spune Aristotel nu numai poate explica lumea senzorială. atunci cin . sau actualizarea animalului. şi discipolii sub numele de „cinici". Fraza aceasta poate fi înţeleasă şi invers (dar ^ merit): unii filozofi au în vedere acest ceva (Fiinţa).Ce f orrnâ). 21. lemnul pentru pat.

substratcle unor proprietăţi sînt determinate pînă la un punct. Sub raport speci ic ca este anterioară. în actualizare şi conform cu activitatea sa. mai mult decît se pune pro mă de ce unu e unu. în timp ce forma este actualiz ' arecc Evident. devenirea litate la actualizare. Actualizarea este relativa la o anumită situaţie. Actualizarea îşi conţine scopul. pentru a forma un compus A PC *' materia este virtualitate. Nelimitatul este o perpetuă virtualitate. de fapt. după cum am spus în cărţile de la început. Capacităţile virtuale se actualizează numai într-un fel determinat. distincţia dintre materia propne şi materia primă. Răul nu există printre lucruri Construcţia geometrică prin care se demonstrează teor metrice este o actualizare a unei teoreme virtuale. om — m schimb. forme sau actualiza au materie). anume la Fiinţă. să discutăm şi despre virtualitate <5wauic. Anterioritatea ontologică a actualizării asupra virtualităţii.Pe cea 28. sau o cantitate. 32. aşadar. sau ca o calitate. deoarece neavînd materie. ca ceva. ci acelaşi lu v însă sub două aspecte diferite: virtualitate şi actualizare. fiindcă ceea-ce-este se concepe. ^^ ^ ele manifestă ambele aspecte care apar legate. Din nou. definite. . de aceea ea nu e permanentă. nici măcar inteligibilă. apoi încearcă să înţeleagă cum se pot uni. analog materiei. Anstote stabileşte că. Fiinţa şi sînt în actualizare. Ei se pot uni. Distincţia dintre imposibil şi inexistent la momentul de faţă. Căci la conceptul de Fiinţă se referă "Î'l-Jte — mă refer la cantitate. în mod necesar.. Critica scol" °" garice care nega existenţa virtualităţii în absenţa actualizării. care a produs mişcarea. precum unu. pe de-o parte. Sub raport ontologic şi al definiţiei actualizarea este anterioară. dar şi despre Divinitate. Lucruri nuite nu sînt nici actualizare pură. ele pot fi gmaite' s Capitolul l bit deci despre ceea-ce-este în primă instanţă <7tepi TO\> toc>. Actualizarea şi modul de a vorbi despre ea. sau ajunge la suprimarea Fiinţei în felul lui Protagoras. caută diferenţa dintre cele două. Kesping unor obiecţii sofistice. Entităţile simple nu pot fi. Cînd sînt lucrurile în virtualitate ? Cînd nimic nu se opune ca ele sa se actualizeze la un moment dat. Ştiinţa (compusul) ar fi o convieţuire între un substrat (sufletul) şi o formă (faptul de a şti). chiar a respectivei X'irtualităţi ! ' u'' 29. Necesarul nu ^ în virtualitate. Lycophron era un sofist. Genul este. dar poate fi virtualitate în altă situaţie. la care se raportează toate celelalte categorii ale xistenţei. Astrele şi Cerul sînt în perpetuă actualizare. deoarece el r zintă o virtualitate. o indeterminare: un animal ca een nu e?rc~ If. JfExistă însă şi existenţe absolute. desigur. Problema se ^uje planul explicaţiei metafizice în cel al explicaţiei ştunţ "' găsită raţiunea eficientă.> şi actualizare <evTeXexeux>. Filozofii respectivi stabilesc că există două entităţi (sufletul şi corpul. sau cal.i AI este 111^3 — ciine. cal. calitate şi la toate celelalte cate-orii' toate vor conţine conceptul Fiinţei. Nu sînt două entităţi diferite. discipol al lui Gorgias. prin urmare. nici virtualitate pura şi. Distincţia dintre mişcarea în general şi actualizare. pe de altă parte. De asemenea. viltua-Ure (nu CARTEA THETA (IX) l! 1 Este reluată chestiunea virtualităţii şi a actualizării Difer' l de virtualităţi si sensurile în care se ia noţiunea de „virtualitate" un tip de virtualitate (a cunoaşterii) care clarifică ambele contrari trariul asociat intrinsec si contrariul asociat contextual. Unirea celor doi termeni este ev' dentă deoarece ei nu reprezintă decît două aspecte ale aceleiaşi realităţi: o virtualitate care se actualizează mai mult sau mai puţin 30. mişcarea nu. bronzul şi triunghiul etc). 3 1 . Adevărul şi falsul corespund asocierii sau disocierii cor simple. ca fiind în virtualitate. Actualizarea se asociază de un scop. Această teorie elimină mişcarea şi devenirea. separate de lucrurile individuale. diferenţa este e h' lentă formei sau actualizării: animalul actualizat într-un anume f*! determinat devine cîine. Soluţia lui Aristotel este ingenioasă: cej doi terme ' 'A nu sînt echivalenţi: unul dintre ei joacă rolul materiei ^ ?-fC^^e' formei. sănătatea şi sufletul. Mai întîi /să spunem/ că sensul principal în care este luat termenul de „virtualitate" nu este totuşi cel mai folositor . forma şi materia (ultimă) sînt unul şi acelaşi lucru aşa că nu se mai pune problema unităţii. Ar fi vorba despre elementele primare (axiomatice). sub raport individual ea este postenoară. nu pot presupune o unire dintre un subiect şi un predicat. Actualizarea si legătura sa cu mişcarea. Lucrurile eterne sînt în actualizare. însă. ele nu pot fi concepute asemenea Formelor platoniciene. Actua i ^ este mai bună decît virtualitatea. în general. Despre nccompuse nu se poate afirma falsul. tiv incorecte a unui subiect şi a unui predicat.

292 METAFIZICA r c°ivirtual Apoi există virtualitatea de a rezista la transformă ' cît şi de a rezista la nimicirea adusă de alt element siderat ca alt element şi aflat sub puterea unui n'' • formator. Dar şi privaţiunea are mai multe sensuri: căci numim ţiune" şi faptul de a nu poseda /ceva/. pe de alta. să aibă drept obiect. m analizele dedicate actualizării vom da explicaţii si în legătură cu celelalte. pe de-o parte. spunem că acele fiinţe au fost priv CARTEA THETA (IX) 293 Acum deoarece .*-. Apoi se numesc virtualităţi fie numai cele ale ale suportării /unei acţiuni/. cel care suportă şi oricare suportă ceva din partea altuia suportă fiindcă el posedă un anumit principiu. contrariul care nu este asociat intrinsec. care este principiul trans-'"tate de a * ^^Sati considerat ca altceva. în alt sens însă. ceea ce este. pe de altă parte.>. fie numai atunci cm<. Căci şi discursul raţional are drept obiect. după ce vom vorbi şi despre acestea. Este necesar deci ca astfel de ştiinţe să aibă drept obiect. dar nu o ceva/. unele vor 1046b raţionala a su j raţionale.2 Explicaţia stă în faptul că ştiinţa este discurs raţional <X6yoc. ambele contrarii. SllrtQj. aşadar.discuţiei noastre de acum. chiar dacă nu în acelaşi mod. ăst încît orice virtualitate şi capacitate de a face ceva şi. cele două virtualităţi sînt diferite: prima dintre acestea se afla în cel care suportă o acţiune. adică. contrariul asociat intrinsec /ştiinţei respective/. De aceea dintre lucrurile concrescute natural. cel mai mult /se întrebuinţează/ „virtua. fie la modul general. ele sînt prin-inţele pro Qare aje umu lucru într-altceva. într-un fel. m cel care suportă. Iar incapacitatea şi faptul de a fi incapabil de ceva sînt o privaţiune contrară unei astfel de virtualităţi. dar şi în partea neînsufleţlte'netu]ui( este limpede că.jncauzâ fiinţe sînt născute să aibă /o anumită însuşire/. . ceea ce este intrinsec. căci el este unul şi nu altceva. ea este mai degrabă ştiinţa contrariului superior existenţial <m\> wuxpxovTOq \iâKKo\>./„capacitatea" şi faptul de „a fi capabil"/ lăsa" T* mU'te S£nsuri am arătat într-altă parte. discursul raţional indică existenţa contrariului prin "en?!!6 L. iar ceea ce se strînge este comprimabil şi la fel şi în celelalte cazuri. reprezintă principiul Pasive datorită altcuiva sau considerat ca altceva. într-adevăr. ca cea de mai sus. pe de altă parte. pe de-o parte.. ea este. ' arTUn" Este evident. legat de context! ntr-adevăr. Toate virtualităţile tează la v' r* aceea?i specie sînt cumva principii şi se rapor-f°nnărirm i * ltatea 'n sensul primar.I046a litatea" şi „actualizarea" <evepyei<x> la lucrurile concepute numai m raport cu mişcarea. P1 în toate aceste definiţii se află întreaga raţiune sensul său principal. nici unul nu suportă o acţiune a sa proprie. Mai întîi exista o virtua^*. şi pe cel de a rn posesia a ceva.e'ctjve presupun virtualităţi. sau considerat cipii transto Câ lanMte virtualităţile raţionale sînt identice cu /virtualităţile/ în vreme ce fiecare virtualitate iraţională are cîte o virtua-rtate contrară: de exemplu. Grăsimea poate fi arsă. într-adevăr..: unei violenţe. sînt contrarele unei invirtualităţi. în anumite căzu . şi fiindcă materia reprezintă un anumit principiu. există o unică virtualitate a acţiunii şi a suportării acţiunii (ceva e virtualmente în stare deoar are el însuşi capacitatea de a suporta. Dar să fie acum ciute" rCOpane ac£k sensuripxromonimice ale cuvîntului „capa-câ un l TC 6 S£ ConceP P1""1 analogie. cea dintîi — în obiectul capabil să se încălzească. tar acelaşi discurs raţional clarifică atît lucrul cît şi privaţiunea res-peăivă. caldul este virtualitatea numai de a "ncâlzi în timp ce medicina este virtualitatea deopotrivă de a îmbolnăvi şi de a însănătoşi. într-un sens.d. fie cele ale /acţiunii/ bur şi în aceste definiţii se regăsesc cumva definiţiile virtualitătîlor ' " tite înainte. '' ^ Că „virtualitatea" . Or. întradevăr.pot" sau „nu pot" /să aibă anumite proprietăţi/.^^ s-a născut. ştiinţă a ambelor contrarii. pe de-o parte. că. relative Ja ace lucru. dintre virtualităţi. contează şi gradul /privaţiunii/. pe de-o parte.Pnn e*iminarea termenului pozitiv. precum în geometrie spunem dUpă c 6 emente . A > care. Căci . Celălalt tip de virtualitate se află în cel care acţionează. însă care™ ^ flă Sau nu într~° anumită stare).iară Capitolul 2 unele principii de acest fel se află în lucrurile Iţele se află în vietăţi şi în suflet. dar şi deoarece alt lucru ar capacitatea de a suporta o acţiune a sa). cea de-a doua — în constructor. Iată de ce toate artele şi toate şti-fi 'râţl°na . cum ar fi caldul sau arhitectura. ea puţind i sa ^^ sau numai într-o anumită măsură.

şi ea se află în suflet care conţine 294 METAFIZICA principiul mişcării. fie prin uitare. ci — e astfel — doar cel care construieşte în momentul cînd construieşte efectiv. nici dulce. nici nu e capabil să construiască.. 6 „ e »actualizare" <evepyeva>. încît aceste neadevăr (căci „r . !â le'să "evina. daca ^ i acţiona în momentul respectiv. In con cinţă. sau să se mişte.. ^ cald.6 Dar nu e greu de văzut că urmările acestor teorii sînt absurde. pe de alta. . (ameni v^' ' _ j. Dacă. Dar vietatea respectivă nu va avea nici senzaţie. chiar dacă. Căci e imposi-sedea veşnic. asociat strîns cu cel de e <evtE^exe«x>. căc este care face bine să şi facă ceva.^ le perceapă.incapabil" chiar asta semnifică). _^ U" limină atît mişcarea. sau nu va. iar amh l raceasca ~~ numai răceala. Rezultă că sufletul poate m ~~^trarii pornind de la principiul însuşi. **' Ce> Capitolul 3 Există însă unii filozofi. dacă ar sosi actualizarea pentru care el are capacitatea în virtualitate. aşadar. daca s-ar ivi ocazia să şadă. şi actualizarea. ie printr-o suferinţă. la fel şi în cazul celorlalte categorii: cineva poate fi capabil să umble. lucrurile se vor petrece 'n acelaşi mod. La fel ar sta lucrurile şi în celelalte arte: aşadar. fără să existe /actualizat/. dacă nu sînt vie . putînd fi totuşi capabil şi să nu mai umble.. _ _ bil să se scoale cel care nu-i capabil sa se scoale.r su"etul conţine principiul mişcării. se extinde şi asupra altor fenomene. deocamdată.privaţiunea în este contrariul. fie cînd ea exista efectiv. fi orb. aceiaşi r h' de multe ori pe zi. sau a suportării simple implică vT""^61' acţiunii bune. E limpede s' . nu va mai poseda artj*' .) Rezultă că trebuie acceptat că ceva. (Or. ceea ce înseamnă eliminarea celuilalt de vreme ce contrariile nu pot apărea în acelaşi subiect. sau să umble în fapt. Iar dacă nu se admit aceste raţionamente /megarice/..r' cu^noa?terea raţională se referă la ambele/ contra-u m mod similar.. care susţine" lucrurile au virtualităţi numai atunci cînd sînt în acţiune şi în actualizare. dar cînd se apucă din nou. cînd va înceta să lucreze. De aceea virtuahtăţile capabile de ratiun contrarii virtualităţilor fără raţiune. cit şi devenirea. surzi. fiindcă primele ' de un unic principiu. fie . De exemplu: dacă /cineva/ e capabil să şadă şi e cu putinţă să şadă. jevină fie este. după ce le-a am'3ele C0n /scop/. poate exista. şi de aceea nu suprimă tocmai o diferenţă neînsemnată.^ ^' tea acţiunii simple.-» L. nici vreo altă senzaţie. şi preluat cîndva. sănătosul produce i .r • • • ural să existe. nu va fi deloc imposibil să şadă. precum sînt meganrip. megarici/. ripci nnn natură trebuia sa existe vedere. sînt lucruri diferite. respectiv. nimic nu va fi cu neputinţă. Iar cel care spune nezeA celcar^. CARTEA THETA (IX) 295 L. Iar acă /poate/ să fie mişcat. sau să nu devină. Intr-adevăr. în alt. fără să le fi pierdut cîndva. fără să umble /în fapt/. şi bine /ceea ce face/. fie din cauza timpului (nu e vorba^despre o nimicire a obiectului artei. este imposibil să posezi astfel de arte fără să le fi învăţat . . fie va fi /capabil de ceva/ afirmă atunc câcel mcapa .. astfel încît ei ajung la teoria IM Protagoras. este evident că virtualitatea /capacitatea/ pe de-o parte. Intr-adevar. şi la fel şi în alte cazuri. căci este n tatea . m aceste j'6'' cel care stă în picioare va sta veşnic. să stea sau să se oprească. dar cel care doar face în mod necesar. e clar că cel care nu ar construi la un moment dat nu ar fi nici măcar constructor (căci a f i constructor înseamnă â fi capabil să construieşti). dar nu şi invers întotdeauna. si CĂ poate să nu mai existe. teoriile acelea identifică virtualitatea şi actualizarea. dar că atunci nu sînt în acţiune. de exemplu. există în fapt. anume de raţiune. cel care nu construieşte în momentul respectiv. -t j£ virtualităţi este incapabil /să acţioîn P'US' Devine va fi incapabil să devină.ea> capabil să încălzească — numai căldura. căci el există întotdeauna). 'Ste o virtualitate prin faptul că are înţelegerea /con-. şi este imposibil să ajungi să nu le mai posezi /după ce le-ai învăţat/. Este posibil acel lucru pentru care. nici nu există virtualitate şi capacitate. să nu fie. iar cel care sade va ' ' 'c si nu-i chip ca el să se scoale dacă sade. dar omul ştiutor poate pro-eie contrarii. în ce fel o redobm eş^La fel şi cu cele inanimate: /ei susţin/ ca nu există nici^rec . acşi f ^ • .

e necesar ca si B să fie posibil. dar că poate exista. cînd. e necesar să existe şi B. imposibil. unul să acţioneze şi celălalt să îndure. cînd doreşte lucrul faceacesH ^ ° are ^ 'n f£lul în care o are.11 Şi totuşi. Să admitem că este : im bil: or. primul termen. într-adevăr. este necesar pentru virtualităţile iraţionale. precum s-a spus.Căci Pe carc contrariu /vietatea/ 1-ar dori *k ^leme l f' ^ ace *'va ^ace cînd. Or. din cele convenite este necesar ca nimic să nu fie imposibil. vor putea exista efectiv /cîndva/ actuali« nu exist" ' a actualizat. x. după putinţă. este imposibil şi să existe. în mod necesar lucru T^ i e de faţj s| i '. era considerat irnposi fi. căaco-mcnsurabilitatea diagonale i f aţă de latura /pătratului/ este o imposibilitate. atunci. altele există prin obişnuinţă <e9ei>. ici rap°rtul -| ^ecesar ca şi B să fie posibil. Dar am spus. dacă este adevărat că aşa stau lu rapOI-dacă A există. unele sînt înnăscute. exista /niciodată/. dar nu e imposibil /să stai/. unei ' ~~~-~-~ tualitate. acesta ^ tul dintre A şi B. e ev'H cu putinţă să fie adevărat de spus că ceva este posibil. va exista imposibilul. şi dacă există atunci A. e necesar să existe şi B. se va apropia a °ărui ca U PaSU' Rezu^ta ca posibilul raţional. dacă am accepta ipoteza că există. Căci dacă /B/ nu ar fi cu necesitate posibil. atunci cînd există A. nu ar fi posibil totuşi B în acest m CARTEA THETA (IX) 297 A si B nu va fi aşa cum a fost admis. nu ar rezulta nimic i bil. falsul şi imposibilul nu sînt identice: faptul că tu stai acum e fals. anume ca ceva să existe.celor ce nu există /actualizat/. dacă este imposibil ca B să existe. unele lucruri pot să se mişte cu ajutorul raţiunii. altele sînt iraţionale şi virtualităţile lor sînt iraţionale. Şi dacă. în timp ce cele iraţionale se află atît în cele însufleţite.• 1' ar nu poate fi mişcat.nd exlfa. precum l7flaut. ar fi şi B posibil. ajtele există prin învăţătură. cît şi cele pasive. Dacă. asta înseamnă: dacă există A. reducere la absurd/ că asta este imposibil. atunci ac Capitolul 5 irtualităţile sau capacităţile. atunci. Dacă însă. dar se atribuie ^"ditsaud C1' exemPlu> ceea ce nu există actualizat poate '*' . Căci faptul că B este posibil în mod posibil. Aceasta fiindcă lucrurile. nu va fi /niciodată/ comensurabilă — este vorba despre "i care nu admite că există imposibilul — . . cele care există prin obişnuinţă şi învăţătură presupun în mod necesar o activitate prealabilă.el mod şi f> si D. într-adevăr. daca ^ "j^j ţn care e posibil să existe. dacă. toate. Aşadar. bil. în timp ce acelea care nu sînt astfel. tot atunci şi în c. fiindcă nu *"* ^"^ Ca v'rSe Capitolul 4 Dacă. cît şi în cele neînsufleţite. dna A e posibil. el are această /capacitate/. C1 virtualităţile iraţionale. :.stâ în mod necesar. precum capacitatea 'rteîor'or. bil R " ^ ° j Pr°duc contrariile simultan. deci. dacă obiectul pasiv . daca s-ar presupune că A efectiv există. V. /B/. nimic nu s-ar opune să nu fie posibilă existenţa sa. ceea ce este imposi-laapetit' l **'necesar ca altceva să fie elementul decisiv: mă refer Precurnn"U * ^ r"^a. asta fiindcă — spune el -nimic nu opreşte ca ceva. /se întîmplă aceasta/ dacă cineva ar spune că e posibil ca diagonala /pătratului/ să fie comensurabilă /cu latura/ H totuşi. /A/. Or posibilul este un posibil determinat. astfel încît să se evite pe acea t" " l™ vorbi/ despre cele imposibil să existe. sau a existat ceea nu există în fapt. produc fiecare în parte un sin-Arr f m vreme ce virtualităţile raţionale produc contrariile. se apropie unul de celălalt cel care acţionează şi cel care îndură. Fie atunci A posibil.10 De pildă. nu presupun o asemenea activitate. iar virtualităţile lor sînt raţionale. posibilul /sau virtualul/ <T> există în măsura în care /el/ are o consecinţă. într-adevăr. dintre cele care nu există. "mtr-un Anumit moment. care este posibil fie să existe.Şcarea este în principal actualizare? De aceea .f^neCjSar-A — rneces»r. dar în cazul celorlalte virtualităţi nu este necesar. e necesar atunci ca cele raţionale să se afle în lucrurile însufleţite. şi al doilea termen. 296 METAFIZICA 1047b zaţ. De asemenea. dar^-^ " nu va. fie să devină si totuşi să nu existe nici în prezent. şi B există atunci cu necesitate. dar ele nu există /efectiv/.12 Or. după putinţă. nici în viitor. cînd A ar fi posibil să existe. într-un anume j el şi avînd toate celelalte I048a însuţin cuprinse în definiţieiPe de altă parte. în acelaşi timp e clar şi că.

aşa ceva nu e posibil: cutare cel*şi timp. 298 METAFIZICA „nimic dintre cele exterioare nu împiedică" • înt citatea. 5t. Cînd există slăbire în acest fel. adică ceea ce în mod natural mişcă altceva.n_mpul bine. . Altceva înseamnă însă a fi în actualizare. dar nu este prezentă finalitatea în vederea căreia există mişcarea. f^11 |ot. să cercetăm ce este actualizarea şi în ce fel este ea. j |a Este limpede ce spunem cu ajutorul inducţiei. de exemplu. . de exemplu faptul de a slăbi.^ CARTEA THETA (IX) 299 r de exemp prie uneia dintre laturile acestei distincţii. nu va putea u mai trebuie adăugat. ce e capacitatea de a acţiona. şi cel care vede în momentul respectiv — la cel care are dar poate vedea. Pul dT™^}11' /C'nCl cineva/ Deopotrivă vede. pentru cei ce cercetează. tot aşa /se raportează/ şi cel care este treaz la cel car . există mişcare. sau care e văzut. şi /se va vedea/ că nu numai aceasta se numeşte „capacitate". sau măcar nu sînt o acţi-Une tcrminată (căci finalitatea nu este prezentă). sau este pus în mişcare de către altceva. precum mişcarea ht" tea /mşicării/. nu le va putea f * *°* ^ou* nu are capacitatea de a le face în acest fel. Dimpotrivă. a şi trăit . şi nici nu ' ^ ' ea tatea de a face simultan /lucruri contrare/. ' ™C1 nu se însănătoşeşte şi. drept condiţie prealabilă. dar /există finalitate/ pentru procesele care se situează în jurul finalităţii. el nu află ceva şi. altele precum Fiinţa la o materie. în ta /capacitatea/ să fie definită ca proprie celeilalte [aiur. studiind chestiunea. deopotrivă. fie într-un anumit mod particular. cu condiţia să poată reflecta în principiu. pornind ^ cazurile particulare. simultan. acestea nu sînt acţiune /în sensul adevărat al cuvîntului/. fiindcă este efectiv văzut. Dar şi vidul. sau slăbirea. dintre acţiunile care au o limită nici una nu este o finalitate /în sine/. iar între acele condiţii sînt definite ni j-nţr'Un anumjt în fapt. ar trebui să fi Va slăbe?te. unele dintre acestea sînt eliminate din premi^ T jXter'°are. a şi tr^U • J5°atC sPune că cineva/ trăieşte bine şi. în acelaşi timp' a ş. dar să nu fie o existenţă autonomă. De aceea. de aceea. dat fiind < în acest fel /numai/ lucrurile a căror capacitate /de a le Cel. ci trebuie _ la o perspectivă sintetică bazată pe analogie : aşa cum se rap ^ faptul de a construi efectiv la capacitatea de a construi l ^ cipiu. A tfel e cu putinţa ca acestea să se adeverească şi în mod absolut cîn'dva — cel care este văzut. în acelaşi incetat la urT er'Clt t0t timPul. De aceea. /* 1048b Capitolul 6 Deoarece s-a vorbit despre aşa-numita capacitate-virtualitate1* asociată mişcării. Ci aceea este o «Pune /terminată/ care posedă finalitatea. Căci. s-a şi însănă-l'mP. De asemenea. d numai dacă ele sîn '^ 3 acţ''^i-fel determinat.r 111 T Lplu. şi ceea ce este scos din materie — ceea ce este desăvîrsit — la ceea ce este neterminat. / tot aşa/ acest lucru este w ac ^^ raportează la acest lucru. căci nu trebuie definit totul. am parcurs şi aceste probleme. Actualizarea este prezenţa lucrului nu în felul în care spunem că ea este în virtualitate. ci doar prin gîndire. la cel care vede. Io fiinţă vie/ dacă va voi sau va do ' C ( n'ţ'e'-) lucruri deodată sau două contrarii. si sens toate lucrurile smt considerate a se afla m MU în ac£ r* w. că „Hermes" se află în piatră şi că semidreapta /se află/ în dreaptă. ci există şi un alt sens al termenului. Căci faptul de a nu lăsa loc pentru diviziune determină ca această actualizare să rămînă o existenţă virtuală. ^. se spun a se afla în vir-în actualizare altfel decît acestea — /actualizarea. dar nu^ac^t^ indiferent cum sînt lucrurile.eşte dar a ?i Sîndit tot timpul. virtu-se raportează la majoritatea lucrurilor şi a fenomenelor. cînd cugetă dar a şi cuge-a şi aflat .joar dacă nu vorbim prin analogie : precum acel actuâhzarf > aJa j jucm sau se raportează la acel lucru. fie în mod absolut. Vorbim despre virtualitate spunînd. că e fericit acum dar şi că. şi cîte sînt de acest fel. ' P e. i pere in acest ^* ^ fi ele lucruri se raportează /intre ele/. a^ parte însă. dar a şi văzut tot tim-t« toţii .16 . va deveni clară deopotrivă şi vir-tuaîitatea-capaatate. C-6™ dat /Sa fie feridt/> precum atunci cînd cine-trĂie?teşi L sa ln unele situaţii.17 Acum. fiindcă /ei/ ar putea fi scoşi de acolo. iar /cel care este efectiv văzut/ fiindcă poate fi văzut. to?it tot ti0t tln. numim ştiutor şi pe cel care nu ar reflecta chiar în momentul respectiv. nelimitatul nu se află în virtualitate precum ceva care urmează să fie autonom prin actualizare.^^ . la cel care se plimba.SaAcţioneze OJ0516 mtr"un anumit fel. Altminteri.Iar dacă nu e aşa.

ea deja junge 'ntr"°. Căci prin aceasta se diferenţiază subiectele şi substratele /între ele/. că acelaşi om a văzut tot timpul şi totc acelaşi timp. -j La fel se întîmplă şi în cazul celorlalte lucruri. în mod absolut /e materia/ unei lăzi la modul absolut. cît şi în raport cu proprietăţile. lada nu se numeşte a că este^ ^ ţcmn<^ n'c. De exemplu. . să rămînă clar din astfel de consideraţii " Capitolul 7 Cînd un lucru se află în virtualitate şi cînd nu. construcţia — toate acestea s" * * ^e n°i sînt cel puţin incomplete. în timp ce acest lemn particular este materia acestei lăzi particulare. şi nu va fi numit NCI „plimbare" sau „mişcare". dacă pămîntul este „de aer". ci „de lemn". aceea este prima materie: de exemplu. ci „de foc". în mod va"atitîn /m«eria s S-a arătat ili . probabil ? Cînd cineva se însănătoşeşte nu o face de fapt din cauza medicinei. sămînţă nu este încă m ace CARTEA THETA (IX) 301 —--"Tcaciă pe pămînt şi să se transforme).slab' ' ' ~"ci«/f cunoştinţe.c şi. ^ Căci un om nu poate să se plimbe. ei bine. suflet / sînt. cînd trebuie : nu. că gîndeşte şi. indeterminate. unele trebuie numite . lada nu este „de pămînt". e ceva diferit/ A A că ceva/ se mişcă şi. deoarece. daca C0tldiţic or nu se opune. ci „de cutare element". dar simultan să s f bat tot timpul.!? f } ca ln cazul /lucrului făcut dintr-o anumită materie şi «e acea materie". cite au p ^ generării în afara lor. La fel se întîmplă şi cu casa în vinu*^ dacă nimic din interior şi din materie nu se opune ca /acea ^ devină casă şi dacă nu există ceva care să trebuiască a a g scos sau schimbat. ci «muzician". în ultimă instanţă. plimbarea. • rualitate. nu „albeaţă". prin faptul de a fi sau de a nu fi determinate. . un trup. oare pămîn-tul e în virtualitate un om ? Sau nu e ? Ci mai curînd /este/ cînd deja ar deveni sămînţă. nici să construiască şi să fi construit ^ ?' °''m~ să se nască şi simultan să se fi născut tot timpul sa . şi nici măcar atunci. respectiv. In cazul celui ca ^ este vindecat. '« i" fel pămîntul.21 De exemplu.) •cest fel /om. . De pildă. să fi fost mişcat tot timpul. un suflet. ci există ceva virtual /sănătos/. nu „muzică". . într-adevăr. se spune despre ceva că este „derivat din altce-maţena. Astfel. totodată. 300 METAFIZICA Dintre aceste procese. Fiinţa. presupunm că o doreşte şi că nimic exterior nu se opune. substratul proprietăţilor este un om. ea avea nevoie de un este /planta' ' . b Sel spunem despre un lucru nu că este o anumita materie. că vede efectiv. ci „de " . iar acesta este cel care are însănătoşirea în virtualitate. /virtualitatea vindecării există/ cînd nu se opune ni din cele ce sînt în el. ci „plimbîndu-se" sau „mişcîndu-se". în acelaşi timp""-"' "• gîndit tot timpul.19 Numesc un astfel de proces actualizare^ ?e' celălalt — mişcare. ci „alb". lemnul nu trebuie numit „pămînt". Iar dacă există o materie care nu mai este numită după altă materie ca fiind „de altă materie". nici a întîmplării. focul este prima materie care nu este ceva determinat. dacă /se reduce şi el la alt element/ nu Par'"e numit „cutare element".ici ea. acest lucru este casa în virtualitate. căci aceasta nu se întîmplă orişicînd._a cum pămîntul nu este încă o statuie în virprincipiu r ' /nurnai/ dacă se transformă. totodată. nici „pămînt". dintr-o anumită materie": de pildă. ci predicatul /lor/ este formă şi ceva instanţă. în timp ce proprietatea este muzician sau alb. dar cînd ar .trebUaetare condiţie datorită principiului propriu.20 Iar definiţia celui care. iar aerul nu este „foc". . (Dacă muzica este un predicat al omului. mereu un tte aflat ţn virtualitate e în mod absolut elementul următor. Lemnul.tot timpul. în mod raţional.18 mi?cări. acel om este numit. ajunge în actualizare pornind de la starea de virtualitate este : ajunge /astfel/. Dar mai înainte. Ce înseamnă a fi în actualizare şi ce proprie-'"' are această condiţie. materie şi Fiinţă materială. Lucrurile care au principiul gen ^^_ .22 . în ele însele sînt acelea care vor deveni prin sine.• w • • . Ambele sînt. . întradevăr. pâmîntul va deveni Llitate. s-a mişcat tot timpul Da spune / în schimb. este în virtualitate lada şi el este materia lăzii. iată ce trebuie acum 1049a analizat. "''"-ce mise actualizări: orice mişcare este incompletă.

şi că el tf£ devine. în afara celor care se exersează. celălalt sau cealaltă — nu. sămînţa. ci au vedere ca sa vadă. lităţn. ci în acelaşi lucru. sămînţa etc. provin: căci întotdeauna din ceea ce este naşte ceea ce este actualizat datorită a ceva actualiza ^ ^^ omul se naşte dintr-alt om. într-adevăr. actualizarea este anterioară unei astfel de virtualii -sub raportul definiţiei.24 Mă refer nu numai la virtualitatea definită transformator a ceva în altceva sau în ceva luat ca l * ' general. [sau fiindcă u spre forn ~ 'n virtualitate tindea ea s-ar putea îndrep-f°rmă L f T ** C^n^ Se a^ă 'n actualizare. Iar actualizarea este o finalitate şi virtualitatea este preluată în vederea unei finalităţii Intr-adevăr. to ^. ? ia nici nu cercetează.•. o£ ^ raportul speciei. ceva din ceea ce toc-^ he mişcă s-a mişcat deja (după cum s-a arătat în cărţile despre mâ'. aflate de astă dată în actualizare şi din sămînţa etc. dacă ceea ce este în actualizare şi ceea ce este în virtualitate se referă la acelaşi individ — ea nu este anterioară.2b Sub raport temporal. — sînt precedate m ti^ alte lucruri. nu pOSeJă /ştiinţa/.1049b ca ceva este in virtu302 METAFIZICA ra jrezuiy Capitolul 8 S-a stabilit că „anteriorul" are mai multe semnifi de aici. încît este necesar ca definiţia si cunoaşterea actualizării să preceadă definiţia şi cunoaşterea virtualităţii. Căci dată. Iată de ce pare imposiiin. griului şi celui care vede e ec tiv. animalele nu văd ca să aibă vedere. dar nu în actualizare.e) este necesar ca si cel ce tocmai învaţă să posede probabil I050a însă rezultă şi în acest rel că actualizarea este şi in acest sens anterioară virtualităţii sub raportul generării şi al timpului. Căci cel ştiinţa. jf însă acestea — materie. Dar fiindcă ceva din ceea CarC r mâîdevine deja a devenit şi. există arta construcţiei ca să se construiască şi ştiinţele oretice ca să cerceteze. tocmai fiindcă actualizarea este cu putinţă este posibil virtualul în sensul primar. în acelaşi gen. căci unul posedă forma. natura2*1 se află. atunci ea a căpătat 0 mişcare D " m Ce e cazun şi în cele a căror finalitate este Pul atunci Q6 j°eea' ^uPa cum profesorii cred că şi-au atins . în mod evident. cît şi sub cel al Fiinţei. în general. decît într-un anume sens.ne identic c ^ constructor care să nu fi construit ceva vreo-bil ca să exis ^^ ^ nu ^ cîntat vreodată la harpă. /actualizarea este anterioară/. iar devenirea se face în vederea unei finalităţi). la fel şi în cel care învaţă sa > Jte meserll'trage şi acea obiecţie sofistică că cineva. în analizele dedicate Fiinţei. actualizarea este anterioară. şi aşa mai departe. De pildă. în alt sens nu est Conceptual e evident: într-adevăr. numesc constructor pe cel care poate să contruiască la un moment dat văzător pe cel care poate să vadă la un moment dat. respectiv. muzicianul dintr-alt muzi ' ^f deauna cel care pune în mişcare fund la început.27 um aliza . actualizarea este anterioară în acest sens: dacă ceea ce este în actualizare este identic ca specie cu ceea ce este în virtualitate. CARTEA THETA (IX) 303 devăr. materia. deşi nu posedă pe aici s ^ -^^ ^ presupune cunoaşterea ştiinţei. De exemplu. Dar din pu vedere temporal. /am în vedere/ orice principiu al mişcării saull'"— "'''" adevăr.nv^. fiindcă orice lucru care devine se îndreaptă spre principiul şi finalitatea sa (scopul este un principiu. Pri *"'' *ntr~ unul de mişcare. în virtualitate. bărbatul este astfel faţă de copil şi omul faţa de spermă. că actualizarea este ante. posibilitatea de a ve — sînt în virtualitate om. Dar /actualizarea/ este anterioară si sub raportul Fiinţei : mai întîi fiindcă lucrurile posterioare prin geneză sînt anterioare prin formă şi prin Fiinţă (de exemplu. u . la fel. dar mişcarea nu este /transformarea! *"' altceva. vizibil — ceea ce poate fi văzut la un moment dat. acelea — materia. că orice lucru 5-a arătat in . „ . c£va Jjn Ceva şi sub impulsul a ceva. C 'n Or. luat însă ca altceva. şi nu se cercetează pentru ca să se posede oţmnţă teoretică. de fapt. ea este într-un sens anterioară. Dar. sămînţa şi posibilitatea de a vedea sînt anterioare în timp acestui om care exista deja actualizat ca atare. în mişcare se află deja în actualizare. sau un a ^^ ^ ^^ fwydf^ 54 czwfe cîntînd.) Apoi. grîu şi ins care vede efectiv.

sco-natura. Dacă" ***** ]ucrurile în acţiune, tot aşa procedează şi daci Ştiinţ ^-6-111""11'14 a?a' vom avea Hermesul lui Pauson: n'ci Ceasta de?o ™*Untrul /elevului/ sau în afara /lui/ nu-i clar 304 METAFIZICA lte act|. Căci acţiunea este finalitatea <TeA.oq>, iar actu l' vitatea <f) 5e evepyEUx to epyov>, de aceea şi numele de*** ^ e legat de cel de „activitate" şi tinde să conţină ideea a unei finalităţi^1 în unele situaţii folosinţa este ultima finalitate, prec <6paotQ> este /ultima finalitate/ a aptitudinii de a v d şi nu mai există nimic altceva mai departe decît ea p • ' '" la aptitudinea de a vedea. Dar, deşi pornind de la alte v' ^v ^ mai apare ceva (precum provenind de la arta construcţie"* "^ Tf}q oÎKo5o^iKfi<;> există casa, aflată dincolo de construir T* ti vă <raxpcc TTIV oiKO§6ur|aiv>), totuşi nu avem într-un loc mai puţin'" şi într-altul mai multă finalitate a unei virtualităţi. Căci constru' *" efectivă se află în obiectul care tocmai se construieşte si ea se d voltă laolaltă si este laolaltă cu casa. Aşadar, pentru virtualitătile care mai au o devenire dincolo de folosinţă actualizarea se află în obiectul care tocmai este realizat (precum construirea efectivă se află în obiectul construit, iar ţeserea efectivă se află în obiectul ţesut, la fel şi în celelalte cazuri: în general, mişcarea se află în obiectul ce tocmai este mişcat). Pentru virtualitătile, însă, care nu mai conduc la altă activitate dincolo de actualizare, actualizarea se află chiar în ele (precum viziunea se află nemijlocit în cel care vede efectiv, cercetarea — în cel care 1050b cercetează efectiv, iar viaţa în suflet; de aceea şi fericirea /se află nemijlocit în suflet/. Căci /fericirea/ este, în fapt, o viaţă de m anume fel). ,2 De aici, rezultă în mod evident că Fiinţa şi forma sînt actualizare,Iar conform acestui raţionament, e limpede că, sub raportu Fiinţei, actualizarea este anterioară virtualităţii. Şi după cum ^ spus, în timp mereu o actualizare precede o altă actualizare pi la cea a Primului, veşnic mişcător. . • /. Dar /se poate demonstra aceasta şi cu argumente mai pute ^ ^ lucrurile eterne sînt anterioare prin Fiinţă celor pierito există nimic aflat în virtualitate si etern. Iată motrvu • . aje. Orice virtualitate este dată împreună cu contrariile sa e. ^ ^ văr, ceea ce nu are virtualitatea să existe nu ar putea ap ^ ^^ unei existenţe, dar orice virtualitate poate, totuşi, sa „^^Jie Uzeze. Prin urmare, ceea ce e în virtualitate poate Jt ^ nuexiste-' : existe. Deci acelaşi lucru poate fie să existe, ne sa să nu CARTEA THETA (IX) 305 'rtual, nu există e posibil chiar să nu existe. Or, Dar ceea ce, ^ ^.^ ^^ pieritor, fie în mod absolut, fie doar ~~'K S /al său/ despre care se spune că poate să nu existe, 'de loc, de cantitate sau de calitate. Cînd spun „în mod £fer la Fiinţă. Aşadar, nici unul dintre lucrurile nepie-ma ' absolut în virtualitate (dar nimic nu-1 t legat' ritoare nu virtualitate parţial, sub aspectul calităţii sau S ^^ ^ces£e /Mcron nepieritoare sînt în actualizare. C ' 1 unul dintre lucrurile necesare nu se află în virtualitate. (Chiar acestea sînt primele, fiindcă, dacă ele nu ar exista, nimic „vicra V nici mişcarea /nu este în virtualitate/ dacă există vreo nu ar exis w y i . ^ . . mişcare eternă; nici dacă exista ceva care este veşnic mişcat. Nu există lucru mişcat în mod virtual, ci doar originea şi direcţia /mişcării pot fi în virtualitate/. Şi nimic nu opreşte să existe o materie a unui astfel de corp. De aceea soarele, şi stelele, si întregul Cer sînt veşnic în actualizare şi nu există vreo temere că s-ar putea opri în loc, lucru de care se tem filozofii naturii.35 Intr-adevăr, lucrurile acestea nu ostenesc cînd se rotesc, deoarece mişcarea lor nu e legată de existenţa în virtualitate a unor contrarii, cum se întîmplă cu lucrurile pieritoare, astfel încît continuarea mişcării să aducă osteneală. Fiindcă, /în cazul acestora din urmă/, cum Fiinţa este materie şi virtualitate, dar nu actualizare, ea e responsabilă de osteneală. Cele nepieritoare sînt imitate însă Şi de lucrurile aflate în transformare, precum pămîntul şi focul; «ci şi acestea sînt veşnic actualizate, deoarece ele posedă intrin" ele înSelC' ReStul virtualităţilor' din care acestea au "1 cu toatele de prezenţa contrariilor, într-adevăr, H cel u " S£ ^i?te 'n aCCSt *^' poate şi să nu se mişte într'acest na'e ale co"1 Clte.SÎnt virtualităţi raţionale. Iar virtualităţile iraţio-

it-; • / rarillor v°r rămîne identice în cazul apariţiei sau a cmev; siu acare r ""' £Xlst^ astl£l de naturi, pe care cei ce se ocupă cu 0 »Forme", cu mult mai mult ar fi /„Formă"/ ceya care mi °d actualizat decît este /Formă/ ştiinţa în sine, !Şca efectiv mai degrabă decît mişcarea /în sine/. 306 METAFIZICA Căci cel care ştie şi care se mişcă efectiv sînt mă zări, în timp ce ştiinţa în sine şi mişcarea în sine sî acelor actualizări. ^ lrtua'ităţile 1051a S-a evidenţiat, prin urmare, ca actualizarea este a virtualităţii, cît şi oricărui principiu transformator en°ar* at« Capitolul 9 Dar că actualizarea este mai bună şi mai nobilă /chiar/ d " • tualitatea onorabilă este clar şi din următoarele motive^ Lucrurile care sînt considerate în virtualitate sînt capabil • fie ambele contrarii, fiecare rămînînd identic cu sine. De exem l ceea ce se spune că e capabil să fie sănătos, este, tot el, capabil ' fie şi bolnav, şi /el este virtual ambele contrarii/ simultan. Căci aceeaşi este virtualitatea sănătăţii şi a bolii, aceeaşi este si virtualitatea statului liniştit şi a mişcării, a construirii şi a demolării, a faptului de a fi construit, şi a faptului de a fi demolat, într-ade-văr, virtualităţile contrariilor coexistă simultan, dar contrariile /actualizate/ nu pot coexista simultan (precum a fi efectiv sănătos şi a fi efectiv bolnav); de aici rezultă că unul dintre contrarii este cel bun, în timp ce virtualul este, în mod egal, ambele contrarii, sau nici unul. Actualizarea este, prin urmare, mai bună. Este necesar însă ca la lucrurile rele finalitatea şi actualizarea să fie mai rele decît virtualitatea /răului/, într-adevăr, acelaşi virtual este capabil să devină ambele contrarii. E clar deci că răul nu este dincolo de lucruri, deoarece el vine în mod natural după virtualitate. Prin urmare, printre lucrurile primordiale si eterne nu exi nici rău, nici eroare, nici distrugere (distrugerea aparţine celor re • Dar şi teoremele geometrice <5iaYpduu.ata> sînt descoperite^ actualizarea /unor virtualităţi/. Căci fâcînd /anumite / "' geometrii le descoperă, dat fiind că, în momentul cind * sînt realizate, teoremele devin evidente. Dar la încep există virtual. Din ce cauză suma unghiurilor unui tnUjjnj egală cu cea a două unghiuri drepte ? Fiindcă un& ?-uf; Jrepte-unui punct /situat pe o dreaptă/ sînt egale cu două ung . Dacă, prin urmare, s-ar fi trasat o dreaptă paralela c unghiului/, ar fi devenit clar de ce se întîmplă aşa. CARTEA THETA (IX) 307 tre • ^înscris într-un semicerc este drept ? Dacă sînt pe ce orice u _ £ormţncj baza semicercului şi a treia perpendisemicercului — devine clar pentru ceUare -ce dusa ' g asa/> Deoarece el cunoaşte teorema dinainte.37 încît, vede /hgur* „ ' j£ c£ se afla în virtualitate sînt descoperite prin - e es *- e actualizare.38 Raţiunea acestui proces stă în aceea aducere» actualizare '.39 Rezultă că virtualitatea provine din căg'1 re sfde aceea oamenii cunosc lucrurile făcîndu-le.40 (Actua-acrua iza ^ vecjere individul <TI Km'apteu.ov> este posterioară ă /virtualităţii/.) Capitolul 10 Deoarece ceea-ce-este şi ceea-ce-nu-este se concep pe de-o parte în raport cu figurile categoriilor, pe de altă parte în raport cu virtualitatea şi cu actualizarea acestor categorii sau a contrariilor lor, 1051b şi în fine [în sensul principal] în raport cu adevărul şi cu falsul, aceasta trebuie să corespundă în realitate cu momentul asocierii şi al disocierii /unui subiect de un predicat/ : astfel că spune adevărul cel care gîndeşte disociate un subiect şi un predicat care sînt disociate /în realitate/, sau cel care le gîndeşte asociate pe cele care sînt asociate. Spune falsul cel care declară lucrurile a fi invers de cum sînt.41 Cmd avem sau nu avem o afirmaţie adevărată, respectiv falsă ? Irebuie să cercetăm ce vrem să spunem cu asta. alb " U r °ă n0i considerăm că tu cu adevărat eşti alb, eşti tu chiar m realitate, ci fiindcă tu eşti chiar alb si noi afirmăm acest lucru, sP««m noi adevărul. ^ lucruri ^t etern asociate şi e imposibil să fie

Îm mer£U disociate ?i nu Pot fi asociate' iar altele cit Ş' a fo modu" contrare, faptul de a fi constă în a fi aso-& disociat si \ ° Un"ate> ^n ^mP ce faptul de a nu fi constă în a fi /cînd asocl °rm-a ° multiP^citate- Iar în privinţa celor care pot ^adevărată ate> Cm^ ^lsociate/' aceeaşi opinie devine ba falsă, vâr«ă. Dar aceea^ Propoziţie devine, şi ea, cînd falsă, cînd ade-Pfe cele care nu pot fi altfel nu se poate afirma cînd 308 METAFIZICA eva adevărul, cînd falsul, ci aceleaşi lucruri sînt î • ri ' rate, ţie, respectiv, talse. Dar ce înseamnă a fi sau a nu fi, a fi adevărat si f l -cu entităţile necompuse < ta ac\>v9£Ta> ? Căci nu $' unit /în realitate/, încît să existe în fapt cînd e unit T A' eva să nu existe, cînd e separat /în discurs/, cum se întîm ilSCUrs/' si nul alb" sau cu „mcomensurabilitatea diaeonalpi /^-- ? m-• • j - i -r i i •• <i, 'Platului/- c nici adevărul şi tăişul nu sînt aici ca in celelalte cazur' S ' cum adevărul nu este în aceste cazuri — ale celor ce nu n f' puse — identic /ca sens/ cu cel din cazurile anterioare r™ °m i-o ' ^ aşa nin existenţa nu are acelaşi sens. L Adevărul si falsul constau aici în a atinge d a pronunţa d ml (într-adevăr, afirmaţia şi pronunţarea nu sînt totuna), iar ie ranţa constă în a nu-1 atinge. A te înşela în privita esenţei /ace tor entităţi/ nu e posibil, decît în mod conjunctural. La fel stau lucrurile si cu Fiinţele necompuse: nu e cu putinţă să te înşeli în privinţa lor. Căci toate acestea există în actualizare si nu în virtualitate.4^ într-adevăr, altminteri ar fi supuse devenirii şi ar pieri, dar în fapt ceea-ce-este intrinsec nici nu devine, nici nu piere; altminteri ar trebui sa devină din altceva. Aşadar, despre lucrurile care sînt ceea ce într-adevăr are existenţă şi care sînt actualizări nu te poţi înşela, ci doar poţi să le gîndeşti sau nu. Iar esenţa lor trebuie cercetată pentru a se şti dacă ele sînt în acest fel sau nu.44 A fi considerat ca adevăr şi a nu fi considerat ca fals formează un singur adevăr dacă există asociere reală dintre subiect şi pre cat. Dacă nu există asociere reală /între subiect şi predicat/, avem 1052a fals. Iar unitatea /dintre subiect şi predicat/, dacă existenţa într-un fel, este şi ea în acel fel; dacă existenţa nu e astfel, nici tatea nu e.45 . _ ., ne. De fapt, falsul nu există, nici eroarea /în privinţa el\tltaţlr°eor. compuse/, ci există numai ignoranţa, dar nu în sensu in _ birea. Orbirea aduce cu /situaţia/ celui care nu ar avea i ral capacitatea de a gîndi. ., jjnobik De asemenea, este limpede si că, în privinţa lucruri ^ nu există posibilitate de înşelare asupra momentului i , ^(. ele se află/, dacă sînt concepute ca imobile. L>e P1 CARTEA THETA (IX) 309 n„hiul nu se schimbă în timp, nici nu va con-unghiurilor sale este egală cu cea a două vasu lidera ci uneori . __ nu> căc- aceasta /ar presupune/ că tri$' ' JypotC» clii-^' ^Ts modifica. . unghiul s-ai ^ _ considera că /un asemenea subiect imobil/ are anu-$.# putea m ^ ^ ^ altele, de exemplu, nu există număr deo-mite pf°prie"pr-m) Sau unele /numere pare / sînt prime, altele — potrivă par . F ^'u_se un smgur număr nici măcar aşa ceva nu nu sînt. ar, ^ nu sg p0ate SpUne că, în acest caz, subiectul se poate sP°y'şi că ţot ei nu este în acel fel. De data aceasta, vei este mtrmu£reu/ Avarul, sau te vei înşela /mereu/, de vreme ce SpUflc - . , elrâmînemereulafel. , NOTE 1. Vezi Cartea Delta, cap. 12 despre „Swautc," şi „âowauia". Termenul pune probleme la traducere. „Virtualitate" este formula nimerită mai ales în circumstanţele legate de materie, deoarece exprimă bine pasivitatea şi maleabilitatea acesteia. „Capacitate" se asociază mai bine cu proprietăţile organismelor. 2. V. Platon, Hippias Minor, 367c-e. Ideea că stâpînirea unei arte presupune capacitatea de a produce, după voie, atît binele, cît şi răul era o idee destul de răspîndită. Vezi şi sensul cuvîntului „pharmakon", msemnînd atît medicament, cît şi otravă. 3. Sănătatea este contrariul asociat intrinsec medicinii, deoarece .me de nnalitatea medicinii să producă sănătatea;

medicina poate proce Şi boala în mod deliberat, dar aceasta tine de un context dat. l l la ,.__ 1 ' "u, un medic este silit sâ facă rău unui deţinut.) l actualizat nu poate primi simultan cele două contra-^ ''-virtualitate — da. Ştiinţa este o virtualitate în sensul nea Şi ratf Crea am^e^e contrarii, şi o poate face deoarece ea are noţiu-"m mişca 6a lar su^etu'> în care ea se găseşte, e capabil sâ pună 5- Şcoala" aCtUalizeze ceea ce a fost gîndit. din Megara* me|anca af°st înfiinţată pe la 380 î.e.n. de către Euclide 0 importantă mfllSC1^°^ a^ ^ Socrate. Dar asupra ei s-a exercitat şi ţa eleată. Urmaşii lui Euclide au dezvoltat mult nita insă, pare-se, în mare măsură o tehnică f or-rnegarică şi Academia platonicianâ pare sâ fi exismalare 310 METAFIZICA sinf °SPe=iede > Se . ru P°'Ulc mai louj tat o serioasă rivalitate. Pentru Aristotel sofişti care elimină esenţa şi Fiinţa lucrurilor 6. Thrasymachos, sofistul din Republica lui PI de un argument asemănător: el susţinea că medicul de pildă, nu pot greşi, deoarece atunci cînd greşesc nu ~ FU'Ulclanu| miţi medic sau om politic. (Rep. 340 d-e) mai Pot fi nu7. Anularea distincţiei dintre virtualitate (capacitate) ' distruge în fond Fiinţa. Realitatea se reduce la o succ '' actua''2are mente descusute şi discontinui, asociate mai curînd înt" l -6 m°" ce anulează posibilitatea unei cunoaşteri raţionale. Fiinţa at°r'Ceea tocmai actualizarea unei virtualităţi, ceea ce înseamnă că l "5' momente nu se pot confunda. e 8. Aristotel foloseşte practic sinonimic cei doi termeni. Etim l evepyeta sugerează existenţa unei acţiuni, a unei activităţi, în tim°8K< evTEXexeia sugerează prezenţa unei finalităţi. Ieşirea din virtualiute nu e, aşadar, o simplă acţiune, ci o acţiune cu o semnificaţie, cu un sens, cu o finalitate. Mişcarea de tip „brownian", sau mişcarea fizică, repetitivă a modernilor este foarte diferită de conceptul aristotelic de mişcare, mult mai apropiat de biologic sau de psihologic. 9. Mişcarea este o trecere a virtualităţii în actualizare. 10. O afirmaţie categorică de tipul: cutare nu va exista niciodată presupune imposibilitatea ca ceva să existe. Dacă ceva poate exista, dar nu există în prezent, nu se poate pretinde că nu ar exista în viitor, deşi nu se poate nici pretinde că va exista cu necesitate în vutor. Filozofii care suprimă imposibilul suprimă de fapt necesarul, care este contrariul imposibilului. Exemplul care urmează cu diagonala pătratului arată că ştiinţa devine imposibilă, sau se reduce la conjectură, în această eventualitate. 11. Posibilul nu implică necesarul. Aristotel susţine ca ceea ce c doar virtual nu e obligatoriu să existe, chiar şi întrun timp m i Ca despre ceva să se poată afirma că va exista, trebuie să existe o ne sitate. Teza c foarte importantă, deoarece din ea Aristotel deduce p^_ ritatea ontologică a actualizării asupra virtualităţii. Dacă lumea ^^ în mod necesar, rezultă că ea nu a putut apărea dintr-o eXlstenAsajâr, ala, căci aceasta nu ar fi avut nici un motiv să se actua tual, ori ori admitem că lumea există în mod întîmplător sau co admitem că există o actualizare primordială (Dumnezeu;.^ ^^ 12. Este ceea ce s-a numit mai tîrziu modus tollen* • B. Dar nu B; deci nici A. eâvin"ua 13. S-ar părea că aici Aristotel contrazice rePreze?tarate fi şi «"' L deschidere mdeterminată. într-adevâr, bronzul po tat ca CARTEA THETA (IX) 311 -, si s [UI*''' . feră> ?1 r-p7

prin definiţie.. m actualizare. „ l. dmtr-o serie de negări şi limitări. prin definiţie. deoarece l4' •. UnomCOm.. determinată. j. V. Teză foarte importantă. m istoria fiecărui individ.• / c tualitate"c r.. analogia Soarelui şi a Liniei din Republica): un termen poate reprezenta materia într-un raport. . ca materie.. astfel încît nu mărimile în sine contează. virtualitate. actualizarea precede întotdeauna. Partea aceasta pînă la sfîrşitul capitolului nu se găseşte în mai multe manuscrise şi nu este comentată de Toma d'Aquino.l i. Cineva se plim-cu un anumit scop. Adică Fiinţa. nici altele nu sînt Fiint A \ ^ 23. . fi r M Ce A"stotel numeşte „mişcare" nu-şi conţine propria na «aţe (tEXoţ). Procesul de învăţare nu este o trecere subită de la totala la ştiinţa totală. . care e actualizare pură.exterior: te plimbi ca să fii să-aceste acţiuni nu pot fi continue.Pr°' într-un substrat. de a face ceva. v r. E o idee cardinala a metodologiei aristotelice (aflată în nuce şi la Platon. deopotrivă. şi de aceea Pe seama lor proprie. ci o graduală lărgire a cunoştinţelor . . formă etc.. este complet determinată. fiind echivalent cu prioritatea formei sau a finalităţii asupra materiei. Materia primă este un substrat complet nedeter ' tualitate. prin defini e Un alt mocl de a denumi forma. constă în definirea limitelor unei indeterminări. . la rîndul lor. care însă înseamnă deopotrivă capacitate. în schimb. cu alte cuvinte trebuie să existe.5 hi în timp ce focul nu poate fi decît cald. determinarea pentru ca să poată fi concepută virtualitatea ei. căci forma este. U> "Psită de 22. Dumnezeu. e lipsita de limite (arară numai mate"3 sjjera ca posibilitatea ei de a deveni orice reprezin-Joardacan ^ ^ determinare). conceptual. . acceptarea ei presupune existent l Dumnezeu. nate. Con-• d că'se definesc lucrurile corespunzător: bronzul v»»'J orice formă.*-t*w«. 28. . putere.ll.. sînt mmat' PUrâvit.i contrarii uu ^ Y . constă. rea îş.« oau ictuuuca eticientă • —* ce virtualitatea sănătăţii este raţiunea materială ' °tricc> în ti 21.P încheiatâ. poate să fi şi gîndit Se poate sPune că a construit efectiv tot timpul. Sub raport ontologic ea '*{ "• un răspuns întrebării fundamentale pe care o formulează Heideeg „de ce există ceva şi nu mai degrabă nimic?" 25. fireşte. Sub raport specific. Cartea Delta. este. probabil că ea nu este autentică. 19. prioritar în mod absolut. Anterioritatea sau prioritatea actualizării asupra virtualităţii reprezintă un punct cheie al doctrinei aristotelice. de a lua o anumita determinare. 312 METAFIZICA Tip 20. "' t0tUA' ctualiza un contrariu presupune negarea celuilalt. Nelimitatul nu se poate actualiza deoarece actualizarea înseamnă determinare. aşadar. Medicina este cauza sau raţiunea efici ^v. l»deplini 24. iar focul poate încălzi poate fiturna . precede virtualitatea.. Dumne * ^^ 'W-materie. incompletă. nu se oot afla simultan în acelaşi subiect în actualizare. de aceea ea este <rceXf|<. De aici rezultă şi multiplicitatea de sensuri pe care conceptele fundamentale.*^^n^ni» wjv>. Alte substrate.• „ rar>aCH«*LC ** .arăsi prin definiţie. Daf actualizat şi. care trec în virtualitate. Virtualitatea este capacitatea de a deveni ceva. ori vidul este. 16 Ceea ce Aristotel numeşte „analogie corespunde noţiunii geo-tric-aritmetice de proporţionalitate: sînt identificate anumite rapoarte constante între mărimi. dar. „ . . cum ar fi lemn. 15 Aristotel foloseşte un singur termen. textul este foarte corupt. sînt circulare: trăieşti ca să trăieşti.^ 27. 26. adică lipsită de orice indeterminare. se fac de dragul lor înşile.• . actu-ele trăiesc —*"' Pr°pria finalitate. v. om etc. Am putea spune că o anume vir-LltsâU pUţin'lrf. de asemenea. le pot lua. Numai actualizarea pură. Materia este indeterminată întrucît este lipsită de f prietăţile sînt indeterminate întrucît sînt abstracţii lipsite d rm*'. A accepta prioritatea virtualităţii presupune — observă Aristotel — să se accepte că lumea nu este necesară şi că ea a apărut printr-un accident de neînţeles. De aceea nici unele. 17. fără determinare. sjne ca virtualitate pura. adică a actualizării pure. ci numai felul în care ele se raportează unele la altele. dar poate fi forma sau actualizarea într-alt raport. ^na^tate ŞÎ de aceea ea poate fi continuu bire de alte acţiuni. sînt şi subiecte ale unor propriet ' ^eterini-mină mai departe. deoarece nu are materie. 4. putinţă. cap. to timpul. dar.

iar acesta îl rezolvă prin recursul la preştunţ. 29. si deci eternitate pură. Pentru Aristotel adevăr înseamnă a asocia —~ subiect de un predicat ca în realitate. 'e să fie vorba despre un defect al picturilor lui . a" 43. făcînd mai derabă decît învătînd asiv. lucrurile eterne au virtualitate. înţelept. Adevărul are.li_ rYlii T lucru care devine tinde să-si realizeze forma. pieritor. 35. bărbat. . deoarece el se poate sau nu actualiza. Adică. Aristot'el1^1""6ci °amerm înv -^aseşte ° dovadă a priorităţii actualizării în faptul aţa acţ10nînd. care u exp ' cuaoe" tatea. da : genul nemodulat de dif e-^"â nuare o existenţă autentică si nu poate fi reprezentat cu precizie. în cazul lor.pentnî" ' ' . deci. într-un fel. bătrîn etc. 34.. Adaequatio intellectus et re' 1Soc'a'nver scolasticii. Adică se cercetează dacă ceva este o realitate compusă sau necompusă. se poate actualiza în om. fie ea şi imaginara. Dar şi specia om se poate sau nu actualiza într-un anumit tip de om — femeie.. fals a le asocia sauV dls°c'a un decît sînt în realitate. Pauson era un pictor amintit de mai multe ori considerat un pictor prost. Forma. Or. o enunţare aparţinînd unei ^^ ne cu autoritate: rege. . şi i\ iio. cal. Aceasta obiecţie sofistică apare m lui Platou. Nu e clar la ce se refera aici . ele posedă virtualitate. care sînt nepieritoare. D r ce se întîmplă cu entităţile care au materie inteligibila (v. dar Aristotel crede că el se înşală şi acesta este sensul ideii sale că universalele nu sînt Fiinţă. sin un .Dacă răul (actualizat) urmează virtualităţii. de pildă. Ar fi vorba despre o aluzie la Empedocle.au clar să se înţeleagă dacă o anumită parte aparţine unu" personal* rjoseste cei doi termeni a căror sinonimie o susţine 31.tel? CARTEA THETA (IX) 313 ote) cred ca era vorba despre un joc perspectivic. pentru real'''*F°''n compuse. elementare formele pure. în acelaşi timp. care nu se pot descompune într-un subi ' ^ ^esPre cat. înseamnă că acolo n" e nu exist* virtualitate nu poate exista nici rău. ea este imediat enunţabilă ca adevărată. nu poţi concepe un animal indefinit. o înfăţişare mai arhaică. 33 Eta) precum genul în raport cu diferenţa? Oare si ele sînt rteâ > Sub aspect intelegibil. Anstote_ e«. morare. îu vreme cît nu este conceput ca actualizat. Astrele. 314 METAFIZICA 41. măcar. de pildă sta lucrurile în cazul geometriei. 30. de exemplu. 40. a le cunoaşte nu presupune efortul de a trece de la no manifest şi non-explicit la manifest şi explicit cum. îşi pot schimba poziţia sau aspectul. Este vorba despre noţiunile simple. De aici se vede că nu există actualizare pură. {in. Adevărul constă aici în intuir ' -eoarece pronunţarea realităţii ca atare. De aceea. decît pentru Dumnezeu. la modul inteligibil. ^"Genul animal. Aşadar. mai apropiat de ceea ce n " C °e~ derau a fi adevărat: cuvîntul puternic. profet. de pildă. moarte.alităţilor deja existente. o. ci presupun deauna învăţăm pe baza unei învăţături prealabile. Aristotel nu utilizează această metoda. exprimă ceea ce el es adică Fiinţa sa. nu se poate spune că adev" 'f UnPredi-unirea sau disocierea corectă a unui subiect şi a unui predic °?nst* 'n acestea nu există distincte. Veau să spUni 42. nici oboseală. şi desigur. el nu are o existentă efectivă. un centaur. Platon credea că se poate concepe Animalul în sine. g^etcc (derivată de la epyov). uo«ii. sub anumite privinţe. orice animal este un animal de o anumită specie. scopul şi. daca este necompusă. deci la ele nu există rău. ci doar una virtuală: într-adevăr. animalul este. dacă este gîndită ca atare. 44. maimuţă etc. tînăr. uneh' V°r ^esPre teorema care spune că suma unghiurilor unui 38 Ce"6 £gală CU d°Uă unShluri drePtev-nstryc^la geometrică este o formă de actualizare a teoremei nezeu ca^înj pregăte?te teo™ din Cartea Lambda asupra lui Dum-"psitâ de « • C Care se Sădeşte pe sine si care este actualizare pură. Fiinţa şi actualizarea sînt.

Astfel. in cadrul hecarui gen există o măsură şi o anumită u ' considerata indivizibilă. Esenţa unităţii este esenţa indivizibilului PrnMPm nsiderâ ••î j i '/•• ' • UDJerna măsurii ţi a măsurăm. întregul. Numai prima pro uce specii diferite. De ce nu pot exista decît două contram în cadrul fiecărui gen. în capitolul dedicat sensurilor multiple. proprietăţile lui vor fi constante. unit ° ^"^?' cepe în modurile pe care le-am descris şi va fi o unitate fiec ^ ^ tre ele. ceea ce Aristotel arătase în Cărţile Gamma şi Delta. în sensul unei autonomii situat în afara lucrurilor.2 318 METAFIZICA Prin urmare. Contrarietatea ca diferenţă maximă şi perfectă. individu-^°rniează 'u '° t'mp ce' duPă specie. ev>. acesta este cea dintîi uni-Ut^" posedă mărime spaţială <7ip6m>v ueye9oc. to£usj cele principale rămîn patru. A) că unitatea are mai multe sensuri. dacă se ia nu întreaga clasă a numerelor naturale. De ce unele contrarietâţi creează specii diferite.45. îmbinate sau legate. mai ales dacă el este astfel în chip natural şi nu silit. altele /au unitatea/ dată legerc ^ ' '^e: smt atare lucruri cele al căror proces de înţeindivizVi ^esteunic — cele al căror proces de înţelegere este fieluatdu ' 6 mdmzibil însâ cînd are drept obiect indivizibilul. Sensurile diversului şi neasemănătorului. Doi este şi prim şi par. în ce fel se opun unul şi multiplul. Critica teo ' ' lui Protagoras. într-adevă'r. Unul este întotdeauna un „unu" determinat. în alt sens — nu. mis ' ^^ "^ bilă.' conti^ ^ °nele ^UCmri Urmează o unitate de acest fel întrucît sînt de ol^nT -^ f! mdcă rePrezintă un întreg. . Identicul şi asemănătorul. cît şi marele si micul. Privaţiunea. alteori — alt '' este mai aproape de sensul principal al noţiunii. nu sînt stabile. Genul şi diferenţa. în schimb Patru este par. unitatea are aceste sensuri: ceea în mod natural. şi chiar mai avansată. naturală şi nu obţinută prin atingere sau legare. Contradicţia (absenţa intermediarului) şi contrarietatea. a'u' este ind'SPeCle> ^ ^^ după numar. luat ca un lucru anume şi ca o natură. dacă ar trebui făcute distincţii î lucruri şi dată o definiţie numelui. pe de ^ 'n esenţa unităţii şi definiţia ei. 46. Ele nu pot aPa. Sensurile indivizibilităţii unităţii de m" ^ Sensul în care ştiinţa este considerată măsura lucrurilor. El este în acest fel datorită faptului că mişcarea sa este unică şi indivizibilă după loc şi timp.) Apoi formează o unitate. pe de alta. Unul în sine nu există ca atare. în mod absolut sau măcar în principal. astfel încît este evident că. Avînd mai multe sen. de unde un argument împotriva Formelor plato Capitolul l "tat mai înainte. In raport cu genul. nu este Fiinţă. individualul şi universalul tea formează o unitate prin faptul că au. aparţinînd entităţilor prir'e si care sînt concepute ca formînd o unitate intrinsecă şi nu contextuală. nici mai micului. Dar. Ce este în sine Unul ? El nu este o Fiinţă. dar nu prim. Problema intermediarelor. cum susţin platonicienii. S-ar putea afirma că anumite proprietăţi ale numerelor variază. specia nu este nici identică. Unul (unitatea dintre subiect şi predicat) are sensurile pe care le are şi existenţa Fiinţei respective. altele — procesul prin care sînt înţelese sau ^rl** lndiviti-1052b Trebuie ţinut seama însă că nu există identi uu care lucrurile sînt concepute a forma o unitate. Egalul nu se opune nici mai marelui. avem unitatea continuă. Ele se află în acelaşi gen cu contrariile respective şi sînt compuse din acestea. care este. (Si în cazul acestora are mai multă unitate şi are prioritate lucrul a cărui mişcare este mai puţin divizibilă şi mai simplă. Diferenţa şi unitatea genului sau a speciei. ci. ci inegalului. nici diferită. e indivizibil ceea ce raţinnea de r-leCt Pentru cunoaştere şi ştiinţă. CARTEA IOTA (X) Chestiunea unităţii Fiinţelor. Iar celelalt''/*** suri/ reprezintă unitatea virtuală. ci un singur număr. aşa cum se întîmplă şi în privinu elementului şi a raţiunii de a fi. dacă vreun lucru posedă în mod natural principiul mişcării.După număr. Căci esenţa focului si cea a elementului nu sînt identice. în timp ce altele —nu. focul este considerat element (dar chiar si nelimitatul sau ceva similar este o realitate intrinsecă). Cele patru sensuri în care se unitatea. ci are în sine însuşi raţiunea de a fi un corp continuu. în primul rînd. unele. într-un sens.^ aceleiaşi specii. care va avea de-a face cu unul dintre aceste m d n~ esenţa unităţii va aparţine uneori unei unităţi. Diferenţa intrinsecă definiţiei şi cea extrinsecă. încît rezultă că '•ţii Fiinţelor este unitatea în sens primar. Unul şi multiplul. precum sînt lucrurile încleiate. Pieritorul şi nepieritorul sînt genuri diferite. întregul ce posedă o configuraţie şi o formă. şi anume primul principiu al primei şcan — mă refer la mişcarea circulară.

focul este un element.. ele nu sînt . fie în m H tativ. şi există o greutate şi a corpului celui 0 viteză şi a coi F mâi uşor. piciorul şi unitatea aritmetică.• ••. ceea ce nu s-ar putea petrece dacă unitatea de măsură ar fi mai mică. măsura este lucrul prin care se cunoaşte cantl"jiu| Cantitatea. ceea ce este un ce determinat. întrucît este cantitate. _ ^o parte) orice cîntăreşte ceva.. acestea rep" ^ mi€ interval> iar în vorbire — sunetul. şi mai ales în cadrul gemi cantităţii. ci aceasta din urmă este indivizibilă în toate privinţele. pentr unitatea este măsura. La fel se petrec lucrurile şi cînd este vorba despre raţiunea de a fi. mărimea cea dintîi pornind e Ia care nu mai e posibil să te laşi înşelat cu ajutorul senzaţiei. ci uneori sînt mai multe. dacă situaţiile ar fi.. nu ar fi evidente nici adăugirea. ţinînd seama nu de auz. Căci de aici — de la măsură — a ajuns /unitatea/ şi * alte genuri. fie că este /identic/ cu esenţa întregului şi a indivizibilului. nici adăuga ceva /unei mărimi/. o mărime este /măsura/ mărimilor. despre unitate sau unu şi despre toate cele asemănătoare. astfel încît orice cantitate. într-adevăr. Or. Fiindcă. măsura greutăţii este o greutate. esenţa unităţii este esenţa indivizibilului. căci orice lucru continuu este /altminteri/ divizibil. ci în felul arătat. 320 METAFIZICA Insă nu întotdeauna /unitatea de/ măsură est număr. fie prin distingerea speciilor. şi pentru solide. o suprafaţă — măsura suprafeţei. " ". Şi pentru greutăţi. "reuitindeni este căutată drept măsură o unitate care e /considerată/indivizibilă. sjtuaţii principiul numărului luat ca număr. i lumea socoteşte că atunci cunoaşte cantitatea cînd o cunoaşte e^ei masuri' Şi' /consideră cunoascută/ mişcarea. Totuşi nu orice unitate este indivizibilă în acelaşi fel — de exem piu. Ar trebui spus aşa. şi în mod particular. /dacă se adaugă sau se scoate ceva/. similare. De aici şi m ce vorbim despre măsură ca despre lucrul prin care ceva ^ în primul rînd. La fel se măsoară şi toate mărimile. „ea de P^^esK noţiuni avînd două sensuri: de exemplu. rapid masurata/ cu ajutorul mişcării celei mai simple şi mai mie a Ceasta consumă cel mai puţin timp). aşa cum sînt dou""* SUlgUră k mentare în muzică. 'aerată/ indivizibilă. şi nu că un număr este măsura numerelor. ci de teo "^î^'6 «lenea. . dar. „greu-fiecaredintrea. atunci cînd divizăm. este CARTEA IOTA (X) 319 . într-adevăr. Căci unitatea aritmetică este soco. anume. în acest fel trebuie luate lucrurile. după cum s-a spus deja. Iar toate Unitate com -mi ° Umtate în acest fel Şi nu fiindcă ar exista o na /tuîuror lucrurilor/. într-adevăr. luată ca indivizibilă. fie după modul de înţelegere. fiindcă este autonom fie după loc. Iar acolo unde se pare că nu se poate nici lua. iar „viteză" se referă pe de-o parte la ceva care c > ^^ _ la o mişcare excesiv de rapidă. mişcare la care c raP°rtează celelalte mişcări cereşti). în special. nici scoaterea unei cantităţi. se cunoaşte prin intermediul unului.lăţime. Şi de aceea unitatea c zibilă. /în cadrul fiecărui/ gen. " " ~ < Moşeşte măsura.. de un picior. fie sub raportul calităţii. în timp ce primul trebuie aşezat printre lucrurile indivizibile pentru senzaţie7. întotdeauna măsura trebuie să fie înrudită cu ceea ce se măsoară: într-adevăr.1053a tită în toate privinţele indivizibilă. Astfel.. astfel încît toată lumea stabileşte drept unitate de măsură şi pentru lichide. sînt mai multe sunete elementare prin care măs^ asemerea/. De aceea. Iar măsura.4 . ^ intermediul unităţii. fiindcă este esenţa măsurii prime în cadrul fiecărui gen. fiindcă principiul tuturor lucrurilor este indivizibil <\ iov EKdotcov cc5iodp£TOv>. iar a unităţilor aritmetice este o unitate aritmetică.) enuri există drept măsură şi principiu o unitate In toate av-ca"-1> .„ _ . fiindcă cunoaştem elementele di^ ^' alcătuieşte Fiinţa unui lucru. în greutate. fie sub cel al cantităţii.6 a-1> ?'la fel ş. De aceea. Căci există orice mişcare' ului lent. (Noţiu-. de vreme ce şi m măsurarea liniilor se /fOW<. de aceea. dar numele „element" semnifică faptul că /focul/ are o anumită proprietate. se cunoaşte fie prin mte unităţii fie prin cel al numărului. această /mărime/ este măsura exactă.>. iar „diametrul" se poate măsura cu două unit' ^"î/v°rbi-latura. o lungime este măsura lungimii. dacă s-ar porni de la stadiu sau talant sau de la altă măsură mai mare. pe de alta — ţaţe" însea^tnăar'eşte în exces. 'cea je vitezâ sînt valabile şi pentru contrarii.5 fiindcă est >|rutatea ^e măsură este intervalul elementar <5i£ai<. a sunetului — un sunet. în viteză. iar orice număr se cun . iar în celelalte genuri este imitată tocmai o astfel de unitate. fiindcă există ceva scos dintr-o primă /materie/ imanentă.3 Ea este simplă. De aceea măsura numărului este cea mai exactă. întruci ^ titate.nlungime'in . şi pentru lungimi. fie după specie. în astrono-«rului/s l ^ Unitatea ?i principiul (căci se admite că mişcarea astrono ^ 6Ste un^ormă Şi cea mai rapidă. în adîncime.

Iar dacă existenţele ar fi poligoane. La fel. aşa cum am discutat în Cartea dedicată aporiilor (Beta): anume ce sînt unul şi unitatea şi cum trebuie concepute ele : oare unul este o Fiinţă anume. insa Fiinţa intervalelor nu ar fi număr I « ar fi ceva a cărui Fiinţă nu este unul Im determinat/. apoi /'mâil ofist /s ă eX1ta'litativ.. precu ^lu*'81*' restul culorilor care derivă din acesta şi din negru •' * ?* aP°i privaţiunea albului. ^ 1053b 1-ar avea în vedere pe cel ştiutor sau pe cel care are ^ f jjjjdci aceştia /sînt în realitate măsura lucrurilor.ume fiind în cel mai înalt grad/măsura/cantităţii. a. un filozof susţine că Prietenia este unitatea. şi în cel al calităţilor. Aşadar. ca un ce unic plasat în •«ara multiplicităţii (căci el este comun /multiplicităţii/. Dar i ştiinţa este numită măsura lucrurilor. există o uni-CSte ^^^ în °aZul calitaţilor' la tel Ş» în cel al cantităţilor. ele ar reprezenta un anumit n ^"'^ un număr de ce anume ? De culori.^-^i fan punct de vedere cantitativ. dacă nici unul dintre universale nu poate fi Fiinţă.dac' existenţele ar fi un număr de sunete elementare. încît rezultă că şi în cazul afecţiunilor. Se întîmplă cu noi ca şi cînd. din aceleaşi raţiuni ^nplu l Ceea~ce~este> mci Fiinţa nu pot constitui un gen. iar unul ?*' ^ una dintre culori.mare masura predicatele tuturor lucrurilor. ci ar fi ca şi cînd s-ar considera că măsura unităţilor aritmetice e dată de mai multe unităţi aritmetice. semitonul" La fel se petrec lucrurile şi cu sunetele articulate ale limbii. albul. despre care noi irile obiectelor. ca şi senzaţia din pricina aceluiaşi motiv. am şti cît de mari sîntem fiindcă el şi-ar ap de un număr de ori asupra noastră. şi în cel al cantităţilor. disting6 duP .8 esenţa unităţii este o măsură pentru cel care "•" . Rezultă ^ natUri anume ?i Fiin^e autonome faţa de din car ' n^c' unti^ nu P°ate fi un gen. /ele ar reprezenta atunci/ un număr de figuri.. ' v1 "Uiump de semitonuri. de exemplu. CreDuie cercetat în general ce anume este unul. iar unul ar fi triunghiul Acelaşi raţionament se poate face şi în celelalte genuri. dacă există numere şi dacă există un element primordial în toate aceste genuri. altul — că e aerul. aşa cum au susţinut mai întîi pitagoricienii. afară doar u*Ca nu ca ° predicaţie /universală/). mai întîi. desigur. şi nu de o unitate. şi atunci ea trebuie concepută mai adecvat şi mai degrabă în felul în care o fac filozofii naturii? Căci dintre aceştia. în care este privita ca o unitate."^ ConcePHt 'm tot atîtea sensuri în cîte este conce-^ anume s' 5 * u^ta ca> dat fiind că. şi unul ar fi atun ' o vocală elementară. dacă nici ceea-ce-este-le/ însuşi nu poate fi Fiinţă. O astfel de unitate va li. apoi cea a^ .similare.a ^ existenţele ar fi culori. altul — că este nelimitatul? Dar. fiindcă cunoaştem ceva cu aju ^ avînd în vedere că mai curînd se măsoară /cu ajutoru^ ^ ele însele măsoară. De aceea. dacă existente intervale muzicale. doar/ un CARTEA IOTA (X) 321 -----------lălăit — fiindcă posedă ştiinţa. după cum întunericul ^t* ' * ne£rul este i • ' '-'ut pnvatin lumină [aceasta înseamnă privaţiunea de lumină] A rf l . fără să spună nimic jar numai să spună aşa ceva.. je parca Protagoras susţine că omul este măsura tuturor lucru > ^. şi mai apoi Platon ? Sau mai degrabă există o natură drept substrat /alta decît unul/. şi ele ar reprezenta un anume număr ' i • • /• T--• 11 .^. una. 322 METAFIZICA 1054a atunci după cum /ne-am întrebat/ şi ce anume este nu este suficient /a se spune/ că natura lor este ch"^' ^eoarece Or. după cum s-a arătat în Cărţile despre Fiinţă şi ceca-ce-este. şi în mişcare. Capitolul 2 în legătură cu Fiinţa şi cu natura trebuie cercetat dacă lucrurile stauîntr-un fel sau într-altul. daca ^^ ne-ar măsura. într-adevăr.. e limpede că nici unul sau 'U°a aC6St rol/' întradevar ceea-ce-este şi unul a.10 te cazuri •' ^ decurg cu necesitate asemănător în toate aces-^Hceea-c . existenţele . există şi printre culori o culoare. unitatea este indivizibilă fie absolut. Căci numărul este o multitudine de unităţi aritmetice si nu o unitate. £Ste limpede. .

iată de ce orice lucru este faţă de orice lucru. în proporţie ^ ?' aceei?i fiindcă forma lor este una. de fapt. r. o Fiinţă / anume/. în timp ce multiplului îi sînt proprii diferitul. ^ atnbui« nea. . după cum nici „a i anurnită ceva în plus faţă de „a fi" într-un anume fel. . că unul. neasemănătorul şi inegalul. Or. fie /le au comune/ pe cele la vedere <ta Ttoovpirwx.respective reprezintă un număr determinat de lucruri. tot aşa şi în cazul Fiinţei.u i M ru Că unul (unitatea) şi ceea-ce-este semnifică cumva ace aşi^ ^ este limpede deoarece ele îşi sînt consecinţă /unul a tui ^ atîtea sensuri cîte categorii sînt.„. rezultă aceasta şi din faptul ca termenul „un om ^uie ceva în plus faţă de termenul „om". fiindcă identicul are multe sensuri. dar că nicăieri unul în sine nu este natura /respectivă/. m cazul nostru. mulţimea este anterioară indivizibilului datorită senzaţiei. Alte lucruri. Deoarece însă opoziţiile sînt de patru feluri. Iar atunci este necesar ca aceeaşi situaţie s-o avem şi în cazul Fiinţelor. nici prin relaţie [ar fi vorba despre termeni contrari].16 Dar proprii ttnului sînt. este o natura anume /determinată/.Ele înterUjUI mai mic> şi drePtele inegale /sînt şi ele /ase-adevăr.Sau m'câ. după cum în cazul culorilor trebuie căutată o (una) culoare în calitate de unu în sine. mai multe identice decît diferite fi -°are'^ac* solut. fie nu a fost divizat /se numeşte/ unu.. cît şi o singură formă. unul dintre termeni este exprimat prin privaţiunea /celuilalt/. dar sînt menea patrul 6 Ca. Dar în aceste ş u .. sau CARTEA IOTA (X) 323 unităţii nu adaugă nimic faţă de esenţa indiviCapitolul 3 Itiplul se opun în mai multe sensuri. un în sine este. dar nu sînt pur şi simplu 1054b 324 METAFIZICA identice. din punct de vedere conceptual. identicul. Rezultă că. noi ne referim uneori â el m sensul identităţii numerice. fie id tic fie divers. ci. dar şi numeric. /sînt asemănătoare/ dacă. asemănătorul si egalul. de aceea mulţimea şi divizibilul sînt mai accesibile senzaţiei decît indivizibilul. iar unul respectiv este un unu determinat. • ? entlce> şi că /sînt identice/ şi patrulaterele cu laturi eg ' ^ £le formează o multiplicitate. •.. sînt asemenea. diversul şi identicul """ termeni opuşi. precum albul. dacă definiţia egale • ar ^ una ?i aceeaşi. alteori avem în vedere cînd ceva ar ii unu /şi identic cu sine/ şi ca formă. unul nu se află nici în categoria Fiinţei. de exem-P ". cînd am spune că tu eşti unu şi acelaşi cu tine însuţi şi ca formă n ^ SEnS /vorbim despre identitate/. la care există o proprietate î sau mai mic. căci se întîmplă acelaşi lucru pretutindeni. iar indivizibilul — pornind de la divizibil. ci se comportă asemănător cu ceea-ce-este. unul se concepe şi se lămureşte pornind de la contrariul sau. printre însuşiri. dar nu se află în nici una ^ ^ de exemplu. • «zuri id entice umtate-asemănătoare lucrurile care nu sînt absolut St*ncte /totuşi/ ideSt*ncte ^n Privmţa Fiinţei lor compuse. au.15 Or. n' eine-calităţii. a' Precum patrulaterul mai mare este ase-meriea. avînd ^ mare au proprietatea respectivă nici în grad mai mare ni ^ °rma> nu lucruri sînt numite asemănătoare. ? a^ i „ i K^A-^PCO. dintre care unul U-1 ozitia celor două ca cea a indivizibilului faţă de divizisereter ^ ^ ^^ divizat sau este divizibil se numeşte multi"â ' o ce ceea ce este fie indivizibil. şi nu este vorba despre o negaţie prin contradicţie. Qp nilJcositorul este asemănător argintului prin faptul ca este 1K este asemănător focului prin faptul că e galben şi roşcat ' * De aici rezultă cu claritate că şi diversul <TO eiepov> sz n nătorul au mai multe sensuri: mai întîi. dacă ar posed "^ m'C' ^ proprietate ca formă. în alt sens. aşa cum am explicat în Diviziunea contrariilor. precum spunem că liniile drepte şi u . prin urmare. Altele sînt numite aseirf . în orice gen. /se spune că sînt diverse lucrurile/ dacă nu există deopotrivă atît o singură materie. Este limpede. şi nu unul în sine este Fiinţa.

Diferenţa <5ux<popa>.„ .ru<-I3i r ' * .20 CARTEA IOTA (X) 325 ".a ltatea') Or.. S-a arătat în altă arte ce fel ^lucruri sînt identice sau diverse prin gen. ci ele sînt plasate la mare distanţă şi sînt incomensurabile <(kruup'XriTa>. ci unele sînt diverse datorită genului. ceva este identic /cu ceva/ sau divers /în raport cu ceva/ fiindcă orice se raportează la orice. înt Q.ec't există pentru o singură distanţă. fie prin diferenţa speci ic 5ic«pepov Sicxcpepei T\ •yevei -q eî5£t>. astfel încît este necesar să existe ceva identic f aţă de care ^ ]9 respective să se diferenţieze <ta\)to ti eîvca cp Iar acest ceva identic /pe care lucrurile îl au în corn sau specia /forma/. finalitatea <tEA. nu este ne sar ca „diversul" şi termenul la care el se raportează să r ie "a diverse in virtutea unei note distinctive: căci orice lucru e ^ este fie altul. si nici perfectul nu are ^_le «e nimic.„„. de aceea identicul şi diversul nu sînt predicate ale celor ce nu există (în cazul lor se poate vorbi despre neidentic). i • . ele luCr"n lwr«? our si simplu.... insa. există şi diferenţa maxima. într-adevăr. ' ' esteintredoi Este necesar ca şi celelalte definiţii ale termenilor fie adevărate.^ rit. 1055a Capitolul 4 Deoarece este posibil ca lucrurile diferite să se diferenţieze reciproc mai mult sau mai puţin. într-adevăr. ci sînt predicatele tuturor existenţelor. Căci fie sînt unul şi acelaşi lucru. te Merite.. prin gen se „ o generare reciprocă. incit ele aparţin 5 Viasi gen şi sînt identice prin gen. l l se află cuprinse în aceeaşi formula a predicaţiei.oţ>. u extremul nu exista. şi diversitatea <eT£poTT|q> nu sînt totuna. în al treilea sens se vorbeşte în matematică. rezultă că şi diferenţa perfect" ^ enîa termeni. r rentiază lucrurile care nu au materia comuna. diferitul este diferit prin ceva anume de lucrul de care e e . .. Ste c^iar/ r. or. S-a arătat.4 • ea m a^ara lor nu există nimic. 326 METAFIZICA Acestea fiind zise. e vorba despre lucrurile care au unitate şi existenţă. nu sînt nu sîn .de aceea tu -eşti alt om decît vecinul tău.21 Dar lucrurile care se diferenţiază prin specie sînt generate din contrarii luate ca termeni extremi. ^£ numeşte „gen" predicatul prin care ambele st numite la fel în raport cu Fiinţa). nici mai mulţi termeni extrem' H . distanţa dintre termenii ex-tremieste maximă. 1 Perfect va sosi îndată ce la ele > : va sosi si contranetatea. şi pe aceasta o numesc contrarietate. într-adevăr. iar contranetatea este o diferenţă. este maxim lucrul care nu poate fi depăşit.) ecit doi nu In general. 'imita "Y te. Dimp°(j|{e. Căci /„diversul" nu este termenul/'contra-dictoriu pentru identic. rezultă că şi distanţa dintre contrarii /este maxima • Insă ceea ce este maxim în fiecare gen este perfect <î£Xeiov>. /dacă se porneşte de la „diferenţa renta perfectă diferenţiază cel mai mult (pentru lucruril ' diferenţiază prin gen.. la lucrurile care se diferenţiază pnn gen nu există un drum de trecere între ele. Aşadar.. Că pretra ^^ lucru este limpede prin inducţie : căci toate supunem ^ diferenţiază /între ele/ par să fie şi identice. rezultă din toate eaf1' U"unle contrarii fiind luate în mai multe sensuri.•• • i• eva mai extro . precum cele care aparţin ci nu c°m-°Kferite. este clar că nu este posibil să unul mai multe contram /decît două/ CNiri m.18 Astfel se opun diversul şi identicul. ca şi pentru cele care se diferenţiază prin ^ ^ nu se poate concepe ceva exterior. în afara limitei şi a finalităţii nu există /totul/ H £a rePreZmta extremitatea în orice /gen/ şi ele cuprind nevoi» . fie nu sînt unul şi acelaşi lucru toate cîte sînt sînt în mod natural existenţe şi unităţi. .. întradevăr. că în n^ cu lucrurile din afara genului nu există diferenţă /în sens propriu/... fie acelaşi /cu un alt lucru existent/. prin specie se diferenţiază lucrurile care po-1 .„„.r ' . Că ea este diferenţa maximă este clar în baza inducţiei.„ .Cazu"' se numeşte „perfectă" pentru că îşi posedă nimic. Iar diferen-(cVs "" V^105 8loC(P°P"> posedă limita. r » evăr. dacă contrarietatea este o diferenţă si d este între doi termeni." ' v acestea: Căc' ' ?°ntranetatea e«te diferenţa perfectă. iar pertu c "f6 ^ *n ^ara căru^a nu se Poate concepe nimic. . orice diferenţiere se m ^ prin diferenţa generică.

Termenii ultimi însă. de exemplu. Prima contrarietate este cea dintre posesie si privaţiune. Aceasta se vădeşte prin inducţie: întradevăr. Unele lucruri se numesc contrarii prin aceea ca posedă. deoarece materia este identică pentru contrarii. în sensul în care recele şi caldul sînt. > căci celelalte /contrarii/ se pot reduce la acestea.. prima dintre acestea este contradicţia. dar nu orice privaţiune (căci „privaţiune" are mai multe sensuri). fie că e definită drept a p 'fie că e asociată cu substratul care o acceptă. orice contrarietate are privaţiunea drept unul dintre termenii contrari.lntr"° etaPa /a vieţii/.23 Or dacă generările /lucrurilor/ au loc prin intermediul materiei pornind de la contrarii. sau în toate privinţele. ori cel care. altele fiindcă sînt preluări sau pierderi ale acestor contrarii sau ale altora. cele care se diferenţiază cel mai mult în cadrul aceluiaşi receptacul sînt contrarii. însă contrarietatea admi ^ mediari.deci diferenţa maximă se regăseşte /în cadrul aceluiaşi gen/) Or' cele care se diferenţiază cel mai mult în cadrul aceluiaşi gen sînt contrarii. ci aceea care este perfectă. P contradicţiei este că ea nu admite vreun termen mterme ^ cei doi termeni contradictorii/. este atunci limpede că orice contrarietate este o privaţiune. în timp ce penOr' impa nU £Xlstă' c' este necesar ca un număr /natural/ să fie «rât defini°n Par' motivul este că în prima situaţie există un sub^iiltăVn"^ °e nU CSte CaZul în Cea de~a d°Ua situaţie'24 6516 concep" m° ev!^ent că întotdeauna unul dintre contrarii ?1 genurile co' ^ °. privaţiuni e ^^ ^ ^^ ^ mega^ c^ jaca totuşi este jn acest Jar nu orice ^ substrat /care admite/ egalitatea. pentru unele /contrarietăţi/ există termeni medii. I ar privaţiune a este un f el de contradicţie. Opoziţia t \ t>\ c asttel GtMi Y te' i . dar nu orice privaţiune este o contrarietate. se poate spune "v*' AO ^ fare cu o non-egalitate. altele fiindcă fac sau pot face.adevăr. şi tru altei n'C* vrtuo?> mci vicioşi. De aceea. la o anumită vîrstă. r tjunea este o contradicţie. viciul este privaţiunea de virtute. fie cumva determinată ori cel cu to ^ să aibă /o anume calitate/.~« o ' i < Jbennu există nici egalitate. (în multe moduri vorbim vaţiune". Căci su e i. nu se poate spune că egalul şi inegalul sînt termeni contrarii. Celelalte contrarii se concep după modelul acestei contrarietăţi. de asemenea. şi con I055b rietatea. în cazul acestora diferenţa perfectă este maximă. şi relaţia. sau Q° Privinţă capitală. ori non-egal. aşa cum am arătat în altă parte.pnva^une. ci doar non-egalitate. sînt termenii contrari. de unde se vede că nu e totuna contradicţia şi c^ ^ _ tatea. din care provin schimbările.) CARTEA IOTA (X) 327 . fiedintr-oprivaţiune de formă şi de configuraţie. între roşu si j r ră avem cic-» 1**^^. Motivul este că lucrul privat de ceva poate fi privat în multe feluri. pentru unele dacă nu exis. 328 METAFIZICA Pu«e . de exemplu. dar lucrurile nu decurg asemănător în toate situaţiile: inegalitatea este /privaţiunea/ de egalitate. ele apar fie din formă şi din posesia formei. /sînt contrarii/ şi cele care se diferenţiază cel mai mult sub autoritatea aceleiaşi capacităţi sau virtualităţi (căci şi ştiinţa referitoare la /obiectele /situate în acelaşi gen este unică).PCHnune un substrat care accepta o relaţie cantita1 înpgal prcsu^1 i-i • l unde nu se poate vorbi despre cantitate. nici inegalitate. de exemplu. Iar dacă aparţin opoziţiilor şi contradicţia. S Cu toate acestea. De asemenea. deoarece diferenţa perfectă dintre acestea este maximă. orice lucru este ori egal. nu o are totuşi.Dar e destul ca primele /genuri/ Unul?imultip"uţan!lor/sa aiba această proprietate/.) ţiune fie totală. născut fund sa ^ mită calitate. Oincapacltate'„ terrnen mediu în cazul contradicţiei. Ueosebirea /între asemenea situaţii/ a fost menţionată: într-un Caz' '^Xlstă privaţiune/ numai dacă lucrul respectiv este privat de ) m alte situaţii — dacă este privat de ceva într-un anumit moîntr" SaU. _ jntr. şi privaţiunea. neasemănărea este privaţiunea de asemănare.

uu"'u se poate întreba /cu sens disjunctiv/: e mai mare pe exemp > . e egal. dar nici o^ ^ trarietate nu se afla la mijloc şi nici din definiţia ei acest ^^ este posibil. nici mai mic. într-o opoziţie. sau mai mic. ceea ce este cu neputinţă. dat fiind că ar trebui să existe un intermediar pentru toate lucrurile. nici ambilor. în plus.» u(W cu unul dintre „u în rap°rt .j 1 1' 1 11 ' ' A*-L1 Vă H. dar se spune. ori pal.£ «•!' -5 ca negaţie. Căci pe de-o parte ista negarea simultană a termenilor contrarii care admit termen lucru*' " 1Mre CarC £xista ° anumita distanţă. ci sînt definite cumva culorile cărora le revine această negaţie privativă: căci e necesar ca /acest intermediar/ să fie ori cenuşiu. şi unul si celălalt au multe sensuri şi nu există un unic subiect care le primeşte. ar trebui ca egalul să fie opusul a doi termeni (aceasta este o dificultate care vine în ajutora l ce or care susţin că inegalul este o dualitate). /-»r11in. anume la opoziţia dintre unu şi multiplu. dar nici acesta nu are de fapt un singur nume. ţmotcleauna /în acest caz/ smt trei ter\ sau in»1 respectivă/ nu este o privaţiune în mod necesar. Si ceea ce nu e nici bun. deoarece în opoziţii cercetarea se face întotdeauna printr-o întrebare disjunctiva. nici mînă. ice'lucru care nu e nici mai mare. un uc ar avea două contrarii. Căci sînt negaţi 6-™™1 Care S£ află cuPrin^ f iecare "m alt 8en> asrfel încît ici /pentru ei/ un unic substrat material comun.' 1056a a venit ?" Căci dacă ar putea sta laolaltă. Căci nu ar putea exista contranetate per ec ^^ ta între /alţi termeni/. apoi' egalul marelui şi micului. nici mic. Dar acest tip ultim de întrebare n ^ cu necesitate pentru nici un gen. Dar nu e necesar ca aceasta să se întîmple. dar mbilor. sau egal ? — problema este de a şti care este în raport cu aceşti termeni termenul opus egalului. dar * ul dintre ei.. de vreme ce şi ceea ce nu e nici bun. noi. Dar în cazul altor SC ^°ate ^C ^t/' vm]°l Despre diferenţă. Şi ci se opune a ^ a. ' hi prin natură să fie sau mare. piu „care din două. doar că e lipsit de un nume.tie privativă. -cului/ t'e Rămîne atunci ca /ceaiul/ să se opună /marelui şi Le[0r. nici rău se opune şi binelui. fie ca privaţiune.^De ce oare s-ar opune mai curînd mai marelui decît mai micului ? In plus. întrebarea ar fi ridicolă°D chiar dacă /Socrate şi Cleon ar veni împreună/.culuiA 1 ' l * •" J ifpllll d^^" intr-adevăr. sau mic. De aceea el se află între /mai/mare şi mic. . ci mai curînd ea are întotdeau /intermediar/ situat între sine şi /altceva/. nici rău formează un intermediar intre bun şi rău. de pildă: au venit amîndoi sau numai unul dintre ei?25 Aşadar. ori ceva asemănător. Căci /egalul/ nu se poate opune nici unuia dintre ei. egalul se opune /şi/ inegalului. însă. Căci numai termenii oo ' '" pot exista laolaltă. de unde rezultă că egalul va avea mai multe contrarii decît unul singur. . egalul apare a fi situat între mare şi mic. Dar el nu se poate op m. Iar dacă inegalul semnifica acelaşi lucru concomitent în ambele sensuri. şi în acest fel întrebarea se reduce la opoziţie. Incît cei care susţin că toate cazurile sînt asemănătoare /cu acestea/ nu fac reproşuri întemeiate /adversarilor lor/ : ei spun că ar exista un termen mediu între gheată şi mînă care nu e nici gheată.28 ucru' simuît nu . pe de altă parte: este mai mare. si răului. Or. ci el provine în ultimă instanţa T întrebarea disjunctivă fundamentală.Capitolul 5 Deoarece un contrariu are un singur contrariu întrebarea în ce fel se opun unul şi multiplul. lucru de care se foloseşte şi cel care întreabă. de ce s-ar opune mai curma maici CARTEA IOTA (X) 329 Iul este o negaţie privativă şi a marelui. şi a micu-inurmare' -8!-anort cu ambii se pune întrebarea disjunctivă. folosim interogaţia disjunctiv. e alb sau e negru?" şi /de asemenea/ e non-alb ? Nu întrebăm /ceva de tipul/ „e oare om sau alb f" A ~ dacă asumăm o anumită ipoteză /disjunctivă/ şi vrem s' ' a venit Cleon sau Socrate. în acest fel. nici negru /are un nume/. /mai/ rc n urmare. ci a°' nUe°eTcare prin natura lor sînt astfel. '' ceea ce nu este nici mare. Mai degrabă însă ceea ce nu este nici alb. într-adevăr.

dacă este vorba despre ceva indivizibil.32 însă ştiinţa. la modul absolut.• 1 r''1^"ita atunci că puţinul va ti o mărime. dacă doiul o multiplicitate. doiul este puţin. nu există nimic mai puţin /decît un !/ ? Uu De asemenea. fie în mod absolut. _ în acest sens şi doiul este mult.cutlciaux>. unul c ~~~~~~ puţine lucruri. fiecare în parte.. nu puţinului. decît doi. şi numai în acest caz /multul/ se opune unului. după cum . după cum nU în felul în care primul este /unitatea de/ măsură. la fel.A. puţinul este o mulţime avînd o lipsă). 330 METAFIZICA se vor ivi multe imposibilităţi: într-adevăr. fie relativ la ceva (şi. în acest fel ele se opun. datorită faptului că ca t \a altceva. Căci el este prima mulţime avînd o lipsă. fiindcă întrun anume fel ştiinţa se măsoară prin obiectul cognoscibil. în acest fel vorbim despre multiple <7toX. puţinul nu există datorită unului. că ştiinţa este o /unitate de/ măsură si că obiectul cognoscibil este lucrul măsurat. fie în mod absolut. şi astfel unul şi numărul se opun cumva. ele sînt multe numeric. cite CARTEA IOTA (X) 331 se c într-adevăr. şi fiindcă este măsurabil.» 6XlSta • ir' -• .sensuri. daca această situaţie puţinul.1056b Capitolul 6 muhiplul r. dar nu este ca o mulţime avînd un exces. echivalentă cu multul. într-un sens ca contrarii. S-ar părea. fiind opus unului. am distins în altă parte că relativele ^n ^ .^ în loc de „micime". urne mas ^^^ ci ca entităţi aparţinînd relativelor. Acest lucru devine necesar. dar ele rămîn totuşi noţiuni diferite-de exemplu. dar nu e o multiplicitate. însă se întîmplă ca orice ştiinţă să fie un obiect cognoscibil. dar nu orice obiect cognoscibil este o ştiinţă. ar fi trebuitsa ^. ci datorită doiului. apa este ceva mult. dacă nu în raport c ^^ ' puţinul? în fapt. ca şi cînd cineva ar vorbi despre un /lucru/ şi unele /lucruri/. Cit despre mulţime. sau despre alb şi albe. după cu unii. numărul este o mulţimea este ^ ^ uriitatea. Dar. într-u sens. fie în raport cu ceva. ci el e luat ca primul /mult/.30 Or. dar şi multe lucruri înseamnă mult (dacă n ^^ vreo diferenţă într-un continuu bine definibilV reynUi . doiul este multiplu. iar celă-î'k^obiecnil măsurat. ^ yâ. raportată m mod similar la obiectul cognoscibil.31 i (De aceea Anaxagoras s-a înşelat spunînd că toate cele erau ^ laltă indefinite şi ca mulţime. cu ajutorul unului. Căci lucrurile nu erau m /în acel sens/. incit şi unul va fi o mărime. precum lungul şi scurtul sînt • -i :'n lungime t in mulţime sînt multul şi puţinul. în acest fel vorbim despre unu sau multiplu. iar multiplul se va opune şi puţinului aV"^'" Sa'J în plus. De aceea nu orice * o unitate este şi un număr. în cazul lucrurilor divizibile spunem că /sînt multe/ într-un anumit sens. de pildă. cît şi despre lucrurile măsurate în raport cu măsura [si măsurabilul]. Acelea sînt luate ca relative. Şi. nu se comportă totuşi în mod similar /ca unul faţă de număr/. pe de altă parte. Dar probabil că multiplicitatea se concepe. în alt sens însă. „puţinătate". într-alt sens 10 -n ca oncep^10 ^ in obiectul de cunoscut. într-adevâr. şi ceea ce ar fi mult" ' "L"a şi multe lucruri. Căci fiecare număr este mult.) într-adevăr. aceasta nu este nici contrariul puţinului -contrariul acestuia este multul luat ca o mulţime care depăşeşte cantitativ faţă de o mulţime care este depăşită catitativ — .-ase!1:lanatoare ar putea apare şi în legătură cu unul şi acă multiplul este opus unului în mod absolut. de pilda. dacă ele alcătuiesc o mulţime în exces. nimic nu se opune 1057a ceva este r*?°cons^erat mai mic decît altceva.Aşadar unul si multiplul aflate în numere se opun p ^ rţin sura si măsurabilul. fiindcă el constă din unităţi. de unde rezultă că unul est ' mU't'Pk în raport cu ce este doiul multiplu. i caun ul sa i * est£ totociată şi mic Căci mulDaf' *ca un gen al numărului . şi ca micime. Ci mulţimea.. nici lui unu în general. într-adevăr. dacă dublul este nu *' şi anume multiplu cu doi.

culorile sînt intermediare între alb şid'n<* nebuie concepute ca provenind din gen — culoarea şi negru şi ^ ^ anumite diferenţe. situate între contrarii. vor ti Prl ^sacjar există şi alte diferenţe şi ele vor fi situate între sau neg • j^^ ţn tjmp ce primele diferenţe sînt ceea ce distinprTcew ce confunda. este necesar ca interme-_ ^ă «in. mai mare fiind decît un termen /extrem/ şi mai mic «cit celălalt /termen extrem/. necesar ca ' ^ diarele să se afle în acelaşi genatit cu ele însele. a ^^ să existe ceva anterior contrariilor. •a e căror intermediare sînt ele se află în acelaşi gen. este necesar ca. astfel încît să existe o transformare către acesta.) Rezultă că trebuie căutate aceste prime Demente care nu sînt contrare în cadrul genului. dacă s-ar trece de la /sunetele/ cor transf°r-a lirei spre cele date de coarda inferioară chiar si cu f* $Uper'°are se va ajunge mai întîi la sunete intermediare. dacă albul şi negrul sînt con ^0>-mul este o culoare care distinge /obiectele/ <8uxKpitiK iar celălalt este o culoare care le confundă «ruYKpi c A ~ sînt ciii^ Acestea — ceea ce distinge şi ceea ce contunda — CARTEA IOTA (X) 333 alorilor respective/. /unul dintre contrarii/ va fi/în acest ceva/ mai mult sau mai puţin decît celălalt.. toate . Dar. toate intermediarele. ceea ce se află în proci" H"" CSte n<s mare. dacă mulţimea este număr. r A ni $i el eh' putinţa sa existe un intermediar intre contrac. fiindcă nu există int ermf.. nu exista intermediar.33 în rest. după cum s-a arătat. Dar aceste diferenţe nu este un gen^ contraru> câci de ar fi aşa. însă.£je exemplu. însă toate intermediarele sînt" unii termeni opuşi. aşadar. Iată de ce este imposibil să existe un intermediar pentru termeni care nu sînt opuşi:în acest caz.) mai degrat) jalte /specii/. Si în c T"6 PUţ'n> dacă se va trece de la alb către negru. diferenţele contrare v . într-un fel sau altul. .ni aParţinînd aceluiaşi gen. e°arece este m • . se compune din acei termeni faţă e care el este mai mare. termenii opuşi sînt prin relaţie.. prin urmare. într-adevăr. într-adevăr. ca de exemplu d ' ^^ de la o culoare la o formă. Iar dacă va exista un gen /al contrariilor . pnnprivaţiune şi prin contrarietate. sau va exista un anume ge ^ sau nici unul. sau să fie /ele însele/ necompuse. Căci este necesar ca cele situate în acelaşi gen să fie alcătuite din entităţi ne-compuse în raport cu genul. ar putea exista transformare chiar şi pornind de la termeni neopuşi. înainte ca să existe transformare ducînd către contrarii. anume. speciile sînt forma ^^-şi din diferenţe. si anume. mai înainte de negru. sînt toate compuse. prin urmare. exisţâ între unele contrarii. Aşadar şi acesta va fi un intermediar între contrarii. Este. Contrariile. contrarii. într-adevăr. dacă intermediarele se află situate în acelaşi gen. anteriori contrariilor. Căci. (De pildă. şi intermediarele sînt alcătuite din gen Dar şicel .ee5^ ^ stea din aceste contrarii. Căci numai pornind de la astfel de terme ' luaţi intrinsec este posibilă transformarea. /se opune unului/ u$î '" Care ea este divizibilă. sînt /compuse/ fie toate. iar diferenţele contram sînt ţe7rec'Pr°. Dar nu există termen mediu între termenii opuşi ai unei contradicţii (aceasta este contradicţia — o opoziţie unde unul sau altul dintre cei doi termeni este. ea neavînd nimic intermediar). în cazul relaţiilor care nu sînt contrarietăţi. în prealabil. intermediarele. Ca S" 332 METAFIZICA 1057b Căci spunem că sînt intermediare acele stadi' cesar să treacă. respectiv mai mic. în P ce unul este unitatea de măsură /cu care se măsoară numărul Capitolul 7 . se va ajunee la " °n'0r> 'A i T r i •^ 111 *OS\j ?i }'. la fel cum ştiinţa opune obiectului de cunoscut. din ce «urne constau intermediarele /situate între contrarii/. La tel şi in celelalte cazuri) ' ^n Dar în transformările de la un gen la alt gen nu există / intermediar/ decît în mod contextual. fie nici unul /nu este compus/. încît să fie principii. deoarece aici /termenii/ nu se află situau m acelaşi gen. care este intermediarul dintre ştiinţa şi obiectul ei ? în schimb. Căci un compus. (De exemplu. nu sînt compuse unele din altele. . Şi celelalte intermediare. Astfel încît aceste /diferen-„jj sînt anterioare. în timp ce unul este indivizi-1 ' n a'r sens> mulţimea şi unul se opun ca relaţii. există un intermediar între mare şi nm Dar.s-a spus._ rioare /speciilor contrarii/ — adică diferenţele care pro ^ ^ ile contrare ale genului: într-adevăr. Căci din contrarii se naşte ceva. cît şi cu termeni ale căror intermediare sînt ele.C Arării / (fecît speciile contrarii/. fiecare culoare ar fi sau alb. prezent.

o contrarietate (e clar în baza inducţiei). ă cu genul /lor/ de acelea.. posedă o contrarie ^ (cele indivizibile şi care nu posedă o contrarietate sînt identice p specie). ci atît femela. aşadar. că şi în termenii intermediari. în raport cu numitul gen. presupună o diferenţă /specifică/ contextuală.... în timp ce un altul este om. fie că' 1^ ^ e' s* materie. şi s-a arătat faptul că contrariile se află situate în acelaşi gen. diferenţa este o contrarietate. numesc „gen" bele lucruri sînt concepute ca fiind unul şi aceja •r*"' ^are am. pe de altă parte. nici una ^. de asemenea... (De aceea. Capitolul 8 acest c e sPecie este altceva faţă de ceva şi tre-sa aPanină ambelor lucruri. prin urmare. Iar ele nu pot să apară laolaltă. forma. Ea nu este precum diferenţa dintre albeaţă şi negreală.) Aşadar.. trespe' De aici . Căci este necesar contrarietate în cadrul /genului/ care se difeCapitolul 9 S-ar putea cineva întreba. este v k ~~ animale. trebuie nu numai ca genul comun să a belor specii/.. de exemplu. Este atunci necesar ca această alternate a yenului să fie diferenţa. de exemplu. materia.„ natui"a1-' /speciile nu smt nici identice. şi intermediarele.. într-adevăr. într-adevăr. •• mtre contram. De exemplu..rezultă că.. cît şi masculul aparţin animalului în mod intrinsec..39 Or.subo de ^^ -ar ^ a^catuite din contrarii. diferenţa lor este perfectă..37 Această aporie este aproape identică cu cea care vrea să ştie de ce o contrarietate creează specii diferite.a>. Răspunsul este că această diferenţă /între masculin si feminin/ aparţine intrinsec animalului. intermediarele toate se află în acelaşi Scn şi Slnt sm. şi ele sînt cel mai mult diverse între ele. astfel încît şi termenii Prim j0""1' ?1 contrariile. ' este luat Ca într-adevăr. .35 .. Contrarietăţile apar. Sau e aşa fiindcă unele sînt însuşiri proprii ale genului «XKEÎCX 7t<x6Ti tem vevoucx în timp ce altele — C0ntpol> exista> Pe de-o parte. într-adevăr.. unul — un animal calificat într-un fel celălalt — un animal calificat într-alt fel.. dat fiind că femininul şi masculinul sînt contrare. de ce femeia nu se diferenţiază de bărbat prin specie. înainte chiar de a se ajung ile/indivizibile. iar diferenţa este o contrarietate . toate lucrurile se divid logic prin termeni opuşi. aflîndu-se în acelaşi gen.rin specie. în timp ce alta — nu. „contrani.34 . diferenţa genului o alteri-tate care face ca ceva anume să fie /şi/ altceva. într-adevăr. aşadar. totuşi un animal femei şi unul mascul nu sînt diferite prin specie. dar aceea dmtre albeaţă şi negreală — nu. Or. în sine. într-adevăr. A .. Este deci necesar ca cele diferite prin p * Pred' tuate în acelaşi gen. Numesc. toate contrariile se află situate în aceeaşi linie de pre-dicaţie — este vorba despre cele diferenţiate prin specie şi nu prin gen. -••//' Aceasta înseamnă deci a fi divers prin specie: cînd entităţi m^ vizibile «rcou. precum „ambele vietăţi sînt animale" ' :lna//am" animal să fie altul în fiecare dintre cele două vietăţi H -"^ un animal este cal. 1058b fa * ne^ue din formă /definite/ conduc la o diferenţă speci-]a. vor fi alcătuite din een t. contranetatea dintre „cu picioare" şi „înaripat" — da. Căci contrari-etatea era o diferenţă perfectă.. > cel£ care se află în compusul cu materie nu conduc . si că ele toate sînt constituite "contram este limpede. ^ ciile genului nu este nici identică /cu el/. nici diferita ^ Agerul' bună dreptate: căci materia este clarificată prin nega. De aceea "^ comun trebuie să fie diferenţiat prin specia unuia şi a ce^uif? Vor fi. primul va fi cal. în timp ce se vor dife-e je speciile aflate în acelaşi gen.i CARTEA IOTA (X) 335 celui lucru care este numit gen (mă refer la gen nu sternateria m« precum „neamul Heraclizilor".n 1 n A . fie într-altfel.. dacă 334 METAFIZICA 1058 a â e s'eşti un alt animal prin specie /decît mine/. ci ele se vor dife-raport cu s renţia' °a renţia Ca 6I. dinrrm. ci în sens e »ne . nici arterite/ mei m pe aserne ^ ^^ ^ ^ ^ ^ acelaşi gen. în procesul de ^mzl^ cj. diferenţa există numai la /speciile/ care în acelaşi gen. astfel încît acest ceva este identic şi gen pentru ambele specii care sînt opuse /prin contrarietate/. |0gj. Ea va fi. iar orice diferenţă în specie este ceva bine distins în raport cu altceva. al doilea — om.Că.

dar nu concomitent. fiindcă Callias este om. Dar cele diverse prin gen se diferenţiază /chiar/ mai mult dedt cele care se diferenţiază prin specie.atade ce mei pielea albă. printre acestea sînt şi pieritorul^ şi nepie-potapar^ne.oi ^ citate determinată). Acelaşi raţionament este valabil şi în legătură cu nepieritorul. altele nu tual. ce înseamnă a fi diferit prin specie.' \J diferit. Nici triunghiul din rT cercul de lemn nu se diferenţiază în ceea ce priveşte specia d' ^?' materiei /diferite/. iar pientoru ^ nepieritorul sînt contrarii (privaţiunea este.42 _„ însă am vorbit despre denumirile universale. • i-* şi trarii însă unele aparţin unor lucruri m mod contexpintrec°n • sus_menţionate şi nenumărate altele. de aceea aceeaşi sâmînţă devine femelă sau mascul supusă fiind unor anumite acţiuni. totuşi cele două vietăţi ar fi diferite ca specie. sau sînt situaţii cînd ea produce astfel de lucru ' i De ce acest cal este diferit prin specie de acest om? Iar form l lor sînt unite cu materia.41 S-a arătat.Xlst*c> /din punct de vedere conceptual/. încît este necesar ca lucrurile respective să fie diverse pnn gen. precum acest ţey .C V° Desigur. conte ^ lucrurilor unde el se află. mate-ereiHa /specifică/. ci fiindcă în definiţia lor se află o contrar' ^ Dar oare materia nu produce lucruri diferite prin specie ţ"' <\ ea cumva diferita. dacă este cu putinţă ca Tu aibă proprietatea de a pieri. Formele sînt considerate identice cu indivizii. de aici. precum nici albul şi negrul nu sînt. lnaivi? Callias este forma-/definiţie/ luată împreună cu albul este totuşi om. l)UtliţŞa ' cele Patru ^Puri de unităţi sînt: piu). Capitolul 10 Deoarece contrariile sînt diferite prin specie.nu gx. Mea ta de continuitatea fizică (o bucata de lemn.a potrivă alb şi negru. de exem- . or. este necesar ca pieritorul şi nepieritorii diferite ca gen. omul ar P tJ. dar în specie nu există diferenţă. Iar aceasta este uit' . aparţin proprietăţilor necesare. Principiul potrivit cu care ceva este pieritor.** di 3 Ccvs T +-1" J • /fortn . nici nu există o diferenţă /specifică/ a ul alb m r nuitle diferit ( na nu proc nu sîn. De exemplu. însă ele nu se află în Fiinţa sa. şi nu de faptul că unul este alb şi celălalt negru. despre astre.^ într-ade-fitorul. că nu pot exista Forme în felul în care sînt văzute de unu filozofi. care s-ar afla într-o mişcare piaţa!de' C°nslderala de Aristotel ca fund cea mai simplă (cea mai apro2 »te^aus ~ revine mereu în punctul de plecare).s. deoarece. . Dar masculinul si femininul sînt însuşiri proprii animalului. Este limpede. Sau este. ca acelaşi lucru sa fie /si alb. Nici cercul din bronz şi . prin specie. şi chiar sim^ej{ar fi vorba despre un universal.^ 1059a NOTE 1 T> . De aceea oamenii /diverşi/ u -. iar ea ţine de specie. astfel iru-it ^ să nu fie necesar ca orice lucru nepieritor şi pientor sa ^ prin specie. şi individualele ar putea accep CARTEA IOTA (X) 337 fi alb si negru. cir l . deşi cărnurile şi oasele din care cutare e a cătuit sînt diferite.ste> fa pictorul aparţine proprie-vir. într-adevăr. întregul compus este cu omul negru. s*u cutare e "°mului".l ^ntr'Hn /nu sînt specii diferite ale cercului/. Ambele. chiar dacă ambii ar fi albi. pentru c" trarietate inclusă în definiţie.aci^ ^oaţe ?.e. nimicnu estepieritor în mod contextual. ci în materie si în trup. A .într-adevăr. Evident. si negru/. Sau fiindcă există o contrarietate în form' sau definiţie ? Dar există /o contrarietate/ si între omul alb si calul negru. nici cea neagră a omului nu °niuliM iu „ u Atente/. în timp ce altele — nu. necesar ca Fiinţa 11 orice lucru pieritor să fie pieritorul sau ca pieritorul să se ^fl * Fiinţa respectivă. aşadar. şi nu avînd doar un nume comun. Totuşi. unul si tâ 't* "lucru va fi şi pieritor si nepieritor. Altminteri.. nici măcar dacă i s-ar da un • aCeSt ^ omul este luat ca materie. însă nu ^' ^ anume context omul /este alb/. . si de ce unele lucruri se diferenţiază prin specie. (t posi > văr. Căci /în acest caz/ şi omul va fi deopotrivă pieritor si nepieritor. aşadar. însă albul ' . in timp ce altceva — nepieritor presupune o opoziţie.

l provin prin multiplicarea unui element primordial. pro a '' nOU ca în cadrul fiecărei figuri geometrice se poate alege a măsurarea laturilor. j_ . diferitele categorii au parte de existenţă şi de unitate. ° tu ue wnaemat pe atunci o metoda de măsurare exacta. si unit" t'l' mai mici care permiteau măsurări mai exacte. Invers. calitate. este un ce definit. viteza drept timpul consumat pentru parcurgerea unităţii de spaţiu (t/s). individualul este indivizibil în du-1 el îşi pierde forma şi esenţa. ultima îl are in ve _ V^ £artea Beta că ceea-ce-este (existenţa) şi identi-^(unuOnu sînt genuri. desigur.•"""luiui — de exemplu. după l" | V' cetatea care este avută în vedere. 13. nici calitate. referinţa este la Empedocle. Iarăşi şi iarăşi se vede că pentru Âristotel Fiinţa presupune determinaţii. „Talantul" cîntărea.^uniutea rU. Cele patru feluri de opoziţie sînt: contradicţia. şi ca atare are o anumită autonomie (fie şi numai conceptuală). Evident. cit şi °iag°oate unui paralelogram: ceea ce înseamnă că. Unu nu este nici Fiinţă. _ ^ „Diametros" înseamnă.aerul era substratul tuturor lucrurilor. Sensibile Cele j Ca lr|cazu^ corpurilor cereşti şi al entităţilor supra-°Ua ultime unităţi tind să se confunde.-i Ijfap111' Măsurarea laturii cu mai multe unităţi se referă. De aceea şi unul sau unitatea nu sînt Fiinţe decît dacă au o determinare (primul element dintr-o serie etc. privită însă ca o unitate a gem. un om. dar el nu este totuşi Fiinţa seriei. v. în fine. un copac etc. Ambele er ° jau la scara umană. de semitonuri etc. Era greu A„ • ' • j. r«aţia şi privaţiunea. Protagoras voia pro-Jvt_ <*— „ r care om are măsura proprie de evaluare a lumii.j . Sfertul de ton este aproape imposibil de distins cu auzUj dar el este distinctibil teoretic. în primul sens. unitatea de măsură nu este indivizibil' " Aristotel arăta că ea. acela poate f"6 tit unul" seriei respective. din punct de vedere cinematic). . Vezi Cartea Gamma. *• de observ ^ ~^ a sPeci£i' legata de o definiţie unică. în timp ce în al doilea caz — cu latu logramului. pare-se (şi avea tot dreptul să o facă. secom3. 10. _ evi<jent7. atît diametru. V. nici cantitate. De asemenea. deoarece ele se pot predica despre pro11 Âristotel arăta că. Există un avantaj „metafizic" : viteza cerului stelelor fixe putea deveni astfel etalon pentru exprimarea vitezei cercurilor planetare. Existau. între 26 şi 39 kg.). 5. ca şi stabilirea unor etalo stabile. 5. măcar sub raport calitativ. Ambele se numesc în greaca „diesis (de unde noi avem cuvîntul „diez"). dar este divizibil în sens l^-dlV'z'npune dintr-o formă şi o materie sensibilă. 12. cap.să spUna âsuri individuale nu se poate stabili care este preferabila. Scara muzicală diatonică foloseşte drept interval elementar semitonul. acolo unde existenţele se pot înseria cumva. Noi definim viteza ca spaţiul parcurs în unitatea de timp (s/t) ceea ce face ca viteza mai mică să fie etalon pentru vitezele mai mari Aristotel definea. e v ^ măsura cu un arc de cerc. Aşa cum rerna CARTEA IOTA (X) 339 i Platon în dialogul omonim. -^ recW la r • -i-l° u* SI a nif~ c-ic este divizibila. tot aşa cum aceasta mişcare (uniformă şi circulară) servea pentru explicarea mişcării mai complicate a celorlalte planete. . el nu poate fi Fiinţă — crede Âristotel împotriva pitagoricienilor şi a platonicienilor. de sunete. Protagoras voia să spună mai multcleclt C. câci este întotdeauna vorba despre un număr determinat — de culori. şi ca atare. „Stadiul" avea cam 180 m. pentru care Prietenia este 9 Prima -ntregUlui. cantitate etc. mărimile mai mici of' ac* se vor măsura în divizorn metrului şi nu în unităţi dif ' °ITletni 4. Ceva este Fiinţa tocmai în măsura în care are determinaţii. Pentru senzaţia neechipată cu aparate de masur ^ ^ 8. Fireşte. contrarietatea. Unul ca atare este indeterminat. a doua referinţă este la Anaximene proba-m . în greacă. 6. $u tor sau cu senzaţii „măsoară" lucrurile. este ind' '"V'116' ^ar metrul este unitatea pentru lungimi. . ' U11erenţe. ' unitat ' "'. . H. 2. ceea ce înseamnă că viteza cea mai mare va fi unitatea cea mai mică şi ea va servi drept etalon. Cartea Delta cap. măsuri relativ mari. aşa cum nici existenţa nu este Fiinţă.l. • unui întreg. 338 METAFIZICA Specia este indivizibilă în sensul că ea nu se n specii inferioare. în timp ce scara enarmonică foloseşte cu acelaşi scop sfertul de ton.

sfjj-şit". . spunem implicit că A nu e nici mai mare. . Prin urmare egalul neagă atît mai marele. sau mai mic ? . Dacă el sînt plasate în genuri diferite. Trebuie întrebat: e egal. în fapt. Recele şi substratul este un om. _„ Aceasta este valabil pentru ceea-ce-este. abia atunci se poate întreba: e mai mare. fi sau nu virtuos pentru om ţine de pro-S-arput v jg care nu determină esenţial subiectul. perfecte (adică a formei. Nu există om natâ(e°Funţ în al doilea caz.nrn . pasajul acesta şi cel care urmează pînă la sfîrşitulcapitolului au dat multă bătaie de cap interpreţilor.a Ca mu'tiplul este cunoscut înaintea unului. în afară de existenţa pură. identificat cu materia sau virtualitatea. \udr nu obhpa tonu.Opoziţia unului şi a multiplului. Fiinţei) cu cea a tina i . 27. şi un sub comun. deoarece două lucruri pot să nu fi •' nici diverse. Nu trebuie uitat că Aristotel identifică genul cu materia şi specia (forma) —eî5oţ — cu diferenţa (actualizarea). Cartea 340 METAFIZICA 18. vorn c™" tlp^ui> ^ar totodată ţinînd seama şi de exigenţele senza-Za^â înfătis a. de aceea Aristotel consideră că diferenţa este cea dintre contrarii în cadrul aceluiaşi gen. atunci nu pot avea în comun decît cel mult un gen superior: de exemplu.?Uăe!ltitâti nale. întrebarea: „Cine a venit. identificată de obicei (Har "ul™ult. „scop". spune Aristotel. atunci diferenţa se face prin unirea formei cu materia concretă. Această conectare este poate elementul es ^ existe<>' tafizica lui Aristotel alături de ideea multiplicităţii sensu tei si cea a Fiinţei. în măsura în care sînt asemănătoare sau d'f' 'UentlCe. 22. Dar diferenţa. acela este unul sau celălalt? 26. esenţei. •. în raport cu care ele sînt diferite. dar egalul şi inegalul nu. Altul (diversul) şi identicul — spune Aristotel contradictorii. Acest lucru este foarte im?or"c[jferenţe' a înţelege cum conectează în mod subtil Aristotel iclee^. 19. în orice caz. presupun o trăsătură anume diferenţiatoare. A fi sau prietâţile c mar (sau a fi masculin sau feminin pentru om) ţine nu p"r Pen . şi diient. cum de se întîmplă aceasta „datorită sen-unului si 1* ote^vrea să spună următoarele: raţionînd asupra ţie'. Elementul comun este aşadar „materie". în ultimă instanţă singura notă comună în cazul alt ple este existenţa./ _ 21. multipl T*' C1l: aParent Âristotel se contrazice: dacă conceptual zaţiei" p65 j6 anter!or unului. 4 " nU Pentru cunoaşterea umană. j \ r .. . nici mai mic decît B. -„diferent dacă este vicios sau virtuos.. numărul — nefiind o Fiinţă — nu are nedenlmaeterminată. în ansamblu. ci în sine. îdeea este -bili identitatea sau alteritatea trebuie să fim asiguraţi m tăţile comparate au o existenţă efectivă.esenţiale (intră în definiţia esenţei) şi în absenţa lor.. Unul este totuşi anterior ta> cap. în fine. . de exemplu un triunghi pătrat şi un pătrat .j ^sc0pul. De fapt. SuTestt indeterminat. dacă elementul comun este specia. în greacă „perfect" provine de la cuvîntul care înseamt"aj pentru dar şi „finalitate". Cleon sau Socrate?" se reduce b două întrebări disjunctive: l) Cei doi au venit împreună sau a venit numai unul singur ? 2) Dacă a venit numai unul singur. Aristotel stabileşte sensurile a doi termeni: divers-ceea ce nu presupune nici o identitate. care presupune şi o notă comună. căci sen-^hiplului H rnU P lcitatea lucrurilor. după cum se vede. diferenţa prin gen nu este^°J rentă propriu-zisă.jjinttie-actualizarea). atunci diferenţa se face prin specie. CARTEA IOTA (X) 341 -" i caldul admit intermediar. . în timp ce elementul diferenţiator este „forma" (sau actualizarea). sau inegal? Iar dacă e inegal. O anumita 11 zie terminologică de detaliu nu împiedică însă ca îdeea sa clară. în care termenii respectivi sîntcondictorii. o natur»0 __. su Aristotel vrea să arate ca orice întrebare dubla se reduce pma â la o întrebare disjunctivă. Pasajul comportă o anumită neclaritate: lucrurile diferite un element comun totuşi. pentru existe ^rT ^V' '"^0 inexistente. vietăţile şi mineralele au ca gen comun substanţele chimice compuse. cît şi mai micul. care are o natură determi24. Dacă genul este comun. îfl P. V. ^ 20. nu pot fi decît declarate non-identice. cum se va vedea) cu torma sau cu actualizarea. redusă la cea a indivizibilului şi a divizibilului este'de P^pnvaţiunii: indivizibilul este privaţia divizibilului. 23. . Cînd spunem că A este egal cu B. genul.

. Pe de altă parte. în timp ce unul este opusul multiplicităţii. Alţii au considerat pasajul neautentic sau apăru faze a lui Aristotel. deşi exis-mpro „ posibile. încă o dată. în fond re ucmdu-se la constatarea că multul şi puţinul sînt noţiuni relative. • ' 11 « i'i 11-1 ' ^"-^AiCrt. propriu neam" t •. ori non-A. dacă multiplicitatea are drept contrar pe de-o parte unitatea. astfel i _„-_-^-----„-----. genul proxim. pentru aturale) erau ori pare. re^s ]'nţeleS Că ArlstoteiP°lernizeazâ mereu cu sofiştii şi că do'31^. despre unu nu 1 ca e par (nu e divizibil cu doi). ci este opus multr«ui şuT mu e este doiuL Dar fimdca doiul este mai mic decît 32. trebuie observată complexitatea noţiunii de „materie" la Aristotel. pot avea diferite deveniri. La AFK . Această teorie biologică este asociată cu ideea că există prop taţi intrinseci. şi nu ale forma ^ 42. Pasajul este dificil. 38. de tipul cîini. ^tieeste "lsensab Se. în definiţia sa. prin urmare. deoarece el insistă ^ ^ tei enorme dintre pieritor şi nepieritor. Animalul conţine. noţiunea femininului şi a masculinului. 39. şi dacă unitatea materiei duce la unitatea g CARTEA IOTA (X) 343 acar a materiei sensibile) din lucrurile nepieritoare mâterie' (sau ^ sufletul — ar presupune că acestea diferă nu doar „precum a^el'e p. 2) „Materia" este. deoarece. în alt sens.-„. pe de altă partea puţinul. Se ştie că genul — privit dinspre specii — este identificat cu materia. Regula este că ceea ce este cuprins în definiţie conduce la diferenţieri specifice.Nu^ "uU • *' ^ este Prima mulţime definită prin lipsă. nici impar (nu ad-central). * *. în sens. ţimii'n -acaunuva modul absolut. or. m terminate fiind. Alţii au consi ^ alterat. sub raport logic. 29.eritoare. yevog înseamnă în greceşte. despre distincţia dintre diferenţe esenţial cuprinse în definiţia speciei sau a genului. 1) „Materia" este „materialul" din care este alcătuit un corp. iivjii^T x. Aristotel să susţină că pieritorul şi nepieritorul diferă ca spe ^ ca gen. J LIP l n^i ^ --fie ori A. specia se compune din gen şi din diferenţă.— „_---vi ^. âtoucc (indivizibile) se referă aici la speciile indivi Vi mae species"). vrăbii etc. De exemplu. în timp ce alte însuşiri. Ceea ce asociază ambele „materii" este aspectul lor de virtualitate. f/v i • i . se stabilise că orice lucru nu poate avea decît un singur contrar. mai curînd decît la indivizi. jj. Acestea ar fi însă ale materiei. daca materia ^ aduce pieirea.28. după ce a urmat. i J *~o. Aşa cum insul individual se compune din materie (material) şi formă (configuraţie). prin specie otej înţelege aici „gen" şi nu „specie". care nu sînt intrinseci — nu creează astfel de diferenţe. chiar înainte de a se ajunge la sn ^ m"' zibile. dar şi prin gen. lermen 34. se poar • termeni intermediari de tipul „animal cu blană" -„animal f6 ^u"86 'a între care există o opoziţie. or. faptul că ele. 40. E cazul situaţiei cu mîna şi gheata: nu există un gen comun al lor şi de aceea nici nu se poate vorbi despre intermediar.p°ât 342 METAFIZICA 33. cu e "ndivi36. _ ^ 4 1 . 'ase acestora nici o portiţă de scăpare. De asemenea. Este vorba. . dacă se divide genul „animal". este .T . ori impare. şi diferenţe extrinseci def ' niţiei.. exista UnSubiectSsă diar. însuşirile proprii (intrinseci) ale genului subordonat creează diferenţe de tip specific. Intr-adevăr.^ Toată această discuţie pare fastidioasă şi chiar inutilă. nu poate. 30. desigur. d. te ce Pe de alta parte.iu j „râmi tptt • icaţiacuvmtuluis-a abstractizat m speculaţia filo7ofir. trebuie observat că. „genul este echivalentul logic al „materiei" pe plan fizic 37. acelaşi lucru va avea două contrarii. nu este mulţime. Contradicţia este între A şi . ne-am as^P. tenţa sa fa Ule Ultat ca Pentru greci unu nu este număr. (»infi35. Unii interpreţi au luat cuvîntul „gen" în sens gene derîndu-1 oarecum sinonim aici cu „specie". genul poate fi văzut ca o specie mai cuprinzătoare şi definit ca atare. orice specie subordonată unui gen trebuie să împărtăşească proprietăţile esenţiale ale genului. Motivul principal pentru această dis-este socotit a fi o multiplicitate.

care pregăteşte Cartea Lambda. ce fel de ştiinţe sînt acestea ? Apoi. dar principiile nu sînt contrarii. într-adevăr. sau nu ? Dacă nu are drept obiect toate Fiinţele. ea s-ar referi fie la Forme. Iar dacă nu este una. în felul în care le consideră /platonicienii/. deoarece nu au o materie comună.1 K Dar2 cineva ar putea să-şi pună întrebarea dacă înţelepciunea trebuie considerată drept constituind o singură ştiinţă sau mai multe. Şi totuşi. şi totuşi „al treilea om" nu există /în cazul lor/. ştiinţa respectivă are drept obiect toate Fiinţele. £in primele capitole m care s-au parcurs dificultăţile exis -nteîn doctrinele expuse de alţi filozofi în legătură cu principiile. deoarece nici unul dintre ele nu este autonom. cercetarea principiilor demonstraţiilor ţine de o singură ştiinţă. Iar acesta — binele — este cel : Şi în lu 348METAFIZICA dinţii care pune în mişcare : astfel este finalitatea D cel dinţii lucru care mişcă nu se află printre lucru în general. în sensul că s-ar putea petre-însearnna ca p Ce>44Uplatonicienii susţin — zice Aristotel — că Formele (TOC eî5ii) şi • A' ' ii care se aseamănă cu Formele ţin de acelaşi EÎSoc.3 riţiunile d ^^aHtat^ nu trebuie considerată a avea drept obiect nu se refe -\ * aratate *n cărţile despre Fizică. în măsura însă " ea SC OCUPa cu principiile. Aristotel pregăteşte aici discuţia despre Fiinţele divine din Cartea Lambda. aşa cum s-a văzut. care ar fi obiectul de studiu al matematicianului ? El nu poate fi constituit de obiectele din lumea noastră. Reluarea rezumativă a unor capitole dmfiziw. se naşte dificultatea următoare : sarcina cărei ştiinţe este să trateze materia matematicilor ? Nu este asta sarcina fizicii.5 Iar dacă într-adevăr nu există /entităţi matematice/.e'. ştiinţa căutată de noi nu se poate referi la obiectele matematice. ea are ca obiect Fiinţele. este neclar cum se poate să existe aceeaşi ştiinţă pentru mai multe/Fiinţe/." oierea sa nu este contextuală. oare [există demonstraţie] numai în legătură cu Fiinţele. dacă este dintr'tU. Beta. Darea nu este nici ştiinţa Fiinţelor senzoriale. dacă ea are în vedere alte F" cele senzoriale/. separat atît de Forme. care va fi fiecare Aerr. Capitolul l evu r.'\ . — specie. Despre infinit. în general. Iar dacă există o singură ştiinţă pentru toate "înţele. Totuşi dificultatea se chiar dacă existenţa lor ar fi acceptată: de ce nu se înr" . fie la entit" '\ tice. ce fel de ştiinţe trebuie să fie considerate acestea ? Apoi. dar nu aparţin nici măcar aceluiaşi gen. Or.evident din âSUFTl Solului. de ce de aceasta mai curînd decît de oricare alta? Iar dacă ţine de mai multe. Ş1 cu contextele lor ? Dacă există demonstraţie în legătură cu conajt C. deoarece acestea sîntpien-toare. şi în cazul celorlalt *' ^ care sînt Forme ? Vreau să spun că platonicienii situează "*-'' ţile matematice între Forme şi lucrurile senzoriale ca pe un al '!*" ordin. Despre mişcări. Căci dacă este una singură.. să fie cercetat de ştiinţele matematice. nici „cal" se rât de el însuşi şi de caii individuali. nimic din ele nu este de natură. tive diterenţe). Dar dacă ceva poate pieri .-nteleociunea este o ştiinţă ce are drept obiect principiile este Ljâ înv**1 r 1 A i • C' \ .nu ™stă demonstraţie în legătură cu Fiinţele. ^l care dm două are precedentă ? în măsura în care este nonsţratu ~ / ' însă în ^ 'tlln^a' x trebui să se ocupe cu contextele. este greu de arătat pe care le are /drept obiect/. sau de mai multe ? Dacă ţine de una singură. O nu numai că eternul şi pieritorul nu aparţin aceleiaşi specii. căci /acele raţiuni/ """ ice si^V0015'. iar el se află în acţiunile : m mişcare. Apoi.^068^ este binele.nţa/ contextelor /decît cea a Fiinţelor/.er cum în cazul entităţilor matematice. /trebuie ţinut seama că/ ştiinţa contrariilor este întotdeauna una. apare următoarea dificultate oare 1059b căutăm acum are în vedere fiinţele senzoriale s vedere alte Fiinţe ? Căci. De ce el nu poate exista actualizat. Gamma (cu unde semmhca• A-( rpnre^ Epsilon. bpsuon ^ vlrtualittte k actuali2are> MlŞHrej Şir to!r^completă. CARTEA KAPPA (XI) Rezumatul Cărţilor Alpha Mare. Dar Formele nu există — e clar. finâiu' v ^ ^^ are Q existenţă necesară. deoarece întreaga preocupare a fizicianului se referă la lucrurile care au într-însele principiul mişcării . cît şi de lucrurile din lumea n tră.

1060a tatea. Iar dacă principiul lucrurilor eterne şi cel al lucrurilor pieritoare sînt diferite. universalele . sau nu ? Să aibă ştiinţa cântată drept obiect ividualele ? Dar acestea sînt nenumărate. or. suri cu Pn . ~cj acestea ar putea fi concepute drept în stare să . şi nu ultimele realităţi /senzoriale/ <TO»V ec^crt că ea ar fi ştiinţa primelor genuri. lucrurilor. ju jec. tentâu • p" Se Pune într£barea dacă trebuie considerată exis-<k aici lm^e. şi "°"J'" sz'n C V°r a^c*> adică să vedem dacă există ceva auto-' Ce nu se află în nici un lucru senzorial. şi dacă totuşi principiul celor pieritoare este etern. în general ? Căci ar părea neraţional a dispune Fiinţe et manirnate> egale în număr cu cele senzoriale şi pieritoare Iar d " r'te. dar şi asemănătoare în cea mai mare mă-cuprindîtoa . ^ jeoarece ele sînt primele în ordinea naturii. ele. Acestea sînt chestiunile ce produc dificul. vom întîmpina aceeaşi dificultate (de ce. iar /speciile/ ultime provenite din gen sînt mai simple decît genurile (acele specii sînt. Iar ceea ce rămîne în tar "^"k* ^ividuale sînt genurile şi speciile. parte. căci orice raţionament şi orice ştiinţă au ^ j^ult versalele. speciile ar părea că sînt mai degrabă principii decît genuri. Capitolul 2 Mai departe: oare trebuie considerat că există ceva în afara lucrurilor individuale. mai asemănătoare principiilor /decît speciile/. L>ar. Kami filozofia cu care ne ocupăm să trateze problemele materna Altă dificultate: oare trebuie admis că ştiinţa căutata se cu principiile pe care unii le denumesc ele mente . -i-. . dacă în afara Fiinţelor senzoriale exist" în afara căror Fiinţe senzoriale trebuie admisă e ' ° ^' Fiinţe ? De ce ar aşeza-o cineva mai degrabă în af ^^ acestei sau cailor. 350 METAFIZICA în plus. şi sînt şi altele de acelaşi tip. am arătat. fiindcă se pare că există şi este căutată de câtr filozofii cei mai dăruiţi cu har un principiu şi o Fiinţă care sînt în acest fel /eterne/. Căci ceea ce suprimă pe altul laolaltă cu sine este principiu.. -er /ceea-ce-este şi unul/. decît a celorlalte animale. dacă nu există ceva etern. nici pe altele. „ . Dar forma este pieritoarP ' " r i ~ ~ i. sînt desfiinţate împre-. nu sînt eterne şi lucrurile care depind de acest principiu ?)• Iar daca pnnci piui /lucrurilor pieritoare/ este . într-adevăr. s-ar putea considera mai degrabă că ştiinţa căutata a ^. sau şi a lucruril Oamen''0r. dar există în virtualhai însă un principiu mai solid decît aceasta /materia/ ar tr k • fie considerat forma si configuraţia.-e-este Ş> unu ' jstenţele. Din ce cauză Ş^neSetecu «putinţă. p ^.şi al repausului.• . deoarece aceasta studiază chiar acest gen de probleme. Astfel. căutat acum nu este separat de corpuri. Cum oare va putea exista o ordine. indivizibile. nici principii. unele dintre cele determinate de acest principiu sînt eterne.1 Je e aceste elemente ca imanente lucrurilor compuse. în timp ce genurile se divid în mai multe specii care diferă între ele).t ceea ce e mai puţin simplu. despre ce fel d nc'P'u' ar putea fi vorba mai curînd decît despre materie > într" JC'P1U w ^ ri ' ULr~adevăr materia nu exista in actualizare. genurile ar părea. Dar în măsura în care speciile sînt suprimate cînd sînt suprimate genurile. io. autonom şi subzistent ?8 Apoi : dacă există o Fiinţă şi un principiu avînd natura pe care noi o căutăm. deoarece totul este ceva ce esre şi una cu e'e şl e5 _ ^ acest £e^ £Ste necesar ca diferenţele să participe la > dacă se admite câ ele sînt genuri. Astfel incit rezulta ca nu exista Fiinţa eterna şi autonomă intrin Asta este însă absurd. într-adevăr. identică pentru lucrurile eterne şi pentru cele pieritoare. nici o c£va tf _ rM$te si la nu poate participa la gen. dar ştiinţa căuu e are drept obiect nici pe unele.autonome> în afara Fiinţelor senzoriale şi a celor eîc'stent l •' C1„acestea/ce^e senzoriale/ reprezintă /totalitatea/ ^face \ Ur lnţe^ePciunea /numai/ cu acestea trebuie să aibă ^esPre ăst f evâr' se pare că noi căutăm o altă înţelepciune. Nici nu es sarcina ştiinţei care cercetează demonstraţiile şi /natura/ suin. • • . dacă principiul este etern. se pare că ceea-ce-este nu ar putea fi considerate nici genuri. apare o altă dificultate : de ce.7 ?' Mai departe: dacă este principiu mai degrabă ceea ce este mai . şi dacă ea este una pentru toate lucrurile. în timp ce altele nu sînt eterne ? Aceasta este absurd. or acestea ar pu CARTEA KAPPA (XI) 349 . dacă există acelaşi principiu /pentru toate lucrurile/. ^ *" e.devar.

cît şi celelalte numere din<"âC1 C ouse ca fiind o unitate. 'este sta sub autoritatea unei singure ştiinţe. Dar este greu de decis în ce cazuri există o astfel e tormă. deci. "7^or ect. toate contrarietăţile pot fi şi ele reduse la primele diferenţe şi contrarietăţi ale existenţei. dacă nu există. ^ ^*ptUi că ştiinţa medicală. POI. k. se găsesc în alte lucruri şi nici una dintre ele nu este autonomă. (Căci n gen pentru /descrierea/ unor astfel de sensuri) D comun sub un anume aspect /între aceste sensu '/' putea sta sub o singură ştiinţă. fiindcă indică sănătatea. erivi caz. deoarece el este fie o proprietate. oare mai există ceva în afara compusului (mă refer la materia însoţită de formă) ? Căci. litre cele co p ^ ^ Cuprind — mă refer la suprafeţele elementare SafU nsiderate principii. O altă dificultate: orice ştiinţă are drept obiect universalul şi proprietăţile determinate. iar altceva /! numit sănătos/ fiindcă o produce. şi aşa se va merge la infinit. fiecare în parte ? Dacă. dar punctul nu are devenire. deoarece orice existent poate fi redus la ceva ce este unu şi comun. ' atunci ele Jr Cele spuse se petrec precum în cazul „medicalului" s' rosului". en mrnic comun. ar fi vorba despre formă Şi configuraţie. Numai că este fals a se s existenţele sînt Fiinţă. ele măcar nu sînt Fiinţe autonome. fie că ar .' ° în plus. de asemenea.uni şi diviziuni — unele ale suprafeţelor. altele ale cor-C'STr (iar punctele —ale liniilor). '"" «n UllU' Capitolul11 fcl°zofului are ca obiect ceea-ce-este caftind 12 ' nu exist£nt ca parte <imar(\\n\ TO-O ovtoţ fi 6v sngir lar Cfea~ce~este se concepe în multe sensuri şi nu în ne*vînd alt ' •' aCă aceste sensuri se asociază doar pur verbal.pieritor el însuşi. şi. cum trebuie concepută Fiinţa unului şi a punctului ? Căci orice Fiinţă are o devenire. jtoatf predicatul unora dintre ele). fie altceva de acest tip a ceea-ce-este ca fiind. d ea este mai curînd un individual determinat şi autonom. limite ale ace-braşi'suprafeţe sau corpuri. folosim ambele cuvinte acord* ?H multe sensuri: fiecare este conceput în acest fel nrin f'" . fie că primele diferenţe ale existenţei ar fi mulţimea şi unul. ^ care dintre acestea nu semnifică ceva determinat şi o -^ ^ fel vor fi ele autonome şi intrinseci ? Dar noi cons _' d<!ra „flci mai astfel sînt principiile eterne şi prime. fie o posesie. toate existenţele vor i ^^ este ceea-ce-este este predicatul tuturor existenţelor (i . va apărea un principiu diferit de acesta. altceva este r " sănătate. Este limpede că în unele cazuri. c CARTEA KAPPA (XI) 351 e posibil să fie adevărată opinia celor care susţin {nplus. fie o mişcare. dacă ştiinţa se referă la principii. oare principiile sînt identice /pentru toate lucrurile/ ca ' S^U ca sPecie ? Căci dacă ele formează o unitate numeri-a'toate lucrurile vor fi identice. Iar dacă există. şi un bisturiu. celălalt fiindcă serveşte acesteia. toate lucrurile aflate m materie sînt pieritoare. de vreme ce punctul este o diviziune. în acelaşi fel vorbim şi despre rest în acelaşi fel vorbim şi despre ceea-ce-este în întregul său: cid fiecare lucru este conceput ca fiind. atunci /ceea-ce-este/ nu poate 352 METAFIZICA 1061a un sin &° n*~ mai 'ar. • ^ -n(jjte dualitatea. fie o situare. Iar daca e ^ QCi ceva determinat şi o Fiinţă. atunci. dar există o acee tat 'a ficaţie de referinţă în cadrul fiecărei grupe de sensuri îm """' se numeşte „medical" şi o teorie.13 Or. în celalalt ceva este numit „sănătos". forma nu este separabilă. Iar dacă cineva va postula drept principii pe cele crezute c 1060b mult a fi imobile — adică ceea-ce-este şi w«#/ — mai mtii. c ^ principiu şi Fiinţa? Sînt şi filozofi care for-câ nnH £S e «J din materie primul număr şi care afirmă că acesm ta este r»n. şi în ce cazuri — nu. altceva este raportat la altceva. Toate acestea. în ce fel poate fi conceput principiul a fi o Fiinţă ? Apoi. dar Fiinţa nu aparţine universalelor. una fiindcă ut din ştiinţa medicală. Precum în cel al unei case. Inrr-adevăr. apoi.

abSu senzoriale.>.. se pot totuşi converti unul într-altul.) De aceea şi fizica. s-ar rezolva dificultatea arătată la început. pe altele — la două. Capitolul 4 Cor6 Ş1 matema"cianul se serveşte în felul său <îoia><. în măsura în care ele sînt. Dar nu este nici o diferenţă între a reduce existentul la ceea-ce-este sau la unu. sau numerele.> ^e. pe „„ele cotpur^ . cele la care există un element i diar. proporţiile r (ie proporţie a altora. Deoarece ceea-ce-este în întregul său se raportează la un sens unic Şi comun. ci ca dimensiuni continui într-o direcţie. . 15 Rezultă că rămîne numai filozoful să studieze cele amintite mai sus. ci sînt diferite.. ca oh' ^ pro^ema ^e a Şti în ce fel ° singură ştiinţă poate avea >ect studiul unor existenţe numeroase şi diferite ca gen. . nu se referă la părţile />SaUlntrei. Cît despre dialectică şi sofistică. Căci.. şi nu în măsura în sînt pur şi simplu.14 în schimb./ eazacee"-f i • i • . Deoarece însă este propriu aceleiaşi şi unice ştiinţe să se ocup^ de toate contrariile. CARTEA KAPPA (XI) 353 ->lu: matematicianul îşi duce la capăt studiul cî luam u Jntr-adevăr. în acelaşi fel se intimp lalte cazuri.. el cercetează după ce a eliminat săuprin. iar contrariile «i aceeaşi proprietate (ele se reduc la primele contrarietăţi şi diferenţe a ceea-ce-este). nici luate ca. noi 1061b ciU UpS» *•* r r ' . şi matematica trebuie considerate a fi /numai/ părţi ale înţelepciunii. obiectul primei filozofii . fiind. precum între drept şi nedrept —. Capitolul 5 Există în cuprinsul existenţei un principiu în legătură cu care nu-i posibil să te înşeli. jm întreg acest studiu uneia şi aceleiaşi ştiinţe — geometria. ci doar la forma ultimă. ascultător a g ^ nedrept nu va fi privat de întregul conţinut al senini i .^ ^ s'm" Filozofia. 1 L fel stau lucrurile şi cu ceea-ce-este: căci proprietăţile acestu-' în măsura în care el este şi contrarietăţile acestuia caftind. . (Am spus că prima ştiinţă a acestora a^V"' vedere în ce măsură subiectele sînt existente. . precum greutatea şi uşurătatea. deşi ele nu sînt acelaşi lucru. dacă din cantităţi c°mun lta^ e^e> rezultatul este că rămîn cantităţi egale. fel va poseda el privaţiunea. nu sînt studiate de altă ştiinţă decît de filozofie. iar cele care sînt în acest fel pot fi acoperite 6 ° Sm8ură ştiinţă. pe de altă parte. sau în d .Faptul că.JP __ la trei şi studiază proprietăţile acestor cor^ »n care ele sînt cantitate şi nimic altceva. toate aceste însă luate nu ca fi' ^ Cantltă5W piu. sau re ^ţ"^11' avînd sub un anume aspect. " • ' e$te. Şi totuşi. fizicii i s-ar atribui nu studiul lucrurilor ca fiind. nici ocupîndu-se cu ceea ce există intrinsec în măsura în care este ceva ce este. In acelaşi mod cu matematica stau lucrurile şi cu fi văr. printr-o anumită condiţie a sa.. numeroase sensuri.?rindpiile acestora. fie că altele ar îndeplini acest rol. altminteri.. Acestea au fost deja cercetate. trebuie să spui întotdeauna .ner~e <toîq KOVVOÎC. cît şi celelalte calităţi senzo-c0ntrai"lU e ' p£Strează doar cantitatea şi continuitatea. tăria şi toate caliţa^ cal<iura şi răceala. ele au ca obiect proprietăţile contextuale asociate lucrurilor.r-acie Ş' Pnncipiile lucrurilor în măsura în care ele sînt mobile. fizica studiază proprietăţile contextuale "zică. ^ ce\e. şi fiecare contrariu este conceput ca " "" ţiune — deşi în legătură cu unele n-ar fi uşor de arătat c concepute ca privaţiune.. ci doar îi lipseşte cumva ascultarea jegi ^. De exemplu-drept este. cît şi raporturile lor. r°r cantităţilor. Reduce fialecont > sulgură /dimensiune/. în măsura în care ceva are proprietăţi contextuale ci c lstenţei/] ce-este. deşi el are. însă matematica îşi face studiul 354 METAFIZICA aplicînd /axioma/ la o parte a materiei proprii d în vedere liniile. ci. sau unghiurile. De aseme-l1 T radiază poziţionările reciproce ale unor corpuri. m măsura în care fiecare dintre /aceste nări-. Inr.^ ^ tului „drept"/. dimpotrivă. şi nu în ce măsură s"'" altceva. ci mai curînd studiul lor în măsura în care ele participă la mişcare.fi asemănarea şi neasemâna-rea. în toate aceste căzu ^ considerat că privaţiunea nu se referă la întregul cupnn ^ ficaţiei /cuvîntului/.

care e pus sub văr e Wea fa. f|e cunoscut şi să aibă un sens. Rezultă că. m acelaşi fel se întîmplă şi cu cele două luate fS°Clate' ca ?^ "n^ ar f' ° singură afirmaţie. ci numai [recuvinte sar unul singur' jntul/ ar avea mai multe sensuri. acesta a afirmat că omul este măsurat^' lucrurilor. a"evărată negaţia decît întregul. Du' • rată dec* 'a°'altâ a i aceast . a spune că nu I062b 356 METAFIZICA există nici o afirmaţie adevărată. Iar dacă există ^ adevărată/. incit el neaga ca acest cuvmt &teşî" . dacă afirmaţia nu e mai adevărată decît negaţia. In legătură cu asemenea axiome nu există demonstraţie ca atare.„•„. anume că acelaşi subiect să fie şi să nu fie. anume ca acelaşi rivinţă. în plus.. l n general. sernni i . propoziţii contradictorii despre acelaşi subiect nu sînt posibile.sînt distinse. Aşadar.« . necesar ca acest lucru să existe în mod necesar. căci neexistînd această înţelegere. prin urmare. mV jus jacă cuvîntul semnifică ceva şi acest lucru este adevărat. nu multe.adevărul : anume.j _ î ii r' i sa spună. sau orice alt animal. de ap' mai. întrebîndu-1 în acest mod. anume ceva identic cu princip nu-i posibil ca acelaşi subiect să fie şi să nu fie într-unu Şi moment. Prin urmare. dacă ceea ce el afirma este ade-acest lucru nu ar putea fi adevărat. Intr-adevăr. este" semnifică ceva. Rezultă că şi cel care spune că „acelaşi om e cal" va spune adevărul (propoziţiile contradictorii ar trebui să fie în mod similar adevărate). jnţe oamenii care doresc să-şi comunice gîndul trebuie sa ^ între ei.^ i ' te neagă ceea ce atirma. că nu-i posibil ca acelaşi lucru într-unul si acelaşi 1062a moment să fie şi sânufie (şi /mai sînt şi/ alte /predicate/ şi contrariile lor aflate în aceeaşi situaţie). altora le apare invers. dar să nu pară că e identic. în consecinţă. nespunînd cu asta nimic altceva decît că ceea ' ^ prezintă fiecare om există în realitate cu certitudine < '^ Ttayicoqx Or. iar măsura este reprezentarea fiecărui ins. Nici una dintre aceste propoziţii contradictorii nu poate fi demonstrată ca atare. acelaşi om va fi şi cal. el a adoptat teza sa neînţelegînd bine rp •.. aşa stînd lucrurile. S-ar părea că nu e mai mult în adevăr. ei bine. sau nu mai puţin în fals cel care spune că „omul e cal" decît cel care spune că „omul e non-om". şi tot aşa să aibă şi alte proprietăţi exprimate prin propoziţii contradictorii. dar acest lucru ar fi necesar. cel care spune „/cutare/ e om" spune la fel de mult un adevăr ca cel care spune „/cutare/ e non-om"..16 .. să fie si să nu . ca fiecare din-eioco'nltnic.conCARTEA KAPPA (XI) 355 „îndului ? Trebuie. Doar în acest fel ar putea fi „demonstrat" /principiu tradicţiei/ împotriva celui care afirmă că propoziţii co pot fi deopotrivă adevărate cînd au acelaşi subiect. rezultă aceeaşi consecinţă /ca m' sus/. si în acelaşi moment.-• -. cum vapu . 1-ai putea cu uşurinţă forţa chiar şi pe Heraclit în persoană să admită că pro-poziţule contradictorii nu pot fi adevărate niciodată în aceleaşi "•cumstanţe. Aşadar. cel care spune că asta ' r^chuinteaza i-u . şi să fie si r" ' bun. trebuie clarifi-lar daca ^ anume dintre ele /omul care vrea să comunice/ cat perrtr . afirmaţia nu e deloc mai adevă--6aţia. Motivul este că adesea unora un lucru le apare frumos./-' a nu se poate face nici o afirmaţie adevărată. s-ar rezolva dificultatea expusă de c ' C° rrnaţie fel de obiecţii şi distrug cu totul posibilitatea dial ^^ a^Uc astCapitolul 6 Asemănătoare cu cele spuse mai sus este şi teoria l ' p goras: într-adevăr. împotriva celui ca face afirmaţii contradictorii trebuie ca cel ce arată ca as ^ să asume ceva de acest tip. Dar asta este imposibil. în fapt. ruvîntul respectiv. / tia contradictorie să fie adevărata /simultan/. Căci. este imposibil ca afir<Ucă propo^iLii. dacă el artre bui demonstrat în sens propriu. dar există o demonstraţie îndreptată împotriva omului care le susţine. Căci nu se poate deduce acest principiu pornindu-se de la un alt principiu mai sigur. ceea ce semnifică. . "Jirmaţie însăşi ar fi falsă — anume.17 Dar nu-i posibil ca ceea ce există în mod necesar cîndva să nu mai existe. dar /poate fi combătut/ omul care /o neagă/./-.

fiindc" °rUn'e 'a sînt la fel cînd sînt în această condiţie şi atunci cînd lucrurile ce le vin pe calea senzaţiei nu le apar la fel -dai senzoriale nu sînt. apoi să nu mai fie acolo. şi să se îndrepte către destinaţie şi să ajungă într-acolo. acelaşi corp are si nu are patru coti. iar a to ^ dulcelui. aşa cum susţin acei /gînditori/. C°rpun! de aceea. Aşa stînd . $e Căci e evidentă necesitatea ca doar unii dintre ei sa ^ a(jevir. cu frumosul şi urîtul. acestea niciodată nu aparîntr-un fel la un moment dat. vădeşte aceasta din procesele care apar în senzaţie. Iar faptul că nimic nu se naşte din nefiinţă. procedeu propriu celor care se iau la harţă între ei.ic n\\ gr stabila.22 id ' atunci cî filozofi reî" ^C'atunci cînd medicul prescrie o anume hrană.20 Si în general.3C1 ^ce?tl filozofi par să atribuie proprietăţi contradictorii tivului l U 1£Ct Porn*nd de la observaţia nepermanenţei cantita-DarAV.„m?tl^. procedînd ca oameni care lnca şi a 1063 a 358 METAFIZICA 1063b ştiu adevărul despre acel lucru. într-adevăr. separe că la unii /sofişti/ concepţia s-a născut din doctrina filozofilor naturii. constituie o opinie comună aproape pentru toţi cei care studiază natura. e 'u . fără să se servească de ochi. toate ar fi m mişcare şi în curgere « în plus. a lucruri o ^ jâ ^ cu binele şi răul. şi cu k* fel Nu este nici o deosebire între asemenea judecăţi celede rariie Celor care. iar altora — contrariul /dulcelui/. încît. afară doar dacă unii dintre aceştia nu au org CARTEA KAPPA (XI) 357 r za umorile respective. folosesc ''re'"'l ' făcînd ca dintr-un lucru să pară că sînt două. orice mobil se mişcă pornind de undeva şi îndreptîndu-se într-altă parte. susţin că e ' '' fie chiar două obiecte.. acestea sînt fenomenele supuse ordinii <tâ Katot TOV Koau. . chiar "W? r*-. de ce este de mirare că niciodată nu ne apar l ' '•"" fel. întradevăr. Dat fiind că nici un alb nu apare dintr-un alb desăvîrşit şi în nici un fel /el nu apare/ din ceva ne-alb. deopotrivă aderate /propoziţiile/ contradictorii.nU eSt£ adevarat> de ce ele nu ar avea o stabilitate calita-ace]u. şi cineva ar admite aceasta.ov>.21 Mai departe: dacă există o mişcare şi un mobil. şi fiindu-le plinea r mandată. ar însemna că ceea ce devine alb apare din ceea ce nu-i alb. şi cu ele din fiinţă. dacă ne schimbăm necontenit şi nu rămîn aceiaşi. ci că unora cutare li se pare dulce._oilt niciodată acelaşi lucru nu apare unora dulce. /aceşti Pîine derît. * '•liiţd tlYJP A l' ' ' % ' determ:n ' „ căutate. S-a sp în Fizică cum apar din nefiinţă lucrurile în devenire. dacă nici o natură printre lucrurile senzorial ^ acăaceasi -i• r. astfel încît să nu fie nici o deosebire între 0 mmca ? Dar în fapt. rezultă că /albul/ apare din ne-alb. ci apar la fel mereu. este absurd să judeci adevărul pornind de la faptul că lucrurile din lumea de jos apar transformîndu-se şi nefiind niciodată constante cu ele însele. Nu trebuie să fie. de fapt. după aceş filozofi. deoarece aşa apar a fi. trC ^ nun / că iarăşi este un singur obiect /deoarece apare a fi ( \l Fiindcă celor care nu îşi mută privirea /de la obiectul în c'auză/'.e\ care a0 asumat că unii dintre oameni reprezintă o „măsură" lucrur-»c' „ ^ ce alţii — nu reprezintă aşa ceva. ei se servesc cu ea. ci veşnic. atunci. şi apoi într-alt fel. şi desigur.Dar această problemă ar fi dezlegată dacă s-ar cerceta de unde a sosit principiul acestei concepţii /relativiste/. după cum se întîmplă cu bolnavii ? (Căci.19 tăril°r' Iar faptul de a acorda atenţie egală opiniilor şi rePrezenroStesc. POI. nefiind părtaşe la mei o schimbare. iar aceasta este caracteristică unei naturi e> m timn ce cantitatea tine de o natură nedeterminată. distrus sau bolnav. dacă în privinţa cantitativului cele din lumea de aici se află o continuă curgere şi mişcare. Dar nu c greu de dezlegat această aporie. Trebuie mers la vînătoarea adevărului pornind de la cele care se păstrează mereu la fel şi care nu au de-a face cu nici o schimbare. aşadar.Se seryesc cu ea ? De ce oare asta e mai curînd Pune. ci orice se naşte din fiinţă. un obiect le apare a fi unul. în timp ce la alţii /ea a venit/ din constatarea că nu toată lumea are aceleaşi experienţe în legătură cu aceleaşi lucruri. este necesar ca mobilul să se găsească /mai întîi/ acolo de unde porneşte.. părtaşe la nici o schimbare El"!) . dacă acelaşi lucru "'* fi alb şi ne-alb. Si totuşi nu ar fi trebuit /^ fUVă rec°ta/. e[e.A • l«.

Nu-i cu putinţă. sau mai curînd precum „concavul ? într-adevăr d f „cîrnului" este dată laolaltă cu materia lucrului. printr-o astfel de inducţie. ci continuăm să existăm fiind ace' atunci ar exista ceva permanent. într-adevăr. De unde rezultă că împotriva unora ca aceştia nu există argumentare. ci mai curînd 360 1064b METAFIZICA in oamenii care.u'e se cuvine concepută definiţia Fiinţei: oare /ea/ este nrp "?'CUm ^ « A i i. ctu-ă Unuldintr. txină o altă ştiinţă /care face aceasta/. ^^gc.produc bolnavilor senzaţii diferite şi nu identice.24 '' Aşadar. dacă sudi ^.^â on alb. evident că nu-i posibil ca afirmaţii contradictorii privind acelaşi subiect să fie. adevărate.n^Knl cirn . se vede Dar A a nstraţie pentru Fiinţă şi pentru esenţă. în timp ce der"^'3 „concavului" este fără materie. iar expresia reprezintă nega. Este evident d *"* sar ca fizica să nu fie nici o ştiinţa practică. afirmă /cu asta/ că /ceva/ nu e deloc ^în orice e F jgcît amar. » _ ^ unul. sau decît oricare dintre restul contra-adevărat orice se află în orice nu doar în virtualitate.1064a te ştiinţe. dar şi fiind -•A toate afirmaţiile ar fi false. deoarece orice contra-rietate este concepută ca o privaţiune. . lecare dintre aceste ştiinţe.27 Capitolul 728 Orice ştiinţă cercetează anumite principii şi raţiuni de a fi în legătură cu fiecare dintre lucrurile cuprinse în domeniul său. şi nici contrariile /nu pot fi deopotrivă adevărate/. f' diferită ^T*6 °. Căci astfel se desfăşoară orice argumentare şi orice demonstraţie. fiind pur si simplu. Acest lucru este vădit p tru cei care reduc la principiul lor definiţiile contrariilor. atunci cînd /Ana^agoras/ spune că Celuia?1 su a Totului". în acelaşi timp. de aici. Dar ştiinţa fizică se refe -care au în ele însele principiul mişcării. Este. într-adevăr. f ^ . din moment ce ei nu propun o teză şi nu pretind o argumentare a ei. de vreme ce fiecare dintre ştiinţe trebuie să cu fel esenţa şi să se folosească de aceasta drept principi ^ 'ntr"Un să omitem cum se cuvine el definit pentru filozoful nat U. întradevăr. La e lucrurile şi cu /contrariile/ care au un intermediar: ele nu po ^ dicatele unuia şi aceluiaşi subiect. deoarece nu propun nici o teză. fiecare dintre aces. nici u aiClCă. Iar dacă J afirmaţiile ar fi adevărate. să aibă dreptate cei ^cj_ precum Heraclit. gimnastica şi oricare dintre celelalte ştiinţe productive sau matematice. împotriva celor care formulează obiecţiile amintite pornind de la aspectul verbal <eic Xoyox» nu este uşor de dat soluţia dificultăţilor.enece-ci o ştiinţă teoretică. nici ca Asemănător. Asta şi fiindcă. Căci „cîrnitatea" .£*e aici. în acel ' °jr stau probabil lucrurile şi cu schimbarea despre care vorb ° l Iar dacă nu ne schimbăm. se ocupă cu acesta. consecinţa este că el este şi nu este alb. prin urmare. A F ^-Cum i. spunem un fals dacă afirmăm că el nu este nici ne.25 In schimb. într-ade-Pr°duce si ŞtU. cel care ar susţine că „toate afirmate sînt false" nu ar face /nici măcar el/ o afirmaţie falsă. considerîndu-1 că există şi este. dar nu-1 examinează în calitatea sa de existenţă ca atare şi ca. (E necesar să se opteze pent aceste genuri. circumscriind un gen propriu pentru sine. cît şi de cea productivă. asumînd cumva esenţa din fiecare m"j' lncearcăsă clarifice restul lucrurilor într-un mod mai vag sau zaţieiM ^e Dintre ele asumă esenţa prin intermediul sen£â nu'e ^ C ° P°stu'ează. Or.) Or. iar ceea ce produce este fie o c'Piul m CaPacitate. /fac astfel/ medicina. din multe alte motive pe lingă I0âte ^ licate. ei suprima însuşi dialogul şi orice argumentare raţională. într-adevâr. din . nici cei care vorbesc precum Anaxag CARTEA KAPPA (XI) 359 secinţa va fi atribuirea unor predicate contrare a)t[fliflten'.La fel şi în cazul ştiinţei practice.nr nu-i posibil ca toate afirmaţiile să fie false. e clar că ea va vir'încaz l' •C?tllr^aPractică.f adevărate. situată alături de ştiinţele particulare. ar fi dificilă de susţinut teza respectivă. celor care umblă pe calea dificultăţilor tradiţionale li se poate răspunde cu uşurinţă şi se poate soluţiona nucleul dificultăţilor pe care ei le formulează.nţe^ Productive. De pildă. :are acţionează.e ex^stă ° Ştiinţă despre natură. . Se vede asta din cele arătate mai sus. alb. n-ar putea fi adevărată nici °r 'a care ar declara că „toate afirmaţiile sînt false". principiul mişcării se află în cel care ^fievreo^l -" °b'ect:ul Produs. ori altul dintre cei doi termeni legaţi /în expresia " ^j» nici negru"/ va fi adevărat. /prine aria nu în acţiunea practică angajată.

ce are drept obiect ceea ce este autonom. s jeter-fiecare dintre ramurile matematicii se ocupa cu un sing urjlot-minat. în cadrul acestuia. matematica este o ştiinţă teoretică ce studiază lucrurile permanente. iată de ce Platon. pe bună dreptate. nici permanent si nece-<kr acealmp r' ^e exemplu. dar care nu sînt autonome. pentru care şi definiţia ei este dată laolaltă cu nasul. (Nici arhitectura nu se preocupă de ce se va întîmpla cu cei ce locuiesc în casă. adică dacă ei vor fi nefericiţi sau dimpotrivă. cît şi luat autonom <xcopiox6v>. iar fiecare ştiinţă este considerată ca mai buna s în raport cu obiectul ei propriu de cercetare. Este. „'sau mci în majoritatea cazurilor. iar. tea căzu 'l nU aPare n'c' mer£u şi cu necesitate. °k'eci aşa c C eSt£ contextualul. £_ Este limpede. o ştiinţă diferită de acestea ambele. lucru pe care vom încerca să-1 arătăm. dacă există vreo astfel de natură printre cele existente. va fi ambele. fiindcă /la un moment dat/ a devenit gramatician. aşadar. deoarece " nul este un nas concav". nici arta culinară. există la un moment dat. anterioară acesteia şi universală prin f apCapitolul 8 . căci doar ea se ocupă cucontextualitatea. nici cu neceS-âspUs'"maioritatea cazurilor.fizica. Este limpede. deşi înainte nu era.29 Fizica are drept obiect lucrurile care au mişcarea în ele însele. nici ţesătoria.Fiinţele naturale ar fi primele dintre existenţe. dacă cutare lucru este /cauză/ pentru al l . orPetre ce într-adevăr."V'ntă autonomă şi imobilă. Există.30 Or. numai sofistica are astfel de preocupări. încît el a devenit. or ce se vor sili să înţeleagă ce este contextualul: afirmăm orice eveniment este sau permanent si necesar (nu este vorba fi nece^sarul care se impune prin forţă. este necesar să existe şi o natufă şi ° "t fizica. prin urmare.} (-ă nu este cu putinţa să existe o ştiinţă a contextualităţii va fi ° ar . a ochiului. sau în majoritatea căzu 'l tualul nu se află în nici unul dintre aceste două ordi °/ ' ^ c Estc iarăşi clar că. că definiţia cărnii. fiind trebuie considerată ca o ştiinţă a universalului. el a devenit ceea ce. adică o Fiinţă autonoma şi imobilă. Altminteri. ea are drept obiect genul cel mai lucruri. Dar. deopotrivă muzician şi gramatician.apare la nas ^*. şi a celorlalte părţi /ale corpului/ trebuie întotdeauna dată laolaltă cu materia Dar pentru că există o ştiinţă a lui ceea-ce-este ca fiind. dacă există şi o altă ati>nC'^. orice ştiinţă are ca obiect 362 METAFIZICA ceea ce există permanent. zice-se. iar acesta este propriul ei scop.31 . Cel mai bun este genul 5^^ teoretice. toate cele exis ^ C°nte)(t n mod necesar.32 Aşa ceva nu este cercetat de către nici una dintre ştiinţele acceptate. cea mai bună este ştiinţa p la urmă. matematica şt teologia.{f ci S-ar putea însă pune întrebarea dacă ştiinţa a ceea~ flU Or.. i â ceea-ce-este ca atare se concepe în mai multe sensuri. ci fiecare ştiinţă examinează doar obiectul ei propriu. nici în majorita-^adar c r> r s~ar putea întîmpla în contextul unui an. aţii imobil. /Scopul/ nici unei ştiinţe nu este să ştie dacă cel care este muzician. acolo s-ar afla cumva şi divinul. dacă există o Fiinţă în acest fel. ^. că există trei tipuri de ?tunţete°|or tice -. nici cizmăria. pentru ceea-ce-este numai °ntexdat. I065a sitate 'nic' "EXtUa C6ea ce aPare' dar nici permanent. sau în majoritatea sar •. aşadar. nefi-ind permanent. iar natura respectivă ar fi cel dintu şi cel mai înalt principiu.Or. n e limpede că nici una dintre ştiinţele lăsate de tradiţie nu se ocupă cu contextualul. Aşadar» ^ prima dintre ştiinţe. în miez de vară s-ar putea face frig. care unul este contextualul. ca nu există ştiinţă avlnd ca este vădit: într-adevâr. trebuie cercetat mai întîi acesta. într-adevăr. ci despre cel de care «zu 'T"™ m ra^onamenteîe demonstrative). a spus că sofistul se îndeletniceşte cu ceeace-nu-este.. sau dacă ea nu e mai curînd o alta. raţiunile şi principiile nu sînt la fel cu cele ceea-ce-este în mod intrinsec. trebuie cercetat dacă această ştiinţă este totuna cu fizica. dar matematica generală este comună tutu CARTEA KAPPA (XI) 361 j .

r ' 'U Absolut ea nu este raţiune pentru nimic. pornindu-se de la un moment determinat luat din prezent şi pînâ mîine. luat ca b statu'e în mişcare.un al treilea este /cauza/ primului. posibilitatea. scoţîndu-se o perioadă determinată. Soarta norocirea se referă la dimensiunea acestor /efecte/. şi ultimul — dacă un altul. toate lucrurile care îi urmează se vor produce în mod necesar. devenirea sau nedevenirea Iar dacă s-ar pune drept raţiune nu ceva-ce-este. cu un scop. în Catego™' se divide.actUa'i-se actualizează. într-adevâr. există tot atîtea aspecte ale mişcării şi transfor-aSpecte a^e reautăţii există. dar şi al privaţiunii de formă. actualizarea bronzului. de partea sa. n consecinţă.^ c£je vinţa raţiunii de a fi : întîmplarea este o raţiune contextu . /• ^ r" i . totuşi. întîmplarea există cînd ceva dintre acest ^ doar într-un anumit context. ceva poate fi alb. ' J''fiir-o anumi. dacă acesta există. Ele sînt. se referă la aceleaşi realităţi. Raţiunile existenţei sale sînt lipsite de or m si indefinite «XTOCKIOC mi âjieipa TCX odtia>. cît şi în virtualitate. pe de alta. intelectul si natura sînt o raţiune anteri-raţiiini penu " [LUI11 f~— . nici mai tîrziu /de / zarea lucrului aflat în virtualitate este mişcare at ' .te pentru care ar apărea ceva ţin de în-fyţraW*11 e £Ste motivul pentru care /întîmplarea/ este neclară rS' Ă ta omenească şi e o raţiune ţinînd doar de context. sau poate fi negru. ci în mod necesar. sa Y vine din gîndire. se va întîmpla acelaşi lucru. ni . despre acest tip de realitate nu sînt cercetate principiile. rî/tatîmplării şi spontaneităţii/. ceva ce este. după cum exis ţa intrinsecă şi existenţă asociată unui context.j i-11 . nici mai devreme. „ . în mod necesar va exicr • i • i r"ista şi lucrul pentru care el este cauza sau raţiune de a h. /conform ipotezei/? Rezultă ca toate vor exista în mod necesar. luat ca atare. . ci e indeterminat. pe de-o parte. ^-mjc contextual nu există anterior realităţilor intrin. pentru toate lucrurile (de pildă. sau jos. într-o existenţă ' "nr~° existenţă actualizată. Iar transformarea se face întotdeauna potrivit categoriilor realităţii. ceva ce are cantitate. altele atît în actualizare. Dacă vorbim despre ceea-ce-este luat ca adevăr şi despre ceea-ce-este contextual. Jeterrnina. Căci intenţia nu apare CARTEA KAPPA (XI) 363 ^~~~T . acesta dacă — altul.^ecj/_ £)aca aşadar întîmplarea sau spontaneitatea sînt • '• ont-ni Univers. Totul se va produce în mod necesar. Rezultă că. Fiecare categorie însă apare sub două aspecte. şi vor fi suprimat plet dintre lucrurile care devin putinţă de a se întîmpla într-un fel sau într-altul. ci ceva-ce-de-vine. Şi în acest fel. ci luat ca'rnobrTM1^'1101'11' lucrul luat ca /mobil/ în felul următor: bronzul est * r^er 'a virtualitate.I065b ° ' tiunea de a fi /contextuală nu e anterioară raţiunilor seci. Dar nu există nici o mişcare în afara lucrurilor. potrivit cu poziţia. Eclipsa de mîine se va produce. existenţa indimdualiza-tâ apare sub aspectul formei.- . La fel şi în *ri '' V caru> plimbării. în privinţa calităţii. Finalitatea există în lucrurile care devin în mod natura . Pe fi sus. săririi. dacă se va produce cutare lucru. Şi cum fiecare existenţă.. primul se află într-o asociere din gîndire şi este o afecţiune a acesteia (de aceea.34 Capitolul 935 Există realităţi prezente numai în actualizare.^ ce apar intenţionat. îmbătrînirii. dar nu luat în sine. nu este nece sar. ci sînt cercetate numai despre realitatea exterioară şi autonomă). pe de-o parte. -. la tel e • . Contextualul. De aceea întîmplarea Ş1 . pjorocu . ori uşor şi greu). altele numai în virtualitate. dar nu există nimic comun la acestea care să nu fie prezent într-o categorie. maturiCa exista mişcare atunci cînd ceea ce se întîmplă este c actual Că 364 J METAFIZICA actualizarea. . ieVărul se P°ate ve<^ea ^in următoarele: cînd un el este con ' 1Uat °a atare> S"ar a^a ^ actualizare> în acel moment azul învăf rUUe 1V' 'ar aceasta este construirea. Căci nu este acelaşi lucru a fi bronz si a fi int *' °U este • . şi tot aşa cu celelalte categorii. se va ajunge la un moment dat la ceva existent. încît totul se va produce în mod necesar. pînă la ultimul (dar acesta era produs doar în context. iar acest al treilea întîmplător. numesc mişcare ^z aflat in virtualitate.sall rea este atunci cînd ar apărea ceva bun sau rău.33 <jar în self . în privinţa canti-taţll) ceva poate fi desăvîrşit sau nedesăvîrşit.

separabil [de lucrurile sensibil l P6*"**" *^ . că /actualizarea/ este aceasta. în plu prin adaos sau prin substracţie. dar incompletă ' Motivul /acestei incompletitudini/ este că virtualul. dar este posibil. sănătos sau bolnav. fie în cel al actualizării pure. ( Este posibil ca orice lucru să fie uneori în actualizare. actualizarea virtualului luat ca virtual este mişcare. sau cea de sus ]os ş! cu cea de jos /în sus/. rămîne unul şi acelaşi. iar actualizarea construibilului luat ca construibil este construire. într-adevăr. şi nici cantitatea actualizată /nu face mişcarea pare a fi o actualizare. njc. Că aşa stau lucrurile.-••-• • ' ' • "Acamhni . sau casa. unu _ deră o alterare. Este limpede. <>eoa . actualizarea lucrului care pune în mişcare nu este alta /decît a lucrului pus în mişcare/. alteori — nu. ceea ce e virtual cantitate ca o ac ^ ^^^ necesar. .i •• ~• •• . într-adevăr. este incomplet /el însuşi/. a U1 actualizare apare. sau care are e atln-S. J nu DO Căci daca el nu e nici mărime. actualizarea acestuia se produce sub acţiunea lucrului care pune în mişcare.36 Se vede aceasta la contrarii : nu este acelaşi lucru a rmrP -^-_ •• -«ii•. 366 METAFIZICA 1066b nu posedă în fapt un parcurs sau o limită . iar dintre aceste /identificări/ nici una nu pare cu putinţă. că e actualizare.• i . aceeaşi «te distanţa de la unu la doi şi cea de la doi la unu. Căci nu ar putea fi plasată în alt gen /decît în cel al actualizării/. t^ita Sa te însănătoşeşti şi a putea sa te îmbolnăveşti. fiindcă. deşi prin natură are o margine.3' Căci actualizarea este sau asta — construirea — . iar principiile aparţin celeil CARTEA KAPPA (XI) 365 ^S ' /principiile/ privative sînt indeterminate. şi nici transformarea nu se către acestea. nici mai 1066a devreme. e clar şi din ce spun alţii despre {m^ şi din faptul că nu este lesne să o explici altminteri. ca actualizarea sa fie construire. de pildă.. într-adevăr. nu mai există construibil. după cum sunetul este Ottlargine °are P°sec^ un parcurs fără margine. şi că se întîmplă ca atunci să se mişte ceva cînd actualizarea aceasta a /virtualului/ ar avea loc.-. la fel. Rămîne atunci ce s-a spus despre /mişcare/.) . Căci altminteri în • toşirea şi îmbolnăvirea ar fi acelaşi lucru. sau nefiinţă. pentru care mişcarea pare a fi indeterminată este ^âf m te fi luată nici ca o virtualitate /pură/ a lucrurilor. Căci nu tive/. acelaşi raţionamen şi în privinţa altor mişcări. De aceea. cînd ar exista casa. Şi este clar că mişcarea se află în lucrul mişcat. nici mai tîrziu. nici mulţime si A* . nici câ ea n F /pură/ a lor. şi îl mişcă efectiv datorită actualizam. tul e evident din spusele altor filozofi: într-adevăr. Căci ea trebuie să fie realizarea finalităţii ambelor lucruri. o inegalitate.virtualitate.40 Capitolul IO41 este Prin ~eSte SaU C£ea cc este imP°sibil de străbătut deoarece nu ^'izibil. Este necesar. tocmai.38 'sca Motivul pentru care ei văd lucrurile astfel este ca n" . actualizarea bronzului /ca bronz/ ar fi mişcare D' nu e acelaşi lucru. Or. Or. după def • lucru. si anume actualizare în felul arătat înainte. este dificil de înţeles ce este mişcarea: căci este necesar să fie plasată fie în genul privaţiunii. de unde /rezu ta^ ^ nu se mişcă în mod necesar. Dar. un corp poate să mişte pe /un altul/ datorită virtualităţii sale. aşadar. fie că ar fi vorba despre o umoare sau despre sînge. dat fiind că substr l /bolii/. de vreme ce nu este totuna /însănătoşirea şi îmbolnăvirea/ după cum nici culoarea şi cu vizibilul nu sînt totuna. sau prin ambele0/ ^ ^'' /Infinitul/ însuşi. dacă ar fi în mod absolut. ci construibilul este construit în mod efectiv. nici calitate. nici vreo alta dintre cele-i^râ p^*^ [alte c^teg . construibilul. 1 "^ actualizarea e comună ambelor corpuri. aşadar.39 A o înţelege este dificil.• r.s" Ura Sa P°s^ sâ fre parcurs.piinţă. luat ca construitul. ori pleacă de la acestea mai curînd deci riile lor. iar construirea este o mişcare. însă el e capabil să actualizeze /virtualitatea/ corpului mişcat.<• a fi ceva indeterminat. sau care. fie în cel al virtualităţii.La fel stau lucrurile şi în privinţa corpului care ne m mişcare şi a celui care este pus în mişcare. chiar dacă esenţa acestor distanţe «C ntlca.

mai întîi. dar considerat o entitate separa • ^ Căci numărul. sau ceea ce posedă număr. unde s-ar . Căci totul se schimbă pornind de la un contrariu/spre celălalt contrariu/. In consecinţă. de la cald către rece. eva"e Apoi. Astfel. f j nimicit de către infinit. " UdVcorpîn afara elementelor. chiar dacă ar fi finit. Dar este imposibil ca acelaşi lucru să fie multe infinituri (după cum aerul este o parte a aerului.rp-ci ^că capacitatea vreunui corp are o lipsă. de unde rezultă că el este sau indivizibil. cum ar fi posibil să existe infinit în sine.' In plus. el va f (divizibilul este sau mărime. aşadar /infinitul/ este o proprietate contextuală. el nu este infinit. astfel şi infinitul este o parte a infinitului. nici simplu. dacă ar fi un bulgăre de ţărînă. dacă se poate împărţi. fiindcă este necesar să fie o cantitate. precum e cazul pămîntului.Va ocuPa deci întregul loc ? Dar în ce fel ? Care denj „ePausu' său. nici vreun alt element. j fa care acestea să se genereze. Dar este imposibil ca ceea ce este în actualizare să fie infinit. precum aerul sau numărul par. însă. nici fizic. nici locurile /în care 'niregulu' SC nu vor fr omogene. unile.^ infmitul este ceea ce se extinde fără limită. Să fie limitate . . după cum nici irwiz' bilul nu este un element al limbajului. Dar nu în acest fel se vorbeşte des nici noi nu investigăm acel sens. dacă cu adevărat infinitul este o Fiinţă şi nu o proprietate a unui subiect). dacă nu este vorh despre un număr sau o mărime.tate ca specie. a căror proprietate să fie inf ' * dinea ~i Iar dacă el ar exista doar ca proprietate contextuală l ca atare.45 Acelaşi raţionament şi în privinţa lui unu pe care filozofii naturii îl aşază în afara elementelor. deoarece orice lucru se descom-S în elementele din care provine şi nu pare a exista /ceva/ în afara corpurilor simple. dacă părţile sînt de acelaşi fel.) ' părţile sal mtr „^ /infinit/ este neomogen. e ce s-ar deplasa el mai curînd în jos decît în sus sau în oricare . . ori se va mişca etern. aşa cum Heraclit susţine că toate cele devin cîndvafoc. afară dacă nu în sensul în care îtlsu?i sunetul este invizibil. dacă definiţia corpului este a fi determinat de suPrau' 'v ar putea exista corp infinit. (într-adevăr.) Acest „altceva" nu poate fi nici foc. Căci fără ca unul dintre ele să fie infinit. este nu ^uy nu punct de vedere fizic este limpede din ce urmează . finit" :mpOsibil : un corp este ceea ce are extensie în toate fie mnnlt e . dlrecţie ? Precum. el este de neîmpărţit şi indivizibil. sau ar sta pe loc? Căci locul ocupat de corpul corespun-va fT"12 mfinit. este imposibil ca orice lucru. Iar ca fiecare /element/ să y fi. s-a spus ca nu-i posibil să fie principiu. . dacă infiniţi Dar nici nu-iposi corp. (într-ade-"le trebuie să fie egale şi nici unul dintre ele nu poate vâr. Prin urmare. nici inteligibilNicl_ ^ exista/ număr infinit. şi atunci. ci poate fi /principiu/ numai su ie tul acestei proprietăţi. poate fi nici compus. (într-adevăr. corpul /infinit/ va fi ori imobil. el va fi infinit în toate direcţiile. Dar aceasta este cu neputinţă. nu există un .«a nicicum. dacă el există în acest mod. deşi sunetul este invizibil « Iar că infinitul nu poate exista în actualizare este limpede: căci oricare parte a sa s-ar lua ar fi infinită (de vreme ce esenţa infinitului şi infinitul sînt identice. . ci tratăm infinitul ca pe*2 ^ nestrăbătut. şi care îi va fi mişcarea? Ori el este pretutindeni • Paus' aŞadar nu se poate mişca. cît şi părţii. oricare fi infin'V . nu ar putea fi un element lucrurilor. si acelaşi loc este propriu atît întregului. sau mulţime).unu> decît pentru atingere. ori se mişcă pretutinUrŞJ^inuva. dacă el este o Fiinţă şi un principiu).este o Fiinţa şi nu o proprietate contextuală. De aici apare însă limpede că nu există infinit /actuamţ '«^ crurile senzoriale — e aceasta o cercetare la modul genera . sau este divizibil la infinit. c ca să existe în afara elementelor /altceva m? .) il ca infinitul să fie un corp simplu şi unitar. Nu poate exista u CARTEA KAPPA (XI) 367 comp' us' 1 meritele /sale/ sînt limitate ca mulţime.cum spun un. u văr. corpul senzorial se află undeva. corpul ţ1* limitate f est<j. Or dac" zibil. apoi /părţile/ vor fi " ă^ ne . să fie sau să devină unul dintre aceste /elemente/. de exemplu.

aceasta înseamnă: a fi sau sus. de exemplu.. sau alta — l ' *" i i -. punctul careeste •' j je sosire al mişcării. fie în sus d^*' imposibil ca infinitul sau întregul. a_o] timpul în care se produce mişcarea. mişcarea se raportează la mărimea la care există mişcarea. (Numesc „subiect" ceea ce se exprimă în afirmaţie. dacă este imposibil să existe un loc infinit şi ca să existe un corp infinit este imposibil. şi al ter"^Y'/contradictorii.) De aici rezultă . daca ceea-ce-nu-este se spune în mai multe sensuri. fiindcă cea de la un non-subiect la un non-subiect nu este trasformare: nu există aici contrarietate. iar acesta este mobilul intrinsec. şi există specii de loc. • Iar infinitul nu este identic în mărime. Există /apoi/ ceva pe pr)rn . va fi mărginit. dar fiecare dintre ele reprezintă o limită. de exemplu. sau jos. Alteori. iar timpul se concepe datorită mişcării. Căci a fi undeva. al intermediarilor. dacă contradicţia este absolută. fiindcă nu există opoziţie. mei ca /ceea-ce-nu-este/ virtual să fie opus la ceea ce este în mod absolut (într-adevăr. şi nimicirea este particulară. Capitolul II49 1067b Ceea ce se transformă. sau o jumătate a «' .47 ' lar 'ntreŞi. nici contradicţie. că se însănătoşeşte ochiul. alterarea sau creşterea. sau îmr-alt loc din cele rămase. văzut ca unire şi ca separare. dacă contradicţia este absolută. cu necesitate. se transformă fie de la un subiect c*e. Transformarea de la un subiect la un non-subiect este nimicirea. Transformarea de la un non-subiect la un subiect prin contradicţie este generarea. altele pun în mişcare m CARTEA KAPPA (XI) 369 1 1 c vine lucrul care pune în mişcare. ^U ' rea non-contextuală nu are loc în cazul tuturor lucru• are loc în cazul contrariilor. Formele.nu-i posibil (căci . de ex V°r ^ in^inite' ^^e — nu> dacă întregul este ex ' — > emplu focul sau apa /vor fi infinite/. Din inducţie. alta — sus. ^ Iar în privinţa celui care pune în mişcare. deşi numai o parte^ lucrului se transformă. şi generarea este absolută. în mişcare şi în timp. dacă contradicţia este doar într-o privinţă. ea ce se transformă. Dar există şi cazuri cînd se în mod intrinsec. precum ştiinţa sau căldura.exjstj cu necesitate trei tipuri de transformări. ea este absolută. dacă orice corp senzorial este fie er'eu f "" ^ Căci el se va deplasa fie spre centrul /lumii/. este imposibil ca într-un corp infinit să se afle aceste locuri. lucruri e ^ ^ unele lucruri pun în mişcare doar într-un anumit con > doar în raport cu o parte. acele corpuri care. Intr-adevăr. cum le vei deosebi? S în ce fel o parte a infinitului va fi jos. se transformă uneori în mod contextual. să se mişte. căci ceea ce nu e alb ar .m]scarea sînt imobile. într-un loc. atunci şi locurile sînt limitat"6 ^"^ gul. şi nu-i posibil ca /ceeace-nu-este/. se sp că se transformă/ după părţile lor: se însănătoşeşte corpu . şi generarea este particulară. avînd părţi.arfte i • -• T i ^a sa sufere oricare din aceste mişcări. ceea ce nu e alb sau nu e bun totuşi poate fi mişcat uitr-un context. ci procesul de încălzire. ca şi cînd ar fi o singură natură. se spune în mod absolut că se tran ^ întregul lucru. fie de la h'ect la un non-subiect. ' L ject fie de la un non-subiect la un non-subiect. este imposibil ca un corp să fie infinit asociat corpurilor. A ptcrf^ ' • • i i ^ -1 M reprezintă mişcarea. aşa cum muzicianul se plimbă. se poate obţine convingerea meiu . dacă orice corp senzorial se află într-un loc. alta — la centru ? Apoi.48 Şi în general. dacă contradicţia este parţială. ci ulteriorul se raportează la anterior. *<* margine. fie de la un non-subiect la un subiect. Dar un astfel 1067a 368 METAFIZICA n de element /infinit/ presupune o distrugere dacă /părţile/ sînt infinite /ca specie/ şi simple. proprietăţile şi locul je plecat . si ele se află/ vor fi infinite şi vor fi infinit de multe eie ° e ^nde aceasta e cu neputinţă. în general. Or.

de vreme ce ceea ce este nimicit trebuie să existe /înainte/. relaţie.la ignoranţă. într-adevăr. Fie deoarece un subiect schimbă o tran sformare în care se găsea pe o altă formă /de transformare . prin urmare. Dar aşa ceva este cu neputinţă. » . dar CC£a ce m m°d absolut nu este. Nu există mişcare ţinînd de Fiinţă. există o trannar lucrurile^ r1" • . astfel este necesar ca doar transformarea de l ^ la alt subiect să fie mişcare.n . a Prin Capitolul 12 Dacă. Ele sînt treceri de la un termen"11"6 Ş' n'm'~ riu la altul. încît platou transf0rmarea opusă. în consecinţă. calitate loc acţiune sau pasivitate.lmPos^il/ ca generarea să fie o mişcare. nu va exista un termen prim /al generărilor/. . si obiectul care se gene-. nici mai tîrziu. e posibil să nu fie adevărat că se schimbă şi celălalt. precum golul. atunci cînd ar fi generat.55 De asemenea. rezultă că ceea ce se generează. alteori . pentru că transformarea nu este unul dintre subiecte). Căci nici nu-i posibil /să fie nimicit/ nici îndată ce apare. iar transformării ^ Vfeme ce amintite mai înainte.s_ar genera. fie se răceşte. este necesar să existe trei feluri de mişcări: ţinînd de calitate. dacă există ultima gene-ffa ecesar să existe şi generarea anterioară. dacă 1068b ^ ' enera vreodată o generare absolută. CU"° l se va merge la infinit dacă va exista o transformare a formării şi o generare a generării. şi. încît la un moment dat el nu fusese încă generat. în plus. nici să se transforme ceva. iar nimicirea este contrariul generăr" n orice mişcare este o transformare. ceea-ce-nu-este nu Se»flăintr . simultan.54 aceasta va netrec aşa contextual.) plâ acest menea> /ceea-ce-nu-este/ nu poate fi în repaus : se întîm° nePlăcute' dar ?i altele: se află într-un loc. de vreme ce seriile infinite nu au un termen prim. nu poate fi schimbat). transformare a transformării. de la această transtor ^0|„av. că dacă oniu CARTEA KAPPA (XI) 371 deia la o altă transformare. propriu aceluiaşi lucru este mişcarea contrară şi repaosul.51 Nici mişcare a relaţiei nu există (atunci cînd unul dintre termenii relaţiei se schimbă. anume însănătoşirea. atunci este anfn° V ' Ceea'ce'nu'este să se mi?te. şi a ^ rărea şi pieirea. căci nu există nimic contrariu Fiinţei. rl la reamintire la uitare. Nu există nici mişcare a celui ce face şi a celui ce îndură. fie creşte. către o alta. tot atunci este nimicit.52 Căci este posibil să existe mişcare a mişcării în două sensuri: fie este vorba despre mişcarea subiectului (de exemplu.53 ^ Dar nici aceasta nu este cu putinţă decît în mod contextu • ^ orice mişcare este o transformare de la ceva la altceva. E limpede. sau a celui ce mişcă şi a celui mişcat. categoriile se divid în Fiinţă. în general. Prin urmare. ci /doar/ ceva generat în urma obiectului altei generări. Dar şi acesta din urmă a fost generat cînd-va. cînd insul la care exista respec-sformar mare se transformă la rîndul său: uneori el trece la tlVa 'Istere. astfel încît mişcarea lor e pur contextuală). trebuie să subziste o materie cînd ceva se generează şi l rânsiormă. "i plus. de unde rezultă că nici un termen secund nu va exista. în timp ce . Or. se . cantitate50. a ceea~ce-nu-este. pr cum omul care trece de la boală la sănătate. rece<k transformare determinată. Insă subiecţii sînt sau contrar' mediari (fie privaţiunea şi ea un contrariu) şi ei se ex ' aU! nter" afirmaţie. de exemplu. Or. edentatul şi negrul. cele care se realizează prin 'nt Ce'e trei cire nu sînt mişcări. nu e cu putinţă nici sase mişte. Ce materie oare va exista în felul corpului care se . oricare ar fi ea (căci e e\ va fi tre »n repaus). Dacă în mod principal generarea este e*istă " C0ntextua^> rămîne totuşi un adevăr că ceea-ce-nu-este Dea" m a'3so'ut Prm referire la ceea ce se generează.putea fi un om. încît astfel mişcarea /respectivă/ fie se încălzeşte. prin urmare. ţinînd de cantitate si tinînd de loc. /omul respec ^ ^^j la sănătate la boală şi.(Iar dacă e imposibil. nici nimici ' re' ^aci contrariul unei mişcări este altă mişcare 370 METAFIZICA 1068a sau repausul. şi nici. fiindcă nu există mişcare a mişcării şi nici generare a generării. la una nu întotdeauna întîmposib''sa^ • acea transformare va fi de la o stare la o alta. cît şi generarea şi nimicirea. ' e.u re*nueste ' °C> Cac^ s~ar a^a undeva. Prin urmare. de exemplu. fie modifică locul. Afară doar că generarea şi pieirea se p rea e o stări opuse într-un anume fel determinat. încît n-ar fi existat încă /la momentul respec-t'v/ obiect generat în mod absolut. omul se mişcă fiindcă devine din alb negru.

Aceasta este aporia: primul lucru care mişcă nu ar putea fi el însuşi nemişcat. cap. _ sînt contrariile şi termenii contradictorii. cunoscută şi sub numele de problema „celui de-al treilea om" ? Sau vr« el să spună că. (Nu e nici o piedică ca altcew să fie intermediar /în şirul respectiv/. şi la care ajunge schim-bîndu-se în mod natural şi continuu.58 NOTE 1. rap°r j 3 ceea ce este consecutiv este o noţiune primară: £ limpe consecutiv nu are neapărat contact. sau o casă — în continuarea unei case. dar nu exista ^ diar în cazul termenilor contradictorii. ' Pe acesta din urma dintre imobile îl consider ca se află în repaus înt A repausul este contrariul mişcării. în mod natural.j. Aristotel va arăta în Cartea Lambda cum trebuie rezolvată această aporie. de unde rezultă că el este ^ ţiune proprie receptacolului.56 Va~ Laolaltă în raport cu locul se află lucrurile care se află într singur loc care e prim57. separat /în raport cu locul/ — cele care se afla în locuri diferite. n. într-adevăr. 2. care sînt indemonstrabile.-. deoarece este mai exactă. există tulim?110 / j există contact. rămîne ca mişcarea să se °rm Citaţii. Mă refer nu 1 r ^-în categoria Fiinţei. dar nu se mişcă atunci cînd. Contrar în raport cu locul este ceea ce se depărtează la maximum în linie dreaptă. 3. Cârtea Beta. Deoarece orice transformare rezidă în termeni opuşi.^ reaza sau al sufletului ? în ce fel o mişcare sau o generare vor '. 5.' re este lucrul spre care /mişcarea şi generarea/ se mişcă ? spreai'ŞCarea ?1 §enerarea trebuie să se efectueze de la un punct 'nvăţare ^. prin n -^^?' bui si în locul si în felul în care ar trebui Nu m a! ~ >artre-. C0ntact. totuşi nu . Urmează recapitularea aporiilor din Cartea Beta. l şi 2. care nu apare în Cartea Beta. /Spun/ că se ating lucrurile care au laolaltă extremităţile. la celelalte — nu. u^g c r"1101 a suPortării acţiunii. Se referă aici Aristotel la problema multiplicării inteligibilelor. Vorbesc ^^ tmuu atunci cînd limita fiecăruia dintre două lucruri. precum liniile sînt în continuarea liniei. e limpede ca m se află între termenii contrarii.r. nici a relaţiei. ceea ce este în continuitate W^ tact. nici luna nouă nu vine după în al doilea pătrar. nu e obligatorie continuitatea. deşi entităţile matematice formează un al treilea °r. i„ ir ele W . dar contac-căci ceea _ . cît şi ceea ce prin natură poate . unităţile — a unităţii. Iar dacă există continuitate. O ştiinţă demonstrativă nu-şi poate demonstra principiile. Fiind un termen consecutiv. .--avani.• ' L-i -i -j .^ '"^ e capabil să o facă. se pare că o ştiinţă demonstrativă trebuie să aibă precedenţă. a nndul lor. ci doar eX'Sta ' • la primele există un intermediar. In continuare este ceea ce se află după început. 4. -i &* l /respectivei/ atingeri a lor. ajunge una şi aceeaşi. K co»' Continuul este o /formă de/ consecuţie. ştiinţa supremă are ca obiect principiile supreme. deoarece şi diferenţa este o caii * Uatea aflatj nile pe care le are subiectul şi în raport cu cai afectat sau nu. cantităţii şi locului (în fiecare dintre 372 METAFIZICA este aceste categorii există contrarietate). m "e Ceruri alături de Idei şi de lucrurile senzoriale. J unul este în continuarea doiului. apare ceva unic sub . ja je COnsecuţie. specie sau altfel. ^tei şi se ţin împreună. astfel încît nu va putea exista nici generare a Aşadar fiinri "acţiu • nu există /mişcare/ nici a Fiinţei.) Iar ceea ce e în continuare 1069a vine în continuarea unui alt lucru şi el este ceva ce urmează. în general. definit cumva prin poziţie. Sumară recapitulare a Cărţii Alpha. încît e clar c CARTEA KAPPA (XI) 373 l miri din care. subiect al generării ? QJCJ . nu p ceea ce cu greu se mişcă într-un răstimp îndelungat^ -^ cu greu să se mişte. pentru puncte c"îţâ'/ ct ţn timp ce pentru unităţi nu există contact. ^ restere naturală la lucrurile care nu se ating. în conse-^" eXlS tul nu este totuna cu unitatea. şi cînd nu există nimic intermediar între lucrurile aparţinînd acestui gen care posedă continuitatea. Numesc intermediar stadiul la care ceea ce se schimbă ajunge înainte de a ajunge în stadiul final. Pe de altă parte. . Iar ceea ce este imobil este ceea ce.*• °Um ^Va ^ ^n acest caz^' ^nsa nu Poate exista p. or.

roatica grecească. • la Cartea Beta. Tentaţia rămîne facilă. distinct de e . dar în alt sens.2. aşadar. Este de asemenea posibil să avem de-a face cu un rezumat făcut de un discipol care interpretează pe ceea-ce-este ca fiind drept însemnînd Fiinţa. prin „ceea-ce-este ca fiind în universalitate". 2. •'e °rmeisi 11. lk. Explicaţia lui Aristotel este că un fenomen actua ^ eţi in-lu A'. în cel mai bun caz. estc virtuală. această afirmaţie a sa (A') trebuie sa fie deopotrivă adevărata . dar. Ceea ce va deveni alb. sau dacă Aristotel a scris-o în altă fază a activităţii sale decît Cartea Gamma sau Epsilon rămîne doar o speculaţie. aici. Dar non-A' spune că x nu este simultan B şi non. desigur. că Aristo^i şi-a schimbat opiniile. 15. . metafizica studia ceea-ce-este r se adaugă şi „în universalitate". fără soluţie certă. E foarte tentant. 17. neţi inc. . sau ca exista c a[ nicare. de parcă ceea-ce-esrp ^ r* ! ^ r• ifi i ' . on.aun „al treilea om". * ''mă. Se reia materia Cărţii Gamma. 2. Dar non-A' spune că x nu este 19. 14. 12. Speculaţia daca rezumatul din Cartea Kappa este opera unui discipol. care nu este negativitate pură.easta aPorie nu apare în Cartea Beta. considerînd. aparent. în Cartea Gamma.St°te a."^ °U fiind semnifică mai curînd întregul existenţei. cap. Filozofia este luată aici în sensul de „filozofia primă". CARTEA KAPPA (XI) 375 20.„• ' e^e ProDlemele fundamentelor matematicilor. 9. şi pune destule proble-trebui • " Ci Un^ ° ^nîe^e§ ca sugerînd faptul că filozofia primă ar cMar e °CUPe ^e matematică. V. Metoda respingerii presupune asumarea unui punct de plecare analog principiului non-contradicţiei. simulta"'cu non. unu. ceea ce este o concluzie platoni-Aristotel" n. Dacă este adevărat în mod intrinsec. me ' . Cum se observă. Aici. alături de Omul-Idee si de oamenii indiviUUâh J VT fii ' • u e toarte clar. ti conceput şi alttel decît existenţa universală. şi nu 374 METAFIZICA 10.. primul număr natural este doi. să faci puneri istorico-genetice. unde ceea.• en actua dintr-o virtualitate. cap. şi nu conte Argumentul nu se află în Cartea Gamma. în datele sale generale.g 18. spre deosebire de Cartea Gamma. si care numeşte existenţa la modul general. înmaSteenţa Funţ£i. suprafet l C°mPUt se descompun în linii.Probabil că „prin problemele matematicilor" ('Unea . Liniile pot fi concepute ca elemente din care mite suprafeţe sau corpuri. aici ceea-ce-este caftind este i<jent-r-Fiinţa. spre deosebire de Cartea Gamma. principiul că orice afirmaţie are un sens. dar al doilea sens pare mai probabil. deoarece este ereu d înţeles de ce Aristotel nu şi-a revăzut părţile mai vechi. coerenţa lumii dispare. c. dialectica (metoda platoniciană a dialogului filozofic) şi sofistica sînt aşezate pe acelaşi plan. Care. V. mai puţin particularizate. Dacă cineva (Heraclit) afirmă că x este B şi. 13. adică ches-a axiomelor 7. exemplu. nu este pur şi simp alb virtual. sînt principiile ? ^ S*U COrPUrile vată în Cartea Zeta şi Eta cînd Aristotel se referă la rr'-'î "^rezo1-la părţile compusului. .

Din acest punct de C" \ i T f • ~ hca cu esenţa sau logos-ul.1 iiutxji tiiiivaii v_<v iwi "iată în a a^l> a^a cum se poate vedea şi din Cartea Epsilon. muzician şi gramatician. \j v^v^iiti <n_iiv_ LIV_ 11.a una comună pentru sofişti. fie şi numai con376 METAFIZICA ceptual. ei abstractă. necesitatea este un principiu cauzal anterior contextualităţii. . După cum se vede. sau indeterminată. aşa cum e cazul celor bolnavi. ceea-ce-este caftind are la Aristotel măcar două •a î„ „ 6' aProP'ate. 34. deci el a devenit gramatician şi muzician. prin urmare. de asemenea experienţa • .. In tine. Celor care susţin că întîmplarea poate fi cauza Universului Aristotel le răspunde: întîmplarea şi contextualitatea în general presupun anterioritatea necesităţii. el nu poate fi. nici negru) ? Or. argumentul este dirijat şi împotriva plato-nicienilor. Cartea Lambda. Cred că ideea lui Aristotel este următoarea: odice Şi P ordinea în natură. ştiinţa suprema. lipsită de determinaţii speciistenţâ abstractă este şi separată. cum face Reale. sau lumii sublunare. ca pe o parte. .^ Juce w Kocta Koajiov prin corpurile cereşti: dar acestea este de a modificâri substanţiale în aspect. o lume de umbre inconsistente. Un muzician a devenit gramatician. ar C0nceptual. a«astă Y! ntl^lcarea metafizicii cu teologia. dar nu identice: el înseamnă. se poate spune că ceea ce e asociat numai de un anumit context sau e întîmplător nu poate fi cauză sau raţiune. în sens propriu. de lumea sensibilă.este fartea Gamma. care este autonoma nu d ?'S6parat* se ci şi efectiv. . Metafizica nu este teoloei$ * °ar° prinde teologia. în sensul că nu există demonstraţie în sens propriu. se caracterizează prin claritate şi determinare — e „raţională". formula nu identifică pur şi si nul cu existenţa autonomă şi imobilă. 5 şi cap. concomitent. cap. Schimbările necontenite din lumea sensibilă se pot explica şi prin necontenitele alterări pe care le-ar suferi subiectul. • Mulţi comentatori au considerat că această identificare a lui cee • " C cu ceea-ce-este luat ca autonom sau ca separat iftsea • 'J • *•>-»-**• LC. şi fiindcă zeul este sunrptn ' • * Cu~ r i •• r CT1. şi explicat pornind de la ea. prevazute. sau roşu (adică nici alb. întîmplarea este redusă de Aristotel la contextualitatea amorfă şi inanalizabilâ. 31. or. Sofismul constă din sensul diferit dat copulei „şi". Şl ea eţt-p astfel. Dacă un subiect este alb. care susţin că lumea sublunară este supusă unei schimbări continue. lc' 32. el nu avea această cond' ^ înainte. ci spune că divinul A ^'V'" parte a acestui tip de existenţă. după cum se vede citind cu atenţie pasajul de mai Să nu uităm că fizica lui Aristotel este mai ales calitativă. ştiinţifică. în acest sens. n Pentru Aristotel forma este mai degrabă de găsit în domeniul r • " decît în cel al cantităţii. ştiinţa trebuie regularităţi şi pe permanenţe. 29 A reZuma ^n acest capitol şi cel următor Cartea Epsilon. cenuşiul este non-alb şi. orice e gri e non-alb (reciproca nu e vala1 ă) Şi deci acelaşi subiect nu poate fi concomitent alb şi cenuşiu. 24. 23 După cum se vede. jucrurj este vorba ? Tentaţia. şi non-alb. 25.-cjic t. chiar dacă ele sînt peri-cunosc t . existenţa abstractă ' identifică şi cu lumea divină. 30. mai întîi. ceea ce contrazice punctul de plecare. Pentru Aristotel lumea aceasta nu este peştera platoniciană. V. Iar dacă subiectul nu se alterează. nu şi în cel al devenirii 33. de Platon în Republica. Ea asociază cele două predicate doar în contextul condiţiei prezente. "5 care este ne-aristotelică şi au negat autenticitatea Cărţii 1 crezut a observa o contradicţie în însăşi gîndirea lui a. prin urmare a A venit şi muzician. indiferent dacă ea se aplică f S«lor. __ descr > . rezu-Pasa]. la un moment da el este ambele.i ' *^lStnt l T\ f — --"-"uv. deşi nici cantitatea nu exclude o anu-Ca (^permanenţă. Despre ce „ • -i ' • j 21. care face imposibilă orice cunoaştere raţională. Faimosul paradox al mincinosului. . 6. aşadar. raţiunea. Or. Aşadar. înseamnă că există ceva constant. 26. 27. Dar poate el fi cenuşiu.! v o. Unii au considerat că K 3^_.

negaţie. _ . 4-7. prin urmare finit. în al doilea sens — canti-j«r A i • rintu nn A i i• oate fi parcursă. care să rămînâ în afara acestei transformări. O alta ec. . e ex' i • A r r i 11 ^an Qe pra . în al cincilea sens. . Referire la platonism. E un motiv pentru care mulţi comentatori îl consideră nearistotehc. Boala şi sănătatea sînt ele însele nişte procese 54. înapoi. precum Unu.ntruca ceva să aibă Fiinţă. „e actualizare şi neactualizare în felul arătat înainte CARTEA KAPPA (XI) 377 ? ' j-i în nri e mişcarea corpului care pune în mişcare şi a celui care j> şi actualizarea virtualităţilor lor este unică în mod teoretic ea este diferită. efectiv. _ ^ 39. lemn material de construcţie. ci cej 'a' cu sensul dat de noi cuvîntului (o\)oia). cum spune se actualizează ca bronz. nu are contra-«un. Or. aceste direcţii îşi pierd sensul.' Categorii-1 ate?°m> \ucrare timpurie a lui Aristotel. stînga. III. 5Q ^ P"olul «te un extras din Fizica V.' e lnc"cate se mai adaugă timpul. în 'r. nu este o consecinţa t» . 44. Dar dacă infinitul nu există ca atare. un element. şi. nu poate concepe un infinit actualizat. III. Construibilul luat ca construibil: de exemplu. 378 METAFIZICA 53. trebuie să fie autonom. 47. dar numărul. 45. dar nu are capăt. ca formă adică. Totuşi. e°a rece el pare să se îndepărteze de caracterul de rezumat al cărţilor an e rioare ale Metafizicii. şi nu ca material combustibil^ ^^_ 38. se produce de spu _---•" i. mişcarea. Infinitul nu poate fi un corp. între t' C "ls*nă-sănătos. sens : punctul sau unitatea. dar cu dificultate). Heracht crede că totul provine din foc şi devine foc. Infinitul e întotdeauna o posibilitate. r. trebuie să fie determinat. considerat ca o entitate separată. dacă omul se îmbolnăveşte 'H virea este transformarea contrară însănătoşirii. spune Aristotel. care consideră mişcarea drep^ ^ ^ re a Fiinţei. Dar. Pentru A S"a^cut tul că un proces. capitol rezumă părţi din Fizica. parcurs complet. sub forma unui corp..ntr. jos. Evi-„ . _. acordînd — zice Aristotel — focului un statut peste celelalte elemente. omul tr toşire la îmbolnăvire. în principiu. Acest capitol este alcătuit din extrase din Fizica.35. nu-i posibil ca toate lucrurile să devină „infinit". căreia Aristotel îi rămîne credincios. starea si posesia. . nu ar putea exista un element. o transformare are o regulă care p lstotel fap. se deplasează din A în B se mişcă local şi nu se ca mişcarea sa se mişcă la rîndul ei. şi nu ca ro Eventual materia primordială. pe care se presupune că îl are Cartea apP^ 36. real. neavînd autonomie.„ Le.. individualizată. Viziunea greacă. numărul căruia i se poate -i sau sustrage o unitate. sau poate fi o proprietate a unui alt corp existentă vir-m. în al patrulea sa ^ cercul. neterminată.ase specii de loc: sus. m al treilea sens.• . adică deter-«. Infinitul poate exista doar virtualitate.Or dacă nu este o Fiinţa şi ceva definit. înainte. Infinitul înseamnă indeterminare. prima materie. dreapta. 46. are sau nu poate fi realizarea finalităţii unei virtualităţi. static nu este foarte limpede. Bronzul se actualizează ca statuie.~un spaţiu infinit. ceea ce poate presupune că. de aceea el consideră că nu stu^wfi transformare a transformării. nu poate exista m actu-. A p. lista cuprinde 10 51 P. Adică actualizare incompletă.. Or. cunoscut. . Asta înseamnă că. Şi atunci. dar şi Multiplul ar fi un element. această echivalare a rruŞ inţa lipseşte de necesitate mişcarea. după Aristotel. nu numai Unu. imposibil. asemenea transform. 1-3. |ujtci 37. labi-car " ^ ^ ot f j parcurse. alături de celelalte elemente. Tdeea generală despre infinit este că el este ceva indefinit. (Je riu.t-5 A nu are autonomie. dar nu poate fi efectiv perceput.^ . aceasta este. Dacă totul trece de la un contrar la altul.

Apoi nici una dintre celelalte categorii /în afara Fiinţei/ nu este autonomă. Dumnezeu. Fiinţa este întîia sa parte1.doi sînt foarte frecvente: de exemplu. în fine. propriu-zis. Căci.3 382 METAFIZIC/V . vechii filozofi. Această gîndire este de tipu iţiei. apoi cantitatea. că si acestea din urmă sînt. şi aşa mai departe '"" tunci întreaga lume este în repaus. Fiecare planetă este mişcata de mai multe motoare planetare imobile. Există trei feluri de Fiinţe• s la pientoare. elementele şi raţiunile de a fi ale Fiinţei. privaţiunea si ria (suportul). Ceea ce este. Repausul este o mişcare în virtualitate. cu dimensiune. apoi vine calitatea. Acesta pune în mişcare deoarece este o finalitate universală a lumii. Dumnezeu este actualizare pură. Dar se poate spune că. Existenţa Formelor nu explică mişcarea. nu există nici termen secund. t-xistă trei feluri de Fiinţe: mai întîi Fiinţa senzorială.sint cerceInvestigaţia noastră are ca obiect Fiinţa. De exemplu. sau sînt precum sînt nealbul şi nerectiliniul.• • • "l ~ • l • ulupuSUl. dacă viteza indică o ' raport cu timpul. cotinH -1l lz*ndu-o mai departe în două /tipuri/. deoarece ei au căutat principiile. Spunem. CARTEA LAMBDA (XII) Reluarea discuţiei despre Fiinţă. există a!"e' 1. ci sînt proprietăţi şi mişcări. si despre aceasta unii susţin că este separată.irna însâ aparţine de altă ştiinţă. Afirmarea că Principiul suprem. de exemplu. socoteau Fiinţe /elementele/ particulare.orme'e Şi entităţile matematice ţin de aceeaşi natură. precum focul si pămîn-tul şi nu ceea ce le era comun — corpul. în repaus ceea ce presupune că se află într-o anume virtualitate. Cu aceas-\C R] ?rm^' exemplu. Mişcătorul imobil. căci Dumnezeu este actualizare absolută. aflat în actualizare perpetuă. imobil. acestea din urmă. dacă toată ^litatea e înţeleasă ca un întreg. ci doar com™ 7 n • -i i c. Viaţa sa este etern fericită. prin nat ' imobil (de exemplu Dumnezeu) nu se află. primul fiind motorul care pune în mişcare sfera stelelor fixe. 57. astfel ca unul dintre puncte să fie situat între celelalte două. deoarece cercetarea lor este mai ales de tip logic). Cu alte cuvinte. locul e luat în consideraţie înainte de a fi umplut de lucrurile respective. a !Ste eternă\ şi este necesar ca elementele să fie înţelese exis p'*n U"1' c^ e^e s^m unul singur sau mai multe. deoarece ea gîndeşte simplul şi nu pusul. Ele sînt ierarhizate. 56. Cerul (şi Universul) este unic. în chip propriu. 58. Durnncz Capitolul l . msă.Intr-adevăr. Există trei principii: forma.2 ouă tipuri de Fiinţe /senzoriale/ aparţin fizicii. principiu. totuşi. Gîndirea sa este gîndire a gîndirii. E mai puţin clar că înţelege Aristotel prin faptul că două puncte pot fi în contact: dacă ar vorbi de coincidenţă. Trecerea în revistă a teoriilor astronomi ale lui Eudoxos şi Callippos. Devenirea Fiint ' "* riale are ca suport materia. senzoriala eternă. Alţii. Filozofii din vechime. alţii însă so-în sfîrs. iar dacă luată în succesiunea /categoriilor/. nici forma nu sînt generate. şi Fiinţă imobilă. sau al contemplaţiei mistice. Actualizarea şi virtualitatea Fiinţa imobilă trebuie să fie eternă. •[ Chestiunea materiei şi a generării. două persoane se află laolaltă în aceeaşi casă — dacă aceasta este luată anterior drept locul în care ele se află — dar nu se află laolaltă în aceeaşi cameră. Primul Cer este etern. acceleraţia indică o mişcare în raport c 'Care'n 55.5 aflat între 2 şi 3 nu este o unitate. de fapt. nu ar mai exista con-secuţie. antrenat într-o mişcare circulară perpetuă. p°sed ln vedere numai entităţile matematice. „cutare este nealb". El este gîndirea care se gîndeşte pe sine. Critica teoriilor filozon or ^ şi a teoriei Formelor. Unităţile nu au intermediar în sens că 2. Filozofii contemporani consideră Fiinţe mai curînd universalele (genurile reprezintă universalul si ei le consideră principii şi Fiinţe. de vreme ce Un Principiu comun pentru toate. în felul în care pentru oameni nu poate fi decît un scurt răstimp. şi în acest fel Fiinţa este prima. ele sînt diferite. nici nu sînt. iar ca să existe consecuţie şi contact. Cum este Intelectul divin. Dovada o aduc. Nici materia. si o a doua pieritoare. în cadrul reia există o primă Fiinţă eternă. în fapt. Raţiunile de a ti şi principiile sînt identice pentru toate lucrurile d prin analogie. Comparaţia cu cele patru raţiuni de a fi expuse în Cartea Alpha Mare. unii f'l "^ lmo"d'î. El este pus în mişcare de un Mişcător imobil. căci ele 1069b ă . / ici/ principiile şi raţiunile de a fi ale Fiinţelor. Cele trei numere pot fi reprezentate însă de puncte pe o dreaptă. Fiinţa lipsită de materie. Din nou cunoscutul argument aristotelic: dacă nu există ''"*' prim generat. plantele şi animalele. în felul unui obiect al gîndirii şi al iubirii. toţi sînt de acord. Absenţa materiei (a virtualităţii) face cu putinţă aceasta. la modul absolut. trebuie să fie vorba despre puncte materiale.

Căci orice se transformă prin acţiunea a ceva si se transformă în altceva.eneri' Se pune întrebarea: din ce fel de ceea-ce-nu-este apa ^tate/. dar şi că toate se nasc din ceea-ce-este. E necesar atunci să se transforme materia. cît şi bronzul. si privaţiunea. Capitolul 3 După aceasta. de exemne Puse. Sub 1070a acţiunea cui? ^primului motor <Tot> Tiprâtoi) Kivowcoţx7 Ce se transformă? Materia. si la ultima materie.) Căci generarea are loc fie prin intermediul artei. vrtu . lntelectu ^ ^ctualizare /numai/ acel lucru a cărui materie există . c. fie al întîmplării. transformările s-ar realiza între contrariile luate în parte. Iar asta este „unul" lui Anaxagoras. fie spontan. încît. creşterea şi descreşterea se referă la cantitate. ce pric'n* sţ£ unu} singur. apărut nenumărate lucruri şi nu unul singur? Or. este necesar ^?l k^' ceva care să se transforme de la un contrariu la celălalt-^| lste nu contrariile se transforma. la întîmplare. ^ Rezultă că aceşti filozofi s-au întîlnit cu noţiunea de mate^ fiindcă toate cele care se transformă posedă materie. într-un alt 384 METAFIZICA .. mă refer la ultima formă.> rea.-1 '" ^^ SCnS' ^e ^orma a casei/. Or. Şi au materie şi acele lucruri e ^ ^ nu sînt generabile. au o mişcare de generare.. ci numai una locală. ."^ *orma casei. .dee Cazuri nu există ceva determinat în afara Fiinţei com/c°istruct. fie al naturii.AMBDA (XII) 383 •-—~~~ Nu este suficient /să se spună/ că „toate /erau/ laolal-lucru anum • -^ ge deosebesc prin materia lor. arta este un principiu aflat ui altcineva.. Iar dacă există patru /tipuri de/ transformări. fie asociate Fiinţe' fie calităţii. . sau decît să se vorbească în felul în care vorbeşte Democrit. ci şi atît bila.1" . m ^ materie /decît au înţeles ei/. dacă şi materia ar fi una singură. atena este ceva determinat /numai/ în închipuire ( e vorba des -natu l-6 run care se ţin Prm contact şi nu printr-o creştere "ana. Uoua smt conf rrna.. care poate fi ambele contrarii. deoarece ceea-ce-nn-este e de trei feluri. însă nu de la toţi termenii opuşi (sunetul ^/ÎIUre în fond). ci numai de la termenii contrari. sate opreşti undeva «rvor/KT) 5r| OTiîvatx8 Apoi /trebuie spus/ că fiecare Fiinţă se naşte dintr-una cu acelaşi nume /ca ea/. aşadar. Dar. o a treia entitate alături de cele d trani: materia.. din ti".l J111 lil'l'! ' nu ouă ccmCapitolul 2 Fiinţa senzorială este supusă transformării Dar j marea se face pornind de la termenii opuşi sau inter >trans^0raceştia opuşi/. ' arece în plus. natura însă este ceva deter-indivi'd ^^ ° conc^e ce are o finalitate. celelalte două cauze ale generării Slt« privaţiunile primelor două. iar cel de-al treilea este materia. decît că „toate /erau/ laolaltă . există Fiinţă âtuitâ din acestea două. Rezultă că ceva se poate naşte din ceea-ce-nu-este şi nu numai într-un mod contextual. afară doar dacă nu ne referim la arta Vir' genera. e mai bine să spunem că „toate erau laolaltă în virtualitate. într-adevăr. de vreme ce ceea-ce~este este de două feluri. Există. Altminteri. adică din ce este în virtualitate si din ce nu este în actualizare. deplasarea — la loc. . (Este vorba despre Fiinţele naturale si despre restul Puntelor.. se merge la infinit dacă se generează nu numai bila de bronz. A există trei raţiuni de a h şi trei principii. într-adevăr. /formă si materie/. în ce se transformă? In formă. alterarea — la calitate. la fel şi în cazul creşterii şi al scăderii)..(Nu există. dar nu şi în actualizare". a' Smt materi£ Şi substrat). prin urmare. dar. totuşi virtualita ^ nu conţine orice.. orice se transformă porneşte de la ceea ce este virtual şi se îndreaptă spre ceea ce este actualizat (precum de la albul virtual la albul actualizat. /IJin espectiv* însă. nici forma nu sînt generate. dacă ceva este în virtualitate. Pe deasupra. aflîndu-se în deplasare. în timp ce natura este un principiu aflat chiar în lucrul respectiv („omul naşte un om" ). dar sînt mobile. E obligatoriu. într-adee Şi nimicire a /unor astfel de forme/. fie locului. /trebuie spus/ că nici materia. fie cantităţii. . ci un anume lucru se CARTEA I. dar c persistă. ceva persistă /în cazul schimbărilor/. sau decît să invocăm „amestecul" lui Empedocle şi Anaximandru. şi dacă generarea absoluţi ' nimicirea se referă la Fiinţă.

e imposibil ca întreg sufletul să fie în această situaţie. Dar ar fi absurd dacă ar fi aceleaşi pentru din aceleaşi principii ar rezulta si relaţiile şi Fiinţele. E necesar aceasta — să nu mC1 Aceleaşi elemente pentru toate lucrurile.fel. ni d ° *f -Că. nu există nici un element c Fiinţei şi a restului categoriilor. care este privaţiunea. iar elementul este a rilor pentru care el este un element /comun/. eXlSt£ rl fapt după cum spunem. cele legate de formă sînt simultane cu acesta. Ur. ele sînt identice. dacă cauzalităţile motrice ale lucrurilor precedă în e lucrul. totuşi analogic vorbind. pentru care ele reprezintă principii. ele sînt aceleaşi pe" tru toate lucrurile. ci intelectul. în alt sens. dintr-un alt punct de vedere. eventual. /în alt caz avem/ umma. La fel şi în cazul artelor: arta medicală este forma sănătăţii. iar omul individual naşte un om individual. există trei elemente. ce~ei** S le compuse. şi tot ce se real' artă sînt şi nu sînt /asemenea forme/. De aceea Platon are dreptate să spună că sînt Form ^ °\' taţi naturale. dar. Capitolul 4 Raţiunile de a fi şi principiile sînt diferite pentru lucruri diferite dintr-un anumit punct de vedere. De exemplu. Aşadar.raţiunile de a fi ale lucrurilor se Ur ceea ce Pune în mişcare şi ţine în loc este un princiCe r«ri '. TTntelor Cineva s-ar putea întreba dacă principiile şi elementele u ^. î atunci cînd omul este sănătos. si sănătatea.11 Din aceste pricini este limpede că nu e nevoie deloc să existe Forme. privaţiune» şi materia. si cele ale relaţiilor sînt diferite sau aceleaşi . acestea sînt Fiinţe şi /sînt Fiinţe si/ ceea ce provine din ele. elementele şi principiile acestor corpuri /senzoriale/ sînt aceleaşi — diferite însă pentru lucruri diferite — . negrul. dar că raţiu-51" aml3e^e. 1070b fi acestea ? într-adevăr. într-un anumit sens sînt ace-lemente. nu va fi /element comun/. trebuie cercetat-în unele cazuri. s-ar putea spune că există trei principii: forma. de exemplu principiul motrice. Căci este necesar ca ceea ce se generează să fie altceva decît /elementele din care lucrul în cauză este generat/. cum este posibil să existe aceleaşi elemente p . e aces~ Toate lucrurile sînt materie şi cea din urmă materie <tEx* este.rezu a ca> analogic vorbind. Dar /la modul propriu/ pentru ^ Dif e3USt^ un . aşa ceva e posibil. T Ceasta funcţie/ recele. de găsit în cazul lucrul?/f râie. într-un alt sens — nu sînt.ment ?' raţiune de a fi sînt ceva diferit. precum carnea sau osul. suprafaţa. dacă s-ar vorbi în general si prin analogie. poate fi element pentru relaţii. ' c e Sltuate în afara lucrului. ar de vreme ce sînt raţiuni de a fi nu numai cele imanente. Numai că fiecare dintre acestea constituie un gen diferit pentru fiecare gen de lucruri. si la fel m cadru ^ . categorii.^ De exemplu. în cea mai mare măsură. • ^1 corpurilor senzoriale. carnea. cele ? Căci nici un element nu poate fi identic cu co jucruCARTEA LAMBDA (XII) 385 nte de exemplu B sau A /nu pot fi identice/ cu BA. probabil. fiindcă.) Aşadar nici unul dintre ele — nici Fiinţa. ntr-adevâr. în cazul culorii. în timp l " s^nt patru. Omul generic naşte un om generic. probabil că.) Iar dacă totus' ^ F"ntr-o fără materie/. De pildă. dar. dacă nu se poate spune că sînt identice pentru toate lucrurile. este prezenta. precum dacă sufletul este o astfel de formă — nu sufletul în întregul său. şi casa fără materie. întunericul şi aerul — din acestea provin ziua şi noaptea. capul. caldul reprezintă forma şi. (ji. proprie Fiinţei /lucrului/ lo^1 Dar. ~ itituităde existenţa acestor proprietăţi ce sînt mai intn m virtualitate în mod intrinsec. jifl e inteligibil nu există /în această situaţie/. dacă este totuşi adevărat că există alte f orm ^1' tor lucruri. iar materia e con-/arc »*-Ci* ' _ • A • A ^. nici vreo relaţie — Pe ^ [0âte în plus. atunci şi sănătatea iar configuraţia sferei de bronz există laolaltă cu sfera de bronz Dacă însă mai rămîne ceva după aceea /materie/. ele sînt. cît Ş1 in . asta dacă din cald si din frig se naşte ceva unitar. precum focul. precum ceea(>liciele i Deoarece acestea sînt prezente în fiecare lucru. aceste /trei principii/ sînt: albul.' d ciu ' * u ?! f) St 1.

Or. dorinţa si corpul. precum vinul.Uf. corpul . dar principiile şi raţiunile sînt diferite pentru lucruri diferite. ca „principiu" al lui Ahile. nici tor > vaţiune de formă. dacă Fiini«do ••?'3rimate' ?* celelalte /existente/ sînt suprimate. De aceea pentru toate lucrurile exişti aceleaşi raţiuni. iar art * l^ttttu: ţiei este o formă a casei şi. formă. din momentul cînd aceste sensuri sînt distinse. toate acestea nef iind nici materie. ci una i jnt pildă. cumva. lucrurile sînt diferite sub aspectul actua l2^. dar nu există . e clar că există principii particulare pentru fiecare lucru particular. deoarece ceea ce pune în mişcare în caz l fizice este un om /care face ceva/ pentru alt orn ia " COrPUt"iW de activităţile minţii /avem/ forma sau contrariul ei î ^ Ce *'ne fel. precum tatăl. dacă există principii ale Fiinţelor.eei/â pe terie şi despre cele care nu au aceeaşi formă. Fiinţe. în plus. ar exista trei principii. sau omul. probabil. cît despre materie. r°r altceva. sau intelectul. la modul general. ceea ce pune . CARTEA LAMBDA (XII) 387 '""•"' ebuie observat că unele principii trebuie desemnate ? ' le în timp ce altele — nu. fiindcă în absenţa Fiinţelor nu există proprietăţi şi mişcări. la modul analogic. Aşadar. Apoi. stnt wentice fiindcă/ ceea ce există mai întîi se află îi . ceea ce pune în mişcare este arta construcţiei. privaţiunea este precum întunericul sau suferinţa. . în plus> . ^ ^. sănătatea —/forma/. dar. acele /principii/ *' S^° 1 nu există într-adevâr. nici ceva de aceeaşi specie /cu omu ci cauze motrice.Ste medicina. ci doar Peleus. forma şi ceea ce m-apus /pe mine/ în mişcare. Şi sînt diferite şi principiile lucrurilor cuprinse în aceeaşi specie. o lipsă de ordine de un . cauza mo-luat' ''mtr" kl> /sînt identice/ fiindcă principiile Fiinţelor sînt ţele s. în afară de acestea se afla cea dtntîi raţiune dmtr şi care pune în mişcare totul. iar. şi ecliptica. apoi există materia mea etc. . nu desigur datorită speciei. /pe de altă parte/ un om dă n °nstruc~ om. nl . deoarece este capabilă să devină atît /un contrariu/. dar si compusul din materie şi formă /e actualizare/. în afara ace \^ ^. iar raţiunea ert i \ mişcare de fiecare dată ceva diferit într-un 111 "^care exernplu/ : sănătatea. privaţiune. ci fiindcă fiecare /dintre aceste lucruri/ este un alt individ — există materia ta. principiile sînt identice. °ate Capitolul 5 De vreme ce unele entităţi sîm autonome. aflat în actualizare. principiile nu se arată ce> cl diferite. dar în sensul în care vorbim U?-anume căci medicina ar fi. 386 METAFIZICA Acum. sunete. ele sînt identice la modul ana-' "ndcă vorbim despre materie. adică actualizare si virtualitate. Apoi. dacă ea este autonomă. anume dacă sînt identice sau dife-nte. (Acestea două se reduc la raţiunile evocate mai înainte: într-adevăr. £ /Omîn acest fel/. cînd virtualitate. forma există în actualizare. în timp ce altele nu I07ia Fiinţele sînt cele autonome. individualul este principiu al in-universaienu]g 1 'mir omul este principiu pentru omul în general. Aceasta fiindcă. pnnc|pii ale tuturor existenţelor. după cum s-a arătat.°r. sau carnea. a principiu" al tău şi acest B concret <io5i 16 B> ca pnnW ' al lui BA luat /concret/. şi corpul. Cît despre întrebarea de a şti care sînt principiile sau elementele Fiinţelor. ^e\( şi o altă raţiune exterioară.rUn'or: anume. relaţiilor şi calităţilor. într-un fel. luat absolut.. în timp ce.^ — în calitate de materie şi de formă proprie. /există principii diferite/ pentru lucrurile care nu se află cuprinse în acelaşi gen — culori. /Altul:/ forma. ele sînt principii ale tutu-. boala. cît şi celălalt/0 în alt sens însă. în unele cazuri. B este principiu lui BA.16 Dar si în alt sens. izil . într-un anumit fel. raţiunea de a fi a omului e dată de elemente — toc . dacă se ţine seama de multiplicitatea sensurilor. în plus.''7 Dar şi acestea sînt diferite pentru lucruri diferite şi se prezintă în modalităţi diferite. primele principii ale tutuca Ur'''V 'lor sînt mai întîi un ce determinat. dar vorbind la modul general. aceeaşi existenţă este cînd actualizare. şi. aflat în virtualitate. şi al virtualităţii — e vorba despre lucrurile care nu au *c. vor fi aceste raţiuni sufletul. cantităţi — afară dacă nu vorbim la modul analogic. aceasta este virtualitate.principiu si o altă raţiune. pentru toate lucrurile există aceleaşi raţiuni.

ca e necesar ca o rnnţa sa fie eternă. şi în ce sens sînt ele diferite. Or. nici dacă va fi în actualizare. ece£'e în plus. dacă nu va exista o cauză a mişcării clim i. cîte sînt ele şi în ce sens /spunem/ că sînt identic / ^ S6 lucrurile/. nici altă Fiinţă în afara Formelor. nu va exista mişcare. . Ci. dacă ca astfel. Căci este cu i e ^ ^ ^^ virtual. aceste Fiinţe trebuie să nu aibă materie. ele sînt actualizare. Ea /Forma/ nu este. toate vor fi pieritoare. ci trebuie întotdeauna să existe ceva determinat: într-un anume fel. dar dacă Fiinţa sa este o virtualitate. sau datorită gîndului. dacă nu va exista în ele un principiu capabil să transforme /ceva într-altce-va/.iz n c°ntrarp • ^ Sens> smt ^^erite /acele/ prime principii care sînt „. nici nu au mai SUn' aPoi /sînt diferite/ materiile.. ^ trebuie să fie eterne. imens de important de arătat aceasta. în plus. "e sen • niC1 Precncate drept genuri. întradevăr. care fac ascj din Noapte. singură. dar să nu existe încă în realitatea utir>ţa » j |ucrurile stau precum spun teologii. Nici menstruaţia. dacă toate /FiintT/ sînt pieritoare. Căci esteposwi c ce se află în virtualitate să nu existe /în actualizare/. sau precum filozofii naturii. este actualizarea. "ent lnt aceas• Capitolul 6 De vreme ce există trei /tipuri de/ Fiinţe. nici nu arată cauza pentru care lucrurile se petrec într-un fel. precum fac filozofii care admit Formele. dar este cu neputinţa ^ mişcarea fie să se nască.«re ' Căci materia nu se mişcă singură pe sine. care este prima raţiune a mişcării ? E într-adevăr. ori o proprietate a mişcării.. într-alt fel se realizează printr-o forţă. nu va exista nici o existenţă. . este posibil ca ceva aflat în virtualitate sa nu se realizeze în actualizare^ Nu este de nici un folos. Căci nimic nu se mişcă la întîmplare. s-a arătat care sînt principiile lucruri! ale. /mişcarea/ se produce în mod natural. 388 1071b METAFIZICA Prin urmare. prin urmare. iar a treia este imobilă. Dar nu există mişcare continuă cu excepţia celei locale.23 De aceea. ^ Trebuie. prin urmare. sau a altui motiv. Apoi. care spun lurnea laolaltă".22 lizareP°" Apare aici o dificultate : s-ar părea că orice este ac ^ ^ seda virtualitate. /în cazul în actuali/"»' . dacă /acel principiu/ nu va fi în actualizare. să existe un astfel de pnncipw a ca. Intradevăr. . dar nu orice este în virtualitate p CARTEA LAMBDA (XII) 389 nde rezultă că virtualitatea ar fi anterioară. precum Leucip si Platon. • • • _ A V arhitectura o pune in mişcare. şi anume a celei circulare. unii f ilozon susţin ca actualizarea este eterna. Iar Fiim l primele existente dintre celelalte lucruri. dacă admitem existenţa unor Fiinţe eterne. Astfel mişcarea este continuă. fiu va exista mişcare. trebuie spus în lep-ăm^î S jr--. ei nu spun. iar. sau într-alt fel.19 Insă dacă există /un principiu/ motrice sau creativ.. nu se poate să existe „anterior" şi „posterior" făraş" existe timp. aşa cum este şi timpul Iar timpul este ori acelaşi lucru /cu mişcarea/.24 Dar de ce şi din ce motive se întîmplă aceasta. ci trebuie sa existe seminţe şi organe deînsămînţare.-/&Lura cu ac ta din urma. nu va exista mişcare eternă. apare aceeaşi imposibilitate. fie să piară (ea este eternă). C* " se va mişca ceva. dintre care d fizice. dacă e adevărat că există şi altcev a dar. Dar. ' generează de la sine/. în stare. Căci ei susţin că mişcarea este eternă. dar care nu se află în actualizare. şi nici timpul Intr-adevăr. nici pamm-ca. i ?l care nu CÎT>» • • ii .

dacă ele nu ar fi aşa. Haosul dK ţ. Este necesar însă sa se actualizeze f' -'!/aţa ^ tadinurmâ. în vreme ce celelalte lucruri pun în mişcare /alte lucruri/ Dacă. iar aceasta este circulară — ceea ce este evident nu numai prin raţionament. dar nu şi într-alt sens (după cum s-a arătat).. rezultă că există ceva care pune în mişcare fără să se mişte el însuşi. deoarece există Ceva care pune în mişcare acel lucru /Cerul/. alte principii i Capitolul 7 Deoarece este posibil ca lucrurile să stea astfel. e posibil să se afle şi în altă condiţie /decît în cea în care se află în momentul respectiv/. ' de unde e evident că ambele vor fi raţiune de a fi nentr " j r t ' r il'-i U CCSa r-p este veşnic altfel. Deoarece ceea ce este mişcat şi mişcă la rîndul său este un termen intermediar.asernenea. dacă urmează Petuu îr. Există ceva care se mişcă perpetuu cu o mişcare neîncetată. s-ar putea dezlega dificultăţile respective..<eTCt6t>|iriTOv>. Iar El pe aceasta o produce. acesta nu poate fi în altă condiţie /decît este/ în nici un chip.29 (A fi simplu şi a fi unitar nu este sitnp'a $ . dar ceea ce este în realitate trum primul obiect al voinţei <pVtArrt6v>. prima este mişcarea circulară. ceea ce apare ca frumos este o ^ al dorinţei . iar primul element /al a^eS ^ întotdeauna cel mai bun sau are o analogie cu acesta. într-un anumit sens. iar în cadrul aces • flata în actualizare. o arată Anaxagoras (Intelectul este ' A Zare"c*t^-krnpedocle. care vorbeşte despre Prietenie şi Ură.rn?rare ?1 dis^ugere. Dar că actuali-Zarea lre /totuşi/ prioritatea. acesta este raţiuneatîtpent • 6 aces~ pentru Altul. serlC1 A' 'nctia /dintre semnificaţii/ arată că scopul se află printre • le imobile. ce nevoie de căutat. Fiinţa este primul element. într-adevăr. Căci ele pun în mişcare fără să se mişte la rîndul lor. şi fiindcă. „scop" se spune în două sensuri.„ Ptea> C1 aceleaşi lucruri au existat veşnic.. J6*-' dacă cu adevărat actualizarea este anterioară vir'febuie p1Ce ' ucru există perpetuu [în mişcare periodică].31 Dar.perpetuu în actualizare. anume ceea ce se mişcă pe sine. el poate fi considerat imobil. dar într-alt fel fată de l * ^ actUali-/să se actualizeze/ fie faţă de un alt /principiu/ dif ' ^1*' a^ar principiul prim. ta ui sens dintre acestea. a semnifică o măsură. '^ . aşadar. Atunci existaşi ceva care pune în mişcare /Primul Cer/. el este raţiune de a fi pentru ceea ce este v ^fn°r-celalalt principiu este /raţiunea de a fi/ pentru ceea ce ' C .25 Iar faptul de a considera virtualitatea anterioară actualizării este corect.într-adevăr.. Şi gîndirea este un principiu.într-adevăr. astfel încît. Fiindcă prima dintre transformări este mişcarea de translaţie. dar şi în fapt — încît rezultă că Primul Cer este etern. lumea ar fi apărut dm Noapte. Altul trebuie să se actualizeze per-"i390 METAFIZICA E necesar. cei care susţin că mişcarea este eternă. un răstimp indeterminat. Seria pozitivă a contram cnxnotxva> este însă obiect al gîndirii în mod intrm '^ cadrul ei. a lucrului respectiv. prin urmare. astfel sînt mişcările /fundamentale/ De r? * i • i . dar nu e considerat în celălalt sens <eoil yâp Svrtov TO o\> to uev 30 0 ' /Dumnezeu/ pune în mişcare /fiind imobil/precum obiec1 'ubirii. Tindem spre un lucru eo el pare /frumos/ mai curînd decît el pare frumos deoarece spre el. ceva este mişcat. dacă actualizarea sa este cea dintîi mişcare. fie în modperio-6*• j 26 . s* existe ^ Sa r^m"la. De unde rezultă că Primul principiu est S'ne' C't?' într-adevăr. el spune că sufletul este /apărut/ mai tîrziu /decît Demiurgul/ şi în acelaşi timp cu Cerul. dar intelectul este P care de către obiectul gîndini. Dar. c Prin urmare.28 însă pune în mişcare în acest fel ceea ce este dorit şi ceea ce vu gîndit.) Dar şi frumosul şi ceea ce este {ic â o ca ^ însuşi se află în această serie. fiind o Fiinţă şi o actualizare eternă. iar în cadrul acesteia. El însuşi fiind imobil şi în actualizare. în timp ce simplitatea semni-iotuna' .1072a piui /mişcării/ pe care el îl considera uneori. în raport cu felul mişcării va fi şi condiţia sa diferită /de cea prezentă/ — anume ţinînd tot de o mişcare locală şi nu ţinînd de Fiinţa sa. . atunci. • primele /ierarhic vorbind/ dintre aceste obiecte ale gindirnşu dorinţei sînt identice: într-adevăr. din „toate laolaltă" şi din nefiinţă.. ca /acest ultim principiu/ zeze faţă de sine într-un fel. /cea locală/.Insă nici Platon nu este în stare să explice în ce fel este pnnci. precum sau N/5' â că nu a existat.

în acest fel. gîndirea care e intrinsec gîndire ţine de ceea sec cel mai bun şi este în cea mai mare măsură /astfel/ obiect ceva în cea mai mare măsură bun <r\ 5e voricn. cea mai bună şi eternă. pe care noi îl avem doar un scurt obir»-/' eoarece pentru noi a fi altfel /decît aşa cum sîntem de ob. or. M trebuie omis de cercetat dacă trebuie să admitem existenţa unei singure Fiinţe de acest fel. astfel încît El are o viată şi o durată continue şi nesfîrsite. precum pitagoricienii şi Speusippos. ce'/ eac eSCe. Căci sămînţa provine din alte elemente anterioare şi perfecte.34 El este. iar El este actualizare. dar nici o mărime infinită /nu ar putea avea .El fiinţează. fiindcă actualizarea intelectului este viată. ^ în mişcare un timp fără sfîrşit. •/j' Căci toate celelalte mişcări sînt posterioare mişcării te**"1 Este Iar pentru ce toate acestea se petrec în Capitolul 8 felul arătat. . Căci Intelectul este receptacolul inteligibilului si \ţ. Şi există în virtutea necesităţii prin care este bun. veşnică şi cea mai bună l dintre toatei'. Iar El r»st' a '>îlrurea ace^ f£l de viaţă. nu raţionează corect. Este. este lucrul fără de care nu există binele. senzaţia. Dumnezeu este de-a pururea fericit aşa noi sîntem uneori. gîndirea sînt ceva foarte ^ din'v sPeranţele şi amintirile sînt plăcute din "w cauza acestora 1072b 392 METAFIZICA Or. prin urmare. dar în alt sens. Afirmăm că Dumnezeu este o făptură. ' ° are C 9' CCX>TQ âpia-cot». din pricină că /la ei/ principiile plantelor şi ale animalelor sînt raţiuni de a fi. . i • -—'f M. Iar contemplarea *~ activitatea cea mai plăcută şi cea mai buna. aşadar. mai curînd decît acea /aptitudine de a fi receptacol/ este cee i ' telectul pare să posede ca pe ceva divin.'n /el/ se actualizează cînd le posedă. dar nimic limitat nu ar . el presupune violenţă. s-ar putea spune că omul este anterior seminţei.35 _ . ^ _ ^ S-a arătat şi că este cu neputinţa ca o astfel de rnnţa £ mărime. astfel incit Intelectul şi mtelmb l 7 identice. atîrnă Cerul şi Natura. limpede din cele de mai sus că exista eternă. de vreme ce orice mărime ar putea i Alifie limitată.CU nePutinţă. V CARTEA LAMBDA (XII) 393 1 u există mărime infinită). Acesta este Dumnezeu. Iar cei care. prin urmare. De exemplu. sau a mai multora şi anume • ra' de asemenea. însă ea este şi imperturbabilă îngenera '. ci lucrul perfect. C Dacă. arece despre numărul acestora ei nu au spus nimic precis. iar primu 1073a termen nu este o sămînţa. în timp ce frumosul şi perfectul se găsesc m ceea ce provine din aceste principii. trebuie reamintit şi opiniile altor filozofi. nu accepta că ceea ce e mai bun şi mai frumos se află chiar în /interiorul/ principiului. faptul e admirabil. Şi astfel El e principiu}2 Intr-adevâr. Iar Intelectul se gmdeste t ^ ^ îndu-se ca inteligibil. Iar El este şi viaţă. necesar este ceea ce nu poate fi altfel. imobilă şi separată de lucrurile senzoriale.« naturale. de aceea. cu necesitate. ^y. Plăcut ' ° Ur starea ^e veghe. Motivul: actualizarea Sa este plăcere. prin urmare. ci ea este fără părţi şi indivizibilă (într-adevăr.a r sens> în nr>e. El devine inteligibil atine"T mSM' " tofi m9' percep • • i• l • r i "-n sine şi gindmdu-se pe sine. astfel încît această /act |Unţe'. Iar dacă el este /mai feric't/ este încă şi mai admirabil. nu cel provenit din sămînţa. Iar actualizarea cea intrinsecă a sa este viata. . în fapt. . căci se referă la o acţiune în afara tendin-. ci celalalt — din care provine sămînţa.33 6 ar . litate infinită. necesarul se concepe în următoarele sensuri: într-un sens. ci este aşa ' absolut. Fiinţa aceasta nu ar putea avea o ^ mitată..

cei care susţin existenţa Formelor afirmă că Formele sînt numere. în afară de cele spuse aici. dar de asemenea. cele ale planetelor . Principiul şi primul temei al lucrurilor este imobil atît la modul intrinsec. opt la număr.e ultimul loc /Luna/. Noi să vorbim. Căci această ştiinţă are drept obiect de studiu P ' * astr°-rială şi totuşi eternă.41 Aceasta fie. este necesar ca fiecare dintre aces-P asari să fie produse de către o Fiinţă imobilă în sine şi eternă. vor fi însă şase cele care le învîrt în sens grad £ sferele primelor două planete. mulţimea sferelor cereşti. sfera stelelor fixe este cea care le antrenează pe toate în mişcarea ei. alături de deplasarea simplă î lotului. în timp ce pentru celelalte 1116 "mîn douăzeci şi cinci. Dintre acestea. (Cercul Soarelui e mai înclinat decît cercul Lunii. pe altele să le aflăm de la ' care le cercetează. -e este CH necesitate o Fiinţă. deloc nu-şi dau osteneala să demonstreze). Iar despre acestor mişcări vom spune acum ceea ce spun unii dintre m ticieni pentru a da o idee generală. Este. ca să existe un număr definitT mişcări. ba le văd limitate la decadă. iar ceea ce pune în mişcare °rH ' f. una este cea din. prin urmare.Concepţia despre Forme nu conţine nici o speculaţie proprie (într-adevăr. în timp ce celelalte /ştiinţe mate "^ Seru°-drept obiect nici o Fiinţă. prima şi a doua sînt identice cu /prima şi cea de-a doua sferă a Soarelui şi a Lunii/. iar mişcarea unică să fie produsă de ceva unic. prin urmare. necesar. dintre care. Polii celei de-a treia sfere sînt comuni pentru toate p an cu excepţia lui Venus şi Mercur care au aceiaşi poli. mişcările /circulare/ sînt mai j{ metr'a-decît sînt /planetele/ mişcate este evident chiar şi pentr mer°ase s-au ocupat moderat de chestiune: fiecare dintre planete P "'Cate _A • t • „ • i A • *-LC cStC «Ultrp nata in mai multe mişcări decît una singură.38 ^' ilt'a ' ^ estea/' sînt Fiinţe şi că.41 CARTEA LAMBDA (XII) 395 . dintre ele. iar cea de-a treia se mişcă după cercul ecliptic faţă de planul Zodiacului.1073a "%"<se .. Numai astfel este cu putinţă să se explice f '"^l mişcare a planetelor. eternă şi unică. Cît despre rest treb * ca pe unele să le cercetăm noi înşine. în timp ce consideră necesar să mai adauge i sfere orbitei Soarelui şi Lunii. corpul care se mişcă circular este fără repaus şi e etern. observăm si alte mişcări eterne. iar sfera aşezată sub aceasta şi care se mişcă pe un cerc ce taie la mijloc cercul zodiacal e comună tuturor planetelor. prima este sfera stelelor fixe. dacă se intenţionează sa^ 1074a fenomenele <TOC (pcuv6|i£voc COTOcxbaeiv>. Numărul total al sferelor purtătoare şi al celor care le mişcă în sens retrograd pe acestea este de cincizeci şi cinci. în cazul fiecărei planete.) Celelalte stele rătăcitoare se află situate pe cîte patru sfere fiecare. Eudoxos40 a aşezat mişcările Soarelui si ale Lunii pe trei sfere fiecare. acordă orbitei lui Jupiter şi a lui Saturn acelaşi nu ca şi acela. cea de-a doua se mişcă după cercul care trece prin mijlocul Zodiacului. dintre acestea. este evidentă l 394 METAFIZICA Dar trebuie cercetat numărul lor pornind de la -t" tică cea mai potrivită dintre toate cu filozofia ~mă nomie. dar. sferele în care planetele se mişcă sînt. numărul total al sferelor va fi patruzeci şi şapte. pe de altă parte. celorlalte p a adăugat încă cîte o sferă fiecăreia. u* secund conform aceleiaşi ordini în care sînt astre<e. ca. '"'n rmare.redea fenomenele". dacă celor care se ocupă cu aceste probleme li s-ar arăta ceva nou. (într-adevăr. (Iar /demonstrarea/ necesităţii /ca acest număr să fie acesta/ s-o lăsăm pe seama unora . pentru priI /Soarele şi Luna/. însă ceea ce este anteri-căex. iar în legătură cu numerele. s£ere s^ fje scăzut cu o sferă. ca de exemplu aritmetica s' ^ au Că. Or.^ anter*or celui pus în mişcare. în vreme ce sferele care le învîrt pe cele ale ultimelor patru planete sînt şaisprezece. dacă se intenţionează ca toate sferele. el produce mişcarea primă. nu e nevoie să se învîr-" retrograd decît cele în interiorul cărora se află planeta situa-.) Cea de-a treia sferă a tuturor planetelor are polii situaţi pe cercul care taie Zodiacul. Pa cum s-a arătat în Fizică). Callippos asază sferele în acelaşi fel ca Eudoxos [m ordinea distanţelor dintre sfere]. Să primim cu bunăvoinţă ambele metode. r~ac*evăr. astfel încît este potrivit de acceptat că şi Fiinţele şi principiile imobile sînt tot atît de multe. în privinţa num^r_" tora. cît şi în orice context dat. anume cele care se învîrtesc C£ A si care aduc în aceeaşi poziţie prima sferă a astrului situ-retf°S '^na dedesubt. pornind de la ceea ce s-a stabilit şi s-a definit mai sus. evident bne int • necesltate tot atîtea Fiinţe eterne prin natură şi imoCâ JCC' Ps*te de mărime din pricina arătată mai înainte. posibil de a fi conceput cu mintea. numălaolalt ' ". Dar de ce există tocmai acea mulţime de numere. dispuse . ei ba le consideră infinite. Iar dacă nu s-ar adăuga Lunii şi Soarelui mişcările despre care am vorbit. prin urmare. iar cea patra face un unghi cu aceasta din urmă în raport cu centru a teia. despre care spunem că o pune în mişcare Fiinţa primă Şi imobilă. de vreme ce este necesar ca ceea ce este mişcat să fie pus în mişcare de către altceva. dar să dăm ascultare celor mai precise.37 est naiura felelor este o Fiinţă eternă.

el pare a fi cel mai divin dintre lucrurile care m se arăta în ce fel este el astfel presupune a se depăşi anumit1 Căci fie că el nu gîndeste nimic. deoarece ea est " "*' Uzare. i •A „ mulţi indivizi. în modul mitologic. Căci.44 actUl~ Prin urmare. sau dacă gîndeşte ceva • . dacă cineva ar separa lucrurile si ar lua numai punctul iniţial.mai savanţi. Primul motor este unic si ca forma. /forma/ omului. si urmează si alte însuşiri concordante si asemănătoare cu cele de mai sus. este un scop. a nişte relicve. nici m'Şcar a mi^care> ci numai pentru astre. el ar considera că ei au grăit în chip divin. Prin urmare. de exemplu. e vădit că Cerul este unic.46 Doar pînă în acest punct. (Intr-adevăr. e pusa în evidenţă opinia strămoşească şi a oamenilor de la începuturi. în mod specific. e clar că ar exista altceva mai valoros decît Intelectul. există un singur Univers. se poate spune pe drept cuvînt că continuitatea gîndirii ar fi pentru el ceva trudnic. ce anume gîn^Ol> l > Fie că se gîndeşte pe sine însuşi.43) Or. şi aceea din urmă va avea nevoie ""ta /drenr ^rr^^i r^ • P^ilan f" •K P'• ^r. Căci se spune că aceşti zei au înfăţişare omenească şi că sînt asemănători altor animale.) D ar prima esenţa nu posedă materie.45 Celelalte însuşiri /ale zeilor/ au fost adăugate.lător? Sau e chiar absurd să reflecteze la unele lucruri? F clar prin urmare. va exista u ' ** rtlu^e cipiu. precum există /mai mulţi/ oameni. iar în acest ca ţn CARTEA LAMBDA (XII) 397 l lucru care îi constituie Fiinţa. " este necesar ca acesta /cel de mai sus/ să fie numărul Fiinţelor imobile/. sau nu • '' diferenţă dacă gîndeşte Frumosul. Căci faptul de a gîndi şi gîndirea se află şi la cel care gîndeşte obiectul cel mai râu. dacă nu este cu putinţă să existe vreo translaţie care să nu se asocieze cu translaţia unui astru şi dacă trebuie gîndit că orice natură şi Fiinţă neschimbătoare şi în sine. Dar lucrurile care sînt numeric o pluralit C^P'' materie. si transmisă urmaşilor că aceste /astre/ sînt zei şi că divinul cuprinde întreaga fire. Căci schimbarea se face înspre mai rău. anume obiectul gîndit. cît şi pentru folosul legilor şi al binelui comun. Dar ^ lmP°SIt>il să existe alte mişcări /perfecte/ în afara ceior admise ^. ele ar trebui să pună în mişcare ' "e vreme ce ele reprezintă un scop pentru o mişcare. Capitolul 9 Exista unele dificultăţi privitoare la Intelectul /clmn/^r fa. pentru fiecare. /p"1" ea fi /acela/ cea mai bună Fiinţă. aşadar. şi acele opinii /ale celor vechi/ au fost păstrate. atunci de ce ar ti el cînd mai degrabă ar fi ca cineva care doarme? rie g atunci există altceva mai presus de el. Este o tradiţie rămasă de la cei vechi şi din bătrîni sub formă d mit. Căci dacă ar exi Ceruri. astfel încît dacă acest obiect este evitabil (şi e preferabil să nu vezi unele lucruri decît să le vezi). anume că cei vechi au considerat că primele Fiinţe sînt zei. în vreme ce Socrate e divid/. i ic i . nu ar putea exista altă Natură în afara acestora. aşadar. Iar .48 Apoi. si ca n fiind el imobil. văr. Din toate acestea. fie gîndeşte altceva.49 . fie că este gîndire.' deşte ceva diferit. Iar ceea ce este pus în mişcare /de el/ se mişcă v '' si continuu. dat fiind că fiecare artă şi filozofie a fost descoperită de mai multe ori. iar aşa ceva este deja o mişcare. METAFIZICA 1074b Acum. ci virtualitate /a gîndirii/. forma este una şi identică pentru m 'l -• • . Maiîntîi. pînă în vremea noastră.47 şi nu a r interrnediul faptului de a gîndi el posedă valoarea sa. după putinţă. Căci dacă va exista o <k o alt /j m ° a mişcare. dacă El nu este gîndire /pură/ ci virtualitate /a eîndirii/. în mod verosimil. Us-1 potrivit de raţionat pornind de la corpurile aflate în aPart' aCa orlce m°t°r există pentru un mobil şi orice mişcare Pentru ţ111' C°r^ m°kil> nici ° rnişcare nu va fi pentru sine. cum nu este cu putinţa sa se meargă "^e divin scopul oricărei mişcări va fi vreunul dintre corpune care se mişcă pe cer. f ă Fiinţa sa este intelect. că /Intelectul divin/ gîndeşte obiectul cel mai J' 'n si mai de preţ şi că /acesta/ nu se modifică. gîndirea nu ar putea fi lucrul cel mai bun. avîndu-şi realizat binele sau. şi iarăşi pierdută. dar vor fi mult ^Ur^"n~ luate numeric. pentru a convinge mulţimea. oare este vorba despre mereu acelaşi au despre ceva diferit ? Dar oare diferă prin ceva. dacă ar exista şi altele.

şi. Şi nu e posibil să nu existe un raport al unui lucru cu un altul. Noi rezolvăm această dificultate m c .50 dirii ' **' neexist^n^ diferenţă între ceea ce formează obiectul gîn-ilr j . obiectul l'ştiinţei/. şi că astie sînt şi celelalte cîte participă la Tot. Empedocles spune şi el absurdităţi: într-adevăr. In schimb. voriotQX Dar se pare că ştiinţa. Fiinţa şi esenţa reprea obiectul ştiinţei/. ele vor fi identice. nici acest „toate". Căci Răul dintre cele două elemente. ştiinţa reprezintă obiectul /gîndirii/. deoarece toate sînt ordonate laolaltă în raport cu un /principiu/ unic. de vreme ce El este cel mai bun. în fapt. sclavii şi animalele au în mica măsură parte de binele comun.54 ^ A tia au dreptate considerînd Binele drept principiu. . de exem• 'm acuvităţile creative lipsite de materie. dacă a gîndi şi a fi gîndit sînt ceva diferit. precum o armată: căci binele /armatei/ se află s' în ordinea /ei/. Vreau să spun că toate lucrurile ajung sa fie în mod necesar distinse. opinia si gîndirea au întotdeauna un obiect diferit. el nu-şi are binele plasat într-o parte.ast~ Capitolul 10 Trebuie cercetat şi în ce fel Natura Totului posedă bin l ' optimul: oare ca ceva despărţit şi intrinsec. el spune că Prienia este Binele. în unele cazuri. El se gîndeşte pe sine. iar gîndirea /sa/ este gîndire a gîndirii <f\ voriotq vofiaEKx.respunînd că există şi un al treilea termen?1 trarii>Prc' Unii filozofi consideră materia ca fiind unul dintre co ^ ^ceaStâ cum cei care opun inegalul egalului. Dar ea este principiu şi luată ca raţiune motrice . Apoi. ce fel de lucruri ^ cei care grăiesc mai bine şi la cine se află cele mai mici di ic ^ Toţi filozofii susţin că toate lucrurile se nasc din contr^'vor. orice nu are materie 1075a 398 METAFIZICA este indivizibil. elect.. ori ca formă. . iar în activităţile teoretice raţiunea si sîndi'"â YPl)Y0*r w 1 ' l t O prezintă. atunci cînd nu există materie. sau majoritatea lor sînt ordonate.v toate vor participa la Rău. După cum intelectul uman are de f sa supremă se găseşte în întregul /obiectului gîndît/')1" """ ce este necompus măcar într-un moment determinat (" °U Ceea ment. dar nu într-un mod similar: şi înotătoarele. în afară de Unu. au. Nu trebuie să omitem cîte consecinţe imposibile sau absur rezultă pentru cei care vad lucrurile altfel. Sau. dar în . Totuşi^ Va ^ t0tUna CU obiectul g"lndiru-nezeu/ ^ mai răm^ne o dificultate: oare obiectul gîndirii /lui Dum-î^Pirtil c°mpus? In acest caz. şi plantele /sînt astfel/. sau multiplul un CARTEA LAMBDA (XII) 399 e rezolvă si ea în acelaşi mod: materia nu e un contra-altui contrariu. Lucrurile acestea se petrec ca într-o casă unde există numai foarte puţin loc de activitate la întîmplare pentru persoanele libere. în cea mai mare măsură. tea din contrarii ? într-adevăr. ci există mereu un astfel de raport. anume dacă este astfel luat ca 1075b f alitate. rQozofi nu consideră drept principii Binele şi Răul. ci toate lucrurile. acţionează la întîmplare. mai curînd. senzaţia. conform cu care intre acestea îi soseşte Lui binele ? Căci esenţa gîndirii si a lucru lui gîndit sînt diferite. sau într-o alt ^ f m°~ '0 ~ rea sa fel Gîndirea însăşi se posedă pe sine de-a lungul întregii et ' Ot. Căci nu generalul exista datorită ordinii.Aşadar. şi înaripatele. ite. ca principiu motrice. a ordinea există datorită generalului Totul este ordonat laolaltă într-un anume mod. Un astfel de pnnci-piu pentru fiecare vietate îl reprezintă natura sa. el s-ar transforma /intrînd / egului /Univers/. i ste el principiu nu ne spun. Mai degrabă — în acesta. etutindeni mai ales Binele este principiu. sau ca o ordine? S în ambele feluri. şi numai în mod auxiliar se au pe sine drept obiect. contrariile rarrun n ^ fiecare de celalalt. nici „din contrarii" nu este corect: căci ei v ^^ besc despre substraturile unde se află contrariile — cum apar j. şi în general.

Alţii. cel puţin mişcare ^ fi inexplicabilă. fac din Fiinţa Totului o realitate lipsită de unitate şi acceptă /existenţa/ mai mu tor principii. Intelectul pune în mişcare. în P ce altele sînt nepieritoare. nici luat ca raţiune formală Cel puţin nu va exista nici unul dintre contrariile care produc /lucrurile/ şi le pun în mişcare. întradevăr. absurd că el nu propune un contrariu Binelui şi Intelectului. reduc totul la Unu. fie stăpînitorul unul singur. afară doar dacă nu se întâmplă precum spunem noi. ci -vom ' un principiu al /ultimului/ principiu. în consecinţă. Şi nimeni nu spune din ce pricină unele lucruri sînt pientoare. prin faptul că există sau nu exista. Şi nici nu e posibil să spună de ce. luat ca raţiune motrice. loţi cei care vorbesc despre contrarii nu se servesc de contrarii cum trebuie/. într-adevăr." Us'unu susţin că cele-ce-sînt provin din ceea ce nu este. si cum anume s-a arătat. Ura este Fiinţa Răului. şi asta deşi consideră că toate lucru-jPr(Jvin din aceleaşi principii. sufletul. trupul. existenţele eterne nu vor exista. (Căci o Fiinţă. dacă nu ar face-o în felul nostru. Or. dar pune în mişcare în vederea a ceva. nu există nimic contrariu Prirnulu' j toate contrariile au materie si acestea există în virtualit ' i °ârece alături de lucrurile senzoriale nu vor exista si alte ent 't " ^ ' 'nuv exista principiu. realitatea refuză să fie guvernată rău: „nu-i bine cu stăpîm. afirmînd că numărul este primul element matematic şi că astfel există mereu o altă Fiinţă care urmează /altei Fiinţe şi /mereu/ alte principii pentru fiecare /Fiinţă/. precum la teoW' • i r^" f •• o Ş^ la Iiln zofn naturii. în timp ce noi nu trebuie -"r ceva. ' Utl alt n ' Cesar ca C£i care admit două principii să aibă în vedere P'itfebu' 1^>1-U suPer'or>lar cei care aşază Formele drept princi06 Pricină ei Să a *n ve<^ere un a^ principiu superior. în plus. de vreme ce. potrivit cu care din cele două acţionează atunci Prietenia ? Dar este absurd şi faptul că Ura este indestructibilă.55 Anaxagoras. fiindcă ar fi posibil ca ele să nu existe Dar faptul de a produce ceva este posterior virtualităţii /de a produce/. anume că existenţa unei cauze motrice /produce această unitate/. Nu e clar ce înţelege Aristotel prin „realitatea luată ca u . Iar arta medicală este cumva sănătatea. nimeni nu spune prin ce anume numerele. ca s. deoarece este o parte din amestecul originar. de asemenea. aşa ca. afară doar dacă nu s-ar aşeza în ordine /teoriile lor/. cum va apărea mărimea şi corpul conţin din entităţi fără dimensiune ? Căci numărul nu poate produce cor pul extins nici luat ca raţiune motrice. °" Iar dacă există Formele /platoniciene/ sau Numerele /n' ciene/. ordine."^ NOTE l.) ifOr. totuşi esenţa /celor două raţiuni/ nu e identică. Prin urmare.57 > nimeni nu spune de ce există veşnic generare si care este s. •"p • . Apoi. la ei. dacă e cu putinţă ca acelaşi lucru să fie principiu şi ca materie. n contribuie cu nimic la /existenţa/ altei Fiinţe. spune că Binele este principiu. generare si cele cereşti. ele nu vor putea fi raţiuni şi cauze pentru nimic Iar dtotuşi vor fi cauze /pentru unele lucruri/.58 Cei care însă. trebuie renunţat la una dintre aceste premise. pe de altă parte. generării.(stânge laolaltă toate cele). în general orice formă şi lucru formează o unitate.^ E posibil sa înţeleagă realitatea văzută sintetic şi nu an CARTEA LAMBDA (XII) 401 _________ . şi luată ca materie. ele există.56 Este. pentru el. Or. şi ca raţiune motrice. Căci din Participa sau participă /lucrurile senzoriale la Forme/ ? 400 METAFIZICA 1076a Iar ceilalţi filozofi trebuie să aşeze ceva contrar' nii şi celei mai nobile ştiinţe. nu ne siliţi să facă aceasta. de unde rezultă că acel ceva /este Binele/.

adică despre motorul cel mai apropiat ? o. Pitagoricienii nu re"mP C£ drept Fiinţe. deci este divizibil la rîndul ui materie şi formă.oriilor. Forma sănătăţii din mintea medicului produce sănătatea atunci cînd se întrupează în alt corp. Metoda tipică a lui Aristotel: la modul propriu lucrurilor sînt nenumărate. expusă deja în Cartea Alpha Mare: Raţiunea finală trebuie considerată unită cu raţiunea formală. ^c'| s. cărora li se adaugă un principiu sau o raţiune exterioară — cea motrice. şi nu dependentă şi indeterminată. Dar în măsura în care realitatea este văzută drept ceea-ce-este ca fiind. 14. Dar Fiinţele (vii. Categoriile sînt genuri separate care nu comunică At întreabă Aristotel. urmîndu-1 pe Anaxagoras. în general. nici bronzul nu sînt formă. respectiv ca o existenţă dintr-o perspectivă universală. 16. iar bronzul este reductibil la metal. prin intermediul artei. Platon şi platonisePara docsi asociau în aceeaşi natură Formele şi Numerele. asemenea principii primordiale tre-le sa existe 9 A ' felul 'i nstotel numeşte aici forma „natură". Autonomia Fiinţelor le permite acestora să fie raţiuni pentru toate celelalte existenţe. sau din intelect. şi nu suflet l său. în C'eflU Xenocrate le distingea în două tipuri. generarea are loc din virtualitate. ^esPre m C V°r . or. Această diviziune în trei principii imanente. trebuie comparată cu diviziunea în patru raţiuni. ceea ce nu poate da seamă de boeatia realităţii. respectiv materii ultime ^ ra este un corp care admite o definiţie. este vorba ^ ^onz i ' ^ nu despre pămînt din care se presupune că este alea402 METAFIZICA există sPan11. sau la k. . E vorba despre Primul motor. U. ' l: 12. Ross.. ci partea sa intelectuală.rea generală este la platomciem şi la pitagonciem. Ceea-ce-nu-este ca negaţie pură.We COncePtu' de Fiinţă (numită aici „ceva determinat") se 10 a.ndelung discutat de interpreţi cred ca este următoarea: m mod L Qjut teologia şi metafizica coincid. 4. 5. Dacă regresul la infinit nu este stopat. Cartea Zeta pentru Mociaz. şi studiul introductiv. Aristotel susţine că. Aristotel ^ ge astfel soluţia sofistică pentru care lumea este într-o dispersie K °" Iută. există totuşi şi excepţii: sufletul. raţională. Chiar icamci bila. ceea-ce-nu-este ca virtualitate şi ceea-ce-nu-este ca fals.matenei> respectiv formei. 7. nu mai există principii. formele materiei. trebuie făcut apel la mai multe materii.O asemenea identificare contrazice însă îndelunga preocupare Sj'. despre materia cea mai apropiată de formă si nu despre k eria Prlrriordială.vrile anterioare cu materia senzorială. sau me-c •' cu teologia. cel puţin) se compun dm suflet şi corp. care ^'. deoarece principiile sînt la fel de numeroase ca şi lucrurile (" prin urmare nu mai au valoare epistemologică). Cît despre privaţiunea de formă — ea nu trebuie văzută drept un principiu independent.P mele şi numerele de realitatea sensibilă. datorită incertitudinilor de punctuaţie mai ales.'ca materii primordiale). Pentru a se explica diversitatea lucrurilor. O analogie: aşa cum forma se transmite natural de la om la om. tot aşa ea se transmite şi artificial. reallt*l'l" T r. V. despre care va fi vorba mai departe. în cazul statuii. V. pp.. care supravieţui ţiei trupului. aşadar. 6. De exemplu. o lume fără principii este haotică. decît Numerele. apetit şi trup. dar „analogic". ceea ce înseamnă ca aces^ tea pot fi considerate raţiuni . exprimat în teza aristotelică fundamentală că este imposibil de dedus categoriile unele dintr-altele. 351. în primul caz. Evident. iraţională. mai cu seamă dacă. fiindcă este 'u ° ronomâ. determinată. metafizica este valabilă pentru întreaga existenţă. globală. sau despre primul motor pornind de la obiectul în mişcare. pe de altă part l respinge şi soluţia platoniciană. cun°' . se admite existenţa unei Inteligenţe unice. Explicaţia acestui para-din car v11 _ _ _ AI . . Metaph. incognoscibilă. Fiinţa este primordială. ce trebuie să se ocupe numai cu materia suprasen-\f\. cum ar putea exista un element cornu " ^Se astfel încît aceleaşi elemente să fie comune pentru toate \ •> ^ 13. pentru care numărul principiilor se reduce la cîteva în mod absolut. V. Text dificil de tradus exact.ar părea că Aristotel identifică prima filozofie. 15. Pe de-o pane. relaţional l * regrupa în cîteva categorii fundamentale.

că este o entitate simplă. II. deoarece dacă nu este astfel. „ 'mp ce 17. văzută ca o femeie oarecare. nici măcar inteligibila. continuă si eternă şi la rîndul său pusă ^Şcare de motorul imobil care este Dumnezeu. Platon. de acest fel /tată la modul general/. sau principiul material. numai că nu există efectiv a. ca iubită. 23. UnaUreil UCrU Care mi?ca Pe un altul este> ^a rîndul său. El este pus direct în mişcare de către motorul imobil — Dumnezeu. Timaios. Virtualitatea nu se actualizează de la sine. căci el rec zintă finalitatea unei mişcări. Este vorba despre Cerul stelelor fixe. evident. acesta are cară ^ particular şi nu poate fi un principiu universal. adică din virtualitate. 76. intl j. este imobilă pentru iubit (un fel de „stea polară"). dar care este capabil să mişte altceva Or care sînt capabile de aşa ceva sînt cele care sînt obiect l Ucruri şi finalităţii.) Dar cum mişcarea este eternă. Neexistînd materie." Dar scopul imobil poate fi şi „ceva" şi . actualizarea este principiul formal. princiPlU ' y Cartea Eta.ţe_ Principiul motrice se află în afara majorităţii lucrurilor n dar în interiorul celor însufleţite. Este vorba despre sfera stelelor ţn ^ a ln miŞcare uniformă. desigur. Materia este virtualitate. Cred că Aristotel vr' • spună următoarele: luat în sine. ceea ce înseamnă. m sen CARTEA LAMBDA (XII) 403 * fie principiu al tuturor lucrurilor. dorinţa este principiul motrice. reluată de Ross 'l °^1 In traducerea lui Ross. ele nu sînt deci continue. (b) somethine at 'li! an action aims. căci nu este necesar ca virtualitatea să se actualizeze. Platon. este proprl ' . Fiind vorba despre un ce determinat. privit dintr-o altă pespectivă. Dar trebuie să existe men a' se"ei lucrurilor în mişcare." • *£za eternităţii lumii — esenţială la Aristotel — rezultă aşadar (Je i eZa ca v'rtualitatea nu se poate actualiza de la sine. Textul manuscriselor — probabil corupt — este in' *'r • Sînt două tipuri de corecţii mai importante: a lui Schwenele ^ţ^i'-pe care am adoptat-o şi eu. astfel încît 2jj TJ rPetuă circulară să producă şi generare şi pieire pe pâmînt. iar între Fiinţe este privii m-' ^'"^ simplă. ci numai . actualizarea trebuie să aibă întîietatea. _ 25.•• este obiect privilegiat al gîndirii. Acesta nu poate fi decît 404 METAFIZICA ceva imobil. ci numai actualizare pură. el.5 ss. trebuie să existe deja o plantă actualizată. trebuie să existe altceva deja în actua-l'zare (Pentru ca sămînţa să devină plantă. 31. 30a si 52-53b. Lucrurile pozitive sînt în mod intrinsec obiect al " A. 21 Mişcarea este trecerea de la virtualitate la actualizare. nu va exista nici virtualitate. Leucip. se poate mişca De exemplu. Dar pen-ca această trecere să se facă. Trupul este ec ^ lent materiei. Lumea nu poate apărea singură din haos.pentru toate cele.cinev " fel încît distincţia nu are prea mult sens. Diels-Kranz. mobilă. «adar. v. Tatăl. ea este. e e ^°rinţei 29. în vreme ce întocmea întreg Universul. şi a lui Christ. f 18. ea are nevoie fix flVa » 'n actualizare perpetuă. de asemenea. Dar. textul sună astfel: „For the final caii ^ some being for whose good an action is done. Virtualitatea este materia. intelectul este prin formator. orincipiu al fiului în general. ceea ce presupune o actualizare prealabilă. . SU' ta lumii presupune existenţa unei actualizări primordiale. orice scop este imobil. Dar dacă e considerat ataşat unui lucru sau unei fiinţe. Aristotel nu cunoştea. Rezultă că virtualitatea nu poate aparţine acestei Fiinţe. aflat într-o perpetuă mişcare de rotaţie. iubita. 22. identificat adeseori c ^. Ontologic. care nu-i alterează Fiinţa. locala (de translaţie) este continuă (adică neîntreruptă). mişcat de Un Prim t 'Pnn Urrnare> ^ este un intermediar. care nu este divizibilă într-un subiect şi un pred ^ -a 30. în general. m'?care 'St° exptaă necesitatea cercului oblic al eclipticii.' DUJSU1 unei acţiuni. mişcarea s-ar putea opri. ceea ce e totuna cu a spune că ea nu are materie. care îl atrage ca un magnet. Timaios 30b „Datorită acestui gînd. p. ce nu poate fi gîndită prin asocierea unui subiect şi a unui predicat. ofers _ venirea sau alterarea au o limită. principiul mişcării trebuie să f ie etern în actualizare. numai circulară (a astrelor). 24. El plasa intelectul et ?i sufletul în trup.

ce ^ diţională grecească. dar şi fiindcă este finalitatea tuturor lucrurilor. şi cu Fiinţa în sens de s'ubie^T' ^ minat epistemologic coincid. precum Cerul. Saturn. unele perfecţionări sistemului sfere-si M aCCStUia: ^ăugînd Soarelui şi Lunii cîte două sfere. Or. la fel ca sfera stelelor fixe. toate caută să-şi realizeze binele. vorbind despre reprezenta l vechi. cum se vede. astrele sferei ^ ^ toare sau pe toate trei laolaltă. asa-numitul calendar luni-solar (important Pentru cult).ceste s'ere cu mişcare retrogradă vor fi tot atîtea cu cele ste'elor f ?Ca norma'> mai puţin una pentru fiecare planetă. 44. celor 33 de sfere l se mai adaugă 22. ajungîndu-se la 55. deoarece nu poate fi altfel decît este. vezi Republica). Sfera stelelor fixe este mişcată direct de primul principiu. Stabilirea numărului sferelor cereşti se baz ipos ează>înultin za. pe care deja îl descria. De vreme ce principiul are o anterioritate vr. 38. este inalterabil şi etern în mod necesar. Eudoxos din Cnidos (391-338) a fost discipolul lui Archytas dinTarent şi al lui Platon. Reţu ^'^ cea filozofică a Zeului ca principiu şi creator al tuturor uc ^ Motorul imobil. lipsită de virtualitate. Este bun. să existe mai multe motoare imobile. Era un mare matematician care a rezolvat şi JŞa-numita problemă delfică — duplicarea cubului. alterarea este pos-. a*ll:' asemenea. De aceea el este inalterabil. Astronomii greci. perfect şi etern. fiecare sferă planetară trebuie să fie pusă . deoarece mişcarea ei se transmite 406 METAFIZICA efectiv tuturor planetelor. „cei vechi" se . pentru fiecare planetă. 33. P m Sfera stelelor fixe este pusă în mişcare de motorul imobil.) Aşadar. devine 33. cu mişcare retrogradă. Aristotel are în vedere motoarele imobile. începînd Eudoxos. Ul Caii. fiind imobil. trebuie ca. Fiinţa j msubiect determinat ontologic. Or. forma sa cid cu individul. Fiecare sferă planetară are. „ -' ordine ontologică. S-a ocupat şi cu proWeme de geografie descriptivă şi de etică. A adus. prin cun dragul cunoaşterii.32. '°r'nclu A £ Ca m'?carea sferelor exterioare să se transmită sferele Se •' . discipol al lui Aristotel. Interpretările sînt diverse Cred *' toarele imobile se apropie cel mai mult de ideea de divinitate f" d ele actualizare pură şi finalitate a mişcării pe care o determină 'Pe d altă parte. pe constatarea empirică că sînt şapte „planete": Luna 's "^ atla''~ Venus. un motor imobil şi etern. 40.". sau conţin un singur individ. ca motor imobil. în absenţa materiei (sau a virtualităţii). Fiinţele care sînt motoarele imobile ale astrelor sînt dispuse într-o ordine ierarhică. Primul Motor nu are parte nici tefl A mişcare locală. Marte. eter45. 39. ceea ce este acelaşi lucru. sau. şi pe care Platon îl credea o necesitate (v. lui Marte. permite întîlnirea acestor concepte a dictorn. Este desigur vorba despre mişcarea cercurilor (sau a sferelor) fiecare în parte fund o mişcare circulară şi uniformă. Or. ^j Omul va fi anterior seminţei. Jupiter. deoarece mişcarea presupune transformarea unei virtualităţi. sUceaS" 34. explicau mişcările aparente ale planetelor prin combinaţii de mişcări circulare şi uniforme (conform unui proiect avansat dePlaton. «au în ' lcăr^e aduse de Aristotel sistemului lui Callipos con-Clre să" r° erea unor sfere intermediare. CARTEA LAMBDA (XII) 405 35. * nform aceluiaşi principiu. Venus îmb rCUr' "te Una' ^stfel' numărul sferelor. Este vorba despre o aplicare a principiului priorităţii actuali-irtualităţii. zări' âS . care este reprodusă de ordinea planetelor. Nu se ştie exact dacă. aşadar. a Zeului fericit. Omul nu poate decît sa încerce imitarea lui Durnneze ^^fc ta se realizează prin contemplaţia dezinteresată. ci gica ° M'scarea locală este cea dintîi dintre mişcări. nu neapărat temporal. !• Callippos din Cyzikos. Aşadar. (Sfera u este compensată. Ceea ce este actualizare pură nu se poate mişca. care determină mişcarea universală pen tcontra-finalitatea lucrurilor. Lui i se atribuie prima încercare sistematică de a explica mişcarea aparentă a planetelor cu ajutorul unor mişcări circulare şi uniforme. ' e'Mercur. coleg şi prieten udoxos. m|5Câre de o Fiinţă eternă şi imobilă. Urmează un pasaj esenţial din Aristotel: descrierea Fiinţei Supreme ca actualizare absolută. în cadrul Academiei. Aristotel reuşeşte să facă să coincidă două reprezentări. 43. Or. de la 26. A nfn. ce-şi este sieşi finalitate.

^ ^ să se ia pe sine în mai mare măsură drept obiect al cun . ce par să cu-'U' A. dar ca scop sau finalitate. p a. producînd o '* supremă. că absenţa mate identifice gîndirea cu obiectul său.biectul gîndirii ca pe un tot. el nu este perfect. Aristotel observă că. 53 Trebuie observat că la Aristotel materia nu este opusă formei un contrariu altui contrariu. Autonomizarea definiţiilor la urmaşii acestuia. S-ar putea spune. Referire la Hesiod şi la alte teorii mitologice care pun Haosul la originea lumii. Rolul lui Socrate. deoarece nu-şi exercită funcţia principală. cît şi de către pitagoricieni. Obiecţiile lui Aristotel. în analiza . ambele contrarii. 58. 55. 54. Existenţa contrariilor — de pildă. 57. Aristotel vrea să demonstreze că Intelectul divin se gîndeşte pe sine. deoarece incoruptibilitatea este Binele. corpuri geometrice) nu pot exista ca atare în corpurile fizice FI nu sînt Fiinţe. Formele au caracteristici de universale dar şi de individuale. de pildă. Răul nu este etern la Aristotel ca şi la Platon. individualul este actualizare. 56. ^ exemplu. Critica teoriilor pitagoriciene care consideră numere entităţi materiale. din reuniunea dintre un gen şi o diferenţă. Teoria Formelor: cum şi de ce a apărut ea. 59' Homer.catâ /Fiinţelor/ naturale.Atu atît mai mult gîndirea respectivă va fi ceva inferior. sau gîndire pură. intelectul nu va fi actualizare pură. î CARTEA LAMBDA (XII) 407 nh'ectul gîndirii îl formează în general lucrurile compuse: o nstâ. Este vorba despre platonicieni. reprezentînd un scop. caldul şi recele — une existenţa unui substrat — de pildă.) Intelectu divin este însă actualizare pură. (Astăzi am spune că orice lucru mecanic presupune un consum de energie care se face pe seama măririi entropiei unui sistem. Imposibilităţile ce decurg de aici. fără să-1 mai distingă în părţi. Arta medicală (care există în mintea medicului) este o virtualitate care se actualizează în vederea unui scop -sănătatea —ce reprezintă Binele. corpuri vizibile 46. Numerele nu pot fi autonome. referitoare la materie <ev rf\ yxe665cp •m wv qnxnKcbv rapt Tf\q -oXriq>. 47. fiindcă orice se mişcă se mişcă în vederea a ceva.1 Or de vreme ce cercetăm dacă există o Fiinţă imobilă şi eternă "m dara. Efortul apare atunci cînd ceva devine din virtualitate actualizare. Reluarea obiecţiilor la teoria Numerelor ideale. obiectul inteligibil este întotdeauna superior m lectului care îl gîndeşte. într-un anume sens. care este ea. cele două pot fi. şi dacă există. Cauza motrice transformă virtualitatea în actualizare şi astfel realizează unitatea dintre ele. deoarece este mereu nevoie de un motor activ care să facă aceasta. iar forma este actualizarea virtualităţii. Soluţia este ca Intelectul divin să se gîndească pe sine. ştiinţele discută asupra propriilor lor definit" sa ^ de bază. pentru Intelectul divin ea constituie condiţia per' « Materia. aşa cum susţin unii platoniciem. Capitolul l S a arătat în ce fel este Fiinţa lucrurilor senzoriale. unele reluate din Cartea Alpha Mare. Se reia critica teoriei Formelor. Diferite variante ale teoriilor respective. j. ci proprietăţi. considerate Fiinţe de către unii platoniciem. Dacă Intelectul divin nu gîndeşte nimic. şi acel ceva este Binele. căci atunci nu ar mai putea fi nimic care să-i fie superior. iar Formele nu pot fi numere. Aristotel crede că anumite catastrofe întrerup evoluţia cunoaşterii. apoi vorbindu-se despre Fiinţa luată ca actualizare. Chestiunea posibilităţii combinării unităţilor aflate în interiorul unui număr. . Diferite obiecţii. 204. •• --a însă Intelectul divin să gîndească ceva compus ? Analogia Cv"11* ^ i este cu intuiţia sau contemplaţia mistică. fiind. apa — care să poată 5 ni pe rînd. onditie apare intelectului uman doar uneori. Aşadar. 48.refereau mai curînd la astre. Materia este virtualitate. Aşadar. afirmaţia — aparţinînd mai i filozofilor naturii — că totul se naşte din contrarii este falsă. referire la Parmenide şi la eleaţi. cu cît o disciplină este mai teoretica. Aşadar. obiectul respectiv. Universalul este virtualitate. dar ştiinţa se poate referi la ele prin metod abstragerii. Intelectul este Binele. sau dintre materie şi formă. Cum sînt unităţile din care sînt alcătuite numerele. celor senzoriale. II. identificate. Dacă gîndeşte un alt obiect în afara lui însuşi. în calitate de obiect inteligibil in*^ tatea sa. fi perfectă gîndirea trebuie să se gîndească pe sine. 49. Apoi. prin urmare. ( 50. lipsită de orice virtualitate. Critica teoriilor platoniciene care văd în Unul şi în Marele şi Micul un principiu. Fnndu-i superior. Entităţile matematice (puncte feţe. h CARTEA MY (XIII) Critica teoriilor pitagoriciene şi platoniciene care atribuie numer l şi Formelor o existenţă autonomă. îi va fi superior. şi nu pur şi simplu ca raţiune motrice. Iliada. care astfel trebuie reluată iar de la început. într-adevăr. Dar există şi lucruri rele şi urîte care sînt gîndite.

şi 'inl1' • . Or. dat fiind că unii filozofi au în vedere ambele genuri. sau să f atemat'" de lucrurile senzoriale (unii filozofi spun că ele sînt f i^aratc dacă nu sînt nici într-un fel.5 Căci /entităţile matematice/ se vor diviza.trebuie mai întîi cercetate opiniile altora. deopotrivă. este clar că nu e posibil de divizat vreun corp /real/. astfel încît dacă ei ar greşi pe undeva.. dar sînt cîte trei rînduri de suprafeţe — cele situate în afara suprafeţelor senzoriale. fie că nu există. Acum. Iar dacă vor exista toate acestea exista. că două corpuri nu pot ocupa deodată acelaşi loc4. /în entităţi matematice/. o dată ce corpuri e fizice sînt divizate. puncte în raport cu care nu vor mai exista alte puncte diferite. în timp elelalte sînt anterioare corpurilor matematice). sînt Fiinţe. "t si numerele matematice. s-a mai spus —şiţine de acelaşi raţionament — că celelalte puteri şi naturi se află în corpurile fizice şi că nici una nu este separată de ele. nici restul nu poate fi. Apare. şi dacă îns l Vn °e anume. argumentul respectiv este 1076b fictiv s-a spus. ci felul acestei e ' * Capitolul 2 Că. liniile şi elementele înrudite. s-a arătat în cartea dedicată aporiilor. o aglomerare /de linii şi de puncte/ absurdă: rezultă. Căci este de dorit asta. altminteri.6 C «' iarăşi. Care este deosebirea.Căci aceste subiecte sau tot vehiculat în cănile T} e Publicului larg cbnc twv ecp-nptKcov XoYcovx3 esent l. diferite de acestea şi anterioare co p ^ ^ sensibile.. fie că ele există /autonom/. aşadar. dacă este adevărat că corpurile non-senzoria„. acestea în linii. vom vorbi separat despre Formele j^ Uate a^so^ut Şi /doar/ atît cît o cere regula /metodei/ <Ka9' <ksti ^OV> ^"pvv>. trebuie cercetat mai întîi în legătură cu entităţile matematice... faţă de e vor trebui să existe alte linii şi puncte anterioare din pricina celuiasi raţionament. nici linia /nu va putea fi divizată/. în timp ce. oricare ar fi el. sau dacă ele sînt sau nu principii şi Fiinţe ale lucrurilor. cîte un singur rînd de corpuri în afara celor senzoriale.a°easta' trebuie să îndreptăm cercetarea spre chestiunea > anume dacă Fiinţele şi principiile lucrurilor sînt numere 412 METAFIZICA şi Forme. C° re celor senzoriale. alţii consideră că ambele au aceeaşi natură. Dar nu-i cu putinţă nici ca astfel de naturi (numerele) să ies^ parate /de corpurile fizice/. nici măcar naturile fizice n vor fi divizibile /complet/. ' tre°uie să vorbim despre numere numai ca despre entităţi • ™tlce. fie nu exi . Căci el ar trebui să se dividă în suprafeţe. fie că acestea sînt naturi de acest tip. /entităţile matematice/ nu pot exista /ca atare/ în corpurile senzoriale şi că. Lucrurile acestea s-au spus mai înainte. dacă poţi spune unele lucruri mai bine /decît predecesorii/. fie există în alt mod. m vreme ce alţii spun că există numai Fiinţe matematice. dacă există /în realitate/ entităţii ce. Insă este necesar.2 |ir aceasta trebuie să o facem. Astfel. apoi /alţii susţin/ că Formele sînt Fiinţe. să nu ne mîniem împotriva noastră înşine în mod special. astfel. conform aceluiaşi raţionament şi supra-31111 luate în sine vor fi anterioare suprafeţelor aflate în corpurile K'le astfel încît vor exista alte suprafeţe şi linii diferite de cele 1IT1 ' te' corpurilor /matematice/ separate /de corpurile fizice/. aSr° l suprafeţe şi linii sînt ataşate corpurilor matematice. După chestiunea Formelor. atît Formele. Şi iarăşi /vor trebui să existe/ alte puncte anterioare acestor puncte plasate pe liniile anterioare. ăsjv0r CARTEA MY (XIII) 413 re celor ale sînt '"• i separate (căci elementele necompuse sînt anterioan ^er e. fie că ele nu sînt astfel. să nu mergem laolaltă cu ei. Căci dacă vor exista corpuri se^Q[ de corpurile senzoriale. ele să fie sau precum unii spun că ele sînt. sau.. vor exista linii ale acestor din urmă suprafeţe. de pildă. există două opinii în legătură cu aceste probleme: unii susţin că entităţile matematice.Apoi.' un fel. precum numerele.si. prin urmare. astfel încît problema controv k'C' pentru noi va fi nu existenţa acestor entităţi. /să ne întrebăm/ dacă există cumva sau nu rne. dacă este imposibil de divizat punctul. cele aflate în . iar pe altele — nu mai rău. fără să adăugăm /numerelor/ o a natură. nici în celălalt. alături de suprafeţele corpului matematic. la fel ca şi puncte şi aceluiaşi raţionament). dar se află situate în asemenea naturi /indivizibile/ ? Consecinţele vor fi identice. liniile în puncte. aceasta este cea d cetare. astfel încît. dacă am avea vreo opinie în comun cu ei. în plus. iar dacă aceasta nu poate fi divizată. e limpede că şi alături de suprafeţele /fizice/ tr existe suprafeţe /diferite/.

sau o suprafaţă ? O astfel de ipo fi dincolo de putinţa simţurilor noastre! . în afara acestor Fiinţe. aceasta sar putea CARTEA MY (XIII) 415 / unctele. şi aşa s-ar ajunge. şi de entităţile intermedia "^ "^ există nici număr /în acest fel/. i nu toate lucrurile anterioare prin ?1 t0t rin Fiinţă. dacă nu ' "proprietăţi autonome faţă de Fiinţe. dacă aşa ceva este cu neputinţa. ci . apoi cea în lărgime. este clar că şi acel /p""^' nu pot să fie despărţite de lucrurile senzoriale. din suprafeţe Ş1 ^ Or. prin faptul că el poate deveni ceva însufleţit. într-adevăr. dacă se susţine că entităţile mat ^ ce sînt naturi separate. nici puncte. Sînt anterioare prin Fiinţă i . apoi. atunci. diferită şi de Forme. astfel încît vor exista genuri nenumărate de numere matematice. liniile şi suprafeţele/ anterioare prin definiţie. cum ar pu exista o linie însufleţită.8 Apoi. actualizarea preceda ierarhic virtualitatea (sub aspectul esenţei sau al Fiinţei). Căci /conform ale s:' . în afara punctelor vor exista alte unităţi diferite. în general. dar cum ar putea fi liniile Fiinţe ? Ele nu sînt Fiinţe m ^ ţaţe de formă sau de configuraţie. consecinţa este că se acceptă ceva contrar atît H rului. precum e un lucru neînsufleţit faţă de unul însufleţit. Căci vorbim /logic/ despre „omul alb". o in plus. Ne întrebăm. ele se reduc la multiplicitate şi se descompun. dar în realitate l sînt posterioare lor.corpurile matematice şi cele aflate în afara suprafeţelor din corpurile matematice. aşadar. dar sînt /anterioare/ prin definiţie acele lu-aU ' din ale căror definiţii se compun definiţiile /altor lucruri/. precum faptul că se mişcă 1 alb albul este anterior omului alb în baza definiţiei. în plus. sînt. felul cum apar aceste entităţi matematice arată /că ele nu pot fi separate de lucruri/: în primul rînd apare generarea în lungime. apoi /în afara/ inteligibilelor. Rezultă în mod evident că albul nu este anterior nici daca îl extragem /din compus/. CrUr le două aspecte nu sînt concomitente. corpul ar fi anterior /prin Fiinţă/ suprafeţei şi lungimii. obiectele de care se ocupă astronomia vor fi în afara r senzoriale şi la fel vor fi şi obiectele de care se ocupă geome-• ar cum e posibil să existe un cer şi părţile sale /altul decît tre l Z°r . Or. încît rezultă că si restul senzaţiilor si al lucrurilor rialp / £' A ' ' . tot(Jeauna el există împreună cu compusul (numesc „compus" mul alb). Căci este necesar. cîte patru rînduri de linii. într-adevăr. de vreme ce sînt în fel. şi cîte cinci rînduri de puncte. ?ie . ca Şi m afara fiecăruia dintre lucrurile senzoriale. „ ^aza Fiinţei: căci nu este posibil să existe alb autonom. sau o parte a acestuia. sau prin altceva — ceea ce este raţional. De ce să existe mai degrabă K altele ? Iar dacă există astfel de lucruri. ziste laolaltă. cum să dezlegăm cele obiectate şi în Cartea despre apo-• ntr-adevăr. astfel. definiţie sînt si anteri. Căci o mărime nedesăvîrşită este anterio -prin geneză.11 S-a arătat. Va exista. prin ce anume şi cînd vor forma entităţile matematice o unitate ? Lucrurile din lumea noastră formează /fiecare în parte/ o unitate prin suflet. deoarece ştiinţa se referă întotdeauna la realităţile primare. cît şi verosimilităţii. M '•— n Fiinţă. care dintre acestea fac obiectul ştiinţelor matematice? In orice caz. nici mărime ' ''^ UU Or.) Dar care este motivul pentru ca entităţi divizibile şi cantitative să formeze unităţi si să persiste laolaltă?' Apoi. nimic nu pare caP„ nlincte. îndestulător că /entităţile matematice/ nu sînt Fiinţe în mai mare măsură decît corpurile. nu este vorba despre suprafeţele aflate în corpul imobil. 1077a Unel în plus. apoi cea în adîncime.î . matematicienii consemnează anumite pron ' râie. nici nu sînt Fiinţe în calitate de materie.1077b Fie/PUI ------. atunci cînd adăugăm „albului" pe „om". ca ele să fie anterioare lucrurilor senzoriale. Este regula stabilită mai înainte-virtualitatea preceda cronologic actualizarea.Sînt anterioare prin Fiinţă cele care. alcătuit fiind din linii. asub-corpul /tridimensional/. şi prin aceasta el ar trebui să fie în mai mare măsura desăvirşit şi întreg. dacă acestea ar fi Fiinţe-materie. nici nu este posterior dacă îl adăugăm/Fiinţei/. dar nu s. la final. Acelaşi raţionament se poate face şi în legătură cu numerele: mtr-adevăr. că ele nu . dar e posterioară prin Fiinţă. (Iar dacă /nu există suflet/. vor exista şi lacă există senzaţii. t Oaf xces de Fiinţă. Iar dacă ceea ce este anterior în generare este posterior prin Fiinţă. 'sau vr£un alt obiect ce posedă mişcare ? La fel se pe-plat Cru ?i cu optica şi cu ştiinţa armoniei. separate fiind.le or/ vor exista sunete şi imagini în afara celor senzon' jviduale. / Vor h Jn aceeaşi situaţie/. precum ar ti dacă sui ^ acest rol. .7 Un'e/ Şi. şi această F" **^ne~ mediară. corpul ar fi o Fiinţă (căci el posedă cumva comp dinea).

Omul'luat ca om este ceva unitar şi indivizibil. Aşadar. si ele s" ^ felul în care /metematicienii/ spun. Capitolul 3 După cum şi propoziţiile universale conţinute în entităţile mateatice nu se referă la lucruri autonome situate în afara mărimior Şi a numerelor. dar luate numai în calitate de suprafeţe ' U * " de lungimi. niaşicu Acelaşi raţionament este valabil şi în legătură cu ar optica: într-adevăr. sau numai luate ca indi ' 'k^'2'" Rezultă că. sau ca suprafeţe. dacă este luat ca „om".. dar nu luate ca entităţi ^posedă o mărime /anume/ sau sînt divizibile. fie nu există în nici un chip. aceea care are drept obiect corpul antrenat/ în rmşcar ^ într-adevăr.') numai că aceste mărimi nu sînt luate ca obiecte senzori> a doar ca anumite proprietăţi. de asemenea.s_ar presupune non-autonomul autonom. altfel decît doar în baza definiţiei.. cineva 1-ar considera o unitate indivizibilă. care nu are un georneL ° . Iar atributele care i-ar fi asociate /acestui corp geometric/. ci Iu calitate de corpuri. de vreme ce ele nu pot exista în obiectele senzoriale. ceea ce fac atît ant-meticianul. este /cea mai pre mj. . e .. luate ca entităţi divizibile. după cum nici în cazul tUf ^rriei nu ar greşi. cît şi geometrul. dacă cineva considerînd Iar iaiLi r . nici ca indivizibil. j °. ci ea are ca obiect sănătosul). e clar că.. fie luat ca mascul.sînt nici anterioare lucrurilor senzoriale.. ştiinţele matematice nu au drept obiect lucrurile senzoriale. nici alta nu cercetează L CARTEA MY (XIII) 417 ine sau ca sunet. cu atît mai mult /stanţa re p tivă/ ar poseda precizie (căci precizia este tocmai simptotej.* • 'or" are un „picior . Şi. la fel vor exista definiţii şi ştiinţe referi416 METAFIZICA toare la lucrurile mobile. Căci ne referim la „a f i" în mai multe sensuri.•. şi că nu e posibil ca ele să fie separate şi autonome. ştiinţa are drept obiect „sănătosul". şi nu este nece-^r' ca un corP în mişcare să fie separat de lucrurile cn 'l S^ ex^ste în asemenea corpuri o natură delimitată senzoriale/. /medicina/ nu are drept obiect albul. nici una. în măsura în care fiecare dintre aceste atribute aparţine /intrinsec lucrului/. este limpede că pnvinţa mărimilor senzoriale pot exista definiţii şi demon. de vreme ce este adevărat de spus la modul' 1^ " lut că nu numai entităţile autonome sînt. cercetează ceva m lega. iar dacă posedă mişcare. este adev* ^U spus în mod absolut şi că entităţile metematice sînt. dacă sănătosul este alb. rnndca eroarea nu se atla in premise. dar luate nu ca mobile. Or. n. Şi de asemenea /vor exista ştiinţe si d f ' -toare la lucruri/.. este vorba despre ştiinţa omului. în măsura în care animalul există fie luat ca femelă. apoi ar cerceta dacă omului. este vorba despre atribute proprii.u ele luate ca atare.' ?UlTla' bile. dar şi că cele * S°~ sînt autonome /sînt/. nu va greşi deloc. ci ca pe un corp geometric.„_.. or. simplă/ este mişcarea uniformă. iar în cadru ei. dar avînd o poziţie în spaţiu. cu cît s-ar referi în mai mare măsură la entităţi primare m virtutea definiţiei şi mai simple. _ A < _ ile separate de caracteristicile lor. dar fiindcă ele nu sînt luate ca senzoriale. dacă ar spune că /o linie/. . Dacă obiectul este 1078a luat ca „sănătos". este mai precisă cînd/obiectu ^ seda mişcare. fie că au totuşi o anumită fiinţare. i s-ar asocia vreun atribut. unde rezultă că /ea este mai precisă/ cînd obiectul ei e tara decît cînd posedă mărime.(iep'nK£ Kcx9' CCUTCX>. aceasta este cea mai simplă. sau un mascul separate de animale. Dar geometrul nu ia omul ca om. Lucrurile au multe atribute intrinsec contextuale <0i)|o. Tel mai bine s-ar raţiona asupra fiecăruia dintre aceste lucruri . sau '.a m°bile. dar nu una absolută.13 Prlf u t'pl nrocedează şi mecanica. luat ca ceva indivizibil. chiar dacă nu ar fi indivizibil. num Pa cum există multe definiţii ce au în vedere lucrurile luate ca s. . ci se referă chiar la acestea. De unde rezultă că şi lucrurile există /pentru matematică/ numai luate ca lungimi. precum lucrurile mobile. deoarece nu există o femelă. ci lucrul care îi constituie obiectul. ci luate ca linii şi numere (acestea sînt pro-ăti specifice imaginilor şi sunetelor). şi nici nu au drept obiect alte lucruri autonome şi separate în raport cu acestea. ' n Şi după cum este adevărat să se vorbească în absolut că celelalte ştiinţe au drept obiect nu contextul (de exemplu. La fel stau lucrurile şi cu geometria : chiar dacă se întîmplă ca obiectele ei să fie senzoriale. Sari de lecare "intre calităţile sale contextuale. fără a ne referi la ce este fiecare dintre acestea. încît.

pro-P nia si ceea ce este definit. Si deoarece acelea reprezintă raţi1 . mai înainte. In fine. cit şi să poată stabili dacă aceeaşi ştiinţă are ca obiect ambele contrarii. nu vorbesc /despre ine şi frumos/. deoarece primul se află întotdeauna în acţiuni. formele frumosului sînt ordinea. el încerca să construiască silogisme. în consecinţă. chiar şi fără /cercetarea/ esenţei. ca să spunem : lucrurile senzoriale ale căror raţiuni acei filozofi le-au ca au avansat de la lucruri spre Forme. trebuie să mai existe alte naturi stab'l ^ afara celor senzoriale. făcîndu-le să fie mai multe.17 Numai că Socrate nu a considerat că universalele si definiţiile sînt autonome. dar arată acţiuni şi raţiuni. Pitagoricienii. ei au acceptat că există Forme pentru toate proprietăţile care se spun la mo u r r f ~ _^„ ^. si a definit cumva caldul şi recele. frumosul-raţ iune de ar vom vorbi despre toate acestea mai adecvat în altă parte. De aceea. potrivit cărora toate l ^ senzoriale sînt în curgere. dacă e e nu dau nume. iar pe acestea ştiinţele matematice le Prezintă în cel mai înalt grad. în ] Formele trebuie însă să cercetăm mai întîi opinia ce se f ^^ Cu Formă. şi în ce fel sînt anterioare. să observăm că argumentările mai riguroase /în favoarea Formelor/ creează Forme ale relativelor. pornind de la alte argu-nU re/ultă Forme chiar şi pentru entităţile cărora ei nu vor ^e. potrivit cu argumentele extrase din sa. în legătură cu entităţile mate-cit ele sînt şi cum sînt. în baza aceluiaşi raţionament. alte argumentări conduc la consecinţa . Dintre filozofii naturii d Democrit s-a atins de această problemă în mică măsură. fără să o asociem naturii numerelor. fie că este obiecte terestre. dar că. în mod adecvat.. Căci nu există ştiinţă a celor aflate în cu '^ Socrate s-a ocupat de virtuţile etice şi a încercat primul să d*' definiţii universale în această materie. şi acele lucruri sînt reale. vor exista Forme şi pentru lucrurile dispărute de vreme ce există o imagine mentală a acestor lucruri. Lor li s-a întîmplat ceva similar cu ceea ce care. în timp ce. în timp ce ultimul există şi în lucrurile imobile. ci în felul" ^^ înţeles-o la început primii filozofi care au susţinut că exist' P Teoria despre Forme a apărut la cei care.14 Căci ceea-ce-este poate fi considerat sub două aspecte: pe de-o parte. din pricină că ^ în spusele lui Heraclit despre adevăr. ? ' 'ivit cu argumentul /ce postulează cîte o Formă/ pentru 1 ' e unitate ce integrează o multiplicitate. or principiul silogismului este esenţa. Ambele constituie principiul ştiinţei. vrînd să numere obiecte mai puţine. potrivit cu argumentul că se poate concepe un atribut 1 unui lucru dispărut. cei care susţin că ştiinţele matematice nu afirmă mmic despre frumos sau bine se înşală. sau căsătoria?16 Dar Socrate. într-adevăr. Mai departe. pentru ca el să poată cerceta contrariile. dăduseră definiţii pentru cîteva naturi ale căror noţiuni le-au asociat cu numerele de exemplu: ce este ocazia. vor exista Forme pentru toate cîte fac obiectul ştiinţelor. fie că este vorba despre entităţi eter [e CARTEA MY (XIII) 419 î lus nici unul dintre modurile în care /platonicienii/ demon-existenţa Formelor nu se arată evident: unele argumente stre juc Ja o premisă necesară. le-ar pu într-adevăr. vor exista şi Forme ale atiilor. Totuşi. dialectica încă nu era în puterea ei. cerceta esenţa. într-adevăr. geometrii vorbesc cu dreptate şi discută despre lucruri existente. material^ Dat fiind însă că binele şi frumosul sînt ceva diferit. în 418 METAFIZICA 1079a ce fel nu sînt anterioare /lucrurilor senzoriale/. Dimpotrivă. despre care /platonicienii/ neagă că ar fi cuprinse într-un gen în sine. ele le afirmă Sile arată în cea mai mare măsură. 1078b Capitolul 4 iatice J le^Zlse> prin urmare.clar că rămîn valabile şi fără ca el să fie /indivizibil şi om/.„pva universal. pe de altă parte.. într-un anume fel. dacă este să existe o st" •• o reflectare asupra a ceva. spun că. gîndeşte că nu va /s-o facă/. Căci nu se poate spune că. Dar alţi filozofi au făcut acest pas şi au numit Forme asemenea entităţi. sau dreptatea. Rămîn însă două realizări ce i se pot în mod justificat atribui lui Socrate: raţionamentele inductive şi definiţia universală. situ de Fiinţele /lucrurilor senzoriale/ şi pentru toate lucr o unitate ce integrează o multiplicitate. într-adevăr.e */! pentru multe alte lucruri (mă refer la ordine şi la ceea ce «tf l j rt)' este ^'mpede că /matematicienii/ ar putea arăta şi o a fi T) ° cauz*' ca fund. pentru lucru există — spun ei — o entitate cu acelaşi nume. în actualizare. există mai multe Forme. lrit)uie Forme: astfel.

vor exista în mod necesar numai Forme ale Antelor. şi pentru lucrurile ca ex' ~ aCe" . . dar eterne — oare Forma ce e /chiar/ Du V * ce Penuna şi aceeaşi. deoarece ele nu sin CARTEA MY (XIII) 421 l lucruri care participă la ele. că pentru cercul în sine avem /definiţia/ „o figură plană". şi că relativul este anterior intrinsecului. suprafeţei. precum suprafaţa.Partlcipare la fiecare Formă de aşa manieră. în alte privinţe. e evident necesar ca /acea caracteristică adăugată/ să fie ceva.De ase . /Dacă ar fi imanente/. Formele nu sin nţe tor lucrurilor ca să le dea fiinţa. cît si un lemn. cît şi celelalte părţi ale definiţiei — se va adăuga însă /definiţiei respective/ faptul că cercul în sine există. vor exista nu doar Forme ale Fiinţelor. dacă se ţine seama de necesitatea logică şi de reprezentările despre Forme si dacă Formele presupun participare. cărei părţi a cercului i se va adăuga /respectivul termen/ ? Centrului. ci numărul. însă acest argument pe . Formele nu sînt de vreun ajutor pentru ştiinţele ce st cu realităţile senzoriale. nea.„celui de-al treilea om". Formele * "rea probabil. numai că participă la aceasta din urmă încît p °^C*e Dependent de context ca dublul să fie etern. argumentele în favoarea Formelor suprimă ceea ce susţinătorii Formelor doresc să existe încă mai mult decît îşi doresc să existe Forme: ar rezulta. dacă nu e aşa. iar ştiinţele au ca obiect nu numai Fiinţa. acel ceva Co>! "a S1 *a Eternitate. Astfel Dar°armele vor fi [ale] Fiinţeflor]. sau întregului ? Căci toate /părţile/ aflate în Fiinţă sînt Forme. Căci._ enilor/ — Formele nu constituie Fiinţa lucrurilor senzona^ • ^ teri. ci şi ale multor altor entităţi. m albul în combinaţie /cu materia unui lucru/ explică aspec-^ i lh /al lucrului/. apoi toate consecinţele pe care unii /dintre platoniciem/ le deduc din teoria Formelor ajung în contradicţie cu premisele de la care ei au pornit. Şi astfel de situaţii sînt nenumărate. fără să întrevadă nimic comun între ei Iar dacă. şi ar semăna între ele în mdul în care cineva ar numi „om" at*t pe Calhas. sau e o Formă comună şi Dualităţii. va exista un ce comun /între lucruri şi Forme/ (Ar este mai curînd Forma atît pentru dualităţile pieritoare c" t ' tru cele multiple. care va fi imanentă tuturor Formelor. vom admite că definiţiile comune se potrivesc cu cele ale Formelor — de pildă. dar senzoriale.'t. Dar. Apoi. ce semnificaţie va 420 METAFIZICA avea afirmaţia că ceva — unitatea ce integrează multinl' ' are fiinţare aparte faţă de lucrurile sensibile ? Iar dacă ex' ~ ^ casi formă şi pentru Forme. în general. „animalul" şi „bipedul" /sînt Forme/. sau a celor care se nasc şi pier. cîţ sj. că sînt raţiuni de a fi/ale lucrurilor senzoriale/. Mai departe: conform teoriei ce afirmă existenţa Formelor. Căci participarea /lucrurilor/ la Forme nu se face depenent e context — într-un caz da şi într-altul nu — ci trebuie să 6 ?. si unei d r taţi oarecare?) Iar dacă nu există o aceeaşi formă /pentru Forme şi pentru Iu rile care participă la Forme/. toate acestea ar avea comun doar n mele. Căci tor posedă raţiunile de a fi ale mişcăm si ale transformării. ele ar fi imanente lucrurilor. Căci un concept unic poate aparţine nu numai Fiinţelor. Spun ceva de felul pa ' °r aca ceva participă la Forma Dublului în sine. Trebuie însă băgat de seamă ca această adăugire să nu fie cu totul de prisos: într-adevăr. ca un gen. încît ea să nu _ i subiectul unei predicaţii ulterioare. astfel că nu Dualitatea e primordială. crure care n ' • forme. mea mteligibilă. De exemplu. aceasta deoarece — /în opinia p . Capitolul 520 Dar cea mai mare dificultate a /teoriei Formelor/ ar fi de a înţelege cu ce anume contribuie Formele la /înţelegerea/ entităţilor ete . în plus. o natură anume. ci şi unor entităţi ce nu sînt Fiinţe. eleaŞi /nume/ desemnează Fiinţa atît în lumea terestră.

dacă nu va Iu Un aSent care să le pună în mişcare. prin urmare. ttsmt Fiinţele lucrurilor. . în schimb. Să presupunem însă că Formele există. adăugîndu-se unităţii dinainte o altă unitate. prin ise 'Ca 31 restul artefactelor să existe şi să apară datorită unor nu j * Ţaţiuni de a fi precum le-au indicat spusele de faţă. ar părea cu neputinţă ca Fiinţa şi lucrul pentru care ea este Fiinţă să fie separate între ele. încît. atare opinie. fiecare /număr/ fiind diferit prin specie. . totuşi lucru. la întîmplare. atît în modul de mai sus. anume în cazul unităţilor. Fiinţă şi i ent pentru toate cele. te V* stea sînt. cît şi urmînd m ^ logice şi mai precise. dacă numărul este o natură şi nu există altă Fiinţă a sa ' aceasta e chiar el însuşi — după cum spun unii filozofi — este necesar fie să existe un prim număr. sau toate sînt /imanente/. e^ Capitolul 6 După ce am analizat aceste chestiuni. deopotrivă şi Omul în sine. si /atunci/ orice unitate este ne-combinabilă <6ca\>ii(}Xr|'t:ocJ> cu oricare alta. Apoi. astfel încît. chiar fără să fi fost reprodus /după modelul respectiv/. cele din prima triadă sînt si ele combinabile între ele. e nimerit să reluăm cinţele legate de numere care apar pentru cei care spun că el Fiinţe autonome şi primele raţiuni de a fi ale lucrurilor Or. şi aşa mai departe.. fie că Socrate ar exista sau nu. urmează cea dimii dualitate. . nu e corect. uşor de văzut. care participă la ele/ rămîn lipsite de devenire. apoi restul numerelor. Astfel că acelaşi lucru v» fi şi model şi copie.cnr de văzut că apar numeroase dificultăţi ce decurg dmtr-o văr. fie toate unităţile care îşi urmează imediat în succesiune sînt combinabile cu oricare alte unităţi. însă /numărul-Fiinţă/ este numărat ăst e • după unu vine doi. (în numărul matematic. si la fel şi în cazul celorlalte numere. altele. Dar unităţile aflate în dualitatea însăşi sînt necombinabile cu unităţile aflate in triada însăşi. după unu. precum pentru om — Animalul şi Bipedul. .care mai întîi Anaxa-apoi Eudoxos si alţii 1-au adus. şi Orită Formelor. Vor exista apoi rnai multe modele pentru acelaşi lucru. apar multe etlj-. nici o unitate nu diferă deloc de nici o alta. sau unele sînt/imanen-z° jtele — nu. De exemplu. apoi triada. ci presupunîndu-se că lucrurile sen-10 . De aceea numărul matematic este numărat asuel. f î sa si filozofii care consideră că Unul este principiu. Căci ce anume înseamnă „să produci privind la Forme" ? Este posibil ca ceva. şi aşa şi restul nume ^ O altă posibilitate este ca unele numere să fie precum s-a P . într-ade--. după unu pe doi. • • • ci in U^M prima dată. Este. şi unităţile din fiecare număr sînt combinabile. cum oare ar putea Formele. ^^ 1080b Mai departe: aceste numere trebuie să fie sau separa ^ -^ lucruri.. Iar aceasta există fie la primul nivel. cît • e devenirii. de exemplu. în legătură cu care /platomci-Urm lrrn^ că nu există participare la Forme. de pildă unităţile din prima dualitate sînt combinabile între ele. ' Precum o casă sau un inel. Este posibil. sigurele moduri potrivit cu care nume-ele pot să existe cu necesitate.)21 O altă posibilitate este dacă unele unităţi sînt combinabile. Acelaşi lucru s-ar întîm-pla şi dacă Socrate ar fi etern. genul este model pentru Formele-specii ce-i aparţin ca gen. însă nici restul doctrinei nu poate fi susţinut pornindu-se de l presupoziţia existenţei Formelor şi aceasta prin nici una dintre metodele obişnuite: A declara Formele drept modele şi a afirma că celelalte lucruri participă la ele înseamnă a rosti vorbe goale şi a apela la metafore poetice. care e altceva si nu îl include pe pnmu u apoi vine triada care nu include dualitatea.. să fie şi să devină asemănător /cu un model/. dar şi pentru Formele însele. Apoi. şi că numărul provine din /Unu/ şi din .ar putea apărea /în-tîmplător/ un om asemănător lui Socrate. astfel încît vor exista şi mai multe Forme /pentru acelaşi lucru/. apoi unul care urmează. o a treia categorie să fie precum s-a spus la sfîrşit. după cum se spune că este numărul matematic. dar. sau neseparate. ^ţ alcătuite din numere imanente). să fie separate de lucruri ? Dar în Phaidon \ H aşa se spune că Formele sînt raţiunile atît ale fiinţării. apoi /este numărat trei/ adaugîndu-se o altă unitate celor două de dina inte. l 1080a lor 422 METAFIZICA în legătură cu Formele se pot aduce multe obiecţii sim'1 avute în vedere. ci aflate în lucrurile senzoriale (n CARTEA MY (XIII) 423 am considerat la început. în timp ce altele nu sînt. precum le consideră matematicienii. Formele vor fi modele nu numai pentru lucrurile senzoriale.

şi în asemenea m ^. ei cred că elementele lărim' 1Ce nu POI: fr divizate. cum se spune: Doi. şi.23 Un alt filozof susţine că primul număr — acela aparţinînd domeniului Formelor — este unicul care există. fie că în alt mod. unii filozofi susţin că numerele sînt de două feluri: în primul rînd. ei le socotesc pe ambele separate de lucrurile senzoriale. (într-adevăr. fie că. De fapt.' ca dualitatea nu constă din unităţi. sau Animalul în sine. trebuie să cercetăm dacă unităţile sînt 1081a sau nu combinabile. în afara posihTtatii ca toate unităţile să fie necombinabile. ci ei concep unităţile ca avînd dimensiune. . de exemplu. în general nu c cu putinţă ca ele să existe. 424 METAFIZICA sînt alcătuite din unităţi fără dimensiune. La tel se opinează şi în privinţa lungimilor. oricare ar fi acestea. că nici o mărime nu se divide în alte >. U urn primul /susţinător al teoriei/ spune. Trei. încît acest Trei ar fi cu nimic mai mult Omul în sine decît oricare alt număr.. într-ade-var. dacă sînt combinabile.) Dar daca Formele nu sînt numere. dar nu mat ° SPre e^e în m°d matematic. într-adevăr. Iarpitagoricienii afirmă că există numai un singur /tip/ de număr. dacă una din unităţi ar fi anterioară altei unităţi. Unii susţin că elementele matematice sînt diferite de cele a e dincolo de sfera Formelor <u£tâ xâq iSeocqx24 intre cei cu alte opinii. au vorbit despre unul dintre aceste moduri. numai că /numerele lor/ nu sînt formate din unităţi /lipsite de dimensiune/ <uova5iKcd>.poi.)25 . Iar dacă toate unităţile sînt combinabile şi nu se deosebesc între ele. apar din /elemente/ • ale care se egalizează. Aşadar. Dar par să nu poată explica cum s-a constituit primul Unu ce posedă dimensiune. ^ Iar dacă unităţile sînt necombinabile. prin urmare. Căci nu va mai exista Dualitatea primorS1. şi nu e cu putinţă ca Formele sa fie numere. ci ei cred că din acesta se compun Fiinţele senzoriale. atunci nici măcar numărul matematic nu mai e ^ (căci numărul matematic constă din /unităţi/ inditere . A. toate /duc la consecinţe/ im" unele însă sînt chiar mai absurde decît altele. ia naştere numărul matematic şi doar el singur. şi astfel să fie necombina-bile unităţile din fiecare număr iniţial cu unităţile celelalte. în care dintre cele două moduri pe care le-am analizat sînt /combinabile/. Dar numerele sînt asemănătoare. despre care a fost vorba. Intr- .l eva. unii susţin existenţa elementelor mate-ice ş! vorbesc despre ele în mod matematic. iar principiile şi elementele sînt considerate a aparţine n rului şi nu este posibil să ordonezi /Formele/ nici ca anten nici ca posterioare numerelor. este vorba despre FO f^ nU Cre<^ c* numerele sult Forme. necombinabile încît nici o unitate /nu se poate combina ^ o alta. apoi numerele matematice situate alături de Forme şi de obiectele senzoriale. a suprafeţelor şi a corpurilor. ei alcătuiesc întregul Univers din numere. sau oricare alta dintre Forme ? Există o singură Formă pentru fiecare lucru. ea ar fi terioară şi Dualităţii provenind din acele unităţi. sînt t durile respective. aicătuită din Unu şi dm Dualitatea indefinită.'lnc^ cred că numerele au dimensiune. Unii filozofi spun că acesta este identic cu cel matematic. fiind prima dintre existenţe şi fiind separat de lucrurile senzoriale. anume cei car mere^e Unul este element şi principiu al lucrurilor. cele care conţin Formele — anteriorul şi posteriorul. Patru. aşa cum s-a arătat C* Este limpede din toate acestea în cîte moduri m'A ^ se po despre numere şi că acestea.22 Alţi filozofi susţin că numai numărul matematic există. nediferenţiate si fără limită. nici nu acceptă existenţa vorb °j' * susţin existenţa elementelor matematice. dar este posibil ca unităţile din dualitatea însăşi să fie necom-binabile cu unităţile din triada însăşi. apoi celelalte 're care vin în continuare. Capitolul 7 Mai întîi. este posibil ca oricare unitate să fie necombinabilă cu oricare alta . din ce fel de principii vor fi alcătui Formele ? Numărul este alcătuit din Unu şi din Dualitatea m e-f inită. CARTEA MY (XIII) 425 se arată în legătură cu el convin unui asemenea număr). (Ce fel de număr va putea fi Omul în sine. Ceea ce este foarte l ic 'Căci nu este cu putinţă să mai existe un alt mod de existenţă al numerelor în afara celor amintite. cel matematic. Astfel. • ' numărul ideal. Doar pita . Iar 11 ' "tile aflate în Dualitatea primordială se nasc simultan. numai că el nu este separat. unica Formă a Omului în sine şi altă Formă unică a Animalului în sine.

într-adevăr. *' 2' îa ei însăş. ar ei consideră o unitate şi un Unu primordiale. Intr-adevăr. nici pentadele din care este alcătuită deca a (" J'£ ' f "*"llfâLllfc" fi diferite. Triada în sine. este necesar ca numărul să se numere gire: de exemplu. De exemplu. CARTEA MY (XIII) 427 dacă sînt diferite. dacă este adevărat că există o Dualitate primordială. dualitatea /se numără/ cînd la unu se m ' j ~ unu. Dar dacă aşa stau lucrurile. vor h curente. şi celelalte numere 426 METAFIZICA /ideale/. înainte ca numerele respective să existe. dar nu au în aii !le Un UnU secund Şi terţ.. din cinci pentade. v . ea nu este alcat pentade întîmplătoare.. din Dualitatea primordială şi din Dualitatea indefinită — /susţin platonicienii/ — se naşte tetrada. aceasta e o parte a tetradei. dualitatea .. apoi Triada în sine. şi nici din unităţi întîmplătoare. runci cînd există ceva anterior şi ceva posterior. ele Ceruri simultan — că unitatea care urmează Unului este Potrivă primordială şi secundă. ce fel de decadă va alcătuită din ele ? Căci nu există o decadă diferită în decadă. prin urmare. şi posterior unui alt element /oarecare/ în plus.. iar dacă există un al doilea. Este imposibil ca geneza acestor realităţi n ^ să se facă din Unu şi din Dualitatea /indefinită/. Şi. adică avem două dual' taţi alături de Dualitatea în sine. sau vor exista ? A spune că nu există 11 i ! • e absurd.. ar exista cea de-a treia unitate. dacă este adevărat că există o primă Unitate /ideală/ şi un Unu primordial. De exemplu: 1082a în Decada în sine se află zece unităţi.adevăr. Iar dacă nu e aşa.. oare în decadă nu vor exista alte pen-"n afara acestora două.26 însă nimeni dintre /platonicieni/ nu a susţinut că unităţile sînt necombinabile în acest fel. după cum susţin /platonicienii/. Dar aceasta este necesar. Fie că unităţile ar fi indiferenţiate. acelaşi lucru întîmplîn-du-se şi cu dualităţile. în Dualitate. Căci du t'6"06 este o parte a triadei. triada — cînd la doi se mai adaugă unu. şi nu o dualitate definită. este imposibil ca al doilea element să fie Dualitatea indefinită. deoa Decada în sine nu e un număr oarecare.U> aP°'' ca dacă toate unităţile sînt necombinabile. aceasta generează o singură unitate.. în ce fel vor exista celelalte triade şi dualităţi alături de triada în sine şi de dualitatea în sine ? Şi în ce fel se vor alcătui ele din primele şi din ulterioarele unităţi ? Toate aceste teorii sînt absurde şi fictive. iar în Triadă — a patra unitate..27 Or. Dar dacă consecinţele sînt imposibile. în plus. fie că ele s A'( ţia una de cealaltă. dar urmează Unului primordial. Dacă. şi tetrada /se ^^ în acelaşi fel. rezultă că unităţile ar fi anterioare numerelor de la care îşi iau numele. este imposibil să existe o primă dualitate. Dar dacă unităţile dintr-un număr sînt diferite de unităţile dintr-alt număr. înainte ca să existe Treiul. es ^ sar ca unităţile care se găsesc în ea să fie diferite.. dar este al treilea la rînd după Primul Unu. Iar dualitatea va consta din Unul în sine şi din celălalt unu... apoi. este imposibil ca acelea să fie principii. este perfect absurd. Căci dac ^ ar fi diferite. dacă e adevărat că Unul şi Dualitatea indefinită sînt elemente. iar decada este alcătui din acestea şi. este raţional şi necesar ca după primul element sa existe un al doilea.. Dualitatea î sine va fi o parte. Dar este necesar şi ca tetrada sa nu ţie alcătuita din dualităţi intim-1" re: într-adevâr. iar cealaltă dualitate i se va adăuga. dar dacă vor exista şi altele. Căci este perfect raţional să existe 1081b unităţi anterioare şi posterioare. vorbesc despre o Unitate primordiP ar nu ?i despre una secundă şi terţă. dar judecind adevărul. şi /înTetradă/ — a cincea.. faptul e perfect raţional că aşa se întîmplă. să urmeze şi al re*lea. Poa . dintre celelalte elemente există un unu care stă pe primul loc. şi aşa şi celelalte la rînd (dar este imposibil să fie gîndite *. nu se a existe Dualitatea în sine. şi astfel se ivesc diferite consecinţe cu nimic mai puţin neplăcute. şi în acel ' (*\ se întîmplă şi cu restul numerelor. dat fiind că ele sînt diferite. şi rezultatul compu-erii dintre aceste elemente este anterior unui element.. Or. urmează un al treilea element care vine după cel de-al doilea. unităţile sînt diferite — adică fiecare este diferită de toate celelalte — astfel de consecinţe şi altele de acest fel au loc în chip necesar. în timp ce doar unităţile din acelaşi număr sînt la fel. de vreme ce Unul în sine este primordial. şi din nou. si că mai există si o dualitate Primordială). /pe de altă parte/. _ . Dar potrivit cu principiile considerate de ei.

la fel stau lucrurile şi cu unităţile. îe dualităţile din tetrada simultane între ele . Noi însă acceptăm în general că unu şi cu unu fac doi. a considera unităţile diferite între ele este î absurd şi o ficţiune (numesc „ficţiune" ceea ce este forţat ' C ugire la o ipoteză). deoarece participă la acestea. /nu pot explica/ nici ce se întîmplă cu unităţile. • ^oarece dualitatea indefinită multiplică cu doi <5t>onoi6c. şi toate Formele ar fi părţile uneia singure. ^ şi dualităţile. în timp ce a doua este simultană cu dualitatea. Dintre acestea. după cum „omul alb" e o natură aparte faţă de „alb" si faţă de „om". Mai departe: cum este cu putinţă ca dualitatea să fie o natură /aparte/ în afara celor două unităţi /constitutive/.30 Mai departe : unele lucruri formează o unitate prin atingere. ceea ce este uimitor. Dar aşa ceva nu e cu putinţa dacă există numere anterioare şi numere posterioare. dacă aceşti filozofi au dreptate în raport cu ipoteza / 3 unităţile sînt diferenţiate/. deşi ele sînt egale Ce alt argument ar mai avea cineva să spună că ele sînt diferenţiate ? în plus.definită preluînd dualitatea determinată. or. e limpede că exista /în triadă/ un număr egal cu dualitatea. Din acest punct de ve au dreptate cei care socotesc că unităţile sînt diferite. după cum dualitatea le-a generat pe ele. e ailate în cea dintîi dualitate le generează pe cele patru po ' allate în tetrada. nu trebuie să se omită faptul că. . dar dacă este mai mare.32 Fie că numărul triadei nu este mai mare decît numărul dualităţii. în consecinţă A or' ." -" ' dacă el nu-i nici mai mare. şi la fel stau lucrurile şi cu celelalte numere. precum doi oameni nu reprezintă ceva unitar m raport cu cei doi /luaţi separat/. V > dacă cea dintîi dualitate este o Formă. şi oare /dualitatea/ este anterioară sau postenoară triadei ? Pare că e necesar mai curînd să fie anterioară. atunci el egal /cu el/. există dualităţi anterioare. după cum s-a arătat mai m Căci Forma este unică. doi — înseamnă pentru ei ca nu ^^ ugă o unitate la ceea ce există deja. Dar şi punctele sînt indivizibile. iar dacă unităţile sînt indiferenţiate. dacă cu a vârât ele trebuie să fie Forme. în consecinţă e limpede 428 METAFIZICA ° C°m" că şi acele lucruri pentru care acestea se întîmplă să fie F fi compuse. Ci. şi /ea ar fi o natură aparte/ precum „omul" /e o natură aparte/ faţă de „animal" şi de „biped" . în general ei se înşală: în fapt. încît rezultatul este că toate unităţile devin S1 ° Formă se va compune din Forme. Prima dintre unităţi este simultană cu triada. fie că una din unităţi ar fi diferenţa /specifică/ aplicată celeilalte unităţi. Ue asemenea. Iar dacă nu este aşa. dacă există Forme pentru animale 1082b în general.•• • -i u • . Căci altminteri ar trebui să existe nlc rrnăîntr-altă Formă. în felul în care cineva ar spune că animalele r pun din animale. şi triadele vor fi indiferenţiate. deoarece ele sînt indivizibile. nici in ceea ce priveşte călit t • este necesar ca numărul să fie sau egal sau inegal /cu un alt n .c njc. . sau omul şi calul. nici o proprietate nu poate aparţine unităţilor din care sînt alcătuite dualitatea sau triada.' •n-ceiaşi raţionament se poate tace şi in privinţa unităţilor: Unl „ '. Iar entităţile egale din numere şi în totalitate fără diferenţe le concepem ca fiind identice. /i n. nici mai mic /cu un altul/. produce două duali-.-. precum binele si răul.> numărul preluat.)33 0 „ aceea. fie că ar fi inegale. (Şi nu va exista . astfel încît acest număr este de nediferenţiat de dualitatea însăşi. şi totuşi perechea a două puncte nu e nimic altceva în afara celor două puncte. altele — prin poziţie. si celelalte vor fi forme 31 A i • r •.*/' iar asta este cu atît mai valabil pentru cel alcătuit din unităţi. altele — prin amestec. drept consecinţă a teoriei numerelor ideale/. şi ca triada să fie o natură /aparte/ în afara celor trei unităţi /constitutive/ ? Fie că /dualitatea/ va participa la fiecare dintre unităţi. Nu vedem vreo deosebire între uni. nici generare /a numărului/ din Dualitatea înde i CARTEA MY (XIII) 429 osibil ca el să fie o Formă. fie că unităţile ar fi egale. De aceea^iap ^ ^ se număra în acest fel : unu. Şi nici Formele nu pot să fie numere. nici dualităţile din Decada în sine nu vor fi fără diferenţe. ele sînt ante-°are Dualităţilor aflate în octadă şi ele le-au generat pe cele din a m sine. Iar /filozofii/ care susţin /acele teorii/. •' ~ • • ••A uiiuaţi rud in ceea ce priveşte cantitatea. dacă orice unitate adunată cu o altă unitate face doi unitatea provenită din Dualitatea în sine si dualitatea provenită din Triada în sine vor consta din /unităţi/ diferite. Şi ele nu vor fi diferite. cît şi poste-n°are. trar/.

anume că numărul ideal si numărul matematic sînt acelei număr. iar apoi vor apărea in mo nec consecinţele derivate din ipoteza numărului ideal. dacă Formele smt numere bil ca toate unităţile să fie combinabile.. astfel încît. nu este cu putinţă ca numărul matematic să existe în acest te. . aşadar. ci ^ buie ca cel care îl susţine totuşi să facă apel la ^ipoteze a °^ ^ să lungească demonstraţia. Desigur. s-a arătat că apar multe consecinţe imposibile.. Capitolul 8 Mai întîi. este necesar ca.37 într-adevăr. atunci şi un număr egal cu altul ar putea să fie diferit prin mulţimea unităţilor /pe care le conţine/. este absurd ca Unul să fie cea dintîi di °r unităţi. Căci se zice ca Şi la numere calitatea e posterioară cantităţii. Dintre care nici una nu apare în cazul acesta. şi care este diferenţa unităţii.1083a rului. atunci Unul nu este principiu. atunci /trebuie să existe/ si o primă Dualitate diferită de celelalte Dualităţi. pe de-o parte. dacă nici una.34 Este necesar ca diferenţierea să se facă fie prin cantitate. ^. nu e ade-sa. după cum spun acei filozofi. si la fel şi în ceea ce priveşte numerele care urmează. nici nu eposib'l "" necombmabile între ele în nici unul dintre moduri *£ Dar nici ceea ce spun alţi filozofi despre numere nu e h' Aceştia sînt cei care nu admit existenţa Formelor nic-i în 6 r*. Prin urmare. ea c j afţe puţine dificultăţi decît teoriile prezentate anterior. C1de la Dualitatea indefinită: într-adevăr. faptul de a n că numărul este separat de lucruri elimină multe im| Dar faptul ca din numere să fie alcătuite corpurile. şi oare unităţile ultime sporesc sau dimpotrivă ? Toate acestea sînt absurdităţi. . trei. noi procedăm în mbele feluri. dar nu si ca Dualitate ^ fie prima dintre dualităţi. dacă şi unităţile ar fi diferite prin cantitate.' °z°"i 'n cauză/ nu vorbesc despre asta. fie prin calitate. calitatea nu ar putea ajunge la unităţi nici de la Unu.)36 Dar dacă Unul este principiu. fie în celălalt. Iar dacă s-ar accepta această teză în continuare. aşadar. Unul nu e ceva călită > 'n timp ce Dualitatea e producătoare de cantitate <7roao7toi6v>: *<* însăşi /a sa/ este raţiunea de a fi a multiplicităţii lucrurilor. dar susţin existenţa entităţilor maternati ' r sine/. nu este cu putinţă ca numărul să fie o entitate autonomă. afirmă că numerele sînt primele realităţi şi că principal \* este Unul însuşi. dat fiind că ei vor f •> pina următoarea dificultate: oare atunci cînd numărăm şi ein: unu. în plus. dacă aşa . acest lucru ar fi u. într-adevăr. lucrurile să stea mai degrabă aşa cum Platon susţine că stau. De asemenea. numărăm adăugînd /unităţi/. numărul ca număr se diferenţiază prin cantitate. şi numerele să nu fie combinabile între ele.. Iată de ce este ridicol ca această diferenţă /între cele două moduri de a număra/ să fie condusă la o atît de mare diferenţă de natură. Or. în privinţa numerelor. este bine de cercetat care este diferenţa numă. deoarece o singură teorie îmbrăţişează două erori. Dar au . nici cealaltă ipoteză nu sînt posibile. Dar nici din punct de vedere calitativ ele nu se pot diferenţia.i i ^sine tiiri ca tund numere. necesar ca un astfel de Unu să fie diferit de celelalte unităţi. adică să existe o Dualitate primă si o Triadă primă. deoarece nu e posibil ca unităţile să fie afectate de ceva. Iar dacă se întîmplâ asta. sau numărăm • nortiuni distincte <xorax uepi5aţ> ? De fapt. unitatea ar fi cumva diferită. este necesar ca lucrurile să stea fie într-un fel. Or. dacă există. tr i '. sau mai mici. într-adevăr. Se vede clar de aici şi că cea de-a treia teză este cea mai rea. doi.'. Cît despre teoria pitagoriciană. Intr-a evar. pe însă conţine alte dificultăţi. s| se afirme că există mărimi indivizibile. CARTEA MY (XIII) 431 C numerele matematice este imposibil. (Este. că.• crimă multe proprietăţi /ale numărului/.. nici Triada — prima dintre triade de vreme ce toate aceste /anteriorităţi/ ţin de acelaşi raţionament Iar dacă astfel stau lucrurile în ceea ce priveşte numărul si s-ar presupune că numai entităţile matematice au existenţă. ce fel de diferenţă u "i vedere ? 430 METAFIZICA 1083b Este limpede.stabilit de la început şi ar fi trebuit precizate diferenţele ţjac. Or. oare unităţile prime sînt mai mari..' Ş1 mai ales faptul că este necesar să existe aşa ceva.

nu-i posibil să fie în nici unul dintre acestea. iar dacă nu /fiecare Triadă este Formă/. mai întîi Formele vor fi repede în lipsă. într-o unitate se află marele. o Formă pentru Unsprezece. Dacă există numere /ideale/ pînâ la zece. deoarece exista numere /ideale/ numai pînă la zece ? Este necesar ca /el/ să fie unul dintre aceste numere printre şirul celor zece. E limpede deci că nu există vreo natură a numărului. ce număr va fi Calul în sine. după cum afirmă unii. la fel triadele situate în aceleaşi numere). unitatea este anterioară dualităţii.) " Iar dacă numărul este limitat. dar să nu exis ^ " x i ___. de parcă /lucrurile/ ar proveni din acele numere. încît oamenii vor fi nenumăraţi. cele două fiind contrare prin natură). un număr este auna fie impar. e limitat pînă la care număr anume > Şi nu se poate spune numai asta. în numerele impare. or. ci şi trebuie explicat de ce. Unul formează un termen mediu. alteori. în timp ce într-alta se află micul. în ce fel va fi dualitatea o unică natură provenită din mare şi mic ? Sau prin ce se va deosebi ea de unitate ?39 w plus. alteori. fie limitat. Us> este necesar fie ca numărul să fie nelimitat. în felul în care o reprezintă cel care îl consideră o realitate autonomă şi separată. /platonicienii/ îl consideră o entitate autonomă. ca l să fie într-unul dintre modurile arătate. fiecare om este şi el Formă. ' '. nu e 1084a Pu"nţă ca el să fie nici într-un fel. Apoi. prin urmare. necesar. mare . Probabil că din această pricină. 432 METAFIZICA numărul par devine impar. 0 r-. lucrunlor senzoriale. fie par. de exemplu. Şi totuşi /Calul în sine/ va lipsi (într-ade-văr. în ce fel vor fi unităţile din Triada în sine ? Căci aici există o unitate în plus. Formele animalelor sînt cu mult mai numeroase /decît zece/).. ^ Este. rezultă restul numerelor pare nind/ Pe deasupra. daca numărul este ceva m sine.40 k„ nu"1 P°sibil să fie nelimitat e limpede. în acelaşi timp este limpede că. asta dacă Omul este Dualitatea. dacă Triada este Omul în sine. Ei îşi aplică dar teoriile la lucruri. măcar astfel ei co Formele. iar cînd apare. toate. sînt raţiuni de a fi.>. se elimină dualitatea. şi dacă n sînt Forme. /plato-nicienii/ consideră că. Omul va fi o parte a Calului. deoarece aceste numere sînt Fiinţe şi Forme. E necesar deci ca ea să fie ormă a unei Forme.41 Astfel. Insa aceasta nu-i posibil nici din de vedere al tezei lor. mă refer la numărul format din unităţi combinate situate în acelaşi număr.a. sau unele unităţi provin din mic. Este apoi absurd să existe o Formă pentru Zece.Yipa7.ova8iKo<. a Calului sau a Albului. nici într-altul. lucrurile nu vor proveni. cel puţin mărul aritmetic este fără dimensiune <u. oare fiecare unitate provine din egalizarea dintre mic şi mitre. într-ade-var. totuşi oamenii sînt Forme. /im nUmâru' numerele impare.. din toate elementele şi nici unităţile nu vor fi indiferen-ţiabile (într-adevăr. deoarece.' C1 cel par nu sînt infinite. Pe deasupra. Iar dacă numărul mai mic este o parte a celui mai mare. uneori căzînd o unitate.ceva e V 'bil nici că unităţile nu au dimensiune. Iar dacă fiecare triadă este Formă. dacă Triada este Omul în sine43. însă /pitagoricienii/ susţin că lucrurile sînt număr. ţie a altceva. acelaşi lucru se va întîmpla şi cu celelalte triade (sînt. nici din cel al raţiunii. nici una pentru numerele în plus. EM •i r i î • . dacă se elima o unitate. şi să apară 11 ltlainte. si dacă Tetrada însăşi este Formă a ceva. intervenind duatl par este dublat pornindu-se de la unitate. Din ce însă să apară ? Căci Dualitatea indefinită e produ-cat°are a dualităţii. Iar dacă fiecare unitate provine din ambele /elemente/ — marele Şi micul — care se egalizează. atunci şi nelimitatul va fi Formă a ceva fiP •* l. Şi cum e cu putinţă ca P ărime să fie alcătuită din /părţi/ indivizibile ? Or. fiind anterioară unei Forme.-. „ ma. există şi apar lucruri pentru care nu de ce nu există Forme pentru acestea ? Prin urmare.42 De exemplu. (Căci nici numărul 'upâr n' ' l r v îm . . în timp ce altele — din mare ?38 Dacă lucrurile stau în acest ultim fel. dacă orice Formă e Formă a ceva.

i ca de pildă mişcarea.în plus este absurd dacă pînă la zece numărul este m_ rare măsură unu şi Formă decît este Decada însăşi. fiecare dintre unităţi. drept parte. într-un fel. pre-linia primordială. iar unitatea — nu. în care dintre cele două moduri.45 Iar /unitatea/ este precum unghiul ascuţit. se alcătuieşte această dualitate ?48 . după cum spun acei filozofi. este unu il ? După cum s-a spus. Şi se întîmplă precum în cazul unghiului drept care e anterior celui ascuţit. Iar dacă unitatea ar /fi indivizibilă/. cum de este cinciul impar ? în plus. şi deopotrivă anterioa " dualităţii.•'j • 11 «•un/ M-au practi cat vm&toarezpornind concomitent de la consideraţii mat dt şi de la noţiunile universale. cît şi elementul.4* într-adevăr. aşa au procedat şi /platonicienii/ Astf l unitatea devine /la ei/ materia numerelor. în timp ce pe altele i tribuie numerelor. ca parte U . ei fac să apară mai întîi dualitatea. stul celor de acelaşi fel. pînă la Zece. precum vidul. dar sub raportul generării. au considerat u l • principiul ca pe un punct.) Dar fi cele două unităţi ale /dualităţii/ nu se află în actualiza C Motivul consecinţei eronate este că /acei filozofi/ ?. ceea ce este cu neputinţă. /el este şic C1P1U' într-un sens ca formă şi Fiinţă. aşadar. Iată de ce Imparul este unul. linia indivizibilă. aterie. lce> Prin urmare. binele. şi acesta din urmă este anterior unghiului drept. l-au considerat pe unu drept predicat. luate ca materie. apoi dualitatea — ei si e acestea /le recunosc/ ca fiind numai pînă la zece. apoi ea este posterioară. în sfirşit. luată ca materie. atunci. imparul. şi dacă dualitatea este divizibilă. pornind de la matematici. Pe unele le atribuie princi-$ . sînt anterioare unghiul drept şi întregul care se alcătuieşte din materie şi din formă. elementul şi unitatea sînt anterioare. dacă dualitatea este /considerată/ un întreg. Dar şi universalul este indivizibil. Căci. (într-adevăr. deoarece el se defineşte şi în temeiul noţiunii. Dar aceste două moduri de a-1 concepe pe unu nu merg laolaltă. astfel încît fiecare dintre cele două unităţi ale dualităţii ar fi anterioare dualităţii. sau triada şi dualitatea. starea. dar luate sub raportul formei şi al Fiinţei întemeiate pe definiţie. şi nl\ex /respec~ pentru unu. în măsura în care universalul şi Forma sînt anterioare. fiecare aceste două unuri este o uni-n l> 'n virtuahtate. în măsura în care numărul e luat ca un compus.. proporţia. şi unghiul drept este anterior unwi . |piu m ambele moduri.) Şi aşa cum alţi filozofi au compus lumea pornind de? elementele cele mai mici. numai că într-un mod diferit fiecare : primul este lndivizibil sub raportul definiţiei. într-adevâr. In ce fel este atunci unul principiu ? Ei susţin că /este aşa/ fiindcă e indivizibil. dacă Dualitatea în sine este ceva unitar. şi. Iar dacă numai Unul în sine trebuie sa fie indivizibil (el nu se diferenţiază prin nimic decît doar prin faptul că e principiu). celălalt este indivizibil sub P°rt cronologic. 'rirnile şi cîte proprietăţi sînt de acest tip pînă la cantitate. o unitate şi o Formă. dacă cel puţin numărul este o ' nu ln felul în care este o grămadă. în timp ce el este /anterior/ luat ca formă. j j /unul/ se află în Triadă. ambele /laolaltă/ formează o dualitate. unitatea ar fi mai asemănătoare cu Unul în sine. astfel. Aşadar. atunci şi Unul ar fi mai asemănător cu unitatea decît cu dualitatea. fiindcă ea este o parte şi /numărul/ se divide în unităţi. Căci. (Asta. unghiul ascuţit. ° lui ascuţit.46 Şi. . Din ce. /este anterior/ unul'. iar *re dintre unghiuri este ceva unic. Dar aceşti filozofi neagă că aşa stau lucrurile: într-adevăr. ar apărea întrebarea delicată dacă unu este anterior. ^ tivii filozofi/ încearcă /să arate/ că pînâ la Zece se nu CARTEA MY (XIII) 433 f fecte. /este anterior/ numărul. şi într-alt sens. unitatea este un pUnct^âr' poziţie. Ei deduc consecinţele. ci ceva aparte provenit 1084b 434 METAFIZICA 1085a din unităţi diferite. atît cel care are P^i. răul. Ei consideră deci unul ca fiind . Mai departe : dacă numărul este ceva autonom. Căci acest compus din ambele este mai aproape de formă şi de /noţiunea/ pentru care există definiţia.47. el este posterior /materiei/. este o parte a numărului. şi la fel şi Triada în sine. Dar fiindcă ei căutau universalul. în timp ce există generare pentru Deca a.

ca ea să provină din Unul în sine şi din mulţime.50 Este însă comun tuturor acestor /teorii/ ceea ce constituie dificultatea de a vedea Formele ca specii ale unui gen: cînd s-ar postula existenţa universalului /autonom/. după cum afirmă că este cei care procedează astfel. respectiv. Este necesar. fac să derive mărimile dintr-o astfel de materie> în vreme ce alţii le fac să derive din punct52 (pentru aceştia. fie /despre/ poziţie. .) s. nici corpurile nu provin din neted şi din aspru. se produc consecinţe neplăcute şi m p jntr-aderilor ulterioare numărului — ale liniei. sCHrt. linia. Iar dacă aşa stau lucrurile. astfel încît latul şi strîmtul să fie şi lung. ci aceleaşi dificultăţi vor rezulta. iar solidul suprafaţă. nimic nu dovedeşte cum e cu putinţa ca n provină din unu şi din mulţime. cele situate în âu în triadă) sînt în succesiunea imediată a Unului în sine. dacă universului nu este înţeles ca autonom. sau /se află în animalul individual/ ceva diferit de Animalul în sine ?51 Or. figuri şi celelalte ? Apar aceleaşi consecinţe şi pentru cei care se ocupă cu numărul: acestea /latul. într-adevăr. sau es oară/ una dintre cele două unităţi ? . ar fi necesar ca fiecare dintre părţile mulţimii să fie indivizibilă (sau e necesar ca şi mulţimea şi unitatea să fie divizibile) şi e imposibil ca Unul şi mulţimea să fie elemente. ficţiuni şi concluzii contrare oricăror idei logice. Dar de îndată ce ar fi considerat autonom. Iar /a afirma că ea provine/ dintr-o parte /a mulţimii/ prezintă multe alte dificultăţi. :ea Unul dintre aceşti filozofi face să se nască numărul dint universal determinat. dacă fiecare unitate este una singură. dacă materia este unică. în aceste cazuri se vădesc nenumărate imposibilităţi. • ta genu" Asemănător. şi scurt. într-adevăr. ea fiind indivizibilă. unităţie nu există intermediar (de exemplu. o alta a suprafeţei. cum se va putea da seama de unghiuri. iar solidele — din adînc ' din scund. nu apare nici o dificultate. oare din ce anume provine ea. şi în general. suprafaţa şi volumul T j1 lc*entice. după cum nici lungimea nu provine din rectiliniu şi din curbiliniu. dar care nu este mulţimea. cel care susţine aceste teorii nu face nimic altceva decît /creează / un alt fel de număr: într-adevăr. se pune întrebarea: oare Animalul în sine se află în animalul individual. anume d' mulţimea primordială (se susţine că dualitatea indeterrninată este mulţimea primordială). în număr. suprafeţele — din lat şi din strimt. Ca ea va fi 1085b 436 METAFIZICA In plus. Toate acestea.) Pe deasupra. sau dintr-o parte a mulţimii. fac să apară lungimile din lung şi . Dar fiecare filozof stabileşte într-alt mod principiul acestor entităţi geometrice în raport cu Unul. sau nu ? fie .49 în plus. şi CARTEA MY (XIII) 435 • unii filozofi fac să apară /lucrurile/ <noiot>cnv> din speciile 'relui şi micului. Efe a 1* a volumului.Capitolul 9 O altă dificultate ar fi şi următoarea: de vreme ce n tact în cazul numerelor. într-adevăr. dacă principiile nu se asociază între ele. Or. fie /despre/ amestec fie /despre/ geneză şi altele asemenea. oare gîndeşte Unul în sine.r şi de aici rezultă consecinţe cu nimic mai dificil de accep-v /^^devăr. A . şi nu dintr-o mulţime nedeterminată AM /îl face să se nască/ dintr-o mulţime nedeterminată.54 . aşadar. (Din aceleaşi principii rezultă unul şi acelaşi lucru.Va ?' ^n acest caz acelaşi: fie că suprafaţa nu va avea linii. ci ceva analog unului). oare dualitatea este anterioară unităţilor succesive. fie /că ei vorbesc despre/ unire. Este însă imposibil să se afirme că unitatea este o mulţime. suprafeţei şi corpu ui. atunci. suprafaţa va fi linie. Urmarea este ca nu este nici o deosebire /între aceste teorii/. nu sînt uşor de rezolvat problemele unului Şi ale numărului — asta dacă nu trebuie spus că imposibilul este uşor! Cînd cineva s-ar gîndi la unul aflat în dualitate. rezultă aceleaşi consecinţe neplăc * °" rezultă şi pentru cei care derivă numărul din unu şi din du l' ^^ indefinită. întradevăr. scundul etc/ sînt proprietăţi ale mărimii.ca sînt mai multe materii şi există una a liniei. oare ele se prespun una pe alta. 3. (Fiecare unitate nu provine din Unu şi din mulţime. dar mărimea nu provine din ele. mulţimea de entităţi indivizibile este un număr. sau un alt unu diferit ? unii filozofi. dar există succesiune. de exemplu. nu poate fi oricare unitate Unul în sine. Dar indiferent de felul în r S^ zofii susţin această teză. apar rezultate fără legătură între ele.. însă cel mai mult s-ar putea întreba cineva. Punctul nu este unu. dar şi din altă materie. n«oga mulţimii. sînt specii ale marelui şi icului.

din punct de vedere conceptual. după cum este necesar. au părăsit ipoteza numărului ideal şi 1-au admis numai pe cel matematic. Consecinţa este că oarecum aceleaşi Fiinţe sînt şi cele universale şi cele individuale. că Formele sînt numere şi că există şi entităţile matematice. dintr-un oarecare interval şi din acest punct. alături de Unu. In legătură cu numerele sînt deja suficiente dificultăţile /relevate/ şi analizate (cineva convins deja s-ar mai încredinţa încă mai mult avînd mai multe argumente.58 . Primul filozof. Formele drept universale si în co tinuare. Ei consideră. fiindcă nu-i corect /cum procedează ei/. după cum s-a spus mai înainte. 438 METAFIZICA 1086b Dat fiind însă că unii filozofi susţin că există astfel de F astfel de numere /separate de lucrurile senzoriale/. o dificultate dintre cele discutate înainte. în acelaşi timp. în timp ce mărimile nu &i astfel. Se vede aceasta în practică: într-adevăr. Acest punct nu poate fi doar unu J ^ Dar fiecare dintre celelalte puncte din ce oare provin . într-adevăr. aşa cu CARTEA MY (XIII) 437 t lucru cu părţile/ mulţimii din care provin unităţile. dacă este adevărat că există unele Fiinţe în afara celor senzoriale. dar separarea sa /de lumea senzorială/ conduce la consecinţe păguboase cu privire la Forme. ci au atribuit acest rol aşa-ziselor universalii. si că el " lor sînt elementele si principiile lucrurilor. e anevoie de obţinut concluzii bune pornind de la premise eronate. şi anume în ce fel o fac si care este dificultatea car d '* curge din această teză. Căci nu-"rul este compus din unităţi indivizibile.1086a burare printre aceşti gînditori. alte teorii nu fac obiec-ul demersului de faţă. element? ^ La fel s-ar putea întreba şi în legătură cu punctul şi cu e ^ din care provin mărimile. m sine. aflate în curgere — anume Fiinţe separate. dorind să păstreze deopotrivă Formele şi numerele /ideale/. neputînd să-şi dea seama însă. Dar n -^ nici ca părţile intervalului să fie indivizibile. espre ceea ce spun. drept separate şi aparţinînd de lucrurile individuale Că aşa ceva nu-i cu putinţă s-a arătat mai înainte. Aceasta ar fi. dat fiind că. hiar exprimarea divergenţelor despre caracteristicile numerelor ste un indiciu că teoriile însele nu sînt adevărate şi creează tul. Alţi filozofi însă nu au avut alte Fiinţe la îndemînă. Aşadar. Motivul este că ei asociază aceste caracteristici şi ajung la acelaşi rezultat cu cei care susţin că Fiinţele sînt universale. ci teze contrare. Alţii. Unii dintre ei. trebuie cercetat C ei şi cum o spun.^j gur. vorbă adevărată.57 Acum. cum spune Epichar-mos. şi a procedat corect nefăcînd-o. Motivul este că ipotezele şi principiile lor sînt false.^ > . în vreme ce universalul se află în afara lor şi este ceva diferit de ele. aflate în lumea senzorială.56 Rezultatul este că toţi /platonicienii/ au dreptate sub un anume aspect. filozofii care au în vedere doar Fiinţa senzorială. în timp ce cel neconvins /pînă cum/ cu nimic mai mult nu ar mai putea fi convins). numărul matematic este suprimat. dacă s-ar admite aceleaşi principii. trebuie întrebaţi cei care susţin aceste teorii daca numărul este infinit sau finit. Dar există şi o altfel de mulţime în sine. a distins toate acestea cu dreptate. în legătură cu primele principii şi primele ra-• NI de a fi. din care mulţime. în plus. mulţime infinita. considerînd că numai entităţile matematice sînt separate de lucrurile senzoriale şi văzînd dificultăţile şi caracterul fictiv ale teoriei Formelor. „curg" şi că nu subzistă nimic din ele. şi o mu ţime finită. ar chestiunea Fiinţelor diferite. în absenţa universalului nu există posibilitatea ştiinţei.Mai departe. de către Socrate din pricina problemei definiţiei. cel puţin în fapt. după ce a stabilit că există Forme.55 Toate aceste dificultăţi şi altele de acelaşi tip arată cu claritate " este imposibil ca numărul şi mărimile să fie separate. deşi. Această concluzie a fost obţinută. Căci ar putea exista. ei se folosesc de ipoteze specifice şi nu matematice /pentru a-1 explica/. a anume mulţime este. numărul ideal şi cel matematic sînt identice. în Fizică. trebuie tratată în conti-• celor de mai sus. ei au considerat că lucrurile individuale. la modul general. ei nu au dreptate. au considerat că. s-a \Â ' Pre unele dintre ele. Totuşi Socrate nu a separat universaliile de lucrurile individuale. pare-se. Or. deoarece nu le pot considera identice cu entităţile senzoriale. Şi ei înşişi recunosc că nu afirmă aceleaşi teze. în ce fel va fi existenţa numărului matematic separat de cel ideal. si anume pe acelea matern ' ^ Dar ne-am putea îndrepta privirea spre cei care susţin existe ^ Formelor. PUn Mai tîrziu trebuie vorbit despre cei care iau în consideraţi fiind separate/ numai numerele. cît şi din Unu derivă unităţile tini e. despre care ei susţin că se află s rat e Şi în afara Fiinţelor senzoriale.

l sens însă nu este adevărat. dacă aşa se petrec lucrurile. prin urmare. arate Or. nici din celelalte litere nu vor exista mai multe litere /din fiecare specie/60. luată ca materie. silabele vorbirii Fiinţe. De asemenea. precum nimic nu opreşte ca în cazul literelor vorbirii să existe te A-uri şi B-uri. nu va exista nimic autonom si nici Fiinţă. Este. /nu putem deduce/ că acest om este un animal. ştiinţa are ca obiect universalul. **".Capitolul 10 Să spunem acum. iar litera pe care o cercetează gramaticianul — acest A — este A /la modul general/. atunci sînt astfel şi literele din care silabele sînt alcătuite. Dar dacă lucrurile vor sta astfel. nici dintre celelalte silabe nici una nu va fi identică cu o alta.6' Prin urmare. din acest motiv vor exista ne silabe asemănătoare. sub un anume aspect. într-adevăr. rezultă că non-Fiinţa va fi anteri. ce anume creează o anume dificultate celor care susţin tenta Formelor. e în fapt. dacă nu orice triunghi are suma unghiurilor sale egală cu două unghiuri drepte. deoarece ele nu sînt universale. nu vor exista alte entităţi în afara elementelor. evident ca. Se crede de obicei că Aristotel se referă la Fizică. ştiinţa este universală. ci numai elemente. prin urmare. ca BA să reprezinte o unitate • ca fiecare dintre silabe să fie una singură. Primul grup de filozofi este format de Platon şi de discipol" fideli. deoarece universalul nu este Fiinţa. ea nu e universală. ceea ce s-a spus aici este. Or. NOTE 1. într. în afara multitudinii acestora. sub alt aspect. E necesar. în afara Fiinţelor care posedă f*?1 Formă. or. i . există un unu separat.sînt în felul în care sînt existenţele individuale. adevărat. ca şi celor care nu o susţin. . vor fi tot atîtea lucruri cîte elemente. ştiinţa. dacă nu orice om este un animal. fie că principiile sînt universale. ca şi faptul de a st' trebuie luate în două sensuri: în virtualitate şi în actualizare V tualitatea.1087a oara Funţei. şi să nu existe. Dar. atunci cînd se fac Forme ln elemente şi cînd se consideră că. în timp ce elemen-W Şi principiul sînt universalei loate acestea sînt consecinţe logice. ea fund un ce anume individual asociat unui ce individual <To8e ti OTJCTCC tovâe ttvoţx64 Vederea vede culoarea generică contextualizată. este necesar ca şi ceea ce rezultă din aceste principii să fie universal. elementele nu vor mai fi cognoscibile. şi elementele nu vor fi cognoscibile. CARTEA MY (XIII) 439 Dacă cineva nu ar presupune că Fiinţele sînt autonome. şi. fie că Fiinţele provenite din aceste principii sînt universale. într-un sens. Iar dacă silabele sînt fiecare una singură. dacă este necesar ca principiile să fie universale. Dar dacă va prespune că p" r rele sînt autonome. ci dacă fiecare în parte e o individualitate ca număr şi nu are doar un nume comun cu celelalte. faptul că orice ştiinţă are ca obiect universalul. conform aceluiaşi raţionament. precum se întîmplă în cazul demonstraţiilor. el va suprima P'inta aşa cum vrem noi s-o înţelegem.61 Pe deasupra. ceea ce am spus şi mai înainte în Cartea ^ aporii. reprezintă cea mai mare dificultate dint prezentate pînă acum. Fie. astfel este necesar ca şi principiile lucrurilor să fie universale si c-T-'• • ^ . Al treilea cuprinde pe Speusippos si discipolii săi. dacă este adevărat că ele sînt identice nu ca universalii şi ca /aparţinînd aceleiaşi/ specii. Antr-adevăr.59 în plus. iar elementele lor fie elementele Fiinţelor. ţine de universal şi este indeterminată63 în timp ce actualizarea este determinată şi ţine de un obiect determinat. 440 METAFIZICA un A în sine şi un B în sine. nu avem un silogism cu concluzia că acest triunghi are /suma unghiurilor sale egală/ cu două unghiuri drepte. ce va avea de spus despre elementele şi principiile lor ? Dacă ele sînt entităţi individuale şi nu universalii. 2. în vreme ce. cel de-al doilea cuprinde pe Xenocrate şi discipolii săi. şi anume . r nnţe autonome. ei stabilesc că fiecare lucru care există cu adevărat este unul singur. fiindcă această culoare pe care ea o vede este culoare /la modul general/. Nu va exista atunci mai mult decît un singur A. Epsilon şi Theta ale Metafizica. Se vede asta din demonstraţii şi din definiţii: într-adevăr. dar nu văd de ce referinţa nu ar fi la Cărţile Zeta. is 3.

Este firesc să se pr deze aşa. Dimpotriv "^^ este indivizibil. Aşadar. deci sînt anterioare acestora (nu u materie). 16. oamenii de ştiinţă construiesc obiecte abstracte. au o natură purtînd acel aspect. 9. Cartea Beta. autonomia . dar nu este firesc să se considere că există o natură sai^o realitate dedublate. sau suprafaţa matematică sînt simple în raport corpul sau cu suprafaţa fizică. adică în virtualitate: faptul că un om este şi un corn geometric este o proprietate virtuală a acestuia. Or. cinci. Material. Entităţile simple — spune Aristotel — sînt anterioare entităţilor mpuse. imanent. deoarece definiţia lor precede. V. şi poate ca. • mâte5. imagine etc. Cartea Theta. 11. cel puţin explicit. Iar la Platon. Dar suprafaţa matematică luată în sine este şi ea mai simOlâ decît suprafaţa matematică asociată corpului. Este probabil o referire la lucrările publicate ale l numite „exoterice". în rrTd" artificial şi metodologic.. 14. şi mai cu seamă filozofii •e cu nţă •• . 7. Este de remarcat că noţiunile wyoc. Phaidon sau în Republica). E greu de stabilit exact contribuţia lui Socrate la teoria Formelor. pentru entităţile matematice. prin care lucrurile sîm private. aici sînt diferenţiate cu grijă. comparînd ceea ce spune Aristotel cu dialogurile platoniciene de tinereţe. 2. sau sînt ficţiuni ? E o chestiune epistemologică esenţială şi care nu a fost rezolvată pînă astăzi. într-adevăr. linii şi suprafeţe. care nu este actualizată de antropologie. deoarece foarte multe depind de sensul pe care îl acordăm noţiunii de „realitate". 4. Lucrurile senzoriale formează unităţi datorită formei (sufletul este forma sau actualizarea trupului). presupusă o formă. Acest lucru este valabil şi pentru ştiinţa 442 METAFIZICA de după Aristotel: optica studiază culorile luminii asociind anumite lungimi de undă ale radiaţiei luminoase. Matematicienii şi. Cartea Alpha. .3.* i r . Corpurile fizice se divid în alte corpuri şi nu în entltaţlunctul matice. 8. nu iau ""urile ca posedînd atribute ca sunet. Ontologic. dar care este relativă Ab ^ tizarea este un proces mental. Corpurile fizice sînt alcătuite numai din alte corpuri. un fel de suflet. desigur. nici nu are o rezolvare. . Probabil că el nu formulase. în contrast cu lucrările destinate şcolii. şi această diviziune se poate face la infinit. 15. sau oamenii de stanţa. care comportă un aspect cantitativ. Ar trebui vorbit nu numai despre doi. dar este actualizată de geometru. Aristotel distinge planul logic de cel ontologic: anumite entităţi sînt anterioare logic. 17. dar ontologic. Socrate descoperise valoarea definiţiei universale a unor concepte. care în alte părţi par să coincidă. şi mai ales cele bazate pe matematică. speciale. de anumite proprietăţi. la care ajungea în urma unui proces inductiv — adiţionînd mai multe cazuri particulare. aşadar ea ar trebui să fie anterioară suprafeţei asociate corpului. Aceasta nu înseamnă că lucrurile respective nu au decît acel Pect> sau că ele continuu. lui Socrate i se atribuie în mod explicit teoria Formelor (de exemplu. o anumită realitate. e şi cazul Metafizicii. •>• Ştiinţele naturii. Tot acest foarte interesant pasaj arată cum Aristotel d eroarea în care cad oamenii. ci ca avînd anue Proprietăţi geometrice. cap. trei. cap. 10. Şi nici nu poate fi adăugat „omului" pentru a forma compusul respectlv> deşi logic aşa se petrec lucrurile. deoarece Socrate nu ne-a lăsat scrieri personale. V. deoarece sînt proprietăţi ale unor Fiinţe. corpul. 8.. ar trebui să existe linii şi suprafeţe anterioare liniilor şi suprafeţelor. ce par separate de realităţile lumii senzoriale. Totuşi. ele sînt posterioare. se poate crede că. în Menon. Aristotel explică faptul că una dintre metodele fundamentale e Stanţei este abstractizarea: a privi lucrurile numai sub un anume Pect. '2. albul nu poate fi extras din compusul „om alb". . Este ceea ce îl face pe Aristotel să nege că ultimele ar putea avea realitate existenţială autonomă. de fapt. aşadar. Ar trebui. cmd conrera o realitate autonoma şi transcendentă un cepte care au. în general. şi nu au autonomie. sau că ar fi Fiinţe. de unde rezultă că divizibilitatea restului ar ti r CARTEA MY (XIII) 441 6. ci şi despre forma doiului. treiului. Care este statutul ontologic al acestor lumi ? Sînt ele reale. ceea ce este absurd. cinciului etc. şi oixjicc. în timp ce corpurile matematice sînt alcătuite din puncte.

cititorul ştie cum înţelege Aristotel realitatea. consideră la bătrîneţe că există numere Şi elemente geometrice ideale. ele aveau dimensiune. iar unităţile lor nu diferă pnn nimic una de cealaltă. ceea ce este discutabil. 18. Jaeger a considerat că faptul dovedeşte anterioritatea Cărţii Alpha Mare asupra cărţii My. fie diferite ipoteze intermediare. iar existenţa unui gen comun ar reduce |uniea la Unul lui Parmenide. S-a remarcat că în acest paragraf. Or. Aristotel examinează în continuare mai multe ipoteze: fie toate numerele sînt Fiinţe. 23. fie toate sînt numere matematice. numerele se alcătuiesc prin adăugare de unităţi. 22. apoi Forme (alcătuite din acele elemente). 19. Dar Fiinţele autonome par că nu pot să se combine liber. aici. iar cititorul nu cunoaşte încă ontologia lui Aristotel. dacă se adaugă întregului aşa cum pare verosimil. apoi unul aritmetic. ' • Toate aceste raţionamente pornesc de la premisa teoriei For-Or> potrivit căreia Formele sînt absolut autonome şi inasociabile. pentru care există. dar cele două unităţi care formează dualitatea nu sînt atribute ale dualităţii: dualitatea nu e „unitate". astfel în " imposibil ca numerele să fie Forme. 444 METAFIZICA Or. într-adevăr. existentă în doctrina nescrisă a lui Platon. Pitagoricienii considerau numerele ca fiind un fel de elemente constitutive ale lucrurilor. Provenienţa numerelor ideale din asocierea dintre Unu şi Dualitatea indefinită pare să fie o teorie platonică. Aristotel nu mai foloseşte persoana I plural pentru a exprima opiniile platonicienilor. într-adevăr. deoarece anumite Forme nu ar trebui să aibă un gen comun. e 28. apoi lucruri senzoriale. Aristotel revine la persoana I plural: „vom presupune". pe de-o parte. pune destule probleme: în primul rînd. sau definiţiei în întregul său. Ipoteza că unităţile şi. dar unităţile pentadei trebuie să fie identice • or î pentade diferite. Dualitatea indefinită este un echivalent pentru «Marele şi Micul" — alt termen platonic pentru a exprima materia Mu virtualitatea lipsită de formă. şi decada va fi diferită de fiecare dată ceea ce este absurd. 30. dar aşa fiind. Or. Platon. Ceea ce înseamnă că treiul. dar că cele aflate în numere diferite ar fi dif ' F nu se poate susţine. O diferenţă interesantă este că. Cele două pentade pot fi alcătuite din alte cinci unităţi fiecare alese dintre cele zece unităţi al decadei. ci persoana a IlI-a. Cartea y este concluzivă. dar se îndepărtase mult deja în momentul redactării Cărţii My. fie din două pentade. observă Aristotel. deoarece decada este identică cu ea însăşi. numerele dintr-un num" în sine ar fi identice.Formelor în raport cu lumea fizica. doi — e al treilea şi . Zecele (decada) este alcătuită fie d' ' zece unităţi. şi deci imanente lor. Aceasta era teoria lui Platon şi a urmaşilor fideli. atunci numerele în ansamblu nu pot exista. 24. în general. absent din Cartea Alpha Mare. nul aritmetic este în realitate al doilea element. există mai întîi un Unu Primordial. cu singura diferenţă că. matematica arată că numerele se pot combina între ele. 9. Conform ipotezei. Se reia din nou textul din Cartea Alpha Mare. Dar dacă pentadele vor fi diferite.'a mai departe. Evident. lucrurile se pot explica şi altfel: Cartea Alpha Mare este introductivă. trei etc. capitolul 5. 26. După teoria platoniciană a numerelor. apoi numere matematice. numerele ideale. raportul dintre cele două unităţi nu poate fi acela dintre gen şi diferenţă. dacă unităţile sînt diferite' înseamnă ca şi pentadele care se vor alcătui din ele vor fi diferite. Or. numerele matematice. pentadele t buie să fie diferite. 21. . A considera numerele Fiinţe în sine. în cazul or ^ în definiţie se include existenţa. cap. Acest argument lipseşte din Cartea Alpha Mare. iar dacă unităţile sînt Fiinţe. pe de altă parte. 25. astfel încît utilizarea persoan I plural ar fi nelalocul ei şi producătoare de confuzii. şi unităţile trebuie să fie diferite. Dificultatea era că unitatea iniţială trebuie concepută ca non-dimensională (dacă linia este uni-dimensionalâ). existenţa va reprezenta un gen pentru celelalte forme. său este că Formele trebuie să aibă aceeaşi definiţie cu lucrur ^ culare care participă la ele. 29. E clar că ambele ipoteze sînt absurde: „alb" şi „om" sînt atribute ale „omului alb". aşa cum omul alb e „om" ! De asemenea. există înainte de a apărea efectiv. apoi doi. Pasajul acesta şi în continuare reproduce cu mici diferenţe textul din Cartea Alpha Mare. deoarece nu există nici un mod de a alege ca gen pe una dintre unităţi şi nu pe cealaltă. să zicem. şi problema autonomiei universalelor. Aristotel era încă apropiat de Academie cînd a scris cartea Alpha. run. aşa cum doreau pitagoricienii şi anumiţi platonicieni. 20. autonome. Problema este însă că nu e c CARTEA MY (XIII) 443 xistenţa se adaugă părţilor definiţiei (aşa cum se întîmplă cu atributele bisnuite).

39. 48. unghiului ascuţit. Este vorba despre diferenţa dintre două numere egale. nici într-altul. dar şi „Dualităţii indefinite". înseamnă că se va duce lipsă de Forme. voi. New York. deci ea ar fi anter' unităţilor din care ea e alcătuită. dacă octada este posterioară tetradei. oarecum echivalent materiei. |6. ceea ce nu este acceptabil 49. deoarece triada provine din doi plus unu. s-ar părea că trebuie să fie un infinit actualizat. de unde rezultă că unele Forme sînt posterioare altora şi chiar sînt produsul acelora.TI" "^ 47. > deoarece nu se putea spune în cazul său nici că este par. Dacă ele nu sînt limitate. spune Aristotel. 41. Pentru antici. Deci Dualitatea este primul număr. Este vorba desigur despre numărul înţeles ca element autonom. adică un infinit actualizat. şi aşa mai departe. conform teoriei platoniciene. dacă ea provine din mare şi mic. pornind de la consideraţii matema>« vedeau unul drept un element ce intra în compoziţia numerelor. Fund proprietăţi. 38. unu nu era propriu-zis număr. 653. Dar dacă se asociază între ele. Aşadar Formele nu pot fi numere. Din acest punct de vedere. atunci şi dualităţile octadei vor fi posterioare dualităţilor tetradei. sau număr natu-. Acestea erau speculaţii numerologice pitagoriciene. 36. Unităţile provenite din numere diferite ar trebui — după pla-tonicieni — să fie diferite. să se postuleze existenţa u CARTEA MY (XIII) 445 Drjr:cipiu şi aparte. Fireşte. ca numere fundamentale. înseamnă că un Iu este el însuşi element pentru sine. . apare riscul identificării liniei cu suprafaţa şi cu volumul.Pe de altă parte. înseamnă că trebuie să existe un număr-Formă infinit. p. fiecare avînd ataşată o anumită semnificaţie. ceea ce este imposibil. Dacă Dualităţile sînt simultane şi una dintre ele este Formă. or. este absurd. nu pot fi şi principii. Dacă ele sînt limitate. S-ar fi putut răspunde obiecţiilor lui Aristotel că. Din moment ce nu se admite decît existenţa numaru ui ^ matic. Formele trebuie să fie. 37. spune Aristotel dualitatea nu are cum să fie o unică natură. Pitagoricienii aveau în vedere. .. Dualitatea indefinită e primordială. Cealaltă. primele zece numere naturale. luat ca o totalitate. pentru matematica greacă numărul nu este infinit decît la modul virtual. dar un număr fără limită nu poate fi caracterizat nici într-un mod. El era opus Linului. Numărul. Dacă e element. fiind indivizibl^ sînt asemănătoare Unului în sine. Pe de-o parte. este în temeiul definiţiei şi al no-•lunu anterior unităţii. unicate. nâ&r\. Marele şi Micul era un concept platonic din aşa-numita doctrină nescrisă. 40. Pe de altă parte. 45. 44. dacă ea formează o unică natură. latul şi strimtul. ar trebui să fie simultană cu triada. Acesta impunea Dualităţii un fel de „egalizare" — mai exact o determinare a sa. . III. Dacă principiile geometrice sînt lungul şi scurtul. a le asimila numerelor revine a considera că o Formă poate i o parte a altei Forme. 1990. ccp^ai. spune Aristotel. Vezi. Plato andthe Foundations of Metaphysics. toate vor fi Forme. acestea pot fi divizibile la infinit şi sînt mai uşor de echivalat cu mărimile corporale. 446 METAFIZICA aşadar drept o materie. deoarece ea provine din triada. nu se va mai deosebi de Unitate. Pe de altă parte. deoarece orice număr (natural) trebuie să fie ori par. o parte a noţiuni' l " rilor. exact la fel precum unghiul drept este anteri-Or> m temeiul definiţiei.31. . altminteri o suprafaţă nu ar putea avea lungime. în schimb. Se crede că este vorba despre Speusippos şi şcoala sa. aşa cum numărul doi este o parte a numaru trei. 35. Dacă ea se alcătuieşte şi din dualitate. ele trebuie să se asocieze între ele. este aici vorba numai despre numerele naturale. sau un volum suprafaţă. unu este mai degrabă io-. nici că este lmpar. dacă se au în vedere numerele reale. considerau că unu este dicat universal al lucrurilor şi. Aceasta ar presupune că există şi un Doi aparte. scundul şi înaltul. 43. or. . Nu poate exista număr infinit (nelimitat).Aristotel spune ca platonicienii aveau două reprezentări conflic-ale despre unu: pe de-o parte. considerate a fi alcătuite din unităţi indivizibile şi fără dimensiune. Hans Joachim Kraemer. prin urmare. 33. 32. sau tre două unităţi. Dar aceste unităţi. Deci ele f anterioare dualităţii. ceea ce teoria Formei nu admite. care şi ea provine din egalizarea marelui şi micului. Dar atunci în ce raport stă dualitatea cu triada ? Una dintre unităţile dualităţii ar trebui să fie simultană cu triada. 34. care e şi el primordial. 42. 50. ori impar. Acestea erau numerele-Forme. asumate probabil de unii platonicieni.

şi la fel consideră că stau lucrurile şi în ce priveşte Fiinţele imobile. coexistent cu mărimile. Materia (Marele şi Micul} nu poate fi considerată. elementul si principiul sînt anterioare produselor sale. Individualul este reuniunea unei anumite forme şi a unei anumite materii. ele se particularizează în fiecare caz în parte. 56. adică separate de sensibil. într-un corp geometric oarecare. noţiunea de element nu are sens. Concepute ca Forme. Aristotel vrea să spună că întotdeauna elemente^e tre ^ v. 61. din altă perspectivă — cele patru raţiuni de a fi. pare neclar în ce fel mai pot juca ele rolul -^ 59. precum Speusippos. gras etc. bătrîn. 57. CARTEA MY (XIII) 447 l ar trebui să fie ceva universal. p. sub un anume aspect. prin urmare. Din nou este respinsă ideea că. fie mult mai puţin numeroase decît lucrurile care rezulta pn ^ ^ nerea lor. sub raport analogic. Critica teoriei Formelor din perspectivă teleologică. Care. Ele nu pot fi. Analiza conceptului de „nefiinţă". 55. dar din perspectiva ştiinţei. 64. căci aceasta ar însemna să aibă virtualitate. contrariul Unului. Teoria aristotelică a multiplicităţii sensurilor lui ceea-ce-este permite evitarea aporiei. Natura conţine o anumită armonie imanentă. Acelaşi lucru îl spune şi acum. se află Lungul. adesea Platon vede Formele drept arhetipuri. 53.. Omul de ştiinţă are de-a face efectiv. 54. fiind o calitate abstractă şi nu un subiect. Toţi gînditorii însă consideră că principiile sînt contrarii. sau în adaos si lipsă. „Om" — spune Aristotel — nu este ceva determinat. Respingerea teoriei privitoare la numerele intermediare. ar putea exista Forme sau numere autonome. Altminteri. şi alţi platomciem heterodocşi. sau principiilor. Critica evoluţionismului biologizant al lui Empe-docles şi Anaxagoras. II. Cei care resping existenţa universalului trebuie să admită că fiecare literă este un unicum şi că nu există specii. Dar tocmai această indeterminare a abstractului permite existenţa ştiinţei. ori linia. dar Socrate este cel care suferă efectiv.) 60. şi deci ca virtualitate. deşi ele sînt altele pentru fiecare lucru în parte. Unii interpreţi consideră că aici începe Cartea Ny. ceea ce este imposibil: principiul trebuie să fie diferit de lucrul care provine din el. care are şi el mai multe sensuri. Aristotel a arătat că universalul. sau. nu este Fiinţă. în mod analogic. Ne amintim că genul era luat ca materie. între cele ideale şi cele matematice. Pentru a evita ca totul să se reducă la Fiinţa lui Parmenide. (Ne amintim ca pentru Aristotel elemente sînt forma. căci nu există om pur şi simplu. deci ele nu sînt principii. căci acolo nu există virtualitate. Aristotel arătase mai înainte că. este vorba mereu despre numărul natural. 2. ce este o virtualitate. Lucrurile se nasc din ceea-cenu-este ca virtualitate. Dar subiectul este anterior calităţilor sale. 65. adică elementului. privaţiunea. raţiunile de a fi ale lucrurilor: forma. Anstotel ar distinge — se crede — între Platon şi platonicienii conservatori. deoarece elementele nu mai au valoare universală. obiectele geometrice par ininteligibile: ori nu e clar cum poate o suprafaţă avea linii. 672 şi R°ss. materia şi privaţiunea de formă. materia sînt universale şi că. în afara lucrurilor multiple senzoriale. Metapk. V. Adică distincţia element-compus îşi pierde semnificaţia. femeie. Critica numerologiei pitagoreice. obiecte per fecte şi eterne. compus din unităţi indivizibile. Evident. 58. precum în domeniul fizicii. cu obiecte particulare. Reale. Ar rezulta că numărul provine din număr. Prin urmare. sau Spaţiosul ? 52. Varietatea lumii se exprimă în multiplicitatea categoriilor care nu se pot deduce din categoria Fiinţei. dar îndărătul lor se străvede universalul. într-un cal individual se află Animalul în sine. nu există ca atare. Entităţile eterne nu pot avea materie. platonicienii au căzut în dualism. deoarece ele sînt entităţi de ordin diferit. în calitate de principiu. pnn natura sa. Capitolul l în legătură cu Fiinţa să rămînă zise cîte s-au spus pînă acum. Latul. CARTEA NY (XIV) Se continuă critica teoriilor platoniciene.51. Dar. . p. 63. actualizat. dacă Formele sînt văzute numai ca proprietăţi a * şi universale. sau Calul în sine ? La fel. Separarea universaliilor şi considerarea lor ca ceva existenun sine (Fiinţe) are drept consecinţă transformarea lor în individualităţi-într-adevăr. Numai în Fiinţa perfectă această ruptură este «păşită. Ruptura relativă dintre universalitatea ştiinţei Şi individualitatea particulară a obiectului său efectiv rămîne totuşi valabilă: omul generic este cel tratat de medicină. Toate acestea presupun un substrat. ci doar om tînăr. Fiinţa (individuală) ar trebui să fie anterioară universalului. 62. sînt universale. sau că fiecare specie nu conţine decît un singur membru. Faptul conduce cu adevărat la mari dificultăţi ogic^ Dimpotrivă. suprafaţa şi corpul tind să fie acelaşi lucru. şi nu despre numărul real. alcătuite din elemente. 446. La fel sînt criticate teoriile care văd principii în mult şi puţin. Referire la Platon. voi.

ei afirmă un lucru dintre acestea. Filozofii care consideră inegalul ca pe un unu. . nici măsura unitară nu este mulţimea obiectelor măsurate. ci atît măsura unitară. şi că 'negalul este dualitatea provenind din „marele şi micul". pe de-o parte. pentru numere şi mărimi. ci doar în ceea ce priveşte dificultăţile logice.) . iar dualitatea indefinită ca ţinînd de „marele şi micul". şi vine /sub acest aspect/ în urma calităţii şi a cantităţii. Totuşi. să fie principiu. care aparţin unui substrat. lucrurile provin din contrarii. ea este degetul. dar nu precizează că /sînt astfel/ conceptual. Iar că unul semnifică o măsură e limpede. fie. numerele sînt generate din dualitatea inegalului. inegalul este contrariul egalului. Alţii vorb despre „multul şi puţinul". lucrurile se petrec la tel-calităţi măsura este o calitate. iar numărul rezultat din numărare va fi „de fiinţe vii". Cel care susţine însă că elementele sînt inegalul şi Unul. într-adevăr. . cît şi unul sînt principiu. şi dacă contrariul lui unu fie nu există. (De aceea. (După unu. Şi în toate cazurile. la cantităţi — o cantitate. toate lucrurile sînt generate din contrarii.Or. multul şi puţinul /sînt proprietăţi ale/ numărului. Şi asta e logic: căci unul semnifică măsura unei mulţimi. va exista numărul acestor genuri. Alţi filozofi opun diferitul şi altul lui unu. iar multul — puţinului. fiindcă „marele şi micul" ar ave natură mai potrivită mărimii. fiinţa vie. piciorul sau ceva similar. nu prea va exista un număr al acestora. după cum o indică raţiunea. şi nu e o materie. iar unita tea de măsură este indivizibilă. în mod logic. dacă se numără oameni. ci există un alt principiu. fiind altceva /decît lucrurile care provin din el/. fiind altceva /decît proprietatea/. şi pentru ceilalţi. în mărime. Căci acestea. Doar că propriu raţionamentului este că principii sînt ceea ce depăşeşte şi ceea ce este depăşit şi nu marele şi micul.' într-adevăr. Aceşti filozofi consideră materia ca fiind unul dintre contrarii. dacă nu este cu putinţă să existe ceva anterior principiului tuturor lucrurilor. Este necesar ca o aceeaşi măsură să existe la toate lucrurile /măsurate/: de exemplu. sînt mai curînd proprietăţi şi calităţi contextuale decît substraturi — anume. albul şi umblătorul. unitatea de măsură este calul. dar el ar fi /astfel doar/ un predicat asociat unui subiect care. e necesar şi ca marele şi micul şi toate asemenea să fie o relaţie. ar fi alb. verosimil. este mulţimea.2 Pentru alt filozof /ele provin/ din mulţime. rectihmul şi curbul. Iar dacă se va măsura omul. dar. 1087b 452 METAFIZICA Ei /platonicienii/ însă nu explică bine nici principiile pe le numesc „elemente". adică din -marele şi micul". altul — sinelui. aşa cum ei o doresc.3 . dar nu în calitate de altceva. dacă totuşi există. vorbeşte espre inegal şi despre „marele şi micul" ca reprezentînd o uni-ate. este precum dacă cineva ar spune că albul este principiu. în cea mai mare măsură necesar ca acesta să fie cazul contrariilor. sau al altor categorii asemănătoare. trei dintre numere fiind /astfel/ elemente c! reprezintă materia. respectiv. aşadar. măsura este 1088a o unitate etalon. deoarece toate acestea există într-un singur /substrat/ din punct de vedere numeric. cai şi zei. ar fi imposibil ca principiul. nici unul dintre contrarii nu este în mod precumpănitor principiu pentru toate lucrurile. dat că unul nu este ceva în sme — o Fiinţă. în armonia muzicală — intervalul elementar. marele şi micul — ale mărimii. Iar dacă. Căci acest /altceva/ ar trebui să fie /de fapt/ anterior. pe care /ultimii/ le evită deoarece ei înşişi vin cu demonstraţii de tip logic. Dar nici aceştia complet: căci unul va {{puţinul.4 In afară de această eroare. în ceea ce Prrv • forma ei. şi în raport cu senzaţia. Alţii vorbesc despre noţiunile gen râie care acoperă aceste noţiuni: ceea ce depăşeşte şi ceea ce est depăşii. Şi în orice lucru sau proces există o /măsură/ diferită în substrat: precum. ci în calitate /chiar/ de alb. în ceea ce priveşte consecinţele nu este nici o diferenţă /între aceste modalităţi diferite de a trata chestiunea/. dar nu ca număr. silaba. diferitul — aceluiaşi. în fapt însă. pe de altă parte. i^ numărul semnifică o mulţime măsurată si o mulţime u CARTEA NY (XIV) 453 /elementare/. netedul şi asprul.). La fel. dacă se numără cai. măsura va fi. Ambele. dar şi pentru unii. într-adevâr (ceea ce depăşeşte şi ceea ce este depăşit) sînt în mai mare măsură universale /decît marele şi micul/). dacă relaţia este ceva diferit/de . iar dacă se numără oameni. tocite contrariile sînt întotdeauna atributele unui substrat şi nici unul /dintre ele/ nu este autonom. nu există nici un contrariu pentru Fiinţă. unu opun inegalul Unului — inegalul fiind natura mulţimii. după cum se vădeşte. în vreme ce Unu este forma. Prin urmare. dar nu şi pe celălalt. Or. ele provin din Fiinţa Unului. relaţia este în cea mai mică măsură o natură sau o Fiinţă. în ritmurile dansului sau poeziei — este pasul elementar. atunci în cea mai mare măsură filozofii care opun unul mulţimii au oarecare dreptate. mulţimea se opune puţinătăţii. Or. şi că numărul este alcătuit din elemente înaintea dualităţii. Iar relaţia este o proprietate a cantităţii. dintre toate categoriile. unul nu este număr. Alţii opun mulţimea şi unu. aşa cum s-a spus. Este. la fel ca şi parul şi imparul. vorbesc prea din cale afară departe de verosimil si de posibil. în greutăţi. Unii se referă la „marele şi micul" /ca l ? mcnt/ după Unu. unitatea este omul. şi.

Şi dovadă că relaţia este cel mai puţin Fiinţă sau ceva existent 'autonom/ este faptul că numai ea nu are parte de generare şi de nimicire. dacă e să fie multiple. dar ei nu acceptă inegalul /ca element/ din pricina consecinţelor imposibile /care decurg/. în afara lui Unu. fără mişcare. Căci nu există nimic nici mare. iar suprafaţa este lată şi strîmtă. mare sau mic.9 Numai că. acesta miş-Clndu-se cantitativ.6 Capitolul 2 Trebuie cercetat la modul absolut: oare este cu putinţă ca lucrurile eterne să fie alcătuite din elemente ? Ele vor avea /în acest caz/ materie. din care. aşa încît şi /materia/ unei Fiinţe /este în acest fel/ relaţia nu este o Fiinţă nici în virtualitate. imanente fiind. ar putea şi să nu existe. Iar dacă lucrurile stau astfel. aşa încît. Dar nu e*istă aşa ceva potrivit cu relaţia. prin urmare. nici puţin. în care anume /dintre aceste sensuri/ toate lucrurile sînt una. Nu putea. toate categoriile sînt posterioare Fiinţei. există şi o asemenea cantitate de timp lipsită de limită. poate să fie alcătuit numărul din puţin şi din mult ? Sau ambele trebuie să-i fie predicate. anume că nu există Fiinţă eternă. Iar orice lucru format din elemente este compus. ceea-ce-este semnifică Fiinţa. Insă este necesar să se arate că ceea-ce-nu-este este. ea să fie alcătuită. în fapt. şi separat. Sfie pe cel matematic. pe de altă parte. calitatea. Iar dacă există o mulţime care are întotdeauna un anume predicat — puţinul — precum dualitatea (iar dacă predicatul respectiv este „multul". într-altul cantitatea. dacă nu există număr mai mare decît el/. elementele nu sînt predicatele lucrurilor care provin din acele elemente. /unul dintre termenii relaţiei/ este cînd ^ai mare. în timp ce există creştere potrivit cu cantitatea. dar multul şi puţinul sînt. sau caracterizat printr-o relaţie. într-alt sens calitatea. exista entităţi eterne. aşa cum s-a arătat în alte părţi.) însă virtualul poate. mai întîi. lucrurile. nici mult. orice este generat din ceea ce e în virtualitate este ceea ce devine. drept consecinţă a tuturor acestora. sau oricît de mulţi ani. sau egal cu el. '*!" potrivit cu Fiinţa există generarea simplă şi nimicirea. Intr-adevăr. cînd mai mic decît celălalt. precum decada este „mult". Sînt multe. dacă nu există /un număr/ mai mare decît aceasta. dacă ceea ce poate să nu e nu este etern. prin urmare. este imposibil ca non-Fiinta s" reprezinte un element al Fiinţei şi să fie anterioară acesteia. şi în părţile şi speciile sale. cantitatea şi restul atributelor care semnifică ceva unitar ? Aceasta . mult sau puţin. într-ade văr. Aşadar. aşa cum /el poate sa existe/ o singură zi. nici o Fiinţă eternă nu ar putea avea elemente. dacă ceea-ce-este are multe sensuri (într-un sens. Ei scapă de atîtea dificultăţi cîte rezultă cu necesitate din faptul de a considera drept element inegalul şi relaţia. şi apoi restul categoriilor). alterare potrivit cu calitatea. nici mic. cît şi din altceva. atunci unul ar fi „puţin" ). este necesar ca lucrurile să provină din elementele din care sînt compuse. deplasare potrivit cu locul. nici în actualizare. fie că /acestea/ sînt eterne. numai unul dintre ele este predicat al numărului. să se actualizeze. nici. şi că se vor contopi.7 CARTEA NY (XIV) 455 Iar dacă spusa aceasta este adevărată în general.5 454 METAFIZICA 1088b Şi este necesar ca materia fiecărui lucru să fie ceva calificat " virtualitate. şi împreună predicatele numărului. în general. motivele rătăcirii în cazul acestor explicaţii. Cum. dacă nu există ceea-ce-nu-este ? Oare Fiinţele vor fi /totuna/. dacă ea nu există ca actualizare. ar trebui să existe şi multul absolut. mai mult. sau nici unul din ele. fie că sînt generate. vor fi alcătuite — /după ei/ — din ceea-ce-este. Hie că ei constituie din /Unu şi Dualitatea indefinită/ numărul ideal. sau toate /categoriile/ ? Si vor fi una — Fiinţa. acelea trebuie să apară şi pentru aceşti filozofi. acela. este absurd. lungul şi scurtul sînt predicatele liniei. sau nu. 1089a adică ceea-ce-este în sine.8 Există unii filozofi care socotesc Dualitatea indefinită ca fiind un element. (N-ar putea să fie generat şi nici să constea din ceea ce este incapabil de asta. şi mai ales este faptul că se pun probleme întrun mod învechit. sau „zece mii" /ar fi în acest rol. Dar. ori proprietăţile şi celelalte atribute la fel. după cum spune Parmenide: „nu-i cu putinţă să f aci ca Nefiinţa să fie". In plus. dacă nu va fi rezolvată chestiunea /cum doresc ei/. dacă nu există ceva diferit care să fie. şi nici de mişcare. Şi astfel. Căci aceşti filozofi au crezut că toate lucrurile vor fi una. Dar acele consecinţe care rezultă sepaat de această opinie. iar elementele sînt materie a Fiinţei.materie/ şi la modul general. chiar dacă numărul sau orice conţine materie este etern. astfel. urmare. vreo relaţie.

Cu toate astea ei utilizează conceptele de „mare şi mic" şi „mult şi puţin" din care derivă numerele. De aceea se spunea /de către el/ că trebuie postulat cev fals. în vreme ce „a nu fi drept" semni-hcă a nu fi într-un anume fel. ceea-ce-nu-este poate fi „declinat" <TO KCCTO tocq KTcboeiq jj. sau multe calităţi. ori figuri. ci de ce sînt multe cantităţi. şi nu una singură ? în fapt însă. la fel ca şi calitatea. deşi nu este acelaşi lucru Fiinţa individuală şi cantitatea. Dar în ceea ce priveşte existenţele individuale e o problemă de explicat cum de sînt multe existenţe individuale. ci repre zintă o categorie a lucrurilor. „a nu avea trei picioare" înseamnă a nu fi într-o anume cantitate. pe de alta — loc.11 Dar aşa ceva este imposibil. prin ipoteză. au în vedere mai multe Forme ale relaţiei. Căci orice număr semnifică o cantita-te> şi /la fel/ şi unitatea. cît şi acela luat ca virtualitate. într-adevăr. iar pe de altă parte. pentru fiecare lucru. deoarece şi ceea-ce-este are mai multe sensuri.13 într-adevăr. şi cînd vorbim despre cea a multiplicităţii lucrurilor. şi cele de „profund şi scund" din care derivă corpurile. apoi cele de „lung şi scurt" din care provin lungimile. pe de alta cantitate. Or. La fel e cînd vorbim despre naşterea unui singur lucru. să se presupună. după cum spuneam. ci /sînt multiple/ prin aceea că substratul devine multe /lucruri/ şi capătă multe calităţi şi cantităţi. Din ceea-ce-nueste luat în acest din urmă sens se nasc lucrurile : din ceea ce nu este om. Insă trebuie să existe totuşi cîte o materie pentru fiecare gen. în plus. este o unitate sau o existenţă ce nu e nici în virtualitate. la fel ca Fiinţa şi calitatea. se pune întrebarea din ce fel de ceea-ce-nu-este luat laolaltă cu ceea-ce-este provin lucrurile ? Căci ceea-ce-nu este are mai multe sensuri. ci reprezintă una dintre categoriile realităţii <ev TI tcbv ovtcovx)15 Şi este încă mai necesar. fiindcă relaţia. nici Dualitatea indefinită. (Aceasta a susţinut adeptul acestor teorii: ce este Fiinţa şi existenţa în virtualitate. dar este om în virtualitate. sau multe mirosuri. o existenţă în virtualitate. iar în afara acestor sensuri există şi ceea-ce-nu-este luat ca fals. după cum geometrii presupun.16 De aici însă provine mai degrabă această dificultate. nici geometrii nu presupun prin ipoteză ceva fals (premisa /falsă/ nu intră în silogismele lor). este absurd a se cerceta felul în care Fiinţa — adică ce este ? — este o multiplicitate. mei nu reprezintă negarea unităţii şi a existenţei. /se naşte/ omul. după cum s-a afirmat. „A nu h om" semnifică a nu fi ceva. din ceea ce nu e alb. în cazul în care existenţa individuală nu ar fi un dat şi nu ar exista şi o natură de acest fel. să nu se cerceteze chestiunea /numai/ în cadrul aceleiaşi categorii — cum e cu putinţă să fie multe Fiinţe. altele relaţii. nici Marele şi micul nu sînt raţiuni de a fi pentru faptul că există două alburi. şi de fapt. calitate. or. pe de-o parte.este absurd. provine multiplicitate lucrurilor.10 Apoi. acceptă existenţa /autonomă/ a relaţiei şi a inegalului. care este motivul pentru care acestea sînt mai multe ? Este însă necesar. Căci şi acestea ar trebui să fie /atunci/ numere şi unităţi!14 Or. dacă se cercetează cum este cu putinţă pluralitatea lucrurilor <nă>ţ noXXă toc OVTCO. sau multe culori. deşi nu e lung de un „picior". în timp ce caută opusul lui ceeace-este şi lui unu — pornind de la acest opus şi de la unu şi ceea-ce-este ei fac să derive lucrurile —. ei ar fi aflat raţiunea de a h si /raţiunea de a fi/ imanentă acestor /numere sau unităţi/: e aceeaşi raţiune sau e una analogă. care nu sînt nici contrariul. ele nu sînt separate /de substrat/. Or. se cercetează de ce ex CARTEA NY (XIV) 457 multe unităţi alături de Primul unu. dacă ar fi mers pe acest drum. cele generate sînt /pentru ei/ numere. sub raportul /categoriei/ Fiinţei. ci trebuie /aflat/ cum e cu putinţă pluralitatea lucrurilor /în general/: unele sînt Fiinţe. nici negaţia unulm şi a ceea-ce-este. şi nici nu provin lucrurile dintr-un astfel de ceea-ce-nu-este şi nici nu devin aşa ceva cînd se distrug. anume cum de există multe Fiinţe în actualizare şi nu una singură. nu se spune /de către platonicieni/ cum şi de ce sînt multe lucruri. devine o multiplicitate. altele sînt proprietăţi. dar e alb în virtualitate /provine/ albul. dar care nu există intrinsec. Or. dar nu se întreabă nimeni de ce sînt multe inegaluri alături de /primul/ inegal. Această abatere însă explică şi de ce ei. dacă nu este . lungimi şi corpuri geometrice. Or. Aşadar. în ceea ce priveşte celelalte categorii mai există o dificultate în a înţelege cum de sînt ele o multiplicitate: întradevăr. din ce fel de ceea-ce-este Şi din ce fel de ceea-ce-nu-este provine mulţimea lucrurilor ? 456 METAFIZICA 1089b /Un filozof/ vrea să spună că este falsul şi ceea-ce-nu-este ace natură din care. Cercetarea /acelor filozofi/ pare /a se referi la/ felul în care ceea-ce-este. că ceva e lung de un „picior".fi ov>12 în tot atîtea sensuri cîte categorii există. sau mai curînd e imposibil ca o singură natură să devină raţiunea faptului de a fi Fiinţă. dar a nu se cerceta felul în care calităţile sau cantităţile sînt multiple. afară doar că ea nu poate fi separată de Fiinţe. Şi ar fi trebuit cercetat şi lucrul următor: cum de sînt numeroas relaţii. împreună cu ceea-ce-este. apoi cele de „larg şi strimt" din care provin suprafeţele.

cît şi a multor altora. pitagoricienii nu au de ce să răspundă unei asemenea imputări. ci că ele sînt constituite din numere. Iar toate teoremele aritmeticienilor vor subzista şi pentru lucrurile senzoriale. Capitolul 3 Prin urmare. după cum am afirmat mai înainte.măsură şi entitate indivizibilă sub raportul cantităţii. extremităţile nu sînt Fiinţe. cei care susţin existenţa Formelor şi care cred că ele sînt numere. totuşi mărimile /matematice/ vor exista în opinia celor care susţin numai existenţa entităţilor matematice. 1090b 460 METAFIZICA Or. nici posibile. din triadă. verosimil. totuşi aceste propoziţii există şi ele bucură sufletul. nici grele sînt alcătuite lucruri ce posedă uşurinţă şi greutate. este necesar ca aceste naturi să existe efectiv /autonom/. însă acestea /Formele-numere/ nu sînt nici necesare. dacă este adevărat că orice număr este o Formă. şi nu despre cele senzoriale. De ce atunci să fie separate ? în plus. şi nici nu pare a fi vreo raţiune de a fi.cmKco. de unde îi vine încredinţarea că există un astfel de număr şi întrucît este el de folos /existenţei/ celorlalte lucruri ? Nici cel care susţine existenţa unui astfel de număr nu afirmă că el este raţiune de a fi pentru altceva. după cum s-a spus. linia — /din limitele şi extremităţile/ suprafeţei. Căci nu ar fi cu putinţă ca proprietăţile unor entităţi separate să fie imanente corpurilor. şi nici nu trebuie spus că. ei constituie mărimile din materie şi din număr. în schimb. Aceştia cred că. că şi doctrina opusă /acesteia/ va afirma lucruri opuse şi că dificultatea despre care am vorbit trebuie soluţionată de către cei care susţin autonomia numărului: din ce pricină. şi a oricărei mişcări. Or. precum o piesă tragică prost alcătuită. Dar oare aceste entităţi . Dar oare — s-ar putea cerceta în legătură cu numerele — de unue avem încredinţarea că ele există /autonom/ ? Susţinătorului teoriei Formelor /numerele/ furnizează o anumită raţiune de a fi a lucrurilor. suprafaţa /din limitele şi extremităţile/ corpului. (Dacă numărul nu ar exista. cel care susţine aşa ceva are de făcut faţă la multe contradicţii. toate vor aparţine entităţilor senzoriale. atunci cînd numerele nu sînt imanente lucrurilor senzoriale. dacă cantitatea şi Fiinţa sînt lucruri 458 METAFIZICA diferite. de către ei că nu ar putea exista ştiinţele numerelor. iar Forma constituie pentru celelalte lucruri o raţiune a existenţei lor într-un anume fel (fie făcută această concesie susţinătorilor Formelor) Dar celui care nu vede lucrurile în acest mod.19 Dar sînt filozofi care consideră numărul ceva separat si autonom. anume lungimile din dualitate. Ei asumă că /asemenea numere/ există şi că sînt separate. din cele ce se văd. se afirmă.aiTiu. ceea ce este absurd. nu se spune din ce provine Fiinţa şi nici cum e cu putint" 1090a să fie multe Fiinţe.17 Dar cei care susţin numai existenţa numărului matematic nu pot afirma nimic asemănător conform cu ipotezele lor.) Dar chiar dacă aceste extremităţi sînt Fiinţe. această limită va fi o Fiinţă şi un ceva determinat. încearcă să arate cumva. Nu e nici o deosebire dacă /sînt alcătuite din tetradă sau din alte numere/. însă cînd ei consideră că lucrurile fizice sînt alcătuite din numere. din pricina dificultăţilor pe care le întîmpină teoria Formelor.)2'' Dar celor care susţin existenţa Formelor le scapă acest fapt — într-adevăr. Iar dacă nici acestea nu ar exista. de ce există cîte o unitate anume alături de lucrurile multiple. deoarece au observat că există multe proprietăţi ale numerelor imanente corpurilor senzoriale. proprietăţile lor sînt imanente acestor lucruri ? Există unii filozofi care susţin că punctul este format din limitele şi extremităţile liniei. din lumea de aici. natura nu pare. Aşadar. prin abstragere. deoarece consideră că în lumea senzorială nu pot exista axiome /matematice/. Iar dacă ele sînt identice. anume că din numere care nu sînt nici uşoare. ci spune că el este o natură în sine existentă intrinsec. din acest motiv. într-adevăr. iar corpurile /ar fi constituite/ din tetradă sau din alte numere. Pitagoricienii. de aceea.18 Noi însă susţinem că /numerele matematice/ există. prin urmare. Acelaşi lucru se poate spune şi în ce priveşte mărimile matematice. ei par a vorbi despre un alt cer si alte corpuri. Dar de ce ? Fiindcă proprietăţile numerelor se manifestă printr-o armonie atît în privinţa corpurilor cereşti.20 Este vădit. cineva nu foarte uşor de mulţumit ar putea să cerceteze in legătură cu orice număr şi cu entităţile matematice faptul că ele nu au influenţă reciprocă — precedentele /în ordine ierarhică/ nu influenţează pe cele care urmează /în ordine ierarhică/. ci mai degrabă ele toate sînt limite. Trebuie însă examinat ca nu cumva şi acest raţionament să fie prea slab. suprafeţele. Şi este clar că entităţile matematice n CARTEA NY (XIV) 459 sînt separate şi autonome <o\> KE^copioiai ta u. trebuie să existe numărul /separat/. dar nu numere separate. a fi constituită din bucăţi descusute. (De vreme ce există o limită şi a preumblării. au