You are on page 1of 50

Coperta: DUMITRU IONESCU 1

HARALAMB ZINCĂ

CEASURILE SFÂNTULUI BARTOLOMEU
CEASURILE SFÂNTULUI BARTOLOMEU
CEASURILE SFÂNTULUI BARTOLOMEU
CEASURILE SFÂNTULUI BARTOLOMEU
CEASURILE SFÂNTULUI BARTOLOMEU

EDITURA TINERETULUI

2

I
Se arăta a fi un om simpatic, volubil, puţin sentimental. Ştia româneşte şi nu se sfia să intre în vorbă cu cei doi români din compartiment. Bărbat la vreo patruzeci şi cinci de ani, de statură potrivită, cu o faţă prelungă, brăzdată de două cute adânci în jurul unei guri cu buze subţiri, părea un mare admirator al peisajului. — Frumuseţile României sunt de neasemuit, spuse el, nu fără un anume patetism în glas. — Vorbiţi foarte bine româneşte, observă un călător care mai toată vremea şezuse cufundat în lectura unei cărţi. — Nu prea, răspunse străinul cu modestie... Deşi am trăit mulţi ani în ţara dumneavoastră... la Arad... pe când eram adolescent. Lăsă, printre altele, să se înţeleagă că descindea dintr-o familie bogată şi că taică-său, pe timpuri reprezentantul unei societăţi bancare din Occident, locuise multă vreme la Arad, unde era cunoscut şi ca pasionat vânător. — Vâna prin Munţii Semenicului... O, domnule, Banatul e un ţinut foarte pitoresc... Sunt nespus de fericit că o să-mi revăd oraşul adolescenţei... vreau să şi vânez.
3

Vorbea cuprins de o uşoară emoţie, ceea ce dădea accentului său străin un farmec aparte. — Poate că o să urc în munţi, la o vânătoare de mistreţi, adăugă el. Fumaţi? Nu aşteptă răspunsul celorlalţi. Scoase o tabacheră plată, de argint, pe care o deschise printr-o uşoară apăsare şi preciza: „Chesterfield”. Cei doi călători români nu-l refuzară, dar aproape în acelaşi timp întinseră şi ei pachetele. Străinul exclamă: — Ah, ospitaliera ţară românească! Luă din fiecare pachet câte o ţigară. Ospitalitatea dumneavoastră e proverbială! Îşi aprinse o ţigară „Favorit”, trase câteva fumuri şi aprecie: Are o aromă plăcută. După un timp, trenul atinse punctul de frontieră Curtici. Călătorii îşi completară declaraţiile de trecere pe teritoriul României. Vameşii îşi făcură şi ei apariţia. Treceau dintr-un compartiment în altul, salutau respectuos călătorii şi tot respectuos îşi îndeplineau obligaţiile statornicite prin lege. Străinul prezentă la control cele două valize. Le deschise, deşi nimeni nu-i ceruse acest lucru. Vameşii însă îl salutară şi trecură în compartimentul următor. — Ce control sumar, se miră străinul, punându-şi valizele la loc Nu mă aşteptam. Ieşi pe culoar, privind curios după vameşi. În sfârşit, controlul vamal se încheie. Trenului i se dădu plecarea. Străinul rămase la fereastră, fermecat de noutatea peisajului. Era o primăvară târzie, verdele crud al ierbii şi al frunzelor îi încânta privirea. Fuma mult, ofta şi, asemenea unui copilandru, se uita bucuros după fiecare amănunt zărit în plin câmp sau prin gări.
4

După o bucată de vreme, un tovarăş de compartiment îi atrase atenţia că ar trebui să se pregătească. „Urmează Aradul!” Străinul tresări, mulţumi şi începu să-şi adune bagajul. Curând, trenul îşi încetini viteza, apoi opri. Străinul îşi luă rămas bun de la cei cu care călătorise mai bine de douăsprezece ore împreună. I se ură vacanţă plăcută, succes deplin la vânătoarea de mistreţi. Cineva îl ajută la coborâre. De pe peron turistul mai aruncă o privire surâzătoare celor de la fereastră, după care se îndreptă spre ieşire. Un hamal îşi oferi serviciile, el însă îl refuză politicos. Se opri în fata gării, lăsă valizele din mână şi, tulburat, încercă să cuprindă totul dintr-o căutătură — cerul senin, turnurile vechilor clădiri, ţigla colorată a acoperişurilor, forfota călătorilor care soseau ori plecau. Broboane de sudoare îi năpădiră fruntea brăzdată de cute energice. Apoi, vrând parcă să-şi curme propria-i nostalgie, apucă brusc valizele şi se îndreptă spre primul taxi ieşit în cale. — La hotel „Continental”, te rog! Şoferul făcu un semn din cap că a înţeles şi apăsă pe accelerator. Împins de o nestăpânită curiozitate, străinul privea înfrigurat când în stânga, când în dreapta drumului. — N-aţi mai fost de mult pe la Arad? întrebă şoferul care observase prin oglinda retrovizoare neliniştea atât de caracteristică unor vizitatori. — Ce schimbat e oraşul! exclamă pasagerul. E foarte schimbat. — Da, da, confirmă şoferul. Ar fi vrut să mai adauge ceva, însă în aceeaşi clipă maşina opri în faţa hotelului. — O, am şi ajuns! constată străinul cu tristeţe şi oftă.
5

camera. Vă aşteptam.Şoferul îi deschise portiera. rotofei şi cu o chelie acoperită de câteva fire cărunte. În dreapta aveţi baia.. care îl întrebă în germană: — Domnul Bartolomeu Grieg? — Eu sunt. Domnul Grieg îi întinse paşaportul.. răspunse străinul în româneşte. Bartolomeu deschise fereastra. primi un bacşiş gras. — Fiţi binevenit.. îl ajută să coboare. oasele îi trosniră sec.Am reţinut pentru dumneavoastră camera 15. cu aceeaşi privire pierdută parcă în adâncul amintirilor. îi ură hotelierul. hotelierul îi prezentă camera rezervată: — În hotelul nostru vă puteţi bucura de tot confortul. am locuit cândva în oraşul dumneavoastră. mulţumi şi plecă. Doriţi s-o vedeţi mai întâi? Domnul Bartolomeu Grieg lăsă bucuros valizele la recepţie şi-şi urmă gazda — un bărbat scund. căscă şi privi satisfăcut în juru-i.. O boare răcoroasă umfla perdeaua pufoasă... Ştiţi româneşte? — Cum să nu. cercetă încântat mobilierul. — Conducerea hotelului vă doreşte vacanţă plăcută. Rotofeiul îi aruncă străinului un surâs profesional şi... la etajul întâi. fu întâmpinat de către directorul hotelului. se înclină spunând: — O să vă trimit imediat valizele! După plecarea hotelierului. Se întinse. Politicos din cale-afară. retrăgându-se.. — .. Nu-şi ascunse mulţumirea: — Îmi place! Rămân aici. Ferestrele camerei dau spre Mureş. 6 . Străinul. La intrare. Simţi boarea înfiorându-i trupul înfierbmtat. să-şi ducă valizele. iată vestibulul. Îşi scoase haina şi rămase în vestă.

Surâse necăjit. II După-amiăză. închipuindu-şi că. un „Atlantic” de aur.Cineva bătu la uşă. V-au nemulţumit cumva serviciile noastre? — O. vă văd indispus. — Da. Apoi îşi desfăcu valizele. eu am întrebat de un ceasornicar. La noi. Nu mai merge.... — Nu m-aţi înţeles. L-am lovit. prin cine ştie ce minune. — Am înţeles bine.. strada Republicii. şi l-am stricat. să-l întrebe: — Domnule Grieg. A stat. deci. îşi făcu un duş rece.. 7 . Truda băiatului fu răsplătită cu o bancnotă de cinci lei. Mi s-a întâmplat un accident A! Nu vă speriaţi! Nu-i prea grav. se găsesc două cooperative. reveni în cameră. ceasornicarii sunt organizaţi în cooperative. îl veţi da la reparat. pesemne. zâmbi hotelierul condescendent. zise străinul. — Îmi puteţi recomanda un ceasornicar de încredere? — Cum să nu. Se grăbi. Mai mult din obişnuinţă duse ceasul la ureche.. Un băiat îi aduse bagajul.. chiar pe strada noastră. Hotelul dumneavoastră este excelent. şi-ar fi reluat tic-tac-ul. trecu în baie. Dar nimic mai simplu. păcat! îl compătimi rotofeiul. lăsă storurile de lă fereastră şi plonja ştrengăreşte în patul moale şi odihnitor. în jurul orei 17. iar cutele din jurul gurii i se adânciră puternic. nu! se grăbi Grieg să-l liniştească.. hotelierul îl văzu pe domnul Bartolomeu Grieg ieşind nemulţumit de la braseria hotelului. Domnul Grieg întinse mâna stângă şi-şi arată ceasul.

spre centrul oraşului. Apelaţi la serviciile cooperativelor. o porni mai departe. credeţi că pot să am. domnule Grieg.. necunoscută de el până atunci. Grieg întinse din nou mâna stângă şi-şi arătă ceasul. unul Romoşan.. În stradă.. e de aur.. descoperi vitrina unui magazin de ceasuri şi se opri în dreptul ei. rămase o clipă locului. eu unul însă nu vi l-aş recomanda. descumpănit. Ceva mai târziu. Doar magazinele.. avem şi un particular. Ştiţi unde vine. în răstimpuri se oprea. Străinul îşi mai duse o dată ceasul la ureche şi părăsi hotelul vădit indispus. de aduceri aminte. înregistrându-i fiece mişcare. pe strada T. Bartolormeu Grieg 8 . — O.... învăluindu-l. După un timp. Soarele asfinţea. Clădirile din centrul oraşului i se păruseră domnului Bartolormeu Grieg neschimbate. — La dispoziţia dumneavoastră. 51. insistă el cu o intonaţie care amintea de vocea crainicilor de la radio. Cercetă curios şi cu luare-aminte mărcile.. puteţi să aveţi încredere! Dacă doriţi. firmele aveau altă înfăţişare. — Vă mulţumesc. Păşea fără grabă... apoi îşi duse propriul ceas la ureche: nu......— În cooperative?! murmură străinul cu un aer dezamăgit. Apoi. nr. buna dispoziţie a trecătorilor.. Poate de aceea nu observă pe tânăra femeie în albastru care se luase după el. prudent parcă. fără îndoială. Îl uimeau animaţia străzii. Ştiţi. Rotofeiul se înclină şi zâmbi serviabil. tot nu funcţiona. preţurile. Nu vă supăraţi. umbre uriaşe se întindeau peste oraş. se uita melancolic în juru-i.. asaltat. ca şi când şi-ar fi amintit de un anume lucru. femeia în albastru îl văzu dând târcoale unei cooperative de ceasornicari.

ciudat. uscate şi febrile. Cu mişcări calme. Nu răspunse imediat la întrebarea meseriaşului. — Cu ce vă putem fi de folos? Ceasornicarul părea să fie mult mai în vârstă decât acest turist străin. Prin geamul prăfuit al vitrinei îl zări şi pe stăpânul ceasornicăriei. cu acelaşi pas rar şi elastic. — Mi s-a stricat! Nişte degete lungi. demodate. în clipa aceea. Era singur în atelier. care arătau ore deosebite. cenuşie. atras parcă de vitrina mizeră a dughenei.intenţiona chiar să intre. îşi scoase ceasul şi-l puse pe tejghea. 9 . o privire puţin vicleană. apucară ceasul de aur. în sfârşit. meşterea ceva la un cesuleţ. poate din pricina chipului său brăzdat de riduri sau. O porni într-acolo. dar se răzgândi. Cercetă cu un dispreţ justificat ceasurile vechi. Trecu apoi nehotărât prin faţa atelierului. Stătea la măsuţa sa de lucru şi. Bartolomeu Grieg simţi cum unda aceea de îngrijorare i se risipeşte. puţin ştrengărească. îşi amintise adresa ceasornicarului particular. Avea însă o privire care-l întinerea. Şi. să intre. pictata cu litere negre. însă după câţiva paşi făcu cale-ntoarsă. lăsă să-i cadă lupa şi se ridică să-şi întâmpine clientul. Romoşan”. poate. Bartolomeu Grieg ştia unde se găseşte strada T. Domnul Bartolomeu se hotărî. Citi de departe: „Ceasornicărie D. Descoperi curând firma atelierului — mică. rătăcit în atelierul său. Ceasornicarul îşi înălţă capul. din pricina părului cărunt şi rar. întâlnindu-i ochii. cu o lupă prinsă de ochiul drept. Numai atunci îşi dădu seama cât de întunecos şi de sărăcăcios era atelierul şi o inexplicabilă senzaţie de îngrijorare puse stăpânire pe el. Urmăritoarea sa nu avea cum să bănuiască că el.

— Ehei! Ce piesă rară! „ Atlantic”! De aur! Ultimul tip. nu-şi putu stăpâni o exclamaţie de uluire: — O. nu-mi dau seama cum. îi explică domnul Bartolomeu.. şi vă închipuiţi ce înseamnă pentru mine să am un ceas. Lăsă să-i cadă lupa şi-şi privi clientul cu o vădită părere de rău. Aţi forţat arcul. sunt în trecere prin ţara dumneavoastră. Cercetă îndelung. pietrele sale minuscule. domnule.. N-am piese de schimb la valoarea ceasului. spuse cu o adâncă mâhnire: — L-aţi forţat. oftă Bartolomeu după o scurtă tăcere. domnule! O adevărata bijuterie. Nu pot să vă fiu de folos. ce minune de mecanism! Câtă fineţe. Îmi pare tare rău! Ştiţi. piesele fine ale ceasului de aur. În cele din urmă. cu ajutorul lupei. — Păcat. „Cum de-şi putea permite să strice un ceas atât de valoros? Şi dintr-o dată ţinuta şi distincţia vizitatorului îl impresionară plăcut. Ochii mici şi curioşi ai ceasornicarului îl disecară cu un interes aparte. Spuse: — Aş fi nespus de măgulit să-l pot repara. nu-i aşa? De mult n-am mai ţinut în mână o asemenea piesă! mărturisi sincer emoţionat.. — L-am stricat.. 10 . Ceasornicarul mai admiră un timp mecanismul ceasului. prin Arad. apoi îl înapoie turistului. Mâinile uscăţive şi foarte îndemânatice ale meşterului se apucară mecanic de lucru. după ce înlătură capacul. Pesemne se străduia să determine acea legătură intimă între valoarea ceasului şi personalitatea neaşteptatului său client.

. — Nu. o să-l înlocuiţi. Bruse. După un timp de gândire. Dacă doriţi. Capul îi căzu în piept.— La noi nu se mai găsesc de mult ceasuri „Atlantic”. Domnul Grieg se posomorî de-a binelea. licărul din adâncul ochilor săi mici începu să sclipească. de parcă ar fi izbutit să intercepteze nişte tainice semnale... arătându-se gata să plătească oricât i s-ar cere. descreţindu-şi sprâncenele.. vă pot pune. sprâncenele i se adunară la rădăcina nasului. domnule. înălţă din umeri ca şi când ar fi vrut să se scuze că valoarea obiectului în discuţie se ridica doar la 1800 de lei. nu pot. — Cât vă datorez? întrebă el. — Numai atât?! exclamă Bartolomeu Grieg.. provizoriu. evident. ceva îl nemulţumea sau nu-i convenea. domnule.. străinul oftă iar şi dădu trist din cap. iar când o să ajungeţi acasă... suspină el. tulburat. — Nimic. ceasornicarul răspunse: — O mie opt sute de lei. domnule! — Atunci. un arc. Se uită în stradă: femeia în albastru care se oprise pentru o clipă în faţa vitrinei izbutise la vreme să se facă nevăzută. — Hm! mare ghinion. cât valorează. 11 . În timp ce-şi prindea la mână ceasul. Romoşan păru puţin încurcat. cum o să-l vând?! Am întrebat doar aşa. — Nu poţi procura piese de schimb? — Regret. la revedere şi vă mulţumesc pentru amabilitate. Cât valorează în România ceasul ăsta? — Nu cumva vreţi să-l vindeţi? se interesă Romoşan.

Domnul Bartolomeu Grieg ezită să i-l dea. Nu ştiu.... În cele din urmă. Văzu strada. — Cât? luă străinul înainte. dar şi dezamăgit de terminarea discuţiei. Trafic.. S-ar găsi oare cineva să mi-l cumpere? — Cum să vă spun?! întrebarea îl luase prin surprindere.. şi-l scoase de la mână. — Şi dacă aţi pune un arc nou. o să mă mai gândesc.. Aţi obţine pe el.. De 12 .. răspunse ceasornicarul prompt.... — La noi. cât m-ar costa? — 80 de lei. întinzând mâna după ceas. la tejghea. domnule! În dreptul uşii. propuse Romoşan cu ceva mai multă îndrăzneală. Ceasornicarul îl cercetă din nou. Ceasul e de aur. se hotărî străinul. Totuşi aş putea să caut.. mai mult din obişnuinţă.. — Să zicem că m-aş hotărî să-l vând.. la orele cinci. trecătorii... — Să-l mai văd o dată. Glasul meseriaşului i se păru străinului gâtuit de frică. se uită în direcţia vitrinei.— La revedere. Mâine după-masă.. — S-ar găsi vreun client? stărui străinul.. Ştiţi.. îl puteţi ridica gata reparat. cum să vă explic.... e cam primejdios. Deveni brusc prevăzător şi nu-şi mai lua ociiii de la uşă. Vreţi chiar să-l vindeţi? Bartolomeu reveni în dreptul ceasornicarului. — Îmi dau seama că e mai bine să-mi puneţi un arc. Bartolomeu Grieg se răzgândi şi nu mai apăsă clanţa. să încerc. Romoşan. apoi zise: — Aşa cum v-am mai spus: o mie opt sute de lei! Bartolomeu nu răspunse imediat. de o nelinişte lăuntrică.

deci? mai întrebă o dată Grieg. — Să ştiţi că risc. — La ora cinci după-amiază. mărturisi Bartolomeu Grieg. Scrută atent strada pustie... Îmi daţi vreun bon de primire? — Desigur. — Mulţumesc. nu avem voie să vindem. — La revedere.. O vreme urmări dus pe gânduri valurile tulburi ale râului. — Ştiţi.. la noi.. Negăsindu-l la locul său.. se grăbi Romoşan să-l încredinţeze. — Ce vreţi să spuneţi? îşi arătă domnul Grieg nedumerirea. Se întunecase de-a binelea. — Aha. Un licăr de speranţă se aprinse în ochii ceasornicarului. la aduceri aminte. aşa cum am mai spus. domnule Grieg. când nimeri pe nişte străzi lăturalnice.. îmbietor la plimbări solitare. înţeleg.... atunci şi eu risc. Bartolomeu Grieg o porni agale spre Mureş. Nu găsi 13 .. Îl las. Se uită la ceas. În jurul orei 21 se opri în dreptul unei curţi.lăsat însă îl las. Scoase la iveală un chitanţier. Mulţumit că-şi dădusa ceasul la reparat. nu-i aşa? De aceea poate e mai bine să ne mai gândim. se interesă de numele clientului şi completă toate datele necesare — Pe mâine. Până mâine o să vă gândiţi şi dumneavoastră. — La revedere. lăsând în urmă Mureşul. Ceva mai târziu îşi aminti că în Arad mai avea o cunoştinţă de demult. Un amurg blând. Fără chitanţă nici eu nu l-aş primi în lucru.. zâmbi. ceasul e de aur. după ce ascunse chitanţa în portofel. O porni iarăşi agale. iar eu nu sunt decât un biet ceasornicar particular.

fără să-şi ascundă neliniştea. se apără ceasornicarul. — I-am pus un arc extra! se lăudă ceasornicarul. (în aceeaşi clipă. ci o lua cu sine acasă. — Ei. Până şi casa din fundul curţii părea pustie. domnul Bartolomeu Grieg se prezentă să-şi scoată ceasul de la reparat. la ora fixată de ceasornicar. domnule Grieg! E cinci fix. Grieg nu dădu nici o atenţie celor spuse de ceasornicar şi. de obicei. nu o lăsa în atelier. e gata? — Vai de mine. III A doua zi. Domnul Bartolomeu Grieg deschise poarta şi intră în curte. de aceea. Punctualitatea străinului îl uimi pe domnul Romoşan (o pendulă enormă şi demodată. am fost şi suntem o firmă serioasă! Se aplecă şi scoase de sub tejghea o casetă de metal tip „Ficher” pe care seara. după lăsarea lucrului. caseta nu mai conţinea nici o altă valoare. se auzi a cincea bătaie a pendulei. Închise ochii şi ascultă un timp tic-tac-ul 14 . se interesă. — Bună ziua. Domnul Bartolomeu Grieg luă ceasul şi-l duse la ureche. Cel mai bun pe care-l mai aveam prin micile mele rezerve. În afara de ceasul de aur. Cineva totuşi îl văzuse — femeia în albastru. ajunsese doar la a treia bătaie când uşa se deschise) şi. aflată în fundul atelierului. îl întâmpină cu un deosebit respect.nici un semn care ar fi putut să-l îngrijoreze. nu sunt atât de parolişti.) Clienţii mei. O deschise sub ochii străinului.

nu voia să infirme aprecierea ceasornicarului... îl măguli Romoşan. am făcut o treabă bună. Un străbunic de-al meu a fost furnizorul Curţii Imperiale din Viena. ci dimpotrivă. întrebarea directă a clientului îl intimidase. — Exact. onoarea ei.. — Puţin. foarte exact. nu-i aşa? Dacă nu mă înşel şi tatăl dumneavoastră tot ceasornicar a fost.. surâse străinul. fără nici o legătură cu fraza anterioară. de aceea am refuzat să intru în cooperativă. apoi. răspunse domnul Grieg. îl asigură domnul Romoşan. de fapt.. Deschise ochii şi-l privi pe ceasornicar cu recunoştinţă.. Firma noastră e foarte veche. o scot la capăt... zise: — Sunt convins că mi l-aţi reparat bine. nu mă îndoiesc. Mai sunt clienţi care mă ştiu şi mă mai caută. Firma şi arta meseriei s-au transmis din tată-n fiu. acolo. cu o modestie care. continuă cu acelaşi ton grav: Am vrut să păstrez firma.. ca să risipească atmosfera apăsătoare care se lăsase.mecanismului. Înainte de război aţi avut în centru o mare ceasornicărie.. Oftă şi. rosti ceasornicarul cu un ton dramatic şi copleşit parcă de onoarea propriei familii. Pe chipul străinului se ivise o expresie de compătimire.. fiţi fără grijă. domnule Grieg. umflându-şi pieptul slab. — În privinţa calităţii. — Văd că vă pricepeţi la negustorie. — O. De altfel. Slavă Domnului.. Duse din nou ceasul la ureche. îl făcuse să roşească. urmă: îmi daţi două mii de lei pe el? Ceasornicarul surâse stingher. 15 . semn că mărturisirile ceasornicarului îl mişcaseră. la un pahar de whisky mi-am amintit de dumneavoastră. Îşi înălţă semeţ privirile şi.

fără însă a părăsi atelierul. privind fix în ochii bucuroşi ai ceasornicarului. După o scurtă gândire.. Se aplecă uşor peste tejghea şi-l întrebă în şoaptă: — V-ar interesa 50 de ceasuri „Omega”.. domnule Romoşan. Străinul numără şi el în gând. luă bancnotele. îi răspunse: — Abia acum. mărturisi domnul Grieg. nu-i aşa? — Două mii! rosti străinul sentenţios.. le rândui frumos într-un portofel. — O fac pentru că am nevoie de bani. Rămase locului. n-aş vrea să stau pe capul lor. de parcă ar fi vrut dintro dată să constate efectul cuvintelor sale. mai am şi nişte rude sărace. în cele din urmă. Apoi. domnule Romoşan. În vremea asta. şi prietenii mei din oraş n-au avut pentru dumneata decât cuvinte de laudă. Nu-l iau pentru mine. — La revedere. Părea satisfăcut de ceea ce izbutise să constate în privirile interlocutorului.. Tăcu brusc. se încăpăţână domnul Romoşan. vă înapoiez ceasul. zise întinzându-i mâna. căci cei doi de fapt se învoiseră de mult asupra preţului. Dacă doriţi. ceasornicarul se apucă să-i numere sutele. — V-aţi răzgândit cumva? întrebă Romoşan neliniştit. ci ca să-l vând. Domnul Grieg dădu din cap în semn că nu. — O mie opt sute. ultimul tip? 16 .. Optsprezece bucăţi. măsurându-l de astădată pe ceasornicar cu nişte ochi mici şi severi. Un ban mai trebuie să câştig şi eu.— Nu pot să vă dau mai mult de 1 800 lei. îmi dau seama că pot să am încredere în dumneavoastră.. Vreau să călătoresc prin ţară. târguiala se transformă într-un joc plăcut. Domnul Grieg întinse ceasul. De altfel.

. Clipi des din pleoape. le dau ieftin. păli. Totuşi. — Nu. Văzu la vitrină o femeie blondă. — Văd că vă este teama. Fără voia sa. constată domnul Grieg.. nu. când domnul Grieg vru sa ia mostra înapoi. ăsta e ceas!” Oftă: „Ehei. Dădea din cap: „Da..Fără să mai aştepte vreun răspuns. ca şi când în felul acesta ar fi putut să-şi risipească teama ce pusese stăpânire pe întreaga sa fiinţă. — Cincizeci de ceasuri?! exclamă ceasornicarul. Romoşan îl studie pe toate părţile cu o vădită plăcere profesională. uluit: — Cincizeci de bucăţi!. spuse ceasornicarul înghiţind un nod. dacă aş avea bani!” Şi iarăşi zise. Teama domnului Romoşan îl amuza. dar care se îndepărtă imediat. zărind strada pustie. într-o roche grena. — Să ştiţi că le dau pe un preţ convenabil.. Încercă Romoşan să reziste ispitei. abia auzit. copleşit de cele auzite. nici vorbă. Brusc. ceasornicarul mai aruncă o privire în stradă. Domnul Grieg nu-l slăbea din ochi. Nu vreau să forţez lucrurile. ceasornicarul nu i-o dădu: voia s-o mai privească. Totuşi. foarte cunoscută.. exclamă din nou: — Cincizeci de bucăţi! — Exact! — O avere. Ceasul era nou. Înainte de a pune mâna pe mostră. Grieg scoase din buzunarul de la vestă o mostră. Îmi închipuiam că afacerea pe care v-o propun o să vă intereseze. modern. Marca.. Îmi 17 . — Nu zic nu.. cu un uşor dispreţ în vorbire. în colţul gurii îi răsări un surâs ironic. să vă pricinuiesc necazuri. Se uită îngrozit afară şi. conchise el. — Am nevoie de bani. se mai linişti un pic..

După numărul ştampilelor se vedea că posesorul paşaportului străbătuse lumea în lung şi în lat.. O avere! Să vă spun drept.închipuiam că. recunoscu el cu o adâncă amărăciune.. Pe cineva care are bani şi ar vrea să-i bage în marfă.. Se lăsă o tăcere grea. cronometrată de bătăile surde ale ceasurilor din atelier. nu cred că s-ar găsi cineva care să vrea să-şi bage banii în ceasuri. domnule! Ce marfă!” 18 ... unde ai ajuns!”.. oamenii de afaceri.. Nu-şi putu stăpâni un nou oftat: „Ce marfă. darmite. cum de nu mi-am dat seama.. poate vă închipuiţi că aveţi de a face cu altcineva şi nu cu un turist străin. Sunt sărac. frunzărindu-i paginile pe sub privirile perplexe ale lui Romoşan. domnule. — Nu. Romoşan apucă automat mostra. Domnul Grieg îl privea acum pe Romoşan — cândva cel mai bogat ceasornicar din Arad — cu o compătimire rece şi dojenitoare: „N-ai ştiut să te zbaţi. În cele din urmă. Totuşi. vă ofer şi dumneavoastră prilejul unui câştig frumos. în felul ăsta. îi desfăcu capacul şi-l cercetă. domnule.. Şi fără ca ceasornicarul să-i fi cerut. şi uite. da. Şi cum se obişnuia şi pe vremuri. Nu.. sparse tăcerea propunând: — Atunci poate că mă puteţi ajuta să găsesc un amator. Aţi putea şi dumneavoastră câştiga ceva la afacerea asta. Aha. zâmbind înţelegător. cum se obişnuieşte între noi. nu mai sunt Romoşan cel de altădată. Un comision. domnul Bartolomeu. — Cincizeci de bucăţi! oftă iarăşi Romoşan. împins pesemne de o curiozitate profesională. domnule. cu greu am reuşit să adun cei 1800 de lei. îşi arătă paşaportul.

e foarte dificil! se împotrivi Romoşan. găsiţi pe cineva cu bani. — Şi eu. am realizat acelaşi câştig... nu.. dar. Preţul? 19 . Am mare nevoie de bani. îl şi atrăgea. mărturisi Grieg satisfăcut. nu mai vedea de ce ar respinge-o. Ce ziceţi? — Nu. acceptaţi propunerea mea? Ceasornicarul dădu din cap aprobator.Bartolomeu Grieg îl lăsă să studieze în voie mecanismul: sesiza uşor frământările ceasornicarului. două. domnule Romoşan. întrebând: — Preţul?! — Ştiam că o să vă învoiţi. care preferă în locul banilor să deţină ceasuri. Iată. Romoşan îşi recăpătase brusc calmul său firesc: senzaţia fricii i se risipi. ştiu că la ceasul meu veţi realiza un câştig net de cinci sute de lei (Romoşan tresări şi se uită pieziş la străin). suntem doi negustori. vânzând ceasul. vă las ceasul. I se propunea o afacere avantajoasă. vorbi iar stăpânul celor cincizeci de ceasuri. recunoscu ceasornicarul. — Condiţiile sunt foarte avantajoase. nu vă cer acuma nici un răspuns.. — Preţul?. în acelaşi timp. afacerea propusă îl speria... dar nu-mi pare rău. — Domnule Romoşan. — De ce să daţi cu piciorul unei posibilităţi reale de a câştiga un comision substanţial? În cazul de faţă. Poate că într-o zi. Şi eu. N-ar fi serios din partea mea. nu era greu de ghicit că propunerea străinului îl tenta. Totuşi. Ce ziceţi. De exemplu. Am o mare încredere în dumneavoastră.

20 . Ce părere aveţi? Ceasornicarul acceptă propunerea.. Multă vreme biletul rămase pe masă nedesfăcut. dar Grieg îl reţinuse şi-i strecurase în palmă o bancnotă de trei lei. Îl adusese un puşti de vreo zece ani. Numai după ce termină compotul de ananas domnul Grieg se învrednici să-l citească.. în timp ce-şi lua prânzul pe „Terasa Mureş”.. nici mai puţin. — La revedere.. mă găsiţi în fiecare zi.. IV Două zile mai târziu.. după ce-l fixase cu o curiozitate ştrengărească. ar fi încheiat pe loc afacerea. îl ademeni străinul în continuare.. Când să trec pe la dumneavoastră? Aş trece peste trei zile.. îmbrăcată în ziua aceea cu o rochie grena... — Ce obţineţi peste. Bartolomeu Grieg ieşi şi se pierdu printre trecători.. vă interesează. Dacă ar fi avut banii. Iau masa acolo. de mult de tot nu mai auzise de un asemenea chilipir. domnule Romoşan. Dăduse să plece. Nici mai mult.. La revedere. Acesta se apropiase timid de masa lui şi. la orele 14. Cer pentru ele 25 000 de lei. „Acum poţi so ştergi!” îl îndemnase străinul cu blândeţe. domnul Bartolomeu Grieg primi un bileţel. îi şoptise: „De la domnul Romoşan”. domnule Grieg. la „Terasa Mureş”. Romoşan îşi stăpâni cu greu uluirea: de mult. Nici de data asta nu descoperise că era urmărit îndeaproape de o femeie blondă.— Sunt cincizeci de ceasuri noi. — Iar dacă aveţi nevoie de mine.

după care reveni la loc. pe la mine la atelier. De altfel. în trecăt.. îşi mărturisi el.. Romoşan ieşi din ungherul său. domnule Grieg. înţelegea mai bine ezitările lui Romoşan. După ce îşi strânseră mâinile. ceasornicarul lăsă să-i scape lupa de la ochi şi se ridică de la măsuţa lui de lucru. — Bună seara. Vă aştept. vă aşteptam. tulburătoare şi captivantă. Grieg îl împături la loc şi-l ascunse cu grijă într-un portofel. dincolo de apele Mureşului. prieteni de afaceri. o lume plină de surprize şi de primejdii şi. Am veşti bune. îmi vine greu să înţeleg mecanismul de astăzi al oraşului.„Domnule Grieg. se îndreptă spre atelierul acestuia... Al dumneavoastră cu toată stima. Oare ce avea să-i aducă întâlnirea de astă-seară? Cu siguranţă.. la oamenii cu care. în lumina plimbărilor şi a convorbirilor sale.” Şi parcă. fără să vrea. În două-trei zile va ridica ancora şi se va înapoia la ai săi. stătuse de vorbă. „Da. Comerţ fără negustori. mai nimic. spre seară. prin asta. la transformările arhitectonice ale oraşului. Apoi.” După ce citi biletul. Romoşan. rămase multă vreme cu privirile pierdute în depărtări. Spre seară. acolo unde îl aşteptau amicii. Grieg îl 21 . Sper să nu mi-o luaţi în nume de rău. Vă rog să treceţi. anumite motive m-au împiedicat să trec pe la Mureş şi să stau personal de vorbă cu dumneavoastră — se scuza ceasornicarul. în spatele tejghelei. se duse la uşă şi răsuci cheia în broască. ale acestui „ultim mohican”. la muzeul vizitat în cursul dimineţii.. mulţumit parcă de ştirea ceasornicarului sau poate de aroma plăcută a compotului de ananas. Când îi trecu pragul. Se gândi. Ciudată transformare. nici nu va mai stărui. aşa cum îl rugase Romoşan în bileţelul său.

.. vreau să ştiu pentru ce. acum uşor enervat de aerul prea misterios al ceasornicarului. Oh. „Mă ia pe departe şi câte puţin. înaintă Romoşan în fondul problemei. se gândi Grieg. Ochii ceasornicarului căpătară brusc un licăr viclean. domnule Grieg. deci. ce să povestească prietenilor! — Domnule Grieg.. — De acord. preciza Romoşan. dar şi vrea. domnule Romoşan... reprezenta un semn bun — afacerea avea şanse să se încheie. începu Romoşan cu o voce tainică.. — Cunoaşteţi punga clientului? se interesă Grieg. nu numai că poate. De aceea cer ca partea mea să fie de 5 000 de lei. Poate să investească dintr-o dată atâţia bani în 50 de ceasuri? — Da. — I-am spus clientului. Vreau.. şi Grieg îşi spuse că licărul ăsta îl observase în ochii multor negustori cu care avusese de-a face şi că.” Zise împăciuitor: — Lăsaţi asta. — Mai întii însă aş vrea să convenim asupra comisionului. Ne băgăm amândoi într-o treabă foarte dificilă. — Pe cine? se arăta străinul nerăbdător.. Ce mai. — E un om de nădejde? 22 .urmărise cu un surâs ironic. şi eu risc. dacă risc.. Cine-i cumpărătorul? — Nu-i un gheşeftar din Arad. de fapt.. răspunse Romoşan cu convingere. — Aţi găsit omu’? întrebă Grieg. De acord? — Cine-i cumpărătorul? — Sunteţi sau nu de acord? stărui ceasornicarul. domnule Grieg. va avea la înapoiere.. după un moment de gândire. — Am găsit.. ci din Timişoara. şi eu aş fi procedat la fel. să-mi rămână şi mie o sută de lei per ceas. că cereţi 600 de lei de bucată. Vedeţi.

Se teme de o nouă stabilizare.. ori ba? Să rişte? Risca şi Romoşan. luă totuşi una. e şi puţin cămătar.. E un pensionar. Să-l facă. Are bani şi vrea să-i fructifice.... — I-aţi spus cine sunt? — Ferească sfântu’! ripostă Romoşan şi se arătă mirat că străinului îi trecuse prin cap o asemenea idee.. — Omu’ ăsta vrea să vă întâlniţi la Timişoara. dar se explică: .. ca şi când i-ar fi auzit gândurile. Bartolomeu Grieg îşi aprinse o ţigară. Romoşan refuză. Făcuse un pas.. La insistenţele străinului. zise brusc Romoşan. A înţeles şi n-a mai pus nici o altă întrebare. întinse şi ceasornicarului tabachera de argint. În tăcerea care se lăsă. un fost funcţionar public. Frica acestuia păzea bostănăria. se auzi din nou tic-tac-ul surd al câtorva zeci de ceasuri. ea fumează!” Grieg trase câteva fumuri.— Nu m-aş fi aventurat. acum trebuia să-l facă şi pe celălalt. ori prin colţurile cele mai obscure ale cafenelelor sau localurilor. Era obişnuit cu afacerile şi ştia că ele pot fi încheiate ori la lumina zilei.... se aplecă peste tejghea şi întrebă iar: 23 .Pentru nevastă-mea.. dar i-am spus că asta nu-l interesează. — A întrebat de unde am ceasurile? — Da.... Nu vrea până nu cade la o înţelegere. — De ce? — Cred că din zgârcenie. Nu vedea de ce n-ar cădea la învoială... E un tip zgârcit. nu era fumător. Înţeleg foarte bine primejdia. Bartolomeu Grieg rămase un timp pe gânduri. să cheltuiască nici un sfanţ în plus. Am împrumutat şi eu în câteva rânduri bani de la dânsul.

. la orele zece dimineaţa. i se părea că oraşul de când nu-l mai văzuse. Asta-i. Ştiţi însă la fel de bine ca şi mine că într-o afacere ca asta sunt două posibilităţi. cu o 24 . îl rugase pe Romoşan să-i găsească un client. fie că nu se încheie. şi uite că l-a găsit. puteţi să aveţi deplină încredere în el. se simţea bine... De acum înainte totul depindea de el şi de discuţiile ce le va purta cu cămătarul acela din Timişoara. Îl cheamă Marcovici şi o să vă aştepte la. poţi să te încrezi în el? Adică are bani. V Era o duminecă frumoasă.. Din pricina dangătelor solemne. Nu. Adică fie că afacerea se încheie. răspunse ceasornicarul încet. Dangătele clopotelor de la marea catedrală pluteau deasupra oraşului ca nişte planoare sonore ce se pierdeau în depărtare.. îl interesează marfa. Grieg îi dădu dreptate.. în largul său. Dumnealui are şi bani. bulevardul larg şi modern ce ducea către clădirea Operei de Stat era animat. marfa îl interesează. Ori albă.. la Timişoara? — Da. Domnul Bartolomeu Grieg se lăsă o vreme purtat de torentul vesel al trecătorilor. nu suferise nici o transformare. ştiut este că timişorenii iubesc plimbările duminicale. domnule.— E un om serios? Ce zici. duminecă.. La ceasul acela de dimineaţă. rămânând acelaşi — maiestuos.. nu o să facă vreo prostie? — Ştiu la ce vă gindiţi. cu cer înalt şi senin. Am intrat doar şi eu în joc. Întrebă: — Deci.... ori neagră.

nevoia să se închine. îi întări. cum îl avertizase Romoşan. auzi sunetele grave ale unei orgi şi simţi. cu acel om nu lipsit de ciudăţenii. mesele fiind aşezate lângă ferestrele ce dau în stradă. trecu prin dreptul ferestrelor mari. instinctul acesta. Domnul Grieg hotărâse ca mai întâi să dea târcoale localului. Aşa şi făcu. Se întoarse şi fără pic de ezitare. un bărbat nu prea gras. În consecinţă. se aşeză în ultima strană şi ascultă cu ochii închişi glasul celui care. cunoştea firea negustorilor. identic cu cel pe care zilele trecute îl vânduse lui Romoşan. De cum va intra. lângă ferestrele ce dau în stradă. După ce îşi cercetă ceasul de mână. înălţa cerului rugi în limba latină. atât de preţuit de amicii lui de acasă nu-l indusese niciodată în eroare. îl va aştepta fumând trabuc şi bând filtru. încrederea în destinul fericit al acţiunii. cu chelie. prin perdelele străvezii. intră în localul pe care cândva îl frecventase cu destulă fervoare. avea experienţa unor asemenea convorbiri.arhitectură foarte cunoscută şi. izbutind dintr-o privire să stabilească cu cine avea de-a face. Întâlnirea cu Marcovici. Se pomeni în dreptul unei biserici catolice. îl descoperi pe domnul Marcovici. foarte intimă. Ieşi după un sfert de oră şi mai încrezător în destinul său. îl va putea zări astfel pe domnul Marcovici înainte de a pătrunde în restaurant. se îndreptă agale spre restaurant. va zări în dreapta. 25 . Câteva minute mai târziu. va număra cinci mese: la cea dea cincea. îl neliniştea. Acţiunea de recunoaştere pe care o aprecia ca fiind simplistă. brusc. Nu. de la amvon. totuşi. Îşi făcuse un plan de acţiune. un şir de mese. în localul fostului restaurant „Loyd”. nu. Intră smerit. ştia cum să o cârmească. de tul. de aceea. Cu domnul Marcovici urma să se întâlnească la orele 10. şedea singur la masă şi fuma trabuc.

— E o chestie de obişnuinţă. de parcă i s-ar fi înecat corăbiile. Grieg comandă un coniac mare şi o cafea turcească. şiret. în ciuda celor cincizeci de ani. înregistrase clipa când Grieg trecuse pragul localului. — Boală curată! Domnul Bartolomeu Grieg mai constată nu fără plăcere. Se îndreptă spre dânsul. îl pofti Marcovici. afişându-şi un surâs curtenitor şi-l întrebă: — Sunteţi domnul Marcovici? — Eu. avar şi. Grieg numără din nou mesele din dreapta. urmărindu-l pe ospătar. Domnul Grieg se aşeză şi constată bucuros că eventualul client al ceasurilor arăta aşa cum fusese descris: un bărbat care. Ai venit de la Arad? — Da! — Luaţi loc. cercetă localul. Dintre cei câţiva consumatori. cu câteva pete galbene pe pielea strălucitoare a cheliei. îmbrăcată într-un taior alb şi uşor. era aproape pustiu. se explică Grieg. Chelnerul se prezentă imediat şi îl întrebă politicos ce serveşte. Instinctiv. fără a lua în seamă dispreţul interlocutorului. nimeni nu părea să fie interesat de prezenţa sa la masa domnului Marcovici. că în sfârşit avea de-a face cu un tip clasic de negustor. răspunse Marcovici morocănos. părea mult mai tânăr. Domnul Marcovici şedea la a cincea şi prin fumul trabucului iscodea cu plictis ceaşca din care băuse. beţi alcool de dimineaţă?! observă domnul Marcovici cu un vădit dispreţ. cu mulţi bani la 26 . fără să-şi îndulcească vorba. Apoi. de parcă ar fi fost trezit din somn.De pe trotuarul celălalt o tânără femeie cu părul roşcat. — Cum. îmbrăcat neglijent şi morocănos. pesemne.

.. 27 . că oamenii se plimbă. Lui Grieg îi veni să râdă: „Zgârcit mai trebuie să fie... sunt grăbit. se gândi Bartolomeu Grieg. ar putea să fie mai politicos!” — Să vorbim atunci despre vreme. Îmi place însă tipul. zise Marcovici pe neaşteptate. 500 de lei bucata. Grieg nu răspunse imediat... „Acest domn Marcovici. se înşală. propuse Grieg cu ironie. îşi spuse Grieg. Marcovici nu reacţiona în nici un fel.. că i se oferea să cumpere ceasuri de vânzare. că Grieg ceruse coniac. Părea parcă nemulţumit că-i duminecă. că fumează trabuc.. Chelnerul îi servi cele comandate.. Ar fi putut să-şi schimbe cămaşa. ce-i aia că m-ar interesa?. e neagră pe la guler şi la mâneci..ciorap. mi-e totuna.” — Domnul Romoşan mi-a vorbit de dumneavoastră. Tipul îmi aminteşte de un film.... şi atunci sorbea cu zgârcenie.. Marcovici îl privi rece. Mi-a spus că v-ar interesa ceasurile mele.. Faţa lui puţin congestionată exprima o continuă nemulţumire. „Dacă dumnealui îşi închipuie că o să-i dau marfa de pomană. încuviinţă Marcovici fără prea multă plăcere.... prin fumul trabucului: — E un fel de a spune. dar când se hotărî s-o facă se arătă categoric în pretenţiile sale: — 650 de lei. Marcovici nu-şi ascunse dispreţul când îl văzu sorbind din coniac. de parcă n-ar fi auzit cuvintele celuilalt. — Da. Ducea rareori ceaşca la gură.. Cu ceasurile sau fără ceasurile dumneavoastră.” — Domnule Grieg... — Discutăm aici? întrebă Grieg..

Ai ceasurile la dumneata? Bartolomeu Grieg se gândise din vreme la eventualitatea unei asemenea concluzii. trebuia să-i închidă şi gura. nu. domnule Marcovici. hotelul. — Iau toată cantitatea.. — De aceea şi cer 600 de lei. nu-mi convine. nu le-am adus cu mine... — Cum procedăm? se interesă. — Nu înţeleg de ce? se arătă Grieg nedumerit. un comision de 5 000 de lei. Şi aici ne oprim. poftim. trenul.. 28 . judeca străinul. Marcovici nu-l lăsă să termine: — Nu-mi convine. o să-mi daţi 600 de lei pe bucată. merita această recompensă. — Bine. la acelaşi preţ. Îi dăduse lui Romoşan cuvântul de onoare că va obţine. Totodată simţi că pe Marcovici îl interesau totuşi ceasurile. Şi apoi. Asta-i ultimul preţ. — 500.. Ceasornicarul. să luaţi o cameră la hotel „Continental”. Lui Grieg i-ar fi venit uşor să mai reducă din preţ. Vă propun însă să veniţi la Arad. propuse Bartolomeu Grieg. — Nu. În cele din urmă.. — Luaţi toată cantitatea? — Toată. pe urmă o să veniţi la mine. — Atunci. Marcovici trase iritat din trabuc. şi de aceea se menţinu într-una. dacă aşa stau lucrurile. nu. — 600.. nu voia însă s-o facă.. suport eu cheltuielile.. cu încăpăţânare. Nu-mi convine.. domnul Marcovici se dădu bătut. O să ocupaţi la hotelul din Arad o cameră. — Prea multe cheltuieli.— Asta-i ultimul cuvânt? întrebă Marcovici după un timp. pentru efortul depus şi riscul la care se supusese.

nici un ban mai puţin. apoi zise solemn: — Domnule. atunci o să vin eu la dumneavoastră.. ein vort! Marcovici se ridică primul de la masă. care nu lăsa să se creadă de loc că ar fi mulţumit de tranzacţia încheiată. Deşi sunt un om suferind. şi ieşi din local. îl cercetă morocănos. O să aflu la ce cameră aţi tras şi o să vă chem la telefon. 29 .. îmi daţi banii.. Domnul Grieg fu de acord cu condiţia fixată şi încercă încă o dată să-l asigure că deplasarea nu-i va fi zadarnică... nu-mi convine. fără ifose. Vă predau ceasurile.. nu însă înainte de a-l fi salutat. îşi luă apoi din cuier pălăria. Lăsase lângă ceaşcă exact cât consumase: nici un ban mai mult. — Bine. şi de aceea convingătoare. — Nu vreau să vin eu la dumneata în cameră. — Nu înţeleg. Nu mi-ar conveni să mă deplasez până la Arad şi să nu te mai găsesc. convorbirea lor scurtă. îi lăsă lângă ceaşca goală. — Aşa da. un biet pensionar.. mărturisi Grieg din nou.. tot morocănos. Grieg surâse ironic: „Zgârcit mai e!” Totuşi. Marcovici scoase din buzunarul de la vestă un ceas vechi „Omega”.. o pierzi dacă m-ai pus degeaba pe drumuri. numără de câteva ori banii pentru plata consumaţiei.. umbrela. pe Grieg. sper că am de-a face cu un om de cuvânt.. — Ein mann. Pe când? mai întrebă el. — Azi e duminecă. se învoi Marcovici. Mostra de la Romoşan rămâne la mine drept gaj.. marţi vă aştept la hotel.. pentru mine timpul continuă să însemne bani.Marcovici i-o reteză din nou: — Nu..

. îşi trecea nervos pardesiul de pe un braţ pe celălalt. în spatele unei coloane de susţinere a plafonului. iar Bartolomeu Grieg îl auzi pe recepţioner spunându-i unui coleg că s-a săturat de asemenea clienţi neciopliţi. şi citea cu mult interes o revistă umoristică de peste hotare.. Grieg mai zăbovi un timp în fotoliul său. Grieg îl auzi vorbind repezit cu salariatul de la recepţie. Ferit de paginile larg desfăcute ale revistei. gândi străinul. căruia îi ceru o cameră. Liftierul se grăbi să-i vină în ajutor şi să-i ia din mână valiza şi pardesiul. reproşându-i că preţurile camerelor sunt scumpe. Fuma tot trabuc. domnul Bartolomeu Grieg urmărea amuzat fiecare pas al ciudatului său client. fără ca în schimb să fie văzut. Nu observă nimic care ar fi putut să-l îngrijoreze. VI De mai bine de treizeci de minute Bartolomeu Grieg şedea în holul hotelului.Aro” din Braşov. Se ridică 30 . În jurul orei unsprezece se ivi şi domnul Marcovici. Marcovici ducea cu sine o valijoară. cufundat într-un fotoliu. când fusese salariatul firmei . de ţi-era mai mare dragul să-i serveşti. Părea furios şi nemulţumit. mai binevoitori. „Pesemne acolo îşi ţine banii”. Funcţionarul încercă să fie cât mai calm şi mai politicos. dar Marcovici îl îmbrânci şi ţipă la el destul de tare: „Nu pune mâna!” Apoi urcă să-şi ocupe camera. clienţii erau de alt soi.. mai politicoşi. Îşi alesese un loc bun.îi plăcuse şi se gândi cu recunoştinţă la ceasornicarul din Arad. cine intra sau ieşea din hotel. Pe vremuri. de unde putea să vadă.

Introduse o fisă în aparat. deşi în prima cabină se afla un telefon intern. Nu. Dar în privinţa dumitale? — Nici o grijă. domnule Marcovici! îi ură Grieg. După un timp. După această scurtă convorbire. doar ceva mai încolo. brusc. la fel de degajat ca şi înainte. După o clipă. formă numărul centralei telefonice a hotelului şi. Acelaşi Grieg îl ruga să nu plece din cameră. În vremea asta. Trase cu urechea. lectura revistei. După alte cincisprezece minute. Se ridică atent şi în vârful picioarelor.. Marcovici închise uşa şi se apucă să umble prin cameră ca un leu într-o cuşcă. Totul e în ordine? — În ordine. Şi. Rămase încremenit locului. Să nu părăsiţi camera. Grieg îl rugă politicos să nu-şi 31 . recunoscu în pâlnia receptorului glasul ursuz al clientului. se apropie de uşă. Auzise paşi la uşă. o femeie de serviciu freca parchetul. Grieg se întoarse la locul său şi reluă. când i se răspunse.şi se îndreptă spre cele doua cabine telefonice din hol. Bombănind. ceru legătura cu camera domnului Marcovici. După alte douăzeci de minute. mutându-şi trabucul dintr-un colţ al gurii în celălalt. o deschise. apoi. unde se găsea instalat un telefon public. — Bine aţi venit. mai primi un telefon. cu trabucul în colţul gurii. se apucă să-şi studieze valijoara aşezată cu grijă pe masă. — Unde sunteţi? — Nu departe de dumneavoastră. nu era nimeni.. Se aşeză într-un fotoliu şi. Grieg preferă cea de a doua. Să mă aşteptaţi! — Bine! se învoi Marcovici. tresări. Marcovici îşi scoase haina şi o aruncă neglijent pe pat.

Marcovici auzi câteva ciocănituri discrete în uşă. „Pânâ când?” urlă Marcovici şi trânti telefonul. ce dracu’ eşti om de cuvânt. De o eleganţă sobră. zise Grieg împăciuitor. Se ridică în picioare şi deveni atent. răsuflă uşurat şi nu se ruşină să-l poftească grosolan: — Hai odată. sau ce naiba?! Nu ţi-e ruşine să mă laşi atâta să aştept? Străinul nu se lăsă intimidat de izbucnirea lui Marcovici. Marcovici nu se mai putu stăpâni şi trase o înjurătură. Prevăzător. oarecum tulburat. Iar în ceea ce priveşte preţul. Abia după cinci sau şase ore de la sosirea sa în oraş. Bătăile se repetară. Mă aduci aici şi mă laşi să aştept ore în şir. nici un bănuţ mai puţin. în loc de cravată. se grăbi să deschidă. cu mâinile înfundate în buzunarele pantalonilor. Timpul înseamnă bani.. dom’le. iar la gât. îşi fixase de astă dată un papion albastru. cu o voce mieroasă.piardă răbdarea şi să-l aştepte. La cel de al patrulea sau al cincilea telefon. Se uită mâniat la el şi-l întrebă: — Unde-s ceasurile? 32 . cum de altfel observase şi cu ocazia primei lor întâlniri. Marcovici îl examina mai atent pe proprietarul ceasurilor. îl rugă să aibă răbdare şi să rămână locului. Intră cu un aer indiferent. purta un costum sport. cu o vestă de altă culoare decât a hainei. Continuă apoi să-i arate nemulţumirea: — Mă crezi la cheremul dumitale. Mai observă intrigat că Bartolomeu Grieg venise cu mâna goală.. Aflându-l în prag pe Bartolomeu Grieg. — Să lăsăm supărarea. Să ştii că o să te coste — o să-ţi dau mai puţin cu zece lei de bucată. şi Marcovici. dar Grieg nu-l luă în seamă şi. Marcovici încuie uşa şi scoase cheia. uşor.

Cu mişcări încete. răspunse Grieg la fel de ironic. — O să înţelegi imediat. cincizeci.. apoi lăsându-se lent pe călcâie. Marcovici scoase o exclamaţie de uimire.. I se păru că acelaşi gest ar fi vrut săl facă şi Grieg. aruncând-o pe pat alături de cea a lui Marcovici. neluându-şi privirile ironice de la Marcovici. — N-am nevoie de nici o servietă. — Nu înţeleg! recunoscu Marcovici. şi. Câte ceasuri am zis? — Cincizeci... şi astfel o arătă celuilalt. Vesta era căptuşită cu ceasuri. Cincizeci de ceasuri. îşi descheie nasturii de la vestă. înălţânduse în vârful picioarelor. vreo servietă. Bartolomeu Grieg îi zâmbi batjocoritor. — Unde sunt? Nu văd să fi adus cu dumneata vreun pachet. ci o întoarse pe dos. O scoase.. Îşi înfundă din nou mâinile în buzunare. Ceasurile sunt aici. dar nu o aruncă. Grieg îşi ţinea vesta şi o flutura pe sub privirile clientului. Marcovici puse mâna pe valijoară. începu să se legene. — Nu pune mâna! îl opri Marcovici. am adus ceasurile. — Vezi. Grieg îşi descheie haina şi-şi arătă vesta. Apoi. — Le-ai adus? repetă Marcovici neliniştit întrebarea. Să văd mai întâi ceasurile..— Aţi adus banii? i-o întoarse Grieg. cu aceleaşi mişcări lente. — Le-am adus. sub ochii perplecşi ai clientului. dar dumneata ai adus banii? 33 . domnul Bartolomeu Grieg se dezbrăcă de haină. şopti Marcovici. la mine. — Exact. zise Grieg.

E ceva. Grieg îngălbeni. îl auzi spunând: — De obicei. anchetatorul cazului Bartolomeu Grieg. După ce Grieg a intrat în camera mea. sunt căpitanul Vasile Coman. legănându-se când pe vârfurile picioarelor. Apoi. îndrăzni să întrebe: — Unde mă duceţi? — La miliţie. raportă căpitanul Coman. totul a mers aşa cum am pregătit din vreme. în numele legii eşti arestat. tovarăşe colonel. îl căută desperat pe Marcovici. o dată cu ele. dumitale ţi-au bătut dintr-o dată cincizeci de ceasuri. Apoi. Dă-mi voie să mă prezint. Cu ochii ieşiţi din orbite. adăugă: Domnule Bartolomeu Grieg. Constată însă cu uluire că partenerul său de afaceri stătea cu mâinile în buzunar. — Sus mâinile! Luat prin surprindere. Bartolomeu Grieg ridică mâinile şi..Marcovici nu mai apucă să răspundă. După ce îşi îmbrăcă şi haina. răspunse „Marcovici”. am avut grijă să încui uşa. tovarăşii Mărgeanu şi Nicolau. şi vesta cu ceasuri. 34 . Uşa încuiată se deschise fulgerător şi în cameră dădură buzna doi inşi. când pe călcâie. pune-ţi vesta! Aşa! Şi haina! Grieg se supuse. care stăteau la pândă. măsurându-l batjocoritor. unui om îi bate doar un ceas.. au descuiat uşa cu cheia lor şi. În aceeaşi clipă.. unul dintre cei doi îl fotografie. Şiacum.. domnule Bartolomeu Grieg.. să scot cheia.. VII — Încolo.

Căpitanul Coman sa uită întrebător la locotenentul Mărgeanu: „Care va să zică.aşa cum arată fotografia. însă. în ciuda tinereţii sale. subalternul său.. care izbutise să-l fotografieze pe Grieg cu vesta ridicată deasupra capului. Vorbea fără 35 . trecea drept unul dintre cei mai talentaţi ofiţeri ai Direcţiei regionale de miliţie. Zâmbi. Însă după câte înţeleg. le vorbi comandantul. pirpiriu. Cei care-l cunoşteau. E de prisos să subliniez importanţa sesizării lui. aruncându-i în acelaşi timp lui Coman o privire voit şireată. Coman tăcu şi-l iscodi cu coada ochiului pe locotenentul Mărgeanu... Scund. ai noutăţi?” Locotenentul înţelese întrebarea din privirile „fostului afacerist Marcovici” şi-i ceru colonelului îngăduinţa să raporteze. aminteau de el ca de un anchetator deosebit de abil şi de înzestrat. El ne-a pus pe urmele acestui neobişnuit tip de contrabandist. — Aş vrea ca încă mâine să-i trimiteţi cetăţeanului Romoşan o scrisoare da mulţumire. privindu-i gânditor.. îţi lăsa impresia unui intrus în treburile juridice. aveţi cuvântul! îl îndemnă colonelul. cu o căutătură de cele mai multe ori inexpresivă. Mărgeanu împlinise nu de mult treizeci de ani. ca şi când ar fi vrut să spună: „Nostimă fotografie”. începu Mărgeanu să-şi prezinte raportul. — Poftim. — Este vorba de domnişoara Emanuelle Masereel. Colonelul Năsturescu luă de pe birou fotografia lui Grieg şi-o mai cercetă o dată.. venită la Arad în ajunul sosirii lui Bartolomeu Grieg.. Cine nu-l cunoştea îndeaproape se înşela. cazul se complică prin apariţia neaşteptata a unei femei. dar. au intrat la momentul oportun.

. este o femeie frumoasă. că evită să-l întâlnească.. cu o privire voluntară şi energică. că locuieşte la acelaşi hotel. Nu ştie însă româneşte. ştergându-şi chelia de transpiraţie. Rămâne să stabilim. Şi-o schimbă în fiecare zi.... Culoarea părului n-am izbutit s-o stabilesc. am început supravegherea lui Grieg. interveni Coman. Locotenentul tăcu. — Deci. — Rând pe rând. scoţându-şi o ţigară de foi. — Da. statuară. — E din aceeaşi localitate cu Grieg? întrebă colonelul.. Are 31 de ani. Grieg nu ştie de prezenţa ei? întrebă colonelul în continuare. căci colonelul îi făcu semn să se abţină: nu suporta mirosul. statuară. îşi frunzări carnetul. — Continuă. — În ziua aceea era şatenă. recunoscu Mărgeanu. — Şi nu s-au întâlnit? — Nu. înaltă. — E o întrebare la care încă nu pot să răspund. am stabilit că este vorba de o concetăţeană a lui Grieg.frumoasă. 36 . astăzi e din nou blondă. Nu ştiu dacă Grieg a observat-o. Atunci am schimbat tactica: am botărât să-i supraveghem pe amândoi. După sesizarea venită din partea ceasornicarului. interveni căpitanul Corman. te rog. Am ajuns s-o identificăm aproape întâmplător.să-şi cerceteze carneţelul din mână. dar nu şi-o mai aprinse. sau se preface. preciza Mărgeanu zâmbind... Şi prima descoperire făcută a fost aceasta: o femeie îl supraveghea îndeaproape pe Grieg... blondă. îl îndemnă colonelul. — Sau poate că nu vrea să ţină seama de prezenţa ei. Într-un cuvânt. — .

S-o reţinem numai pentru că l-a urmărit pe Grieg? — Avem un motiv. dar nu cred că o să ne spună mai mult. Acum treizeci de minute a cerut direcţiunii hotelului să-i completeze urgent formele de plecare. — N-avem nici un motiv plauzibil.. — Ce face în momentul de faţă? se interesă colonelul. îl întrebă: — Ce propui? — S-o reţinem. Colonelul îşi aruncă privirile spre Coman. Într-una din zile. la o oră când Grieg se afla la braserie. Acesta. Cred. folosindu-se de un şperaclu a intrat în camera lui. răspunse Mărgeanu. 37 . Locotenentul Mărgeanu tăcu şi se uită fix în ochii comandantului. dumneaei.dacă şi-a dat seama că e supravegheat de o femeie.. Numai aşa se explică faptul că Emanuelle Masereel stă în umbră şi evită cu prudenţă întâlnirile.. Are un tren abia mâine dimineaţă. — Şi cum. Căpitanul înţelese. după o scurtă pauză. a fost şi la Timişoara. Presupun însă că se cunosc. în dumineca aceea. E limpede însă că Emanuelle Masereel îl cunoaşte foarte bine. — Da. şi nu-şi va tăgădui vinovaţia. Zise! — Grieg a foat prins în flagrant delict. Voia în felul acesta să-i ceară părerea. O confruntare n-ar strica. că o putem reţine pentru confruntarea cu un ins arestat pe motive juridice temeinice şi în a cărui cameră a pătruns pe ascuns. chiar tot timpul s-a ţinut după Grieg? întrebă Coman.. deci. — A înţeles că Grieg a fost arestat.. am săvârşi o ilegalitate..

— Domnişoara Emanuelle Masereel? o întrebă locotenentul în limba germană. S-a înţeles? — Da. Domnişoara Emanuelle Masereel trecu pe la Biroul de voiaj. aprobă comandantul. — Sunt locotenentul de miliţie Grigore Mărgeanu. îşi reglementă formele de plecare. — E oare ceva în neregulă cu paşaportul meu? întrebă femeia. aş dori ca prezenţa mea să nu vă neliniştească. — Bine. Fiţi cu băgare de seamă. Căută un loc mai ferit şi se aşeză într-un fotoliu. — Domnişoară. ascunse repede ilustrata în poşetă. chiar în cursul zilei de astăzi îl veţi interoga pe Grieg şi veţi realiza confruntarea. Scoase din poşeta-i albă. să trăiţi! — Şi nu uitaţi de scrisoarea de mulţumire către ceasornicarul Romoşan. preciză Mărgeanu încă o dată. o ilustrată şi se pregătea tocmai s-o completeze. să iau loc? — Poftim. când în holul hotelului se ivi locotenentul Mărgeanu. Nu urcă în camera ei. Direcţia hotelului. pe un ton foarte politicos. se prezentă el după ce luă loc în fotoliul din faţa străinei. de piele.— Motivul pentru a o invita aici există. în special cu domnişoara Emanuelle. măsurându-l de astă dată cu un aer îngrijorat. în concluzie. Străina îl privi un moment clipind rar din genele-i mari şi rimelate. după câte ştiu. întrebă Mărgeanu. Străina lăsă scrisul şi. îl invită ea. s-a îngrijit să-mi îndeplinească formalităţile de plecare. Paşaportul dumneavoastră e în ordine şi 38 . ci rămase în hol. în faţa unei măsuţe. eu sunt! Ce doriţi? — Îmi permiteţi. apoi se înapoie la hotel. să ştiţi însă că sunt grăbită. presimţind ceva. O zări din prima clipă şi se duse la ea. Răspunse tot în germană: — Da.

nelăsându-se intimidat de reacţia străinei. nam chef să vă mai ascult. E spre binele dumneavoastră. — Domnişoară. însă rămase locului. era pustiu. Ridicase glasul ca să fie auzită. exclamă: — Domnule. doar pentru câteva mici informaţii. se apără ea din nou. să mă însoţiţi la secţia noastră de miliţie. dar Mărgeanu. plecaţi mâine cu expresul? Emanuelle Masereel şedea cufundată în fotoliu. — Fumaţi? o întrebă brusc Mărgeanu. o opri din nou: — E în interesul dumneavoastră să mă ascultaţi până la capăt.. nu vă impacientaţi.. — V-am ruga. plec mâine. o linişti Mărgeanu. 39 . nu vă permit. — Nu e cazul. Tocmai chipul ăsta o neliniştea cel mai mult... — Nu vă înţeleg.. Locotenentul îşi scoase legitimaţia şi i-o arătă.. cu un aer de femeie jignită. Drept cine mă luaţi?! Părea sincer indignată de propunerea ofiţerului de miliţie.. cufundată în fotoliu. zise Mărgeanu. vru să se ridice. Obrajii i se împurpurară.. dar holul.nimeni nu vă poate opri să plecaţi. picior peste picior. continuă Mărgeanu cu acelaşi ton indiferent. nu mă interesează ce spuneţi. întinzându-i pachetul „Virginia”. dar se strădui să nu-şi trădeze temerile. ţinându-şi poşeta pe genunchi şi se uita fix la chipul inexpresiv al ofiţerului. Străina refuză să citească legitimaţia şi. la ora aceea. şi v-aş ruga să mă ascultaţi până la capăt. Dacă nu mă înşel. Răspunse: — Da. — Mă voi plânge la. — Nu vă cunosc. calm.

mai exact miercuri la orele 14. — Domnişoară.. O văzu pe Emanuelle Masereel pălind. este de prisos.. — Zilele trecute. dar.. — Bine. aţi fost văzută intrând în camera cu numărul 15. Locotenentul Mărgeanu scoase o fotografie şi i-o întinse: — Vă recunoaşteţi? E luată în clipa în care aţi părăsit camera 15. Tot ceea ce vrem este ca domnul Grieg să nu rămână cu o părere proastă despre personalul hotelului „Continental”.. dar eu n-am intrat. — Domnişoară. se apără ea fără convingere. i-o reteză locotenentul. se privi într-o oglinjoară. reclamă că i-ar fi dispărut ceva din cameră. Într-o oră. nu vrem să ne amestecăm în relaţiile dumneavoastră cu domnul Grieg. Observaţi. — Aţi intrat... — Domnişoară. sunteţi înapoi. mă grăbesc. apoi zise: — Să mergem! 40 . am ţigările mele. Concetăţeanul dumneavoastră. sclipiră. Era mult mai înaltă decât Mărgeanu. vă sfătuiesc să nu vă mai jucaţi cu cuvintele.. Deschise poşeta. care păreau şterşi la prima vedere.. maximum două. Vă făgăduiesc. Emanuelle Masereel se ridică încet. Vă rog.. continuă Mărgeanu cu încăpăţânare. Mărgeanu făcu o pauză: ochii lui mici.— Mulţumesc.. — E o provocare. spuse ea rece..... numărul camerei se vede destul de clar! Afară ne aşteaptă o maşină. Bartolomeu Grieg. în timp ce locatarul ei se afla în braserie.. folosindu-vă de un şperaclu.. — Bine.

din capul locului. aţi fi încasat 25 000 lei. când am vândut ceasornicarului Romoşan un ceas de aur. în mod fraudulos. căpitanul Coman se ocupa de interogarea arestatului Bartolomeu Grieg. încât nu mai avea cum să-şi nege faptele. Grieg n-avea cum să se eschiveze. ceea ce pe Coman îl mulţumea. Ce aţi fi făcut cu o sumă atât de importantă? 41 . de parcă s-ar fi aşteptat să fie arestat. Treaba mergea ca pe roate. Nu-l enerva repetarea unor întrebări. a înţeles să nu facă greutăţi anchetatorilor. doar cu ofiţerul Coman şi nu cu altcineva tratase vânzarea ceasurilor. când am încercat să vând.” Grieg ceruse să se consemneze în procesul verbal că regretă faptele săvârşite şi că. domnul Bartolomeu Grieg nu părea afectat de cele petrecute. recunoscându-şi vinovăţia. care n-are de ce să se teamă. Fusese atât de bine încolţit. — Domnule Grieg. Chipul lui exprima o linişte adâncă. fără eforturi prea mari din partea anchetatorului. insistenţele anchetatorului. A treia oară. Recunoscuse imediat infracţiunile săvârşite. că străina îşi recăpătase calmul. A doua oară. VIII În vremea aceasta. În general.Şi locotenentul îşi dădu seama. Prima oară la punctul de frontieră. cele cincizeci de ceasuri. dar numai până la un punct. dacă aţi fi plasat ceasurile. de om cumpănit. după felul în care pronunţase cele două cuvinte. Rostise chiar: „Am călcat în câteva rânduri legile ţării dumneavoastră. când am trecut în chip fraudulos cele cincizeci de ceasuri.

— Bine. A fost un servitor credincios.— Mi-aş fi continuat călătoria prin România şi. Căpitanul Coman ar fi putut să se declare satisfăcut. uitându-se fix în ochii anchetatorului. se explică Grieg pentru a nu ştiu câta oară. Tatăl meu a fost directorul unei bănci din localitate. îmi venea mai uşor să fac rost de cincizeci de ceasuri. i-aş fi cheltuit. spuse Coman. un om cu posibilităţi materiale modeste.. Prezenţa. am lăsat acolo vesta cu cele 42 . — În ţara dumneavoastră cu ce vă ocupaţi? — Sunt comis-voiajorul unei agenţii pentru vânzarea ceasurilor. dar ceasornicarului Romoşan i-aţi declarat că aveţi aici nişte neamuri şi că aţi vrea să ie lăsaţi bani. a Emanuellei Masereel pe urmele unui „comis-voiajor” îl determina să privească răspunsurile arestatului cu o oarecare rezervă. Fiind social-democrat. — Aşadar. mai ştiam că locuieşte în casa cumpărată cu banii împrumutaţi de la tatăl meu. însă. Ştiam că trăieşte. Am fost la el chiar din prima zi. echivalentă cu valoarea valutei forte din ţara mea. răspunse Grieg.. am început să mă ocup cu comerţul de ceasuri. În 1938 a fost rechemat la centrala din S.. Ca să vizitez oraşul adolescenţei mele. aţi locuit în Arad? — Da. până în 1938. răspunse Grieg pentru a treia oară. bineînţeles. decât de o sumă de lei. După război. de unde nu s-a mai întors. bine. Sunt comis-voiajor. Trebuia să născocesc un motiv. totuşi. naziştii l-au arestat şi l-au trimis într-un lagăr. — De unde îl cunoaşteţi pe Gheorghe Cosma? — A fost servitorul nostru. — L-am minţit. reluă Coman câteva întrebări. Sunt..

Ad-o aici. Ea se aşeză şi nul mai învrednici pe Grieg nici măcar cu o privire. Coman o studie şi-şi dădu seama că pirpiriul Mărgeanu o descrisese exact. să vedem acum ce legătură există între ei. Socoteam că la hotel vesta ar fi fost în pericol. Deodată. — E tot ceea ce îmi puteţi declara în legătură cu Gheorghe Cosma? Grieg căzu pe gânduri. îşi făcu apariţia Emanuelle Masereel. zise Coman cu glas tare. care continua să şadă liniştit. Emanuelle Masereel era statuară şi-şi impunea în chip strălucitor frumuseţea. dar în aceeaşi clipă în încăpere intră locotenentul Mărgeanu. Mi-a răspuns afirmativ. fără să-şi ia ochii de la femeia aceea frumoasă. de parcă l-ar fi aruncat în sus un arc puternic. — Emmi. Faţa-i deveni ca de ceară. ci undeva. tu aici?! exclamă el în germană. Se apropie de biroul lui Coman şi îi şopti acestuia ceva la ureche. istovit parcă. Coman vru să pună o nouă întrebare. pe scaun. Se clătină şi. Apoi încremeni locului. Nu lăsă însă întrebarea fără răspuns: — L-am întrebat dacă pot să am încredere în Romoşan.» Îi făcu semn lui Mărgeanu să-i ofere femeii un scaun. la o discuţie reconfortantă cu nişte prieteni. Obrajii i se goliră de sânge. ca şi cum nu s-ar fi aflat în cabinetul unui anchetator. — Bine. se lăsă încet.cincizeci de ceasuri. Locotenentul Mărgeanu se aşeză lângă Coman şi-l întrebă dacă poate 43 . cu o privire tâmpă. «„Lovitura” s-a produs. bine. gândea Coman. Scurta convorbire dintre cei doi ofiţeri nu avu darul să-l tulbure pe arestat. Bartolomeu Grieg sări ca ars de pe scaun.

în camera sa? Grieg nu se mai putu stăpâni şi înjură grosolan în limba Emanuellei Masereel. cu ură. ci să-l şi enerveze. prin întrebările sale. răspunse ea cu o ironie ce şi-o stăpânea cu greu. — Emmi! şuieră printre dinţi. Coman înţelese şi aprecie „stilul” lui Mărgeanu. „Fără îndoială. 44 . — Chiar foarte cunoscută. cu ajutorul unui şperaclu. trecând la frontieră. dar o înţelegea perfect şi-i şopti: . în mod fraudulos. În schimb. — Vă rog.să înceapă confruntarea. Îl cunoaşteţi pe Grieg. gândi Coman. i se adresă Mărgeanu arestatului. — De ce în ziua de 15 mai. aţi intrat. Dumneavoastră cu o zi înainte.. dar evitaţi întâlnirile cu dânsul. cunoscutul dumneavoastră a călcat legile ţării noastre. Nu uitaţi. domnul Bartolomeu Grieg vă este o persoană cunoscută. domnule Grieg. nu numai să-l aţâţe pe Grieg. după cum s-a văzut. — Domnişoară Emanuelle Masereel. mai mult respect faţă de anchetă. Bartolomeu Grieg. vor urma mărturisiri revelatorii”. obiecte ce se cereau declarate.Dă-i dramul!” — Domnişoară Emanuelle Masereel. izbutise. ştiindu-l pe domnul Grieg la braserie.. mai e de faţă şi o femeie. nu v-aţi eschivat de a-l urmări tot timpul. Mai exact. s-a făcut vinovat de contrabandă. Coman nu prea vorbea bine limba celor doi străini.. Cum vă explicaţi comportarea faţă de un asemenea infractor? Domnul Grieg soseşte la Arad şi se instalează la hotel pe data de 11 mai.

preciză locotenentul. de ce l-aţi urmărit? Emanuelle Masereel clipi des din genele ei mari şi negre. Îşi scoase din poşetă o ţigară. îşi scoase o ţigări pe urmă spuse: Nu vă supăraţi. 45 . cu gura până la urechi. Ofiţerul o luă în palmă. Neliniştea abia perceptibilă a femeii i se transmise în degetele-i lungi şi frumoase şi anchetatorii observară acest lucru. Emanuelle Masereel tresări abia perceptibil. apoi deschise poşeta... după care îşi aprinse ţigara. vă rog să-mi spuneţi dacă în ce mă priveşte am călcat cumva legile ţării dumneavoastră. şi-o aprinse la flacăra unei brichete minuscule. Acesta zâmbea batjocoritor. I-o înapoie spunându-i: — Vă mulţumesc. o studie nu fără o expresie de admiraţie. domnişoară. apoi îi aruncă lui Mărgeanu o privire de ingenuă. Emmi! se bucură el. — Te-ai ars. Fu rândul femeii să-i arunce o căutătură rece. Se uită pieziş la Grieg.— Ce legături există între dumneavoastră şi arestat. Degetele ei avură un moment de şovăire. Aţi urmărit un compatriot. — Nu. — Înainte de a răspunde. aveaţi o brichetă. vă interesează! Mărgeanu tăcu o clipă. Emmanuelle Masereel scotoci poşeta şi scoase la iveală o a doua brichetă care. zise ea măsurându-i pe anchetatori prin fumul străveziu al ţigării. — Poftim! zise ea întinzându-i bricheta. părea identică cu cealaltă. aş vrea însă să-mi arătaţi şi cealaltă brichetă. Şi pentru că Mărgeanu rămăsese cu mâna întinsă. Grieg izbucni într-un hohot de râs. Mărgeanu o privi ca pe o jucărie. la prima vedere. plină de ură.

— Vă rog.. că n-am călcat cu nimic legile ţării dumneavoastră? — Da.. „Şeful” nu vrea să ne încarce conştiinţele. mărturisi ea. — N-am fotografiat nimic din ceea ce ar putea să vă supere.. Aşteptăm rezultatul. urmărit de ochii acum nepăsători ai femeii.. depinde de film. Vă răspund însă cu plăcere la întrebările dumneavoastră. în ultima vreme. nu-l cunosc nici eu! 46 ... cunoşti scopul? — Nu. zise femeia. — Du-o tovarăşului Nicolescu. Vă veţi convinge. — Repet. îi ordonă Coman. Cine-i domnul Bartolomeu Grieg? — Atunci am să vă răspund cu plăcere. dându-i bricheta... După ce o cercetă. — Dumneata. Încolo. se învoi femeia cu cinism. — Bartolomeu Grieg face parte din organizaţia de contrabandişti „Macul roşu”... — Voi putea pleca mâine dimineaţă?. ce legătură există între dumneavoastră şi arestat? De ce l-aţi urmărit? — Vă reafirmaţi declaraţia... Roagă-l din partea mea să developeze filmul cât mai urgent. ofiţerul apăsă un buton de pe birou. — Cu ce scop? întrebă Mărgeanu. Ne ocupăm şi cu sustragerea unor valute forte din ţările pe care le „vizităm”. — Emmi! — A operat în multe ţări. n-avem nici un motiv să nu vă lăsăm. domnule Grieg.apoi i-o dădu lui Coman.. îi aminti Mărgeanu. — Nu cunoaştem niciodată scopul. Se ivi un plutonier-major. cu rezerva developării filmului. Plutonierul ieşi. Contrabandă variată.. — Emmi!. gemu Grieg.

şedea moale pe scaun. într-adevăr. c-ai depus ceva în Elveţia. — Ce aţi căutat în camera lui? — Aveam nevoie de câteva elemente prin care să-i dovedesc şefului că. Grieg? Nu-i aşa că nu-ţi lipseşte nimic? — Cunosc legislaţia României. l-am urmărit. Femeia vorbea fără să-l bage în seamă... 47 . Am fotografiat valiza şi câteva obiecte din cameră. De astă dată. — Nu cred. Bartolomeu Grieg îmbătrânise brusc. şuieră Grieg printre dinţi. — În ţara noastră aţi mai operat? — Nu. Şeful a şi aflat că l-ai tras pe sfoară. Şeful bănuia că pune de-o parte valută şi că ar vrea să lucreze pe cont propriu. El o să se socotească mai întâi cu tine.. Coman şi Mărgeanu îşi aruncară priviri pline de înţeles. după ce ies din puşcărie te caut şi te împuşc. de stabilire a unor legături. — Femeie ordinară!.. Şeful îmi încredinţase misiunea să-l supraveghez. îşi muşca buzele şi mormăia înjurături. şeful m-a trimis după el cu scopul de a-l urmări de la distanţă. mărturisi femeia.. — L-am urmărit ca să constat dacă-şi îndeplineşte misiunea. îşi amintea parcă de propria sa personalitate. am studiat-o înainte de a pleca. cu privirile pierdute aiurea. parcă fără nici o legătură. Mă dădeam drept nevasta lui. Nu-i aşa.. cu umerii căzuţi. De la o vreme începuse să ne tragă clapa.. răspunse Grieg.— L-am însoţit pe Grieg de multe ori în acţiunile sale. Emmi. Asta-i tot. N-am pus mâna pe nimic. Dacă nu ne înşală. misiunea lui Grieg trebuia să fie de recunoaştere. În răstimpuri. Pentru infracţiunea săvârşită voi primi cel mult şapte ani..

Trei reprezentau. Recunosc totul. Grieg! — Nu scapi de mine. — Aşadar. Le înmână căpitanului Coman. Căpitanul derula filmul şi-l cercetă la lumina zilei.. apoi se retrase.... de către compatrioata dumneavoastră. reluă Coman ancheta în româneşte. aveţi ceva de obiectat la cele declarate aici. Înainte de a părăsi biroul. filmul trecu în mâna lui Mărgeanu. cu sarcasm: — Adio. 48 .— Mai aveţi vreo întrebare? Emanuelle luă din nou aerul unei ingenue: clipea din pleoape ca un îngeraş nevinovat. De la Coman... Domnule Grieg. Nu minţise. Emanuelle Masereel? — Nu.. În clipa aceea.. — Nu-i aşa că nu aveţi nici un motiv să mă arestaţi? N-am călcat legile ţării. Constată că Emanuelle nu consumase decât patru clişee. — V-aţi convins? întrebă femeia. obiecte fotografiate în camera lui Grieg de la hotel. nimic.. Ultimul clişeu însă fusese făcut chiar în interiorul biroului: obiectivul îl surprinsese pe Grieg şezând învins în faţa anchetatorilor. într-adevăr. ăsta a fost scopul vizitei dumitale în România: sustragerea de valută românească! Acum să ne povesteşti tot ce ştii despre banda „Macul roşu”. femeia se opri lângă uşă şi de acolo i se adresă lui Grieg. Emmi! Te găsesc eu. Mărgeanu dădu din cap afirmativ. plutonierul aduse „bricheta fotografică” şi filmul developat. Emanuelle Masereel se ridică în picioare: — Îmi permiteţi să plec? — O clipă doar. Nici una din fotografii nu lezau interesele ţării.. şi tot o să ne răfuim.

. Şi domnul Bartolomeu Grieg începu să dea amănunte în legătură cu banda de contrabandişti „Macul roşu”. Apărut 1967. Colt de tipar 2. Comanda nr.383 la Combinatul Poligrafic . 8188. Hirtie ziar sul de 50 g/m' 700X1000/32 Coli editoriale 2. Tiraj 80140. 7730. numai să-mi daţi drumul cât mai repede.1967. Bucureşti — Republica Socialista România 49 . A. pentru bibliotecile mici 8SK—93 Tiparul executat sub comanda nr.Z.Piaţa Scânteii nr. 70. Trebuie s-o împuşc pe Emmi.Casa Scinteii''. se învoi Grieg.. dar mai întâi să-mi spuneţi la câţi ani o să mă condamnaţi? Spun tot.07... C. 1.1967. Bun de tipar 24. Redactor responsabil : DELTA DAMIRESCU Tehnoredactor : GABRIELA ILOIOPOLOS Dat la cules 15 06.— Vă povestesc.03..

50 .