You are on page 1of 80

2.

Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală

UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI DEZVOLTAREA RURALĂ
2.1. Politica Agricolă Comunitară (PAC) a Uniunii Europene 2.1.1. Reforma Politicii Agricole Comune 2.1.1.1. Rezultatele Politicii Agricole Comune 2.1.1.2. Necesitatea reformei 2.1.1.3. Reforma PAC din 1992 2.1.2. Politica agricolă structurală – componentă a politicii regionale 2.1.3. Acţiuni în favoarea Obiectivului 5b „zone rurale” 2.1.4. Instrumentele financiare ale politicii structurale 2.2. Politica de dezvoltare rurală în contextul reformei PAC 2.3. Politica de dezvoltare rurală în UE în perioada 2000-2006
2.4. Aspecte generale ale politicii de dezvoltare regională în Uniunea Europeană..................................................................60 2.1.4. Instrumentele financiare europene utilizate în programele de dezvoltare regională ale Uniunii Europene. Obiective şi iniţiative comunitare finanţate.....................................................64 2.1.5. Instrumentele financiare pentru dezvoltarea regională în perioada de preaderare................................................................73 2.1.6. Obiectivele comunitare finanţate de Uniunea Europeană în perioada 2007–2013....................................................................73 2.1.7. Instrumente financiare utilizate după anul 2007 în România.......79

57

Dezvoltarea rurală şi regională în România

Capitolul 2

UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI DEZVOLTAREA RURALĂ
Noţiunea de dezvoltare rurală cuprinde toate acţiunile îndreptate spre îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei care trăieşte în spaţiu rural, păstrează peisajul natural şi cultural şi asigură dezvoltarea durabilă a spaţiilor rurale conform condiţiilor şi specificului iar viitorul regiunilor rurale depinde de trei factori: - de posibilităţile păstrării şi creşterii numărului locurilor de muncă; - de migrarea populaţiei între sat şi oraş; - de caracterul reglementărilor locale, regionale şi naţionale (Y. Leon, 1999). În Uniunea Europeană conceptul de dezvoltare rurală a suferit schimbări în decursul timpului. În acest context pot fi distinse trei faze şi anume: 1. Prima fază a durat de la fondarea Pieţei Comune şi până la mijlocul anilor ‘70, perioadă în care dezvoltarea rurală era cuprinsă în dezvoltarea agricolă. Agricultura era considerată ramură principală capabilă să menţină migrarea populaţiei din zonele rurale în limita capacităţii de absorbţie a celorlalte sectoare. 2. A doua fază se conturează din a doua jumătate a anilor ’70 şi până în prima perioadă a anilor ’80 când problema rurală a fost abordată în contextul politicilor regionale, iar soluţiile au fost găsite prin intervenţii extra-agricole, cum ar fi dezvoltarea rurală integrată deschisă diferitelor activităţi economice şi serviciilor. În această perioadă au apărut instrumentele care au făcut posibilă, intervenţia pentru dezvoltarea socioeconomică a regiunilor mai puţin dezvoltate şi anume: - Fondul European de Dezvoltare Economică Regională (FEDER); - Fondul Social European (FSE);
58

2. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală

- Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA). 3. A treia fază după 1985, în care problemele agriculturii au fost abordate în contextul dezvoltării rurale integrate, iar accentul a fost pus pe mediul înconjurător. În această fază a apărut tendinţa renunţării la Politica Agricolă Comună (PAC) dintr-o serie de motive, inclusiv din cauza nerezolvării problemelor de dezvoltare rurală dintr-o serie de regiuni. În ciuda modificării şi extinderii conceptului de dezvoltare rurală fermele familiale, în special cele mici şi slab dezvoltate au fost considerate ca fiind esenţiale pentru dezvoltarea rurală din motive istorice şi culturale şi pentru menţinerea locurilor de muncă în zonele rurale. De asemenea aceste ferme au un rol important în protecţia mediului înconjurător din zonele rurale.

2.1. Politica Agricolă Comunitară (PAC) a Uniunii Europene
PAC sau Common Agricultural Policy (CAP) este una din domeniile cele mai complicate ale Uniunii Europene (UE). Încă de la început statele care constituiau Comunitatea Europeană (Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg) au fost de acord că agricultura trebuie inclusă în Piaţa Comună, dar crearea unei astfel de pieţe pentru agricultură trebuie însoţită de o politică agricolă comună (PAC). Obiectivele acestei politici au fost definite în articolul 39 al Tratatului de la Roma (1957). Aceste sunt: - creşterea productivităţii agricole încurajând modernizarea exploataţiilor; - garantarea unui standard de viaţă echitabil populaţiei agricole la paritate cu alte sectoare de activitate; - stabilizarea pieţelor agricole, evitând alternanţa dintre creşterea şi prăbuşirea preţurilor; - garantarea securităţii aprovizionării la preţuri rezonabile pentru consumatori. Obiectivele PAC au fost concepute atât în interesul producătorului cât şi al consumatorului. Principiile funcţionării şi traducerea în practică a PAC au fost stabilite în cadrul unei Conferinţe la Stressa (Italia) în 1958 unde s-au
59

Dezvoltarea rurală şi regională în România

reunit miniştrii agriculturii din cele 6 ţări membre (care au pus bazele UE de astăzi). Cadrul funcţionării PAC constă în aceea că: - agricultura este un domeniu important al economiei naţionale; - preţurile constituie elementul de bază al reglării pieţei agricole; - între politica de piaţă şi structura agrară trebuie să se stabilească o legătură strânsă; - integrarea organică a economiei agrare în economia naţională; - creşterea puterii economice a gospodăriilor familiale şi competitivitatea acestora. La baza PAC stau trei principii fundamentale: 1. Unicitatea pieţei. Crearea şi menţinerea unei singure pieţe şi a unor preţuri comune (o singură piaţă în care produsele agricole circulă liber între ţările membre – au fost create organizaţiile pieţelor comune (OMC sau Common Market Organisations – CMO) pe diferite produse sau grupe de produse. 2. Preferinţa comunitară – în comerţul agricol se manifestă preferinţa pentru mărfurile produse în interiorul Comunităţii, cumpărătorii de produse necomunitare trebuind să plătească un supracost. 3. Solidaritatea financiară – statele membre participă împreună la constituirea resurselor cât şi la ansamblul cheltuielilor legate de PAC. Între cele trei principii există o strânsă corelaţie neputând să existe independent. PAC a contribuit esenţial la menţinerea unui anumit echilibru între oraş şi sat, pe de o parte şi între interesele agricultorilor şi cele ale consumatorilor, pe de altă parte. Ea a menţinut pe loc o populaţie agricolă dinamică şi a încetinit exodul rural către marile aglomerări urbane. Obiectivele PAC au fost puse treptat în aplicare între 1958-1968, perioada când s-a realizat piaţa produselor agricole. Principalele produse agricole au fost supuse reglementărilor pieţei comune în 1962 (fig. 2.1.). În vederea finanţării PAC în ianuarie 1962 Consiliul a instituit Fondul European de Orientare şi Garanţii Agricole (FEOGA). Acesta are două secţiuni distincte: - secţiunea ORIENTARE, destinată ajustării structurilor agricole, modernizării agriculturii şi realizarea obiectivelor de politică socială şi sprijinul dezvoltării zonelor rurale;
60

2. 4.preţuri comune. 3. ajustări treptate. mecanisme de integrare tolerabile. preferinţa comunitară prelevări/restituire la export 3. Sursa: Prelucrat după Letiţia Zahiu. garantarea securităţii în aprovizionare.1. .2. 4.libera circulaţie. creşterea productivităţii în agricultură. preţurile 61 .secţiunea GARANŢII. FEOGA reprezintă cea mai mare componentă a bugetului comunitar care până în urmă cu câţiva ani avea o pondere de peste 50% din totalul bugetului comunitar.. participarea echilibrată la comerţul mondial Principii 1. 2. În scopul înfiinţării pieţei unice a produselor agricole. 2. Solidaritate financiară FEOGA Mecanismele PAC Reglementarea pieţei Intervenţii structurale Fig. reprezintă peste 90% din FEOGA şi este destinat transpunerii în practică a celor trei principii fundamentale ale PAC (destinat acoperii cheltuielilor privind pieţele agricole şi politica preţurilor). preţuri rezonabile Condiţii 1. 5. Anca Dachin. 2001 . 2. 5. dezvoltarea economică echitabilă. menţinerea sistemului de exploataţie familială.unicitatea pieţei . nivelul de viaţă echitabil populaţiei agricole. stabilizarea pieţelor. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală Politica Agricolă Comună Obiective 1. 3.

preţurile de cumpărare sunt superioare celor mondiale. preţul indicativ devine preţ de orientare pentru bovine viţei şi vin. lapte. 2. Armonizarea legislaţiilor naţionale (realizată în mare parte abia după 1993) prin formarea pieţei unice a contribuit esenţial la funcţionalitatea principiului unicităţii pieţei. Astfel preţurile mondiale la majoritatea produselor agricole s-au situat sub preţurile unice comunitare. sistemul de preţuri se stabileşte plecând de la fixarea unui preţ de intervenţie care se majorează cu 20-25% se obţine preţul indicativ.Dezvoltarea rurală şi regională în România acestora au fost unificate. Sistemul de preţuri folosit în PAC 1. a restricţiilor cantitative sau a altor măsuri de politică comercială cu efect similar. Uniunea ar fi fost obligată să cumpere toate produsele importante la preţuri mai mici. Pentru a putea garanta preţul de intervenţie. considerat echitabil pentru producători şi în măsură să ofere posibilitatea obiectivelor PAC. Deoarece condiţiile de producţie în Uniune sunt mai puţin favorabile. Preţul de intervenţie – reprezintă în medie 80-85% din preţul indicativ şi fixează nivelul de preţ de la care se declanşează mecanismul comunitar de susţinere a veniturilor agricultorilor. Preţul indicativ – este un preţ teoretic. preţurile unice au fost stabilite pentru fiecare produs la cel mai înalt nivel existent. ulei de măsline. zahăr. În prezent. preţ de bază pentru carnea de porc. Preţurile unice sunt fixate anual în ECU începând din anul agricol 1967-1968. reprezentând punctul central al sistemului de preţuri folosit în PAC. Astfel numit pentru producătorii de cereale. Unicitatea pieţei presupune libera circulaţie a produselor agricole între ţările UE prin eliminarea taxelor vamale. considerent care să permită asigurarea unui nivel de viaţă echitabil populaţiei agricole. 62 . floarea soarelui şi rapiţă. iar diferenţa dintre acestea s-a mărit continuu. fructe şi legume şi preţ orientativ pentru tutun. Organizaţia Comună de Piaţă asigură cumpărarea la nivelul acestuia a ofertei excedentare. Preţul indicativ se fixează în ECU şi a reprezentat până în 1980 baza de calcul pentru celelalte preţuri PAC. Pentru a evita însă ca agricultorii din ţările cu preţuri ridicate să fie obligaţi să accepte reducerea acestora.

păsări şi preţ de referinţă pentru fructe. ouă. vin. 2. S-a format o a treia categorie de preţuri – preţuri de intrare. pentru a depăşi preţul indicativ. unele produse din peşte. Sistemul prelevărilor şi al restituirilor a protejat piaţa comună de concurenţa externă şi a asigurat o sursă de susţinere financiară a exportatorilor. de regulă. preţ de intrare. Preţul prag – este nivelul minim la care produsele importate pot intra pe piaţa Uniunii. mai ridicat decât preţul indicativ şi are rol de a proteja piaţa internă. Se calculează prin adăugarea la preţul indicativ a cheltuielilor de transport între zona cu deficitul de consum cel mai ridicat şi principalul punct de intrare a produselor în Uniune. un sistem de subvenţionare a exporturilor (restituire la export) a fost pus la punct pentru a permite produselor comunitare să fie competitive pe piaţa mondială. zahăr. (fig.2. preţ ecluză etc. Nivelul preţului prag este. legume.2. În paralel. destul de ridicate. egală cu diferenţa dintre preţul la frontieră şi un preţ de referinţă la intrare (preţ prag.) conducând la scumpirea produselor extracomunitare peste nivelul preţurilor interne ale produselor comparabile. Se utilizează la calcularea prelevărilor şi restituirilor la import. În acest scop importurile au fost supuse unei taxe de intrare cunoscută sub numele de prelevare la import. contribuind la formarea FEOGA. Importurile sunt supuse unei prelevări (o taxă variabilă) egală cu diferenţa între preţul prag şi preţul mondial CIF. produse lactate. Preţul prag se utilizează pentru cereale. este numit preţ de ecluză pentru porci. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală Pentru a evita încărcarea costurilor de susţinere. a fost introdus sistemul prelevărilor la import. 3. Dacă preţul mondial este inferior celui european se aplică prelevări la import (plata unei taxe variabile stabilite ca diferenţă între preţul extern şi preţul prag) şi restituiri la export (egală cu diferenţa între preţul de piaţă în Uniune şi preţul extern). Respectarea principiului preferinţei comunitare presupune ca produsele comunitare să fie preferate celor din afara Comunităţii.) 63 .

C.3. Pascariu. Preţ indicativ Preţ prag Preţ de piaţă Preţ de intervenţie Preţ UE Preţ extern de import CAF Rotterdam Preţ extern de export CAF destinaţia Canada Prelevări la export (taxă) Restituiri la import FEOGA Fig.Dezvoltarea rurală şi regională în România Preţ indicativ Preţ prag Preţ de piaţă Preţ de intervenţie Preţ extern de import CAF Amsterdam Prelevări la import (taxă) FEOGA Fig. Asigurarea preferinţei comunitare când preţul extern este superior celui european (G. 2.3. prelevarea se aplică exporturilor şi restituirile importurilor (fig. 1999) 64 . 1999) Preţ extern de export CAF destinaţia SUA Restituiri la export Dacă preţul mondial este superior preţului european. 2.C. Asigurarea preferinţei comunitare când preţul UE este superior celui extern (G. 2. Pascariu.).2.

• un procent din taxele vamale aplicate importurilor industriale. în cadrul OMC. mecanismele de protecţie folosite pentru asigurarea preferinţei comunitare au constituit subiectul a numeroase critici şi dezbateri. statele membre participau la formarea bugetului comunitar prin contribuţii stabilite în funcţie de Produsul Intern Brut (PIB) şi. în timp ce altele sunt contribuitoare nete (mai puţine la număr cum ar fi de exemplu Marea Britanie). numită resursa PNB. în special. Pentru a asigura funcţionalitatea solidarităţii. solicitau sumele aferente care întotdeauna au o pondere mai mare pentru ţările sărace.6% după 1987). după ce plăteau direct cheltuielile de realizare a PAC. Aplicarea principiului solidarităţii financiare prin intermediul FEOGA a devenit practicabil după anul 1965. În urma discuţiilor din cadrul Conferinţei de la Haga (1969). Iniţial. înlocuindu-le cu taxe vamale. format din reprezentanţii statelor membre.2.4% în 1984 şi 1. În relaţiile comerciale externe. Neînţelegerile derivă din faptul că unele ţări sunt beneficiare nete. În 1988 sistemul resurselor proprii a fost completat cu o nouă resursă. Consiliul a adoptat în aprilie 1970 decizia de instituire a trei tipuri de resurse proprii pentru finanţarea politicii comune: • prelevările variabile folosite în comerţul exterior cu produse agricole. Modul de constituire a bugetului comunitar şi utilizarea acestuia în cea mai mare parte pentru agricultură a generat contradicţii de interese între statele membre. Consiliul European a adoptat şi generalizat un sistem de corecţii a dezechilibrelor bugetare. • un procent din taxa pe valoarea adăugată (TVA) încasată de fiecare ţară (1% în 1969. Gestiunea comună este asigurată prin intermediul Comisiei care pentru acţiunile structurale are nevoie de avizul Comitetului pentru structurile agricole şi dezvoltare rurală. 1. iar pentru problemele financiare de avizul Comitetului FEOGA. 65 . Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală Acţiunea principiului preferinţei comunitare este limitată de obligaţiile asumate în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) precum şi de acordurile preferenţiale bilaterale. Uniunea Europeană (UE) a fost obligată să renunţe la sistemul prelevărilor. Astfel în urma închiderii Rundei Uruguay OMC.

Pascariu.organizare comună prin preţ garantat.organizare comună prin protecţie externă. 1999). PAC a promovat cu consecvenţă şi promovează încă metoda intervenţiei prin susţinerea preţurilor produselor agricole. acoperind aproximativ 70% din produsele agricole o reprezintă OPC-urile prin preţ garantat. Este organizarea care manifestă maximum de garanţie. a producţiilor şi a nivelurilor tehnice. . Mecanismele de intervenţie în cadrul OPC-urilor diferă de la o piaţă la alta. Analiza OPC-urilor scot în evidenţă trei elemente definitorii: • unicitatea pieţei prin determinarea preţurilor comune. Principala formă de organizare a pieţelor la nivel comunitar. pentru toate bunurile (şi un tarif de vamă exterior comun). (G. care se bazează pe nivelul economic al unei pieţe unice. Încă de la crearea sa. Politica agricolă comună a constat în primul rând în formarea unor pieţe comune organizate (OPC). Această politică a apărut şi s-a manifestat ca singura acceptată la nivelul CEE şi apoi în UE în ciuda marii diversităţi a structurilor agricole. ca o formă de manifestare a politicii economice generale. în cele şase ţări fondatoare. Este rezultatul unor compromisuri succesive între diferite ţări. prin diverse modalităţi. • garantarea preţurilor prin intervenţii pe piaţa internă. . PAC este considerată în plan teoretic. pe o politică monetară comună şi pe numeroase politici sectoriale comune.C. o sumă compensatorie. în raport cu nivelul său de dezvoltare. La începutul anilor ’90 OPC-urile acopereau deja peste 90% din totalul producţiei agricole la nivelul UE. dar se bazează pe principii care fuseseră deja aplicate. PAC s-a bazat pe acoperirea progresivă a 66 . Funcţie de modul în care se regăsesc şi interacţionează cele trei elemente pe diferite pieţe.organizare comună prin subvenţii directe. unică în istorie. Ansamblul prezent al celor 15 ţări componente ale UE reprezintă o construcţie instituţională complexă. • un sistem de protecţie la frontieră a pieţei europene pentru asigurarea preferinţei comunitare. OPC cunosc următoarele forme: .Dezvoltarea rurală şi regională în România asigurând fiecărui stat membru care suportă o încărcare financiară excesivă.

Astfel la sfârşitul anilor ’70 PAC a fost constrânsă să evolueze pe două direcţii majore: • dezvoltarea politicilor structurale şi regionale. seminţe oleaginoase şi carne de vită (OPC). În numeroase sectoare au apărut reforme parţiale. care a depăşit capacitatea de absorbţie a pieţei europene. . cantităţile minime garantate erau reglate cu ajutorul preţului garantat (fixat în fiecare an) care era redus. la preţuri inferioare celor la care au fost obţinute. Politica structurală a fost adoptată şi încorporată progresiv obiectivului precedent.pentru laptele de vacă. pentru a limita cheltuielile de intervenţie şi excedentele de producţie. datorită exportului de produse agricole la preţuri scăzute ca urmare a politicii de intervenţie.2. După lansarea în 1962. În plan economic toate acestea trebuiau să conducă la scăderea costurilor PAC privind stocarea şi subvenţionarea exporturilor. Au rezultat stocuri costisitoare. • restricţii cu privire la politica de susţinere a preţurilor. . acţiona sistemul foarte restrictiv al cotelor de producţie. Susţinerea preţurilor produselor agricole proprii a antrenat o creştere a producţiei.pentru cereale. că practică o concurenţă neloială pe pieţele mondiale. UE a fost acuzată de partenerii săi comerciali (mai ales de SUA). pe cea mai mare parte din pieţele agricole mondiale. care fixa pentru fiecare producător o cantitate maximă (aplicându-se penalităţi mari în cazul depăşirii). cât şi cu limitări ale cantităţilor garantate astfel: . soldate atât cu scăderi ale preţurilor garantate. Până în 1972 rolul PAC a fost de coordonare a politicilor structurale naţionale şi de susţinere financiară parţială (25% excepţional 45%) a anumitor proiecte cum ar fi: 67 . În acelaşi timp.pentru plantaţiile viticole s-au format politici speciale privind distilarea vinului şi distrugerea (smulgerea) viilor. care au fost valorificate pe piaţa mondială. UE a devenit excedentară şi exportatoare. cu producţia obţinută în ţările componente. PAC şi-a îndeplinit într-o perioadă scurtă obiectivele sale prioritare. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală cererii interne de cereale. în mod automat dacă producţia anului precedent depăşea un anumit prag.

sociale şi diferenţele regionale existente ca urmare a diferenţelor dintre statele membre.Sicco Mansholt al perioadei respective) prezentat de Comisarul european al agriculturii la 10 decembrie 1968. . Politica agricolă structurală a Uniunii Europene Dificultăţile create de nivelul ridicat al preţurilor garantate care au determinat excedente de producţie şi creşterea costurilor bugetare cu subvenţionarea exporturilor de produse agricole au fost elementele determinante în apariţia politicilor agricole structurale.Dezvoltarea rurală şi regională în România . 2001) Măsurile de reformă propuse de Mansholt au constat în: 1. care urmăreau: .formarea profesională a tinerilor agricultori. . . . pe bază de investiţii selective. Memorandumul propunea un proiect pe termen lung a cărui obiectiv era de creare a unor unităţi agricole moderne.adaptarea şi îmbunătăţirea comercializării.dezvoltarea debuşeelor pentru produsele agricole. Acest plan propunea o serie de măsuri de corelare a structurilor agricole la cerinţele pieţei şi măsuri regionale în favoarea zonelor mai slab dezvoltate.crearea de noi locuri de muncă prin dezvoltarea unor activităţi neagricole în mediul rural.reorientarea producţiei. . Acţiuni la nivelul structurilor agricole.adaptarea şi ameliorarea condiţiilor de producţie (comasări.reducerea sensibilă a numărului persoanelor ocupate în agricultură prin pensionarea celor vârstnici şi acordarea unor indemnizaţii anuale în vederea cedării terenurilor tinerilor agricultori.formarea exploataţiilor agricole de dimensiuni economice printr-o 68 . asanarea şi amenajarea terenurilor). (Letiţia Zahiu. În urma acestor măsuri se estima că aproximativ cinci milioane de persoane vor părăsi agricultura în anii ’70. . În anul 1968 Comisia Europeană a elaborat un memorandum cunoscut sub numele „Planul Mansholt” (după numele comisarului european pentru agricultură . Reforma structurală a agriculturii a devenit necesară deoarece numai politicile de piaţă nu puteau rezolva problemele economice.

o prudentă politică de preţuri încât exploataţiile agricole să răspundă semnalelor pieţii etc. De asemenea.concentrarea ofertei agricole pentru funcţionarea normală a pieţelor. cât şi social”. . au fost adoptate. Singurul rezultat al memorandumului s-a concretizat prin adoptarea în 1972 a trei directive socio-structurale.2. criticile principale fiind orientate asupra propunerilor de scoatere din cultură a cinci milioane hectare între 1970 şi 1980 şi asupra criteriilor de dimensiune şi de prag minim în formarea noilor exploataţii. . dezvoltării sectoriale şi regionale. Se impunea ca agricultura să fie orientată spre o structură a exploataţiilor care să utilizeze muncă mai puţină şi mai calificată. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală politică funciară adecvată. pachet legislativ care marchează lansarea politicii agricole structurale. Programul „Agricultura 1980” parte operaţională a memorandumului oferea un plan de reformă pentru a sprijini agricultura să iasă din poziţia inferioară în care se găseşte. Planul s-a dovedit prea radical şi prea ambiţios în contextul deceniului şapte. în condiţiile unei politici prudente de preţ. comercializarea. Memorandumul atrăgea atenţia asupra faptului că problema principală a agriculturii europene este de natură structurală şi poate fi soluţionată prin reducerea numărului agricultorilor şi creşterea dimensiunilor exploataţiilor. prin retrageri anuale din cultură. 2. măsuri privind investiţiile selective.reducerea sensibilă a suprafeţelor cultivate în vederea reducerii ofertei agricole. în întreprinderi agricole moderne. Acţiuni la nivelul pieţelor agricole prin care se urmărea: . principiile generale 69 . capabile să asigure agricultorilor venituri şi un mod de viaţă comparabil cu cel al populaţiei din mediul urban. . în timp. Planul Mansholt a fost primit cu ostilitate generală. Cele trei directive socio-structurale au fost dezvoltate ulterior şi concretizate în măsurile luate în favoarea retragerii (pensionării) şi conversiei profesionale. Remarcabil este faptul că cea mai mare parte a măsurilor preconizate.ajustarea ofertei agricole la cerere în vederea ameliorării funcţionării pieţelor. atât din punct de vedere economic.

2. 161/1972 – privind informarea şi pregătirea profesională a lucrătorilor din agricultură. prin secţiunea Orientare a FEOGA) (G.introducerea compensaţiilor pentru regiunile defavorizate natural (1975). Accentul a căzut pe căutarea echilibrului între obiectivele propuse: creşterea competitivităţii agriculturii europene. dar.diverse măsuri regionale. 160/1972 – pentru încurajarea pensionărilor.Dezvoltarea rurală şi regională în România propuse pentru aplicarea programului „Agricultura 1980” se regăsesc în modul de funcţionare actuală a fondurilor structurale: concepţia regională. . coparticiparea şi susţinerea comunitară pe baza iniţiativelor locale concretizate într-un plan. 1999). beneficiau de contribuţii financiare din bugetul comunitar (25% în medie. echilibrarea pieţelor. Directivele adoptate nu aveau caracter de obligativitate pentru statele membre. Pascariu. iar criza de ansamblu a PAC a determinat revizuirea în profunzime a măsurilor structurale favorizând ameliorarea competitivităţii agriculturii europene. 159/1972 – privind modernizarea exploataţiilor agricole. Cadrul oficial de reglementare al politicilor structurale a fost oficializat de către Consiliul European. în condiţiile în care acestea luau măsuri în acord cu directivele.ajutorul pentru transformarea şi comercializarea produselor agricole (1977).C. Până în 1985 politica structurală a evoluat lent. protecţia 70 . în contextul PAC. . Toate aceste acţiuni au for introduce în scopul diminuării handicapului structural şi de infrastructură a zonelor devaforizate şi cu efecte indirecte şi asupra agricultorilor. 3. .ajutoare pentru grupurile de producători (1978). prin Regulamentul CEE 729/1970 şi a rămas valabil până la reforma „Fondurilor structurale” din 1988. descentralizarea şi responsabilitatea naţională. Acţiunile structurale prevăzute în cele trei directive au fost completate cu: . Se poate aprecia că Planul Mansholt oferă baza teoretică a politicii sectoriale comunitare: Cele trei directive adoptate în 1972 sunt: 1.

având drept scop ameliorarea durabilă a veniturilor agricole (accentul căzând pe: • reducerea costurilor. În anul 1988 a avut loc reforma Fondurilor structurale care a avut ca scop coordonarea măsurilor de politică regională cu cele de politică structurală. • îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă.creşterea sprijinului în formarea profesională. Prin „Actul Unic” din 1987 au fost reunite Fondurile structurale în cadrul obiectivului denumit „Coeziunea economică şi socială”. Principala acţiune structurală a constituit-o politica privind zonele defavorizate.subvenţii în favoarea tinerilor agricultori. • simplificarea gestiunii subvenţiilor pentru transformarea şi comercializarea produselor agricole şi pentru silvicultură. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală mediului şi dezvoltarea regiunilor defavorizate. intervenţiile structurale au vizat: • concentrarea ajutoarelor în zonele defavorizate. • orientarea spre produse deficitare. Un rol important a revenit şi măsurilor de ameliorare a structurilor prin: . • creşterea cofinanţării comunitare în cazul măsurilor acoperite de obiectivul 1 al reformei fondurilor structurale („promovarea dezvoltării şi ajustării structurale a regiunilor rămase în urmă din punct de vedere economic şi social”).2. • protecţia mediului. • protecţia mediului). Acestea direcţionau intervenţiile structurale către regiunile defavorizate.înlocuirea sistemului planurilor de modernizare şi de dezvoltare cu sistemul planurilor de ameliorare. • diversificarea activităţilor în exploataţiile agricole. În planul agriculturii. . .stoparea sau limitarea subvenţiilor pentru investiţii în cazul producţiilor excedentare. • creşterea calităţii produselor agricole. 71 . • stabilizarea populaţiei rurale şi întinerirea acesteia prin acordarea primelor de instalare a tinerilor agricultori şi alte facilităţi. pe exploataţiile mici şi mijlocii. . După apariţia şi declanşarea crizei agriculturii europene susţinerea pieţelor prin preţuri garantate în cadrul pieţelor organizate s-a redus treptat făcând loc măsurilor structurale.

1. . Au fost introduse. randamentele agricole au înregistrat progrese considerabile. Dezvoltarea industriilor aflate în amonte au asigurat agriculturii factorii modernizării şi i-au impus atingerea unui nivel intens de capitalizare.1.9% Marea Britanie. 2. • integrarea agriculturii cu celelalte sectoare ale economiei. Reforma Politicii Agricole Comune 2.încurajarea pensionărilor. . a excedentelor. Ca rezultat al acţiunii progresului tehnic şi al orientării spre creşterea producţiei PAC. dezvoltarea industriilor agroalimentare au antrenat agricultura în producţia de masă şi în specializare.sprijin pentru dezvoltarea serviciilor de ajutor mutual.accelerarea progresului tehnic.progresul construcţiei europene.1.1.Dezvoltarea rurală şi regională în România . determinând creşterea producţiilor şi formarea. . gestiune etc. De asemenea.compensaţii pentru zonele de munte şi cele defavorizate (pe animal sau pe hectar). de asemenea. Rezultatele Politicii Agricole Comune Perioada postbelică a plasat agricultura ţărilor UE într-un context favorabil caracterizat prin: . .ritmuri susţinute de creştere economică.4% Luxemburg. • reducerea diferenţelor regionale. treptat. o serie de obiective de natură complementară. Ţările UE rămân caracterizate de sistemul de 72 . Productivitatea muncii a crescut prin concentrarea exploataţiilor şi reducerea rapidă a forţei de muncă agricolă (de la 21% din totalul populaţiei active în 1960 la 6. în unele ţări dezvoltate chiar mai puţin: 1. 2. în sfera politicii structurale comune pentru: • susţinerea contribuţiei agriculturii la stabilizarea vieţii rurale şi protecţia mediului.7% Belgia.dezvoltarea comerţului internaţional. 2.3% în 1997.9% Germania etc. 2.consensul politic pentru a acţiona solidar în scopul atingerii obiectivelor propuse etc. .1. Dimensiunea medie a exploataţiilor a crescut printr-un proces de concentrare rapidă. .).

situaţie care a permis reducerea cheltuielilor de consum alimentar în totalul bugetelor de familie (Totuşi preţurile agricole în Europa sunt cu aproximativ 20% mai mari decât în SUA). PAC a reprezentat multă vreme cea mai importantă reuşită în procesul de integrare a Comunităţii Europene. Obiectivul asigurării de preţuri rezonabile pentru consumatori a fost realizat (situaţie avantajoasă consumatorilor europeni) prin ritmul scăzut de creştere al preţurilor agricole faţă de preţurile bunurilor alimentare şi faţă de veniturile disponibile.9 mii ECU. Ca urmare a dezvoltării economice s-a produs apariţia şi creşterea excedentelor (1974 la lapte. instituţional şi politic. nivelul veniturilor în agricultură se situează în jurul celor din 1980. În prezent. 1999). Luxemburg şi Olanda. Spania şi Portugalia – 1986. Cele mai mari venituri le obţin agricultorii din Danemarca. Italia. Procesul de integrare şi extinderile succesive(Marea Britanie. 1978 pentru cereale) care au încărcat excesiv cheltuielile de finanţare a agriculturii. Finlanda şi Suedia – 1995.2. prin referendum Norvegia s-a declarat împotriva aderării) au accentuat în timp diferenţe structurale şi de venituri şi au creat dificultăţi în aplicarea politicii comune.6 mii ECU iar în Italia doar 9.C. O mai mare specializare a exploataţiilor a permis obţinerea economiilor de scară şi angajarea agriculturii în economia de schimb. Pascariu. Până în anii ’80 succesul politicii comune în domeniul agriculturii şi exemplul de solidaritate pe care l-a oferit au determinat integrarea europeană pe toate planurile – economic. Danemarca. În perioada 1968-1973 veniturile agricultorilor au înregistrat ritmuri de creştere similare cu cele ale altor categorii însă excedentele de ofertă şi scăderea preţurilor produselor agricole au determinat diminuarea lor. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală exploataţie de tip familial (excepţie fac Olanda. Austria. Franţa. (în Danemarca veniturile/exploataţie ating 32. Irlanda şi Danemarca – 1973. 73 . într-o conjunctură de creştere economică cel puţin până în anii ’80. Spania şi Grecia) (G. înregistrând o uşoară tendinţă de creştere în exploataţiile specializate. social. Astfel agricultura europeană a avut o evoluţie favorabilă. au declanşat opoziţia concurenţilor în cadrul negocierilor multilaterale OMC. iar cele mai scăzute agricultorii din Portugalia. Grecia -1981. Belgia. iar pe plan extern ca urmare a subvenţionării exporturilor. Marea Britanie).

. iar protecţia mediului a devenit una din cele mai importante preocupări ale Europei. Mecanismele de intervenţie au acţionat în favoarea marilor exploataţii accentuându-se exodul rural.limite interne . în special în zonele defavorizate. pe de o parte. În perioada 1973-1993.subvenţionarea capacităţii de dezvoltare a agriculturii.separarea pieţelor cerealelor de cea a produselor pentru creşterea animalelor.Dezvoltarea rurală şi regională în România PAC a prezentat chiar de la început o serie de limite care au generat dificultăţi şi conflicte cum ar fi: . tot mai greu acceptată de către concurenţi. şi între preţurile interne şi cele mondiale.1. .2.limite externe . . De asemenea metodele de producţie intensivă favorizate de susţinerea veniturilor agricultorilor au adus grave prejudicii mediului. au devenit din ce în ce mai costisitoare şi mai puţin eficiente. şi mecanismele prelevărilor variabile au declanşat un conflict comercial de proporţii cu SUA care a condus la blocarea Rundei Uruguay în 1989. Pe plan extern. subvenţionarea exporturilor.1.mecanismele de reglare a pieţelor susţinute prin mecanismul prelevărilor variabile. începând cu anii ’70 ridica deja probleme serioase excedentelor.funcţionarea sectorială a pieţelor organizate. Măsurile de organizare a pieţelor în contextul decalajului progresiv între ofertă şi cerere. pe de altă parte. . 2. Acţiunile care nu mai puteau fi susţinute prin PAC şi trebuiau modificate sunt: 74 . pe fondul accentuării decalajelor şi în condiţiile în care cheltuielile de garantare au crescut de nouă ori în monedă curentă.susţinerea automată şi proporţională la preţuri comune a cantităţilor produse. s-a înregistrat o ameliorare nesemnificativă a veniturilor agricole pe exploataţie. Necesitatea reformei Saturarea pieţei interne la o serie de produse.

• mărirea stocurilor de intervenţie şi limitarea acţiunilor reale a pieţelor. care facilitau creşteri ale producţiei agricole. Circa jumătate din bugetul comunitar revenea agriculturii. În concluzie necesitatea reformei PAC decurge din: 1. accentuarea decalajelor prin concentrarea producţiei în lipsa unei politici structurale eficace. 3. 75 . 2. costul bugetar excesiv al PAC. Sprijinul intern – să fie redus cu 20% comparativ perioadei 1986-1988 pe o perioadă de şase ani. 5. Media tarifelor trebuie redusă cu 36% comparativ cu sprijinul acordat în medie pe perioada 1986-1988 – începând cu 1995 pe o perioadă de şase ani.2. 3. Prevederile RU sunt exprimate prin principalele reglementări: 1. prelevările la import şi taxele compensatorii sunt desfiinţate respectiv transformate în tarife vamale. care au diminuat tot mai mult bugetul comunitar. • mărirea riscurilor de poluare a mediului înconjurător prin susţinerea sistemelor intensive de producţie. Subvenţiile de export să fie reduse cu 36% în paralel cu o reducere de 21% a volumului de exporturi subvenţionate în comparaţie cu perioada de referinţă 1986-1990. • repartizarea neechilibrată a subvenţionării. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală • garantarea preţurilor legate direct de producţie. 2. datorat supraproducţiei. diminuarea veniturilor agricultorilor după 1973 pe fondul accentuării disparităţilor (decalajelor). de care a beneficiat un număr restrâns de exploatatori agricoli (80% din subvenţii ajungeau la 20% mari producători). 6. excedentele – la care a contribuit PAC prin sistemul preţurilor garantate. Accesul pe piaţă (sistemul de tarifare) – conform prevederilor RU. presiunile externe au devenit determinante prin negocierile Rundei Uruguay (RU este o nouă rundă GATT – General agremment on tariffs and trade – Acordul general pentru tarife şi comerţ – iniţiată în septembrie 1986 la Punta del Esti din Uruguay în care liberalizarea comerţului agricol reprezenta problema cea mai importantă a discuţiilor. ramură care ocupa mai puţin de 6% din populaţie şi contribuia cu mai puţin de 3% din PIB.

discriminatorii de export şi import care au condus la tensiuni de politici 76 . Elementele esenţiale care au determinat apariţia reformei PAC au fost: costurile bugetare mari. Accesul minim – sub aceste prevederi sunt create oportunităţile de import pentru un echivalent de 3% din consumul intern care poate atinge 5% până la sfârşitul perioadei de şase ani. La aceste aspecte negative de ordine interioară au concurat şi măsurile protecţioniste. 5.Dezvoltarea rurală şi regională în România 4. degradarea mediului. în condiţiile în care cererea era descrescătoare PAC a devenit o politică foarte costisitoare şi economic iraţională. Contingentele tarifare de acces curent – preiau unele restricţii practicate anterior de către UE – reducerile după şase ani trebuie să fie între-20-36% funcţie de produs. Alte prevederi – cuprind măsurile fito-sanitare incluse într-un acord al RU. nemulţumirile privind distribuţia veniturilor pentru fermieri.) 2. Reforma PAC din 1992 Reforma PAC din 1992 şi mai ales setul de măsuri de reformă propus prin Agenda 2000 creează un cadru nou al politicii structurale. dar atingerea celorlalte obiective formulate iniţial s-a realizat numai parţial. importante şi severe. îndeosebi cei din UE. Contingentele tarifare minime şi curente ale UE au intrat în vigoare la 1 iulie 1995. Au fost apreciate avantajele liberalizării comerţului.1.1. dar a fost previzionat un avantaj substanţial obţinut de consumatori. De la început s-a acceptat faptul că producătorii agricoli vor fi dezavantajaţi. surplusurile. Logica întregului sistem PAC se baza pe redistribuirea veniturilor de la consumatori spre producători. instituite într-un cadru multilateral de reguli şi sancţiuni. în contextul strategiei globale de dezvoltare regională şi rurală. Contingentele tarifare minime curente de acces sunt determinate în funcţie de accesul minim. Noua politică structurală completează reforma pieţelor agricole prin acţiuni de promovare a unei agriculturi competitive şi multifuncţionale. 6.3. Aplicarea PAC a condus la stabilizarea pieţei interne şi la orientarea ofertei. Datorită supraproducţiei practic la toate produsele.

Mansholt a ajuns la concluzia că politica agricolă comună poate contribui la dezvoltarea agriculturii şi ridicarea nivelului de viaţă a agricultorilor numai în condiţiile în care structurile de producţie şi îndeosebi structurile de exploatare vor fi adaptate în consecinţă şi agricultura va fi sprijinită să se angajeze prin efort propriu în sistemul economiei de piaţă. Contradicţiile interne ale PAC au fost generate în special de legarea politicii de preţuri cu politica de venituri. Mansholt recomanda ca prin PAC să se urmărească două aspecte: . În 1983 este prezentat un nou memorandum asupra agriculturii „Livre vert” prin care Comisia CE solicită o reformă profundă a PAC şi promovarea unei agriculturi în concordanţă cu cerinţele de protecţie a mediului.) nu au fost suficiente pentru eliminarea contradicţiilor PAC. precum şi diminuarea preţurilor interne şi ajustarea lor la preţurile mondiale (Maria Vincze. Schimbări radicale avea să aducă anul 1984 prin sistemul limitării cantităţilor garantate care a debutat prin introducerea cotelor pentru producţia de lapte. Corecţiile introduse în cursul anilor ’80 (preţuri stagnante sau în descreştere.2. . cote de producţie. A devenit necesară decuplarea politicilor de preţuri şi de venituri.realizarea echilibrului pe pieţele agricole. Agricultorii care acceptau să lase terenul necultivat sau să-l 77 . Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală comerciale (mai ales între CE (UE) şi SUA) cu ţările exportatoare de produse agricole. Prin Planul Mansholt se atrăgea atenţia asupra riscurilor de menţinere a mecanismului de intervenţie la preţ garantat. Reforma anilor ’80 a însemnat în principal renunţarea la principiul garantării preţurilor pentru cantităţi nelimitate şi o nouă disciplină bugetară. Dificultăţile pe care le cunoaşte în prezent agricultura europeană au fost anticipate de către M. Măsurile de reformă vor avea ca obiectiv reducerea excedentelor şi a cheltuielilor FEOGA. Mansholt în 1968.ameliorarea structurilor de producţie. Începând cu 1989 o altă metodă folosită a fost îngheţarea voluntară a terenurilor. scoaterea terenurilor din suprafeţele cultivate etc. 1999). Celelalte pieţe excedentare au fost supuse reglementării prin introducerea cantităţilor maxim garantate (CMG) iar în cazul depăşirii plafonului se puneau sancţiuni.

Reducerile de preţ sunt compensate printr-un sistem de subvenţii directe pentru a nu afecta veniturile agricultorilor. echilibrarea pieţelor agricole. 5. Au fost concepute ca obiective noi următoarele: 1. O modificare importantă în PAC a fost decisă în 1988 referitoare la problema finanţării când s-a stabilit suma maximă a cheltuielilor care nu trebuie să depăşească 74% din rata de creştere a PIB al Uniunii. 3. creşterea competitivităţii agriculturii. protecţia mediului înconjurător. Acest program diferă radical de schimbările pe care le-a introdus în mod progresiv la începutul anilor 1980. Reforma a stabilit. program care a fost semnat de miniştrii agriculturii celor 12 state membre în mai 1992. redistribuirea subvenţiilor prin favorizarea producătorilor mai mici. ajustarea ofertei la cerere. de asemenea. diminuarea rolului politicii de garantare a preţurilor în favoarea plăţilor compensatorii. favorizarea exploataţiilor de mică dimensiune. Obiectivul principal rămâne însă reducerea preţurilor garantate în scopul corelării lor cu preţurile mondiale şi diminuarea excedentelor. măsuri structurale pentru sprijinul împăduririlor. În scopul menţinerii exploataţiilor de dimensiune mică şi mijlocie şi a evitării depopulării mediului rural reforma a prevăzut acordarea 78 . susţinerea veniturilor agricole în mod direct. 6. Proiectul „Mac Sharry” introduce o nouă concepţie asupra intervenţiei publice în agricultură dar cu menţinerea principiilor după care a funcţionat PAC timp de 30 de ani. 4.Dezvoltarea rurală şi regională în România folosească în scopuri neagricole cel puţin cinci ani şi în proporţie de minim 20% din suprafaţa arabilă a exploataţiei beneficiau de o primă anuală sau erau scutiţi de anumite taxe. 2. menţinerea unui număr suficient de producători. al pensionărilor timpurii şi pentru protecţia mediului. Comunitatea a adoptat un program de reformă fundamentală a PAC numită reforma Mac Sharry. reducerea excedentelor. Reforma din mai 1992 a cuprins măsuri care vizau apropierea preţurilor europene de cele mondiale pentru principalele produse .

reducerea preţurilor.scăderea ponderii cheltuielilor agricole în bugetul comunitar.diminuarea stocurilor. pe hectar sau suprafaţa exploataţiei. inspirată din modelul nord-american introduce pentru prima dată în politicile agricole europene obligativitatea scoaterii terenurilor din cultura agricolă. Acest document numit Agenda 2000 a fost aprobat de către şefii de state şi de guverne în martie 1999 la Berlin şi pune accent pe o nouă orientare a reformei PAC care să aibă în vedere procesul de extindere şi de revizuire a acordurilor comerciale multilaterale cu Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).respectarea plafoanelor FEOGA. crearea de locuri de muncă şi balanţa comercială. contribuind la creşterea economică.ameliorarea veniturilor agricultorilor. . În capitolul consacrat politicii agricole este subliniată necesitatea continuării reformei din 1992 şi necesitatea continuării procesului de aliniere a preţurilor interne la preţurile mondiale. . Funcţia economică – se referă la rolul tradiţional al agriculturii. corelate cu un sistem de subvenţii directe pe venit. Acordarea compensaţiilor pentru marile culturi a fost condiţionată de scoaterea din suprafeţele exploataţiilor a unui procent din suprafaţă („îngheţare a terenurilor”) stabilite anual de către Consiliu (aproximativ 20% din suprafaţa totală a exploataţiilor). de producerea alimentelor pentru consumatori şi materii prime pentru industrie. intitulată „Agenda 2000 – Pentru o Uniune mai puternică şi mai largă ” prezintă principalele direcţii de dezvoltare şi de reformă a politicilor Uniunii Europene. 79 .2. Pe ansamblu reforma Mac Sharry este considerată o reuşită iar aşteptările au fost confirmate prin rezultatele obţinute concretizate în: . . Comunicarea Comisiei Europene din iulie 1997. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală compensaţiilor indiferent de nivelul productiv. . Factorii interni şi externi au dus la noi reforme ale politicii agricole. de amenajare a teritoriului şi de mediu (economică. Reforma Mac Sharry. rural-peisagistică şi ecologică). PAC trebuie să se orienteze către piaţă şi să ţină cont de cele trei funcţii ale agriculturii: economică.

să se adapteze mai bine nevoilor consumatorilor şi să fie mai sensibilă faţă de protecţia mediului (ca urmare a priorităţii acordate dezvoltării rurale durabile). sociale şi economice ale unei Europe extinse. În formularea propunerilor sale de reformă.I. Astfel PAC va trebui să se adapteze din mers transformărilor structurale. 3. de apărare a biodiversităţii şi de protecţie a peisajului pe care îl are agricultura durabilă care promovează „practici agricole prietenoase faţă de mediul înconjurător” (P. îmbunătăţirea capacităţii concurenţiale prin aplicarea unor preţuri mai reduse. garantarea siguranţei şi calităţii alimentelor pentru consumatori. 2. asigurarea unor venituri stabile şi a unui nivel de trai satisfăcător pentru comunitatea agricolă. Funcţia de mediu (ecologică) impune necesitatea de conservare a spaţiului natural. Agenda 2000 constituie un prim pas în direcţia reorientării PAC. 4.Dezvoltarea rurală şi regională în România Funcţia de amenajare a teritoriului se bazează pe diversificare. încercarea de a se realiza alternative de venituri şi locuri de muncă pentru agricultori şi familiile acestora. 80 . 2002). Acest document vizează perioada 2000-2007 şi conform acestuia agricultura comunitară trebuie să devină mai competitivă pe pieţele mondiale. acestea au fost materializate în propuneri de reglementări care au fost susţinute de către Consiliul European de la Berlin din martie 1999. formulate în Agenda 2000 sunt următoarele: 1. service. iar practic. agricultura fiind completată de alte activităţi industriale. comerciale sau turistice. 6. Obiectivele strategice ale Politicii Agricole Comune pentru viitor. 5. Otiman. integrarea obiectivelor ecologice în instrumentele sale strategice. Noile orientări ale PAC teoretic au fost explicit formulate în Agenda 2000. elaborarea unor metode de producţie ecologică. care să ţină cont şi de tratarea corespunzătoare a animalelor. Comisia Europeană a avut în vedere faptul că impactul potenţial al extinderii UE este creşterea cu aproximativ 60 milioane ha a suprafeţelor agricole şi dublarea forţei de muncă în agricultură.

.ajutoare destinate agriculturii din zonele de munte şi defavorizate. Ponderea fondurilor socio-structurale a crescut la 30% în bugetul comunitar faţă de 10% la mijlocul deceniului nouă. fondurile structurale FEDER. Reforma din 1988 a avut ca scop coordonarea mai eficientă a politicii regionale şi concentrarea surselor asupra celor mai grave probleme structurale. . a costurilor bugetare şi creşterea fondurilor socio-structurale în baza măsurilor denumite pachetul Delors I. Politica agricolă structurală – componentă a politicii regionale Până în 1988.1.instituirea unor programe de pensionare anticipată. ce continuă să fie temelia Europei rurale. FSE şi FEOGA – O – (secţiunea orientare) acţionau distinct în susţinerea financiară a politicilor respective: regională. Obiectivele principale ale politicii structurale au constat în diversificarea activităţilor economice din zonele rurale şi modernizarea infrastructurilor în scopul susţinerii sectorului agricol. 81 . .instalarea tinerilor fermieri şi stabilizarea lor în mediul rural. reducerea excedentelor. .reducerea producţiilor excedentare. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală 2. Actul Unic european (1987) a reunit fondurile în jurul unui obiectiv comun: coeziunea economică şi socială.2. pe bază de proiecte de modernizare. Principalele măsuri cuprinse în „pachetul Delors I” sunt: .2.încurajarea investiţiilor destinate ameliorării competitivităţii exploataţiilor agricole. Concepţia generală a reformei a avut la bază necesitatea coordonării intervenţiilor socio-structurale şi direcţionarea lor pe obiective clar definite pentru a putea deveni eficiente. Începând cu 1989 UE a mobilizat Fondurile structurale într-o direcţie nouă: acţiune susţinută în vederea dezvoltării rurale. socială şi agricolă.

7% din bugetul UE. respectiv oraşe mici unde rata şomajului înregistrată este mai ridicată decât media în UE 82 . Tratatul de la Maastricht din 1992 a constituit un nou pas înainte.ameliorarea transformării şi a comercializării produselor agricole şi silvice. 2000). Programele de dezvoltare rurală. (Letiţia Zahiu. Aici sunt incluse regiuni NUTS-3 sau microregiuni. În asemenea regiuni trăieşte 25% din populaţia Uniunii şi în aceste zone au fost utilizate 68% din fondurile de asistenţă. 2001) Măsurile de reformă întreprinse în 1988 s-au dovedit ineficiente în ceea ce priveşte restabilirea echilibrelor pieţii.8-30 miliarde ECU pe an ceea ce a reprezentat 33. . iar circa 9% din fonduri au finanţat programe iniţiate de Comunitate (Maria Vincze.trecerea unor terenuri arabile la categorii de folosinţă neagricole. FSE şi FEOGA-O). Pentru perioada 1994-1999 pentru acţiunile structurale a fost repartizată suma de 21. Măsurile în ceea ce priveşte dezvoltarea rurală pe ansamblu s-au dovedit eficace. promovate la sfârşitul deceniului ’80 au constituit precursorii reformei radicale a PAC propusă de Comisia Europeană în primăvara anului 1991 şi decisă în 1992. Rezultatul final al consfătuirii (summit-ului) de la Maastricht a fost înfiinţarea Fondului de Coeziune. Obiectivul a fost formulat în regiunile NUTS-2 unde valoarea medie a PIB-ului pe cap de locuitor în ultimii trei ani nu a atins 75% din media pe UE. Au fost sprijinite şase obiective comunitare în cadrul programelor iniţiate pe plan naţional. excedentele agricole au continuat să crească şi de asemenea a crescut şi costurile susţinerii producţiei. Obiectivul 2: Reconversia regiunilor grav afectate de declinul industrial (prin FEDER şi FSE).protejarea mediului înconjurător şi încurajarea împăduririi terenurilor etc. Resursele financiare au fost dirijate prin intermediul celor trei fonduri pe şase obiective: Obiectivul 1: Dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor rămase în urmă (prin FEDER.Dezvoltarea rurală şi regională în România . . prin decizia sa de a se pune un accent mai mare pe politica regională.

Obiectivul se referă la acele regiuni rurale NUTS -3 care nu intră sub incidenţa obiectivului 1 şi care au un nivel de dezvoltare scăzut privind PIB/locuitor şi îndeplinesc cel puţin două din următoarele trei condiţii: • au o pondere mare a forţei de muncă în agricultură raportat la total forţă de muncă ocupată.4% din populaţia Uniunii şi aici s-a utilizat 11. FSE). în cadrul reformei PAC (prin FEOGA-O). adoptat în 1993. 2 şi 5b au caracter regional. În astfel de zone locuieşte 16. Sprijinirea integrării în muncă a tinerilor şi a celor marginalizaţi a fost un obiectiv pe tot cuprinsul Uniunii (prin FSE).2. Obiectivul 5b – dezvoltarea şi ajustarea structurală a zonelor rurale (prin FEDER. Măsurile de politică regională şi structurală luate în perioada 19891993 au fost completate cu măsuri noi cuprinse în pachetul Delors II. Obiectivul 4: Adaptarea agricultorilor la evoluţiile sistemelor de producţie şi integrarea profesională a tinerilor (prin FSE). Fondul a încurajat pe tot teritoriul UE elaborarea programelor privind piaţa forţei de muncă. recalificarea şi a susţinut dezvoltarea şi perfecţionarea sistemelor de calificare în muncă. calificarea.4% din Fondul Structural. Obiectivul 3: Combaterea şomajului pe termen lung./km2 sau mai puţin) din ţări ca Suedia şi Finlanda. Obiectivul 6 – sprijinirea şi ajustarea unor regiuni cu o densitate a populaţiei foarte scăzută (de 8 loc. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală (aceasta datorită ocupării forţei de muncă în industrie într-o proporţie mare şi diminuării într-o proporţie semnificativă).0% din sprijinul structural. • venitul din agricultură este redus. iar obiectivele 3. • densitatea populaţiei este mică şi/sau prezintă o tendinţă pronunţată de scădere. De menţionat este faptul că obiectivele 1.4 şi 5a vizează întreaga Comunitate. consultanţa. În acest scop a fost utilizat 4. Obiectivul 5: Facilitarea dezvoltării zonelor agricole Obiectivul 5a – ajustarea structurilor agricole. Obiectivelor 3 şi 4 le-au revenit 11% din Fondul Structural. Aceste măsuri acoperă perioada 1994-1999 şi au pus un accent mai mare pe regiunile defavorizate. iar în acest scop a fost creat un 83 .

în baza unui sistem unitar de proiectare. Subsidiaritatea şi descentralizarea. 4. precum şi controlul implementării şi derulării acestora. decizie. Concentrarea. Adiţionalitatea. Întreaga problematică a politicii structurale. 3. Concentrarea – urmăreşte coordonarea folosirii resurselor asupra zonelor în care se pot obţine cele mai bune rezultate cu mijloacele existente. Prin aceste principii se urmăreşte apropierea între politica structurală şi politica de dezvoltare regională precum şi unirea eforturilor comunitare cu scopul reducerii decalajelor regionale. Adiţionalitatea – înseamnă participarea ţărilor membre la cofinanţarea proiectelor adăugând la sumele alocate de UE. 3. agricole şi rurale este abordată prioritar în favoarea regiunilor rămase în urmă şi se integrează în ansamblul politicii regionale. 2. Programarea – este importantă în coordonarea proiectelor complexe. finanţare. executare şi control. În urma Sammit-ului de la 84 . precum şi cu partenerii sociali şi economici în elaborarea şi implementarea proiectelor de dezvoltare. Parteneriatul. 6. 1.Dezvoltarea rurală şi regională în România nou fond – IFOP – ca instrument financiar de orientare a pescuitului separând acest sector de PAC şi de finanţarea prin FEOGA (orientare). 2. mijloace financiare proprii. 4. Eficacitatea. Programarea.se referă la stabilirea legăturilor de colaborare strânsă între autorităţile locale. Eficacitatea este principiul care stă la baza programelor şi proiectelor de dezvoltare. Conform pachetului Delors II principiile de bază ale politicii regionale şi structurale sunt: 1. 5. Subsidiaritatea şi descentralizarea presupun ca deciziile de aprobare a planurilor de dezvoltare să fie luate la nivel naţional sau regional deoarece la acest nivel sunt cunoscute aspectele problemelor în detaliu. Eficacitatea – urmăreşte folosirea eficientă a resurselor alocate. cuantificarea alocărilor de resurse şi a rezultatelor previzibile. Delors II acordă un rol nou politicii regionale. Parteneriatul . 5. 6. regionale şi centrale.

Pentru agricultură. În prezent. Acţiuni în favoarea Obiectivului 5b „zone rurale” 85 . 4.3. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală Maastricht (1992) şi a înfiinţării Fondului de Coeziune a fost întărită politica regională care urmăreşte aspecte ce ţin de înlăturarea rămânerilor în urmă a diferitelor ţări membre. În cadrul Obiectivelor 1. de măsurile de politică regională au beneficiat o parte din regiunile UE. .4. Apropierea tot mai evidentă a politicii agricole. .măsurile cu caracter regional. acoperite de obiectivele 1 şi 5b. Domeniul de activitate al IFOP include: flota pentru pescuit. în cadrul Obiectivelor 1.).iniţiativa comunitară LEADER în favoarea grupurilor de acţiune pentru dezvoltarea rurală. În perioada 1994-1999.măsurile orizontale structurale prin obiectivele 5a. transformarea şi comercializarea produselor din peşte şi acvacultură.5b şi 6 sunt încadrate măsurile regionale cu caracter vertical.1. 5a au beneficiat toate regiunile în baza „măsurilor orizontale”. Principiile de bază ale politicii regionale şi structurale se păstrează cu o mare concentrare a acţiunilor în favoarea regiunilor defavorizate (96 miliarde ECU din 142) şi o preferinţă pentru programele operaţionale ca tehnică de intervenţie. de politica de dezvoltare regională a fost determinată de necesitatea concentrării eforturilor comunitare spre reducerea disparităţilor structurale şi regionale pentru a asigura compatibilitatea reală a economiilor statelor membre. În cadrul Obiectivelor 3. 2.2. pachetul Delors II creează un nou fond – IFOP ca instrument financiar de orientare a pescuitului care aduce o ruptură în FEOGA-O prin separarea politicii privind pescuitul de PAC. 5b şi 6. acţiunile fondurilor structurale în favoarea zonelor rurale cuprind în esenţă: . echipamentele speciale pentru porturile pescăreşti. 2. O parte din „măsurile orizontale” şi o parte din „măsurile verticale” prin intermediul Fondurilor structurale asigură înfăptuirea politicii rurale a UE care constituie al doilea pilon al Politicii Agricole Comunitare (figura 2. acvacultura. prospectarea pieţelor.

joacă un rol esenţial în realizarea obiectivelor de politică regională. În marea lor majoritate aceste zone se află şi sub incidenţa măsurilor de ameliorare structurală a agriculturii. componentă a PAC.Dezvoltarea rurală şi regională în România Politica rurală. 86 . prin canalizarea eforturilor spre zonele rămase în urmă.

Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală 87 .2.

88 . Danemarca. • dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM .prevenirea catastrofelor naturale în zone periferice. Au fost subvenţionate programe operaţionale în valoare de 2. .6 miliarde ECU. Acţiunile în favoarea zonelor rurale cuprinse în Obiectivul 5b au fost aplicate.promovarea produselor locale şi realizate în familie.Dezvoltarea rurală şi regională în România Obiectivul 5b vizează ţările care nu sunt acoperite în totalitate de intervenţiile prevăzute în cadrul Obiectivului 1. dezvoltarea infrastructurii rurale. .comasarea terenurilor.8 miliarde ECU (10% din fondurile structurale) au fost alocate iniţiativelor comunitare prin: 1. . în perioada 1988-1992 (Delors I) în 50 de zone. Luxemburg. vizând următoarele: • ameliorarea. Finanţarea comunitară se acordă pe baza planurilor de dezvoltare. să propună statelor membre acţiuni de interes comun. acoperind 17% din suprafaţa UE şi 5% din populaţie. neacoperite de planurile naţionale de dezvoltare. Acţiunile Obiectivului 5b sunt îndreptate spre următoarele ţări: Belgia. Olanda. Valoren pentru energiile neconvenţionale. FERGA-O. 5. FEDER). Reforma fondurilor structurale din 1988 a permis Comisiei UE. inclusiv programe operaţionale pentru: . • dezvoltarea turismului (10% din fondurile alocate).Dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor rămase în urmă.irigaţii. Italia.a beneficiat în proporţie de 24%). În perioada 1994-1999 finanţarea acţiunilor rurale s-a asigurat prin intermediul celor trei fonduri socio-structurale (FSE.investiţii turistice şi industrie artizanală. • conservarea şi valorificarea patrimoniului (12% din total). împăduriri şi protecţia mediului (în proporţie de 35% din fondurile alocate). În perioada 1989-1993. . Germania.dezvoltarea satelor. diversificarea şi reconversia agriculturii. . Marea Britanie şi Spania. • resursele umane (18% din total). Franţa.îmbunătăţiri funciare. .

precum şi alte organisme rurale colective (autorităţi locale. 4. 2. 2000). 3. Regis pentru regiuni ultraperiferice. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală 2. 6. Programul LEADER I avea ca scop sprijinirea iniţiativelor locale privind proiectele de dezvoltare rurală şi a oferit în perioada 1991-1993 sprijin de aproximativ 400 milioane ECU. sprijinirea unor proiecte de cooperare transfrontalieră realizate de organele locale în zonele rurale (cuprinse în Obiectivul 5a şi 5b) şi din zonele cu densitate scăzută a populaţiei în special din Nordul Europei (Obiectivul 6). Stride pentru cercetare-dezvoltare în regiunile rămase în urmă. 4. sprijinirea inovaţiilor în spaţiul rural. 3. Pentru perioada 1994-1999. accelerarea schimburilor de experienţă şi transferul de „knowhow” prin intermediul unei reţele europene de dezvoltare rurală. Beneficiarii iniţiativelor LEADER au fost în principal grupuri de acţiune locală. Până în anul 1999 au acţionat două programe comunitare: LEADER I şi LEADER II. Programul LEADER (Legătură între Acţiunile de Dezvoltare a Economiei Rurale) au drept scop dezvoltarea integrată a zonelor rurale prin coordonarea şi susţinerea financiară a iniţiativelor teritoriale şi locale. asociaţii etc. Comisia a decis că programul LEADER este de strictă necesitate pentru dezvoltarea rurală. Programul LEADER II a fost principala iniţiativă pentru dezvoltarea rurală odată cu noua reformă a Fondurilor structurale (1994) şi a dispus de 1400 de milioane ECU în perioada 1994-1999 (Maria Vincze. majoritatea subvenţiilor fiind destinate Obiectivelor 1 şi 5b. Obiectivele prioritare ale iniţiativelor LEADER I şi II sunt: 1. 5. cooperative. în special legate de resurse umane.) care au activităţi legate de un plan de 89 .2. camere comunale. Leader pentru dezvoltare rurală. Interreg pentru cooperare transfrontalieră. Envireg pentru mediu. rezolvarea problemelor specifice zonelor rurale. definite de LEADER I ca fiind o combinaţie de parteneri politici şi privaţi care stabilesc în comun o strategie şi măsuri inovative pentru zonele rurale de dimensiunea unei comunităţi locale sub 100000 locuitori.

2. 2001). • Inovaţie rurală. populaţiei în general.valorificarea la faţa locului şi comercializarea producţiilor agricole. . .sprijin micilor întreprinderi. constituind pentru toate categoriile de beneficiari. sprijin la crearea şi difuzarea culturii. inserţia persoanelor cu o situaţie precară. Acestea sunt prevăzute în bugetele anuale ale UE şi conţin ajutoare pentru: 90 . Instrumentele financiare ale politicii structurale Principalele instrumente financiare de care dispune Uniunea Europeană în vederea realizării politicii structurale sunt fondurile structurale.sprijin tehnic dezvoltării rurale. protecţia şi punerea în valoare a resurselor naturale şi a peisajelor. atât prin metode cât şi prin conţinut. . de experienţe. eliminarea şi reciclarea deşeurilor etc. Se caracterizează printr-o puternică latură inovativă. . • Reţele europene de dezvoltare rurală . de cunoştinţe.formarea profesională – formarea „animatorilor” populaţiei locale. Sunt proiectele demonstrative şi transferabile al căror promotor sunt grupurile de acţiune locală sau alţi autori colectivi interesaţi.susţinerea turismului rural – cale de diversificare a activităţii economice al teritoriului rural. valorificarea resurselor naturale locale. S-au desfăşurat pe mai mulţi ani şi au cuprins următoarele acţiuni: . Diferitele componente ale programului LEADER se articulează în jurul unei reţele europene al dezvoltării rurale.1. Anca Dachin.Dezvoltarea rurală şi regională în România dezvoltare rurală a localităţii (Letiţia Zahiu. . un instrument de schimburi permanente de realizări. în direcţia întreprinderilor tinerilor. • Cooperarea transnaţională. Această reţea se vrea a fi de asemenea un factor care să faciliteze cooperarea transnaţională. silvice şi al pescuitului local. publici sau privaţi.prezervarea şi ameliorarea mediului şi a condiţiilor de viaţă: renovarea satelor.4. obiectivul fiind de a facilita conceperea şi realizarea de proiecte comune a grupurilor sau a altor actori locali care aparţin la cel puţin două State membre.

. Acest fond contribuie la reducerea şomajului. 3. Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR sau ERDF) a fost creat în 1975. lărgirea şi modernizarea infrastructurii. 2. . precum şi punerea în evidenţă a potenţialului de dezvoltare a regiunilor.formarea profesională şi crearea de locuri de muncă.ajustarea structurală a zonelor rămase în urmă. Prin reforma Fondurilor Structurale din anul 1988. în colaborare cu Institutele Naţionale de Statistică. Fondurile structurale acordă ajutoare cu prioritate regiunilor şi zonelor stabilite pe baza sistemului comunitar de clasificare a regiunilor denumit „Nomenclatura Unităţilor Teritoriale Statistice” (NUTS) . Fondul Social European (FSE sau ESF) a fost creat în 1960 şi sprijină dezvoltarea capitalului uman şi ameliorarea funcţionării pieţei forţei de muncă. Fondul European de Orientare şi Garantare a Agriculturii (FEOGA) a fost creat în 1962 şi este compus din două secţiuni: .modernizarea politicilor şi sistemelor de educaţie.Secţiunea Orientare care sprijină modernizarea spaţiului rural la nivelul întregii Uniuni (LEADER) precum şi dezvoltarea agriculturii şi a ruralului la nivel regional (regiuni care cad sub incidenţa Obiectivului 1). Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală .întărirea coeziunii economice şi sociale. Sunt considerate regiuni rămase în urmă acelea care deţin 75% din PIB/locuitor faţă de media comunitară. Sistemul a fost introdus de Oficiul Statistic al Comunităţilor Europene. Acest fond are rolul de a sprijini dezvoltarea regiunilor rămase în urmă ale Uniunii. .reconversia economică şi socială a zonelor aflate în dificultate şi ajustarea structurală. . .2. Până în anul 1988 au acţionat trei fonduri structurale. păstrarea şi crearea locurilor de muncă. iar după 1992 s-au creat încă două fonduri cu caracter regional. inclusiv zonele rurale.Secţiunea Garanţii care finanţează în general PAC şi măsurile complementare ale acestora. De asemenea sprijină investiţiile pentru sănătate şi învăţământ. . 91 . se acordă prioritate unităţilor politicilor structurale şi regionale. 1.reducerea diferenţelor de dezvoltare a regiunilor şi întârzierilor în dezvoltarea zonelor defavorizate.

pentru uniunea monetară europeană. ameliorarea condiţiilor de prelucrare şi comercializare a produselor piscicole. PAC urmăreşte reglementarea şi promovarea unei dezvoltări rurale durabile. 5. Reglementarea Consiliului 1257/1999 pentru sprijinirea dezvoltării rurale prin FEOGA şi modificarea şi anularea unor reglementări. de comunicaţii şi de infrastructură care contribuie la dezvoltarea reţelelor transeuropene. FSE şi FEDR) au făcut obiectul unei reforme. mai puţin dezvoltate. PAC şi-a schimbat centrul de greutate de pe producţia agroalimentară propriu-zisă pe dezvoltarea rurală durabilă şi politicile socio-structurale din mediul rural. Fondul de coeziune (CF) a fost creat în 1992 având ca scop sprijinirea ţărilor mai sărace ale Uniunii (Grecia. Fondul de coeziune sprijină proiecte de protecţia mediului. Pentru atingerea obiectivelor propuse PAC utilizează alături de Fondurile Structurale şi instrumente financiare derulate prin intermediul Băncii Europene de Investiţii. Conform orientărilor din anii ’90. Fondurile Structurale (FEOGA. 2. Banca Europeană de Investiţii (BERD) a fost creată în 1958 şi oferă împrumuturi şi garanţii de credite regiunilor rămase în urmă în primul rând pentru dezvoltarea transporturilor europene. 92 . Spania.I. care să asigure o mai bună coerenţă cu politica de pieţe şi preţuri şi să susţină dezvoltarea mediului rural la nivelul tuturor sectoarelor sale. 2002) În acest sens UE a elaborat o serie de reglementări în domeniu cum sunt: 1. A avut un rol important în pregătirea ţărilor membre ale UE. Portugalia – care au PIB pe cap de locuitor sub 90% din media Uniunii) şi se bazează pe principiul de solidaritate economică şi socială. Irlanda. a reţelelor energetice şi pentru protecţia mediului. dezvoltarea competitivităţii întreprinderilor viabile ale sectorului piscicol.Dezvoltarea rurală şi regională în România 4. Reglementarea Consiliului 1260/1999 care formulează prevederile generale pentru Fondurile structurale. care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1989. definită ca reformă a intervenţiei structurale comunitare prin subvenţii şi preţuri. (P. Otiman. Fondul Piscicol de Orientare (Instrument Financiar de Orientare a Pescuitului – IFOP) a fost creat în 1993 şi urmăreşte îmbunătăţirea competitivităţii sectorului piscicol prin restructurarea flotei. sprijină dezvoltarea acvaculturii.

2. politica rurală a devenit cel de-al doilea pilon PAC (după Acordul de la Berlin din martie 1999).. prin conservarea mediului înconjurător. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală 3. instituită în anul 1972. intitulat „Viitorul societăţii rurale”. Pachetul Delors II afirmă că „politica de dezvoltare rurală . Obiectivele majore ale politicii de dezvoltare rurală sunt următoarele: • promovarea coeziunii economice şi sociale prin menţinerea şi crearea de locuri de muncă. fortificând tripla funcţie a zonelor rurale: de producţie. 4. 2. acces la serviciile de bază etc. este necesar să fie promovate noi activităţi economice şi surse noi de venituri în aceste zone. 93 . • depăşirea barierelor de dezvoltare. socială şi de protecţie a mediului”. • sporirea calităţii vieţii.. dimensionarea fermelor. Otiman. 2002). vizează adaptarea şi modernizarea structurilor agricole (tehnici de producţie. Politica de dezvoltare rurală în contextul reformei PAC După politica pieţelor agricole care constituie cel mai important instrument al PAC.I. Documentul care aduce în atenţie problema spaţiului rural european este Comunicatul Comisiei. prin încurajarea diversificării şi îmbunătăţirea infrastructurii şi accesul mai uşor la noile tehnologii. formarea profesională a agricultorilor) şi menţinerea modelului agricol european axat pe dezvoltarea unei agriculturi multifuncţionale în spaţiul rural (P. Dezvoltarea rurală are la bază recunoaşterea şi acceptarea faptului că deşi agricultura rămâne activitatea importantă din zonele rurale. Reglementarea Comisiei 1750/1999 care stabileşte regulile detaliate pentru aplicarea Reglementării 1257/1999 pentru sprijinirea dezvoltării rurale prin FEOGA.2. Politica socio-structurală şi rurală. Reglementarea Comisiei 2603/1999 care stabileşte regulile pentru modificarea susţinerii dezvoltării rurale prevăzute prin Reglementarea Consiliului 1257/1999. cu impact major asupra peisajului. a devenit un element cheie al coeziunii economice şi sociale.

. Popescu.întărirea cooperării europene în aşa fel încât să se încorporeze principiile dezvoltării durabile (cu referire specială la spaţiul rural) în toate politicile inclusiv în cele comerciale. prin atribuirea de noi funcţii sectoarelor din agricultură. care a fost adoptat de Parlamentul European de la Strasbourg în 1995. 1999). La această Cartă au aderat majoritatea ţărilor europene. a procesului integrării şi interdependenţei crescânde între state şi regiuni. în plan conceptual şi decizional.adoptarea unei politici de gestiune durabilă a resurselor. S-a creat o legătură strânsă între politica structurală agricolă şi dezvoltarea spaţiului rural. Politica UE de dezvoltare a zonelor rurale cuprinde toate componentele vieţii economice şi sociale din aceste spaţii şi treptat s-a extins pe întreg spaţiul rural european nu numai în zonele defavorizate. .redefinirea la nivel european. Prin intermediul Fondurilor Structurale s-a creat un cadru comun care a permis abordarea integrată a dezvoltării zonelor rurale. PAC după reforma din 1992 şi-a schimbat centrul de greutate de pe producţia agroalimentară propriu-zisă pe dezvoltarea rurală durabilă şi politicile socio-structurale din mediul rural.Dezvoltarea rurală şi regională în România Politica de dezvoltare rurală pentru a fi eficientă trebuie să se adreseze tuturor activităţilor din zonele rurale. care implicit. Astfel a fost redefinit un nou cadru de acţiune care să permită dezvoltarea regiunilor rurale şi urbane din Europa în mod echilibrat şi armonios şi conservarea spaţiului rural.favorizarea progresului economic şi social prin realizarea uniunii cât mai strânse a membrilor săi. silvicultură. De la Actul Unic din 1987 până la tratatul de la Maastricht din 1992 a avut loc un proces de recunoaştere a necesităţilor specifice zonelor rurale cu obiective. .aplicarea unor măsuri corespunzătoare pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de muncă în zonele rurale. principii. Adoptarea Cartei spaţiului rural s-a bazat pe următoarele motivaţii din partea statelor membre ale Consiliului Europei: . Un rol important în acest sens l-a avut „Carta Europeană a Spaţiului Rural” document elaborat la propunerea Comitetului de Agricultură şi Dezvoltare Rurală. (G. acvacultură şi pescuit care se vor adăuga funcţiilor tradiţionale. . instrumente şi mijloace financiare bine definite. 94 . va conduce la progresul economic şi social general al Europei.

silviculturii.să întărească identitatea comunităţii şi să favorizeze responsabilitatea.viabilitatea agriculturii. cooperarea şi creativitatea.să plaseze omul cu problemele sale în centrul concepţiilor şi deciziilor. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală În cadrul UE. Ameninţările externe fac indispensabilă definirea unei politici în favoarea spaţiului rural. Dezvoltarea durabilă trebuie inclusă în toate politicile aplicabile spaţiului rural. să încurajeze iniţiativele locale şi să se fondeze pe o dezvoltare internă în limitele următorului concept: . 95 . . numai dacă rămâne un spaţiu de viaţă atrăgător şi original dotat cu: . în scopul de a favoriza dezvoltarea tineretului şi integrarea sa în comunitate. Programele de dezvoltare a spaţiului rural trebuie să pornească de la date regionale. . cuprinzând cele două laturi: regională (dezvoltare rurală) şi agricolă. . Spaţiul rural în Europa (inclusiv litoralul) constituie un patrimoniu peisagistic de viaţă şi de muncă valoros şi reprezintă o preocupare majoră pentru societate. în cadrul unei politici economice şi sociale globale.condiţii locale favorabile activităţilor economice neagricole. respectând principiile de complementaritate şi solidaritate.să protejeze şi să păstreze valorile pozitive ale societăţii rurale. de recreere şi de echilibru din ce în ce mai mult solicitate de societate.să conserve şi să promoveze particularităţile culturale şi istorice ale spaţiului rural.un mediu înconjurătoe intact şi un peisaj îngrijit. 2. 3. 5. acvaculturii şi pescuitului. . la definirea şi derularea în practică a politicii de dezvoltare rurală s-a pornit de la faptul că fiecare ţară se angajează să ia în considerare nevoile specifice ale spaţiului său rural. . La baza orientărilor şi măsurilor pentru o politică a spaţiului rural au stat următoarele principii: 1. .2. Spaţiul rural exercită funcţiile sale de aprovizionare.o infrastructură bună. în special viaţă familială tradiţională. 4.

acvaculturii şi pescuitului. Prin abordarea lor analitică vom obţine un tablou în planul cunoaşterii teoretice şi a posibilităţilor de adaptare la condiţiile concrete din ţara noastră. cu prioritate. silviculturii. Amenajarea teritoriului în zonele rurale Politicile care vizează amenajarea teritoriului în zonele rurale permit dezvoltarea durabilă a agriculturii.să încurajeze diversificarea şi relaţiile între populaţia rurală şi restul societăţii. Agricultură şi politică agricolă. 6. Infrastructuri. Primul porneşte de la ideea că omul se află în centrul tuturor activităţilor şi în consecinţă vor fi luate în considerare. turismului şi serviciilor. comerţ. 7. Amenajarea teritoriului în zonele rurale. 2. 11. Cooperare ştiinţifică. Corespunzător principiilor şi funcţiilor prevăzute în Carta Europeană a Spaţiului Rural prin politica spaţiului rural se urmăreşte rezolvarea următoarelor obiective cadru: 1. 5. Prin transparenţă se permite accesul populaţiei la toate informaţiile utile privind proiectele de echipament sau infrastructură de interes general (autostrăzi. Întreprinderi mici şi mijlocii. aeroporturi etc. Turism. 1. Cultură. 8. formare. Mediu. 12. cercetare şi sensibilizare. transporturi şi echipamente În unanimitate statele membre ale UE au hotărât că spaţiile rurale trebuiesc dotate cu infrastructuri necesare şi în mod special cu reţele de 96 . natură şi peisaj. artizanatului. 2.Dezvoltarea rurală şi regională în România . 9. industrie şi artizanat. Educare. Venituri şi locuri de muncă. nevoile şi interesele populaţiei respectând restricţiile impuse de dezvoltarea durabilă. Infrastructuri. Locuinţe şi sănătate. Silvicultură. 4. 10. industriei.). În acest sens devine importantă consultarea populaţiei pe calea referendumurilor cu privire la necesitatea şi oportunitatea proiectelor. transporturi şi echipamente. 3. La baza unei astfel de politici stau două principii: umanitarismul şi transparenţa.

transporturile în comun. cercetarea şi sensibilizarea Ţările membre ale UE garantează accesul la egalitatea în drepturi şi dreptul la învăţătură pentru toţi membrii societăţii. Daci existenţa satului presupune venituri satisfăcătoare pentru locuitorii săi. acvaculturii. la organizarea unor echipe de formatori specializaţi care să pregătească locuitorii de spaţiul rural în domeniul agriculturii. se urmăreşte dezvoltarea şi lărgirea ciclurilor de formare tehnică şi profesională atât la nivelul învăţământului elementar. Ţările sunt obligate să vegheze în special. sectoarele de telecomunicaţii. silvicultură sau pescuit dar şi în afara acestora. artizanatului rural şi tehnologiilor avansate. educaţia şi serviciile generale trebuie adaptate nevoilor specifice economiei din spaţiul rural. 5. Ţărilor membre le revin obligaţii deosebite în educarea tinerei generaţii pentru respectarea mediului înconjurător. pescuitului. pentru această perioadă. variate şi atrăgătoare în agricultură. formarea. compatibilă cu caracterul şi calitatea mediului înconjurător. cât şi a celui secundar. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală aprovizionare moderne. adaptate cerinţelor. prioritar este menţinerea instituţiilor şcolare şi organizarea acestora în funcţie de necesităţile din teren. Agricultura şi politica agricolă Funcţiile esenţiale ale spaţiului rural sunt agricultura şi întreţinerea naturii. acvacultură. De asemenea. Dezvoltarea spaţiului rural impune ca sectorul agricol să fie organizat în funcţie de particularităţile ruralului (exploataţie familială 97 . Veniturile şi locurile de muncă. posibilităţi de angajare. Astfel trebuie ca fiecare comunitate rurală să aibă pentru populaţia proprie. 4. Pentru învăţământul şcolar din zonele rurale. serviciile financiare. În privinţa conţinutului procesului educativ din mediul rural. silviculturii. 3. a patrimoniului istoric şi cultural şi pentru înţelegerea importanţei spaţiului rural. pentru societate în ansamblu. Educarea.2. În plus se urmăreşte integrarea spaţiului rural într-o reţea modernă de transport şi telecomunicaţii. Condiţia esenţială de continuitate a unui sat este populaţia rurală capabilă să realizeze suficiente venituri care să le permită un trai decent.

la o viaţă sănătoasă la ţară. modurilor de viaţă şi altor caracteristici sociale asemănătoare lumii rurale în interesul comunităţii. floră.menţinerea şi conservarea unor factori vitali de viaţă (apă.conservarea şi întreţinerea patrimoniului peisagistic. .garantarea securităţii aprovizionării cu produse alimentare (dat fiind creşterea demografică şi deteliorarea mediului înconjurător şi a resurselor naturale mondiale). sol. cu accent pe turismul rural. . • Funcţiile agriculturii pe scurt sunt următoarele: . faună) şi exploatarea durabilă a acestora printr-o agricultură apropiată de natură cu moduri de producţie corespunzătoare şi o zootehnie adaptată. . structuri de exploataţie şi măsuri privind dezvoltarea viitoare. Se cunoaşte faptul că în ţările dezvoltate ale Europei agricultura a suferit mutaţii profunde. aspectelor culturale. a scăderii preţurilor produselor agricole. 98 . Datorită supraproducţiei.creşterea şi diversificarea activităţilor agricole. atât pe plan economic cât şi social şi cultural. Astfel şi atitudinea populaţiei faţă de agricultură a suferit schimbări profunde de-a lungul ultimelor decenii. liberalizării şi deschiderii mondiale a pieţelor agricole. . aer.comercializarea şi exportul de produse proprii. competenţe teritoriale.Dezvoltarea rurală şi regională în România viabilă). regimul juridic al proprietăţii. Politica agricolă trebuie să joace un rol esenţial în acest scop.contribuţia la buna funcţionare a spaţiului rural. • Veniturile agricultorilor trebuiesc formate din activităţile agricole propriu-zise şi din activităţi complementare cum ar fi: . apropiat de natură. Agriculturii îi revine rolul multifuncţional deoarece se pune accent pe întreg ansamblul de resurse şi activităţi din mediul rural. veniturile agricultorilor. .promovarea valorilor. Funcţia tradiţională recunoscută agriculturii (de a produce şi aproviziona cu produse agroalimentare populaţia şi economia) a pierdut din importanţă. Politica de dezvoltare a spaţiului rural stabileşte politicii sale agricole un set de probleme referitoare la: funcţiile agriculturii. durabil şi multifuncţional.

intervenţia statului prin plăţi directe. . . respectarea normelor ecologice.promovarea (prin prime financiare directe) a metodelor ecologice de producţie şi a biodiversităţii.eforturi publice sporite în sectorul informaţiei şi educaţiei personalului din exploataţiile agricole. în condiţii economice viabile a familiilor ţărăneşti.reglementarea şi controlul sanitar al produselor alimentare pentru protecţia sănătăţii consumatorilor. în următoarele domenii importante: securitatea aprovizionării alimentare. . Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală . mai ales. a comercializării şi a desfacerii produselor. nivelul veniturilor şi avantajele sociale ale familiilor de agricultori. • Structurile de exploataţie trebuie dominate pe cât posibil. .politica de protecţie axată pe cerere şi pe condiţiile locale.elaborarea de instrumente juridice specifice care să garanteze calitatea produselor precum şi protejarea denumirilor mărcilor. unde statul este prezent. .ajutoare pentru investiţiile destinate ameliorării structurilor agricole. Fiecare regiune are dreptul şi datoria să găsească soluţii adecvate şi autonome şi să aplice măsurile corespunzătoare.promovarea unei zootehnii adaptate speciilor extensive şi care să respecte cerinţele mediului înconjurător. întrun grad ridicat. . • Competenţele teritoriale.2. . stimulând prestările de interes general cu pondere importantă în zonele defavorizate. Măsurile privind activitatea viitoare de politică agricolă în spaţiul rural sunt formulate corespunzător împrejurărilor locale speciale şi în conformitate cu acordurile internaţionale. concretizându-se în: . • Regimul juridic al proprietăţii trebuie să fie dominat de proprietatea privată şi mai puţin de sectorul public.eforturi suplimentare pentru o mai bună raţionalizare a producţiei. 99 . . Prin politica agricolă s-a reuşit stabilirea şi delimitarea competenţelor decizionale pe fiecare nivel administrativ teritorial. atât în activitatea de control cât şi de finanţare. de exploataţii agricole de dimensiuni acceptabile care să dea posibilitatea menţinerii spaţiului rural.ajutoare pentru instalarea tinerilor agricultori.

menţinerea echilibrului ecologic.împădurirea zonelor abandonate de agricultură sau „îngheţate” în urma politicii de reducere a producţiei agricole. . după modelul subvenţiilor acordate pentru instalarea tinerilor agricultori. . 6.aplicarea unor măsuri juridice şi fiscale pentru dezvoltarea filierei lemnului în regiunile forestiere consacrate. asigurarea necesarului de materii prime pentru industria prelucrătoare. . infrastructurii şi serviciilor existente. . folosirea materialelor tradiţionale. compatibilă cu sistemul celorlalte ramuri economice. Turismul Deoarece se apreciază că stadiul actual al turismului rural este nesatisfăcător pe ansamblu.Dezvoltarea rurală şi regională în România .promovarea condiţiilor durabile de vânătoare. . În acest domeniu sunt preconizate următoarele măsuri: . Silvicultura În politica economică a spaţiului rural silvicultura reprezintă o activitate deosebit de importantă datorită multiplelor contribuţii aduse la: creşterea gradului de ocupare a populaţiei active. 7. păstrarea construcţiilor. ţările membre ale UE recunosc necesitatea dezvoltării turismului rural.subvenţionarea înfiinţării de exploataţii silvice.crearea unui sistem de protecţie socială. conservarea peisajului şi a mediului etc. . .încurajarea activităţilor anexe sau complementare de interes local. Dezvoltarea acestui domeniu se realizează respectând următoarele restricţii: protejarea naturii. unde aceasta este deficitară sau ineficientă ţinându-se cont de funcţia ecologică a zonei.susţinerea efortului individual al agricultorilor şi colaborării dintre aceştia. .încurajarea agricultorilor la practicarea culturilor agricole extensive şi schimbarea destinaţiei unor suprafeţe agricole în alte scopuri. 100 . Pe lângă dezvoltarea turismului rural este facilitată şi dezvoltarea agroturismului.menţinerea şi protejarea fondului forestier existent.elaborarea de programe şi măsuri în favoarea regiunilor defavorizate. sporirea produsului naţional etc.

Locuinţele şi sănătatea În acest sens sunt acordate ajutoare financiare pentru: renovarea locuinţelor şi dotarea cu toate utilităţile necesare. Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM). . utilizarea de materiale de construcţii. respectarea esteticii tradiţionale. locale. recuperarea imobilelor abandonate. .2. menţinerea şi ameliorarea continuă a activităţii furnizorilor de servicii publice etc. 9. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală 8. 11. . 101 . .reducerea fiscalităţii pentru micii comercianţi care îşi continuă activitatea în mediul rural. De asemenea sunt încurajate prestaţiile necesare sănătăţii populaţiei din zonele rurale. industrie şi artizanat Pentru promovarea IMM-urilor. de transformare şi de comercializare a produselor regionale precum şi acţiunile în favoarea unui artizanat de calitate. Mediul. natura şi peisajul Referitor la politica de mediu se impun următoarele măsuri: .ameliorarea infrastructurilor. Cultura Ţările membre ale UE trebuie să menţină şi să apere diversitatea şi bogăţia patrimoniului cultural şi arheologic din zonele rurale şi să promoveze o cultură dinamică. precum şi conservarea florei.acordarea de credite bonificate. artizanale sau comerciale în mediul rural. circulaţia sau alte activităţi sunt dăunătoare mediului.favorizarea ameliorării proceselor de producţie.favorizarea înfiinţării întreprinderilor cu tehnologie modernă şi o puternică valoare adăugată şi a prestatorilor de servicii care utilizează telematica şi informatica. comerţ. 10. . echipamentele.încurajarea investiţiilor prin facilităţi fiscale. . în condiţii echivalente cu cele din mediul urban. .protecţia şi gestionarea solului.delimitarea şi limitarea zonelor în care construcţiile. ţările UE vor adopta următoarele măsuri: .simplificarea procedurilor administrative şi fiscale. apei şi aerului. faunei şi habitatului acestora.

Cooperarea ştiinţifică şi tehnică Ţările membre UE trebuie să facă schimb de informaţii privind cuceririle din domeniul ştiinţific şi de cercetare.stabilirea unei cooperări internaţionale ştiinţifice. . . 12. comune). Dezbaterile de la Cork s-au încheiat cu formularea unor concluzii dintre care se remarcă următoarele: . se impun menţinerea. În procesul de adoptare a deciziilor se au în vedere consolidarea şi dezvoltarea sistemului de autonomie financiară al comunelor şi altor colectivităţi teritoriale (cantoane. subsidiaritatea Pe plan politic şi administrativ este nevoie să se asigure un grad înalt de independenţă pentru întreaga comunitate dar şi la nivelul fiecărei structuri administrativ-teritoriale. prin aplicarea şi întărirea unui sistem de comunicare a informaţiilor. Cerinţele politicii de dezvoltare rurală au fost analizate la „Conferinţa Europeană asupra Dezvoltării Rurale ” care s-a desfăşurat între 7-9 noiembrie 1996 la Cork (Irlanda) (Vezi Anexa 2). landuri. tehnice şi politice pentru a asigura gestiunea şi conservarea mediului rural european etc. Popescu. iar atunci când este necesar creare de unităţi administrative noi. Se urmăreşte creşterea gradului de participare al organismelor de întrajutorare şi al altor organisme neguvernamentale la procesul de dezvoltare şi de decizie (Material prelucrat după G. Conferinţa de la Cork a constituit prilejul sublinierii importanţei zonelor rurale pentru Uniunea Europeană şi a nevoii de promovare a dezvoltării unor astfel de regiuni.necesitatea unei abordări multisectoriale integrate. viabile şi respectarea principiului subsidiarităţii. Pe de altă parte. 1999). Adoptarea deciziilor. departamente. 102 . 13. care să se aplice în toate zonele rurale ale UE.dezvoltarea rurală trebuie să fie o prioritate a UE.precizarea funcţiilor ecologice ale fiecărei zone rurale în cadrul unui plan de amenajare a teritoriului şi preocuparea ca întreaga funcţie atribuită unei zone rurale să fie compatibilă cu funcţiile sale ecologice.trebuie să se sprijine diversificarea activităţilor economice şi sociale. .Dezvoltarea rurală şi regională în România .susţinerea dezvoltării durabile pentru a proteja calitatea şi farmecul peisajelor rurale europene. .

Preferinţa rurală. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală . . 2. Crearea diversităţii. De asemenea este importantă şi dezvoltarea comunităţilor rurale viabile respectiv reînnoirea satelor. . Se insistă pe dezvoltarea rurală care să permită şi să asigure menţinerea identităţii culturale. 4. telecomunicaţiile. . Într-un program unitar trebuiesc cuprinse: gospodărirea resurselor naturale de energie. a biodiversităţii şi a frumuseţii peisajului. Politica de dezvoltare rurală trebuie să fie complexă şi să cuprindă toate activităţile sociale. Durabilitatea. parteneriate. 1.încurajarea utilizării unei varietăţi de surse de finanţare locale. Conform acesteia dezvoltarea rurală durabilă trebuie să aibă prioritate între programele UE şi să devină un principiu de bază. varietăţii. ocrotirea sănătăţii. asistenţă tehnică. Popescu. O parte tot mai însemnată din resursele disponibile trebuie dirijată pentru realizarea programelor de dezvoltare rurală şi protecţia mediului.2. învăţământul. diversificarea economiei prin dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii industriale şi de servicii precum şi scoaterea în relief a valorilor mediului natural şi a celor culturale. Abordarea integrată a spaţiului rural. Sprijinirea diversităţii activităţilor economice şi sociale trebuie să ducă la formarea cadrului de iniţiative private şi comunitare capabile să se întreţină singure. prin perfecţionarea adecvată. a surselor de energie. mai ales în sectorul particular.favorizarea dezvoltării rurale printr-un singur program pentru fiecare regiune. 103 .creşterea eficienţei şi capacităţii administrative a autorităţilor regionale şi locale.necesitatea simplificării mai ales în ceea ce priveşte legislaţia. Conferinţa pentru dezvoltare rurală de la Cork a adoptat un program de dezvoltare rurală în zece puncte care constituie principiile de bază ale politicii UE privind dezvoltarea rurală. ruralul în general trebuie să beneficieze de fonduri sporite din partea statului. economice şi culturale. Trebuie întărit rolul oraşelor mici care au o importanţă deosebită în dezvoltarea rurală. Astfel problemele de dezvoltare a infrastructurii. dezvoltarea agriculturii adaptată la realităţile locale. 3. (G. 1999). schimburi de experienţă etc. În această situaţie generaţiile actuale trebuie să folosească aceste valori în aşa fel încât să nu pericliteze posibilităţile generaţiilor viitoare.

Se referă la sporirea competenţei şi eficienţa administraţiilor locale şi regionale. Principiul dezvoltării programelor. discutarea profesională a problemelor care apar. Programare. de a sprijini investiţiile productive şi de a diversifica economia rurală. (Maria Vincze. stimularea cercetării ştiinţifice şi a inovaţiilor. urmăreşte aplicarea unui mecanism unitar privind sustenabilitatea şi dezvoltarea rurală. 10. Finanţare. Aceasta prevede ca reglementările şi sistemele de sprijinire. 6. Devine necesară urmărirea programelor de dezvoltare rurală. 104 . Politicile de dezvoltare rurală eficiente se bazează pe principiul de bază care impune descentralizarea deciziilor şi un grad ridicat de parteneriat şi colaborare între nivelele locale. Se pune accent pe acele iniţiative venite de jos în sus şi pe participarea activă la elaborarea. Îndrumare. regionale. Evaluare şi cercetare. Dezvoltarea rurală se realizează la nivel local susţinut de comunitate. 8. mai transparente deci se preconizează să fie mai puţin birocratice. să fie mai elastice. 9. principii care rămân valabile şi pentru ţările care doresc să adere şi să se integreze în structurile UE. Este necesară antrenarea resurselor financiare locale şi sprijinirea dezvoltării unor tehnici de creditare rurală care asigură folosirea concomitentă a fondurilor private şi a celor bugetare. naţionale şi europene. Se preconizează o mai mare participare a sectorului bancar şi a altor intermediari în dezvoltarea rurală cu scopul de a înlătura dificultăţile financiare ale micilor întreprinderi.Dezvoltarea rurală şi regională în România 5. controlul beneficiarilor. Simplificare. Acest principiu se referă la formarea şi realizarea programelor de dezvoltare rurală care trebuie să fie un proces consecvent. transparent şi care să permită fiecărei zone elaborarea unei strategii proprii de dezvoltare. 7.dezvoltarea rurală a devenit al doilea pilon a PAC. mai ales cele legate de agricultură. evaluarea rezultatelor obţinute. Subsidiaritate şi descentralizare. realizarea şi controlul proiectelor. 2000) Dezvoltarea regională şi rurală se bazează pe aceste principii enunţate în Declaraţia de la Cork (1996). Agende 2000 aduce noi elemente în politica de dezvoltare rurală a UE astfel: .

2000.a devenit caracteristică abordarea orizontală (în principiu poate fi subvenţionat în oricare zonă a UE un program de dezvoltare rurală).37 TOTAL 297. .93 37.3.62 4.66 37. Principalele obiective ale noii politici pentru dezvoltarea rurală pot fi definite astfel: 105 . Dezvoltarea regională şi rurală.1.2.76 38. Pe de altă parte sa stabilit o diviziune clară a responsabilităţilor şi o mai strictă aplicare a principiului subsidiarităţii.48 4.37 30.90 39.80 38.se aplică principiul subsidiarităţii (astfel decizia asupra aprobării asistenţei şi asupra condiţiilor sprijinirii este luată la nivel naţional sau regional). Politica de dezvoltare rurală în UE în perioada 2000-2006 Agenda 2000 publicată în 1997 şi adoptată în anul 1999 a adus schimbări semnificative în politicile agrostructurale şi rurale.57 4.41 4.30 2001 42.43 4.s-a simplificat cadrul juridic şi s-a concentrat în teritoriu (pe cât posibil se elaborează un singur program pe regiune). Presa Universitară Clujeană.29 4. .37 Sursa: Prelucrat după Maria Vincze. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală . Tabelul 2. Cheltuielile PAC pentru perioada 2000-2006 (miliarde EURO la preţuri din 1999) din care: Specificare PAC total reglementarea pieţei dezvoltare rurală 2000 40.36 2006 41.35 2005 41.77 39.32 2002 43. În bugetul PAC sursele destinate dezvoltării rurale apar separat.33 2003 43.34 2004 42. 2. S-a orientat spre descentralizarea şi simplificarea managementului privind ajutorul acordat regiunilor aflate în dificultate sau rămase în urmă.74 267.92 36.57 4.

Prelucrarea şi marketingul produselor agricole . inclusiv infrastructura printr-o finanţare mixtă privată şi din fonduri comunitare. dezvoltate şi utilizate raţional. Alte măsuri de dezvoltare care vizează zonele rurale se referă la: îmbunătăţiri funciare. 106 .Dezvoltarea rurală şi regională în România • consolidarea sectorului agricol şi silvic. economică şi socială) a pădurilor din Europa. Una din priorităţile importante ale politicii de dezvoltare rurală a UE o constituie asigurarea unei siguranţe sociale pentru producătorii agricoli. PAC asigură fonduri pentru investiţii în prelucrarea şi marketingul produselor agricole care să permită fermierilor ajustarea producţiilor la cerinţele pieţei. accesul pe noi pieţe şi creşterea profitabilităţii produselor deja existente. • prezervarea (conservarea) mediului şi patrimoniului rural. sectorul silvic fiind recunoscut prima dată ca făcând parte integrantă din politica de dezvoltare rurală. Direcţia nouă a PAC se reflectă prin intermediul măsurilor specifice pe care le include politic dezvoltarea rurală. 4. Obţinerea rezultatelor maxime din exploatarea pădurilor din zonele montane. PAC acordă o importanţă deosebită susţinerii funcţiilor /ecologică. • îmbunătăţirea competitivităţii zonelor rurale. a condiţiilor de muncă pentru producătorii agricoli precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de producţie. Astfel tinerii fermieri sunt ajutaţi pentru a prelua exploataţiile agricole iar fermierilor în vârstă li se asigură facilităţi privind pensionarea timpurie. diversificarea producţiei. 3. În acest fel se asigură transferarea afacerii de la o generaţie la alta. Investiţii în ferme. Măsurile de realizare a politicii de dezvoltare rurală în perioada 2000-2006 sunt: 1. Acestea vor avea ca rezultat: îmbunătăţirea nivelului de trai. 5. dezvoltarea turismului şi industriei meşteşugăreşti şi măsuri pentru restaurarea şi dezvoltarea satelor. Prin măsurile adoptate de UE pădurile vor fi protejate. PAC sprijină modernizarea clădirilor şi echipamentelor fermelor. Aceste măsuri sunt susţinute din fondurile programelor de pregătire a resurselor umane. Prioritate acordată factorului uman. 2.

847 miliarde EURO). 2. în vederea promovării unei dezvoltări durabile(0. INTERREG – cooperare transfrontalieră. numărul programelor de iniţiativă comunitară a scăzut la patru şi se derulează pe o perioadă de 7 ani iar în bugetul PAC sursa financiară destinată dezvoltării rurale apare separat. LEADER + – pentru dezvoltare rurală (2.875 miliarde EURO). În această categorie sunt inluse acele regiuni 107 . EQUAL destinat cooperărilor transnaţionale pentru combaterea tuturor formelor de discriminare şi inegalitate de pe piaţa muncii (2.7 miliarde EURO). 3.2. completează PAC. interregională şi transnaţională de-a lungul graniţelor cu scopul dezvoltării echilibrate şi durabile a întregului spaţiu comunitar (sursa de 4. realizează o integrare organică în dezvoltarea regională şi sprijină realizarea obiectivelor noi ale acestuia privind căile şi mijloacele de asigurare a surselor alternative de venituri în vederea stabilizării populaţiei rurale (Letiţia Zahiu. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală Noua politică de dezvoltare rurală a UE continuă acţiunile anterioare. URBAN – program destinat reabilitării sub aspect economic şi social a oraşelor şi a cartierelor urbane în criză. Programul LEADER +. reprezintă etapa sa actuală. Iniţiativa comunitară cunoscută sub numele de LEADER a fost lansată în 1990 ca program model pentru susţinerea şi dezvoltarea iniţiativelor de dezvoltare rurală locală durabilă. Reglementarea Consiliului 1260/99 a stabilit iniţiativele comunitare pentru perioada 2000-2006 după cum urmează: 1. În politica regională a Uniunii Agenda 2000 a adus schimbări prin: reducerea formelor de asistenţă la trei obiective. 4. Anca Dachin.02 miliarde EURO). 2001). Iniţiativele comunitare sunt instrumente ale politicii structurale comunitare pe care Comisia le propune statelor membre în vederea susţinerii acţiunilor care contribuie la rezolvarea unor probleme de interes special pentru Comunitate. Cele trei obiective (ale Agendei 2000) care reprezintă prioritatea programelor iniţiate de statele membre UE sunt: Obiectivul 1 sprijină dezvoltarea şi transformarea structurală a regiunilor rămase în urmă. finanţat de FEOGA şi încurajează implementarea originală şi de înaltă calitate pentru dezvoltarea durabilă a zonelor rurale.

Dezvoltarea rurală şi regională în România

care înregistrează sub 75% faţă de media comunitară precum şi zonele mai puţin populate din Finlanda, Suedia, Austria precum şi unele regiuni din Irlanda de Nord în cadrul programului PACE. Prin Obiectivul 1 sunt finanţate regiunile care corespund nivelului doi din Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale Statistice (NUTS-2) al căror PIB/locuitor măsurat la standardele puterii de cumpărare şi calculat pe baza datelor comunitare din ultimii trei ani, este inferior valorii de 75% din media europeană. Sunt de asemenea vizate prin acest obiectiv regiunile ultraperiferice – departamentele franceze de peste mări, Acores, Insulele Canare şi Madere care se situează sub 75%. Fondurile destinate pentru realizarea obiectivului sunt derulate prin: FSE, FEDR FEOGA-Orientare şi IFOP. Obiectivul 2 sprijină regiunile care au suferit schimbări socioeconomice semnificative în sectorul industrial şi cel al serviciilor, care se confruntă cu dificultăţi structurale. Obiectivul vizează regiunile din NUTS - 3 şi sprijină de asemenea zonele rurale aflate în declin, zonele urbane care au greutăţi şi zonele în criză dependente de pescuit. În aceste zone Obiectivul 2 vizează maxim 18% din populaţia UE din care: - 10% în zonele industriale şi sectorul servicii; - 5% în zonele rurale; - 2% în zonele urbane; - 1% în zonele de pescuit. Zonele cu transformări socio-economice în sectorul industrial trebuie să corespundă criteriilor următoare: - rata medie a şomajului superioară mediei comunitare în cursul ultimilor trei ani; - ponderea locurilor de muncă din industrie, în raport cu totalul locurilor de muncă, egală sau superioară mediei UE pentru întreg anul de referinţă, începând cu 1995; - constatarea unui declin al locurilor de muncă în industrie în raport cu anul de referinţă. Zonele rurale trebuie să corespundă unei unităţi teritoriale NUTS -3 şi să îndeplinească următoarele criterii: - o densitate a populaţiei mai mică de 100 locuitori/km 2, sau o pondere a locurilor de muncă în agricultură în raport cu numărul total de
108

2. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală

locuri de muncă egală sau superioară dublului mediei comunitare pentru întregul an de referinţă începând cu anul 1995; - o rată medie a şomajului superioară mediei comunitare în cursul ultimilor trei ani, sau o reducere a populaţiei după 1985. Zonele urbane vizate de Obiectivul 2 sunt zonele mai populate care satisfac cel puţin unul din următoarele criterii: - rata medie a şomajului pe termen lung superioară mediei comunitare; - un nivel ridicat al sărăciei, inclusiv condiţii precare de locuit; - mediu degradat; - rata criminalităţii şi delicvenţei crescută; - un grad redus de educare a populaţiei. Zonele dependente de pescuit sunt zonele de coastă a căror număr de locuri de muncă din zona pescuitului din numărul total atinge un nivel semnificativ şi sunt confruntate cu probleme socio-economice structurale legate de restructurarea sectorului de pescuit. Una şi aceiaşi zonă este eligibilă într-un singur obiectiv. Lista zonelor este valabilă timp de şapte ani cu începere de la 1 ianuarie 2000. Obiectivul 2 este finanţat prin următoarele fonduri. FEDR, FSE, FEOGA- Garanţii. Obiectivul 3 se aplică în zonele care nu intră sub incidenţa finanţării după Obiectivul 1. Acest obiectiv include sprijinul acordat populaţiei de a se adapta şi a se pregăti pentru schimbări (educaţie, formare şi angajare). Măsurile care beneficiază de o astfel de finanţare în principal sunt: - politici în favoarea pieţei muncii, dirijarea luptei contra şomajului; - promovarea egalităţii şanselor pentru toate meseriile; - anticiparea şi facilitarea adaptării la evoluţia economică şi socială; - acţiuni pozitive ce vizează ameliorarea participării femeilor în cadrul pieţei muncii. Regiunile finanţate sunt cele care nu sunt cuprinse în Obiectivul 1. Fondul prin care se finanţează Obiectivul 3 este FSE. Fondurile structurale pentru perioada 2000-2006 sunt: 1. Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR); 2. Fondul Social European (FSE); 3. FEOGA – Orientare şi FEOGA – Garanţii;
109

Dezvoltarea rurală şi regională în România

4. Instrumentul financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP). Fondurile structurale sunt principalele instrumente de solidaritate pentru europeni, contribuind la crearea de noi locuri de muncă, la dezvoltarea economică prin investiţii în infrastructură şi acţiuni de educaţie în ţările mai puţin bogate. Sunt destinate acordării de ajutoare în cadrul programelor de dezvoltare pe termen lung şi sunt adoptate prin intermediul autorităţilor naţionale. Resursele financiare disponibile Fondurilor structurale, exprimate în Preţurile anului 1999 se ridică la 195 miliarde EURO pentru perioada 2000-2006. Repartizarea fondurilor structurale pe obiective este astfel: - 69,7% pentru Obiectivul 1; - 11,5% pentru Obiectivul 2; - 24,05% pentru Obiectivul 3 (Maria Vincze, 2000). UE acordă ajutoare nu numai din Fondurile structurale ci şi din alte fonduri cum sunt: - Fondurile de coeziune; - Banca Europeană de Investiţii şi alte instrumente financiare care permit realizarea obiectivelor sale generale. Sprijinul financiar acordat de Uniunea Europeană pentru dezvoltare rurală, pe perioada 2000-2006, prin FEOGA care reprezintă principalul fond al Uniunii Europene, este prezentat în fig. 2.5.
FEOGA Secţia Garanţii FEOGA Secţia Orientare

Pe întreg teritoriul Uniunii

Pe spaţii care nu intră sub incidenţa Obiectivului 1

Pe spaţii care intră sub incidenţa Obiectivului 1

Pe întreg teritoriul Uniunii

Măsurile complementare ale PAC 1. Pensionarea timpurie pentru cei care lucrează în agricultură; 2. Sprijinul compensator (al teritoriilor defavorizate şi a celor care cad sub incidenţa măsurilor restrictive pentru protecţia mediului; 3. Ocrotirea mediului agricol 4. Împădurirea teritoriilor agricole

1. Investiţii în exploataţiile agricole; 2. Debutul tinerilor fermieri; 3. Pregătirea profesională; 4. Dezvoltarea prelucrării şi valorificării produselor agricole şi alimentare; 5. Silvicultura; 6. Promovarea acomodării şi 110 dezvoltării spaţiilor rurale

LEADER+ Proiecte de dezvoltare rurală de iniţiativă comunitară

2. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală

Fig.2.5. Structura sprijinului financiar al dezvoltării rurale pe perioada 2000-2006 Sursa: Prelucrat după Maria Vincze – dezvoltarea regională şi rurală, Presa Universitară Clujeană, 2000

Politica de dezvoltare rurală este strâns legată de politica regională şi de PAC. Acest lucru reiese din măsurile de dezvoltare rurală prezentate prin prisma structurii asistenţei financiare.

Aspecte generale ale politicii de dezvoltare regională în Uniunea Europeană
Principiile politicii de dezvoltare regională la nivel european au fost luate în considerare încă din 1957 odată cu semnarea tratatului de constituire a Comunităţii Europene (Tratatul de la Roma), care prevede, la art. 2 şi 3, că misiunea Comunităţii (Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda) este, printre altele, aceea de „a promova pe întreg teritoriul Comunităţii, o dezvoltare armonioasă, echilibrată şi durabilă a activităţilor economice, un nivel de muncă şi de protecţie socială ridicat ( ... ), o creştere a nivelului de trai, coeziune economică şi socială şi solidaritate între statele membre”. Mai mult, art. 158–162 din titlul XVII, intitulat Coeziune economică şi socială, stipulează faptul că Uniunea Europeană vizează reducerea decalajului între nivelul de dezvoltare al anumitor regiuni. Titlul XVII prezintă participarea Comisiei la efortul de coeziune, prin acţiunea sa şi cu ajutorul fondurilor structurale. Încă din 1957, cele 6 state fondatoare ale Uniunii Europene au căzut de acord asupra nevoii de a reduce diferenţele existente între diferitele regiuni şi de a sprijini regiunile cele mai puţin favorizate, în scopul realizării unei economii comunitare solide, unitare şi echilibrate. Totuşi, în primii ani de existenţă ai Comunităţii Europene, nu a fost adoptată nici o măsură de politică regională adecvată. Politica de dezvoltare regională, ca şi bugetul acesteia, au fost introduse abia în mijlocul anilor ’70. Până la jumătatea deceniului al nouălea, resursele bugetului comunitar alocate au fost foarte reduse. Odată cu accelerarea integrării ţărilor membre ale UE, în anul 1985, în cadrul programului Pieţei Unice şi, mai recent, cu ocazia propunerilor privind Uniunea Economică şi Monetară, politica de
111

În 1964. cât şi în afara lui. În 1962. FEOGA a fost divizat în secţiunea „ garantare” şi secţiunea „orientare”. unde se prevede. cât şi a Băncii Europene de Investiţii (BEI). atât crearea Fondului Social European (FSE). Au fost fixate pentru Statele membre criterii de convergenţă economică şi bugetară . sociale. prin reducerea decalajului între anumite regiuni. Pentru cele mai sărace ţări. cu destinaţia de a promova încadrarea în muncă şi favorizarea mobilităţii populaţiei active pe teritoriul comunitar. Uniunea a acordat un sprijin pentru creşterea investiţiilor în infrastructură şi pentru accelerarea dezvoltării acestora. pentru prima dată. în anul 1987. în urma aderării Marii Britanii. împreună cu crearea Uniunii Economice şi Monetare (UEM) şi a Pieţei Unice. cu ocazia acordului asupra Politicii Agricole Comune (PAC). Tratatul a impus. în preambulul Tratatului de la Roma. Spania. necesară având scopul de a încuraja dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a spaţiului comunitar. După aderarea Greciei (1981). a fost prefigurată încă din 1957. Cele două reforme. Irlandei şi Danemarcei (1973). deci. pentru reconversia regiunilor aflate în declin industrial ale Marii Britanii. au revoluţionat structura şi funcţiile politicii regionale din cadrul UE. Reforma Fondurilor Structurale din anul 1988 a însemnat o mutaţie de la susţinerea proiectelor individuale către finanţarea programelor. destinat prioritar celor mai dezavantajate regiuni ale UE. precum şi alocarea unui buget mai mare. un titlu specific conceptului coeziunii economice şi sociale şi a pus bazele unei Politici regionale solidare. Atât în spaţiul comunitar. În 1992. Irlanda şi Portugalia. nu toate regiunile beneficiază de aceleaşi condiţii economice. care funcţionează şi astăzi. Celelalte instituţii (instrumente) de susţinere financiară a dezvoltării statelor membre au fost instituite odată cu construcţia europeană şi cu lărgirea UE prin aderarea de noi membri. cu precădere. Cerinţa asigurării unei dezvoltări armonioase. Politica regională a UE este. Grecia. din 1988 şi 1992. Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene. Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER) a luat fiinţă în 1975. transferând preocupările în direcţia unei mai bune coordonări a celor trei fonduri structurale. prerogativele acestui Fond s-au extins asupra tuturor regiunilor cu dezvoltare întârziată sau precară. într-o primă etapă.Dezvoltarea rurală şi regională în România dezvoltare regională a UE a crescut considerabil în importanţă. Actul Unic a introdus. În acest 112 . Comunitatea a creat Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA). Secţiunea „orientare” contribuie la cheltuielile pentru reforma structurală a agriculturii şi ia în calcul alt mod de dezvoltare rurală. Acest fond a servit. au făcut din coeziunea economică şi socială un obiectiv prioritar al Comunităţii. apoi a Spaniei şi Portugaliei (1986). susţinând şi stimulând producţia agricolă din Comunitate. geografice pentru a se putea dezvolta în condiţii asemănătoare sau de egalitate. controlul deficitelor publice.

un program de acţiune ale cărui obiective principale au fost consolidarea politicilor comunitare şi înfiinţarea. cât şi punerea în aplicare a politicilor într-un mod mai simplificat. dar şi în relansarea economică a regiunilor lovite de inundaţii în Europa de Est sau de secetă. Paralel. a hotărât o nouă creştere a fondurilor destinate acţiunilor structurale pentru perioada 1994–1999. la nivel de Uniune Europeană. crearea instrumentelor financiare ISPA şi SAPARD care să permită ţărilor candidate să intre în bune condiţii în UE. Tratatul de la Amsterdam a confirmat importanţa strategică a coeziunii. UE-15 a alocat pentru perioada 2004–2006 resurse suplimentare de 21. care să ţină seama de perspectiva extinderii (lărgirii) cu noi state membre. UE a înfiinţat un Fond special de solidaritate. pentru perioada 2000–2006. Acest fond a fost destinat să susţină viitoarele state membre. îşi vor gestiona direct fondurile primite de la Uniune. Uniunea Europeană a creat Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE). În acest scop. A luat. În anul 1997. valabil până la sfârşitul anului 2006. destinat acestor ţări membre. Având în vedere viitoarele extinderi ale UE spre Est. aceasta intervenind doar pentru a coordona şi controla conformitatea utilizării finanţărilor europene. fiind pregătite pentru gestionarea ajutoarelor structurale comunitare. din decembrie 1992. a unui nou cadru financiar. 113 . şefii de stat şi de guvern au încheiat acordul politic privind Agenda 2000. precum şi unele regiuni. în susţinerea reconstrucţiei urgente a infrastructurii. Mai mult decât atât. cu precădere. cum este cazul Portugaliei în anul 2003. a favorizat. Agenda 2000 a prevăzut. în cadrul Agendei 2000) pentru cele zece noi state membre. cu scopul de a sprijini aceste ţări să intre pregătite în Uniunea Economică şi Monetară. Fondul a intervenit. Reforma politică regională.7 miliarde Euro (sumă inferioară plafonului fixat în 1999 la Consiliul European de la Berlin. ca urmare a crizei din sectorul pescuitului de la începutul anilor 1990. victime ale unor catastrofe naturale majore. În cadrul Consiliului European de la Berlin. susţinută financiar în Agenda 2000. statele şi regiunile. cu scopul de a pune în prim plan necesitatea reducerii şomajului. Fondul de Coeziune. Acest cadru se bazează pe principiile concentrării intervenţiilor. din martie 1999. cofinanţând proiecte în domeniile mediului şi transporturilor.2. În noiembrie 2002. fiinţă un nou cadru juridic pentru Fondul structural şi Fondul de coeziune. a luat fiinţă Instrumentul financiar de orientare a pescuitului (IFOP). tratatul a inclus un titlu specific asupra angajării în muncă. cunoscând specificităţile şi realitatea din teren. astfel. Consiliul European de la Edinbourg. atât concentrarea ajutoarelor în regiunile cu o dezvoltare întârziată. calificării şi descentralizării responsabilităţilor între statele membre şi comisii. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală scop. printre altele. având ca obiectiv asistarea restructurării acestui sector.

prin pregătire sau reconversie profesională. De asemenea. alături de contribuţiile sale în lupta împotriva disparităţilor regionale. vizibilă pentru toţi locuitorii comunitari. se creează întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) şi în regiunile îndepărtate. participând la reconversia zonelor industriale în dificultate. Societatea informaţională bazată pe cunoaştere pătrunde în cele mai izolate spaţii rurale. Politica regională a UE se confruntă cu trei provocări majore: 114 . participând financiar la eforturile autorităţilor publice şi. cât şi Uniunea Europeană. un sfert din bugetul comunitar (213 miliarde Euro). în egală măsură. o politică de solidaritate. trenuri de mare viteză prin cofinanţare din Fondul structural. în jurul strategiilor de dezvoltare regională. prin propriile lor politici regionale. definite odată cu obiectivele comunitare. Politica regională europeană este. Această politică permite. Din aceste fonduri se construiesc sau se modernizează autostrăzi. în acest fel. ajutându-i să-şi găsească locuri de muncă şi să se adapteze mai uşor schimbărilor de pe piaţa muncii. să contribuie la dezvoltarea infrastructurii. stimulând la nivel comunitar intervenţiile care permit teritoriilor aflate în cea mai mare dificultate să depăşească mai uşor handicapurile lor. între Uniunea Europeană. prin retehnologizare. pentru a înţelege importanţa şi rolul regiunilor în dezvoltarea complexă şi durabilă a spaţiului rural. mai mult. În prezent. fiecărui cetăţean european să trăiască mai bine în regiunea sa. introducerea de tehnologii avansate etc. provenit din contribuţia statelor membre.. la dezvoltarea zonelor rurale sau. ajutând întreprinderile. În perioada 2000–2006. astfel. Politica regională este. modernizare. cu scopul de a menţine populaţia în regiune. la revalorificarea zonelor aflate în criză. medicale şi de petrecere a timpului liber ajung şi în zonele periferice. Atât statele membre. statele membre şi autorităţile regionale sunt prevăzute contracte şi convenţii tripartite de obiective. aeroporturi. înainte de toate. are meritul de a stabili parteneriate între Uniunea Europeană – state membre – autorităţi locale – sector privat. să fie mai competitive. cu scopul de a defini rolul şi competenţele acestor trei niveluri administrative în cadrul viitoarei politici generale. contribuind. la repopularea acestora. Serviciile noi educaţionale. a fost alocat Politicii regionale şi redistribuit spre regiunile care au cea mai mare nevoie de această finanţare pentru dezvoltare. În acest sens. Am prezentat aceste caracteristici de politică regională. În acelaşi timp. în final. vor continua efortul de a reduce decalajele de dezvoltare.Dezvoltarea rurală şi regională în România Politica de coeziune. cu respectarea măsurilor europene referitoare la mediul înconjurător. o politică concretă.

2. 115 .1. Cetăţenii pot accede oriunde la o pregătire avansată. deoarece suprafaţa şi populaţia Uniunii creşte cu o treime.4. de calitate. Instrumentele financiare europene utilizate în programele de dezvoltare regională ale Uniunii Europene. pe domenii economice şi sociale (agricultură. care a crescut foarte mult ca urmare a liberalizării pieţelor. 2. întreprinderilor şi teritoriilor. muncitori calificaţi) şi profitabilitatea. iar PIB-ul cu numai 5%. Extinderea (lărgirea) reprezintă o oportunitate şi o provocare fără precedent pentru Uniunea Europeană. începând cu ianuarie 2007. Odată cu extinderea. care implică o adaptabilitate ridicată a oamenilor. piaţă internă.). contribuind la realizarea Uniunii Economice şi Monetare. 3. Concurenţa. 2. prin intrarea în UE a unor state cu venit sub 40% faţă de media comunitară. • integrează sistemic dimensiunea dezvoltării regionale în politicile comunitare de dezvoltare structurală. • centrul de greutate al politicii de coeziune se deplasează spre est . Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală 1. Revoluţia tehnologică şi societatea informaţională. în conformitate cu cerinţele pieţei forţei de muncă. efectele coeziunii economice şi sociale se deplasează spre est. Această nouă caracteristică a UE impune schimbări în funcţionarea actualei politici de coeziune. Majoritatea noilor state membre sau aflate în prag de integrare au condiţii economice şi sociale mai puţin favorabile comparativ cu cele mai slab dezvoltate regiuni din cele 15 state membre. complementară politicilor regionale ale statelor membre şi ale regiunilor. având ca obiectiv dezvoltarea armonioasă a spaţiului comunitar. în politica regională apărând noi probleme: • se accentuează disparităţile (diferenţele) de dezvoltare . Noua politică regională a UE trebuie să permită tuturor regiunilor europene să beneficieze de oportunităţile pieţei unice. cercetare etc. întreprinderile amplasându-se acolo unde găsesc condiţii pentru a-şi mări competitivitatea (infrastructură şi servicii de calitate. Obiective şi iniţiative comunitare finanţate Politica regională a Uniunii Europene are trei caracteristici majore: • este o politică de sprijin.

la rândul lor. state membre şi Comisia Europeană. structurate în funcţie de domeniile şi obiectivele prioritare ale politicii regionale. Pentru ţările în curs de aderare.Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). deşi funcţionează într-un sistem similar fondurilor structurale. astfel. în timp ce Fondul de solidaritate şi Fondul de coeziune funcţionează pe bază de proiecte. cu următoarele direcţii de intervenţie (conform reglementării Parlamentului European şi a Consiliului 1783/1999): • investiţii productive pentru crearea şi menţinerea unor locuri de muncă durabile. UE a creat trei f onduri de preaderare: PHARE. Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) este folosit pentru finanţarea proiectelor de infrastructură. atât celor negociate între regiuni. ISPA şi SAPARD. Funcţionarea fondurilor de preaderare. cât şi iniţiativelor şi acţiunilor comunitare specifice. la revitalizarea. 116 . ca instrumente de solidaritate la nivel regional. • investiţii în infrastructură. acestea fiind numite şi instrumente structurale. având ca principal obiectiv reducerea disparităţilor între regiunile UE.Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). 5. a investiţiilor productive pentru crearea de locuri de muncă.Fondul de Coeziune 4. nu fac parte din această categorie. Finanţările din fondurile structurale se face pe bază de programe. şi regiunilor. care se adresează ţărilor membre UE. 3. contribuind. în special.Dezvoltarea rurală şi regională în România • intervine direct prin intermediul fondurilor structurale ca principale instrumente financiare de care dispune pentru a întări coeziunea economică şi socială. Nivelul la care este implementată politica de dezvoltare regională în statele membre ale UE este NUTS-2. în categoria Fonduri structurale sunt incluse următoarele: 1. Politica de solidaritate şi coeziune a Uniunii Europene este implementată cu ajutorul instrumentelor sau fondurilor de solidaritate. acestea fiind. A fost înfiinţat în 1975 şi are cea mai mare pondere în cadrul fondurilor structurale. 1. precum şi a proiectelor de dezvoltare locală şi de sprijin a IMMurilor. În prezent. UE acordă sprijin financiar prin Fondurile structurale şi alte două fonduri speciale: Fondul de Coeziune Socială şi Fondul de Solidaritate a Uniunii Europene (FSUE).Fondul European pentru Pescuit (FEP) Acestea permit Uniunii Europene să acorde sprijin financiar programelor multianuale de dezvoltare regională. FEADR şi FEP. 2. se identifică cu sistemul NUTS al UE.Fondul Social European (FSE). în principal.

– dezvoltarea societăţii informaţionale. – dimensiunea socială şi ocuparea profesională în societatea informaţională. prin finanţarea a trei tipuri de acţiuni: formarea profesională. prin intermediul acestor măsuri. are ca scop finanţarea proiectelor din domeniul protecţiei mediului înconjurător şi îmbunătăţirea reţelelor de transport transeuropene în statele membre ale Uniunii Europene al căror PIB este mai mic de 90% faţă de media europeană (Spania. FSE acoperă trei aspecte orizontale ale politicilor UE: – promovarea iniţiativelor locale de ocupare a forţei de muncă. dezvoltarea de instrumente financiare. principalul instrument al politicii sociale comunitare. asigurarea infrastructurii locale şi sprijinirea structurilor ce furnizează servicii în vecinătate. – protecţia mediului.2. conform Reglementării Parlamentului şi Consiliului 1784/1999. – cercetarea şi dezvoltarea tehnologică. – îmbunătăţirea sistemelor de educaţie şi formare. • investiţii în activităţi de dezvoltare locală şi de afaceri ale întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). – crearea de oportunităţi egale între femei şi bărbaţi. În acelaşi timp. – integrarea profesională a persoanelor excluse de pe piaţa muncii. reconversia profesională şi crearea de locuri noi de muncă. au în vedere următoarele direcţii principale: – reintegrarea profesională a şomerilor pe termen lung. – cooperarea transfrontalieră şi interregională. – egalitatea între sexe în domeniul ocupării forţei de muncă. zonele rurale şi zonele dependente de pescuit. încă de la început. 3. Măsurile finanţate din FSE. oferirea de sprijin direct pentru investiţii. 117 . înfiinţat în anul 1993. transfer tehnologic. – integrarea profesională a şomerilor tineri. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală diversificarea şi îmbunătăţirea accesului în zonele economice şi industriale aflate în declin economic. Grecia. FSE pune accent pe îmbunătăţirea funcţionării pieţei muncii în diferite ţări şi pe reintegrarea şomerilor pe piaţa muncii. 2. Domeniile sprijinite prin aceste măsuri sunt: – dezvoltarea unui mediu de afaceri atractiv. • investiţii în educaţie şi sănătate . Fondul de Coeziune. cu scopul extinderii serviciilor pentru întreprinderi. – concentrarea potenţialului uman înalt calificat în domeniile cercetării şi dezvoltării. zonele urbane inactive. Fondul Social European (FSE) a fost creat în 1958 şi a constituit. – promovarea egalităţii de şanse în accesul femeilor la piaţa muncii.

în principal în regiunile rămase în urmă din punct de vedere al dezvoltării.5%. În particular. bugetul Fondului de Coeziune se ridică la suma de 18 miliarde Euro. creat în 1962 pentru finanţarea Politicii Agricole Comune (PAC). fiecare activitate primind 50% din bugetul alocat acestui fond. fiind format din două secţiuni: – Secţiunea Orientare (FEOGA – O) prin care s-au finanţat acţiunile de dezvoltare rurală şi de ajutor a agricultorilor. Sunt acceptate pentru finanţare proiecte care contribuie la realizarea obiectivelor de protecţia mediului. – tratarea apei menajere. Finanţarea celor două domenii (protecţia mediului înconjurător şi infrastructura de transport) este echitabilă. la care se alătură România şi Bulgaria aflate pe agenda de integrare în ianuarie 2007. Destinaţia Fondului de Coeziune se va schimba permanent funcţie de progresul actualelor ţări beneficiare şi de nevoile celor 10 noi state membre intrate în anul 2004. şi anume: – conservarea. Potrivit Reglementării Consiliului Europei nr. protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului. multă vreme a cuprins cea mai mare parte a bugetului comunitar. În domeniul infrastructurii de transport sunt eligibile proiectele care îşi propun să creeze sau să dezvolte infrastructura la nivelul Reţelei Trans-Europene de Transport (TEN) sau care asigură acces la această reţea. Irlanda 2–6%. – Secţiunea Garantare (FEOGA–G) prin care s-au finanţat măsurile de organizare comună a pieţelor agricole şi de susţinere a preţurilor produselor agricole. 4. fiecare proiect primind finanţare în proporţie de 80–85% din totalul costurilor eligibile. sunt urmărite următoarele direcţii prioritare: – asigurarea rezervei de apă potabilă. iar după anul 2004 ţările noi membre). Pentru perioada 2000–2006. Sprijinul financiar acordat nu este structurat pe programe ci pe proiecte. Fondul European de Orientare şi Garantare pentru Agricultură (FEOGA). – depozitarea deşeurilor solide.Dezvoltarea rurală şi regională în România Portugalia. – crearea condiţiilor necesare utilizării prudente şi raţionale a resurselor naturale. – protecţia sănătăţii populaţiei. acest buget fiind repartizat celor patru state beneficiare corespunzător ponderilor stabilite de Consiliul European (Berlin. fiind responsabile de managementul şi monitorizarea lor financiară. 1290/2005 privind finanţarea 118 . astfel: Spania 61–63. Proiectele sunt selectate şi implementate de către statele membre beneficiare. FEOGA a sprijinit dezvoltarea regiunilor rurale şi îmbunătăţirea structurilor agricole. Grecia şi Portugalia 16–18% fiecare. Irlanda. 1998).

FEP a fost creat în anul 2004. biodiversitate şi conservarea naturii. finanţând reforma structurală a sectorului piscicol. a locurilor şi zonelor de coastă afectate de activităţile intensive de pescuit şi acvacultură. Această structură pe lângă derularea Programului SAPARD asigură şi implementarea tehnică şi financiară a Fondului European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR) şi a Fondului European pentru Pescuit (FEP). investiţii în dezvoltarea infrastructurii şi serviciilor rurale. acvacultură. la propunerea Comisiei Europene şi va implementa Politica Comună de Pescuit care se referă la asigurarea pe termen lung a activităţilor de pescuit printr-o exploatare eficientă a resurselor acvatice. restructurarea şi dezvoltarea producţiei agricole şi silvice. 2. o mai mare importanţă acordată multifuncţionalităţii economice a zonelor rurale inclusiv conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural şi arhitectural. numite: Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) destinat măsurilor de susţinere a organizaţiilor comune de piaţă – finanţarea măsurilor de marketing şi Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) dedicat măsurilor de dezvoltare rurală. 4. implementarea unor strategii locale de dezvoltare pentru îmbunătăţirea guvernării administrative la nivel rural. precum şi dezvoltarea şi îmbunătăţirea vieţii marine. 119 . de un management durabil şi de respectarea exigenţelor de mediu. la dimensionarea flotelor de pescuit. IFOP a trecut printrun proces de reformă în 1999. pescuit intern. Fondul European pentru Pescuit (FEP) înlocuieşte Instrumentul Financiar pentru Orientare în Pescuit. pentru finanţarea programelor de dezvoltare rurală. 3. prin gruparea tuturor instrumentelor comunitare privind pescuitul. noile măsuri intrând în vigoare la 1 ianuarie 2003. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală politicii agricole comune s-au creat alte două fonduri europene pentru agricultură. iar noul regulament adoptat pentru perioada 2000– 2006 a suferit modificări. • măsuri de interes comun. care se va materializa prin sprijinirea conservării şi dezvoltării pădurii. În România sunt conturate patru direcţii privitoare la finanţarea prin FEADR: 1. dar şi a industriilor prelucrătoare aferente. Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 13/27 februarie 2006 a fost înfiinţată Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. ţinându-se cont de îmbunătăţirea competenţelor profesionale. Fondul European pentru Pescuit este structurat pe cinci axe prioritare: • reabilitarea flotei de pescuit a Comunităţii. Instrumentul Financiar de Orientare în domeniul Pescuitului (IFOP) – a fost creat în 1994.2. 5. • procesare şi marketing. asigurarea unei ocupări echilibrate a teritoriului şi dezvoltarea practicilor de management durabil al terenurilor agricole şi forestiere.

uzinelor electrice. având consecinţe majore şi de durată asupra condiţiilor de viaţă şi stabilităţii economice a regiunii respective. Utilizarea şi eficienţa acestui fond se analizează la data de 1 iulie a fiecărui an. – curăţarea imediată a zonelor lovite de dezastre. telecomunicaţiilor. o considerăm deosebit de utilă pentru decidenţii României. ca răspuns la nevoile imediate ale populaţiei afectate de dezastre. care a fost afectat de un dezastru natural major. Fondul finanţează acţiuni reparatorii pentru daune care nu pot fi asigurate. 6. ca exemplu. • asistenţă tehnică.Dezvoltarea rurală şi regională în România • dezvoltare durabilă a zonelor de pescuit. este cel mai mare fond al politicii de dezvoltare regională. înfiinţat în noiembrie 2002. În general. Obiectivul acestui fond este de solidaritare a UE faţă de populaţia unui stat membru sau în curs de aderare. în acelaşi timp. Fondul de solidaritate are o sumă maximă alocată de un miliard Euro anual. deoarece. – în cazul unei regiuni. – asigurarea de locuinţe temporare şi servicii de salvare. Pentru a estima amploarea dezastrului natural şi a justifica utilizarea fondului au fost stabilite două criterii: – în cazul unui stat. Germania. Obiectivele care trebuie atinse prin derularea acestor fonduri în România sunt: facilitarea implementării Politicii Comune de Pescuit şi diversificarea activităţilor în comunităţile pescăreşti. inclusiv a zonelor naturale. sănătăţii şi educaţiei. după modul în care au acţionat în 120 . Acţiunile eligibile pentru finanţare din cadrul acestui fond sunt: – reabilitarea imediată a infrastructurii. – asigurarea imediată a structurilor şi măsurilor urgente de protecţie a patrimoniului cultural. transportului. daunele avute în vedere la finanţare din FSUE pot fi mai mici de trei miliarde Euro (preţuri 2002). Finanţarea este complementară efortului naţional şi nu necesită cofinanţare din partea statului afectat. Prezentarea pe larg a acestui fond. când Comisia Europeană trebuie să prezinte un raport referitor la activitatea Fondului de Solidaritate. în termen de 10 săptămâni de la înregistrarea primei pagube cauzate de dezastre. Sumele se alocă într-o singură tranşă de finanţare pentru ţara sau regiunea solicitantă. dar care afectează cea mai mare parte a populaţiei din regiune. în urma inundaţiilor care au afectat Franţa. în baza unei cereri înaintată Comisiei Europene. o atenţie specială regiunilor îndepărtate şi izolate.6% din venitul naţional brut a unui stat membru UE. acordându-se. pierderile să fie estimate la trei miliarde Euro sau la mai mult de 0. Austria şi Republica Cehă. iar suma neutilizată în acest interval trebuie rambursată. Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) .

s-a dovedit că nu au avut încă capacitatea de a rezolva operativ şi eficient problemele apărute ca urmare a dezastrelor naturale care au afectat ţara noastră în ultimii ani. deoarece sprijinul financiar acordat din bugetul României. în mod deosebit. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală situaţii de criză. iar sursa financiară destinată dezvoltării rurale apare separat în bugetul PAC . după cum urmează: 1. agrostructurale şi rurale. Politica de solidaritate a Uniunii Europene este o politică complexă.7 miliarde €. au fost create instrumente financiare specifice. inundaţiile din anii 2005 şi 2006. seceta din anul 2000. cu rolul de a reduce decalajele de dezvoltare dintre acestea şi statele membre şi de a le pregăti. cu scopul dezvoltării echilibrate şi durabile a întregului spaţiu comunitar. Pe de altă parte. 2. În politica regională a Uniunii. interregională şi transnaţională de-a lungul graniţelor. au fost nesemnificative. în vederea promovării unei dezvoltări durabile. a adus schimbări semnificative în politicile regionale. având în vedere şi ţările în curs de aderare. pentru perioada 2000–2006.875 miliarde €. Reglementarea Consiliului 1260/1999 a stabilit programele comunitare. URBAN II este programul destinat reabilitării. prin diferite instituţii ale statului. care au dus la pierderi economice importante locuitorilor regiunilor afectate şi economiei româneşti. sub aspect economic şi social. din fondul FEDER în sumă de 0. în ansamblu. încă înainte de aderare. Pierderile au fost suportate. restructurării economice.2. care nu se limitează numai la nevoile actualelor state membre. Agenda 2000 a adus schimbări prin reducerea formelor de asistenţă la trei obiective. Pentru acestea. de asemenea. fiind în concordanţă şi cu strategia de extindere a Uniunii. agriculturii şi protecţiei mediului. din punct de vedere instituţional şi al managementului implementării pentru utilizarea fondurilor structurale. INTERREG III pentru cooperarea transfrontalieră. de către localnici. s-a stabilit o diviziune clară a responsabilităţilor şi o mai strictă aplicare a principiului subsidiarităţii. pe obiective. a serviciilor şi sectorului IMM. a oraşelor şi a cartierelor urbane aflate în criză. numărul programelor de iniţiativă comunitară a scăzut la patru. în mare parte. este finanţat. derulate pe o perioadă de şapte ani. fiind finanţat din fondul FEDR în sumă de 4. Agenda 2000. 121 . fiind orientate spre descentralizarea şi simplificarea managementului privind ajutorul acordat regiunilor aflate în dificultate sau rămase în urmă . Instrumentele financiare au fost create pentru a răspunde nevoilor acute ale statelor aflate în faza de preaderare în domeniile infrastructurii. publicată în 1997 şi adoptată în anul 1999. Iniţiativele comunitare sunt instrumente ale politicii structurale comunitare pe care Comisia Europeană le propune statelor membre în vederea susţinerii acţiunilor care contribuie la rezolvarea unor probleme de interes special pentru UE.

Iniţiativa comunitară cunoscută sub numele de LEADER a fost lansată în 1990. Programul LEADER +. finanţat din fondul FEOGA – Orientare.847 miliarde €.Dezvoltarea rurală şi regională în România 3. În această categorie sunt incluse acele regiuni care înregistrează PIB sub 75% faţă de media comunitară .4). fiind finanţat din fondul FSE în sumă de 2. precum şi zonele mai 122 . reprezintă etapa sa actuală. care reprezintă priorităţi ale programelor iniţiate de statele membre UE. ca program model pentru susţinerea şi dezvoltarea iniţiativelor de dezvoltare rurală locală durabilă.02 miliarde € (tabelul 2. încurajând implementarea originală şi de înaltă calitate pentru dezvoltarea durabilă a zonelor rurale. Tabelul 2.4. în perioada 2000–2006. EQUAL este destinat cooperării transnaţionale pentru combaterea tuturor formelor de discriminare şi inegalitate de pe piaţa muncii. Alocări din Fondurile Structurale pe Iniţiative Comunitare şi ţări (milioane Euro. 4. LEADER + este programul prioritar având ca obiectiv dezvoltarea rurală în sumă de 2. Cele trei obiective ale Agendei 2000. sunt: Obiectivul 1 sprijină dezvoltarea şi transformarea structurală a regiunilor rămase în urmă. nivel 1999) Numele statului INTERREG III 104 34 737 568 900 397 84 426 7 349 183 394 129 154 362 4 875 URBAN II 20 5 140 24 106 96 5 108 0 28 8 18 5 5 117 700 EQUA 70 28 484 98 485 301 32 371 4 196 96 107 68 81 376 2 847 LEADER+ 15 16 247 172 467 252 45 267 2 78 71 152 52 38 106 2 020 Total 209 83 1 608 862 1 958 1 046 166 1 172 13 651 358 671 254 278 961 10 442 Belgia Danemarca Germania Grecia Spania Franţa Irlanda Italia Luxemburg Olanda Austria Portugalia Finlanda Suedia Marea Britanie UE 15 Sursa: Prelucrare după Internet.

Obiectivul 2 vizează maxim 18% din populaţia UE cuprinsă în zonele industriale şi sectorul de servicii (10%). Obiectivul 2 sprijină reconversia economică şi socială a regiunilor cu dificultăţi structurale. Suedia. infrastructură de bază redusă. în zonele rurale (2%). Zonele rurale trebuie să corespundă unei unităţi teritoriale NUTS-3 şi să îndeplinească următoarele criterii: – densitatea populaţiei mai mică de 100 locuitori/km 2 sau o pondere a locurilor de muncă în agricultură în raport cu numărul total de locuri de muncă egală sau superioară dublului mediei comunitare pentru întregul an de referinţă. – constatarea unui declin al locurilor de muncă în industrie în raport cu anul de referinţă. începând cu anul 1995. în zonele de pescuit (1%). unele regiuni din Irlanda de Nord în cadrul programului PACE. FEOGA-Orientare şi IFOP. precum şi a regiunilor care au suferit schimbări socioeconomice semnificative în sectorul industrial şi al serviciilor. Zonele cu transformări socio-economice în sectorul industrial trebuie să corespundă criteriilor următoare: – rata medie a şomajului superioară mediei comunitare în cursul ultimilor trei ani. Resursele financiare destinate pentru realizarea obiectivului sunt derulate prin fondurile: FSE. în zonele urbane (2%). de asemenea. O regiune pentru a fi calificată în programele de asistenţă comunitară în cadrul Obiectivului 1 trebuie să se caracterizeze printr-un nivel redus al investiţiilor. o rată a şomajului mai mare decât media UE. vizate prin acest obiectiv regiunile care aparţin departamentelor franceze de peste mări care se situează sub 75% din media PIB a UE. zonele urbane care au greutăţi şi zonele în criză dependente de pescuit. confruntându-se cu dificultăţi structurale. Prin Obiectivul 1 sunt finanţate regiunile care corespund nivelului NUTS 2 al căror PIB/locuitor se calculează la standardele puterii de cumpărare pe baza datelor comunitare din ultimii trei ani.2. Austria. în raport cu totalul locurilor de muncă. FEDR. egală sau superioară mediei UE pentru întreg anul de referinţă. începând cu 1995. – dificultăţi în domeniul pescuitului. Zonele urbane vizate de Obiectivul 2 sunt mai populate şi satisfac cel puţin unul din următoarele criterii: 123 . absenţa serviciilor pentru afaceri şi persoane. – rată medie a şomajului superioară mediei comunitare în cursul ultimilor trei ani sau o reducere a populaţiei după 1985. Obiectivul 2 vizează regiunile din NUTS-3 şi sprijină zonele rurale aflate în declin. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală puţin populate din Finlanda. – ponderea locurilor de muncă din industrie. Sunt.

– promovarea egalităţii şanselor pentru toate meseriile. Acest obiectiv include sprijinul acordat populaţiei de a se adapta şi pregăti pentru schimbări în educaţie. inclusiv condiţii precare de locuit. Resursele financiare disponibile Fondurilor structurale. exprimate în preţurile anului 1999. fiind destinate acordării de ajutoare în cadrul programelor de dezvoltare pe termen lung şi derulate prin intermediul autorităţilor naţionale. FEOGAGaranţie. Regiunile finanţate pentru Obiectivul 3 nu sunt cuprinse în Obiectivul 1. – acţiuni pozitive care vizează ameliorarea participării femeilor în cadrul pieţei muncii. sunt: – politici în favoarea pieţei muncii. integrarea celor ameninţaţi cu excluderea de pe piaţa muncii. Măsurile care beneficiază de o astfel de finanţare. în principal. FSE. Fondul Social European (FSE). Fondurile structurale pentru perioada 2000–2006 sunt: Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Una şi aceiaşi zonă este eligibilă numai într-un singur obiectiv. Obiectivul 2 este finanţat prin următoarele fonduri: FEDR. Obiectivul 3 – dezvoltarea resurselor umane – se aplică în zonele care nu intră sub incidenţa finanţării după Obiectivul 1. repartizate pe obiective astfel: 124 . – un nivel ridicat al sărăciei. Fondurile structurale sunt principalele instrumente de solidaritate pentru europeni. – rata criminalităţii şi a delicvenţei crescută.Dezvoltarea rurală şi regională în România – rata medie a şomajului pe termen lung superioară mediei comunitare. Fondul prin care se finanţează Obiectivul 3 este FSE. cu începere de la 1 ianuarie 2000. FEOGA – Orientare şi FEOGA – Garanţie. dirijarea luptei contra şomajului. – mediul social şi natural degradat. la dezvoltarea economică prin investiţii în infrastructură şi acţiuni de educaţie în ţările sărace. Zonele dependente de pescuit sunt regiunile de coastă unde locurile de muncă din zona pescuitului ating un nivel semnificativ şi sunt confruntate cu probleme socio-economice structurale legate de restructurarea sectorului de pescuit. contribuind la crearea de noi locuri de muncă. integrarea tinerilor pe piaţa muncii. s-au ridicat la peste 195 miliarde € pentru perioada 2000–2006. Lista zonelor este valabilă timp de şapte ani. formare şi angajare. – un grad redus de educaţie a populaţiei. – anticiparea şi facilitarea adaptării la evoluţia economică şi socială. Instrumentul Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP). Obiectivul 3 are în vedere: combaterea şomajului pe termen lung. adaptarea forţei de muncă la schimbările de producţie.

UE acordă ajutoare şi din alte surse cum sunt: Fondul de coeziune (care a avut resurse disponibile pe perioada 2000–2006 de 18 miliarde €) prin Banca Europeană de Investiţii şi alte instrumente financiare care permit realizarea obiectivelor sale generale. Reducerea şi concentrarea obiectivelor în perioada 2000–2006 a apărut din nevoia de a creşte eficacitatea măsurilor structurale. – 5. – 11.2. În cazul acestor regiuni nu se mai justifică asistenţă comunitară în perioada 2000–2006.05 miliarde €).9 mld. Grecia (20.3 mld. din fondurile structurale sunt: Spania (42.5 miliarde €). pentru acestea fiind asigurate fonduri de sprijin pentru o perioadă de tranziţie până în 2005 (pentru Obiectivele 1 şi 2) sau 2006 (pentru Obiectivul 3). – 0. Ţările UE care beneficiază de cele mai mari finanţări.5 mld. Italia (28.35% pentru alte iniţiative comunitare. Marea Britanie (15.3% pentru Obiectivul 3 (24. Germania (28 mld. – 0. în perioada 2000–2006. de care beneficiază aproximativ 18% din populaţia UE (22. Dounai şi Avesnes (Franţa).65% pentru acţiuni inovatoare şi măsuri de asistenţă tehnică. €). Obiectivele prioritare ale Fondurilor structurale pentru perioadele 1994–1999 şi 2000–2006 pot fi prezentate schematic astfel: Obiective prioritare 1994–1999 Obiectivul 1 – ajustarea economică şi structurală a regiunilor rămase în urmă ca dezvoltare Obiectivul 2 – reconversia economică a regiunilor aflate în declin industrial Obiectivul 3 – combaterea şomajului pe termen lung şi facilitarea integrării profesionale a tinerilor şi a persoanelor expuse Reforma Agenda 2000 Obiective prioritare 2000–2006 Obiectivul 1 – ajustarea economică şi structurală a regiunilor rămase în urmă ca dezvoltare inclusiv a regiunilor din nordul Europei (PIB < 75% din media UE) Obiectivul 2 – reconversia economică şi socială a regiunilor cu dificultăţi structurale – urbane sau rurale.9 mld. dependente de industrie sau Obiectivele 1+6 Obiectivele 2+5b 125 . Portugalia (19 mld.9 miliarde €). situaţia economică şi socială a unor regiuni a avut o evoluţie pozitivă.5% pentru Obiectivul 2. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală – 69. Catalonia (Spania) etc. €).7% pentru Obiectivul 1. de care beneficiază circa 50% din regiunile UE şi 22% din populaţia comunitară (135. Valenciennes. – 12.1 miliarde €).51% pentru IFOP (1. €). €). Berlinul de Est (Germania). Ca urmare a funcţionării fondurilor structurale. €). În această situaţie se află mai multe regiuni cum ar fi: Corsica. €).

fiind specific fiecărei ţări în care se stabilesc priorităţile. A fost creat în 1989 pentru a contribui la restructurarea economică a Poloniei şi Ungariei. După 1990. condiţiilor de muncă etc.Dezvoltarea rurală şi regională în România excluderii de pe piaţa muncii Obiectivul 4 – facilitatea adaptării forţei de muncă de orice sex la schimbările intervenite în industrie şi în procesul de producţie în general Obiectivul 5 – promovarea dezvoltării rurale prin: Obiectivul 5a – urgentarea ajustării structurilor agricole în cadrul reformei politicii agricole comune Obiectivul 5b – facilitatea dezvoltării şi ajustării structurale a zonelor rurale Obiectivul 6 – dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor slab populate din zonele nordice Suedia şi Finlanda pescuit Obiectivele 3+4 Obiectivul 3 – dezvoltarea resurselor umane în afara regiunilor eligibile pentru Obiectivul 1 – modernizarea politicilor şi sistemelor de educaţie şi formare profesională şi promovarea ocupării forţei de muncă. ISPA (Instrument for Structural Policies for Pre-Accession. PHARE (Asistenţă Poloniei şi Ungariei pentru Restructurarea Economiei) este primul program de asistenţă tehnică şi financiară pentru TECE. în domeniul protecţiei mediului. – sprijinirea investiţiilor. Principalul instrument de pregătire a ţărilor pentru aderare este reprezentat de Parteneriatul de Aderare. încheiat de ţările în curs de aderare şi UE.Instrument pentru Politica Structurală de Preaderare) este instrumentul structural de 126 . calităţii produselor. obiectivele şi resursele financiare necesare realizării lor. ISPA şi SAPARD. asistenţa s-a concentrat pe două priorităţi: – dezvoltare instituţională. acest program a fost extins şi la celelalte TECE. fiind adaptat în permanenţă la nevoile statelor beneficiare. transportului. 2. întreprinderilor industriale. în vederea implementării aquis-ului comunitar.1. 1. Instrumentele financiare pentru dezvoltarea regională în perioada de preaderare Prin politica de dezvoltare regională UE a acordat asistenţă financiară ţărilor Europei Centrale şi de Est (TECE-2) în faza de preaderare prin următoarele programe: PHARE.5. 2. În perioada 2000–2006.

Fondurile de preaderare au fost distribuite. în principal. care rămâne cadrul politic al UE pentru ţările din Balcanii de Vest. SAPARD (Program Special de Preaderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală) este instrumentul agricol de preaderare. 4. reunind toată asistenţa de preaderare într-un singur instrument concentrat. care susţine pregătirea candidaţilor pentru cunoaşterea mecanismelor Politicii Agricole Comune şi a modului de implementare a acesteia. care intervine în ţările candidate pe modelul Fondurilor de Coeziune pentru a finanţa proiecte de infrastructură în domeniul protecţiei mediului şi al transportului. Programul CARDS (Asistenţă Comunitară pentru Reconstrucţie. cu politicile şi procedurile UE. ISPA are în vedere familiarizarea ţărilor care au semnat acordul de Parteneriat de preaderare. o importanţă deosebită acordându-se prevenirii poluării apei şi a aerului şi gestionării deşeurilor. 3. A fost creat în anul 1999. până la eventuala lor aderare. Regulamentul Consiliului privind crearea IPA a fost adoptat pe 17 iulie 2006. creat în 1999. Alocări anuale ale fondurilor de preaderare. începând cu anul 2000 127 . în anul 2000. Dezvoltare şi Stabilitate) a pus bazele obiectivelor şi mecanismelor Procesului de Asociere şi Stabilizare. – extinderea şi conectarea la reţelele de transport transeuropene. cuprinzând două domenii de finanţare: – alinierea la standardele comunitare de mediu. O importanţă deosebită în cadrul acestui program o are dimensiunea protecţiei mediului. Programul SAPARD corespunde.5. înlocuind instrumentele financiare de preaderare din perioada 2000-2006. fiind orientată prin proiecte specifice în domeniul mediului. Toate aceste instrumente au fost înlocuite începând cu 1 ianuarie 2007 de către noul Instrument de Asistenţă pentru Preaderare (IPA). componentei Orientare a FEOGA. pentru ţările aflate în faza de preaderare. PHARE. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală preaderare (program).2. Finanţarea celor două domenii este echilibrată. instrumentul de preaderare pentru Turcia şi instrumentul financiar pentru Balcanii de vest. Pentru infrastructura de transport priorităţile sunt orientate spre conectarea reţelelor de transport naţionale cu cele transeuropene şi dezvoltarea unor sisteme eficiente de transport pentru mărfuri şi persoane.5. în scopul sprijinirii dezvoltării rurale durabile şi a agriculturii. Tabelul 2. conform datelor din tabelul 2. ISPA. SAPARD. devenind funcţional pentru România din anul 2002.

1.2 878.0 208.9–72. • cooperare transfrontalieră.8 36.4–245.8 72.8–2779.8 83.8 1201. Macedonia.1 21.2 20.2 SAPARD 235.3 520. IPA are cinci componente: • asistenţă pentru tranziţie. Muntenegru şi Serbia inclusiv Kosovo).8 Total PHARE ISPA maxim 124.8 113.4 878.4–134. Noile acţiuni de preaderare sunt plasate în cadrul Instrumentului de Asistenţă pentru Preaderare (IPA).9 219.2 57. IPA se referă la ţările cu statut de candidaţi în perioada actuală (Croaţia.6 18. • dezvoltare rurală.2 Bulgaria Cehia Estonia Ungaria Letonia Lituania Polonia România Slovacia Slovenia Total 100 79 24 96 30 42 398 242 49 25 1085 52.Dezvoltarea rurală şi regională în România (milioane €.3 6.7–52. precum şi cele cu statut de potenţiale candidate (Albania. • dezvoltare regională.5 206.0 36. consolidarea instituţiilor. Turcia).4 104.0 Sursa: Prelucrare după Internet.7–951.9–238.4 56. Proiectele existente în baza acestor foste programe vor continua.1 12.5 41. Bosnia-Herţegovina.1 38.1 2483.6 312. nivel 1999) Numele statului ISPA minim 83.8 168.1 22.4 384.2 36.0 57.7 150.6–663.2 62.1 109. 2. Obiectivele comunitare finanţate de Uniunea Europeană în perioada 2007–2013 128 .0–129.0 103.2 20.7–124.4 41. • dezvoltarea resurselor umane.5 600.4 10.8 29.3–276.8 270.4 57.6.

reprezentând 1. făcându-se anual ajustarea tehnică în funcţie de inflaţie. 129 . Consiliul Europei a tratat perspectiva financiară 2007–2013 ca un pachet de negocieri care include trei părţi: cheltuieli. bazat pe excelenţă.6). – conectarea Europei prin reţelele UE. – agenda politicii sociale. venituri şi clauza de revizuire.045% din Venitul Naţional Brut al Uniunii Europene (tabelul 2. Consiliul Europei şi-a dat acordul pentru constituirea unui Fond de Ajustare la Globalizare destinat să asigure un sprijin suplimentar pentru salariaţii care rămân fără locuri de muncă. Acţiunile de politică de coeziune se vor concentra asupra investiţiei într-un număr limitat de priorităţi. atât la nivel regional cât şi la nivel naţional. Conform Capitolului 1b al perspectivei financiare (tabelul 2. – promovarea competitivităţii pe o piaţă unică pe deplin integrată. Tabelul 2. În alocarea fondurilor din Capitolul 1a trebuie să se atingă următoarele obiective: – cercetare şi dezvoltare tehnologică. Toate cifrele sunt exprimate în preţuri constante 2004. Programul urmăreşte în mod deosebit finanţarea Uniunii Europene pentru cercetare şi dezvoltare europeană astfel ca până în 2013 resursele disponibile să fie cu 75% mai mari în termeni reali decât în 2006. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală Noua perspectivă financiară discutată şi votată de Consiliul Uniunii Europene în 2005 acoperă perioada 2007–2013 şi cuprinde 27 de state membre (inclusiv România şi Bulgaria). în principal. asigurând. prin Programul Cadru 7. punându-se un accent deosebit pe sprijinirea regiunilor şi statelor membre mai puţin dezvoltate. concentrate în jurul a trei obiective: Convergenţă. Cifra totală a cheltuielilor necesare UE-27 pentru perioada 2007–2013 este de 862 363 miliarde € sub forma alocaţiilor pentru angajamente. Aceste trei părţi sunt complementare şi inseparabile. – educaţie şi formare.6). Efortul de cercetare este reflectat. astfel. politica de coeziune a UE trebuie să atingă scopul de reducere a disparităţilor dintre nivelurile de dezvoltare ale diferitelor state membre şi regiuni. ca efect al schimbărilor majore din structura comerţului mondial.6. accesul echilibrat al tuturor statelor membre la programul european de cercetare-dezvoltare.2. suma maximă a cheltuielilor din partea Fondului va fi de până la 500 milioane Euro pe an. Competitivitate regională şi angajarea forţei de muncă şi Cooperarea teritorială. Lărgirea UE din anul 2004 şi din anul 2007 sporesc considerabil disparităţile economice şi sociale.

Dezvoltarea rurală şi regională în România Structura noii perspective financiare a UE. 2007–2013 (în miliarde €) 130 .

este de sub 75% din media UE-25. măsurat în parităţi ale puterii de cumpărare şi calculat pe baza datelor UE pentru perioada 2000–2002. necesită un nivel al angajamentului financiar pentru 2007–2013 de 0. • 0.3% (10 385 milioane €) pentru regiunile „introduse pe listă”. Statele membre eligibile pentru alocarea de fonduri din Fondul de Coeziune vor fi cele ale căror Venit Naţional Brut pe locuitor. ierarhizat de la 40% până la 74% din media UE-25. respectiv nivelul maxim al transferului către fiecare stat membru). măsurat în parităţile puterii de cumpărare şi calculat pe baza datelor UE pentru perioada 2001–2003. din care: • 24. Este eligibil întreg teritoriul UE. 2. . ţinând cont de Venitul Naţional Brut mediu pe cap de locuitor în perioada 2001–2003 şi Standardul Parităţii de Cumpărare. – 15. – 2.4% (7 500 milioane €) obiectivul Cooperare teritorială. Obiectivul Competitivitate Regională şi Angajarea Forţei de muncă se va concentra atât pe întărirea competitivităţii şi atractivităţii regiunii cât şi pe angajarea forţei de muncă. este sub 90% din media UE şi care au un program de îndeplinire a condiţiilor de convergenţă economică. cu excepţia regiunilor eligibile pentru alocarea de fonduri structurale din perspectiva Obiectivului Convergenţei şi a regiunilor acoperite prin angajamente de tranziţie (conform limitelor stabilite. alocarea fondurilor pe cele trei obiective se face astfel: – 81.7% (251 330 milioane €) alocate obiectivului Convergenţă. 1.8% (48 789 milioane €) alocate obiectivului Competitivitatea regională şi angajarea forţei de muncă. Regiunile eligibile pentru alocarea de fonduri din fondurile structurale din perspectiva acestui obiectiv sunt regiunile NUTS 2. din care: • 21.7) Tabelul 2. al căror Produs Intern Brut (GDP) pe locuitor. Obiectivul Convergenţă se concentrează pe accelerarea Convergenţei regiunilor şi statelor membre cel mai puţin dezvoltate. 131 Nivelul maxim al transferurilor din fondurile care susţin coeziunea.5% (12 521 milioane €) pentru regiunile şi statele membre „scoase de pe listă”. Alocările din PIB pentru Competitivitate Regională şi Angajarea Forţei de Muncă VNB 2001–2003 (Standardul Parităţii de Cumpărare) raportat la media UE-25.5% (61 518 milioane €) pentru Fondul de Coeziune. Limitele sunt stabilite ca procente din PIB (GDP) al fiecărui stat membru în parte (tabelul 2.7.37% din Venitul Naţional Brut al UE-27.2. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală Atingerea scopului coeziunii economice şi sociale în Uniunea Europeană lărgită.

7135 3. comparată cu media UE-25. Regiunile eligibile pentru finanţarea cooperării transfrontaliere vor fi toate regiunile NUTS 3.67% pentru regiunile din statele membre al căror nivel al Venitului Naţional Brut/locuitor este mai mare de 99% din media UE. – aplicarea procentului la suma absolută de mai sus pentru a determina plicul financiar al acelei regiuni.6188 3. anumite regiuni NUTS 3 dea lungul graniţelor externe şi toate regiunile NUTS 3 de-a lungul graniţelor maritime separate cu lungime maximă de 150 km. după consultări cu Statele membre.25% pentru regiunile din statele membre al căror nivel al Venitului Naţional Brut/locuitor este mai mic de 82% din media UE. • 2. stabilirea reţelelor de cooperare şi continuarea schimburilor de experienţă la nivelul teritorial. Lista regiunilor transnaţionale eligibile se întocmeşte de către Comisie. acestea din urmă calculate pe baza prosperităţii regionale şi naţionale relative şi a ratei şomajului. Spre exemplu. acest procent fiind gradat astfel încât să reflecte prosperitatea relativă a statului membru în care se află regiunea eligibilă. Bruxelles. alocaţia pentru regiunile de convergenţă a fiecărei ţări membre este suma alocaţiilor pentru regiunile sale eligibile individual. • 3. în acord cu următorii paşi: – determinarea unei sume obţinută prin multiplicarea populaţiei regiunii în discuţie cu diferenţa dintre PIB/locuitor şi media PIB a UE-25 pe locuitor.5240 3.Dezvoltarea rurală şi regională în România % < 40 40–49 50–54 55–59 60–64 65–69 70–74 % din PIB: 3.19 decembrie 2005. adică: • 4.4293 3.2398 Sursa: Perspective financiare 2007–2013. a reţelelor de cooperare şi a schimbului de experienţă. Obiectivul Cooperare Europeană Teritorială urmăreşte întărirea cooperării teritoriale la nivel transfrontalier. 132 .36% pentru regiunile din statele membre al căror nivel al Venitului Naţional Brut/locuitor este între 82% şi 99% din media UE. de-a lungul graniţelor interne.3346 3. 3. Pentru fiecare obiectiv sunt prevăzute metode specifice de alocare bazate pe criterii obiective. Întregul teritoriu al UE va fi eligibil pentru finanţarea cooperării interregionale. Consiliul UE. transnaţional şi transregional.7893 3.

FEGA finanţează în principal următoarele: • plăţile directe către fermieri. baza de calcul a sumelor totale alocate (plicurilor financiare) capitolului „Creştere durabilă”.50. se adaugă. aceasta fiind determinată în funcţie de următoarele criterii. • programele de informare şi promovare a produselor agricole atât pe piaţa internă cât şi în statele terţe.7. din două surse.2. Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA). Regiunile de dezvoltare din cadrul statelor membre sunt considerate factor de promovare a politicilor structurale şi sunt beneficiarele directe ale Fondurilor structurale. – numărul de persoane angajate cu nivel scăzut de educaţie – 0. dacă este cazul. • intervenţiile destinate regionalizării pieţelor agricole. aplicată numărului de şomeri din regiune.15. – numărul de şomeri în regiunile NUTS 3 cu o rată a şomajului peste media grupului – 0. Acest instrument financiar al comunităţii europene se concentrează pe următoarele: 133 . Cuantumurile sunt ajustate în acord cu prosperitatea regională relativă.20. Instrumente financiare utilizate după anul 2007 în România În calitate de stat membru a Uniunii Europene. – densitatea mică a populaţiei – 0. România are dreptul la sprijin financiar de la bugetul comunitar. Fără a intra în detalierea metodologiei de finanţare a UE în perioada 2007– 2013.1. ponderate după cum urmează: – populaţia totală – 0. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală – la suma obţinută sub nivelul anterior. • restituirile fixate la exportul produselor agricole către ţările terţe.10. şi anume: 1.05. în acelaşi timp. 2. prevăzute în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC). Pentru Obiectivul Competitivitate Regională şi Angajarea Forţei de Muncă metoda alocării se bazează pe suma cuantumurilor regiunilor eligibile fiecărui stat membru. Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală ( FEADR). – numărul de locuri de muncă necesare pentru a se atinge o rată a angajării forţei de muncă de 70% – 0. o sumă rezultată din alocarea unui premiu de 700 €/şomer. FEADR finanţează programele de dezvoltare rurală. 2. constituind. prin prezentarea făcută se scoate în evidenţă importanţa şi rolul regiunilor în alocaţiile bugetare din perioada următoare.

Viitoarea perioadă de programe este 2007-2013. • protecţia mediului şi a spaţiului rural. ISPA şi SAPARD). 2. Ambele agenţii de plăţi sunt în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Alocarea lor se face pe baza principiului programării ce implică diagnosticarea situaţiei existente. formularea unei strategii multianuale integrate şi coerente şi definirea de obiective concrete care vor fi atinse. După procedurile de analiză şi aprobare a Programelor Operaţionale Sectoriale (care definesc managementul fondurilor structurale) şi a Cadrului Strategic de referinţă elaborat de către România. 134 .Dezvoltarea rurală şi regională în România • îmbunătăţirea competitivităţii sectorului agricol. Rolul Agenţiei este să aplice măsurile de sprijin pentru producătorii agricoli finanţate atât de la bugetul UE. efectuare şi contabilizare a plăţilor. Principalele atribuţii ale APIA sunt cele de autorizare. Plăţile din fondurile comunitare în România se derulează prin cele două agenţii de plăţi acreditate: 1. • abordarea LEADER (proiecte de dezvoltare). Fondurile Structurale şi de Coeziune (FSC) sunt instrumente financiare prin care Uniunea Europeană acţionează pentru eliminarea disparităţilor economice şi sociale între regiuni în scopul realizării coeziunii economice. FSE – Fondul Social European şi FC – Fondul de Coeziune) de la Uniunea Europeană prin intermediul Fondului Naţional al României. Agenţia de plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP). • îmbunătăţirea calităţii vieţii şi diversificarea activităţilor economice în spaţiul rural. Banii sunt destinaţi prefinanţării şi ajung la beneficiari în momentul în care acesta semnează contractul de achiziţie publică. Spre deosebire de fondurile de preaderare (PHARE. Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA). Fondurile Structurale şi de Coeziune nu finanţează proiecte individuale ci programe de dezvoltare multianuale trasate împreună de regiuni. 1) Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) APIA a fost înfiinţată şi funcţionează în baza legii 1/2004. beneficiarii români care depun cereri de finanţare vor primi fonduri structurale ( FEDR – Fondul European de Dezvoltare Regională. cât şi de la bugetul de stat al României în limita sumelor alocate. Pentru anul 2007 proiectul de buget al Comisiei Europene alocă o pondere mare obiectivelor „Coeziune economică şi socială şi creşterii competitivităţii economice” de 43% iar sectorului agricol 34%. sociale şi a solidarităţii.

5. Statul român. Sprijinul pentru dezvoltare rurală este acordat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Plăţi „Natura 2000” pe teren agricol şi silvic. implementate de APDRP sunt: Măsuri incluse în axa I „Îmbunătăţirea competitivităţii sectorului agricol şi silvic”: 135 . Măsurile finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) conform prevederilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. sprijin producătorilor de la bugetul naţional – aşa numitul „top-up”. inclusiv eliberarea certificatelor de export-import la produsele agricole. 1698/2005. 4. 1698/2005. Uniunea Europeană şi dezvoltarea rurală APIA este organizată pe trei niveluri: central. Plăţi pentru silvo-mediu. Agromediu. Prin reforma Politici Agricole Comune (PAC) din 2003 producătorii agricoli (fermierii) primesc sprijin european începând cu anul 2007. 6. În anul 2007. 2. implementate de către APIA sunt: Măsuri incluse în axa II „Îmbunătăţirea mediului şi a peisajului”: 1. De asemenea tot în atribuţiile APIA revin toate mecanismele care intervin pentru a regla piaţa (reglementările Uniunii Europene în ceea ce priveşte Organizaţiile Comune de Piaţă) cum ar fi: preţul de intervenţie. restituirile la export. în funcţie de numărul de hectare pe care îl au în administrare şi condiţiile agricole şi de mediu în care menţin această suprafaţă. Plăţi compensatorii în alte zone cu handicap natural. în acelaşi timp poate acorda suplimentar. 7. Măsurile finanţate din FEADR conform prevederilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 3. APDRP a fost înfiinţată pe structurile Agenţiei SAPARD. Prima împădurire a terenului agricol. Prima împădurire a terenului neagricol. 2) Agenţia de plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) Alături de APIA. judeţean şi local. sunt alocate fonduri în valoare de 440 milioane euro pentru plăţile directe pe suprafaţă alături de care se adaugă fondurile de la bugetul naţional. Deţine 42 de sucursale judeţene şi 210 sedii locale.. Plăţi compensatorii pentru handicap natural în zonele montane. APIA este instituţia responsabilă pentru plata directă acordată producătorilor pe suprafaţă. de exemplu. fiind create structuri la nivelul fiecărui judeţ.2. Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) are un rol decisiv în dezvoltarea agriculturii şi pescuitului din România. sub diferite scheme de plată. stocarea privată etc.

Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii. Acţiuni de pregătire profesională şi informare. 6. Măsuri incluse în axa III „Calitatea vieţii în spaţiul rural şi diversificarea economiei rurale”: 1. 8. Renovarea şi dezvoltarea satelor. incluzând difuzarea de cunoştinţe ştiinţifice şi practice inovatoare persoanelor angrenate în sectoarele agricol. Încurajarea activităţilor turistice. Pregătire şi informare. 136 . Servicii de bază pentru economia şi populaţia rurală. Prima înfiinţare a sistemelor agro-forestiere pe terenurile agricole. 2. Sprijinirea exploataţiilor agricole de semisubzistenţă. 5.Dezvoltarea rurală şi regională în România 1. Diversificarea activităţilor non-agricole. Animare şi dobândire de aptitudini profesionale. Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea microîntreprinderilor cu scopul de a promova spiritul întreprinzător. Pensionarea timpurie a fermierilor şi a muncitorilor agricoli. alimentar şi silvic. 6. 4. Sprijinirea înfiinţării grupurilor de producători. Utilizarea serviciilor de consultanţă de către fermieri şi deţinătorii de păduri. Axa IV LEADER – proiecte de dezvoltare rurală promovate de grupuri de acţiune locală. Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi silvice. 7. 2. Măsuri incluse în axa II „Îmbunătăţirea mediului şi a peisajului”: 1. Conservarea şi îmbunătăţirea moştenirii rurale. Investiţii non-productive în domeniul agricol şi silvic. Creşterea valorii economice a pădurilor. 10. Stabilirea tinerilor fermieri în mediul rural. 3. 7. 4. Modernizarea exploataţiilor agricole. 8. 5. 9. 3.