FUNCŢIA PUBLICĂ ÎN CONTEXT EUROPEAN Conf.univ.dr. ION DAVID Abstract In the U.E.

countries it remarks the two existences of the public situations. The first category is consisting of the office workers that work at the comunitary institutions level and who could named European officials. The second category is consisting of the officials that works in the proper administrations of the country. In this domain is verifying the general principle of the comunitary legislation subsidiarity. Every member country regulate the proper officials corp according to the own legislative system. The reglementation of the European officials return to the comunitary institutions. Regarding to the reglementation of the public situation, in the U.E. countries exist a problem between the idea based on the legal statute of the officials (as in the situation adopted in the Romanian regulation) and the conception of the stipulated by contract statute. Between these two possible solutions, the main difference consists of the office worker appointment in the public law institutions, the adopted model by our country legislation or in the private law institutions that it would strong affect the authority connection of the public office worker. Keywords: The European officials; the officials of member states; The White Chart; The Code of Good Administrative Behaviour; . Rezumat În ţările Uniunii Europene se remarcă existenţa a două categorii de funcţii publice. O primă categorie este constituită din funcţionarii care lucrează la nivelul instituţiilor comunitare şi care pot fi desemnaţi cu titulatura de funcţionari europeni. A doua categorie este formată din corpul de funcţionari care îşi desfăşoară activitatea în administraţia proprie a fiecărui stat. Demn de subliniat este şi faptul că în acest domeniu, se verifică principiul general al subsidiarităţii legislaţiei comunitare. Fiecare stat membru reglementează regimul corpului de funcţionari proprii în acord cu exigenţele sistemului legislativ autohton. Cu privire la funcţionarii europeni, reglementarea statutului acestora revine instituţiilor comunitare. În ceea ce priveşte reglementarea funcţiei publice, în ţările Uniunii Europene există o dispută între concepţia axată pe ideea de statut legal al funcţionarului public (ca în situaţia adoptată în reglementarea românească) şi concepţia statutului contractual. Între cele două soluţii posibile diferenţa majoră constă în încadrarea funcţionarului în sfera instituţiilor de drept public, model adoptat de legislaţia din ţara noastră sau în sfera instituţiilor dreptului privat, ceea ce afectează puternic raportul de autoritate în care trebuie să gândim că se situează un funcţionar public. Cuvinte cheie: oficiali europeni; oficiali din statele membre; Cartea Albă; Codul bunei cuviinţe în administraţia publică.. 1. Considerente introductive În contextul dreptului comunitar, cadrul normativ privind funcţia publică a fost influenţat de adoptarea de către Comisia Europeană a Cărţii Albe cu privire la reforma administrativă, încă din martie 2000. Acest document a evidenţiat principiile administraţiei publice la nivel european, punându-se accent pe calitatea serviciilor oferite,

1

profesorul Jacques Ziller apreciază că prima lege privind codificarea generală a normelor funcţiei publice s-a adoptat de către regimul naţional socialist în 1937. Paradoxul legislativ din Germania se regăseşte şi în Franţa.independenţa funcţionarului. principiu de maximă generalitate care are o implicaţie multivalentă asupra întregii activităţi în administraţia publică. mai exact de la 1 iulie 1806. în 13 septembrie 2000. urmată de Luxemburg. Mai mult. conceput în primul rând ca un instrument de lucru pentru personalul instituţiilor europene care lucrează în mod direct cu publicul. Grecia. primul statut al funcţionarilor civili a fost adoptat la 22 noiembrie 1908. Irlanda. în acest sens. iar în Republica Irlanda prima lege privind funcţia publică datează din anul 1922. [2] În cele mai multe ţări (Belgia. Olanda. Se apreciază că prima ţară care a adoptat un Statut general al funcţiei publice este Spania.). unde tradiţia impune o distincţie clară între funcţionarii supuşi unui regim de drept public unilateral (Beaute) pe 2 . codul urmăreşte şi informarea cetăţenilor asupra dreptului de a beneficia de servicii de calitate. fiind inspirat. dar primul Statut al funcţiei publice a fost adoptat abia de regimul de la Vichy (octombrie 1946). angajarea răspunderii acestuia pentru toate faptele săvârşite. iar Regulamentul general al funcţionarilor din Regatul unit al Marii Britanii şi Irlandei de nord apare în 1931. Olanda şi Belgia au adoptat prima lege privind funcţionarii în 1929. până la decretul-lege din februarie 1993 al Guvernului Amato. Codul bunei cuviinţe în administraţia publică (The Code of Good Administrative Behaviour). Dintre prevederile codului cel mai intens mediatizate şi analizate în literatura de specialitate remarcăm dreptul cetăţeanului la o bună administraţie. stat. Grecia a adoptat primul Statut al funcţionarului public în anul 1951. În Italia. unde tradiţiile funcţiei publice sunt cu mult anterioare Revoluţiei de la 1789. printr-o lege din anul 1872 şi Danemarca. iar Camerele parlamentare au discutat proiecte de lege în repetate rânduri (1879. din dreptul german şi din dreptul englez al funcţiei publice. colectivităţi teritoriale şi stabilimente autonome. după cum apreciază prof. Într-o a doua grupă se situează Germania şi Luxemburg. [1] Se pare că Germania are tradiţii în ceea ce priveşte funcţia publică încă din evul mediu. care nu trebuie confundaţi cu cei care au normă redusă. adică. Ziller. 1909 etc. Aceasta era şi situaţia din Italia. Regula aplicării statutului tuturor agenţilor este nuanţată în ceea ce priveşte agenţii temporari. asupra condiţiilor în care trebuie să se aştepte să fie trataţi în momentul în care abordează o instituţie europeană. eficienţa şi transparenţa serviciului public prestat către cetăţenii europeni. Portugalia) statutul se aplică tuturor agenţilor permanenţi ai administraţiei publice. adică a regimului juridic unilateral (de drept public) şi b) care este gradul de generalitate a regulilor cuprinse în statut. în 1899. Franţa. Două chestiuni se impun a fi analizate pentru aprecierea reglementării funcţiei publice din ţările Uniunii Europene: a) care sunt categoriile de funcţionari ce intră sub incidenţa statutului. prin Legea din 1852. Spania. Pentru transpunerea în practică a acestor principii a fost adoptat. din statutul francez. dar şi lucrările de drept administrativ comparat. deşi a existat un Cod bavarez al funcţiei publice încă de la începutul secolului al XIX-lea. După cum ne relevă lucrările naţionale. în fiecare ţară apuseană există tradiţii ale funcţiei publice. 1885.

La rândul lor. supuşi regimului contractual pe de altă parte.A. Unificarea s-a realizat prin Regulamentul C. reglementări distincte mai ales din punct de vedere al ierarhizării gradelor. persoanele care lucrează pentru instituţii şi organisme comunitare sunt fie funcţionari europeni (în sensul restrâns al noţiunii). cunoscut şi sub numele de Tratatul de la Bruxelles. nivelului de remuneraţie. C. funcţia europeană desemnează atât persoanele învestite cu autoritate publică care lucrează pentru o instituţie sau un organism european cât şi funcţionarii care desfăşoară activitate în structurile administraţiei publice pentru fiecare dintre statele membre ale Uniunii Europene. în Danemarca se remarcă o situaţie particulară..C. Până la intrarea în vigoare a Tratatului de fuziune (1967). Distincţia este fundamentată pe diferenţa intrinsecă a funcţiilor. ceea ce astăzi numim Dreptul funcţiei publice europene. a căror activitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile cuprinse în acte normative special adoptate. Noţiunea de funcţie publică europeană a intrat în limbajul fiecăruia dintre noi.de o parte şi salariaţii (Angestellte) şi muncitorii (Arbeiter). nr. 2. adică persoane care desfăşoară activitate în baza unui contract de muncă şi nu sunt învestite cu autoritate publică.E. cu toate că în anul 1969 a fost vehiculată o reformă contractualistă în această privinţă. regimului pensiilor etc. care au conturat.E. 259 din 29 februarie 1968. Cea mai recentă şi mai importantă modificare s-a realizat 3 .A. ramură de drept nouă care a dobândit autonomie datorită interesului special acordat acestor norme juridice şi datorită importanţei domeniului de reglementare pentru întreaga activitate a uniunii. fie agenţi contractuali. diferite în funcţie de contextul concret. 24 din Tratatul de fuziune a executivelor comunitare a impus stabilirea unui regulament unic şi comun pentru personalul instituţiilor comunitare. fiind admis că servitorii coroanei (crown servants) sunt supuşi regulilor lui common law pe când statutul de civil servant este în exclusivitate rezervat agenţilor din administraţia de stat. Art. au existat trei categorii de norme de drept ale funcţiei publice europene. dreptul german stabilind astfel şi o ierarhizare a personalului din administraţia publică. pe când celelalte două categorii de personal îndeplinesc funcţii de birou. De asemenea. cu reglementări normative speciale.E. Funcţia publică şi funcţionarul public Instituţiile Comunităţii europene reunesc personal cu pregătire diversă. şi C. În doctrina germană se apreciază că numai funcţionarii pot exercita prerogativele de putere publică ori de funcţii legate de apărarea interesului general şi aceasta în cadrul unor funcţii cu caracter permanent. fiind utilizată în două sensuri. Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului(CECO) şi Comunitatea europeană a energiei atomice (CEEA/EURATOM) au avut fiecare corpul propriu de funcţionari. cu caracter administrativ sau funcţii cu caracter etnic. Mai întâi.E. începând cu a doua jumătate a secolului trecut. În Regatul Unit diferenţa se face între dreptul comun şi regimul statutar al funcţiei publice. Comunităţile europene iniţial înfiinţate (Comunitatea economică europeană(CEE).E. reglementările legislative în materia funcţiei şi funcţionarului public au convers curând spre valori şi principii comune. majoritatea covârşitoare a funcţionarilor este supusă regimului statutar. Deşi au debutat în condiţii specifice fiecărui stat. modificat de mai multe ori. Aceste acte normative conturează dreptul funcţiei publice europene. în sensul cel mai larg al termenului.

într-o funcţie permanentă dintr-una din instituţiile Comunităţii. grupate în funcţii sau cariere. Ca regim juridic. orice persoană care a fost numită în condiţiile prevăzute de acest statut. 1 din Statut. care a fost ocupat prin concurs sau prin obţinerea unui mandat electiv. Art.este un act juridic formal. Fiecare categorie este subclasificată în grade. fiind un act juridic constitutiv de drepturi. funcţiile sau carierele sunt subdivizate în 2 gradaţii sau eşaloane. Pentru ocuparea acestor funcţii. directorii generali sunt desemnaţi cu indicativul A1. 723 din 22 martie 2004. cu subtitlul „Regulamente şi reglementări aplicabile funcţionarilor şi altor agenţi ai Comunităţilor Europene”.conferă beneficiarului sau destinatarului calitatea de funcţionar. care produce efecte numai dacă a fost emis de organul sau instituţia competentă conform normelor de drept comunitar aplicabile. . funcţia vacantă. Categoria B cuprinde cinci grade. normele dreptului comunitar impun cunoştinţe de nivel universitar. în sensul prezentului statut. autoritatea învestită cu prerogative de învestire în funcţie trebuie să precizeze categoria.este un act unilateral. C şi D. în momentul emiterii sale. singura parte care îşi asumă obligaţii este emitentul însuşi. în sens restrâns. ceea ce semnifică faptul că. grupate în cariere sau funcţii.este un act de autoritate.” Aşadar. [3] Definiţia sintagmei de funcţionar european. potrivit căruia „este funcţionar al comunităţilor. B. modificat şi reunit cu alte texte interne ale instituţiilor europene este cunoscut sub denumirea de STATUT. actul de numire prezintă următoarele trăsături: . destinatarul sau beneficiarul actului de numire dobândeşte obligaţii doar după exprimarea acceptului cu privire la funcţia sau demnitatea publică pentru care beneficiază de actul de numire. iar şefii de divizie cu indicativul A3. orice diplomă superioară fiind un atu al candidatului la funcţia respectivă. Alături de aceste categorii distingem şi categoria 1A în care sunt incluşi interpreţii şi traducătorii. . 5 din STATUT clasifică funcţionarii publici în 4 categorii: A. data numirii pe funcţie şi motivele învestirii. beneficiarul actului de numire. Funcţionarii din categoria A sunt organizaţi în 8 grade. Astfel. . .trebuie să arate în mod obligatoriu emitentul. data emiterii. Funcţionarii aparţinând aceleaşi categorii sunt supuşi condiţiilor identice de recrutare şi de executare a sarcinilor de serviciu. fiecare dintre ele fiind desfăşurate pe două gradaţii. de concepţie şi de studiu. La rândul lor.prin Regulamentul CE şi EURATOM nr. În momentul emiterii actului de numire.trebuie emis doar în consideraţia unui post vacant. iar gradele în eşaloane. este cuprinsă în art. un înscris sau un document care trebuie să cuprindă prevederile concrete ale actului de numire. printr-un act scris al autorităţii învestite cu puterea de numire de această instituţie. . Acest regulament. gradul şi eşalonul avute în vedere. în sensul că trebuie să se prezinte în mod obligatoriu sub formă materială. Funcţionarii din categoria A ocupă funcţii de direcţie. astfel încât categoria A include 16 sub-categorii de funcţionari. Funcţionarii din categoria B corespund funcţiilor de 4 . dobândirea calităţii de funcţionar comunitar este condiţionată de existenţa actului de numire emis de autoritatea competentă. directorii executivi cu indicativul A2.

prin urmare nu beneficiază de aceeaşi ocrotire a drepturilor ca şi funcţionarii comunitari. de obicei. Pe lângă personalul care lucrează pentru organisme sau instituţii comunitare având calitatea de funcţionari publici. altfel situaţia lor este guvernată de regulile aplicabile contractului prin care au devenit agenţi contractuali comunitari. Numărul funcţionarilor din categoria C este dublul numărului de funcţionari din categoria B. funcţionarii pentru activităţi de pază. În rândul agenţilor comunitari care lucrează pe bază de contract se disting două categorii: agenţii contractuali care deservesc diferite instituţii sau organisme comunitare situate la nivelul Uniunii Europene şi agenţii contractuali de drept privat local. Categoria D grupează doar 4 grade şi reuneşte funcţionarii care desfăşoară activităţi care presupun munca fizică. dar întreaga lor activitate se desfăşoară în funcţie de regulile de drept ale statului în care îşi desfăşoară activitatea. desemnaţi cu titulatura de agenţi contractuali. arhivă sau alte activităţi administrative cu caracter permanent. în sensul restrâns al noţiunii. nu este stabil în postul ocupat şi nici nu dobândeşte mare parte din drepturile cuprinse în STATUT. Agenţii contractuali pot beneficia de prevederile STATUTULUI numai dacă îi vizează expres. cuprinzând aproximativ 3000 de agenţi. În această categorie se regăsesc funcţionarii absolvenţi ai învăţământului mediu sau cu o experienţă profesională echivalentă care îndeplinesc sarcini de secretariat. În această categorie se regăsesc. sau personalul angajat pentru a duce la îndeplinire anumite sarcini ale Uniunii pe plan local. după caz). eventual completate cu o serie de cunoştinţe tehnice. curierat. Aceşti angajaţi pe bază de contract de drept privat nu participă direct la prestarea serviciului public şi nu sunt învestiţi cu autoritatea publică în desfăşurarea activităţii lor.aplicare şi încadrare. mai lucrează şi persoane cu contract de muncă sau cu contract de colaborare. Nivelul de pregătire profesională minimă pentru personalul din această categorie este de studii primare. desfăşurate fiecare pe câte două gradaţii. Pentru distincţia contractualilor de drept comunitar de funcţionarii europeni.[4] În categoria C sunt cuprinse tot 5 grade. pentru soluţionarea proceselor în care sunt implicaţi agenţi contractuali de drept local sunt competente instanţele locale. Mai mult. Se includ în această categorie angajaţii pe bază de contract pentru a deservi un reprezentant al Comunităţii într-un stat membru sau nemembru al Uniunii. dacă pentru litigiile apărute cu privire la activitatea agenţilor contractuali comunitari sunt competente să se pronunţe instanţele comunitare (Curtea Europeană de Justiţie sau Tribunalul de Primă Instanţă. Aceste persoane beneficiază doar de remuneraţie din surse comunitare. impuse de particularităţile activităţii vizate de postul respectiv. fie pentru a supraveghea şi a face respectată legislaţia. trebuie avut în considerare faptul că întotdeauna activitatea concretă a agentului contractual trebuie să se circumscrie uneia dintre următoarele situaţii: 5 . Calitatea de agent contractual este diferită de cea de funcţionar deoarece agentul nu beneficiază de dreptul la carieră. Categoria B cuprinde pe cei care primesc şi analizează informaţiile necesare fie pentru elaborarea politicilor Uniunii. personalul de serviciu etc. care necesită cunoştinţe de nivel de învăţământ secundar (studii medii).

[6] Astfel că: „Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: . Rec. pentru o perioadă de timp determină. dacă pentru interesele comunităţii sunt necesare priceperea şi competenţa lor într-un anumit moment. . Condiţiile generale sunt detaliate în art.C. statut propriu sau regulament de organizare şi funcţionare). dar şi condiţii speciale.02. 28 din STATUT. Aff.să desfăşoare o activitate auxiliară faţă de activitatea curentă a serviciului în care activează.J. iar condiţiile speciale se regăsesc în actul normativ care guvernează activitatea instituţiei sau organismului comunitar pentru care se desfăşoară recrutarea (de obicei.are capacitate deplină de exerciţiu. Desharmes. 27 din STATUT prevede că funcţionarii sunt recrutaţi pe o cât mai mare posibilă bază geografică. tocmai pentru a se asigura o reprezentare cât mai largă din punct de vedere geografic. . 3. .1979.17/87. atunci vor avea calitatea de agenţi contractuali de drept comunitar. În acelaşi timp. iar cetăţenii statelor membre ale uniunii sunt. adică personalităţi angajate în instituţiile comunitare datorită notorietăţii într-un anumit domeniu. îndeplinind sarcini precare prin natura lor. este cât se poate de firesc ca poziţionarea majorităţii instituţiilor şi organismelor comunitare în Bruxelles să angreneze un număr mare de salariaţi din 6 . consideraţi cetăţeni europeni. în mod obiectiv. judecătorii de la Curtea Europeană de Justiţie au procedat la recalificarea contractului. În aceste situaţii. Art.cunoaşte limba română. 189). . dintre cetăţenii statelor membre ale Comunităţii. Fiecare funcţionar european este mai întâi cetăţean al unei ţări membre a Uniunii Europene.să aibă calitatea de consilieri de specialitate. De remarcat că. se pot distinge condiţii de acces de ordin general sau comune pentru toate categoriile de funcţii europene. 01. . Accesul la funcţia publică la nivel european În funcţie de postul sau demnitatea publică analizată. scris şi vorbit. Condiţii generale a) naţionalitatea Orice aspirant la o funcţie europeană trebuie să fie cetăţean european în accepţia conferită acestei noţiuni prin prevederile Tratatului de la Maastricht.are vârsta de minimum 18 ani împliniţi.să desfăşoare o activitate cu caracter temporar. care ţin de particularităţile activităţii care urmează să fie desfăşurată. modificând. pe marea majoritate a formularelor de solicitare on-line pentru a deveni funcţionar comunitar a fost activate rubrici speciale pentru cetăţenii care provin din România şi Bulgaria. nici o funcţie nu trebuie să fie rezervată cetăţenilor dintr-un anume stat membru. Totuşi. în baza unui contract de consiliere (consultanţă de specialitate) [5]. indisponibilă . denumirea utilizată pentru funcţia respectivă (vezi şi C.are cetăţenia română şi domiciliul în România. deşi persoana încadrată urma să desfăşoare activităţi permanente pe o perioadă îndelungată de timp.1. după semnarea Tratatului de aderare a României şi Bulgariei. în mod automat.. 3..E. Au existat şi situaţii de utilizare abuzivă a denumirii de post auxiliar. ocupând în mod vremelnic un post care are un caracter temporar dar pentru care titularul este.

Remarcăm că prevederea art. Aşadar. cu care candidatul a intrat în contact. b) capacitatea de exerciţiu deplină Capacitatea de exerciţiu desemnează aptitudinea subiecţilor de drept de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii personal. g) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. 31/1954 şi se dobândeşte la împlinirea vârstei de 18 ani (majorat). de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie. Capacitatea civilă a subiecţilor de drept se apreciază în funcţie de normele de drept civil din dreptul naţional pentru fiecare funcţionar în parte. f) îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice. de serviciu sau în legătură cu serviciul.această ţară. Pentru funcţiile care nu includ în mod obligatoriu o gestiune materială. 28 lit. în baza prezentării unui extras de cazier judiciar. de obicei. h) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani. una dintre limbile oficiale ale Comunităţii. Persoana peste 18 ani care suferă de o maladie psihică nu va avea capacitate de exerciţiu dacă în urma unui proces judecătorul naţional competent a dispus punerea ei sub interdicţie. i) cunoaşterea aprofundată a uneia dintre limbile oficiale ale Comunităţii şi cunoaşterea satisfăcătoare a unei alte limbi a Comunităţilor. cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. c) nivel înalt de corectitudine (moralitatea funcţionarului) Etica. buna conduită şi morala funcţionarului sunt elemente de apreciere a acestuia atât la începutul activităţii sale. Aprecierea moralităţii şi a nivelului de corectitudine pe care o persoană îl manifestă în relaţiile de serviciu se face. îndeplinirea acestei condiţii este deplin realizată dacă aspirantul funcţiei europene cunoaşte satisfăcător oricare alta dintre limbile oficiale ale statelor membre. capacitatea de exerciţiu este reglementată prin Decretul-lege nr. care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. chiar dacă se încalcă regula reprezentării pe criteriul proporţionalităţii geografice. În dreptul român. d) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează. care împiedică înfăptuirea justiţiei. Prin prisma îndeplinirii primei condiţii generale expuse mai sus (condiţia naţionalităţii) este evident că fiecare cetăţean european cunoaşte ca limbă maternă. atestată pe bază de examen medical de specialitate. contra statului sau contra autorităţii. derularea activităţii având loc în mod conştient şi responsabil. e) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică.” Este 7 . Cazierul judiciar reprezintă o evidenţă a infracţionalităţii descoperite şi sancţionate de către organele statului de care te leagă cetăţenia pe care o ai. f din STATUT se referă la cunoaşterea celei de-a doua limbi a comunităţii în „măsura necesară funcţiei ce este chemat să o exercite . judiciar este obligatoriu dacă funcţia publică vizată presupune ca ocupantul ei să primească în pază o anumită gestiune. cât şi pe parcursul îndeplinirii sarcinilor cu care este învestită respectiva funcţie publică. un anumit patrimoniu pe care trebuie să îl folosească şi să îl conserve sau administreze. condiţia verificării moralităţii persoanei se poate considera îndeplinită prin prezentarea unor recomandări de la precedentul loc de muncă sau de la persoane de notorietate. Capacitatea de exerciţiu conturează posibilitatea indivizilor de a-şi asuma răspunderea pentru faptele săvârşite.

Aceste condiţii pot viza un nivel superior 8 . . Individul nu trebuie să prezinte infirmităţi sau maladii care pot stânjeni exerciţiul funcţiei publice. . Condiţia certificatului medical este oportună deoarece justifică posibilitatea angajării persoanei respective la efortul pe care funcţia vizată îl presupune.2. 28 lit. însă poate suferi de orice altă afecţiune. e din STATUT impune condiţia ca viitorul funcţionar să îndeplinească condiţiile de aptitudine fizică cerute pentru exerciţiul funcţiilor sale. cine va ocupa postul vacant. 28 din STATUT impune ca persoana candidată la o funcţie europeană să aibă reglementată situaţia militară. accesul la funcţia publică nefiind interzis celor care prezintă infirmităţi sau diverse forme de handicap. în caz de nevoie. Această regulă nu are conotaţie discriminatorie. 42 din STATUT “concediul pentru serviciul militar” se deduce faptul că neefectuarea stagiului militar nu impune îngrădirea accesului la funcţia publică.posibil ca particularităţile funcţiei ocupate să impună chiar cunoaşterea la perfecţie şi pentru cea de-a doua limbă pe care o utilizează funcţionarul respectiv. j) promovarea concursului organizat pentru ocuparea postului vacant În vederea ocupării unui post liber într-o instituţie. Condiţii particulare (speciale) Condiţii speciale (particulare) pentru accesul la o funcţie publică sunt evidenţiate diferit pentru fiecare funcţie vacantă în parte. m) situaţia militară Textul art. autoritatea învestită cu puterea de numire deschide procedura concursului. . dimpotrivă. . a examinat: . Condiţia reglementării situaţiei militare impune funcţionarului obligaţia de a prezenta un document care să evidenţieze în mod obiectiv situaţia funcţionarului respectiv. l) aptitudinile fizice Art. să nu întrerupă activitatea pentru motive în legătură cu situaţia sa militară. în urma desfăşurării concursului. Coroborând această prevedere cu prevederile art. în prealabil. Apreciem că această condiţie este necesară şi pentru a identifica mai uşor.posibilităţile de promovare şi de mutare în cadrul instituţiei. astfel cum este definită prin lege Pentru fiecare concurs este numit un juriu de către autoritatea învestită cu puterea de numire iar acest juriu va decide. care însă nu afectează randamentul şi competenţa profesională a funcţionarului.posibilitatea de organizare a concursurilor în cadrul instituţiei. după ce. fiecare dintre viitorii salariaţi sau viitorii funcţionari trebuie să prezinte în vederea începerii activităţii un certificat medical care să ateste starea de sănătate. k) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică.concurs pe baza titlurilor obţinute conform nivelului de instrucţie sau funcţie de pregătirea ştiinţifică. Este o regulă obişnuită şi în dreptul naţional al fiecăruia dintre statele membre. Procedura pentru organizarea concursurilor este reglementată expres în Anexa III la STATUT şi este diferită funcţie de tipul de concurs organizat.concurs pe bază de probe . acei funcţionari care pot fi dotaţi cu armament sau pot fi folosiţi pentru activităţi de protecţie şi pază.cererile de transfer ale funcţionarilor din alte instituţii ale comunităţii. 3. adică posibilitatea ca pe viitor acesta să solicite concediu pentru satisfacerea stagiului militar sau.

mai exact dreptului administrativ. care vor desfăşura activitate în numele şefului statului. Constituţia lui Alexandru Ioan Cuza stabileşte principiul numirii persoanelor din aparatul executiv. până la apariţia Codului funcţionarilor publici. De exemplu. 26 stabileşte că „mandatul de deputat este necompatibil cu funcţiile de miniştri. trei elemente: . Deşi bine organizat pe două părţi pentru a oferi un cadru viabil pentru toate categoriile de funcţionari. respectiv numeşte sau confirmă în funcţiile publice. o autoritate publică cuprinde. dintre care unele ne apar ca funcţii publice. Filozofia acelui sistem politic era în sensul ştergerii deosebirilor dintre „funcţionari” şi „muncitori”. de procuror pe lângă curţi şi Tribunale. pentru fiecare vacanţă. [8] Legea din 19 iunie 1923 a reprezentant cadrul de reglementare comun pentru activitatea funcţionarilor. realităţile politice şi sociale au afectat şi reglementarea funcţiei publice. dată de Adunarea Deputaţilor”. la rândul său structurat pe compartimente. În ipoteza în care un deputat ar fi primit o funcţie publică salariată atunci legea îl considera demisionat. de directori şi şefi de secţiune la diferite ministere. vechime superioară în profesie sau într-o anumită funcţie. art. din 1941. funcţionarul având statut de „om al muncii” supus principiilor consacrate de Codul Muncii. După cel de-al doilea război mondial. şi Legea pentru organizarea judecătorească din aceeaşi perioadă stabilea că. Prima reglementare din legislaţia modernă cu privire la funcţionarii administrativi se află în Regulamentele organice. Constituţia din 1866. Titularul unei funcţii publice. în general.mijloacele material-financiare. membri ai Curţii de Casaţie.personalul. Consiliul Superior al Magistraturii recomandă un număr de trei persoane (magistraţi sau avocaţi) din care ministrul numeşte pe unul. . 8 că preşedintele şi membrii curţii se numeau de Rege. într-o formulare generică. de fapt prima Constituţie a românilor. 9 . „după lista de prezentare în număr îndoit. nemaiputând să îşi exercite mandatul. 4. [7] În ţara noastră există o bogată tradiţie în privinţa reglementării tuturor aspectelor referitoare la regimul funcţiei din administraţia de stat.competenţa. . Unele dispoziţii cu privire la funcţiile publice sunt cuprinse în Legea electorală din 1864. care apreciază că. linii ierarhice şi funcţii. care face corp comun cu Constituţia lui Cuza. poartă denumirea de funcţionar public. un anumit nivel de experienţă. Legea Curţii de Conturi din 14 martie 1874 stabilea în art. De exemplu. codul a suferit numeroase modificări până în septembrie 1946 când a fost adoptată Legea nr. 746 pentru Statutul funcţionarilor publici. precum şi de militari în serviciul activ”. Legislaţia Română despre funcţia publică Noţiunea de funcţie publică aparţine sferei de reglementare a dreptului public.de studii decât cel impus prin categoria din care face parte funcţia europeană vacantă. a „dregătorilor” a constituit întotdeauna o preocupare majoră pentru sistemele legislative şi de guvernare din evoluţia istorică a României. consacră principiul conform căruia regele numeşte şi revocă pe miniştrii săi. structural. Problema funcţionarilor publici. De asemenea. Această reglementare a fost modificată în lumina prevederilor Statutului dezvoltător al Convenţiei de la Paris. potrivit legii.

Din 1950. 3 se consacră principiul după care funcţiile şi demnităţile publice. cursuri de formare profesională specializată în administraţia publică. la 19 iunie 1923 întregit cu Regulamentul de aplicare din 23 noiembrie 1923. Mai mult. în anul 2000. pentru ca în 1946 să intre în vigoare un nou statut al funcţionarilor publici. civile sau militare pot fi ocupate de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. cât şi a imparţialităţii organizării unui concurs public pentru ocuparea unor posturi de funcţionar public. adoptarea Statutului funcţionarului public conturând un cadru adecvat pentru desfăşurarea activităţii lucrătorilor din sectorul public. în urma promovării unui concurs naţional organizat anual. 758 din 29 octombrie 2003. există încercări recente pentru dezvoltarea reglementărilor vizavi de cariera funcţionarilor şi transformarea lor într-un corp de profesionişti de elită.” 10 . iar funcţionarul public este „persoana numită. într-o funcţie publică. în principal. publicată în Monitorul Oficial al României. Este de dorit ca România să adopte modelul aplicat de alte naţiuni europene şi să creeze.Cadrul de reglementare a funcţiei publice s-a modificat continuu după anul 1990. în art. preluând în materia funcţiei publice aceeaşi reglementare din Constituţia din 1923. odată cu adoptarea primului Cod al Muncii. în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală şi administraţia publică locală” (art. în mod real. după modelul francez. Aceasta instituţie a fost înfiinţată în vederea respectării atât a principiului egalităţii la acces.alin. nominalizarea pentru posturile de înalţi funcţionari nu se mai face prin concurs. INA a fost desfiinţat. 16 alin. 1). deoarece art. în condiţiile prezentei legi. 3. care avea drept obiectiv formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale pentru funcţionarii publici. Astfel. modificat şi completat prin Legea nr. INA organiza. Spre surprinderea multor specialişti în domeniu. din Constituţie nominalizează expres acest statut printre materiile pentru care trebuie adoptată o lege organică. Întreaga legislaţie românească are ca fundament Constituţia României din 1991. o administraţie publică instruită şi independentă. aceasta bazându-se pe criterii politice şi de încredere. Abia după 20 de ani de la apariţia acestei lucrări fundamentale s-a adoptat primul Statut al funcţionarilor publici. În privinţa funcţiei publice. 73. şi până în 1999 nu a existat o lege-cadru a funcţiei publice. 161/2003. manifestându-se o schimbare fundamentală de concepţie în sensul că funcţionarul public avea acelaşi regim juridic cu salariatul (regim de drept al muncii). iar în 1940 a fost adoptat Codul funcţionarilor publici. din motive neînţelese. În aceste condiţii. doctrina românească era foarte clară încă din 1904 când a apărut prima ediţie a „Tratatului de drept administrativ” al profesorului Paul Negulescu. în anul 2009. litera j. în România s-a înfiinţat Institutul Naţional de Administraţie (INA). Potrivit Statutului funcţionarului public. modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. în cadrul unui proces care nu respectă principiile unanim acceptate şi continuă să promoveze persoane a căror capacitate şi reputaţie nu sunt întotdeauna la nivelul cerinţelor. de 2 ani. 429/2003. 2 alin. Tot textul constituţional a impulsionat adoptarea unui statut pentru funcţionarii publici. Partea I nr. Astfel. „funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor. stabilite în temeiul legii.

liberă de orice constrângere politică. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice. 484 din 30/06/2008.Of. acelea de a servi cu profesionalism interesele cetăţenilor. 6. Editura All Beck. Bucureşti. 5. p. De subliniat. Ordonanţa de Guvern nr. imună la actele de corupţie. 429/2003. se poate aprecia că principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice sunt în deplină concordanţă cu misiunile fundamentale ale administraţiei publice. 299/2001 privind înfiinţarea. nr. [2] Idem. Bucureşti. 1999. publicată în Monitorul Oficial. Legislaţie 4. Hotărârea de Guvern nr. prevenirea şi sancţionarea corupţiei (M. 1084/2001 privind evaluarea performanţelor profesionale individuale a funcţionarilor publici. Partea I nr. Drept instituţional al Uniunii Europene. Hotărârea de Guvern nr. Iorgovan Antonie. 92/2008 privind statutul functionarului public denumit manager public. Vedinaş Verginia. ierarhizate în funcţie de forţa lor juridică în: legi.. [3] Călinoiu Constanţa. Constanţa. publicată în Monitorul Oficial al României. Note bibliografice: [1] Iorgovan Antonie. că prevederile Statutului funcţionarilor publici au fost completate cu numeroase alte acte normative. OUG nr. Important este ca recrutarea şi selecţia funcţionarilor publici să se facă exclusiv pe criteriul competenţei.542 şi urm. 3. ediţia a III-a. Editura Universul Juridic. p. 10. 8. Hotărârea de Guvern nr. perioada de stagiu. 187/2001 cu privire la salarizarea funcţionarilor publici (M. Constituţia României din 1991. 1999. corespunzător sistemului de carieră a funcţiei publice. Bibliografie: Lucrări de specialitate 1. 9. Călinoiu. modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. Legea nr. cursurile de pregătire şi raportul de stagiu. 2001). 2.5. Teoria funcţiei publice comunitare.530. 2001. adoptate pentru perfecţionarea sau completarea cadrului normativ existent. 2001. 758 din 29 octombrie 2003. nr. Editura Lumina Lex. astfel încât funcţia publică să fie una profesionistă. caracterizată de eficienţă şi eficacitate. 188 la 8 decembrie 1999 privind Statutul funcţionarilor publici se înscrie şi ea în concepţia firească a statutului legal. I. Bucureşti. Tratat de drept administrativ. 848/29 dec. 279/21 apr. vol. evaluarea lor. Vedinaş Verginia. 2010. 11 . a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri. reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. p. Vătăman Dan. 2003). 1085/2001 cu privire la activitatea funcţionarilor publici debutanţi. 7. Adoptarea de către Parlament a Legii nr.Of. ordonanţe de guvern şi hotărâri de guvern.12. Concluzii În aceste condiţii. Partea I nr. lipsită de prejudecăţi.

525. 2010. 6 din Statutul funcţionarului public.161/2003.[4] Idem. [7] Iorgovan Antonie. p. p. 49 din Legea nr. p. [6] Condiţiile cerute de legea română unei persoane pentru a putea ocupa o funcţie publică sunt cuprinse în art.25. 193-194. [8] Idem. pp.. modificat şi completat cu prevederile art. [5] Vătăman Dan. op cit. 12 . 532.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful