19.

INTRODUCERE ÎN ECONOMIA INTERNAȚIONALĂ

Sistemele economice naționale sunt corelate între ele printr-un ansamblu foarte complex de relații instituționale, comerciale, economice, financiare etc. Bunurile circulă dintr-o țară în alta ca rezultat al încercării comercianților de găsi cele mai bune piețe pentru vânzare, forța de muncă și capitalul se deplasează în căutarea celor mai bune oportunități de valorificare, guvernele suportă efectele reglementărilor adoptate de instituții supranaționale (în cazul unor structuri de cooperare regională de tipul Uniunii Europene) sau internaționale (spre exemplu, Organizația Mondială pentru Comerț, Fondul Monetar Internațional), bursele de valori tranzacționează titluri ale companiilor din toate colțurile lumii. Rezultă că avem dea face cu o țesătură de relații dificil de surprins și analizat în câteva pagini. Totuși, vom încerca în acest capitol să explicăm cum, de ce și cu ce efecte au loc schimburi între actori din țări diferite și să oferim un tablou sintetic al contextului internațional actual în domeniul economiei. Studenții vor afla și înțelege concepte noi, specifice sferei de analiză a relațiilor economice internaționale, vor putea plasa modul de gândire economic dobândit până în prezent într-un spațiu definit de economii deschise, integrate în economia globală.

Despre câștigurile din comerț
Comerţul internaţional constituie cea mai veche şi importantă componentă a relaţiilor economice dintre naţiuni. Mai exact, pentru multă vreme, ceea ce numim astăzi economie mondială s-a bazat doar pe comerţul între ţări. Şi în prezent, deşi conexiunile dintre ţări sunt numeroase, depăşind categoria economicului, fluxurile comerciale sunt, încă, cel mai important element prin valoarea, amploarea geografică şi varietatea structurală a tranzacţiilor. (Işan, 2004, pp. 219-220) Tabelul următor reflectă evoluția fluxurilor comerciale internaționale din ultimul deceniu, precum și modul în care statele dezvoltate ale lumii, dar și unele în curs de dezvoltare, participă la realizarea acestora. Tabel 1. Valoarea exporturilor și importurilor mondiale (miliarde USD)
Total mondial Țări dezvoltate SUA Japonia Germania Flux comercial Importuri Exporturi Importuri Exporturi Importuri Exporturi Importuri Exporturi Importuri Exporturi 2000 6.529 6.361 4.499 4.132 1.259 781 379 479 495 550 2003 7.621 7.458 5.189 4.791 1.303 724 383 471 604 751 2004 9.306 9.081 6.189 5.650 1.525 818 454 565 715 909 2005 10.607 10.361 6.907 6.162 1.735 907 514 594 780 977 2006 12.200 11.985 7.836 6.960 1.918 1.038 579 646 922 1.122 2007 14.033 13.831 8.800 7.961 2.020 1.162 619 714 1.055 1.323 2008 16.229 15.984 9.841 8.876 2.169 1.301 762 782 1.186 1.451 2009 12.478 12.369 7.405 6.873 1.605 1.056 550 580 926 1.120 2010 15.145 15.064 8.632 7.987 1.969 1.277 692 769 1.056 1.261 2011 17.997 17.979 10.070 9.279 2.265 1.480 854 822 1.255 1.475

1

China Brazilia Rusia România

Importuri Exporturi Importuri Exporturi Importuri Exporturi Importuri Exporturi

225 249 58 55 33 103 13 10

412 438 50 73 57 133 24 17

561 593 66 96 75 181 32 23

660 761 77 118 98 241 40 27

791 969 95 137 137 301 51 32

956 1.217 126 160 199 351 69 40

1.131 1.428 182 197 267 467 82 49

1.004 1.201 133 152 167 301 54 40

1.396 1.578 191 201 229 397 61 49

1.742 1.899 214 256 305 516 76 62

Sursa: 2011 International Trade Statistics Yearbook. Participarea statelor lumii la comerţul internaţional este direct proporţională cu potenţialul economic, nivelul de dezvoltare economică, competitivitatea internaţională a produselor realizate de firmele autohtone, strategiile de afaceri ale acestora etc. Perioada postbelică este marcată de supremaţia statelor dezvoltate în comerţul internaţional, importanţa acestora fiind într-o continuă creştere. Deşi ponderea economiilor avansate în producţia mondială a scăzut, ele şi-au consolidat poziţia în cadrul fluxurilor comerciale internaţionale, situaţie evidenţiată şi de datele din tabelul următor: Tabel 2. Participarea la exporturile mondiale a celor trei grupe de ţări, 1980-2010 (%)
Categoria de ţări Ţări capitaliste dezvoltate Ţări în curs de dezvoltare Ţări socialiste şi în tranziţie 1980 66,34 29,46 4,20 1990 72,39 24,20 3,41 1995 69,93 27,71 2,35 2000 65,72 31,88 2,40 2004 63,11 33,82 3,07 2005 60,36 36,18 3,46 2006 58,82 37,42 3,76 2007 58,39 37,68 3,93 2008 56,40 39,02 4,59 2009 56,40 39,78 3,83 2010 54,15 41,78 4,07

Sursa: UNCTAD, Handbook of Statistics 2011. Comerțul între țări apare ca rezultat al deciziei agenților economici de a vinde, respectiv de a cumpăra pe/de pe piețele externe. Ca să înțelegem de ce fac asta și ce obțin din comerțul exterior nu avem altceva de făcut decât să ne reamintim ce doresc producătorii și ce doresc consumatorii din participarea la schimb și să adaptăm modul de gândire la contextul definit de relațiile externe. Studenții au învățat în temele anterioare că decizia de participare la schimb se ia în baza unei analize a costului marginal și a beneficiului marginal, că producătorii urmăresc maximum de beneficiu economic, iar consumatorii maximum de bunăstare. Orientarea către piețele externe nu este altceva decât consecința căutării celor mai bune oportunități pentru realizarea obiectivelor urmărite. În tema Eficiență, schimb și avantaj comparativ, am aflat că indivizii câștigă dacă se specializează și participă apoi la schimb pentru a obține bunurile de care au nevoie. Altfel, dacă fiecare ar încerca să se bazeze pe autoconsum, adică să producă tot ce are nevoie, ar trebui să ne limităm existența la cele mai elementare nevoi. Specializarea și schimbul extern măresc, prin urmare, oportunitățile de obținere a bunăstării și de creștere a prosperității pentru toți indivizii și implicit pentru națiuni.

2

Practica generală în domeniul politicilor comerciale este cea a protecției. care reduc deschiderea unei economii către concurența externă. spre deosebire de economiile care nu participă și care se numesc economii închise. Costul de oportunitate riscă să fie ridicat și să depășească beneficiul marginal. Nu în ultimul rând. în primul rând. Să ne gândim. Dar aici apare o distincție cheie legată de gradul de deschidere către exterior.Dar. Ca să-i pregătim. noi vom presupune. cu totală expunere față de concurența externă (aplicat așa cum vom vedea mai jos în interiorul unor grupări regionale). Ca să analizam câștigurile din comerț. să întrebe însă de ce nu se identifică cel mai eficient produs (care consumă puține resurse și are pe piață o cerere în creștere) și apoi să se achiziționeze resursele necesare din exterior. avem nevoie de timp și de bani investiți în dezvoltarea capitalului uman. În cazul unei economii. Dacă decidem să ”cumpărăm” resursa de capital uman necesară. ca reglementările naționale în domeniul comerțului exterior (cele asociate politicilor comerciale) să permită relații de schimb cu exteriorul. achiziția externă 3 . ca sancțiune pentru încălcarea unor reguli sau principii de drept internațional sau ca mijloc de presiune politică). la măsuri ridicate de protecție. practicile putând varia de la un comerț liber. ne putem întreba ce i-ar putea determina pe specialiștii din Germania sau SUA să vină să lucreze în România. Spre exemplu. este nevoie. unde riscurile de piață sunt mai mici). din studiile de piață realizate. spre exemplu. însă. însă. dacă are teren agricol fertil. dacă suntem atenți la semnalele date de politicile publice actuale și de presiunile la nivel internațional legate de nevoia de orientare spre reducerea dependenței de petrol. dacă economiile sunt deschise. va face agricultură. și pentru ce salariu? Care ar fi în acest caz costul economic? De asemenea. Dar constatăm că nu avem specialiștii necesari. În lumea contemporană. care. Un student atent ar putea. ce ar presupune să cumperi din exterior. cu excepții ce țin de cazuri punctuale de embargou (blocări ale exportului sau importului de mărfuri într-o sau dintr-o țară. presupune costuri de transport. prin specializare și schimb. cu tendință generală de reducere a nivelului mediu al protecției la nivel mondial. specializarea este condiționată în primul rând de resursele de care dispune aceasta. resurse pe care le luăm de la alte producții. va produce aeronave. în funcție de nivelul de protecție aplicat. aici. specializarea se realizează în baza competențelor pe care le are fiecare. O economie care participă la comerțul internațional este o economie deschisă. că avem economii deschise. dar și costuri de tranzacție mai mari. dacă are tehnologie. Dacă are mult lemn. își pot obține toate bunurile necesare. așa cum am susținut mai sus. am identificat că în următorii ani va exista o cerere foarte dinamică pentru autoturisme cu motoare pe bază de curent electric. care e cel mai bun preț. pentru ca acest lucru să fie posibil. toate economiile naționale sunt deschise. fără protecție. achiziționarea unor bunuri intermediare din alte țări presupune studii de piață (ca să vezi de unde cumperi. La nivel individual. Până la urmă nici nu e greu să identificăm o astfel pe perspectivă a pieței. va produce mobilă.

deși în limbajul de specialitate. prin politici publice poți obține orice resursă de care ai nevoie. 391). De reținut că. Obținerea de reduceri ale costurilor atunci când firmele își măresc outputul (scara de producție). Diferențe de cost ce rezultă din diferențele în dotarea cu resurse. economiile vor obține în schimb bunurile și serviciile pentru care nu pot dispune de avantaje comparative. companiile dintr-o economie sau regiune se vor specializa. prin urmare. în termeni de cost de oportunitate. demersul explicativ al determinării comerțului exterior pe explicarea surselor și formării câștigurilor din comerț. p. dacă ai cu ce s-o plătești. ca rezultat al specializării. altfel spus de a obține câștiguri din comerț (Lipsey. Într-un final. resursele pot ține de dotarea inițială sau pot fi dobândite. Prin participarea la comerț. Baza comerțului internațional o constituie. specializarea și schimbul (Begg ș. nu doar prin informații transmise de piață. Din această perspectivă ne interesează ce oferă complementar sau diferit piețele externe. ca în cazul Uniunii Europene.. rezultând. în baza costului de oportunitate. Dacă luăm în calul toate acestea. ci companiile și că rezultatul ”specializării unei economii” este dat de deciziile de afaceri ale companiilor din respectiva economie. Până la urmă. în consecință. în așa fel încât specializarea să se realizeze în acele produse unde se pot obține cele mai reduse costuri de oportunitate. 1989. cel mai avantajos este să te orientezi spre producerea bunurilor pe care știi să le faci cel mai bine și pentru care dispui de resurse într-o măsură mai mare decât pentru alte producții. altfel spus.a. în căutarea eficienței economice. posibil însă de influențat și prin politici publice. 2. 1999). comparativ cu cele naționale (numite și domestice sau locale). vom spune că economiile sau regiunile se specializează. Principale surse ale câștigurilor din comerț sunt: 1. nu trebuie să uităm că nu economiile sau regiunile fac comerț. vom vedea că. Ne vom concentra. Evident. Prin urmare. pentru care dețin avantaje comparative. pentru a fi competitive și pentru a capta cererea). neputând spune într-o lume de economii deschise și comerț la scară globală că producția unui bun este domeniul exclusiv al uneia sau alteia dintre economii.este supusă procesului de taxare vamală în economiile reale (cu excepția piețelor liberalizate în cadrul proceselor de regionalizare. în acele bunuri și servicii pe care le vor produce mai eficient decât alte firme de pe piață (altfel spus. 4 . implicit în explicațiile de mai jos. dacă știi să produci și să vinzi ceva eficient ca să obții finanțarea necesară. specializarea economiei sau regiunii din care companiile fac parte. prin importul realizat tot de către firme. rezultă că orientarea pentru comerț în exterior este determinată de identificarea de oportunități privind obținerea de avantaje din comerț ca rezultat al specializării în produsele pentru care costurile de oportunitate sunt cele mai reduse. așa cum vom vedea mai jos). Din cele de mai sus rezultă că participarea la comerțul exterior este determinată de posibilitatea de a obține beneficii suplimentare marginale. de aici.

teoria costurilor relative (Ricardo). la un cost mai mic) sau. teoria dotării cu factori de producție (H-O-S). Am aflat tot atunci că specializarea este sinonimă pentru ”urmărirea avantajului comparativ” și că are loc în baza ”legii avantajului comparativ”. Heckscher. cei mai reprezentativi autori fiind A. Diferențele de cost pot fi explicate prin dotarea diferită cu resurse naturale. prin asociere cu modelul clasic al specializării internaționale de tip inter-industrii (spre deosebire. Ricardo. în care economiile produc și schimbă între ele bunuri diferite în interiorul acelorași industrii). Pentru a înțelege mai ușor de ce apare specializarea între economii. cu două țări/regiuni (Uniunea Europeană și SUA) și două produse (grâu și postav). comparativ cu celelalte regiuni/țări. Să vedem în continuare cum acționează legea avantajului comparativ între economii naționale și cum ”câștigă” acestea din specializare și schimb. Am mai vorbit despre câștigurile din comerț și specializare în capitolul 2. unde am aflat de ce e mai avantajos pentru doamna Brown să se specializeze în producerea berii brune. diferențe care pot fi amplificate de reducerea costurilor de producție ce poate rezulta din producția mai mare permisă de extinderea pieței și a scalei de producție și/sau dobândirea de noi aptitudini (situație cunoscută ca ”proces de învățare”). capacitatea de a obține cu o unitate de resurse o cantitate mai mare dintr-un produs. Deoarece costul de oportunitate ar fi prea ridicat dacă economia ar aloca resursele disponibile către producerea tuturor bunurilor. presupunem că Uniunea Europeană (UE) poate produce la costuri mai mici postavul. după modelul clasicilor englezi. în timp ce pentru domnul Jones soluția optimă este specializarea în producerea de bere blondă și cum specializarea și schimbul extind posibilitățile de producție ale indivizilor. înțelegând prin avantaj absolut capacitatea de a obține un produs cu o cantitate mai mică de resurse (altfel spus. lege pe care. producătorii o aplică întotdeauna. în timp ce SUA grâul (avantaj 5 .1. deși nu o definesc sau poate chiar nici nu au auzit de ea. D. Smith. resursele vor fi alocate către bunurile unde se deține avantaje absolute. ceea ce înseamnă același lucru. Ohlin și Samuelson și având ca rezultat 3 modele teoretice de analiză: teoria costurilor absolute (Smith). de specializarea intra-industrie. de exemplu. A. să apelăm la un exemplu simplificat. luând în considerare legătura indirectă între disponibilitatea resurselor și prețul acestora. Diferențe de cost ce rezultă din diferențele în dotarea cu resurse Explicarea câștigurilor din comerț determinate de înzestrarea cu resurse a fost realizată prin contribuția economiștilor clasici și neoclasici. capital uman. tehnologie. Pentru a ne afla într-o situație de avantaj absolut. rezultând pierderi potențiale de bunăstare și risipă de resurse. Când apare avantajul absolut? Avantajul absolut presupune cel mai simplu caz în care fiecare regiune/economie deține un avantaj la producerea unor bunuri.

fiecare dintre țări ar putea utiliza mai eficient resursele dacă s-ar decide să aloce cele două unități de muncă pentru producția pe care o pot realiza mai ieftin (pentru care dețin avantaj comparativ). Dacă. Asta echivalează cu faptul că grâul este produs cu 0.) Grâu (kg. respectiv. în timp ce postavul are un cost de 0. Tabelul 3. Câștiguri din specializarea cu avantaj absolut Grâu (kg.) Postav (kg.a. UE ar produce 5 unități de grâu și 10 de postav. 6 . În acest fel. Cantități de grâu și postav care unei unități de muncă vs.1 unități în SUA. că fiecare țară se specializează în producția și exportul bunurilor pe care le produc la un cost relativ (cost de oportunitate) inferior celui al altor țări (Begg ș.) Postav (kg. Ca rezultat al specializării.. așa cum arată exemplul nostru.16 unități în SUA. însă.5 unități de muncă.6 unități de muncă în loc de 1 unitate. se produc cu 5 unități mai mult grâu și cu 4 unități mai mult postav. presupunem că economiile sunt deschise. plătind cele 6 unități de postav de care are nevoie cu 0. Lipsey Produse Legea avantajului comparativ aplicată schimbului internațional presupune. Pe total economie internațională se produc 15 unități de grâu și 16 de postav. în timp ce SUA ar produce 10 unități de grâu și 6 de postav (cantități egale cu cantitățile cerute din cele două bunuri. în timp ce SUA ar produce 20 de unități de grâu și nici o unitate de postav. în cele două economii). economii pot fi produse cu o unitate de înspre producția unde țara deschise muncă în cele două țări dispune de avantaj comparativ UE 5 10 20 SUA 10 6 20 Cu specializare conform Total producții la Fără specializare avantajului comparativ nivel internațional 15 16 20 20 Adaptare după R. fără specializare.1 unități de muncă în UE și 0. postavul în UE și grâul în SUA (așa cum menționam mai sus). p. UE ar produce 20 de unități de postav și nicio unitate de grâu (plătind cele 5 unități de grâu de care are nevoie cu 0. Specializarea duce. prin urmare. o costă 1 unitate de muncă ).2 unități de muncă în UE și cu 0. Cantități care pot fi produse prin transferul Economii închise a. Dacă economiile ar fi închise (a). singurul factor de producție este munca și fiecare țară dispune de două unități de muncă. iar schimbul este liber (b). 397). fiecare ar trebui să aloce câte o unitate de resurse pentru fiecare din cele două producții.) b. În acest caz. conform datelor din Tabelul 3. la producerea de mai multe bunuri cu aceleași resurse. adică pot participa la schimb. Consumatorii au acces la un număr mai mare de unități de produs.absolut reciproc). cresc oportunitățile de consum și crește bunăstarea.

) Postav (kg. fie 90 de unități de postav. Câștiguri din specializarea cu avantaj relativ Produse Grâu (kg. Cantități care pot fi Economii închise care pot fi produse cu o produse prin transferul de vs. prin modelul avantajului comparativ relativ (Tabelul 4). în timp ce în SUA o unitate de resurse produce la fel ca în exemplul precedent. este preferabilă specializarea. Presupunem în cazul nostru că UE transferă.1 unități de resurse dinspre grâu spre postav. Specializarea și participarea la schimb ar mai constitui în acest caz o soluție? Răspunsul a fost dat de D.6 Cu specializare conform Total producții la Fără specializare avantajului comparativ relativ nivel internațional 60 96 +5 +3 Adaptare după R. iar SUA transferă o resursă dinspre postav spre grâu. cât și pentru postav. iar producția mondială poate crește. Ca rezultat. dacă aceste avantaje ar mai apărea în cazul economiilor care nu dețin avantaj comparativ la nici un produs. 0. prin urmare. economii unitate de muncă în cele două resurse în activitatea unde deschise țări se deține avantaj comparativ UE 50 90 +9 . în cazul în care ambele produse (grâul și postavul din exemplul nostru) sunt realizate de una din economii (să presupunem SUA) la costuri mai mari. dacă o economie se specializează în producția pentru care are un avantaj comparativ relativ mai mare (”superioritatea cea mai mare”) sau în producția pentru care are dezavantajul comparativ cel mai mic (”inferioritatea cea mai mică”). concluzia fiind că.5 SUA 10 6 + 10 .) a. Lipsey Legea avantajului comparativ spune că. Concluzii similare pot fi obținute și prin utilizarea în raționament a costului de oportunitate. atunci se pot obține câștiguri din comerț și specializare pentru fiecare dintre economii. cu un raport de 5:1 pentru grâu și 15:1 pentru postav. întrebarea. Presupunem mai departe că o unitate de resurse din UE poate produce fie 50 unități de grâu. așa cum am învățat în capitolele anterioare. este mai avantajos ca o economie să producă bunul pentru care costul de 7 . altfel spus.B. și în cazul avantajelor comparative relative. 10 unități de grâu și 6 de postav. Tabelul 4. Ricardo. în mod firesc. Este evident că UE are avantaj comparativ la ambele produse. Deoarece fiecare producție are un cost de oportunitate. se poate observa că se obțin sporuri de producție atât pentru grâu. însă. Se pot obține câștiguri prin specializare dacă nu ai niciun avantaj absolut? Ne punem.) Grâu (kg. reflectând un avantaj comparativ mai mare la producerea postavului. În cazul SUA spunem că au un dezavantaj comparativ mai mic la producerea grâului comparativ cu producerea postavului. Cantități de grâu și postav b.) Postav (kg.

Asta înseamnă că.8 postav 0. dar tot mai relevante pentru explicația actualelor fluxuri de comerț sunt tehnologia și capitalul uman. Evident. 8 . Pentru cea mai mare parte a proceselor economice. pentru ca mai apoi. Prin urmare. Obținerea de reduceri ale costurilor atunci când firmele își măresc outputul (scara de producție). O altă sursă a câștigurile de comerț este dată de așa numitele economii de scară. În cazul exemplelor anterioare. este tot o teorie care are la bază principiul avantajului comparativ.5 unități grâu 1. de la autorii acesteia (Heckscher. ceea ce determină costuri relative mai mici și.oportunitate este cel mai mic.55 unități grâu 0. prin teoria cunoscută pe scurt ca teoria H-O-S. avantaje comparative. pe măsură ce producția crește. dacă se dispune de factori relativ abundenți pentru realizarea unei producții. respectiv așa numitele avantaje dobândite. costurile de oportunitate sunt mai mici pentru ambele economii. Tabelul 5. costurile medii sunt mai mari (este ușor de înțeles dacă ne gândim că investiția inițială și costurile fixe se raportează la un număr redus de produse). ca rezultat al specializării.6 unități 1. deoarece recomandă specializarea unei economii în industrii pentru care deține factori de producție din abundență. 2. concluziile sunt aceleași ca în cazul analizei prin costul comparativ. C. Ohlin Samuelson) sau teoria dotării cu factori de producție. Sursele avantajului comparativ pot veni atât din resursele naturale. la începutul producției. prin urmare. se verifică o evoluție sub forma curbei în ”U” pentru costurile medii.67 unități de SUA postav grâu postav grâu Specializare în produsul pentru UE în postav UE în postav care costul de SUA în grâu SUA în grâu oportunitate este mai mic Se observă din tabelul de mai sus că. comerțul exterior apărând ca un schimb de factori abundenți pentru factori rari. prețul acestora este mic. În esență.67 unități de 0.6 unități 1. Dezvoltarea analizei Explicațiile oferite de Smith și Ricardo cu privire la avantajele specializării au fost dezvoltate mai târziu. cât și din climat. costul de oportunitate pentru cele două economii și cele două produse sunt cele din tabelul 3. Specializarea ca rezultat al costului de oportunitate Costul de oportunitate în cazul Costul de oportunitate în cazul avantajelor absolute avantajelor relative grâu postav grâu postav UE 2 unități postav 0. dacă UE se specializează în postav și SUA în grâu.

că prin specializare și comerț exterior economiile (în special cele mai mici) pot produce la niveluri suficient de ridicate pentru a obține economii de scară. Evident. altele în mașini ș. lucrurile nu stau obligatoriu astfel. textile-textile sau mașini-mașini). În esență. el va căuta oportunități de a vinde pe piețele externe. Realitatea economică actuală confirmă că economiile se specializează atât ca efect al căutării avantajului comparativ. Dacă. Măsurile guvernelor de reglementare a comerțului internațional formează politica comercială.a. În cazurile analizate mai sus. maximum de eficiență în utilizarea resurselor și obținerea celui mai mic preț pentru consumator. producătorii dintr-o țară nu ar întâmpina nicio dificultate în a vinde în altă țară și nu ar avea costuri suplimentare. pe piața internă producătorul poate să vândă doar o parte din producția care i-ar fi necesară pentru un cost mediu minim. ceea ce le-ar fi imposibil în cazul unei economii închise. Ne interesează să știm de ce ar dori guvernele să determine adoptarea unor măsuri de protecție și ce efecte ar putea avea ele asupra producției. Protecția poate fi aplicată atât de guvernul economiei emitente a fluxului de comerț (protecție la export). Rezultă. Din cele de mai sus înțelegem că este preferabil ca economiile să se specializeze și să participe la comerțul exterior pentru obținerea bunurilor necesare. Aceasta înseamnă că economiile nu s-au specializat în producții din industrii diferite. variația costurilor aducând câștiguri suplimentare specializării. ca în cazul nostru de mai sus cu grâul și postavul (respectiv. cât și ca efect al economiilor de scară. altele în textile. pentru a fi eficient și a obține profit. rezultând o eficiență sporită în utilizarea resurselor și sporuri de bunăstare pentru participanții la schimb. a eficienței economice.m. forma predominantă de specializare fiind cea intra-industrială. În realitate. prin urmare. Liber schimb sau protecționism? Participarea economiilor la comerțul exterior se poate face în condiții de comerț liber (fără niciun fel de restricții aplicate importurilor sau exporturilor) sau în condiții de protecție. în interiorul acelorași industrii (spre exemplu. Dacă o economie 9 . noi am presupus că există comerț liber. economia reală a confirmat reduceri suplimentare de costuri atunci când are loc specializarea și apar economiile de scară. în cazul ideal. fluxurile de comerț exterior realizându-se. ca rezultat al unui ”proces de învățare”. cât și de guvernul economiei receptoare (protecție la import). ci s-au specializat în produse diferențiate într-un număr foarte larg de industrii. unele economii în agricultură.d. Comerțul liber ar permite. însă.). În aceste condiții.costurile medii să scadă (se obțin economii de scară). a beneficiilor producătorilor sau consumatorilor. Așa apar fluxurile de comerț. întrebarea cheie este dacă guvernele ar trebui să permită comerțul liber sau ar trebui să protejeze producătorii locali. În plus. ating un minim și apoi cresc (se obțin dezeconomii de scară). maximizarea producției la nivel global. comerțului. orice producător este interesat să producă la un cost mediu cât se poate de redus. în principal.

instrumentele de protecție putând fi grupate în trei mari categorii: instrumente tarifare (cu acțiune indirectă asupra fluxurilor de comerț exterior). ceea ce face ca prețul la care ar fi dispus să vândă produsul pe piața românească să crească la cel puțin echivalentul în lei a 240 USD/buc. cu perspective diferite privind creșterea și nivelul de trai. productivitatea și veniturile vor fi mai mici decât în economiile specializate în produse intensive în capital. netarifare (cu acțiune directă) și promoționale (de stimulare a exportului). dacă specializarea este în produse intensive în muncă. Dar protecția are un impact esențial în modificarea avantajelor comparative și a raporturilor de schimb între producători. reducerea dependenței externe în industrii importante pentru economia națională. Taxa vamală reprezintă un impozit indirect prelevat asupra mărfurilor care trec frontiera vamală. modelele de specializare și nivelurile de dezvoltare se apropie. dar și interesul de protejare a unor grupuri specifice. prețul la care este avantajos să vândă televizorul pe piața românească să fie de cel puțin echivalentul în lei a 200 USD. ceea ce face ca. Guvernele tind. dorința echilibrării balanței comerciale). factorii de producție fiind întotdeauna atrași de zonele dezvoltate. acordarea de ajutoare publice producție pentru export. dotarea cu factori devine convergentă prin liberul schimb de bunuri și factori de producție și. Este adevărat că teoriile care susțin liberalismul argumentează că. unde oricum dotarea este abundentă. limitări cantitative. liberul schimb a accentuat diferențele. așa cum am aflat în capitolul Concurența și politica guvernamentală. Sau. Argumentele unor măsuri protecționiste pot fi căutate în urmărirea unor obiective de interes național (spre exemplu. dar realitatea economică nu susține o astfel de evoluție. În economia Uniunii Europene. Acesta achiziționează televizoarele cu 200 USD/buc. Vânzătorii vor căuta acele piețe unde taxele vamale sunt mai mici sau 10 . în consecință. mai curând. alterând regulile jocului. confruntarea cu condiții speciale de criză. plus eventualele cheltuieli de transport internațional (în cazul în care producătorul coreean nu suportă el aceste costuri). interese legate de apărarea națională. mai ales în cazul în care economiile sunt diferite ca resurse și nivel de dezvoltare. să protejeze economia internă prin taxe vamale. adoptarea de standarde și norme tehnice ridicate pentru importuri și lista ar putea continua.. diversificarea producției pentru creșterea posibilităților de alegere disponibile consumatorilor. cazul cel mai apropiat de ceea ce ar presupune liberalizarea totală a schimburilor între mai multe economii. precum și în orientarea fluxurilor de comerț. Impunerea unei taxe vamale de 20% la importul de televizoare din Coreea de Sud îl obligă pe importator să achite 40 USD.se specializează în producții pentru care cererea mondială este în scădere sau care are rate mai mici de creștere este dezavantajată față de economia specializată în produse cu cerere în creștere. Presupunem cazul unui importator de televizoare fabricate în Coreea de Sud. ocuparea forței de muncă. în lipsa unei taxe vamale. în timp.

de asemenea. în limita oferită de protecție. distanțe de transport relativ reduse generând costuri mai mici de comercializare a produselor. Rezultă. În comerțul internațional.4% în țările în curs de dezvoltare. astfel. fluxurile predominante de comerț internațional au fost fluxuri derulate între țări din interiorul aceleiași regiuni. Pe de altă parte. 13% pentru Africa și 9% pentru Orientul Mijlociu. pentru a-i reduce costurile și valorifica avantajul comparativ. 20% pentru Comunitatea Statelor Independente. fluxurile de comerț extern pot să se dezvolte ca rezultat al economiilor de scară. Excepție fac diferitele grupări regionale. 48% în America de Nord (cele 3 mari regiuni deținând 85% din fluxurile totale de comerț internațional) și sub 50% pentru celelalte regiuni: 27% pentru America Centrală și de Sud. acestea au reprezentat 71% în Europa. în sensul că producătorii pot vinde pe piața externă ceea ce vând pe piața internă. Pe regiuni. poate stimula dezvoltarea tehnologică. În plus. modele similare de consum (structura consumului indivizilor fiind apropiată. pot să mărească prețul și nu au niciun interes să caute noi oportunități de afaceri (noi produse. consumatorii vor avea acces la o piață mai puțin diversificată. 53% în Asia. un cost de oportunitate ridicat.7% în țările dezvoltate și de 30. chiar în cazul celor mai performante economii. de aici. poate economisi resurse (în cazul contingentelor la export). Dacă luăm drept exemplu taxele vamale aplicate importurilor. o pierdere de potențial și o risipă de resurse dacă nu judecăm în termeni de interes național. tendința este de liberalizare a schimburilor (un rol important îl are Organizația Mondială a Comerțului). deși practica generală în comerțul internațional este cea a protecției. în interiorul cărora bunurile și chiar factorii de producție pot circula liber. poate susține firmele mici și mijlocii. conform ultimelor estimări ale OMC. că țările manifestă o ”preferință” pentru schimburile cu țări din aceeași regiune. în 2011. în principal. protecția economiei locale poate da timp producătorilor autohtoni pentru a-și ameliora competitivitatea. aceasta fiind explicată prin factorii care determină fluxurile de comerț exterior: dotare comparabilă cu factori de producție (majoritatea fluxurilor se derulează prin specializare intra-industrie). Cazul specific al Uniunii Europene Conform datelor statistice furnizate de Organizația Mondială pentru Comerț. concretizat. mărind scara producției fără costuri variabile suplimentare). numite fluxuri intra-regionale. De exemplu.restricțiile/constrângerile comerciale mai reduse. Rezultă. nivelul mediu consolidat al taxelor vamale este de 1. la produse cu prețuri mai mari și nu neapărat de o calitate mai bună. în pierderile de eficiență în utilizarea resurselor și în pierderile de bunăstare pentru consumator. Preferința pentru schimburi regionale. funcționarea unor acorduri 11 . Protecția are. dacă nu vor putea beneficia de avantajele liberului schimb. pot să-și acopere costuri neperformante. acestea măresc prețurile produselor de import și protejează producătorii interni. noi tehnologii) care să contribuie la dezvoltarea economică. Dar aceștia. cu reducerea posibilităților de alegere și a bunăstării obținute în piață.

5% Federaţia Rusă 3.4% Mexic 1.2% Federaţia Rusă 2.8% Chile 5.regionale în cadrul cărora comerțul reciproc este liberalizat.2% UE 58.1% Elveţia 4. Preferința pentru schimburile la nivel regional este evidențiată și de datele din tabelul următor: Tabel 6. sub forma preferințelor comerciale acordate partenerilor și a zonelor libere de comerț.9% UE 54.8% China 8.3% Ucraina 1. dincolo de prevederile generale incluse în acordurile de comerț încheiate prin negocierile multilaterale din cadrul OMC.5% UE 11.7% UE 16.4% UE 16.9% China 7.1% Importuri Ţara de origine a Pondere în total importurilor importuri China 18.1% Turcia 6.2% Mexic 13.4% SUA 5.1% UE 72.1% China 15. 12 .0% SUA 8.7% Coreea de Sud 8. Piețe de export (2011) Exporturi Ţara de destinaţie Pondere în total a exporturilor exporturi Canada 19.5% Elveţia 4.0% China 6.5% Japonia 2. în cadrul unor uniuni vamale sau a unor piețe comune.9% Australia 6.8% SUA 1.4% China 7.0% Taiwan 6.6% Kazahstan 4.4% SUA 13.8% Elveţia 1.2% SUA 7.7% Mexic 3.2% China 19.1% Mexic 11.8% Mexic 5. sau prin formule mai complexe.4% SUA Canada Japonia Germania Marea Britanie România Argentina Sursa: WTO. Forme regionale de comerț liber Comerțul intra-regional se poate organiza simplu.7% UE 8.2% Federaţia Rusă 3.8% Turcia 3.3% UE 53.5% UE 9.5% Brazilia 28.7% SUA 15.4% UE 16.0% Japonia 4.1% SUA 10.8% UE 71.1% Norvegia 6.3% China 9.6% Canada 14.4% SUA 8.3% China 3.9% SUA 5.3% UE 51.6% China 4.2% Federaţia Rusă 3.9% China 3.9% China 21.0% India 1.6% Arabia Saudită 5.5% SUA 73.8% Brazilia 20.0% Japonia 2.9% SUA 49.0% UE 18.7% China 10.5% UE 11.8% Japonia 2.7% Japonia 5.

Ele deschid. Piețele comune presupun libera circulație a bunurilor. ducând spre un proces de integrare aprofundată. Membrii actuali ai Asociației Europene a Liberului Schimb sunt Islanda. Liechtenstein. Norvegia. În acest caz. cu păstrarea propriilor restricții comerciale față de terți. fără să presupună comerțul liber. respectiv dintr-o țară membră și nu i se aplică taxe sau dintr-o țară terță și i se aplică taxele specifice țării importatoare. Pentru a putea funcționa. Cea mai amplă uniune vamală este cea a Uniunii Europene. Suedia. calea către 13 . conduc. Norvegia și Elveția. deoarece statele membre trebuie să adopte o politică comercială comună (care nu e obligatoriu să fie potrivită în egală măsură pentru mediul economic din toate țările membre și care presupune înființarea unor instituții de decizie cu caracter supranațional). Între timp. inițial între 7 țări (Marea Britanie. mai multe state s-au retras din AELS și au aderat la Comunitățile europene (în prezent. serviciilor și a factorilor de producție (capital și muncă). în cadrul zonelor de comerț liber. Danemarca. în următorii ani. și adoptarea unor restricții comerciale comune față de terți printr-un tarif vamal comun. celelalte state aderând pe parcurs la Uniunea Europeană. iar ca perspectivă se prefigurează Comunitatea Economică Eurasiatică. prin raportarea la zonele de comerț liber. Prima piață comună a fost realizată în cadrul Uniunii Europene (1992). totuși. astfel. De altfel. alte uniuni vamale relevante pentru regionalizarea comerțului internațional fiind MERCOSUR și Grupul Andin (a se vedea mai jos). la procese importante de liberalizare a schimburilor externe prin reduceri ale taxelor vamale reciproce. în baza unui acord încheiat încă din 1984. într-o perspectivă mai îndepărtată. Uniunea Europeană . situația este mai complicată. ulterior au aderat Finlanda. piețele interne au nevoie de politici comune (comerț. Uniunile vamale presupun. funcționează tot ca piață internă Spațiul Economic European (așa cum menționam mai sus). Prima zonă liberă de comerț constituită în perioada contemporană a fost AELS – Asociația Europeană de Liber Schimb (1960).Acordurile de schimb preferențial. iar din 1994 între AELS și UE a fost creat un larg Spațiu Economic European (SEE). chiar dacă și-au propus obiective mai ambițioase de tipul comerțului liber sau chiar a piețelor interne. concurență) și de armonizarea unui număr impresionant de politici naționale. Islanda şi Liechtenstein) care nu au vrut să participe la proiectul pieței comune din cadrul Comunității Economie Europene – CEE (a se vedea mai jos). Austria şi Portugalia.UE). cele mai multe dintre acordurile regionale actuale (în special din America Latină și din Africa). Elveţia. În prezent. au reușit doar să dezvolte schimburi reciproce în regim preferențial. un rol esențial revine stabilirii unor reguli de origine pentru a ști de unde provine un produs. Zonele de liber schimb presupun eliminarea taxelor vamale și a limitărilor cantitative între țările membre. cu un nivel supra-național de decizie din ce în ce mai puternic. și UE împreună cu 16 state din vecinătatea sudică și cea estică incluse în actuala Politică de Vecinătate. prin constituirea unei piețe interne între toate statele membre ale celor două comunități.

nenumărate grupări de promovare a comerțului liber. CEFTA. Paraguay și Uruguay. din care 59% reprezintă acorduri de liber schimb). MERCOSUR – Piaţa comună a Sudului (a Conului de Sud) s-a constituit între Brazilia. Slovenia. Fosta Republică Yugoslavă a Macedoniei. Columbiei. de-a lungul timpului. și Polonia. ce țări participă. CEFTA – Acordul Central European de Liber Schimb – reprezintă un acord de comerț liber între țări care s-au angajat pe drumul aderării la Uniunea Europeană. că efectele favorabile nu se oferă de la sine. Cehia. în Sud-Estul Europei (Albania. de-a lungul timpului. Mexic și Canada. Slovacia. ANDEAN (Grupul Andin) s-a constituit ca uniune vamală în 1969 cu participarea Chile. Boliviei. MERCOSUR. perspectiva de evoluție a procesului de regionalizare fiind cea de constituire a unei largi zone de liber schimb între ANDEAN și MERCOSUR. între SUA. cum sunt aplicate. APEC (Forumul de Cooperare Asia-Pacific). deschiderea comercială a economiilor. chiar în cazul economiilor mai puțin performante. În esență. Serbia. ce politici complementare se adoptă de către statele membre. derulând reciproc 12% din fluxurile de export și 10% din cele de export. care deține aproximativ 90% din PIB-ul grupării. nu se obțin automat. Din această grupare regională au mai făcut parte. însă. ASEAN. bilateral sau multilateral. 14 . Aceste state derulează între ele însă doar 7% din fluxurile de import și export. există aproape 300 de acorduri comerciale. cele mai relevante prin rezultatele obținute fiind: NAFTA. Muntenegru și UNMIK pentru Kosovo). relevant este faptul că ele stimulează comerțul exterior. Argentina. 54% din exporturile grupării și 40% din importuri fiind fluxuri între statele membre. Croația. Economia dominantă este SUA. între timp.uniunile economice și chiar către uniunile monetare ca formele cele mai complexe de grupări regionale. în prezent. Bosnia-Herțegovina. intrată în vigoare în 1994. De reținut. precum: modul în care se constituie acordurile. Ungaria. Principalele acorduri regionale La nivel global s-au constituit. NAFTA derulează aproximativ 40% din fluxurile mondiale de export și 25% din cele de import. Ecuadorului și Peru (Chile s-a retras în 1976). aceste țări devenind. ele fiind situate. România și Bulgaria. ce relații se stabilesc cu terții. în toate părțile lumii (în prezent. țările membre derulând între ele o pondere însemnată a fluxurilor de export și a celor de import. în 1991. ci depind de un ansamblu foarte larg de factori. Republica Moldova. Principala întrebare cu privire la grupările comerciale regionale este dacă acestea sunt o cale spre un liber schimb generalizat la scară mondială sau blochează evoluția spre liber schimb promovată de procesul de globalizare. membre ale Uniunii Europene. antrenând importante procese de restructurare a economiilor pe principiile avantajului comparativ și generând efecte de prosperitate și bunăstare. NAFTA – Acordul Nord American de Comerț Liber – reprezintă cea mai mare zonă liberă de comerț. Grupul Andin (ANDEAN).

32% 100.46% 74.00% 25.23% 100. Coreii de Sud.05% 100. în prezent.25% 100.42% 92.00% 13.33% 100.79% 100.00% 25.29% 51. țările membre intenționează să se constituie într-o zonă liberă de comerț.00% 24.00% ASEAN Uniunea Europeană MERCOSUR NAFTA Sursa: WTO.79% 100.00% 53.93% 100.20% 100.56% 100. la care s-au adăugat Marea Britanie.75% 92.87% 46.00% 65.00% 24.53% 100.71% 100. Tabelul 7. Filipine.32% 100.00% 14. Putem observa că aceste țări derulează.09% 31.02% 100.00% 47. în 1989).18% 100.47% 32.00% 55.21% 84.96% 75.68% 35.00% 2005 8.00% 2009 7.00% 2010 7.00% 48.00% 67.77% 32.95% 91.12% 100.21% 74.30% 31.00% 68. Indonezia.66% 100.00% 49. existând și perspective serioase de creștere în condițiile în care se va reuși constituirea unei zone efective de comerț liber.67% 100.94% 85. Italia.49% 31.00% 68.88% 87.00% 68.00% 67.67% 33.91% 100.98% 92.75% 75. spre exemplu.00% 2011 7. Indiei. subliniind gradul ridicat de integrare comercială în ceea ce privește piața unică europeană și zona de liber schimb nord-americană.00% 24. Japoniei. Australiei și Noii Zeelande. Datele prezentate în tabelul următor evidențiază ponderea semnificativă pe care comerțul intra-grup o deține în totalul comerțului exterior al membrilor principalelor grupări regionale.25% 100. Olanda și Luxemburg („cei 6” reprezentând țările fondatoare).33% 74.64% 87. Cambodgia. Tailanda.56% 86.44% 100.67% 84.82% 44.00% 66. Belgia.00% 2006 7. Laos.35% 100.13% 100.00% 12.68% 51. Vietnam. 27 de țări din Europa: Franța.04% 100.77% 44.33% 100. Germania. Structura comerțului exterior al principalelor grupări regionale Gruparea regională Comunitatea Andină Destinaţia exporturilor Intra-trade Extra-trade Total Intra-trade Extra-trade Total Intra-trade Extra-trade Total Intra-trade Extra-trade Total Intra-trade Extra-trade Total 2004 8.00% 55.58% 100.08% 100. Comerțul in interiorul grupării reprezintă 71% din totalul fluxurilor de comerț ale statelor membre și 72% din totalul fluxurilor de import.30% 34. Malaezia. cu participarea Chinei.92% 52. între ele.00% 15.5 % (față de 16.34% 48.51% 100.69% 100.80% 75. peste un sfert din totalul fluxurilor de comerț exterior. ASEAN (Asociația Națiunilor Sud-Est Asiatice) s-a format în 1967 pentru a promova comerțul liber între statele membre și include.44% 92. Myanmar.75% 50.00% 12.00% 25.06% 100. Singapore.00% 64.13% 100.13% 85. Ca perspectivă.00% 2008 7.9%. până în 2015.00% 51. 10 țări – Brunei.92% 100.44% 100.25% 100.00% 25.00% 15. Danemarca și Irlanda în 1973.56% 74. Cazul Uniunii Europene Uniunea Europeană include.54% 100.87% 92. în prezent.70% 100. media taxelor vamale reciproce fiind de doar 5.36% 100.70% 100.00% 25.08% 92.65% 91.07% 84. Grecia în 1981.31% 74.00% 48.23% 100.00% 14.APEC – Cooperarea Economică Asia-Pacific (grupare constituită ca forum de cooperare pentru promovarea comerțului liber) – include în prezent 21 de state membre (de pe coasta Oceanului Pacific) și deține 45% din comerțul mondial cu produse manufacturate. Spania și Portugalia 15 .87% 100.00% 15.00% 2007 7.

procesul de integrare propus nu a urmat. Lituania. Cu toate realizările primilor ani. competiția între actorii economici. Muntenegru. calea stabilită prin tratatul Comunității Economice Europene. Turcia. Letonia în 2004 și România și Bulgaria în 2007. Polonia.1951). nivelul protecției este relativ redus.1957) și o comunitate economică (CEE . o comunitate pentru energie atomică (EURATOM . Islanda. Fosta Republică Yugoslavă a Macedoniei. Altor 9 țări UE le-a deschis perspectiva aderării: Croația – care va adera la 1 iulie 2013. Debutul procesului de integrare a țărilor UE se plasează în deceniul 6 al secolului trecut. serviciilor. în mai mică măsură. au adoptat o politică agricolă comună. inovarea și dezvoltarea tehnologică. în timp ce pe piața bunurilor statele adoptau nenumărate bariere de protecție. având rolul cheie în realizarea obiectivelor de integrare ale statelor membre. în timp ce principalii parteneri externi sunt SUA și China. Ungaria. o uniune vamală. Bosnia-Herțegovina și Kosovo. altele decât taxele vamale. Cipru. Prin liberul schimb în domeniul bunurilor. programul pieței interne a fost relansat. Slovenia. Cele 3 comunități propuneau integrarea piețelor și a politicilor țărilor membre în domenii specifice în cazul primelor două și pe ansamblul economiei în cazul ultimului tratat. libertatea de circulație a serviciilor și a capitalurilor fiind departe de fi finalizată. Finlanda și Suedia în 1995. Deși își păstrează protecția față de terți. spațiul economic european fiind unul dintre cele mai deschise către concurența externă (aproximativ 4% pentru produsele industriale și 16% pentru cele agricole). Slovacia. Cu o populație de aproximativ 500 de milioane de locuitori (7% din populația lumii). în prima etapă. odată cu intrarea în vigoare a Actului Unic European (prima revizuire importantă a tratatului CEE).în 1986. Pentru a atinge obiectivele stabilite au creat. Malta. statele membre propunându-și să constituie o piață comună pentru a-și crea bazele prosperității economice și pentru a garanta un climat de pace și securitate pe continent. având punctul de plecare în 3 tratate: un tratat pentru o comunitate europeană în domeniul cărbunelui și a oțelului (CECO . țări potențial candidate. Austria. După 1987. Serbia (cu statut de țări candidate) și Albania. Deceniul 9 găsea Comunitatea Europeană într-o criză majoră de integrare. în prezent. capitalurilor și forței de muncă. însă. peste 70% din comerț derulându-se între statele membre. cât și la cele de export.1957). Republica Cehă. cu o rată medie a protecției pentru produsele manufacturate de numai 3%. Estonia. piața internă fiind finalizată în 1992. piața internă favorizează specializarea. Cel mai important dintre tratate a fost cel al comunității economice. 16 . cu 20% atât la fluxurile de import.000 euro. UE participă. cu un important potențial de creștere și dezvoltare. au elaborat un regim comun al concurenței și au armonizat o serie de politici necesare funcționării pieței interne. stimulează creșterea economică. un PIB total de peste 12. decât economia SUA. însă.000 miliarde euro (mai mare decât al SUA) și un PIB mediu pe locuitor de 24. Uniunea Europeană reprezintă una din cele mai dezvoltate zone economice ale lumii.

componenta principală a balanţei de plăţi. totodată. Într-o formă schematică. politica comercială. UE reprezintă cea mai elaborată formă de regionalizare economică. în principal. peste 80% din mediul legislativ intern al unei țări din spațiul euro. balanţa veniturilor şi balanţa capitalului. ale unei ţări cu restul lumii. Euro este folosită în tranzacții de peste 60% din populația UE și ca monedă de rezervă valutară în proporție de 26% la nivel internațional. puterea de decizie se împarte între UE și statele membre (agricultură. dar mai ales. Ele reprezintă importante instrumente de cunoaştere a nivelului şi structurii economiei mondiale. respectiv atât în creditul. balanţa de plăţi se compune din: balanţa comercială în sens restrâns (exportul şi importul de mărfuri). cât şi în debitul acesteia. În această evoluție către forma cea mai avansată de integrare economică. perspectiva fiind cea a unei uniuni politice. în balanţa comercială şi în balanţa de plăţi externe.economic în care se înscriu şi se compară importul şi exportul de mărfuri ale unei ţari pe o perioadă de timp determinată. ducând spre constituirea unei organizații cu pronunțat caracter supranațional. diferite acorduri internaționale). în care un grup de economii au cunoscut un nivel atât de puternic de liberalizare și de integrare. în încercarea de unificare internaţională a acestei proceduri. care a intrat în funcțiune în 2002 prin adoptarea EURO ca monedă unică pentru o parte din statele membre. transporturi. Este singura experiență de acest tip la nivel internațional. Balanţa comercială este un tablou statistico . un manual al balanței de plăți. Astfel. dintr-o perioadă dată. în mai multe ediţii. complementar pieței interne. Comunitatea Economică și Monetară a Africii Centrale sau Uniunea Economică și Monetară a Africii de Vest). spre exemplu. conservarea resurselor biologice ale mării. Până acum nu s-a reușit realizarea unei structuri a balanţei de plăţi unanim acceptate. a eficienţei participării statelor la circuitul economic mondial. mediu. un an. Balanța comercială și de plăți externe Participarea fiecărei ţări la fluxurile economice internaţionale îşi găseşte expresia. reprezentând. Ţările membre ale FMI sunt obligate să întocmească 17 . FMI elaborând. reglementările comune influențând. Tratatul de la Maastricht (1992) a propus realizarea unei uniuni monetare. UE a dezvoltat un sistem de instituții supranaționale foarte puternic. de regulă. altele). de regulă. politica socială. Balanţa de plăţi externe reflectă sintetic ansamblul încasărilor şi plăţilor determinate de tranzacţiile reale şi financiare. în care se precizează ca înregistrarea tranzacţiilor economice trebuie să se facă după principiul contabilităţii în partidă dublă. după dolarul american. o uniune economică și monetară. Pentru cea mai mare parte a politicilor. în care integrarea piețelor a fost însoțită de un amplu proces de integrare a politicilor statelor membre. politica monetară pentru țările din zona euro.În procesul de integrare europeană. deși și alte acorduri regionale și-au propus constituirea de uniuni economice și monetare (spre exemplu. fiind a doua monedă de rezervă a lumii. dar există și un număr important de domenii în care Uniunea are competențe exclusive (deciziile privind uniunea vamală și cele patru libertăți de circulație din cadrul pieței interne. un an. balanţa serviciilor.

pe cât posibil. fiecare stat să promoveze o politică de echilibrare a balanţei sale comerciale. 2. fie pentru un anumit produs: Valoarea exporturil or Rata de acoperire = ⋅ 100 Valoarea importuril or Balanţa comercială reprezintă un indicator semnificativ. telex. Această politică este necesară şi atunci când trebuie rambursată datoria externă datorată unor balanţe comerciale deficitare anterioare. în prealabil. servicii de depozitare a mărfurilor în străinătate. telefoane. Și balanţa comercială cronic excedentară îşi are limitele ei. O balanţă comercială cronic deficitară face ca statul respectiv să folosească fonduri valutare din excedentele altor posturi ale balanţei de plăţi. telegraf. a fost realizată rezerva valutară necesară pentru garantarea convertibilităţii. iar societăţile multinaţionale produc tot mai mult în alte ţări. servicii. asigurarea şi reasigurarea mărfurilor. O politică economică sănătoasă obligă orice stat să depună eforturi pentru promovarea exportului de bunuri materiale cu un grad de prelucrare cât mai ridicat. Pentru a măsura gradul de echilibru al schimburilor comerciale se determină rata de acoperire. Balanţa contului curent – include: 1. balanţa comercială nu mai poate exprima corect starea economiei. prin practicarea unei politici de promovare intensă a exporturilor şi realizare a unor balanţe comerciale anuale active. mai ales pentru ţările în curs de dezvoltare. Nimeni nu urmăreşte să exporte cât mai mult şi să importe cât mai puţin. ele fiind. dar aceasta după ce. O politică înţeleaptă este aceea de a avea o balanţă comercială echilibrată. diverse lucrări efectuate în străinătate de construcţii-montaj. prestaţii străine pentru promovarea 18 . asistenţă tehnică. clasificate în funcţie de gradul de prelucrare sau de ramura din care provin. şi nu de capital. iar o altă parte în alte ţări (ce apare ca export al ţării gazdă). fie pe ansamblul balanţei comerciale. decontări legate de turism şi activităţi de tranzit. întrucât ele sunt mari exportatoare de capital. este necesar ca. comisioane plătite reprezentanţilor străini. Balanţa comercială reflectă încasările din exporturi şi plăţile pentru importuri de mărfuri corporale. Schema preconizată de FMI cuprinde următoarele posturi: I. Balanţa serviciilor cuprinde încasările şi plăţile rezultate din activităţile de prestări de servicii în relaţiile cu străinătatea. Din punct de vedere al comerţului internaţional. Aceasta oferă posibilitatea formulării de concluzii pertinente cu privire la raporturile de schimb pe ramuri economice şi pe ansamblu.balanţele de plăţi anuale corespunzător formei preconizate de manual şi să le prezinte pentru analiză şi integrare. Principalele posturi ale acestei balanţe cuprind încasări şi plăţi provenind din: decontări ale caselor de expediţii şi transporturi. în special. Faptul este destul de grav dacă plata importurilor se face din credite atrase sau din rezerva oficială. Pentru ţările dezvoltate. producţie pe care o parte o vând chiar în ţara de origine (se înregistrează ca import). decontări ale administraţiilor de poştă. unde comerţul exterior are o importanţa mai mare. exportatoare de mărfuri. Foarte importantă este prezentarea sa pe grupe de mărfuri. radio şi televiziune.

pensii etc. inclusiv creditele FMI. turismul deţine o pondere de 20-30%.161 3. Tabelul următor prezintă balanța contului curent pentru România (2011 și 2012). Balanţa veniturilor reflectă încasările şi plăţile cu titlu de venituri. iar plăţile pentru serviciile străine. inclusiv dobânzile aferente.517 52. Tabloul este completat de un deficit de aproape 2 miliarde euro în ceea ce privește balanța veniturilor și de un excedent consistent de peste 3.253 2.FOB) b.274 7. Bunuri și servicii a. Sunt ţări.939 1.019 4. În cadrul comerţului internaţional invizibil.transport . Balanța contului curent a României (milioane euro) CREDIT 59.913 1. Spania. un export invizibil.424 4. putând observa existența unui deficit comercial semnificativ de peste 7.683 6. Venituri C.409 340 883 -389 -154 -2. Principalele sale capitole sunt: 1. 3. cum ar fi cele rezultate din comerţul cu dreptul de proprietate industrială şi intelectuală.alte servicii B.455 59.251 1.128 4.007 1. donaţiilor şi ajutoarelor publice sau private. Balanţa mişcărilor de capital pe termen lung .313 578 926 -296 -52 -1.735 -7. Bunuri (exp. aur. Balanţa transferurilor unilaterale .560 45. consulare. 3.FOB-imp. în fapt. cheltuielile de întreţinere a reprezentanţelor diplomatice.349 5. Transferuri curente Sursa: BNR II.356 6. închirieri de vase maritime.481 2. Balanţa contului de capital – cuprinde intrările şi ieşirile de devize şi valute liber convertibile legate de exporturile şi importurile de capital. creanţe şi datorii în valută. Tabelul 8.227 1.069 -7. economice sau de altă natură.623 59.344 1. închirieri de utilaje etc. Servicii .sub forma despăgubirilor.596 52. succesiuni.turism-călătorii . venituri provenite din prestaţii de servicii externe.3 miliarde euro pentru bunuri și a unui excedent relativ modest pentru servicii.207 3. 4. Încasările din aceste genuri de servicii reprezintă. precum Grecia. folosesc pentru plata importului.363 CONTUL CURENT (A+B+C) A.138 1.667 3.274 5.675 2012 DEBIT 64. Turcia. 2.3 miliarde euro al balanței transferurilor unilaterale.517 2.338 CREDIT 59.190 3.include fluxurile de intrare şi ieşire a capitalurilor sub formă de investiţii directe şi de portofoliu.408 4.016 2.527 45.378 NET -5. 19 . care prin structura lor economică şi prin poziţia lor geografică.325 1.584 52. Cipru etc.938 -7.295 52. Balanţa mişcărilor de capital pe termen scurt cuprinde împrumuturile acordate sau primite pe o perioadă de până la un an.publicităţii. burse. un import invizibil. salariile repatriate de emigranţi sau plătite specialiştilor străini. Balanţa rezervelor monetare internaţionale cuprinde mişcările care au loc în rezervele valutare. mai ales din turism.039 -6.043 7.312 NET -5..716 2011 DEBIT 65. nave aeriene şi alte mijloace de transport. exclusiv creditele FMI. în bună măsură.

creşterea neraţională a importului etc. şi. cu soldurile pasive din relaţia cu alte ţări. iar dintre aceştia menţionăm: creşterea preţurilor la import şi scăderea lor la export. titlurile de valori şi creditele restituite acoperă obligaţiile de plată şi mai rămâne un excedent care permite reducerea datoriei externe. precum şi pentru plata datoriei externe. În fapt. de împrumuturi etc. se referă la excedentele sau deficitele diferitelor sale părţi componente. în vederea echilibrării balanţei de plăți. care să fie orientată spre stimularea producţiei interne în vederea valorificării superioare a resurselor naţionale şi realizarea de produse complexe care să ducă la obţinerea unor preţuri mai mari la export şi. Eventualul deficit este acoperit fie prin rezervele valutare. amortizabile pe termen lung. trebuie să se echilibreze. în urma acestei operaţiuni. serviciile făcute străinătăţii. prin aceasta. se mai adaugă: sprijinirea politicii de investiţii prin atragerea de capitaluri străine. de cele mai multe ori. noţiunea de dezechilibru al balanţei de plăţi. îi micşorează bonitatea pe plan internaţional şi. un caracter conjunctural. pe ansamblu. Teoretic. Factorii externi au. perturbă relaţiile internaţionale. obţinerea de credite de la organisme financiar-valutare regionale şi internaţionale. revoluţii. corelaţia dintre preţurile interne şi cele externe etc. greve. vânzări de aur şi 20 . nu se reuşeşte acoperirea obligaţiilor de plăţi scadente pentru mărfurile importate şi serviciile primite din străinătate. În condiţiile în care balanţa de plăţi externe a unei ţări are un sold activ. consolidarea rezervelor valutare şi posibilităţi sporite pentru exportul de capital. fie prin atragerea de fonduri străine pe calea creditului sau importului de capital. balanţa de plăţi este deficitară.Balanţa de plăţi a unei ţări poate fi: echilibrată (încasări = plăţi). cât şi cei externi. Acoperirea acestui sold pasiv va trebui să devină o preocupare de bază a politicii economice a ţării respective. ca ultimă soluţie. care trebuie să devină prioritară. activă (încasările mai mari decât plăţile) sau pasivă (încasările sunt mai mici decât plăţile). influenţa factorilor psihologici şi a mişcărilor speculative de bursă. întrucât eventualul excedent valutar este destinat fie creşterii sau reconstituirii rezervelor valutare. înseamnă. La această orientare. rezultă un sold pasiv. revolte etc. Dintre factorii interni menţionăm: reducerea exportului determinată de anumite evenimente fortuite (războaie. fie promovării exportului de capital. În cazul în care. În aceste condiţii. că exportul său de mărfuri. o balanţă de plăţi este întotdeauna echilibrată. care pot modifica cursul de schimb al valutei naţionale. emisiunea de obligaţiuni pe piaţa externă de capital. la creşterea veniturilor în valute convertibile. amânarea restiturii unor credite. Echilibrarea balanţei de plăţi generale se obţine prin compensarea soldurilor active din relaţia cu unele ţări. prin mărfurile exportate şi serviciile de tot felul pe care ţara respectivă le face străinătăţii. deoseori utilizată. scăderea calităţii producţiei destinate exportului. care. Un sold pasiv al balanţei are repercursiuni negative asupra puterii de plată în valută a ţării respective. în general.). fluctuaţiile cursului de schimb valutar. La aceasta pot contribui atât factorii interni. Dezechilibrul cel mai mare al unei balanţe de plăţi provine din dezechilibrul schimburilor comerciale. de calamităţi naturale sau scăderea sa deliberată pentru a îndestula piaţa internă. primirea de ajutoare financiare sau în mărfuri. restricţiile comerciale tarifare şi netarifare.

Totalitatea regulilor. ele pot accentua şi mai mult fenomenele de dezechilibre din economia respectivă. În condiţiile în care aceste credite nu servesc dezvoltării economice şi. în fapt. care sunt legate între ele prin intermediul preţurilor relative. stabilirea raportului dintre indicatorii unei economii naţionale faţă de cei ai altor state sau faţă de media mondială. Figura următoare prezintă evoluția cursului de schimb leu-euro și a celui leu-dolar american pentru perioada 2005-2013. Principala operaţiune în cadrul acestui mecanism este cotarea. Acesta reprezintă un important instrument al politicii economice prin care se poate influența activitatea economică şi. Cotarea poate fi indirectă şi directă. instrumentelor şi acţiunilor care guvernează formarea şi mişcarea cursului de schimb alcătuiesc mecanismul cursurilor valutare. Această cotare este practicată de majoritatea ţărilor. stimulării producţiei naţionale pentru export. Cursul de schimb reprezintă preţul unei unităţi monetare exprimat în altă monedă. Cotarea indirectă este practicată în Marea Britanie. Cursul de schimb valutar Schimburile economice internaţionale implică utilizarea mai multor monede naţionale. Cotarea directă este dată pentru o unitate sau 100 unităţi în moneda străină.8559 Euro. 1$ SUA = 3. Prin acesta se asigură transferul capacităţii de cumpărare între monedele naţionale.metale preţioase din rezervele naţionale. Însă echilibrarea balanţei de plăţi externe pe calea atragerii de credite străine înseamnă. respectiv acea operaţiune prin care se stabileşte cursul de schimb. fiind luate în considerare mediile lunare ale valorilor zilnice ale fiecărui curs de schimb. De exemplu. prin aceasta.4088 lei. transformate în sumă corespunzătoare în monedă naţională. denumite cursuri de schimb. el fiind cel care redă modificarea cursului de schimb. normelor. balanţa de plăţi a unei ţări. ea arătând câte unităţi monetare străine se obţin pentru o sumă fixă în moneda naţională. Mărimea variabilă este aceea a echivalentului în moneda naţională. mai ales. la Londra 1 liră sterlină = 0. el mijlocind. Canada şi Australia. De exemplu. În acest caz mărimea fixă este aceea a monedei naţionale. pe piaţa valutară din România la 19 martie 2012. de exemplu. 21 . trecerea asupra viitorului a unei părţi din sarcinile şi obligaţiile actuale.

05.05.01.01.2009 01.09.0000 2. iar cursul de schimb rămânea. 2.0000 0.2011 01.05. principalele monede cu largă circulaţie internaţiuonală au fost scoase din sistemul 22 .01.2006 01. Dacă tendinţa cursului de schimb era de depăşire a uneia dintre limitele stabilite.0000 01. Limitele de fluctuaţie erau denumite limite de intervenţie.05.2011 01.2005 01. Cursurile de schimb stabilite de piaţă de numesc cursuri de piaţă.2010 01.09.2008 01. dintre care cel mai reprezentativ este oferta şi cererea respectivelor monede. În condiţiile sistemului monetar internaţional care a fost aplicat între 1944 . Cursul valutar stabilit de autoritatea monetară pe cale unilaterală se numeşte curs oficial.09. Acesta poate fi curs valutar paritar sau curs valutar convenţional.09. adoptat în cadrul diferitelor sisteme monetare.01. autoritatea monetară era obligată să pună în vânzare din rezerva oficială valuta prea solicitată sau invers. deoarece respectarea lor presupunea intervenţia pe piaţă a autorităţii monetare (în general banca centrală).5000 0. pentru o perioadă. După 1973.2007 01.0000 4.2010 01.5000 1. să cumpere valuta prea mult oferită.0000 3.2013 lei data Evolutia cursului leu-euro Evolutia cursului leu-dolar american Sursa: BNR.2009 01.2011 01. Pe piaţă cursul de schimb poate fluctua de la o zi la alta în funcţie de diverşi factori. admiţându-se o mişcare limitată a acestuia faţă de paritate sau de cursul central (1%.2012 01.2009 01. sociali şi instituţionali.2007 01. interni şi externi.2005 01.05. În prezent.2012 01. cursurile valutare pot fi fixe.01.2006 01.01. echilibrul între cerere şi ofertă era restabilit. Această accepţiune a fost valabilă pentru perioadele etalonului aur şi aur .2005 01.Fig.5000 3. politici.09.2008 01. În funcţie de regimul de variaţie a cursurilor de schimb. Cursul valutar convenţional este stabilit unilateral de autorităţile monetare naţionale în funcţie de diverşi factori economici. 1.05. Cursul valutar paritar este stabilit pe baza parităţii legale directe a monedelor în cauză. iar între 1971 . cursul de schimb a avut un caracter fluctuant.2010 01.25%). ce coincidea cu paritatea metalică.devize. fie de piaţă. Prin această intervenţie. nu se mai utilizează.2012 01. Cursurile valutare pot fi stabilite fie de stat.2007 01.09.5000 2.01.5000 4.05. Într-o economie de piaţă există rareori cursuri de schimb fixe.2006 01.09. ca urmare a desfiinţării în practică a parităţilor metalice. fluctuante şi flexibile.09.01.2008 01. între limitele admise.01.05.1971.0000 1.1973. Evolutia cursului de schimb leu-euro si leu-dolar (medii lunare) 5.

cursurilor fluctuante şi au trecut la regimul cursurilor flexibile. Pe abscisă se reprezintă cantitatea de valută cerută şi oferită iar pe ordonată costul (preţul) valutei exprimat în unităţi monetare naţionale respectiv cursul de schimb (Figura 2). asupra cursului de schimb. în funcţie de cerere şi ofertă. Întrucât produsele naţionale devin relativ mai scumpe. crescătoare. o inflaţie mai slabă într-o economie decât în alta se traduce printr-o deplasare spre stânga a curbei cererii de valută şi spre dreapta a curbei ofertei. ceea ce va antrena creşterea importurilor. ceea ce va antrena scăderea cursului de schimb. determinând diminuarea exporturilor. 23 . În vederea restabilirii egalităţii între oferta şi cererea de valută. ceea ce determină o sporire a exporturilor ţării respective şi. cursul de schimb va creşte. Cu cât preţul acesteia (cursul de schimb) exprimat în monedă naţională creşte. deci. prin care cursul de schimb se formează liber pe pieţele valutare. În acelaşi timp. respectiv inflaţia este mai puternică în acea ţară decât în alte ţări. Catitatea cerută de valută se va diminua. agenţii economici naţionali vor avea tendinţa să apeleze într-o măsură tot mai mare la pieţele externe. Agenţii economici interni vor avea. Graficul următor ilustrează mecanismul stabilirii cursurilor de schimb intr-un regim în care acestea sunt flexibile. tendinţa de a substitui bunurile importate cu produsele interne. Curba ofertei de valută este. serviciilor se vor apropia (Fig. 2. mişcarea sa fiind teoretic nelimitată. chiar dacă statele îşi rezervă dreptul de a interveni pe piaţă pentru a-l influenţa în funcţie de interesele lor. Fig. Curba cererii de valută este descrescătoare. în aceste condiţii. cu atât importurile devin mai scumpe în raport cu bunurile produse în ţară. a cantității oferite de valută a acelei economii naţionale. în timp ce curba ofertei de valută se va mişca spre stânga. Curba cererii de valută se va deplasa spre dreapta. Cursul de schimb de echilibru Cu ajutorul graficului prezentat se poate studia efectul unei creşteri mai puternice a preţurilor interne decât a celor externe. Aceasta va permite reajustarea preţurilor interne astfel încât preţurile bunurilor. Cursul de schimb de echilibru este cel ce permite egalizarea cantităţilor oferite şi cerute de valute. Invers. pentru agenţii economici străini produsele naţionale devin relativ mai ieftine. deci. în timp ce agenţii economici străini vor solcita tot mai puţin produsele naţionale. 3).

iar creşterea lor reprezintă o revalorizare. pe termen mediu şi lung. Chiar dacă ţara respectivă importă mai puţin. pentru cumpărătorii străini. creşte. în timp ce mărfurile produse în ţară sunt relativ ieftine. nu se pot neglija anumite efecte secundare ale devalorizării. Px P unde: Csr . Firmele vor reacţiona la această creştere a costurilor sporind preţurile lor (inflaţie prin cost).cursul de schimb nominal. se vor diminua. P – prețurile produselor în ţară. Într-un regim în care statele stabilesc cursuri oficiale. se utilizează conceptul de curs de schimb real.Fig. produsele importate cu cele interne.preţurile produselor în străinătate. dacă respectivul curs este scăzut. Ei vor decide să cumpere aceste produse în cantităţi din ce în ce mai mari.cursul de schimb real. preţurile produselor ţării pentru care moneda s-a devalorizat. Aceasta se accentuează dacă există în ţara respectivă un sistem de indexare automată C sr = C s 24 . atunci mărfurile străine sunt relativ scumpe. Prin urmare. În cadrul unui sistem în care cursurile de schimb sunt fixe. în special al materiilor prime. Acest efect inflaţionist este cu atât mai important cu cât ţara respectivă este mai mică şi nu are posibilitatea să substituie. costul produselor importate. Însă. Efectul inflației asupra cursului de schimb Pentru a calcula în mod corect repercusiunile cursului de schimb asupra competitivităţii acelei economii. Scăderea cursului de piaţă al unei monede reprezintă o depreciere a acesteia. Dacă cursul de schimb real este mare. care ţine cont de evoluţia posibilă a preţurilor produselor interne faţă de a celor din străinătate. 3. Px . o parte mai mare a cererii interne se orientează spre produsele interne. scăderea acestora poartă denumirea de devalorizare. iar cele autohtone sunt scumpe. marfurile străine sunt relativ ieftine. pe termen scurt o devalorizare redă bunurile naţionale mai puţin scumpe în raport cu cele produse în străinătate. Această politică are rolul de a resorbi un deficit al balanţei de plăţi. Invers. În acelaşi timp. într-o cantitate mai mare. Deci primul efect al unei devalorizări este creşterea exporturilor şi diminuarea importurilor ţării care a decis devalorizarea. după cum creşterea valorii acesteia este denumită repreciere. Cs .

177) ACORDUL GENERAL PENTRU TARIFE ŞI COMERŢ – GATT În perioada imediat postbelică. cu caracter permanent. 1999. Aceasta va antrena scăderea costurilor lor de producţie. Statele Unite propun. instituirea unei Organizaţii Internaţionale a Comerţului. În acelaşi timp. având un cadru instituţional permanent. Atunci când se analizează efectul unei devalorizări. marea majoritate de profil economic. Prin urmare. care statuează principiile. Efectele unei revalorizări sunt simetrice celor ale unei devalorizări. (Pralea. agenţii economici străini vor cumpăra mai scump produsele acelei ţări şi vor reduce importurile lor. la Geneva (august 1947) şi la Havana (noiembrie 1947 – martie 1948). nu se pot neglija următoarele aspecte: a) Chiar dacă prin prisma cantităţilor importurile unei economii se reduc în urma devalorizării. Astfel. determinând resorbirea unui eventual excedent al balanţei de plăţi. cadrul instituţional internaţional cuprinde circa 350 de organizaţii guvernamentale şi peste 3. care a convocat în acest scop trei conferinţe succesive: la Londra (octombrie 1946). constituit pe baza unui acord. în vederea atingerii obiectivelor propuse. Organizaţia economică internaţională este o formă de realizare a colaborării economice dintre ţări într-un domeniu bine definit. pentru agenţii economici străini preţul produselor importate din acea ţară se vor diminua. ANEXĂ REGLEMENTAREA MULTILATERALĂ A RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE În perioada postbelică. coordonarea eforturilor statelor pentru liberalizarea şi normalizarea comerţului internaţional nu putea fi realizată în afara unui cadru instituţional multilateral. c) Pentru ca devalorizarea să-şi atingă efectele sale pozitive. Propunerea a fost preluată de Consiliul Economic şi Social al ONU. ceea ce impune ca cererea agenţilor economici străini pentru acele produse să nu fie inelastică în raport cu preţurile lor. trebuie să antreneze o creştere importantă a exporturilor. intensificarea raporturilor dintre ţări. pe termen mediu şi lung. ceea ce este cu atăt mai dificil cu cât economia este mai mică. temporar ameninţată. o revalorizare antrenează o sporire a importurilor şi o diminuare a exporturilor. trebuie ca să fie posibilă substituirea într-o mare măsură a bunurilor importate cu cele interne. în 1945. ceea ce le va permite reducerea propriilor preţuri în vederea menţinerii părţii lor din piaţă. o ţară riscă să piardă destul de rapid avantajele pe care ea le obţine în urma unei devalorizări. b) Pentru ca o devalorizare să se dovedească eficace. aceasta nu înseamnă că ele se vor diminua şi valoric la fel. în prezent. Pentru a se întâmpla aceasta ar trebui ca importurile să scadă în cantitate în mod mai mult decât proporţional decât creşterea preturilor lor. Ca rezultat. Carta de la 25 . Pe termen scurt. globalizarea şi caracterul tot mai complex al problemelor economiei mondiale au generat puternice presiuni spre instituţionalizarea şi reglementarea multilaterală a relaţiilor economice internaţionale. p. procedurile de lucru.a salariilor în raport cu nivelul general al preţului. Cu toate acestea.000 neguvernamentale. organele şi funcţiile lor.

multilateralizarea schimburilor comerciale internaţionale. care a şi avut loc în primăvara anului 1964. avea să dureze 46 de ani. .reciprocitatea. concesiile tarifare în domenii de interes pentru ţările dezvoltate). la: .liberalizarea prin reducerea taxelor vamale şi prohibirea barierelor netarifare. GATT nu a rămas. . creând condiţii previzibile de desăşurare a schimburilor şi să promoveze în continuare negocierile pentru liberalizarea şi multilateralizarea comerţului.Havana nu a putut intra în vigoare. cât şi ca problematică (erau vizate. statutul unui organism instituţional cu aceeaşi denumire. deoarece chiar SUA. abreviat GATS (General Agreement on Trade in Services) a venit ca o consecinţă firească a ponderii importante. reguli şi discipline unanim acceptate şi respectate. În aceste condiţii. în 1995. Rezoluţia prin care s-a instituţionalizat Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare – UNCTAD (United Nations Conference for Trade and Development). a decis convocarea unei conferinţe pentru comerţ şi dezvoltare.administrarea şi facilitarea implementării acordurilor GATT. în principal. un simplu tratat de comerţ. această organizație fiind menită să asigure reglementarea multilaterală a relaţiilor comerciale dintre parteneri. CONFERINŢA NAŢIUNILOR UNITE PENTRU COMERŢ ŞI DEZVOLTARE – UNCTAD Iniţiativa creării acestei organizaţii aparţine ONU. cu o structură organizatorică proprie.nediscriminarea. ACORDUL GENERAL PENTRU COMERŢUL CU SERVICII – GATS Adoptarea Acordului General privind Comerţul cu Servicii. . ulterior. deşi era iniţiatoarea proiectului. la 30 decembrie 1964. însă. . În concordanţă cu acest obiectiv. La început. el nu presupunea ratificarea de către ţările semnatare. activitatea GATT vizează: . în principal. cu excepţia celor „furnizate în exercitarea puterii guvernamentale”. GATT a avut un caracter restrâns atât ca participare (semnatarii iniţiali au fost doar 23 de state ce deţineau 85% din comerţul mondial). care. funcţiile conferite în mod expres WTO se referă. de peste 25%. deşi conceput cu caracter de provizorat.administrarea mecanismului de coordonare a politicilor comerciale.promovarea coperării cât mai strânse cu FMI şi BIRD pentru asigurarea coerenţei politicii globale. Principiile esenţiale pe care s-a bazat. Adunarea Generală a ONU a adoptat. .asigurarea unui forum pentru negocieri interguvernamentale privind relaţiile comerciale multilaterale. încă de la început.asigurarea cadrului pentru aplicarea rezultatelor negocierilor. tratatul de comerţ multilateral conceput cu caracter provizoriu. prin crearea. . intitulat General Agreement on Tariffs and Trade – GATT (Acordul General pentru Tarife şi Comerţ) a continuat să funcţioneze. adică sunt exceptate acele servicii care nu sunt prestate pe o bază comercială şi nici în concurenţă cu unul sau mai mulţi furnizori de servicii. ca instituţie specializată și neautonomă a ONU. semnat la 30 octombrie 1947 la Geneva. cu peste 160 de membri. La recomandarea ei. care. a Organizaţiei Mondiale a Comerţului – WTO (World Trade Organization). prin instaurarea unui cadru multilateral de principii. Adoptat ca un acord în formă simplificată. El a devenit. .supravegherea aplicării regulilor de reglementare a diferendelor. Acordul este aplicabil serviciilor internaţionale din toate sectoarele. prin Hotărârea Adunării Generale din decembrie 1962. 26 . pe care serviciile o dobândiseră în totalul schimburilor comerciale internaţionale. . Menirea lui era de a elimina vidul juridic din domeniu. nu a ratificat documentul. ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A COMERŢULUI – WTO Statele participante au hotărât eliminarea situaţiei de provizorat a organismului instituţional (GATT).

Franţa. asigurărilor etc. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) își propune: . mediu. în vederea realizării cu prioritate a proiectelor de dezvoltare urgente şi eficiente în ţările membre. care sunt garantate de guvern. obiectivele FMI sunt: promovarea cooperării internaţionale prin intermediul unei instituţii care oferă mecanisme de consultare şi de influenţă în relaţiile valutar-financiare internaţionale. sprijinirea statelor membre în reducerea dezechilibrelor balanţelor de plăţi.promovarea investiţiilor străine private pe calea acordării de garanţii sau a participării la credite şi alte investiţii ale sectorului privat. cu scopul facilitării cooperării valutar-financiare dintre ţările membre. alimentaţie. telecomunicaţii. susținând diverse sectoare din economiile ţărilor membre.Agenţia de Garantare a Investiţiilor Multilaterale (MIGA) . Capitalul propriu al BIRD provine din contribuţiile statelor membre.Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) . populaţie. managementul sectorului public. în scopul eliminării deficitelor din balanţele de plăţi. a transferului de tehnologie. transporturi. reconversia ramurilor productive la nevoile de pace şi încurajarea dezvoltării ramurilor productive în ţările mai puţin dezvoltate. impulsionarea relaţiilor comerciale dintre ţările cu sisteme şi niveluri de dezvoltare diferite şi a schimburilor reciproce dintre ţările în curs de dezvoltare.sprijinirea tranziţiei statelor de la economia de război la economia de pace.Corporaţia Financiară Internaţională (CFI) .). şi a început să funcţioneze la 1 martie 1947. .coordonarea împrumuturilor acordate sau garantate de bancă cu împrumuturi din alte surse.Principalele direcţii ale reformei sistemului comercial internaţional promovate de UNCTAD vizează: aşezarea comerţului internaţional pe baze şi principii noi. BIRD acordă împrumuturi pe termen lung în vederea realizării unor programe de dezvoltare economică în ţările membre.susţinerea creşterii echilibrate pe termen lung a comerţului internaţional şi menţinerea echilibrului balanţei de plăţi prin încurajarea investiţiilor internaţionale. susţinerea expansiunii şi creşterii echilibrate a comerţului internaţional. Japonia.Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID) . . FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL – FMI Fondul Monetar Internaţional este o organizaţie internaţională creată în urma Conferinţei monetare şi financiare din anul 1944 de la Bretton Woods (SUA). Așa cum consemnează și documentele de constituire. peste 40% din capital provenind de la şapte ţări dezvoltate (SUA. Ea a fost înfiinţată oficial pe 27 decembrie 1945. petrol şi gaze. inclusiv reconstrucţia economiilor distruse de război. restructurarea comerţului cu produse de bază. Marea Britanie. asigurarea accesului ţărilor membre la resursele FMI. 27 . promovarea stabilităţii cursului de schimb şi evitarea deprecierii monedelor în scopuri competitive.Centrul Internaţional de Soluţionare a Litigiilor privind Investiţiile (CISLI) 1. BANCA MONDIALĂ Grupul Băncii Mondiale este format din: . protecţia socială. politicile economice. facilitarea realizării unui sistem multilateral de plăţi privind tranzacţiile curente dintre ţările membre. dezvoltare urbană etc. finanţării schimburilor comerciale. reglementarea comerţului invizibil (îndeosebi a transporturilor maritime. . precum: agricultura. a fluxurilor de ajutor pentru dezvoltare etc. . finanţe. electricitate. restructurarea comerţului cu produse manufacturate. dezvoltarea ramurilor productive din ţările membre şi ocuparea forţei de muncă. Germania. Canada şi Italia).sprijinirea reconstrucţiei şi dezvoltării economiei statelor membre prin investiţii de capitaluri în scopuri productiv. când 29 de ţări au semnat şi ratificat acordul de la Bretton Woods. sănătate.

Agenţia emite garanţii. prin acord sau arbitraj. participarea capitalului străin şi promovarea competiţiei în economia naţională. lărgirea posibilităţilor de educare şi formare etc. Creditele acordate de către AID au termene mari de rambursare. Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID) a fost înfiinţată în 1960. contra riscurilor necomerciale (riscul de transfer de valută. a atenuării riscurilor necomerciale. transfer de venituri nete de la BIRD.) privind investiţiile într-o ţară membră. a impulsionării fluxurilor de capital către ţările în curs de dezvoltare şi a extinderii cooperării internaţionale. susţinerea politicilor macroeconomice şi sectoriale prin credite destinate producţiei. şi urmăreşte impactul acesteia asupra economiei ţărilor membre şi asupra mediului. Centrul Internaţional de Soluţionare a Litigiilor privind Investiţiile (CISLI) oferă facilităţi pentru soluţionarea. eficienţa utilizării şi conservării energiei. 28 . 4. Agenţia de Garantare a Investiţiilor Multilaterale (MIGA) a fost înfiinţată în anul 1988 cu scopul promovării investiţiilor de capital străin. a completării programelor naţionale şi regionale de garantare a investiţiilor. 3. în principal. în vederea creditării în condiţii avantajoase a ţărilor mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic. nu sunt purtătoare de dobânzi. . pe baza Convenţiei asupra rezolvării disputelor privind investiţiile (1966). ca agenţie interguvernamentală. inclusiv coasigurare şi reasigurare. 5. fără garanţii guvernamentale. subvenţii periodice furnizate de ţările membre dezvoltate. prin investiţii şi asistenţă tehnică. Corporaţia Financiară Internaţională (CFI) şi-a început activitatea în 1956 cu scopul de a promova dezvoltarea economică prin încurajarea extinderii întreprinderilor private în ţările membre. de către ţări dezvoltate şi în curs de dezvoltare. care vin din alte ţări membre. . investiţiilor.sprijină procesul de privatizare.stimulează investiţiile proprii. contribuţii speciale sau voluntare. război şi tulburări civile etc. a litigiilor privind investiţiile care apar între ţările membre şi reprezentanţi ai altor ţări membre.acordă sprijin în vederea finanţării dezvoltării întreprinderilor particulare prin investiţii fără garantarea rambursării de către guvern şi în cazul în care nu este disponibil capitalul privat. . venituri din activitatea Agenţiei. Se urmăresc în prezent o serie de obiective prioritare: sprijinirea luptei împotriva sărăciei prin ameliorarea serviciilor sanitare. infrastructurii. identificarea pieţelor produselor şi mobilizarea fondurilor necesare invstiţiilor în sectorul privat. Astfel. Acţionează în următoarele direcţii: . Resursele financiare ale AID sunt constituite din: subscripţiile iniţiale ale membrilor. exproprierea şi măsurile similare. îndeosebi în zonele mai puţin dezvoltate.acordă asistenţă tehnică în fundamentarea planurilor de afaceri..2. protecţia mediului înconjurător prin gestiunea resurselor forestiere. dar pentru sumele acordate se percep comisioane.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful