Curs (2)

LOGISTICA ORGANIZAȚIILOR AGROALIMENTARE

CAPITOLUL 1 NOȚIUNI GENERALE PRIVIND LOGISTICA ORGANIZAȚIILOR ECONOMICE
Cercetările de marketing în cadrul economiei de piață urmăresc o serie de acțiuni, dintre care cele mai importante sunt: dimensionarea volumului cererii actuale și potențiale; adaptarea ofertei de produse la tendințele cererii; stabilirea oportunității lansării de noi produse pe piață; optimizarea funcționalității canalelor de distribuție etc. Marketingul trebuie să răspundă la o serie de întrebări cu caracter fundamental, cum ar fi: Ce să se producă? Cât să se producă? Care este costul final al produsului destinat pieței (și inclusiv la ce preț să se vândă)? Care este piața accesibilă? Cum să se vândă? etc. Aplicarea conceptului de marketing implică găsirea unui răspuns rațional la fiecare dintre aceste întrebări, prin adoptarea unor decizii adecvate, ccea ce înseamnă că deciziile de marketing vizează o sferă largă de activități, începând cu apariția ideii de produs și terminând cu ajungerea acestuia la consumator. În funcție de modul în care sunt abordate toate activitățile componente ale marketingului se poate stabili eficiența acestui proces economic. În literatura de specialitate ideeea de practicare a unui marketing complex este concretizată sub denumirea de mixul de marketing, care are rolul de a asigura îmbinarea, în mod eficient, a politicilor de produs, preț, distribuție și promovare. În ultimul timp distribuţia mărfurilor a dobândit statutul de funcţie majoră a organizaţiei economice, reprezentând o componentă importantă a activităţilor lucrative. Tot mai mulţi practicieni şi teoreticieni în domeniul marketingului afirmă că logistica este o sursă reală de avantaj competitiv, o componentă cheie a întreprinderii economice. Prin reconsiderarea strategiei de servicii logistice pentru clienţi, organizaţia economică poate satisface într-un grad mai înalt aşteptările partenerilor de afaceri sau exigenţele segmentelor de piaţă vizate, în condiţiile diferenţierii de oferta concurenţilor.

1.1. Conceptul de logistică şi relaţia dintre distribuţia fizică şi logistică
Mutaţiile care au avut loc în privinţa abordării teoretice şi practice a fluxului fizic al materiilor prime, materialelor, semifabricatelor şi produselor finite au condus la apariţia unor noi termeni, printre care1: distribuţia fizică, logistica de distribuție, managementul materialelor, managementul marketingului, managementul logistic, managementul lanţului de aprovizionarelivrare etc. Deseori, aceşti termeni sunt consideraţi sinonimi, fiind utilizaţi pentru a descrie aproximativ acelaşi domeniu tehnico-economic, cunoscut sub denumirea de logistică. Cea mai mare parte a specialiștilor în domeniu consideră că aceşti termeni sunt intr-o relație de substituire, în schimb alții autori acordă o semnificaţie diferită fiecărui concept menţionat şi sunt de părere că nu există o definiţie unică, completă și perfectă a acestora, ce poate fi aplicată oricărui bun economic sau tuturor întreprinderilor. Terminologia încetează să fie o problemă numai dacă se presupune că există o accepţie comună, conform căreia fiecare termen se referă, în general, la un set cuprinzător de activităţi economice legate de mişcarea şi stocarea produselor şi informaţiei 2. Aceste activităţi sunt desfăşurate pentru a îndeplini două obiective majore, și anume: oferirea unui nivel adecvat de
1

Carmen Bălan, Logistica- parte integrantă a lanțului de aprovizionare-livrare, Editura URANUS, București, 2006, pag.11. 2 C John Langley Jr., The Evolution of the Logistics Concept, Revista ”Journal of Business Logistics”, septembrie 1986.

servire a consumatorilor (utilizatorilor) şi crearea unui sistem logistic care să asigure conformitatea globală cu cerinţele clientului. Termenul „logistică” a fost utilizat pentru prima dată în domeniul militar. La începutul secolului XX, logistica era considerată acea ramură a artei războiului, care se ocupă de mişcarea şi aprovizionarea armatelor3. În timpul celui de-al doilea război mondial, armatele participante au elaborat şi utilizat diferite modele de sisteme logistice, pentru ca produsele să ajungă la locul potrivit, atunci când era necesar. Începând cu anii ”90, termenul logistică este larg utilizat în domeniul militar pentru a defini activitatea de asigurare materială, tehnică şi medicală a trupelor (hrănire, echipare, aprovizionare cu tehnică şi materiale de tot felul), inclusiv transportul şi cazarea acestora 4. Totodată, în mediul militar, se utilizează şi conceptul de sistem logistic, pentru a desemna ansamblul organelor, formaţiunilor, mijloacelor şi activităţilor implicate de această componentă a artei militare. În perioada care a urmat celui de-al doilea război mondial, conceptele şi metodele logistice au fost ignorate temporar, pe plan mondial, pe fondul unei tendinţe de dezvoltare a activităţii economice. Firmele producătoare aveau ca principal obiectiv satisfacerea cererii sporite de mărfuri din anii postbelici. Reuşita în afaceri depindea, aparent, numai de capacitatea de a onora cererea pieţei, în primul rând din punct de vedere cantitativ. Recesiunea economică din a doua jumătate a anilor ’50 şi reducerea profiturilor firmelor iau constrâns pe oamenii de afaceri să identifice modalități de raționalizare a costurilor, apte să menţină sau să sporească eficienţa activităţilor economice proprii. Astfel, numeroşi operatori economici au început să ia în considerare potenţialul nevalorificat din domeniul distribuţiei fizice, respectiv al fluxurilor fizice orientate spre organizațiile economice cliente din aval. Conceptul de distribuţie fizică a fost larg utilizat decenii de-a rândul, înainte ca termenul logistică să fie frecvent folosit de către specialiștii din domeniu. Treptat, utilizarea termenului logistică s-a extins în toate activitățile economice desfășurate pe plan mondial. În anii ’80 ai secolului XX, de exemplu, eforturile de eradicare a foametei în Etiopia au impus aplicarea principiilor logistice în desfăşurarea activităţilor de aprovizionare cu alimente. Termenul de logistică a fost adoptat în limba română din cea franceză, Dicționarul explicativ al limbii române (DEX) oferind două accepțiuni acestuia, și anume5: • logistica reprezintă ansamblul de operațiuni de deplasare, de organizare, de aprovizionare care permit funcționarea unei armate; • logistica reprezintă metodele și mijloacele care se ocupă de organizarea funcționării unui serviciu, a unei întreprinderi. În literatura de specialitate din țara noastră există mai multe definiții, cea mai cuprinzătoare, după părerea noastră, este cea conform căreia logistica reprezintă un ansamblu de activități care au ca scop realizarea celor șapte potriviri: produsul potrivit, în cantitatea potrivită, în condiții potrivite, la locul potrivit, la timpul potrivit, clientului potrivit, cu costul potrivit6.

3 4

Chauncey B. Baker, Transportation of Troops and Material, Hudson Publishing Co., Kansas City, 1905, pag. 125. Corneliu Soare, Valentin Arsene, Traian Barbu, Constantin Onișor (coord), Lexicon miliatr, Editura Saka, 1994, pag. 207. 5 Noul dicționar explicativ al limbii române , Editura Litera Internațional București, 2001, variantă electronică. 6 Liviu Ilieș, Emil Crișan, Managementul logisticii, Editura RISOPRINT, Cluj-Napoca, 2008, pag.13

Presses Universitaires de France. prelucrarea comenzilor. Această definiţie pune accentul pe următoarele aspecte: a. serviciul postvânzare şi cel legat de piesele de schimb. semifabricatele și produsele finite. Acestea sunt turbulenţe care întrerup fluxul …. realizând un nivel dat al serviciului. se înscrie şi cea a lui Peter Drucker care. . Planning. Printre primele tentative de definire a distribuţiei fizice. „Poţi privi orice afacere – în particular o afacere de producţie . 1998. desfăşurării şi controlării unui flux eficient de materii prime. coordonarea resurselor şi debuşeelor. Inc. 202.Asociaţia Americană de Marketing propune încă din anul 1948 o definiţie distribuţiei fizice care constă în: „mişcarea şi manipularea bunurilor de la locul unde acestea sunt produse la cel în care sunt consumate sau utilizate”7. manipularea materialelor. 577. Acest flux este întrerupt atunci când tăiem sau modelăm materialul. 21. previziunea cererii. negocierea sau utilizarea elementelor recuperabile. Dar fluxul trece prin toate funcţiile şi toate stadiile. controlul stocurilor. Paris. care este reprezentat de materiile prime. amploarea spaţială a distribuţiei fizice. fără ca lista să fie limitativă: tipul de servicii oferite clienţilor. b. printre care și James L. în ”Fortune”. El a considerat că distribuţia fizică implică planificarea. unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în domeniul marketingului. în scopul planificării. organizarea transportului şi transportul efectiv al mărfurilor. la cel mai mic cost. The Economy”s Dark Continent. de la punctul de origine la punctul de consum 9. Prentice-Hall. Heskett. materialele. În SUA. pag. afirma că distribuţia fizică este un alt mod de a denumi întregul proces de afaceri. cumpărările. Marketing Management. 1987. realizarea şi controlul fluxului fizic al materialelor şi produselor finite. obiectul distribuţiei fizice. asociaţie profesională fondată în 1962. care cuprinde întregul traseu de la punctele de origine la cele de utilizare. determinat de corelarea activităţilor de planificare. comunicaţiile legate de distribuţie. Există numeroase definiţii ale distribuţiei fizice. c. În 1977. însă majoritatea lor au multe puncte comune cu definiţia formulată de Philip Kotler. Implementation and Control. 7 Definitions Committee of the American Marketing Association. 1962. d. Daniel Tixier. Analysis. La logistique. reprezentat de satisfacerea clienţilor şi îndeplinirea obiectivelor de profit ale organizațiilor economice. a 6-a edi ție. 8 Peter Drucker. pe plan mondial. 103. Considerat ca fiind un termen paralel cu cel de distribuţie fizică. el consideră că procesul logistic înglobează ansamblul activităţilor implicate de fluxul produselor. 9 Herve Mathe. logistica a fost definită de numeroşi specialişti în domeniu.ca pe un flux fizic de materiale. acestea fiind motivul fundamental datorită căruia nu este condus. mărfurile returnate. Englewood Cliffs. a jucat un rol important în definirea distribuţiei fizice. Definiţia specifică faptul că aceste activităţi pot include. în 1962. 1948 Report publicat în ”Journal of Marketing”. de la punctele de origine la punctele de utilizare. 10 Philip Kotler. precum şi depozitarea şi stocarea. în vederea satisfacerii necesităţilor consumatorilor în condiţiile obţinerii de profit10. National Council of Physical Distribution Management (NCPDM). distribuţia fizică este un termen care descrie integrarea a două sau mai multe activităţi. realizare şi control al fluxului fizic al mărfurilor. pag. produse semifinite şi produse finite. alegerea amplasamentelor uzinelor şi depozitelor.. ambalajul. caracterul de proces al distribuţiei fizice. De exemplu. pag. International. conform versiunii din 1972 a definiţiei. Nu se încadrează în structura tradiţională a unei organizaţii funcţionale”8. scopul operaţiunilor de distribuţie fizică şi concordanţa sa cu scopul dual al oricărei activităţi de marketing. pag.

o serie de specialişti consideră că definiţia analizată are o serie de limite. Strategic Marketing Channel Management. considerarea informaţiilor ca o componentă importantă a fluxurilor logistice. 1992. în controlul produselor în curs de fabricaţie. putem conchide că misiunea logisticianului constă în aducerea bunurilor şi serviciilor la locul potrivit. reflectarea necesităţii de a considera fluxul total de la punctul de procurare a materialelor la punctul final de distribuţie a produselor finite.1994-219. Inc. trecerea de la conceptul de distribuţie fizică la cel de logistică. în cel de programare a utilajelor sau controlul calităţii operaţiunilor de producţie. deşi serviciile pot beneficia.parte integrantă a lanțului de aprovizionare-livrare. New York. Business Logistics Management.4-5. Încercările de delimitare a activității logistice de canalele de distribuţie i-au determinat pe unii specialişti să facă apel la un nou concept. în condiţii de eficienţă şi eficacitate.18. perspectiva managerială. în condiţiile cerute de aceștia. Logistica. importanţa acordată adaptării procesului logistic la cerinţele clienţilor. care se referă la întregul proces decizional. Editura URANUS. precum şi în asigurarea celei mai mari contribuţii la realizarea profitului organizației economice. produselor finite şi informaţiilor conexe. 13 Donald J. d. b. Third Rdition. În timp ce un canal de marketing facilitează tranzacţiile prin coordonarea produsului. În realitate. M. • Responsabilitatea privind activităţile de „întreţinere” . McGraw Hill BOOK Company. conform definiţiei. la rândul lor. Bowersox. c. 1992. de la etapa de planificare. pag. preţului şi iniţiativei promoţionale. Sunt puse astfel în evidenţă deosebirile dintre cele două tipuri de canale. pag. care. de avantajele unui bun management logistic sau se pot confrunta cu probleme logistice substanţiale. În conformitate cu definiţia formulată de această organizaţie. cel de canal logistic13. 12 Ronald H. Ballou. un canal logistic asigură disponibilitatea spaţială şi temporală a 11 Carmen Bălan.În 1991. El se va ocupa de fluxurile de mărfuri dinspre furnizori spre organizația sa şi de la întreprinderea sa la clienţi. noua denumirea National Council of Physical Distribution Management din SUA) recunoştea importanţa unui nou concept. Ei consideră că scopul principal al unui canal logistic este livrarea la timp a mărfurilor şi administrarea corespunzătoare a fluxului mărfurilor. New Jersey. Totodată. logistica este un proces care constă în planificarea. . Pe baza definiţiilor prezentate în acest subcapitol referitoare la domeniul logisticii mărfurilor. pare să se extindă la fluxul produselor în cadrul proceselor de producţie. de la punctul de origine la cel de consum. în scopul adaptării la cerinţele clientului. Enlewood Cliffs. realizarea şi controlul fluxului şi stocării eficiente şi eficace a materiilor prime. principalele argumente fiind următoarele12: • Excluderea aparentă a serviciilor . Dintre activităţile unui logistician trebuie să fie exclusă activitatea de întreţinere inclusă în conceptul militar de logistică. prestigioasa organizaţie profesională americană Council of Logistics Management (începând cu 1986. Bixby Cooper. e. Prentice-Hall International. pag. la momentul dorit de utilizatori. • Responsabilitatea logisticianului în domeniul producţiei . Printre atuurile definiţiei date de Council of Logistics Management se înscriu următoarele11: a. cel de logistică.. până la cea de control. București. 2006. specialistul în activităţi logistice nu este implicat în procese de producţie detaliate. pentru a descrie fluxurile dintre operatorii canalelor de marketing. deoarece definiţia lasă impresia că se referă doar la fluxul bunurilor.

c. Era necesară identificarea unor noi „arii critice” în activitatea firmelor. b. Donald F. a fost determinată. Se consideră că un canal logistic este un lanţ de evenimente care adaugă valoare 14. În practica distribuţiei. Rezervele de sporire a profiturilor îtreprinderilor prin îmbunătăţiri aduse procesului de fabricaţie au devenit tot mai limitate. pag. specialiştii au elaborat treptat. a transformat costurile de transport într-o variabilă dificilă. Mutaţiile înregistrate în gestiunea stocurilor. În SUA. precum şi a şocurilor petroliere din anii ’70 ai secolului XX. care să permită îndeplinirea obiectivelor de raționalizare a costurilor şi de creştere a competitivităţii produselor pe piețele interne și externe. cât şi operaţional. Johnson. Bowersox. Eficienţa activităţilor de distribuţie a fost puternic marcată de evoluţia ascendentă a costurilor de transport. în sectorul alimentar al produselor de băcănie. Numai în cazul în care tranzacţiile desfăşurate în cadrul canalului întrunesc aprecierea. Philip L. 15 James C. au contribuit la creşterea eficienţei activităţilor de producţie. Purchasing. noi metode de gestiune a stocurilor. Posibilitatea obţinerii unor economii suplimentare de cheltuieli în domeniul producţiei s-a diminuat în mod semnificativ. ca urmare a aplicării metodelor tradiţionale de distribuţie tot mai costisitoare. Septembrie. respectiv logisticii. de următorii factori15: a. Sporirea în ritm rapid a cheltuielilor de transport. Perfecţionarea tehnologiilor de fabricaţie şi preocupările pentru raționalizarea costurilor de producţie. Analiza atentă a operaţiunilor desfăşurate de întreprinderi a dovedit că distribuţia fizică oferea rezerve încă nevalorificate de creştere a eficienţei organizaţiei economice. este adăugată o valoare substanţială prin procesul logistic. valorificarea oportunităţilor oferite de modificarea cadrului legislativ şi normativ referitor la transporturi a determinat creşterea atenţiei acordate de manageri distribuţiei fizice. În a doua jumătate a secolului XX. atât la nivel strategic. Robert Monczaka. Posibilităţile limitate de creştere a eficienţei producţiei. Oak Brook. Acest fapt conduce la diminuarea ponderii stocurilor pe care detailiştii le deţin. Carter. pag. 7-8. În consecinţă. Wood. 142-146. la 10%. Datorită influenţei activităţii de stocare asupra cheltuielilor şi rezultatelor distribuţiei. valoarea reală nu este realizată până când sortimentul de produse nu este poziţionat fizic şi temporal şi nu are configuraţia corespunzătoare transferului de proprietate. s-a manifestat tendinţa de modificare a ponderii stocurilor aflate în diferitele verigi ale circuitului mărfurilor. Macmillan Publishing Company. Reevaluarea rolului distribuţiei fizice. Totodată. în condiţiile unei oferte limitate. Totodată. detailiştii se orientează spre noi tehnici de control pentru stocuri. pe fondul economiilor de scară. canalul logistic constituie sistemul major de asigurare a serviciului pentru clienţi. Manufacturing and Physical Distribution. Creşterea abruptă a preţului petrolului. Contemporary Logistics. acceptarea şi satisfacţia cumpărătorilor. 1. ei au încercat să explice corelaţiile existente între deciziile adoptate în privinţa lansării comenzilor şi a 14 Donald J. .2. în principal. Factorii determinanți în evoluţia activităților logistice Creşterea progresivă a importanţei distribuţiei fizice şi logisticii a fost generată de diverse tendinţe manifestate la nivel operaţional şi conceptual. în ”Proceedings National Council of Physical Distribution Management Annual Meeting”. a 5-a ediție. Computer Aided. 1993. New York. 1984.produselor şi serviciilor. de la 50% din volumul total al stocurilor existente în canalul de distribuţie (în perioada anterioară anilor ’50).

nivelul serviciilor oferite şi tarifele practicate. apărute ca urmare a activităţilor de cercetare şi dezvoltare. • exigenţele sporite ale comercianţilor în privinţa noutăţii şi diversităţii sortimentului oferit clienţilor. o creştere a numărului liniilor de produse. Înnoirea şi diversificarea fără precedent a producţiei de mărfuri. • amplasamentul unităţilor de producţie. . pe fondul unei tendinţe de globalizare a activităţii unui mare număr de organizații economice preocupate nu numai de piaţa internă ci şi de potenţialul pieţelor externe. în fiecare depozit sau centru de distribuţie. ceea ce a sporit interesul manifestat faţă de nevoile şi aşteptările clienţilor. • creşterea exigenţelor utilizatorilor în privinţa caracteristicilor ofertei de mărfuri şi solicitarea unor produse care să răspundă într-o măsură tot mai mare necesităţilor proprii. care nu s-au bazat pe deosebiri structurale reale sau pe modificări de esenţă. • scurtarea ciclului de viaţă al produselor şi intensificarea preocupărilor de înnoire şi diversificare. • accentuarea competiţiei între ofertanţi.stocurilor. în virtutea căruia scopul activităţilor întreprinse de organizațiile economice trebuie să fie satisfacerea necesităţilor consumatorilor/utilizatorilor şi maximizarea eficienţei (profitului). al depozitelor şi centrelor de distribuţie. Necesitatea organizării şi coordonării adecvate a fluxurilor informaţionale. Ultimele decenii ale secolului XX au fost puternic marcate de proliferarea accelerată a gamei de bunuri industriale şi de consum. la diferitele niveluri ale canalelor de marketing. Pe măsura amplificării activităţilor de distribuţie. • utilizarea unor noi surse de materii prime şi folosirea unor materiale performante. d. Îndeplinirea obiectivelor distribuţiei impunea disponibilitatea unor informaţii deosebit de necesare. • întreprinderile transportoare la care întreprinderea poate apela în vederea aprovizionării sau livrării. e. Aceste cauze au determinat adesea. în privinţa caracteristicilor funcţionale ale produselor. • dimensiunea şi structura comenzilor primite de la fiecare client. referitoare la aspecte cum sunt: • localizarea spaţială a fiecărui client. fapt reflectat de comenzile pe care le înaintează producătorilor. • costurile de transport aferente livrării mărfurilor de la fiecare depozit sau de la fabrică la clienţi. de la producător. • coordonatele spaţiale ale fiecărui furnizor. ca urmare a sporirii numărului de producători şi comercianţi. până la utilizatorul final. în lumea afacerilor. a noului concept de marketing. Această situaţie este rezultatul direct al următoarelor cauze: • perfecţionarea tehnologiilor de fabricaţie existente şi descoperirea unor noi procedee. conducerile organizațiilor economice au început să se confrunte cu un volum sporit de date şi informaţii legate de fluxul fizic al mărfurilor. • nivelul şi structura stocurilor existente în mod curent. • penetrarea tot mai largă. pentru atragerea unui număr tot mai mare de clienţi. pentru a îndeplini cerinţele diferitelor segmente de consumatori/utilizatori.

• diminuarea stocurilor necesare desfăşurării activităţii şi orientarea către sisteme de tip „just-in-time”. oferit prea târziu sau în stare deteriorată. • cunoaşterea mai exactă a cantităţii şi structurii mărfurilor (materii prime. reaprovizionare continuă („continuous replenishment”) şi reaprovizionare automată („automatic replenishment”). Informaţia a devenit. organizațiile economice cu un nivel înalt de competenţă logistică au început să dezvolte un portofoliu de soluţii logistice adaptate cerinţelor fiecărui client major. dintre care cele mai importante sunt: • analiza unui volum mare de date. nu se rezumă la fluxurile de materii prime. calculatorul a dobândit un rol important în organizarea şi desfăşurarea fluxurilor informaţionale. reacţie rapidă („quick-response”). . • diversele materiale şi produse reciclabile. cu scopul de a îndeplini aşteptările sale specifice. Calculatoarele s-au dovedit o soluţie viabilă. rezultate din procesul de producţie sau de consum. Un produs excelent. totodată. coordonata logistică aptă să genereze reduceri efective de cost. Revoluţia informaţională s-a materializat şi în aranjamente operaţionale de tip JIT („just-in-time”). Ideea de produse şi servicii cu „zero defecte” s-a extins şi la nivelul operaţiunilor logistice. desfăşurate de întreprinderilor producătoare şi cele comerciale. • posibilitatea studierii sistematice a calităţii serviciilor de distribuţie oferite clienţilor şi serviciilor prestate de furnizori. materiale. întreprinderile au beneficiat de disponibilitatea la timp a informaţiilor logistice şi posibilitatea accesului la baze de date. De exemplu. cât şi între acestea şi operatorii din amonte sau aval.f. materiale şi produse finite orientate spre avalul canalelor de marketing. codul cu bare îşi dovedeşte utilitatea pentru îmbunătăţirea performanţelor logistice. Astfel. Iniţiativele referitoare la calitate. g. h. în anii ’90. • realizarea de economii de timp. a devenit evident faptul că sistemele logistice trebuie să fie regândite astfel încât să permită satisfacerea diferitelor aşteptări ale clienţilor. În plus. adică spre furnizorii de materii prime. comunicaţia prin satelit a permis obţinerea informaţiei în timp real. în privinţa calităţii produselor și serviciilor. Transferul de date între organizații economice începe să fie facilitat de sistemul EDI (acronimul provine de la sintagma în limba engleză „Electronic Data Interchange”). fluxuri orientate spre amonte. În domeniul logistic. În locul unei singure soluţii logistice valabile pentru toate segmentele de clienţi. Utilităţile aşteptate de clienţi nu puteau să fie oferite în absenţa unei logistici performante. Ele includ. capabilă să ofere multiple avantaje. produse finite) pe care întreprinderea trebuie să le procure de la furnizori sau să le livreze clienţilor săi. atât în cadrul aceleiaşi organizații economice. Totodată. Utilizarea pe scară tot mai largă a calculatoarelor şi revoluţia informaţională. este considerat inacceptabil de consumator/utilizator. Aplicarea pe scară tot mai largă a conceptului de management al calităţii totale (TQM) a generat mutaţii semnificative în domeniul logisticii. adică spre clienţi. Activităţile de natură logistică. Preocupările pentru protejarea mediului ambiant. • identificarea furnizorilor care oferă un nivel de servire logistică inferior cerinţelor. Obiectul acestor fluxuri inverse îl pot constitui: • ambalaje recuperabile. în anii ’80 ai secolului XX. în anii ’90.

). logistice şi de facilitare. deficienţelor manifestate în utilizare. Editura URANUS. dintre care cei mai semnificativi sunt următorii16: a. magazine de vânzare. 16 Carmen Bălan. . Tipul şi gama de mărfuri oferite. Aria teritorială vizată. de a identifica parteneri şi oportunităţi de afaceri. mijloace de manipulare și transport al bunurilor etc. diversitatea şi amploarea operaţiunilor logistice sunt. mai restrânse faţă de domeniul bunurilor de consum sau industriale. Gradul de implicare în activităţi logistice. care pune accentul pe direcţionarea tuturor eforturilor organizațiilor economice spre satisfacerea mai eficientă şi mai eficace.) trebuie să permită asigurarea nivelului ţintă de servire a clienţilor.27-28. organizațiile economice cu un portofoliu diversificat de produse şi servicii trebuie să îşi adapteze sistemul logistic la particularităţile fiecărui tip de produs (de exemplu. în condiţiile obținerii profitului de către întreprindere presupune desfăşurarea unui ansamblu de operaţiuni intercorelate. lotizare. conform directivelor specifice adoptate de Uniunea Europeană). complexitate dată de specificul activităţilor de susţinere a producţiei (operaţiunile necesare pentru realizarea producției) .produsele retrase de pe piaţă. există angrosişti cu funcţii complete.). a cerinţelor clienţilor. 2006. c. de exemplu. Obiectul de activitate al firmei. atât la nivel naţional cât şi internaţional (de exemplu. Totodată. ambalarea. mixul logistic este mai complex în comparaţie cu cel specific întreprinderilor de distribuție angrosiste şi detailiste. operatorii cunoscuţi sub denumirea de brokeri nu au decât rolul de a facilita tranzacţiile dintre furnizorii şi clienţii potenţiali. d.3. în ceea ce priveşte condiţiile de depozitare. • 1. datorită defectelor constatate. b. calităţii necorespunzătoare. pentru activităţi de transport. care îndeplinesc o gamă largă de funcţii tranzacţionale. pentru operaţiunile logistice. expirării termenului de garanţie/valabilitate etc. să apeleze la firme specializate ( de exemplu. pag. brokerii nu participă la fluxul fizic al produselor şi nu deţin experienţa şi resursele necesare. manipulare. În domeniul serviciilor. Un efect similar ar putea avea şi orientarea unui număr tot mai mare de organizaţii spre conceptul de „marketing societal”. în marea parte a cazurilor. În consecinţă. în condiţiile celui mai mic cost logistic posibil. infrastructura logistică proprie a organizației economice (depozite. În plus. Mixul activităţilor logistice Realizarea misiunii logistice de asigurare a bunurilor economice sau serviciilor solicitate la momentul şi locul potrivit. într-un mod care sporeşte bunăstarea consumatorului şi societăţii în ansamblul ei. În sectorul distribuţiei cu ridicata. Realizarea unei acoperiri teritoriale pe arii mari (largi) sporeşte importanţa programării activităților logistice pentru asigurarea produselor solicitate de clienţi la timpul şi locul solicitate de aceștia. comparativ cu concurenţii. Importanţa distribuţiei inverse va spori impactul prevederilor actelor normative existente. Logistica. care constituie mixul activităţilor logistice. Spre deosebire de aceştia. transportul etc. depozitare etc. omogenizare. În cazul organizaţiilor economice producătoare. Modul în care este structurat mixul activităţilor logistice și ierarhizarea componentelor acestuia sunt determinate de o mare diversitate de factori. preferând ca. manipulare. București.parte integrantă a lanțului de aprovizionare-livrare.

Logistica.29-30.. În timp ce mediul online generează o modificare a importanţei şi modalităţilor de realizare a diferitelor activităţi logistice. gestiunea stocurilor. odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. pag. perspectiva locală asupra activităţilor logistice a fost înlocuită de perspectiva globală. după primirea comenzilor de la clienţi. De asemenea. pag. manipularea. care servesc clienţii din mai multe ţări europene. de centre de distribuţie regionale. 1. București. logistica înregistrează mutaţii de profunzime. ambalarea. asigurarea standardelor de servicii logistice are o importanţă critică pentru orice organizaţie 17 Ronald H. Se consideră că activităţile de bază sunt operaţiuni cheie. paletizarea sau depozitarea produselor. Editura URANUS. să considerăm că dezvoltarea comerţului electronic înseamnă apusul logisticii mărfurilor. de pildă. întreprinderea vânzătoare nu va mai desfăşura operaţiuni offline cum sunt. lotizarea. 1992. Tabelul nr. Mixul logistic include două categorii de activităţi. Ballou. spre deosebire de activităţile de susţinere. . transportul. Prin utilizarea site-urilor Web. Nu trebuie. Mediul online sau offline. e. Structura activităţilor de bază şi de susţinere ale mixului logistic • • • • • Activităţi de bază asigurarea standardelor de servicii pentru clienţi. Orice client interesat să cumpere un astfel de produs nu mai trebuie să se deplaseze la un magazin care să îi ofere articolul dorit. Asigurarea standardelor de servicii pentru clienţi. Aceasta a contribuit la necesitatea deschiderii. În consecinţă. Dintre componentele (acțiunile) specifice pe fiecare categorie de activităţi logistice de bază fac parte următoarele18: 1. sub forma fizică a unui SD-ROM cumpărătorului. el nu exclude operaţiunile fizice logistice offline. activităţi legate de fluxurile informaţionale logistice. care se desfăşoară în aproape orice canal logistic. Inc. cele de bază şi de susţinere 17. însă. prelucrarea comenzilor. manipularea produselor. • • • • Activităţi de susţinere depozitarea. Prentice-Hall International. renunţând astfel la menţinerea unor depozite tradiţionale la nivel local. 5.parte integrantă a lanțului de aprovizionare-livrare. 2006. Business Logistics Management. 18 Carmen Bălan. New Jersey. Proiectarea şi funcţionarea oricărui sistem logistic au ca element de referinţă un anumit nivel de servire a clienţilor. jocuri pe calculator sau creaţii muzicale. Exemplul cel mai relevant este cel al organizațiilor care oferă software. care au loc în funcţie de particularită țile proceselor economice și de condiţiile specifice în care își desfășoară activitățile organizațiile economice şi care contribuie la realizarea misiunii logistice. Enlewood Cliffs. În noua economie dezvoltată în mediul online.Pentru multe companii naționale. pe site-ul propriu al firmei vânzătoare. de exemplu. cumpărarea. Third Rdition. multe operaţiuni logistice clasice nu mai sunt necesare în cazul anumitor produse sau servicii.

deși poate fi interpretată. 2. structurate optim în funcție de particularitățile produselor transportate. • alegerea surselor de aprovizionare cele mai avantajoase din punct de vedere tehnicoeconomic (coralarea calității bunurilor cumpărate cu prețurile de achiziție ale acestora). • ajustarea nivelului de servire logistică ale organizațiilor furnizoare de bunuri și servicii. • programarea modului de realizare în timp a aprovizionării cu produse. Argumentul care justifică necesitatea activității logistice de transport este rolul acestuia în asigurarea utilităţii de timp și în menținerea integrității calitative și cantitative a bunurilor.economică. Aceste standarde stabilesc nivelul output-urilor sistemului logistic. fie prin constituirea unui parc auto propriu sau închirierea unor mijloace de transport. . semifabricate și produse finite. ca un set de activităţi de susţinere. • determinarea cantităţii economice a unei comenzii solicitate de cumpărător. transportul presupune derularea următoarelor activităţi principale: • alegerea celor mai adecvate modalităţi de transport (rutier. în funcţie de evoluţia cerinţelor clienţilor. maritim. cât și pentru produse finite destinate consumatorului final. • evaluarea şi selecţia ofertanţilor de servicii de transport. Principalele activităţi desfăşurate pentru asigurarea nivelului de servire logistică a clienților sunt următoarele: • cercetarea nevoilor şi cerinţelor clienţilor actuali şi potenţiali. referitoare la nivelul serviciilor logistice. • stabilirea nivelului de servire logistică a clienţilor (ce va fi oferit de întreprinderea furnizoare de bunuri și servicii) sau diferenţierea nivelului de servire în funcţie de cerinţele segmentelor de piaţă vizate. materiale. Transportul reprezintă un alt set de activităţi logistice fără de care produsele nu ar putea ajunge de la producător la consumatorul (utilizatorul) final. în cadrul procesul logistic. • evaluarea periodică a performanţelor furnizorilor de materii prime. 3. aerian. inclusiv stabilirea decalajului dintre nivelul satisfacțiilor aşteptate de clienți şi serviciile efectiv oferite de întreprinderile furnizoare. ci şi a costurilor pe care le implică realizarea acetor operațiuni. Cumpărarea. aparent. considerate importante componente ale misiunii logistice. nu numai a necesităţilor pieţei ţintă. feroviar. prin conducte etc). are un rol major în crearea de valoare. • stabilirea rutelor optime de transport menite să asigure cel mai redus cost de transport pe unitatea de produs transportat. În esenţă. Activităţile reprezentative pentru domeniul cumpărării de bunuri și servicii sunt: • stabilirea necesarului de aprovizionare. în funcţie de cerinţele şi aşteptările clienţilor. • evaluarea percepţiilor clienţilor în privinţa nivelului de servire oferit. Reconsiderarea importanţei cumpărării este determinată şi de promovarea perspectivei integratoare asupra lanţului de aprovizionare-livrare. Nivelul de performanţă pe care întreprinderea furnizoare de bunuri și servicii îl oferă trebuie să fie stabilit în urma unei analize riguroase. • programarea transporturilor. • consolidarea transporturilor. la care apelează organizațiile economice. atât pentru materii prime destinate procesului de producție sau de distribuție.

4. Gestiunea stocurilor este o componentă esenţială a sistemului logistic, ce oferă utilitatea de timp aşteptată de clienţi. Din perspectiva profitabilităţii activităților logistice, cheltuielile cu stocarea produselor deţin o pondere însemnată în ansamblul costurilor totale ale produselor. În privinţa gestiunii stocurilor, printre activităţile principale realizate de organizațiile economice, se înscriu următoarele: • elaborarea strategiilor și politicilor privind stocurile de materii prime, materiale, semifabricate și produse finite; • stabilirea mixului de produse care constituie stocul unei organizații (structura stocului), în funcţie de contribuţia diverselor articole la volumul vânzărilor și la realizarea profitului întreprinderii; • determinarea stocului de siguranţă şi a nivelului de reaprovizionare (mărimea stocului la care se lansează o comandă de reaprovizionare); • aplicarea strategiei „just-in-time” (JTI),care are origini în Japonia, și al cărei scop este menținerea cantității necesare de material în locul potrivit, la momentul potrivit, pentru a realiza cantitatea potrivită de produse19. 5. Prelucrarea comenzilor este considerată activitatea de bază din categoria componentelor sistemului logistic al organizațiilor economice. Impactul său asupra performanţei logistice se materializează în mărimea intervalului de timp de la transmiterea comenzii de client până la primirea mărfii, precum şi în declanşarea operaţiunilor de livrare a mărfurilor şi de oferire a serviciilor. Ca activităţi logistice cheie în această etapă pot fi enumerate următoarele: • determinarea procedurilor de primire a comenzilor de la clienți, cum ar fi: metoda de transmitere-primire a comenzilor (prin poștă, fax, telefon, mail etc); restricţiile de timp determinate de perioada de transmitere a comenzii; stabilirea cerinţelor privind mărimea comenzii, în funcție de loturile de produse disponibile etc.; • stabilirea metodelor de transmitere a informaţiilor referitoare la comenzi în interiorul organizației distribuitoare de bunuri; • definirea ordinii de prioritate în prelucrarea comenzilor transmise de clienți; • alegerea variantei de onorare a comenzilor primite de la clienți (numai din stocul disponibil, direct din producţie, din produsele aprovizionate de alți producători sau distribuitori - în cazul unei rupturi de stoc etc ). Este de menționat faptul că pentru realizarea unor activități logistice eficiente, pe lângă activitățile de bază, organizațiile economice sunt nevoite să desfășoare și alte acțiuni, considerate activităţi de susţinere. Dintre acestea cele mai importante sunt următoarele20: 1. Depozitarea mărfurilor este considerată o componentă de susţinere, deoarece nu este prezentă în sistemele logistice ale tuturor organizațiilor economice (cum ar fi, de exemplu : magazinele cu amănuntul, unitățile producătoare care nu au propriul sistem de distribuție sau cele care expun spre vânzare automobile, etc). Principalele activităţi legate de depozitarea mărfurilor sunt următoarele: • stabilirea necesarului de spaţii de depozitare a produselor; • alegerea amplasamentului depozitelor; • determinarea numărului de depozite necesar pentru păstrarea produselor;
19 20

Lee White, JTI- What is it and how does it affect DP, în ”Computer World”, June 1985, pag. 41-42 Carmen Bălan, Logistica- parte integrantă a lanțului de aprovizionare-livrare, Editura URANUS, București, 2006, pag.30-31.

stabilirea configuraţiei depozitului; amplasarea mărfurilor în spaţiul de depozitare. 2. Influenţată în mod direct de deciziile referitoare la procesul de depozitare, manipularea produselor are o pondere considerabilă în costurile logistice. Totodată, ea are impact asupra duratei ciclului comenzii şi, implicit, asupra nivelului serviciului pentru clienţi. Eficacitatea manipulării materialelor este condiţionată de următoarele activităţi mai importante: • alegerea echipamentului de manipulare a produselor (manuale, semimecanizate, mecanizate, automatizate etc); • uniformizarea încărcăturilor (consolidarea unor ambalaje de dimensiuni mici într-o încărcătură de mărime mai mare) prin paletizarea şi containerizarea produselor supuse manipulării; • alegerea variantelor de manipulare a produselor în spaţiul de depozitare al acetora • corelarea modului de manipulare a produselor cu tipurile mijloacelor de transport a acestora. 3. Ambalarea de protecţie permite ajungerea mărfurilor la clienţi, în condiţiile menținerii integrității calitative și cantitative ale acestora. Această activitate nu se referă la ambalajele individuale ale bunurilor de consum care au şi rolul de promovare a produsului. Ca activităţi legate de ambalarea protectoare, care susţin logistica mărfurilor, pot fi enumerate următoarele: • proiectarea de ambalaje care să răspundă cerinţelor proceselor de manipulare a produselor; • realizarea de ambalaje care să asigure integritatea calitativă și cantitativă ale produselor pe durata transportului şi păstrării; • asigurarea de ambalaje care să protejeze mărfurile contra pierderilor (perisabilităților) şi deteriorărilor • proiectarea de ambalaje care să asigure sănătatea produselor pe întreg lanț al distribuției (mai ales în cazul produselor agroalimentare). 4. Fluxurile informaţionale sunt o parte integrantă a sistemului logistic, care facilitează derularea tuturor activităţilor de bază şi de susţinere, motiv pentru care operațiunile aferente lor sunt considerate, de către unii specialiști, ca fiind cele mai importante din toate activitățile logistice. Disponibilitatea datelor actuale, suficiente şi relevante contribuie la creşterea eficienţei deciziilor strategice şi operaţionale. Informaţia logistică face posibilă desfăşurarea operaţiunilor de programare şi control capabile să asigure un avantaj comparativ și competitiv față de organizațiile concurente. În rândul principalelor activităţi pe care le presupune funcţionarea sistemului informaţional logistic se includ următoarele: • culegerea şi prelucrarea datelor; • analiza și interpretarea informaţiilor; • elaborarea rapoartelor necesare (de exemplu, situaţia onorării comenzilor, situaţia stocurilor, evoluția vânzărilor etc.); • stabilirea unor proceduri de stocare a datelor; • controlul fluxului de informaţii. Apartanenţa unei anumite activităţi la categoria activităţilor de bază, respectiv de susţinere nu este strictă delimitată. O activitate de susţinere poate deveni activitate de bază, în funcţie de modificările care au loc la nivelul fiecărei unităţi strategice de afaceri. Totodată, încadrarea unei operaţiuni într-o anumită categorie de activități (de bază sau de susținere) poate să difere de la o întreprindere la alta, în funcţie de obiectul de activitate al organizației economice și de

• •

particularitățile organizării procesului de producție și de comercializare a produselor realizate de acestea. CAPITOLUL II STRUCTURI DE MARKETING NECESARE ASIGURĂRII RESURSELOR MATERIALE PENTRU ORGANIZAȚIILE AGROALIMENTARE

2. 1. Rolul şi atribuţiile asigurării cu resurse materiale pentru unităţile agroalimentare
Asigurarea resurselor materiale reprezintă acea latură a marketingului agroalimentar prin care se realizeze fluxuri de resurse materiale de la producători la consumatori (utilizatori) pe baza cercetării pieţei (piaţa unităţilor agroalimentare și a celor care au ca obiect de activitate circulaţia resurselor materiale) în vederea satisfacerii nevoilor tehnice și economice ale participanţilor la fluxurile de resurse materiale. Organizațiile participante la fluxurile de resurse materiale din domeniul sectorului agroalimentar sunt următoarele: a) producătorii de resurse materiale de natură agricolă sau industrială care se adreseaza beneficiarilor din agricultură, industrie alimentară sau unități economice care au ca obiect de activitate intermedierea cu astfel de produse; b) unitățile de profil agricol, alimentar sau agroalimentar; c) întreprinderile de comerţ cu resurse materiale (comerţ cu ridicata sau cu amănuntul). Asigurarea cu resurse materiale reprezintă un proces economic complex prin care se realizează stabilirea nevoilor de resurse materiale ale producătorilor agroalimentari, organizarea circulaţiei şi utilizarea judicioasă a resurselor materiale (menite să ducă la raţionalizarea continuă a consumului de materii prime, materiale, combustibil, energie electrică etc.), folosirea intensivă a capacităţilor de producţie, atragerea în circuitul economic și în consumul productiv de noi resurse materiale, creșterea vitezei de rotație a mijloacelor circulante având ca scop final sporirea eficienței activitaţii economice. Într-o accepţiune mai sintetică, asigurarea resurselor materiale reprezintă activitatea prin care se asigură elementele materiale necesare consumului productiv, în volumul, structura, calitatea si la termenele care să asigure o activitate de producție și distribuție continuă și la capacitate maximă, cu un profit cât mai ridicat al unităților economice cu profil agroalimentar. În literatura de specialitate, ca și în practica economică au fost și sunt utilizaţi o serie de termeni similari care definesc asigurarea cu resurse materiale, cum ar fi : aprovizionarea tehnicomaterială, achiziționare, asigurare, cumpărare, alimentare, etc. Deşi este un termen adesea controversat, asigurarea nu se identifică cu nici unul din termenii enunțaţi mai sus. În această accepţiune, specialiștii de origine franceză consideră că misiunea asigurării cu resurse materiale este de a armoniza mai multe activitaţi, printre care aprovizionarea, planificarea, programarea, transportul, depozitarea, stocarea etc., în scopul păstrării echilibrului între disponibilitaţile și necesităţile de resurse materiale. Achiziţionarea reprezintă o acțiune de angajament financiar, de cumpărare de către organizațiile beneficiare a unor resurse materiale sau produse finite, fiind considerată o tranzacţie monetară efectivă. Aprovizionarea tehnico-materială reprezintă aceea formă a circulaţiei mărfurilor, care are ca obiect asigurarea organizațiilor economice cu mijloace de producție necesare (condiţie

prin accea că aceasta contribuie la aducerea în unitate a unor resurse materiale de calitate. unitaţile de comerţ tranzacţionează bunuri economice în cantiţati mari. . ceea ce se rasfrânge pozitiv asupra unor indicatori esenţiali (tehnico-economica).calitatea produselor finite. La nivelul unităţilor producătoare din domeniul agroalimentar . cercetarea pieţei de desfacere (piaţa beneficiarilor) şi apoi piaţa furnizorilor (piaţa producătorului de resurse materiale necesare agriculturii si industriei alimentare). Alimentarea reprezintă o acțiune de finalizare a procesului de asigurare. Alimentarea se realizează . La nivelul unitătilor de comerţ asigurarea cu resurse materiale vizează.gradul de utilizare a capacităților de producţie. .gradul de ocupare a forţei de muncă.costurile de producţie unitare. Totodată. în concordanță cu programele de producţie elaborate în prealabil. La nivelul economiei naţionale. deci. la creşterea cifrei de afaceri. printr-o buna organizare a asigurării cu resurse materiale se ajunge ca patricipanţii la fluxurile de resurse materiale sa-şi marească cifrele de afaceri. asigurarea cu resurse materiale joacă un rol important. . în volum și structura dorite. În acest fel.) 3 PIAŢA DE APROVIZIONARE PRODUCŢIA FURNIZORII DE RESURSE MATERIALE 4 2 PIAŢA DE DESFACERE 1 CLIENŢII 8 5 6 7 . se diminuează riscul apariţiei de goluri în desfaşurarea procesului de producţie şi se evită blocajele financiare. . la utilizarea la capacitatea optimă a mijloacelor de transport.indispensabilă oricărei activităţi lucrative) prin utilizarea planificării excesive. toate aceste fenomene contribuind la creşterea profiturilor absolute și ale ratei profitului. numai în interiorul unităţii economice prin trecerea materiilor prime din depozite la punctele de producţie (prelucrare) sau consum. Importanta asigurării cu resurse materiale este redată de aportul pe care îl aduce realizarea unei structuri optime a resurselor materiale și de calitate superioară asupra eforturilor (costurilor) și efectelor (veniturilor și profiturilor) la cel puţin trei nivele sau categorii de agenţi economici.1. 1. Prin aceste acțiuni. reparaţiile si contractele economice centralizate. şi anume : la întreprinderile agroalimentare producătoare. mai ales) și la nivelul economiei naţionale. . importanţa procesului de asigurare cu resurse materiale constă în faptul că. Importanţa activităţii de asigurare cu resurse materiale decurge și din locul pe care aceasta îl ocupa în circuitul economic al bunurilor și informațiilor de la nivel de unităţi agricole si de industria alimentară ( așa cum rezultă din fig. prin fluidizarea tranzacţiilor cu resurse materiale.profiturile pe unitatea de produs finit etc. cum ar fi : . . care sunt generate de procesul de asigurare cu resurse materiale. la unităţile de comerţ (cu ridicata. la îmbunătăţirea gradului de utilizare a capacității de depozitare.randamentele medii la procesare. ale cărei mijloace principale sunt : balanţele materiale. în structura sortimentală cerută de beneficiari şi de calitate superioară. în primul rând. se contribuie la raţionalizarea cheltuielilor de circulaţie. ceea ce duce la creşterea PIB și la creșterea ponderii acestuia în totalul PIB-ului la nivel de țară.nivelul consumurilor specifice. prin trecerea în consum a resurselor materiale aduse (primite) de la furnizori.

. atât între unitatile furnizoare şi cele consumatoare. g) ambele iau decizii care angajează viitorul întreprinderii. transmiterea comenzilor si incheierea de contracte (însoţite de grafice de livrare. f) ambele sunt supuse concurenţei acerbe existente pe piaţă. din punct de vedere cantitativ si calitativ. în timp ce marketingul vizeaza maximizarea profiturilor produselor finale. de calitate superioare la preţuri cele mai avantajoase.analiza atentă a strategiei și politicilor de dezvoltare a unităţii economice (atât pe termen scurt. efectuează studii de piaţă şi se află in căutarea (depistarea) de noi pieţe. optimizarea rutelor de transport.1. .Figura 1. activitatea de asigurare cu resurse materiale trebuie să se desfaşoare in concordanţă cu principiile marketingului. discuţii cu furnizorii.primirea și recepţia cantitativă si calitativă a resurselor materiale. din care rezultă sarcinile programului de producţie al întreprinderii agroalimentare. Pentru realizarea acestui obiectiv.determinarea suprafeţelor necesare de depozitare şi stabilirea volumului optim a stocului de resurse materiale în corelație cu acestea.cercetarea pieţei de desfacere si a furnizorilorde resurse materiale. cât şi ca posibilitate) este dată de caracteristicile comune ale celor două discipline. dintre care cele mai importante sunt următoarele: . şi anume : a) ambele sunt activități comerciale. . Din aceste considerente. . iar marketingul în avalul procesului de producţie.elaborarea unui sistem informaţional care sa reflecte starea economică şi tehnică a unităţii economice. cât si pe termen lung).stabilirea de legături reciproce. care se referă la : . c) ambele activităţi sunt purtătoare de risc. b) ambele vizează obţinerea celui mai mare efect posibil. abordarea asigurării cu resurse materiale prin cercetări de marketing (utilizând metoda aval-amonte) are drept scop aducerea în întreprindere a acelor resurse materiale care sunt strict necesare realizării programului de producţie şi de desfacere al unităţii. asigurarea urmăreşte să aducă in unitate cantităţi mari de resurse materiale. primirea de oferte de la aceștia. c) Gestionarea stocurilor de resurse materiale și produse finite care implică o serie de activităţi. primirea efectivă de la furnizori a materialelor conform graficelor de livrare etc. d) ambele activităţi urmăresc să contribuie la îmbunătăţirea imaginii întreprinderii. cum ar fi : a) Activităţi ce se desfăşoară anterioare procesului efectiv de asigurare cu resurse materiale. b) Dimensionarea și structurarea necesarului de resurse materiale. e) ambele activităţi sunt în relaţie directă cu mediul. . chiar dacă asigurarea resurselor materiale acţionează cu precădere în amonte. Fluxul de informații și de bunuri economice al unităților agroalimentare Integrarea asigurării cu resurse materiale în conceptul de marketing (atât ca necesitate. dacă este cazul). însoţită de solicitarea de oferte de la furnizori. în cadrul procesului de asigurare cu resurse materiale. se desfăşoară mai multe activităţi specifice. cu grad de complexitate si dificultate diferit. cât si în interiorul unităţilor agricole sau de industrie alimentară (între diferitele subunităţi ale acestora) etc.

și chiar eliminarea acestor fenomene negative. . particularităţi pieţei resurselor materiale sunt următoarele : a) Piaţa resurselor materiale este mai concentrata coparată cu cea a bunurilor de larg consum. În economia de tranziţie se întâlnesc atât aspecte ale circulaţiei libere. a pesticidelor şi ierbicidelor etc). cum sunt metodele ABC si maxim – minim.urmărirea si analiza stocurilor prin metode moderne moderne. creșterea concurenței pe piață. lung și anevoios de integrare în Uniunea Europeană. cum ar fi : scăderea cererii de produse pe piață. . ceea ce generează necesitatea unui studiu complex al cererii de produse intermediare. . . cât și ale celei centralizate. - 2.evaluarea furnizorilor în funcție de gradul de respectare a clauzelor contractuale.2. Cunoaşterea problemelor caracteristice ale procesului de asigurare cu resurse materiale poate genera diminuarea (în prima fază). în economia capitalistă (de piaţă) resursele materiale circulă pe baza principiilor de marketing.organizarea urmăririi realizării contractelor de aprovizionare (verificarea modului de respectare al clauzelor contractuale).analiza cheltuielilor de aprovizionare și scoaterea în evidență a posibilităților de raţionalizare sau chiar de reducere a lor (daca este posibil). b) Cererea de resurse materiale este deviată din cererea consumatorilor finali. pentru unele produse se poate vorbi chiar de oligopol al ofertanților (exemplul piaţa tractoarelor. în vederea desfăşurării unei activităţi de asigurare cu resurse materiale cu eficientă maxima etc. piaţa având un caracter liber. în timp ce în economia centralizată (totalitară) resursele materiale circulă planificat. Există deosebiri semnificative între piaţa bunurilor de consum finale şi cea a produselor intermediare. intâlnindu-se un număr mai restrâns de ofertanţi şi beneficiari. În perioadele de crize economice. care generează adaptarea ofertei de bunuri.circulaţia interioara a resurselor materiale si alimentare optima a locurilor de munca etc. mai ales in actuala etapă când ţara noastră se află într-un proces complex. centralizat. creşterea exagerată a costurilor de producție și a preţurilor de vânzare. . dirijat. asigurarea cu resurse materiale se caracterizeaza printr-o serie de aspecte mai puțin plăcute. concurenţial. care presupune desfășurarea următoarelor operațiuni mai importante: .intocmirea unor rapoarte de gestiune prin care să se determine abaterile înregistrate în etapele de implementare ale documentele de programare și stabilirea măsurile de inlăturare a acestora. care conduce la tendințe de promovare a unor măsuri de protecţionism neagreate pe piața unică europeană. Astfel. apariția de goluri în procesul de asigurare cu resurse materiale determinate de slaba putere de cumparare a unitaţilor agroalimentare etc. d) Activităţi posterioare procesului de asigurare efectivă cu resurse materiale. Particularităţile pieţei resurselor materiale Circulaţia şi gestionarea resurselor materiale se face în mod diferit în funcţie de tipul economiei existent. a îngrăşămintelor chimice. pornindu-se de la cererea produselor finite realizate cu ajutorul resursele materiale de către unitățile de producţie cu profil agroalimentar.

tinând seama de costul de achiziţie si de efectele pozitive în lanţ ale utilizării unor resurse de mai buna calitate (ex. deasemenea. mai ales la cele de lux. achiziţionarea de seminţe selecţionate de la SEMROM sau UNISEM). unele resurse materiale utilizate în agricultură au fost susţinute din bani publici (de la bugetul statului). profituri mai bune pe unitatea de produs finit etc. piaţa resurselor materiale se caracterizează prin aceea că. preferinţe. consumuri specifice mai mici. În unele cazuri tranzacţiile se încheie prin reprezentanţe comerciale. deşi preţul de vânzare se formează pe piaţa în funcţie de cerere și ofertă. Motivaţia cumpărării de bunuri destinate consumului final este subiectivă și se bazează mai mult pe argumente psihologice.Motivaţia cumpărării produselor intermediare este mai raţională. d) Tranzacţiile comerciale pentru resursele materiale necesită o perioadă mai lungă de timp. modele. mai mare când sunt utilizate resurse materiale de calitate. specializaţi în circulaţia bunurilor. de pregătirea personalului etc. iar pentru utilajele complexe se apelează la societăţi de consultanţă care oferă informaţii asupra furnizorilor și produselor sale. ci și efectul obţinut (producția medie și totală). La bunurile de consum final. atât în tehnologia practicată de unităţile productive (agricole şi alimentare beneficiare de astfel de produse). calitate superioară pentru produsele achiziționate (care determină asigurarea calității produselor finite). costul de producţie are o pondere mai mare în totalul preţului. g) Referitor la politica de preţ pentru resursele materiale preţurile sunt în mai mare măsură influenţate de costul de producţie. de piesele de schimb ce însoţesc utilajele . fără îndoială. Cererea are în acest caz un caracter ferm si formează obiectul unor contracte economice. este foarte important ca managerii organizațiilor economice de profil să-şi fundamenteze hotărârile de achiziţionare a diferitelor resurse materiale sau de producere în cadrul întreprinderii a resurselor biologice. cum ar fi: acordarea c) . tradiţii. ceea ce face ca aceasta (politica de produs) să se adapteze tehnologiilor de producţie din întreprinderea beneficiara . totuşi având în vedere destinaţia productivă a acestor produse. Costurile suplimentare efectuate în timpul negocierilor sunt compensate prin efectele tehnico-economice obţinute în urma acestora. dar cu un regim specific. In acest sens. piaţa având un caracter deschis (liber). discuţiile în vederea finalizării tranzacţiilor se desfăşoară între echipe de specialişti. Pentru sectorul agroalimentar. cât și în parametrii tehnici. analizandu-se toate conditţiile ofertei alături de calitatea resurselor materiale ca atare. atât ofertanţii cât și purtătorii cererii sunt agenţi economici autonomi. tinându-se cont de serviciile ce însoţesc livrarea unor mijloace tehnice. ferme. În acest sens. caracterul organic al producţiei determină autoproducerea într-o mai mare masură a unor resurse materiale de natura agricolă. e) In condiţiile trecerii la o economie puternic concurențială. prețul de vânzare cu amănuntul poate fi de câteva ori mai mare decât costul de producţie. nu numai efortul de achiziţie sau producţie trebuie luat în calcul. costuri reduse. are un caracter tehnico-economic şi are la bază încadrarea resurselor materiale. mod de prezentare. preţuri mai mari de vânzare pentru produsele finite. prin diverse forme . care este. ceea ce nu se întâlneşte la produsele intermediare. desing. în sensul că. În anumite perioade de timp. de asistenţa tehnică care se asigură beneficiarului in perioada de garanţie. cum ar fi : realizarea unor randamente superioare. emoţionale. în cazul resurselor materiale in comparaţie cu bunurile de consum (altfel spus marja de profit este mai mică). culoare. f) Politica de produs are ca trăsătură principala faptul că cerere este deviată din cererea de consum final.

întreaga activitate a unităţii economice utilizatoare. canalele de distribuție fiind directe. cu excepţia medicamentelor si a materiilor prime de natură agricolă (mai ales a celor perisabile). canalele sunt înguste. de asemenea. în cele mai dese cazuri. mașini și utilaje agricole. Produsele care intră în structura ofertei din cadrul pieţei resurselor materiale se particularizează și ele prin câteva trăsături caracteristice. sursele de finanțare fiind reprezentate de bugetele naționale și fondurile europene nerambursabile. b) forma. cumpără direct de la producătorul de resurse materiale sau de la reprezentanţele comerciale ale acestuia. starea fito-sanitară etc. Logistica de distribuție are. cum ar fi: gradul de germinaţie. i) Referitor la politica promoţională. regularitatea şi calitatea producţiei. În prezent. posibilităţilor de realizare a programelor de producţie si comercializarea de către unitaţile agroalimentare etc. preţurile de vânzare ale produselor finite și valoarea serviciilor. cataloage în care sunt prezentate caracteristicile tehnice ale produsului prin reprezentanţe comerciale. demonstraţii practice etc. îngraşăminte.cupoanelor pentru a achiziţiona sămânţă. încercate şi achiziţionate in funcţie de aceşti parametrii. executarea lucrărilor mecanice. caracteristicile. susținerea financiară bugetară a producătorilor agricoli din țara noastră și din Uniunea Europeană se face prin plățile directe la hectar și prin finanțarea proiectelor de dezvoltare rurală. deoarece. calitatea. cunoscut sub denumirea de unic distribuitor sau distribuitor autorizat. În cele mai dese cazuri întreprinderile care dispun de fonduri financiare. mai ales pentru liniile de fabricaţie sau utilajele agricole. politica promoţională se face prin prospecte. Distanțele parcurse de resursele materiale pot fi foarte lungi. târguri. în mod obligatoriu. de genul producător-beneficiar. . conţinutul în impurităţi. prezentarea. De asemenea. Pentru produsele intermediare. conținutul în gluten. acordarea de prime pentru producția marfă agricolă etc. cu verigi intermediare mai puţine sau fara intermediari. greutatea hectolitrică. La produsele de natură agricolă beneficiarii nu se mulţumesc cu buletine de analiză ci se efectuează analize propriu-zise de laborator (element ce poate fi prevazut şi în contract). facilitarea acordării de credite cu dobândă bonificată pentru achiziţionarea de utilaje. h) În politica de distribuţie trebuie reţinut că în cazul resurselor materiale canalele de distribuţie sunt scurte. fie la producător. În cazul unor mijloace tehnice. existând cazuri când exista un singur producător sau distribuitor în toată țara. sunt necesare operaţiuni de asisten ță tehnică pe perioada transportului şi montării. utilizarea şi randamentul resurselor materiale sunt strict delimitate din punct de vedere tehnic. Astfel la produsele de natură vegetală se stabilesc o serie de indicatori tehnici. cum ar fi: importanţa. compoziţia. expoziţii. subvenționarea prețurilor de achiziție la seminețe. Comerţul cu resurse materiale prin intermediari are o pondere mai mare pentru organizațiile agroalimentare de dimensiuni mici (cu putere de cumpărare redusă). respectiv ceva mai mulţi beneficiari (canalul de distribuție se lăţeşte către beneficiari). dintre care cele mai importante sunt : a) condiţionează. fie de cumpărător pentru ca beneficiarul să constate utilitatea acestora. demonstraţiile practice se fac. Depozitarea resurselor materiale. o serie de caracteristici aparte. fiind un numar mic de producători şi intermediari . în marea lor majoritate nu necesită operaţiuni specifice. inatalații de irigat. ceea ce face ca să fie alese. pentru produsele de consum final aceasta se realizează cu preponderenţă prin publicitate. termenele de livrare. prin locul pe care-l ocupă in procesul de producţie. pliante. Această particularitate influentează o serie de indicatori tehnico-economici.

și are ca forme principale de circulație a bunurilor economice următoarele: a) asigurarea resurselor materiale de către unităţile agroalimentare prin contracte economice directe încheiate între producătorii şi utilizatorii de astfel de produse.raţionalizarea cheltuielilor de transport. în fluctuaţiile de preţ care au loc pe piaţa. Acest aspect are semnificaţie dintr-o dublă perspectivă. . eliminând totodată intermediarii şi comisioanele ce trebuiau plătite acestora. următoarele activităţi : . în principal. de unităţile economice producătoare de resurse materiale și unităţile beneficiare (utilizatoare ) de resurse materiale (societăţile comerciale agroalimentare). precum și de intensitatea (gradul de solicitare) la care sunt supuse. Asigurarea resurselor materiale prin tranzacţii directe între întreprinderile (agenţii economici ) producătoare şi unităţile beneficiare. Acest gen de sistem de distribuţie are avantajul că se poate controla (verifica) întreg circuitul resurselor materiale. şi a celor de circulaţie. conservă o valoare reziduală atașată acestor bunuri. pe de altă parte de societăţile comerciale distribuitoare (intermediare) de astfel de produse sunt cuprinse. în strategiile pe care le adoptă deţinătorii de resurse și furnizorii acestora față de evoluţia cererii de pe piaţa etc. contextul abordării problematicii asigurarii si gestionării resurselor materiale.resursele materiale să circule pe traseele cele mai scurte . b) asigurarea prin intermediul reprezentanţelor comerciale ale unităţilor producătoare de resurse materiale. Aceste trăsături definesc. pe de o parte. din punct de vedere al lungimii unui canal de distribuţie. în buna masură. .) şi cea a producătorului (care urmăreşte creşterea responsabilității pentru buna funcţionare a produselor si pentru intervenţia rapidă și de calitate în cazul remedierii unor deficienţe intervenite pe parcurs. fără să fie afectată integritatea calitativă şi cantitativă a resurselor materiale. în principal. reprezentanţele comerciale funcționând ca subdiviziuni organizatorice . . iar. care reprezintă un indiciu foarte important pentru stabilirea coordonatelor de perspectivă ale pieţei in profil secvenţial. în raport cu schimbările ce au loc în structura şi potenţialul resurselor materiale pe care le oferă sursele de furnizare. d) resursele materiale. Toate activităţile enumerate mai sus (la care pot fi adăugate şi altele ) au ca principal scop fluidizarea circulaţiei resurselor materiale de la producătorul acestora la utilizatorul lor.creşterea operativităţii în deplasarea resurselor materiale de la producător la beneficiar etc. dacă este vorba de maşini şi utilaje agricole). Sisteme şi forme de asigurare cu resurse materiale pretabile organizaţiilor agroalimentare In cadrul preocupărilor pe care le au participanții la circuitul economic al resurselor materiale reprezentați. care apreciază parametrii produselor ce cuantifică performanţe tehnice (cum ar fi perioada de funcţionare garantată. și anume: cea a utilizatorului. de la producător la beneficiar. randamentele medii ce sunt obţinute etc. ele se manifestă diferit de la o etapă la alta. În domeniul asigurării cu resurse materiale se pot întâlni următoarele sisteme şi forme de asigurare: A.3.resursele materiale au o durata de întrebuinţare diferenţiată în funcţie de specificul procesului de producţie la care participă. după o anumită perioadă de utilizare.transportul să se efectueze în cele mai bune condiţii. c) 2. e) resursele materiale conturează o piaţă cu o structură aparte şi cu modificari relativ mai lente decât in cazul bunurilor de consum etc. în general.

ale unităţilor producătoare de bunuri economice. mai ales.centralizarea comenzilor. ceea ce însemnă că nu intră în categoria intermediarilor.2. 1. pentru fermele de subzistență (gospodăriile familiale) și pentru unităţile de prelucrare a produselor agricole care se aprovizionează direct de la producătorii care îşi vând produsele la piaţa ţărănească (formă de asigurare utilizată.4 . . Circuitul economic al asigurării resurselor materiale prin tranzit organizat Legendă: F1. 2. . apoi studiază piaţa din amonte (a producătorilor sau ofertanţilor de resurse materiale).beneficiarii de resurse materiale ( unităţile agroalimentare ). deşi sunt asigurate prin intermediul unităţilor de distribuţie. după care pune în legătură directă beneficiarul de resurse materiale (organizațiile agroalimentare) cu ofertantul de astfel de produse (producătorul de resurse materiale sau unitatea intermediară).4 . pretabilă. B) Asigurarea resurselor materiale prin societăţile comerciale intermediare (unuități comerciale de distribuţie cu ridicata. c) asigurare cu resurse materiale direct de la poarta societăţii comerciale producătoare fără a se încheia în prealabil un contract economic. Sintetizând. nu trec prin depozitele acestora .3. pe o scară restrânsă.2.asigurarea cu resurse materiale prin tranzit organizat caracterizat prin aceea că unităţile de distribuţie preiau comenzile de la unităţile beneficiare. în prezent. F1 F2 F3 F4 X B1 B2 B3 B4 Figura 2. La rândul ei această formă de asigurare are două variante . aflată pe cale de disparuție). depistează unitatea furnizoare care dispune de sortimentele de resurse materiale cerute de unităţile agroalimentare.2. . care cunoaşte următoarele forme mai importante: a) Asigurarea resurselor materiale prin tranzit este pretabilă pentru unităţile agroalimentare de dimensiuni mici şi mijlocii cu situaţie financiară slabă. d) asigurarea cu resurse materiale de la piaţa ţărănească. si anume: . circuitul economic al mărfurilor în cazul unei aprovizionări prin tranzit organizat. acesta se prezintă conform Figurii 2.2. mai ales). le centralizează.furnizorii de resurse materiale.3.transmiterea comenzilor de la beneficiari către unităţile de distribuţie. B1. Această formă de asigurare cu resurse materiale se concretizează prin aceea că produsele tranzacţionate.

urmând ca după ce marfa a fost livrată de la furnizor la beneficiar. unitatea intermediară (organizația de distribuţie cu ridicata sau altă formă de distribuitor) să achite către furnizor contravaloarea acesteia. de către beneficiar. organizează efectuarea aprovizionării . 3. de către beneficiar.2.achitarea. . . depozitării.. de către unităţile de distribuţie. Asigurarea cu resurse materiale prin tranzit achitat. contravaloarea mărfii către intermediar (vezi Figura 2.furnizorii de resurse materiale. = achitarea.stabilirea legăturii directe între beneficiarul şi furnizorul de resurse materiale. ulterior. F1 F2 F3 F4 X B1 B2 B3 B4 Figura 2.transmiterea resurselor materiale de la unitatea furnizoare la cea beneficiară 6. a pieţei furnizorilor.3..centralizarea comenzilor.3. Fiind vorba de o formă mascată de creditare a producătorilor agroalimentari. 7. care are un circuit identic al fluxurilor de informaţii și de bunuri economice ca în cazul subsistemului tranzit organizat. a contravalorii mărfii către furnizor. până la activitatea 5 prezentată în Figura 2. de către beneficiar. 4. .). 6. – studierea. . B1.. iar beneficiarul (producătorul agroalimentar) să achite.3.. întreţinerea resurselor materiale pe timpul . 2.4 . . încheie contracte cu furnizorii.studierea (depistarea ) de către unităţile de distribuţie .2. pe baza cercetării pieţei furnizorilor. 4. .stabilirea legăturii directe între beneficiar şi furnizor.3.achitarea.4 . comisioanele percepute de unităţile intermediare sunt considerabile mai mari (în această variantă) faţă de tranzitul organizat. Circuitul economic al asigurării resurselor materiale prin tranzit achitat Legendă: F1. a contravalorii mărfii către unitatea de distribuţie b) Asigurarea resurselor materiale prin depozitele unităţilor intermediare (cunoscută și sub denumirea de distribuție prin depozitele cu ridicata). stocării.3.transmiterea comenzilor de la beneficiari către unităţile de distribuţie. 5. Prin această formă de asigurare cu resurse materiale unităţile distribuitoare primesc comenzi de la diverşi beneficiari şi. 1.transmiterea resurselor materiale de la unitatea furnizoare la cea beneficiară. a pieţei furnizorilor de resurse materiale. a contravalorii resurselor materiale. transportului. de către unităţile de distribuţie.beneficiarii de resurse materiale (unităţile agroalimentare). 5.2.

. aprovizionarea cu zahăr de către unităţile producătoare de produse zaharoase. de către o întreprindere situată la distanța cea mai mare ( de obicei la capătul traseului ).aprovizionarea cu resurse materiale. care să poată fi livrate la cererea unităţilor consumatoare.aprovizionarea unităţilor agroalimentare direct de la depozitele de distribuţie.aprovizionarea. De asemenea. neomogenă din punct de vedere calitativ și redusă cantitativ (determinată de dimensiunile reduse ale exploatațiilor agricole). Pentru unităţile de procesare a produselor agricole sunt considerate unităţi integratoare societăţile comerciale de comerţ cu ridicata sau cu amănuntul a produselor alimentare. În perioada sistemului centralizat de aprovizionare tehnico . a unităţilor mai mici din aceiaşi zonă sau microzonă . cum ar fi : aprovizionarea cu cereale de către unităţile de morărit şi panificaţie. Justificarea înfiinţării şi funcţionării formei de asigurare prin unităţi distribuitoare ( depozite ) a fost dată de faptul că unităţile agroalimentare erau situate la distanţe mari faţă de unităţile producătoare de resurse materiale. iar prin înfiinţarea de organizații de distribuţie în fiecare judeţ sau la câteva judeţe (cazul FARMAVET ) a contribuit la reducerea cheltuielilor de transport (și de circulaţie în general) şi la aprovizionarea. pretabilă. pe bază de comandă.asigurarea la sediul beneficiarilor cu resurse materiale de către unităţile de distribuţie. de către o unitate agroalimentară mare consumatoare de resurse.materială a resurselor materiale au fost efectuate investiţii însemnate la nivelul unităţilor de distribuţie ( BATMA. datorită perisabilităţilor.depozitării. AGROSEM etc. prin surplusul de produse care nu s-a vândut către angrosişti şi pentru care. de asemenea. această formă de asigurare a unităților de procesare cu produse agricole este actuală deoarece oferta de produse agricole este. . ). a celorlalte unităţi agricole sau alimentare de pe întreg traseul. e) Asigurarea de resurse materiale prin bursele de mărfuri agricole . a beneficiarilor cu resursele materiale de care aveau nevoie. În decursul anilor au apărut diferite variante de asigurare cu resurse materiale. Pentru unităţile agricole sunt considerate unităţi integratoare următoarele : unităţile de prelucrare a produselor agricole. de aceea şi adaosurile comerciale percepute de către unităţile de distribuţie organizaţiilor agroalimentare ce se aprovizionează prin această formă sunt mai mari. livrarea etc. aprovizionarea cu animale în viu de către unităţile de prelucrare a cărnii etc. în timp util. d) Asigurarea cu resurse materiale prin pieţele de gros de produse agricole pretabile pentru industria alimentara. unităţilor din industria alimentară. dintre care cele mai importante sunt următoarele : . în prezent. unităţile care asigură service-ul pentru organizațiile agricole. BASPZV. recepţia. unităţile de comerţ cu produse agricole. Deși la prima vedere s-ar părea că această formă de asigurare a resurselor materiale este greu de practicat (datorită lungimii canalului de distribuţie). Cheltuielile efectuate de unităţile de distribuţie prin această formă sunt mai mari decât cele efectuate prin tranzit. . totuşi unităţile de prelucrare a produselor agricole pot beneficia de oportunitatea creată de pieţele gros. pe măsura scurgerii timpului (în aceiaşi zi comercială) preţurile se reduc devenind convenabile pentru unităţile de prelucrare (mai ales prin cantitatea mare supusă tranzacţiei). Asigurarea prin forma depozit presupune constituirea de stocuri la nivelele corespunzătoare pentru fiecare grupă de mărfuri. . în cadrul formei de asigurare prin depozit. c) Asigurarea cu resurse materiale a unităţilor agricole şi alimentare de către unităţile integratoare cu care acestea cooperează în comercializarea produselor agroalimentare.

prin modul de funcţionare. Având la dispoziţie toate aceste variante de asigurare cu resurse materiale şi beneficiind de libera iniţiativă.f) Asigurarea cu resurse materiale prin cooperativele de marketing.4. Asigurarea cu resurse materiale la sediul beneficiarilor prezintă o serie de avantaje. dar care. prin asigurarea resurselor materiale în momentele optime de execuţie a lucrărilor agricole şi în cantităţile dorite de unităţile beneficiare. a ambalării corespunzătoare. aprovizionarea prin compensare de produse etc. 2. în cantităţile. unităţile agricole şi de industrie alimentară va trebui să aleagă acea variantă de asigurare care să-i satisfacă. nu numai de a asigura stocuri pentru diferite categorii de resurse materiale ci şi organizarea unei reţele de distribuţie prin care. pe baza comenzilor primite. dintre care cele mai importante sunt următoarele: a) reducerea cheltuielilor de transport şi. datorită experienţei nefaste a cooperativizării dinanite de 1990. a cheltuielilor de circulaţie ca urmare a reducerii numărului întoarcerilor în gol. . d) reducerea pierderilor pe timpul transportului (cantitative şi calitative) datorită încărcării-descărcării mecanizate. în acelaşi timp. c) reducerea consumului de forţă de muncă şi creşterea productivităţii muncii în sectorul de aprovizionare cu resurse materiale. reprezintă un exemplu de preocupare din partea unităţilor distribuitoare si producătoare de astfel de produse pentru a se apropia cât mai mult de unităţile beneficiare în vederea satisfacerii nevoilor de consum productiv ale acestora . dar care în România. dintre care pot fi amintite: aprovizionarea prin cooperaţie sătească (cooperative de consum). să determine şi cele mai reduse cheltuieli de circulaţie. g) Alte sisteme de asigurare cu resurse materiale pentru unităţile agricole şi de industrie alimentară. a reducerii duratei transportului (mai ales pentru produsele perisabile). cooperative sau asociaţii de aprovizionare şi desfacere sau grupurile de producători. totodată. să se asigure transportul produselor la sediul beneficiarilor. Numai în aceste condiţii se poate atinge scopul final al oricărui agent economic. Asigurarea la sediul beneficiarilor de către societăţile comerciale distribuitoare sau producătoare de resurse materiale Asigurarea la sediul beneficiarilor de către societăţile comerciale distribuitoare sau producătoare de resurse materiale (cunoscută și sub denumirea de ”asigurare în circuit„) este specifică sistemului de asigurare prin depozit. constituind o preocupare a organizațiilor economice specializate pe distribuţia sau producția de resurse materiale. nevoile de consum productiv. calităţile şi structura dorite de aceştia (conform contractatelor comerciale semnate de ambele părți). reprezintă o formă modernă de asigurare cu resurse materiale practicată cu succes de către producătorii agroalimentari din Uniunea Europeană. e) sporirea operativităţii în aprovizionarea cu resurse materiale. acela de maximizare a profitului. în condiţii optime. Această formă de asigurare cu resurse materiale. b) reducerea consumului de carburanţi prin reducerea distanţelor parcurse pentru aprovizionarea unei unităţi beneficiare . este greu de acceptat de către proprietarii de terenuri agricole și de animale. aprovizionarea prin schimb de produse (barther).

consolidarea şi dezvoltarea unor întreprinderi specializate de transport a produselor intermediare (şi nu numai). deşi este considerată ca fiind o forma modernă de circulaţie a resurselor materiale. totuşi ea a mai funcţionat şi înainte de anul 1970. a unui parc propriu . trebuie luate o serie de măsuri organizatorice. Aceasta formă de circulaţie a resurselor materiale . c) Asigurarea unei logistici de distribuţie specifice acestei forme de circulaţie a resurselor materiale care presupune existenţa depozitelor de resurse materiale. Pentru funcţionarea (practicarea) formei de asigurare la sediul beneficiarilor. dar practicarea ei a fost restricţionată de criza economică din perioada respectivă. care a avut drept urmare penuria de produse intermediare pe piaţa României (și nu numai) . Pentru buna funcţionare a acestei forme de asigurare cu resurse materiale. categoria mijlocului de transport. • primirea documentelor de predare-primire a resurselor materiale de la unităţile beneficiară (cu acceptul sau neacceptul plăţii de către acestea). b) Stabilirea unor rute optime pentru deplasarea mijloacelor de transport. ceea ce înseamnă că oferta de resurse materiale să fie suficient de mare şi omogenă (mai ales din punct de vedere calitativ) pentru a satisface cererea de produse intermediare existentă la un moment dat pe piaţă. ceea ce contribuie la reducerea nivelului stocurilor la unităţile consumatoare (beneficiare) etc. dintre care cele mai importante sunt următoarele: a) abundenţa de produse. respectiv stabilirea ordinii de satisfacere a comenzilor. în funcţie de starea drumurilor. Rutele de transport sunt stabilite dus-întors. astfel încât să se poată realiza cel mai mic cost de transport pe unitatea de produs intermediar aprovizionat. însoţită de lipsa mijloacelor de transport de la nivelul unităţilor distribuitoare sau producătoare a determinat practicarea într-o mai mică măsură a asigurării la sediul beneficiarilor (deoarece transportul produselor cu mijloace de transport închiriate de la alte unităţi determinau costuri foarte mari şi creau dependenţa unităţilor distribuitoare de cele care dispuneau de astfel de mijloace auto). • centralizarea comenzilor pe categorii de resurse materiale. • urmărirea deplasării mijloacelor de transport pe rutele stabilite şi realizarea unui control permanent asupra modului de respectare a traseelor stabilite de persoanele responsabile cu această activitate. d) înființarea. Această penurie de resurse materiale. b) descentralizarea economiei (crearea economiei funcţionale de piaţă) şi libera iniţiativă a agenţilor economici pentru alegerea formei de aprovizionare care să le satisfacă cel mai bine scopul final. c) apariţia şi dezvoltarea concurenţei între agenţii economici ofertanţi de resurse materiale pe piaţa internă şi externă.f) aprovizionarea optimă (ritmică ) cu resurse materiale. dintre care cele mai importante sunt următoarele: a) Organizarea unui serviciu de dispecerat la nivelul unităţii distribuitoare sau producătoare de resurse materiale care să îndeplinească următoarele atribuţii principale: • primirea comenzilor telefonice sau scrise de la unităţile beneficiare. gradul de aglomerare a drumurilor etc. e) desfiinţarea monopolului şi a oligopolului în domeniul producerii și distribuţiei resurselor materiale etc. aduse de şoferi la întoarcerea din cursă (şoferii au şi rolul de delegat al firmei distribuitoare sau producătoare) etc. sunt necesare să fie îndeplinite o serie de condiţii fundamentale. • analiza comenzilor şi depistarea posibilităţilor de satisfacere a lor.

acesta jucând un rol important în asigurarea cu resurse materiale a unităţilor agricole şi de industrie alimentară (şi nu numai). ambalaje de dimensiuni optime (containere. Acest sector trebuie să se preocupe de containerizarea. unităţile producătoare sau distribuitoare de resurse materiale pentru agricultură sau industrie alimentară îşi înfiinţează propria reţea de comercializare. şi anume . iar. un sistem informaţional funcţionabil care să pună în legătură permanentă pe ofertanţi cu beneficiarii de resurse materiale etc. etichetarea cu adresa beneficiarului. în niciun fel de beneficiarii de resurse materiale. a) tarife stabilite în funcţie de valoarea mărfurilor aprovizionate şi de distanţa parcursă de mijloacele de transport până la beneficiar .) care să uşureze manipularea fizică a resurselor materiale. ambalarea. staţii de telefon etc. cutii etc. respectiv cu instalaţii care să asigure condiţiile de microclimat prielnice menite să se evite deteriorarea resurselor materiale. plata tarifelor pentru deplasarea mărfurilor de la unităţile ofertante la sediul beneficiarului . loturi ce pot cuprinde bunuri economice de la depozite diferite. sigilarea containerelor etc. Sistemul de percepere al tarifelor în funcţie de valoarea mărfii constituie. printre altele. deoarece se anulează ”renta de poziţie ” pe care o deţin unii beneficiari situaţi mai aproape de unităţile furnizoare. Acestea din urmă pot fi stabilite în două variante. prin intermediul cărora să se reducă timpul de încărcaredescărcare. b) tarife stabilite numai în funcţie de valoarea mărfurilor aprovizionate. pe de o parte. Pentru serviciile prestate (mult mai extinse decât un sistem de arovizionare clasic). .). atâta timp cât deciziile de amplasare a unităţilor intermediare şi productive nu pot fi influenţate. reţea care cuprinde. și reprezentanţele comerciale ce reprezintă interesele acestor organizații economice în teritoriu. după părerea autorilor. Asigurarea cu resurse materiale a producătorilor agroalimentari prin intermediul reprezentanţelor comerciale ale unităţilor producătoare sau distribuitoare Din dorinţa de a-şi mări aria de acţiune pe piaţa produselor intermediare și de a se apropia cât mai mult de locul efectiv de consum. constituite ca subunităţi organizatorice ale unităţilor de producţie sau de distribuţie sau organizații economice distincte şi care apără interesul firmelor producătoare sau distribuitoare (contribuie la realizarea produselor acestora). unităţile distribuitoare sau producătoare de resurse materiale percep. nemaifiind vorba de o concurenţă loială între beneficiari.de maşini.descărcare. e) Organizarea unui sector de lotizare şi expediţie a resurselor materiale. Reprezentanţele comerciale reprezintă acele verigi care acţionează pe lanţul de distribuţie a resurselor materiale. telefon. Sistemul de comercializare a produselor prin reprezentanţe comerciale sunt întâlnite în mod frecvent în ţările dezvoltate ale lumii. dotate cu mijloace mecanice de încărcat-descărcat. inclusiv dotarea mijloacelor de transport. a mijloacelor mecanice de încărcare. mult mai echitabil decât prima variantă. 2. boxpaleţi. cât şi a angajaţilor delegaţi pentru aceste activităţi (însoţitori) cu mijloace de telecomunicaţii moderne (radio. să dimensioneze optim loturile de mărfuri destinate beneficiarilor. d) Asigurarea unor mijloace de transport specifice pentru resurse materiale.5. care să primească comenzi prin serviciul de dispecerat. pe de altă parte. plata contravalorii mărfurilor aduse la sediul beneficiarilor. aranjarea produselor (resurselor materiale) în vagoane.

• reprezentanţe comerciale mixte. asigurarea serviceului. sectoare care au ca obiect de activitate comercializare directă a produselor realizate de unităţile producătoare (constituite ca subunități organizatorice). • reprezentanţe comerciale pentru produse de natură agricolă. • reprezentanţe comerciale organizate întămplător cu ocazia unor târguri. d) După natura produselor comercializate. • care acționează pe piața unică europeană. • care acționează pe piața regională. • structuri organizatorice cu autonomie. dintre care cele mai importante sunt următoarele: . cât şi de natură agricolă. altele decât cele tradiționale. organizate pentru anumite perioade de timp stabilite prealabil. amplasate în zonele de mare consum pentru anumite produse. • unităţi care nu aparţin patrimonial de intreprinderile producătoare sau distribuitoare de resurse materiale.Reprezentanţele comerciale se pot grupate dupa mai multe criterii de clasificare. care comercializează atât produse de natură industrială. reprezentanţele comerciale ale organizațiilor producătoare sau distribuitoare de resurse materiale pot fi: • reprezentante comerciale permanente. reprezentanţele comerciale pot fi: • compartimente. simpozioane etc. c) După perioada de fucţionare. dar se supun unor cerinţă impuse de ”unitatea mamă” (organizațiile producătoare sau distribuitoare de resurse materiale impun regulile de comercializare a produselor). dar se angajează. care sunt constituite ca centre de profit sau pierderi în cadrul unităților producătoare sau distribuitoare de resurse materiale. se pot distinge : • reprezentanţe comerciale pentru produse de natură industrială. • reprezentanţe comerciale periodice. • pentru prestări servicii (de consultanţă tehnică și economică. • care acţionează pe piaţa judeţeană sau zonală . reprezentanţele comerciale pentru resursele materiale pot fi: • care acţionează pe piaţa locală. pe bază de contract. reprezentanţele comerciale pot fi : • pentru comercializarea resurselor materiale . reprezentanţele comerciale au o serie de avantaje. cele mai importante fiind următoarele : a) Dupa modul de organizare a lor şi apartenenţa patrimonială . e) Dupa obiectul de activitate. b) După aria pieţei căreia i se adresează. • care acţionează pe piaţa naţională. secţii. expoziții. furnizare de informații etc). cum ar fi : în timpul campaniilor agricole. Indiferent de modul de clasificare sau de relaţiile pe care le au cu unităţile producătoare sau distribuitoare de resurse materiale. să comercializeze produsele organizațiilor producătoare sau distribuitoare. • care acţionează pe piaţa internaţională. al târgurilor și expozițiilor anuale tradiționale etc. • pentru activităţi promoţionale etc.

a) Fiind situate foarte aproape de producătorii agroalimentari (reprezentanţele comerciale sunt amplasate în zonele mari consumatoare de resurse materiale, în apropierea regiunilor dezvoltate din punct de vedere agricol, pe zone specifice de producție), se reduc distanţele dintre unităţile producătoare şi beneficiare de resurse materiale și, în consecință, se reduc și costurile de transport. Aceasta apropiere de locurile de consum are efect asupra cheltuielilor de circulaţie, care se reduc simţitor, precum şi asupra ritmicităţii asigurării cu resurse materiale a unităţilor agroalimentare. b) Transportul resurselor materiale se face vagonabil (în cele mai dese cazuri) ca urmare a faptului că aceste produse sunt livrate, ulterior, la mai mulți producători agroalimentari, ceea ce contribuie la reducerea cheltuielilor de transport pe unitatea de produs. c) Comisioanele percepute de unităţile producătoare sau distribuitoare de resurse materiale prin reprezentanţele comerciale sunt mai mici comparativ cu cele ce ar fi fost percepute de către alte forme de asigurare cu produse intermediare (care necesită și alţi intermediari ce percep comisioane care duc la creșterea efortului financiar al organizațiilor agroalimentare). d) Prin intermediul reprezentanţelor comerciale se pot efectua cercetări de marketing pe piaţa organizațiilor beneficiare de resurse materiale (producătorii agroalimentari), culegându-se informații cu privire la ce și cât se cere pe această piaţă. Totodată, sunt prezentate produsele oferite de organizațiile producătoare sau distribuitoare spre vânzare, existând posibilitatea efectuării unor demonstraţii practice. e) Prin intermediul reprezentanţelor comerciale pot fi organizate activități de consultanţă prin care pot fi efectuate studii menite să contribuie la modernizarea tehnologiilor de fabricaţie sau a utilajelor necesare organizațiilor beneficiare. f) Prin reprezentanţele comerciale, situate în zona de consum a resurselor materiale, se asigură, în condiţii mai bune, serviciile necesare de întreținere (prin organizarea activităţilor de service) atât în perioada de garanţie, cât şi după această perioadă (întreţinerea și repararea mijloacelor tehnice şi după perioada garanţie). g) Asigurarea ritmică şi în timp util a producătorilor agroalimentari cu piese de schimb necesare utilajelor şi maşinilor (prin intermediul activităților de asistență tehnică), precum şi cu întreaga gamă de resurse materiale nesecare etc. În concluzie, reprezentanţele comerciale reprezintă o formă modernă de atragere a utilizatorilor (producătorilor agroalimentari) de către unităţile producătoare sau distribuitoare de resurse materiale, fiind, în acelaşi timp, şi o modalitate de promovare a propiilor produse către beneficiari (în cazul maşinilor şi utilajelor agricole sunt posibile chiar şi demonstraţiile practice menite să convingă pe potențialii cupărători de performanțele acestora).

2.6. Asigurarea cu resurse materiale a producătorilor agroalimentari prin cooperativele de marketing
Încă de la înființarea sa care s-a realizat în 1895, Alinţa Cooperatistă Internaţională a fost preocupată de definirea cooperativei şi de eleborarea principiilor ce trebuie să stea la baza organizării şi desfăşurării activităţii cooperativelor . În decursul timpului, Alianţa a făcut două declaraţii oficiale privind principiile cooperatiste. Astfel prima declarație a fost făcută în 1937, iar cea de-a doua în 1966. Aceste declaraţii au constituit încercări de a explica modul de interpretare a principiilor cooperatiste în lumea contemporană. În cadrul Congresului Alianţei Cooperatiste Internaţionale de la Manchester, care a avut loc în 1995, s-a încercat o definire clară a cooperativei, ajungându-se la o accepțiune conform

căruia cooperativa reprezintă ”o asociaţie autonomă de persoane reunite în mod voluntar, în scopul satisfacerii nevoilor şi aspiraţiilor comune de natură economică, socială şi culturală prin intermediul unei instituții deţinută în comun şi controlată în mod democratic”. Această definiţie, care reprezintă punctul de pornire în identificarea cooperativei, scoate în evidență următoarele trăsături caracteristice importante ale unei astfel de forme asociative: a) este o organizaţie autonomă, adică este independentă, atât de puterea publică (de partidele politice sau de guvern ), cât și de alte întreprinderi private, de stat sau mixte din punct de vedere al capitalului; b) este o asociere de persoane, unele din cooperative fiind caracterizate ca "fiinţe individuale", altele admit termenul de "persoane legale" care, în multe jurisdicţii, includ organizații economice (companii private), acordându-le aceleaşi drepturi ca oricărui alt membru al cooperativei; c) cerinţele unui membru pot fi singulare şi limitate, ele pot fi diverse (sociale, culturale, precum şi pur economice), dar, oricum, aceste cerinţe reprezintă scopul esenţial pentru care cooperativa există; d) cooperativa este o "intreprindere" cu proprietate în comun şi organizată democratic, adică dreptul de proprietate este distribuit între membrii săi pe baze democratice; e) fiecare cooperativă reprezintă, de asemenea, o "întreprindere" constituită ca o entitate organizată, ce funcţionează după regulile economiei de piaţă și care trebuie să desfășoare activități menite să satisfacă interesele membrilor în mod efectiv şi eficient etc. Principiile fundamentale ale cooperativismului sunt legate între ele (fiind dependente unele de altele) şi sunt, conform declaraţiei Institutului Naţional de Studii şi Cerceţări "Artifex" Cooperaţia (Revistă de studii şi cercetări cooperatiste, Editura Artifex, Bucureşti 1999) din 1995, următoarele : a) asocierea este voluntară şi deschisă; b) controlul democratic este exercitat de membrii cooperatori; c) participarea economică a membrilor este echitabilă, iar aceștia primesc compensaţii limitate legate de capitalul subscris, ca o condiţie a calităţii de membru în cooperativă; d) autonomie şi independenţă totală;

e) f) g)

educarea, instruirea şi informarea membrilor cooperatori; cooperarea între cooperative; preocuparea pentru comunitate.

Organizațiile cooperatiste, ca forme asociative de proprietate, sunt clasificate în literatura de specialitate după mai multe criterii. Astfel, literatura economică clasifică cooperativele în trei mari categorii, după cum urmează: a) cooperative de producţie, care pot fi: cooperative agricole, cooperative de construcţie şi exploatare a locuinţelor, cooperative meșteșugărești etc; b) cooperative de consum care au ca scop principal desfacerea produselor de anumiţi agenţi economici specilaizați; c) cooperative de credit. Marele economist Virgil Madgearu grupează organizațiile cooperatiste în următoarele categorii: a) cooperativele de consum, care în 1921 ajunseseră la 360 de organizații, care cuprindeau 100000 de membri şi un capital vărsat de 15 milioane lei;

b) cooperative de credit şi economie, care în 1921 ajunseseră la 72 de organizații, care cuprindeau 9700 membri şi un capital vărsat de 9,5 milioane lei; c) cooperative de aprovizionare, de desfacere şi lucru în comun, care în 1921 ajunseseră la 56, care cuprindeau 2620 membri şi aveau aproximativ 2 milioane lei capital vărsat. Una dintre primele abordări ale cooperativelor de marketing apar astfel evidenţiate, chiar dacă sub altă denumire, încă de la începutul secolului 20 (începând cu 1919 ), fiind denumite cooperative de aprovizionare, de desfacere şi lucru în comun. Alţi specialişti în cooperaţie includ aceste cooperative în cele de consum şi de credit, care, după părerea autorului, cuprind următoarele activităţi : • aprovizionarea şi desfacerea mărfurilor (inclusiv pentru mărfurile de strictă necesitate); • prestări de servicii; • mica producţie industrială, alimentară şi nealimentară; • valorificarea , în condiţii avantajoase a producţiei realizate de asociaţii săi şi alte persoane fizice; • acordarea de credite cu dobândă redusă; • acţiuni cu caracter cultural şi educativ pentru locuitorii de la oraşe şi sate, în principal pentru asociaţii săi. Cooperativele agricole specializate în aprovizionarea sau desfacerea produselor deţin o mare parte din piaţa produselor agricole în ţările cu economie de piaţă dezvoltată şi au demonstrat o capacitate apreciabilă de adaptare la competiţia tot mai puternică de pe piaţă şi la restructurare sectorului agroalimentar. În Africa, Asia şi America Latina astfel de cooperative oferă un mijloc eficient de participare la competiţia de pe piaţă. Reorganizarea şi modernizarea cooperativelor în Europa Centrală şi se Est şi în toate ţările din fosta URSS poate juca un rol determinant în eficientizarea agriculturii şi industriei alimentare, adesea element esenţial în succesul transformărilor economice. Însă, în aceste ţări înfiinţarea cooperativelor (de orice fel) se confruntă cu serioase probleme, chiar dacă sunt implementate programe naționale și europene pentru înființarea lor, deoarece în trecut cooperativele erau create de sus în jos , fără liberul consimţământ (real) al membrilor. De aceea, autoritățile locale responsabile în domeniu şi potenţialii membri cooperatori au avut şi au, în continuare, sentimentul de repulsie faţă de organizaţiile cooperatiste. Pentru a contribui la înființarea și dezvoltarea formelor cooperatiste în sfera marketingului produselor agroalimentare, s-a încearcat (prin Programul SAPARD) și se mai încearcă încă (prin Programul Național de Dezvoltare Rurală) alocarea de fonduri financiare nerambursabile pentru crearea și funcționarea unor astfel de structuri de marketing, sub denumirea de grupuri de producători (Măsura 142- Înfiinţarea grupurilor de producători). Obiectivul specific al acestei măsuri este încurajarea înfiinţării grupurilor de producători din sectorul agricol şi silvic în vederea obţinerii de produse de calitate care îndeplinesc standardele comunitare, prin aplicarea unor tehnologii de producţie unitare şi sprijinirea accesului la piaţă a propriilor membri. Potențialii beneficiari ai sprijinului financiar european nerambursabil sunt grupuri de producători recunoscute oficial, începând cu 1 ianuarie 2007 până la 31 decembrie 2013, conform prevederilor legislaţiei în vigoare. Se exclud de la finanţare grupurile de producători, recunoscute preliminar, cele care au primit sprijin prin Programul SAPARD sau de la bugetul naţional, precum şi organizaţiile de producători din sectorul legume-fructe care beneficiază de sprijin prin Regulamentul CE 2200/1996, precum şi organizaţiile de producători de hamei

f) În marea lor parte. dintre care cele mai importante sunt următoarele: a) Situaţia precară în care se află procesul de aprovizionare cu resurse materiale pentru agricultura şi industria alimentară din țara noastră. Anul V.Nivelul sprijinului european nerambursabil se acordă sub forma unor rate anuale acordate în primii 5 ani de la data recunoaşterii grupului de producători.000 Euro.000 Euro pentru primul. al doilea. rămânându-i doar să studieze piaţa ofertanţilor pentru a-şi atinge scopul. iar pentru a cunoaşte şi anticipa fenomenele ce au loc pe piaţă (evoluţia factorilor de influenţă a pieţei) este nevoie de unirea eforturilor producătorilor agricoli (mai ales a .000 Euro. Sprijinul va fi calculat pe baza producţiei comercializate anual de către grupul de producători. al doilea.000 Euro pentru primul.100. al patrulea şi respectiv al cincilea an.5% pentru valoarea producţiei comercializate care depăşeşte 1. al treilea.000 Euro Anul IV. al patrulea şi respectiv al cincilea an. cunosc foarte bine cererea de consum a producătorilor agricoli.0%. materiile prime sunt reprezentate de produsele agricole care. 2.000 Euro.5%.5% şi 1.000. Cu toate aceste avantaje create pentru înființarea și funcționarea organizațiilor cooperatiste în sfera marketingului produselor agricole și silvice.60. astfel: – 5%. de procesul de producţie propriu-zis şi de depistarea posibilităţilor de creştere a eficienţei economice în sfera producției.80. în majoritatea cazurilor.5%.000. Producătorii agroalimentari mici și mijlocii sunt organizații economice cu capital privat (individual sau asociat) și sunt ușor incomparabili ca dimensiune economică cu agenţii economici din amonte (ofertanţii de resurse materiale pentru agricultura) care sunt de dimensiuni foarte mari şi cu cei din aval (unităţile de prelucrare a produselor agricole) care au aceleaşi caracteristici ca şi cele din amontele agriculturii. Aceste organizații cooperatiste. 1.50. sunt perisabile. 3% şi 2% din valoarea producţiei comercializate de până la 1. Anul III. până la 31 decembrie 2009. d) Dezvoltarea cooperativelor de aprovizionare este strâns legată de schimbările fundamentale intervenite în modelul producţiei agricole şi alimentare. ceea ce determină organizarea riguroasă a procesului de achiziţionarea de produse agricole şi aducerea acestora în timp optim. urmărind specializarea agenţilor economici pe activităţile pe care le poate efectua cu maximum de eficienţă. Sprijinul financiar european nerambursabil nu va putea depăşi următoarele plafoane: – Anul I -100. Necesitatea înfiinţării unor cooperative de aprovizionare cu resurse materiale a unităţilor agroalimentare este dată de o serie de fenomeme economice. au fost înființate numai 3 grupuri de producători. al treilea.000 Euro. în unităţile de prelucrare pentru a preîntâmpina eventualele pierderi. pieţele nu sunt accesibile pentru producătorii agricoli şi alimentari mici și mijlocii. Anul II. c) În cazul cooperativelor de aprovizionare pentru unităţile de procesare. b) Cooperativele de aprovizionare sunt constituite din membri ai organizaţiilor de producători sau din producători agricoli individuali şi urmăresc interesul acestora. calitatea şi structura dorită. e) Cooperativele de aprovizionare cu resurse materiale au rolul de a degreva pe producătorul agricol sau din industria alimentară de grija asigurării cu produse intermediare. Interesul producătorilor agricoli este de a se aproviziona cu resurse materiale în cantitatea. 5%. fiind situate în zonele agricole. – 2. 2. 4%. aceștia fiind preocupat. din datele puse la dispoziție de autoritatea de management a programului de dezvoltare rurală rezultă că. în exclusivitate.

Asigurarea cu resurse materiale pentru agricultură şi industria alimentară prin societăţile comerciale integratoare Integrarea în domeniul aprovizionării. Din cadrul unităţilor integratoare. 2. depozitării. Cu toate aceste neajunsuri. persoana care să devină conducătorul cooperativei (managerul ei) etc . eforturi ce se vor răsplăti prin preţurile ce le vor obţine de pe pieţele cele mai avantajoase etc. din partea bugetului statului și al celui european. cât şi în cel al aprovizionării resurselor materiale şi desfacerii (valorificării) produselor agricole. fac parte: . majoritatea nefiind de acord cu vânzarea produselor în cantităţi mici. c) existenţa unor stări conflictuale şi a unor ambiţii nejustificate fac ca să fie cu greu recunoscută. d) accesul limitat al producătorilor agricoli de dimensiuni mici (mai ales) la mijloacele de transport moderne şi la maşinile şi utilajele agricole. creditării. dintre care cele mai importante sunt următoarele: a) în cadrul mişcării cooperatiste sunt cuprinşi membrii care au trăsături proprii de comportament. este mai uşor de realizat în cazul producătorilor agicoli asociaţi. în domeniul producţiei agricole este o componentă importantă a modernizării structurilor sociale din agricultură şi industria alimentară. serviciilor şi în anumite limite. au ca efect o anumită reţinere din partea producătorilor agricoli (membrilor participanţi la înfiinţarea unei cooperative). depozitării produselor agricole şi alimentare. asigurării contra riscului şi incertitudinii. fiind des întâlnite în ţările vest europene (ţări cu economie de piaţă dezvoltată).7. e) susţinerea financiară. care necesită fonduri financiare foarte mari şi care nu pot fi procurate decât dacă sunt unite eforturile mai multor producători individuali. cu un anumit nivel de pregătire scolară şi înţelegere. atât în domeniul producţiei. ceea ce îngreunează procesul de unificare a eforturilor în vederea atingerii scopului propus. b) dificultăţile intâlnite pe piaţă în ce priveşte stabilirea relaţiilor individuale cu marii ofertanţi de resurse materiale. c) inexistenţa unor structuri de marketing în mediul rural . de către toţi membrii. prelucrării. asigurării contra riscurilor reprezintă modalităţi moderne de organizare a producţiei şi comercializării produselor agroalimentare care permit integrarea agriculturii ţării noastre în exigenţele pieţei europene concurenţiale şi face agricultura românescă competitivă pe plan european. Pentru România există însă "bariere psihologice" în înfiinţarea de cooperative. comparativ cu cei individuali etc. Dintre factorii care participă la necesitatea cooperării producătorilor agricoli şi alimentari în domeniul aprovizionării cu resurse materiale.celor individuali). comercializării. colectării şi prelucrării (procesării) produselor agricole. cu rol în asigurarea cu resurse materiale pentru agricultură şi industria alimentară. ceea ce însoţite de cererea în cantităţi relativ mici de resurse materiale nu ar justifica aprovizionarea individuală cu resurse materiale. cooperarea în domeniul aprovizionării cu resurse materiale. b) experienţa celor care au trăit cooperatizarea agriculturii. modul în care a fost înfăptuită şi modul de funcţionare efectivă a cooperativelor din domeniul agricol. desfacerii. cei mai importanţi sunt următorii: a) posibilitaţile financiare individuale scăzute ale gospodăriilor familiale și micilor producători agricoli (şi nu numai).

producătorii agricoli pot apela la credite ( atât de la bănci cât şi de la alt agent economic ce au surplus de bani) sau pot practica aşa numitele “contracte de colaborare” cu unităţile de prelucrare şi de distribuţie a produselor agricole. de cele mai multe ori. sunt susţinuţi producătorii agricoli în achiziţionarea de material biologic de calitate superioară (seminţe. unităţile integratoare pun la dispoziţia fermierilor agricoli maşini de recoltat performante. interesate în buna desfăşurare a procesului de producţie din industria alimentară.) şi în executarea lucrărilor de întreţinere a culturilor. e) Pregătirea produselor agricole înainte de a intra în procesul de producţie sau consum final (sortarea. precum şi testarea produselor realizate în sistem clasic (produse ecologice. pe întreg procesul de producţie şi distribuţie a produselor agricole. . de la locul de recoltare la cel de prelucrare sau desfacere (vânzare) se efectuează. rase de animale etc. mecanizat. Totodată. preambalarea. prin următoarele acţiuni mai importante: a) Sugerează producătorilor agricoli din împrejurimi ce anume produse să realizeze (adică ce culturi să însămânţeze . care se efectuează zilnic numai în cantităţile ce urmează să intre în procesul de prelucrare sau desfacere (mai ales pentru produsele perisabile) datorită timpului scurt ce trebuie alocat pentru această operaţie şi din nevoia de creştere a eficienţei economice a procesului de recoltare. contracte practicate cu succes în ţările dezvoltate. Aceste contracte de colaborare între unităţile integratoare şi producătorii agricoli sunt încheiate pe criteriul zonal (mai ales pentru produsele perisabile cum ar fi legumele. spălarea. De fapt în rândul unităţilor integratoare pentru producătorii agricoli intră.Pentru începerea recoltării. respectiv ce specii de animale să crească). societăţile comerciale care au ca obiect de activitate comerţul ( cu amănuntul sau cu ridicata) cu produse alimentare. de asemenea. unităţile integratoare sprijină pe producătorii agricoli cu furaje sau cu substanţe chimice de combatere a bolilor şi dăunătorilor sau de stimulare a creşterii achiziţionate de acestea. b) pentru unităţile din industria alimentară pot constitui unităţi integratoare.a) pentru producătorii agricoli este vorba de unităţile de industrializare (prelucrare) a produselor agricole. tocmai aceste două categorii de unităţi economice. laptele etc. fructele. aşa cum s-a mai arătat. ambalarea produselor agricole) se face. b) Experţii firmelor integratoare sfătuiesc producătorii agricoli în selecţia terenurilor şi animalelor . precum şi fixează perioadele de efectuare a culturilor. cu mijloacele tehnice ale unităţilor integratoare sau închiriate de către acestea etc. de cele mai multe ori aceste lucrări sunt efectuate cu mijloace tehnice închiriate de către firmele integratoare. unităţile care asigură service-ul pentru agricultura şi unităţile care comercializează produsele agricole (atât magazinele de desfacere cu amănuntul cât şi cele de comerţ cu ridicata). cu ajutorul cărora să poată practica tehnologii moderne (performante) capabile să determine producţii medii la hectar sau pe animal aducătoare de venituri substanţiale. unităţi integratoare obligându-se să susţină producătorii agricoli. care sunt dotate corespunzător. în funcţie de cererea manifestată de consumatorii finali pe piaţă. Pentru procurarea acestor fonduri financiare. De asemenea. Producătorii agricoli şi cei din industria alimentară (indiferent de forma de proprietate ) se află. cu mijloacele de transport ale unităţilor integratoare. a seminţelor şi a materialului biologic destinat producţiei zootehnice. curăţirea. dacă se doreşte un astfel de proces tehnologic).). în marea lor majoritate într-o nevoie continuă şi acută de fonduri financiare . d) Transportul produselor agricole. în accepţiunea noastră . c) În laboratoarele unităţilor de prelucrare (mai ales) se determină momentul optim pentru începerea recoltării.

deoarece preţul este negociat şi stabilit prin contract. datorate unor factori cum ar fi : a) unităţile de prelucrare a produselor agricole (indiferent de natura lor: vegetală sau animală). prin intermediul acestor contracte. Acestea rămân fidele în continuare. a pieţei produselor agroalimentare în România. produse de calitate superioare şi în cantităţile dorite de acestea. liberei iniţiative pe care marea lor majoritate au practicat-o încă înainte de 1990. poate. cele mai semnificative sunt: a) producătorii agricoli pot conta pe un câştig net.Aceste contracte de colaborare. aceasta cu atât mai mult cu cât. c) producătorii agricoli privaţi nu sunt obişnuiţi ca altcineva (unităţile de prelucrare sau cele de distribuţie a produselor agricole) să le impună ce să cultive sau ce animale să crească. au accesat programe europene pentru modernizarea tehnologiilor . etc. marea lor majoritate. forţa lor economică şi financiară nu le permite să susţină întreg procesul de producţie şi distribuţie (cu excepţia. După părerea noastră. b) comercianţii cu ridicata sau cu amănuntul deşi dispun de resurse financiare mai consistente (în comparaţie cu unităţile de prelucrare a produselor agricole) nu sunt dispuşi să aloce bani sau mijloace materiale pentru a susţine producţia agricolă şi alimentară interna. creează legături strânse (economice şi tehnice) între unităţile integratoare şi producătorii agricoli şi pot aduce avantaje ambelor părţi. dacă unităţile de prelucrare a produselor agricole (mai ales) doresc relansarea producţiei şi. ar trebui să se orienteze către astfel de contracte de colaborare. de multe ori aceştia apelând la produse agroalimentare din import. acest gen de colaborare ar fi binevenit pentru agricultura şi industria alimentară din România. când să execute lucrările de întreţinere şi care sunt raţiile furajere necesare creşterii animalelor. aceste investiţii împreună cu materiile prime de calitate pot contribui la creşterea competitivităţii produselor agroalimentare româneşti pe piaţa europeană şi nu numai. deoarece interesele acestora converg. o oarecare reţinere din partea unităţilor de procesare a produselor agricole în practicarea “contractelor de colaborare” în ţara noastră. Totuşi. în consecinţă. b) producătorii agricoli economisesc investiţii foarte mari pe care ar fi trebuit să le facă pentru asigurarea întregului necesar de maşini agricole. în momentul de faţă. de cele mai multe ori peste puterea de cumpărare a producătorilor agricoli. în aceste condiţii. care sunt foarte costisitoare. când să efectueze recoltatul produselor şi în ce cantitate.. Dintre aceste avantaje. care este oricum mai mare decât veniturile ce se obţin în situaţia în care se realiza producţia pe cont propriu fără susţinerea din partea unităţilor integratoare). a transportului produselor agricole de la locul de recoltare până la unitatea de prelucrare). în marea lor majoritate duc o lipsă acute de resurse financiare şi. indiferent că este vorba de unităţile de prelucrare a produselor agricole sau de cele de distribuţie (cu amănuntul. . ceea ce contribuie la creşterea competitivităţii produselor agroalimentare autohtone atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă. Aceste două avantaje oferă de fapt unităţilor integratoare fondurile financiare necesare susţinerii producătorilor agricoli din zonele în care acestea îşi desfăşoară activitatea etc. mai ales) obţin. deoarece unităţile de prelucrare a produselor agricole au nevoie de materii prime de calitate . Aceasta deoarece unităţile de procesare care se respectă au investit în modernizarea propriilor tehnologii. Chiar dacă au început să funcţioneze aceste contracte (vezi cele 200 de ferme create pe acest sistem de către SC La Dorna SA) există însă. c) unităţile integratoare. ţinându-se cont de susţinerea acordată de unităţile integratoare pe tot parcursul procesului de producţie şi distribuţie a produselor agricole (producătorul agricol primeşte diferenţa dintre preţul stabilit prin contract şi nivelul sprijinului acordat de societăţile integratoare .

deşi ei (intermediarii) trebuie să joace rolul de armonizatori ai intereselor ofertanţilor şi consumatorilor. guvernele sunt obligate să participe la acest proces. pentru a valorifica. produsele sunt colectate la centrele de gros. cu maximum de eficienţă producţia internă. 2. Structura unei pieţe de gros se bazează pe: • Piaţa centrală acolo unde de fapt acţionează engrosiştii. după modelul Spaniei sau al Portugaliei înainte de aderarea la Uniunea Europeană (în anii 19851990). Relaţiile dintre aceste verigi participante la piaţa de gros sunt diferite în raport cu alte forme de comerţ şi modul de funcţionare al unei pieţe de gros este următorul: 1. • Alţi intermediari care se aprovizionează de la engrosişti (societăţi de distribuţie sau unităţi de vânzare cu amănuntul). • Producţiile de legume şi fructe şi alte produse perisabile. acestea ar trebui să facă corp comun cu producătorii agricoli şi alimentari. • Pe centrele de colectare situate în marile bazine producătoare de produse agricole. indiferent că ei se adresează pieţei interne sau externe. Comercializarea produselor agroalimentare prin intermediul pieţelor de gros O problemă de mare actualitate care trebuie să constituie o preocupare majoră din perspectiva necesităţii implementării unor structuri diverse şi flexibile. În ţările dezvoltate responsabilităţile administrative referitoare la aprovizionarea populaţiei urbane cu produse agroalimentare prin pieţele de gros revin municipalităţilor. În cadrul procesului de distribuţie intermediarii a fost consideraţi până nu demult o simplă verigă între producători şi detailişti. centrele de gros efectuează recepţia cantitativă şi calitativă şi eliberează producătorului o adeverinţă în care i se specifică cantitatea pe care acesta a livrat-o şi că i se va achita un . Costurile de înfiinţare şi întreţinere ale unei pieţe de gros sunt foarte mari. Acest demers este oportun mai ales datorită măsurilor de descentralizare şi de creşterea gradului de autonomie a agenţilor economici. Crearea sistemului naţional al pieţelor de gros în România este justificat de potenţialul agricol al ţării. Pieţele de gros sunt pretabile pentru legume – fructe şi alte produse alimentare perisabile. transportul acestora fiind efectuat de către producător (este un dezavantaj). • Consumatorul final. precum şi de tradiţia consumului de produse proaspete. Totodată intermediarii trebuie să asigure o gamă largă de servicii mai ales în condiţiile dezvoltării informaticii şi a mutaţiilor care au intervenit în economia modernă. aceasta deoarece în România există potenţial în aceste sectoare însă nu este suficient de bine valorificat. datorită volumului mare de fonduri necesare.Cât priveşte pe comercianţii de produse agroalimentare. specifice economiei de piaţă o reprezintă raportul între comerţul de gros şi colaboratorii săi din amonte (producătorii agricoli) şi din aval (detailiştii). chiar dacă în unele cazuri.8. Acestea (pieţele de gros) sunt structurile de distribuţie pretabile pentru marile oraşe şi au ca funcţie principală asigurarea aprovizionării populaţiei urbane în condiţiile liberalizării pieţei. 2.

acţionând produsele pe care mai departe le valorifică în consum sau le vinde către alţi comercianţi (engrosişti sau magazine de desfacere cu amănuntul). engrosiştii şi alţi potenţiali beneficiari de produse valorificate pe piaţa de gros intră în relaţii comerciale cu piaţa de gros. produsele sortate pe calităţi sunt transportate la depozitele situate la piaţa centrală. după încasarea contravalorii produselor se plăteşte producătorului agricol contravaloarea produselor preluate de la acesta. pentru că nu i se spune care este perioada de plată şi preţul). . 4.preţ obţinut în urma vânzării produsului către beneficiar (al doilea dezavantaj. 5. 3.

studierea şi alegerea furnizorilor. În sistemele computerizate de prognozare a cererilor de resurse materiale.CAPITOLUL III Programul de asigurare cu resurse materiale pentru exploataţiile agricole. un rol important revine “nomenclatorului de materiale şi echipamente tehnice “. calitatatea şi structura dorita. necesită un volum de muncă mare şi nu asigură operativitate la un grad de reacţie care să permita acţiunea în timp util pentru luarea deciziilor şi măsurilor care se impun pentru realizarea unui management performant. a tuturor resurselor materiale şi energetice necesare pentru toate destinaţiile de consum. în fiecare perioadă de gestiune. În elaborarea nomenclatorului general de materiale. de regulă. etc. Aceasta se realizează prin elaborarea. În vederea realizării activitaţii economice. prospecte. Desfăşurarea la parametrii proiectaţi. a unui plan şi a unor programe de aprovizionare judicioase. ordonate după anumite criterii.1. a unei strategii. şi în primul rand pentru producţia de bază. de industrie alimentară. definite prin toate caracteristicile fizico-chimice şi de calitate. Din această cauză. Acesta reprezintă o listă (catalog) centralizatoare a tuturor resurselor materiale necesare unităţii economice.). evidenţa strictă a mişcării materialelor. Totodată. oferte ale furnizorilor. în cadrul nomenclatorului se mai precizează. este foarte greoaie. produse şi echipamente tehnice sunt antrenate toate compartimentele şi subunităţile întreprinderii. ateliere. cataloage de STAS-uri. pliante. extrem de diversificată. preţurile de ofertă. Totodată se foloseşte o documentaţie largă de informare care să evidenţieze elementele şi caracteristicile care prezintă interes pentru a fi precizate în cadrul nomenclatorului şi anume : purtătorii de informaţii existenţi în unitatea economică. etc. a stocurilor. în timp util. încă înaintea perioadei de gestiune la care se referă. ritmic. prelucrarea manuala a datelor (pentru elaborarea programelor de aprovizionare). baza materială a cărei structură este. etc.. a obiectivelor propuse. în cantităţile. presupune asigurarea în condiţii de eficienţă economică. cataloage comerciale. a activităţii unităţilor economice. după caz şi condiţiile de livrare-furnizare care sunt specificate în ofertă. pentru fiecare articol component. Pe baza acestui nomenclator se elaboreaza “fişierul de materiale şi de echipamente tehnice” care va fi actualizat ori de câte ori este nevoie pentru lucrările de prelucrare automată a datelor de genul : elaborarea de planuri strategice şi programe de aprovizionare. stabilirea cantităţilor economice de comandat. . alegerea substituenţilor. care evidentiază clar şi complet resursele folosite curent în cadrul acesteia (reţete de fabricaţie. în scopul identificării reale a tuturor resurselor necesare pentru fiecare perioadă de gestiune. listele cu cereri de materiale emise de secţii. industrie alimentară şi cele de distribuţie. unitaţile din agricultură. Locul programului de asigurare cu resurse materiale în cadrul managementului unităţilor economice. sursele de furnizare cunoscute.etc. trebuie să îşi asigure. fişe tehnologice. întreprinderile comerciale sau de distribuţie 3. prin care se asigură individualizarea distinctă a fiecărui articol.

organizare. (planificare. iar pentru alte secţiuni. Structura sortimentală extrem de vastă a resurselor materiale necesare unităţilor agricole şi de industrie alimentară. procesului de aprovizionare. De modul de fundamentare a programului de asigurări cu resurse materiale.Prin planul şi programele de aprovizionare. derulare. îi este specific un volum amplu de muncă fizică şi intelectuală. control. precum şi a bugetului de venituri şi cheltuieli. Prin conţinutul lor. primeşte informaţii de la unele secţiuni din interiorul unitătii agroalimentare (programul de producţie vegetală. cererile de resurse materiale ale întreprinderii pe o anumita perioada (de regulă de până la un an). programul pentru investiţii şi cel pentru transport etc) . reprezintă parte componentă a programului de ansamblu al întreprinderii. programul de asigurare. ca şi condiţiile de folosire foarte diferite. programul de producţie zootehnică. aşa cum se constată din figura 3. evidenţă. programul de industrializare.1. Conoaşterea acestor diferenţieri este necesară pentru a se realiza rolul şi importanţa diferită a lor pentru activitatea unitaţii economice. . răspund într-o formă sintetică sau analitică.ce anume trebuie comandat şi asigurat pentru perioada de gestiune ? . fie în funcţie de previziunile referitoare la activitatea unitaţii economice. pe fazele lui. depinde realizarea obiectivelor prevăzute în progamul de producţie. Locul programului de asigurare cu resurse materiale în managementul unitaţilor agroalimentare este dat de interdependenţele ce se crează între acest program şi celelalte componente ale programului de ansamblu al întreprinderilor agroalimentare (programul de dezvoltare al unitaţilor agroalimentare).în ce cantităţi urmează a fi aprovizionată resursa materială pentru orizontul de timp avut în vedere (an. cum ar fi pentru : consumurile specifice. prezintă o serie de diferenţieri. interne (proprii) sau de la terţi. necesită un “sistem informaţional” simplu. în concordanţă cu cerinţele de consum din unitatea economică. toate acestea contribuind la asigurarea unei politici de marketing în condţtii de maximă eficienţă. pe categorii de resurse (materii prime şi materiale. etc. a consumului de forţă de muncă (deci reducerea costurilor unitare totale). devine furnizor de informaţii. creşterea cifrei de afaceri şi a profitului prin reducerea consumurilor specifice. Astfel. cu operativitate şi eficienţă. etc.).din ce surse. Resursele materiale necesare bunei desfăşurări a procesului de producţie din agricultură şi industria alimentară. semestru. Datele şi informaţiile respective sunt estimate fie în funcţie de elementele certe cunoscute. Datele certe sunt evaluate pe baza comenzilor ferme de producţie şi a contractelor economice încheiate şi prin care se crează un anumit grad de certitudine în asigurarea resurselor materiale necesare. de managementul asigurării resurselor materiale. desfăşurarea acestui proces. costuri de producţie. strategia care trebuie conturată în procesul asigurării materiilor prime şi materialelor. fond de salarii şi productivitatea muncii. contul de profit şi pierderi şi necesarul de finanţare. atenţia şi gradul de exigenţă care trebuie manifestate în procesul aprovizionării şi gestionării lor. piese de schimb. programare. echipamente tehnice. planurile şi programele de aprovizionare. nivelul acestora şi sursele de acoperire a lor. urmărire. fundamentat pe baze informatice. evaluare). la intrebările specifice domeniului de asigurare a resurselor materiale cum ar fi : . Programul de asigurare cu resurse materiale a unităţilor agroalimentare. Ca urmare. sistemele şi tipurile de gestiune cele mai eficiente. diferite repere. şi în ce proporţie se prevede acoperirea necesitaţilor de consum? etc. analiză. se nominalizează .de fapt. programul de asigurare cu resurse materiale. cuprinzător. trimestru) ? . sugerează că.

în mare masură pe baza informaţiilor provenite din programul de asigurare cu resurse materiale.Cât priveşte relaţiile din aval. se află în relaţie cu piaţa de desfacere a unităţilor agroalimentare. Editura Tribuna Economică Bucureşti 2000. programul de industrializare. cât şi realizarea obiectivelor din programul de producţie (programul de producţie vegetală.1. iar în al doilea rând cu intermediarii (distribuitorii) care actionează pe această piaţă. cât şi cu unitaţile distribuitoare de produse agroalimentare (cu amănuntul sau cu ridicata). cât şi pentru producţia alimentară. constituie condiţia elementară pentru asigurarea unei activităţi eficiente a unităţilor agroalimentare. se . etc. 3.Pe lângă interdependenţele pe care le crează cu alte secţiuni ale programului de dezvoltare al unitaţii agroalimentare. programul de producţie zootehnică. distribuitoare Locul programului de asigurare cu resurse materiale în cadrul managementului unităţilor de resurse agroalimentare rezultă din legăturile strânse pe care le are cu celelalte capitole din programul de materiale dezvoltare al firmelor. Programul costurilor de producţie se fundamentează. PROGRAM UL PRODUCŢI PROGRAM UL PRODUCŢI PROGRAMUL PRODUCŢIEI I INDUSTRIALE PROGRAM UL PENTRU PROGRAMUL PENTRU TRANSPORTURI PIAŢA DE APROVIZIONARE PROGRAMUL DE ASIGURARE CU RESURSE PIAŢA DE DESFACERE A PRODUSELOR FINALE Piaţa întreprinderii PROGRAM PROGRAM CONTUL DE PROGRAM producătoare COSTURI DE PRODUCTIV. în primul rând cu producătorii de resurse materiale cu care unităţile agroalimentare au relaţii directe. adică atât cu magazinele proprii. şi în primul rând cu programul de producţie. atât în ceea ce priveşte asigurarea cu resurse materiale. care se elaborează în funcţie de cererea manifestată pe piaţa de desfacere a produselor finale şi care stă la baza elaborării programului de asigurare cu resurse materiale (pornind de la necesarul de aprovizionat pentru fiecare categorie de resursă materială de bază). În amonte. Sincronizarea programului de aprovizionare cu obiectivele prevăzute în programul de producţie şi cu cererea manifestată pe piaţa produselor finale. PROFIT ŞI DE de resurse PRODUCŢIE MUNCII ŞI AL cu resurse PIERDERI FINANŢARE unităţilor Fig. Locul programului de asigurare materiale în managementul materiale SALARIZĂRII agroalimentare Piaţa SURSA : Nicolae David şi Nicolae Istudor – „Asigurarea şi gestionarea resurselor materiale unităţilor pentru agricultură şi industrie alimentară.). relaţiile sunt strânse cu piaţa resurselor materiale. programul de aprovizionare cu resurse materiale. programul de asigurare cu resurse materiale se află în strânsă legatură cu programul de dezvoltare al întreprinderilor din amonte şi din aval. deoarece consumurile specifice prognozate. atât pentru producţia vegetală sau animală.

a productivităţii muncii şi în consecinţă. a parcului de maşini şi tractoare şi a proceselor de producţie (în general). un caracter de previziune. fundamentarea necesarului de mijloace de producţie.În sectorul creşterii animalelor. Programul de investiţii este strâns legat de programul de construcţii şi cu cel de modernizare a capacităţilor de producţie şi se elaborează în strânsă legătură cu programul producţiei vegetale. necesarul de furaje. (la momentul dorit). indiferent că ne referim la producţie vegetală. Aceasta reprezintă baza orientativă pentru delimitarea cadrului în care conducerea unitaţii economice îşi organizează întreaga activitate de aprovizionare.. programul de irigaţii. Acestui obiectiv de bază i se asociază o serie de obiective derivate. mai precis de sursele de finanţare. în condiţiile unei stricte corelaţii a momentelor calendaristice de aducere a acestora cu cele la care se inregistrează consumul lor . în mod ritmic şi la timp. care antrenează pentru achiziţie. În definirea planului şi a programelor de aprovizionare materială. de regulă. al producţiei animale şi al celei alimentare . transport şi stocare un cost minim. îngrăşăminte chimice. a eficienţei economice De asemenea. se face în stransă corelaţie cu planul de cultură. În programele fermelor de producţie vegetală. constituie unul din capitolele de baza ale programului de producţie . programul de fertilizare a solului. combustibil. dintre care cele mai importante sunt : . caz în care. cu resurse materiale de calitate. de evoluţie probabilă. Etapele elaborării programului de asigurare cu resurse materiale a unitaţilor agroalimentare Prin programul de aprovizionare se conturează politica globală în asigurarea bazei materiale şi cu echipamente tehnice necesare unei unităţi agroalimentare pentru o anumită perioadă de timp. se au în vedere obiectivele strategice specifice acestui domeniu de activitate. Orizontul de timp poate fi şi mai mare. etc. ca şi modalitaţile de acţiune care asigură îndeplinirea lor. lapte. zahăr. cu măsurile tehnice şi organizatorice prevăzute a se lua în vederea creşterii gradului de mecanizare.2. programul de asigurare cu resurse materiale este direct legat de programul financiar. pe trimestre. prezintă grad ridicat de certitudine în livrarea produselor. atât pentru achiziţiionarea resurselor materiale din categoria mijloacelor circulante (inclusiv pentru formarea stocurilor curente şi de rezervă). cât şi pentru realizarea investiţiilor în mijloace fixe necesare modernizării liniilor de fabricaţie. zootehnică sau de produse alimentare. suprafeţele ocupate cu fiecare cultură agricolă. programul de combatere a daunătorilor. pe luni.determină pe baza normelor de consum de samănţă. un an . furaje. cu structura culturilor şi a efectivului de animale . pe semestre. datele de evaluare a strategiei în aprovizionarea materială au. pe categorii de animale. de această dată. 3. este acoperirea (asigurarea) completă şi complexă a cerinţelor de consum ale unitaţii agroalimentare. Resursele materiale este de preferat să fie asigurate de la furnizorii care practică preţuri de vânzare avantajoase. care stau la baza elaborării programului de asigurare. etc. cu tehnologiile folosite în procesul de producţie . Obiectivul de bază al strategiei în activitatea de asigurare cu resurse materiale a unitaţilor agroalimentare. se elaborează în stânsă corelaţie cu mişcarea efectivelor de animale şi cu producţia prognozată. de carne. sau pe întreg anul de producţie.

Elaborarea programului de asigurare cu resurse materiale este parte componentă a procesului de elaborare a programului de dezvoltare al unităţilor agroalimentare. d) Etapa a -IV-a . pe bază de documentaţie tehnică şi economică de realizare a produselor.) : a) Etapa I Lucrări pregătitoare sau etapa activitaţilor preliminare întocmirii planului de asigurare cu resurse materiale . etc. ETAPA I LUCRĂRI PREGĂTITOARE INFORMAŢII PRIMITE DIN STRATEGIA DE DEZVOLTARE A UNITĂŢII ECONOMICE . c) protecţia şi conservarea raţională a resurselor materiale pe timpul depozitării-stocării . lucrarilor şi prestărilor de servicii . fundamentate ştiinţific. a rabaturilor comerciale.Negocieri şi încheierea contractelor cu furnizorii pentru resursele materiale necesare . b) Etapa a -II-a Proiectul programului de asigurare cu resurse materiale sau etapa calculului indicatorilor de program . care să contribuie la eliminarea riscului de apariţie a golurilor în activitatea de asigurare cu resurse materiale. etapele acestui program. fiind în corelaţie cu etapele elaborarii programului de ansamblu (vezi figura nr 3. a acţiunilor de negociere. d) asigurarea unui grad de certitudine ridicat în aprovizionarea materială pe un orizont lung de timp. g) aplicarea în procesele de aprovizionare-stocare a unui sistem informaţional simplu. c) pregătirea judicioasă. pe baza de contracte comerciale. Pentru realizarea (îndeplinirea) atât a obiectivului de bază. a unor metode şi tehnici eficiente şi de utilitate practică pentru urmărirea şi controlul dinamicii stocurilor . b) menţinerea stocurilor efective în limitele maxime şi minime estimate . f) asigurarea unor condiţii raţionale de protecţie-conservare a resurselor materiale pe timpul stocării . a relaţiilor de colaborare cu partenerii furnizori.2. e) aplicarea unor modele economico-matematice pretabile pentru dimensionarea stocurilor. cu sfera extinsă de cuprindere. d) preocuparea continuă pentru organizarea şi concretizarea cu preponderenţă. aspect care asigură stabilitate în timp în ceea ce priveşte asigurarea cu resurse materiale . în amănunt. informatizat. c) Etapa a -III-a Cercetarea pieţei de aprovizionare cu resurse materiale a unitaţilor agroalimentare .a) formarea unor stocuri minim-necesare. în scopul obţinerii unor preţuri avantajoase la achiziţia resurselor materiale şi echipamentelor tehnice. cât şi a celor derivate din acesta sunt necesare luarea unor măsuri dintre care cele mai importante sunt : a) elaborarea unor planuri şi programe de aprovizionare. a bonificaţiilor . b) prospectarea pieţei din aval (în prealabil de a elabora programul de producţie) şi din amonte în vederea depistării furnizorilor cu cele mai avantajoase condiţii de livrare şi testarea credibilităţii acestora . încheiate pe un orizont cat mai lung de timp. e) Etapa a -IV-a Definitivarea programului de asigurare cu resurse materiale a unitaţilor agroalimentare şi integrarea acestuia în strategia de dezvoltare a unitaţii economice . operativ. care asigură o viteză maximă de rotaţie a mijloacelor circulante (ceea ce are influenţă pozitivă asupra profitului) .

2. În asigurarea cu resurse materiale a agriculturii şi industriei alimentare exista particularitaţi legate fie de materialul sau grupa de materiale cu care se face aprovizionarea. mixtă sau privată). programele de asigurare cu resurse materiale trebuie să cuprindă urmatoarele părţi esenţiale : a) necesarul de materiale pentru realizarea sarcinilor sau obiectivelor de program . Necesarul de resurse materiale pentru realizarea obiectivelor de program. c) surse interne de acoperire a necesarului . d) cantitatea de resurse materiale ce trebuie procurată din afara unitaţii agroalimentare . astfel încât să se realizeze o aprovizionare completă. fie de ramura pentru care se face aprovizionarea . fie de forma de proprietate caracteristică unităţilor agroalimentare (publică. ritmică şi în structura . Editura Tribuna Economică Bucureşti 2000. b) stocurile de resurse materiale ce urmează a se înregistra la începutul şi sfârşitul perioadei de program . Etapele elaborării programului de asigurare cu resurse materiale a unităţilor agroalimentare şi relaţiile acestora cu programul de dezvoltare SURSA : Nicolae David şi Nicolae Istudor – „Asigurarea şi gestionarea resurselor materiale pentru agricultură şi industrie alimentară. Cu toate aceste particularităţi.ETAPA a -II-a PROIECTUL PROGRAMULUI DE ASIGURARE CU RESURSE MATERIALE CERCETAREA PIEŢEI DE DESFACERE A PRODUSELOR FINITE ETAPA a –III-a CERCETAREA PIEŢEI DE APROVIZIONARE CU RESURSE MATERIALE PROIECTUL PROGRAMULUI DE PRODUCERE AL UNITĂŢII ETAPA a –IV-a NEGOCIERI ŞI ÎNCHEIEREA DE CONTRACTE CU FURNIZORII ETAPA a –V-a DEFINITIVAREA PROGRAMULUI DE ASIGURARE CU RESURSE MATERIALE ŞI INTEGRAREA ACESTUIA ÎN STRATEGIA DE DEZVOLTARE A UNITĂŢII ECONOMICE CORELAREA PROGRAMELOR PARŢIALE ALE UNITĂŢII ECONOMICE DEFINITIVAREA STRATEGIEI DE DEZVOLTARE A UNITĂŢILOR AGROALIMENTARE Fig. 3. reprezintă elementul esenţial al programului de asigurare cu resurse materiale şi el trebuie corelat cu sursele de acoperire a acestuia.

3.dorită de unitaţile agroalimentare. atât pe total resurse materiale aprovizionate (analiză valorică) cât şi pe principalele categorii de resurse materiale (analiză cantitativă). aceasta pentru a se elimina influenţa creşterii preţurilor de achiziţie asupra activitaţii de ansamblu a întreprinderii . în unitaţi fizice. care generează cheltuieli mari de asigurare cu resurse materiale.1. se pot forma două grupe distincte de resurse şi anume : . prin renunţarea. care se realizează prin intermediul indicatorilor valorici. . distribuţia diferită a acestora în procesul de producţie.2. Aşa cum se procedează în cadrul fiecărui program. În cadrul analizei activităţii de asigurare cu resurse materiale sunt vizate urmatoarele aspecte mai importante : a) Analiza gradului de realizare a programului global de asigurare cu resurse materiale. prezinta o importanţă deosebită analiza efectuată pe sisteme şi forme de aprovizionare. analiză care deţine primul loc în cadrul activităţilor preliminare. la asigurarea cu resurse materiale prin canale lungi . începe cu analiza diagnostic a activităţii de asigurare cu astfel de produse din anii precedenţi. Acestei etape îi corespunde etapa furnizării de informaţii din strategia de dezvoltare a unităţii agroalimentare şi presupune culegerea de date necesare întocmirii programului. c) Efectuarea unei analize a realizării clauzelor contractuale de către furnizori (pe principalii furnizori). din care fac parte : seminţele. pentru a nu se ajunge la constituirea de stocuri supranormative sau subnormative (ambele aducând numai efecte nedorite de către unităţile agroalimentare). Ţinând seama de particularităţile pe care le prezintă diferitele resurse materiale care fac obiectul aprovizionărilor unităţilor agroalimentare. cât şi caracteristicile cu privire la fundamentarea tehnicoeconomică a acestora. d) Stabilirea nomenclatorului de resurse materiale de care se va ţine seama la întocmirea noului program. De fapt se porneşte de la analiza gradului de realizare a programului de producţie şi de desfacere a produselor finale realizate în anii precedenţi de către unitatea agroalimentară şi se stabileşte influenţa acestuia (gradului de realizare a programelor) asupra activităţii de asigurare cu resurse materiale (privite în mod global) .materii prime şi materiale care sunt aprovizionate pentru nevoile de producţie. materialul de plantat. pe cât posibil. De asemenea necesarul de resurse materiale pentru realizarea obiectivelor de program de producţie trebuie să aibă la bază (ca punct de plecare) capacităţile maxime de producţie şi tehnologiile de producţie. Lucrările pregătitoare elaborării programului de asigurare cu resurse materiale a unitaţilor agroalimentare Lucrările pregatitoare sunt activităţi anterioare procesului de asigurare cu resurse materiale a unitatilor agroalimentare (de elaborare a programului de asigurare cu resurse materiale) şi contribuie la o bună fundamentare a deciziilor privind elaborarea noului program . analiza valorică a gradului de realizare a programului de asigurare este însoţită de o analiză. îngrăşămintele organice şi chimice. b) Pentru principalele categorii de resurse materiale utilizate de unităţile agroalimentare. De asemenea. pentru a se face corelaţie cu cheltuielile de aprovizionare (cele de circulatie) în vederea diminuarii lor. a asigurării acestor resurse . şi programul de asigurare cu resurse materiale.

) şi sunt adaptate la condiţiile locale fiind aprobate pentru anul de prognoză. care sunt orientate în general şi de preferat. deoarece informaţiile obţinute în urma analizelor efectuate în etapa pregătitoare contribuie la îmbunătăţirea procesului propriu-zis de asigurare cu resurse materiale prin propuneri concrete de măsuri de eficientizare a acestei activităţi. cu depistarea cauzelor care au dus la abateri faţă de normele de consum prognozate. iar în cadrul fiecărei categorii se ţine seama de caracteristicile de fabricaţie şi tehnico-productive (marca. tip. necesarul de aprovizionat se calculează în mod diferit pe categorii de mijloace fixe. Astfel. combustibil. e) Analiza. piese de schimb pentru maşini şi utilaje. randament. în dinamică.2. capacitate. a consumurilor specifice (consumuri de capital circulant pe unitate de produs. energie electrică. etc .active fixe cu care se aprovizionează unitaţile agroalimentare pentru modernizatrea procesului de producţie cu maşini. Necesarul de aprovizionat se determină în mod diferit pentru activele fixe. Cel mai important indicator al programului de asigurare. materialul biologic şi medicamentale de uz veterinar. spre deosebire de activele circulante (materii prime. industrială). este necesarul de aprovizionat (Na). utilaje şi linii de fabricaţie moderne .trebuie efectuată actualizarea normelor de consum pentru diferitele categorii de resurse materiale. f) Depistarea cauzelor care au dus la deficienţe în procesul de asigurare cu resurse materiale a unităţilor agroalimentare. g) Actualizarea obiectivelor din programul anual de producţie al unităţii agroalimentare (pe fiecare dintre sectoarele de activitate : productie vegetală. cu solicitarea prospectelor. lubrafianţi. etc. utilaje şi linii de fabricaţie). 3. Rezultatele obţinute în această etapă sunt foarte importante pentru celelalte etape ale elaborării programului de asigurare cu resurse materiale. produsele agricole destinate prelucrării (industrializării). exprimate în unităţi fizice) din perioada anterioară. Pentru activele fixe (maşini.2. la determinarea necesarului de . Elaborarea proiectului de program de asigurare cu resurse materiale a unităţilor agroalimentare În cadrul acestei etape. zootehnică. insecto-fungicidele. Aceste norme. precum şi orientarea către furnizorii cei mai serioşi. tot în cadrul acestei etape. de catre unitaţile agroalimentare. carburanţi. după rezultatele cercetarii ştiinţifice (inclusiv adaptarea acestora la condiţiile locale noi apărute). alte resurse materiale de natură circulantă). cataloagelor şi pliantelor cu noile resurse materiale pe care aceştia le produc (inclusiv preţurile acestora). De asemenea. de fapt sunt prognozate pentru principalele categorii de resurse materiale (materii prime. materiale. stabilirea urmărilor economice negative ale nerealizarii programului de asigurare cu resurse materiale precum şi găsirea de soluţii pentru eliminarea acestora .). considerată ca fiind cea mai importantă din intregul proces de elaborare a programului de asigurare. funcţionalitate. realizate prin investiţii (în cadrul cărora intră şi reparaţiile capitale) .amendamentele. energie. se calculează indicatorii din programul de asigurare cu resurse materiale. etc. energie utilizată pentru realizarea producţiei. materiale. combustibil. .

suprafaţa ce trebuie lucrată. în general. precum şi de la dotarea cu forţă de muncă şi cu capital fix a unităţii. realizarea sarcinilor de program şi eficienţa economică a producţiei şi a activităţii economice . trebuie să se aibă în vedere. gradul actual de înzestrare precum şi gradul de încărcare al unui tractor cu suprafaţa arabilă (care în conditiile Romaniei este de cca 50 ha / tractor.completarea parcului de tractoare şi maşini agricole se face periodic. Necesarul de resurse materiale de natura capitalului circulant cu care urmează a se aproviziona unitatea agroalimentară este mult influenţat de parametrii tehnico-economici ai acestora. Cantităţile cu care urmează a se aproviziona fiecare unitate agroalimentară. în care : Ncp = necesarul de consum de resurse materiale pentru realizarea obiectivelor de program (calculat în unităţi fizice) . O altă caracteristică a determinării necesarului de maşini şi tractoare agricole. trebuie să constituie rezultatul unor calcule bine fundamentate pentru fiecare sortiment sau categorie de resurse materiale. de către unitatea agricolă. în mod diferit. Ri = resursele interne care pot fi mobilizate (realizate de unitatea agroalimentară) în perioada de program pentru acoperierea nevoilor de producţie . asigurarea cu astfel de resurse. determinarea necesarului de resurse materiale. de la nivel de producător agroalimentar.tractoare. Sf = stocul de resurse materiale prognozat a exista în unitatea agroalimentară la sfârşitul perioadei de program . nefiind continuă. se pune problema asigurării în limite optime a stocurilor indispensabile bunei desfăşurări (continuitate) a procesului de producţie şi de distribuţie.daca resursa materială pentru care se calculează acest indicator participă la realizarea unei singure grupe de produse sau la executarea unei singure categorii de lucrare. Principalul indicator ce intră în componenţa necesarului de aprovizionat îl constituie necesarul de consum pentru realizarea obiectivelor de program (Ncp). atunci. precum şi de volumul de producţie ce urmează a se realiza în cadrul unităţii. care la rândul lui se calculează. în perioada de calcul (de obicei un an) sunt determinate cu ajutorul necesarului de aprovizionat (Na). o constituie faptul că. ocupă un loc deosebit de important. În activitatea de organizare şi prognozare a producţiei agricole. pentru fiecare categorie de resurse materiale în parte. influenţând în mare măsură. în care : . care se calculează cu ajutorul urmatoarei formule : Na = Ncp +Sf – Si – Ri . pentru această categorie de resurse materiale. Si = stocul de resurse materiale preliminat a exista în unitatea agroalimentară la începutul perioadei de program . În cadrul programului de asigurare cu resurse materiale a unităţilor agroalimentare. cantităţile de resurse materiale pe care acestea urmează să le asigure din afară. după cum urmează : . În plus. pornind de la cantitatea de produse sau lucrări ce urmează a se realiza. apropape dublu faţă de cel existent în ţările membre ale Uniunii Europene) astfel încât să se poată efectua lucrări agricole de calitate şi în timp util (în perioadele optime). necesarul de consum pentru realizarea obiectivelor de program se calculează cu ajutorul relaţiei de calcul : Ncp = Q · Nca .

fie prin decizii ale conducerii unităţii agroalimentare (pierderile peste aceste limite stabilite. de la însămânţarea terenului până le recoltarea sau vânzarea produselor finale (pentru producţia vegetală. Ponderea acestora din totalul normei de consum de aprovizionare este mult mai mare în cazul resurselor materiale de natură agricolă (resurse autoproduse sau cumpărate de la terţi) şi este determinată de scăderea naturală în greutate a produselor după recoltare (mai ales prin uscare) dar şi de perisabilitatea foarte mare a acestora. sunt baremuri diferenţiate pe categorii şi sortimente de resurse. rezultând. etc. în care : Cn = consumul net . Pneteh = pierderi netehnologice . circulaţiei interioare a resurselor materiale. . Nca = norma de consum de aprovizionare . unitatea economică. Norma de consum tehnologic este ceea ce se consumă efectiv în procesul de producţie şi se determină cu ajutorul următoarei relaţii de calcul : Nct = Cn + Pneteh . Norma de consum de aprovizionare este compusă (la randul ei ) din norma de consum tehnologic (Nct) şi din pierderile netehnologice (Pneteh) . aceste pierderi se ridica până la 30 % din norma de consum de aprovizionare. în acest fel. Stocul de resurse materiale preliminat a exista la începutul anului de program în întreprinderile agroalimentare constituie un indicator calculat cu aproximaţie. adică cele din timpul transportului. deoarece. Pentru pierderile tehnologice. de exemplu). în care : j=1 Qj = numărul de produse (lucrări) la care se utilizează aceeaşi resursă materială (pentru care se face calculul) Ncaj = norma de consum de aprovizionare necesară pentru obţinerea unei unităţi de produs j sau pentru executarea unei unităţi de lucrare j . în momentul elaborării programului (proiectului de program) nu dispune de date certe privind resursele materiale care vor exista în momentul începerii anului de program. baremuri stabilite fie prin lege (valabile la nivel de ţară). La . fiind imputabile).în cazul în care materia primă sau materialul pentru care se face calculul se utilizează la realizarea mai multor grupe de produse sau le executarea mai multor categorii de lucrări.Q = cantitatea de produse din produsul ce urmează a se realiza sau numărul de lucrări de acelaşi fel la care se foloseşte resursa materială . La unele categorii de produse agricole destinate industrializării. depozitării-stocării. condiţionării. Pierderile tehnologice sunt acelea care au loc pe toată durata procesului tehnologic. urmatoarea relaţie de calcul : Nca = Nct + Pneteh Pierderile netehnologice sunt cele înregistrate în timpul procesului de aprovizionare cu resurse materiale. necesarul de consum pentru realizarea obiectivelor de program se calculează astfel : n Ncp = ∑ Qj · Ncaj .

mai mult decât în alte ramuri ale economiei naţionale. Mobilizarea resurselor interne.determinarea stocului preliminat a exista la începutul anului de program. Pe baza acestor elemente. În aceste condiţii. care în noua perioadă de program pot fi antrenate pentru nevoile proprii ale întreprinderii. b) cantităţile de resurse materiale pe care întreprinderea urmează să le primească de la furnizori pe baza contractelor economice încheiate pentru anul în curs. totalul resurselor interne ale unităţilor agroalimentare. în perioada de prognoză. anumite cantităţi de resurse pot rezulta ca urmare a posibilitaţilor de refolosire prin reciclarea acestora. Prin corecterea stocurilor preliminate de resurse materiale. presupune şi utilizarea integrală a diferitelor materiale aflate în stocuri supranormative sau de prisos . în perioada din momentul întocmirii proiectului progarmului de aprovizionare până în momentul începerii noii perioade de program (I). cantităţile de resurse materiale cu care unitatea se vor aproviziona în perioada de program. stoc ce se stabileşte cu ajutorul fişelor de magazie (Sr) . din afara unităţii sau din interiorul acesteia . urmând a se stabili pe baza datelor statistice din anii anteriori (dacă programele de dezvoltare şi de aprovizionare a unitaţii agroalimentare sunt asemănătoare) . se ţine seama de următoarele elemente : a) stocul real de materiale care există în cadrul unităţii agroalimentare în momentul elaborării proiectului de program. În agricultură şi industria alimentară. Având un caracter preliminat. se stabilesc cu mai multă exactitate. corectându-se în acelaşi timp şi ceilalţi indicatori ai programului de asigurare. nu dispun de resurse interne. în perioada de program. De asemenea. pe baza inventarului . practic acest element de calcul este imposibil de determinat prin metode matematice. pentru acestea. cum este cazul unităţilor de prelucrare a produselor agricole care nu au ferme proprii . din momentul elaborării proiectului de program şi până la începutul noii perioade de program (C). În cazul în care unitatea agroalimentară nu-şi desfăşoară activitatea de aprovizionare pe bază de contracte economice. stocul de resurse materiale preliminat a exista în unităţile agroalimentare la începutul anului de program. întreprinderile îşi autoproduc o parte din resursele materiale necesare (mai ales de natură agricolă). cu ocazia inventarului de materiale ce se face la finele anului curent. acest stoc trebuie corectat în funcţie de stocurile reale de materiale. deoarece de modul cum acesta este determinat depinde stabilirea corespunzătoare a cantităţilor de resurse materiale cu care unitatea se va aproviziona. necesarul de aprovizionat se calculează după relaţia: . a cantităţilor atrase din stocurile supranormative (Ssn) şi a cantităţilor recuperate din procesul de producţie şi reciclate. se poate determina cu ajutorul următoarei formule de calcul : Si = Sr + I – C Stabilirea cât mai corectă a stocului de resurse materiale preliminat a exista la începutul anului de program este foarte importantă. ce vor fi utilizate în procesul de producţie al anului de program va rezulta din însumarea cantităţilor de resurse materiale obţinute din producţia proprie (Pi). care pot fi reutilizate în cadrul aceleiaşi unităţi (Rrr) : Ri = Pi + Ssn +Rrr Există situaţii în care unităţile agroalimentare. c) cantitatea de resurse materiale pe care unitatea agroalimentară urmează să o consume în procesul de producţie.

La nivelul subdiviziunilor organizatorice (ferme. ateliere). la unităţile de dimensiuni mari. secţii. sectoare. este necesar să se acorde o mare atenţie elaborării necesităţilor de resurse materiale ale întreprinderii. la stagnări în procesul de producţie (ceea ce conduce la pierderea pieţelor de desfacere) sau la crearea de stocuri supranormative. Nerespectarea acestui echilibru conduce la nerealizarea programului de producţie al unităţii. pe categorii şi sortimente de produse. constituind date informative pentru bugetul de venituri şi cheltuieli al unităţii. Necesarul de asigurat (de aprovizionat) se determină pe grupe de produse (resurse materiale) sau pe tipuri de astfel de produse. necesarul de aprovizionat este redat în unităţi fizice. . se utilizează un centralizator al aprovizionărilor cu resurse materiale în expresie valorică. luând în calcul sursele de acoperire a acestora. Astfel.Na = Ncp + Sf – Si La elaborarea programului de asigurare cu resurse materiale. 3.3. cu toate consecinţele negative care decurg din aceste situaţii. chiar dacă pentru stabilirea bugetului de venituri şi cheltuieli se utilizează centralizatorul în unităţi valorice. Un model de centralizator al necesarului de aprovizionat se prezinta conform fig.

crt.49 Fig. sortimentul de resursă materială pentru realizarea de program (Ncp) 0 1 2 (Sf) 3 (Nt) 4 5 perioadei de total de resurse Resurse interne Resurse recuperabile şi reciclabile Necesarul de aprovizionat pe trimestrul : Stoc supranormativ Necesar final al Necesar Producţie proprie Stoc iniţial Total. Centralizatorul.3. din care : I II III IV obiectivelor program materiale 6 7 8 9 10 11 12 13 . în unităţi fizice sau valorice. necesarului de aprovizionat la o unitate agroalimentară Necesarul de resurse materiale Stoc Categoria şi Nr. 3.

potrivit căruia se delimitează consumul productiv (consum de prodfactori) de consumul neproductiv (consm de satisfactori). Cercetarea cosumului propriu-zis. forţa de muncă. de preferat. cu evidenţierea particularităţilor determinate de factorii săi formatori. se urmăreşte intercorelarea resurselor pentru creşterea potenţialului de piaţă. stocuri de materii prime şi materiale. materiale. stocul supradimensionat 3. consumul ocupă o poziţie centrală . cu activităţile de cercetare în domeniul tehnologiei şi realizării unor produse. a forţei sinergice a întreprinderii. Cercetarea pietei de aprovizionare cu resurse materiale În mecanismul vieţii economice. Comportamentul de achiziţie al unităţilor reprezintă rezultanta deciziilor factorilor responsabili din cadrul acestora privitor la cumpărarea de mărfuri şi servicii pentru asigurarea condiţiilor optime desfăşurarii procesului de producţie sau pentru revânzarea acestora altor firme sau consumatorilor finali (deci subiecţii comportamentului de achiziţie sunt Si = Ssn = . determinat de organizarea riguroasă a producţiei şi fundamentarea nivelurilor optime ale consumurilor de resurse pe unitatea de produs sau serviciu prestat. astfel încât să se maximizeze eficienţa factorilor de producţie utilizati. în acelaşi timp. forţă de muncă.50 Pentru unităţile economice care au ca obiect de activitate comercializarea resurselor materiale. Aflat într-o legătură strânsă cu producţia. consumul are asupra acesteia. În esenţa. etc. desfăşurate de alte întreprinderi cu profil similar . Orice activitate economică se finalizeză prin consumarea rezultatelor acesteia. Prioritate în această privinţă are criteriul destinaţiei finale a bunurilor şi serviciilor. pe o scară mai largă. ca şi legităţile proprii. resurse financiare proprii.) şi respectiv prin cumpărarea unor astfel de resurse de pe piaţă. Un alt obiectiv se referă la realizarea unei informări de calitate a întreprinderii în legătură cu noile tehnologii de fabricaţie. a unor criterii de clasificare pentru delimitarea principalelor sale structuri. pentru satisfacerea unor nevoi materiale şi spirituale. iar prin consum se crează motivaţia reluării activităţii. el îndeplineşte mai multe funcţii. stocul final de resurse materiale ce urmează a se înregistra la finele anului de program . etc. interne. este caracterul său raţional. câmpul de investigaţie este reprezentat de producţia de resurse materiale bazată pe utilizarea capitalului social şi a celorlalti factori de producţie ai agenţilor economici.2. de dezvoltare. un rol activ. consumul reprezintă procesul de utilizare a bunurilor şi serviciilor. şi anume : Na = Nd + Sf – Si – Ssn . credite. în procesul de investigare. În cazul consumului productiv. îl constituie evidenţierea proporţiilor în care nevoile de consum se satisfac prin valorificarea resurselor interne ale întreprinderii (mijloace fixe. Specific acestui consum. necesarul de aprovizionat se calculează dopă o formulă de calcul adaptată la specificul acestei activităţii . impune însă utilizarea. determinat de cantitatea previzionată a fi vândută către unităţile beneficiare . Unul din obiectivele cercetării la nivel de agent economic. dinamizator.3. în care : Nd = Sf = necesarul de produse pentru realizarea programului de desfacere. stocul preliminat a exista în unitatea agroalimentară la începutul anului de program . Complexitatea deosebită a consumului. vizează aspecte de ordin cantitativ . determinate de relaţiile reciproce cu diferite faze şi procese ale unui mecanism. prin evaluarea ştiinţifică a nevoilor de materii prime. calitativ şi structural ale acestuia.

obiceiuri. Aceştia. faţă de multitudinea situaţiilor de acest gen întâlnite pe piaţa bunurilor de consum. Obiectul achiziţionării îl reprezintă pe de-o parte. elementele de diferenţiere sunt mult mai numeroase). etc. a cărei cercetare (studiere). Reprezentând la scară macroeconomică. cât şi cea cantitativă a investigaţiilor. participanţilor şi modalităţilor de finalizare se bazează pe o motivaţie profund ratională fără a exclude însă (total) şi intervenţia unor stimuli de natură afectivă. sau ai serviciilor de aprovizionare şi desfacere. legarea acestora de anumite consumuri specifice sau de un anumit grad de tehnicitate a echipamentului de producţie. Elementele de raţionalitate în motivarea deciziilor de cumpărare. derularea acestui proces din punct de vedere al conţinutului. de drept al comerţului internaţional. Principalul element al pieţei de aprovizionare cu resurse materiale. etc. dată de cunoaştera temeinică a tuturor parametrilor calitativi şi resursele materiale ce fac obiectul tranzacţiilor comerciale .1. Studierea calitativă a cererii urmăreşte identificarea şi cât mai buna cunoaştere a utilizatorilor . cutume. În studiul calitativ al cererii pentru bunurile de producţie (resursele materiale) trebuie să permită departajarea utilizatorilor . administraţii publice. c) competenţa juridică. la conjunctura acesteia. reflectată de stăpânirea mecanismului decontărilor interne şi internaţionale şi al creditului pentru producţie. materiile prime şi materialele destinate prelucrării industriale (resursele materiale).51 reprezentanţii firmelor producătoare sau comerciale). deoarece reprezintă comporatmente exprimate pe piaţă. Specificul funcţiei de asigurare cu resurse materiale şi multitudinea de ipostaze în care acestea se realizează impun decidenţilor o suită de competenţe. de cea pentru bunurile de consum final este reprezentată în tabelul 3. cererea de bunuri productive exercită o influenţă determinantă asupra ansamblului pieţei naţionale şi internaţionale. Investigarea calitativă este foarte greu de realizat. Astfel.1. sub patronajul Camerei de Comerţ şi Industrie a României. la regimul de tarife practicat. precum şi privitoare la uzanţe. într-o perioadă determinată de timp. instituţii de credit şi companii de asigurări. ai unor compartimente tehnice sau financiare. a unei liste naţionale a ofertanţilor. la condiţiile de comercializare oferite de furnizorii potenţiali. dimensiuni apreciabile. investiţii sau consum. din punct de vedere al cererii efective şi potenţiale. iar pe de altă parte. trebuie să se caracterizeze prin : a) competenţă tehnică. prezintă o serie de particularităţi . deosebit de utilă ar fi elaborarea. indiferent că sunt reprezentanţi ai conducerii firmei. (in practică. mărfurile care sunt aprovizionate de firme de comerţ în vederea revânzării lor pe piaţa (către consumatorii finali) Cadrul manifestării comportamentului de achiziţie al unei unităţi economice este piaţa . Direcţiile principale ale studierii cererii pentru bunurile de utilizare productivă privesc atât latura calitativă. reflectată de cunoştinţele privitoare la caracteristicile pieţei pe care acţionează. De aceea. b) competenţa economică. din zonele de unde pot proveni partenerii comerciali (în cazul negocierilor comerciale externe) . materializată în cunoştinţe temeinice de legislaţie economică şi internă. publice şi mixte. Formularea spontană a unei comenzi pe piaţă bunurilor de producţie este un caz accidental.2. până la echipamente destinate modernizării tehnologiilor de producţie (realizate prin investiţii).3. determină o anumită rigiditate a cererii de resurse materiale. grupaţi pe ramuri şi subramuri de activitate cu precizarea principalilor indicatori economico-financiari. Purtătorii acestei cereri sunt reprezentaţi de o varietate de agenţi economici : firme particulare. O privire comparativă asupra elementelor ce diferentiază studierea cererii pentru bunurile de producţie . semifabricatele sau produsele finite care urmează a mai participa la un proces de producţie. 3. . duratei. obiectul cercetării se referă la o gamă largă de bunuri materiale. îl constituie cererea. departajarea lor pe clase de mărime. d) competenţă financiară. perioadei.

TABELUL 3.deficienţa în ceea ce priveşte asigurarea serviciilor ce însoţesc produsul după cumpărare . .reclama nefavorabilă realizată de firmele concurente. etc Delimitarea utilizatorilor efectivi de cei potenţiali sau de nonutilizatori. dintre acestea cele mai întâlnite fiind : .preţurile ridicate. există riscul ca informatiile sa aibă un anumit grad de eroare. ceea ce contribuie la nerealizarea. investigaţia situaţiilor. acţiuni dintre care cele mai importante sunt : . . de către ofertanţi. în totalitate a producţiei marfă a unităţilor producatoare. ceea ce va duce le manifestarea cererii de consum din partea utilizatorilor potenţiali şi chiar atragerea acestora printre utilizatori . greu de suportat de către unităţile agroalimentare . CRT. . de către ofertanţii de resurse materiale. ceea ce va contribui la satisfacerea în condiţii mai bune.produsul nu corespunde nevoilor reale ale utilizatorilor .seriozitate în relaţiile cu beneficiarii şi cu unităţile concurente (practicarea unei concurenţe loiale.1.practicarea unor preţuri de vânzare suportabile de către unităţile beneficiare de resurse matriale . etc). a produselor intermediare. Numar restrâns. cercetarea purtătorilor cererii poate fi totală sau selectivă este selectivă CRITERII DE DIFERENŢIERE BUNURI DE PRODUCŢIE (RESURSE MATERIALE) 2 Surse secundare (date de birou) preponderent 3.produsul nu este suficient de bine cunoscut de către utilizatori. De o importanţă deosebită trebuie să se bucure acţiunile de atragere. bunul de producţie luat în studiu) şi de nonutilizatorii absoluţi (agenţi economici ce nu vor solicita nici în viitor produsul respectiv).52 efectivi ai unui produs sau serviciu industrial de nonutilizatorii sai relativi ( agenţi economici care în momentul cercetării nu solicită. BUNURI DE CONSUM FINAL 1 3 Surse primare (date de Sursele de informţtii teren) preponderent Număr foarte mare. a necesităţilor de consum ale unităţilor beneficiare . datorită unor restricţii temporare. 0 1. iar unităţile care cumpără efectiv de la un anumit agent de resurse materiale constituie purtătorii cererii efective.prezentarea. reprezintă o operaţiune complexă. cu luarea în calcul a cererii potenţiale (date de capacitaţile maxime de producţie). a a nonutilizatorilor. 2. . . . . într-o lumină favorabilă. reprezentând Colectivitatea purtătorilor cererii întreaga populaţie sau agenţii economici dintr-un supuşi investigaţiilor anumite segmente ale anumit domeniu de activitate sale În raport cu mărimea În cvasitotalitatea Gradul de cuprindere în cercetere a colectivităţii. – Principalele diferenţieri ale studierii cererii pentru bunurile de producţie faţă de bunurile de consum final NR. Deoarece cercetarea se face pe un eşantion. .ridicarea nivelului calitativ al resurselor materiale. ce se concretizează în studierea cererii de consum a unităţilor agricole sau de industrie alimentară. datorită unei slabe preocupări pentru promovarea acestuia de către ofertant . Motivele de noncumpărare a unui produs intermediar (resursa materială) pot fi comune cu cele care privesc alte produse sau specifice numai acelui produs.

fundamentarea unor viitoare obiective de investiţii . care pot deveni cumpărători potenţiali (vezi tabelul 3. baterii de întrebari ale căror răspunsuri. Unitatea de observare şi unitatea de sondaj în studierea cererii 6. 216 Un loc distinct în rândul obiectivelor studierii calitative a cererii îl reprezintă investigarea necesarului de noi capacităţi de producţie. se pot realiza estimări ale cererii viitoare de bunuri de producţie (volum. distribuţie pe obiective) ale agentului economic în cauză. Grad ridicat de varietate restransă de metode complexitate. grad mai scăzut de cunoaştere a propriilor nevoi a)unitatea de observare: a)unitatea de observare:firma individul. în firmei . familia. de complexitatea investigaţiilor mărimea şi şi de receptivitatea . Costul cercetării Motivaţia reuneşte în proporţii diferite. Mecanismul fundamentării cererii (motivaţia cererii. va continua cu cercetarea concurenţei şi a conjucturii în aprovizionare. Editura Marketer. sunt rezultatul unor studii complexe ce privesc atât dezvoltarea economică.. Studierea calitativă a cererii de resurse materiale. îşi propune. a cărei cerere este investigată gospodăria (după caz) b)unitatea de sondaj : un b)unitatea de sondaj: grup de specialişti aparţinând persoana ce furnizează diferitelor compartimente ale informaţiile . fiind de regulă rezultatul unei decizii individuale . structură. în majoritatea lor de ordin calitativ. Bucureşti 1992. cât şi procesele tehnologice corelate cu resursele financiare ale unităţilor economice. Specialiştii folosesc în acest sens. Aceste surse individuale de aprovizionare pot fi consemnate pe o scală ordinală.sursei” reprezentativitatea de a furniza informaţii eşantionului cercetat Motivaţie complexă. deopotrivă. pag. Complexitatea metodelor şi tehnicilor de investigare 7. consumatorul şi decidentul unitatea de observare şi cumpărării sunt persoane unitatea de sondaj sunt diferite reprezentate de aceeaşi persoană Grad scăzut de complexitate. componente raţionale şi emotive. de regulă majoritatea situaţiilor.2. se pot determina proporţiile în care resursele materiale aflate în utilizarea unor unităţi economice vor fi înlocuite într-un viitor previzibil. la firmele ce adoptă strategii ofensive de piaţă. Informaţiile privitoare la distribuţia spatială a furnizorilor şi puterea lor economică.Florescu şi colaboratorii–Marketing. se cer completate cu date cat mai cuprinzătoare din cataloagele de preţuri ale produselor oferite. Cercetarea conjuncturii nu poate fi însă subordonată exclusiv . cu o puternică încarcatură emoţională rezultat al deciziei unui grup de specialişti . În continuare. evidenţierea tuturor surselor potenţiale de aprovizionare. Astfel de cercetari câştigă tot mai mult teren în rândul preocuparilor compartimentelor de marketing.) 5. pentru a oferi o imagine mai sugestivă asupra spaţialităţii aprovizionărilor.53 4.) Pe baza răspunsurilor la aceste întrebări. etc. de investigaţiilor. varietate şi tehnici de metode şi tehnici Depinde de Depinde de amplasarea complexitatea purtătorilor de informaţii. grad de cunoaştere a nevoilor proprii relativ ridicat Sursa: C. Studiul acestor informaţii. persoanele implicate în formularea ei.

S-au formulat pe piaţă primă ? preferinţe pentru anumiţi . deoarece. A. Cercetarea cantitativă a cererii de resurse materiale urmareşte cuantificarea în expresie fizică (în unităţi de măsură naturale sau convenţionale) şi (sau) valorice a necesarului exprimat pe piaţa beneficiarilor de resurse materiale. analiza tendinţelor istorice. de natură să substituire cu cele afecteze cererea unei anumite « clasice » ? materii prime ? .2.Ce noi solicitări de echipamentele industriale în echipamente industriale se discuţie în raport cu oferta vor formula prioritar pe celorlalţi concurenţi ? piaţă ? .Care vor fi principalele posibilităţi constructive sunt echipamente ce vor fi de preferat ? înlocuite de noile sisteme de .Ce sisteme costructive se producţie ? vor impune mai pregnant în .2.Ce caracteristici fizicoMaterii prime şi materiale natură să decidă alegerea chimice şi tehnice fac lor ? performantă o nouă materie . analiza reţelei de distribuţie) şi metode specifice. Dacă metodele indirecte se bazează pe informaţii provenind din sursele secundare.Evaluări de ordin calitativ privitoare la cererea pentru noi bunuri de producţie Categoria de bunuri de Evaluarea acestora înaintea Şansele lor de succes pe producţie introducerii pe piaţă piaţă . în mare masură. rapoartele financiare ale firmei.Ce noi dezvoltări se au în aflate în raporturi de vedere pe piaţă. cele directe au la bază sursele primare de teren.2.În ce măsură se va renunţa producători ? la o serie de materii prime . Tabelul 3. 3.Ce alternative de .. etc. prognozele tehnologice. analiza stocurilor. cum ar fi : metoda indicilor industriali. analiza input-output.Cum sunt evaluate .Care sunt factorii majori de . mai ales pe piaţa materiilor prime. pe informaţiile referitoare la consumurile din perioadele anterioare.3. Fundamentarea cererii de resurse materiale a unei unităţi agroalimentare se sprijină.În ce măsură vor fi preferate viitor ? noile echipamente la . alături de metodele comune de studiere a cererii (analiza vânzărilor. pe cele privind structura producţiei viitoare şi pe cele legate de consumul specific pe unitatea de produs finit sau serviciu prestat.Cum vor fi evaluate de către agenţii economici noile materii prime şi materiale .Sunt aşteptate în viitor noi tradiţionale ? procese de substituire între materiile prime ? Echipament industrial . Metodele de studiere a cererii de resurse materiale sunt grupate în două categorii : metode indirecte şi metode directe. pot interveni frecvent achiziţii speculative.54 procesului de aprovizionare. Metodele indirecte de studiere a cererii de resurse materiale apelează la datele statistice şi utilizează. ce nu reflectă dimensiunile reale ale cererii.

în raport cu mărimea costurilor de onorare a comenzilor. luându-se în calcul anumiţi coeficienţi de siguranţă. b) Anchete direcţionate ce se realizează pe bază de chestionare elaborate în funcţie de interesul unităţilor producătoare de resurse materiale. uneori acestea fiind incluse într-un viitor chestionar (în cadrul unei anchete direcţionate). interpretate şi pe baza lor se intocmeşte o listă a problemelor ridicate de utilizatori (chiar şi motivaţiile acestora). etc. organizate de reprezentanţii unităţilor producătoare sau distribuitoare de resurse materiale. utilizează în studiul cererii. Corelând aceste informaţii cu datele de acelaşi fel privitoare la firmele concurente. care asigură o mai bună fundamentare a necesarului de aprovizionat pentru unităţile agroalimentare.În ce perioadă de timp şi în ce proporţii se vor impune noile echipamente ? a) Analiza vânzărilor este considerată una dintre cele mai accesibile şi mai puţin costisitoare metode de studiere a cererii de resurse materiale şi permite firmei să realizeze o privire retrospectivă asupra producţiei realizate. după mărime. clase de utilizatori. se pot cuantifica dimensiunile cantitative ale cererii. Anchetele desfăşurate pe piaţa resurselor materiale sunt de două feluri : a) Anchete nedirecţionate ce se realizează prin convorbiri libere. d) Analiza input-output. specialişti de la institutele de cercetare. c) Raporturile financiare ale firmei oferă o paletă largă de informaţii asupra rotaţiei capitalurilor şi a stocurilor. sau ajustările analitice. dar aduce cele mai bune rezultate în cereceterea pieţei . pe clase de marime a solicitarilor ? redotarea clienţilor potenţiali ? . forma matriceală. b) Metoda indicilor industriali se sprijină pe elemente de ordin normativ. ce se aşteaptă a fi realizată într-o anumită perioadă de timp. Informaţiile referitoare la bunurile de producţie obţinute din sursele secundare de date pot fi prelucrate cu instrumentele statisticii matematice. coeficienţi de elasticitate. în raport cu conjuctura pieţei. pentru a determina relaţiile dintre cerere şi principalii săi factori de influenţă şi a putea anticipa evoluţia acesteia. Această anchetă poate fi efectuată . adică prin investigaţii de teren. pe tipuri de mărfuri. sezoane..55 . dintre profit şi investiţii.Care sunt şi cum se distribuie teritorial centrele de greutate ale cererii . rezultate din ancheta nedirecţionată. în care se procedează la o simulare a discuţiilor. cunoscând numărul acestora şi consumurile normate pe unitatea de produs. B) Metoda anchetelor se bazează pe studierea cererii de resurse materiale prin surse primare (cercetere directă). zone geografice de distribuţie. care ulterior sunt analizate. folosind coeficienţii de corecţie. Ea pleacă de la analiza fluxului de fabricaţie (ce poate comporta una sau mai multe faze de producţie) şi determină mărimea şi structura intrărilor (input). care necesită consum mare de forţă de muncă fizică şi intelectuală (deşi este foarte costisitoare). untăţile economice care utilizează această metodă poate să-şi localizeze mai bine poziţia sa pe piaţă. de natură să fundamenteze necesarul de resurse materiale ale unităţilor agroalimentare în activitatea lor viitoare. reţinând ideile mai interesante lansate de utilizatori (mai ales). etc.Ce echipamente vor fi preferate în achiziţiile viitoare ? . reprezentând cererea. consultaţii din domeniu. legate de structurarea utilizatorilor potenţiali de materii prime şi materiale pe clase de beneficiari. la care sunt antrenaţi specialişti din conducerea unităţiicare desfăşoară ancheta. asupra relaţiilor dintre vânzări şi stocuri normate. în funcţie de dimensiunile producţiei (output). dintre vânzari şi investiţii. pe tipuri de produse.

etc.etc. adică. forţa de muncă şi calificarea acesteia. 3. într-un interval scurt. Trebuie manţionat faptul că acest gen de anchete este foarte costisitoare. care să cuprindă produsele noi ce urmează a fi fabricate. de analiză şi interpretare a datelor .deficienţele resurselor materiale . 6. Identificarea utilizatorilor produselor cercetate pe ramuri economice. reprezentativitatea fiind stabilită în funcţie de numărul de unităţi de acelaşi gen care urmează a fi cercetate. Toate aceste informaţii servesc la trecerea la ancheta directionată. se poate întocmi programul de dezvoltare în perspectivă. profile. Cunoscând aceste aspecte. care a costat Guvernul României aproximativ 640 de miliarde de lei. Este demn de luat în seamă Recensământul agricol din anul 2002. 2. în funcţie de evoluţia până la data carcetării pieţei. unităţile economice. cuprinde urmatoarele etape : 1. Programul de lucru într-o astfel de anchetă. consumatorii sunt constanţi în cumpărarea resurselor materiale (motivele pentru care nu le cumpară) . putând fi efectuate numai de către instituţiile statului .măsura în care piaţa este maturizată. 5. Stabilirea personalului ce va fi folosit pentru cerecetare . diversificarea activităţii pentru lansarea de noi produse. se analizează următoarele aspecte principale : . Majoritatea anchetelor desfăşurate pe piaţa producătorilor agoalimentari din ţara noastră au fost dirijate prin internediul întrebărilor cuprinse în chestionare. şi care a reprezentat baza de negociere cu Uniunea Europeană a Capitolului Agricultura pentru aderarea la această organizaţie multinaţională. resursele pe care le folosesc. lărgirea sferei de utilizare.posibilităţile extinderii vănzărilor şi la alţi utilizatori potenţiali. datorită numărului mare de subiecţii care acţionează pe piaţa de aprovizionare a resurselor materiale din sectorul agroalimentar (peste 4. în funcţie de dinamica şi evoluţia pieţei prin prisma nevoilor beneficiarilor. noile tehnologii ce urmează a fi introduse. .opiniile utilizatorilor asupra serviciilor ce însoţesc produsele . . Trebuie stabilite posibilităţile de creştere a vânzărilor pentru un anumit produs. care vizează întreaga politică de marketing sau un domeniu de marketing . . . Avantajul acestei anchete constă în aceea că se obţin. 4. Ancheta directională globală este utilă pentru depistarea posibilităţilor de extindere a pieţei întreprinderii. stabilirea eşantionului realizându-se în funcţie de stuctura utilizatorilor pe colectivităţi studiate.performanţele produselor utilizate de unităţile beneficiare . Prin intermediul anchetei de piaţă. pe grupe de utilizatori ce vor fi cercetaţi . . Validarea metodelor alese în scopul determinării capacităţii informaţiilor de a satisface unitatea economică ce realizează ancheta . respectându-se toate cerinţele unui astfel de sondaj.56 global (pentru toti utilizatorii efectivi sau potenţiali) sau printr-o selecţie. Stabilirea posibilităţilor metodologice de obţinere a datelor . În acest sens se întocmeşte o fişă pentru fiecare utilizator (exploataţie agricolă sau unitate de procesare) prin care să se conoască capacitatea de producţie a consumatorilor. tehnologii practicate. informaţii valoroase cantitative şi calitative. respectiv asigurarea cu resurse materiale pentru aceste produse noi. zone geografice (administrative). . etc. Stabilirea metodelor de prelucrare. Stabilirea categoriilor de informaţii ce urmează a fi culese. situaţia financiară şi posibilităţile de plată. deşi se utilizează un număr restrâns de unităţi cercetate.5 milioane de entităţi economice). . structura de producţie.posibilităţile de îmbunătăţire a calităţii resurselor materiale . Anchetele direcţionate selective se bazează pe alegerea unor eşantioane de unităţi reprezentative. dar care prezintă situaţia fidelă la acel moment a sectorului agricol.

negocierile pot fi : pentru încheierea unor noi contracte. totalitatea acţiunilor şi documentelor elaborate şi prezentate într-un dialog dintre doi parteneri. Realizarea anchetelor pe teritoriul distribuitorilor şi completarea chestionarelor. este ponderat. cooperare la realizarea unui produs. se exprimă uşor. este fidel celui pe care îl reprezintă. un şef producţie sau proiectant (după caz). un analist-metodolog pentru preţuri . iniţierea unor noi acţiuni concrete de colaborare (ocazionale. un specialist pe probleme financiare . de psihologie. de mediu socio-economic. şi anume : puterea de a asculta. şeful compartimentului vânzari sau achiziţii . va fi de regulă compromisă sau se încheie cu un eşec. un produs sau un ansamblu de produse ce fac obiectul de activitate al unităţii de producţie agroalimentare. să realizeze o tranzacţie.). etc). se prezintă în urmatoarele forme : prin corespondenţă (în scris). responsabilul de produs sau de material .4. întâlniri directe. telefonice. daca nu este bine pregatita. un tehnolog . desfăşurat prin reprezentanţii oficiali ai acestora. în esenţă. prin întâlniri directe între negociatori. Literatura de specialitate recunoaşte mai multe criterii de clasificare a negocierilor (şi deci. nu este superficial în pregatirea sa pentru participare la negociere. Acţiunea se finalizează. stăpânirea de sine. Aria de cunoaştere a negociatorilor trebuie să cuprindă urmatoarele informaţii: de specialitate tehnico-economică. într-un acord. la negocierea privind aprovizionarea cu resurse materiale. b) În funcţie de scopul propus.. mixtă (combinând formele anterioare) . critic. executarea unei lucrări. Laponjade « a negocia înseamnă a accepta sau a avea o discuţie pentru a ajunge la soluţia de a găsi marja de înţelegere posibilă pentru încheierea tranzacţiei. pe care fiecare parte gandeşte să o poată face pentru a atinge un punct de echilibru temporar. se compară evoluţia indicatorilor în timp şi spaţiu şi se fac propuneri care să vizeze fie un domeniu de marketing. se stabilesc concluziile. este operativ în decizii. de gestiune economică. cu valoare juridică. Finalizarea negocierii. o afacere (armonizând progresiv interesele şi poziţiile lor cu privire la vânzarea-cumpărarea unui produs. juristul . spirit constructiv. care va însemna minimum de concesii . coerent. contract. Negocierea şi încheierea de contracte economice cu furnizorii de resurse materiale Negocierea reprezintă. dintre care cele mai importante sunt : a) După modalitaţile de desfăşurare. spirit analitic (de profunzime). participă echipe de negociere care (privite în sens larg) pot fi compuse din : directorul de specialitate pe domeniul aprovizionării sau desfacerii . centralizarea datelor. care conduc la finalizarea unei tranzacţii. etc. cel mai important lucru este ceea ce se petrece înainte de discuţiile între părţi. dacă se ajunge la înţelegere. Un bun negociator se caracterizează prin mai multe calitaţi. orizont larg de cunoaştere .57 7. care îşi propun.etc. negocierea. mai multe categorii de negociere ). prin anumite forme (scrise.2. Pe baza analizarii răspunsurilor obţinute de la subiecţii testaţi. are putere de sinteză . Negocierea este un proces de tratative în care partenerii sunt într-un fel de competiţie. a unei afaceri. După concepţia lui M. deoarece. convenţii . 3. de drept. În cele mai dese cazuri. telefonice. indicatori economici. . este competent profesional. Intr-o negociere. permiţând înlăturarea dificultăţilor ce pot apărea între părţi ». înseamnă certitudine în vânzarea produselor pentru furnizor şi garanţie în aprovizionare materială (în formarea structurii resurselor materiale şi a echipamente tehnice) pentru utilizatori. îşi recunoaşte erorile şi este preocupat pentru a le evita. echilibrat. fie ansamblul politicilor de marketing. etc. se calculează indici de corelaţie. negocierile în procesul de vânzare-cumparare. analiza şi interpretarea lor. care se desfăşoară între cel puţin doi participanţi. prelucrarea. convenţie. prin care s-a hotărât cert o colaborare viitoare pe o perioada definită.

obiectul. stabilirea responsabilităţilor şi a rolului fiecărui membru. încrederea. care priveşte pregătirea şi conducerea unui proces de negociere. stabilirea programului de lucru. c) stabilirea şi desfăşurarea unor discuţii preliminare . organizarea protocolului . a preţurilor. se referă. Finalizarea negocierii este momentul de încrucişare a efoturilor depuse de participanţii la tratative. negociatorul va acţiona pentru interesul propriu. În faza de competiţie. clauze stabilite anterior . telegrame ). nominalizarea relaţiilor. la achiziţionarea unei materii prime. în virtutea căruia. Dacă s-a ajuns la un acord. a întregii lor activităţi. identificat în mod unitar de către parteneri. jocul influenţei. un aide-memoire. unui material. întocmirea documentaţiei pe baza căreia se vor purta tratative (situaţia cererii şi a ofertei. o comandă fermă. dinamic. c) După numărul de participanţi. în mare măsura. plurilaterale. intransigenţa spiritului.58 cu caracter de previziune. Finalitatea tratativelor.) . cel care vinde se obligă să transmită celui care cumpară dreptul de proprietate . negocierile se diferenţiaza în :bilaterale. tactica prevede procedeele şi operaţiile efectiv utilizabile pentru a impune strategia. din punct de vedere al unităţii agroalimentare. Spre deosebire de strategia negocierii. fax. de rutină ). al conducerii tratativelor. multilaterale . etc. formarea echipelor de negociere . prelungirea colaborării pe bază de contracte. Indiferent de criteriul de clasificare şi de categoria din care fac parte. schimbul de informaţii. spiritul de conciliere. elaborarea strategiei şi tacticii firmei în procesul negocierii . În faza de cooperare. e) încheierea acţiunii şi elaborarea raportului final. b) pregătirea (organizarea) acţiunii de negociere . desfăşurarea negocierilor necesită parcurgerea următoarelor etape mai importante : a) iniţierea acţiunii prin transmiterea de oferte sau cereri de ofertă scrise (telex. sau chiar prin acorduri tacite. etc. sau telefonice. argumentaţia bunei credinţe. speculative. Contractul economic de vânzare-cumpărare este un acord de voinţă între două părţi. acesta adaptându-se la situaţiile noi apărute în diversele etape ale negocierii. alegerea locului pentru desfăşurarea acţiunii . Obţinerea unor rezultate bune în cadrul negocierilor. Tactica reprezintă elementul flexibil. negociatorul favorizează interesul comun. precizarea partenerilor de tratative . mai poate fi cooperarea pe bază de subfurnizorat la realizarea unui produs complex (prin livrarea de componente) sau modificarea unor clauze ale unor contracte încheiate anterior. finalizarea negocierilor. a şefului coordonator . neâncrederea în argumentaţia partenerului. Obiectul unei acţiuni de negociere specifice managementului aprovizionării. restrângerea circulaţiei informaţiei. ca şi prin contractare directa a partenerului potenţial. emiterea mandatului de reprezentare a firmei la negocieri . de pregătirea acţiunii . etc. convenţii . adevărul informaţiei. scrisoare. a pieţei în general. etc. desfăşurate în cadrul sesiunilor acţiunii. depinde . presupune : precizarea necesităţii desfăşurării şi deci acceptarea participării la tratative . această activitate de natură complexă. se concretizează într-un contract scris. orientarea şi influenţarea informaţiei. produs sau echipament tehnic definit. Tactica de negociere esta acea parte a strategiei care are în vedere mijloacele şi formele de acţiune ce urmează a fi folosite în vederea realizării obiectivelor urmărite. definirea clară a obiectului de negociat si stabilirea obiectivelor de urmărit . stabileşte dacă fiecare partener este mulţumit cu rezultatele pe care le-a obţinut. d) negocierea propriu-zisă . a partenerilor. Pe parcursul negocierii se pot întalni două posibile atitudini : voinţa de cooperare şi cea de competiţie. exerciţiul puterii. modificarea unor condiţii.

contracte economice pentru lucrări de construcţii-montaj . . contractele economice pot fi clasificate în urmatoarele grupe : .contracte pentru livrarea de utilaje şi instalaţii fabricate de către o singură întreprindere .) în schimbul unui preţ pe care îl plăteşte cumpărătorul. cum sunt. la rândul lor.contracte de lungă durată menite să contribuie la instituirea unor raporturi contractuale de continuitate şi a creării unor relaţii de stabilitate între partenerii de afaceri . c) După modul de detaliere a obiectului lor. b) În funcţie de perioada pentru care se încheie. d) Din punct de vedere al gradului de complexitate a mijloacelor de producţie (resurse materiale) contractate se pot distinge : . f) Din punct de vedere al provenienţei furnizorului (ofertantului) contractele pot fi : . . după destinaţia produselor ce constituie obiectul acestora. . . . aceste contracte au forma unor comenzi confirmate sau de comenzi urmate de executarea lor imediată.contracte economice de furnizare de produse. se disting două categorii de contracte : . .contracte de cercetare ştiinţifică şi proiectare .59 asupra unui obiect (materie primă. . se împart în : contracte de furnizare pentru asigurare cu resurse materiale. .contracte economice pentru alte prestaţii specifice relaţiilor economice dintre unităţile economice . pentru executarea cărora participă mai multe unităţi economice .contracte încheiate ca urmare a concilierii obiecţiilor la proiectul de contract de către părţile contractante . sunt sezoniere sau al căror obiect se realizează într-un termen scurt sau livrarea se face din materiale aflate în stoc.contracte de cooperare în producţie.contracte cu furnizori interni . contracte de furnizare de mărfuri pentru export. contractele economice pot fi : . tipodimensiuni. instalaţii şi linii tehnologice. etc. contracte de furnizare pentru fondul pieţei . .contracte încheiate fără divergenţe şi concilieri . adică de echipament. .contracte ferme al căror obiect se determină cu toate specificaţiile sale calitative (sortimente. prin natura lor.contracte anuale care constituie părţi componente ale contractelor de lungă durată .contracte pe termen scurt (operative) pentru acele furnizări care. care.contracte pentru cooperare în vederea realizării unor mijloace tehnice complexe .contracte încheiate cu participarea unor organe ierarhice furnizorului şi beneficiarului pentru concilierea obiecţiilor la proiectul de contract . etc.contracte care rezultă prin confirmarea în scris a comenzii emise de beneficiar.etc.contracte cadru .contracte pentru livrări complexe . piesă de schimb. .contracte rezultate din executarea imediată a comenzii beneficiarului .contracte de furnizare de energie . . De regulă. de exemplu. cele pentru livrările complexe. . . Contactele economice pot fi clasificate după următoarele criterii principale: a) După natura obiectului pe care îl au. echipament tehnic. . e) După gradul de dificultate al rezolvării obiecţiilor (neînţelegerilor precontractuale) contractele pot fi : .contracte cu furnizori externi .) . .

formele de asistenţă tehnică şi regimul de garanţii . marcare. . cantitatea ce urmează a fi aprovizionată . aceasta. în totalitate sau parţial. mai clar şi mai precis şi care îi asigură contractului rolul de instrument juridic în exercitarea obligaţiilor asumate de către părţi în concordanţă cu acordul la care au ajuns după negocieri. cu titlu de penalităţi pentru executarea parţială sau cu întârziere a obligaţiilor asumate prin contract sau neexecutarea integrală a acestuia. precum şi cunoaşterea reciprocă a părţilor contractante şi sporirea încrederii între parteneri . condiţiile de ambalare. contractele economice pot fi : . alte clauze menite să asigure un conţinut cât mai complet. tipurile şi sortimentele . . condiţiile de recepţie a cantităţii şi calităţii produsului contractat . părţile să aibă capacitatea de a încheia acte juridice . etichetare. Fiind vorba de produse destinate consumului intermediar. ar trebui să se încheie cu preponderenţă.5. care pot specifica o sumă de bani pe care o parte o datorează celeilalte. La încheierea contractelor comerciale. preţurile de vânzare la care urmează să fie aprovizionate produsele şi modalitatea de plată . Durata de execuţie se stabileşte prin acordul de voinţă al părţilor . persoanele împuternicite să semneze contractul . în final. În acest sens.contracte economice care se încheie prin acordul părţilor. precizări (clauze contractuale) în legătură cu răspunderile părţilor contractuale pentru cazul executării parţiale. obiectul să fie legal. În forma sa generală. cu întârziere sau neexecutării obligaţiilor ce le revin. care au convenit (sau pus de acord) asupra tuturor clauzelor care definesc viitorul conţinut al acestuia. 3. livrare şi transport. o importanţă deosebită prezintă şi clauza referitoare la stabilirea duratei şi termenelor de execuţie a obligaţiilor asumate. mai ales pentru resursele materiale de natură agricolă destinate industrializării (produsele agricole perisabile) contractul cuprinde şi grafice de livrare (anexe la contract). modalităţile de efectuare a probelor tehnologice . decadă. adaptările şi îmbunătăţirile care trebuie aduse acestuia . contractul încheiat trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : să existe consimţământul părţilor . fără a exista obligaţii suplimentare stabilite prin acte de planificare (specifice economiei de piaţă ). Pentru a fi valabil. pentru asigurarea certitudinii în aprovizionarea cu resurse materiale.contracte economice care se încheie cu acordul părţilor pe baza unor acte de planificare (repartiţii sau extrase de balanţe) prin care se stabilesc sarcini concrete de program (specifice economiei centralizate) . Definitivarea programului de asigurare cu resurse materiale şi integrarea acestuia în strategia de dezvoltare a unităţii economice. termenele calendaristice de executare a cantităţii prevăzute . Contractele trebuie să cuprindă.60 g) Din punct de vedere al raporturilor cu celelalte instrumente de prognoză. între părţi. Contractul comercial se încheie prin acordul de voinţă al părţilor. produsele care constituie obiectul contractului . Acestea se stabilesc numai prin acordul de voinţă al partenerilor de contract. pentru crearea unor condiţii de colaborare şi conlucrare bune. lună ) până la care obiectul contractului. condiţiile de calitate . trebuie să fie realizat şi predat de furnizor. contractul de aprovizionare cuprinde următoarele elemente : denumirea şi domiciliul unitaţilor contractante . Penalizarea se poate stabili şi procentual faţă de valoarea produsului nelivrat sau pe zi de întârziere. pentru resursele materiale necesare agriculturii şi industriei alimentare. durata de executare în natură a obiectului contractului (perioada pe care se întinde obligaţia contractuală) . contracte pe perioade lungi de timp.2. termenele de execuţie reprezintă momentele calendaristice (zi.

în funcţie de natura lor economică. tehnologic şi organizatoric care au loc în unităţile agroalimentare. aceasta. la extinderea folosirii de înlocuitori. a rezultatelor cercetării ştiinţifice care contribuie la îmbunătăţirea structurii materiale necesare. lubrifianţi. În acest sens este de menţionat că . în stransă legătură cu programul de producţie. însă. se trece la integrarea acestuia în programul de ansamblu al unităţii agroalimentare. Toate aceste elemente prezentate mai sus evidenţiază faptul că. a mutaţiilor de pe piaţa furnizorilor (producătorilor sau intermediarilor de resurse materiale) . la reducerea consumurilor specifice de resurse materiale şi energetice şi nu în ultimul rând. b) indicatori care evidenţiază sursele şi potenţialul de acoperire cantitativă şi structurală cu resurse materiale a necesităţilor de consum. în vederea îndeplinirii obiectivelor strategice finale . se porneşte de la cantităţile de materiale ce urmează a se aproviziona şi de la preţurile prognozate a se practica pe piaţa resurselor materiale. materiale. ajustat indicatorii de program. unităţile agroalimentare. după ce şi-au calculat şi eventual. Astfel. acesta constituind un capitol distinct al strategiei generale a unităţii. Definitivarea programului de asigurare cu resurse materiale are ca principală etapă stabilirea bugetului pentru realizarea programului şi implicit a obiectivelor de producţie. pe structura de resurse materiale care poate fi asigurată . în scopul îndeplinirii “obiectivelor” de ansamblu ale activităţii unităţilor economice. judicios dimensionată în ceea ce priveşte volumul necesarului de consum. strategia de aprovizionare se va afla continuu sub influenţa modificărilor de ordin tehnic. capitol care se află .61 Definitivarea programului de asigurare cu resurse materiale şi integrarea acestuia în strategia de dezvoltare a unităţilor agroalimentare trebuie să se facă pe baza unor date certe rezultate din acceptarea de către furnizori a livrării materiilor prime şi materialelor necesare în cantităţile. pot fi grupaţi în două categorii : a) indicatori care reflectă necesităţile (cererile) de consum de resurse materiale (materii prime. să-şi evalueze eforturile ce trebuiesc făcute (cheltuielile). În urma definitivării programului de asigurare. a materialelor refolosibile. pentru realizarea programului de asigurare cu resurse materiale. Conţinutul final al programului de aprovizionare trebuie să evidenţieze o situaţie reală. Ca urmare. se urmareşte ca permanent să se asigure o strictă corelare între necesităţile de consum ale unităţilor agroalimentare cu potenţialul. piese de schimb. Conţinutul programului de aprovizionare a unităţilor economice se defineşte prin mai mulţi indicatori specifici care. în raport cu tendinţele şi mutaţiile ce se înregistrează pe piaţa internă şi internaţională de materii prime. cu programul de vânzări. . cu programul de investiţii etc.) destinate realizării activităţii de ansamblu a unităţii economice . combustibili. a celor legate de volumul şi structura activităţilor specifice acestora. etc. care se va corela cu strategia generală conturată de conducerea sectorului de asigurare cu resurse materiale. în primul rând a celei de bază. prin strategia în aprovizionare. sortimentele şi termenele stabilite prin tehnologiile practicate de diferite sectoare de activitate. energie.

cu un anumit scop. in scopul indeplinirii obiectivului de baza pe care fiecare agent economic si l-a propus. cea de decuplare si armonizare a fluxului de productie incepand cu cumpararea. inundatii. Aceste stocuri contin resurse destinate consumului final sau productive ce servesc pentru continuitatea procesului de productie. b. a unor stocuri de resurse materiale. pe o perioada de timp determinate. o activitate careia i se acorda o atentie deosebita datorita implicatiilor economico-financiare importante pe care le determina acestea. determinate prealabil sau nu. Stocurile asigura continuitatea procesului de productie la agentii economici producatori si a procesului de desfacere la agentii economici din comert. Literatura de specialitate propane diverse definitii ale stocurilor de productie. Stocurile sunt de fapt rezultatul activitatii de aprovizionare si de desfacere. Formarea si controlul stocurilor de resurse materiale reprezinta. diverse produse finite. expedierea produselor la beneficiar prin magazine proprii sau specializate. stare de necesitate. intr-un anumit volum si o anumita structura. continuind cu transportul. cu un anumit scop. guvernul constituie stocuri sub forma rezervei nationale la resursele materiale strategice sau deficitare pentru a pune la adapost economia nationala de influenta unor factori de forta majora (seisme. dintre acestea cele mai des intalnite fiind urmatoarele: a. de conditiile si de modalitatile de furnizare si asigurare-transport. Stocurile indeplinesc o functie vitala. astfel. acumulata sau pastrata in spatii amenajate. al activitatii comerciale in general. de strategiile care se elaboreaza pe aceasta linie. distributia si vanzarea se constituie intr-un ciclu permanent care este cu atat mai eficient cu cat determina mai putine cheltuieli. Stocurile reprezinta cantitatea de bunuri (materii prime. Stocurile reprezinta cantitatea de bunuri materiale acumulate la un moment dat de producatori. in economia de piata. trecerea acestora prin fazele de prelucrare pana la magazin de produse finite. In general. de mare importanta pentru unitatile agroalimentare: . continutul si functiile stocurilor de productie Productia. Stocurile optime de productie asigura realizarea urmatoarelor fenomene tehnicoeconomice. a desfacerii si consumului. care este dependenta de natura si caracteristicile materialelor si produselor. Dintre functiile stocurilor cele mai importante sunt: A. pregatirea pentru consum (utilizare). Stocurile sunt cantitate de resurse materiale care se acumuleaza in depozitele si magaziile unitatilor economice. evitarea conjuncturilor economice nefavorabile sau a penuriei). scopul formarii stocurilor este diferit. special dotate. carburanti) sau de bani. pentru o anumita perioada de timp.62 CAPITOLUL IV STOCURILE DE PRODUCȚIE ALE ORGANIZAȚIILOR AGROALIMENTARE 4. circulatie si consum. Agentii economici isi constituie stocuri de resurse materiale sau de produse pentru a asigura alimentarea continua a subunitatilor de consum sau servirea clientilor in vederea desfasurarii normale a activitatii si realizarii obiectivelor pe care si le-au propus. la nivelul economiei nationale. piese de schimb. intr-o anumita cantitate si structura. bazele de desfacere si de consumatori avand ca scop asigurarea continuitatii productiei. materiale. Dintre conditiile deosebit de importante care trebuie asigurate in vederea desfasurarii normale a procesului de productie este existenta in fiecare moment.1 Notiunea.

Indiferent de situatie sau de factorul de influenta. periodicitatea productiei la furnizori sau a transportului determina formarea de stocuri curente la utilizatori. spatii special amenajate si dotate. f) cresterea profitului. cu efecte favorabile asupra costurilor unitare de depozitare. sub acest aspect nu ar fi justificata formarea de stocuri. de mutatiile in structura cererilor de consum sau in potentialul de furnizare a unitatilor aferente de resurse materiale. utilizarea optima a fortei de munca. dar in procesul de furnizare. utilizarea optima a spatiilor de depozitare. Astfel. sau trebuie facute calcule cu privire la pagubele aduse de neasigurarea cu resurse materiale in cantitati optime. care determina cresterea cheltuielilor de stocare. cheltuieli de depozitare. taxe de asigurare. Principala problema care se pune in fata agentilor economici se refera la stabilirea tipurilor de stocuri care trebuie constituite si nivelul acestora. rezultand urmatoarea relatie de calcul: Es=Eds+Eids In cadrul efortului direct de stocare. energiei. pentru care se fac calcule de eficienta economica. Aceasta functie vitala a stocurilor nu justifica decizia agentilor economici de supradimensionare a lor.63 utilizarea la capacitatea totala a activelor fixe si a depozitelor. este necesare efectuarea de analize si calcule economice care sa determine strategia si politica in domeniul formarii stocurilor de la o etapa la alta. Sunt si alte situatii care genereaza necesitatea formarii de stocuri intre care pot fi amintite cea in care se are in vedere minimizarea cheltuielilor de cumparare. cuantificarea efortului de stocare (Es) pe care il face unitatea economica. intervine influenta multor situatii si factori cu actiune permanenta sau conjuncturala care conditioneaza in mod obiectiv necesitatea formarii de stocuri. in primul rand. intreruperea sau intensificarea productiei sau a transportului ca urmare a conditiilor naturale si de clima sau datorita sezonalitatii productiei (mai ales in agricultura) determina formarea stocurilor sezoniere. Functia de asigurare a unor rezerve de resurse materiale deficitare . cu privire la justificarea deciziei de constituire a stocurilor de rezerva. in functie de noile conditii care apar pe piata interna si internationala de resurse materiale. etc. eventuala aparitie a unor dereglari. sunt: a) b) c) d) e) . Pentru aceasta este necesara. La aceasta situatie se adauga efectele negative ale uzurii morale a resurselor materiale sau produselor stocate. pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp ? Raspunsul consta in stabilirea unui “prag optim” care sa asigure un echilibru al efectelor negative si positive specifice unei situatii sau alteia. principalele elemente care determina marimea acestuia. pentru ca stocurile determina imobilizari de capital antrenat in cumpararea de materiale sau produse finite stocate si inca nevandute. depozitare si administrare a resurselor materiale. perturbatii in livrarile de la furnizori sau in transport determina formarea de stocuri de siguranta la consummator sau in magazinele de desfacere. situatiile de forta majora determina formarea de stocuri sub forma rezervei nationale. in acelasi timp. B. necesitatea conditionarii materialelor inaintea trecerii lor in consum implica constituirea stocurilor de pregatire sau conditionare. dobanzi pentru credite (daca este cazul) etc. aprovizionare si utilizare a resurselor materiale. etc. materialelor. si daca aceste cheltuieli sunt negociate prin oscilatiile preturilor de asigurare a resurselor materiale de pe piata interna sau internationala. combustibilului. utilizarea eficienta a materiilor prime. aducere. efort ce se compune din efortul direct (Eds) si din efortul indirect (Eids). amplificand efortul investitional al agentilor economici. Detinerea de stocuri necesita. optiunile fiind formulate in urma raspunsului la intrebarea: ce avantaje si ce pierderi se inregistreaza daca se stocheaza mai mult sau mai putin. respectarea tehnologiilor la fiecare ramura de productie si produs.

astfel disponibilizate. aceasta deoarece (asa cum se stie) dintre cei patru indicatori de baza ai relatiei de calcul a necesarului de aprovizionat. crearea conditiilor pentru dezvoltarea productiei si pentru obtinerea unui spor de profit. stocurile stau la baza determinarii volumului activelor . manipulare. adica se poate obtine eficienta maxima. cu efecte positive asupra costului unitar al produselor finale. care deriva din insasi relatia de calcul a suprafetei principale de depozitare: Smn Sp= —— in care: Qmp -Smn =stocul maxim normat ce urmeaza a fi supus depozitarii. Crearea de stocuri sezoniere care sa preintampine deficitul de resurse materiale in situatiile in care consumurile de resurse materiale sunt mai mari (exemplul campaniiilor agricole). marimea totala a efortului direct de stocare (exprimata in lei) se poate calcula cu ajutorul relatiei: Eds=Cs+Ct+Ca+Cr+Ci+Cma+Cp Efortul indirect de stocare este dat de efectele evitarii finantarii pentru achizitionarea si stocarea materialelor care se pot inregistra in ipoteza nestocarii si folosirii fondurilor financiar-valutare. etc.cheltuielile cu salariile muncitorilor si ale personalului administrative din depozite. -Qmp=cantitatea de resurse materiale ce se poate depozita pe un metru patrat.cheltuieli pentru materialele auxiliare. d. Evidenta stricta a stocurilor de catre unitatile agroalimentare reprezinta o cale de prevenire a constituirii stocurilor supradimensionate sau subdimensionate (atat pentru resursele materiale aflate in stoc. incalzit si pentru climatizarea unor spatii de depozitare (Ci). pierderi etc.cheltuieli pentru iluminat. Stocurile constituie sursa de informatie pentru unitatile agroalimentare in ceea ce priveste studierea pietei produselor intermediare sau finale.64 a. F. c. dar sunt reprezentate de stocuri de productie: stocul preliminat a exista la inceputul perioadei de program (Si) si stocul preliminat a exista la sfarsitul perioadei de program (Sf). depozitare-conservare (Ct). dobanzi suportate pentru credite. G. lubrefianti. destinate proceselor de manipulare. De asemenea. e. de intretinere necesare activitatii de depozitare (Cma). deoarece ele necesita cheltuieli de transport. Stocurile de resurse materiale contribuie la dimensionarea optima a cheltuielilor de circulatie.cheltuieli determinate de pierderi prin perisabilitate sau scazaminte admise (Cp). In concluzie. E. toate aceste cheltuieli sunt parti componente ale costului de asigurare a resurselor materiale. f. inclusiv cotele pentru impozitul pe salarii si asigurarile sociale aferente (Cs). b. Formarea acestor stocuri se realizeaza in perioadele de presezon prin acumulari esalonate in limitele necesarului de aprovizionat prestabilit pentru sezonul de iarna sau pentru campaniile agricole. efectuarea unor noi investitii. Fundamentarea obiectiva a celor doua categorii de stocuri contribuie la asigurarea unui program de aprovizionare real. cu efecte positive asupra realizarii obiectivelor din programul de productie cu costuri minime. g.cheltuieli cu amortismentul mijloacelor fixe ale depozitelor si celorlalte mijloace fixe (Ca). C. O alta functie importanta a stocurilor de productie e aceea de indicator de baza pentru fundamentarea programului de asigurare cu resurse materiale. combustibil.cheltuieli pentru intretinerea si repararea echipamentelor (Cr).cheltuielile pentru energia electrica. cat si pentru produsele finite). la dezvoltarea capacitatilor de productie. abur. Preocuparea unitatilor agroalimentare ar trebui sa fie indreptate catre realizarea acestor cheltuieli. Functia de fundamentare a suprafetelor optime de depozitare a resurselor materiale. D. depozitare.

stocurile se impart in: a. b) Dupa locul de constituire. deoarece unitatile beneficiare ale resurselor materiale au. d. totusi. stocuri de rezerva. e) Dupa ritmul de miscare. In concluzie. b. -stocuri la consumatorii colectivi. pasibile a genera stocuri supradimensionate sau subdimensionate. stocul initial. in mare masura. -stocuri strategice (stocuri de rezerva. stocurile de resurse materiale sau produse finite pot fi: a. f. -stocuri la rezerva de stat. productie continua. stocuri pentru consum final (stocuri de produse finite). d) Dupa functiile lor in managementul productiei si al aprovizionarii . dupa parerea noastra cele mai importante criterii de clasificare sunt: a) Dupa destinatia lor. b. -stocuri fara miscare. stocul preliminat. fie din surse proprii. care pot fi procurati fie din credite. d. f) Dupa modul de calcul si de fundamentare. stocul maxim-normat. realizarea programului de productie si a celui de comercializare a produselor finale (in consecinta). Literatura de specialitate trateaza foarte divers criteriile de clasificare a stocurilor de resurse materiale si de produse finite. stocuri curente. e. stocurile pot fi: -stocuri la unitatile producatoare.65 circulante si la stabilirea necesarului de resurse financiare (bani). c) Dupa perioada pentru care se formeaza si in functie de organizarea utilizarii lor in productie sau vanzare. iar aprovizionarea cu resurse materiale au in marea lor majoritate. c. stocurile se impart in urmatoarele grupe: a. se poate deduce ca acestea conditioneaza.). stocuri in pregatire (de conditionare). productie continua. b. stocurile pot fi: -stocuri cu miscare rapida (de preferat a se intalni in cele mai dese cazuri). -stocuri la unitatile consumatoare. ceea ce inseamna ca ele trebuie sa se bucure de o atentie deosebita din partea factorilor de raspundere de la nivel de unitate economica mai ales in sensul prevenirii formarii stocurilor supradimensionate sau subdimensionate. -stocuri la unitatile de comert cu amanuntul. Din functiile pe care le au stocurile. -stocuri la consumatorii individuali. in marea lor majoritate. stocul final. stocuri sezoniere etc. stocuri cu fundamentare stiintifica. stocuri fara fundamentara stiintifica. stocul minim-normat. stocuri sezoniere. b. se poate spune ca formarea stocurilor de productie in cadrul unitatilor consumatoare reprezinta o necesitate obiectiva. stocuri care mai intra intr-un nou proces de productie (stocuri pentru consum intermediar) sau intr-un process de comert (stocuri pentru revanzare). stocurile pot fi: a. -stocuri cu miscare lenta. -stocuri la unitatile de comert cu ridicata. stocul mediu. iar aprovizionarea cu resurse . c. -stocuri aflate in timpul transportului sau in curs de aprovizionare.

data de urmatoarea relatie de calcul: Npc=Q*Nc ->Nct si Nca in care: Ncp=necesar de consum pentru realizarea programului de productie. pentru asigurarea continuitatii procesului de productie este necesar ca in unitatile economice beneficiare sa existe. Q=cantitatea de produse ce urmeaza a fi produsa. a contractelor economice.Corelatia intre stocuri si programul de productie sau desfacere. 4.66 materiale de la furnizori se realizeaza periodic (la anumite intervale de timp). Totodata. in permanenta. realizarea integrala si la termenele stabilite a programelor de fabricatie si prin aceasta. Nct=necesarul de consum tehnologic. care exprima ponderile pe care le detin stocurile in totalul mijloacelor circulante ale societatii. in cantitatile minim-necesare care sa asigure desfasurarea in conditii normale a procesului de productie. aceasta este data de insasi relatia de calcul a stocului current: Sc=Cz*Iz. Nca=necesarul de consum de aprovizionat. de conditionare si cauzalitate. sa se constitue stocuri asortate. Importanta stocurilor este relevata si de faptul ca ele fac parte dintr-un system complex de indicatori si dintr-o serie de corelatii de determinare si fundamentare. Se evidentiaza potentialul de productie realizabil pe seama stocurilor de resurse materiale consumate sau existente in unitatea economica la un moment dat.orientata dupa necesarul de stocuri din periaodele anterioare. Dintre principalele corelatii mentionam: a). de indicatorii de eficienta ai stocurilor. acesti indicatori fiind utilizati in stabilirea strategiei si programului de dezvoltare a unitatii agricole sau de industrie alimentara. Aceasta metoda de dimensionare a stocurilor este o metoda statistica. Ncp depinde de stocul mediu si de eficienta stocurilor. in care: Sc=stocul current Cz=consumul mediu zilnic Iz=intervalul intre doua aprovizionari Cz=Q*Nc-norma de consum pe unitatea de produs Q=cantitatea de produse obtinute zilnic Sau: Cz=Npl/360 b).2. In esenta. In aceste conditii. pornind de la calculele facute pe fiecare sortiment sau grupa de resurse materiale si ajungandu-se la normativele de stocuri valorice. aceasta corelatie cere ca. prin necesarul pentru realizarea obiectivelor de program si consumul mediu zilnic. in unitatile economice.Corelatia dintre stocuri si norma de consum. volumul de productie conditioneaza. Principiile de care trebuie sa se tina seama la formarea stocurilor Pentru dimensionarea stocurilor de materiale pe grupe sau sortimente se folosesc normativele de stocuri cantitative sau valorice. c) Corelatia dintre stocuri si cheltuielile de productie . nivelul si structura stocurilor care trebuie formate in depozitele unitatii econmice. un stoc de resurse materiale. Intre normativele de stocuri trebuiesc fundamentate in functie de particularitatile procesului de productie si circulatie a marfurilor.

cat si la reducerea costului unitar de productie cu efecte benefice atat pentru unitatea economica cat si pentru cumparator. e) Corelatia dintre stocurile de productie si indicatorii din programul de aprovizionare. mii lei. este interesant a se sesiza ponderea pe care acestea o au in totalul costului de productie. mil lei). diminuandu-se stocul mediu de productie se reduce numarul de zile ale unei rotatii si. Se poate spune ca. forma de stoc current. Stocurile reprezinta una din componentele principale ale capitalului circulant. Nv=necesarul valoric de resurse materiale pentru realizarea programului de productie (mii lei. cat si in primele zile ale anului urmator.67 Deoarece chieltuielile de stocare sunt poate componenta a costului total de productie. asigura continuitatea alimentarii consumului productiv atat in cursul perioadei de gestiune. indicator distinc al planului de aprovizionare sub denumirea de stoc final intr-o anumita structura si marime. servicii destinate vanzarii sau contractate de clienti. semestru) calculat cu relatia: 360 Nv Nr= —— sau —— in care: Dr Spv Nr=numarul de rotatii exprimat in zile. . -Numarul de rotatii (Nr) in perioada in perioada de gestiune (ani. Rezulta ca volumul fizic si valoric al necesarului de materiale pentru indeplinirea programului determina direct nivelul de formare a stocului current. Corelatia dintre stocurile de resurse materiale si capitalul tehnic al unitatilor agroalimentare prin aceea ca stocurile sunt componente ale capitalului circulant. pana la prima intrare de materiale (stocul de productie. de cantitatile in care se asigura necesarul depinde direct nivelul de constituire a stocului current. ceea ce duce la cresterea profiturilor. Sistemul de relatii care exprima aceasta corelatie cuprinde doi indicatori: -Durata unei rotatii (Dr) care se calculeaza cu ajutorul relatiei de calcul: Spv*360 Spv Dr= ———— sau —— Nv Cmzv Spv=stocul mediu de productie in expresie valorica (lei. manifestata in doua sensuri si anume: . f). in perioada dintre primirea-receptia resurselor materiale si consumul acestora.necesarul de materiale pentru indeplinirea programului de productie imbraca. ca stoc final reprezinta suportul material de formare a stocului de la inceputul anului viitor). materialele din stoc sunt transformate in produse sau incorporate in lucrari. trimestru.stocul de productie. Cmzv= consumul mdiu zilnic in expresie valorica. cu ajutorul relatiei: Ch S K%= —— x 100 Ch P Rationalizarea costurilor de stocare contribuie atat la rationalizarea cheltuielilor totale la nivel de unitate agroalimentara sau industrie alimentara. ceea ce inseamna ca accelerarea vitezei de rotatie a acestora contribuie la cresterea vitezei de rotatie a capitalului circulant si-a profiturilor. ca si volumului capitalului circulant afferent. mil lei ). va creste numarul rotatii pe perioada de calcul. . d) Legatura intre stocuri si viteza de rotatie a capitalului circulant. corespunzator. iar pe masura ce ele sunt trecute in consum. implicit a celui de productie.

astfel. In concluzie. Elementele de baza care influenteaza stocurile sunt: cantitatea dintr-o resursa materiala care se consuma sau se vinde zilnic (C z) si perioada dintre doua aprovizionari (Tz). Intreprinderile productive isi pot autoproduce unele resurse materiale (de natura agricola). a cifrei de afaceri. prin aceea ca se influenteaza modul de repartizare pe destinatii de utilizare a veniturilor agentilor economici.3 Categorii de stocuri ce se creaza in unitatile agricole si de industrie alimentara Categoriile de stocuri ce se creaza in unitatile agroalimentare. se poate spune ca stocul de productie este un indicator important al activitatii economice a unitatilor economice. 4. iar necesarul de aprovizionat se realizeaza astfel: Na=Ncp+Sf-Si-Ri unde Ri=Pi+Ss+Rrr . de industrie alimentara sau la unitatile de comert sunt urmatoarele: A. De aprovizionari Ncp Cz = =—— . al formarii stocurilor se pot afla in urmatoarele situatii: a). astfel stocul current pentru aceste categorii de unitati este reprezentat de necesarul pentru realizarea obiectivelor de plan pe perioada dintre doua aprovizionari successive.d. d. aducerea. extinderii activitatii productive a acesteia si sporirii. Tz se determina dupa relatia: ∑ Qj·Tzj Tz= ———— in care: ∑ Qj Qj=cantitatea aprovizionata la o singura tranzactie Tzj=intervalul dintre aprovizionarea curenta si cea precedenta j=nr. aceasta inseamna ca. De volumul si structura lor depind eforturile investitionale pe care trebuie sa le faca orice agent economic pentru achizitionarea. se aloca o parte mai mica din venituri pentru formarea stocurilor de productie si o parte mai mare pentru fondurile destinate dezvoltarii unitatii. Relatia de calcul a stocurilor devine: Sc=Cz*Tz La randul lui. de la o etapa la alta. depozitarea si pastrarea resurselor materiale stocate. de nivelul acestuia depinde gradul de activizare a mijloacelor materiale si financiare de care dispune sau pe care si le-a asigurat unitatea economica si eficienta utilizarii lor.v.p. O corelatie cu semnificatie economica deosebita este cea intre stocuri si veniturile firmei care reprezinta sursa de finantare a stocurilor. O situatie economica financiara favorabila este caracterizata printr-un “raport continuu descrescator” intre volumul de stocuri de resurse materiale si veniturile firmelor. pentru un an consumul mediu zilnic este Ncp/360 T Unitatile agroalimentare si de industrie alimentara. Stocul curent constituie stocul de baza pentru orice unitate economica si cuprinde cantitatea de resurse materiale ce trebuie sa existe permanent in intreprindere pentru asigurarea continuitatii productiei in intervalul dintre doua aprovizionari successive sau a continuitatii desfacerii (pentru unitatile de distributie).68 g).

Stocurile sezoniere se fundamenteaza pe calcule ale eficientei economice.69 b). inundatii. Aceste stocuri sunt considerate de siguranta. c). c). Priccipalele resurse pentru care se constituie acest stoc sezonier sunt cele folosite in campanile agricole si de industrializare. Factorii care influenteaza crearea stocurilor sezoniere sunt: a). ingrasaminte chimice. ceea ce impune realizarea unei legaturi stranse cu unitatile producatoare. La intreprinderile producatoare (de profil agricol sau alimentar) pentru crearea stocului sezonier se pune problema aducerii resurselor materiale ce urmeaza a fi utilizate in cantitati mari. in vederea maririi coeficientului de digestibilitate si-a valorii hranitoare a nutreturilor grosiere este bine ca acestea. saramurare. De exemplu. f).Stocul de rezerva constituit din resurse materiale sau produse care trebuie sa existe in intreprindere in vederea acoperirii unor nevoi neprevazute care apar in activitatea unitatii si care nu au fost avute in vedere la stabilirea stocului curent. Dintre factorii care influenteaza constituirea acestori stocuri fac parte: a). B.cazuri de crestere a consumurilor specifice datorate nerespectarii tehnologiilor de productie sau a uzurii morale a mijloacelor fixe utilizate (mai ales in industrie alimentara). Pentru produsele cu termen de valabilitate limitat si care necesita conditii de transport si depozitare speciale (medicamente de uz veterinar. In acest sens trebuiesc avute in vedere cheltuielile cu stocarea. astfel pentru necesarul de aprovizionat va fi luata in calcul diferenta care nu se poate asigura din productie proprie. inainte de utilizarea in procesul de productie sau de vanzare. inainte de a fi administrate in hrana animalelor. d). se stabileste cu precizie perioada cand trebuie constituite in raport cu perioada de utilizare (campanile agricole. reducerea sau cresterea cererii determina modificari in structura productiilor si schimbari in necesarul de aprovizionat cu resurse materiale. furnizoare care au productie ritmica: Na=Ncp+Sf-Si d). etc. pesticide. pe langa stocul current si cel de rezerva. se creeaza pentru asigurarea consumului necesar in perioadele optime de executare a unor lucrari agricole. mai ales). -sezonalitatea transportului.-sezonalitatea consumului productiv de resurse materiale (mai ales in sectorul vegetal). aparitia unor conditii speciale in transportul diferitelor produse de la unitatile producatoare la cele consumatoare (timp nefavorabil). melasare etc. in campanile agricole. stabilirea stocului current trebuie sa se faca in functie de perioada de garantie (valabilitate) pentru a nu se inregistra pierderi materiale si financiare. -procesul de depozitare in conditii de microclimat specific. specific agriculturii. pierderile de recolta prin intarzierea executarii la timp a lucrarilor. Efectul pregatirii creste daca . Resursele materiale trebuiesc achizitionate in totalitate din afara unitatii. Stocul sezonier. e). constituind stocul in pregatire. seceta. etc. C. primirea cu intarziere a unor stocuri de la furnizori. modificarea cererii pe piata. intangibile sau pentru cazuri de forta majora. Autoproducerea si autoasigurarea este partiala. D. -sezonalitatea producerii resurselor materiale (de natura agricola). In acest caz. etc). sa fie supuse unei pregatiri prin tocare. Pentru industria alimentara aceasta categorie de stoc ar reprezenta cantitatea de materii prime necesare pentru prelungirea perioadei de fabricatie (la unitatile care prelucreaza produse agricole perisabile si cu grad mare de perisabilitate). influenta factorilor naturali (productia vegetala): inghet. b). o anumita parte din stocul de productie se va afla in stadiul de pregatire. primirea unor partizi mai mici sau de calitate inferioara celor prevazute in contract. in timp ce pentru intrprinderile de distributie se pune problema trimiterii produselor catre unitatile consumatoare (beneficiare) in perioada optima de consum. Stocul in pregatire (de conditionare) se formeaza in cazul in care folosirea anumitor resurse materiale presupune pregatirea prealabila a lor.

cat si economia nationala prin aceea ca determina pagube materiale rezultate din depozitarea pe o perioada lunga de timp si in cantitati mari. Dintre acestea cele mai impornante sunt: -nefundamentarea stiinfica a necesarului de aprovizionat. -necorelarea programului de aprovizionare cu tehnologiile de productie practicate de unitatile agroalimentare. care depasesc nevoile reale ale procesului de productie sau comert. Ambele categorii de stocuri supredimensionate reprezinta o utilizare nerationala a resurselor materiale si afecteaza atat eficienta economica a fiecarei unitati. In mod asemanator se pune problema transformarii porumbului boabe si-a altor cereale furajere in nutreturi pentru animale.70 furajele grosiere astfel preparate sunt lasate la dospit cateva zile. resurse carora nu li se gasesc utilizare imediata sai in perspectiva la unitatea economica la care s-au format. o cantitate constanta pentru o anumita perioada determinate. de exemplu) si ca el reprezinta. . In urma adoptarii relatiei de calcul a stocului curent. nerealizarea programului de productie. Dupa viteza de miscare si posibilitatile de a fi atrase in procesul de productie sau de circulatie. rezulta urmatoarea relatie de calcul a stocului in pregatire: Sp=Cmz*Tzp De asemenea.4. stocurile supradimensionate pot fi grupate astfel: a). etc. stocuri fara miscare (sau de prisos) formate din resurse materiale care nu mai pot fi consummate in procesul de productie din unitatile economice unde s-au format si nici nu pot fi vandute pe piata. Stocul in pregatire (de conditionare) depinde de consumul mediu zilnic (Cmz). de obicei. cauzele formarii stocurilor supradimensionate pot fi grupate in urmatoarele doua mari categorii: a). Cauze interne care tin de activitatea fiecarei unitati agroalimentare si de care cele mai importante sunt legate de modul de prognozare (planificare) a activitatii de asigurare cu resurse materiale si de datorare a programului de productie (eficientei manageriale in domeniul productiei si al aprovizionarii cu resurse materiale). Astfel. actiune pentru care este necesara o anumita perioada de timp (pentru pregatire). Toate aceste pagube contribuie la cresterea cheltuielilor de stocare si de circulatie a resurselor materiale si la diminuarea profiturilor unitatilor care le constituie. b). precum si de timpul sau durata de pregatire a materialelor in vederea consumului productive (Tzp). care depasesc cantitatile ce reprezinta stocul maxim normat si pot fi utilizate in unitatea economica in care s-au format. stocuri cu miscare lenta. comerciale si/sau consumatoare de astfel de produse. dar intr-o perioada viitoare celei de program. este de mentionat faptul ca acest stoc in pregatire se constituie numai pentru anumute categorii de unitati (nu toate unitatile de comert cu resurse materiale au si activitate de conditionare a stocurilor. 4. Stocurile supradimensionate: cauzele constituirii lor si urmarile economice negative Stocurile supradimensionate reprezinta cantitatile de resurse materiale existente in unitatile productive. prin degradarea materialelor. In vederea descoperirii modalitatilor de prevenire a formarii stocurilor supradimensionate este foarte important sa se cunoasca cauzele care conduc la aparitia acestei categorii de stocuri.

care in marea lor majoritate se datoreaza relatiilor defectuoase cu furnizorii de resurse materiale. Cauzele exogene ale aparitiei stocurilor supradimensionate. -asigurarea unor conditii de depozitare necorespunzatoare d. datorate unor relatii personale sau previziunii unei penurii pentru unele resurse materiale. ceea ce contribuie la cererea de stocuri supradimensionate. casarea lor. ca atunci cand gasesc pe piata aceste produse sa le achizitioneze in cantitati mai mari decat necesarul sau.71 -necorelarea programului de aprovizionare cu modificarile ce intervin in structura de productie sau cu modificarile tehnologiilor de productie ale unitatilor agroalimentare.v. -receptia necorespunzatoare a resurselor materiale de catre unitatile beneficiare de resurse materiale. Unitatile agroalimentare au. de modul cum se fundamenteaza fiecare indicator de program. . se ajunge la crearea de stocuri supradimensionate. -realizarea partiala a lucrarilor prevazute in tehnologiile de productie ale diferitelor produse sau culturi. -planificarea subiectiva a aducerii in unitatea agroalimentara a unor cantitati mari de resurse materiale fata de cele necesare. in anumite perioade a unor resurse materiale. Cauzele de mai sus depind de activitatea organelor de coordonare a compartimentului de asigurare cu resurse materiale sau a celor de organizare a productiei din cadrul unitatii. insa. -utilizarea unor norme de consum globale (valorice) fara a fi calculate pe baza normelor individuale. a calitatii materialelor. datoria sa renunte la materialele comandate pe baza proiectului de program de aprovizionare care nu s-a integrat in programul de productie. -evidenta defectuoasa a resurselor materiale data de neintocmirea documentelor primare privind intrarea si iesirea resurselor materiale (consumurile). a structurii resurselor materiale livrate (stabilita prin contract). atat timp cat unitatile economice s-au aprovizionat cu resursele materiale necesare dar nu le pot utiliza (datorita reducerii productiei) iar graficele de livrare ale unitatilor furnizoare de resurse materiale trebuiesc respectate. -lipsa unei organizari interioare a procesului de depozitare. manifestata prin nerepartizarea resurselor materiale pe depozite specializate. pe categorii de resurse materiale si de produs. o parte dintre acestea sunt determinate de distanta de timp dintre momentul elaborarii programului de aprovizionare sau de productie si momentul definitivarii programului de ansamblu pe unitati agroalimentare. atragerea in circuitul produselor interne sau a altor unitati de profil. etc. -situatia financiara precara a unitatilor economice aflate in avalul productiei agroalimentare (blocajul financiar) impune nerealizarea productiei si reducerea productiei. De asemenea. -lipsa. -necorelarea stocului initial cu stocul real existent la sfarsitul perioadei din perioada precedenta. etc. ceea ce contribuie la diferente intre stocurile effective si cele prognozate. care nu au fost corelate cu varianta definitive a programului de productie intra de la inceput in stoc supradimensionat. adica fara a fi fundamentate pe consumul in unitati fizice.d. b). -lipsa unor masuri de lichidare a stocurilor supradimensionate. Ori. In aceasta situatie unele materiale procurate pe baza unor variante initiale sau de program de asigurare. Intocmirea programului de aprovizionare cu mult inainte de aprobarea programului de productie face posibila aparitia unor necorelari cu efecte negative asupra aprovizionarii si programului de productie propriu-zis. cum ar fi: vanzarea catre alte unitati. determina consumatorii de resurse materiale. al conditiilor optime de pastrare (asigurarea microclimatului care contribuie la formarea de stocuri subdimensionate).p. Dintre aceste cauze cele mai importante sunt: -respectarea de catre furnizori a obligatiilor contractuale punand termenele de livrare.

Aceasta face ca. cu unitatile producatoare de resurse materiale fara a lua in calcul necesarul strict (real) al beneficiarilor. apelarea la credite pentru sustinerea acestor stocuri. ceea ce duce la cresterea cheltuielilor de stocare si la reducerea profiturilor. adica a prevenirii). sa se epuizeze sau sa se mentina la aceeasi dimensiune in mod nejustificat. scaderea treptata a consumurilor de resurse materiale uzura fizica si morala a acestora contribuind la cresterea costurilor de aprovizionare. ceea ce decapitalizeaza agentii economici interni. aerisirea. cat si la nivel de economie nationala. evolutia stocurilor inregistreaza variatii diferite ca marime. ceea ce inseamna cheltuieli suplimentare cu asigurarea microclimatului. -blocarea spatiilor de depozitare. apelandu-se .v. incalzirea. insotita de lipsa de supraveghere a acestora duce la imposibilitatea utilizarii acestora in alte ramuri. la diminuarea posibilitatilor de aprovizionare cu resurse materiale a unitatilor care au luat aceste stocuri. stocurile efective sa se situeze la nivele mai mari decat cele optime prestabilite. oscilatiile sunt determinate de ritmul intrarilor si iesirilor in/si din stoc. d. a mijloacelor circulante). Pe parcursul derularii activitatii de aprovizionare. insemnand procesul de reluare a activitatii economice la aceeasi scara sau la o scara mai mare. Fiecare situatie de acest fel . creaza blocaje financiare in lant. -blocarea de fonduri imobilizate in stocuri. lipsa spatiilor pentru alte resurse ce urmeaza a intra in depozite. in unele cazuri. stocurile supradimensionate. fie in contextul contractelor economice anterior incheiate. in general. reducerea vitezei de rotatie a stocurilor (si in consecinta. cu nevoile reale ale unitatii agricole sau de industrie alimentara. cele mai importante sunt: -formarea stocurilor supradimensionate. mai scurte sau mai lungi.p. Toate aceste unitati economice negative care sunt concretizate in pierderi materiale generate de stocurile supradimensionate influienteaza in primul rand procesul de productie (prin intermediul asigurarii de surplusuri de resurse. de marimea si structura in care actiunile respective se realizeaza. atat la unitatile din amonte cat si la cele din aval. in numele beneficiarilor.72 -resursele materiale achizitionate prin intermediul intreprinderilor distribuitoare nu sunt correlate. la resurse materiale noi sau la importuri cu costuri foarte mari. Asa cum am mai aratat. in unele momente sau perioade de timp. -blocajul financiar creat la nivelul unitatii unde au fost create stocurile supradimensionate. etc. iluminatul. a) Dintre urmarile economice negative ale formarii stocurilor supraponderate. fie in raport cu alte conditii si modalitati de desfasurare prealabila a acesteia. ca negative.d. -reducerea produsului intern brut (adica a venitului national) prin scaderea aportului agentilor economici din tara la crearea acestuia. Toate aceste stari de fapt se apreciaza. daunatoare pentru situatia financiara a unitatii sau pentru desfasurarea normala a activitatii specifice. odata create aduce efecte negative (economice) atat la nivelul fiecarui agent economic de pe filiera comercializarii resurselor materiale. -cresc cheltuielile de productie prin cresterea costului cu materiale prime utilizate in procesul de productie si reducerea vitezei de rotatie a activelor circulante etc. manipularea resurselor materiale etc. ceea ce contribuie la cresterea cheltuielilor de depozitare. deoarece intreprinderile de distributie incheie contracte. la nivel de unitate agroalimentara fac parte: -valorificarea necorespunzatore a resurselor. iar in final rezultatele economice si financiare ale unitatilor economice unde se creaza aceste stocuri. -cresc cheltuielile suplimentare de depozitare prin prelungirea duratei de depozitare. etc. cantitativ si calitativ. b)Dintre urmarile economice negative la nivel de economie nationala.

atunci cand s-au creat sa se recurga la valorificarea lor in procesul de productie sau la lichidarea acestora (chiar daca pierderile sunt considerate a fi foarte mari pentru agentii economici care procedeaza la aceste operatiuni. Tz=intervalul dintre doua aprovizionari. se impune luarea unor categorii de masuri pentru evitarea formarii lor respective. Situatia implica. implicatiile economice pe care le genereaza (si care nu intotdeauna sunt negative). relatia de calcul pentru determinarea stocului curent exprima produsul dintre consumul mediu zilnic dintr-o categorie de resursa materiala in intervalul mediu dintre doua aprovizionari.1. care se exprima in zile. -acceptarea lipsei de stoc si renuntarea sau reprogramarea fabricatiei produselor aflate sub incidenta actiunii (ca o ultima varianta) etc. -aprobarea consumului din stocul de siguranta (de rezerva ).5. ritmic. luarea unor masuri cum ar fi: -impulsionarea furnizorilor. forma de aprovizionare. Deoarece formarea de stocuri supradimensionate si subdimensionate aduce efecte negative si impune. fiind influentat de o multitudine de factori. este nevoie ca intervalul mediu de timp dintre doua aprovizionari sa se calculeze . la randul lui. specific proceselor de productie in tehnologii de tip industrial pot fi aplicate metode folosite in industrie (alimentara. iar. pe de-o parte. 4. indiferent de efortul necesar si sursa de provenienta. considerate extreme). ca nu numai supradimensionarea stocurilor constituie un fenomen negativ ci si lipsa de stoc (subdimensionarea stocurilor) in cazul anumitor resurse materiale si intarzierea reintregirii acestuia. se exprima ca un raport intre consumul total prognozat din materialul pentru care se face calculul si numarul zilelor din an: Ncp Cz= —— in care: 360 Ncp. Consumul mediu zilnic. In acest caz. -reconstituirea urgenta a stocului. cauza care-l determina. astfel: Sc=Cz·Tz in care: Sc=stocul curent.necesarul de consum pentru realizarea sarcinilor de productie. felul cailor de comunicatie. deci. starea mijloacelor de transport. Intervalul mediu dintre doua aprovizionari nu este acelasi la toate intreprinderile agricole si nici de la un an la altul. Metode de optimizare a stocurilor de resurse materiale 4. Metode curente de optimizare a stocurilor Pentru materiile prime si materialele al caror consum si aprovizionare au un caracter continuu.dupa caz. daca este format. partenerii initiali de relatii de vanzare-cumparare.5. timpul necesar pentru efectuarea comenzii de materiale etc. mai ales). Cz=consumul mediu zilnic. printre care distanta de la furnizor la consumator. pentru livrarea la termenele prestabilite sau cu anticipatie a loturilor de resurse materiale contractate (solicitate).73 necesita analize concrete care sa ateste natura fenomenului. -apelarea la resurse ce pot inlocui pe cele deficitare. necesitatea perfectionarii formelor si tehnicilor de aprovizionare si-a trecerii la o noua calitate in acest domeniu important al productiei. Se poate spune. Ca atare. pe de alta parte.

Paris. ed. 4. ca si intrarile din perioadele de intrerupere a activitatii de aprovizionare sau productie. Cl=costul de lansare a unei comenzi de aprovizionat. propane optimizarea stocurilor curente pornind de la doua coordonate: cheltuielile de aprovizionare ocazionate de formarea stocurilor si cheltuielile de depozitare necessitate pentru pastrarea partizii de materiale dintre doua primiri successive. Marimea optima a stocului este data de punctual prin care cele doua coordonate asigura formarea stocului cu cheltuieli minime. Pentru optimizarea stocului de productie la un material intr-o anumita perioada se poate utiliza urmatoarea formula: Qn*Cl S= 2* t*Cs S=reprezinta stocul optim de aprovizionat in perioada de program. 2. 1963.74 prin raportarea intervalelor individuale cu cantitatile de materiale corespunzatoare fiecarei partizi. utilizand formula: Qn R= S In fine. tj=intervalul de timp aferent fiecarei partizi j. T=perioada pentru care se calculeaza stocul . ∑ Qj=cantitatea totala dintr-un material primita in perioada analizata. in modul urmator: ∑ Qj*tj Tz= ———— in care: ∑Qj n=numarul intrarilor de materiale (partizilor). in lucrarea “Gestion economique des stoks”. folosind formula: S*t T= Qn De asemenea. j=notatia simbolica a fiecarei partizi. in modul urmator: Cm= 2*Qn*t*Cl*Cs . Dunoud. Qn=consumul normat din materialul pentru care se face calculul. Din calculele pentru determinarea stocului curent se vor exclude intrarile intamplatoare si necaracteristice. Metode moderne de optimizare a stocurilor Din cadrul carora fac parte: a). 5.economist francez. Pe baza elementelor de mai sus se poate calcula intervalul dintre doua aprovizionari successive. Cs=costul de stocaj pe unitatea de masura zilnica.Metoda Rambeaux. se pot determina cheltuielile minime de aprovizionare in perioada studiata. se poate determina ritmul aprovizionarilor exprimat in numarul de aprovizionari in perioada prognozata. Qj=cantitatea fiecarei partizi j.

6. b). iar limita minima de suma stocului de rezerva si a stocului de pregatire. Cpr=cheltuielile de primire-receptie. B=cheltuielile de transport. Metoda Osipovici are in vedere optimizarea intervalului dintre livrari prin loturile de livrare comandate: 2B in care a*Cus T=reprezinta intervalul dintre livrari. Ct=cheltuielile de transport.In primul moment se stabileste limita maxima si cea minima a stocului pe baza fisei fiecarui fel de material. T= 4. d). Metode moderne de urmarire si analiza a stocurilor de productie Printre metodele moderne de urmarire. Metoda “maxim-minim” presupune urmarirea situatiei si miscarii stocurilor pe fiecare fel de material in parte in urmatoarele trei momente importante si anume: 1. in care: Ca=reprezinta cheltuielile de aprovizionare pe unitatea de material. S=consumul normat al unui produs. a=consumul dintr-un anumit material intr-o anumita perioada (determinate in zile). V=pretul unitar al produsului. Metoda Wilson prin care se determina lotul optim pentru o comanda (egal cu stocul curent maxim): 2S*A Q= —— in care: V*T Q=reprezinta cantitatea optima de comandat. “prin note de signal” elaborate de catre depozitul de materiale. Limita maxima a stocului este data de nivelul stocului total de productie maxim. a situatiei si miscarii stocurilor de resurse materiale existente in unitatile economice prezinta un interes practice deosebit urmatoarele: a). Cus=cheltuielile de stocare. depasirea stocurilor existente fata de stocurile normate . Metoda “maxim-minim”. A=cheltuielile pentru o comanda. Dupa aceasta metoda marimea stocului current de productie va fi optima atunci cand cheltuielile totale pe unitatea de material (t.75 b). Cd=cheltuielile de depozitare. c). Metoda “ABC” a). In al doilea moment se atentioneaza (signalizeaza). T=cheltuielile de stocare. adica la nivelul stocului total minim de productie. 2. n. O metoda adecvata conditiilor organizatorice si metodologice din tara noastra este aceea de comparare si minimizare a cheltuielilor totale de aprovizionare. m. etc) vor fi minime: Ca=Ct+Cd+Cpr. de catre sectorul de aprovizionare.

d. sa analizeze si sa raporteze situatia stocurilor ori de cate ori apar disproportii. Principala masura care se impune in vederea utilizarii acestei metode o constituie imbunatatirea sistemului de evidenta a materialelor in deposit. privind stocul maxim normat si stocul minim normat.p. In conformitate cu metoda “ABC” controlul si urmarirea situatiei si miscarii stocurilor de productie se face in modul urmator: a) stocurile de productie din grupa A se controleaza zilnic sau cel putin de cateva ori pe luna. a atingerii nivelului de productie minim normat. cat si d. se formeza urmatoarele trei grupe de materiale (vezi figura 5. iar sefii de depozite sa urmareasca. In conformitate cu aceasta metoda. Metoda “ABC” presupune gruparea materialelor ce se constituie in stoc de productie in trei grupe: A.v. Metoda “ABC” are o larga raspandire pe plan mondial si in special in SUA.v. b). dar care detin o pondere de 70% din valoarea totala a stocurilor de productie. Fisa de magazie (depozit) in agricultura nu cuprinde rubricile privind stocul maxim normat si stocul minim normat. fiecarui deposit (magazie) care sunt stocurile minime si maxim normate pe diferite perioade ale anului. Aceasta metoda presupune urmarirea diferentiata a stocurilor de productie in functie de ponderea detinuta pe diferitele grupe de materiale in totalul stocurilor de productie d. b) Grupa “B” care cuprinde cca 25% din nomenclatorul stocurilor de productie. al ponderii pe care o are valoarea stocului fiecarui material in valoarea totala a stocurilor de productie pe toate felurile de resurse materiale. adica pe intreaga structura de materiale.d.1): a) Grupa “A” cuprinde cca 15% din numarul total de pozitii prevazute in nomenclatura stocurilor de productie. Experienta practica a intreprinderilor dovedeste utilitatea aplicarii metodei “maximminim” in activitatea de urmarire operativa a situatiei si miscarii stocurilor. . Aceasta grupare se face d. In al treilea moment.p. Notele de signal sunt trimise de catre depozite serviciilor de aprovizionare pentru a lua masurile necesare. Odata cu imbunatatirea fisei de magazie este necesar ca sectorul (compartimentul) de asigurare din fiecare intreprindere sa faca cunoscut. la inceputul anului.v al numarului lor. dar care au o pondere de numai 10% din valoarea totala a stocurilor de productie.d. pentru fiecare sortiment de materiale. fie pentru urgentarea primirii partizilor de materiale de la furnizor in vederea completarii stocurilor de materiale existente in depozit pana la limita normala a acestora. B si C. c) Grupa “C” care cuprinde restul pozitiilor prevazute in nomenclatura stocurilor de materiale care reprezinta cca 60%. ceea ce are ca effect rationalizarea aprovizionarii tehnico-materiale. Ea porneste de la constatarea ca cea mai mare parte din valoarea stocurilor este cuprinsa (concretizata) intr-un numar foarte restrans de mijloace de productie. dar care au o valoare de 20% din valoarea totala a stocurilor de materiale.p. Fisa de magazie (depozit) in industria alimentara are rubrici speciale.76 maxime sau invers. al valorii materialelor. dar care au un rol “cheie” in procesul de productie si in circulatia mijloacelor de productie. 3. serviciul (sectorul de aprovizionare al intreprinderii) ia masuri operative necesare fie pentru valorificarea stocurilor supradimensionate. ceea ce ingreuneaza urmarirea stocurilor si luarea unor masuri operative atunci cand apar stocurile supradimensionate sau cand stocurile scad sub cele minim normate. Coloanele si randurile fisei de magazie ofera posibilitatea cunoasterii in orice moment a nivelului stocului de materiale din magazie care poate fi comparat cu stocul maxim normat sau stocul minim normat si apoi sa se ia masurile necesare in functie de situatie.

Structura valorica a materialelor din stoc 10% 20% 70% A B C .1 Structura materialelor din stoc dupa pozitiile in nomenclator Urmarirea si analiza situatiei si miscarii stocurilor de productie presupune un volum mai mare de munca omeneasca. Selectarea grupelor de materiale pentru aplicarea metodei ABC de analiza si urmarire a stocurilor 15% 25% 60% Fig. c) stocurile de productie din grupa C se controleaza trimestrial sau si mai rar. In vederea cresterii operativitatii activitatii de formulare a unor concluzii si de luare a unor decizii prompte si eficiente se impune ca o conditie esentiala introducerea tehnicilor moderne de calcul. prin metoda “ABC” urmarirea si controlul stocurilor de productie din cele trei grupe se face diferit.77 b) stocurile din grupa B se analizeaza lunar (de obicei la inceputul fiecarei luni). 5. O astfel de tratare diferentiata a stocurilor este foarte eficace deoarece mareste operativitatea in urmarirea situatiei stocurilor cu volumul cel mai mare in totalul valorii stocurilor putandu-se lua masuri corespunzatoare de prevenire a formarii de stocuri supradimensionate sau de diminuare a stocurilor de productie sub limitele minime. Dupa cum se poate vedea. Se analizeaza foarte des materialele care fac parte din grupa A. se analizeaza lunar cele din grupa B si mai rar cele din grupa C.

Toate aceste operaţiuni necesită un anumit timp de realizare şi un anumit loc de efectuare. activitatea de depozitare se organizează ca un complex de acţiuni tehnico-economice intermediare între producţie şi consum. marcarea. Totodată. Noţiunea şi funcţiile depozitelor Fluxul resurselor materiale şi al produselor finite de la furnizor la consumator cuprinde. etichetarea. substanţele. ca moment absolut necesar. semifabricatele (care au un regim special în agricultură şi industria alimentară) etc. (pentru produsele finite) şi dezambalarea. ambalarea. cu mijloace specifice. în conţinutul tehnic al acestei noţiuni trebuie incluse şi materialele. precum şi dotările necesare cu mobilier specific. pentru materialele necesare consumului productiv. Ţinând seama de aceşti factori. adică resurse materiale ce urmează a fi utilizate în procesul de producţie produsele finite ce urmează a fi vândute. curăţirea. pregătirea producţiei. respectiv darea în consum a materialelor. sortarea. astfel încât să nu se producă o ruptură cu efecte în lanţ atunci când apar neregularităţi într-unul din aceste momente. selectarea. cum ar fi: ambalarea. sculele şi piesele de schimb care completează această dotare şi sunt folosite pentru desfăşurarea operaţiunilor respective. încărcarea. necesitatea depozitării materialelor şi produselor agricole este determinată de doi factori: a) un factor tehnic. expedierea etc. b) un factor economic. activitatea de depozitare. ce condiţionează efectuarea lucrărilor. atât pentru materiale. silozurile. transportul. recepţionarea. Din punct de vedere tehnic. în etape şi momente diferite. . de sincronizare a intrărilor de materiale cu ritmul consumului. maşini. Obiectul depozitării îl constituie ceea ce se află în stoc. magaziile. pregătirea etc. utilaje şi instalaţii adecvate acestor operaţiuni. hambare). întreprinderi specializate sau alte asemenea unităţi de profil al căror obiect de activitate este tocmai concentrarea şi executarea tuturor operaţiunilor care revin acestui domeniu. rolul acestei activităţi de mijlocire a procesului de vânzare-cumpărare a mijloacelor de producţie s-a dezvoltat treptat sub forma unei reţele distincte de baze de depozitare. atât pe producătorul-furnizor cât şi pe consumator. Atât la furnizor. cât şi pentru produse finite.1. prin depozit se înţelege suprafeţele sau capacităţile amenajate pentru primirea materialelor şi produselor. debavuarea. Aceasta se datorează faptului că produsele finite nu pot fi livrate la consumatori imediat după ce s-a terminat ultima fază de fabricaţie. iar la consumator materialele primite nu pot intra direct din mijlocul de transport (cu care au fost aduse în unitate) în procesul de producţie propriu-zis. lotizarea. de realizarea unor operaţiuni strict necesare. cât şi la consumator. Prin activitatea de depozitare se realizează decuplarea momentelor fluxului de circulaţie. rampe. vânzarea resurselor materiale ( produselor finite) şi poate fi definit din două puncte de vedere: unul tehnic şi altul economic. Depozitul face legătura între recoltarea. o anumită organizare şi o dotare tehnică ce asigură desfăşurarea lor în condiţiile cerute.78 CAPITOLUL V DEPOZITAREA RESURSELOR MATERIALE ŞI A PRODUSELOR AGRICOLE 5. Mai mult chiar. deservind. de menţinere a stocurilor în volumul şi structura necesară pentru asigurarea continuităţii producţiei. clădirile de tot felul (şoproane.

. depozitele desfăşoară următoarele activităţi principale: a) urmăresc graficul de primire a mijloacelor de producţie şi organizează recepţia calitativă şi cantitativă a acestora. de organizare a conservării acestora. atât la derularea activităţii economice în fiecare întreprindere şi unitate. materiale şi produse finite. Creşterea continuă a producţiei agricole. în creşterea rentabilităţii. alimentare a consumatorilor şi asigurare a continuităţii procesului de producţie. Aşadar. urmărire şi analiză a stocurilor. problemă care în agricultură este mai dificil de rezolvat decât în industrie din cauza particularităţilor procesului de producţie. conservare. într-o măsură însemnată. funcţia economică şi funcţia contabilă. Prin realizarea sarcinilor ce le revin. organizarea corespunzătoare etc. Ca organisme de bază în sistemul aprovizionării cu resurse materiale şi al desfacerii. e) organizează aprovizionarea locurilor de muncă a fermelor. depozitele de materiale contribuie. b) organizează conservarea resurselor materiale pe sortimente în funcţie de caracteristicile fizice. modul de organizare a recepţiei cantitative şi calitative a materialelor primite. constituind organisme cu un rol important în asigurarea cu resurse materiale şi desfacerea produselor. păstrare. în cazul aprovizionării la sediul beneficiarului de către SCAPA această funcţie se amplifică. La proiectarea şi organizarea unui depozit este necesar să se ţină seama de tehnica utilizată în vederea prestării materialelor cât şi de necesitatea ridicării permanente a eficienţei economice a activităţii de depozitare. O dată cu creşterea cantităţilor şi nomenclaturii produselor destinate păstrării au apărut depozite de proporţii din ce în ce mai mari cu organizare raţională a activităţii specifice lor. în recuperarea materialelor refolosibile. în reducerea consumurilor materiale şi a costurilor. finalizând un proces de producţie şi sprijinind începerea altuia. deci repartizează mijloacele de producţie pe depozite. îngrăşăminte chimice. depozitele îndeplinesc o serie de funcţii care pot fi grupate în: funcţia organizatorică. biostimulatori. modernizarea proceselor tehnologice şi mai ales. d) organizează livrarea către beneficiari a mijloacelor de producţie comandate. în reducerea pierderilor netehnologice. cât şi la obţinerea unor rezultate superioare. astfel încât să se asigure continuitatea procesului de producţie sau de livrare etc. depozitele joacă un rol deosebit în realizarea obiectivelor programate. funcţia tehnică. biologice ale diferitelor grupe de mijloace de producţie. c) organizează pregătirea resurselor materiale pentru a fi livrate beneficiarilor sau pentru a fi utilizate în procesul de producţie (unităţi agricole). toate acestea constituind tot atâtea căi de creştere a eficienţei economico-financiare la unităţile agroalimentare sau de distribuţie.. livrărilor-primirilor de materiale şi produse.79 Din punct de vedere economic. sistemele şi metodele de primire. sectoarelor sau secţiilor.). asigurând şi pe această cale funcţionarea ireproşabilă a pârghiilor economico-financiare. aşezare. de pregătire a materialelor înainte de a fi utilizate în procesul de producţie sau de livrare. chimice. cheltuielile necesitate pentru efectuarea acestor operaţiuni.În cadrul funcţiei organizatorice. Prin modul de urmărire a realizării contractelor de aprovizionare. astfel încât pierderile în timpul depozitării să fie cât mai mici. medicamente de uz veterinar etc. noţiunea de depozit include totalitatea operaţiunilor care privesc fundamentarea stocurilor optime de materii prime. în multe cazuri recepţia calitativă se face în laboratoare speciale ale unităţilor agricole sau în laboratoarele unităţilor specializate (nutreţurile combinate. industrializarea acestora au determinat amplificarea activităţii de depozitare a materialelor folosite în agricultură şi a producţiei finite. depozitul se defineşte ca o noţiune complexă amplasată la confluenţa producţiei şi consumului. A. de organizarea evidenţei.

a actelor de livrare (facturi). Din urmărirea funcţiilor depozitelor de resurse materiale se poate deduce că activitatea acestora nu se limitează la simpla conservare a materialelor. C. evitarea curenţilor. organizatorice. valorificarea superioară a resurselor materiale. astfel încât să se reducă forţa de muncă utilizată.. palete. evitarea mucegaiurilor. pe care le transmit compartimentul de aprovizionare. împreună cu comisiile stabilite. e) execută condiţionarea materialelor pentru a fi expediate. să scadă cheltuielile de manipulare. asigurând creşterea eficienţei economice a depozitării. lifturi. containere. ambalează materialele şi le aşează în containere. deplasare) prin palete. le sigilează şi le dă forma în care trebuie să ajungă la beneficiar. depozitele realizează următoarele activităţi: a) organizează gestionarea stocurilor de materiale prin: înregistrarea actelor de primirerecepţie a mijloacelor de producţie.). modernizare continuă a depozitelor. încărcare. b) urmăresc stocurile maxim normate şi ia măsurile ce se impun atunci când stocurile au depăşit aceste limite. asigurarea fermelor. a actelor de casare şi declasare a mijloacelor de producţie. reducerea cheltuielilor şi creşterea eficienţei economice din fiecare unitate agricolă sau de aprovizionare. d) iau toate măsurile care se impun şi care intră în competenţa depozitelor pentru realizarea creşterii eficienţei economice a stocurilor de producţie. stelaje etc. depozitele au următoarele atribuţii: a) asigură stocurile de producţie stabilite ca necesare pentru realizarea continuităţii procesului de producţie. boxpalete etc. . e) asigura reducerea la minim a cheltuielilor necesare primirii prestării şi eliberării materialelor. a deşeurilor şi a altor materiale recuperabile în vederea reciclării şi refolosirii. b) efectuează.. să crească operativitatea şi calitatea lucrărilor executate. depozitele au următoarele atribuţii: a) execută recepţia calitativă a mijloacelor de producţie primite. În acest scop. astfel încât să crească indicele de utilizare a suprafeţei utile de depozitare. transpalete. macarale. B. În cadrul funcţiei tehnice. În cadrul funcţiei economice.. insectelor. d) întocmesc analize şi informări privind modul de gospodărire a resurselor materiale. D. ci ea cuprinde o varietate mare de preocupări tehnice. c) secţionează şi delimitează spaţiile de depozitare. d) introduce mecanizarea manipulării resurselor de producţie (descărcare. formează loturile de expediţie. etc. economice şi de evidenţă ca parte componentă a sistemului de asigurare. sectoarelor şi a locurilor de muncă cu materialele necesare şi fac propuneri de îmbunătăţire.80 f) organizează colectarea şi primirea de la ferme şi sectoare a cantităţilor de materiale nefolosite. c) organizează evidenţa materialelor aflate în depozite şi efectuează analiza periodică a stocurilor. c) întocmesc propuneri de casare şi declasare a mijloacelor de producţie.. monorai etc. ventilaţie. În cadrul funcţiei contabile. rozătoarelor etc. bonuri de ieşire. a actelor de condiţionare a materialelor sau de pregătire în vederea utilizării în procesul de producţie sau de circulaţie. a actelor de transfer la alte depozite sau de consum (fişa limită de consum. umiditate. inventarierea periodică a bunurilor depozitate. b) asigură condiţii optime de conservare a materialelor din punct de vedere al spaţiilor necesare şi al condiţiilor de temperatură. menite să contribuie la buna desfăşurare a producţiei. executării la timp a lucrărilor sau organizarea aprovizionării oportune a unităţilor agricole prin sistemul de aprovizionare prin depozit. montează rafturi. depozitele se preocupă de perfecţionarea tehnologiilor de depozitare. astfel încât să se păstreze integritatea cantitativă şi calitativă pe timpul depozitării.

. La fel se pune problema pentru îngrăşămintele chimice. . containere etc.caracteristicile materialelor şi a produselor depozitate. Principii de amplasare şi de aşezare a materialelor în depozite Utilizarea optimă a capacităţii de depozitare. şi de modul de amplasare şi de aşezare a materialelor în depozite.81 5. vor exista deosebiri esenţiale. seminţe sau material de plantat. adică în grămezi neordonate formate din pulberi. materiale lemnoase sau materiale de cauciuc. . adică în saci. nutreţuri fibroase sau nutreţuri combinate etc. lăzi. . bucăţi etc.varietatea (structura) nomenclaturii de materiale. un material poate fi prezentat: în vrac sau ambalat. • în vrac. . De exemplu.metodele de pregătire a materialelor pentru a putea fi utilizate în procesul de producţie. . condiţie a realizării unei activităţi cât mai eficiente. Toţi aceşti factori influenţează organizarea sistemului de depozitare atât din punct de vedere al numărului. fără ambalaj. sectoarelor şi a locurilor de muncă cu materiale. ca urmarea influenţei caracteristicilor materialelor depozitate: de natură industrială sau denatură agricolă. cât şi din punct de vedere al metodelor şi tehnicilor de organizare a păstrării materialelor. creşterea operativităţii şi productivităţii muncii în activitatea de depozitare. seminţe şi alte resurse de producţie folosite în agricultură. Desigur că depozitele pentru păstrarea materialelor în vrac vor fi altfel organizate decât cele pentru păstrarea materialelor ambalate. Astfel.metodele de alimentare a fermelor. Tipologia depozitelor Înainte de a vedea cum se pot clasifica depozitele după anumite criterii este bine să se cunoască factorii de influenţă şi principiile de care trebuie să se ţină seama la organizarea depozitării mijloacelor de producţie. făina de lucernă va fi depozitată diferit în funcţie de forma de prezentare: în vrac sau ambalată. 1) Cel mai important principiu se referă la repartizarea pe depozite şi amplasare în cadrul aceluiaşi depozit a materialelor în funcţie de caracteristicile asociative ale acestora. printre altele.ritmicitatea primirii şi a consumului de materiale. În acelaşi timp. granule de lucernă sau brichetele de lucernă. Lucerna fân va fi altfel depozitată decât făina de lucernă. Dintre factorii principali care influenţează organizarea depozitării materialelor pot fi enumeraţi: .destinaţia materialelor depozitate. piese de schimb sau carburanţi. • ambalat. .2. granule.cantitatea şi volumul (greutatea) materialelor care urmează a fi depozitate. Pentru aceasta este necesar să se acorde atenţia cuvenită organizării interioare a depozitelor cu respectarea anumitor reguli de bază şi principii. ca şi a eficienţei economice sunt condiţionate. al tipurilor şi dimensiunii depozitelor. forma de prezentare a materialelor constituie un element care influenţează modul de depozitare. De asemenea.

stelaje etc. diferite de la o grupă de materiale la alta. o utilizare mai bună a mijloacelor te transport interior. aceeaşi frecvenţă de mişcare: unele sunt solicitate zilnic sau la 2-3 zile. etc.6. cu efecte pozitive asupra eficienţei depozitării. b) proprietăţi fizico-chimice. Amplasarea resurselor materiale în depozite în funcţie de frecvenţa intrărilor şi ieşirilor . d) modul de manipulare la care se pretează. în stive. b)Proprietăţile fizico-chimice şi mecanice ale diferitelor materiale care pot fi comune (nedivergente) sau diferite (divergente). a) Condiţiile de microclimat presupun ca. iar cele din grupa III în zona cea mai îndepărtată de locul de ieşire a materialelor. în grupa a treia materialele cu frecvenţa cea mai redusă. În funcţie de acest criteriu mai multe grupe de materiale pot fi păstrate în acelaşi depozit (compartiment) sau în depozite diferite. în acelaşi spaţiu de depozitare care are asigurate anumite condiţii de climatizare. cele din grupa a II în zona de mijloc. în rafturi. c) condiţiile de formă şi ambalaj în care se prezintă. diferite faţă de cele care receptează sau împrumută aceste mirosuri. unele materiale cer anumite condiţii privind temperatura. lumina. ambalaj şi de manipulare influenţează mai ales modalitatea de aranjare a materialelor în depozit.1. utilizarea raţională a forţei de muncă. c)Condiţiile de formă. aşa cum se poate urmări în figura 6. • pierderile cantitative şi calitative etc. Zona III 1-2 luni INTRARE Zona II 2-3zile ZonaI zilnic IEŞIRE Fig. se alcătuiesc trei grupe în prima vor fi incluse materialele cu frecvenţa cea mai mare. în grupa a doua materialele cu frecvenţa moderată (4-10 zile).1. se asigură o utilizare superioară. De exemplu. Conform acestui principiu materialele cu o frecvenţă mare a mişcărilor este indicat să fie amplasate în zona de evacuare a depozitului. în vrac. cele autoinflamabile faţă de cele care se aprind uşor de la o sursă de foc etc. completă a capacităţii de depozitare. de exemplu. Se trece apoi la sectorizarea suprafeţelor de depozitare având în vedere ca materialele din grupa I să fie amplasate cât mai aproape de zona de evacuare. mişcarea curenţilor etc. Raţiunea care stă la baza acestui principiu porneşte de la faptul că nu toate materialele intrate în depozit au acelaşi ritm de solicitare. 2) Amplasarea materialelor în depozit după frecvenţa intrărilor şi ieşirilor. Prin sistematizarea aşezării materialelor se evită: • formarea unor stive diforme şi instabile. în timp ce altele sunt solicitate de 2-3 ori pe lună sau chiar la intervale mai mari. să fie păstrate numai materialele şi produsele pentru care sunt necesare aceste condiţii. În vederea realizării acestui principiu este necesară gruparea tuturor materialelor cuprinse în nomenclatorul depozitului în funcţie de ritmul de solicitare în 3-4 grupe.82 În conformitate cu acest principiu repartizarea pe depozite şi amplasarea în interiorul depozitului a diferitelor materiale se face în funcţie de condiţiile comune de păstrare impuse de: a) cerinţele de microclimat ce trebuie asigurate. umiditatea. De exemplu. cele care emană anumite mirosuri. d)În acest fel. • suprasolicitarea ambalajelor mai puţin compacte. Dacă.

Aceasta presupune aşezarea materialelor grele şi cu volum mare către baza raftului. stelajului sau instalaţiei de depozitare. echilibrarea rafturilor pe toate nivelele de depozitare.depozite de materiale pentru investiţii (construcţii şi reparaţii capitale). .depozite de păstrare. . deşi. o utilizare mai eficientă a instalaţiilor de depozitare şi a mijloacelor de transport interior. cum ar fi depozitele de aprovizionare şi en-gros. astfel încât să se evite situaţia în care unele cantităţi dintr-un anumit material. . c) După destinaţia în consum a materialelor şi produselor finite. Factorii care determină această varietate sunt multipli şi o clasificare a lor este necesară pentru a orienta alegerea tipului de depozit adecvat scopului urmărit cel mai corespunzător condiţiilor concrete din întreprinderea sau unitatea respectivă. amplasare şi aşezare a materialelor pe şi în depozite creează condiţiile necesare pentru o bună gestionare a mijloacelor de producţie aflate în stoc. cu implicaţii nefavorabile asupra eficienţei utilizării lor. scoatere şi expediere a materialelor pentru consum sau livrare. Respectarea regulilor şi principiilor de repartizare. . Transpunerea în practică a acestui principiu presupune o evidenţă riguroasă a fiecărui lot de materiale intrat în gestiune. reducerea efortului necesar cu alegerea şi scoaterea materialelor din rafturi. . depozitele pot fi: . în cadrul cărora intră depozitele de aprovizionare din unităţile agroalimentare. Literatura de specialitate propune următoarele criterii de clasificare a depozitelor de resurse materiale şi produse finite: a) După funcţia pe care o îndeplinesc depozitele în procesul circuitului economic. constituie un alt principiu de bază în organizarea interioară a depozitelor.depozite mixte în cadrul cărora sunt cuprinse depozitele de produse finite din unităţile agroalimentare (sau alte unităţi economice). constituie un principiu conform căruia ieşirea materialelor din depozit trebuie făcută în ordinea intrării lor în gestiune.depozite de aprovizionare. 4) Primul intrat – primul ieşit. . În activitatea economică. a termenelor de garanţie şi scadentă a acestora. în desfăşurarea continuă şi curentă a procesului de aprovizionare se întâlneşte o varietate de feluri şi tipuri de depozite de resurse materiale şi produse agroalimentare (finite). conservarea. astfel încât să se cunoască momentele la care trebuie să se intervină operaţii pentru punerea materialelor în cauză în circuitul economic. Prin respectarea acestui principiu se realizează o mai mare operativitate în efectuarea operaţiilor de identificare. în aceeaşi perioadă s-au rulat prin depozit alte loturi proaspete din acelaşi material. Prelungirea timpului de depozitare la aceste materiale are consecinţe nefavorabile asupra proprietăţilor fizico-chimice deci asupra calităţii lor.depozite din sfera producţiei. . Importanţa respectării acestui principiu creşte la materialele cu valabilitate şi termen de garanţie limitate. creşterea productivităţii muncii.depozite de desfacere. rămân nemişcate un timp îndelungat. realizându-se în acest fel: stabilitate mai mare a instalaţiei de depozitare. acestea pot fi: .depozite de materiale pentru producţie. reconservarea sau reîmprospătarea cantităţilor. creşterea eficienţei economice a activităţii de depozitare. valorificarea superioară a resurselor materiale. b) În funcţie de locul pe care îl ocupă în cadrul proceselor economice ce se desfăşoară la nivel de unitate agroalimentară.83 Necesarul de instalaţii şi suprafaţa de amplasare a acestora se va stabili pentru fiecare grup de materiale după metodele cunoscute.depozite de produse pentru fondul pieţei (pentru consumul final al producţiei).depozite din sfera circulaţiei. 3) Amplasarea materialelor în depozit după volumul şi greutatea lor. depozitele pot fi: .

). carburanţi. depozite pentru produsele agricole. depozitele pot fi: depozite de materii prime şi de materiale de natură industrială. . depozite mecanizate şi automatizate.Supercisterne economic . h) După gradul de apropiere de principalele căi de comunicaţii. adică sub cerul liber. depozite specializate.1. Unisem etc. depozitele pot fi: . furaje etc.depozite de secţii. se pot distinge: depozite apropiate de căile publice de comunicaţie.depozite închise constituite din construcţii cu unul sau mai multe nivele influenţate mult de natura materialelor ce urmează a fi depozitate. criteriile de clasificare împreună cu tipurile şi subtipurile de depozite se pot prezenta conform tabelului 6.depozite centrale ale unităţilor agroalimentare. . mixte). depozite pentru produsele alimentare etc. se pot distinge: depozite nemecanizate (cu operaţiuni manuale). furaje etc. depozitele pot fi: . depozite pentru materiale de construcţii. de produse finite din desfacere. cărămizi.). e) În funcţie de categoria nomenclatorului materialelor şi al produselor depozitate. iar materialele depozitate protejate cu folie de polietilenă impermeabilă (de exemplu. de clasificare de depozite de depozite 0 1 2 3 1 Funcţia pe care o a)Depozite de aprovizionare .84 d) În funcţie de gradul de specializare. pentru mijloace tehnice.). întreprindere) . Criteriile de clasificare pentru depozitele de resurse materiale şi produse finite Nr Criterii Tipuri Subtipuri crt. Semrom. Sintetizând. ferme sau sectoare etc.depozite ale unităţilor de desfacere (Farmavet. care au: b)Depozite din sfera circulaţiei -depozite de sector. depozite depărtate de căile publice de comunicaţie. depozitele pot fi: depozite universale. .Antrepozite îndeplinesc în b)Depozite de desfacere . i) În funcţie de aria de servire. iar suprafeţele unde sunt amplasate aceste depozite trebuie împrejmuite. (depozitele bazelor de -depozite de secţie sau aprovizionare şi de en-gros) atelier (depozite de c)Depozite mixte (depozite de aprovizionare.1. depozite semideschise: şoproane formate din acoperiş cu o pantă sau două pante susţinute de un anumit număr de stâlpi (pentru lemne. depozite de piese de schimb.Frigorifere procesul circuitului c)Depozite de păstrare . f) În funcţie de tipul de construcţie.depozite deschise. pentru resursele materiale care nu se degradează sub acţiunea agenţilor naturali. Tabelul 6. g) După gradul de mecanizare.Docuri 2 Locul pe care îl a)Depozite din sfera producţiei Depozite generale ocupă în procesul (depozite de aprovizionare din (centrale) pe producţiei întreprinderi) întreprindere. depozite semimecanizate.

b)Depozite centrale ale unităţilor agroalimentare. specializare b)Depozite specializate Nomenclatorul materialelor şi produselor a)Depozite de materiale. d)Depozite pentru produse agricole şi alimentare etc. geografici. Şoproane Suprafeţe împrejmuite etc. c)Depozite de materiale pentru construcţii. Magazii specializate pe de subgrupe de materiale . alegerea celui mai corespunzător tip de depozit trebuie făcută numai după o examinare temeinică a factorilor tehnico-economici. al b)Depozite de piese schimb. Depozite aflate fie la unităţile de distribuţie de producţie sau de consum. Un moment deosebit îl constituie alegerea tipului de depozit în funcţie de condiţiile necesare pentru protejarea produselor faţă de factorii climatici. calea ferată: comunicaţii b)Depozite depărtate de căile -cu linie de garaj. În practică. 7 Gradul de mecanizare a)Depozite mecanizate (cu operaţiuni manuale). economici etc. construcţii. 9 Aria de servire a)Depozite ale unităţilor de desfacere. sau cu un nivel. b)Depozite cu slabă mecanizare. c)Depozite de secţie. magazii pentru: -preparare sau semipreparare. pag. c)Depozite de produse pentru fondul pieţei (consumul populaţiei) Gradul de a)Depozite universale. Construcţii supraetajate b)Depozite semideschise. Varietatea resurselor materiale şi a produselor finite care circulă în 5 Depozite. setare etc -macerare. Sursa: David Nicolae: Aprovizionarea tehnico-materială a agriculturii. -fără linie de garaj. reparaţii capitale. omogenizare etc. 6 Felul construcţiei a)Depozite închise. Editura Economică. Bucureşti.85 3 4 Destinaţia în consum a)depozite de materiale pentru a materialelor şi producţie şi exploatare. etc -ansamblare. ferme. -debitare. produselor b)Depozite de materiale pentru investiţii. 1999. c)Depozite deschise. Bucureşti. 230-231 Fundatura Dumitru: Managementul resurselor materiale. sectoare. pag. 402-403. Editura ASE. c)Depozite mecanizate şi automatizate 8 Apropierea de a)Depozite apropiate de căile Cu racordare direct la principalele căi de publice de comunicaţii. 1984. croire. care sunt hotărâtori pentru desfăşurarea corespunzătoare activităţii de depozitare. publice de comunicaţii. baze.

sortimente diferite. chiar într-un timp mai lung de depozitare. tipizarea sistemelor de manipulare. cu caracteristici tehnice. implantate pe el.3. precum şi condiţiile tehnice ce trebuie asigurate pe toată durata. deşi rezidă mai mult în aer liber. toate acestea contribuind la păstrarea materialelor şi produselor cu minimum de cheltuieli. ţinute în aceleaşi condiţii de depozitare. calităţi. aspectuale. depozitele deschise sunt alese pentru materialele şi produsele mai rezistente la influenţa precipitaţiilor atmosferice şi impurităţilor de tot felul din zona respectivă. precum şi ponderea cea mai mare de timp. Organizarea activităţii de depozitare a resurselor materiale şi produselor finite Urmărind fluxul circulaţiei materialelor de al furnizor la beneficiari. după un timp încep să îmbătrânească. Sunt produse care la radiaţii solare sau la temperaturi peste zero grade încep să intre în dezintegrare chimică. Spaţiile închise deţin o pondere de numai 30% din total. mecanizare etc. mijloace de transport şi manipulare. Studierea acestor probleme face obiectul unor cercetări atât ale unităţilor de depozitare cât şi a institutelor specializate. . Elementul principal pentru a asigura menţinerea calităţii materialelor şi produselor în timpul depozitării îl constituie construcţia şi amenajarea depozitelor. asigurând astfel trecerea materialelor din sfera producţiei în sfera consumului. ninsorilor. brumei. pot mucegăi imediat. Dotarea cu spaţii de depozitare. pentru a înlătura efectele factorilor climatici. Eficienţa economică maximă se realizează prin construirea unor depozite care reclamă investiţii minime în raport cu capacitatea de depozitare. tipărirea gabaritelor de construcţii. iar cca 40% şoproane şi platforme improvizate. se întâlnesc. constituie o problemă deosebit de actuală pentru economia noastră. astfel. iar altele. deoarece actuala bază materială a depozitelor nu asigură desfăşurarea procesului de aprovizionare la nivelul tehnicii moderne. iar altele care. Calcularea suprafeţei de depozitare Calcularea suprafeţei optime de depozitare se efectuează la proiectarea depozitelor şi prezintă o deosebită importanţă pentru reducerea investiţiei specifice şi realizarea unei depozitări cât mai eficiente. mijloace mecanice. determină alegerea unui mod de depozitare. sunt mai puţin influenţate sau chiar deloc.86 economie. operaţiuni pentru care sunt afectate însemnate cheltuieli. Ele sunt rezervate mai ales produselor ambalate.. ţinute sub influenţa ploilor. 30% este reprezentată de depozite în aer liber (curţi). aşa cum au fost livrate de furnizori. sau pentru încărcarea-descărcare mai uşoară în (sau din) mijloacele de transport. un număr mare de operaţiuni care mijlocesc sau înfăptuiesc direct desfăşurarea în anumite etape a unor activităţi. Un loc important în derularea acestui flux îl au operaţiunile de depozitare la furnizor şi la beneficiar. în vederea găsirii de soluţii dintre cele mai eficiente. 5. Problema reducerii spaţiilor afectate depozitării materiilor prime şi a produselor finite în sectorul producţiei în toate ramurile (inclusiv în agricultură) implică o ritmicitate foarte severă a aprovizionărilor de la furnizori sau a livrărilor către beneficiari de produse agroalimentare. Din totalul suprafeţei de care dispun bazele de aprovizionare pentru agricultură. O bună utilizare a spaţiilor de depozitare contribuie nu numai la economisirea fondurilor de investiţii ci şi a suprafeţelor de teren agricol. Sunt produse care într-un timp scurt. forţa de muncă. să cedeze influenţei factorilor din atmosferă. paletizare.

c. (Ss).suprafaţa ocupată de elemente de construcţii şi clădiri cum sunt: stâlpi. K – Coeficientul de umplere a unei despărţituri (coeficient de folosirea volumului despărţiturii). mai întâi. în care: Smn . Gv – Greutatea volumetrică a materialelor care se depozitează (exprimată în kg/cmc sau t/mc). în care: Vd – Volumul unei despărţituri (exprimat în m. . . locurile de recepţie şi de livrare a materialelor. în care: Nr – Numărul de rafturi necesare pentru depozitarea materialelor. la sistemul de depozitare cu vrac.Stocul maxim normat pentru depozitare. Pe baza numărului de despărţituri necesare pentru depozitare se poate determina numărul de rafturi (sau stelaje) folosind formula: Nr = Nd/n. birouri (Sa). coloane. Suprafaţa totală a oricărui fel de depozit este formată din mai multe elemente: . Calcularea suprafeţei de depozitare a materialelor în rafturi În cazul când materialele se păstrează în rafturi (sau stelaje) pentru calculul suprafeţei principale (Sp) este necesar ca. . se foloseşte următoarea formulă: Sp=Smn/Qmp. n – Numărul de despărţituri dintr-un raft. Numărul de despărţituri necesare depozitării materialelor (Nd) se calculează folosind formula: Nd=Smn/ (Vd×Gv×K). .suprafaţa auxiliară ocupată de: culoarele sau coridoarele depozitului.suprafaţa principală (utilă) de păstrare efectiv folosită pentru depozitarea nemijlocită a materialelor (Sp). (Sc).87 La determinarea suprafeţei de depozitare a materialelor se ţine seama de normele de stoc maxime de producţie. sau cmc). Pe baza acestor elemente se poate calcula structura suprafeţei totale a depozitului cu ajutorul relaţiei de calcul: St=Sp+Sa+Ss+Sc Pentru determinarea suprafeţei principale de păstrare efectivă (Sp). calibrare etc. sortare. Qmn – Cantitatea de materiale ce se poate depozita pe o unitate de suprafaţă de depozitare (adică pe un m. La depozitele care servesc desfacerea se ţine seama de norma de stoc de desfacere sau de produse finite. Nd – Numărul de despărţituri necesare pentru depozitarea întregului stoc de materiale. lifturi pentru transportul materialelor etc. să se calculeze numărul de despărţituri necesare pentru depozitarea materialelor în rafturi. numărul de rafturi necesare şi apoi suprafaţa ocupată de rafturi.p.).suprafaţa de pregătire a materialelor.

Lăţimea rafturilor în metri.) trebuie să asigure spaţiul necesar de circulaţie şi de întoarcere. Pornind de la aspectele prezentate mai sus. l . Lăţimea căilor principale de trecere este de 3-5 m. În vederea folosirii cât mai eficiente a suprafeţei de depozitare este necesar să se acorde o atenţie sporită alegerii sau amplasării judicioase a utilajelor folosite. Suprafaţa necesară pentru birouri se determină în funcţie de numărul persoanelor ce urmează să lucreze la birou. Suprafaţa necesară pentru un lucrător este de 4-6 m. St – Suprafaţa totală a depozitului. Iu .p. Eficienţa economică a depozitării resurselor materiale . în care: Sr – Suprafaţa necesară pentru recepţia materialelor.5 m. Nr – Numărul de rafturi necesare pentru depozitarea materialelor.p.4. etc. 3. 5. Cru – cantitatea de materiale ce se poate recepţiona pe m. rezultă că suprafaţa auxiliară de depozitare se calculează după următoarea relaţie de calcul : Sa = Sr + Sl + Scul + Sb În proiectarea spaţiilor de depozitare o deosebită importanţă se acordă realizării unui raport cât mai strâns între suprafaţa principală (utilă) şi suprafaţa totală a depozitului. În cazul depozitării în rafturi. în care: Ku – Coeficientul de utilizare a suprafeţei depozitului. Ks – coeficientul de neuniformitate a sosirii materialelor în depozit.p.88 Apoi se trece la calcularea suprafeţei pentru depozitarea efectivă (Sp). în care: Sp– Suprafaţa de depozitare ocupată de rafturile necesare pentru păstrarea materialelor. în care: Sl – Suprafaţa necesară pentru livrare-expediere. Căile principale prin care se deplasează mijloacele de transport din depozite (electrocare. Cr – Cantitatea de materiale ce urmează să fie recepţionate anual. L . Acest coeficient se calculează prin raportarea suprafeţei principale (utile) la suprafaţa totală a depozitului. Clu – Cantitatea de materiale ce se poate pregăti pentru livrare 1 m. suprafaţa efectivă (principală) este reprezentată de suprafaţa ocupată cu rafturile şi se poate calcula folosind formula: Sp= L×l×Nr.Lungimea raftului în metri. cărucioare acţionate manual.expediere a materialelor se calculează folosind formula: Sl= (Cl×Kl)/ (Clu×360). Kl – Coeficientul de neuniformitate a livrărilor de materiale din depozit. iar înălţimea clădirii birourilor trebuie să fie de cca. Suprafaţa de recepţie a materialelor se determină cu ajutorul următoarei formule: Sr = (Cr×Ks)/ (Cru×360). Ku = Sp/ St sau Iu = Sp/St x 100. electrostivuitoare.. Pentru aceasta se foloseşte ca indicator general coeficientul sau indicele de utilizare a spaţiului de depozitare. stelajelor sau a altor maşini şi utilaje utilizate în prcesul de depozitare. Suprafaţa de livrare. C l – Cantitatea totală anuală de materiale ce urmează a se livra din depozit. a rafturilor.Indicele de utilizare a spaţiului de depozitare Sp – Suprafaţa principală (utilă) de păstrare a materialelor.

după sistemul de depozitare. b) Termenul de compensare a investiţiei se calculează ca un raport între investiţia totală şi economia anuală de cheltuieli de depozitare. calibrare. rezultând numărul de ani în care investiţia făcută pentru o anumită capacitate de depozitare se recuperează pe baza economiei de cheltuieli. ci şi la creşterea valorii acestora prin efectuarea unor activităţi de sortare. descărcare etc. metru pătrat.). Un criteriu important de diferenţiere a sistemului de indicatori ai eficienţei economice a depozitării mijloacelor de producţie îl constituie diversitatea lucrărilor de condiţionare a materiilor prime şi materialelor. pierderi a căror valoare trebuie inclusă în totalul cheltuielilor de depozitare. Unul dintre indicatorii influenţaţi direct de sistemul de depozitare îl constituie pierderile cantitative şi calitative în timpul depozitării. condiţionare. ambalare etc. etc. Astfel.) care se determină cu ajutorul următoarei relaţii de calcul: Is =It/ Cd. cât şi pentru exploatarea efectivă a acestora se foloseşte acelaşi sistem de indicatori cu deosebirea că rolul de indicatori principali în proiectare îl joacă cei legaţi de eficienţa economică a investiţiilor. În plus. în care: . Aşa de exemplu. investiţia totală şi capacitatea de depozitare reprezintă indicatori secundari cauzali ai investiţiei specifice. Toate aceste activităţi implică cheltuieli care se diferenţiază. Sistemul de indicatori ai eficienţei economice a depozitării resurselor materiale şi produselor finite se referă la diferitele laturi ale procesului economic de depozitare prin care se urmăreşte cuprinderea tuturor elementelor de cheltuieli în raport cu efectul economic. depozitarea contribuie nu numai la păstrarea integrităţii cantitative a resurselor materiale şi produselor finite. la aceeaşi grupă de produse. It – investiţia totală. în care: Is – investiţia specifică. pe când în exploatarea depozitelor pe primul plan se situează indicatorii privind costurile de depozitare. făcând legătura între sfera producţiei şi cea a circulaţiei. Atât pentru proiectarea unor spaţii de depozitare. încărcare. manipularea şi expedierea către beneficiari sau la locurile de muncă a produselor. cât şi de elemente specifice activităţii de depozitare (cheltuieli de manipulare a materialelor în depozite. Este vorba de elemente comune studierii eficienţei economice a producţiei. Cd – capacitatea de depozitare. În cazul de faţă. iar pe de altă parte calitatea depozitării. relaţia de calcul utilizată este: Tc = It / Ecd. În studierea eficienţei economice a depozitării producţiei trebuie să se ţină seama de multitudinea de factori care influenţează. a acestora. sortare.89 Deşi nu este o activitate direct productivă. pierderile din perioada de depozitare etc. pe de o parte costul depozitării. Un prim grup de indicatori se referă la eficienţa economică a investiţiilor care are în componenţă: a) Investiţia specifică pe unitatea de capacitate de depozitare (tona. gradul de mecanizare lucrărilor de manipulare. la staţiile de condiţionat şi calibrat porumb se urmăresc nu numai indicatori de depozitare ci şi indicatori privind eficienţa economică a prelucrării boabelor de porumb gata pregătite pentru însămânţare. Indicatorii principali utilizaţi pentru aprecierea eficienţei economice a depozitării resurselor materiale sunt grupaţi astfel: A. depozitele asigură recepţia. metru cub. ambalare.

fiecare dintre aceştia fiind influenţaţi de o multitudine de factori care sunt. cheltuieli administrativ-gospodăreşti . C0 . Bineînţeles că în acestea se regăsesc şi investiţiile prin intermediul elementului de cheltuieliamortismentul specific. Ecd – economia anuală de cheltuieli de depozitare. Din prima grupă fac parte: cheltuieli pentru salarii. la formula termenului de compensare trebuie să se ţină seama de noua capacitate de depozitare în felul următor: Tc = (I1 – I0)/ [ Cp1(Cu0 – Cu1)]. metri pătraţi. sau [ Cp1(Cu0 – Cu1)]/ (I1 – I0). În totalul cheltuielilor de depozitare (Cdt) se cuprind atât elemente comune oricărei activităţi economice. Cu0. cheltuieli pentru întreţinerea şi repararea fondurilor fixe. kg. Cu1 – cheltuieli pe unitatea de depozitare în varianta nouă şi în varianta veche. în care: Tcs – termenul de compensare a investiţiei suplimentare. utilizându-se formula: Ke = (C0 – C1)/(I1 – I0). În cazul când prin investiţia nouă se modifică capacitatea de depozitare. Din cadrul acestor indicatori fac parte: a) Costul depozitării pe unitatea de depozitare constituie un indicator principal în activitatea de proiectare a depozitării şi cel mai important indicator al eficienţei economice în activitatea curentă de depozitare a materialelor şi produselor. costul energiei electrice. dar de data aceasta este vorba de totalitatea cheltuielilor de depozitare. It – investiţia realizată pentru realizarea capacităţii de depozitare. Cdu = Cdt/ Cp.C1 – cheltuieli totale de depozitare în varianta de bază şi în varianta nouă. amortizarea fondurilor fixe. indicatorii economici ai depozitării mijloacelor de producţie. Cp – capacitatea de depozitare sau cantitatea efectiv depozitată. în care: Cp1 – capacitatea de depozitare în varianta nouă.I0 – investiţia totală în varianta nouă şi în varianta de bază. c) Termenul de compensare a investiţiei suplimentare se calculează în vederea selectării mai multor variante de investiţii ca raport între investiţia suplimentară totală şi economia de cheltuieli de depozitare folosind formula: Tcs = (I1 – I0)/ (C0 – C1). tone. impozitul asupra salariilor şi contribuţiile asupra salariilor. Se calculează ca un raport între cheltuielile totale de depozitare şi cantitatea de depozitare (sau capacitatea efectiv depozitată) exprimată în: vagoane. I1.90 Tc – termenul de compensare a investiţiei. Indicatorul rezultativ Cdu are ca factor principal de influenţă Cdt şi Cp. cât şi cheltuieli specifice activităţii de depozitare. Un alt grup de indicatori se referă la costurile de depozitare. Cdu – cheltuielile de depozitare pe unitatea de depozitare. metri cubi etc. în acelaşi timp. Se mai poate calcula şi prin aplicarea următoarei formule: Ke = 1/ Tcs. în care: Tc – termenul de compensare (în ani) a investiţiei suplimentare de bază. Cdt – cheltuieli totale de depozitare. în care: B. d) Coeficientul de eficienţă economică a investiţiei este un indicador prin care se determină economia de cheltuieli de exploatare în raport cu diferite variante de investiţii.

descărcare. printre care: . manipulare. Nivelul productivităţii muncii pe variante de depozitare este influenţat de o multitudine de factori cum sunt: numărul de muncitori şi de alte categorii de salariaţi care lucrează în depozit. sau Ecd = Cp1 ( Cdu0 – Cdu1). structura produselor depozitate. . c) Cheltuielile de depozitare la 100 lei valoare a materialelor depozitate constituie un alt indicator ce se poate calcula în legătură cu costurile de depozitare. Un grup important de indicatori economici se referă la eficienţa utilizării diferitelor resurse materiale şi umane în procesul de depozitare . după formula: Ecd = Cdt0 – Cdt1. cheltuieli cu preambalarea sau ambalarea produselor. Desigur ca productivitatea muncii va fi studiată în strânsă legătură şi cu modul de organizare a depozitării. consumul şi costul energiei electrice pentru o tonă depozitată etc.preţul mediu al materialelor rulate pe sortimente etc. nivelul de calificare al muncitorilor. cheltuieli pentru condiţionarea şi pregătirea materiilor înainte de a fi livrate sau utilizate în procesul de producţie. ponderea investiţiilor pentru construcţii montaj în totalul investiţiilor în depozite etc. amortismentul specific. indicatorii calculaţi în strânsă legătură cu diferitele elemente de cheltuieli de depozitare cum sunt: productivitatea muncii.cantitatea de materiale rulate pe sortimente. valoarea pierderilor în timpul depozitării. în care: Cd 100 V0 – cheltuieli de depozitare la 100 lei valoare a materialelor depozitate în varianta veche (plan). în care: V – valoarea materialelor depozitate. Cd 1. dotarea cu mijloace tehnice pentru mecanizarea lucrărilor de încărcare. ponderea lucrărilor executate mecanizat în totalul lucrărilor. valoarea pierderilor în timpul depozitării etc. ca o diferenţă între cheltuieli pe variante de depozitare sau sa diferenţă între cheltuielile realizate şi cele planificate. . structura pe profesii a muncitorilor. C. Pe baza indicatorului cheltuieli de depozitare la 100 lei valoare a materialelor depozitate se pate calcula un alt indicator: economia de cheltuieli de depozitare la 100 lei valoare a materialelor depozitate.structura valorică a materialelor rulate. Acest indicator trebuie analizat în strânsă corelaţie cu factorii care pot influenţa atât cheltuielile.000 = ( Cdt/ V) x 100.91 (comune şi generale) şi alte cheltuieli de depozitare. ritmicitatea intrărilor şi ieşirilor de . după cum urmează: Ecd 100V = Cd 100V0 – Cd 100V1. cât şi valoarea materialelor depozitate. Cd 100 V1 – cheltuieli de depozitare la 100 lei valoare a materialelor depozitate în varianta nouă ( realizat). b) Pe baza indicatorului referitor la cheltuielile de depozitare se poate calcula şi un alt indicator economic: economia de cheltuieli de depozitare. sortare etc. a)Productivitatea muncii poate fi calculată în unităţi fizice atunci când este vorba de un singur produs sau produse omogene care pot fi exprimate printr-o unitate fizică convenţională şi în unităţi valorice în cazul unei diversităţi de produse păstrate în acelaşi depozit. Dintre cheltuielile specifice activităţii de depozitare pot fi enumerate: cheltuieli pentru asigurarea microclimatului.

fructe. chiar dacă la unele variante amortismentul specific creşte. Ff – valoarea fondurilor fixe. mai ales la produsele chimice (îngrăşăminte. idealul fiind arunci când coeficientul va fi 1. V – valoarea produselor depozitate (rulate) anual. a) Kus = Sf/ Sp. carne etc. pesticide etc. pentru primii doi indicatori care se referă la utilizarea capacităţii de depozitare. ponderea şi nivelul cheltuielilor de depozitare să scadă şi să se realizeze o reducere a costului unitar al depozitării. Ef = Q/ Ff. Un alt grup de indicatori se referă la utilizarea spaţiului de depozitare . . Q – cantitatea de produse depozitată anual. c) Kupv = V/ Sp. Cef – cantitatea efectiv depozitată. c)Valoarea pierderilor pe perioada depozitării produselor constituie un indicator specific deosebit de important în aprecierea eficienţei activităţii de depozitare. materiale din cauciuc. în care: Kupv – coeficientul valoric de utilizare a capacităţii de depozitare. ouă. b) Kup = Cef/ Cp. cele de natură agricolă cu grad ridicat de perisabilitate (legume. aceştia au un caracter tehnico-economic şi se pot exprima în unităţi fizice sau în unităţii valorice.). Sp – suprafaţa principală. Sf – suprafaţa folosită efectiv. în care: Kup – coeficientul de utilizare a capacităţii de depozitare. element cu o pondere însemnată în totalul cheltuielilor de depozitare care scade pe măsura utilizării cât mai complete a capacităţii de depozitare în timpul anului (fenomen întâlnit mai rar în acest moment). Eficienţa utilizării fondurilor fixe este în directă legătură cu amortismentul specific. D.92 produse etc. lapte. sau Kupv = V/ Cp. b)Eficienţa utilizării fondurilor fixe poate fi apreciată prin indicatori exprimaţi în unităţi fizice sau în unităţi valorice în funcţie de gradul de omogenitate al produselor depozitate. la o productivitate a muncii ridicată. sau Ef = V/ Ff. Pierderile care sunt mai mari decât normele maxime stabilite pentru fiecare fel de produs se consideră că au avut loc din cauza lipsei de preocupare pentru o bună depozitare a materialelor. în care: Ef – eficienţa utilizării fondurilor fixe. Desigur că. cu cât coeficientul va fi mai apropiat de 1. în care: Kus – coeficientul de utilizare a suprafeţei principale de depozitare. cu atât situaţia va fi mai bună. Cp – capacitatea principală de depozitare.). deci din vina celor care au avut răspunderea păstrării integrităţii cantitative şi calitative a materialelor şi sunt imputabile. V – valoarea materialelor rulate (depozitate în perioada analizată). Este firesc ca.

93 În ce priveşte cel de-al treilea indicator.productivitatea muncii. se are în vedere şi valoarea acesteia în funcţie de structura pe beneficiari. d)Rentabilitatea cifrei de afaceri: Rp = Pr×100/ Ca. Dintre indicatorii care exprimă rentabilitatea activităţii de depozitare. perioadele de achiziţionare etc. se stabileşte diferenţa între veniturile realizate şi cheltuieli. C)Rentabilitatea costurilor: Rp= Prx100/ Cht.amortismentul specific. . b)Rentabilitatea capitalului permanent: Rp = Prx100/ Kper. în cazul calculării unor tarife pentru condiţionarea produselor. F. în care: Kper – capitalul permanent. În cazul când unitatea de depozitare şi condiţionare cumpără materia primă. fac parte: a)Rentabilitatea capitalului propriu: Rp = Prx100/ Kp. .cheltuieli pentru retribuţii. . unde scopul oricărui agent economic este de a obţine profit şi de a fi competitiv pe piaţă. Pe prim plan se situează costul unitar al condiţionări produselor. în care: Cht – cheltuieli totale de depozitare. Eficienţa economică a activităţilor depuse de unele depozite pentru prelucrarea şi condiţionarea unor produse este exprimată prin indicatori specifici acestor activităţi. specifici unităţilor economice care desfăşoară activitate de depozitare şi comercializare a resurselor materiale. . el poate fi calculat şi în dinamică (perioada curentă faţă de o perioadă de bază sau realizările faţă de plan etc. în care: Pr – masa profitului. E. .) şi trebuie ţinut seama de structura produselor depozitate. De asemenea. Kp – capitalul propriu. necesitatea determinării indicatorilor de eficienţă devine tot mai acută. nivelul profiturilor în raport de cheltuieli de depozitare şi condiţionare şi de fondurile de producţie utilizate.consumul de resurse energetice şi costul energiei pe unitatea de produs condiţionat.valoarea pierderilor cantitative şi calitative în timpul prelucrării şi condiţionării. în care: Ca – cifra de afaceri. În condiţiile economiei de piaţă. asociat cu indicatorii care se referă la diferitele elemente de cheltuieli şi resurse utilizate cum sunt: . structura calităţii.

motiv pentru care distribuţia poate fi definită şi după următoarele accepţiuni : . În această optică noţiunea de distribuţie cuprinde toate activităţile care permit trecerea bunurilor de la agentul economic producător la intermediar sau consumator final.1. datorită particularităţilor produselor supuse comercializării.94 CAPITOLUL VI DISTRIBUŢIA PRODUSELOR AGROALIMENTARE 6. În cadrul măsurilor ce trebuie luate pentru asigurarea competitivităţii produselor agroalimentare pe piaţa Uninunii Europena. În cadrul transferului de produse. Principala problemă a sectorului agroalimentar din ţara noastră. Distribuţia produselor agroalimentare reprezintă cea mai dificilă misiune de marketing. cele mai importante sunt : a) organizarea producţiei agroalimentare care presupune constituirea unor exploataţii agricole de dimensiuni optime (viabile). în marea lor parte. transmiterea mărfii şi consum. şi poate fi privită din două puncte de vedere: a) în sens general adică privită la nivel macroeconomic distribuţia se bazează pe un sistem de relaţii existente între o serie de agenţi economici pe piaţă în legătură cu producţia. între producătorul de produse alimentare şi consumator se desfăşoară un ansamblu de operaţiuni tehnico-economice care. Distribuţia produselor agroalimentară mai poate fi interpretată ca fiind un ansamblu de măsuri tehnico . b) la nivelul unei întreprinderi sau a unui agent economic procesul de distribuţie cuprinde activităţile specifice de marketing legate de transferul bunurilor atât de la locul de producţie efectiv până la magaziile proprii cât şi de la poarta producătorului până la locul de consum intermediar sau final (după caz). Distribuţia – componentă de bază a comercializării produselor agroalimentare Valorificarea oportunităţilor pieţei şi finalizarea activităţii economice ale unităţilor agroalimentare sunt condiţionate de ajungerea produselor agroalimentare la consumatorii finali. capabile să contribuie la satisfacerea nevoilor populaţiei.economice menite să asigure legătura dinte producţie si consum. care să realizeze produse omogene din punct de vedere calitativ şi competitive din punct de vedere calitativ şi cantitativ. formează obiectul distribuţiei produselor agroalimentare. o constituie asigurarea competitivităţii produselor agroalimentare româneşti. în cadrul procesului de integrare în Uniunea Europeană. capabile să facă faţă concurenţei foarte piternice care există în cadrul pieţei unice. b) modernizarea respectiv perfecţionarea distribuţiei produselor agroalimentare prin fundamentarea şi implementarea unei strategii de distribuţie eficiente.

ceea ce duce la creşterea puterii de cumpărare a populaţiei. 3. de a regulariza fluxurile de mărfuri agroalimentare de la producător către consumatori în scopul de a atenua. În al patrulea rând distribuţia se referă la aparatul tehnic care realizează asemenea procese şi operaţiuni (exemplu: reţeaua de unităţi. flux informaţional). dorinţele şi preferinţele clienţilor în scopul adaptării ofertei la dinamica acestora. dotări. condiţionarea. rol care este într-o continuă creştere pe măsura dezvoltării societăţii în ansamblul ei. funcţia de disponibilizare respectiv crearea utilităţilor de timp. distribuţia a dobândit o importanţă vitală în economie. diversificate şi ieftine. produsele agroalimentare sunt supuse . regiune sau organiuzaţii de state independente. pe de o parte. Aceasta deoarece. iar pe de altă parte. În al doilea rând distribuţia se referă la ansamblul operaţiunilor care marchează trecerea succesivă a mărfurilor de la un agent economic la altul până la intrarea lor definitivă în sfera consumului. prelucrarea. atunci când este cazul. stocare. personal etc.95 În primul rând o definiţie complexă a distribuţiei este aceea conform căreia distribuţia se referă în primul rând la traseul pe care îl parcurg mărfurile de la producător până la consumator (acesta poartă denumirea de canal de distribuţie). un rol social important prin faptul că participă la crearea de locuri de muncă bine plătite . spaţiu şi posesie. Astfel. ei revinindu-i şi rolul de factor accelerator al proceselor economice dintr-o tară. care este urmărită de la poarta fermierului până la ajungerea produsului agricol pe masa consumatorului. distribuţia are. pe întreaga filieră. 2. adică aducerea produsului în faţa consumatorului în momentul în care acesta are nevoie de el şi în locurile accesibile într-o modalitate care să-i permită intrarea în posesia lui. În literatura de specialitate distribuţiei i se atribuie anumite funcţii. de la producător la consumator . de a oferi producătorilor informaţii privind nevoile. distribuţia produselor agroalimentare are următoarele roluri principale: 1. Distribuţia joacă un rol important în cadrul filierei agroalimentare prin faptul că acţionează în principal în sfera serviciilor care sunt creatoare de noi locuri de muncă şi de valoare adăugată. Punctul de plecare în descrierea funcţiilor distribuţiei este premisa apariţiei unor tensiuni (disfuncţionalităţi) atunci când producţia şi consumul nu se desfăşoară în aceeaşi unitate economică. păstrarea. în spaţiu şi timp. În actuala etapă prin poziţia şi funcţiile pe care le îndeplineşte. de a pune la dispoziţia clienţilor servicii logistice cât mai complexe. are un rol economic important prin faptul că ansamblul costurilor de distribuţie reprezintă jumătate din preţul final al produselor agroalimentare (cazul produselor perisabile) Legând producţia de consum. În al treilea rând distribuţia cuprinde distribuţia fizică sau logistică care reprezintă ansamblul proceselor la care sunt supuse mărfurile pe întreg traseul lor până la consumator (transport. funcţia de informare realizată prin fluxul de informaţii în dublu sens de la consumator la producător şi invers. depozitare. efectele negative ale conjuncturii nefavorabile ale pieţei. unor operaţiuni cum ar fi: transportul. Toate aceste operaţiuni intră în sfera distribuţiei produselor agroalimentare care se confruntă cu o serie întreagă de dificultăţi şi este cea mai complexă distribuţie dintre toate produsele supuse vânzării pe piaţă. transferul.). . În ţările cu economie de piaţă dezvoltată. manipulare. Distribuţia produselor agroalimentare are un rol important în cadrul comercializării produselor agroalimentare. distribuţia produselor agroalimentare este analizată pe întreaga filiera a produselor. Funcţiile specifice ale distribuţiei sunt rezumate la următoarele trei: 1. 2.

concurenţă. ofertă. 6. lăţimea şi adâncimea canalului de distribuţie. Proiectarea canalelor de distribuţie trebuie să ţină cont de caracteristicile. 5. 4. În cadrul produselor agroalimentare dimensiunea canalelor de distribuţie se caracterizează prin următoarele trei dimensiuni: a) lungimea canalului – reprezintă numărul de verigi prin care produsele trec pentru a ajunge de la producător la cosumatorul final. . prin apropierea de clienţi şi prin diversificarea serviciilor prestate. Această strategie vizează atât proiectarea unor canale de distribuţie. 2. 3. Pentru . Canalele de distribuţie reprezintă itinerariul pe care producătorii agroalimentari îl parcurg de la producător la consumatorul final. alcătuirea de loturi omogene prin selectarea produselor în funcţie de dimensiuni şi de culoare şi includerea în cadrul aceleiaşi partizi de produse (cantităţile transportate către magaziile vânzătorilor sau consumatori).96 3. condiţionarea şi asamblarea produselor care uşurează transportul şi manipularea lor şi care permite informarea cumpărătorilor (mai ales prin ambalaje). funcţia de creare de cerere concretizată printr-o servire cât mai bună a clienţilor. calitatea şi la locul dorit de către aceştia. Această lungime a canalului este diferenţiată pe cele două categorii de produse agroalimentare astfel: . fracţionarea (porţionarea) prin care se pune la dispoziţia clienţilor cantităţile pe care aceştia le doresc. b) lăţimea canalului – determinată de numărul de agenţi economici care actionează la nivelul fiecărei verigi a canalului de distribuţie. un studiu efectuat pe piaţa produselor agroalimentare a scos în evidenţă faptul că politica din România ar trebui să se orienteze spre a oferi pe piaţă cantităţi (produse) cât mai reduse. 2. 6. Un canal de distribuţie are obligatoriu două verigi de bază: producătorul şi consumatorul final. care să contribuie la satisfacerea cerinţelor consumatorilor în momentul.pentru produsele mai puţin perisabile – orientarea este către canale scurte sau lungi. 7. particularităţile produselor agroalimentare supuse distribuţiei şi de cele 3 dimensiuni ale unui canal de distribuţie: lungimea. transportul produselor care permite ca acestea să ajungă în locurile din care consumatorii să le poată cumpăra. stocarea care permite prelungirea duratei de ofertare pe piaţă a produselor. informarea cumpărătorilor cu privire la caracteristicile produselor sau promovarea acestora pe anumite pieţe. cât şi fundamentarea unei logistici de distribuţie care să genereze cele mai mici costuri. cantitatea. Pentru unităţile agroalimentare sunt considerate activităţi componente ale distribuţiei următoarele: 1. informarea cumpărătorilor prin punerea la dispoziţia acestora a unor informaţii concrete despre piaţă cum ar fi: cerere.pentru produsele perisabile – sunt preferate canale directe sau scurte. preţ. De exemlu. Canale de distribuţie pentru produsele agroalimentare Având in vedere diversitatea de produse supuse distribuţiei este foarte important a se stabili o strategie optimă de distribuţie a produselor. Pentru produsele agroalimentare distribuţia este cu atât mai importantă cu cât majoritatea produselor sunt perisabile ceea ce face ca prin intermediul activităţii de distribuţie să se asigure integritatea cantitativă şi calitativă pe întreg circuitul produsului de la producător până la consumatorul final.

. Avantajul acestei forme de comerţ constă în aceea că produsul poate fi urmărit pe întreaga lui filieră la care se adaugă faptul că datorită preţurilor mici practicate produsele agroalimentare se vând într-o perioadă scurtă de timp. Canalul scurt : PRODUCĂTOR – INTERMEDIAR – INTERMEDIAR – CONSUMATOR. Se practică aceste gen de canal pentru produsele alimentare gen: carne şi preparate din carne. produsele sunt vândute în proporţie majoritară printr-un canal cu un singur intermediar ( magazinele de vânzare cu amănuntul ale altor agenţi economici ). . prima variantă determină cele mai mici preţuri pe piaţă. În acest fel riscul nerealizării întregii producţii creşte. deoarece cantităţile transportate sunt mici. Principalul dezavantaj este că aria de acoperire a pieţei este destul de restrânsă.. peşte şi preparate din peşte. Comercializarea produselor alimentare prin intermediari este justificată mai ales pentru unităţile de dimensiuni mijlocii şi mari pentru ca acestea să-şi vândă întreaga producţie. iar comerţul este neigienic. canalul de distribuţie se caracterizează printr-o lăţime excesivă spre cele două extreme ale canalului. iar datorită preţurilor mari apare şi riscul necomercializării produsului în totalitate (nerecuperarea banilor la timp). având toate defectele unui canal de distribuţie. Distribuţia directă constituie forma de distribuţie clasică practicată în cea mai mare parte de producătorii particulari.. Reprezintă canalul prin care sunt vândute majoritatea produselor agroalimentare. în marea lor majoritate private nu reuşesc să-şi înfiinţeze magazine de desfacere pe o rază suficient de mare.. de aceea se apelează la comerţul prin magazine de vânzare ale altor unităţi economice. iar cea de-a doua duce în cele mai dese cazuri la ineficienţă economică.. X P1 XI X P2 X X X C3 X I n-1 X Pn X Cn c) adâncimea canalului – locul de “apropiere” al produselor agroalimentare faţă de consumatorul final. DORNA. eliminându-se pericolul perisabilităţii. unităţile agroalimentare. 3. fiind un comerţ dezorganizat şi neigienic. CRIS-TIM ) care au posibilităţi de transport. Este specific unităţilor agroalimentare care produc cantităţi mari de produse. Acest tip de canal este practicat de către micii producători de legume şi fructe care practică aşa numitul “comerţ la tarabă”. Este o variantă de distribuţie care presupune transportul produselor către magazinele proprii de desfacere sau către piaţa de desfacere. Canalul lung : PRODUCĂTOR – INTERMEDIAR – INTERMEDIAR – INTERMEDIAR ..( unul sau doi intermediari ). magazinele de vânzare cu amănuntul ale altor unităţi economice. Canalele de distribuţie pretabile produselor agroalimentare sunt următoarele: 1. Ca principal dezavantaj al acestei forme este faptul că producătorul are un control insuficient asupra vânzărilor. protecţia contra perisabilităţii inexistentă. X C2 X C1 .97 majoritatea produselor agroalimentare. Canalul direct : PRODUCĂTOR – COSUMATOR FINAL Este specific produselor agroalimentare care sunt vândute prin magazinele proprii ale entităţii producătoare. 2. În cazul marilor producători de produse agroalimentare ( ALDIS.CONSUMATOR ( având cel puţin 2 intermediari ). lapte şi preparate din lapte. Reprezintă canalul care are ca prim intermediar angrosistul iar cel de-al doilea intermediarul.

atunci când de fapt a avut loc liberalizarea preţurilor principalelor produse alimentare (pâine. 3. prin intervenţia statului pe de-o parte pentru susţinerea achiziţiilor de inputuri. Exemplu: tomate timpuri şi târzii: de seră. în cazul legumelor şi fructelor întâlnim gruparea produselor în următoarele categorii : a) produse cu sezonalitate respectiv perisabilitate foarte mare: căpşuni.98 Este specific produselor agroalimentare cu termen de valabilitate mai mare. ulei. Se practică de către unităţile agroalimentare care se adresează pieţei naţionale sau pieţei externe. Caracterul sezonier al ofertei cumulat cu caracterul continuu al cererii de produse agroalimentare ridică o serie de probleme cu privire la asigurarea continuităţii ofertei în cantităţi şi calităţi omogene. . în continuare. solar. zahăr) cu excepţia legumelor şi fructelor care a fost prima piaţă a produselor agroalimentare liberalizată (încă din 1990) şi care a reuşit să devină. Distribuţia prin pieţele de gros – pretabile legumelor. . struguri – recoltare iulie – octombrie. Piaţa produselor alimentare reprezintă o piaţă care a fost liberalizată în totalitate începând cu anul 1997. vişine. în timp. respectiv produselor agroalimentare provenite din import. carne. piersici. Piaţa produselor alimentare se caracterizează prin următoarele particularităţi: 1. Piaţa produselor agroalimentare se caracterizează printr-o gamă foarte variată de produse ceea ce dă posibilitatea consumatorilor de a alege dintr-o gamă variată de produse şi chiar produse similare. 4.atomicitatea cererii şi ofertei. 5. piaţa care funcţionează după principiile economiei de piaţă. Totodată. b) produse cu grade de sezonalitate medie ce sunt dependente de asigurarea unei producţii eşalonate. Logistica de distribuţie a produselor agroalimentare Logistica de distribuţie a produselor agroalimentare prezintă o serie de patrticularităţi care derivă din particularităţile pe care le are piaţa produselor agroalimentare. 6. caise. Acest sistem reprezintă o formă specifică de canal lung. cartofi. De exemplu. iar pe de altă parte pentru susţinerea preţurilor de vânzare. nuci etc.perfecta mobilitate a factorilor de producţie.intrarea şi ieşirea liberă pe / de pe piaţă. Piaţa produselor agroalimentare este o piaţă imperfectă sau parţial perfectă. lapte. Piaţa produselor agroalimentare s-a caracterizat şi se caracterizează. 4. Produsele agroalimentare se caracterizează. zmeură. 2. fructelor şi altor produse perisabile. chiar în cadrul aceleiaşi grupe de produse. menit să contribuie la omogenizarea producţiei din punct de vedere calitativ. dintre cele cinci trăsături ale economiei de piaţă perfecte aceasta îndeplinind trei şi anume: . producătorii de produse agrolaimentare care realizează şi comercializează pe piaţă produse în cantităţi mari se confruntă cu o serie de probleme legate de aducerea produselor cât mai aproape de consumatori (legate de distribuţie). prin sezonalitate producerii şi vânzării produselor ( mai ales ale celor perisabile). . c) produse cu sezonalitate de consum scăzută: mere.3. cireşe.

Logistica de distribuţie reprezintă ansamblul operaţiunilor care contribuie la transferul produselor de la producător la consumatorul final.asigurarea cu resursele materiale. . Este preferabil transportul mixt ( de persoane şi produse ). care prin tratamentul discriminatoriu creat datorită plăţilor efectuate la Bugetul de Stat (TVA. industrializare. pentru produsele agroalimentare destinate pieţei.distribuţia produselor agroalimentare. asigurarea recepţiei cantitative şi calitative. determină existenţa concurenţei neloiale . Principalele activităţi sunt urătoarele: . veniturile realizate de producătorul agricol sunt dependente de aceste destinaţii şi de canalele de distribuţie utilizate. impozitul pe salarii).depozitarea . 6. depozitare. Se preferă transportul mixt ( persoane şi produse ). Practicarea acestei forme este condiţionată de gradul de apropiere de calea ferată atât a vanzătorilor.transportul .stocarea . TRANSPORTUL produselor agroalimentare se poate realiza prin următoarele forme: 1. iar cunoaşterea şi anticiparea mediului economic în care îşi desfăşoară activitatea reprezintă un obiectiv de bază al tuturor producătorilor agricoli care acţionează în economia de piaţă.99 Gradul ridicat de perisabilitate determină păstrarea aspectului comercial pe o perioadă limitată de timp. 7. . Toate aceste particularităţi sunt luate în calcul de către producătorii şi distribuitorii de produse agricole pentru stabilirea unei politici de marketing realiste menite să contribuie la revigorarea sectorului agroalimentar. Transportul aerian – care deţine ponderi nesemnificative în total. motiv pentru care peste 90% din produse sunt transportate. STOCAREA – produselor agroalimentare are ca principal scop gestionarea eficientă a stocurilor prin fundamentarea stocurilor optime. cât şi a beneficiarilor.fluxul informaţional. O particularitate a comercializării producţiei agricole. se practică cu succes pentru transportul florilor. asigurarea stocurilor de rezervă. comercializate prin acestă formă. Transportul pe apă – este practicabil cu succes în cazul României pe fluviul Dunăre ( pentru piaţa internă ) şi pe Marea Neagră ( pentru export ). De asemenea. Această particularitate face necesar să se aplice (practice) canale de distribuţie diferite. de aceea este necesar ca produsele agroalimenatre ce se încadrează în această categorie să fie orientat către piaţa consumatorilor finali într-o perioadă de timp relativ scurtă (2 – 3 zile). care implică costuri de distribuţie diferite şi posibilitatea de a controla produsele pe perioada distribuţiei. 3. acestea se pretează la transportul rutier. prin dimensionarea partizilor ( cantităţilor ) de produse ce urmează a fi livrate. a celor sezoniere şi a celor în pregătire. în România este faptul că în paralel există o piaţă ţărănească (care este considerată o piaţă neloială) cu piaţa societăţilor comerciale. Având in vedere gradul mare de perisabilitate a produselor agroalimentare. agenţilor economici. 4. export. O altă particularitate este aceea că produsele agroalimentare pot avea destinaţii diferite şi anume: consum proaspăt. 2.manipularea fizică . Transportul feroviar – pretabil cerealelor şi altor produse neperisabile care sunt distribuite în cantităţi vagonabile (mari). Aceasta cu atât mai mult cu cât majoritatea particularităţilor pieţei produselor agroalimentare influenţează activitatea agenţilor economici pe întreaga filieră şi anume: .producţia . Transport rutier – specific produselor agroalimentare ( mai ales ) destinate pieţei interne.

vizează realizarea celui mai mic cost de stocare pe unitatea de produs. care nu pot fi susţinute de către sectorul privat. De aceea constituirea şi întreţinerea sistemului informatic cade în sarcina sectorului public. b) Cosumatorii . DEPOZITAREA – produselor agroalimentare se află în strânsă legătură cu activitatea de stocare şi are ca principală particularitate asigurarea condiţiilor de microclimat. c) Producătorii de ambalaje . d) Transportatorii / unităţile de transport – îşi programează structura “parcului auto” şi aleg rutele optime de transport. Aceasta se poate înregistra în condiţiile în care funcţia ambalajului ( principală ) devine cea de uşurare a activităţii de manipulare ( igienizare a produselor ).printr-o informare corectă şi la timp reperează foarte uşor pieţele profitabile şi îşi orientează producţia către acele pieţe profitabile.100 Utilizează metode performante de gestionare a stocurilor. e) Ministerul Transporturilor – îşi fundamentează politica privind infrastructura rurală şi regională. Depozitele se împart în mai multe categorii ( în funcţie de gradul de perisabilitate a produselor): a) magazii simple – fără investiţii specifice în asigurarea climatului ( pretabile pentru podusele care pot fi depozitate pentru o perioadă de timp ).ştiu care este cerinţa de astfel de produse şi îşi adaptează producţia la cerere. să păstreze cantitatea şi calitatea produselor.printr-o informare corectă pot să-şi asigure maximum de utilitate cu veniturile de care dispun. FLUXUL INFORMAŢIONAL – reprezintă poate cel mai important element al logisticii de distribuţie deoarece este util tuturor participanţilor la filiera de produse agroalimentare astfel: a) Producătorul agroalimentar . f) Guvernul – îşi programează politica de piaţă ( marketing ) a produselor agroalimentare etc. Este cunoscut faptul că înfiinţarea şi întreţinerea unui sistem informatizat pentru pieţele agroalimentare implică investiţii enorm de mari. b) Silozurile – pretabile pentru cereale c) Depozitele cu ventilaţie mecanică d) Depozitele frigorifice MANIPULAREA – produselor agroalimentare are ca principal scop creşterea productivităţii muncii în această activitate. . capabile să menţină. prin utilizarea unor mijloace mecanice de manipulare.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful