Principii de bază în RADIOCOMUNICAŢII

1

Wireless Communication (comunicaţii fără fir) Dacă luăm separat cele două cuvinte ale titlului de mai sus, fiecare din ele are un Înţeles propriu, şi anume: - Wireless - fără fir - Communication - a transmite ceva, cum ar fi de exemplu informaţia, de la o persoană la alta Comunicaţia necesită intotdeauna doi "participanţi": - unul care recepţionează informaţia - receiver-ul, şi - unul care trimite informaţia - transmitter-ul Un al treilea element, metoda de transfer, este de asemenea necesar.

Transmitter

Short Range Wireless Communication

Receiver

Ilustraţiile de mai sus se referă la două metode de comunicaţii fără fir : Exemplul 1. Comunicaţie gură la ureche Metoda: Propagarea variaţiilor de presiune ale aerului; Factori cheie pentru o transmisie terminată cu succes: - o voce puternică - o ureche sensibilă - nivel redus de zgomot ambiental

Exemplul 2. Comunicaţie obiect-ochi Metoda: Propagarea luminii Factori cheie pentru o transmisie terminată cu succes: - vedere perfectă - gaură a cheii de dimensiuni corespunzătoare Chiar după optimizarea factorilor cheie din exemplele de mai sus este clar că cele două metode au o distanţă de comunicaţie foarte limitată. Dacă se doreşte o comunicaţie în afara acestor limite, este evident faptul că trebuie folosite alte mijloace sau alte metode: Transmitter Receiver Longer Range Wireless Communication

\ Long Range Wireless Communication

Mărirea distanţei de comunicaţie Pentru mărirea distanţei de comunicaţie a metodelor anterioare, sînt necesare anumite unelte. Folosindu-ne de exemplele 1 şi 2, utilizarea acestor unelte poate fi ilustrată în următorul mod: Exemplul 1. Comunicaţie gură la ureche Portavocea folosită direcţionează sunetul către ascultător (receiver) şi imbunătăţeşte nivelul sunetului, in timp ce pîlnia folosită de receptor îi măreşte acestuia sensibilitatea urechii.

3

Factorii cheie sînt acum următorii: - o portavoce de Înaltă calitate - o pîlnie de ascultare de înaltă calitate Totuşi, distanţa de comunicaţie este destul de limitată, chiar şi în cazul folosirii acestor unelte. Următorul exemplu ne arată o metodă care practic are o distanţă nelimitată. Exemplul 2. Comunicaţie obiect-ochi In acest caz, receiver-ul este echipat cu un alt tip de unealtă - un telescop. Factorii cheie sînt acum: - telescopul - dimensiunea ferestrei Atîta timp cît obiectul este vizibil, nu există practic o limită a distanţei de la care poate fi văzut (aduceţi-vă aminte de telescoapele folosite în astronomie). Combinarea celor două metode

Combinarea celor două metode devine un lucru foarte simplu prin folosirea tehnicilor radio moderne. In locul variaţiilor de presiune ale aerului atmosferic, metodele moderne folosesc undele radio pentru transportul mesajelor. Mesajele sînt transportate de la gură la microfonul transmitter-ului prin intermediul variaţiilor de presiune ale aerului, iar apoi prin intermediul undelor radio- de la transmitter la receiver, iar in cele din urmă tot prin intermediul variaţiilor de presiune ale aerului, de la receiver la ureche.

Metoda: Propagarea undelor radio Factorii cheie pentru o transmisie bună: - calitatea transmitter-ului - calitatea receiver-ului Aparent, lumina despre care am discutat în paginile anterioare nu este implicată în această metodă. Şi totuşi, atît lumina cît şi undele radio sînt fenomene electromagnetice care au aceleaşi caracteristici generale. Din păcate, ochiul omenesc este sensibil doar la o porţiune foarte redusă a spectrului extrem de larg al undelor electromagnetice, şi anume la aşa numitul spectru vizibil. Deducem astfel faptul ca nu putem să ne folosim ochii drept receptoare în cazul transmiterii mesajelor vorbite. Pentru a putea profita de domeniul foarte larg al undelor electromagnetice, se impune folosirea echipamentelor radio, după cum este ilustrat şi în figura de mai. sus.

Undele electromagnetice

Undele electromagnetice nu se întîlnesc numai în cazul radiocomunicaţiilor. In viaţa de zi cu zi suntem expuşi mereu influenţei acestor unde. Doar un mic spectru al acestora poate fi simţit de către oameni, şi anume: lumina vizibilă (recepţionată de ochi) şi undele infraroşii (căldura, recepţionate de piele). Restul spectrului rămîne în afara simţurilor noastre. Totuşi, simţim de multe ori efectele produse de acestea. Astfel, vara, corpul celor care se expun la soare se bronzează. Implicate în acest caz sînt undele ultraviolete. Sudorii simt de multe ori pe propria lor piele efectele neplăcute provocate de lumina ultravioletă produsă de arcul electric în timpul sudurii. Expunerea accidentală la raze gamma provenite de "la surse radioactive poate duce la apariţia cancerului, iar în unele cazuri ;chiar la arsuri grave. De asemenea, după expunerea la asemenea raze pot apare mutaţii ereditare. Acelaşi lucru apare şi după expunerea la raze X. In tabelul următor sînt date tipurile de radiaţii electromagnetice împreună cu sursele şi caracteristicile lor.

5

undele electromagnetice sînt caracterizate şi de: .) -Eliberata în timpul schimbării stării energetice a atomilor -Lămpile ultraviolete -Apar la ciocnirea electronilor de înaltă energie cu atomii -Soarele -Spaţiul cosmic -Radioactivitatea -Produse la ciocnirea particulelor nucleare CARACTERISTICI -Induc curenţi electrici în conductori -Pot fi reflectate şi refractate -Produc figuri de interferenţa -Efecte chimice şi fiziologice la nivele ridicate ale puterii -Incălzesc alte materiale -Afectează filmul fotografic special -Pot fi reflectate şi refractate -Produc figuri de interferenţa -Face posibila vederea -Afecteaza filmul fotografic -Unele efecte chimice (fotosinteza.durează 1/1000 secunde (adică într-o secundă apar 1000 asemenea evenimente). de ex. etc. de exemplu .TIP SURSE -Oscilatori electrici (de ex.frecvenţă şi . Fiecare eveniment complet . In terminologia utilizată în . dar nu sticlă) -Poate fi reflectata şi refractata -Produce figuri de interferenţa -Provoacă fosforescenţa -Unele reacţii chimice -Bronzează pielea -Afecteaza filmele fotografice -Penetrează unele solide -Difractate de cristale -Afecteaza filmele fotografice -Ionizează gazele -Mare putere de penetrare -Ionizează gazele -Afectează filmul fotografic Unde radio Radiaţie infraroşie Lumină vizibilă Radiaţia ultravioletă Razele X Razele Gamma Caracteristici ale undelor electromagnetice In plus faţă de caracteristicile de propagare ce vor fi discutate în capitolul următor. Figura este o reprezentare grafică a unei unde radio.emiţătoarele) -Soarele -Particule in mişcare în cîmp magnetic -Materiale încălzite (datorita vibraţiilor atomilor şi moleculelor) -Soarele -Lămpi de căldură -Materiale incandescente -Soarele -Gazele ionizate -Eliberata în timpul modificării stării energetice a atomilor şi moleculelor -Soarele -Arcul electric (carbon. vapori de mercur.) -Poate fi reflectata şi refractata -Produce figuri de interferenţa -Penetrează prin unele materiale transparente (cuarţ. Axa verticală reprezintă amplitudinea undei şi ne oferă informaţii despre conţinutul de energie al acesteia.de la un maxim pozitiv la următorul.amplitudine In general frecvenţa reprezintă numărul de apariţii ale unui eveniment în unitatea de timp (vezi figura de mai jos).

Cu alte cuvinte. Dacă împărţim această distanţa la 300.Megaherţi = 1. vor fi mai mulţi cicli pe aceeaşi distanţă de 300. Incercaţi să vă imaginaţi un emiţător pe 300 MHz care transmite semnal timp de exact o secundă. incomod de utilizat. obţinem lungimea unui ciclu. ceea ce reprezintă viteza luminii şi. în fiecare secundă au loc milioane de evenimente. Dacă frecvenţa emiţătorului e mai mare de 300MHz. La sfîrşitul acestei secunde. Fiecare ciclu va avea o lungime mai mică de 1 metru.000. la 7 .Gigaherţi = 1. lungimea de undă a undei radio cu frecvenţa de 300 MHz este un metru. în acest caz.000 metri. Lungimea de undă mai poate fi definită ca distanţa parcursă de undă în timpul unei perioade (ciclu). In mod similar.radiocomunicaţii aceasta reprezintă o frecvenţă de 1000 Hz.000 (adică la numărul de cicli).000 metri.Kiloherţi = 1. frecvenţa se exprimă în mod uzual în: .000. de asemenea.000. Dacă frecvenţa acestora ar fi exprimată în Hz. dacă un eveniment apare o dată pe secundă el are o frecvenţă de 1 Hz.000.000. exact un metru.000 Hz (kHz) . numărul rezultat ar fi un număr cu prea multe cifre.000 Hz (MHz) .000 Hz (GHz) Lungimea de undă Lungimea de undă a undelor reprezintă lungimea unui ciclu măsurată în lungul direcţiei de propagare. In cazul undelor radio folosite în comunicaţii. De aceea. primul ciclu al semnalului a parcurs deja 300.000. De exemplu. de la un maxim la maximul următor. viteza de propagare a undelor radio.

frecvenţe de emisie mai reduse.000 λ=_------------------------------------------. lungimea de undă şi frecvenţa sunt mărimi invers proporţionale. Pentru o anumită frecvenţă. lungimea de undă se calculează cu următoarea formulă: 300. In concluzie. lungimea de undă va depăşi 1 metru.(metri) frecvenţa în Hz Curent continu şi curent alternativ . Lungimea de undă se notează cu litera grecească X (lambda).000.

pentru a le studia cu mai multă uşurinţă caracteristicile individuale. Toate undele electromagnetice pot fi aranjate într-un spectru. în cazul unei radiaţii eficiente a energiei electromagnetice. frecvenţa se măsoară în Hertzi. Acestea pot fi aranjate într-un aşa-zis spectru. Curent continu este. Cel mai cunoscut exemplu de spectru este binecunoscutul curcubeu.Circuitele electrice pot fi parcurse de două tipuri de curent electric: curent continu şi curent alternativ. conductorul parcurs de curentul alternativ se numeşte antenă. După cum am văzut. 9 . Frecvenţa energiei electromagnetice radiate de antenă este aceeaşi cu cea a curentului alternativ care alimentează antena. înspre exterior fiind aşezate culorile care au o frecvenţă mai scăzută. de exemplu. curentul de la baterie sau de la acumulator. el generează energie electromagnetică care radiază în spaţiu. Spectrul frecvenţelor A wellknown frequency spectrum Spectrul frecvenţelor este un mod de aranjare a acestora funcţie de lungimea de undă sau funcţie de frecvenţă. Atunci cand curentul alternativ parcurge un conductor. Numărul de frecvenţe existente este practic nelimitat. Culorile care corespund frecvenţelor mai ridicate sînt aşezate spre centrul cercului din care face parte arcul curcubeului.

care. razele X. care incepe în partea stingă cu frecvenţa de 1 Hz şi se extinde apoi spre frecveţele ridicate: kiloherţi. lampa de ultraviolete). a fost divizat în 8 benzi de frecvenţă. teraherţi. cu următoarele destinaţii standard: . Şi acest domeniu a fost împărţit în mod convenţional în subsecţiuni.Spectrul "complet" al frecvenţelor undelor electromagnetice Figura de mai sus reprezintă spectrul "complet" al frecvenţelor undelor electromagnetice. Mai înainte de domeniul infra roşu se află domeniul numit al frecvenţelor radio. după cum se vede în figura următoare: Domeniul radiofrecvenţelor Figura de mai jos reprezintă domeniul radiofrecvenţelor. El se extinde între 3 kHz şi 300 GHz. razele gamma (materialele radioactive). megaherţi. Spectrul conţine domeniul undelor infraroşii (undele invizibile căldură). lumina ultra violetă (arcul electric. domeniul luminii vizibile (culorile curcubeului) . precum şi alte forme de unde electromagnetice de frecvenţă foarte ridicată. prin convenţii internaţionale.

utilizată la comunicaţii mobile şi televiziune SHF Super High Frequencies. MF Medium Frequencies. de exemplu. utilizată la radio navigaţie şi comunicaţii maritim mobil. la comunicaţiile prin satelit. la navigaţia radar. EHF Extremely High Frequencies. de exemplu. deoarece noi producem echipamente radio pentru anumite benzi de frecvenţe din aceste domenii (vezi figura următoare). utilizată pentru comunicaţii mobile. LF Low Frequencies. UHF Ultra High Frequencies. HF High Frequencies. 11 . utilizată de radiodifuziunea AM. VHF Very High Frequencies. domeniile VHF şi UHF sînt de o importanţă specială pentru noi. utilizată.VLF Very Low Frequencies. radiodifuziunea FM şi televiziune. utilizată la început în radio navigaţie. care conţine aşa-zisa "citizen’s band". utilizată. Dintre aceste 8 benzi.

Este folosită foarte mult în Europa precum şi în multe alte părţi ale globului.800-900 MHz (sau banda centimetrilor).403-470 şi 450-5121 MHz sînt unele dintre cele mai folosite din lume.68-88 MHz (sau banda de 4 metri).174-225 MHz este o bandă nouă. utilizată în Franţa şi Anglia.360-420 MHz. .Domeniile de frecvente Figura de mai sus indică benzile de frecvenţe din domeniile VHF şi UHF pentru care noi fabricăm in mod uzual echipament de radiocomunicaţii. utilizată în Franţa şi Suedia.146-174 MHz (sau banda de 2 metri). . Aceste benzi sînt următoarele: . . după banda de 2 metri. Este cea mai utilizată bandă. pentru comunicaţii terestre mobile. . . . în întreaga lume. Banda de frecvenţe celulare. în Estul apropiat şi în cîteva alte locuri din lume.

Subdivizarea în canale este reglementată de autorităţile poştale şi de telecomunicaţii din fiecare ţară. prin care se alocă anumite benzi de frecvenţe din aceste domenii unor scopuri specifice.Channel spacing Impărţirea spectrului frecvenţelor radio. Această împărţire a fost urmată de o altă divizare. MF. a fost făcută prin convenţii internaţionale.5 kHz 13 . Cele mai uzuale lăţimi de canale sînt: 50 kHz 25 kHz 20 kHz 12. etc. de cele mai multe ori cu caracter naţional. de care am vorbit pînă acum. Aceste benzi de frecvenţe au fost in continuare divizate în aşa numitele "canale". care dispun de asemenea şi alocarea acestor canale utilizatorilor publici. individuali sau particulari. Numărul de canale care pot exista în interiorul unei anumite benzi de frecvenţă depinde în mod firesc de lăţimea acestor canale. in domeniile VLF. LF.

numărul de canale care poate fi stabilit variază de la 800 la 3. mai îngust este spaţiul unui canal. Termenul "channel spacing" reprezintă distanţa în frecvenţă dintre frecvenţele centrale a două canale adiacente.000 kHz) de la 138 la 178 MHz. în unde care se pot propaga în spaţiu.200. . altfel spus. cu atît mai mare este numărul de canale ce încap intr-o anumită bandă de frecvenţă (vezi figura de mai sus). Cu cît. EXAMPLE 150MHz Transmitter 155 MHz Receiver freq freq Propagarea frecvenţelor radio Distance La începutul capitolului am învăţat că un curent electric alternativ poate fi convertit în energie electromagnetică sau. Canalele sînt desemnate prin intermediul frecvenţei lor centrale.In interiorul benzii de frecvenţă de 40 MHz (40.

Ca o regulă generală. valurile se propagă la suprafaţa apei. In acelaşi mod puterea unui semnal recepţionat variază funcţie de distanţa dintre punctul de recepţie şi antenă. 15 Sub formă de undă spaţială care este reflectată de ionosfera Pămîntului. putandu-se propaga în toate direcţiile. In cazul aruncării pietrei în apă. amplitudinea (sau înălţimea valurilor) este invers proporţională cu pătratul distanţei de la punctul unde piatra a fost aruncată în apă. Sub formă de undă de sol care urmăreşte suprafaţa pămîntului. . Undele radio nu au asemenea restricţii. Moduri de propagare în cazul frecvenţelor VHF şi UHF Pe Pămînt.Modul în care undele se propagă şi se atenuează prin propagare se aseamănă cu modul în care se propagă şi se atenuează valurile care iau naştere la aruncarea unei pietre in apă (vezi figura de mai sus). energia electromagnetică se poate propaga de la o antenă la alta în următoarele moduri: Sub formă de unda directă de-a lungul liniei de vizibilitate directă. La fiecare dublare a distanţei îi corespunde o reducere la un sfert a puterii semnalului recepţionat.

propagarea prin undă directă este modul de propagare care prezintă cel mai mare interes. Factori care influenţează transmisia Două întrebări apar frecvent atunci cînd se discută sistemele de comunicaţii radio mobile: "de la ce distanţă pot recepţiona ?" şi "cît de mare suprafaţa pe care o pot acoperi la emisie ?". Factorii care n-au fost menţionaţi au o influenţă mai mică şi vor fi trataţi separat în altă secţiune. în cazul domeniilor de frecvenţă VHF şi UHF. Totuşi.Deşi pot fi întîlnite şi alte moduri de propagare. în care au loc cele mai multe comunicaţii terestre mobile. termenii consacraţi la care se face referire în legătură cu antenele şi propagarea undelor radio sînt: . puterea emiţătorului. Frecvenţa de operare Regula generală de propagare a frecvenţelor din domeniul VHF şi UHF este aceea că suprafaţa acoperită este limitată de linia orizontului. cele trei moduri menţionate mai sus sînt cele mai importante. deoarece undele radio de asemenea frecvenţe se propagă în linie dreaptă. Factorii nu sînt la fel de importanţi. atunci cînd se cunosc a serie de factori specifici fiecărui loc. înălţimea antenei şi relieful au cea mai mare importanţă în cazul unei legături radio în ceea ce priveşte suprafaţa pe care aceasta o acoperă şi modul în care această suprafaţă e acoperită. Totuşi. Acest tip de undă are caracteristici de propagare foarte bine definite. ceea ce ne permite estimarea cu o mare precizie a distanţei şi a zonei de recepţie bună a unei radiocomunicaţii. Răspunsurile la aceste două întrebă-ri sînt legate de factorii menţionaţi în figura de mai sus. Factori cum ar fi: frecvenţa de operare. chiar şi în interiorul suprafeţei limitate de linia orizontului. sub formă de undă directă. iar această atenuare se măreşte odată cu creşterea frecvenţei. Rezultă deci o limitare a suprafeţei acoperite de emisia radio Observaţie În practica radiocomunicaţiilor. apare o atenuare a puterii semnalului funcţie de distanţa faţa de antenă.

dar în cazul frecvenţelor UHF. poate să apară atît o curbură a direcţiei de propagare a undelor (în cazul undelor metrice). propagarea undelor radio fiind asemănătoare cu propagarea optică. condiţii bune de comunicaţii se întîlnesc pe o distanţă mai redusă decît cea a orizontului optic. vom face în continuare cîteva precizări. în condiţiile în care puterea emiţătorului este constantă. 17 . datorită fenomenelor de reflexie. difracţie. cît şi o micşorare a distanţei maxime de propagare. distanţa maximă este dată de distanţa de vizibilitate directă. datorită nivelurilor de putere folosite. în realitate. mai ales în cazul emisiilor de putere redusă. urmand să vorbim despre caracteristica de directivitate la momentul oportun.caracteristica de directivitate a unei antene.distanţa de propagare (şi nu suprafaţa acoperită de emisia radio). . Figura de mai sus ilustrează în mod clar modificarea distanţei de propagare maxime funcţie . In cazul legăturilor radio mobile terestre. refracţie şi atenuare. Astfel. În legătură cu primul termen. Pentru frecvenţele VHF fenomenul de atenuare nu este un factor major de limitare a distanţei maxime de emisie. ş i . acest efect poate limita această distanţă sub nivelul orizontului optic.. putînd fi sau mai mare sau mai mic decît acesta.de frecvenţa de operare. Consecinţa acestor fenomene este faptul că orizontul radioelectric al undelor radio nu coincide întotdeauna cu orizontul optic.

Totuşi. Metode mai potrivite şi mai ieftine sînt: mărirea puterii efective de radiaţie a antenei sau modificarea înălţimii antenei. Mărirea puterii emiţătorului este o metodă prea scumpă de mărire a distanţei de propagare. Cu cit este mai ridicată puterea de ieşire a emiţătorului.Puterea emiţătorului Puterea emiţătorului este un alt factor care influenţeză distanţa de propagare. Valorile au fost luate din graficul de mai jos. Trebuie subliniat insă faptul că cea care contează nu este puterea dată de emiţător. ci puterea efectivă radiată de antenă. puterea emiţătorului nu are o aşa de mare importanţă. . cu atît mai mare este distanţa. O dublare a acestei puteri are ca rezultat o creştere doar cu cîţiva kilometri a distanţei de propagare.

Aceeaşi mărire a distanţei de propagare ca în cazul dublării puterii de emisie. (este vorba de 10%). sau mai bine zis cu 10%) a distanţei de propagare. Din păcate. Dublarea înălţimii antenei de la 30 m la 60 m ar duce la mărirea distanţei de propagare de la 29 km la 38 km. Undele radio din domeniile de frecvenţă VHF şi UHF se propagă în linie dreaptă. atît la nivelul staţiei de bază cit şi la nivelul staţiei mobile. Intr-una din figurile anterioare am văzut că o dublare a puterii de emisie a emiţătorului este urmată de o creştere de doar cîţiva km (de la 29 km la 32 km. se mai putea obţine prin creşterea înălţimii antenei cu aproximativ 8 metri. Să ne concentrăm în consecinţă atenţia asupra a ceea ce putem face referitor la creşterea înălţimii antenei staţiei de bază. 19 . adică o mărire de aproximativ 31%.Inălţimea antenei Inălţimea antenei influenţează in mod semnificativ distanţa de propagare. Aceste exemple ilustrează importanţa pe care o are înălţimea antenei asupra distanţei maxime de propagere. prea puţine se pot face în ceea ce priveşte înălţimea antenei staţiilor mobile.

propagarea undelor directe nu se face absolut în linie dreaptă. după distanţa orizontului optic undele nemaiputind fi recepţionate de antenă. turnurile de apă. clădirile înalte. Din figura următoare putem intui modul în care creşterea înălţimii antenei duce la creşterea distanţei de propagare şi implicit a suprafeţei acoperite de emisia radio. turnurile pentru antene. propagîndu-se astfel pe o distanţă puţin mai mare decît orizontul optic. zone în care recepţionarea emisiei să fie practic imposibilă (vezi figura următoare). In practică. . Cele mai potrivite locuri de amplasare a antenelor sînt vîrfurile munţilor. In sistemele de radiocomunicaţii terestre mobile este foarte importantă găsirea unui loc potrivit pentru amplasarea antenei staţiei de bază. Din figura de mai jos se poate obţine distanţa pînă la orizontul radio.a. Undele directe sînt uşor curbate din cauza atmosferei pămîntului. ale dealurilor. Este foarte importantă de asemenea şi selectarea locurilor astfel încat să apară cît mai puţine obstacole care să provoace zone de umbră. Curbura pămîntului influenţează deci distanţa maximă de propagare. ş.după distanţa de vizibilitate directă. atunci cînd se cunoaşte înălţimea antenei staţiei de bază.

uneori într-o manieră total nedorită. Pînă acum nu am luat în considerare faptul că suprafaţa pămîntului nu este netedă.a. etc. hornuri. 21 . nu am luat în considerare faptul că în calea undelor pot apare tot felul de obstacole: dealuri. relief. clădiri înalte ş.Obstacole. munţi. reflectă şi difractă undele radio. Toate acestea absorb.

rezultatul practic fiind micşorarea zonei de umbră datorată obstacolului (unda 'fractată pătrunde în zona de umbră). este o antenă mai proastă decît una aşezată pe o structură mai puţin înaltă. dar amplasată într-o groapă. 0 antenă aşazată pe o -Structură înaltă. dar amplasată pe vîrful unui deal. Pentru a evita toate aceste fenomene neplăcute. Absorbţia undelor este în general redusă. -Atunci cînd se selectază un loc de amplasare. poate determina schimbarea direcţiei -de propagare astfel încît undele să pătrundă în aceste zone de ambră. Totuşi. este:necesară o foarte atentă planificare a locului de amplasare a antenelor. sau.Figura de mai sus exemplifică unele din aceste fenomene. în alte cazuri. . poate deveni un fenomen foarte neplăcut. Fenomenul difracţiei are ca efect curbarea uşoară a undelor la trecerea peste vîrful unui obstacol solid. nu înălţimea faţă de nivelul mării sau faţă de baza antenei. Reflexia provoacă schimbarea direcţiei de propagare a undelor. importantă este Înălţimea lui faţă de terenul înconjurător. în unele cazuri acest fenomen poate duce la apariţia unor puternice zone de umbră. mai ales atunci cînd te aştepţi la o reflexie şi tot ce obţii este o absorbţie.

provoacă pierderi. domeniul UHF. dar pot provoca de asemenea reflexii cit se poate de utile. însă. adică liniile de transmisie care fac legătura între emiţător şi antenă. înainte de aceasta. din cauza posibilităţilor foarte mari de reflectare ale acestora. drumul de la emiţător la antenă. Toţi fiderii. Pierderile în liniile de transmisie şi cîştigul antenei Pînă acum am discutat despre factorii care influenţează semnalul radio după ce acesta părăseşte antena. semnalul a parcurs. Alte pierderi mai pot apare la utilizarea filtrelor sau a altor echipamente similare. Totuşi. avînd lungimi de undă mai mici. unde a fost mai apoi transformat în undă electromagnetică. Atit banda de frecvenţă VHF cit şi banda UHF sînt efectate puternic de pe urma fenomenului de umbrire în zonele urbane în care de obicei se întîlnesc structuri şi clădiri înalte. nu este atît de afectat.Obstacolele pot bloca efectiv undele radio. Undele UHF sînt de multe ori folosite pentru comunicaţii în interiorul clădirilor. Nu întreaga putere eliberată de emiţător ajunge la antenă. 23 . sub forma unui curent electric alternativ. undele pătrunzînd şi în zonele de umbră datorită reflexiilor şi penetrării.

Pentru a menţine o distanţă de propagare cît mai mare. iar rezultatele obţinute sînt de cele mai multe ori numere cu foarte multe cifre (vezi figura de mai sus). tensiunea sau puterea.pot fi măsurate sau specificate în cîteva moduri diferite. este foarte important să se menţină aceste pierderi la un nivel cît mai scăzut. Acesta este un mod foarte simplu de calculare a amplificării. Acest tip de antenă măreşte cantitatea de energie radiată. Cîştigul sau amplificarea . atenuarea . Cel mai obişnuit mod este acela de a specifica de cîte ori o anumită parte a echipamentului amplifică sau atenuează curentul.Importante pierderi apar in cazul in care aşa-zisele impedanţe caracteristice ale fiderilor şi ale antenei nu sînt egale (de obicei 50 ohmi). dar de cele mai multe ori calculul matematic este laborios. Pierderile pot fi compensate prin folosirea unei antene cu cîştig (cu amplificare). care permite totodată şi mărirea distanţei de propagare şi o mai bună directivitate a acesteia. Valoarea căutată se determină prin împărţirea nivelului semnalului de ieşire la nivelul semnalului de intrare. Antenna Gain and Transmission Line Loss .sau opusul lor.

Trebuie subliniat însă faptul că sumarele date oferite de documentaţia de faţă sînt insuficiente pentru ca dumneavoastră singuri să vă puteţi alege tipul cel mai potrivit de antenă. Observaţie Cîştigul antenei se poate defini ca şi cîştigul de putere care se obţine datorită directivităţii antenei. sub unghiuri mari faţă de orizont. un anumit unghi faţă de orizont. însă nu radiază aproape deloc în sus.. împărţirea şi înmulţirea se substituie cu operaţiile mult mai simple de adunare şi scădere. De exemplu. într-o anumită : măsură. o oarecare directivitate. sînt doar o mică selecţie din numărul foarte mare de antene existente. adică a emisiei sau a recepţiei de către o antenă a undelor electromagnetice cu predilecţie în anumite direcţii determinate. este preferată o altă metodă de calcul. Exemplele arătate. Orice antenă are. Unul din procedeele de realizare a directivităţii emisiei este utilizarea antenelor complexe. este de dorit să se obţină radiaţia maximă în limitele unui unghi mic în plan orizontal. .Din motive de simplificare. In figura următoare sînt date cîteva caracteristici de directivitate a cîtorva tipuri de antene. în acest mod. sau sub. antenele obişnuite ale staţiilor radio pe unde lungi sau medii. radiază uniform în toate direcţiile de-a lungul suprafeţei pămîntului. Această metodă face uz de o mărime numită decibel (dB). care se bazează pe utilizarea logaritmilor. în anumite cazuri însă.

.

.

Principalul motiv pentru care este nevoie de semnale mai puternice este prezenţa zgomotului electric în mediul înconjurător. In practică. Aceasta este capacitatea receptorului de a recepta semnale foarte slabe şi de a produce din ele. se pune problema unor factori suplimentari de influenţă. Se poate deduce din enumerarea anterioară că nivelul zgomotului este mai mare la oraşe decît în zonele rurale şi că sînt de preferat locuri de amplasare a antenelor cu un nivel scăzut de zgomot electric în mediul înconjurător. Un prim factor este sensibilitatea receptorului. a luminii fluorescente. Detalii suplimentare în legătură cu sensibilitatea receptoarelor se vor oferi pe parcurs.Sensibilitatea receptorului şi zgomotul ambiental Pînă acum am discutat factorii care influenţează staţia de bază pe care am considerat-o mereu doar ca emiţător. 26 . a liniilor de înaltă tensiune şi a altor tipuri de activităţi în care apar descărcări electrice sau alte semnale electromagnetice. un semnal inteligibil. la nivelul difuzorului. a firmelor cu neon. un receptor poate avea nevoie de semnale mult mai puternice decît cele rezultate din nivelul său de sensibilitate pentru a putea produce un semnal inteligibil. Un alt factor important este nivelul zgomotului din mediul înconjurător. Zgomotul electric este produs în general de folosirea motoarelor electrice. a staţiilor de alimentare cu energie electrică a localităţilor. Atunci cînd aceasta lucrează ca receptor.

Motivul pentru care receptoarele necesită niveluri ridicate de semnale. Dacă privim comparativ nivelul zgomotului electric ambiental în diferitele benzi de frecvenţă. Concluzia ce se poate trage este următoarea: alegerea cu grijă a domeniului frecvenţelor poate îmbunătăţi considerabil radiocomunicaţia. este acela că de multe ori nivelul zgomotului înconjurător depăşeşte nivelul semnalului util. In zonele urbane este de preferat domeniul UHF. Modulaţia 4 27 . putem spune că el este cel mai ridicat în partea de frecvenţe scăzute a domeniului VHF şi cel mai scăzut în partea de frecvenţe înalte a domeniului UHF. în ciuda bunei lor selectivităţi.

o persoană opreşte şi porneşte mereu emiţătorul. Cînd această pornire/oprire se face după o anumită regulă?. şi anume despre: amplitudine şi frecvenţă. putem observa că oprirea/pornirea emiţătorului modifică amplitudinea undei radio. deoarece ea poartă .Scopul principal al oricărui sistem de comunicaţii îl constituie transmiterea cît mai rapidă şi mai corectă a informaţiei. Unda radio devine unda purtătoare. Acest proces se numeşte modulaţie. putem trage concluzia că persoana aflată lîngă receptor poate să-şi dea seama doar de faptul că cineva a pornit sau a oprit emiţătorul. Modulaţia în amplitudine (AM) .informaţia de la emiţător spre receptor. Dacă ne aducem aminte de paginile în care am vorbit despre caracteristicile undelor radio. Un asemena lucru se îmtîmpla în jurul anului 1905. acesta fiind anul în care s-au inventat emiţătoarele pentru unde continue.de exemplu folosind codul Morse . Dacă ne uităm la exemplul de sus al figurii anterioare. sau purtătoarea. într-o manieră destul de rapidă. Acest proces este denumit modulaţie în amplitudine. Acesta nu constituie un transfer rapid şi exact de informaţie. In exemplul de mai jos.poate avea loc transferul de informaţie inteligibilă.

Noua metodă trebuia să păstreze constantă amplitudinea purtătoarei. Ambele aceste cerinţe pot fi respectate dacă se modulează frecvenţa undei purtătoare în acelaşi mod în care variază amplitudinea semnalului modulator (vezi figura de mai jos).5 KHz). Metoda este încă folosită în comunicaţiile maritime şi în radiodifuziune în domeniile de frecvenţă LM. realizează operaţia inversă. afectand deci calitatea acestuia. In plus. pe care le reproduc împreună. Următorul pas în dezvoltarea radiocomunicaţiilor a fost găsirea unei metode de evitare a folosirii oricărui cod şi dezvoltarea unor mijloace electronice simple care să poată modifica amplitudinea purtătoarei concomitent cu vorbirea. Modulaţia în amplitudine este o metodă foarte uşor de folosit. Variaţia maximă a frecvenţei purtătoarei este denumită deviaţie de frecvenţă şi poate fi întotdeauna găsită în documentaţia tehnică (de ex. ducînd astfel şi la modificarea distanţei de propagare. înlăturand purtătoarea şi reconstituind semnalul sonor iniţial. dar are marele dezavantaj de a fi foarte sensibilă la zgomotul electric existent în mediu.+/. La capătul receptor. cu semnalul util. Aceste două dezavantaje fac improprie folosire modulaţiei în amplitudine în cazul comunicaţiilor terestre mobile. puterea de ieşire (vezi figura de mai sus) se modifică odată cu amplitudinea. 29 . pentru a menţine constantă distanţa de propagare. şi păstrează constantă amplitudinea purtătoarei. şi trebuia să moduleze purtătoarea de o asemena manieră încît orice zgomot care s-ar fi suprapus în timpul transmisiei să potă fi rejectat în timpul procesului de demodulare. un alt dispozitiv. introducînd astfel variaţii nedorite le amplitudinii. Aceste două severe limitări ale metodei Morse ar fi împiedicat răspîndirea radiocomunicaţiilor în viaţa de zi cu zi a tuturor oamenilor. Receptoarele AM sunt sensibile la variaţiile de amplitudine ale purtătoarei datorate zgomotului. Dispozitivul care realizează acest lucru a fost numit modulator. Zgomotul se suprapune peste P purtătoarea semnalului util. Această metodă se numeşte modulaţie în frecvenţă. MF şi HF.Utilizarea codului Morse este o metodă destul de lentă de transmitere a informaţiei şi necesită în plus cunoştinţe suplimentare din partea operatorilor radio. denumit demodulator sau detector. Modulaţia în frecvenţă (FM) A trebuit găsită o metodă care să înlăture dezavantajele modulaţiei în amplitudine.

deoarece demodulatorul este sensibil doar la variaţiile de frecvenţă ale purtătoarei. dar la recepţie zgomotul poate fi înlăturat aproape în totalitate prin simpla tăiere a vîrfurilor purtătoarei. Modulaţia în frecvenţă reprezintă o substanţială îmbunătăţire faţă de modulaţia în amplitudine. purtătoarea modulată în frecvenţă este supusă influenţei zgomotului în aceeaşi manieră ca şi purtătoarea modulată în amplitudine. Semnalul rezultat conţine încă toată informaţia necesară pentru refacerea semnalului modulator. .In drumul său de la emiţător la receptor.

Ca şi în cazul sistemelor FM. Se produce astfel un efect similar modulaţiei în frecvenţă. 31 . prin modificarea momentului în care un ciclu individual intersectează axa. Modificările de acest fel se numesc variaţii de fază. Am văzut mai înainte că modulaţia în frecvenţă se obţine prin modificarea frecvenţei purtătoarei. ceea ce reprezintă de fapt o distanţă de propagare maximă constantă. sistemele PM au amplitudinea purtătoarei constantă. Modificările au loc simultan cu modificarea amplitudinii semnalului modulator. Acelaşi lucru se poate obţine şi într-un mod care afectează mai puţin stabilitatea frecvenţei emiţătorului. Valorile acesteia sînt date în documentaţiile tehnice. iar tipul corespunzător de modulaţie se numeşte modulaţie de fază sau PM. obţinută prin modulaţia de fază. are totuşi un dezavantaj: reduce stabilitatea în frecvenţă a emiţătorului. Variaţia de frecvenţă a purtătoarei. se numeşte deviaţie de frecvenţă.Modulaţia de fază (PM) Deşi modulaţia in frecvenţă are certe avantaje faţă de modulaţia în amplitudine.

In plus. Pentru reconstituirea spectrului semnalului iniţial. în care informaţia este transferată între cele două staţii simultan. în acest caz este necesar un demodulator PM. în comparaţie cu celelalte componente. înainte de modulare. ceea ce face ca sistemele PM să fie de aproximativ două ori mai bune decît sistemele FM în ceea ce priveşte performanţele referitoare la zgomot. Moduri de operare Modul de operare reprezintă modul concret în care comunicaţia are loc. Pentru o mai bună înţelegere şi mai ales pentru a vă putea face o imagine a' gradului de complexitate al aparaturii utilizate în comunicaţiile radio. la recepţie trebuie să aibă loc operaţia inversă de dezaccentuare. Această îmbunătăţire a performanţelor se obţine prin utilizarea unor filtre inserate în modulatorul emiţătorului (preaccentuare.Deşi prin tehnica modulaţiei de fază se obţine un semnal care practic nu poate fi deosebit de cel generat prin modulaţia în frecvenţă. în timpul modulării/demodulării se iau de asemenea şi alte măsuri pentru reducerea zgomotului. Astfel. deemphasis). SIMPLEX EITHER OR DUPLEX BOTH AND . în modulaţia de fază se realizează preaccentuarea componentelor din porţiunea superioară a spectrului semnalului modulator. preemphasis) şi în demodulatorul receptorului (dezaccentuare. vă oferim totuşi cîteva precizări legate de acest aspect. în general. Acest demodulator conţine şi un circuit de reducere a zgomotului prin tăierea vîrfurilor purtătoarei (descris la paragraful anterior). Observaţie Detaliile tehnice referitoare la acest proces depăşesc nivelul acestei cărţi. în comunicaţii există două moduri de bază: — Simplex. şi Duplex. acesta nu poate fi demodulat în mod corespunzător de către demodulatoarele FM. în vederea îmbunătăţirii raportului semnal/zgomot la recepţie. în care informaţia este transmisă între două staţii radio pe rînd de la o staţie la cealaltă. preaccentuarea este un proces de mărire a componentelor de anumite frecvenţe din spectrul unui semnal electric.

Toate emiţătoarele şi receptoarele din sistem operează pe aceeaşi frecvenţă. A eliberează butonul de emisie/recepţie (PTT). informaţia poate fi transferată sau de la corespondentul A la corespondentul B sau invers (de la B la A. în sensul că doi participanţi trebuie să respecte întocmai procedura descrisă mai sus. niciodată simultan). Modul simplex necesită un protocol de comunicaţie foarte strict. 33 . îi comunică acest fapt lui A şi eliberează la rîndul lui butonul de emisie/recepţie (PTT).Modul simplex Acest mod se mai numeşte şi simplex pe o frecvenţă. PTT (PRESS TO TALK . conectand astfel la randul lui antena la intrarea receptorului său. A poate să activeze acum butonul de emisie/recepţie (PTT) şi să-şi transmită mesajul către B. adică "apasă pentru a vorbi eliberează pentru a asculta". conectînd astfel intrarea receptorului la antenă. Dacă ne referim la figura de mai sus. Aceasta Înseamnă că informaţia poate fi transferată la un moment dat într-o singură direcţie şi de la un singur participant. Cind B a terminat.RELEASE TO LISTEN). iar orice alt participant trebuie să aştepte pînă ce aude că s-a terminat conversaţia primilor doi.

Modul duplex Acest mod se mai numeşte şi full duplex.Deoarece toate comunicaţiile au loc pe aceeaşi frecvenţă. fiecare participant aude toate legăturile din sistem. Utilizarea unei frecvenţe comune face posibilă stabilirea de legături de felul celor ilustrate în figura următoare. Sunteţi obişnuiţi cu acest gen de comunicaţii. . Emiţătorul şi receptorul operează cu două frecvenţe diferite. deoarece după acest sistem funcţionează telefoanele.

avînd o poartă legată la antenă. acest lucru înseamnă că A poate să vorbească şi în acelaşi timp să-l audă pe B.măsurată în frecvenţă – dintre cele două frecvenţe implicate în sistem se numeşte distanţă duplex. a doua la emiţător.    Transmitter and receiver operate on different frequencies Transmit and receive can take place at the same time The base station transmits on f1 receives in f2. Dacă ne referim la figura de mai sus. cît şi a receptorului. In cazul comunicaţiilor duplex nu este necesară urmărirea nici unei proceduri formale. Butonul de emisie/recepţie a fost înlocuit cu un aşa numit filtru duplex care permite ca antena să fie conectată în acelaşi timp atît la emiţător cit şi la receptor. ceea ce în mod normal limitează utilizarea modului duplex doar la staţiile de bază şi staţiile mobile (nu şi la cele portabile). receive on f1. Duplexoarele trebuie să decupleze emisia de recepţie cu cel puţin 70 dB (ca şi in cazul lucrului cu două antene diferite). Rezultă deci că duplexorul este un dispozitiv care necesită un spaţiu de frecvenţe destul de mare. iar cea de-a treia la receptor. Acesta este un dispozitiv destinat realizării legăturii pe o direcţie în ambele sensuri cu o singură antenă. Duplexoarele se realizează sub forma unor circuite electrice cu trei porţi (de intrare şi/sau ieşire). Distanţa . Communication can only take place between base station and mobiles. adică legarea la aceasta atît a emiţătorului. EXAMPLE 35 . Aceasta Înseamnă că transferul de informaţie poate avea loc in ambele direcţii în acelaşi timp. ci duplexor. Filtrele duplex utilizate în sistem trebuie să fie proiectate pentru această distanţă duplex. şi invers. Observaţie Termenul încetăţenit în practică nu este "filtru duplex". Mobiles transmit on f2.

trebuie ales un mod de distribuţie pentru staţia de bază.150MHz Transmitter 155 MHz Receiver freq freq Atunci cînd în sistem sînt prezenţi doar doi participanţi (vezi figura anterioară). acest lucru nu se mai poate. Nu pot avea loc legături între staţiile mobile (vezi figura de mai jos). In sistemele cu mai mulţi participanţi. deoarece acestea sînt diferite pentru emiţătorul şi receptorul aceleiaşi staţii. distribuţia frecvenţelor f1 şi f2 poate fi aleasă în mod arbitrar. pot avea loc legături doar între acestea şi staţia de bază. Modul simplex pe două frecvenţe . în acest caz. iar pentru toate staţiile mobile modul de distribuţie opus. Trebuind deci să se aleagă aceeaşi frecvenţă f1 pentru receptoarele tuturor staţiilor mobile şi aceeaşi frecvenţă f 2 pentru emiţătoarele tuturor staţiilor mobile.

informaţia poate fi transmisă într-o singură direcţie la un moment dat. de asemenea. celor două moduri descrise în paragrafele anterioare poate fi combinat în două moduri. Ele nu sînt prevăzute cu duplexoare. Modul de operare este asemănător modului simplex: urmandu-se. o procedură de comunicaţii strictă.    Transmitter and receiver operate on different frequencies Transmit and receive for one subscriber cannot take place at the same time The base station transmits on f1 receives in f2. Este denumit aşa pentru că utilizează două frecvenţe de lucru. Echipamentul utilizat în cazul. receive on f1. Mobiles/portables transmit on f2. EXAMPLE 150MHz Transmitter 155MHz Receiver freq freq PRESSTOTALK-RELEASETOLISTEN(PTT). Cele două staţii radio au frecvenţe de emisie şi de recepţie diferite. Unul dintre acestea este modul simplex pe două frecvenţe. Communication can only take place between base station and mobiles/portables. 37 . In consecinţă. controlul emisiei şi recepţiei făcîndu-se prin intermediul butonului de emisie/recepţie (PTT).

Aparent. putand astfel să emită şi să recepţioneze in acelaşi timp. dar acest lucru va fi demonstrat într-o altă parte a acestui curs. Modul semiduplex Acesta este cel de al doilea fel în care modurile simplex şi duplex pot fi combinate.Distanţa. măsurată în frecvenţă. Cealaltă staţie (mobilă sau portabilă) utilizează un buton de emisie/recepţie (PTT) pentru a comuta antena la emiţător sau la receptor. Acest lucru nu este adevărat.spaţiu duplex. nu şi între mobile/portabile (vezi figura următoare). deci şi în acest caz se poate obţine o legătură doar între staţia de bază şi staţiile mobile/portabile. de asemenea. Una dintre staţiile radio (staţia—de repetor/bază). este prevăzută cu un duplexor. . Ambele staţii radio sînt prevăzute cu frecvenţe diferite de emisie şi de recepţie. Distribuţia celor două frecvenţe este similară modului duplex. introducerea celei de a doua frecvenţe introduce numai limitări în posibilităţile de comunicaţii. comparativ cu modul simplex. . dintre cele două frecvenţe implicate în procesul de radiocomunicaţie se numeşte. Acest mod se mai numeşte şi half duplex. Utilizarea a două frecvenţe aduce importante avantaje întregului sistem.

Communication can only take place between base station and mobiles/portables. se pot stabili doar legături 39 între staţia de bază şi staţiile mobile/portabile.RELEASE TO LISTEN (PTT). urmîndu-se. Distanţa intre cele două frecvenţe se numeşte. de asemenea. o procedură strictă de comunicaţie. distribuţia celor două frecvenţe fiind similară sistemelor duplex. nu şi între mobile/portabile (vezi figura de mai jos). EXAMPLE 150MHz Transmitter 155MHz Receiver freq freq Transmitter and receiver operate on different frequencies Transmit and receive for one subscriber cannot take place at the same time The base station transmits on f1 receives in f2. distanţă duplex. receive on f1. Mobiles/portables transmit on f2. . In consecinţă.    Rezultă deci că informaţia poate fi transmisă într-o singură direcţie la un moment dat. Modul de operare este similar sistemelor simplex: PRESS TO TALK . de asemenea.

Pentru echipamentele radio. Stabilitatea frecvenţei Pentru a fi siguri că poate avea loc o comunicaţie între două staţii radio. mai ales în cazul sistemelor complexe. Totuşi. introducerea celei de a doua frecvenţe şi a duplexorului nu par să fi îmbunătăţit sistemul. Informaţii suplimentare vor fi oferite pe parcursul capitolelor următoare. pentru a se asigura că echipamentul radio nu depăşeşte limitele canalelor alocate. stabilitatea este dată în mod normal în: ppm - părţi/milion Pentru o frecvenţă de 1.000. şi în acest caz există multiple avantaje. . Din această cauză este necesară o anumită stabilitate a frecvenţelor. conturband astfel traficul pe canalele adiacente.000 Hz (1 MHz). este foarte important ca atît emiţătorul cît şi receptorul să funcţioneze pe frecvenţele potrivite.Ca şi în cazul anterior. De asemenea un minim de stabilitate a frecvenţei este cerută şi de autorităţile poştale. o stabilitate de +/-1 ppm înseamnă că frecvenţa centrală poate varia cu pînă la +/-1 Hz.

Factorii cei mai importanţi care influenţează stabilitatea frecvenţei emiţătoarelor şi receptoarelor sunt temperatura mediului înconjurător şi sursa de alimentare.000. Aceasta este o valoare bună în limitele canalului de 25 KHz.5 KHz (exemplul de jos). De aceea. totalizand o variaţie maximă de +7.000 Hz). Pentru a reduce influenţa deviaţiilor de frecvenţă. Referindu-ne la cele două exemple.5 Khz.000. pentru a obţine o stabilitate a frecvenţei în limitele specificate.000.000 --------------------------------= +/-2. temperatura şi tensiunea de alimentare nu trebuie să depăşească valorile date in documentaţia tehnică.Figura de mai sus ne arată rezultatul unei stabilităţi de +/-5 ppm a unui echipament pe 450 MHz într-un sistem cu spaţiu de canal de 25 KHz (exemplul de sus) şi într-un sistem cu spaţiu de canal de 12. în ambele cazuri deviaţia de frecvenţă este de +/-5 KHz.25 KHz +5 1. se încearcă obţinerea unor deviaţii de frecvenţă cît mai mici (+/-3 kHz şi +/-4 kHz). corespunde unei variaţii de: 450. o stabilitate de +5 ppm la o frecvenţă de 450 MHz (450. 41 .000 faţă de frecvenţa centrală.2.250 Hz = +/. La aceasta trebuie adăugată deviaţia de frecvenţă de 5 KHz rezultată din modularea purtătoarei.25 KHz sau mai de grabă de 14.

. Acest domeniu se extinde în mod normal de la -25C la +55C şi este fixat de către autorităţi.a.Domeniul de temperatura Domeniul de temperatură în care poate fi utilizat echipamentul este un parametru foarte important. durabilitatea unor materiale. în documentaţia tehnică sunt date două domenii de temperatură: domeniul de temperatură specific domeniul de temperatură permis Domeniul de temperatură specific este domeniul în care echipamentul va funcţiona la parametri specificaţi în documentaţie. In mod normal. ci şi tensiunea de alimentare a echipamentelor echipate cu baterii. precum şi fiabilitatea unor anumite componente. ş. după cum am menţionat mai înainte. Temperatura nu afectează numai stabilitatea frecvenţei.

în timpul transportului. puterea consumată şi ciclul de funcţionare (duty cycle) Toate echipamentele radio necesită o sursă de energie pentru a putea funcţiona.. care nu se referă la echipamente în stare de funcţionare. Acesta se numeşte domeniul temperaturii de stocare. ci la echipamente depozitate. fără să fie degradat.Domeniul de temperatură permis este domeniul în care echipamentul funcţionează satisfăcător. 43 . Acest domeniu se extinde de la -30C la +60C. Câteodată se specifică şi un al treilea domeniu de temperaturi. dar la parametri uşor diferiţi de cei specificaţi în documentaţie. şi reprezintă domeniul de temperaturi la care echipamentul poate fi stocat. energia electrică este furnizată de surse diferite. Funcţie de aplicaţie. Cu cît mai mare este nivelul semnalului de ieşire. Tensiunea de alimentare. transportat etc. cu atît mai mare este cantitatea de energie consumată. etc.

cazul echipamentelor obişnuite care sunt montate pe locomotive sau nave.. fie la 110V c. împărţită la puterea medie consumată ne dă timpul de operare. In schimb este dat timpul de operare specific bateriei (acumulatorului) împreună cu aşa zisul "ciclu de funcţionare" (duty cicle). puterea consumată devine un parametru important. şi care în cazul staţionării acestora sunt alimentate prin intermediul unei surse externe. energia este furnizată de la unul sau mai mulţi acumulatori (baterii). Din această cauză. Tensiunile de alimentare date în documentaţiile tehnice trebuiesc respectate. In zone izolate.a. Destul de rar se întîlnesc echipamente alimentate la 48 sau 60V c.c. La acestea. recepţie şi aşteptare. puterea consumată reprezintă rareori o problemă. de exemplu. adică de proporţia dintre perioadele de emisie. iar în modurile recepţie şi aşteptare (standby) consumul de putere a fost redus cît s-a putut de mult. Puterea consumată (power consumption) In cazul staţiilor fixe şi al celor mobile. sau 24V c. Acestea pot fi atît acumulatori (NiCd sau Pb/acid) de tensiuni sau capacităţi diferite. în cazul în care echipamentele fixe trebuie să funcţioneze şi în timpul unor avarii ale reţelei. Puterea medie consumată este rareori dată în documentaţiile tehnice. energia pote fi furnizată de baterii solare prin intermediul acumulatorilor.). sursa de energie fiind limitată. cît şi baterii uscate (în cazuri speciale). Nu acelaşi lucru se poate spune în cazul staţiilor portabile. Echipamentele portabile sunt alimentate de la sursele lor interne.c. Aceste tensiuni sunt furnizate de o unitate de alimentare externă.a. Se permite totuşi o variaţie de +/-10%. Puterea medie consumată depinde foarte mult de modul în care staţia este folosită. Acesta este.Tensiunea de alimentare Echipamentele fixe funcţionează aproape întotdeauna alimentate de la reţea. . fie la 220V c. Echipamentele mobile montate în vehicule sunt alimentate de la sistemul electric al vehiculelor (12V c. Acestea se păstrează încărcate la capacitate maximă în timpul cînd echipamentul funcţionează alimentat de la reţea. Capacitatea acumulatorului sau a bateriei. staţiile radio portabile operează cu semnale de ieşire de putere scăzută.c.

recepţie §i aşteptare. Rec. Duly cycle % Trans.Ciclul de funcţionare Ciclul de funcţionare reprezintă proporţia dintre perioadele de smisie. 5 5 10 5 10 Stand by 1 w Small battery 8h 4h 4h 2h 2h 3W 1W Large battery 3W 16 h 8h 8h 5h 5h 2 5 5 10 10 93 90 85 85 80 14 h 9h 8h 5h 5h 27 h 17 h 16 h 11 h 10 h Generalităţi 45 . Vezi exemplul de mai jos. dată In procente.

Regulile au un anumit conţinut recunoscut pe plan internaţional. Dacă ne referim la ilustraţia de mai sus. dar conţin şi anumite restricţii şi cerinţe valabile pe plan naţional. radiocomunicaţiile nu sunt limitate în acest mod. atît la semnalele dorite cît şi la cele nedorite. Autorităţile PTT pun de aceea anumite restricţii referitoare la radiaţiile parazite. cerinţele se referă la sensibilitatea faţă de semnalele din afara canalului. In al doilea rînd. raportată la zgomotul inevitabil prezent pe canalul de comunicaţii. pentru a se asigura că utilizatorii pot comunica într-un mod optim. Cu extinderea pe care comunicaţiile au luat-o în ziua de astăzi.Pană acum ne-am referit la radiocomunicaţii ca şi cum acest lucru ar fi implicat doar două staţii. Emiţătorul perfect va radia întreaga putere specificată numai pe frecvenţa dorită (160 MHz în exemplul de mai sus). Autorităţile PTT stabilesc anumite reguli şi cer anumite condiţii pentru aprobarea funcţionării echipamentelor de radiocomunicaţii. cum ar fi. inevitabilele imperfecţiuni ale emiţătorului şi ale circuitelor asociate. Puterea radiată Puterea maximă care alimentează antena emiţătorului este în mod normal specificată de către autorităţile PTT şi depinde de tipul staţiei. sensibilitatea faţă de semnalele canalelor adiacente şi blocking-ul. se întîmplă ca pe o zonă limitată să fie în funcţie cîteva staţii în acelaşi timp. cerinţele se referă. în primul rînd pentru că pot deranja alţi participanţi la traficul radio. fenomenele de intermodulaţie. la sensibilitatea faţă de semnalul util. Cele mai obişnuite valori sunt de 6 W şi 25 W pentru staţii mobile. In mod obişnuit se foloseşte termenul de raport semnal-zgomot. Acestea pot fi radiaţiile parazite. produc radiaţii pe frecvenţe nedorite. în afara limitelor canalului. cerinţele se referă la o putere maximă de ieşire pe frecvenţa purtătoarei şi un maxim al semnalelor radiate pe canalul dorit. In realitate. 3 W şi 5 W pentru staţii portabile şi de 25 W pentru staţii fixe (staţii de bază). Restricţiile se referă la semnalele armonice şi la semnalele false. Regulile stabilite se referă în general la semnalele radiate de emiţător (semnale dorite dar şi semnale nedorite) şi la sensibilitatea receptoarelor. parazite (vezi paginile următoare). de 1 W. Toate acestea produc perturbaţii ale traficului radio. Aceste radiaţii sînt nedorite. . In marile oraşe. în primul rînd. de exemplu. în lume funcţionează simultan milioane de staţii radio. In practică. In cazul receptoarelor.

chiar de către receptor. In realitate.emiţător către receptor. . Semnalul de ieşire de radiofrecvenţă al unui emiţător este parametrul principal atunci cînd se determină distanţa de propagare. astfel încît receptorul să funcţioneze în mod satisfăcător. astfel încît receptorul să 47 poată fi capabil sa redea un semnal inteligibil. o anumită cantitate de zgomot este introdusă întotdeauna în semnal pe drumul pe care acesta îl parcurge de la . inevitabil. Rezultă că.Radiaţiile nedorite pot fi clasificate in: .2 µW.radiaţii false Radiaţiile armonice sunt radiaţiile a căror frecvenţă este un multiplu intreg al frecvenţei purtătoarei. cuvinte. raportată la semnalul util. Sensibilitatea receptorului şi raportul semnal—zgomot Cele două tipuri de radiaţii sunt specificate în mod normal în W.radiaţii armonice şi . radiaţia parazită pe frecvenţe specificate nu depăşeşte 0. la aceasta adăugandu-se zgomotul generat. în legătură cu sensibilitatea receptorului este important să se cunoască şi cantitatea de zgomot care poate fi acceptată. la recepţie. Radiaţiile false sunt radiaţiile nedorite a căror frecvenţă este superioară sau inferioară frecveţei purtătoarei (în afara canalului). sensibilitatea receptorului este cea care impune limitele. Cu alte. sensibilitatea determină valoarea minimă necesară a unui semnal recepţionat. La staţiile radio de calitate.

Sensibilitatea se măsoară. datele referitoare la sensibilitatea receptorului sînt întotdeauna date împreună cu aşa-zisul raport semnal-zgomot. respectiv de 20 dB.000.De aceea. * SEMNAL+ZGOMOT+DISTORSIUNI SINAD+=----------------------------------------------. 1/1. ZGOMOT+DISTORSIUNI 3 EIA = Electronic Industries Association A CEPT = Conferinţa Europeană de Poştă şi Telegraf . în concordanţă cu următoarele două metode: 12 dB SINAD+2 (EIA)3 2 0 dB SINAD+ (CEPT)4 care necesită rapoarte semnal-zgomot de 12 dB. în µV (microvolţi.000 V). de obicei.

pentru scopuri practice. De aceea. 49 . cît mai mică posibil. este dependentă mai mult de reacţia receptorului la semnalele nedorite. putem să ne imaginăm nivelul de zgomot ce se poate întalni în diferite situaţii (oraşe mari.sensibilitatea faţă de semnalele false .7 şi 1. Măsurătorile cu semnal "1/2 EMF" furnizează rezultate ce par de două ori mai bune decît în cazul celor cu semnal "EMF". zone rurale. datorită diferenţelor dintre cele. Aceasta implică faptul că semnalul de măsurare. cu frecvenţe situate în afara canalului. este descrisă foarte pe scurt reacţia receptoarelor faţă de cîteva tipuri de semnale nedorite. rezultatele celor două metode nu pot fi comparate în mod direct. Odată ce aceste niveluri au fost atinse. iar cu metoda 20 dB SINAD(EMF) între 0. Este deci foarte important ca receptorul să nu genereze el însuşi fenomenul de intermodulaţie. etc. pentru echipamentele profesionale. cifra care dă sensibilitatea trebuie să fie. zgomotul produs de activitatea omenească este factorul care în mod normal limitează recepţia: corespunzătoare a semnalelor slabe. Capacitatea sa de a inhiba producerea semnalelor de intermodulaţie este dată în documentaţia tehnică sub forma atenuării intermodulaţiei (intermodulation attenuation). distorsionandu-l. denumit în mod obişnuit "EMF" sau "1/2 EMF".intermodulaţia . cu o frecvenţă sitată de obicei în interiorul canalului.).4 µV.selectivitatea faţă de canalele adiacente . rejecţia semnalelor false. trebuie să ne asigurăm că sunt măsurate în acelaşi mod. capacitatea reală a receptoarelor de a recepţiona în mod corespunzător un semnal oarecare.blocarea Intermodulaţia apare într-un receptor atunci cînd două semnale recepţionate. Acest al treilea semnal interferă cu semnalul a cărui recepţie se doreşte. este suficient ca receptoarele să aibă sensibilităţi în jurul sau puţin deasupra acestei cifre. selectivitatea faţă de canalele adiacente şi blocarea In rîndurile ce urmează. Cu metoda 12 dB SINAD(1/2 EMF) valorile sunt între 0. Dacă ne gîndim la figura referitoare la "Sensibilitatea receptoarelor şi zgomotul mediului ambiant". este acelaşi în ambele cazuri. cum ar fi: . Pentru un receptor bun. în general. nu sunt necesare întotdeuna receptoare cu o sensibilitate de nivelul celei din paragraful anterior.6 µV.Totuşi. Deoarece un receptor necesită semnale care sunt cu cel puţin 12 dB deasupra nivelului de zgomot.2 şi 0. Totuşi. zone industrializate. atunci cînd se compară sensibilităţi. De aceea. Atenuarea intermodulaţiei. două metode de măsurare. se combină în receptor şi formează un al treilea semnal.

Rejecţia semnalelor false este capacitatea receptorului de a suprima sau atenua semnalele nedorite (din afara canalului) date de propriul emiţător sau de alte emiţătoare din afara sistemului. Pentru echipamentele profesionale. această atenuare trebuie să fie de cel puţin 75 sau 80 dB. Selectivitatea faţă de canalele adiacente (adjacent channel selectivity) este capacitatea receptorului de a separa semnalul util de semnalele nedorite. Cu atît mai bună este staţia radio. Cu cît mai mare este această valoare. Cu cît este mai mare valoarea rejecţiei.Pentru o staţie radio profesională. cu atît mai bună este staţia. situate în canalele adiacente. cu frecvenţe apropiate. Valori mai mari înseamnă o staţie mai bună. 50 . în documentaţia tehnică este dată sub forma rejecţiei semnalelor nedorite (spurious rejection). receptorul trebuie să suprime aceste semnale aflate la cel puţin 70 dB. Rejecţia sau atenuarea trebuie să fie de minimum 70 dB.

Acest lucru s-a făcut pentru a se obţine o mai bună inţelegere a informaţiei cuprinse în specificaţiile date de documentaţiile tehnice. 51 . de obicei. Pentru echipamentele profesionale.Blocajul (blocking) este un efect care apare atunci cand un semnal de o putere deosebit de mare împiedică recepţionarea semnalului dorit. Exemplul de mai jos arată conţinutul unei asemenea documentaţii. Imunitatea staţiei faţa de blocaj trebuie să fie cît mai mare. de peste 100 B/µV. această valoare este. ne-am referit la conceptele şi parametri asociaţi mărimilor şi valorilor date în documentaţiile tehnice. Blocajul nu depinde de frecvenţa semnalului nedorit. Documentaţia tehnică In prima parte a acestui curs. ci numai de puterea sa. Valoarea minimă cerută este de 90 dB/µV.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful