You are on page 1of 4

Proiectarea postului

Definirea termenilor:
Proiectarea posturilor reprezntă procesul prin care se stabilesc conţinutul specific al posturilor, metodele de muncă folosite şi relaţiile posturilor respective cu celelalte posturi din cadrul organizaţiei. Postul poate fi definit ca suma activităţilor desfăşurate în mod organizat şi permanent de către o persoană, pentru care aceasta primeşte un salariu şi beneficiază de celelalte componente ale sistemului de remunerare.

Procesul dezvoltării posturilor
Procesul proiectării postului ţine de o serie de activităţi ce se completează între ele: Obiectivele postului, proiectarea muncii, proiectarea posturilor, analiza posturilor şi reproiectarea posturilor. O bună proiectare a muncii şi a posturilor diminuează considerabil timpul necesar pentru analiza şi reproiectarea (actualizarea) ulterioară a acestora. Reproiectarea posturilor poate constitui rezultatul unor comparaţii între posturile proiectate iniţial şi analiza ulterioară a acestora, ca urmare a schimbărilor rapide şi semnificative înregistrate. Proiectarea posturilor trebuie să permită înţelegerea sarcinii de muncă şi să ofere oportunităţi de dezvoltare a individului în cadrul organizaţiei (posibilităţi de autorealizare sau autodepăşire în terminologia lui Maslow). În felul acesta, proiectarea posturilor influenţează nivelul motivaţiei şi al performanţei şi duce la creşterea satisfacţiei în muncă şi a ataşamentului faţă de organizaţie. Drept, motivaţii de muncă se consideră:  posibilitatea de a avea iniţiative în muncă;  condiţii bune de lucru;  colegi buni şi companie plăcută;  un şef bun;  un loc de muncă sigur;  sistemul de recompense;  programul de lucru;  interesul pentru muncă în sine;  şansa unei promovări;  obţinerea de avantaje şi prestigiu. Prin urmare, definirea sau proiectarea posturilor trebuie să satisfacă mai multe cerinţe sau caracteristici ale acestora.Astfel, potrivit literaturii de specialitate, în mod ideal, un post bine definit sau proiectat trebuie : o să constituie un întreg, adică să cuprindă o sarcină identificabilă;

specifică fiecărui post. A doua fază presupune stabilirea metodelor prin care va fi îndeplinită sarcina de muncă dată. determinarea timpului necesar îndeplinirii elementelor de muncă şi dezvoltarea unei metode de recompene bazate pe timpi standard. Modelul caracteristicilor postului se bazează pe cinci caracteristici principale ale postului. o importanţa sau semnificaţia sarcinii = defineşte gradul în care o sarcină de muncă sau un post influenţează munca sau viaţa angajaţilor. determinarea modului de realizare a sarcinilor de lucru prin aplicarea principiilor economiei mişcărilor. o să acorde deţinătorului libertatea de a lua orice decizie necesară în îndeplinirea activităţii. diviyarea muncii în sarcini bine individualizate. iar a doua fază sugerează modul în care vor fi realizate sarcinile: Stabilirea sarcinilor de muncă individuale. necesar evaluării propriei eficienţe. Tipuri de proiectare a posturilor : Modelul clasic de proiectare a posturilor are în vedere sarcina tehnică şi raţionaliyarea posturilor. o identitatea sarcinii = reprezintă gradul în care un post presupune unităţi de muncă complete.o să aibă o însemnătate pentru deţinătorul postului şi să presupună o activitate care să merite a fi îndeplinită. în limitele constrângerilor impuse de organizaţiei. Combinarea sarcinilor de muncă individuale în posturi specifice care vor fi încredinţate angajaţilor. prima şi a treia fază determinând conţinutul posturilor. Ultima fază are rolul de a stabili cum vor fi grupate diferitele sarcini de muncă individuale pentru a forma posturile. Prima fază răspunde la întrebarea : Ce sarcini trebuie să fie îndeplinite în cadrul acestui post? Sarcina reprezentînd o acţiune clar formulată. Stabilirea metodei de muncă folosite pentru realizarea fiecărei sarcini. Acest model presupune determinarea obiectivelor muncii. trăsăturile determinante ale definirii sau proiectării cât mai corecte a posturilor şi anume: o varietatea calificării sau diversitatea aptitudinilor =defineşte gradul în care un post solicită efectuarea unei diversităţi de activităţi care implică folosirea şi dezvoltarea unui număr de aptitudini. În ceea ce priveşte. care reprezintă de fapt. o să furnizeze deţinătorului postului un feedback direct. . fie în mediul intern al organizaţiei fie în mediul extern. o să ofere recompensele considerate corespunzătoare efortului depus. abilităţi din partea deţinătorului postului. precum şi realizarea integrală sau parţială a unor sarcini de la început până la sfârşit cu rezultate vizibile ce pot fi delimitate. orientată spre realizarea unui obiectiv precis şi care se desfăşoară după o procedură stabilită. acesta cuprinde trei faze principale. procesul de proiectare a posturilor. sarcini de muncă identificabile.

. perceperea sau înţelegerea conţinutului postului. care în interdependenţa lor. Echipe de lucru autonome presupune faptul că în multe activităţi. Îmbogăţirea posturilor acţionează dincolo de lărgirea posturilor. preferinţele angajaţilor şi se bazează pe mai multe modalităţi de organizare a regimului de muncă şi odihnă. informaţiile asupra propriilor performanţe sau calităţii rezultatelor obţinute. Modelul conceptual al proiectării posturilor care cuprinde o serie de concepte şi termeni. Primele trei caracteristici contribuie la dezvoltarea unui sentiment de înţelegere cât mai exactă şi mai deplină a muncii prestate sau a postului. ci şi de interesele . acordând o mai mare importanţă autonomiei şi responsabilităţii acestora şi se bazează pe modelul caracteristicilor postului. şi implicit. pentru a modifica ritmul de muncă sau chiar pentru a permite o relaxare a celor ce desfăşoară activităţi fizice sau lucrează în poziţii incomode. descriu aspecte sau variabile importante ale performanţei posturilor. pentru a reduce monotonia prin creşterea varietăţii sarcinilor sau a diversităţii în muncă. în mişcarea. propria activitate. Alte metode de proiectare a posturilor constau în: “programe de lucru flexibile” care ţin seama nu numai de aspectele economice şi tehnice. acordarea autonomiei de grup constituie o posibilitate care permite creşterea nivelului de identitate şi autonomie a sarcinilor şi satisfacerea într-o mai bună măsură a necesităţilor oamenilor. cum ar fi: “orarele flexibile”(decalate sau “programe glisante”). diferenţele individuale şi sociale. procedeele necesare îndeplinirii sarcinilor. o feedback-ul = evidenţiază nivelul la care postul oferă deţinătorului acestuia în mod direct. independenţă. ritmurile de muncă. autonomia este legată direct de responsabilitatea resimţită pentru rezultatele muncii. Abordarea combinată constă în integrarea celor două concepţii cunoscute: lărgirea posturilor şi îmbogăţirea posturilor. cum ar fi: factorii sarcinii. ale eficienţei organizaţionale. Metode de definire a posturilor : Rotaţia posturilor sau combinarea sarcinilor de muncă prin rotaţie constă. factorii tehnologici. pentru a combate monotonia muncii prin diminuarea oboselii în muncă şi pentru oferirea unor satisfacţii suplimentarea în executarea sarcinilor. iar feedback-ul este acea caracteristică a postului strâns legată de rezultatele reale ale activităţii. schimbarea sau transferul angajaţilor de la o sarcină de muncă la alta. rezultatul fiind modelul caracteristicilor postului. în care nu este posibilă ridicarea nivelului de autonomie individuală.o autonomia = defineşte gradul în care un post asigură o anumită libertate. de pe un post pe altul. pentru a creşte varietatea şi înţelegerea importanţei sarcinilor repetitive. autoritate de decizie pentru ca deţinătorul acestuia să-şi poată stabili propriile sale obiective. clar. Lărgirea posturilor constă în îmbinarea mai multor sarcini sau în combinarea unor sarcini anterior fragmentate. neergonomice. factorii umani. specializate într-un singur post. “săptămâna de lucru comprimată”.

. Bibliografie :   http://www. Editura Lumina Lex S.R. Bucureşti 1997 .com/doc/135597906/Managementul-Resurselor-Umane-AurelManolescu Burloiu.Managementul resurselor umane.scribd. P.“împărţirea postului”. “munca la domiciliu”.L.