You are on page 1of 1

D-l Goe – I. L.

Caragiale Caracterizare Personajul este elementul dinamic al unui text literar, o masca sub care autorul ascunde mesajul textului. Personajul principal al schiţei ,, D-l Goe...”, de I.L.Caragiale, este Goe, caracterizat în mod complex, autorul îmbinând caracterizarea directă cu cea indirectă, pentru a realiza caricaturizarea acestuia. Goe este şi personaj principal si eponim pentru opera. Ironia autorului se desprinde chiar din titlu, caci primul termen, substantivul abreviat „d-l” provine din latinescul „dominus” care înseamnă „stăpân”. Astfel, comportarea copilului se înscrie în limitele mentalităţii unui mic tiran. Numele sonor al copilului, Goe, pare a fi o prescurtare de la Gheorghe, George sau Grigore, nume care au intrat în onomastica negativă, ori poate fi o sugestie a firii sale ,cea de egoist.. Numele său evocă o stare de goliciune sufletească determinată şi de retorica interogaţiei: „ Ce-o să facă d-l Goe la Bucureşti cu capul gol?”. Valoarea stilistică a punctelor de suspensie este determinată de intenţia autorului de a-şi avertiza lectorii asupra caracterului real al personajului său. Portretul fizic al protagonistului, creionat în tuşe sumare este realizat direct de către narator: „ Tânărul Goe poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripţia pe panglică Le Formidable ”. Totodată, prin aspectul vestimentaţiei, se subliniază, cu ajutorul caracterizării indirecte, câteva trăsături ale portretului moral, şi anume aroganţa şi snobismul, determinate de dorinţa de a părea din lumea bună. Se observă astfel, contrastul dintre înfăţişarea gravă şi serioasă a tânărului, şi comportamentul său pe parcursul călătoriei. În cadrul schiţării acestui personaj, autorul pune accent pe surprinderea portretului moral, desprins din modul de a se comporta (fapte şi gesturi), din limbaj şi din relaţia cu celelalte personaje. Aşadar, Goe este un elev cu rezultate slabe la învăţătură, drept pentru care primeşte ca recompensă călătoria la Bucureşti. Încă de pe peron, deprins să poruncească şi să i se facă pe plac, Goe comandă încruntat să vină trenul: „ Eu vreau să vie!” Prin intermediul caracterizării indirecte, autorul evidenţiază lipsa de maniere, de educaţie a tânărului Goe. Astfel, el întrerupere cu obrăznicie discuţia celor trei doamne, făcându-le „proaste” şi corectându-le cu termenul greşit „mariner”. Această lipsă de politeţe vine în contrast cu admiraţia declarată a doamnelor: „E lucru mare cât e de deştept!” Impertinenţa, lipsa de respect şi faţă de alte persoane, sunt evidente într-o altă secvenţă. Sfătuit de un tânăr binevoitor să nu mai scoată capul pe fereastră, Goe îi răspunde obraznic: „ Ce treabă ai tu, urâtule?” deducem, astfel, că tânărul Goe nu admite să fie contrazis, dojenit sau să i se interzică ceva. În acest sens, el este încurajat de familie, fiind lăsat să facă ce vrea. Goe este, mai de grabă, un copil răsfăţat care speculează slăbiciunile familiei sale, reuşind să obţină iertarea prea uşor, fără nici o mustrare din partea doamnelor. Când nu-i convine ceva, protestează până când i se face pe plac şi este repede consolat cu ciocolată. Năzbâtiile şi încurcăturile în care intră (rămâne blocat în toaletă, trage semnalul de alarmă) sunt repede uitate şi iertate, sau chiar sunt interpretate ca dovezi clare ale deşteptăciunii sale ieşite din comun. Nu ştie să se comporte în societate şi nici nu este învăţat să o facă. Leneş şi lipsit de respect, trăsături relevate indirect, Goe nu este crescut în spiritul cinstei şi al adevărului, ci este acoperit întotdeauna de familie, aşa cum se întâmplă în secvenţa tragerii semnalului de alarmă, când mam’mare doarme în compartiment cu Goe în braţe, de teamă să nu mai plătească încă o amendă. Concluzionând, observăm că fuga de răspundere, imoralitatea, aroganţa şi obrăznicia caracterizează personalitatea în formare a lui Goe. Vina nu-i aparţine în totalitate, fiindcă greşelile educative ale familiei se răsfrâng în limbajul şi comportamentul copilului. Privit în comparaţie cu Ionel, personajul din schiţa Vizită, Goe se dovedeşte a fi „mai evoluat”, atât ca vârstă, cât şi ca obrăznicii. Toate trăsăturile micului Ionel sunt reluate şi amplificate în comportamentul lui Goe, fraţi în ale proastei creşteri şi în ale lipsei de educaţie. Văzut în relaţie cu familia, dar şi cu persoanele din jurul său, protagonistul este construit pe schema contrastului dintre aparenţă şi esenţă, dintre ceea ce vrea să pară (un tânăr educat) şi ceea ce este în realitate (un băiat leneş, obraznic şi arogant). In opinia mea, prin comportamentul său, Goe poate fi încadrat în tipologia copilului răsfăţat şi needucat, caci faptele vorbesc pentru el. Goe nu este un model demn de urmat, caci este un copil lipsit de educatie si de caracter.