Elena DorobanţuValeria

Ghidu Maria Zamfir

Editura Viaţa Medicală RomâneascăBucureşti, 2000
1

EPTUALE ALE NURSINGULUI.BAZELE CONC 1.1. Conceptul de îngrijire holistică. Încercuiţi răspunsul corect: 1.Asistenta medicală este profesionista care: a)respectă fiinţa umană ca entitate bio-psiho-socială în interrelaţii cu mediul înconjurător, cu valorileşi principiile sale de viaţă; b )acordă îngrijiri într -un mediu terapeutic securizant; c)realizează cu familia şi aparţinătorii o relaţie funcţională de colaborare. 2.Pregătirea pluridisciplinară a asistentei presupune: a)pregătire socială, tehnică; b)însuşirea componentelor de bază şi atitudinilor potrivite faţă de pacient; c)pregătire comportamentală. 3.Sănătatea este definită de OMS ca fiind: a)o stare de bine fizic şi psihic; b)absenţa bolii; c)o stare de bine fizic, mental şi social şi nu constă numai în absenţa bolii sau a infirmităţii. 4.Acordarea îngrijirilor holistice presupune recunoaşterea că: a)fiinţa umană este un tot unitar, alcătuit din corp, minte, suflet; b)omul nu poate fi separat de mediul său; c)indiferent de individ, boala are aceleaşi manifestări. 5.Elementele de competenţă pentru practicarea unor îngrijiri de calitate constau în: a)cunoaşterea unui model de îngrijire (nursing); b)cunoştinţe acumulate şi cunoaşterea demersului ştiinţific al îngrijirilor; c)cunoaşterea pacientului. 6.Cadrul conceptual al îngrijirilor cuprinde următoarele elemente: a)scopul profesiei şi beneficiarul ei; b)rolul asistentei medicale;c)natura intervenţiilor aplicate beneficiarului şi consecinţele acestor intervenţii. 7.Cunoştinţele însuşite de asistentă în procesul educativ sunt de natură: a)ştiinţifică, tehnică, relaţională; b)etice, legislative; c)ambele. 8.Demersul ştiinţific al îngrijirilor constituie pentru asistentă: a)un instrument de investigaţii, analiză; b)un instrument de planificare şi evaluare a îngrijirilor; c)un scop în sine.
2

9.Relaţia asistentă - pacient reprezintă un proces bazat pe: a)încredere, demnitate, respect; b)comunicare afectivă, colaborare; c)aplicarea sarcinilor care nu-i depăşesc limitele competenţei. 10. Empatia - calitate esenţială în nursing, se defineşte ca fiind: a)identificarea asistentei cu persoana îngrijită; b)transpunerea în „pielea pacientului" pentru a-i înţelege problemele, fără a pierde condiţia„ca şi cum"; c)identificarea totală psihică, afectivă cu persoana îngrijită

1.2. Nevoile fundamentale umane
Testul A Încercuiţi răspunsul corect: 1. Frecvenţa respiraţiei la persoana adultă este: a. 14-16 respiraţii/min;b. 16-18 respiraţii/min; c. 18-22 respiraţii/min. 2.Concentraţia O2 în aerul inspirat este: a. 21%; b. 15-16% c. 24%. 3.Hipoxia reprezintă: a. scăderea cantităţii de O2 în sânge;b. scăderea cantităţii de O2 în ţesuturi; c. scăderea cantităţii de CO2 în sânge. 4.Respiraţia este influenţată de postura persoanei şi este favorizată de: a)Poziţia ortostatică şi şezând; b)Poziţia şezând şi clinostatică; c)Poziţia decubit lateral 5.Declanşarea hemoptiziei este precedată de: a)senzaţie de căldură retrosternală, jenă respiratorie; b)senzaţie de vomă; c)vărsătură. 6.Eliminarea sângelui provenind din arborele bronşic se defineşte ca: a. hematemeză; b. hemoptiziec. hematurie. 7.Aşezaţi în ordine intervenţiile asistentei medicale pentru administrarea O2 :a)pregătirea psihică a pacientului; b)introducerea sondei nazale şi fixarea ei; c)fixarea debitului de O2/min;
3

folosirea aceluiaşi aparat.Pentru măsurarea corectă a tensiunii arteriale asistenta medicală are în vedere: a)pregătirea psihică a pacientului. b)glucide 4-6 g. c)pulsaţii abia perceptibile. c. b)se percep două pulsaţii. cereale. proteine.Factorii biologici care influenţează pulsul sunt: a)vârsta. 9 . b)greutatea corporală. sursă de energie. plasarea manometrului la nivelul arterei la care se facemăsurarea. lipide 1-2 g. Tensiunea arterială la o persoană adultă este: a) 115-140/70-90 mm Hg.d)dezobstruarea căilor respiratorii. Nevoile organismului/kg corp/24 h în condiţii normale. 16. lipide 1-2 g. legume. lipide 1-2 g. c)activitatea desfăşurată de individ. 13 . lapte. Astfel: a)iarna . e)măsurarea lungimii sondei care se introduce 8 . vârsta şi greutatea corporală. c)vârsta. sunt:3 a)glucide 4-6 g.Pentru calcularea nevoilor calorice ale organismului asistenta medicală ia în consideraţie: a)vârsta pacientului. b)vara . c)glucide 1-1. proteine 4-6 g.Pulsul dicrot se manifestă astfel: a)pauzele dintre pulsaţii sunt inegale. vegetale.5 g.alimente uşor digerabile şi aport mare de lichide. ouă. c)informarea pacientului. de substanţe organice din alimente.Alimentaţia raţională cuprinde următoarele grupe de alimente: a)carne. una puternică. b)lapte. alta slabă. înălţimea corporală. 11. 10.alimente bogate nutritiv şi aport mare de lichide. b)liniştirea pacientului. 15. c)nu sunt modificări ale alimentaţiei în cele două anotimpuri. biocatalizatori. b) 150/80 mm Hg. 4 . c) 90-115/50-80 mm Hg.5 g. b.Climatul determină modificări ale alimentaţiei. urmată de pauză. proteine 4-6 g. b)emoţiile şi plânsul. folosirea aceluiaşi aparat. 14. alimentaţia. fructe. ouă. 12 . proteine 1-1. materie primă de formare a hormonilor şi anticorpilor.Vitaminele au rol în organism: a.

20. omogen. nicturia. b)elementele organice cu rol în formarea anticorpilor. suprapubiană. suprapubiană. 25. elastică. polachiuria. b)anuria. glicozurie 5 . proteine. lichid. 18. b)cu tulburări de deglutiţie şi intoleranţă digestivă. Albuminurie 10.c. 21.Bulionul alimentar pentru alimentarea pacientului prin sondă gastrică trebuie să fie: a)la temperatura corpului.Hipostenuria reprezintă: a. localizată în hipogastru. disuria. b. disuria. c. b)cu valoare calorică ridicată. c. urină cu sânge. c)nicturia.Incontinenţa urinară reprezintă: a. b) tulburări de emisie urinară.Globul vezical este o formaţiune tumorală: a. incapacitatea vezicii urinare de a-şi goli conţinutul. involuntară a urinei.În stările de hipertermie nevoile energetice ale organismului cresc cu: a)20-30%. ischiuria. mobilă la palparea bimanuală. c)10%. Glucidele conţinute în alimente reprezintă: a)elementele organice cu cea mai mare valoare calorică.oligurie 5. c)ambele.hematurie 6. incontinenţa urinară. c)inconştienţi. eliminare inconştientă. 19. fructe şi cereale. b.c)lapte.Tulburările de micţiune sunt: a)poliuria.Aşezaţi pe trei coloane următoarele manifestări de dependenţă ale eliminării urinare: a) tulburăricantitative.Alimentaţia artificială prin perfuzie se practică la următoarele categorii de pacienţi cu excepţia: a)inapetenţi. 22. poliurie 2. micţiuni involuntare nocturne. 17. urină în cantitate redusă/24 h. aderentă de peretele abdominal interior. 24. c) tulburări calitative) 1. oliguria. c) elementele organice care sunt metabolizate de organism cu cel mai redus consum de energie. b)13% pentru fiecare grad de temperatură peste 37°C. polachiuria. ovală. urină cu densitate scăzută sub 1010. b. dură. anurie 9. intens dureroasă la palpare. 23.

32. b)temperatura corporală. c)în colecistite.3. adducţie. flexie. extensie. clinostatică.Hemoragiile menstruale prelungite se numesc: a)menoragii. Izostenurie 11. b)contracţie spasmodică involuntară şi dureroasă a muşchiului. c)contracturile musculare. 29. crampa. 6 . drenaje. b)eliminarea unor colecţii de puroi sau exsudat din căile respiratorii. retenţie de urină 26.polakiurie 4. c)prezintă hipertrofie musculară.nicturie 7. b)la gravide. b)să ia poziţie ortostatică. c)ambele. c)tremurături.Pentru urmărirea bilanţului lichidian asistenta măsoară zilnic: a)eliminările prin urină.Crampele musculare se caracterizează prin: a)contracţie involuntară permanentă a muşchiului. 33. vărsături. b)mişcări necoordonate. Consecinţele imobilizării îndelungate la pat pot fi: a)spasmele musculare. c)hipermenoree. 31. b)atrofia musculară. scaun. c)vărsătură fecaloida 30.Vomica reprezintă: a)vărsătură cu conţinut alimentar. c)dificultate de deplasare.Manifestările de dependenţă ale imobilităţii sunt: a)anchiloza. şezând.Vărsăturile alimentare cu conţinut vechi sunt manifestări de dependenţă întâlnite în: a)stenoza pilorică.Persoana sănătoasă e capabilă: a)să execute mişcări de abductie. disurie 8. escarele. 34. 28. atrofia musculară. b)oligomenoree. 27.Perspiraţia reprezintă o pierdere: a) apa si caldura la nivelul pielii b)de apa la nivelul pielii c)de apa prin expiratie si la nivelul pielii. ischiurie 12.

Nevoia de somn la persoana adultă sănătoasă este de: a)7-9 h/24 h.35. c)stimularea respiraţiei. 40. aude cuvintele rostite tare. tutun.c)să prevină complicaţiile. b)stabilirea unui orar de somn-odihnă. b)maximum 6 min. 37. 39.prezintă o somieră rigidă.Mobilizarea după o perioadă lungă de imobilizare depinde de: a)natura bolii şi starea pacientului. 38. c)evitarea consumului de cafea. 43.Pacientul grav îşi petrece tot timpul în pat. comunicare şi observare. termometrul va fi menţinut în axilă: a)minimum 2 min.8-1 °C. b)dorinţa pacientului. c) este uşor de manipulat şi curăţat.Obiectivele urmărite în cazul mobilizării pacientului grav sunt: a)stimularea circulaţiei sanguine. c)pacientul răspunde cu greutate la întrebări. 36. favorizarea eliminărilor.8°C. b)12-14 h/24 h. alcool. Insomnia poate fi combătută prin: a)administrarea medicaţiei hipnotice. fără un stimul adoarme din nou. b)pacientul doarme profund.5°C. c)6-8 h/24 h. să observe tegumentele. De aceea patul trebuie să aibă nişte calităţi care săasigure confortul: a) permite pacientului să se mişte în voie. 42. 41.5-0. c)condiţiile de mediu. b)să asigure condiţii igienice. b).Somnolenţa se caracterizează astfel: a)pacientul aţipeşte. b)stimularea metabolismului.3-0.Schimbarea lenjeriei de pat şi de corp la pacientul grav permite asistentei medicale: a)să comunice cu pacientul. înainte de culcare. 44. c)10 min.Pentru evaluarea reală a temperaturii corpului.Prin măsurarea temperaturii în cavităţile închise valorile ei pot creşte cu: a)0. b)0. starea de bine a pacientului. c)0. este trezit numai de stimuli foarte puternici.Valoarea normală a temperaturii corporale măsurată în cavitatea bucală este: 7 .

de excreţie. 46.Echilibrul dintre termogeneză şi termoliză . roşie. 48. vezicule. c)ambele. 50. 51. c)reducerea proceselor metabolice din organism. ulceraţii. b)crearea stării de confort. îndepărtarea secreţiilor de pe piele. c)toate. fisuri. 52. de depozit. c)intensificarea metabolismului.Funcţiile pielii sunt: a)de protecţie şi termoreglare. piele caldă. 53. 8 . cultura. radiaţia.Starea de hipotermie este determinată de: a)pierderea excesivă de căldură. c)menţinerea temperaturii între 38 şi 39°C. talia. convecţia. de respiraţie. b)menţinerea temperaturii între 37 şi 38°C.Pacientul cu hipertermie prezintă: a)tegumente palide. c)36-38°C. cultura.4°C.a)37. b)36.4-37.Toaleta cavităţii bucale la pacientul inconştient se face aşezând pacientul: a)în poziţie decubit dorsal. b)creşterea arderilor din organism. credinţa.Alterarea integrităţii pielii şi mucoaselor se manifestă prin: a)escoriaţii. b)în poziţie decubit lateral.4-37. b)de absorbţie. activitatea. b)vasodilataţia. c)ambele. vasoconstricţia. b)frisoane.Subfebrilitatea reprezintă: a)scăderea temperaturii corporale sub 36°C.homeotermia se realizează prin mecanisme fizice: a) evaporarea.7°C. 49. 47. conducţia. escare. emoţiile. activitatea. c)vârsta. c)vitiligo. statura. b)vârsta.Scopul toaletei generale a pacientului imobilizat la pat este: a)înviorarea circulaţiei cutanate.Factorii biologici care influenţează satisfacerea nevoii de a se îmbrăca şi dezbrăca sunt: a)clima. b)alopecie. capul într-o parte. 45.

58. determinate de zgomot. b)paraliziile. b) căldura şi frigul. c)ambele. intelectual şi afectiv) e influenţată de: 9 .crescute. respiraţia . 62.neurohormonii . senzoriale.Reacţiile pacientului la stres se pot manifesta prin: a)creşterea valorilor funcţiilor vitale. b) impulsuri. palme reci. motor. moarte.Comunicarea eficientă la toate nivelurile (senzorial. a pacientului. poziţia corpului . tulburări motorii. starea pielii. nervozitate 61. 60.Evaluarea riscului de producere a escarei se face la internarea pacientului în spital. b)expresia feţei. b)tulburări de auz. b)creşterea temperaturii corporale. 54.Semnele obiective ale durerii includ următoarele manifestări.c)în poziţie decubit dorsal.Substanţele chimice . psihică. incontinenţa.Tehnici nefarmacologice de control al durerii pot fi: a)tehnici de relaxare. 56.Factorii de mediu (ecologici) influenţează starea de sănătate astfel: a)hipoxie. c)anemie. c) endorfine. evaluându-seurmătoarele criterii: a)starea generală. menţinerea pacientului timp îndelungat în aceeaşi poziţie. insomnie.produse de hipofiza intermediară care blochează recepţiadurerii se numesc: a) influxuri. c)schimbarea poziţiei pacientului la interval de două ore şi menţinerea tegumentelor curateşi uscate. c) ambele. determinate de alimentele contaminate cu germeni patogeni. b)mobilizarea. 57. insomnie. 59. umede. determinate de scăderea cantităţii de O2 din aer. TA. 55. c)modificarea apetitului. intervenţiile autonome ale asistentei medicale sunt: a)schimbarea poziţiei pacientului la interval de 6-8 ore. inapetenţă.Pentru prevenirea escarelor de decubit.Cauzele care favorizează apariţia escarelor de decubit sunt: a)igiena defectuoasă. c)cutele lenjeriei de pat sau de corp.modificate. b)menţinerea tegumentelor curate şi uscate. de nutriţie. cu excepţia: a)pulsul. c)creşterea cantităţii de urină/24 h.

71. amuzament. hipoestezie. c)tulburare de percepţie 66. b)factorii psihologici . sensibilităţii. în afară de: a)hipoacuzie.Afazia este manifestarea comunicării ineficiente care priveşte: a)scăderea masei musculare. c)incapacitatea de a pronunţa cuvintele. 65. c)a conştientei. c)frustrarea. c)disartrie. c)factorii economici . anosmie. c)ambele.Coma este o pierdere totală sau parţială a: a)conştientei. euforie.Următoarele manifestări de dependenţă sunt la nivel senzorial.Amnezia reprezintă: a)tulburarea memoriei. b)unei jumătăţi laterale a corpului. egocentrism. c)unui membru.Pacientul cu comunicare ineficientă la nivel afectiv se poate manifesta prin: a)agresivitate. plăcere. b)paralizie. 68.Problemele de dependenţă care apar prin nesatisfacerea nevoii de realizare a individului pot fi: a)devalorizarea.dorinţa de a comunica cu fiinţa divină.Hemiplegia se defineşte ca pierderea totală a funcţiei motorii a: a)membrelor inferioare. b)fobie. 70.sărăcia. mobilităţii. 67. b)tulburare de gândire.Pacientul care-şi satisface autonom nevoia de recreere prezintă următoarele manifestări deindependenţă: a) satisfacţie. 64.a)integritatea organelor de simţ.Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori este influenţată de: a)factorii sociali . anturajul şi cultura persoanei. b) destindere. dificultatea de a se realiza. cecitate.cultura. cu conservarea celor mai importante funcţii vegetative. 69. b)tulburarea sensibilităţii pielii. apatie. dislalie. b)culpabilitatea. b)gradul de inteligenţă al persoanei. apartenenţa religioasă a individului. b)conştientei cu alterarea funcţiilor vegetative. 10 . neputinţa. 63. organelor fonaţiei şi aparatul locomotor.

cedurează 10-20 secunde. c)înălţimea corporală. c) starea de veghe sau somn.Frecvenţa respiraţiei variază în funcţie de: a) vârstă. deprinderi. 76. 79.Dispneea Cheyne . c) respiraţie ritmică.c) ambele. cu excepţia: a)vârsta. o inspiraţie profundă urmată de o scurtă pauză şi o expiraţiescurtă.3°Cseara. b)o respiraţie accelerată. b)o perturbare ritmică şi periodică a respiraţiei. b) secreţii nazale abundente. c)admonestarea pacientului pentru că nu posedă cunoştinţe şi deprinderi corecte de păstrare asănătăţii.Factorii care determină tensiunea arterială sunt: a)debitul cardiac. temperatura mediului ambiant. c)o perturbare ritmică şi periodică a respiraţiei. b)forţa de contracţie a inimii.În obstrucţia căilor respiratorii pacientul prezintă următoarele manifestări de dependenţă. sex. b)organizarea activităţilor de educaţie. b)emoţiile. c)rezultatul proceselor oxidative din organism.Termoreglarea reprezintă: a)funcţia organismului care menţine echilibrul între producerea căldurii (termogeneză) şi pierdereacăldurii (termoliză). după care urmează o altă pauză scurtă.Dispneea Kussmaul este: a)o respiraţie în patru timpi. zgomotoasă. 75. 78.Pulsul este influenţat de următorii factori biologici. 77. cu excepţia: a) respiraţie dificilă pe nas. pentrumenţinerea sau păstrarea sănătăţii constau în: a)explorarea nevoilor de cunoaştere ale pacientului. c)o respiraţie cu amplitudini crescânde până la maximum şi apoi scăzând până la apnee.7°-37°C dimineaţa şi 37°-37.Intervenţiile asistentei medicale pentru a asigura pacientului cunoştinţe. 73. 72. 11 . b)funcţia organismului de păstrare a valorilor constante de 36. priceperi.Stockes este: a)o respiraţie accelerată. generatoare de căldură prin dezintegrarea alimentelor energetice. 74. b) poziţie.

b) activitatea.Izostenuria reprezintă: a)densitatea crescută a urinei (urina concentrată). 85. c)urină cu densitate mică ce se menţine în permanenţă la aceleaşi valori. cu excepţia: a)polakiuria.Ischiuria reprezintă: a)incapacitatea vezicii urinare de a-şi elimina conţinutul.Pacientul cu risc de accident fizic cauzat de confuzie necesită: a)imobilizare totală b)supravegherea schimbărilor de comportament 12 .Obiectivele asistentei medicale în îngrijirea pacientului care expectorează urmăresc: a)pacientul să nu devină sursă de infecţie nosocomială b)pacientul să aibă căile respiratorii permeabile c)pacientul să beneficieze de microclimat optim. peste 90 mm Hg min. 81. cu excepţia: a)vârsta.Următoarele manifestări de dependenţă reprezintă tulburări de emisie urinară. Deformările coloanei vertebrale se pot manifesta astfel: a)cifoză. c) 115-140 max. b)densitate mică a urinei (urină diluată). indiferent de regimulalimentar. lordoză. c)hematuria.Valoarea normală a TA la adult este: a) 100-120 max. b)eliminarea urinei cu durere şi cu mare greutate.c)elasticitatea şi calibrul vaselor. 80. 83. lordoză. 60-75 mm Hg min. 75-90 mm Hg min. c)senzaţie de micţiune frecventă. c) climatul. 82. 87. b)disuria. 86. genu varum c)cifoză. 84.Intervenţiile asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu stare depresivă constau în: a)readucerea persoanei la timpul prezent b)sublinierea necesităţii îngrijirilor personale c)comunicarea tuturor evenimentelor petrecute în familie.Factorii biologici care influenţează TA sunt următorii. scolioză b)lordoză. b) peste 150 max. 88.

proteze. 13 . pardoseală uscată. b)îngrijirea persoanelor bolnave.c)asigurarea satisfacerii nevoilor alimentare şi de igienă.Mijloacele de siguranţă utilizate pentru prevenirea accidentelor în cazul pacientului cu deficienţesenzoro-motorii sunt: a. c)oferirea de informaţii pentru orientarea pacientului în timp şi spaţiu. b)administrarea medicaţiei.3.Rolul asistentei medicale este: a)să asigure îngrijirea pacientului numai în raport cu indicaţiile medicului. b)să ajute persoana bolnavă să-şi recapete sănătatea. amuzament. c)stabilirea relaţiilor de încredere cu pacientul şi aparţinătorii. c)să suplinească persoana bolnavă pentru satisfacerea nevoilor sale. 5.Pacientul care satisface nevoia de recreere prezintă ca manifestări de independenţă: a)destindere.precum şi a persoanelor handicapate.Modelul conceptual al îngrijirilor după Virginia Henderson precizează: a)individul este un tot. 90. cadru de mers b.Asistenta trebuie să ofere o orientare reală unui pacient internat prin: a)luarea deciziilor în numele pacientului. cârje. clopoţel de apel c. prevenirea îmbolnăvirilor. 2.Nursingul. baston. satisfacţie b)plictiseală c) plăcere.Funcţiile autonome ale asistentei medicale constau în: a)asigurarea confortului fizic şi psihic al pacientului. ca parte integrantă a sistemelor de sănătate cuprinde: a)promovarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor. b)ignorarea pacientului care nu vorbeşte clar. 4. luminozitate adecvată. îngrijirea persoanelor bolnave fizic şi psihic. c)individul este un tot prezentând 14 nevoi fundamentale pe care trebuie să şi le satisfacă. c)promovarea sănătăţii.3. 89. 1. Procesul de nursing Testul A Încercuiţi răspunsul corect: 1. d)transmiterea de informaţii şi învăţăminte pacientului pentru păstrarea sănătăţii . în orice tip de unitate sanitară. b)individul este un tot prezentând 14 nevoi fundamentale.

Obiectivele de îngrijire se elaborează pe baza sistemului SPIRO: a)specificitate.Obiectivul de îngrijire poate fi definit astfel: a)descrierea comportamentului pe care îl aşteptăm de la pacient.Problema de dependenţă este definită ca: a)semn observabil defavorabil în starea pacientului. 13. c)ambele. c)lipsa de cunoştinţe a persoanei asupra modului în care să-şi satisfacă nevoile fundamentale. b)enunţul problemei de dependenţă. 9. a sursei de dificultate şi a manifestării de dependenţă.Independenţa în satisfacerea nevoilor fundamentale e reprezentată de: a)satisfacerea unei nevoi fundamentale prin acţiuni proprii. 8. c)ambele. c)ambele. 6.d)apostrofarea pacientului necooperant. c)satisfacerea uneia sau mai multor nevoi fundamentale prin acţiuni proprii în funcţie degradul de creştere şi dezvoltare al persoanei. b)îngrijiri centrate pe persoana îngrijită. orientarea nouă este către: a) îngrijiri centrate pe sarcini. 14. 11. b)un mod ştiinţific de rezolvare a problemelor pacientului pentru a răspunde nevoilor salefizice. 14 . 12. c)enunţul manifestării de dependenţă.Diagnosticul de îngrijire cuprinde: a)descrierea procesului patologic.Scopul îngrijirilor după modelul conceptual al Virginiei Henderson este: a)păstrarea independenţei individului în satisfacerea nevoilor sale. b)incapacitatea persoanei de a-şi satisface una din nevoile fundamentale. b)schimbare defavorabilă de ordin biopsihosocial în satisfacerea unei nevoi fundamentalecare se manifestă prin semne observabile: c)nesatisfacerea unei nevoi fundamentale prin acţiuni proprii.În elaborarea unui cadru conceptual privind îngrijirile. b)satisfacerea nevoii fundamentale cu ajutorul altei persoane. c)un mod de asigurare în serie a îngrijirilor acordate pacientului. realism. performanţă. b)suplinirea individului în ceea ce nu poate face singur. 10.Manifestarea de dependenţă constă în: a)semn observabil care permite identificarea stării de dependenţă. 7. b)activitatea pe care asistenta îşi propune să o îndeplinească.Procesul de îngrijire reprezintă: a)metodă care permite acordarea de îngrijiri. psihice sau sociale.

Dorotheea Orem b.capacitatea de a evalua obiectiv observaţiile şi de a le sintetiza c.capacitatea de a formula întrebări închise sau deschise b. c)funcţională. presupune formulareadiagnosticului de îngrijire. 2.Datele necesare cunoaşterii pacientului se obţin numai prin interviu.Modelul de nursing privind autoîngrijirea este elaborat de: a. Notaţi-le cu A sau F: 1.evaluarea rezultatelor e.durata problemelor actuale c.metodă de culegere a datelor variabile şi stabile c.Interviul este un instrument care permite personalizarea îngrijirilor.culegerea datelor b.disponibilitatea de a comenta cu pacientul datele obţinute 20. 17. Interviul reprezintă: a.instrument de personalizare a îngrijirilor 19. Carista Roy c.b)individualizare.planificarea îngrijirilor c. ca metodă de culegere a datelor determină antrenarea tuturor simţurilor. 15.forma specială de interacţiune verbală b.În executarea îngrijirilor asistenta stabileşte o relaţie de comunicare cu pacientul. Clasificarea nivelurilor de dependenţă (I-IV) se face în funcţie de: a. c)implicare. 3.Observaţia. care poate fi: a)funcţională şi pedagogică.implementarea planului 18.apariţia problemelor potenţiale Testul B Indicaţi dacă următoarele afirmaţii sunt adevărate sau false. pedagogică şi terapeutică. Aşezaţi în ordine etapele procesului de îngrijire: a. observabilitate. 16. 4. a doua etapă a procesului de îngrijire. 15 . Nancy Roper.Analiza şi interpretarea datelor.disponibilitatea de ascultare activă a pacientului şi de a-l readuce la subiectd. b)pedagogică.analiza şi interpretarea datelor d.punctajul obţinut analizând satisfacerea fiecărei nevoi b. abilităţile asistentei medicale pentru a facilita interviul sunt: a.

5.Un bun leader este cel care: a)iubeşte. 10. 7. sunt reacţii ale pacientului ce pot apărea în cursul îngrijirii. c)se comportă ca un „boss". c)ambele. b)elaborarea unei strategii în funcţie de probleme. administraţia îngrijirilor de sănătate şi serviciilor de nursing.Cerinţele actuale ale unui lider în nursing sunt: a)să găsească soluţii la problemele referitoare la asistenţii pe care îi reprezintă. 8. anxietatea. b) masterul în nursing.Pentru atingerea scopurilor propuse în nursing se impune: a)planificarea şi organizarea activităţilor de nursing. c)să fie credibil în faţa celor care l-au ales. ascultă. 5. 6.Managementul în nursing reprezintă: a)realizarea scopurilor propuse în îngrijire.4.Stresul. 9. familia.Pentru aplicarea intervenţiilor de îngrijire asistenta poate antrena: pacientul. b)să fie responsabil pentru acţiunile întreprinse. 4. dirijarea. Evaluarea îngrijirilor este o judecată a progresului pacientului în raport cu intervenţiile aplicate. 1.Planificarea îngrijirilor cuprinde formularea obiectivelor şi a intervenţiilor ce vor fi aplicate în îngrijireapacientului. înţelege problemele oamenilor. frica. 3.În timpul aplicării intervenţiilor de îngrijire asistenta medicală se concentrează numai asupra tehniciipe care o execută. 2. c)controlul şi evaluarea periodică şi finală a realizării scopurilor. Evaluarea îngrijirilor se face numai la finalul perioadei stabilite prin planul de îngrijire. dată de cunoştinţele sale. Administraţie şi conducere în nursing Încercuiţi răspunsul corect: 1. b)alegerea personalului. cu specializare în clinică.Autoritatea unui leader se câştigă prin: a)competenţă. b)impunerea deciziilor sale. alţi membri aiechipei de îngrijire. Asistenta conducătoare şi formatoare necesită ca pregătire: a) masterul în administraţie. c) este suficientă absolvirea unui colegiu de nursing.Asistenta ca lider îşi exercită rolul de conducător în funcţie de: 16 . b)înţelege şi interpretează politicile de sănătate. 6. c)comportament moral. 7.

Pentru a fi agent al schimbării.Încrederea conducătorului pentru delegarea sarcinilor altor asistenţi conduce la: a)rezultate bune. b)receptivă la ideile noi. asistenta leader poate adopta diferite strategii în stilul deconducere prin: a)pregătire suplimentară. 13. venite de la ceilalţi. 9. 11. b)cunoaşterea propriului său stil de conducere şi a eficienţei lui.Comunicarea unei decizii de către asistenta conducătoare este importantă pentru rezolvareascopului şi presupune: a)să fie inteligibilă pentru cei ce o folosesc.În luarea deciziilor asistenta conducătoare: a)trebuie să fie obiectivă. 14. b)asistenţii pot să-şi dezvolte interesele şi priceperea: c)sarcina nu este îndeplinită corect. c) pentru a-si putea îndeplini rolui ei de conducere. areurmătoarele efecte: a)creşte aprecierea propriei valori a fiecărui asistent. 10. interesată de problemele celorlalţi. deschidere din partea membrilor colectivului. b)să fie transmisă printr-o altă persoană. 12. c)interdependenţa între medic şi asistente. creşterea comunicării. b)personalul pe care îl are în subordine şi comportamentul micilor grupuri.a)natura muncii prestate. asistenta conducătoare are rol de producere a schimbării prin: a)capacitatea de a-şi asuma riscuri. b)iniţiativă.In relaţiile interumane asistenta lider trebuie să fie: a)deschisă. 8.Delegarea sarcinilor de către asistenta conducătoare pentru a fi îndeplinite de către alţi asistenţi. c)siguranţa că ceea ce face este cel mai potrivit lucru. c)să-i lase pe ceilalţi să-şi atingă scopurile comune. b)competenţa. c)să fie comunicată printr-un canal adecvat de comunicare. c)să aştepte iniţiativa din partea colegilor. să aibă iniţiativă.Pentru creşterea eficientei conducerii. b)să aibă o viziune clară asupra problemei date. 17 . afecţiune.Asistenta conducătoare trebuie să stabilească relaţii cu alte departamente ale unităţii: a)pentru a satisface nevoile complexe şi diferenţiate ale pacienţilor: b)pentru că fiecare departament satisface o anumită nevoie a pacientului. 15. c)coeziunea colectivului. c)obligaţia ca schimbarea să fie eficientă. specifică.

c)dreptul la solitudine/confidenţialitate.A acţiona etic înseamnă a acţiona profesional.Suicidul reprezintă:a)un act conştient pe care individul l-a săvârşit pentru a se vătăma şi care s-a soldat cu moartea.b)un act intenţionat autodistructiv care duce la moarte.b)un obicei care apare frecvent din medii culturale sau etnice.Compasiunea este definită de Roach ca fiind o calitate diafană.Primul cod deontologic pentru medici a fost:a)jurământul lui Hipocrate.c)ambele.În decursul vieţii fiecare persoană suferă pierderi:a)necesare.c)codul lui Hamurabi.b)importante. tradiţii de familie. 22.c)ambele . Notaţi-le cu A sau F: 1. Testul B Indicaţi dacă următoarele afirmaţii sunt adevărate sau false. 3. 24. iar etica nursingului este bazată pe ideea de îngrijire.5.c)supunerea la rele tratamente care pot duce chiar la crime.3)construirea de noi presupuneri.Deontologia este definită ca:a)parte a eticii care studiază problema datoriei.Aşezaţi în ordine cronologică fazele procesului suferinţei descrise de Parkes în pierderile importante:1)durerea acută.c) ambele. 2.Sunt recunoscute de lege următoarele drepturi ale pacienţilor.1. 5.Orice sistem etic este bazat pe unele idei şi valori. 18 . c)conţinutul. modul de intercorelare şi realizare în viaţă a acestora.Morala este o formă de reglementare:a)a convieţuirii sociale.Etica nursingului reprezintă analiza filosofică a:a)fenomenelor morale întâlnite în nursing.c)fundamentului etic al practicii nursing. 2.c)o autovătămare care se sfârşeşte fatal prin moarte.b)a comportamentului uman.c)reprezentând normele şi preceptele morale. cu excepţia:a)dreptul la autodeterminare/consimţământ. 4. Etica în nursing Testul A Încercuiţi răspunsul corect: 1.b)limbajului moral. singurătate.b)jurământul lui Florance Nightingale. 25.Etica este disciplina ce se ocupă de: a)sistemul valorilor.b)doctrină despre bine şi rău. Valoarea morală este:a)o credinţă.2)şocul. 3. filosofii politice.b)dreptul la îngrijiri individualizate. b)normele şi categoriile morale. 6. Dilema morala:a) situatie in care exista doua cursuri de actiuneb)neîndeplinirea cu bună ştiinţă a obligaţiilor de întreţinere prevăzute de lege.educative şi religioase cu care se identifică cineva.4)descurajare. 21.23.

Infecţia se defineşte astfel: a)reacţia locală sau generală rezultată din pătrunderea şi multiplicarea agentului microbian înorganism.Valorile reprezintă motivaţia puternică a comportamentului. bazate pedeciziile morale în practicarea profesiei.4.Nursingul este ştiinţa şi arta de a îngriji fiinţa umană cu competenţă.Codul de etică pentru asistenţi medicali nu este prima lucrare din România de acest gen.Autonomia este principiul etic conform căruia individului trebuie să i se dea libertatea de a hotărî asupra propriilor acţiuni. Tehnici de nursing clinic 1.Dezvoltarea valorilor morale este împărţită de Kohiberg pe trei niveluri şi şase etape. 9. 13.de la suprafaţa sau profunzimea unui obiect. 12. 7. 1. într-un anumit domeniu. b)totalitatea procedeelor prin care sunt distruse toate formele de existenţă a microorganismelor. atitudini şi cuvinte. câte două lafiecare nivel.Între comunicarea firească şi cea intenţionată. respectul este un sentiment ce exprimă o stare afectivă. respect şi demnitate.6. 10. 19 . o consideraţie.Respectarea confidenţialităţii nu este o necesitate morală.Primul Cod de etică pentru asistenţi medicali a fost elaborat de ANR -în anul 1998.Prin "drept" se înţelege totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile sociale într-un stat. 2. 15.Sterilizarea ca metodă de prevenire a infecţiilor reprezintă: a)totalitatea procedeelor prin care sunt distruse toate formele de existenţă a microorganismelor. direcţionată. 11. nu există nici o diferenţă.Valorile morale reprezintă baza codurilor de comportament ce afectează deciziile etice. o judecată de valoare şi este exteriorizat prin gesturi. Metode de prevenire a infecţiei Testul A Încercuiţi răspunsul corect: 1.în relaţia de colaborare. 8. 5.6. b)reacţia locală determinată de pătrunderea microbului în organism. 6. 14.Principiile etice în nursing sunt ghiduri în luarea de hotărâri morale şi acţiuni morale.1. c)boala rezultată ca urmare a pătrunderii microbului în organism.

b)de distrugere a paraziţilor de pe obiecte.5 atm.. b)mâna spălată cu apă şi săpun. 11. b)radiaţiile ultrascurte. 20 . b)poupinel 60 min-180°C. radiaţiile gamma.Încărcătura casoletelor introduse în autoclav este importantă pentru a obţine o sterilizare eficientă: a)nu depăşeşte 120 g/dm3. 10. c)este de 175 g/dm3. mucoase. b)10% umiditate. 5.c)totalitatea procedeelor de distrugere a microbilor din mediul înconjurător.5 atm. 3. c)T=139oC 3) P = 2atm.5 atm. 6. c)ultrasunetele.În urma controlului umidităţii materialelor sterilizate la autoclav s-a înregistrat: a)5% umiditate. 8.5 atm. b)poupinel. 7..Faceţi corelaţia între presiune şi temperatura înregistrată la autoclav: a)T=129°C 1) P =1.. 60 min-180°C. b)este de 150 g/dm3. care este umiditatea admisă? 9. c) dezinfectat.Materialul moale pentru efectuarea pansamentului se sterilizează astfel: a)autoclav 30 min-2. obiecte şi din încăperi. Sterilizarea prin metode fizice utilizează: a) căldura. b)T=133°C 2) P = 2. c)autoclav 30 min-1.Dezinfecţia este operaţia: a)de distrugere a agenţilor infecţioşi de pe tegumente. c)50% umiditate. c)pensa de servit. c)de distrugere a insectelor transmiţătoare de microbi.Mănuşile din cauciuc se sterilizează în vederea folosirii pentru o intervenţie chirurgicală astfel: a)autoclav 30 min-2.5 atm. c)autoclav 30 min-1.Pentru manevrarea materialelor şi instrumentelor sterile se poate utiliza: a)mâna acoperită cu mănuşa sterilă. 4. b) curat.5 atm..Care din următorii termeni poate fi definit ca absenţa tuturor microbilo r? a) steril.

20. 14. 21 . 18.Aşezaţi în ordine operaţiunile de execuţie ale acestei manopere: a)spălare d) decontaminare b)sortare e) uscare c)limpezire f) aşezare în trusă.După decesul unui pacient salonul se dezinfectează în felul următor: a)ştergerea patului.Soluţia antiseptică are următoarele proprietăţi comparativ cu soluţia dezinfectantă: a)distruge microorganismele de pe tegumente şi mucoase. săpun. b)prin pulverizarea soluţiei de aldehidă formică în salon 10-15 g/m3. cateterism)? a)10 sec. personalul medical respectă măsurile de protecţiamuncii: a)utilizarea mănuşilor de cauciuc. c)2 min.Spălarea de decontaminare a mâinilor se face astfel: a)spălare cu apă şi săpun. b)nu este nici o deosebire. b)spălare cu apă. c)utilizarea ochelarilor de protecţie. uscare. b)distrugerea insectelor care pot transmite boli infecţioase. 13. b)1 min. b)depozitare în recipiente din metal. c)depozitare în recipiente închise la culoare din material plastic. b)utilizarea măştilor de protecţie. înainte de aplicarea unei proceduri invazive(ex.12. c)ştergerea obiectelor din salon cu soluţie de cloramină 40 g‰. uscare şi aplicare de alcool 2x5 ml. 16.Pentru eficienţa utilizării soluţiei de var cloros se are în vedere: a)preparare zilnică. cu soluţie de var cloros 40 g ‰. fiecare cu periuţă.Dezinsecţia reprezintă: a)distrugerea insectelor. fără a le altera integritatea.Cât timp trebuie frecate mâinile cu soluţie antiseptică. 15. c)este mai concentrată decât soluţia dezinfectantă.Pentru manevrarea unor soluţii dezinfectante. săpun. pavimentului. 19. frecare cu periuţa. Dezinfecţia termometrelor se face prin submerjarea lor în soluţie de: a)cloramină 5-10 g ‰ b) alcool 70˚ c) bromocet 1 g ‰ 17.De la sala de pansamente septice aţi primit instrumentele pentru a le pregăti în vederea sterilizării. c)spălare cu apă.

10.După execuţia unei proceduri mănuşile vor fi aruncate înainte de contactul cu un nou pacient. Sursa de infecţie poate fi: a. 22 . 3. 7.folosirea soluţiilor dezinfectante şi atribuţiile asistentei medicale privind utilizarea acestora c.Riscul contactării unei infecţii nosocomiale este acelaşi pentru toţi pacienţii internaţi.Fără o curăţire adecvată instrumentele nu pot fi dezinfectate sau sterilizate corect.Acele şi instrumentele ascuţite trebuie depozitate în containere dure după utilizare.apa şi alimentele Testul B Indicaţi dacă următoarele afirmaţii sunt adevărate sau false.măsurile de prevenire a infecţiilor nosocomiale b.Călirea organismului. reduce riscul contractării infecţiilor de către pacienţi. b)circuitul septic asigură condiţii de protecţie împotriva infecţiilor. c)între circuitul septic şi cel aseptic funcţionează principiul neseparării circuitelor. 23. 6. vaccinarea. 8. b)pacienţii supuşi manevrelor invazive.Circuitele funcţionale în unităţile sanitare respectă următoarele elemente: a)circuitul aseptic indică sensul de circulaţie pentru protecţia împotriva infecţiilor. 2.relaţiile de colaborare în cadrul echipei de îngrijire 25. 22. Notaţi-le cu A sau F: 1. Produsele eliminate de pacienţi nu constituie sursă de infecţie. c)pacienţii internaţi de urgenţă în spital. 5. Sunt expuşi mai frecvent infecţiilor nosocomiale: a)pacienţii vârstnici. 24. 9. taraţi.Pentru prevenirea infecţiilor intraspitaliceşti e necesară ruperea Janţului infecţios.pacientul şi produsele sale patologice b.Circuitele septice sunt separate de cele aseptice. 4. 21.personalul medical şi echipamentul său de lucru c. b)îmbolnăviri de natură infecţioasă care se manifestă după externarea pacientului: c)îmbolnăviri de natură infecţioasă contractate în spital şi care se manifestă în timpul internării saudupă externare. iar mâinile spălate. Ordinele MS 190/1982 şi 984/1994 reglementează: a.Infecţiile intraspitaliceşti se definesc astfel: a)îmbolnăviri de natură infecţioasă contractate în spital.c)distrugerea păduchilor.Spălarea mâinilor este cea mai importantă procedură pentru prevenirea infecţiilor.Cele mai multe infecţii ale tractului urinar apar după cateterizarea vezicii urinare.

c)recipient special vacutainer.2. b)prin sondaj vezical.1. c) ambele. 3. 7.6. 9. b)citrat de sodiu 3. c)ambele. 2. 23 .Pentru determinarea VSH sunt necesare următoarele materiale: a)seringă de 2 ml uscată. c)seringă şi ace de unică folosinţă.Pentru recoltarea exsudatului faringian avem nevoie de următoarele materiale cu excepţia: a)eprubetă cu tampon faringian sau ansă de platină: b)spatulă linguală.8%. c)puncţie venoasă. c)depistarea unor afecţiuni digestive. b)când se suspectează o septicemie. c)din urina colectată timp de 24 h. 8.dimineaţa. 6.Recoltarea urinei pentru urocultură se face: a)la jumătatea micţiunii. b)concomitent cu administrarea antibioticelor.Recoltarea exsudatului faringian se face pentru: a)depistarea purtătorilor sănătoşi de germeni.Recoltarea sângelui pentru examene bacteriologice se face: a)când se suspectează o bacteriemie. Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenta medicală Încercuiţi răspunsul corect: 1. b)depistarea germenilor patogeni de la nivelul faringelui.Recoltarea urinei pentru urocultură se face: a)înainte de administrarea antibioticelor. 4.Pentru efectuarea tubajuiui gastric avem nevoie de: a)sonda gastrică Faucher. bolnavul fiind .Recoltarea sângelui pentru examenele biochimice se face prin: a)puncţie venoasă ..â jeune” b)înţepare în pulpa degetului. 5. Recoltarea sângelui capilar pentru examenul hematologic se face prin: a)înţepare în pulpa degetului: b)înţepare pe faţa plantară a halucelui. c)ori de câte ori pacientul are febră.

b)pregătirea pentru intervenţii chirurgicale asupra rectului. 12. 11. varice esofagiene.Sondajul vezical efectuat în scop explorator se face pentru: a)recoltarea unei cantităţi de urină pentru examenul de laborator. c)pregătirea pacientului pentru alimentare sau hidratare. c) decubit lateral drept. 14. 13.Pentru efectuarea clismei înalte canula se introduce: a)10-20 cm. c)evacuarea conţinutului (când aceasta nu se face spontan). b) decubit lateral stâng. b)pregătirea preoperatorie în intervenţiile de urgenţă.Spălătura gastrică este contraindicată în: a)intoxicaţii cu substanţe caustice. Prezenţa sondei în stomac este indicată de marcajul acesteia citit la arcada dentară astfel: a)la 40-50 cm.Spălătura gastrică este indicată în: a)intoxicaţii alimentare sau cu substanţe toxice. b) la 60 cm. 10. b) 30-40 cm. 16. c)staza gastrică însoţită de procese fermentative. b)alimentaţie artificială. c)ulcer gastric în perioada dureroasă. 17. 24 .Sondajul duodenal efectuat în scop terapeutic se face pentru: a)drenarea căilor biliare.b)sonda duodenală Einhorn. 18.Efectuarea clismelor în scop evacuator se face pentru: a)evacuarea conţinutului intestinului gros. prin introducerea germenilor patogeni prin manevre şi instrumente nesterile. c)evidenţierea unor boli parazitare ale duodenului sau căilor biliare.Complicaţiile imediate ale sondajului vezical sunt: a)lezarea traumatică a mucoasei uretrale: b)crearea unei căi false prin forţarea sondei. c)infecţioase. b)hepatite cronice. b)depistarea unor modificări patologice ale uretrei şi vezicii urinare. c)sonda Metras.Pentru drenarea căilor biliare prin tubaj duodenal pacientul este aşezat în poziţie: a)decubit dorsal. 15. c) la 70-75 cm.

25.Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie se face pentru: a)decongestionarea mucoasei căilor respiratorii. 26. 22.Pe suprafaţa mucoaselor se pot administra medicamente sub formă de: a)soluţii. 19. b)protejarea mucoasei gastrointestinale.Este contraindicată administrarea medicamentelor pe cale orală atunci când: a)medicamentul este inactivat de secreţiile digestive. b) mixturi.Administrarea medicamentelor pe cale orală se face pentru obţinerea următoarelor efecte locale: a)favorizarea cicatrizării ulceraţiilor mucoasei digestive. c) 4 h. b)îmbogăţirea în oxigen a aerului inspirat. 24. b)pacienţii operaţi pe tubul digestiv superior sau cu intoleranţă digestivă. comprese sterile .Pentru a nu produce escare ale mucoasei rectale.27. c)pacienţii operaţi pe anus şi rect. c)tampon montat pe o sondă butonată.Administrarea medicamentelor pe cale rectală este indicată la: a)pacienţii cu tulburări de deglutiţie. 21. b) 2h. 23. c)înlocuirea fermenţilor digestivi (când aceştia lipsesc). tubul de gaze se menţine maximum: a) 3 h.Administrarea medicamentelor pe cale parenterală are următoarele avantaje: a)dozarea exactă a unui medicament ce ajunge în sânge. Pentru aplicarea unguentelor în fundul de sac conjunctival şi pe marginea pleoapelor folosim: a)ansă de platină. b)lichide fin pulverizate sau sub formă de vapori.Pe cale respiratorie se administrează medicamente sub formă de: a)gaze sau substanţe gazeificate. c)fluidificarea sputei. c)pacientul refuză medicamentul.c) 5-6 cm. 20. c)pulberi fine. b)baghetă de sticlă lăţită. acoperită cu un tampon de vată. b)evitarea tractului digestiv: c)posibilitatea administrării medicamentelor bolnavilor inconştienţi. b)medicamentul prezintă proprietăţi iritante asupra mucoasei gastrice. c) unguente. 25 .

b)substanţe medicamentoase hipertonice. b) soluţii hipertonice. scăzând apoi cantitatea până la doza minimă de intreţinere.Locurile de elecţie ale injecţiei subcutanate sunt: a)faţa externă a braţului. c)emboliei gazoasă. b)faţa externă a coapsei. prin lezarea nervului sciatic.Locurile de elecţie ale injecţiei intramusculare sunt: a)regiunea supero-externă fesieră.Cortizonul se administrează la început: a)în doze mari. treimea mijlocie. prin străpungerea venei. c)paraliziei. c) soluţii uleioase.Pe cale intravenoasă se pot introduce în organism: a)substanţe izotonice. c)flebalgia. c)substanţe uleioase. c)regiunea deltoidiană.Incidentele oxigenoterapiei sunt următoarele. c)regiunea subclaviculară. c)substanţe medicamentoase uleioase. b)faţa supero-externă a coapsei. 34. datorită injectării prea rapide a unor substanţe iritante.Prin injecţia intramusculară se pot introduce în organism: a)soluţii izotonice.28.Prin injecţia subcutanată se pot introduce în organism: a)substanţe medicamentoase izotonice lichide nedureroase. a)flebalgiei. cu excepţia.Accidentele injecţiei subcutanate sunt următoarele. 36. b)hematom prin perforarea unui vas. 30. b)emfizemului subcutanat prin infiltrarea gazului la baza gâtului datorită fisurării mucoasei. cu excepţia: a)distensiei abdominală prin pătrunderea gazului prin esofag. 33. 31. b)paralizie prin înţeparea unui vas. 32. b)substanţe hipertonice. 29. 35. cu excepţia: a)durere violentă prin lezarea unei terminaţii nervoase. b)hematomului.Accidentele injecţiei intramusculare sunt: a)durere vie prin atingerea nervului sciatic. c)embolie prin introducerea accidentală într-un vas de sânge a unei substanţe uleioase. 37.Accidentele injecţiei intravenoase sunt următoarele. 26 .

cavităţii peritoneale. 46. b)pătrunderea cu un ac în cavitatea pleurală.Toracocenteza reprezintă puncţia: a. b)Rivalta. 44. pacientul se pregăteşte fizic. 27 . c)Nonne-Apelt. 38.Puncţia pericardica se efectuează în scop terapeutic pentru: a)stabilirea naturii lichidului.b)în doze mici.În timpul tratamentului cu cortizon. până la sfârşitul tratamentului. regimul alimentar va fi: a)desodat.Toracocenteza efectuată în scop terapeutic se face pentru: a)evacuarea unei colecţii de lichid pleural. cavităţii pericardice. b. b)introducerea unor medicamente în cavitatea pleurală. cavităţii pleurale.Accidentele toracocentezei sunt următoarele. 41. c)aceeaşi doză. până la doza maximă. c) normosodat. c)pătrunderea cu un ac într-un organ parenchimatos. 43. ce se scad progresiv.Richter. b)i se administrează un sedativ . 42. care cresc treptat. 40.atropină. 45. astfel: a)se linişteşte din punct de vedere psihic.Paracenteza abdominală se efectuează: a)în fosa iliacă stângă. 47. 39. c)stabilirea prezenţei unei colecţii de lichid pleural. b) hipersodat. linia Monroe . ce cresc progresiv.Paracenteza abdominală reprezintă: a)pătrunderea cu ajutorul unui trocar în cavitatea peritoneală. b)în doze mari. c)pneumotoraxului. c)asociat cu antibiotice.În vederea efectuării toracocentezei. b)în fosa iliacă dreaptă.ACTH-ul se administrează în primele zile: a)în doze mici. morfină cu 1/2 h înainte. c)la mijlocul liniei dintre ombilic şi simfiza pubiană. b)hematemezei. c. c)i se administrează un analeptic pentru a-i activa circulaţia. cu excepţia: a)lipotimiei şi colapsului.Natura lichidului pleural (exsudat sau transsudat) se determină prin reacţiile: a)Pandy.

c)dacă în soluţie apar flocoane. 49. 56. cu mâna dreaptă sub cap c)decubit lateral drept. 55.coxartroza. b)şocului pericardic. c)introducerea substanţelor medicamentoase. b)perforarea lamei posterioare a sternului. c. pacientul se aşează în poziţie: a)decubit dorsal b)decubit lateral stâng. c)edemului pulmonar acut. 52. 51. c)hârtie de turnesol. apă distilată.Pentru efectuarea reacţiei Rivalta. c. b)imobilizarea articulaţiei în poziţie fiziologică timp de două-trei zile. creasta iliacă. b)studiul elementelor figurate ale sângelui în diferite faze ale dezvoltării lor. sunt necesare următoarele materiale. serofibrinoase şi purulente. 48.hemartroza.Accidentele puncţiei osoase sunt următoarele. 28 .Accidentele puncţiei pericardice sunt următoarele. c)edem pulmonar acut.Puncţia osoasă se efectuează în scop explorator pentru: a)stabilirea structurii compoziţiei măduvei. tibia.b)evacuarea lichidului acumulat. 50. sternul. b. cu excepţia: a)hemoragie şi hematom. c)efectuarea transfuziilor de sânge intraosoase. b)lichid pleural extras prin puncţie.Puncţia articulară este indicată în: a. cu excepţia: a)pătrunderii acului în miocard. 53. artrite acute şi cronice.Pentru efectuarea puncţiei hepatice. b)dacă soluţia rămâne nemodificată. calcaneul.Locul puncţiei osoase este: a. c)nu necesită îngrijire specială. b. 54.După puncţia articulară se recomandă: a)mobilizarea cât mai precoce a articulaţiei puncţionate.Reacţia Rivalta este pozitivă dacă: a)picătura se transformă într-un nor asemănător cu „fumul de ţigară". cu excepţia: a)pahar conic.

b) cocoş de puşcă. gâtului sau a unuia din membre.Pentru efectuarea puncţiei renale. b)contractarea feţei. pacientul se aşează în poziţie: a)decubit lateral stâng. b)parenterală intramuscular şi intravenos. pacientul se aşează în poziţie: a) spate de pisică.Punctia rahidiană se execută în scop terapeutic pentru: a)decomprimarea în cursul sindromului de HIC. 61.Antibioticele se pot administra pe următoarele căi. c)decubit lateral drept. tulburări vizuale.Accidentele puncţiei vezicii urinare sunt: a. bacterii).Înainte de începerea tratamentului cu antibiotice este necesar: 29 . cu excepţia: a)orală. cu o pernă tare sub bazin.Pentru efectuarea puncţiei rahidiene. puncţie negativă. hematemeza. cefalee. vărsături.57. b)decubit lateral stâng. c)decubit dorsal. pacientul se aşează în poziţia: a)decubit lateral drept. b)decubit lateral stâng. c) pleurostotonus. hemoragie intravezicală. b)substanţe obţinute prin sinteză.După punctia hepatică. 66. c. având proprietăţi bacteriostatice. b. 58. b)decubit ventral cu o pernă tare (sac de nisip) aşezată sub abdomen. c)ambele. 65. 63.Antibioticele sunt: a)substanţe organice provenite din metabolismul celulelor vii (mucegaiuri.Accidentele puncţiei rahidiene sunt: a)ameţeli. b)introducerea de substanţe medicamentoase. c)paralizie prin atingerea nervului sciatic 62. anestezice. c)decubit dorsal. 64. 59. c)recoltarea LCR şi executarea mielografiilor. 60.Pentru puncţia vezicii urinare. bactericide sauantimicotice. pacientul este aşezat în poziţie: a)decubit lateral drept. c)subcutanată. în funcţie de starea generală. greaţă.

Volumul deficitar de fluid . c)ambele. 74.Stabilirea necesităţilor hidrice şi minerale ale organismului se face prin: a)stabilirea felului deshidratării. 67. b) 1/1.Prin perfuzie intravenoasă se pot introduce soluţii: a)izotonice.Manifestările de dependentă în deshidratare sunt următoarele. membrane şi mucoase uscate. c)creşterea tensiunii arteriale. b) hipertonice. b)simptomatologia deshidratării. 69.Pentru testarea sensibilităţii organismului la penicilină se folosesc diluţiile: a) 1/10. b)să se determine sensibilitatea agentului patogen la antibiotic. diuretice). b)depurativ .se datorează: a) pierderilor excesive (vărsături.000.Introducerea lichidelor în organism pe cale intravenoasă se poate face prin: a)ace metalice fixate-direct în venă. 75. 30 .diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici.Hidratarea şi mineralizarea organismului are drept scop: a)administrarea medicamentelor la care se urmăreşte un efect prelungit.Excesul volumului de lichid se datoreşte: a)creşterii Na şi a cantităţii de apă prin retenţie şi/sau ingestie excesivă. 71. b)creşterea hemoglobinei şi a hematocritului prin hemoconcentraţie. necroza. b)scăderii excreţiei renale de Na şi apă. c)denudare venoasă. c) 1/100. 73.a)să se identifice germenul patogen. aspiraţie. cu excepţia: a)piele uscată. c)completarea proteinelor sau altor componente sanguine.edem periferic). c)flebita. b)mişcării fluidului (acumulare anormală de fluid în diferite zone ale organismului (ascită.000. diaforeză. c) uleioase. c)să se testeze sensibilitatea organismului la antibiotice. c)scăderii mobilizării de lichide în interiorul spaţiului intravascular.deshidratarea . 70.Accidentele perfuziei sunt: a)hiperhidratarea prin perfuzia în exces. b)embolia gazoasă prin pătrunderea aerului în curentul circulator. c)investigaţii de laborator. b)canule de material plastic introduse prin lumenul acelor (care apoi se retrag). 72. 68.

anxietate. sub 130 mEq/l.Prin transfuzie înţelegem: a)administrarea sângelui direct de la donator la primitor. b.Vincent şi Simonin).Manifestările de dependenţă în excesul volumului de lichid sunt următoarele. crampe musculare la extremităţi. 83. hiperemia feţei. 77.Hipernatremia se manifestă prin: a. b)alegerea unui sânge de donator izogrup OAB şi Rh. 84. pleoape edemaţiate.5 mEq/l. slăbiciune.82. c)să se folosească două serii de seruri test . piele umedă.Hiponatremia se manifestă prin: a. c. c)asigurarea că pacientul beneficiază de transfuzia pe care o primeşte. b)evitarea hemolizei intravasculare acute. confuzie. b)administrarea de la donator la primitor după o fază intermediară de conservare a sângelui. c)hipotensiune arterială.Hipopotasemia se manifestă prin: a. 78. sete. 80. scăderea peristaltismului până la ileus. aritmii cardiace severe. nivel redus de K sub 3 mEq/l. cefalee.76. 85. cu excepţia: a)creştere acută în greutate. b.Hiperpotasemia se manifestă prin: a. b. exces de potasiu peste 5.Incompatibilitatea transfuzională se previne prin următoarele măsuri: a)determinarea grupei în sistemul OAB şi Rh la primitor. c. c. Pentru determinarea grupelor sanguine în sistemul OAB şi Rh este necesar ca: a)determinarea să se facă prin ambele metode (Beth . membrane şi mucoase uscate. 81. c)executarea probelor de compatibilitate directă (Jeanbereau) şi biologică Oelecker.Transfuzia de sânge are drept scop: 31 . exces de sodiu. peste 150 mEq/l. deficit de Na.Efectuarea probelor de compatibilitate trasfuzională are drept scop: a)reducerea la minimum a riscurilor accidentelor imunologice. agitaţie. b)edem periferic. 79. c. hiperactivitate intestinală (diaree). b. c)ambele. b)determinarea să se facă de doi tehnicieni.

b.a)restabilirea masei sanguine şi asigurarea numărului de globule roşii necesaretransportului oxigenului în caz de hemoragii. c)satisfacerea în exclusivitate a preferinţelor alimentare ale pacientului. 86. 32 .În funcţie de starea pacientului. b)echilibrul unor funcţii deficitare sau exagerate ale organismului.Alimentarea activă la pat se face aşezând pacientul în poziţie: a. b)favorizarea procesului de vindecare prin cruţarea organelor bolnave. 88. înăbuşirea. sondă gastrică sau intestinală.Accidentele transfuziei sunt: a)incompatibilitatea de grup în sistemul OAB. acesta poate fi alimentat: a) activ. c)îndepărtarea unor produse patologice de pe pereţii intestinali. 87. c)prăjirea.Alimentaţia pacientului trebuie să respecte următoarele principii. decubit lateral drept.Pentru alimentarea prin sondă gastrică bulionul alimentar trebuie să îndeplinească următoarelecondiţii. c)hemoliză intravasculară prin transfuzarea sângelui neîncălzit. 91. c. b)perforarea venei.b. b)stimularea hematopoezei. c)embolia pulmonară cu cheaguri. decubit lateral stâng. c) artificial. cu excepţia: a)înlocuirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului. să nu prezinte grunji. cu excepţia: a. b)transfuzarea unui sânge alterat. cu excepţia: a)fierberea. 92. b) pasiv.Alimentarea artificială se realizează prin următoarele-procedee: a. b)frigerea.c. 94. 93. sărarea. manifestată sub forma şocului hemolitic.La prepararea dietetică a alimentelor se pot folosi următoarele tehnici de gastrotehnie. stări de şoc. coacerea. 89.Incidentele transfuziei sunt următoarele cu excepţia: a)ieşirea acului din venă. anemii. gastrostomă.Regimurile dietetice urmăresc: a)punerea în repaus şi cruţarea unor organe. pe cale parenterală. decubit dorsal. c)corectarea imunodeficienţelor. aparate şi sisteme. 90. infectat cu germeni virulenţi care provoacă frisoaneputernice la una-două ore după transfuzie.

b)cavităţi închise (rect.Pentru măsurarea temperaturii în axilă termometrul se menţine: a. c) 600 g glucide. 95. c)10 min. 25 cal.g proteine pot fi asigurate prin: a. b. 105./kg corp/24 h. 5 min. 70 g proteine/24 h. c)intoxicaţi cu substanţe caustice. 98.Pentru măsurarea temperaturii pe cale rectală termometrul se menţine: a)10 min: 33 ./kg corp/24 h.Alimentarea parenterală se face cu substanţe care: a. 103. cavitatea bucală). temperatura corpului între 37-38°C. c. 104. 120 g orez. 97.35 cal.Alimentarea artificială prin sondă gastrică se face la bolnavii: a)inconştienţi. 100 g lipide.Hiperpirexia reprezintă: a. pot fi utilizate direct de ţesuturi.să aibă temperatura scăzută. b)cu stricturi esofagiene. 200 g pâine./kg corp/24 h. au valoare calorică ridicată: b.să aibă valoare calorică mare. c. c. 450 g carne albă. 100 g lipide. plică inghinală. b.30 cal. 70 g lipide. temperatura corpului peste 40-41 °C. 1 g lipide/kg corp/24 h. c. 102. 100 g zahăr. b) 6 g glucide/kg corp/24 h. c. 500 g cartofi. c. 100 g carne albă. 3 min. 100 g glucide pot fi asigurate prin: a.Pentru măsurarea temperaturii în cavitatea bucală termometrul se menţine: a) 3 min. 200 g peşte.b.Un bolnav în repaus absolut la pat necesită: a. b. au acţiune iritantă asupra ţesuturilor. 10 min. temperatura corpului între 39-40°C. vagin). 150 g proteine/24 h. 101. 96. b) 5 min. b.000 ml lapte. 135 g tăieţei.99. c)ambele. 1 g proteine/kg corp/24 h.Temperatura se măsoară în: a)cavităţi semiînchise (axilă. 3. 650 g peşte.Raţia alimentară echilibrată la aciuit va cuprinde: a) 400 g glucide.

3. Pregătirea preoperatorie şi îngrijirile postoperatorii Încercuiţi răspunsul corect: 1. c) 5 min. c)nu se anunţă pacientul. c) elasticitatea şi presiunea arterială. c.Frecvenţa respiraţiei la adult este: a. b)asigurarea igienei personale şi a regimului dietetic: c)monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative. c)vena jugulară.Calităţile pulsului depind de: a) frecvenţa şi ritmicitatea inimii.6. c)puls filiform. b)pregătirea locală.Care din următoarele manifestări de dependenţă pot amâna actul chirurgical? 34 . 107. 15-25 r/min. c)bolile însoţitoare. cubitală. 4. 2. 109.3. cu excepţia: a)tahicardie. b)starea fiziologică a pacientului. 110. 20-25 r/min. Pregătirea preoperatorie constă în: a)pregătirea generală.Pregătirea generală preoperatorie constă în: a)pregătirea psihică a pacientului. 106.observare).Modificările de frecvenţă ale pulsului sunt următoarele. c)ambele. b) debitul sistolic. b)artera carotidă. 108. b. 1. 16-18 r/min.Pentru evaluarea corectă a frecvenţei respiraţiei: a)se anunţă pacientul şi se linişteşte din punct de vedere psihic. b)bradicardie.b) 3 min. b)se preferă perioada de somn (pentru măsurare .Pulsul de poate măsura manual (digital) la: a)artera radială. Pregătirea preoperatorie se face în funcţie de: a)felul intervenţiei şi timpul disponibil.

9.Pregătirea generală din preziua intervenţiei chirurgicale are ca scop realizarea următoarelor obiective. 6. c)susţinerea funcţiilor vitale şi vegetative şi recoltarea sângelui pentru examene de laborator. asistenta realizează următoarele obiective: a)bolnavul să fie ferit de pericole (tratamentul şocului când este cazul). b)asigurarea igienei corporale şi evacuarea intestinului. bijuteriilor şi a lacului de unghii. b) asigurarea cicatrizării normale a plăgii. b)îndepărtarea protezelor dentare.a)apariţia febrei. c) felul anesteziei şi starea generală a pacientului. 5. b)fotoliul rulant. 10.cu excepţia: a)asigurarea repausului şi a alimentaţiei necesare. 11. asistenta pregăteşte: 35 . c)brancarda. b)evacuarea conţinutului stomacului la indicaţia medicului. c)anxietatea. c)golirea vezicii urinare şi administrarea medicamentelor preanestezice indicate de mediculanestezist.Transportul bolnavului operat se face cu: a)căruciorul. 8.In vederea instalării pacientului la pat. c)prevenirea complicaţiilor ce pot apărea intra.Pregătirea locală din preziua intervenţiei chirurgicale constă în: a)pregătirea câmpului operator prin spălarea tegumentelor. 12. b)apariţia unor infecţii oto-rino-laringologice şi pulmonare.Îngrijirile postoperatorii au drept scop: a) restabilirea funcţiilor organismului. c) prevenirea complicaţiilor. b)raderea pilozităţilor. degresarea şi dezinfectarea tegumentelor. 13.Pregătirea specială a bolnavilor cu risc operator are ca scop: a)corectarea deficienţelor organismului.şi postoperator. c)acoperirea câmpului operator. c)pregătirea câmpului operator. 7. b) complicaţiile survenite intraoperator. b)restabilirea echilibrului hidro-electrolitic şi acido-bazic. asistenta are în vedere următoarele obiective: a)întreruperea alimentaţiei cu cel puţin 12 ore înainte.În intervenţiile de urgenţă.În dimineaţa intervenţiei chirurgicale.Îngrijirile postoperatorii se acordă în funcţie de: a) natura intervenţiei.

După apendicectomie se scot în: a.După rahianestezie. c)ambele.infecţia la nivelul plăgii operatorii. iaurt. pacientul se transportă în poziţie: a. hemoragii). 14. b.Îngrijirile acordate în primele două zile după intervenţia chirurgicală constau în: a)supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative pentru prevenirea complicaţiilor (şoc. evacuarea vezicii. c)ambele. carne. alimentele preferate. b)asigurarea igienei şi a alimentaţiei. b.Îngrijirile imediate constau în: a)supravegherea faciesului şi a comportamentului. Menţinerea hipertermiei în ziua a treia de la intervenţia chirurgicală indică apariţia unei complicaţiiinfecţioase ca: a. c)urmărirea reluării tranzitului intestinal (eventual clisma evacuatorie) 18.Apariţia dispneei asociată cu cianoza în a treia zi indică: a)o complicaţie pulmonară infecţioasă. 21. 19. 17.Pacientul operat cu anestezie generală se aşază la pat până la trezire în poziţie: a)decubit dorsal. c. 20.Firele de sutură se scot în funcţie de locul intervenţiei. decubit lateral. c.Apariţia cianozei postoperator imediat indică: a)insuficienţa respiratorie. b)supravegherea funcţiilor vitale. b)decubit lateral. 36 . c)semişezând. în ziua a treia bolnavul va fi alimentat cu: a. c. b)materiale pentru reanimarea postoperatorie şi supravegherea pacientului.complicaţii infecţioase pulmonare sau urinare. 22. legume. piureuri. b)insuficienţa circulatorie. b)atelectazia datorată obstruării unei bronhii cu un dop de mucus. c)nu sunt necesare pregătiri speciale. ziua a şaptea. cu capul întors într-o parte. pâine. 15.a)salonul şi patul. b. ziua a şasea. limfangita. 16.c)supravegherea pansamentului. ziua a treia.După reluarea tranzitului intestinal.

c) la vârstnici. 25.1. 2. Capitolul II FUNCŢIILE UMANEŞI ÎNGRIJIREA PACIENŢILORCU DIFERITE AFECŢIUNI. 23.1. b.Educaţia pacientului pentru prevenirea afecţiunilor locomotorii cuprinde: a) asigurarea unei alimentaţii echilibrate. fără pernă. e) tratarea corectă a infecţiilor microbiene şi virale.b. c. b)de la rădăcina coapsei spre haluce.decubit dorsal.în limite normale.tahicardie. proclivă. 3.După rahianestezie pulsul poate fi: a. c.Revenirea sensibilităţii după rahianestezie la membrele inferioare se face: a)de la haluce spre rădăcina coapsei. c. uşor brahicardic.Pacientul operat cu rahianestezie cu soluţii izotone va fi instalat la pat în poziţie: a. decubit lateral.1. Încercuiţi răspunsul corect: 1. lordoza) apar mai frecvent: a) la copii preşcolari. cu capul întors lateral.Factorii care contribuie la apariţia osteoporozei sunt: a) alimentaţia excesiv de bogată în glucide şi proteine. 24. d) poziţionarea corectă a corpului în timpul unor activităţi. c) fumatul. b) alimentaţia excesiv de bogată în proteine şi calciu.Trendelenburg. b) în perioada pubertară.decubit dorsal. c)nu are un traiect anume.Deformările coloanei vertebrale (cifoza. b. 2. 37 . c)efort fizic. Locomoţia 2. b)expunerea prelungită la frig. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni ale aparatului locomotor.

d) la femeile în menopauză.Semnele de recunoaştere a unei luxaţii sunt următoarele.Osteoporoza se produce: a) la bătrâni. b) intervenţie chirurgicală şi imobilizare în aparat gipsat. c)adulţii anemici.Simptomele frecvente în „morbul lui Pott" sunt următoarele.Fracturile cominutive se tratează astfel: a) imobilizare în aparat gipsat. b) prin examenul radiologie faţă şi profil aJ osului interesat. d) paraliziei membrelor inferioare. c) extensie continuă. 8.Reducerea luxaţiei se poate efectua: a) la locul accidentului. c) aprecierea mobilităţii membrului afectat. cu excepţia: a)contracturii musculare pe părţile laterale ale vertebrelor afectate. c) ambele răspunsuri sunt corecte. c) la copii în perioadele de creştere accelerată. 11. b)leziuni traumatice caracterizate prin pierderea permanentă a raporturilor anatomicenormale dintre suprafeţele articulare. c) febrei ridicate. b)tumefacţiei locale şi deformarea regiunii. c)durerii vii care nu cedează la calmante. cu excepţia: a) febrei ridicate şi congestiei la nivelul articulaţiei. 10. b) după corticoterapie. 38 .4. 5. 6. b)bătrâni. 7. b) aparat gipsat 21 de zile. 9.Diagnosticul corect al unei luxaţii şi a unei fracturi se pune prin: a) semnele de probabilitate. 12. b)deformaţiilor osoase (cifoza) la nivelul coloanei vertebrale.Osteoartrita tuberculoasă coxofemurală se întâlneşte mai frecvent la: a) copii între 3-6 ani. d)impotentei funcţionale.Tratamentul unei entorse simple constă în: a) punerea în repaus a articulaţiei afectate.Entorsele sunt: a) leziuni traumatice închise ale articulaţiei cu modificarea temporară a raporturilor anatomice normale a suprafeţei articulare. b) numai într-o secţie de specialitate. c) administrarea de antialgice.

b) acoperirea tegumentelor cu un strat de tifon. b)sub anestezie locală. 21. b) felul fracturii. c) febră. 39 .Durata imobilizării unei fracturi necomplicate depinde de: a) vârstă. Pacientul cu extensie continuă la membrele inferioare prezintă: a) perturbarea imaginii de sine.Durata imobilizării unei fracturi necomplicate este: a)30 de zile. c) depinde de calitatea sulfatului de calciu.Extensia continuă este: a) o metodă de reducere a fracturilor cu deplasarea capetelor osoase fracturate. . c) calitatea gipsului utilizat. 17. 16. b)prin reducere ortopedică. b)o metodă de imobilizare. b)21-30 de zile. 14. Perturbarea imaginii corporale se produce la pacienţii cu: a) fracturi deschise.Aparatul gipsat trebuie să respecte următoarele condiţii: a) să nu fie prea gros. b) potenţial de complicaţii pulmonare.După reducerea ortopedică a unei fracturi este necesar: a)controlul radiologie pentru a constata poziţia capetelor osoase fracturate. Fracturile de rotulă se pot reduce: a)prin extensie continuă. 22. b) arsuri ale feţei.19. b) să fie suficient de rezistent.Efectuarea aparatului gipsat se începe cu: a) aplicarea unor aţele. c) ambele. c) să cuprindă articulaţia de deasupra focarului de fractură. 18. c) 30-90 de zile. c) prin intervenţie chirurgicală.c)întreruperea parţială a continuităţii unui os. c) amputaţii de membre. b)imobilizarea în aparat gipsat. c)o tehnică chirurgicală. c)nu necesită anestezie. 15. 13. 20.Reducerea ortopedică a unei fracturi se realizează: a) sub anestezie generală. în funcţie de osul fracturat. tegumentare.

24. Examenul endoscopic articular poartă numele de: a) endoscopie. Pentru prevenirea artrozelor fiecare individ trebuie să cunoască factorii predispozanţi: a)alimentaţia echilibrată. 2. Corelaţi prima cu a doua coloană: a) cizmă gipsată 1. sânge venos. După aplicarea aparatului gipsat se va urmări: a) culoarea tegumentelor la extremităţi. b) evitarea ortostatismului prelungit. b. 3. c) sinovialoscopie. c. b) apariţia edemelor la extremităţi c) tensiunea arterială .1. b)factorii poluanţi din mediul înconjurător. 4. urină.măsurare. dentare.amigdaliene. fractură coloană vertebrală. Pentru cercetarea factorului reumatoid se recoltează: a. c) asanarea focarelor de infecţie . entorsă articulaţia tibio-tarsiană b) corset gipsat 2.23. b) artroscopie. fractură maleolară e) aparat toracobrahial 5. fractură col femural c) aparat pelvipedios 3. 5. fractură humerus d) gheată gipsată 4. pacientul este învăţat: a) să folosească cârjele. c)traumatismele şi suprasolicitările mecanice.2. 25. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni reumatismale Testul A Încercuiţi răspunsul corect: 1. Pentru protejarea segmentului lezat. lichid si no vi al. 2. b) să folosească bastonul. c) fotoliul rulant. cadrul metalic. În educaţia pentru sănătate privind prevenirea RAA şi complicaţiilor sale se va avea în vedere: a) tratarea corectă a anginelor streptococice. Faceţi corespondenţa datelor din prima şi a doua coloană: a) RAA 1. dureri articulare la mâini şi picioare 40 .

vărsăturile. ameţelile. ace. 10. c) material de protecţie. în bolile reumatismale asistenta va supraveghea în mod deosebit: a) alimentaţia şi greutatea pacientului. 41 . b) eprubete sterile.b) PR 2. tampoane şi comprese sterile. 13. Alimentaţia pacientului cu RAA prezintă următoarele caracteristici: a) este desodată pe perioada tratamentului cu cortizon. În timpul administrării cortizonului. c) se instalează numai la mobilizare.Pentru injecţia intraarticulară cu medicaţie antiinflamatoare. repaus absolut la pat b) PR 2. soluţie medicamentoasă.Cefaleea. cu excepţia: a) seringă.asistenta medicală pregăteşte materialele următoare. c)reintegrarea socială a pacientului. corticoterapie4. 8. imobilitatea coloanei vertebrale4. Antibioterapie c) SA 3. 6. c) scaunul. cu excepţia: a) alterarea mobilităţii. c) reducerea autonomiei.Obiectivul principal în îngrijirea pacientului cu artroză îl constituie: a) păstrarea mobilităţii articulare. în fazele terminale sunt următoarele. b) au caracter migrator afectând articulaţiile mari. unui pacient cu artroza umărului.Problemele pacientului cu spondilită anchilozantă. Durerile în RAA au următoarele caracteristici: a) afectează articulaţiile mici de la mâini şi picioare. 7. b)menţinerea greutăţii corporale. dureri la articulaţiile mari cu caracter migrator c) SA 3. 9. c) scaun dur cu spătar înalt. 11. gimnastică recuperatorie. neted. c) este hidrozaharată pe perioada febrilă a bolii. 12. b) este hiperproteică. b) instalarea stării comatoase. pot fi manifestări de dependenţă ale pacientului cu: a)spondiloză lombară. 14. soluţii dezinfectante. pahar conic gradat. Faceţi corespondenţa datelor din prima şi a doua coloană: a) RAA 1. febră. Pentru asigurarea repausului pacientului cu spondilită anchilozantă asistenta pregăteşte: a) pat tare. b) TA şi somnul. b) trei perne mari şi o pernă cilindrică.

c) păstrarea mobilităţii. 5. cefalee.2. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni respiratorii Testul A Încercuiţi răspunsul corect: 1. Antrenarea pacientului cu poliartrită în activităţi care să mobilizeze articulaţiile mici ale mâinii esteabsolut necesară. În stadiile avansate. 3. culoarea tegumentelor. 9.2. sedentare nu sunt expuse producerii artrozelor. pacientul cu spondilită prezintă capacitate ventilatorie pulmonară redusă. În SA durerile lombare iradiază pe traiectul nervului sciatic. pacientul este sfătuit: a) să evite mediul poluat. În PR durerile articulare încep la articulaţiile mari portante.b)spondiloză dorsală.1. în afară de: a) diminuarea durerilor articulare. insomnie. 6. tabagismul. 42 . b. Circulaţia şi respiraţia 2. Pentru culegerea datelor şi întocmirea planului de îngrijire. 8. Pacientul cu spondiloză cervicală prezintă ameţeli. Pentru prevenirea afecţiunilor respiratorii. asistenta va observa la un pacient cu oafecţiune pulmonară: a. 2. Pacientul cu PR în stadiile 3-4 prezintă pierderea capacităţii de autoservire. Goniometria este o metodă de explorare a mobilităţii articulare. 10. HTA. Notaţi-le cu A sau F: 1. 2.Obiectivele îngrijirilor pacientului cu PR sunt. 15. b)să-şi păstreze greutatea corporală în limitele vârstei/sexului. 7. Testul B Indicaţi dacă următoarele afirmaţii sunt adevărate sau false. c)spondiloză cervicală. 4. Pacientul cu RAA are nevoie de repaus la pat numai în perioada când prezintă dureri. 2. aspectul abdomenului. c)să evite practicarea sporturilor în timpul anotimpurilor reci. b) menţinerea temperaturii corporale în limitele 36-37°C. Persoanele cu obezitate. Efectele secundare ale corticoterapiei sunt dureri epigastrice.

5. c)senzaţie de greaţă. c)arborele traheobronşic. Pentru spirografie pacientul necesită următoarea pregătire: a) cu 24 de ore înainte se întrerupe medicaţia excitantă sau sedativă a centrilor respiratori. 11.c. greaţă. vărsătură. 43 . căldură retrosternală. b) 70-80% din valorile ideale. b)administrarea atropinei. b)volumele pulmonare după efectuarea unui efort dozat. transpiraţii profuze.Dispneea în bolile pulmonare este consecinţa: a)scăderii aportului de oxigen.Valorile normale ale parametrilor cercetaţi prin spirografie (CV. b) cutie Petri . pacientul necesită ca pregătire: a)clisma evacuatoare. b)endoscopic al aparatului respirator: c) radiologie al arborelui traheobronşic. 3. vocal. gust de sânge. psihic. c) 100% faţă de valorile ideale. b)senzaţie de gâdilitură a laringelui. 8. tuse iritativă cu expulziasângelui. folosind substanţa de contrast.Semnele caracteristice ale hemoptiziei sunt: a)senzaţie de gâdilitură a laringelui. gust de sânge. VEMS şi IT) normali în raport cutabelele CECO sunt: a) 50% din valorile ideale.În dimineaţa bronhoscopiei. 9. cu 30 de minute înaintea examenului.sterilă c) tăviţă renală. aspectul toracelui. c)obstrucţiei căilor respiratorii. 6. gust de sânge. Spirografia explorează: a) volumele şi capacităţile pulmonare. b)repaus fizic şi psihic cu 30 de minute înaintea examenului. b)instituirea repausului fizic. vărsături. creşterii cantităţii de dioxid de carbon. 10. căldură retrosternală. 7.Bronhografia reprezintă examenul: a)radiologie al aparatului respirator. mişcările celor două hemitorace. c)nu necesită pregătire.c)întreruperea alimentaţiei. b)comprimării organelor abdominale.Intervenţiile autonome ale asistentei în hemoptizie sunt: a) aşezarea pacientului în poziţie Trendelenburg.Pentru examenul bacteriologic al sputei se pregătesc următoarele material e: a)pahar conic gradat. 4.

tahipnee.Intervenţia de urgenţă în cazul pacientului cu edem pulmonar acut constă în: a)scăderea circulaţiei de întoarcere prin sângerare. c)bronhoalveolite de deglutiţie.Insuficienţa respiratorie acută poate fi determinată de: a)expunerea la frig. durere toracică. 16. c)Edem pulmonar acut. Dispnee expiratorie 9. e)aşezarea pacientului în poziţie semişezând. 3. 14. frison. c) IDR . 44 .Pentru ameliorarea respiraţiei pacientului în criza de astm bronşic i se dă poziţia: a)semişezând cu spatele sprijinit. bradipnee. c)administrarea diureticelor. Dispnee cu bradipnee 7. 12. 17. Depistarea precoce a îmbolnăvirii cu TBC se face prin: a) IDR la tuberculină. 1. c)dispnee expiratorie. d)învăţarea pacientului să efectueze inspiraţii forţate.Ca intervenţii de urgenţă în criza de astm bronşic se vor aplica: a)administrarea medicaţiei bronhodilatatoare şi antialergice. Tahicardie. bradipnee.Faceţi corelaţie între prima coloană şi cea de a doua: a)Astm bronşic.Dick.Dispnee inspiratorie 8. b)sputa cu aspect perlat. cu excepţia: a)febră. Tegumente palide 10. 2. 19. 13. braţele pe lângă corp.În pleurezia seriofibrinoasă pacientul prezintă următoarele manifestări de dependentă. Cianoză. Dispnee cu polipnee 6. 18. b)educaţia pacientului cum să prevină crizele de astm. b)decubit lateral. b)obstrucţia căilor respiratorii superioare. Bradicardie. Transpiraţie 5. b)aplicarea garourilor la rădăcina membrelor. c)Trendelenburg.Criza de astm se caracterizează prin următoarele manifestări: a)sputa rozată. 15. spumoasă 4. b)transpiraţii nocturne. b)Astm cardiac. c)febra de tip remitent. Sputa rozată. c)oxigenoterapie. căldură. b) IDR -Cassoni.c)aplicarea unei pungi cu gheaţă pe regiunea retrosternală.

Pentru prevenirea bolilor cardiovasculare se recomandă: a) evitarea mersului pe jos. dispnee.În obstrucţiile supraglotice pentru permeabilizarea căilor respiratorii.În cazul voletului costal se aplică un pansament compresiv pentru imobilizare. asistenta pregăteşte: canula traheală şi aspiratorulmecanic pentru secreţii. reci.Faceţi corespondenţa datelor din prima şi a doua coloană: a) insuficienţă cardiacă. 9.Pentru instalarea drenajului postural toracic.Pentru depistarea persoanelor bolnave de TBC pulmonar se efectuează vaccinarea BCG.Pacientul care prezintă tuse cu expectoratie este sursă de infecţie pentru alte persoane. 7. fanere atrofiate. 5. tegumente cianotice la extremităţi.c)IDR Cassoni. în pleurezia serofibrinoasă asistenta efectuează la recomandareamedicului următoarele examinări: a) IDR la PPD. 2.Pentru stabilirea diagnosticului. edeme. Notaţi-le cu A sau F: 1.20. b) alimentaţie fără exces de sare. După intervenţiile chirurgicale intratoracice imobilizarea pacientului la pat se menţine timp îndelungat. 4. 1.În îngrijirea pacientului cu traheostomie. b) arteriopatie obliterantă. Testul B Indicaţi dacă următoarele afirmaţii sunt adevărate sau false. 2. intervenţia de urgenţă estedrenajul postural. Pacientul cu afecţiuni respiratorii prezintă anxietate din cauza tulburărilor de oxigenare cerebrală. b)Testul Schikc. edem după ortostatism prelungit.2 Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare Testul A Încercuiţi răspunsul corect: 1. 2. tegumente palide.Semnele importante ale pneumotoraxului sunt: junghi toracic. 8. 6. 2. o îngrijire importantă o constituie menţinerea permeabilităţiicăilor respiratorii. 45 . c) evitarea stresului psihic. c) boala varicoasă.Obiectivul principal în insuficienţa respiratorie acută este permeabilizarea căilor respiratorii.2. 3.Flebografia reprezintă: a) examenul endoscopic venos. vase superficiale dilatate. 10. 3. anxietate. 3. grăsimi.

c)cele cu malformaţii cardiace congenitale. b) tegumente reci. 7.Electrocardiografia constă în: a) înregistrarea biocurenţilor produşi de miocard în cursul unui ciclu cardiac. b)persoanele cu obezitate.b) examenul radiologie venos. b) este violentă. b)o metodă de examinare a venelor. cu excepţia: a) mesele copioase. nazale. 10. c) poliurie. d) hipotensiune arterială. b) prevenirea complicaţiilor. 46 . efortul fizic. c)curba rezultată din înregistrarea grafică a şocului apexian.În şocul cardiogen. c) recuperarea şi reintegrarea socială a pacientului. pacientul prezintă următoarele manifestări de dependenţă: a) nelinişte. b) supravegherea sângerărilor gingivale. Obiectivele imediate în îngrijirea pacientului cu IMA vizează: a) combaterea durerii şi anxietăţii.Pacientul cu pericardită se plânge de durere cu localizare: a) retrosternală accentuată de tuse.Durerea în IMA prezintă caracteristicile următoare: a) cedează la administrarea nitroglicerinei. b) după infecţii aerogene. f) vărsături. 8.Persoanele cu risc în apariţia endocarditei infecţioase sunt: a) cele cu valvulopatii dobândite după RAA. 4. c)o metodă de evidenţiere a amplitudinii pulsaţiilor peretelui arterial. insuportabilă. 9. c) după imobilizarea prelungită la pat. 5. expunerea la frig. 12. 6.În timpul tratamentului cu anticoaguiante asistenta va avea în vedere: a) evaluarea aspectului tegumentelor în zonele unde se fac injecţii. e) greţuri. c) durează peste 30 de minute.Oscilometria reprezintă: a)o metodă de explorare a arterelor periferice.IMA apare în următoarele circumstanţe. b)reprezentarea grafică a zgomotelor produse într-un ciclu cardiac. c) notarea zilnică a diurezei. c) măsurarea presiunii venoase. inspiraţie: b)retrosternală iradiată în umărul stâng. 11.

c) hipocondrul stâng accentuată de tuse.Manifestările de dependenţă întâlnite la pacientul cu HTA sunt: a) palpitaţii. b)fiind în poziţie şezând pe scaun. afirmă că de două luni prezintă dureri la mers în gamba stângă. 20. cu membrul inferior drept ridicat pe o atelă Braun. lucrător în construcţii. fumător. b) şezând în fotoliu. domnului l. 16. vărsături. l se acordă următoarele îngrijiri: a) repaus la pat în poziţie Trendelenburg. 17. 19. i se fac explorări paraclinice: a) arteriografie. 18.c)în ortostatism. care s-au accentuat. c) administrarea medicaţiei antihipertensive. tulburări de vedere.Poziţia pacientului cu insuficienţă cardiacă este: a) decubit dorsal. 47 . Care poate fi cauza durerii? a) alterarea circulaţiei venoase. ciorapi din bumbac. 14.Dnul A. hipolipidic. 15. d) repaus la pat.S.: a) să poarte ciorapi elastici.Se stabileşte diagnosticul de artrită obliterantă. este internat cu tromboflebita gambei drepte. determinându-l să întrerupă mersul pentru a-i ceda durerea. c) ambele.Intervenţiile autonome ale asistentei pentru îngrijirea pacientului cu HTA constau în: a) asigurarea regimului alimentar hiposodat. cefalee occipitală. poliurie. La externare asistenta îl educă pe domnul l. c) flebografie.Dnul l. b) să păstreze igiena riguroasă a picioarelor. b) educaţia pacientului pentru suprimarea fumatului. de 54 de ani.Fiind internat pentru precizarea diagnosticului. b) alterarea circulaţiei arteriale periferice.S. b) dispnee.l. 13. c) dispnee. c) semişezând în pat. b) oscilometrie. b) suplinirea pacientului pentru satisfacerea nevoilor de bază. c) să poarte încălţăminte confortabilă din piele.S.Pacientului cu varice i se recomandă purtarea ciorapilor elastici pe care îi îmbracă astfel: a) fiind aşezat în pat cu membrul inferior orizontal. c) repaus la pat.

notarea cantităţii de lichide ingerate / 24 h b.Alimentaţia reprezintă o îngrijire importantă a pacientului cu HTA.reducerea numărului de mese /24 h c. b) diureza. alimentaţie hipocalorică 24. 48 . EKG. Factorii de risc major a aterosclerozei sunt: fumatul.reducerea cantităţii de glucide / 24 h b. 9.În timpul administrării digitalei. sedentarismul. 6.ambele Testul B Indicaţi dacă următoarele afirmaţii sunt adevărate sau false. în număr de 4-5 / 24 h b. 22. Pacientul cu tromboflebită prezintă durere pe tractul venos. 4.măsurarea greutăţii corporale şi a diurezeic. HTA. Alimentaţia pacientului cu insuficienţă cardiacă constă în: a. 5.Presiunea venoasă măsurată periferic are valoare de 110-140 mm Hg.alimentaţie hipolipidică c.Intervenţiile zilnice ale asistentei medicale în evaluarea stării unui pacient cu anasarcă constau în: a. Palpitaţiile ca manifestări de dependenţă apar: a. Notaţi-le cu A sau F: 1.în bolile cardiace b. FKG explorează zgomotele şi suflurile inimii prin înregistrarea grafică. 7.oxigenoterapie 25. tutun c. vărsăturilor. 2.Pentru efectuarea cateterismului cardiac pacientul necesită o pregătire sumară în dimineaţa examenului.reducerea consumului de NaCl şi a cantităţii de lichide 23. 10. c) apariţia greţurilor. reci.21. Prevenirea morţii subite în IMA se realizează în primul rând prin asigurarea repausului fizic şi psihic al pacientului.după abuz de cafea. 8. se asigură o circulaţie venoasă maibună. Aşezând membrele inferioare mai sus decât restul corpului. asistenta va urmări în mod deosebit: a) pulsul.mese mici. 3. explorează activitatea bioelectrică produsă de inimă şi vase. Alimentaţia pacientului cu insuficienţă cardiacă urmăreşte: a. În arteriopatia obliterantă tegumentele sunt cianotice.

2.Pacientul cu hemofilie este educat: a)să evite traumatismele. c. b)coloraţie palidă a tegumentelor. tahicardie. b. c)tegumente uscate. Corelaţi manifestările de dependenţă din coloana a ll-a cu bolile hematologice din prima coloană: a) anemie acuta 1. apărare a organismului. b)este desodată. Funcţiile sângelui constau în: a)transport de O2 şi CO2 la şi de la ţesuturi şi a produşilor de catabolism la organele excretoare. c)rol în metabolism. frison 5. pierderea cunostintei 10. bogată în fier şi calciu.2. 4. paloarea tegumentelor c) leucemie 3.Manifestările de dependenţă caracteristice unei anemii acute posthemoragice sunt: a)coloraţie icterică a tegumentelor. hipotensiune arterială.Riscul de apariţie a anemiilor cronice este mai mare la următoarele categorii de persoane: a)persoane cu insuficienţă cardiorespiratorie. b)persoane cu carenţe alimentare. hTA 6. unghii friabile. 3. febra. HTA 7. ulceratii in cavitatea bucala 9. 7. Sângele este un ţesut lichid care reprezintă: a.Alimentaţia pacientului cu anemie prezintă următoarele caracteristici: a)este hiperproteică. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni hematologice Încercuiţi răspunsul corect: 1. 6. tegumente uscate 8. astenie b) poliglobulie 2. 20% din greutatea corporală. c)este hiperzaharată. tahicardie 4. 6-8% din greutatea corporală. 49 . să ştie să-şi acorde primul ajutor în cazul unei plăgi. b)termoreglare. 0. Acufene 5.2.3.5% din greutatea corporală. c)persoane cu intoxicaţii profesionale.

mucoaselor pentru a preveniinfectarea lor. în bolile hematologice se întâlnesc ca manifestări de dependenţă: a)uscăciune. 8. c)saliva 10.Repausul obligatoriu la pat se recomandă pacienţilor cu boli hematologice. c)în orice os. 9. Pacientului cu leucemie i se va asigura zilnic igiena tegumentelor şi. b)vezicule. paliditate. 50 . hipercoloraţie. ulceraţii. b)pacientul prezintă rezistenţă scăzută la infecţii c)ambele. b)în oasele late.b)să aibă alimentaţie hiperproteică. b)scaunul.În administrarea medicaţiei citostatice asistenta respectă următoarele măsuri: a)prepară extemporaneu soluţiile şi le injectează direct în tubul perfuzorului. c)evită contactul soluţiilor cu tegumentele sale. c) anemie acută. b)prepară soluţiile cu 6 ore înainte de injectare. c)circulaţia venoasă şi arterială. c)să evite mişcările brusce. b)tulburări de mobilitate şi autoservire. 12. c)insomnie. pustule. c)elemente purpurice. 13. b) leucemie acută.După administrarea preparatelor cu fier pe cale orală în anemiile cronice se modifică culoareaurmătoarelor produse eliminate de pacient: a)urina. 15.Persoanele cu hemofilie pot prezenta ca probleme de dependenţă cauzate de complicaţiile bolii: a)apetit redus. 14.Puncţia osoasă efectuată pentru explorarea măduvei hematoformatoare se execută: a)în oasele Jungi. pentru că: a)pacientul prezintă prurit tegumentar.Testul Rumpel-Leede explorează: a)fragilitatea capilarelor sanguine.La nivelul tegumentelor. cu excepţia: a)anemia cronică. 11. b)circulaţia venoasă.

care poateavea: a)scop explorator. regim hidric în preziua examenului. b)scop terapeutic.Colangiografia este examenul radiologic care foloseşte substanţă de contrast pe bază de iod. b)două-trei zile alimentaţie bogată în celuloză. testul Coombs. 2. 3.Examenul materiilor fecale pentru reacţia Adler se face după trei zile de regim alimentar: a)prânzul Schnith-Strasburger. 8.Următoarele explorări ale ficatului au semnificaţie etiopatogenetică: a)determinarea imunoglobulinelor. b)determinarea AgHBs. 2.Explorarea funcţională a pancreasului se face'prin metode directe şi indirecte.1. b)vezicii biliare.d) hemofilie. 6. 5.administrată intravenos pentru evidenţierea : a)vezicii biliare.3. b)cancer gastric.În vederea irigoscopiei pacientul necesită pregătire alimentară: a)două-trei zile alimentaţie neflatulentă. b)prânzul Leporsky. suc pancreatic. c)sânge. b)suc pancreatic. Nutriţia şi metabolismul.Rectosigmoidoscopia reprezintă examenul endoscopic al segmentului terminal digestiv.3. Enzimele pancreaticese cercetează în: a)sânge. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni digestive şi glandelor anexe Testul A Încercuiţi răspunsul corect: 1. c)ambele. c)alimentaţie care să nu conţină zarzavaturi verzi şi carne.Vărsăturile cu conţinut alimentar vechi sunt întâlnite la pacienţii cu: a)stenoză pilorică. b)tubajul gastric nocturn. c)nu necesită pregătire. c)examen radiologie. c)vezicii 7. c)determinarea bilirubinemiei. 51 . urină. 4. Explorarea funcţiei secretorii a stomacului se poate face prin: a) recoltarea sucului gastric după stimularea cu histamină (chimismul gastric). 2. IDR Cassoni.

este internat cu diagnosticul de ulcer duodenal. 14. c)în dimineaţa examinării nu fumează. Durerea în afecţiunile digestive prezintă unele caracteristici. d)cu 30 de minute înainte se administrează o cană de ceai.. de 34 de ani.La externarea din spital dlui I. Intervenţiile asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu ciroză hepatică sunt: a)asigurarea alimentaţiei. brânză de vaci. 9. c)ulcerul duodenal. economist. ochii înfundaţi. c)pâine veche. b)să respecte orarul meselor.nasul ascuţit. 12. ouă fierte moi. 11. Se recomandăefectuarea radioscopiei gastrointestinale pentru care se pregăteşte astfel: a)în seara precedentă clismă evacuatoare. Faceţi corelaţie între prima şi a douacoloană: a)durere în epigastru 1.Somnul pacientului trebuie urmărit de asistenta medicală din punct de vedere cantitativ şi calitativ. Litiază biliară c)durere în hipocondrul drept 3. b)ciorbe de carne. soteuri de zarzavat.V. b)cu una-două zile înainte alimentaţie neflatulentă. c)efectuarea examenului de laborator al sângelui. Rectocolită d)durere cu iradiere în umărul drepte)durere cu iradiere în spatef)durere ce se ameliorează după defecaţieg)durere care apare toamna şi primăvara 10.Expresia feţei este caracteristică unor îmbolnăviri. carne fiartă. nu mănâncă. este caracteristic în: a) bolile infecţioase. 15. c) afecţiuni peritoneale. 13.Dlui I.V. cu cearcăne albastre. măsurarea şi notarea greutăţii corporale şi a diurezei. b)hepatita acută virală.Dl I. c)să evite stresul fizic şi psihic. ulcer duodenal b)durere difuză abdominală 2. Astfel.Somnolenţa care se instalează imediat după alimentaţie poate fi întâlnită în: a)insuficienţa hepatică. b) boala Basedow. i se recomandă păstrarea unui regim alimentar compus din: a)supe de zarzavat. asistenta îi recomandă: a)alimentaţie completă.c)gastrită. b)pregătirea pentru flebografie. 52 . fără restricţii. lapte.V.

dnei A.Pacientul cu stenoză pilorică pentru intervenţia chirurgicală. c)după o lună. vărsături. c)băi fierbinţi sau prişnite aplicate local.16. în timpul meselor 53 .C. peste. din oră în oră. b)prevenirea complicaţiilor.Pregătirea specifică pentru intervenţiile chirurgicale pe intestin are drept scop: a)dezinfecţia intestinului prin chimio. d)greţuri. b)1 fiolă Papaverină şi 1 fiolă Scobutil la nevoie.C. c)golirea intestinului prin dietă hidrică şi clismă înaltă. 18.Pentru precizarea diagnosticului. c)lapte.Pacienţii suferinzi de hemoroizi sau operaţii pentru această afecţiune vor primi următoarelerecomandări: a)toaletă locală cu apă caldă şi săpun. Faceţi corelaţia întrecele două coloane: a)antisecretoare 1.Dna A. b)reechilibrarea hidroelectrolitică. 92 kg. c)1 fiolă Morfină.necesită: a)spălătură gastrică cu una-două zile înaintea intervenţiei. 23. b)supe strecurate de zarzavat.şi antibioterapie.tubajduodenal şi colecistografie. este realimentată după oprirea vărsăturilor astfel: a)cantităţi mici de ceai. 17.Ora de administrare a (Dedicaţiei în bolile digestive este legată de alimentaţie.C. 19. Acestea se vor face: a)în ziua următoare internării. 21. b)după remiterea fenomenelor acute. băi călduţe de şezut. i se administrează: a)1 fiolă Mialgin la 6 h. frison. 20. înaintea meselor c)alcaline ale secreţiei gastrice 3.. pe lângă pregătirile generale operatorii. prezentând manifestări de dependenţă specifice bolii: a)dureri în hipocondrul drept.Dna A. smântână. la două ore după mese b)substituenţii acidităţii gastrice 2. c)dezinfecţia căilor respiratorii. lucrător în industria cărnii este internată cu diagnosticul colecistităacută. b)dietă adecvată pentru evitarea constipaţiei.C. dna A. b)febră.Pentru combaterea durerilor. 22. c)stare comatoasă. este pregătită pentru examene paraclinice . de 38 de ani.

suferind de ciroză hepatică. 54 . c)aspectul secreţiilor. c)repaus la pat. c) ambele. Asistenta supraveghează: a)cantitatea zilnică de secreţie. sunt normale postoperator. Asistenta medicală instituie următoarele măsuri: a)repaus la pat. b)ca drenul să nu se cudeze. b) administrarea soluţiei de clorură de potasiu. Notaţi-le cu A sau F: 1. în prima săptămână postoperatorie dietă hidrică..Dl I.Alimentaţia pe cale naturală în perioada postoperatorie se reia în funcţie de natura intervenţiei cucantităţi mici de lichide astfel: a)în intervenţiile pe esofag.Proba de digestie e un examen ce explorează indirect pancreasul exocrin. prezintă la domiciliu hemoragiedigestivă superioară . la două zile după operaţie. b)bogat în hidraţi de carbon şi proteine.hematemeză şi melenă.Tranzitul intestinal pentru gaze se reia în ziua 1 postoperator.24. În caz de meteorism abdominal seintervine: a) introducerea tubului de gaze. 47 de ani. c)să-şi menţină igiena generală. c)introducerea sondei nazogastrice pentru drenarea secreţiei. b)nu se combat. 30.Vărsăturile postoperatorii cauzate de staza gastrică se combat prin: a)administrarea antivomitivelor. Testul B Indicaţi dacă următoarele afirmaţii sunt adevărate sau false. 29. b)îi administrează cantităţi mici de lichide reci. c)în intervenţiile pe intestinul gros. din ziua a treia postoperatorie. 28. pungă cu gheaţă în regiunea sternală. b)să-şi protejeze tegumentele din jurul stomei.Regimul alimentar al purtătorului de colostoma este: a)bogat în proteine şi grăsimi. 26. 25.Pacientul cu colecistectomie prezintă drenuri prin care se scurge bila. 27.J. cu varice esofagiene. repaus alimentar. c)sărac în lipide şi celuloză.La externarea din spital pacientul care prezintă colostomie va fi educat pentru a se autoîngriji: a)să-şi schimbe aparatul colector. pungă cu gheaţă în regiunea epigastrică. urmată de spălătură gastrică. b)în intervenţiile pe stomac.

nu se impun restricţii alimentare din a doua zi aoperaţiei. c)ambele.500 ml. 55 .Pacientul cu ciroză hepatică poate prezenta gingivoragii şi epistaxis. diaree şi paracenteze. c)menţine presiunea osmotică a lichidelor din organism. 9. b) 2.Pentru diminuarea durerii pacientului cu colecistită acută i se aplică un termofor în regiuneahipocondrului drept. b)clorul şi sodiul sunt distribuiţi în spaţiul extracelular.000 ml.500 ml.000-1.Rolul apei în organism este: a)solvent al tuturor substanţelor organice şi anorganice. 8.500 ml.Electroliţii se găsesc în spaţiul intra.Pacientul cu enterocolită acută nu este sursă de infecţie pentru alte persoane. 6. După intervenţiile chirurgicale pe intestinul gros. 6. c)transpiraţie 500 ml.2. vapori prin piămâni 350-500 ml.000-2. 7.41 4. 10. 5.Scaunele postprandiale pot fi întâlnite la pacienţii cu litiază biliară. urină . b)menţine în soluţie o serie de săruri minerale.2.Icterul tegumentar poate provoca prurit.Deficitul de volum lichidian se instalează la pacientul cu stenoză pilorică din cauza diareei. 3. Îngrijirea pacienţilor cu tulburări hidroelectrolitice Testul A Încercuiţi răspunsul corect: 1.3. 5.500-1. c)potasiul se găseşte în spaţiul intracelular.Regimul alimentar în boala ulceroasă este acelaşi indiferent de faza evolutivă a bolii. scaun 150-200 ml.Pacientul cu rectocolită ulcerohemoragică prezintă în fazele acute scaune diareice 3-30/24 h. 2. 3.Deshidratarea izotonă poate fi cauzată de: a)vărsături.Eliminarea apei din organism se face pe mai multe căi: a)scaun .şi extracelular astfel: a)potasiul şi sodiul se găsesc în spaţiul intracelular. b)de a menţine presiunea osmotică a lichidelor din organism. b)urină 1.Nevoia de apă a adultului / 24 de ore este de: a)180 ml/kg corp. 4. c) 100 ml/kg corp.Sărurile minerale în organism au rolul: a)de a menţine mediul intern în soluţie apoasă. 2.

Care dintre soluţiile enumerate mai jos. b). NaCI 9 ‰ . cu excepţia: a)greţurilor. c)hidrolizatele de proteină se administrează cu un ritm de 40-60 picături/rnin (50 ml/oră). sete.b)polipnee. b)creştere acută în greutate. diareii.Excesul de volum lichidian al organismului se manifestă prin: a)tegumente uscate. estesoluţie izotonă? a)glucoza 4. c)asigură aportul iichidian. folosite pentru hidratarea şi mineralizarea organismului. c)hipertensiune arterială.Calea orală de hidratare a organismului prezintă următoarele avantaje: a)este calea naturală.7%. 12. b)soluţiile hipertone se administrează cu un ritm de 60-150 picături/min (500 ml/oră). 14. sete. administrează diuretice. diureza. 8.Pacientul cu hiperpotasemie poate prezenta următoarele manifestări de dependenţă. 9. 10. glucoza 33%.Manifestările de dependenţă prezentate de un pacient cu deshidratare sunt: a)piele şi mucoase uscate. 7. edeme. b) aritmiei cardiace severe. c)NaCI 10-20%.astfel: a)soluţiile izotone se administrează cu un ritm de 60-150 picături/min (500 ml/oră). transpiraţii abundente. alimentaţie desodată. hipotensiune arterială. 56 . c)poliurie.Calcularea ratei de flux în cazul perfuziilor se individualizează după natura şi concentraţia soluţiei. c) ileusului. b)glucoza 10%. 13. măsoară zilnic ingesta şi excreta. b)măsoară greutatea.Intervenţiile zilnice ale asistentei medicale pentru îngrijirea unui pacient deshidratat constau în: a)evaluarea semnelor edemului pulmonar. palide. c)creştere în greutate. b)oligurie. c). oligurie. 11. raportul ingesta/excreta.Pentru îngrijirea pacientului care prezintă exces de volum lichidian asistenta aplică următoareleintervenţii autonome: a). hipotensiune arterială. soluţie Ringer.

şi hiperglicemiante. peste 18°C. ACTH. 17. c)THAM (trihidroximetilaminometan). c)folosirea serurilor test cu titru slab. tuse.Semnele de recunoaştere a comei hiperglicemice sunt: 57 . Glicoreglarea reprezintă echilibrul mecanismelor hipo. cianoză.Semnele şocului hemolitic produs de incompatibilitatea de grup sanguin sunt următoarele: a)febră. 2. d)raportul 1/30 hematii/ser test. b)clorura de potasiu. frisoane. c)se opreşte administrarea sângelui. cortizonul.sobă. Pentru combaterea acidozei metabolice se administrează soluţiile: a)soluţii de bicarbonat de sodiu 84%. proba in vitro. 19. c)lent.Pot constitui cauze ale erorilor în determinarea grupelor sanguine: a)raportul 1/10 hematii/ser test. c)declanşează pe cale reflexa functiile glandelor digestive 15. glucagonul. dureri lombare.proba in vitro. c)dispnee.proba in vivo. calorifer. Factorii hiperglicemianţisunt: a) tiroxina. lângă pacient. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni de nutriţie şi metabolism Testul A Încercuiţi răspunsul corect: 1. b)la „bain-Marie". b)temperatura camerei. 16. vărsături. 20.proba in vivo.b)se pot alimenta pacienţii cu greţuri. b)se continuă transfuzia. dureri retrosternale. c)grupa sanguină. stare generală alterată. 18.3. c) ACTH.Pentru prevenirea accidentelor transfuziei se fac probele de compatibilitate în următoarea ordine: a)grupa sanguină. cortizonul. puls filiform. proba in vivo. cortizon. b) insulina.În vederea efectuării transfuziei sângele trebuie încălzit: a)pe o sursă de căldură . 2. hemoptizie. b)agitaţie.3. b)proba in vitro. ACTH.În cazul unui accident grav transfuzional primul gest este: a)instituirea tratamentului cu medicaţie simptomatică.

b) mers pe jos. actrapid. e) carnea. b)legumele şi fructele proaspete. vărsături. 58 . 9. c) eforturi fizice intense la intervale mari de timp. c)carnea slabă şi laptele degresat. vărsături. c)nu are importanţă când va mânca. 1 UI la 3 g glicozurie/zi. instalare lentă. 6. c)greţuri.următoarele 15-30 de minute. c)nu are restricţii privind efortul fizic.Comei hipoglicemice îi sunt caracteristice următoarele manifestări de dependenţă: a)halenă acetonică. 7. d) făinoasele. c)insulina lentă MC. b)piele uscată. 10.În diabetul zaharat insulinodependent doza de insulină/24 h se stabileşte în funcţie de glicozuriaexprimată în grame astfel: a). b)să mănânce după una-două ore.Pacientului căruia i s-a administrat insulina cristalină i se recomandă: a)să mănânce în. intramusculare şi intravenoase? a)insulina cristalină. Din alimentaţia pacientului cu obezitate se vor reduce următoarele alimente: a)produsele rafinate (ciocolată. tremurături. maioneză). transpiraţii.Alimentele permise cântărite în diabetul zaharat sunt următoarele cu excepţia: a)fructele. pacientul cu obezitate îşi va stabili un program de activitatefizică: a) practicarea unor sporturi de performanţă.a)tremurături. c)zarzavaturile. f) oul. 8. c)semne de deshidratare. b)tremurături. greţuri.Pentru reducerea greutăţii corporale.Care tip de insulina se poate administra prin injecţii subcutanate. 4. frişca. 5. piele uscată.Pacientul cu diabet zaharat este o persoană care necesită: a)întreruperea activităţii profesionale. 1 UI la 2 g glicozurie/zi. b)desfăşurarea activităţii respectând indicaţiile de regim şi tratament. piele uscată. 3. c). b). b)insulina semilentă MC. 2 UI la 1 g glicozurie/zi. 60-90 mi n/zi. b)brânza.

fructele. 2. b)calcemia. c)alimente hiperzaharate. b)examenul fundului de ochi: c)determinarea metabolismului bazai. c)dureri ale coloanei vertebrale.3. Este internat de 3 zile cu diagnosticul de sindrom subponderal: I = 180 cm. b)dureri articulare cu caracter migrator. violenţă. calciuria.În accesul gutos.Pentru alimentarea progresivă pe cale naturală a dlui CM. sunt excluse următoarele grupe de alimente: a)carnea .Din alimentaţia pacientului cu gută.Pacientul cu obezitate prezintă următoarele probleme de dependenţă. bogate în lichide. consistente. apărută brusc.Pentru explorarea glandei hipofize se utilizează: a)radiografia craniană. 14. 2.viscerele. văduv. d)alterarea termoreglării.Explorarea glandei tiroide se face prin următoarele determinări: a)metabolismul bazai. G = 47 kg. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni endocrine Testul A Încercuiţi răspunsul corect: 1.. 12. b)5-6 mese pe zi. tegumente uscate.11.4. 13.Pregătirea pacientului pentru determinarea metabolismului bazal constă în: a)trei zile regim alimentar desodat. cu excepţia: a)alterarea eliminărilor urinare. c)lactatele. c)polifagie. mezelurile. 15.. Asistenta medicală constată ca MD: a)lipsa apetitului. b)legumele. c)fundul de ochi. pacientul prezintă ca problemă de dependenţă durerea. b)polifagie. de 72 de ani. b)alterarea mobilităţii. 3. cu următoarelecaracteristici: a)durere monoarticulară. edentaţie. se îngrijeşte singur. 59 . cantitativ reduse. edeme. polidipsie. asistenta asigură: a)trei mese pe zi. c)tulburări circulatorii şi respiratorii.Dl CM.

b)trei zile regim alimentar fără proteine. c) < 9 mg%. 8. b) acromegalia. b)prelungirea timpului. b)prezenţa vergeturilor roşii violacee în boala Basedow.6. Testul Thorn explorează: a)corticosuprarenala. 12. umedă în mixedem. nas. piele cu teleangiectazii 3. c)nu se produc modificări ale temperaturii bazale într-un ciclu menstrual.În caz de hiperparatiroidie valorile calcemiei sunt: a)9-11mg%. în cazul funcţiei normale se înregistrează: a)creşterea temperaturii bazale cu 14 zile înaintea menstruaţiei. c)nu se modifică timpul. c)piele caldă.Cea mai importantă problemă a pacientului cu diabet insipid este: 60 .boala Cushing c)facies de lună plină. c)glandele sexuale. Hipertiroidism d)facies cu prognatism. Hipotiroidism e)facies cafeniu cu hiperpigmentare difuză 5. 11. boala Addison b)facies pufos. Acromegalte 10.4.Măsurarea temperaturii bazale explorează ovarul endocrin.Tulburările somnului sunt întâlnite în bolile endocrine: a)hipersomnia în hipotiroidism: b)insomnia în hipertiroidism. b) > 11 mg%. b)medulosuprarenala. 9. ochi exoftalmici 1.Corelaţi caracteristicile faciesului cu bolile endocrine în care sunt întâlnite: a)faţa exprimă spaima. 5.În hiperfunctia tiroidiană.Modificarea culorii şi aspectului tegumentelor e o manifestare întâlnită în bolile endocrine astfel: a)hiperpigmentarea tegumentelor în boala Addison. buhăit. subţire. c)întreruperea medicaţiei sedative sau excitante . reflexograma achiliană înregistrează modificări ale timpului de relaxaremusculară după percutarea tendonului lui Achile: a)scurtarea timpului. buze îngroşate 4. c) boala Cushing. c)hipersomnia în gigantism.Hipersecreţia de hormon hipofizar somatotrop la o persoană adultă determină: a)gigantismul. piele aspră 2. 7. b)temperatura bazală scade începând cu 14 zile înaintea menstruaţiei.

b)restabilirea orarului eliminărilor. paloare.Imediat după tireoidectomie. c)ambele. b)alterarea imaginii de sine. b)să-şi dezobstrueze narinele înaintea administrării. asistenta medicală constată următoarele manifestări. 15. c)deficit de autoîngrijire. hiperproteice. 17. cu excepţia: a)intoleranţă la frig. c)creşterea toleranţei organismului la căldură. b)alterarea eliminării intestinale manifestată prin diaree. b)hipotensiune arterială.Manifestările de dependenţă ale pacientului cu sindrom Cushing sunt: 61 .d)să prizeze o dată la 24 de ore. 19. 20. b)administrarea unui preparat de calciu. b)încetarea drenajului. Pentru care dintreele cheamă urgent medicul? a)tahicardie.Pentru administrarea retrohipofizei pacientul e învăţat să-şi administreze medicaţia: a)să prizeze la 4-6 ore. pigmentarea tegumentelor.Educaţia pacientului pentru prevenirea crizelor acute în boala Addison se referă la: a)administrarea permanentă a tratamentului cortizonic .Obiectivul principal al îngrijirilor acordate pacientului cu boala Basedow îl constituie: a) menţinerea unei stări bune de nutriţie. c)riscul de accidente. 13. c)să nu înghită pulbere.Pacientul cu hipotiroidie prezintă următoarele probleme de dependenţă. hipotensiune arterială. Care sunt intervenţiile de urgenţă: a)aplicarea unei comprese reci pe frunte. 16. inapetenţă.Pacientul cu boala Addison prezintă ca manifestări de dependenţă: a)oboseală. c)senzaţie de vomă. scădere ponderală. 18. b)cunoaşterea dietei hiperşodate.La un pacient cu hipocalcemie apare o criză de tetanie. c)descheierea hainelor pentru asigurarea respiraţiei pacientului.a)tulburarea echilibrului hidroelectrolitic şi a nutriţiei. c)ambele.2/3 din doză dimineaţa şi 1/3 la ora 16. 14.

a)scădere marcată în greutate; b)obezitate, cu grăsime depusă la nivelul abdominal şi al feţei; c)hirsutism la femei, fenomene de feminizare la bărbaţi.

2.4. Eliminarea 2.4.1. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni renale Testul A
Încercuiţi răspunsul corect: 1.Pregătirea alimentară a pacientului pentru radiografie renală simplă se face astfel: a)2-3 zile alimentaţie colecistokinetică; b)2-3 zile alimentaţie neflatulentă, nefermentescibilă; c)2-3 zile alimentaţie desodată. 2.Recoltarea urinei pentru proba Addis-Hamburger se face în modul următor:46 a)prima urină de dimineaţă; b)urina din 3 în 3 ore, timp de 24 de ore; c)urina din 3 ore, obţinută după ce pacientul a urinat dimineaţa şi apoi a stat în repaus la pat. 3.Urografia reprezintă: a)examen radiologie al aparatului renal folosind ca substanţă de contrast odiston, injectatintravenos; b)examen radiologie al aparatului renal folosind ca substanţe de contrast iodura de sodiu10%, injectată prin cateterism ureteral; c)examen radiologie al vezicii urinare. 4.După cistoscopie pacientul necesită îngrijiri: a)suprimarea alimentaţiei pe cale naturală; b)clismă evacuatoare; c)aplicarea unui termofor în regiunea hipogastrică, administrare de antispastice. 5.Proba Volhard explorează: a)clearance-ul la uree; b)capacitatea rinichiului de diluţie şi concentraţie a urinei; c)sedimentul urinar. 6.Sediul hematuriei macroscopice se precizează prin: a. proba celor trei pahare; b.proba Addis - Hamburger; c.proba Zimniţki. 7.Caracteristicile durerii în colica renală sunt: a)localizare suprapubiană, iradiere în tot abdomenul, este vie; b)localizare lombară, cu iradiere spre organele genitale externe, intensă, profundă; c)localizare lombară, bilaterală, cu iradiere în tot abdomenul.
62

8.Dl I.C., 32 de ani, se prezintă la spital pentru dureri lombare care iradiază spre organele genitaleexterne, polachiurie, vărsături, anxietate, manifestări ce au apărut după mersul pe bicicletă pe un drumaccidentat. Asistenta aplică următoarele intervenţii autonome şi delegate: a)pungă cu gheaţă în regiunea lombară; b)administrare de antispastice pe cale injectabilă; c)linişteşte pacientul. 9.Se recomandă dlui I.C. efectuarea unei radiografii renale pe gol de urgenţă pentru care este pregătitastfel: a) clismă evacuatoare; b) spălătură vezicală; c) nu se face pregătire. 10. Într-o calculoză renală, până la eliminarea calculului, în planul de îngrijire al pacientului, vor fiplanificate următoarele intervenţii: a)creşterea ingestiei de lichide la 3 I pe zi; b)măsurarea cantităţii de urină / 6 ore; c)determinarea cantităţii de albumină în urină. 11.Intervenţiile asistentei medicale pentru supravegherea sondei vezicale permanente la un pacient cuincontinenţă urinară constau în: a)observarea aspectului urinei în vasul colector; b)menţinerea permeabilităţii tuburilor prelungitoare; c)golirea sacului colector la 6-8 ore, în funcţie de volumul de urină. 12.Pacientul cu glomerulonefrită acută prezintă ca problemă: a)comunicare ineficientă la nivel senzorial; b)potenţial de exces de volum lichidian; c)deficit de autoîngrijire. 13.Diagnosticul de certitudine în infecţiile urinare este susţinut de: a)examenul sumar de urină; b)urocultura; c) valoarea ureei şi a creatininei în sânge. 14. Un pacient de 17 ani este internat cu diagnosticul insuficienţă renală acută şi prezintă: a.poliurie; b. anurie; c. disurie. 15.Obiectivele îngrijirii pacientului cu IRA sunt: a)corectarea dezechilibrului hidroelectrolitic; b)suplinirea definitivă a funcţiei renale prin hemodializă; c)reechilibrarea funcţiei renale. 16.Alimentaţia pacientului cu IRC urmăreşte:
63

a)creşterea cantităţii de proteine /24h/kg corp; b)reducerea cantităţii de proteine /24h/kg corp în funcţie de valorile ureei şi creatininei din sânge; c)asigurarea necesarului caloric al organismului prin glucide. 17.Intervenţiile autonome ale asistentei în îngrijirea pacientului cu edeme sunt: a)măsurarea zilnică a greutăţii corporale şi a diurezei; b)dezinfecţia regiunilor edemaţiate şi acordarea poziţiei şezând cu picioarele atârnate; c)alimentaţie desodată. 18.Care din următoarele manifestări sugerează un traumatism renal în cazul unui pacient cupolitraumatism: a)durere lombară; b)hematurie macroscopică; c)vărsături. 19.Ca manifestări de dependenţă în perioada iniţială în cazul adenomului de prostată întâlnim: a)incontinenţă urinară; b)jet urinar fără presiune, întrerupt; c)retenţie acută de urină. 20.În litiaza urică, pacientului i se recomandă regim alimentar bogat în: a)vegetale cu restricţie de proteine; b)sucuri de citrice; c)produse lactate, carne. Testul B Indicaţi dacă următoarele afirmaţii sunt adevărate sau false. Notaţi-le cu A sau F: 1.Examenul sedimentului urinei este cel mai important pentru stabilirea diagnosticului de infecţieurinară. 2.Pentru cercetarea proteinuriei se va recolta urina din 24 de ore. 3.Creatinina sanguină este de 0,6-1,2 mg%. 4.Cistoscopia reprezintă examenul radiologic al vezicii urinare. 5.Pacientul cu glomerulonefrită prezintă probleme de dependenţă: alterarea circulaţiei şi alterareaeliminării urinare. 6.Edemele în bolile renale sunt albe şi pufoase. 7.Pentru corectarea dezechilibrului hidroelectrolitic în IRA se vor măsura pierderile de lichide la carese adaugă câte 100-150 ml soluţie hidratantă pentru fiecare grad de temperatură. 8.Hemodializa reprezintă cea mai eficientă metodă de epurare extrarenală. 9.În IRC alimentaţia este normoproteică şi normosodată. 10.În perioada postoperatorie în intervenţiile pe rinichi urina se captează numai prin tuburi de dren.
64

Reacţia Cassoni: a.5. 65 . 3. Testul A Încercuiţi răspunsul corect: 1. Protecţia şi apărarea organismului împotriva infecţiilor. integritatea pielii. 2. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni infectocontagioase. 7. 4.Imunitatea specifică a organismului este dată de: a.Hemocultura este examenul bacteriologic care: a) evidenţiază anticorpii din sânge.5. c)TBC. d) SIDA. b) gazda receptivă. transferul anticorpilor de la mamă la făt. b. 6. b.Prezenţa bacililor alcoolo-acidorezistenţi într-o cultură din spută precizează diagnosticul pentru: a)gripă.2. b)meningită. depistează persoanele susceptibile de a face scarlatină. 2. depistează persoanele bolnave de chist hidatic.Care sunt cele trei elemente ce trebuie să fie prezente pentru producerea unei infecţii: a) calea de transmitere.1. c.diagnostichează trichineloza. b) identifică germenii patogeni din sânge.Dezinfecţia lenjeriei provenite de la pacienţii contagioşi se realizează prin submerjare în: a) soluţii D-catiol 1g‰. b) intestinul subţire. b) soluţii de cloramină 10-15g‰. vaccinare. d)sursa de infecţie.Care din următoarele zone ale corpului nu este sterilă în mod obişnuit: a) sângele. c) temperatura adecvată. c. 5. c) vezica urinară. c) evidenţiază antigenii. c) soluţii de var cloros 50g‰.

e) cacao.Semnul Koplik se întâlneşte în: 66 . peşte alb. cu excepţia: a) lapte şi produse lactate. în afară de: a)bolile cardiace decompensate. d) cu bule şi elemente purpurice. pruriginoasă. c) satisfacerea unor nevoi crescute de vitamine. b) holera.Regimul alimentar în hepatita virală cuprinde următoarele.R. 15. b) zmeurie.Exantemul scarlatinos este o erupţie: a) aspră la pipăit care respectă faţa. b) mezeluri. b) urina. duodenului. c)geografică. d) varicela. d) manevre stomatologice. de miel. 10. conserve.Limba în scarlatină: a) saburală.Care din următoarele lichide ale organismului sunt sterile: a) sângele.Contraindicaţiile definitive ale vaccinării sunt următoarele. 11. c) tatuaje.C. c) carne de porc.Care din următoarele boli este transmisă pe cale aerogenă şi personalul trebuie să poarte mască: a)hepatita B. 16. d) carne de pasăre. c) micropapuloasă. ciocolată.8. b) injecţii. b) veziculoasă. afumături. 14. d) intervenţiile chirurgicale. 12. b)maladia canceroasă. b) cruţarea stomacului. 9.1 3. Hepatita de tip B se transmite prin: a) alimente contaminate. c) TBC.Regimul dietetic în hepatita virală urmăreşte: a) punerea în repaus şi cruţarea ficatului. cafea. c) stările febrile. c) L.

Reacţia Widal este pozitivă în: a. difterie. 18. b)stafilococul auriu. 21. d)asigurarea proporţiei necesare în factori de nutriţie.a) rubeolă. tifos exantematic. c.Semnele şi simptomele caracteristice rujeolei sunt următoarele. pruriginoasă. c) scarlatină. 20. 23. 19. b)pete albicioase pe limbă. febră tifoidă. b) rujeolă. b. b) bitirubinemia: c) glicemia. d) colesterolul. d) parotidita epidemică.d)erupţie maculo-papuloasă. 22. 17. b) bruceloză. b. febră tifoidă. c)semnul Pastia-Grozovici. scarlatină. vitamine şi minerale. b)respectarea necesarului caloric în raport cu boala. e) să satisfacă preferinţele alimentare ale pacientului. 24 Scarlatina este produsă de: a) streptococul beta-hemolitic. catifelată. c)bacilul Loffler.Reacţia Dick se utilizează pentru determinarea receptivităţii faţă de: a.In hepatita virală cresc: a)TGO-TGP. cuexcepţia: a) asigurarea unui aport crescut de lipide.La întocmirea regimului dietetic al bolnavului infecţios se va ţine cont de următoarele obiective.Reacţia Schick este indicată pentru determinarea receptivităţii faţă de: a)scarlatină. b)catar oculo-nazal şi traheobronşic.Semnul Koplik constă în: a) micropapule albe în dreptul molarilor. cu excepţia: a) febră 39°C. c) difterie. c)asigurarea necesarului de lichide şi electroliţi. c. c)adenopatie latero-cervicală. 67 . toxiinfecţii alimentare.

c) febră ridicată (39°C-40°C). redoarea cefei. b) creşterea reactivităţii organismului copilului. opistotonus. 26. cefalee.Următoarele vaccinuri se administrează pe cale subcutanată cu excepţia: 68 . cu excepţia: a)eritem.29. 30.Scopul vaccinărilor este: a) apărarea organismului împotriva unor îmbolnăviri. b)tratamentul unor boli infecto-contagioase cu seruri imune care conţin anticorpi specificigermenilor bolii respective sau toxinelor ei. c)seruri obţinute de la persoane imunizate activ.Reacţiile generale postvaccinale sunt următoarele. cefalee. c) febră. cefalee. c) cefalee. b)fotofobie.Reacţiile locale postvaccinale sunt următoarele. astenie. edem. cu excepţia: a)cefalee.Vaccinarea reprezintă: a) metoda profilactică de provocare a unei imunităţi active specifice. 28. c) obţinerea unei profilaxii specifice.25.Vaccinurile sunt: a) suspensii de microbi sau toxinele acestora.Meningita acută se caracterizează prin: a)febră ondulantă. c) examen clinic general şi stabilirea contraindicaţiilor temporare şi definitive. b)indispoziţie. b)disfagie. c)ambele . 34. 32. c) edem local. 27. c) afectarea testiculelor şi pancreasului. b)induraţie locală. b) mobilizarea populaţiei pentru vaccinare.In vederea administrării vaccinurilor este necesară: a) întocmirea catagrafiei.Pot fi complicaţii ale parotiditei epidemice: a) meningita. b) orhita. scădere ponderală. fotofobie. disfonie. omorâte sau atenuate. 33. redoare matinală.Simptomele de debut ale gripei pot fi: a)subfebrilitate. curbatură. tuse uscată. b)seruri obţinute de la animale prin imunizare cu microbi sau cu toxinele lor. care şi-au pierdut proprietăţilepatogenice şi le-au păstrat pe cele antigenice. semnul Brudzinski pozitiv. fără ca persoana să facăboala. 31.

36. anticarbunos etc).Serurile imune pot fi utilizate în scop: a)curativ (seroterapie).Imunoprofilaxia pasivă se realizează prin: a) administrarea de seruri care conţin anticorpi specifici gata formaţi. halate) trebuie respectată de prieteni. c) pe cale subcutanată. Testul B Indicaţi dacă următoarele afirmaţii sunt adevărate sau false. 5.Administrarea serurilor imune se face: a) pe cale intravenoasă. b) testul cutanat: după scarificarea tegumentului se depune o picătură de ser diluat 1/100. 40. b)profilactic (seroprofilaxie). Izolarea strictă (mănuşi. Notaţi-le cu A sau F: 1. 37.a)antitetanic. c) ambele. familie. se face obligatoriu la toţi pacienţii testarea sensibilităţiiorganismului prin următoarele metode: a) testul conjunctiva!: aplicând o picătură din serul diluat 1/100 în soluţie de NaCI pe conjunctivaoculară (testul nu se efectuează la copii). În vederea administrării serurilor imune. 6. Copilul cu rujeolă are apetitul normal. Riscul de a contacta virusul hepatitei B la locul de muncă de către personalul medica! este mai maredecât riscul infecţiei cu HIV. 35. antitetanic etc). de rutină cu un purtător HIV comportă un risc de infecţii. b) pe cale intramusculară (în coapsa sau muşchiul deltoid). 69 . b)antirabic. 3. Contactul social. Virusul hepatitei B este activ câteva săptămâni în afara corpului.După anticorpii pe care îi conţin serurile heterologe pot fi: a) antitoxice (antidifteric. 39. c) ATPA (anatoxină tetanică purificată şi absorbită). b) administrarea de imunoglobuline.Următoarele vaccinuri se administrează pe cale intramusculară. 2.1 ml ser diluat 1/100 sau 1/1000. c) administrarea de vaccinuri. 38. b)trivaccinul Di-Te-Per. b) antimicrobiene (antimeningococic. în timpul conversaţiei cu unpacient cu SIDA. c) antivirale (antirabic). c) testul intradermic: se injectează intradermic 0. .c) BCG. cu excepţia: a)anatoxinele purificate şi absorbite. 4. HIV şi virusul hepatitei B sunt răspândiţi prin contactul cu sângele şi lichidele glandelor sexuale.

Măsurile de protecţie anti-HIV ale personalului sanitar vor fi în funcţie de: a)posibilitatea expunerii faţă de sânge sau alte produse biologice. Pacientul cu varicelă prezintă riscul alterării integrităţii pielii prin gratajul veziculelor. b)purtarea mănuşilor de cauciuc şi a măştilor de protecţie a ochilor şi a feţei dacă existăriscul stropirii cu sânge. b)toxicomanii. f)gravidele. b)efectuează puncţie venoasă. d)administrează medicamente pe cale orală. Imunoglobulinele se administrează pe cale subcutanată. c)prostituatele.5. d)vaccinarea. 10. b)tipul de fluide organice contactate. Îngrijirea pacienţilor cu HIV/SIDA Încercuiţi răspunsul corect: 1.Căile de transmitere a infecţiei HIV pot fi: a)calea sexuală. d)politransfuzaţii. c)puncţionează vena unei persoane cunoscută cu infecţie HIV. În precizarea diagnosticului de scarlatină este necesară recoltarea exsudatului faringian. 4. cu excepţia: a)homosexualii. Sugarul nu prezintă anticorpi pentru tuse convulsivă. 9.2. b)detectarea antigenelor specifice. 2. 5.Grupele de populaţie cu risc crescut de a se infecta cu virusul HIV sunt următoarele. 2.7.Mijloacele obişnuite de protecţie anti-HIV ale asistentei medicale sunt: a)purtarea corectă a echipamentului de protecţie.Testul ELISA şe utilizează pentru: a)punerea în evidenţă a anticorpilor anti-HIV. c)evitarea leziunilor cutanate pe mâini. e)copiii sub 7 ani. 70 . 6. 8.Mănuşile de cauciuc se utilizează în mod obligatoriu pentru prevenirea infecţiei HIV atunci când: a)personalul medical prezintă leziuni pe mâini. c)stadiu! de boală al pacientului. capilară. 3. c)identificarea gonoreei.

10. 11. 13. d)căsătorie. d) îmbrăţişare. cu excepţia: a)febră timp îndelungat. d)hepato-splenomegalie. c)educaţia nu trebuie restricţionată prin interdicţii de ordin social. c) sânge. c)de la mamă la făt prin sângele matern care conţine virus HIV. b)1/3 dintre ei vor face SIDA . 14. d)toate răspunsurile sunt corecte.Pacienţii cu SIDA se internează obligatoriu: a)în spitalul de boli infecto-contagioase. confidenţă . e)diaree pe o perioadă mai lungă de două luni.b)muncă. şcolii. c)constipatie pe o perioadă mai lungă de două luni.forma gravă a infecţiei HIV. cinematograf). 12. educaţie.Persoanele infectate HIV/SIDA au dreptul la: a)libertate. 9De la infecţia cu virus HIV până la declanşarea simptomelor bolii SIDA poate trece un interval de: a)6 luni . 8Pacienţii infectaţi cu virus HIV au următoarele posibilităţi de evoluţie: a)1/3 dintre ei vor face forma minoră a bolii.MD care determină suspiciunea de SIDA pentru o persoană sunt următoarele. b) lacrimi. b)în spitalul teritorial de care aparţine. 7. b) se instalează imediat.Dacă asistenta medicală are o expunere accidentală la sânge prin înţepare cu un instrument tăios sau cu un ac procedează astfel: 71 . c) peste 15 ani.SIDA nu se transmite prin: a) secreţii vaginale. securitate personală şi socială. c)asistenţă medicală.b)instrumentele medicale nesterile sau incorect sterilizate. b)scădere ponderală mai mare de 10% din greutatea maximală.Copilului infectat HIV îi sunt interzise: a)frecventarea grădiniţei.7 ani. indiferent de profilul acestuia. c)1/3 dintre ei rămân purtători sănătoşi de virus HIV şi pot transmite infecţia. transpiraţie. b)frecventarea instituţiilor de cultură (teatru. ARC. c)în spitalul cu profilul infecţiilor oportuniste pe care le prezintă.

5. c)ambele. prieteni. 18. Problemele pacientului cu SIDA pot fi: a)hipertermia.Pacientul cu SIDA la externarea din spital trebuie să ştie că: a)nu are voie să frecventeze localuri publice. 19. c)izolarea socială. 16. b)reechilibrarea hidroelectrolitică. c)medicaţia sedativă. Pentru prevenirea bolilor de piele orice persoană trebuie să ştie: a) tegumentele se menţin curate. c)are obligaţia să-şi informeze partenerul despre boala sa.a)cere consimţământul persoanei de la care a provenit sângele pentru a fi testat HIV. b)educarea persoanei pentru prevenirea infecţiilor oportuniste.Pentru îngrijirea pacientului cu SIDA. să-şi practice religia. c)suplinirea pacientului pentru satisfacerea nevoilor sale.Obiectivele de îngrijire a persoanei cu SIDA vizează: a)scăderea febrei.Obiectivele de îngrijire pentru o persoană infectată HIV vizează: a)scăderea febrei. Testul A Încercuiţi răspunsul corect: 1. chimici şi traumatici. asistenta medicală aplică îngrijiri de confort şi de educaţie: a)asigură condiţii de microclimat în salon. c) nu se alarmează. 2. 17. asistenta medicală asigură: a)vizitarea pacientului de către familie. c)susţinerea psihologică a persoanei. 15. c)îl învaţă să facă exerciţii respiratorii când starea lui îi permite. ferite de acţiunea agenţilor microbieni.3. necunoscând anterior că sursa este seropozitivă. b)nu are voie să doneze sânge. 2Persoanele expuse apariţiei bolilor de piele sunt: 72 . b)pacientul să comunice.Pentru diminuarea anxietăţii pacientului cu SIDA. b)dezechilibrul hidroelectrolitic. b)asigură alimentele necesare pentru 24 de ore. b)cere consimţământul aparţinătorilor în cazul în care persoana de la care a provenitsângele este un copil sau în stare de inconştienţă. b)să-şi asigure alimentaţie echilibrată şi hidratare corespunzătoare. 20. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni dermatologice.

8. b)persoanele care fac tratamente medicamentoase frecvente. c)ambele. c)ridicătură circumscrisă. b)abcese mici. solidă. c)întindere cu spatula. 9. 11. b)pudre.Pentru stabilirea diagnosticului în bolile de piele se pot face următoarele examene: a)citologice. plină cu lichid clar. antiinflamator. b)administrarea antibioticelor. c)ambele. 4. micologice ale pielii. c)potenţial de suprainfectare a erupţiei cutanate. c) aplică comprese medicamentoase. b)sicativ. compresă medicamentoasă. c)scintigramă. b) reducerea temperaturii din încăpere. 6. b)biopsie cutanată. 3Vezicula. 7. c)izolarea pacientului. b)răcorirea pielii.Pentru reducerea pruritului tegumentar. c)persoane cu tulburări glandulare. părului.a)cei care lucrează în contact cu alergeni de origine animală sau vegetală. dezinfecţia tegumentelor. antipruriginos.Rolul băilor medicamentoase în bolile de piele poate fi: a)îndepărtarea crustelor. creme.Aplicarea soluţiilor medicamentoase pe piele se poate realiza prin: a)badijonare. de dimensiune mică. 73 . b)alterarea nutriţiei. b)întindere cu mâna protejată de mănuşă.Problemele mai frecvente ale pacientului cu boli de piele pot fi: a)alterarea integrităţii pielii.Compresele medicamentoase aplicate pe tegumente au următoarele efecte: a)dezinfectant. 10. şampoane utilizate. asistenta efectuează următoarele îngrijiri: a) aplică pudre calmante. poate fi definită: a)ridicătură a epidermului.Pentru întocmirea planului de îngrijire al unui pacient cu alergie cutanată se vor pune întrebărireferitoare la cauzele bolii: a)medicamentele utilizate de pacient. tăierea unghiilor. ca manifestare a bolilor de piele. 5. a pielii. unghiilor. pline cu puroi.Prevenirea suprainfectării leziunilor cutanate se realizează prin: a)igiena riguroasă a tegumentelor intacte.

c)existenţa bolii la alţi membri ai familiei. b) scade. În timpul sarcinii apar modificări morfofuncţionale.Pentru prevenirea micozelor cutanate. cicatricea. c)creşte presiunea venoasă în membrele inferioare. b)să utilizeze lenjerie intimă din bumbac. pustula. c)aplicarea tratamentului local.1.Pentru îngrijirea pacientului cu pemfigus. predispunândla tromboză. Îngrijiri acordate în obstetrică Testul A Încercuiţi răspunsul corect: 1. b)scuama.La nivelul aparatului excretor apar următoarele modificări în sarcină: a)oligurie. 12. creşte coagulabilitatea sângelui. 2. intervenţiile autonome ale asistentei sunt: a)menţinerea igienei cavităţii bucale. b)modificări locale la nivelul aparatului genital feminin. 4. polakiurie.Metabolismul se modifică în timpul sarcinii astfel: a)creşte. b)pierderea imaginii de sine. c)să poarte numai încălţăminte din cauciuc.6. c)bula. Sexualitatea şi reproducerea 2. crusta. c)ambele. funcţionale. pe care asistenta medicală trebuie să le cunoască: a) modificări generale ale organismului.6. pacientul trebuie să ştie: a)cum să-şi păstreze igiena personală şi a picioarelor îndeosebi. 15. c)ambele. c) se menţine constant. 3Aparatul cardiovascular suferă cele mai multe modificări anatomice. b)hidratarea corectă şi susţinerea morală a pacientului.Pacientul cu dermatoze inflamatorii neinfecţioase ale pielii prezintă ca probleme psihologice: a)izolare socială. 14.b)scade volumul sanguin. hemodinamice întimpul sarcinii: a)creşte ritmul cardiac . papula. vezicula. 13. 74 . 2.Leziunile primare cutanate sunt: a)macula.

luna a IX-a săptămânal. b) 15 ml sânge venos. 9. 75 . 11. manifestată prin polikiurie. . înălţimea fundului uterin.La nivelul glandei mamare în timpul sarcinii se produc: a)creşteri de volum ale sânilor cu dezvoltarea reţelei vasculare Haller şi modificăripigmentare: b)apare secreţia lactată. 8. 10. b)alterarea eliminărilor urinare. lunile VIII—IX săptămânal. c) sânge capilar.Uterul se modifică în timpul sarcinii: a)creşte volumul său. b)pereţii uterini cresc în primele două luni de la 10-15 mm la 19 mm. c)poliurie. c)deficit de cunoştinţe privind autoîngrijirea. b)bicrest. luna a IX-a săptămânal: b)lunile I-VIII lunar. lunile VII-VIII bilunar. 5. 12. 13.4 = 28 cm. data primelor mişcări fetale. c)la jumătatea distanţei ombilic .Pentru stabilirea diagnosticului de sarcină prin testul imunologic se recoltează: a) urina femeii gravide. manifestată prin greţuri. c)bitrohanterian. 7.3 = 24 cm. b)la 8 cm deasupra simfizei pubiene.b)polakiurie. 1= 32 cm. polakiurie. c) pregătirea fizică şi psihică a gravidei pentru naştere. c)apare secreţia de colostru.Corelaţi valorile în cm cu diametrele externe ale bazinului: a)bispinos.Stabilirea vârstei sarcinii se face luând în considerare următoarele criterii: a)data ultimei menstruaţii. 6. vărsături.Problemele gravidei legate de sarcină pot fi: a)alterarea confortului.Consultaţia prenatală are drept scop: a)educarea gravidei pentru a respecta regulile de igienă în timpul sarcinii: b)supravegherea medicală a evoluţiei sarcinii.simfiza pubiană. 2 = 20 cm. d)anteroposterior. c)pereţii uterini se subţiază în primele două luni. c)lunile l-ll lunar: lunile IV—VII bilunar.La sfârşitul lunii a lll-a uterul este situat astfel: a)ca organ pelvin. Ritmul consultaţiilor prenatale pentru gravide fără ROC este: a)lunile I-VI lunar.

contractat. 19.18În ultimul trimestru de sarcină. care afirmă următoarele: a)data ultimei menstruaţii pe 20 martie 2000.Pentru asistarea naşterii în condiţii de asepsie se urmăreşte: a)mediu ambiant dezinfectat.15 august 2000. J.Primele mişcări fetale se percep la gravide astfel: a)la primipare la 4 1/2 luni. materiale şi instrumente sterile. hipotensiune arterială. pentru doamna I. 20. c)data ultimei menstruaţii şi înălţimea fundului uterin. de 24 ani. c)supravegherea poziţiei pacientei. asistenta medicală educă gravida. 17Cu ocazia consultaţiilor prenatale. intervenţiile asistentei medicale constau în: a)asigurarea igienei gravidei. b)la multipare la 4 luni. puls. golirea vezicii urinare. Asistenta medicalăconstată în lăuzia fiziologică: 76 . lăuza poate prezenta ca manifestări normale: a)oboseală. clisma evacuatoare. bradicardie. c)uter dur. c)educă gravida cu privire la autoîngrijire.Pentru stabilirea vârstei sarcinii în funcţie de înălţimea fundului uterin se foloseşte următorul calcul: a)înălţimea fundului uterina) vârsta sarcinii = ———————————— + 14b) b)înălţimea fundului uterin : 4. 22. Calculaţi data aproximativă a naşterii. c)ambele. c) nu este valabilă nici o variantă. b)urmărirea ritmicităţii contracţiilor uterine şi a BCF. 16. c) semnele expulziei fătului. b)data primelor mişcări fetale . dezinfecţia persoanei care asistă naşterea. b)tahicardie. În perioada de pretravaliu..Calculaţi vârsta sarcinii.Involuţia uterină în primele 12 zile după naştere este supravegheată zilnic. înălţimea fundului uterin. la data de 30 august 2000.În primele două ore după naştere. primipară. c)ambele. tendinţă la somn. 14.b)data ultimei menstruaţii şi a primelor mişcări fetale. 15. privind naşterea. b) semnele de rupere a membranelor. greutate corporală. 21. b)administrează tratamentul cu preparate de Fe şi Ca. să recunoască: a) declanşarea travaliului. b)mediu ambiant dezinfectat. asistenta medicală aplică următoarele intervenţii autonome: a)măsoară TA.

29.5 cm în două zile. involuţie cu 2 cm/zi. b)asigurarea unui regim desodat cu reducerea lichidelor. 77 . Serosanguinolente. c) nu prezintă importanţă timpul când se mobilizează. b)zilele 4-6 2. b. 26. c)asigură repausul total la pat. 24.a. măsoară TA. albuminurie se întâlnesc în: a)disgravidie precoce. 27. 30 de ani. c)disgravidie tardivă. c)rapidă. 28.Dna M. este lăuză cu operaţie cezariană de două zile.Pentru prevenirea eclampsiei. c. Se constată că involuţia uterinăeste 1. greutatea corporală. HTA. Cum apreciaţi aceasta: a)normală.Mobilizarea lăuzei cu naştere eutocică. c)internarea gravidei în spital pentru supraveghere.Toaleta locală a lăuzei cu evoluţie fiziologică constă în: a)toaletă externă vulvo-perineală de două ori/zi. 25.5 cm/zi. în cazul gravidei cu disgravidie tardivă se recomandă: a)alimentaţie desodată.Faceţi concordanţa între zilele de lăuze şi aspectul lohiilor: a)zilele 1-3 1. primele 6-12 ore. c)nu sunt restricţii alimentare. V. fără intervenţii obstetricale se face astfel: a) precoce.. b)subinvoluţie. b) la 4 zile după naştere.Pentru alimentaţia lăuzei se fac următoarele recomandări: a)să consume lichide în primele 24 de ore. Gălbui. involuţie nesemnificativă 23. b)spălătură vaginală cu soluţie de cloramină 1%. 30.Manifestările de dependenţă: edeme. asistenta medicală îi acordă următoarele îngrijiri: a)supraveghează pierderile de sânge din punct de vedere cantitativ şi calitativ. involuţie cu 1-1.Gravidei cu disgravidie precoce. b)să evite alimentele flatuiente. zilnic. b)iminenţă de avort. b)observă aspectul tegumentelor. c)nu se face toaleta timp de 1 săptămână.

Histerosalpingografia reprezintă: a) examen endoscopic al cavităţii uterine.6. 5. 2.Durerea în afecţiunile ginecologice are caracteristicile următoare: a) este localizată în hipogastru. Sanguinolente. 2.Delivrenţa placentei urmează la 1-2 ore după expulzia fătului. 3. Notaţi-le cu A sau F: 1. dar şi a altor sectoare medicale.Perioadele naşterii sunt: perioada de dilataţie.Examenul clinic general are importanţă pentru stabilirea diagnosticului bolilor ginecologice şifoloseşte: a)inspecţia. nu iradiază.c)zilele 10-21 3. 4. b) examen radiologie al corpului şi istmului uterin. 3. Prelungirea suptului favorizează apariţia ragadelor. palparea. 8.Schiller) detectează: a)leziuni posibil precanceroase ale colului uterrn.În timpul sarcinii gravida nu trebuie să facă spălaturi vaginale. pentru refacerea funcţională pelviperineală şi redarea elasticităţii musculare generale.2. c)palparea. 7. palparea.2.Gravida cu risc obstetrical crescut necesită supraveghere din partea reţelei de obstetrică. Furia laptelui" este însoţită de creşterea temperaturii până la 37. Îngrijirea ginecopatei Testul A Încercuiţi răspunsul corect: 1 Testul cu Lugol (Lahm . 78 . 11. după naşteresunt necesare exerciţii de gimnastică. vagin.5°C. de expulzie şi de delivrenţa. iradiază către vulvă. b) este localizată în hipogastru şi fosele iliace. c) examen cu ultrasunete pentru evidenţierea unor tumori. percuţia. 9. 6.Amenoreea este un semn sigur de sarcină. b)sarcina extrauterină. 10. Testul B Indicaţi dacă următoarele afirmaţii sunt adevărate sau false.Pregătirea mameloanelor în vederea alăptării se face în ultima luna de sarcină. c)evidenţiază permeabilitatea trompelor uterine. b)inspecţia.Îmbrăcămintea şi încălţămintea gravidei pot deveni SD pentru satisfacerea respiraţiei şi circulaţiei. c) este generalizată în tot abdomenul. 4 Expulzia fătului începe după dilataţia completă şi ruperea membranelor.

9. b) parazitologic. ovule. b)dureri în hipogastru. febră. bacteriologic. pierdere abundentă de sânge menstrual. Secreţia vaginală se recoltează pentru examene de laborator: a)hormonal. 12.Tratamentul local în bolile ginecologice se aplică prin: a)tampoane vaginale. b)cu două zile înainte se întrerupe tratamentul local. 7.În vederea recoltării secreţiilor vaginale. c)hematologic. hipomenoreea. c)ambele . gălbuie. b) poliurie. în cantitate redusă.Pacienta cu inflamaţii genitale poate prezenta ca probleme: a)leucoree. ginecopata este pregătită astfel: a)se face spălătura vaginală cu două ore înainte. b)să evite contactele sexuale cu parteneri multipli. scurgere vaginală albicioasă. sângerări.scurgere uşor roşiatică premenstrual. hipermenoreea. 14. dismenoreea. c)să păstreze măsurile igienice.5. Sânge roşu deschis. Repausul la pat este obligatoriu în: a) chistul ovarian. 6.Hemoragia în bolile ginecologice prezintă unele caracteristici. c. Sânge negricios. faceţi asociere între acestecaracteristici ale hemoragiei şi afecţiunea în care e întâlnită: a)sarcina extrauterină 1. b)cancer uterin 2. Asistenta educă pacienta pentru prevenirea bolilor transmise pe cale sexuală: a)să respecte controalele medicale periodice. polakiurie.Tulburările de flux menstrual sunt: a. c)prolaps genital gradul I. b. spălaturi vaginale.Tulburări mai frecvente de eliminare urinară întâlnite în bolile ginecologice sunt: a)disurie. c) anurie. c. Sânge spălăcit. 8. b)inflamaţiile acute genitale. 13. c)nu se face pregătire. tulburări urinare. b. 10. 11.Leucoreea reprezintă: a. c)fibrom uterin 3. 79 .

Prin autoexaminarea sânului se pot depista: a)tumori în stadiile incipiente. Alimentaţia postoperatorie după intervenţii chirurgicale ginecologice va fi în primele zile: a) bogată în celuloză în intervenţii pe perineu şi vagin. b)apariţia unei secreţii mamelonare.Pentru intervenţiile chirurgicale ginecologice. b)tulburări de gândire. c)măsurarea TA.Combaterea meteorismului abdominal în perioada postoperato rie se realizează astfel: a)alimentaţie bogată în celuloză.Mamografia reprezintă principala metodă de depistare a cancerului de sân. 19. c)golirea vezicii urinare.d) cu multe lichide în intervenţiile pe perineu şi vagin. Testul B Indicaţi dacă următoarele afirmaţii sunt adevărate sau false. pacienta este învăţată să execute mişcări care să prevină anchiloza şi atrofiamusculară.b)cauterizare. 80 . 18. b)îndepărtarea pilozităţii. c)modificări ale conturului sânului. 20. spălarea tegumentelor şi dezinfecţia lor.Perioada de activitate genitală încetează o dată cu instalarea menopauzei. pe cale abdominală. Notaţi-le cu A sau F: 1. c) fara restricţii în toate situaţiile. c)ambele 15. Supravegherea eliminărilor în perioada postoperatorie histerectomie constă în: a)verificarea permeabilităţii sondei urinare permanente. c)alterarea dinamicii familiale. 3. 17. c)introducerea tubului de gaze.După intervenţiile chirurgicale ginecologice pot apărea probleme ale pacientei: a)pierderea imaginii de sine. pregătirea preoperatorie localăconstă în: a)supravegherea funcţiilor vitale. 4.După mastectomie. b) mai abundentă şi variată după reluarea tranzitului intestinal. b)asigurarea unui aport suficient de lichide. 5. 16. 2.Autoexaminarea sânilor este obligatorie după vârsta de şase ani. pulsului. b)mobilizare precoce.Educaţia pentru sănătatea femeii începe cu educaţia mamei pentru a forma fetiţei deprinderi şicomportamente igienice.

tăviţa renală. Tulburările de sensibilitate. 5. soluţii dezinfectante. c)monoplegia. 1. asistenta va pregăti următoarele materiale: a)electroencefalograful. b)examen radiologie al spaţiilor subarahnoidiene. 3.6. folosind ca substanţă de contrastaerul. c)nu sunt necesare materiale. 9. 2. 7. c)întreruperea medicaţiei sedative sau excitante.Pentru cercetarea frotiului cito-vaginal. secreţia vaginală se recoltează în orice zi a cicluluiovarian.7. În bolile ginecologice pot apărea ca probleme alterarea eliminărilor intestinale si urinare. hipoestezia. hiperestezia. b) paresteziile.b) înregistrarea biocurenţilor produşi de muşchi. convulsiile. c) examen radiologie al conţinutului cranian. b)ataxia statică şi locomotorie. pacientul necesită următoarele pregătiri: a)trei zile regim alimentar hiposodat. subiective sunt: a) anestezia. 2. b)spălarea părului. c)examen radiologie ce realizează imagini ale circulaţiei cerebrale. b)seringi.Pentru înregistrarea EEG. 81 .Următoarele manifestări de dependenţă sunt tulburări ale mersului şi ortostaţiunii: a)tremurăturiie. ginecopata va fi pregătită cu o spălătură vaginală.Colposcopia = explorare prin care se măsoară cavitatea uterină. 4. 8. folosind ca substanţă de contrastiodul.În vederea examenului ginecologic. Cunoaşterea şi percepţia 2. 7. Pneumoencefalografia reprezintă: a)examen radiologie al spaţiilor subarahnoidiene. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni neurologice Încercuiţi răspunsul corect: 1.Măsurarea temperaturii bazele (măsurate bucal sau rectal) poate decela momentul ovulaţiei. 10.Pentru efectuarea pneumoencefalografiei. 6. ace.EEG reprezintă: a) înregistrarea biocurenţilor produşi de creier .

c)se aşază apărători laterale la paturi pentru a preveni accidentele. b)pierderea conştientei pentru scurt timp. hiposmie. c)pareze. plaga craniană.sonori. 12. 9. b)sunt spontane.În comoţia cerebrală. c) nu se efectuează tamponare. c)euforie. b) lipsa vederii. c)nerespectarea tratamentului. luminoşi. b)se lărgesc hainele prin descheierea nasturilor.În leziunile nervului I cranian. pacientul prezintă: a)stare comatoasă profundă. b)eliminări necontrolate de urină. 11. urechi.Factorii declanşatori ai crizei de epilepsie pot fi: a)stimuli din mediu . paralizii.Problemele pacientului în timpul crizei epileptice pot fi: a)oprirea respiraţiei. 82 . c) midriază. 13. în afară de: a)se decleştează dinţii. d)alterarea comunicării verbale şi în scris. În acordarea primului ajutor unui pacient cu TC se fac următoarele manevre.c) ambele. 8. b)alimentaţia bogată în glucide. c)depresia. b)riscul de traumatizare.În traumatismele craniocerebrale în care se scurge LCR prin nas. c)sunt precedate de greţuri. pacientul prezintă ca problemă ca problema de dependenţă: a)anosmie. b) dezinfecţia plăgii craniene şi la tamponarea ei. 14. neprecedate de greţuri. 7. . se vaproceda: a) aplicarea unui pansament compresiv. în jet.Intervenţiile asistentei în faza tonicoclonică a crizei epileptice sunt următoarele. 15.Problemele pacientului cu maladie Parkinson sunt: a)diminuarea mobilităţii.Vărsăturile în cazul HTIC au următoarele caracteristici: a)au totdeauna conţinut alimentar. se pune un rulou între dinţi. în afară de: a) ridicarea pacientului pentru a-i observa mersul. 10.

b)ameţeli.Recuperarea deficitului motor se va face în cazul dlui LV.Pentru stabilirea gradului de comă se utilizează scala Glasgow. b)în următoarele 7-8 zile în funcţie de evoluţie. 75 de ani. c)la 1-2 luni de la debut. d)evidenţierea parezelor şi paraliziilor. prezintă ca MD specifice AVC: a)hipotensiune arterială. îl educă pentru a evita mişcările în pat. cu diagnosticul AVC. b)examinarea controlului eliminărilor. vărsături.Îngrijirea mucoaselor oculare la un pacient comatos constă în: a)instilarea soluţiilor de antibiotice. c)alterarea tranzitului intestinal. b)prezenţa reflexului de deglutiţie. 19. c)examinarea plăgilor craniene. asistenta va aplica pacientului următoarele intervenţii autonome: a)linişteşte pacientul.. c)starea de conştientă a pacientului. c)raderea părului numai în zona în care se va face operaţia. 24. astfel: a)imediat după producerea accidentului. c)hipotermie. b)hipertermie. 17. urmate de stare comatoasă. b)raderea părului pe toată suprafaţa craniană. b)limitează consumul de lichide. c) instalează perfuzie cu soluţie de manitol.Poziţia în pat a pacientului comatos neintubat în perioada postoperatorie este: a)decubit dorsal. motor la un stimul. 22.In stabilirea căii de alimentare a pacientului operat pe craniu se va ţine seama de: a)preferinţele pacientului. 21. c)examinarea răspunsului verbal.b)observarea stării de conştientă. c)Trendelenburg. 23. Pentru reducerea HTIC. b)decubit lateral sau semidecubit ventral. 83 .V. glucoza.Pregătirea locală în vederea intervenţiilor chirurgicale craniene constă în: a)spălarea părului. care constă în: a)examinarea reacţiei oculare la diverşi stimuli.Problemele pacientului în fazele tardive ale sclerozei în plăci sunt: a)pierderea controlului sfincterelor. 16 Domnul I. 18. d)hemiplegie. 20.

Pacientul care prezintă paralizia nervului facial are ca manifestări de dependentă: a. c)instilarea „lacrimilor artificiale". Pentru stabilirea manifestărilor de dependenţă în afecţiunile psihice. asistenta evaluează: a)nivelul de conştientă a pacientului.asimetrie facială b. c)decubit lateral cu bărbia în piept şi membrele inferioare flectate pe abdomen.Pentru efectuarea puncţiei rahidiene unui pacient comatos i se va da poziţia: a)decubit lateral cu membrele inferioare flectate pe abdomen. pulsului. b)pierderea parţială sau totală a conştientei cu alterarea funcţiilor vitale. c)introducerea pipei Gueddel. d)măsurarea TA. amauroză b.ambliopie. 26.ambele 29. Obiectivele imediate ale îngrijirii pacientului cu HIC constau în: a. 84 . b)şezând. susţinut de două persoane.reducerea presiunii HIC 2.afazie 30. 25. b)curăţarea cavităţii bucale.îngustarea câmpului vizual c.prevenirea complicaţiilor c.Aşezaţi în ordine primele îngrijiri ce se acordă pacientului comatos: a)recoltarea produselor pentru examene de laborator. gândire). cu excepţia: a)dezinteres faţă de lumea exterioară şi faţă de sine. b)procesele psihice (atenţie.7. e)instalarea unei perfuzii. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni/deficienţe psihice. 2.pacientul nu poate fluiera.2. 27.menţinerea funcţiilor vitale şi vegetative în limite normale b. motilităţii. sufla c.Starea de comă se defineşte astfel: a)pierderea parţială sau totală a conştientei. sensibilităţii cu conservarea celor maiimportante funcţii vegetative. Încercuiţi răspunsul corect: 1. memorie. c)comportamentul şi înfăţişarea. c)pierderea parţială sau totală a conştientei. 28. Leziunile nervului II cranian (optic) se manifestă prin: a. Următoarele tulburări sunt manifestări de dependenţă ale stării de '' conştientă.b)acoperirea ochiului cu o compresă îmbibată în ser fiziologic.

b)dezorientare, confuzie; c)hiperestezie. 3 Care din următoarele manifestări de dependenţă reprezintă tulburări ale gândirii? a)idei delirante legate de propria persoană sau de mediul înconjurător; b)lipsa coerenţei în vorbire; c)diminuarea sau accelerarea mişcărilor. 4.Următoarele manifestări de dependentă reprezintă tulburări ale afectivităţii, cu excepţia: a)agresivitate, violenţă; b)apatie, furie; c)însuşirea cu uşurinţă a convingerilor celor din jur. 5.Tulburările de comunicare (verbală sau scrisă) sunt reprezentate de următoarele MD: a)logoree, mutism, bâlbâială; b)tonul prea ridicat sau prea monoton; c)deficienţe de caligrafie. 6.Tulburările de comportament instinctual sunt: a)exagerarea sau diminuarea instinctului alimentar; b)perversiunile sexuale; c)exagerarea sau scăderea instinctului matern. 7. Pentru ca relaţia asistent-pacient să fie bazată pe încrederea deplină a pacientului, asistentatrebuie: a) să asculte cu atenţie, fără întreruperea expunerii; b) sa respecte intimitatea pacientului, realizând interviul fără prezenţa altor persoane; c) să utilizeze un vocabular adecvat, accesibil pacientului. 8. Pentru stabilirea diagnosticului în bolile psihice, sunt importante următoarele examinăriparaclinice: a)radiologice; b)EEG; c)genetice. 9.Problemele pacientului cu tulburări psihice sunt următoarele, cu excepţia: a)alterarea nutriţiei; b)potenţial de alterare a integrităţii fizice; c)pneumonia. 10.Alterarea integrităţii fizice poate avea drept surse de dificultate: a)depresia; b)demenţa; c)comportamentul psihotic.
85

11.Anxietatea - problemă aproape constantă în afecţiunile psihotice poate avea drept cauze: a)incapacitatea de adaptare la mediu; b)dificultatea de exprimare a nevoilor; c)stresul excesiv. 12.Obiectivele vizate în îngrijirea pacientului cu afecţiuni psihice sunt: a)liniştirea pacientului; b)asigurarea unui aport alimentar în funcţie de necesităţi; c)prevenirea accidentării. 13.Sindromul disociativ prezent în schizofrenie cuprinde tulburări: a)ale câmpului conştientei; b)de desfăşurare a gândirii; c)de dezorganizare a vieţii afective. 14.Sindromul delirant paranoid cuprinde: a)trăirile delirante (delirul de influenţă, depersonalizare); b)delirul autist consecutiv; c)ambele. 15.In schizofrenie, tulburările de percepţie sunt reprezentate de: a)halucinaţii auditive; b)halucinaţii corporale; c)ambele. 16. Tulburările de gândire în schizofrenie sunt reprezentate de urmă-toarele, cu excepţia: a) delirul de influenţă; b)delirul de persecuţie; c)verbigeraţia. 17.Schizoafazia reprezintă: a)o tulburare de gândire; b)o tulburare de mişcare; c)o tulburare de vorbire constând într-o înşiruire de expresii şi fraze fără nici o legătură între ele. 18.Tulburările de afectivitate în schizofrenie sunt reprezentate de: a)lipsa legăturii afective între trăirile delirante ale pacientului şi comportamentul său; b)scăderea sau pierderea afecţiunii pentru cei apropiaţi; c)inversiunea afectivă. 19.Comportamentul catatonic se manifestă prin: a)stereotipii de poziţie (semnul pernei psihice);
86

b)stereotipii de expresie (botul schizofren); c)stereotipii de mişcare, vorbire, scris. 20.Tulburările de personalitate în schizofrenie sunt reprezentate de: a)fenomene de depersonalizare; b)dedublarea personalităţii; c)fenomene de derealizare. 21.Toxicomania este o autointoxicaţie: a)conştientă; b)inconştientă; c)ambele. 22.Toxicomaniile cu răspândirea cea mai mare sunt: a)alcoolomania; b)morfinomania; c)cocainomania. 23. Manifestările neurologice în alcoolomanie sunt: a)tulburări de echilibru în mers; b)parestezii la nivelul extremităţilor; c)exagerarea ROT şi crampe musculare. 24.Delirium tremens este o complicaţie a alcoolomaniei: a)acută; b)subacută; c)cronică. 25.Delirium tremens se manifestă prin: a)confuzie cu delir acut; b)febră ridicată; c)tahicardie, hipertensiune arterială.

2.7.3. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni ORL
Încercuiţi răspunsul corect: 1.În plăgile pavilionului urechii asistenta aplică următoarele intervenţii: a)spală tegumentele sănătoase din jurul plăgii; b)dezinfectează plaga prin turnarea unei soluţii de cloramină 5 g %0; c)dezinfectează plaga prin tamponare cu H2O2 2.Copilul I.C., 7 ani, prezintă de 24 ore durere otică stângă, febră 39°C, frisoane; asistenta faceurmătoarele recomandări mamei: a)să aplice comprese reci în regiunea urechii stângi; b)să se prezinte de urgenţă la medicul specialist ORL; c)să instileze soluţie călduţă de boramid.
87

c)tulburări de deglutiţie. b)secreţii purulente.În afecţiunile urechii externe. 6. b)audiometrie. c)să renunţe la fumat. 2. pacientul amigdalectomizat va fi alimentat: a)cu lichide reci după atenuarea durerii şi oprirea hemoragiei. poziţia pacientului poate fi: a)şezând cu capul aplecat în faţă. pacientul prezintă următoarele manifestări de dependenţă. 4.Copilul cu vegetaţii adenoide prezintă ca probleme de dependenţă: a)toleranţa scăzută la activitatea fizică. c)prin înghiţituri mari. 8. alcool. În perioada postoperatorie. încălzite.7. b)repaus vocal. b)tampon montat pe port tampon. b)aport crescut de lichide reci. b)cu paiul. c)asigurarea unui aport crescut de lichide. c)otoscopie. disconfort auricular. c)ansa de platină. 88 .Îngrijirile autonome ale asistentei în cazul unui pacient cu sinuzită acută constau în: a)repaus la pat. cuexcepţia: a) hipoacuzie. c)în decubit ventral. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni oftalmologice. 7. 9.După amigdalectomie. asistenta pregăteşte: a)seringa de 5 ml. Determinarea acuităţii vizuale se face la optotip. 5. 10. Încercuiţi răspunsul corect: 1.Explorarea acuitatii auditive se realizeaza prin: a)acumetrie fonică.ultimul rând al optotipului. în camere cu temperatura de 20°C. b)comunicarea ineficientă senzorială şi afectivă.ultimul rând al optotipului. b)vede de la 10 m . Ochiul emetrop: a)vede de la 5 m . Pacientului cu laringită acută i se recomandă: a)repaus vocal în camere aerisite. instrumentală.Pentru recoltarea secreţiei otice. în cazul unui pacient cu otită supurată. obligatoriu. ameţeli. c)tulburări de echilibru. b)în decubit dorsal.4. cu capul sprijinit pe antebraţ.3.

c)nu se face pregătire 89 . b) cataracta senilă. b)distanţa pentru scris-citit să fie de 50 m.Pacientul cu cataractă senilă prezintă ca manifestări de dependenţă: a)scăderea progresivă a acuităţii vizuale. cititului şi lucrului. pentru a le vedea. Scăderea acuităţii vizuale în mod brusc poate fi determinată de: a) traumatisme oculoorbitale. cu reducerea cantităţii de lichide. 4. c)nu se aplică pansament. pentru a le vedea. c)administrarea preventivă de antibiotice.Pacientul cu miopie prezintă ca manifestare de dependenţă: a)depărtarea obiectelor de ochi. c)regim de viaţă fără restricţii. 5. b)evitarea mediului cu praf. 10. 2. pacientul se pregăteşte astfel: a)două zile nu se instilează medicamente în ochi.penultimul rând al optotipului. c)dureri oculare şi perioculare vii. 8. d)odihnă.Pacientul cu glaucom cronic necesită următoarele îngrijiri: a)alimentaţie hiposodată. b)trimite pacientul la medicul specialist. 3.c)vede de la 5 m . b)apropierea obiectelor de ochi. b)biocular.Pentru igiena vederii asistenta recomandă pacienţilor ca: a)sursa de lumină să vină din partea stângă în timpul scrisului. Pentru determinarea tensiunii intraoculare. 7. b)alimentaţie hiposodată. 6. c)ţinerea obiectelor la 30 cm de ochi pentru a le vedea.Asistenta medicală intervine astfel în cazul unui pacient cu un corp străin corneean: a)îl îndepărtează cu ajutorul instrumentelor. somn cu capul aşezat pe 2-3 perne. c)spală ochiul cu apă din abundenţă. b)secreţie oculară purulentă. 9. c)distanţa pentru scris-citit să fie de 25-30 cm.Infecţiile ochiului se previn prin: a)respectarea igienei personale. b)se face anestezie locală. c) glaucom acut.Pansamentul ochiului în perioada postoperatorie după extracţia cristalinului este: a)monoocular.

Îngrijirea nou născutului.80 p/min. d) profilaxia oftalmiei gonococice.3 luni. b) 3000-4000 g. şcolarului. copilului mic. 1. d)0 .adolescentului Testul A Încercuiţi răspunsul corect: 1. b) la 5 . c) aprecierea scorului APGAR.n.Indicaţi ordinea corectă prin notare cifrică a primelor îngrijiri acordate n. b) dezobstruarea căilor respiratorii superioare. 2. c) 35-45r/min. c) 2500 . c) 60 . b) 16-i8r/min. Perioada de nou-născut este cuprinsă între: a)0-5 zile. 7. c) 48-52 cm. c) cu clamp ombilical. Frecvenţa respiraţiei la nou-născuti este cuprinsă între: a) 40-60r/min. 3. 6.Frecvenţa pulsului la nou-născut este cuprinsă între: a) 80-100p/min.8.1 an. sugarului.Lungimea unui nou-născut la termen este de: a)52-55 cm.3 cm distanţă de tegument. b) 130-140p/min. 2. 90 . d) „în dop de şampanie". în sala de naştere: a) secţionarea şi Iigaturarea cordonului ombilical.8 cm distanţă de tegument. 5. d) 3000 . 8. d) 25-35r/min.Nou-născutul normoponderal are la naştere o greutate cuprinsă între: a) 2000-2500 g. b) 38 -42 cm. b)0.28 zile. 4.Ligatura cordonului ombilical se efectuează: a) la 2 .3500 g. c)0 .2.3000 g. Creşterea şi dezvoltarea.

sugarul trebuie: a)culcat în decubit ventral. G .34g/l 2. 13. d) culoarea tegumentelor.70 g/l B. 8. L . 3.14 de viaţă. B.10 de viaţă.e) curăţirea tegumentelor şi înfăşarea. Căderea bontului ombilical se produce între. c)în primele 4 ore. 8. Lapte de femeie 1. Administrarea O2 6. Dezobstruarea căilor respiratorii superioare.Imediat după supt.Îngrijirile acordate nou-născutului în: A. b)în primele 6-12 ore. b) frecvenţa cardiacă.5 de viaţă. Asfixia albă 4. Respiraţie artificială. L . P-17 g/l 5. a)zilele 2 .Alimentaţia la sân a nou-născutului normoponderal este corect să fie instituită: a)după 24 ore. f) pansarea bontului ombilical. Aşezarea nou-născutului în poziţie decliva. 10. f)tonicitatea musculară.34 g/l Faceti corespondenţa între cifre şi litere. Lapte de vacă 3.48 g/l . Compozitia în factori de nutritie: A. b)zilele 5 . P . c)icterul mecanic.Prin scorul APGAR nu se urmăreşte: a) reflexele arhaice. 7. Cateterizarea arterei sau venei ombilicale. 11. 2. 12. c)zilele 10 . G . 91 4. 5. Monitorizarea funcţiilor vitale. b)icterul fiziologic.54 g/l 6. c) mişcările respiratorii. 14. Principalul icter al nou-născutului este: a)icterul hemolitic. Intubaţie orotraheală. e)greutatea la naştere. Faceţi corespondenţa între cifre şi litere.68 . Masaj cardiac extern. 9. Asfixia albastră 1.

b)până la 5% din greutate.b)ţinut în poziţie verticală cu capul sprijinit şi bătut uşor pe spate pentru favorizareaeructaţiei. c)nou-născutul cu vârsta gestaţională sub 37 săptămâni. c) după 30 zile de la naştere. b) după 21 de zile de la naştere.Indicaţiile alimentaţiei mixte sunt: a)curba ponderală descrescătoare. 18. 22. c)se administrează antibiotice parenteral. b)azotat de argint soluţie 1% instilat în sacul conjunctival. d) ţinut în braţe şi legănat uşor.Prima baie a nou-născutului se face: a)imediat după naştere.Este considerat prematur: a)nou-născutul cu greutate sub 2500 g şi vârsta gestaţională sub 37 săptămâni. d) diareea sugarului.Alimentaţia artificială constă în: a)alimentarea sugarului în primele 3-4 luni cu un alt lapte decât cel de femeie.Laptele de mamă nu conţine: a)antigene. 15.Scăderea fiziologică în greutate este de: a)6 . Cicatrizarea completă a plăgii ombilicale se produce: a) după 14 zile de la naştere. 21.10% din greutatea la naştere. b)nou-născutul cu greutate sub 3000 g. b)anticorpi. c)la 7 . b)la 2-3 zile după căderea bontului ombilical. c) hipogalactia reală a mamei. c)alimentarea sugarului cu preparate necorespunzătoare vârstei.Colostrul este: 92 . 23. 17. b)starea febrilă a sugarului.Profilaxia oftalmiei gonococice se face nou-născutului la naştere cu: a)nitrat de argint în soluţie 1% instilat în sacul conjunctival. c)nou-născutul nu scade în greutate. b)alimentarea sugarului cu lapte de mamă şi un alt preparat din lapte. c)culcat în decubit lateral. c)vitamina D. 20. 16. d)fermenţi. d)la 30 zile de la naştere. 19.8 zile de la naştere.

b)scaunul nou-născutului în primele 2-3 zile.a)lapte de femeie secretat în prima lună. lunile III-IV 3.Meconiul este: a)o malformaţie congenitală. 5% zahăr B. 30. Nu este indicat C. 2% . 3%. c)lapte de femeie secretat în primele ore după naştere.Indicaţiile probei suptului sunt: a)diareea sugarului. staţionară sau în scădere. LP. agitaţia la puţin timp după supt. 31. b)plânsul. 5% Z C. 27. 3%. b)posibilitatea apariţiei infecţiilor digestive. c)curba ponderală. Diluţii 2/3 în M. b)raportul dintre greutatea ideală şi greutatea reală. 25. 8% în M. L. L. c)raportul dintre greutatea reală şi greutatea ideală corespunzătoare vârstei.O. 93 . c)subalimentaţia. c)cântărirea sugarului înainte şi după toate supturile fără a-l schimba intre aceste doua cântăriri.Primo-profilaxia TBC se face în maternitate cu vaccin: a)DTP. Faceţi corespondenţa între cifre şi litere. 3%.V. b)lapte de femeie secretat în primele 3-4 zile. 5% zahăr 5. luna || 2. 2%. 5% Z B lunile II-III 2.O.O. Faceţi corespondenţa între cifre şi litere. d)supraalimentaţia. b)cântărirea sugarului înainte şi după toate supturile dintr-o zi. 5% Z 29. 26.Indicele ponderal este: a)raportul dintre greutatea reală şi greutatea ideală. Integral 5% zahăr. Diluţii 1/2 în M. luna V 4. 12.Dezavantajele alimentaţiei artificiale sunt: a)intoleranţa la lapte. luna IV 3. luna I 1.P. c)scaun cu mucozităţi şi celule descuamate de culoare verde. Laptele de vacă se administrează în următoarele diluţii: A.O. 28 Laptele praf se administrează în următoarele concentraţii: A luna I 1. integral D. d)starea de sănătate a mamei. LP.O.Efectuarea probei suptului constă în: a)cântărirea sugarului după suptul de la ora 7. 10% în M. 24.5% în M.

B.La un sugar de 7 luni în convulsii. fără excepţie. cu temperatura 40°C. b)la toţi nou-născuţii. d) anunţarea medicului.Pansamentul bontului ombilical se face cu comprese sterile îmbibate în: a)tinctura de iod. c)după aprecierile medicului.prematur gradul II 2. d)toleranţă digestivă prăbuşită. c)apetit exagerat. d)mialgii. g) administrare Fenobarbital o tabletă per os. 35. c) PPD d) AP. 32. b)maxilare încleştate. piele zbârcită.Criza convulsivă se manifestă prin: a)plafonarea privirii.2000 g. se acordă următoarele îngrijiri: a)administrare de oxigen.vărsătură .b)BCG. 38.Prima vaccinare BCG se face în maternitate: a)la nou-născuţii sănătoşi cu greutate peste 2500 g în primele 4 -8 zile. 34. b)alcool 70°: c)Rivanol 1%0. 1000 .10 . c) administrare Diazepam 0.Sugarul cu malnutriţie protein-calorică prezintă: a)facies de bătrân.Poziţia în care trebuie aşezat copilul în convulsii este: a)decubit lateral. b)facies de lună plină. C. 1500 . 36. 94 . 37.1500 g.1/2 fiolă.dispnee.prematur gradul III 3. c)decubit dorsal. b)şezând. sub 1000 g. c)triada: cefalee . e)activitate motorie normală. f) administrare de antibiotice. e)contracţii musculare tonico-clonice generalizate. b)hidratare pe cale orală.prematur gradul I 1.Greutatea la naştere a prematurului poate fi: A. 33. e) administrare de supozitor antitermic.

b)la sân. b)nou-născuţilor cu suferinţă fetală.Distrofia se caracterizează prin: A.75 4.Alimentaţia naturală constituie: a)alimentarea sugarului cu lăpturi umanizate. indice ponderal între 0. Faceţi corespondenţa între cifre şi litere. 44.gradul III3. d)prin gavaj. 45. Faceţi corespondenţa intre cifre şi litere. c)la nou-născuţii agitaţi. b)la prematurii cu greutate sub 1500 g.75 . deficit ponderal sub 25% 5.D. c)cu linguriţa. deficit ponderal între 25% . cu excepţia: a)prematurilor de grad IV. Nou-născuţii pot fi îngrijiţi în pătut.Reflexul de supt şi de deglutiţie lipseşte: a)în prima zi după naştere. 39. d)nou-născutilor cu malformaţii congenitale. c)monitorizarea. deficit ponderal peste 40% 7. 2000 . 41. c)de gradul I şi II. b)alimentarea sugarului exclusiv cu lapte matern în primele 3-4 luni de viaţă.Prematurii de gradul III şi IV sunt alimentaţi: a)cu biberonul. 95 . indice ponderal între 0. c)alimentarea sugarului cu lapte matern în primul an de viaţă. e)schimbarea pansamentului ombilical.60 C. b)toaleta tegumentelor.gradul I1.Pot fi puşi la sân sau pot fi alimentaţi cu biberonul prematurii: a)de orice grad.Incubatorul nu poate asigura: a)temperatura constantă. b)de gradul I. indice ponderal sub 0.40% 6.2500 g.prematur gradul IV 4. 42. c)prematurilor de gradul I.90 . 43.gradul II2. 40.0. scăderea rezistenţei la infecţii 8.60 B.0. toleranţă digestivă scăzută. d)izolarea de sursele potenţiale de infecţii.

d)diareea sugarului. 53. c)atingeri cu nitrat de argint 5%. d)cu apă caldă. cu excepţia: a)plicile inghinale. c)avitaminoza B.Îngrijirile plăgii ombilicale care prezintă granulom se realizează prin: a)badijonări cu tinctură de iod.Carenţa vitaminei D la sugar şi copilul mic se numeşte: a)scorbut. d)se introduce pulbere de sulfamidă în plagă. c)în cada adulţilor. 50. 49.Tehnica alimentaţiei naturale constă în: a)alăptarea la sânul mamei. b)distrofie grad III. Contraindicatele alăptării sunt: a)mamelon ombilicat.Zonele predispuse la intertigo sunt următoarele. Alimentaţia naturală prezintă avantaje cu excepţia: a) raportul dintre calciu şi fosfor este cel fiziologic. 52.P.C. este: a)diaree postprandială. b)rahitism. 48. c) laptele de femeie este un aliment „viu".Baia generală a sugarului se efectuează: a)seara. 96 . c) alimentarea cu alimente corespunzătoare vârstei. c)zona ombilicală. b) asigură necesarul de vitamina D. b)administrarea laptelui matern cu linguriţa sau biberonul. cu termometru special. c)pelagră. c)în cavitatea bucală. b)regiunea fesieră.Măsurarea temperaturii la copilul 0-3 ani se face: a)în rect. e)cu apala37°-38°C. b)în cadă specială.46. după ultima masă. c)stare febrilă a sugarului. b)în plică axilară. b)toaleta plăgii ombilicale cu apă oxigenată. 47.M. 51. cu termometru individual lubrifiat. 54. b)gură de lup.

c) umiditate corespunzătoare prin plasarea de vase cu apă pe sursa căldură. aplicare de unguent protector în regiunea fesieră şi schimbarea ritmică a lenjeriei de corp. b)toaleta locală cu apă şi săpun. în afară de lapte.Diversificarea alimentaţiei sugarului presupune: a)introducerea de noi alimente. 61. c)mai mare cu 0.d)plicile membrelor.5°C. 59. scaunul meconiu cu b)scaunul meconiu cu M. Calea fiziologică de rehidratare este: a)orală. 62. c)ambele răspunsuri sunt corecte.În boala diareică acută sugarul prezintă: a)tenesme vezicale. scaunul mucos cu X.Eritemul fesier al sugarului se previne prin: a)aplicaţii de unguente protectoare. c)colici abdominale. b)la nou-născut în maternitate. 56. b)persistenţa plicii cutanate.Scaunele sugarului se notează în foaia de temperatură astfel: a)scaunul grunjos cu X. 57. d)cianoza peri-oro-nazală. 63. la vârsta de 3-4 luni. scaunulmeconiu cu M. c)deprimarea fontanelei. scaunul mucos cu 7 c)scaunul grunjos cu Z. c) subcutanată. 97 .Un copil cu deshidratare acută prezintă: a)tegumente şi mucoase umede.3°-0. Asigurarea condiţiilor de mediu pentru sugar presupune: a)o temperatură constantă în cameră de 21°-22C b)semiobscuritate în cameră. 55. c)introducerea în alimentaţie a sucurilor de fructe. c)toaleta parţială după fiecare scaun. b)scaune lichide şi/sau mucoase. scaunul grunjos cu X. 60. b)alimentarea sugarului cu regimurile alimentare ale adulţilor. 58. b) parenterală. b)mai mică decât cea măsurată în axilă.Temperatura copilului măsurată în rect este: a)egală cu cea măsurată în axilă.d)edeme. scaunul mucos cu Z. scaunul lichid cu scaunul normal cu I.Prima vaccinare antihepatitică se efectuează: a)la vârsta de 6 luni.

d)introducerea a două alimente noi o dată. fiert moale. b)tatonarea toleranţei digestive a sugarului. diversificarea începe la 3 . c)mere rase cu brânză de vaci. 66. b)wheezing. cu excepţia: a)selectivitatea. c)când sugarul se ridică în picioare. b)supă de zarzavat. e)primul aliment este obligatoriu făinosul în lapte. c)cianoza peri-oro-nazală.Principiile diversificării sunt următoarele. 98 . 67. b)ochi românesc.3 1/2 luni cu: a)făinos în lapte. Primele semne de rahitism se manifestă la vârsta: a) 8-12 luni. zemuinde. care dau o senzaţie de usturime şi localizate laun pliu cutanat. păstos. c) mere rase cu biscuiţi. c)necroza tegumentelor din regiunea fesieră. d)nu prezintă importanţă pentru sugar. 65. b)3-6 luni. diversificarea începe la 3 . 68.3 1/2 luni cu: a) făinos în lapte b)orez pasat cu brânză de vaci.Intertigo-ul se defineşte ca fiind: a)o zonă erimato-pultacee. 72 Criza de astm bronşic la copil se manifestă prin: a)dispnee inspiratorie.La nou-născut şi sugarul în primele luni de viaţă pulsul se poate măsura: a)la artera pedioasă. 71. c)plimbări zilnice în aer liber. 69.Regimul de viaţă al femeii care alăptează constă în: a)regim alimentar echilibrat. b)zone de placarde eritematoase. c)la nivelul fontanelei anterioare.La sugarul eutrofic. 70. bogat în lichide şi vitamine: b)somn corespunzător din punct de vedere cantitativ şi calitativ. c)numai gălbenuşul fiert tare.Oul se administrează sugarului mic: a)integral. c)progresivitatea. b)la artera radială.64.La sugarul distrofic.

74. c)4 luni.Cauzele vărsăturilor pot fi următoarele. b)7-8 luni. b)la 8. d)scaune diareice. Sugarul stă în şezut la vârsta de: a)6 luni. b)supraalimentaţia. c)la 4 . b)intoxicaţiei cu sodă caustică. d)triplează greutatea de la naştere la un an. b)8 . 79. 81. c)alimentaţia cu lapte praf.10 luni.Sugarul creşte în greutate astfel: a)250 g/trimestru. d)ingerarea unor medicamente. c)vărsături în zaţ de cafea. 80. cu excepţia: a)infecţii acute digestive. 78. cu excepţia: a)intoxicaţiei medicamentoase. b)stenoză hipertrofică de pilor .10 luni.Cauzele diareei acute la sugar pot fi următoarele. c)500 g/lună.c)administrarea medicamentelor pe cale parenterală.La copilul mic spălătura gastrică se face în următoarele cazuri.c) agitaţie.200 ml/kg corp/24 h. d)administrarea unor antibiotice pe cale orală. c)16. 73. 76. respiratorii.Cantitatea de lichide necesară sugarului este: a)150 .Erupţia primilor dinţi începe: a)în jurul vârstei de 6 luni.Sugarul merge în picioare la vârsta de: a)1 an. b)100 .18 luni. b)dublează greutatea de la naştere la 4 luni.6 luni. 99 . e)140-200 g/săptămână (în medie). anxietate.Spălătura gastrică se efectuează cu: a)apă simplă.150 ml/kg corp/24 h. 75. cu excepţia: a)boli ale tubului digestiv. c)diferă de la un sugar la altul.

Mucilagiul de orez este utiiizat doar pentru completarea nevoilor de lichide.Manevrele de reanimare cardio-respiratorie la nou-născut încep cu dezobstruarea căilor respiratorii superioare prin aspiraţie. 83.Profilaxia rahitismului se începe din ultimul trimestru de sarcină a mamei profilaxia prenatală. 15.Prima protecţie a prematurului trebuie făcută împotriva tendinţei la hipotermie.Supa de morcov nu este indicată în dieta de tranziţie a diareei simple la sugar.înţărcarea sugarului nu se recomandă niciodată sub 6 luni şi nici peste 1 an. b)diabet zaharat tip II insulino-independent. b)musculatura coapsei. Notaţi-le cu A sau F: 1Prima măsură de îngrijire a nou-născutului imediat după naştere este curăţirea tegumentelor. 10. c)soluţie cloruro-sodică 9%o. 4. 14.Primele infecţii cutanate la nou-născut sunt piodermitele.Cea mai frecventă formă de anemie întâlnită la sugar este: a)anemia posthemoragică. 12. 9. c)ficatul de vită. 82.Distrofia de gradul III sau atrepsia este forma cea mai severă. c)anemia hemolitică. 3Reflexul de supt la nou-născutul normoponderal sănătos este prezent la naştere. 11.b)suspensie de cărbune vegetal sau animal concentraţie 5%. 100 . 84.SIDA se poate transmite direct de la mama bolnavă la făt.Jratamentul parazitozelor este acelaşi pentru toţi paraziţii.Locul de elecţie al injecţiei intramusculare la sugar este: a)musculatura fesieră.în criza de convulsii se administrează fenobarbital asociat cu diazepam. b)anemia feriprivă prin carenţă de fier exogenă.Diabetul zaharat al copilului este: a)diabet zaharat tip I insulino-dependent. c)ambele răspunsuri sunt bune. 7. c)în muşchiul deltoid.Copiii politransfuzaţi nu pot fi purtători de HIV. 13. 2La naşterea la termen nou-născutul are perimetrul cranian egal cu perimetrul toracic. Testul B Indicaţi dacă următoarele afirmaţii sunt adevărate sau false. 85.Alimentele cele mai bogate în fier sunt: a)laptele de vacă. d)soluţie alcalină. 5. 8. 6. b)brânza de vaci.

2.8.2. Nursing geriatric
Testul A Încercuiţi răspunsul corect: 1. Consecinţele „căderilor" la persoanele vârstnice afectează următoarele planuri: a)somatice, funcţionale; b)psihice; c) psihologice şi sociale. 2.Factorii favorizanţi ai SIV (sindromul de imobilizare al vârstnicului) sunta)vârsta; b)tipologia neuropsihică; c)conduita anturajului familial, social, de îngrijire medicală. 3.Factorii determinanţi ai SIV sunt: a)accidentele vasculare cerebrale şi cardiace; b)anxietatea, stresul; c)fracturile, intervenţiile chirurgicale. 4.Factorii determinanţi ai insuficientei sfincteriene anale sunt: a)modificări în centrii superiori ai SNC, care comandă continenţa (demenţa, AVC, afecţiuniale măduvei spinării); b)modificări ale căilor nervoase (polinevrite, atingeni ai nervilor sacrali); c)modificări ale receptorilor anali (procese degenerative şi inflamatorii). 5.După modul de producere, incontinenţa anală poate fi: a)simptomatică; b)falsă diaree; c)neurogenă. 6.Incontinenţa urinară poate fi: a)de stres sau de efort; b)tranzitorie; c)permanentă - vezică neurogenă. 7.Grupele de vârstnici cu risc suicidar crescut sunt: a)vârstnicii depresivi; b)persoanele suferinde de boli cronice, izolate şi cu stare materială deficitară; c)persoanele aflate în situaţii de criză emoţională. 8.Asistenţa în stările terminale vizează următoarele obiective, cu excepţia: a)menţinerea vârstnicului în ambianţa obişnuită; b)instituţionalizarea pentru o mai bună supraveghere medicală; c)înlăturarea suferinţelor fizice - controlul durerii. 9.Moartea geriatică poate fi: a)evitată; b)prevenită; c)asumată.
101

10. Asistenţa muribundului vârstnic trebuie să răspundă: a) nevoilor sale fundamentale; b)nevoilor specifice; c)nevoilor personale (comunicare afectivă). 11 Comunicarea verbală şi nonverbală vizează următoarele obiective: a)diminuarea angoasei prin răspuns la întrebări: b)stabilirea dorinţelor muribundului; c)favorizarea relaţiilor cu ceilalţi - împăcare, evitarea rivalităţilor. 12.Carta drepturilor muribundului cuprinde: a)dreptul de a fi tratat ca o persoană în viaţă, până la sfârşit; b)dreptul la îngrijiri sigure pentru a-i întreţine speranţa; c)dreptul de participare la decizii şi ajutor spiritual. 13.Deficienţele senzoriale vizuale la persoana vârstnică constau în: a)vedere diurnă redusă; b)presbiţie; c)alterarea percepţiei culorilor. 14.Deficienţele senzoriale ale vârstnicului pot fi la nivelul: a)văzului, auzului; b)simţului tactil; c)fonaţiei. 15.Deficienţele auzului la persoana vârsnică constau în: a)hipoacuzie; b)nu se distinge vocea de alte zgomote din mediu; c)ambele. 16.Problemele vârstnicului, ce sunt consecinţe ale deficienţelor senzoriale, sunt:a)izolarea;b)anxietatea;c)euforia. 17. Persoana vârstnică este expusă pericolelor pentru că:a)prezintă mobilitate redusă;b)prezintă deficienţe senzoriale;c) ambele.77 18.Pentru a aprecia independenţa şi dependenta vârstnicului se iau în calcul şase activităţi zilniceale persoanei:a)spălat, îmbrăcat, mers la toaletă;b)deplasare, continenţă, hrănire;c)comunicare eficientă verbală. 19.Minigrila pentru aprecierea statusului mental al vârstnicului ia în calcul:a)deplasarea;b)orientarea, memoria, atenţia;c)rememorarea, limbajul. 20.Nevoile muribundului, pornind de la piramida Maslow, sunt:a)fiziologice (de bază), de securitate;b)afecţiune, respect, împlinire;c)de recreare. 21. IN pentru satisfacerea nevoilor de bază, fiziologice ale muribundului constau în:a)ferirea de suferinţă, durere;b)ascultarea şi înţelegerea pacientului;c)conservarea energiei. 22. Puneţi în ordine etapele de adaptare la moarte după Elisabeth KublerRoss:negociere, negare, furie-mânie; acceptare, depresie.
102

23.Cauzele crizelor de adaptare ale vârstnicilor sunt: a)schimbarea locuinţei - preluarea în locuinţa copilului; b)mutarea în instituţii de ocrotire-moarte familială; c)internarea în spital. 24.Neadaptarea la noile schimbări determină o serie de tulburări psihice, cu excepţia:a)criză confuzională de internare;b)stare de agitaţie, nelinişte;c)scădere în greutate. 25.Tulburările la nivelul aparatului cardiovascular (în criza de adaptare) sunt:a)palpitaţii, ameţeli;b)dureri precardiale;c)apatie. Testul B Indicaţi dacă următoarele afirmaţii sunt adevărate sau false. Notaţi-le cu A sau F: 1. Dissomnia reală a vârstnicului, care trebuie diferenţiată de falsa insomnie, cuprinde tulburăricantitative (hiposomnia), dar şi tulburări ale ritmului normal (somn nocturn, veghe diurnă), în sensulinversării. 2.Igiena somnului va avea în vedere culcarea la aceeaşi oră, după o perioadă de mişcare-plimbarescurtă în aer liber. 3.Fumatul are un efect calmant prin stimularea secreţiei de adrenalină. 4.O baie caldă are efect sedativ calmant, favorizând somnul. 5.Din punct de vedere geriatrie, căderile sunt considerate ca aspecte ale senescenţei, posturiişi echilibrului şi nu ca accidente întâmplătoare. 6.Consecinţele căderilor nu sunt importante, deoarece nu afectează autonomia vârstnicului. 7.Factorii de risc al căderilor includ pe primul loc vârsta înaintată. La vârstele mici domină factoriide mediu, la cele mari, factorii patologici. 8.Căderile repetate nu fac obiectul sindromului de cădere. 9.În criza de adaptare a vârtsnicului se produc modificări nutriţionale din cauza diminuării apetituluişi a hipometabolismului. 10. Criza de adaptare apare frecvent la persoanele cu nivel socio-cultural ridicat, emotive,hipersensibile.

Capitolul III ÎNGRIJIREA PACIENŢILORCU URGENŢEMEDICO-CHIRURGICALE
Testul A Încercuiţi răspunsul corect: 1.Hemoragiile arteriale pot fi recunoscute după: a)culoarea sângelui şi presiunea de scurgere a acestuia; b)cantitatea de sânge pierdut; c)starea generală a pacientului. 2.Compresiunea ca metodă de hemostază provizorie se face:
103

Pentru imobilizarea provizorie a fracturilor membrului superior putem utiliza: a) atele Kramer sau din lemn. c)reducerea durerii.Manifestările de dependentă prezentate de pacientul cu hemoragie internă sunt: a)stare de lipotimie. b)crepitaţie osoasă. c)impotentă funcţională. Melena reprezintă hemoragia internă exteriorizată prin: a) scaun acoperit cu sânge roşu. 5. g) durere. 4. c) prin vărsătură.c)hipertensiune arterială. bradicardie. b)pansament compresiv. b) garoul se aşază pe traiectul vasului. Imobilizarea provizorie a fracturilor are drept scop: a)prevenirea complicaţiilor . f) întreruperea continuităţii osului. c)aplicarea antipirinei pe plagă. 7. 9. 3. b) scaun negru lucios ca păcura. Aşezaţi semnele următoare pe două coloane (semne de certitudine şi semne de probabilitate alefracturii): a)mobilitate anormală. c)cu garoul pe traiectul vasului. 10. b)înlăturarea anxietăţii pacientului.desfăcându-se lent din 20 în 20 min. Faceţi corespondenţa datelor între prima şi a doua coloană: a)melenă 1) vărsătură b)hematemeză 2) spută c)hemoptizie 3) urină d)hematurie 4) scaun 8.paralizii. b)tahicardie. h) tumefacţia regiunii. b) basma. pentru eficienţa sa se respectă următoareleprincipii: a) garoul se aşază pe traiectul vasului. tegumente reci. hemoragii. 104 . 6. d)netransmisibilitatea mişcării. pentru 1-2 min. palide. c) garoul se menţine 6 h. hipotensiune arterială. pe un rulou de faşă.a)prin compresiune la distanţă manuală sau digitală b)direct pe plagă prin pansament compresiv. pe un rulou de faşă. e) deformarea regiunii. d)prin ligatura vasului. desfăcându-se din 2 în 2 h.In efectuarea hemostazei provizorii cu garoul. se menţine maximum 2 h.Hemostaza provizorie prin compresiune se realizează prin: a)compresiune manuală sau digitală.

12. pierderea conştientei. 11. cianoză. b)aşezarea pacientului în decubit lateral pe partea bolnavă. c) eliberarea căilor respiratorii. 14. paliditate. b) hiperextensie a capului. b) cu burduful Ambu.gură la gură. Ruben. c)nu se face imobilizare. b) în decubit dorsal pe un plan dur. cu excepţia: a)midriază. În stopul cardiorespirator. 105 . b)transportul accidentatului în poziţie şezând care să-i favorizeze respiraţia. Respiraţia artificială se poate realiza la locul accidentului astfel: a) prin metode interne . b)relaxare sfincteriană. 16. 17. tahicardie. gură la nas. c)hipotensiune arterială. Transportul unui accidentat cu fractură de coloană vertebrală se face: a)pe targa rigidă în decubit dorsal. în ritmul: a)o respiraţie la 5 compresiuni sternale. c)calmarea durerii. Prima manevră necesară pentru efectuarea respiraţiei artificiale constă în: a) introducerea pipei Gueddel. se aşează pacientul în semişezând. 15.Tratamentul de urgentă în cazul unei fracturi de coastă vizează: a)imobilizarea cât mai solidă a fracturii. 13. În fracturile costale cu volet costal se intervine astfel: a)pansament strâns în jurul toracelui. iar celălalt respiraţia artificială. când acţionează doi salvatori. c)în 1/3 inferioară a sternului.c) ambele procedee. oprirea respiraţiei şi circulaţiei. 19. c) cu aparatul Potain. b)în 1/3 superioară a sternului. c) în poziţie Trendelenburg. Pentru masajul cardiac extern pacientul este aşezat: a) în decubit lateral stâng.MD ce caracterizează stopul cardiorespirator sunt următoarele. 18. b)14-16 respiraţii/min. unul face masajul cardiac. c)20-25 respiraţii/min. 20. c)semişezând cu spatele sprijinit. Compresiunea sternului cu podul palmei pentru masajul cardiac extern se face: a)în 1/3 medie a sternului. respiraţia artificială gură la gură se face într-un ritm de: a)60-80 respiraţii/min. In stopul respirator. b)în decubit ventral pe o targa obişnuită.

Pentru aseptizarea unei plăgi se pot folosi ca soluţii antiseptice: a)H2O2. b)absenţa activităţii electrice a inimii timp de 60 min.b)o respiraţie la 10 compresiuni sternale. 25. e)cianoză cu lividităţi. 21. Indicaţi ordinea corectă a timpilor de tratare a unei plăgi recente. 23. Semnele sigure de moarte sunt: a)absenţa activităţii electrice a inimii timp de 15 min. d)mioză. 28. încălzită cu gaz metan. c)închiderea surselor de încălzire. d)acoperirea plăgii. Controlul eficienţei manevrelor de resuscitare cardiorespiratorie se face la două minute de la începerea reanimării prin: a)cercetarea pulsului la artera carotidă. c)sursa de curent se îndepărtează cu orice obiect în timp util. f) spălarea tegumentelor din jurul plagii 27. Arsura electrică prezintă următoarele caracteristici :a)este rotundă sau ovalară. Într-o încăpere închisă. c)observarea mişcărilor cutiei toracice. b)cercetarea pulsului la artera pedioasă. b)sursele de curent nu se ating cu mâna neprotejată. Care este prima măsură luată? a)examinarea victimelor. b)dezinfecţia tegumentelor din jurul plăgii. b)apare la locul de intrare a curentului electric. c)midriază. Pentru acordarea corectă a primului ajutor în electrocutare se are în vedere: a)să fie acordat în primele 5 min de la producere. b)foloseşte pentru tratarea plăgii soluţie de antibiotice. opacitatea corneei. c)calmarea durerii. Un bun pansament este acela care: a)este executat în condiţii de asepsie. c)o respiraţie la 8 compresiuni sternale. 22. 26. mecanici. rivanol 1%o. e)fixarea pansamentului. Notaţi cu cifre alături de litere: a)dezinfecţia plăgii. b)deschiderea ferestrelor. microbieni. c)ambele. puţin dureroasă. c)protejează plaga de agenţi termici. sunt găsite în stare de inconştienţă douăpersoane. 106 . 24.

cauza arsurii. De asemenea. c)umiditatea aerului 75%. 36. antebraţe. lenjerie sterilă de pat. b)aşezarea regiunii interesate în repaus. 107 . În acordarea primului ajutor în cazul unei plăgi penetrante se aplică următoarele îngrijiri. 31. 50% din cantitatea/24 h în perioada 600-1400.Ritmul administrării soluţiilor perfuzabile/24 ore pentru prevenirea şocului hipovolemic se vaplanifica astfel: a. b)gradul de alterare a funcţiilor vitale. 50% din cantitatea/24 h în perioada 1400-2200. 32. b. Hainele sunt arse pe toracele anterior. Parametrii de apreciere a gravităţii unei arsuri sunt: a)suprafaţa arsă. Asistenta sosită cusalvarea constată prezenţa arsurilor la faţă. 29. b)temperatură 23°-24° C.Salonul în care e supravegheat şi îngrijit pacientul cu arsuri necesită următoarele condiţii: a)temperatură 23°-24° C. 34.Execută imediat: a)dezbrăcarea hainelor arse. c)transportul pacientului la spital.Toaleta chirurgicală primară a arsurii are drept scop: a) îndepărtarea zonelor arse şi a corpilor străini. gradul III petrunchiul anterior. b) se toarnă apă oxigenată în plagă pentru scoaterea corpilor străini. c)prevenirea infecţiilor. cuexcepţia: a) se aseptizează pielea din jur. c)scoaterea corpilor străini din plagă. La serviciul de chirurgie plastică se face prelucrarea chirurgicală primară a arsurii. mâini. alcool 70°. b)aplicare soluţiilor antibiotice. 30. 33. C. Dl I. c)cloramină 1-2 g %. Se constatăarsuri de gradul II la fată şi de gradul III la ambele mâini şi antebraţe. d)vaccinarea antitetanică. b)acoperirea suprafeţelor arse ale mâinilor cu comprese sterile . Care din următoarele manevre nu se execută în acordarea primului ajutor în cazul plăgilor? a)explorarea plăgilor. 35. este victima unuia accident la locul de muncă: explozia unei instalaţii. c) se aplică pansament steril. c)suprafaţa arsă şi profunzimea arsurii.b)tinctură de iod. Calculaţi indicele prognostic.

b. d. 25% din cantitatea/24 h în perioada 14OO-22O0. c. 41. umidificarea oxigenului d. cu spatele sprijinit. b)se administrează antidoturi specifice. stabilirea debitului pe minut. b)decubit lateral. Pacientul cu hemoragie acută se transportă în poziţie: a)şezând. spate sprijinit b)traumatism toracic 2) decubit dorsal. Faceţi asocieri între prima şi a doua coloană privind traumatismul şi poziţia accidentatului pe targa: a)traumatism cranian 1) şezând. 44. b.c. c)se efectuează spălătură gastrică în primele ore. ambele. introducerea sondei nazale pe o lungime de 2-3 cm c. 40. c)Trendelenburg. c. administrare de analgezice. menţinerea mişcării.c. 37.În insuficienţa respiratorie acută oxigenoterapia se aplică în toate formele respectând următoareleprincipii: a. apă albuminoasă. provocare de vărsătură. capul într-o parte c)traumatism al coloanei vertebrale 3) decubit dorsal pe plan dur d) traumatism al feţei 4) şezând cu capul aplecat în faţă e) traumatism abdominal 5) decubit dorsal cu genunchii flectaţi 43.Pentru profilaxia degeraturilor e necesar: a. spălătură gastrică cu apă acidulată. 42. 39.Permeabilizarea căilor respiratorii în obstrucţiile subglotice se realizează: 108 .Pentru epurarea toxicului ingerat voluntar sau accidental se procedează astfel: a)se provoacă vărsătura. 25% din cantitatea/24 h în perioada 2200-600. alcool etilic.Pacientului care a ingerat sodă caustică în urmă cu 3 ore i se acordă primul ajutor care constă în: a. 38. introducerea sondei nazale pe o lungime egală cu distanţa dintre tragus şi fosa nazală e. b. menţinerea căldurii corpului. d)se administrează antidoturi generale. dezobstruarea căilor respiratorii b. cărbune animal. În intoxicaţiile cu substanţe necunoscute se utilizează pentru neutralizarea toxicului următoareleantidoturi: a.

45. d)lipotimie. d)abordarea uneia sau mai multor vene periferice şi instituirea unei perfuzii. c)diaree post prandială.În sarcina extrauterină apar ca manifestări de dependenţă: a)durere acută în fosa iliacă. c)trismus.Obiectivele intervenţiilor de urgenţă în criza de astm bronşic constau în: a)asigurarea şi menţinerea în poziţie şezând a pacientului b)O2 terapia c)asigurarea poziţiei decubit dorsal. 50. c)retenţie acută de urină.Intervenţiile autonome ale asistentei medicale în cazul unui pacient cu dureri abdominale difuze. 49.Accesul eclamptic în faza de convulsii tonice se caracterizează prin: a)convulsii cu durata de 30". absenţa scaunului şi a eliminării gazelor sunt: a)clisma evacuatoare b)administrarea medicaţiei antialgice c)transportul de urgenţă la spital. b)acces paroxistic astmatiform. c)ambele. 109 .În vederea stabilirii diagnosticului de sarcină extrauterină asistenta medicală pregăteşte: a)materiale pentru puncţia rahidiană. b)contractura generalizată .Conduita de urgenţă în colapsul vascular al copilului constă în: a)comprese calde pe abdomen.Conduita de urgenţă în criza de astm bronşic constă în: a)sângerare 300 ml b)O2 terapia c)administrarea medicamentelor bronhodilatatoare şi antialergice. 48. 52. 51.greţuri. d)hipotensiune. 47. b)metroragie.Manifestările de dependenţă în insuficienţa respiratorie acută a copilului sunt: a)dispnee cianoză. c)O2 terapie. b)permeabilizarea căilor respiratorii. b)materiale pentru puncţia fundului de sac Douglas.inclusiv a muşchilor respiratori. vărsături. 46.a)prin poziţie de drenaj postural b)aspirarea secreţiilor cu seringa Guyon c)aşezarea pacientului în decubit dorsal cu capul în hiperextensie.

58. c. c)să-ţi rişti propria viaţă pentru a salva pacientul.Semnele specifice prezenţei unui corp străin în căile respiratorii superioare sunt: a) pacientul nu poate vorbi. tuşi. strigă după ajutor.Pentru a interveni în mod eficient în cazul unei persoane ce pare „lipsită de viaţă" e necesar: a)să te asiguri că locul e sigur. c)asigurarea poziţiei semişezând. cărbune animal. 56. respira. b)priveşte şi ascultă victimele. b)cei inerţi. b. c)ambele. atinge (simte) victimele. 55. atropină. 60. c)pacientul duce mâna la gât.În cazul unui accident colectiv de muncă pentru a evalua ordinea de acordare a primului ajutor. apă bicarbonată 10%. b)să nu te supui unui pericol vital. 53. ascultă.În cazul unui accident colectiv sunt primii cărora li se va acorda primul ajutor: a)cei care ţipă.asistenta medicală foloseşte următoarele acţiuni: a)priveşte victimele. 61. să te protejezi. b)disconfort abdominal. b) aşezarea victimei în decubit lateral stâng.Problemele pacientului cu intoxicaţie cu ciuperci sunt: a)risc de deshidratare.Pentru a verifica dacă o persoană inconştientă respiră poţi acţiona astfel: a)priveşti dacă toracele se ridică. b)asculţi dacă se aude respiraţia şi simţi respiraţia pe obrazul tău. b)pacientul e cuprins de panică. 54.În fracturile de coloană cervicală se aplică următoarele măsuri de urgenţă: a)fixare suplimentară pe targa a capului faţă de trunchi. 57.Primul ajutor în cazul corpilor străini supraglotici constă în: a) prinderea victimei din spate cu pumnul în regiunea epigastrică şi apăsarea regiunii (manevraHeimlich). c)priveşte. b)confecţionarea unui guler rigid aşezat în jurul coloanei cervicale. 110 . 59. c)nu au importanţă aceste elemente.În intoxicaţiile cu substanţe organofosforate asistenta medicală pregăteşte ca antidot specific: a.e)relaxare musculară. c)alterarea conştientei.

Notaţi-le cu A sau F: 1. 6. b. explicarea manevrelor de prim ajutor aplicate. c)compresiunea digitală a narinei pe septul stâng. i se vor da să bea lichide dulci cât doreşte. 4. cădere.c) aplicarea unei lovituri interscapular. minimalizarea situaţiei existente a pacientului.Intervenţiile autonome ale asistentei medicale în cazul unui pacient cu epistaxis sunt: a)aşezarea pacientului în decubit dorsal lateral pe partea afectată.reacţiile psihice pot determina manifestări psihice severe.Ajutorul psihologic constă în: a.În timpul transportului pacientului cu arsuri.reacţiile psihice nu au importanţă în evoluţia ulterioară.Dacă pacientul cu arsuri prezintă sete. 10. c. b. 111 .Flictenele nu se sparg în acordarea primului ajutor în arsuri. 9.Colapsul vascular are drept cauză dezechilibrul dintre volumul de sânge circulant şi capacitateavaselor. prezenţa vărsăturilor spontane.Primul ajutor psihologic în cazul unui accident este important pentru că: a. se aplică unguent pe arsură. 3. 65. 2. ca prim ajutor.Permeabilizarea căilor respiratorii în obstrucţiile supraglotice se realizează prin aşezarea victimei în poziţie de drenaj postural. c. exagerarea situaţiei existente a pacientului.Profilaxia antitetanică în cazul arsurilor nu este obligatorie. în ambulanţă i se poate instala o perfuzie cu ser fiziologic. b)aplicarea unui tampon compresiv în fosa nazală pe unde se scurge sângele.reacţiile psihice ale pacientului pot agrava starea fizică a pacientului. 63. 62.Prima măsură în cazul şocului traumatic o constituie înlăturarea agentului agresor. 64. Semnele sigure ale unei crize de epilepsie sunt: a. b. Testul B Indicaţi dacă următoarele afirmaţii sunt adevărate sau false. 8.La locul accidentului. pierderea conştientei în mod brusc. 7. c. contracţii tonico-clonice.Oxigenoterapia se utilizează în toate formele de insuficienţă respiratorie după permeabilizareacăilor respiratorii.Pacientului cu traumatism craniocerebral care prezintă scurgeri de lichid cefalorahidian prinurechi şi nas i se aplică tampoane compresive. 5.

c)supravegherea mobilizării pacientului. Indicaţi ordinea de culegere a datelor. durerea. modificarea integrităţii cutiei toracice. 5. Monitorizarea clinică reprezintă: a)supravegherea unor constante clinice: funcţii vitale. Circulaţia inadecvată la stările grave se poate manifesta: 112 . Respiraţia ineficientă în stările grave poate avea diferite cauze: a)pierderea stării de conştientă. f)date de stare civilă. după unorar stabilit.Fracturile oaselor bazinului se recunosc după poziţia caracteristică „de broască" a victimei. b)alterarea funcţiei centrului respirator. b)starea somatică a pacientului. c)obstrucţia căilor respiratorii. mobilitatea patologică. Testul A Încercuiţi răspunsul corect: 1. c)starea de conştientă. 14. culoare tegumentelor. b)monitorizare biologică şi instrumentală.Pentru a reduce dispneea. Se culeg date privind: a)funcţiile vitale. 3. durere. c)ambele.Pacientul cu edem pulmonar acut prezintă spută rozată. 15. Supravegherea continuă a pacientului în stare gravă se realizează prin: a)monitorizare clinică.Pentru evidenţierea fracturilor feţei în cazul unor traumatisme faciale se palpează simetric faţa. 2. d)diminuarea stării de confort. d)mobilitatea. 4. b)recoltarea unor produse pentru examene de laborator după un orar stabilit. 12. 13.11.Durerea precordială care cedează după administrarea unei tablete de nitroglicerină estecaracteristică pentru IMA. Culegerea datelor în cazul pacienţilor în stare gravă se face operativ. pacientul în criză de astm bronşic ia poziţia decubit dorsal.depistând denivelările osoase. Capitolul IV ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR ÎN STARE GRAVA. e)date de identitate.

Circulaţia inadecvată care are drept cauză hipovolemia posthemoragică se manifestă prin: a)paloare. 10. tahicardie. b)asociaţi cele două soluţii de antibiotice şi le injectaţi intramuscular. b)administrează soluţii uşor încălzite şi supraveghează ritmul perfuziei. paliditate. hiperemice. TA. polipnee. 9. c)hipertermie. ameţeli. Rolul asistentei în supravegherea pacientului cu sonda â demeure constă în: a)notarea pulsului. sub70 mm Hg. c)introduceţi soluţia de antibiotice în punga cu glucoza. 7.anoxie şi acumularea produselor decatabolism. tegumente hiperemice. b)tulburarea conştientei. d)să se scadă treptat cantitatea de oxigen. c)să se facă în prezenţa medicului. c)hipotensiune arterială. b)administraţi medicaţie antihistaminică. Colapsul vascular se caracterizează prin: a)tegumente calde. b)hipotensiune arterială. ochi înfundaţi în orbite. temperaturii. hipotensiune arterială. Pentru îngrijirea pacientului cu cateter venos. c)hipotensiune arterială. Cum procedaţi? a)injectaţi intramuscular separat de cele două antibiotice. Sunteţi în faţa unui pacient cu şoc antifilactic la penicilină.a)facies palid. vărsături. 12. Aveţi de administrat la ora 12 penicilină şi gentamicina unui pacient care are o perfuzie cu glucoza 5%. b)supravegherea poziţiei tuburilor prelungitoare. 8. 11. Pentru întreruperea ventilaţiei mecanice. asistentul medical are în vedere: a)pacientul să fie în inspiraţie. 113 . Ce măsuri de urgenţă aplicaţi: a)transportul la spital. respiraţiei. c)introducerea medicamentelor în vezica urinară prin sondă. c)un dezechilibru între capacitatea vaselor şi masa de sânge circulant. b)facies palid. c)administrează medicamente anticoagulante. asistenta aplică următoarele îngrijiri: a)ridică regiunea la 30° fată de corp. lipotimie. b)să nu se fi administrat medicamente sedative cu 6 ore înainte. Şocul reprezintă: a)stare gravă în care se produc tulburări la nivel celular . 13. 6. b)tahicardie. a sacului colector.

b) tetraciclină.Pentru a aprecia bilanţul zilnic al apei.Pacientul cu tulburări de conştientă. 15. aspiraţiilor.nutritive calorice de glucoza. 19. Alimentaţia pe cale naturală a pacientului în stare gravă se reia atunci când: a)reflexul de deglutiţie e prezent. c) ampicilina. 20. 5 u insulina la 5 g glucoza.c. Pentru metabolizarea glucozei administrată prin perfuzarea glucozei în soluţie hipertonă serecomandă adiţionarea insulinei: a. ambele. pentru ventilaţie artificială.Pentru intervenţii de urgenţă în cazul pacienţilor în stare gravă. 21. b)măsurarea lichidelor ingerate. 20. 2 u insulina la 2 g glucoza.mângâiere afectivă b. reacţionează la: a. b.mângâiere afectivă b. diurezei.MD: a)alterarea termoreglării 1.c)administraţi medicaţie tonică cardiacă. Oligurie 6. sânge. 16.pentru aspiraţie. stimuli dureroşi c. reacţionează la: a. Hipertermie d)alterarea somnului 4. Obnubilare 5. b. asistentul medical trebuie săcunoască manevrarea unor aparate: a. intervenţiile asistentei sunt: a)colectarea şi notarea vărsăturilor. 14.problema pacientului grav. cu cea de-a doua . pentru administrarea aerosolilor. Asociaţi prima coloană . scaunului. Constipaţie b)eliminări inadecvate 2.Alimentaţia pacientului grav pe cale parenterală se realizează cu: a)soluţii. stimuli dureroşi c. pentru defibrilare. c. plasmă. c)ser fiziologic. Euforie . 114 . c)măsurarea temperaturii corporale. care nu comunică verbal. ambele. c)imediat ce pacientul a ieşit din starea gravă. b)după ieşirea pacientului din STI. 1 u insulina la 5 g glucoza. 17. Hipotermie 8. 18. lipide. b)soluţii nutritive de aminoacizi. care nu comunică verbal.Ce antibiotic asociat cu gentamicina îi scade eficacitatea cu 50%? a)penicilina.Pacientul cu tulburări de conştientă. Apatie c)comunicare inadecvată 3. Insomnie 7.

decubit cu înclinarea capului la 30°. c)contracţii clonice.În toate cazurile de hipoglicemie intervenţiile autonome ale asistentei medicale sunturmătoarele. e)hidratează pe cale orală cu substanţe zaharoase indiferent de starea de conştientă apacientului. dopamină etc). e)administrarea medicaţiei (adrenalină. b)starea de conştientă. c)monitorizează pulsul. e)frecvenţa cardiacă. convulsii. b. o terapie morală. 26.Intervenţiile autonome ale asistentei medicale acordate unui pacient în stare de şoc sunt: a) psihoterapia. 24. c) scorul GCS (Glasgow Come Scale).Acompaniamentul relaţional reprezintă: a.Administrarea îngrijirilor paliative în stările terminale comportă următoarele acţiuni: a. agitaţie psihică. b)abordează o venă periferică şi instituie perfuzie cu glucoza 10%. c)abordul venos periferic şi instituirea unei perfuzii. pentru defibrilare. hipertonie. respiratorie. b. d)monitorizarea pulsului şi a TA. 27. 25. c. nursingul c. d)coloraţia tegumentelor. pentru aspiraţie.Manifestările de dependenţă specifice hipoglicemiei sunt următoarele. acompaniamentul relaţional. confuzie . expresia solidarităţii şi a respingerii abandonului. 115 . cu excepţia: a)prelevează sânge pentru determinarea glicemiei.În timpul transportului unui pacient comatos asistenta medicală urmăreşte: a)asigurarea poziţiei de siguranţă . pentru ventilaţie artificială. TA. d)administrează O2. 23.controlul durerii b. b) O2 terapia. asistentul medical trebuie să cunoască manevrarea unor aparate: a. 22. cu excepţia: a)astenie intensă.21.Pentru intervenţii de urgenţă în cazul pacienţilor în stare gravă. d)midriază.b)tulburări de comportament: pseudoebrietate. TA. pentru administrarea aerosolilor.

b)cel mai bun răspuns verbal şi motor.Dacă în timpul unei perfuzii medicamentoase starea pacientului se modifică brusc. c.c. ambele. c)anunţă imediat medicul.Pentru permeabilizarea căilor respiratorii asistenta medicală aplică aspirarea secreţiilor nazale şi traheobronşice: a)cu o sondă de unică folosinţă. 31. 35.În stările grave determinate de HDS obiectivele imediate de îngrijire au drept scop: a)susţinerea respiraţiei. scoate acul de puncţie. 30.Riscul mai mare de producere a tromboflebitelor ca urmare a perfuziilor îl constituie: a)perfuziile în venele membrului pelvin. confuzie. b)reducerea simptomelor chinuitoare.Pentru aprecierea gradului de comă după scala Glasgow se acordă note pentru următoarele stăriclinice: a)deschiderea ochilor (spontan. d. diabetul zaharat. 32. b)perfuziile pe cateter. c)dezorientare temporospaţială. 116 . b)cu seringa. insuficienţa renală acută.Asistenţa medico-psihologică a bolnavului muribund este centrată pe: a)empatie. c)valorile TA şi pulsul. b)delir. b)combaterea volemiei. excreţiei. intoxicaţiile cu barbiturice. 34. 29. c)îndeplinirea ultimelor dorinţe ale pacientului.Alterarea conştientei se poate manifesta în stările grave prin: a)agitaţie sau apatie. b. c)ambele. la stimuli). circulaţiei. d)euforie.Starea comatoasă poate avea drept cauze endogene: a. tulburările circulatorii cerebrale. la cerere. 33. comă. b)întrerupe perfuzia şi înlocuieşte flaconul respectiv cu ser fiziologic. 28. c)asigurarea aportului nutritiv pe cale naturală. asistentamedicală acţionează astfel: a) întrerupe perfuzia. c)cu o sondă ţinută într-un borcan cu ser fiziologic şi un antiseptic slab.

Coma de gradul II se caracterizează prin conştientă pierdută. Notaţi-te cu A sau B: 1. familiei sau grupului social pentru a-şi menţinepropria sănătate.b)prevenirea îmbolnăvirilor şi educarea populaţiei pentru a -şi menţine sănătatea.Şocul hipovolemic apare din cauza unor boli cardiace. după un orar stabilit. 7. Spasmul venos poate avea drept cauză administrarea intravenoasă a unor soluţii reci.Testul B Indicaţi dacă următoarele afirmaţii sunt adevărate sau false.Într-o familie tradiţională asistenta din comunitate acordă îngrijiri:a)părinţilor şi copiilor. 10. reflexe abolite.Comunitatea reprezintă:a)ansamblul unei populaţii de pe un teritoriu geografic determinat.Vitamina C se poate asocia cu Miofilin. Hemisuccinat de Hidrocortizon.c)asigură continuitatea îngrijirii. afectiv şi fizic.c)membrii comunităţii au interrelaţii sociale şi economice.c)numai adulţilor. 117 . 9. 2. 2. 8. 3.Nursingul comunitar are drept scop:a)tratarea numai a îmbolnăvirilor. stop cardiac. a funcţiilor vitale.b)bunicilor (persoane vârstnice).Lipsa de agitare a unor pungi cu soluţii perfuzabile în care s-au adiţionat unele medicamentepoate determina accidente. 4.b)ansamblul unei populaţii legate prin interese şi valori comune. 3. midriază.Defibrilarea este o metodă de tratament aplicată bolnavului în stare de şoc. perturbareacirculaţiei şi respiraţiei. 6. Încercuiţi răspunsul corect: 1. 4.Extravazarea soluţiilor perfuzabile nu prezintă importanţă clinică.Ritmul rapid de administrare a soluţiilor poate determina accidente grave.Îngrijirea comunitară este orientată:a)spre individ.Factorii care favorizează apariţia tromboflebitelor în cazul cateterului venos sunt: cateterelescurte.b)menţine şi stimulează sănătatea populaţiei. 6.c)ambele.c)ambele.b)asigurarea responsabilităţii indivizilor. Capitolul V NURSING COMUNITAR. 5.c)observarea individului împreună cu mediul său social. rigide. Îngrijirile primare de sănătate ca îngrijiri de sănătate comunitară presupun:a)acordarea îngrijirilor de menţinere a sănătăţii de către personalul medical. 5.b)spre familie sau un grup social.Monitorizarea biologică se referă la supravegherea comportamentului pacientului.Asistenta care lucrează în comunitate are ca sarcini de îngrijire:a)numai îngrijirea persoanelor bolnave.

c)program raţional.b)trecerea de la o fază la alta a dezvoltării. odihnă . tinerii căsătoriţi vor cunoaşte:a)rolul fiecăruia în familie. 13. asistenta trebuie să priveascăfamilia ca pe un sistem. 9.c)îngrijiri de prevenire primară. 16.c)educaţi a populaţiei. Pentru rezolvarea problemelor care tulbură echilibrul familiei.activitate şcolară.Asistenta învaţă mama unui sugar:a)cum să-l alăpteze sau să-i prepare alimentaţia artificială. Nivelurile de intervenţii de îngrijiri primare de sănătate sunt:a)îngrijiri de prevenire primară şi secundară.c)cum să-l înveţe să comunice. În familia tradiţională (părinţi.satisfacerea nevoilor de sănătate ale familiei şiindividului.c)susţinerea familiei în fazele terminale ale pacientului. Educaţia pentru sănătate în familie privind sănătatea copiilor se referă la:a)alimentaţia echilibrată.b)cum să-i menţină igiena corporală şi să-l ferească de îmbolnăviri. citit.b)să rezolve problemele de sănătate. 17.b)îngrijiri terţiare. asistenta va aplica procesul de îngrijire astfel:a)formulează problemele de sănătate ale individului.b)că trebuie să-şi asume în egală măsură calitatea de părinte. 19. soare.b)tratamentul bolilor pentru prevenirea complicaţiilor.c)ambele. 10. 18. Pentru eficienţa îngrijirilor în comunitate . în funcţie de vârstă. Pentru o bună dinamică familială se recomandă tinerilor:a)să-şi întemeieze o familie după vârsta de 25 ani. bunici). scopul intervenţiilor de nursing este:a)să stabilească un nou echilibru atunci când apar probleme. Îngrijirile de prevenire secundară urmăresc:a)recuperarea pacientului. familiei sau grupului social. 12. Problemele de sănătate ale familiei sunt în relaţie cu:a)stadiul de dezvoltare în care se află familia. terţiară şi cuaternară.c)să-şi înceapă viaţa sexuală cât mai devreme. alcool.b)îngrijiri de prevenire specifică (vaccinări). să nu fumeze.Pentru a evita situaţiile de criză în familie. secundară.c)nu sunt necesare intervenţii de nursing.b)prevenirea cariilor dentare. Îngrijirile de prevenire primară constau în:a)îngrijiri pentru menţinerea şi promovarea sănătăţii.c)călirea organismului prin aer. apă.b)să se cunoască bine înaintea întemeierii familiei. 8.b)să nu întreţină relaţii sexuale neprotejate şi întâmplătoare. 11. când familia are copii. 15. tânărul este educat pentru păstrarea sănătăţii:a)să nu consume droguri. 14.c)evaluează periodic. Pentru prevenirea oboselii şcolarului se recomandă:a)respectarea normelor igienice de scris. dacă este cazul.c)să cunoască metodele de planning familial.b)organizarea unui program suplimentar de pregătire şcolară la domiciliu.7. Adolescentul.b)stabileşte obiectivele îngrijirii şi intervenţiei prin care sunt atinse obiectivele. copii. astfel:a)cunoaşte relaţiile reciproce în 118 .c)cum să stabilească relaţii armonioase şi să aplaneze conflictele familiale.

fizicăc)dezvoltarea vocabularului. bunica) pentru a se simţi utili vor fi implicaţi în îngrijirea nepoţilor.b)vârstnicilor dependenţi şi persoanelor în perioada de convalescenţă.d)familia.La prima consultaţie prenatală a gravidei asistenta medicală va evalua cunoştinţele gravideidespre:a)sarcină. Îngrijirile comunitare la domiciliu se adresează:a)persoanelor sănătoase. 24.La prima consultaţie prenatală a gravidei asistenta medicală va consemna:a)datele despre starea de sănătate a femeiib)datele despre cupluc)datele privitoare la starea economică. pentruprevenirea unor incidente vor fi învăţaţi:a)cum se prepară alimentele pentru un sugar. 30. 31.Aprecierea stării de sănătate a preşcolarului se realizează prin examenele medicale de bilanţobligatoriu:a)la vârsta de 3 ani.c)să fie foarte toleranţi fată de greşelile nepoţilor.c)medici.b)atrage în activitatea ei pe acei membrii ai familiei care au influenţă considerabilă înproblema respectivă.b)cum şi cât să ajute nepoţii la lecţii.c)pacienţilor în stadiile terminale. Îngrijirea persoanelor cu handicap fizic în comunitate prezintă ca avantaje:a)alternativa la instituţionalizare. 119 . culturală a gravidei. 23.c)sunt decongestionate serviciile spitaliceşti. 20.Pentru recâştigarea formei fizice după naştere asistenta medicală recomandă lăuzei în primasăptămână:a)să facă exerciţii pentru întărirea musculaturii perineului şi abdomenuluib)să execute exerciţii de ghemuirec)să execute înclinări laterale.La vizitele la domiciliul sugarului asistenta medicală evaluează:a)dezvoltarea neuropsihică a sugaruluib)dezvoltarea ponderală.c)cost social diminuat.familie. asistenta colaborează cu:a)asistenţi sociali.c)nu se implică. 7 ani.b)personal neinstruit în acest domeniu. 29. temperatură optimă 24-25°C92 b)este locuită de toţi membrii de familiec)are un mobilier specific îngrijirii. 21.b)la vârsta de 5.c)convalescenţi după boli infecţioase acute. 27.Camera nou-născutului oferă condiţiile următoare:a)luminozitate.b)recuperarea beneficiarilor este mai rapidă. c)anual. 28. kinetoterapeuţi. Pentru realizarea îngrijirilor comunitare la domiciliu.b)alimentaţia în timpul sarciniic)regimul de viaţă şi regimul de stres. Îngrijirile comunitare la domiciliu adresate convalescenţilor se referă la:a)convalescenţi după intervenţii chirurgicale mari.b)păstrarea tonusului psihic al persoanei. Îngrijirile la domiciliu ca îngrijiri comunitare au ca avantaje:a)beneficiarii acestor servicii îşi pot desfăşura activităţile cotidiene. 22. Vârstnicul (bunicul.b)convalescenţi cu pareze şi paralizii. 25. 26.

33. 2. Testul B Indicaţi dacă următoarele afirmaţii sunt adevărate sau false. 3.Gravida.Asistenta care lucrează la nivelul dispensarului medical îngrijeşte numai copilul mic şi adultul. Notaţi-le cu A sau F: 1. 8. 35. şcoală.Vizita asistentei medicale la domiciliul mamei care alăptează are drept scop învăţarea mamei cumsă alăpteze nou-născutul. ca persoană sănătoasă. vârstnicului. 9.Terapia simptomelor unui pacient îngrijit la domiciliu presupune din partea medicului şi a asistenteimedicale:a)cunoaşterea etiologiei fiecărui simptomb)administrarea unui tratament specific şi evaluarea eficienţei luic)ambele. trebuie luată în evidenţa dispensarului medical din luna a IV-ade sarcină. asistenta medicală. 5.b)medicul şi familia pacientului. c)existenţa unor servicii specializate pentru îngrijiri.adultului.După externarea din maternitate asistenta din dispensar supraveghează atât nounăscutul.Munca de îngrijire a unui pacient în fazele terminale la domiciliu este munca în echipă şi cuprinde:a)medicul şi asistenta medicală. aparţinătorii. 7.b)reacţia familiei. 6.Problemele potenţiale ale unui şcolar care nu are un program adecvat de odihnă.În apariţia unui focar de boală infecţioasă într-o şcoală asistenta medicală va supraveghea întreaga colectivitate şcolară pe toată durata de incubaţie a bolii. pot fi:a)obosealab)surmenajulc)tulburări de comportament. activitate. asistenta medicală se supune acestei situaţii. 34.32.Cu prilejul vizitelor la domiciliu asistenta medicală din dispensar evaluează starea copilului. 10.În cazul în care părinţii refuză vaccinarea copilului. câtşi mama. întreprinderi.La prima vizită la domiciliul nou-născutului asistenta medicală urmăreşte numai starea de nutriţieşi de igienă a nou-născutului. 4. Asistenta medicală din şcoală are obligaţia de a face educaţie pentru sănătate copiilor de diferitevârste.Pentru asigurarea îngrijirilor paliative la domiciliu asistenta medicală va evalua:a)nevoile pacientului.c)medicul.În cadrul comunităţii asistenta medicală îşi poate desfăşura activitatea în creşă. 120 . instituţii.

a.c 51. a.c 44. B 1.b 24.b.c 78.b.c 50. . a. Procesul de nursing.b. c 75.a.F 2. . 6. b. a. b 13. – A 121 17. b.c 7.b 62.c 68.b 35. a. c 16.a.a= 1. b 41.a. a 14.c 58.b. c 4.a 40.a. b 4.a 85.c 20. a.c 2.a. a 10. b 69.c 27.e. 8. c 1.b 2.c 22. 7.a 53.b 67. b 12.b 13a 14. c 76.A 9.b 45. c 8.c 84. d.a. c 87.9 b= 3. 63.a 3.b 48. c 3.a. a. c 23.c 38. 4. c 70.a 29.c 52. c 89. – A . b.c 37.b .c 65.2. c.a 47.b 30.d 18.a.c 72. – F 8.c.c 39. C 8.a.5.a 16.a 74.a. a 11. b. b.b 64.b 25.b. a.1.a 54.a. b 10.c 10.b.Nevoile fundamentale umane.b 4.c 81. c 2.b.a.a 36.a.a.A 3. c.a 71.a 5. b 88. c 90. b.c 1. e.a. – A 5.c 59.a. a. – A 9. b 6.a 17.b 7. b 7.b 73. c 80.b 34. 1. 12 c= 2.a 6.c 19. 4.c 11.b 19. c 5. b.c 43.c 57. a.b 79. d 3.a 66.b 10.Conceptul de îngrijire holistică.a 86.b 46. 11.b 32.b 49.a 42. – F Testul B 1.b.a.CAPITOLUL I 1.c 20. b.a 9. – A 6.3.Testul A 1. 10 26. c 15. b.c 55.c 28. c 6. b 9. b 5.c 83. a.c 82.a 31.a 33. c 8.REZOLVAREA TESTELOR.a 12.a 21. .c 60.a. a 7.a.c 18. c 77.c 56.c 61.c 15.

a.A3.c 15. a.A 11 . B Testul B 1-A 2–A 3-A 4-A 13 – A 14 – F 15 – A 1.c 21.c 9-A 10 . A 6. d.b.b. a. 2 12.c 11. A 17. B 16.c 19. A 25. Metode de prevenire a infecţiei. a.b. c.b. B 21. a. C 23. c 8.b 24.A 8.5. a.c 13.b. a. a. Etica în nursing Testul A 1. a. Administraţie şi conducere în nursing 1.c 8.f 15.c 16.c 1.6. c 4. a.b. a 7. a. a.b.b 4. a. b 10.A 122 .b.c 17.3 24. b.F Testul B 1.b 7.c 10. a 9. A 3. – A 7. a.1. c 20. a.b. a. a..b 12. – A 4. c 14. C 23.a. a. c 6.4. a. a. e. a. a. Testul A 1. c 10.b 14.b.1.b.b 9. b 19. – F 5. c. A 22. C 13. a.c 20.c 3.b. a 11.b. 1.b 25. b.c 2. B 14.1.c 5.b. a. a.c 5. – A 6. 3. c. b 10. a.c 9.b. – A 9. a.b. 2. c 7. 2. a. c 12.c 11. A 18.A 12 .b. a. c 4. A 5.b.b.c 18. a.c 3. b 8. a.c 13. – A 2.4. c 5-A 6-A 7-A 8-F 15. a. a.F 22. c 6. c 2.

Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenta medicală. a 11. b 64. b. c 11. c 35.b108. B 47. c 4. C 66. b 62. B 51. A 24. c 16. B 46. A 91. b. a. a. b. b. a. c 18. b. c 42.6. A 92. a. b. a. a. a. c 27. a. b 19. a. C 75. a. c 10. b 20. b 6. a(dacă e stângaci)100. b.c 93. b 54. c 96. b. Pregătirea Preoperatorie Şi Îngrijirile Postoperatorii. b 33. b 16. b. C 49. C 94. a. a.b. a. c 28. a. 22. b 15. a. c 21. a. b 71. a. a. b. c 19. C 52. a. c 18. C 77 a. c 99. b 8. a. a. C 17. b 61. a. a. b. a.b. c 72. c 4. b. b. b 12. a. C 34. a. b 5. A 39. a. b. a. a. b. B 58. a. c 48. a. b 15. a. c 3. a. b 14. a. c 86. A 13. b. b 24. a. c 26. c 44.b 8. a. b. a. b. a. b 5. a. c 81. a. b. a 9. a. C 56. a. b 23. B . C 98. c 83. a. c 107. c 97. c 3. b 57. a. C 68. A 29. c 6. a. b. b. a. a. b 2. c 87. b.a. C 109. b 78. A 38. b. c 73. c 7. A 25. a. b. c 85. C 37. b 14.c 22. a. 103. b.1. b. A 41. a. b. C 63. b. a. b. C 74. a.2. b 79. A 59. a. a.6. b. b. b. c 1. b. A 53. C 36. c 12. A 90. a. b. A 21. 1.3. a. b. b 106.b 110. c 7. b 60. c 101. a. a. 104. C 102 a 95. a. C 20. 55.c 105. B 23.c 80. c 65. b. c 67. c 40. c 70. c 9. c 31. b. C 43. c 2. c 82. a. b 50. b 45. c 123 1. a. b 17.c 89. b. c 76. a. a. c 30. c 88. c 69. b 32. b. a. a. a. a. c 84. b. b 10. c 13. a. c 25.

b 4. C 21. c 8. – A 9. b. a. a 4.a Testul B 1.1.A . 2. b. c 3. b 16. 5.b. c 8. Testul A 5. d 7. B Testul B 1. . c . b. 10 18. – F 4. Îngrijirea Pacienţilor Cu Afecţiuni Ale Aparatului Locomotor.a. – F 6.b 12.F 9. 3. c 11.a. – A 2.c 15. . C 10. 1.c 20. – A 13. A 14. c. c15.F 9. a 1.c 6. a. b 3. a. b 2.c.1. b 5. a. c 10. c. 4 7. a14. A 17. b 9.5.F 2. . 1. – A 8. B 4.3.1. a. 25. a. 4.4. B 12. 8. 4 . 3.Capitolul I 2.d .2. A 11. d 6. c 2. – A 7. b .b. b 3. c 24. a. . c 8. A 22. . 3 6.a. 1. C 15.1. b 10. .A 5. A 13. a.a 5. b 20. a. B 19. Îngrijirea Pacienţilor Cu Afecţiuni Reumatismale. – A 2.a. e 2. b.b. Testul A 1. c. 3 b. b.c 14.2.a 4. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni respiratorii.1. 2.A 6. – F 124 16.b.9. – A 10. 1.b.3. d.F 10. a.b. a . b 2. 2.4. a.b 9. e 12. .a.F 8. b 19.a 13. . . b 5. a. a. C 18.c 7. b 7. c. c 17 a. c 23. B 11. a.A 3.7c. e .2. – F 3. 6.

b. a.b 25. a.a 12. b 17. – A 10. b. A 7. b 3.3. c 7. A 8. d 11. C 14. 1. A 22. b 17. 6. b. A 16. 7.a. c. A c.a 3. C 14. e.a. a. C 29.A 18. b. 2. 5. – F 2. b. a. 1. a. 10 c. b.a. – A 4. a. Îngrijirea Pacienţilor Cu Afecţiuni Cardiovasculare. – A 7. g 2.b 15. b. 3. a 20. 1. a.c 24. a.a. b 2. c 19. 1. c 19. B 10. b.c 6.2. f 10. c. c 8.c 8. b 9.c 6. c Testul B 1. B 11.15. b 14. b 10. C . a. 1.Îngrijirea Pacienţilor Cu Afecţiuni Digestive Şi Glandelor Anexe. b 4. b 20. 8 5. a. b. – F 5.1. 1 125 24. b. c 26. a. c 21. 3. 3. – A 9.2.2. A 9. a. b 13. – A 2. d 2.b 7. c 30.3. C 23. c 28. 4. b. c 12. – F 8.2. 9 b. a 2. a. c 2. b. b. d. b 18.a. 2. b 16. a. c 12. Îngrijirea Pacienţilor Cu Afecţiuni Hematologice 1. b.c 6.b 4. a. a. b. c 22. 2. a.a 9. A 25. C 27. c 5. 3 3. B 13. b. –F 3.c 13.c 4.a 6. Testul A 1. a. a.b 5. c 11. 1. . a. b. c 15. B 21. B 23: a. 3.

. A 17. A 2. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni renale.2. b. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni infecto-contagioase. C 20. a.A 6. A 11. C 5. B 12. b. – F 4. – F 8. a. a. f 8. e. C 2.A 8. – A 4. c 2. A 14. 3. a. a 8. – F 9. B 5. a 5. b. b.c 14. c 10. a. a 8. .A 9. a 13. Testul A 1. c 12.a 2. c 7. c 9.5.3. A 11. a 2.b. – A 7. 4.b 9. a 5. a 10. – A 3. B 4. C 3. a. b 3.F 5. c 20. d. c 1. c 3. A 7. b. – F 6. d 21. C 16. d 12. C 31. c 126 . – A 10. A 17. c. – A 3. c 20.A 2. 16. c 13. A 15. 2. .1. c 8.a.b 7. c 18. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni endocrine. c 16. c 2. – F 5. b.c 3. c. . a.4. c.Îngrijirea Pacienţilor Cu Afecţiuni De Nutriţie Şi Metabolism 1. b 6. – F 7. a 15.b 4. b. C 19. b 18. b 13. a. b. b.Testul B 1. c 15. . A 10. a Testul B 1.b. c 17. . d 4.1. b 19. 4. c 13. a 6. – F 2. b 12. c 14.b. – F 2. e. c 19. b. 5.F 10. a 6. c 4.b 11.c 18. B 7. a. B 14. a 15. 1 9. b.3. c 2. Testul A 1. a.F 2. b. B 11. a 11. b 10.Îngrijirea pacienţilor cu tulburări hidroelectrolitice 1. A 6. a. b. 3. a.b 9.3. a. . a.

a. a. b 19. b. c b . c d .a. b 6. – F 3. – F 5. b.a. c. b. c 7. C 4.A 2. c 26. a 2 = b.c a .2. a.b 27. a. B 26. a. a. a. b 5. c 15.a 11. 16. A 14. a. C 3. c 22. b. Îngrijirea pacienţilor cu HIV/SIDA. c 24. a.F 127 .1. . c 13. a. a. c 36.5.30 dec.a. a.2.28cm 19.b. b 7.a. b. b 28. a. b 2. – F 6. – F 8.a 13.5. b 13.a. a. c 14. b. . b. A 14. a. a. c 8. d 15. c 2. C 5. a. 1. c 18. a. Îngrijiri acordate în obstetricăTestul A 1. C 6. b. c 16. c 10. a. – A 5. 9. A 7. a. d 20. A 25. c 40. C 6.3.6. b 6. A 12. b. B 25. – A 10. a. b. B 4. c Testul B 1. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni dermatologice. A 39. b. c 20. C 9. – A 3. – F 9. C 12. C 35. b. c. C 2.a. c 5. a 3=a Testul B 1. c 2. c 11. c 2. a. c 3. A 34. a. c 30.32 cm. b 8. a. – A 4. b. 1 = c. b.a 21. b. e 23. – A 7. a. C 37. c . d 19. b 32. C 29. – A 2. C 29.a. – A 7. b.a. A 27. e 33. – F 8. C 24. – F 2. a. – A 9. a. – A 10.a 7. c 8. C 30. – A 11. b 3. a. b 12.20cm 17. b. A 3.e.d 14.24 cm.c 5. b. c 12. c 4. b. – A 6. A 38. b 11. D 13. c. c 9. – A 4. b. C 17. 2000 22. a. b 15. a. b 10.a 23.a 9.a. c. 1. 8. c 17. f 10. C 28. b. C 16. c 20. C 10. d 18. b 15. 18. A 4.

a.c 13. b. c 9. b. c 2. c 27. d 23. 1. a. b. – A 3.3. c 21.2. Îngrijirea ginecopatei. a 10. B 2. a. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni neurologice. – A 2. a. d. A 4. b. c 29. c. B 8. b 9. B 26. b. c 4. c 7. b 28. b 6. c 25. C 24. c 12. a.c 18.b. b.a 5. a. b.b 12. a. – F 9. c 11. 1. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni ORL 1.b 13. b 3. c 7. c 15.b 6. c 13. B 2. c 30. C 6.2. a. a.c 2. c 3. b. b 9. b. a. B 24. C 10. B 3. a. B 15. b 10. c 25. c 3. A 12.b. a. c 5. a.b. e 5. b 4. c 5. b. a. – F 5. b 19. b. a. c 6. B 20. a.Testul A 1. b. a.b. b.4.2. a. A 18.b 7. b. .a. c 20. a.7. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni/deficienţe psihice.b. b. b. a.d 16. c 4. A 22. d 128 . A 8. a. c 8. a. a. – A 8. Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni oftalmologice 1.1.b 7. a.7.a14. a.b. b 7. C 21.a. C 22. – A 6. a. b. b 19. – F 16. b 8. c 10.b 3=b 11. A 23. a. A 2. c 2. c 14.c 19. c 17.7. 10. a 2. a. a.c 20. a 8. a. c 17. c 4.A 2 7. c 6.6. b. 1=c. c 11. C 16. b. a 4. b. a. b. d 18. c 5. C Testul B 1.2 = a.a. a. a. b. A 3. a. b. b 9. c 2. – A 10.c 17. – F 7. c 14.

a. a = 2. – F 3.a=3. B 70. b. a. e=5. b= 1. a. c 85. 5. A 50.a 17. B 81. – A 10. B 24. 3. C 53. b = 2 c = 1: d = 3 39. B 46. B 49. Testul A 1.a. b 69. b. c 19. 4. d. C 54. 8. b = 1. – A 6. – A 4. – A 12. b 67. C 37. C 20. C 31. A 57. b 30. b. b. 6.8.3. B 38 a = 4. a.a 65. – F 2. 6.d=6. 7 b = 1.d 3. b. d 52. 7. b=1. c 76. adolescentului.a. e 71. 5. 4. C 84. c.b 9. şcolarului. e 10. C 82.c 7.b 15. A 62. A 59. A 58. b. 8. b. a. A 77. b 41. D 45. – A 11. c. – F 7. c 75. b. 2.a = 1. B 32. b 25. b. a 22. – F 8. a.a 16. a. – A 9. b. 8 40. a.a = 2. e 56. b = 1. a.1. B 73.2. C Testul B 1. . B 63. 7 12. B 51. B 66. d. 5. c = 4.b 18. d. copilului mic. c=2. c 27.b 11.b 6. d 60. d 35. e 34. B. A 33.b 14. c 2. e 42. f=4 8. a = 2 excepţional 1. B 68. 3. – A 15. A 55. e 47. c = 3 29. c = 2. C 64. c 83. c 26. B 43. B 44. 4. c 72. B. d = 5 28. b = 4. A 74.F 13. C 79. c 78. d 5.c 4. c 48. a. 7. A 21. – F 14. – A 5. A 80. Îngrijirea nou-născutului. b. – F 129 . 6 13. e 36. c 23. a = 3. c 61. sugarului.

c 14. a.a. furie .a. . 1.c 25. 3 21. c 21. c 18 . – F 9.a. c 24. – A 8. d.b 17. – A 2. g. c 12 .b. b. c 4. c 39. c 26. b. c 8. c 10.a.a. c 24.8.a.c 13. b. b.a. c 8. c 14 a. 2. b. negociere 4.2. c 11. Nursing geriatric.a.a.b 40. Acceptare 23. b. c 3.b 3.b 30.c 29. b. a.A CAPITOLUL III Îngrijirea pacienţilor cu urgenţe medico-chirurgicale. a.Testul A 1.b.a.b. b.c 38. c Testul B 1. b. b. 2.1. C 6.mânie 3.a.a. a. – A 10. c 19. a 15. 4. b. 22. d. c 15.b 32. b. – A 6. c 17. c 16 a.c.a.c II . – F 4.c 4.b.c 9. c 2. b.b 35. c. I . c. b. b 5.c 34. negare. e. b 28.a.c 27.b 36. b 31. – A 5.4.a.b 18.c 12. a. c 16. – F 7.a. d. depresie 5. b 19. b.b 9. a.a. a.b 20.c 25.b 20. B 10. – A 22 .2. e 33.a.5 x 2 = 9 faţa 4.f. c 37.a IP = 90% 7. a.b 18x3 = 54 torace 6. b 3. c 2. h 23. a. Testul A 1. f. e.a.5 x 2x 3 = 27 mâna şi antebraţ 5. c 13 b. c 130 . d 11. b.b 7. c. a.

d 50.e 43. 30.a. b.b. b 23.b.b 48.c 34.c d=3 31.b. – A 32.a.d 9.a 3.c.a.b.c 42. d 24.b.c b = 2.41.a.a. a. c 18.c 7.a.c 13.c 14. b 27.a. a. – F 5.d 11. – F 2.a.c. – A 12. – A 131 . 8.c 8.d c = 1. – F 3.a. – F 9. .a 22.a 2. – F CAPITOLUL IV Îngrijirea pacienţilor în stare gravă. . – F 8. – F 11.b. e.a.c 47. b 4.c 35. a = 4. 7. d -4.b 45.a 17. a -2. 5. Testul A 1. f 15. – F 7. – A 15.b.c 33.d.c.a. – F 14.b 21. b.b Testul B 1.c.a.b 44.a. – F 8.A 13.b 6. b 19.d Testul B 1.b.c.d.a. – A 5. – F 6. 29. – A 9.c 16. – F 10.b.a.a. – A 3.b. c 5. b -1 c -3.e 12.b. d.c 6.b.A 4.a.a 26. – A 7. 28.c. e -5 42.a. – A 2.e 10.b 25. – F 4.c 46.6. c 20. a. – A 10.

c 12.c 34.b.b. c 18.a.a. b.b. c 3. c 5.c 17.a. b 15. d 24.c 13.b.a. b. c 8. c 20.a.a.c 27.a. c.CAPITOLUL V Nursing comunitar. c 7.a.b 19.c 28.a. b. b 9.a.a.a. b 10. b. c 14.a.a.a. C 2. b. a.a.a.b. c 22.a 29. c 11.b 33.c 30. b 4. b.b 32.a. b 25. c 26.c Testul B 1–F 6–F 2–F 7–A 5–F 10 – A 132 .b. 1.c 16.a. b 21.b.a.c 3–A 8–A 4–A 9–A 31. c 23.a. b.c 35.b. b 6.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful