P. 1
Fizica

Fizica

|Views: 10|Likes:
Published by lupaescu

More info:

Published by: lupaescu on Jun 23, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/06/2014

pdf

text

original

Conf. dr.

ANTOANETA ENE






FIZIC















2005










Tehnoredactare computerizat: ANTOANETA ENE

Grafica: ANTOANETA ENE











Control tiinific: Conf. dr. ALEXANDRINA NAT


Prefa


Prezenta lucrare este un curs de fizic general destinat
studenilor de la specializarea „Inginerie economic industrial”,
învmânt superior tehnic cu frecven redus.
Scopul lucrrii este de a prezenta un ciclu de lecii care s
permit atât însuirea, de ctre studenii începtori în studiul
ingineriei, a noiunilor de baz ale fizicii ca tiin a naturii cât i
formarea unor specialiti cu o gândire sistematic.
Din materialul bibliografic am selectat i dezvoltat acele
capitole care au strâns legtur cu obiectele de specialitate,
inând cont i de poziia disciplinei fizic în planul de învmânt
- anul I.
Capitolele în care este structurat cursul – Mecanic fizic,
Oscilaii i unde elastice, Electricitate i magnetism – nu
constituie uniti închise, fiind legate unele de altele prin exemple
care se refer la fenomene ce urmeaz a fi prezentate sau prin
referiri la legi i noiuni discutate anterior. La sfâritul fiecrui
capitol au fost incluse probleme propuse pentru rezolvare fiind
indicat rspunsul.
Dezvoltarea cursului se face din aproape în aproape, într-o
succesiune fireasc. Nivelul matematic este accesibil, redus la
strictul necesar, în centrul ateniei aflându-se explicaia sensului
fizic al fenomenelor. Pentru a veni în sprijinul studenilor, am
expus în Anexa A1 a cursului principalele noiuni de analiz
matematic, aceste elemente fiind indispensabile în prezentarea
elevat a unor legi fizice.



Conf. dr. Antoaneta Ene

CAPITOLUL 1. MECANIC FIZIC……………….…………..…....................................................................................….......1
1.1. MECANICA CLASIC A PUNCTULUI MATERIAL…….….....................................................………..……...1
1.1.1. Cinematica punctului material …………………...................................................………………...1
1.1.2. Dinamica clasic a punctului material .…………….......................................................……….......3
1.1.2.1. Legile fundamentale ale mecanicii clasice a punctului material ………...………….…….…...3
1.1.2.3. Teoremele generale ale dinamicii punctului material …...................................................……...4
1.2. ELEMENTE DE DINAMIC RELATIVIST….……………………….…..........................................................9
1.2.1. Relaia dintre mas i energie în dinamica relativist…...................................................….……...9
1.2.2. Relaia dintre impuls i energie în dinamica relativist………..................................................…..11
PROBLEME PROPUSE LA CAPITOLUL 1 ................................................................................................................11
CAPITOLUL 2. OSCILAII I UNDE ELASTICE ………………………………..........................................................….........13
2.1. OSCILAII ELASTICE ..………………………………......................................................………………….…13
2.1.1. Micarea oscilatorie armonic ………....................................................………………..…….…. 13
2.1.2. Micarea oscilatorie amortizat ……....................................................………………….……..…15
2.1.3. Micarea oscilatorie întreinut (forat). Rezonana……................................................................17
2.1.4. Compunerea oscilaiilor armonice ………………………....................................................….…..20
2.1.4.1. Compunerea oscilaiilor armonice paralele cu pulsaii egale………………………….……….20
2.1.4.2. Compunerea a dou oscilaii paralele cu pulsaii puin diferite. Fenomenul de bti .…….…...21
2.1.4.3. Compunerea oscilaiilor armonice perpendiculare cu pulsaii egale ……………….… ……..22
2.1.4.4. Compunerea oscilaiilor perpendiculare de pulsaii oarecare ……………………….………...24
2.2. UNDE ELASTICE ………………......................................................………………………………….….……..26
2.2.1. Generaliti ……....................................................……………………………………….…..….. 26
2.2.2. Ecuaia undei plane monocromatice ……………………....................................................….…....27
2.2.3. Propagarea undelor longitudinale în solide …………..….....................................................…..… 29
2.2.4. Propagarea undelor longitudinale în fluide ……………....................................................……......31
2.2.5. Propagarea undelor transversale în solide ……………………........................................................33
2.2.6. Ecuaia coardei vibrante ……………………………….....................................................…….…35
2.2.7. Ecuaia undelor într-un mediu ideal ……………….....................................................……….......36
2.2.7.1. Ecuaia diferenial a undelor ……….....................................................………………….…36
2.2.7.2. Unda plan ………………………....................................................…………………….…..37
2.2.7.3. Unda sferic …………………………………....................................................………….…40
2.2.8. Interferena undelor elastice. Unde staionare …….....................................................…….……...42
2.2.9. Mrimi energetice ………………………………....................................................…….……..….44
2.2.10. Ultraacustic …………………………………....................................................……….…….....45
PROBLEME PROPUSE LA CAPITOLUL 2 ...............................................................................................................47
CAPITOLUL 3. ELECTRICITATE I MAGNETISM…….……….........................................................................................…...49
3.1. ELECTROSTATIC ………………………………………….................................................................……....49
3.1.1. Sarcina electric ………………………………………….......................................................…....49
3.1.2. Câmpul electric. Intensitatea câmpului electric în vid…......................................................….…...50
3.1.3. Fluxul electric. Legea lui Gauss în vid ………………….......................................................….….51
3.1.4. Câmpul electric al unor distribuii de sarcin …………..….............................................................55
3.1.5. Potenialul electric ……………………………………......................................................……......56
3.1.6. Dipolul electric ………………………………………….…............................................................59
3.1.6.1. Câmpul i potenialul electric creat de un dipol.…......................................................………...60
3.1.6.2. Dipolul electric în câmp electrostatic ………......................................................…………......60
3.1.6.3. Energia dipolului în câmp electrostatic …………………..........................................................62
3.1.7. Conductori în câmp electric …………………………….…............................................................62
3.1.8. Dielectrici în câmp electric. Polarizarea dielectricilor…........................................................…..…63
3.1.8.1. Tipuri de dielectrici i de polarizare …………………..............................................................63
3.1.8.2. Vectorul polarizare electric ………………………..…...........................................................64
3.1.9. Capacitatea electric. Condensatori ……………………….............................................................66
3.1.10. Definirea vectorului inducie electric …………….….…............................................................67
3.1.10.1. Legtura dintre vectorii P i D , E

………………….............................................................67
3.1.10.2. Legea lui Gauss generalizat ……………………..….............................................................68
3.1.11. Energia câmpului electrostatic …….…………………..…...........................................................69
3.2. ELECTROCINETIC ……………………………………………......…..............................................................70
3.2.1. Curentul electric. Intensitatea curentului electric. Ecuaia de continuitate ……….........................71
3.2.2. Legea lui Ohm ………………………………………..….…..........................................................73
3.2.3. Tensiunea electromotoare ………………………..…….….............................................................74
3.2.4. Legea lui Joule ………………………………….………..…..........................................................75
3.3. MAGNETOSTATIC ……………………………………….……..…….............................................................76
3.3.1. Câmpul magnetic constant. Inducia magnetic…..…….…............................................................76
3.3.2. Legea Biot-Savart-Laplace ……..……………………….…...........................................................77
3.3.3. Momentul dipolar magnetic ………………..……………...............................................................80
3.3.4. Interaciuni electromagnetice ………………………….…..............................................................80
3.3.4.1. Fora electromagnetic (Laplace) ………………….….............................................................80
3.3.4.2. Fora electrodinamic …………………………….……...........................................................81
3.3.4.3. Fora Lorentz ………………………………….…….…...........................................................82
3.3.5. Legea circuitului magnetic (legea lui Ampère)…….………...........................................................82
3.3.6. Fluxul induciei magnetice …………………………….….............................................................84
3.3.7. Câmpul magnetic în interiorul substanelor magnetizate. Vectorul magnetizaie .

Legtura dintre vectorii H , B

i .

...............................................................................................85
3.4. CÂMPURI ELECTRICE I MAGNETICE VARIABILE ………….…...............................................................86
3.4.1. Inducia electromagnetic …………………………………............................................................86
3.4.2. Energia câmpului magnetic …………………………….…............................................................87
3.4.3. Curentul de deplasare ……………………………………..............................................................89
3.4.4. Câmp electrodinamic ………………………………………...........................................................90
3.4.5. Câmp electromagnetic. Ecuaiile lui Maxwell ………….…............................................................91
3.4.6. Conservarea energiei câmpului electromagnetic…………..............................................................93
3.4.7. Unde electromagnetice ……………………………………............................................................94
PROBLEME PROPUSE LA CAPITOLUL 3 ...............................................................................................................97
ANEXA A 1. ELEMENTE DE ANALIZ VECTORIAL…..……….………….…..................................................................99
A.1.1. Difereniale totale exacte. …..…………………………………....................................................................99
A.1.2. Operatori vectoriali difereniali de ordinul întâi în coordonate carteziene……………………………….....99
A.1.3. Formule utile…………………………………….………………......................................................,.........100





1
UAPI10LUL 1 UAPI10LUL 1 UAPI10LUL 1 UAPI10LUL 1

MECANICÃ FIZICÃ

Mecanica fizic este ramura fizicii care studiaz micarea corpurilor, cauzele care produc
micarea i stabilete condiiile de repaus ale corpurilor. În funcie de valoarea vitezei de deplasare
a corpurilor, mecanica se clasific în mecanic clasic i mecanic relativist. Mecanica clasic
studiaz deplasrile corpurilor având viteze mult mai mici decât viteza luminii în vid, în timp ce
mecanica relativist studiaz deplasrile acelor corpuri care au viteze apropiate de viteza luminii în
vid.

1.1. MECANICA CLASIC A PUNCTULUI MATERIAL

1.1.1. Cinematica punctului material
Cinematica studiaz micarea mecanic a corpurilor fr a lua în consideraie cauzele
care determin aceast micare.
Un corp se afl în micare atunci când îi modific poziia fa de alte corpuri considerate
fixe i este în repaus când nu-i schimb poziia fa de acestea. Un corp oarecare, considerat fix,
fa de care se raporteaz micarea altor corpuri, determin un sistem de referin care este un
sistem de coordonate tridimensional legat rigid de corpul fix. Deoarece în realitate nu exist
corpuri absolut fixe, nu exist sisteme de referin absolut fixe i deci micrile sunt relative.
Poziia la un moment dat a unui corp este determinat de vectorul de poziie r

care este
vectorul ce unete originea sistemului de coordonate, O, cu punctul P în care se gsete corpul (fig.
1.1.1).
Pentru studiul micrii corpurilor se folosete modelul punctului material. Vom numi
punct material un ansamblu ale crui dimensiuni pot fi neglijate în raport cu distana parcurs.
Micarea unui punct material este caracterizat prin traiectorie i prin legea de micare.
Traiectoria reprezint locul geometric al tuturor punctelor prin care trece mobilul în timpul
deplasrii. Legea de micare reprezint legea de variaie a vectorului de poziie a unui punct
material în funcie de timp în raport cu un punct considerat fix.

z
1
v

P(x,y,z) r


2
v

r

traiectorie
1
r

2
r

z
1

r
1

x
1

O
y
1

y O

x
Fig. 1.1.1 Fig. 1.1.2

Micarea este deci determinat când se cunoate funcia :
) t ( r r

= (1.1.1)
care reprezint ecuaia de micare a punctului material.



2
Vectorul de poziie se scrie în funcie de coordonatele sale sub forma:

z y x
1 . z 1 . y 1 . x r

+ + = (1.1.2)
x
1

,
y
1

i
z
1

fiind versorii (vectorii unitate) axelor Ox, Oy i Oz ale sistemului de referin ales.
Micarea este cunoscut dac tim cum se modific în timp coordonatele punctului material, deci
cunoscând funciile :

¦
¹
¦
´
¦
=
=
=
) t ( z z
) t ( y y
) t ( x x
(1.1.3)
Funcia vectorial ) t ( r

trebuie s satisfac anumite restricii impuse de fenomenul fizic al
micrii punctului. Astfel ea trebuie s fie continu i uniform (deoarece în conformitate cu
principiul perfectei localizri, punctul material nu poate ocupa simultan mai multe poziii distincte
în spaiu), finit în modul i derivabil. Ecuaiile (1.1.3) pot fi considerate ca fiind ecuaiile
parametrice ale traiectoriei, parametrul fiind timpul, sau ecuaiile cinematice ale micrii. Ecuaia
traiectoriei se afl eliminând timpul din ecuaiile parametrice.
Schimbarea poziiei unui mobil în timpul micrii este determinat de vectorul deplasare,
∆ r

(fig. 1.1.2) care se exprim sub forma:
∆ r

=
2
r

-
1
r

(1.1.4)
corespunztor intervalului de timp ∆t = t
2
- t
1
.
Dac intervalul de timp este foarte mic, vectorul deplasare se confund cu spaiul parcurs
de mobil. Se definete viteza punctului material ca fiind:
r
dt
r d
t
r
lim v
0 t

= =


=
→ ∆
(1.1.5)
care, aa cum se observ din figura 1.1.2, este tangent la traiectoria mobilului.
inând cont de (1.1.2), relaia (1.1.5) devine :

z y x z y x
1 z 1 y 1 x 1 .
dt
dz
1 .
dt
dy
1 .
dt
dx
v

+ + = + + = (1.1.6)
sau :

z z y y x x
1 . v 1 . v 1 . v v

+ + = (1.1.6

)
unde v
x
, v
y
i v
z
sunt componentele vectorului v

de-a lungul axelor de coordonate.
Viteza medie este:

t
r
v
m


=

i are direcia secantei la traiectorie (direcia vectorului deplasare ∆ r

).
Modulul vectorului vitez se calculeaz cu relaia :

2
z
2
y
2
x
v v v v v + + = =

(1.1.7)
Dac s(t) reprezint dependena de timp a distanei parcurse de mobil pe traiectorie,
atunci modulul vitezei se determin din relaia:
s
dt
s d
v = =
Dac
r
1

este versorul razei vectoare r

(fig. 1.1.1), relaia (1.1.5) se mai poate scrie sub
forma :

dt
dr
1
dt
1 d
r
dt
) 1 . r ( d
v
r
r r

+ = = (1.1.8)



3
în care r este modulul vectorului de poziie. Din relaia (1.1.8) se observ c la viteza v

contribuie
doi termeni: o variaie a direciei razei vectoare, reprezentat de
dt
1 d
. r
r

i o variaie a modulului
vectorului de poziie,
r
1 .
dt
dr

.
Dac vectorul vitez a punctului material variaz în timp se definete vectorul acceleraie
ca fiind :
v
dt
v d
t
v
lim a
0 t

= =


=
→ ∆
(1.1.9)
sau, inând cont de (1.1.5) :
r
dt
r d
a
2
2

= = (1.1.10)
Ultimele dou relaii se scriu în funcie de componentele vectorilor v

i r

astfel:
= + + = + + =
z
2
2
y
2
2
x
2
2
z
z
y
y
x
x
1 .
dt
z d
1 .
dt
y d
1 .
dt
x d
1 .
dt
dv
1 .
dt
dv
1 .
dt
dv
a

z y x
1 . z 1 . y 1 . x

+ + =
sau:

z z y y x x
1 a 1 a 1 a a

+ + = (1.1.10

)
unde a
x
, a
y
, a
z
sunt componentele acceleraiei în lungul celor trei axe de coordonate.

Modulul acceleraiei este :

2
z
2
y
2
x
a a a a a + + = =

(1.1.11)

1.1.2. Dinamica clasic a punctului material
Dinamica studiaz micarea mecanic a corpurilor inând cont atât de forele care produc
micarea cât i de masele corpurilor în micare.

1.1.2.1. Legile fundamentale ale mecanicii clasice a punctului material
Aceste legi au fost formulate de Newton i sunt rezultatul unui numr mare de experiene
i din aceast cauz, adesea sunt enunate ca principii :

1. LEGEA INERIEI se enun astfel: "un punct material asupra cruia nu
acioneaz nici o for, rmâne în repaus sau se deplaseaz rectiliniu i uniform". Deci,
0 a =

dac 0 F =

.
Introducând noiunea de impuls :
v m p

= (1.1.12)
unde m este masa particulei (punctului material), considerat constant în cazul clasic, atunci din
condiia 0 a =

rezult . const v =

i legea ineriei poate fi enunat i în felul urmtor : "În
absena forelor exterioare impulsul unui punct material rmâne constant". Aceast formulare
pune în eviden faptul c legea ineriei este o lege de conservare a impulsului.
2. LEGEA VARIAIEI IMPULSULUI sau LEGEA FOREI este principiul
fundamental care definete fora ca fiind proporional cu viteza de variaie a impulsului:
"derivata impulsului în raport cu timpul este egal cu fora care produce micarea" :
F p
dt
p d
) v m (
dt
d

= = = (1.1.13)
Cum m = const. rezult :



4
F a m v m
dt
v d
m

= = = (1.1.14)
sau, inând cont de expresia (1.1.10) a acceleraiei,

2
2
dt
r d
m F

= (1.1.15)
care pe componente se scrie :

¦
¹
¦
´
¦
=
=
=
z m F
y m F
x m F
z
y
x



(1.1.16)
relaii numite ecuaiile difereniale ale micrii.
Prin integrarea succesiv a relaiilor (1.1.16) se obin pe rând, componentele vitezei i
ecuaiile parametrice ale traiectoriei ) t ( z z ); t ( y y ); t ( x x = = = care depind astfel de dou
constante de integrare, sau, mai general, legea de micare a punctului material ) t ( r r

= . Pentru a
putea determina starea mecanic a acestuia (poziia i viteza sa) la un moment dat este necesar
cunoaterea constantelor de integrare i acest lucru se poate face dac se dau aa numitele condiii
iniiale adic poziia i viteza punctului material la un moment dat pe care-l alegem ca origine a
timpului, t=0.

3. LEGEA ACIUNILOR RECIPROCE se enun în felul urmtor: "întotdeauna
fiecrei aciuni i se opune o reaciune egal în modul i de sens contrar" :

21 12
F F

− = (1.1.17)
Aciunea i reaciunea se exercit ca perechi, acioneaz simultan asupra a dou corpuri
diferite i au direcia în lungul dreptei ce unete cele dou corpuri.

4. LEGEA INDEPENDENEI ACIUNII FORELOR sau LEGEA
SUPERPOZIIEI FORELOR afirm c "forele la care este supus un punct material
acioneaz independent unele de altele".
Conform acestui principiu aciunea simultan a mai multor fore ) n , 1 i ( F
i
=

asupra unui
punct material poate fi înlocuit prin rezultanta lor F

i, invers, o for poate fi descompus în
componente i aciunea lor este echivalent cu aciunea forei rezultante:
¿ =
=
n
1 i
i
F F

(1.1.18)
1.1.2.2. Teoremele generale ale dinamicii punctului material
Teoremele generale ale dinamicii punctului material sunt consecine ale principiilor
dinamicii i permit în multe cazuri determinarea ecuaiei de micare fr a mai fi necesar
integrarea ecuaiilor difereniale ale micrii (1.1.16). Pentru analizarea acestor teoreme
considerm un punct material de mas m, asupra cruia acioneaz o for F

.

1. TEOREMA IMPULSULUI: “Derivata în raport cu timpul a impulsului punctului
material este egal cu rezultanta forelor aplicate”.
F
dt
p d

= (1.1.19)
Dac fora care acioneaz asupra punctului material este nul, impulsul se conserv:
) t ( p ) t ( p 0
dt
p d
0 F
2 1

= ⇔ = ⇔ =



5
2. TEOREMA MOMENTULUI CINETIC
Momentul cinetic al unui punct material în micare în raport cu un punct fix O este
mrimea fizic vectorial :
p r L

× = (1.1.20)
unde r

este vectorul de poziie al punctului material fa de acel punct iar p

impulsul acestuia
(fig. 1.1.3).
În cazul în care punctul material este legat de punctul fix O i asupra lui acioneaz o
for F

, se definete momentul forei în raport cu punctul O ca fiind:
F x r M

= (1.1.21)
Derivând L

în raport cu timpul se obine :
M F x r
dt
p d
x r p x
dt
r d
) p x r (
dt
d
dt
L d

= = + = = (1.1.22)
unde p x v p x
dt
r d

= = 0
deoarece vectorii sunt coliniari.
L

v m p

=
O r

v

m
Fig. 1.1.3

Astfel se poate enuna teorema variaiei momentului cinetic: “viteza de variaie a
momentului cinetic în raport cu un punct fix este egal cu momentul forei care produce
micarea în raport cu acel punct”.
Dac punctul material este izolat ( F

= 0) sau se afl într-un câmp central (fora F

ce
acioneaz asupra lui este pe direcia razei vectoare, suportul acesteia trecând printr-un punct fix
numit centrul câmpului, ca de exemplu fora centripet, fora elastic, greutatea corpurilor),
momentul M

este nul i momentul cinetic se conserv (rmâne constant în timp).
Deci se poate scrie teorema conservrii momentului cinetic:
) t ( L ) t ( L 0
dt
L d
0 M
2 1

= ⇔ = ⇔ =

3. TEOREMA ENERGIEI CINETICE
Prin definiie, lucrul mecanic elementar d efectuat de o for F

, când punctul de
aplicaie al acestei fore se deplaseaz cu d r

, este egal cu produsul scalar dintre F

i d r

:
d ) r d , F ( cos . dr . F r d . F

= = (1.1.23)
Dac în relaia de definiie (1.1.23) se înlocuiete expresia forei (1.1.13) rezult:



6
d v d v m ) v m ( d v dt v ) v m (
dt
d
r d ) v m (
dt
d
= = = =
sau: d T d v m
2
1
d v m
2
1
d
2 2
= |
.
|

\
|
= |
.
|

\
|
=

(1.1.24)
unde s-a notat :

2
v m
2
1
T = (1.1.25)
mrime care reprezint energia cinetic (de micare).
Dac deplasarea sub aciunea forei are loc între punctele A i B (fig.1.1.4), lucrul
mecanic efectuat va fi :

AB
2
v m
2
v m
T T T d r d . F
2
A
B
A
2
B
A B
B
A

}
= − =
}
= =

(1.1.26)

z C
2


F

C
2


A
r

F

B
r

O
O y
x
Fig. 1.1.4 Fig. 1.1.5
Relaia (1.1.26) reprezint coninutul teoremei variaiei energiei cinetice care se enun
în felul urmtor: "variaia energiei cinetice a unui punct material de mas constant acionat de
o for într-un interval de timp, este egal cu lucrul mecanic efectuat de fora care acioneaz
asupra acestuia în intervalul de timp considerat".
Dac rezultanta forelor care acioneaz asupra punctului material este nul, sau este
perpendicular pe direcia deplasrii, din definiia (1.1.23) a lui rezult c lucrul mecanic este
nul i conform (1.1.26) energia cinetic se conserv.
Acelai lucru mecanic poate fi efectuat în diferite intervale de timp i de aceea în practic
e important i timpul în care se realizeaz lucrul mecanic respectiv. Pentru caracterizarea
mecanismelor i motoarelor se folosete noiunea de putere mecanic, definit ca mrimea fizic
numeric egal cu lucrul mecanic efectuat în unitatea de timp:

dt
d
t
lim P
0 t

=


=
→ ∆
(1.1.27)
sau, inând cont de (1.1.23), pentru F

= const. se obine:
v . F
dt
r d
F P

= = (1.1.28)
deci la fore egale puterea depinde de vitez.

4. TEOREMA CONSERVRII ENERGIEI MECANICE
S-a constatat c exist fore, cum sunt forele câmpului gravitaional, elastic sau
electrostatic, numite fore conservative, pentru care lucrul mecanic nu depinde de forma drumului
parcurs ci numai de poziiile iniial i final (fig. 1.1.5):
(C)
C
1

a
b
2
1
B
A



7

} }
= =
1 2
C C
r d F r d F

(1.1.29)
Pentru conturul închis C = 1a2b1 se poate scrie, inând cont de (1.1.29) :

}
= −
}
=
}
+
}
=
}
2 1 2 1
C C ' C C C
0 r d F r d F r d F r d F r d F

(1.1.30)
sau :
0 ) dz F dy F dx F ( r d F
z y
C
x
C
= + +
}
=
}

(1.1.31)
Relaiile (1.1.30) i (1.1.31) arat c lucrul mecanic al forelor conservative efectuat pe o
traiectorie închis este nul i din punct de vedere matematic (relaia A.1.23 din anexa A1)
reprezint condiia necesar i suficient ca lucrul mecanic elementar r d F

(integrandul din 1.1.31)
s fie o diferenial total a unei funcii scalare U(x,y,z) numit potenialul forei sau energie
potenial care depinde de poziia punctului material, fr s depind de timp:
dU r d F − =

(1.1.32)
unde semnul minus indic scderea acesteia atunci când fora câmpului efectueaz lucru mecanic.
Ultima relaie se mai poate scrie, inând cont de relaia (A.1.7) din anexa A1 pentru o
diferenial total exact:

|
|
.
|

\
|


+


+


− = + + dz
z
U
dy
y
U
dx
x
U
dz F dy F dx F
z y x

echivalent cu urmtoarele egaliti corespunztoare componentelor forei :

z
U
F ;
y
U
F ;
x
U
F
z y x


− =


− =


− = (1.1.33)
cu proprietatea (A.1.9):

x
F
y
F y
x


=


;
y
F
z
F
z
y


=


;
z
F
x
F
x z


=


(1.1.34)
Astfel, se poate defini vectorul for:
U F U grad F −∇ = ⇔ − =

(1.1.35)
unde operatorul vectorial ∇ (nabla) definit în anex (relaia A.1.12),
z y x
1
z
1
y
1
x



+


+


= ∇ ,
aplicat unei funcii scalare, poart numele de gradient.
Expresiile (1.1.34) conduc la relaiile:
0
z
F
x
F
; 0
y
F
z
F
; 0
x
F
y
F
x z z
y y
x
=





=





=





(1.1.36)
Definind rotorul vectorului F

(relaia A.1.17) ca produsul vectorial :

z y x
z y x
F F F
z y x
1 1 1
F x F rot






= ∇ =


(1.1.37)
se observ c în stânga relaiilor (1.1.36) sunt chiar componentele vectorului rot F

. Rezult astfel:
0 F x = ∇

(1.1.38)
care reprezint o alt caracterizare a forelor conservative i totodat condiia necesar i
suficient ca fora câmpului s derive dintr-un potenial.



8
La acest rezultat se putea ajunge i folosind teorema lui Stokes (A.1.22) de transformare a
integralei curbilinii în integral de suprafa, pe suprafaa S delimitat de conturul (C) :
0 S d ) F x ( r d F
C S
=
} }}
∇ =

de unde se obine 0 F x = ∇

i deoarece rotorul unui gradient este întotdeauna nul (relaia
A.1.31), rezult definiia pentru o for conservativ, ca gradientul cu semn schimbat al energiei
poteniale : F

= - grad U.
Relaia (1.1.32) se mai scrie:
U d r d F d − = =

(1.1.39)
i lucrul mecanic efectuat între dou puncte A i B va fi :

} }
− = − = =
B
A
B
A
B A
U U ) dU ( r d F

(1.1.40)
unde U
A
i U
B
sunt energiile poteniale corespunztoare punctelor A respectiv B, care sunt
determinate pân la o constant arbitrar. Deci lucrul mecanic efectuat de forele câmpului între
dou puncte este egal cu variaia energiei poteniale între punctele respective, luat cu semn
schimbat.
Alegând un punct de referin P
0
(spre exemplu la infinit, unde câmpul de fore se
anuleaz în general) se poate defini energia potenial a punctului material într-un punct P( r

) ca
fiind lucrul mecanic al forelor câmpului, cu semn schimbat, pentru deplasarea punctului material
din punctul de referin P
0
în punctul considerat:
r d F ) r ( U
P
P
0

}
− = (1.1.41)
Suprafeele pe care energia potenial este constant (U=const.) se numesc suprafee
echipoteniale (descrise în §A.1.4.1). Fora câmpului conservativ, F

, este perpendicular pe
suprafeele echipoteniale i îndreptat în sensul descreterii energiei poteniale (fig. 1.1.6),
conform definiiei (1.1.35). Un punct material situat într-un câmp conservativ evolueaz ctre
poziia caracterizat de un minim al energiei poteniale (poziia de echilibru stabil) i aceast
tendin are o valabilitate general în sensul c este tendina natural a tuturor sistemelor de a
trece de la stri cu energie potenial mai mare ctre stri cu energie potenial mai mic, adic
tind ctre o stare creia îi corespunde o valoare minim a energiei poteniale.

linii de for
F

suprafee U
1

echipoteniale F

U
2

F

U
1
< U
2
< U
3


U
3


Fig. 1.1.6



9
Conform (1.1.24) i (1.1.39) s-a obinut c:
. const U T 0 ) U T (
dt
d
dU dT d = + ¬ = + ⇔ − = =
sau, notând suma dintre energia cinetic i cea potenial cu E (energia mecanic):
. const E U T U T
B B A A
= = + = + (1.1.42)
care reprezint teorema conservrii energiei mecanice, evideniind faptul c “în timpul micrii
într-un câmp de fore conservativ are loc o transformare reciproc a energiei cinetice în energie
potenial dar energia mecanic rmâne constant”.
Dac punctul material este situat într-un câmp conservativ i este supus în acelai timp la
o for neconservativ (disipativ) ' F

(spre exemplu o for de frecare), lucrul mecanic al forei
neconservative este egal cu variaia energiei mecanice a corpului:
E r d . ' F
B
A
∆ =
}
=

(1.1.43)


1.2. ELEMENTE DE DINAMIC RELATIVIST

1.2.1. Relaia dintre mas i energie în dinamica relativist
Pentru viteze foarte mari ale corpurilor, apropiate de viteza luminii în vid (c), masa de
micare (masa relativist) nu mai este constant, ca în cazul dinamicii clasice, ci crete cu viteza
dup legea (fig.1.2.1):

2
2
o
c
v
1
m
) v ( m

= (1.2.1)
unde
o
m este masa de repaus, deci nu este doar funcie de proprietile corpului (particulei) ci i
de starea de micare a acestuia. Ea nu este o mrime invariant, având valori diferite în refereniale
diferite. Creterea masei relativiste cu viteza a fost verificat experimental studiind sarcina
specific a electronilor pentru diferite viteze; s-a constatat c sarcina specific e/m este mai mic
pentru electronii rapizi decât pentru cei leni. Variaia masei de micare cu viteza a putut fi
observat i în procesele de ciocnire dintre particulele elementare.








Fig. 1.2.1
Pornind de la relaia de definiie a forei, care are aceeai form (1.1.13) ca i în mecanica
clasic,
) v m (
dt
d
dt
p d
F = =
c
o
m
v
m



10
se obine:
dv m dm v dt F + =
de unde, prin înmulire cu v (
dt
dr
v = ), se obine lucrul mecanic elementar al forei F:
dv v m dm v dr F d
2
+ = = (1.2.2)
Difereniind relaia (1.2.1) rezult:
dv v 2
c
1
c
v
1
2
1
m dm
2
2 / 3
2
2
o
|
|
.
|

\
|

|
|
.
|

\
|
− |
.
|

\
|
− =


de unde,
2 2 2 / 1
2
2
o
2
2
2
2 / 3
2
2
2
o
v c
dv v m
c
v
1
dv v m
c
v
1 c
1
c
v
1 c
dv v m
dm

=
|
|
.
|

\
|

|
|
.
|

\
|

=
|
|
.
|

\
|

=
sau
dv v m dm ) v c (
2 2
= −
i (1.2.2) devine:
dT dm c dm v dm ) v c ( d
2 2 2 2
= = + − =
Integrând aceast relaie se obine energia cinetic:

2
o
T
0
m
m
2
c ) m m ( T dT dm c
o
− = ¬
}
=
}
(1.2.3)
Se definete energia relativist (total) E a unei particule libere (în absena câmpurilor de
fore) ca produsul dintre masa de micare i ptratul vitezei luminii:

2
2
2
o 2
c
v
1
c m
mc E

= = (1.2.4)
numit i relaia lui Einstein, care arat c orice particul care are mas are i energie. Aceast
legtur dintre mas i energie mai este denumit i legea echivalenei dintre mas i energie.
Aceast echivalen nu trebuie confundat cu noiunea de identitate; masa i energia reprezint
caracteristici diferite ale particulelor. Legea echivalenei stabilete proporionalitatea dintre ele.
Energia de repaus (pentru v = 0), este diferit de zero în cazul relativist:

2
o o
c m E = (1.2.5)
relaia (1.2.3) scriindu-se:

o
E E T − = (1.2.6)
Dac viteza de deplasare a particulei este mult mai mic decât viteza luminii, se dezvolt expresia
1
2
2
c
v
1

|
|
|
.
|

\
|
− din relaia (1.2.4) în serie de puteri i se pstreaz primii doi termeni, rezultând:

2
0
2
0
2
2
2
0
v m
2
1
c m ...
c 2
v
1 c m E + ≅
|
|
.
|

\
|
+ + =
Al doilea termen din membrul drept coincide cu energia cinetic clasic a particulei (1.1.25).





11
1.2.2. Relaia dintre impuls i energie în dinamica relativist.
Legtura dintre masa de repaus m
0
i impulsul relativist p

este dat de relaia:
p

= m(v)⋅ v

2
2
0
c
v
- 1
v m

= . (1.2.7)
Pentru viteze mici, v << c, aceast relaie coincide cu cea clasic din mecanica
newtonian. S-ar prea c masa m
0
coincide cu masa particulei când aceasta se mic cu vitez
mic. Proprietile masei de repaus m
0
sunt îns esenial diferite de cele ale masei considerate în
cadrul teoriei clasice. Masa de repaus nu satisface legea de conservare. Exist procese în care masa
total a particulelor înainte de procesul fizic nu este egal cu masa total a particulelor care rezult
dup desfurarea acestuia. Neconservarea masei de repaus rezult i din faptul c masa de repaus
m
0
nu este o proprietate general a particulelor; spre exemplu, fotonii i neutrinii au masa de
repaus nul. Masa de repaus este o caracteristic foarte important a corpurilor. Fiecare particul
elementar sau fundamental are o mas de repaus m
0
bine determinat.
În teoria relativitii se admite legea conservrii energiei i a impulsului i din relaia lui
Einstein rezult c se conserv i masa relativist. Spre deosebire de mecanica clasic, unde exist
dou legi de conservare pentru energie i, respectiv, mas, în teoria relativitii ele sunt reunite
într-una singur i anume în legea conservrii energiei totale.
Eliminând viteza particulei din relaiile (1.2.4) i (1.2.7) se obine relaia dintre impulsul
i energia relativist:

4 2
o
2 2 2
c m c p E + = (1.2.8)



PROBLEME PROPUSE LA CAPITOLUL 1

1.1. Un mobil se deplaseaz dup ecuaiile parametrice x = 4 + 6 t
2
i y= 3 t
2
– 1, unde x
i y se dau în cm, iar t în s. S se determine traiectoria mobilului, mrimea vitezei i a acceleraiei.
R: 3
2
x
y − = ; cm/s 5 t 6 v = ;
2
cm/s 5 6 a =
1.2. Un mobil execut o micare rectilinie conform ecuaiei
3 2
t
3
2
t 2 t 5 x − + = . S se
determine în ce moment viteza mobilului este maxim i care este aceast valoare.

R: [ ] s 1 t
max
v
v
=
=
; ( ) s / m 7 1 v v
max
= = .
1.3. S se determine viteza i spaiul parcurs de un mobil a crui acceleraie depinde de
vitez dup legea a = - kv
2
, unde k este o constant pozitiv, cunoscând c la t=0, v=v
0
i x=0.
Care este dependena vitezei de spaiul parcurs?
.
R:
kx
o
e v v

=
1.4. O barc cu motor întâmpin din partea apei o for de rezisten proporional cu
ptratul vitezei. În momentul când viteza brcii este s / m 20 v
o
= , motorul este oprit i dup un
timp s 2 , 17 = τ viteza brcii devine de e ori mai mic (e – baza logaritmului natural). S se
determine distana parcurs de barc în acest timp.
R: m 100
1 e
v
d
o
=

τ
= .



12
1.5. Un corp punctiform de mas m poate s se mite rectiliniu (în lungul axei Ox, de
exemplu). Asupra lui acioneaz o for îndreptat în lungul aceleiai axe, în sens pozitiv, egal cu
mx k F
2
= , unde k este un coeficient constant iar x abscisa corpului. La momentul iniial, corpul
se afl în repaus la distana d de originea axei de micare. S se afle ecuaia spaiului parcurs de
corp neglijând frecarea dintre corp i plan.
R: kt ch . d ) e e (
2
d
x
kt kt
= + =


1.6. Micarea în linie dreapt a unui automobil de mas kg 1200 m = cu o vitez
uniform v necesit, pentru a putea învinge diversele frecri i rezistena aerului, o for orizontal
a crei valoare, în newtoni, este dat de relaia
2
v 2 850 F + = (v în m/s). S se determine fora de
rezisten i puterea automobilului, în ipoteza micrii uniforme, în funcie de viteza acestuia.
R:
2
r
v 2 F = (N); v ) v 2 850 ( P
2
⋅ + = (W)
1.7. Un punct material de mas m se mic pe o traiectorie circular de raz R sub
aciunea unei fore centrale de atracie , R
R
k
F
3

− = al crei suport trece prin centrul cercului iar k
este o constant pozitiv. Determinai: a)energia cinetic, potenial i total a punctului material;
b)impulsul i momentul cinetic al punctului material.
R:
R 2
k
T = ;
R
k
U − = ;
mR
k
p = ; kmR L=
1.8. Stabilii forma suprafeelor echipoteniale pentru urmtoarele câmpuri centrale
conservative:câmpul gravitaional terestru, în apropierea suprafeei Pmântului
) g m G ., const g (

= = ; b)câmpul forelor de atracie newtoniene, , r
r
km
F
3

− = unde k este o
constant pozitiv iar r

este vectorul de poziie al corpului de mas m fa de centrul de for.
R: a) plane paralele cu planul xOy; b) sfere cu centrul în originea sistemului de
axe de coordonate.

1.9. Determinai viteza unei particule relativiste dac:
a) impulsul relativist este mai mare de η = 2 ori decât impulsul newtonian al particulei;
b) energia cinetic a particulei este egal cu energia sa de repaus.
R: a) s / m 10 6 , 2 1
c
v
8 2
⋅ = − η
η
= ; b) s / m 10 6 , 2 3
2
c
v
8
⋅ = =
1.10. O particul cu masa de repaus m
0
se deplaseaz de-a lungul axei Ox a unui
referenial dup legea
2 2 2
t c a x + = , unde a este o constant, c viteza luminii, iar t timpul. S se
determine ce for se exercit asupra particulei în acest referenial.
R:
a
c m
F
2
0
= .
1.11. Determinai acceleraia unui electron în micare relativist sub aciunea unei fore
constante, la momentul în care energia sa cinetic devine T.
R:
3
2
o
o
c m
T
1
1
m
F
a
|
|
|
|
|
.
|

\
|
+
=



13
UAPI10LUL 2 UAPI10LUL 2 UAPI10LUL 2 UAPI10LUL 2
OSCILA)II ÇI UNDE ELASTICE
2.1. OSCILAII ELASTICE
Orice micare în care se face o transformare periodic sau pseudoperiodic a unei forme
de energie în alta poart numele de oscilaie. Oscilaiile elastice sunt acele oscilaii în care energia
cinetic se transform în energie potenial i invers.
Oscilaia unui sistem izolat declanat printr-un impuls iniial care are frecven constant
se numete oscilaie liber (proprie) iar frecvena micrii oscilatorii - frecven proprie.
Dac mrimile ce caracterizeaz micarea oscilatorie (masa, constantele elastice,
coeficienii de proporionalitate între forele de frecare i viteze) rmân constante în timp, oscilaia
este liniar.

2.1.1. Micarea oscilatorie armonic
Micarea oscilatorie armonic reprezint micarea unui sistem mecanic izolat de-o parte
i de alta a unei poziii de echilibru. Printr-o alegere convenabil a sistemului de referin, se poate
considera c micarea este unidimensional, în lungul axei Ox. Starea de echilibru corespunde
poziiei în care energia potenial este minim, adic
0
dx
U d
, 0
dx
dU
0
0
x x
2
2
x x
>
|
|
.
|

\
|
= |
.
|

\
|
=
=
,
unde x
0
este coordonata poziiei de echilibru. Dac sistemul este deprtat de poziia de echilibru ia
natere o for elastic care, pentru sistemul izolat, deriv din energia potenial (1.1.35) :

x
1 .
dx
dU
U grad F

− = − = (2.1.1)
Pentru determinarea acestei fore e necesar cunoaterea energiei poteniale.
Pentru deplasri mici (x - x
0
) fa de poziia de echilibru expresia energiei poteniale
corespunztoare poziiei x se poate dezvolta în serie Taylor (relaia A.1.10), cu limitare la primii
termeni :
...... ) x x (
dx
U d
2
1
) x x (
dx
dU
) x ( U ) x ( U
2
0
x x
2
2
0
x x
0
0
0
+ −
|
|
.
|

\
|
+ − |
.
|

\
|
+ =
=
=
(2.1.2)
Din condiia de echilibru, rezult c al doilea termen din dezvoltare este nul. Dac alegem
prin convenie x
0
= 0 i U(x
0
) = 0, expresia (2.1.2) devine :

2
0 x
2
2
x
dx
U d
2
1
) x ( U
=
|
|
.
|

\
|
≈ (2.1.3)
Notând constanta elastic cu
0
dx
U d
k
0 x
2
2
>
|
|
.
|

\
|
=
=
(2.1.4)
relaia (2.1.3) devine :

2
x k
2
1
) x ( U = (2.1.5)
de unde rezult expresia forei (2.1.1) ce acioneaz asupra sistemului mecanic:

x
1 . x k F

− = (2.1.6)



14
Aceast for este o for de tip elastic, fiind îndreptat spre poziia de echilibru i având
intensitatea proporional cu deplasarea.
Constanta elastic k dat de (2.1.4) caracterizeaz câmpul de fore i este dependent de
natura mediului.
Dac se reduce sistemul mecanic la un punct material cu masa m, ecuaia de micare a
acestuia sub aciunea forei elastice este :
0 x k x m x k x m = + ⇔ − = .
Împrind ecuaia prin m se obine :
0 x x
2
o
= ω + (2.1.7)
unde s-a notat

m
k
2
o
= ω (2.1.8)
o
ω fiind pulsaia proprie.
Ecuaia (2.1.7) este o ecuaie diferenial liniar i omogen de ordinul al doilea cu
coeficieni constani, cu soluii de forma
t
e
λ
i care introduse în ecuaia (2.1.7) determin ecuaia
caracteristic pentru λ :
0
2
o
2
= ω + λ (2.1.9)
având soluiile pur imaginare:

o 2 , 1
i ω ± = λ (2.1.10)
inând cont de relaia (2.1.10) se obine soluia general a ecuaiei (2.1.7) de forma unei
combinaii liniare a soluiilor liniar independente
t
1
e
λ
i
t
2
e
λ
:

t i t i
o o
e " C e ' C x
ω − ω
+ = (2.1.11)
C’ i C’’ fiind constante arbitrare de integrare, în general complexe. Pentru ca x s fie o mrime
real, adic x = x* (x* fiind conjugata lui x), trebuie ca C’ = C”* .
Folosind relaiile lui Euler : e
± i.a
= cos a ± i sin a , se obine :
t sin ) " C ' C ( i t cos ) " C ' C ( x
o o
ω − + ω + =
sau :
t sin C t cos C x
o 2 o 1
ω + ω = (2.1.12)
unde ) " C ' C ( i C i ) " C ' C ( C
2 1
− = + = sunt constante reale (deoarece C’ = C” *).
Notând :

ϕ − =
ϕ =
sin A C
cos A C
2
1
, unde
2
2
2
1
C C A + = i
1
2
C
C
tg − = ϕ ,
expresia lui x din (2.1.12) devine :
) t ( cos A x
o
ϕ + ω = (2.1.13)
Uneori soluia (2.1.13) se exprim sub forma
) t sin( A x
o
ϕ + ω = (2.1.13’)
sau sub form complex:

) t ( i
o
e A x
ϕ + ω
= (2.1.13’’)
convenind ca partea real s reprezinte mrimea fizic considerat.
Micarea exprimat de (2.1.13) sau (2.1.13’) este o micare oscilatorie armonic fiind
descris de o funcie cosinus sau sinus; x reprezint elongaia, A - amplitudinea micrii (valoarea
maxim a elongaiei), Φ =
o
ω t + ϕ - faza micrii iar ϕ - faza iniial a micrii. Micarea este
periodic deoarece elongaia ia valori identice în momente separate între ele prin intervalul T
numit perioada oscilaiei.



15
Din condiia:
[ ] [ ] ϕ + + ω = = ϕ + + ω = ϕ + ω = ) nT t ( ( cos A ... ) T t ( cos A ) t ( cos A x
o o o

sau
[ ] ϕ + + ω = ϕ + ω ) T t ( cos ) t ( cos
o o

rezult :
π + ϕ + ω = ϕ + + ω 2 t ) T t (
o o

sau
o
ω T = 2 π
de unde perioada este:

k
m
2
2
T
o
π =
ω
π
= (2.1.14)
Numrul de perioade cuprinse în unitatea de timp se numete frecven:

π
ω
= = ν
2 T
1
o
(2.1.15)
În timpul oscilaiei, viteza i acceleraia oscilatorului sunt variabile în timp:
) t ( cos A x a
) t ( sin A x v
o
2
o
o o
ϕ + ω ω − = =
ϕ + ω ω − = =

Energia total a oscilatorului este :

2
A m
2
A k
2
x k
2
v m
U T E
2 2
o
2 2 2
ω
= = + = + = (2.1.16)
fiind constant în orice moment, aa cum rezult din teorema conservrii energiei mecanice
(1.1.42) pentru un sistem izolat.

2.1.2. Micarea oscilatorie amortizat
În realitate oscilaiile unui punct material se produc cu disipare de energie datorit
existenei forelor de frecare din partea mediului.
Pentru viteze mici se consider c fora de frecare este proporional în orice moment cu
viteza, fiind de forma:
0 r , x r v r F
f
> − = − =
unde r se numete coeficientul de rezisten al mediului.
Astfel, pe lâng fora elastic, apare i fora de frânare care se opune deplasrii, legea
fundamental a dinamicii fiind în acest caz :
x r x k x m F F x m
f e
− − = ⇔ + =
sau :
0 x k x r x m = + + (2.1.17)
Împrind prin m i notând

2
o
m
k
ω = i β = 2
m
r
(2.1.18)
unde β se numete factor de amortizare, ecuaia (2.1.17) devine :
0 x x 2 x
2
o
= ω + β + (2.1.19)
care este o ecuaie diferenial omogen de ordinul doi cu coeficieni constani care are soluii de
forma
t
e
λ
i care, introduse în (2.1.19), implic ecuaia caracteristic:
0 2
2
o
2
= ω + λ β + λ (2.1.20)
cu soluiile :



16

2
o
2
2 , 1
ω − β ± β − = λ (2.1.21)
Soluia general a ecuaiei (2.1.19) este :
t t
2 1
e " C e ' C x
λ λ
+ =
sau, înlocuind (2.1.21) :

|
|
.
|

\
|
+ =
ω − β − ω − β
β −
2
o
2 2
o
2
t t
t
e " C e ' C e x (2.1.22)
x(t) x(t)
C’+C’’

C’’


O t O t
Fig. 2.1.1 Fig. 2.1.2
În funcie de relaia dintre β i
o
ω , se disting trei cazuri :
1) Dac β >
o
ω frecarea este puternic, soluiile ecuaiei caracteristice (2.1.20) sunt
reale, micarea este amortizat aperiodic, elongaia sczând monoton i tinzând ctre 0 când t →
∞ (fig. 2.1.1), sistemul revenind la poziia de echilibru (x nu-i schimb semnul, oscilatorul nu
trece de cealalt parte a poziiei de echilibru, pierzându-i întreaga energie într-un sfert de
perioad).
2) Dac β =
o
ω (cazul amortizrii critice) ecuaia caracteristic (2.1.20) are o rdcin
multipl (dubl), λ
1,2
= - β, i soluia general este de forma unei combinaii liniare a soluiilor
liniar independente
t
e
λ
i
t
e . t
λ
:
) " C t ' C ( e x
t
+ =
β −

micarea fiind i în acest caz aperiodic (fig. 2.1.2).
3) Dac β <
o
ω fora de frecare este slab i soluiile (2.1.21) ale ecuaiei caracteristice
sunt complexe :

a
2 2
o 2 , 1
i i ω ± β − = β − ω ± β − = λ (2.1.23)
unde s-a notat cu

a
ω pseudopulsaia oscilaiilor:

2 2
o a
β − ω = ω (2.1.24)
Soluia general (2.1.22) a ecuaiei difereniale (2.1.19) devine :
) e " C e ' C ( e x
t i t i
t
a a
ω − ω
β −
+ =
Folosind raionamentul de obinere a relaiei x = A cos (
o
ω t + ϕ) din paragraful
precedent se obine :

t
e x
β −
= ) t sin C t cos C (
a 2 a 1
ω + ω
sau :
) t ( cos e A x
a a
t
0
ϕ + ω =
β −
(2.1.25)



17
Ecuaia (2.1.25) arat c micarea este pseudoperiodic, deci este oscilatorie - fapt indicat
de factorul cos(
a
ω t +
a
ϕ ) – dar amplitudinea scade în timp dup legea exponenial :

t
0
e A ) t ( A
β −
= (2.1.26)
Graficul variaiei elongaiei micrii oscilatorii amortizate (2.1.25) în funcie de timp este artat în
figura 2.1.3 (curba plin), curbele punctate reprezentând funcia x = ± A
0
e
- β t
.
Perioada micrii amortizate este:
2 2
o
a
2 2
T
β − ω
π
=
ω
π
= .
Amortizarea oscilaiilor se poate caracteriza prin mrimea δ, numit decrement logaritmic i
care reprezint logaritmul natural al raportului a dou amplitudini consecutive :
T e ln
e A
e A
ln
) T t ( A
) t ( A
ln
T
) T t (
0
t
0
β = = =
+
= δ
β
+ β −
β −

x(t)
T
A
0
A(t)
A(t+T)

t


Fig. 2.1.3
Dac se cunoate amplitudinea iniial A
o
i amplitudinea dup n oscilaii complete, A
n
, se
obine :
n
1 n
2
1
1
0
n
0
A
A
. ....... .
A
A
.
A
A
A
A

= ¬ ¿ =
=

n
1 j j
1 j
n
0
A
A
ln
A
A
ln
i cum fiecare logaritm natural din sum este egal cu δ se obine :
n
0
n
0
A
A
ln
n
1
n
A
A
ln = δ ¬ δ =
O msur a duratei oscilaiilor amortizate este inversul coeficientului de amortizare β,
β
= τ
1
, numit timp de relaxare care arat în cât timp amplitudinea oscilaiilor scade de e ori.

2.1.3. Micarea oscilatorie întreinut (forat). Rezonana
Pentru a împiedica amortizarea micrii oscilatorii sub aciunea forei de frecare, i se transmite
oscilatorului energie din exterior, acionându-se cu o for periodic de forma :
t cos F F
0 p
ω =
Ecuaia micrii se scrie în acest caz :
⇔ ω = + + t cos F x k x r x m
0
t cos
m
F
x x 2 x
0 2
o
ω = ω + β + (2.1.27)
Soluia ecuaiei neomogene (2.1.27) se scrie ca suma x = x
1
+ x
2
(fig. 2.1.4) dintre soluia general a
ecuaiei omogene cu aceiai coeficieni, de forma (2.1.25) :



18
|
.
|

\
|
ϕ + β − ω =
β −
a
2 2
o
t
0 1
t cos e A x
i o soluie particular a ecuaiei neomogene, de forma membrului drept :
) t ( cos A x
2
ϕ + ω = (2.1.28)
Datorit amortizrii, pentru un interval de timp suficient de lung soluia x
1
(regimul
tranzitoriu) poate fi neglijat, oscilaiile sistemului fiind descrise de soluia x
2
. Micarea descris de
aceast soluie se numete regim staionar; oscilaiile se efectueaz cu o pulsaie egal cu cea a
forei de întreinere i nu cu pulsaia proprie.

x
1
x
2





t t

Fig. 2.1.4

Amplitudinea A i faza iniial ϕ se determin din condiia ca x
2
dat de relaia (2.1.28) s
verifice ecuaia (2.1.27). Înlocuind:
) t ( cos A x x ; ) t ( sin A x x
2
2 2
ϕ + ω ω − = = ϕ + ω ω − = =
i notând

0
0
f
m
F
= (2.1.29)
ecuaia (2.1.27) devine :
t cos f ) t cos( A ) t sin( A 2 ) t ( cos A
0
2
o
2
ω = ϕ + ω ω + ϕ + ω ω β − ϕ + ω ω −
sau, scriind

0
f cos ωt =
0
f cos (ωt + ϕ - ϕ)
rezult
ϕ ϕ + ω + ϕ ϕ + ω = ϕ + ω ω β − ϕ + ω ω − ω sin ) t ( sin f cos ) t ( cos f ) t sin( A 2 ) t ( cos A ) (
0 0
2 2
0

Identificând coeficienii termenilor cos (ω t + ϕ) i sin (ω t + ϕ) din ambii membri ai ecuaiei se obine :

¦
¹
¦
´
¦
ϕ = ω β −
ϕ = ω − ω
sin f A 2
cos f ) ( A
0
0
2 2
o
(2.1.30)
de unde rezult prin împrirea relaiilor :

2 2
o
2
tg
ω − ω
ω β
− = ϕ (2.1.31)
Înlocuind
( )
2 2
2
2 2
o
2 2
o
2
4
tg 1
1
cos
ω β + ω − ω
ω − ω
=
ϕ +
= ϕ
t



19
în prima relaie a sistemului (2.1.30) i inând cont de notaia (2.1.29), se obine amplitudinea oscilaiilor
forate :

( )
2 2
2
2 2
o
0
4 m
F
A
ω β + ω − ω
= (2.1.32)

A



β
1
→0 β
1

2

3
<…..
β
2

β
3



O ω
r
ω

Fig. 2.1.5
Amplitudinea i faza iniial a micrii oscilatorii întreinute, în regim staionar, depind de
raportul dintre pulsaia ω a forei periodice de întreinere i pulsaia ω
0
a oscilaiilor proprii. Dependena
amplitudinii oscilaiilor întreinute de pulsaia forei este redat în figura 2.1.5. Oscilaiile nu sunt în faz
cu fora de întreinere (cu excepia cazului în care β = 0). Amplitudinea prezint un maxim pentru o
pulsaie
r
ω numit pulsaie de rezonan i care se obine din condiia 0
d
dA
r
= |
.
|

\
|
ω
ω = ω
adic:
( )
( )
¬ =
(
¸
(

¸

ω β + ω − ω
ω β + ω − ω ω −

ω = ω
0
4 2
8 4
.
m
F
r
2 / 3
2 2
2
2 2
o
2 2 2
o 0 2 2
o r
2β − ω = ω
Fenomenul de apariie a unui maxim de amplitudine a micrii întreinute se numete
rezonan. Maximul amplitudinii,

2 2
o
0
r max
m 2
F
) ( A A
β − ω β
= ω = ,
este cu atât mai mare cu cât coeficientul de amortizare β este mai mic, tinzând ctre ∞ când β → 0. Cu
cât factorul de amortizare β este mai mic, cu atât pulsaia de rezonan se apropie de valoarea pulsaiei
oscilaiilor proprii.
Fenomenul de rezonan are numeroase aplicaii în fizic i tehnic, stând la faza funcionrii
radioreceptoarelor, instrumentelor de msur, instrumentelor muzicale etc. În proiectarea unor organe
de maini trebuie s se asigure o frecven proprie de oscilaie a instalaiilor care s fie diferit de cea a
vibraiilor care apar în timpul funcionrii acestora, pentru a evita atingerea unui maxim al amplitudinii
care le-ar distruge.

2
0
m
0
F
ω




20
2.1.4. Compunerea oscilaiilor armonice

2.1.4.1. Compunerea oscilaiilor armonice paralele cu pulsaii egale

Dac asupra unui punct material acioneaz simultan dou sau mai multe fore elastice,
micarea efectuat de el este o micare rezultant determinat de efectul independent al fiecrei
fore.
Considerm c punctul material e supus simultan la dou fore elastice ce acioneaz pe
direcia Ox i care determin micrile oscilatorii redate de relaiile :

) t ( cos A x
) t ( cos A x
2 2 2
1 1 1
ϕ + ω =
ϕ + ω =
(2.1.33)
Elongaia rezultant va fi suma elongaiilor oscilaiilor paralele independente :
) t ( cos A ) t cos( A x x x
2 2 1 1 2 1
ϕ + ω + ϕ + ω = + = (2.1.34)
iar ecuaia micrii oscilatorii rezultante este de forma:
) t ( cos A x ϕ + ω = (2.1.35)
Din (2.1.34) i (2.1.35) rezult, egalând coeficienii lui cos ω t i sin ω t din cei doi
membri :

2 2 1 1
2 2 1 1
sin A sin A sin A
cos A cos A cos A
ϕ + ϕ = ϕ
ϕ + ϕ = ϕ
(2.1.36)
de unde se obine:

2 2 1 1
2 2 1 1
cos A cos A
sin A sin A
tg
ϕ + ϕ
ϕ + ϕ
= ϕ (2.1.37)
Ridicând la ptrat relaiile (2.1.36) i adunându-le rezult :
) ( cos A A 2 A A A
1 2 2 1
2
2
2
1
ϕ − ϕ + + = (2.1.38)
Relaia (2.1.35) arat c oscilaia rezultant este tot o oscilaie armonic, cu aceeai frecven
cu frecvena oscilaiilor ce se compun. Amplitudinea oscilaiei rezultante (2.1.38) este dependent de
diferena de faz ∆ϕ = ϕ
2
- ϕ
1
dintre cele dou oscilaii.

Se disting cazurile particulare :
1
o
. Dac ∆ ϕ = 2 n π; n = 0,1,2,..., oscilaiile sunt în faz i amplitudinea oscilaiei rezultante
este maxim i egal cu suma amplitudinilor oscilaiilor componente:
A = A
1
+ A
2
.
2
o
. Dac ∆ ϕ = (2 n + 1) π; n = 0,1,2,..., oscilaiile sunt în antifaz i amplitudinea oscilaiei
rezultante este minim :
A = | A
1
- A
2
|.
3
o
. Dac ∆ ϕ = (2 n + 1) π / 2; n = 0,1,2,..., oscilaiile sunt în cuadratur i rezult:
2
2
2
1
A A A + =
Relaiile (2.1.37) i (2.1.38) pot fi obinute i pe cale grafic folosind metoda fazorial a lui Fresnel prin
reprezentarea amplitudinilor oscilaiilor componente prin vectori înclinai fa de axa Ox cu unghiuri
egale cu fazele iniiale ale oscilaiilor i compunerea lor dup regula paralelogramului (fig. 2.1.6 a) sau
a poligonului (fig. 2.1.6 b).
Generalizare. În cazul compunerii a n oscilaii paralele de aceeai pulsaie, amplitudinea i
faza oscilaiilor rezultante sunt date de relaiile :
2
n
1 i
i i
2
n
1 i
i i
sin A cos . A A
|
|
.
|

\
|
¿ ϕ +
|
|
.
|

\
|
¿ ϕ =
= =




21
i
¿ ϕ
¿ ϕ
= ϕ
=
=
n
1 i
i i
n
1 i
i i
cos A
sin A
tg


y A

1
A

2
A

ϕ ϕϕ ϕ
ϕ ϕϕ ϕ
2

1
A

2
A

A

ϕ ϕϕ ϕ
1

O x
a b
Fig. 2.1.6
2.1.4.2. Compunerea a dou oscilaii paralele cu pulsaii puin diferite. Fenomenul de bti

Presupunem c pulsaiile celor dou oscilaii sunt de forma :

ω ∆ + ω = ω
ω ∆ − ω = ω
2
1
(2.1. 39)
unde ∆ ω << ω, deci fiecare difer foarte puin fa de valoarea ω:

2
1 2
ω − ω
= ω ∆ (2.1.40)

2
2 1
ω + ω
= ω (2.1.41)
Presupunând oscilaii de aceeai amplitudine A
0
i faze iniiale ϕ
1
i ϕ
2
, elongaiile celor dou
oscilaii vor fi de forma:
) t ( cos A x
) t ( cos A x
2 2 0 2
1 1 0 1
ϕ + ω =
ϕ + ω =

iar elongaia micrii rezultante:

|
|
.
|

\
| ϕ + ϕ
+
ω + ω
|
|
.
|

\
| ϕ − ϕ
+
ω − ω
= + =
2
t
2
cos
2
t .
2
cos A 2 x x x
1 2 2 1 1 2 1 2
0 2 1

sau, notând
2
1 2
ϕ − ϕ
= ϕ ∆ ,
2
1 2
ϕ + ϕ
= ϕ
i inând cont de relaiile (2.1.40) i (2.1.41):
) t . ( cos . ) t . ( cos A 2 x
0
ϕ + ω ϕ ∆ + ω ∆ = (2.1.42)
Dac oscilaia rezultant se exprim sub forma :
) t ( cos A x ϕ + ω =
rezult c amplitudinea acesteia este :
) t . ( cos A 2 A
0
ϕ ∆ + ω ∆ =



22
deci variaz periodic în timp i micarea rezultant nu este o oscilaie armonic ci apare ca o oscilaie
modulat atât în amplitudine cât i în frecven de o alt oscilaie periodic (fig. 2.1.7). Succesiunea de
maxime i minime ale amplitudinii oscilaiei rezultate prin compunerea a dou oscilaii paralele cu
frecvene puin diferite poart numele de fenomen de bti.
Perioada T
b
de variaie a amplitudinii rezultante (perioada btilor) se determin din condiia
ca amplitudinea s fie maxim sau minim, deci pentru :
¬ = ϕ ∆ + ω ∆ 1 ) t . ( cos
¹
´
¦
π + = ϕ ∆ + + ω ∆
π = ϕ ∆ + ω ∆
) 1 n ( ) T t ( .
n t .
b

Sczând cele dou relaii se obine :
1 2
b
2
T
ω − ω
π
=
ω ∆
π
=
Perioada oscilaiilor, T, se determin din relaia :

2 1
4
T
2
T
ω + ω
π
= ¬
ω
π
=
x T
b





O t


T


Fig. 2.1.7
2.1.4.3. Compunerea oscilaiilor armonice perpendiculare cu pulsaii egale
Presupunem dou oscilaii perpendiculare descrise de ecuaiile :

) t ( cos A y
) t ( cos A x
2 2
1 1
ϕ + ω =
ϕ + ω =
(2.1.43)
Traiectoria unui punct material supus simultan acestor oscilaii se obine eliminând timpul din
cele dou ecuaii (2.1.43). Scriind cele dou ecuaii sub forma :
1 1
1
sin . t sin cos . t cos
A
x
ϕ ω − ϕ ω =

2 2
2
sin . t sin cos . t cos
A
y
ϕ ω − ϕ ω =
rezult prin eliminarea succesiv a lui cos ω t i sin ω t :
( )
2 1 1 2 1
2
2
1
cos . sin cos . sin t sin cos
A
y
cos
A
x
ϕ ϕ − ϕ ϕ ω = ϕ − ϕ
( )
1 2 2 1 1
2
2
1
sin . cos sin . cos t cos sin
A
y
sin
A
x
ϕ ϕ − ϕ ϕ ω = ϕ − ϕ
2A
0

- 2A
0




23
Ridicând ultimele relaii la ptrat i adunându-le se obine :
¬ ϕ − ϕ =
|
|
.
|

\
|
ϕ − ϕ +
|
|
.
|

\
|
ϕ − ϕ ) ( sin sin
A
y
sin
A
x
cos
A
y
cos
A
x
1 2
2
2
1
2
2
1
2
1
2
2
1

) ( sin ) ( cos
A A
xy 2
A
y
A
x
1 2
2
1 2
2 1
2
2
2
2
1
2
ϕ − ϕ = ϕ − ϕ − + ¬ (2.1.44)



P A
2
M




-A
1
A
1



N -A
2
Q
a b
Fig. 2.1.8

Traiectoria punctului material descris de ecuaia (2.1.44) reprezint o elips de semiaxe A
1
i
A
2
, cu centrul în originea sistemului de axe de coordonate xOy, înscris într-un dreptunghi de laturi
2A
1
i 2A
2.
Forma elipsei depinde de defazajul ∆ϕ = ϕ
2
- ϕ
1
dintre cele dou oscilaii (fig. 2.1.8
a).

Cazuri particulare
1
o
. Dac ∆ ϕ = 2 n π ; n = 0,1,2,.. din (2.1.44) rezult ecuaia:
x
A
A
y
1
2
=
care reprezint dou drepte confundate situate în cadranele I i III (fig. 2.1.8 a). Oscilaia
rezultant este polarizat liniar (diagonala MN a dreptunghiului în care este înscris elipsa)
i are amplitudinea
2
2
2
1
A A A + = .
2
o
. Dac ∆ ϕ = (2n +1) π ; n = 0,1,2,.. din (2.1.44) rezult ecuaia unei drepte:
x
A
A
y
1
2
− =
care reprezint diagonala PQ din cadranele II i IV a dreptunghiului în care este înscris
elipsa. Oscilaia rezultant este de asemenea polarizat liniar i are amplitudinea
2
2
2
1
A A A + = .
3
o
. Dac ∆ ϕ = (2n +1)
2
π
, n = 0,1,2,.. din (2.1.44) se obine :
1
A
y
A
x
2
2
2
2
1
2
= + (2.1.45)
x
y
O

ωt+ϕ1
ωt+ϕ1


C
2

C
1

x
y
O



24
care este ecuaia unei elipse cu centrul în originea O a sistemului de axe de coordonate, ale
crei axe coincid cu direciile de-a lungul crora se produc oscilaiile (fig. 2.1.8 b). Valorile
diferenei de faz ∆ ϕ dau sensul de parcurs al traiectoriei.

Astfel:
a) dac n este par (spre exemplu n=0):

) t ( sin A )
2
t ( cos A y
) t ( cos A x
1 2 1 2
1 1
ϕ + ω − =
π
+ ϕ + ω =
ϕ + ω =

i punctul material C
1
(fig. 2.1.8.b) se mic pe traiectorie în sens
invers trigonometric i oscilaia este polarizat eliptic drept.

b) dac n este impar (spre exemplu n=1):

) t ( sin A )
2
3
t ( cos A y
) t ( cos A x
1 2 1 2
1 1
ϕ + ω =
π
+ ϕ + ω =
ϕ + ω =

i punctul material C
2
(fig. 2.1.8.b) se mic pe traiectorie în sens
trigonometric i oscilaia este polarizat eliptic stâng.

Din relaia (2.1.45) dac A
1
= A
2
= A rezult
2 2 2
A y x = + deci elipsa devine un
cerc înscris într-un ptrat de latur 2A.
În concluzie, pentru ∆ ϕ egal cu numr întreg de π, elipsa degenereaz într-o dreapt.
Dac 0 < ∆ ϕ < π se obin elipse drepte (elipsa parcurs în sens invers trigonometric) i
dac π < ∆ϕ < 2 π se obin elipse stângi (elipsa parcurs în sens trigonometric), conform
figurii 2.1.9.




∆ ∆∆ ∆ϕ ϕϕ ϕ=0 0<∆ ∆∆ ∆ϕ ϕϕ ϕ<π ππ π/2 ∆ ∆∆ ∆ϕ ϕϕ ϕ=π ππ π/2 π ππ π/2<∆ ∆∆ ∆ϕ ϕϕ ϕ<π ππ π

e l i p s e d r e p t e




∆ ∆∆ ∆ϕ ϕϕ ϕ=π ππ π π ππ π<∆ ∆∆ ∆ϕ ϕϕ ϕ<3π ππ π/2 ∆ ∆∆ ∆ϕ ϕϕ ϕ=3π ππ π/2 3π ππ π/2<∆ ∆∆ ∆ϕ ϕϕ ϕ<2π ππ π
e l i p s e s t â n g i
Fig. 2.1.9
2.1.4.4. Compunerea oscilaiilor perpendiculare de pulsaii oarecare
Când cele dou semnale sinusoidale au pulsaii diferite ω
1
≠ ω
2
, atunci traiectoria
punctului descrie o serie de curbe compuse din mai multe ramuri, numite figuri Lissajous.



25
Figurile Lissajous pot fi închise sau deschise dup cum este sau nu este îndeplinit
condiia ca punctul ce oscileaz s treac printr-un acelai punct P’(x
1
’, y
1
’) dup un acelai
interval de timp T’, adic:
[ ] [ ]
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1
) ' T t ( cos A ) T k t ( cos A ' x x ϕ + + ω = ϕ + + ω ¬ =
[ ] [ ]
2 2 2 2 2 2 2 2 1 1
) ' T t ( cos A ) T k t ( cos A ' y y ϕ + + ω = ϕ + + ω ¬ =
Deci dup intervalul de timp
T’ =
1 1
T k =
2 2
T k
valorile elongaiilor x i y se vor repeta, cci în acest interval de timp se efectueaz k
1
oscilaii
complete dup axa Ox i k
2
oscilaii complete dup axa Oy.
Rezult condiiile:
2
2
1
1
k
2
k
2
' T
ω
π
=
ω
π
=
sau :
2
1
2
1
k
k
=
ω
ω

adic, pentru ca figurile Lissajous s fie curbe închise trebuie ca raportul pulsaiilor celor dou
oscilaii s fie un numr raional.
















Fig. 2.1.10

Aplicând cele dou oscilaii pe plcile unui osciloscop catodic se observ pe ecranul
acestuia o figur stabil închis numai atunci când raportul dintre numrul punctelor de contact
ale figurii Lissajous cu o linie orizontal i una vertical care ar închide figura este un numr
raional (exemple în fig. 2.1.10).
Dac raportul frecvenelor este un numr raional, traiectoria e stabil (fix) dar
forma depinde i de ∆ϕ.
Dac
2
1
ω
ω
∉ Q atunci punctul descrie o curb care acoper treptat o arie.




2
1
2
1
=
ω
ω

3
1
2
1
=
ω
ω

3
2
2
1
=
ω
ω


0 = ϕ ∆



4 / π = ϕ ∆

2 / π = ϕ ∆ 4 / 3π = ϕ ∆


π = ϕ ∆



26
2.2. UNDE ELASTICE
2.2.1. Generaliti
Mediile continue sunt sisteme de particule legate (molecule, atomi, ioni), adic
particule care interacioneaz între ele astfel încât dac una din particule oscileaz, vor oscila
dup ea i particulele vecine. O micare oscilatorie, imprimat unui punct dintr-un mediu
elastic, se comunic progresiv i celorlalte puncte ale mediului. Punctul material ce a fost pus
în stare de vibraie devine un izvor (surs) de oscilaii care se propag în toate direciile din
spaiu. Propagarea din aproape în aproape a unei perturbaii în mediul elastic poart numele
de und elastic.
Mediile care determin anumite particulariti ale propagrii undelor pot fi clasificate
astfel:
- omogene sau neomogene;
- izotrope sau anizotrope;
- liniare sau neliniare;
- dispersive sau nedispersive;
- conservative sau disipative.
Un mediu este :
• omogen dac proprietile fizice sunt aceleai în orice punct, independent de
coordonate;
• anizotrop dac proprietile fizice variaz în raport cu direcia i izotrop dac nu
exist direcii privilegiate pentru aceste proprieti;
• liniar dac perturbaia global provenit prin suprapunerea mai multor unde de
acelai tip, descrise de funciile de und ψ
1
, ψ
2
,..., ψ
n
, este redat de o funcie de und:
¿ψ = ψ
=
n
1 i
i
;
• dispersiv dac viteza de propagare a perturbaiei depinde de caracteristicile
mediului;
• disipativ dac propagarea se face cu absorbie de energie i conservativ dac
propagarea nu se face cu absorbie de energie.
Un mediu este ideal dac este omogen, izotrop, liniar, nedispersiv i conservativ.
Undele elastice sunt generate în medii elastice de ctre perturbaii mecanice care constau
într-o deformare local a mediului (întindere, comprimare, forfecare, încovoiere etc.) producând
variaia local a diferiilor parametri caracteristici mediului, de exemplu poziia unui punct
material din mediu, viteza acestuia, presiunea, densitatea etc., care vor fi funcii atât de poziie, cât
i de timp. Vom considera în continuare numai medii ideale, ale cror proprieti elastice sunt
caracterizate de dou constante elastice independente: modulul de elasticitate la traciune
(modulul lui Young) E i modulul de lunecare (forfecare) G.
Locul geometric al punctelor din mediul elastic care oscileaz în faz se numete
suprafa de und. Suprafeele de und pot fi de diferite forme (sferice, plane, cilindrice,
eliptice etc.), în funcie de mediul de propagare i de forma izvorului de unde. Dac toate
particulele situate într-un plan perpendicular pe direcia de propagare a undei oscileaz
identic, unda se numete plan.
Unele dintre mrimile fizice caracteristice punctelor mediului sunt scalare, de exemplu
presiunea sau densitatea, altele sunt vectoriale, de exemplu deplasarea sau viteza, iar în mediile
anizotrope, unele mrimi pot fi tensoriale. O mrime vectorial caracteristic propagrii unei unde
elastice oscileaz dup o direcie care formeaz un unghi
(
¸
(

¸
π
∈ θ
2
, 0 cu direcia de propagare a
undei.



27
În particular, dac θ = 0 undele se numesc longitudinale, iar dac
2
π
= θ undele se
numesc transversale. Pentru |
.
|

\
| π
∈ θ
2
, 0 unda se poate descompune întotdeauna într-o und
longitudinal i o und transversal.
O caracteristic important a undelor elastice este deplasarea fiecrui punct material al
mediului fa de poziia lui de echilibru. Referindu-ne la aceast mrime, în cele ce urmeaz vom
vorbi despre unde longitudinale i despre unde transversale. În timp ce undele longitudinale se
propag atât în fluide (lichide i gaze), cât i în solide, undele transversale nu se propag decât în
solide i numai în anumite condiii la suprafaa lichidelor.
Un caz particular de unde elastice îl constituie undele sonore (sunete) care impresioneaz
urechea producând o senzaie auditiv. Apariia acesteia presupune o durat a excitaiei superioar
la 0,06 s (altfel se produce senzaia de pocnet), o frecven cuprins între aproximativ 20 Hz i 16
kHz (limitele variaz).
Undele elastice cu frecvene mai mari de 16 kHz, neaudibile, sunt numite ultrasunete.
Datorit lungimii de und foarte redus, efectele de difracie ale ultrasunetelor se manifest numai
la dimensiuni foarte mici ale neomogenitilor mediului, astfel încât orificii cu dimensiuni de
ordinul mm pot delimita fascicule direcionale de ultrasunete. Coroborând acest efect cu
intensitile apreciabile care se pot realiza, ultrasunetele prezint numeroase aplicaii practice (§
2.2.10).
Infrasunetele sunt unde elastice cu frecvene mai mici de 20 Hz. Având o absorbie
extrem de redus, se propag pe distane de sute sau mii de km. Infrasunetele pot determina
vibraii ale postamentelor mainilor i ale cldirilor, cu efecte nedorite asupra stabilitii i duratei
de serviciu. Infrasunetele sunt produse de diverse fenomene naturale: furtuni, mari meteorii, valuri
marine, explozii vulcanice, microseisme, cutremure. Apar i ca efecte secundare în tehnic,
asemenea, surse fiind sisteme cu rotaii lente (compresoare, ventilatoare), poduri supuse la trafic
intens, vehicule cu viteze supersonice, explozii puternice.

2.2.2. Ecuaia undei plane monocromatice
S gsim legea de oscilaie a unui punct aflat pe direcia de propagare a undei, la o
distan oarecare de izvorul de oscilaie.
Fie punctul O (centrul de oscilaie) originea sistemului de coordonate, în care
oscileaz o particul. Aceste oscilaii se transmit mediului elastic pe direcia Ox, oscilaiile
producându-se perpendicular pe aceast direcie (fig. 2.2.1). Orice form ar avea unda, pentru
ca fenomenul vibrator din O s înceap i în punctul P, aflat la distana x de O, trebuie s
treac un interval de timp
v
x
= τ (interval de defazare) necesar oscilaiei s se transmit din O
în P.
Elongaia particulei din O este de forma:
O
y = A sin ωt
Luând ca origine a timpului momentul în care punctul O a început s oscileze,
particula din punctul P va începe s oscileze dup timpul τ, elongaia oscilaiei fiind :
|
.
|

\
|

π
= |
.
|

\
|
− ω = τ − ω =
v
x
t
T
2
sin A
v
x
t sin A ) t ( sin A y
sau |
.
|

\
|
λ
− π =
x
T
t
2 sin A y (2.2.1)
unde
λ = v T
este lungimea de und, definit ca distana parcurs de suprafaa de und în timp de o perioad .




28
y
P

O x
x
Fig. 2.2.1
Relaia (2.2.1) d legea de oscilaie a unui punct material situat pe direcia de propagare a
undelor, la distana arbitrar x de originea oscilaiilor i se numete ecuaia undei plane.
Diferena de faz fa de oscilaiile din punctul O este :
x k
x 2
=
λ
π
= ϕ ∆ ,
unde

λ
π
=
2
k (2.2.2)
este numrul de und definit ca numrul de lungimi de und cuprinse în distana de 2 π metri.
Ecuaia (2.2.1) se scrie astfel :
) x k t ( sin A y − ω = (2.2.3)
Deoarece elongaia y depinde atât de poziie cât i de timp, intereseaz legtura dintre
cele dou variabile ale elongaiei. Folosind un calcul simplu, se poate ajunge la alt form a
ecuaiei undei plane. Considerând axa Ox drept direcie de propagare, se calculeaz derivatele de
ordinul al doilea ale elongaiei y în raport cu coordonata x i cu timpul :
) x k t cos( A
t
y
− ω ω =


¬ y ) x k t ( sin A
t
y
2 2
2
2
ω − = − ω ω − =



de unde rezult

2
2
2
t
y 1
y


ω
− = (2.2.4)
i de asemenea
) x k t ( cos A k
x
y
− ω − =


¬ y k ) x k t ( sin k A
x
y
2 2
2
2
− = − ω − =



de unde :

2
2
2
x
y
k
1
y


− = (2.2.5)
Egalând (2.2.4) cu (2.2.5) rezult:
2
2
2
2
2
2
2
2
2 2
2
2
x
y
k t
y
x
y
k
1
t
y 1

∂ ω
=


¬


=


ω

sau, inând cont de (2.2.2) i de relaiile
ω = 2π/T
i
λ = v T,



29

2
2
2
2
2
x
y
v
t
y


=


(2.2.6)
care este ecuaia diferenial de propagare a undelor plane. Relaia (2.2.3) este un caz particular
al soluiei ecuaiei cu derivate pariale (2.2.6).

2.2.3. Propagarea undelor longitudinale în solide
În continuare s stabilim ecuaia de propagare a undei longitudinale plane în medii solide
i s gsim viteza undelor longitudinale în aceste medii.
S admitem c de-a lungul unei direcii oarecare se gsesc repartizate uniform particulele
care constituie mediul elastic. Dac o perturbaie atinge prima particul, aceasta se va apropia de
particula vecin, producându-se astfel o comprimare. În acest caz apar fore elastice, care tind s
readuc particulele la poziia iniial. Datorit acestui fapt, în locul în care a avut loc comprimarea
se produce o dilatare i aa mai departe. Rezult, deci, c propagarea undelor longitudinale se face
prin comprimri i dilatri (rarefieri) succesive.

a) Deformaiile în unda longitudinal în solide
Considerm c undele longitudinale se propag într-o bar pe direcia Ox. Fie ε (x,t)
deformaia elastic relativ la momentul t din planul transversal P(x) care are poziia de echilibru x
(fig. 2.2.2). Pentru a calcula aceast deformaie relativ considerm, pe lâng planul P(x), un plan
infinit apropiat Q(x+dx). Coordonatele x i x+dx reprezint poziiile de echilibru (de repaus) ale
particulelor din planul P respectiv Q astfel încât segmentul PQ = dx reprezint grosimea
nedeformat a stratului.
Sub aciunea undei la momentul t particulele din planul P(x) au elongaia ξ(x,t) i deci
sunt deplasate în planul P' care are coordonata x+ξ(x,t) iar particulele din planul Q (x+dx) se vor
deplasa în planul Q' de coordonat x+dx+ξ(x+dx, t) deoarece elongaia particulelor din punctul
infinit vecin Q (x + dx) este :
dx
x
) t , x (
) x ( ) t , dx x (

ξ ∂
+ ξ = + ξ (2.2.7)








Fig. 2.2.2 Fig. 2.2.3
Grosimea stratului iniial (nedeformat) PQ = dx devine la momentul t egal cu :
) t , x ( ) t , dx x ( dx ' PP ' QQ PQ ' Q ' P ξ − + ξ + = − + =
sau, inând cont de (2.2.7) :
|
|
.
|

\
|

ξ ∂
+ =

ξ ∂
+ =
x
1 dx dx
x
dx ' Q ' P
Alungirea absolut va fi
dx
x
PQ ' Q ' P

ξ ∂
= − = δ
iar cea relativ
x dx ξ (x + dx, t)
ξ (x, t)
O P(x) Q(x+dx) P’ Q’ x
d
dx
|
|
.
|

\
|

ξ ∂
+
x
1 dx
dm
S
0

în prezena
undei
σ σσ σ(x,t) σ σσ σ(x+dx,t)



30
dx PQ
δ
=
δ
= ε
adic:

x
) t , x (

ξ ∂
= ε (2.2.8)
Deci, cunoscând elongaia ξ (x,t) din unda longitudinal, prin derivarea acesteia în raport
cu coordonata x obinem deformaia elastic ale mediului .
Cealalt derivat parial a elongaiei, în raport cu timpul, reprezint viteza particulelor
din und :
ξ =

ξ ∂
=

t
v (2.2.9)
b) Viteza undelor longitudinale în solide
Pentru a deduce viteza de propagare a undelor vom stabili mai întâi ecuaia undelor.
Pentru aceasta vom considera un element de mas dm din solid (spre exemplu o bar), de lungime
dx i de volum dV (fig. 2.2.3) pentru care vom scrie ecuaia fundamental a dinamicii, dF = dm . a,
unde acceleraia este
2
2
t
v a

ξ ∂
= =
iar
dm=ρ
0
S
0
dx,
ρ
0
fiind densitatea în absena undei:

2
2
0 0
t
dx S dF

ξ ∂
ρ = (2.2.10)
Vom considera c deformaiile elastice sunt mici i c este valabil legea lui Hooke.
Cunoscând elongaiile ξ(x,t) din und, prin derivare obinem deformaiile relative
x
) t , x (

ξ ∂
= ε
(conform relaiei 2.2.8) iar de aici, aplicând legea lui Hooke obinem tensiunea elastic (efortul
unitar):

x
E ) t , x ( E
S
) t , x ( F
) t , x (
0

ξ ∂
= ε = = σ (2.2.11)
unde F(x,t) este fora deformatoare iar E – modulul lui Young.
În prezena undei stratul considerat va fi supus unei fore suplimentare i deplasat la un
moment ulterior între coordonatele x + ξ(x,t) i x+dx + ξ (x + dx, t). Dac pe seciunea de la
coordonata x acioneaz fora F
x
= σ(x,t) S
0
iar pe cea de la coordonata x+dx fora F
x+dx
=
σ(x+dx,t) S
0
, fora rezultant va fi:
0 0 0
S . dx
x
S ). t , x ( S ) t , dx x ( dF

σ ∂
= σ − + σ =
unde tensiunea ) t , dx x ( + σ s-a dezvoltat în serie Taylor cu limitare la primii termeni:
dx
x
) t , x ( ) t , dx x (

σ ∂
+ σ = + σ
Conform legii fundamentale a dinamicii (2.2.10) rezult:

2
2
0 0 0
t
dx S a . dm S dx
x
dF

ξ ∂
ρ = =

σ ∂
=
de unde se obine:



31

2
2
0
t
x

ξ ∂
ρ =

σ ∂
(2.2.12)
Dar din (2.2.11) rezult :
2
2
x
E
x

ξ ∂
=

σ ∂

i (2.2.12) devine :

2
2
0
2
2
2
2
0
2
2
x
E
t t x
E

ξ ∂
ρ
=

ξ ∂
¬

ξ ∂
ρ =

ξ ∂
(2.2.13)
Relaia (2.2.13) reprezint ecuaia undelor longitudinale în solide, care se scrie i sub forma :

2
2
2
2
2
x
v
t ∂
ξ ∂
=

ξ ∂
(2.2.13’)
unde
2
0
v
E
=
ρ

are dimensiunea unei viteze la ptrat. Rezult astfel viteza undelor longitudinale în solide :

ρ
=
E
v
s
(formula lui Newton) (2.2.14)

2.2.4. Propagarea undelor longitudinale în fluide
Fie un cilindru de fluid cu seciunea S în direcia de propagare a undei longitudinale (de
exemplu o und sonor), analog barei din paragraful precedent (fig. 2.2.4). Presupunem c S nu se
schimb în prezena undei deoarece fluidul este închis într-un tub rigid. Considerm c ρ
0
este
densitatea fluidului în absena undei i ρ densitatea actual (variabil).

dm dm
p(x,t) p(x+dx,t)
ρ
0
S ρ
x x+dx x+ξ x+dx+ξ+ dx
x ∂
ξ ∂

Fig. 2.2.4
Elementul de mas dm de fluid este :
|
.
|

\
|

ξ ∂
+ ρ = ρ = dx
x
dx S dx S dm
o

de unde rezult
|
.
|

\
|

ξ ∂
− ρ ≈
|
.
|

\
|

ξ ∂

|
.
|

\
|

ξ ∂
− ρ
=

ξ ∂
+
ρ
= ρ
x
1
x
1
x
1
x
1
0
2
0
0

variaia relativ a densitii fiind :



32
x
o
o
o

ξ ∂
− =
ρ
ρ − ρ
=
ρ
ρ ∆

Pentru undele obinuite
o
ρ
ρ ∆
<< 1 (ne restrângem doar la aproximaia liniar).
Variaiile de densitate dau natere la variaii corespunztoare de presiune. Astfel, în
absena undei ) ( p p
o o
ρ = iar în prezena undei ) ( p p ρ = i:
... ) (
p
2
1
) (
p
p p p
2
o
o
2
2
o
o
o
+ ρ − ρ
|
|
.
|

\
|
ρ ∂

+ ρ − ρ
|
|
.
|

\
|
ρ ∂

= − = ∆
sau
ρ ∆
|
|
.
|

\
|
ρ ∂

≈ ∆
o
p
p
Deoarece oscilaiile sonore se efectueaz foarte repede i conductivitatea termic a
fluidelor este mic (fa de cea a solidelor), cldura nu are timp s treac de la un element al
mediului la altul în timpul comprimrilor i rarefierilor i de aceea trebuie s presupunem c
propagarea sunetului este un proces adiabatic, adic, în timpul propagrii sunetului nu se face
schimb de cldur între diferitele poriuni ale mediului supuse comprimrilor i rarefierilor. Deci

x
p p
p
o
ad ad

ξ ∂
ρ
|
|
.
|

\
|
ρ ∂

− = ρ ∆
|
|
.
|

\
|
ρ ∂

= ∆
i
2
2
t
dm S . dx .
x
p
S . p dF

ξ ∂
=


− = ∆ =
Înlocuind
2
2
o
ad
x
p
x
p

ξ ∂
ρ
|
|
.
|

\
|
ρ ∂

− =


i dx S dm
0
ρ =
rezult:
2
2
2
f
2
2
2
2
o
ad
2
2
0
x
v
t x
p
dx S
t
dx S

ξ ∂
=

ξ ∂
¬

ξ ∂
ρ
|
|
.
|

\
|
ρ ∂

=

ξ ∂
ρ

de unde
ad
f
p
v
|
|
.
|

\
|
ρ ∂

=

Viteza undelor în fluide
f
v se poate exprima cu ajutorul modulului de compresibilitate
K definit de relaia:
V
p
V K


− = .
inând cont c
ρ = m/V
se poate exprima :
|
|
.
|

\
|

ρ ∂

=

ρ ∂
ρ ∂

=


2
V
m p
V
p
V
p

i astfel K devine:



33
ρ ∂

ρ =
ρ ∂

=
p p
V
m
K
deci pentru un proces adiabatic
ad
ad
p
K
|
|
.
|

\
|
ρ ∂

ρ =
Viteza undelor longitudinale în fluide va fi:
ρ
=
ad
f
K
v

.
În cazul propagrii undelor longitudinale în gaze ideale K
ad
se calculeaz folosind ecuaia
lui Poisson pentru transformarea adiabatic, pV
γ
= const. (unde γ este exponentul adiabatic), care
prin logaritmare i difereniere devine:
0
V
V d
p
p d
. const V ln p ln = γ + ¬ = γ +
de unde :
p K
V
p
V
p
ad
ad
γ = ¬ γ − = |
.
|

\
|



i astfel, pentru un gaz cu masa molar µ i temperatura absolut T:
µ
γ =
ρ
γ =
RT p
v
g

sau, în funcie de temperatura θ (în
0
C):
θ α + = 1 v v
0 g

unde
0
v este viteza undelor în condiii normale de presiune i temperatur iar este coeficientul
de dilataie a gazelor.

2.2.5. Propagarea undelor transversale în solide
O und elastic transversal se obine, în anumite condiii, numai în medii solide.
Considerm c undele transversale se propag într-o bar elastic. Fora rezultant asupra
elementului de mas dm din bar (fig. 2.2.5) este transversal pe direcia de propagare, fiind dat
de diferena tensiunilor elastice tangeniale,
) t , x ( dx
x
) t , x (
) t , x ( ) t , x ( ) t , dx x ( d τ −

τ ∂
+ τ = τ − + τ = τ ,
datorit alunecrii straturilor (forfecrii):
dS dx
x
dS ) t , x ( dx
x
) t , x (
) t , x ( dF

τ ∂
=
(
¸
(

¸

τ −

τ ∂
+ τ = (2.2.15)
Dar, conform legii lui Hooke pentru deformaia de forfecare, tensiunea tangenial este
proporional cu deformaia unghiular γ, constanta de proporionalitate fiind modulul de torsiune
(forfecare) G :

x
. G . G

η ∂
= γ = τ (2.2.16)
unde s-a înlocuit unghiul γ în radiani în funcie de deformaia transversal a stratului, η:
dx
d
tg
η
= γ ≈ γ .





34
η






γ γγ γ dη ηη η
dx

x x+dx x
Fig. 2.2.5

Astfel, inând cont de (2.2.16), expresia forei rezultante (2.2.15) devine :
dS . dx .
x
G dF
2
2

η ∂
=
i egalând dF cu :
2
2
2
2
t
dS dx
t
dm dF

η ∂
ρ =

η ∂
=
rezult :

2
2
2
2
x
G
t ∂
η ∂
ρ
=

η ∂
(2.2.17)
care reprezint ecuaia de propagare a undelor transversale în bar i care se mai scrie sub
forma:
2
2
2
t
2
2
x
v
t ∂
η ∂
=

η ∂

unde :

ρ
=
G
v
t
(2.2.18)
reprezint viteza undelor transversale în bar.


t





t
F Fig. 2.2.6
Deoarece G < E, viteza undelor transversale este mai mic decât cea a undelor
longitudinale pentru acelai mediu solid (G ≈ 0,4 E pentru metale i rezult c v
t
≈ 0,62.

v ).
Inegalitatea se pstreaz i în cazul propagrii undelor în medii nemrginite (de exemplu scoara
dm
+d

dS
τ(x,t) τ(x+dx,t)



35
terestr) i aceast deosebire sensibil în vitezele de propagare ale celor dou tipuri de unde este
folosit în seismologie pentru determinarea poziiei epicentrului cutremurelor (fig. 2.2.6). La
suprafaa pmântului întâi sosete unda longitudinal “ ” care apare ca o vibraie (trepidaie) a
podelei apoi, dup un anumit timp (de ordinul secundelor), sosete unda transversal “t” care
apare ca o vibraie sau oscilaie orizontal (legnare).

2.2.6. Ecuaia coardei vibrante
Vom considera o coard elastic (un fir a crui seciune este mic pentru ca rezistena lui
la încovoiere s fie foarte redus, fixat la capete i supus unei tensiuni), aezat în starea
neperturbat, dar tensionat, de-a lungul axei Ox; astfel problema va fi tratat în cazul simplu
unidimensional.
Un element de coard de lungime dx este scos din poziia de echilibru de ctre o for
dirijat pe direcia Oy, perpendicular pe axa Ox (fig. 2.2.7).

y F

dη ηη η
dx
F

η ηη η


x x+dx x
Fig. 2.2.7
Atunci centrul de mas al acestui element este deplasat cu η fa de poziia de echilibru.
Lsat liber, elementul de coard va reveni spre poziia de echilibru, executând oscilaii
transversale, deci deplasarea η depinde de timp. Dar perturbaia acestui element din coard se
propag de-a lungul lui x, antrenând i restul corzii; rezult de aici c η = η (x, t).
Asupra elementului considerat acioneaz forele F, care fac unghiurile α i α+d α cu
axa Ox. Micarea corzii efectuându-se în planul xOy, se proiecteaz forele pe aceste axe.
Componenta pe axa Ox a celor dou fore este :
[ ] α − α + α = cos ) d ( cos F F
x
(2.2.19)
Dup dezvoltarea în serie a funciei cosinus inând seama c unghiurile α i α+ dα au
valori foarte mici, se obine :
F
x
= 0
Rezultatul era de ateptat, întrucât coarda, acionat iniial de o for pe direcia Oy, nu se
deplaseaz i pe direcia Ox.
Componenta pe direcia Oy este:
[ ] α − α + α = sin ) d ( sin F F
y
(2.2.20)
i înlocuind
x
x
tg sin
|
|
.
|

\
|

η ∂
= α ≈ α
i
.... dx
x
.
x x x
) d ( sin
x x dx x
+
|
|
.
|

\
|

η ∂


+
|
|
.
|

\
|

η ∂
=
|
|
.
|

\
|

η ∂
≈ α + α
+

rezult din (2.2.20):
α+dα
α



36
dx
x
F F
2
2
y

η ∂
= (2.2.21)
Dac se exprim fora
y
F în funcie de tensiunea tangenial τ i aria A a seciunii corzii se
obine:
dx
x
A F
2
2
y

η ∂
τ =
Pe de alt parte, fora
y
F produce micarea accelerat a elementului de coard :
2
2
2
2
y
t
dx A
t
m d F d

η ∂
ρ =

η ∂
=
i din cele dou expresii ale forei
y
F obinem ecuaia undei transversale unidimensionale în
coard:

2
2
2
t
2
2
t
.
v
1
x ∂
η ∂
=

η ∂
(2.2.22)
cu notaia :

2
t
v =
ρ
τ
(2.2.23)
unde

ρ
τ
=
t
v (2.2.24)
este viteza de propagare a undelor transversale prin coard.
Dac în relaia (2.2.21) nu se înlocuiete tensiunea F din coard, se obine din egalitatea
componentelor
y
F :
2
2
2
2
x
. dx . F
t
m d

η ∂
=

η ∂

de unde rezult
µ
=
|
.
|

\
|
=
F
dx
dm
F
v
2
t

sau

µ
=
F
v
t
(2.2.24’)
unde
dx
dm
= µ este masa unitii de lungime a coardei.

2.2.7. Ecuaia undelor într-un mediu ideal

2.2.7.1. Ecuaia diferenial a undelor
Ne propunem s gsim o ecuaie de propagare a undelor în urmtoarele condiii:
- mediul este ideal adic omogen, izotrop, liniar, nedispersiv i conservativ;
- izvorul de unde produce mici oscilaii (perturbaii) în jurul poziiei de echilibru.
Indiferent de natura perturbaiei, sau de caracterul matematic al mrimii perturbate
exprimat prin funcia de und ψ (notat cu ξ în cazul undelor longitudinale i cu η în cazul



37
celor transversale), care variaz în raport cu coordonatele spaiale i cu timpul, propagarea
perturbaiei se poate descrie cu o aceeai teorie matematic. În consecin, în acest paragraf, ne
vom ocupa numai de propagarea perturbaiei, fr a specifica natura acesteia. Mediul fiind ideal,
diversele unde se comport la fel i deci ecuaia de propagare are aceeai form (2.2.3 – 2.2.6).
Generalizarea datelor experimentale conduce la postularea urmtorului tip de ecuaie diferenial :

2
2
2 2
2
2
2
2
2
t v
1
z y x ∂
ψ ∂
=

ψ ∂
+

ψ ∂
+

ψ ∂
(2.2.25)
în care v este o constant cu dimensiunile unei viteze, a crei valoare depinde de caracteristicile
mediului i ale undei.
Utilizând operatorul laplacean ∆ (relaia A.1.33, anexa A1), ecuaia undelor capt forma
condensat :

2
2
2
t v
1

ψ ∂
= ψ ∆ (2.2.26)
sau, notând cu
=
2
2
2
t v
1


− ∆ (2.2.27)
operatorul lui d’ Alembert, rezult ecuaia:
ψ = 0 (2.2.28)
Ulterior se va vedea c, în medii ideale, pentru diferite tipuri particulare de unde elastice
sau electromagnetice, prin analiza propagrii perturbaiei date, se obin ecuaii de forma (2.2.25),
care permit totodat i stabilirea dependenei vitezei v de proprietile mediului.

2.2.7.2. Unda plan
Ne propunem s integrm ecuaia diferenial (2.2.25) în cazul în care funcia ψ are
aceeai valoare în oricare punct al unui plan (y, z). Atunci :

2
2
2 2
2
t v
1
x ∂
ψ ∂
=

ψ ∂
(2.2.29)
În teoria ecuaiilor cu derivate pariale se arat c o soluie general a ecuaiei (2.2.29)
este o funcie arbitrar care depinde de x i t numai prin intermediul unei combinaii liniare i
omogene a acestor variabile. Astfel, soluia general este :
|
.
|

\
|
+ + |
.
|

\
|
− = ψ t
v
x
g t
v
x
f (2.2.30)
sau
|
.
|

\
|
+ + |
.
|

\
|
− = ψ
v
x
t G
v
x
t F (2.2.30’)
în care f i g sau F i G sunt dou funcii arbitrare. Soluia |
.
|

\
|
− t
v
x
f din (2.2.30) reprezint unda
progresiv, care se propag de la sursa S a undei (fig. 2.2.8) spre punctul de observaie. Într-
adevr, pentru acele valori ale variabilelor x i t care satisfac relaia :
. const t
v
x
= − (2.2.31)
funcia ψ are o aceeai valoare. În particular, la momentul t = 0, în punctul x = x
0
notm
o
o
f
v
x
f =
|
|
.
|

\
|
. La momentele ulterioare, t > 0, valoarea f
0
a funciei va fi regsit numai în acele
puncte care satisfac condiia (2.2.31):



38
. const
v
x
t
v
x
o
= = −
sau
0
o
f
v
x
f t
v
x
f =
|
|
.
|

\
|
= |
.
|

\
|

deci pentru puncte a cror coordonat este x > x
0
.

ψ v

t=0 t=t



S x
0
v.t x

x

Fig. 2.2.8

De aici rezult urmtoarele :
1
o
perturbaia se propag de la surs în sensul pozitiv al axei Ox, ceea ce justific
denumirea de und progresiv;
2
o
raportul
v
x x
o

reprezint timpul necesar ca unda s strbat distana x – x
0
i, prin
urmare,
3
o
constanta v reprezint viteza de propagare a perturbaiei. În acest paragraf se va preciza
semnificaia vitezei v ca vitez de faz.
Soluia |
.
|

\
|
+ t
v
x
g din (2.2.30) reprezint unda regresiv; un raionament analog cu acela
fcut mai sus arat c pentru valori cresctoare ale timpului, coordonata x trebuie s scad, o
anumit valoare a funciei propagându-se de la punctul de observaie spre surs, în sensul negativ
al axei Ox.
Cazul cel mai des întâlnit în practic fiind acela al undelor progresive, din expresia
(2.2.30) vom reine numai soluia particular |
.
|

\
|
− t
v
x
f . În ceea ce privete forma acestei funcii,
ne limitm deocamdat la unda armonic. Dac perturbaia din surs variaz cu timpul ca un
oscilator armonic i dac mediul este ideal, atunci funcia care verific ecuaia (2.2.29) i care
reprezint unda armonic plan, poate fi de forma:

(
¸
(

¸

ϕ + |
.
|

\
|
− ω =
o c
t
v
x
cos A f (2.2.32)
sau, dac se pornete de la expresia (2.2.30’):

(
¸
(

¸

ϕ + |
.
|

\
|
− ω =
o c
v
x
t cos A f (2.2.33)
în care A, ω i ϕ
o
sunt constante. De asemenea, soluia :



39

(
¸
(

¸

ϕ + |
.
|

\
|
− ω =
o s
t
v
x
sin A f (2.2.34)
reprezint o und armonic plan. Dup cum se tie, orice combinaie liniar a soluiilor
particulare este o soluie a ecuaiei difereniale liniare (2.2.29). Luând suma:
s c
f i f + = ψ
se obine funcia :

(
¸
(

¸

ϕ + |
.
|

\
|
− ω
= ψ
o
t
v
x
i
e A (2.2.35)
sau

(
¸
(

¸

ϕ + |
.
|

\
|
− ω
= ψ
o
v
x
t i
e A (2.2.36)
care reprezint unda armonic plan; pentru comoditatea calculelor preferm forma (2.2.35) sau
(2.2.36), în locul formulelor (2.2.32) i (2.2.34), care modeleaz fenomenele reale.
Mrimile caracteristice undei armonice plane sunt:
1
o
. Faza undei, definit ca argumentul cosinusului din expresia (2.2.32), este o funcie de
cele dou variabile, x i t :

o
t
v
x
) t , x ( ϕ + |
.
|

\
|
− ω = ϕ (2.2.37)
2
o
. Faza iniial ϕ
0
, care, aa cum arat numele, este :
) 0 , 0 (
o
ϕ = ϕ (2.2.38)
3
o
. Suprafaa de und, sau suprafaa echifaz, este suprafaa pe care faza are aceeai
valoare la un moment dat. Evident, datorit faptului c de la început s-a pus condiia ca funcia ψ
s nu depind de y i z, suprafaa de und a undei armonice plane nu poate fi decât un plan,
perpendicular pe direcia Ox. Notm cu
x
1

versorul direciei de deplasare a planelor echifaz, iar
cu x distana de la un plan origine la planul care conine punctul de observaie.
4
o
. Viteza de faz, prin care se înelege viteza cu care se deplaseaz suprafaa de und pe
direcia normalei la suprafaa de und.
Fie o suprafa de und caracterizat de o anumit valoare a fazei (2.2.37),
ϕ (x, t) = const.
Difereniind aceast expresie se obine :

t d
x d
v = (2.2.39)
de unde rezult semnificaia constantei v ca vitez de faz. Se observ c planele echifaz se
deplaseaz în sensul valorilor cresctoare ale lui x.
5
o
. Frecvena unghiular ω , sau pulsaia, mrime constant care exprim viteza de
variaie a fazei :

t ∂
ϕ ∂
− = ω (2.2.40)
6
o
. Vectorul de und k

, al crui modul este definit astfel :

v x
k
ω
=

ϕ ∂
= (2.2.41)
deci k este numrul de und (2.2.2). Întrucât versorul
x
1

este normal la planele echifaz, vectorul

x k k
1
v
1
v
1 . k k

ω
=
ω
= = (2.2.42)
are aceeai direcie i acelai sens cu direcia i sensul de propagare a suprafeelor de und.



40
7
o
. Intensitatea undei luat prin definiie ca produsul dintre expresia complex conjugat
ψ* a funciei ψ i funcia însi :
ψ ψ = * I (2.2.43)
sau, inând seama de expresia (2.2.35) :

2
A I = (2.2.44)
8
o
. Amplitudinea undei poate fi obinut din relaiile (2.2.43) i (2.2.44):

2 / 1
) * ( A ψ ψ = (2.2.45)
Aceast mrime reprezint valoarea maxim a funciei din (2.2.32) i (2.2.34).
Mrimile 7
o
i 8
o
definite mai sus sunt constante în cazul undei armonice plane, care se
propag într-un mediu ideal. Dac îns mediul nu este ideal, sau forma suprafeei de und nu este
un plan, aceste mrimi nu mai rmân constante.
Utilizând expresia vectorului de und (2.2.42), funcia de und dat de (2.2.36) se scrie :

) x k t ( i
0
Ae
ϕ + − ω
= ψ (2.2.46)
iar partea ei real este :
) x k t ( cos A Re
0
ϕ + − ω = ψ
Observm c o und armonic plan reprezint un concept idealizat, deoarece nici o surs
real nu poate fi uniform distribuit într-un plan i deci infinit. În subparagraful urmtor se arat
în ce caz o und sferic poate fi aproximat printr-o und plan.
Dac trecem la un sistem de coordonate carteziene (x, y, z), orientate arbitrar fa de care
direcia de propagare are cosinusurile directoare cos α, cos β i cos γ, întrucât :
γ + β + α = cos z cos y cos x r
i
γ + β + α = cos k z cos k y cos k x r k
observând c
k.cos α = k
x
; k.cos β = k
y
; k.cos γ = k
z
,
obinem relaia precedent ca un produs scalar :
z y x
k z k y k x r . k + + =

.
Atunci soluia ecuaiei (2.2.25), în cazul unei unde armonice plane este :

) r . k t ( i
o
e A ) t , z , y , x (
ϕ + − ω
= ψ

(2.2.47)

2.2.7.3. Unda sferic.
Vom cuta soluia ecuaiei undelor produse de o surs punctiform situat într-un mediu
ideal; în acest caz suprafeele de und sunt sfere, iar unda se numete sferic. Datorit simetriei
sferice este comod s se exprime funcia ψ i operatorul laplacean (A.1.38) în coordonatele sferice
(r, θ, ϕ), a cror legtur cu coordonatele carteziene (fig. 2.2 9) este:

x = r.sinθ.cosϕ
y = r.sinθ.sinϕ (2.2.48)
z = r.cosθ
ecuaia undelor (2.2.26) scriindu-se explicit:

Fig. 2.2.9

x
y
z
z
x
y


O
r



41

2
2
2 2
2
2
2
2
t
.
v
1
.
sin
1
sin .
sin
1
r
r
r
r
1

ψ ∂
=
(
(
¸
(
ϕ ∂
ψ ∂
θ
+
|
|
.
|

\
|
θ ∂
ψ ∂
θ
θ ∂

θ
+

¸

|
|
.
|

\
|

ψ ∂


(2.2.49)
Se observ îns, c luând originea O în surs (r = 0), funcia de und nu mai depinde de variabilele
θ i ϕ , trecerea de la o sfer la alta fcându-se numai prin varierea lui r sau t. Astfel, ecuaia
(2.2.49) se reduce la :

2
2
2
2
2
t
.
v
1
r
r
r
.
r
1

ψ ∂
=
|
|
.
|

\
|

ψ ∂


(2.2.50)
Deoarece:
) r (
r
.
r
1
r
r
r
.
r
1
2
2
2
2
ψ


=
|
|
.
|

\
|

ψ ∂



ecuaia (2.2.50) devine :

2
2
2 2
2
t
.
v
r
) r (
r ∂
ψ ∂
= ψ


(2.2.51)
Notând r ψ = u se obine o ecuaie formal identic cu (2.2.29),

2
2
2 2
2
t
u
.
v
1
r
u


=


(2.2.52)
a crei soluie este de forma (2.2.30’) :
) , 0 ( r ,
v
r
t G
v
r
t F u ∞ ∈ |
.
|

\
|
+ + |
.
|

\
|
− =
de unde:

(
¸
(

¸

|
.
|

\
|
+ + |
.
|

\
|
− = ψ
v
r
t G
v
r
t F
r
1
(2.2.53)
semnificaia funciilor F i G fiind aceeai ca în subparagraful precedent.
Limitându-ne la o und armonic progresiv, soluia (2.2.53) se scrie:
) r . k t ( i v
r
t i
o
0
e
r
A
e
r
A ϕ + − ω
(
¸
(

¸

ϕ + |
.
|

\
|
− ω
= = ψ

Vectorii r

i k

sunt coliniari în fiecare punct, deoarece originea este în surs. Notând amplitudinea
undei sferice A / r = (r), se constat c aceasta depinde de distana dintre punctul M în care se
observ perturbaia produs de und i punctul O în care este plasat sursa undei. Dac distana r
este mult mai mare decât dimensiunile domeniului D din jurul punctului M (fig. 2.2.10) atunci
raportul 1/ r poate fi considerat constant, ceea ce conduce la o valoare constant a amplitudinii .
Depinzând deci de raportul dintre distana r i dimensiunile domeniului de observaie, o und
sferic poate fi aproximat printr-una plan.



r M
O D

Fig. 2.2.10



42
2.2.8. Interferena undelor elastice. Unde staionare
Fenomenul de suprapunere a dou sau mai multe unde într-un punct al unui mediu elastic
se numete interferen. Pentru studiul acestui fenomen se utilizeaz metoda compunerii micilor
oscilaii, care const în faptul c micarea punctului material în care are loc interferena este dat
de rezultanta micrilor de mic amplitudine impuse acestui punct de fiecare und în parte
(principiul independenei aciunii forelor).
Pentru ca dou unde se interfere trebuie s fie coerente adic diferena de faz s se
menin constant în timp i s aib aceeai frecven.
Considerm dou unde elastice coerente care provin de la dou surse coerente aflate la
distanele x
1
i x
2
de punctul P din mediul elastic (fig. 2.2.11).
Presupunem c elongaiile celor dou unde sunt pe aceeai direcie i c au aceeai
amplitudine (
o
A ) i pulsaie:


|
|
.
|

\
|
λ
− π =
|
|
.
|

\
|
λ
− π =
2
o 2
1
o 1
x
T
t
2 cos A y
x
T
t
2 cos A y

Fig. 2.2.11

Din compunerea aciunii undelor rezult:
|
|
.
|

\
|
λ
− +
λ

π
|
|
.
|

\
|
λ
+ −
λ

π
= + =
2 1 2 1
o 2 1
x
T
t
x
T
t
2
2
cos .
x
T
t
x
T
t
2
2
cos A 2 y y y
|
|
.
|

\
|
λ
+
− π
|
|
.
|

\
|
λ

π =
2
x x
T
t
2 cos
x x
cos A 2 y
2 1 1 2
o

|
.
|

\
|
ϕ −
π
=
0
t
T
2
cos A y (2.2.54)
unde

λ
− π
=
) x x (
cos A 2 A
1 2
o
(2.2.55)
i
λ
+
π =
λ
+
π = ϕ
2 1 2 1
o
x x
2
x x
2
sunt amplitudinea i respectiv faza iniial a micrii oscilatorii rezultante.
Din (2.2.55) rezult c amplitudinea micrii rezultante este funcie de diferena de drum
∆x = x
2
– x
1
dintre cele dou unde.
Amplitudinea rezultant va avea valoarea maxim când:
2
n 2 x x x
2
n 2
x x
1
x x
cos
1 2
1 2 1 2
λ
= − = ∆ ¬
π
=
λ

π ¬ ± =
λ

π
i va avea valoarea minim când:
( )
2
) 1 n 2 ( x x x
2
1 n 2
x x
0
x x
cos
1 2
1 2 1 2
λ
+ = − = ∆ ¬
π
+ =
λ

π ¬ =
λ

π
Punctele cu amplitudine maxim se numesc ventre i le corespunde o diferen de drum
egal cu un numr par de
2
λ
în timp ce punctele de amplitudine minim se numesc noduri i le
corespunde o diferen de drum egal cu un numr impar de
2
λ
.
S
2
S
1

∆x
x
2

x
1

P




43
Fenomenul de interferen este frumos ilustrat de undele de suprafa care se formeaz pe
ap la aruncarea simultan a dou pietricele, la o anumit distan între ele.
Un caz interesant de interferen se obine prin suprapunerea undei incidente cu unda
reflectat pe aceeai direcie. Cele dou unde au aceeai frecven (la reflexie nu se modific
frecvena) i diferena de faz (de drum) rmâne constant în timp deci sunt coerente.
Presupunem c reflexia se face pe un mediu cu densitate mai mare decât a celui în care
are loc propagarea. Notm cu Ox direcia undei incidente i cu AB suprafaa reflectant, situat la
distana de sursa de unde (fig. 2.2.12 a).
Izvorul de oscilaii O oscileaz dup legea :
T
t
2 cos A y
o O
π =
În punctul M, situat la distana x de izvor, oscilaia este de forma:
|
.
|

\
|
λ
− π =
x
T
t
2 cos A y
o 1

Oscilaiile ajungând în N se reflect i ajungând în M au elongaia :
(
¸
(

¸

ϕ − |
.
|

\
|
λ

− π =
x 2
T
t
2 cos A y
o 2

unde ϕ este întârzierea de faz produs în urma reflexiei; pentru simplificare s-a considerat aceeai
amplitudine a undei reflectate cu a undei incidente, dei amplitudinea scade în urma reflexiei
deoarece o parte din energia undei se pierde prin transmisie. Se observ c diferena de drum
dintre cele dou unde nu depinde de timp ci numai de poziia punctului considerat.
λ/2 λ/4
A
x
O M N x O N

B
a b
Fig. 2.2.12
Oscilaia rezultant în M are ecuaia :
(
¸
(

¸
ϕ
− |
.
|

\
|
λ
− π |
.
|

\
| ϕ
+
λ

π = + =
2 T
t
2 cos
2
x
2 cos A 2 y y y
o 2 1


sau
(
¸
(

¸
ϕ
− |
.
|

\
|
λ
− π =
2 T
t
2 cos A y

i are drept caracteristic separarea fazei ) kx t (
x
T
t
2 − ω = |
.
|

\
|
λ
− π de la unda incident progresiv
y
1
într-un factor sinusoidal spaial i unul sinusoidal temporal.
Amplitudinea micrii este:
|
.
|

\
| ϕ
+
λ

π =
2
x
2 cos A 2 A
o

i nu depinde de timp.



44
Fiecare particul oscileaz armonic, conform factorului temporal
(
¸
(

¸
ϕ
− |
.
|

\
|
λ
− π
2 T
t
2 cos

dar cu amplitudinea A variabil de la punct la punct, conform factorului
spaial |
.
|

\
| ϕ
+
λ

π
2
x
2 cos

, spre deosebire de unda progresiv (plan, neatenuat) în care
particulele oscileaz cu aceeai amplitudine.
Cum punctul fix N are amplitudinea nul (A = 0), punând x = în expresia precedent
pentru A, rezult ϕ = π i astfel:
|
.
|

\
| π
+
λ

π =
2
x
2 cos A 2 A
o

(2.2.56)
Pentru a obine poziia ventrelor se pune condiia:
A = maxim ¬ 1
2
x
2 cos ± = |
.
|

\
| π
+
λ

π

¬
¬
4
) 1 n 2 ( x
2
n 2
2
x
2
n , M
λ
− − = ¬
π
=
π
+
λ

π

, n = 1,2,3,..
Pentru n=1 ¬
4
x
1 , M
λ
− = deci primul ventru se afl la λ/4 în stânga punctului N (fig. 2.2.12b).
Pentru noduri se pune condiia:
A = 0 ¬ ¬ = |
.
|

\
| π
+
λ

π 0
2
x
2 cos


( ) ¬ =
λ

¬
π
+ =
π
+
λ

π
2
n x
2
1 n 2
2
x
2

2
n x
n , m
λ
− = , n = 0,1,2,3..
Primul nod se obine pentru n = 0, adic
o , m
x = , deci în punctul N.
Aadar, ca urmare a interferenei undei incidente cu unda reflectat ia natere o nou
und, format din ventre i noduri, numit und staionar.

2.2.9. Mrimi energetice
Intensitatea undei elastice (numit i densitate de suprafa a fluxului energetic )
definit prin :

|
|
.
|

\
|
=
Φ
=
t d
W d
A d
d
A d
d
I
n n
(2.2.57)
exprim transferul de energie în procesul de propagare a undei prin aria dA
n
normal la direcia de
transfer a energiei W. Energia transferat de unda care se propag cu viteza v, în timpul dt, normal
prin aria dA
n
este uniform distribuit în volumul paralelipipedului cu seciunea dA
n
i înlimea
v.dt, fiind deci proporional cu volumul acestuia (fig. 2.2.13):
d W ∼ dt . v . dA
n


dA
n

v.dt


Fig. 2.2.13



45
Factorul de proporionalitate reprezint energia din unitatea de volum, adic densitatea
volumic de energie, w. Astfel:
dt . v . dA . w W d
n
=
i din (2.2.57) rezult:
I = w . v (2.2.58)
Viteza de faz fiind un vector i intensitatea undei elastice poate fi definit ca vector,
indicând sensul transferului de energie :
v w I

= (2.2.58’)
Un element de volum dV, cu masa dm, din mediul elastic strbtut de und, execut o
oscilaie i în consecin are o energie suplimentar :

2 2
o
2
. . dm
2
1
v . dm
2
1
W d ω ξ = =
sau, în funcie de densitatea mediului ρ :
dV
2
1
W d
2 2
o
ρ ω ξ =
unde ξ
o
reprezint amplitudinea, iar ω frecvena unghiular. Raportând la unitatea de volum dV se
obine densitatea de energie w :
ρ ω ξ = =
2 2
o
2
1
V d
W d
w (2.2.59)
Introducând w în (2.2.58) rezult pentru intensitatea undei:
v
2
1
I
2 2
o
ρ ω ξ = (2.2.60)
sau, în funcie de frecven:
v 2 I
2 2
o
2
ρ υ ξ π = (2.2.61)

2.2.10. Ultraacustic

1. Generarea ultrasunetelor
Ultrasunetele sunt unde acustice cu frecvena mai mare decât pragul audibilitii normale
umane (16 KHz), ajungând pân la frecvene de ordinul 10 GHz (10
10
Hz).
Ultrasunetele se obin fie cu ajutorul unor cristale piezoelectrice care manifest
fenomenul de electrostriciune adic de contracie sau dilatare sub aciunea unui câmp electric, fie
cu ajutorul unor corpuri feromagnetice care manifest fenomenul de magnetostriciune,
deformându-se sub aciunea unui câmp magnetic.
a) În primul caz prin aplicarea unei tensiuni alternative, materialul vibreaz, putând
genera în acest mod unde acustice în mediul înconjurtor. Astfel de cristale piezoelectrice sunt :
cuarul, turmalina, titanatul de bariu, sarea Seignette etc, îns cel mai folosit este cuarul deoarece
prezint stabilitate termic i o relaie liniar între tensiunea aplicat i deformaie.
Din cuar se taie o plcu (lam) cu o anumit orientare fa de axele cristalografice.
Grosimea lamei, , se alege astfel încât s vibreze în rezonan cu câmpul electric alternativ
aplicat prin intermediul unui condensator. Condiia de maxim sau de formare a undelor staionare
este ca grosimea lamei s fie numr întreg de semilungimi de und:
υ
=
λ
=
2
v
n
2
n
unde v este viteza de propagare a undelor longitudinale (ultrasunetelor), dat de relaia (2.2.14).
Rezult astfel frecvena ultrasunetelor generate:
1 n
n
E
2
n
υ =
ρ
= υ

46
unde E este modulul de elasticitate Young, ρ densitatea cuarului iar υ
1
(n=1) este frecvena
fundamental (fig. 2.2.14). Având în vedere valorile pentru E i ρ la cuar rezult:
mm unde ), kHz (
2855
1
= > < = υ

Aceeai lam se poate folosi i ca receptor de ultrasunete datorit efectului invers: intrând
în vibraie de rezonan sub aciunea undei ultrasonore, lama se polarizeaz alternativ, adic pe
feele sale apar sarcini electrice alternative.


λ/2

Fig 2.2.14

b) În al doilea caz se poate realiza un generator de ultrasunete dintr-o bar cu proprieti
magnetostrictive, introdus într-o bobin alimentat de la o surs de curent alternativ i care, sub
influena câmpului magnetic alternativ creat de bobin, se dilat i se contract periodic, deci
capetele barei oscileaz i aceste oscilaii sunt transmise mediului sub form de ultrasunete.

2. Aplicaii ale ultrasunetelor
Aplicaiile ultrasunetelor (u.s.) pot fi active i pasive.
În cazul aplicaiilor active u.s. schimb atât structura cât i proprietile mediului supus
aciunii lor. Aceste aplicaii se bazeaz pe un transfer de energie de la unda ultrasonor la
substana care sufer transformri structurale. Astfel, ultrasunetele sunt folosite pentru degazarea i
omogenizarea topiturilor, prelucrarea materialelor solide (lefuire, tiere, perforare), schimbarea
structurii metalelor, lipirea i cositorirea ultrasonic, curarea suprafeelor metalice sau
îmbuntirea depunerilor electrochimice. De asemenea ultrasunetele pot distruge suspensii (de
exemplu separarea i depunerea picturilor de ap din cea) sau pot produce emulsionri de
substane nemiscibile. Dac transferul de energie se realizeaz la nivel molecular, ultrasunetele pot
iniia reacii chimice sau provoca scindarea unor molecule.
Aplicaiile pasive servesc numai la obinerea de informaii referitoare la calitatea sau la
dimensiunile corpului examinat, u.s. nemodificând structura i proprietile corpului. Aceste
aplicaii se bazeaz pe absorbia diferenial a ultrasunetelor în diverse medii (mai puternic în
gaze) astfel încât variaia intensitii unui fascicul la trecerea printr-o substan poate da indicaii
asupra existenei eventualelor neomogeniti. Aceasta este baza procedeului experimental denumit
defectoscopie ultrasonor, procedeu care evideniaz defectele (goluri, fisuri) din piesele solide.
De asemenea, se pot msura grosimi de piese care nu prezint decât o fa accesibil sau distane
dintre dou puncte. Hidrolocaia ultrasonor const în reflexia ultrasunetelor de ctre o suprafa
solid dintr-un mediu lichid, cu receptarea ulterioar a ecoului i este utilizat pentru detectarea i
poziionarea unor obiecte situate în ap (submarine, bancuri de peti, forme ale reliefului submarin
etc); acelai principiu st la baza ecografiei folosite în investigaiile medicale. Proprietatea
ultrasunetelor de a se propaga cu uurin prin medii solide i de a se reflecta atunci când ajung la
suprafaa de separare a dou straturi de compoziii diferite a fost folosit pentru a pune la punct o
metod de prospeciune geologic.





cristal



47
PROBLEME PROPUSE LA CAPITOLUL 2
2.1. S se arate c micarea rectilinie definit de ecuaia t cos 2 5 x
2
− = (cm) este o
micare oscilatorie armonic. De asemenea s se determine centrul de oscilaie (punctul fa de
care au loc oscilaiile), perioada, amplitudinea i acceleraia micrii.
R: x – 4 = – cos2t= cos (2t+π); T = π (s); A=1 cm; v =2sin2t; a=4cos2t

2.2. S se determine elementele micrii oscilatorii armonice definit de ecuaia x = 1 +
cos 9,42 t + sin 9,42 t (cm).
R: x = 1 + 2 sin |
.
|

\
| π
+
4
t 9,42
2.3. Prin compunerea a dou oscilaii armonice de aceeai direcie i de aceeai frecven
se obine o oscilaie rezultant cu amplitudinea de 9 cm. Una din oscilaii este descris de ecuaia
x
1
=5.sin40t cm, iar cealalt are amplitudinea de 7 cm. S se determine ecuaia celei de-a doua
oscilaii i a micrii oscilatorii rezultante.
Se dau: arccos 0,1=1,47 rad=0,468π i arctg 1,22=0,89 rad=0,282π.
R: x
2
=7sin(40t+0,468π); x=9sin(40t+0,282π)
2.4. Oscilaia rezultat prin superpoziia a dou oscilaii armonice cu aceeai amplitudine
este data de ecuaia x = a. cos2,1t. cos50t (unde t este dat în secunde). S se determine pulsaiile
oscilaiilor componente i perioada btilor.
R: ω
1
= 52,1 rad.s
-1
i ω
2
= 47,9 rad.s
-1
; T
b
= 1,5 s

2.5. Ecuaiile de micare la care este supus un punct sunt
5
t
2 sin 10 y ;
5
t
2 cos 10 x π = π = oscilaiile efectuându-se dup direcii perpendiculare. S se afle:
a) ecuaia traiectoriei punctului;
b) viteza punctului i sensul deplasrii punctului pe traiectorie.
R : a) x
2
+ y
2
= 100 (cerc de raz r = 10 cm); b) v = 4 π cm.s
-1
sens trigonometric.

2.6. Aflai ecuaia traiectoriei mobilului supus simultan oscilaiilor perpendiculare:
a) x = 2 sin πt ; y = cos π (t + 0,5) ;
b) x = 2 cos ωt ; y = 3 sin 0,5 ωt .
R: a) ) dreapt ( x
2
1
y − = ; b) ). parabol ( ) x 2 (
4
9
y
2
− =
2.7. O mas m = 150g, suspendat la captul unui resort de constant elastic k = 50N/m,
efectueaz oscilaii verticale amortizate. tiind c dup n = 15 oscilaii, amplitudinea oscilaiilor
scade de e=2,71 ori, s se afle: a) decrementul logaritmic al amortizrii; b) perioada oscilaiilor
amortizate i coeficientul de amortizare β.
R: a) δ =
n
1
ln (A
0
/A
n
) = 1/15; b) s 344 , 0
2
1 .
k
m
2 T
2
= |
.
|

\
|
π
δ
+ π = ; β =
T
δ
= 0,194 s
-1
2.8. O particul este scoas din poziia de echilibru cu o distan
0
A i apoi lsat liber.
Ce spaiu parcurge particula în timpul oscilaiilor pân la oprirea sa complet dac decrementul
logaritmic al amortizrii este δ ?
R:
2
2
0
e 1
e 1
A s
δ

δ


+
=



48
2.9. Amplitudinea oscilaiilor forate ale unui oscilator asupra cruia acioneaz o for
exterioar periodic, variaz cu pulsaia acesteia îns are valori egale pentru dou pulsaii ω
1
i ω
2
.
S se determine pulsaia ω
r
pentru care amplitudinea prezint un maxim (numit i pulsaie de
rezonan a elongaiilor).
R:
2
2
2
2
1
r
ω
+
ω
=
ω
2.10. Un corp cu masa m=10 g efectueaz oscilaii cu coeficientul de amortizare β=1,6 s
-1
.
Corpul este acionat de o for periodic extern care îi produce oscilaii forate a cror ecuaie este
x= 5 cos(10 πt – 5/4π) cm. S se gseasc ecuaia forei periodice exterioare.
R: t 10 cos 2 05 , 0 F π = (N)

2.11. Dou surse de oscilaii S
1
i S
2
emit unde cu amplitudinile A
1
= 2 mm i
respectiv A
2
= 5 mm. Frecvena undelor emise este ν = 160 Hz iar viteza lor de propagare în aer
este c = 320 m.s
-1
. S se afle ecuaia de oscilaie a unui punct situat la distana x
1
= 6,5 m de prima
surs i x
2
=
3
32
m de a doua surs, dac sursele oscileaz în faz.
R: ) 19 , 1 t 320 ( sin 8 , 6 y − π = (m)
2.12. Extremitatea unei coarde elastice oscileaz dup legea
y = 0,02 sin 10 πt (m).
a) Aflai frecvena i perioada oscilaiilor extremitii.
b) Calculai lungimea de und a undelor ce se propag în lungul coardei dac viteza lor de
propagare este c = 0,4 m.s
-1
.
c) Ce diferen de faz corespunde oscilaiilor a dou puncte de pe coard aflate la distana
∆x = 5 cm unul de cellalt ?
d) Care este legea de oscilaie a unui punct situat la distana x
1
= 1,2 m de extremitate? Se
va presupune coarda infinit ?
e) Ce vitez are punctul situat la distana x
1
dup o optime de perioad, socotit din
momentul în care a început s oscileze ?
R: a) ν = 5 Hz; T = 0,2 s; b) λ = 8 cm; c)
4
5
x k
π
= ∆ = ϕ ∆ ;
d) y
1
= 0,02 sin 10π(t – 3) (m); e) v
1
= Aωcos ωt
1
= 0,4 m.s
-1
2.13. O und longitudinal are frecvena ν = 1000 Hz. Unda se propag într-un mediu de
densitate ρ = 7,85⋅10
3
kg.m
-3
i al crui modul de elasticitate este E = 2,12⋅10
11
N.m
-2
. S se afle:
a) pulsaia undei i lungimea ei de und;
b) energia maxim de oscilaie a unitii de volum a mediului, dac amplitudinea
oscilaiilor este A = 1 mm.
R: a) m 2 , 5
E 1
; s . rad 2000
1
=
ρ ν
= λ π = ω

; b) J 10 . 54 , 1 A
2
1
v m
V 2
1
W
5 2 2 2
max
= ω ρ = =

2.14. La distana l=4m de un perete reflecttor plan vertical se afl o surs de unde plane
de amplitudine
1
A =1,2 mm. La distana L de perete se afl un receptor ce primete atât undele
provenite direct de la surs cât i undele reflectate cu amplitudinea
2
A =0,15 mm. S se determine
primele trei frecvene ale sursei pentru care în receptor se produc minime de oscilaie în urma
interferenei celor dou unde precum i amplitudinea minim. Viteza sunetului în aer se consider
c=340 m/s.
R:
l 2
c
n
n
= ν ; Hz 5 , 127 3 ; Hz 85 2 ; Hz 5 , 42
1 3 1 2 1
= ν = ν = ν = ν = ν ; mm 05 , 0 A A A
2 1 min
= − =




49
UAPI10LUL UAPI10LUL UAPI10LUL UAPI10LUL 3 33 3
ELECTRICITATE ÇI MAGNETISM

Experimental se constat existena unor interaciuni de alt natur decât cele
gravitaionale, care nu pot fi reduse la aspecte strict mecanice. Acestea au primit numele de
interaciuni electromagnetice, iar câmpul prin care se transmit, câmp electromagnetic. Se observ
c în anumite cazuri particulare efectele electrice sunt independente de cele magnetice, câmpul
electric i câmpul magnetic manifestându-se ca entiti distincte, nelegate între ele.
Analiza câmpului electromagnetic i a fenomenelor conexe necesit introducerea unor
mrimi de stare adecvate (primitive i derivate). Macroscopic se definesc dou mrimi primitive
care descriu câmpul electromagnetic (intensitatea câmpului electric în vid i inducia magnetic în
vid) i patru mrimi primitive caracteristice strii electromagnetice a corpurilor (sarcina electric,
momentul electric, intensitatea curentului electric, momentul magnetic).
Pentru studiul electromagnetismului este comod distincia urmtoarelor trei cazuri,
determinate de condiii diferite:
- regimul static, când nu exist efecte termice i toate mrimile X sunt
invariante în timp ( ) 0 t / X = ∂ ∂ ;
- regimul staionar, când mrimile sunt invariante în timp;
- regimul variabil, când nu exist nici o condiie restrictiv.

3.1. ELECTROSTATIC
Electrostatica se refer la interaciunile dintre sarcinile electrice în repaus i poate fi
studiat separat de magnetostatic, care se refer la curenii staionari; în ambele cazuri, mrimile
fizice nu depind de timp.
3.1.1. Sarcina electric
Sarcina electric, notat q sau Q, reprezint o mrime primitiv, ireductibil la alte
mrimi i care este evideniat de interaciunile care se exercit între corpurile încrcate electric
(corpuri electrizate), interaciuni care sunt de alt gen decât cele cunoscute din mecanic. Faptul c
forele dintre corpurile electrizate pot fi de atracie sau de repulsie, indic existena a dou tipuri de
sarcini electrice, numite convenional pozitive i negative. De asemenea experimental se pune în
eviden proprietatea de aditivitate a sarcinii electrice.
Un corp poate fi electrizat prin diverse procedee, cum ar fi: frecarea, înclzirea, iradierea
cu radiaii ionizante, iradierea cu unde electromagnetice cu lungime de und mic, contactul cu alt
corp electrizat, influena exercitat de alt corp electrizat.
Un corp electrizat cu dimensiuni neglijabile fa de distanele la care se gsesc corpurile
cu care interacioneaz poate fi considerat punctiform, iar sarcina sa este o sarcin punctiform.
Starea de încrcare a corpurilor nepunctiforme, poate fi descris prin mrimea derivat ρ,
numit densitatea volumic de sarcin electric i definit prin relaia :

d
q d
= ρ (3.1.1)
unde dq reprezint sarcina electric elementar din volumul elementar d . Evident, în cazul unei
repartiii omogene a sarcinii electrice q, ρ poate fi calculat prin raportarea la un volum finit :

q
= ρ (3.1.1’)
Pentru cazul, frecvent întâlnit în practic, al distribuiei sarcinii electrice numai pe
suprafaa corpului se introduce noiunea de densitate superficial de sarcin, σ:



50

dA
dq
= σ (3.1.2)
dq reprezentând sarcina electric de pe suprafaa elementar dA. În cazul unei repartiii uniforme a
sarcinii electrice q pe o suprafa, σ poate fi calculat prin raportarea la o suprafa finit A:

A
q
= σ (3.1.2’)
Analog se poate defini o densitate liniar de sarcin, :

d
q d
= λ (3.1.3)
d fiind elementul de lungime pe care este repartizat sarcina elementar dq.
O sarcin electric generat într-un punct al unui corp nu se menine în acel punct ci se
rspândete în jur astfel încât densitatea volumic de sarcin se micoreaz în timp (sarcina se
relaxeaz). Scderea densitii volumice de sarcin, -dρ, depinde de valoarea lui ρ la un moment
dat i de intervalul de timp dt:
dt k d ρ = ρ −
unde inversul constantei k reprezint timpul de relaxare T (T = 1/k). Prin integrarea relaiei de mai
sus (la t = 0, ρ = ρ
0
) se obine:
T
t
0
t
0
e dt
T
1 d
0
− ρ
ρ
ρ = ρ ¬
}
− =
}
ρ
ρ

Din punct de vedere al mobilitii sarcinilor electrice în corpuri, acestea pot fi clasificate în
dou categorii:
- corpuri conductoare (conductori), în care sarcinile electrice se deplaseaz uor (timp de
relaxare T=0 deci ρ=0 i sarcina este împrtiat instantaneu) i
- corpuri neconductoare (izolatoare) sau dielectrici, în care mobilitatea sarcinilor electrice
este foarte redus (timp de relaxare foarte mare T→∞ deci ρ=ρ
0
i sarcina se conserv un
timp îndelungat).

3.1.2. Câmpul electric. Intensitatea câmpului electric în vid
Existena interaciunilor între corpuri electrizate, în repaus, fr contact între ele,
presupune existena unui câmp prin care se transmit interaciunile, numit câmp electric
(electrostatic). Caracteristicile acestuia pot fi evideniate prin aciunile sale ponderomotoare i
anume forele pe care le exercit asupra unui corp încrcat.
Evident, intensitatea câmpului electric în vid este o mrime primitiv, deoarece a fost
introdus în mod experimental, fr a fi dedus din alte mrimi i fr a se reduce la alte mrimi.
Pe baza experienelor lui Cavendish, Coulomb a artat c fora electrostatic dintre dou sarcini
punctiforme în repaus, q i q
0
, situate în vid la distana r una fa de cealalt (fig. 3.1.1 a) este dat
de expresia:

r
r
r 4
q q
F
2
0
0

ε π
= (3.1.4)
care reprezint legea lui Coulomb i în care r

este vectorul de poziie al sarcinii q
0
fa de q (fig.
3.1.1.b) iar mrimea ε
0
este constanta interaciunilor electrostatice în vid sau permitivitatea
electric a vidului a crei valoare este ε
0
= 8,854 . 10
–12
F/m (sau 1/4πε
0
= 9 . 10
9
m/F).
Se spune c sarcina q creeaz în jurul ei un câmp electric ce acioneaz asupra unei alte
sarcini q
0
(de prob) cu fora (3.1.4). Deoarece fora electrostatic este proporional cu sarcina, se
introduce mrimea ) r ( E

, numit intensitatea câmpului electric sau câmp electric i definit prin
fora ce acioneaz asupra unitii de sarcin:



51

r
r
r 4
q
q
F
) r ( E
2
0
0

ε π
= = (3.1.5)
r r

F

q q
0
q q
0

a b
Fig. 3.1.1.

Câmpul electric creat de un sistem de sarcini discrete q
1
, q
2
, …,q
n
într-un punct M în care
este plasat sarcina de prob q
0
, având vectorii de poziie
n 2 1
r ,..., r , r

fa de punctele în care se
afl sarcinile respective, este
¿
ε π
=
¿
=
=
=
n
1 i i
i
2
i
i
0 0
n
1 i
i
M
r
r
r
q
4
1
q
F
E

(3.1.6)
deci egal cu suma vectorial a câmpurilor electrice generate de fiecare sarcin în parte (principiul
superpoziiei câmpurilor electrice):

0
i
i
n
1 i
i M
q
F
E unde , E E

= ¿ =
=
(3.1.6

)
În cazul unei distribuii continue de sarcin (într-un volum , pe o suprafa S sau de-a
lungul unei curbe C), pentru calculul câmpului electric se realizeaz o împrire în elemente
difereniale de volum, de suprafa sau de linie (fig. 3.1.2) pe care le putem considera ca sarcini
punctiforme dq (date de relaiile 3.1.1 – 3.1.3) care produc la distana r câmpuri electrice
elementare

r
r
r 4
dq
) r ( E d
2
0

ε π
= (3.1.7)
câmpul electric total fiind dat de superpoziia acestor câmpuri electrice elementare:

(
(
¸
(

¸

}} }
λ
+
σ
+
}}}
ρ
ε π
=
S ) C (
3 3 3
0
r
d r
r
dS r
r
d r
4
1
) r ( E

(3.1.7’)

r

d E

dq dS dq d
r

S r

d E

d E

dq=ρ.d dq=σ.dS (C) dq=λ d

Fig. 3.1.2
3.1.3. Fluxul electric. Legea lui Gauss în vid.
Câmpul electric poate fi reprezentat cu ajutorul liniilor de câmp care sunt simple curbe
ale cror tangente, în orice punct, coincid cu direcia vectorului câmp electric în acel punct.
Totalitatea liniilor de câmp electric ce trec normal printr-o suprafa constituie fluxul electric Φ
care se definete ca produsul scalar dintre vectorul câmp electric E

i vectorul suprafa orientat
n . S S

= , care are sensul normalei pozitive la acea suprafa având versorul n

(fig. 3.1.3):

+
+
+
+
dq
d



52



n
S E cos S E S n . E S . E = θ = = = Φ


(3.1.8)
În cazul în care câmpul electric este neuniform ( ≠ E

const.) se definete mai întâi un flux
electric elementar prin elementul de suprafa S d

care este considerat practic plan iar vectorul
câmp electric ce strbate aceast suprafa este constant,
S d . E d

= Φ (3.1.9)
i apoi, prin integrare, se determin fluxul total prin suprafaa S:

}}
θ
}}
= = Φ
S S
cos . dS . E S d . E

(3.1.10)

S
n
S

n

E

S
Fig. 3.1.3
Legea lui Gauss reprezint o relaie simpl dintre fluxul electric care strbate o suprafa
închis i sarcina electric (sursa) care îl produce.
Se consider în vid suprafaa închis S (fig.3.1.4) în interiorul creia se afl o sarcin
electric Q, într-un punct oarecare P. Cu centrul în P se construiete o sfer de raz r. Se observ
c toate liniile de câmp ce pleac de la sarcina Q vor strbate atât suprafaa S
0
a sferei cât i
suprafaa S. Prin urmare, fluxul electric prin S este egal cu fluxul electric prin S
0
i pe baza relaiei
(3.1.10) se poate scrie :

o
2
0
S
o
2
0
S
o
3
0
S S
S
r 4
Q
dS
r 4
Q
dS . n . r
r 4
Q
o o
o
ε π
=
}}
ε π
}}
=
ε π
= Φ = Φ

(3.1.11)
i cum
S
0
= 4 π r
2
,
se poate scrie:

0 S
Q
S d . E
ε
=
}}
= Φ

(3.1.12)



S S
0





Fig. 3.1.4
Rezultatul obinut nu depinde de raza sferei folosite în raionament deoarece numrul total al
liniilor de câmp (fluxul electric) care trec prin suprafeele tuturor sferelor concentrice este
constant. Cu alte cuvinte, în afara punctului în care se afl sarcina nu pot s apar sau s se termine
θ θθ θ θ θθ θ
n

+Q
P
dS
0

dS
r

53
linii de câmp. Sarcina Q este sursa câmpului electric. Rezult c fluxul electric care strbate
suprafaa închis S ce cuprinde sarcina Q este dat de relaia (3.1.12).
În conformitate cu principiul superpoziiei, intensitatea rezultant a unui câmp generat de
mai multe sarcini Q
i
se obine prin însumarea câmpurilor generate de fiecare sarcin în parte i
deci, dac în interiorul suprafeei S exist mai multe sarcini Q
i
, se pot scrie relaiile:
n 2 1
E ... E E E

+ + + = ,
}}
+ + + =
}}
S
n 2 1
S
) S d . E ... S d . E S d . E ( S d . E



0
n 2 1
0
n 2 1
Q
) Q ... Q Q (
1
....
ε
= + + +
ε
= Φ + + Φ + Φ = Φ (3.1.13)
Deoarece sarcina Q poate fi pozitiv sau negativ i fluxului Φ i se asociaz un semn.
Prin convenie, sensul liniilor de câmp este dat de sensul de micare al unei sarcini electrice
pozitive lsate s se mite liber în câmpul respectiv. Liniile câmpului electrostatic sunt curbe
deschise care pleac de la sarcina pozitiv i se opresc pe sarcina negativ (fig. 3.1.5 a, b, c).





a b c
Fig. 3.1.5
Din figurile 3.1.5. a, b i din relaia (3.1.10) se observ c semnul fluxului depinde de
sensul liniilor de câmp i deci, de semnul sarcinii electrice din interiorul suprafeei: o sarcin
pozitiv (Q > 0) creeaz un flux pozitiv, Φ > 0 (fig. 3.1.6 a), iar o sarcin negativ (Q < 0) creeaz
un flux negativ prin S, Φ < 0 (fig. 3.1.6 b).

n

dS n

dS
+Q -Q

a b
Fig. 3.1.6
Cu alte cuvinte, fluxul elementar dΦ prin suprafaa elementar deschis dS (fig. 3.1.6)
este pozitiv dac sensul liniilor de câmp este acelai cu al vectorului dS

(care are sensul normalei
exterioare la suprafa, de versor n

) i negativ dac sensul liniilor de câmp este contrar sensului
vectorului dS

.
Pentru a determina fluxul electric printr-o suprafa S, creat de o sarcin Q situat într-un
punct P exterior (fig. 3.1.7), se construiete un con elementar cu vârful în P, care decupeaz pe
suprafaa S dou elemente de suprafa dS i dS’. Deoarece în interiorul lui S nu sunt sarcini
electrice, rezult c toate liniile de câmp din P vor strbate atât dS cât i dS’ deci fluxul electric
prin dS este egal, în valoare absolut, cu fluxul prin dS’. Dar fluxul dΦ este negativ, deoarece el
strbate suprafaa dS în sens contrar normalei n

i deci
Φ − = Φ d d ’ ,



54
sau
0 d d
,
= Φ + Φ (3.1.14)


S
P n

dS E

dS’ E

+Q ' n

Fig. 3.1.7

Întreaga suprafa S se poate considera ca fiind alctuit din perechi de elemente de suprafa dS i
dS’ construite ca în figura 3.1.7. Prin fiecare pereche de suprafee elementare fluxul rezultant
elementar este nul, în conformitate cu relaia (3.1.14). Însumând toate aceste fluxuri elementare se
obine:

}}
= = Φ
S
0 S d . E

(3.1.15)
adic fluxul total printr-o suprafa închis este nul dac sarcina care produce câmpul se afl în
exteriorul suprafeei.
Relaiile (3.1.12) i (3.1.15) exprim legea fluxului electric sau legea lui Gauss sub
form integral: “fluxul electric printr-o suprafa închis de form arbitrar este numeric egal
cu 1/ε
0
înmulit cu suma algebric Q a sarcinilor electrice aflate în interiorul suprafeei i este
egal cu zero când Q este exterior acestei suprafee”.
Dac sarcina Q este distribuit în spaiu într-un volum , conform (3.1.1) se poate scrie:
}}}
ρ =

d Q
În conformitate cu teorema Green-Gauss-Ostrogradski (A.1.20) fluxul total Φ prin
suprafaa S ce delimiteaz volumul , satisface relaia:
}}}
=
}}
= Φ

d . E div S d . E
S


Din cele dou relaii i din (3.1.12) rezult:
}}}
ρ
ε
=
}}}
=
}}

d
1
d . E div S d . E
0 S


de unde se obine forma local a legii lui Gauss:

0
E div
ε
ρ
=

(3.1.16)


1
E

2
E

div
2
E

> div
1
E

Fig. 3.1.8
Prin urmare, semnificaia fizic a divergenei câmpului electric este dat de densitatea
volumic a sarcinilor electrice. Divergena este mai mare în punctele în care exist o densitate de
volum a sarcinilor electrice mai mare i pornesc mai multe linii de câmp din suprafaa care închide
sarcinile (fig. 3.1.8).



55
Dac într-un punct din spaiu ρ = 0, din acel punct nu pornesc linii de câmp i E div

= 0.
Se spune în acest caz c fluxul cîmpului electric este conservativ iar câmpul electric este
solenoidal (§ A.1.3). Dac în alt punct ρ ≠ 0 (ρ > 0) atunci E div

> 0 i acest punct reprezint o
surs de câmp electric.

3.1.4. Câmpul electric al unor distribuii de sarcin
Pentru câmpuri electrice care prezint simetrie, legea fluxului conduce la o metod
comod de calcul a intensitii câmpului electric. S presupunem c exist o suprafa închis ¿
pentru care, în orice punct, sunt satisfcute condiiile:
a) valoarea intensitii câmpului electric este aceeai i
b) vectorul E

este normal la suprafa.
Atunci fluxul câmpului electric E

prin suprafaa închis ¿ este:
¿
}}
=
}} }}
= = = Φ
Σ Σ Σ
. E dA E dA E A d E

(3.1.17)
relaie care, împreun cu legea lui Gauss (3.1.12), permite calcularea intensitii câmpului electric
pentru unele distribuii de sarcin.

1. Câmpul electric produs de o distribuie sferic de sarcin
S considerm în vid un corp sferic de raz R (fig.3.1.9), încrcat superficial cu
densitatea +σ constant, astfel încât sarcina electric este :
2
R 4 Q π ⋅ σ =
Simetria sferic a distribuiei sarcinii electrice implic, în exteriorul corpului încrcat, o
simetrie radial a câmpului electric, redat prin forma liniilor de câmp din figura 3.1.9. Suprafaa
¿ care satisface condiiile impuse anterior este evident o sfer (concentric cu sfera încrcat) de
raz r (r > R) i atunci din (3.1.17) i (3.1.12) rezult:











Fig. 3.1.9


2
0
2
2
0
2
2
0
ext
r
R
r 4
R 4
r 4
Q
E
ε
σ
=
π ⋅ ε
σ ⋅ π
=
π ⋅ ε
= (3.1.18)
sau, vectorial,
r
r
R
r
r
r 4
Q
E
3
0
2
2
0
ext

ε
σ
=
π ε
= (3.1.18’)
În interiorul sferei încrcate, oricum s-ar alege suprafaa ¿, aceasta nu include nici o
sarcin electric ceea ce, conform (3.1.15), are drept consecin un câmp electric nul:
0 E
int
=

(3.1.18’’)
Σ ΣΣ Σ
r
R
+σ σσ σ
E

56
Analog, se poate arta, c pentru orice distribuie cu simetrie sferic a sarcinii electrice,
câmpul electric (în afara corpului încrcat) este identic cu câmpul produs de o sarcin punctiform,
egal cu sarcina total a corpului i plasat în centrul acestuia.

2. Câmpul electric produs de un plan infinit încrcat
În cazul unei sarcini electrice distribuite cu densitatea superficial constant +σ pe un
plan infinit aflat în vid considerente elementare de simetrie conduc la concluzia c liniile de câmp
electric sunt normale la planul încrcat, paralele i echidistante (fig. 3.1.10). În aceast situaie se
consider suprafaa ¿ de forma unui cilindru drept, cu bazele (de arie A) paralele cu planul
încrcat, astfel încât fluxul prin suprafaa lateral este nul. Atunci, notând cu Q sarcina electric de
pe poriunea de arie A din planul încrcat, intersectat de cilindrul ¿, în conformitate cu (3.1.17) i
(3.1.12) avem :
0 S S
Q
S d . E S d . E S d . E
baze lat
ε
=
}} }}
+ =
}}
= Φ
Σ


A 2
A
S 2
Q
E
0 baz 0
⋅ ε
σ
=
⋅ ε
=
adic

0
2
E
ε
σ
= (3.1.19)

E

+σ σσ σ E

+ σ σσ σ - σ σσ σ

+
E

+
E

+
E


E


E


E

E

Fig. 3.1.10 Fig. 3.1.11
3. Câmpul electric creat de dou plane infinite încrcate
Considerm dou plane infinite încrcate cu densitile superficiale de sarcin +σ i -σ
(fig. 3.1.11). În spaiul dintre cele dou plane intensitile (3.1.19) câmpurilor electrice create de
fiecare plan în parte se însumeaz, vectorii
− +
E i E

fiind orientai în acelai sens:

o o
int
2
2 E
ε
σ
=
ε
σ
= (3.1.20)
iar în domeniul exterior E

rez
= 0.

3.1.5. Potenialul electric
Expresia (3.1.5) a câmpului electric creat de o sarcin punctiform în vid se poate scrie i
sub forma:
|
.
|

\
|

πε
− =
r
1
4
q
) r ( E
0

(3.1.21)
unde
A
Σ ΣΣ Σ
S
baz
S
lat



57
z y x
2 2 2
z y x
1
z
1
y
1
x
; z y x r r ; 1 . z 1 . y 1 . x r



+


+


= ∇ + + = = + + =
i
( ) ( )
3 2 / 3
2 2 2
z y x
2 / 1
2 2 2 r
r
z y x
1 . z 2 1 . y 2 1 . x 2
2
1
z y x
1
r
1

− =
+ +
+ +
− =
(
(
(
¸
(

¸

+ +
∇ = |
.
|

\
|

Notând

r 4
q
) r ( V
0
πε
=

(3.1.21’)
funcia scalar numit potenial electric (electrostatic), relaia (3.1.21) devine:
) r ( V grad ) r ( E ) r ( V ) r ( E

− = ⇔ ∇ − = (3.1.22)
sau
.) const V ( grad E + − =

(3.1.22’)
deoarece gradientul unei constante este nul. Rezult c potenialul câmpului electric poate fi
definit numai cu aproximaia unei constante aditive arbitrare.
Astfel, câmpul electric deriv dintr-un potenial scalar; semnul minus arat c sensul
câmpului este contrar vectorului gradient de potenial, deci o sarcin pozitiv se deplaseaz în
sensul descreterii potenialului.
Ca i în cazul intensitii câmpului electric, potenialul depinde de tipul distribuiei de
sarcini. Pentru un sistem de sarcini discrete i sarcini distribuite continuu (pe un volum , pe o
suprafa S i pe o curb Γ) potenialul este:
( )
(
(
¸
(

¸

}
λ
+
}}
σ
+
}}}
ρ
+ ¿
ε π
=
Γ
r
d
r
dS
r
d
r
q
4
1
V
S i i
i
o

Din relaia (3.1.22) rezult componentele intensitii câmpului electric creat de sarcina q:

z
V
E ,
y
V
E ,
x
V
E
z y x


− =


− =


− = (3.1.23)
iar produsul scalar dintre vectorul E

i vectorul

d - elementul de contur pe o traiectorie oarecare
- este (fig. 3.1.12):
) 1 dz 1 dy 1 dx ( 1
z
V
1
y
V
1
x
V
r d E Edr cos Ed d . E
z y x z y x



+ +
|
|
.
|

\
|


+


+


− = = = α =
sau V d d . E − =

(3.1.24)
Integrând între dou puncte 1 i 2 se obine:

}
− =
}
− =
2
1
2 1
2
1
V V dV d . E

(3.1.25)
1
r d

E

1
r

r

q
0
α

d

+q
2
r

2
Fig. 3.1.12




58
Prin definiie, circulaia vectorului câmp electric între dou puncte,
}
2
1
d . E

, reprezint
tensiunea electric între acele puncte. Deci într-un câmp electric cu caracter potenial (câmp
electrostatic) tensiunea depinde numai de poziia celor dou puncte :

2 1
2
1
12
V V d . E U − =
}
=

(3.1.26)
Dac sarcina electric de prob q
0
se deplaseaz pe o curb închis Γ vom avea (V
1
= V
2
):

} }
= ¬ = = −
Γ Γ
0 d . E 0 d . E V V
2 1

(3.1.27)
care exprim forma integral a teoremei circulaiei vectorului câmp electric (teorema
potenialului electrostatic): “circulaia vectorului câmp electric pe o curb închis este egal cu
zero”. Dac se transform integrala curbilinie într-o integral de suprafa (teorema lui Stokes), se
obine forma local a teoremei potenialului electrostatic:

}
= ∇ = ¬ =
}}
=
Γ
0 E x E rot 0 S d . E rot d . E
S

(3.1.28)
deci câmpul electric este irotaional, fr vârtejuri, având linii de câmp deschise. Cu alte cuvinte,
câmpul electric deriv dintr-un potenial, fiind un câmp conservativ.
Convenie. Într-un punct aflat la infinit, potenialul câmpului electrostatic este egal cu
zero. Dac
}
= = − ¬ = =


1
1 2 1 2
d . E V V V 0 V V

,
deci potenialul electric într-un punct este egal cu circulaia vectorului câmp electric din acel punct
la infinit.
Lucrul mecanic al forelor câmpului electrostatic, care este un câmp conservativ, pentru
deplasarea unui corp de sarcin pozitiv q
0
între dou puncte este egal cu minus variaia energiei
poteniale între acele puncte, conform relaiei (1.1.40):

2 1 12
W W W − = ∆ − = (3.1.29)
Dar
) V V ( q d . E q d . F
2 1 0
2
1
0
2
1
12
− =
}
=
}
=

(3.1.30)
Din cele dou relaii rezult c produsul q
o
.V msoar energia potenial a sarcinii q
o
în
punctul de potenial V. De aici rezult semnificaia fizic a potenialului într-un punct dat al
câmpului electric, ca fiind energia potenial a sarcinii pozitive unitate plasat în acel punct.
inând cont de (3.1.26), din (3.1.29) i (3.1.30) se obine:

12 o
U . q W= ∆ − (3.1.31)
Din teorema lui Gauss pentru vid (3.1.16) i din definiia (3.1.22) rezult :
o
2
o
V V ) V (
V E
E
ε
ρ
= ∆ − = ∇ − = −∇ ∇ ¬
¦
)
¦
`
¹
∇ − =
ε
ρ
= ∇

sau
o
V
ε
ρ
− = ∆ (3.1.32)
care reprezint ecuaia lui Poisson i în care
2
2
2
2
2
2
2
z
V
y
V
x
V
V V


+


+


≡ ∆ = ∇
este laplaceanul potenialului V.



59
Ecuaia Poisson este o ecuaie diferenial cu derivate pariale pentru care teoria ecuaiilor
difereniale d soluia :
[ ]
}}}
− + − + −
ρ
ε π
=
' '
2 / 1
2 2 2
0
) ' z z ( ) ' y y ( ) ' x x (
' dz ' dy ' dx
4
1
) z , y , x ( V
V(x,y,z) reprezint potenialul câmpului electric într-un punct de coordonate (x, y, z),
produs de sarcina electric cu distribuia descris de ρ din volumul ’ (evident, regiunile lipsite de
sarcin, cu densitatea ρ = 0, nu aduc nici o contribuie la rezultat).
În cazul câmpului produs de un corp punctiform, numitorul integralei devine distana r de
la corp la punctul unde se calculeaz potenialul iar integrala, efectuat acum doar asupra
numrtorului, se reduce la sarcina q a corpului. Considerând nul constanta (arbitrar) de
integrare se obine chiar relaia (3.1.21’):
r 4
q
V
ε π
=
i aplicând în aceast egalitate operatorul gradient rezult, conform (3.1.22), intensitatea câmpului
electric.
Prin definiie (§ A.1.3 din anexa A1), suprafaa echipotenial este locul geometric al
punctelor în care potenialul are aceeai valoare, adic . const ) z , y , x ( V = Pentru o suprafa
echipotenial relaia (3.1.24) devine:
0 d . E =


ceea ce implic ortogonalitatea vectorilor E

i

d . Vectorul

d fiind coninut în suprafaa
echipotenial, rezult c liniile de câmp electric (tangente la E

) sunt normale la suprafeele
echipoteniale.

3.1.6. Dipolul electric
Dipolul electric este un ansamblu de dou sarcini egale i de semne contrare (+q, -q)
situate la o mic distan între ele. Dreapta ce unete sarcinile se numete axa dipolului.
Caracterizm dipolul prin momentul electric dipolar:

. q p = (3.1.33)
unde

este vectorul de poziie al sarcinii pozitive fa de cea negativ (fig. 3.1.13).

P




1
r

r

2
r

O
+q -q

Fig. 3.1.13

2 /

60
3.1.6.1. Câmpul i potenialul electric creat de un dipol
Vom calcula câmpul i potenialul produs de un dipol, caracterizat de un moment electric
p

(fig. 3.1.13) într-un punct P care are vectorul de poziie r

fa de centrul dipolului O (situat în
originea sistemului de axe de coordonate) i vectorii de poziie
1
r

i
2
r

fa de cele dou sarcini.
Se consider c lungimea dipolului este mult mai mic decât distana r la care se calculeaz
aciunea acestuia.
Potenialul în punctul curent P(x, y, z) este dat, aditiv, de potenialele create de sarcinile
punctiforme +q i –q, adic :
2 1 0
1 2
2 0 1 0
r r 4
) r r ( q
r 4
q
r 4
q
V
ε π

=
ε π

ε π
=
Distana dintre cele dou sarcini punctiforme fiind foarte mic, în comparaie cu r
1
i r
2
, se
poate scrie, conform figurii 3.1.13:
2
2 1
r r r ≈ ; r 2 r r
2 1
≈ +
2
r r ;
2
r r
1 2

− = + =
Ridicând la ptrat ultimele dou relaii i sczându-le se obine, neglijând termenii cu
2
:
1 2
1 2 1 2 1 2
2
1
2
2
r r
. r 2
r r . r 2 ) r r ( ) r r ( r r
+
= − ¬ = + − = −

Înlocuind aceast relaie în expresia de mai sus a potenialului i inând cont de aproximaiile
fcute, rezult:
3
0
3
0
r 4
r . p
r 4
. r q
V
ε π
=
ε π
=

unde s-a folosit definiia (3.1.33) pentru momentul electric dipolar.
Conform (3.1.22) intensitatea câmpului electric este:

(
(
¸
(

¸

|
|
.
|

\
|
∇ + ∇
ε π
− =
|
|
|
.
|

\
|
ε π
∇ − =
3 3
0
3
0
r
1
) r p ( ) r p (
r
1
4
1
r 4
r p
E

(3.1.34)
Dar:
( ) ( )
5 2 / 5
2 2 2
z y x
2 / 3
2 2 2
3
r
r 3
z y x
1 . z 2 1 . y 2 1 . x 2
2
3
z y x
1
r
1

− =
+ +
+ +
− =
(
(
(
¸
(

¸

+ +
∇ =
|
|
.
|

\
|

i
p 1 p 1 p 1 p ) z p y p x p ( ) r p (
z z y y x x z y x

= + + = + + ∇ = ∇
care înlocuite în (3.1.34) determin expresia intensitii câmpului electric produs de un dipol:

(
¸
(

¸


ε π
=
3 5
0 r
p
r
) r p ( r 3
4
1
) r ( E

(3.1.34’)
Se observ din aceast relaie c E scade mult mai puternic cu distana r (ca 1/r
3
), decât în cazul
unei sarcini punctiforme (unde dependena este 1/r
2
), deci influena unui dipol în exterior este mai
slab decât a unei sarcini punctiforme.

3.1.6.2. Dipolul electric aflat în câmp electrostatic
Dac dipolul AB este situat într-un câmp electric uniform ( E

= const.) astfel încât
momentul dipolar formeaz unghiul α cu direcia intensitii câmpului electric E

(fig. 3.1.14),



61

atunci asupra dipolului acioneaz cuplul de fore ) E q , E q (

− + cu momentul fa de centrul
dipolului:
α = α = α = sin E p sin E q sin . F C
sau vectorial,
E x p C

= . (3.1.35)
Cuplul de fore tinde s roteasc dipolul spre poziia în care momentul su dipolar devine
paralel cu intensitatea câmpului. În aceast poziie atât momentul cuplului de fore cât i fora
electric rezultant sunt egale cu zero i dipolul va fi, deci într-o stare de echilibru stabil, aa cum
vom vedea în paragraful urmtor.
E

E


+q F

+
F

B +q

α E

-q

A

F

- F

-q r

' r

O

Fig. 3.1.14 Fig. 3.1.15
Dac dipolul se afl în câmp electric neuniform ( E

≠ const.) atunci forele
+
F

i

F

care
acioneaz asupra sarcinilor dipolului nu mai sunt egale în modul i dipolul este acionat în acest
caz de rezultanta acestora (fig. 3.1.15):
[ ] ) r ( E ) ' r ( ' E q F F F

− = + =
− +

[ ] ) r ( E ) r ( E q F

− + = (3.1.36)
unde ) ' r ( ' E

este intensitatea câmpului electric în punctul în care se afl sarcina electric pozitiv
iar ) r ( E

reprezint intensitatea câmpului electric în punctul în care se afl sarcina electric
negativ.
Cum distana dintre sarcinile electrice este mult mai mic decât distana la care
intensitatea câmpului electric ) r ( E

variaz sensibil, se poate dezvolta în serie Taylor mrimea
) r ( E

+ cu limitare la primii termeni:
E ) . ( ) r ( E .....
z
E
y
E
x
E
) r ( E ) r ( E
z y x

∇ + = +


+


+


+ = +
unde
z y x
, , sunt proieciile vectorului

pe axele de coordonate. Introducând aceast relaie
în (3.1.36) i inând cont de (3.1.33), se obine:
E ) . p ( E ) . ( q F

∇ = ∇ =
Folosind relaia (A.1.28) din anex,
A ) . B ( B ) . A ( A rot x B B rot x A ) B . A ( grad

∇ + ∇ + + = ,
pentru E B i p A

= = i inând cont c p

este un vector constant ( 0 p rot =

) i c 0 E rot =

(conform teoremei 3.1.28), se poate scrie:
E ) . p ( ) E . p ( grad

∇ =
deci expresia forei rezultante ce acioneaz în câmp electric neuniform asupra dipolului electric
devine:



62
) E . p ( grad F

= (3.1.37)
Astfel, în câmpuri neuniforme, asupra unui dipol electric se exercit atât un cuplu de fore
cât i o for de translaie care tinde s plaseze dipolul acolo unde câmpul este mai intens.
3.1.6.3. Energia dipolului în câmp electrostatic
Energia dipolului în câmp electric uniform este egal cu suma energiilor celor dou
sarcini componente aflate în punctele A i B (fig. 3.1.14) de poteniale V
A
i V
B
:
) V V ( q V q V q W W W
A B A B B A
− = − = + = (3.1.38)
Dar

1
V V
- 1
V
- 1
d
dV
- V grad E
A B

=

= = − =
unde

1 este versorul direciei axei dipolului. Aceast relaie, proiectat pe axa dipolului, se scrie:
α = ¬

= α cos E V V
V V
- cos E
B A
A B
. . - .

care înlocuit în (3.1.38) implic pentru energia unui dipol într-un câmp electric:
E . p cos E p cos E . q W

− = α − = α − = (3.1.39)
Dac α = 0, energia dipolului este minim, W
min
= - p E, iar momentul cuplului este zero.
Aceasta înseamn c dipolul se afl într-o stare de echilibru stabil, deci cuplul de fore tinde s
micoreze unghiul α dintre axa dipolului i direcia câmpului electric. La α = π , energia dipolului
devine maxim, W
max
= p E, iar momentul cuplului este zero. Evident, în aceast poziie, dipolul
se afl într-o stare de echilibru instabil.

3.1.7. Conductori în câmp electric
Aa cum s-a vzut în paragraful 3.1.1, corpurile conductoare (conductorii) se
caracterizeaz printr-o mare mobilitate a sarcinilor electrice (timp de relaxare foarte mic, T=0, deci
sarcina electric se împrtie instantaneu).
În cazul conductorilor metalici exist dou tipuri de sarcini electrice, de semn contrar:
sarcini libere (electronii) i sarcini imobile (ionii pozitivi aflai în vârfurile reelei cristaline). Dac
un conductor neutru din punct de vedere electric este introdus într-un câmp electric de intensitate
E

, purttorii de sarcin electric din interiorul conductorului se deplaseaz spre suprafaa acestuia
astfel: sarcinile electrice pozitive în sensul vectorului E

iar sarcinile electrice negative în sens
opus (fig. 3.1.16).
E

- +
- ' E

+
- +

Fig. 3.1.16
Sarcinile electrice de semn contrar genereaz un câmp electric ' E

orientat în sens opus câmpului
electric exterior. Redistribuirea sarcinilor electrice în conductor continu pân când se ajunge la un
echilibru electrostatic, adic:
' E E i ' E E

− = =
În acest caz intensitatea câmpului electric din interiorul conductorului devine zero:
0 ' E E E
i
= + =

(3.1.40)



63
ceea ce înseamn c potenialul electric în interiorul conductorului este constant, conform (3.1.22):
. const V 0 V grad
i i
= ¬ =
În exteriorul conductorului liniile de câmp devin perpendiculare pe suprafaa
conductorului, deci câmpul electric în exterior are numai component normal (dac ar avea i o
component tangenial, sub aciunea acesteia sarcinile de pe suprafaa conductorului s-ar deplasa
i nu ar mai exista echilibru electrostatic):
0 E ; E E
t n
= =

(3.1.40’)
Rezult c suprafaa unui conductor aflat în câmp electrostatic este echipotenial.
Dac unui conductor i se transmite o sarcin electric q, aceasta se distribuie pe suprafaa
conductorului cu o densitate superficial σ, densitatea volumic ρ din interior fiind zero (de fapt
concluzia 3.1.18), deci se distribuie astfel încât s fie îndeplinite condiiile de echilibru (3.1.40) i
(3.1.40’).
În concluzie, un conductor neutru din punct de vedere electric introdus în câmp electric
conduce la întreruperea liniilor de câmp exterior, fapt ce st la baza ecranrii electrostatice.

3.1.8. Dielectrici în câmp electric. Polarizarea dielectricilor.
3.1.8.1. Tipuri de dielectrici i de polarizare
Dielectricii sunt substane caracterizate din punct de vedere al mobilitii sarcinilor
electrice printr-un timp de relaxare infinit al sarcinilor. Dielectricii sunt compui din molecule cu
sarcini pozitive i negative care sub aciunea unui câmp electric, în funcie de tipul acestora, se
deplaseaz microscopic în jurul poziiei de echilibru astfel încât la capetele dielectricului apar
sarcini induse, fenomen care poart numele de polarizarea dielectricului.
Polarizarea dielectricilor este legat de proprietile atomilor i moleculelor care
formeaz dielectricul respectiv. Se deosebesc dou tipuri de polarizare i anume polarizarea
elastic i polarizarea de orientare. Vom încerca s înelegem aceste dou forme de polarizare
considerând cazul simplificat, când interaciunea dintre molecule poate fi neglijat (aceast
presupunere este valabil, de fapt, numai în cazul unor medii rarefiate, cum sunt gazele).
1
o
. Polarizarea elastic. Pentru o serie de substane, moleculele acestora nu posed
moment de dipol electric, adic moleculele constituente ale acestor substane sunt molecule
nepolare. Momentul de dipol al unei molecule este zero dac centrul sarcinii electrice pozitive
coincide cu centrul sarcinii electrice negative. În grupa moleculelor nepolare intr în primul rând
toate moleculele monoatomice (gazele inerte, vapori metalici) i moleculele poliatomice care
posed o structur chimic simetric. În figura 3.1.17 se indic structura unor molecule nepolare.
Dac o molecul nepolar se afl într-un câmp electric de intensitate E

, atunci centrul sarcinilor
electrice negative i al celor pozitive se deplaseaz în sensuri opuse i molecula capt un moment
electric de dipol
a q p

= (3.1.41)
unde a este distana dintre centrele sarcinilor electrice negative i pozitive, datorat aciunii
câmpului electric exterior.
Se pot distinge trei tipuri de polarizare elastic :
a) polarizarea electronic – sub aciunea câmpului electric exterior centrul pturilor electronice se
deplaseaz fa de centrul nucleului;
b) polarizarea ionic – în cazul moleculelor formate din ioni (HCl, H2O etc), sub aciunea câmpului electric
exterior ionii negativi i pozitivi sufer deplasri în sensuri opuse;
c) polarizarea reelei – în cristalele ionice (exemplu : NaCl) este posibil, sub aciunea câmpului electric
exterior, o deplasare a subreelei format din ionii pozitivi, fa de subreeaua format din ionii negativi.
Datorit separrii centrului sarcinilor pozitive din fiecare molecul de centrul sarcinilor
negative în lungul liniilor de câmp, la capetele dielectricului compus din molecule nepolare apar
sarcini induse, egale i de semn contrar (fig. 3.1.17); dielectricul se încarc cu electricitate pe
feele laterale perpendiculare pe direcia câmpului. Astfel de dielectrici se numesc dielectrici
nepolari sau diaelectrici.



64
2
o
. Polarizarea de orientare. Polarizarea de orientare se observ în cazul substanelor,
ale cror molecule posed un moment electric de dipol, în absena câmpului electric exterior.
Moleculele acestor substane se numesc molecule polare. Prezena unui moment electric de dipol
o
p

este condiionat de o anume asimetrie în structura moleculei. Aceast asimetrie conduce la
faptul c centrul sarcinilor negative, din molecul, nu coincide cu centrul sarcinilor electrice
pozitive. Dac este distana dintre centrele sarcinilor electrice negative i pozitive, molecula va
avea un moment electric de dipol constant

q p
o
= (3.1.42)

H H H Cl
H
2
HCl
N
O C O O
CO
2
NH
3

H
2
O
Cl
H H H H

BCl
3
H

B
Cl Cl
E=0 E≠0
E=0 E≠0




a


Fig. 3.1.17 Fig. 3.1.18
În figura 3.1.18 se indic structura unor molecule polare; de exemplu, molecula de ap
este polar deoarece sarcina medie pozitiv este deplasat spre atomii de hidrogen iar sarcina
negativ spre atomii de oxigen. În substanele polare nu avem o polarizare macroscopic în
absena câmpului electric exterior, deoarece momentele electrice de dipol se distribuie omogen în
spaiu. Dac îns substana polar se afl într-un câmp electric de intensitate E

, atunci distribuia
direciilor de orientare a momentelor electrice de dipol devine asimetric, deoarece câmpul
exterior tinde s orienteze momentele
o
p

în sensul vectorului E

, conform celor artate în § 3.1.6
i apar astfel sarcini electrice superficiale (în câmp electric neomogen apar i sarcini induse în
volumul dielectricului). Astfel de dielectrici se numesc dielectrici polari sau paraelectrici.
3.1.8.2. Vectorul polarizare electric
Aa cum am vzut în subparagraful precedent, orice dielectric, neutru din punct de vedere
electric, introdus în câmp electric exterior se polarizeaz. Starea electric a unui corp polarizat
electric este caracterizat printr-o mrime vectorial p

numit momentul electric al corpului
(mrime primitiv), care este univoc definit prin expresiile forei F

(3.1.37) i cuplului C

(3.1.35)
exercitate de câmpul electric E

, asupra corpului :
) E p ( F

⋅ ∇ =
a

65
E p C

× =
Momentul electric al corpului este dat de suma momentelor electrice dipolare ale celor N
molecule polare din care este constituit dielectricul:
¿ =
=
N
1 i
i
p p


În absena unui câmp electric exterior moleculele dielectricului sunt orientate la
întâmplare i suma vectorial a momentelor tuturor moleculelor va fi zero :
0 p p 0 E
N
1 i
i
= ¿ = ¬ =
=

În prezena unui câmp electric exterior uniform, dipolii moleculari se vor roti i 0 p≠

.
Dac momentul electric al unui element de volum d este p d

atunci corpul poate fi
caracterizat din punct de vedere macroscopic prin momentul electric al unitii de volum

d
p d p
lim P
0

=


=
→ ∆
(3.1.43)
numit i vector polarizare sau polarizaie electric. Pentru un corp omogen de volum :

p
P

= (3.1.43’)
Vectorul polarizare P

are ca efect faptul c în prezena unui dielectric intensitatea
câmpului electric difer de intensitatea câmpului electric creat de aceleai sarcini în vid.
Considerm un mediu dielectric omogen de form paralelipipedic, constituit din
molecule polare, plasat în vid. Sub aciunea unui câmp electric omogen E

moleculele se
orienteaz i pe faa de suprafa S, perpendicular la direcia câmpului, apare sarcina +q
p
iar pe
cealalt –q
p
, uniform distribuite pe cele dou fee (fig. 3.1.19.a); sarcinile interioare îi echilibreaz
momentele electrice. Dac dielectricul este aezat în câmp astfel încât feele paralelipipedului sunt
înclinate cu unghiul θ fa de direcia vectorului câmp electric, de-a lungul normalei la faa pe care
apar sarcinile de polarizare exist numai componenta n . P P
n

= a vectorului polarizare P

(fig.
3.1.19 b).

-q
p
E

+q
p










a b
Fig. 3.1.19

Densitatea superficial a sarcinilor de polarizare este

S
q
p
p
= σ (3.1.44)
iar momentul electric al corpului dielectric are valoarea:
' n

n

E

S
'

S
P

P

66
θ
= =
cos
' unde ' q p
p

fiind distana dintre cele dou fee, vectorul p

fiind orientat în sensul lui E

:

E
E
cos
q 1
cos
q ' q p
p E p p

θ
=
θ
= ⋅ = (3.1.45)
Sarcinile interioare îi echilibreaz momentele i de aceea nu apare densitate volumic de sarcin
de polarizare cci, în caz contrar nu ar mai fi respectat condiia de omogenitate.
Polarizarea va fi :

E
E
cos E
E
S
cos
q
p
P
p
p

θ
σ
=
θ
= =

(3.1.46)
Înmulind relaia (3.1.46) cu versorul normalei pozitive la suprafaa dielectricului se obine
componenta vectorului polarizare pe direcia normalei la faa dielectricului:

p
p p
n
E
. cos . E
cos E
n . E
cos
n . P P σ =
θ
θ
σ
=
θ
σ
= =

(3.1.47)
Relaia (3.1.47) evideniaz apariia sarcinilor de polarizare pe suprafeele de
discontinuitate care nu sunt paralele cu vectorul polarizaie electric. Astfel:
• σ
p
> 0 dac θ ∈ [0, π/2), deci pe faa pozitiv;
• σ
p
= 0 dac θ = π/2 deci pe suprafaa paralel cu câmpul;
• σ
p
< 0 dac θ ∈ (π/2, π], deci pe faa negativ.
În cazul dielectricilor neomogeni sau al câmpurilor exterioare neuniforme, la vectorul
polarizare contribuie i sarcinile de polarizare de densitate volumic ρ
p
(momentele electrice din
interiorul dielectricului nu se mai echilibreaz) i se poate arta în acest caz c
ρ
p
= - ∇P

3.1.9. Capacitatea electric. Condensatori
Proprietatea corpurilor de a înmagazina sarcini electrice se numete capacitate electric.
Dac se mrete treptat sarcina electric a unui conductor izolat, potenialul conductorului crete
proporional cu sarcina acumulat pe conductori, astfel încât raportul dintre sarcina q i potenialul
V, în orice stare de echilibru a conductorului, rmâne constant. Raportul

V
q
C =
se numete capacitatea electric a conductorului. Valoarea capacitii nu depinde de sarcin i
potenial ci de forma i dimensiunile conductorului (de geometrie).
Unitatea de msur a capacitii electrice este faradul, F, cu submultiplii: µF, nF i pF.
Un ansamblu de doi conductori, separai printr-un dielectric poart numele de condensator
electric. Cei doi conductori se numesc armturile condensatorului. Dup forma armturilor
condensatorii pot fi: plani, sferici, cilindrici etc.
Calculul expresiei capacitii condensatorilor se reduce la determinarea sarcinii electrice
cu care se încarc i a diferenei de potenial dintre armturi

2 1
V V
q
C

= (3.1.48)
Calculul capacitii condensatorului plan
Armturile condensatorului plan pot fi considerate ca dou plane infinite încrcate cu
densitile superficiale de sarcin +σ i -σ (fig. 3.1.20). Câmpul electric dintre armturile aflate în
aer este creat atât de planul încrcat pozitiv cât i de cel încrcat negativ, aa cum arat relaia



67
(3.1.20) i este orientat perpendicular pe armturi, având sensul de la armtura pozitiv spre cea
negativ (considerm aceast direcie Oz):

0
E
ε
σ
= (3.1.49)
Conform relaiei (3.1.22) proiectat pe direcia Oz se obine:
}
− =
}
¬ − =
2
1
z
z
2
1
dz . E dV
dz
dV
E
sau
o
1 2
o
2 1
d
) z z ( V V
ε
σ
= −
ε
σ
= −
unde d = z
2
– z
1
este distana dintre armturile de coordonate z
1
i z
2
.
Dac S este suprafaa unei armturi,
S
d q
V V
o
2 1
ε
= − ,
q fiind sarcina total (în valoare absolut) de pe un plan.
Capacitatea condensatorului plan va fi raportul dintre sarcina unei plci i diferena de
potenial dintre plci:

d
S
C
o
S
d q
q
o
ε
= =
ε
(3.1.50)

+σ -σ
+ -
+ -
+ -
+ -
+ -
+ -
+ -
+ -
+ -
O z
z
1
z
2


Fig. 3.1.20


3.1.10. Definirea vectorului inducie electric.
3.1.10.1. Legtura dintre vectorii P i D , E


Considerm un condensator plan încrcat cu sarcin electric de densitate superficial σ
pe armturi (fig. 3.1.21).
În interiorul condensatorului fr dielectric se stabilete câmpul (3.1.49):

0
o
E
ε
σ
= (3.1.51)
iar în prezena dielectricului, prin analogie cu relaia precedent:
E

68

ε
σ
= E (3.1.52)
ε fiind permitivitatea electric a dielectricului.
Prin introducerea unui dielectric apare fenomenul de polarizare i pe feele laterale ale
dielectricului, paralele cu armturile condensatorului, apar sarcini legate, de densitate superficial
σ
p
.
Aceste sarcini vor determina în interiorul dielectricului un câmp
p
E

dirijat în sens
contrar câmpului
o
E

produs de sarcinile libere de pe plcile condensatorului i a crui valoare
este

0
p
p
E
ε
σ
= (3.1.53)
Totul se prezint ca i cum în locul dielectricului s-ar afla în vid dou fee paralele având
densitatea superficial de sarcin σ
p
.
+σ σσ σ -σ σσ σ
+ -
+ -σ σσ σ
p
- + +σ σσ σ
p
-
+ - + -
+ - + -
+ - + -
+ - + -
+ - + -
+ -

Fig. 3.1.21

Câmpul electric total dintre plcile condensatorului va fi :


p o
E E E

+ = (3.1.54)
având modulul:

0
p
p o
E E E
ε
σ − σ
= − =
de unde rezult
E E E
0 0 p 0
ε = ε = σ = σ + ε (3.1.54’)
unde s-a inut seama de relaiile (3.1.51) i (3.1.52).
Deoarece σ
p
= P (relaia 3.1.47) se obine:
ε
0
E + P = σ (3.1.55)
sau
D = σ (3.1.55’)
Vectorul
P E D
0

+ ε = (3.1.56)
se numete inducie (sau deplasare) electric i este o mrime derivat. Aa cum rezult din
ultimele dou relaii, unitatea de msur pentru inducia electric este C/m
2
.
Din (3.1.54) i (3.1.56) se obine în prezena unui dielectric:
E D

ε = (3.1.57)
Scriind ε sub forma produsului ε = ε
0
ε
r
, unde ε
r
este permitivitatea electric relativ a
dielectricului, din relaia (3.1.56) rezult valoarea polarizrii :
p
E

E

o
E

69
P = ε
0
ε
r
E - ε
0
E = ε
0

r
– 1) E (3.1.58)
sau, notând cu
χ
e
= ε
r
– 1 (3.1.59)
susceptivitatea electric, se obine :
E P
e 0
χ ε =
sau, vectorial :
E P
e 0

χ ε = (3.1.60)
Mrimea χ
e
caracterizeaz mediul din punct de vedere al gradului su de polarizare sub
influena câmpului electric.
Din ultima egalitate din (3.1.54’) rezult:
r
0 0 0
E E
E
ε
=
ε
ε
=
deci mrimea ε
r
indic de câte ori intensitatea câmpului electric E în dielectrici este mai mic decât
intensitatea câmpului electric E
0
în vid.

3.1.10.2. Legea lui Gauss generalizat
Câmpul electric creat în mediul dielectric este considerat a fi rezultatul suprapunerii
câmpurilor create în vid de sarcinile libere q de pe feele condensatorului i de sarcinile legate q
p

de pe feele dielectricului.
Legea lui Gauss (3.1.12) pentru o suprafa gaussian ¿ ce cuprinde o plac a
condensatorului i o fa a dielectricului (fig. 3.1.22) se scrie, inând cont c sarcinii +q îi
corespunde -q
p
:

q

+ -q
p
- + - +σ
o
E


+ - + -
+ - P

+ -
+ S - E

+ -
+ -
Σ ΣΣ Σ

Fig. 3.1.22

sau sub form local:
ρ = D div

(3.1.63)
care se numete legea lui Gauss generalizat, deoarece este valabil i pentru mediile
neomogene, unde apar sarcini de polarizare în volum, ρ
p
, dar care nu pot influena fluxul induciei
electrice.

3.1.11. Energia câmpului electrostatic
Procesul de încrcare a unui condensator plan de grosime d, cu sarcina electric Q pân
când diferena de potenial dintre plci (3.1.25) devine
d . E d . E V - V U
2
1
2 1
=
}
= =

(3.1.64)
) q q (
1
dS . n . E
p
0

ε
=
}}
Σ

(3.1.61)
Deoarece suprafaa ¿ se poate lua foarte aproape de
faa (S) a dielectricului, se poate scrie relaia :
S d . P dS q
S
p p

}}
=
}}
σ =
Σ
(3.1.62)
Înlocuind (3.1.62) în (3.1.61) se obine:
( ) q S d . P E
0
=
}}
+ ε
Σ


q S d . D =
}}
Σ


S d

70
poate fi imaginat astfel: se deplaseaz sarcina Q de la una din plci la cealalt, pe baza efecturii
unui lucru mecanic ; acest lucru mecanic va fi msura energiei condensatorului încrcat.
Între sarcina Q i tensiunea U dintre plci exist relaia (3.1.48):
U C ) V V ( C Q
2 1
= − = (3.1.65)
În timpul încrcrii condensatorului sarcina Q crete iar împreun cu ea i tensiunea U,
dar în orice moment, aceste mrimi sunt legate prin relaia (3.1.65). Lucrul mecanic d care
trebuie cheltuit pentru a transporta sarcina dQ de la o plac la cealalt este, conform (3.1.30) :
dQ U dQ ) V V ( d
2 1
= − = (3.1.66)
Desigur, mrimile U, V
1
, V
2
au valorile din momentul considerat. Dup ce a fost transportat,
sarcina dQ ridic tensiunea dintre plci cu valoarea dU i deci, din relaia (3.1.65) rezult:
U d C Q d = (3.1.67)
iar din (3.1.66):
U d U C d = (3.1.68)
de unde, pentru energia condensatorului se obine :
U Q
2
1
U C
2
1
U d U C W
2
U
0
e
= =
}
= = (3.1.69)
Având în vedere relaiile (3.1.50) i (3.1.64), din (3.1.69) se poate scrie energia condensatorului în
funcie de intensitatea câmpului electric E :
d S E
2
1
W
2
o e
ε = (3.1.70)
Aceast relaie arat c în câmpul electric exist o energie i deci, se poate vorbi despre o energie
a câmpului electrostatic. Formula (3.1.69) leag energia condensatorului de sarcinile de pe
armturi iar formula (3.1.70) de intensitatea câmpului E. Apare astfel problema localizrii
(concentrrii) energiei, în sensul c trebuie precizat cine este purttorul energiei electrice: sarcinile
sau câmpul ? În cadrul electrostaticii, care studiaz câmpurile electrice constante în timp ale
sarcinilor imobile, este imposibil s se dea un rspuns. Câmpurile constante i sarcinile care le
creeaz nu pot exista în mod independent. Îns câmpurile electrice variabile în timp pot exista
independent de sarcini i se propag în spaiu sub form de unde electromagnetice. Experiena
arat c undele electromagnetice transport energie (aa cum se va arta în subcapitolul 3.4). Prin
urmare, se poate considera c purttorul energiei electrostatice este câmpul electric.
În formula (3.1.70), produsul S.d reprezint volumul al spaiului dintre plcile
condensatorului plan i deci se poate introduce noiunea de densitate volumic de energie, care se
exprim prin relaia:

2
o e
E
2
1 W
w ε =

=

(3.1.71)
sau în cazul prezenei unui dielectric între armturi, inând cont de relaia (3.1.57):
D . E
2
1
D E
2
1
E
2
1
w
2
e

= = ε = (3.1.72)
3.2. ELECTROCINETICA
3.2.1. Curentul electric. Intensitatea curentului electric. Ecuaia de continuitate.
Curentul electric este fenomenul de transfer de electricitate printr-un corp sau lan de
corpuri (circuit electric) sub aciunea unui câmp electric aplicat. Curentul electric poate circula
numai în corpuri cu purttori mobili de sarcini electrice: metale, electrolii (soluii apoase de acizi,
baze, sruri), semiconductori, gaze ionizate etc. Purttorii mobili de sarcin au o micare
dezordonat datorit agitaiei termice. Sub aciunea unui câmp electric aplicat, ei capt i o
micare dirijat prin care se realizeaz transferul de sarcini electrice.



71
Curentul electric care se obine prin deplasarea dirijat a sarcinilor libere în mediile
conductoare de electricitate se numete curent electric de conducie. Deplasarea sarcinilor unui
corp macroscopic încrcat electric (conductor sau izolant), împreun cu corpul, d natere unui
curent electric de convecie.
Ne ocupm numai de regimul staionar al curentului de conducie, adic în unitatea de
timp, în orice moment, prin seciunea normal a unui conductor este transferat aceeai sarcin.
Intensitatea curentului electric de conducie, care este o mrime primitiv, se definete ca fiind
raportul dintre sarcina dq transferat în intervalul de timp dt printr-o seciune normal a unui
conductor i durata dt:

dt
dq
I = (3.2.1)
Unitatea de msur a intensitii curentului electric este amperul, A s / C ] I [
SI
= = .
Considerm un tub de curent electric, o suprafa S
n
normal la direcia de micare a
purttorilor de sarcini i o alt suprafa S care face un unghi θ cu S
n
. Între normalele la cele dou
suprafee va exista acelai unghi, θ (fig. 3.2.1). Curentul electric de conducie poate fi caracterizat
i de densitatea de curent, definit ca fiind cantitatea de electricitate ce trece în unitatea de timp
prin unitatea de suprafa orientat normal pe direcia de deplasare a sarcinilor electrice:

θ
= =
cos . S
I
dt . S
dq
j
n
(3.2.2)
sau vectorial,
k . j j

=
unde k

este versorul direciei de transfer maxim al sarcinilor prin seciunea conductorului. Linia
de curent este o curb tangent la direcia local a vectorului densitate de curent.





S
n
S S



Fig. 3.2.1 Fig. 3.2.2

În cazul când seciunea S nu este plan i vectorul j

nu are aceeai valoare pe întreaga
seciune, se împarte seciunea S în elemente dS în care vectorul j

este constant (fig. 3.2.2). Se
poate scrie:
k
dt . k . S d
dq
k
dt . cos . dS
dq
k
dt . dS
dq
j
n

=
θ
= = (3.2.3)
unde s-a folosit faptul c n . dS S d

= , deci θ = = cos . dS k . n . dS k . S d

.
Din ultima parte a relaiei (3.2.3) rezult:
S d . j dI
dt
dq
S d . j

= ¬ =
unde dI este elementul de curent care trece prin elementul de suprafa dS. Curentul total, prin
toat seciunea S a conductorului, va fi:

}}
=
}}
=
S S
dS . n . j S d . j I

(3.2.4)
S

n

θ
k

dS
j

S d

linie de curent



72
adic intensitatea curentului electric este egal cu fluxul densitii de curent prin seciunea
conductorului.
Într-un mediu conductor, nu exist transfer de sarcin fr un transfer simultan de mas,
deoarece sarcina electric, ca mrime de stare, caracterizeaz obligatoriu un sistem fizic. Se poate
stabili o relaie între densitatea de curent j

i viteza de transfer v

a sarcinilor electrice. Astfel,
înmulind i împrind în relaia (3.2.3) cu dr – elementul de deplasare pe direcia de transfer a
sarcinii dq - se obine:
v .
dt
r d
dr . dS
dq
k
dt . dr . dS
dr . dq
j
n n

ρ = = = (3.2.5)
unde ρ este densitatea volumic de sarcin i k . dr r d

= . Deci densitatea curentului de conducie
este egal cu produsul dintre densitatea volumic de sarcin i viteza macroscopic de transfer a
sarcinilor electrice.
Vom gsi în continuare o alt relaie între densitatea de curent i densitatea volumic de
sarcin, numit ecuaia de continuitate i care exprim legea conservrii sarcinilor electrice în
timpul transferului de sarcini.
Pentru aceasta considerm o suprafa închis S de volum , în interiorul unui mediu
conductor în care are loc un transfer de sarcini electrice (fig. 3.2.3). Dac la momentul t
0
în
interiorul suprafeei S se afl sarcina q
0
, la un moment ulterior t, o parte din sarcini sunt transferate
spre exteriorul suprafeei S iar alt parte q
int
se afl în aceast suprafa, deci
transf int 0
q q q + = .

S


q
int
q
transf


Fig. 3.2.3
Întrucât sarcinile electrice nu apar i nu dispar, q
0
= const. i prin derivare în raport cu timpul
rezult:
0 I
dt
dq
dt . I dq dq
int
transf int
= + ¬ = = − (3.2.6)
Exprimând din (3.1.1) sarcina din volumul în funcie de densitatea volumic ) t , r (

ρ ,
}}}
ρ =

d . q
int
,
i din (3.2.4), intensitatea curentului electric prin suprafaa închis S, folosind teorema Green-
Gauss-Ostrogradski,

}}}

}}
= =

d . j dS . n . j I
S

, (3.2.6’)
înlocuind aceste relaii în (3.2.6), se obine:
0 d j
t
0 d . j d .
dt
d
=
}}} |
.
|

\
|
∇ +

ρ ∂
¬ =
}}}
∇ +
}}}
ρ



Deoarece volumul este arbitrar, integrandul trebuie s fie nul:
0 j
t
= ∇ +

ρ ∂

(3.2.7)
expresie care reprezint forma diferenial a ecuaiei de continuitate a curentului electric.




73
Din (3.2.6) i (3.2.6’) rezult forma integral a ecuaiei de continuitate:

}}
= −
S
int
S d . j
dt
dq
(3.2.7’)
deci micorarea sarcinii electrice din volumul , în unitatea de timp, este egal cu fluxul
densitii de curent prin frontiera S a acestui volum.
În regim staionar, dei sarcinile electrice nu se gsesc în echilibru, mrimile
macroscopice, cum ar fi densitatea volumic de sarcin, sunt independente de timp i din (3.2.7)
rezult:
0 j 0
t
. const = ∇ ¬ =

ρ ∂
¬ = ρ

(3.2.8)
deci j

este un vector solenoidal, liniile de curent electric fiind întotdeauna linii închise, adic
curentul electric staionar se poate stabili numai în circuite închise.

3.2.2. Legea lui Ohm
În mediul conductor ia natere un curent electric dac purttorii de sarcin sunt antrenai
într-o micare ordonat. Aceasta se poate realiza dac asupra fiecrui purttor de sarcin
acioneaz o for F

determinat de existena unui câmp de natur electrostatic E

:
E q F

=
unde q este sarcina unui purttor de sarcin.
Sub aciunea acestei fore purttorii de sarcin ar trebui s se deplaseze uniform accelerat,
dar curentul electric care apare este continuu deoarece purttorii (electronii) se ciocnesc cu
particulele ce constituie mediul conductor (ionii reelei cristaline) i la fiecare ciocnire ei pierd
energie. Aceste ciocniri au rolul de frânare i efectul lor este similar cu a unei fore de frecare F
f
al
crei modul, pentru viteze mici, depinde liniar de viteza v a purttorilor:
F
f
= - a v
Ecuaia diferenial de micare a unui purttor în câmpul electric E este:
av qE
dt
dv
m − =
de unde, prin integrare cu condiia ca la t = 0 (când s-a aplicat câmpul electric E), viteza v = 0,
rezult:

|
|
|
.
|

\
|
− = ¬
}
=
}

− t
m
a
t
0
v
0
e 1
a
qE
v dt
av qE
dv
m (3.2.9)
Mrimea τ = m / a se numete timp de relaxare i reprezint intervalul de timp în care viteza
purttorilor de sarcin se micoreaz de e ori datorit ciocnirilor.
Exponeniala din relaia (3.2.9) scade rapid, astfel încât regimul tranzitoriu nu dureaz
mult i soluia (3.2.9) poate fi aproximat cu:
E E
m
q
v µ =
τ
= (3.2.10)
unde coeficientul de proporionalitate
m
q τ
= µ se numete mobilitate a purttorilor de sarcin,
depinzând de tipul purttorilor de sarcin i, prin τ, de starea fizic a mediului conductor.
Datorit micrii de agitaie termic diversele sarcini elementare nu au aceeai vitez i se
pot deplasa cu viteze diferite, aceast micare suprapunându-se peste micarea ordonat care
constituie curentul electric. Dac n
i
purttori de sarcin din unitatea de volum (n
i
= N
i
/ ) se
deplaseaz cu viteza
i
v

, se definete viteza medie, numit i vitez de drift.



74

0
i i
n
v n
v
¿
=

(3.2.11)
unde ¿ =
i 0
n n este numrul total al purttorilor de sarcin existeni în unitatea de volum.
inând cont de relaia (3.2.5), densitatea de curent se poate scrie sub forma:
¿ = ¿ = ¿ρ = ¿ =
i
i i
i
i
i
i
i
i
i
i
v n q v .
q N
v j j

sau, inând cont de relaia (3.2.11),
v n q j
0

=
i exprimând viteza de drift sub forma (3.2.10) se obine legea local (diferenial) a lui Ohm
care evideniaz proporionalitatea dintre densitatea curentului de conducie i intensitatea
câmpului electric sub aciunea cruia se transfer sarcina în conductor:
E j E n q j
0

σ = ¬ µ = (3.2.12)
Mrimea

m
q n
q n
2
0
0
τ
= µ = σ (3.2.13)
reprezint conductivitatea electric i caracterizeaz gradul de conducie electric a
conductoarelor.
Pentru un conductor omogen cilindric de lungime , plasat într-un câmp electric
omogen E

= const. (fig. 3.2.4) se pot scrie relaiile:

I
V
1

S



E

j

V
2


Fig 3.2.4

Astfel, legea lui Ohm (3.2.14) pentru conductoare omogene cilindrice devine:
RI U = (3.2.16)
3.2.3. Tensiunea electromotoare
Meninerea unui curent electric permanent într-un circuit închis presupune utilizarea unei
surse de tensiune care genereaz în permanen o for ce asigur micarea purttorilor de sarcin
electric în conductor. Lucrul mecanic al acestor fore provine din variaia energiei sursei într-un
proces complex (reacii chimice, fenomene termoelectrice, fotoelectrice). Sursa (generatorul) de


U
V V
V E
1 2
=

− = ∇ − =

S
I
S d
I d
j . const j = = ¬ =

i legea lui Ohm (3.2.12) devine:
I
S
1
U
U
S
I
σ
= ¬ σ = (3.2.14)
Mrimea

S S
1
R
el

ρ =
σ
= (3.2.15)
este rezistena electric a conductorului iar

σ
= ρ
1
el

reprezint rezistivitatea conductorului (inversul
conductivitii).



75
tensiune creeaz un câmp electric imprimat
i
E

care menine circulaia curentului continuu prin
circuit i care se suprapune peste câmpul electric E

determinat de interaciunea electrostatic a
sarcinilor electrice în repaus:
i total
E E E

+ =
Legea lui Ohm diferenial (3.2.12) se scrie :

i
E E j
1

+ =
σ
(3.2.17)
din care, integrând pentru o poriune de circuit între dou puncte 1 i 2, se obine :

}
+
}
=
}
σ
2
1
i
2
1
2
1
d E d E d j
1

(3.2.18)
Prin analogie cu definiia (3.1.26), circulaia între dou puncte a câmpului electric
imprimat,


d E
2
1
i 12
}
= (3.2.19)
se numete tensiune electromotoare i caracterizeaz capacitatea unui generator de a întreine un
curent pe circuit.
Deoarece vectorii j

i

d sunt paraleli în orice punct, se poate scrie:
S
d 1
I d j
1
d j
1
2
1
12
2
1
2
1

}
σ
=
}
σ
=
}
σ

unde I
12
este intensitatea curentului prin conturul considerat.
Rezistena electric a circuitului între punctele 1 i 2 este, conform (3.2.15):

S
d 1
R
2
1
12

}
σ
= (3.2.20)
Înlocuind ultimele trei relaii în (3.2.18) i din definiia (3.1.26) a tensiunii U se obine
cderea de tensiune pe rezistena
12
R ca suma dintre tensiunea electromotoare i diferena de
potenial dintre cele dou puncte ale circuitului:
U R I
12 12 12
+ = (3.2.21)
care reprezint legea lui Ohm integral pentru o poriune deschis de circuit.
Cderea de tensiune este egal cu diferena de potenial numai pe poriunea de circuit în
care nu acioneaz fore imprimate, adic nu exist surse de tensiune electromotoare.

3.2.4. Legea lui Joule
Dac printr-un conductor circul un curent continuu cu intensitatea constant, determinat
de un câmp electric constant, asupra fiecrui purttor de sarcin va aciona fora
E q F

=
care, între dou puncte ale conductorului, efectueaz lucrul mecanic

} }
= =
2
1
2
1
d E q d F

(3.2.22)
Cu (3.1.26) relaia (3.2.22) devine:
U q = (3.2.23)
Conform (3.2.1)
t I q =
i lucrul mecanic din (3.2.23) se scrie:



76
t I U = (3.2.24)
Acest lucru mecanic efectuat asupra purttorilor de sarcin de ctre câmpul electric extern
nu folosete la mrirea energiei lor cinetice, deoarece viteza de drift se menine constant în cazul
curentului continuu (j = const.). Înseamn c purttorii de sarcin nu rein energia primit de la
câmpul extern, ci o transform în general sub form de cldur mediului conductor în urma
ciocnirilor cu particulele care îl compun.
Dac mediul conductor de volum are rezistena electric R i este strbtut de curentul
de intensitate I, cldura absorbit în timpul t este, inând cont de (3.2.16):
t I R Q
2
= (3.2.25)
Pentru o poriune elementar de circuit de volum d, lungime d i seciune dS (d . dS
= d) se poate scrie conform (3.2.4) pentru I i (3.2.20) pentru R i inând cont de legea lui Ohm
(3.2.12):
d E . t ) dS ( j .
S d
d 1
. t dQ
2 2 2
σ =
σ
=

,
de unde, prin integrare pe întreg volumul conductorului, se obine:

}}}
σ =

d E t Q
2
(3.2.26)
Relaiile (3.2.25) sau (3.2.26) reprezint legea lui Joule sub form integral.
Efectuând integrarea în (3.2.26) se poate defini puterea specific w
J
a curentului electric
ca fiind cldura absorbit în unitatea de timp de unitatea de volum de mediu conductor

2
J
E
d t
dQ
w σ = =

(3.2.27)
Expresia obinut în (3.2.27) reprezint legea lui Joule sub forma local (diferenial).


3.3. MAGNETOSTATIC
3.3.1. Câmpul magnetic constant. Inducia magnetic.
Dup cum o sarcin electric în repaus produce un câmp electrostatic, un curent electric
produce în jurul su un câmp magnetic. Astfel, câmpul magnetic este rezultatul micrii
sarcinilor electrice.
Interaciunea dintre dou circuite parcurse de curent electric, apariia unui cuplu de fore
ce acioneaz fie asupra unui circuit închis parcurs de un curent staionar, fie asupra unui ac
magnetic dac se afl în vecintatea unui alt circuit parcurs de un curent, sunt manifestri ale
câmpului magnetic. Prin câmp magnetic se înelege un domeniu în care se exercit fore magnetice
asupra unor cureni electrici sau asupra unor magnei.
Experimental s-a observat c în jurul unui circuit rectiliniu parcurs de un curent constant,
un ac magnetic, care are posibilitatea de a se roti într-un plan perpendicular pe circuit, se
orienteaz pe direcia perpendicular pe raza vectoare care unete circuitul cu punctul în care se
afl acul (fig. 3.3.1) iar sensul este dat de regula burghiului drept: nordul indic sensul în care
trebuie rotit burghiul drept pentru a se deplasa în sensul curentului. Repetând experiena cu pilitur
de fier presrat pe un plan orizontal, traversat de un conductor vertical parcurs de un curent,
aceasta se orienteaz în mod similar, formând linii circulare concentrice în jurul curentului. În
plus, se constat c liniile de pilitur se rresc pe msur ce crete distana fa de conductor.
Mrimea fundamental care caracterizeaz câmpul magnetic într-un punct în vid este
vectorul inducie magnetic, B

, care este o mrime primitiv, introdus experimental. Câmpul
magnetic, la fel ca i câmpul electric, este reprezentat prin linii de câmp care sunt curbe tangente în
fiecare punct la vectorul B

(fig. 3.3.1).



77
Caracteristic liniilor de câmp magnetic este faptul c sunt curbe închise (aa cum
evideniaz i experiena cu pilitura de fier), spre deosebire de liniile de câmp electric care sunt
curbe deschise. Unitatea de msur a induciei magnetice este Tesla (T).

I




B

Fig. 3.3.1
Între inducia magnetic B

i intensitatea câmpului magnetic, H

, în vid exist relaia de
proporionalitate:
H B
0

µ = (3.3.1)
unde µ
0
este permeabilitatea magnetic a vidului (µ
0
=4π.10
-7
N/A
2
); <H> = A/m.
Pentru studiul teoretic al câmpului magnetic se folosesc:
a) elementul de curent,

d . I , cu sensul vectorial dat de sensul curentului I ce strbate un
conductor de lungime elementar d i
b) bucla de curent, de dimensiuni foarte mici, ce joac rolul unei sonde i creia i se atribuie un
moment magnetic.

3.3.2. Legea Biot – Savart - Laplace
În anul 1820, Biot i Savart au constatat experimental c într-un punct P situat la distana r de
un conductor rectiliniu – practic infinit lung – parcurs de un curent de intensitate I (fig. 3.3.2. a),
apare un câmp magnetic de intensitate:

r 2
I
H
π
= (3.3.2)
I I


d α H d

H

a b
Fig. 3.3.2.

Laplace a generalizat aceast relaie i a artat c un câmp magnetic creat de un curent ce
strbate un conductor de o form oarecare, dar care prezint o simetrie cilindric a densitii de
curent, poate fi exprimat ca suma vectorial (superpoziia) a câmpurilor create de poriunile
r

r

78
elementare de conductor. Pentru câmpul magnetic creat de un element de curent de lungime d la
distana r (fig. 3.3.2. b), Laplace a stabilit formula :

3
r
r x Id
4
1
H d

π
= (3.3.3)
sau, în modul,

2
r
sin . Id
4
1
dH
α
π
=

(3.3.3’)
unde d

este vectorul element de lungime a crui direcie coincide cu cea a curentului I, iar r

este
vectorul ce unete elementul de curent cu punctul în care se determin H d

sau H

. Câmpul
magnetic creat de întreg conductorul se obine prin integrarea relaiei (3.3.3’) pentru cazul concret,
particular, considerat. Relaiile (3.3.3) i (3.3.3’) sunt cunoscute sub denumirea de legea Biot-
Savart-Laplace i au valabilitate restrâns la cazul staionar.
inând cont de relaia (3.3.1), pentru inducia magnetic elementar creat în vid sau în
aer de elementul de curent I.d

se poate scrie o relaie asemntoare cu (3.3.3):

3
0
r
r x Id
4
B d

π
µ
= (3.3.4)
sau, în modul,

2
0
r
sin . Id
4
dB
α
π
µ
=

(3.3.4’)
Cu relaia (3.3.4) se poate calcula inducia câmpului magnetic pentru sistemele simple de
cureni staionari.

a) Curentul liniar.
Considerm un conductor foarte lung, aflat în aer i parcurs de curentul electric de
intensitate I (fig. 3.3.3. a). Inducia creat de poriunea d

din conductor într-un punct M aflat la
distana r de elementul de curent i la distana d de conductor este dat în modul de relaia (3.3.4’)
scris pentru unghiul θ, vectorul B d

fiind orientat perpendicular pe planul vectorilor d

i r

.
Pentru integrare este necesar s avem o singur variabil. Observm c
α = α = θ d . r cos . d sin . d i
α
=
cos
d
r ,
deci
}
α α
π
µ
= ¬ α α
π
µ
=
α
α
2
1
d cos
d 4
I
B d cos
d 4
I
dB
o o
.
Pentru un conductor liniar, infinit de lung, α
1
= -

π/2 i α
2
= + π/2, obinându-se

d 2
I
B
0
π
µ
= (3.3.5)
sau, pentru câmpul magnetic,
d 2
I
H
π
=
adic legea Biot-Savart (3.3.2).

b) Curentul circular.
Considerm un conductor circular Γ de raz R, prin care circul curentul I (fig. 3.3.3. b).
Calculm câmpul magnetic creat de spira de curent Γ, într-un punct M, aflat pe dreapta
perpendicular pe planul spirei, în centrul su.



79












a b
Fig. 3.3.3

Un element d

al spirei determin în M un câmp magnetic de inducie d B

,
perpendicular pe vectorul r

, având componentele d
p
B

i d
n
B

. Câmpul magnetic rezultant are
inducia:
}
+
} }
= =
Γ Γ Γ
n p
B d B d B d B


Din motive de simetrie,
0 B d
n
=
}
Γ

iar
α
π
µ
= α = sin
r
d
.
4
I
sin . dB dB
2
0
p

unde
2
0
2
R R
R
r
R
sin
+
= = α ,
R
0
fiind distana dintre centrul O al spirei i punctul M.
Integrând pe toat lungimea spirei, obinem
}
π =
Γ
R 2 d i inducia magnetic în punctul
M se scrie:
}
+
µ
= =
Γ
2 / 3 2
0
2
2
0
p
) R R ( 2
R I
dB B
În centrul spirei, R
0
= 0 iar valoarea induciei magnetice este
R 2
I
B
0
µ
=
Observaie. Relaiile obinute pentru inducia magnetic creat de un curent staionar în
vid sau în aer sunt valabile i pentru un mediu oarecare, caracterizat de permeabilitatea magnetic
µ = µ
0
µ
r

r
– permeabilitatea relativ a mediului), în care B

depinde de proprietile mediului:
B

= µ H

aa cum vom vedea în § 3.3.7.

B d

r


α d
M
α
θ θθ θ

Id

I
r

R
O
R
0

α
Γ
B d

p
B d

n
B d

Id

M
I



80
3.3.3. Momentul dipolar magnetic
Dac se consider un contur circular de diametru mic (o bucl), parcurs de un curent
staionar I, orientarea conturului în spaiu poate fi caracterizat prin direcia normalei pozitive
(determinat dup regula burghiului) n

la contur (fig. 3.3.4). Acest contur se comport ca un mic
magnet fiind numit dipol magnetic. Sensul normalei n

este în acelai timp i sensul sud-nord al
câmpului produs de curentul circular. Într-un câmp magnetic uniform de inducie
o
B

asupra
dipolului magnetic acioneaz o for de orientare (mai exact, un cuplu de fore F

), normala
pozitiv n

orientându-se paralel cu direcia câmpului. Experimental s-a constatat c F

este
proporional cu curentul I din contur i cu aria S a conturului, dar nu depinde de forma conturului.
Pe aceast baz s-a definit momentul magnetic m

al dipolului prin relaia:
m

S

n S I S I m

= = (3.3.6)
Momentul cuplului de fore F

este atunci :

o
B x m C

= (3.3.7)

Fig. 3.3.4
Dac dipolul se afl într-un câmp neuniform, este evident c datorit faptului c forele ce
corespund câmpului din cazul câmpului uniform nu mai sunt egale, pe lâng cuplul de fore va
apare o for ce va produce accelerarea centrului de mas al dipolului magnetic. Se poate arta c
aceast for are o expresie asemntoare cu (3.1.37) în cazul câmpului electric neuniform, dar în
loc de momentul electric p

apare aici momentul magnetic m

:
) B . m ( grad f
o

= (3.3.8)
Prin urmare, un dipol magnetic de moment m

, situat într-un câmp magnetic de inducie
o
B

posed o energie potenial :

o mag
B m U

⋅ − = (3.3.9)
Cuplul de fore are tendina s alinieze dipolul magnetic la direcia vectorului
o
B

, astfel încât
energia potenial s fie minim (poziia de echilibru stabil).

3.3.4. Interaciuni electromagnetice
3.3.4.1. Fora electromagnetic (Laplace)
S considerm o bucl de curent de form dreptunghiular de laturi
1
i aflat în
planul xOy, prin care circul un curent de intensitate I, introdus într-un câmp de inducie
magnetic B

ale crui linii de câmp sunt paralele cu latura
1
, în sensul axei Oy (fig. 3.3.5).
Conform relaiei (3.3.7), momentul cuplului ce acioneaz asupra buclei de moment magnetic
, 1 . I S I m
z 1

= =
orientat perpendicular pe planul buclei, este:
( ) B 1 . I C
z 1

× =
i cum
y
1 . B B

=

n

0
B

I S




81
se poate scrie :

x 1
1 . B . I C

− = (3.3.11)
z

m

F

− S

C

B

y
O
I

1
F

x
Fig. 3.3.5
sau, inând cont de orientarea vectorilor,
B x I F

= (3.3.12)
Relaia (3.3.12) reprezint fora electromagnetic cu care acioneaz câmpul magnetic de inducie
B

asupra unui conductor de lungime parcurs de curentul I, numit i for Laplace. Sensul
acesteia este dat de regula mâinii stângi: se aeaz mâna stâng paralel cu conductorul, cu degetele
în sensul curentului i cu degetul mare ridicat, astfel încât vectorul inducie magnetic s intre în
palm; degetul mare indic sensul forei electromagnetice.
Asupra unui element de curent I.d

(d

are sensul curentului I) acioneaz din partea
câmpului magnetic fora:
B x d . I F d

= (3.3.13)
În cazul în care curentul nu este filiform ci distribuit într-un element de volum d =
d

d . S având densitatea de curent j

(deci S d j I

= ) se poate scrie:
( ) d B x j ) B x d ( S d . j F d

= = (3.3.14)

3.3.4.2. Fora electrodinamic
Se constat experimental c între dou conductoare parcurse de cureni electrici apar fore
de interaciune numite fore electrodinamice.
S considerm dou conductoare paralele, de lungime foarte mare, care se afl la distana
a unul de altul i sunt parcuri de curenii I
1
i I
2
în acelai sens (fig. 3.3.6). Fiecare curent se afl
în câmpul magnetic creat de cellalt, deci fiecare curent este solicitat de o for electromagnetic
care tinde s-l deplaseze în sensul ei. Conductorul prin care circul curentul I
2
se afl în câmpul
magnetic de inducie B
1
, al curentului I
1
. În acest caz fora electromagnetic F
2
cu care câmpul
magnetic B
1
acioneaz asupra poriunii de conductor de lungime strbtut de curentul I
2
este:
1 2 2
B x I F

=
sau, în modul, inând cont de orientarea celor doi vectori:

1 2 2
B I F = (3.3.15)
Aplicând regula produsului vectorial se constat c sensul forei F
2
este astfel încât s apropie
conductorul prin care circul curentul I
2
de conductorul prin care circul curentul I
1
. Inducia
magnetic B
1
se poate afla cu relaia (3.3.10):
a 2
I
B
1
0 1
π
µ =

Pentru a ajunge la echilibru (paralelism între
vectorii m

i B

) circuitul se rotete în jurul unei axe
plasate în planul figurii, perpendiculare pe B

, deci
asupra laturilor de lungime ale buclei, perpendiculare
pe B

, acioneaz un cuplu de fore ( F

, - F

) egale i de
sens contrar, de modul F, al crui moment este:

( ) ( )
x 1 z y 1 1
1 . F 1 . F 1 . F x C

− = − × = =
Prin egalarea acestuia cu expresia (3.3.11) rezult:
B I F =




82
i fora electrodinamic are expresia :

a 2
I . I
F
2 1
0
π
µ = (3.3.16)
care este egal i de sens contrar cu fora care acioneaz asupra curentului I
1
din partea curentului
I
2
. Dac curenii sunt de sens contrar, între ei se exercit o for de respingere.


I
1
I
2



1
B

a
F
1
F

− = F
2
F

=



Fig. 3.3.6
Relaia (3.3.16) st la baza definirii unitii de msur a intensitii curentului electric în
SI: amperul este intensitatea unui curent electric constant, care meninut în dou conductoare
paralele, rectilinii, de lungime infinit i de seciune circular neglijabil, aezate în vid la distana
de un metru unul de altul, produce între acestea o for de 2.10
-7
newtoni pe unitatea de lungime.
3.3.4.3. Fora Lorentz
Fora Lorentz este fora care acioneaz asupra particulelor încrcate cu sarcin electric
aflate în micare în câmp magnetic. Fora Laplace care acioneaz asupra elementului de curent
I

d produs de o distribuie de sarcin de densitate volumic
d
dq
= ρ în micare cu viteza v

în
câmp magnetic de inducie B

, este, inând cont de relaia (3.3.14) i de expresia (3.2.5) a
densitii de curent:
) B x v ( dq d ) B x v ( F d

= ρ =
Fora care acioneaz asupra unei particule încrcate cu sarcina q în câmp magnetic se
numete for Lorentz i are expresia :
) B x v ( q F
L

= (3.3.17)
fiind normal la planul determinat de vectorii v

i B

, deci efectul pe care-l produce este numai de
modificare a direciei de micare a particulei, fr s schimbe valoarea vitezei acesteia; câmpul
magnetic nu accelereaz particulele încrcate. În concluzie, fora Lorentz este o for centripet,
deci sub aciunea ei particula cu sarcina q se mic pe un cerc cu raza R care se determin din
condiia ca micarea circular a particulei s fie uniform :

B q
v m
R
R
v m
B v q
2
= ¬ = (3.3.18)

3.3.5. Legea circuitului magnetic (legea lui Ampère)
Se consider într-un mediu omogen un contur C plan, de o form oarecare, ce înconjoar
un conductor rectiliniu infinit, parcurs de curentul I (fig. 3.3.7). Liniile câmpului magnetic sunt
cercuri concentrice într-un plan perpendicular pe planul desenului. Dac se alege, în mod
convenional, sensul de parcurgere a curbei C în sensul invers acelor de ceasornic, adic acelai
sens cu al liniilor de câmp magnetic, din figura 3.3.7 se observ c :



83
ϕ = = θ = d . r . H d . H cos . d . H d . H
o


,
unde s-a inut seama de faptul c d este o mrime infinitezimal. Dar H este dat de relaia (3.3.2)
i, prin urmare, circulaia vectorului H

pe conturul C este

} }
= ϕ
π
= ϕ
}
=
C C C
I d
2
I
d . r . H d . H

(3.3.19)
sau, pentru vectorul inducie magnetic B

,
}
µ =
C
0
I d . B


Relaia (3.3.19) exprim legea circuitului magnetic (legea lui Ampère): “circulaia vectorului
câmp magnetic de-a lungul unei curbe închise din jurul unui conductor parcurs de curent este
egal cu intensitatea curentului respectiv”.
Când curba C înconjoar mai muli conductori prin care trec, respectiv, curenii I
1
, I
2
,…I
n
,
atunci circulaia lui H

este egal cu suma algebric a curenilor:
Θ =
} ¿ ± =
= C
n
1 k
k
I d . H

(3.3.20)
Mrimea
¿ ± = Θ
=
n
1 k
k
I
se numete solenaie i se msoar în amperi.


I H

H rot

S d

o
d

S dS

(C) dϕ


linie de câmp (C)

Fig. 3.3.7 Fig. 3.3.8
Câmpul magnetic creat de cureni staionari (I = constant) este static (nu depinde de timp)
i din acest motiv se mai numete câmp magnetostatic; acest capitol se refer numai la astfel de
câmpuri.
Spre deosebire de circulaia vectorului câmp electrostatic E

, care este nul, circulaia lui
H

nu se anuleaz decât în cazul când conturul închis (C) nu cuprinde conductori parcuri de
curent electric.
Dac se exprim curentul I sub forma (3.2.4):
}}
=
S
S d . j I


atunci din (3.3.19) se obine :
}}
=
}
S C
S d . j d . H

Aplicând teorema lui Stokes primului termen al acestei relaii, rezult (fig. 3.3.8):
H

d
r

d
θ



84

}}
=
}}
=
}
S S C
S d . j S d . H rot d . H

(3.3.21)
unde S este o suprafa care se sprijin pe conturul C. Din (3.3.21) se obine
j H H rot

= × ∇ = (3.3.22)
sau, pentru vectorul B

,
j B rot
0

µ = (3.3.22’)
Relaia (3.3.22) exprim forma diferenial a legii lui Ampère i evideniaz caracterul
rotaional al câmpului magnetic: densitatea de curent electric – deci deplasarea sarcinilor electrice
– creeaz “vârtejuri” de câmp magnetic, adic linii de câmp închise, având rotorul lui H

diferit de
zero.
Legea lui Ampère asupra circulaiei vectorului H

are în studiul câmpului magnetic
aceeai importan pe care o are legea lui Gauss în electrostatic. În particular, aa cum legea lui
Gauss permite calculul câmpului E

în cazul unor distribuii de sarcini, tot aa, legea lui Ampère
permite determinarea intensitii câmpului magnetic creat de cureni, fr a folosi legea Biot-
Savart-Laplace (3.3.3), ceea ce simplific mult calculele.

3.3.6. Fluxul induciei magnetice
Dac într-un câmp magnetic se traseaz curbele care au ca tangent în fiecare punct
vectorul inducie magnetic B

, se obin liniile de inducie magnetic. Spre deosebire de liniile de
inducie ale câmpului electrostatic, care pornesc i se termin pe sarcini i deci sunt linii deschise
(div ) D ρ =

, liniile de inducie magnetic produse de cureni sunt curbe închise, adic nu exist
puncte din care aceste linii s poat diverge (nu exist sarcini magnetice) i ca urmare
div B

= 0 (3.3.23)
câmpul magnetic fiind doar sub form de vârtejuri, în jurul curenilor electrici.
Aceast relaie este adevrat întotdeauna, chiar i pentru câmpuri magnetice dinamice
(nu numai în magnetostatic).
Ca i în cazul câmpului electric, se poate defini o mrime numit flux al induciei
magnetice (flux magnetic), notat cu Φ.
Pe baza unui raionament analog celui expus în paragraful 3.1.3, pentru fluxul magnetic Φ
printr-o suprafa S, se obine relaia :

}}
= Φ
S
S d . B

(3.3.24)
În conformitate cu teorema Green-Gauss-Ostrogradski i având în vedere relaia (3.3.23), rezult
c fluxul magnetic printr-o suprafa închis S este nul (acelai numr de linii de câmp intr i ies
din suprafa):
0 d B div S d . B
S
=
}}}
=
}}
= Φ

(3.3.25)
Dac se scriu sub forma unui tabel ecuaiile electrostaticii (3.1.63’), (3.1.28) i
magnetostaticii (3.3.23), (3.3.22):


¦
¹
¦
´
¦
=
ρ =
0 E rot
D div

tic electrosta (3.3.26)

¦
¹
¦
´
¦
=
=
j H rot
0 B div

tic magnetosta (3.3.27)
se observ c vectorul câmp electric E

apare numai în primele dou ecuaii, iar vectorul câmp
magnetic H

numai în ultimele dou. Cele dou câmpuri nu sunt interconectate. Aceasta înseamn
c electricitatea i magnetismul sunt fenomene distincte când sarcinile i curenii sunt statici.



85
Interdependena dintre E

i H

apare când exist variaii în timp ale sarcinilor i curenilor, de
exemplu, în timpul descrcrii unui condensator sau al deplasrii unui magnet.

3.3.7. Câmpul magnetic în interiorul substanelor magnetizate.
Vectorul magnetizaie .

Legtura dintre vectorii B

, H

i .

O substan se numete magnetizat dac orice volum elementar d din ea are un
moment magnetic m d

(se comport ca o bucl de curent). Asemenea substane se caracterizeaz
prin vectorul magnetizaie definit ca fiind momentul magnetic al unitii de volum din substana
respectiv:
m / A ,
m
lim
SI d
m d
0
= =


=
→ ∆

(3.3.28)
sau prin vectorul polarizaie magnetic:

0
µ = ℑ

.

(3.3.28’)
care este analogul în magnetism al polarizaiei electrice P

. Momentul magnetic al substanei , ca
i momentul electric, este o mrime primitiv.
Dac un conductor prin care circul un curent electric este situat mai întâi în vid, apoi
într-un mediu oarecare, se observ c în cele dou situaii câmpurile magnetice din jurul
conductorului nu sunt identice. Acest lucru se explic prin faptul c orice substan are proprieti
magnetice, adic se magnetizeaz (se polarizeaz magnetic) sub aciunea unui câmp magnetic.
Conform concepiei lui Ampère, orice câmp magnetic, în ultim instan, este produs de
cureni electrici (sarcini electrice în micare). Substana magnetizat poate fi înlocuit, din punct
de vedere magnetic, printr-o distribuie de cureni, convenabil aleas, numii cureni amperici, a
cror densitate este:
x j
A
∇ =

.

(3.3.29)
În vid, conform relaiilor (3.3.1) i (3.3.22):
j ) H x ( B x H B
0 0 v 0 v

µ = ∇ µ = ∇ ¬ µ =
În prezena substanelor magnetizate apare i un câmp magnetic produs de substana
magnetizat (de curenii amperici), pentru care putem scrie
A 0 subst
j B x

µ = ∇
unde
A
j

este densitatea curenilor amperici.
Câmpul magnetic total în aceste substane este suma a dou câmpuri i are inducia
subst v
B B B

+ = ,
iar pentru B

se scriu aceleai relaii ca i pentru
v
B

,
) j j ( B x
A 0

+ µ = ∇
Înlocuind
A
j

dat de relaia (3.3.29) se obine:
j
B
x ) x j ( B x
0
0

=
|
|
.
|

\
|

µ
∇ ¬ ∇ + µ = ∇
i cum j H x

= ∇ , rezult
H
B
0

= −
µ
,
i c în prezena substanelor magnetizate,
ℑ + µ = + µ =

H ) H ( B
0 0
(3.3.30)



86
Pentru substanele magnetice omogene i izotrope, între H

în prezena substanei
magnetizate i magnetizaia

, este valabil relaia de proporionalitate:
H
m

χ = (3.3.31)
unde χ
m
este susceptivitatea magnetic a substanei. Pentru polarizaia magnetic se poate scrie
relaia:
H
m 0

χ µ = ℑ (3.3.32)
În funcie de valoarea lui χ
m
, substanele se împart în trei clase:
I) paramagnetice, cu χ
m
> 0;
II) diamagnetice, cu χ
m
< 0 i
III) feromagnetice, cu χ
m
>> 1.
Pentru primele dou clase de substane se poate scrie :
H H ) 1 ( ) H H ( ) H ( B
m 0 m 0 0

µ = χ + µ = χ + µ = + µ = (3.3.33)
unde µ = µ
o
(1 + χ
m
) este permeabilitatea magnetic a mediului iar

r m
1 µ = χ + (3.3.34)
este permeabilitatea magnetic relativ.
A treia clas de substane prezint, sub o anumit temperatur, o magnetizare remanent;
ele se numesc feromagnetice i din aceast clas fac parte Ni, Fe, Co i aliajele lor. Ele prezint
fenomenul de histerezis magnetic, adic de variaie a magnetizrii

în funcie de variaia
intensitii câmpului magnetic H

. Peste o anumit temperatur, specific fiecrei substane,
numit temperatur Curie, magnetizarea remanent dispare.

3.4. CÂMPURI ELECTRICE I MAGNETICE VARIABILE
3.4.1. Inducia electromagnetic
Deoarece un curent electric creeaz în jurul su un câmp magnetic, este firesc s se pun
problema invers: un câmp magnetic poate crea un curent electric. Rspunsul a fost dat în anul
1831 de Faraday care a descoperit c în orice circuit (contur conductor), odat cu variaia fluxului
induciei magnetice prin suprafaa limitat de acest circuit, apare un curent electric. Acest fenomen
se numete inducie electromagnetic iar curentul aprut, curent indus.
Pentru crearea unui curent într-un circuit este necesar prezena unei tensiuni
electromotoare. Rezult c fenomenul de inducie electromagnetic arat c prin variaia fluxului
magnetic Φ într-un contur, apare o tensiune electromotoare de inducie,
i
.
Pentru a stabili legtura dintre
i
i viteza de variaie a fluxului Φ se consider un circuit
simplu (fig. 3.4.1 a) ale crui dimensiuni pot fi modificate.


v.dt
a

B

E

v

b

a b
Fig. 3.4.1
II
f

87
Circuitul are dou pri: o parte fixat având form de U i o bar transversal mobil
(ab) de lungime , care poate aluneca de-a lungul celor dou brae ale prii în form de U. Exist
totdeauna un circuit închis, dar aria sa este variabil. Acest circuit este aezat într-un câmp
magnetic omogen de inducie B

normal la planul conturului. Dac se deplaseaz latura (ab) cu
viteza v, atunci cu aceeai vitez începe s se deplaseze - în raport cu câmpul B

- i purttorii de
sarcin (electronii) din conductor (fig. 3.4.1 b).
Ca urmare, asupra fiecrui electron va aciona fora Lorentz (3.3.14),
II
f

, care are
modulul
B v e f
II
= (3.4.1)
indicele “II” artând c fora este orientat de-a lungul conductorului.
Aciunea forei (3.4.1) este echivalent cu aciunea unei fore electrice determinate de
câmpul electric de intensitate
B v E =
având direcia indicat în figura 3.4.1 b. Acest câmp este de origine neelectrostatic fiind un câmp
imprimat; circulaia sa pe contur d mrimea tensiunii electromotoare induse în circuit:
}
= = = ⋅ =
C
dt
dS
B
dt
dt v
B B v d E

i
,
unde dS = v dt este variaia ariei conturului în timpul dt (poriunea haurat din fig. 3.4.1 a). În
calculul circulaiei s-a avut în vedere c E este diferit de zero numai pe latura (ab) de lungime .
Produsul B.dS este egal cu dΦ, adic cu variaia fluxului magnetic ce strbate conturul. Prin
urmare, tensiunea electromotoare de inducie
i
ce apare într-un circuit închis, este egal cu viteza
de variaie a fluxului magnetic prin suprafaa limitat de circuit :

dt
d Φ
− =
i
(3.4.2)
unde semnul “ – “ indic sensul tensiunii electromotoare induse în funcie de sensul de variaie a
fluxului (legea lui Lenz). Formula (3.4.2) este cunoscut sub numele de legea induciei
electromagnetice a lui Faraday.
Pe baza legii induciei electromagnetice (3.4.2) se poate defini unitatea de msur a
fluxului de inducie magnetic :
) Wb ( Weber 1 s 1 V 1
SI
= ⋅ = Φ ,
adic, un weber este fluxul magnetic ce strbate suprafaa unui circuit în care se induce o
tensiune electromotoare de un volt, când acesta scade uniform la zero în timp de o secund. Cu
ajutorul unitii de flux magnetic se poate defini unitatea de msur a induciei magnetice:
) T ( tesla 1
m 1
Wb 1
B
2
SI
= = ,
deci, un tesla este inducia unui câmp magnetic uniform care produce un flux de 1Wb printr-o
suprafa de 1 m
2
, aezat perpendicular pe liniile de câmp.

3.4.2. Energia câmpului magnetic
Se consider o bobin de form toroidal, format din N spire i alimentat de o surs
care d o tensiune electromotoare (fig. 3.4.2). Când se închide circuitul, intensitatea curentului
crete de la valoarea zero pân la valoarea I corespunztoare regimului staionar; totodat crete i
intensitatea câmpului magnetic din interiorul bobinei. Se admite c cele N spire sunt suficient de
dese astfel încât câmpul magnetic este concentrat în interiorul bobinei, în exterior fiind neglijabil.
Energia electric absorbit de bobin sub form de cldur în intervalul de timp dt este,
conform (3.2.24),
dt I W d = (3.4.3)



88
i pe seama acestei energii se formeaz câmpul magnetic elementar dH în interiorul bobinei.

K

I








C
Fig. 3.4.2
În timpul variaiei câmpului magnetic de la zero la valoarea H, în bobin apare o tensiune
electromotoare de inducie, care în fiecare moment echilibreaz tensiunea . Pentru
i
se poate
scrie relaia
= Φ = ) N (
dt
d
1 i
, (3.4.4)
unde Φ
1
este fluxul ce strbate o singur spir.
Dac se noteaz cu I valoarea instantanee a curentului, atunci câmpul magnetic la un
moment dat se determin pe baza legii lui Ampère (3.3.20):
} }
= ⋅ = ⋅
C C
I N d H d H

,
de unde

N
H
I

= (3.4.5)
fiind lungimea conturului C (lungimea bobinei). Înlocuind (3.4.4) i (3.4.5) în (3.4.3) se obine
dH H S dt
N
H
t d
d
N W d
o
1

µ =
Φ
= ,
sau, notând cu =S volumul din interiorul bobinei, în care este concentrat câmpul magnetic:
dH H W d
o
µ = (3.4.6)
Integrând energia de la 0 la W
m
i câmpul magnetic de la 0 la H (mrimea câmpului magnetic dup
stabilirea regimului staionar) se ajunge la relaia:

2
o m
H
2
1
W µ = , (3.4.7)
pentru energia câmpului magnetic de unde, pentru densitatea de energie în volumul în care se
gsete câmpul magnetic, se obine :
H B
2
1
BH
2
1 B
2
1
H
2
1
w
o
2
2
o m

⋅ = =
µ
= µ = (3.4.8)
Aceast expresie, H . B
2
1

, este interpretat ca densitate de energie a câmpului magnetic.






89

3.4.3. Curentul de deplasare
1. Necesitatea noiunii de curent de deplasare
Dup cum s-a artat în paragraful 3.2.1. pe baza datelor experimentale s-a admis ca o
axiom faptul c sarcina electric se conserv. Ecuaia de continuitate (3.2.7) care exprim legea
conservrii sarcinilor electrice este:
0
t
j div =

ρ ∂
+

(3.4.9)
Aceast ecuaie conduce la o dificultate în calculul câmpurilor magnetice datorate curenilor
variabili în timp. Teoria matematic a câmpurilor vectoriale arat c vectorul B

este unic
determinat prin ecuaiile (3.3.27) i (3.3.33):
0 B div =

(3.4.10)
j H rot B rot

µ = µ = (3.4.11)
Îns, dac densitatea de curent j

satisface relaia (3.4.11), ea trebuie s fie solenoidal, adic :
0 B rot div
1
j div =
µ
=

(3.4.12)
i deci liniile de curent trebuie s fie linii închise. Aceast condiie este încompatibil cu ecuaia
(3.4.9) pentru cureni nestaionari
|
|
.
|

\
|


ρ ∂
0
t
.
Paradoxul a fost rezolvat de Maxwell meninând condiia div B

= 0 i redefinind
densitatea de curent astfel încât ea s fie solenoidal în toate cazurile. Acest lucru se realizeaz
folosind legea lui Gauss generalizat (3.1.63),
D div

= ρ (3.4.13)
care afirm c densitatea de sarcin liber este o msur a divergenei induciei electrice i deci
ecuaia de continuitate (3.4.9) se scrie :
0
t
D
j div =
|
|
.
|

\
|


+

(3.4.14)
Prin urmare, în cazul curenilor nestaionari, în legea lui Ampère (3.4.11) trebuie s se considere,
în locul lui j

, curentul total de densitate
t
D
j


+

, constituit din doi cureni: curentul de conducie
cu densitatea j

i curentul de deplasare de densitate
t
D
j
d


=

, care are rolul de a închide
liniile de cureni variabili, adic:

t
D
j H rot


+ =

(3.4.15)

2. Sensul fizic al curentului de deplasare
Se consider un condensator introdus în circuitul unui curent variabil (alternativ) (fig.
3.4.3). Evident, într-un astfel de circuit, 0
t
D


. Relaia de definiie (3.1.56) a vectorului inducie
electric este
P E D
o

+ ε =
sau, având în vedere ecuaia (3.1.54),



90
( ) P E E D
p o o

+ + ε = (3.4.16)

+σ σσ σ -σ
p

p
-σ σσ σ
j

t
D

Fig. 3.4.3
Pentru valorile absolute ale mrimilor fizice, (3.4.16) devine
P E E D
p o o o
+ ε − ε = (3.4.17)
i densitatea curentului de deplasare se scrie :

t
P
t
E
t
E
t
D p
o
o
o


+


ε −


ε =


(3.4.18)
Termenul ∂P/∂t reprezint densitatea curentului de polarizare care se datoreaz deplasrii
sarcinilor electrice legate, în timpul variaiei polarizaiei dielectricului sub aciunea câmpului
electric variabil dintre plcile condensatorului. Când se aeaz un dielectric într-un câmp electric
variabil de frecven înalt, dipolii electrici ce compun dielectricul, rotindu-se dup câmpul
variabil, se ciocnesc cu atomii vecini i cedeaz o parte din energia lor; dielectricul se înclzete.
Acest fenomen este folosit în tehnic pentru înclzirea unui dielectric, simultan pe toat grosimea
lui. Deoarece mrimea ∂P/∂t reprezint viteza de deplasare a sarcinilor legate (i reale) din
dielectric, acesteia îi corespunde un câmp magnetic care apare în spaiul înconjurtor i care se
poate calcula dup legea Biot-Savart-Laplace, ca i câmpul creat de curentul de conducie de
densitate j

.
În absena dielectricului, când între plcile condensatorului este vid:
0
t
E
; 0 E ; 0
t
P
; 0 P
p
p
=


= =


= (3.4.19)
i prin urmare, densitatea curentului de deplasare în vid este:

t
E
j
o
o dv


ε = (3.4.20)
Maxwell a presupus c acest curent de deplasare în vid nu este numai o noiune formal,
ci el creeaz în jurul su un câmp magnetic dup aceleai legi ca i curenii de deplasare i de
conducie. Numeroase experimente au confirmat aceast presupunere. S-a constatat c orice câmp
electric variabil
|
|
.
|

\
|



0
t
E

creeaz un câmp magnetic variabil, acesta fiind fenomenul de inducie
magnetoelectric.

3.4.4. Câmpul electrodinamic
În figura 3.4.4. a este reprezentat un flux magnetic variabil, care strbate aria limitat de
un circuit închis C. De exemplu, la mrirea fluxului magnetic, în circuit apare o tensiune
electromotoare indus
i
i deci un câmp electric indus E

, care satisface relaiile :
° °° °
∼ ∼∼ ∼
° °° °





91

}
Φ
− = ⋅ =
c
t d
d
d E

i
(3.4.21)
Când conturul C este constituit dintr-un dielectric, atunci fiecare element din el se polarizeaz
datorit câmpului electric indus E

. Dac circuitul C este deschis atunci prin el nu circul curent
dar, ca rezultat al aciunii câmpului indus E

, în circuit se produce o redistribuire a sarcinilor astfel
încât la capetele conductorului apar sarcini libere.

0
t
>

Φ ∂
0
t
B
>

C

E

E

a b
Fig. 3.4.4
Generalizând aceste rezultate, Maxwell a ajuns la concluzia c în toate punctele spaiului,
unde exist câmp magnetic variabil în timp apare un câmp electric, independent de faptul dac
exist sau nu în ele un conductor. Conturul conductor este util doar pentru a observa câmpul
electric indus care, spre deosebire de cel electrostatic, se numete câmp electrodinamic. Câmpul
electrodinamic este rotaional, are liniile de câmp închise (fig. 3.4.4. b).
Într-adevr, din relaia (3.4.21) se obine

}} }}



− = ⋅ − = ⋅
}
S S C
S d
t
B
S d B
dt
d
d E

(3.4.22)
sau, aplicând teorema lui Stokes :

}} }}


− = ⋅
S S
S d
t
B
S d E rot

(3.4.23)
de unde

t
B
E rot


− =

, (3.4.24)
Aceast relaie reprezint forma local a legii induciei electromagnetice i exprim caracterul
rotaional al câmpului electrodinamic.

3.4.5. Câmpul electromagnetic. Ecuaiile lui Maxwell
Dup cum s-a artat în § 3.4.3 rezult c orice câmp electric variabil în timp, care are
întotdeauna derivata în raport cu timpul variabil, adic creeaz un curent de deplasare variabil, va
genera un câmp magnetic de asemenea variabil în timp. Din § 3.4.4 rezult c orice câmp magnetic
variabil în timp determin apariia unui câmp electric variabil, cu linii de câmp închise.
Prin urmare, spaiul ocupat de un câmp electric variabil este în acelai timp sediul unui
câmp magnetic variabil. Cele dou câmpuri, electric i magnetic, sunt indisolubil legate între ele i
formeaz o unitate numit câmp electromagnetic.
Din cele expuse pân acum rezult c starea câmpului electromagnetic este definit de
urmtoarele perechi de mrimi vectoriale :



92
- vectorul inducie electric D

care msoar latura electric a câmpului prin sarcinile
care produc câmpul D div (

= ρ) i vectorul câmp magnetic H

, care msoar latura magnetic a
câmpului prin curenii totali care produc câmpul
|
|
.
|

\
|


+ =
t
D
j H rot

;
- vectorul câmp electric E

, care msoar latura electric a câmpului prin interaciunile
electrice pe care le produce ( ) E q f

= i vectorul inducie magnetic B

, care msoar latura
magnetic a câmpului prin interaciunile magnetice pe care le produce ( ) B v q f

× = .
În mediile conductoare mai apar mrimile: densitatea de curent j

i intensitatea
i
E

a
câmpului electric imprimat.
Aceste mrimi de stare sunt interdependente fiind legate între ele printr-un sistem
complet de ecuaii cu derivate pariale, care determin starea electromagnetic local în fiecare
punct i care se numesc ecuaiile lui Maxwell. Pentru un mediu care nu este nici dielectric perfect,
nici conductor perfect, deci pentru un mediu în care exist atât curent de conducie cât i curent de
deplasare, acest sistem este constituit din ecuaiile locale (3.4.15), (3.4.24), (3.1.63) i (3.3.23):
- legea Maxwell-Ampère a circuitului magnetic:
t
D
j H rot H


+ = ≡ × ∇

(3.4.25)
- legea lui Faraday a induciei electromagnetice:
t
B
E rot E


− = ≡ × ∇

(3.4.26)
- legea lui Gauss pentru câmpul electric: ρ = ≡ ∇ D div D

(3.4.27)
- legea lui Gauss pentru câmpul magnetic: 0 B div B = ≡ ∇

(3.4.28)
Formele integrale corespunztoare acestor ecuaii sunt, respectiv:

}} }}
⋅ + ⋅ =
}

S S C
S d D
dt
d
S d j d H

(3.4.29)

} }}
⋅ − = ⋅
C S
S d B
dt
d
d E

(3.4.30)

}} }}}
ρ = ⋅
S
d S d D

(3.4.31)

}}
= ⋅
S
0 S d B

(3.4.32)
Pentru determinarea câmpurilor electrice i magnetice, ecuaiile lui Maxwell se
completeaz cu aa-numitele relaii de material (3.1.56) i (3.3.30), impuse de polarizarea
electric i magnetic a corpurilor:
P E D
o

+ ε = (3.4.33) ℑ + µ =

H B
o
(3.4.34)
sau în medii cu polarizare liniar - în care ℑ

i P sunt coliniari cu E

(relaia 3.1.60), respectiv cu
H

(relaia 3.3.32) - i fr polarizare spontan,
E D

ε = (3.4.35) H B

µ = (3.4.36)
În plus, pentru medii conductoare se utilizeaz i legea lui Ohm (3.2.17):
) E E ( j
i

+ σ = (3.4.37)
În încheiere, trebuie remarcat c liniaritatea ecuaiilor câmpului electromagnetic (3.4.25) – (3.4.28)
implic valabilitatea principiului superpoziiei câmpurilor electromagnetice, ceea ce generalizeaz
principiul menionat în cazul câmpurilor electrostatic i magnetostatic (vezi paragrafele 3.1.2 i
3.3.1). Acest principiu se aplic în mod curent la efectuarea calculelor concrete.




93
3.4.6. Conservarea energiei câmpului electromagnetic
Se poate stabili legea conservrii energiei privind propagarea câmpului electromagnetic,
considerând c fluxul de energie electromagnetic se propag cu vitez finit iar proprietile
electrice (ε, σ) i cele magnetice (µ) ale mediului nu depind de modulele vectorilor E

i B

.
Considerm un mediu liniar, omogen i izotrop pentru care putem scrie µ = / B H

i
E D

ε = i transcriem sistemul de ecuaii Maxwell (3.4.25) – (3.4.28) în funcie de E

i B

:

t
B
E X


− = ∇

t
E
j B X


µ ε + µ = ∇

(3.4.38)

ε
ρ
= ∇E

0 B = ∇

.
Înmulim scalar prima ecuaie cu B

, a doua ecuaie cu E

i scdem prima din a doua :
t
B
B
t
E
E j E ) E x ( B ) B x ( E


+


µ ε + µ = ∇ − ∇

¬ ) B E (
t 2
1
E j ) E x ( B ) B x ( E
2 2

+ εµ


+ µ = ∇ − ∇ .
Conform relaiei (A.1.27) din Anexa 1,
) B x ( E ) E x ( B ) B x E (

∇ − ∇ = ∇
i relaia precedent, dup împrirea cu µ, se scrie
) B x E (
1
E j
B
E
t 2
1
2
2

µ
∇ + =
|
|
.
|

\
|
µ
+ ε



În continuare se integreaz aceast ecuaie pe un domeniu de volum τ,
τ
µ
}}}
∇ + τ
}}}
= τ
|
|
.
|

\
|
µ
+ ε
}}}



τ τ τ
d ) B x E (
1
d E j d
B
E
t 2
1
2
2

(3.4.39)
i se cerceteaz termenii din dreapta. Deoarece

d . S d d = τ se obine:
, d . I d d . S d . j d j

= = τ
unde d

este un element de linie orientat. Deci,
t
W
. I d . E dI d E j
S


= =
} }}
= τ
}}}
Γ τ



unde I este intensitatea curentului de conducie ce strbate suprafaa S ce mrginete volumul τ,
}
=
Γ

d . E este tensiunea electromotoare de-a lungul unei linii de curent Γ iar dW= I dt este
cldura degajat în timpul dt prin efect Joule.
Notând:
- energia câmpului electromagnetic - τ
}}}
|
|
.
|

\
|
µ
+ ε =
τ
d
B
E
2
1
W
2
2
em

(3.4.39 a)
- densitatea de energie a câmpului -
|
|
.
|

\
|
µ
+ ε =
2
2
em
B
E
2
1
w

(3.4.39 b)
- vectorul Poynting-Umov - H E ) B x E (
1
Y

× =
µ
= (3.4.39 c)



94
ecuaia (3.4.39) devine:

}}}
τ ∇ +


=



τ
d Y
t
W
t
W
em

(3.4.40)
Folosind teorema Green-Gauss-Ostrogradski, rezult :
}}} }} }}} }}
Φ = = τ ∇ ¬ = τ ∇
τ τ S S
dS n Y d Y S d Y d Y

unde Φ este fluxul total al vectorului Poynting sau puterea care iese din suprafaa S datorit
propagrii câmpului electromagnetic, având semnificaia unui curent de energie. Astfel, (3.4.40)
devine:
Φ +


=



t
W
t
W
em
(3.4.41)
ecuaie ce exprim teorema conservrii energiei câmpului electromagnetic sub form
integral : “scderea energiei câmpului electromagnetic este egal cu suma dintre cldura
dezvoltat prin efect Joule în unitatea de timp i fluxul de energie electromagnetic care strbate
suprafaa S”.
Din (3.4.39) i (3.4.40), cu notaiile (3.4.39 a,b,c), se obine i forma local a teoremei:
Y div E . j
t
w
em

+ =


− (3.4.42)
Dac mediul este perfect izolator, 0 j =

i energia electromagnetic se poate transmite fr
pierderi la distane foarte mari.

3.4.7. Unde electromagnetice
1. Noiuni generale
Teorema conservrii i transformrii energiei câmpului electromagnetic pune în eviden,
prin vectorul Poynting, un transport de putere a câmpului electromagnetic care are loc ca urmare a
propagrii câmpului.
Câmpul electromagnetic este univoc determinat de ecuaiile lui Maxwell, în orice
moment i în orice punct din spaiu, dac sunt cunoscute valorile vectorilor E

i H

la momentul
iniial (t = 0). Aceast afirmaie capt un sens fizic direct numai când se consider o poriune
oarecare finit din spaiu i se completeaz condiiile care determin soluia ecuaiilor lui Maxwell
cu anumite condiii de frontier pe marginea acestor poriuni. Dac un asemenea câmp
electromagnetic este creat într-o poriune limitat a spaiului, el se propag în restul spaiului cu o
vitez finit, care în vid coincide cu viteza luminii (c = 3.10
8
m/s). Propagarea câmpului
electromagnetic are un caracter de und i pentru a arta acest lucru se consider cazul unui mediu
omogen i fr distribuie volumic de sarcin adic :
- ε = const., µ = const. (mediu izotrop i omogen)
- ρ = 0 (mediu fr distribuie volumic de sarcin).
Ultima relaie implic j

= 0 i ecuaiile lui Maxwell devin :

0 H . IV ; 0 E . III
;
t
H
E . II ;
t
E
H . I
= ⋅ ∇ = ⋅ ∇


µ − = × ∇


ε = × ∇

(3.4.43)
Aplicând operatorul rotor primei ecuaii se obine
) E x (
t t
E
) H (




ε =


× ∇ ε = × ∇ × ∇
i folosind relaia (A.1.35) i ecuaia a II-a din sistemul (3.4.43), rezult :



95
|
|
.
|

\
|


µ


ε − = ∇ − ∇ ∇
t
H
t
H ) H . (
2

Primul termen este zero conform ecuaiei IV din sistemul (3.4.43), deci :
0
t
H
H
2
2
=


µ ε − ∆

(3.4.44)
În mod analog, aplicând rotorul ecuaiei II a lui Maxwell i folosind ecuaia III se obine :
0
t
E
E
2
2
=


µ ε − ∆

(3.4.45)
Dac se compar aceste ecuaii cu ecuaia diferenial a undelor (2.2.26), rezult pentru viteza de
propagare a câmpului magnetic i a câmpului electric relaia:

µ ε
=
1
v (3.4.46)
Astfel, din ecuaiile lui Maxwell rezult c atât câmpul electric cât i câmpul magnetic nu
sunt localizate în spaiu, ci se propag sub forma unor unde, cu aceeai vitez ) / 1 ( µ ε . Cele
dou unde se propag, aadar, simultan în spaiu, coexist în fiecare punct din spaiu i reprezint
unda electromagnetic.
Pentru un mediu de permitivitate ε = ε
r
ε
o
i permeabilitate µ = µ
r
µ
o
,

viteza de faz a undei
electromagnetice are valoarea :

r r o o r o r o
1 1 1
v
µ ε µ ε
=
µ µ ε ε
= (3.4.47)
Considerând numai expresia
o o
/ 1 µ ε pentru vid i inând seama de valorile numerice ale lui µ
o


o
= 4π.10
-7
H/m) i ε
o

o
= 8,85.10
-12
F/m) se obine valoarea:
s / m 10 . 3
1
c
8
o o
=
µ ε
= , (3.4.48)
care reprezint valoarea vitezei luminii în vid i în acest caz, relaia (3.4.47) se poate scrie :

r r
/ c v µ ε = (3.4.49)
Aceast relaie poate fi scris i sub forma

r r
n v / c µ ε = = (3.4.50)
întrucât raportul dintre viteza luminii în vid (c) i viteza de faz (v) a luminii prin mediul
considerat reprezint indicele de refracie (n) al mediului.
În cazul unui mediu dielectric, deoarece µ
r
= 1, relaia (3.4.50) devine :

r
2
n ε = (3.4.51)
2. Transversalitatea undelor electromagnetice
Una din soluiile importante ale ecuaiei undei electromagnetice o constituie soluia sub
form de und plan de tipul (2.2.47) i în acest caz, la orice moment, vectorii câmpului (sau
funcia de und) au aceeai valoare în toate punctele oricrui plan perpendicular pe direcia de
propagare a undei. Dac se alege axa Ox drept direcie de propagare, atunci E

i H

trebuie s
depind numai de variabilele x i t. Soluia sub form de und plan are forma (2.2.34):

¦
)
¦
`
¹
− ω =
− ω =
) x k t ( sin H H
) x k t ( sin E E
o
o


(3.4.52)



96
unde k este numrul de und, ω = k v iar
o
E

i
o
H

sunt amplitudinile vectorilor câmp electric
i magnetic.
Sub form complex, aceste unde plane se scriu :

¦
)
¦
`
¹
=
=
− ω
− ω
) x k t ( i
o
) x k t ( i
o
e H H
e E E


(3.4.53)
iar operatorul ∇ se reduce la expresia :

x x
1 ) ik (
x
1

− =


= ∇ (3.4.54)
Dac direcia de propagare nu este Ox, ci o direcie oarecare de versor n

, se înlocuiete
x
1

cu n

i (3.4.54) devine :
n ) ik (

− = ∇ (3.4.55)
Pe baza acestei relaii, ecuaiile III i IV ale lui Maxwell din (3.4.43) devin :

¦
)
¦
`
¹
= ε − = ∇
= µ − = ∇
0 E . n k i D .
0 H . n k i B .

(3.4.56)
de unde rezult c vectorii E

i H

sunt perpendiculari pe n

, adic pe direcia de propagare a
undei respectiv a vectorului de und k

. Astfel, undele electromagnetice plane sunt unde
transversale. Se poate arta c i undele electromagnetice sferice sunt de asemenea transversale.

E

direcia de propagare
n

k

H

Fig. 3.4.5
S demonstrm afirmaia anterioar; inând cont de soluiile sub form de unde plane
pentru E

i H

, rezult H i e i H
t
H
t
B
) kx t ( i
o


ω µ = ω µ =


µ =


− ω

i analog E i
t
D

ω ε =


(3.4.57)
Ecuaiile I i II din (3.4.43) devin în acest caz:
H i E x n k i i E i H x n k i

ω µ − = − ω ε = − (3.4.58)
dar cum ω = k v, rezult:
E E E v ) H x n (

µ
ε
=
µ ε
ε
= ε = − (3.4.59)
i H E x n

ε
µ
= , adic : ) E x n ( H

ε = µ (3.4.60)
Din ultima relaie rezult clar c H

este perpendicular pe planul determinat de n

i E

,
adic E H

⊥ . În plus rezult E H ε = µ i deci :

ε
µ
=
H
E
(3.4.61)
O alt proprietate important a undelor
electromagnetice este aceea c vectorii E

i
H

sunt perpendiculari între ei i deci,
împreun cu k

, alctuiesc un triedru drept (fig.
3.4.5). Rotind pe E

spre H

pe drumul cel mai
scurt, sensul de înaintare a burghiului drept este
spre k

.



97
deoarece 1 E x n =

. E sin 90
o
= E. Astfel raportul mrimilor vectorilor nu depinde de timp i
deci aceti vectori au aceeai faz i variaz sincron ; E

i H

concomitent i în aceleai puncte
din spaiu ating valorile maxime i respectiv minime, oscilând în faz. Raportul E / H are
dimensiunea unei rezistene electrice (ohm) i se numete impedana undei plane, depinzând de
natura mediului în care se propag unda.
Densitatea de energie (3.4.39 b) este în cazul undei electromagnetice plane
2 2 2
H ) H H (
2
1
w µ = µ + µ =
i intensitatea undei electromagnetice este, conform relaiei (2.2.58) :
Y H E H . E H H
1
v . w I
2 2

= × = =
ε
µ
= µ
εµ
= =
deci egal cu mrimea vectorului Poynting (3.4.39 c) care are sensul direciei de propagare.
Dac presupunem c planul de oscilaie a vectorului E

este xOy i al lui H

este xOz,
unda electromagnetic se numete polarizat. Cu aceste rezultate, unda electromagnetic poate fi
reprezentat grafic ca în figura 3.4.6.
y E

Y , v

x


z H

Fig. 3.4.6


PROBLEME PROPUSE LA CAPITOLUL 3

3.1. Un conductor de lungime 2 este uniform încrcat având densitatea liniar de sarcin
λ. S se calculeze câmpul electric E

într-un punct de pe perpendiculara dus pe mijlocul
conductorului, situat la distana a de conductor.
R: |
.
|

\
|
ε π
λ
=
a
arctg sin
a 2
) a ( E
0

3.2. Un inel subire de raz r este încrcat uniform cu sarcina q. Calculai câmpul electric
E pe axa inelului la distana d de centrul acestuia. Ce devine expresia obinut pentru d >> r ? Care
este valoarea maxim a lui E i care este punctul în care aceasta poate fi atins?
R:
|
.
|

\
|
+ πε
=
2
d
2
r 4
qd
E
2
3
0
;
2
0
max
r 18
3 q
E
πε
± =
3.8. S se determine câmpul electric creat de dou plane infinite încrcate cu densitile
superficiale de sarcin +3σ i -σ.
R:
o o o
int
2
2 2
3
E E E
ε
σ
=
ε
σ
+
ε
σ
= + =
− +
;
o o o
ext
2 2
3
E E E
ε
σ
=
ε
σ

ε
σ
= − =
− +




98
3.10. Un condensator cilindric are ca armturi doi cilindri coaxiali cu razele R
1
, R
2
i
înlimea (fig. 3.10 a). Dielectricul dintre armturi are permitivitatea ε. S se calculeze
capacitatea condensatorului.
R:
1
2
2 1
R
R
ln
2
V V
q
C
πε
=

=
3.11. Un condensator sferic are ca armturi dou sfere concentrice cu razele R
1
i

R
2
(R
1
<
R
2
). Dielectricul are permitivitate ε. S se calculeze capacitatea condensatorului.
R:
1 2
2 1
2 1
r r
r r 4
4
q
r
1
r
1
q
C

πε
=
πε

|
|
.
|

\
|

=
3.13. S se demonstreze c un câmp electrostatic omogen
0
E

admite potenialul scalar
C r E ) r ( V
0
+ − =

, unde C este o constant.

3.14. Un dipol cu momentul electric p

este localizat la distana r de un fir lung încrcat
uniform cu densitatea liniar de sarcin λ. Determinai fora care acioneaz asupra dipolului dac
p

este orientat: a) paralel cu firul; b) paralel cu raza vectoare r

.
R: a) 0 F
r
= ; b)
2
0
r 2
p F
πε
λ
− =
3.15. Un mediu omogen slab conductor, de rezistivitate ρ umple spaiul dintre doi cilindri
coaxiali cu razele a i b (a<b), având fiecare lungimea . Calculai rezistena mediului dintre
cilindri, neglijând efectele de margine.
R:
a
b
ln
2
R ⋅
π
ρ
=

3.20. S se determine câmpul magnetic creat de o distribuie de curent cu densitate
constant j, de forma unei pturi cilindrice de raze R
i
i R
e
, la o distan r: a) r<R
i
; b) r∈(R
i
, R
e
);
c) r>R
e
.
R: 0 ) r ( H
i
= ;
2
i
2
e
2
i
2
ie
R R
R r
r 2
I
) r ( H


π
= ;
r 2
I
) r ( H
e
π
=
3.25. O particul încrcat electric trece nedeviat prin dou câmpuri, unul electric i unul
magnetic, aplicate simultan. Dac înceteaz aciunea câmpului electric particula descrie o
traiectorie de raz r. Dac ar înceta doar aciunea câmpului magnetic, particula ar cpta
acceleraia a. Determinai viteza particulei.
R: r . a v =
3.27. Care este intensitatea câmpului electric i magnetic al unei unde a crei intensitate
energetic este în vid I = 10 W/m
2
?
R:
m
V
194
c
I
E
0
=
⋅ ε
= ;
m
A
515 , 0
c
I
H
0
=
⋅ µ
=
3.32. O und electromagnetic armonic plan este descris de vectorii E

i H

dai
de ecuaiile: E

(x, y, z, t) =
o
E

(x, y, z) e
i ω t
; H

(x, y, z, t) =
o
H

(x, y, z) e
i ω t
. Unda se propag în
interiorul unei caviti rezonante vidate de forma unui paralelipiped cu laturile a, b, c, având pereii
perfect conductori. S se arate c: ∆
o
E

+ k
2

o
E

= 0 i ∆
o
H

+ k
2

o
H

= 0.





99
ANEXA A.1. ELEMENTE DE ANALIZÃ VECTORIALÃ

A.1.1. Difereniale totale exacte
Difereniala unei funcii continue de dou variabile F = F (x,y) va fi tot o funcie de x i y i poate fi pus sub forma:
dF =
y
x
F
|
|
.
|

\
|


dx +
x
y
F
|
|
.
|

\
|


dy (A.1.1) sau dF = M (x,y) dx + N (x,y) dy (A.1.2)
M =
y
x
F
|
|
.
|

\
|


(A.1.3) N =
x
y
F
|
|
.
|

\
|


(A.1.4)
x
y
M
|
|
.
|

\
|


=
x y
F
2
∂ ∂

i
y
x
N
|
|
.
|

\
|


=
y x
F
2
∂ ∂

(A.1.5)
x
y
M
|
|
.
|

\
|


=
y
x
N
|
|
.
|

\
|


(A.1.6)
Dac funcia F studiat depinde de trei variabile x, y, z difereniala ei este total exact dac:
dF(x,y,z) = dz
y x,
z
F
dy
z x,
y
F
dx
z y,
x
F
|
|
.
|

\
|


+
|
|
.
|

\
|


+
|
|
.
|

\
|


= M (x,y,z) dx + N (x,y,z) dy + P (x,y,z) dz (A.1.7)
M =
z y,
x
F
|
|
.
|

\
|


; N =
z x,
y
F
|
|
.
|

\
|


; P =
y x,
z
F
|
|
.
|

\
|


(A.1.8)
x
N
y
M


=


;
y
P
z
N


=


;
z
M
x
P


=


(A.1.9)
Formula lui Taylor pentru o funcie de o variabil, f: [a,b] ⊂ R → R, de (n+1) ori derivabil într-un punct x0 ∈ (a, b) este:

( ) ( )
) x (
n
R )
0
x (
) n (
f
! n
n
0
x x
..... )
0
x ( ' ' f
! 2
2
0
x x
)
0
x ( ' f
! 1
0
x x
)
0
x ( f ) x ( f +

+ +

+

+ = (A.1.10) unde
( )
0
n
0
x x
) x (
n
R
0
x x
lim =
− →
.
A.1.2. Operatori vectoriali difereniali de ordinul întâi în coordonate carteziene
1) Gradientul. Fie funcia scalar ϕ (x, y, z) de clas C
1
, definit pe un anumit domeniu D din R3. Din definiia dat mai sus (vezi
§ A.1.3.), rezult c în D avem un câmp scalar staionar. Observm c difereniala dz
z
dy
y
dx
x
d

∂ϕ
+

∂ϕ
+

∂ϕ
= ϕ poate fi considerat ca
produsul scalar al vectorilor
z
1 . dz
y
1 . dy
x
1 . dx r d

+ + = i
z
1
z
y
1
y
x
1
x
A


∂ϕ
+

∂ϕ
+

∂ϕ
= .
Câmpul vectorial A

se numete gradientul funciei scalare ϕ ϕϕ ϕ i se noteaz grad ϕ ϕϕ ϕ. Putem scrie atunci
r d . grad d

ϕ = ϕ (A.1.11)
Se constat c vectorul A

= grad ϕ s-a obinut prin aplicarea operatorului

z
1 .
z
y
1 .
y
x
1 .
x



+


+


= ∇ (A.1.12)
funciei scalare ϕ (x, y, z). Acest operator, notat cu simbolul ∇, se numete operatorul nabla (dup numele unei harfe asiriene de form
triunghiular), sau operatorul lui Hamilton. Prin urmare

z
1 .
z
y
1 .
y
x
1 .
x
grad


ϕ ∂
+

ϕ ∂
+

ϕ ∂
= ϕ = ϕ ∇ (A.1.13)
deci gradientul unei funcii scalare este un vector cu componentele egale cu derivatele pariale ale scalarului în raport cu coordonatele.
Câmpul vectorial A

care se poate reprezenta ca gradientul unei funcii scalare ϕ, A

= grad ϕ (x, y, z), se numete câmp conservativ.
Suprafee echipoteniale. Fie suprafaa fix ϕ (x, y, z) = C (const.). (A.1.14)
Din (A.1.11) deducem atunci 0 r d . = ϕ ∇

i cum r d

se gsete în planul tangent la suprafaa (A.1.14), rezult c în orice punct al acestei
suprafee, vectorul ∇ϕ are direcia normalei la suprafa. Dând valori constantei C din (A.1.14), obinem o familie de suprafee numite
suprafee echipoteniale sau suprafee de nivel. Altfel spus, dat fiind un câmp scalar ϕ (x, y, z), locul geometric al punctelor care au
proprietatea 0 r d . = ϕ ∇

este o suprafa numit echipotenial.
2) Divergena. Având în vedere caracterul vectorial al operatorului ∇, s-l aplicm scalar câmpului vectorial A

de componente
Ax, Ay i Az. Rezultatul acestei operaii se numete divergena lui A

, se noteaz div. A

i este un scalar sau un pseudoscalar, dup cum A

este polar sau axial. Expresia analitic a divergenei este
( )
z
z
A
y
y
A
x
x
A
z
1
z
A
y
1
y
A
x
1
x
A
z
1 .
z
y
1 .
y
x
1 .
x
A . A . div


+


+


= + +
|
|
.
|

\
|


+


+


= ∇ =

(A.1.15)
deci divergena unui vector este suma derivatelor pariale ale componentelor vectorului în raport cu coordonatele respective.
Un câmp vectorial care are proprietatea 0 A . div =

(A.1.16)
se numete câmp fr surse sau câmp solenoidal. Liniile unui astfel de câmp sunt curbe închise.
3) Rotorul. Prin rotor al unui câmp vectorial A

înelegem un câmp vectorial B

, obinut din A

prin operaia :
A rot A x B

= ∇ = (A.1.17)
i, ca orice produs vectorial, se scrie sub forma unui determinant,

|
|
.
|

\
|





+
|
|
.
|

\
|





+
|
|
.
|

\
|





=






=
y
x
A
x
y
A
z
1
x
z
A
z
x
A
y
1
z
y
A
y
z
A
x
1
z
A
y
A
x
A
z y x
z
1
y
1
x
1
A rot

(A.1.17’)
componentele acestuia având semnificaia unor “derivate transversale”, componenta pe x a rotorului vectorului A

depinzând de variaia lui
Az pe direcia lui y i de variaia negativ a lui Ay pe direcia lui z .a.m.d.



100
Un câmp vectorial A

care are proprietatea
rot A

= 0 (peste tot) (A.1.18)
se numete câmp irotaional sau fr vârtejuri sau, înc, neturbionar. Condiia (A.1.18) este o condiie suficient ca un câmp s fie
conservativ, adic s poat fi descris de gradientul unei funcii poteniale oarecare.
4) Teorema Green-Gauss-Ostrogradski
Fie S o suprafa mrginit i A

un vector cu punctul de aplicaie pe S. Fluxul vectorului A

prin suprafaa S este:

}} }}
= = Φ
S S
S d n . A S d . A

(A.1.19)
unde n . dS S d

= este un element orientat al lui S. Dac suprafaa S este închis i n

este versorul normalei exterioare, al crei sens este
ales ca pozitiv, se demonstreaz c

}}}
τ =
}}
=
}}
V
d A div S
S
d . n . A S
S
d . A

(A.1.20)
unde dτ este un element al volumului V, ocupat de domeniul D limitat de suprafaa S. Formula (A.1.20) exprim teorema Green-Gauss-
Ostrogradski: fluxul vectorului A

prin suprafaa închis S este egal cu integrala pe domeniul D, de volum V, limitat de suprafaa S, din
divergena vectorului A

. Dac fluxul vectorului A

printr-o suprafa închis este nul, se spune c fluxul vectorului este conservativ i c
A

este un vector de flux conservativ. Prin contractarea suprafeei S, la limit se obine din (A.1.20) :

}}
τ ∆
→ τ ∆
=
S
S . d n . A
1
0
lim A div

(A.1.21)
care poate fi considerat ca relaia de definiie a divergenei într-un punct. Dac div A

> 0, spunem c în acel punct avem o surs pozitiv
(izvor), iar dac div A

< 0, în punctul respectiv exist o surs negativ (pu).
5) Teorema Stokes-Ampère
Fie din nou o suprafa S, de data aceasta deschis, care se sprijin pe conturul Γ. Dac A

este un vector cu punctul de aplicaie pe Γ,
integrala curbilinie
}
Γ

d . A este circulaia lui A

de-a lungul conturului Γ. Pentru a exprima circulaia, trebuie ales pe Γ un sens de parcurs,
adoptat ca pozitiv (fig. A.1.4). În acest caz, sensul pozitiv al versorului n

al normalei la S va fi dat de regula burghiului. Se poate arta c

}}
=
}
Γ S
S d . A rot d . A

(A.1.22)
unde S d

este un element orientat al lui S. Relaia (A.1.22) este cunoscut sub numele de teorema Stokes-Ampère: circulaia vectorului A

de-a lungul conturului închis Γ este egal cu fluxul rotorului vectorului A

prin suprafaa S ce se sprijin pe contur.
Dac A

este un câmp conservativ A

=gradϕ(x, y, z), avem: 0 d dz
z
dy
y
dx
x
d . A =
}
Γ
ϕ =
}
Γ
}
Γ
|
|
.
|

\
|

ϕ ∂
+

ϕ ∂
+

ϕ ∂
=

(A.1.23)
cci circulaia dintr-o diferenial total, pe un contur închis, este nul.

A.1.3. Formule utile
1
o
. ϕ φ + φ ϕ = ϕ ∇ φ + φ ∇ ϕ = ϕφ ∇ = ϕφ grad grad ) ( ) ( grad (A.1.24)
2
o
. ϕ + ϕ = ϕ ∇ + ∇ ϕ = ϕ ∇ = ϕ grad . A A div . A A . ) A .( ) A ( div

(A.1.25)
3
o
. A x ) grad ( A rot A x ) ( A x ) A ( x ) A ( rot

ϕ + ϕ = ϕ ∇ + ∇ ϕ = ϕ ∇ = ϕ (A.1.26)
4
o
. B rot . A A rot . B ) B x ( . A ) A x .( B ) B x A ( div

− = ∇ − ∇ = (A.1.27)
5
o
. A ) . B ( B ) . A ( A rot x B B rot x A ) B . A ( grad

∇ + ∇ + + = (A.1.28)
6
o
. B ) . A ( A ) . B ( A div B B div . A ) B x A ( rot

∇ − ∇ + − = (A.1.29)
7
o
. 0 ) A x ( ) A rot ( div = ∇ ∇ =

(A.1.30) 0 ) ( ) grad ( rot = ϕ ∇ × ∇ = ϕ (A.1.31)
8
o
. ϕ ∆ = ϕ ∇ = ϕ ∇ ∇ = ϕ
2
) ( . ) grad ( div (A.1.32)
laplaceanul
2
z
2
2
y
2
2
x
2
2


+


+


= ∆ = ∇ (A.1.33) ecuaia lui Laplace 0 = ϕ ∆ (A.1.34)
9
o
. A ) A div ( grad A
2
) A . ( ) A x ( x ) A rot ( rot

∆ − = ∇ − ∇ ∇ = ∇ ∇ = (A.1.35)
10
o
. Dac r

(x, y, z) este vectorul de poziie al unui punct P în raport cu originea reperului Oxyz, avem :
) 0 r ( 0
r
1
; 0 r rot ; 3 r div ; 1 r grad ;
r
1
r
r
r grad ≠ = |
.
|

\
|
∆ = = = = =

(A.1.36)
11
o
. ' A x r
r
1
) r ( A rot ; ' A . r
r
1
) r ( A div ; '
r
r
) r ( grad

= = ϕ = ϕ (A.1.37)
12
o
. Laplaceanul în coordonate sferice:

(
(
¸
(

¸

ϕ ∂

θ
+
|
|
.
|

\
|
θ ∂

θ
θ ∂

θ
+
|
|
.
|

\
|




= ϕ θ ∆
2
2
sin
1
sin
sin
2
r
1
r
2
r
r 2
r
1
) , , r (
(A.1.38)

1

TESTE GRILĂ FIZICĂ - CAPITOLUL I

1 – Vectorul viteză momentană:
A. coincide cu vectorul viteză medie în mişcarea curbilinie;
B. este tangent la traiectorie în fiecare punct al său;
C. este perpendicular pe acceleraţia tangenţială;
D. este secant la traiectorie în fiecare punct al său;
E. este nul în mişcarea rectilinie uniformă.

2 – Principiul inerţiei afirmă că dacă F=0:
A. punctul material îşi menţine starea de mişcare uniform accelerată sau de
repaus;
B. punctul material îşi menţine starea de mişcare uniform accelerată;
C. punctul material îşi menţine starea de repaus;
D. punctul material îşi menţine starea de mişcare.
E. punctul material îşi menţine starea de mişcare rectilinie uniformă sau de
repaus;

3 – Conform principiului acţiunii şi reacţiunii:
A. dacă un corp acţionează asupra altui corp cu o forţă numită acţiune, cel de
al doilea acţionează asupra primului cu o forţă dublă, numită reacţiune;
B. dacă un corp acţionează asupra altui corp cu o forţă numită acţiune, cel de-
al doilea acţionează asupra primului cu o forţă numită reacţiune, egală în
modul şi în sens contrar;
C. dacă un corp stă în repaus forţele de acţiune şi reacţiune nu acţionează
asupra lui;
D. forţa de acţiune este jumătate din forţa de reacţiune;
E. dacă forţa de acţiune este verticală, forţa de reacţiune este orizontală.

4 – Produsul vectorial a doi vectori reprezintă:
A. un vector perpendicular pe planul celor doi vectori;
B. un vector paralel cu planul celor doi vectori;
C. o mărime scalară;
D. totdeauna o mărime adimensională;
E. totdeauna o mărime de stare.

5 – Impulsul unui corp cu masa m şi care se mişcă cu viteza v se defineşte ca:
A. produsul scalar dintre masa şi acceleraţia corpului;
B. viteza de variaţie a forţei care acţionează asupra corpului;
C. o mărime vectorială a cărei modul este produsul dintre masa şi viteza
corpului;
D. viteza de variaţie a energiei totale a corpului;
E. produsul vectorial dintre masa şi viteza corpului.

6 – Lucrul mecanic este:
A. o mărime vectorială deoarece este produsul între o mărime vectorială
(forţa) şi o mărime scalară (deplasarea);
B. o mărime vectorială deoarece este produsul între o mărime vectorială
(deplasarea) şi o mărime scalară (forţa);

2
C. o mărime vectorială deoarece este rezultatul unui produs vectorial dintre
două mărimi vectoriale (forţa şi deplasarea);
D. o mărime scalară deoarece este rezultatul unui produs scalar între două
mărimi vectoriale (forţa şi deplasarea);
E. o mărime scalară deoarece este rezultatul unui produs între două mărimi
scalare (forţa şi deplasarea).


7 – Prin definiţie lucrul mecanic este egal cu produsul dintre mărimea forţei şi mărimea
deplasării (L=F.d) dacă:
A. forţa este constantă şi punctul ei de aplicaţie se deplasează pe distanţa d pe
o direcţie oarecare;
B. forţa este constantă şi punctul ei de aplicaţie se deplasează pe distanţa d, în
direcţie normală la direcţia forţei;
C. forţa este constantă şi punctul ei de aplicaţie se deplasează pe distanţa d, în
direcţia şi în sensul forţei;
D. forţa este constantă şi punctul ei de aplicaţie se deplasează pe distanţa d în
sens contrar forţei;
E. forţa este variabilă şi punctul ei de aplicaţie se deplasează pe distanţa d în
direcţia şi sensul forţei.

8 – Energia cinetică a unui corp este:
A. invers proporţională cu viteza corpului;
B. invers proporţională cu masa corpului;
C. direct proporţională cu masa corpului şi cu viteza;
D. invers proporţională cu masa corpului şi cu pătratul vitezei corpului;
E. direct proporţională cu masa corpului şi cu pătratul vitezei corpului.

9 – Energia cinetică a unui camion cu masa de 12 t care se deplasează cu viteza de 36
km/h este:
A. 240 kJ; B. 360 kJ; C. 60 kJ; D. 600 kJ; E. 300 kJ.

10 – Puterea mecanică dezvoltată de o forţă constantă ca direcţie, sens şi intensitate
reprezintă:
A. raportul dintre lucrul mecanic efectuat de această forţă şi deplasarea
produsă;
B. raportul dintre lucrul mecanic efectuat de această forţă şi intervalul de timp
necesar efectuării lui;
C. raportul dintre lucrul mecanic efectuat de această forţă şi viteza imprimată;
D. raportul dintre lucrul mecanic efectuat de această forţă şi acceleraţia
imprimată;
E. raportul dintre lucrul mecanic efectuat de această forţă şi masa corpului
asupra căruia acţionează forţa.

11 – Un corp cu masa de 4 kg are energia cinetică de 50 J. Datorită unei forţe de
rezistenţă la înaintare, impulsul corpului scade cu 16 N.s. Impulsul final al corpului este:
A. 3 N.s; B. 4 N.s; C. 8 N.s; D. 5 N.s; E. 10 N.s.

12 – Un câmp de forţe este conservativ dacă:
A. energia potenţială este constantă de-a lungul liniilor de câmp;
B. lucrul mecanic nu depinde de stările iniţială şi finală;
C. lucrul mecanic nu depinde de drum ci doar de stările iniţială şi finală;

3
D. forţele nu sunt funcţii de punct;
E. energia totală nu se conservă.

13 – Într-un câmp conservativ de forţe variaţia energiei potenţiale între două stări este:
A. egală cu variaţia energiei cinetice între acele stări;
B. egală şi de semn contrar cu lucrul mecanic al forţelor conservative;
C. egală cu variaţia energiei cinetice plus variaţia lucrului mecanic între acele
stări;
D. proporţională cu variaţia de viteză;
E. totdeauna mai mare ca variaţia energiei cinetice.

14 – Lucrul mecanic al greutăţii este:
A. independent de drumul parcurs de punctul material şi dependent de legea de
mişcare a acestuia;
B. dependent de drumul parcurs de punctul material şi independent de legea de
mişcare a acestuia;
C. dependent de drumul parcurs de punctul material şi de legea de mişcare a
acestuia;
D. este egal cu produsul greutăţii prin diferenţa de nivel h dintre poziţiile
iniţială şi cea finală a punctului material;
E. nici un răspuns nu este corect.

15 – Un corp este lăsat să cadă liber de la înălţimea h = 180 m. În momentul când
atinge Pământul are impulsul p = 30 Ns. Energia cinetică a corpului în acest moment
este:
A. 800 J; B. 900 J; C. 450 J; D. 990 J; E. 9 KJ.

16 – Lucrul mecanic efectuat de o forţă disipativă care acţionează asupra unui corp
situat într-un câmp conservativ de forţe este egal:
A. şi de semn opus cu variaţia energiei cinetice a sistemului;
B. şi de semn opus cu variaţia energiei potenţiale a sistemului;
C. cu variaţia energiei mecanice a sistemului;
D. cu suma între energia cinetică şi potenţială a sistemului;
E. cu lucrul mecanic efectuat de forţele conservative.

17 – Care este modulul momentului cinetic faţă de un punct O al unui punct material de
masă m, viteză v, situat la distanţa r faţă de O (α este unghiul dintre vectorul de poziţie
şi vectorul impuls)?
A. r. mv. sinα ; B. r. mv. cosα; C. r.v. sinα;
D. r. v. cosα; E. nici un răspuns nu e corect.

18 – Teorema variaţiei momentului cinetic se enunţă astfel:
A. variaţia momentului cinetic în raport cu un punct fix este egală cu momentul
forţei care produce mişcarea în raport cu acel punct;
B. viteza de variaţie a momentului cinetic în raport cu un punct fix este egală cu
momentul forţei care produce mişcarea în raport cu acel punct;
C. variaţia momentului cinetic în raport cu un punct fix este egală cu momentul
forţei care produce mişcarea în raport cu acel punct, luat cu semn schimbat;
D. momentul cinetic în raport cu un punct fix se conservă într-un câmp
conservativ;
E. momentul cinetic în raport cu un punct fix este nul într-un câmp conservativ.


4
19 – Energia relativistă a unei particule cu masa de repaus m
o
şi viteză v,
corespunzătoare masei de mişcare m, este:
A. m

v
2
/2; B. m
o
v
2
/2; C. m
o
c
2
; D. m
o
c
2
/2; E. m

c
2
.

20 – Determinaţi viteza unei particule relativiste dacă energia cinetică a particulei este
egală cu energia sa de repaus.
A. 2,6 . 10
8
m/s ; B. 3 . 10
7
m/s; C. 2,6 . 10
7
m/s; D. 1,5 . 10
8
m/s;
E. 1,5 . 10
7
m/s.


Răspunsuri corecte:

1- B
2- E
3- B
4- A
5- C
6- D
7- C
8- E
9- D
10- B
11- B
12- C
13- B
14- D
15- B
16- C
17- A
18- B
19- E
20- A

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->