You are on page 1of 4

Românii sunt un popor romanic (latin) a cărui etnogeneză (proces de formare) a cunoscut trei etape: civilizaţia geto-dacă

supusă cuceririi romane, sinteza daco-romană realizată în urma procesului de romanizare şi adaosul slav din secolele VI -VII. Romanitatea reprezintă un element esenţial al identităţii lingvistice şi culturale a poporului român.

Originea latină şi vechimea românilor pe aceste meleaguri este subliniată în istoriografia Evului Mediu. Primii autori aparţin lumii bizantine, unde identitatea etnică a românilor era bine cunoscută. Într-un tratat militar, Strategikon (secolul al VII-lea), datorita limbii, aceştia erau numiti romani, termen întâlnit mai târziu şi la împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul (912-959) care, în lucrarea saDespre administrarea imperiului, preciza că “aceştia se mai numesc şi romani pentru că au venit din Roma şi poartă acest nume până în ziua de astăzi”. Acest aspect a fost confirmat în cronica sa de Ioan Kynnamos, care a străbătut teritoriile nord-dunărene: ,,se zice că sunt veniţi demult din Italia”. La fel ca şi bizantinii, ungurii au întreţinut un contact permanent cu românii, romanitatea acestora fiindu-le cunoscută. Notarul anonim al regelui Bela afirma în cronica sa, Faptele ungurilor (Gesta Hungarorum), că, la sosirea lor, ungurii au găsit în Panonia slavi, bulgari şi “blachi, adică păstorii romanilor”. La fel, ungurii,

că românii erau în Panonia la venirea hunilor. cunoscători ai scrierilor umaniste. Johannes Honterus. odată cu desfăşur area luptei antiotomane a Ţărilor Române. Poggio Bracciolini a fost printre primii umanişti care au afirmat originea romană a popor ului român. rămânând de bunăvoie în Panonia. Contemporanul său. înscrie în harta sa (1542) numele “Dacia” pentru întreg teritoriul locuit de români. este primul care susţine unanimitatea de neam. afirma despre românii cu care se întâlnise la Roma că “invocau cu mândrie originea lor romană“. el însuşi de origine română. care vorbesc despre originea noastră latină: “De la Râm ne tragem şi cu a lor cuvinte ni-i amestecat graiul“. au subliniat continuitatea de viaţă a dacilor sub stăpânirea romană. s-au înapoiat în Italia. Deasemenea. Pe lângă numeroase elemente comune limbii latine şi romane. umanist transilvănean de faimă europeană. Un secol mai târziu. originar din Braşov. ideea originii romane a acestora a intrat în circuitul ştiinţific european. i-au găsit în Transilvania (sec. în Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor. locuitori ai oraşelor. doar “vlahii“. Mai sunt şi cronicarii moldoveni: Grigore Ureche. Istoriografia românească este prezentă prin Nicolaus Olahus. obiceiuri şi religie a românilor. Simon de Keza nota în Gesta Hunnorum et Hungarorum. Mai târziu. care în lucrarea sa Hungaria (1536). precum şi Dimitrie Cantemir. Odată cu cronicarii moldoveni şi munteni. manifestându-se în preocupările umaniştilor faţă de originea şi istoria acestora. el a constatat existenţa la românii nord-dunăreni a unei tradiţii referitoare la descendenţa lor dintr-o colonie fondată de Traian. unitatea şi continuitatea românilor. limbă. care erau păstorii şi agricultorii acestora. . interesul european faţă de români a sporit. Stolnicul Constantin Cantacuzino. nelegitm în viziunea curiei papale. în De neamul moldovenilor. Intrarea spaţiului românesc în sfera de interese a Romei şi a misionarilor ei face ca papalitatea să ia cunoştinţă despre existenţa românilor şi apartenenţa lor la “ritul grecilor”. devenit papă sub numele de Pius al II-lea.conduşi de şeful lor Tuhutum. IX-X) pe români şi pe slavi. iar în vremea lui Attila romanii. în Istoria Ţării Româneşti. chestiunea unanimităţii este transferată din sfera tradiţiei în cea a istoriografiei. iar cu Enea Silvio Piccolomini. în Letopiseţul Ţării Moldovei şi Miron Costin. pentru ca Şcoala Ardeleană să facă din aceasta o armă în lupta de emancipare naţională şi socială a românilor transilvăneni. Flavio Biondo.

Sulzer sfida părerea unanimă din cultura şi ştiinţa istorică europeană care îi considera pe români urmaşi ai romanilor lui Traian. continuitatea românilor în ţinuturile carpato-dunărene era considerată un fapt normal şi logic. precum şi credinţa ortodoxă. pentru populaţia majoritară a Transilvaniei . potrivit căreia românii nu se trag din coloniştii romani din Dacia.Politizarea romanităţii românilor. A fost elaborat Supplex Libellus Valachorum (1791). Iosif al II-lea(1780-1790). Prin urmare. Mai târziu. Însuşi împăratul Austriei. începe lupta pentru drepturi politice refuzate secole de-a rândul de către “naţiunile privilegiate”. . Şincai. dar şi de cărturarii saşi (L. Toppeltinus. cauză care a contribuit şi la dispariţia vechilor toponimii dacice. De la aceşti locuitori vor deprinde migratorii “agricultura şi plăcerile lumii civilizate”. J. Maior. cei mai vechi şi mai numeroşi locuitori ai Transilvaniei” . romanizarea nu se putea efectua în cei 165 de ani de stăpânire romană. Netemeinicia afirmaţiilor lui Sulzer a fost reliefată de reprezentanţii Şcolii Ardelene (S. îi considera pe români “incontestabil. Teoria lui Sulzer este reluată şi îmbogăţită în lucrarea Studii româneşti. pentru că dacii rămaşi în viaţă traiau izolati. a rămas . P.. Cercetări asupra istoriei vechi a românilor şi va fi denumită “roesleriană”. Robert Roesler. De aici. Gh. Gibbon. Troster).0 parte însemnată din locuitorii ei. Dacia a rămas pustie la retragerea aureliană. în care se subliniază că românii sunt cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei. din Istoria Daciei Transalpine. Până în secolul al XVIII-lea. BudaiDeleanu). ei au emigrat către mijlocul secolului al XIII-lea din sudul Dunării în Transilvania. În această atmosferă a fost lansată “teoria imigraţionistă” a lui Franz Sulzer. Prin teoria sa. arăta că în Dacia. undeva între bulgari şi albanezi. fiind urmaşi ai coloniş tilor lui Traian. unde îi vor găsi stabiliţi pe unguri şi pe saşi. aceasta fiind părăsită în întregime odată cu retragerea aureliană. I. iar. care mai mare groază aveau de migrare decât de stăpânitorul got” . poporul roman şi limba română s-au format în sudul Dunării. memoriu prezentat Curţii de la Viena. după realizarea dualismului austro-ungar (1867). românii s-au născut ca popor la sud de Dunăre. autor al unei celebre istorii a Imperiului Roman (1787). imigraţionismul este readus cu şi mai multă tărie în dezbaterile istoricilor de către un geograf austriac. Micu. după retragerea aureliană. Dar. Istoricul englez E. de la care au preluat influenţe în limbă. Ideile principale susţinute de aceasta caută să demonstreze exterminarea dacilor în urma războaielor cu romanii.

saşi şi secui. Mai târziu. Brătianu. C.P. Jung. Patsch. C. Mackendrick. V. Mommsen. Giurescu. D. P. Pârvan. . I. care consideră că românii sunt urmaşii daco-romanilor şi că s-au format ca popor în Dacia Traiană. Rosetti. infirmând teoria imigraţionistă. Gh. C. au făcut progrese remarcabile. Haşdeu şi A.I. Daicoviciu. C. Teoria roesleriană a fost combătută cu succes de lucrările istoricilor români B. Xenopol.Scopul acestor teorii era limpede: anularea argumentelor istorice ale românilor în lupta politică din Transilvania şi justificarea poziţiei privilegiate deţinute de către maghiari. Iorga. investigaţiile ştiinţifice conduse de marii noştri istorici şi lingvişti – N. Al. Pe aceeaşi poziţie s-au situat şi mulţi istorici străini -Th. alături de cercetarea arheologică.