You are on page 1of 15

UNIVERSITATEA”LUCIAN BLAGA” SIBIU FACULTATEA DE SOCIOLOGIE DAMIAN(SZEKELY) CORNELIA, AN I, MASTER

ASPECTE PSIHOPEDAGOGICE ALE TULBURĂRILOR DE COMUNICARE Un copil este ca o sămânţă de floare… Cât de frumos va creşte, cât de frumos va rodi, Depinde de grădinarul care o va îngriji De ce pământ şi de câtă lumină are. Limbajul constituie o punte de legătură şi de comunicare între oameni. Oamenii vorbesc ca să se înţeleagă, şi, cu cât se exprimă mai clar, mai precis, cu atât se înţeleg mai bine. O formulare defectuoasă plictiseşte, displace şi este neinteligibilă pentru cei din jur. Persoanele care prezintă tulburări de limbaj pot înregistra complicaţii neuropsihice, tulburări de conduită şi de personalitate, deoarece tulburările de limbaj, începând cu cele mai simple, influenţează negativ întregul comportament uman, datorită, pe de o parte, posibilităţilor reduse de exprimare, iar pe de altă parte, existenţei unei anumite temeri şi reţineri a celor ce prezintă tulburări de limbaj, care îi impiedică să se desfăşoare la nivelul posibilităţilor lor reale. Identificarea şi evaluarea corectă a copiilor cu cerinţe educative speciale este piatra de hotar, care poate determina evoluţia în timp a dezvoltării armonioase a personalităţii copiilor şi ea trebuie făcută numai de serviciile specializate, pentru o o recomandare calificată asupra intervenţiilor de care ar putea beneficia copilul, pentru realizarea dezideratului „egalizarea şanselor tuturor copiilor”. Deoarece în grădiniţa noastră există profesor consilier/logoped, colaborăm strâns şi ne completăm reciproc, implicând şi consiliind familia copiilor cu probleme de comportament sau tulburări de limbaj, deoarece numai în echipă putem atinge obiectivul „ educaţia pentru toţi, împreună”. Din enumerările extrase din Registrul C.E.S. (accepţia UNESCO 1995), aducem în atenţie în acest material tulburările de limbaj. În această categorie se cuprind toate deficienţele de înţelegere si exprimare orală, de scriere şi citire, de mimică şi articulare. Orice tulburare, indiferent de forma sa, care se răsfrânge negativ asupra emisiei ori a percepţiei limbajului face parte din categoria tulburărilor de limbaj. Prin tulburare de limbaj înţelegem toate abaterile de la limbajul normal, standardizat, de la manifestările verbale tipizate, unanim acceptate în limba uzuală, atât sub aspectul reproducerii, cât şi al perceperii, începând de la dereglarea componentelor cuvântului şi până la imposibilitatea totală de comunicare orală sau scrisă. Manualul Statistic de Diagnostic, ediţia a IV-a, în capitolul „ Tulburări de comunicare”, le clasifică astfel: 1.Tulburarea limbajului expresiv; 2.Tulburarea limbajului mixt expresiv şi receptiv; 3.Tulburarea fonologică; 4.Balbismul; 5.Tulburări de comunicare nespecificate; Criteriile de diagnostic avute în vedere (după Asociaţia Psihiatrilor Americani, DSM IV) sunt: Pentru tulburarea de limbaj expresiv:

Dificultăţile de exprimare interferează cu achiziţiile şcolare. Această problemă de comunicare verbală este evidentă. Tulburarea se manifestă prinr-o limitare a vocabularului. uşor de confundat. care variază în severitate . limbajul non-verbal este normal.de la imposibilitatea totală de pronunţie a unui cuvânt (afazie motorie) . precum cei de spaţiu şi timp. chiar dacă copilul nu are un nivel scăzut al inteligenţei. Dificultăţile în exprimare şi în înţelegere a limbajului provoacă greutăţi copilului în învăţarea deprinderilor şcolare sau ocupaţionale şi în comunicarea socială. atunci tulburarea de limbaj este mult accentuată. Când copilul are şi întârziere mintală sau un deficit senzorial. Pentru tulburarea mixtă de limbaj expresiv şi receptiv: • Scorul obţinut prin aplicarea unei baterii standardizate de teste de evaluare. ocupaţionale sau cu cele de comunicare socială. relatează un eveniment într-o forma simplă. Prezenţa întârzierii mintale sau a deficitului neurologic motor sau senzorial sau a deprivării educaţionale face ca manifestările să fie mai excesive. cu înlocuiri de sunete sau omisiuni). Dificultăţile sunt atât în exprimarea. I. propoziţii scurte şi incomplete. TULBURAREA LIMBAJULUI EXPRESIV (TLE) Alte denumiri:tulburarea de dezvoltare a limbajului expresiv. • • • Pentru tulburarea fonologică: • • • Incapacitatea de a pronunţa sunetele şi cuvintele într-o manieră corespunzătoare vârstei şi dialectului (ex: erori în producerea sunetelor care apar neclare.• • • • Scorurile obţinute la testele standardizate de măsurare a limbajului expresiv sunt substanţial scăzute faţă de normal. până la utilizări de cuvinte disparate. disfazie motrie / afazie motorie. Când este prezentă întârzierea mintală sau deficite senzoriale sau motorii şi deprivarea educaţională. • Au o incapacitate de exprimare prin cuvinte. sau motor şi trăieşte în condiţii precare cu deprivare educaţională. Caracteristici clinice: • Copiii cu această tulburare au dificultăţi în a-şi comunica nevoile. Copilul nu prezintă simptome caracteristice tulburării mixte de limbaj receptiv şi expresiv şi nici pentru tulburări pervazive de dezvoltare. este scăzut sub capacitatea intelectuală nonverbală a copilului examinat. deficit de formulare a propoziţiilor. producând dificultăţi copilului în cauză. atunci tulburarea se va exprima mai accentuat. dezorganizată sau confuză. Dificultăţile de pronunţie a cuvintelor provoacă neplăceri copilului la şcoală sau în relaţia cu ceilalţi colegi. afazie mixtă predominant motorie. iar înţelegerea şi recepţia nu sunt . gândurile şi intenţiile prin intermediul cuvintelor. atât a limbajului expresiv cât şi receptiv. greşeli gramaticale. Nu sunt îndeplinite condiţiile pentru diagnosticul de tulburare pervazivă de dezvoltare. cât şi în înţelegerea cuvintelor. propoziţiilor sau a termenilor specifici.

cât şi cel receptiv. sau crize epileptice . • aspectele gramaticale sunt parţial păstrate.forme de dezvoltare -în care se consideră că există o problemă de dezvoltare care afectează şi limbajul expresiv. • modificările se situează la nivelul organizării discursului şi la abilitatea de a găsi cuvintele potrivite. uneori spontană. cu apariţia surdo-mutităţii. infecţii. Din punct de vedere etiologic. tulburările de auz.forma de dezvoltare: Se manifestă prin variate grade ale aspectului şi conţinutului verbal: • vocabular limitat . BROCA. iar copiii pot prezenta şi întârziere mintală. în care limbajul este sever afectat. Totuşi. care pot determina nedezvoltarea limbajului expresiv. • pot apărea tulburări psihice asociate: tulburarea hiperkinetică. această tulburare se asociază şi cu tulburarea limbajului receptiv. dar în care anamneza ne relevă existenţa unui conflict sau a unor trăsături de personalitate care explică comportamentul. slab în exprimare. cu deprivarea afectivă şi educaţională. dificil de urmărit.afectate. în care limbajul este bizar. tulburările pervazive de dezvoltare. traumatisme. mutismul electiv. • propoziţii scurte şi incomplete. ecolalic. 4. LANDAU KLEFFNER). atât cel expresiv. • b)tulburarea limbajului expresiv . aceşti copii au şi tulburări de învăţare. care determină modificarea de limbaj în planul expresiei şi apare după o perioadă de dezvoltare normală. sunt clasificate în: • a)tulburarea limbajului expresiv . • frecvent. de achiziţie a scrisului şi cititului şi tulburări de dezvoltare a coordonării motorii. de pronume personal sau utilizare incorectă a verbelor auxiliare). a)Tulburarea limbajului expresiv .forma dobândită: Tulburarea survine la orice vârstă. problemele de limbaj pot continua totuşi la nivelul expresiei. 5. tulburări de conduită sau tulburări anxioase şi/sau depresive. de cele mai multe ori.forma dobândită . cât şi a recepţiei.la copii care au achiziţionat limbajul. 6. toxici. ca rezultat al unor condiţii neurologice precum: intoxicaţii. .care apare mai rar la copii şi se datorează unor factori infecţiosi. Mulţi autori nu exclud posibilitatea ca în forma de dezvoltare să existe o cauză centrală: afectarea ariei motorii de limbaj. • exprimare gramaticală improprie (forme incorecte de plural. crize epileptice ( Sindr. b) Tulburarea limbajului expresiv .uneori la câteva cuvinte. Diagnosticul diferenţial analizează şi ia în considerare următoarele: 1. 2. • după o perioadă de revenire. cu transferul copilului în alt mediu lingvistic şi cultural. • discursul este slab organizat. 3. • afectarea poate determina la început atât modificarea exprimării. întârzierea mintală foarte severă sau profundă. cu vorbire la persoana a III-a. care poate determina întârzierea în achiziţionarea limbajului prin lipsa stimulării.

au avut o îmbunătăţire a limbajului într-un procent de 50-80% până la intrarea la şcoală.Diagnosticul diferenţial al formelor dobândite este obligatoriu însoţit de investigaţii paraclinice . hemoragie cerebrală etc. numai de afectare a limbajului receptiv. La aceşti copii. Tratament: abordarea terapeutică este complexă şi implică participarea atât a copilului. apar frecvent tulburări asociate de citit. afazie de dezvoltare a limbajului receptiv. Evoluţie : studii pe termen lung. EEG-ul va tranşa diagnosticul. care prezentau strict întârziere în dezvoltarea limbajului expresiv. exprimarea în activităţile zilnice. Un număr mic continuă să rămână cu deficit în exprimare la adolescenţă. tulburarea persistă şi după vârsta şcolară. cât şi a părinţilor. găsind oportunităţi noi de formulare a propoziţiilor şi frazelor şi de exerciţiu zilnic a celor deja învăţate. extindere. de scris sau de tip deficit de atenţie cu hiperkinezie. Prognosticul devine mai puţin favorabil dacă. Se vor anticipa şi trata astfel dificultăţile de învăţare a scrisului şi cititului. arteriografie pentru a localiza afectarea cerebrală (o posibilă malformaţie cerebrală. respectiv. De aceea. În formele asociate cu tulburare mixtă a limbajului receptiv şi expresiv.existenţa unor factori comuni ai neurodezvoltării fac ca intricarea senzitivă şi motorie să fie preponderentă. prognosticul este. iar copilul are şi crize epileptice.Revenirea se poate face în zile.) Diagnosticul diferenţial cu sindromul LANDAU-KLEFFNER este obligatoriu când afazia este dobândită.Se consideră că 2/3 din copiii cu TLE forma dobandită au o evoluţie favorabilă. • exercitii de cadenţă narativă. EEG. . • folosesc propoziţii simple. • discursul narativ este slab organizat. efectuate pe copii " late talkers" au arătat că aceşti copii. În formele severe de afazie motorie. există la un număr foarte mic de copii . II. fără tulburari cognitive. cu afectare a zonei motorii de limbaj sau în formele cu surdo-mutitate este necesară învăţarea tehnicilor complementare de comunicare prin gesturi. Tratamentul logopedic va fi pe primul plan şi va viza: • pronunţia cuvintelor. senzoriale sau neurologice. rezervat. apoi fraze. Asocierea tratamentului antiepileptic şi neurotrofic sau chiar chirurgical va fi decis de clinicieni în funcţie de etiologia formei dobândite şi de severitatea acesteia. • au o importantă reducere a capacităţii de înţelegere a limbajului vorbit de către cei din jur. • formularea de propoziţii simple. trunchiat. deşi înţeleg limbajul nonverbal. vârsta la care s-a instalat defectul şi de existenţa unor leziuni anterioare. „afazie mixtă predominant motorie sau senzorială”. Intervenţia va fi directă sau mediată de către părinţi şi educatori. Acesti copii prezintă: • un vocabular sărac. TULBURAREA LIMBAJULUI RECEPTIV (TLR ) Alte denumiri: afazie senzorială. se înclină către „tulburare mixtă de limbaj receptiv şi expresiv” sau către vechea denumire.LCR. încorporând. astfel. disfazie senzorială. Caracteristici: Majoritatea autorilor consideră că forma pură. TC. luni sau ani şi depinde de localizare. de calcul matematic.

motorii. Evoluţie: tulburarea limbajului receptiv. atunci şansele de revenire sunt mult mai mici. Scopul este de a îmbunătăţi performanţele în exprimare sau înţelegere şi. deşi pare corect articulat. Există două forme de TLR: forma dobândită şi forma de dezvoltare. Se consideră că problemele în articularea cuvintelor şi în emiterea sunetelor se datorează imaturităţii şi nu unei tulburări neurologice şi senzoriale dovedite. Copiii pot prezenta şi alte dificultăţi fonologice/foniartrice şi anume. Copiii.au dificultăţi de însuşire a cuvintelor noi. ce. • . în procesul dezvoltării limbajului şi a capacităţii de articulare a cuvintelor. che. are o evoluţie mai lentă. iar dacă copilul nu a reuşit până la 9-10 ani să obţină performanţele normalului. mai ales pe acelea care necesită un grad de abstractizare. tulburări de pronunţie. defect fonologic şi de articulare a cuvintelor. are o sonoritate modificată prin: • poziţionarea incorectă a zonei velo-palatine. pe care le pronunţă mai târziu (eliziune) (metou în loc de metrou). r. sunetul. • dificultăţi de pronunţie a grupelor ghe. nu pot face decodificarea semantică a sunetelor auzite. • nazalizarea sunetului. • greşeli de decodificare a sensului cuvintelor spuse de ceilalţi. Afectarea zonei de limbaj. aria senzoriala WERNIKE. Frecvent. • nu înţeleg sensul cuvintelor . • contractura anormală. dizartrii. Literatura de specialitate recomandă multe tehnici. (metou a fost o etapă după care a urmat metlou. până dobândesc o pronunţie clară şi adecvată: • iniţial omit anumite sunete precum consoanele: s. III. de a îmbunătăţi concomitent cât mai multe arii de funcţionare . parcurg mai multe etape. TULBURAREA SPECIFICĂ A VORBIRII ARTICULATE Alte denumiri: tulburarea fonologică (DSM IV). Tratament: principiile sunt aproape aceleaşi ca şi în celelalte tulburări de limbaj. Prognosticul mai bun îl au copiii la care tulburarea mixtă de limbaj nu este dublată şi de nivelul scăzut al inteligenţei. daca le vorbeşti când sunt cu spatele la tine. • nu înţeleg sensul explicaţiilor gramaticale. • substituie unele sunete cu celelalte (înlocuire). t. dislalii polimorfe. tulburări foniartrice. de asemenea. a putut fi dovedită în forma dobandită. înainte de a ajunge la metrou). te aud dar nu înteleg ce le ceri. exagerată a laringelui. această incapacitate de înţelegere a cuvintelor este confundată cu lipsa de atenţie sau cu deficitul cognitiv.cognitive. spre deosebire de TLE. stiluri şi programe de reeducare a limbajului. Aceşti copii nu au afectată inteligenţa şi nici nivelul comunicarii non-verbale (conform ICD şi DSM). comportamentale. ci. • plasarea inversată a silabelor sau sunetelor (metateză) (mi-ca-da-mente în loc de de me-di-ca-mente). Caracteristici : copiii cu tulburarea fonologică au dificultăţi în producerea corectă a sunetelor (în pronunţia cuvintelor) conform vârstei lor şi dialectului vorbit în familie.

modificări psihice şi de comportament. flexibile. care se răsfrânge negativ asupra emisiei ori a percepţiei limbajului. capabilă de abstractizări. altele însă numai simulează tulburări patologice ale intelectului. 1975). copilul a depăşit vârsta de şase ani ori continuă să prezinte frecvente şi numeroase greşeli de pronunţie a cuvintelor. acestea din urmă reprezintă variaţii în limitele normalului ale limbajului. dizartrie). începând de la dereglarea componentelor cuvântului si până la imposibilitatea totală de comunicare orală sau scrisă (M. greutăţi în procesul de integrare şi adaptare. fonastenia).. în orientarea spre anumite profesii. Verza (1982). tahilalia. lingvistic. cu vărsături şi leşinuri dese. O clasificare a tulburărilor de limbaj este cea elaborată de E. sau orice tulburare. unele tulburări de vorbire produc tulburări în sfera intelectuală. Guţu. Tulburările de limbaj se diferenţiază de particularităţile vorbirii individuale. începând de la dereglarea diferitelor componente ale cuvântului şi până la imposibilitatea totală de comunicare orală sau scrisă. în timpul naşterii (naşterile grele şi prelungite. bradilalia. de la manifestările verbale tipizate. atât sub aspectul reproducerii cât şi al perceperii. cauze care acţionează după naştere (post-natale) (organice. într-o măsură direct proporţională cu gravitatea lor şi în funcţie de specificul fiecăreia. rinolalie. • tulburări de ritm si fluenţă a vorbirii (bâlbâiala. Există cauze ale tulburărilor de limbaj care pot acţiona în timpul sarcinii (exemplu diferitele intoxicaţii şi infecţii. atât sub aspectul reproducerii cât şi al perceperii. asfixierile. de la manifestările verbale tipizate. potrivit căreia există: • tulburări ale pronunţiei (dislalie.). simptomatologic şi psihologic. . alte cauze). Pornind de la aspectul bipolar al limbajului. hemoragiile prelungite din timpul sarcinii etc. Toate tulburările însă produc într-o măsură mai mare sau mai mică. clasificare care ţine seama de mai multe criterii în acelasi timp: anatomo–fiziologic. Prin tulburările limbajului înţelegem toate abaterile de la limbajul normal. psiho-sociale. generalizări. reuşita şcolară. care duc la leziuni ale sistemului nervos central. integrarea normală în colectiv. aftongia. unanim acceptate în limba uzuală. bolile infecţioase ale gravidei etc. Astfel. eficientă cu cât este aplicată mai de timpuriu copilului sau adolescentului cu probleme. adică de la această interdependenţă dintre gândire şi limbaj. Handicapurile de limbaj apar prin acţiunea unor procese complexe în perioada intrauterină a dezvoltării fătului. funcţionale. face parte din categoria tulburărilor de limbaj. de mimică şi articulare. Prin tulburare de limbaj înţelegem toate abaterile de la limbajul normal. În categoria tulburărilor de limbaj se cuprind toate deficienţele de înţelegere şi exprimare orală. logonevroza. Ele influenţează dezvoltarea intelectuală. indiferent de forma sa. cât şi de a le da o sonoritate adecvată dialectului vorbit. limbajul fiind învelişul gândirii iar gândirea fiind cea care pune ordine în limbaj. în timpul naşterii sau după naştere. tulburări pe bază de coree). este firesc să nu le studiem una fără cealaltă. Există copii care pronunţă unele sunete incorect din punct de vedere al dialectului vorbit dar sunetul ar fi corect dacă copilul ar aparţine altei grupări lingvistice. etiologic. altele în sfera personalităţii. psiho-neurologice. standardizat. unanim acceptate în limba uzuală. sarcină toxică. ce pot determina hemoragii la nivelul scoarţei cerebrale.Procesul dezvoltării foniartrice reprezintă dobândirea nu numai a abilităţii de a articula şi pronunţa cuvintele. de scriere şi citire. Tulburările de limbaj împiedică dezvoltarea unei gândiri creatoare. de comunicare şi înţelegere. disfonia.). deoarece acestea necesită un înalt nivel de dezvoltare al limbajului. Se va pune diagnosticul de tulburare specifică de dezvoltare a vorbirii articulate numai dacă. standardizat. • tulburări de voce (afonia.

bradifazii). Tulburările vocii sunt distorsiuni ale spectrului sonor ce se referă la: intensitatea. în orice împrejurare. “Dislalia reprezintă abaterea de la pronunţia standard sau incapacitatea subiectului de a pronunţa corect un sunet. încordării. C. se situează în domeniul tulburărilor de pronunţie. • tulburări de dezvoltare a limbajului (mutismul psihogen şi retardul sau întârzierea în dezvoltarea generală a vorbirii). în muşchii limbii. de lungă durată. de mediul înconjurător şi o prezenţă a spasmelor. substituirea. Tahilalia este caracterizată printr-o vorbire exagerat de rapidă şi care apare frecvent la persoane cu instabilitate nervoasă. silabelor şi cuvintelor. Etimologic termenul de dislalie vine de la dis – lipsă. afonia. atât în vorbirea spontană. adică vorbire pe nas) este o formă a dislaliei. Orice abatere de la normele prestabilite ale bazei de articulare. prin aceasta. Stănică. glas. de batere a tactului pe loc. pronunţie. disritmică. a unei preocupări exagerate faţă de propria vorbire. deficienţă şi lalie – vorbire. Dizartria se manifestă printr-o vorbire confuză. în cuvinte. Vrăşmaş. îngreunează recepţia şi. Rinolalia (în popor numită „fonfăială”. întregul lanţ al comunicării fono-auditive interpersonale. voce. deformarea. încetinită. urmate de dificulăţi în articularea unor cuvinte”. care se manifestă concomitent cu producerea vorbirii. Caracteristică acestei tulburări este logofobia (teama crescută de a vorbi. se produce un spasm tonic. • când se manifestă incapacitatea de a emite anumite foneme. silabe sau în încercarea de a emite izolat fonemul în cauză. cu exagerări maxime a acestor caracteristici în oligofrenie. substituirea. lentă. mimicii. alalia). cu o pronunţată rezonanţă nazală în care monotonia vorbirii se îmbină cu pronunţarea neclară. Vrăşmaş definesc bâlbâiala ca fiind o tulburare a vorbirii ce se manifestă prin „dezordini intermitente ale pronunţiei. înlocuirea şi inversarea sunetelor. repetări convulsive şi blocaje ale unor foneme. La început vorbirea copilului se dezvoltă pe baza unor activităţi • . înlocuirea şi inversarea sunetelor. deci. cu hiperexcitabilitate. (Monica Delicia Avramescu-Defectlogie şi logopedie”-pag. Dislalia este tulburarea de articulaţie – pronunţie şi se manifestă prin deformarea. iar tulburările coreice sunt determinate de ticuri nervoase sau coreice ale muşchilor fonoarticulatori. dintre care dislalia („pelticia” în popor) este cea mai frecventă şi reprezintă 90% din totalul tulburărilor de limbaj. decodarea informaţiei.tulburări ale limbajului citit – scris (tulburări totale – agrafia şi alexia şi tulburări parţiale – disgrafia şi dislexia). vocea oscilantă. care are loc permanent. vocea răgusită. în timp ce bradilalia se manifestă printr-o vorbire rară. constând în pronunţarea nazonată a sunetelor. mai ales în public sau în condiţii de stres emoţional). E. cât şi în cea repetată. pe lângă o repetare a sunetelor. o modificare a atitudinii faţă de vorbire. 1997). De fapt bâlbâiala este o tulburare de ritm a vorbirii şi constă în repetarea unor silabe la începutul şi mijlocul cuvântului. Stănică şi E. jargonofazii. cu pauze între acestea sau apariţia spasmelor la nivelul aparatului fonoarticulator.192) Însuşirea limbajului se realizează printr-un efort îndelungat. fonastenia etc. • tulburări ale limbajului bazate pe disfuncţii psihice (dislogii. Aftongia ia naştere atunci când. disfonică. ecolalii. vocea gravă. • când există incapacitatea totală sau parţială de articulare sau pronunţie. • tulburări polimorfe de limbaj (afazia. Se poate vorbi de dislalie: • când există tulburări de articulare. (C. care afectează decodarea mesajelor verbale. timbrul şi rezonanţa sunetelor. de aceea se mai numeşte şi dislalie „organică”. omiterea. o silabă sau un cuvânt”. Logonevroza este o altă tulburare de ritm şi fluenţă a vorbirii şi presupune. care împiedică desfăşurarea vorbirii ritmice şi cursive. înălţimea. omisiuni precipitate. cele mai frecvente fiind: vocea de cap. manifestate prin omiterea.

iar dacă apar se corectează foarte repede. propoziţii şi fraze. dislalia este polimorfă. La unii copii apar greutăţi în pronunţarea grupelor de consoane. uvular. . Maturizarea structurilor motorii. Odată cu înaintarea în vârstă el trebuie să înţeleagă şi să răspundă corect la o serie de solicitări. faringian. lateral. Dacă majoritatea sunetelor sunt înlocuite prin sunetul „ t ” este vorba de tetism. “b”. kinestezice. ţ. rotacism velar. în respectarea formelor gramaticale.parţială sau simplă – când sunt alterate câteva sunete sau doar unul singur. iar cel mai frecvent sunt alterate siflantele : “s”. În formele severe de dislalie polimorfă. deficienţele din structura psiho – fizică a copiilor. deşi izolat le pot pronunţa. Dacă este afectat un singur fonem sau grupă de articulare. etc. locul greşit de articulare. ş – j. ce. Ex. lateral.moghilalia – omisiunea de sunete. Sunetele cele mai puţin afectate sunt cele care apar primele în vorbirea copilului. dislalia este simplă sau monomorfă. sigmatism interdental. ge. nazal. Cel mai des afectate sunt sunetele r.paralalia – înlocuirea de sunete. omiterea. Sunetele care apar mai târziu. mai rar sunt afectate sunetele : “m”. triftongi. nivel de dezvoltare psihică. Această deficienţă se numeşte dislalie. ş. particularităţi de limbă. condiţii de educaţie. substituirea. inversarea unor sunete în vorbirea spontană sau reprodusă. Alterările s – z. în înţelegerea vorbirii celor din jur. “v”. mai frecvent sunt alterate sunetele posterioare : “c”. “p”. “d”. Acelaşi lucru se poate observa şi la diftongi. Precizarea modului greşit în care se face alteraţia se face adăugând la denumirea defectului fonematic. cât şi de acţiunea unor factori nocivi. îmbogăţindu-şi treptat vorbirea impresivă şi expresivă. “z”. gi. omiţând una din ele. În dislalia centrală vocalele sunt rar afectate. anturaj. z. “n”. Frecvenţa dislaliei este în funcţie de vârstă. ce – ge – t poartă denumirea de sigmatisme. Pronunţarea sunetelor se realizează pe bază de imitaţie şi prin joc. j. La copii se întâlnesc relativ frecvent tulburări de pronunţie constând în deformarea. pe lângă dificultăţile de pronunţie apar şi dificultăţi în modul de organizare a cuvintelor în propoziţii. omise. înlocuite. Scoarţa întâmpină dificultăţi în a edifica sheme fine perceptive şi motorii prin care se organizează activitatea organelor fonoarticulatorii. “g”. se păstrează integritatea funcţiilor limbajului şi nu ridică probleme serioase la corectare.nesistematice. c. aceştia fiind reduşi la o singură vocală. Dacă sunt afectate mai multe grupe de foneme. Dislalia de sunete poate îmbrăca formele : . apoi se realizează primele cuvinte. s. pentru satisfacerea unor necesităţi imediate. iar vocala “a” nu e niciodată afectată. . tetism sau dislalie generalizată. ci. auditive. În această perioadă apar şi primele handicapuri vizibile de vorbire care pot fi menţinute atât de influenţele educative. condiţii economice. care au o biomecanică articulatorie dificilă sunt cel mai frecvent alterate. În general dacă dislalia nu este însoţită de alte deficienţe. g. . mediul de viaţă. SIMPTOMATOLOGIE Tulburările de pronunţie formează tabloul principal. “ţ” şi linguala “r”. care sunt implicate în maturizarea fonoarticulatorie se desăvârşeşte cu mare întârziere. etc.

când alterarea afectează o singură grupă de articulare. Idiolalia sau tetism când vorbirea este neinteligibilă datorită omisiunilor şi inversărilor foarte frecvente.disabilităţi motorii (coordonare deficitară a mişcărilor. afective. la început o serie de metode cu caracter general în funcţie de gravitatea tulburării. neurologice. DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL Diagnosticul se precizează prin examinarea : . propoziţii.universală sau totală – când sunt alterate majoritatea sunetelor. Deficit de maturizare a intelectului manifestat prin : . dar sunetele şi silabele sunt pronunţate corect izolat. atunci se impune într-o primă etapă efectuarea unor exerciţii suplimentare.vocabular.sindrom dismaturativ (puerilism.pronunţia sunetelor în silabe. . . . Tulburări ale afectivităţii şi comportamentului : . anxietate. . TERAPIA DISLALIEI Metodele şi procedeele folosite în corectarea dislaliei. . negativism)..monomorfă .sindrom anxios-obsesiv (hiperemotivitate. . d. .nivelului de dezvoltare somatică – stării organelor periferice ale vorbirii. mutism electiv).întârziere în dezvoltarea intelectului. Tulburările de motricitate generală care se manifestă prin : . În corectarea dislaliei se aplică. .Dacă dislalia este severă şi dacă sunt şi alte modificări. cuvinte.lentoare şi fatigabilitate e.întârziere în achiziţia deprinderilor motorii. Acestea urmăresc să pregătească şi să faciliteze aplicarea metodelor şi procedeelor logopedice individualizate în funcţie de caz şi de natura dislaliei. .sindrom de excitaţie (agitaţie). ticuri). trebuie selectate şi adaptate specificului fiecărei tulburări şi copil în parte.polimorfă sau multiplă – când sunt afectate mai multe grupe de sunete.structura gramaticală a limbii. ca şi a celorlalte tulburări de vorbire.deficit de concentrare a atenţiei. dar sunt înlocuite. senzoriale. . .sindrom de inhibiţie (timiditate. Dislalia de cuvinte în care este afectată pronunţia cuvintelor. Dislalia de silabe în care sunetele sunt pronunţate corect izolat.nivelului dezvoltării psihice.stării vorbirii – pronunţia izolată a sunetelor. de motricitate.Pentru corectarea .stării auzului. imprecizie a mişcărilor). c. . . Tulburări de auz fonematic datorate nivelului dismaturativ în zonele de recepţie şi sinteză auditivă sau leziunilor corticale fine care afectează aceste zone şi care se manifestă în insuficienta discriminare a sunetelor în cadul fluxului verbal ca şi în slaba capacitate de memorare a structurilor verbale. . omise în cadrul silabei. etc.

2. Educarea respiraţiei şi a echilibrului dintre inspir şi expir are un rol important nu numai în asigurarea unor funcţii biologice dar şi în pronunţie. Pentru îmbunătăţirea motricităţii generale şi a mişcărilor fonoarticulatorii se pot indica o serie de exerciţii care au o importanţă deosebită nu numai pentru dezvoltarea limbajului dar şi pentru sănătatea organismului. suflul face să vibreze coardele vocale necesare pentru producerea sunetelor. 4. Unii logopaţi încearcă să vorbească şi în timpul inspirului nu numai al expirului (cum este normal).educarea personalităţii. omisiunea sau înlocuirea lor în cuvânt şi mai ales prin apariţia unor tulburări ale ritmului şi cadenţei vorbirii. Exerciţiile de respiraţie se desfăşoară în funcţie de vârsta dislalicului : la copiii mici ele se pot desfăşura sub forma jocului utilizându-se o serie de jucării în care să se sufle. cât şi exersarea expir-inspir pe baza apelării la înţelegere. gimnastica şi miogimnastica corpului şi a organelor care participă la realizarea pronunţiei. exerciţii utile în pronunţarea majorităţii sunetelor limbii române şi a altele de încordare care se folosesc în special în timpul pronunţării sunetelor surde. educarea respiraţiei şi a echilibrului dintre expir şi inspir. înlăturarea negativismului faţă de vorbire şi a unor tulburări comportamentale. În general. În timpul expirului. Se recomandă ca exerciţiile de respiraţie să fie efectuate odată cu pronunţarea şi să se realizeze la început cu ajutorul cântului şi al recitării de poezii ritmice.dislaliei se pot distinge două categorii mari de metode şi procedee şi anume : A. spirometrul. Pentru dezvoltarea organelor fonoarticulatorii se recomandă o serie de exerciţii ce se referă la dezvoltarea mişcărilor expresivităţii faciale. mandibulare. la dislalici sunt eficace pronunţarea. Se disting două categorii mari de exerciţii şi anume : unele cu scopul de a relaxa organismul şi musculatura aparatului de emisie . Deficienţele auzului fonematic fac imposibil autocontrolul auditiv şi dislalicul face eforturi de îndreptare a vorbirii pe baza motrico-kinestezică a aparatului de emisie. Prin activitatea de dezvoltare a auzului fonematic se creează un sistem relaţional între modalitatea senzorială de percepe şi crearea unor imagini ideale la niveluri superioare. În felul acesta pronunţarea devine defectoasă prin deformarea sunetelor. Considerăm că pentru dezvoltarea auzului fonematic sunt mai importante exerciţiile în cuvinte decât . Presiunea expirului şi a inspirului se modifică în funcţie de fiecare sunet. Metode şi procedee de ordin general: În categoria metodelor şi procedeelor generale sunt cuprinse : 1. 1. diferenţierea şi identificarea cuvintelor sinonime şi paronime. 2. la copiii mai mari se pot utiliza materiale didactice vizuale. Exerciţiile fizice generale au scopul de a uşura desfăşurarea unor mişcări complexe ale diferitelor grupe de muşchi care i-au parte la activitatea de respiraţie şi la funcţionarea aparatului fonoarticulator. linguale. Auzul fonematic. labiale etc. 3. adică capacitatea de a identifica şi diferenţia sunetele limbii contribuie alături de alte elemente la realizarea unei pronunţări corecte. 3. educarea auzului fonematic.

să înlăture şi să prevină unele simptome creînd în felul acesta. Acestea se realizează prin : . Psihoterapia se constituie dintr-un complex de metode terapeutice prin care se urmăreşte întărirea personalităţii . . aşa cum în corectarea dislaliei cuvântul joacă un rol hotărâtor. întărirea conştiinţei şi îmbogăţirea afectivă. Psihoterapia generală vizează eliminarea conflictelor psihice ce au determinat tulburarea de limbaj şi restructurarea personalităţii. copil – profesor.Educarea personalităţii dislalicului trebuie să înceapă odată cu corectarea dislaliei indiferent de vârsta dislalicului. asupra emisiei vocale. cauzele declanşării. permit influenţarea diferitelor verigi perturbate ale unităţii biopsihosociale infantile. e) înlăturarea negativismului şi redarea optimismului. psihoterapia urmăreşte restabilirea psihicului logopatului prin : 1) educarea personalităţii. c) crearea convingerii că dislalia este o tulburare pasageră care poate fi corectată. utilizate astăzi. comportarea faţă de copil. Astfel. d) crearea încrederii în logoped. cum se desfăşoară terapia complexă. Familia logopatului. b) crearea convingerii că dislalia nu presupune un deficit intelectual. copil– părinte etc. care este rolul părinţilor în terapie şi cum să asigure regimul de viaţă propriilor copii logopaţi. este necesar să li se explice părinţilor tulburarea de limbaj de care suferă copilul. 4. ele să dispară. în realizarea pronunţiei corecte dislalicul reuşeşte să efectueze o comparaţie între propria sa pronunţie recepţionată de la persoanele din jurul său şi să realizeze un autocontrol. Astfel.acomodarea la colectiv prin captarea afectivă a copilului. prin manifestările de neîncredere şi de reţinere.rezolvarea relaţiilor negative (copil – mediu. condiţii favorabile pentru acţiunea procedeelor logopedice din cadrul unui tratament complex. uneori dificil în terapie. În practica logopedică.). De aceea. Psihoterapia foloseşte o serie de metode şi tehnici psihopedagogice în vederea restabilirii echilibrului psiho-fizic al logopatului. Educarea personalităţii trebuie să urmărească : a) redarea încrederii în propriile posibilităţi.să se explice logopatului cauzele şi condiţiile conflictelor pentru ca. pe baza auzului. 2) educarea unei aprecieri corecte a propriului defect şi al mediului social. Modificarea concepţiei. prin ridicarea acestora la nivelul conştiinţei.a opticii şi a modalităţilor comportamentale trebuie să ducă la înlăturarea tensiunii intrafamiliale.pronunţarea sunetelor izolate. constituie un obstacol. încercând să şteargă din mintea copilului cauzele care au declanşat tulburarea de limbaj. . copil – copil. Metodele psihoterapeutice. Rezultatele cele mai bune în educarea personalităţii le are psihoterapia. ci şi de o serie de factori ce ţin de particularităţile psihoindividuale ale handicapaţilor de limbaj. Pentru a realiza aceasta este necesar : . corectarea tuturor tulburărilor de limbaj este condiţionată nu numai de eficacitatea metodelor logopedice. 3) influenţarea micromediului social.

participanţilor sentimentul de independenţă. prin cuvintele şi prin acţiunile sale un terapeut caută. artterapia (care. descoperirea propriilor greşeli şi eliminarea lor. Deci. psihoterapia cuprinde ansamblul metodelor curative utilizând mijloace psihologice.restructurarea atitudinii părinţilor. pictură. prin organizarea regimului de viaţă al copilului în familie. Psihodrama are valoare atât ca metodă terapeutică. Socioterapiile se utilizează în scopul asigurării condiţiei psihologice normale a subiectului. stimulându-le şi capacitatea de iniţiativă. Totodată. Se va iniţia un proces de reconsiderare a greşelilor educative. sculptură) sunt. cât şi ca mijloc de cunoaştere a subiectului. Din această diversitate sunt folosite acele metode şi procedee adecvate specificului tulburării de limbaj. organizarea activităţii logopedice şi urmărirea rezultatelor. principiile şi scopurile socioterapiei se regăsesc în alte forme de terapii – ergoterapia. artterapia şi ludoterapia. totodată. uneori cu ajutorul unui grup. socioterapiile. sexului. ludoterapia. distragerea lui de la preocuparea de experienţele negative parcurse şi împiedicarea actualizării acestora. adeseori prin conjugare. În cadrul ei terapeutul poate observa gândurile. Aceasta vizează transformarea părintelului într-un element principal psihoterapeutic şi logopedic. vizite la domiciliu. prin ergoterapie se avantajează detaşarea subiectului de dominantele determinate de traumatismele psihice suferite anterior. În cursul şedinţelor colective este posibilă cunoaşterea relaţiilor dintre părinţi şi copil.. vârstei. psihoterapia de familie. psihoterapiile ocupaţionale. cât şi în cadrul şedinţelor colective. sentimentele. pentru facilitarea integrării sociale. Din categoria psihoterapiilor ocupaţionale fac parte ergoterapia. stabilirea unor relaţii psihosociale şi adaptarea la contextele social-umane. preocupările. ergoterapia. Se poate evidenţia importanţa psihoterapiilor ocupaţionale şi socioterapia în cadrul terapiei tulburărilor de limbaj. Ergoterapia se poate organiza şi efectua şi în grupuri terapeutice fiind astfel direct legată de socioterapie. să atenueze suferinţa unei persoane ale cărei tulburări au o componentă psihologică semnificativă. metodele psihoterapiei psihanalitice. Acestea sunt realizabile fiindcă specificul principal al socioterapiilor este să asigure exersarea comportamentului social. . particularităţilor psihologice ale copilului logopat. din convorbirile anamnestice. Formele artterapiei (meloterapie. În cadrul acţiunilor de socioterapie se extind interrelaţiile şi interacţiunile în grup. discuţii diferite în grupul de părinţi. de echilibru şi libertate în acţiune. în funcţie de criteriile de clasificare se întrepătrund). cât şi optica lor în legătură cu tulburarea de limbaj a copilului. psihodrama – împreună făcând parte din categoria psihoterapiei integratoare. Ea constă în desfăşurarea unor practici. atât în cursul şedinţelor individuale. totodată. Caracteristicile. dându-le. În câmpul vast al psihoterapiilor specialiştii utilizează.cunoaşterea personalităţii părinţilor. se favorizează intercomunicarea umană. care-l ajută să-şi . consilierea psihologică. legate şi de categoria socioterapiilor în condiţiile în care subiecţii acţionează în comun. dispoziţiile etc. terapia prin artele plastice – desen. până la activităţi de tip creativ (cum sunt modelajul).

desfăşurarea afectivă.desenatul etc. interpersonale şi o comunicare simbolică cu valoare de catharsis. Rolurile le împarte terapeutul sau şi le împart copiii între ei. fiindcă în interpretare există o libertate totală. mişcare pe care le doresc. iar această exteriorizare fiind lucidă. se lucrează cu 4-5 copii de acelaşi sex şi de vârstă omogenă întrun cadru suficient de mare şi neutru pentru manifestarea copiilor şi fără public. Discuţia va crea o atmosferă de totală acceptare ce va influenţa estimarea proprie a copilului. • Discutarea “atribuţiilor globale” ale copilului în comunicare este foarte importantă în procesul schimbării atitudinale. permite relaţii intersubiective. pentru a experimenta cu succes situaţiile de vorbire trebuie ca logopatul să-şi dezvolte o atitudine pozitivă faţă de el însuşi ca vorbitor. rolurile se pot schimba. şi le poate exterioriza. mimică. acesta fiind un suport moral de-a lungul terapiei. gestică. Pentru a aborda comunicarea fără teamă şi anxietate. psihoterapia urmăreşte să formeze o atitudine pozitivă faţă de comunicare şi faţă de sine însuşi ca vorbitor. ce contribuie la desfăşurarea cu plăcere a terapiei. Modalităţile de organizare a psihodramei sunt diferite de la o echipă la alta de psihoterapeuţi.formeze o imagine despre structura sufletească a subiectului şi particularităţile acesteia. Pentru realizarea acestor atitudini sunt recomandate următoarele activităţi/tehnici : • Încurajarea şi consolidarea activităţilor cu caracter artistic. • Iniţierea şi menţinerea unei comunicări deschise. Când copilul spune “nu pot” sau “niciodată” trebuie să se explice copilului influenţa “discuţiilor cu sine” asupra propriului comportament. În psihodramă copilul îşi revede conflictele în formă de joc. deoarece copilul trebuie să simtă încredere în posibilităţile terapeutului de a-l ajuta. sincere. La început se va încerca emiterea corectă a . În general. B. Dacă este nevoie. Depinde de priceperea conducătorului ca să creeze o atmosferă permisivă (proprie tuturor logopaţilor). o parte din aceste exerciţii vor fi reluate. participanţii putând introduce improvizaţiile de text. În concluzie. • Terapeutul să încurajeze discuţia deschisă despre tulburarea de limbaj şi să reducă “conspiraţia tăcerii” care adesea învăluie tulburarea de vorbire. Totodată. • Activităţile despre “cum poţi deveni un bun vorbitor” vor ajuta copilul să realizeze că în comunicare mai mult despre “cum” vorbeşte cineva este important şi “ce” are de spus. cântatul. Metode şi procedee specifice logopedice: Această categorie de metode şi procedee se folosesc pentru formarea deprinderii de a articula corect. o poveste dar şi o improvizaţie a copiilor participanţi. Ea se aplică cu succes la copii dând rezultate foarte interesante la preadolescenţi. conştientă îl ajută să se cunoască mai bine şi să se transforme. Astfel. recitatul. tema de jucat poate fi o comedie. exprimarea spontană în jocul dramatic antrenează în ambianţă de joc. De fapt. schimbarea “discuţiei negative cu sine “ într-o “conversaţie pozitivă cu sine “ sunt sarcini viabile atât pentru terapeut cât şi pentru copil.

P. obrajilor. prelungind primul sunet.. de apreciere proprie.. Folclor literar pentru lecţii şi activităţi recreative. E. datorate unei slabe capacităţi de analiză sau de diferenţiere din zona verbo – motorie. Bucuresti. se analizează grupul de consoane. se poate întâmpla copilul să nu mai acordă suficientă atenţie sunetului impostat. Dan. După această etapă de articulare a sunetelor. pe tablouri. Piatra Neamţ. indirecte între vocale. se vor folosi mult povestirile. compuneri după plan dat sau după tablouri ). Avramescu.Defectologie si logopedie. deoarece acestea sunt mai uşoare. mai bogate în conţinut. respectând succesiunea momentelor principale înfăţişate prin ilustraţii. În faţa oglinzii. Tot în această etapă a consolidării sunetelor. care vor fi comentate pe rând şi apoi se va închega o povestire scurtă. actul respirator. urmărind să predomine sunetul impostat. deschiderea gurii. . La început e bine să se folosească povestirile ilustrate. 1980. lexical.D. se fac exerciţii de analiză fonetică. Se despart în silabe cuvintele care conţin grupul deficitar. urmează pronunţarea sunetelor (mai întâi cele surde apoi cele sonore ). Dacă nu se reuşeşte se vor face exerciţii speciale. BIBLIOGRAFIE Agrigoroae. Andraud. Se va urmări exercitarea vorbirii sub toate aspectele ( fonetic. intensitatea vocii. sensul celor spuse. final ).M. Prin ele se va urmări corectarea vorbirii sub aspect articulator. apoi asociat cu consoane. gramatical ). În acest scop se vor memora la început versuri sub forma frământărilor de limbă. putându-se verifica astfel gradul de consolidare a pronunţiei corecte. ocupând diferite poziţii( iniţial. corecte sub aspect gramatical şi de a povesti cursiv şi logic. La baza acestei etape vor sta tot povestirile. Cuvintele vor fi introduse în propoziţii urmărindu-se consolidarea şi automatizarea lor în vorbire. atenţia. în vorbirea curentă.Cartea copiilor. A. Ultima etapă este introducerea sunetuluiîn texte obişnuite. începându-se cu repovestirile. Urmează apoi etapa de verificare a sunetelor impostate şi a gradului de automatizare în vorbirea curentă.D. apoi se unesc silabele în cuvintele respective. Se recomandă ca primele lecturi să fie făcute pe texte prelucrate. se articulează apoi pe silabe. Prin imitaţie se va cere şi copilului să realizeze articularea corectă a sunetului. La nevoie se revine cu exerciţii efectuate în etapele anterioare.sunetelor pe bază de onomatopee sau prin coarticulare. Se vor introduce apoi sunetul în silabe directe. logica vorbirii. median. exersând în acelaşi timp memoria. dar şi formarea deprinderii de a se exprima în propoziţii scurte. logopedul va demonstra care este poziţia limbii. vol.-Cum să facem exerciţiile de vorbire în grădiniţa de copii. Pentru corectarea grupului de consoane unde pot să apară omisiuni sau schimbarea locului. gândirea. I. Editura Adan. buzelor. La clasele II – IV se pot folosi şi repovestiri după texte citite de ei sau de logoped ( scris sau oral. Preocupaţi de conţinutul povestirii. care să ofere posibilităţi de interpretare. Bucureşti. La nevoie este ajutat şi mecanic. care vor fi însă mai ample. Editura Fundaţiei România de Mâine. se articulează sunetele separat pentru conştientizarea locului şi modului de articulare.

L. Cocan.(coord. Luiza. Lovinescu. ClujNapoca.-Consilierea şi educaţia părinţilor. 2002..Bucureşti..Bucureşti. 2001.E.Bucureşti. 2005. 2007 Vrăsmaş. Băjenaru. plăcere.Editura Imprimeria Ardealului. A.P. Bucureşti. Bekker.. Universitatea “Transilvania”. E.-Elemente distractive în activităţile obligatorii dingrădiniţă.-Educaţia copiilor cu cerinţe educative speciale. 2001... ***Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii.. 1976.. Vrăsmaş. Băban.Janssen.D.Terapia tulburărilor de limbaj-intervenţii logopedice. Vrăsmaş.nr.P. E. E.I. Vrăsmaş.-Psihopedagogie specială-copiii cu probleme de învăţare.1-2/2004. -Contribuţia exerciţiului-joc la dezvoltarea limbajului.P. Braşov.H..2002. Ecaterina. .. curs pentru învăţământ la distanţă.în Revista Învăţământul preşcolar. 2000. Carol.Exerciţii – poezii pentru cei mai mici copii.-Educaţi aşa!. . C. 1997. Editura Credis. E. A.Editura Aramis. .D. E.(coordonator)-Consiliere educaţională.Să învăţăm cu.... Bucureşti. C. Supliment al revistei Învăţământ preşcolar..V.).2002. Stănică.D. 1976 .