UNIVERSITATEA ―HYPERION‖ BUCUREŞTI ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ FACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC
SEMESTRUL I

Conf. univ. dr. ŞTEFAN ŢARCĂ

ŞTEFAN ŢARCĂ

Modulul I intitulat Drept intermaţional public se studiază în anul II, semestrul I, de către studenţii Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică, specializarea Drept, şi vizează dobândirea de competenţe în domeniul dreptului internaţional public. După ce vei studia şi învăţa modulul, vei dobândi o seamă de competenţe generale absolut necesare pentru formarea ta profesională. Cursul îsi propune, ca obiective, cunoasterea de catre studenti a principiilor fundamentale, a normelor si institutiilor juridice de drept international public; analiza principalelor instrumente juridice internationale, în contextul evolutiei reglementarilor si cerintelor internationale în epoca contemporana; dezvoltarea gândirii juridice si întelegerea institutiilor de drept international în raport cu institutiile juridice studiate în cadrul celorlalte discipline ale dreptului. Competen ţele pe care le vei dobândi sunt următoarele: integrarea disciplinei Drept internaţional public în cadrul sistemului ştiinţelor juridice; cunoaşterea principiilor şi instituţiilor fundamentale de drept internaţional public ; cunoaşterea particularităţilor normelor juridice privind funcţionarea instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale pentru rezolvarea diferendelor internaţionale ; interpretarea normelor de drept internaţional public în raport cu situaţiile concrete.

INTRODUCERE

-

Conţinutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare: 1. DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC ŞI DEZVOLTAREA SA ISTORICĂ; 2. NOŢIUNEA ŞI TRĂSĂTURILE CARACTERISTICE ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC; 3. SUBIECTELE IZVOARELE ŞI PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC; 4. POPULAŢIA ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC; 5. TERITORIUL DE STAT ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL ; 6. ZONE CU REGIMURI JURIDICE INTERNAŢIONALE SPECIALE; 7. DREPTUL MĂRII ;
1

ŞTEFAN ŢARCĂ 8. DREPTUL SPAŢIAL; 9. PROTECŢIA MEDIULUI MARIN; 10. CANALELE ŞI STRÂMTORILE INTERNAŢIONA LE. Algoritmul de învăţare va fi următorul: - lecturarea cu maxima concentrare a modulului; - extragerea informaţiilor esenţiale din text utilizând o culoare în spaţiul alb rezervat; - studiul atent al rezumatului care îţi permite o înţelegere a modulul ui, aprofundată; - rezolvi exerciţiile propuse; - răspunzi la întrebări; - rezolvi o problemă din cuprinsul modulului, fără să apelezi la suportul scris; - compari rezolvarea proprie a segmentului pentru care ai optat cu suportul de curs, analizând autocritic eventualele diferenţe dintre suportul de curs şi rezolvarea proprie. În caz de nereuşită a autoevaluării vei parcurge din nou algoritmul menţionat. Pe măsură ce vei parcurge modulul, îţi vor fi administrate lucrări de verificare pe care le vei regă si în cuprinsul unităţilor de învăţare după cum urmează: - Tema de control nr. 1 – pagina nr.13 ; - Tema de control nr 2 – pagina nr. 23; - Tema de control nr. 3 – pagina nr.44 ; - Tema de control nr. 4 – pagina nr.68 . Vei răspunde în scris la aceste teme de lucru folosindu-te de suportul de curs şi de resurse bibliografice suplimentare. Vei fi evaluat după gradul în care ai reuşit să- ţi însuşeşti competenţele. Se va tine cont de acurteţea rezolvării, de modul de prezentare şi de promptitudinea răspunsului. Informaţia de specialitate oferită de curs este minimală, impunându-se, în consecinţă, parcurgerea obligatorie a bibliografiei generale recomandate şi rezolvarea sarcinii de lucru, a testelor şi lucrărilor de verificare. Doar în acest fel vei putea fi evaluat cu o notă corespunzătoare efortului de învăţare. De- a lungul activităţii tutoriale, sub conducerea tutorelui, studenţii pot susţine în cadrul grupei referate şi pot participa activ la dezbaterile
2

stabilirea notei finale se realizea ză astfel: 1.ŞTEFAN ŢARCĂ teoretice şi aplicative. Referatele vor fi prezentate în original la examen de către cadrul didactic care a condus seminarul.zise care sunt tratate analitic. participări la dezbateri) 20 %. 2. 3. 3 . Activităţi în cadrul întâlnirilor tutoriale (referate. Teme de control 20%. Promovarea examenului presupune obţinerea unei note de la 10 la 5. Atât referatele. Examenul cuprinde două subiecte teoretice propr iu. Răspuns la examen 60%. Evaluarea finală se realizează prin examen scris. iar notarea se face de la 10 la 1. cât şi răspunsurile vor fi notate de cadrul didactic. Pentru lămuriri şi informaţii suplimentare vei apela la tutorele indicat.

.......................................1.................................................... Doctrina dreptului internaţ ional ............ 12 3... 13 5.5.... 13 4............................ Dreptul internaţional public modern .6.........7....................... 27 1... 20 4.... Acordul de voinţă – fundamentul dreptului int ernaţional public ............. 22 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3 SUBIECTELE ŞI PRINCIPIILE FUNDAM ENTALE ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC............ Hotărârile organizaţiilor internaţionale ...ŞTEFAN ŢARCĂ CUPRINS UNITATEA DE ÎNVĂŢ ARE 1 DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUB LIC ŞI DEZVOLTAREA SA ISTORICĂ . 18 4............ 27 1.......... Dreptul internaţional şi politica externă a statelor ................................... 20 4.............. 28 1........7.............................Tratatul internaţional ...........9 1..................... Legislaţia internă şi hotărârile instanţelor judecătoreşti naţionale .......... Hotărârile instanţelor judiciare şi arbitrale internaţionale .................................... Izvoarele dreptului internaţional public ..... 10 2....................................................... Dreptul internaţional şi morala ....8.9.......... 22 4............................. Dreptul internaţional public contemporan .......... Evoluţia dreptului internaţional public până în perioada interbelică ............... Principiul neamestecului în treburile interne ale statelor ....................................6..... 17 4...... 18 4.....................................1.................3....................Principiul respectării dreptului popoarelor de a dispune de ele însele 27 1............ 26 1.....3......17 4............... Principiul nerecurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa ......................................................... 21 4......... Obiectul dreptului internaţional public .....................2........... Cutuma internaţională ...............4................................... 21 4..........Principiul integrităţii teritoriale şi al inviolabilităţii front ierelor .............. 24 1.. Principiul cooperării internaţionale ...............16 3.....8............ 21 4............ 25 1.. 28 4 ..........................................................................4....5.. Principiul reglementării pe cale paşnică a diferendelor ........... 25 1.............. Principiul respectării cu bună credinţă a obligaţiilor asumate (Pacta sunt servanda) ......................................... 13 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2 NOŢIUNEA ŞI TRĂSĂTURILE CARACTERISTICE ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC.............................24 1..2..................... Echitatea . Principiul egalităţii suverane .......15 1.......... Noţiunea şi definiţia dre ptului internaţional 15 2........................................................ Actele unilaterale ale statelor ...................... Principiile dreptului internaţional public ..................................................................... Principiile generale de drept ...............

...............................................1....2........... 30 3........... Protecţia internaţională a drepturilor omului .........................................2..... 50 2....3... Uniunile de state .....6....... 46 2.................3......3....3........1...................... 33 3...... 28 2....3...........................Principiul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului .......................... Drepturile şi obligaţiile fundamentale ale statelor . 62 5 .......................1.........2............... Sistemul african al drepturilor omului şi popoarelor ... 38 3......1........ Naţiunile (popoarele) care luptă pentru independenţă ................................Drepturile omului în sistemul european .............2..1.......................................................... 32 3..................Noţiunea de populaţie ..... Personalitatea juridică internaţională: concept şi caracteristici .... 56 2.. Principii şi moduri de dobândire şi pierdere a cetăţeniei .....1....2..............1............ 41 3..... Natura şi efectele recunoaşterii ..1........... Protecţia cetăţenilor aflaţi pe teritoriul unui alt stat ................. 58 3..........5............................................................. Aspecte privind cetăţenia în dreptul internaţional ....... Statul .... Statutul individului în dreptul internaţional..9...............ŞTEFAN ŢARCĂ 1... 61 3.........................2......................... Sistemul interamerican al drepturilor omului .......4... Reguli privind dobândirea şi pierderea personalităţii juridice internaţionale .....4.......1......4.3.................. 31 3.......... 57 3......... Dreptul fundamental al omului la o cetăţenie ......4........1..1...... Suveranitatea statului ................. 36 3.............. Îndatoriri fundamentale ale omului ........................1. 39 3....... 46 1........ Clasificarea subiectelor dreptului internaţional ..... 58 3......2...... Tipuri de state .... 55 2........................................ Statul unitar........................ Recunoaşterea statelor.........................................1................. 31 3..3.................... 31 3...2......... 56 2.... Sistemul universal de protecţie a drepturilor omului al ONU ...... 59 3.................2............................. Tipuri şi forme ale recunoaşterii ........... Sisteme regionale de protecţie a drepturilor omului ...............1......... Aspecte internaţionale ale modului de dobândire şi pierdere a cetăţeniei .3........................................................... 34 3.... 43 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4 POPULAŢIA ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC................................3... 33 3.... 47 2... Recunoaşterea guvernelor ........ 39 3.....5..................................... Vaticanul şi Ordinul Suveran de Malta ......................................... Succesiunea statelor în dreptul internaţional ....2............ Drepturile omului în spaţiul islamic ..................................... 29 2.......... Subiectele dreptului internaţional public ...................5.... 35 3................. 50 2....... 38 3...................1.1....................1....................................... 29 2...2........................... Organizaţiile internaţionale ......................1... 42 3............... 48 2................................subiect principal al dreptului internaţional public . Statul permanent neutru…………………………………….........................................

... Regimul juridic al străinilor ......1............................................. Regimul juridic al refugiaţilor în România .. Definiţia........87 2............................71 2................................ Forme de trata ment pentru străini ............. Frontierele de stat ................ Regimul juridic al Antarcticii ................ caracteristicile şi elementele componente ale teritoriului de stat ...............................................1................ Dreptul de azil ....... Spaţiul acvatic .. Marea teritorială ………………………………………………………….................................... ......................82 6.................. 62 4.....4............................2...... 83 6... Zone denuclearizate ..................... 84 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 7 DREPTUL MĂRII…………………………………………………………............................... 75 3..80 4....................................... 66 5.1...2......... Regimul juridic al spaţiului aerian ............. 67 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5 TERITORIUL DE STAT ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL ......... persoanele strămutate şi persoanele migrante .... 70 1.............75 3......... 72 2...80 3..............1............................................... Spaţiul terestru ...........................................................1..................................87 1...............................................................1................ Regimul spaţiului aerian al României ................... Zone neutralizate ................................…89 2.............................. Zone demilitarizate .................................... Consideraţii introductive ............ Regimul juridic al Arcticii .................................... 1.. Refugiaţii.................................. 83 6.....................2..... 89 6 .70 2........................2...............78...............................3.. 64 4....3.. 65 5............... 63 4.............. 75 3.. Noţiunea de mare teritorială şi primele încercări de constituire ....... Jurisdicţia statului riveran ................. 72 2..........................1.............ŞTEFAN ŢARCĂ 4..................... Noţiunea de străin ............... Clasificarea frontierelor de stat .....2.......... ................................................81 5.... Primele reglementări în dreptul mării …………………………….............. 74 3...................... 73 2.............................................................................................. .................3...................... Stabilirea frontierelor de stat …………………………………………76 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 6 ZONE CU REGIMURI JURIDICE INTERNAŢIONALE SPECIALE ................................... Spaţiul aerian şi dreptul internaţional spaţial .................................... Modalitaţi de încetare a prezenţei unor străini pe teritoriul unui stat ........ Noţiunea de frontieră de stat ............... ................................................................79 2............................................... Regimul juridic al spaţiului aerian al statelor ................................... 62 4..........

..3..................6... 100 4............1................................ Zone maritime nesupuse suveranităţii sau drepturilor suverane ale statelor ......... Regimul juridic al platoului continental ..... 91 2.......................................................... 90 2..... Noţiune şi delimitare ......2........... Regimul juridic al mării libere ............3........................................... Spaţiul cosmic .............2..... 98 3...............108 2................... Caracterul juridic al mării teritoriale .......................... Zona contiguă ................................................ Jurisdicţia statului riveran ......... 97 3. 92 2............119 4. Zona internaţională a teritoriilor submarine ……………………… ..... Oceanul Planetar.......................1..... Formele de poluare a mediului marin................................................................. Zona teritoriilor submarine şi a resurselor sale.................................... 91 2.......................................................... Convenţia de la Montego-Bay – Constituţia Mării..........................................109 3............................ Platoul continental – noţiune şi delimitare .........................ŞTEFAN ŢARCĂ 2.. Demilitarizarea şi neutralizarea cosmosului ...................5..............4............. 95 3............. Natura juridică a zonei econo mice exclusive ................ 99 3....... 97 3................ ………………………………………………………………102 4..................................................... Dreptul de trecere ino fensivă ........1................... Obligaţiile statelor în marea teritorială ................................... Zone maritime asupra cărora statele îşi exercită drepturi suverane .......... 102 5...1........................................2...................5... 99 3...... Principiile generale ale dreptului spaţial............................2... 93 2..113 1.......113 2...............108 1........... Regimul juridic al zonei contigue .....1..............125 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 10 7 ...........................7.............. Delimitarea limitei interioare şi exterioare a mării teritoriale ........ 99 3.........................1.109 4............................................................. Delimitarea mării teritoriale ................. 90 2........................1....Drepturile statelor în marea teritorială .. Zona economică exclusivă ............................2............. 97 3.................. 98 3.110 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 9 PROTECŢIA M EDIULUI MARIN ............2...............................118 3.3...... Noţiunea şi limitele zonei ..........103 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 8 DREPTUL SPAŢIAL......3....... Definiţia dreptului internaţional spaţial şi izvoarele acestuia...............................

....................................... Canalul Panama ................................................ 132 2...................................... 133 3........................1....................129 1................129 1................3............... 132 2............... Regimul juridic al strâmtorilor ................................ Regimul juridic al insulelor ……………………………………………… 134 Bibliografie selectivă.................137 8 .. 130 1......................... 131 1......132 2.....2.1.... Canalele maritime internaţionale ……………………………………….......Kanal) .. Regimul juridic al strâmtorilor Marii Negre ................................................ Canalul Suez.......ŞTEFAN ŢARCĂ CANALELE ŞI STRÂMTORILE INTERNAŢIONALE.................... Canalul Kiel (Nord – Ostsee ...2...... Regimul juridic al strâmtorilor internaţionale – regimul juridic al strâmtorilor Mării Negre …………………………………………………….

Dreptul internaţional public contemporan 4.corelaţia dintre dreptul internaţional public şi alte ramuri de drept. .cunoaşterea evoluţiei istorice a normelor şi instituţiilor de drept internaţional public . . Dreptul internaţional şi morala Test de autoevaluare Bibliografie minimală Obiectivele unităţii de ȋ nvăţare : .ȋ nţelegerea procesului de formare a normelor dreptului internaţiona l.ŞTEFAN ŢARCĂ UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1 DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC ŞI DEZVOLTAREA SA ISTORICĂ Cuprins: 1. care pune în evidenţă însăşi esenţa şi finalitatea dreptului internaţional public.cunoaşterea principalelor repere ale evoluţiei dreptului internaţional public. Analiza istorică a evoluţiei dreptului internaţional ridică problema periodizării acestei evoluţii şi a factorilor de configurare ai dreptului 9 . O analiză din perspectiva istoriei a dreptului internaţional public presupune identificarea primelor reguli de drept internaţional apărute în istoria umanităţii şi a cauzelor care au generat apariţia acestora. Dreptul internaţional şi politica externă a statelor 5. Dreptul internaţional public modern 3. Evoluţia dreptului internaţional public până în perioada interbelică 2. . demers ştiinţific necesar. Izvoarele istorice pun în evidenţă existenţa unor tratate încheiate la nivelul entităţilor statale care conţin opţiuni ale statelor referit oare la regulile de purtare ale războiului şi de rezolvare a conflictelor dintre state cu ajutorul unui arbitru.

ŞTEFAN ŢARCĂ internaţional raportaţi la timpul istoric. cum ar fi China. nu sunt identice. instituia o alianţă între cele două state care se obligau să trăiască în pace. în secolul al VI. Legile lui Manu (elaborate în secolul al V. Egipt şi mai târz iu Roma.) consemnează existenţa unor misiuni diplomatice ad -hoc.n. etc. şi nu întâmplător.lea regele Hitiţilor considerat a fi „cel mai vechi tratat internaţional‖. să nu se atace şi să .. P ână în anul 1933. la antichitatea greco.lea pune în evidenţă existenţa unor criterii pertinente şi convingătoare din punct de vedere ştiinţific a ceea ce înseamnă evoluţia dreptului internaţional public şi diferenţele calitative în etapele evoluţiei acestei ramuri de drept după criterii istorice. cât mai ales tratatul încheiat în anul 1296 î. analiza istoriei dreptului internaţional public pune în evidenţă patru perioade istorice.lea î.şi acorde ajutor împotriva unui atac din partea altui stat. Cât priveşte Egiptul. iar tratatele erau considerate sacre. întrebarea dacă dreptul internaţional public este un drept veritabil sau o simplă morală. Astfel. În cadrul demersului de periodizare se pune. 1. unde au apărut primele state.lea î. Egipt. Regulile de drept internaţional îşi au locul de naştere în Orientul Antic. în literatura de specialitate. Antichitatea cu trimiteri la China antică. Criteriile de periodizare ale dreptului internaţional. iar în cadrul acestora mai multe etape. dreptul internaţional nu a cunoscut sancţiuni şi nici justiţie. Viu şi lung timp disputat.XV î.n. cuprinsă în cele 360 de tăbliţe de Lutars descoperite la Tell. cuprinde: 1. între Ramses al ll.e.latină. Asiria. în opinia autorului. încheindu-se cu pro nunţa rea unui jurământ religios.n. În India. Babilon. În ceea ce priveşte periodizarea evoluţiei dreptului internaţional public aceasta.Iea. Astfel 10 . Acest tratat denumit şi „tratatul sublim‖. autorii cursurilor universitare de drept internaţional public operând cu diverse criterii de periodizare. putem menţiona atât corespondenţa sa diplomatică din secolele XVI. O contribuţie mai substanţială la dezvoltarea regulilor şi instituţiilor de drept internaţional au adus Grecia şi Roma Antică. aceasta întâmplându-se abia în momentul în care statele au făcut parte dintr-o comunitate juridic organizată.e.e. identificând în felul acesta evenimentele istorice cu impact asupra relaţiilor internaţionale şi a dreptului internaţional.Amarna. Evoluţia dreptului internaţional public până în perioada interbelică O privire retrospectivă în istoria dreptului internaţional public la începutul secolului al XX.e. India. faraonul Egiptului şi Hatuşil al III.n. statele Chinei antice au încheiat tratate referitoare la renunţarea la război şi rezolvarea diferendelor dint re ele cu ajutorul unui arbitru. cu Babilonul şi alte state din Orient.

legitimând mişcările insurecţionale în favoarea stabilirii unor regimuri republicane. dovadă de toleranţă. care creau reguli de conduită între ele. juristul olandez Hugo Grotius (1583. îl reprezintă Tratatele de Pace de la Westfalia din 1648. se formează „jus gentium‖. În această perioadă are loc şi formarea şi dezvoltarea ştiinţei dreptului internaţional ca o ştiinţă juridică de sine stătătoare. iar odată cu extinderea relaţiilor statului roman dincolo de graniţele sale. tratatele la romani trebuiau respectate cu bună credinţă (pacta sunt servanda). realizează prima expunere de ans amblu a dreptului internaţional. constituind „piatra unghiulară a dreptului internaţional‖. respingând discriminările în relaţiile dintre statele creştine şi cele „infidele‖ şi admiţând încheierea de tratate cu acestea. un impact deosebit avându. 4. prin care s-a pus capăt Războiului de 30 de ani. Perioada cuprinsă între tratatele de la Westfalia 1648 şi apariţia marilor state moderne şi până la Revoluţia franceză (1789). inspirate din considerente umanitare. Este de notat dubla repercusiune internaţională a Revoluţiei din 1848 pentru afirmarea principiului nonintervenţiei ca reacţie contra politicii Sfintei Alianţe şi pentru dreptul popoarelor de a-şi hotărî destinele.l asupra acestor valori morala creştină care a fost proclamată ca morală superioară a omului. iar pentru rezolvarea paşnică a diferendelor erau folosite în mod frecvent mediaţiunea şi arbitrajul. Începând cu revoluţia de la 1789 şi până la primul război mondial . Ca şi la grecii antici. în relaţiile externe ale cetăţilor. Nu întâmplător literatura consacrată evoluţiei dreptului internaţio nal public precizează că „adevăratul fondator al dreptului internaţional rămâne însă 11 . 2. un fundament juridic puternic independenţei şi suveranităţii statelor.n.state greceşti au apărut şi s-au dezvoltat reguli referitoare la soli (care erau inviolabili).ŞTEFAN ŢARCĂ în seco lele VI. un moment cu o semnificaţie deosebită pentru dezvoltarea dreptului internaţional clasic. El dădea astfel. care reglementa atât unele probleme de drept internaţional. Dezvoltând ideea războiului just. Perioada de la căderea Romei (475) şi până la descoperirea Americii (1492) când se nasc şi evoluează două principii fundamentale de drept internaţional care vor deveni esenţiale pentru creştinism şi civilizaţia occidentală: libertatea individuală şi egalitatea raselor .e. prin operele sale şi îndeosebi Mare Liberum (Marea Liberă) şi De jure belli ac pacis (Despre dreptul războiului şi păcii) . cât mai ales raporturi de drept privat între cetăţenii romani şi străini. Pacea de la Westfalia contribuie la afirmarea suveranităţii şi egalităţii în drepturi a statelor. dispariţia Poloniei. considerat părintele ştiinţei dreptului internaţional. Premergător tratatului de pace de la Westfalia. străinilor li se acorda protecţie. Revoluţ ia de la 1848.1645).IV î. 3. A dat. a formulat reguli de purtare a acestuia. persoana solilor era inviolabilă. În această perioadă evenimentele cu impact semnificativ asupra dreptului internaţional au fost: Revoluţia franceză de la 1830. de asemenea. În ordine cronologică. conflictele din Orient.

În perioada cuprinsă între a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. în conformitate cu legile gândirii). care au avut ca urmare nu numai apariţia unor noi state independente în Europa dar mai ales 12 . din 1776 reprezintă prima afirmare a dreptului popoarelor de a-şi decide singure soarta şi a caracterului ilicit al dominaţiei coloniale. relaţii diplomatice. care a exercitat o mare înrâurire asupra dreptului internaţional . deoarece a consfinţit – într-un tratat convenit după negocieri dificile şi complicate – încetarea Războiului de 30 de ani. într . Tratatele Westfalice inaugurează în istoria Europei începutul congreselor europene şi reaşezarea raporturilor între statele continentului. şi până la primul război mondial. ci pe conştiinţa şi raţiunea umanităţii. norme şi instituţii de drept internaţional cunoscute încă din perioada Antichităţii (tratate. care îşi amplifică sfera de aplicare. care prin esenţa sa este un drept laic ‖. bazată pe religie.o epocă zguduită de violente lupte religioase. creatorul unei teorii intermediare între concepţia tradiţională. potrivit căreia dreptul nu se întemeiază pe voinţa divinităţii.A. Deasupra pasiunilor religioase. şi concepţia pozitivistă. Caracteristica generală a dreptului internaţional clasic constă în reluarea relaţiilor dintre state. Dreptul internaţional public modern Debutul dreptului internaţional modern este marcat de Tratatele de pace de la Paris din 1919 şi 1920.un adevărat sistem de reguli generale. cât şi indirect prin modificări aduse în organizarea statului. Revoluţia franceză a afirmat suveranitatea naţională ca expresie a formării naţiunii. a unei modalităţi de înţelegere între popoare în scopul scutirii omenirii de atâtea nenorociri. Declaraţia de Independenţă a S. Astfel. care culminează cu Revoluţia franceză de la 1789. La scurt interval de timp izbucneşte Revoluţia franceză din 1789. dreptul internaţional clasic cunoaşte noi evoluţii în care problematica principală se concentrează pe problemele suveranităţii şi formarea normelor internaţionale asupra dreptului războiului. Ideea centrală a operei lui Grotius constă în găsirea.). acesta cunoscând o etapă nouă a formării sale ca un drept interstatal.ŞTEFAN ŢARCĂ olandezul Hugo Grotius. cu tendinţe de generalitate şi de transformare într. Pacea Westfaliană rămâne ca un moment de referinţă în viaţa internaţională. negocieri. perioadă care generează şi contribuţia istorică a filozofilor vremii care militau pentru „pacea eternă‖ şi pentru înlocuirea dreptului războiului cu un drept al păcii. 2 . a ambiţiilor dinastice sau naţionale stă dreptul natural (dreptul raţional. alcătuind „Sistemul de la Versailles‖. atât în mod direct prin proclamarea de principii şi instituţii noi. O primă manifestare a voinţei de independenţă a popoarelor a constituit o eliberarea coloniilor din America de Nord şi formarea Statelor Unite ale Americii. mijloace de soluţionare a diferendelor etc. printre altele.U.

ca şi respectarea dreptului inte rnaţional. formând domeniul diplomaţiei normative. 3 . prin adoptarea Cartei. a deschis largi posibilităţi de afirmare şi dezvoltare a dreptului internaţional. totodată. Dreptul internaţional şi politica externă a statelor Dreptul internaţional se formează în cadrul raporturilor dintre state şi alte subiecte ale sale. politica externă a unui stat. sau poate fi ilicită . acţionează în relaţiile dintre state în sensul pozitiv al promovării colaborării paşnice dintre state. concepută ca sistem de valori despre bine şi rău. Debutul acestei acţiuni universale este marcat de actele premergătoare Conferinţei de la San Francisco din 1945. de întărire a rolului său de promovare a cooperării între naţiuni pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. 4 . Din punctul de vedere al dreptului internaţional. speranţe neconfirmate de evoluţiile internaţionale ulterioare marcate de noi vicisitudini şi crize politice majore la originea cărora s a aflat pericolul unui război nuclear . la 24 octombrie 1945. poate fi licită . la 26 iunie 1945 şi intrarea acesteia în v igoare. inclusiv asupra relaţiilor internaţionale. garantând statu-quo-ul instaurat prin sistemul de la Versailles. contrară dreptului internaţional. Dreptul internaţional public contemporan Impactul devastator al celui de-al doilea război mondial asupra întregii umanităţi. Nu orice politică externă poate fi justificată pe baza normelor dreptului internaţional. ori o acţiune a politicii sale externe. în contextul existenţei efective a războiului rece. a readus în atenţia statelor lumii necesitatea instaurării unei noi ordini internaţionale. 5 . morala . Principiile şi valorile moralei fundamentează conduita statelor în domeniile în care relaţiile dintre acestea nu sunt reglementate prin norme 13 . politica externă a statelor tinde să aducă modificări acelor norme de drept care nu mai corespund preocupărilor sau intereselor unor state. normele dreptului internaţional au scopul de a reglementa relaţiile dintre ele. În acelaşi timp. care face parte integrantă din Tratatele de la Paris. Crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite. Dreptul internaţional şi morala În relaţiile internaţionale. şi. deci conformă cu dreptul internaţional.ŞTEFAN ŢARCĂ înfiinţarea „Ligii Naţiunilor‖ prin Pactul Ligii. Aceasta reprezenta prima organizaţie internaţională cu caracter general având ca scop menţinerea păcii internaţionale şi îngrădirea recurgerii la război. cele care trebuie să respecte aceste norme în raporturile dintre ele. în acelaşi timp. Aceasta decurge în mod obiecti v din faptul că statele sunt principalul factor al formării normelor dreptului internaţional public substanţial.

2008. Temă control nr. Adrian Năstase. editura SITECH. se manifestă prin respectarea de către state. 2010.ŞTEFAN ŢARCĂ juridice. Fondatorul dreptului internaţional public este considerat: a) Hugo Grotius. Raluca Miga Beşteliu. 14 4. Drept internaţional public. 1 Apariţia primelor reglementări ale dreptului internaţional. a unor reguli elementare. b) Jeremy Bentham. în relaţiile internaţionale. ______________________________________________________________ Bibliografie: 1. Bucureşti. În general. Timp de lucru: 2 ore Test de autoevaluare 1. Răspunsuri: 1. de bună voie. apărate prin forţa opiniei publice internaţionale . ele formându-se pe baza practicilor îndelungate ale statelor. Bucureşti. Editura All Beck. Nicolae Purdă. Velişcu Viorel. Dumitra Popescu.. Astfel. Drept internaţional public . normele moralei funcţionează în domeniul relaţiilor de curtuoazie internaţională cărora le corespund anumite reguli de politeţe. general umane.R. 3. – a). . fără caracter juridic. 2. Drept internaţional public. de exemplu. Ştefan Ţarcă. morala . vol. Loredana Pârvu. Ştefan Ţarcă. Editura Universitaria. Craiova. c) Nicolae Titulescu. 1997. Drept internaţional public. Viorel Velişcu. Casa de Editură şi Presă „Şansa‖ S. Bucureşti.L.I. 2005 .

acurateţea şi exactitatea acestora fiind urmărită cu rigurozitate.studierea deosebirilor dintre dreptul internaţional şi dreptul intern. . 15 . se desfăşoară o activitate specifică de stabilire a conţinutului şi sensului noţiunilor. .ŞTEFAN ŢARCĂ UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2 NOŢIUNEA ŞI TRĂSĂTURILE CARACTERISTICE ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC Cuprins: 1. Obiectul dreptului internaţional public 2. Sensul noţiunilor.ȋ nţelegerea procesului de formare a normelor dreptului internaţiona l. În mod practic. Izvoarele dreptului internaţional public Test de autoevaluare Bibliografie minimală Obiectivele unităţii de ȋ nvăţare : . Noţiunea şi definiţia dreptului internaţional Noţiunile şi conceptele specifice dreptului internaţional se definesc în toate documentele internaţionale pentru ca acestea să dobândească sen sul comun acceptat de toate părţile care semnează un act juridic de drept internaţional. . Acordul de voinţă – fundamentul dreptului internaţional public 4.corelaţia dintre dreptul internaţional public şi alte ramuri de drept. cu prilejul negocierii tratatelor b i sau multilaterale. conceptelor şi principiilor care urmează să fie încorporate în tratate.studierea şi cunoaşterea izvoarelor dreptului internaţional public . Conceptul de drept internaţional nu este rezultatul diplomaţiei normative. . ci este produsul evoluţiei istorice a relaţiilor internaţionale. . conceptelor şi principiilor dreptului internaţional public nu este lăsat la aprecierea părţilor.corelaţia dintre diferitele izvoare ale dreptului internaţional public. Noţiunea şi definiţia dreptului internaţional 3.cunoaşterea obiectului de reglementare ȋ n dreptul internaţional public. 1.

Relaţiile care pot fi identificate în societatea internaţională se reduc la următoarele combinaţii care pleacă de la tipurile de actori internaţionali: 1. Până la consacrarea termenului de drept internaţional pentru conceptul ce îi corespunde şi conţinutul acestuia. deoarece pe lângă norme privind relaţiile dintre state. este în aşa fel încât statul să ocupe locul principal. nivelul de bază). Noţiunea de „drept al ginţilor‖ a fost menţinută. jus gentium avea un conţinut mai larg decât al dreptului internaţional. dreptul internaţional public ar putea fi definit ca: totalitate a normelor juridice create de state şi alte subiecte de drept internaţional pe baza acordului lor de voinţă exprimat în tratate şi alte izvoare de drept internaţional – cu scopul de a reglementa raporturile dintre ele. 16 . inclusiv de Hugo Gr otius. „Volkerrechf‖ în germană sau „law of nations‖ în engleză. iar în caz de necesitate prin măsuri de constrângere aplicate de către state în mod individual sau colectiv . Evoluţia vieţii internaţionale actuale relevă o serie de acţiuni în vederea regrupării unor forţe. Obiectul dreptului internaţional public Dreptul internaţional public nu poate fi studiat şi înţeles în toată complexitatea sa decât în strânsă corelaţie cu societatea internaţională şi evoluţia istorică a acesteia. 2. şi afirmarea solidarităţii statelor şi a popoarelor Naţiunilor Unite fundamentate pe ideologia coexistenţei în care pacea şi justiţia internaţională sunt esenţiale. în lucrările multor autori. ca şi raporturile dintre aceştia din urmă. interese şi poziţii pentru asigurarea unor sisteme de securitate colectivă. pe de altă parte. relaţii interstatale (care reprezintă nivelul primar. La romani însă. 4. cuprindea şi norme care reglementa u raporturile dintre cetăţeni romani şi străini (peregrini). conform periodizării sale istorice. fondatorul dreptului internaţional în sensul pe care îl are şi astăzi. în lucrarea „An introduction to the principles of moral and legislation‖ (1789). concepută ca totalitatea relaţiilor internaţionale în care rolul esenţial îl ocupă dubla voinţă manifestată ca expresie a voinţei statelor fondatoare a Organizaţiei Naţiunilor Unite pe de -o parte. norme a căror aducere la îndeplinire este asigurată prin respectarea lor de bună voie. relaţii între state şi organizaţii internaţionale. sub forma de „droit de gens‖ în franceză.ŞTEFAN ŢARCĂ Meritul elaborării conceptului de drept internaţional revine juristului şi filozofului englez Jeremy Bentham. în raport cu toate celelalte entităţi care o compun la un moment dat. 3. a fost uzitată expresia jus gentium (dreptul ginţilor). relaţii între organizaţii internaţionale. relaţii între state şi organizaţii non-guvernamentale. În literatura de specialitate pornindu-se de la cerinţa ca o definiţie să cuprindă elementele esenţiale cele mai generale. în paralel cu cea de drept internaţional. O caracteristică a societăţii internaţionale şi anume organizarea şi funcţionarea ei. 2.

clasificând izvoarele dreptului internaţional public. Normele dreptului internaţional sunt create prin consens de statele suverane.relaţii între organizaţiile internaţionale şi organizaţiile nonguvernamentale. 3 . În abordarea fundamentului dreptului internaţional public se au în vedere ambele sensuri ale acordului de voinţă. 4. dar şi relaţiile de confruntare paşnică. care constituie conţinutul tratatelor. format din drepturi şi obligaţii corelative ale părţilor. iar în cea de -a doua categorie. obiectul său îl constituie relaţiile dintre toate statele. fiind norme de coordonare pentru relaţiile internaţionale ce urmează a fi supuse normelor respective. 2. doctrina dreptului internaţional. relaţii între companiile transnaţionale. În mod practic. 7. Nucleul obiectului dreptului internaţional este reprezentat de relaţiile dintre state. violentă. 8. organizaţiile internaţionale şi organizaţiile n on-guvernamentale. În prima categorie sunt cuprinse tratatele internaţionale şi cutuma internaţională. ca subiecte primare. indifer ent de mărimea lor sau de regiunea unde sunt situate. iar uneori. având un caracter universal. care este obligatorie pentru toate părţile prezente la tratative. acceptă criteriul importanţei lor în apariţia şi consacrarea normelor juridice internaţionale . acordul de voinţă exprimat cu prilejul încheierii tratatelor de drept internaţional public în concordanţă cu normele dreptului internaţional public. Dreptul internaţional contemporan. hotărârile organizaţiilor internaţionale.ŞTEFAN ŢARCĂ 5. elaborarea normelor de drept internaţional are loc în cadrul negocierilor după metodologia prevăzută de dreptul tratatelor. legislaţia internă şi hotărârile instanţelor judecătoreşti naţionale. Izvoarele dreptului internaţional public Doctrina. acordul de voinţă exprimat în procesul de elaborare a normelor dreptului internaţional public. relaţii între state şi companiile transnaţionale. 17 . actele unilaterale ale statelor etc. în izvoare principale şi izvoare subsidiare (auxiliare). hotărârile instanţelor judiciare şi arbitrale inte rnaţionale. Acordul de voinţă – fundamentul dreptului internaţional public Acordul de voinţă în sistemul dreptului internaţional public funcţionează sub două aspecte: 1. Relaţiile reglementate de dreptul internaţional pot fi relaţii de colaborare (ceea ce este de dorit). 6. din nefericire. în afara celor care au statut de observator. relaţii între toţi aceşti actori internaţionali şi persoanele fizice.

Tratatul conferă stabilitate. prin care se creează. se modifică sau se sting raporturi juridice internaţionale.1. care nu se încadrează în mod strict în categoria tratatelor. cu privire la crearea unor norme juridice obligatorii la relaţiile dintre ele. ca act al unui singur stat. 4 . Pentru a fi un izvor de drept internaţional.cutumele internaţionale. Convenţia de la Viena din 1986 extinde dreptul de a încheia tratate şi la organizaţiile internaţionale. definesc tratatul ca fiind un acord internaţional încheiat în scris. creând norme noi de drept sau modificând pe cele existente.ŞTEFAN ŢARCĂ După criteriul formei concrete de exprimare. continuitate şi preciziunea necesară desfăşurării normale. 1986). al cărui izvor principal este legea. Tratatul este un act juridic încheiat de state cu alte subiecte de drept internaţional. ca urmare a acordului de voinţa dintre state sunt tratatul internaţion al si cutuma internaţională . 18 . Această extindere reflectă creşterea anvergurii şi forţei dreptului internaţional public într-o perioadă de aproape două decenii cuprinsă între anii 1969-1986. izvoarele dreptului internaţional exteriorizează acordul de voinţă dintre state. Cele două convenţii.tratatele internaţionale şi „izvoare tacite‖ . tratatul trebuie să fi intrat în vigoare. Principalele mijloace de exprimare a normelor juridice.2. Evoluţia continuă a dreptului internaţional contemporan cunoaşte şi alte mijloace de exprimare în formă scrisă a acordului dintre state. 1969) si Conventia privind dreptul tratatelor încheiate de catre state si organizatii internationale (Viena. Conventia privind dreptul tratatelor încheiate de catre state (Viena. prin aportul societăţii internaţionale devenită foarte activă în eforturile de instituire a unei noi ordini juridice internaţionale şi de cuprindere în sfera de reglementare a dreptului internaţional public a noi domenii ce interesează societatea internaţională. 4 . întâlnim şi „izvoare exprese‖ . paşnice a acestor raporturi în toate domeniile vieţii internaţionale. guvernat de dreptul internaţional fie că sunt consemnate într-un instrument unic ori în mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea lor. respectiv state şi organizaţii internaţionale sau organizaţii între ele. ceea ce a condus la crearea unor noi sectoare a dreptului internaţional public. între state.Tratatul internaţional Tratatul e ste principalul izvor de drept internaţional. Cutuma internaţională Spre deosebire de dreptul intern. să îndeplinească cerinţele de validitate stabilite de normele dreptului internaţional şi să nu-şi fi încetat existenţa.

conţinutul sau (regula de conduita prescrisă) să poată fi determinat. ca fiind o necesitate. de asemenea. ulterior. relativ îndelungată şi repetată a statelor si considerată de ele ca având forţă juridică obligatorie. admiterea sateliţilor de recunoaştere. să prezinte interes pentru legiuitor. Prima face parte din dreptul internaţional general. constatată. cum ar fi libertatea de trecere a obiectelor spaţiale prin spaţiul aerian al altor state. Elementul esenţial în formarea cutumei internaţionale îl constituie recunoaşterea obligativităţii ei. Pentru a ne afla în faţa unei cutume sunt necesare. ele cunoscând ulterior o încorporare în tratate sau o codificare generală. Elementul timp are. care au cunoscut într-o măsură mai mare sau mai redusă influenţa cutumei. format printr. care e o practică repetată şi constantă a statelor şi nu una întâmplătoare. Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie. cu multiple variante şi forme de exprimare diverse ce necesită studii comparative complexe pentru dovedirea existenţei înseşi a normei.o practică generală. b. defineşt e cutuma internaţională ca "dovadă a unei practici generale. legile şi obiceiurile războiului). dreptul diplomatic. Există cutuma universală. mai îndelungată sau mai scurtă în raport de împrejurări şi care se manifestă cu o anumită frecventă. un caracter definitoriu pentru cutuma internaţională. Recunoaşterea valorii juridice a unei practici de natură cutumiară ridică o problemă importantă şi anume aceea a modului în care se face dovada cutumei.ŞTEFAN ŢARCĂ Cutuma internaţionala este cel mai vechi izvor de drept internaţional. Într-un timp relativ scurt s-au format o serie de norme cutumiare în dreptul aerian si dreptul spaţial. o practică ce durează o anumită perioadă de timp. să fie previzibil. cât şi unul subiectiv (psihologic ) convingerea statelor că regula pe care o respectă a dobândit caracterul unei obligaţii juridice. chiar din practica a doua state. acceptată ca drept". Pentru ca un obicei sa devină juridic. a doua se naşte din practica unui număr restrâns de state. cu excepţia celor noi din perioada contemporană. în dreptul mării cât priveşte platoul continental. precum şi a tuturor 19 . existenţa unui uz îndelungat al unei practici vechi şi incontestabile. Sarcina probaţiunii în dovedirea cutumei e o problemă deosebit de complexă şi de dificilă datorită caracterului adesea imperfect al normei în cauză. În majoritatea lor normele dreptului internaţional clasic s-au format. în art. 38.un anumit comportament al statelor cu caracter de generalitate şi relativ îndelungat şi uniform. şi cutuma generală sau bilaterală. cu aplicaţie generală în relaţiile internaţionale. ca normă juridică. ca şi al dreptului în general. libertatea cercetării ştiinţifice. c. deci atât un element de ordin obiectiv (faptic) . zona economică exclusivă. au fost codificate prin Convenţia din 1982. care în dreptul mării. de către state. Cutuma internaţională este un izvor principal al dreptului internaţional. au existat şi s -au îmbogăţit pe cale cutumiară (dreptul mării. se cer instituite o serie de condiţii : a.

Principala problemă disputată fiind aceea a autonomiei acestora ca izvoare de drept. după tratate şi cutumă. deci ca element constitutiv al procesului cutumiar. Este un fapt cert.4.59. au vizat norme privind administrarea justiţiei cum sunt cele conform cărora nimeni nu poate fi judecător în propria cauză. 1. par. ca şi sentinţele arbitrare şi cele ale tribunalelor interne servesc ca mijloc de constatare şi interpretare a normelor de drept internaţional. din Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie . În fata organelor judiciare internaţionale sau în raporturile concrete dintre state. Totodată. nu a fost întemeiată pe un principiu sau normă de d rept deduse din „principiile generale de drept recunoscute naţiunilor civilizate‖. lit.d. s -a reţinut faptul că principiile generale la care se referă doctrina. Alţi autori au adăugat şi principiile dreptului internaţional. Semnificaţia şi conţinutul „principiilor generale de drept‖ au făcut obiectul unor controverse. În doctrină. neavând valoare obligatorie decât pentru părţi şi cu privire la cauza respectivă. că nici o decizie a Curţii Permanente şi apoi a Curţii Internaţionale de Justiţie. sensul şi întinderea unor norme generale ale dreptului internaţional. obligaţia reclamantu lui de a face proba. 4. Hotărârile Curţii. Nerespectarea unor astfel de reguli nu atrage răspunderea internaţională a statelor. comune principalelor sisteme juridice. egalitatea părţilor în diferend. un comportament similar din partea statului afectat. fie pentru a revendica un drept. fie pentru a se apăra împotriva unei pretenţii considerate de el ca nefondată. în art. ci de obicei. Într-o analiză a jurisprudenţei judiciare şi arbitrale. conform căruia deciziile Curţii nu constituie precedente.38 al Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie .ŞTEFAN ŢARCĂ laturilor caracteristice ale acesteia. par. 20 . Principiile generale de drept Principiile generale de drept figurează în poziţia a treia. pe baza dreptului roman sau a common law. 1. desprinse desigur din dreptul intern. lit. Unii autori au susţinut că acestea ar include numai principii de drept intern.c. s -a susţinut că principiile generale de drept ar constituii un izvor distinct al dreptului internaţional sau cel puţin un izvor subsidiar. Hotărârile instanţelor judiciare şi arbitrale internaţionale Acestea sunt enu nţate în art. chiar fără referire la art. sarcina probei revine totdeauna statului care o invoca. însă ele exercită o influenţă certă asupra evoluţiei dreptului internaţional. Statutul. Mai ales unele dintre hotărârile Curţii Internaţiona le de Justiţie au un rol important în a degaja existenţa. recurgerea la prezumţii şi probe indirecte. Statele însele nu şi-au întemeiat pretenţiile pe baza unor asemenea principii.3. Este recunoaşterea efectului relativ al hotărârilor judecătoreşti ca şi al celor arbitrare.38. 4. 38. ca mijloc auxiliar de determinare a normelor de drept. adaugă însă imediat referirea la art.

deoarece în realitate. hotărârile unor arbitri au formulat principii importante. Doctrina dreptului internaţional Este un alt mijloc auxiliar de determinare a normelor dreptului internaţional. Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie . care au elaborat concepţii cu mare ecou în dreptul internaţional şi chiar proiecte de codificare a dreptului internaţional.5. exprimă voinţa statului respectiv. fără a avea nici o legătură cu un tratat sau cutumă. trebuie să ţinem seamă de faptul că orice caz judecat de Curte implică o serie de decizii. 4. deci. declaraţia de neutralitate a unui stat în raport cu un conflict armat duce la raporturi juridice între acel stat şi beligeranţi. Termenul „hotărâri ale organizaţiilor internaţionale ‖ este folosit din raţiuni practice. ci şi ale institutelor ştiinţifice internaţionale. Cât priveşte deciziile Curţii Internaţionale de Justiţie. În practica internaţională există o serie de acte la care statul recurge în mod individual şi care. referindu-se în acest sens la „doctrina‖ specialiştilor cei mai calificaţi din diferite state. Este esenţial faptul că hotărârile Curţii Internaţionale nu stabilesc ele norme de drept. ci le pot constata . care au determinat evoluţii ulterioare în formarea unor norme cutumiare. organisme ca Asociaţia de Drept Internaţional şi Institutul de Drept Internaţional. oricât de importante ar fi.ŞTEFAN ŢARCĂ De asemenea. nu constituie. 4. dar normele respective se formulează prin procedeul cutumei.6. ci mijloace auxiliare complementare.7. producând anumite efecte în dreptul internaţional. Actele unilaterale ale statelor Sunt considerate izvoare subsidiare ale dreptului internaţional şi anumite acte unilaterale ale statelor. prin contribuţia lor la formarea dreptului internaţional. inclusiv în elaborarea dreptului internaţional. În această categorie se includ însă nu numai lucrările specialiştilor în drept internaţional. Hotărârile organizaţiilor internaţionale Datorită creşterii rolulu i or ganizaţiilor internaţionale interguvernamentale în viaţa internaţională. izvoare ale acestuia. Hotărârile judecătoreşti. de identificare şi interpretare a normelor juridice. De exemplu. formula chiar cristaliza. 4. se pune problema dacă hotărârile lor constituie izvor al dreptului internaţional. precum şi între 21 . actele adoptate de aceste organizaţii sunt eterogene şi multe dintre ele nu pot fi luate în considerare în contextul problemelor analizate.

Timp de lucru: 2 ore Test de autoevaluare 1. extrădarea. când mai multe state adoptă legi similare în domenii care interesează dreptul internaţional (cetăţenia. 38. adică pe bază de echitate. 2 din Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie . În evoluţia dreptului internaţional întâlnim tot mai multe referiri „la aplicarea echitabilă a unor norme de drept‖. Deci. dacă părţile sunt de acord cu aceasta. prin practica legislativă uniformă a mai multor state. ca un „concept ideologic‖ necesar dreptului. raporturi care trebuie să fie conforme cu dreptul internaţional cutumiar al conflictelor armate.ŞTEFAN ŢARCĂ acesta şi întreaga comunitate internaţională. de fiecare dată părţile sunt cele care decid dacă Curtea se pronunţă potrivit dreptului sau justiţiei. 4. par. 22 . De exemplu. Obiectul de reglementare în dreptul internaţional public constă în: a) reglementarea relaţiilor sociale în cadrul statelor. Curtea poate să decidă într-un caz „ex aequo et bono‖. Echitatea Potrivit art. dreptul de azil.8. Doctrina dominantă prezintă echitatea ca un mod de realizare a justiţiei prin integrarea echităţii în normele de drept. 4. b) reglementarea relaţiilor internaţionale dintre state şi alte subiecte de drept internaţional. Legislaţia internă şi hotărârile instanţelor judecătoreşti naţionale Legile interne ale statelor pot fi considerate izvoare subsidiare ale dreptului internaţional public numai în măsura în care ele contribuie la formarea unor norme de drept internaţional.9. Raportul dintre tratat şi cutumă ca izvoare ale dreptului internaţional presupune: a) prioritatea cutumei b) prioritatea tratatului c) egalitatea între acestea 2. etc) se pot crea reguli internaţionale mai întâi pe cale cutumiară (practica legislativă naţională a statelor) şi apoi pe cale convenţională.

Drept internaţional public. Bucureşti.L. ___________________________________________________________________ Bibliografie: 1. 2 008. 3. – b). Raluca Miga Beşteliu. Drept internaţional public. Casa de Editură şi Presă „Şansa‖ S. – a). Adrian Năstase. c) acordul de voinţă exprimat cu ocazia întâlnirilor private. Te mă control nr. 2005 . c). 2. 23 . b) acordul de voinţă exprimat cu prilejul încheierii tratatelor de drept internaţional public în concordanţă cu normele dreptului internaţional public. 3. 1997. Drept internaţional public . 2 Acordul de vo inţă – fundament al dreptului internaţional.I. 4. Răspuns uri: 1.. Loredana Pârvu.R. 2010. Viorel Velişcu. vol. 2. Ştefan Ţarcă. Ştefan Ţarcă. – b). Editura Universitaria. Dumitra Popescu. Bucureşti. Drept internaţional public. 3. b). editura SITECH. Editura All Beck.ŞTEFAN ŢARCĂ c) reglementarea relaţiilor sociale dintre state şi persoane fizice sau juridice. Velişcu Viorel. Acordul de voinţă în sistemul dreptului internaţional public funcţionează sub următoarele aspecte: a) acordul de voinţă exprimat în procesul de elaborare a normelor dreptului internaţional public. Nicolae Purdă. Craiova. Bucureşti.

în primul rând. cauză primară. Subiectele dreptului internaţional 3. un drept pe 24 .ȋ nsuşirea şi identificarea elementelor caracteristice necesare unei entităţi statale pentru a fi calificată ca subiect de drept internaţional. izvor primordial. . . Clasificarea subiectelor dreptului internaţional Nu uita! Test de autoevaluare Bibliografie minimală Obiectivele temei: . 1.cunoaşterea principiilor fundamentale şi respectarea lor de către subiectele dreptului internaţional public. ca şi în alte documente cu vocaţie de universalitate . regulă de acţiune ce se bazează pe o judecată de valoare şi care constituie un model.studierea şi cunoaşterea subiectelor de drept internaţional public.ŞTEFAN ŢARCĂ UNITATEA DE ÎNVĂŢ ARE 3 SUBIECTELE ŞI PRINCIPIILE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC Cuprins: 1. o regulă sau un scop. că sediul acestora se află în Carta Naţiunilor Unite. în primul rând. Conceptul de principiu înseamnă. Principiile dreptului internaţional public 2. Principiile dreptului internaţional public Referindu-ne la consacrarea principiilor dreptului internaţional public menţionăm. adevăr fundamental.

conform Cartei Naţiunilor Unite (adoptată în 1970). fac parte din dreptul păcii conceput ca instrument al facilitării colaborării între state. în raporturile cu alte state. în primul rând în Carta ONU. reglementarea diferendelor internaţionale prin mijloace paşnice. Principiile dreptului internaţional public. regulă generală de orientare. în sensul că asupra teritoriului unui stat. dreptul statului la inviolabilitatea şi intangibilitatea teritoriului asupra 25 . ceea ce înseamnă dreptul fiecărui stat de a stabili şi conduce în mod liber relaţiile sale cu celelalte state . de a decide liber asupra diferitelor probleme ale vieţii politice. pe de -o parte. anume: nerecurgerea la forţă sau la ameninţarea cu forţa. sociale şi culturale . cu respectarea principiilor şi normelor dreptului internaţional. suveranitatea include relaţia unică şi exclusivă ce există între un stat şi cetăţenii săi aflaţi pe teritoriul altor ţări. egalitatea în drepturi a popoarelor şi dreptul de a dispune de ele însele. Suveranitatea se e xercită asupra tuturor persoanelor şi bunurilor aflate. Aceasta include dreptul exclusiv de a adopta legile şi reglementările aplicabile pe teritoriul său. Principiul egalităţii suverane Egalitatea suverană este consacrată ca principiu al dreptului internaţional în numeroase documente. Un element important al principiului egalităţii suverane se referă la independenţa statului ca participant la viaţa internaţională . dezvoltă conţinutul a şapte principii. Elemente ale acestui principiu privesc suveranitatea internă sau suveranitatea asupra teritoriului. În dreptul internaţional public principiul integrităţii teritoriale a statelor semnifică. egalitatea suverană a statelor. ca şi asupra activităţilor exercitate. pe teritoriul statului. cuprinzând drepturi şi obligaţii reciproce (suveranitatea personală). 1. economice. 1. în esenţa lor. cooperarea internaţională. nu se exercită nici o altă autoritate (suveranitatea teritorială).Principiul integrităţii teritoriale şi al inviolabilităţii frontierelor Integritatea teritorială este consecinţa firească a suveranităţii statelor şi implică puterea deplină asupra unui spaţiu geografic determinat. Ea poate fi definită ca ansamblu al drepturilor statului legate de soluţionarea problemelor sale interne şi ale relaţiilor sale externe. inclusiv dreptul de protecţie diplomatică.ŞTEFAN ŢARCĂ care se bazează alte drepturi sau din care derivă alte drepturi.1. neintervenţia în treburile interne ale altui stat.2. În ce priveşte cetăţenii aflaţi în străinătate. Declaraţia privind principiile de drept internaţional referitoare la relaţiile prieteneşti şi cooperarea între state. de a asigura organizarea de stat sub toate aspectele acesteia. cuprinzând toate elementele sale. îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor asumate.

Integritatea teritorială este un corolar al suveranităţii teritoriale a statelor. statele au dreptul de a recurge la forţa armată în exercitarea dreptului lor la autoapărare individuală sau colectivă împotriva unui atac armat. cuceririle şi anexiunile. dreptul internaţional a cunoscut tendinţa de a reduce şi de a interzice recurgerea la război în relaţiile dintre state. ca şi dobândirea unui teritoriu prin folosirea forţei sau ameninţării cu forţa.ŞTEFAN ŢARCĂ căruia îşi exercită suveranitatea. în aer. şi cât au predominat concepţii patrimoniale asupra teritoriului. cu obiectivul proclamat de a „preveni cât mai mult posibil folosirea forţei în relaţiile dintre state‖. atâta timp cât războiul de agresiune. recurgerea la forţe armate ale ONU. Principiul nerecurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa De la sfârşitul secolului XIX. Această suveranitate trebuie să fie respectată de celelalte state. a comunicaţiilor pe cale ferată. ca şi a oricăror alte probleme internaţionale este formal interzisă. Potrivit acestui principiu. ori recurgerea la măsuri de constrângere precum întreruperea completă sau parţială a relaţiilor economice. Integritatea teritorială este strâns legată de alte principii fundamentale şi îndeosebi de principiul suveranităţii şi nerecurgerii la forţă. atât directă cât şi indirectă. Tratatele internaţionale încheiate la Conferinţele păcii de la Haga din 1899 şi 1907 dezvoltau mijloacele de reglementare paşnică a diferendelor. de unde rezultă inviolabilitatea şi integritatea teritoriului acestora. 26 . orice dobândire de teritorii prin forţă erau considerate licite. iar pe de altă parte. recurgerea la forţa armată în exercitarea dreptului la autoapărare trebuind să fie proporţională cu atacul şi să fie necesară pentru respingerea agresorul ui. Astfel. 1. pe mare. Principiul integrităţii teritoriale nu a putut fi consacrat în dreptul internaţional.3. iar statele trebuie să se abţină de la represalii care implică folosirea forţei. În caz de agresiune. Cazurile în care este legitimă folosirea forţei în raporturile internaţionale sunt stabilite în mod restrictiv de dreptul internaţional. obligaţia celorlalte state de a se abţine de la orice încălcare a acestui drept. fiind interzisă orice ocupaţie militară a teritoriului unui stat.i fie adusă la cunoştinţă imediat şi care poate să acţioneze oricând cum consideră necesar pentru restabilirea sau menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Recurgerea la dreptul la autoapărare rămâne subordonată deciziei Consiliului de Securitate. de încălcare a păcii sau ameninţare a păcii. Consiliul de Securitate poate să decidă autorizarea unui stat sau grup de state să recurgă la forţă contra agresorului. statele sunt obligate să se abţină de la folosirea forţei. căruia trebuie să . telegrafice şi radio ca şi ru perea relaţiilor diplomatice. Folosirea forţei sau a ameninţării cu forţa pentru soluţionarea diferendelor teritoriale şi a problemelor de frontieră. ca şi a celor poştale. potrivit Cartei ONU.

1. Declaraţia 2131 (XX) din 21 decembrie 1965 asupra inadmisibilităţii intervenţiei în treburi le interne ale statelor şi protecţiei independenţei şi suveranităţii lor. cuprinzând atât aspectele externe. aşa cum am arătat. care a constat de cele mai multe ori în trecut în acte de forţă împotriva alt or state. sunt interzise intervenţia directă sau indirectă ca şi ameninţări sub diferite forme contra personalităţii unui stat. Aceasta pune în discuţie examinarea concepţiei denumită „intervenţia umanitară‖. 27 . reafirmă această idee. care decurge din caracterul exclusiv al suveranităţii teritoriale.Principiul respectării dreptului popoarelor de a dispune de ele în sele Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele a fost consacrat ca principiu al dreptului internaţional îndeosebi după adoptarea Cartei ONU. însă trebuie menţionat că nici un stat nu a pre tins în mod direct că are dreptul de a recurge la forţă. Totuşi. stabilirea statutului politic faţă de alte popoare şi alte state. În temeiul acestui principiu. Conform acestor documente. principiul nerecurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa nu a fost întotdeauna respectat. între care şi Carta O.4. prin rezoluţia 1514 (XV) din 1960. de unde rezultă implicit faptul că şi statele au această obligaţie. ci a încercat să justifice acţiunile sale invocând pretinse excepţii. ori contra elementelor sale politice. Declaraţia privind principiile dreptului internaţional referitoare la relaţiile prieteneşti şi cooperarea dintre state conform Cartei. dacă un stat acţionează cu încălcarea unei norme de drept dar încearcă. din 1970. acte comise de marile puteri sub pretextul protecţiei drepturilor omului. nici un stat sau grup de state nu are dreptul de a interveni în mod direct sau indirect. în treburile interne sau externe ale oricărui alt stat.5. referitoare la dezvoltarea societăţii sub toate aspectele. indiferent dacă justificarea este corectă sau nu.N. care se referă la obligaţia Organizaţiei de a nu interveni în treburile interne ale statelor membre.U. un drept permanent şi imprescriptibil. Dreptul popoarelor la autodeterminare este. Principiul neamestecului în treburile interne ale statelor Neintervenţia în treburile interne este consacrată ca principiu al dreptului internaţional prin numeroase documente. aceasta duce la confirmarea normei iar nu la slăbirea ei. Principiul acesta a fost promovat şi reafirmat tot mai mult. 1. cât şi cele interne. să şi justifice acţiunea prin excepţii sau aspecte ale normei respective. economice şi culturale.ŞTEFAN ŢARCĂ O problemă mult discutată este dacă se justifica folosirea forţei în cazul încălcărilor masive şi grave ale drepturilor omului .a. evoluţia sa culminând cu adoptarea Declaraţiei asupra acordării independenţei ţărilor şi popoarelor coloniale . indiferent de motiv. Declaraţia 36/103 din 9 decembrie 1981 asupra inadmisibilităţii intervenţiei şi ingerinţei în treburile interne ale statelor ş. Ca şi alte principii şi norme.

ŞTEFAN ŢARCĂ
1.6. Principiul cooperării internaţionale Principiul cooperării între state a fost formulat şi dezvoltat ca principiu de sine stătător după adoptarea Cartei ONU, potrivit căreia statele membre ale ONU s-au angajat „să acţioneze atât împreună, cât şi separat, în cooperare cu Organizaţia, pentru a asigura între naţiuni relaţii paşnice şi prieteneşti…‖. Acest principiu a fost consacrat în principal în Declaraţia asupra principiilor dreptului internaţional privind relaţiile prieteneşti şi cooperarea între state, conform Cartei ONU. 1.7. Principiul respectării cu bună credinţă a obligaţiilor asumate (Pacta sunt servanda) Acesta reprezintă unul dintre cele mai vechi şi mai importante principii de drept internaţional, care vizează dezvoltarea unor relaţii trainice şi ordonate între state. Esenţa acestui principiu constă în respectarea şi executarea cu bună credinţă a tratatelor în vigoare, în scopul menţinerii ordinei de drept pe care el o consacră, a păcii şi securităţii internaţionale. În dreptul internaţional, este recunoscută norma pacta sunt servanda, care se referă la îndatorirea de a îndeplini cu bună credinţă obligaţiile decurgând din tratatele interna ţionale. Convenţia de la Viena din 1969 asupra dreptului tratatelor prevede că „Orice tratat în vigoare obligă părţile şi trebuie să fie îndeplinit de ele cu bună credinţă‖ (art.26). De asemenea, Convenţia mai prevede că un stat nu poate să invoce preveder ile dreptului său intern pentru a justifica neexecutarea unui tratat. Această prevedere trebuie corelată cu raportul dintre dreptul intern şi dreptul internaţional, pe care multe sisteme de drept îl soluţionează în sensul priorităţii reglementărilor internaţionale. 1 .8. Principiul reglementării pe cale paşnică a diferendelor Corolarul principiului nerecurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa îl reprezintă reglementarea paşnică a diferendelor. Renunţând la folosirea forţei şi la ameninţarea cu forţa, s tatele s-au angajat prin Carta ONU să reglementeze diferendele dintre ele prin mijloace paşnice. Ambele principii constituie pentru toate statele obligaţii fundamentale în conducerea relaţiilor lor internaţionale, decurgând din obiectivul garantării menţinerii păcii şi securităţii internaţionale. Acest principiu s-a conturat ca atare în urma prevederilor înscrise în Pactul Ligii Naţiunilor din 1919, în Pactul Briand Kellogg din 1928, în Actul general asupra reglementării paşnice a diferendelor internaţiona le semnat la Geneva în 1928, dar în deosebi în Carta ONU din 1945. În 1928, Pactul Briand Kellogg enunţa în termeni categorici obligaţia statelor „de a soluţiona orice diferende sau conflicte, indiferent de natura sau originea lor, numai prin mijloace paşnice‖.

28

ŞTEFAN ŢARCĂ

1.9.Principiul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului Evoluţia dreptului internaţional a condus, în a doua jumătate a secolului XX, la elaborarea unui ansamblu de reglementări coerente, unele cu caracter universal, altele pe plan regional, unele cu conţinut global, altele specifice, referitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Carta ONU a stabilit ca obiectiv al Organizaţiei, în acelaşi timp cu menţinerea păcii şi securităţii şi dezvoltarea de relaţii paşnice între naţiuni, înfăptuirea colaborării în soluţionarea problemelor internaţionale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, în promovarea şi încurajarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului faţă de toate persoanele, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie. Între atribuţiile Adunării Generale s -a prevăzut iniţierea de studii şi adresarea de recomandări cu scopul de a sprijini înfăptuirea drepturilor şi libertăţilor omului pentru toţi. Primul document internaţional de ansamblu în acest domeniu, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, a enunţat un standard minim, o concepţie comună despre drepturile şi libertăţile omului, un set de cuprinzător de drepturi politice, civile, economice, sociale şi culturale. Deşi a fost adoptată printr-o rezoluţie a Adunării Generale a ONU şi nu printr- un tratat internaţional, multe din normele înscrise în Declaraţie au devenit norme cutumiare, cu aplicare universală, au fost reluate în numeroase tratate internaţionale universale şi regionale, precum şi în constituţiile unor ţări. În literatura de specialitate s -a arătat că reprezentând un principiu de drept internaţional cu valoare imperativă, de jus cogens, principiul respectării universale a drepturilor omului obligă toate statele, în aceeaşi măsură . În concluzie , se poate aprecia că principiile fundamentale ale dreptului internaţional constituie un ansamblu, un adevărat sistem, fiind strâns corelate, atât în ce priveşte conţinutul, cât şi procesul aplicării lor. Aşa, de pildă, unele elemente ale unui principiu sunt reluate de un alt principiu, însă dintr -un alt unghi (cum ar fi relaţia dintre suveranitate, integritate teritorială, neamestec etc.). De cele mai multe ori ele se completează şi se întregesc reciproc; nici un principiu nu poate fi aplicat făcându-se abstracţie de conţinutul celorlalte. Nu este posibil nici a invoca un principiu, încălcând alte principii. Tocmai de aceea documentele internaţionale prevăd că toate aceste principii reprezintă un tot unitar, că fiecare dintre ele se interpretează şi se aplică în contextul celorlalte, în scopul favorizării şi garantării legalităţii internaţionale.

2. Subiectele dre ptului internaţional
2 .1. Personalitatea juridică internaţională: concept şi caracteristici Ordinea juridică internă sau internaţională desemnează entităţile care au calitatea de a participa la raporturile juridice guvernate de normele specifice
29

ŞTEFAN ŢARCĂ
respectivei ordini juridice şi a fi titulare de drepturi şi obligaţii. Orice entitate care posedă personalitate juridică internaţională se constituie în persoană juridică internaţională. Noţiunea „personalitate juridică internaţională‖ desemnează aptitudinea ce o posedă o persoană juridică internaţională, pe când noţiunea de „drepturi şi obligaţii recunoscute de dreptul internaţional‖ desemnează doar drepturile şi îndatoririle juridice cârmuite de regulile dreptului internaţional şi al căror titular este subiectul respectiv. Conceptul de personalitate juridică, respectiv de persoană juridică internaţională este sinonim cu calitatea de subiect de drept internaţional. Totuşi în literatura de drept interna ţional se face deosebirea între noţiunea de subiect de drept internaţional şi cea de persoană juridică internaţională. Distincţia dintre aceste două noţiuni ar reflecta evoluţia de la dreptul relaţiilor interstatale, în perioada când statul era principalul şi chiar unicul subiect de drept internaţional, la dreptul internaţional public care a devenit în mod progresiv dreptul relaţiilor internaţionale. Personalitatea juridică internaţională poate fi nelimitată în sensul că aceasta conferă titularului capacitatea ei de a dobândi orice fel de drepturi şi asuma orice fel de obligaţii (cazul statelor independente) sau limitată (în cazul statelor dependente ori al instituţiilor internaţionale). 2 .2. Reguli privind dobândirea şi pierderea personalităţii juridice internaţionale Privitor la dobândirea şi pierderea personalităţii juridice internaţionale, s-au cristalizat, în decursul evoluţiei dreptului int ernaţional, un anumit număr de reguli. Un stat există, în principiu, începând din momentul când sunt întrunite elementele constitutive, sub rezerva că cele mai multe din consecinţele existenţei personalităţii sale sunt subordonate recunoaşterii pentru a avea efect de la data fixată de aceasta. Existenţa sa ca stat nu poate fi pusă, desigur, în discuţie, deoarece ţine de domeniul realităţilor care nu au nevoie de confirmări sau alte aprobări cu toate acestea, calitatea de subiect a unui stat nou nu decurge, în mod automat şi obligatoriu, din această simplă existenţă, fiind necesară în plus exprimarea unei atitudini pozitive din partea altor state, atâta timp cât vocaţia de a stabili raporturi internaţionale, de a se manifesta ca subiect de drept nu se poate produce fără participarea acestora. Un stat încetează să mai existe de la data când unul dintre elementele sale constitutive dispare şi, ca urmare, caracterul lui de persoană juridică internaţională este afectat. De principiu un stat rămâne unul şi acelaşi în dreptul internaţional, în ciuda schimbărilor care au loc în conducerea lui, a dinastiei lui, în ceea ce priveşte rangurile şi titlul, modul de organizare a statului sau a teritoriului său. Oricât de importante ar fi asemenea schimbări, ele nu afectează ca litatea unui stat de persoană internaţională şi nici identitatea personală a statului respectiv.
30

titulare ale dreptului de a intenta o acţ iune la un tribunal internaţional. ceea ce presupune capacitatea de a fi titular de drepturi şi obligaţii cu caracter internaţional. dar şi titularele unor interese în privinţa cărora există prevederi de drept internaţional. în timp ce în cea de -a doua categorie sunt cuprinse organizaţiile internaţionale. Astfel cum se precizează în doctrină. dobândind astfel nemijlocit drepturi şi asumându -şi obligaţii în cadrul ordinii juridice internaţionale. b) organizaţiile internaţionale guvernamentale . unele restricţii impuse unui stat pot avea drept consecinţă pierderi parţiale ale independenţei. 31 . dar şi la desfăşurarea raporturilor juridice guvernate de aceste norme.ŞTEFAN ŢARCĂ Printre schimbările care afectează statele ca persoane juridice internaţionale se pot menţiona: fuziunea dintre două state. Cu alte cuvinte. reglementate de normele acestui drept. între subiectele primare şi cele secundare (insurgenţii. subiectele dreptului internaţional public pot fi grupate astfel: a) statele .subiecte derivate. ori schimbări care implică o pierdere parţială a independenţei pentru statul respectiv. cu drepturi şi obligaţii directe. Subiectele de drept internaţional sunt acele entităţi care participă la elaborarea normelor de drept internaţional. subiecte care nu au o bază teritorială în mod natural proprie. subiectele dreptului internaţional public reprezintă acele entităţi care participă la rapor turi juridice. a căror calitate de subiect de drept internaţional este contestată în practica internaţională şi doctrină. d) alte entităţi. Subiectele dreptu lui internaţional public sunt entităţi participante la viaţa internaţională. c) naţiunile sau popoarele care luptă pentru cucerirea independenţei. În funcţie de structura acestora distingem categoria subiectelor primare şi cea a subiectelor secundare. 3 . schimbări teritoriale şi război. Clasificarea subiectelor dreptului internaţional Subiectele de drept internaţional sunt titulare de drepturi şi obligaţii pe plan internaţional. Problema continuităţii şi discontinuităţii personalităţii juridice internaţionale a statului se pune în trei situaţii tipice: revoluţia. mişcările de eliberare şi organizaţiile internaţionale) există deosebiri care se exprimă şi în planul calităţilor de subiecte ale dr eptului tratatelor. În categoria subiectelor primare su nt cuprinse toate statele. Sfântul Scaun şi Ordinul Militar de Malta. A fi subiect de drept internaţional înseamnă a beneficia de personalitate juridică internaţională. deoarece acestea au un element natural propriu. Din punctul de vedere al modului în care au fost constituite ş i al drepturilor pe care le au. şi anume teritoriul.subiecte tipice şi primare.

nu sunt susceptibile de nici o alienare sau alterare. intangibile şi indivizibile. are dreptul de a reprezenta şi a o angaja în raporturi cu alte naţiuni. adică aptitudinea de a acţiona în cadrul comunităţii internaţionale. precum şi asupra tuturor persoanelor aflate pe teritoriul şi sub jurisdicţia sa. Inerente oricărui stat. Suveranitatea statului Statul suveran ocupă o poziţie dominantă între subiectele de drept internaţional public şi aceasta. asumându-şi totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter internaţional. c. celelalte state le recunosc sau nu această calitate. prin exercitarea drepturilor şi asumarea de obligaţii. într -un anumit sens. inalienabile. doctrina drepturilor şi îndatoririlor constituind. existenţa unui teritoriu determinat. el are dreptul de a exercita puterea asupra cetăţenilor săi.1. Toate statele beneficiază în egală măsură de aceste drepturi. Suveranitatea este cea care conferă statului personalitate juridică internaţională. În doctrina internaţională prevalează punctul de vedere potrivit căruia pentru ca o entitate să aibă personalitate juridică de tip statal este necesară întrunirea a patru elemente: a.subiect principal al dreptului internaţional public 3. adoptând legi şi aplicând sancţiuni în cazul nerespectării lor. exercitând un control de facto în cadrul limitelor jurisdicţiei sale. d.1. ceea ce pe plan teoretic exclude prin definiţie situaţiile privilegiate pentru unele din ele în dauna celorlalte. Principiul efectiv ităţii presupune existenţa primelor trei elemente în următoarea corelaţie: orice subiect al comunităţii internaţionale având personalitate juridică de tip statal trebuie să aibă o autoritate guvernamentală independentă care să dispună de atributele puterii pe un anumit teritoriu şi asupra unei populaţii stabilite. o transpunere pe plan internaţional a marilor idei teoretice cu privire la drepturile omului. capacitatea de a intra în relaţii cu alte state.ŞTEFAN ŢARCĂ 3.2. permanentă şi organizată în acest teritoriu. Statul . Calitatea de subiect de drept a statului derivă din suveranitatea sa. drepturile fundamentale considerate ca fiind sacre.1.1. independent de faptul că. pentru că. statul îşi exercită autoritatea pe două planuri: pe plan intern. iar pe plan extern. un guvern. o populaţie permanentă (organizată şi cu un număr considerabil de membri). Drepturile şi obligaţiile fundamentale ale statelor Sub raport conceptual există o strânsă corelaţie între teoria drepturilor şi îndatoririlor fundamentale ale statelor şi aceea a drepturilor omului. relativ stabil. În virtutea atributului de suveranitate. mult timp a reprezentat unicul subiect al acestui drept şi este singurul care posedă capacitate deplină. 32 . după cum nu poate abdica de la datoriile ce-i revin. 3. Nici un stat nu poate renunţa la aceste drepturi. b.

Statul unitar Se carac terizează prin existenţa unui singur sistem de organe ale puterii. respectarea suveranităţii şi independenţei statelor. Ele se impun în egală măsură tuturor statelor. conservarea şi protejarea mediului înconjurător. dreptul de a face comerţ.3.ŞTEFAN ŢARCĂ La rândul lor. dreptul la cooperare. dreptul la pace şi securitate. Ca obligaţii ale statelor au fost enunţate respectarea personalităţii statelor. dreptul la egalitate. eliminarea discriminării rasiale. norme imperative ale dreptului internaţional. Dintre drepturile statelor se reţin: dreptul la existenţă. nici una din unităţile sale neavând atribuţii paralele sau concurente cu cele ale organelor centrale.3. atât în raporturile lor bilaterale cât şi în cele cu caracte r multilateral. lichidarea colonialismului şi neocolonialismului. justiţiei şi administraţiei. cele care au un sistem unic de organe supreme ale puterii şi administraţiei de stat şi reprezintă subiecte unice de drept. dreptul la dezvoltare. obligaţiile fundamentale. 3. dreptul de a -şi decide propriile destine. Chiar dacă este împărţit în unităţi teritoriale. dezvoltarea colaborării internaţionale. menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Promovarea drepturilor nu este posibilă fără îndeplinirea obligaţiilor. nediscriminarea. Puterea politică în statele unitare poate fi delegată prin descentralizarea administraţiei publice loca le. în timp ce orice abatere de la obligaţii afectează în mod nemijlocit însăşi realizarea drepturilor. pe plan intern şi extern. dreptul de a participa la tratatele internaţionale şi dreptul la un tratament nediscriminatoriu. dreptul de a face parte din organizaţiile internaţionale. cele mai reprezentative uniuni de state sunt confederaţiile şi federaţiile. respectarea drepturilor şi intereselor celorlalte state şi îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor asumate . statul unita r se prezintă ca un tot. respectarea suveranităţii permanente asupra resurselor naturale. c) statul permanent neutru . nerecurgerea la propaganda în favoarea războiului. promovarea progresului economic şi social. dreptul la integritate teritorială şi inviolabilitatea frontierelor. însă tot guvernul rămâne piesa 33 . pentru nevoile de administraţie. dreptul la autoapărare. dreptul de acces la realizările ştiinţei şi tehnicii.1. dreptul asupra resurselor naturale.1. Tipuri de state În societatea internaţională există mai multe timpuri de state : a) state unitare . dreptul de a participa la rezolvarea problemelor internaţionale. dezarmarea.1. nerecurgerea la forţă sau la ameninţarea cu forţa. b) uniuni de state . dreptul la suveranitate şi independenţă. respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. alcătuiesc temelia indispensabilă desfăşurării normale a relaţiilor dintre ţări. 3. reprezentând forme de asociere a două sau mai multe state independente. care are un statut propriu.

având atribuţii în domeniul apărării. în care statele îşi păstrează identitatea. desigur. dar elementele comune nu sunt de natură să elimine în esenţă calitatea distinctă de subiect a statelor componente. până la crearea unor organisme comune Munteniei şi Moldovei. care îşi creează organe comune. în 1862. uniunea reală implică anumite sincronizări ale politicii statelor care se unesc. confederaţia şi federaţia. pe care 34 . trecutului – statele erau unite prin persoana monarhului. menţinându-şi calitatea distinctă de subiecte de drept internaţional. Uniunea personală . D. Spre deosebire de confederaţie. să primească şi să trimită reprezentanţi diplomatici. Dar statele componente continuă să deţină şi să -şi exercite capacita tea de subiect de drept interna ţional. Uniunile de state În ce priveşte tipurile şi categoriile de state. uniunea reală. Din acest punct de vedere. ca o consecinţă a faptului că numai unele activităţi urmează să se desfăşoare în comun. trebuie arătat că statele sunt susceptibile a fi clasificate. pe lângă statele propriu zise există şi uniunile de state . comisii de apărare etc. în mod divergent pe plan internaţional. organul central comun fiind în general abilitate să încheie tratate.2. financiar. deoarece acestea având anumite instituţii comune (parlamente. În cazul uniunii personale – formă ce aparţine. fără îndoială.1. În cazul confederaţiei de state ne aflăm de fapt în faţa unei asociaţii a unor subiecte de drept internaţional. repercusiuni asupra politicii externe a statelor în cauză. în timp ce altele rămân de competenţa exclusivă a entităţilor suverane. prerogativele lor referindu-se mai mult la autoadministrarea locală. Spre deosebire de uniunea personală. C. Populaţia unui stat unitar are o singură cetăţenie. Statele ce fac parte dintr-un stat federal devin de fapt simple provincii.3. iar statul şi doar ele este subiect de drept internaţional public. Pe de altă parte. statele federale reprezintă colectivităţi complexe în care numai statul federal apare ca subiect de drept internaţional.) nu mai pot acţiona. În primii ani de existenţă a statului român. Raporturile dintre statele care alcătuiesc o confederaţie sunt raporturi de drept internaţional stabilite de tratatul de constituire. 3.ŞTEFAN ŢARCĂ centrală supremă. în raport cu structura lor şi atribuţiile pe care le au organele ce le reprezintă pe planul relaţiilor internaţionale. B. Ele continuă. Existenţa uniunii reale are. al politicii externe. fiind legate numai prin anumite elemente ce exprimă anumite interese comune. în 1859. din punctul de vedere al dreptului internaţional. A. Uniunea reală . Confederaţia de state. practic. deşi nu constituie un stat în accepţiunea uzuală a termenului. constituţia fiind actul care stabileşte competenţele organelor federale. confederaţia are şi ea calitatea de subiect distinct de drept internaţional. Din categoria uniunilor de state fac parte uniunea personală. Statul federal. unul în raport de celălalt. o uniune personală a fost creată prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza. totuşi. să -şi păstreze individualitatea distinctă.

împreună cu celelalte state membre ale Uniunii Europene. ca statut juridic cu trăsături proprii. 3. în care scop el poate utiliza 35 .1. competenţe partajate între Uniune şi statele membre şi competenţe naţionale. ce se apropie de confederaţia de state. Franţa. În ti mp ce neutralitatea Elveţiei a fost respectată în timpul celor două războaie mondiale. care aparţin exclusiv statelor. dar nu întruneşte condiţiile unui stat federal.ŞTEFAN ŢARCĂ continuă să o păstreze şi care se reflectă în diversitatea legislaţiei. când noua Constituţie a statului nu se mai referă la acest statut. Acestea pot fi dispoziţii constituţionale. nelegată de împrejurări conjuncturale de politică externă. El nu are dreptul să aparţină vreunei alianţe militare. Belgia a avut acest statut din 1839 până în 1919. Neutralitatea permanentă reprezintă o instituţie modernă. care sunt urmate de acte internaţionale de recunoaştere şi „garantare‖ a acestui statut din partea altor state. Elveţiei i-a fost recunoscut statutul de neutralitate permanentă din 1815. prevenire şi imparţialitate‖.3. exprimate individual ori colectiv. declaraţii sau legi interne speciale. Doctrina s-a pronunţat în general în favoarea ideii de a considera Uniunea Europeană ca o formă sui generis de asociere. altele decât cele rezultând din abţinere. Neutralitatea permanentă trebuie să rezult e din acte interne ale statului ce îşi asumă acest statut. Olanda. Marea Britanie. care presupune obligaţii suplimentare de comportament. Statul permanent neutru Instituţia neutralităţii este una dintre cele mai vechi instituţii ale dreptului internaţional contemporan. de care beneficiază o serie de state. a fost nesocotită de Germania. Prusia). În cadrul Uniunii Europene există competenţe care au fost transferate Uniunii. Un stat este considerat ca bucurându -se de neutralitate permanentă dacă el se angajează să rămână neutru în orice războaie ce ar putea interveni între alte state. „ neutralitatea permanentă este o opţiune de durată a diferitelor state. neutralitatea Belgiei în primul război mondial şi a Luxemburgului. Italia. până în anul 1948. O formă nouă de uniune a statelor o reprezintă Uniunea Europeană . a unor reglementări administrative sau poliţieneşti. Luxemburgul a avut statut de neutralitate permanentă începând cu anul 1867 (garantat prin tratatul încheiat între Austria. Neutralitatea permanentă. s -a afirmat încă din secolul al XIX-lea. După cum s-a arătat în lucrări de specialitate. ea implicând poziţia unui stat de neamestec în conflictele militare. mai ales a marilor puteri.3. în ambele războaie mondiale. intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Principalul drept al statului cu regim de neutralitate permanentă constă în dreptul la autoapărare individuală şi colectivă. a cărei structură instituţională a fost redefinită prin Tratatul de la Lisabona. în baza unei opţiuni suverane şi a recunoaşterii internaţionale. fiecare stat membru participând la exercitarea acestora.

deoarece ―o atitudine critică a statului succesor faţă de tratatele anterior aplicabile ar putea afecta într-o oarecare măsură bunele relaţii ale statului predecesor cu statele terţe‖. care dau dreptul Consiliului de Securitate să aleagă doar unele dintre statele membre cărora să le solicite participarea directă la măsuri de constrângere cu forţa armată.48 alin. interesul să li se garanteze posibilitatea de a adopta o atitudine critică faţă de vechile angajamente. Toate acestea impun statului neutru următoarele obligaţii:  să nu participe la alianţe militare. Aşa.1. Regimul juridic actual al neutralităţii în caz de conflicte armate dobândeşte o serie de elemente noi. ca instituţie a dreptului internaţional. este interesat. În ceea ce priveşte compatibilitatea între statutul de neutralitate permanentă şi ca litatea de membru al ONU au fost exprimate puncte de vedere diferite. considerând că statutul lor de neutralitate permanentă este compatibil cu calitatea de membru al ONU. în măsura în care continuă să existe. Laos şi Malta. 36 . ma nevre militare sau alte asemenea utilizări.1 din Capitolul VII al Cartei. în general. inclusiv amplasarea de baze militare străine. în continuitatea obligaţiilor internaţionale.4. care şi-a declarat unilateral neutralitatea. Elveţia şi Austria au devenit membre ale ONU întemeindu-se pe dispoziţiile art. face şi a făcut obiectul unor controverse în doctrina juridică de specialitate. a aspectelor sale esenţiale. Cât priveşte statul predecesor. să nu producă şi să nu experimenteze armament nuclear. Dintre exemplele recente de state care beneficiază de statut de neutralitate poate fi menţionată Austria. iar practica nu a fost unitară. succesiunea nereprezentând şi o dispariţie a sa ca subiect de drept internaţional. de a înlătura anumite tratate inegale sau inechitabile care le -ar putea afecta independenţa şi suveranitatea naţională. politice sau economice care au ca scop pregătirea războiului. Statele succesoare au. ţinând seama şi de progresele înregistrate în tehnicile de luptă şi mijloacele de purtare a războiului. dreptul de decizie în probleme interne şi internaţionale.ŞTEFAN ŢARCĂ propriile sale forţe armate şi poate cere ajutorul altor state. depozite. în general.  să ducă o politică de colaborare activă cu toate statele. în cazul în care statutul său de neutralitate ar fi nesocotit. Succesiunea statelor în dreptul internaţional Definirea succesiunii statelor. de pildă.  să nu permită folosirea teritoriului lor pentru pregătiri militare.  să nu deţină. în special de pericolul pe care îl reprezintă armele nucleare. 3.

a dreptului la autodeterminare a poporului de pe un teritoriu determinat şi necesitatea de a evita un vacuum juridic în situaţia sa. acea instituţie juridică cu ajutorul căreia. drepturile şi obligaţiile internaţionale anterioare incompatibile cu politica sa internă şi externă. poziţia sa este determinată prin libera sa opţiune suverană. Practica diferitelor cazuri de succesiune arată. în condiţii de egalitate deplină şi neamestec în treburile sale interne. incompatibile cu politica internă şi externă. prin consimţământul său. aşadar. cu interesele sale fundamentale. ci în virtutea exercitării de către statul succesor a suveranităţii sale. de a se afirma ca entitate independentă. succesiunea reprezintă un domeniu de exercitare a suveranităţii naţionale. a acelor drepturi şi obligaţii decurgând din tratate sau din alte domenii. ca în dreptul intern. un stat îşi manifestă dreptul său suveran. de regulă. nici o negare totală de către statul succesor a raporturilor de drept internaţional ale predecesorului. Statul succesor îşi organizează sistemul raporturilor sale juridice cu alte state. Poziţia statului succesor se situează. Respingerea raporturilor juridice. Comisia de drept internaţional a abordat problemele succesiunii statelor sub trei aspecte:  succesiunea statelor la tratatele internaţionale . Succesiunea statelor nu implică astăzi o preluare automată de către statul succesor a drepturilor şi obligaţiilor internaţionale anterioare. a suveranităţii naţionale. între afirmarea. egală în drepturi în contextul general al comunităţii internaţionale. codificată prin Convenţia de la Viena din anul 1983. cu dreptul poporului (naţiunii) de a -şi hotărî singur soarta. Sub aspectul suveranităţii. preluarea de la statul predecesor.  succesiunea statelor în ce priveşte calitatea lor de membri în organizaţiile internaţionale . neexistând în acest caz o prezumţie de "transmisiune cu titlu universal". teoria tabula rasa neconfirmându-se în realitate. arhivelor şi datoriilor de stat. Succesiunea repre zintă. Această caracteristică a succesiunii se reflectă şi în Convenţiile din 1978 şi 1983 de la Viena asupra succesiunii statelor la tratate. Suveranitatea statului succesor se manifestă astfel prin dreptul său de a respinge raporturile juridice. în dreptul internaţional contemporan. în condiţiile unor schimbări radicale sociale şi politice. a drepturilor şi obligaţiilor internaţionale anterioare. în general. contribuind prin 37 . a dreptului poporului de a -şi hotărî singur soarta. respectiv. a dreptului său de a decide în mod liber dacă şi în ce măsură. în conformitate cu interesele sale. la bunuri. în practică. cu interesele legitime ale statului succesor semnifică manifestarea suveranităţii sale. în raporturile de cooperare cu celelalte state. încă nedefinitivată. codificată prin Convenţia de la Viena din anul 1978.ŞTEFAN ŢARCĂ Succesiunea din dreptul internaţional nu se soluţionează în t emeiul legii. însă că nu are loc. arhive şi datoria de stat. prin confirmarea. va menţine raporturile juridice ale predecesorului său.  succesiunea statelor în domeniul bunurilor de stat.

recunoaşterea este un act facultativ . Stabilirea de relaţii diplomatice este o formă de recunoaştere tacită a noului stat. Natura şi efectele recunoaşterii Recunoaşterea este actul unilateral prin care un stat constată existenţa unor fapte care pot avea consecinţe asupra drepturilor şi obligaţiilor sale şi declară expres sau acceptă implicit că relaţiile sale internaţionale viitoare vor fi edificate ţinând seama de aceste fapte. O primă concluzie este aceea că recunoaşterea este un act unilateral care decurge din suveranita tea de stat. ea fiind condiţia prealabilă pentru stabilirea relaţiilor diplomatice cu noul stat (acest lucru nu este automat).1. Un prim efect al recunoaşterii este constituirea de relaţii normale între state. dacă şi în ce moment face recunoaşterea. 3.5. pentru a putea pune în valoare drepturile şi obligaţiile respective. admit că acesta este subiect de drept internaţional. cel mai important caz este recunoaşterea statelor nou formate.5. În unele cazuri. Recunoaşterea poate emana numai de la state sau grupuri de state . recunoaşterea este un act liber. Totodată. Fireşte. norme ale dreptului internaţional prevăd în mod expres obligaţia de a nu recunoaşte fapte rezultând din încălcarea obligaţiilor asumate. Nu există obligaţia de a recunoaşte noile state. în consecinţă. în sensul că fiecare stat decide. Întrucât normele dreptului internaţional presupun existenţa unui ansamblu de drepturi şi obligaţii reciproce. nici o achiziţie teritorială care rezultă din folosirea forţei sau ameninţării cu forţa nu va fi recunoscută ca legală. este o decizie care depinde în mod exclusiv de statul care-şi propune să o adopte. în principal ale statelor. dar nu pot exista relaţii diplomatice fără recunoaşterea noului stat.1. explicit sau implicit. Recunoaşterea unui stat nou poate fi definită ca actul unilateral prin care unul sau mai multe state acceptă.ŞTEFAN ŢARCĂ reconsiderarea unui grup de raporturi juridice preexistente. la promovarea de noi relaţii între state. recunoaşterea este un act juridic opozabil statului care îl efectuează şi creează drepturi şi obligaţii juridice între acest stat şi statul recunoscut. Aşadar. Potrivit unei norme care fac parte din principiul nerecurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa. acestea trebuie să se recunoască reciproc ca atare. un domeniu de convergenţă a principiilor fundamentale ale dreptului internaţional contemporan. 3. deci dispune de capacitatea de a dobândi drepturi şi a -şi asuma obligaţii internaţionale.1. totodată. Tipuri şi forme ale recunoaşterii 38 . Aceasta constituie. Recunoaşterea statelor. să considere ca stat o nouă entitate politică şi. în ceea ce -l priveşte. de dezvoltare a cooperării cu participarea egală a tuturor statelor lumii. cu caracter politic.

De pildă. Cât priveşte guvernele venite la putere pe căi neconstituţionale. unele state recurg la acte exprese de recunoaştere a acestora iar altele se limitează să declare că îşi vor menţine sau nu reprezentanţii diplomatici în noile state. este irevocabilă.ŞTEFAN ŢARCĂ Practica internaţională a consacrat mai multe tipuri şi forme ale recunoaşterii statelor. Recunoaşterea de facto. Au existat şi situaţii când menţinându-se recunoaşterea unui stat să nu fie recunoscut guvernul aflat la conducerea lui..1. Între recunoaştere de jure şi cea de facto există o deosebire de grad. În general. la care se recurge în mod excepţional are caracter limitat şi provizoriu. cu tot ceea ce rezultă din exercitarea suveranităţii acestuia. 3. a doua parţială . lovitură de stat etc. de obicei relaţii comerciale şi a unor relaţii politice şi diplomatice limitate. ori se schimbă forma de guvernământ a unui stat (din monarhie în republică sau invers). Ea are ca raţiune consideraţia că statul respectiv nu ar fi încă suficient de stabil şi ca formă de manifestare.6. inclusiv posibilitatea stabilirii de relaţii în diferite domenii. Ea are ca efect recunoaşterea deplină a personalităţii juridice a noului stat. nerecunoaşterea noului guvern împiedică menţinerea sau stabilirea de relaţii normale înt re state. în cazul dezmembrării unui stat.2. Recunoaşterea de jure este recunoaşterea deplină şi definitivă a unui stat. efectele ei stingându -se numai odată cu încetarea calităţi de subiect de drept a statului recunoscut. prima completă. Însăşi menţinerea sau stabilirea de relaţii diplomatice echivalează cu o recunoaştere tacită. Problema recunoaşterii guvernelor intervine atunci când într -un stat existent puterea este preluată de un nou guvern prin alte mijloace decât cele constituţionale. schimbările succesive de guverne efectuate pe cale constituţională nu necesită recunoaştere. în primul rând a relaţiilor diplomatice şi consulare complete. 3. Organizaţiile internaţionale 39 . Recunoaşterea guvernelor poate avea consecinţe juridice importante. fiind preferabilă stabilirea unor relaţii cu câmp limitat. putând fi oricând revocată. care a făcut necesară această instituţie. este o fază premergătoare recunoaşterii de jure. ambele fiind manifestări de voinţă a statelor. deoarece alte state au dorit să -şi exprime dezaprobarea faţă de schimbările intervenite. nu de esenţă. recunoaşterea guvernului stabilit pe o parte a teritoriului statului implică recunoaşterea noului stat. Dacă de regulă recunoaşterea unui stat înseamnă şi recunoaşterea guvernului. cu efecte juridice asemănătoare. precum revoluţie. a încheierii de tratate şi altele. Recunoaşterea guvernelor Practica recunoaşterii guvernelor a luat naştere în legătură cu viaţa politică agitată din statele latino-americane.

trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: 1. drepturi rezultând din imunitatea de jurisdicţie pentru actele şi activităţile efectuate de organizaţii. prin intermediul cărora să îşi poată desfăşura activitatea. 3. Actul constitutiv al organizaţiei să reflecte acordul de voinţă al statelor membre fondatoare. Asocierea statelor în organizaţii internaţionale presupune urmărirea unor obiective şi scopuri comune. privind dreptul tratatelor între state şi organizaţii internaţionale sau între organizaţii internaţionale . Odată cu acceptarea lor şi includerea în categoria subiectelor de drept internaţional s -au înmulţit şi tratatele încheiate de organizaţiile internaţionale. dreptul de a prezenta o reclamaţie internaţională pentru a obţine despăgubiri. odată cu începutul secolului al XX. în calitate de părţi contractante. ceea ce le măreşte importanţa în planul relaţiilor internaţionale. Pe de altă parte. consacră capacitatea organizaţiilor internaţionale de a încheia tratate şi prevede: „capacitatea unei organizaţii internaţionale de a încheia tratate este guvernată de regulile acestei organizaţii”. Organizaţia internaţională trebuie să aibă o structură instituţională proprie.lea. Acestea în prezent contribuie în mod esenţial la dezvoltarea relaţiilor internaţionale prin încheierea de tratate. Tratatul de constituire conţine angajamente mutuale şi impune statelor o anumită cooperare în cadrul organizaţiei şi cu organizaţia însăşi. statele. Această capacitate manifestată şi în planul dreptului tratatelor nu este universală. organizaţiile interguvernamentale ajung să deţină o poziţie egală cu cea a statelor la încheierea acelor tratate făcute în scopul atingerii obiectivelor lor. Pentru ca o asociere să poată fi considerată organizaţie internaţională . ceea ce presupune şi calitatea sa de parte a acestora. Organizaţiile internaţionale reprezintă unul dintre subiectele dreptului tratatelor cu o evoluţie ce caracterizează dreptul internaţional contemporan. Deşi cu o capacitate funcţională specifică.ŞTEFAN ŢARCĂ Un fenomen de amploare al epocii contemporane l-a reprezentat înfiinţarea. 40 . spre deosebire de state. După al doilea război mondial organizaţiile interguvernamentale devin titulare de drepturi şi obligaţii distincte de cele aparţinând fiecăruia dintre statele membre fondatoare. La respectiva asociere să participe. 2 al Convenţiei de la Viena din 1969. Prin tratatele constitutive se creează drepturi şi obligaţii reciproce. organizaţiile internaţionale sunt fondate de către state şi funcţionează prin voinţa acestora. Ea trebuie să dispună de un număr de organe. în înţelesul dat prin art. cu funcţionare periodică sau permanentă. opozabile tuturor membrilor. în funcţie de scopurile şi funcţiunile ei. ci specifică. dreptul de protecţie al agenţilor organizaţiei. în limitele competenţei stabilite. extinderea şi sporirea competenţelor organizaţiilor internaţionale. 4. 2. Printre drepturile importante de care beneficiază organizaţiile internaţionale se numără dreptul de a încheia acorduri internaţionale cu statele membre. Convenţia de la Viena (1986). capacitatea organizaţiilor internaţionale este determinată precis de către grupurile de state ce le -au fondat.

b) un organ cu compunere restrânsă. Naţiunile (popoarele) care luptă pentru independenţă Dreptul internaţional consacră personalitatea juridică internaţională a popoarelor şi naţiunilor care luptă pentru eliberarea de sub dominaţia străină sau colonială şi formarea unui stat independent. OMS ş. Rusia. să figureze cel puţin un organ format din reprezentanţii tuturor statelor membre. protecţia normelor dreptului 41 . este titularul unor drepturi şi obligaţii internaţionale şi se bucură de protecţia nemijlocită a normelor juridice internaţionale. de către Adunarea Generală a ONU. De regulă. dispunând de o organizare determinată a mişcării sale pentru independenţă (organe de conducere. În dreptul internaţional se recunoaşte în prezent dreptul fiecărui popor subjugat de a recurge la rezistenţa prin orice mijloc. acestea din urmă fiind unele faţă de altele în raport de egalitate juridică. temeiul juridic al personalităţii sale internaţionale. ca organ suprem al organizaţiei. sub orice formă s -ar exercita asupra sa. acţionând în baza instrucţiunilor guvernelor. având mişcarea sa de eliberare naţională. Să aibă personalitate juridică proprie de drept intern şi de drept internaţional. Această calitate aparţine poporului care. inclusiv la folosirea forţei armate. 5. schema clasică a sistemului de organe al acestor organizaţii cuprinde: a) un organ plenar sau o adunare plenară. în care sunt reprezentate toate statele membre. De exemplu. din Consiliul de Securitate al ONU. acestea sunt reprezentate prin reprezentanţii guvernelor care. prin sistemul rotaţiei. fiecare popor. organ autonom care nu depinde de un anume stat. membru asociat la acele organizaţii internaţionale al căror statut are dispoziţii în acest sens (UNESCO.ŞTEFAN ŢARCĂ conform statutului. în temeiul căreia organizaţia beneficiază de drepturi şi îşi asumă obligaţii pe teritoriul oricăruia dintre statele membre sau în raporturile cu acestea ori cu alte subiecte de drept internaţional În ceea ce priveşte structura organizaţiilor internaţionale . reprezintă în mod direct statele memb re. cum sunt: reprezentarea diplomatică şi relaţiile cu statele în condiţii şi limite convenite. între care 5 membri permanenţi Franţa.a. Pentru a fi considerată organizaţie internaţională.). asocierea dintre statele membre trebuie să se stabilească şi să se desfăşoare în baza normelor de drept internaţional. 6. exercită o serie de atribute în interesul deplinei sale eliberări.3. Între aceste organe. China şi SUA iar 10 membri sunt desemnaţi. În virtutea dreptului de a -şi hotărî singur soarta. 3. dreptul de participare cu statut de observator la ONU şi la alte organizaţii internaţionale care decid în acest sens. c) un secretariat având sarcini executorii. Calitatea de subiect de drept internaţional a poporului luptător se manifestă şi prin exercitarea unor drepturi. împotriva dominaţiei străine. fac parte 15 membri.). ca entitate executivă. Anglia. armată de rezistenţă etc.

3. Biserica Romano . capacitatea de a încheia cu statele. Prin conţinutul şi sfera sa de exercitare. participă la realizarea de tratate şi convenţii cu caracter umanitar.a.Catolică. tratate internaţionale şi participarea la negocieri în problemele de interes reciproc. se apreciază că statutul de subiect de drept internaţional al Sfântului Scaun nu se bazează pe caracterul său teritorial. Statutul de subiect de drept internaţional se fundamentează pe ideea tradiţională că Papa este „suveran secular‖ din perioada de formare a dreptului internaţional. în sensul acceptării în sfera subiectelor dreptului internaţional şi a altor entităţi decât cele tipic statale. Astfel.4. Urmare încheierii Tratatului de la Laterano (1929) între Italia şi Sfântul Scaun. la anexarea Statelor Papale aflate până în 1870 sub suveranitatea Sfântului Scaun. are calitatea de observator în cadrul ONU. în caz de conflict armat şi obligaţia de a respecta aceste norme. Cu toate acestea Vaticanul se comportă în viaţa internaţională ca un subiect de drept internaţional. populaţia civilă ş. Astfel.Catolică. teritoriul său este foarte restrâns şi nu beneficiază de o autonomie a serviciilor sale publice. marcând astfel trecerea de la categoria subiectelor de drept cu o organizare esenţialmente teritorială. printre subiectele sale. suveranitatea Papei nu a fost contestată. În prezent. Vaticanul este acceptat ca subiect de drept internaţional sui generis. particularizându-se prin organizarea sa şi funcţia pe care o îndeplineşte. Totuşi. prin reprezentanţi legitimi. În literatura de specialitate se apreciază că instituţia Sfântului Scaun este reprezentativă în procesul de reconceptualizarea dreptului internaţional. iar uneori suveranul pontif mediază şi acordă bune oficii în soluţionarea unor diferende internaţionale. la cele care au un caracter totalmente diferit. În doctrină mai există dispute în privinţa acceptării Vaticanului ca subiect de drept internaţional de tip statal. acest statut al mişcărilor de eliberare este însă limitat şi tranzitoriu. într -o opinie argumentându-se că acestuia îi lipsesc elementele faptice şi juridice specifice statului (suveranitatea şi independenţa). Vaticanul şi Ordinul Suveran de Malta În dreptul internaţional. acesta din urmă era recunoscut ca subiect statal suveran cu numele de Vatican. Biserica Romano . Doctrina italiană consideră că Vaticanul este un stat autentic din 1929. a unei personalităţi internaţionale depline. Vaticanului îi lipsesc elementele de fapt indispensabile unui stat:1) 42 . pe de altă parte. Vaticanul are capacitatea de a încheia tratate internaţionale.ŞTEFAN ŢARCĂ umanitar privind prizonierii. ci mai degrabă rolul primordial în această calificare rezultă din poziţia Papei ca şef al unei organizaţii mondiale. şi a Ordinului Suveran de Malta. fiind membru în numeroase organizaţii internaţionale. De asemenea. pe de o parte. o etapă către dobândirea deplinei independenţe şi pe această bază. acesta fiind doar un rezultat necesar. întâlnim şi anumite colectivităţi nestatale cum este cazul Sfântului Scaun. precum şi că este şeful unei organizaţii mondiale.

pentru argumentarea tezei „individu l. Caracterul statal al Vaticanului este recunoscut de statele din comunitatea internaţională cu care acesta întreţine relaţii diplomatice. Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta . cum sunt cel de legaţie activă şi pasivă. Papa Pascal al II-lea a recunoscut Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta ca ordin religios. Ulterior. Ordinul nu este parte la nici un tratat internaţional. iar din 1834 stabilindu-şi sediul la Roma. Statutul individului în dreptul internaţional În doctrina juridică s -au exprimat opinii diferite în această problemă . 43 . iar 3) naţionalitatea are caracter temporar şi supletiv si 4) nu posedă autonomia serviciilor sale publice. Ordinul a devenit militar pentru a. în acest caz persoanele sunt pedepsite în temeiul legilor interne şi rămân sub jurisdicţia internă a statului). îndeosebi sub aspectul extinderii sferei sale generale de reglementare şi la statutul persoanei fizice luate individual. A avut iniţial ca bază teritorială insula Rhodos. a readus în discuţie această problemă. motiv pentru care este considerabil contestată calitatea sa de subiect de drept internaţional. Ordinul îşi desfăşoară activităţile caritabile pentru bolnavi. a cărui denumire completă este Suveranul Ordin Militar şi Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim este unul dintre subiectele cu recunoaştere a personalităţii internaţionale.ŞTEFAN ŢARCĂ teritoriul este restrâns şi supus unor regimuri juridice multiple. În România Ordinul Maltez şi. 2) populaţia este foarte mică. pe lângă Suveranul Pontif. pelerini ş i teritoriile cre ştine din Ţara Sfântă. Ordinul se bucură de dreptul de suveranitate şi întreţ ine rela ţ ii diplomatice cu peste 90 de ţări. apoi Malta. nevoiaşi şi refugiaţi de mai mult de nouă secole. În anul 1991 Serviciul de Ajutor Maltez în România a fost constituit şi înregistrat ca persoană juridică. 3.a început activitatea în 1932 ş i ş i-a reluat. Spania. În prezent. Ordinul este condus de un Mare Maestru căruia i se recunosc drepturi suverane. de fapt. Haiti.5. Marele Maestru întreţine relaţii diplomatice cu Vaticanul. Evoluţia postbelică a dreptului internaţional.i apăra pe bolnavi. la Ierusalim. A fost înfiinţat în jurul anului 1050.o din decembrie 1989. Pentru a -şi putea duce la îndeplinire îndatoririle instituţ ionale poate constitui organiza ţii dependente. Vaticanul întreţine relaţii speciale cu Italia şi are relaţii cu alte state. cu scopul de a administra un spital pentru pelerinii din Ţara Sfântă . S-a consacrat acestei obliga ţ ii de-a lungul secolelor cu mijloace conforme spiritului timpului. subiect de drept internaţional‖ se folosesc următoarele susţineri: 1. San Marino. Vaticanul are capacitatea de a încheia tratate internaţionale în interesul Bisericii şi în scopuri spirituale sau în domeniul temporal . individul este subiect al răspunderii penale în dreptul internaţional pentru: fapte considerate infracţiuni în convenţiile internaţionale (se argumentează în sens contrar că. asemenea organiza ţii îşi desfăşoară activitatea în peste 120 ţări. În 1113.

dar şi pentru indivizi. în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene). Reglementări interstatale privind promovarea şi protecţia internaţională a drepturilor omului sau răspunderea per soanelor particulare pentru fapte ilicite cu caracter internaţional (piraterie maritimă sau aeriană. prin natura situaţiei sale juridice. de fapt. Timp de lucru: 2 ore Test de autoevaluare 1. 3. fără ca aceasta să excludă. subiect al dreptului intern. trafic de stupefiante ş. falsificarea de monedă. sub aspecte prevăzute expres în acte interstatale. marea majoritate a autorilor recunoscând persoanelor fizice aspecte ale unui statut internaţional limitat şi derivat. O asemenea opinie rămâne însă şi astăzi minoritară. de izolare a individului faţă de dreptul internaţional. putând chiar declanşa acţiuni (în cadrul sistemului european şi intraamerican de protecţie a drepturilor omului. legătura între persoana fizică şi normele juridice internaţionale. în raport cu statele care sunt şi rămân subiecte primordiale ale dreptului internaţional. privind mai ales drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi răspunderea internaţională a persoanelor particulare.a. căpătând transparenţa care permite. individului i se recunoaşte calitatea de parte în faţa un or instanţe internaţionale. valorificarea acestor drepturi se face prin intermediul statelor. Unii autori conferă individului personalitate internaţională similară statelor. incidenţa asupra sa a dreptului internaţional cu privire la drepturi le şi obligaţiile internaţionale. Referitor la situaţia statelor şi organizaţiilor internaţionale interguvernamentale ca subiecte ale dreptului internaţio nal public. individul este destinatar direct al unor norme din comunităţile internaţionale. prin acordul statelor. Suveranitatea naţională încetează să mai păstreze un caracter rigid. În cazurile mai sus menţionate se argumentează în sens opus că .ŞTEFAN ŢARCĂ 2. Individul rămâne. Sunt create astfel de drepturi şi obligaţii internaţionale nu numai pentru state. aceasta poate fi : a) de egalitate între state şi organizaţii internaţionale b) de statut privilegiat al statelor c) de statut privilegiat al organizaţiilor internaţionale 44 . pentru a conferi şi individului un statut determinat de drept internaţional. ca urmare şi subsecvent exercitării voinţei suverane a statului.) oferă argumente de drept pozitiv multor autori.

Principiul neamestecului ȋ n treburile interne ale statelor. Drept internaţional public . 2005 . 6. 8. Principiul reglementării pe cale paşnică a dife rendelor. Velişcu Viorel. Raluca Miga Beşteliu. 3 Succesiunea statelor ȋ n dreptul internaţional public. Editura Universitaria. Ştefan Ţarcă. Principiul integrităţii teritoriale şi inviolabilităţii frontierelor. 2008. Principiul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Loredana Pârvu. 3. – a). Viorel Velişcu. Bucureşti. Subiecte principale ale dreptului internaţional public sunt: a) organizaţiile internaţionale guvernamentale şi naţiunile care luptă pentru eliberare . Principiul respectării dreptului popoarelor de a dispune de ele ȋ nsele. 3. 45 2. 7. Răspuns uri: 1. Drept internaţional public. Principiul cooperării international. 2010. 9. editura SITECH.credinţă a obligaţiilor asumate (Pacta sunt servanda). Bucureşti. 2. 5. Principiul respectării cu bună. Te mă de control nr. Nicolae P urdă. c) statul. ___________________________________________________________________ Bibliografie: 1. . Editura All Beck. Craiova.I. vol. Pricipiul egalităţii suverane. – c). Nu uita! Principiile fundamentale ale dreptului internaţional public sunt: 1. Drept internaţional public. 2.ŞTEFAN ŢARCĂ 2. Principiul nerecurgerii la forţă şi ameninţarea cu forţa. b) persoanele fizice şi juridice . Ştefan Ţarcă. 4.

După cum s-a arătat. aşa cum nu poate exista fără teritoriu sau guvern. se înţelege că populaţia unui stat cuprinde toate persoanele fizice care 46 . Aspecte privind cetăţenia în dreptul internaţional 4. Refugiaţii. înainte de orice. Statul este. extinderii schimburilor economice şi amplificării comerciale. . populaţia constituie alături de teritoriu şi guvern.6 miliarde de locuitori. .ŞTEFAN ŢARCĂ UNITATEA DE ÎNVĂŢ ARE 4 POPULAŢIA ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL Cuprins: 1.cunoaşterea regimului juridic de protecţie a persoanelor ȋ n plan internaţional. 1. Dacă acceptăm sensul larg al acestei definiţii. Dacă la începutul secolului al XX. Protecţia internaţională a drepturilor omului 3.studierea şi cunoaşterea modurilor şi principiilor de dobândire şi pierdere a cetăţeniei ȋ n dreptul internaţional. Regimul juridic al străinilor 5. el nu poate exista fără populaţie. ca urmare a dezvoltăr ii colaborării internaţionale. o colectivitate umană.studierea şi cunoaşterea regimului de protecţie a refugiaţilor şi a străinilor ȋ n dreptul internaţional public.lea. În termeni lingvistici.ȋ nţelegerea şi ȋ nsuşirea noţiunilor şi instituţiilor privind dreptul de azil. . expulzarea şi extrăd area.Noţiunea de populaţie Problemele populaţiei în dreptul internaţional au căpătat o importanţă deosebită în ultimele decenii. Noţiunea de populaţie 2. populaţia unui stat este definită ca totalitatea persoanelor aflate pe teritoriul acestui stat. în prezent a ajuns la peste 7 miliarde. persoanele strămutate şi persoanele migrante Nu uita! Test de autoevaluare Bibliografie minimală Obiectivele temei: . populaţia Globului însuma 1 . unul din cele trei elemente materiale ale existenţei statului.

cuprinde deci „comunitatea naţională‖ a acelui stat. Astfel. această definire prez intă însă un dublu inconvenient Pe de o pa rte. Alături de cetăţenii proprii. globală. dar şi alte instrumente internaţionale (rezoluţii etc. 2. 47 . munca forţată. indiferent dacă locuiesc pe teritoriul acelui stat ori se află în alte state. reprezentată de persoanele fizice legate de stat prin cetăţenie. refugiaţi sau persoane strămutate – care trăiesc pe teritoriul statului respectiv şi sunt supuse jurisdicţiei sale. protecţia minorităţilor ). Populaţia . persoane fără cetăţenie ori cu dublă cetăţenie. comerţul cu fiinţele umane. După cel de -al doilea război mondial au loc numeroase dezvoltă ri normative în ceea ce privesc drepturile omului. crimele de război şi crimele împotriva umanităţii. dar care continuă să participe la viaţa politică a statului de origine.). exclude cetăţenii proprii. azilul. libertatea de informare. ce cuprind declaraţii sau recomandări având o semnificaţie moral-politică. pe de altă parte. pot fi distinse convenţii internaţionale – care au valoare obligatorie pentru s tatele care devin părţi la ele. Protecţia internaţională a drepturilor omului Dacă istoria concepţiilor referitoare la drepturile omului poate fi considerată ca începând în secolul al XVII -lea. minorităţi). pe teritoriul unui stat se pot afla şi străini . care n-au renunţat la cetăţenia de origine şi care nu pot fi consideraţi ca „elemente constitutive‖ ale statului iar. istoria propriu.). Din punct de vedere juridic. este prea largă pentru că include şi străinii domiciliaţi într un stat. se trece de la preocuparea asigurării şi protecţiei unor anumite categorii de persoane (străini. Populaţia unui stat cuprinde totalitatea persoanelor – cetăţeni străini. când preocupările în acest domeniu capătă un caracter guvernamental şi generalizat – vizând ansamblul drepturilor omului. fie permanenţii (cetăţeni ai altor state dar cu domiciliu de bază în statul de reşedinţă. securitatea socială etc. 2) convenţii specifice – care vizează garantarea anumitor drepturi ale omului şi care privesc: genocidul. fie în mod temporar (turişti. la asigurarea şi protecţia drepturilor într -o viziune de ansamblu. ori a unor drepturi considerate în mod individual şi raportate la anumite domenii prioritare în perioada postbelică (dreptul la muncă. Convenţiile internaţionale ale drepturilor omului au fost clasificate în patru categorii: 1) convenţii generale – care interesează ansamblul drepturilor omului sau un grup larg al acestora şi care au fost adoptate într -un cadru universal sau regional. ca element constitutiv al statului.ŞTEFAN ŢARCĂ se găsesc la un moment dat pe teritoriul său.zisă a instrumente lor internaţionale în domeniul drepturilor omului începe după cel de al doilea război mondial. indivizi fără cetăţenie şi refugiaţi). Sub aspectul caracterului lor.. oameni de afaceri etc. viaţa particulară. sclavia. instalaţi în alte ţări.

prin efortul conjugat al statelor şi organizaţiilor internaţionale. UNESCO. interesul politic al momentului respectiv a făcut ca doar o mică parte din acestea să fie preluate în Cartă . a discriminării în folosirea forţei de muncă şi în profesie. s-a declanşat procesul de formare a dreptului internaţional modern al drepturilor omului. Sistemul universal de protecţie a drepturilor omului al ONU Larga deschidere spre reglementarea relaţiilor internaţionale. de exemplu Sistemul european al drepturilor omului . muncitorii. fără deosebire de rasă. a discriminării în învăţământ. Alături de convenţiile internaţiona le. oferită de crearea în 1945 a ONU. care sunt organizaţii specializate ale ONU.ŞTEFAN ŢARCĂ 3) convenţii referitoare la protecţia anumitor categorii – care corespund necesităţii de a proteja în mod special anumite categorii de fiinţe umane: refugiaţii. Această declaraţie va deveni modelul şi sursa de inspiraţie pentru sutele de instrumente care alcătuiesc în prezent edificiul juridic al protecţiei fiinţe umane. a permis ca unul din scopurile Naţiunilor Unite să fie „promovarea şi încurajarea respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi. Acestea sunt: 1. femeile. Şi în actele constitutive ale unor organizaţii cu vocaţie de universalitate (OIM. Datorită preocupărilor în domeniu. 4) convenţii de interzicere a discriminării – care au ca obiect lupta împotriva discriminării bazată pe sex. denumit de majoritatea autorilor „Sistemul drepturilor omului al ONU . sex. ansamblul reguli lor adoptate de comun acord de către state şi care vizează protecţia fiinţei umane împotriva abuzurilor şi pericolelor de orice natură. rasă. reprezintă. Dreptul internaţional al drepturilor omului. prizonierii şi persoanele civile. OMS. în timp de conflict armat. combatanţii. 48 . copiii. întâlnim reglementări ale drepturilor omului. apatrizii. documentele fundamentale în materia drepturilor omului în sistemul Naţiunilor Unite sunt cele reunite sub denumirea „Carta internaţională a drepturilor omului”. planuri de acţiune etc. iniţial. s -a dorit ca în Carta ONU să fie incluse reglementări ale drepturilor omului. limbă sau religie”. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. În prezent există un sistem al drepturilor omului cu vocaţie de universalitate – sistemul creat în cadrul şi din iniţiativa ONU. Chiar dacă. 2. origine etnică etc.şi mai multe sisteme regionale. emigranţii. Dar. pot fi menţionate rezoluţiile unor organe ale organizaţiilor internaţionale cuprinzând declaraţii.. FAO). Pasul a fost totuşi important pentru că astfel s -au pus bazele juridice ale dezvoltării ulterioare a drepturilor omului în sistemul ONU. la 10 decembrie 1948. ramură relativ tânără a dreptului internaţional public.1. Sistemul interamerican al drepturilor omului şi Sistemul african al drepturilor omului şi ale popoarelor. prin adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

dreptul la demnitate. dreptul la o cetăţenie. dreptul la respectarea vieţii private.. deţinut sau exilat în mod arbitrar. dreptul de a nu fi arestat. Declaraţia. este proclamată printr-o rezoluţie ( Rezoluţia 217/A/III ) a Adunării Generale a O. Protocol facultativ referitor la Pactul internaţional cu privire la d repturile civile şi politice. dreptul de a participa direct sau prin reprezentanţi la conducerea treburilor publice. care a avut o importanţă deosebită pentru elaborarea şi dezvoltarea conceptului drepturilor omului pe plan naţional şi internaţional. unul dintre cele mai importante documente la care fac trimitere aproape toate documentele juridice în acest domeniu. dreptul de a nu fi supus la tortură sau la pedepse sau tratamente crude. dreptul la libertate. 49 . bunăstării proprii şi a familiei. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Este primul docu ment internaţional cu vocaţie universală în acest domeniu. stabilirea unei concepţii unitare a comunităţii internaţionale despre drepturile şi libertăţile omului. dreptul la un nivel de viaţă corespunzător asigurării sănătăţii sale.Drepturi economice. Declaraţia universală a drepturilor omului. sociale şi culturale. dreptul mamei şi al copilului la ajutor şi ocrotire speciale.U. dreptul la un proces echitabil în materie civilă şi penală.recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor egale şi ina lienabile constituie fundamentul libertăţii dreptăţii şi păcii în lume ‖. dreptul de acces la funcţiile publice ale ţării sale. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice. dreptul la muncă şi la libera alegere a muncii. 5. 4. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este apreciată ca marcând începutul unei noi etape în domeniul drepturilor omului. dreptul la învăţământ. dreptul la salariu egal pentru o muncă egală. 3. şi considerată „idealul comun de atins de către toate popoarele şi toate naţiunile ‖ în ceea ce priveşte drepturile omului. dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie.Drepturi civile şi politice : dreptul la viaţă. sociale şi culturale : dreptul la securitate socială . şi înscrie în primul său alineat ideea că . dreptul la prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea sentinţei în public. urmărind deci. libertatea de asociere paşnică. Conţine un ansamblu de standarde internaţionale în domeniul drepturilor omului şi a devenit. Al doilea Protocol facultativ la Pactul internaţional referitor la drepturile civile şi politice vizând abolirea pedepsei cu moartea. libertatea de întrunire. dreptul la recunoaşterea personalităţii juridice. dreptul de a întemeia sindicate şi de a se afilia la sindicate. dreptul de a se adresa instanţelor judiciare. dreptul de a nu fi ţinut în sclavie şi robie.N. dreptul la azil în caz de persecuţie. dreptul de a participa liber la viaţa culturală a colectivităţii. dreptul la egalitate în faţa legii.. 2. a conştiinţei şi religiei. dreptul la respectarea proprietăţii. Drepturile pe care le consacră sunt grupate în două categorii: 1. inumane sau degradante. cu trecerea timpului. libertatea gândirii. la 10 decembrie 1948.ŞTEFAN ŢARCĂ 2. libertatea de opinie şi exprimare. dreptul la liberă circulaţie.

Comisia drepturilor omului. în funcţie de particularităţile anumitor zone. 2.ŞTEFAN ŢARCĂ 2. mecanism care permite sesizarea Curţii de către persoanele particulare. Instrumentele cele mai importante care dezvoltă sistemul creat de Consiliul Europei şi care reprezintă veritabili piloni ai sistemului.2. România fiind membră din 30 septembrie 1993. fiecare dintre ele funcţionând în baza unor instrumente juridice complexe. Sistemul interamerican al drepturilor omului.constituit la 5 mai 1949 prin tratatul de la Londra. la 4 noiembrie 1950. consacră un mecanism de control deosebit de eficient – Curtea Europeană a Drepturilor Omului. mecanismul jurisdicţional creat în cadrul Consiliului Europe i era format din: Comitetul de miniştri. iniţial avea 10 state membre.1. Sisteme regionale de protecţie a drepturilor omului În preocuparea lor pentru crearea unor instrumente de protecţie a omului cât mai performante. adoptată la Roma. Sistemul european de protecţie a drepturilor omului. Inspirate din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. prin efortul concertat al statelor şi al organizaţiilor regionale. Uniunii Europene şi al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. 2. Cel de-al 11. statele au construit. 3. aceste sis teme s-au perfecţionat mai cu seamă în ultimele decenii. să garanteze valoarea supremă pe care o reprezintă demnitatea omului. iar aceasta poate pronunţa hotărâri obligatorii pentru statele părţi la Convenţie. ultima în anul 1996. dar în prezent are 47 de state membre. unele chiar mai eficiente decât cele din plan universal. sunt Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. cu sediul la Strasbourg. Consiliul Europei este o organizaţie interguvernamentală în cadrul căreia s-au adoptat. Curtea europeană pentru drepturile omului. Drepturile omului în sistemul european Sistemul a fost iniţiat de Consiliul Europei. pe lângă sistemul universal al drepturilor omului al ONU. 50 . care stabilesc mecanisme pentru valorificarea drepturilor omului. Convenţia de la Roma a fost completată şi modificată succesiv prin protocoale adiţionale. extrem de important. începând cu 1950. Inovaţia constă în crearea unei C urţi permanente a drepturilor omului. şi a fost dezvoltat şi de dimensiunea umană promovată în cadrul comunităţilor europene.lea Protocol. care înlocuieşte Comisia şi Curtea existente până atunci. În prezent sunt consacrate trei sisteme regionale. mai multe instrumente juridice. şi Carta socială europeană revizuită. Sistemul african al drepturilor omului şi ale popoarelor. adoptată la 18 octombrie 1961 dar supusă mai multor revizuiri.2. Până la intrarea în vigoare a Protocolului 11 adiţional la CEDO. . Acestea sunt: 1. şi sisteme regionale care.

Protocolul 12 . Prima parte a Convenţiei se referă la drepturile civile şi politice. se referea la amendarea sistemului de control al CEDO. Protocolul 2 . Ministeriala de la Interlaken cu scopul de a stimula reformarea CEDO. Federaţia Rusă a fost ultima ţară care a depus instrumentele de ratificare. organizaţiilor neguvernamentale şi grupurilor de particulari la Curtea Europeană.ŞTEFAN ŢARCĂ Convenţia europeană a drepturilor omului . Protocolul în cauză a fost elaborat pentru a garanta eficienţ a sistemului european de protec ţ ie a drepturilor omului garantat prin Convenţie . organizarea de alegeri libere. Protocolul 11 – în vigoare din noiembrie 1998. Protocolul 4 – se completează convenţia cu prevederi noi referitoare la libera circulaţie. la instrucţie.( intrate în vigoare la 21 septembrie 1970) prevede competenţa CEDO de a da avize consultative la cererea Comitetului de Miniştri. Protocolul 9 – recunoaşte accesul persoanelor fizice. iar cea de -a doua la mecanismul internaţional de punere în aplicare a standardelor prevăzute în prima parte a Convenţiei. Conform Convenţiei din 1950. Protocolul 14 . statele contractante şi solicitanţii individuali puteau adresa Comisiei plângeri contra statelor contractante pe considerentul violării drepturilor prevăzute de lege. 14 la CEDO a intrat in vigoare la 1 iunie 2010. Acesta a fost ratificat de către toate statele membre ale Consiliului Europei. abolea pedeapsa cu moartea în toate împrejurările . înainte de deschiderea Conferinţei Ministeriale de la Interlaken.semnat la 13 mai 2004. respectiv la 18 februarie 2010. Protocolul 13-adoptat în 2002. Curtea Europeană a Drepturilor Omului creată pe baza Convenţiei europene a drepturilor omului.adoptat în 2000..(CEDO) A fost adoptată sub egida Consiliului Europei. precum cel la proprietate. Cererile făceau mai întâi obiectul unei examinări prealabile din partea comisiei. Comitetul Miniştrilor era cel care se 51 . elaborată sub auspiciile Consiliului Europei. ratificând . interzicerea generală a discriminării. Protocolul nr. La data de 28 septembrie 1993 România a devenit cel de -al 32-lea stat membru cu drepturi depline al Consiliului Europei. Persoanele individuale nu aveau dreptul să se adreseze direct Curţii. Era necesar ca statul acuzat să accepte jurisdicţia obligatorie a C urţii pentru ca un stat interesat sau Comisia să poată aduce cauza în faţa Curţii. Protocolul 6 – vizează abolirea pedepsei cu moartea în timp de pace . fiind de fapt Curtea de Justiţie a celor 4 7 de state membre ale Consiliului Europei Sediul Curţii Europene este la Strasbourg. iar cererile admise se rezolvau pe cale amiabilă.Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale‖ şi Protocoalele adiţionale la această Convenţie Astfel: Protocolul 1 –( intrat în vigoare la 18 mai 1954) a adăugat Convenţiei alte drepturi. Dacă un caz nu ajungea în faţa Curţii. se referă la crearea unei Curţi Europene unice şi permanente .

ŞTEFAN ŢARCĂ
pronunţa asupra existenţei sau nu a unei încălcări a Convenţiei şi tot el acorda dacă era necesar o satisfacţie echitabilă. Tot acestui comitet îi revenea rolul de a supraveghea respectarea de către state a hotărârilor Curţii. Curtea a re un număr de judecători egal cu cel al statelor membre ale Consiliului Europei, aleşi de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de pe o listă prezentată de statele părţi, pe o perioadă de 6 ani. Ei îşi exercită mandatul cu titlu individual, servesc Curtea în nume pr opriu şi fără să reprezinte vreun stat şi nu pot desfăşura nici o activitate incompatibilă cu independenţa, imparţialitatea sau disponibilitatea necesară exercitării în timp util a funcţiei lor. La împlinirea vârstei de 70 de ani mandatul judecătorilor ex piră, cel mai înalt rang ocupându- l preşedintele, care are funcţii de reprezentare şi control şi care este ajutat de doi vicepreşedinţi. Curtea Europeană a Drepturilor Omului funcţionează în plen, pe secţii, în camere, comitete şi în Marea Cameră, adică Adunarea Plenară a Curţii, reunindu-se în plen în următoarele situaţii: când e ales preşedintele Curţii, pe o perioadă de 3 ani, putând fi reales, când se aleg vicepreşedinţii şi preşedinţii secţiilor – în aceleaşi condiţii, când e votat regulamentul Curţii, când se constituie secţiile pentru o perioadă determinată de 3 ani, când sunt aleşi grefierul şi grefierii adjuncţi. Curtea se divide în 4 secţii, compunerea acestora fiind fixată e o perioadă de 3 ani şi trebuie să fie echilibrată din punct de vedere geo grafic al repartiţiei pe sexe, ţinându-se seama şi de diferenţele între sistemele de drept existente în statele părţi. În competenţa CEDO intră : Cererile interstatale: conform art. 33 din Convenţie, orice parte contractantă poate sesiza Curtea cu privire la orice pretinsă încălcare a prevederilor Convenţiei şi a Protocoalelor sale de către o altă parte contractantă. Cererile individuale: conform art. 34 din Convenţie, orice persoană fizică, organizaţie neguvernamentală sau grup de persoane care se consideră victimă a unei încălcări a prevederilor Convenţiei cu privire la aceasta. Avizele consultative: conform art. 47 al Convenţiei, Curtea poate să dea avizele consultative la solicitarea Comitetului Miniştrilor cu privire la problemele juridice pe care le r idică interpretarea Convenţiei şi a protocoalelor sale. În baza Convenţiei şi a protocoalelor sale, orice stat parte şi orice persoană fizică pot sesiza Curtea în mod direct. Reclamanţii individuali pot înainta ei înşişi cererile, dar se recomandă să fie reprezentaţi de către un avocat, acest lucru fiind necesar la audieri după ce cauza a fost declarată admisibilă. În acest sens, Consiliul Europei a înfiinţat un sistem de asistenţă juridică pentru persoanele fără posibilităţi materiale. Procedura de examina re a admisibilităţii cererilor , presupune că fiecare cerere individuală este repartizată unei secţii al cărei preşedinte desemnează un
52

ŞTEFAN ŢARCĂ
judecător raportor care după o examinare prealabilă a cererii va stabili dacă aceasta va fi examinată de către un comitet sau de către o cameră. Pentru a fi admisă plângerea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : cererea trebuie făcută după epuizarea tuturor căilor de atac interne, să nu fi trecut un termen mai mare de 6 luni de la data când hotărârea a rămas definit ivă şi irevocabilă în plan intern , cererea să nu fie identică, cu o altă cerere examinată anterior de către Curte sau de altă instanţă internaţională , cererea să nu fie incompatibilă cu prevederile C onvenţiei şi protocoalelor sale, cererea să nu fie vădit nefondată sau abuzivă, iar în cazul plângerilor individuale este necesar ca acestea să nu fie anonime . Procedura de fond în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este contradictorie şi publică. În vederea unei soluţionări pe cale amiabilă a cauzei, este posibil ca prin intermediul grefierului să se poarte negocieri, acestea fiind confidenţiale. Admisibilitatea unor astfel de cereri este verificată , iar dacă se acceptă cererea de rejudecare de către colegiu, se pronunţă hotărârea cu majoritate de voturi. Hotărârea este definitivă din momentul pronunţării. În general, prin aceeaşi hotărâre, Curtea acordă şi reparaţii echitabile în cazul în care dreptul intern nu permite o reparare a prejudiciului din diferite motive şi restituirea nu este posibilă. Regulamentul Curţii prevede trei căi de atac sub forma cererilor: de interpretare, revizuire şi rectificare a erorilor. - Cererea de interpretare , poate fi formulată de oricare dintre părţi în termen de 1 an de la data pronunţării şi trebuie să conţină toate elem entele din hotărâre care sunt supuse interpretării. Cererea se soluţionează prin pronunţarea unei hotărâri referitoare la interpretare. - Cererea de revizuire , este deschisă cazurilor în care se descoperă un fapt, necunoscut la data pronunţării hotărârii, care prin natura sa ar fi putut influenţa rezultatul cauzei. Termenul de exercitare a acestei căi de atac este de 6 luni şi curge de la data când partea care îl invocă a luat la cunoştinţă faptul respectiv. Cererea se soluţionează printr -o hotărâre. - Cererea de rectificare a erorilor, poate fi formulată pentru toate greşelile de scriere, de calcul, etc., care se pot strecura în conţinutul unei decizii sau hotărâri. Aceste cereri pot fi introduse în termen de 1 lună de la data pronunţării deciziei sau hotărârii respective. Modificările aduse de Protocolul XIV Supraîncărcarea activităţii Curţii a avut ca efect imediat prelungirea perioadei de filtrare a plângerilor individuale şi imposibilitatea soluţionării în timp util a acestora. Noul protocol aduce modificări asupra eficienţei operativităţii Curţii şi a punerii în aplicare a hotărârilor acesteia. Astfel: - în cazurile clar inadmisibile, deciziile de inadmisibilitate se vor lua de către un singur judecător asistat de raportor.

53

ŞTEFAN ŢARCĂ
- cazurile repetitive pot fi declarate inadmisibile şi vor fi judecate de către un colegiu de 3 judecători şi nu de către o cameră formată din 7 judecători. - un nou criteriu de admisibilitate-plângerile vor fi declarate inadmisibile dacă reclamantul nu a suferit un prejudiciu semnific ativ. Comitetul miniştrilor va putea aduce în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului statele părţi care nu respectă hotărârile Curţii, iar durata mandatului judecătorilor va fi de 3 ani, fără posibilitatea reînnoirii. Carta socială europeană revizuită, adoptată la 18 octombrie 1961 tot sub auspiciile Consiliului Europei, stabileşte mai multe drepturi şi principii economice şi sociale şi a fost revizuită în mai multe rânduri – 1988, 1991 şi 1996, în ultima formă intrând în vigoare în anul 1999. Activitate a de dezvoltare de către Consiliul Europei a mecanismelor de protecţie a fiinţei umane a cunoscut o amploare deosebită în ultimul deceniu, prin adoptarea unor instrumente juridice care vizează diferite domenii ale drepturilor omului. Curtea de Justiţie a jucat un rol important în evoluţia preocupărilor din acest domeniu. Începând cu anul 1974, când a decis că apărarea drepturilor fundamentale reprezintă un principiu al dreptului comunitar, Curtea a recunoscut în practica sa numeroase drepturi fundamentale a le omului cu privire la demnitatea umană, egalitatea în drepturi, nediscriminarea, libertatea de asociere, libertatea religiei, protecţia vieţii private, secretul medical, dreptul de proprietate, libertatea profesională, libertatea comerţului şi a concuren ţei, respectarea vieţii familiale, dreptul la justiţie şi la o procedură echitabilă, inviolabilitatea domiciliului, libertatea de opinie şi altele. Poziţia Curţii în privinţa avizului consultativ privind aderarea comunităţii europene la CEDO a fost tranşantă în sensul că: nici o dispoziţie din tratatele constitutive nu conferă comunităţii europene posibilitatea de a edicta reguli în materia respectării drepturilor omului şi nici competenţa de a încheia convenţii internaţionale în acest domeniu. La sfârşitul anilor ’90, când s-a conturat ideea unei veritabile codificări şi crearea unui sistem propriu al Uniunii Europene pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului, alături de preocupările similare în domeniul cetăţeniei europene. Prima concretizare a acestor noi abordări este reprezentată de acţiunea Summit-ului european din anul 1999, la care s-au formulat câteva principii directoare pentru redactarea unui document prin care să se garanteze drepturile omului în cadrul Uniunii Europene – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Carta a fost adoptată de Parlamentul european, Consiliul european şi Comisie, la 9 decembrie 2000, la Nisa şi, pentru că astfel nu dobândesc forţă juridică, a fost încorporată în Proiectul de Constituţiei europenă. Proiectul Constituţiei, redactat de Convenţia europeană, a fost prezentat Consiliului European la Thesalonic, în iunie 2003, şi aprobat de şefii de state şi de guverne, la Roma, în decembrie 2004. Datorită respingerii prin referendum de către
54

Sistemul interamerican al drepturilor omului Acest sistem. cel al Conferinţei de la Viena (1989). Declaraţia americană a drepturilor şi îndatoririlor omului şi Convenţia americană a drepturilor omului. Proiectul de Constituţie nu a intrat în vigoare. Cele mai importante sunt Documentul final al Conferinţei de la Madrid (1983). sugerând că drepturile exprimă libertatea individuală iar îndatoririle exprimă demnitatea acestei libertăţi. securitate şi justiţie. Nu este deci o organizaţie strict europeană. a luat decizia politică de a conferi Cartei drepturilor fundamentale forţă juridică ega lă cu a tratatelor fundamentale. creat în cadrul Organizaţiei Statelor Americane (OSA). destinată relansării dez baterii pentru viitorul Uniunii. conţine un catalog de drepturi ale omului şi garanţii corespunzătoare. ştiinţei şi culturii. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa include toate ţările europene.2. precum şi a identităţii naţionale a statelor membre şi a organizării puterilor lor publice la nivel naţional. Acest document. politice. al educaţiei. se bazează pe Carta OSA. sociale şi culturale şi 10 îndatoriri ale omului. Menţionăm totuşi că reuniunea şefilor de state şi de guverne ale statelor membre ale UE din iunie 2007. valorile democraţiei. 2. Canada şi câteva state asiatice. şi Carta drepturilor fundamentale a rămas în stadiul de proiect. Uniunea contribuie astfel la apărarea şi dezvoltarea valorilor sale comune. dezvoltat de -a lungul timpului prin mai multe conferinţe interguvernamentale care au fost încheiate prin „documente finale”. Convenţia americană a drepturilor omului este ratificată de 27 de state membre ale OSA.ŞTEFAN ŢARCĂ Franţa şi Olanda. economice. SUA. în conformitate cu Carta.2. Prin urmare. precum şi Carta de la Paris pentru o nouă Europă (1990). Ceea ce diferenţiază catalogul OSCE al drepturilor omului de cel consacrat prin tratatele din acest domeniu este abordarea unor drepturi ale minorităţilor. care a preluat principalele prevederi ale documentului de la Copenhaga. Actul Final de la Helsinki din 1975 realizează o legătură interesantă între drepturile omului şi preocuparea pentru secur itate. al Conferinţei de la Copenhaga (1990). Carta drepturilor fundamentale a UE porneşte de la generoasa idee că Uniunea Europeană plasează persoana în centrul acţiunii sale instituind cetăţenia Uniunii şi un spaţiu de libertate. Ea a 55 . cu respectarea diversităţii culturale şi a tradiţiilor popoarelor Europe i. a unor aspecte legate de preeminenţa dreptului. Convenţia garantează 20 de categorii de drepturi civile şi politice şi stabileşte angajamentele statelor părţi de a lua măsuri în domeniul economico-social. regional şi local. dar colaborează îndeaproape cu Consiliul Europei în domeniul promovării drepturilor omului. Declaraţia americană a drepturilor şi îndatoririlor omului stabileşte 27 de drepturi civile. care nu are valoare de tratat internaţional. alegeri libere etc.

Drepturile omului în spaţiul islamic Drepturile omului în lumea musulmană reprezintă un subiect greu de abordat datorită particularităţilor juridice care diferenţiază această lume de ceea ce este bine cunoscut în spaţiul civilizaţiei occidentale. culturală. Sistemul african al drepturilor omului şi popoarelor Acest sistem este bazat pe Carta africană a drepturilor omului şi popoarelor. familia. structura. Acesta este un document extrem de important prin care statele membre îşi propun eliminarea d iscriminării împotriva femeilor.ŞTEFAN ŢARCĂ fost dezvăluită prin două protocoale adiţionale (unul referitor la drepturile economice.2.4. mai cu seamă în ceea ce priveşte statutul persoanei şi relaţiile de familie. sociale şi culturale. în scopul promovării şi protecţiei drepturilor omului şi popoarelor în Africa. garantând drepturile civile şi politice şi protejând drepturile economice.2. La 9 iunie 1998. o nouă organizaţie panafricană care a preluat şi sarcinile din domeniul protecţiei drepturilor omului. dar care nu au intrat încă în vigoare. s-a adoptat un Protocol la Cartă prin care s -a creat Curtea Africană a Drepturilor Omului şi ale Popoare lor. De asemenea. tehnica şi chiar filosofia dreptului internaţional public fac destul de dificilă pătrunderea drepturilor omului aşa cum sunt consacrat în occident într.Carta se deosebeşte de Convenţia europeană şi de cea americană prin faptul că nu proclamă numai drepturi. codifică atât drepturi ale individului cât şi ale popoarelor.3. comunităţile religioase musulmane se raportează strict la legea musulmană. Marile deosebiri dintre dreptul musulman şi sistemele de drept de sorginte occidentală – romano-germanice şi common law – sisteme care domină concepţia. adoptată de Organizaţia Uniunii Africane (OUA) în anul 1981 şi intrată în vigoare la 21 octombrie 1986. În anul 2002. Prin Cartă s-a creat Comisia Africană a Drepturilor Omului şi Popoarelor. viaţa socială. o parte a ţărilor de relig ie islamică au manifestat interes pentru ceea ce avea să se 56 .o lume în care. OUA a fost înlocuită cu Uniunea Africană. 2. chiar dacă Islamul nu este religie de stat. religia musulmană este implicată în toate aspectele vieţii adepţilor ei. ci şi îndatoriri. sociale şi culturale şi unul referitor la abolirea pedepsei cu moartea). instituţiile sunt supuse preceptelor cuprinse în izvoarele religioase proprii dreptului musulman. Din punct de vedere juridic. Sistemul interamerican de protecţie a drepturilor omului este concretizat de Comisia Interamericană pentru Drepturile Omului (cu sediul la Washington DC) şi a Curţii Interamericane a Drepturilor Omului (cu sediul la San Jose) şi a fost inspirat de modelul european). 2. Din momentul adoptării Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. statutul persoanei.

au apărut primele semne de conturare a unui sistem arab al drept urilor omului. şi care au ratificat Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor sale fundamentale. cât şi instrumentele juridice adoptate ulterior şi pe baza acesteia conţin şi îndatoriri fundamentale ale omului faţă de semenii săi şi faţă de colectivitate. reprezentând astfel un câştig. adoptă Carta arabă a drepturilor omului. Individul nu trebuie doar protejat contra abuzurilor de orice fel. din această perspectivă. de o Declaraţie a drepturilor omului în Islam şi chiar de o Cartă arabă a drepturilor omului. În 1994 Consiliul Ligii Statelor Arabe. organizată sub auspiciile Fundaţiei Valencia Mileniul Trei şi UNESCO. Mai mult. 57 . 2. sunt statele.  Declaraţia a îndatoririlor omului elaborată de Consiliul Internaţional al Îndatoririlor Omului din Trieste. În ultimele două decenii. cu mesajul că „ciocnirea între civilizaţii prognozată de unii analişti nu poate fi îndepărtată doar prin potenţial militar şi economic. Sunt exemple de state cu populaţie majoritar musulmană din Europa – Albania.ŞTEFAN ŢARCĂ nască sub egida ONU – un sistem cu vocaţie universală de protecţie a drepturilor omului. În ultimii ani s-au înregistrat mai multe preocupări de a se adopta un instrument distinct care să consacre îndatoriri ale omului. cu valoare de tratat internaţional. şi recunosc competenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Îndatoriri fund amentale ale omului Atât Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. dezbaterile pe tema drepturilor omului au căpătat noi nuanţări în spaţiul islamic şi. chiar dacă nu putem discuta astăzi de un sistem arab al drepturilor omului. Primele interesate în consacrarea juridică a îndatoririlor omului. mai ales din partea statului.  Declaraţia responsabilităţilor şi îndatoririlor omului adoptată la Conferinţa „Etici globale pentru o lume umană‖. prin chiar dreptul intern. la sfârşitul deceniului şapte al secolului trecut. Prevederi din aceste documente sunt formulate în termenii unui cod moral şi.3. cei cărora le aparţine acest demers vizează chiar un codex etic minim. şi poate fi acceptat ca un impuls pozitiv în conştientizarea nevoii de acceptare deplină a demnităţii tuturor oamenilor. Trei asemenea proiecte sunt mai interesante. ci mai e nevoie şi de o armătură morală recunoscută de toţi membrii umanităţii‖. el trebuie să aibă şi unele îndatoriri. ale cetăţeanului în special. atât prin mobilul lor cât şi prin noutatea abordărilor:  Declaraţia universală a îndatoririlor omului elaborată de grupul „Inter Action Council‖. pentru că nu poate trăi liber decât respectând libertatea celorlalţi. Azerbaidjan şi Turcia – care sunt membre ale Consiliului Europei. din anul 1950. De altfel.

Cetăţeanul este un membru al statului. Adoptarea unei declaraţii destinată numai îndatoririlor omului ar putea „oficializa‖ într-o măsură îngrijorătoare abuzurile la care este supusă încă fiinţa umană şi nu credem că acest tulburător început de mileniu este pregătit pentru un asemenea document. pe baza unui fapt social de ataşare. Convenţia asupra cetăţeniei femeii căsătorite stabileşte reguli potrivit cărora încheierea şi desfacerea căsătoriei între resortisanţi şi străini. statul este îndreptăţit să acorde protecţie propriilor cetăţeni atunci când aceştia se află în străinătate. de solidaritate efectivă de interese şi sentimente care presupun drepturi şi obligaţii reciproce” Cetăţenia.ŞTEFAN ŢARCĂ Adunarea Generală a ONU nu priveşte îndatoririle omu lui ca pe un scop în sine. 58 . În decizia Curţii Internaţionale de Justiţie. astfel „cetăţenia este legătură juridică între o persoană şi statul ei. instrumentele juridice internaţionale actuale pornesc de la regula potrivit căreia fiecare om are dreptul la o cetăţenie. Dreptul fundamental al omului la o cetăţenie Deseori. sau schimbarea cetăţeniei soţului nu poate avea ipso facto asupra cetăţeniei soţiei. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului consacră acest drept în termenii următori: „Orice om are dreptul la o cetăţenie. Astfel. care stabileşte prin legea sa internă modalităţile de dobândire. în dreptul internaţional public. considerat din punct de vedere al obligaţiilor şi drepturilor sale civile şi politice. 3. fără de care persoana ar fi lipsită de protecţia statului şi de exerciţiul unor drepturi şi libertăţi proprii numai cetăţeanului. ci ca pe un instrument complementar drepturilor omului. Dreptul internaţional public priveşte cetăţenia doar din perspectiva raporturilor internaţionale sub incidenţa cărora ar fi persoana în cauză. ca un prim eşec în acest domeniu. ca statut juridic. este de competenţa exclusivă a statului. drepturile şi obligaţiile cetăţeanului. dată în anul 19550. respectiv naţional sau resortisant. întâlnim o încercare de definire a cetăţeniei cu valoare doctrinară de drept internaţional. pentru a desemna acea stă situaţie juridică. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetăţenia sa sau de dreptul de a -şi schimba cetăţenia”. pierdere. nerecunoscând practic dreptul fundamental al omului la o cetăţenie. stabileşte că orice om are dreptul să i se recunoască pretutindeni personalitatea sa juridică şi că „orice copil are dreptul de a dobândi o cetăţenie ‖.1. Aspecte privind cetăţenia în dreptul internaţional 3. al cărui rost este tocmai finalitatea întregii construcţii juridice internaţionale în domeniul drepturilor omului – afirmarea şi dezvoltarea plenară a personalităţii fiinţei umane. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. adoptat în anul 1966. se utilizează noţiunea de naţionalitate. în cazul Nottebohm. De asemenea. ca un drept fundamental al său.

Argentina.U . sunt cetăţeni români. conform legii noastre o constituie copilul găsit pe teritoriul statutului român care este cetăţean român. fie are două sau mai multe cetăţenii (bipatridie sau pluricetăţenie). motiv pentru care în dreptul internaţional public s -au adoptat o serie de reglementări pentru evitarea acestora. potrivit art. Principii şi moduri de dobândire şi pierdere a cetăţeniei Cetăţenia se dobândeşte prin naştere şi prin naturalizare. Prin naştere cetăţenia se poate dobândi fie urmând principiul „dreptului sângelui” (jus sanguinis). 3. Este vorba de împrejurările în care o persoană. În unele state. fie pe cel al dreptului solului (jus soli) potrivit căruia copilul capătă cetăţenia statului pe teritoriul căruia s -a născut. Există state. în alte ţări ca de exemplu.2. chiar dacă numai unul dintre părinţi este cetăţean român. din părinţ i cetăţeni români. Excepţie de la principiul jus sanguinis. Adunarea Generală a O. Ambele situaţii presupun un statut juridic al persoanei care duce la complicaţii în raporturile dintre state şi acea persoană. sunt cetăţeni români. Dintre astfel de condiţii menţionăm: reşedinţa solicitantului pe o perioadă de timp (între 3 şi 10 ani) pe teritoriul statului respectiv (unele excepţii de la această cerinţă sunt prevăzute de lege). Dreptul internaţional public este interesat şi de situaţiile mai delicate care apar în legătură cu cetăţenia. sau atunci când au loc transferuri de populaţii sau teritorii dintr -un stat în altul. cunoaşterea limbii naţionale. În ţara noastră. Printr-o asemenea prevedere se evită eventuale cazuri de apatridie. Paraguay se aplică „dreptul solului‖. b) s-au născut în străinătate şi ambii părinţi sau numai unul dintre ei are cetăţenia română. ori în spaţii care nu sunt supuse jurisdicţiei statelor.ŞTEFAN ŢARCĂ dar nici dobândirea sau renunţarea la cetăţenie de către soţ nu poate împiedica soţia să -şi păstreze cetăţenia sa. dacă nici unul dintre părinţi nu este cunoscut. îndeplinirea unui serviciu guvernamental precum şi cerinţa de a dispune de mijloace de existenţă. are loc la cererea persoanei interesate şi pe baza deciziei autorităţilor competente ale statului solicitant. a adoptat 59 .N. Japonia. Legislaţiile naţionale prevăd o serie de condiţii pentru acordarea cetăţeniei la cererea persoanei. care folosesc un „sistem mixt‖ rezultat din aplicarea celor două principii menţionate. Cetăţenia este obiect al reglementărilor internaţionale şi atunci când o persoană se află în străinătate. Filipine. copilul având cetăţenia părinţilor. fie este lipsită de cetăţenie (apatridie). copiii care: a) s-au născut pe teritoriul statului român.5 din Legea nr. Dobândirea cetăţeniei prin naturalizare . buna moralitate. ca de pildă Franţa. De asemenea. ca Anglia şi SUA.21/1991 se aplică principiul „jus sanguinis‖ conform căruia copii născuţi pe teritoriul României. copilul dobândeşte prin naştere cetăţenia părinţilor. Un aspect al naturalizării îl constituie şi dobândirea cetăţeniei unei persoane prin căsătoria cu un străin . Suedia. indiferent de cetăţenia părinţilor.

dobândirea de către copil a cetăţeniei adoptat orului. nu poate fi retrasă celui c are a dobândit. . nici schimbarea cetăţeniei soţului în timpul căsătoriei nu pot ipso facto să aibă efecte asupra cetăţeniei femeii: dobândirea cetăţeniei străine sau renunţarea la cetăţenia sa de către un cetăţean al statului parte nu împiedică soţia persoanei respective să -şi păstreze cetăţenia.o prin naştere.aflându-se în străinătate. . fiind un act amiabil de rezolvare a unor probleme ce ţin de statutul juridic al persoanei. fie de populaţie de la un stat la altul. Ca şi în cazul renunţării la cetăţenie. Modalităţile de pierdere ale cetăţeniei sunt : renunţarea şi retragerea. instanţa judecătorească. Problema dobândirii cetăţeniei se pune în situaţiile în care are loc fie un transfer de teritoriu. Retragerea cetăţeniei apare ca o modalitate de sancţionare a comportamentului unei persoane. se înrolează în forţele armate ale unui stat cu care România a rupt relaţiile diplomatice sau cu care este în stare de război. convenţie iniţiată încă din 1949 de Comisia pentru situaţia femeii din cadrul Consiliului Economic şi Social. ţinând seama de interesele acestuia. nici desfacerea căsătoriei între cetăţenii unui stat parte şi străini. persoanele care locuiesc pe teritoriul respectiv au dreptul de a opta în sensul manifestării de voinţă privind alegerea unei cetăţenii şi anume fie a statului căruia i-a aparţinut teritoriul.a obţinut cetăţenia română în mod fraudulos. În România cetăţenia română. Convenţia prevede. care are competenţa să încuviinţeze înfierea va decide asupra cetăţeniei minorului. Retragerea cetăţeniei române apare ca o sancţiune în sarcina celui care : . potrivit art. În situaţia în care înfietorii nu cad de acord. săvârşeşte fapte deosebit de grave prin care vatămă interesele statului român sau lezează prestigiul României. potrivit unor proceduri stabilite de legea internă a fiecărui stat. Potrivit legii române în cazul în care numai unul dintre înfietori este cetăţean român.ŞTEFAN ŢARCĂ Convenţia asupra cetăţeniei femeii căsătorite. efectele juridice ale retragerii cetăţeniei nu se extind şi asupra cetăţeniei soţului sau copiilor. . Cetăţenia poate fi dobândită şi prin înfiere . Motivele pentru retragerea cetăţeniei sunt reglementate de legislaţia internă a statelor.aflându-se în străinătate. între altele. de obicei. se face la cererea persoanei în cauză .este cunoscut ca având legături sau a sprijinit sub orice formă grupări teroriste ori a săvârşit alte fapte care pun în pericol siguranţa naţională. fie a noului stat. Înfierea unui copil fără cetăţenie sau cu cetăţenie străină atrage după sine. cetăţenia înfiatului minor va fi hotărâtă de comun acord de către înfietori.5(2) din Constituţie. 60 . că nici încheierea. Renunţa rea la cetăţenie este un act voluntar. străina căsătorită cu cetăţeanul unui stat parte poate să dobândească la cerere cetăţenia soţului prin procedura naturalizării. Pentru copilul care a împlinit 14 ani este necesar consimţământul lui. Când intervine un transfer de teritoriu.

Regula cetăţeniei active poate fi invocată şi în caz de conflict de jurisdicţie între cele două state cărora o persoană le aparţine ca cetăţean. se poate întâlni şi situaţia de pluricetăţenie. prin căsătorie. copilul născut din părinţi cetăţeni ai unui stat în care se aplică principiul jus sanguinis. Astfel. Dubla cetăţenie apare în cazul lipsei de concordanţă între legislaţiile statelor. Astfel de consecinţe generează situaţiile de: a) apatridie şi b) bipatridie. Invocarea de către ambele state ale cetăţeanului a obligaţiei de prestare a serviciului militar a generat uneori diferende internaţionale. spre deosebire de străini. dubla cetăţenie apare dacă persoana care dobândeşte la cerere. în cazul dublei cetăţenii este împiedicată exercitarea acestui drept de către un stat faţă de altul cu privire la o persoană care are cetăţenia celor două state.3. b) bipatridia sau dubla cetăţenie este situaţia acelei persoane care are în acelaşi timp cetăţenia a două state. pierde cetăţenia ţării sale de origine. Astfel. Aspecte internaţionale ale modului de dobândire şi pierdere a cetăţeniei P rincipiile şi modurile diferite de dobândire şi pierdere a cetăţeniei în practica statelor dau naştere la situaţii şi probleme care implică interesele mai multor state. fiind lipsiţi de orice legătură cu un stat. fără a căpăta cetăţenia altui stat. fără a fi obţ inut cetăţenia soţului. Este necesară găsirea de soluţii prin intermediul unor reglementări internaţionale. Devine apatridă şi femeia care căsătorindu-se cu un străin. care beneficiază de protecţia diplomatică a statului căruia îi aparţin. atunci când o persoană are mai multe cetăţenii.ŞTEFAN ŢARCĂ 3. În legătură cu dreptul statului de protecţie diplomatică a cetăţenilor săi. în principal. înfiere etc. din anul 1963. Apatrizii. o nouă cetăţenie şi nu pierde concomitent vechea sa cetăţenie . va căpăta cetăţenia ambelor state. Dar. copiii din părinţi fără cetăţenie se nasc apatrizi. sunt supuşi jur isdicţiei statului pe teritoriul căruia se află. efectivă. pe teritoriul altui stat a cărui legisla ţie consacră principiul jus soli. 61 . Apatridia s-a extins. Prin naturalizare. Preocupările de reducere a cazurilor de bipatridie au debutat la Conferinţa de la Haga din anul 1930. a) apatridia este situaţia juridică a unei persoane care nu a avut o cetăţenie sau care şi-a pierdut-o fără a dobândi alta. Apatridia este generată de deosebirile între legislaţiile diferitelor state cu privire la persoane care îşi pierd cetăţenia. unde au calitatea de străini. iar mai apoi a fost adoptată în cadrul Consiliului Europei Convenţia privind reducerea cazurilor de pluricetăţenie şi privind obligaţiile militare în cazul pluricetăţeniei. exercitarea sa de către unul din state faţă de un terţ stat poate fi de asemenea împiedicată dacă nu se dovedeşte existenţa unei legături de cetăţenie activă. devenind o problemă de drept internaţional în perioada interbelică. pe două căi: în situaţia dobândirii cetăţeniei prin naştere şi în aceea a naturalizării. apatrizii nu au dreptul la o astfel de protecţie.

cât şi în cadrul răspunderii statelor . sau nu au nici o cetăţenie. persoana să fi epuizat căile de soluţionare interne ale statului pe teritoriul căruia se află. ceea ce determină natura. caracteristicile. conţinutul juridic şi consecinţele protecţiei ca instituţie a dreptului internaţional contemporan.4. prejudiciate pe teritoriul unui stat străin. un stat poate exercita protecţia diplomatică şi pentru persoane care nu sunt cetăţeni ai săi. Protecţia diplomatică se realizează prin intermediul reprezentanţelor diplomatice ale statului de origine. în art. persoana în cauză să nu fi desfăşurat activitate infracţională sau să fi produs prejudicii pe terit oriul statului în care se află. dobândită potrivit legislaţiei sale. Noţiunea de străin Prin străin se înţelege o persoană care se află pe teritoriul unui stat fără a avea cetăţenia acestuia ci a unui alt stat.ŞTEFAN ŢARCĂ 3. Protecţia se poate acorda şi persoanelor juridice prejudiciate care au naţionalitatea statului reclamat şi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul statului reclamant. şi anume : persoana lezată să fie cetăţean al statului care asigură protecţia. pct. b prevede ca una din funcţiile misiunii diplomatice „protejarea în statul acreditar a intereselor statului acreditant şi ale cetăţenilor săi. Capacitatea unui stat de a recurge la protecţie diplomatică sau juridică în aplicarea intereselor cetăţeanului său. un stat neutru poate prelua. acreditate pe lângă statele în care se află respectivii cetăţeni.1. 1 lit. Deci sunt 62 . prejudiciate pe teritoriul statului străin. În virtutea acestei legături protecţia apare ca o regulă generală a dreptului internaţional în temeiul căruia statului i se recunoaşte dreptul de a acţiona prin mijloace diplomatice şi juridice adecvate raporturilor interstatale în apărarea intereselor cetăţenilor săi. în baza unor înţelegeri. în limitele admise de dreptul internaţional‖. Protecţia se poate exercita atât sub forma protecţiei diplomatice conform convenţiilor de la Viena privind relaţiile diplomatice (1961) şi relaţiile consulare (1963). Convenţia de la Viena din 1961. În acelaşi timp el menţine însă legăturile sale cu statul a cărui cetăţenie o are. În situaţii excepţionale. 4. protecţia cetăţenilor unor state foarte mici care nu au reprezentanţi diplomatici în alte state. protecţia intereselor unui stat beligerant şi ale cetăţenilor săi pe teritoriul celuilalt stat beligerant. constituie u n drept suveran al statului. Protecţia cetăţenilor aflaţi pe teritoriul unui a lt stat Străinul care se află pe teritoriul unui stat este supus jurisdicţiei acestuia. 3. Astfel în caz de război şi al ruperii relaţiilor diplomatice dintre două state. Pentru a beneficia de protecţie diplomatică trebuie îndeplinite unele condiţii. Regimul juridic al străinilor 4. Dreptul de protecţie se exercită ca o manifestare de suveranitate cu privire la persoana care are calitatea de cetăţean.

ŞTEFAN ŢARCĂ asimilaţi străinilor persoanele fără cetăţenie (apatrizi). 63 . ei neavând aceleaşi drepturi şi aceleaşi obligaţii faţă de statul ai căror resortisanţi sunt. fie printr -un acord internaţional între două sau mai multe state. condiţiile de intrare şi ieşire din ţară etc.2. cu excepţia drepturilor politice (dreptul de alege. Străinul nu poate fi obligat să satisfacă serviciul militar pe teritoriul statului în care se află. ori faţă de statul străin. drepturile şi obligaţiile străinilor. c) Regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate. vor beneficia de un tratament la fel de avantajos ca acela conferit prin tratate străinilor unor state terţe. de regulă acord de navigaţie sau comercial. în afara cazurilor când este obligat printr-un tratat internaţional. de a fi ales). Astfel. Astfel s-au ajuns la următoarele orientări: un stat are datoria să admită intrarea oricărui străin în teritoriul său. Acesta constă în combinarea regimului naţional cu acela al clauzei naţiunii celei mai favorizate . 4. un stat poate să refuze admiterea pe teritoriul său a unor categorii de străini. în principiu. care determină prin legislaţia sa. Potrivit acestui mod de tratament un stat recunoaşte pe teritoriul său străinilor aceleaşi drepturi pe care le acordă propriilor săi cetăţeni. Statutul juridic al străinilor este diferit de cel al cetăţenilor statului respectiv. ca şi refugiaţii. aici activează principiul reciprocităţii. statul nu este dator să admită orice străin pe teritoriul său sau să nu-l expulzeze. cu respectarea unor norme şi standarde internaţionale. pe teritoriul căruia se găsesc la un moment dat. regimuri acordate străinilor. dar poate condiţiona această intrare. suferă de boli contagioase sau altele. Potrivit acestui regim străinii aparţinând statului cu care se încheie tratatul. a) Regimul naţional. stabilit de fiecare stat. consideraţi ca indezirabili. b) Regimul special constă în acordarea de către stat pentru unele categorii de străini şi în domenii de activitate determinate a anumitor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau în acorduri internaţionale. a dreptului de a ocupa funcţii publice. În practica internaţională se cunosc următoarele forme de tratament. În conformitate cu dreptul internaţional. şi un stat este îndreptăţit să expulzeze orice străin. Determinarea conţinutului acestor drepturi şi obligaţii se face în toate cazurile prin legile interne ale fiecărui stat. consacrată într -un acord internaţional. d) Regimul mixt. ca şi prin actele administraţiei şi ale justiţie i. Dreptul internaţional nu impune o perioadă determinată de şedere a străinilor o dată admişi în teritoriul unui stat. dar pentru motive temeinice. Tratamentul străinilor se poate baza pe clauza naţiunii celei mai favorizate. Regimul străinilor este. Forme de tratament pentru străini Regimul străinilor poate avea la bază mai multe forme de tratament acordat de un stat cetăţenilor altui stat fie prin legislaţia internă. ca de exemplu persoane ce consumă sistematic stupefiante.

ŞTEFAN ŢARCĂ Indiferent de regimul de care se bucură. motivat pin raţiu ni de ocrotire a ordinii publice. cu condiţia declarării lor ca persona non grata şi dacă refuză să părăsească de bună voie teritoriul statului. În practica internaţională în temeiul curtoaziei internaţionale. Instituţia expulzării este reglementată de dreptul intern al fiecărui stat. cu toate că statul care ia măsura expulzării nu este obligat să justifice această atitudine. securitatea naţională. s-a instituit obiceiul de a anunţa organele statului străinului motivele pentru care acesta este obligat să părăsească ţara. Măsura expulzării poate fi aplicată şi străinilor care se bucură de imunitate diplomatică. 4. Modalităţi de încetare a prezenţei unor străini pe teritoriul unui stat a) Expulzarea este o măsură care se ia în baza unui act prin care un stat constrânge unul sau mai mulţi străini care se află pe teritoriul său . În general. acela potrivit căruia străinii nu pot avea pe teritoriul unui stat drepturi mai mari decât ale cetăţenilor statului de reşedinţă. pe rsoanele care nu au cetăţenia română. Expulzarea nu este o sancţiune penală. dispusă printrun act administrativ individual. Datorită acestui caracter drepturile patrimoniale ale celui expulzat rămân sub protecţia dispoziţiilor care reglementează regimul străinilor. Un străin nu se poate întoarce în ţara din care a fost expulzat decât prin anularea ordinului de expulzare sau prin dobândirea cetăţeniei statului expulzat. străinii pe teritoriul statului de reşedinţă au obligaţia de a respecta legile şi reglementările statului în care se găsesc. ci o măsură de siguranţă. să-l părăsească în cel mai scurt timp. fie că au o cetăţenie străină. Convenţia europeană a drepturilor omului face referiri la expulzare în Protocoalele 4 şi 7. În practica statelor este recunoscut un principiu de bază al oricărui regim juridic al străinilor. ori prin activitatea lor de natură a periclita securitatea statului. În ţara noastră. 64 . măsura expulzării este luată împotriva străinilor care devin indezirabil pentru un motiv sau altul. printr. obligaţia de a nu întreprinde nici o activitate împotriva acestui stat. în termenul stabilit. precizând că „nimeni nu poate fi expulzat. nu se expulzează decât străinii. regimul juridic al străinilor este reglementat prin acte normative interne şi acorduri internaţionale încheiate de România cu alte state. sistemului economic. ordinea lui internă. În general. a regimului politic. obligaţia de loialitate faţă de statul care i-a primit. fie că nu au nici o cetăţenie .3.o măsură individuală sau colectivă. Dreptul internaţional public reglementează unele aspecte ale expulzării din perspectiva evitării unor posibile abuzuri din partea statelor şi în spiritul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. sunt consideraţi străini. din teritoriul al cărui resortisant este‖ şi „ un străin nu poate fi expulzat decât în executarea unei decizii luate conform legii şi trebuie să aibă posibilitatea să evidenţieze motivele care militează contra expulzări sale‖. În concepţia Legii 123/2001 privind regimul străinilor din România şi modificată prin Legea 683/2002.

se acordă statului pe teritoriul căruia s -a consumat fapta.4. Alte condiţii: se cere ca pedeapsa prevăzută să fie mai mare de un an privaţiune de libertate. Principalele condiţii de fond ale extrădării sunt: fapta pentru care se cere extrădarea să fi fost prevăzută ca infracţiune în legislaţia ambelor state (principiul dublei incriminări). de regulă. Extrădarea are loc la cererea statului interesat ca persoana extrădată să fie cercetată. Extrădarea fiind un atribut suveran al statului acesta poate admite sau refuza predarea persoanei a cărei extrădare se cere. Un ast fel de act este consecinţa teritorialităţii legii penale şi se bazează pe colaborarea internaţională în ce priveşte asistenţa juridică între state. pe bază de reciprocitate şi. ştiinţifică. care consacră instituţia remiterii autorilor crimelor date în competenţa Curţii. avându-se în vedere că acel stat a suportat consecinţele infracţiunii. în temeiul legii. În dreptul internaţional se cer întrunite două principii: al reciprocităţii şi al specializării. în dreptul internaţional se înţelege dreptul unui stat suveran de a acorda intrarea şi stabilirea pe teritoriul său a unor persoane străine. 4. trebuie ca pedeapsa să fie de cel puţin 2 ani. persoana extrădată să nu fie supusă la executarea altei pedepse decât cea pentru care a fost obţinută. judecată sau să execute pedeapsa la care a fost condamnată. ceea ce presupune că fapta să fie prevăzută în legislaţia ambelor state.18 alin. Constituţia română (art.2) prevede că dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii cu respectarea tratatelor internaţionale la care România este parte. O regulă cvasiunanim recunoscută de state este aceea de a nu-şi extrăda sau expulza cetăţenii proprii. neextrădarea propriilor cetăţeni precum şi a persoanelor care au comis infracţiuni politice. religioasă e tc.ŞTEFAN ŢARCĂ b) Extrădarea este un act de asistenţă juridică interstatală în materie penală care urmăreşte transferul unui individ urmărit sau condamnat penal. Extrădarea se acordă sau poate fi solicitată pe bază de convenţie internaţională. urmărite în ţara lor pentru activitatea politică. iar judecarea şi pedepsirea persoanei respective să aibă loc numai pentru faptele pentru care s-a cerut extrădarea. 65 .Dreptul de azil Prin azil. Dacă extrădarea a fost solicitată de mai multe state. persoana extrădată să nu fie judecată pentru o altă infracţiune decât cea pentru care a fost cerută. Regula neextrădării propriilor cetăţeni a determinat introducerea în Statutul Curţii Penale Internaţionale din 1998. iar în cazul în care este cerută în scopul urmăririi penale sau judecării. Extrădarea nu poate avea loc nici în cazul în care printr -o hotărâre definitivă sau printr-o ordonanţă persoana respectivă este scoasă de sub urmărire penală. din domeniul suveranităţii judiciare a unui stat în domeniul celuilalt stat. în lipsa acestora. în cazul în care extrădarea este cerută pentru executarea pedepsei. a unei inovaţii în acest sens .

sociale şi culturale. Convenţia privind statutul juridic al refugiaţilor. Declaraţia asupra azilului teritorial adoptată de ONU în 1967. cu caracter excepţional. fiind aşadar un drept de refugiu temporar acordat unor persoane urmărite pentru cauze politice. cu excepţia persoanelor urmărite pentru crime de drept comun sau pentru acţiuni contrare scopurilor şi principiilor ONU. persoanele strămutate şi persoanele migrante Termenul de „refugiat‖ a apărut în dreptul internaţional după pr imul război mondial şi definea situaţia unor persoane care. 5.ŞTEFAN ŢARCĂ Adunarea Generală a ONU a adoptat o Declaraţie specială asupra dreptului de azil. Problema refugiaţilor şi a per soanelor strămutate s-a limitat. În anul 1947 a fost creată pe lângă ONU. în temeiul unor cutume ori al unor înţelegeri bilaterale informale şi pe bază de reciprocitate. prevede că: statele sunt obligate să respecte azilul acordat de un stat. dar şi ca o încălcare a suveranităţii statului de reşedinţă de către misiunile diplomatice ori consulare străine. din cauza evenimentelor de război au fost obligate să-şi părăsească ţara şi să rămână pe teritoriul unui stat străin. între unele state din America Latină. economice. înfiinţat ca organ subsidiar al Adunării Generale a O. Organizaţia internaţională pentru problemele refugiaţilor.U. care a intrat în vigoare în 1951 defineşte noţiunea de refugiat şi îl asimilează în esenţă cu străinii. în incinta cărora s -ar acorda azil. a căror viaţă este în pericol. îi acordă o serie de drepturi civile. în 1967. persoanele care cer azil nu vor fi refuzate la frontieră. care în anii 1949 – 1950 a fost înlocuită cu Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi. după cel de -al doilea război mondial. 66 . statele să nu permită persoanelor cărora le -a acordat azil să săvârşească acte contrare scopurilor şi principiilor Naţiunilor Unite.N. Spre deosebire de azilul teritorial. care precizează şi dezvoltă o serie de aspecte legate de dreptul de azil. alte state trebuie să ia măsuri pentru a uşura greutăţile acelui stat. Astfel orice persoană supusă persecuţiei are dreptul să ceară şi să se bucure de azil în alte ţări. la repatrierea acestora. Persoanele deportate pe teritoriul unor state străine au căpătat denumirea de persoane strămutate. Azilul diplomatic a fost totuşi practica t. Refugiaţii. Azilul diplomatic constă în acordarea de refugiu în locul unei misiuni diplomatice cetăţenilor statului de sediu persecutaţi pentru activităţi politice. care constituie o afirmare a suveranităţii statului. sau chiar al unor convenţii internaţionale. întrucât pe această cale se oferă beneficiarului azilului posibilitatea de a se sustrage aplicării legilor statului său naţional ori administrării justiţiei în acest stat. dacă au intrat deja pe teritoriul statului unde caută azil şi nu vor fi trimise în alt stat în care există riscul de a fi persecutate. dar fără să fi pierdut sau renunţat la cetăţenia lor . dacă un stat nu poate da azil.

străinului care. religie.43/2004. fără a se mai ţine seama de data limită de 1 ianuarie 1951. Aceste persoane nu pot fi protejate de Convenţia privind statutul refugiaţilor din 1951. apartenenţa la un grup social sau opinie politică. cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte‖.1. catastrofelor naturale. la cerere. numeroase persoane au început un aşa numit fenomen migrator . sau ca urmare a conflictelor armate. lipsurilor economice. Acest regim rezultă din aplicarea prevederilor Convenţiei privind statutul refugiaţilor din 1951 şi a Protocolului din 1967. sau din cauza acestor temeri.102/2000. apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică. statele părţi se angajează să aplice tuturor refugiaţilor ce cad sub incidenţa definiţiei date în convenţie (art. la care România a aderat prin Legea nr. în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe considerente de rasă. religie.18 al Constituţiei României. pentru că nu avem de-a face cu un factor de persecuţie. Totuşi persoanele migrante au mai fost numiţi refugiaţi de facto sau economici. când datorită conflictelor armate . 5.46/1991. Regimul juridic al refugiaţilor în România Regimul juridic al refugiaţilor în România are la bază prevederile art. se află în afara ţării de origine şi nu poate primi sau. mai ales după 1990. A) statutul prevăzut de convenţia din 1951. dar fără a fi persecutaţi. Termenul de persoane migrante a apărut şi a luat amploare. astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa nr. precum şi din dispoziţiile Ordonanţei de Guvern nr. Statutul de refugiat reprezintă cea mai înaltă formă de protecţie şi se acordă. sau refugia ţi ecologici. Persoanele menţionate mai sus nu pot fi asociate refugiaţilor în sensul Convenţiei din 1951. în virtutea cărora: (1) Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi averilor garantate de Constituţie şi de alte legi. gravelor şi masivelor încălcări ale drepturilor omului. (2) Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii. pe motive de rasă. În 1967 a fost adoptat un P rotocol cu privire la statutul refugiaţilor . 67 . nu doreşte să revină în această ţară. cei care şi-au părăsit ţara nu pentru că ar persecutaţi ci pentru condiţii de viaţă economică mai bună . defineşte refugiatul ca fiind persoana care în urma unor temeri justificate de a fi persecutată. nu doreşte protecţia acestei ţări. ca urmare a acestei temeri. naţionalitate. iar în baza ac estui protocol.13/2002 şi prin Ordonanţa nr. Persoanele migrante pot fi definite ca fiind acele persoane care au intenţia de a pleca definitiv din statul de origine pentru a se stabili în alt stat şi care părăsesc efectiv teritoriul statului de origine. cei care îşi părăsesc ţara ca urmare a unor catastrofe naturale.ŞTEFAN ŢARCĂ Convenţia referitoare la statutul juridic al refugiaţilor . se găseşte în afara ţării sale se origine şi nu poate. naţionalitate.1.

provenind din zonele de conflict. ori din cauza apartenenţei lor la o categorie defavorizată de persoane. Protecţia umanitară condiţionată are în vedere străinii cărora nu li se poate acorda statutul de refugia t dar a căror viaţă ar fi pusă în pericol în cazul returnării în ţările de origine. înai nte de a fi admis pe teritoriul acesteia. c) căsătorie. Protecţia este acordată numai pe durata conflictului şi priveşte numai persoanele deplasate. din rândul populaţiei civile. 68 . b) naturalizare. c) înfiere. b) regimul special. pot fi expuşi unor pericole de natură să le aducă atingere vieţii. Cetăţenia se dobândeşte prin: a) naştere. integrităţii corporale şi libertăţii. Protecţia umanitară temporară are în vedere protejarea de consecinţele conflictelor militare a persoanelor deplasate. întrucât fie au săvârşit fapte pentru care riscă o condamnare la pedeapsa cu moartea. 2.ŞTEFAN ŢARCĂ Potrivit legii române statutul de refugiat este refuzat străinului aflat într-una din următoarele situaţii: a comis o infracţiune contra păcii şi omenirii ori o infracţiune la care se referă convenţiile internaţionale la care România este parte. 3. a comis fapte care sunt contrare scopurilor şi principiilor enunţate în Cartea Organizaţiei Naţiunilor Unite. din rândul populaţiei civile. a comis o infracţiune gravă de drept comun în afara României. fie riscă să fie supuşi la tortură sau tratamente inumane sau degradante. în urma unor conflicte în care România nu este angajată. Timp de lucru: 4 ore Test de autoevaluare 1. Modalităţile de pierdere ale cetăţeniei sunt : a) renunţarea. cu condiţia ca legea ţării lor să prevadă o asemenea pedeapsă pentru acele fapte şi aceasta să fie aplicabilă. Formele de tratament pentru străini sunt: a) regimul naţional. b) retragerea.

Velişcu Viorel. Viorel Velişcu. 69 . Nicolae Purdă.ŞTEFAN ŢARCĂ c) regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate. Adrian Năstase. Bucureşti. Casa de Editură şi Presă „Şansa‖ S. Editura All Beck. 2008. Bucureşti. Drept internaţional public . Editura Universitaria. Ştefan Ţarcă. b). Drept internaţional public. – a). ___________________________________________________________________ Bibliografie: 1. 2. Dumitra Popescu. Craiova... b). 3. 3. Drept internaţional public.L. b). c) Regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate. c). 4. 2005 . d) regimul mixt. – a). Loredana Pârvu. d) Regimul mixt. b) Regimul special. 2010. Bucureşti. editura SITECH. Nu uita! Formele de tratament ale străinilor ȋ n dreptul internaţional sunt: a) Regimul naţional. d). 2. Ştefan Ţarcă. – a). vol. Te mă de co ntrol nr. Drept internaţional public. e) regimul internaţional Răspuns uri: 1. 1997.I.R. 4 Noţiunea de populaţie. Raluca Miga Beşteliu.

cunoaşterea regimului naţional şi internaţional cu pivire la intrarea. 5 TERITORIUL DE STAT ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC Cuprins: 1. Definiţia. asupra căruia un stat îşi exercită suveranitatea sa exclusivă şi deplină.cunoaşterea şi studierea elementelor componente ale teritoriului ȋ n dreptul internaţional. . Consideraţii introductive 2.ŞTEFAN ŢARCĂ UNITATEA DE ÎNVĂŢ ARE NR. Frontierele de stat Test de autoevaluare Bibliografie minimală Obiectivele temei: . 1. apărute ca urmare a aşezării statornice a oamenilor într -o anumită regiune geografică. . ape şi coloana aeriană de deasupra solului şi apelor.aplicarea principiului bunei. caracteristicile şi elementele compo nente ale teritoriului de stat 3. Consideraţii introductive Teritoriul de stat reprezintă spaţiul geografic alcătuit din sol. şederea şi ieşirea din ţară a străinilor. naturale ale existenţei statului. . Statul se caracterizează prin legături teritoriale. 70 .cunoaşterea exercitării suveranităţii asupra teritoriului de stat.cunoaşterea şi ȋ nsuşirea regimului juridic al frontierei de stat. . subsol. Teritoriul de stat constituie una din premisele materiale.vecinătăţi.

Norvegia. Delimitarea lor se face sub o formă triunghiulară (vârful triunghiului fiind Polul Nord. S. Din teritoriul unor state fac parte şi sectoa rele polare din Arctica. a oricărei comunităţi umane. care este izolată de restul teritoriului prin teritoriile altor state. baza sa este litoralul statului respectiv la Oceanul Îngheţat de Nord). suveranitatea teritorială nu poate fi asimilată cu un drept de proprietate pe care statul să -1 greveze cu servituţi. împreună cu populaţia ce -l locuieşte. până în anul 1871 . în sensul că el este locuit de o colectivitate umană permanentă. Danemarca şi Canada). nerecunoaşterea oricărei ocupaţii sau dobândiri de teritoriu pe această cale şi dreptul popoarelor la autodeterminare. ca o condiţie prealabilă. caracteristicile şi elementele componente ale teritoriului de stat Teritoriul de stat este spaţiul geografic format din suprafeţele terestre.U. de sine stătătoare. în perioada modernă a dreptului internaţional în care ne aflăm.ŞTEFAN ŢARCĂ Teritoriul constituie. Definiţia. b) este baza materială a existenţei şi activităţii sta tului. În dreptul internaţional. celelalte două elemente constitutive ale statului. asupra căruia statul îşi exercită suveranitatea deplină şi exclusivă. Tot o situaţie specială este teritoriul statului 71 . 2. acvatice. În cazul statelor moderne teritoriul lor prezintă următoarele ca racteristici: a) este stabil. adică o parte din teritoriul unui stat. O situaţie specială o constituie enclava. iar aşa -zisele servituţi s-au constituit întotdeauna pe cale convenţională. delimitat prin frontiere. în lumina normelor dreptului internaţional privind nerecurgerea la forţă şi la ameninţarea cu forţa. aceasta fiind în primul rând teritorială. care limitează activitatea de guvernare a statului şi competenţă sa teritorială . c) este limitat prin frontierele statului. dar şi spaţiul aerian şi subsolul acestora. laturile sale sunt meridianele ce trec prin extremităţile estice şi vestice ale statelor. Conceptul de teritoriu este strâns legat de cel de suveranitate. Comunicarea între statul căruia îi aparţine enclava şi aceasta se face prin teritoriul statelor interpuse. nu există un fond dominant şi unul servant. premisă necesară a existenţei statului ca entitate suverană. Se consideră enclavă şi statul care nu are ieşire la o mare sau ocean. pe bază de acorduri încheiate de statul enclavei şi cu statele care se interpun (exemplu de enclavă : fostul Pakistan de Est. populaţia şi guvernul presupun de asemenea teritoriul pe care populaţia locuieşte şi guvernul ce îşi exercită autoritatea. prezentând totodată o însemnătate esenţială pentru organizarea politică şi dezvoltarea socialeconomică. Orice pretenţii cu privire la un anumit teritoriu trebuie examinate. astfel statele care au litoral la Oceanul Îngheţat de Nord (Rusia.A. Teritoriul este elementul de sub zistenţă pentru populaţie . enclava rusă Kaliningrad).

dar şi de protecţie împotriva inundaţiilor. râuri). Spaţiul terestru Spaţiul terestru include solul şi subsolul cuprins în limitele frontierelor de stat. format din mai multe insu le. mări. Apele interioare cuprind ape curgătoare (fluvii. având dreptul de a regleme nta prin legi interne navigaţia . de a explora şi exploata. în orice fel. Apele portului cuprind întinderea de apă dintre ţărmurile portului.o singură întindere sau din mai multe spaţii terestre separate între ele fie de teritoriile altor state (teritorii enclavate). 2 . cu toate malurile. prin urmare. 72 . Golfurile şi băile a căror deschidere nu este mai mare de 24 de mile marine fac parte din apele interioare maritime ale statului. radele acestuia şi instalaţiile portuare permanente până la instalaţia cea mai înaintată în larg. rada sa şi instalaţiile aparţinătoare. Spaţiul acvatic Spaţiul acvatic al statului se compune din apele interioare (na ţionale) şi marea teritorială. Statul îşi exercită asupra acestora jurisdicţia sa deplină. Apele interioare ale statului mai cuprind : apa portului maritim. din apele arhipelagice şi marea sa teritorială. Statul are suveranitatea deplină şi exclusivă asupra sa. făcând parte din siste mul portuar. Apa portului se află sub suveranitatea deplină a statului riveran care are dreptul exclusiv de a reglementa acces ul navelor străine în porturile sale. precum şi apele maritime aflate între ţărm şi limita interioara a mării teritoriale (când linia de bază a acesteia nu coincide cu linia ţărmului). Nu sunt considerate părţi ale teritoriului unui stat coloniile. cabluri subterane. bogăţiile subsolului (de a le extrage şi prelucra. măsuri de protecţie a mediului înconjurător. pe teritoriul aceluiaşi stat. dar şi principala sferă material-spaţială a vieţii socialpolitice a unei populaţii. fie despărţite de ape maritime (insule formând un arhipelag). de a instala conducte.ŞTEFAN ŢARCĂ arhipelag. Uscatul prezintă în cadrul teritoriului de stat o însemnătate deosebită: el constituie nu numai obiectul activităţii economice. indiferent dacă aceasta este formată dintr . golfurile şi băile în limite determinate. având dreptul. sunt considerate apele interioare mar itime şi „golfurile istorice". canale care se află în întregime. protectoratele şi teritoriile aflate sub tutelă. Subsolul intră în componenţa teritoriului terestru (sau acvatic) de stat. 2 .2. lacuri. Ca excepţie de la această regulă.1. etc. exploatarea hidroenergetică şi a resurselor naturale. a organizării statale suverane a poporului. de a construi tuneluri.). fără nici un fel de îngrădire juridică internaţională. al exploatării bogăţiilor şi resurselor sale naturale. care pot avea o deschidere mai mare decât 24 de mile marine (de exemplu: golful Mexicului sau golful Biscaia). aparţinând pe toată întinderea lor suveranităţii exclusive a statului r espectiv.

după cum se remarcă în doctrină. nu exclude angajarea răspunderii materia le a statului de pavilion al unor asemenea nave care au prejudiciat interesele statului riveran în apele sale portuare. aplicându -se şi în cazurile când : infracţiunea a fost săvârşită la bordul navei de către sau împotriva unei persoane străine echipajului. În apa portului străin. de exemplu de către pasageri sau împotriva acestora. când se află într-un port străin. naţionalitatea sa fiind aceea a „statului pavilionului". Acelaşi regim se aplică şi spaţiului aerian de deasupra mării teritoriale. Rada trebuie să fie în întregime în marea teritorială pentru a fi apă maritimă interioară. pe o anumită distanţă în larg. militare sau nave de stat afectate unor scopuri necomerciale. la două jurisdicţii: a statului pavilionului şi a statului riveran. În practica statelor apele radei porturilor nu depăşesc distanţa de două mile marine de la apele porturilor. reprezentând acea parte a apelor mări (sau oceanului) care scaldă ţărmul şi.1. cu luarea în conside rare şi a unor reguli de drept internaţional. Pentru delicte comise între membrii echipajului şi fapte care privesc disciplina internă navei se aplică jurisdicţia penală a statului de pavilion. nava comercială este supusă. se află sub suveranitatea deplină a statului riveran. Teritoriul statului cuprinde şi spaţi ile maritime care au regim juridic de mare teritorială. unor nave străine sau din neexecutarea unor obligaţii contractuale. delictele comise pe uscat de membrii echipajului ce au tulburat ordinea publică a statului riveran.2.ŞTEFAN ŢARCĂ Regimul lor juridic este stabilit de statu l riveran. dar căpitanul navei (sau consulul ţării căreia aparţine nava) au solicitat sprijinul şi competenţa autorităţilor locale. Aceasta. ceea ce constituie o practică larg recunoscută şi consacrată. Jurisdicţia penală şi civilă a acestuia se exercită în legătură cu navele străine în raport de caracterul lor: nave de comerţ. În apele portuare străine. nava este obligată să respecte regimul juridic stabilit de statul riveran. precum şi solului şi subsolului acesteia. beneficiază de imunitatea de jurisdicţie penală şi civilă. Jurisdicţia statului riveran Orice navă este supusă jurisdicţiei statului al cărui pavilion îl poartă. ori pentru a fi descărcate sau încărcate. Jurisdicţia penală a statului riveran rămâne deplină. Jurisdicţia instanţelor civile locale se exercită în legătură cu prejudiciile cauzate de navele străine în apa portului statului riveran şi navelor sale. 73 . Rada portului este apa din jurul unui port unde ancorează navele care aşteaptă să intre sau să iasă din port. delictele au fost comise la bord. 2 . Navele de stat afectate unor activităţi necomerciale. Navele militare se bucură de imunitate de jurisdicţie penală şi civilă în apele portuare ale altui stat.

fiind delimitat lateral prin frontierele terestre. Convenţia de la Chicago din 1944. echipajelor.). fiind supus în întregime suveranităţii acelui stat.  să nu pătrundă în zonele în care un stat a restrâns sau a interzis provizoriu accesul în situaţii de criză sau în interesul securităţii publice. corespondenţă şi mărfuri cu destinaţia statului ei de înmatriculare. sau pentru reparaţii. Pe lângă aceste libertăţi navele care tranzitează un anumit teritoriu au şi o serie de obligaţii cum ar fi:  să nu pătrundă în zonele interzise de un stat din motive de necesitate militară sau în interesul securităţii publice.3. Aceste libertăţi ale aerului sunt:  dreptul de survol al aeronavelor străine prin spaţiul aerian al statelor. mărfurilor transportate. Prin ele se urmăreşte facilitarea aeronavigaţiei internaţionale. 74 . 9). Spaţiul aerian situat deasupra teritoriului terestru sau acvatic constituie şi el un element component al teritoriului de stat. fluviale şi maritime. 1).ŞTEFAN ŢARCĂ 2.  obligaţia de a respecta legile şi regulamentele naţionale privind intrarea şi ieşirea din ţară a pasagerilor.  dreptul aeronavei străine de a debarca şi îmbarca pasageri. controlul aeronavelor. corespondenţă şi mărfuri provenind din statul a cărui naţionalitate o are aeronava. în vederea aprovizionării cu carburanţi. iar în sus până la limita inferioară a spaţiului extraatmosferic (100. etc.  dreptul aeronavelor străine de a debarca pasageri.  obligaţia de a se supune controlului vamal atât la aterizare cât şi înainte de a părăsi aeroportul.  dreptul unei aeronave străine de a îmbarca pasageri. pe teritoriul oricărei părţi contractante la convenţie. reafirmă principiul suveranităţii statelor asupra spaţiului lor aerian (art. taxelor de aeroport. fără să aterizeze.110 km.  dreptul aeronavelor străine de escală tehnică pe teritoriul unui stat. ceea ce înseamnă trecerea lor inofensivă prin acest spaţiu. Regimul juridic al spaţiului aerian al statelor Spaţiul aerian al statului este constituit din coloana de aer ce se ridică deasupra solului şi a spaţiului acvatic al statului. co nsacrând totodată dreptul statelor de a interzice zborul aeronavelor străine prin anumite zone ale spaţiului lor aerian (art.. Un element nou adus de Convenţia de la Chicago în dreptul inter naţional aerian sunt cele „cinci libertăţi ale aerului" prevăzute de e a. corespondenţă şi mărfuri pe teritoriul oricărui stat parte contractantă a convenţiei.

Frontierele naturale (orografice) sunt cele stabilite cu ajutorul formelor de relief. este unul din cele zece principii de bază al raporturilor dintre statele semnatare. care coincid.N. Uneori.frontiere geometrice(artificiale ). „Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale.A. Frontiera este limita juridică în cadrul căreia statul îşi exercită suveranitatea sa deplină şi exclusivă. din anumite consideraţii de ordin practic.2.1. totodată. modificarea juridică a acesteia nu poate interveni decât pe calea unui acord între statele interesate. de la Helsinki (1975).U. Inviolabilitatea frontierelor constituie în zilele noastre o condiţie de bază a dezvoltării libere a fiecărui stat ş i popor şi. D. iar naţiunea dreptul său la autodeterminare. care desparte teritoriul unui stat de teritoriul altor state. şi Canada. se admite ca frontiera geometrică să se abată de la linia dreaptă. cum sunt creasta sau baza munţilor sau pe anumite ape. Noţiunea de frontieră de stat Frontiera de stat este linia reală sau imaginară.ŞTEFAN ŢARCĂ  obligaţia de a se supune somaţiei statului şi de a ateriza într -un loc determinat în condiţiile în care aeronava a pătruns într -o zonă interzisă. a menţinerii păcii şi securităţii internaţionale ceea ce şi-a găsit consacrarea în relaţiile dintre state într-o obligaţie universală şi imperativă de drept internaţional. Convenţia de la Chicago a prevăzut înfiinţarea unei organizaţii spe ciale. Coreeană şi Coreea de Sud — 75 .frontiere naturale (orografice) şi . frontierele sunt: . o porţiune de frontieră dintre S. în înălţime de spaţiul cosmic şi în adâncime până la limita accesibilă tehnicii moderne. Frontierele geometrice sunt liniile drepte care despart teritoriile statelor. frontiera dintre R. trasată între diferite puncte pe suprafaţa globului pământesc. Inviolabilitatea frontierelor .U. cu paralela sau meridianul geografic (de exemplu. Indiferent de cauzele care au provocat schimbarea fizică a frontierei. P. Mai rar se întâlnesc frontiere astronomice. 3. în Actul final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare. care a devenit instituţie specializată a O. de marea liberă. Clasificarea frontierelor de stat După natura lor. Frontierele de stat 3 . 3. În stabilirea frontierei pe anumite ape se face distincţia între apele curgătoare navigabile şi cele nenavigabile. după direcţia lor.

frontierele mai pot fi împărţite în frontiere terestre. controlul la trecerea frontierei. aprobată prin legea nr. condiţiile de desfăşurare a unor activităţi în zona de frontieră. eliminându-se formulările vagi sau neterminate .U.3. Frontiera terestră desparte uscatul (solul) dintre două state. Regimul juridic al frontierei de stat a României este reglementat prin O. Aceste comisii fixează. copaci. 76 . borne de frontieră . compuse din reprezentanţii statelor părţi. Stabilirea frontierelor de stat Stabilirea frontierelor între statele limitrofe se realizează pe calea tratatelor. dar fixarea frontierelor se face prin două operaţii distincte şi succesive: delimitarea şi demarcarea . aplicându-se la toate frontierele . Delimitarea constă în descrierea în textul acordului a liniei generale şi a principalelor puncte ale frontierei convenite. pe baza dispoziţiilor tratatului. în sensul ca să corespundă datelor geografice . După elementele componente ale teritoriului de stat. Pentru ca delimitarea să aibă valoare. toate aceste operaţiuni fiind consemnate în documente speciale. până la limita inferioară a spaţiului cosmic. Demarcarea constă în stabilirea pe teren a traseului frontierei convenite prin tratat şi marcarea acesteia prin semne distinctive şi vizibile. etc). aprobată prin legea nr. ea trebuie să întrunească următoarele condiţii : a) să fie completă. 104/2001. Frontiera fluvială se stabileşte în funcţie de particularităţile apelor de frontieră. frontiere maritime şi frontiere aeriene.G. 3. 81/2002. pe care şi-o fixează fiecare stat prin legislaţia sa internă. frontiere fluviale. cu precizarea traseului acesteia în hărţile topografice anexate tratatului. 243/2002.ŞTEFAN ŢARCĂ paralela 38 latitudine nordică — sau meridianele care despart sectoarele polare arctice). Ea poate fi atât geometrică cât şi naturală (în regiunile de munte. traseul liniei de frontieră cât şi semnele de demarcare (stâlpi de metal.U. Regimul juridic al frontierei de stat este de competenţa internă a statului.G. Frontiera maritimă este linia exterioară a apelor teritoriale. Frontierele aeriene sunt liniile imaginare perpendiculare care pornesc de pe frontierele terestre sau a cvatice în sus. în cadrul anumitor limite internaţionale. Frontiera fluvială separă în două părţi apele unui fluviu situat între teritoriile a două state. 105/2001. c) să fie exactă. Organizarea şi funcţionarea poliţiei de frontieră este reglementată prin O. frontiera urmează linia vârfurilor celor mai înalte). ridicături de pământ. b) să fie precisă. Operaţiile de demarcare se efectuează de către comisii mixte. de beton sau de lemn. stabilindu-se prin lege aspecte precum paza frontierei.

Bucureşti. c) spaţiul aerian. 1997. c) cooperare. Bucureşti. Drept internaţional public. 2. 4. – a). 2008.R. 2005 . b) spaţiul acvatic.ŞTEFAN ŢARCĂ Timp de lucru: 4 ore Test de autoevaluare 1. vol. Ştefan Ţarcă. e) marea liberă. Dumitra Popescu. c). Editura All Beck. 2.I. d) spaţiul cosmic. 2. – a). b). 2010. Răspuns uri corecte: 1. Elementele componente ale teritoriului de stat sunt: a) spaţiul terestru. Drept internaţional public . 3. Nicolae Purdă. b) demarcarea..L. Drept internaţional public. Craiova. b). Viorel Velişcu. 77 . Casa de Editură şi Presă „Şansa‖ S. Adrian Năstase. Velişcu Viorel. Fixarea frontierelor se face prin operaţii distincte şi succesive: a) delimitarea. Ştefan Ţarcă. Bibliografie: 1. Loredana Pârvu. Editura Universitaria. Raluca Miga Beşteliu. editura SITECH. Drept int ernaţional public. Bucureşti.

cunoaşterea regimurilor juridice internaţ ȋ onale privind demilitarizarea. de demilitarizare — lipsite de armament clasic sau (şi) nuclear —. a unei noi ordini internaţionale.cunoaşterea principiilor speciale privind exploatarea şi folosirea spaţiului cosmic. . Regimul juridic al Arcticii 5. neutralizarea şi denuclearizarea unor zone ȋ n dreptul internaţional public. .ŞTEFAN ŢARCĂ UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 6 ZONE CU REGIMURI JURIDICE INTERNAŢIONALE SPECIALE Cuprins: 1. Zone demilitarizate 2. importante pentru pacea şi securitatea statelor. Zone denuclearizate 4. 78 . Regimul juridic al Antarcticii 6. În doctrină se cunosc numeroase tratat e care stabilesc pentru anumite zone din teritoriul unui stat un regim special de demilitarizare. Crearea unor zone cu regimuri juridice de folosire exclusiv în scopuri paşnice.cunoaşterea şi studierea unor regimuri juridice speciale pentru zonele polare. neutralizare şi odată cu posibilităţile folosirii energiei nucleare în scopuri militare. au fost instituite si zone denuclearizate. scoase în afara oricăror operaţii militare (neutralizate) se situează în cadrul măsurilor de dezangajare militară şi de întărire a încr ederii. Spaţiul aerian şi dreptul internaţional spaţial Nu uita! Test de autoevaluare Bibliografie minimală Obiectivele temei: . Zone neutralizate 3. pentru procesul creării unor relaţii noi între state.

Franţa s -a obligat să distrugă toate fortificaţiile din regiunea Dunkerque şi să nu mai ridice alte construcţii cu caracter militar în acea regiune. prin tratatele din 1921 şi din 1940. etc. să nu se dea o întrebuinţare ostilă instalaţiilor şi obiectivelor militare fixe. mai puţin forţele de poliţie speciale pentru menţinerea ordinii etc. Canalele Suez (1888) şi Panama (1979) au un regim de neutralizare permanentă şi demilitarizare parţială. iar tratatele de pac e din 1947 au prevăzut dem ilitarizarea frontierelor Italiei cu Franţa şi Iugoslavia.ŞTEFAN ŢARCĂ 1. Demilitarizări parţiale sunt cunoscute încă din secolele XVII şi XVIII. 79 . etc). Rusia a fost obligată să demilitarizeze malurile Mării Negre. Au fost demilitarizate total o serie de insule (Insulele Aaland.. Demilitarizarea poate fi parţială (pentru o parte din teritoriu. zona internaţională a spaţiilor submarine. spaţiul extraterestru şi corpurile cereşti. zona demilitarizată a fost consacrată în Protocolul de la Geneva din 1924 pentru reglementarea paşnică a diferendelor internaţionale. Astfel. etc. Zonele demilitarizate din timp de pace sunt unele spaţii declarate astfel prin tratate universale. Demilitarizarea unor spaţii poate fi declarat atât în timp de pace cât şi în timp de război.. de obicei la frontiere) sau totală (pe întreg teritoriu sau regiune geografică). demilitarizarea parţială a Sardiniei şi Siciliei . Prin Convenţia de la Paris din 1856. precum şi o porţiune de teren lată de 50 km de -a lungul malului drept. Ca instituţie de drept internaţional. Insulele Spitzberg şi Urşilor printrun tratat din 1920). stabilindu-se prin acord expres şi îndeplinind cumulativ următoarele condiţii : toţi combatanţii. teritoriu finlandez. autorităţile şi populaţia să nu comită acte de ostilitate. Zone demilitarizate Prin demilitarizare se înţelege regimul juridic potrivit căruia. forţe armate. precum şi armamentul şi materialele militare mobile să fie evacuate. precum Antarctica.". „zona renană". deplină (privind distrugerea tuturor fortificaţiilor. vor fi distruse toate instalaţiile militare. prin Tratatul de la Utrecht din 1713.) sau limitată (permiţându-se menţinerea unor anumite fortificaţii sau forţe armate reduse. În interesul asigurării libertăţii de navigaţie pentru toate statele în timp de pace şi de război. În timp de război se pot constitui zone demilitarizate în scopul protejării populaţie i civile împotriva atacurilor. Tratatul de la Versailles din 1919 a obligat Germania să demilitarizeze ambele maluri ale Rinului. tipuri de armament. să nu se întreprindă nici o activitate în sprijinul operaţiunilor militare. pe un anumit teritoriu. Astfel. „existenţa zonelor demilitarizate fiind de natură să prevină agresiunea şi să o califice ca atare fără echivoc. s -a instituit demilitarizarea şi (sau) neutralizarea unor canale (maritime) şi strâmtori internaţionale. nu vor fi construite instalaţii noi şi nu vor fi menţinute armamente şi forţe armate. De asemenea. fortificaţii le. ci numai forţe poliţieneşti pentru păstrarea ordinii.

demilitarizarea unor porţiuni de frontieră (ca. Neutralizarea . de exemplu. de exemplu. Zone neutralizate Neutralizarea reprezintă un regim juridic care se aplică unui anumit spaţiu geografic. întreţinând relaţii paşnice cu toate ţările. . inclusiv cu statele beligerante.ŞTEFAN ŢARCĂ în timp ce strâmtoarea Magellan este permanent neutralizată prin tratatul încheiat la 1881 între Argentina şi Chile. Ea s -a aplicat şi unor regiuni geografice de importanţă strategică însoţită de demilitarizări limitate. statele din afara zonelor denuclearizate se angajează să nu atace acele zone cu a rme nucleare. tratatul din 1906 dintre Suedia şi Norvegia ce a prevăzut demilitarizarea şi neutralizarea unor zone de frontieră). de a nu produce.cu caracter temporar . prin tratatul din 1923. Neutralizarea poate fi: .implicând obligaţia de a nu desfăşura operaţiuni militare . Neutralizarea se deosebeşte de neutralitate . Denuclearizarea apare ca o demilitarizare şi neutralizare. Zone denuclearizate Zonele denuclearizate reprezintă o instituţie a dreptului internaţional caracterizată prin obligaţiile asumate de state. Neutralizarea însoţeşte. 2.l transforme într-o bază militară. Statut de zonă complet demilitarizată. Neutralizarea s-a aplicat începând din secolul al XIX. cum sunt : Antarctica (1959) şi Spaţiul extraatmosferic (1967) sau este atribuit printr-un tratat special fundului mărilor şi oceanelor până la limita de 12 mile de la ţărm (1971). pe când neutralitatea defineşte situaţia unui stat care nu participă la un conflict. caracterizându-se prin obligaţia statelor de a nu desfăşura operaţiuni militare în acest spaţiu şi să nu. Dicţionarele de specialitate definesc neutralitatea ca fiind poziţia de neamestec a unui stat şi menţinerea unor raporturi de pace cu părţile angajate în conflicte armate. ca o extindere a unor soluţii tradiţionale la domeniul nou al armamentelor nucleare. Insulelor Spitzberg. fiind definită de unii autori şi ca o „demilitarizare atomică (nucleară). neutralizată şi denuclearizată are Antarctica în temeiul tratatului din 1959.când se aplică numai în timpul unui conflict armat. 3.când se aplica atât în timp de război. în special unor căi maritime de interes internaţional.cu caracter permanent . experimenta şi utiliza arme nucleare de orice fel în limitele unui teritoriu determinat. limitată. ci şi neutralizată.lea. Totodată.reprezintă un regim juridic special pe un teritoriu anumit. Antarctica este nu numai demilitarizată. 80 . prin tratatul din 1920. amplasa. pe baza acordurilor dintre ele. cât şi în timp de pace. al unor spaţii. de obicei. Caracterul de zonă denuclearizată este inclus în regimul internaţional. parţială a unei regiuni geogra fice. Tangerului şi zonei înconjurătoare. iar în prezent.

 America Latină. Arctica este un spaţiu geografic format din 2/3 apă şi 1/3 pământ ce formează calota de gheaţă din jurul Polului Nord. Această teorie presupune că statele care au coaste la Oceanul îngheţat de Nord sunt suverane tuturor pământurilor — ocupate sau nu — cuprinse într-un triunghi ca bază coasta.  Spaţiul extraatmosferic. prin convenţiile bilaterale cu Statele 81 . În cele din urmă a triumfat „teoria sectoarelor‖ sau „zonelor de atracţie". a fost recunoscuta suveranitatea Norvegiei asupra insulelor Spitzbergen. meridianele care trec prin extremităţile de vest şi de est ale coastei. prin Convenţia de la Paris din 9 februarie 1920. dar şi problemelor care le -au ridicat de-a lungul timpului şi mai ales în ultimul secol. Astfel Arctica a fost împărţită în 5 sectoare.  Mongolia prin acte unilaterale (Declaraţia din 1992 şi Legea din 2000).  Dar şi marea liberă. Împărţirea Arcticii conform teoriei sectoarelor nu este unanim recunoscută. prin Tratatul de la Bangkok din 1995. Canadei. deci. prin Tratatul de la Rarotonga din 1985. Norvegiei şi Danemarcei. Federaţiei Ruse . prin Tratatul de la Pelindaba.  Africa.  Asia de Sud-Est. a gheţurilor în derivă şi a vegetaţiei. Astfel. prin Tratatul spaţial din 1967 şi Acordul din 1979.ŞTEFAN ŢARCĂ Astăzi. 4. prin Tratatul de la Tlatelolco din 1967 . dintre care amintim: linia geografică şi astronomică a cercurilor polare. prin Tratatul de la Washington din 1959. datorită situării lor în zonele extreme ale globului pământesc. a fost recunoscută şi suveranitatea statelor respective asupra unor importante insule din sectorul care le aparţine. vârf Polul Nord şi ca laturi. zona internaţională a teritoriilor submarine care deşi nu sunt prevăzute expres ca zone denuclearizate . Lakhtin. au statut de zone denuclearizate:  Antarctica. nici între cele 5 state şi nici prin raport cu alte state. criterii care însă nu s-au impus. Asia. în Convenţia din 1982 de la Montego-Bay se prevede că ele pot fi folosite numai în scopuri paşnice. corpurile cereşti şi orbita circumterestră. Totuşi prin convenţii internaţionale. Cairo din 1996. criterii geografice şi naturale. Regimul juridic al Arcticii Zonele polare au un regim juridic special. De-a lungul timpului au fost propuse şi alte metode de delimitare a suveranităţii statelor cu litoral la zonele polare. aparţinând Statelor Unite ale Americii. Teoria sectoarelor Arcticii a fost dezvoltată încă din 1918 de juristul rus V.  Pacificul de Sud. America. Este situată între Polul Nord şi ţărmurile nordice a leR celor trei continente ce au ieşire la Oceanul Îngheţat: Europa.

Lazarev.U. l-a încheierea Tratatul de la Washington cu privire la Antarctica. Iniţiativa S. exploatarea resurselor naturale.U. ceea ce subliniază faptul că Antarctica şi regimul ei juridic interesând.N. şi cu Norvegia. IV) .ŞTEFAN ŢARCĂ Unite. F. iar activitatea desfăşurată pe baza tratatului nu constituie un temei de afirmare sau contestare a unor astfel de revendicări si nici nu creează drepturi suverane în regiune (art. România a devenit parte la tratatul asupra Antarcticii în anul 1971.). de a se recunoaşte dreptul statelor riverane.A. tratat încheiat între douăsprezece state şi intrat în vigoare în 1961. neutralizat şi denuclearizat. descoperită de Belingshausen şi Lazarev. de către expediţia rusă condusă de F.  dezvoltarea colaborării internaţionale în Antarctica are în ved ere schimbul de informaţii asupra programelor ştiinţifice în zonă. în anii 1819—1821.  dreptul de a adera la tratat al altor state (de exemplu. de personal ştiinţific între expediţii şi staţiuni din regiune . 82 . în timp ce S. Chile şi Argentina. are un caracter internaţional. la zonele acoperite de gheţuri pe distanţe de până la 200 de mile. au declarat că -şi rezervă punctul de vedere în cee a ce priveşte repartizarea între state a pământurilor antarctice. Regimul juridic al Antarcticii trebuie analizat pentru a lămuri o serie de probleme care au fost ridicate de-a lungul timpului cum ar fi: suveranitatea teritorială a unor state. au ridicat pretenţii asupra Antarcticii. primele încercări de a împărţi Antarctica în sectoare au fost efectuate de Anglia în mod succesiv şi prin acte unilaterale (în 1908. statele membre în O. .  tratatul nu rezolvă problema pretenţiilor de suveranitate teritorială în Antarctica. multe state. Regimul juridic al Antarcticii Antarctica e ste situată între Africa de sud. iar Norvegia (în anii 1931 şi 1939) a declarat dreptul său asupra Insulei Bouvet şi a Insulei Petru I. Tot aici putem încadra şi iniţiativa Canadei la Convenţia privind dreptul mării din 1982. Intrarea în vigoare a tratatului nu a însemnat renunţarea vreuneia din părţi la drepturile sau revendicările sale anterior afirmate privind Antarctica. în 1940. conferindu -i-se statutul unui teritoriu demilitarizat. Antarctica a fost descoperită pentru prima oară. 1933). Referindu-ne la prima problemă. 1923. regimul juridic al activităţilor din zonă. A urmat apoi Franţa (1924 şi 1928). pentru măsuri de protecţie şi control al poluării maritime şi pentru conservarea echilibrului ecologic. P. Noua Zeelandă şi Australia şi are o suprafaţă de 14 000 000 km2 .A. s -a recunoscut suveranitatea Danemarcei asupra Groenlandei. Belingshausen şi M. în general.U. în anul 1939. Principalele dispoziţii ale tratatului stabilesc următoarele:  folosirea Antarcticii exclusiv în scopuri paşnice. la 4 august 1916. 5. la 9 iulie 1924. America de Sud. a dus la 1 decembrie 1959.

Dreptul roman privea spaţiul aerian ca res communis omnium (lucru care aparţine tuturor). VII). Prin Convenţia de la Paris din 1919. care să guverneze activitatea statelor în aer. ca urmare a progreselor rapide în domeniul aviaţiei. Spaţiul aerian şi dreptul internaţional spaţial 6. iar toate activităţile din zonă să se efectueze în scopuri paşnice. ridicând o serie de probleme în ceea ce priveşte delimitarea zonelor de pescuit. în 1980 a fost elaborată Convenţia de la Canberra privind conservarea resurselor marine vii din Antarctica. Convenţia de la Paris din 1919. a apărut necesitatea reglementării navigaţiei aeriene. pe baza căreia fiecare stat se obligă să acorde în timp de pace — şi fără o autorizaţie specială — 83 . până la limita de unde începe spaţiul cosmic. Curentul majoritar a fost favorabil adoptării acestei Convenţii prin care să se stabilească o rezervaţie naturală în Antarctica. Astfel . Aceasta nu a intrat însă în vigoare şi astfel. Potrivit acestui principiu.ŞTEFAN ŢARCĂ  în scopul asigurării respectării prevederilor tratatului. El a început să se dezvolte după 1900. în 1991 la Madrid. convenţie ce a intrat în vigoare în 1982 şi vizează conservarea mediului marin şi protecţia ec osistemului antarctic. Franţa şi Australia au propus interzicerea pe o perioadă de 50 de ani. privind resursele minerale ale Antarcticii. Convenţia de la Wellington (Noua Zeelandă) din 1988. în înălţime. încercă o completare a reglementărilor din 1980. de pildă. s -a creat un sistem de control şi inspecţie reciprocă terestră şi aeriană efectuate în orice parte şi staţiune din Antarctica prin observatori desemnaţi dintre cetăţenii celor 12 state părţi originare la tratat (art. iar. doctrina a formulat următoarele teorii principale: teoria libertăţii aerului şi teoria suveranităţii statului asupra spaţiului aerian. statul este suveran asupra coloanei de aer cuprinsă în limitele frontierelor (cuprinzând şi spaţiul aerian de deasupra mării te ritoriale). Regimul juridic al spaţiului aerian Dreptul aerian este una din noile părţi ale dreptului internaţional. Problema exploatării resurselor nu a fost reglementată în mod expres prin Tratatul din 1959. În epoca modernă. unele reguli juridice.1. libertatea de trecere. Principiul suveranităţii statului asupra spaţiului aerian a fost consacrat într-o serie de convenţii internaţionale ca. cu excepţia activităţilor de cercetare ştiinţifică. cu prilejul reuniunii statelor părţi la Tratatul privind Antarctica. Totuşi. a creă rii unor norme de drept internaţional. Convenţia de Ia Havana din 1928. Convenţia de la Chicago din 1944. 6. a oricăror activităţi privind exploatarea resurselor minerale în Antarctica. când. cu privire la spaţiul aerian au fost formulate înaintea apariţiei şi a dezvoltării aviaţiei. statele contractante admit în condiţii de egalitate şi reciprocitate. dar şi poluarea zonei respective. După primul război mondial. lupta dintre cele două principi i s-a terminat cu triumful definitiv al principiului suveranităţii statului asupra spaţiului aerian.

aeronavele civile. încheiate de România cu peste 60 de state de pe toate continentele. în 1944. etc. şi drepturi de escală pentru scopuri comerciale. A treia convenţie cu privire la transportul aerian internaţional (denumită convenţia celor cinci libertăţi).2. orare şi rute de zbor. Potrivit convenţiei. s-a încheiat Convenţia de la Varşovia din 1929 pentru unificarea unor norme relative la transportul aerian. Cât priveşte aeronavele militare. proprietate particulară şi care nu sunt folosite pentru servicii aeriene internaţionale regulate au dreptul de a zbura peste teritoriul celorlalte părţi contractante. pe lângă drepturile stabilite de convenţia privind tranzitul. Regimul spaţiului aerian al României România este membră a O. cu privire la aviaţia civilă internaţională. precum şi dreptul de a face escala în scopuri necomerciale. El este împărţit în tre i zone: 84 . afară de cazul în care dovedea că a luat toate măsurile pentru a evita daunele. securitatea aeronavelor pe aeroporturi.C. convenţie cu privire la tranzitul serviciilor aeriene internaţionale (convenţia celor «două libertăţi») prevede că statele contractante recunosc dreptul de survol fără escală. în favoarea aeronavelor civile ale statelor contractante. folosite pe liniile internaţionale. 6. regimul lor este asimilat cu cel al navelor maritime de război. adoptându-se un nou Cod aerian în anul 2000. o conferinţă care a adoptat mai multe convenţii privind spaţiul aerian.ŞTEFAN ŢARCĂ aeronavelor civile ale celorlalte părţi contractante libertatea de trecere paşnică pe deasupra teritoriului său. Conform al Codului aerian român. precum şi escale în scopuri necomerciale (alimentare cu combustibili. ea se mărginea să pr oclame «libertatea de acţiune» a statelor beligerante. care ulterior a fost abrogat.I. Prima convenţie. Convenţia de la Havana din 1928 conţine numeroase dispoziţii care coincid cu prevederile Convenţiei de la Paris. întemeiată pe prezumţia vinovăţiei lui. cuprinde. aeronavelor civile folosite în servicii aeriene internaţionale regulate. stabilind regimul juridic a l spaţiului său aerian în 1953 prin Codul aerian român. reparaţii etc). fără a avea nevoie de o autorizaţie prealabilă. Pentru reglementarea aspectelor de drept internaţional privat. spaţiul aerian al ţării noastre se află sub supravegherea deplină şi exclusivă a statului român. în condiţiile stabilite de convenţie. Acordurile aeriene bilaterale. care reglementează mai ales răspunderea contractuală a transportatorului. detaliază condiţiile acordării reciproce de servicii la sol. Convenţia nu se aplica decât în timp de pace. O altă convenţie adoptată la Chicago. a înlocuit regimul Convenţiei din 1919.A. legate de contractul de transport aerian. După cel de -al doilea război mondial a fost convocată la Chicago. din 1966. în caz de război.

în baza convenţiilor internaţionale. Zborurile internaţionale în spaţiul aerian român se desfăşoară pe itinerarii prestabilite (zboruri regulate) şi conform unor orare convenite. ci numai forţe poliţieneşti pentru păstrarea ordinii. fortificaţiile. Activitatea aeronautică civilă din România este condusă şi coordonată de Departamentul Aviaţiei Civile.l transforme într.ŞTEFAN ŢARCĂ  Spaţiu de circulaţie aeriană . denumită „autorizaţie de survol‖. Neutralizarea reprezintă un regim juridic care se aplică unui anumit spaţiu geografic. de asemenea. etc.reprezintă porţiunea din spaţiul aerian unde este permisă. experimenta şi utiliza arme nucleare de orice fel în limitele unui teritoriu determinat. cu respectarea regimului de zbor. parţială a unei regiuni geografice. 10). amplasa. caracterizându. circulaţia tuturor aeronavelor indiferent de apartenenţa lor. pe baza acordurilor dintre ele. în timpul zborului în spaţiul aerian al ţării noastre. Zonele denuclearizate reprezintă o instituţie a dreptului internaţional caracterizată prin obligaţiile asumate de state.  Zone interzise – circulaţia aeronavelor nu este permisă. încheiate de România cu alte state. dincolo de graniţele ţării sunt reglementate de legile române (art. cu unele derogări st abilite prin acordurile şi convenţiile aeriene internaţionale. că actele şi faptele juridice petrecute la bordul aeronavelor civile înmatriculate în România. pe un anumit teritoriu.se prin obligaţia statelor de a nu desfăşura operaţiuni militare în acest spaţiu şi să nu. statele din afara zonelor denuclearizate se angajează să nu atace acele zone cu arme nucleare 85 . limitată.o bază militară. vor fi distruse toate instalaţiile militare. precum şi echipajelor şi celor aflaţi pe bordul lor. precum şi condiţia juridică a încărcăturii de la bord în timpul unui zbor internaţional. Nu uita! Prin demilitarizare se înţelege regimul juridic potrivit căruia. Pentru zborurile neprevăzute în asemenea convenţii este necesară o autorizaţie specială prealabilă. Totodată. nu vor fi construite instalaţii noi şi nu vor fi menţinute armamente şi forţe armate. Codul ae rian al României prevede.  Zone rezervate pentru lucru aerian – se pot desfăşura activităţi aeronautice determinate. Denuclearizarea apare ca o demilitarizare şi neutralizare. de a nu produce. fiind definită de unii autori şi ca o „demilitarizare atomică (nucleară). Dispoziţiile legilor române se aplică şi aeronavelor civile neînmatriculate în România. ca o extindere a unor soluţii tradiţionale la domeniul nou al armamentelor nucleare.

3. 3.I.N. editura SITECH. Răspuns uri: 1.Statutul special de neutralizare presupune: a) interzicerea parţială sau totală. Editura All Beck. Drept internaţional public.U. 2. Adrian Năstase. 2. Ştefan Ţarcă.R.Bay din 1982. Bucureşti. Raluca Miga Beşteliu. Drept internaţional public . Ştefan Ţarcă. Bibliografie: 1. 1997.Regimul juridic al Antarcticii a fost stabilit prin: a) Tratatul de la Washington din 1959. Drept internaţional public.L. Bucureşti. b) Tratatul de la Paris din 1919. Craiova. Velişcu Viorel. 3. b) O. Editura Universitaria. vol. 4. 86 .ŞTEFAN ŢARCĂ Timp de lucru: 2 ore Test de autoevaluare 1. Casa de Editură şi Presă „Şansa‖ S. – a). 2005. 2010. a existenţei de instalaţii militare şi de forţe militare în aceste zone b) interzicerea efectuării de operaţiuni militare în timp de război sau transformarea zonei în bază pentru astfel de operaţiuni c) excluderea zonei respective de la participarea la viaţa internaţională pentru motive de securitate internaţională. Bucureşti. – c). c) Tratatul de la Montego. b). c) Statele nordice a căror teritorii se întind asupra Polului Nord. 2.. Loredana Pârvu. 2008. Drept internaţional public. Dumitra Popescu. Viorel Velişcu. Suveranitatea asupra Arcticii este exercitată de către: a) Comunitatea internaţională. – a). Nicolae Purdă..

ţinând cont de faptul că acestea au constituit o sursă importantă de hrană. Zone maritime nesupuse s uveranităţii sau drepturilor suverane ale statelor 5.cunoaşterea şi aplicarea normelor internaţionale ȋ n marea liberă şi alte zone maritime cu regim juridic internaţional.ne aflăm în pragul unei noi ere istorice era exploatării supercontinentului albastru . 87 .cunoaşterea normelor juridice interne şi internaţionale privind drepturile şi obligaţiile statelor ȋ n marea teritorială . politice şi militare a statelor.. aceasta pentru că oceanul planetar este depozitarul celor mai mari resurse biologice şi minerale ale planete i.3 milioane de km pătraţi din globul pământesc şi are un impact deosebit asupra tuturor domeniilor vieţii economice. dar numai în ultima jumătate de mileniu apa a început să fie folosită şi în alte scopuri decât pentru navigaţie şi pescuit. . Cercetători din cele mai diferite domenii de cercetare a mediului marin consideră că .ŞTEFAN ŢARCĂ UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 7 DREPTUL MĂRII Cuprins: 1. . Zone maritime asupra cărora statele îşi exercită drepturi suverane 4. au contribuit în mod fundamental la dezvoltarea legăturilor comerciale între state. Primele reglementări în dreptul mării 2. 1.cunoaşterea şi studierea drepturilor şi obligaţiilor privind explorarea şi exploatarea resurselor marine. utilizarea acesteia fiind la fel de veche ca şi existenţa omului pe Terra. Primele reglem entări în dreptul mării Pământul este acoperit în cea mai mare parte de apă. Zona internaţională a teritoriilor submarine Nu uita Test de autoevaluare Bibliografie minimală Obiectivele temei: . Suprafaţa mărilor şi oceanelor reprezintă 361. Marea teritorială 3.

Convenţia asupra platoului continental. neconfigurării noilor cerinţe de hrană şi resurse petroliere a ţărilor slab dezvoltate şi a celor create prin destrămarea colonialismului. neclar ităţile şi insuficien tele reglementări a zonelor maritime. drepturi şi obligaţii în legătură cu marea teritorială şi zona internaţională a teritoriilor submarine).U. 4. toată problematica dreptului mării. Convenţiei din 1958 nu a reglementat lăţimea mării teritoriale (ea variind între 3 – 200 mile marine) şi criteriile de stabilire a platoului continental. ci anumite drepturi de natură economică . a fost sistematizată cu norme. pe data de 10.N.U. asupra dreptului mării (1973 – 1982) care au statuat şi definit cu exactitate toate principiile în această materie. care a urmărit în principal: instituirea unor spaţii maritime noi (zona economică exclusivă. Convenţia asupra mării teritoriale şi zonei contigue. Convenţia asupra dreptului mării de la Montego Bay. S-au adoptat astfel patru convenţii: 1. Convenţia asupra mării libere. stabilirea unor criterii prescrise pentru delimitarea şi unificarea zonei maritime de sub jurisdicţia naţională (marea teritorială parte integrantă a teritoriului. etichetarea sferei reglementărilor asupra vastei probleme a dreptului mării.1982 se constituie într -un mecanism foarte eficient de lucru care 88 . practic. toate acestea au dus la nevoia unor noi soluţii juridice.N. asupra dreptului mării (Geneva 1958) a încercat să răspundă acestor exigenţe şi a elaborat pentru prima dată norme juridice concrete ce acopereau. principii şi instituţii care sunt destinate să satisfacă interesele legitime ale tuturor statelor. Convenţia din 1982 a realizat codificarea dreptului mării într -o viziune unică. Încercările statelor riverane de extindere a pretenţiilor faţă de marea liberă s-au accentuat şi s-au răspândit rapid asupra unor noi zone marine mult mai întinse în care statele riverane şi-au proclamat nu drepturi de apărare. Jamaica.ŞTEFAN ŢARCĂ Pentru a guverna relaţiile paşnice dintre state. zona internaţională a teritoriilor submarine). inclusiv în cea a strâmtorilor şi a cercetărilor ştiinţifice marine. Conferinţa O. Problemele cu privire la dre ptul mării au fost abordate de C onferinţele de la Geneva (1958 şi 1960) şi a treia conferinţă O. zona economică exclusivă drepturi suverane asupra acesteia.12. 3. protecţiei mediului marin. 2. Convenţia asupra pescuitului şi conservării resurselor biologice din marea liberă şi a unui protocol facultativ privind reglementarea obligatorie a diferendelor. ordinea juridică a mării creată de -a lungul secolelor pe cale cutumiară sau convenţională. crearea unui nou concept – zona internaţională – şi a unei autorităţi internaţionale pentru admiterea resurselor sale. instituirea drepturilor specifice faţă de zona contiguă.

2. de asigurarea securităţii şi a altor interese ale statelor riverane. iar în cazul unui stat arhipelag. În secolele XIII – XIV se susţinea că statele riverane ar avea unele drepturi până la ―mijlocul mării‖. stabileşte că "suveranitatea statului se întinde. asupra unei zone a mării adiace nte desemnate sub numele de mare teritorială". fiind legată de dezvoltarea navigaţiei maritime. în ceea ce priveşte pescuitul. statele nu au reuşit să adopte un punct de vedere comun cu privire la natura juridică a drepturilor statelor riverane asupra mării teritoriale. La Conferinţa de la Stocholm din anul 1928. 2. din raţiuni de securit ate. aduce unele clarificări de esenţă asupra regimului juridic aplicabil spaţiilor maritime. Deci putem concluziona că marea teritorială este partea de mare adiacentă ţărmului până la o anumită distanţă în larg considerată ca făcând parte din teritoriul de stat şi supusă suveranităţii statului riveran.ŞTEFAN ŢARCĂ conţine dispoziţii privind toate aspectele problematicii marine şi care a rezolvat în mod just şi echilibrat. Convenţia asupra mării teritoriale şi zonei contigui adoptată la finalul lucrărilor celei de -a II-a Conferinţe a Naţiunilor Unite desfăşurată la Geneva. Suveranitatea statului se extinde şi asupra spaţiului aerian de deasupra mării teritoriale. cât şi în Europa mediteraneană. Marea teritorială 2. în sec. denumită mare teritorială". XVII – XVIII unele state europene au început să exercite. asupra unei zone a mării adiacentă coastelor sale. precum şi asupra fundului mării şi subsolului ei. 89 .1. semnată la Montego Bay (Jamaica) la 10 decembrie 1982 prin conţinutul art.1. a fost adoptată o rezoluţie în care se susţine că „statele se bucură de suveranitate asupra apelor lor teritoriale ". sa configurat relativ târziu. în anul 1958. "suveranitatea statului riveran se întinde dincolo de teritoriul său şi de apele sale interioare. în afara teritoriului său şi a apelor sale interioare. fiscal. interesele legate de mare pen tru toate statele lumii. atât în Europa nordică. L a Conferinţa din anul 1958. inclusiv pentru cele lipsite de mare sau dezavantajate din punct de vedere geografic. Conceptul de mare teritorială . pentru ca. un asemenea control să includă şi alte măsuri de apărare sau de ordin vamal. un control militar asupra unor zone din mare. treptat. spre deosebire de acela de mare liberă . pe toată lungimea ţărmului lor. inclusiv asupra mării teritoriale. Abia din sec. Noţiunea de mare teritorială şi primele încercări de constituire Noţiunea de mare teritorială începe să se contureze în Evul Mediu. XIII – XIV. dincolo de apele sale arhipelagice. Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării.

sancţiuni ce se aplică pentru încălcarea interdicţiilor. Caracterul juridic al mării teritoriale Problema caracterului juridic al mării teritoriale. în conformitate cu acordurile la care este parte. 90 . În conformitate cu reglementările interne. statul riveran va stabili în acest sens: perioadele de pescuit şi cele prohibite. Suveranitatea statului riveran asupra spaţiului aerian care acoperă marea sa teritorială a fost consacrată expres în cele două convenţii multilaterale privitoare la reglementarea navigaţiei aeriene (1919 – Paris şi 1944 – Chicago). cât şi din lucrările Comisiei de Drept Internaţional a O. solul şi subsolul. În dreptul internaţional contemporan se poate considera ca o regulă unanim admisă faptul că suveranitatea statului asupra mării teritoriale se exercită şi asupra solului şi subsolului acestei mări.U.2. speciile de peşti şi animale marine supuse pescuitului. dreptul de a aplica jurisdicţia naţională.3. cantităţile exploatabile şi destinaţia lor . coloana de aer de deasupra. 2. Drepturile statelor în marea teritorială Asupra mării teritoriale statul riveran exercită toate drepturile ce decurg din suveranitatea sa. Dreptul la pescuit derivă din marea categorie de exploatare a resurselor biologice ce revin exclusiv statului riveran. măsuri prohibite pentru speciile protejate.. în toate cazurile. în sensul că marea teritorială reprezintă o parte integrantă. interzise intrării navelor străine de orice fel sau numai anumite categorii de nave. ar fi: dreptul la pescuit. stabilit. activităţi interzise în această zonă. cu alte cuvinte încadrarea juridică şi definirea dreptului statului riveran asupra acestei zone maritime.ŞTEFAN ŢARCĂ Marea teritorială are un regim juridic specific. dar cu luare în considerare şi a regu lilor de drept internaţional. în ce priveşte apele. ca şi din cele ale Conferinţelor asupra dreptului mării de la Geneva şi Montego Ba y. prin legislaţia internă a statului riveran. Aceasta rezultă atât din lucrările Conferinţei de codificare de la Haga şi din proiectul de Convenţie adoptat de Conferinţă. zone maritime de securitate. poate fi considerată în momentul actual ca fiind rezolvată. Dreptul la navigaţie şi survol în marea teritorială cât şi intrarea şi ieşirea din acestea sunt reglementate de legea statului riveran. dreptul la navigaţie. 2. nici un stat neridicând nici o obiecţie faţă de recunoaşterea acestui principiu în textele elaborate cu această ocazie. dreptul de supraveghere şi evaluare ecologică.N. dreptul de a supraveghea şi controla activitatea desfăşurată în marea teritorială. De asemenea în Convenţiile din 1958 şi 1982 se consacră aceleaşi principii. Sunt stabilite prin lege: condiţii de intrare şi ieşire precum şi de navigaţie în marea teritorială. a teritoriului statului riveran şi este supusă suveranităţii acestuia. Cele mai importante drepturi.

corelativ dreptului de a reglementa navigaţia în marea teritorială care are ca scop asigurarea securităţii traficului. Dreptul de a aplica jurisdicţia naţională în marea sa teritorială rezultă din suveranitatea sa asupra acestei zone. Supravegherea şi controlul activităţilor din marea teritorială are ca scop: prevenirea contrabandei şi aplicarea de sancţiuni.4. de a semnala prin publicitatea necesară orice pericol cunoscut pentru navigaţia prin marea sa teritorială. culoarelor de navigaţie şi sistemele de separare a traficului. în zona submarină şi spaţiul aerian aferente acesteia este reglementat de legile naţionale ale fiecărui stat în concordanţă cu normele dreptului internaţional. separarea căilor de trafic. pilotajul şi prevenirea abordajelor etc. de a nu împiedica această trecere. 2. încât să nu deplaseze. Delimitarea mării teritoriale 91 . Astfel. Obligaţiile statelor în marea teritorială Corelativ drepturilor ce decurg din suveranitatea fiecărui stat în marea teritorială. prevenirea trecerilor frauduloase ale frontierei de stat. are obligaţia de a plăti despăgubiri în împrejurări când urmărirea sau reţinerea a cauzat pierderi sau daune nejustificate navei străine. că în marea teritorială. când se iau măsuri pentru prevenirea. de a indica prin hărţi maritime culoare de navigaţie şi sistemele de separare a traficului. 2. deci şi suveranitatea statelor riverane asupra mării teritoriale şi implicit să se abţină de la orice act contrar acestei obligaţii. statul de pavilion îţi exercită jurisdicţia asupra navelor sale. prejudiciul sau riscurile dintr. navele sunt supuse unei duble jurisdicţii : a statului riveran şi a statului de pavilion .. În marea teritorială şi în marea liberă. protecţia cablurilor şi conductelor submarine. indiferent de locul în care s -ar afla acestea. statele vor acţiona în aşa fel.5.o zonă în alta şi să nu înlocuiască un tip de poluare cu altul. Totodată. statul riveran. a sigurarea securităţii traficului. Pe de altă parte avem de a face şi cu obligaţia statelor de a respecta suveranitatea statului riveran asupra mării sale teritoriale. există o serie de obligaţii pe care statele trebuie să le îndeplinească cu privire la activităţile ce se desfăşoară în această zonă. la dreptul de trecere inofensivă. Rezultă aşadar. pilotajului şi prevenirea a bordajelor. statul riveran este obligat să comunice prin avize către navigatori orice modificare adusă acestor reguli şi să facă publicitatea ne cesară. Statul riveran are obligaţia. Ca o obligaţie ce derivă din dreptul de protejare a mediului marin. prin hărţile maritime. separarea căilor de trafic.ŞTEFAN ŢARCĂ Dreptul de su praveghere şi control a activităţilor ce se desfăşoară în marea teritorială. direct sau indirect. statele sunt obligate să respecte reciproc suveranitatea. În conformitate cu principiile dreptului internaţional. reducerea şi controlul poluării mediului marin.

Divergenţele profunde dintre state în ceea ce priveşte lăţimea mării teritoriale. în Scoţia cu 14 mile maritime. determinate în conformitate cu prezenta Convenţie. practicată în sec. şi Questionis iuris publici. Franţa. ( Puterea pământului se termină acolo unde se termină puterea armelor). asupra dreptului mării au creat un climat favorabil pentru instituirea regulii de 12 mile. Olanda. Linia mediană a fost înlocuită. Este vorba de aşa – numita regulă a bătăii tunului (the cannon shut role). susţinute de Japonia) pentru a se consacra pretinsa regulă a celor 3 mile. unde s -a menţinut până în sec. Acest criteriu a fost adoptat de Norvegia. ca o regulă generală pentru întreaga zonă a mării teritoriale. în 1737. în raport cu practica celor mai multe state. dar pentru o scurtă perioadă de timp. care a susţinut că. Era interpretată însă în mod diferit în Franţa şi Anglia. fiind echivalentă cu 21 de mile marine. în 1703. Lucrările pregătitoare pentru cea de -a treia Conferinţă O.A. cu orizontul vizual. Delimitarea limitei interioare şi exterioare a mării teritoriale 92 . XVII apare însă prima dată un criteriu general pentru determ inarea lăţimii mării teritoriale. au continuat şi în perioada modernă şi s -au manifestat şi la Conferinţa de Codificare de la Haga din 1930.N. Anterior au existat în practica internaţională tendinţe de extindere a mării teritoriale până la 200 de mile pe calea unor declaraţii unilaterale. în timpul reg inei Elisabeta I. Această limită. criteriu care a căpătat o răspândire destul de mare. fiecare stat riveran are dreptul să stabilească lăţimea mării sale teritoriale până la o limită care să nu depăşească 12 mile marine. 2.ŞTEFAN ŢARCĂ Încă de la începuturile conceptului de mare teritorială. a fost formulată de Cornelius von Bynkershoek în două lucrări: De domino maris.. Bătaia tunului.U. Danemarca. Un prim criteriu de delimitare între state l-a constituit linia mediană a mării. XVI. Marea teritorială se întinde până la distanţa vizibilă de pe uscat. în Norvegia. potrivit căreia marea teritorială a unui stat se întinde de la o coastă la limita atinsă de proiecţile trase de bateriile de coastă. Scoţia. fiind invocat în faţa instanţelor judecătoreşti. Conferinţa a însemnat eşecul acestei încercări şi încă o puternică problemă a inexistenţei unei reguli cutumiare a celor 3 mile. s -au conturat două poziţii: una majoritară. şi apoi de Anglia.5. ca Norvegia. precum şi poziţia unor mari puteri (Anglia. S. au fost numeroase încercări de determinare a lăţimii mării teritoriale şi implicit de determinare a limitelor acesteia.U. (Imperiul pământului se termină acolo unde se termină puterea armelor). Potivit art. XV – XVI de o serie de ţări maritime. În sec. măsurate de la linia de bază. iar Convenţia din 1982 de la Montego Bay consacra această regulă. iar în Ţările de Jos cu 10 leghe. 3 din Convenţie. ar trebui să se cunoască dreptul acestora de a -şi stabili lăţimea mării teritoriale între 3 şi 12 mile.1. Cu ocazia celor două Conferinţe de la Geneva. Anglia.

a determinat stabilirea unui al doilea sistem de stabilire a linie i de bază a mării teritoriale. limita interioară va fi o linie de bază normală. cum este ţărmul Norvegiei. În România se aplică regula liniilor de bază drepte. Dreptul de trecere inofensivă La Conferinţa de la Haga din anul 1930 s -a admis că această trecere. Rezultă că limita exterioară a mării teritoriale este ―linia care are fiecare punct situat la o distanţă de 12 mile marine. cele mai avansate spre larg. luate ca punct de plecare pentru stabilirea lăţimii mării teritoriale. ca şi instalaţiile permanente cele mai avansate ale porturilor. deschise cu o rază de T mile (egală cu lăţimea mării teritoriale.ŞTEFAN ŢARCĂ Stabilirea limitei interioare a mării teritoriale denumită linie de bază variază în raport cu configuraţia coastei. statele sunt libere să aleagă metoda pe care o socotesc cea mai adecvată . ale insulelor. intrânduri. constă în descrierea unei linii paralele cu liniile de bază drepte. include dreptul de oprire şi de ancorare.U. nu s au ocupat de această problemă şi. potrivit căreia limita exterioară a mării teritoriale se stabileşte printr-o linie paralelă cu coasta şi cu toate sinuozităţile ei. eroziuni adânci produse de mare sau fără insule şi stânci aşezate în imediata apropiere a ţărmului. În tratatele internaţionale nu găsim referire la această problemă. În ceea ce priveşte metoda folosită în acest scop.N. ce trebuie să fie inofensivă. având intrânduri adânci. Convenţia de la Montego Bay prevede că fiecare stat are dreptul să stabilească lăţimea mării teritoriale până la o limită care să nu depăşească 12 mile marine. măsurate de la liniile de bază . Practica statelor cu o configuraţie specifică a coastei. stâncilor şi altor formaţiuni terestre din apropierea ţărmului. măsurate de la punctul cel mai apropiat al liniilor de bază‖.6. fără sinuozităţi. formaţiuni de insule şi stânci. dar numai pentru cazurile ce constituie incidente obişnuite de navigaţie . T însemnând lăţimea acesteia) şi având ca centru punctele din linia de bază. Acestea unesc punctele extreme. potrivit căreia limita exterioară a mării teritoriale coincide cu o linie formată dintr-o serie continuă de arcuri de cerc. În cazul în care coasta este liniară. ca o consecinţă nici la Conferinţele de la Geneva.  metoda arcurilor de cerc. 2. Conferinţa de la Haga şi lucrările Comisiei de Drept Internaţional a O. ori pentru 93 .  metoda liniilor de bază drepte . În practica statelor se cunosc următoarele metode pentru fixarea lim itei exterioare a mării teritoriale :  metoda traseului paralel. în raport cu configuraţia coastei şi ţinând seama şi de necesitatea de a înlesni orientarea cât mai precisă a navigatorilor pentru protecţia mării teritoriale de încălcările produse prin dificultăţile de a -i cunoaşte limitele. sistemul liniilor de bază drepte .

cum susţin unii autori „o limitare a suveranităţii acestuia‖. în timpul traversării. sau dinspre acestea spre marea liberă. aterizarea sau luarea la bord a oricărui dispozitiv militar . integrităţii teritoriale sau independenţei politice a statului riveran sau care încalcă principiile dreptului internaţional înscrise în Carta O. h) orice act săvârşit cu intenţie în vederea unei poluări serioase contrare prezentei Convenţii .N. porturile şi instalaţiile acestora. o exercitare a sa în cadrul raporturilor reciproce dintre state Potrivit Convenţiei. de imigrare sau sanitare şi regulamentele statului riveran . precum şi navelor aflate în trecere spre porturile altor state . g) încărcarea sau descărcarea oricăror mărfuri. i) orice activităţi de pescuit . încălcând legile vamale. termenul de pasaj este aplicabil navelor străine care intră în marea teritorială spre porturile şi instalaţiile maritime ale statului riveran. Regimul mării teritoriale îmbină interesele statului riveran cu acelea ale comunităţii internaţionale. „trecerea este inofensivă atâta timp cât nu aduce atingerea păcii. În orice situaţie. Se consideră că trecerea nu mai este inofensivă.U. Recunoscut la începuturile sale ca o regulă de drept cutumiar şi apoi consacrat prin Convenţia de Geneva din 1958. şi deci nava pierde acest drept de trecere. ordinii sau securităţii statului riveran”. comite una din următoarele activităţi: a) orice ameninţare cu forţa sau folosirea forţei împotriva suveranităţii. e) lansarea. f) decolarea. precum şi prin cea de la Montego Bay din 1982. d) orice act de propagandă urmărind să afecteze apărarea sau securitatea statului riveran . dacă aceasta. el fiind recunoscut tuturor navelor comerciale străine şi fiind reglementat prin legi interne. aterizarea sau luarea la bord a unui avion . ci dimpotrivă. În sensul Convenţiei din 1982. trecerea inofensivă a navelor străine prin marea teritorială a unui stat riveran reprezintă un principiu general al dreptului mării. iar dreptul de trecere inofensivă nu poate fi considerat. b) orice manevră sau acţiune cu arme de orice fel. 94 .. c) orice acţiune ce are ca obiect culegerea de informaţii care poate aduce prejudiciu apărării sau securităţii statului riveran. fiscale. urmând rutele maritime indicate de statul riveran prin hărţi şi alte documente de navigaţie. incidente de navigaţie ori pentru a acorda sprijin altor nave aflate în pericol. ţinându-se seama de normele dreptului in ternaţional. navigarea trebuie să fie neîntreruptă şi rapidă. spre apele interioare. valute sau persoane.ŞTEFAN ŢARCĂ cele determinate de condiţiile de vreme nefavorabilă sau de deteriorări ale navei. Oprirea şi ancorarea în marea teritorială se poate face numai în cazuri de forţă majoră.

7. statul de pavilion îşi exercită jurisdicţia asupra navelor sale. l) orice altă activitate care nu priveşte direct trecerea inofensivă. art. măsurile pe care le consideră necesare pentru a împiedica orice trecere care nu este inofensivă. prin „rutele maritime‖. alin.20 din Convenţia de la Montego Bay)‖. să nu perceapă taxe pentru trecerea inofensivă a navelor străine prin marea teritorială. statul riveran poate lua. El are dreptul de a obliga nava să părăsească apele sale teritoriale.ŞTEFAN ŢARCĂ j) (hovering) . de asemenea. Jurisdicţia statului riveran Jurisdicţia statului riveran în marea sa teritorială rezultă din suveranitatea sa asupra acestei zone. precum şi cele care transportă substanţe radioactive sau alte substanţe periculoase sunt obligate ca atunci când se află în trecere inofensivă să ia masuri speciale de precauţie. cu condiţia asigură rii dreptului de trecere. k) orice activitate care urmăreşte să intervină într-un sistem de comunicaţie sau alte instalaţii ale statului riveran . O regulă general admisă şi figurând în cele două Convenţii prevede că ―în marea teritorială submarinele şi alte vehicule submersibile trebuie să treacă la suprafaţă şi să arboreze pavilionul lor ( art. unei aprobări prealabile. acesta poate exercita dreptul de urmărire şi în mare liberă. statul riveran exercitând în marea teritorială jurisdicţia asupra navelor străine. Rezultă că în marea teritorială navele se supun unei duble jurisdicţii: cea a statului riveran (ca regulă generală) şi cea a desfăşurarea de activităţi de cercetare sau de supraveghere 95 . în condiţiile menţionate. În lumina acestor precizări. indiferent de locul în care s -ar afla acestea. Statul riveran poate. dacă nava nu respectă obligaţiile aferente dreptului său sau desfăşoară una din activităţile de mai sus.6 din Convenţia de la Geneva din 1958. Totodată. Statul riveran are obligaţia de a nu împiedice trecerea inofensivă decât pentru motive de securitate. în marea sa teritorială. de exemplu. de a semnala prin publicitatea necesară orice pericol cunoscut pentru navigaţia prin marea teritorială.14. în majoritatea statelor (la fel şi în România). în cazurile şi în condiţ iile stabilite de normele dreptului internaţional. Împotriva navelor străine care desfăşoară activităţi interzise de legile statului riveran. 2. construirea unui canal artificial. Aceste nave. decât în cazul în care navele beneficiază de servicii prestate. interzice oricăror nave străine accesul în anumite zone de securitate din marea sa teritorială. Intrarea navelor cu propulsie nucleară în marea teritorială este supusă. de a indica prin hărţi maritime culoarele de navigaţie şi sistemele de separare a traficului. ca pilotajul. sau s -au efectuat lucrări speciale pentru îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie.

2. asistenţa autorităţilor locale a fost cerută de căpitanul navei sau de consulul statului al cărui pavilion îl abordează nava. 4. în împrejurări care nu justifică exercitarea dreptului de urmărire. dar numai în legătură cu obligaţiile contractuale sau responsabilităţile asumate de nave în timpul pasajului sau pentru trecerea prin apele statului riveran. aceasta din urmă acţionând mai mult ca o regulă de curtoaziei internaţională.ŞTEFAN ŢARCĂ dreptului de pavilion. folosită în scopuri comerciale. 3. Nava reţinută poate fi condusă până la cel mai apropiat port al statului riveran. Dreptul de urmărire se aplică şi în cazul încălcării de către o navă străină. sechestrarea ori executarea silită împotriva unei asemenea nave. reţinerea. statul riveran poate cere ca nava respectivă să părăsească imediat marea teritorială. a legislaţiei statului riveran cu privire la zona economică exclusivă. Navele de război şi navele de stat străine afectate unor scopuri necomerciale se bucură de imunitate de jurisdicţie în marea teritorială a unui stat. Pentru navele comerciale af late în trecere prin marea teritorială. Statul riveran poate recurge la acte de arestare sau de instrucţie şi la bordul navei care trece prin marea teritorială şi după ce aceasta a părăsit apele sale maritime interioare. dreptul de urmărire (de suită) apare ca unul special pe care statul riveran îl exercită pentru aplicarea măsurilor legale necesare pentru a împiedica orice trecere care nu este inofensivă. cu privire la infracţiunile săvârşite la bordul şi în timpul pasajului. statul riveran putând dispune. În situaţia în care o navă de război nu respectă legile şi reglementările statului riveran privind trecerea în marea teritorială şi nu ţine seama de invitaţia care i-a fost adresată de a se conforma lor. Dacă o navă a fost reţinută. ea va fi despăgubită pentru orice pierdere sau daună suferite ca urmare a acţiunii de urmărire. dacă infracţiunea este de natură să tulbure pacea ţării sau ordinea în marea teritorială. când consecinţele infracţiunii se extind şi asupra statului riveran. aceasta nu se poate exercita asupra unei persoane aflată la bordul unei nave străine în trecere prin marea sa teritorială. 96 . Din multitudinea drepturilor pe care i le confer ă suveranitatea asupra mării teritoriale. jurisdicţia penală a statului riveran se exercită la bordul acestora prin acte de arest sau de instrucţie . pentru cercetări şi aplicarea de sancţiuni. În ceea ce priveşte jurisdicţia civilă a statului riveran. în afara mării teritoriale. dacă asemenea măsuri sunt necesare pentru suprimarea traficului ilicit de stupefiante sau substanţe psihotrope. în urmă toarele cazuri: 1.

în larg. Regimul juridic al platoului continental În ceea ce priveşte regimul juridic al platoului continental. spre marile adâncimi ale mărilor şi oceanelor. măsurate de linia de bază.ŞTEFAN ŢARCĂ 3. la început. Astfel. din punct de vedere geologic . fosta URSS şi Suedia în Marea Baltică. după cel de -al doilea război mondial. stâncile. unde acestea nu au adâncimi mai mari de 150 – 200 m. până la o distanţă. statul riveran exercită asupra acestui spaţiu ―drepturi suverane de exploatare a resurselor sale naturale‖. Platoul continental. 97 . 77 al Convenţiei din 1982 stabileşte că aceste resurse pot fi: a)zăcăminte de hidrocarburi (ţiţei. Potrivit articolului 121 al Convenţiei din anul 1982.1. Platoul continental sau ―platforma continentală‖ reprezintă. a fost consacrat.1. în sensul că un alt stat nu poate explora acest platou. ceea ce poate crea o serie de dificultăţi şi inechităţi atunci când insulele situate în apropierea coastei unui stat. Spre deosebire de acestea. de 200 mile maritime. iar în unele cazuri. aparţin altui stat. Art. etc. abruptă. Problemele mai deosebite în legătură cu delimitarea platoului continental se ridică în cazul existenţei unor insule. după care începe taluzul continental abrupt. insuliţele care nu au o viaţă economică proprie. Platoul continental – noţiune şi delimitare Consacrarea juridică a unui asemenea spaţiu marin a apărut şi s -a impus. insulele situate în apropierea litoralului. care coboară în panta uşoară. de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale . în urma perfecţionării mijloacelor tehnice de exploatare a resurselor sale nat urale. 3.1. b) specii sedentare de organisme vii care trăiesc în această zonă . insulele populate şi cu o viaţă economică proprie au platou. România şi U caina în Marea Neagră . insulele. dincolo de limita exterioară a mării teritoriale. pentru prima oară. De asemenea. cu unele dezvoltări în Convenţia din 1982. situaţie cu care s -au confruntat Grecia şi Turcia în Marea Egee. pe cale cutumiară. drepturile statului riveran asupra platoului său nu depind de ocuparea. Drepturile statului riveran asupra platoului său continental sunt exclusive. chiar dacă statul riveran nu îl exploatează. prelungirea naturală a ţărmului statului riveran. gaze) sau de origine minerală. sub apele mărilor şi oceanelor până la marginea continentală . platoul continental reprezintă fundul mărilor şi oceanelor şi subsolul acestora. de regulă. fac parte din teritoriul de stat şi în astfel de situaţii delimitarea în exterior a platoului se face de la linia de bază trasată de -a lungul litoralului. în Convenţia din 1958 şi reafirmat. ca instituţie a dreptului internaţional al mării. Sub aspect juridic . Zone maritime asupra cărora statele îşi exercită drepturi suverane 3. fără consimţământul expres al statului riveran. nu au platou continental şi nici zonă economică exclusivă.

pe platoul continental. Dacă la Conferinţa de la Haga aceste spaţii aveau în vedere zonele contigui. exercitau. indiferent de scopul acestora. Astfel. a acestuia de către statul respectiv. Întrucât la Conferinţa din 1982 de codificare. care conferea preşedintelui dreptul de a stabili o zonă vamală de 100 de mile marine. S. fiscale. 3. a fost emisă legea ―cu privire la reprimarea contrabandei‖. XVIII. În ce priveşte însă explorarea şi exploatarea platoului continental. în 1935. în zonele de coastă un drept de control vamal similar. sanitare sau de imigrare. asupra dreptului mării. dar în proximitatea apelor sale teritoriale. întreţine şi de a pune în stare de funcţionare. în definiţia platoului continental se prevede o limită exterioară de 200 de mile de la liniile de bază utilizate pentru stabilirea laturii mării teritoriale s -au ridicat problemele drepturilor pe care le-ar avea statele riverane al căror platou continental se întinde dincolo de această distanţă. st atul riveran are un drept exclusiv de a aproba şi reglementa forajele. instalaţii şi alte dispozitive necesare pentru explorarea acestuia şi exploatarea resurselor sale naturale. sau de vreo declaraţie expresă a statului cu privire la platoul său continental. pe o distanţă de 500 de metri. perioadă în care Anglia îşi rezervă dreptul de control vamal asupra navelor străine suspecte care navigau în marea liberă. Noţiunea şi limitele zonei Originile zonei contigue pot fi urmărite încă din sec. el are dreptul de a construi. în S.U.2. întrucât se cunoaşte faptul că din punct de vedere geografico-geologic uneori este imposibil.ŞTEFAN ŢARCĂ efectivă sau fictivă.A.1. Mai recent. mai târziu cea de-a treia Conferinţă O. Zona contiguă este o fâşie de mare care se întinde dincolo de limita exterioară a mării teritoriale. În acest sens. dezvoltă dife rite teze şi aduce contribuţii importante la definirea zonei contigue.N. 98 . măsurată de la fiecare punct al limitei lor exterioare. Navele de orice naţionalitate sunt obligate să respecte aceste zone.2. în perioada prohibiţiei (1919– 1933). până la o distanţă ce nu poate depăşi 12 mile (în conformitate cu prevederile Convenţiei asupra dreptului mării).A. precum şi să stabilească zone de securitate în jurul acestor instalaţii şi dispozitive.U. Zona contiguă 3. în care statul riveran exercită controlul necesar în vederea: prevenirii încălcării legilor şi reglementărilor sale vamale. statul riveran este obligat să ia toate măsurile necesare protecţiei resurselor biologice ale mării împotriva poluării cu agenţi dăunători. reprimării încălcărilor acestor legi şi reglementări ―comise pe ter itoriul său ori în marea teritorială‖. Totodată.U.

dreptul de urmărire împotriva navei respective. Statul riveran este autorizat. în acest spaţiu. sanitare şi a celor privind regimul de trecere a frontierei pe teritoriul său sau în marea teritorială. Ea vizează să asigure statelor riverane stăpânirea tuturor resurselor existente în spaţiul maritim adiacent coastelor lor şi intrarea în posesiunea lor a resurselor imediat rentabile.3. în acest scop. Aceste prerogative se exercită în aceleaşi condiţii în care s-ar exercita ele în marea teritorială. În această zonă. Urmărirea poate începe atunci când nava străină sau una dintre ambarcaţiunile acesteia se găseşte în apele maritime interioare. o navă străină folosită în scopuri comerciale poate fi urmărită şi reţinută pentru a fi trasă la răspundere. prin cele patru categorii de legi şi regulamente.ŞTEFAN ŢARCĂ 3. Noţiune şi delimitare Zona economică exclusivă reprezintă afirmarea ponderii problemelor economice în contextul practicii maritime şi codificării dreptului mării.2.2. marea teritorială sau zona contiguă. 3. până la intrarea navei urmărite în marea teritorială a propriului său stat sau a unui a lt stat. Regimul juridic al zonei contigue Din punct de vedere fizic şi juridic. exercitând.1. de prevenire ori de sancţionare a unor încălcări ale legilor sale interne comise în zona contiguă ori în celelalte spaţii marine. care se află sub directa sa suveranitatea. fiscale. zona contiguă face parte din marea liberă. pentru cercetări şi aplicarea de sancţiuni.3. Zona economică exclusivă 3. Conceptul de zonă economică exclusivă. care exercită în cadrul ei numai anumite drepturi de control limitat. Dacă o navă a fost reţinută în afara mării teritoriale în împrejurări care nu justifică exercitarea dreptului de urmărire. statul riveran nu exercită decât anumite prerogative funcţionale. Nava reţinută va fi condusă până la cel mai apropiat port românesc. Urmărirea începe când nava străină nu s -a conformat semnalului de oprire şi poate continua. cu o lăţime de 188 mile. dacă există motive întemeiate să se creadă că acea navă a încălcat legile şi reglementările române pe timpul cât s-a aflat în apele maritime interioare sau în marea teritorială. măsurate de la limita exterioară a mării teritoriale (sau 200 mile măsurate de la liniile de bază ale mării teritoriale). Statul riveran poate să sancţioneze încălcările comise pe teritoriul să u ori în marea sa teritorială. Potrivit legii române. să exercite controlul pentru prevenirea încălcării legilor şi regulamentelor sale vamale. ea va fi despăgubită pentru orice pierdere sau daună suferită ca urmare a acestei acţiuni. Ea nu face parte din teritoriul statului riveran. fără întrerupere. a întrunit o largă adeziune printre statele care 99 .

protecţia mediului marin şi la 100 . limitele de 12 mile. 142 din 26 aprilie 1986. se aplică dispoziţiile acestui acord. care stabileşte lăţimea zonei până la 200 de mile marine şi afirmă dreptul suveran a statului român asupra exploatării şi protecţiei resurselor biologice. explorării.3. statul riveran are obligaţia de a determina capacitatea sa de recoltare a resurselor biologice din zonă şi dacă nu poate să recolteze întreaga cantitate. în care statele riverane exercită drepturi suverane în scopul exploatării. în virtutea cărora se exercită drepturile şi jurisdicţia statului riveran şi libertăţile celorlalte state. al cărei regim juridic este stabilit în Convenţie. în această zonă. Zona economică exclusivă reprezintă un spaţiu maritim adiacent mării teritoriale.2 .N. întinderea maximă a zonei economice ar fi în realitate de 188 de mile marine. cu privire la exploatarea şi explorarea resurselor naturale. precum şi a resurselor conţinute de coloana de apă. Delimitarea zonei economice între statele limitrofe sau care se află faţă în faţă urmează să se facă pe cale de acord.ŞTEFAN ŢARCĂ au participat la cea de-a treia Conferinţă O. zona economică nu se va întinde dincolo de 200 de mile marine de la limita de bază ce serveşte delimitării mării teritoriale. asupra dreptului mării şi a fost consacrat de Convenţia adoptată în 1982 partea a V -a. potrivit unor principii echitabile. de cercetare ştiinţifică şi de protecţie a mediului marin. Jurisdicţia vizează şi alte activităţi economice cum ar fi: cercetarea ştiinţifică şi protecţia mediului marin ţinând cont de drepturile şi obligaţiile celorlalte state. biologice şi minerale ale fundului mării şi ale subsolului său. deci cele două zone se confundă. urmează să permită altor state să pescuiască ce este excedentar‖. La Conferinţa din 1982. conservării gestiunii resurselor naturale.U. zona economică exclusivă a fost definită ca fiind: ―un spaţiu situat dincolo de marea teritorială şi adiacentă acesteia. dar aceste libertăţi ar fi supuse restricţiilor care permit statului riveran să -şi exercite plenar prerogativele sale. De asemenea. făcând totodată şi o delimitare a zonei economice exclusive între România şi statele limitrofe sau faţă în faţă. Regimul juridic al zonei economice exclusive a României este st abilit prin Decretul nr. supus unor reglementări specifice. 3. acestea bucurându-se de libertatea de navigaţie şi survol. Natura juridică a zonei economice exclusive În zona economică regimul aplicabil va fi asemănător cu regimul libertatilor in marea liberă. O situaţie specială apare în cazul ţărilor care şi-au stabilit limita mării teritoriale la 200 de mile marine şi unde. În ipoteza unei mări teritoriale. utilizând dacă este cazul linia mediană sau linia echidistanţei şi avându -se în vedere toţi factori pertinenţi. Potrivit programelor prezentate de multe state din Africa şi America Latină şi preluate ulterior şi de către alte state dezvoltate. Când există un acord între statele limitrofe sau faţă în faţă în problema delimitării zonei economice.

fără a ţine seama că aceasta făcea parte din marea liberă. un regim de pasaj inofensiv în sectorul apropiat de coastă (de obicei 12 mile marine). de la curenţi şi de la vânturi. conservare şi gestionare a resurselor naturale. asupra dreptului mării libere care arată că ―dreptul de urmărire încetează în momentul în care nava urmărită intră în marea teritorială a ţării de care aparţine sau în aceea aparţinând unei terţe puteri‖. Din cele analizate până în prezent putem constata că zona economică se aseamănă cu ―marea teritorială cu pluralităţi de regimuri. Dreptul de urmărire. jurisdicţie exclusivă în ceea ce priveşte alte activităţi ce ţin de exploatarea şi explorarea zonei în scopuri economice.o asemenea zonă. În urma dezbaterilor la Conferinţa din 1982 s -a relevat că în zona economică ―subiect al unui regim juridic specific‖ în temeiul căruia se realizează drepturile şi jurisdicţia statelor riverane şi libertăţile altor state. ca de exemplu producţia de energie pornind de la apă. o zonă maritimă de tranziţie între marea teritorială cu suveranitate şi spaţiul maritim în care se exercită plenar libertăţile mării (marea liberă). Încă de la apariţia conceptului de zonă economică exclusivă.ŞTEFAN ŢARCĂ cercetarea ştiinţifică. 101 . mai ales în legătură cu activităţile care urmăresc combaterea sau reducerea poluării. statul riveran are: drepturi suverane în scop de exploatare şi explorare. Zona economică tinde să devină deci ―o zonă cu suveranitate limitată‖. O problemă care încă nu a fost clarificată este şi cea a navelor străine care ar putea fi supuse legii pavilionului în concurenţă cu legislaţia naţională a statului riveran. după părerea unor state. funcţionarea şi realizarea:  insulelor artificiale. pentru moment aceste restricţii nu se pot aplica în marea liberă. subsolului lor şi apelor de deasupra. a altor instalaţii şi dispozitive. şi un regim de libertate de navigaţie în alt sector. unele state au luat iniţiativa extinderii drepturilor ce le sunt recunoscute în materie de explorare şi exploatare a resurselor platoului continental şi asupra coloanei de apă de de asupra. În aceste condiţii nu se poate pretinde că dreptul de urmărire încetează în momentul în care nava urmărită intră în zona economică a altui stat întrucât s -ar admite că nava urmărită poate găsi refugiu într.  instalaţiilor şi dispozitivelor utilizate în exploatarea şi explorarea resurselor naturale. cercetarea ştiinţifică. potrivit articolului 23. Statul riveran are drept exclusiv de a reglementa constituirea. drepturi şi o jurisdicţie exclusivă în ceea ce priveşte instalarea şi utilizarea insulelor artificiale. jurisdicţia în ceea ce priveşte conservarea mediului marin. biologice sau nebiologice. între care sunt stabilite regimuri distincte în materie de navigaţie. paragraf 2 din Convenţia de la Geneva . poate să fie aplicabil în zona economică cu privire la infracţiunile comise împotriva legilor şi regulamentelor statului riveran ori.

pentru aeronavele civile şi militare. iar folosirea mării de un stat să nu împiedice libertatea altor state. Zone maritime nesupuse suveranităţii sau drepturilor suverane ale statelor 4. era că Anglia fusese prima putere navală care controlase aceste zone. libertatea de survol în spaţiul aerian de deasupra mării libere. consolidându -se ca regim juridic maritim. în una din cele patru convenţii de la Geneva şi anume cea consacrată în exclusivitate mării libere.ŞTEFAN ŢARCĂ  instalaţiile şi dispozitivele care ar putea împiedica exercitarea drepturilor statului de coastă în zonă. oponentul tezelor lui Grotius din acea vreme. prin ocupaţie sau alte mijloace. Argumentul adus de acesta. ale tuturor statelor. instalaţiilor şi altor dispozitive. deci aflată în afara suveranităţii teritoriale. care nu aparţine mării teritoriale sau apelor interioare ale unui stat. Statul riveran poate crea zone de securitate în jurul insulelor artificiale. Marea liberă este considerată ca acea parte a mării. prin care acesta revendica suveranitatea Angliei asupra Mării Nordului şi a unor întinse părţi din oceanul Atlantic de nord. Consacrarea convenţională a principiului libertăţii mărilor nu a avut însă loc decât în 1958. în timp de pace şi în timp de război. 102 . 4. libertatea pentru toate statele de a pune cabluri şi conducte submarine pe solul mării libe re. în timp de pace şi de război. Englezul John Selden. H. a apărut în secolul al XVII lea. a fost consacrat în practica statelor în secolul al XVIII lea.1. Regimul juridic al mării libere se întemeiază pe următoarele principii: principiul folosirii mării libere în scopuri paşnice. Regimul juridic al mării libere Conceptul de mare liberă. deci ca instituţie a dreptului internaţional. Grotius formula principiul libertăţii de comerţ. ţinând cont de normele internaţionale care prevăd o distanţă de până la 500 de metri. În marea liberă fiecare stat exercită propria jurisdicţie numai asupra navelor care arborează pavilionul său şi în consecinţă „nici un stat nu poate pretinde să supună suveranităţii sale o parte a mării libere‖ Principiul libertăţii mării cuprinde următoarele libertăţi. care constituie conţinutul său: libertatea de navigaţie pentru navele comerciale şi militare ale tuturor statelor riverane sau neriverane. principiul neadmit erii supunerii ei suveranităţii statelor ş i principiul libertăţii mării. navigaţie şi pescuit în largul mării în sensul că marea „dincolo de o anumită limită‖ de la ţărm nu poate fi însuşită de state sau pers oane particulare. publica lucrarea „Mare clausum‖.

libertatea de pescuit pentru navele tuturor statelor. b) urmărirea să fi început în spaţiile maritime ale statului riveran şi să fi fost neîntreruptă . Potrivit Convenţiei din 1982 se exercită jurisdicţia statului de pavilion al navei emiţătoare.ŞTEFAN ŢARCĂ libertatea de a construi insule artificiale sau alte instalaţii în marea liberă. Cele două Convenţii din 1958 şi 1982. practicat de nave aflate în marea liberă. Legătura de naţionalitate între un stat şi nava aflată sub pavilionul său. a statului de înmatriculare a instalaţiei. cu respectarea apărării resurselor biologice ale mării libere. între navă şi statul a cărei naţionalitate o are. libertatea pentru toate statele de a face cercetări ştiinţifice în marea liberă. Pentru reprimarea emisiunilor neautorizate de radio şi televiziune difuzate de pe marea liberă. cum spun unii autori „insulă plutitoare a statului pavilion‖. Libertatea de navigaţie se realizează prin dreptul fiecărui stat de a face să navigheze în marea liberă nave având pavilionul său. nu are la bază suveran itatea teritorială. Reprimarea traficului ilicit de stupefiante şi de substanţe psihotrope . Dreptul de urmărire încetează atunci când nava urmărită intră în marea teritorială a statului căruia îi aparţine s au a unui alt stat. În cazul navelor militare caracterul exclusiv şi plenar al acestei competenţe este absolut. Limitări ale libertăţii de navigaţie în marea liberă rezultă din dreptul de urmărire ( suită ) ce poate fi exercitat de navele unui stat riveran asupra unei nave străine cu îndeplinirea următoarelor condiţii cumulative : a) să existe motive temeinice pentru a se crede că nava străină a încălcat legi sau reglementări ale statului riveran. atunci când se afla în ap ele maritime supuse suveranităţii acestuia. prevăd necesitatea unei legături substanţiale. Navele de război şi cele ce aparţin statului sau sunt exploatate de acesta şi utilizate exclusiv pentru un serviciul public necomercial se bucură în marea liberă de imunitate deplină de jurisdicţie. nava neputând fi considerată. Fiecare stat exercită în marea liberă jurisdicţia deplină şi exclusivă numai asupra navelor ce arborează pavilionul său. 103 . Orice stat are obligaţia de a coopera pentru reprimarea pirateriei în marea liberă sau orice alt loc aflat în afara jurisdicţiei vreunui stat. statele au obligaţia de a coopera şi a aplica măsuri cu caracter judiciar şi de încetare a acestor activităţi. a oricărui stat care poate capta emisiunile ale căror comunicaţii radio sunt bruiate prin aceste emisiuni. a statului căruia persoana respectivă aparţine ca cetăţean. cooperând între ele totodată prin instrumente juridice încheiate în acest scop. este o altă obligaţie de cooperare a statelor. O altă obligaţie a statelor o reprezintă asigurarea securităţii navigaţiei maritime .

din 1970 prevede că teritoriile submarine din zona internaţională trebuie folosite numai în scopuri paşnice. fiind considerate a urma regimul general al mării libere. şi resursele zonei formează patrimoniul comun al umanităţii" (pct. iar exploatarea lor trebuie făcută în interesul întregii omeniri. constituind ceea ce Convenţia din 1982 consacră p rin termenul generic de „zonă ". Un principiu consacrat de Convenţie este acela al utilizării în scopuri exclusiv paşnice de către toate statele. încă puţin cercetate şi cunoscute în acea vreme. situată în afara jurisdicţiei naţionale a statelor. fie că sunt riverane sau neriverane.U. „Fundul mărilor şi oceanelor şi subsolul lor.N. Convenţia din 1982 asupra dreptului mării prevede exercitarea dreptului la pescuit în condiţiile obligaţiilor bi şi multilaterale asumate privind conservarea şi gestionarea resurselor biologice din diferite zone maritime ale globului.. iar pentru alţii res nullius.N. se spune în Declaraţia O. spaţiile submarine aflate dincolo de limitele platoului continental nu aveau un regim juridic special. pentru toate statele. precum acela al asigurării protecţiei eficace a vieţii omeneşti şi al asigurării protecţiei eficace a med iului marin 104 .. constituie un domeniu al cooperării internaţionale cu participarea şi în beneficiul tut uror statelor. res communis.U. Aşadar marea liberă este şi va fi liberă pentru navigaţie şi alte activităţi ce ţin de aceasta. ceea ce înseamnă că zona internaţională a teritoriilor submarine este declarată ca zonă neutralizată. Declaraţia O. 1). demilitarizată şi denuclearizată. În doctrină „zona internaţională " desemnează acea parte a spaţiilor submarine care. formau pentru unii „proprietate indiviză".. Convenţia consacră şi alte principii. Zona internaţională a teritoriilor submarine Fundul mărilor şi oceanelor şi subsolul acestora dincolo de limitele exterioare ale platoului continental au în dreptul actual al mării un regim special de drept internaţional. După adoptarea Convenţiilor de la Geneva din 1958.ŞTEFAN ŢARCĂ Este dreptul statelor de a instala cabluri telegrafice sau telefonice şi conducte petroliere submarine pe fundul mării libere şi pe platoul continental. dincolo de limitele jurisdicţiei naţionale. susceptibile de apropriere. 5. Fundul mării şi resursele sale la mari adâncimi. Libertatea de pescuit pentru toate statele în această zonă maritimă este o parte din drepturile pe care le au statele în legătură cu exploatarea resurselor biologice ale mării libere. inclusiv în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică marină. dar libertatea de navigaţie şi exploatare se face în baza unor reguli bine stabilite de Convenţiile de la Geneva din 1958 şi Montego Bay 1982. celelalte state fiind obligate să prevină şi să pedepsească orice rupere sau deteriorare a acestora de către nave sau persoane aflate sub jurisdicţia lor.

Exploatarea resurselor unor părţi ale zonei ar urma să fie realizată de state sau în numele lor sub controlul Autorităţii. este organizaţia internaţională prin intermediul căreia statele părţi organizează. 2. de explorare şi exploatare a bogăţiilor solului şi subsolului. având sediul în Jamaica. direct sau în cadrul unor activităţi mixte. b) de apropriere a acesteia. 105 . activităţile din zonă „în numele întregii umanităţi". c) marea liberă. c) de navigaţie cu submarine. Potrivit Convenţiei din 1982. Care sunt zonele maritime supuse drepturilor suverane ale statelor : a) marea teritorială . de către întreprinderea Autorităţii. b) platoul continental. Convenţia privind dreptul mării. semnată la Montego Bay a intrat în vigoare la: a) 10 dec 1982.ŞTEFAN ŢARCĂ împotriva efectelor dăunătoare care pot fi declanşate de activităţile desfăşurate în Zonă. dar numai aflate în submersiune . iar ale altora. 3. b) 16 nov 1994.În zona internaţională a teritoriilor submarine. În marea teritorială statul riveran are: a) dreptul exclusiv de pescuit. b) dreptul de a percepe taxe pentru trecerea inofensivă a navelor străine. îndeosebi în scopul administrării resurselor. Pentru soluţionarea diferendelor dintre statele părţi privind fundul mărilor statele se pot adresa Tribunalului internaţional al dreptului mării şi unei Camere judiciare speciale Timp de lucru: 4 ore Test de autoevaluare 1. Autoritatea internaţională a teritoriilor submarine. 4. realizează şi controlează. c) 10 oct 1996. statele au dreptul: a) de explorare şi exploatare a bogăţiilor minerale .

indiferent de pavilionul pe care îl arborează. potrivit Covenţiei de la Montego Bay. Platoul continental. – a). 5. – b). b) fundul mărilor şi oceanelor şi subsolul acestora dincolo de limita exterioară a mării teritoriale în larg până la o distanţă de 200 mile măsurate de la linia de bază de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale. 6. b) jurisdicţia exclusivă a statului al cărui pavilion îl arborează nava. 4. – b). 6. măsurate de la liniile de bază ale ţărmului. 106 . Legea pavilionului înseamnă : a) libertatea de a naviga fără aprobare numai în marea teritorială a statului de pavilion. – a).ŞTEFAN ŢARCĂ c) obligaţia de a permite trecerea navelor militare străine . b). – b). 3. 5. Răspuns uri: 1. – b). se delimitează astfel: a) 12 mile marine. 2. c) până la limita cu marea liberă. c) dreptul de a reţine şi aresta în marea liberă toate navele străine care încalcă principiile fundamentale ale dreptului internaţional public şi săvârşesc infracţiuni internaţionale.

R. Ştefan Ţarcă. b) zona economică exclusivă. Viorel Velişcu.I. Bucureşti.L. Velişcu Viorel. Adrian Năstase. editura SITECH. Drept internaţional public . 107 . Casa de Editură şi Presă „Şansa‖ S. 4. Drept internaţional public. Drept internaţional public. 3. Editura All Beck. Dumitra Popescu. Raluca Miga Beşteliu. 2005 . 2. Bibliografie: 1. vol. 2010. Ştefan Ţarcă.ŞTEFAN ŢARCĂ Nu uita! Zonele maritime supuse drepturilor suverane ale statelor sunt: a) zona contiguă. 2008. Nicolae Purdă. 1997. Bucureşti. Bucureşti. Editura Universitaria. Drept internaţional public. Craiova.. c) plaroul continental. Loredana Pârvu.

cunoaşterea noţiunii privind demilitarizarea şi neutralizarea spaţiului cosmic. Definiţia dreptului internaţional spaţial şi izvoarele acestuia 3. 1. 108 . Lipsa unor norme convenţionale privind cosmosul a deter minat pe unii jurişti să susţină că în domeniul dreptului cosmic ne găsim într -un vid juridic.ŞTEFAN ŢARCĂ UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 8 DREPTUL INTERNAŢIONAL SPAŢIAL Cuprins: 1. Demilitarizarea şi neutralizarea cosmosului Nu uita! Test de autoevaluare Bibliografie minimală Obiectivele temei: .cunoaşterea normelor şi principiilor ce guvernează explorarea şi exploatarea spaţiului extraatmosferic . tehnicii şi inteligenţei omeneşti. apoi prezenţa umană pe Lună au constituit momente de referinţă în evoluţia ştiinţei. Formarea dreptului spaţial (dreptului internaţional cosmic) Lansarea primului satelit şi ieşirea primului om în spaţiul cosmic. Principiile generale ale dreptului spaţial 4. . Majoritatea autorilor de drept internaţional recunosc însă că statele nu pot dispune de o libertate de acţiune absolută sau neîngrădită în spaţiul cosmic. . Formarea dreptului spaţial (dreptului internaţional cosmic) 2. că prin urmare statele n-ar fi obligate să respecte nici măcar un minimum de norme juridice în acest spaţiu.cunoaşterea regimului juridic internaţional al spaţiului cosmic. Ele trebuie să -şi desfăşoare activitatea lor în cosmos în aşa fel încât să nu lezeze drepturile şi interesele altor state.

Tratatul cu privire la principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea şi folosirea spaţiului extraterestru. documente care au impulsionat codificarea în acest domeniu. adoptat la 27 ianuarie 1967. în domeniul explorării şi utilizării spaţiului cosmic în scopuri paşnice şi spre binele şi folosul întregii omeniri. Asistăm. .Acordul guvernând activităţile statelor pe Lună şi pe celelalte corpuri cereşti. două subcomitete: Subcomitetul pentru aspectele tehnico-ştiinţifice ale spaţiului şi Subcomitetul juridic. întrucât obiectul reglementării îl constituie relaţiile dintre state în spaţiul cosmic.Acordul cu privire la salvarea astronauţilor. dintre acestea şi unele organizaţii internaţionale.ŞTEFAN ŢARCĂ Primele preocupări de stabilire a regimului juridic al spaţiului extraterestru şi de reglementare a activităţilor spaţiale s -au manifestat în cadrul Naţiunilor Unite. adoptată la 14 ianuarie 1975. la Londra. într -adevăr. Dintre acestea amintim: . Ca parte a dreptului internaţional. dreptul spaţiului cosmic are la bază principiile fundamentale. adoptat la 22 aprilie 1968. reglementarea juridică a spaţiului cosmic revine dreptului internaţional. la formarea unei părţi noi a dreptului internaţional. astfel. reîntoarcerea lor şi restituirea obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic. 109 . prin crearea. inclusiv Luna şi celelalte corpuri cereşti (Tratatul spaţial).Convenţia cu privire la răspunderea internaţională pentru daunele provocate de obiectele spaţiale.Comitetul pentru utilizarea paşnică a spaţiului extraterestru . convenţionale şi cutumiare. unanim admise. după patru ani. Moscova şi Washington . . Definiţia dreptului internaţional spaţial şi izvoarele acest uia Dreptul internaţional spaţial poate fi definit ca ramură a dreptului internaţional public alcătuită din totalitatea normelor juridice internaţionale. Adunarea Generală a ONU a adoptat mai multe rezoluţii cu privire la utilizarea spaţiului extraatmosferic. a unui comitet special . în anul 1958. adoptat la 18 decembrie 1979. adoptată la 29 martie 1972. Izvoarele dreptului internaţional spaţial se împart în izvoare convenţionale şi izvoare cutumiare. La aceste instrumente pot fi adăugate şi unele tratate speciale.care şi-a constituit. şi anume a dreptului internaţional cosmic. care au ca obiect relaţiile dintre state. ale dreptului internaţional. prin adoptarea în anii următori a mai multor instrumente juridice internaţionale. 2.Convenţia asupra înregistrării obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic. . precum şi numeroase acorduri bilaterale ale statelor.

N. sau prin orice alt mijloc. prin folosinţă sau ocupaţie.N. desfăşurarea. « Declaraţie cu privire la principiile juridice care guvernează activităţile statelor în domeniul explorării şi utilizării spaţiului extraatmosferic. precum ONU sau organizaţiile specializate generale sau regionale. Statele îşi exercită însă suveranitatea lor asupra vehiculelor spaţiale pe care le lansează şi care sunt înmatriculate în registrele lor. » -Principiul cooperării internaţionale şi al asistenţei reciproce în spaţiul extraatmosferic . Principiile generale ale dreptului spaţial -Principiul folosirii spaţiului extraatmosferie în scopuri paşnice -Principiul utilizării spaţiului extraatmosferic în interesul întregii omeniri -Principiul liberei explorări şi utilizări a spaţiului extraatmosferic de către toate statele în condiţii de egalitate -Principiul neaproprierii naţionale a vreunei părţi din spaţiul extraatmosferic. 110 . pentru ameninţarea cu forţa sau întrebu in ţarea forţei împotriva integrităţii teritoriale ori independenţei politice a unui stat. Regimul juridic al spaţiului cosmic ca spaţiu nesupus suveranităţii statelor ar părea că se aseamănă cu regimul mării libere. subiectele dreptului internaţional spaţial dar şi unele organizaţii internaţionale guvernamentale. consacrate şi în Carta O.Principiul păstrării jurisdicţiei şi al controlului statelor în al căror registru este înscris un obiect lansat în spaţiul extraterestru asupra acestui obiect şi personalului aflat în spaţiul extraterestru sau pe un corp ceresc.U. situarea şi rezultatele activităţilor din acest spaţiu. precum şi despre natura. noţiunile de res communis omnium sau de res nullius. . preluate din dreptul roman. aşa cum se constată şi în rezoluţia 1962 (XVIII) a Adunării Generale a O. . pentru definirea naturii lor juridice. Aplicarea acestor noţiuni care presupune ideea unei proprietăţi sau lipsa de proprietate este respinsă în prezent şi în ceea ce priveşte largul mării. Statele în explorarea şi utilizarea spaţiului cosmic trebuie să respecte principiile fundamentale.ŞTEFAN ŢARCĂ Statele sunt.Principiul informării imediate a statelor şi a Secretarului General al ONU despre orice fenomen descoperit în spaţiul extraatmosferic care ar putea prezenta pericol pentru viaţa şi sănătatea astronauţilor. în primul rând.U. Spaţiului cosmic şi corpurilor cereşti nu li se pot aplica. prin proclamarea suveranităţii. Cu atât mai puţin această categorie nu este susceptibilă să definească regimul juridic general al spaţiului cosmic.Principiul răspunderii internaţionale pentru activităţile desfăşurate în spaţiul extraterestru de state şi organizaţii internaţionale. Aceste principii interzic statelor folosirea spaţiului cosmic în scopuri agresive. 3. unanim admise ale dreptului interna ţional.

Tratatul spaţial a fost încheiat în anul: a) 1967. Se creează astfel unele premise pentru demilitarizarea şi neutralizarea lui totală. de care sunt strâns legate. dar nu este interzisă folosirea în scopuri paşnice a surselor de energie nucleară. b) 1968. cât şi pentru decontaminare. Suveranitatea asupra spaţiului cosmic aparţine în prezent: 111 .A. este interzisă plasarea de arme nucleare în spaţiu. atât pentru căutarea şi recuperarea obiectelor. Astfel problema demilitarizării şi neutralizării cosmosului.S. ca un prim pas spre demilitarizarea şi neutralizarea lui totală. Dar.U.R. şi S. Demilitarizarea şi neutralizarea cosmosului Regimul juridic al spaţiului cosmic ar trebui să asigure explorarea şi exploatarea lui în scopuri exclusiv paşnice . ca urmare a destinderii încordării internaţionale. n-a putut fi rezolvată până în prezent. prin care se saluta acordul dintre U. s -au luat unele măsuri în direcţia denuclearizării spaţiului cosmic. c) 1982. spaţiul cosmic tinde să dobândească statutul unei imense zone denuclearizate. Rezultatul a fost adoptarea unor rezoluţii prin care s -a cerut statelor de lansare să informeze statele interesate.S. iar rezoluţia 1884. În cadrul ONU au fost examinate şi propuneri privind elaborarea de norme de securitate referitoare la folosirea surselor de energie nucleară în spaţiu. Statutul juridic care ar consacra folosirea spaţiului cosmic în scopuri exclusiv paşnice ar fi statutul unui spaţiu demilitarizat total şi neutralizat. Prin aceste măsuri. 2.. adoptată de Adunarea Generală la 17 octombrie 1963. Test de autoevaluare 1. Astfel. care ar putea fi realizate concomitent cu măsuri de dezarmare terestră. în cazul în care un obiect spaţial ce are la bord surse de energie nucleară riscă să cadă pe pământ şi s -a cerut acordarea asistenţei de urgenţă în caz de accident. invită toate statele lumii de a nu plasa pe orbită asemenea obiecte. Se poate constata că normele adoptate în plan internaţional în acest domeniu sunt departe de a reglementa în mod satisfăcător problemele. După cum am văzut. de a nu se amplasa pe orbită obiecte având la bord arme nucle are sau altfel de arme de distrugere în masă. prin strânsa ei legătură cu dezarmarea. Tratatul de la Mosc ova din 1963 a interzis experienţele nucleare şi în spaţiul cosmic.ŞTEFAN ŢARCĂ 4.

b) Rusiei. 4. .A.L. sau prin orice alt mijloc. Timp de lucru: 2 ore Nu uita! Principiile generale ale dreptului spatial sunt: .Principiul neaproprierii naţionale a vreunei părţi din spaţiul extraatmosferic. – c).Principiul utilizării spaţiului extraatmosferic în in teresul întregii omeniri.. Adrian Năstase. Nicolae Purdă. Drept internaţional public.. c) nici unui stat. . Editura Universitaria. Raluca Miga Beşteliu. Bucureşti.I. Drept internaţional public. vol. Drept internaţional public. 3. editura SITECH. Bucureşti. 2. Viorel Velişcu.U.ŞTEFAN ŢARCĂ a) S. Velişcu Viorel.R. . Răspuns uri corecte: 1. Bibliografie: 1. 2008. Bucureşti. 2. 1997. Loredana Pârvu. Dumitra Popescu. prin proclamarea suveranităţii. 2010. 112 .Principiul liberei explorări şi utilizări a spaţiului extraatmosferic de către toate statele în condiţii de egalitate . Casa de Editură şi Presă „Şansa‖ S. – a). Ştefan Ţarcă. 2005 . Craiova. Drept internaţional public .Principiul folosirii spaţiului extraatmosferie în sco puri paşnice. prin folosinţă sau ocupaţie. Editura All Beck. Ştefan Ţarcă.

Oceanul Planetar 113 . 1. Oceanul Planetar 2. Formele de poluare a mediului marin 4. .cunoaşterea locului şi rolului Oceanului Planetar ȋ n sistemul biosferei. formele poluării marine . Convenţia de la Montego-Bay – Constituţia Mării 3.activităţile antropice cu impact negativ asupra Oceanului Planetar.Oceanul Planetar ca sursă de resurse biotice şi abiotice şi suport al vieţii . . .cunoaşterea normelor juridice internaţionale de protecţie a mediului marin ȋ mpotriva poluării.ŞTEFAN ŢARCĂ UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 9 PROTECŢIA MEDIULUI MARIN Cuprins: 1. Zona teritoriilor submarine şi a resurselor sale Nu uita! Test de autoevaluare Bibliografie minimală Obiectivele temei: .

cade fără îndoială în sarcina navelor submarine şi se poate afirma că datorită dezvoltării miraculoase a tehnicii ultimelor două decenii. petroliere. Potrivit cercetărilor efectuate de Organizaţia Naţiunil or Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO). echivalentul a jumătate din necesarul de proteine al întregii lumi. ponderea proteinelor animale în mările şi oceanele Terrei este remarcabilă. uraniu. iar bogăţiile încorporate în oceanul P lanetar şi în subsolul său nu pot fi estimate. oceanografii susţinând că în această apă sunt conţinute. Rezervele de petrol submarin sunt cifrate la 65 milioane de tone şi sunt deja prospectate de Marea Caspică. bor. toate elementele cunoscute .5 miliarde tone de minereuri care conţin mangan. rubidiu. Descoperirea şi punerea în valoare a acestei lumi. potasiu. S -a trecut la extracţie pe scară industrială. De pildă.ŞTEFAN ŢARCĂ Oceanul Planetar este estimat la o capacitate de 1. circa un miliard de oameni depind de sursele piscicole din mările şi oceanele lumii. cea mai mare parte a surselor piscicole provin din oceane. În acelaşi timp. energiei valurilor şi apa. Marea Nordului şi chiar Marea Adriatică. marea încorporează resursele biologice. nichel şi cobalt. marea are o dublă caracteristică: economică şi politico-juridică . Privită lato sensu. În prezent. în P eru. sulf. O inepuizabilă bogăţie minerală o constituie sărurile din apa de mare – 35Kg la m3 de apă. cesiu. oamenii obţinând din peşte 16 la sută. Din punct de vedere economic. Din rapoartele Organizaţiei pentru alimentaţie şi Agricultură. cupru. dar şi din pescuitul în apropierea ţărmurilor. Câteva exemple sunt edificatorare. având în vedere importanţa excepţională a mărilor şi oceanelor. stronţiu. fier. Golful Mexic. uimitor de bogată şi de variată. minerale. Protecţia mediului marin este una din problemele globale ale societăţii internaţionale. Coastele Californiei. Argilele roşii ce se folosesc ca materie primă în fabricarea aluminiului ocupă o suprafaţă de circa 130 milioane de Km2 din fundul oceanului. Deja 99 % din bromul consumat în lume se extrage din apa mării şi este folosit de numeroase uzine de extras magneziu. Golful Persic. radiu. s -a dezvoltat acvcultura. flor. numai pe fundul Pacificului s -ar afla peste 1. Potrivit estimărilor. Ca o consecinţă a desfăşurării activităţilor de exploatare a resurselor au apărut şi cazuri de pol uare 114 . existând precedente cu suficientă tradiţie – prima sondă de petrol marină a fost construită în 1864 la El-Salto. Marea Arabiei. s -a calculat că s-ar putea pescui anual 220 milioane de tone de peşte. condiţiile grele de navigaţie şi de rămânere în adâncuri sunt învinse rapid.4 miliarde m3 de apă. care – prin specializarea oamenilor – a dus la creşterea şi diversificarea speciilor de peşte. în soluţie.

Programul insistă asupra necesităţii ajutorului financiar şi tehnic pentru ţările în curs de dezvoltare şi încredinţează responsabilitatea de gestiune Fondului internaţional şi PNUE. având drept cauze. Cantităţi enorme de deşeuri industriale. din 1982. rapoarte periodice şi strategii comune de gestiune. ca anexă la Programul de acţiune. Se prevede. Programul cuprinde propuneri faţă de ansamblul poluanţilor organici proveniţi de pe insule şi propune realizarea de noi măsuri regionale axate pe dezvoltarea durabilă. Acest Program contribuie la dezvoltarea noilor abordări internaţionale de gestiune integrată a zonelor de coastă şi controlul regional al poluărilor maritime. Mare parte a deşeurilor lumii ajung în mări şi oceane pe diverse căi – cel mai adesea fiind transportate de râuri şi fluvii – în cursul anilor ’80. prin apele de suprafaţă. în special. agricole ori menajere agresează din ce în ce mai mult mediul marin şi resursele sale. Una din cele mai grave forme ale poluării mediului marin o constituie poluarea telurică. Amploarea poluării marine se datorează faptului că un timp îndelungat oceanul a fost un „terminus” al scurgerilor poluante de pe întreg cuprinsul globului. prin care îşi afirmă intenţia de a aplica aceste angajamente şi a le acorda prioritate. Multe din substanţele poluante nu ajung în marea liberă. Cu privire la această formă a poluării. 111 state au adoptat Programul mondial de acţiune pentru protecţia mediului marin contra poluării provenite din activităţi terestre. În privinţa cooperării internaţionale. la 3 noiembrie 1995 la Washington. ci rămân în zonele de coastă. precum şi plajele. spre exemplu. deversările de deşeuri radioactive şi incinerarea de reziduuri chimice. Conceput ca un ghid teoretic şi practic. activităţi de cooperare pentru identificarea şi evaluarea problemelor. Mările şi oceanele suportă poluarea datorată şi traficului maritim. Printre acestea se numără programe regionale şi naţionale de acţiune. imersia de deşeuri a căror eliminare pe pământ ar fi mai dificilă ori mai costisitoare.ŞTEFAN ŢARCĂ marină. iar în ultimele decenii. Statele semnatare au adoptat şi Declaraţia de la Washington privind protecţia mediului marin contra poluării datorate activităţilor terestre. elaborarea de programe de 115 . Urmărind mai ales protecţia zonelor de coastă şi maritime. unor forme noi. spălarea cisternelor petroliere în marea liberă cu aruncarea reziduurilor uleioase în mare. PNUE evaluând deversarea a 80 de miliarde de tone anual. documentul se bazează atât pe documentele cuprinse în Agenda 21 – ado ptată la Rio. ca de exemplu. unde degradează ori distrug numeroase zone de reproducţie a peştilor. cât şi pe obligaţiile de prevenire şi control impuse de Convenţia de la Montego-Bay.

şi a stabilit principiile şi metodele de cooperare. a Programului pentru „mările regionale‖. Consiliul CEE a adoptat Decizia nr. cooperarea în materie de luptă împotriva poluării prin hidrocarburi şi alte substanţe vătămătoare. în caz de situaţie critică. în privinţa combaterii poluării Mării Nordului prin hidrocarburi. însoţit de 4 protocoale speciale – relative la prevenirea poluării mării prin operaţiile de imersiune efectuate prin nave şi aeronave.o parte a oceanului Atlantic şi Arctic. convenţie însoţită de protocolul adiţional referitor la cooperarea regională în 116 . Primul dintre aceste ample documente a fost înche iat la 16 februarie 1976. însoţite de protocoale consacrate unor probleme. preocupările vizând protecţia mărilor faţă de diversele forme de poluare au marcat un puternic reviriment. în 1974. între opt state europene. în caz de accidente. la Barcelona. colaborării şi parteneriatului din toate zonele geografice. pentru protecţia Mării Mediterane contra poluării. În acest sens. privind prevenirea poluărilor prin imersia deşeurilor. poluare telurică a solului şi subsolului. de şapte state riverane. prin adoptarea Convenţiei asupra Mării Baltice. protecţia mării contra poluării de origine telurică. Această zonă geografică este protejată de poluarea marină de origine tehnică prin Convenţia semnată la Paris. în urma accidentului petrolierului Torrey-Canyon din 1967. În anii 1960 şi. Prima convenţie regională consacrată unei probleme rezultată din poluarea marină a fost semnată la Bonn. în anul 1972. Concomitent cu aceste evoluţii la nivel global s -au dezvoltat şi semnificative reglementări regionale. O importanţă deosebită. încheiată între 4 ţări nordice sau de la Oslo – 1974. şi amendată în 1986. Rezultatul l-a reprezentat un ansamblu de instrumente compuse. Convenţia regională de la Kuweit. cooperare.77/585/CEE p rivind protecţia Mării Mediterane. a avut-o lansarea de către PNUE. din 24 aprilie 1978 a fost adoptată pentru cooperarea în vederea protecţiei mediului marin contra poluării. la 9 iunie 1969. arealele special protejate ale Mediteranei. În anul 1974 s -a produs o importantă inovaţie în reglementarea şi cooperarea interstatală împotriva poluării mediului marin. care a cauzat ―maree neagră‖. în spec ial. extinsă şi în 1983 şi asupra altor substanţe periculoase. cel mai adesea dintr-un plan şi o convenţie generală pentru protecţia mediului marin. precum imersia deşeurilor. într. urmată de convenţiile de la Copenhaga – 1971. favorizare a accesului la tehnici mai puţin poluante şi încurajarea cooperării.ŞTEFAN ŢARCĂ acţiune naţionale. la Helsinki. adoptarea de măsuri preventive şi colective.

protocolul asupra cooperării în materie de luptă împotriva deversărilor de hidrocarburi în regiunea Caraibelor. se referă la protecţia mediului marin şi arealele de coastă ale Pacificului de Sud– Est. Acordul priveşte cooperarea regională în lupta împotriva poluării prin hidrocarburi şi alte substanţe vătămătoare. luarea de măsuri pentru prevenirea şi diminuarea poluării şi protejarea mediului marin. Convenţia de la Cartagina de Indias. Pe bună dreptate. în 11 regiuni ale lumii. Convenţia de la Abidjan. în literatura de specialitate se subliniază că „Poluarea este. Convenţia de la Noumea. în condiţiile în care fauna şi flora mărilor şi oceanelor sunt puse serios în pericol prin poluarea accentuată şi de dimensiuni mondiale. cu ajutorul unor instrumente juridice multilaterale. din 23 martie 1981. în caz de situaţie critică. în vederea protecţiei mărilor împotriva diverselor surse şi forme de poluare. Convenţia şi acordul de la Lima. din 12 şi 20 noiembrie 1981. Protocolul relativ la protecţia împotriva poluării de origine telurică. Convenţia regională pentru Pacificul de Sud-Vest cuprinde reguli mai precise referitoare la poluarea telurică. priveşte cooperarea pentru protecţia şi dezvoltarea mediului marin şi de coastă în Africa occidentală şi Centrală. prin coordonarea activităţii statelor în cadrul unor conferinţe şi organizaţii internaţionale. În aceste condiţii se impune. peste 130 de state cooperează. pentru protecţia resurselor naturale în regiunea din Pacificul de Sud. în continuare. universale şi regionale. Protocolul relativ la cooperarea regională în materie de luptă împotriva poluării prin hidrocarburi şi alte substanţe vătămătoare. altele nu cuprind decât reguli privind situaţiile critice.ŞTEFAN ŢARCĂ materie de luptă împotriva poluării prin hidrocarburi şi alte substanţe vătămătoare. Aceste reglementări regionale s -au dezvoltat în mod diferit. de aceea. Convenţia priveşte protecţia şi valorificarea mediului marin în regiunea Caraibelor. care au creat sistemul cel mai complet. în caz de situaţie critică. Protecţia mediului marin a căpătat o însemnătate majoră. în diferite moduri. Convenţia regională de la Jeddah din 14 februarie 1982. în caz de situaţie critică. în caz de situaţie critică. protocolul adiţional privind cooperarea regională în lupta împotriva poluării prin hidrocarburi şi alte substanţe vătămătoare. devenind azi obiect de reglementare internaţională. privind conservarea mediului Mării Roşii şi Golfului Aden. convenţia a fost însoţită de protocolul referitor la cooperarea în materie de luptă împotriva poluării. În prezent. 117 . În afară de cele de la Barcelona. din 24 noiembrie 1986. din 24 martie 1983. în acelaşi timp o problemă naţională şi o problemă internaţională.

Statele riverane la strâmtori îşi exercită suveranitatea sau jurisdicţia şi reglementează navigaţia şi alte aspecte ale pasajului. stabilind cadrul juridic fundamental pentru toate aspectele spaţiului marin şi oceanic. Preşedintele Convenţiei Tommy T. susţinute şi îndelungate. totodată. dincolo de platoul continental – şi utilizarea lor: navigaţie şi survol. Pentru prima oară este reglementat Statutul juridic al statelor riverane şi arhipelagice în raport cu marea teritorială. să „producă‖ un nou drept al mării. zona economică exclusivă. consacrat printr-o singură convenţie. precum şi obligaţiile lor. Cele mai importante probleme care şi-au găsit rezolvarea în Convenţie sunt: Statele riverane au suveranitatea şi o exercită asupra mării teritoriale până la 12 mile marine – limită introdusă în tiparele dreptului. Koh. a întregii comunităţi mondiale.ŞTEFAN ŢARCĂ combaterea poluării este – în mod firesc – o preocupare a fiecărei naţiuni şi. platoul continental şi marea liberă. în urma unor negocieri complexe. zona economică exclusivă şi platoul continental. B. Convenţia din 1982 este un instrument juridic de mare deschidere. marea liberă. 118 . Scopul convenţiei este de a institui reguli uniforme cu privire la folosirea mărilor şi oceanelor. evitând conflictele şi contribuind la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. exploatarea şi conservarea resurselor biologice şi nebiologice. precum şi fundul şi subsolul mărilor. precum şi alte utilizări. 2. Sub incidenţa Convenţiei intră practic toate spaţiile maritime şi oceanice – marea teritorială şi zona contiguă. prin strâmtorile care servesc navigaţiei internaţionale. afirma că prin adoptarea acestei convenţii „dreptul internaţional este. în mod irevocabil. a denumit-o. încheind o a doua etapă în procesul de codificare a dreptului mării – prima etapă a avut loc odată cu cele patru Convenţii privind dreptul mării în 1982 la Geneva – a reuşit ca. Subliniind importanţa acestei Convenţii. pentru prima dată de Convenţia din 1982 – iar navele tuturor statelor. riverane sau neriverane. iar secretarul General ONU din acea perioadă Javier Pérez Cuéllar. transformat ‖. Navele şi aeronavele tuturor statelor au dreptul de ―trecere în tranzit‖. se bucură de dreptul de trecere inofensivă în marea teritorială. Convenţia de la Montego-Bay – Constituţia Mării Cea de-a treia Conferinţă ONU asupra dreptului mării. începând cu suveranitatea şi continuând cu jurisdicţia. explorarea. utilizarea drepturilor statelor. „Constituţia Oceanelor‖.

Toate statele se bucură de aceleaşi libertăţi şi au aceleaşi obligaţii în ce priveşte marea liberă – zona aflată dincolo de jurisdicţia naţională. Acordarea unui regim preferenţial acestor ţări în toate domeniile relaţiilor economice internaţioanale este un principiu general recunoscut de către toate statele şi el trebuie să -şi găsească aplicarea corespunzătoare şi în cadrul exploatării resurselor biologice marine. acestea pot fi supuse şi unor proceduri obligatorii în faţa Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării şi Oceanelor deciziile acestuia fiind obligatorii. Tribunalul are jurisdicţie exclusivă asupra diferendelor privind teritoriile submarine.o zonă de până la 200 de mile marine denumită „zona economică exclusivă‖ (ZEE . România a insistat pentru recunoaşterea dreptului tuturor statelor.ŞTEFAN ŢARCĂ Statele riverane au dreptul într.creaţie a convenţiei din 1982). ca şi de libertatea de a pune cabluri şi conducte marine. cât şi prin găsirea soluţiilor de compromis. Ca ţară georafic dezavantajată. concept nou instituit prin Convenţie. Rezolvarea acestor probleme a fost apreciată a fi o chestiune de principiu care urmăreşte evitarea unei discriminări. asupra resurselor naturale biologice şi nebiologice şi unor alte activităţi economice. la alegerea lor. prin Camera specială creată pentru asemenea diferende. săracă în resurse biologice. pe o bază echitabilă. Statele sunt obligate să rezolve. statele exercită jurisdicţia asupra cercetării ştiinţifice marine şi a protecţiei mediului marin. de asemenea. riverană la o mare semiînchisă. prin orice mijloc paşnic. situate în alte regiuni sau subregiuni. atât prin propunerile făcute. 3. diferendele privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Convenţiei. să participe. trasate între punctele cele mai îndepărtate ale insulelor. 119 . constituie patrimoniul comun al omenirii. toate celelalte state beneficiind de libertatea de navigaţie şi survol în această zonă. Fundul mărilor şi al oceanelor şi subsolul acestora – dincolo de platoul continental – cu resursele lor. În situaţiile în care diferendele nu vor fi soluţionate pe cale amiabilă. aflate în situaţii similare. la exploatarea resurselor biologice din zonele economice exclusive ale statelor riverane. Ţara noastră a avut o contribuţie recunoscută şi apreciată la elaborarea şi adoptarea Convenţie asupra dreptului mării. Formele de poluare a mediului marin. Statele arhipelagice – constituite din unul sau mai multe arhipelaguri sau din alte insule – au suveranitatea asupra apelor situate în interiorul liniilor de bază. în special a ţărilor în curs de dezvoltare în domeniul pescuitului oceanic.

este indispensabil să aruncăm o privire asupra evoluţiei istorice după primul Război Mondial cu privire la utilizările mării încpând cu utilizarea tradiţională privind pescuitul. .ŞTEFAN ŢARCĂ Poluarea mediului marin este consecinţa diversificării utilizării de către om a ace stui mediu. începând cu utilizările paşnice şi terminând cu utlizarea mediului marin pentru experienţe nucleare. începând 120 . care privesc intensificarea traficului maritim şi poluarea lui de către nave. În rândul cauzelor de poluare se află şi numeroasele accidente petroliere în mare la nivel de catastrofe. Convenţia reprezintă. „o realizare monumentală a societăţii internaţionale. pe drept cuvânt. . spune profesorul Alexandre Kiss. care au atins un înalt nivel de poluare. La toate acestea se adaugă utilizarea masivă a mării ca bloc de depozitare pentru deşeuri. . Este cazul Mării Mediterane şi al Mării Baltice. Formele de poluare a mediului marin sunt clasificate în următoarele categorii: . exploatarea fundului mărilor pentru extragerea hidrocarburilor.poluarea telurică. Convenţia este un instrument juridic de mare deschidere. fiind primul tratat cuprinzător care se ocupă cu fiecare aspect al utilizărilor şi resurselo r mărilor şi oceanelor”. problematica prevenirii poluării mediului marin a fost abordată la nivel de convenţii regionale.poluarea de către nave.poluarea rezultată din explorarea şi exploatarea fundului mării şi a subsolului său. a doua după Carta ONU. care constituie rezerve încă neatacate în mod extensiv. care a cunoscut o expansiune fără precedent. stabilind cadrul juridic fundamental pentru toate aspectele spaţiului marin şi oceanic.poluarea de origine atmosferică şi transatmosferică. descoperirea nodulilor polimetalici pe fundul oceanelor. Diversele situaţii existente în mările regionale au făcut ca unele dintre acestea să se afle sub impactul distructiv al poluărilor.poluarea prin imersiunea deşeurilor. Pentru a înţelege reglementările internaţionale existente în domeniul protecţiei mediului marin împotriva poluării. Alături de exploatarea excesivă. mii de tone de materiale fiind descărcate sau evacuate în cursul voiajului unei nave. Până la adoptarea de către Naţiunile Unite a Convenţiei de la Montego Bay. . la diminuarea resurselor biologice ale mării se adaugă noile utilizări ale mării.

ŞTEFAN ŢARCĂ
cu suveranitatea şi continuând cu jurisdicţia, utilizarea şi drepturile state lor, precum şi obligaţiile lor. Scopul convenţiei este de a institui reguli uniforme cu privire la folosirea mărilor şi oceanelor, evitând conflictele şi contribuind la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. A. Poluarea de către nave Volumul tot mai mare al acestor operaţii, precum şi natura nouă a unor produse evacuate – produsele plastice, au un efect poluant cumulativ, care reclamă reglementări internaţionale adecvate. Cadrul general al reglementărilor internaţionale în materie este stabilit de Convenţia privind dreptul mării, completată prin Convenţia de la Londra, din 2 noiembrie 1975 privind prevenirea poluării de către nave (MARPOL), care se referă la toate sursele de poluare, datorită exploatării navelor. Această din urmă convenţie a fost amendată prin protocolul din 1978, constituindu-se un ansamblu de texte, care includ şi cinci anexe – care cuprind dispoziţii referitoare atât la construcţia navelor, cât şi la unele metode de exploatare vizând reducerea poluărilor prin hidrocarburi – cunoscut sub numele de MARPOL 73/78. Toate aceste reglementări şi măsurile care s -au prevăzut privesc limitarea, pe cât posibil, a poluării produse de nave, în special prin exploatarea „curată‖; prevenirea accidentelor şi acţiunea corespunzătoare în caz de urgenţă , asigurarea securităţii operaţiilor pe mare, prevenirea deversărilor de deşeuri. Primul document internaţional în materie a fost „Convenţia privind prevenirea poluării prin hidrocarburi aruncate în mare‖, adoptată în 1954. Aceasta s-a referit, în principal, la deversările voluntare ori legate de exploatarea curentă a navelor-cisternă. Ulterior, „Convenţia internaţională privind intervenţia în marea liberă în caz de accident‖ (intrată în vigoare în 1975) a conferit statelor de coastă dreptul de a interveni atunci când evenimentele survenite în marea liberă riscă să provoace poluări prin hidrocarburi. La rândul său, prevăzând o „indemnizare‖ echitabilă a victimelor acestui tip de poluare, „Convenţia internaţională privind responsabilitatea civilă pentru daunele datorate poluării prin hidrocarburi‖ (1979), şi-a propus incitarea proprietarilor de nave de a le exploata în condiţii satisfăcătoare de securitate. Cuantumul scăzut al indemnizaţiei date pentru repararea pagubelor atenuează efectul incitator al acestei convenţii. Această formă de poluare face obiectul Anexei II a Convenţiei MARPOL 73/78, intrată în vigoare în 1987. Documentul stabileşte prescripţii moderne pentru toate navele care transportă produse lichide periculoase, fie în
121

ŞTEFAN ŢARCĂ
trafic naţional, fie internaţional, în scopul de a reduce riscurile de poluare prin aceste substanţe. Dispoziţiile anexei IV interzic aruncarea apelor uzate ori obligă tratarea lor înainte de evacuarea în zonele maritime de coastă apropiate. De asemenea, anexa V (intrată în vigoare în 1989), interzice aruncarea de materiale plastice în mare şi limitează deversarea de resturi în apele de coastă şi în zonele speciale. B. Poluarea de origine atmosferică ori transatmosferică Regimul juridic de prevenire şi combatere a acestui tip de pol uare marină este stabilit, în principal, de două articole ale Convenţiei privind dreptul mării. Potrivit art. 212, în scopul de a preveni, reduce ori combate poluarea mediului marin de origine atmosferică ori transatmosferică statele adoptă legi şi regulamente aplicabile spaţiului aerian asupra căruia exercită suveranitatea, precum şi navelor aflate sub pavilionul lor ori navelor ori aeronavelor înmatriculate de acestea. Acestea trebuie, de asemenea, să adopte toate măsurile care pot fi necesare pentru prev enirea, reducerea şi combaterea acestei poluări. În domeniul internaţional se prevede cerinţa intensificării preocupărilor de a adopta reguli şi norme regionale şi mondiale (art.212). Statele trebuie să asigure aplicarea măsurilor adoptate, inclusiv reguli le şi normele internaţionale în materie. Convenţiile relative la mările regionale enunţă principiul potrivit căruia statele trebuie să ia toate măsurile necesare pentru prevenirea, reducerea şi combaterea acestei forme de poluare. Prevenirea acestei forme de poluare nu beneficiază de o atenţie la nivel global, însă este avută în vedere de numeroase convenţii cu caracter regional. C.Poluarea mediului marin prin imersiunea deşeurilor Conform definiţiei adoptate de Convenţia privind dreptul mării, prin imersie se înţelege orice deversare deliberată de deşeuri ori alte materii de pe nave, aeronave, platforme. Prevederile generale cuprinse în Convenţia din 1982 sunt completate cu o serie de reglementării regionale. Convenţia de la Londra privind prevenirea poluării mărilor rezultată din imersia de deşeuri – 1972, vizează controlul şi reglementarea internaţională a aruncărilor de deşeuri deosebit de nocive pentru mediu – înscrise pe lista neagră, care constituie anexa I, printre care se pot menţiona: mercurul, materialele
122

ŞTEFAN ŢARCĂ
plastice, uleiurile minerale, compuşii organo-cloruraţi de cadmiu şi deşeurile puternic radioactive. Altă categorie de deşeuri susceptibile de a degrada mediul marin şi afecta sănătatea umană – bogate în arsenic, cupru, zinc, plumb este supusă unui regim de autorizare, prin eliberarea, în anumite condiţii, de permise speciale. Alte deşeuri şi materii radioactive decât cele înscrise pe lista anexei I pot face obiectul imisiei pe baza unei autorizaţii eliberate de state, în condiţiile recomandate de AIEA. Întrucât statele eliberează permisele de imisie şi tot ele controlează respectarea Convenţiei, efectele acestor măsuri sunt diminuate în practică. Documentul cuprinde reguli referitoare la controlul incinerării deşeurilor la bordul navelor. O altă convenţie consacrată domeniului este Convenţia de la Oslo, semnată la 15 februarie 1972, având ca obiect prevenirea poluării marine prin operaţiuni de imersiune. Convenţia foloseşte tehnica listelor (neagră, cenuşie şi albă) după starea de toxicitate a substanţelor imersate. D. Poluarea rezultată din exploatarea şi explorarea solului şi subsolului mărilor şi oceanelor Convenţia privind dreptul mării prevede măsurile pe care trebuie să le adopte statele, separat sau conjugat, pentru a limita, pe cât posib il, “poluarea provenind de la instalaţiile, obiectele utilizate pentru explorarea sau exploatarea resurselor naturale ale solului şi subsolului fundului mărilor şi oceanelor, în particular măsuri vizând a preveni accidentele şi a face faţă cazurilor de urg enţă, a asigura securitatea operaţiunilor în mare şi a reglementa concepţia, construcţia, echipamentul, exploatarea acestor instalaţii ori obiecte şi componenţa personalului care le sunt afectate” (art.194, alin3 c). E.Poluarea telurică Poluarea telurică a mediului marin îşi are originea în deversarea deşeurilor de către cursurile de apă ce se varsă în mare. Noţiunea de „ poluare telurică” a apărut în reglementările internaţionale în anul 1974, prin Convenţia de la Paris asupra poluării marine de origine telurică, semnată la 4 iunie, care este cea mai complexă convenţie în materie. Reglementările internaţionale privind prevenirea poluării telurice au la bază realitatea că toate cursurile de apă se varsă în mare după ce colectează apele afluenţilor lor, în poluarea telurică fiind implicat întregul mediu acvatic.
123

prevenirea poluării telurice poate fi realizată numai prin cooperarea statelor riverane. reducerea şi controlul poluării mediului marin. Statele se vor strădui să -şi armonizeze politicile lor naţionale în această privinţă. reducerea şi controlul poluării terestre a mediului marin. dăunătoare sau nocive. în art. 4. acţionând îndeosebi prin intermediul organizaţiilor internaţionale competente sau al unei conferinţe diplomatice. 2 şi 4. râuri. reducerii şi controlului poluării terestre a mediului marin. pe cât posibil. În acest sens. În cazul fluviilor internaţionale care traversează mai multe state. pe plan mondial şi regional. 5. reguli şi norme.ŞTEFAN ŢARCĂ Metoda tradiţională a prevenirii poluării telurice este cea de interzicere a deversărilor şi de supunere a operaţiunilor de deversare unei autorizaţii prealabile. evacuarea de substanţe toxice. ca şi aceste practici şi proceduri recomandate vor fi reexaminate din când în când. ţinând seama de particularităţile regionale.” De asemenea. Statele vor adopta legi şi regulamente pentru prevenirea. provenind din surse terestre.3 lit.a din Convenţie se prevede că „măsurile ce trebuie luate în aplicarea obiectivului privind prevenirea. Astfel. mai ales de substanţe nedegradabile.207 al Convenţiei se fixează cadrul general pentru prevenirea. inclusiv poluarea provenind de la fluvii. reglementările şi măsurile.194 pct. conducte şi instalaţii de deversare. nocive şi a substanţelor nedegradabile. Statele. reducerea şi controlul poluării mediului marin trebuie să limiteze. 3. 2. reducerea şi controlul poluării mediului marin de origine terestră. se vor strădui să adopte. la nivelul regional corespunzător. estuare. normele. Convenţia asupra dreptului mării a stabilit concepţia potrivit căreia poluarea telurică nu poate fi învinsă decât dacă s tatele riverane iau măsuri pentru prevenirea evacuării substanţelor toxice. convenite pe plan internaţional. vor cuprinde măsuri 124 . din atmosferă ori prin atmosferă sau prin imersiune. Statele vor lua orice alte măsur i care pot fi necesare pentru prevenirea. ţinând seama de regulile şi normele. Legile. Aceste reguli şi norme. ca şi practici şi proceduri recomandate în vederea prevenirii. de capacitatea economică a statelor în curs de dezvoltare şi de cerinţele dezvoltării lor economice. după necesităţi. Astfel: „1. în art. ca şi de practicile şi procedurile recomandate. practicile şi procedurile recomandate vizate la paragrafele 1. ca şi regulile.

III. mai ales a substanţelor nedegradabile. Zona teritoriilor submarine şi a resurselor sale Partea a XI-a din Convenţie. Dispoziţiile părţii a XI-a şi ale Anexei nr. luarea deciziilor în Adunare. vor prevala prevederile Acordului”. Acordul înlătură obligativitatea transferului de tehnologie şi asigură reprezentarea anumitor state sau grupuri de state în Consiliul Autorităţii Internaţionale. deşi precizează că se referă la aplicarea părţii a XI -a a Convenţiei din 1982.133191 din Convenţie). dar şi în Consiliul Autorităţii Internaţionale pentru fundul mărilor şi oceanelor (organizaţie internaţională în domeniu) şi problema obligativităţii transferului de tehnologie către statele în curs de dezvoltare. clauzele financiare ale contractelor considerate împovărătoare. Obiecţiile statelor industrializate priveau. prevăzută în Convenţie. pe cât posibil. au fost considerate. în principal. la fundul mărilor şi oceanelor şi subsolul lor de dincolo de limitele jurisdicţiei naţionale – denumită „zonă ― – şi la resursele sale (art. în 1994. de către statele industrializate ca un obstacol în calea acceptării universale a Convenţiei. din 1982. are funcţiile unui acord de modificare. spre a determina natura exactă a regulilor de autorizare a exploatării şi explorării în zonă. procedurile detaliate pentru autorizarea extracţiei şi producţiei de minerale de pe fundul mărilor şi subsolul acestora. Acest Acord înlătură ceea ce statele industrializate au considerat obstacole în calea universalizării Convenţiei prin înlocuirea prevederilor generale privind procedurile detaliate pentru autorizare.ŞTEFAN ŢARCĂ estimate la limita. dăunătoare sau nocive. Art.” 4. Potrivit art. a fost pusă în discuţie la 4 ani de la adoptarea Convenţiei. în realitate. care se referă la zona teritoriilor submarine şi resursele sale. a adoptat Acordul referitor la aplicarea părţii a XI -a a Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării. de evacuare în mediul marin a substanţelor toxice. atribuind unor astfel de state anumite drepturi în procesul adoptării deciziilor în Consiliul Europei. care se referă la reglementarea explorării şi exploatării mineralelor în zonă. respectiv la acord”.4 se referă la „exprimarea consimţământului statelor sau a altor entităţi de a deveni părţi la Convenţie. Adunarea Generală a ONU.2 al Acordului „în cazul oricărei incompatibilităţi între acord şi partea a XI a. 125 . şi prin lăsarea acestora Autorităţii. Acordul din 1994. În vederea depăşirii unor asemenea obiecţii. în special. respectiv în 1986.

b) poluarea de origine atmosferică şi transatmosferică. prin „întreprinderea” sa ori în asociere cu statele şi unele entităţi. pentru statele cu o economie slabă din punct de vedere al produsului brut.a şi b.153 -1 şi 2 lit.c din Convenţie) nu mai figurează în Acord. conform Acordului – secţiunea a 3 -a. adică toate statele părţi la Convenţie şi implicit membre ale Autorităţii – era considerată ca organ suprem al Autorităţii şi abilitată să stabilească politica generală a Autorităţii. instituirea unui sistem de compensaţie sau alte măsuri de asistenţă. 173.2 lit.o – se vorbea de împărţirea echitabilă a resurselor financiare şi a altor avantaje economice rezultate din activităţile din zonă. în scopul de a veni în ajutorul ţărilor în curs de dezvoltare (art. dispoziţiile Acordului nu sunt favorabile din următoarele puncte de vedere: a) potrivit Convenţiei – art. în general. c) poluarea prin imersiunea deşeurilor. Timp de lucru: 4 ore Test de autoevaluare 1. în colaborare cu Consiliul. pentru ţările în curs de dezvoltare şi. Acordul nu se mai referă la “împărţirea echitabilă” a unor asemenea avan taje. politica generală a Autorităţii va fi stabilită de Adunarea acesteia.162-2.ŞTEFAN ŢARCĂ Dacă pentru statele industrializate Acordul este favorabil şi a deschis calea universalizării Convenţiei. 160-2 lit. b) dacă în Convenţie – art. Adunarea – singurul organ al Autorităţii.160-1. acesta limitându -se numai la „asistenţă”. art.i. compus din toţi membrii acesteia. c) conform Convenţiei (art. Autoritatea care funcţionează în numele întregii umanităţi desfăşoară activităţi în zonă. ceea ce se reflectă şi în rolul sporit al Consiliului – ca organ cu compunere restrânsă şi într -un fel „selectă” în luarea deciziilor. 126 .151 10. Formele de poluare a mediului marin sunt clasificate în următoarele categorii: a) poluarea de către nave.9 din Anexa III). lit.

e). g).87 din Convenţia de la Montego -Bay. d) construirea de insule artificiale şi alte instalaţii. Răspuns uri: 1. – a). d). 2. f) poluarea telurică. f) pescuitul. g) cercetarea ştiinţifică exclusiv în scopuri paşnice. c) instalarea de cabluri şi conducte submarine exclusiv în scopuri paşnice şi fără a compromite celelalte utilizări legitime ale statului marin. Conform art. în condiţiile convenţiei. f). b) survol. 2. în marea liberă sunt permise următoarele activităţi: a) navigaţie.ŞTEFAN ŢARCĂ d) poluarea fonică. c). cu acordul statelor care exercită suveranitatea asupra platoului continental şi al statelor riverane. – a). b). b). f). cu acordul statelor care exercită suveranitatea asupra platoului continental. c). 127 . e) poluarea rezultată din explorarea şi exploatarea fundului mării şi a subsolului său. e) depozitarea de substanţe sau deşeuri radioactive.

o multiplă perspectivă ȋ ntre care cea mai importantă este cea potrivit căreia mediul marin ȋ ncorporează atât resurse abiotice.a născut şi o nouă ramură a dreptului vastă şi complex denumită dreptul mării. Lumina Lex. 3. Bucureşti. Capitolul VI. Capitolul VI. reglementarea dreptului statelor asupra mediului marin şi a resurselor sale a fost realizată cu o ȋ ntârziere notabilă ȋ n anul 1982 prin Convenţia de la Montego-Bay. cu recunoaşterea existenţei şi ȋ ntinderii mării teritoriale asupra căreia se exercită suveranitatea teritorială a statelor cu litoral. 2. Bibliografie: 1. România are reglementări proprii vizând protecţia şi dezvoltarea durabilă a mediului său marin ȋ n care sunt incluse şi normele convenţionale internaţionale privind cooperarea ȋ n cadrul sistemului bazinului Mării Negre. Multă vreme neglijată. 133-147. ȋ n temeiul căreia s. 239-249. p. Ştefan Ţarcă. acestea din urmă ca o alternativă la asigurarea rezervelor alimentare ale planetei. 2005. Ştefan Ţarcă. Delimitarea mediului marin din perspectiva drepturilor asupra părţilor din acest mediu a pus problema necesităţii unei convenţii cu vocaţie mondială privind accesul la resursele mediului marin.. Dreptul mării. 2002. ȋ ncât aceasta a fost numită „Constituţia mării‖. O parte din reglementările „Constituţiei mării‖ aparţine şi ştiinţei juridice a dreptului mediului ȋ n aspectele sale privind prevenirea fenomenelor de poluare marină a protecţiei resurselor biologice. dr. Importanţa acestei convenţii este atât de mare. Prof. univ. care este denumit şi Ocean Planetar. Concepte şi instituţii consacrate de Convenţia de la Montego-Bay.ŞTEFAN ŢARCĂ Nu uita! Problematica mediului marin. p. curs universitar. Dreptul mediului. Tratat de dreptul mediului. Ca ţară cu litoral. Dumitru Mazilu. cât şi biotice. este abordată ȋ n dreptul mediului dintr. Protecţia juridică a . 128 Editura Lumina Lex.

Canalele de importanţă naţională sunt cuprinse între frontierele unui stat şi nu au prea mare însemnătate pentru navigaţia internaţională.cunoaşterea regimului de liberă navigaţie prin canalele şi strâmtorile internaţionale. 1 . Canalele maritime internaţionale 2. Aceste canale sunt parte componentă a teritoriului statului. care îşi exercită asupra lor dreptul lui de suveranitate deplină. canalele pot fi de importanţă naţională şi internaţională.ŞTEFAN ŢARCĂ UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 10 CANALELE ŞI STRÂMTORILE INTERNAŢIONALE Cuprins: 1. 129 . Regimul jurididc al strâmtorilor internaţionale – regimul juridic al strâmtorilor Mării Negre 3. Canalele maritime internaţionale După aşezarea lor în sistemul căilor ma ritime. Regimul juridic al insulelor Nu uita! Test de autoevaluare Bibliografie minimală Obiectivele temei: . .cunoaşterea şi ȋ nsuşirea regimului juridic special al canalelor şi str âmtorilor internaţionale analizate.

64 + 410 al canalului.şi confluenţa cu Canalul Dunăre -Marea Neagră . pe teritoriul statului egiptean. navigaţia se efectuează cu nave fluviale şi maritime.1. aceste canale se află sub suveranitatea şi jurisdicţia statului româ n. 0 al canalului . El a fost construit de o companie 130 . în dreptul localităţii Cernavodă . iar Canalul Poarta A lbă-Midia-Năvodari este situat între portul Midia . Pe cele două canale. Canalul Dunăre -Marea Neagră şi Canalul Poarta Albă -Midia Năvodari sunt cursuri de apă navigabile situate în întregime pe teritoriul Românie i. care leagă Golful Corint de Golful Egina şi se află pe teritoriul Greciei. În cazul României este vorba despre Canalul Dunăre . cu condiţia respectării regulamentelor în vigoare privind regulile de navigaţie. prezintă o importanţă deosebită pentru navigaţia mondială.şi confluenţa cu fluviul Dunărea. a navelor care navighează în formaţie de convoi în cuplu. uneşte Marea Mediterană cu Marea Roşie. Canalul Suez Este situat între Africa şi Asia. 1. stabilindu-se totodată numărul maxim al navelor care navighează în formaţie de convoi împins pe Canalul Dunăre -Marea Neagră".km. deci. de aceea ele sunt supuse unui regim juridic special. care aparţine Federaţiei Ruse. care navighează independent sau în convoi. Regimul juridic al acestor canale se caracterizează prin libertatea de navigaţie pentru vasele tuturor statelor fără discriminare. cât şi pentru cea în aval.ŞTEFAN ŢARCĂ Din categoria canalelor de importanţă naţională fac parte: Canalul dintre Marea Albă şi Marea Baltică. Canalul de Suez are o lungime de 163 km şi o lăţime de 300 de metri în cel mai îngust punct.km. Dreptul de navigaţie pentru navele de transport de mărfuri şi călători ale tuturor statelor se instituie în condiţiile stipulate în legislaţia României. Tranzitarea celor două canale navigabile se face în conformitate cu reglementările intrate în vigoare la 1 februarie 2001 ce stipulează că „tranzitarea canalelor navigabile este permisă tuturor navelor.km 29 + 410 al acestuia. atât pentru navigaţia în amonte. Principalele canale maritime existente în prezent în lume sunt : Suez. indiferent de pavilionul acestora. ele prezintă interes pentru navigaţia mondială şi în acest sens sunt numite internaţionale . precum şi al navelor care transportă mărfuri periculoas e. Canalele de importanţă internaţională. asigurând. indiferent dacă se află pe teritoriul unuia sau a mai multor state. de prevenire şi combatere a poluării". (de la Port Said la Suez). în dreptul localităţii Poarta Albă.. 0 al canalului . în condiţiile respectării şi exercitării suveranităţii teritoriale a statului riveran . regulile sanitare şi vamale.km. Aceste nave pot naviga independent sau în formaţie de convoi. Canalul Corint.Marea Neagra şi Canalul Poarta Alba – Midia – Năvodari astfel: Canalul Dunăre-Marea Neagră este situat între portul Constanţa Sud . dru mul maritim cel mai scurt între ţările Europei şi cele din bazinul Oceanului Indian şi din partea vestică a Oceanului Pacific. astfel. Panama şi Kiel.

Guvernul egiptean preciza că va percepe şi în viitor taxe . S. Spre sfârşitul secolului al XIX. urmând ca . pe bază de egalitate.lea. având o lungime de 81 km şi o lăţime de 100 până la 300 m. S. Încă din 1850. Prin aceeaşi Declaraţie.lea.ŞTEFAN ŢARCĂ particulară. din an ul 1888. ceea ce se şi întâmplă prin tratatul din 1901. când aceasta a fost naţionalizată de guvernul egiptean.U. Prima reglementare a regimului juridic al Canalului de Suez a fost realizată prin Convenţia multilaterală de la Constantinopol. tuturor navelor „de comerţ şi de război.A. Prin Declaraţia cu privire la Canalul de Suez . Măsura blocadei era. interzisă.din încasările percepute .o cotă de 25 la sută să fie afectată acestor lucrări.A.A. au încheiat cu Panama un tratat (Tratatul Hay Varilla). de asemenea. înainte de începerea construcţiei canalului.. de a controla şi asigura securitatea canalului. Conform acestei convenţii. începe să revendice numai pentru sine controlul asupra canalului. totodată. ca şi în timp de pace. Ţărilor beligerante li s -a interzis însă de a angaja acte de ostilitate pe canal sau de a împiedica libera navigaţie sub orice formă. Egiptul se angaja. ca urmare a întăririi poziţiei sale în America Centrală. În 1903. ca orice litigiu privind folosirea Canalului să fie soluţionat de către un Tribunal de Arbitraj.2. ambele părţi îşi asumau în comun controlul asupra viitorului canal. ce urma să fie neutralizat.U. S-a convenit. Proprietatea şi administrarea Canalului au aparţinut unei „Companii Universale" până în 1956. să nu-şi atribuie nici un avantaj comercial sau teritorial în zona canalului. din aprilie 1957. între anii 1859. în timp de război.echivalente celor stabilite prin Convenţia din 1936 dintre autorităţile egiptene şi Compania Universală a Canalului de Suez. atât în timp de pace cât şi în timp de război. fără deosebire de pavilion". Canalul Panama A fost construit la începutul secolului al XX.1869. a cărui construcţie începuse. Egiptul se angaja să respecte reglementările adoptate prin Convenţia de la Constantinopole din 29 octombrie 1888 prin care se stipula „libera navigaţie pe Canalul de Suez". de asemenea.A. şi Anglia au încheiat un tratat (Tratatul Clayton-Bulwer). când a fost recunoscut dreptul exclusiv al S. părţile contractante angajându-se. Canalul a fost terminat în anul 1914. 1. Canalul de Suez este deschis navelor comerciale şi militare ale tuturor statelor. care cuprindea o „clauză de perpetuitate". uneşte Oceanul Atlantic cu Oceanul Pacific. canalul fiind neutralizat şi demilitarizat.U. S. inclusiv celor de exploatare şi dezvoltare a Canalului. în plus. restabilindu-se exercitarea deplinei suveranităţi a Egiptului asupra Canalului. în baza reglementărilor în vigoare cu privire la arbitraj. potrivit căruia. în perioada când Egiptul se afla sub suzeranitatea Turciei.U. fiind încheiat pe 99 de ani şi scotea 131 . să efectueze lucrări de întreţinere şi perfecţionare a Canalului de Suez.

Până în 1919. trecerea prin el a navelor străine era permisă numai cu autorizaţia Germaniei. Canalul Kiel a făcut parte din apele interioare ale Germaniei. conform Tratatului de la Versailles. a vaselor comerciale şi militare ale tuturor statelor. Germania a denunţat . Printr. răspunderea pentru apărarea militară a Canalului. s -au încheiat cu înlocuirea tratatului din 1903 cu noi reglementări juridice : tratatul asupra Canalului Panama. stabilindu-se libertatea de navigaţie prin el. guvernul şi poporul panamez au cerut crearea unui nou regim juridic bazat pe restabilirea suveranităţii statului Panama. Canalul Kiel (Nord – Ostsee . Prin Tratatul din 1977 se recunoaşte suveranitatea Republicii Panama asupra Canalului. trec îndu-1 sub jurisdicţia şi controlul Statelor Unite. Canalul Kiel a fost internaţionalizat. care este o mare închisă . În anul 1936. După 1914. Se prevedea libertatea de navigaţie prin Canal pentru navele tuturor statelor fără deosebire.A. Statele Unite au încălcat însă această obligaţie.ŞTEFAN ŢARCĂ Canalul cu malurile sale. având o lungime de 98 km.o bază militară americană. din 1919. pe bază de egalitate.un amendament sau o „rezoluţie interpretativă‖ unilaterală S. în condiţiile neutralizării şi demilitarizării „Zonei Canalului". 1) în sensul că se va asigura în timp de pace şi de război tranzitul prin Canal al navelor tuturor statelor pe ba za deplinei egalităţi.Kanal) Uneşte Marea Nordului. fără deosebire de pavilion . acesta neputând să devină în nici o împrejurare teatru de război (art. începând din 1964. în timp de pace şi de război. cu Marea Baltică.Tratatul de la Versailles şi a elaborat un Regulament pentru utilizarea Canalului. tratatul şi protocolul asupra neutralităţii permanente a Canalului din 7 septembrie 1977. fără nici o discriminare. în caz de ameninţare împotriva Canalului. Canalul este declarat „permanent neutru" (art. care nu se aflau în stare de război cu Germania. de către Germania.printr-un act unilateral . în baza căruia navigaţia era liberă numai pentru vasele comerciale. Prin Tratatul de la Versailles.3. Negocierile duse între cele două state. fiind folosit la început numai în scopuri strategice.lea război mondial nu s -a ajuns la o nouă reglementare privind reg imul Canalului Kiel practicându-se libertatea de navigaţie pentru toate navele. care este o mare deschisă. 2). pe o distanţă de 10 mile în interior de sub suveranitatea statului panamez. Administraţia Canalului urma să fie mixtă Printr.U. transformând „zona" într . El a fost săpat între anii 1887—1895. 1. amenajarea Canalului. Aceste drepturi se referă la: reglementarea tranzitului. şi-au rezervat dreptul de a interveni militar şi după anul 2000. drepturi speciale în zona Statelor Unite. După al II. în acelaşi timp. intrat în vigoare în 1979. garantându-se.un alt tratat. 132 .

Convenţia afirmă în mod expres „suveranitatea sau jurisdicţia" statul ui riveran asupra apei. acelea care au jucat un rol din cele mai active în dreptul internaţional. Convenţia deosebeşte în mod clar între două tipuri de strâmtori. strâmtoarea Magellan. noul regim juridic este mai liberal decât cel al trecerii inofensive prin marea teritorială.ŞTEFAN ŢARCĂ 2. navigaţia fiind liberă pentru navele tuturor ţărilor. Regimul juridic al strâmtorilor internaţionale Strâmtorile care alcătuiesc căi de navigaţie internaţională. numai cele mai importante dintre ele urmând să beneficieze de un regim mai puţin restrictiv. Curtea Internaţională de Justiţie a definit strâmtoarea ca fiind „pasajul între două porţiuni de uscat aparţinând la două state riverane. lupte şi ciocniri de interese au fost strâmtorile Mării Negre.1. 2. indiferent dacă ţărmurile aparţin unuia ş i aceluiaşi stat şi indiferent dacă apele lor sunt ape teritoriale ale statelor riverane. A fost creat. către una şi aceeaşi porţiune de mare liberă ". Asemenea strâmtori sunt deschise în timp de pace şi în timp de război. în baza unor reglementări bilaterale sau multilaterale. 133 . Strâmtorile care servesc navigaţiei internaţionale sunt deschise navigaţiei tuturor statelor. în acelaşi timp. astfel. strâmtoarea Aaland). Regimul juridic al strâmtorilor Marii Negre Dintre toate strâmtorile. reprezintă un echilibru astfel. în general şi pentru statele riverane. Această aşezare specială a strâmtorilor Bosfor şi Dardanele explică deosebita lor însemnătate politică. dar nu este identic cu libertăţile de navigaţie şi survol în marea liberă. economică şi militară pentru dr eptul internaţional. atât pentru navele comerciale cât şi pentru navele de război ale tuturor statelor. prin convenţii internaţionale care există de mult timp şi sunt încă în vigoare (ca de exemplu Convenţia de la Montreux din 1936 cu privire la strâmtorile Mării Negre. în întregime sau în parte. cel al dreptului de tranzit prin strâmtori.2. spaţiului aerian şi subsolului care formează strâmtoarea. un nou concept. prin istoricul lor atât de bogat în evenimente. convenţiile privind strâ mtorile daneze. în special. sau chiar unuia singur. strâmtorilor al căror regim juridic este reglementat. Se apreciază că regimul strâmtorilor. stabilit prin Convenţia din 1982. Convenţia nu se aplică. se precizează că regimul special de tranzit nu afectează în nici un fel statutul juridic al strâmtorii sau al apelor care o formează. Regimul juridic al strâmtorilor internaţionale – regimul juridic al strâmtorilor Mării Negre 2. denumite strâmtori internaţionale au regimul largului mării. care este reglementat separat de trecerea inofensivă prin marea teritorială.

conform căreia „o insuliţă este o ridicătură naturală de pământ cu o suprafaţă mai mică decât un kilometru pătrat. recunoscând Turciei dreptul de a deschide. regimul navigaţiei maritime prin strâmtorile Mării Negre este stabilit prin Convenţia semnată la Montreux la 20 iulie 1936 privind regimul strâmtorilor Mării Negre. nici cea de la Chicago. În anii 1993 şi 1994. România a obţinut ca remorcajul vaselor comerciale. 3. în zbor între Mediterană şi Marea Neagră. După înfrângerea Turciei în primul război mondial. dacă aceasta va socoti necesar. Totodată. înconjurată de apă. în timp de pace şi război şi demilitarizarea strâmtorilor. nu conţin prevederi referitoare la survolul strâmtorilor de către aeronave militare. cumpărate sau trimise pentru reparaţii în afara Mării Negre. Se apreciază că survolul aeronavelor militare depinde în întregime de autorizarea Turciei. Anglia şi Franţa. un regim de ocupaţie militară . ca şi pilotajul să fie facultative. România a obţin ut dreptul puterilor riverane de a trece prin strâmtori submarinele construite. strâmtorile pentru navele militare ale statelor aliate sau prietene Turciei. De asemenea. dar trebuie să fie gratuit. Această libertate trebuie să fie exercitată în afara zonelor interzise şi cu respectarea rutelor aeriene indicate de Turcia. Un stat nu poate să invoce existenţa în vreo zonă maritimă a insuliţelor sau insulelor 134 . pe baza convenţiei de armistiţiu cu Turcia din 1918. pentru asigurarea îndeplinirii condiţiilor Tratatului de la Paris din 1856. nu au zonă economică şi nici platou continental. când poate deveni obligatoriu. Se renunţa la comisia internaţională. în timp de pace. Strâmtorile au fost demilitarizate şi a fost instituită o comisie internaţională fără participarea Turciei. A urmat războiul între Turcia şi Grecia. cu excepţia pilotajului în cazul unei primejdii iminente de război pentru Turcia.ŞTEFAN ŢARCĂ În perioada modernă Tratatul de la Londra din 1871 a modificat. având un rol constructiv în desfăşurare a dezbaterilor. apoi tratatul de la Lausanne din 1923. Regimul juridic al insulelor Insula este o întindere naturală de pământ înconjurată de apă care rămâne descoperită în timpul fluxului . Turcia a adoptat reglementări interne privind ordinea traficului în strâmtori şi în Marmara. într -o oarecare măsură. Stâncile care nu se pretează a fi locuite şi care nu au o viaţă economică proprie. această situaţie. ţara noastră a participat activ la pregătirea şi definitivarea întregului text. care menţinea libertatea de navigaţie pentru navele comerciale şi militare ale tuturor statelor. Convenţia de la Montreux prevede libertatea de survol pentru aeronavele civile. Nici Convenţia de la Montreux. puterile Antantei au stabilit în strâmtori. România susţine teoria. În prezent. pentru a controla respectarea regimului. în anii 1920 -1921. care rămâne descoperită în timpul fluxului" . finalizarea procesului de negociere şi adoptarea unor soluţii corespunzătoare.

atât în determinarea spaţiilor maritime respective. d) Canalul Midia. 2.Năvodari. ar avea consecinţe negative în relaţiile maritime dintre state. Formularea unor asemenea pretenţii ar duce la inechităţi evidente. cât şi în valorificarea lor. b) Convenţia de la Paris din 1921. 135 . c) Convenţia de la Belgrad din 1948.Canalele de navigaţie cu regim juridic internaţional sunt: a) Canalul Panama. b) Canalul Suez. nu pot avea spaţii maritime. care nu pot fi locuite (permanent) ori care nu pot avea viaţa lor economică proprie. Regimul juridic al insulelor şi insuliţelor se stabileşte prin criterii precise. c) Canalul Dunăre – Marea Neagră. Asemenea proeminenţe naturale. trebuie să fie determinate prin acord între statele interesate sau prin alte mijloace paşnice folosite în practica internaţională. Spaţiile maritime ale unor asemenea insule de teren situate în zona internaţională a teritoriilor submarine „trebuie să fie determinate prin acord cu Autoritatea internaţională pentru acea zonă". Regimul juridic internaţional asupra Canalului de Suez a fost stabilit prin: a) Convenţia de la Constantinopol din 1888.ŞTEFAN ŢARCĂ similare. care să permită respectarea şi aplicarea principiilor echităţii. Spaţiile maritime ale insulelor situate în marea teritorială. deoarece aceasta ar genera numeroase diferende în primul rând între statele vecine. pe platoul continental sau în zona economică a altui stat. insuliţelor în scopul extinderii spaţiilor maritime. Timp de lucru: 2 ore Test de autoevaluare 1.

– a). Principalele canale maritime existente în prezent în lume sunt : Suez. Ştefan Ţarcă. Adrian Năstase. Editura Universitaria. 2008. de aceea ele sunt supuse unui regim juridic special. 2. Drept internaţional public. Bucureşti. editura SITECH. – a). Strâmtorile care alcătuiesc căi de navigaţie internaţională. navigaţia fiind liberă pentru navele tuturor ţărilor. Craiova. Curtea Internaţională de Justiţie a definit strâmtoarea ca fiind „pasajul între două porţiuni de uscat aparţinând la două state riverane.I. Drept internaţional public . b). Raluca Miga Beşteliu. Drept internaţional public. Strâmtorile care servesc navigaţiei internaţionale sunt deschise navigaţiei tuturor statelor.R. Casa de Editură şi Presă „Şansa‖ S. Nu uita! Canalele de importanţă internaţională. Bucureşti. Drept internaţional public. 2005 . Loredana Pârvu. Viorel Velişcu. Panama şi Kiel. în baza unor reglementări bilaterale sau multilaterale. indiferent dacă ţărmurile aparţin unuia şi aceluiaşi stat şi indiferent dacă apele lor sunt ape teritoriale ale statelor riverane. 2010. Bibliografie: 1. sau chiar unuia singur. vol. 3.L.. . Regimul juridic al acestor canale se caracterizează prin libertatea de navigaţie pentru vasele tuturor statelor fără discriminare. 136 4. Asemenea strâmtori sunt deschise în timp de pace şi în timp de război. în condiţiile respectării şi exercitării suveranităţii teritoriale a statului riveran . Editura All Beck. atât pentru navele comerciale cât şi pentru navele de război ale tuturor statelor. indiferent dacă se află pe teritoriul unuia sau a mai multor state. 1997. ele prezintă interes pentru navigaţia mondială şi în acest sens sunt numite internaţionale. denumite strâmtori internaţionale au regimul largului mării. 2. către una şi aceeaşi porţiune de mare liberă ". Bucureşti. Dumit ra Popescu. Velişcu Viorel. Ştefan Ţarcă. prezintă o importanţă deosebită pentru navigaţia mondială. Nicolae Purdă.ŞTEFAN ŢARCĂ Răspuns uri corecte: 1.

Victor Duc ulescu.Anyilotti – Teoria generale delle responsabilita dello State nel diritto internazionale. Tratat de Drept Internaţional Public . Statutul juridic al organizaţiilor internaţionale neguvernamentale. Editura All Beck. 2005.Drept internaţional contemporan . Constanţa Călinoiu. Bolintineanu. Editura Lumina Lex. Bucureşti.Scritti di diritto internazionale’’. Drept internaţional public. Bogdan Aurescu . Bucureşti. Bitoleanu. Constantin Istrate. Organizaţii europene şi euroatlantice. Bucureşti. Marea teritorială . Droit internationel de l'environnement. Rousseau. 1971. Kiss.. 2000. Paris. Bucureşti. Al. Ed. Ştiinţifică. Editions A. L. Louis Dubouis. Ioan Jinga. Beck. 1989. Bolintineanu. Droit international public . Padova. Kiss. în Revista de drept comercial nr. Insula Şerpilor – între forţa dreptului şi dreptul forţei. vol. E.. BogdanAurescu.H. Adrian Năstase. 2000. Paris. 1979. C. 137 .Litec. 2008. Preore Beuxiex. Editura „Lumina Lex‖. Dalloz. II. Claude Blumann. Rădulescu.3/1995. Droit institutionnel de l’Union Européenne. Paris. 2006. Drept internaţional european. Dobrogea . Al. Droit International de l’environnement. Bucureşti. Bucureşti. 1999. Organizaţia Mondială de Comerţ (OMC). 2001. Aurelian Teodorescu. Editions 2. 1956.Jura. Aurel Preda. Ch. Corneliu-Liviu Popescu.ŞTEFAN ŢARCĂ BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ A. în . 1960 . C. 2007.1/1992. în ―Studii de drept românesc‖ nr. Ed. Adrian Năstase. Pedone. Paris. Etudes internationales. I. Pedone. Andrei Popescu. Editura Lumina Lex.

Bucureşti. 1997. Organisations internationals et européennes. Editura Universul juridic. Dionisio Anzilotti. Bucureşti. Lumina Lex. 2002. Lumina Lex. Simina Tănăsescu. tome I. Bilan et perspectives‖. Editura Didactică şi Pedagogică. Gheorghe Moca. Grigore Ge amănu . International Law. Lumina Lex.. Bucureşti. Bucureşti. 2002. Editura Lumina Lex. Le Droit International Public de la Mer-Lieden . Paris. Mircea Dutu. Dumitra Popescu. A. 2009. M. Ed. Casa de Editură şi Presă ‖Şansa‖ S. în ―Revista română de studii internaţionale‖. Ioan Muraru. Vol.N. gen. Gheorghe Moca. 1995. Ediţia a II-a. Timişoara. Drept internaţional public . Ed. 1994. Mihai Constantinescu. 2007. Mircea Duţu. Georg Schwarzenberger. 1957. Drept internaţional Public . Gheorghe Moca. Bucureşti. 9e edition. Politică. Drept internaţional public . Editura Academiei. 1977. 2008. 1991. Ed. Dreptul Mării. Paris. Droit ionternational. Bucureşti. Adrian Năstase . Corso di diritto internazionale. Tratat privind teoria şi practica negocierilor . 2002. Ed. Dreptul diplomatic şi consular . Edward McWhinney.. red. în „Droit international. Interpretarea Constituţiei. Bucureşti. Bucureşti. 1976. Vol I. Gheorghe Iancu. Edwin Glaser. 1928.L. Lumina Lex. I. Editura Universul Juridic. Schraepler. 138 . H. 2.L. Le concept de coopératioon. Ed.U. 3e editione. vol. 1975. G. Bucureşti. I. Marian Enache. nr. Editura Mirton . London. 2002. Dumitru Adrian Crăciunescu. Rezervele la tratatele internaţionale. 1971. Bedjaoui. Adrian Năstase . Ed. 1 (7)/1970. Stevens and Sous Limited. Gidel. Casa de Editură şi Presă ‖Şansa‖ S. Dumitru Mazilu. A. Ion Anghel. 2004. Bucureşti. Doctrină şi practică. R.ŞTEFAN ŢARCĂ Cristian Popişteanu. Probleme actuale ale dreptului organizaţiilor internaţionale . R. Third Edition. Drept Internaţional Public . 2002. Dreptul internaţional public . Bucureşti. vol. Economica. Florian Coman. şi al instituţiilor specializate”. Dominique Carreau. Dumitru Mazilu. „Micul ghid al O. Dumitru Mazilu . Drept internaţional contemporan . Pedone. Dumitra Popescu. Drept Internaţional Public .

Lumina lex. Raluca Miga-Beşteliu. Bucureşti. Bucureşti. Dreptul tratatelor . Mircea Duţu. Ed. Veritas. Viorel Velişcu. 1998. Victor Duculescu. Bucureşti. Lumina lex. 2005. Raluca Miga-Beşteliu.Anghel. Drept Internaţional Public . Introducere în dreptul internaţional public. Ed. Bucureşti. vol. 2007. Ed. Michel Prieur. 1997. Ed. Drept internaţional. ed.ŞTEFAN ŢARCĂ Ion Anghel. Viorel I. Editura All Beck. Bucureşti. 2007. Beck. 2001. Subiectele de drept internaţional. 1998. Mementos Dalloz. Ed. 2007. Droit de l’énv ironnement. Ed. Nicolae Purdă. Tratatele internaţionale şi problemele succesiunii statelor . Lumina Lex. Mureş. 1991. 2010. Ed. Tratat elementar. H. Bucureşti.Anghel. Dalloz. Droit international pubic . 139 . Bucureşti. Răspunderea în dreptul internaţional. Drept internaţional. 2007. Beck. Ed. Ştefan Ţarcă . Dreptul mediului. All. Ştefan Ţarcă.H. Bucureşti. Drept internaţional public. Drept Internaţional Public . Dreptul internaţional public. 2001. Sitech. Mircea Duţu. Drept internaţional public . Tg. Victor Duculescu. Bucureşti. Arad. Marian Mihăilă. 2003. Viorel Velişcu. Stelian Scăunaş . 2008. Droit international Public . Victor Duculescu. Universitară. 2008. Raluca Miga-Beşteliu. All Beck Bucureşti. Bucureşti. Lumina Lex. Ed. ediţia a III-a revăzută şi completată. Nicolae Purdă. Ed. Dreptul integrării europene. 2008. Lumina Lex. Bucureşti. Nicoleta Diaconu – Protecţia juridică a drepturilor omului. Lumina Lex. Dreptul Mediului. Bucureşti. Editura „Servosat‖. 2000. I. Bucureşti. Ion Anghel. Bucureşti. 1999. 1983. V. Protecţia juridică a drepturilor omului. Marţian Niciu . 2005. Ion Diaconu. 2008. Loredana Pîrvu . Lumina Lex. Ed. 2000. Bucureşti. Dreptul succesiunii statelor.D.I. Ştefan Ţarcă. Elemente de Drept internaţional public şi privat. Ed. Drept internaţional public. Editura Universul Juridic. C. Jean Marie Dupuy . Ruzie. Editura Universul Juridic. Ed. vol. Introducere în dreptul internaţional public. Lumina Lex. Manual de Drept Internaţional Public . Ion M. Editura C.

ŞTEFAN ŢARCĂ 140 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful