Vi-l mai amintiţi?

Huiduma are aspectul unui osândit care toată viaţa a tras sub bice şi în lanţuri, la galere, sub protecţia doar a luminii din întunericul care avea să-i rânduiască şi să-i ocrotească, mai toată viaţa, zilele şi paşii. Îşi trage, în mers, picioarele, de parcă i-ar fi silă, de parcă n-ar fi ale lui, de parcă ar fi
1

repulsie. care rămâne acolo unde este proiectată sau. care mai de care mai nuanţate. Şi o fac. Mai mult. Et caetera. al companiei. un zâmbet ruginit. mâhnire. Intelectual.. din asta trăia. aparţinând unor foarte buni cunoscători ai personajului. ca dintr-o hazna din care doar ochii i se mai văd. oroare. de parcă ar fi calibrat cu accelerometrul. mă rog. simţind neîncetat nevoia de aer. ştearsă şi aparent absentă. le însoţeşte cu petarde de salivă vâscoasă. din asta şi din handbal. Păcat că a stricat imaginea generalului român. în pofida staturii sale aparent impunătoare. n-are tată.. nici munca.”. un zâmbet urmat de tonalitatea hlăbăugită a unui hâhâit greţos. Spre a-şi graţializa silueta – o umbră cavernoasă. uluire. o lichea. a turnat. doar la asta se pricepe. „O pramatie.. pur şi simplu. „Un om cu performanţe intelectuale precare. cu evidente excrescenţe vermiculare. Rudimentară. n-are mamă. din asta trecea dintr -un an într-altul. în starea lor nudă.” 2 .sub povara de care nu ştie cum să scape mai repede. nicio denivelare. dromaderizând aureola care îi defineşte atmosfera. spicuiri din tumultuoasele şi abundentele relatări cu privire la „personalitatea” josnic edificatoare a Scârbei: „Îl cunosc pe Grotiţă din şcoala militară. Iată. a făcut foarte mult rău în viaţa lui. unele coborând în detalii ale căror semnificaţii doar cei care le -au trăit le pot denota convingător. speculând slăbiciunile şefilor şi ale sistemului. un delator ordinar. potlogării. a trecut peste multe cadavre. baragladina lasă impresia că este acţionat reactiv de jeturile pestilenţiale pe care le eliberează la fiecare trei-patru paşi. dezgust. se vede de departe că are o minte rudimentară. stupefacţie. Vorbeşte logopedic. Inbox-ul. prinde a licări disperat ori de câte ori timpanul îi este asediat de breaking news-urile de gang ale câte unui birou sau altul.. perplexitate.. dar bazată pe şiretlicuri. găinării. rău de tot.. Privirea.. nu i-a plăcut cartea. toţi ştiam.. exclusiv datorită calităţilor sale de turnător. „Toată viaţa lui a dezbinat. Era turnătorul plutonului. Nimeni nu a ajuns atât de sus. unde cade. o jigodie. „A făcut carieră turnând la greu. * Când a apărut sub arcadele brâncoveneşti ale Cotrocenilor a declanşat stupoare.” .” . E tot doar un zâmbet. un om mic. căpuşată de mai toate viciile incurabile ale firii. alese la întâmplare. rău de tot. Când îşi silabiseşte elucubraţiile. „O lepră. a trădat.” . este plat de-a binelea.. ilaritate. îşi suge burta până face cocoaşă. S-a fofilat de pe o funcţie pe alta. Ce ţară avem!”. mi-a fost sufocat de relatări. supunând la grele exerciţii de supravieţuire pe cei care se nimeresc în preajmă..

în birou.. cu consecinţe extreme. însoţite de gesturi şi comportamente incontrolabile.. întreţinută de halucinaţii cu înalt grad de 3 . mitomanie cursivă. un psihopat” . însă.. „un idiot creat în laboratoarele mânjite ale armatei. Ne oprim... De ce.”.. personajul este mult prea cunoscut în peisajul specific al decăderii morale.”... Dacă intră pe mâna justiţiei. cauzată de potenţialul extrem de sărac de neuroni utili. numai lui să-i fie bine.. uneori. altfel îl face”. „O lepădătură. aşa se laudă. stare permanentă de cleptomanie intelectuală... „un psihopat.” . de a-i sublinia... a solicitat fără încetare să dispună personal de un copiator. însoţite de manifestări paranoice diluate spontan în laşitate şi depersonalizare totală. este suficient. când îl vor părăsi protectorii. e liber. tulburări anxioase generalizate. e bărbat de sex opus. sau doar pentru a-şi asigura influenţa ori supravieţuirea. Este la curent şi preşedintele.. tendinţe genetice spre provocarea de evenimente traumatice. tulburări de panică. În cazul ambasada o cam încurcase. Excrocul este băgat şi-n alte afaceri deochiate.. zice că-l are la mână... inabil mascate. un onanist profesional plătit gras de tot din buzunarele strâmtorate ale ţării”. plătite greu. un escroc”. goală însă de orice fărâmă de omenie . reperele „sfâşietoare” ale identităţii sale incurabile. nu înainte. Să fie clar. suntem liberi. „Să vă mai zic una. dar lau scăpat stăpânii”. afecţiuni inflamatorii ale sistemului nervos neperiferic. A făcut foarte mult rău ţării. cu asta îl şantajează. Iată-le: dese tulburări obsesiv compulsive.. în seama datelor oferite de o riguroasă anamneză. „Îl protejează generalul Trotoş. tare de tot. că joacă aşa cum îi dictează. se sfârşeşte în spatele libertăţii. nu dezorientarea lui erotică este problema. aflată în atenţia specifică a serviciilor.. nu mai apucă libertatea. vinde pe oricine. problema este că prin asta îl manevrează păpuşarii. determinate de frica de spaţii şi situaţii organizaţionale. geamănă cu respiraţia. dă informaţii la toţi şi peste tot. cu înfăţişare aparent blajină. „Face parte din gruparea mafiotă Băneasa. cu consecinţe directe în crearea de imagini grav deformate ale realităţii.. „Este un traficant notoriu de informaţii. oricui.. la care avea acces exclusiv. vai mama lui. manifestate în special prin gânduri repetitive. de orice licăr de preţuire faţă de om. „În toate funcţiile pe care le-a îndeplinit după ’90. instituţionale şi sociale deschise.. cu bani mulţi. „gestiona milioanele din fondurile neverificabile ale instituţiei. creat pe bani publici.. oare? Ghici ghicitoarea mea!” .

. cu ce scop? A revenit să submineze cât mai eficient cu putinţă demersurile şi proiectele liderului politic al Ministerului. de ce. informaţii esenţiale cu privire la rostul strategic al instituţiei.. * Cum s-a manifestat şi cum se manifestă Scârba. reperele operaţionale ale comportamentului său antinaţional: acţionează ca agent de influenţă al unor medii ocult e care au ca obiectiv decimarea forţei morale a instituţiei. * Cunoscătorii de demult. protejează reţelele de impostori care acţionează de-a lungul şi de-a latul sistemului. în mai multe centre de putere decizională.. plasate simultan. în stufărişul în care (se) lucra şi (se) lucrează la destructurarea condiţiei şi sănătăţii naţionale a instituţiei? Iată-i. apoi. provoacă şi alimentează suspiciuni între actorii principalelor roluri instituţionale.. prin contracte dezavantajoase. sădeşte. prin tehnici de aparentă contradictorialitate. A revenit. 4 . după căderea interimatului. destabilizează. creează şi conduce grupuri şi reţele de conjunctură. statornică şi nemiloasă batjocura prezidenţială. facilitează acţiunile unor grupuri de interese care. incompetente. sustrage şi manipulează. nu puteau să înţeleagă. se implică în traficul de influenţă exercitat în scopul numirii în funcţii delicate a unor personaje corupte. nu puteau pricepe cum o puşlama devotată târâtor descreieratului din capu’ statului şi-a găsit deîndată loc sub aripa preşedintelui interimar. cât ai zice „peşte”. încrederea între liderii importanţi ai instituţiei. dar şi mai de-aproape ai Scârbei. în hăţişurile debusolante ale înstrăinării instituţionale. instituţie osândită la o cruntă. a revenit sub cupola Ministerului. plasează intrigi în interiorul şi între mediile cu relevanţă specifică în spectrul decizional instituţional. şantajabile. esenţializate şi definite întru factualitate. al căror scop constă în subminarea strategică a instituţiei . căpuşează eforturile de supravieţuire ale instituţiei.periculozitate socială. recidive maniaco-depresive. Şi. prin practici centrate pe delaţiuni subterane. determinate şi întreţinute de dezordinea bipolară a îngrămădelii sale cenuşii din spaţiul intracranian. lesne de manipulat potrivit intereselor pe care le apără şi în numele cărora acţionează. degrabă. în folosul unor centre şi grupări eminamente antinaţionale. pentru zelul său „multipolar” şi formaţia sa ideologică fiindu-i atribuit numele de „cârtiţa roşie”. elaborată..

trebuia să o curtez cu limba pe Adrenalina Gropescu. a fost (re)primit în spaţiul decizional al Etajului I. când generalul Tiberian Zgălbilă.. Scârba s-a aflat în serviciul descreieratului din capu’ statului şi a generalului de injustiţie Gabriel Mafiotovici Gobrea. odată.. În tot acest timp. făceam cu rândul.. deocamdată! Cum a fost posibil? Cum s-a întâmplat? Va răspunde istoria. important este că. trădează mereu! Cine urmează. oră de oră. de penali şi securişti cu chip nou. clipă de clipă. târâtură bătrână. poate. mi-e jenă. şi m-a pus să o beau. Vorba lui Iosif Vissarionovici Lenin: Cine trădează o dată.. şi am băut-o. da Scârba pişa ochii de-adevăratelea(!). loialitatea faţă de noul stăpân. * Epilog. cele mai infame aprecieri la adresa fostului său şef.. derbedeule? Noi ştim! 5 . dar învins de sentimentalism şi slăbiciunile inerente unei firi frumoase. a scuipat într-un pahar... arunca pe jos hârtiile pe care le avea pe birou şi mă punea să le adun. când nu îi convenea ceva. Ştiindu-i antecendentele. numic nu ştia. aşa îmi ordonase.... cum nu m-a umilit nimeni în viaţa mea. Esenţial este că a fost (re)primit din considerente care nu-şi au în niciun fel locul în rostul raţiunilor de stat – sentimentale! Oricum. un impostor. timpul ministerial al unui Om care iubeşte pătimaş şi aplicat Instituţia.... mă scuipa.. dar încă util şi eficient într-o societate bolnavă. numai noi doi. zilnic. memoria „specifică” amintindu-ne: „M-a umilit nenorocitul.. eu am condus. în felul acesta. istoria prezentă sau.de însănătoşire a sistemului militar naţional. cred că nici tabla adunării. şi-a făcut intrarea. zi de zi. generalul de injustiţie prof. de două-trei ori pe săptămână.. un incult. un joc rudimentar.) iar el se distra aruncând în mine cu tot ce găsea la îndemână. acolo în camera din spate. etalându-şi suferinţa şi chinurile îndurate în vechiul regim şi proferând.. aici în minister. o societate în care suntem forţaţi să inspirăm „valorile” dictate de descreieratul din capu’ statului: i a ponegrit devastator pe cei în slujba cărora se afla. un agramat. construcţia partidului ăla. un hoţ. cu ochii în lacrimi.dr. de -asta nu am înţeles de ce se purta atât de urât cu mine. când eu.” Acesta i-a fost dintotdeauna „jocul”. Gabriel Mafiotovici Gobrea. şi mereu găsea ceva care să nu îi convină. iar el nu mă scotea din idiot bătrân. istoria imediată.. venind. aplecat în patru labe (. golanul tranziţiei. făceam câte şi mai câte. pentru a -şi afirma.univ. pe jumătate plin cu apă. dar trebuie s-o spun. grav îmbolnăvit în anii din urmă! Atât.

Costinel Petrache .  zodia: „Turnător”.S.  ziua de naştere şi secolul: 66 octombrie.  locul naşterii: Combinatul siderurgic al Securităţii 6 . prenumele şi iniţiala stăpânului: Gregorian GMG/TB GROPARU.Pentru conformitate. 8 ianuarie 2013 P. secolul IXX. Uitasem.  gradul: general cu opt stele. iată datele de identitate ale Scârbei:  numele.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful