CUPRINS INTRODUCERE................................................................................... 2 CAPITOLUL I : ADEVĂRUL JURNALISTIC – SPECIE A ADEVĂRULUI CUNOAŞTERII COMUNE....................................... 5 REFERINŢE BIBLIOGRAFICE ..........

................................................ 18 CAPITOLUL II: JURNALISTUL ÎN SLUJBA ADEAVĂRULUI 1... 19 REFERINŢE BIBLIOGRAFICE ........................................................ 33 II. 1. OBIECTIVITATE ŞI SUBIECTIVITATE ........... 34 REFERINŢE BIBLIOGRAFICE ........................................................ 37 II.2. ERATA – ABATERE INVOLUNTARĂ DE LA ADEVĂRUL JURNALISTIC............................................................. 38 REFERINŢE BIBLIOGRAFICE ...................................................... 42 II.3 DEZINFORMAREA ............................................. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE ...................................................... II.4 REPERTORIUL MINCIUNIII .............................. 43 45 46

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE ....................................................... 49 II.5 MINCIUNI MEDIATICE ....................................... 50 CAPITOLUL III :ELEMENTE DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE JURNALISTICĂ ................................................................................ 52 REFERINŢE BIBLIOGRAFICE ....................................................... 53 CAPITOLUL IV.: JURNALISMUL ÎNTRE INDEPENDENŢĂ ŞI ANGAJARE POLITICĂ .................................................................... 64 REFERINŢE BIBLIOGRAFICE ......................................................... 82

STUDIU DE CAZ ……………………………………………….…... 84 BIBLIOGRAFIE……………………………………………………… 91

INTRODUCERE

Posibilitatea de a transmite informaţia în rândul maselor a crescut fantastic în ultima sută de ani. Mijloacele de comunicare în masă moderne permit nu numai influenţarea unui mare număr de indivizi, ci şi de difuzare a unor ştiri proaspete din cele mai diferite domenii şi arii geografice. Primele trei locuri în ceea ce priveşte informarea sunt deţinute de radio, televiziune şi presa scrisă. Aceste suporturi ale informaţiei se diferenţiază între ele prin mai multe elemente cum ar fi: publicul care nu este comun decât în parte, precum şi modul de difuzare al ştirilor, însă toate aceste mijloace de informare îşi asumă aceeaşi sarcină : a informa, a forma şi a distra. Nici un om nu poate avea cunoştinţe directe despre lume în ansamblul ei, iar mulţi dintre noi nu avem decât o experienţă limitată. Ceea ce ştim despre restul lumii ştim în primul rând datorită mijloacelor de comunicare în masă. Unele dintre mijloacele de comunicare în masă, joacă cu precădere rolul de a oferi cetăţeanului informaţii şi idei venite din alte părţi, îl ajută dă dobândească o viziune globală asupra lumii în general, conţinutul informaţional al oricărui canal de comunicare, având rolul de a transmite cunoştinţe, adâncind conştiinţa de sine a fiecăruia dintre noi prezentând alţi oameni, alte idei şi alte tipuri de comportament. În mass- media, activitatea se desfăşoară sub acţiunea şi presiunea timpului ducând astfe, uneori, la o abordare simplistă a informaţiilor. În consecinţă mass-media poate utiliza în diferite cazuri miturile, stereotipurile prezentând uneori imagini incomplete şi adesea diferite faţă de lume.

După cum titlul lucrării de faţă îl defineşte pe jurnalist drept veşnic căutător şi apărător al adevărului, vom încerca pe parcursul lucrării să analizăm etapele prin care jurnalistul caută să descopere şi apoi să apere adevărul informaţiilor pe care le oferă publicului. Adevărul în jurnalistică a ridicat şi ridică încă multe controverse atât în rândul profesioniştilor din massmedia cât şi al oamenilor. Mulţi dintre cei care fac parte din rândul cititorilor, auditorilor şi telespectatorilor îşi pun chiar problema existenţei adevărului în jurnalistică. Bineînţeles că există adevăr în jurnalistică, adevărul având în societate o valoare fundamentală, iar pentru jurnalişti respectarea adevărului ţine de normele şi principiile etice ale meseriei; de aceea el trebuie să fie respectat şi promovat în totalitate. După cum vom vedea pe parcursul lucrării, jurnalistul caută întotdeauna să pătrundă în inima adevărului şi să îl redea cetăţeanului destinatar exact în forma brută în care l-a primit, fără exagerări sau disimulări. Desigur, nu toţi cei care se dedică profesiunii de jurnalist ştiu să aprecieze valoarea de adevăra unei informaţii, prin urmare există şi cazuri în care unii neprofesionişti nu redau adevărul decât în anumite limite, încărcându-l cu anumite interpretări şi conotaţii personale. În primul capitol, “Adevărul jurnalistic ca specie a adevărului cunoaşterii comune”, vom analiza amănunţit adevărul şi vom vedea că singura concluzie este aceea că în nici un domeniu nu există doar adevăruri absolute - evident nici în jurnalistică - acest lucru neînsemnând însă că nu există adevăr absolut. În societatea actuală, mijloacele de comunicare sunt singurele capabile să ne ofere repede un raport complet asupra evenimentelor care se petrec în jurul nostru .Rolul presei este să obţină informaţia, să o prelucreze pentru ca apoi să o facă să circule. De asemenea, rolul presei este şi acela de a veghea asupra celor trei puteri: legislativă, executivă şi judecătorească lucru despre care vom vorbi în capitolul “Jurnalistul între independenţă şi angajare politică.”Pentru ca jurnalistul să poată înţelege informaţiile care îi parvin, pentru a le reda pe înţelesul tuturor, jurnalistul care se vrea profesionist ar trebui să fie câte puţin din toate: istoric, pedagog, politician, jurist, inginer, economist, etc. Oricât de pregătit ar fi şi oricât de temeinice i-ar fi cunoştinţele jurnalistul trebuie să fie conştient de rolul său, de sarcina de a primi mesajele de a le filtra şi a le prelucra pentru a le transmite pe canalele mass-media cu onestitate, fără a se abate de la principiile meseriei.

Capitolul I ADEVĂRUL JURNALISTIC SPECIE A ADEVĂRULUI CUNOAŞTERII COMUNE .

ca specie a literaturii. pune în cale multe obstacole. adevărul este în principiu acelaşi. politicienii şi scriitorii emit. greu de depăşit. Gazetarii şi teoreticienii care meditează pe marginea profesiei lor. indiferent de perspectiva din care este privit. precum şi credibilitatea de care ar trebui să beneficieze orice instituţie de presă care se respectă. mai ales. Comentatorii de sorginte filosofică l-ar vrea mai aproape de un adevăr existenţial. Adevărul jurnalistic însă. instaurate pe la mijlocul secolului XX au determinat pentru presă . Adevărul pretins presei este privit ca un certificat de bună purtare în estimarea calităţii mijloacelor de comunicare în masă. publicul vrea de la presă adevărul şi numai adevărul. pentru că vrea să cunoască toate dedesubturile. adevăr de care depinde adevărata valoare a presei. Asupra tipului de adevăr pe care presa ar trebui să-l respecte părerile sunt împărţite existând multe contradicţii cu privire la ce tip de adevăr ar fi specific presei. în ceea ce priveşte politica şi în ceea ce îiopriveşte pe cei care ne conduc. Jurnaliştii lucrează pentru public şi este evident că omul nu aşteaptă de la mediile de informare minciuni.Adevărul jurnalistic subiectul propus spre abordare. din foarte diverse unghiuri de interese. ca şi predominanţa spiritului ştiinţific. Adevărul jurnalistic nu trebuie privit ca un concept diferit faţă de noţiunea obişnuită cunoscută de noi toţi. Exacerbarea subiectivismului şi labilitatea atitudinală la unele caegorii de ziarişti şi publicaţii din perioade revolute. o serie de idei potrivit cărora ADEVĂRUL ar fi piatra de încercare a seriozităţii jurnalistice. văd în el un derivat al adevărului artistic. fantezii sau orientări frauduloase în raport cu realitatea. nu este uşor de definit. Partizanii scrisului artistic.

1 Pentru o abordare mai simplistă a acestei teme. adevărul artistic şi adevărul filosofic. ar fi fost o palidă anexă a acestora nedepăşind condiţia unui buletin informativ de ramură sau de disciplină. după câteva secole de meditaţie asupra cunoaşterii. noţiunea de adevăr este definită astfel: adevărul presupune oglindirea fidelă a realităţii obiective în gândire. de tip ştiinţific dacă nu în sensul tare al ştiinţelor exacte cel puţin în sensul ştiinţelor sociale. Dacă s-ar fi oprit la adevărurile ştiinţei. o concordanţă între cunoştinţele noastre şi realitate.formulă care stă la baza majorităţii teoriilor formulate ulterior. Uneori ne punem întrebarea firească dacă există adevăr în presă. Adevărul atribuit presei trebuie să respecte întocmai această definiţie. că adevărul poate avea mai multe feţe şi că poate fi interpretat de către public. trebuie să vedem mai întâi CE ESTE ADEVĂRUL? pentru a ne putea da seama în ce categorie am putea introduce noţiunea de adevăr jurnalistic. să caute un adevăr valabil tuturor. adevărul cunoaşterii comune. care îl sintetizează foarte simplu: „o enunţare adevărată este aceea prin care spui că este ceea ce este şi că nu este ceea ce nu este”. să reflecte realitatea exact aşa cum este. cu deosebire al sociologiei . bineînţeles. iar căutarea şi apărarea lui sunt imperativele fundamentale ale presei fără de care domeniul jurnalistic nu ar exista pentru că nu i s-ar acorda nici o valoare. Acest adevăr există.exigenţa adevărului obiectiv. Nu se ştie însă dacă. demonstrând uneori că adevărul poate ieşi oricând la iveală.Toma d’Aquino îl enunţă lapidar:” veritas est adaequatio rei et intelectus”. în mod diferit.adevărul este adecvarea lucrurilor şi intelectului.Un concept apropiat de stilul cunoaşterii comune a fost enunţat încă din antichitate de către Aristotel.. Interpretările sunt diverse şi variază de la persoană la persoană. Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române. Jurnalisticii nu i-ar fi propriu nici un tip de adevăr dacă ea nu ar fi creat un alt mod de cunoaştere.ştiinţa care se ocupă cu faptul social. Jurnalistica însă a conştientizat faptul că trebuie să evolueze şi să caute adevărul inclusiv acolo unde se pare că nu ar exista. Adevărul presei se . atunci nu ar fi avut identitate.3 Clasificate după modalităţile fundamentale ale cunoaşterii conceptele de adevăr disociază câteva categorii mari precum adevărul ştiinţific. artei sau filosofiei.2 După câteva secole. să-l furnizeze apoi publicului larg şi să-l explice în consecinţă. omenirea este capabilă să înţeleagă corect noţiunea de adevăr. Dacă adevărul jurnalistic ar fi rămas la stadiul de cunoaştere comună sau simplă expresie a ei. să se opună vehement minciunii.

Spre deosebire de adevărul formal care dispune de o procedură de decizie. în acest moment. 4 Presa după cum bine ştim. Teoria relativităţii nu ar fi fost descoperită dacă Einstein ar fi rămas robul faptelor imediat controlabile. Concretul este ceva unic şi infailibil. Din acest punct de vedere trebuie să opereze şi presa în prezentarea realităţii. Ne aflăm deci pe teritoriul percepţiei empirice. din acest loc. să-l examineze şi să comenteze asupra lui aşa cum se întâmplă în domeniul filosofic. ceea ce face ca enunţurile teoretice emise pe baza lui să fie numai parţial adevărate. cel sintetic. adevărul analitic. spre exemplu. în corespondenţa relatării cu împrejurarea dată. aşadar nu poate să aibă parte de o mare generalitate. este în afara obişnuinţelor presei .inspiră din fapte şi evenimente concrete. Acest tip de adevăr reprezintă o relaţie între enunţuri şi referenţii lor. parţial prin observaţie deci empiric contingente. care stă sub legea individuaţiei: acest obiect. Adevărul formal de mare generalitate caracteristic teoriilor care nu au o referinţă reală cum ar fi logica sau matematica. Pentru ca adevărul jurnalistic să îmbrace forma corectă. logic. a fost nevoie să se analizeze mai întâi celelalte tipuri de adevăr din care derivă adevărul presei. adevărul factual se bizuie doar pe criterii specifice pentru estimarea valorilor de adevăr. este firesc să ne punem întrebarea următoare: este simpla raportare la fapt o garanţie a adevărului? Evident că nu. respectând astfel aşteptările publicului. Este evident totuşi că adevărul faptelor se desfăşoară pe un domeniu limitat al observaţiei. ca şi presa de altfel. Ceea ce. ar putea fi atribuit presei. procedura de decizie nu dispune de un tribunal axiologic înalt al gândirii abstracte aşa cum se întâmplă în categoria adevărului formal atât de propriu enunţurilor teoretice de generalitate. matematic etc. Verificarea factuală a venit ulterior ideii sale creeatoare. obiectivitate şi exactitate. Ştiinţa care are adevărul drept valoare fundamentală. factual. Analizând aceste fapte. adevărul jurnalistic nu face altceva decât să reflecte realitatea înconjurătoare. câştigându-şi în acest fel credibilitea de care depind financiar majoritatea instituţiilor de presă. Adevărul factual însă. ar însemna ca adevărul pretins presei ar trebui să rezide numai în virtutea respectului pentru fapt şi nimic mai mult. evenimente petrecute în realitatea fiecărei zile şi datoria jurnalistului este aceea de a le reda cu acurateţe. Adevărul factual este valabil pentru un domeniu limitat. cum s-a întâmplat de atâtea ori în istoria ştiinţei . are la rândul ei câteva tipuri de adevăr: adevărul factual. Adevărul jurnalistic nu caută să confere noi valenţe ale noţiunii de adevăr. operează cu fapte şi cu explicaţiile acestora.

Adecvarea cunoştinţelor la o realitate independentă de subiectul cunoscător duce la formularea adevărului obiectiv. continuu şi nelimitat.5 Aşadar.Tabloul general creează impresia că adevărul ar fi o convenţie între factorul subiectiv cunoscător –omul – şi realitatea pe care o sondează. Gândirea filosofică materialistă susţine că adevărul desemnează concordanţa cunoştinţelor cu obiectul cunoaşterii. De cele mai multe ori muşamalizările sunt cauzate de persoane care încearcă să manipuleze presa prin informaţii incorecte despre diverse fapte sau lucruri. putem concluziona că şi în presă adevărul poate să reiasă din pure întâmplări. pe care le credem drept adevăruri sigure. Unele fapte petrecute. dar în acelaşi timp pot genera şi falsuri.Ce vină are atunci jurnalistul. specifică atitudinii filosofice.când ideea a premers şi chiar a contrazis practica curentă. Experienţa aduce în mod sigur verificarea adevărului sau poate să înşele pur şi simplu căutările spiritului uman în domeniul cunoaşterii? Asemenea grăunte de îndoială. sunt devansate de alte tipuri de adevăruri. Adevărurile valabile astăzi. deşi au un conţinut obiectiv. Oare faptul. exprimând parţial realitatea. conexiunea unor fapte produce automat idei sau explicaţii adevărate. Dacă omenirea ar ajunge vreodată să opereze numai cu adevăruri eterne cu rezultate ale gândirii care au o valabilitate suverană . Ar putea să fie acuzat el atunci de minciună? Aceasta ar trebui să fie într-adevăr o temă de reflecţie pentru că mulţi ziarişti au fost aduşi în faţa justiţiei sub acuzaţia de minciună din cauza unor asemenea neînţelegeri. eşalonat drept cărămidă a realităţii nu poate fi el însuşi sursa unei erori? Înserierea. reflectând parţial realitatea în continuă schimbare. înlocuire adăugire şi îmbogăţire a adevărurilor. Descoperirea adevărului este deci un proces dialectic activ. deci cu un anumit grad de relativitate. Întotdeauna mai este de descoperit ceva în orice domeniu al cunoaşterii. iluzii pentru escamotarea adevărului. îndreaptă atenţia spre întrebările şi răspunsurile filosofiei atât de deosebite şi atât de divergente. iar falsul ar fi oglindirea denaturată a realităţii. iar verificarea ulterioară să dovedească acest lucru. verificabil. există un proces continuu de perimare. pot fi foarte uşor muşamalizări pentru ascunderea altor fapte care sub nici o formă nu trebuie să fie descoperite. mult mai largă şi mult mai complexă decât posibilitatea umană de a cunoaşterii. Prin urmare. adevărurile au totuşi un caracter relativ fiind limitate istoriceşte. atunci când unele fapte se prezintă ca fiind adevărate fiind foarte credibile ca apoi să se descopere că nu au fost decât frauduloase muşamalizări.

Teoria corespondenţei. Să vedem însă în ce măsură concepţiile epistemologice privind natura şi structura adevărului pot da unele indicaţii cu privire la adevărul factual şi cel de idei al presei. spune că „adevărul desemnează acordul dintre cunoştinţelor cu realitatea sau faptul la care aceasta se referă. încurajând astfel demersul cognitiv uman în propensiunea lui. Adevărul ideilor vehiculate prin presă are un grad mai mare de relativitate decât adevărul factual. Enunţurile pot fi comparate cu alte enunţuri şi faptetele numai cu faptele. verificabil în practica social – istorică. sau cunoaştere comună şi de asemenea de ideologia sub tutela căreia se află ideea . adevărul exprimă concordanţa dintre ideile şi judecăţile subiectului cunoscător cu obiectul exterior la care se raportează.Adevărul jurnalistic se referă atât la adevărul faptelor cât şi la adevărul ideilor din perspectiva diverselor ideologii. presa nu se poate erija în garant al .şi pot pretinde că reprezintă în mod necondiţionat adevărul. Adevărul presei privind faptele naturale este aproape total dependent de sursele de informare din lumea ştiinţei. Nivelul de relativitate al adevărului este delimitat de limitele subiectului cunoscător. de condiţiile epocii în care îsi desfăşoară travaliul.de natura obiectului cunoaşterii şi de gradul de dezvoltare al practicii sociale care instituie verificarea . În viziunea materialistă.8 Prezentând fapte. cultură. După cum jurnaliştii depind de sursele de informare aşa şi adevărul depinde de surse.„7 Acordul cunoaşterii cu obiectul. dă automat un concept al adevărului utilizabil în aprecierea rezultatelor concrete ale cunoaşterii de diferite tipuri. Enunţurile-arăta Mario Bunge. Şi din acest unghi de interpretare poate să derive relativitatea adevărului jurnalistic.Gazetarii sunt mai direct implicaţi în prezentarea faptului social ca eveniment acesta reprezentând conţinutul cotidianului care este valoarea fundamentală a presei. atunci ar însemna că ea a ajuns la punctul în care infinitul lumii intelectuale ar fi fost epuizat real şi ca potenţial înfăptuindu-se astfel faimoasa minune a infinitului nenumărat. iar interpretarea lui depinde de modul în care a fost interptetat în primul rând de surse.6 Se consideră că elementele adevărului absolut sunt conţinute în adevăruri relative şi obiective. Veridicitatea unei idei este dependentă de domeniul spiritual din care provine: politică. economie. ştiinţă. Responsabilitatea presei este mult mai mare atunci când se referă la faptele din domeniul social domeniu care reprezintă “pâinea cea de toate zilele a jurnalisticii”. sociologic.nu pot fi comparate şi confruntate cu faptele. cea mai larg dezvoltată şi acceptată.

Acum 60 de ani Cezar Petrescu explica această idee într-un cotidian bucureştean. Opinia este de cele mai multe ori punctul de plecare pentru toate cunoştinţele noastre. Ei pot să exprime o opinie. a experienţei. ţesătura lor. O altă treaptă în analiza adevărului jurnalistic o constituie opinia publică de care depinde înţelegerea corectă a mesajului furnizat prin intermediul presei. despre un lucru ni se pare că ar conţine note ale adevărului. Gradul de adevăr ar fi dat de gradul de sistemicitate atins de adevăr. aveau totuşi destul prestigiu şi îndemânare ca să-şi conduca stăpânul. Creditul acordat opiniei în parte implicit şi opiniei publice. susţinând că ea îşi află izvorul . din perspectiva exigenţelor adevărului. Câteodată avem o presimţire vagă despre adevăr. . cu empiria faptelor. Multitudinea faptelor. compun relaţii şi inspiră judecăţi de valoare.. ţinându-se seama de faptul că locul lor se situează în rândul cunoştinţelor empirice dar vital necesare în procesul cunoaşterii.referindu-se la timpul său -. Corespondenţa relatării ziaristicie cu autenticitatea. ”9 Şi ziariştii pot intra în categoria opiniei publice. adică prin cunoaşterea lui ca adevărat sau prin trăirea subiectivă a opiniei ca certitudine. cu această ocazie trebuie să nu considerăm o părere ca fiind mai mult decât o simplă părere. care implică mai mult subiectivul.trebuie limitat. ca apoi documentarea şi verificarea să dovedească acest lucru.Potrivit acestei teorii se presupune că nu poate fi cunoscut adevărul unei propoziţii luate în completă izolare. sensibilul în tipul de raţionalitate practicat. Deseori ziariştii iau opinia drept adevăr. care nu este foarte diferit totuşi de ceea ce se întâmplă acum în lume el compara opinia publică cu sclavii care deşi erau obligaţi sa slujească. al detaşării esenţei de elementele lipsite de relevanţă. armonia sau discordanţa ce le caracterizează. al ridicării gândirii de la particular la general.”Opinia. coerenţa formală a cunoaşterii. produce doar corectitudine în înfăţişarea faptelor. Ideea este un rezultat al relaţionării.susţine Kant – poate fi considerată o judecată provizorie.adevărului. O asemenea perspectivă se apropie mai mult de adevărul specific presei. Adevărul mai este explicat prin evidenţă. După cum bine. îi presimţim deja adevărul încă înainte de a-l cunoaşte cu o anumită certitudine.ştim presa are capacitatea de a influenţa opinia publică. de care nu se poate scăpa uşor! Trebuie să opinăm înainte de a admite şi afirma dar. dar nu şi validarea automată a adevărului. referitor la o idee despre care au auzit ceva şi ei pot presimţi dacă există un sâmbure de adevăr în acea idee. De aceasta treaptă în alchimia adevărului se ocupă teoria coerenţei potrivit căreia adevărul desemneaza concordanţa reciprocă a ideilor.

fără adevăruri conceptuale. nu-şi poate găsi echilibrul şi securitatea decât. James vede adevărul cunoaşterii ca un proces.James oferă câteva referiri interesante şi pentru tipologia adevărului ziaristic. plecând de la ideea de bază a corespondenţei. suprasaturată de arme auto-distrugătoare. Noica în eseurile sale despre limbă. Teza pragmatismului după care ceea ce este util este adevărat reprezintă o eroare preluată în diferite domenii printre care şi o parte a presei . sortită să fie în final acceptată de toţi cei care cercetează. Pierce susţine că opinia. acţionând simultan asupra cugetului şi simţirii? Este clar că de ceva în plus deci faţă de argumentaţia şi exemplele aflate la îndemâna tuturor.ar fi ceea ce înţeleg oamenii prin adevăr . Tentaţia unei apropieri de asemenea moduri de cunoaştere provine din frecventa lor incidenţă cu paginile presei ca şi din ambivalenţa raţional-sensibilă a mesajului jurnalistic. Oare de ce forţă secretă trebuie să beneficieze ziariştii pentru a avea o asemenea influenţă în bine . toţi cei care au o influenţă asupra opiniei publice şi o pot face în bine. ca o devenire. o valoare efectivă în cadrul experienţei. se dovedeşte a fi numai parţial profitabilă. Încercarea de a desprinde unele semnificaţii ale adevărului jurnalistic prin glisarea unor concepţii epistemologice. verificarea. Un gânditor contemporan.Pierce şi W. propunând un echilibru . îmbinând raţiunea cu morala. un eveniment un proces şi anume procesul autoverificării. ea devine adevărată. iar obiectul reprezentat în această opinie ar fi realul. este făcută adevărată de evenimente.S. Această concepţie înţelege adevărul ca o structură complexă. nu numai să le arăţi cum să facă acest lucru.Richard M. Cuminecarea e de subânţelesuri – afirmă C.s-a elaborat o concepţie sintetică asupra adevărului şi a evaluării teoretice a cunoaşterii. într-o viziune unificată asupra semnificaţiei şi structurii adevărului. bântuită de crize de tot felul.validitatea ei este procesul valorii ei. Exagerând una din dimensiunile adevărului epistemologic. punând tot atâta preţ pe înţelepciune cât pe ştiinţă. Hare observă că pentru a-i face pe oameni să gândească moral este nevoie să îi faci sa îsi dorească acest lucru. romancierii.într-o experienţă de trăire umană întrucât presa preferă adevărurile utilitare în care se pune accent pe caracterul instrumental activ al cunoaşterii umane. Părinţii pragmatismului. C. Adevărul unei idei se produce. adevărul ei este un fapt. Domeniile de comparaţie sunt considerabil diferite după cum ele ar fi fost în comparaţie cu arta sau cu filosofia. ziariştii.extraordinarele noastre .. Aici –crede Haretrebuie să intervină politicienii luminaţi. Lumea de astăzi.

trezindu-i admiraţia şi solidaritatea cu anumite prezenţe. caracterizată printr-o accentuată solicitare a raţiunii.din comunicarea ideii cu căldură umană. a enigmaticei sale percutanţe a forţei de impresie a presei şi anume. Mitologia modernă a cinematografului. sentimentul participării la aventura umană. înfăţişând realitatea în forme şi categorii simbolice. televiziunii a presei scrise şi a radioului reduce impactul tehnicinismului şi uscăciunea civilizaţiei de tip industrial care distanţează individul de mediul natural şi uman tradiţional. Instrumentalitatea pragmatică vine din decodificarea abstractului în concretul mai accesibil înţelegerii. atenuând înstrăinarea omului în societatea de consum. dându-i calitatea de martor. . operând cu necunoscutul lumii concrete pentru a explica o idee de generalitate mitul arhaic reprezenta antropomorfic evenimentele naturii prin elemente de experienţă vitalizată. Din perspectiva gnoseologică este de observat că miturile duc până la urmă la adevăr pe o cale specifică. începând cu tiparul apoi cu radioul şi televiziunea. Mitologia presei cu eroi. mitul are un rol social integrator şi dezalienator important şi actual. nu imaginară ca în arhaica povestire. tind să fie tot atâtea feluri de a cumineca.mijloace de comunicare. a artelor. a spiritului ştiinţific. Şi miturile presei îndeplinesc o funcţie compensatorie. interesează. iar rezonanţa lor profundă în spiritul omului se explică prin vechimea milenară a eposului mitologic.coordonate şi valori. sincretică şi imaginară. Atractivitatea şi instrumentalitatea pragmatică le menţin totuşi în arsenalul spiritual. subiectivă. Construcţie spirituală arhietipală. a presei scrise şi audiovizuale în planul mai larg al atitudinilor spirituale. judecător. ci ruptă dintr-o realitate tangibilă. aprinde dorinţe şi elanuri mută zarea lumii. dând fiecăruia prins în joc. Oricât de izbutite mitopoetic şi legitimate în substanţa valorică ce o propun. iar oamenii de ce ar continua să fie superstiţioşi în ceea ce le priveşte dacă acestea nu sar fi dovedit în timp a fi adevărate? Făcându-l pe individ coparticipant la descoperirea adevărului pe calea simţirii umane. Să nu uităm aici legendele despre care se spune că ar conţine un sâmbure de adevăr. nu a adus cu sine scăderea nevoii de mit. MITUL. ci doar o rafinare a lui în sfera literaturii. miturile operează cu deformarea realului. Teritoriul „ subânţelesurilor „ne aduce în preajma unei noi explicaţii posibile pentru tipologia adevărului jurnalistic. Atractivitatea derivă din afinitatea efectivă cu structurile mitice ale gândirii. Epoca contemporană. opinent. evenimente şi situaţii concrete. O trimitere la pragmatica mitului o face presa prin opera ei de decodificare a abstractului într-o concretizare expresivă .

După încercările de a-l singulariza în raport cu alte tipuri de adevăr consacrate cunoaşterii. căutând coerenţa faptelor. Este un adevăr izvorât din plăcerea de a şti şi a colporta ce anume se întâmplă în lume. Este un adevăr încărcat de subiectivitatea opiniei dar şi de forţa ei emoţională. VICTOR .14 Este un adevăr care işi trage permanent seva din morală. să-i stimuleze participare.având în acest plan informaţional un rol sistematizator. Receptarea. aşezat la un punct de intersecţie între simţul comun şi adevărurile artei. .Presa scrisă şi mai ales cea audiovizuală desfăşoară o activitate simbolizantă care crează adevăratele intenţii ale societăţii. capabilă să însufleţească voinţa. elaborat intelectual. Ed.urmărind făţiş sau persuasiv scopuri acţionale. întâmplărilor şi evenimentelor. să integreze social individul. instrumental. ştiinţei. să solidarizeze mase de oameni. din spiritul justiţiar al opiniei publice. indiferent din ce perspectivă este privit. Este un adevăr intenţional. deşi pentru acelaşi fapt ar părea firesc ca adevărul să fie în esenţă unul singur. forjând sensibilitatea pentru a face accesibilă ideea. CAPITOLUL I REFERINŢE BIBLIOGRAFICE 1 . deseori transpus în modele de activare şi conduită umană. BOTEZ. pragmatic.Comnicare şi Valoare în Presă. finalităţi practice. filosofiei şi politicii. Este un adevăr relaţional. adevărul jurnalistic ne apare ca o emanaţie a adevărului cunoaşterii comune. Este un adevăr preponderent factual. înţelegerea nuanţată a realităţii ne pune prin urmare în faţa mai multor tipuri de adevăr.

ENGELS. Interpretation Of Truth. 6 .ibidem 1 3 . vol.p. p . Dordreht.Metafizica. Opere. Marx.ibidem5 Acadeimei. .Duhring. 20. ARISTOTEL . Comunicare si valoare in presă. Comunicare şi Valoare în Presă. Reides. .Anti . 71. 2 . Capitolul II JURNALISTUL ÎN SLUJBA ADEVĂRULUI Comunicarea instantanee a devenit o realitate care s-a întrupat sub ochii . 7. în vol. BOTEZ. în K.ENGELS. p. FR. 70. p. 69.Ibidem 1. 86. p. MARIO BUNDGE . .69. FR. 1964.Bucureşti.ibidem 3 5 .p. 4 . 1974 P. 70. 8. 101b în vol. ibidem 1. 3. Semantics. V . Bucureşti. 8.Treatise On Basic Philosophiy vol II. 9. 7. .

ci sădeşte sâmburele îndoielii chiar în ceea ce priveşte articulaţia sistemului. mai ales în ultimul deceniu. decât prin intermediul unei democraţii solide. realitatea nu ar mai fi aceeaşi. Acest lucru. Dintr-o asemenea perspectivă se nasc întrebările cu pricire la bunele raporturi în ceea ce priveşte credibilitatea şi onestitatea presei. . căpătând valori economice. de la problemele muncii cotidiene la cele ale familiei. iar pentru că democraţia nu poate supravieţui fără cetăţeni civilizaţi şi informaţi. în sistemul democratic. răsturnând toate reprezentările noastre cu privire la propria noastră existenţă. cum s-ar putea ameliora unele situaţii de criză prin care trece un stat sau altul la un moment dat. În mai toate codurile deontologice. se menţionează că jurnalistul trebuie să se afle într-un proces continuu de CĂUTARE ŞI APĂRARE A ADEVĂRULUI. dacă nu ar exista mijloacele de comunicare în masă? Dacă altă dată cea mai mare parte a oamenilor ignorau efectiv presa.noştri. Prima vocaţie a profesionistului din mass-media este aceea de a promova libertatea de a comunica în vederea informării oamenilor cu privire la observaţiile sale asupra lumii înconjurătoare. Scopul este acela de a avea media care să se pună în slujba cetăţenilor. lucru ce se petrece odată cu conştientizarea individului că fără mijloacele de comunicare în masă. aproape fără să băgăm de seamă. Sistemele mediatice sunt investite cu un grad de încredere în care orice suspiciune nu discreditează numai emiţătorul. nu poate fi asigurat. mai mult decât altă dată. Această libertate este unul din drepturile umane numite absolute deoarece corespund nevoilor vitale. implicit nu există nici cetăţeni bine informaţi fără mijloace de comunicare de calitate. Dar de ce este atât de important ca jurnalistul să respecte adevărul? Astăzi. acum se resimte nevoia acută a existenţei mijloacelor de comunicare de calitate. Să ne imaginăm pentru o clipă cum ar fi lumea fără multimedia? Cum s-ar putea informa individul cu privire la evenimentele ce se petrec în diferitele colţuri ale lumii. dar nu şi suficientă. ca mesajele transmise de toată lumea să fie auzite. Mass-media întreţine neîntrerupte relaţiile cu lumea întreagă şi fac ca dialogul între oameni să fie posibil. Nici acela de a fi libere: libertatea este o condiţie necesară. elaborate şi adoptate de state din toată lumea. Adevărul este piatra de încercare a meseriei de ziarist. Receptarea mesajelor presei este. Rolul presei devine pe zi ce trece tot mai important. Ţelul mass-media nu poate fi doar acela de a câştiga bani. relaţiilor de integrare şi ierarhiilor ori la cele ale proprietăţii. una liberă şi selectivă. cum s-ar putea îmbunătăţii relaţiile interumane.

Preocuparea sa esenţială este aceea de a căuta informaţia optimă şi de a o transmite cât mai exact şi veridic publicului. Mijloacele de comunicare au. Se spune că fiecare om doreşte adevărul despre lumea în care trăieşte. indiscutabil o influenţă considerabilă. ziaristul era un “ sub-gen „ al omului de litere (după o expresie dispreţuitoare a lui Balzac) pentru că el se ocupa cu elaborarea ştirilor şi articolelor zilnice şi nu cu scrierea unor opere menite să străbată secole culturale. datează enunţul: “presa este cea de-a patra putere în stat . Nimeni nu posedă o cunoaştere directă a întregului glob. ziaristul. Vorbind mai realist. a avocatului şi a altor profesii denumite cândva liberale. aşa cum se schimbă şi condiţia scriitorului. conversaţii. Pentru omul obişnuit cea mai mare parte a regiunilor. nu numai epistemice. de la omul politic şi gânditorul englez Edmund Burke. TREBUIE SĂ SLUJEASCĂ ADEVĂRUL ŞI NUMAI ADEVĂRUL. Aceasta nu înseamnă că informaţia nu are şi înţelesuri morale. a subiectelor despre care mijloacele de comunicare nu vorbesc nu există. furnizând informaţia şi stabilind ierarhii ale evenimentelor care dintre ele sunt importante şi care nu. căci acesta poate lua mai multe faţete şi poate avea multe interpretări.2 Din secolul al XVIII – lea se pare. Fiecare dintre noi doreşte să cunoască adevărul în realul său înţeles însă întotdeauna mai rămâne un sâmbure de îndoială cu privire la adevărata lui valoare.ziaristul este primul factor care promovează dreptul la comunicare. Omul îşi formează ideea de adevăr sprijinindu-se pe nenumărate mijloace printre care şi cele specifice comunicării în forme moderne (massmedia). a oamenilor. Termenul optim este luat în sensul de „adevărat” şi nu cel mai bun. ceea ce cunoaşte fiecare provine din şcoală. dar nu toţi oamenii reuşesc să îndeplinească total autonomi această năzuinţă. precum şi despre sine. Statutul jurnalistului se modifică odată cu naşterea industriei comunicării şi a industriilor culturale. Dincolo de experienţa sa personală. se poate spune că nici un om nu ştie şi nu poate numai de unul singur să recunoască adevărul. Până la apariţia marilor cotidaene. după cum şi adevărul are numeroase aspecte morale. pe lângă funcţia sa de valoare fundamentală a cunoaşterii omeneşti. Dar cu toate aceste restructurări legate de cerinţa ca ziaristul să fie înzestrat deopotrivă cu un larg orizont de cultură generală şi cu toate mijloacele şi tehnicile moderne ale scrisului. regionale şi naţionale. exprimării vorbite şi imaginaţiei. apoi a mijloacelor audio-vizuale care produc imagini vorbite şi imagini transmise instantaneu pe tot globul . dar mai ales de la mijloacele de comunicare.

vorbită şi audiovizuală – de sursă de informaţii completă. Autocenzura reprezintă una dintre cele mai grave forme de ştirbire a libertăţii de expresie care în cazul jurnaliştilor este mereu acompaniată cu un grad ridicat al responsabilităţii. însă. mai ales de către cei aflaţi la putere face ca jurnaliştii să ju fie absolut liberi să spună tot adevărul. Fireşte. exactă. lipsită de valoare fără un suport etic stabil. adevărul complet se obţine prin împletirea adevărurilor parţiale şi prin criticarea neadevărurilor care au ca suport democratic dreptul de exprimare al opiniilor contrare. iar aceasta nu este doar o slujbă. Numai o presă liberă. o afinitate cu respectivul domeniu şi în nici un caz nivelul de salarizare. apoi şi al formelor de comunicare directe prin intermediul cenzurii. Această instituţie – sau doar măsuri perfide de intimidare declarate prin constituţii şi legi. instituţiile şi toţi cei care deţin la un moment dat autoritatea pot fi făcuţi responsabili de către public de stările de lucruri date precum şi faţă de publicul însuşi care îşi exprimă într-o formă sau alta nemulţumirile şi speranţele. Mediile de informare au nevoie în primul rând de o libertate de comunicare. ci şi ” opoziţia „ adică toate puterile politice care vor schimbarea status-quo-uluui. depind de modul în care presa furnizează informaţiile iar dacă aceasta ar fi iresponsabilă şi ar minţi în mod voluntar s-ar crea atunci un haos de neînchipuit şi toate activităţile ar fi îndreptate spre o direcţie greşită.“. exercită un control al difuzării informaţiilor. dacă ţinem seama că puterea include nu numai pe cei care guvernează la un moment dat. Această sintagmă însă poate primi şi sensul mai larg al presei sub toate cele trei forme ale ei: scrisă. derivă din faptul că presa este mereu în contact cu oamenii care trebuie să fie respectaţi. Totodată guvernele. Exemplul cel mai potrivit ar fi alegerea de a fi medic care presupune în primul rând o vocaţie. trebuie să ştii că rolul tău este acela de acţiona pentru scoaterea la iveală a adevărului. desfăşurarea normală a activităţilor cotidiene. coerentă şi responsabilă se poate bucura de sprijinul destinatarilor ei : cetăţenii. . ci are mult de-a face cu o anume vocaţie. Riscurile şi responsabilităţile meseriei de jurnalist. O formulă care poate primi mai multe interpretări. Opiniile acestora. încălcatemai mereu. Atunci când îţi alegi meseria de jurnalist. De ce ar fi omul de presă dator cu o responsabilitate sporită faţă de actele sale profesionale? Răspunsul este simplu şi caracteristic pentru toate domeniile. adevărată despre problemele de interes general prin care guvernele. în general cele din regimurile autoritare. de altfel. deoarece ar priva însăşi mediile de informare de întemeierea lor pe credibilitate şi încredere din partea publicului.

mulţi ziarişti au fost atacaţi şi chiar ucişi de către persoanele a căror reputaţie a fost pusă în pericol. sus şi tare că presa din România este sau a devenit liberă în ultimii 15 ani. date şi evenimente se fac atât conştient cât şi inconştient.4 În activitatea sa jurnalistul are de învins numeroase obstacole obiective şi subiective. a studioului cinematografic de actualităţi. pentru a le rede la rândul lui. prin urmare ei riscă acum să îşi piardă viaţa. indiferent cine sunt aceştia. din concepţia redacţională a ziarului. de la marile agenţii de presă. acest lucru nu este întotdeaua posibil cu toate că cei care ne conduc susţin. în care au fost investite sute de mii de euro. Decupările de fapte. ameninţări ori atacuri violente . dezvăluind abuzurile. orice ziarist are acces la informaţiile de interes public. dacă este posibil la orice fel de sursă. Un exemlu elocvent şi de actualitate este cazul celor 3 ziarişti români. care la fel a necesitat sume importante. Însă tot legile pun anumite limite temporale asupra diferitelor genuri de arhive şi la alte surse de documentare. În încercarea de a tranmite rudelor. trebuie să facă faţă multor refuzuri. Celula de criză de la Palatul Cotroceni. prietenilor sau tutuor cetăţenilor. pe baza unor “ linii directoare “ asimilate în cadrul vieţii de grup sau pur şi simplu preluate din atmosfera epocii. chiar de la faţa locului.Funcţia jurnaliştilor de A CĂUTA ŞI APĂRA ADEVĂRUL ŞI DREPTATEA este strâns legată de manifestarea dreptului de a pune în discuţie activitatea deţinătorilor puterii. de cele mai multe ori. ori un bufet de lux. În situaţia lor nu presa este cea care ascunde sau nu spune tot adevărul.în încercarea lor de a transmite informaţii adevărate. Pentru aceasta ziariştii trebuie să aibă acces la cât mai multe surse de informaţie. Nu au fost însă. cea care s-a constituit imediat după ce vestea că jurnaşiştii au fost răpiţi gestionează situaţia şi menţine legătura cu grupul care îi ţine captivi pe cei 3 care au plecat împreună cu ghidul lor. Cei 3 jurnalişti de război au ales să se deplaseze pe front chiar dacă erau conştienţi de situaţia din zonă. puţine cazurile când activitatea şi demersurile jurnalistice au fost obstrucţionate de politicienii care ori vroiau să ascundă o piscină subterană destinată numai şi numai demnitarilor. în căutarea adevărului. adânc impresionaţi şi şocaţi de situaţia . au plecat. Însă. postului de radiodifuziune sau de televiziune. Cei 3 au plecat în tratrul de război pentru a transmite de acolo informaţii de interes pentru publicul din ţara noastră. corupţia şi toate celelalte delicte mari şi mici. publicului destinatar. Prin urmare. răpiţi în Irak. În ultima perioadă – în lupta lor de a căuta adevărul şi de a-l face public prin orice mijloace. incompetenţa.

naţionalist. oameni şi informaţia exactă. sociale şi politice.o voce diferită. Pericolul nu i-a speriat pe cei 2 ziarişti aflaţi în floarea vârstei. Prin urmare. polonez. Nu există jurnalism republican.celula de criză transmiţând doar informaţii vagi cu privire la soarta ostaticilor. Nu poate fi vorba nici de jurnalism popular. din întreaga lume. Treziţi în miez de noapte pentru a culege informaţiile necesare. CĂUTAREA ŞI APĂRAREA ADEVĂRULUI . pe capacitatea de a înţelege realităţile economice. Nu există jurnalism rusesc. manipulată fiind de persoane care nu au urmărit decât să inducă în eroare opinia publică. Complexitatea fenomenelor care caracterizează societatea modernă solicită un profil jurnalistic bazat pe respectul pentru fapte. pe abilitatea de a reda clar concis şi la timp toate aceste realităţi. Atât jurnalismul de bună calitate cât şi cel de proastă calitate nu cunosc limite şi vorbesc toate limbile pământului. o meserie în care eşti conştient că poţi chiar să îţi pierzi viaţa. Tot în încercarea de a afla adevărul. radiind totul în cale pe o suprafaţă de mii de metri. . Aceasta pentru că. meseria de jurnalist nu este deloc uşoară. o meserie cu numeroase responsabilităţi. jurnalism separatist sau materialist. atâta timp cât servesc vreuna dintre aceste cauze. încât nu se gândesc decât la faptul că pot să relateze informaţii proaspete populaţiei. Jurnalistul este unic prin înţelesul său. cei doi tineri au apucat să filmeze o parte din tragedia ce avea să urmeze. pamfletar sau jurnalism de scandal.jurnaliştilor.presa a căzut în plasa manipulatorilor anunţând chiar şi eliberarea acestora. liberal sau reformist. . multe din cele întâmplate acolo ar fi fost muşamalizate. la Mihăileşti. Este o meserie care implică multe riscuri. în momentul încare se aflau în locul în care o autocisternă încărcată cu azotat de amoniu s-a răsturnat. Există doar două feluri de jurnalism : de bună şi de proastă calitate. Fiecare cultură poate avea propriile-i tradiţii. practicienii lui nu sunt nicidecum jurnalişti ci propagandişti. Din cauza lipsei informaţiilor.oriunde s-ar afla sau oriunde activează sunt cu toţii de acord asupra rolului pe care îl au. Autocisterna a luat foc după care a explodat. presa a prezentat chiar şi neadevăruri. 2 tineri jurnalişti de la o televiziune naţională şi-au pierdut viaţa acum un an. mai presus de toate. Ei nu s-au gândit decât să îşi facă cât mai biine datoria şi să transmită adevărul. fiecare limbă . Dar jurnaliştii buni. Cu toate acestea mulţi dintre ziarişti sunt atât de devotaţi meseriei pe care o practică. jurnalism american sau jurnalism franţuzesc. Oricum dacă nu ar fi existat presa care să relateze exact evenimentul de la Mihăileşti. acesta este. sau oricare alta.

W. presa le încarcă cu semnificaţie şi elaborează un „ real ” inteligibil mai mult sau mai puţin ordonat. înainte de toate. înseamnă.valoare pe care trebuie să o ia în considerare în preocupările sale de descoperire a realităţii . ca măsură circumstanţială a inteligibilului. Când grecii antici asociau adevărul cu dreptatea şi considerau adevărul însuşi ca valoare morală.Falsul şi minciuna ne apar imorale. jurnaliştii sunt obligaţi să se refere mai întâi de toate la ADEVĂR. ori a unui adevăr ultim. o datorie fundamentală pentru un jurnalist şi o garanţie de credibilitate pentru . concordanţa lor cu faptele cercetate . Prima valoare pe care cel care practică meseria de jurnalist este dator moral faţă de societate şi faţă de el însuşi . ele generează răsfrângeri negative în relaţiile dintre oameni afectează puterea lor de creaţie. De adevărul absolut nu se mai ocupă decât religia. câteodată . gândirea şi acţiunea lor.iar minciuna cu răul. a practica politica adevărului. pe care se fundamentează exerciţiul profesional. deoarece. a unui ADEVĂR ABSOLUT.Adevărul trebuie să fie asociat întotdeauna cu binele şi cu dreptatea.este valoarea de adevăr a faptelor de cunoaştere . guvernele încearcă să-i obstrucţioneze şi să-i aducă la tăcere. Acesta este şi motivul pentru care . nu ne facem decât iluzii copilăreşti cu privire la nivelul reprezentărilor umane.”5 Acest lucru trebuie considerat ca un concept general valabil pentru întregul corp al ştiinţelor socio – umane printre care se află şi jurnalistica.” Într-o lume ca a noastră. Mills – a practica ştiinţa socială.A descoperi şi a afirma adevărul dincolo de orice circumstanţe ţine în primul rând de gradul de profesionalism a oricărui jurnalist . atunci când sunt evaluate responsabilităţile faţă de cetăţean şi faţă de societate. aveau fără îndoială în vedere tocmai prezenţa activă a omului ca descoperitor al adevărului şi totodată ca beneficiar al său. în ceea ce priveşte presa. Adevărul.este deci. etichetându-i drept subversivi Din punctul de vedere al unei prese cu adevărat libere. iar de adevărul demonstrabil ultimativ ştiinţa şi justiţia. Aceasta este şi motivul pentru care. realitatea estr în acelaşi timp o materie primă dar şi un produs finit.afirma C. Căutând să atingă acest obiectiv jurnaliştii pot servi societatea mai bine decât cele mai conştiincioase autorităţi . asupra unui adevăr unic. În mod firesc. aceasta pentru că trăiesc în ele. Adevărul reprezintă cel dintâi criteriu după care apreciem statutul şi valoarea unei discipline în planul cunoaşterii şi al oricărui efort de cunoaştere în genere. nici unul dintre noi. . Preluând din oferta haotică de fapte ale cotidianului pe acelea care par a avea consecinţe sau par a răspunde curiozităţii epistemice a destinatarului.

contrapondere a minciunii. dar şi de capacitatea de interpretare a mesajului. este puterea. Mijloacele de comunicare în masă. între certitudine şi conjunctură. în acelaşi timp. Acestea furnizează în primul rând informaţii vitale şi. Este şi motivul pentru care presa se adresează opiniei publice şi opiniei individuale a cetăţeanului. plin de ambiguităţi şi antinomii. fie individual. nici infailibil. „Dacă este adevărat –şi neîndoielnic este – că puterea presei stă în însăşi credibilitatea ei. care asigură într-un fel. . De multe ori.7 Indiscutabil. care există natural.”8 Cunoaşterea şi stăpânirea realităţii sunt drumuri nu lipsite de ocolişuri sau paradoxuri. ci este o proprietate a unor enunţuri despre realitate şi cum enunţul este realizat de om. fie ea voluntară sau nu. ca unghi de interpretare demonstrabil. este firesc să primească unele conotaţii subiective . pare de la sine înţeles că singurul element constant care poate întreţine credibilitatea.destinatarul cetăţean. Adevărul este raportat la circumstanţele emiterii şi receptării acestuia . „Libertatea va fi cel mai bine apărată din momentul în care personalul care lucrează în presă şi celelalte medii de informare se vor strădui în mod constant şi voluntar să menţină un înalt simţ al responsabilităţii . Ambele opinii sunt direct dependente de felul în care mesajul reuşeşte să aproximeze corect şi pe cât se poate de obiectiv realitatea. stabilesc ce evenimente şi care persoane sunt importante . nu le pot dicta oamenilor cum să gândească dar în mod sigur ele enţină în mod constant obiectivi faţă de realitatea înconjurătoare şi să ţină cont de libertatea de expresie de care beneficiază . se poate întâmpla ca simpla publicare a unor informaţii să declanşeze o acţiune a puterilor politice. practica jurnalistică.6 Cu toată modestia asumată. dar care pot să ţină seama de măreţia traseului parcurs. între sigur şi nesigur. atunci. fundamentată pe însăşi etica modelului democratic. mijloacele de comunicare în masă au o influenţă considerabilă asupra opiniei publice. Atât cunoaşterea teoretică cât şi exerciţiul practic se pot bloca la un moment dat într-un perimetru problematic. în fiecare destinatar. Adevărul nu există în sine. de scurtcircuitări între adevăr şi fals. Incontestabil este faptul că mass-media. stabilesc şi ordinea de zi a societăţii. succesul căutărilor ulterioare. Trebuie să fim de acord că receptarea şi transmiterea informaţiei primesc amprenta intervenţiei subiectului care codează şi decodează informaţia. fie el public. nici unic. chiar înainte ca utilizatorii să reacţioneze. nu-şi poate propune să definească adevărul faptelor relatate decât ca virtualitate.

care sunt îndatoriri precise în exercitarea meseriei. Adevărul presei privind faptele naturale este aproape total dependent de sursele de informare din lumea ştiinţei. presupune o relaţie constantă cu presa. Când totuşi jurnalistul are ocazia să descrie un fapt natural. Omul de presă se află într-o poziţie cheie în societate şi îndeplineşte un rol extrem de complex. trebuie ca însuşi jurnalistul să-l creadă şi să fie convins că informaţia pe care o transmite va fi pe placul publicului . Deci. dreptul social de a aduna şi de a transmite informaţiile cu exactitate şi acurateţe. iar pe de altă parte. adevăr pe care destinatarul îl aşteaptă şi de care are nevoie. datorită plasării sale la mijlocul distanţei dintre sursele de informare şi public. Adevărul jurnalistic se referă atât la adevărul faptelor cât şi la adevărul ideilor din perspectiva diferitelor ideologii. el nefiind un competent în ştiinţele naturii . Dependenţa presei de alte surse de informare autorizate o scuteşte de răspunderea pentru eroare în prezentarea faptelor . organizată într-un sistem distinct şi în cadrul căruia un rol important îi revine jurnalistului. Asemenea tuturor şi ziariştii au drepturi care pot fi bine înţelese dacă se . Dreptul publicului de a fi informat. dar nu ca specialist. Prin urmare. pentru a-l căuta şi mai apoi a-l transmite mai departe. jurnalistului îi este recunoscut dreptul general la informaţie pe care îl are oricum. În Declaraţia de la Munchen relaţia este stabilită astfel: În acest drept al publicului de a cunoaşte faptele şi părerile îşi au sursa toate îndatoririle şi drepturile jurnaliştilor. pe de o parte. Jurnalistul nu are obligaţii care să fie mai ferme ăi mai înrobitoare decât acelea de a rosti adevărul. în condiţiile responsabilităţii sale în raport cu publicul care are prioritate absolută. jurnalistul va refuza să mintă sau va recunoaşte deschis că a dezinformat atunci când. atunci când sursa nu furnizează informaţii exacte? Jurnalistul trebuie deci să caute surse cât mai credibile şi cât mai de încredere care să nu denatureze adevărul faptelor relatate . un drept omologat şi prin Constituţie. Pentru a putea respecta adevărul. îi revine o anumită răspundere pentru adevăr ca martor ocular. Unul dintre dezavantajele meseriei de jurnalist este acela că ziaristul nu poate fi responsabil pentru toate informaţiile pe care le transmite. Presa depinde de mai multe surse de informare. cu condiţia să fi preluat exact informaţia şi să se menţioneze sursa . Ce se poate întâmpla. fără voia lui a dat publicităţii o informaţie eronată.responsabilitatea fiecărui jurnalist faţă de adevărul rostit 9. înainte de oricine altcineva. Jurnalistul culege şi sintetizează informaţiile pe care le publică.

adică acea presă responsabilă. toţi aceşti factori îl împiedică pe jurnalist să scrie un articol aşa cum şi-ar dori. Lipsa de timp pentru a construi o imagine cuprinzătoare asupra realităţii. Adevărul prezent peste tot în realitatea înconjurătoare este dificil de redat în cuvinte atunci când el poate să rănească sau atunci când poate provoca stări de nelinişte în sufletul destinatarului. chiar şi cu riscul că acel adevăr ar putea afecta mase de oameni . concis şi la timp toate aceste realităţi. dificultatea sau imposibilitatea de a ajunge la timp la toate sursele şi de a găsi toate informaţiile şi nevoia de a scrie articolul într-un spaţiu limitat şi adesea destul de mic. sunt camuflate uneori de către jurnalişti pentru a nu provoca panică în rândul oamenilor.Evenimente cum ar fi crime. În faţa .acceptă interdependenţa lor cu datoria şi cu obligaţia. este acela de a căuta şi difuza informaţii veridice. în acord cu interesele. din ce în ce mai frecvente în viaţa cotidiană. În această lume complicată şi confuză. Jurnaliştii ştiu ce înţeleg editorii lor prin articol de impact şi scriind articolul într-un mod cât mai convingător exagerează sau ridică subiectul deasupra valorii sale reale. sociale. jurnaliştii fac unele lucruri care în fapt măresc distanţa dintre articolul lor şi adevăr. Nu sunt mulţi cei care înţeleg că jurnaliştii sunt fiinţe supuse greşelii care lucrează în birouri supraaglomerate. ecologice şi psihologice complicate şi pe abilitatea de a reda clar. Unul dintre cele mai importante drepturi ale jurnalistului. solicită un profil jurnalistic bazat pe respectul pentru fapte. Prezentarea lor aşa cum s-au petrecut cu detalii nu pot decât să stârnească repulsie şi nelinişte. oameni şi informaţia exactă. Evenimentele care au loc zi de zi în viaţa noastră. violuri. nevoile şi cerinţele publicului. Adesea. sunt prezentate sub o formă mai voalată. când scriu sau editează un articol de informare. uneori chiar şi 14 ore pe zi. talentul care te ajută să scrii frumos şi agresivitatea care te ajută să obţii informaţia la timp nu mai sunt suficiente pentru a face adevărata presă. pe capacitatea de a înţelege corect realităţile economice. stări de lucruri cauzate de sărăcie şi neajunsuri. de a transmite adevărul fără deformări sau omisiuni . într-un mod accesibil tuturor. şi încearcă să afle ce se întâmplă în lume de la persoane care ezită să le furnizeze informaţii sau îi obstrucţionează pur şi simplu. Jurnalistul trebuie să înţeleagă că rostul lui este acela de a respecta publicul şi în virtutea acestui lucru jurnalistul trebuie să pătrundă în inima adevărului şi să îl redea aşa cum este. furturi şi altele care îngrozesc pur şi simplu. Complexitatea fenomenelor care caracterizează societatea modernă. Există în demersul jurnalistic elemente care afectează adeseori adevărul. politice.

provine întreaga şi reala noastră putere. jurnalistul este dator moral faţă de regulile meseriei şi faţă de public să ia o anumită atitudine şi anume aceea de a face publice toate adevărurile obţinute prin documentarea de zi cu zi . jurnalistul trebuie să se întemeieze pe adevărul faptelor. nume sublim şi simplu. Din valoarea numită simplu adevăr.faptelor analizate şi adevărurilor constatate.după cum spunea Kant . reală nu vine decât din cunoaşterea obiectivă a stării de fapt a lucrurilor. Adevărul este deci punctul de plecare şi temeiul oricărui jurnalist serios. pe atât de valoroasă moral. Când adevărul se asociază cu binele şi dreptatea puterea jurnalistului devine pe cât de mare. pentru toate acestea. „JUR SĂ SPUN ADEVĂRUL ŞI NUMAI ADEVĂRUL” . să facă demersuri în formularea unor proiecte şi căi de îndreptare a societăţii să ia întotdeauna o atitudine deschisă însă. spunând că adevărul trebuie deci să constituie criteriul esenţial.. indiciul valoric şi scopul oricărei cercetări Norma de conduită a jurnalistului ar putea fi redată sintetic.prin tradiţionalul jurământ depus de martori în faţa instanţei juridice . adevăr pe care este dator moral să-l apere. Am putea concluziona analiza cercetării jurnalistului drept căutător şi apărător al adevărului. Plecând de la fapte constatate veridic jurnalistul ar putea să propună soluţii. Căci puterea durabilă.

134. 12. . . Extras Din Schiţa Internacional ONU. TĂNASE . 7. 127. J.Ibidem 1.Introducere în Deontologia Comunicării. p. p. p. 220. 136. 108. RUNCAN MIRUNA . .Ibidem 1.Deontologia Mijloacelor De Comunicare. 2. L. V. .Ibidem 3.Libertate şi Valoare în Presă p. . p.Introducere în Deontologia Comunicării. 3.CAPITOLUL II REFERINŢE BIBLIOGRAFICE 1. . 109. SÎRBU. 135. 4. 6. 9. . BERTRAND. 8. SÎRBU. p 49.Introducere în Etica şi Legislaţia Presei. p. TĂNASE . 5. SZABO.Ibidem 1. p. C. p.

constatăm că în mod obiectiv jurnalistul respectă regulile ce guvernază circulaţia informaţiei în sistemul sursă – ziarist – public.1 OBIECTIVITATE ŞI SUBIECTIVITATE ÎN JURNALISTICĂ Se poate spune că activitatea de presă are două laturi sau două coordonate: una obiectivă şi una subiectivă. sistemul presei funcţionează după criterii obiective recunoscute în practică şi acceptate de public. De aceea. ca în orice activitate umană. reguli a căror încălcare poate duce la sancţiuni stabilite de totalitatea normelor juridice aflate în vigoare întrun stat. Admiţând existenţa factorilor subiectivi şi caracteristica lor utilă constatăm că traseul informaţional sursă – jurnalist – public. dacă informaţiile deţinute meriră sau nu să fie transmise publicului. deoarece de la procesul de selectare a subiectului ce urmează a fi publicat până la conţinutul lui sunt determinate de multe ori o serie de judecăţi subiective. se structurează în . de a selecta ziarele pe care le citeşte. precum şi libertatea de a hotărî forma în care acetea vor fi publicate. Se spune că obiectivitatea este de neatins. posturile de radio şi televiziune ce îi satisfac preferinţele.Capitolul II. audienţa poate fi unul dintre criteriile importante ale obiectivităţii . materiale şi tehnice au un grad mare de contribuţie la obiectivizarea activităţii jurnalistice. Disponibilităţile umane. Deşi componenta subiectivă este inerentă. mai ales când acesta are posibilitatea de a alege. Pe de altă parte. Pe de o parte. Relatările sunt cu atât mai obiective cu cât omul de presă se poate baza pe mai multe elemente concrete. se poate constata că ziaristul are libertatea de a decide singur prin prisma propriei subiectivităţi.1 Condiţiile în care îi sunt prezentate publicului informaţiile depind însă şi de sursele şi resursele de care dispune fiecare jurnalist în parte şi fiecare organizaţie de presă în ansamblu.

În condiţiile când democraţia. imparţialitatea trebuie să intervină atât în procesul de culegere a informaţiilor brute. opiniile fiecăruia şi probele invocate să fie prezentate cu cea mai mare grijă. Mass-media înseamnă comunicare. Imparţialitatea însumează acele reguli jurnalistice prin a căror aplicare se asigură egalitatea de tratament.principiu tradus prin formula aplicării unor norme jurnalistice general acceptate şi prin care se cenzurează într-o măsură eficientă latura subiectivă. ceea ce îl face pe acesta să fie atent. libertatea de expresie şi pluralitatea opiniilor există. Un grad cât mai mare de obiectivizare nu se poate obţine decât prin conjugarea cu un alt principiu şi anume: principiul imparţialităţii. deci în raport cu sursele. fără a crea între subiecţi inegalităţi artificiale. Tot ceea ce trece peste acest interes trebuie să fie considerat drept un eşec al presei. să se implice şi să ia atitudine. cât şi în timpul redactării articolului . trebuie amintit un alt principiu al jurnalisticii: cel al ascultării în mod obligatoriu şi a părţii adverse.funcţie de un principiu definit prin expresia – „un grad cât mai mare de obiectivizare”2 . În context. influenţa a ceea ce se comunică este reală doar în măsura în care intereseză receptorul. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE . iar subiectul articolului este legat de acest diferent. presupune ca atunci când două sau mai multe persoane sunt în raporturi contradictorii. Obiectivitatea nu este întotdeauna în concordanţă cu orizontul de aşteptare al publicului şi cu atât mai puţin concordă cu dorinţele sale. imparţialitatea tradusă prin egalitate de tratament. Cu privire la persoane.

CAPITOLUL II. . 2. L. :Libertate Şi Comunicare În Presă.SZABO.VASILE.2 1. p.28 : ibidem1.

Procedurile prin care ziarul. corectarea greşelii nu trebuie îngropată la sfârşitul ziarului. Însă în jurnalistică. Acest lucru îi ajută pe cititori să le descopere mult mai repede. publicarea unui articol special în care se cer scuzele de rigoare şi se explică cum s-a produs eroarea aduce de la sine aprecierea pentru sinceritatea de care s-a dat dovadă. atunci când te-ai abătut involuntar de la adevăr şi ai comis o greşeală ea trebuie negreşit să fie reparată. Publicul destinatar va aprecia mai mult instituţia de presă respectivă. atunci când aceasta recunoaşte că a comis o greşeală şi-i va acorda mult mai multă încredere. Publicarea unui astfel de articol în care . Majoritatea ziarelor au o pagină anume pentru disculpări. nu trebuie să dea impresia că aceasta s-ar vrea ascunsă. sunt diferite . pot aprecia sinceritatea şi pot afirma că articolul a redus la minimum prejudiciul cauzat. După una din erorile cele mai grave comise de vreun ziar vreodată. jurnalistul ar trebui să scrie un alt articol în care să recunoască greşelile pe care le-a făcut în cel iniţial sau să scrie un articol în care să explice împrejurările în care s-a produs respectiva greşeală şi ce consecinţe a avut asupra destinatarului.Capitolul II.2 ERATA ABATERE INVOLUNTARĂ DE LA ADEVĂR Există în demersul jurnalistic cazuri când jurnalistul nu are intenţia de a ascunde adevărul. unde sunt corectate toate greşelie. dar se poate întâmpla să se abată totuşi de la linia lui fără să îsi poată da seama pe moment. postul de radio sau de televiziune pot face ca o greşeala să nu afecteze pe nimeni. Niciodată. Chiar şi cei despre care s-a vorbit în articolul în care s-a comis greşeala .Lawrence Beaupre ne arată cum anume trebuie să procedăm atunci când greşeala comisă de jurnalist este de mari proporţii . Pentru o eroare destul de gravă. de obicei a doua sau a treia. O eroare majoră care a fost comisă de un ziar şi care a avut grave consecinţe publice poate constitui un subiect demn de a apărea în presă.

inserarea corectării are rarul avantaj de a nu costa nimic. realizatorul emisiunii în care a fost strecurată eroarea poate să-şi ceară scuze chiar în cadrul aceleiaşi emisiuni. spre exemplu. iar faptele sale intră sub incidenţa legii penale. atunci când jurnalistul s-a înşelat asupra faptelor descrise. În cazul în care trece o perioadă de timp şi greşeala nu este recunoscută şi eroarea este foarte gravă. 1 Eroarea de fapt apare atunci când ziaristul vorbeşte despre arestarea unei persoane dar persoana respectivă a fost doar invitată la poliţie pentru a i se lua o declaraţie . lucrurile sunt complicate.se recunoaşte greşeala poate duce la creşterea credibilităţii. Erata sau greşeala de presă nu poate fi decât neintenţionată . normele şi regulile specifice . postul de radio sau televiziune la care lucrează. sau se poate face o emisiune separată în care realizatorul poate intra în contact direct cu persoana prejudiciată. Corectarea şi recunoaşterea greşelii nu trebuie privită drept un gest neînsemnat. mecanismul este în mare acelaşi. La postul de radio. Eficace pentru a restabili încrederea publicului. Dacă eroarea s-a produs la un post de radio sau un post de televiziune. norme şi reguli jurnalistice. În priviinţa normelor de drept. unde sancţiunile sunt drastice ajungându-se până la pedeapsa cu privarea de libertate . deoarece denaturarea sau falsificarea datelor şi faptelor în mod intenţionat . De aceea nu poate exista un ziarist care să nu cunoască principiile. înseamnă încălcarea gravă. cu vinovăţie a normelor ce guvernează sistemul mass-media. asupra persoanelor citate în articol sau atunci când s-a înşelat asupra conţinutului unui document ori în priviinţa sensului unor cuvinte sau declaraţii şi eroarea de drept. care poate să fie neglijat. Abaterile intenţionate îl discreditează pe autor şi publicaţia în sine. telefonic sau chiar invitând persoana respectivă în emisiune. Nu contează modalitatea prin care se recunoaşte greşeala cel mai important este faptul că aceasta a fost recunoscută. vorbind sau chiar glumind pe seama acelei erori. deoarece fiecare om este obligat să cunoască legile şi celelalte acte şi normative. Eroarea de drept care presupune încălcarea unor principii. atunci instituţia respectivă poate fi acuzată de către o persoană sau persoanele la adresa cărora s-au făcut unele afirmaţii neadevărate. Eroarea sau greşeala neintenţionată poate fi de două feluri: eroarea de fapt. deoarece ziaristul nu le cunoaşte. Acelaşi lucru este valabil şi pentru posturile de televiziune. atunci când s-a sesizat că s-a produs o greşeală. dacă timpul îi permite şi dacă greşeala a fost sesizată în timp util.

În practică. pentru ca publicul să-şi dea seama că instituţia pentru care jurnalistul lucrează este demnă de încredere. întâlnim uneori situaţii ce dovedesc că regulile nu sunt cunoscute.pentru meseria sa. . oamenii de presă fiind deci autorii unor erori de drept. . Tocmai pentru faptul că o greşeală nu este privită drept un lucru făcut intenţionat pentru a induce în eroare. ci ca o abatere a jurnalistului. acesta trebuie să facă tot posibilul să o repare.

L. 2. : Libertate Şi Comunicare În Presă.VASILE. .2 1.SZABO. p.REFERINŢE BIBLIOGRAFICE CAPITOLUL II.28 : ibidem 1.

3 DEZINFORMAREA Astăzi. scutite de presiuni şi cenzură . mai mult decât oricând omenirea se confruntă tot mai mult cu fenomenul de dezinformare. evenimentele şi ideile ar fi prezentate complet prin comentarii în care să fie exprimate poziţiile pro şi contra ale diferitelor părţi. . facând loc astfel dezinformării . Dezinformarea înseamnă ocolirea realităţii sau. dacă faptele. înşelătorii. camuflări şi artificii au existat întotdeauna.Capitolul II. nivel care îi asigură posibilitatea de a-şi da seama de situaţiile periculoase . Multitudinea informaţiilor furnizate de numărul crescut al mijloacelor de comunicare permite exploatarea haosului din gândirea umană. Vicleşuguri. Fenomnul acesta de inducere în eroare apare atunci când omul atinge un anumit nivel de gândire şi experienţă. modificarea aparenţelor. în cadrul cărora figurează în primele rânduri libertatea de a judeca în deplină cunoştinţă de cauză faptele şi oamenii . Este necesar deci ca societatea să ia măsuri în această priviinţă să apere libertăţile individuale. Amploarea acestui fenomen a luat proporţii odată cu dezvoltarea mijloacelor de comunicare în masă. bazându-se în fapt pe ignoranţă. altfel spus. prin discuţii lipsite de aserţiuni ideologice. Dezinformarea nu ar fi posibilă însă dacă documentarea s-ar face în mod corect. Dezinformarea reprezintă o formă a minciunii şi este întâlnită adesea în presă.

2. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE CAPITOLUL II. PIERRE. prezentând evenimentele într-o versiune trunchiată şi trucată în scopul de a induce în eroare populaţia.1 Dezinformarea poate fi dictată de necesitate. Este întotdeauna deliberată. se pierde pe nesimţite contactul cu realitatea . dar are un mare dezavantaj pentru societate. deoarece odată cu dezinformarea. Dezinformarea nu trebuie să fie confundată cu propaganda care poate să înşele câteodată cu informaţii exacte dar parţiale. acest fenomen trebuie să păstreze un anumit grad de credibilitate pentru a putea să exercite o influenţă asupra judecăţii şi reacţiilor celorlalţi .CATHALA. radioul şi televiziunea. iar decizia de a se recurge la acest mijloc de minciună relevă o stare de spirit ale cărei resorturi complexe nu pot fi deduse uşor.Dezinformarea se bazează pe o argumentare denaturată a faptelor. Dezinformarea dă drept adevăruri nişte mistificări şi ea rămâne încă extrem de eficace. având în vedere amploarea mizei urmărite sau poate fi premeditateă pentru a se obţine succesul. obţinând în acest fel unele avantaje .2 Ziarele. în ciuda progreselor tehnologice realizate în materie de difuzare a informaţiilor. : Epoca Dezinformării. Dezinformarea distorsionează adevărul. alterare sau manipulare a faptelor de către mijloacele de comunicare în masă.3 1. . voluntar travestită şi falsă. H. propunând sistematic informaţii inexacte. p32 : ibidem 1. fac tot mai multe referiri la faptul că azi conceptul de dezinformare este folosit incorect si că este greşit calificată drept dezinformare orice lipsă. Totuşi.

Eroarea se opune realităţii pe când minciuna se opune adevărului . până la recunoaşterea valorii acestuia.4 REPERTORIUL MINCIUNII După cum în lume nu poate exista binele fără rău. reprezentat la toate nivelelurile societăţii. În jurnalistică chiar şi minciunile se cer a fi bine verificate deoarece se ştie că orice minciună are un sâmbure de adevăr. Apropierea de adevăr şi acceptarea lui nu sunt întotdeauna facile. O minciună se poate prezenta mai întâi ca un adevăr asimilat şi recunoscut de toţi. Este foarte important însă a nu confunda minciuna cu eroarea între acestea două existând diferenţe majore de care trebuie să se ţină cont. după cum un adevăr poate fi receptat la început ca o falsitate sau ca o afirmaţie îndoielnică. dar atunci când apare totuşi şi capătă o expresie oarecare. De multe ori. Nu tot adevărul se cere a fi respectat după cum nu tot ce pare a fi minciună trebuie repudiat. la o trecere a acestuia în prim plan. nu putem să ne referim la adevăr fără a aduce vorba şi despre minciună. Minciuna este un fenomen amplu. o afirmaţie adevărată nu este recunoscută până ce nu se aduc dovezi şi argumentări precise în favoarea ei. prin consistenţa şi frecvenţa pe care le dobândeşte în anumite împrejurări. Asistăm câteodată la materializarea derizoriului sau accidentalului. Minciuna nu poate să apară la tot pasul pentru că există riscul de a fi descoperită într-un târziu.Capitolul II. consecinţele ei sunt deosebit de însemnate.

estompat în mod savant.contraadevărul neverificabil. După ce şi-a lansat contraadevărul. datorită enormităţii sale ce poate seduce spiritele paradoxale.care din păcate. există o gamă imensă de informaţii tendenţioase cum ar fi: . minciuna este o strategie de integrare socială a . primele determinând acceptarea celorlalte şi aceasta cu atât mai uşor cu cât opinia publică este neutră sau deja partizană. Dezminţirea chiar dacă este întotdeauna necesară nu e suficientă. dezinformatorul se va scuza prin încadrarea acesteia în domeniul erorilor care este o noţiune distinctă cu trimitere la exactitatea faptelor dar care permite o oarecare largheţe deoarece calomniatorul a avut grija să aleagă o temă care se raportează la fapte dificil de negat în totalitate.dozajul savant de jumătăţi de adevăr cu jumătăţi de minciună. Minciuna poate avea o gamă foarte largă de nuanţe. El nu recurge la minciună decât dacă această modalitate îi permite să deformeze realitatea. a faptului întâmplător în detrimentul esenţialului. vrând – nevrând le face. -slăbirea adevărului printr-o prezentare sarcastică sau persiflatoare. Adesea este dificil să răspundem unei minciuni.3 Nefiind pregătit pentru a cunoaşte consecinţele adevărului. pentru că ea aliimentează sensul vieţii. însoţit şi de o doză de minciună. avem minciunile vitale care neagă realitatea bolii sau morţii prin cultivarea sentimentului speranţei şi încrederii. Dezinformatorul este destul de indiferent faţă de veridicitatea spuselor sale. minciuna reprezintă un antidot la previziunile deprimante pe care omul. . . ceea ce constituie ţelul său principal. omul şi-l însuşeşte treptat. în special aceea care neglijează de a prezenta informaţia în întreg contextul ei .minciuna prin omisiune . datorită lipsei de martori. 2 Educaţia pentru adevăr se confruntă în permanenţă cu minciuna care se dovedeşte a fi întrucâtva necesară. -minciuna absolută. lăsându-se să se înţeleagă că e minciună sau negarea unei afirmaţii în aşa fel încât interlocutorul să creadă că de fapt e o minciună. minciuna nu are altceva de făcut decât să tacă şi să aştepte. mai ales dacă se poate prezenta ca fiind un simplu transmiţător al unei informaţii venite de aiurea . În acţiunile dezinformative. în majoritatea cazurilor nu este decât o noţiune relativă. Ca exemplu.1 Forma superioară a minciunii rămâne însă supunerea adevărului. adesea eficace. Din punct de vedere psiho –sociologic. Prins în flagrant delict de minciună. -valorificarea accesoriilor.

.Ibidem 1. . p. 3 . PIERRE 2. fanteziste. .Introducere în Deontologia De comunicare. care tinde adesea să schematizeze şi să îngusteze comunicarea. imperceptibile în raport cu realitatea cât şi cu deontologia profesională O presă viabilă din punct de vedere educaţional este aceea în care slujitorii ei au capacitatea de a recunoaşte şi de a reda adevarul. p. Prin mijloacele de comunicare şi mai ales prin televiziune. p. 169. pentru că sunt trucate. CATHALA. TĂNASE Mijloacelor 203. spunându-se adevăruri care nu se pot controla. se minte. . 17. Prin mass-media se constituie o specie a limbajului social.Epoca Dezinformării.individului .4 1. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE CAPITOULUL II. SÎ RBU. H.

Ea poate perturba modul tradiţional de înţelegere. Este adevărat că imaginea descoperă realitatea. departe de a fi neutrală. imaginile furnizate prin mass-media dematerializează materia.Ea poate influenţa întrun timp foarte scurt mase întregi de oameni.”Vocile „ mass – media ne fac uneori să auzim şi să vedem lucrurile altfel decât sunt în realitate. îi descoperă secretele intime inaccesibile . realizată odată cu trecerea la scrierea alfabetică şi cu părăsirea oralităţii. televiziunea operează cu imagini. Mass-media poate fi considerată de asemenea drept principalul factor manipulator al poulaţiei. Televiziunea este mijlocul principal prin care se poate ascunde adevărul. prin faptul că este directă. dar le şi inventează. dar de multe ori o şi ascunde. Trecând prin sofisticate mecanisme electronice. „Detribalizarea” individului.predispune la un alt mod de organizare şi difuzare a experienţei perceptive şi cognitive acumulate de omenire . ne solidarizează într-un fel nou cu ea. Limbajul mass – media este o subspecie a limbajului social. după cum ele pot ascunde sau pot pune „ în paranteze” aspecte esenţiale ale acestora despre care cred că nu sunt eficiente detaliile .Capitolul II.Iimaginea nu numai că reflectă obiectele. Totodată ea facilitează apariţia unor noi tipuri de relaţionări între oameni. pe când cuvântul scris dispune la izolare. la consum individualist . Imaginea. devine activă asupra mentalului individual sau colectiv. Forma imagine. incitându-l în cele mai inedite direcţii de investigare. cuvântul rostit adună fiinţele laolaltă şi predispune la comunicare.5 MINCIUNI MEDIATICE Mass media este mijlocul principal prin care publicul poate recepta în pod constant realitatea. modelează relieful mintal. deoarece . . impune o redimensionare a ponderii simţurilor în perceperea realităţii. Imaginea poate face să dispară lucrurile în spatele unor aparenţe înşelătoare. Limbajul audiovizula actual – domeniu în care care manipularea se manifestă într-un procent mai ridicat decât în presa scrisă . reelaborând lumea upă datele ei. descoperind noi faţete ale acestora.

Ascunderea adevărului. cât şi repercusiuni mai puţin fericite. A ascunde adevărul înseamnă în primul rând rând a minţi iar minciuna în jurnalism nu îşi are locul. când imaginea nu este decât un artificiu al realului). . este o încălcare a principiilor etice ale meseriei de jurnalist .Imaginea a parcurs de-a lungul timpului trei mari etape ale schemei de prezentare : .Dublarea realului (stadiul duplicatului. asigurată prin mas-media. atrage după sine atât consecinţe benefice. prin natura lor de perturbare a realităţii. pentru că jurnalistica se aderesează unor mase mari de oameni.Descoperirea realului (stadiul euristic) .Invenţie a realului (stadiul artificial).1 Aceste forme de prezentare cu care lucrează imaginea. cu implicaţii deosebite asupra societăţii. . atunci când se face în mod voluntar. Democratizarea culturală. . pot avea consecinţe grave.

V. .REFERINŢE BIBIOGRAFICE CAP.Libertatea şi Comunicare în Presă. . 72. p. L.II 5 1 SZABO.

îndeosebi societăţile occidentale. Una dintre cele mai importante căi de realizare a acestei conştientizări este reflecţia deontologică. înfiinţarea unor organisme de implementare şi control.Capitolul III ELEMENTE DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE JURNALISTICĂ Libertatea presei garantată prin Constituţie. Lumea actuală. fructifică din plin noul izvor de bogăţie pe care îl oferă comunicarea şi informaţia. culturală şi spirituală.depind însă nu numai de invenţiile tehnologice ci şi de conştientizarea posibilităţilor şi nevoilor specifice de natură socială. asociată cu adoptarea unor măsuri concrete cum ar fi elaborarea unor coduri deontologice. presupune interdependenţa şi libertatea informaţiilor. măsuri care să ducă la diminuarea . a exprimării opiniilor ideilor a criticilor şi a doleanţelor. economică. Progresele generate de această nouă sursă – cea a comunicării prin mijloace de informare în masă .

cum ar fi dorinţa de a obţine un post cât mai bun în ierarhia intreprinderii. Profesionistul francez este obligat să respecte acest cod. concurenţa între posturile de radio şi de televiziunen dorinţa de a oferi cititorului informaţii cât mai senzaţionale direct de la sursă şi cu prioritate. dorinţa de a fi mai bine plătit. Nefericitul caz al prinţesei Diana a readus în actualitate necesitatea adoptării unui cod de conduită morală al ziaristului. să le nesocotească şi chiar să le violenteze. Trist este însă faptul că. cum ar fi concurenţa între gazetari. presat de două feluri de cauze. şi subiective. Asociaţiile Profesioniste ale gazetarilor britanici au hotărât după o serie de discuţii purtate din august până în septembrie 1999 să alcătuiască şi să impună un cod de conduită obligatorie pentru toţi jurnaliştii. datorită acestei . fiindcă. rezultate din practica profesiei. exercitarea profesiunii de jurnalist. Obligaţiile jurnalistului constau mai ales în îndatoririle fiecărei fiinţe umane în parte. existau deja reglementări. pentru ca omenirea să conştientizeze necesitatea adoptării şi respectării codurilor etice. să depăşească marginile acestor legi şi drepturi. cât şi în calitate de practicieni ai unei meserii deosebite. începând cu descoperirea tiparului. Obligat de extraordinara dezvoltare a sistemelor mass-media. este nevoie ca producerea unui eveniment neplăcut să deschidă calea unui nou orizont . fiind adoptat după al doilea război mondial. Într-o perioadă de aproximativ 4 secole de existenţă a presei.îndatoririle şi responsabilităţile acestora. Ţinând seama de toate aceste realităţi. stabilite de preferinţă în colaborare cu utilzatorii în scopul de a răspunde mai bine nevoilor diverselor categorii ale populaţiei. regulamente sau diverse alte încercări de stabilire a unui cod de conduită morală care se adresează ziaristului şi care încearcă să aşeze pe baze cât mai corecte.1 Îndatoririle implică existenţa drepturilor deţinute de oamenii de presă. care de altfel îl şi protejează. În unele ţări. minciuna. aplicate în domeniul presei. Deontologia mijloacelor de comunicare presupune un ansamblu de principii şi reguli.unor efecte negative cum ar fi defăimarea. îl fac pe jurnalistul de astăzi. atât în calitate de simple fiinţe umane. în primul rând obiective. s-au făcut demersuri în acest sens .2 Pentru o abordare mai simplă a problemei deontologiei este bine să facem căteva precizări cu privire de nevoia acută pe care o resimte domeniul jurnalisticii în adoptarea de coduri de conduită morală. Jurnaliştii sunt cei care trebuie să răspundă nevoilor instinctive care par să fie resimţite de toţi oamenii. a vorbi despre drepturile. chiar într-o societate dominată de legi democratice în care drepturile omului sunt respectate. Un asemnea cod funcţionează în Franţa de aproape jumăt ate de secol.

poate că-şi va înroşi în propriul sânge pana pusă în slujba adevărului şi a credinţei . este firesc să începem discuţia noastră pe tema responsabilităţii fundamentale a jurnalistului. Cel ce se dedică profesiunii de jurnalist trebuie să-şi pună de la bun început o serie de întrebări care se raportează la un atare corp de reguli morale. 14 epistole despre care se spune că sut adevărate editoriale şi articole de fond. Trebuie să fim optimişti şi să trăim cu convingera că aceste coduri se vor perfecţiona de la o zi la alta şi că –cel mai important lucru – ele vor fi şi respectate de către cei care se vor profesionişti ai mass-media. Principiul I Să se arate înaintea lui Dumnezeu şi în raport cu conştiinţa sa ca un truditor care n-are nici o pricină de ruşinare ori tulburare ca unul care înainte de a începe munca zilei. Pagina pe care o scrie un ziarist poate deveni altarul pe care se va consemna jertfa sa şi preot fiind al cugetării. garantând libertatea de exprimare fără nici un fel de restricţii. Principiul III Scriitorul sau jurnalistul.El trebuie să ştie că pana e o armă teribilă care poate să strivească în loc de a ocroti şi care poate trece marginile legitimei apărări. Americani au găsit şi ei o cale de rezolvare a acestei probleme un articol al Constituţiei. epistole în care încearcă să definească principalele trăsături ale unui bun jurnalist. Apostolul Pavel. lovind pe cel nevinovat şi lărgind rănile în loc de a le vindeca. Vom porni această încercare de la ceea ce s-a scris în urmă cu 2000 de ani de către unul dintre părinţii religiei creştine. De aceea. adevărul este cheia principală . pentru că adevărul este veşnic. trebuie să rămână neclintit în alipirea sa de adevăr. printr-o tentativă de a sabili elementele esenţiale ale unui cod de conduită. Principiul IV . după cum vom vedea. aceea de a căuta şi apăra adevărul. Principiul II Scriitorul sau jurnalistul trebuie să fie conştient de îndatoririle sale sfinte ce-i incumbă privitor la cititori. cere ajutorul lui Dumnezeu ca să poată trata cum se cuvine cuvântul adevărului. pe care mulţi îl consideră fondatorul meseriei de jurnalist şi primul gazetar al presei creştine Pavel din Tars enunţă în acest sens . prin care. Teoreticienii actuali ai presei au putut să desprindă astfel principalele idei după care treb e să se extindă chiar şi la cei care sunt în greşeală şi la duşmani.legi unui ziarist din Franţa ni i se poate impune să scrie sau să publice ceva împotriva conştiinţei şi convingerilor sale proprii.

justiţiei îi asociază echitatea.orb pe orb de va călăuzi . după cum bine ştim.Jurnalistul are obligaţia să nu-şi pună pana în slujba minciunii ori a greşelii. amândoi în groapă vor cădea”(Matei. Nu mai cunoaşte sensul profund al fidelităţii faţă de păcatele încheiate. acela umblă dibuind prin beznă . şi de se va încumeta să facă pe călăuza altora se va împlini în el şi în ceilalţi înfricoşatul cuvânt al Domnului . Având în vedere aceste aspecte . dispreţuieşte dreptul care este fundamentul indispensabil al încrederii. e întotdeauna gata să instruiască. deoarece populaţia se bizuie pe sprijinul mass-media în înţelegerea faptelor . pe o delegare făcută de popor prin alegere sau prin numire şi nici prin votarea unei legi care impune norme. numai că adevărul şi dreptatea trebuie să fie în chip necesar întovărăşite de iubire care este regina virtuţilor în sufletul unui creştin. Adevărul şi dreptatea înalţă neamul omenesc iar păcatele împuţinează seminţele. XV. nu mai deosebeşte adevărul de neadevăr. dacă luăm acest termen în sensul direct. Dintre toate instituţiile democratice.care este considerat adevăratul discurs al apostolului. ci şi asigurarea unei funcţii sociale majore. nici chiar la limită de moralitate. Deontologia jurnalistică nu presupune doar comunicarea onestă şi politicoasă. jurnalismul are ceva excepţional şi anume puterea sa care nu se bazează pe un contract social. Mass – media pot fi considerate vinovate şi în bine dar şi în rău – de multe ori acestea fiind convingeri încetăţenite –de numeroase demersuri pozitive sau negative. Presa deţine.14)2 Şi unde vom găsi o mai impresionantă confruntare decât în presa modernă şi opinia publică influenţată prin ea. Deontologia jurnalistică nu ţine de justiţie. de arătare cu degetul a unor culpabili sau a unor inocenţi prezentaţi greşit. o extraordinară putere de convingere. ocoleşte certurile. Presa modernă. binele de rău şi pe Dumnezeu de om. mijloacele de comunicare trebuie să-şi asume o primă responsabilitate: să deservească corect populaţia.Ea poate fi în stare să influenţeze gândirea şi acţiunile unor mari mase de oameni. Pentru a-şi păstra prestigiul şi independenţa.Cel ce este apostol al adevărului şi dreptăţii. este evident că jurnaliştii au nevoie mai mult decât oricine altcineva de . adevărului îi asociază mila. Nu mai are respectul cuvântului scris şi nici pe acela al cuvântului rostit. dojeneşte cu modestie pe cei ce rezistă adevărului în nădejdea că Dumnezeu le va da darul cunoaşterii adevărului. indiferent de vălul sub care se vor ascunde . Cel ce închide ochii în faţa adevărului natural.. Principiul V . înconjură cu grijă vorbăria profană şi deşartă. justiţia de injustiţie.

ci dezinformează.Aeste coduri sunt documente neoficiale care exprimă în câteva fraze principiile. fie de sindicate. În goana lui după impact. a înjosirii demnităţii umane. Suportul deontologiei este procesul uimitor ce caracterizează lumea de astăzi şi anume: amplificarea fără precedent a comunicării umane. de aceea adoptarea şi mai ales respectarea codurilor deontologice ale jurnalismului sunt atât de imperios necesare. ea nu caută adevărul. În mai toate democraţiile din lume. un cadru de preocupări organizatorice pentru cele mai variate domenii de activitate care are ca scop reglarea proceselor de comunicare umană. ea nu informează. însă mai în toate aceste coduri linia urmărită este aceeaşi. aceste coduri reprezintă un sprijin moral al ziaristului aflat sub permanenta ameninţare a puterii. având rolul de a întări încrederea şi solodaritatea breslei. Acest lucru îl poate face răspunzător uneori pentru unele afirmaţii la adresa uneri persoane publice sau private. obiectivele codurilor jurnaliştilor vizeză îndeosebi o protecţie împotriva practicilor necorespunzătoare. fie de asociaţii ale profesioniştilor sau de comitete oficiale. jurnalistul justifică excesele din datoria de a nu ascunde nimic din ceea ce ştie sau din ceea ce a aflat.Elaborarea codurilor deontologice ale comunicării este în legătură directă cu mass. Au fost elaborate coduri specifice pentru presa scrisă şi audiovizuală produse. radioul şi televiziunea au un sistem de organizare corect se vor avea în vedere adoptarea şi perfecţionarea codurilor deontologice. În regimurile totalitariste.o deontologie şi un cod de conduită morală foarte bine definit . Deotologia comunicării este o disciplină. valorea ar trebui să preceadă conştiinţa datoriei. jurnaliştii au fost printre primii cărora exercitarea meseriei le-a impus adoptarea unor coduri de etică şi conduită profesională. de cele mai multe ori fiind adus în faţa justiţiei sub acuzaţia de calomnie sau de invadare a spaţiului intim al unei persoane.În toate nivelurile vieţii morale. ca urmare a industrializării acesteia . ea nu lămureşte realitatea. Suferind constrângeri extreme într-un sistem totalitar morala jurnalistică nu este deloc scutită de încălcări. Doar în măsura în care presa. În regimurile democratice. ci o ascunde.Jurnalistul este nevoit să caute informaţiile fierbinţi şi să le transmită cu rapiditate din motive care vizează în primul rând concurenţa. regulile morale şi limitele profesiei. a cultivării minciunii care pare a face parte din cele mai grave delicte de presă. ci este preocupată doar de propagarea variantelor celor care o manipulează.media. Este evident că o presă lipsită de etică ar fi privită drept o presă a manipulării. O asemenea presă nu ar avea nimic în comun cu ţintele unor medii democratice. nici într-o societate care beneficiază .

adică un act legislativ cu caracter generic şi integrator.Aceste coduri exprimă elemente esenţiale pe care jurnaliştii ar trebui să le respecte. standardele deontologiei jurnalistice rămân la stadiul discuţiei subiectiv empirice . În Carta de la Munchen adoptată în 1966 cu privire la libertatea presei şi respectul faţă de adevăr. Fără o legislaţie clară în domeniu şi fără o justiţie dispusă să autosesizeze şi să accepte corect sesizările. însă în ziua de astăzi există mulţi factori care îl îndepărtează pe jurnalist de la drumul cel bun . ea stabileşte audienţa atât de necesară instituţiilor de presă. până la contestarea lor făţişă sau declarată. În România nu exiată o lege a presei. Chiar şi acceptând sau refuzând o ofertă. După 1989 în România au luat fiinţă două organizaţii jurnalistice: a profesionoştilor şi a neprofesioniştilor. un motiv al acestei realităţi fiind şi vigilenţa deontologică a mijloacelor de comunicare publice şi private.Acţiunile lor lor organizatorice sunt reduse atât prin insuficienţa participării membrilor cât şi prin inerţia organelor conducătoare .Ca şi în privinţa eticii profesionale. Creşterea cantitativă a tuturor formelor de presă scrisă. ziariştii de pretutindeni. ele nu sunt respectate întotdeauna de cei pentru care au fost elaborate. Societatea civilă trebuie să joace rolul arbitrului sever în aprecierea prestaţiei etic a mass – media. În jurul necesităţii sau inutilităţii unei legi a presei precum şi a diferitelor proiecte propuse s-au dus multe bătălii parlamentare şi extraparlamentare . atât de mult controversat mai aşteaptă încă să fie reflectat integral.de libertatea de expresie. acoperind un spectru foarte larg care merge de la acceptarea lor cu entuziasm. de sindicate sau pur şi simplu angajaţi ai unor instituţii de presă au investit şi continuă să investească în codurile deontologice încredere. în genere. România imită în mare măsură modelul Franţei în deontologia comunicării. iar responsabilitatea faţă de cititori. rostită şi de televiziune nu se corelează cu un spor de calitate. şi în materie de coduri deontologice părerile jurnaliştilor sunt diferite. Cu toate că aceste coduri deontologice există. Ca ţară francofonă. membri de asociaţii. Adevărul obiectiv. fiind aptă să aplice acea legislaţie. ascultători şi telespectatori este încă redusă. Şi totuşi. principiile sunt enunţate astfel : Jurnalistul are datoria de a respecta adevărul oricare ar fi consecinţele .Iată câteva dintre ideile prezentate în codurile deontologice din ţările occidentale . Se pare că în conştiinţa multor români acţionează mitul şi nu realitatea presei libere apărute după schimbarea regimului comunist.

Aceste coduri sunt formulate chiar de către profesioniştii respectivelor sectoare ale industriei comunicării sau sunt impuse prin decrete de stat sau legi. Ştirile.Respectul faţă de adevăr şi informare o publicului sunt imperativele supreme ale presei.acestuia pentru el însuşi în virtutea faptului că publicul are dreptul de a-l cunoaşte.5 Societatea jurnaliştilor profesionişti Sigma Delta Chi consideră că îndatorirea jurnalistului este să slujească adevărul. . Normele de conduită adoptate în codurile deontologice ale comunicării se bazează pe concepţii general acceptate. generând numeroase ambiguităţi. adevărul este una din îndatoririle fundamentale ale jurnalistului . adoptată în 1918 şi revizuită în 1938. Jurnalistul profesionist are ca reguli principale scrupulul şi grija faaţă de dreptate şi adevăr.Documentele trebuie să rămână fidele sensului lor. dar cu variaţii semnificative în formulări şi interpretări de la un sector la altul al mediilor de informare . dar care prin dialog şi dezbatere pot fi însă depăşite.6 Astăzi principalele coduri deontologice ale comunicării în masă sunt cele din presa scrisă. zvonurile şi ipotezele neverificate trebuie să fie prezentate cu rezerva morală. Jurnaliştii trebuie să fie străini de orice fel de obligaţii faţă de orice fel de interese. Principiile. a comentariului şi a criticii.4 Şi în Carta drepturilor şi îndatoririlor jurnaliştilor francezi. care de cele mai multe ori sunt vag formulate. nici falsificat prin formulare. altele decât dreptul publicului de a cunoaşte adevărul.Ziaristul îşi revendică dreptul de deplin acces la toate sursele de informare şi dreptul de a ancheta liber asupra tuturor faptelor ce condiţionează viaţa publică. imparţialitatea. fidelitatea. Credem în edificarea publicului ca o treaptă premergătoare dreptăţii precum şi în numirea noastră constituţională de a căuta adevărul ca parte a publicului de a cunoaşte adevărul. codurile deontologice ale comunicării sunt: obiectivitatea.5 În codul deontologic al jurnaliştilor români se specifică că principiile enunţate sunt destinate pentru a prezerva morala profesională şi nu constituie o constrângere juridică.Jurnalistul este dator să apere libertatea de informare. libertatea innformaţiei. Principalele concepte formulate în codurile deontologice ale comunicării . radiodifuziune şi televiziune. precum şi cele din cinematografie. prin titlu sau comutarea imaginilor. Ştirile şi informaţiile destinate a fi publicate sub formă de texte şi imagini trebuie să fie verificate cu grija cerută de circumstanţe: sensul lor adevărat nu trebuie deformat. .

72. responsabilitatea faţă de public. a celor politice. veridicitatea şi nedeformarea faptelor. faţă de demnitatea umană.22.C. de discurs şi dialog.sunt: apărarea libertăţii de informaţie . determină modificarea continuă a structurilor deontologice de cod. 2. exactitatea. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE CAPITOLUL III 1. în general. 1 p. obiectivitatea. refuzul calomniei etc. p. 1 p. . . 5. -Libertatea Şi Comunicare În Presă. 5.72.61. J.Deontologia Mijloacelor De Comunicare. . 6.ibidem. 3. de intercomunicare.BERTRAND. . Intensificarea proceselor de comunicare în societatea contemporană. – ibidem.V. 4. iar dintre acestea cel mai important pare a fi respectarea demnităţii persoanei umane. transparenţa activităţilor. -ibidem. Cu toate aceste schimbări continue.SZABO.L. în particular. accesul liber la surse.Note De Curs: Istoria Presei. anumite elemente se menţin.p . a drepturilor omului în general de către toţi cei care sunt implicaţi în procesele de comunicare. p.

1 Una dintre preocupările principale ale unui stat democratic este aceea de a împiedica o persoană sau mai multe persoane de a deţine atât de multe prerogative încât să poată dicta în mod discreţionar evoluţia ţării respective. acestea toate fac parte dintr-un mare conglomerat numit multimedia şi au un rol foarte bine determinat şi anume acela de a informa populaţia în legătură cu orice tip de eveniment .2 Aşa s-a ajuns la delimitarea puterilor în stat. Se mai spune despre presă că ar fi câinele de pază al societăţii. fie audio sau vizuală. Tot mai frecventă este identificarea presei cu denumirea de a patra putere in stat. Această a patra putere este presa şi fie că este scrisă. necesară pentru a le monitoriza pe primele şi de a crea cu ele un dialog permanent Aceasta în primul rând pentru ca celelalte puteri pragmatice să aibă parte de un feed-back. constatându-se că este nevoie pe lângă cele trei puteri deja existente care realizează direct programul economic şi social şi de o a patra forţă. capabil să le corecteze traiectoriile de acţiune. .CAPITOLUL IV JURNALISTUL INTRE INDEPENDENŢĂ ŞI ANGAJARE POLITICĂ Rolul presei şi responsabilităţile pe care le are aceasta faţă de societate nu pot fi insă bine înţelese fără a se face înainte câteva precizări cu privire la atributele cu care presa este identificată în societate.

În statele cu o democraţie instaurată de zeci şi sute de ani. Scopul instituţiilor de presă şi al jurnaliştilor este acela de a urmării activităţile legislativului. de către oamenii politici. Această afirmaţie poate aduce după sine . nu aş ezita nici o clipă în a o prefera pe cea din urmă. pornind de la declaraţia încurajantă a lui Thomas Jefferson. -’’dacă ar fi să aleg între o guvernare fără ziare şi fără guvern. executivul şi autoritatea judecătorească în timp ce mass . precum şi de a reda cu acurateţe evenimentele petrecute în societate în ansamblul ei. rezistând încercărilor de a fi aservite unei alte puteri. reprezintă piatra de încercare a oricărei instituţii de presă şi a oricărui jurnalist. Mijloacele de comunicare în masa. aceasta este mai degrabă o denumire populară decât una ştiinţifică. dar şi constituţional. executivului şi ale autorităţii judecătoreşti şi in virtutea acestui scop de a furniza cetăţenilor informaţiile necesare cu privire la activitatea acestora. Constituţia precizează textual: ’’autorităţile publice. Se precizează că presa trebuie să fie o contrapondere a celor trei puteri omologate. sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. în conformitate cu legea fundamentală a ţării. Acest lucru nu este însă întotdeauna posibil deoarece. atât celor trei puteri cât şi presei le revin obligaţii importante privind informarea. publice sau private.’’3 În România. fără îndoială utilizarea tot mai frecventă a mijloacelor de comunicare în masă de către oamenii politici.Aşadar. a relata şi analiza relaţiile stabilite între ele.media se manifestă şi se menţin drept cea de-a patra putere în stat doar în măsura în care se exprimă independent. rolul presei ca a patra putere în stat se defineşte prin monitorizarea celorlalte puteri şi în conformitate cu această obligaţie de a comenta. Rezistenţa la încercările de aservire a presei de către oamenii cu bani. Fenomenul care a reţinut atenţia de la al doilea război mondial încoace îl reprezintă. preşedintele american care susţinea. Constituţia consacră drept puteri în stat doar legislativul. rolul presei este vădit supraevaluat. potrivitcompetenţelor ce le revin. după cum vom vedea în cele ce urmează.In ceea ce priveşte definirea presei drept cea de-a patra putere în stat. sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice’’. Miza este într-adevăr importantă: canalele mediatice. Mass.media este caracterizată din punct de vedere sociologic. sunt mulţi factori care pot influenţa independenţa de care ar trebui să se bucure instituţiile de presă. în special posturile de televiziune îi permit cetăţeanului să fie mai bine informat şi prin urmare să-şi perfecţioneze modul de gândire. concurenţa sau tentaţiile populiste.În context. drept serviciu public.

conceptul de libertate a presei nu are nici o relevanţă. iar după anii 1960 într-o parte a lumii a treia. încă în prelungită adolescenţă. Una dintre aceste diferenţe este delimitată de regimurile politice. adoptată la O. Conceptele specifice acestui regim le continuă pe cele liberale.dacă privim cu atenţie spre ţările cu mai multă experienţă democratică. iar celelalte două care nu beneficiază de acest privilegiu . prin idei preconcepute ca instrumente de progress permite o mai bună circulaţie a informaţiilor în cadrul societăţii. Suntem totuşi forţaţi să admitem că această misiune esenţială a presei a fost deturnată de la obiectivele ei. Regimul autoritar .Potrivit ideilor vehiculate în acesttip de regim. datorită articolului 19 din Declaraţia Internaţională a Drepturilor Omului. exceptând câteva situaţii nu .5 Regimul comunist . Conform acestei doctrine. în China după 1949.6 În acest regim. vom constata că.XX-lea este de exemplu. trebuie ca toate faptele să fie în raport cu realitatea şi că toate opiniile să fie plasate pe piaţa ideilor Doar în acest fel fiinţa umană este capabilă să discearnă adevărul şi va tinde să se inspire din acesta în comportamentul său.8 În presa românească. este preferabil ca mijloacele de comunicare în masă să nu fie în proprietatea statului şi nici sub controlul acestuia să fie subordonate intereselor cetăţeanului. o epocă în cursul căreia mijloacele de comunicare în masă au fost adesea utilizate ca mijloace de propagandă şi manipulare a indivizilor . mediile de informare erau folosite doar pentru a difuza instrucţiuni politice şi pentru a îndemna poporul să le urmeze. se confundă adesea politica editorială cu înclinaţiile politice ale unei instituţii de presă sau ale echipei sale de conducere. întreprinderi cărora autorităţile le cenzurau cu stricteţe conţinutul. care a existat până la mijlocul scolului al XIX-lea.regimul în care libertatea de informare a devenit o normă internaţională. mijloacele de comunicare erau întreprinderi private. în anul 1948.7 Regimul responsabilităţii sociale. Funcţia principală a mediilor era aceea de a minţi.întrebarea dacă nu cumva presa.N. Lucrul acesta este total fals şi chiar periculos fiindccă. Există patru regimuri politice posibile :două dintre ele democratice. Regimul liberal . U.. de a ascunde tot ceea ce nu coincidea cu interesele celor aflaţi la putere . cu scop lucrativ. Utilizarea presei de către politicieni diferă din mai multe puncte de vedere. Prima jumătate a secolului al.în acest tip de regim .regim care a fost inaugurat în Rusia la începutul anilor 1920 şi care s-a extins în Europa după 1945.

Situaţia este cu totul alta în ceea ce priveşte posturile de radio şi de televiziune private. prestigiu şi de susţinere economică. legea pentru funcţionare Societăţii Române deTteleviziune si legea privind funcţionarea şi organizarea Societăţii Române de Radiodifuziune. poate chiar imposibil. O presă cu adevărat independentă este mult mai bine privită de către public şi beneficiază de mai multe avantaje decât presa de partid. Preşedinţie şi Guvern. cum ar fi. Este limpede că instituţia de presă care a declarat că susţine o anumită orientare politică nu mai are parte de o credibilitate suficientă care să-i poată asigura cota suficientă de cititori. Consiliile sunt deci alese pe criterii politice. Membrii conducerii sunt aleşi strict pe criterii economice. depinzând de banii alocaţi de la buget. şi instituţiile private. având mai ales în vedere situaţia politică actuală şi alternanţa partidelor politice din ultimii ani. Membrii acestuia sunt aleşi în mod proporţional de către Parlament. Mai mult.” Societatea Română de Televiziune. Între acestea două există multe deosebiri. dar cel puţin s-ar putea încerca ca majoritatea instituţiile de presă sa-si păstreze independenţa obţinută şi aşa cu mari eforturi dacă stăm să ne gândim puţin la revoluţia din România din decembrie 1989 şi să privim retrospectiv la cât de multe schimbări au avut loc în presă în ultimii12 ani de zile.. acesta reprezintă un ideal cam greu de atins. Posturile de radio şi televiziune private. Instituţiile de presă se împart în două mari categorii: instituţiile de presă care aparţin statului.presa de partid sau oficiosul’’ sunt de decenii bune în pierdere de adepţi.9 Acest lucru nu vrea să însemne desigur că toate instituţiile de presă sunt total independente şi neimplicate politic. Este un lucru clar acela că lucrurile tind să se îmbunătăţească pe zi ce trece şi că nu mai avem mult până ce vom atinge performanţele presei occidentale. Criteriul politic are aici o importanţă mai mică şi în unele cazuri nu există. fiind dependente financiar de stat. ceea ce afectează în mod evident independenţa redacţiilor. funcţionează în baza unor legi speciale.tocmai semnificative . posturile de stat. De asemenea putem afirma că instituţiile de presă se împart în grupuri de presă independente şi grupuriconduse de către un consiliu de administraţie ales printr-o procedură complicată. Lege privind . atât în ceea ce priveşte componenţa echipei de conducere cât şi modul de organizare sau grilele de programe. precum şi cea de Radiodifuziune. sunt organizate pe principii comerciale şi funcţionează în baza Legii 31/199o. au tendinţa de a urmării linia „oficială. acestora fiindu-le impusă sau sugerată o anumită orientare politică favorabilă partidului care deţine putere politică. auditori sau telespectatori şi ca atare nu va avea nici profituri financiare pe termen lung.

Acestea sunt bineînţeles excepţii. transformându-le în posturi care să servească intereselor personale ale patronilor. Este destul de greu ca o grupare de presă care se înfiinţează pe baza unui capital privat şi care se vrea independentă să-şi păstreze independenţa.societăţile comerciale. Pentru ca aceste instituţii de presa să-şi poată păstra independenţa este imperios necesar ca întotdeauna să se aplice soluţia corectă adică de a publica articole bine închegate şi bine documentate. echidistanţa nu este integral o garanţie a credibilităţii.10 Desigur. Acest lucru depinde în primul rând de mărimea capitalului cu care respectiva grupare a fost înfiinţată şi de găsirea unor mijloace prin care acest capital să crească prin alte mijloace decât intruziunea în viaţa politică. este acea categorie a jurnalismului care se păstrează mereu neutru din punct de vedere politic şi i prezintă evenimentele dintr-un punct de vedere obiectiv. apare atunci când sunt perturbate relaţiile cu instituţiile dornice de a-si face reclamă şi publicitate. astfel de organizaţii ajung să folosească într-o aşa de mare măsură serviciile de publicitate ale unui post de radio sau de televiziune. fără discriminări. încheiate cu diverse firme. act normativ completat de prevederilor Legii audiovizualului. însă o . Jurnalismul independent. grupul de presă se simte obligat la autocenzură atunci când activitatea organizaţiei ce varsă sume consistente în cont. O abordare profesionistă a faptelor şi o redare jurnalistică pertinentă. reprezintă unicul mod prin care independenţa poate fi păstrată. O altă situaţie când instituţiile private sunt ameninţate cu pierderea independenţei lor. Se ştie că o mare parte din fondurile acestora vin din contractele de publicitate. dar merită a fi menţionate deoarece într-un moment sau altul pot lua amploare. conform exigenţelor meseriei. valabil tuturor. jurnalism care prezintă un adevăr nedenaturat. uzând de echidistanţă. Pericolul pierderii independenţei poate să apară în această ramură a massmedia datorită presiunilor făcute de proprietarul/proprietarii posturilor de radio sau de televiziune interesaţi doar de obţinerea profitului. obiective chiar cu riscul de a pierde un contract de publicitate. în loc să se axeze pe informarea corectă a publicului. iar sumele plătite să fie atât de mari încât. nu mai este demnă. Independenţa presei. Uneori. Obligaţia oricărui jurnalist profesionist este aceea de a prezenta orice situaţie sau fapt cu potenţialitate contradictorie ori conflictuală din punctul de vedere al tuturor celor implicaţi. fără cenzură. care relatează realităţile vieţii de zi cu zi într-un mod echidistant. precum şi apartenenţa acesteia la o anumită clasă politică depind însă de mai mulţi factori.

poate menţine la un nivel constant. eficienţa tehnocrată. sunt cei care se pot declara profesionişti.Jurnaliştii independenţi. atitudini sau ideologii. dar dintre toate cel mai important este modul cum mass-media se implica în viaţa politică şi de felul cum activitatea oamenilor politici este prezentată apoi publicului. presa românească a trecut prin mai multe etape. După 12 ani de la căderea regimului comunist şi instalarea celui democratic. pe care a dobândit-o în timp. În acea etapă. O presă de tip nou a fost creată sub impulsul concepţiilor socialiste şi comuniste. presa era aservită intereselor clasei dominante şi îndrepta sensibilitatea axiologică spre valori tipic burgheze. prin furnizarea de informaţii exacte. îndeosebi după formarea statelor de tip . este suficient să facem câteva referiri la modul în care a evoluat al presa. De-a lungul anilor. în încercarea de a se situa la standardele presei unui stat democratic. utilitate pragmatică. democratice şi revoluţionare. acţionând după ideile preconcepute ale celor aflaţi la conducere. precum exactitatea pozitivistă. treptat să nu mai fie capabile să-şi respecte responsabilităţile pe care le au faţă de public. Echidistanţa nu presupune nici amuţirea vocii subiective a jurnalismului în favoarea vocilor în litigiu. manipulând prin mijloace rafinate curente de opinie publică în favoarea scopurilor social-politice şi culturale pe care le urmărea. ea reprela care se bucur ela care se bucură de o cotă mare de credibilitate. ci obligaţia jurnalistului de a le oferi fiecăruia în parte spaţiu de expresie egal. care nu se lasă sub nici o formă copleşit de o subiectivitate impusă. corecte şi pur adevărate. De abia după decembrie 1989. maturizate şi dezvoltate. născute în a doua jumătate a secolului al . care nu urmăreşte propaganda şi nici îmbogăţirea. după căderea regimului comunist. Echidistanţa presupune nu arbitrajul între două persoane. presa românească a beneficiat de legi care să apere libertatea de exprimare.XX – lea. Scăderea credibilităţii faţă de mijloacele de comunicare în masă este un fenomen la ordinea zilei şi este generat de mulţi factori. atât de necesară unei prese cu adevărat libere şi independente care să nu servească interesele nimănui decât pe cele ale cetăţeanului. printr-o abordare profesionistă. Pentru a ne putea da seama de adevărata valoare a presei din România la ora actuală. comunicarea în masă este un domeniu despre care putem spune că a evoluat într-adevăr şi continuă să evolueze. începând cu perioada capitalistă. Există desigur şi cazuri în care unele instituţii care se declară independente să nu poată face faţă anumitor presiuni din partea factorilor politici.

trebuie să joace un rol activ în răspândirea experienţei înaintate. contribuind la dinamizarea şi coerenţa proceselor dezvoltării în tânăra societate. radioul şi televiziunea sunt chemate să devină tot mai mult o puternică tribună a democraţiei socialiste. la conducerea societăţii.în vederea înfăptuirii programului de dezvoltare multilaterală a patriei”. anima în plan emoţional încrederea. diferenţiat potrivit specificului experienţelor naţionale în edificarea noii orânduiri. radioul şi televiziunea. ceea ce trebuie făcut într-un moment sau altul. Un subcapitol al programului acordă presei scrise şi audiovizuale un rol de mare importanţă în activitatea ideologică şi educativă. ca şi laturii formative a presei în sprijinul activităţii de organizare şi conducere a întregii societăţi. trebuie să înţelegem rolul important pe care îl au aceste mijloace şi anume presa scrisă. legile şi hotărârile să ajungă în cel mai scurt timp la mase.13 Concomitent cu . astfel încât cuvântul partidului. de participare la conducerea socială. Presa socialistă propaga sisteme de valori vital necesare devenirii socialistorice revoluţionare. Acestea trebuie să joace un rol activ în promovarea intereselor sale.socialist. Ziarele. să răspândească cunoştinţele ştiinţifice despre natură şi societate. ele trebuie să militeze consecvent pentru înfăptuirea politicii interne şi externe a partidului şi statului . înţelese. program adoptat în cadrul congresului al XI-lea. a participării maselor la dezbaterea politicii partidului.12 Presei i se atribuie demnitatea unui constructor de civilizaţie socialistă.să ajute la unirea eforturilor maselor largi populare .concepţia înaintată a partidului despre viaţă. a opiniei publice cu problemele dezvoltării economico-sociale a ţării.… radioul şi televiziunea. retrograde. să fie bine explicate. ”Presa noastră de partid. să combată cu fermitate concepţiile străine. în activitatea de conducere a tuturor sectoarelor de activitate în societatea noastră. explica în mod raţional sensurile şi semnificaţiile realităţii sociale. orientările stabilite. complexitatea problemelor evoluţiei. Mediile de informare trebuie să promoveze neabătut. angajarea conştientă în înfăptuirea ţelurilor construcţiei materiale şi spirituale a civilizaţiei socialiste şi comuniste. permanent. şi să se treacă la organizarea îndeplinirii lor. “Rolul specific al presei din Republica Socialistă România este stabilit chiar în cadrul Programului Partidului Comunist Român. în informarea permanentă a partidului. idealiste. În acest sens. de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism.11 O mai mare însemnătate se acordă informării largi şi operative a opiniei publice.

devotat patriei şi partidului. un post de radio sau de televiziune. închistări. „Presei îi revine un rol sporit în formarea gândirii noi. inaugurată la istoricul congres al. Cu timpul însă. dezarmării.”14 Instituţiile de presă care au apărut în România de după decembrie 1989 au înţeles în doar câţiva ani de activitate liberă că libertatea de expresie este foarte importantă într-un stat democratic şi că un ziar. În principiu. Presa. prejudecăţi. au apărut şi primele ziare de partid. Dreptul la viaţă. destinderii. abordată prin mijloace de expresie variate. manifestându-şi astfel dreptul la libera expresie. cu o înaltă conştiinţă revoluţionară şi un orizont al cunoaşterii larg deschis către cuceririle minţii din epoca contemporană. ştiinţifică. cu o personalitate multilateral dezvoltată. filosofică. aşa cum s-a întâmplat înainte de decembrie 1989. dar şi al prevenirii abuzurilor făcute de către politicieni. Este un lucru ştiut. convingătoare prin argumentaţie şi forţă emoţională. încearcă să-i reducă la tăcere pe jurnaliştii care în goana după impact au aflat ceva ce nu trebuia să fie descoperit. . Presa scrisă şi audiovizuală din România consacră spaţii ample problematicii păcii. să fie în permanenţă atentă la încercările de racolare a noi indivizi care să devină membrii ai unei anumite ideologii. o atitudine independentă faţă de partidele politice aflate la putere. încercând să afle cât mai multe ascunzişuri din sfera politicului. în timp ce noua putere se consolida. debarasată de dogme. sunt larg şi pertinent ilustrate de mijloacele de comunicare care consacră emisiuni speciale acţiunilor de anvergură naţională prin care se exprimă voinţa de pace a poporului român. este un important instrument al scanării actulului politic. fundamentată pe cunoaşterea politică. însă. nu trebuie să fie în nici un caz instrumente ale organului central de partid. spre surprinderea celor care le-au editat. pentru a avea succes. văzut cel puţin în ultimii ani anume acela că presa reprezintă o adevărată ameninţare pentru autorităţi. presa din România epocii lui N. furnizându-le apoi publicului larg. dar cu care s-au acomodat destul de repede.Ceauşescu în rândul drepturilor fundamentale ale omului.exercitarea primordialei sale funcţii informative.al partidului îşi amplifică funcţia normativă. dreptul la pace incluse de N. instituţiile de presă din România au adoptat o atitudine nouă. Ceauşescu . în aplicarea în viaţă a principiilor etice şi echităţii socialiste.IX-lea. contribuind la făurirea omului nou. presa trebuie să fie mai puternică decât politica. Acesta este şi motivul pentru care de multe ori autorităţile. Este şi motivul pentru care politicienii apelează de cele mai multe ori la mită pentru ca jurnaliştii să nu dezvăluie anumite fapte. Începând cu anii 1990.

R. Canalele de televiziune private. indiferent care au fost acelea. cele culturale. ziaele de partid au pierdut orice credit.R nu a reuşit să se debaraseze de aservirea faţă de putere. sau C. nu sunt au capacitatea să ofere soluţii concrete pentru problemele cu care omul de rând se confruntă zilnic. singurele care mai fac apel la finanţare guvernamentală sunt publicaţii ale unor ministere. presa scrisă s-a ancorat definitiv în modelul liberal. motiv pentru care s-a văzut destul de repede că a rămas în urmă în ceea ce priveşte rata de audienţă faţă de canalele private nou înfiinţate care au adopte din mers noua programă. îşi recrutau jurnalişti dispuşi să le popularizeze ideile. După 1992.U. continuând un timp-după căderea regimului comunist să facă obedient jocul formaţiunilor politice aflate la putere. Nici după ce a început să funcţioneze sub conducerea unui consiliu de administraţie votat de Parlament.dar prezentă totuşi a venită în mare parte din perspectiva proprietarilor. chiar şi prin reorganizarea vechilor formaţiuni politice. nici liniară. cu excepţia ziarului “ROMÂNIA MARE”. majoritatea formaţiunilor de presă scrisă din România se prezintă ca independente faţă de sursele de finanţare cu tentă politică. concurenţei.F. în primul rând.T. Chiar din primele luni ale anului 1990 au început să apară ziare cu caracter programatic sau de partid.N.N.C.. În acest peisaj. au primit o coloratură a opţiunilor politice mai puţin evidentă.V. . nu se mai consideră ca fiind organe de partid. academice şi ştiinţifice sau cele pentru minorităţile naţionale.S.16 Cu timpul lucrurile s-au schimbat şi continuă să se schimbe. în consecinţă ele s-au reconvertit în publicaţii care. indiferent dacă aceasta se numea C. Transformarea presei dintr-un organ de propagandă al partidului unic până la modelul liberal nu a fost nici uşoară. lucru valabil mai ales pentru instituţiile de presă finanţate de stat. Aceste noi formaţiuni politice apărute. a avut dificultăţi în adaptarea la modelul liberal. mai mult interesate de latura economică. au trecut la slujirea noii puteri. Reducerea interesului pentru viaţa politică şi implicit pentru instituţiile care promovează interesele acestora s-a produs odată cu acumularea de dezamăgiri şi nemulţumiri şi cu impunerea sentimentului că politicienii şi instituţiile politice în general.15 Televiziunea română spre exemplu. obişnuită cu decenii de aservire ideologică. datorită.acestea au avut o existenţă efemeră. Ziarele care s-au declarat drept susţinătoare ale unei anumite grupări politice nu s-au putut bucura de o credibilitate suficientă pentru a le asigura existenţa. Chiar şi fostele organe ale P. Confruntându-se deci cu o rată scăzută de cititori.P. chiar dacă au preferinţe politice evidente.

Mass-media româneşti au conştientizat că rolul lor este acela de a funcţiona ca un filtru între putere şi societate sau, şi mai precis spus, înlăuntrul modelului democratic, ca o diafragmă - filtru între societatea civilă şi sfera politicului în exerciţiu. De elasticitatea ,de fineţea acestei diafragme-filtru depinde în primul rând dialogul sănătos între instituţiile statului şi societate.17 Purtătoare de mesaje dinspre clasa politică spre societatea civilă, presa este într-o covârşitoare măsură purtătoarea de mesaje a societăţii civile către gestionarii treburilor publice. Presa independentă trebuie să susţină ideea pluralităţii opiniilor, care derivă imediat din conceptul de libertate a presei, ca garanţie nu atât a libertăţii de exprimare cât a aflării adevărului, adevărul fiind produsul dezbaterilor libere şi al confruntării ideilor într-un context fără restricţii. Presa nu poate funcţiona într-un mod independent atâta timp cât nu există un mediu democratic şi concurenţial. Lipsa unei legislaţii clare în domeniul mass-media, precum şi schimbările care se produc continuu, s-a resimţit şi încă se resimt în presa românească. Lipsa unei legislaţii clare în presă este subiectul de controversă, atât al oamenilor politici cât şi al jurnaliştilor. Încălcările se produc de ambele părţi: pe de o parte, abuzuri împotriva unor ziarişti, pe de altă parte, atacuri imorale şi nefondate pe adevăr din partea unor mijloace de comunicare în masă ,precum şi tolerarea unor publicaţii extremiste, manifest xenofobe şi antisemite.18 Transformarea presei de partid în mass-media societăţii de consum în condiţiile unei concurenţe aprige a forţat o rapidă dezvoltare tehnică a bazei materiale. Presa din România perioadei de tranziţie, supusă analizei de conţinut, rezumă situaţia politică şi economică a momentului, dovedind că singură libertatea de exprimare nu este suficientă unui demers coerent, caracteristic democraţiilor consolidate. În fiecare zi găsim în mass-media articole, emisiuni, reportaje sau imagini care ar merita critici serioase. Jurnaliştii lucrează sub o foarte mare presiune, din dorinţa să difuzeze informaţiile cele mai importante,într-un timp foarte scurt fac încercarea de a le interpreta aşa cum cred ei că ar fi pe placul publicului. Pentru că tema propusă este căutarea şi apărarea adevărului, vom încerca să exemplificăm prin câteva situaţii din recenta perioadă pentru a vedea într-adevăr cum tratează presa evenimentele politice. Politica foloseşte în mod consecvent presa, pentru a-şi face auzite ideile. Această strategie este foarte utilă pentru că prin presă oamenii se informează în legătură cu evenimentele de care sunt interesaţi .Perioada

în care presa este folosită la maximum este perioada electorală, când şi instituţiile de presă îşi măresc cota de audienţă prin prezentarea posibililor viitori conducători. Sunt organizate în acest sens emisiuni şi articole speciale dedicate în totalitate politicului, emisiuni în care sunt invitaţi politicienii, într-o confruntare de cele mai multe ori directă pentru a da o notă mai mare de credibilitate. Se ştie că în România, la ora actuală majoritatea instituţiilor de presă sunt private cu excepţia Societăţii Naţională de Radioteleviziune şi Societăţii Naţionale de Televiziune. Este cunoscut faptul că şi instituţiile private au dreptul să organizeze emisiuni cu caracter politic şi chiar dacă ele sunt independente, aceasta nu înseamnă că ar susţine o anumită grupare politică. Instituţiile private nu trebuie să se axeze doar pe muzică şi divertisment. Cea mai importantă funcţie a presei este aceea de a informa, iar informaţiile vin mai ales din sfera politicului. Problema care se pune aici este aceea a delictului comis de politicieni prin intermediul presei, delict de care şi presa este vinovată, dar într-o foarte mică măsură. Mai ales în campaniile electorale, se minte prin presă, fapt pentru care sunt vinovaţi politicienii ,dar în acest fel publicul îşi poate face impresia greşită că presa minte. Acest lucru este total neadevărat şi pentru ca acest gen de interpretări să nu aibă loc ar însemna ca presa să nu mediatizeze în nici un fel evenimentele politice, lucru care este însă imposibil din păcate. Tensiunea dintre cerinţele unei pieţe foarte competitive şi cele ale jurnalismului responsabil îi pune pe oamenii de presă în imposibilitatea de a alege între conceptele etice diferite ale celor care guvernează această profesie. S-ar putea spune că viaţa trăită între problemele etice face parte integrantă din jurnalism, pentru că idei de fond cum sunt libertatea presei, independenţa ei, obiectivitatea, adevărul sau intimitatea sunt subiecte care oricând ar putea ajunge în surse de conflict. Însă ideal ar fi ca problemele de ordin etic să predomine chiar şi în faţa celor de audienţă. Exploatarea iresponsabilă şi manipularea partizană a publicului, duce, printre altele, la distorsionarea adevărului,la acţiuni extremiste. După 1989 mass-media au explodat pur şi simplu. Nu numai că vechile rute convenţionale s-au reconvertit , dar presa scrisă şi cea audiovizuală s-a multiplicat în proporţie geometrică. Schimbarea la faţă a împins pe fiecare ziarist la acţiuni cât mai temerare. Au apărut o serie de cotidiane naţionale şi locale independente mai mult sau mai puţin concentrate asupra clasei politice. Odată depăşită perioada de formare a unei prese libere, mass-media se departajează încetul cu încetul în cea serioasă şi cea de bulevard, în

politică şi de divertisment, în centrală şi de proximitate. Jurnalistul trebuie să menţină şi să exploateze interesul publicului ,nu numai prin credibilitatea mesajului, ci mai mult, prin adevărul rostit cu acurateţe, prin noutate şi prin modul de a răspunde la o cerinţă intimă. Este evident că presa partinică nu mai beneficiază de credibilitate din partea publicului care este sătul de sloganuri şi de minciuni, mult mai curios să afle informaţii care sunt în conformitate cu propriile sale convingeri, nu cele pe ale unui eşantion înregimentat. Comunicarea prin mass-media de partid a devenit mai mult o comunicare prin persuasiune, mesajul îmbrăcând forme mai discrete. Excesul de politizare din perioada imediat răsturnarii dictaturii comuniste a saturat multă lume de informaţia de partid. Concluzia ce se poate desprinde din această analiză este aceea că presa independentă este cea care va avea şanse de reuşită. Libertatea presei trebuie să fie apărată şi respectată de către autorităţi pentrsistem politic democratic ofersistem politic democratic oferă condiţiile juridice şi practice ale independenţei presei dar şi într-un astfel de sistem ingerinţele individuale sau de partid ,nerespectarea principiului separării puterilor în stat, ameninţă la tot pasul. Rezistenţa la astfel de presiuni, o dată ce cadrul legal există, depinde de conştiinţa fiecărui jurnalist în parte. Şansa jurnalistului pe termen lung, este dată de rectitudinea morală, câştigată în timp, printr-o prestaţie constantă. Doar un asemenea model este căutat de public, ca un reper fix în nevoia de siguranţă şi de confirmare a eului propriu.

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

CAPITOLUL IV

196. : N. : ibidem 3. 3. 1975. : Din Programul PCR de făurire a societăţii multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism. p33. : Din Programul PCR de f: Introducere În p. 10 SCHWARTZ. 8.p.187.196. p. p 26. Bucureşti.8.SCHWARTZ.8.G Etica Şi Legislaţia Presei. 9.90.Cuvântarea la consfătuirea de lucru a Comitetului Central PCR. Introducere În Etica ^u Legislacua Presei. : ibidem. : O Introducere În Presa Scrisă ŞI Vorbită. 7.PCR. p32. în vol. Politică. Ed. în vol. 3. 5. 23 sept.90. BERTRAND. p33.Ceauşescu-raportul Comitetului Central cu privire la . : ibidem 3.Politică Şi Presă. G. RUNCAN. C.1977. L. G.1.în vol. p. G. M. 3. : ibidem. : ibidem. p715. societăţii 12.SZABO. 2. în vol.Ceauşescu. p. J..Politică Şi Presă.p. : ibidem. : Politică Şi Presă. p132.p31. 9. p32. Scwartz.SCHWARTZ.123 .Congresul al-XI-lea. 6. G : N. România pe drumul construirii Multilateral dezvoltate . V. 10 SCHWARTZ. SCHWARTZ. 11.G : Libertate şi Comunicare în Presă. 4.

Politică şi Presă. 14.10.123. fenomen care s-a amplificat pe parcursul perioadei de tranziţie.activitatea PCR în perioada dintre C ongresul al XI-lea şi al XII-lea. Cu mai multă voinţă şi preocupare din partea autorităţilor statale. :ibidem. 2 p 34. ibidem 2 p 135 ibidem 5 STUDIU DE CAZ Corupţia este un fenomen prezent în mai toate domeniile de activitate ale societăţii noastre. Factorul principal determinant al acestui fenomen îl reprezintă dezordinea legislativă îndeosebi din sectorul administraţiei publice.în vol. 14. :ibidem. 15. dacă nu eradicat în . acest fenomen ar putea să fie substanţial diminuat.2 p62. 14. : ibidem. 13. p. 16 17 18 : ibidem. : ibidem.

apoi apele s-au mai liniştit. toţi cei care s-au aflat la conducerea statului au promis solemn că pe parcursul mandatului lor va fi eliminată corupţia şi vor fi demascaţi toţi cei implicaţi în cazurile de corupţie. de la instaurarea regimului democratic în România.Constantinescu declară pe 7 ianuarie 1996. E. Fenomenul de corupţie care a luat amploare mai ales în ultimii ani a fost dezbătut pe larg în presă.la un interval de 2-3 luni. Emil Constantinescu ameninţa. şeful statului acuză pe cei afllaţi la conducere în perioada 1992 –1996 că au jefuit ţara. scoţând la iveală cazul „Ţigareta II”. Încă de acum 12 ani. instituţiile mass-media au fost acuzate de defăimare.În calitatea pe care a deţinut-o de comandant suprem al forţelor angajate pe frontul anticorupţie.Au urmat anchete ample care au dus la descoperirea altor personalităţi politice importante implicate. Primul şef de stat care şi-a propus acest ţel fost Emil Constantinescu care din prima până în ultima zi a mandatului său a „luptat neobosit ”pentru eradicarea acestui amplu fenomen . se relansează. În ultimul deceniu însă. fie declanşarea războiului total împotriva corupţiei. tot la televizor o nouă acţiune. timp în care pres a căutat să ajute cumva demersurile nereuşite ale preşedintelui în elucidarea gravelor cazuri de corupţie.Toată ţara era cuprinsă de frenezia luptei împotriva corupţiei. La un an după alegeri. peste tot în presă apăreau articole în prima pagină cu titluri sugestive privitoare la corupţie.fie relansarea lui după eşecul precedentelor bătălii. fostul şef de stat.că va da publicităţii marile cazuri de corupţie precum şi numele celor implicaţi dar tocmai atunci când populaţia aştepta cu sufletul la gură revelaţiile… preşedintele declara că lupta a luat sfârşit. corupţia a depăşit nivelul de normali să servească interesul general dezvăluind toate fărădelegile săvârşite în cadrul societăţii. indiferent de statutul persoanelor care le-au comis.totalitate. divulgând toate ilegalităţile. anchete finalizate cu procese şi arestări.Constantinescu a condus operaţiunile prin declaraţii de presă televizate la ore de maximă audienţă.încrezătoare de altfel în promisiunile preşedintelui de a restabili ordinea ăn ţară – că lupta anticorupţie a început. E. Ducând la bun sfârşit ameninţările. -bineânţeles tot cu ajutorul mass-media. privind populaţia fix în ochi prin sticla televizorului anunţa. . tot pe micul ecran. înfiinţând celebra instituţie CNAICCO (Consiliul Naţional de Acţiune Împotriva Corupţiei şi Crimei Organizate). Manipulând strategic mass-media.Presa a dezvăluit publicului larg nume de persoane importante implicate în acest caz . emisiuni televizate şi talk-shouri avându-i drept protagonişti pe politicienii care declarau că se vor implica cât mai mult în eradicara corupţiei.. Abia instalat la Cotroceni. motiv pentru care.

-chiar dacă mai apoi a scos la iveală evenimente importante.Executivul.Iliescu-trebue să se implice în eliminarea corupţiei. mai precis în lu na iulie 2000. Constantinescu. totul e roz la noi în . În ultima parte a mandatului. Ion Iliescu predecesorul dar şi succesorul lui E. declarând că eliminarea corupţiei reprezintă o chestiune vitală pentru societatea noastră. Surpriza a fost rezervată către ultima parte a mandatului. Cu toate că presa a încercat să dezvăluie cât mai multe dintre abaterile politicienilor. Acesta a fost practic singurul şi ultimul demers al lui Emil Consntinescu în încercarea de a pune capăt fenomenului de corupţie. când preşedintele anunţă tot televizat că nu va mai candida la preşedinţie. acestea eşuând lamentabil ca şi precedentele. Propaganda făcută prin presă cu privire la acest fenomen s-a finalizat la sfârşitul anului 2001 prin apariţia pe Internet a unui articol anonim care nu făcuse altceva decât să preia unele articole deja existente în presă . deoarece acest fenomen subminează temeliile eonomiei. persoane care în mod normal ar trebui să combată acest fenomen şi în nici un caz să contribuie la amplificarea lui mai ales prin urmărirea unor interese personale. Mai mult. bravii noştri conducători au descoperit de ce nu merg treburile în patrie şi anume din cauza unor grupuri de interese care întinează în special prin intermediul presei. drept urmare au murit şi comisiile înfiinţate. legislativul şi societatea civilă – după părerea lui I. nu s-a lăsat nici el mai prejos.Constantinescu s-a angajat să o poarte împotriva corupţiei s-a desfăşurat numai prin intermediul presei care. omise de către liderul statului din acea perioadă – a fost catalogată de căre public drept cea care a indus în eroare. De remarcat este faptul că lupta pe care E. a violenţei şi a infracţionalităţii. ale mediului social şi îi pune pe fugă pe potenţialii investitori şi aşa în scădere. pentru a se dedica în totalitate luptei anticorupţie. Năstase şi a multor altor persoane aflate la conducere Presa a scos la ivelă documente care arătau că averile poliţiştilor sunt mult prea consistenteîn raport cu posibilităţile lor de câştig. potrivit cărora persoanele cele mai corupte din România ar fi chiar cele aflate la conducere. multe dintre cazuri au fost muşamalizate sau şi mai grav au fost găsiţi ţapi ispăşitori care să-i acsundă pe adevăraţii corupţi. E. imaginea României.Constantinescu. Urmările publicării acestui articol au avut repecursiuni concretizate prin anchete minuţioase făcute la reşedinţa lui E.Din acest punct. credibilitatea fostului preşedinte ca lider al luptei anticorupţie se prăbuşeşte iremediabil. Constantinescu a mai avut câteva încercări de reîncepere a luptei.estimarea averilor premierului A.Altfel spus.aşteptându-se un nou apel.

Dar de câte ori apar în presă informaţii despre foste sau actuale mari afaceri de corupţie. în absenţa drepturilor şi libertăţilor fundamentale.Anchete peste achete şi în acest caz. spre exemplu. de contrabandă. oficialii vizaţi nu s-au concentrat pe deschiderea unor anchete care să ducă la soluţionarea cazului. dimpotrivă s-au năpustit asupra presei şi de această dată vinovată. În principiu. România nu ar putea să depăşească niciodată stadiul la care se aflăîn prezent.dar de acuzat a fost acuzată tot presa pe motiv că dezvăluind falsul nu doreşte integrarea ţării în Uniunea Europeană. cel puţin în ultima vreme. reprezentantul PSD recunoscându-şi nonşalant vina. Fără o solidă strategie de ieşire din criză.muşamalizări în masă -. a declarat că în sfârşit corupţia va fi combătută. s-au scris minciuni ordinare. . Rolul presei. nu se trece la ridicarea imunităţii parlamentare a acestuia nu o m-ai folosi la acoperirea unor infracţiuni de ordin penal. Când în presă a apărut un articol cu privire la nişte afaceri dubioase cu terenuri ale Armatei. ci. Politicienii vor găsi fără îndoială o sumedenie de motive care vor aduce după ele schimbări esenţiale în ceea ce priveeşte legea presei.În raportul de la Strasbourg. în acest defavorabil context nu mai este cel pe care am încercat să-l promovăm pe parcursul lucrării pentru că în aceste condinţii independenţa presei va fi grav afectată. subliniindu-se în acest sens faptul că Armata romînă nu este capabilă să facă faţă nici unui atac. hoţii halucinante în care sunt implicate „nume grele”.intitulat „Armagedon I” şi „Armagedon II” prin care se sesizau neregulile din cadrul Armatei. adică redeschiderea sau finalizarea dosarelor pentru aflarea vinovaţilor şi pentru aplicarea legii. fără demararea unor reforme structurale reale. se impune nevoia unor acţiuni concentrate pentru o oarecare îmbunătăţire.Dezvăluirile în ceea ce priveşte corupţia au continuat şi până în momentul în care tot prin intermediul presei a apărut un alt document . Preşedintele Ion Iliescu. Când membrii comisiei juridice parlamentare se asociază cu un deputat acuzat de înscenarea furtului propriei maşini pentru a încasa asigurarea. dimpotrivă se trece la acuzarea ziariştilor că. dar nu se vede din cauza răuvoitorilor. dar după cum ne-am obişnuit deja . îndrăznind să publice respectivele dezvăluiri. prin declaraţii televizate făcute cu scopul de a câştiga simpatia electoratului. Pe de altă parte este un lucru cert că asemenea acţiuni nu vor avea sorţi de izbândă dacă nu se va acţiona hotărât împotriva fenomenului de corupţie. se trece în schimb la repunerea pe tapet a legii presei care şi aşa a suferit numeroase modificări în defavoarea ei.ţară. reacţia din patea autorităţilor nu este nici pe departe cea aşteptată. ci. afectează şansele României de integrare europeană şi euroatlantică.

În acest context. Lupta anticorupţie ar trebui să se facă prin fapte şi nu prin vorbe. lucrurile ar fi rămas nerezolvate. pentru că acestea au fost indicate ca fiind zonele cu cel mai mare risc de corupţie. Tănase. Un caz elocvent. Conştienţi fiind de faptul că o presă liberă reprezintă cu adevărat un pericol se vor lua în mod sigur măsuri. preşedintele a fost nevoit să retragă graţierea acestuia. ofiţeri ce se vor infiltra în structurile cele mai corupte (vamă.Gestul făcut de preşedinte a dus la dezamăgirea populaţiei cinstite şi a indus de asemenea sentimentul zădărniciei în rândul celor aleşi să aplice legea. avem toate motivele să credem că strategia elaborată de autorităţi nu va fi în nici un caz o acţiune firească de promovare a imaginii României în lume. iar preşedintele ar trebui să repare cât mai repede această greşeală de a graţia persoane acuzate de corupţie. . imediat după ce presa a sesizat neregulile cu privire la graţierea lui G. a susţinut presa la momentul respectiv.precizând că în acest an vor fi folosiţi ofiţeri care vor lucra sub acoperire. Un alt susţinător doar cu numele al luptei împotriva corupţiei este premierul A. care anunţa că anul 2002 este anul unui atac frontal al luptei împotriva corupţiei din administraţia publică centrală şi locală. Când uriaşe jafuri sunt muşamalizate la vedere. ci se răţoiesc tot la presă pe motiv că le şifonează imaginea. care l-au numit pe Ion Iliescu „preşedintele corupţiei”. evident. îl reprezintă faptul că. ci va fi numai o nouă strategie a minciunii menită să ascundă sub sloganuri perfide incapacitatea guvernului de a scoate ţara din criza cu care se confruntă şi să limiteze şi mai mult libertatea cuvântului. Ce folos că presa încearcă prin toate mijloacele să ne facă să vedem că multe din aceste evenimente se petrec chiar sub ochii noştri dacă în consevinţă nu se iau măsuri. Surprinzător este faptul că numai după ce presa a spus adevărul despre faptele constatate numai atunci s-au luat măsuri – în caz contrar.Aceştia au considerat decizia preşedintelui ca fiind în dezacord cu chemarea la lupta anticorupţie. adevărul nu ar fi ieşit la iveală şi în consecinţă nu s-ar fi luat măsuri. Dacă presa nu ar fi cercetat amănunţit evenimentele. Năstase.Mijloacele de informare în masă cât şi a membrilor diferitelor partide din opoziţie. punctele de trecere ale frontierei). instituţiile statului nu purced la arestarea suspecţilor. susţinând că fapta săvârşită nu poate beneficia de clemenţă. Acestea. sunt doar vorbe spuse pentru a face să crească credibilitatea. toate aceste eforturi se dovedesc a fi făcute în van.Nu este posibil ca acest fenomen să fie atât de puternic încât autorităţile să nu poată să-l combată.

JEAN-CLAUDE : .01.2002 – 29.REFERINŢE BIBLIOGRAFICE STUDIU DE CAZ – COTIDIANUL INDEPENDENT „ADEVĂRUL”.Deontologia Mijloacelor De .03.PERIOADA 3.2002 BIBLIOGRAFIE BERTRAND.

VICTOR CATHALA. Ed. BERTRAND. 1997.O Introducere în Presa Scrisă şi Vorbită. trad. BERTNARD. 2001. Ed.Mass-Media Şi Democraţia. DORU ROŞCA. MIEDGE 2000.Ed. . Contraafacere Şi : . Polirom. . Polirom. 3. FRIEDMAN. Iaşi. Bărbulescu. JEAN-CLAUDE : Iaşi. Ed. 2000.Humanitas. Ed. Militară. Ed. H. Iaşi. 2001.01. trad.Comunicare Şi Valoare În Presă. Ed:Polirom. COTIDIANUL „ADEVĂRUL” CUCOŞ. . BOTEZ.2002 – 29. Iaşi.Epoca Dezinformării. MITCHEL 1991. VASILE politică.Societate Cucerită De Comunicare. Polirom.Bucureşti. POP. Conştiinţă-Morală.Dialectica Raportului.2002 Minciuna. PIERRE : . : . Bucureşti. BOARI. 1987. C Simulare. Ed. Din l-ba Franceză de N.03. Institutului European. Academiei.Formarea Identităţii Profesionale A Jurnalistului.Comunicare. Iaşi. : Libertăţi Şi Răspunderi Ale Ziariştilor ŞI Autorilor. . LUMINIŢA : : : : Polirom. Conştiinţă: .

RUNCAN. Libertate Şi Comunicare În Lumea Presei Ed. SZABO. Timişoara1999. Polirom 2001.L. Amarcord. VASILE : - . MIRUNA : - Introducere în Etica şi Legislaţia Presei.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful