UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ SECŢIA PASTORALĂ

Educaţia religioasă oglindită în cuvântul Scripturii

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC Pr. Lect. Univ. Dr. Gheorghe Şanta

ABSOLVENT Marcu Vlad Vasile

CLUJ-NAPOCA

2011 CUPRINS 1. Introducere..............................................................................................................................2 Cap.2. Cuvântul Scripturii în Teologia Ortodoxă. Început al educaţiei religioase.....................4 2.1. Vorbirea - dar divin dat omului.......................................................................................7 2.2. Religia – mijloc esenţial de comunicare a mesajului divin..............................................8 2.3. Mesajul formativ şi dimensiunea educaţiei religioase...................................................16 Cap.3 Însuşirile educaţiei religioase în Sfânta Scriptură..........................................................18 3.1.Propovăduirea ca însuşire şi vestire în educaţia religioasă ............................................22 3.2 Valorile religioase...........................................................................................................24 3.3. Moralitatea educaţiei şi educaţia moralei creştine.........................................................26 Cap.4. Bazele doctrinare ale cooperării dintre Biserică şi şcoală.............................................29 4.1. Educaţia religios-morală................................................................................................36 4.2. Scopul şi obiectivele educaţiei religioase creştine în contextul actual..........................40 4.3. Secularizarea lumii moderne şi educaţia religioasă.......................................................43 Cap. 5 Despre calităţile intelectuale şi morale ale profesorului de religie................................46 5.1. Urcuşul cunoaşterii şi dezvoltării în educaţia religioasă................................................56 Cap.6. Rolul familiei în educaţia religioasă a copilului............................................................61 Concluzii...................................................................................................................................76

1. Introducere
Astăzi, parcă mai mult ca niciodată, omenirea simte nevoia de o educaţie adevărată, corectă şi morală (religioasă). În acestă lume secularizată, în care omul pune pe primul plan trupul şi nu sufletul, acum când omul aleargă parcă mai mult ca niciodată după cele lumeşti şi

2

nu după cele ale lui Dumnezeu, ignoră parcă cu bună-ştiinţă cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „nu duceţi grijă spunând: Ce vom mânca sau ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Ştie tatăl vostru Cel ceresc de ce aveţi nevoie...”. Oamenii nu doar că nu mai pun preţ pe sufletul lor, dar nu se îngrijesc nici de vlăstarele lor dându-le o educaţie religioasă. Îndrăznim să spunem că în aceste zile de cumpănă, educaţia religioasă este lianul, legătura dintre trup şi suflet, ea modelează atât trupul cât şi sufletul spre desăvârşirea în Hristos. Educaţia religioasă este o acţiune complexă care urmăreşte formarea copiilor în vederea atingerii idealului vieţii de bun creştin, de „slujitor” al lui Dumnezeu. Educaţia religioasă se învaţă şi se predă în şcoală, dar şi în biserică prin catehezele ţinute de către preot sau de către persoane special instruite şi investite de către Biserică. Lucrarea de faţă se doreşte a fi o prezentare a educaţiei religioase aşa cum ne-a lăsat-o Hristos în Sfânta Scriptură, prin cuvântul Său dătător de viaţă. Am încercat să arătăm legătura inseparabilă care există între Biserică şi şcoală, dar şi felul în care se dezvoltă educaţia religioasă în familia contemporană. Am ales ca şi titlu al lucrării de licenţă: „Educaţia religioasă oglindită în cuvântul Sfintei Scripturi”. Am ales această temă, deoarece considerăm că este o temă de foarte mare actualitate pentru întreaga lume, nu doar în lumea teologică. Educaţia în zilele noastre trebuie să ne preocupe pe noi toţi, atât teologi cât şi oameni de cultură dar şi simpli oameni, dar în mod special educaţia religioasă, aflându-ne şi în anul omagial al familiei şi al botezului în Patriarhia Română. Trebuie să menţionăm faptul că motivaţia noastră în alegerea acestei teme a fost în principal interesul pe care îl avem pentru educaţia religioasă, pentru modul în care noi, viitorii preoţi de mîine, vom şti cum să-i educăm pe copii noştri (aici ne referim la întreaga comunitate), ce modele de educaţie vom putea noi să le oferim şi cum vom şti să-i facem urmaşi ai lui Hristos. Am vrut să arătăm originile educaţiei religioase care încep de la Hrisots, spre ce tinde educaţia religioasă şi finalitatea ei. Originea ei, aşa cum bine putem vedea din titlul acestei lucrări, se oglindeşte în Sfânta Scriptură, care este cartea de căpătâi a fiecăruia dintre noi. Educaţia religioasă tinde spre asemănarea noastră cu Dumnezeu şi îşi îndreaptă finalizarea spre comuniunea cu El. Lucrarea de faţă este structurată în cinci capitole, în care am încercat să prezentăm şi să dăm un model de educaţie religioasă axându-ne în primul rând pe Sfânta Scriptură, dar şi pe învătăturile Sfinţilor Părinţi. 3

În primul capitol al acestei lucrări am încercat să arătăm legătura indisolubilă care există între Sfânta Scriptură şi educaţia religioasă, între Cuvântul dătător de viaţă, care este izvorul educaţiei religioase şi care se împlineşte în întreaga Teologie Ortodoxă. Cel de-al doilea capitol al acestei lucrări prezintă însuşirile educaţiei religioase în Sfânta Scriptură, moralitatea educaţiei şi dimenisunea spirituală a fiinţei umane. Cel de-al treielea capitol pune în evidenţă bazele doctrinare ale cooperării dintre Biserică şi şcoală, scopurile şi obiectivele educaţiei religioase creştine care există în contextul actual. În penultimul capitol vom încerca să prezentăm calităţile intelectuale şi morale ale teologului şi preofesorului de religie, urcuşul cunoaşterii şi dezvoltării în educaţia religioasă. Ultimul capitol cuprinde rolul foarte important pe care familia îl are în formarea educaţiei religioase a copilului în zilele noastre.

Cap.2. Cuvântul Scripturii în Teologia Ortodoxă. Început al educaţiei religioase
Omul, care este coroana creaţiei divine, a primit de la Dumnezeu darul vorbirii. Făptura umană, ca unica fiinţă cuvântătoare, din pricina păcatului strămoşesc, pierde din puterea şi valoarea cuvântului. Îndepărtarea de Creator duce instantaneu şi la pervertirea şi slăbirea cuvintelor. Semeţia omului a deteminat „amestecarea limbilor”, după cum putem vedea în Vechiul Testament la Facere 11,7-9. În starea de păcat în care se afla omul, cuvântul,

4

atât prin preoţi cât şi prin simpli profesori de religie din şcolile noastre. În concepţia Vechiului Testament. a chemat Dumnezeu poporul ales şi l-a educat pentru venirea Mântuitorului. Omul creştin este chemat de Dumnezeu.din punte şi mijloc de comunicare şi iubire.Dr. culminând cu Revelaţia care ni se desăvârşeşte prin cuvânt de către însuşi Logosul Divin . în vol. în „Studii Teologice”. este încredinţat unei persoane. vitalitate şi permanenţă. marele teolog al întrupării Cuvântului. Editura Cartea Românească. adoptată pe urmă de către autorii scrierilor nou-testamentare. este şi rămâne însuşi Dumnezeu. Educaţia religioasă acum începe să se întemeieze. cuvântul lui Dumnezeu are putere. după cum ne mărturiseşte şi Sfântul Ioan Evanghelistul. să restaureze cuvintele. Cuvântul. unui profet. să dea sens cuvintelor umane. dar mai ales din propria familie. ceea ce ne permite să vorbim despre un cuvânt creator şi veşnic al lui Dumnezeu. 25. Concepţia generală a profeţilor era că în centrul tuturor actelor revelaţionale se găseşte un singur obiect care merge până la întruparea Cuvântului: „Şi cuvântul S-a făcut trup… ‘’. 1989.Lect. prooroci sau diferiţi oameni din istoria Vechiului Testament. ca prin puterea şi cu ajutorul harului Duhului Sfânt. dacă putem să spunem aşa. a vorbit cu protopărinţii în rai prin cuvintele pline de foc şi lumină ale profeţilor. păstrată şi propovăduită mai departe până în zilele noastre şi până la sfârşitul veacurilor de către Apostoli şi urmaşii acestora.Univ. Propovăduirea Cuvântului şi Sfintele Taine. Nicolae Dura. 2 Ioan Alexandru. Imnele iubirii. poate foarte uşor să devină osânda noastră. cât şi prin Însuşi Fiul lui Dumnezeu care vine să împace creatura cu Creatorul. p. Bucureşti. cuvântul lui Dumnezeu. mai deplin. 373. nr. Valoarea lor în lucrarea de mântuire. în special ale Vechiului Testament. atât prin profeţi. Concepţia ortodoxă despre cuvântul lui Dumnezeu s-a făurit în strânsa legătură cu gândirea vetero-testamentară. 1998. Bucuresti. manifestat în întrupare. p. de obicei. Cuvântul lui Dumnezeu de la începutul istoriei Vechiului Testament. 5 . Prin cuvânt a zidit Dumnezeu lumea. Rezultatul dinamismului cuvântului divin este creaţia lumii. să le folosească spre folos şi spre zidirea lui duhovnicească1. Fenomenul profetismului descoperă cuvântul lui Dumnezeu sub cele mai variate forme. După cum putem vedea din paginile Sfintei Scripturii. adică de la păcatul protopărinţilor la educaţia religioasă pe care Dumnezeu o descoperă persoanelor vechi-testamentare. prin noua învăţătură adresată întregii omeniri de către Învăţătorul nostru Iisus Hristos. continuată şi aprofundată de către marii Sfinţi Părinţi ai Bisericii. are un rol 2 deosebit în educaţia religioasă de-a lungul istoriei mântuirii. 1 Pr.1-2. cuvântul divin.

de la cei trei mari dascăli ai lumii şi ierarhi: Vasile cel Mare. sunt pline de îndemnuri despre felul cum trebuie păstrată şi propovăduită învăţătura creştină: mereu curată. Omul este o fiinţă psiho-fizică. în Epistola I către Corinteni. al treielea Învăţători”. el se poate apropria de Dumnezeu cu sufletul. Epistolele pauline. adică o serie de învăţaţi care erau pregătiţi să propovăduiască noua religie creştină. cel care instruieşte în cele ale religiei creştine şi ale moralei creştine. cât şi învăţăturile pe care le avem de la Părinţii apostolici şi. Rolul cuvântului în educaţia religioasă este fundamental.2. el este purtător al cunoaşterii şi a înţelepciunii. Aici distinge trei tipuri de harisme principale. arătându-le atât numele. cât şi în zilele noastre. Apostolul neamurilor se referă la aceşti dascăli (învăţaţi). aşa cum ni l-a lăsat Dumnezeu. al doilea Profeţi. dascălul sau învăţătorul (profesorul de religie din zilele noastre) are o foarte mare importanţă. după cum ne spune Apostolul Pavel (I Cor. al învăţăturii creştine. adevărat. care produce o creştere treptată a vieţii veşnice prin cuvântul divin. aveau fiecare pe cele proprii darului şi menirii sale speciale. cât şi importanţa acestora: „Pe unii i-a pus Dumnezeu în Biserica întâi Apostoli. folosind cuvântul divin propovăduit. adică acela de a comunica şi altora ceea ce a primit de la Dumnezeu. cât şi pentru cei din zilele noastre. în mod special.Hristos exercită aspura credinciosului o putere transformatoare. Pentru istoria teologiei creştine. cei care iniţiază pe alţii în educaţia şi viaţa creştină. Aceştia sunt slujitorii cuvântului. Cât priveşte forma şi modul învăţăturii. 6 . capitolul 12. Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur. Îndrăznim a spune că e chiar mai mare decât cea pe care a avut-o evanghelistul misionar şi chiar profetul Vechiului Testament. în mod special. este cuvântul lui Dumnezeu. Acesta are o preocupare foarte importantă pentru dascălii vetero-testamentari. Sfântul Apostol Pavel enumeră o serie de purtători ai cuvântului lui Hristos.7-10). iar Dumnezeu se descoperă omului prin cuvânt şi prin taine. Obiectivul educaţiei religioase în vechime. fiecare dintre cele trei categorii de triade de vestitori harismatici. Învăţătorul este factorul esenţial al cuvântului dumnezeiesc. Dascălul este învăţătorul comunităţii. nefalsificat. Învăţătorii sunt cei care instruiesc şi educă pe creştini. Interesul şi datoria dascălului este ca acest cuvânt al lui Dumnezeu să fie predat drept.

1. ca liant şi punte între oameni şi prin puterea lui de coeziune.2. şi asta datorită faptului că suntem creaţi ca şi fiinţe cuvântătoare. întrucât prin cuvânt s-a descoperit pe sine în energia lui spirituală. Grăirea este o trăsătura pe care doar omul o are. Op. iar oamenii intră în legătură cu Dumnezeu prin vorbirea-rugăciune sau prin propovăduirea învăţăturii dumnezeieşti. Capacitatea şi trebuinţa de a comunica sunt sădite în noi de către Dumnezeu. Cuvântul 3 4 Pr. este cel care ascultă şi încearcă să-şi urmeze calea spre Dumnezeu. Cuvântul. Mai mult decât atât. care. b) cuvântul care ni-l comunică El şi c) Sfânta Scriptură.dar divin dat omului După cum am amintit mai sus. în legea lui Dumnezeu. Cuvântul îşi are forţa sa revelatoare. dintre toate creaturile. 24. 40. dar şi omul care ascultă. Nicolae Dura. a devenit existent pentru alţii şi pentru sine însuşi… Activitatea omului este esenţial cuvântătoar”4. prin însuşi Fiul Său întrupat. are grai articulat3. născătoare sau dătătoare de viaţă.. Heidegger. p. putem vorbi despre cuvânt ca şi despre puntea dintre cer şi pământ. 5 Ibidem. fiind o parte constitutivă a societăţii. 32. Orice cuvânt presupune omul care vorbeşte. De aceea. drepţii Vechiului Testament. prin Sfinţii Apostoli şi prin toţi sfinţii. adică cuvânt. fiindcă Însuşi Fiul este Cuvânt. Sfinţii Părinţi ne spun că omul este făcut pentru a putea să fie capabil de a dobândi viaţa veşnică. noţiunea de cuvânt are următoarele sensuri: a) Cuvântul lui Dumnezeu ca şi ipostas divin. p. dintre Dumnezeu şi om. În acest sens.Lector Dr. p. Dumnezeu ne-a dăruit darul cuvântului pentru ca noi să-i putem educa pe copiii noştri în spiritul Evangheliei.50). părintele Dumitru Stăniloae ne spune: „însăşi fiinţa omului.Univ. ne spune M. după cum ne spune şi Psalmistul: „Cuvântul Tău m-a viat” (118. graiul este o funcţie proprie dată omului de către Dumnezeu. Dumnezeu intră în legătură cu oamenii prin comunicarea cu cei aleşi: profeţi. Aceste trei sensuri ale cuvântului sunt folosite în terminologia biblică.cit. A învăţa despre cuvânt înseamnă a vorbi despre o relaţie profund umană. are o funcţie socială fundamentală. 7 . Ibidem. Dumnezeu Ziditorul a ales vorbirea ca un mijloc de a intra în legatură cu cei zidiţi după chipul Său. Vorbirea . În Sfânta Scriptură. „în fiecare cuvânt se află un element creator” 5. în cazul de faţă învăţătorul care propovăduieşte religia creştină şi elevul. Rostul originar al cuvântului este de a zidi comunitatea umană. în cele mai multe cazuri. Numai omul.

1993.zideşte atunci când izvorăşte din conştiinţa răspunderii faţă de semenii noştri. 1993. 8 Dumitru Stăniloae. p. Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. cuvântul este mai mult dumnezeiesc…”. 5. să preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri” (Mt. ne vorbeşte despre credinţa cea lucrătoare prin iubire 7. Religia cea nouă. p. p. noua credinţă într-un Dumnezeu cu totul altfel faţă de Cel al Vechiului Testament trebuie să exprime în forme noi de cinstire a acestui Dumnezeu al iubirii. op. 2. Aceasta este dincolo de orice înălţime la care se poate ridica intelectual omenesc. Sfântul Evanghelist Ioan numeşte pe Fiul lui Dumnezeu „Cuvântul”. Stăniloae. Educaţia religioasă are misiunea sfântă de a pune fundamentul valorilor umane şi anume: credinţa. ca ei văzând faptele voastre cele bune. atunci când omul este capabil de a înţelege cuvântul ca şi o realitate dialogată. Sfântul Dionisie Aeropagitul ne spune că prin această lucrare afectivă care este iubirea – o ieşire din sine. ci ai celor pe care îi iubesc8. Părintele Alexandru Schmemann explică foarte frumos convingerea sa referitoare la cuvânt. Educaţia religioasă în aceste vremuri în care ne aflăm este chemată să reconstruiască comuniunea oamenilor între ei şi totodată comuniunea cu Dumnezeu. Traducere de Pr. ceea ce nu permite celor ce o au să fie ai lor înşişi. Prin faptul că a dat acest nume unei persoane. pe care ni-l descoperă Fiul lui Dumnezeu prin Revelaţie. asociat cu un comportament moral şi religios permanent. Având în vedere strânsa legătură dintre ideea sau concepţia religioasă. ci înţelege un cuvânt personal. Cluj-Napoca. aproape nu ca sens ci ca Persoană6. Cuvântul divin preluat de teologi şi care este prezentat in disciplinele de specialitate. Prin educaţia religioasă se realizează mai repede decât pe celelalte căi un comportament mai moral şi spiritual. 40. Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie. dreptatea. astfel răspunzând unor chemări şi trimiteri: „aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor. Filocalia VIII. 8 . D. Dumitru Stăniloae.. se deosebeşte întru totul de religia cea veche. propovăduită de către însuşi Cuvântul. București.Prof. Religia – mijloc esenţial de comunicare a mesajului divin 6 7 Pr. 73.16). o personalitate mai aproape de iubirea aproapelui.Prof. adevărul. în înţelesul că prin acest Cuvânt ne este aproape însuşi Dumnezeu. 15. iubirea. nădejdea etc.cit.2. Editura Dacia. adică de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. el arată că nu înţelege prin „Cuvânt” numai sensul sau ideea impersonală. şi spune: „în graiul omenesc. parcurgând un drum afectiv-spiritual.

Descoperirea şi comunicarea lui Dumnezeu prin cuvinte. în „Ortodoxia”. versetul 63: „Cuvintele pe care Eu vi le-am grăit. dar şi de către toţi slujitorii Bisericii lui Hristos. Acelaşi cuvânt al lui Dumnezeu este preluat şi comunicat atât de către Sfinţii Apostoli. o responsabilitate foarte mare revenind profesorilor de religie.8). ca şi expresie. „aşa grăieşte Domnul” şi altele. Mântuitor şi Jertfitor al ei. ele sunt duh şi sunt viaţă”. Aceste forme pe care le întâlnim în paginile Sfintei Scripturi evidenţiază legătura pe care Dumnezeu a avut-o prin viu grai cu omul (chipul slavei Sale). ca şi învăţătură patristică. fiecare după cum îl lasă conştiinţa. 9 Pr. ceea ce pesupune existenţa unui partener. căruia emiţătorul să i se adreseze. în capitolul 6. Dumnezeu este cunoscut ca „marea nepătrunsă şi neînţeleasă sau mister”9. Dumnezeu grăieşte direct către aleşii Săi: „Şi am auzit glasul Domnului care zicea…” (Isaia 6. Dumnezeu este Adevărul care este cuprinsul de necuprins în cuvântul omenesc. 2004. constituie o istorie a mântuirii şi a Revelatiei divine. de scriitorii bisericeşti. după cum ar înclina unii să creadă. ci dimpotrivă. p. Ele se păstrează şi astăzi vii şi nealterate în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. de Sfinţii Părinţi. Cuvântul lui Dumnezeu întrupat. Valenţe religioase ale comunicarii.1-2. toţi suntem datori să ascultăm mesajul divin şi să fim de acord sau să o negăm. Acest mod de împărtăşire al lui Dumnezeu prin cuvinte s-a continuat prin aleşii şi proorocii Săi din Vechiul Testament. ci ele sunt semnele prezenţei ipostatice ale Cuvântului. fie acesta uman sau non-uman. Cuvântul divin apare. după cum putem vedea la Sfântul Evanghelist Ioan. 183. Vasile Creţu. pe paginile Sfintei Scripturi: „Şi a zis Domnul…”. Bucureşti. porunca. Cuvintele prin care Dumnezeu ni se revelează nu sunt nişte litere moarte. Cuvântul divin rămâne o realitate insondabilă şi mereu plină de noi şi profunde sensuri. Aceste veşti şi informaţii vin direct spre noi şi nimeni nu poate să se îndoiască de cuvântul divin. potrivit Sfintei Scripturi. ca o cuprinzătoare lucrare realizată de Dumnezeu spre lume ca şi Creator. În Tradiţia Vechiului şi Noului Testament. dar s-a încununat şi s-a desăvârşit prin însuşi Cuvântul. Încă de la prima poruncă dată de Dumnezeu protopărinţilor noştri şi până la ultima din cartea Apocalipsei. iar în zilele noastre. Dumnezeu este numit de către poetul Lucian Blaga ca „Marele Anonim”. După cum putem observa. 9 .Etimologia cuvântului „comunicare” ne vorbeşte despre o împărtăşire de informaţii. nr.Dr. vedem că apare. prin Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

1993. iar Biserica ne dă o împlinire existenţială. dar această desăvârşire nu se realizează într-un mod izolat. Ea cere în acelaşi timp şi o rezolvare a problemelor întregii comunităţi. cât şi creştinismul. altruism. sunt egal posibile şi legitime. ezoterică. Atât ateismul. Religia. p. prin oamenii speciali aleşi. prin taina sfintei împărtăşanii. ale instituţiilor din care omul face parte. dar şi pentru şcoală. Experienţa religioasă îi îndeamnă atât pe cei tineri. s-a construit pe tentativa angajării unui dialog între un interlocutor a cărui existenţă rămâne. Bucureşti. la reflecţie. aceea de a familiariza tinerii cu cuvântul Sfintei Scripturi. are această însuşire de a putea comunica cu Dumnezeu. Prin El. 10 . în mod logic. Paul Evdokimov face o afirmaţie destul de interesantă referitoare la dialogul omului cu Dumnezeu. Cel întreit in Persoane. în sensul că. ci în comuniune cu celelalte mădulare ale Bisericii. fiind creat după chipul lui Dumnezeu. 10 Paul Evdokimov. Fiinţa umană este strucutrată pentru a putea comunica. domeniu esenţial al sipritualităţii umane. Educaţia religioasă desfăşurată în şcoală constituie o şansă pentru Biserică. cât mai ales în posibilitatea dialogului cu Dumnezeu. prin realizarea comuniunii cu semenii noştri şi prin unirea noastră cu Dumnezeu-Cuvântul. spunând că: „vocea lui Dumnezeu este aproape tăcere. Vârstele vieţii spirituale. cât şi pe cei maturi. deoarece suntem atraşi de comunicarea cu cel care lucrează la modelarea fiinţei lăuntrice. Omul. actul pedagogic devine un act de responsabilitate. prin intermediul orelor de religie. Editura Cristiana. înţelegând prin aceasta îndemnul ca viaţa de zi cu zi să fie cât mai conformă cu preceptele Evangheliei lui Hristos. dar şi prin semeni. ne ajută să găsim soluţii la diferitele probleme cu care ne confruntăm. nu atât în Dumnezeu. şi înţelegerea noastră faţă de semenii noştri creşte. de factură elitistă. Biserica urmăreşte desăvârşirea persoanei. către responsabilitate. Întreaga operă învăţătorească a Mântuitorului Iisus Hristos reprezintă o îndrumare către un ţel de desăvârşire umană. ea exercită o presiune de o delicateţe fără margini şi niciodată irezistibilă”10. smerenie. 43.Comunicarea mesajului divin vine atât prin Dumnezeu. ipotetică. Pedagogia creştină îndeamnă către forme de eclesializare a vieţii. în consens cu principiile general-valabile ale educaţiei. tocmai pentru că existenţa Creatorului nu este impusă ca şi o evidenţă imediată tuturor oamenilor. Religia este un fapt de comunicare şi aceasta este bazată în primul rând pe credinţă. Educaţia religioasă nu rămâne o problemă privată a fiecărei persoane. îngăduinţă.

vei muri negreşit” (Fac.cit. Descoperirea vetero-testamentară in afară de referatul genezic. fiindcă Dumnezeu când gândeşte. este în acelaşi timp cuvânt şi făptură ori acţiune. i-a dat acestuia poruncă.16-17). Cu puterea cuvântului Său. 40. i s-a dăruit o voce şi o scriere.. Ei aveau menirea de a fi mijlocitori în rugăciune şi de a învăţa şi educa poporul ales pe calea care le-a fost descoperită (revelată) de către Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu este putere creatoare. cel mort de patru zile şi pus in mormânt „Lazăre. Hristos a săvârşit mai multe minuni.11. Fiul lui Dumnezeu întrupat.Dr. Iar de pomul binelui şi al răului să nu mănânci. Lect. nu înfăţişează în detalii cuvântul lui Dumnezeu în sine. numai Dumnezeu are cuvântul în Sine12. Dumnezeu a zis să fie lumină şi s-a făcut. a poruncit vânturilor şi valurilor şi s-au liniştit (Mt. Începând cu prima carte a Sfintei Scripturi (Facerea) şi încheind cu ultima (Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan). cuvântul Său lucrează şi nu trece. Spre deosebire de cuvintele oamenilor. prin puterea cuvântului Său. în semne umane şi suprem în Hristos-Domnul. după crearea lui Adam.. prin întrupare. 2. În Dumnezeu nu există nimic ce încetează.Cuvântul divin mijlocitor îşi are începutul în creaţie..43) şi Lazăr a înviat. Pentru aceasta Miheia. ţie îţi spun scoală-te!” (Lc. Deja în referatul genezic. Mântuitorul i-a zis prietenului Său Lazăr. odată ieşit pe gură. 11 12 Pr. op. în ziua în care vei mânca din el. ci se referă la cuvântul divin încredinţat oamenilor lui Dumnezeu: proorocilor. Ibidem.”. Pentru aceasta cuvântul lui Dumnezeu este creator. Logosul veşnic în care se va descoperi taina. conştient că Domnul descoperă mesajul Său şi acesta trebuie să fie vestit. cuvântul lui Dumnezeu nu dispare în aer. Profetul nu este decât instrumentul material prin care Dumnezeu comunică. adică prin cuvânt. este cuvântul care devine faptă. p. este împlinit. 17. cuvinte. căci. Profeţii participă ei înşişi la formarea cuvântului lui Dumnezeu. nu se poate face o separare între cuvântul lui Dumnezeu si lucrarea Sa. Dumnezeu şi-a comunicat voia Sa oamenilor prin mijlocul obişnuit de înţelegere al oamenilor. 8. de asemenea se realizează în operă. ci el este şi făcut. 43. De asemenea a zis Domnul fiului văduvei din Nain: „Tinere. a certat duhurile rele şi le-a izgonit din oameni (Mt.22). adevăr exprimat prin formula: „Şi a zis Domnul. întâlnim adevărul descoperirii lui Dumnezeu prin cuvinte. 7. 11 . vino afară!” (In. acestei minunate făpturi create de Dumnezeu.14). De aceea. se va descoperi în voci. Cuvântul lui Dumnezeu nu este numai spus. Mântuitorul Hristos.Univ. prin cuvânt: „Din toţi pomii să mănânci. Numai omului. iar plinirea lui se petrece în întruparea Fiului lui Dumnezeu11. p.19). Nicolae Dura.

43. care pregăteşte actul Întrupării. 15 Pr. a mesajului mântuirii prin Cuvântul lui Dumnezeu.140). după cum zice Apostolul Pavel in Galateni capitolul 4. Menirea cuvântului divin a fost nu doar aceea de a aduce la fiinţă din nefiinţă. adică părăsirea fărădelegilor şi împlinirea faptelor bune. din raţiuni omeneşti. p. 1978. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. 16 Ibidem. vol I. Domnul îl încredinţează: „Pune-voi cuvintele Mele în gura ta…”(Ieremia 1. op. cuvântul a fost mijlocul principal de expresie16. 644.Univ. 1996.cit. din care a răsărit. Dumitru Stăniloaie. întreg Vechiul Testament este potrivit afirmaţiei lui Evdokimov o „Cincizecime preliminară”. o determinare a vieţii iudeilor sau o întoarcere a lor spre Dumnezeu. Ed. T. în Scrieri I. Cuvântul divin este un început. cuvântul DA al omenirii la plinirea vremii13. Dumnezeu cheamă de-a pururi pe oameni să se angajeze în dialog personal cu El15. Rodnicia mesajului divin comunicat este dată de Duhul lui Dumnezeu. a crescut şi a rodit dupa Cincizecime Biserica.. Învăţătura proorocilor trebuia să producă o schimbare. 13 14 Pr. ce se desfăşoară prin cuvânt. Bucureşti . Puterea aceasta este dată de lucrarea divină. La plinirea vremii. Cel care este Dumnezeu adevărat si Om adevărat. Teologia dogmatică ortodoxă.Dr.Prof. 12 . Cuvântul pe care ei îl comunicau era „lămurit” (Ps. chiar şi atunci când. aceea voi grăi!” (III Regi 22. Sfântul Atanasie cel Mare vorbeşte despre cuvântul lui Dumnezeu ca „sens şi orator al întregii existenţe”14. Mântuitorul este întruparea Cuvântului lui Dumnezeu şi sămânţa aruncată de El în lume. p.118. Lumea a fost educată prin cuvânt spre a ajunge la mântuirea sa. prin cuvântul Lui17.Dr.9). ci prin cuvânt Dumnezeu se revelează şi rezideşte pe om. Prin credinţă şi smerenie putem să simţim şi să auzim grăirea permanentă a lui Dumnezeu spre inimile noastre. 60. versetul 4.zice: „Ce-mi va spune Domnul. Prin cuvânt. Iar pe proorocul Ieremia.M. prin Logosul întrupat în istorie.14). p. În procesul istoric de revelare a lui Dumnezeu. dar şi angajarea deplină a cuvântului. Prin cuvânt şi prin educaţia religios-morală se poate reface ordinea stricată prin păcatul strămoşesc.institutului biblic şi de misiune ortodoxă. Prin vestirea cuvântului divin de către prooroci. p. sluijitorul încearcă să scape de această slujire. acel „fie” al Sfintei Fecioare.9). 47. dar şi o permanenţă în creaţia şi istoria lumii. Biserica şi cultura. 17 Prof. 200. care odihneşte peste prooroc şi de asemenea penetrează cuvintele divine pe care le rosteşte profetul. Dumnezeu a rânduit descoperirea „tainei celei din veac ascunse”. Atunci când cuvântul lui Dumnezeu este nesocotit lipseşte şi înţelepciunea (Ieremia 8. p. Bucureşti.Popescu. Cel dintâi tratat împotriva arienilor. Nicolae Dura.Lect. Puterea transformatoare ce se face prin cuvântul divin este o realitate dorită de Dumnezeu. Dr.

nu numai pentru că este născut fără prihană. Aurel Grigoraş. Hristos-Învăţătorul nostru suprem revelează pe Dumezeu Tatăl în opera de modelare a omului ceresc. Între Persoana şi propovăduirea Mântuitorului există o profundă legătură.588. cuvinte ce nu-au fost rostite vreodată” 21. Minunile săvârşite de Fiul lui Dumnezeu întrupat sunt o învăţătură fără cuvinte.cit. p. Editura Humanitas. întrupându-se. P. că îi învăţa ca unul care are putere. ci şi pentru că rămâne unit cu Tatăl pe Care îl şi revelează. „Nu a fost suficient ca Dumnezeu să trimită oamenilor doar cuvântul Său prin profeţi. 119. deoarece ele produc efecte în suflete şi în fiinţa omului credincios.. Bucureşti. C.Dr. 1986. Aceste cuvinte au produs şi lumea22. Hristos Mântuitorul nostru „în grai uman rosteşte cuvânt. Univ. p.3. „plin de har şi de adevăr”. după cum ne spune Sfântul Grigorie de Nazianz. Fiul lui Dumnezeu este numit Logos. 3.Dumnezeu este „Cuvânt negrăit”18 şi. 316. cap. 7. Domnul a învăţat nu doar prin cuvânt. 13 .Dr. p. iar nu cum îi învăţau cărutrarii” (Mt. ca oamenii să aibă cunoştinţă deplină şi directă despre El”19. Nr . Dumnezeu Fiul vorbeşte oamenilor şi descoperă mesajul mântuirii. 1977. op. în Noul Testament (sau Noul Legământ). „Cuvântul trup s-a făcut” (In. 1. Dumnezeu s-a arătat în trup.traducere din greceşte de Pr. Fiul fiind chipul sau icoana Tatălui. de neşters şi transfigurator în inimile celor ce I-au urmat. in „Ortodoxia”. a împărtăşit şi a înscris în sufletele ascultătorilor „cuvintele vieţii”. „Din Hristos iradiază cuvântul cel mai revendicator” 20. D. ci şi prin tot ceea ce a făcut. Stăniloae. sunt o iradiere directă a Persoanei Sale ca o sursă a lor şi o autotălmăcire a propriei Persoane. Cel ce este Dumnezeu Cuvântul. Şi graiul Lui poartă mesaj. De divinis mominibus. Dogmă şi cult privite interconfesional şi problema intercomuniunii . în „Telegraful Roman”. 22 Filocalia. 21 Pr. Învăţătorul nostru suprem. ci El însuşi a luat chip văzut. Hristos. 125.47-48. se face cunoscut cu cuvinte omeneşti. Prof. p. Exprimându-l pe El Însuşi. Unul dintre scopurile întrupării Fiului lui Dumnezeu a fost acela de a binevesti adevărul împărăţiei lui Dumnezeu. Cuvintele lui Hristos. şi mai ales ale 18 19 Dionisie Aeropagitul.Prof. Cuvintele Mântuitorului aveau în ele ceva ce depăşea omenescul şi modul în care învăţa Domnul era completamente deosebit de cel al cărturarilor: „…mulţimile erau uimite de învăţătura Lui.G. I.14). Pr. Galeriu. nu a scris. Dacă in Vechiul Testament cuvântul lui Dumnezeu era doar o realitate încredinţată unor persoane umane alese. Fiind rostite de Cel ce poartă Fiinţa. 8. 3-4. 20 Pr. aceste cuvinte corespund şi sunt „legate de fiinţa noastră şi de fiinţa tuturor. dar şi fapte. Nr. 1999. Cuvintele Fiului lui Dumnezeu întrupat sunt deodata cuvinte-sunet. Ele s-au întipărit adânc. profeţi.1. 28-29). Dumitru Stăniloae. vol. dar.

ci este o realitate vie. nu este un depozit inert de învăţături. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan consemnează lămurit descoperirea făcută de Domnul că Sfântul Duh va desăvârşi. Preoţia ca slujire. pentru că dintru al Meu va lua şi vă va vestii” (In. create de Dumnezeu. pentru toate neamurile care sunt sub cer.. Aşa precum „cuvintele legii şi ale proorocilor. prin rugăciune. p. C. la fel şi Cuvântul lui Dumnezeu Cel întrupat. prin ascultare şi prin împlinirea cuvintelor Lui.Dr.. inspiraţi de Duhul Sfânt au scris Sfintele Evanghelii şi ni s-au transmis nouă Bisericii”23. P. ridicat întru slavă. vocaţia noastră de fiinţe raţionale. Galeriu. Stăniloae. să fie încoronat şi completat de Hristos cel euharistic. 302. Sf.. propovăduirea Evangheliei Sfinţilor Apostoli (Mt. Hristos. după cum vedem relatat în Faptele Apostolilor în capitolul 2. Cele descoperite de Duhul Sfânt sunt cele învăţate de Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne relatează Sfântul Grigorie de Nazianz 25. Dumnezeiescul Învăţător a încredinţat. ca un ansamblu al cuvintelor şi faptelor Domnului. Grigorie de Nazianz. vol. Domnul. 5. ca şi creştini.II . 14 . călăuzind sufletele prin propriile Sale cuvinte spre primirea luminoasei Sale veniri duhovniceşti. Maxim Mărturisitorul. călăuzeau sufletele la Hristos. 29. Ei s-au comportat ca atare. Dr. îmbrăţişat de Duhul. 13-14).. p. Numai avându-L pe Domnul sub această dublă formă putem trăi plenar.17-18. Acela Mă va slăvi. 25 Sf. potrivit făgăduinţei Sale.Prof.II şi Pr. va fi o potenţare lăuntrică a operei didactice a Mântuitorului: „că nu de la Sine va grăi (Mângâietorul). făcându-se martori şi vestitori ai 23 24 Pr. este şi rămâne permanent cu toţi aceia care I se deschid Lui. versetul 5. descoperit de Hristos-Domnul. Capete gnostice II. ci şi ca să se jertfească pentru noi. deci Cuvântul cel mântuitor. fiind înainte-mergătoare venirii Lui în trup. capabilă să comunice viaţa sa celor care intră în adevărat contact cu ea. va împlini învăţătura Sa.164. Omilia 27-1 despre Sfântul Duhul.Prof. vol.celor ce luminaţi.26).36. din trup în duh”24.G. ci cele ce va auzi va grăi şi pe cele viitoare vi le va vesti. Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat nu doar ca să ne înveţe calea adevărului. Telologia dogmatică ortodoxă. în „Filocalia sfintelor nevoinţe”. trecea în plenitudinea sa darul divin al mântuirii. În cuvântul apostolic de mărturie. Pentru aceasta Evanghelia. S-a făcut înainte-mergătorul venirii Sale duhovniceşti. Această venire o înfăptuieşte El pururea preschimbând prin virtuţi pe cei vrednici. Propovăduirea Mântuitorului a fost pregătire a jertfei şi învierii Lui.19). prin poruncă. Domnul a sfinţit şi a curăţit Biserica „cu baia apei prin cuvânt” (Ef. 16. trebuie să fie însoţit de harul sacramental. 28.

Constantin Galeriu. Acest lucru putem să îl realizăm doar printr-o participare activă la viaţa liturgică a Bisericii. ci prin descoperirea lui Iisus Hristos” (Gal. cuvânt păstrat şi vestit de către izvoarele Revelaţiei dumnezeieşti.Lect. 15 . versetele de la 1 la 10.Dr. Nr. 67. Stăniloae. Noul Testament este cuvântul lui Dumnezeu întrupat şi împărtăşit direct de Mântuitorul Hristos Sfinţilor Apostoli şi prin aceştia Bisericii26. Educaţia creştină urmăreşte realizarea comuniunii noastre cu Dumnezeu şi cu semenii. În Biserica primară exista preocuparea stăruitoare pentru păstrarea unităţii învăţăturii. în „Mitropolia Banatului”. Învăţătura bisericească mântuitoare a fost sistematizată şi formulată în Sinoadele ecumenice.Prof. 68. 1.. Nicolae Dura. Această transmitere nu este o repetare simplă. Biserica are menirea de a transmite cuvântul lui Dumnezeu. 28 Idem. ceea ce presupune din partea noastră o purificare de patimi şi o creştere în virtute.Dr. de către Sfinţii Părinţi. Propovăduirea bisericească împlinită de către Sfinţii Părinţi. 29 Pr. Sfântul Apostol Pavel mărturisea următoarele: „Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om. Numai prin Tradiţie conţinutul Sfintei Scripturi devine mereu viu.9-10..D. capitolul 1. p. 1. Sfinţii Apostoli au receptat învăţătura descoperită de Domnul. op. constituie o parte integrantă a Sfintei Tradiţii. se explică şi se fructifică în şi de Biserica întemeiată de Hristos-Domnul. ne spune Apostolul Pavel in Epistola I către Corinteni. Biblia în Biserica ortodoxă. în cursul generaţiilor în istorie 29. p. Telolgia dogmatică ortodoxă. deoarece împărtăşindu-se aceasta nu se diviza numai doctrina. actual. pentru că nici eu nu de la om am primit-o. p. Propovăduirea este recunoscută nu doar ca o continuare a expunerii cuvântului Scripturii. Întreaga propovăduire patristică şi bisericească „reprezintă esenţa şi fiinţa Evangheliei”27. binecuvântat. ci este înţeleasă ca vorbire actuală a lui Dumnezeu însuşi. Propovăduirea bisericească este chiar prelungire a învăţăturii lui Hristos. şi se propovăduieşte. eficient. adică a convertit virtualul în real şi anume prin împlinirea mesajului mântuirii. 593. ca o actualizare a lui 28. locul şi timpul propovăduirii sunt sfinte. Întreaga învăţătură apostolică mântuitoare poate să fie înţeleasă ca o împlinire şi vestire a propovăduirii. ci este oferirea unui dar divin. 1985.cit. dinamic în toată integritatea sa. Educaţia religioasă există chiar ca o transmitere mai departe a cuvântului divin.Univ. 62. vol I. Nu se poate 26 27 Pr. Pr. Când vorbim despre sacralitatea propovăduirii ne gândim la trei motivaţii ce stau la temelia acestei realităţi: conţinutul ei trebuie să fie sacru. 1-12). în manieră fundamentalistă. deoarece este cuvântul divin. p... a împărăţiei lui Dumnezeu prin Iisus Domnul nostru.25). ci Hristos însuşi.adevărului. Apostolul neamurilor ca un slujitor al Domnului „a plinit cuvântul lui Dumnezeu” (Col.

Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. p. Arad 1994. Mesajul formativ şi dimensiunea educaţiei religioase Educaţia ca şi pregătire pentru viaţa întru Hristos (viaţa care ne duce spre Hristos). 1999. educaţia religioasă are ca şi obiectiv principal metodele de transformare ale omului religios. p. educatorul cel ceresc. Idealul educaţiei religioase este şi trebuie să fie dorinţa noastră pentru viaţa eternă. Valorile crestine in educatia morala a adolescentului . care strânse laolaltă pot să garanteze atingerea finalităţilor propuse.A. 16 . care trebuie şi are capacitatea sa dialogheze direct cu Creatorul său. Întăreşte Doamne tot ce ne-ai dat. 2. aceasta înseamnă că educaţia nu poate ignora această temă importantă31. 245. Suceava. 118. Editura Panaghia. arhiereul cel sfânt. 23.3. Editura Episcopiei Ortodoxă Română a Aradului. decât dacă se vor pune ei înşişi sub flamura celor mai înalte adevăruri. p. ClujNapoca. Spre acest ideal se ajunge prin scopuri care urmăresc cunoaşterea şi interiorizarea unor valori morale. A face educaţie este a dezvălui şi a reprezenta în viaţa omului perfecţiunea imaginii chipului lui Dumnezeu în noi oamenii şi în elevii cărora trebuie să încercăm să le introducem în suflet această concepţie. coboară şi înalţă. teologice şi prin formarea de convingeri. Modelul tuturor educatorilor este Iisus Hristos. 30 31 Fv W. prin forţele sale spirituale. Religia Culturii. ci ceea ce am smuls din noi înşine în nopţi de nesomn30. Comunicarea de iubire statornică care trebuie să existe între educator şi educat. Forster. De o frumuseţe aparte putem să vedem şi să citim rugăciunea adresată de către J. căci noi educăm mai spornic prin ceea ce săvârşim prin sufletul nostru. estetice şi intelectuale. deprinderi. atitudini a unui mod de existenţă32. 2004. Îndrumarea vieţii. după ce realizează lucrarea sa intitulată Didactica Magna: „Doamne Dumnezeul nostru tot ceea ce facem spre mărirea numelui Tău cel sfânt e de la Tine. Dacă pentru un om simplu este important destinul lui etern. 32 Gheorghe Şanta. Tinerii trebuie conduşi în acest orizont de a fi lumina lumii dupa cum ne zice Mântuitorul Hristos prin evanghelistul Matei. tot ce e pregătit spre Gloria Ta. şi comuniunea noastră permanentă cu Dumnezeu. Religiozitatea şi spiritualitatea se pot împlini prin iniţierea cu mijloace pedagogice. Ilarion V. Formarea caracterului şi a personalităţii desăvârşite este prioritatea educaţiei religioase. Felea. dă Solomonilor tăi. asupra altora lucrează mai durabil nu ceea ce am născocit pentru zi. Ca domeniu intredisciplinar.realiza o educaţie creştină realistă din partea educatorilor. Comemius lui Dumnezeu.

pentru ca sfârşitul acestei lupte să nu-i fie propria condamnare” 35. a atitudinilor. p. Educaţia creştină a dat un sens şi un suflu nou. ci vă numesc prieteni” (Ioan 15. în şcoală. 146. Să se cerceteze fiecare pe sine şi apoi să bea din paharul acesta cu lacrimi. p. Timişoara. în familie.Arată servilor Tăi. de cea civică. dar şi o valoare vieţii umane nu doar din perspectiva existenţei şi duratei sale efemere. Desăvârşirea potenţialităţii omului. dezvoltarea tuturor capacităţilor sale. valorilor. Atitudinile şi valorile religioase se formează în mai multe circumstanţe. La Tine e speranţa noastră. dar şi datorită perspectivei veşniciei. Educaţia religioasă fiind o latură aparte a educaţiei presupune o mare responsabilitate. ci se transmite 33 34 Ilarion V. cu multe piedici şi totuşi uşoară. de aceea nu putem să neglijăm finalitatea omului. Credinţa religioasă conţine elemente ale dezvoltării caracterului. Scara Raiului. este un monument al educaţiei integrale. op. 56. Doamne”33. Aici nu se transmit doar cunoştinţe. 1994. unele temeiuri. Traducere.. p. Prin acest cuvânt al Domnului Hristos. să ştie că trebuie să se arunce oarecum în focul ispitelor şi al luptelor cu ei înşişi. 247. conduc spre idealul educaţional. Dumitru Radu. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodexe Române. Educaţia religioasă nu este ruptă de alte ramuri ale educaţiei care cultivă spiritul. o. pe care le completează şi totodată le face mai puternice şi din care îşi extrage segvenţial. 17 . explicată din perspectiva creştinismului. Felea. Educaţia religioasă. se anunţă starea adultă în care omul depăşeşte omul. deci la idealismul activ34. deoarece se lucrează cu sufletele copiilor. act de credinţă care face din întreaga fiinţă umană aşteptarea fericită a Parusiei36. Idealul educaţiei religioase nu poate să fie altul decât acela de a fi un ideal integralist.cit. cu alte cuvinte educaţia va tinde continuu spre realizarea valorilor ideale şi la idealizarea forţelor reale. omul este responsabil de zestrea pe care o primeşte şi are datoria de a înmulţii „talanţii” dăruiţi.5). prin ea se asigură un sens vieţii omenirii. 35 Sfântul Ioan Scărarul. În concepţia creştină. dorim să prezentăm un citat al Sfântului Ioan Scărarul.cit. aceasta se leagă în mod direct de educaţia morală. Editura Amarcord. 32. viaţa spirituală se orientează spre prietenia divină. Bucureşti. 36 Paul Evdokimov. Idealul educaţiei creştine. în biserică. un mod şi o direcţie de a exista. care nu se pot măsura însă şi indetifica în mod direct. faptele Tale şi mărirea noastră şi întăreşte peste noi făptura mâinilor noastre.. în Îndrumări metodice şi didactice pentru predarea religiei în şcoală. Referitor la cele spuse până acum. dar şi a conştinţei. permiţându-i totodată omului să poată realiza plenitudinea demnităţii sale în Hristos pentru Împărăţia lui Dumnezeu: „nu vă mai numesc slujitori. p. 1991. referitor la celea ce le-am spus până acum: „toţi cei care intră în această frumoasă luptă dură. op. dacă voiesc să primească în ei focul cel nematerialnic.

Educaţia religioasă desfăşurată în şcoală. însoţită de semne şi minuni. op. urmăreşte atât transmiterea de informaţii. astfel pedagogia creştină nu este o altă pedagogie. şi anume unirea cu Dumnezeu. Dimensiunea educativă morală. Cap. ea trebuie să ştie că prin ea lucrează Hristos pentru întreaga societate pe care ea o reprezintă. adăugând la aceasta şi idealul educativ creştin suprem. Avem nevoie aici şi acum de o reflexie teologică aspura a ceea ce înseamnă o biserică vie. principii. cât şi pe formarea unui comportament de moralitate şi spiritualitate. poate să se materializeze şi să se realizeze în acte şi comportamente omeneşti care vor conduce către o viaţă liberă şi desăvârşită. Credinţa este o valoare religioasă ce cuprinde în sine o forţă împărtăşită de puterea Duhului Sfânt. care activează în Biserică. ca loc şi rost al omului în această lume şi în aceste vremuri tulburi în care ne desfăşurăm activitatea si ne ducem traiul de zi cu zi. ci o altfel de pedagogie care ţine seama de principiile şi finalităţile pedagogiei laice. Această forţă tainică activează în religia creştină. comuniunea şi virtutea. către Hristos. 18 . 37. la al cărei baze trebuie să stea discernamântul. accentul cade pe componenta cognitivă. ubirea. care este conştientă de misiunea pe care trebuie sa o aibe în acest nou deceniu în care ne aflăm. al descoperirilor şi mişcărilor continue.. implicând componentele afective şi volative37. p. 37 Gheorghe Şanta.şi convingerea şi chiar starea şi spiritualitatea persoanei respective. un deceniu al vitezei.cit. valori morale şi creştine.3 Însuşirile educaţiei religioase în Sfânta Scriptură În Sfânta Scriptură putem să deslişim trei însuşiri mari referitoare la educaţia religioasă despre care noi vorbim în lucrarea de faţă şi anume: credinţa.

lipsită de egoism. 338. despre care ne vorbeşte Platon. Credinţa este indentificată din punct de vedere static cu o stare psihică de certitudine despre existenţa lui Dumnezeu. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. ne-a grăit nouă prin Fiul…”(Evrei 1. pentru a o proiecta dincolo de lume şi istorie datorită Revelaţiei. 367. p. De asemenea valori se bucură la vremea sa şi Sfîntul Apostol Pavel. Iubirea este deschiderea inimii în mod nelimitat faţă de ceilalţi. 5-6). nu este comuniune.4-5). angajează fiinţa umană în întregul ei. Bucureşti. Sibiu. după exemplul şi purtarea lui Hristos40. Marele filosof Aristotel distinge un întreit aspect 38 39 Pr. Duhul face mintea să simtă această putere din ea însăşi39. 1977.Dr. p. ea slujeşte şi nu cere să i se slujească. Efeseni 5. este o iubire dezinteresată. este pusă în mişcare şi lucrează prin Duhul Sfânt.Prof. tezaurul revelat.28. spre a realiza armonios. D.8). Teologia Dogmatică. cand îi scrie ucenicului său iubit Filimon: „auzind de dragostea şi credinţa pe care o are către Domnul Iisus Hristos şi către toţi sfinţii. este mândră şi poate ascunde în ea un oarecare individualism rigid. Iubirea constituie sufletul creştinismului în care se manifestă iubirea lui Dumnezeu faţă de noi.Prof. Credinţa religioasă scoate persoana umană din lume şi din istorie.Stăniloae.II. ca părtăşia sa la credinţă să se facă lucrătoare prin cunoaşterea a tot binele ce se face în noi pentru Hristos Iisus” (Filimon 1. p. Credinţa lipsită de iubire e încruntată. Iubirea lui Dumnezeu faţă de noi.2. Astfel ştim din Revelaţie că Dumnezeu este iubire. ea este însăşi taina Fiului lui Dumnezeu (Matei 20. adică pe autoritatea lui Dumnezeu care a descoperit adevărurile de credinţă: „în multe rânduri şi în multe chipuri a grăit odinioară părinţilor noştri prin prooroci. in Filocalia românească X . iar în zilele acestea mai de pe urmă. întrucât devine efort individual. vol. 1-2). 40 Cf. Educaţia religioasă prin valorile creştine. pe baza evidenţelor absolute. Una dintre cele mai reprezentative concepţii ale filosofiei greceşti este aceea de iubire-eros. prin Harul divin. Sfântul Isaac Sirul.A crede este o funcţiune psihică elementară si universală existentă fiecărui credincios în parte şi care se manifestă unitar prin acceptarea unor adevăruri doctrinare şi morale. Iubirea creştină este noţiunea esenţială a descoperirii în Hristos şi este motivul fundamental al gândirii şi vieţii creştine. existentă în fiinţa umană. Iisus Hristos sau restaurarea omului. ca realitate personală supremă ce nu stă în continuitate de substanţă cu noi şi cu natura. 7. Cuvântul LXV.Pr. Acest dar al credinţei. 1943. credinţa creştină se întemeiază pe revelaţia divină. că El iubeşte. Aşa cum am arătat. 19 . Dumitru Stăniloae. Cuvinte despre sfintele nevoinţe. această putere de credinţă. introducând-o în realitatea spirituală internă. care constituie trăsătura de bază a creştinismului: „Dumnezeu este iubire” ( I Ioan 4. Tit 3. ci cu cele comunicate nouă prin Revelaţia Sa38.

cuvintele Mântuitorului din care reiese lumina. cât de neînlocuibil a fost pentru El fiecare om. dacă suferinţa iubirii care sângerează pentru fiecare om ca pentru ceva de neânlocuit42. Hristos-Iubirea Se arată în toată plenitudinea ei ca Jertfă adresată de către Dumnezeu omului pe crucea Golgotei. Persoana umană este o fiinţă relaţională. III. Eu stau la uşă şi bat. nu solitară şi sălbatică. 44 Sfântul Vasile cel Mare. Căci nimic nu L-a putut îndupleca pe Hristos să devină mai nefericit. ca cel mai nefericit dintre oameni. Referitor la aceste cuvinte spuse anterior. 1-2).Prof. cât de mult nu a putut renunţa El la nimeni. ca faptul de a comunica unul cu altul şi de a avea trebuinţă unul de altul şi de a iubi pe cei asemenea nouă 44. o sete nemăsurată şi un dor de Dumnezeu. Cea mai bună dovadă despre iubirea totală arătată de către Dumnezeu omului. nr. în „Studii Teologice”. Sfânta Treime. 20 .A. 50. răbdarea şi iubirea Sa dumnezeiască: „Iată. ni se descoperă în dar bunul Dumnezeu.5-6. şi alta pe plăcere41. Se realizează o tainică comuniune între Hristos-Iubirea şi fiinţa umană.G. cit. aşa te doreşte sufletul meu pe Tine. Căci nimic nu este atît de caracteristic naturii noastre. vresetul 20. nu este altceva decât eros exprimat prin cuvinte înflăcărate de Psalmistul care spune: „Cum doreşte cerbul izvoarele de apă. 43 Pr. Toţi înţeleg din viaţa lui Iisus cât de neobişnuit a ars boldul iubirii în inima Sa. structura supremei iubiri. Nu ne putem realiza ca persoane adevărate decât atunci când suntem în comuniune cu alte persoane. Persoana umană este dialogică. alta întemeiată pe utilitate.. care nu îl lasă pe el. Crucea este cheia tainei iubirii lui Hristos faţă de om. 48. dar şi din capacitatea ta de a-l da altuia.al iubirii prieteneşti. spre pierire. găsim în cartea Apocalipsa în capitolul 3. voi intra la el şi voi cina cu el si el cu Mine”. Dumnezeule! Însetat este sufletul meu de Dumnezeul Cel tare şi viu” (Ps. indiferent de situaţia personală. Ibidem. Regulile Mari. au fost suferinţele Fiului Său. o iubire întemeiată pe virtuţi. culminând cu Jertfa de pe Cruce. de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa. ne desăvârşim. 1970.917. 41. Sfântul Vasile cel Mare spunea că omul este o fiinţă socială. op.P. Dumitru Stăniloae. ca şi credincios.XXX. Putem descoperi foarte uşor în aceste frumoase cuvinte adresate de către Psalmist lui Dumnezeu. să se aplece spre păcat. Dorul firesc de Dumnezeu. Numai în relaţie cu alţii ne împlinim. Lucrurile au rostul demonstrării iubirii între persoane43. I. p. Făptura umană este 41 42 Gheorghe Şanta. ci îl îndreaptă pe om spre cer. iar atunci când cerul se deschide. Bucuria ta vine din capacitatea altuia de a renunţa la el pentru tine.

ci şi între ei unii cu alţii în iubire”. p. După căderea în păcat.O.Prof. Dacă iubirea rămâne pură teorie. acolo nu este loc pentru păcat. p.singura dintre toate fiinţele create de Dumnezeu. Revelaţia Vechiului Testament este în special Revelaţia Legii şi a pregătirii deosebite a omenirii în vederea primirii Răscumpărătorului făgăduit. Irineu Pop Bistriţeanul. care poate să îşi mărească autocunoaşterea prin dăruirea sa pentru ceilalţi. 45 46 Pr. rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el” (I Ioan 4. cea care prin natura ei dă şi trebuie să dea mărturie despre Iisus Hristos-Iubirea. in revista B. încorporându-ne în comuniunea de viaţă şi de iubire a lui Dumnezeu. 21 . Iubirea nu poate să fie separată de către oamenii care trăiesc în strânsă cominiune unii cu alţii şi cu Dumnezeu. 1956. iar comuniunea este liantul iubirii. conţinând cauzele legământului încheiat între Dumnezeu si poporul Său din sânul căruia avea să iasă Răscumpărătorul care să ridice păcatele lumii48.. nr. Prin educaţia religioasă. nr. Editura Patmos. 98. cel ce rămâne în iubire. 48 Preasfinţia Sa Dr. elevii învaţă faptul că Biserica păstrează şi transmite nealterat adevărul de credinţă.Stăniloae. cercetând problema răului şi opoziţia sa. 284. p. se întâlnesc în Sfânta Scriptură foarte puţine exemple de caractere religioase şi morale. Huedin. Din cuvintele Mântuitorului „rămâneţi în dragostea Mea”. Bucureşti. Marile adevăruri religioase cuprinse în revelaţie constituie elementele fundamentale şi permanente ale religiei adevărate. Esenţa Legii o constituie „Decalogul”.R. De fapt Decalogul se rezumă şi proclamă Legea lui Dumnezeu. Iubire şi adevăr. Prin aceasta suntem îndemnaţi la o continuă slujire. în „Ortodoxia”. 104.16). 47 Constantin C.31)47. Poruncile Dumnezeieşti. 1967. Iubirea după învăţătura Noului Testament. Pavel. p. 4. 2000. Nicolae Krutiţchi. este adevărul văzut ca o ultimă inimă de foc. 1988. care este preocupată nu doar a rămâne credincioşii cu Dumnezeu. iar unde este Dumnezeu. prin Hristos în Duhul Sfânt. Fericitul Augustin. ca un fundament de energie expansivă45. suntem aşa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel în imnul iubirii în I Corinteni capitolul 13 şi anume: armă sunătoare şi chimval răsunător. ci dragostea nu cunoaşte constrângere46. se dezvoltă întreaga educaţie religioasă şi spirituală. D. Educaţia religioasă ne conduce spre cunoaşterea şi trăirea adevărului de credinţă pe care îl mărturiseşte Biserica.2-1. se impune ca şi o necesitate mereu actuală. Iubirea este adevărul în iradierea. Editura Anastasia. Iubirea ca şi pornucă dată de către Hristos Sfinţilor Apostoli şi prin ei tuturor oamenilor până la sfârşitul veacurilor. Introducere în gândirea Fericitului Augustin. are un argument forte în cuvântul Revelaţiei şi anume: „Dumnezeu s-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune” (Geneza 1. în exprimarea lui.2.

p. Întruparea Cuvântului este temelia ontologică şi centrul vital al creştinismului. 52 Pr.Prof.Propovăduirea ca însuşire şi vestire în educaţia religioasă Cuvântul lui Dumnezeu este un dar dumnezeiesc dat nouă de către Dumnezeu. precum putem să articulăm şi să interpretăm în adevăruri formulate Adevărul mântuitor. Semnificaţia întrupării Domnului. întruparea Domnului dă educaţiei religioase conţinutul şi îi este normă permanentă51. p.Lect. N.23). spre care converg toate elementele de seamă ale ei49. toate modurile umane de expresie personală sunt legitime în educaţia religioasă. este asemenea grăuntelui de muştar. op. De taina întrupării Domnului se leagă toată educaţia religioasă care se face prin cuvânt şi prin faptă. în „Ortodoxia”. D. 1968. p. 84. binefacerile întrupării Cuvântului sunt atât de mari încât ea trebuie să fie socotită centrul istoriei religioase a lumii. această dezvăluire a valorii omului arată cât de mult preţuieşte omul în faţa lui Dumnezeu.Chiţulesc.cit.Prof. Nicolae Dura.. în „Glasul Bisericii”. Aceasta este taina înţelesului neînţeles de adânc al valorii şi însemnătăţii omului50. Dacă cuvântul divin a devenit trup. pentru păstrarea şi întruparea noastră. alcătuieşte punctul de plecare în sens educativ. nr. Pe lângă aceasta ca Revelaţie. astfel Cuvântul lui Dumnezeu se face în chip minunat limbaj omenesc. 49 Cf.Univ. Cuvântul divin. 51 Pr. şi anume acela de a încerca să îl facă pe om mai bun şi mai drept.8 . După cum remarcă Sfântul Atanasie cel Mare. Judecătorul Samuel. 1133. Întrupare şi răscumpărare în Biserica Ortodoxă şi în cea Romano-Catolică . 3. putem să păstrăm şi să redăm prin cuvinte învăţătura şi faptele Domnului nostru Iisus Hristos. op.cit. potrivit descoperirii făcute de către Mântuitorul. 1-17 şi în Deuteronom 5.Decalogul cuprins în cartera Ieşirii 20.Stăniloae. Dumitru Stăniloae. descoperă categoric şi mustrător regelui Saul: „Pentru că ai lepădat cuvântul lui Dumnezeu şi El te-a lepădat”(I Regi 15. 257.1. 22 . 50 Pr. dar pe urma îţi inundă inima52.6-21. Întruparea Logosului divin dezvăluie la maxim valoarea omului în faţa Creatorului. pare foarte mic înainte de a-l cultiva.Prof. 541. XXVII. p. slujitorul lui Dumnezeu.Dr. 1956..Dr. Rolul educativ al acestor principii a fost acela de a menţine treaz şi de a întări în popor sentimentul de răspundere şi de dreptate.

Vasile cel Mare. 53 Sfântul Grigorie Taumaturgul. Propovăduirea cuvântului divin reprezintă o întâlnire a credinciosului cu Dumnezeu. în P. Sfântul Ioan Scărarul. încorporarea învăţăturii divine. Clement Alexandrinul ne vorbeşte chiar despre cuvântul de mustrare. în mod primordial. care naşte. într-o cuvântare de-a sa. de Pr. 1984. op. Propovăduirea creştină are un scop practic şi educativ religios. ne spun că între cele trei funcţii fundamentale ale propovăduirii bisericeşti şi învăţătoreşti sunt desăvârşirea şi îndumnezeirea sufletului credincioşilor56.Prof. Există o cunoaştere religioasă prin credinţă. P.cit. Propovăduirea este reactualizarea cuvântului divin. 23 . Editura Bonifaciu.B. de a orienta cărările vieţii omului: „Cuvântul divin este cel care deschide ceea ce este închis şi limpezeşte ceea ce este expus engmatic”53. I. Pedagogul. Ioan Gură de Aur şi Grigorie de Nazianz. Al XV-lea cuvânt adresat lui Origen în Cezareea Palestinei . Constantin Corniţescu. deoarece scapă sufletul celui care ascultă „de la moartea cea veşnică”57. 4. p. versetul 4. cunoaşterea lui Dumnezeu. 73. trad. 2003. A cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a înţelege că „în afară de El este întuneric. un asemenea cuvânt poate fi asemuit chiar şi cu toiagul lui Moise. trad. Pr.S. 10. ne spune Evanghelistul Matei în capitolul 4. pustiu şi nonsens. Hristos-Domnul s-a rugat înainte de patima Sa cea mântuitoare. pe Iisus Hristos” (In.Dr. p. ne spune că sunt vrednici de laudă acei învăţători care ştiu să facă din neînvăţaţi şi neînţelepţi oameni desăvârşiţi. cea care ne descoperă pe Dumnezeu şi lucrările Sale sfinte. Euharistia. Boris Rădulesc. căci în El este cauza şi sensul. 55 Nicolae Dura.3).Cuvântul are şi menirea de a lumina. iar cunoaşterea adevărului cuprinde pe om în totalitatea fiinţei sale. p. p. o promisiune de mântuire. Schmeman. o mişcare care duce spre mântuire. întăreşte şi desăvârşeşte viaţa spirituală. 209. Taina Impărtăţiei. Propovăduirea Bisericii ca şi cuvântul lui Dumnezeu este o adevărată hrană duhovnicească. Sfinţii Trei Ierarhi.. 73.B. care trebuie să fie spre mântuire. p. descoperindu-ne cum cunoaşterea lui Dumnezeu este viaţa lumii: „Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine singurul şi adevăratul Dumnezeu şi pe Cel pe care L-ai trimis. 106. 17.. Bucureşti. 54 Al. scopul şi bucuria a tot ce există”54. Această esenţă a propovăduirii creştine este mărturia că Hristos cel răstignit şi înviat este Mântuitorul tuturor oamenilor.S. Bucureşti. 56 Idem. Propovăduirea mijloceşte. o proclamare. 57 Clement Alexandrinul. 34. cel cu care a lovit stânca din care a izvorât apă.74. Părinţii Bisericii ecumenice au fost „pătrunşi de convingerea că mântuirea credincioşilor nu poate fi asigurată obiectiv fără o maximă difuzare a învăţăturilor descoperite”55.

aratându-le calea 58 59 Sfântul Simeon noul Teolog. Cuvântul dumnezeiesc este în acelaşi timp şi un mesaj al credinţei. Prin aceste valori se reuşeşte să fie apreciată realitatea. viaţa. Propovăduirea învăţăturii dumnezeieşti prin educaţia religioasă are un dublu scop. p.14 şi Rom. 159. 30.. Religia. 10. şi anume: teama şi iubirea.2 Valorile religioase Valorile religioase se raportează şi trebuie să le raportăm la o realitate suprasensibilă şi au un caracter completativ. care este o realitate complementară şi firească a fiinţei noastre umane: „Cuvântul acesta este foarte aproape de tine. prin raportarea la valoarea supremă. valorile religioase au două rădăcini. Cuvântul dumnezeiesc. care lucrează totdeauna în inimile noastre taina înnoirii sufletelor omeneşti şi comuniunea şi unirea cu Dumnezeu”. 24 . Raportul fiinţei umane cu trascendentul (cu viaţa trascendentă) depăşeşte adesea puterea noastră de înţelegere59. şi anume în sensul de începător şi povăţuitor. care trebuie să fie purtătoarea valorilor religioase caută să stabilească un raport între valoare şi realitate. dar nu fără dragoste. 55.cit. 6. vol. pe care profesorii de religie îl propovăduiesc elevilor şi pe care aceştia trebuie să îl primească cu credinţă.Propovăduirea este o lucrare dumnezeiască roditoare de viaţă creştină. op. p. devine mântuitor. Hristos-Domnul naşte „în Duhul dumnezeiesc pe cuvântul conştiinţei lui Dumnezeu. el este în gura ta şi în inima ta. Privite sub aceste aspecte pe care am încercat să le prezentăm până aici. Gheorghe Şanta. În Vechiul Tetament. Întâia carte morală. ca să-l asculţi” (Deuter. 3.16). în Filocalia. şi anume acela de a-L preamări pe Dumnezeu şi mântuirea oamenilor. prin relaţia pe care Dumnezeu o are cu poporul iudeu. Aceste două dimensiuni ale propovăduirii educației religioase au rolul de a forma un tot unitar care se susţine şi izvorăşte din iubirea noastră faţă de Dumnezeu şi totodată şi faţă de semenii noştri. îşi evidenţiază autoritatea (Fac. vorbeşte imperativ. 2. ne spune Sfântul Simeon Noul Teolog58.8).

cu urmări binecuvîntătoare pentru viaţa noastră cea duhovnicească şi morală. dar o dată încălcând porunca cea dumnezeiască. 3. educaţia în spiritul valorilor religioase îi conduc pe elevi spre creşterea spirituală. deoarece începe să simtă că aparţine unei lumi suprasensibile. Religia creştină. este istoria unei iubiri care începe cu fiecare suflet. a adevărului. este morala dragostei şi a dorinţei infinite. p. în raport cu celelalte credinţe mai vechi. care au datoria de a implica convingerea unei continuităţi. este bun. Apostolul neamurilor. astfel reuşind să realizeze un echilibru. religios. Pentru cel mai mare dintre Apostoli. omul fiind ferit de greşeli.pe care trebuie sa meargă şi scopul pentru care trebuie să-L urmeze pe Creator. Sfinţii Părinţi ne spun că omul îşi ştia condiţia existenţei sale. sufleteşti. deoarece El este perfecţiunea absolută. încearcă să îşi întemeieze raporturile sale valorice pe iubire. transcendentă. trăia în lumina Sa. Unitatea tuturor valorilor într-o valoare supremă. o adevărată îmbogăţire spirituală. Îl cunoştea pe Acesta. nu se temea. care este Binele. 1997. 193. În comuniunea cu Dumnezeu. Din aceste valori ne împărtăşim noi oamenii. Dumnezeul creştinilor este iubire. automat începe să se teamă şi să se ascundă (Fac. despre care analistul Andre Frossard spunea: „creştinismul nu este o concepţie despre lume nici măcar o simplă regulă de viaţă. o face valoarea religioasă. Iaşi. Editura Polirom. Religia ca şi fenomen psihic conduce spre formularea unui ideal sfânt. Prin urmare. Aceasta doreşte să tindem spre perfecţiune. spre Dumnezeu. ne transmite o învăţătură in acest sens. blând şi iertător. Valorile religioase încorporate în fiinţa umană conduc prin harul divin la comuniunea noastră cu Dumnezeu. care pe drumul Damascului din prigonitorul lui Hristos devine cel mai aprig propovăduitor al Lui.10). Frumosul şi Sfinţenia absolută. Raportul religios al valorilor se desfăşoară şi pe alte coordonate. Morala creştină. deoarece acestea reprezintă o sinteză a tuturor valorilor spirituale. care ne caracterizează viaţa întreagă şi prin care ni se sintetizează conştiinţa supremă a binelui. Valorile religioase îşi au fundamentul în existenţa absolută a lui Dumnezeu. 25 . o convergenţă a energiilor morale. a frumosului. Filosofia valorii. şi anume: iubirea şi credinţa. Sub aceste valori omul devine o persoană religioasă. dezvoltând viaţa morală şi cea duhovnicească. care caracterizează această experienţă60. a unei persoane dincolo de orizontul revelat de experienţă şi contra întreruperilor şi lacunelor. Aceste valori religioase supreme au o foarte mare importanţă în formarea elevului. Adevărul. 60 Petre Andrei. ne spune Sfântul Evanghelist Ioan (I Ioan 4.8). era conştient de caracteristica legăturii pe care o avea cu Creatorul său.

fascinat în cel mai înalt grad de frumuseţea chipului întâlnit pe drumul Damascului. extras din revista Transilvania. realizează un profil moral caracteristic personalităţii morale în devenire. în conformitate cu ideea lui normativă individuală. Toţi ostenitorii pe căile binelui. împreună cu hotărârea mai vie de a le alina63. nici abandonare în voia plăcerilor. 1942. Sibiu. 30. este iubire în gradul cel mai înalt. Paris. o acţiune reprezintă o valoare etică în măsura în care se conformează atitudinii spirituale. Pentru prima dată omul află că idealul vieţii nu-i nici speculaţie.cit. Prin intermediul conştiinţei morale se promulgă însăşi dreapta veşnică a lui Dumnezeu. Conştiinţa creştină constituie una dintre temele centrale ale creştinismului. Legată de conştiinţa morală. Dumnezeu62. Astfel. Introducere în teoria valorilor. toţi oamenii de bunăvoinţă. 116. adevărul nu este o idee de arătat. Bucureşti. Din punct de vedere creştin. valorificând elementele conştiinţei morale şi integrându-le într-o modalitate de deprinderi obişnuite şi trăsături de caracter. Conştiinţa morală şi conduita morală se completează una pe alta. deci prin aceasta. Astfel Dumnezeu se face iubire. Mic tratat despre valori. Nu găsim în Sfânta Scriptură un text anume care să definească conştiinţa creştină. formarea uneia depinde de cealaltă. nr. conduita morală se realizează numai atunci când există un ataşament dezinteresat faţă de valorile obiective. p. anul 73.. chiar şi cei mai modeşti şi mai umili ştiu că propria lor conştiinţă individuală a făcut progrese morale. 3. Valoarea ca gest de convergenţă vitală . ci o persoană de iubit”61. 62. fiind dominată şi orientată de spirit. după cum vedem în sfera valorilor religioase şi a celor morale. Elementele coonştiinţei morale orientează şi stimulează conduita morală. Moralitatea educaţiei şi educaţia moralei creştine Conştiinţa morală reprezintă aptitudinea fiinţei umane de a-şi evalua propriile fapte prin prisma cerinţelor evoluţiei umane. 64 Eugeniu Speranţa. spiritualizată64. Sfânta Scriptură ne spune că Dumnzeu este iubire. din care se emană sentimentele cele mai nobile care ne unesc cu El. nici fugă de lume. p. că în luptele şi durerile vieţii a crescut stăpânirea de sine şi atenţia pentru suferinţele străine. Dumitru Belu. care. dar o găsim pusă 61 62 Ande Frossard.3. 1942. op. există un punct comun între valorile morale şi cele religioase. Les grands bergers d Abraham a Karl Marx. 63 Tudor Vianu. 26 . 1992. ci iubire trăită după pilda vie a Celui care şi în Fiinţă şi în viaţa Lui. 5-6. Desclee de Brouwer. p.

nu erau doar 65 Ioan Bunea. care constă în cunoaşterea şi iubirea Lui. cu referinţă directă la existenţa unei anumite legi naturale. Între sfaturile şi îndemnurile pe care Sfântul Apostol Pavel le dădea ucenicilor săi în viitoarea lor misiune de apostoli şi educatori în Bisericile de Efes şi Creta. Existenţa conştiinţei argumentată teologic. Fenomenologia coonştinţei morale. 1999. Sfântul Apostol Pavel le vorbeşte evreilor despre jertfa Domnului Iisus: „Cu cât mai mult sângele lui Hristos.. în a doua epistolă către Corinteni 1. că am petrecut în lume şi mai ales faţă de voi. Există o conştiinţă evidentă în sufletul fiinţei umane după Sfânta Scriptură. Datorită bunătăţii Sale. 12. nu în înţelepciune trupească. 66 Leon Brunschwicq.Conf. Aşadar. Plecînd de la cuvintele Mîntuitorului Iisus Hristos rostite în „Predica de pe munte” (Mt. care poartă numele de îndreptare în urma unei discerneri clare despre sensul vieţii65. Sfîntul Ioan Gură de Aur relevă faptul că această atitudine este lăsată de Dumnezeu omului. vorbeşte despre conştiinţa care ne transmite cea dintâi mulţumire sufletească spunând: „Lauda noastră aceasta este mărturia conştiinţei noastre. descoperindu-se pe sine şi judecata lui Dumnezeu. De la originea ei. ci şi de curăţirea prin harul lui Dumnezeu. afirmând existenţa lui Dumnezeu ca şi creator şi conducător al legilor universale67. Acest adevăr este relatat cu claritate de filosoful şi moralistul francez Montaigne. p.” (Evrei 9. una intrînd în sfera celeilalte fără a se putea confunda66. 27 . 207. are nevoie nu doar de lumina adevărului. Stelian Tofană. 14). Conştiinţa se foloseşte de cunoaştere. ci în harul lui Dumnezeu”. Ediţia îngrijită şi postfaţă de Pr.. curăţia conştiinţei. conştiinţa morală a fost învrednicită de lumina revelaţiei.pretutindeni. Le probleme moderne de la consience-Le moment historique de Montaigne. Cluj. p. După învăţătura Mîntuitorului Iisus Hristos. Paris. 67 Ibidem. Prin revelaţie conştiinţa morală suferă o transformare. observând armonia şi finalitatea din univers.12). de ştiinţă. în curăţie dumnezeiască. în toată profunzimea ei. pe care tot Sfântul Ioan Hrisostomul o distinge de cunoaştere şi care are nevoie la rândul ei de educaţie. 208. Sfîntul Apostol Pavel. În acest sens. făcând legătura mijlocitoare între Dumnezeu şi om. este susţinută în scrierile filosofului Leibnitz. p.. Editura Limes. în nevinovăţie. 71. Dumnezeu ne-a chemat la o viaţă supranaturală. distingând conştiinţa şi ştiinţa ca noţiune şi legătură logică. care spune faptul că toate legile universului converg acţionând în aceeaşi unitate de lucru şi către acelaşi scop final. care prin duh veşnic s-a adus pe sine lui Dumnezeu. 7. 1927. creştinismul a adus o profundă înţelegere conştiinţei de a lărgi orizontul spiritual de la simple cuvinte la o completă ataşare sufletească. sădită în sufletul omului.

215. pentru că fiecare eu este o personalitate. Conştiinţa creştină nu poate să trăiască doar cu simple noţiuni despre religie. pe care le memorează. 68 C. Fără cunoaşterea acestui eu al nostru. în cea de-a doua sa epistolă. Adâncindu-şi omul privirea în adâncul sufletului său. Bucureşti. Antologie pedagogică. II. scara virtuţilor creştine. aceasta este una dintre calităţile şi posibilităţile sufletului prin însăşi creaţia sa. a acestei conştiinţe nu se poate face o educaţie. Fenomenul psihologic religios al conştiinţei creştine prezent în relatările Sfinţilor Apostoli. ci momente psihologice religioase care duc către o viaţă nouă. la răbdare evlavia. pe cale expozitivă ori interogativă. ne spune apostolul neamurilor în I Timotei 1.Antonescu. adică individualitate morală68. îndemnându-i pe creştini să adauge la credinţă virtutea. Prezentarea evenimentelor biblice.credinţa în Dumnezeu cu inima curată. p. 1936. ci este nevoie şi de o prezenţă a Sfântului Duh în noi. ci aceasta va viza fondul cunoştinţei religioase. pentru deplina convingere şi hotărârea la o viaţă nouă pentru şi întru Hristos Domnul. înfăţişează idealul creştin. ne conturează nu simple trepte formale. la virtute cunoştinţa. la evlavie iubirea. vol. Sufletul omului dornic de îndreptare. poate percepe mult mai bine distanţa spre transfigurare. Sfântul Apostol Petru. 28 .G. nu se va desfăşura cu un caracter pur informativ. dar şi cu o conştiinţă bună: „Iar ţinta poruncii este dragostea. iar la iubire frăţeasca dragoste (II Petru 1. 19. îşi poate da seama de poziţia cu care află viaţa.5-8). care vine dintr-o inimă curată şi din conştiinţa bună şi credinţa nefăţarnică”. are datoria de a se cunoaşte pe sine însuşi.

Editura Presa Universitară Clujeana. Cluj-Napoca. aşa după cum remarcă şi părintele Pavel Borzea: „noi. 1. Educaţia. 71 Pr. 1. Gânduri asupra Sfintelor Taine ca mijloc de pastorație . Acesta este motivul pentru care o foarte mare responsabilitate în educaţia societăţii contemporane şi în familiarizarea acesteia cu valorile morale şi sacramentale. 2002. suntem îndreptarul de cultură al poporului nostru”71. Cristian Stan. ca de altfel aproape toate domeniile acestei lumi contemporane. în „Revista Teologică”. 10. deoarece prin orele de religie actul pedagogic devine un act de responsabilitate69. în revista „Studia Universitatis Babeş Bolyai. traversează azi o criză. 2004. 9. Misiunea Bisericii si Educatia. mai mult decât şcoala.Cap. astfel că ei îi revine sarcina „de a pune în 69 70 Vasile Timis.4. dar acelaşi avantaj este şi pentru şcoală. nr. Bazele doctrinare ale cooperării dintre Biserică şi şcoală Educaţia religioasă care se desfăşoară în şcoală are şansa de a familiariza tinerii cu cuvântul Sfintei Scripturi. 29 . fiind nevoită să-şi reevalueze anumite principii70. p. nr. p. Acesta este şi un avantaj pentru Biserică. Psychologia-Pedagogia” (anul XLVII). aparţin Bisericii. Education and Contemporary Society. 5. p. Pavel Borzea. 1937.

ci sunt două moduri de vieţuire într-un unic cadru religios autentic. care a iubit atât de mult lumea încît a trimis pe unicul Său Fiu ca Să se jertfească pentru lume. la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos”.Univ. cu onestie şi cu conştiinţa vie că aşa merge pe urmele Celul ce S-a Jertfit pentru ea. Editura Agnos. Biserica nu poate să părăsească colaborarea ei cu şcoala şi cu lumea deoarce ea ar renunţa nu numai la misiunea ei. Sibiu. De aceea. ci şi la dragostea lui Dumnezeu.Conf. 2008. p. 70.pastorația Bisericii în spatele blocurilor . între religios şi profan. o legătura strânsă. Constantin Necula. iar aceasta înseamnă ridicarea omului „la starea de bărbat desăvârşit. individual. Relaţia dintre Biserică şi şcoală nu este un dialog între o realitate propriu creştină şi alta care ar fi străină creştinismului. iar şcoala de instruirea lui Dar nu este mântuire fără cunoaştere şi nici cunoaştere fără mântuire. Între Biserică şi şcoală există o conlucrare divină. Îndumnezeirea maidanului . ci prin colaborarea vie şi dinamică a ei cu societatea umană. între om şi societate există un raport strâns de reciprocitate care implică responsabilitatea creştinului faţă de semenii săi. supranatural şi intramonden. Motivul principal pe care noi îl vom argumenta acum este acela că şcoala şi Biserica se intersectează şi ambele au în comun fiinţa umană: biserica se scupă de mântuirea sufletului omenesc. pe care îl desfăşurăm pe întreaga noastră vieţuire pe acest pământ. una din slujirile Lui fiind cea învăţătorească. Biserica ca şi instituţie şi popor al lui Dumnezeu trebuie să conlucreze cu cealaltă instituţie care lucrează pentru om şi anume şcoala. Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinti ne arată că între Biserică şi şcoală şi. ci în comuniune cu toate madularele întregii Biserici.Dr. nu într-un scop de dominaţie sau de clericalism. Mântuitorul Hristos S-a numit „Învăţătorul”. mai precis. Biserica şi şcoala sunt două instituţii care au foarte multe lucruri în comun şi ar trebui să fie la fel şi pe viitor. deoarece este imposibil să slujeşti în Biserică şi să faci abstracţie de şcoală şi invers. 30 . şi anume prin slujirea lumii cu smerenie. Pentru a putea ajunge la mântuire trebuie să parcurgem un proces lung.mâinile copiilor şi a oamenilor cărţi bune de citit” 72 şi de a face tot ceea ce îi stă în putinţă spre a-i călăuzi pe calea mântuirii. Cel ce a întemeiat Biserica. Scopul Bisericii este acela de a încerca să obţină mântuirea personală a fiecărui credincios. Biserica îşi justifică misiunea ca fiind prezentă în lume. 4. 13). ne spune Sfântul Apostol Pavel (Efes. dar aceasta mântuire nu se poate realiza într-un mod izolat. trebuie să acţioneze în solidaritate cu toţi oamenii de bunăvoinţă pentru binele lumii întregi. iar una din 72 Pr.

Spiritualitatea românească îşi are rădăcinile în Biserică şi în şcoală.. cu conştiinţa că această misiune îi aparţine. p. Nr. Sfântul Grigorie de Nazianz şi Sfântul Grigorie de Nyssa.Hr. 1-2. s-a trasnmit totodată şi dreapta învăţătură: „este chemat să judece în faţa efortului de gândire şi de acţiune a crednicioşilor. 2000. Pe pământul patriei noastre primele şcoli care au apărut au fost cele înfiinţate pe lângă vechile noastre mănăstiri. Şcolile noastre româneşti pregăteau viitori preoţi pentru sfintele altare.Conf. p. 109-110.primile misiuni date Apostolilor arătând că una dintre funcţiile Bisericii va fi aceea de a învăţa: „Mergând învăţaţi toate neamurile. Eusebiu al Cezareei. Bucureşti. 76 Idem. cătora le-a dat puterea şi obligaţia de a învăţa şi a fi atenţi la ceea ce învăţau alţii. profesori şi studenţi 75.Dr. 93. Coman.. de aici rezultă că aceştia aveau obligaţia de a supraveghea întreaga comunitate: „să îndemne la învăţătura cea sănătoasă şi să mustre pe cei potrivnici” (Tit 1. p. 2004. Ioan G. Împreună cu harul şi cu credinţa care sa transmis din episcop în episcop. 75 Pr. Dacă studiem istoria poporului român ajungem la convingerea că şcoala românească s-a născut în Biserica acestui neam sfânt şi binecuvântat de Dumnezeu. Cei mai de seamă reprezentanţi ai acestei şcoli sunt: Sfântul Atanasie. trad.19)73.Prof. Bucureşti. II. 9). care se păstrează prin buna conlucrare a 73 Pr. cel mai mare reprezentant al ei fiind cu siguranţă Sfântul Ioan Gură de Aur76. p. putem observa legătura care există între Biserică şi şcoală. adică un institut de cercetare ştiinţifică. 1995. Sfânta mănăstire Dervent. Macarie Egipteanul. de unde se poate extrtage concluzia cum că Biserica. 74 Paul Ecdokimov. era propriu zis un institut de cercetare de tipul universităţilor pe care le avem noi în zilele noastre. în „Ortodoxia”. vom vorbi despre istoria acestor două mari centre ale primelor veacuri creştine. 31 .. Cele dintâi funcţii de organizare învăţătorească din Biserică au fost şcolile catehetice. 238. Femeia şi mîntuirea lumii. 1985. vedem cum Apostolul neamurilor îi îndrumă pe episcopii Tit şi Timotei. de Gabriela Moldoveanu. printre care amintim şcolile catehetice din Alexandria. Patrologia. Şcoala antiohiană apărută pe la anul 260 d. Încă din scrierile Noului Testament. bazându-se pe cercetarea riguroasă a textelor. Sfântul Vasile cel Mare. vol.” (Matei 28. Antiohia şi Alexandria. este o şcoală cu specific exegetic. În continuare.Vasile Citirigă. a slujit şi va sluji atât cât Dumnezeu va mai îngădui învăţătura şi limba neamului nostru românesc. dar şi dascăli. Şcoala catehetică din Alexandria înfiinţată în secolul II. 86. de-a lungul existenţei neamului şi poporului nostru.Dr. pentru a păstra curat depozitul tradiţiei”74. cu program de studii. mai precis din epistolele Sfântului Apostol Pavel. Bazele doctrinare ale cooperării dintre stat şi biserică .

datorită acestui fapt societatea a putut să îşi păstreze.3 („aceasta este viaţa veşnică să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat. De aceea s-a spus faptul că „Biserica este comunicare prin comuniune”78. 1937.Conf. nr. Iisus Hristos. astfel apare ca şi o necesitate cunoaşterea unor modele care trebuie avute în vedere atât din planul eclesial cât şi din cel pedagogic. 1. care are o la fel de mare responsabilitate pentru sufletul fiecărui copil pe care trebuie să îl ducă pe calea care duce la Dumnezeu. nici alta nu pot găsi adevărul decât în Revelaţie. Ea are mai multe etape. chipul lui Dumnezeu. printr-o educaţie religioasă adevărată şi sinceră. înseamnă mult mai mult decât vorbirea şi lectura despre Dumnezeu şi depăşeşte procesul acumulării de cunoştinţe teologice. Dumnezeu a binevoit ca să se facă El însuşi Izvorul suprem al înţelegerii. tot aşa şi şcoala nu poate să fie închipuită fără comunicare. continuând cu experierea sau trăirea lui Dumnezeu de către om şi culminând cu contemplarea lui Dumnezeu prin unirea cu El prin energiile Sale necreate77. 2000. să îşi cultive şi să îşi transmită propriile valori culturale. Cultul ortodox ca mijloc de păstorire a sufletelor . Biserica este comunitatea divino-umană care este în continuă mişcare spre ţelul ei către veşnicie. a cărei împlinire este Logosul întrupat. Dar nici una. Astăzi însă. Pr. aici educaţia religioasă realizându-se prin predică. în „Revista Teologică”.acestor două instituţii. op. 26. Cunoaşterea lui Dumnezeu. 79 Aici ne putem referi tot atât de bine şi la dascăl (profesor). Biserica şi şcoala lucrează la zidirea şi ridicarea omului dacă aceste învăţături sunt transmise logic şi corect. prin orele de cateheze. p. deoarece toată activitatea ei se bazează pe transmiterea de cunoştinţe. Aşa cum am arătat până aici. Spiridon Cândea. p. Vasile Citirigă. în contextul acestei lumi desacralizate. 32 . al afecţiunii şi al comunicării cu Sine. Precum Biserica nu este închipuită fără comunicare. 5.cit. ca semn 77 78 Pr. care este şi datorită educaţiei şubrede care este aplecată spre materialism şi se îndreaptă spre spiritual doar în cadrul unor crize majore. p. 90. principalul temei al legăturii dintre Biserică şi şcoală este omul. Comunicare prin comuniune. iar această lucrare a ei trebuie să aibă în vedere realizarea comuniunii între oameni şi implicit a oamenilor cu Dumnezeu. şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis”). Dumnezeu adevărat. dar nu despărţită de şcoală. Cel mai potrivit mediu în care Biserica Ortodoxă. Nicolae Dascălu. Editura Trinitas..Dr. Altfel spus: „conducerea sufletelor spre Împătăşia lui Dumnezeu reclamă astăzi mai mult ca oricând ca preotul79 să utilizeze toate mijloacele vechi şi noi pentru realizarea acestui ultim scop al oricărei pastoraţii creştine”80. după cum ni se spune la Ioan 17. prin viaţa exemplară a preotului. începând cu dobândirea credinţei. receptarea acestora şi dialog. poate să realizeze o educaţie creştină este cu siguranţă parohia. 80 Pr.

dă sufletului omenesc o forţă morală. eforturi pe care noi le depunem din dorinţa de a ne apropria cât mai mult de Dumnezeu. Religia ne orientează spre descifrări mai adînci şi mai autentice. Chipul nemuritor.. la viaţă şi la moarte. Calitatea de 81 82 Pr.. p. 101. iar adevărul este Hirstos. se întâlneşte lucrarea lui Dumnezeu cu lucrarea omului. Şi de aceea în vâltoarea vieţii şi în progresul ştiinţei. ştiinţei şi culturii. ci o realitate. 84 Ibidem.Prof. şi veţi cunoaşte adevărul. Numai printr-o învăţătură dreaptă.. pentru ca să le comunice tuturor celor care se deschid Lui infinitatea vieţii. Şcoala care Îl recunoaşte pe Hirstos ca Învăţător suprem. dar şi un ideal. 202-203. Atât în lucrarea Bisericii. Arad. fără nici un temei şi nici o raţiune. fără El cunoaşterea este incompletă.al nostru. Dacă învăţătura este rătăcită. iar şcoala este şcoală doar dacă transmite adevărul.. sens şi conţinut moral. Acestea sunt mijloacele prin care noi Îl aducem pe Hirstos în viaţa noastră.cit. Sunteţi cu adevărat ucenicii Mei. Vasile Citirigă. dă şcolii. iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8. iar opera de cultură devine goală şi în acelaşi timp falsă. pentru ca şi ei să facă la fel întreolaltă81. o forţă care dă directive morale şi prin aceasta un mare aport culturii şi suport sufletului. religia este busola de orientare şi puterea universală. p. Adevărul suprem. permanentă şi dinamică a culturii şi sufletului84.”. 83 Ilarion V. ca pământul fără viaţă şi ca oceanul fără sare83. În Biserică. are garanţia adevăratei cunoaşteri.p. cât şi în cea a şcolii. 1994.. Cultura şi şcoala fără Hristos sunt ca cerul fără soare. omul nu mai poate să-L cunoască. 303-304. p. op.Dr. Stăniloae. aceasta este lucrarea lor comună. ci dobândeşte cunoştinţe eronate82. deoarece numai de la Hristos primim adevărul: „Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu. D. responsabilitatea învăţătorească o au episcopii şi preoţii. Raportul dintre Biserică şi şcoală este Iisus Hristos. Religia culturii. o forţă divină care întoarce sufletul omului spre valorile etice. prin Evanghelia Sa şi prin Biserica Sa. a cunoaşterii mântuitoare şi eliberatoare. Iisus Hristos. 32-32). 94. deoarece Biserica este adevărată în măsura în care propovăduieşte adevărul.. aşa după cum ne rugăm la Sfânta Liturghie: „toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. dar nu în ultimul rând. 33 . Religia lui Hristos nu este o poezie metafizică. dar un rol foarte important îl are orice creştin care trebuie să fie un vestitor al cuvântului. poate să dobândească cineva o cunoştinţă dreaptă cu privire la Dumnezeu. estetice şi filosofice ale spiritului.. Iisus Hristos este Cale ce dă scop. Raportarea noastră la Hristos depinde foarte mult de cultivarea credinţei noastre prin post şi prin rugăciune. Felea.

1994. iar de cealaltă parte prin mirenii Bisericii care sunt pregătiţi de şcoală. această putere activându-se în slujirea învăţătorească a fiecărei persoane doar atunci când aceştia participă la viaţa Bisericii85. sub numele de programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”. Prin demersul educaţional din cadrul orelor de religie. Mireanul care are o funcţie foarte importantă în şcoală este în comuniune prin Taina Sfântului Botez. din această cauză mîntuirea noastră se leagă de voinţa fiecărui creştin (putem vedea în cartea Faptele Apostolilor cap. prin virtutea profetică pe care fiecare om o primeşte. aceştia având o slujire împărătească la fel ca şi slujirea Mântuitorului. 17-18).mireni a slujitorilor şcolii este un temei foarte important în acest raport dintre şcolaă şi Biserică. Şcoala rămâne mereu unită cu Biserica. pe atunci încă Mitropolitul Moldovei. 63. acesta a fost pierdut. Prin aceste taine creştinul primeşte puterea Sfântului Duh. pacea. înt-rajutorarea şi cooperarea între semeni. datorită păcatului protopărinţilor. 60. Putem da ca şi exemplu programul introdus în întreaga Patriarhie de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. 34 . ne arată că rolul profesorului de religie este unul foarte important. Iaşi. A învăţa nu înseamnă doar a folosi cuvintele noastre ca şi mijloc de comunicare şi transmitere a gândurilor noastre. În calitatea de chip al lui Dumnezeu. Biserica şi şcoala sunt legate între ele prin mirenii care slujesc şcoala pe de o parte. prietenia. Dat fiind supradimensionarea 85 86 Nichifor Crainic. prin picturile icoanelor şi diferitelor scene biblice. Realităţile de care ne batem zi de zi. cât şi în şcoală. Cit. în zilele noastre există o foarte bună colaborare între şcoală şi Biserică. Dr. şi anume prin operele literare. Activitatea învăţătorească a Bisericii a fost rânduită de Însuşi Mântuitorul Hristos pentru ca oamenii să cunoască voia Lui şi să o împlinească.. După cum putem vedea. Nostalgia Paradisului . înţelegerea. iar ambele se raportează mereu la Dumnezeu prin oameni. a Sfântului Mir şi nu în ultimul rând prin împărtăşirea la Sfânta Liturghie cu trupul şi sângele Domnului Iisus Hristos prin Taina Euharistiei. ci aceasta poate să mai însemne şi a comunica pe cale scrisă. toate acestea constituind principiile de bază ale credinţei creştine86. Credincioşii participă şi ei la această sfântă slujire învăţătorească atât în Biserică. cele religioase ale României de azi. Biserica vine în ajutorul societăţii în ansamblul ei. Vasile Timiş. op. p. prin compoziţiile muzicale. 2. şi anume prin membrii Bisericii care sunt şi slujitori ai şcolii. promovând dragostea. Educaţia religioasă este un aspect foarte important al misiunii Bisericii actuale în şcoală şi în lume. p. prin chemarea divină. de a putea sesiza voinţa lui Dumnezeu privind viaţa sa.

când atât Biserica. „În cadul orelor de religie credinţa nu se predă şi nu se învaţă din perspectiva îmbogăţirii elevilor în ceea ce priveşte cultura generală. 44. precum marea Tiberiadei care a fost certată de Însuşi Hristos. 90 Ibidem. Cluj-Napoca. în modul în care el se autoevaluează şi se perfecţionează permanent87. în fapt.. Biserica trebuie să combată cu toate armele pe care le deţine secularismul şi pluralismul care din păcate încearcă să pună stăpânire pe noi şi mai ales pe tinerii din zilele noastre care sunt tot mai bulversaţi. conştientizând tinerii de faptul că îndreptarea de adevărul revelat. Misiune. Sfinţii Părinţi definesc această misiune sau conlucrare dintre Biserică şi şcoală. 63. p. 35 . „misiunea creştină face parte din planul lui Dumnezeu de mântuire şi desăvârşire a lumii. care din păcate este tulbure şi agitată.22-39) înseamnă a te îngriji de aproapele tău ca de tine. venind în contact cu realităţile vieţii practice şi sociale. aceasta având o vocaţie şi o chemare apostolică. op cit.parohiilor citadine. Responsabilitatea creştină faţă de problemele educaţiei religios-morale contemporane este mult mai mare în zilele noastre. cât şi prin profesorii de religie (care sunt adevăraţi slujitori ai altarelor şcolilor). Toţi cei implicaţi în realizarea educaţiei religioase au misiunea de a propovădui Evanghelia lui Hristos. Această funcţie quasi-sacerdotală a profesorului de religie impune exigenţe în formarea profesorului însuşi. manifestat în persoana şi activitatea lui Iisus Hristos îl duce pe om la pierzanie90. pastoraţie. 2002. a încerca să îl 87 88 Idem. 74.. Renaşterea. parohie. ci spre a deschide sufletul lor spre cunoaşterea lui Dumnezeu şi spre o viaţă în care ei să observe şi să urmeze principiile şi valorile creştine. p. ca fiind o componentă foarte importantă. 6.p. În acest sens. trebuie să îşi justifice prezenţa şi utilitatea ei în lumea creștină. Porunca „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Mt . Mesajul evanghelic este cu adevărat educativ. prin credincioşii şi profeosrii de religie. profesorul suplineşte. 89 Vasile Timiş. p. Valeriu Bel. ceea ce preotul nu mai poate realiza: educarea religioasă a tinerilor sub o formă constantă. Pentru transmiterea şi păstrarea dreptei credinţe preotul împreună cu profesorul de religie au misiunea de a desfăşura un program sistematic al activităţilor catehetice şi de îndrumare moral – duhovnicească a elevilor”89. constituind acea parte care se realizează în istorie prin Biserică şi prin membrii acesteia”88. cât şi şcoala. Biserica are menirea şi datoria de a-i ajuta pe tineri să îşi croiască un ţel în această viaţă. Atât prin slujitorii sfintelor altare.

Omul constituie o excepţie în natură. Scopul 91 92 Ioan Nicola.cit. a te bucura de bucuriile lui ca şi cum ar fi ale tale. deoarece el a fost înzestrat de către Dumnezeu cu raţiune şi cu libertate. 36 . Specificul educaţiei religios-morale se determină. Biserica se străduieşte să dea fiecăruia mijloacele de a fi responsabili şi de a fi mai receptivi în aceste valuri zbuciumate ale zilelor în care trăim. op. sunt determinate de datele pe care ni le oferă istoria de-a lungul vremurilor. ele fiind cele care te învaţă aceste lucruri. calităţi care sunt esenţial spirituale. fiind măsura în care un anumit tip de comportament este apreciat ca unul pozitiv de către societatea contemporană. Nicolae Mladin şi colaboratorii. aceasta se poate înţelege în conceptul educaţiei religios-morale.. Pe planul religios-educativ. în structura morală a fiecărui copil. Mobilizarea resurselor umane şi materiale ale diverselor instutuţii de învăţământ în direcţia asigurării unei educaţii religios-morale. Bucureşti. Teologia Morală Ortodoxă. p. care este în raport cu sistemul moral.ajuţi. iar pe de altă parte. pe de o parte. Iar aceste lucruri se realizează foarte bine prin Biserică şi prin şcoală. această valoare o trăim mai intens faţă de celelalte valori. ca şi fenomen social. p. Formarea şi dezvoltarea dimensiunii religios-morale a personalităţii umane. prin condiţiile socio-psihologice ce sunt implicate în realizare acesteia91. a încerca să instaurăm o lume mai bună şi mai dreaptă. 103. Dr. Esenţa educaţiei religios-morale constă în crearea unui cadru adecvat comportamentelor morale în societate. În ceea ce priveşte conceptul de valoare morală. astfel. în raport cu valorile morale şi cu binele în mod special. prin particularităţile morale. „cunoscut fiind faptul că declinul unei societăţi începe odată cu momentul în care aceasta se dovedeşte incapabilă de a-şi perpetua tradiţiile şi valorile”92. Între noua condiţie proclamată prin Botez şi deplina ei realizare în Împărăţie se află un proces de continuă creştere morală şi duhovnicească în care suntem implicaţi fiecare în parte. Editura Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.1. Educaţia religios-morală Sentimentul de valoare proprie a fiecărei persoane are o valoare morală aparte şi astfel. 1979. Baza fundamentală a moralei-religioase este binele. 4. omul poate să se destindă de toate celelalte creaturi. reprezintă una dintre priorităţile sistemelor educativ-moderne şi contemporane. 6-7.

numai aici cunoştinţa este imediată. Există în orice conştiinţă ca în orice cunoştinţă un subiect care cunoaşte şi un subiect care este cunoscut. Editura Limes.Conf. după cum ne spun şi Sfintele Scripturi: „învăţaţi pe copii voştri …”. mama Sfântului Ioan Gură de Aur şi altele. Ioan Bunea. de rugăciune. 37 .fundamental al educaţiei religios-morale devine formarea persoanei umane ca şi subiect moral individual. prin existenţa în casă a unei atmosfere de dragoste. Stelian Tofană. de pace şi bună-înţelegere între soţi. rugăciunea şi exemplul pe care copilul le vede şi le primeşte sunt mult mai convingătoare decât toate cuvintele pe care părinţii le pot spune. Deosebim două forme de conştiinţă: una primitivă sau spontană. Latinii foloseau termenul „conscientia”. dăm aici ca şi exemple pe Sfânta Macrina. Ediţie îngrijită şi postfaţă de Pr. Sfântul Nectarie care îşi amintea mereu de dragostea bunicii sale şi de felul cum se ruga înaintea icoanei. este aceea de a insufla copilului dragostea sinceră pentru Hristos şi pentru Maica Domnului93. 43-44. cât şi ca părinţi.Dr. Cuvântul conştiinţă era folosit în antichitate nu cu sensul pe care îl cunoaştem şi îl folosim noi în zilele noastre. pedagogia creştină de mai târziu întrebuinţa şi justifica legătura dintre această credinţă populară antică şi anume asupra cunoaşterii binelui şi a răului şi de cunoaştere a revelaţiei divine. căci obiectul se reduce la propriile modificări ale subiectului94. cât şi în şcolile teologice şi laice din ţara noastră. Editura Deisis. este o frumoasă lucrare care ne aduce mai aproape de Dumnezeu. p. în care obiectul şi subiectul se deosebesc pe planul de acţiune. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi. Sibiu. Actele tuturor conşinuturilor noastre psihice coincid în viaţa noastră cu ceea ce noi numim conştiinţă. În contiunare. Fenomenologia conştiinţei morale. vom vorbi mai detaliat despre conştiinţa şi conduita religios-morală care sunt extrem de importante în educaţia religios-morală pe care noi o desfăşurăm atât în facultăţile noastre de teologie. între copii şi între părinţi şi copii. termen pe care noi îl folosim atunci când ne referim la conştiinţa relogios-morală sau la fiecare dintre acestea două în parte. Ceea ce noi putem sau măcar încercăm a face atât ca profesori de religie. Dragostea. Din această pricină. În vieţile sfinţilor putem vedea adesea cum destinul acestora a fost puternic influenţat de către un om care le-a oferit pildă de sfinţenie. 2000. 1999. mama Sfântului Vasile cel Mare. Educaţia religioasă a copiilor trebuie să se facă în primul rând prin expemplul personal al părinţilor şi al celorlalte persoane din jur. dar aceste expresii nu se foloseau cu referire la cuvântul conştiinţă. Sfânta Antuza. p. Cluj. iar grecii întrebuinţau cuvântul „sinides”. nediferenţiată şi neutră. Principala menire şi obligaţie pe care o au părinţii şi profesorii de religie referitoare la cooperarea dintre Biserică şi şcoala. şi o formă superioară în 93 94 Maica Magdalena. 14.

a trebui să decidă ce anume trebuie să facă. să se aprobe sau să se dezaprobe. referindu-ne la episodul răstignirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe crucea de pe Golgota.religioasă şi morală. este acela care prezidează fundamentarea adevărului în contextul valorilor şi anume conştiinţa morală care se defineşte ca fiind o cunoaştere a valorilor morale. Am putea spune şi implicit contrazice în ceea ce am spus mai înainte. putem concluziona sau. sau pe planul social. Creştinii nu ar trebui să se raporteze la problemele de morală ca la un scop în sine. sunt fapte ale eului conştient. doar atunci când înţelegem ceea ce avem de făcut şi modul în care trebuie să desfăşurăm activitatea educativ. mai bine spus. p. spunând: „unde a dispărut moralitatea acum?”. dar pentru a putea ajunge aici avem nevoie de o voinţă şi o inteligenţă curată şi sinceră. Am putea să ne punem întrebarea: Când apare sau putem vedea cum se desfăşoară conştiinţa noastră? Răspunsul la această întrebare este următorul: conştiinţa apare şi se manifestă atunci când se află în faţa unui obstacol. doar atunci şi în aceste condiţii putem realiza o cât mai corectă educaţie religioasă scripturistică. iar momentul ei esenţial este acela de a alege. înainte de a începe educaţia religioasă şi morală asupra copiilor. care implică direct educaţia religios-morală de care ne ocupăm noi în acest subcapitol. de a fi pusă în balanţă. o realitate pe care o situăm pe planul nostru mintal. în lumea în care trăim. Aceste momente sunt gândirea şi acţiunea. Trăirile pe care noi le avem datorită acestor forme de conştiinţă. ceea ce ar trebui să fie 95 Gehorghe Şanta. iar hotărârea care se ia este o problemă de voinţă. putem realiza două momente fundamentale al conştiinţei religios morale. Conştiinţa primară este conştiinţa pe care o trăim pe planul de acţiune biologic al nostru fiecare în parte. op cit. înainte de a ne pune în plan să facem ceva. de a alege binele în detrimentul răului.care eul poate fi privit ca un obiect bine delimitat 95. iar conştiinţa reflexivă este o realitate gândită. Un principiu al conştiinţei religios-morale. şi din păcate azi. Din cele descrise de noi până acum. Conflictul determină instantaneu o alegere. 38 .. trebuie să gândim paşii pe care îi vom urma pentru a putea realiza cât mai bine şi mai corect ceea ce ne-am propus să facem. Educaţia religioasă care o primim din gura Mântuitorului prin Sfintele Scripturi este un conţinut moral. Tinerii din zilele noastre se răzvrătesc adeseori împortiva legilor morale. înainte de a acţiona într-un anumit context. 88. a putea să fie capabilă de a distinge răul de bine. iar alegerea este o problemă de inteligenţă. Alte două principii ale educaţiei religios-morale sunt înţelegerea şi realizarea. fără ca aceste manifestări să se afirme pe sine. paşii pe care trebuie să îi parcurgă.

să se roage pentru ei. normele şi regulile valorilor morale. ea este adevărata călăuză a omului.cit. de a-i dezvolta totodată capacitatea de a discerne între valorile pozitive şi elementele negative100. ea este pentru suflet ceea ce este instinctul pentru corp. 109. p.. p. Părinţii trebuie să fie şi ei alături de copii. Conştiinţa morală este o manifestare integrală a sufletului omenesc. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune: „Virtutea există pentru adevăr. 231. p. București. op. 100 Ioan Nicola. cine o ascultă. 108. este pura moralitate. Problemele morale trebuie să fie prezentate în așa fel încât acest instinct spiritual să fie favorizat să se dezvolte şi nu sufocat. 99 Ibidem. ci presupunere cu precădere sesizarea exigenţelor implicate în aceste norme şi reguli morale99. ascultă pe Dumnezeu şi nu se poate teme că va rătăci97. Conştiinţa morală este mainfestarea integrală a sufletului nostru omenesc. aceasta se realizează prin instruirea morală. Pentru a nu ajunge la unele dileme de ordin moral. Psihologie. 92. op. 96 97 Maica Magdalena. Conştiinţa cognitivă se referă la informarea copilului cu conţinutul. de a-l face să înţeleagă semnificaţia acestora pentru conduita sa. Ea este foarte importantă şi indispensabilă în raportul de formare al educaţiei religios-morale. Conştiinţa morală din punct de vedere psihologic include două componente: cognitivă şi afectivă 98. educaţia religioasă şi în mod special acea religios-morală trebuie să îşi îndrepte menirea pe care o are şi datoria pe care trebuie să şi-o îndeplinească. p. p. aşa după cum am putut vedea în precizările făcute în legătură cu conştiinţa psihologică. Referitor la cele menţionate până aici Sfântul Serafim de Sarov ne spune că „scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt”.. 107.. a nu mai fi „la modă”. 98 Ioan Nicola. 39 . iar ceea ce este imoral este „la ordinea zilei”. op. a eului nostru. 1992. Fiecare persoană în parte şi mai ales noi teologii ar trebui şi trebuie să dăm un exemplu de viaţă morală şi de o educaţie religioasă în spiritul învăţăturii lui Hristos şi a Sfintei Scripturi. sub toate aspectele ei. Rolul conştiinţei morale este acela de a-l introduce pe copil în universul valorilor morale. Cunoaşterea nu se reduce doar la o simplă cunoaştere a celor pe care le cuprindem în expunere.cit. Ioan Bunea. Editura Didactică şi Pedagogică.cit. Copiii trebuie să fie îndemnaţi să se roage şi să caute cât mai devreme cu putinţă sfatul unui duhovnic şi al profesorului lor de religie.moral este considerat a fi imoral. Conştiinţa este aceea care nu ne înşeală niciodată. să urmeze sfaturile duhovnicului şi ale profesorului de religie care se află în măsură de a da sfaturi cât mai bune pentru o educaţie cat mai corectă din punct de vedere religios-moral. nu adevărul pentru virtute”96.

Educaţia religioasă nu este doar o problemă privată a fiecărui ceştin în parte. 4. spre a putea merge pe drumul cel corect din punct de vedere educativ-religios. p. din interiorul omului asupra conduitei. Teologia Morală Ortodoxă. Primul serviciu pe care educaţia religioasă îl face şcolii este ca aceasta să poată să restaureze întreaga integritate a raţiunii 101 102 Gheorghe Şanta. 224. Scopul fundamental al educaţiei religios-morale îl constituie formarea şi dezvoltarea caracterului şi totodată a profilului moral al fiecărei persoane în parte. Idealul educaţiei era format în acel cuvântu compus ”kalokagathia”. 93. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. iar cealaltă la planul exterior ale persoanei morale. adică îmbinarea armonioasă dintre frumos şi bine. duhovnicească. sentiment şi voinţă.. Bucureşti. op. sentimentele şi voinţa acţionează asupra copilului. „Principiile legii morale se aplică la cazurile particulare ale acţiunilor umane. conştiinţa morală este o putere sufletească. deoarece priveşte deopotrivă întreaga comuniune. conduita noastră poate să se ridice de la o simplă acţiune impulsivă până la a ajunge la o conştiinţă etică. Scopul şi obiectivele educaţiei religioase creştine în contextul actual Educaţia începe şi se dezvoltă în acelaş timp cu omul. Legătura care se creează între cunoaşterea valorilor morale şi afectivitatea. Într-un înţeles mai larg. În procesul de formare al conştiinţei morale şi al conduitei morale. la fel şi pedagogia ca ştiinţă are o vechime considerabilă. precum am încercat să arătăm pâna aici. Conştiinţa morală aplică în concret legea morală şi contribuie la împlinirea ordinii morale în această lume. pe realitatea ei distinctă care stă în proprietatea fiecărui om. dar şi manifestarea propriei faţă de sine şi faţă de societate. Astfel. p. 1979. Conştiinţa morală este o realitate la care participă toate puterile sufleteşti: raţiune. a eului nostru101. 40 . întreaga comuniate. iar în sens mai restrâns este o acţiune ce se desfăşoară în om. raportând conştiinţa morală la conduita morală. Este o manifestare integrală a sufletului nostru.2. constatăm că prima se referă la planul interior. Puterea ei este întemeiată pe natura spirituală a omului. deschid instantaneu un orizont asupra copilului. convingerile. Educaţia exprimă o funcţie exclusiv umană care este şi de o natură spirituală.Trăirea afectivă a conştiinţei se poate fixa în structura misionară a fiecărei persoane în parte (a fiecărei personalităţi).cit. prin care legea obiectivă ce stă în afară şi deasupra omului devine lege proprie omului”102. realizând comandamentele şi realizarea acestuia. manual. Educaţia este o funţie spirituală. cu rădăcini bine înfipte în viaţa intimă şi mai curată a omenirii din toate veacurile.

ţinută la Universitatea din Iaşi. religia are puterea de a raţionaliza întregul conţinut educaţional103. asupra altei persoane sau altui grup de persoane. persoana umană care interacţionează cu semenii ei. Am dorii să subliniem faptul că educaţia se constituie într-un continu proces de influenţare a omului prin om( tot astfel se întâmplă şi cu educaţia religioasă care trebuie să aibă poate o mai mare importanţă faţă de cealaltă). corespunzătoare cu rosturile şi foloasele ei. Societatea prin diferitele serii de agenţi sau mecanisme care pot să fie Biserica. care sunt întreprinse de o persoană sau un grup de persoane. Gândirea pedagogică în întreaga ei dezvoltare în istorie. a condus spre cristalizarea tuturor acestor repere. astfel ea devine o fiinţă umană în general. astfel educaţia a putut să se clădească încât să fie înstare să poată să prezinte şi înfăţişări variate. familia. norme. „Educaţia se împlineşte neântrerupt sub stăpânirea unui imperativ pornit din străfundul fiinţei omeneşti. Putem să constatăm că acţiunea 103 104 Vasile Timis. ci ea are şi datoria de a promova şi latura fizică a omului. 41 .deschiderea cursurilor de Istoria Pedagogiei . profesorul Constantin Narly referitor la educaţia care trebuie să fie în această lume contemporană spunea următoarele:”întreaga istorie a pedagogiei nu este decât o istorie a idealirilor şi a mijloacelor întrebuinţate de omenire pentru ca să se aproprie de aceste idealuri care au stăpânit mentalitatea diverselor epoci”105. sub sceptrul neînduplecat al simţământului pentru înobilirea omului”104. şcoala. prin însuşirea unor anumite tradiţii şi obiceiuri. p. op. ca interpretare a unui îndemn ce depăşeşte posibilităţile de exprimare. Educaţia şi implicit şi ceea religioasă includ reciprocitatea pentru că doar fiinţa umană este în măsură nu doar a deveni o fiinţă socială a unei anumite culturi şi civilizaţii. etc. poate să acumuleze cunoştinţe.. 1925. valori. În deschiderea cursurilor de Istoria pedagogiei ţinută la Universitatea din Iaşi. prin mijloacele adecvate. p. 10. 105 Constantin Narly. poate să transmită mai uşor un bagaj cultural de care noua genetaţie are mare nevoie în aceste perioade de grele ispite şi încercări prin care trece. op. Prin acest proces.. 23. Problema idealurilor pedagogice. atitudini. ca fiind un proces complex de influenţare a conştiinţei.cit.elevilor şi să poată să îi responsabilizeze cât mai bine. dar şi valori şi norme specifice fiecărei culturi. deprinderi şi comportamente adecvate. atât sufletul cât şi trupul. astfel încercând să le armonizeze pe cele două. Educaţia este o acţiune vizibilă care nu poate să se rezume doar la dezvoltarea funcţiilor sufleteşti. Putem să încercăm să discernem din cele enumerate conceptul de educaţie.cit. Gheoeghe Şanta.

cer ca noi toţi să facem eforturi pentru a încerca să câştigăm cat mai multe valori perene care să poată să ne conducă spre orizonturi valorice superioare. Editura Didactică şi Pedagogică. op. Gheorghe Şanta. urmăresc informarea. Ar trebuii să învăţăm toţi cei implicaţi atât în predarea şi educarea atât a religiei cât şi a educaţiei generale.26. Lumea aceasta în care trăim şi de care trebuie să ne raportăm se află într-o perioadă de schimbare radicală în toate domeniile vieţii umane. fiecare poate să aibă posibilitatea unei anumite forţe de modelare. O anumită concepţie îndrăzneaţă chiar am putea să spunem. se încearcă a se prezenta şi accesul la o realitate cât mai corectă şi astfel acelaşi termen poate să fie înţeles diferit de către educatorii sau profesorii de religie în cazul nostru care activează în aceeaşi unitate de învăţământ. 42 . acesta este înţeles foarte diferit în zilele noastre. Considerăm că este foarte important să încercăm să reflectăm asupra uneor teme cu care se confruntă educaţia atât cea laică cât şi cea religioasă în mijlocul modernităţii. ar trebuii să ne oblige mai mult la înterprinderea unor proiecte în care perspectivele de abordare a educaţiei să poată să realizeze o sinergie nouă. sensibilitate şi acţiune. p. Vremurile noastre credem că mai mult ca nicodată. 1998. precum şi aceea din familie.cit. formarea şi modelarea naturii umane. Dimensiunile educaţiei. poate să suporte anumite influenţe atât interne cât şi externe. că de al lungul istoriei au intervenit şi intervin anumite schimbări de care era nevoie în acea perioadă aşa cum e nevoie şi de unele schimbări în vremurile noastre.instituţională. Bucureşti. de către oameni diferiţi şi în locuri diferite. Lumea noastră modernă aşa cum ne place nouă să o numim se află într-o perioadă în care. modernă şi deschisă despre formarea omului. indiferent de locul în care ne aflăm şi de care încercăm să ne raportăm şi indiferent de cum înţelegem şi utilizăm aceşti termeni. Biserică sau şcoală. Personalitatea umană aflată în curs de formare(dezvoltare). trăiesc o mişcare a tradiţiei vii şi in acelaş timp o explozie de informaţii din toate domeniile107. 106 107 Dumitru Salade.. Am dorii să vorbim puţin despre termenul ”modernitate”. 33. p. în cadrul unui sistem106. despre limitele şi puterile educaţiei. în modul cel mai real atât Biserica cât şi şcoala cu sistemele ei sau mai corect cu sistemele lor educaţionale deoarece fiecare instituţie are principiile ei şi se guvernează după propriile ei sisteme educaţionale. Termenii variaţi pe care îi folosesc şi îi înţeleg oamenii şi chiar noi pentru a încerca să putem descrie condiţia noastră umană.

1987 . o aprobare a acestor valori ale lumii moderne şi un mare ajutor în procesul de realizare a acestora. Din cauza acestor marginalizări mulţi dintre ceştinii ortodocşi au fost tentaţi să uite istoria. p. p. afirma referitor la regimul comunist care se declara un regim ateu. Secularizarea acceptă religia doar în condiţiile pe care ea le impune. Bucureşti. op. aceasta atribuie religiei o funcţie. Sorin M. scrupulos în catele şi obligaţiile sale. mai corect spus aşa). Omul modern având o mentalitate secularizată se prezintă de foarte multe ori ca fiind un om „religios”. Un mare teolog ortodox occidental pe nume Olivier Clement. omul fiind în istorie colaborator al lui Hristos. 121. Din punctul de vedere al teologiei ortodoxe. acest teolog afirma următoarele: „Comunismul a acceptat Biserica drept un fel de parc naţional. şi atunci când îi conferă un loc de onoare în viaţa socială.p. Atunci când religia este aprobată de secularizare. această noţiune se foloseşte şi pentru a sublinia permanenţa influenţei creştine în noul context cultural al modernităţii108. ei uitând că lumea a fost salvată şi trebuie să fie salvată doar cu şi prin Hristos. Olivier Clement cel pe care l-am citat şi mai devreme consideră că această atitudine pe care a avuto lumea nu poate să fie decât expresia unui „imobilism social”. 109 Gheorghe Şanta. etica şi creştinismul. Adolescenţii şi familia. an III. face acest lucru deoarece religia acceptă să fie însăşi o parte a viziunii secularizate a acestei lumi. Rădulescu. al Creatorului tuturor care este Dumnezeu. o lume în care Hristos să nu fie prezent sau dacă chiar este prezent să fie într-o măsură cât mai mică şi mai nesemnificativă din păcate. cinste şi prestigiu109. 1993. care din câte putem să observăm aceasta va conduce la o transformare radicală a modului în care sunt receptate şi trăite valorile religioase. Noţiunea de secularizare se foloseşte şi pentru a exprima nu numai procesul de emancipare a culturii moderne faţă de cultura creştină. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. a teologiei în raport cu ştiinţele moderne. Secularizarea lumii moderne şi educaţia religioasă Sensul cultural al noţiunii de secularizare se leagă din păcate tocmai de acest proces de secularizare(marginalizare.4. Marin Voicu. 43 . care implicit nu 108 Dan Banciu. 158. 29.cit. secularizarea este un proces specific acestei lumi moderne.3. şi a Bisericii de implicare în social. clădindu-şi o lume fără Hristos. dar care este incapabilă de o acţiune creatoare”110. adică fără Dumnezeu. 110 Anca Munteanu. care păstrează trecutul. Psihologia prenatală. în Revista Psihologia. iar dacă religia acceptă şi împlineşte această funcţie este răsplătită cu bogăţie. Responsabilită’ile cuplului parental.

„Educaţia religioasă nu rămâne o problemă privată a fiecărei persoane” 111.poate să conducă decât la o disociere între a spune şi a face pe planul vieţii personale. ci educaţia aparţine întregii comunităţi. Editura Presa Universitară Clujeană. această preţuire se face după locul pe care îl ocupă fiecare pe această scară ierarhică a valorilor. Fără această valorificare a valorilor religioase şi morale. Criza aceasta morală de care ne lovim astăzi se naşte sau mai precis provine de la neluarea în seamă sau nesocotirea de către cei mai mulţi dintre oameni a valorilor morale şi în special a valorilor religioase care ar trebui să fie bine întipărite în sufletul fiecăruia dintre noi. Misiunea Bisericii şi educaţia. Aceste valori religioase şi morale trebuie să primeze drept criteriu de preţiure a celorlate valori pe care omul şi le însuşeşte în această societate. p. astfel favorizând o atitudine pur naţionalistă. iar pe celălalt plan al vieţii eclesiale poate să conducă la o „sacralitate terifiantă” prin care se accentuează o relaţie individuală a fiecăruia cu Dumnezeu. exclusivistă. odată cu desfiinţarea catehumenatului. Educaţia religios-morală. mai ales sub aspectul acesta al formării conduitei adecvate unui duh religios.10. 2004. convergenţe. deoarece poate să presupună riscul confuziei între „poporul lui Dumnezeu” şi poporul care este delimitat în sfera unui spaţiu geografic. Care într-o ordine ierarhică sănătoasă şi normală zicem noi ar trebui să primeze. poate juca un rol pedagogic important. deoarece fiecare părinte îşi doreşte ceea ce este mai bun şi mai de folos pentru copilul său. 44 . în care ţelul şi scopul suprem este perfecţiunea şi fericirea fiecărui om în această viaţă şi în ceea viitoare. adică valorile morale şi religioase implicit. care se ordonează după aceea a scopurilor pe care fiecare dintre noi le are şi ţelurile pe care fiecare încearcă să le urmeze. Considerăm că este foare important să cunoaştem rolul pe care educaţia religioasă atât din punct de vedere scripturistic cât şi patristic o are în formarea integrală şi morală a fiecărei persoane în parte. Cluj-Napoca. creştinii nu mai 111 Vasile Timiş. perspective . după cum nu putem să socotim tiranie nici autoritatea excesivă a unui părinte asupra copilului său. cu obiective specifice. Această ierarhie a valorilor creştine este foarte simplă din punctul nostru de vedere. Acest imobilism social poate să aibă şi alte consecinţe în afară de acestea pe care le-am enumerat până acum care se plasează pe planul social.atitudini. dar mai dificil am putea să spunem este încercarea omului de a îşi însuşi această ierarhie şi implicit aceste valori creştine. celelalte valori nu pot să fie concepute ca fiind valori în raport cu fiinţa umană adică cu omul. Nu putem să vorbim aici despre o aşa zisă tiranie a vieţii religioase(a educaţiei religioase).

45 . să înveţe ce li se predă şi li se spune şi să păstreze veşnic în inima lor.conf.cit.dr. acum intră în scenă şcoala care preia această „pregătire” a fiecărei persoane pentru o educaţie religioasă sănătoasă. La rândul lor elevii(creştinii). Astfel dacă fiecare educator ar reuşi să păstreze şi să respecte toate cele menţionate mai sus.70. cât şi elevi. Bisericii şi şcolii îi rămân „sarcina de a pune în mână copiilor şi oamenilor cărţi bune de citit”112. Constantin Necula.beneficiază de o pregătire sistematică pre sau post baptismală.univ. din cele patristice. traducere de Dumitru Fecioru. p. ar avea şanse maxime ca elevii(credincioşii ne referim aici la fiecare membru matur al parohiei) să îi ofere atenţia(profesorului respectiv preotului). vor trebui să asculte cu atenţie. făcând fiecare dintre noi din misiunea noastră la care am fost încredinţaţi fiecare în parte o adevărată reuşită. op.. Atât preoţii cât şi profesorii de religie şi nu numai. au datoria să îi îndemne pe oameni să lectureze din cărţile biblice. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Chiril al Ierusalimului. să îl respecte mai mult şi să sporească în viaţa duhovnicească. 12. p. Bucureşti. prin cunoştinţele pe care le primim la orele de religie şi prin efortul individual pe care trebuie să îl facem fiecare dintre noi. Cateheze. după cum spune Sfântul Chiril al Ierusalimului: „ învaţă cele ce ţi se spun şi păstrează-le veşnic” 113şi să încercăm să le punem în aplicare fiecare dintre noi atât laici cât şi mireni. 112 113 Pr. căci aşa cum remarcă părintele Necula. 2003.

op. O bună parte din viaţă. Clement Alexandrinul. o intitulează Pedagogul. p. prin întreaga iconomie a mântuirii. În Biserica întemeiată de Mântuitorul Hristos. Pedagogul este însuşi Hristos. Toate tratatele şi cărţile de pedagogie formulează idealul educaţional ca fiind „valoarea şi desăvârşirea potenţialului uman în vederea formării unei personalităţi armonioase ţi creatoare. Bucureşti. 1993. 115 Vasile Timiş. 3. El spune: “să 114 Ioan Nicola. Puţine sunt profesiunile care cer posesorului lor atâta competenţă şi dăruire cum este cea de profesor. capabilă să exercite rolurile cu care societatea o va investi. Teoria educaţiei şi noţiuni de cercetare pedagogică . în formarea deprinderilor şi atitudinilor de factură duhovnicească şi sociomorală ale elevilor săi. datorită acestui scop formarea profesorului atât a celui de religie cât a oricărui profesor este foarte importantă şi are o importanţă deosebită. Editura Didactică şi Pedagogică. Dimensiunea duhovnicească şi educaţională a misiunii profesorului de religie rezultă din responsabilitatea şi din rolul hotărâtor pe care acesta îl are în transformarea profundă a personalităţii.. copilăria. În şi prin Iisus Hristos pedagogia ca artă şi ştiinţă a educaţiei este eminamente lucrare divină. adolescenţa şi o parte a tinereţii ne-o încredinţăm profesorului.cit. Iată motivul pentru care fiecare dintre noi ne aducem aminte cu drag de învăţătoarea care ne-a pus creionul în mână şi de profesorii care ne-au marcat viaţa115. Manual pentru clasa a XIa şcoli normale. Dobândirea armoniei interioare prin dezvoltarea şi integrarea diferitelor componente ale personalităţii concomitent cu asigurarea unei simetrii sociale şi a unui schimb continuu de informaţii cu mediul extern caracterizează în esenţă acest ideal”114. Domnica Fărcaş.13 46 . 5 Despre calităţile intelectuale şi morale ale profesorului de religie Profesorul este un „formator al formatorilor” după cum spunea Comenius în Didactica magna. contemplând în acest titlu pe Iisus Hristos. După cum se formează pe sine aşa îi va forma şi pe alţii. p. Profesoratul este ştiinţă şi artă deopotrivă. care închină una din operele sale educaţiei.Cap.

118 Prof. Aceste însuşiri ale personalităţii sunt aptitudinele. referitor la acestea părintele Galeriu ne spune următoarele: „cei vechi înţelegeau prin persoană individ” 120. în morală. 116 117 Clement Alexandrinul. p. Treapta ierarhică a personalităţii după cum bine ştim este persoana. ediţia a II-a. el nu are nici o altă caracteristică decât unitatea”119. 1992. 466 . asigurîndu-i o adaptare originală la mediu”117. p. părinţii capadocieni şi prin discuţiile care s-au ţinut în acea perioadă. 121 Ibidem. Editura Didactică şi Pedagogică.3-4. traducere de Dumitru Fecioru. Editura Didactică şi Pedagogică. temperamentul şi caracterul…”118.dr. 60. Această personalitate psihologică reprezintă „îmbinarea unitară non-repetativă a însuşirilor psihologice care caracterizează mai pregnant şi cu mai mare grad de stabilitate omul concret şi modalităţile sale de conduită. care la rândul ei adaugă individului şi caracterul de unicitate. „Prima treaptă ierarhică a ansamblului personalităţii. este individul definit ca o noţiune mai mult cantitativă… individul este un număr printre alte numere.Alexandru Roşca. în morală. Jertfă şi răscumpărare.Petre Comşa. 119 Pr.143. Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu poate învesti calitatea de pedagog cu atributele desăvârşirii”. 267. Nr. Editura Harisma. 342 .dr.fie dar numit Cuvântul cu un singur nume. în Studii Teologice. Părintele dr. care diferenţiază modul de conduită al unui om în raport cu alţii. Dicţionar de pedagogie. 1979. 142.lect. p. Psihologia generală. Petre Comşa într-o lucrare de-a sa vorbeşte foarte frumos despre calităţile intelectuale cât şi cele morale ale profesorului de religie. Bucureşti. Despre calităţile intelectuale şi morale ale profesorului de religie . Bucureşti. 2003. Individul şi individualitatea devin primele trepte. Pedagogul. fiecare individ este în acelaş timp şi o individualitate. Pedagog. În continuare dorim să înţelegem cât mai bine prin ceea ce vom încerca să prezentăm personalitatea profesorului de religie şi a acţiunii acesteia asupra formării personalităţii elevilor. p. p. Putem să vedem din cele înşirate până acum rolul central pe care îl ocupă conceptul de personalitate atât în pedagogie. socioligie şi altele. în sociologie. Fiecare persoană.116 În continuare vom încerca să dezvoltăm puţin conceptul de personalitate. Constantin Galeriu. numai El. despre acest concept nu se vorbeşte numai în pedagogie ci se vorbeşte şi în psihologie.Anghel Manolache. p.dr. În pedagogie personalitatea se defineşte ca fiind „ansamblul unitar şi integral de însuşiri. Prof. persoana este înţelească ca ceva mai presus de fire ca „centru purtător al fiinţei şi nu ca parte a fiinţei”121. Bucureşti. 47 . procese şi sturcturi psihofizice şi psihosociale. 120 Pr.

acest raport se pune în acţiune. chiar binele. despre aceste însuşiri pe care ea le are şi ne spune următoarele:“personal este un ipostas spiritual purtător de valori. În ideei mari am încercat să prezentăm modelul după care fiecare profesor de religie ar trebui să se ghideze. hristocentrică.”(Lc. două componente ale ei şi anume componenta psihologică şi componenta sociologică. însă acestea nu tind să aibe un caracter absolut.cit. este şi firesc se structurează sau mai precis se axează în raport şi în comuniune cu Dumnezeu. a vocaţiei pe care trebuie acesta să o aibe. şi aceasta deoarece conştiinţa morală este eductibilă. cu Mântuitorul Hristos. 1979. risipeşte. În legătură cu acest raport Sfântul Serafim de Sarov în învăţăturile sale spune următoarele: “Observaţi că numai o singură lucrare bună. deoarece după cum am spus personalitatea creştină trăieşte pentru mântuirea sa şi în legătură şi comuniune cu Hristos.61. deci este teocentrică.Lect. Fiecare persoană se situează pe o anumită treaptă al inteligenţei sale personale. în Studii teologice. vol. 62. ca şi personalitate creştină am vorbit despre ceea ce este necesar din punct de vedere general pentru a se putea desfăşura într-un mod cât mai adegvat şi mai armonios. Tot ce nu este făcut în numele Lui.Mitropolitul Nicolae Mladin vorbeşte şi el despre acest raport la persoanei.11 . p.Dr. Noi ne vom axa mai mult pe personalitatea creştină. 228. Sfântul Serafim de Sarov s-a inspirat în cele enumerate din cuvintele Mântuitorului Hristos care zicea:”cel ce nu adună cu Mine. Nicolae Mladin. Personalitatea laică este structurată în două mari părţi. ambele bazându-se pe un bine autonom. Raportul care se bazează între acea personalitate laică care trăieşte în numele unui bine autonom după cum am spus mai înainte şi personalitatea creştină. p. Teologia Morală Ortodoxă pentru institutele teologice. p . cei 122 Mitropolit Dr. cu Sfânta Treime. Morala generală. 48 . aceasta este o catalogare din punct de vedere sinetetic şi analitic.3-4. 123 Pr. în contiunare dorim să vorbim şi să va prezentăm o cât mai bună şi mai corectă analiză a însuşirilor profesorului de religie. aceasta are un caracter pnevmatologic şi bisericesc123. Nr. nu ne preocupă nici o răsplată în veacul viitor şi nici în această viaţă nu ne dă harul divin”124.23). Petre Comşa. Treapta pe care fiecare dintre noi ne situăm este strâns legată de treapta ierarhică a ansamblului personalităţii pe care ne situăm. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Personalitatea laică are în centrul ei legea morală care este şi punctual ei de interferenţă.I. 124 Ibidem. care tinde să participe la lumea valorilor prin comuniune”122. 2003. legea morală naturală şi conştiinţa morală sunt bazele de căpătâi ale personalitătii laice. aceasta după cum. ceea făcută în numele lui Hristos ne aduce roadele Duhului Sfânt. op.

iar sufletul nu pot să-l ucidă. Lucrarea lui Dumnezeu este cea care continuă şi nu doar lucrarea omului. Aceste două componente care îl alcătuiesc sunt în strânsă legătură. Mântuitorul porunceşte apostolilor: “mergând. Referitor la trup şi la suflet la comunionuea dintre cele două. Dumnezeu transcende omul (catehetul) pentru a întâlni lumea127. după cum ne spune Mântuitorul Iisus Hristos: „Ce va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă. D. atunci ne angajăm pentru lucrul bine făcut. dar nu un rău stăpân. Chiril al Alexandriei.26) sau în alt loc din Scriptură Mîntuitorul spune următoarele: „Nu vă temeţi de cei ce vă ucid trupul.de pe treptele superioare au datoria de ai trage în sus pe cei care se află pe trepte mai inferioare decât ei125. 153.” (Mt.45. se alătură Apostolilor Săi: “şi iată. deoarece el este responsabil pentru sufletele care le primeşte în grije. pentru a-Şi continua lucrarea. Eu cu voi sunt în toate zilele. temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheenă. col. cit. p.16. Prof.. 127 Vasile Timiş. relaţiile sunt de un tip special. 12. fiind o lucreare a acestora de bază. În ortodoxie omul sau persoana cum vreţi să îi spunem este văzută din punct de vedere dihotomic şi anume omul este creat din trup şi din suflet. Sîniloaie. în Pr. Hristos Cel Înviat. Sfântul Chiril al Alexandriei susţine că “cei ce nu au puterea de a înţelege singuri taina lui Hristos se vor împărtăşi totuşi de El.”126 După înviere.G. p. Începutul misiunii învăţătoreşti îl face însuşi Hristos.” Profesorul de religie trebuie să recunoască această legătură care există între trup şi suflet. Dar rolul principal în această armonie îl are sufletul. op. unitate şi armonie. Sfinţii Părinţi ne spun următoarele: ”Trupul este o bună slugă.. Slujirea despre care vorbeşte Apostolul Pavel în I Cor. primind ca împreună-lucrători pe cei de aceeaşi credinţă. p. învăţaţi toate neamurile”. op. face parte din viaţa primelor comunităţi creştine. 63. P. Viitorul unui om sau al unei comunităţi se clădeşte plecând de la supoziţia dezirabilităţii şi credinţei că acel viitor este cel 125 126 Ibidem. 233 . până la sfârşitul veacurilor”. 28.cit. Sf. iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?”(Mt.10. Dr. Lucrul bine făcut implică din partea noastră un efort constant în domeniul cercetării teologice şi pedagogice. Între credinţă şi educaţie. 49 . În măsura în care conştientizăm şi ne asumăm – ca profesori de religie – această misiune. 29). Prin profesorul de religie se realizează funcţia catehetică a Bisericii..

Prima calitate pe care trebuie să o aibă profesorul de religie este o minte curată. să fie profesor de religie. Pentru a avea o minte cu adevărat curată. 130 Şebu S. „Ontogeneza sentimentelor şi afectelor este un proces delicat şi de durată. Cartea de căpătâi atât a preotului cât şi a profesorului de religie trebuie să fie Sfânta Scriptură. pentru cele veşnice. 161. Iaşi. o cultură agonisită în primul şi primul rând din Sfânta Scriptură.7. Pedagogie. 1996. cuvinte ale scriitorilor bisericeşti şi ale părinţilor duhovniceşti contemporani “130. în care imoralitatea este pe primul plan. Benga I. Părintele profesor Sebastian Şebu spunea refetitor la mijloacele şi metodele de învăţământ că acestea trebuie „să fie ilustrate prin exemple luate din Sfânta Scriptură. câştigat şi atins. Editura Reîntregirea. Sfânta Scriptură este o adevărată hrană pentru o minte curată şi liniştită ne spun Părinţii Bisericii(„Cuvintele mele sunt duh şi viaţă”. Profesorul de religie este acela care trebuie să dea această hrană copiilor noştrii la ora de religie şi la catehezele pe care le face fie singur fie cu preotul paroh. profesorul de religie. trezvia minţii. este inadmisibil ca cineva care are lipsa culturii şi a formării duhovniceşti să predea religia. Formarea atitudinilor.ce merită a fi conturat. p. Profesorul de religie trebuie să aibă în vedere formarea duhovnicească a copiilor. care se află sub influenţa factorilor de mediu. Este imperios necesară vigilenţa. trebuie ca în primul rând să aibă o bogată cultură de spiritualitate ortodoxă. Opriş D. dar şi a factorilor genetici”129. pe care este dator să o folosească cât mai des cu putinţă. 2003. aceastra trebuie să o transmită şi elevilor. mintea curată este aceea care este în stare să se menţină tot timplu curată şi poate să reziste tuturor ispitelor proprii şi care să ţină sub control simţurile şi implicit poate astfel să aibă stăpânire asupra întregului corp. din învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi nu în cele din urmă şi din Sfânta Tradiţie. Am dorii să dăm definiţia la ceea ce înseamnă o minte curată.Introducere în neuropatologie. Editura Dacia. Editura Polirom. Alba Iulia. 50 .3). Opriş M. Să nu uităm că pentu a putea avea o minte curată avem nevoie şi de un foarte bun duhovnic fiecare dintre noi. care să poată să ne dea sfaturi folositoare atât pentru cele lumeşti cât şi pentru cele nepieritoare. Cluj – Napoca. pe care să poată să o şi pună în practică.”succesul unui act educativ este dat şi de insistenţa cu care educatorul îşi imaginează conturul personalităţii viitoare”128. Sfânta Tradiţie. învăţarea şi însuşirea preceptelor creştine constituie un demers complicat şi de durată. Metodica predării religiei. pentru a rămâne fideli învăţăturii Bisericii. ne spun Sfinţii Părinţi. aşa ceva este inadmisibil. 2000.. Sfânta Scriptură după cum putem observa este singura şi unica hrană care poate să ne ajute să ne putem menţine într-o stare de normalitate într-o lume tumultoasă. Biserica îşi aduce mesajul său în favorizarea climatului 128 129 Constantin Cucoş. 14. p. p. ni se spune în Evanghelia după Ioan 6.

Totodată.Petre Comşa.. „Este mentor deoarece menirea lui este aceea de a forma caractere religios-morale. Dosoftei. despre care putem şi trebuie să spunem copiilor ca exemple „vii şi mădulare autentice ale Bisericii. Dealungul istoriei noastre atât a celei laice cât şi a istoriei bisericeşti găsim numeroase expemple de mari dascăli ai neamului românesc care pot să inspire atât pe tinerii profesori care se află la început de drum cât şi pe învăţăcei spre dragostea de patrie şi de biserica strămoşească. În legătură cu aceste calităţi intelectuale pe care trebuie să le aibe profesorul de religie şi nu numai. ci sunt interdependente.cit.68. să amintim şi de mama sa împărăteasa Elena care este ceea care descoperă Sfânta Cruce pe care a fost Jertfit Fiul lui Dumnezeu. Un rol foarte important pe care trebuie profesorul de religie să îl scoată în evidenţă din punct de vedere cultural şi educaţional al calităţii intelectuale ale copiilor. Dar să nu uităm şi de istoria universală.. 23. iar parohii să-şi cunoască într-o mai bună măsură profesorii de religie care activează pe raza parohiei lor. de Sfinţii Împăraţi Constantin cel Mare care la anul 313 dă Edictul de la Mediolan prin care se dă libertate creştinismului. Prin catedrele de religie din şcoli. Perspectiva istorică asupra relaţiei dintre educaţie şi religie conduce la concluzia că misiunea şcolii şi misiunea Bisericii nu se exclud. Profesorul de religie este un mentor dar totodată şi ucenic în şcala în care predă. dar şi unii domnitor ai Ţărilor Române dintre care dorim să amintim pe Constantin Brâncoveanul şi Ştefan cel Mare şi Sfânt. se stimulează reciproc. şi ca oameni de cultură ”131.şcolar. dar faptul foarte important pe care îl are cultul este vechimea şi autenticitatea doctrine Bisericii. s-a vorbit de-a lungul vremi foarte mult şi se mai vorbeşte şi 131 132 Pr. dar nu putem să omitem şi trebuie să dăm ca şi exemplu viaţa Sfinţilor Trei Ierarhi. p .op. p. diaconul Coresi.cit.Lect.dr. Dintre aceştia am dorii să amintim pe vrednicii de pomenire dascăli şi mitropoliţi cum ar fi Varlaam.op. 51 . el va urmări flexibilizarea şi fluidizarea canalelor şi a fluxului de informaţie pe orizontală şi pe verticală între religie şi alte discipline ale procesului de învăţământ. În continuare am dorii să prezentăm câteva dintre calităţile morale pe care trebuie să le aibe profesorul de religie. este rolul important pe care cultura Bisericii îl are ca şi o reflectare a doctrinelor care se formează în timpul luptelor de la Sinoadele Ecumenice pentru dreapta credinţă. tinzând să interfereze şi în vremea noastră”132. Petru Movilă. este facilitată întărirea legăturii dintre Şcoală şi Biserică. de a forma opinii. De-a lungul întregii istorii a omenirii expemlele sunt multe din toate punctele de vedere. Vasile Timis. Este de dorit ca profesorii de religie să fie aduşi în centrul vieţii parohiale.

cum e viciul. este partea conducătoare. voinţa şi raţiunea genarală întrunindu-se armonios cu voinţele şi raţiunile particulare. în Filocalia volIII. Răspunsuri către Talasie.op. p. Sibiu. Mintea după cum este şi definiţia ei. doar atunci când se unifică firea omenească şi când se poate afirma persoana individuală a fiecăruia. tradusă de către Pr. Profesorul de religie este în faţa copiilor un model viu de urmat doar dacă îşi însuşeşte o astfel de stare de moralitate. Sfinţii Părinţi vorbesc şi despre adâncul minţii. comuniunea cu Dumnezeu. distruge.I. Strav. Am dorii să vorbim mai multe despre minte. Dumitru Stăniloae. p. Convorbiri duhovniceşti. rău este tot ceea ce e gol de sens ziditor. Edişia a II-a . neâmpărţite de modurile de a lucra ale acestora cărora li se atribuie la fel”134. transmiţător de energie din adâncul inimii. Astfel mintea poate avea o privire genarală asupra tuturor părţilor componente. ea trebuie să fie în permanenţă în legătură iubitoare cu semenii. Dr. Astfel sufletul omului are trei părţi sau trei componente şi anume minte. Ioanichie Bălan. Profesorul de religie fiind un model viu. pe care unii o numesc „inimă” iar alţii o numesc „duh”. Editată de Episcopia Romanului şi Hişilor. 1948. am dorii să vă prezentăm aşa cum înţeleg Sfinţii Părinţi sufletul omului. şi ruinează. aceasta are rolul de a veghea ca ea să poată să îţi găsească fericirea cea spirituală.cit. vol. dă viaţă. Astfel totul devine iubire. din iubire. duhovnicească. În această inimă a minţii cum o numesc Sfinţii Părinţi se aşează Hristos atunci când primim fiecare dintre noi botezul. 1984. este conform cu poruncile lui Hristos. 52 . Pentru a încerca să prezentăm şi să înţelegem aceste calităţi sau trăsături morale din viaţa profesorului de religie. putere poftitoare şi putere irascibilă. După cum am putut să vedem până acum că un suflet curat este o minte. iar copii se modelează după acest model (exemplu) de profesor de religie pe care îl au în faţă135. p.. Esenţialul aceste moralităţi este ca mintea să stea în 133 Protos. 72.azi despre raportul care există între procesul instructiv şi cel foarmtiv în sistemul de învăţământ. 135 Petre Comşa. cele particulare nemaiavând o voie deosebită de a celor generale. În această legătură a calităţilor morale ale profesorului de religie. 134 Sfântul Maxim Mărturisitorul. poate astfel să cuprindă copii în această stare. 205. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune: ”exemplarele particulare se vor mişca armonios şi identic între ele şi cu întregul. Tipografia Arhidiacezană. ci una şi aceiaşi raţiune contemplându-se în toate. răul distruge”133. Părintele Galeriu adăuga următoarele referitor la cele enumerate de noi mai înainte: „bine este tot ceea ce. 205. este un exemplu nu prin vorbe ci prin starea morală pe care trebuie să o aibe. salvează. zideşte.Într-un cuvânt binele creează.

de întoarcere a minţii în sine. doar prin propriul său exemplu poate şi este capabil să deschidă porţile inimii celei adevărate. după cele lumeşti. în sălaşul ei. Doar astfel copilul va putea să fie în plină comuniune cu Hristos Învăţătorul suprem. deoarece acestea au fost date în conformitate cu firea omenească. în scris şi în atitudine. ea nu mai poate fi controlată după dorinţa lui Dumnezeu. Editura Lumină din lumină. după valorile morale. I. în adâncul ei. să îi înveţe ce anume înseamnă pocăinţa în sensul în care o avem noi în Noul Testament.”136 Pentru exercitarea criteriilor morale divine. pe atâta este de greu. „Biserica şi şcoala îndeosebi trebuie să facă eforturi pentru a instala cenzura morală în conştiinţe” 137. Tiparul Tipografiei Eparhiale. Împlinind poruncile mintea încearcă să iasă din această sclavie a simţurilor pervertite şi începe să simtă razele de lumină care răsar doar dintr-o inimă curată şi adevărată. Pe cât pare de uşor acest lucru.adâncul ei. că : „Hristos se descoperă în fiecare Pe măsura poruncilor păzite. Taina lui Hristos cea mare Se află în inimi sperite. apare un dezechilibru în minte şi atunci starea de plăceri devine o goană nebună după cele senzuale. în duhul şi în inima ei. adică în sensul de metanoiade întoarcere a gândirii. p. Biserica în mers. 305. după cum ne spun Sfinţii Părinţi „cel mai lung drum este de la minte la inimă”. 1993. Doar împlinind poruncile şi făcând fapte bune acestea se vor canaliza spre inima minţii fiecărui copil care le face aceste fapte şi acestea doar cu ajutorul profesorului de religie. Profesorul de religie are misiunea de a ştii că poruncile sunt date spre a fi lumină în viaţa fiecărui om şi că Hristos Se regăseşte în fiecare poruncă şi în fiecare dintre noi. în vorbă. ca instituţii care au misiunea de a-i înnobila pe oameni şi de a face bine înţeleasă libertatea. Poruncile date de către Dumnezeu lui Moise nu au fost întâmplătoare. cînd nu se mai află în locul ei.. Profesorul de religie trebuie să îi înveţe pe copii de mici pocăinţa. Bucureşti. doar datorită calităţilor morale pe care el le are şi ştie să şi le folosească. atunci când începe să umble prin alte părţi faţă de unde ar trebui să fie. 137 Antonie Plămădeală. Hrană duhovnicească. 53 . p. O educaţie a tineretului ruptă de spiritul Evangheliei este o educaţie care nu va avea finalitate. Când mintea nu mai este în aceea comuniune cu Dumnezeu. În acel moment este nevoie de un foarte mare dar al profesorului de religie ca să ştie să îi readucă pe copii pe calea cea bună.24. Mitropolitul. sunt îndreptăţite să-şi împreuneze eforturile în vederea îndrumării tinerilor 136 Sfântul Cuvios Ioan Iacob – românul. să ştie să „readucă oile în staul”. Biserica şi şcoala. Sibiu.. vol. 1999.

1994... să implinească fiecare poruncă şi astfel să poată să simtă lumina poruncilor. versetul 2: „Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea ”.. EL trebuie să aibă mereu în atenţie cuvintele Sfântului Ioan iacob românul care spune: „Scriputra-i grădina dată Care trebuie lucrată. Dacă crezi că Dumnezeu ne iubeşte. Ică jr. el poate să fie vrednic să îi călăuzească şi pe alţii.. Doar atunci când profesorul de religie ajunge un trăitor al vieţii evanghelice. Ioan I.în a accepta criteriile morale recomandate de Evanghelie138. op.139 Ca şi profesori de religie degeaba le “inundăm ” inimile copiiilor cu teorii morale seci. pe cei săraci. Alba Iulia. p. p. 91. Dacă crezi că Dumnezeu îi iubeşte pe ai Săi şi că Duhul Sfînt este în tine. pentru acest gând vei primi pacea.. pe fiecare după posibilităţi şi după gradul de ajutor pe care fiecare îl are. la cîntare. As. Ioan Mihălţan . vei cugeta la ea şi ziua şi noaptea şi vei primi darul deosebirii binelui de rău ”140.23. Cea mai mare bucurie pe care un professor de religie poate să o aibe este aceea de a vedea pe elevii lui ca din propria lor iniţiativă aceştia fac sau măcar încearcă să facă binele.251. de pildă prima poruncă: să iubeşti pe Dumnezeu. „Creştinismul a schimbat faţa lumii datorită schimbărilor lăuntrice ale oamenilor”. 1995. pe copii bolnavi oricare ar fi gravitatea bolii. Trebuie să îi ajutăm şi să îi îndrumăm să facă fapte bune. Experienţe pastorale. şi atunci el urmând exemplul Botezătorului Ioan se retrage ca astfel ei „să crească”. 140 Cuviosul Siluan Athonitul. să destindă binele de rău. 138 139 Vasile Timiş. Sfânta Mănăstire Ioan Botezătorul. Episcop. Faptele bune pe care noi îi îndemnăm pe copii să le săvîrşească nu se reduce numai la învăţare. care nu au nici un efect dacă noi nu suntem exemple vii de urmat. Traducere de Pr.. Sfîntul Cuvios Siluan ne spune următoarele: “Cel ce ascultă de legea lui Dumnezeu va înţelege desăvârşirea poruncilor Domnului. Trebuie să îi învăţăm pe copii să îi ajute pe bătrâni.cit. ci şi la împlinirea unei adevărate vasiliade în parohie nu doar în cadrul şcolii. Editura Episcopia Oradiei. Acestea ne spune şi psalmistul în Psalmul 1. 54 . sufletul tău se va desfăta în legea lui Dumnezeu. Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei .. Oradea. Prof.. la rugăciune. Iar noi grădinari să fim Să lucrăm să să păzim Ea va fi la judecată Obiect pentru teză dată. Ioan Ică şi Diac. Editura Deisis. Ia. p. care ajută foarte mult ca fiecare copil să îşi dezvolte discernământul.

Propovăduirea Evangheliei în Biserica Română din Transilvania. p. 75. cât şi practic.. Căci un bob de credinţă preţuieşte mai mult decât vagoane întregi de ştiinţa lipsită de mustul credinţei”143. care cuprinde lustrul filosofiei... în vorbă. 209.cit. op.”147 141 142 Sfântul Cuvios Ioan Iacob – românul. Însă e aşa uşor să îi înveţi pe alţii.cit.. “141 Vorbind despre un oarecare teolog.145 Biserica şi şcoala. S.cit. p. Petre Comşa.Lect. 145 Antonie Plămădeală. op. 1988. op. după cum tot aşa de uşor este să arunci pietre în înălţimea unei clopotniţe. Sfântul Serafim de Sarov spunea: “ştiu că el este foarte dibaci în născocirea predicilor. ca instituţii care au misiunea de a-i înnobila pe oameni şi de a face bine înţeleasă libertatea. „Biserica şi şcoala îndeosebi trebuie să facă eforturi pentru a instala cenzura morală în conştiinţe”. spre binele sufletesc al credincioşilor şi spre folosul lor social”144. sunt îndreptăţite să-şi împreuneze eforturile în vederea îndrumării tinerilor în a accepta criteriile morale recomandate de Evanghelie. pag. 305. în scris şi în atitudine. 146 „Creştinismul a schimbat faţa lumii datorită schimbărilor lăuntrice ale oamenilor. Iar când e vorba să pui în practică ceea ce înveţi pe alţii e tot aşa de greu ca şi cum ai căra pietre până în vârful clopotniţei.. în Mitropolia Ardealului.Nu precum am studiat Ci precum noi am lucrat Cele scrise şi citite Cere să fie trăite Că nimic voi folosi Dacă nu le voi trăi. Mitropolit. op. 147 Antonie Plămădeală. 28. 305. Pr. Aceasta este diferenţa dintre învăţătură şi pracitcă ” 142. p. p. Profesorul de religie trebuie să aibă foarte mare grijă mai ales în zilele noastre pentru a nu se trezi cum spune Sfântul Ioan Iacob Românul să fie pus în „rândul înţelepţilor de astăzi ” Referitor la calităţile pe care trebuie să le aibe un profesor de religie Sfântul Ioan Iacob Românul îl dă ca şi exemplu de urmat pe Sfântul Nicodim Aghioritul astfel zice: „Razele învăţăturii lui întrec ştiinţa înţelepţilor de astăzi. Pentru exercitarea criteriilor morale divine. 144 ŞEBU. 146 Vasile Timiş. dar această afirmaţie poate foarte bine fi însuşită şi de către profesorul de religie despre care nu trebuie să uităm ca şi el este un teolog.cit. op. 43. p. p.Dr.cit. dar este lipsită de miezul credinţei. Contribuţii transilvănene la teologia ortodoxă. 55 ..cit. 34. 143 Sfântul Cuvios Ioan Iacob-românul. Tiparul Tipografiei Eparhiale. op. Sibiu. Educaţia religioasă se cere a fi direcţionată „atât teoretic.

În cadrul procesului de învăţămant. Finalităţile cercetării universitare nu sunt cuantificate doar prin notele obţinute de către studentul teolog la examenul de licenţă.cit. Educaţia dirijată de repere ideologice ateiste se întoarce împotriva omului. Să încerce atât cât au ei putinţa să lupte împotriva dezumanizării oamenilor. op.”148 Profesorul de religie este un model şi un exemplu pentru elevii săi „în sensul seriozităţii al religiozităţii. Profesorul de religie are obligaţia şi datoria să îi ajute pe copii să poată să se orienteze cât mai uşor în această lume a valorilor materiale. 24. “Educaţia nu poate fi complectă fără religie”. Prosorul de religie trebuie şi are datoria de a fi el însuşi un mentor şi ucenic în şcoala unde îşi desfăşoară activitatea. exemple sunt suficiente în acest caz. Pot fi implicaţi şi părinţii în rezolvarea nevoilor spirituale ale copiilor.Activitatea profesorului de religie în şcoala în care îşi desfăşoară activitarea constituie un mod de autoevaluare pentru profesorii săi din facultate. aceasta este cea mai importantă menire a sa. Este mentor deoarece menirea lui este aceea de a forma caractere religios-morale.. religioase. îmi spunea un porfesor de religie. dar cel mai important trebuie să îi ajute să se orienteze cât mai corect în lumea valorilor spirituale. să încerce să schimbe aceste gândiri învechite şi de cele mai multe ori depăşite.1. În egală măsură profesorii de religie pot participa la elaborarea unor materiale informative şi pot observa oportunităţile de colaborare cu mass-media. Silviu Dascălu. ci şi prin rezultatele obţinute de el ca profesor de religie. Religia în şcoală şi profesorul de religie sunt factori fundamentali de polarizare a mediului uman de copii şi tineri în formare contiună”149. 5. să poată să facă din valorile spirituale priorităţile lor cele mai importante în această viaţă pământească. de a îi responsabiliza de fiecare dintre copii de care el răspunde. p. 56 . în Ziarul Lumina. Urcuşul cunoaşterii şi dezvoltării în educaţia religioasă 148 149 Vasile Timis. al moralităţii şi al pregătirii sale multilaterale. Într-o lucrare de-a sa profesorul Vasile Timiş spunea următoarele referindu-se la rolul important pe care profesorul de religie îl are în această societate: „O educaţie a tineretului ruptă de spiritul Evangheliei este o educaţie care nu va avea finalitate.10. vineri. identificarea problemelor cu care se confruntă elevii constituie o etapă valoroasă. 14 mai 2010. Educaţia primită în şcoală reprezintă piatra de temelie pe care se bazează perfecşionarea adultuluzi de mâine. şi anume aceea de a forma opinii. morale.

Noul Testament şi culminând în zilele noastre. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.C. 1967. În continuarea acestui subcapitol vom vorbi despre modalitatea biblică de cunoaştere în Vechiul şi în Noul Testamen. la fel cum ne punem unele întrebări referitoare la cosmologia biblică. Sfânta Scriptură nu ne furnizează metode raţionale în modul de cunoaştere biblic. Bucureşti. Vom încerca să ne axăm doar pe problema pe care ne interesează pe noi în această lucrare şi anume pe educaţia creştin-religioasă.3-4. În decursul întregii istorii a omenirii au fost propuse diferite modalităţi de a încerca să ne cunoaştem pe noi şi lumea în care vieţuim. 57 . Sfânta Scriptură ne vorbeşte fregvent despre „Cunoaşterea lui Dumnezeu” . iar cunoaşterea Lui este un act revelaţional prin Fiul. Verbul evreiesc pentru „a cunoaşte” este „yada” după cum putem să vedem în 150 N. Bucureşti. nu putem să ignorăm ultimii 2000 de ani de căutare umană.289. p. rugaciunea a II-aînainte de Sfânta Împărtăşanie. Credinţa pe care o trăim este o modalitate de cunoaşterea a fiecăruia însăşi. îl concepeau pe Dumnezeu ca existent. trecut. 253. prin Logosul Său150. Profesorii de religie au sarcina de a se ocupa cu grijă şi stricteţe de cele trei dimensiuni ale timpului existenţial şi anume. prezent şi viitor. p.În acest subcapitol vom încerca să vorbim putin despre urcuşul cunoaşterii în educaţia religioasă de-a lungul vremii începând cu Vechiul Testament. deoarece acest lucru este foarte esenţial pentru un profesor de religie. În această încercare de cunoaştere prin educaţia religioasă este potrivit şi obligatoriu să începem cunoaşterea cu Sfânta Scriiptură care este cartea de căpătâi a fiecarui creştin. prin acest mod putem mai uşor să încercăm să găsim modalitatea cunoaşterii pe care Sfânta Scriptură ne-o propune. Logos şi Kirios în “Stromatele” lui Clement Alexandrinul . de o intrare prin Sfânta Scriptură in misterul Împărăţiei151. fără aceste cunoştinţe e aproape imposibil ca profesorul de religie să îşi desfăşoare activitatea după bunele rânduieli. de cunoaştere a lui Dumnezeu şi a întrebii creaturi în comuniune deplină cu Hristos. în Studii Teologice nr. Prin credinţă ca şi act global iniţial. Pentru început vom vorbi despre modalitatea de cunoaştere biblică în Vechiul Testament. 1977. dar modalitatea cunoaşterii pe care o alegem ca şi temelie pentru educaţia creştin-religioasă trebuie să fie capabilă de cunoaşterea lui Dumnezeu. 151 Liturghier. Scopul profesorilor de religie în această activitate educaţională este de a conduce elevii spre un răspuns la lucrarea lui Dumnezeu în lume prin Fiul Său Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Buzărescu. cercetând astfel ce anume înseamnă cunoaşterea lui Dumnezeu.

Oare nu aceasta înseamnă a mă cunoaşte pe Mine? Zice Domnul” (Ieremia 22. în creaţie. Tot în Vechiul Testament întâlnim expresia ignorantul sau prostul. 15-16). Acest lucru poate să fie observat din faptul că termenul ghinoskin contiună să fie folosit atât pentru dragoste cât şi pentru cunoaştere. o mare parte din scrierile noutestamentare au fost scrise pentru „neamuri”. Cel Unul –Născut. ca o activitate în care Dumnezeu ia iniţiativa şi aceasta putem să o întâlnim totdeauna în experienţa trăită. în Isaia 41. dar având uneori şi un înţeles al cuvântului emoţie. în care actele Lui sunt recunoscute şi în unanimitate acceptate. în limba greacă verbul similar pentru a cunoaşte este „ghinosckin”. astfel cele enumerate pâna acum îl ajută pe profesorul de religie să deprindă aceste înţelesuri şi sa le însuşească şi elevilor. 2. Tot cu acest sens vedem şi la evanghelistul Luca în capitolul 1. p. În Noul Testament pentru cunoaştere sunt folosite cu regularitate două verbe şi anume „ghinoskin” şi „idenai”. Pentru a ajunge la Dumnezeu se cere un răspuns al întregii fiinţe. „A-l cunoaşte pe Dumnezeu” continuă să aibă acelaşi înţeles de bază ca şi în Vechiul Testament.1. 20. Acest înţeles re recunoştinţă putem să îl vedem şi în afirmaţia proorocului Ieremia care zice: „El a făcut judecată şi dreptate. versetul 34: ”şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?”. Cuvântul cunoaştere îl găsim de cele mai multe ori cu înşelesul de recunoştinţă.8). Dumnezeu poate să fie cunoscut cu adevărat în expresie şi în răspuns. În sensul acesta cartea Genezei afirmă „Adam a cunoscut-o pe Eva” (Geneza 4. în evenimente.Septuaginta. etc. şi de aceea i-a fost bine. de aceea şi devine punct de plecare . În Vechiul Testamen se vorbeşte despre „cunoaşterea lui Dumnezeu”. Deoarece după cum bine ştim. în relaţii. 152 Christos Yannaras. ele au fost influenţate de către civilizaţia elenistă. În concluzie. 2000. ci se referă mai degrabă la acela care nu face voia lui Dumnezeu. care constituie cunoaşterea prin excelenţă152. Maria a născut pe Fiul său. cunoaşterea lui Dumnezeu în sens ebraic reiese din experienţa trăită. Un alt sens pe care evreii îl foloseau despre cunoaştere este atunci când termenul „Yada” se referea la un obiect personal folosit pentru dragoste(vorbe dulci). Facultatea raţională a omului întreţeşte facultatea cunoaşterii cu cea a voinţei. 25 „Şi fără sa fi cunoscut-o pe ea Iosif. Vedem acestea în Matei 1. o legătură cu Dumnezeu. Căruia i-a pus numele Iisus”. vedem acestea in Deuteronom 11. Numeri 31. astfel gasim adevăratul înţeles al cunoaşterii în calitatea sa intelectuală. 58 . Persoană şi Eros. Bucureşti. acest termen nu se referă expres la o anumită persoană pe plan intelectual. omul recunoaşte în minte şi în inimă suveranitatea lui Dumnezeu şi dă răspuns atunci când face voia Lui. Editura Anastasia. 210.

Iisus poate să spună: „Precum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl”(Ioan 10. aici ni se arată iubirea şi respectul care se cuvine să îl dăm aproapelui nostru. şi ele vin după Mine”(Ioan 10. Această sursă biblică de care noi am încercat să ne flolosim cu cât mai multă şi mai bună putinţă. adică cunoaşterea ce se desprinde din aceste învăţături poate şi trebuie să fie comunicată şi explicată spre înţelegerea fiecarui individ în parte. Tot Apostolul Pavel referitor la acest termen de iubire se spune: „Ca să creştem în cunoaşterea lui Dumnezeu trebuie să ducem o viaţă demnă de Dumnezeu şi să plăcem Lui într-u toate.Pentru Apostolul neamurilor. ni se spune în Epistola către Coloseni capitolul 1. aducând roadă ăn orice lucru bun. trebuie să-şi iubească şi fratele”(I Ioan 4. întru cunoştinţă şi în pricepere” ne spune Apostolul Pavel la Filipeni 1. 9. 1 . adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi a lui Hristos este o relaţie dinamică experimentală care trebuie să îşi găsească expresia în iubirea aproapeluini se spune la I Corinteni 8. tot aceeaşi cunoaştere există şi între Hristos şi ucenicii Lui: „ Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele. a crede. Dumnezeu nu este cu adevărat cunoscut dacă nu există un răspuns tandru. şi veţi cunoaşte adevărul. Evanghelia şi Epistolele Soborniceşti ale Sfântului Apostol Ioan sunt cele care expun cea mai bogată înţelegere în Noul Testament a ceea ce înseamnă „să-L cunoşti pe Dumnezeu”. este numită de către specialiştii acestui domeniu emplircă. 55 ni se spune că omul care păcătuieşte nu poate să îl cunoască pe Dumnezeu. Datorită acestei cunoaşteri dintre Dumnezeu Tatăl şi Fiul. afirmă cu o foarte mare claritate că trebuie să fie 59 . 21). Pentru Apostolul şi Evanghelistul Ioan. Sfântul Ioan foloseşte termenul ghinoskin. pentru Sfântul Pavel. De această dată în Epistola I Sobornicească Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan dă şi un alt înţeles a expresiei de iubire a aproapelui „Oricine iubeşte pe Dumnezeu. 27). 31-32). 15).. vresetul10. „Iubirea voastră să prisosească tot mai mult şi mai mult. de aceea cunoaşterea lui Dumnezeu cere o acţiune concretă. pentru Apostolul şi Evanghelistul Ioan a-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a iubi. a asculta. iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8. Atât Noul cât şi Vechiul Testament. „Dacă veţi rămâne în Cuvântul Meu sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei. doar astfel putem să fim iubiţi şi noi la rândul nostru de către Dumnezeu.. fratelui nostru. Există şi alte dimensiuni spre cunoaşterea biblică care ar putea să fie şi ele la fel de ajutătoare acestei cercetări pe care noi ai încercat să o prezentăm referitor la ceea ce trebuie să cunoască profesorul de religie şi educaţia religio-morală. îl întrebuinşează pentru cuvintele cunoaştere şi ascultare.”. în Ioan 8.

un angajament hotărât pentru a aminti şi a repovesti evenimentele activităţii lui Dumnezeu printre oameni şi să fie capabili să interpreteze toate evenimentele adunate în orizontul Împărăţiei lui Dumnezeu153. reflectivă de cunoaştere care este adusă la cunoştintă prin prezentarea credinţei creştine din Biserica primară şi de viziunea spre care ne duce această prezentare. Din perspectiva creştină educaţia religioasă trebuie să fie întemeiată pe o modalitate raţională.Gromme. 1980. 145. empirică. San Francesco. Editura Harper. 60 . Chirstian Religious Education. p. 153 Thomas H.

2/2010. Faptul că la începutul istoriei omenirii Dumnezeu a întemeiat familia. Cartea Facerii ne deschide acestui adevăr când afirmă.28). Mântuitorul Iisus Hristos este Cel care întăreşte şi înalţă legătura familiei. se întemeiază prin căsătorie. adică prin legătura de bună voie şi pentru toată viaţa a unui bărbat şi a unei femei.Dr. referindu-se la constitutirea familiei prin căsătorie. Familia reprezintă elementul primar care formează persoana în perspectiva creştină. Originea familiei stă în natura socială a omului şi în voinţa divină exprimată pozitiv la crearea omului.Univ. . Caracterul misionar şi mărturisitor al educaţiei religioase.1. p. în Studia Universitatis Babeş-Bolyai “Theologia Orthodoxa”.” Familia după cum bine ştim. Este o comunitate de persoane pentru care adevăratul mod de a exista şi de a trăi împreună este comuniunea. sfinţenia. precum şi dreptul părinţilor asupra copiilor are origine divină.Cap. Gheorghe Şanta. ci unul singur” (Matei 19. Familia este prima alcătuire de viaţă obştească şi sâmburele din care cresc şi se 154 Pr. prin participarea Sa la nunta din Cana Galilei.”(Fac. după cum şi Dumnezeu le-a dat poruncă in Rai lui Adam şi Evei: “creşte-ţi şi vă-n mulţiţi. trăinicia. 61 . Domnul Hristos reia aceste cuvinte şi adaugă: “astfel încât nu vor mai fi doi. am învăţat noi la cursul de morală. 6). 217. care este un început al educaţiei morale şi spirituale154. adică a fiecărei familii este naşterea de copii. versetul 28: „creşte-ţi şi vă-n mulţiţi. că “va lăsa bărbatul pe tatăl şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un singur trup” (Facere 2. din ordinea naturii în ordinea harului. În cursurile de morală ni se spune că familia este cel dintâi cadru social de care fiecare om are nevoie pentru a vieţui în el.Lect. În Evanghelie. arată că dreptul de existenţă al familiei. umpleţi pământul şi-l supuneţi.6. dezvoltarea şi desăvârşirea fiinţei umane. Însuşirile fiinţiale ale unei familii sunt: unitatea. nr. o ridică la rangul de Taină. Scopăul fiecărei căsătorii.1. Familia este mediul cel mai prielnic pentru naşterea. Cluj-Napoca. introducând copilul în religia de apartenenţă prin Botez. egalitatea dintre soţi. Rolul familiei în educaţia religioasă a copilului Familia creştină este prima şi cea mai mică celulă a organismului social. Familia a fost considerată întotdeauna ca expresia primară şi fundamentală a naturii sociale a omului. ni se spune în cartea Facerea cap. a căsătoriei. umpleţi pământul şi-l supuneţi. 24).

părinţii sunt pentru copiii lor. În sânul familiei. a mamei. una foarte modernă după cum ne place nouă să o numim. virtutea şi adevărul. Astazi nu se poate vorbi cu uşurinţă de educaţie în familie . Iar preocuparea principală a familiei este aceea de a procreea. să se ferească de păcat şi de minciună. p. a copiilor. a tuturor membrilor familiei. 128. să fie învăţat ce impoirtanţă mare are spovedania şi 155 Pr. Aici se exercită. prin primirea Tainelor. prin rugăciune şi mulţumire. în contextul complex al unei crize a familiei şi al existenţei unui sistem educaţional instituţionalizat care pare că a preluat mai toate sarcinile familiei. să ştie să facă distincţia dintre bine şi rău. În zilele noastre. Nr. Educaţia pe care o primesc copiii în primi ani de viaţă acasă este continuată şi complectată de educaţia pe care copiii o primesc la şcoală şi în biserică. primii vestitori ai credinţei şi veghează la vocaţia proprie a fiecăruia acordând atenţie specială vocaţiei sacre. într-o lume de multe ori străină şi chiar ostilă credinţei. Dr.3-4. a creşte. perpetuarea şi creşterea omenirii. să ştie de influenţa şi activitatea diavolului din lume. de aceea încă din primi ani de viaţă. copilul are nevoie să fie învăţat ce este binele. Între familie-şcoală-biserică trebuie să existe un raport de interdependenţă. Este foarte importantă educaţia pe care copiii o primesc în familie. care este un dialog permanent între el şi Dumnezeu. încercând să învătăm cât mai bine din greşelile trecutului. deoarece părinţii sunt primele modele pe care copiii se străduiesc să le imite. Căminul este astfel prima şcoală de viaţă creştină. Asist. prin cuvânt şi exemplu. Trăim în prezent şi ne îndreptăm spre viitor. să înveţe ce importană este rugăciunea în viaţa fiecărui creştin. fiind focare de credinţă vie şi strălucitoare. Rolul familiei în educaţia religioasă a copiilor .dezvoltă toate celelalte forme de viaţă socială. Scopul principal al familiei este acela de a asigura înmulţirea. Societatea în care trăim şi în care ne desfăşurăm activitatea . în Ortodoxia. prin mărturia unei vieţi sfinte. 2002. există un timp propriu pentru fiecare activitate în parte. reprezentativă pentru o cultură a dihotomiilor impuse până la ruptură155. se caracterizează prin a fi total netradiţională sau am putea să spunem chiar antitradiţională. el trebuie ajutat să conştientizeze existenţa şi permanenţa lui Dumnezeu în viaţa lui. Copilul simte lipsa unor persoane competente care să îl ajute să se modeleze cât mai bine într-o viaţă morală cat mai activă şi mai autentică. Lucrurile bune care s-au petrecut în trecut trebuie preluate şi continuate şi în prezent. familiile credincioase sunt de primă importanţă. în mod privilegiat preoţia baptismală a tatălui familiei. Doru Costache. îngriji şi a da o educaţie religioasă adecvată copilului. 62 .

care face din experienţa unei vieţi ateizate o experienţă mortiferă. 20). Ambele cazuri ilustrează însă un fapt comun şi anume.împărtăşania în viaţa lui. 129 63 .Gen. deoarece Legea demască păcatul demască moartea. ca şi separare de Dumnezeu (Rom. iar mai departe să arătăm şansele pe care acest model le mai poate implementa în contextul contemporan. dar Apostolul Pavel nu vorbeşte aici despre moartea biologică. raţiunea lor de a fi. şi prin aceasta adevărata relaţie dintre om şi lucruri.15. 20).5. la o asumare teologică a realităţii (implicaţii ale stării de a fi „după chipul lui Dumnezeu”. în sensul descris ulterior de Sfântul Pavel. Aceasta implică faptul că această lume a noastră are mare nevoie de recuperarea tradiţiilor şi a spiritului religios şi spaţiu prin excelenţă al acesteia şi anume familia. observaţia Sfântului Apostol Pavel care spune că până la Moise a dominat moartea(Rom. Cadrul biblic În Sfânta Scriptură. abia după recuperarea acesteia. În continuare vom încerca să arătăm cum a fost vazut rolul educativ al familiei în tradiţia biblică şi patristică a Bisericii. aprofundează elementul esenţial care constituie această comunitate dintre părinţi şi copii. Considerăm că rememorarea unor aspecte ale tradiţiei eclesiale va servi atât acţiunii Bisericii cât şi societăţii de acum. care este iubirea. se accentuează ideea de a descoiperii normele lăuntrice ale lucrurilor. în existenţa personală a fiecărui om. familia apare drept cadur tradiţional-educaţional încă din referatul vieţii paradisiace. Societăţii noastre I se potriveşte tot mai mult în zilele noastre. familia paradisiacă şi-a exercitat vocaţia prin numirea fiinţelor vii şi prin reciproca raportare nepătimaşă a barbatului şi a femeii. 14). În privinţa celui de-al doilea aspect pe care l-am enunţat mai înainte este vorba de a înţelege adevărata relaţie dintre bărbat şi femeie. Mitropolitul Nicolae Mladin în articolul său intitulat „Familia creştină”. se poate spera la un program spiritual mai amplu al societăţii noastre.nu se poate realiza o experienţă teologică a relaţiilor interumane şi a relaţiilor între omenire şi ecosistem decât printr-o manieră duhovnicească de vieţuire. prin utilizarea paradigmei comuniunii dintre Hristos şi Biserică. ci despre separarea de Dumnezeu. De asemenea se ilustrează faptul că familia este cadrul par excelence al experienţei în comuniune 156 Ibidem. şi umane în lumina prezenţei lui Dumnezeu .5. p. pentru a putea să înţelegem mai uşor afirmaţia paulină despre prisosirea harului(Rom. Numai de la Moise a început a se vorbi despre domnia păcatului.1. În ceea ce priveşte primul aspect. ci şi al manifestarii omului ca şi icoană a lui Dumnezeu în mijlocul creaţiei. Ambele aspecte pe care le-am arătat indică începutul nu doar al cunoaşterii realităţii create. biologice.26-28) 156. Chemată la o experienţă contemplativă. înţeleasă.

Trebuie remarcat faptul că maniera duhovnicească de vieţuire. temerea de Dumnezeu(„Şi voi părinţilor.. Părintele încearcă ca prin această dragoste care i-o poartă copilului. să-i mângâie. înţelepciunea practicii la care omul a fost chemat să ajungă . Prin educaţie părinţii arată grija ce o poartă comorii sfinte dată de Dumnezeu şi anume copii. iar când sunt răi părinţii au datoria să îi mustre şi chear să-i pedepsească. Raporturile care existau între primii membrii ai primei familii umane. ecou neîntrerupt al revelării sinaitice a Legii divine şi normă pentru marea familie israelită157. ascultarea atât de Dumnezeu . speră să sădească în inima lui virtuţile creştine. Păcatul. având copii ascultători. să se roage unii pentru alţii.4.4). credintă puternică. au fost zidiţi din acelaş material. În aceste condiţii. Acesta este motivul dacă putem să spune aşa.şi a traditiei înţelepciunii practice. în ambianţa divină-înţelepciune prin care omul este îndrumat în privinţa utilizării lucrurilor bune . ci creşteţi-i întru învăţătura şi certarea Domnului” Efes. Pedagogul. cu toată bunăcuviinţa”I Tim. pentru care Psalmistul David cere să fie învăţat „îndreptările” lui Dumnezeu. purtare cuviincioasă. având amândoi aceleaşi calităţi şi aceeaşi misiune ni se spune în cartea Facere capitolul 20. cât şi faţă de aproapele(„ . nu înseamnă potrivit înţelepciunii biblice şi a tradiţiei filocalice. părinţii mai sunt datori să-şi binecuvinteze copii(Fac. versetele de la 26 la 28. atât părinţii pentru copii cât şi copii pentru părinţii lor. care implică deodată atât contemplarea cât şi acţiunea. a regulilor de bună purtare. Aceasta şi pentru că Adam şi Eva proveneau ambii din mâinile aceluiaşi Ziditor. În lumina Sfintei Scripturi.. devine patromoniul tradiţiei israelite şi 157 Sfântul Clement Alexandrinul. 48. 1. Tot ceea ce face un părinte pentru copilul lui. 15-16). 6. abandonarea comuniunii cu Dumnezeu.6. 4). erau caracterizate printr-o egalitate deplină. Dragostea dintre părinţi şi copii se arată prin creşterea şi educarea lor. 3. fată de propriul vlăstar. cît de părinţii care i-au născut şi crescut.4). nu întârâtaţi la mânie pe copii voştrii. a condamnat omenirea la permanenţe oscilaţii între spiritualism(ca atitudine de dispreţ faţă de trup. să le asigure cele de trebuinţă. pentru educarea acestuia o face din dragoste nemarginită faţă de fiinţa dragă. Sfântul Apostol Pavel sfătuieşte pe părinţi să-şi crească copii „în învăţătură şi în certarea Domunului”(Efes. familie şi lume)şi materialism(ca atitudine de refuz faţă de valorile spirituale). Educaţia religioasă familiară a constat întotdeauna din învăţarea dogmelor şi a moralei creştine. 64 .9. înainte ca aceştia să cadă în păcat. o încercare de asemănare cât mai aproape de Dumnezeu .

faptul constitutiv al familiei. 130 . 28. Însuşi Dumnezeu se recomandă poporului Său prin invocarea patriarhilor Avraam. Referindu-ne tot la familia vechitestamentară am dorii să încheiem spunând doar faptul că în sânul unei familii tradiţionale. o familie cu nume rău („sfatul necredincioşilor şi calea pacătoşilor”. prin invocarea spiţei celor credincioşi. Simbolul întregii transfigurări. Ps1. 9-10. şi chiar şi întreaga societate. Fiecare dintre noi ne avem după cum bine ştim existenţa de la Dumnezeu prin mijlocirea părinţilor. Din aceste exemple enumerate până aici putem să vedem cu uşurinţă importanţa care o are o familie cu o bună educaţie religioasă într-o societate tradiţională bine închegată.. Doctorand Gheorghe Bogdaproste. Putem să vedem că pentru familiile veterotestamentare copii erau o binecuvântare din partea lui Dumnezeu (Deut. s-a transmis şi ritualului ortodox al Tainei Cununiei. pentru înţelepciunea practică. pe lângă simţul proprietăţii. în perioada veterotestamentară când cineva era recomandat comunităţii pentru diferite treburi sau nevoii. pe care urmaşii le datorează celor ce i-au născut. fiind fără rod în ordinea socială. Îndatorirea noastră a fiecăruia de a ne cinsti părinţii. p. în lumina faptei minunate de la nunta din Gana Galilei. Cit. care trebuie sa o privim ca un adevăr simetric al evenimentului trăit de familia paradisiacă. op. pentru tipul de educaţie care ne este descris în Sfânta Scriptură.703. era recomandat prin “numele familiei” din care persoana respectivă provenea. 65 . p. Nr. se dezvolta prin educaţie şi sentimentul responsabilităţii pentru propriile acţiuni în faţa lui Dumnezeu şi a societăţii. nu doar relaţiile dintre barbat şi femeie sunt revoluţionate. Trecând în perioada Noutestamentară. A cincea poruncă din Decalog se referă la cinstirea părinţilor. p. cuprinde „toată gama sentimentelor şi faptelor: de la recunoştinţă şi dragoste.1) era la fel de blamată ca şi familiile care nu aveau copii.Asist. Cinstirea aproapelui după Decalog . 160 Ibidem. Această poruncă ne cere să ne cinstim şi să ne respectăm părinţii.158 Ca un exemplu la ce am spus până aici. iar lipsa lor se considera ca şi o pedeapsă dumnezeiască pentru aceea familie care nu avea copii. în Studii Teologice.14).702. care garanta o educaţie solidă. Această idee centrală. Lipsa copiilor din familie constituia o ruşine foarte mare pentru respectiva familie159. Doru Costache. la ajutorare.Dr. binecuvântarea cea mai mare a unei familii era naşterea de câţi mai mulţi copii. este minunea transformării apei în vin: acum vedem cum relaţiile naturale. Isac şi Iacob. tradiţionale sunt ridicate la un alt 158 159 Pr. i-au crescut şi i-au educat pentru viaţă”160. Din această perspectivă. 1969. ci chiar instituţia familiară. Este cunoscut faptul că pentru perioada Vechiului Testament.

Legea poate să fie interiorizată. cu fii ascultători şi fii credincioşi (I Tim. transformată în chiar fiinţa omului. aceştia din urmă sunt garanţia capacităţii pastorale a părinţilor lor: „dacă nu ştie cineva să îţi rânduiască propria casă. credinţa şi cuviinţa. Devine posibil acum ca în masura în care toţi membrii familiei se raportează către Hristos. importanţa socială pe care o are familia este covârşitoare. Sfântul Apostol Pavel ne atrage atenţia că trebuie ca noi toţi să fim copii. ei trebuie să înveţe pentru a putea să îi conducă pe tineri la înţelepciune şi cumpătare. ni se spune în Epistola către Filipeni capitoul 2. poate să îl conducă mereu la înţelepciune şi buna-purtare. În Epistola către Tit în capitolul 2. patimi care sunt distructive pentru persoana umană şi pentru întreaga comunitate omenească. cu ajutorul gândului care este Hristos. bineânţeles fiecare dupa masura capacităţii şi vârstei pe care o are: copii trebuie să înveţe să asculte de părinţi pentru a putea să dobândească fiecare cele ce îi sunt făgăduite. primesc fiecare în egală masură sfaturi apostolice.. când nu mai este unificată de aceeaşi credinţă şi nici însufleţită de iubire. cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?”(I Tim. Părinţii şi copii deopotrivă. 5). educândui „în învăţătura şi certarea Domnului”(Efes. prin cercetarea Sfintei Scripturi. versetele de la 2 la 6.3. 1-4). adică de către Dumnezeu.6.20161. versetul 5. În aceste condiţii. p. Familia apare ca primul loc în care se desfăşoară primul examen al capacităţii sociale a fiecăruia dintre membrii acelei familii. Adresându-se episcopului Timotei. proces care se petrece atunci când familia nu îl are în centrul ei pe Hristos.nivel. ci la inima noastră a fiecăruia în care nu trebuie să încapă răutate . 66 . care fiind insuflată de către Duhul Sfânt. Sfântul Apostel Pavel îl îndeamnă să rămână statornic în învăţătura pe care a primit-o în familie „de mic copil”. Sfântul Apostol Pavel le spune batrânilor să îşi păstreze mintea. Familia este reinstituită în Hristos şi în Biserică. pe care trebuie să o avem desăvârşită. Clericii. al maturităţii spirituale şi al înţelegerii active. nu 161 Ibidem. trebuie să aibă familii bine întemeiate. ca şi loc al educaţiei dar este totodată şi transformată în laboratorul duhovnicesc al deprinderii luptei cu patimile. Educaţia religioasă în continuarea tradiţiei vechiului popor al lui Dumnezeu. prezenţi ca şi modele pentru vieţuirea creştină. 4). presupune iniţierea şi adâncirea în înţelepciunea descoperită omului de sus. Ceea ce luand-o în sens opus înseamnă că vocaţia societăţii umane fiind aceea de a deveni o familie mare.3. 131-132.3. deoarece de acum Hristos locuieşte în fiecare din cei ce cred în El. Deteriorarea relaţiilor sociale este din punct de vedere creştin o consecinţă imediată a dizolvării familiei. dar nu la minte. iar părinţii au datoria şi trebuie să îşi primească fii ca şi persoane chemate la desăvârţire. astfel toţi devin temple ale Duhului Sfânt şi posesori ai spiritului Legii după cum ni se spune în I Cor.16 şi I Ioan2.

fii a aceluiaşi Părinte şi membrii a aceleiaşi familii(Matei 6. copilul poate să fie vrednic de Împărăţia lui Dumnezeu. dobândeşte o mai mare bogaţie decât toate bagăţiile lumii. Cuvântul Sfântului Apostol Pavel „creşteţi-i pe copii în învăţătura şi cercetarea Domnului”(Efeseni 6. considerăm că acest verset constituie punctul de referinţă de-a lungul veacurilor. ci e propriu naturii. 67 . Editura Agnos. ale cărei valori creştine le apără şi le promovează. Teofan Mada. 15. 8. 9). Sibiu. caută realizarea unui mod similar de viaţă în societarea omenească(Ioan 17.Gal. Prin educaţia religioasă. importanţa şi lipsa de echivoc ale acestei perspective sunt evidente. Viziunea creştina despre familie e clară în gândirea Sfinţilor Părinţi. Familia reştină la Sfântul Ioan Gură de Aur. Sfântul Ioan Hristostom ne spune că nu e propriu mamei să nască. versetul 5). se descoperă ca paradigmă a întregii comuniuni umane . La începuturile familiei se află căsătoria.. Mântuitorul ne spune că aceasta este vocaţia societăţii omeneşti. p. El ne îndeamnă să ne rugăm aceluiaşi Dumnezeu ca Tată al tuturor. mai eficientă decât aceea care pornind de la contemplarea comuniunii Sfintei Treimi. 65. 132. 2008. pentru a recunoaşte prin aceasta că toţi suntem fraţi. Pentru că nu există o educaţie. În Noul Testament. ci propriu e mamei să educe. Duhul Sfânt. 21-22). Şi chiar dacă nu se constată aici o preocupare specială pentru metodele educaţiei în familie.poate să mai devină baza construirii unei societăţi a comuniunii atât timp cât familia este rănită în chiar fiinţa sa cea mai intimă.4. Educaţia religioasă în cadrul patristic. Părinţii trebuie să se aplece cu sârguinţă asupra vlăstarelor lor tinere şi trebuie să se îngrijească afectiv de educaţia religioasă pe care le-o vor da. p. prin analogie. aşadar familia („Biserica de acasă” dupa cum ne spune Sfântul Pavel în Epistola către Romani capitolul 16. 6)162. Propunând tăria mamei Macabeilor şi iubirea către copii ei. care defineşte scopul pe care educaţia ortodoxă trebuie să îl urmărească şi să îl împlinească. care ne prezintă înfăptuirea ei prin capacitatea lor creatoare şi prin harul dumnezeiesc. 162 163 Ibidem. care învaţă mistic pe fiecare să strige:Abba!Părinte!(Rom. De asemenea ne încredinţează. Obligaţia părinţilor de a-şi educa copii constituie o condiţie de bază a bunilor creştini163. 4). Dacă copilul învaţă să gândească ca un bun credincios de la bun început.

Fericitul Ieronim. fecundarea educativă. De Grigore şi Petru Moga. Mărturia şi vigilenţa adulţilor sunt elemente caracteristice. nr. Ioan o consideră. 26. naşterea duhovnicească a copilului. Sf. Fericitul Augustin. Sfântul Vasile cel Mare îi îndeamnă pe copii să-şi asculte părinţii şi să-I onoreze. 164 Paul Evdochimov. Membrii familiei. la treapta sacerdoţiului creştin. p. Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur e caracterizat de atenţia pe care o dă mediului familiar educativ. în care aduce toţi embrionii “în potenţa”(seminţe). Acesta este modul în care Sfântul Ioan Hrostostom ne arată că în persoana lui Hristos se întăreşte atât sămânţa însăşi(germenele duhovnicesc). “Dacă fiecare om. ed. adică copii-credincioşi duhovniceşti. ed. Educaţia religioasă a copilului se va dovedi împlinită dacă se vor respecta toate treptele educaţionale şi a somozei în mediul familial şi copii. În sfârşit. Cluj-Napoca. 5-7/1994.Educaţia în concepţia Sfântului Vasile cel Mare este împodobită cu toate bucuriile creaţiei între care cultura profană nu este de dispreţuit. Cadrul educativ familiar si anume. în a treia fază “sânul”credinciosului(deja purtător de Hristos) îl conţine pe părintele duhovnicesc. Educaţia ridicată la treaptă de sacerdoţiu creştin în pedagogia patristică . se ocupă doar trecător. aceasta urmează un demers triparţial. p. în Teologie şi Viaţă. Arta icoanei. o teologie a frumuseţii. Sf. Grigore al Nyssei. Analizând hristologia mistică paulină ca fecundare şi sarcină duhovnicească. primeşte în sine ca sămânţă dumnezeiască pe Hristos. cultura pământească este icoana împărăţiei cerurilor”164 . care poate regla întreaga sa familie spre o viaţă în Hristos. C. Sfântul Ioan Gură de Aur numeşte învăţătura catehetică drept naştere duhovnicească. care devin sesizabile în comportamente. În a doua fază. 2008 . căci alţi mari dascăli ca Sf. 64. 165 Ion Albulescu Morală şi educaţie. fiecare după rolul pe care îl ocupă. Meridiane. 68 . pentru a nu face din ei suflete fricoase165. cât şi fructul fiilor duhovniceşti. Sf. trebuie să accepte condiţiile religios-morale. este icoana Sa vie. 1933. dar cu bunătate şi blândeţe. făcut după chipul lui Dumnezeu. 166 Pr. în care sânul(inima)credinciosului. Eikon.p. prin kerygma lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur este singura personalitate a Bisericii care atacă problema educaţiei în toată complexitatea ei. trad. ce prezintă ţeluri comune prin reuşită. 66. Grigoraş. Vasile cel Mare. deşi nu o neglijează. potrivit căreia în prima etapă se aşează “pântecele”(mintea). care astfel devin “hristofori”. esenţială pentru omenire: orânduirea întregii lumi atârnă de educaţie166. Grigore Teologul. Lect. responsabilitatea pentru un astfel de mediu îl îngreunează în primul rând pe tată. care joacă rolul lui Hristos printr-o anumită identificare.iar pe părinţi să-şi educe copii în disciplină şi iubire de Dumnezeu.

28. Potrivit Sfinţilor Trei Ierarhi. Grigoraş. ed. Tradiţia creştină întăreşte atribuţia părinţilor pentru educarea copiilor conform cu poveţele despre relaţiile familiar. 169 Pr. exprimă o temă ce se întâlneşte des în textele biblice cât şi în cele patristice. Iaşi. transmiţătorii educaţiei sunt părinţii şi în general mediul familial. Din scrierile pedagogice ale Sfinţilor Părinţi din primele veacuri ale Bisericii creştine. nr. C. el este pedagog nu numai pentru copiii sai. De aceea. tatăl poartă întreaga responsabilitate pentru buna funcţionare a familiei. ed. Termenul şi sensul de casă creştină. ci ca şi “creştere în evlavie” şi ca împărtăşire de sfinţenie.Univ. p. . 92. vedem că mediul iniţial unde se desfăşoară procesul educativ este “casa creştină”. dacă dorim să aibă rezultatele pe care noi ni le dorim în privinţa educaţiei morale şi intelectuale ale copilului. 168 Pr. pentru Hristostom întreaga Iconomie Dumnezeiască conţine o importanţă pedagogică pentru om. 69 . În câteva dintre lucrările lor se accentuează în mod special că tatăl este singurul îndrumător al operei educaţiei şi aceasta deoarece poziţia socială şi formarea femeii în vremea Sfinţilor Părinţi era “neimportantă”. Cuza”. I. în Studia Universitatis Babeş-Bolyai “Theologia Orthodoxa”. ci şi pentru femeia lui. Omiletica şi Catehetica. în formarea unei vieţi în şi pentru Hristos. p. Cuza”. sterilă a cunoştinţelor. Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază în mod special rolul Pedagogiei în formarea educaţiei religioase. De aceea lucrarea educativă trebuie să înceapă foarte devreme. Universităţii “Al. De asemenea Sfinţii Părinţi sunt de părere că fraţii mai mari au responsabiliate faţă de cei mai mici. Caracterul misionar şi mărturisitor al educaţiei religioase.Lect. Viaţa în Hristos este scopul educaţiei la Sfinţii Părinţi. Istoria gândirii pedagogice. Educaţia copiilor este văzută de Sfântul Ioan Gură de Aur ca cea mai mare binefacere şi cea mai nobilă acţiune pe care o poate săvârşi un om. dar în multe dintre lucrările lor se subliniază importanţa care se cuvine mamei în misiunea pedagogică. şi că artă superioară educaţiei nu există 168. Cluj-Napoca. Pentru Părinţii Bisericii. de aceea şi educaţia creştină nu este înţeleasă ca pe o transmitere uscată.Sfântul Ioan Gură de Aur consideră că educaţia are statutul de artă 167. “Al. 1993. pentru ca acesta să devină un creştin desăvârşit. Părinţii sunt cei care stabilesc ca scop al educaţiei formarea copilului. 1997. Gheorghe Şanta. “spre asemanarea cu Dumnezeu”. epistolelor către Coloseni şi Efeseni. este aprecierea copiilor şi refuzul sever al oricarui mijloc ce impiedică naşterea sau conceperea copiilor. convingând prin cuvânt şi faptă. Caracteristica în cadrul familiei creştine. misiunea pedagogului este aceea de a167 “Dacă toate artele aduc un folos pentru lumea aceasta. arta educţiei se săvârşeşte în vederea accederii la lumea viitoare” – cf. I.Dr. 2/2010. Iaşi. iar misiunea ei ridicată la înălţimea treptei de sacerdoţiu creştin169. având o puternică acţiune colectivă. El ne spune că de altfel cultura creştină poate să fie considerată în întregime pedagogică prin excelenţă. p. 215. Constantin Cucoş.

Sfaturi pentru familia creştină. ci să urmărească rolul cel mai important. În felul acesta familia creştină devine simbol. Bucureşti. Rugându-se împreună cu fiii lor şi meditând cu ei Cuvântul lui Dumnezeu. astfel pruncul din pântecele mamei să nu fie zămislit doar trupeşte ci şi sufleteşte. părinte. trebuie continuată de părinţi prin conştientizarea fiilor lor cu privire la demnitatea creştină şi prin pregătirea la primirea Sfintelor Taine. teol. Cuplurile creştine trebuie să vadă în relaţiile lor sexuale nu doar poftele trupeşti. fiecare trebuie să găsească condiţiile cele mai favorabile pentru a putea să trăiască o viaţă cât mai normală şi mai deplină170. generatorii nu doar de viaţă trupească.cit. aceea de a aduce pe lume fapturi noi. 2006. Sfântul Ambrozie de la Optina. Biserica educă şi edifică familia creştină împlinind misiunea de mântuire pe care a primit-o de la Domnul său. nu doar propria lor plăcere. comunitate care mîntuieşte.. traducere din limba rusă de dr. Cu o insistenţă deosebită revine în educaţie întărirea fricii de Dumnezeu în primele veacuri. ce amintesc părinţilor responsabilitatea lor în legătură cu pierderea veşnică a copiilor. Gheorghe Zapotinschi. 14. Unirea dintre cei doi soţi trebuie să se facă cu frică de Dumnezeu. p. op. Opera de încreştinare începută prin Botez. Prin mărturia vieţii lor.l forma cu mare artă şi înţelepciune pe tânăr. p. copil. ea are rolul de a fi o şcoală pentru fiecare membru al ei: soţ. respectul.cit. dar şi cu rugăciune172. devotamentul reciproc. 458. odată ce în viaţa lor apare copilul. părinţii devin pe deplin dătătorii de viaţă.58. părinţii sunt primii vestitori ai Evangheliei faţă de copiii lor. Soţii şi părinţii creştini nu numai că primesc iubirea lui Hristos dar sunt chemaţi să transmită fraţilor aceeaşi dragoste a lui Hristos. referitor la cele enunţate 170 171 Prof. menirea lor cea mai importantă. ci şi ai acelei vieţi care prin reînnoirea Duhului Sfânt. Prin celebrarea Tainelor. devenind în felul acesta. Am dorii să vă dăm un exemplu concret din Sfânta Scriptură.. p. Editura Platytera. 70 . Biserica îmbogăţeşte şi întăreşte familia creştină cu harul lui Hristos în vederea sfinţirii ei pentru slava Tatălui 171. 172 Maica Magdalena. Funcţiile creştine principale în educarea copiilor Familia este o neântrecută funcţie educativă. op. Constantin Pavel. izvorăşte din crucea şi Învierea lui Hristos. Soţii învaţă în familie. ei învaţă conştiinţa răspunderii imense pe care trebuie să o aibă din acel moment de-a lungul întregii vieţi. astfel că rodul pântecelui mamei să fie binecuvântat. mărturie şi participare la maternitatea Bisericii.

respect reciproc şi frică de Dumnezeu. silitor în studiul Scripturii. să fie matur la vârstă. Şi acum Doamne. şi din ei s-a născut neamul omenesc. p. Dumnezeul părinţilor noştrii. cu puterea de învăţare prin porunca lui Dumnezeu. decât să fie zămislit după o asemenea rugăciune la fel ca şi aceasta pe care a înălţat-o Tobit lui Dumnezeu. Tatăl în cadrul familiei este precum episcopul în cadrul slujirii ierarhice.mai înainte. Şi a zis şi ea cu el: Amin!”(Tobit 8. şi anume în cartea lui Tobit citim despre Tobie şi tânăra lui mireasă următoarele: „Iar când au rămas numai amândoi în cameră. Sfântul Ioan îi aduce pe Antiohienii credincioşi la mormintele martitilor şi le relatează epistolele martitiului lor. Ce binecuâantare mai mare decât aceasta poate să primească un copil. eu cred că nu există o mai mare binecuvântare pentru un nou născut decât aceasta. să poată să vadă lumina zilei într-o asemenea admosfera duhovnicească. sinteză vie a obligativităţii şi a puterii ce sunt mereu nedespărţite de dascăl. femeia lui... Pentru un rezultat bun al învăţături lui . şi binecuvântat este numele Tău cel sfânt şi slăvit întru toţi vecii! Să Te binecuvinteze pe Tine cerurile şi toate făpturile Tale! Tu ai făcut pe Adam şi Tu ai facut pe Eva. nu plăcerea o caut luând pe sora mea. Binevoieşte deci a avea milă de ea şi de mine şi a ne duce împreună până la bătrâneţe!. o functie spirituală. în special aceea de a citi şi explica Sfânta Scriptură.Scoală soro. În antichitatea romană prin pater familias este prezentă structura tatălui ca formă superioară din punct de vedere educativ şi intelectual. ci o fac cu inimă curată. pentru a-i fi ajutor şi sprijin. în Biserica creştină. Tu ai zis că nu este bine ca omul să fie singur să-i facem ajutor asemenea lui. să ne rugăm ca să ne miluiască Domnul!. foarte cinstit. În mediul elen şi latin. ca cele în legatură cu cele ale celor şapte 173 Teofan Mada. Tobie s-a sculat din pat şi a zis:. exemplul este un element clar al retorici şi nimeni nu poate să neglijeze valoarea pe care o avea.. Şi a început Tobit a zice:. Tatăl este înzestrat. Binecuvântat eşti Tu. Este cunoscut că între funcţiile pedagogice pe care le are episcopul. plină de dragoste.cit. Dimensiunea fundamentală a demnităţii patriarhale este înrădăcinată nezdruncinat în lumea antică: în Stat.. ca Dumnezeu să îi dăruiască o astfel de familie.. asemănător se întâmplă şi între funcţiile tatălui în familie. 70. are prin urmare. dar şi în iudaism. 4-9). 71 . op. se gaseşte şi propovăduirea şi învăţarea. într-o asemănare cu episcopul. Harismele dascălului (episcopului) se referă şi la tată173. acesta trebuie să fie demn de preţuire. Sfântul Ioan Hrisostom foloseşte la fel ca şi ceilalţi Sfinţi Părinti exemplul biblic .

Dacă pentru pedagogia generală. Copilul este asemănat de către Sfântul Ioan Hristostom cu o statuie pe care pedagogul trebuie să o cizeleze. Prin educaţia religioasă copilul poate să fie vrednic de Împărăţia Cerurilor.fiecare dintre ei în parte scopul educaţiei. pe care educaţia este chemată şi are obligaţia să îl realizeze: şi anume acela de a-l forma pe copil pentru a deveni un om şi un creştin desavarşti si „concetăţean al sfinţilor şi casnicul lui Dumnezeu”. Cuvântul Apostolului Pavel. este acela a altelului lui Hristos. care este înzestrat cu virtutea creştină si cu un comportanment consegvent. a unui filozof adevărat. de vreme ce aicea nu se observă varietatea căutărilor şi a problematizărilor filosofice ce preocupă omul lumesc în fiecare perioadă a demersului în lume şi în istorie. o imagine tradiţională în literatura creştină inspirată din Sfânta Scriptură mai precis din Epistola I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel capitolul 9. Este a unui creştin. 32. care defineşte precis scopul pe care educaţia ortodoxă trebuie să îl urmărească şi să 174 175 Ibidem.fraţi Macabei174.spirituale ale omului. Asfel dacă diferiţi pedagogi stabilesc cu diferite criterii. Educarea copiilor în cadrul familiei este foarte importantă ne spun Părinţii Bisericii. Ibidem. acest lucru este mai simplu. într-o societate pluralistă şi secularizată. versetele de la 24 la 27. Fiecare învăţătură a Sfântului Ioan este legată cu icoana creştină a copilului. lucru care se datorează de fiecare dată diferitelor convingeri şi căutări religioase. pentru pedagogia creştină există doar un singur scop primordial şi diacromic. În fiecare epocă se stabileşte diferit scopul la care educaţia religioasă este chemată să ajungă. cu alte cuvinte să fie îndrumat spre\sau după asemănarea cu Dumnezeu175. şi cu siguranţă altul este scopul educaţiei religioase în mileniul 3. în lumea în care noi trăim şi ne desfăşurăm activitatea. desăvârşita învăţătură este aceea în care teoria li fapta se pun în acord şi duc ambele la acelaşi rezultat dorit. Modelul pe care trebuie să îl urmam ne spune Sfântul Ioan Hrisostim. „creşteţi-i pe copii în învăţătura şi cercetarea Dumnului”. stabilirea scopului educaţiei suportă raspunsuri multe şi diferite. considerăm că acest verset constituie farul luminat şi punctul de referinţă de-a lungul veacurilor. Pentru Sfântul Ioan Gură de Aur . 72 . p 40. Nici educaţia spirituală şi nici educaţia fizică nu îi preocupă pe Sfintii Parinti mai mult decât cea religios-morală. p. Astfel altul era scopul educaţiei religioase în Constantinopolul secolului V . morale. pentru educaţia religioasă (pedagogia creştină).

Într-adevăr. ci înaintează şi dincolo de ea. ajutîndu-l activ. nasc copii.îl împlinească în fiecare epocă. Să îl ascultăm pe Sfântul Pavel când ne spune să ne creştem copiii prin învăţătura şi cercetarea lui Dumnezeu. capabilă să dinamizeze toate domeniile vieţii. ca să poată cineva să fie creştin. aşa încât cu timpul să devină integru şi mai capabil să-şi asume personal şi responsabil demersul existenţei lui. p. pe adolescent. Marius Lazurcă. Atitudinea aceasta a creştinului vizavi de nevoile vieţii materiale şi sociale nu declară în nici un caz lipsa interesului pentru natura materială a omului. 73 . care este şi unica viaţă adevărată. şi să îi învăţăm să trăiască duhovniceşte. îi cresc şi îi educă după voia şi cu ajutorul lui Dumnezeu. Pedagogia credinţei:a însemânţa germenii vieţii adevărate . locul temporal de asceză şi pregătire pentru viaţa viitoare. În rom.23-25. Biserica îi educă pe creştini. ale milosteniei şi iubirii. După Biserica Ortodoxă. a creşte şi a educa copiii cu frica în Dumnezeu şi cu respectul faţă de aproapele. cu căutarea sa de identitate. arătând că familia creştină este un mediu de comunitate intimă în care soţii se dăruiesc liber şi reciproc unul altuia. ce va urma după moarte. trad. îmbibînd sufletul lui cu virtutiile creştine ale credinţei. dobândeşte o mai mare bogăţie decât orice bogăţie şi de cât cea mai mare slavă. 46. cu neliniştea sa. Astfel concepţia creştină despre educaţie nu se limitează la viaţa de aici. cu drama sa ascunsă poate. Educaţia creştina se îngrijeşte si de nevoile esenţiale ale vieţii pământeşti ale copilului. 176 Olivier Clement. scopul cel mai important al căsătoriei creştine este după cum am amintit şi în paginile anterioare acela de a naşte.172. se educă şi se împlinesc reciproc. Trebuie să ştii să-l apropii pe om. nadejdii. „A învăţa cuvântul lui Dumnezeu nu înseamnă a impune o doctrină. 12/1993. trebuie mai întîi de toate să fie om. nr. p. Dacă copilul învaţă să gândească ca şi un adevărat credincios încă de la început. Service orthodoxe de presse et d’information”. conform învăţături creştine. ci mai curând a deştepta o Prezenţă a te face să descoperi sensul persoanei şi bucuria fiinţei pentru a te deschide astfel istoriei valorilor umane şi unei libertăţi creatoare. Scopul ei este pregatirea omului pentru viaţa de dincolo de moarte. noiembrie 1992. cu imensa lui sete de viaţă”176. în Altaeul Banatului. nr. Întietatea pe care creştinul o dă formării sufletului în faţa nevoilor materiale si lumeşti ale omului se explică prin faptul că viaţa prezentă constituie. dar mai ales dacă e vorba de un tânăr.

considerăm că este foarte importantă în echilibrul moral dar şi social al familiei. Când este mic. Lect. părinţii îşi împlinesc rolul preoţesc propriu şi coboară în adâncul inimii copiilor. Educaţia ridicată la treaptă de sacerdoţiu creştin în pedagogia patristică . Grigoraş. copilul este uşor de educat. mai ales pentru copil care este într-o permanentă prezenţă cu părinţii. să vorbească şi să facă cele ce trebuie. C. Introducerea copilului în viaţa de rugăciune şi în cultul Bisericii. În zilele noastre declinul moral şi spiritual care zguduie din temelii familia. Comunicare care trebuie să existe între membrii familiei. 2002.Pedagogii zilelor noastre încearcă să păstreze linia pe care a mers de-a lungul secolelor Biserica. Constantin Mihoc. care lipseşte din cele mai multe familii din zilele noastre178 . ei consideră că importanţa educaţiei familiare desfăşurată în primii ani de viaţă(aici ne referim la primi 7 ani când copilul este în permanenţă în cadrul familiar) este atât de covârşitoare încât dă naştere unui fel de determinism al traicotriei viitoare a copilului. este ca o ceară pe care se poate imprima foarte bine sigiliul. 20). În rugăciune şi prin rugăciune omul îşi descoperă adevărata personalitate. Dr.218. duc la reducerea semnificativă a implicării familiei în educarea spirituală şi morală a copilului Unul dintre principalele obiective pe care educaţia religioasă le are este înduhovnicirea familiei şi reconsiderarea concepţiei de viaţă familială. cât şi cu preotul paroh. a cunoaşterilor şi a trăirilor valorilor religioase177. datoria noastră este de a transmite nu doar o viaţă trupească ci şi una închinată bunului Dumnezeu. Sibiu. p. Sufletul copilului este fraged. nr. nr. în revista ”Studia Universitatis Babeş-Bolyai Theologia Ortodoxă. 180 Pr. p. de supravegheat şi de obişnuit să gândească. În acest sens. trebuie reafirmat faptul că rugăciunea întăreşte soliditatea şi coeziunea spirituală a familiei contribuind la a face familia să participe la puterea lui Dumnezeu.217. Viaţa 177 Gheorghe Şanta. p. 2010. Caracterul misionar şi mărturisitor al educaţiei religioase . 66 74 . de la care atât profesorul cât şi părinţii sunt în măsură să primească sfaturi. 178 Ibidem. p. în Teologie şi Viaţă.2. 179 Pr. 161. El este în mâna educatorului ca o pastă. o viaţă duhovnicească. Rugându-se împreună cu copiii. Taina căsătoriei şi familia creştină. 5-7/1994. necesită din partea părinţilor un efort pentru împreună conlucrarea părinţilor cu profesorul de religie. Rugăciunea face ca Fiul lui Dumnezeu să rămână în mijlocul nostru: „unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu. lăsând urme adânci pe care nu le vor şterge evenimentele vieţii viitoare179. Editura Teofania. de stăpânit. pe care o poate modela după dorinţa sa.180 Atunci când transmitem viaţa unei alte generaţii. acolo Eu sunt în mijlocul lor” (Matei 18.

Alba Iulia. ea nu este un mijloc de a ne asigura bătrâneţele.op. Maica Domnului Îl purta în pântecele ei pe Mântuitorul Hristos. Editura Reântregirea. p. şi ştim că un copil poate să simtă încă din sânul mamei sale prezenţa lui Dumnezeu. 52 75 . care atunci când primeşte salutarea Sfintei Feciare tresare pruncul în pântecele ei. Fiecare dintre copiii pe care bunul Dumnezeu îi binecuvintează să vadă lumina zilei.182 Copilul este prototipul nevinovăţiei. Căsătoria este comuniuneşi totodată şi dăruire. vedem cum Sfântul Ioan Botezătorul. din varii motive. D dobândi copii înseamnă a primi binecuvântarea lui Dumnezeu şi acest lucru putem să îl vedem în Vechiul Testament. aceasta nu poate să fie înlocuită de nimeni şi de nimic.duhovnicească este moştenirea cea mai de preţ pe care putem sa o lăsăm urmaşilor noştrii şi prin ei întregii omeniri181. 2004. Din păcate în zile noastre..15. Astfel dorim să arătăm rolul foarte important al familiei creştine şi totodată am vrut să trag un semnal de alarmă faţă de rolul important şi capital pe care familia îl deţine în educarea 181 182 Maica Magdalena. Elisabeta. trebuie să fie primiţi cu caldură şi cu dragoste în familia în care vin. 15). cel mai bun exemplu din Sfanta Scriptura este episodul cu Feciara Maria care merge la rudenia sa.cit. el este binecuvântarea iubirii lui Dumnezeu pentru tinerii care s-au căsătorit din dragoste. IPS Andrei Andreicuţ. Căsătoria nu este un mijloc lesnicios de a a dobândi plăceri. este baza solidă pe care el îşi cladeşte principiile care îl vor însoţi toată viaţa. Am dori să încheiem acest capitol prin a spune că familia are marea datorie de a-şi educa copii după cuvântul Mântuitorului şi după poruncile pe care le avem în Sfânta Scriptură. Mai putem trăi frumos?. Familia are datoria şi răspundere în faţa lui Dumnezeu şi a lumii de a-şi creşte şi a le da copiilor o educaţie religioasă adegvată cu poruncile Dumnului. Atunci când vezi o mamă cu pruncul în braţe trebuie să te gândeşti la cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu. recunoaşte şi simte prezenţa Fiului lui Dumnezeu Întrupat în pantecele Mariei. p. pe Mine Mă primeşte”(Matei 18. care considerăm că nu sunt plauzibile. este modelul celor ce vor să moştenească şi să se afle în Împărăţia lui Dumnezeu. Putem să vedem. Dragostea pe care pruncul trebuie să o primească încă din primi ani de viaţă îi va însoţi toată viaţa. credem că nu există nici o scuză pentru a face un avort. mulţi dintre copii nou născuţi vin pe lume fără să fie doriţi. Dar la rândul lui fiecare copil pentru familia şi părinţii lui este un mântuitor. În casa creştină tot ceea ce se face se face pentru pruncul care trebuie să devină axis mundi pentru părinţii lui din toate punctele de vedere.

atât din punct de vedere social cât şi religios. Concluzii În lucrarea de faţă nu ne-am propus să face un studiu foarte amplu asupra educaţiei religioase transmisă nouă de către Sfânta Scriptură dar şi de către Sfinţii Părinţi.şi formarea copilului. am dorit doar să încercăm să tragem un semnal de alarmă cu privire la educaţia şi în mod deosebit aspura 76 .

noi teologii de azi şi viitorii preoţi de mâine avem datoria şi obligaţia să luptăm cu toată puterea noastră şi cu toată înţelepciunea dată de către Dumnezeu. În ceea ce priveşte educaţia religioasă putem să spunem că este o problemă foarte delicată. Această Lucrare de Licenţă se doreşte a fi o mică analiză a educaţiei religioase bazată pe tradiţia Sfintei Scripturi în primul rând. această modernizare încearcă pe toate planurile să alunge Biserica din locul ei central pe care trebuie să îl ocupe. Noi toţi avem dreptul să vibrăm. o personalitate mai aproape de 77 . dar şi prin semeni. pentru a păstra credinţa adevărată şi implicit educaţia religioasă. Comunicarea mesajului divin vine atât prin Dumnezeu. când această „ Uniune Europeană”. din păcate este departe de a fi una spirituală într-un context din ce în ce mai secular şi parcă mai bolnăvicios. care sperăm noi să îşi îndrepte din nou paşii şi privirea spre Dumnezeu. în căutarea Fiinşei absolute. Să fim vrednici şi capabili să putem să o transmitem şi noi. precum ne-a transmis-o Hristos şi Sfinţii Apostoli.educaţiei religioase. prin oamenii speciali aleşi. Astăzi când parcă toată lumea loveşte în Biserică şi implicit şi în educaţia religioasă. ca educaţia religioasă primită de la moşii şi strămoşii noştri să se păstreze vie şi nealterată. când se încearcă prin toate căile ca ora de religie să fie scoasă din programa şcolară sau să fie trecută ca şi materie opţională. critică şi desfiinţarea altora. să putem să fim capabili să luptăm pentru moştenirea noastră. Singur creştinismul va fi capabil să regăsească toate „perlele” care s-au risipit. într-un fel sau altul. pe care încercăm să o oferim copiilor noştrii. cînd se încearcă cu tot dinadinsul scoaterea icoanelor din şcoală. în faţa misterului divin. pe cuvântul Mântuitorului care este Pedagogul absolut şi de urmat şi pe învăţăturile şi exemple întrebii tradiţii Bisericeşti. Cuvântul divin rămâne o realitate insondabilă şi mereu plină de noi şi profunde sensuri. pentru care înaintaşii noştrii s-au jertfit. Ele se păstrează şi astăzi vii şi nealterate în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. viitorului acestui neam românesc. Axa principală a acestei lucrări este aceea de a arăta modul de dezvoltare a educaţiei religioase propovăduită de Învăţătorul suprem şi modeul ei de transmitere până în zilele noastre. şi doar creştinismul va putea să fie capabil să conducă această lume în faţa lui Dumnezeu. această lume care îşi schimbă în fiecare zi chipul ei. Situaţia morală în care a ajuns omenirea în zilele noastre. Valoare propriei noastre credinţe nu trebuie să apară nu doar prin decădere. Prin educaţia religioasă se realizează mai repede decât pe celelalte căi comunicarea mesajului divin şi un comportament mai moral şi spiritual.

are menirea de a-i apropria mai mult de Dumnezeu şi de semenii lor. de a încerca să-i facă fii vrednici de Împărăţia lui Dumnezeu. În ultima parte a acestei lucrări am încercat să ne axăm şi să prezentăm calităţile intelectuale şi morale care trebuie să le deţină fiecare profesor de religie. Dumnezeu să-i răsplătească vrednicului părinte profesor în mod special cât şi tuturor părinţilor profesori care m-au îndrumat şi m-au învăţat să pot să ajung până în acest punct al vieţii mele. astfel răspunzând unor chemări şi trimiteri: „aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor. atât din punct de vedere social cât şi religios. Am ales să închei această lucrare prin a arăta rolul foarte important al familiei creştine şi totodată am vrut să trag un semnal de alarmă faţă de rolul important şi capital pe care familia îl deţine în educarea şi formarea copilului. cu 78 .iubirea aproapelui. ca ei văzând faptele voastre cele bune. Bibliografie A. Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Izvoare 1. Aş dorii să închei această lucrare prin a mulţumii Bunului Dumnezeu şi a fi vreşnic recunoscător părintelui profesor Gheorghe Şanta care a fost alături de mine nu doar la întocmirea acestei Lucrări de Licenţă. Educaţia religioasă care se desfăşoară în şcoală are şansa de a familiariza tinerii cu cuvântul Sfintei Scripturi. să preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri” (Mt. ci şi în cei patru ani de studenţie petrecuţi la această vrednică Facultate de Teologie.16). care prezintă un urcuş în dezvoltarea şi cunoaşterea educaţiei religioase. Biblia sau Sfânta Scriptură. 5. Îndrept gândurile mele spre mama mea care m-a sprijinit şi a fost tot timpul alături de mine şi tatălui meu care a vegheat mereu din ceruri şi s-au rugat pt mine şi nu în ultimul rând multumesc Bunului Dumnezeu fără ajutorul căruia nu aş fi putut să ajung până aici şi dacă ma va învrednici să ajung preot voi încerca să păstrez şi să îmbogăşesc după priceperea mea educaţia religioasă şi mă voi zbate ca ea să dăinuiască veşnic şi să fie transmisă tuturor.

1997. 13. vol. 1979. ANTONESCU. Dicţionare. Tipografia Arhidiacezană. 1989. Ion. Cluj-Napoca.i Antologii 4. Bucureşti. ***. 79 .I. Editura Reântregirea.aprobarea Sfântului Sinod. 10. 10. C. Sfântul Grigorie Taumaturgul.Editura Eikon. Voicu. traducere din limba rusă de dr. BANCIU. Editura Cartea 8. ATHONITULl. traducere pr. Dumitru Stăniloae. 7. C. Alba Iulia. Ioan. Bacău. Cluj-Napoca. 3. ALEXANDRU. Iași. Ioanichie Convorbiri duhovniceşti.. Lucrări auxiliare 6. Marin. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti. 2008. Filosofia valorii. pr. Petre. 2004 11. diac. Andrei. vol. III.. Bucureşti. Enciclopedii . Ică jr. trad. Ediţia a II-a. Bucureşti. 5. AMBROZIE de la Optina.. Bucureşti 1936. Alba Iulia. ANDREI. 1984 B. Gheorghe Zapotinschi. Editura Deisis. MANOLACHE. Editura Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. colecţia . Renaşterea. 14. 1989. 2002. vol. Morală şi educaţie. Valer. dr. Sfânta Mănăstire Ioan Botezătorul. Editura Didactică şi Pedagogică. 1984. Ioan I. Românească. ALBULESCU. parohie.Părinţi şi Scriitori Bisericeşti. BĂLAN. 1994. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. ANDREICUȚ. Editura Polirom. Editura Platytera. prof. Adolescenţii şi familia. Mai putem trăi frumos?. II. 2. Constantin Corniţescu.G. Ioan Ică. Dan. Anghel. Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor. Sfaturi pentru familia creştină. Al XV-lea cuvânt adresat lui Origen în Cezareea Palestinei. BEL. Siluan. 1948. 2006 9. Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei. Bucureşti. pastoraţie. în volumul Imnele iubirii. Bucureşti.prof. Misiune. Filocalia vol. Rădulescu. traducere pr. 12. 1987. Dicţionar de pedagogie. Antologie pedagogică. Sorin M. Cuvântul. Sibiu.

EBU. trad. Gabriela Moldoveanu. Religia culturii. S. Alba Iulia. Editura Cristiana. CUCOȘ. Comunicare prin comuniune.1995. W. 30. 1993. Bucureşti. M. 1994. Ilarion V. Thomas H. OPRIȘ. 25. Nicolae. 1999. Arad. Desclee de Brouwer. Iaşi. 24. Bucureşti. Îndrumarea vieţii. DASCĂLU.. Idem. Editura Polirom. 1997. traducere de Dumitru Fecioru. Editura Limes. 1993. 26. 17. OPRIȘ. 1980. FOSTER. 27. 1994. Editura Reîntregirea. Cluj. Leon. trad. Editura “Al. Bucureşti.. BRUNSCHWICQ. I. Istoria gândirii pedagogice. Ediţie îngrijită şi postfaţă de pr. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. 1993. Editura Harper. Femeia şi mântuirea lumii. Ioan G. Paris. vol. Bucureşti. 23.. Grigore şi Petru Moga. Chirstian Religious Education. Patrologia. CHIRIL al Ierusalimului. 2003. dr. 1992. 16. Cluj – Napoca. Ioan. Omiletica şi Catehetica. Montaigne. COMAN. 2000. 19. conf. Iaşi. I. Stelian Tofană. 21. Nichifor. BENGA. Editura Dacia.II. o teologie a frumuseţii. Paris. 29.. Suceava. 33. Bucureşti. I. Editura Cristiana. Idem. 22. Pedagogul. 1927. Idem. 34. Cateheze. Nostalgia Paradisului . 28. Paul. 18. Introducere în neuropatologie. 31. Iaşi. Editura Trinitas.15. Le probleme moderne de la consience-Le moment historique. FELEA. Arta icoanei. Editura Harisma. FROSSARD. 1996. Constantin. GROMME. CRAINIC. C. Iaşi.1985. Cuza”. Bucureşti. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Les grands bergers d Abraham a Karl Marx. Vârstele vieţii spirituale. 1999. San Francesco. Constantin. 1991. 20. GALERIU.. 32. CLEMENT Alexandrinul. 80 . Editura Moldova. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. traducere de Dumitru Fecioru. Jertfă şi răscumpărare. Fv. Pedagogie. Iaşi.. Metodica predării religiei. 2000.. Ande.. GRIGORAȘ. Cuza”. 1992. EdituraMeridiane. Editura Panaghia. Fenomenologia conştiinţei morale. Editura Universităţii “Al. 1994. EVDOKIMOV. BUNEA. D.

Ioan. Introducere în gândirea Fericitului Augustin. Sibiu. 1994. PAVEL. Timişoara. Editura Anastasia. MIHĂLȚAN. Teologia Morală Ortodoxă pentru institutele teologice. 46. Editura Patmos. Scara Raiului. Bucureşti. 48. trad. Editura Lumină din lumină. Sfântul Ioan Scărarul. I. ediţia a II-a. Domnica. 51. PLĂMĂDEALĂ. ROȘCA. Sfântul Ioan Iacob – românul. 44. Iaşi. MAICA Magdalena. Bucureşti. Sibiu. 81 . NICOLA. 1925. Huedin. Teofan. Alexandru. Ioan. 1967. Ioan. 36. NECULA. Experienţe pastorale. FĂRCAȘ. 1992. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi.. Constantin. MIHOC. Bucureşti. ***. 2000. Problema idealurilor pedagogice. Bucureşti. Hrană duhovnicească. Editura Didactică şi Pedagogică. vol. Contribuţii transilvane la teologia ortodoxă. Familia reştină la Sfântul Ioan Gură de Aur . 39. Psihologia generală. NICOLA. Teoria educaţiei şi noţiuni de cercetare pedagogică. 1976. Biserica în mers. Îndumnezeirea maidanului-pastoraţia Bisericii în spatele blocurilor. Nicolae. Sibiu. 41. 45. Editura Agnos. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Editura Teofania. 1995. 1979. Editura Didactică şi Pedagogică. Poruncile Dumnezeieşti. Irineu Bistriţeanul. Oradea. Antonie. 1993. Idem. NARLY. Nicolae Corneanu. manual pentru clasa a XI-a şcoli normale. 2000. 47. MLADIN. 37. Bucureşti. Editura Agnos. Sibiu. 2008. Tiparul Tipografiei Eparhiale. 1988. Sibiu. Bucureşti. Liturghier. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Tiparul Tipografiei Eparhiale. Constantin. 2002. 1993. 43. 1999.I. 49. Sibiu. MADA.35. Constantin C. 50. 40.deschiderea cursurilor de Istoria Pedagogiei. ţinută la Universitatea din Iaşi. Psihologie. Constantin. Taina căsătoriei şi familia creştină. 2008. Editura Didactică şi Pedagogică. POP . 38.1988. Editura Deisis. 42. Editura Amarcord. vol.

52. SALADE, Dumitru, Dimensiunile educaţiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1998. 53. SCHMEMMAN, Alexander, Euharistia Taina Impărăţiei, trad. de Pr. Boris Rădulesc, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 2003. 54. SPERANȚA, Eugeniu, Mic tratat despre valori. Valoarea ca gest de convergenţă vitală, Sibiu,1942. 55. STĂNILOAE, Dumitru, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Sibiu, 1943. 56. Idem, Teologia dogmatică ortodoxă, vol I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978. 57. Idem, Teologia Dogmatică, vol.II, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1977. 58. Idem, Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie, Editura Dacia, Cluj-Napoca,1993. 59. ŞANTA, Gheorghe, Valorile crestine in educatia morala a adolescentului, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2004. 60. TIMIȘ, Vasile, Misiunea Bisericii şi educaţia-atitudini, convergenţe, perspective, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2004. 61. VIANU, Tudor, Introducere în teoria valorilor, Bucureşti,1942. 62. YANNARAS,Christos, Persoană şi Eros, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000. 63. ***, Teologia Morală Ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1979.

D. Studii şi articole
64. BOGDAPROSTE, Gheorghe, Cinstirea aproapelui după Decalog, în ,,S.T.”, Nr. 9-10, 1969, p.702. 65. BORZEA, Pavel, Gânduri asupra Sfintelor Taine ca mijloc de pastorație, în ”Revista Teologică”, nr.1, 1937, p.10. 66. BUZĂRESCU, N.C., Logos şi Kirios în “Stromatele” lui Clement Alexandrinul , în ,,S. T.”, nr.3-4, 1977, Bucureşti, p. 253. 67. CÂNDEA, Spiridon, Cultul ortodox ca mijloc de păstorire a sufletelor, în ”Revista Teologică”, nr.1, 1937, p.5. 68. CHIȚULESCU, N., Întrupare şi răscumpărare în Biserica Ortodoxă şi în cea Romano-Catolică, în rev. ,,Ortodoxia”, nr.8 , 1956, p. 541.

82

69. CITIRIGĂ, Vasile, Bazele doctrinare ale cooperării dintre stat şi biserică , în ,,Ortodoxia”, Nr.1-2, 2004, p.86. 70. COMȘA, Petre, Despre calităţile intelectuale şi morale ale profesorului de religie, în ,,S. T.”, nr.3-4, 2003, p.60. 71. COSTACHE, Doru, Rolul familiei în educaţia religioasă a copiilor , în ,,Ortodoxia”, Nr.3-4,2002, p.128. 72. CREȚU, Vasile, Valenţe religioase ale comunicarii, în ,,Ortodoxia”, nr.1-2, Bucureşti, 2004, p.183. 73. DASCĂLU, Silviu, Educaţia nu poate fi complectă fără religie , în ,,Ziarul Lumina”, vineri, 14 mai 2010, p.10. 74. DURA, Nicolae, Propovaduirea Cuvântului şi Sfintele Taine. Valoarea lor în lucrarea de mântuire, în „S.T.”, nr.1-2, Bucuresti 1998, p. 25. 75. GRIGORAȘ, C., Educaţia ridicată la treaptă de sacerdoţiu creştin în pedagogia patristică, în rev. ,,Teologie şi Viaţă”, nr. 5-7/1994, p. 66. 76. GRIGORAȘ, Aurel, Dogmă şi cult privite interconfesional şi problema intercomuniunii, in “Ortodoxia” nr. 3-4, 1977. 77. GALERIU, Constantin, Biblia în Biserica ortodoxă,în “Mitropolia Banatului”, Nr.9-10, 1985, p.593. 78. Idem, Dumnezeu s-a arătat în trup, în rev. ,,Telegraful Roman”, nr.47-48, 1986, p.3. 79. KRUTIȚCHI, Nicolae, Iubirea după învăţătura Noului Testament, în revista ,,B.O.R.”, nr.2-1, 1956, p. 98. 80. LAZURCĂ, Marius, Pedagogia credinţei:a însămânţa germenii vieţii adevărate , în ,,Altarul Banatului”, nr. 1-2/1993, p. 46. 81. MUNTEANU, Anca, Psihologia prenatală. Responsabilităţile cuplului parental, în rev. „Psihologia”, 1993, an III, p.158. 82. RADU, Dumitru, Idealul educaţiei creştine, în vol. ,,Îndrumări metodice şi didactice pentru predarea religiei în şcoală”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodexe Române, Bucureşti, 1991. 83. STAN, Cristian, Education and Contemporany Society, în revista ”Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Psychologia-Pedagogia”, (anul XLVII), nr. 1, 2002, p.5. 84. STĂNILOAE, Dumitru, Iubire şi adevăr, în ,,Ortodoxia”, 1967, nr.2, p. 284.

83

85. Idem, Semnificaţia întrupării Domnului, în ,,Glasul Bisericii”, XXVII,1968, p.1133. 86. Idem, Sfânta Treime, structura supremei iubiri, în ,,S.T.”, nr.5-6, 1970. 87. ŞANTA, Gheorghe, Caracterul misionar şi mărturisitor al educaţiei religioase, în revista ”Studia Universitatis Babeş-Bolyai Theologia Ortodoxă, nr.2, 2010, p.217. 88. Idem, Caracterul misionar şi mărturisitor al educaţiei religioase,, în Studia Universitatis Babeş-Bolyai “Theologia Orthodoxa”, Cluj-Napoca, nr. 2/2010, p. 215. 89. Idem, Caracterul misionar şi mărturisitor al educaţiei religioase, , în Studia Universitatis Babeş-Bolyai “Theologia Orthodoxa”, Cluj-Napoca, nr. 2/2010, p. 217. 90. ŞEBU, S., Propovăduirea Evangheliei în Biserica Română din Transilvania, în ,,Mitropolia Ardealului”, nr. .

DECLARAŢIE

84

Subsemnatul, Marcu Vlad-Vasile, absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă în cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, candidat la obţinerea titlului de licenţiat în Teologie, declar pe proprie răspundere că, la alcătuirea tezei de licenţă cu titlul „ Educația religioasă oglindită în cuvântul Scripturii” , nu am folosit alte lucrări decât cele indicate în cuprinsul lucrării şi în lista bibliografică, iar lucrarea îmi aparţine în întregime.

Cluj-Napoca, Iunie 2011

Marcu Vlad-Vasile

Curriculum Vitae Europass
Informaţii personale
Nume / Prenume

MARCU VLAD-VASILE

85

marcu@yahoo. Facultatea de Teologie Ortodoxă (secția Teologie Pastorala) cluj-napoca (România) 01/10/2010 → Aptitudini şi competenţe personale Limba maternă Limbi străine cunoscute Autoevaluare Nivel european (*) Ascultare C2 C2 C2 Utilizator experimentat Utilizator experimentat Utilizator experimentat C2 C1 C1 romana Înţelegere Citire Utilizator experimentat Utilizator experimentat Utilizator experimentat C2 C2 C2 Participare la conversaţie Vorbire Discurs oral C2 C2 C1 Utilizator experimentat Utilizator experimentat Utilizator experimentat C2 C1 C1 Scriere franceza spaniola engleza Utilizator experimentat Utilizator experimentat Utilizator experimentat Utilizator experimenta Utilizator experimenta Utilizator experimenta (*) Cadrului european comun de referinţă pentru limbi 86 . jud Satu-Mare (România) 0742977143 vlad. str.Horea.Adresa(e) Mobil E-mail(uri) Naţionalitate(-tăţi) Data naşterii Sex Tasnad.com romana 04/10/1988 Barbatesc Loc de muncă vizat / Domeniu ocupaţional Experienţa profesională Perioada Funcţia sau postul ocupat Activităţi si responsabilităţi principale Numele şi adresa angajatorului Tipul activităţii sau sectorul de activitate Educaţie şi formare Perioada Numele şi tipul instituţiei de învăţământ/furnizorului de formare Perioada Numele şi tipul instituţiei de învăţământ/furnizorului de formare Perioada Numele şi tipul instituţiei de învăţământ/furnizorului de formare 01/10/2007 .20/06/2011 Universitatea „Babeş-Bolyai”. nr 6.

Competenţe şi abilităţi sociale Competenţe şi aptitudini organizatorice Competenţe şi aptitudini de utilizare a calculatorului Competente si aptitudini artistice Diplomă la olimpiadele de religie fazele judetene si interjudetene. . 2003-2007 basic 87 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful