P. 1
Istoria Antica a Romaniei

Istoria Antica a Romaniei

|Views: 38|Likes:
Published by Ciprian Murariu
cursuri
cursuri

More info:

Categories:Types, Research
Published by: Ciprian Murariu on Jun 26, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/09/2014

pdf

text

original

1. INTRODUCERE.

PERIODIZAREA ŞI SURSELE ISTORIEI VECHI A ROMÂNIEI

OBIECTIVE: • • •

Cunoaşterea etapelor istoriei vechi a României Principalele surse care tratează istoria veche a României Analizarea metodologiei cercetării

REZUMAT: Pentru o mai bună structurare a cursului, s-a realizat o periodizare a istoriei vechi a României. Încadrarea cronologică porneşte de la primele urme omeneşti de pe teritoriul avut în discuţie, până la momentul căderii limes-ului dunărean, la începutul secolului al VIIlea d. Hr. Sunt prezentate pe scurt şi principalele caracteristici ale fiecărei epoci în parte. De asemenea, sunt discutate principalele izvoare legate de istoria spaţiului carpato-dunărean.

1. 1. INTRODUCERE Istoria veche a României şi studiul acesteia are un rol deosebit în înţelegerea procesului de formare a poporului român. Spaţiul geografic cuprins între Munţii Balcani, Carpaţii Păduroşi, Tisa şi Nistru a reprezentat aria de formare a poporului român. La aceasta se adaugă zona cunoscută astăzi drept Dobrogea, care însă în antichitate a avut o istorie relativ diferită faţă de cea a teritoriului amintit mai sus. De aceea, în cadrul prezentului studiu, Dobrogea va beneficia de un tratament deosebit, ca un studiu de caz.

1

În analizarea istoriei antice a României, metoda folosită va fi coroborarea diferitelor tipuri de surse: arheologice, literare, istorice, geografice. Numai studiul combinat al tuturor acestor tipuri de surse ne poate oferi o imagine comprehensivă asupra trecutului spaţiului românesc; aceasta, pentru că accentul pe un anumit tip de surse poate să ducă la o percepţie deformată, riscând astfel a cădea în extreme nedorite. Astfel, accentul pus doar pe studiul izvoarelor istorice, de exemplu, fără a ţine seama de celelalte tipuri de surse, oferă răspunsuri doar parţiale (şi interpretabile) la problema atât de discutată a etnogenezei poporului român. Dacă în perioada guvernării comuniste, în special după 1980 (anul aniversării a 2050 de ani de la "primul stat dac centralizat şi independent"), tendinţele în istoriografia românească mergeau în direcţia accentuării rolului dacilor în istoria Europei antice, ajungându-se până la aberaţii precum teoria protocronistă (aceasta presupunea că spaţiul Daciei reprezenta centrul lumii, vârful Omu fiind, în aceeaşi ordine de idei, axis mundi; răspândirea tracilor în întreaga lume, cu rol civilizator, ei putând fi regăsiţi, conform teoriilor lui Iosif Constantin Drăgan şi ale adepţilor săi, inclusiv în America Centrală, Danemarca sau chiar Palestina (sic!), după 1989 s-a încercat rescrierea istoriei vechi a României într-un mod ceva mai obiectiv, care să ţină seama de realităţile arheologice şi istorice. Însă, chiar şi în perioada post-decembrie 1989, există încă reminiscenţe protocroniste, ai căror adepţi consideră, în continuare, în pofida realităţii istorice, că dacii au avut un rol civilizator în istoria lumii, ajungându-se până acolo încât se consideră că, la cucerirea romană a Daciei, învinşii i-au învăţat pe învingători limba latină! La aceasta se adaugă constituirea mitului "poporului ales", conform căruia România are un destin deosebit, în viitor ea ajungând chiar o putere mondială! Se pot observa câteva elemente cheie între "argumentele ştiinţifice" înaintate de aşa-zişii cercetători, adepţi ai teoriei protocroniste, care se ocupă cu istoria şi civilizaţia pre-romană de pe teritoriul României: mitul poporului ales, România - centru al lumii,

2

rolul civilizator al tracilor - în special al dacilor - , originea lor străveche. Argumentele folosite ţin de latura sentimentală, în special punându-se accent pe naţionalism, cele ştiinţifice având pentru respectivii o importanţă minoră. La o analiză mai atentă, argumentele fanteziste propuse de adepţii acestei teorii devin simple motive literare, mai bune pentru a elabora o lucrare ce ţine de domeniul literaturii fantastice, decât de istorie.

Portretul lui Decebal sculptat în stâncă pe malul Dunării, lângă Orşova, la iniţiativa şi cu fonduri puse la dispoziţie de Iosif Constantin Drăgan. Legenda: DECEBALUS REX. DRAGAN FECIT.

Această teorie a apărut în contextul în care regimul comunist, datorită unei pretinse îndepărtări de politica Moscovei, încerca să-şi găsească o nouă legitimare şi nu are, trebuie accentuat acest fapt, nici o bază ştiinţifică. Distorsionarea adevărului istoric şi folosirea în mod deliberat a fragmentelor din anumite surse fac parte din tehnicile favorite ale acestor "cercetători". Unor astfel de exagerări trebuie să li se răspundă printr-o privire obiectivă asupra istoriei vechi a României: fără a minimaliza rolul jucat de strămoşii noştri, dar şi fără a-l exagera până

3

10000 î.). Aceeaşi perioadă a fost martora apariţiei cultivării plantelor şi creşterii animalelor ca fenomene economice. a temei propuse. Hr.). epoca pietrei se împarte în paleolitic (c. acum 1 milion de ani) şi până la căderea limes-ului dunărean. Hr.).). când preponderentă este "cultura de prund".). pe la 602. prezentul studiu doreşte analizarea în mod ştiinţific. când predominantă devine influenţa anatoliană asupra fondului local.) suntem martori la introducerea în viaţa cotidiană a 4 . argumentat. când caracteristică devine locuirea în peşteri.) şi neolitic (5500-2500 î.5500 î. paleoliticul superior (40000.). mezolitic (epoca mijlocie a pietrei: 10000.2500 î. De asemenea. Perioada MEZOLITICULUI reprezintă una de tranziţie către epoca nouă a pietrei (neolitic 5500. Hr.40000 î. în timp ce în plan cultural. Hr.10000 î. în cadrul PALEOLITICULUI. astfel numită datorită folosirii unui utilaj litic prelucrat din pietre de râu. apariţia uneltelor din os şi prezenţa omului de Neanderthal inclusiv pe teritoriul României actuale. fiecare având propriile caracteristici: paleoliticul inferior (1000000-100000 î. În neoliticul mijlociu (35003000 î. Hr. cât şi pe terasele râurilor. 1000000.la ridicol. 2. paleoliticul mijlociu (100000. eveniment datorat revoltei centurionului Phokas împotriva basileului Maurikios.). 1. când asistăm la apariţia lui Homo sapiens fossilis. eterogene din punct de vedere cultural. Hr. Hr. În mezolitic asistăm la tendinţa de fragmentare în culturi locale. PERIODIZARE Să începem aşadar prin prezentarea unei cronologii ce porneşte de la apariţia omului în spaţiul avut în discuţie (c. NEOLITICUL se împarte şi el în trei subperioade: vechi (55003500 î. ceramica lineară prezentă în cadrul culturilor Starcevo-Criş sau Vinca-Turdaş reprezintă dominanta. se disting trei perioade. strămoşul direct al omului actual şi generalizarea locuirii atât în peşteri. Hr. Hr. Din punct de vedere al periodizării.

triburile dacilor şi geţilor au ocupat teritoriul actualei Românii. având în frunte Marea Mamă a zeilor. care ulterior va duce la apariţia noţiunii de "teritorialitate".). În plus. ca şi accentul pe calităţile militare ale individului au contribuit la rapida lor expansiune. Hr. pentru ca în plan cultural să predomine ceramica pictată cu motive antropomorfe şi zoomorfe. Provenind cel mai probabil din zona aflată la nord de Munţii Caucaz. Dintre aceştia.obiectelor de podoabă prelucrate din aur şi aramă. adică "inventarea" agriculturii ca mijloc de subzistenţă a reprezentat un pas fundamental pe scara evoluţiei umane. şi cele de agricultori. se realizează separarea între populaţiile de păstori sau vânători. 5 . în timp ce în neoliticul târziu (3000-2500 î. agricultura a adus în mentalitate conceptul de proprietate particulară. îşi face apariţia agricultura primitivă.). acestea s-au deplasat prin Asia Mică în Balcani. practicarea agriculturii a adus importante transformări în planul socio-economic şi cultural. promovarea valorilor războiului în cadrul societăţii. Ramura tracică a indoeuropenilor se va stabili în peninsula balcanică. care tind să se sedentarizeze. În plan spiritual. indoeuropenii au adus cu ei un panteon în care divinităţile solare jucau un rol preponderent. Dacă anterior. alimentaţia omului era asigurată doar de vânătoare sau cules. în speţă a bronzului şi folosirea calului şi a carului de luptă. constituind ramura nordică a tracilor. care de altfel se regăsesc şi în plastică. "Revoluţia neolitică". dacă în epoca pietrei erau adorate divinităţi chtoniene. Aceasta este dominată de sosirea în spaţiul avut în discuţie a populaţiilor de origine indoeuropeană. pentru ca de acolo să se răspândească în întreaga Europă. Aceeaşi perioadă a fost martora înmulţirii uneltelor din cupru. În plan social. de regulă nomade. începând din neoliticul târziu. Hr. în plan cultural. Rapida expansiune a populaţiilor indoeuropene s-a datorat în principal inovaţiilor acestora: prelucrarea metalelor. Trecerea de la epoca pietrei la epoca metalelor s-a făcut printr-o perioadă de tranziţie la epoca bronzului (2500-1800 î. În plus.

a unor şefi de triburi.). Perioada de trecere de la sfârşitul epocii bronzului la epoca fierului (cunoscută şi sub numele de Hallstatt timpuriu) este marcată de o mare înflorire culturală.) şi târzie (1300-800 î. legate de existenţa. în care prestigiul. Hr. subîmpărţită în trei perioade: timpurie (1800-1600 î. mai ales datorită lipsei surselor scrise. Prezenţa cu preponderenţă în cadrul acestor tezaure a armelor. dovedind o importantă creşterea demografică. cât şi în cel al afirmării autorităţii respectivei elite militare. În cadrul acestui tip de societate. Perioada se caracterizează în principal prin accentuarea legăturilor cu lumea mediteraneană.). Hr. Societatea poate fi caracterizată ca una războinică. la rândul său. Din păcate. o combinare a atribuţiilor divinităţilor neolitice cu cele solare ale noilor veniţi. ritul funerar al incineraţiei s-a răspândit în întreaga arie avută în discuţie. instabilitatea perioadei. în special cel dobândit pe cale militară. mijlocie (1600-1300 î. Epoca bronzului (1800. În domeniul spiritualităţii. asistăm la un adevărat sincretism religios. prezenţa depozitelor de bronzuri şi a tezaurelor din piese de aur demonstrează existenţa unei categorii de meşteri specializaţi. menţionată mai sus. Hr. în special cu civilizaţia miceniană din Grecia continentală. printre altele. indicând astfel schimbarea practicilor religioase. probabil aflaţi sub protecţia unor şefi de triburi sau chiar de uniuni tribale. darul şi tezaurizarea bunurilor de prestigiu reprezintă componente esenţiale atât în cadrul relaţiilor de schimb. a jucat un rol esenţial în structurarea unei elite războinice la vârful piramidei sociale. Hr. unde există de altfel înregistrată această sinteză. Fenomenul este decelabil mai ales în spaţiul grec. În plan socialeconomic.) este.800 î. pentru spaţiul românesc acest fapt este mai puţin evident. 6 . podoabelor şi vaselor pentru băut demonstrează faptul că respectivele obiecte reprezintă bunuri de prestigiu.După aşezarea şi sedentarizarea lor. Apariţia cetăţilor apărate cu un val de pământ ca loc de refugiu în caz de pericol pentru populaţia din teritoriul înconjurător marchează.

răspândirea unei singure culturi. Tipul de aşezare al perioadei este cel al aşezărilor întărite. fie pe terase apărate natural de pe malul râurilor. Daci) au fost folosite de către autorii greci şi latini pentru a desemna triburile de la Dunărea de Jos (geţi) şi cele din zona centrală şi vestică a spaţiului carpato-dunărean (daci). Acest fenomen este de regulă pus în legătură de către cercetarea modernă cu introducerea metalurgiei fierului. eveniment care a dus la declinul exploatărilor de cupru din munţii din nordul Transilvaniei. Hr. . fie pe înălţimi. sau Latène (300 î. Începând cu secolul al VII-lea î. Tomis. În această perioadă.) se împarte în prima epocă a fierului (Hallstatt.) şi a doua epocă a fierului. Hr. fenomen ce poate fi pus în legătură cu o restructurare a locuirii în nordul zonei carpato-dunărene.106 d. .). Hr. în spaţiul avut în discuţie. Hr. se poate vorbi despre geţi şi daci. Getae) şi daci (∆ακοι. asistăm la contacte directe între noii veniţi şi autohtoni. Basarabi. în special în Transilvania. Însă. după fondarea coloniilor vest-pontice (Histria. ∆ακαι. Hr.106 d. spaţiul românesc a fost supus influenţelor greceşti. Hr.. Hr. Callatis). 7 . 800-300 î. în jurul anilor 700 î.).Epoca fierului (800 î. în special cei de limbă greacă. prin înregistrările care ne-au parvenit de la autorii antici. Dacă Hallstatt-ul timpuriu reprezintă o epocă de tranziţie. cimmerienii. cel mijlociu (800-650 î. Hr. scitice şi celtice. Aceeaşi perioadă a fost martora intrării geţilor în istorie. Hr. Fenomenul a mai fost pus în legătură şi cu o presupusă invazie a unor populaţii de călăreţi provenind din răsărit. Influenţa greacă asupra geţilor s-a manifestat îndeosebi în Dobrogea. în înţelesul dat de către sursele istorice. unde. În cadrul Hallstatt-ului final (600-300 î. demonstrează crearea unei unităţi culturale diferită de fragmentarea din epoca bronzului. există şi exemple când numele de geţi sau daci a fost extins asupra tuturor triburilor din spaţiul avut în discuţie.) are drept caracteristici generalizarea metalurgiei fierului pe întreg cuprinsul actualei Românii. Perioada este marcată şi de părăsirea mai multor cetăţi cu val de pământ. Denumirea de geţi (Γεται.

Însă. înregistrările scrise despre populaţiile din spaţiul carpato-danubian se vor îndesi. în partea de nord-vest şi vest a spaţiului avut în discuţie. aflate probabil în Dobrogea. obiceiul depunerii de vârfuri de săgeţi din bronz în morminte. cât şi a începutului circulaţiei monedelor străine (greceşti şi macedonene) şi imitarea lor pe teritoriul Daciei. Hr. perioada este marcată de intrarea geţilor în istorie. relata despre legenda lui Zamolxis.). Pe lângă acestea. Hr. triburi celtice precum cele ale anarţilor şi britolagilor se aşează chiar în interiorul Daciei. Hr. inclusiv până la imitarea monedelor greceşti de către autohtoni în cadrul relaţiilor de schimb.). În fragmentele păstrate de la Hekataios din Milet sunt menţionate populaţiile crobizilor şi trizilor.). daci şi lumea mediteraneană. care se vor aşeza în Moldova (c. Influenţele celtice se manifestă prin contactul direct cu lumea celtică. probabil adusă de către celţi. 8 . Începând de acum. în contextul contactelor dintre geţi. în contextul expediţiei regelui persan Darius împotriva sciţilor (514 î. Hr. întâlnim şi populaţii de neam germanic. Aproximativ în aceeaşi perioadă (secolul al V-lea î. populaţie de factură scitică aşezată în Transilvania şi de la care populaţiile locale au preluat diferite elemente culturale (pumnalele de tip akinakes. Aceeaşi perioadă a fost martora atât a introducerii roţii olarului.Superioritatea civilizaţiei greceşti va duce la profunda influenţare a triburilor getice de către primii. În jurul anului 300 î. din a cărui lucrare "Obiceiuri barbare" s-au păstrat doar fragmente.. cum ar fi triburile bastarnilor. obiceiul tatuajului). Alături de aceştia. stilul animalier în artă. de la Herodot (cu lucrarea Istorii) ne-a parvenit cea dintâi relatare sigură cu privire la "geţii care se cred nemuritori". 200 î. Influenţele scitice s-au manifestat îndeosebi prin intermediul agatirşilor. oglinzile de bronz de tip scitic. sclav al lui Pitagora. Hellanikos din Lesbos. acelaşi autor menţionând şi geţii.

acelaşi secol I î. cea bastarnă în Moldova. De multe ori. care în secolul I î. Hr. apropierea romanilor de Dunăre a rezultat în contacte directe între cele două lumi. ca şi apropierea romanilor de Dunăre. 300 î. odată cu instalarea galaţilor. în cazul încercărilor regilor macedoneni sau. a fost martorul cuceririi Dobrogei de către romani. în special cu cetăţile pontice). parte a marii migraţii celtice care-şi va atinge limitele în Asia Mică. În plan politic se observă. având drept consecinţă integrarea geţilor din zonă în sfera de dominaţie romană. paşnice (prin intermediul relaţiilor comerciale. mai târziu. Hr. asistăm la implicarea dinaştilor daci sau geţi în politica romană. vor duce la tot mai frecventa menţionare a dacilor şi geţilor în sursele scrise. probabil determinată de ameninţările reprezentate de prezenţa celtică în Transilvania. cum a fost cazul lui Burebista sau Cotyso.. Basarabia de Sud. Contactele cu lumea mediteraneană. aşezarea sarmaţilor iazygi în Câmpia Tisei. Hr. Fărâmiţarea "statului" burebistan după moartea marelui rege a dus la apariţia a patru sau cinci uniuni tribale pe cuprinsul Daciei. Hr. copiate după cele greceşti şi macedonene. a fost dominată de atingerea unui tot mai înalt grad de dezvoltare materială. Pe lângă acestea. în contextul războiului dacilor cu 9 . cu a fost cea realizată de către guvernatorul Moesiei.A două vârstă a fierului (epoca Latène. De asemenea. ale romanilor de aşi extinde dominaţia la nord de Dunăre. nu în mod neapărat violente. Tiberius Plautius Silvanus Aelianus în 57-67 şi apariţia pe scena istoriei a lui Decebal (87). informaţia arheologică pare să o confirme pe cea din sursele scrise: perioada este iniţial dominată de marea invazie celtică în Transilvania şi Oltenia. apar primele monede de argint aparţinând dinaştilor daci sau geţi. transferuri de populaţie efectuate de către romani. Hr. Tot în secolul al III-lea î. Pe de altă parte. Primul secol al erei noastre a fost martorul câtorva evenimente de importanţă majoră pentru istoria veche a României: în primul rând. tendinţa de coagulare a triburilor în uniuni tribale.). 106 d. va duce la formaţiunea politică a lui Burebista. dar şi violente.

urbanizarea. schimbarea modelului de locuire. însuşi împăratul Traianus Decius căzând pe câmpul de luptă. împreună cu aceasta. Apoi. care a ajuns până în Grecia. perioadă cunoscută drept Dacia romană (106-271). coloniştii. prezenţa armatei romane în provincie. Având drept factori armata. avem înregistrat un atac carpo-gotic. Alături de prezenţa romană în provincie. care a ajuns până în peninsula balcanică. de departe cel mai important fenomen este cel al romanizării. administraţia şi. În plan politic. mai ales în planul romanizării. coroborate cu răscoale ale dacilor recent supuşi. În ciuda acestor invazii pustiitoare. pentru ca în 251. colonizarea noii provincii cu colonişti proveniţi ex toto orbe Romana. în 170. din punct de vedere economic. Integrarea Daciei în Imperiu a adus cu sine o serie de noi elemente: racordarea noii provincii la lumea mediteraneană. Începutul secolului următor marchează cucerirea Daciei de către romani în urma a două dificile războaie (101-102 şi 105-106) şi integrarea acesteia în Imperiu. Însă. sunt înregistrate atacuri ale sarmaţilor iazygi şi roxolani de la frontierele provinciei. trib al dacilor liberi. cu multiple consecinţe. cât şi de ridicarea la rang de municipium sau colonia a unor 10 . impunerea religiei romane şi.Domiţian. care s-a întins inclusiv după părăsirea Daciei de către armata romană în 271. sincretismul în plan religios. corolar al acesteia. marea invazie a populaţiilor gotice conduse de către regele Kniva să devasteze totul. Încă din 117/118. ca şi procesul de romanizare. transformări în câmpul spiritualităţii. a fost înregistrată marea invazie a costobocilor. este înregistrată şi cea a autohtonilor daci. viaţa provinciei romane a fost dominată de relaţiile cu populaţiile barbare de la frontiere. Romanizarea autohtonilor este atestată atât de sursele epigrafice. romanizarea a reprezentat un proces de durată. impunerea limbii latine ca limbă oficială. Numeroase inscripţii atestă acest fapt. Secolul al III-lea a fost martorul intensificării activităţii barbarilor: în 238. viaţa provinciei a continuat.

în ciuda prezenţei populaţiilor barbare pe teritoriul fostei provincii. având drept consecinţă destrămarea "imperiului hunic". De altfel. Prezenţa populaţiilor gotice pe teritoriul actualei Românii nu a schimbat în mod fundamental structura etnică a autohtonilor. Chiar dacă din punct de vedere arheologic. realitatea părăsirii Daciei nu a afectat major procesul început după cucerirea acesteia: romanizarea. 11 . ceea ce demonstrează că elementul autohton a fost îndeajuns de puternic pentru a nu fi influenţat în mod decisiv de prezenţa gotică. în timp ce autohtonii reprezentau elementul dominat. se poate constata o conlocuire a goţilor cu autohtonii. în prima jumătate a secolului al IV-lea. purtătoare ale culturii Sântana de MureşCerneahov în Moldova. procesul de romanizare a continuat. în Transilvania. formată atât din autohtoni. Fie că s-a petrecut în timpul lui Aurelian (270-275). fie mai devreme. Avem de-a face. Muntenia şi. Chiar şi după retragerea romană.aşezări din Dacia. caracterul "ocupaţiei" barbare asupra fostei provincii s-a schimbat. în timpul lui Gallienus (260-268). fenomen care va fi dezbătut pe larg într-o prelegere ulterioară. din nou având aceleaşi caracteristici ca în cazul goţilor. care împreună participau la raiduri de pradă care avea ca obiectiv provinciile balcanice ale Imperiului . cât şi din alogeni. Astfel. cu impunerea unei suprastructuri de dominaţie.totuşi. în care elementul hunic reprezenta pătura dominantă. După înfrângerea hunilor la Nedao (454). începând de acum. mai târziu. În stadiul actual al cercetării. după 375 (anul invaziei hunice în Eurpa). suntem martori la dominaţia gepizilor în Transilvania. până într-acolo încât elita perioadei se dovedeşte a fi una mixată. suntem martori la infiltrarea populaţiilor gotice. fondul lingvistic nu a fost afectat. există o serie de discuţii în lumea ştiinţifică privind abandonul provinciei. Părăsirea Daciei reprezintă un alt eveniment major în cadrul istoriei vechi a României. Există foarte puţine elemente provenind din gotă în cadrul limbii române.

pornind spre Constantinopol. de frământările determinate de sosirea diferitelor populaţii migratoare în spaţiul carpato-danubian sau pannonic: slavi. ca şi a combinării mai multor domenii ştiinţifice. romanitatea sud-dunăreană s-a pierdut. dovadă a continuităţii daco-romanilor în aria avută în discuţie. pentru spaţiul românesc. În vreme ce romanitatea de la nordul Dunării a găsit puterea de a reveni. în funcţie de epocă. acest eveniment determinând trecerea triburilor slave în Balcani şi dislocarea romanităţii de la sudul Dunării. 3. Aceeaşi perioadă a fost martora apariţiei culturii Brateiu-Moreşti. au ales ca împărat pe centurionul Phokas. studiul mitologiei sau etnografia. rămânând în cele din urmă concentrată în zona muntoasă a Balcanilor. 1. În acest context. riscăm a avea o imagine deformată asupra istoriei vechi a României. filologia. avari sau kutriguri. În cadrul surselor scrise. aceasta şi datorită părăsirii de către triburile slave a zonei şi trecerii lor la sud de Dunăre. când trupele bizantine care acţionau la Dunăre împotriva slavilor s-au revoltat din cauză că nu fuseseră plătite. acestea au în componenţă câteva categorii: istorice. meglenoromâni).Secolele V-VII au fost dominate. Istoria veche a României se opreşte la momentul anului 602. Fără o coroborare a datelor provenind din diferitele tipuri de surse. cu toţii au exercitat o dominaţie efemeră asupra daco-romanilor. a avut loc prăbuşirea limes-ului dunărean. cum ar fi antropologia. Dintre sursele istorice. de factură romanică. În consecinţă. cea de la sudul Dunării avea să ducă o luptă dificilă cu populaţiile slave. în special în actuala Grecie de nord şi Macedonia (aromâni. În timp ce romanitatea de la nordul Dunării s-a concentrat în Carpaţi. SURSELE ISTORIEI VECHI A ROMÂNIEI Istoria veche a României trebuie analizată folosind diferitele tipuri de surse. 12 . literare şi epigrafice. acestea se împart în mare în surse scrise şi nescrise. rămânând ca în Evul Mediu să mai persiste doar câteva enclave în zonele mai sus amintite. geografia. Cât priveşte tipologia surselor.

). II d. oferă o serie de informaţii despre tracii sud-dunăreni. sec. Hr. 13 . Theopompos sau Phylarchos. Alte relatări despre geţi se găsesc în operele lui Hellanikos din Lesbos (lucrare păstrată fragmentar. 65 î. când Hekataios din Milet menţiona. Hr. Ephoros (autor de secol IV î. cu o lucrare păstrată. în contextul descrierii expediţiei marelui rege persan Darius I împotriva sciţilor din 514 î. Hr. păstrată integral) reprezintă principalul izvor pentru geografia şi istoria Daciei în secolele II-I î.în care autorul grec tratează marginal tracii odrysi şi geţi. Stoa lui Atalos. Hr. Hr. . De asemenea. în cartea a VII-a din Anabasis. Bust al lui Herodot. Hr. Xenophon. Herodot. prezenţa crobizilor şi trizilor în Dobrogea.. De asemenea. cu lucrarea Comentarii geografice (în 17 cărţi. datată în secolul al V-lea î. Hr. în lucrarea Istorii menţiona. la rândul său. fragmentar).. în lucrarea sa Descrierea/Înconjurul lumii.cele de limbă greacă au început a înregistra informaţii despre geţi încă din secolul al VI-lea î.20 d.. Atena. Populaţiile getice au fost menţionate şi la Thucydides Războiul peloponesiac . Strabo din Amaseia (c. prezenţa "geţilor care se cred nemuritori". păstrată fragmentar. Hr.).

autorul narează expediţia acestuia împotriva goţilor lui Athanaric (367-369). Trogus Pompeius (Historiae Philippicae). Diodor din Sicilia redacta o lucrare amplă. Hr. acestora li se adaugă o serie de poeţi.În aceeaşi perioadă (secolul I î. Din păcate. Hr. care aduce informaţii despre conflictul dintre Lysimachos şi Dromichaites. Iordanes. Ammianus Marcellinus. De asemenea. autor de origine greacă. În contextul relatării domniei împăratului Valens (364-378). cu un deznodământ nefericit pentru romani. ca şi despre cel dintre daci şi bastarni. oferă o serie de informaţii privind viaţa la Dunărea de Jos. revolta lor şi bătălia de la Adrianopol (378). în ultima carte. Cassius Dio a redactat o Istorie romană. Hr. în care strânge informaţii din lucrări mai vechi. din care s-au păstrat cărţile 14-31. elaborată după 229 d. a redactat o lucrare monumentală (Rerum gestarum libri qui supersunt). Getica. Autorii de limbă latină. Bibliotheca. În secolul al IV-lea d.). Dintre aceştia. mai importanţi sunt Caius Iulius Caesar. autor de origine gotică. În secolul al VI-lea d. Este remarcabilă încercarea autorului de a 14 . totuşi se dovedesc a fi surse extrem de utile pentru istoria spaţiului carpato-dunărean. care în De bello Gallico relatează despre relaţiile dintre daci şi celţii anarţi. relatează despre invazia hunică şi consecinţele acesteia: trecerea goţilor în imperiu. În sfârşit. în 31 de cărţi. exilat de Augustus la Tomis şi care. între care şi unele care tratează spaţiul pe care îl avem în discuţie. dar care scrie în limba latină.. între care de departe se remarcă Publius Ovidius Naso. Pentru a conferi o origine cât mai ilustră neamului său. cu toate că aduc informaţii ceva mai târzii referitoare la daci. în Tristia şi Epistulae ex Ponto. pasajele referitoare la războaiele dacice neau parvenit doar sub forma unor rezumate păstrate în epoca bizantină la istoricii Ioannes Xiphilinos şi Zonaras. redactează o lucrare. în 40 de cărţi. Iordanes face în mod deliberat o confuzie între goţi şi geţi. în fapt o istorie a goţilor. Hr..

liste de preoţi. Hr. inscripţiile de limbă latină de pe teritoriul provinciei devin tot mai numeroase. de o mare importanţă pentru istoria veche a României este papirul Hunt. Hr. II. IV. al cărui scop era stabilirea poziţiei fiecărei aşezări cunoscute în conformitate cu coordonatele astronomice. motiv pentru unii cercetători moderni de a afirma continuitatea de guvernare în perioada secolelor I î. I. vol. un Îndreptar geografic. Pe de altă parte. Alte documente epigrafice sunt reprezentate de graffiti. o dinastie getică. 13). II. vol. S.construi (în mod artificial). 1975. nr. 1970. autorii greci şi bizantini). doar inscripţiile cetăţilor pontice pot oferi detalii despre relaţiile acestora cu dinaştii geţi din zonă. cele de evergeţi. în 8 cărţi. Acesta îşi trage numele de la cel al proprietarului său. Claudius Ptolemaios a redactat în secolul al II-lea d. I2. 1982). Hunt. III. După cucerirea Daciei. Acestea sunt cuprinse în IDR (corpus de inscripţii privind Dacia romană). din motive propagandistice. apărută la Bucureşti. anterior cuceririi romane a Daciei. autorii latini. Dintre sursele geografice. autorul a ales din istoria geţilor doar faptele glorioase. vol. De asemenea. prieten al regelui dac Burebista (Syll.. ce porneşte de la Burebista şi sfârşeşte cu Decebal. relatând despre diferite aspecte privind viaţa provinciei. Popa Lisseanu. apărută la Bucureşti în 1943. Ştampilele de pe vase pot oferi. menite a pune în evidenţă vitejia şi caracterul războinic al acestora. au fost editate colecţii de surse. Pentru România. inscripţiile votive sau epitafurile. un loc aparte îl deţine decretul în cinstea lui Acornion din Dionysopolis. precum cea a lui G. în timp ce acelea privind Dobrogea sunt publicate în ISM (Inscripţiile Scythiei Minor). începutul secolului al II-lea d. 1964. informaţii cu privire la circulaţia bunurilor sau existenţa atelierelor de olari. Între acestea. Dintre izvoarele papirologice. 762= IGB. Dacia în autorii clasici (vol. care l-a cumpărat în 1925 şi 15 . A. Hr. vol. În privinţa surselor epigrafice. I. a fost editată colecţia de izvoare Fontes Historicae Daco-Romanae (vol. la rândul lor.

Ammianus Marcellinus. monedele istrienilor au pătruns adânc în teritoriul de dincolo de Dunăre. utilizate pentru imitarea denarilor. ritul şi ritualul funerar.reprezintă un pridianum. "revoluţie neolitică". emisiunile monetare pot relata despre ideologia regală şi mentalitatea perioadei. Explicaţi următorii termeni: paleolitic. Enumeraţi sursele latine care relatează despre istoria pre-romană a Daciei. Însă coroborarea tuturor acestor tipuri de surse. 2. galaţi. sau tipul de habitat (analiza aşezărilor). împreună cu analiza şi din alte puncte de vedere (antropologic. 16 . Dintre acestea. Iniţial sub forma unor lingouri sau a unor vârfuri de săgeţi. geografic sau etnologic) reprezintă baza pentru o bună înţelegere a istoriei. ulterior sub formă de didrahme. Monedele emise de geto-daci reprezintă copii ale celor greceşti (în special de epocă elenistică) şi romane. la Tilişca au fost descoperite în acest context chiar o serie de ştanţe monetare "romane". Cine au fost următoarele personaje: Hekataios din Milet. Se poate observa că după 75 î. Akornion. acolo unde este posibil. 3.. 4. Publius Ovidius Naso. "societăţi de şefii". un "ordin de zi" al unei unităţi militare. în timp ce descoperirile arheologice pot oferi informaţii cu privire la structura socială (inventarele funerare din necropole). denarul roman îşi face apariţia în spaţiul avut în discuţie. cohors I Hispanorum veterana. Hr. de o mare importanţă se dovedesc a fi sursele nescrise. se remarcă monedele emise de cetatea Istros/Histria. Dintre izvoarele numismatice. Pe lângă sursele scrise. Discutaţi teoria protocronistă. TEST DE AUTOEVALUARE: 1.

vol. 17 . Bucureşti. Bucureşti: Editura Enciclopedică. Alexandru. I-II. I. Mircea. vol..LECTURI RECOMANDATE: Fontes Historiae Daco-Romanae. 1958-1970. coord. 2001. Izvoarele istoriei României. Istoria românilor. Vulpe. Petrescu Dîmboviţa.

Hr. Hadrian. 2.) OBIECTIVE: • • • Diseminarea informaţiilor fundamentale privitoare la administraţia romană în Dacia şi la evoluţia societăţii daco-romane Analiza principalelor surse de epocă. a adoptării limbii şi scrierii latine şi a prezenţei unui număr mare de vorbitori de latină pe teritoriul provinciei. Licinius Crassus. Marcus Aurelius. REZUMAT: În urma războaielor dacice. practic anexează ţinuturile dobrogene. reprezintă momentul cheie al preocesului de etnogeneză românească. devenind aliat al poporului roman. Premisele.. 1. a fost martorul cuceririi definitive a Dobrogei de către romani: în 29/28 î. Fundamentarea teoriei referitoare la etnogeneza românească. viaţa economică. socială şi religioasă au luat în Dacia romană aspectul tipic pentru provinciile imperiului. DACIA ROMANĂ (106-271 D. după victoria asupra bastarnilor conduşi de către Deldon. Rholes. 18 . Hr. o parte din teritoriul controlat de către regalitatea dacă clasică a devenit provincie romană. HR. împăraţii din dinastia Severilor. Sfârşitul secolului I î. Din punct de vedere administrativ a trecut prin mai multe etape. în urma victoriei asupra "regilor" geţi Dapyx şi Zyraxes. datorită integrării în structurile romane. M. Dacia de la moartea lui Burebista la cucerirea romană. Armata. tipul de locuire şi categoriile de localităţi. un al treilea "rege".2. Această perioadă. fiind reorganizată succesiv de către Traian.

20 d. încât în anul 6 d. În iarna lui 85/86. în 57/67 d. sarmaţii se vor dovedi un pericol de temut pentru provinciile dunărene ale Imperiului. Împreună cu dacii. În epoca Flaviilor (69-96 d.) şi a sarmaţilor roxolani în Moldova şi Basarabia. Sextus Aelius Catus şi mai apoi Tiberius Plautius Silvanus Aelianus. invadând provincia romană Moesia. a fost înfrânt şi ucis. reacţia romană nu s-a lăsat aşteptată: după ce în 86/87. Aceeaşi perioadă este marcată de instalarea sarmaţilor iazygi în Câmpia Tisei (c. Hr. împăratul Domiţian a dispus 19 . Oppius Sabinus. Hr.).. dacii au redevenit un pericol pentru romani. Hr.« Imperiul» lui Burebista Perioada următoare dispariţiei lui Burebista este marcată de slăbiciunea formaţiunilor politice dacice: până într-atât. În anii următori.Hr. reuşesc să trasfere mari mase de populaţie la sud de Dunăre (50000 de geţi. însuşi guvernatorul provinciei. dacii au trecut Dunărea. C. respectiv 100000 de "transdanubieni").

După terminarea ceremoniei. În schimbul subsidiilor oferite de către Imperiu. regele dacilor şi îi oferi să încheie cu el un tratat pe care. cheltuise o groază de bani pentru a obţine tratatul. Încheierea păcii din anul 89 este relatată de către Cassius Dio. dar care. ca 20 . şi i-ar fi stat în putere să aşeze un rege în fruntea dacilor. cum a fost ea catalogată de către istoricii moderni (în 89 d. la cererea lui Decebal. acordându-i lui Decebal meşteri pricepuţi în cele mai diferite meserii folositoare şi în timp de pace şi în timp de război. dar nu a fost de acord să vină personal pentru tratative. Acest fapt a avut drept consecinţă cedarea tronului de către Duras lui Decebal (87-106). Istoria romană. pe cât mergea vorba. printre alte trofee. pentru a-i preda armele şi câţiva captivi. ca şi cum aceştia ar fi fost singurii pe care-i avea. ci îl trimise pe Diegis cu… de oameni. a urmat în anul următor victoria armatei romane conduse de către Tettius Iulianus la Tapae. au urmat pregătiri pentru invadarea Daciei. de parcă cu adevărat ar fi fost învingător. care. şi o solie din partea lui Decebal. Pentru a-şi împodobi cortegiul triumfal aduse o mulţime de obiecte nu luate de la daci (dimpotrivă. După o expediţie eşuată condusă de către Cornelius Fuscus (87). mai înainte vreme. LXVII. în care însuşi generalul roman a fost ucis. trimise în mare grabă o solie la Decebal. Regele acceptă termenii tratatului (căci se afla într-o situaţie foarte grea). Hr. pentru o mai bună apărare. Domiţian a încheiat "pacea de compromis". învins de marcomani şi nevoit să fugă. Soldaţilor le împărţi şi distincţii. pretindea Domiţian. fusese plăsmuită de el. Din cauza pericolului marcoman. 7: "Domiţian.reorganizarea Moesiei în Moesia Superior şi Moesia Inferior (din care făcea parte şi Dobrogea). care se prefigura la Dunărea Mijlocie. Decebal se recunoştea client al statului roman. şi bani. Domiţian aşeză pe capul lui Diegis o diademă.). exprima cuvântul regelui. împreună cu o scrisoare. în calitate de învingător. iar la Roma trimise. îl refuzase în câteva rânduri.

nici măcar să se întâlnească cu cei delegaţi de Traian. să-l primească de îndată la o întrevedere pe Decebal. a urmat reacţia dacilor: în iarna lui 101/102. Istoricul Dio Cassius. 2. Decebal nu mai trimisese la romani reprezentanţi ai comaţilor ca soli. relatează despre încheierea păcii (Istoria romană. Au fost trimişi Sura şi prefectul pretoriului Claudius Livianus. îl implorară pe Traian să binevoiască. Campania s-a finalizat în 102 când. Astfel. să trimită cel puţin pe cineva împuternicit să ducă tratative. iar de nu. unde găsi 21 . După o campanie condusă de către însuşi împăratul. Dar nu s-a ajuns la nici un rezultat. demantelarea cetăţilor din Munţii Orăştiei. Decebal n-a îndrăznit să vină la întrevedere. soldate cu cucerirea Daciei. după ce-şi aruncară armele şi se prosternară cu feţele la pământ. în 101-102. cedarea de teritorii. cu rezultat recâştigarea insignelor pierdute de către Cornelius Fuscus. LXVIII. Prevederile acestei păci erau destul de drastice: anularea stipulaţiilor tratatului din 89. Aceştia.să nu mai pomenesc de făgăduielile că îi va da mereu alte ajutoare). sub ameninţarea asediului. renunţarea la o politică externă proprie. aliaţi cu sarmaţi roxolani şi triburi germanice în Dobrogea. ci fruntaşi dintre pileaţi. ca unul care se arată gata să îndeplinească tot ce i se va cere." 2. în care trupele dacilor au fost înfrânte la Tapae. acceptul unei garnizoane romane în Ţara Haţegului. mai presus de orice. extrădarea dezertorilor romani. ci scoase din mobilierul aparţinând palatului imperial. El trimise atunci… Traian cuceri înălţimile fortificate. 9): "Chiar înainte de a fi învins. soldată cu marea victorie romană de la Tropaeum Traiani. a avut loc primul război dacic. Războaiele dacice Nerespectarea obligaţiilor asumate de către regele dac prin tratatul din 89 va duce la campaniile lui Traian (98-117). Decebal a fost obligat să ceară pace. a cărui lucrare reprezintă principalul izvor istoric care s-a păstrat pentru aceste evenimente. avea loc invazia dacilor.

Deşi începu tratativele împotriva voinţei lui. 22 . regele parţilor. aruncându-şi armele. (căci obişnuia să atragă prin momeli un mare număr din cei mai valoroşi oameni). şi acceptă să dea înapoi armele. dar mai ales pentru că Maximus în aceeaşi vreme o prinsese pe sora lui şi cucerise o puternică fortăreaţă. în plus. operă a inginerului Apollodor din Damasc. Din această pricină. prizonierii şi steagul capturat de daci de la Fuscus. maşinile de război. ci numai pentru a putea răsufla. maşinile de război. După ce a luat aceste măsuri şi a lăsat o legiune la Sarmizegethusa. în vederea realizării unei mai trainice legături între malurile de nord şi de sud ale fluviului. câştigând timp. să extrădeze transfugii. nici să folosească în slujba sa vreun soldat recrutat din imperiul roman. pentru ca acesta să confirme tratatul de pace încheiat cu Decebal. merse să se întâlească cu Traian şi căzând la pământ. acceptă ca de aici înainte să nu mai primească sub nici un cuvânt pe indiferent ce transfug. se întoarse în Italia. nu fiindcă ar fi avut de gând să le respecte. a avut loc construirea unui pod peste Dunăre. Decebal se arăta dispus să accepte toate condiţiile care i s-ar fi impus. să dărâme lucrările de fortificaţie.armele. după ce presără garnizoane în tot ţinutul. Aceeaşi perioadă a fost martora eşecului lui Decebal de a stabili o alianţă împotriva Romei cu Pacoros al II-lea. În legătură cu aceste evenimente Traian trimise o solie la Senat. oamenii care le manevrau. să părăsească ţinuturile cucerite şi. să considere drept duşmani şi prieteni pe duşmanii şi prietenii romanilor." În perioada imediat următoare (103-105). la Drobeta. i se închină.

după căderea Sarmisegetusei. Nerespectarea obligaţiilor stabilite prin tratatul din 102 a dus în cele din urmă la reluarea războiului. 1900. scenele XCVIII-C.Podul peste Dunăre de la Drobeta. pentru a nu cădea în mâinile romanilor. fiind locuite de daci liberi. În 105-106. pe Columna lui Traian (scena CXLV) şi pe fragmente de terra sigillata din Gallia. Preluare după Preluare după C. Aceasta cuprindea Transilvania. cetăţile dacice au fost cucerite. Sfârşitul lui Decebal este reprezentat atât pe monumentul funerar al lui Tiberius Claudius Maximus de la Grammeni (Macedonia). Cichorius. Crişana şi nordul Moldovei rămâneau în afara dominaţiei romane. Die Reliefs der Traianssäule. a avut loc cel de-al doilea război dacic. vestul Olteniei. Decebal fiind obligat să se sinucidă. în cele din urmă. 23 . Pe rând. Sudul Moldovei şi Muntenia erau controlate de trupe staţionate în Moesia Inferior. în vreme ce Maramureşul. Banatul. ridicat de către Apolodor din Damasc. La 11 august 106. o diplomă militară descoperită la Porolissum atestă încheierea războiului dacic şi constituirea provinciei romane Dacia. Leipzig.

160= IDR. 2. Acesta îşi avea reşedinţa la colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. 24 .c. XVI. Cichorius. ORGANIZAREA ŞI EVOLUŢIA ADMINISTRATIVĂ A DACIEI ROMANE Printr-o diplomă militară descoperită la Porolissum şi datată 11 august 106 (CIL. Banatul şi sud-estul Olteniei. până la începutul anului 108 sau 109. fără colţul de sud-est. printr-o lex provinciae. războiul dacic se sfârşise şi provincia romană Dacia era deja înfiinţată.Sinuciderea lui Decebal. 113). primul său guvernator fiind Iulius Sabinus. 1) se cunoaşte faptul că la acea dată. Die Reliefs der Traianssäule. noua provincie avea ca guvernator un legatus Augusti pro praetore. reprezentant direct al împăratului şi făcând parte din ordinul senatorial. I. D. scena CVI. fondată în timpul celui de-al doilea guvernator al Daciei. Leipzig. Columna lui Traian. 108/109. 1900. Terentius Scaurianus (c. Preluare după C. 3. În conformitate cu prevederile imperiale. Noua provincie romană cuprindea Transilvania.

Muntenia. roxolani şi dacilor liberi. Dacia Porolissensis. P. Căşei şi Românaşi şi datate la 29 iunie 120. sud-estul Transilvaniei.Provincia romană Dacia. La moartea lui Traian (13 august 117) la Selinus în Cilicia. Dacia Inferior (atestată. nord-vestul şi sud-vestul Munteniei. noul împărat. câţiva ani mai târziu. Anterior acestei reforme. 120. în 129. Preluare după Wikipedia. În acest context. conform ultimelor descoperiri 25 . atestată prin diplome militare descoperite la Porolissum. sud-estul Transilvaniei şi estul Olteniei se pare că fuseseră anexate Moesiei Inferior. este drept. care cuprindea cea mai mare parte a provinciei înfiinţate de către Traian. a procedat la reorganizarea administrativă a Daciei. Dacia a fost împărţită în trei provincii: Dacia Superior. Aelius Hadrianus. noua provincie romană a fost tulburată de atacuri ale sarmaţilor iazygi. dar trebuie să avem în vedere că existenţa unei Dacia Superior presupune şi existenţa unei Dacii Inferioare). pe când se întorcea victorios din campania împotriva parţilor. care cuprindea estul Olteniei. Începând din c. după reprimarea lor. atestată.

arheologice, încă din 123 (IDR, I, 7) şi care cuprindea teritoriul aflat la nord de râurile Mureş şi Arieş. În ceea ce priveşte conducerea celor trei noi provincii, Dacia Superior era condusă de un legatus Augusti pro praetore,de rang pretorian (fost praetor), ajutat în problemele financiare de către un procurator Augusti. În vremea lui Hadrian şi Antoninus Pius, guvernatorul Daciei Superior îşi avea reşedinţa la Apulum, unde se găsea cantonată şi legiunea XIII Gemina. Celelalte două provincii dacice erau fiecare guvernate de către un procurator Augusti, de rang ecvestru. În Dacia Inferior, primul procurator Augusti, Plautius Caesianus, este atestat pentru anul 129, printr-o diplomă militară descoperită la Grojdibod, jud. Olt. Pentru Dacia Porolissensis, Livius Grapus, primul său procurator, este atestat la 10 august 123, într-o diplomă militară descoperită la Gherla. În timpul Principatului, Dacia a cunoscut o serie de reorganizări. Astfel, în perioada 140-143, în timpul împăratului Antoninus Pius, a fost reanexat vestul Munteniei, care a fost atribuit Daciei Inferior; în aceeaşi perioadă se pare că a fost construit aşa numitul limes transalutanus (de dincolo de Olt). Apoi, în contextul războaielor marcomanice din timpul lui Marcus Aurelius, în 168-169, Dacia a fost din nou reorganizată: de această dată, cele trei Dacii au fost reunite sub comanda unui legatus Augusti pro praetore Daciarum trium, de rang consular (tocmai de aceea, fiind desemnat şi cu titlul de consularis III Daciarum). În acelaşi timp, s-a modificat şi denumirea provinciilor: de acum, avem de-a face cu Dacia Apulensis (fosta Dacia Superior), Dacia Malvensis (fosta Dacia Inferior) şi Dacia Porolissensis). Însă, începând de la Septimius Severus, practica interimatului la conducerea celor trei provincii a tins să se permanentizeze. De regulă, guvernatorul Daciei Apulensis (procurator Augusti) este cel care asigură interimatul, sub denumirea de agens vice praesidis; însă, probabil că autoritatea sa se întindea doar asupra

26

provinciei sale, pentru că, în sursele epigrafice, interimatul este asociat cu titlul de procurator Augusti Daciae Apulensis.

2. 4. ARMATA După fondarea noii provincii, aici au rămas pentru apărare o serie de legiuni, cohorte, alae şi numeri, totalul soldaţilor destinaţi Daciei numărându-se în jurul cifrei de 55.000. La numărul soldaţilor se adăuga sistemul defensiv roman, compus din castre, castella, burgi şi turnuri de observaţie. În unele regiuni mai ameninţate, celor de mai sus li se adăugau limes-urile, compuse din val de pământ, şanţ şi uneori un zid de piatră. În Dacia, se cunosc trei astfel de limes-uri: limes transalutanus, lung de 235 km, care străbătea Muntenia de vest de la Flămânda, lângă Dunăre, până la Rucăr; în nord-estul Daciei, în faţa oraşului Porolissum, un limes lung de 4 km; în Munţii Meseşului, un al treilea limes, de pământ. Fiecare provincie dacică dispunea de propria armată (exercitus). Dintre legiunile staţionate de-a lungul epocii romane în Dacia, permanente au fost legio XIII Gemina, cu sediul la Apulum şi, după 168, legio V Macedonica, staţionată la Potaissa. Fiecare dintre aceste legiuni dispunea de circa 6000 de soldaţi, cu toţii cetăţeni romani, fiind împărţită în 10 cohorte, la rândul lor, împărţite în centurii. Totalul centuriilor unei legiuni era de 59. La comanda legiunii se afla un legatus legionis de rang senatorial, secondat de 6 tribuni militum. Însă "coloana vertebrală" a legiunii era alcătuită din centurioni, ofiţeri de rang inferior şi soldaţi profesionişti, numiţi direct de către împărat. Aceştia, după efectuarea serviciului militar, puteau intra în rândul birocraţiei imperiale şi primi demnitatea de vir equester (cavaler).

27

Soldaţi legionari romani. Relief de pe columna lui Traian.

Pe lângă legiuni, sunt menţionate o serie de trupe auxiliare: cohortes, alae şi numeri. Cohortele reprezentau unităţi de infanterie recrutate pe criterii etnice, având un număr de 500 ( quingenariae) sau 1000 de soldaţi (milliariae). La fel, alae-le (unităţi de cavalerie), puteau fi quingenariae sau milliariae. Trupele de numeri reprezentau formaţiuni auxiliare neregulate, recrutate pe criterii etnice. Erau formate din 500 până la 900 de soldaţi, proveniţi din regiunile periferice ale imperiului şi încadrate cu ofiţeri şi subofiţeri romani. Soldaţii din numeri îşi păstrau armamentul şi felul caracteristic de a lupta, iar la sfârşitul serviciului militar (care dura 25 de ani), primeau cetăţenia romană. În Dacia, se cunosc 29 alae şi 49 de cohorte care au fost staţionate aici în decursul stăpânirii romane. Acestora li se adaugă 18 numeri (trupe constituite pe criterii etnice), dintre care 13 au staţionat mai mult timp. La terminarea stagiului militar, care dura 25 de ani, soldaţii din cohorte, alae şi numeri primeau cetăţenia romană ca veterani, un lot de pământ şi eventual demnităţi în oraşele în care se aşezau. Ei constituiau un important factor în procesul de romanizare al provinciilor.

28

dovada fiind atât în plan arheologic. Îndreptar geografic. civitates. Unele aşezări ale Daciei s-au dezvoltat pe locul unor mai vechi aşezări dacice. 29 . avem la această oră înregistrate circa 80 de aşezări. Tabula Peutingeriana. În conformitate cu toate aceste surse.2. Surselor scrise li se adaugă izvoarele epigrafice şi informaţia arheologică. Cosmographia. municipii. Acestora li se adaugă prezenţa pe lângă castrele militare a aşezărilor civile numite canabae. Geograful anonim din Ravenna. Vedere aeriană a Coloniei Ulpia Traiana Sarmizegetusa (Forul). Hr. Hr. Aşezările Daciei pot fi clasificate. 5. prin prezenţa elementelor culturii materiale dacice. demonstrând astfel intensa locuire a Daciei în epoca romană. în colonii. prin prezenţa terminaţiei "-dava" în componenţa numelui aşezărilor de epocă romană. la fel ca în restul imperiului. vici şi pagi.. ORAŞELE DACIEI ROMANE Pentru atestarea aşezărilor Daciei romane. principalele surse scrise sunt următoarele: Ptolemeu. redactată în secolul al VII-lea d. care datează probabil din prima jumătate a secolului al II-lea d. cât şi geografic.

cum e cazul colegiului Isidei. localităţi rurale. menţionat la Potaissa. prosmoni). civitates aveau. caracteristice Italiei. iar din 5 în 5 ani erau aleşi 2 duoviri quinquennales. avem menţionate collegia. dreptul peregrin. După decurionii membri ai consiliilor. locuitorii acestora fiind. exista o distincţie între municipia civium Romanorum. cel al lui Iupiter Cernenus la Alburnus Maior sau al augustalilor de la Troesmis. În spaţiul urban. scutiţi de plata impozitului funciar (tributum) şi a celui personal (capitatio).Dintre oraşele Daciei romane. Pe lângă acestea. în fiecare an erau aleşi 2 duoviri. Trecând mai jos pe scara administrativă. care alegeau un magister. În conformitate cu documentele epigrafice. Câteodată. locuitorii acestora nu puteau primi drept de cetăţenie romană decât în mod individual. caracteristice provinciilor. galaţi. Acestea reprezentau asociaţii cu caracter privat. Coloniile aveau în frunte un ordo coloniae. cu sarcina de a efectua recensământul (censul) şi actualiza lista decurionilor. şi municipia latina. care avea dreptul de a emite decrete. profesional şi religios. de regulă. Apulum. steaguri şi embleme. mai existau vici şi pagi. de consilii. îşi puteau menţine vechile instituţii. Dierna şi Potaissa. urmau în ierarhie principales. ele puteau grupa şi membri aparţinând aceleiaşi etnii (asiani. în consecinţă. având atribuţii juridice. Colegiile nu aveau neapărat un scop profesional. ele trebuiau să aibă un număr minim de membri. Municipiile reprezentau un rang intermediar în ierarhia oraşelor romane. Napoca. însă îşi păstrau autonomia internă. sau puteau avea un scop religios. însă spre deosebire de municipii. conduse de magistri sau praefecti. Erau conduse la fel ca oraşele. Spre deosebire de colonii. colegiul avea un patron sau un defensor. Adică. apoi simplii membri. dispuneau de clădiri proprii. de asemenea. care plăteau o cotizaţie anuală. în fruntea consiliului urban. Se poate remarca faptul că structurarea populaţiei urbane în 30 . municipiile erau supuse la plata impozitelor şi obligaţia efectuării serviciului militar. cinci au beneficiat de dreptul italic (ius italicum): Sarmizegetusa.

Este demn de menţionat faptul că aceşti colonişti provin cu precădere din mediul urban. după terminarea războaielor dacice. fiind mineri aduşi aici pentru exploatarea minelor (Pirustae. din care 74% sunt romane. Originea acestor colonişti era diversă. împăratul a efectuat un recensământ general şi o împărţire a pământului (centuriatio). Asemenea asociaţii sunt menţionate la Apulum. siriene). este de remarcat faptul că. celtice. Apoi. restul fiind împărţit coloniştilor. 14% sunt greceşti sau de altă origine (egiptene. VIII. dendrofori (plutaşi). sau negustori. tracice. fabri (fierari). o parte din solul provincial a fost atribuit trupelor. Maniates) din zona Dalmaţiei. păşunile şi salinele. în patrimoniul imperial au intrat minele. în conformitate cu Eutropius (Breviarium ab Urbe condita. au fost aduşi în Dacia de către Traian colonişti de pe întreg cuprinsul Imperiului. Pe lângă prezenţa autohtonilor daci în aşezările romane. în consecinţă contribuind în mod decisiv la urbanizarea Daciei.colegii răspundea nevoii de solidaritate. unul din principalele scopuri fiind reprezentat de asigurarea unei înmormântări decente membrilor săi. pe lângă cele menţionate mai sus. 6. Africa de Nord (Egipt). o bună parte din colonişti provin din zona orientală a Imperiului: Asia Mică. 31 . unde sunt înregistrate colegii de centonarii (croitori). nord-africane. în vreme ce la Sarmizegetusa sunt atestate colegii de fabri (fierari). O mare parte dintre aceşti colonişti sunt de origine illyră. În conformitate cu aceasta. Sursele ne informează că. sau lecticarii (constructori de lectice). Se cunosc circa 2950 de nume. 2). Sardeates. Baridustae. Syria.

Davidescu. 32 .Planul oraşului Drobeta. după M. Castrul roman de la Drobeta.

Minele de aur se aflau în patrimoniul imperial. Administraţia minelor era condusă de un procurator aurariarum. aduşi din Dalmaţia. exploatarea fiind făcută cu mineri specializaţi. Aiud şi Rahău (jud. dominate de câte o villa rustica. Alba). De asemenea. 33 . pomicultura şi viticultura. Cluj). precum cele de la Hobiţa sau Cinciş (judeţul Hunedoara). În exploatarea bogăţiilor subsolului. sunt amintite şi mari proprietăţi (latifundia). proprietatea mică şi mijlocie era predominantă. cel mai important domeniu era cel al exploatării aurului din Munţii Apuseni. Apahida. şi în Dacia agricultura reprezenta principala ocupaţie. era practicată creşterea vitelor. În general. 6. terminologia referitoare la aceste ocupaţii perpetuându-se şi în limba română. Galerii ale minelor de aur de la Alburnus Maior (Roşia Montană). centrul administraţiei miniere fiind la Ampelum (Zlatna). cu menţiunea că. VIAŢA ECONOMICĂ La fel ca în întreg imperiul. cu mine la Alburnus Maior (Roşia Montană) şi Brucla (Aiud). spre sfârşitul epocii romane.2. Palatca şi Ciumăfaia (jud.

în acest context. sigillarii (cei care confecţionau figurine şi statuete din lut). Diana. 7. precum fierul sau alte metale. fabri (meşteri care prelucrau materialele dure. dar şi constructori). sunt adorate divinităţi infernale şi felurite divinităţi mărunte. Astfel.Pe lângă aur. Venus. VIAŢA RELIGIOASĂ Viaţa religioasă în Dacia romană nu diferă în mod esenţial faţă de cea din imperiu. Iuno. Pe lângă adorarea zeilor majori ai panteonului roman (dii consentes: Iupiter. Meşteşugurile reprezentau o ocupaţie importantă. Vulcanus. avem înregistraţi lapidarii (pietrari). Minerva. 2. Mars. Ultimele reprezentau o bogăţie importantă a Daciei. Vesta. În acest context. Odată cu sosirea coloniştilor ex tot orbe Romano. Remarcabil este. Neptunus. este înregistrată adorarea divinităţilor neromane sau a celor intrate mai târziu în panteonul roman. aceştia şi-au adus şi divinităţile. aurari. Apollo. dendrophorii (plutaşi). îmbinarea calităţilor divinităţilor romane cu cele locale reprezintă aspectul dominant. 34 . existând chiar şi o localitate cu acest nume (Salinae. între Apulum şi Potaissa). fenomenul numit generic "sincretism" sau "interpretatio Romana". Ceres). centonarii (producători de postav). De asemenea. precum Hercules sau Dionysos/Liber. se mai exploatau mine de fier şi metale neferoase şi salinele. lecticarii (constructori de lectici). Mercurius.

Attis. sec. la Sarmizegetusa. În sfârşit. Histria (Fântânele. atestat. jud Constanţa). II d. de exemplu. ca şi a unor divinităţi de origine egipteană. precum Iupiter Optimus Maximus Bussumarus sau Iupiter Optimus Maximus Sol Bussurigius. ca Isis şi Serapis. asistăm la prezenţa unor divinităţi sincretice.. au cunoscut o largă răspândire a cultului inclusiv în Dacia romană. identificată cu Magna Mater.Relief votiv intitulat “Cavalerul Trac si Cybela”. este de menţionat avântul cultelor de sorginte orientală. 35 . remarcabil este avântul luat de cultul cavalerului trac şi cel al cavalerilor danubieni. În plus. o largă răspândire. Pe lângă aceştia. o importanţă deosebită a avut cultul lui Mithras (de origine persană) şi Sol Invictus (zeul sirian al luminii). în special de origine microasiatică: zei precum Cybele. Acesta era întreţinut de colegiul augustalilor. ca în toate provinciile imperiului. cultul imperial a cunoscut. În rândul militarilor. Hr. Dintre divinităţile de origine tracică. Sabazios sau Men.

este menţionată revolta sarmaţilor iazygi şi roxolani. După cucerirea Daciei şi transformarea sa în provincie romană. În timpul războaielor marcomanice. în cadrul acestor lupte. se poate observa alternanţa perioadelor de prosperitate cu cele de invazii şi tulburări determinate de acestea. Atacurile dacilor liberi au cauzat refacerea unor castre şi aducerea de noi trupe în provincie. VI. Guvernatorul Daciei. Încă din 107-108. la moartea lui Traian. care au dus la reorganizarea provinciei. În acest context. 8. Un alt război a fost purtat 10 ani mai târziu. Claudius Fronto.. însă. însuşi guvernatorul a căzut. M.2. ISTORIA POLITICĂ A DACIEI ROMANE În istoria politică a Daciei romane. După ce acesta a ajuns împărat. coroborată cu mişcări ale dacilor liberi. Polyaenus. reuşind să-i arunce afară din provincie. guvernatorul Daciei. fiind înregistrate conflicte în 143 şi 157/158. 26. se pare de ocuparea de către romani a unor teritorii. Aelius Aristides. 4. 70). V. Pii. au avut loc lupte împotriva sarmaţilor iazygi din vestul Daciei. împreună cu sarmaţi şi daci liberi. a fost adusă pentru apărarea Daciei legio V Macedonica. Între 120 şi 123. nemulţumiţi. dacii liberi au creat în continuare probleme. Vettius Sabinianus Iulius Hospes. 5. populaţii de origine germanică. de către C. Stratagemata. cu burii de neam germanic. a dus lupte grele cu invadatorii în 170. au atacat provinciile dunărene. în contextul războaielor dacice. Antoninus Pius a luptat şi el cu dacii liberi din nordul şi estul Daciei (SHA. până atunci cantonată în Moesia Inferior (168). 36 . Orat.

Porta praetoria. să fie menţionat un atac al carpilor în Dacia sudică.Porolissum. În acest context. prin înfrângerea invadatorilor. Cu această ocazie. După 238. aceiaşi carpi au atacat Moesia şi Thracia. puternic afectaţi de campaniile lui Maximin Tracul împotriva lor. Abia în 245-247. Porolissum. a fost preluat de către altă populaţie de origine dacică. pe valea Oltului. Câţiva ani mai târziu (242). Tibiscum şi Apulum au fost ridicate la rangul de municipium. Sursele menţionează un atac masiv al carpilor în 238. Săpata de Jos) şi alutan (Ioneştii Govorei). carpii. 37 . Atacul a continuat spre Dacia intracarpatică. După o perioadă de prosperitate în timpul Severilor. armata imperiului i-a înfrânt pe sarmaţi şi dacii liberi. romanii au reuşit restabilirea situaţiei. în timpul lui Maximin Tracul au avut loc noi tulburări provocate de migraţia populaţiilor gotice. când oraşe precum Potaissa. pentru ca în timpul lui Filip Arabul (244-249). rolul de invadatori al dacilor liberi. invadatorii au distrus o serie de castre de pe limes-ul transalutan (Câmpulung. în Moesia Inferior. în acelaşi timp fiind consolidată şi apărarea pe limes. Dierna.

C. reuşind astfel să-i îndepărteze de hotarele romane. Invazia carpilor a determinat Imperiul să treacă la fortificarea oraşelor din Dacia. Aceasta nu ţine de vreo opoziţie roman-barbar. Este remarcabilă pentru perioada secolului al III-lea coalizarea populaţiilor barbare împotriva Imperiului. apărarea de pe limes transalutanus a fost retrasă pe Olt. în 251. Filip a luat titlurile triumfale de Carpicus Maximus şi Germanicus Maximus. condusă de Argaithus şi Gunthericus. în conformitate cu care nu conta atât apartenenţa etnică. I. Trebonianus Gallus. în alianţă cu taifali. Messius Quintus Traianus Decius. carpi. a avut loc marea invazie a goţilor. goţii au administrat o înfrângere severă armatei romane. condusă de "regele" Kniva. După victorie. a avut loc marea invazie gotică. Invazia a fost respinsă cu dificultate de comandantul trupelor romane din Moesia şi Pannonia Superior. a încheiat pace cu aceştia. La Abrittus. 20). Revenind la evoluţia cronologică a raporturilor dintre romani şi barbari. în Moesia şi Thracia. Sucidava şi Drobeta. însuşi împăratul Decius căzând pe câmpul de luptă. Urmaşul său. care eventual funcţiona doar din perspectiva romană. 38 . prilej cu care însuşi împăratul Filip Arabul a fost obligat să intervină (Zosimos. anul 245 a fost martorul unui atac masiv al carpilor împotriva Daciei. acesta a fost proclamat împărat de către soldaţi în 249.După victorie. Cu această ocazie. În 248. În acelaşi an însă. ci de însăşi structura societăţii barbare. având acum înregistrată înconjurarea cu ziduri a oraşelor Romula. hasdingi şi peucini. cât valoarea individuală.

În timpul lui Gallienus (260-268. unele din sursele antice vorbesc chiar de "pierderea" Daciei în timpul acestui împărat (Aurelius Victor. Brev. pierzând speranţa că mai poate păstra provincia Dacia pe care Traianus o 39 . au fost create la sudul Dunării două noi provincii. cu capitalele la Ratiaria şi respectiv Naissus. IX. 15. 33. 8. Din punctul de vedere al istoriografiei tradiţionale. provinciile dunărene ale Imperiului au avut de suferit (mai ales cu începere din 258) de pe urma invaziilor barbare. când Gallienus a transferat trupe din Dacia. slăbind astfel apărarea provinciei. IX. Aceasta. Dacia Ripensis şi Dacia Mediterranea. 3. în contextul uzurpărilor lui Ingenuus şi Regalianus. în Breviarium ab Urbe condita. când Aurelian a decis retragerea administraţiei din Dacia. 1. idee ce câştigă tot mai mult teren în ultima vreme. relatează despre părăsirea Daciei în vremea lui Aurelian: "Şi fiindcă Moesia şi Illyricul fuseseră în întregime devastate.Traianus Decius (249-251). În schimb. Eutropius. sfârşitul Daciei romane se situează în 271. Caesares. 2). De altfel.. Eutropius.

2001. Istoria românilor. Dacia şi Imperiul Roman. a lăsat-o în calea duşmanului. Iaşi. Suceveanu.constituise dincolo de Dunăre. coord.. 4. Alexandru.C. Petolescu. Hr. Precizaţi structura ierarhică din punct de vedere urbanistic în Imperiul roman.. LECTURI RECOMANDATE: Gostar. Protase. un teritoriu care se află în dreapta de Dunăre. care acum separă cele două Moesii. 5. Petrescu Dîmboviţa. N. Bucureşti: Teora. C. C.. Alexandru. C. Lica. vol. V. 2001. villa rustica. II: Daco-romani. Istoria românilor. Bucureşti.. Bucureşti: Editura Enciclopedică.. i-a dat numele de Dacia. Hr. 238 d. I. Societatea geto-dacică de la Burebista la Decebal. Hr. 2000. romanici. 2. în timp ce mai înainte se afla în stânga. coord. alogeni..." TEST DE AUTOEVALUARE: 1. 3. Scurtă istorie a Daciei romane. iar pe romanii aduşi din oraşele şi de pe ogoarele Daciei i-a aşezat în centrul Moesiei şi acestei zone.. 40 . după felul cum fluviul curge în mare. Ce ştiţi despre: legio V Macedonica. Prezentaţi (pe scurt) războaiele dacice. numeri. Bucureşti: Editura Enciclopedică. Mircea. Dumitru. 168 d.. Petolescu. Attis. 123 d. 1995. Vulpe. Hr. Discutaţi evoluţia administrativă a Daciei romane. vol. Discutaţi semnificaţia următoarelor date: 245 d. 1984. De la Burebista până la sfârşitul Antichităţii.

după termenul definit de către Colin Renfrew. 602 d. Chiar dacă relaţiile cu statul roman au fost adesea tensionate. De asemenea. populaţiile barbare s-au aşezat pe acest teritoriu. căderea limes-ului dunărean în contextul revoltei lui Phokas a marcat trecerea slavilor în Imperiu şi. în consecinţă. sfârşitul istoriei vechi a României. Momentul marchează. care a împrumutat o serie de bunuri culturale provenind din sudul Dunării. a teritoriului avut în discuţie. gepizii şi slavii au exercitat o dominaţie directă. Hr. 41 . vecinătatea cu Imperiul a avut un rol determinant în influenţarea acestei societăţi. DACIA POST-ROMANĂ OBIECTIVE: • • • • Principalele surse referitoare la Dacia post-romană şi discutarea lor Discutarea relaţiilor dintre autohtoni şi alogeni în secolele IV-VII Analizarea relaţiilor dintre Imperiu şi spaţiul fostei provincii Dacia Problema creştinismului REZUMAT: După abandonarea Daciei de către romani.3. Dintre aceştia. goţii. Faţă de societatea romană. populaţiile barbare aveau o structură diferită. ruperea romanităţii la Dunărea de Jos. După c. remarcabilă rămâne capacitatea ultimului de a influenţa societăţile barbare. cea a unor "societăţi de şefii".. în vreme ce hunii şi avarii au preferat controlarea indirectă. În cadrul unei astfel de societăţi. caracteristic este amestecul etnic. prin interpuşi. în istoriografia modernă.

Gratian (375-383) şi Theodosius I (379-395) a adus noua religie la o poziţie privilegiată în stat. în vremea lui Valens. 249-251 şi Valerian. Acesta a fost urmat de Edictul de la Milano (313). Tot susţinerii imperiale i se datorează şi creştinarea populaţiilor din afara frontierelor . Domine Deo (Dumnezeu). Apariţia şi răspândirea creştinismului pe teritoriul României demonstrează continuarea legăturilor cu Imperiul şi după retragerea romană. basilica (biserică). creştinismul promite egalitatea între oameni şi ideea unei vieţi după moarte mai bune. 253-260). etc.de exemplu.3. monumentum (mormânt). (sfânt). Aceeaşi perioadă a fost şi martora primelor persecuţii sistematice iniţiate de cătrwe stat împotriva noii religii (în timpul lui Decius.sanctus christianus (creştin). în conformitate cu care creştinismul a intrat în rândul religiilor oficiale ale statului. Beneficiind de infleunţe din rândul religiilor orientale şi curentului filosific neoplatonic. Susţinerea imperială de care s-a bucurat în secolele al IV-lea. 42 . În cadrul Bisericii. Constantinopol. ca şi continuitatea autohtonilor. paganus (păgân). pe care s-a grefat mitul salvatorului. creştinismul a dobândit treptat tot mai mulţi adepţi în timpul "păcii lui Gallienus" (260268). 1. un rol extrem de important l-au avut episcopii. Antiochia sau Alexandria. Iniţial. Succesul creştinismului în secolul al IV-lea s-a datorat şi excelentei organizări a Bisericii. CREŞTINISMUL Perceput iniţial ca o sectă iudaică. Provenienţa latină a creştinismului daco-romanilor este demonstrată de evoluţia lingvistică a unor termeni legaţi de noua religie . încheiată prin edictul de toleranţă a noi religii. În timpul tetrarhiei a avut loc marea persecuţie (303-311). mai ales cei din marile metropole . credo (crez).Roma. mai ales în vremea lui Constantius al II-lea (337-361). emis de Galerius la Serdica (30 aprilie 311). creştinismul s-a răspândit pe cuprinsul Imperiului Roman cu precădere în secolul al III-lea. Milano. structurată după modelul administraţiei imperiale. o religie a celor defavorizaţi. a goţilor.

la Axiopolis. de tip sirian. Alexandru (c. există o serie de obiecte de factură creştină: o cornalină descoperită la Tomis. unde este atestat un "martir şi episcop". Theotim al II-lea (c. Se cunosc peste 80 de inscripţii cu caracter creştin. inscripţiile de la Tomis. Creştinismul în Dobrogea este atestat şi pe cale epigrafică. Argamum . Callatis . Dinogetia . în vreme ce basilica de la Ibida are trei abside pe latura de est. La Tropaeum Traiani. Ibida .6. sunt cunoscute circa 30 de bazilici paleocreştine: Tomis . 445). jud. Cu excepţia celei de la Callatis. ca în cazul martyrion-ului de la Niculiţel.În timpul persecuţie iniţiate de Diocleţian. celelalte sunt în marea majoritate construite după modelul elenistic. Ioan (c. Timotei (431). Theotim I (392407). unde au fost descoperite relicvele martirilor Zotikos. În vremea lui Anastasius (491-518) sunt atestate şi alte episcopii în teritoriul provinciei. Salsovia. unde o inscripţie îi menţionează pe martirii Chiril. Histria . Attalos. În plan arheologic. sunt înregistraţi "martirii goţi" din timpul persecuţiei lui Athanaric. Niculiţel -1.2. În domeniul artelor minore. Sucidava (Izvoarele. şi pe teritoriul Scythiei Minor sunt atestaţi martiri creştini. cu trei nave. Lazu. databile în secolele IVVII. Dinogetia.5. marea majoritate fiind în limba greacă. sunt cunoscuţi Bretanion (368-369). Dintre aceştia. Noviodunum . Callatis.1.1. Kamasis şi Philippos.1. Constanţa) . Din secolul al IV-lea. cu reprezentarea lui Isus 43 . Axiopolis . există singura basilică cu transept din Dobrogea. Tropaeum Traiani şi Niculiţel. Chindeas şi Tasios. 372.3. Informaţiile din Actele Martirilor au fost uneori confirmate de cercetarea arheologică.2. Dincolo de Dunăre. Halmyris. biserica din Scythia Minor era organizată sub autoritatea episcopului de Tomis. Axiopolis. Tropaeum Traiani .1.5.2. Gerontius sau Terentius (381). Capidava . Ultimul episcop de Tomis cunoscut este Valentinian (553). Troesmis . Noviodunum. Histria. 457-474). 449-455).1. Dinogetia. Axiopolis sau Durostorum. provenind de la Tomis. episcopul Paternus de Tomis este desemnat cu titlul de episcopus metropolitanus (520). Cââţiva ani mai târziu. la Tomis (peste 60).

din vremea lui Anastasius. în epoca romană. după abandonul roman a avut loc ruperea legăturilor dintre elita locală şi Imperiu: consecinţa directă a reprezentat-o redirecţionarea acestor membri ai elitei spre alte formule de dobândire a prestigiului. De asemenea. având cuvântul simbolic IXΘYC. decorate cu semnul crucii. Izvoru-Dulce sau Traian-Bacău. 3. sau thervingii. discul episcopului Paternus. opaiţul de bronz de la Luciu (jud. Vidul de putere din fosta provincie a fost umplut de către populaţiile barbare de la frontieră. Sibiu. Dintre acestea.mai ales ramura de vest a acestora. Alte obiecte. Abandonarea Daciei de către romani. în a doua jumătate a secolului al III-lea. Străuleşi.engolpion din aur şi bronz. opaiţele creştine descoperite la Ulpia Traiana. ceramica de factură locală pe care a fost incizat semnul crucii. au fost descoperite o serie de cruci .EGO ZENOVIVS VOTVM POSVI. 2. O menţiune aparte merită donariul de la Biertan. cele mai importante sunt basilicile de la Slăveni. databile în secolele IV -VI. între figurile celor 12 apostoli. jud. La acestea se adaugă relativ numeroasele opaiţe purtând însemne creştine. În stânga Dunării. în principal reprezentate de către dacii liberi şi populaţii germanice. cum ar fi fi fragmentul ceramic cu inscripţie în limba latină şi monogramă creştină descoperit la Porolissum. databilă în secolele IV-V. Ialomiţa) sau tiparele pentru cruciuliţe descoperite la Olteni. elita locală putea participa la viaţa publică din cadrul Imperiului. demonstrează prezenţa creştinilor pe teritoriul întregii Românii. Dacă.Hristos răstignit. alte obiecte din metal preţios. Apulum sau Dej. în rândul cărora un tol conducător ajung să îl aibă goţii. purtând o inscripţie . vizigoţii. Botoşana. a dus la crearea unui vid de putere pe teritoriul fostei provincii romane. 44 . NEAMURILE GOTICE. există de asemenea vestigii paleocreştine.Celei şi Porolissum. Sânmiclăuş. Sucidava . ceramică şi vase de sticlă. astfel putând achiziţiona prestigiul şi bunurile necesare etalării acestuia prin intermediul comerţului.

în a doua jumătate a secolului al IV-lea. Colin Renfrew a dat o definiţie frontierei: în opinia sa. dominată de inexistenţa vreunui centru evident de putere şi având la sud prezenţa civilizaţiei romane. bunuri materiale şi mentalităţi ce pot fi descoperite în ambele societăţi învecinate. iar la răsărit vecinătatea regatului ostrogot al lui Ermanarich. gentes. Cultura Sântana de Mureş-Cerneahov poate fi definită ca o "cultură de frontieră". frontiera reprezintă “linia de minimă influenţă dintre două centre. De-a lungul secolului al IV-lea. împrumutând din trăsăturile lor culturii Sântana de Mureş.un alt nume sub care au fost cunoscuţi. ca şi prin lipsa oricărui centru evident de putere. Aceşti doi vecini s-au transformat în centre de influenţă culturală. Acestora le este atribuită cultura Sântana de Mureş-Cerneahov. influenţele culturilor şi civilizaţiilor învecinate şi-au pus amprenta asupra culturii de frontieră. care a adoptat trăsături ale culturii nomazilor din nordul Mării Negre. S-ar putea spune că Sântana de Mureş reprezină o zonă de tranziţie sau. un spaţiu periferic. aici. Evoluţia către o identitate distinctă va fi oprită de invazia hunică în Europa. dar şi periferie a barbariei. Un alt aspect este cel al 45 . societatea vizigotă era organizată în clanuri. sau linia dintre tărâmul nimănui/no man’s land şi o regiune aflată sub dominaţia unui centru”. fiind caracterizată de către Herwig Wolfram ca o “societate oligarhică”. Această definiţie ar trebui cel puţin nuanţată pentru cazul avut în discuţie. frontiera s-a transformat într-o întreagă regiune care prezenta caracteristicile unei frontiere. după cuvintele lui Immanuel Wallerstein. dispunând în consecinţă de multiple centre de putere. Acest tip de cultură se poate caracteriza ca un amestec de populaţii diferite. suntem martori la transformarea vizigoţilor în migratori pentru circa 40 de ani. după acest eveniment. cultura Sântana de Mureş prezintă trăsături ale ambelor societăţi: simboluri de prestigiu. Încă din 1984. Proximitatea imperială a determinat elita barbară să adopte trăsăturile culturale ale unei societăţi sedentare. în plus. civilizaţia sedentară romană şi cultura nomadă. Periferie a lumii civilizate.

se punea accent pe valorile 46 . dar accederea în interiorul tribului era posibilă fie prin căsătorie. Pieptene din os de cerb. cultura Sântana de Mureş.caracterului mixat al societăţii barbare: în conformitate cu descoperirile arheologice. Pe lângă aceste populaţii. După cum remarca şi Herwig Wolfram. Gherăseni-Cremenea (jud. relaţiile de rudenie prevalau. Într-o societate în care valorile războinice ale individului prevalau. care ar trebui analizată mai amănunţit. iar în Muntenia taifali şi sarmaţi. sau la Bârlad-Valea Seacă. fie prin meritul personal. în Moldova exisau thervingi. având acum la îndemână instrumentele antropologice. unde aspectele Sântana de Mureş sunt prezente împreună cu cele dacice. în parte romanizate. criteriile pentru ascensiunea socială erau extrem de diferite faţă de cele ale societăţii mediteraneene. Buzău). unii dintre ei proveniţi din raidurile secolului al IIIlea. este adevărat. unde avem de-a face cu o comunitate formată din sarmaţi şi “localnici” (probabil daci romanizaţi). existau comunităţi polietnice. ea este completată de cea arheologică: pentru secolul al IV-lea. unde în intervalul dintre a doua jumătate a secolului al IV-leainceputul secolului al V-lea. şi grupuri carpo-dacice. limba nu reprezenta un criteriu pentru apartenenţa la trib. aşezarea şi necropola ne prezintă o populaţie amestecată. Muzeul "Vasile Pârvan" – BÂRLAD Chiar dacă informaţia scrisă pentru aria avută în discuţie este exrem de fragmentară. ca la Iugani (Moldova de sud). În mitologia germanică. mai existau grupuri de foşti provinciali romani. după afirmaţiile lui Vasile Palade.

jud. Muzeul Orăşenesc – TECUCI Dacă în “regatul” lui Ermanarich. Galaţi. trăsătură distinctă a mentalităţii germanice. După cum Lotte Hedeager atrăgea atenţia. Imperiul reprezenta o alternativă pentru competitorii barbari. el reuşind prin dar şi creşterea numărului de războinici aflaţi în “solda” sa să se menţină în vârful ierarhiei. având aici în vedere integrarea în sistemul federaţilor ca sursă paralelă de dobândire a prestigiului şi raidurile de pradă asupra provinciilor de frontieră. integrarea într-o familie nobilă sau acumularea de bunuri materiale cu statut de bunuri de prestigiu. ostrogoţii au creat o monarhie cu puternice trăsături militare. în societăţile războinice. în societatea vizigotică acest lucru nu a fost posibil din cauza vecinătăţii cu Imperiul. controlul resurselor materiale reprezenta un mijloc eficient de dominaţie.eroice. reprezentau baza puterii elitei barbare. cu precădere metale preţioase în formă prelucrată. prestigiul personal era strâns legat de statutul social: ultimul creştea în funcţie de valoarea militară. metalele preţioase (cu precădere aur şi argint) şi posesia lor avea funcţia de a creşte statutul social al proprietarului. Într-o "societate de şefii" precum cea barbară. ca şi întreţinerea unui grup de războinici. Sursele greceşti şi latine de secol IV abundă în informaţii legate de raiduri barbare în 47 . Acestea erau indisolubil legate de prestigiul personal. statutul social al şefului creştea. Metalele preţioase şi redistribuirea lor războinicilor prin intermediul darului. Printr-un astfel de proces. Ceramică aparţinînd culturii Sântana de Mureş descoperită în necropola de la Barcea. Pe de altă parte.

dar quasi-permanente.începutul secolului al IV-lea. Faptul că oraşele reprezintă puncte de atracţie pentru invadatorii barbari a dus aşadar la o restructurare din punct de vedere a formelor de locuire în antichitatea târzie. provocând insecuritate în spaţiul rural. aceste raiduri au devenit mult mai periculoase: expediţii cuprinzând puţini participanţi (cunoscute în sursele latine sub denumirea de latrones). împreună cu reconstruirea puterii imperiale de către Diocleţian şi Constantin. precum cele din secolul al III-lea (cum a fost de exemplu marea invazie gotică a lui Kniva din 250). în secolul al IV-lea.provinciile de frontieră: raiduri pe scară largă. Dar. Pe de altă parte. măsura a dus pe termen lung la militarizarea societăţii. conflictele interne sau războiul pe mai multe fronturi au avut acelaşi rol. ele erau mai periculoase datorită faptului că nu puteau fi controlate: invadatorii se strecurau printre posturile de pază şi înaintau în interior. secolul al IV-lea a fost martorul conflictelor externe pe mai multe fronturi: în Orient. Imperiul a răspuns noului pericol reprezentat de aceste raiduri printr-o politică defensivă în adâncime . adică iniţierea de raiduri în Imperiu. oraşele au devenit puncte de refugiu pentru populaţia din spaţiul rural. Pe un alt plan. în condiţiile în care. În a doua jumătate a secolului al III-lea. rolul limes-ului a fost unul mai ales cultural. în secolul al IV-lea. ineficienţa sa militară a fost determinată de numeroasele uzurpări ale secolului al III-lea. barbarii au profitat de această oportunitate pentru a-şi promova propriile interese. de barieră simbolică între Imperiu şi barbaricum. oraşele romane târzii decad. care au golit frontiera de trupe. în Britannia. în contextul unor raiduri barbare.fortificarea oraşelor şi cantonarea de garnizoane. competitorii adesea apelau la ajutorul barbar pentru a îngreuna operaţiunile militare ale adversarilor.. Membrii elitelor locale au tot mai mult tendinţa de a se retrage în spaţiul rural. lăsând-o la dispoziţia barbarilor. Astfel. în cazul unor conflicte civile. războiul cu Sasanizii. în vile rustice fortificate. Pe de altă parte. atacurile 48 . datorită dezinteresului crescând al elitelor locale în conducerea lor.

vizigoţii sau sarmaţii). descoperirile arheologice completează sursele scrise şi prezintă o imagine mult mai nuanţată asupra societăţii barbare. În consecinţă. Descoperiri arheologice precum cele de la Cârligi-Filipeşti (jud. Contactele cu Imperiul au determinat societatea vizigotă să renunţe la modul de viaţă specific migratorilor. scoţilor şi piraţilor saxoni şi în Europa. imaginea tradiţională a autorilor antici asupra barbarilor. toate acestea au accentuat incapacitatea Imperiului de a lupta în acelaşi timp pe mai multe fronturi. De asemenea. ultima aşezare prezintă familii mixte. nu se verifică în plan arheologic. transformând-o într-o societate sedentară. ne prezintă în mod clar stratificarea socială: M 501. fapt demonstrat de cercetările arheologice. caracteristic este faptul că barbarii locuiau împreună cu populaţiile locale. Aşadar. datată c. Dacă sursele scrise prezintă punctul de vedere grec sau latin asupra societăţii barbare de secol IV. ca locuind în căruţe şi ducând un trai semi-nomad. necropola. la Gherăseni-Cremenea. după Vasile Palade. Gherăseni-Cremenea (jud. Mai mult. Vaslui) au pus în lumină această sedentarizare. în timp ce la Bârlad-Valea Seacă. accentuând imaginea populaţiei dominante (de exemplu. aspectele Sântana de Mureş sunt prezente alături de cele dacice. În Muntenia.picţilor. Târgşor. de purtători ai culturii Sântana de Mureş şi “localnici”. cel puţin pentru realităţile prezente în spaţiul carpato-dunărean. probabil daci romanizaţi. ca şi prezenţa sarmatică. datate în a doua jumătate a secolului al IV-lea. cu necropola sa. această imagine ar trebui serios nuanţată. La Cârligi-Filipeşti. şi mai ales M 507 (probabil cel mai bogat mormânt Sântana de Mureş. au pus în evidenţă acelaşi tip de conlocuire. reprezintă una dintre cele mai importante aşezări Sântana de Mureş. cel care a cercetat necropola) reprezintă dovezi pentru existenţa elitei locale locuind într-un cadru sedentar. aşezarea şi necropola. Bacău). Aici avem de-a face cu o 49 . Pentru zona carpato-dunăreană. 400. de germanici şi daco-romani. inventarul arheologic a demonstrat locuirea mixtă. Buzău) sau Bârlad-Valea Seacă (jud. instabilitatea crescândă a limes-ului renano-danubian.

astăzi este recunoscută influenţa ceremonialului roman târziu în ceea ce priveşte portul fibulelor ca semn distinctiv al statutului social. este important de menţionat că în ultima necropolă. 513. M 63.continuitate în folosirea necropolei: dacă pentru secolul al III-lea. importurile. 536 şi 540 de la Bârlad-Valea Seacă. în M 48. din punct de vedere cultural. fibulele pereche au fost asociate cu vase de tip Sântana de Mureş. 50 . unde au fost ideitificate. Influenţa romană este prezentă la nivelul culturii materiale. M 48. suntem martori la prezenţa de boabe de grâu depuse ritual (M 12). Analiza necropolei de secol IV a demonstrat prezenţa atât a taifalilor. dovadă a sedentarismului. ceramică romană) pot fi găsite în majoritatea aşezărilor şi necropolelor Sântana de Mureş. Prahova) unde. sedentarismul este reliefat de descoperirile de la Boldeşti-Grădiştea (jud. sfârşitul secolului al IV-lea. populaţie germanică de călăreţi. 295 şi 361. este înregistrată prezenţa sarmatică. M 65. Dacă. cât şi a dacilor împreună cu existenţa importurilor romane (de exemplu. 381. şi nu doar cele de bunuri de prestigiu. 261. la nivelul culturii materiale. de tradiţie sarmatică. 212. atribuite vizigoţilor şi morminte cu scară sau nişă. Giurgiu). la fel ca sarmaţii. M 258). cu foarte puţine elemente dacice şi chiar absenţa aspectelor Sântana de Mureş. dar şi cel al artefactelor de uz comun (ca de exemplu. bunuri de prestigiu. în necropola datată c. asistăm la apariţia în zonă a taifalilor. Elita locală este de asemenea prezentă în necropola de la Spanţov (jud. către sfârşitul secolului şi începutul secolului al IV-lea. prezente în M 39 din necropola de la Fălciu-Bogdăneşti. 295. ca şi în plan ideologic. Caracterul mixat al acestei elite este pus în evidenţă şi de asocierile populaţiilor cu caracteristici antropometrice mediteraneene cu fibule-pereche. împreună cu trăsăturile amestecului etnic. Pe de altă parte. locuind în sate nefortificate. M 37. în bogatele morminte M 5. M 150. tipică pentru cultura Sântana de Mureş. Descoperirile de la Bârlad-Valea Seacă par a fi un exemplu evident pentru o comunitate polietnică.

Prezenţa barbară în teritoriul roman este atestată din punct de vedere arheologic pe limes-ul Dunării Inferioare. carpii sunt atestaţi la Dinogetia. Horia (jud. avem înregistrată prezenţa obiectelor din sticlă (M 501.Bol roman. IV d. Astfel. în care mixajul etnic pare a fi regula. M 507). există şi obiecte Sântana de Mureş. atestă prezenţa barbară în provincia de frontieră Scythia Minor.. Un caz special a fost înregistrat la fortificaţia romană de la Pietroasele (jud. împreună cu importuri romane. Tulcea). care ar putea fi puse în relaţie cu banchetul de tip aristocratic. Niculiţel. descoperit la Bârlad-Valea Seacă. etc.). Din punct de vedere arheologic. Datare: sec. ca şi Ammianus Marcellinus. cât şi amfore romane. 51 . importat in arealul culturii Sântana de Mureş. la Drăgeşti-Vaslui avem de-a face atât cu ceramică Sântana de Mureş. caracteristică a elitelor barbare. această evidenţă întăreşte ideea unei culturi de frontieră. ca şi descoperirile arheologice. Sursele scrise. Aurelius Victor. Buzău). împreună cu ceramica romană databilă în secolul al IV-lea. iar la IzvoarePiatra Neamţ. reprezintă cele mai pertinente surse pentru colonizarea carpică în regiune. M X conţinea în inventarul său ceramică cenuşie tipică Sântana de Mureş. La Bârlad-Valea Seacă. Caraibil şi Visterna. Hr. la Corneşti-Crivăţ au fost descoperite importuri ceramice de factură romană (amfore. datată în secolul al IVlea: aici.

co-existau grupuri daco-romane. împreună cu grupul dominant. Totuşi. în funcţie de regiunea în care locuiau. atribuit goţilor. Se pare că spaţiul cultural Sântana de Mureş s-a extins dincolo de frontierele politice. Runcu sau Tropaeum Traiani (prezenţă gotică). sarmaţilor sau taifalilor. unii dintre ei provenind din prizonierii de război.Pe de altă parte. Tezaurul de la Pietroasa. localizat între civilizaţia 52 . evidenţiat nu numai în barbaricum. carpi. Faptul cel mai important rămâne influenţa bidirecţională între romani (sau populaţia romanizată) şi barbari. alţii refugiaţi din Imperiu din cauza sistemului fiscal împovărător). ci şi în interiorul Imperiului. care a transformat spaţiul Sântana de Mureş într-un spaţiu de tranziţie. Berrhoe (Piatra Frecăţei) – morminte sarmatice. obiecte tipice culturii Sântana de Mureş au fost descoperite în Scythia Minor la Dinogetia. Caracteristica acestei culturi este reprezentată de mixajul etnic şi. foşti provinciali romani (având un statut inferior. prezenţa în surse a vizigoţilor. Ulmetum.

Totuşi. Dacă. acţionând în consecinţă ca o structură de dominaţie asupra culturilor locale. Fibule aparţinând purtătorilor culturii Sântana de Mureş. Dacă în decursul secolului al IV-lea. În secolul al V-lea. impactul lor asupra culturii materiale fiind îndeajuns de slab pentru a nu lăsa alte semne decât cele ale distrugerii pe care au provocat-o. în decursul secolului al IV-lea. hunii n-au reuşit stabilirea unei prezenţe durabile în regiune. prezenţa hunică s-a manifestat ca o dominaţie de la distanţă. ostilitatea barbară nu mai avea ca barieră complexul sistem defensiv roman al secolului anterior. înaintarea hunică a determinat avansul culturii nomade spre frontiera romană. 375). 53 . Mai mult. Această arie de tranziţie a fost distrusă de invazia hunică în Europa (c. romanii au stabilit un modus vivendi cu populaţiile nord-dunărene. Începând de acum. diferenţele majore dintre civilizaţia romană şi cultura hunică au făcut ca influenţa romană asupra hunilor să fie insignifiantă din punct de vedere material. după ce Attila a reuşit să preia puterea (c. a existat o schimbare în relaţiile dintre huni şi romani. Chiar dacă ei au determinat o disclocare a populaţiilor din teritoriile controlate de ei. fenomenul barbarizării structurilor militare romane a avut rolul său în schimbarea organizării armatei Imperiului roman târziu. sosirea hunilor a determinat apariţia crizei gotice în Balcani şi distrugerea sistemului defensiv din zonă. pe de altă parte. cu consecinţe majore asupra antichităţii târzii. care a ruinat echilibrul fragil existent în regiune.sedentară a Imperiului Roman şi “regatele” nomade din nordul Mării Negre. zona Sântana de Mureş a activat ca un filtru protector între romani şi populaţiile nomade. 435).

Din primele zile după naştere. foamea şi setea. din câte am aflat. sămânţa întregii nenorociri şi originea diverselor dezastre pe care le-a provocat furia războinică. 3. sunt obişnuiţi din leagăn să rabde firgul.3. cu membre puternice şi cu ceafa groasă. Au un fel de tunici din pânză de in sau din piei de hârciog cusute una de alta. 5. ca şi cum acestea ar fi nişte morminte care-i izolează de ceilalţi. n-au. 1-11) relatează despre invazia hunilor în Europa: "1. fiindcă nu se socotesc în siguranţă decât sub cerul liber. şi din cauza aceasta ei îmbătrânesc urâţi şi spâni. încălţăminte care nefiind bine adapatată pe picior îi împiedică la mers. Se hrănesc cu rădăcini de ierburi şi cu carne crudă pe care o frăgezesc sub şeile cailor. ca şi cum ar fi pironiţi pe 54 . despre care vechile documente vorbesc foarte puţin. încât nu se folosesc niciodată de foc pentru pregătirea mâncării. Nu stau sub nici un acoperiş. n-au nici măcar bordeie de stuf şi se feresc de orice casă. 4. ca eunucii. de casă sau de plimbare. Cutreieră munţii şi pădurile. pentru ca să nu le crească barba când se vor face mari. de parcă ar fi nişte fiare bipede. şi depăşeşte orice măsură a sălbăticiei. încălzind-o cu coapsele în timpul călăritului. În nomadismul lor. 2. ca de obicei. 3. aduşi de spate şi cu o înfăţişare monstruoasă. Sunt aşa de hidoşi şi duc o viaţă atât de primitivă. Iată. Altă îmbrăcăminte. n-o mai scot şi n-o mai schimbă decât când n-o mai pot purta de ruptă ce este. incendii şi jafuri pretutindeni. nu calcă pragul vreunei locuinţe decât constrânşi de mare necesitate. locuieşte pe lângă marea cea îngheţată. copiilor li se arde pielea feţei cu fierul. Toţi sunt cu corpul îndesat. dincolo de lacurile Maeotice. HUNII Ammianus Marcellinus (Istoria romană. În schimb. XXXI. 2. 6. Din această cauză sunt foarte puţin deprinşi să lupte pe jos. Neamul hunilor. Au pe cap căciuli cu marginile îndoite şi-şi acoperă cu piei de ied picioarele lor păroase. Dar deîndată ce şi-au tras acea tunică pe cap. aducând. sau nişte modele pentru acele chipuri urâte care se ciplesc la capetele podurilor.

acestea fiindu-le locuinţele. sunt nestatornici. se culcă cu soţii. nici măcar superstiţii. arcanul. dorm şi visează. cu multe înţelesuri. pornesc la luptă în grupuri. în altul născut şi-n altul crescut.cai. în care soţiile cârpesc îmbrăcămintea ruptă. fac totul: cumpără sau vând ceva. producând măceluri fără să aibă o linie organizată de luptă. cu ţipete felurite şi ameninţătoare. La ei nimeni nu lucrează pământul. Nu sunt conduşi de nici o autoritate regală şi. hunii au apărut în spaţiul 55 . păstori nomazi şi războinici călare ce foloseau arcul. Iuţi. îşi ţin adunări şi se consultă asupra intereselor comune. întinşi pe spatele cailor se odihnesc." Cunoscuţi în sursele chineze sub denumirea de Hiung-Nu. n-au noţiuni morale asupra binelui şi răului. numeni nu se atinge de coarnele plugului. n-au religie. lancea şi sabia. încât în aceeaşi zi fără nici un motiv se ceartă între ei şi fără intervenţia cuiva se împacă. iar de aproape se angajează cu orice risc în lupta corp la corp. Nu respectă nici un legământ de pace. rătăcesc pe câmpuri întotdeauna în fugă cu căruţele. şi de pe cai. Aruncă asupra duşmanilor laţuri şi-i strâng în ele. zi şi noapte. se duc ca vântul în orice direcţie li se pare că e mai bine. 10. 11. stau aşezaţi pe ei. Ai putea să-i numeşti cu uşurinţă cei mai aprigi luptători. mănâncă sau beau. Sunt atât de schimbători şi de supărăcioşi. fiindcă de departe aruncă săgeţile foarte ascuţite cu vârfurile făcute din oase. luptă răspândiţi. Când sunt atacaţi. vorbesc neclar. fiindcă într-un loc e zămislit. de unde este. ca să le răpească putinţa de a se mişca. fără locuinţe fixe. pe jos sau călare. care sunt urâţi dar puternici. când se întâmplă ceva grav. puternici şi gata de distrugere. ferindu-se cu abilitate să nu fie răniţi. La ei nimeni nu poate răspunde. Toţi. şi tot pe cai discută. 8. dar dorinţa de aur le este nemăsurată. ca animalele. 7. Împinşi de impulsiuni oarbe. se reped la chemarea zgomotoasă a celor mai destoinici dintre ei. uneori ca femeile. fără lege şi fără obiceiuri statornice. În repeziciunea lor extraordinară nu-i vezi când au intrat într-o cetate şi când au devastat-o. nasc şi-şi cresc copiii până la pubertate. populaţie de neam turanic. 9. dacă e întrebat.

a fost ucis de către şeful hun. La sfârşitul perioadei. După ocuparea regatului ostrogot al lui Ermanarich.european în c. Valea Strâmbă. Atunci. Acesta. fiind indirect implicat în criza gotică de la Constantinopol (anul 400).408. după ce în prealabil i-au supus pe sarmaţii alani din regiunea Kazahstanului. Se poate afirma că epoca hegemoniei hunice are trei etape: între c. iar relaţiile cu imperiul au devenit ostile. pentru ca după aceea să se transfere în zona Pannoniei. unde în cadrul necropolelor Sântana de Mureş de după 350. gepizii au fost integraţi confederaţiei hunice. hunii i-au atacat pe thervingii lui Athanaric. Într-o a doua etapă. în aceeaşi perioadă. cultura Sântana de Mureş îşi încetează existenţa la nordul Dunării. 375. suntem martori la ascensiunea lui Attila. iar hunii au încheiat alianţe cu ostrogoţii şi alanii. există devieri de la ritul şi ritualul funerar obişnuit. când centrul se găsea undeva în nordul Mării Negre. unul dintre principalii actori pe scena politică din capitală. construind ulterior. Până spre anul 400. valul de pământ dintre Ploscuţeni (valea Siretului) şi Stoicani (valea Prutului). capul său fiind trimis la Constantinopol. Prezenţa gotică se mai înregistrează în sud-estul Transilvaniei. 56 . 408/420 . Sosirea hunilor în zona carpatică a determinat trecerea în masă a goţilor în Imperiu şi apariţia unei serii de tezaure: la Crasna. unde avem înregistrate podoabe de argint şi monede de aur şi argint. 375. probabil centrul puterii hunice a rămas în stepele nord-pontice. unde s-a descoperit un tezaur format din bare de aur turnate în atelierul roman de la Sirmium şi purtând efigia lui Graţian (375-383). grupul condus de Uldis a fost atras în serviciul imperiului. În aceeaşi perioadă. hunii şi-au transferat centrul în Pannonia. surprins de invazia neaşteptată. în retragerea sa spre Dunăre. gotul Gainas.434. toate databile în epoca lui Graţian. care pentru aproape 20 de ani va constitui cel mai redutabil adversar al statului roman. cu aceeaşi ocazie. s-a refugiat în zona podişului moldovenesc. pentru mai multă siguranţă.

atacuri în Peninsula Balcanică. Printre acestea. în timpul lui Attila se afla în Câmpia Pannonică. se numără mormântul de la Conceşti pe Prut. Hotăreni.În a treia etapă. apoi spre Occident (Gallia şi Italia). din Pannonia (454) au dus la destrămarea confederaţiei hunice. sub conducerea lui Attila. Cum centrul puterii lor. au loc. care pot fi atribuite hunilor. 434-453. populaţiile supuse fiind încadrate în organizarea lor militară. Dominaţia hunică s-a manifestat asupra teritoriului fostei provincii romane Dacia ca o suprastructură de dominaţie. Cazan hunic descoperit la Desa. lângă Vânju Mare. Boşneagu (judeţul Călăraşi) şi Sucidava-Celei. jud. databil în prima jumătate a secolului al V-lea şi o serie de cazane hunice folosite în ritualurile religioase. Ultima descoperire poate fi pusă în legătură cu prezenţa unor trupe de federaţi huni. Moartea lui Attila (453) şi bătălia de la Nedao. lângă Calafat. aflaţi în serviciul Imperiului. Dolj. există destul de puţine descoperiri arheologice pe teritoriul României. descoperite la Desa. Declinul puterii hunice după bătălia de la Câmpiile Catalaunice (451) şi apoi dispariţia lui Attila (453) a dus în cele din urmă la 57 .

condusă de către gepizi. spre deosebire de huni. Încă de prin 290. gepizii fac parte dintre neamurile gotice. Aceştia. o bună parte din ele refungiindu-se înapoi în Asia. în alianţă cu avarii. acest interval de timp fiind suficient pentru asimilarea lor de către romanici. grupuri hunice mai pot fi regăsite doar izolat. La fel ca în cazul goţilor. în Pannonia. au exercitat o autoritate directă asupra teritoriului. gepizii nu reprezentau o populaţie numeroasă. a zdrobit dominaţia hunică. Însă. în 626. În privinţa relaţiilor cu romanicii din fosta provincie Dacia. Astfel se poate explica absenţa menţiunilor despre gepizi după 626. GEPIZII Populaţie de neam germanic.înfrângerea lui în bătălia de la Nedao (454). ci mai degrabă înregistrarea lor de către surse este datorată faptului că au avut un rol dominant în istoria regiunii. După aceasta. În contextul asediului Constantinopolului de către coaliţia avaropersană. înfrângându-i pe aceştia în bătălia de la Nedao. apar şi ultimele menţiuni despre gepizi. este înregistrată alianţa lor cu vandalii împotriva goţilor. când o coaliţie a populaţiilor supuse. gepizii s-au aşezat pe întreg teritoriul fostei provincii. o altă populaţie de neam germanic s-a aşezat în Pannonia: longobarzii. În consecinţă. În 454. după 454. unde. 4. De altfel. gepizii s-au aşezat în Transilvania. câţiva ani mai târziu. ceea ce a dus treptat la asimilarea germanicilor de către autohtoni. 3. să zdrobească puterea gepizilor. rivali eterni ai gepizilor. care a devenit capitala lor. 58 . gepizii au ocupat oraşul strategic Sirmium. După 471. care însă a fost înfrântă. regele gepid Ardarich a organizat o coaliţie a populaţiilor supuse de către huni. avem înregistrată coexistenţa celor două populaţii. vor reuşi ca în 567. ca făcând parte din armata avarilor.

de la Tournai. Pe haine şi pe cap se găseau pandantive din metal preţios. Mormântul a fost datat în a doua jumătate a secolului al V-lea. Preluare după Wikipedia. cu figuri de vultur. 1. se găseau piese de aur lucrate în stil policrom. cănile şi fibula reprezintă importuri romane. având pe ele scene bahice. brăţară de braţ. în a doua jumătate a secolului al V-lea. 3. cu o fibulă romană. iar datarea mormântului este. primul mormânt a fost decoperit în 1889. În el era înmormântat principele Omharus. la mică distanţă de primul. pe baza analogiei cu cel al regelui franc Childeric. catarame încrustate cu almandine. 59 . arme de paradă. o şa împodobită cu rozete şi aplici de aur. Dintre acestea. mort în 481/482. au mai fost descoperite două căni de argint. În inventar. 4. Se poate observa influenţa culturală provenită din zone diferite: dacă piesele de port îşi au provenienţa în spaţiul nord-pontic. Al doilea mormânt de la Apahida a fost descoperit în 1968. atribuite gepizilor. piese de port. MORMINTELE PRINCIARE DE LA APAHIDA Remarcabile sunt mormintele princiare de la Apahida. Toate reprezintă produse ale atelierelor romane târzii.Gepidia. Inventarul funerar este unul deosebit de bogat: un veşmânt de lux. cu lănţişoare. în baza inventarului. De asemenea.

de asemenea. Muzeul Naţional de Istorie a României. unde există. o serie de morminte de luptător au fost descoperite la Valea lui Mihai (jud. De asemenea. Piese din tezaurul de la Apahida. databil în epoca lui Iustin I (518-527). Tot gepizilor le este atribuit tezaurul de la Someşeni. pe Valea Mureşului. Bihor). Oradea şi Socodor. Cipău (pe Valea Mureşului). unde au fost identificate paftale cu cap de vultur. În ceea ce priveşte aşezările. Din punct de vedere arheologic. ca şi tezaurul de monede bizantine de la Şeica Mică (Valea Târnavei Mari).Sus: Catarame de centură. descoperiri de factură gepidică sunt atestate la Fundătura (pe Valea Someşului Mic). descoperiri gepidice au fost atestate în aşezarea de la Moreşti. Jos: Inel cu inscripţia + OMHAR VS. şi 60 .

după un asediu care a durat trei ani şi pretinzând că. în calitate de învingători ai gepizilor. Este atestată şi o elită militară. Sibiu). Ultima menţiune a avarilor datează din anul 873. Aşezarea avarilor în Câmpia Pannonică a dus la izbucnirea conflictului cu Imperiul bizantin. în 795-796. În 582. iar în anul următor. avarii au ocupat oraşul Sirmium: câţiva ani mai târziu. Bratei sau Sighişoara. ca şi cele de la Cipău. cu morminte în şiruri. foştii aliaţi se vor îndrepta spre Italia. ca la Bratei (jud. La Bratei şi Moreşti s-a identificat în plan arheologic conlocuirea autohtonilor cu gepizii. în secolul următor francii dându-le lovitura de graţie. în 587. vor jefui Dobrogea. vor reuşi înfrângerea gepizilor. pentru ca în 626. să participe la asediul Constantinopolului. alători de perşi. Carol cel Mare a organizat o serie de campanii împotriva lor. sub conducerea kaganului Baian. Band (jud. Eşecul asediului a dus treptat la declinul puterii lor. încheiat abia în 573. originari din Mongolia.morminte cu arme. În 567. în 558 trimiţând o ambasadă la Constantinopol. au dreptul la posesiunile acestora. au fost identificaţi de către sursele chineze cu populaţia Chuan-Chuan. Ritul şi ritualul funerar este cel al inhumaţiei în cimitire plane. Datorită expansiunii imperiului Han. bazat pe concentrarea puterii în mâna kaganului. în valoare de 80. teritoriu pe care însă avarii l-au refuzat. în alianţă cu longobarzii. 5. La fel ca şi hunii. 3. Alba). Tipul de dominaţie era unul militar. Patru ani mai târziu. după aceasta ei dispărând din istorie. Bizanţul le oferea Pannonia Secunda. cu această ocazie distrugându-le şi "ringul". AVARII Avarii. Mureş) sau Noşlac (jud. printr-o pace care stabilea subsidii pentru avari. în schimbul unor subvenţii anuale şi a unor teritorii pentru aşezare. avarii au exercitat asupra teritoriului românesc o dominaţie de la distanţă. Astfel.000 de solidi. oferindu-şi serviciile. 61 . au fost obligaţi să se îndrepte spre vest.

62 . Dacă sclavinii sunt consideraţi a fi o populaţie de origine slavă. formată din lamele metalice. databil în prima jumătate a secolului al VII-lea. îşi face loc tot mai mult ideea unei deosebiri a anţilor de sclavini. între confluenţa acestuia cu Arieşul şi Târnava. la începuturile secolului al VI-lea. de pe malul râurilor. deplasându-se încet în căutarea păşunilor. cu o mare putere de penetrare. În cercetarea modernă. spadă cu lama dreaptă. Câmpia Turzii. Războinicii avari erau dependenţi de cai. Avarii preferau pentru aşezare zonele joase. SLAVII Prima menţiune a slavilor în zona Dunării se găseşte la PseudoCaesarios din Nazianz.formată din şefii clanurilor. Populaţie nomadă. coif. 3. prin descoperirile de factură avară de la Teiuş. Peregu Mare (Crişana). lângă Odorheiul Secuiesc. Un centru al puterii avare ar putea fi identificat pe Mureşul mijlociu. databil în prima jumătate a secolului al VII-lea. să fie descoperit un tezaur cu mii de monede de aur bizantine. În Banat. conduse de o aristocraţie alană. au fost descoperite morminte de călăreţi tipic avare. De altfel. lance şi teribilul arc compozit. cu 27 de tipare folosite la presarea unor garnituri de centură şi harnaşament. în istoriografia modernă există tendinţa tot mai accentuată a creditării avarilor cu introducerea scării de şa din fier în Europa. este înregistrat mormântul unui argintar la Felnac (Banat). anţii ar reprezenta în fapt un conglomerat de populaţii nomade şi seminomade. La Sânpetru. fără gardă la mâner. Armamentul avarilor consta dintr-o cămaşă de zale. 6. locuiau în iurte. Cicău. pentru ca la Corund. există şi câteva descoperiri care atestă prezenţa unor grupuri avare pe teritoriul României. Socodor (Crişana). Totuşi. Gâmbaş şi Aiud.

imperiul le-a răspuns prin angajarea avarilor în serviciul său. a avut loc marea invazie a kutrigurilor conduşi de Zabergan. Preluare după Wikipedia. Încă din 517. comandant bizantin. în 580. soldată cu distrugeri masive în teritoriile balcanice ale imperiului. slavii să atace imperiul în alianţă cu huni şi kutriguri. în contextul căderii limes-ului dunărean ca urmare a revoltei centurionului Phokas. Acestor atacuri. în 587. În perioada 454-550. localizaţi în estul Munteniei. este înregistrată o invazie a slavilor în imperiu. În 559. În 602. Imperiul a iniţiat şi o serie de expediţii punitive: în 592. Dar cea mai gravă pare să fi fost invazia slavilor lui Piragast din 597. incursiunile slave în imperiu au devenit tot mai dese. a avut loc o mare invazie slavă la sud de Dunăre. Chilbudios. Începând cu domnia lui Iustin I (518-527). pentru ca în 550-551. pentru ca în 530-533. 500-550. slavii vor profita şi vor trece în masă la 63 . sunt menţionate de surse incursiunile slave. Câţiva ani mai târziu. la care au participat şi slavii. kaganul avar Baian i-a atacat pe slavii lui Dauritas. să apere frontierele împotriva anţilor şi sclavinilor. generalul bizantin Priscus a condus un atac împotriva şefilor slavi Ardagast şi Musokios.Slavii la cca. Astfel.

sud de Dunăre. este de menţionat prezenţa fibulelor "digitate". de exemplu. anţilor le este atribuită marea necropolă de la Sărata-Monteoru. a rupt romanitatea până la această dată pe ambele maluri ale fluviului. în secolul al VII-lea asistăm la deplasarea triburilor slave. Războieni-Feldioara în Transilvania. Prezenţa masivă slavă la sudul Dunării a determinat refugierea romanicilor spre nord şi sud. ele fiind transmise moştenitorului. se observă practicarea incineraţiei. preluate de către slavi din lumea germanică. care intră în Moldova. estul Munteniei şi nord-estul Bulgariei. există şi influenţe provenite din lumea germanică. de asemenea. Vutcani şi Budeşti în Moldova. se poate observa atât conlocuirea acestora cu autohtonii. Sarmizegetusa. Vela şi Vârtop în Oltenia. Datorită expansiunii khaganatului chazar şi deplasării spre vest a bulgarilor. întărind astfel romanitatea nord-dunăreană. 64 . Acest eveniment marchează practic sfârşitul istoriei vechi a României. Trecerea lor la sudul Dunării. menţionate mai sus. cât şi prezenţa în inventarele funerare de importuri provenite din lumea bizantină. Pe de altă parte. cu vetre înconjurate de pietre şi databile la începutul secolului al VII-lea. Lacul Tei. Şi în cazul slavilor. ci a familiei. post 602. Populaţiile slave prezente pe teritoriul României sunt anţii şi sclavinii. Dintre aceştia. În plan funerar. Dămăroaia şi Căscioarele în Muntenia. Orlea. Pe teritoriul României. cele mai vechi urme slave se găsesc la Suceava-Şipot. Veţel. portul fibulelor "digitate". Pleniţa. Lazu. cu peste 1600 de morminte. Este de remarcat absenţa armelor din morminte. după acesta trecându-se la epoca medievală. ca. ceea ce ne face să credem că armele nu erau proprietatea individului. Alte descoperiri de factură slavă au fost făcute la Iaşi. o serie de bordeie rectangulare.

III-VII e.. 4. atribuite populaţiilor slave. Târgşor.. 873 d. Ligia. 3. Bârzu. LXVII. 626 d. fibule "digitate". TEST DE AUTOEVALUARE: 1. Colin Renfrew. 1979. Crasna. 65 . Hr. L. Bucureşti. Continuitatea creaţiei materiale şi spirituale a poporului român pe teritoriul fostei Dacii. LECTURI RECOMANDATE: Bârzu. SAI. Hr.Fibule "digitate". "Migratori şi autohtoni în sec.. Hr. Ce ştiţi despre: Ermanarich. gentes. Explicaţi următorii termeni: latrones. 375 d. 57-64. 2. barbaricum. 602 d. Hr. n.. Piragast. Care este semnificaţia următoarelor date: c. pp. Felnac. Discutaţi tipurile de dominaţie ale barbarilor asupra teritoriului fostei provincii romane Dacia.". 2002.

1981 66 . Etnogeneza românilor. Istoria românilor. C.. XLV. Alexandru. Bucureşti: Teora. Russu. Resistance and Cultural Interferences". coord. romanici. vol. 1996. AUB. Dacia şi Imperiul Roman. De la Burebista până la sfârşitul Antichităţii.. I. Bucureşti: Editura Enciclopedică. 2000. Cristian. 31-36. Protase. alogeni. Bucureşti.. Petolescu. Assimilation. I. II: Daco-romani. 2001.Olariu.C. Dumitru. "Visigoths and Romans during the Fourth Century. Suceveanu.

În secolul I î. Pe termen lung. Caracteristică Dobrogei este prezenţa masivă romană pe malul drept al Dunării. Prezenţa militară romană a marcat evoluţia politico-administrativă a Dobrogei. Încă în epoca pre-romană. cadrul geografic a jucat un rol determinant în evoluţia sa politico-administrativă. După cucerirea Dobrogei. Hr. greci şi romani în secolele I-VII d. considerată provincie de frontieră.4. DOBROGEA ROMANĂ OBIECTIVE: • • • • Prezentarea surselor referitoare la Dobrogea romană Evoluţia politică şi administrativă a provinciei Prezentarea relaţiilor dintre geţi. ulterior Moesiei Inferior. Pentru Dobrogea. ele au dus la fortificarea oraşelor în vremea lui Diocleţian-Constantin. iar de la Diocleţian a devenit o provincie separată. în vreme ce pe malul Mării Negre persistă elementele greceşti.. aceasta a fost integrată iniţial de către romani provinciei Moesia.. Numeroase unităţi militare sunt atestate în provincie. Atacurile barbare. Discutarea aspectelor privind spaţiul urban în Dobrogea romană REZUMAT: Istoria Dobrogei romane este relativ diferită de cea a Daciei. Hr. 67 . Pe de altă parte. ca şi specializarea lor. în contextul războaielor mithridatice. prezenţa militară a dus la dezvoltarea şi diversificarea meşteşugurilor. relaţiile dintre greci şi geţi au avut un rol important. Hr. se înscriu în cadrul mai larg al crizei secolului al III-lea. Anastasius şi Iustinian. sub numele de Scythia Minor. începând cu sfârşitul secolului al II-lea d. romanii au apărut ca noua putere dominantă din regiune.

4. 1. CARACTERISTICI GEOGRAFICE Teritoriul dintre Dunăre şi mare are câteva caracteristici geografice, care o ataşează mai degrabă zonei sud-dunărene decât celei dacice. Locuită de triburi getice, Dobrogea a intrat în istorie prin expediţia lui Darius I împotriva sciţilor, din 514 î. Hr. şi relatată de către istoricul grec Herodot.

Dobrogea. Preluare Google Earth.

Din punct de vedere geografic, Dobrogea este înconjurată din trei părţi de ape: la nord şi vest, Dunărea, la est Marea Neagră (Pontul Euxin). Tocmai datorită acestor caracteristici, ea a jucat un rol deosebit de important în sistemul defensiv al imperiului roman. În interior, se remarcă discrepanţa din punct de vedere geografic dintre nord şi sud: în vreme ce nordul reprezintă o zonă ce aparţine mai degrabă regiunilor submontane, puternic împădurită, sudul este o regiune aridă, în care zona colinară reprezintă regula. Tocmai de aceea, dar şi din considerente strategice, Dobrogea romană se diferenţiază de alte regiuni prin câteva caracteristici. În special, este vorba despre locuirea mai ales a regiunilor

68

de margine, interiorul provinciei fiind relativ slab populat. Pe lângă aceasta, remarcabil este faptul că în antichitate, exista un bilingvism datorat colonizării greceşti a Pontului Euxin. În vreme ce ţărmul Mării Negre a fost ocupat de greci, în cursul marii colonizări greceşti (sec. VIII-VI î. Hr.), după ocupaţia romană, ultimii au construit un sistem defensiv în cadrul căruia în special malul Dunării a fost "colonizat". Avem aici în vedere constituirea limesului scythic, în vestul şi nordul provinciei, prin construirea de castre, castella şi burgi chiar pe malul Dunării. Interiorul provinciei se remarcă prin persistenţa elementului getic, împins mai întâi de către greci, apoi de către romani. Se poate observa şi faptul că prezenţa greacă a atras populaţia locală, fiind înregistrat un transfer demografic al elementelor autohtone spre litoral. Pe lângă aceasta, există şi în interiorul provinciei o prezenţă grecoromană, din punct de vedere demografic mult mai slabă însă decât în regiunile de margine. La cele prezentate mai sus, se adaugă faptul că Dobrogea reprezintă o provincie de frontieră, supusă aşadar, mai întâi unei prezenţe militare masive, apoi, unor influenţe culturale provenind de pe malul stâng al Dunării. Aşadar, regiunea ar putea fi caracterizată ca o regiune de frontieră, ale cărei caracteristici sunt determinate în principal de existenţa diverselor influenţe culturale, greceşti, romane, getice sau chiar nord-pontice (scitice), ca şi de pregnanta prezenţă militară romană în zonă. 4. 2. DOBROGEA ÎNAINTE DE CUCERIREA ROMANĂ Dobrogea a intrat în istorie în contextul expediţiei lui Darius I împotriva sciţilor, relatată de către Herodot. Atunci, istoricul din Halicarnas relata despre înfrângerea geţilor de către marele rege persan, "cu toate că se cred nemuritori". La data expediţiei însă, grecii deja se aşezaseră în Dobrogea. În contextul marii colonizări greceşti (sec. VIII-VI î. Hr.), Miletul a jucat un rol deosebit de important în cadrul procesului de

69

colonizare a Mării Negre. Prima aşezare a grecilor în Dobrogea a fost probabil la Orgame (azi Jurilovca, jud. Tulcea), cu toate că, în conformitate cu cronologia tradiţională, milesienii au fondat Istros/Histria, pe la 657/656 î. Hr. Celelalte două colonii greceşti din Dobrogea, Tomis şî Callatis, au fost fondate, conform tradiţiei, la sfârşitul secolului al VI-lea î. Hr., prima de către Milet, a doua de Heracleea Pontica, la rândul său colonie a Megarei. Ele nu reprezintă singurele colonii greceşti de pe malul vestic al Mării Negre. Alături de acestea, se mai pot menţiona Tyras (Cetatea Albă), Dionysopolis (Balcic), Odessos (Varna), Mesambria (Nesebăr), Apollonia (Sozopol). De asemenea, pe hărţi mai detaliate figurează şi aşezări secundare, precum Nikonion (Grădiştea Roxolani), Bizone (Kavarna), Anchialos (Pomorje) sau Agathopolis (Ahtopol).

Histria. Fotografie aeriană 1969.

70

la Callatis. indigenii au trecut într-un statut semiservil. un teritoriu rural. fiecare colonie din Dobrogea avea. După modelul din lumea greacă. cu podine. săgeţi de bronz folosite ca etalon monetar. aşezarea dispune deja de o sistematizare stradală. Din acest punct de vedere.). statutul autohtonilor din teritoriu este asemănător celui al laoi. În epoca elenistică. este atestată prezenţa atât a ceramicii de factură greacă. reprezintă un caz elocvent. Aici. obiecte din fier. De asemenea. pictată sau cenuşie. de exemplu în cazul Histriei. la fel. Inventarul descoperit în aşezarea de la Tariverde demonstrează şi el influenţa greacă: fusaiole de lut.în vreme ce vasele greceşti sunt lucrate la roată. Din nou. având aici în vedere mai ales obiecte ce ţin de sfera războiului şi de cea a băutului vinului.bordeie ovale sau rectangulare. cât şi a celei tracice. forma de locuire este asemănătoare cu cea de la Histria . la rândul său. statuete de lut ars. unde importurile greceşti reprezintă bunuri de prestigiu.Sosirea grecilor în Dobrogea a dus la elenizarea treptată a autohtonilor. Se poate observa prezenţa grecilor şi în spaţiul rural. ceramică greacă. Se poate observa. cu o observaţie . în stratul arhaic (databil între 570-550 î. dar şi ceramică poroasă de factură locală. Acelaşi lucru se poate observa şi în aşezarea de la Nuntaşi.lor din epoca elenistică. aşezarea de la Tariverde reprezintă un caz elocvent de conlocuire. Hr. Dar cea mai mare influenţă se regăseşte la nivel aristocratic. aşezarea de la Tariverde. de asemenea. asemănător celui al hiloţilor de la Sparta. în teritoriul istrian. uneori cu două încăperi sau locuinţe de suprafaţă. imitarea de către localnici a ceramicii greceşti. cu toate că. imitaţiile locale sunt lucrate cu mâna. unde conlocuiesc cu autohtonii. 71 . Aceasta. în vreme ce geţii ajung să reprezinte o minoritate (circa 10-15% din totalul populaţiei).

4. aplice din bronz şi argint. Mormântul a fost datat la circa 400 î.cât şi scitică. 72 . ornamentate cu scene fantastice. au fost descoperite vârfuri de săgeată din bronz. De asemenea. câteva patere. au mai fost descoperite două pocale din aur. Hr. 2. inventarul funerar. două jambiere din argint. pe una fiind gravat numele Kotys. Într-o cameră alăturată au fost descoperite schletele a trei cai sacrificaţi. prin prezenţa scheletelor de cai şi a decorului în stil "animalier".manifeste în tipul de construcţie şi inventarul de factură ceramică. Tipul de construcţie a camerelor. printre care fragmente de ceramică attică cu figuri roşii (databile în a doua jumătate a secolului al V-lea î. decorate cu figuri zoomorfe şi antropomorfe şi poleite cu aur. în special a elitei acestora. În interiorul tumulului. au fost idetificate construcţii de piatră. un vârf de lance. Hr. Acesta a fost cercetat în 1931. În plus. În jurul scheletului feminin erau depuşi cercei şi alte podoabe din aur. un coif de paradă din argint. În tumul erau înmormântaţi un bărbat şi o femeie. având pe blocurile din componenţă litere greceşti. demonstrează prezenţa atât a influenţelor greceşti . s-au mai descoperit fragmente de amfore şi alte vase de factură greacă. cu trei muchii. 1. MORMÂNTUL PRINCIAR DE LA AGIGHIOL Cel mai elocvent exemplu de influenţare culturală a autohtonilor. îngropaţi cu podoabele lor: zăbale din metal. este dat de mormântul princiar de la Agighiol (judeţul Tulcea). caracteristic artei stepelor. de către Ion Andrieşescu. În inventarul funerar.).

4. INFLUENŢE CULTURALE Influenţa culturală greacă se răspândeşte treptat în Dobrogea. de la centrele reprezentate de oraşele de pe coastă. spre interior şi până dincolo de Dunăre. Decorul coifului din mormântul tumular de la Agighiol. Şuletea. jud. un tezaur de monede din bronz). Ialomiţa. Vaslui. tezaur de 73 . Tezaure de monede histriene au fost descoperite dincolo de Dunăre. jud. Coşereni. Borăneşti (com. la Fedeşti (com. În special Histria a jucat un rol important în cadrul acestui fenomen. 2. 2.Cnemide (jambiere) din mormântul tumular de la Agighiol.

jud. jud. A urmat însă 74 . este atestat tratatul încheiat între Roma şi Callatis (ISM. prima alianţă militară (symmachia) a cetăţilor vest-pontice. în plan politico-militar avem de-a face cu o situaţie diferită. Hr.). din stânga Dunării. 2676). solicitat să intervină împotriva căpeteniei trace Zoltes. Piatra Roşie. Este cazul "regelui" Zalmodegikos. tezaur de monede din argint). Galicea. Toate sunt databile în perioada sf. Argeş. Mai târziu. Hr. pretinzându-le un adevărat tribut pentru a nu le prăda teritoriile. 3. XIX. monede greceşti sau imitaţii ale acestora au fost descoperite până în Transilvania. care primiseră în alianţă sciţi şi traci (Diodor. În ISM. sau Râncăciov (com. 1= CIL. I2. Vâlcea. Roma se implică şi în problemele pontice. primul text în limba latină al unui tratat încheiat de Roma cu o cetate elenistică. 2. pretindea ostatici şi tribut de la histrieni. Odată cu expansiunea romană în Balcani. 73. ca să menţionăm doar câteva. În c. Călineşti. Şefii geţi sau traci domină militar cetăţile greceşti. monede din argint). Acelaşi "rege" dispunea după voia sa de veniturile cetăţii. Monedă histriană. Dacă în plan cultural. este atestat un alt şef. IV-sec. 15. autohtonii au fost influenţaţi de greci. Relaţiile cu autohtonii nu erau întotdeauna tensionate. 2) în contextul revoltei împotriva regelui macedonean Lysimachos. Oarţa de Sus sau Sprâncenata. Hr. Hr. sec.monede din argint). III. care în secolul al III-lea î. la Costeşti. Rhemaxos. Diodor din Sicilia menţionează pentru anul 313 î. 106-101 î. Hr.. III î. I. după cel de-al treilea război macedonean (171-168 î. Cremenari (com.

Hr. în anul 72/71 î. teritoriul dintre Balcani şi Dunăre. . în contextul cărora. HR. întreg litoralul pontic se afla sub autoritatea regelui Pontului. În contextul celui de-al doilea război mithridatic. 3. Hr. După dispariţia marelui rege. Dominaţia acestuia se baza pe o reţea de alianţe.izbucnirea războaielor mithridatice. Au existat însă şi colaborări cu regele get. 74-63 î. în c.. după dispariţia lui Marcus Antonius (30 î. Cu această ocazie. în 61 î. încheiate cu fiecare cetate în parte. Hr. a izbucnit revolta cetăţilor greceşti împotriva stăpânirii romane. Câţiva ani mai târziu. În acest context. Licinius 75 . cu această ocazie.. HR. Hr.. în 89 î. Însă aceeaşi perioadă a fost martora apariţiei unui nou pericol pentru cetăţile greceşti din Pont: anume. în virtutea cărora coloniile pontice primeau "protecţia" lui Mithridates. folosit de către Burebista mai ales în cadrul unor misiuni cu caracter diplomatic. Însă. care însă nu aveau nici o intenţie să-şi extindă stăpânirea până la Dunăre. în Doborgea. 23-27) relatează campania lui M. C. guvernatorul Macedoniei M. a devenit o zonă tampon între Marcus Antonius şi Octavian. invazia bastarnilor de neam germanic conduşi de către Deldon i-a obligat pe romani să intervină.). În perioada celui de-al doilea triumvirat. A urmat o perioadă în care Dobrogea a ieşit din preocupările Romei. Dio Cassius (LI. stabilirea unui modus vivendi cu dinaştii geţi din regiune. inclusiv Dobrogea.I D. cum ar fi cea a lui Acornion din Dionysopolis. cetăţile greceşti din Pontul Stâng au recunoscut autoritatea Romei. Hr. în contextul apariţiei primului triumvirat şi a reorientării politicii romane în special spre Gallia.. GRECI ŞI ROMANI ÎN SECOLELE I Î. probabil cetăţile greceşti au revenit la situaţia existentă anterior lui Burebista: anume. Terentius Varro Lucullus a ajuns. sursele înregistrează înfrângerea lângă Histria a proconsulului Macedoniei.. sub forma unor garnizoane. GEŢI. 55 î. 4. Antonius Hybrida. Hr. fiind înglobate în sfera de influenţă a acestuia. ele au fost obligate să recunoască autoritatea regelui get Burebista.

Ovidius Naso la Tomis (9-18 d. După reorganizarea Moesiei. îndreptată împotriva invadatorilor germanici. se poate vorbi de o definitivă integrare a Dobrogei în sfera de dominaţie romană. Hr. ocazie cu care Dobrogea a fost anexată Moesiei. perioadă în care acesta a compus Tristele şi Scrisorile din Pont. Hr. Începând de acum. în anul următor.. inamicii lui Rholes. cetatea Aegyssus (Tulcea) a fost cucerită de geţi. În acceaşi perioadă. Dapyx şi Zyraxes.). Statuia lui Ovidius din Constanţa. creşterea volumului informaţiilor despre Dobrogea va avea loc după înfiinţarea provinciei romane Moesia.Crassus la nord de Balcani. la cererea lui Rholes. Hr.. mai precis în anul 12. 28 î.. Crassus a intreprins şi o expediţie în Dobrogea. a fost întemeiată şi provincia Thracia. (în Moesia Superior şi 76 . Pe lângă aceasta. Hr. Hr. din 29 î. în 46. în anul 15 d. în 86/87 d. Însă. Primii ani ai erei creştine au fost martorii relegării poetului P. au fost înfrânţi. dinast get aliat al lui Octavian.

ala I Vespasiana Dardanorum a fost cantonată la Arrubium. Tomis. Dobrogea va fi constituită în provincie separată. Hr. În conformitate cu aceasta. sub denumirea de Scythia Minor. Odessos şi. în Dobrogea erau instalate şi trei legiuni: I Italica la Novae. Astfel.. În continuare. Sub această denumire. Dobrogea s-a dovedit de o 77 .. Remarcabil din punct de vedere militar este numărul relativ mare de unităţi staţionate în regiune. ala I Pannoniorum la Troesmis. aşa-numita Pentapolis. M. Hr. Această organizare administrativă se va păstra până în epoca lui Diocletian şi reforma sa administrativă. înfrânt în cele din urmă de guvernatorul Moesiei. mai târziu. Aponius Saturninus. în vreme ce o cohortă de galli este atestată la Salsovia. Revenind la secolul I d. restul provinciei fiind pierdut pentru romani. Evenimentul merită menţionat datorită consecinţelor sale. Callatis. Dobrogea şi Ripa Thraciae (frontiera dunăreană) au fost integrate Moesiei Inferior. După înfrângerea invadatorilor. ceea ce atestă rolul important al provinciei în defensiva imperiului. sediul flotei dunărene (Classis Flavia Moesica). cohors II Gallorum la Altinum sau Sucidava. Această structură îşi avea reşedinţa la Tomis şi probabil avea ca scop negocierea cu autorităţile romane. Dobrogea va rămâne în Imperiu până la începutul secolului al VII-lea. la sud de Dunăre. ala II Hispanorum et Aravacorum la Carsium. Aceeaşi perioadă a fost martora constituirii bazei navale de la Noviodunum. a avut loc un raid masiv al dacilor.Moesia Inferior). în Dobrogea au fost instalate o serie de trupe auxiliare. Mesambria. în 69 sau 70 d. este de menţionat crearea unei structuri administrativ-politice pe litoral. când în condiţiile revoltei lui Phokas. Dionysopolis. Pe lângă trupele auxiliare. aliaţi cu sarmaţii iazygi şi roxolani. Adevărat avanpost în faţa populaţiilor nomade de la nord de Marea Neagră. vor mai fi păstrate doar câteva puncte fortificate de pe Dunăre. formată din Histria. XI Claudia la Durostorum şi V Macedonica la Troesmis (până în 168). cohors II Flavia Brittonum a fost cantonată la Durostorum.

în vremea împăratului Marcus Aurelius (161-180) asistăm la o serie de tulburări legate de (probabil) începutul migraţiilor. a fost ridicat trofeul de la Adamclisi şi fondat oraşul Tropaeum Traiani. EVOLUŢIA DOBROGEI ROMANE ÎN VREMEA PRINCIPATULUI După perioada de pace din timpul lui Hadrian şi apoi Antoninus Pius. Ca monument comemorativ. calitate atestată prin dobândirea statutului de municipium în 170. Monumentul triumfal. În timpul războaielor dacice. 4. la început cu statutul de civitas stipendiaria.importanţă majoră în epoca imperială. Tropaeum Traiani. Oraşul va deveni cu timpul un centru important al Dobrogei romane. invazia dacilor aliaţi cu sarmaţii a fost oprit la Tropaeum Traiani abia după o bătălie sângeroasă (iarna 101/102). 4. Nici 78 .

Capidava şi Tropaeum Traiani.Dobrogea nu a fost lăsată de-o parte. După o perioadă de refacere în timpul dinastiei Severilor (193-235). Puterea lor va scădea şi mai mult. este înregistrat un atac bastarn. 4. taifali. 5. a urmat o serie de distrugeri masive. când. aceiaşi carpi vor fi regăsiţi în marea coaliţie "scitică". marea invazie a carpilor în Imperiu a afectat şi Dobrogea. etc. carpii au atacat din nou provincia. Diocletian a efectuat o vizită în provinciile dunărene (294-303). EPOCA LUI DIOCLEŢIAN ŞI CONSTANTIN (284-337) Abia domnia lui Diocletian va marca sfârşitul acestei perioade de tulburări. Tullius Menophilus. Noviodunum. armata romană practic a pierdut controlul asupra regiunii. Apoi. barbarii fiind cu dificultate înfrânţi de către guvernatorul Moesiei Inferior. Patru ani mai târziu (242). în condiţiile transferurilor de populaţie iniţiate de către împăraţii romani. pentru ca în 245 să fie cu greu înfrânţi de către împăratul Filip Arabul. O serie de distrugeri au fost înregistrate din punct de vedere arheologic la Independenţa. în 238. 79 . goţii. Ca o consecinţă directă a acestor atacuri barbare. marea invazie a costobocilor în Imperiu să afecteze şi teritoriul dintre Dunăre şi Mare. pentru perioada 238-269. Astfel. s-a încercat refacerea fortificaţiilor din provincie în timpul lui Aurelian şi apoi Probus. ocazie cu care a reconstruit fortificaţiile de pe limes-ul dunărean. în 167. Dinogetia. Astfel. care cuprindea şi goţi. în 248. în alianţă cu goţii. pentru ca trei ani mai târziu. Bun organizator. Este de observat scăderea treptată a puterii carpilor şi trecerea lor sub autoritatea altor barbari.

milites primi Gratianenses (Gratiana). Rhodope şi Moesia Secunda. cuneus equitum armigerorum (Aegyssus). Diocletian a reorganizat Imperiul. cuneus equitum stablensianorum. pe lângă Classis Flavia Moesica. împăratul care a creat provincia Scythia Minor. Primul dux cunoscut în Scythia Minor este C. milites superventores (Axiopolis). din dioceza Thracia. de două legiuni: I Iovia. unde se regăsea şi reşedinţa comandantului militar (dux). izvor databil la sfârşitul secolului al IV-lea d. Provincia dispunea pentru apărare. milites Scythici (Dinogetia). constituind diocezele şi mărind numărul provinciilor.Diocleţian (284-305). la Sacidava. Hr. cuneus equitum Arcadum (Talamonium). Aurelius Firminianus. cuneus equitum cataphractariorum (Beroe). cărora le-a scăzut suprafaţa. Capitala provinciei era stabilită la Tomis. Notitia Dignitatum. Conform noului sistem. milites Scythici (Carsium).. Haemimontus. alături de Europa. cu sediul la Noviodunum şi II Herculia. milites secundi Constantiniani (Troesmis). Pe lângă acestea. Din punct de vedere administrativ. la Cius. milites nauclarii (Flaviana). noua provincie Scythia Minor (Dobrogea) făcea parte. Thracia. încă din timpul lui Diocletian ( IGLR. 3). Tot în timpul lui Diocleţian şi Constantin 80 . milites primi Constantiniani (Salsovia). cuneus equitum solensium. la Capidava. cantonată la Troesmis. menţionează cantonarea în Dobrogea a următoarelor trupe: cuneus equitum scutariorum.

Tropaeum Traiani a beneficiat de un tratament special. Împăratul Valens a iniţiat o campanie dincolo de Dunăre. Revenind la evoluţia evenimentelor. SCYTHIA MINOR ÎN SECOLELE IV-V D. în contextul ajutorului oferit de către aceştia uzurpatorului Procopius. Poarta de vest. pentru a-i pedepsi pe 81 . conform inscripţiei din 316. În 367 asistăm la redeschiderea conflictului cu goţii. noile fortificaţii acoperind un teritoriu inferior ca dimensiuni celui din perioada Principatului.a avut loc fortificarea castrelor şi oraşelor de pe limes. fiind. Aceasta. 4. când Constantin şi-a luat titlurile de Gothicus Maximus şi Carpicus Maximus. după 318-319. "refăcută din temelii". Dintre acestea. Troapeum Traiani. De asemenea. HR. asistăm la revenirea păcii în teritoriul atât de greu încercat al Dobrogei. 6. în condiţiile în care Scythia Minor nu mai reprezenta un avanpost al Imperiului. acesta anexând o serie de teritorii dincolo de Dunăre. dar mai ales după încheierea tratatului cu goţii din 332. se poate observa refolosirea unor monumente în construcţia zidurilor. Remarcabilă în cadrul acestei opere de refacere este restrângerea spaţiului urban.

împreună cu oamenii săi. Ulmetum. Această politică a fost determinată de apariţia anţilor şi sclavinilor în regiune. Remarcabilă este susţinerea imperială acordată barbarilor la finele şi în timpul conflictului. Tropaeum Traiani. Înregistraţi la începutul domniei lui Iustin I (518-527) în sudul Molodvei şi estul Munteniei. alanilor şi sadagarilor. etc. Abia Theodosius I (379-395) avea să încheie în 382 un foedus cu goţii. slavii vor cauza numeroase probleme Imperiului în perioada următoare. Callatis. acest episod. Primirea de barbari în Imperiu şi colonizarea lor avea să devină o regulă în secolul al V-lea. au atacat imperiul. unul dintre fiii lui Attila. Callatis. după înfrângerea hunilor de la Nedao (454). în timpul lui Anastasius (491-518). a fost iniţiată o politică de reconstrucţie a fortificaţiilor în majoritatea cetăţilor provinciei. au fost primite de către Marcian (450-457) ca federaţi în Scythia Minor şi Moesia. Mai târziu. Altina. contribuind la apărarea sa. avem înregistrate trecerea slavilor în Imperiu. Histria.barbari pentru ajutorul dat uzurpatorului. Următorul eveniment este înregistrat în 469. în acelaşi timp trebuind a fi menţionat episodul de la Tomis. atestată la Dinogetia. sosirea hunilor în Europa avea să tulbure liniştea atât de greu instaurată. prezenţa gotică se regăseşte în necropolele de la Histria. Astfel. Din punct de vedere arheologic. Beroe. când comandantul roman Gerontius a intrat în conflict cu "aliaţii". Revolta goţilor trecuţi în Imperiu (376) avea să ducă la distrugeri masive inclusiv pe teritoriul Dobrogei. Acest fapt a fost posibil datorită implicării lui Iustinian în recucerirea părţilor occidentale ale 82 . triburi ale skirilor. Însă. printre altele. conduse de alanul Candax. Invadatorii au fost înfrânţi şi Dengizik ucis. unul dintre fiii lui Attila. De asemenea. Hernac. Tomis. când hunii lui Dengizik. încheiată în 369 printr-o pace avantajoasă Imperiului. în nord-estul Dobrogei. după 533 şi inclusiv stabilirea lor în provincie după 540. aducându-i acuza de "filobarbar". Capidava şi Dinogetia. a primit şi el permisiunea de a se aşeza. Tomis. Pentru Dobrogea. În conformitate cu acesta. goţii urmau să devină federaţi ai imperiului.

depozite sau pieţe. Cazul cel mai frapant este reprezentat de basilica forensis de la Tropaeum Traiani. identificabile. Pe de altă parte. Ulmetum sau Tomis). în funcţie de necesităţile trupelor din regiune. suntem martori la marea invazie avaro-slavă în Imperiu. De acum datează probabil distrugerea finală a oraşului Tropaeum Traiani. în 586/587. Revenind la istoria politică. în perioada ulterioară fiind înregistrată doar o locuire sporadică. lipsa de trupe de pe limes-ul dunărean s-a căutat a fi suplinită printr-o politică de reconstrucţie a oraşelor (cu exemple la Durostorum. ca la Turris.Imperiului. aflate la acea dată sub autoritatea ostrogoţilor (Italia) şi vandalilor (Africa de nord). Câţiva ani mai târziu. care a atins şi Dobrogea. refolosite ca ateliere. anul 559 a marcat cumplitele devastări ale provinciei determinate de invazia kutrigurilor conduşi de Zabergan. Pe de altă parte însă. aceeaşi perioadă a antichităţii târzii a marcat şi schimbarea destinaţiei unor clădiri publice. Invazia a fost oprită abia lângă Constantinopol. militarizarea intensă a provinciei ca provincie de frontieră a dus în plan economic atât la o dezvoltare a meşteşugurilor. de exemplu. constituindu-se în patroni ai oraşelor. dar şi restabilirea unor capete de pod la nord de Dunăre. Diversificarea mai largă din cadrul Imperiului a dus şi la o specializare locală. fără 83 . cât şi civile. ORAŞUL La nivelul oraşelor. unde kutrigurii au fost înfrânţi de Belisarius. Daphne şi Barboşi. cu competenţe atât militare. Iustinian instituind în Scythia Minor un quaestor Iustinianus exercitus. Însă. transformată în piaţă în cursul secolelor V-VI. 7. cât şi la specializarea lor pe zone. se remarcă treptata tendinţă din partea episcopilor de a prelua atribuţiile consiliilor urbane. Această tendinţă a devenit vizibilă începând cu epoca lui Honorius (395-423). Această politică a fost coroborată cu o reorganizare administrativă. prin nivelul de incendiu de la Dinogetia. 4.

având drept scop asigurarea circulaţiei pe Dunăre pentru flota romană. 4.caracter urban. După aceste întâmplări unele oşti ale avarilor s-au desprins de ei şi s-au grăbit să treacă de partea împăratului. Deci comandantul a ascultat de porunca împăratului. Ultimul deceniu roman al Dobrogei a fost marcat de aproape permanentele conflicte cu slavii. având drept consecinţă proclamarea lui Phokas împărat: "1. cu şiretenie. De aceea au trecut dincolo de fluviu şi. A treia zi i-a împărtăşit şi lui Guduis şi i-a povestit următoarele: Cică a visat că i-a fost trimisă o scrisoare împărătească. apoi şi pentru faptul că sumedenii de barbari cutreierau ţara de dincolo de Istru. Hanul s-a înspăimântat de această ştire. VIII. 6. a ajuns foarte fricos şi încerca în diferite chipuri. ca şi de decăderea vieţii urbane. Petru stătea cam la zece mile depărtare de tabără: comandantul era furios pe oşteni. dar s-a iscat o puternică răscoală în rândurile oştilor. "Domnul nostru Isus Hristos. după ce-au purces în felul acesta. Mauricius îl îndemna pe Petru prin scrisori dese să facă întocmai. iar romanii se împotriveau şi dădeau răspunsuri foarte hotărîte. Teofilact Simocata. 1-10.7. iar romanii se arătau foarte nemulţumiţi de această cerere a împăratului. iar epistula începea cuvânt cu cuvânt în felul acesta: 6. în contextul revoltei lui Phokas. Dumnezeul adevărat şi harul dumnezeiesc care stă în fruntea bisericilor împlineşte toate lipsurile spre folosul fiecăruia şi rânduieşte în timpul de faţă 84 . La începutul toamnei împăratul Mauricius stăruia mereu pe lângă Petru ca armatele romane să-şi petreacă iarna în ţinuturile sclavinilor. În 602. Istorie bizantină. deoarece prăzile erau slabe şi caii neîndestulători. 5. să întoarcă îndărăt oastea răsculată. 7. au sosit în Palastolon cu inimile stăpânite de mare tulburare. Dobrogea va ieşi de sub autoritatea romană. relatează despre revolta trupelor de la Dunăre. 3. privea nebunia lor ca pe o faptă lipsită de înţelepciune şi nu voia să rămână împreună cu oastea. 2. Sub control imperial au mai rămas doar câteva fortăreţe de pe malul fluviului.

4. 9. 10. ca să-mi înfrumuseţez povestirea cu un stih din tragedia homerică. A doua zi oştile au schimbat tabăra. între care se întâmpla să fie şi Focas. opt soli. se chinuia şi se zbătea ca înfruntat din toate părţile de valurile mării şi nu bănuia ce sfârşit pot avea asemenea visuri. Ei cereau ca oastea să rămână acasă şi să petreacă iarna acolo. a izbucnit o furtună puternică în inimile oştenilor. au mers pe lângă Asemum (o cetate întărită) şi au ajuns în Curisca. Conducătorii întocmirilor ostăşeşti i-au spus comandantului că oastea refuză să treacă pe malul de dincolo şi au arătat de ce. Împăratul stăruia în scrisori pe lângă Petru să treacă fluviul şi să intre cu oştile în pământul barbarilor. iar porunca împăratului este cu neputinţă de îndeplinit. 5. de unde voiau să treacă dincolo spre aşezările barbarilor. Comandantul a chemat la el solii şi le-a spus că va veni a doua zi la dânşii şi va pune capăt suferinţelor. căci îşi mai molcomiseră puţin furia. 7. 1. aflat la ouăzeci de mile depărtare de tabără. apoi s-a apropiat de tabără. Deoarece Petru sprijinea cuvintele potrivnice mulţimii. împăratul Mauricius <<îşi va pierde sufletul>>. Guduis fusese zguduit de zarva mulţimii şi n-a mai scos nici un cuvânt când a auzit de vedenia din vis. A doua zi a adunat căpitanii întregii oştiri şi le-a împărtăşit conţinutul scrisorii împăratului. adică romanii să-şi adune hrană pentru trupe de acolo şi în felul acesta să înceteze de a mai cere provizii din averea statului. 6. Patima banilor nu aduce nimic bun. tiranul cel plin de răutate. 7. 3. Ziua de azi va fi pentru romani începutul multor nenorociri. urmate de îngheţuri. 85 . De aceea mulţimea s-a răsculat şi n-a mai vrut să treacă fluviul. căci zgârcenia este cetăţuia nenorocirilor. Nu pot ţine piept şi mi-i foarte greu să nu ascult. Petru stătea în cumpănă şi era mâhnit.stăpânul Romei celei noi". Înlănţuit ca de o boală de această patimă. Ştiu şi sunt încredinţat de acest lucru". Apoi a trimis după Guduis şi i-a împărtăşit următoarele cuvinte pline de deznădejde: 2. Romanii au trimis la Petru. 8. Petru a început a plânge şi şi-a întrerupt vorba din cauza lacrimilor. "Mă încolţesc primejdiile din toate părţile. În zilele acestea au fost construite corăbii şi după aceea au căzut ploi puternice şi neîntrerupte.

Văzând lucrul acesta. căpitanii oştirii au început a fugi şi s-au dus la comandantul Petru. Petru a aflat totul. l-au pus comandant pe centurionul Focas." 86 .De aceea trupele au ieşit din tabără şi au făcut o adunare separată. 7. l-au ridicat pe scut şi au început a ovaţiona cu strigăte puternice proclamarea sa. A doua zi mulţimile s-au adunat din nou. s-a hotărît să fugă şi l-a vestit pe suveranul Mauricius de toate cele întâmplate.

Tulcea). 87 .Planul fortăreţei de la Dinogetia (Garvăn. jud.

88 . Planul oraşului roman şi romano-bizantin.Tropaeum Traiani.

Tropaeum Traiani. Monumentul triumfal (restaurare). 89 .

Dobrogea romană. 90 .

Hr.Zona dunăreană în secolele II-III d. Zona dunăreană în secolele IV-VI d. 91 . Hr.

92 .

Explicaţi următorii termeni: ala. 12 d. Antonius Hybrida. Bitoleanu. 2002. Evoluţia provinciei romane Scythia Minor. Classis Flavia Moesica. în D. 3. Alexandru. pp. 4. Madrid. Travaux du VIe Congrès International d'Etudes Classiques. "Etnic în mediul rural provincial roman (Moesia Inferior)". 2002. 559 d. Berciu. Paris: Les Belles Lettres. Hr. Barnea. pp. Constanţa. Pippidi. Istoria Dobrogei. SAI. din cele mai vechi timpuri până la cucerirea romană (Din istoria Dobrogei... Cluj: Presa Universitară Clujeană. M. Relaţiile externe ale oraşelor greceşti de pe litoralul românesc al Mării Negre. Hr. 445-453. Ruscu.TEST DE AUTOEVALUARE: 1. pp. Geţi şi greci la Dunărea de Jos. 1998. LECTURI RECOMANDATE: Avram.. Assimilation et résistance à la culture gréco-romaine dans le monde ancien. 2. Care este semnificaţia următoarelor date: 74-63 î.. D. Ce ştiţi despre: C. Alexandru. II.. "Gètes. A. Hr. I). 45-56. LXVII. Vulpe. 1968. R. Grecs et Romains en Scythie Mineure: coexistence politique et interférences culturelles". Tullius Menophilus. Pippidi. M. Din istoria Dobrogei. I. dux.. Hr. limes. 1974.. SAI. 29-44.. 1976. 281 d.. Bucureşti.. D. Barnea. sept. Pippidi. 2002. Bucureşti: Editura Academiei RPR. I. 454 d. Rădulescu. Hr. 1965. D. 93 . M.. "Probleme ale colonizării greceşti pe coasta occidentală a Mării Negre". Altinum.. Bucureşti: Editura Academiei. Romanii la Dunărea de Jos. ed. Phokas. Ligia. LXVII. vol.

Zalău. tr. SAI. "La forteresse de Dinogetia à la lumière des dernières fouilles archéologiques". Ellis..". Barnea. Expediţia lui Alexandru cel Mare în Asia . Bucureşti. Roman Frontier Studies. pp.. Bârzu. "Migratori şi autohtoni în sec. pp. SAI. 57-64. Alexandru. Sofia. tr. în Gerda von Bülow. Alexandru. LXVII. în Nicolae Gudea. pp. 1979. Barnea. 1999. "Probleme ale colonizării greceşti pe coasta occidentală a Mării Negre". "Quelques problèmes de géographie historique concernant le limes du Bas-Danube". Barnea. n. pp. 29-44..BIBLIOGRAFIE: Alexianu. 1987. Ligia. 45-56. Bucureşti. Radu Alexandrescu. pp. Bârzu. Continuitatea creaţiei materiale şi spirituale a poporului român pe teritoriul fostei Dacii. M. LXVII. David Popescu. 2002. in Memoria Antiquitatis. 295-300. Proceedings of the XVIIth International Congress of Roman Frontier Studies. ed. Barnea. "Etnic în mediul rural provincial roman (Moesia Inferior)".. XV-XVII. Stuttgart. L. LXVII.. 1986. 2002. în Sonderdruck aus Studien zu den Militärgreuzen Roms III. 94 . Internationaler Limeskongreβ Aalen 1983. pp. Bucureşti. Arrianus. Der Limes an der Unteren Donau von Diokletian bis Heraklios . 2002. 1999. Alexandru. III-VII e. "Le Bas-Danube entre paganisme et christianisme". Istoria romană. 13. 447-450. Al. SAI. "Date noi asupra necropolei de tip Sântana de Mureş de la Izvoare-Piatra Neamţ". edts.. 1967. 127-149. 1982. Ammianus Marcellinus. pp. Alexandru. Alexandra Milčeva. Avram. 485-486. L.

Bucureşti. tr. 1965. Kazanski. 193-208. tr. Istoria romană.. M. M. "Contribution à l'histoire de la défense de la frontière pontique au Bas-Empire". Giurescu. "Elemente “barbare” în zona limes-ului Dunării Inferioare în secolele al III-lea şi al IV-lea". Gh. Dinu C. Breviarium ab Urbe condita. 5. 1991. XIV. pp. 1939. 223-234. 1974. Istoria românilor. Bucureşti. 1973-1985. J. Bucureşti. n. Constantinescu. "Semnificaţia tezaurelor din secolul al V-lea de pe teritoriul României". Fontes Historiae Daco-Romanae. 1984. Târgşor. "Consideraţii preliminare asupra celor două necropole din secolul al IV-lea e. 4. Brăila. vol. pp. Piatkowski. Gramatopol.. V. XXIII/2. 487-526. Gostar. V. IX-XI. Carpica. n. tr. Necropola din secolele III-IV e. 1958-1970. 1964.. Constantin C.. I-III. Lica. Vilan-Unguru. Gh. Michel. Memoria Antiquitatis. 43.". Şerban. vol. Buzău. 205-226. Bucureşti: Editura Ştiinţifică. SCIVA. 95 . Din cele mai vechi timpuri până la întemeierea statelor româneşti . Eutropius. Cassius Dio. Bucureşti. 425-431. Izvoarele istoriei României. Bucureşti. 1984. "Rezultate ale cercetărilor arheologice de la Gherăseni. 1992. 1972. descoperite în Moldova de Jos". Pontica. I. privind obiectivele din secolul IV e. A. Herodian. Flavius. tr. Mihai. Bucureşti. 1997... n. Războiul gallic.Bobi. Giurescu. R. Iordanes. 1960. 1985. N. Comşa. pp. pp. 11. Iaşi. Radu Alexandrescu.. I-II. Caesar. Istoria imperiului roman după moartea lui Marcus Aurelius .. Diaconu.grindul Cremenea. 1992. Iulius. vol. Harhoiu. Popa Lisseanu. pp. Getica. jud.. în G. Travaux et Mémoires. C.. Arta imperială a epocii lui Traian. Societatea geto-dacică de la Burebista la Decebal. Izvoarele istoriei românilor. Bucureşti. I. E.

in Carpica. Ovidius. XX. C. 1892. 1962. 2001. pp. Scurtă istorie a Daciei romane. Alexandru.. The Coming of Rome in the Dacian World. Oeuvres completes. V. D. Istoria românilor.. "Visigoths and Romans during the Fourth Century. Travaux du VIe Congrès International d'Etudes Classiques. C. I.. 203-214. în Muntenia. pp. 96 .C. Pippidi. XLV. "Unele observaţii cu privire la aspectul etnic al populaţiei din aria culturii Sântana de Mureş în lumina cercetărilor din aşezările şi necropolele de la Bârlad. Bucureşti: Teora. Carpica. B. IV-V e. pp. 2000. Macrea. 2000.Lica. Olariu. Campania din anul 1978. 1966.Fântânele.Valea Seacă. Paris. Resistance and Cultural Interferences". Frankfurt am Main. V. I. Mitrea. Bucureşti. Petrescu Dîmboviţa. n.. Konstanz: Universitätverlag.) şi IzvoareBahna (sec. Publius Naso. Cristian. 2. tr. Raport preliminar". Vulpe. "Elemente alogene în unele aşezări şi necropole Sântana de Mureş din zona Bârladului". C. 1978. Mitrea. n. Mircea. in Materiale şi cercetări arheologice. M.Valea Seacă.. De la Burebista la Dacia post-romană. 1996. 17. în D. 1993. M. Vasile. V. "Gètes. Ploieşti. Zorleni. Oradea. pp. Pippidi... ed. Necropole din secolul al IV-lea e. M. Petolescu. Petolescu. C. 1995. Bacău". 335-345. Nisard. Assimilation et résistance à la culture gréco-romaine dans le monde ancien. 1992. in Materiale şi cercetări arheologice. Palade. 1983.. 13. Palade. Assimilation. De la Burebista până la sfârşitul Antichităţii. vol. Notitia Dignitatum.Gară şi Fălciu. Bucureşti. XXIII/1. 265-270. "Săpăturile arheologice din necropola de la Bârlad. 197-221. Bucureşti. Cluj. Otto Seeck. Palade. ed. "Aşezările de la Cârligi-Filipeşti (sec. Dacia şi Imperiul Roman. 1979. Banca. Preda. VIII-IX e.).. Grecs et Romains en Scythie Mineure: coexistence politique et interférences culturelles". coord. M. 31-36.. n. jud. Bucureşti: Editura Enciclopedică.. AUB.. 1989.Bogdăneşti".

tr.. alogeni. Gh. Istoria Dobrogei. Dumitru. Note de geografie istorică". Bucureşti: Editura Enciclopedică. 1993/2. C. 1965. 445-453. Paris: Les Belles Lettres. 137-148. Dinogetia. 1925. Peneş. Doisprezece cezari.. Comşa. Rădulescu. Ion. Eugen . Popa Lisseanu. din cele mai vechi timpuri până la cucerirea romană (Din istoria Dobrogei. 1998.. Ştefan. Bucureşti: Editura Academiei RPR. V. coord. Pippidi. 1936. 1974. II: Daco-romani. Tudor. Panegiricul împăratului Traian. 1991. de la Boldeşti-Grădiştea. I.. Barnea. Bucureşti: Editura Academiei. vol. 1993. La Dobroudja romaine. Russu. D.. pp. jud. VIII. Suceveanu. Bucarest: Editura Enciclopedică. coord. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi enciclopedică. 1982. Plinius. M. Constanţa.. 2001.. în G. Bucureşti: Editura Academiei RSR. Enciclopedia civilizaţiei romane. 1981. Ploieşti. 1958. romanici. IV-V e. Lichiardopol. Suceveanu. Relaţiile externe ale oraşelor greceşti de pe litoralul românesc al Mării Negre. vol. V. Al. Bucureşti. pp. 1983.. Prahova".. 2002. Etnogeneza românilor. 419-434. 97 . Caecilius Secundus. M. pp. Ambasadele. I. Izvoarele istoriei românilor. Georoc. Alexandru. Maria. Bitoleanu. Suceveanu.. Al. 1967. in Materiale şi cercetări arheologice. Bucureşti.. Geţi şi greci la Dunărea de Jos. tr. Istoria românilor. Bucureşti. Bucureşti.. "Necropola daco-romană din sec.. tom I. I. Al. Biblioteca de Arheologie XIII. n. D. Cluj: Presa Universitară Clujeană. sept. Ligia. Aşezarea feudală timpurie de la Bisericuţa-Garvăn. D. Historia urbana. David Popescu. Bucureşti. I. Priscus. Ruscu. C..Madrid. A. I). Comşa. Suetonius. Barnea. I. Aurelian Moşoiu. Teodorescu. D. "Contribuţii la istoria oraşelor romane din Dobrogea. 1976. Protase. Berciu.

Barnea. Romanii la Dunărea de Jos. 271-272... Wolfram. V. London. R. 1987. Zahariade. Berkeley. History of the Goths. I. Drob. 98 . 1979. "Raport asupra cercetărilor de la Corneşti-Crivăţ [judeţul Dâmboviţa]". Vulpe. Al. 1968. Mihail. 13. 1990. Bucureşti: Editura Militară..Tzony. Vulpe. Oradea. Din istoria Dobrogei. Bucureşti. vol. in Materiale şi cercetări arheologice.. Los Angeles. pp. M. H.. Geto-dacii în istoria militară a lumii antice.. II.

INTRODUCERE.10. Discutaţi teoria protocronistă. • • paleolitic: epoca veche a pietrei. 000 î. Hr. . • • • • • a apărut c. încadrare cronologică. Enumeraţi sursele latine care relatează despre istoria pre-romană a Daciei. galaţi. De bello Gallico Trogus Pompeius. Historiae Philippicae Publius Ovidius Naso. "revoluţie neolitică". c. Tristia. centrul lumii rolul civilizator al tracilor ideea constituirii "statului dac centralizat şi independent" în timpul lui Burebista 2. societăţi de şefii". în 1929 practicarea agriculturii a avut rezultate în plan social . "revoluţie neolitică": "inventarea agriculturii" ca mijloc de subzistenţă termen introdus de V.RĂSPUNSURI LA TESTELE DE AUTOEVALUARE: 1.apariţia populaţiilor de agricultori apariţia noţiunii de "teritorialitate"/"proprietate privată • "societăţi de şefii": termen introdus de Colin Renfrew 99 . Getica. Hr. 1980 promotor. Iosif Constantin Drăgan idei principale: Dacia. Gordon Ghilde. 1 milion ani î. Explicaţi următorii termeni: paleolitic. PERIODIZAREA ŞI SURSELE ISTORIEI VECHI A ROMÂNIEI 1. 3. Epistulae ex Ponto Iordanes. • • • • Caius Iulius Caesar.

intitulată "Descrierea"/"Înconjurul lumii". Hr. în care sunt prezentate campania lui Valens la nord de Dunăre (367-369. Rerum gestarum libri qui supersunt ("Istoria romană"). în contextul marii migraţii celtice. demantelarea cetăţilor din Munţii Orăştiei. Akornion: originar din Dionysopolis. c. Hr. păstrată fragmentar. primul război dacic 101: bătălia de la Tapae.. Akornion. • Hekataios din Milet: autor grec. stabilite în centrul Asiei Mici. o lucrare. populaţii din sudul Dobrogei. • • Publius Ovidius Naso: poet latin. 4. în Tristia şi Epistulae ex Ponto se regăsesc informaţii referitoare la geţi. redactează o lucrare în limba latină. redactează în secolul al V-lea î. 375 d. 2. emisar al lui Burebista la Cn. Cine au fost următoarele personaje: Hekataios din Milet. Prezentaţi (pe scurt) războaiele dacice. Hr. în care sunt menţionaţi crobyzii şi trizii. extrădarea dezertorilor 100 . DACIA ROMANĂ (106-271 D. c. Publius Ovidius Naso.presupune rolul crescut al şefilor în cadrul procesului de redistribuire a bunurilor din societate presupune un rol crescut al prestigiului personal • galaţi: triburi celtice. cedarea de teritorii. Hr. Pompeius.) 1. 300 î. înfrânţi de romani la Tropaeum Traiani 102: încheierea păcii cu Decebal prevederi: anularea stipulaţiilor tratatului din 89. exilat de Augustus la Tomis. HR. soldată cu victoria romană iarna 101-102: "diversiunea moesică": invazia dacilor şi aliaţilor lor în Dobrogea. Ammianus Marcellinus. împotriva goţilor lui Athanaric) şi marea invazie hunică. • Ammianus Marcellinus: autor grec din secolul al IV-lea d. • • • • • 101-102.

renunţarea la o politică externă proprie. 4. 101 . • • • legio V Macedonica: legiune romană. Cluj). • Attis: divinitate de origine microasiatică. de către arhitectul Apolodor din Damasc 105-106: al doilea război dacic. Palatca. condusă de un legatus Augusti pro praetore c. villa rustica. acceptul unei garnizoane romane în Ţara Haţegului. Dacia Malvensis şi Dacia Porolissensis. • • • 103-105: construirea podului de la Drobeta. a fost transferată la Potaissa. conduse de un legatus Augusti pro praetore Daciarum trium 3. municipii. Rahău (jud. recrutate pe criterii etnice. Alba). Ce ştiţi despre: legio V Macedonica. civitates. Hunedoara). soldat cu înfrângerea dacilor şi sinuciderea lui Decebal 11 august 106: diploma militară de la Porolissum. în Dacia. Apahida.. Discutaţi evoluţia administrativă a Daciei romane. 120: înfiinţată provincia Dacia Superior. atestă sfârşitul războaielor dacice şi crearea provinciei romane Dacia. condusă de un legatus Augusti pro praetore 123: menţionată Dacia Porolissensis. numeri. cantonată iniţial la Trosemis. în Dacia. villa rustica: fermă romană. Ciumăfaia (jud. Hr. condusă de un procurator Augusti 129: menţionată Dacia Inferior. Cinciş (jud. numeri: trupe auxiliare în armata romană. din 168 d. pagi. 168/169. condusă de un procurator Augusti c. Prezentaţi structura ierarhică din punct de vedere urbanistic în Imperiul roman. • • • • • 106: provincia romană Dacia. sunt atestate la Hobiţa. reorganizare administrativă. Attis. menţionate Dacia Apulensis. în Dobrogea.romani. 2. atestată şi în Dacia. • colonii. vici. Aiud.

Hr. în 1984 a elaborat o definiţie a frontierei. gentes: "ginţi". Târgşor. 238 d. distrus în contextul marii invazii hunice. gepizii..5. Ce ştiţi despre: Ermanarich. 375 d. Piragast. 3. Hr.: atac carpic în Dacia.: prima atestare a provinciei Dacia Porolissensis.. Discutaţi semnificaţia următoarelor date: 245 d. aflat dincolo de frontiera statului roman. 168 d. 123 d... Crasna. • • dominaţie directă: goţii. 123 d. slavii dominaţie indirectă: hunii. barbaricum: teritoriul locuit de barbari. Colin Renfrew. fibule "digitate". Explicaţi următorii termeni: latrones. Târgşor: aşezare şi necropolă Sântana de Mureş. Hr. fibule "digitate": fibule (agrafe pentru veşminte) provenind din lumea germanică. Discutaţi tipurile de dominaţie ale barbarilor asupra teritoriului fostei provincii Dacia. Hr. 2. gentes. Hr. c. barbaricum. în lumea barbarilor germanici. în secolul al IV-lea d. 3. 168 d. Colin Renfrew: cercetător britanic. termenul desemnează şi mici grupuri de barbari ce efectuează raiduri de pradă în Imperiu. avarii. "neamuri" sau clanuri. • • • • latrones: "tâlhari". respins de Filip Arabul. preluate de către slavi. 238 d. • • • • 245 d. Hr. Hr. • • • Ermanarich: întemenietorul regatului ostrogot din nordul Mării Negre. DACIA POST-ROMANĂ 1.: transferul legio V Macedonica de la Troesmis la Potaissa. Hr. 102 . Felnac.: menţionat un atac al carpilor în Dacia. Hr. Hr. analiza necropolei a demonstrat mixajul etnic şi cultural caracteristic culturii Sântana de Mureş.

cu sediul la Noviodunum. • • • • • constituită de către Diocletian (284-305) fortificarea limes-ului în timpul lui Diocletian şi Constantin cel Mare noua provincie face parte din dioceza Thracia.• Crasna: localitate unde a fost descoperit un tezaur din bare de aur. în 597. Hr. Care este semnificaţia următoarelor date: c. 4. Evoluţia provinciei romane Scythia Minor. are loc trecerea masivă a slavilor la sud de Dunăre. • Felnac: localitate în Banat. unde a fost descoperit mormântul unui argintar aparţinând populaţiei avarilor.: ultima atestare a avarilor. în mormânt. respins de bizantini. • Piragast: conducătorul invaziei slave la sudul Dunării. Hr. Hr. Hr. • • • • 375 d. legio I Iovia. 626 d... databil în perioada lui Gratian (367/375-383).: marea invazie hunică în Europa. 873 d. salvi şi perşi. 626 d. 375 d. DOBROGEA ROMANĂ 1. cu sediul la Noviodunum.: uzurparea lui Phokas. CRONOLOGIE: • • 367-369: campania lui Valens împotriva goţilor lui Athanaric 376-378: revolta goţilor 103 . Hr. ascuns probabil în contextul invaziei hunice. legio II Herculia. C. 873 d. Hr. cu sediul la Troesmis. 602 d.: asediul Constantinopolelui de către avari. Hr. Hr.. 602 d. în acest context. având capitala la Tomis primul dux cunoscut în provincie. Aurelius Firminianus principalele trupe cantonate în noua provincie sunt: Classis Flavia Moesica. au fost descoperite 27 de tipare pentru garnituri de centură şi piese de harnaşament. 4.

104 . • • • • • 74-63 î.• • • • • • • • • • • • • 382: încheierea unui foedus (tratat) cu goţii prezenţa militară gotică este înregistrată la Histria. 382 d. Hr..: al doilea război mithridatic. Hernac. Beroe. dux: comandant militar roman în antichitatea târzie. Hr. 559 d. 3. Tomis. Hr. Hr. 454 d. ala: unitate militară romană de cavalerie. 559 d. Care este semnificaţia următoarelor date: 74-63 î. primeşte permisiunea de a se aşeza cu oamenii săi în nord-estul Dobrogei domnia lui Anastasius (491-518): politică de reconstrucţie a oraşelor din provincie după 533: atacuri ale slavilor la sud de Dunăre 559: marea invazie a kutrigurilor. 454 d. Hr. Capidava. Hr.. 382 d. Classis Flavia Moesica. Hr. conduşi de Zabergan 586/587: marea invazie avaro-slavă 602: revolta centurionului Phokas 2. 12 d. reprezentată printr-o linie de castre legate între ele de un drum militar.: încheierea unui tratat ( foedus) între goţi şi împăratul Theodosius I. Hr. Explicaţi următorii termeni: ala. înfrângerea hunilor de către o coaliţie condusă de gepizi. limes: frontiera statului roman. Hr. Callatis. limes. 12 d...: bătălia de la Nedao. Hr. dux.: cetatea Aegyssus este cucerită de geţi. Dinogetia după 454: alanul Candax este menţionat în calitate de foederat în Scythia Minor unul dintre fiii lui Attila.: marea invazie a kutrigurilor conduşi de Zabergan. cu sediul la Noviodunum. Classis Flavia Moesica: flota romană de pe Dunăre.

Tullius Menophilus. Ce ştiţi despre: C. este sediul cohors II Gallorum. a fost înfrânt de coaliţia "istrienilor" în 61 î. Hr. Altinum: oraş din Dobrogea. Antonius Hybrida: guvernator roman al Macedoniei. Altinum. a respins invazia carpilor. Tullius Menophilus: în 238. Phokas: centurion. Antonius Hybrida. 105 . Phokas. • • • • C. în 602 s-a revoltat împotriva autorităţii imperiale. guvernator al provinciei Moesia Inferior.4.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->