UN ADEVĂR ISTORIC NESPUS: CINE A CONSTRUIT MĂNĂSTIREA SFINTEI ECATERINA?

- Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, pe care creştinii ortodocşi din întreaga lume o sărbătoresc pe 25 noiembrie, are o tainică legătură cu poporul român încă din primele secole ale creştinătăţii - Mănăstirea Sfintei, aflată în Sinai (Egipt) este cea mai veche mănăstire creştină în care viaţa monastică nu a fost întreruptă, având o istorie de 17 secole. Mănăstirea a fost construită pe locul în care Dumnezeu i s-a revelat lui Moise sub forma Rugului Aprins, la poalele Muntelui Tablelor Legii (cunoscut şi ca Muntele lui Moise sau Muntele Sinai). În acest loc, Moise a auzit glasul Domnului: „Descalţă-te, căci locul pe care te afli este sfânt” (Ieşirea 3,5). Aici profetul biblic va primi poruncă de la Dumnezeu să scoată poporul evreu din robia faraonului, pentru ca după alţi 40 de ani de pribegie în Peninsula

. Prima piatră de temelie Prima piatră de temelie a Mănăstirii Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai a fost pusă de împărăteasa Elena. mai exact de poporul dac.. Între anii 527 şi 565 e. Aceasta în condiţiile în care toate celelalte mănăstiri creştine din zona Egiptului (numite copte). Acesta capelă reprezintă „nucleul” de la care va porni ulterior dezvoltarea unui aşezământ monahal. Ceea ce este extraordinar. de fapt. împăratul Iustinian ridică aici Mănăstirea Rugului Aprins. o oază creştină într-o lume islamică. este descoperirea faptului că Mănăstirea Sfintei Ecaterina reprezintă. rămase până astăzi (care sunt „presărate” pe drumul parcurs de Sfânta Fecioară Maria şi Iisus în vremea refugiului lor în Egipt). . Puţină lume ştie faptul că această Sfântă Mănăstire este legată.n. în vârful Muntelui Sinai. care a supravieţuit de-a lungul timpului în ciuda tuturor invaziilor otomane şi a presiunilor Islamului. Hr. au ajuns sub stăpânirea popoarelor musulmane. când aceasta i-a închinat Sfintei Fecioare Maria o capelă construită chiar pe locul unde se afla Rugul Aprins revelat lui Moise. amprenta lor fiind vizibilă în aceste locaşuri sfinte până în zilele noastre.pentru a cărei construcţie aduce din Ţara Românească „o sută de familii de valahi”(după cum menţionează izvoarele istorice). încă de la începutul fondării ei de spaţiul românesc. în secolul IV d. cele 10 porunci pe două table de piatră.Sinai să primească. construit două secole mai târziu de împăratul Justinian şi care va deveni locaş de adăpost pentru moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina. pentru pelerinii care ajung în aceste locuri.

păstrat până în zilele noastre.642m). Gebel Katherina (2. După descoperirea Sfintelor moaşte şi aducerea lor în biserică. unde se păstrează până astăzi capul şi mâna stângă ale Sfintei Ecaterina într-o raclă de argint depusă în altarul lăcaşului. .Mănăstirea Rugului Aprins îşi va păstra acest nume până în secolul al IX-lea când unui călugăr al mănăstirii i se va revela întro viziune că moaştele Sfintei Ecaterina se află îngropate pe vârful celui mai înalt munte din Sinai. Un secol mai târziu călugării aveau să coboare sfintele moaşte în mănăstire. lăcaşul care purta numele de Mănăstirea Rugului Aprins şi-a schimbat numele după cel al Sfintei Ecaterina.

portul şi obiceiurile valahe. erau de neînfrânt”. originari din Valahia. având în vedere dorinţa sa de a apăra un punct de maximă importanţă strategică de la marginea imperiului său. Justinian se mândrea. „Justinian a strămutat un număr de 100 de soldaţi. Componenţii acestei garnizoane făceau parte din populaţia getodacică. împreună cu familiile lor. în Sinai. de la nordul Dunării (zonă care făcea parte din teritoriile cucerite de Justinian). avea încredere în aceşti soldaţi. asigurându-le case în afara mănăstirii pentru a locui. de vreme ce vitejia dacilor era renumită– fiind ştiut faptul că „unităţile militare romane. dar în acelaşi timp pentru a străjui mănăstirea şi a-i apăra pe călugări”. aici. Pentru realizarea construcţiei şi asigurarea protecţiei .Construcţia mănăstirii Manuscrisele medievale spun că Justinian ridică iniţial această construcţie cu rol de fortăreaţă militară. destul de expus atacurilor triburilor barbarilor sarazini. în componenţa cărora intrau oşteni geto-daci. aşa cum menţionează mărturiile epigrafice. Justinian îşi instalează aici „cea mai bună garnizoană” (astfel consemnează în scrierile sale unul dintre generalii lui Justinian) – adusă din Dacia. Alegerea lui Justinian nu este întâmplătoare. îi cunoştea foarte bine şi recunoştea că erau din acelaşi neam cu . iar urmaşii celor aşezaţi. o comunitate care pentru sute de ani îşi va păstra limba. Conform manuscriselor. vor constitui un trib.

zidit şi păstrat aproape în forma iniţială până în zilele noastre. iar în timpul domniei sale a dus o campanie perseverentă pentru răspândirea creştinismului. Cei 100 de „colonişti” geto-daci trimişi de Iustinian au avut ca misiune. a rezultat un adevărat colos din piatră. „Uşile lui Justinian” sunt vechi de mai bine de 1. pe care el însuşi o numea „prea fericita noastră patrie” (împăratul Justinian avea origini daco-trace. împărăteasa Teodora). zidirea mănăstirii. în primă fază.400 de ani şi încă funcţionează Ridicată între anii 527-557. cu ziduri de granit înalte de . Din mâinile lor. Mănăstirea Sfânta Ecaterina va dispune de o foarte bună fortificaţie.el. era cunoscut pentru evlavia lui. alături de soţia lui. adică originari din Dacia Mediteraneea.

care au fost nevoiţi „să niveleze muntele” – după cum însuşi Justinian le cere – această nivelare a unei zone extinse fiind necesară pentru a se realiza fundaţia bisericii. În urma unei testări.400 de ani şi încă funcţionează perfect. adică de compuşi ai carbonului ce rămân de la prelucrare .o „minune antică” pe care cercetătorii nu şi-o pot explicaşi care poate fi descoperită şi la uşile din lemn de cedru ale Mănăstirii Sfintei Ecaterina. sunt vechi de mai bine de 1. înconjurată de grădini şi chiparoşi. Andrei Vartic. de asemenea. cu reprezentări zoomorfe şi fitomorfe – flori. care nu a ruginit nici până în zilele noastre. de profesie fizician-spectroscopist. frunze. un pasionat al istoriei dacilor. s-a dovedit că acel Cui Dacic avea în componenţa lui nici mai mult nici mai puţin decât alfa-fier pur de 99. Rezistenţa în timp a locaşului sfânt din Sinai a fost dată prin însăşi modalitatea de construcţie şi de organizare a acestei mănăstiri-cetate. Atât zidurile. descrie în cărţile sale materialele de construcţie dacice. cât şi edificiul în sine. Aceste uşi. decorate cu sculpturi în relief. în special Betoanele Dacice. au fost realizate din blocuri masive de granit. lujere etc. nici urmă de impurităţi. dintre care una singură este amintită de arhelologi şi istorici – cea care îi menţionează pe “preaevlaviosul nostru împărat” Iustinian şi pe “răposata împărăteasă” Teodora.Acesta stă sprijinit pe grinzi care poartă mai multe inscripţii. din secolul al VI-lea.la 8 la 35 de metri înălţime. numite „Uşile lui Justinian”. De altfel. Biserica mănăstirii a suferit puţine schimbări de pe vremea fondatorului ei. Marele său portal de la vest este încă închis cu uşile din lemn de cedru.97%. găsit în sanctuarul dacic de la Racoş. şi arată rezistenţa acestora în timp. Tot el a cercetat şi un Cui Dacic vechi de peste 2000 de ani. Panta înclinată a locului a reprezentat o provocare pentru realizatorii construcţiei. stând în cuiele şi balamalele lor iniţiale. fiind puse în practică cunoştinţele şi tehnicile . Şi acoperişul din lemn al bisericii s-a păstrat.

coloniştii creştini din Sinai vor fi recunoscuţi drept „oameni de munte”. Jabaliyya sau Gabalyya). urmaşi ai getodacilor. În timp. sub numele generic de Gebalie sau Gebalia (întâlnit şi ca Gebalieh. Comunitatea dacilor de la muntele Sinai După încheierea lucrărilor. această comunitate de daci a rămas pe loc. La început erau numiţi bessi – numele generic al creştinilor de la Marea Neagră.(inclusiv cele de apărare) pe care dacii le-au aplicat de-a lungul timpului pentru construcţia propriilor cetăţi. Recunoscând originea lor latină. . în slujba mănăstirii. arabii i-au numit „llah” – ca o derivaţie a denumirii obişnuite folosite de alte popoare pentru români: vlah.

la întoarcere. toţi copiii acestui trib ştiu să citească şi să scrie. . chiar în limba lor. călătorul Antoninus Placentinus vizitează Peninsula Sinai. cea din urmă femeie creştină a tribului”. cu cămaşă tot albă. alcătuind o comunitate aparte din vreo sută şi douăzeci de oameni înarmaţi. cercetător român preocupat să descopere comunitatea descendentă din vlahii creştini aduşi în Sinai. de alţii Gebeleizis”. anume latina. de asemenea. Membrii tribului ajută şi îndrumă pe ceilalţi beduini în lucrările agricole şi în meşteşuguri”. Marcu Beza. care înseamnă Zeul Cerului sau Zeul venit din cer. El scrie că a „întâlnit 3 călugări care cunoşteau mai multe limbi. la scurt timp de la fondarea mănăstirii. Iată cum apar descrişi în scrierile autorului englez Lewis Burckardt (1816) „slujitorii de pe ţărmurile Mării Negre” care locuiau în Sinai: „Ei mărturisesc în chip unanim pogorârea lor din slujitori creştini de unde şi-i numesc ceilalţi beduini – fiii creştinilor… Se căsătoresc numai între dânşii. egipteana şi bessa”. O parte dintre dacii creştini vor deveni călugări ai mănăstirii şi vor sluji aici. mi-a arătat în grădina mănăstirii colţul unde fusese îngropată. fiindu-i o bună călăuză pe cărările muntelui: „Era un om tânăr şi voinic. Sunt o rasă muncitoare şi robustă. mulţi sunt meseriaşi. Un alt scriitor arată: „Tribul de beduini numit Gebalia. De altfel. în 1750. povesteşte în cărţile sale că a întâlnit un „beduin vlah”care l-a ajutat. iar fetele lor au o faimă de superioară frumuseţe asupra tuturor beduinilor”. greaca. se remarcă prin vrednicie şi pricepere. Mircea Eliade a scris la rândul său despre „mărturia lui Herodot conform căreia geţii credeau într-un singur zeu numit de unii Zalmoxis.Denumirea are o semnificaţie profundă dacă luăm în calcul faptul că dacii l-au numit pe Zamolxe şi Gebeleizis. bessă. siriana. cu cingătoare de piele şi încălţat în opinici. există şi o mărturie istorică în acest sens. înfăşurat la cap cu o broboadă albă. provenit din Dacia. M-a condus pe cărările muntelui şi. În anul 570.

Tot istoricii au scris şi despre călugării din Moldova şi Ţara Românească care au slujit în Sinai. De altfel. au menţinut timp de cinci secole (până la secularizarea averilor mănăstirilor) relaţii foarte strânse cu Mănăstirea Sfantei Ecaterina. stareţul mănăstirii a fost Ioachim Valahul. susţinut de Petru Rareş. În anul 1533. Constantin Brâncoveanu. sprijinind-o cu donaţii consistente. toţi marii domnitori români. Alexandru al II-lea Mircea. Neagoe Basarab. precum Radu Vodă cel Mare. Influenţele arabe . Petru Şchiopu.

traversând şi unele perioade critice. Nu doresc a fi confundaţi cu beduinii arabi”. au trecut treptat la islam. credinţa creştină a acestora s-a transmis mai departe.Odată cu năvălirea arabilor (între 639 şi 642. Intrând în contact cu populaţia arabă localnică. foşti creştini. Vlahii şi-au păstrat religia creştină cel puţin până în secolul al XVIII-lea. Egiptul este cucerit de armatele califului Omar). Concluzii . vlahii creştini de la Sinai încep să preia obiceiurile şi religia musulmană. ieşeanul Teodor Burada află despre vlahii din Sinai informaţii preţioase de la localnicii zonei: „Pentru ei reprezintă o mândrie a fi numiţi «sclavi (slujitori) tu Monastiru» – aşa cum este în limba greacă – dat fiind că ei slujesc acest lăcaş sfânt de foarte multe veacuri. Din cauza presiunii exercitate de către arabi. Într-o călătorie de cercetare din 1914. fără să-şi fi pierdut cu totul conştiinţa originilor lor creştine îndepărtate. Totuşi. după mărturiile istoricilor şi călătorilor. timpul a demonstrat că pentru multe secole. prin tradiţia orală transmisă de înaintaşi. de care nu s-au rupt total. Totuşi. Ulterior. Mănăstirii i se răpesc multe din posesiunile sale. cu timpul. au avut o altă conduită decât ceilalţi trăitori (beduini) ai locurilor. Actualii urmaşi. în ciuda vremurilor nu totdeauna favorabile. călugării au notat în manuscrisele mănăstirii că ei prezintă un tip antropologic diferit de ceilalţi beduini din peninsulă şi au în dialectul lor „cuvinte de origine necunoscută”. în care a fost pusă în pericol chiar existenţa acesteia. Totuşi acceptă mai puţin numele de beduin arab dacă nu li se adaugă şi «sclavi tu monastiru». situaţia vlahilor creştini de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina începe să se schimbe. îşi aduc aminte că strămoşii lor. şi-au schimbat aspectul fizic şi îmbrăcămintea. Unii dintre ei vor intra în categoria populaţiei musulmane pe care o fomau cei convertiţi – forţat sau de bună voie – la islam şi cărora le era interzisă întoarcerea la vechea tradiţie.

Damianos. Prezentand-o. actualul Arhiepiscop al Sinaiului. până la secularizarea averilor mănăstirilor). De 1400 ani în inima deşertului Sinai. La această descriere mai trebuie adăugată „o filă de istorie” uitată (care. este prima pagină din „viaţa” mănăstirii): cei care au pus bazele acestui centru spiritual au fost dacii aduşi de împăratul Justinian din zona Dobrogei. şi-a păstrat intactă imaginea de loc sacru al Bibliei. Traversând toate epocile. aşezându-şi lumina asupra evenimentelor Vechiului Testament precum şi asupra continuităţii proslăvirii Sfintei Fecioare Maria şi a Domnului nostru Iisus Hristos”. până la califii musulmani şi sultanii turci. care este a doua ca mărime şi valoare. Mănăstirea Sfânta Ecaterina nu a fost niciodată cucerită sau distrusă. după cea de la Vatican – se află până astăziportretul domnitorului valah Constantin Brâncoveanu (pictat în ulei. urmată de sarcina de a o proteja şi a o întreţine material. a căror primă misiune a fost construcţia locaşului sfânt. ferind-o inclusiv de jafuri. fondatorul islamului. descendenţii acestui grup de daci au fost supuşi influenţelor popoarelor arabe. aceasta şi-a păstrat caracteristicile iniţiale din vremea Împăratului Justinian.în faimoasa ei bibliotecă. De-a lungul timpului. împreună cu splendide manuscrise. Este interesant de remarcat că la mânăstirea aceasta . toţi au preluat mănăstirea sub protecţia lor. spune: „Mănăstirea Sfânta Ecaterina este un centru monastic creştin grec-ortodox de rit bizantin. vase liturgice ornamentate în . De la Mahomed. a cărui viaţă monahală se derulează neîntrerupt de şaptesprezece secole. de altfel. însă. în mărime naturală). traversând şaptesprezece secole în care viaţa monahală creştină s-a derulat fără întrerupere.Mănăstirea Sfintei Ecaterina din Sinai a reprezentat unul dintre cele mai importante centre de spiritualitate pentru lumea creştină. În lunga sa istorie. legătura mănăstirii cu spaţiul carpato-danubian a dăinuit prin interesul manifest al tuturor domnitorilor români de a susţine acest locaş sfânt (care au acordat ajutoare constante acestui locaş sfânt. trecând prin epoca lui Napoleon. în acelaşi timp.

Tot ei se ocupă de ghidarea pelerinilor pe Muntele lui Moise. Sfânta Ecaterina. ca şi excepţionalele scoarţe ale Evangheliei dăruite de Ieremia Movilă. primeşte sufletul meu. Există un obicei străvechi prin care monahii Mănăstirii Sfânta Ecaterina oferă în fiecare dimineaţă raţii gratuite de pâine nedospită beduinilor Gebalia care vieţuiesc în preajma locaşului sfânt. paznici. a fost: „Doamne Iisuse Hristoase. Caută dintru înălţimea . în timp ce alţii lucrează temporar. Cea mai frumoasă încheiere şi încununare a acestei prezentări poate fi dată prin cuvintele celei care veghează şi acum sufletele străbunilor noştri din Sinai. în 1598. Puţini dintre ei sunt angajaţi permanenţi în mănăstire ca bucatari. rostită înainte de a i se tăia capul. trapezari. Muntele Sfintei Ecaterina şi Muntele Horeb. Astăzi. lucrători.scriptoriile româneşti. Numărând în jur de 2000 de suflete ei sunt divizaţi în trei ramuri: Hamayidah. cei ce trăiesc în apropierea mănăstirii ajutând la treburile administrative ale lăcaşului. pe care l-am adus Ţie ca jertfă pentru dragostea Ta. valahii sinaiţi (sau beduinii valahi. tot aici au fost descoperite manuscrisele – în slavonă şi greacă – ale „Învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”. a cărei ultimă rugăciune. grădinari. Salayimah şi Wahibat. după cum mai apar în scrieri) cunosc legenda originii lor care a devenit o tradiţie orală şi îşi duc traiul secular în preajma Mănăstirii Sfântei Ecaterina fiind foarte ataşaţi de pământul lor. de transportul şi excursiile în zonă.

şi asupra poporului acestuia care stă înainte şi-l povăţuieşte la lumina cunoştinţei Tale. Şi acelora care vor chema prin mine numele Tău cel preasfânt. Amin!” . Doamne. pentru ca de toţi să fie lăudate măririle Tale în veci. dă-le toate cererile cele spre folos.Ta.