Capitolul VIII

Curriculum școlar. Conținutul învățământului Produsele curriculare Prof. Univ. dr. Vasile V. POPESCU

Obiective
Oferirea unui câmp larg de cunoaștere asupra conceptului de curriculum, din perspectiva lucrărilor de referință care abordează câmpul extrem de complex al domeniului, explicarea dinamicii conținutului învățământului ca element fundamental al curriculumului, în funcție de caracteristicile, criteriile de selecție, importanța și interdependența acestora, cunoașterea multiplelor modalități teoretico-metodologice de organizare a conținutului învățământlui, descrierea problematicii documentelor școlare oficiale prin care este obiectivat conținutul învățământului.
Cuvinte cheie
Curriculum: general (core), specializat, ascuns, informal, scris, predat, învățat, testat.
Suport, la dispoziția școlii, arie curriculară, cultură generală și de specialitate, situație de învățare, conținutul învățământului, educație tehnologică, sistem de ordonare: liniară, concentrică, modulară, interdisciplinară, pluri, transdisciplinară. Planuri de învățământ, programe analitice, manual școlar.

Conceptul „curriculum”: etimologie, evoluții semantice, componente, tipuri
Termenul „curriculum” este de origine latină și înseamnă, literal, cursă, alergare, fugă.
Pentru plural se utilizează "curricula".
Deși este de origine latină, termenul este folosit frecvent în literatura anglo-saxonă, dar l-am preluat și este din ce în ce mai folosit, în special după anii 1990, și în lucrările de pedagogie românească, ca și în documentele de politică educațională. Termenul este asociat cu reforma învățământului și educației. Preluarea lui este determinată atât de considerente epistemologice, datorită extinderii ariei sale semantice, vehiculării sale în mai multe sensuri (care constituie însă și un izvor de confuzii și neînțelegerii), cât și de considerente pragmatice, întrucât aderarea noastră la spațiul euroatlantic presupune unitate și coerență, inclusiv conceptuală.
Termenul este folosit și în sens figurat în expresiile curriculum solis (mersul circular al soarelui pe boltă), curriculum lunae (mersul lunii), curriculum vitae (mersul vieții de la naștere, cursul – curgerea vieții).
Consacrarea termenului este realizată de pedagogul și filozoful american John Dewey, prin studiul intitulat "Copilul și curriculumul"  (1902). In acest studiu curriculumul este centrat pe copil, care devine soarele în jurul căruia gravitează dispozitivele pedagogice.
Conform sintezei excepționale realizată de Ion Negreț- Dobridor, în literatura pedagogică actuală pot fi identificate două tendințe în definirea și folosirea conceptului de curriculum educațional: una restrictivă și o alta extensivă: - tendința restrictivă constă în limitarea conceptului la accepțiunea de conținut al învățământului sau de planuri, programe, manuale școlare; - tendința extensivă constă în a subsuma conceptului din ce în ce mai multe componente ale procesului de învățământ pe care, în mod tradițional, le studiază didactica.
Semnificația termenului este însă, in extremis, asupra întregii experiențe de învățare de care beneficiază un individ, în contexte școlare, extrașcolare, informale, în familie și în comunitate.
După edițiile din 1985 și 1994 ale "Enciclopediei internaționale a educației", curriculumului îi sunt subsumate următoarele componente: un sistem de considerații teoretice asupra educatului și societății; finalități și obiective; conținuturi sau subiecte de studiu selecționate și organizate cu scopuri didactice; metodologii de predare învățare; metodologii de evaluare a performanțelor școlare.
1

Din cele arătate, rezultă că s-au conturat diferite accepțiuni conceptului de curriculum. Dintre definițiile date, vom prezenta în cele ce urmează două: - întreaga experiență de învățare - formare propusă de școală prin activități școlare și extrașcolare. Această experiență se realizează prin ansamblul funcțional al componentelor și tipurilor curriculare, proiectate și aplicate în interdependență (Carmen Crețu); - ansamblu coerent de conținuturi, metode de învățare și metode de evaluare, organizat în vederea atingerii unor obiective determinate (George Văideanu).
Aria curriculară este o categorie fundamentală a curriculumului național care oferă o viziune multi sau pluridisciplinară asupra obiectelor de studiu. Se referă la zona de cuprindere, de întindere, extindere și de grupare a disciplinelor de învățământ în diversele cicluri și niveluri ale sistemului de învățământ, de filiere, profiluri și specializări.
Dacă ne referim la liceu, constatăm că acesta este structurat în următoarele filiere, profiluri și specializări: - filiera teoretică, cu specializările filologie, științe sociale, matematică – informatică, științe ale naturii; - filiera tehnologică cu profilul tehnic (specializările electronică și automatizări, electrotehnică, telecomunicații, mecanic, lucrări publice – construcții, textile – pielărie, industrie alimentară, chimie și protecția factorilor de mediu) și profilul economic (specializările economic, turism și alimentație publică, administrativ, agricol, silvicultură și forestier, agromontan); - filiera vocațională, cu profilurile sportiv, militar, teologic, artistic (specializările arte plastice, arhitectură, muzică, teatru, coregrafie) și pedagogic (specializările bibliotecar – documentarist și instructor animator, instructor pentru activități extrașcolare, pedagog școlar, învățător).
Planurile de învățământ grupează disciplinele școlare pe arii curriculare, selectate în conformitate cu finalitățile învățământului, cu importanța diverselor domenii ale cunoașterii care structurează personalitatea umană, precum și în funcție de conexiunile imediate dintre aceste domenii. In planurile cadru de învățământ actuale sunt prezentate următoarele șapte arii curriculare: limbă și comunicare (disciplinele limba și literatura română, literatura universală, limbile moderne 1 și 2, limba latină); matematică și științe ale naturii (matematică, fizică, chimie, biologie); om și societate (istorie, geografie, științe socio – umane, religie – istoria religiilor); arte (educație muzicală, educație plastică); educație fizică și sport (dezvoltarea fizică armonioasă, stimularea interesului pentru participarea la activități sportive, respectarea regulilor specifice diferitelor jocuri); tehnologii (abilități practice, educație tehnologică, tehnologia informației – toate acestea cu scopul înțelegerii și utilizării în mod adecvat a tehnologiilor în activitatea profesională și personală, al utilizării limbajului informatic ca instrument de comunicare și interacțiune socială, al formării unor atitudini privind consecințele dezvoltării tehnologice asupra omului și mediului); consiliere și orientare (în probleme de tehnici de învățare eficientă, orientare școlară pentru elevii performanți și pentru cei rămași în urmă la învățătură, chestiuni legate de viața personală și privind predarea – învățarea disciplinelor școlare).
Ariile curriculare oferă anumite avantaje printre care pot fi menționate echilibrarea ponderilor acordate diferitelor domenii și obiecte de studiu, precum și continuitatea și integralitatea demersului didactic pe întreg parcursul școlar al fiecărui elev.
Cultura generală și de specialitate
Termenul "cultură", pentru care sunt evidențiate circa 250 de încercări de definire, este luat în sensul de totalitate a valorilor materiale (cultura materială) și spirituale (cultura spirituală) create de oameni în procesul activității lor sau create de umanitate în procesul practicii social – istorice. În sens larg, cultura implică două cicluri: crearea și instituirea valorilor; circulația și asimilarea lor.
Acest al doilea aspect scoate în evidență legătura indisolubilă dintre educație și cultură. Educația este de fapt un microcosmos al culturii pe care o reprezintă și o transmite. Cultura este sursa fundamentală din care se alimentează necontenit spiritul uman, oferind posibilitatea asimilării tezaurului de experiență al generațiilor, cristalizat în valori.
2

mijloace. care se realizează prin aria culturală a educației tehnologice. Cultura de specialitate este un ansamblu de cunoștințe. politică. Cultura generală permite fiecărui individ să se realizeze integral. în lucrarea sa "Condițiile învățării" (E. fizică. Astfel. de faze comune diverselor tipuri de învățare. aspecte de ordin cultural acumulate prin mass-media să fie în concordanță și nu în disonanță cu școala. situația este parte componentă a instruirii. informală etc. Mass-media constituie un concurent veritabil pentru școală. tehnică. stadiul explorării a noi domenii. Robert Gagne. Termenului de cultură i se asociază de multe ori cel de civilizație. . constituite într-un cadru al interacțiunii acestor elemente. care poate să 3 . formală. Situația de învățare este dată de interrelația condiții. pedagogică. să participe activ la viața socială. morală. chiar originală. care cuprinde elementele esențiale ale valorilor materiale și spirituale create de omenire. practica științifică și tehnologică intră tot mai mult în viața cotidiană a individului. Cultura generală poate fi de nivel elementar (învățământul obligatoriu asigură o cultură generală pentru toți). să-și dezvolte personalitatea creatoare. ca eveniment inițial al unui fenomen de învățare care include starea de atenție. de înțelegere (percepție) și de codificare (diferențierea stimulului respectiv de alți stimuli). menite să asigure valorificarea integrală a potențialității neuropsihice a școlarilor. este depozitarea culturii. 1975) prezintă patru faze ale secvenței de învățare: . Cultura generală constituie fundamentul specializării. De fapt gândirea. instrumentul ei generator. cinematografică. stadiul operațional. În concepția actuală de cultură generală intră și cultura tehnică. norme. estetică. Civilizația este cultura în acțiune devenită viață socială cotidiană. tehnic. care generează acțiunile profesorului și elevilor. în sensul că școala vieții depășește școala propriu-zisă. să fie producător eficient. a fondului de cunoștințe acumulat. Omul cult (cultivat) reușește o sinteză personală.. prin care sunt antrenate. priceperi necesare stăpânirii teoretice și practice a unui domeniu științific. Însușirea profesiunii presupune predarea prealabilă a culturii generale și a celei de specialitate. care este de fapt structurarea valorilor culturale în bunuri materiale și spirituale. contribuind la progresul societății. Procesul instruirii este un lanț de situații. Ar fi vorba de o disonanță între viață și educație. de specialitate.faza de stocare sau de memorare care poate fi sub forma memoriei imediate (țin minte un număr de telefon cât este necesar pentru a-l forma la aparat) și al memoriei de lungă durată.faza de însușire (cele receptate pot fi folosite). proiectate elementele curriculumului. combinate. iar specializarea determină o îmbogățire și o consolidare a culturii generale. București. deprinderi. stadiul instrumental (citit. stadiul specializării. Cultura generală este cultura fundamentală necesară fiecărui om. Există pericolul ca elementele culturii generale transmise de școală să fie îndepărtate sau chiar rupte de cultura trăită în diferitele medii sociale. enciclopedică. ideologică. este capabil de a înțelege timpul său și de a se situa în perspectiva efortului spre progres. rădăcina oricărei pregătiri de specialitate. . create și ordonate. când instrumentele însușite sunt folosite în situații diferite de rezolvare a problemelor.P. să-și continue educația pe tot parcursul vieții. Din punct de vedere axiologic. filosofică. pluralism valoric selectat din ceea ce a creat mai de preț omenirea pe plan material și spiritual. În efortul de cultivare spirituală se parcurg mai multe situații: mai întâi. El are și conștiința propriilor limite. Specializarea nu se poate realiza decât pe un fundament de cultură generală. Situația de învățare se referă la ansamblul de împrejurări. ca o condiție hotărâtoare a integrării sociale și ca un sentiment al siguranței afirmării. calcul matematic). artistic.D. scris.faza de receptare. profesională. Informația la zi constituie o condiție esențială pentru cultura de specialitate. Termenul de cultură este abordat dintr-o multitudine de perspective cum ar fi: cultura generală. pe care nu-l parcurg oamenii obișnuiți. de nivel mediu și superior. Se caracterizează prin diversificare.

aprofundarea obiectivelor de referință ale Curriculumului nucleu prin diversificarea activității de învățare. Actualizările pot fi deliberate. Modul în care curriculumul formal prinde viață depinde. simetrice. .a.S. cum te faci plăcut. . Contribuțiile în acest domeniu sunt numeroase și importante. oricât ar fi de bine elaborate. dar și elevi). cu anumite tipuri de conținuturi (științifice. O latură a conținuturilor ascunse este constituită din cultura unei școli.faza de actualizare care se referă la folosirea a ceea ce a fost receptat. reguli. nonformale. poate fi realizat prin . te faci ascultat. selectate după criterii de strictă necesitate.D. Toate cele patru faze sunt implicate într-o situație de învățare. în sensul de ritualuri. te descurci. După Constantin Cucoș acest curriculum ocupă până la 80% din totalul disciplinelor. Poate fi evidențiat și prin evaluare.Curriculumul învățat (realizat) este ceea ce achiziționează efectiv elevul și care este interiorizat și activizat de către acesta în diverse împrejurări. operaționale. sau în rezolvarea unor probleme care solicită transferul celor receptate. . ale vieții școlare și extrașcolare. în funcție de obiectivele școlii sau societății la un moment dat. Sunt și evenimente care pot fi uitate în sensul practic.Curriculumul exclus reprezintă acele secvențe care nu au fost utilizate în predare din diferite motive. . . necuprinse în planificarea curriculară și include influențe informale. în primul rând. C. .Curriculumul testat este regăsit în instrumentele de evaluare. obligatoriu pentru toți elevii.S) reprezintă o formă de flexibilizare a educației prin care școala are dreptul să decidă asupra unui segment al curriculumului (procentual până la 30%) pentru a satisface preocupările specifice. datorate structurii socioculturale. dar în minte pot persista rămășițe ale lor. cât și pentru praxisul curricular. proceduri sau din predispoziții valorice pentru conduite și capacități de genul modului cum îți petreci timpul. . de strictă necesitate. Aceștia sunt cei care îi dau o formă și substanță curriculumului formal. . deprinderilor.Curriculumul la decizia școlii (C.D. la rezolvarea situațiilor noi. ghiduri. . Documentele oficiale. tehnice. stocate.fie permanentă și să persiste chiar toată viața.Curriculumul predat se referă la totalitatea cunoștințelor. însușite. . atitudinilor actualizate efectiv în predare de către actorii implicați în proces (profesori. . realizând ceea ce în literatura pedagogică se desemnează prin curriculumul real.Curriculumul zonal (local) reprezintă oferte educaționale de care beneficiază doar unii elevi dintrun spațiu geografic pentru care respectivele valori se dovedesc prioritare. caiete.Curriculumul ascuns (subliminal) indică valorile predate de educatori și însușite de elevi. . școlare sau nu. 4 . factorilor de personalitate ș. când este vorba de reamintirea informațiilor. resurse multimedia. El derivă și din seturi de cunoștințe sau valori pe care le propun diferiților utilizatori.Curriculumul scris (prescris) se concretizează în diferitele documente care direcționează procesele de predare – învățare. de particularitățile elevilor cărora le este destinat un anumit curriculum.Curriculumul recomandat constituie oferta dată de specialiști. . în al doilea rând.Curriculumul informal este constituit din acele experiențe de învățare obținute din afara spațiului școlar. rămân literă moartă dacă nu li se adaugă efortul zilnic al educatorilor.Curriculumul specializat (sau de profil) reprezintă acele seturi și valori specifice.Curriculumul suport se caracterizează în diferite cărți. . de competența și conștiința educatorilor și.Distingem curriculum general (sau "core curriculum") constituit din acel trunchi comun de materii. artistice) activate la diferite discipline pentru a forma și cultiva anumite competențe în domenii particulare. însușit sau stocat. Persistența lor în timp constituie o problemă. Tipuri de curriculum Delimitarea tipurilor de curriculum și circumscrierea lor sunt deosebit de importante atât pentru teoria. conveniențe.

Strategiile cognitive constituie ansamblul complex al metodelor și procedeelor de organizare a situațiilor de predare-învățare în vederea adaptării optime a conținutului informațional la particularitățile psihologice de învățare. se impun pe nesimțite în comportament sau în modul de a gândi și a simți. comparație. rapidității în execuție și a economiei de timp și de energie în rezolvarea lor. strategii cognitive. noțiuni. reprezintă « ce » și « cât » anume trebuie să se transmită de către profesori și să se învețe de către școlari. cultural-artistice și social-morale care fac obiectul procesului de predare-învățare desfășurat în unitățile școlare. generalizare și abstractizare a datelor empirice. a preciziei. teorii. particularitățile de vârstă și situațiile problematice concrete. În ambele situații ne-am asumat riscul să cuprindem această problematică atât în lumina elaborărilor irevocabile mai vechi. de declanșare și asigurare a succesiunii de operații ale memoriei. Formarea lor se realizează prin exerciții sistematice și se fundamentează pe un stereotip dinamic într-un proces multifazic. sinteză. substanța procesului de învățământ. Conceptul „conținut al învățământului” Multiplicarea și amplificarea conținutului învățământului Ideea de bază după care ne-am condus în abordarea acestei probleme este aceea de a oferi un tablou cât mai complex despre problematica psihopedagogică a conținutului învățământului. mai mic sau mai mare. a. mobilitatea cuprinsului temei este identică cu însuși domeniul ca atare al conținutului învățământului. Strategiile cognitive sunt diferit structurate în funcție de conținutul informațional. ca o condiție indispensabilă a construirii complexe a activităților specifice diverselor domenii. concepții. norme. mai ales. între cele vechi și cele în curs de formare se dezvoltă interacțiuni pozitive sau perturbatoare. De altfel. In funcție de gradul lor de generalitate. solicitate atât în procesul concret al asimilării. tehnice. gândirii etc. urmând ca în continuare să ne referim la celelalte elemente privind conținutul învățământului. reflectând ceea ce este esențial și caracteristic în obiecte și fenomene. dar întotdeauna insuficient pentru știință. uneori suficient pentru comunicarea interindividuală. Toate acestea se realizează în limita numărului de ore afectate (Constantin Cucoș). Cunoștințele științifice sunt rezultatul unor procese mentale de analiză. Se înlănțuie și se dispun pe niveluri de generalitate. principii. definiții.. mare actualitate și însemnătate. confruntate în procesul didactic cotidian cu aspectele-cheie ale conținutului învățământului.opționale variate la nivelul disciplinei sau al ariei curriculare sau al mai multor arii curriculare. cât mai ales a noutăților survenite ca urmare a contribuțiilor mai recente. considerat și în trecut. în fapt. în materialul de față vom aborda doar subdiviziunile menționate în titlu. cât și al rezolvării situațiilor problematice din procesul de învățământ. sunt organizate sistemic. ca element component fundamental al curriculumului școlar. prin noi obiective de referință și conținuturi. deprinderi. vor intra în raportul de convergență cu nevoile de informare ale cadrelor didactice. tipurile și profilele de școlaritate este o activitate de lungă durată și de mare profunzime. ca elementul cel mai mobil și mai deschis la progresele înregistrate de cunoașterea umană. legăturile lor interne și legitățile acestora. dar și în reforma învățământului din țara noastră. Proiectarea sa pe toate treptele. El este. o dată formate dispun de o mare stabilitate. atitudini ș. legi. 5 . Gama deprinderilor este variată. . Sistemul de valori al conținutului învățământului este alcătuit din cunoștințe. ele pot fi empirice sau științifice. Fiind vorba de sinteza unei teme ample și deschise. intelectuale și psiho-morale. în formă densă și substanțială. Conținutul învățământului reprezintă ansamblul sistemului de valori științifice. Cunoștințele sau informațiile sunt rezultatul reflectării realității în conștiința oamenilor sub formă de reprezentări. Intre deprinderi și. Cunoștințele empirice sunt rezultate direct din experiență și pot fi exprimate printr-un limbaj constatativ sau observațional. Năzuința noastră va fi atinsă în măsura în care cele prezentate aici. ceea ce se cunoaște sub denumirea de transfer și interferență. Deprinderile sunt componente automatizate ale activității.. clasificare. de larg interes.extinderea obiectivelor și conținuturilor din Curriculumul – nucleu. putându-se clasifica în senzorio-motorii.

privit în integralitatea sa. mutații survenite în gusturile receptorilor). transferuri metodologice și interdisciplinare. fiecărei trepte de școlarizare și direcții de specializare îi corespunde un conținut diversificat. Diversificarea își găsește expresia în organizarea conținutului pe obiecte sau discipline de învățământ. de a se observa pe sine. de a decide la nivel individual sau social și a coopera cu alții . urbanismului. Principalele surse susceptibile de a fi puncte de reper în dimensionarea conținuturilor (George Văideanu) sunt: . generalizarea folosirii informaticii și ordinatoarelor).evoluția științelor sociale și umane (rolul lor sporit în cultivarea atitudinilor.evoluția tehnologiei (impactul excepțional al acesteia asupra producției moderne. de adaptabilitate și flexibilitate maximă la abordarea unor probleme inedite și atipice . capacităților. urmat de manifestări comportamentale pro sau contra.aspirațiile tineretului (participarea. cum ar fi   : capacitatea de a gândi independent și de a avea inițiativă  . motivaționale. dorința de a cunoaște și a comunica. Primul termen se referă la conținutul nediferențiat al învățământului. de a-și asuma scopuri îndepărtate și de a depune eforturi pentru îndeplinirea lor . În limbajul pedagogic sunt utilizați termenii de conținut global și conținut diferențiat al învățământului. . potrivit treptei și filierei școlare respective. în sensul că se folosește singularul pentru a desemna structura sa globală. Cel de-al doilea termen are în vedere faptul că sistemul de învățământ este diversificat pe verticală și pe orizontală și. Astăzi pot fi ușor observate multiplicarea și amplificarea surselor care alimentează conținuturile învățământului. Atitudinile reprezintă stări psihice stabile care exercită influență direcțională asupra răspunsurilor individului la evenimentele și situațiile din ambianța sa.evoluția științelor exacte (mutații și revoluții epistemologice. a se autocunoaște. valorilor). afective și voliționale. nu atât parțiale. nevoia de viață democratică. 6 . Toate împreună fac posibile diferite tipuri de performanțe înzestrând individul cu anumite capacități. convingerilor și sentimentelor. Acestor patru valori transmise sau formate în procesul de învățământ li s-ar putea adăuga și altele. dar a și cunoaște. forme inedite de participare la creație.importanța crescândă a mijloacelor de comunicare în masă și a comunicării (sporirea considerabilă a volumului informației acumulate de elevi și studenți în afara activităților didactice). interesul pentru probitate și pentru respectarea valorilor). caracterizată prin universalitate. a asculta și a înțelege pe ceilalți. Utilizarea termenului de «conținut» la singular sau plural este în raport cu precizările anterioare. a se controla. . . . discipline de graniță și combinații inedite de discipline. de genul priceperilor. atitudinile sunt considerate a fi piatra unghiulară a condițiilor interne. permițând anticiparea unui anumit comportament.problematica lumii contemporane. interdependențe și caracter prioritar. Ambele situații exprimă o anumită stare subiectivă față de un sistem de valori pozitive sau negative. Ele se formează prin însușirea modelelor culturale și interiorizarea relațiilor sociale incluzând structuri cognitive. de a comunica eficient prin mijloace diversificate și a utiliza limbaje diferite . dar și acțional . ca o componentă sistemică a procesului de învățământ privit la modul general și se folosește pluralul. de a găsi soluții originale pe plan mental. globalitate. . integrală. a-și păstra luciditatea. Termenul de atitudine poate fi folosit în raport cu individul izolat sau în raport cu conduita unui grup. de a avea și a-și proteja autonomia persoanei   . a stilurilor de viață). respectiv "conținuturi ale învățământului" în situațiile de diversificare pe niveluri și tipuri de școlarizare și în raport cu diferențierile pe obiecte sau discipline de învățământ. ca o componentă esențială a procesului de învățământ desfășurat la toate nivelurile și filierele sistemului de învățământ și ca un ansamblu de valori selecționate din cunoașterea sau cultura socialmente elaborată.evoluția culturii și a artei (noi curente. In cadrul ansamblului de stări și de însușiri ale persoanei. . asupra vieții de familie. nediferențiată. cât mai ales globale. în virtutea acestei stări de fapte.

iar pe de altă parte. în raport cu particularitățile de vârstă specifice ale vieții psihice. adică în legătură indisolubilă cu condițiile concrete care-l guvernează. Evident. înseamnă că înțelegerea veridică a conținutului învățământului nu poate avea loc în afara acestui demers sistemic. ele constituie „inima” procesului de învățământ. tehnicii și culturii exprimate în tendința acestora la o dublă mișcare: de perimare continuă și de diversificare. precum și uzura morală a altora. înțeleasă ca un obiectiv pedagogic specific. de economie. caracterul dinamic al conținutului învățământului decurge din atributele științei. În al doilea rând. În acest sens. reînnoire. reproșurile aduse acum conținutului învățământului vizează menținerea încă a sensurilor depășite ale unor noțiuni sau atribuirea unor sensuri diferite acelorași noțiuni la niveluri diferite de școlaritate. Avem în vedere și faptul că obiectivele marchează atât etapa inițială. comparativ cu ceea ce este în domeniile de vârf pe plan mondial. dacă până la un punct. restructurare și îmbogățire neîntreruptă. să conveargă și să se articuleze cu obiectivele. în lumina principiului istorismului. pe de o parte. criteriile macrosociale și psihopedagogice. pe constanța conceptelor fundamentale și a legilor științei. capacitatea de formare continuă și o mare mobilitate profesională. abordate de sine stătător în diverse lucrări. dar extrem de dificil de transpus în practică. existența acestei stabilități este justificată obiectiv. precum și de anticipare a rezultatelor sale. Pregătirea forței de muncă în relație cu schimbările din lumea profesiilor. Din perspectiva acestei caracteristici. de a se închide în sine. Amplificarea conținutului învățământului pe măsura trecerii de la o treaptă școlară la alta. Caracterul dinamic este o altă însușire distinctivă a conținutului învățământului. implicând un grad ridicat de competență științifică și tehnică. capătă un conținut nou. de a fixa sub o formă definitivă starea lor care. o caracteristică a conținutului învățământului. Conținutul învățământului trebuie să fie compatibil. de relații umane și a unui nou model de personalitate. de dinamică a schimbărilor în interiorul diferitelor epoci și dincolo de granițele dintre ele. constituie. elaborarea conținutului învățământului este gândită din perspectiva obiectivelor și direcționată de acestea. căruia i se subsumează anumite trăsături specifice. în realitate. conținutul învățământului este privit. îndeplinesc funcția de organizare și de reglare a acestuia. de progres și evoluție continuă. tip și profil de școală. prin transformările corespunzătoare în conținutul învățământului. Este realmente clar că aceste atribute sunt reflectate și pe plan școlar. cum și societatea este în evoluție. tendința acestor cunoștințe de a se închega în sistem. caracterului dinamic al conținutului învățământului îi este opusă și o anumită stabilitate a acestuia întemeiată. Ordonarea sa după principiul complexității crescânde este exprimată specific în cadrul fiecărei trepte și discipline de învățământ. estre destul de ușor de formulat în plan teoretic un asemenea set de cerințe. cât și etapa finală a oricărui proces pedagogic. Se știe că obiectivele dau sensul și rațiunea de a fi a oricărei activități instructiv-educative. este mereu provizorie. specializare. Calificarea. În consecință. cu tendința marcantă de apariție a unora noi. Caracteristicile conținutului învățământului Primul element distinctiv este dependența conținutului învățământului față de obiectivele generale ale sistemului de învățământ și de obiectivele specifice ale fiecărui nivel. 7 . De aceea. cât și pentru remodelarea conținutului învățământului în viziunea unui nou tip de societate. Apariția de noi cunoștințe nu determină întotdeauna învechirea celor existente. reprezintă un alt factor determinant al dinamicii conținutului învățământului. care dăinuie ca esențe ale creației spiritului uman. mai întâi. interese și opțiuni ale acesteia. Și mai grav este caracterul perimat al unor informații. concomitent cu dispariția altora. de asemenea. Dar. Acesta este și motivul pentru care în etapa actuală se desfășoară ample acțiuni atât pentru reformularea obiectivelor. el reflectă concepțiile. considerate ca legitime și operante într-o societate dată și este în concordanță cu sistemul dominant de valori. în continuă transformare. Se cuvine să observăm însă că.

a exploziei informaționale. în momentul în care cultura științifică și tehnică. Acest fapt a condus la un decalaj prea mare între nivelul culturii științifico-tehnice și nivelul culturii școlare. ceea ce înseamnă că. Experiențele de organizare diferențiată a conținutului învățământului prin diferite modalități de identificare și construire a disciplinelor școlare vor fi prezentate într-un subcapitol de sine stătător. Criteriile psihologice pun în prim plan școlarul și cer racordarea conținutului învățământului la puterea de înțelegere a acestuia. Rezolvarea contradicției se poate face numai prin esențializare. decalajul se justifică obiectiv din moment ce sistemul de învățământ este principalul mijloc de transmitere a culturii socialmente elaborate. care are drept rezultat constituirea unor științe complexe. selecționarea informațiilor. ceea ce echivalează cu simpla adăugare a noilor achiziții în diversele documente prin care se obiectivează conținutul învățământului (planuri. să fie reflectate principalele direcții și tendințe de dezvoltare ale cunoașterii și acțiunii umane. cultura trebuie să se producă și apoi să fie transmisă. în cadrul revoluției științifico-tehnice. Deci. ca emanație a societății și motor al profesionalizării forței de muncă. toate au în vedere stadialitatea dezvoltării ontogenetice a personalității umane. politice ș. particularitățile specifice structurii psihice în fiecare stadiu. Neglijarea acestor criterii poate avea consecințe negative fie prin încetinirea ritmului 8 . respectiv diversificarea (tendință destul de veche. așa cum nici conținutul obiectelor de studiu predate în școală nu echivalează cu sfera și rigoarea disciplinelor științifice pe care le denumesc. formării tipului de personalitate umană corespunzător societății democratice. În acest context este pusă în evidență necesitatea ca în conținutul învățământului. Școala este o emanație a comunității și își organizează conținutul în raport cu nevoile acesteia. stocarea. Criteriile privind corectitudinea și rigurozitatea științifică au în vedere transpunerea culturii științifice. nebănuite. conținutul învățământului este determinat. programe. cu țelurile societății democratice. Precizarea „prea mare” este menită să arate că până la un punct. Criteriile social-politice au în vedere selecționarea acelor valori care răspund cel mai bine intereselor. Așa au apărut fenomenele negative ale supraîncărcării școlarilor. morale. Pot fi luate în considerare următoarele patru categorii de criterii: social-politice. Deci. Raportul dintre cultura socială și cultura școlară este un raport de determinare ca de la întreg la parte. dozarea volumului și eșalonarea lor. surprinzând învățământul ancorat în structuri și mentalități învechite. de la general la particular. în obiecte de învățământ fără a se denatura sensul științific și corectitudinea informațiilor. enciclopedismului și gigantismului conținutului învățământului. de corectitudine și rigurozitate științifică. prelucrarea și operarea cu anumite conținuturi. adică de integrare în sisteme unitare a cunoștințelor din diferite domenii. noi tehnici și tehnologii) și integrarea. opțiunilor și cerințelor vieții și realității actuale a națiunii noastre. mai întâi. cu precădere una din modalitățile de structurare a conținutului învățământului. Apare ca deziderat pertinența conținutului învățământului cu obiectivele generale ale comunității naționale și cu politica educativă generală. condiționat sau influențat de mediul social-politic și de decizia statală. trebuie să-și organizeze conținutul în raport cu nevoile societății. manuale). remodelare și restructurare calitativă. Eforturile de limitare a acestui decalaj s-au făcut însă mergându-se cu precădere pe linia modalităților clasice. în cadrul disciplinelor existente sau prin introducerea unor obiecte noi ca urmare a dezvoltării tehnologiilor bazate mai ales pe microelectronică și a creșterii gradului de informatizare a întregii societăți. ale statului de drept. Acest raport s-a îmbogățit cu sensuri noi.a. știut fiind că sfera conceptului de conținut al învățământului sau de cultură școlară nu este egală cu aceea a conceptului de cultură la nivelul social. a căpătat un curs accelerat. artistice. Criteriile de selecție a conținutului învățământului Stabilirea criteriilor după care se face selecția conținutului învățământului este viu controversată. inflexibile și deci anacronice. Iar în ceea ce privește tendințele dezvoltării științei și tehnicii contemporane sunt cunoscute cele două direcții. Școala. de sinteză generală. tehnologice. care are drept consecință configurarea de noi științe de ramură. condițiile de apariție a momentelor de potențial maxim pentru asimilarea. psihologice și pedagogice. prin multiplicare cantitativă sau dezvoltare sumativă. Această a doua tendință constituie.

trecerea de la un grad de învățământ inferior la unul superior. Îmbinarea prezentării concentrice cu cea liniară se realizează în mod diferențiat de la clasă la clasă și de la obiect de învățământ la obiect de învățământ. Cultura școlară sau conținutul învățământului se împart. Deci. ele constituie baza de pornire pentru informarea și abilitarea profesională. Tehnologia este știința despre tehnică și studiază procesul de obținere a unor rezultate într-o activitate complexă. cât și altor domenii. insistându-se asupra tezelor și principiilor celor mai semnificative pentru înțelegerea tuturor celorlalte fenomene. pregătind astfel condițiile pentru ceea ce va urma. constituită și însușită. iar formarea profesională nu poate avea loc decât pe baza culturii generale. capacităților și conduitelor necesare profesionalizării. deoarece calitatea instruirii tehnologice provine tocmai din fondul de cultură generală implementat în orice conținut de specialitate. în cultură școlară generală și cultură școlară specială sau profesională. Criteriile pedagogice orientează operația de selectare a conținutului învățământului. Continuitate înseamnă preluare. când conținutul se află sub posibilitățile de asimilare. Pentru obținerea rezultatelor se folosește o succesiune de operații care aparțin domeniului tehnic propriu-zis. În ultimii ani. profesional sau superior. De asemenea. pe de altă parte. prin conținutul învățământului este necesar să se asigure o pregătire anticipativă cât mai concordantă cu direcțiile viitoare ale dezvoltării social-economice și culturale. Asigurarea continuității în învățare și. Indiscutabil că echilibrul dintre cele două culturi se prezintă altfel în cadrul școlii generale față de învățământul liceal. Se au în vedere corelațiile longitudinale ce se pot stabili între conținuturile transmise de la an la an. Asigurarea caracterului formativ al învățământului se realizează prin însușirea de concepte. tehnologia didactică etc. legi. implicit. din rațiuni didactice. Între cultura generală și cea specială este o relație de completitudine și determinare. și printr-un rol operațional – instrumental. Orientări privind structura conținutului în învățământul profesional și tehnic În contextul reformei curriculare care vizează întregul sistem de învățământ românesc s-au înregistrat modificări importante la nivelul disciplinelor tehnice și tehnologice (vezi: Mihai Mircescu. Astfel. Logica didactică rezultă din modul în care este prelucrată informația ce se selecționează. valorificare și depășire a ceea ce s-a însușit anterior.dezvoltării psihice. tehnologia construcțiilor de mașini. precizând valențele pe care trebuie să le îndeplinească pentru a putea contribui la realizarea obiectivelor. Asigurarea unui echilibru între cunoștințele de cultură generală și cele de specialitate potrivit tipului și gradului de școală. Apropierea logicii didactice de logica științei. fie prin supraîncărcare și traumatizare. Aceasta. precum și corelațiile transversale între conținuturile ce se transmit în cadrul aceluiași an de studiu la diferite obiecte de învățământ. putem vorbi despre tehnologia informației. Cultura școlară este asigurată prin includerea informațiilor. Cert este că nu se poate ajunge la o cultură de specialitate viabilă fără o bază anterioară solidă de cultură generală. Totodată. Componenta generală a culturii școlare cuprinde numai elementele esențiale ale valorilor spirituale și materiale create de omenire menite să asigure valorificarea integrală a potențialității neuropsihice a fiecărui școlar. conținutul să favorizeze dezvoltarea optimală a fiecărui școlar și să ofere cât mai multe alegeri pentru a ține seama de motivațiile și de potențialul fiecăruia. Aceasta înseamnă că gruparea cunoștințelor să se facă în jurul structurii logice fundamentale a științei respective. când conținutul depășește aceste posibilități. a crescut ponderea științelor naturii și a matematicii ca instrument universal de cunoaștere și comunicare. Cerința se exprimă prin aceea că logica didactică să oglindească cât mai fidel logica științei. 9 . în sfera culturii și a pregătirii generale s-au inclus elemente ce țin de pregătirea tehnică și tehnologică. Tehnica este ansamblul factorilor materiali ai producției. adică formarea de capacități. Mihaela Moldoveanu și Gabriela Oproiu). metodelor și procedeelor de lucru cu ajutorul cărora societatea obține și prelucrează produsele naturii în vederea satisfacerii nevoilor sale. Cultura generală creează cadrul indispensabil și oricărei profesii. pe de o parte.

precum și modulele corespunzătoare organizate flexibil. cunoașterea succesiunii operațiilor tehnologice. cunoașterea părților componente ale obiectelor și sistemelor tehnice. Unitățile de competențe care se corelează organic cu organizarea modulară a conținuturilor au drept sarcină să acopere elementele componente ale unităților. fizică. nu se mai revine asupra lor în clasele următoare ale aceluiași ciclu sau grad de învățământ. Sub aspectul structurii. înțelegerea dependențelor funcționale dintre elementele unui sistem tehnic. utilajul și tehnologia meseriei. utilajelor. obiectivul principal vizat fiind competența elevilor pentru desfășurarea unei activități sociale. Prin disciplinele tehnice și tehnologice în învățământul preuniversitar tehnic și profesional se formează o serie de competențe profesionale. disciplină de cultură generală inclusă în aria curriculară tehnologii. Există în literatura de specialitate mai multe modalități de organizare a conținutului învățământului. Acestea sunt: înțelegerea de către elevi a limbajului tehnic. Acest obiectiv general se realizează atât prin pregătirea teoretică. care se studiază în liceele cu profil tehnic. menționăm obiectivele generale ale predării disciplinelor tehnice care pot fi cognitive. utilajele specifice domeniului pentru care se califică. cât și prin pregătirea practică ce are loc în laboratoare. adaptate și recreate în permanență. Preluând în continuare afirmațiile Mihaelei Moldoveanu și Gabrielei Oproiu. Ordonarea lineară cere ca unitățile tematice din programele diferitelor obiecte de învățământ să cuprindă un astfel de conținut încât să fie o continuare a ceea ce s-a predat anterior și să fie totodată baza pentru cele care vor urma. materia parcursă anterior într-o altă clasă sau într-un alt ciclu de învățământ. formarea capacității de a realiza practic anumite produse. care are ca finalități recunoașterea și folosirea procedeelor din mediul tehnologic. fiecare modul reprezentând un domeniu de activitate. definirea fenomenelor studiate. dispozitivele. formarea și dezvoltarea imaginației spațiale a obiectelor tehnice. limbi moderne etc. formarea și dezvoltarea gândirii tehnice. societăți comerciale. într-o formă mai aprofundată și la un nivel științific ridicat. afective și psihomotrice. a materialelor. ateliere. Pregătirea elevilor pentru tehnică în învățământul preuniversitar se realizează prin: .educația tehnologică. După felul în care se realizează înlănțuirea logică a cunoștințelor se pot distinge mai întâi două forme concrete de ordonare: lineară și concentrică.). Grafic. Evident. desfășurată în sălile de clasă. în școlile de arte și meserii și școlile postliceale. ordonarea lineară se prezintă sub forma unui lanț. aparatele de măsură și control. formarea abilității de a monta și demonta mecanismele. O astfel de configurație a structurii cunoștințelor se folosește mai frecvent în elaborarea programelor de gramatică. matematică. rezistența materialelor) și tehnologice (utilaj tehnologic. utilaj chimic ș. disciplina este organizată modular. Din detalierea unităților și nivelurilor de competență se concep structura și ieșirile sistemului de pregătire. Prin instruirea practică elevul va dobândi o serie de priceperi și deprinderi practice. iar odată parcurse. .disciplinele tehnice (desen tehnic. Sistemul modular în învățământul profesional și tehnic se integrează într-o problematică mai largă referitoare la organizarea curriculară la care ne vom referi mai târziu. cu ajutorul cărora se realizează aceste operații. identificarea parametrilor care definesc o operație tehnologică. Modalități de organizare a conținutului învățământului Multiplicarea surselor conținutului învățământului și acumulările cognitive din diferite domenii ale cunoașterii impun diferite strategii de dimensionare și de structurare a disciplinelor școlare.a. în vederea identificării și construirii obiectelor unui plan de învățământ și a unei programe școlare. precum și orientarea socio-profesională a elevilor. utilajul și tehnologia lucrărilor hidrotehnice. realizarea reprezentărilor schematice. toate cunoștințele fiind legate organic. organe de mașini și mecanisme. Ordonarea concentrică cere ca în fiecare an școlar sau ciclu școlar următor să se reia. Intre aceștia menționăm că 10 . formarea priceperilor și deprinderilor de a mânui obiectele tehnice. repetarea în anii următori a ceea ce a fost predat și însușit anterior este determinată de o serie de factori de ordin psihopedagogic și gnoseologic. organic.

îmbogățirea a ceea ce s-a însușit la dimensiuni mai reduse în anul sau în anii școlari precedenți. pentru lărgirea și adâncirea cunoașterii în domeniul respectiv. în fond. noțiunile și judecățile nu se pot forma–ca volum și conținut – dintr-o dată și în formă definitivă. Prin urmare. Reproșurile în legătură cu organizarea concentrică a conținutului programelor analitice au în vedere caracterul excesiv al acesteia la unele discipline sau la unele structuri tematice din cadrul anumitor discipline. Pentru că în procesul cunoașterii elevii merg necontenit în adâncime. Excesivitatea concentrismului își are obârșia în reluarea pe aceeași bază și în același fel pe care s-a produs cunoașterea anterioară a unor categorii. Se pleacă de la ideea că predarea și însușirea materiei nu se produc în cerc și nici în linie dreaptă. ca și când școlarii n-ar fi auzit de ele. unde se unesc ambele momente opuse : cercul și linia dreaptă. după cum orice reluare implică o extindere și o îmbogățire a conținutului. dar perspectiva clară a unor noi cunoștințe în cadrul unei astfel de repetări este mascată. pentru că nu se poate concepe o înlănțuire fără o revenire la verigile anterioare. în organizarea concentrică. deci. înnoire și adâncire a datelor dintr-un domeniu sau altul. Verigile acestui lanț se ating unele de altele prin succesiunea firească a cunoștințelor din interiorul obiectului respectiv. pe relevarea esențialului și diminuarea accidentalului. Să vedem care este specificul reluării și deci al repetării cunoștințelor la nivelul aceleiași etape de învățământ. subcapitolelor și a tuturor unităților structurale ale acestora. probleme sau chiar teme. ci de o reluare care leagă ca un punct nodal dezvoltarea anterioară de cea ulterioară. Reluarea pe o treaptă superioară a materiei parcurse întrun an școlar sau într-un ciclu școlar anterior servește însă ca trambulină pentru un nou salt înainte. Telul principal urmărit îl constituie în cazul de față transmiterea noului material. pe reordonarea materialului învățat. După cum glăsuiește și înțeleptul dicton "repetiția este mama învățării". împingând cunoașterea și gândirea acestora. În realitate. încât nu mai este necesară o reîntoarcere asupra lor în etapele următoare ale procesului de învățământ. 11 . în repetarea obișnuită sarcinile principale sunt axate pe fixarea a ceea ce s-a însușit. ci în curbă. de la accesibil și cunoscut spre complicat și necunoscut – în funcție de natura obiectului cunoașterii. al repetabilității materialului de studiu este prezent nu numai în cazul sistematizării concentrice a conținutului învățământului. de logica internă a fiecărei științe și de legile procesului învățării constituie fundamentul teoretic al reluării materiei de studiu în cadrul anilor școlari sau ciclurilor de învățământ. Fenomenul reluării și. când necondiționat joacă rolul de elemente de deschidere la început și se reiau detaliat ulterior. Numai figurativ se poate spune că prin aplicarea sistemului predării lineare fiecare lecție și capitol din cuprinsul unui obiect sunt abordate atât de amănunțit și de profund. ele se află într-o strânsă interdependență. în celelalte părți sau capitole decât în situații de excepție. Intre cele două forme nu există o demarcație netă. precum și caracterul de armonie internă și de plenitudine a capitolelor. o mai mare concizie. nu este vorba de o simplă și totală reluare. pe regruparea lui după criterii noi. pentru cunoașterea necunoscutului. însușirii în condiții mai bune a ceea ce urmează. ci și în cazul celei lineare. Se pare că din unitatea celor două forme rezultă concepția cu privire la organizarea în spirală a cunoștințelor. Asigurarea unui fond solid de cunoștințe este desigur necesară dezvoltării ulterioare și. în spirală. este necesar ca anumite teze sau idei exprimate într-o parte să nu fie reluate. fenomenul repetabilității este pretutindeni prezent. față de reluarea acestora la nivelul altei clase sau altui grad de învățământ. asigură continuitatea în dezvoltarea cunoștințelor teoretice și practice la școlari. Pentru a asigura însă o mai accentuată ordonare logică a structurii tematice a programelor. este firesc că și în dispunerea lineară a conținutului unui obiect de învățământ există un lanț neîntrerupt de cicluri concentrice. Or. adică al lecțiilor curente sau al lecțiilor de recapitulare pentru care sunt destinate ore speciale în programa analitică.reprezentările. că este necesară o permanentă reexaminare. în raport cu stadiul dezvoltării intelectuale a subiectului ancorat în procesul cunoașterii și cu dimensiunile obiectului sau fenomenului care trebuie cunoscut. mersul general al cunoașterii – de la simplu la complex. din principiu.

se încearcă sau se propun tot felul de discipline de sinteză sau interdiscipline. anatomia ș. ceea ce a contribuit la unitatea epistemică dintre vegetale și 12 . știința pământului. problemă reală. Interdisciplinaritatea nu țintește și nici nu poate anihila total autonomia relativă a obiectelor din cadrul intradisciplinarității.d. la sfârșitul studiilor. Acest gen de abordare. In condițiile exploziei de informații și ale rapidei lor circulații. care pot facilita învățarea unitară și cunoașterea unitară a realității. cum ar fi: știința vieții (care să reunească obiecte precum botanica. fenomenul supraîncărcării. din perspective diferite. disciplinele școlare tinzând să se afle în corespondență cât mai strânsă cu științele pe care le reprezintă. ea nu duce la dispariția disciplinelor academice. Organizarea interdisciplinară. ci mai degrabă pulverizării excesive «malign» a acestora. lupta tradițională și cearta eternă dintre reprezentanții diverselor discipline. cât și celei lipsite de viață. să găsească acel liant și să sesizeze acele canale de comunicație dintre noțiuni și legități comune la matematică. cunoașterea omului (cu seturi de cunoștințe din biologie.). evitând excesul de distincții dintre variatele domenii științifice. corespunzătoare unor discipline cu un grad de maximă generalitate sau unor conglomerate ale științei. Cultura și știința. Organizarea intradisciplinară. lumea contemporană ș. în cercetare și în creație se bazează pe existența.a. Integrarea disciplinelor la nivelul interdisciplinarității poate fi mai bine înțeleasă prin analogie cu buna organizare federativă a unui stat: stătulețele sunt integrate în federație și subordonate ei. chimie. iar pe de altă parte. dimpotrivă. literatură ș. comune unui număr mai mare sau mai mic de discipline. Spre ilustrare. care-și asumă cu aplomb monopolul adevărului științific. adică divizării academice a obiectelor de învățământ. dar complementare. corespunzătoare domeniilor cunoașterii umane. Chimia a descoperit structuri și proprietăți comune atât lumii vii. socio-umane. fizică. I se mai spune unidisciplinară. Deși nu poate fi abandonată. descoperind faptul că feedback-ul e comun pentru clase diferite de sisteme (biologice. Devenit singurul corectiv al fărâmițării cunoașterii școlare și al "demolării pereților etanși" dintre obiectele de învățământ. biologie etc. pe toate treptele învățământului. structurarea intradisciplinară trebuie regândită și pusă pe baze noi. Organizarea transdisciplinară constituie o modalitate de organizare a conținutului învățământului oarecum asemănătoare cu interdisciplinaritatea.m. să descopere sensul unitar al acestora. Fiecare disciplină tratează același domeniu sau temă. zoologia. chimie. Deși este considerată a fi depășită. om. organizare. psihologice. Aceasta are în vedere compartimentarea culturii școlare pe discipline tradiționale. Interdisciplinaritatea constă în detectarea acelor concepte și principii cu un câmp larg de aplicabilitate. bazate pe vaste și adânci zone de fuziune interdisciplinară. energie ș.a. descoperirea ei contribuind la unificarea conceptuală a acestor regnuri considerate cândva fără nici o legătură între ele. cât și pentru cel animal. pentru rezolvarea unei probleme complexe. ea constituie o tendință și o cerință a culturii contemporane și a modernizării conținutului învățământului. biologia. antropologie. pe de o parte. are totuși cea mai puternică viabilitate și incidență asupra organizării conținutului învățământului. Interdisciplinaritatea nu se opune deci intradisciplinarității. psihologie. Pluridisciplinaritatea presupune deci o intradisciplinaritate bine constituită. formează un întreg și se impune ca școlarul. prin separare etanșeizată a disciplinelor care constituie conținutul învățământului și în care lista obiectelor de învățământ este egală cu lista disciplinelor de cercetare științifică generează. interdisciplinaritatea reduce conținutul informațional. social-umane și tehnice. monodisciplinară sau academică. timpul necesar de învățare și facilitează realizarea transferului. înainte de a fi divizate pe domenii de cunoaștere. având drept caracteristică gruparea cunoștințelor derivate din diferite discipline științifice în jurul unei teme sau domeniu din realitate – apă.) sau știința numerelor. decizie etc. tehnice) a contribuit la realizarea unei concepții unitare despre ele. dezvoltarea și specializarea continuă a diferitelor discipline științifice.a.a. celula s-a dovedit a fi structura comună atât pentru regnul vegetal. cu deosebirea că se realizează o integrare selectivă pe bază de paradigme larg unificatoare specifice «galaxie» științei. Organizarea pluridisciplinară este cunoscută și sub denumirea de structurare tematică. dar ele păstrează o anumită autonomie locală în legislație. De aceea. Cibernetica.

materialul bibliografic. Fiecare modul se poate articula cu alte module. interrelația lor nu este întotdeauna axată pe complementaritate și pe intersusținere.) ca sistem de învățare ce va determina modificări în definirea obiectivelor educaționale. pe reacții programate în prealabil cu specificație algoritmică: se prezintă un text sau o imagine. de regulă. interpretarea relației profesor-elev. computerul a intrat în școală ca virtual facilitator educațional. În prima etapă. valorificarea calculatorului s-a lărgit prin interpretarea acestuia ca resursă educațională cu potențial mare în toate ariile curriculare. prefigurează o influență mai substanțială a noilor tehnologii informaționale și comunicaționale (N. pe teren sau prin ședințe de instruire. mai mult ipotetică decât reală. indiferent de natura disciplinelor abordate. reorientării (reconversiei). magnetofonului etc. Teoretic. de pe poziția unei largi și îndelungate cunoașteri și experiențe anterioare. In respectiva lucrare sunt delimitate trei modalități de abordare a conținuturilor: introducerea cursurilor de informare-formare în informatică. poziția modulului în cadrul tabloului general al domeniului cunoașterii (raportul dintre parte și întreg). Organizarea modulară a apărut în deceniul șase al secolului al XX-lea. Modulul poate fi conceput prin activități didactice desfășurate în clasă.C. se așteaptă un răspuns. căror categorii de indivizi li se adresează.C. metodele și procedeele de instruire. redimensionarea competențelor profesorului și chiar o 13 .C. precum vulturul. Modulul deschide posibilități largi organizării interdisciplinare și integrării conținuturilor.T. profesionale. A treia etapă. Prin concurență apar mereu obstacole.animale. Corpul modulului este format dintr-un ansamblu de submodule. Structurarea transdisciplinară se înfăptuiește. dar și ca strategie de proiectare și de desfășurare a activității curriculare în toată complexitatea sa. În a doua etapă. și s-a impus apoi ca obiect de studiu în sine. transdisciplinaritatea are ca suport modalitățile anterioare de structurare a conținutului învățământului. Analizând impactul calculatorului în învățământ. prin aplicații practice în afara clasei. durata medie a parcurgerii sale. în special pentru dezvoltarea celei de a treia modalități. sunt: obiectivele educaționale. asimilată cu perioada învățării asistate de calculator (I. Reperele generale ale oricărui modul. Durata parcurgerii unui modul este dependentă de mărimea acestuia și poate varia de la câteva ore. în legătură cu avantajele valorificării didactice a ordinatorului. pe de o parte. prin sarcini de documentare individuală la bibliotecă. în manieră interdisciplinară. Cea mai mare parte a sistemelor I. valorificarea ordinatorului nu numai ca mijloc didactic performant. pentru ca participanții.I. se dă o probă.) în variantă clasică. cu statut de disciplină distinctă în planul de învățământ. modulară. conexiunea acestor modalități este perfect utilă și posibilă.A. adaptarea metodologică pe curriculumul predare-învățareevaluare. au fost identificate trei etape ale informatizării învățământului și ale adaptării conținuturilor în mediul didactic informatizat. să poată vedea mai departe și mai în profunzime. curente este bazată pe clișee. perfecționării. Acest ansamblu presupune cunoștințe și abilități precise și se integrează în itinerarii și logici variate ale învățării. Organizarea conținutului în perspectiva informatizării învățământului este abordată precis și clar în cursul de "Psihopedagogie" elaborat la Iași (1998). În practica școlară însă. Deci. Modulul se integrează în toate structurile învățământului. în cadrul cursurilor de perfecționare.A. modalitățile de evaluare pentru validarea achizițiilor obținute. ca disciplină cu statut opțional sau obligatoriu. și minerale. pe de alta. se face analiza acestuia și în urma rezultatului este selectată o nouă imagine. demersurile de conștientizare a educaților și educatorilor practicieni specializați în toate ariile curriculare (nu numai în științele exacte). Conceptul "modul didactic" reprezintă un ansamblu de elemente educaționale specifice care poate fi parcurs independent de tot restul sistemului din care face parte. în legătură directă cu necesitatea formării. reorganizarea conținuturilor. prin operatorul timp istoric. în continuarea retroproiectorului. integrală. până la câteva luni.

cu o pondere de până la 30% din totalul orelor de studii.nouă filosofie și deontologie a profesiei. actualmente. obligatoriu și unic pentru același tip de școală și curriculum la decizia școlii (C. ordinea studierii lor pe clase și numărul de ore. tip și profil de școală. are o incidență însemnată asupra organizării conținuturilor educaționale și a curriculumului în general. despre aceste documente s-au scris o serie de studii și au avut loc numeroase dezbateri în cadrul cărora s-au exprimat multiple judecăți de valoare. Dintre elementele de specificitate care caracterizează planurile de învățământ semnalăm cele două categorii de discipline menționate în primul subcapitol. poate fi ameliorat continuu. trage concluzii din acest domeniu. Planurile de învățământ constituie expresia politicii școlare a unui stat și indicatorul cel mai concludent al gradului de cultură și civilizație la care se situează o societate și aspiră o națiune. încercând să reproducă comportamentele experților în soluționarea situațiilor concrete ale domeniului lor de excelență. responsabilități diferite în elaborarea planurilor de învățământ pentru cele două categorii de instituții din țara noastră. s-a extins și în domeniul planurilor de învățământ. permite să fie chestionat asupra modalității în care a ajuns la o anumită concluzie. Sistemul "Expert" reprezintă un sistem de programe care stochează și acumulează «   elemente de cunoaștere   » sau cunoștințele și abilitățile experților umani într-un domeniu specific de cunoaștere. Autonomia universitară. Apariția acestei etape este condiționată de penetrarea în învățământ a ordinatorului și a sistemelor informaționale performante.S. anual și săptămânal. Obiectivarea conținutului în documentele școlare Curriculum național. nesigure. Dezvoltarea N. Planurile de învățământ sunt documente școlare oficiale. întocmirea planurilor de învățământ în țara noastră revine în principal Ministerului Educației. poate judeca cu date probabilistice. explică propria linie de raționament într-un mod inteligibil și pentru un nespecialist în informatică. ele constituie un indicator principal în inventarierea normelor didactice. mai degrabă. respectiv trunchiul comun sau curriculumul general. Caracteristicile departajante ale sistemului expert față de I. Cercetării și Tineretului. Prin specificarea obiectelor de studiu și a numărului de ore repartizate acestora. încearcă să simuleze gândirea umană accentuând raționamentul calitativ.I. consfințită în programul Revoluției din decembrie 1989.A. Fideli titlului subcapitolului de față și în spiritul care ne-a animat în paginile anterioare. Curriculum la decizia școlii Din multiplele aspecte care alcătuiesc tema de larg interes privind conținutul învățământului – termen echivalent pentru noi cu cel de cultură școlară – a fost abordată problematica referitoare la concepte. repartizat fiecărui obiect. ca documente prin care este configurat și se exprimă conținutul învățământului. respectiv core curriculum.C. vom asimila în această sinteză pe cele care sunt în completitudine cu punctele noastre de vedere. respectiv a necesarului de cadre didactice pe specialități și cicluri de învățământ. ne concentrăm asupra planurilor de învățământ. este extensibil sau «programat să crească». există metodologii sau.T. este capabil să se corijeze sau să se adapteze la introducerea de noi date.C. Planurile de învățământ ca forma de proiectare a culturii școlare De sine stătător sau în contexte mai largi. programelor școlare și manualelor. de ce a acceptat o altă ipoteză etc. vagi. caracteristici.. în varianta clasică sunt: toate cunoștințele sunt afișate într-o manieră explicită. care nominalizează obiectele studiate la un anumit grad. Deci. criterii de selecție și modalități de organizare a conținutului. a programelor complexe.D. scrise în limbaje specifice sistemelor expert.). care antrenează în această acțiune cele mai competente cadre didactice și alte categorii de specialiști. 14 . Reamintim și faptul că într-o perioadă anterioară. foarte interactive. Necondiționat. opinii contradictorii și supoziții. Pentru învățământul preuniversitar. astfel încât o asemenea atribuție revine în prezent direct consiliilor profesorale ale facultăților și senatelor universitare.

de jos în sus și de sus în jos. Grupa obiectelor obligatorii formează acel trunchi comun de discipline fundamentale. iar caracterul obligatoriu exprimă cerința potrivit căreia toate aceste unități școlare trebuie să realizeze întocmai prevederile sale. De-a lungul vremurilor. opționale și facultative. au fost cazuri când planurile de învățământ fixau și structura anului școlar. La prima dintre ele se potrivesc cele patru categorii de criterii pentru selecția generală a conținutului învățământului. precum și vacanțele școlare. pentru care se elaborează planul de învățământ. Introducerea disciplinelor opționale constituie unul din aspectele foarte 15 . indiferent de treapta sau tipul de instituție școlară pe care le reprezentau. perioadele diverselor tipuri de examene (sesiunile pentru studenți. duce la sporirea dificultăților de adaptare la regimul zilnic de activitate după o întrerupere de două zile. În această ordine de idei.). pe care le deducem din împărțirea numărului total al orelor didactice la numărul de ore pe săptămână destinate fiecărui obiect de învățământ. perioadele de practică în producție. tip și profil de școală. centralizată și ultracentralizată. Sigur că reducerea săptămânii de activitate școlară la 5 zile impune condensarea orarului școlar. răspunsuri diferite în decursul timpului și nu există posibilitatea nici astăzi să li se dea un răspuns unic. Problema centrală a elaborării planurilor de învățământ constă în identificarea. Unitatea și obligativitatea orientează activitatea cadrelor didactice și o înscrie în limitele permisiunilor și interdicțiilor care sunt determinate și motivate științific. Pe de altă parte. iar după conținut. zilele pentru festivitățile de încheiere a anului școlar. în sensul că în cuprinsul lor se preciza când începe anul școlar. selecționarea și construirea obiectelor de învățământ pentru fiecare grad. oferim exemplul Austriei. sunt diferite de la țară la țară. în celelalte grade de învățământ obiectele se structurează în diferite grupe. Ele au particularitatea de a conduce la obținerea unor competențe specializate. reale și de specialitate. Conceperea și aprobarea planurilor de învățământ la diversele paliere ale conducerii învățământului și ale sistemului social global. modificările din planurile de învățământ sunt supuse în această fază dezbaterii și aprobării deputaților. admiterea în diverse grade de învățământ. cărora li s-au dat. în viziune instituțională locală. Grupa disciplinelor opționale constituie componenta particulară a planurilor de învățământ determinată de predispozițiile individuale pentru anumite tipuri de activități. obiectele se grupează în obligatorii. trebuiau aprobate direct de Consiliul de Miniștri. Caracterul unitar al acestor documente oficiale constă în faptul că toate școlile de același grad și tip de pe teritoriul țării se conduc după unul și același plan de învățământ (partea care vizează trunchiul comun. țară cu vechi tradiții democratice. obiectele se grupează în umaniste. fără nici un fel de modificări. precum și la reducerea în general a posibilităților de respectare a curbei efortului la nivel de săptămână și de zi. fie ele umaniste sau realiste. După ce criterii se aleg obiectele de învățământ propuse a fi studiate în școală? Cu ce situații se va confrunta absolventul după terminarea studiilor și cum va trebui să știe să le rezolve? Ce roluri va avea de îndeplinit și care sunt competențele necesare? Ce demersuri intelectuale îi vor fi necesare? Cum trebuie să fie pregătit pentru mobilitatea socială pe care i-o va impune societatea? Ce atitudini și convingeri îi vor fi necesare? Iată câteva întrebări. tip și profil de instituție școlară. precum și în funcție de potențialitățile formative ale conținutului respectivelor obiecte.aceste planuri. bacalaureatul. Planurile de învățământ în vigoare stabilesc doar numărul de săptămâni pe ansamblul duratei anului școlar. După modul de implicare în procesul de învățământ. restanțele etc. Cu excepția învățământului primar care reprezintă stadiul însușirii culturii instrumentale. direct sau indirect. Pentru a preveni din start orice eroare sau inițiativă nesemnificativă. în raport cu diferite criterii. în completarea acelor criterii. sau curriculumul general). precizăm că alegerea obiectelor de învățământ se realizează și în funcție de finalitatea specifică a acelui grad. de când și până când durau semestrele. valoroase pentru exercitarea unor profesii sau activități specifice. care asigură un repertoriu comunicațional comun tuturor membrilor culturii naționale respective și un fond de atitudini și competențe favorabile implementării ulterioare a unor cunoștințe specializate. în care este implicat direct parlamentul în definitivarea planurilor de învățământ. examenul de stat.

se are în vedere realizarea unei concordanțe între disciplinele fundamentale stabilite pe itinerariul anilor de studiu într-o anumită succesiune și gradare. în relație cu conținuturile pe care urmează să le transmită. matematici aplicate. Succesiunea este motivată și de necesitatea asigurării unor transferuri optime de informații. precum și cu necesitatea asigurării unui echilibru sau a unei ponderi adecvate între disciplinele de cultură generală și de specialitate. istorie. și de literatură. b) reîntoarcerea la formula liceelor teoretice cu cele două mari ramificații (clase cu profil realist și clase cu profil umanist).a. bazele informaticii. Dintre schimbările ce caracterizează structura menționăm a) revenirea la durata învățământului general obligatoriu de 10 ani . astronomie). d) reînființarea școlilor postliceale de specialitate ș. pregătirea opțională ocupă între două și patru ore și se realizează pe grupe de elevi. Grupa obiectelor facultative se diferențiază de cele opționale prin particularitatea exercitării față de ele a alegerii libere.m. precum că școala este ca o "republică”.importante ale noilor planuri de învățământ gimnazial (se au în vedere clasele a VII-a și a VIII-a) și la toate clasele. Astfel de obiecte se întâlnesc cu precădere în planurile de învățământ ale unor facultăți. într-un fel. b) pregătirea științifică de bază (matematică. cunoștințe tehnice și desen tehnic. Vor fi prezentate. chimie. constituie o altă problemă centrală a organizării culturii școlare. priceperilor. În acest context este de reținut comparația făcută în cadrul unei dezbateri de talentatul pedagog Nicolae Sacaliș. geologie. filozofie).d. filozofie. pe care le solicită acel grad. Sunt discipline care se studiază în toate clasele dintr-un ciclu sau din două și trei cicluri cerându-se desigur o corelare și o continuitate între cele corespunzătoare unor subdiviziuni ale științei pe care le reprezintă. istoria științei și tehnicii. în sensul că fiecare elev va studia. epistemologie. geografie. două sau trei din cele douăsprezece discipline opționale. Chiar dacă ponderea acestor ore este mică. după propriile interese și dispoziții ale școlarilor. fizică. istoria artei). spre ilustrare. cu volumul și complexitatea cunoștințelor. și menirea de a sparge unitatea cenușie a vechilor planuri de învățământ. capacităților etc. În învățământul gimnazial și la liceele teoretice de profil umanist sau realist din țara noastră. tipurile și profilele de liceu. Participarea fiecărei discipline la formarea persoanei și a personalității complexe este însă mai mică sau mai mare. cât și pentru profesori. Este vorba doar de un început de libertate pentru că obiectele opționale implică. strategiilor cognitive. artă. ținându-se seama de complexitatea. biologie. dacă ne referim la liceul cu profil realist de matematică fizică. dinamica și specificitatea conținutului. lăsând un început de libertate atât pentru elevi. economie. desen geometric. 16 . concomitent cu reorganizarea liceelor industriale și regândirea ponderii lor față de sistemul anterior de învățământ. pentru că în formarea omului este nevoie și de știință. De aceea. Din totalul de ore săptămânal. între altele. tehnologie etc. Deoarece instituțiile de învățământ sunt organizate și ierarhizate. o alegere forțată. tehnici de laborator. Fiecare disciplină sau grup de discipline deține o pondere și o poziție specifică în planul de învățământ. De asemenea. grupele de obiecte ale liceului de matematică-fizică: a) pregătirea umanistă și socială (limba și literatura română. logică. istoria religiilor. spre exemplu. cele două limbi moderne. sociologie. c) înființarea unor noi tipuri și introducerea unor filiere școlare în învățământul secundar. tip și profil de școală. iar la liceele de profil industrial sau de alte profile. psihologie. numărul de ore repartizat este în raport cu rolul și contribuția acestora la înfăptuirea obiectivelor generale și specifice. c) pregătirea opțională (tehnică de calcul. strategii și capacități de la un obiect la altul. până la urmă. geometrie descriptivă. în care toate disciplinele sunt egale. este firesc ca schimbările intervenite în structura sistemului de învățământ au acționat simultan asupra acestor conținuturi. se adaugă și grupa disciplinelor de specialitate. deprinderilor. cu asigurarea coerenței pe verticală și orizontală. obiectele de învățământ sunt dispuse în trei grupe. totuși includerea obiectelor opționale are. Ordonarea sau succesiunea obiectelor în cadrul planului de învățământ.

ca orientare. Se consideră totuși că pentru a avea reprezentarea clară a muncii lor. ci și pe cele ale obiectelor înrudite. Partea a doua. în vederea satisfacerii cerințelor abordării interdisciplinare a procesului de învățământ. Obligativitatea nu limitează inițiativa cadrelor didactice. pedagogi. care să conducă în final la o asimilare mai bună a materiei. c) delimitează și orânduiesc structurile tematice care configurează conținutul disciplinelor. psihologi. temelor și lecțiilor cu un anumit specific informațional și formativ-educativ. indicându-se în anumite cazuri și ideile fundamentale sau tezele pe care trebuie să le cunoască școlarii. determinate de anumite condiții concrete. tipul și profilul școlii. concretizează în continuare primele două elemente redate în cuprinsul definiției dinainte ("a" și "b"). Pentru formarea unor comportamente acționale. Se constată. De altfel. Programele analitice sunt principalul instrument pentru activitatea profesorilor. programele analitice sunt documente oficiale care: a) definesc obiectivele specifice fiecăreia din disciplinele prevăzute în planurile de învățământ. numeroase forțe intelectuale de cercetători. recapitulare și. după caz. lucrări scrise) totalul orelor anuale afectate disciplinei în cauză. precum și clasa sau clasele unde se studiază o anumită disciplină. Cunoscute în limbajul curent și sub denumirea de programe școlare. programele răspund la întrebările "în ce scop". în sensul asigurării caracterului unitar al conținutului culturii școlare la disciplinele din trunchiul comun de la unitățile de același grad și tip de pe întreg teritoriul țării. Ca și în cazul planurilor de învățământ. O astfel de situație nu trebuie privită de pe o poziție simplistă. subcapitole. la anumite obiecte de învățământ sunt indicate lucrări de laborator. după ce indică gradul. Unui capitol sau unei subteme le sunt subsumate una sau mai multe probleme. programele au caracter obligatoriu și sunt unice. tipuri și profile de școli. Dacă planurile de învățământ stabilesc obiectele care se studiază în diversele grade. reuniți în echipe și comisii. Pentru capitole sunt indicate orientativ numărul orelor destinate studierii lor. sociologi. "ce" și "cât" reprezintă conținutul fiecărei discipline școlare. prezintă explicit entitățile de bază ale disciplinei. Programele analitice ca formă de obiectivare a conținutului învățământului Titlul acestui subcapitol este revelator pentru a ne scuti de alte explicații în legătură cu înaintarea treptată în aria documentelor prin care este proiectat conținutul învățământului. Cunoașterea lor poate juca un rol important în orientarea. b) formulează recomandări metodice referitoare la folosirea celor mai adecvate strategii didactice. De-a lungul timpului au fost formulate diferite cerințe (norme sau criterii) referitoare la programele școlare. inspectori cu problemele de perfecționare și evaluare. d) planifică totalul orelor pe tipuri de activități didactice și pe unitățile de bază ale structurii tematice. organizate și sistematizate pe capitole. sunt antrenați în elaborarea programelor. că un subcapitol apare mai clar și mai precis când toate elementele din câmpul lui de aplicare sunt exprimate și în detaliu. parțial. Totodată. specialiști de la catedră. obligația intangibilă a cadrelor didactice este de a cunoaște nu numai programele de specialitate. În mod obișnuit. la care se adaugă. alte unități tematice. lucrări practice și de laborator. Față de aceste atribute este greu de comentat paradoxul în legătură cu faptul că „mulți profesori cunosc mai mult manualele decât programele școlare”. Ele constituie un ghid necesar pentru întreaga lor muncă. în sensul că nu exclude posibilitatea unor intervenții din partea lor. subcapitole și alte unități tematice) poartă o denumire sau un titlu care reflectă substantivat sau descriptiv conținutul prevederilor pe care le cuprinde. investigațiilor din acest domeniu. probleme. care. lucrări practice și alte forme de aplicare a cunoștințelor în cadrul capitolelor. deoarece le orientează și direcționează demersurile întreprinse în procesul de învățământ. în sensul că sunt repartizate pe tipuri de activități didactice (de predare. fiecare programă analitică are o parte introductivă. ca și 17 . Pentru ilustrare avem la îndemână. teze și idei de bază în raport cu natura și volumul conținutului materiei de predat. fiecare din diviziunile cu un grad mai mare de generalitate (capitole. prevederea de la punctul "d". adică partea propriu-zisă sau corpul programei.

pe de o parte. distanțându-l de logica științei. îl îndepărtează tocmai pentru că pune accentul pe soluții oferite de logica didactică în mod exagerat. Cu aceste precizări trecem la examinarea cerințelor specifice de elaborare a programelor școlare. menționată în reflecțiile noastre anterioare. când este 18 . Autenticitatea și consistența internă se referă. reînnoite mereu din mers.în subcapitolul anterior. rezultat din reflectarea adecvată a realității. Una din problemele care se ridică pentru respectarea autenticității. definiții. și de a exclude tot ceea ce este fals sau interpretare falsă. descrieri. nu numai în învățământul superior ci. mai ales în școala generală și în liceu. o restrângere a acestei informații prin condensarea ei. exemplul semnificativ al Austriei. stabilite în raport cu obiectivele specifice definite în partea introductivă a programei și în raport cu utilitatea informațiilor selecționate. faptul că unele vor căpăta amplitudini și valori deosebite. iar în al doilea rând. Toate criteriile de selecție a conținutului învățământului – stipulate în cuprinsul subcapitolului al patrulea – se regăsesc într-un anume fel și ca cerințe (criterii sau norme) ale elaborării programelor școlare. adaptarea la capacitățile psihice ale elevilor. consistența internă mai înseamnă și acea proprietate a unei structuri tematice care se referă la logicitatea ei (necontradictorie. a capitolelor. și în învățământul preuniversitar. o extindere prin introducerea unor probleme practic-aplicative și exerciții necesare în vederea imprimării unei finalități pedagogice cât mai pronunțate. în timp ce acele criterii aveau în vedere ansamblul conținutului la nivelul planului de învățământ. adevărată – în sensul de corespunzătoare cu demonstrațiile cercetării științifice) și la construcția semantică – concepte. descrește volumul cunoștințelor utile „incluzând instrumentarul minimal cu care prelucrăm datele de care avem nevoie”. criteriul utilității are în vedere. Pedagogul Emil Păun arăta cândva că ordonarea didactică a cunoștințelor are o pondere prea mare în procesul de învățământ. Cu siguranță că organizarea didactică a materialului de învățământ este necesară și ea facilitează contactul elevilor cu știința. liceal și postliceal. Se știe că logica didactică înseamnă transpunerea culturii sociale în programe și manuale. în loc să-l apropie pe elev și chiar pe student de știință și de modalitățile specifice ei. aplicații corect prezentate și formulate. Se constată. este aceea a asigurării unei analogii cât mai mari între logica didactică și logică științifică. îndeplinirea practică a acestei condiții ridică destule probleme. în sens de esențiale și importante. consecventă. Pentru respectarea acestui al doilea deziderat este formulată condiția ca programele să fie corelate și cu centrele de interes ale tinerilor. Succesiunea (gradualitatea) sau cum i se zice din ce în ce mai mult – secvenționalitatea – constă în ordonarea treptată a cunoștințelor. însă este mult prea importantă pentru a nu ține seama de ea. defalcat. parcurgerea unui obiect de studiu. deci decodificarea cadrului științei de către elevi. în condiții de creștere exponențială a informației. palpabil și efectiv. Relevanța este o cerință sau un criteriu care se referă la valoarea conținutului obiectului în întregimea lui și. subcapitolelor sau structurilor tematice ale acestuia. mai mult. în scopul cunoașterii cărora sunt necesare anchete și studii sociologice. coerentă. a exercițiilor și a altor activități practic-aplicative. reguli. Transpunerea înseamnă selectare și ordonare. Paradoxal deci. „legea cunoștințelor utile descrescânde” conform căreia. Se va constata o creștere a specificității acestor cerințe și. de catedră și personale. în cazul de față este limpede că ne referim la un obiect de învățământ luat ca entitate separată. la caracterul lor adevărat. unde peste o mie de cadre. Prin ordonare înțelegem de fapt înlănțuire. Numai că. iar pe de altă parte. dar ea e utilă la clasele mai mici și cu precădere în etapele inițiale de studiu al unui obiect de învățământ. Totodată. potrivit concepției lui Mircea Malița. Sunt destule cazuri când dimensionarea volumului de cunoștințe în instituțiile de învățământ superior este frecvent afectată de interese subiective. prilej cu care se produc anumite metamorfozări ale informației științifice. a diferitelor lucrări de laborator. mai ales în cel profesional. în așa fel încât. culturală și umană. Desigur. în anumite limite. prevăzute în corpul propriu-zis al programei. la corectitudinea științifică și la modernitatea cunoștințelor prevăzute de programele școlare. la calitatea cunoștințelor de a fi substanțiale. mai întâi. principii. Reluăm deci ideea ca structura tematică a disciplinei să corespundă obiectivelor specifice definite și să răspundă unor nevoi sociale și personale de formare intelectuală și profesională. Sub raport cantitativ. sunt implicate în elaborarea noilor programe.

a. transdisciplinare sau transspecifice comune mai multor discipline (menționăm spre ilustrare conceptele de sistem. pentru satisfacerea nevoii de unitate și de sistem coerent în predarea cunoștințelor. tot așa cum fizica electricității trebuie să anticipeze tehnologia rețelelor electrice etc. Se înțelege de aici că elementele de generalitate care structurează conținutul nu înlătură cu totul informațiile din subtext. tendința spre caracterul enciclopedic. probabilitate.d. reglare ș. Mobilitatea este cerința potrivit căreia programele analitice. Faptul că orice teoremă. la matematică trebuie să fie asimilate elementele de calcul diferențial care stau la baza aplicațiilor corespunzătoare din fizică. ca documente didactice de obiectivare a conținutului învățământului. „Firul subțire al ideilor nu se poate toarce dintr-un caier informațional sărăcăcios”. cu cele ale altei sau altor discipline din planul de învățământ. adevărate „chei ascunse” pentru dezvoltarea legăturilor dintre domenii în plan orizontal. structură. În toate împrejurările este necesară asigurarea unor relații adecvate între planurile intuitiv-abstract. trebuie să aibă capacitatea de a-și schimba cel mai 19 . ele permit ordonarea și punerea în conexiune a imensului material faptic acumulat. teoretic-aplicativ și formativ-informativ. Studiile întreprinse relevă însă deficiențe care persistă. adesea erodate. integrări.). axate pe esențial și deschise noilor achiziții științifice și culturale. reprezentând modele comportamentale flexibile și seturi de valori perene. energie.ca succesiune a cunoștințelor din cuprinsul programelor diferitelor discipline în așa fel încât unele să le pregătească pe celelalte. respectiv formarea și dezvoltarea capacităților necesare activității de cercetare și creație. mărime. deschiderea spiritului școlarilor pentru sinteze.m. să se micșoreze ritmul uitării iar detaliile să fie plasate într-o structură care să-i facă pe elevi capabili să dea răspunsuri la o mulțime de situații curente. asociații. entropie. care supraîncarcă. Concordanța denumită și corelarea tematică sau consistența externă este privită ca o cerință menită să asigure strânsa legătură între conținutul unei programe analitice cu conținutul programelor celorlalte obiecte de învățământ. datele faptice. cât și în ansamblul cunoașterii științifice. extrapolări metodologice. neesențializat și nereprezentativ în raport cu universul disciplinei.). Cerința ca în cuprinsul programei să fie numai cunoștințele de bază esențiale și operaționale ale disciplinei face ca obiectul de învățământ să fie mai limpede. manifestându-se cel puțin în trei feluri: . transferul de idei de la o disciplină la alta. Cunoștințele sunt construite piramidal. O asemenea cerință a căpătat o semnificație deosebită o dată cu extinderea metodologilor structurale de abordare în domeniul științelor și al obiectelor de învățământ. Maxima valoare formativă este o cerință potrivit căreia este necesar să fie selecționate acele cunoștințe care favorizează în cel mai înalt grad dezvoltarea capacităților de cunoaștere și a operaționalității în genere. . . trebuie să fie selecționate acele teorii și concepte fundamentale care să constituie un mesaj cognitiv incitant. la enunțul fiecărei cunoștințe folosindu-se termeni deja însușiți. interacțiuni între anumite elemente sau părți ale structurii tematice a programei unei discipline. În raport cu structura logică a științei respective și adecvat posibilităților de înțelegere și asimilare ale elevilor. conceptele sale să se păstreze mai bine în memorie. facilitându-se transferurile în învățare și reciprocitate informațională (spre exemplu. determinism. Totodată. cu mare randament în realizarea scopului educativ al asimilării culturii moderne și al însușirii unei profesii. spre exemplu.vorba de cunoștințe în cadrul unui sistem logic ele să poată fi deduse unele din altele. mai buna înțelegere a respectivelor concepte. corelații.ca legături reciproce. Organizarea în acest fel a materiei. de genul aglomerării masive de date. inhibă și obosesc. creșterea posibilităților de aplicare a cunoștințelor și de sporire a eficienței studierii lor. inductiv sau deductiv. înarmarea școlarilor cu modul de a gândi propriu științei pe care o reprezintă obiectul de învățământ pentru care se elaborează programa.ca utilizare a unor concepte interdisciplinare. cu mențiunea că aceste concepte fundamentale funcționează atât în cuprinsul unor discipline școlare. Se impune și precizarea că specificarea conceptelor inter sau transdisciplinare nu implică sub nici o formă ideea renunțării la sistemul de concepte și principii proprii numai disciplinei în cauză. se bazează pe alte teoreme demonstrate în prealabil constituie o cerință perfect satisfăcută în cadrul oricărui sistem logic. intuitive care sunt izvorul oricărei abstracțiuni.

planificarea (proiectarea) calendaristică semestrială. programele și manualele constituie prima grupă a documentelor didactice sau a formelor de obiectivare. proiectarea sistemului de lecții în cadrul unui capitol sau teme (atunci când este cazul). asocieri. concretizate în creșterea în progresie geometrică a informațiilor științifice elaborate. respectiv. în sensul că manualele dezvoltă analitic temele și subtemele prevăzute de programe. iar materialul nou care se introduce este integrat organic prin esențializări și restructurări calitative în sistemul vechilor cunoștințe. cum ar fi: proiectul lecției propriu-zise. se cuvine să precizăm că tabloul complet al formelor de obiectivare (proiectare) a conținutului învățământului ar trebui să cuprindă și o a doua grupă formată din alte trei sau chiar patru documente didactice. Se remarcă faptul că prima grupă este constituită din documente didactice oficiale elaborate „de sus” sau „de la centru” sub egida Ministerului Educației. în structura cărora schimbările se produc mai lent. cât și în ordine inversă. al inspectorilor metodiști cu atribuții de proiectare și evaluare și al cercetătorilor în domeniul științelor educației ar putea fi întregit și prin valorificarea programelor din alte țări. planificarea (proiectarea) anuală. lărgirea posibilităților de conlucrare într-un scenariu european. s-ar putea facilita „folosirea unor teste de evaluare internaționale…”. Faptul că. deci planurile. Dacă extindem puțin aceste reflecții. de igienă și estetică în elaborarea manualelor Atributele manualelor școlare ne vor apărea mai cu limpezime dacă vor fi puse în relație cu dimensiunile fundamentale ale planurilor de învățământ și ale programelor analitice. corespondențe și condiționări reciproce. În contextul respectării tradițiilor și realităților învățământului românesc.operativ cuprinsul. respectiv de proiectare a conținutului învățământului. Cerințele privind elaborarea programelor analitice se află într-o strânsă interdependență și se impune aplicarea lor unitară. dar toate prezintă unitate de fond. Articularea structurală a acestor trei documente didactice poate fi privită atât în ordinea planuri-programemanuale. Eliminarea unor teme și introducerea altora se realizează astfel încât să nu dăuneze caracterului de sistem al disciplinei respective. dar și al predării. deci la intervale mai mari de timp. sunt abordate în capitole separate. Programele trebuie să țină pasul cu realitatea întrucât. transformările accelerate din viața social-politică și economică a societății. prin antrenarea celor mai buni specialiști din țară. iar temele și subtemele cuprinse în programe constituie osatura obiectelor de studiu prevăzute în planurile de învățământ. cele două grupe. Fiecare dintre ele constituie o formă specifică de obiectivare a conținutului învățământului. are deci caracteristici proprii. la modul foarte concret. când este vorba de manuale. au un caracter mai elastic. Toate trei laolaltă. prin structura lor și prin modul cum sunt concepute. Cercetării și Tineretului. aportul profesorilor specialiști. Într-o altă 20 . Manualul școlar ca instrument al invățarii. angajează și schimbarea conținuturilor și a modalităților de evaluare. Cerințe de ordin didactico-metodic. tot așa cum din spectrul curcubeului nu privim doar o singură culoare. direct și individual. nu ne împiedică să afirmăm că acestea nu pot fi privite izolat. în cadrul programelor și manualelor sau cursurilor de pedagogie. precum și „propunerea unui bacalaureat internațional”. Manualul școlar este cartea (documentul sau instrumentul pedagogic) care dezvoltă sistematic structura tematică prezentată în programa analitică a unui obiect de studiu. Tipuri de manuale. domenii în care „s-ar putea crea programe școlare comune la Madrid și Berlin…”. Pentru că suntem în etapa în care este foarte presantă sarcina ameliorării programelor școlare. Cea de-a doua grupă este reprezentată de documente didactice particulare prin care este anticipat procesul didactic propriu-zis și care intră în obligația fiecărui profesor. reprezentând în total șase sau șapte tipuri de documente didactice „oficiale” și „particulare”. sub egida editurilor care au și sarcini didactice și pedagogice. dezvoltarea unor tehnologii bazate pe microelectronică și creșterea gradului de informatizare a întregii societăți. mai flexibil și pot recurge la o adaptare mai operativă în raport cu planurile de învățământ și cu manualele școlare. determinată de expansiunea democrației europene. Factorul care în prezent exercită o covârșitoare influență asupra conținutului învățământului îl constituie multiplele și profundele mesaje ale noii revoluții științifice și tehnice.

realizează corelațiile cu informațiile de la alte discipline de învățământ. cât mai ales al învățării. Giurăscu ș. gradul de detaliere până la care se poate ajunge. dar nu singurul. profesorul trebuie să fie capabil să prezinte în moduri diferite același subiect. în sensul că în pregătirea sa pentru activitatea la clasă el nu preia pur și simplu textul lecțiilor din manual pentru a le reda elevilor. precum și problemele. au sau ar trebui să aibă manuale. cum ar fi Institutul Internațional pentru Manuale Școlare de la Braunschweig. valoarea lor este extraordinară. după caz. ca instituții de sine stătătoare. manualele sunt elaborate pe obiecte de învățământ și pe clase. devenind parte organică a dezbaterilor privind educația și dezvoltarea generală a școlii românești.m. Vocația unei culturi rezidă în manualele școlare de calitate. el nu devine prizonierul textului proiectului de lecție pe care l-a pregătit în prealabil. Pentru profesor.a. Elaborarea manualelor a devenit o adevărată industrie. Dar profesorul poate să și completeze și. să 21 . El folosește manualul în mod selectiv. inclusiv pentru instituțiile de învățământ superior. în consecință. Institutul pentru Cercetarea Manualelor de la Duisburg. îi oferă sugestii și exemple de modele grafice ilustrative. alege exemplele. cinste cui te-a scris. mai stabil și mai de durată de prezentare sistematică și accesibilă a cunoștințelor și acțiunilor ce urmează a fi întreprinse de elevi pentru asimilarea lor prin muncă independentă. iar în străinătate există institute speciale cu caracter național sau internațional care se ocupă exclusiv cu cercetarea problematicii manualelor școlare. manualul școlar este cartea în care materia unui obiect de studiu este expusă în spiritul cerințelor didactice. cât și a sa proprie. un auxiliar important în pregătirea și predarea lecțiilor.formulare și chiar dintr-un alt punct de vedere. în sensul că îl rutinizează și-i afectează grav statutul profesional. așa cum s-a mai afirmat. Panaitescu. de manuale bune și cei ce ne aflăm mai aproape de crepusculul vieții active ne amintim cu drag de manualele adolescenței noastre. constituind mijlocul cel mai sigur. De asemenea. aplicațiile practice din manual cu care poate opera integral în clasă. Cartojan. idealuri de neatins. nivelul la care sunt prezentate cunoștințele. dacă nu sunt transpuse în manualele școlare sau în procesul de învățământ. În altă ordine de idei profesorul nu trebuie să devină un rob al manualului. exercițiile și aplicațiile cele mai potrivite pentru elevii cu care lucrează. El îi arată sistemul de cunoștințe ce urmează a fi însușite de elevi. Unele institute și-au elaborat un instrumentar științific de examinare a manualelor pentru a cunoaște stadiul lor actual. Multe realizări din domeniul pedagogiei rămân teorii sterile. În fiecare editură sunt onorate comenzi de mai multe sute de titluri de manuale. concretizate în obiecte de studiu. tipărite în zeci de mii de exemplare. ordonează informațiile din punctul de vedere al importanței și valorii lor. Editurii Didactice și Pedagogice i s-au adăugat numeroase alte edituri. Toate domeniile specializate ale cunoașterii umane. în general. iar manualul constituie pentru el. Institutul Austriac de Cercetări în Domeniul Manualelor Școlare din Viena ș. Iar momentul de răscruce pe care-l traversează învățământul nostru în această perioadă de tranziție ne determină să afirmăm că problematica dezbaterii manualelor se va amplifica în continuare. de stimulare și de extindere a scientizării domeniului. un ghid sau un instrument de orientare. mediu și lung în cadrul unor proiecte naționale. La noi în țară. Cercetării și Tineretului. gingaș cumpănită…”. pentru toate ciclurile școlare. culturii și artei contemporane. atât din București cât și din celelalte orașe ale țării. La fel. elaborarea manualelor constituie preocuparea centrală a Institutului de Științe ale Educației și Ministerului Educației. în timpul desfășurării propriu-zise a lecției. Astfel de ipostaze îi sunt profund defavorabile profesorului atât din perspectiva elevilor. acestea constituind un reper călăuzitor în problematica științei. iar lecțiile în ansamblu au toate șansele să eșueze. de experimentare și.d. care sunt în situația de a avea tipografii și edituri proprii. În mod obișnuit. / Încet gândită. Atunci când sunt elaborate cu competență științifică și pedagogică și cu multă trudă. În raport cu particularitățile claselor la care predă. manualul este un instrument de orientare. un ghid. Manualul școlar este un instrument atât al predării. Tocmai de aceea este firească obligația profesorului de a cunoaște conținutul lecțiilor din manual. ai căror autori erau un Nedioglu. pentru a realiza o unitate între exigențele exprimate de el în procesul didactic de transmitere și evaluare cu cerințele exprimate de manual.a. Manualelor acestora li se potrivea cu adevărat superba perlă a lui Arghezi: „Carte frumoasă. al efectelor formative probabile. Școala românească a beneficiat. au stabilit obiective pe termen scurt.

folosesc în semnificația arătată termenul respectiv.De mai mult timp însă și la mai multe discipline de învățământ se întocmește separat și exclusiv în sprijinul profesorului. cât și în activitatea sa independentă de acasă. formează capacitățile de cunoaștere. De asemenea.corecteze manualul atunci când constată greșeli de formulare. El este elaborat în raport cu cerințele de ordin științific și pedagogic ale învățământului superior. recomandări pentru utilizarea unei tehnologii didactice adecvate. să-și fixeze bine materialul explicat de profesor. de instruire și de lucru mai ales pentru activitatea independentă pe care o desfășoară în acest sens. Studenții utilizează termenul de „curs” și în sens de „prelegere” sau de „lecție”. când unele ideii sunt depășite sau nu mai corespund cu prevederile programei. principala sursă de informare. mai am încă zece…”. teme. instrument de bază pentru studiu. Chiar denumirea de manual indică finalitatea acestei cărți: elevul să-l aibă în mână cât mai des. o anumită stare de spirit. deschide drumul spre autoinstruire permanentă”. cu un plus de cunoștințe față de manualul elevului. precum și cu indicațiile bibliografice sau. De reținut faptul că noi utilizăm termenul de curs ca pe o suită de prelegeri adunate laolaltă. având rolul de instrument sau îndreptar pentru studiul independent și aprofundat al unei științe. care cuprinde prioritar informația ce trebuie asimilată. păstrării și difuzării informației. capitole. strategiile cognitive. fie în funcție de tehnica consemnării. cu scopul de a servi ca manual. lucrările de laborator. dezvoltă preocupările și priceperile de asimilare. clase. Totodată. trebuie să învețe să se folosească și de manual. Așa cum elevul învață să se folosească de instrumentele de muncă. care este un instrument de informare. tipărite și reunite în volum. . Tipurile de manuale. cu menirea de a înlocui metodica tradițională sau de a o moderniza și a servi ca mijloc de informare științifică și metodică a cadrelor didactice. care trădează o mentalitate. cunoașterea și transformarea lor …. motiv pentru care se mai numește și manualul elevului.Manualul școlar obișnuit. fie numai ca îndrumătoare metodice. precum și de cercetările psihopedagogice privind învățarea. lecții. cuprinsul și destinul lor au evoluat fie în raport cu destinatarul stabilit. S-a arătat anterior că el reprezintă instrumentul de bază al elevului. Astfel. deprinderile. atitudinile și alte capacități pe plan mintal și acțional. prin exercițiile indicate. greșeli tipografice sau date inexacte.Manualul este cartea sau instrumentul de lucru pentru elev prin cunoștințele prevăzute. Manualul are pentru el valoare de simbol în sensul perenității cuprinsului său. care reprezintă materia de studiu a unei discipline didactice în învățământul superior. acest manual este și un ghid sau un auxiliar important pentru profesor. În raport cu destinatarul stabilit se menționează pe prim plan: . îl ajută în cercetarea. al răspunsurilor durabile pe care le găsește la problemele fundamentale care i se predau. . complementar. . eventual și sistematizate într-un alt mod. Pentru elev manualul are rolul de „carte de învățătură”. Manualul îl ajută să-și însușească cunoștințele. când de la tipărirea lui până în momentul predării s-au produs schimbări pe care elevii trebuie să le cunoască. să-și formeze priceperile. în timp ce cursul este nevoit să ia în considerație 22 . explicarea conținutului și structurii programei școlare. „carte de căpătâi”. cu exercițiile. reprezentată în planul de învățământ ca disciplină didactică. consultându-l ori de câte ori simte nevoia. La noi în țară s-au editat unele manuale ale profesorului fie cu acest conținut. Când afirmă ei „…am învățat pentru examen doar opt cursuri. cartea profesorului sau manualul pentru profesor. Manualul profesorului cuprinde: obiectivele specifice disciplinei respective concretizate pe cicluri. pentru aceste motive pe deplin întemeiate. Mai greu de înfăptuit rămâne cerința necesității ca în cadrul preocupărilor interdisciplinare profesorul să dea dovadă de tot atâtea competențe câte discipline pune să coopereze. sociale și culturale.Există o deosebire mai mare decât se crede între conceptele de curs și tratat. exemplele și alte auxiliare menite să-l ajute pe profesor în pregătirea lecțiilor. întrebările adresate și prin îndrumările date pentru aplicații.Cursul universitar constă dintr-un ciclu sau o suită de prelegeri ordonate în jurul unei idei fundamentale. expunerea informației științifice necesare profesorului pentru a realiza sarcinile predării. ca două modalități scrise de comunicare a unei științe. Elevul folosește manualul atât în activitatea îndrumată de profesor la clasă. manualul îi „deschide porțile spre fenomenele naturale.

crestomațiile. un privilegiu aparte. la fiecare temă dezbătută. de la completarea și recuperarea unor cunoștințe și capacități până la stimularea și obținerea unor performanțe superioare în învățarea unor teme sau lecții. Sunt și alte mijloace sau materiale auxiliare care au menirea de a amplifica. în același timp. a încurajării creativității și a capacității de a aborda probleme noi și a crea situații-problemă. Funcțiile manualului se referă la rolul propriu sau consecințele pe care acesta le are asupra destinatarilor săi și a contribuției sale specifice la realizarea finalităților procesului de învățământ. pot fi menționate trei tipuri de manuale: . a complexului de trăsături definitorii ale personalității și comportamentului lor. Interesul pentru acest tip de manual. 23 . Se înscriu într-un registru larg și variat culegerile de texte originale. aprofundare și autocontrol. Referindu-ne la anumite domenii cum ar fi biologia. de analiză. oferind modalități noi de interpretare și concretizare sau aplicare a cunoștințelor din manual. de mai mare complexitate și utilitate . Ca să ne referim la un singur exemplu. precum și cercetările psihopedagogice privind învățarea. . are atașate discuri. Emile Planchard arată că aceasta „ … este o cameră de provizii. natura ca un tot unitar. atlasul tematic care este strict corelat cu manualul de geografie oferă. de la început. într-o epocă în care factorul de stabilitate este tot mai mult amenințat de contradicții de tot felul. culegerile de exerciții și probleme. de proporții mai mari. în care sunt prezentate sistematic problemele fundamentale ale unei științe construite adecvat realității. Caietul de muncă independentă pentru elevi se utilizează la clasele mici ca instrument al activității independente diferențiate și creatoare. noi neam oprit asupra a patru dintre ele. manualul din învățământul francez este astfel conceput ca elevul să gândească. al dezvoltării puterii de judecată. . spre exemplu. Luând în considerare evoluția tehnicii consemnării. în sensul că este furnizor de cunoștințe sistematice pentru un nivel corespunzător de școlaritate. dar și latura sa educativă. întrucât se bazează în principal.Funcția formativă este generată de efectele exercitate de manual asupra întregii vieți psihice a școlarilor. tratatul este lucrarea specială.manualul școlar modern care în afara textelor și a ilustrațiilor.” Din constelația funcțiilor manifeste sau latente prezentate în literatura pedagogică. nu în sensul demonetizat al ideologizării. acela de a asigura coeziunea culturală a națiunii. Ea trebuie să ofere noțiuni. elaborat mai mult experimental pe baza diverselor modalități de programare pedagogică cibernetică. prelucrării și aplicării cunoștințelor. De aceea. păstrării și difuzării informației. Toate acestea sunt strâns corelate cu programele analitice și cu manualele școlare. Pe planul formației spirituale. colecțiile de material demonstrativ. încă din clasele mici. Germania. Sunt incluse în cuprinsul său o gamă variată de activități cu caracter algoritmic. . fără a avea obligația unor scrupule pedagogice. ci în ideea antrenării capacităților cognitive ale elevilor în procesul asimilării. În altă ordine de idei menirea manualului se extinde și în direcția familiarizării cu metodologia cercetării. ca furnizor de informații. practic și problematizator implicate în lecțiile din manual. este în scădere. ca și pentru instruirea programată. De asemenea. Manualului de limba și literatura română i se rezervă.prevederile programei analitice și cerințele dictate de procesele de învățare.manualul școlar de tip clasic care cuprinde doar texte și ilustrații. un compendium. pe grade de esențialitate. pe asocierea mecanică și mai puțin pe înțelegere.Funcția de informare are în vedere faptul că manualul este o sursă de cunoaștere. atlasele. cartea școlară trebuia să fie. Analizând multiplele funcții ale cărții școlare. manualul are latura sa semantică. fișele de lucru pentru elevi au menirea de a îndeplini multiple funcții didactice. … o carte de laborator și un manual de exerciții. metoda cartografică. benzi magnetice și diapozitive ca accesorii didactice funcționale. Instruirea programată are însă destui reprezentanți care o susțin cu fervoare și nu trebuie să contăm pe o totală stingere sau dispariție a conceptelor și modalităților de predare și învățare programată. posibilitatea de acces a elevilor la o metodă modernă de învățare și redare a realității. cu un pronunțat caracter transdisciplinar. în țări precum Franța. diversifica și întregi sursele de informare ale elevilor.manualul programat. dar și un instrument de lucru. să contribuie la dezvoltarea gândirii și să sugereze aplicații utile din ceea ce s-a învățat.

parafrazându-l pe Goethe. astfel încât el să reprezinte un tot științific în expresie îngrijită. iar demersurile în interiorul ei pot fi deductive sau inductive. teoriile. Manualul modern îl introduce pe elev în tehnica muncii intelectuale. o experiență notabilă în activitatea directă la catedră. care desemnează. reducerea sau diminuarea contribuției sale specifice în ansamblul activității pedagogice. ci să memoreze. Cerințele (normele sau criteriile) formulate față de temele incluse în programă se respectă și la dezvoltarea acestor teme în manual. fragmentate în subteme sau subcapitole și mai departe. Manualele se întocmesc în conformitate cu programa analitică care este supusă mereu unor noi ameliorări și actualizări. conceptele fundamentale devin suportul explicativ al faptelor particulare.Funcția de autoinstruire exprimă contribuția manualului la pregătirea condițiilor pentru trecerea de la educație la autoeducație. pregătindu-l pentru educația permanentă. după cum se știe. în incitarea la învățare și dezvoltarea bucuriei de a învăța. . Fiecare temă poate constitui un discurs specific. luând ca referință fiecare temă sau capitol.. starea lor de pregătire și capacitatea psihică reală. îl ajută să se autoinstruiască punând bazele unui stil individual de muncă. în conformitate cu maxima plină de adevăr potrivit căreia „Analfabetul zilelor noastre nu mai este cel ce nu știe să citească și să scrie. De aceea se cere îndreptățit ca manualul să fie supus unor restructurări pe care le-ar impune alte moduri de a privi materia disciplinei. cunoașterea factorilor pedagogici și metodici. Adaptarea organică la caracteristicile de vârstă ale elevilor este o regulă fundamentală în elaborarea manualului. Totodată. în cadrul curentului „educației noi” (A. iar pe profesor nu-l solicită să se ocupe de elev. iar judecățile de valoare formulate. dar chiar nefast. Sunt solicitate concomitent stăpânirea deplină a domeniului științei ce oferă conținutul obiectului de învățământ. la care selecția de opere și autori pentru justificarea priorității absolute a tematicii nu a fost totdeauna validată de criteriul valoric. și nu numai la noi. Disfuncțiile manualului se datoresc însă stării de fapt a acestuia în etapa actuală la noi în țară. ci de parcurgerea materiei. Dimensiunea unui paragraf depinde de densitatea sa informațională. Opusul conceptului fundamental de funcție este cel de disfuncție. în cadrul manualului. interesului și a unei stări afective corespunzătoare pentru o învățare conștientă și temeinică. reflectă totuși. volumul și modul accesibil de prezentare a conținutului. concisă și sistematică. cu reducerea datelor descriptive până la un cadru riguros și minimal. Se apreciază că multe manuale sunt departe de lauda „carte frumoasă” și de complimentul „cinste cui te-a scris”. La elaborarea unui manual sunt respectate mai multe cerințe de ordin didactico-metodic. incontestabile în esența lor. trezirea și menținerea atenției.Funcția stimulativă constă în declanșarea și susținerea de către conținutul manualului a unei motivații pozitive în activitatea de învățare. Ferrière) părerea exagerată că manualul ar fi devenit nu numai inoportun. aproape în exclusivitate. în fapt. Ideile. apreciază că „Cine nu a udat hârtia cu lacrimi. Se operează cu intelectul elevilor într-un mod specific. nu cunoaște măreția științei”. cunoștințe specifice despre nivelul cercetării și elaborării manualelor. stimulându-le gândirea și puterea de creație personală. Sunt multe nedumeriri.m. corelarea cu caracteristicile de vârstă ale elevilor constituie încă o sarcină de viitor. Deși se află în discuție de o sută de ani. Altă cerință se referă la structura logică a manualului care se realizează în cadrul structurii tematice a programei. Respectarea acestora nu este deloc o operație simplă. discuții și polemici și în legătură cu manualele de literatură pentru învățământul liceal. Elaborarea coerentă a unui paragraf se realizează prin centrarea acestuia pe o idee de bază.d. cu natura. pe motiv că-l îndepărtează pe copil de viață. la ansamblul conținutului manualului. Nu sunt încă fructificate corespunzător disponibilitățile copilului 24 . aceasta referindu-se. Autorii de manuale consideră aceste cerințe dure și. un unghi de sensibilitate depășit ș. igienic și estetic. printr-o corespondență între vârsta. cu evitarea denaturărilor și a prezentărilor simpliste. Opinia generală pledează spre descongestionarea unor manuale. În ambele situații se cere consecvență logică. în paragrafe. Există. ci cel ce nu știe să învețe singur”.a. persistă tarele unilateralității în analiza fenomenului literar. de experiența concretă și nu-l obișnuiește să gândească.

Limbajul folosit în manual să constituie un model de exprimare pentru elevi. tablouri. 6. concizie și expresivitate. cu profil electric sau profil chimic. De asemenea. Cerințele de ordin estetic se referă la nivelul corespunzător de realizare artistică a manualului. fie în finalul lecțiilor. tabele sinoptice. deci lectura. Analizați un manual școlar ales din rândul disciplinelor tehnice sau tehnologice din perspectiva condițiilor enunțate. Având o programă școlară la alegere. contribuie la formarea unor tehnici și deprinderi de învățare și la formarea unui stil de muncă intelectuală. hărți. cernelii și a hârtiei folosite. De asemenea se cere conturarea deplină a modului de desfășurare a concursului de manuale. scheme. diagrame. Acestea au importante funcții cognitive și formative. de inovațiile contemporane și de idealul educațional spre care tindem. grafice. sintetizării și concretizării problemelor tratate. fie intercalate în cuprinsul acestora. 4. ci și cum comunicăm. care să determine o atitudine de căutare. didactico-metodic. 25 . afectiv. comparare și perspicacitate din partea elevilor. forte asupra modalităților de organizare a conținutului învățământului. Lecțiile. toate cu rol de a reliefa conținutul științific și de a ușura activitatea de învățare conștientă și temeinică. Pentru continuarea reformei învățământului românesc se impun perfecționări pe toate planurile. cât și artistico-grafic. părțile componente. 5. Documentați-vă asupra adaptării conținutului disciplinei pentru care vă specializați (sau pe care o predați) la mediul didactic informatizat. să se introducă probleme. care să faciliteze percepția vizuală a textului. exerciții și aplicații. caracterizânduse prin claritate. În raport cu specificul obiectului de învățământ și cu vârsta elevilor. Exemplificați aria curriculară „Tehnologii” la unul din tipurile de licee de profil tehnic. precizie. De mare importanță este nu numai să comunicăm. calitatea ilustrațiilor folosite. în vederea sistematizării. să țină seama de tradițiile valoroase ale învățământului nostru. și preîntâmpinarea oboselii prin suprasolicitarea organului vizual. precum și din punctul de vedere al experienței de viață. iar cerințele igienice au în vedere execuția tehnică a manualului. raportându-vă la cele două tendințe în folosirea sa: tendința restrictivă și tendința extensivă. surprindeți modul ei de structurare. Aplicații 1. unii autori propun la sfârșitul manualului un lexicon al celor mai importante noțiuni științifice și o listă bibliografică cu trimiteri la o serie de lucrări din domeniul de referință. Care sunt punctele dvs. caracterul literelor. Care credeți că vor fi disciplinele din categoria „Curriculum la alegerea școlii” în planul-cadru de învățământ pentru un liceu cu profil mecanic. adică atât sub raport informațional. Completați lista cerințelor pe care trebuie să le îndeplinească un bun manual. 3. accesibilitatea vocabularului folosit și corectitudinea sa din punct de vedere științific și gramatical. Este subliniată și cerința ca textele lecțiilor să fie însoțite de fotografii. capitolele din manual să fie urmate în final de întrebări recapitulative. 7. 2. forma atrăgătoare a acestuia. coloritul său. din perspectiva dvs. Prezentați accepțiunile conceptului de curriculum. Schițați un modul didactic la o disciplină tehnică sau tehnologică de învățământ.de „vârsta jocului” și ale preadolescentului sau adolescentului de „vârsta aventurilor” din punct de vedere cognitiv. precum și faptul că acestea să se bazeze pe o concepție reînnoită despre lume. 8.

București. Teoria curriculumului. Oproiu Gabriela Carmen. 2003. Editura Printech. Pedagogie și elemente de Psihologie școlară. București. Ionescu Miron.. Vasile. Incidențe ale reformei conținuturilor asupra celorlalte componente ale sistemului de educație. Pedagogie. Tribuna Școlii. București. București. Fundamente ale pedagogiei. E.D. Chitic Mihai. în: Prelegeri pedagocice. Dicționar de termeni pedagogici. Văideanu George. Editura Polirom. 1978. 1999. 4. Tratat de pedagogie școlară.4/1991. Ghid metodic pentru proiectarea și desfășurarea activității de calificare din învățământul profesional tehnic. 2003. criterii de selecție.. 1998. Popescu V. București. 7. 6. Pedagogie. Manual de Pedagogie.A. 3. Ediția a II-a. Popescu V. în Sinteze de didactică modernă. (coordonare).D.A. Vasile. Stanciu Mihai. 17. Moldoveanu Mihaela.D. D’Hainaud L. Cucoș Constantin. Iași. Cristea Sorin. Editura ALL. Revista de pedagogie nr. Popescu V. Cluj-Napoca. 20. organizarea și predarea-învățarea conținutului învățământului. 2.1/1991.2/1991. Obiectivarea conținutului învățământului în programele școlare. Popescu-Neveanu Paul. Vlădulescu Lucia. în Programe de învățământ și educație modernă (coordonator D’Hainaud L. Conținutul învățământului – delimitări conceptuale. Vlăsceanu Lazăr. Fundația Libra. 1998. Negreț-Dobridor Ion. 9.. Vasile. 2002.). 1986. 10. București. 1997. Elemente de didactica disciplinelor tehnice. 19.D. Iași. 13. 2003. Revista de pedagogie nr. Editura Printech. 1998. caracteristici. Cârstea Mariana. 16. Proiectarea conținutului învățământului în manualele școlare.P. Elaborarea. Mircescu Mihai. Dicționar de psihologie.. 5. 26 . Editura Polirom. Revista de pedagogie nr. Editura Albatros. Jinga Ioan.. Editura Cerma. 15. București. Istrate Elena (coordonare). Chiș Vasile (coordonare). 1981. București. R. E. București. Presa Universitară Clujeană. 14. Repere didactice și metodice în predarea disciplinelor tehnice.P.P. Oproiu Gabriela Carmen. 21. Bibliografie 1. 1998. 8. Curriculum diferențiat și personalizat. Joița Elena (coordonare). Popescu V. Editura Arres. Crețu Carmen. E. 2001. Editura Polirom. Programe de învățământ și educație.. 2003. Iași. 1981. Vasile. 11. Nicola Ioan. București. E. 18. Revista de pedagogie nr. Editura Polirom.3/1991. Iași. R. Planurile de învățământ ca formă de proiectare a culturii școlare. 2001.P. Reforma conținuturilor învățământului. 12. Craiova.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful