Notiunea de suflet si trup in Egiptul antic

Gandirea religioasa egipteana nu s-a preocupat in mod deosebit de originea omului. Unele mituri il prezinta pe zeul soarelui, Ra ca fiind creator al omului, deoarece el este considerat creator pentru tot ceea ce exista. In teologia memfitica, creatorul omului este Ptah si apoi Khunm, acesta din urma fiind creatorul doar al individului ce se naste, nu al rasei umane. Impreuna cu Heket, zeita nasterilor, Khnum ajuta sa se nasca copilul din pantecele mamei.

In evaluarea naturii umane, nu exista o distinctie clara intre parte spirituala si cea materiala a omului; prin urmare centrul personalitatii sale nu se gaseste nici in suflet si nici in trup. Fiinta umana este o sinteza a mai multor potente spirituale carora omul le este dator cu viata dupa moarte. Aceste potente au semnificatia unor dimensiuni ale fiintei umane care depind insa de integritatea trupeasca a omului. De aici vine si ideea imbalsamarii cadavrelor si punerea in mormant a unor obiecte folositoare trupului. In ceea ce priveste sufletul, egiptenii credeau despre acesta ca salasluieste in trup si ca este o entitate invizibila dar concreta in timpul vietii de pe pamant. Aceasta entitate avea numele de ba, dar ea nu seminifica viata. Pentru viata egiptenii intrebuintau un alt cuvant: ankh. Nu avem detalii despre natura lui ba, dar stim ca aceasta parasea trupul o data cu moartea individului. Egiptenii vorbesc si despre Ka, care reprezinta o entitate invizibila, practic o dublura a lui ba. Ka insoteste in viata omul, ca un fel de pazitor, de inger si intra in trup la moarte.

Este imposibil sa spunem in mod exact care a fost elementul preponderent in conceptia egipteana despre om. Acest lucru este posibil din cauza lipsei unei prezentari unitare a conceptiei religioase egiptene; insa nu putem nega ca aceasta religie a constituit de-a lungul timpului o adevarata forta a unei traditii si civilizatii care rezista peste veacuri.

Este incontestabil ca pentru egipteni ceva din fiinta omului continua sa existe si dupa moarte. Altfel n-am mai intelege nimic din giganticele piramide si din faimoasele mumii egiptene. Dar cum isi reprezentau egiptenii sufletul ? Lucrul acesta este aproape imposibil de spus. Din cercetarile care s-au facut ar reiesi ca, pentru egipteni, sufletul n-ar fi avut unitatea si personalitatea pe care noi obisnuim sa le atribuim sufletului nemuritor. Pentru ei sufletul ar fi fost scindat, specificat intr-o serie de suflete, care n-ar fi fost altceva decat

diferite aspecte sau subdiviziuni ale activitatii spirituale.

Ba ar fi fost sufletul propriu-zis, care in timpul vietii anima trupul iar dupa moarte trece intr-o alta viata. Era reprezentat printr-un cocor, caruia mai tarziu i s-a dat un cap de om. Reprezentarea sufletului sub forma de pasare ar putea fi un indiciu asupra destinului acestuia. Sufletul urma sa-si ia zborul dupa moartea trupului si sa traiasca sus in cer printre zei. Sufletul putea sa ia si forma unei lacuste, care dupa conceptia egiptenilor era tot o pasare.

Asupra cuvantului ka s-au produs cele mai multe discutii intre cercetatori si nu putem spune ca lucrurile s-au lamurit depun. Probabil cea mai indreptatita parere este aceea care considera pe ka drept un principiu vital strans legat de corp, care nu-si ia zborul dupa moarte, ca ba, ci coboara in mormant, pastrandu-se atat cat se pastreaza trupul. Este conceptia primitiva egipteana despre suflet, anterioara conceptiei superioare reprezentate prin ba. Din credinta ca soarta sufletului, a lui ka, este legata de trup, a luat nastere grija egiptenilor pentru pastrarea in bunastare a trupurilor mortilor cat mai multa vreme cu putinta. Si de aici imbalsamarile si piramidele ca morminte durabile, iar pentru cazul ca totusi trupul ar fi suferit vreo stricaciune, egiptenii au avut grija sa faca statui cat mai asemanatoare cu defunctii, pentru ca sa locuiasca in ele ka. Fireste ca acest suflet, ka, trebuia hranit din belsug si ingrijit, pentru ca sa nu vina ca strigoi printre oameni.

In concluzie, putem afirma ca egiptenii n-au conceput sufletul ca o realitate pur spirituala.