Modelul lui Harold D.

Lasswell Cercetător american în domeniul ştiinţelor politice, Lasswell, prezintă, într-un articol din 1948 una dintre cele mai cunoscute formule din domeniul comunicării. El susţine că un act de comunicare poate fi corect descris dacă se răspunde la următoarele întrebări: Cine? Ce spune? Cum? Cui? Cu ce efect? Transpunerea grafică a formulei lui Lasswell arată în felul următor: Cine? Emiţător Ce spune? Cum? Cui? Cu ce efect? Mesaj Mijloc Receptor Efectul de comunicare

Pentru fiecare dintre aceste întrebări el a identificat un câmp de cercetare: Cine? Ce spune? Cum? Cui? Cu ce efect? Analiza Analiza Analiza Analiza Analiza controlului conţinutului canalelor publicului efectelor organizaţiilor de comunicare Modelul lui Lasswell a fost criticat pentru că nu ia în considerare feed-back-ul, factorul contextual şi alte forme de comunicare, în afară de comunicarea cu ajutorul mass-media. Cu toate acestea modelul lui Lasswell oferă un punct de plecare în studiul comunicării şi a relaţiilor publice.

Modelul generic al comunicării în teoria informaţiei, propus în 1949 de Shannon şi Weawer, se poate rezuma cu ajutorul schemei următoare:
Sursă de informaţii Semnal recepţionat →

→ Emiţător →

Semnal →

Receptor

→ Destinaţie

Totuşi. structura comunicării este alta: Autorii identifică trei nivele ale problemei în studiul comunicării A. (problema efectivităţii) Cum afectează în mod efectiv comportamentul în modul dorit ? Nivelul A este cel mai simplu de înţeles. în comunicarea telefonică avem: Sursa: persoana care vorbeşte la telefon Canalul: firul de telefon Semnalul: curentul electric Emiţătorul şi receptorul: aparatele telefonice. (probl.Acest model poate fi rezumat în câteva cuvinte: Sursa decide ce mesaj să transmită. care nu este intenţionată de sursă care care afectează recepţia mesajului la destinaţie. sau orice face ca semnalul transmis iniţial să fie mai greu de decodificat cu acurateţe. tehnică) Cu câtă acurateţe pot fi tranmise simbolurile comunicării ? B. De exemplu. mesajul este trimis pe un canal receptorului. însemnând orice distorsiune a sensului apărută în procesul de comunicare. şi analiza modelului A. nivelele sunt interrelaţionate. are implicaţii şi asupra celorlalte modele. (probl. Bruiajul (zgomotul) este orice semnal recepţionat care nu aprţine sursei. distorsiunea generată de pârâiturile de pe firul telefonic. într-o conversaţie. De exemplu. b) Semantic. semantică) Cum anume transportă simbolurile transmise sensurile dorite ? C. . Pentru înţelegerea lui a fost emis modelul Shannon-Weaver. Shannon şi Weawer disting două tipuri de bruiaj: a) tehnic. Sursa: coardele vocale ale interlocutorilor Canalul: aerul Semnalul: undele sonore Emiţătorul: gura Receptorul: urechea În schimb. prin intermediul transmiţătorului.

sunt caracteristice oricărei comunicări. fiecare din litere are probabilitate identică de a apărea. Pentru a fi inteligibil. Redundanţa unei asemenea comunicări este zero. Regulile lui fac ca apariţia semnelor în mesaj să fie într-un grad mai predictibile. Dar. Aşadar. dacă ea se vrea inteligibilă. avem de-a face cu regularităţi lexicale (un vocabular) şi gramaticale (o gramatică). . ca sursa să emită un mesaj perfect uniform (de exemplu numai semnale constând în litera a). căci pentru a ne înţelege avem nevoie de o anumită redundanţă în comunicare. Să luăm de pildă o sursă care emite mesaje constând în litelele mici ale alfabetului (26 la număr). întrucât în orice moment. informaţia transmisă este maximă (H = 1). Dacă emiţătorul a transmis deja cuvintele a-l-f-a-b-e-t-i-z-a-r. putem prezice. în acest caz. O primă formă de introducere a redundanţei în comunicare este codul. pentru că putem foarte bine să nu înţelegem ce spune. Sursa să emită semnale constând în litere alese la întâmplare. nu trebuie confundată informaţia pe care o oferă o comunicare cu semnificaţia acesteia. 2. pentru că litera următoare nu ne mai aduce nimc nou. întrucât nu putem în nici un caz prezice care literă va urma în succesiune. de uniformitate a comunicării). Informaţia în acest caz este nulă (H = 0). Există mai multe posibilităţi: 1. folosindu-ne de un dicţionar. Regularităţile. Să luăm. În cazul nostru. Orice cod restrânge alegerea arbitrară a semnelor care alcătuiesc repertoriul comunicării. În acest caz. orice mesaj trebuie să aibă un anumit coeficeint de autocorelaţie. că va urma litera e. de pildă.Pentru soluţionarea teoretică a acestei probleme a fost necesară introducerea a două noi verigi în model: emiţătorul şi receptorul semnatic Rolul informaţiei în comunicare Informaţia denotă cantitatea brută de originalitate a comunicării. Ea variază invers proporţional cu redundanţa (adică gradul de predictibilitate. mesajul este perfect neinteligibil. Un mesaj care oferă un mare grad de informaţie poate fi în cel mai înalt grad nesemnificativ. deci redundanţa este maximă (R = 1). deci redundanţa. cazul comunicării cu ajutorul alfabetului.

Modelul lui Shannon şi Weaver Claude Elwood Shannon a lucrat într-unul dintre laboratoarele firmei Bell Telephone. . Semnal primit Receptorul Sursa Mesajul Emiţătorul Semnal Canalul Mesajul Destinatarul Sursa de zgomot Primul element al acestui proces este reprezentat de sursa de informaţii. în primul rând. Spre exemplu o persoană care vorbeşte la telefon. Următorul pas este transformarea de către emiţător a mesajului în impulsuri electrice şi transmiterea acestora printr-un fir electric cu valoare de canal de transmitere. sursă de zgomot. În această convorbire pot apărea distorsiuni create de sursa de zgomot. iar teoriile şi modelele sale se referă. cum ar fi: codare. la mijloacele de comunicare specifice acestei companii. În modelul propus de Shannon şi colegul său.. cu valoare de destinatar să poată auzi vocea persoanei care a transmis mesajul. telefonul are valoare de emiţător. Însă un minus important în cazul modelului lui Shannon şi Weaver este acela că nu analizează semnificaţia mesajului şi nici feed-back-ul venit din partea receptorului. În acest caz. bruiajul. Acest model stabileşte cinci funcţii care trebuie îndeplinite şi identifică un factor disfuncţional. până la alt dispozitiv telefonic cu valoare de receptor. decodare. Odată cu acest model apar şi concepte noi în studiul comunicării. astfel încât o altă persoană. Acesta va decodifica semnalele primite. Warren Weaver comunicarea este caracterizată ca fiind un proces liniar şi unidirecţional. cea care produce un mesaj.

către receptorul R. În cazul acestui model emiţătorul poate fi format din unul sau mai mulţi indivizi. Modelul lui Meyer-Eppler ia. Atât emiţătorul cât şi receptorul au calitate dublă. în considerare feed-back-ul. în cazul transferului informaţional. a unui receptor. la fel ca şi receptorul. De asemenea. Pentru ca mesajul să poată fi perceput şi înţeles de către receptor el trebuie să aibă la bază o limbă şi un limbaj comun.Modelul lui Meyer-Eppler (1963) Este unul dintre primele modele care se referă la comunicarea interpersonală. pentru prima dată. a unei surse de zgomot. codare şi decodare. astfel încât. mesaj care poate fi bruiat de sursa de zgomot. folosind codarea. emiţătorul are rolul de a emite mesaje iar receptorul de a le recepta. Schema acestui model se prezintă în felul următor: codare Emiţător zgomot ----------------------------------------------------------------Re Rr decodare Receptor Emiţătorul E emite un mesaj. procesul comunicării interpersonale se realizează cu atât mai bine cu cât intersecţia repertoriilor emiţătorului şi receptorului este mai mare. în . Acest model implică existenţa unui emiţător.

Aceste mesaje sunt mai întâi codate. este denumit şi modelul HUB. Donald Ungurait şi Thomas Bohn. în special. Acest model se referă. dar înainte ca ele să ajungă la canalul propriu zis de transmitere ele sunt filtrate şi selecţionate de aşa numiţii controlori. Prima fază se referă la diferitele tipuri de comunicatori care transmit mesajele. Schematizat. care sunt . iar sursa emitentă a primelor mesaje se transformă în receptor. Modelul circular al comunicării Modelul concentric al comunicării. pe care o ilustrează ca pe un ansamblu de cercuri concentrice. la comunicarea de masă. al lui Ray Hiebert. acest model arată astfel: Efecte Audienţe Filtre Regulatori Mass-media Retroacţiune (feed-back) Conţinuturi Controlori (gatekeepers) Coduri Comunicatori Conţinuturi Amplificare Conţinuturi Distorsiune şi zgomot Transmiterea mesajelor prin intermediul acestui model este văzută în două faze. iar în interiorul acestor cercuri are loc o permanentă negociere şi tranzacţie de informaţii.cazul contratransferului informaţional receptorul se transformă în emiţător.

denaturând sensul iniţial. Faza a doua continuă cu filtrarea informaţiilor. a cărui schemă se prezintă astfel: Receptorul Sursa Canal Canal Surs a de Receptorul retroacţiune Retroacţiune . care influenţează procesul comunicării. mesajele ajung la receptori. Modelul interactiv al comunicării Acest model vede procesul comunicării ca un circuit continuu al informaţiilor. redactori şefi etc. afectând conţinutul şi obiectivitatea acestuia. Cercetările în domeniul comunicării. În final. Cea de-a doua fază începe odată cu intervenţia aşa numiţilor regulatori. Noutatea pe care o aduce acest model este introducerea conceptului de amplificare şi de selecţie a informaţiilor. având o formă mai mult sau mai puţin circulară.profesionişti ai comunicării de masa şi care pot fi şefi de agenţii. provocând efecte imediate sau de lungă durată. După ce trec de acest control. venite de această dată din partea receptorilor şi care se referă la o anumită disponibilitate a acestora de a primi sau respinge un anumit tip de mesaj. mesajele sunt emise prin intermediul mass-media. desfăşurate pe parcursul mai multor ani au dus la dezvoltarea acestui model.

Persoanele nu trăiesc izolate. 3.Modelul aduce ideea prezenţei. aşa cum nonreceptarea 1 Denis McQuail. 2001. 2. Cei care au făcut acest studiu. Bucureşti. celălalt de răspuns. 59 . Modelul fluxului în doi paşi Acest model îşi are originea într-un studiu făcut asupra efectelor comunicării de masă. Răspunsul şi reacţia la mesajele mass-media nu sunt directe şi imediate. sub forma acceptării ori respingerii intenţiei de a influenţa sau de a informa. Cele două procese care au loc sunt unul de receptare şi atenţie. au constatat că nici unul dintre modele de comunicare cunoscute până la acea vreme nu puteau(putea?) explica rezultatele campaniei respective. ceea ce înseamnă creşterea cantităţii şi calităţii informaţiei emise pe unitatea de timp. ci mediate şi influenţate prin aceste relaţii sociale. Premisa de la care pleacă acest model este că nu orice membru al societăţii poate fi atins direct de mesajele direcţionate transmise prin mass-media. traducere de Alina Bârgăoanu şi Paul Dobrescu. Ed. Paul Lazersfeld. ci aparţin grupurilor sociale şi intră în legătură cu alte persoane. Modele ale comunicării. Bernard Berelson şi Hazel Gaudet. p.Modelul interactiv al comunicării introduce conceptul de flux informaţional. la nivelul grupurilor a liderilor de opinie. ceea ce duce la amplificarea caracterului dinamic al procesului de comunicare. Receptarea nu este echivalentă cu răspunsul. în campania electorală din 1940 pentru alegerile prezidenţiale din SUA.ro. Schematizat modelul fluxului în doi paşi arată astfel: membrii grupului primul pas Mass-media Liderii de opinie pasul doi Grup membrii grupului La baza modelului în doi paşi se află următoarele presupoziţii:1 1. Sven Windahl. comunicare. Cei care sunt răspunzători de informarea segmentelor mai puţin active ale populaţiei sunt liderii de opinie.

D. că le este atribuit atât un rol de sursă. Modelul echilibrului si simetriei în comunicare (modelul Newcomb) Acest model a fost propus de T. „An approach to the study of communicative acts”.nu este echivalentă cu nonrăspunsul (pentru că putem avea de-a face.37) Mai simplu.) comunicarea reprezinta o componenta integranta a societatii (nu poate fi abordata ca un domeniu distinct. Modelul se bazeaza pe „premiza dupa care comunicarea între indivizii umani îndeplineste functia esentiala de a permite ca doi sau mai multi interlocutori sa mentina orientarea simultana unii catre ceilalti si catre obiectele unui mediu exterior”. Modele sociologice – Schramm Sunt dezvoltate pe baza a doua principii comune: (i. 22322v2121w care ilustreaza abordarea sistemica a procesului de comunicare. 60. unde emitatorul si receptorul sunt la baza structurii informative. Comunicarea este vazuta ca o structura triunghiulara. privind împreuna acelasi obiect. Cei care joacă un rol mai activ (liderii de opinie) au următoarele caracteristici: apelează mai mult la media. într-o perfecta simetrie orientationala. cu o acceptare. 5. Modelul presupune ca. iar comunicarea este conceputa ca procesul care sustine aceasta orientare. în sensul ca mentine simetria relatiei dintre cele trei elemente. p. sunt conştienţi că îi pot influenţa pe alţii. (vezi Newcomb. Modelul este unul triunghiular. 1953). cât şi unul de orientare. după aceea. si de un obiect X din ambientul comun. vârfurile triunghiului fiind reprezentate de doi indivizi. ca urmare a contactelor personale). Psychological Review. Ambii indivizi sunt orientati unul catre celalalt si catre X. Newcomb (1953).. care a plecat de la studiile psihologice ale unui Heider din anii ’50. sistemul ABX este <stabil> sau în echilibru. modelul lui Newcomb poate fi transpus în expresia AXB. la orice moment dat. 1999. unde A si B sunt indivizii care comunica. Este un model simplu. A si B. transmitând informatii despre orice fel de schimbare si permitând adaptarea. sunt mai sociabili. Indivizii nu sunt egali în faţa campaniilor media ci au diverse roluri în procesul de comunicare şi pot fi împărţiţi în cei care au rol activ în receptarea şi transmiterea ideilor venite de la media şi cei care se orientează bazându-se în principal pe contacte personale. separat si .” (Denis McQuail. iar X este mediul comun. 4.

) capacitatea de codificare si decodificare precum si (iii.autonom) si (ii. la baza oricarui proces de comunicare se afla doua componente fundamentale: codificarea (asamblarea mesajului prin punerea într-o forma inteligibila a semnalelor si simbolurilor) si decodificarea (interpretarea corecta si fara deformari a mesajului). Într-o perspectiva sintetica. facilitarea comunicarii este direct proportionala cu suprafata de intersectie a experientelor personale ale participantilor. Maniera în care este formulat (modul de asamblare a unor tipuri de semne în reprezentarea evenimentului de referinta) genereaza implicit un stimul sensibil (sesizabil) pentru decodificator (anuntând practic prezenta continutului sau). la rândul sau si într-un semnal pentru decodificator. 30-32): În urma procesului de codificare (a unui eveniment manifestat în câmpul experientei) se genereaza un mesaj (ansamblu de semne) care este transmis. Modelul Schramm este construit printr-o succesiune de scheme orientate spre o prezentare detaliata a fiecarei etape specifice din conturarea sa. Mesajul (conturat pe baza unor semnale venite din realitatea înconjuratoare) se constituie. În viziunea sa. Astfel. una din cele mai reprezentative apartine lui Wilbur Schramm care accentueaza sensul initial al termenului si anume cel de comuniune ca finalitate implicita a comunicarii (Dragan. spre decodificare destinatarului. aceste reprezentari evidentiaza contextul social prezent în orice act de comunicare. procesul de comunicare fiind astfel reprezentabil ca o succesiune de mesaje bidirectionate si interdependente realizate printr-o actiune continua de decodificare – interpretare – codificare: . 29). De remarcat este faptul ca Schramm utilizeaza în loc de mesaj notiunea de semnal. (ii.) fidelitatea si rapiditatea canalului. datorita rolului acestuia pentru secventa receptionarii sale. Cu alte cuvinte.) capacitatea informationala a sursei. rolurile de emitator si receptor sunt detinute în mod succesiv de toti participantii. Un alt element novator al modelului Schramm este reprezentat de experientele individuale aferente emitatorului si receptorului. Dintre aceste formulari. 1996. Desi contin elemente preluate din modelele informatice si lingvistice. forma finala a acestei reprezentari se desfasoara astfel (Dragan. 1996. Aceasta suprafata reflecta practic distanta sociala dintre emitator si receptor. o componenta definitorie a oricarui proces de comunicare. Schramm îsi finalizeaza reprezentarea prin accentuarea unei alte caracteristici a comunicarii: caracterul circular determinat de o anumita continuitate în timp.) constituie un proces social fundamental inserat în toate manifestarile umane. Realizarea comunicarii depinde de îndeplinirea simultana a unor cerinte specifice: (i.

modul de selectie a informatiilor etc. 33) F.Astfel. Analiza de control ce se poate elabora la acest nivel vizeaza aspecte relative la proprietatea asupra comunicatorului în masa. Mesajul reprezinta o componenta de baza a comunicarii de masa. 1996. Lasswell a formulat o abordare sociologica paradigmatica de referinta a comunicarii de masa conturând un model de transmitere specific abordarilor functionaliste. Modele de comunicare în masa: Lasswell Harold D. Schramm atrage atentia si asupra caracterului reductionist al reprezentarilor schematice în care se ignora multiplicarea canalelor de comunicare (fenomen prezent în orice forma de manifestare a procesului): “Astfel putem vizualiza canalul tipic al comunicarii nu ca pe un simplu circuit telegrafic. Aceasta reprezentare se distribuie pe urmatoarele componente: În acest model. comunicatorul reprezinta un ansamblu în care sunt integrate sursa si emitatorul mesajului.Schramm. feed-back-ul este pus în evidenta ca o reactie imediata de factura comunicationala. obiectivele sale si orientarea politica. “Procesul comunicarii” în Dragan. fiind direct relationat cu un context social de referinta la care se raporteaza si . în care curentul circula sau nu circula. ci mai exact ca un fel de cablu coaxial în care numeroase semnale curg în paralel de la sursa spre destinatie” (W. asigurând cursivitatea procesului.

Canalul se afla într-o corespondenta directa cu modul de formulare a mesajului si corespunde unuia dintre cele cinci simturi. Efectul corespunde implicatiilor activitatii desfasurate de comunicatorii în masa si prezinta o varietate deosebit de complexa. Modelul prezinta procesele esentiale care se petrec în mintea unui individ si între indivizi. într-un mod care influenteaza etapele ulterioare ale procesului. mimica. în Sereno si Mortenson. la modul de evidentiere a mesajului etc. Barnlund (A transactional model of communication. Un ansamblu de canale formeaza un medium iar analiza acestuia se focalizeaza pe aspecte relative la caracteristicile tehnice si sociale ale acestuia. Harper si Row. Analiza de audienta desfasurata la nivelul sau vizeaza gradul de percepere si selectare a diferitelor mesaje. Analiza efectelor se constituie într-un domeniu distinct al sociologiei comunicarii si vizeaza atât feed-back-ul asupra comunicatorilor cât si implicatiile directe asupra manifestarilor individuale. <conferita>. semnificatia este <inventata>. Reprezentarea lui Lasswell a marcat un moment de referinta în conturarea teoriilor aferente comunicarii în masa. continuitatea.C. privirea. nu <primita>. dar accentul pus pe perceptie si atentie îi confera un caracter distinct. Nu se pune problema sa facem o opozitie între comunicarea verbala si comunicarea non-verbala: comunicarea este un tot integrat. Modelul tranzactional Modelul tranzactional al lui D. la impactul detinut.” (Denis McQuail. p.41) 3. indiciile contextuale. ireveresibilitatea. unicitatea. cunoscut sub numele de scoala californiana de la Palo Alto. Barnlund considera comunicarea „nu ca o reactie sau interrelatie. fiind caracterizat în primul rând printr-o componenta numeroasa. ci o tranzactie în care omul inventeaza si atribuie semnificatii pentru a-si realiza scopurile . spatiul individual etc. Modelul nu aduce noutati în privinta elementelor implicate.analiza de continut aferenta (modul de reprezentare a unor aspecte sau fenomene sociale în cadrul diferitelor tipuri de mesaje). majoritatea perspectivelor ulterioare raportându-se într-o maniera sau alta la acest model.. 1981) . Modelul pe care îl dezvolta încearca sa încorporeze aceasta caracteristica esentiala si sa tina seama si de alte trasaturi asociate comunicarii: dinamismul. 2. eds. situatia însasi fiind percepute. ca o tranzactie sociala. 1970) descrie comunicarea ca un schimb. complexitatea.. devenita celebra: Este imposibil sa nu comunici. prin care se repune în discutie conceptul de comunicare. propun o formula interactionista fundamentala. circularitatea. Modelul orchestrei Membrii Colegiului Invizibil. 1999. Foundations of Communication Theory.” (Ives Winkin. gestul. interpretate si utilizate ca fundament al actiunii. înteles ca un „proces social permanent integrând multiple moduri de comunicare: cuvântul. Receptorul include de asemenea elemente specifice receptiei si decodificarii.

Fiecare cânta acordându-se la ceilalti. evident.7-8) Comunicarea este vazuta din perspectiva teoriilor comportamentului social: „Imaginea unei partituri invizibile aminteste în mod deosebit postulatul fundamental al unei gramatici a comportamentului pe care fiecare îl utilizeaza în schimburile cele mai diverse cu celalalt. se va dovedi extrem de complex si dificil. structureaza functionarea vietii în societate. comuniunea. Ca membru al unei culturi. Analogia orchestrarii sugereaza ideea ca fiecare individ participa la comunicare mai mult decât s. Doar un observator extern. nici partitura. comunicarea este descrisa ca functionarea unei „orchestre fara partitura si fara dirijor”. 1981. . participarea.ar afla el la originea comunicarii sau ar fi tinta ei. fie ca o vrea sau nu. Dar. fiecare actor face parte dintr-un ansamblu comunicational. În acest sens am putea vorbi de un model orchestral al comunicarii. în aceasta vasta orchestra culturala nu este nici sef. în opozitie cu „modelul telegrafic”.Pentru reprezentantii scolii de la Palo Alto. cum face parte fiecare muzician dintr-o orchestra. Teoreticienii americani înteleg comunicarea ca pe un fenomen social integrat într-un sistem în care interactiunile sociale. „Comunicarea nu poate fi conceputa decât ca un sistem cu multe canale la care actorul social participa în fiecare moment. fapt ce.” (Winkin. 1981. poate sa identifice partitura ascunsa si sa o transcrie. Asa se explica si influenta pe care aceasta conceptie asupra comunicarii a avut-o în plan european si de la care se revendica numeroase cercetari în domeniul teoriei comunicarii. asa cum muzicianul face parte din orchestra.22-26) Aceasta noua viziune asupra comunicarii apare ca o reactie împotriva schemei canonice a comunicarii. un cercetator al comunicarii.” (Ives Winkin. relatiile intersubiective. el face parte din fenomenul comunicarii. atât în franceza. În calitate de membru al unei anumite orchestre. Modelul orchestral este egal de fapt cu a vedea în comunicare fenomenul social pe care primul sens al cuvântului îl reda foarte precis. p. p. cât si în engleza: punerea în comun. care reduce totul la schema traditionala: emitator→mesaj→receptor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful