UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANŢA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI
STIINTELE EDUCATIEI
SUPORT CURS
METODOLOGIA CERCETARII
PSIHOPEDAGOGICE
1
CUPRINS
CURSUL 1 ............................................................................................................................ 3
CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ ÎN PSIHOLOGIE. PARTICULARITĂŢI ŞI OBIECTIVE. .................... 3
SCOPURI: ..................................................................................................................... 3
CARACTERISTICILE CUNOAŞTERII COMUNE: ................................................................ 3
ALTE ALTERNATIVE LA CUNOAŞTEREA ŞTIINŢIFICĂ: .................................................... 3
CUNOAŞTEREA PSIHOLOGICĂ ŞTIINŢIFICĂ: .................................................................. 3
PSIHOLOGIE ŞI PSEUDOPSIHOLOGIE: ........................................................................... 4
PROGRESUL CERCETĂRII ÎN PSIHOLOGIE: .................................................................... 4
PRINCIPIILE UNEI BUNE CERCETĂRI: ............................................................................ 4
CURSUL 2 ........................................................................................................................ 6
METODOLOGIE PSIHOLOGICĂ. STRATEGII ŞI METODE DE CERCETARE. ........................... 6
METODOLOGIE ŞI METODĂ .......................................................................................... 6
TEHNICĂ SAU PROCEDEU ............................................................................................ 6
STRATEGII DE CERCETARE .......................................................................................... 8
SCHEMA SIMPLĂ A UNUI EXPERIMENT: ........................................................................ 8
SCHEMA UNEI CERCETĂRI: .......................................................................................... 9
CURSUL 3 .......................................................................................................................... 10
EXPERIMENTUL ............................................................................................................. 10
DEFINIŢIE ŞI CARACTERISTICI. ................................................................................... 10
SELECŢIA ŞI REPARTIZAREA SUBIECŢILOR. ................................................................ 11
FAZELE UNUI EXPERIMENT. ....................................................................................... 11
PLANURI BIFACTORIALE. ....................................................................................... 12
AMENINTĂRI LA ADRESA VALIDITĂŢII. ....................................................................... 12
CURSUL 4 .......................................................................................................................... 14
CHESTIONARUL ............................................................................................................. 14
ETAPELE ELABORĂRII CHESTIONARULUI. ................................................................... 14
INDICI STATISTICI DE START ...................................................................................... 17
CURSUL 5 .......................................................................................................................... 19
INDICI DE CORELAŢIE .................................................................................................... 19
CURSUL 6 (metodologie) ................................................................................................... 21
1. ................................................................................................................ 21
2. Formula computaţională: .......................................................................................... 21
SEMNIFICAŢIA ABATERII STANDARD .............................................................................. 21
CURSUL 7 (metodologie) ................................................................................................... 24
PROBLEMATICA PREDICŢIEI ÎN PSIHOLOGIE. DREAPTA DE REGRESIE ............................ 24
CURSUL 8 (metodologie) ................................................................................................... 26
ANALIZA FACTORIALA ................................................................................................... 26
DEPASIREA UNOR CLISEE METODOLOGICE IN CERCETAREA CONCRETA ....................... 26
EVALUAREA CERCETARILOR CLINICE ............................................................................. 27
STUDIUL DE CAZ ........................................................................................................... 27
CURSUL 9(metodologie) .................................................................................................... 29
INDICATORI FIZIOLOGICI UTILIZATI IN EXPERIMENTELE DE LABORATOR ....................... 29
CURSUL 10 (metodologie) ................................................................................................. 32
MODELE EXPERIMENTALE ÎN STUDIUL PERCEPŢIEI ........................................................ 32
PERCEPŢIA SUBLIMINALĂ .............................................................................................. 32
CURSUL 11 (metodologie) ................................................................................................. 34
MODELE EXPERIMENTALE ÎN STUDIUL MEMORIEI ŞI ÎNVĂŢĂRII ..................................... 34
STUDIUL EXPERIMENTAL AL GÂNDIRII ŞI REZOLVĂRII DE PROBLEME ............................ 35
CURSUL 12 (metodologie) ................................................................................................. 37
METODE EXPERIMENTALE ÎN STUDIUL DECIZIEI ............................................................ 37
CLASIFICAREA DECIZIILOR: ........................................................................................... 38
2
CURSUL 1
CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ ÎN PSIHOLOGIE. PARTICULARITĂŢI ŞI OBIECTIVE.
SCOPURI:
Transformarea studenţilor din consumatori de cunoaştere psihologică în
producători aiacesteia, ceea ce implică formarea unor abilităţi de cercetare,
respectiv cunoaşterea unor metode de cercetare şi interpretare a datelor.
Studiul metodologiei ştiinţifice respectiv metode, procedee, suport
statistic, oferă posibilitatea înţelegerii şi evaluării cercetărilor realizate de
altcineva. Există şi alte surse alternative la cercetarea ştiinţifică: simţul
comun, arta, literatura, etc.
CARACTERISTICILE CUNOAŞTERII COMUNE:
Oamenii ajung la o cunoaştere bună a altora şi a lor înşişi, a ambientului
social, fără a recurge la metodologia ştiinţifică.
Spre deosebire de realitatea fizică, realitatea socio-umană este direct
accesibilă omului obişnuit care descrie, clasifică, etc.
Realitatea socio-umană este foarte familiară.
La nivelul cunoaşterii comune, sunt destui oameni care aplică strategii
complexe, flexibile. Oamenii, în ambientul lor, sunt mic experţi care testează
realitatea socio-umană.
În cunoaşterea comună există nişte condensate de experienţă având
corespondenţă în constatările psihologiei ştiinţifice.
Cunoaşterea comună este stratificată, rezultând cunoaştere ştiinţifică, fără
a fi în mod necesar corectă, nu este în mod necesar greşită, şi invers. Pentru
că cunoaşterea comună are o serie de limite.
Limite ale cunoaşterii comune:
Subiectivitatea—există prejudecăţi.
Absolutizarea experienţei personale.
Confuzia între familiar şi cunoascut.
Operează adesea la nivelul aparenţelor.
Lipsa preciziei.
Erori ce provin din fenomene banale—ordinea prezentării informaţiilor.
Evaluările oamenilor comuni sunt contrazise de cercetările ştiinţifice (vezi
experimentul lui MILGRAM).
Oamenii consideră că perspectiva lor asupra realităţii socio-umane este
singura corectă.
Oamenii dau explicaţii post-factum.
ALTE ALTERNATIVE LA CUNOAŞTEREA ŞTIINŢIFICĂ:
Autoritatea: acceptăm opiniile cuiva a fi valide, numai pentru că se află
într-o poziţie de autoritate faţă de noi. Dacă noi nu cunoaştem cum respectiva
sursă a ajuns la rezultatele respective, nu ne putem pronunţa asupra
validităţii ei.
Tradiţia este autoritatea trecutului.
Miturile massmedia—exprimă un interes poliotic, social, etc.
Experienţa personală—nu tot ceeea ce trăim este valid în orice situaţie sau
pentru alte persoane.
CUNOAŞTEREA PSIHOLOGICĂ ŞTIINŢIFICĂ:
Deşi definiţiile psihologiei sunt foarte multe, în multe dintreele se poate
identifica recursul la metodologia ştiinţifică. Fiind o ştiinţă, psihologia
3
utilizează metode sistematice pentru a observa, descrie, explica şi a face
predicţii. Principiul metodei ştiinţifice rezidă din aceea că reflectă necesitatea
de a testa, verifica cunoaşterea prin observare ştiinţifică şi prin experiment.
Metoda ştiinţifică este o metodă empirică bazată pe experienţa verificată. În
acest sens, scopurileunei cercetări ştiinţifice în psihologie sunt:
Descrierea—enumerarea caracteristicilor obiectului, individului,
evenimentului. Nu este aleatorie, ci se referă la ceea ce este relevant. Se
folosesc definiţii operaţionale—definiţie precisă a unui obiect, fenomen,
proces, precum şi procedeul prin care îl măsurăm.
Predicţia—psihologii fac predicţii în formaunor ipoteze, previn schimbările
de comportament, procese fiziologice. Oipoteză este o predicţie verificată
privind relaţia dintre 2 sau mai multe caracteristici. Ipoteza derivă dintr-o
teorie ştiinţifică.
Teorie= set de enunţuri ce integrează diferite rezultate de cercetare şi le
integrearză coerent.
Neputând lua în calcul factorii ce intervin, predicţiile ştiinţifice nu sunt
certe 100%. Se acceptă un rezultat valid, cel cu încredere de 90%.
Controlul—se controlează diferitele variabile care influenţează
comportamentul în experiment pentru a obţine rezultatul dorit. (vezi limitele
etice ale unei cercetări).
Explicaţia—descoperirea cauzelor schimbărilor comportamentale, trăirilor,
proceselor. Putem controla dar fără a explica. (de văzut comportamentele de
tip A şi B).
PSIHOLOGIE ŞI PSEUDOPSIHOLOGIE:
Alături de psihologia comună şi de cea ştiinţifică, există pseudopsihologia.
Pseudopsihologie= sistem nonştiinţific care are aparenţa explicaţiilor
psihologice, dar total lipsit de validitate.
PROGRESUL CERCETĂRII ÎN PSIHOLOGIE:
Scopul este să înţelegem de ce, să facem predicţii. La modul ideal, acest
lucru se realizează prin dezvolatarea unei teorii ştiinţifice. Cercetările pot fi
desfăşurate pentru a descopericât mai multe fapte, dar progresul cercetării
psihologice se face când explicăm cât mai multe fapte prin cât mai puţine
concepte teoretice. O teorie are 2 funcţii majore:
trebuie să explice cât mai multe fapte.
Să putem emite predicţii.
În acest sens, obţinem progres ştiinţific atunci când:
colectăm date care susţin o teorie.
Colectăm date care contrazic teoria, ducând la reformulare, reconsiderare.
Supunerea teoriei la probă.
PRINCIPIILE UNEI BUNE CERCETĂRI:
Fidelitatea—este calitatea unei cercetări prin care un rezultat empiric
poate fi reprodus.
Validitatea—are mai multe forme şi se referă la faptul că prin cercetare
arătăm ceea ce ne-am propus. Un instrument este valid dacă măsoară ceea
ce ne-am propus. Există validitate estfel:
de conţinut- ipotezele cercetării, instrumentul de măsură, reflectă
aspectele esenţiale ale teoriei.
De construct- similar cu cea de mai sus, dar se referă la un anumit
construct particular.
4
Predictivă- dacă o cercetare este validă şi a arătat ce şi-a propus, rezultă
că se pot face predicţii.
Concurentă- se compară cu alte cercetări, permiţând ca în interiorul
conceptului să îi difereşiezi pe cei superiori de cei interiori, etc.
Cumulativă—să fie ghidată de cercetări anterioare.
Economică—dacă găsim o explicaţie, de obicei cea mai bună şi cea mai
simplă.
Publică—să poată fi supusă evaluărilor altora.
5
CURSUL 2
METODOLOGIE PSIHOLOGICĂ. STRATEGII ŞI METODE DE CERCETARE.
METODOLOGIE ŞI METODĂ
Metodologia are doouă accepţiuni:
ansamblul metodelor şi tehnicilor aplicate în realizarea şi finalizarea
cercetărilor psihologice. Pentru a recolta şi interpreta date empirice în
vederea construirii şi evaluării de ipoteze despre comportament şi psihic. Alţi
autori(Zlate) lăregesc acestaă accepţiune, considerând că trebuie luate în
calcul şi concepţia generală a cercetătorului, principii teoretico-metodologice
de la care aceasta pleacă.
acea disciplină did sistemul ştiinţelor psihologice care analizează metodele
şi tehnicile aplicate în realizarea şi finalizarea cercetărilor psihologice.
Metodologia cuprinde:
enunţuri teoretice, principii metodologice prin care abordează realitatea.
metode şi tehnici de culegere a datelor empirice(observaţia, experimentul,
convorbirea, etc).
tehnici şi procedee de prelucrare a datelor, de ordonare, sistematizare şi
corelare a acestora pentru fundamentarea deciziilor privitoare la
semnificaţiile lor teoretice( calculul tendinţei centrale, variabilitate, tehnici de
corelaţie, etc).
procedee de analiză, interpretare, construcţie şi reconstrucţie teoretică pe
baza datelor empirice.
Metoda este calea, itinerariul, structura de ordine, după care se reglează
acţiunile practice şi intelectuale în vederea atingerii unui scop. Metoda
ştiinţifică este abordarea utilizată pentru a găsi informaţii corecte despre
aomportamentul şi procesele mentale. Cuprinde secvenţele:
identificarea şi analizarea problemei.
efectuarea observaţiei şi colectarea datelor.
elaborarea concluziilor care presupune utilizarea unor procedee statistico-
matematice şi procedee de analiză calitativă.
revizuirea, dezvoltarea teoriei.
Depresia este o problemă intens studiată din mai multe puncte de vedere.
Ipoteza emisă este: factorii cognitivi şi comportamentali sunt aspecte chiei
ale problemei. Pe baza acestei ipoteze s-a emis predicţia că persoanele care
vor urma un curs special vor fi mai puţin depresive.
Selecţionăm un eşantion de indivizi, îi supunem cursului, observăm
comportamenteleulterioare, dispoziţiile, etc
Utilizămmprocedee statistico-matematice pentru a determina dacă efectul
obţinut în urma cursului nu s-a datorat întâmplării.
În teoriile despre depresie includem factori cognitivi şi comportamentali.
TEHNICĂ SAU PROCEDEU
Sunt părţi componente ale metodei.
Calsificarea metodelor:
Nu există un punct de vedere comun. Există criterii diferite(vezi Zlate—
clasificarea metodelor).
După caracter sunt: obiective şi subiective.
După specificul relaţiei: cantitative şi calitative.
După natura relaţiei cercetător-subiect: directe şi indirecte.
6
După caracterul investigaţiei: extensive, intensive, diagnoză şi prognoză.
Alţi autori consideră că posibilitatea controlului unor variabile implicate
este criteruil cel mai important. Aşadar, există metode:
experimentale
quasiexperimentale
nonexperimentale
de colectare a datelor în studii specifice( psihologia dezvoltării).
TIP CARACTERISTICI
PRINCIPALE
AVANTAJE DEZAVANTAJE
METODE
NONEXPERI
M
1)STUDIUL
DE
CAZ
Studiu aprofundat
la
1 individ.
Oferă un tablou detaliat al
coportamenentului şi
dezvoltării
persoanei.
Nu poate fi generalizat; poate
reflecta
tendinţe deformatoare ale
observatorului.
2)OBSERVA
ŢIA
NATURALĂ.
Observă oamenii în
Mediul lor natural şi
fără manipularea
comportamentului.
Oferă o bună descriere a
comportamentului. Un
potenţial de
cercetare.
Lipsa controlului, a
posibilităţilor
explicative, tendinţele
observatorului.
3)OBSERVA
ŢIA
DE
LABORATOR
.
Observă oamenii în
laborator dar fără
manipularea
comportamentului.
O descriere mai bună şi un
control
mai mare. Sursă de
ipoteze.
Lipsa posibilităţilor
explicative, tendinţele
observatorului, grad de
artificialism.
4)INTERVIUL Participanţii sunt
întrebaţi asupra
unor
aspecte ale vieţii
lor;
variază de la
puternic structurat
la foarte
flexibil.
Putem afla mai multe
despre atitudini şi opinii.
Erori de memorie,
deformarea dezirabilă,
modul de adresare şi
alcătuire a
întrebărilor influenţează
rezultatul.
5)METODE
CORELAŢIO
NALE
Măsoară direcţia şi
mărimea relaţiei
între variabile.
Permite predicţii asupra
unei variabile
plecând de la cealaltă
variabilă.
Nu poate determina relaţia
cauză efect.
METODE
EXPERIMENT
ALE
Proceduri controlate
în
care
experimentatorul
manipulează
variabila
independentă
pentru a determina
efectul asupra
variabilei
dependente.
Poate fi în condiţii
naturale sau poate
utiliza evenimente
naturale.
Poate stabili relaţia cauză
efect,
experimentul poate fi
repetat, gradul
de control este foarte mare
asupra variabilelorîn
laborator şi foarte mic în
mediul natural.
Idem 3 + validitatea
ecologică este mai
redusă , alte ameninţări la
adresa validităţii.
Studii sau metode transversale( oamenii de diferite vârste sunt măsuraţi o
singură dată) aflăm despre diferenţele în dezvoltare între anumite vârste, dar
nu aflăm nimic despre cum se schimbă persoana în raport cu vârsta.
Studii sau metode longitudinale—indivizii sunt măsuraţi de mai multe ori în
timp.
7
Studii sau metode secvenţiale care la combină pe celălalte două,
formându-se grupuri ca la metodele transversale.
În funcţie de scopurile cercetării folosim anumite tipuri de metode. Dacă
scopul este:
Descriere—observaţia naturală, studiul de caz, ancheta, testarea
psihologică, cercetarea de arhivă.
Predicţie—metoda de corelaţie.
Control(produc) prin explicaţie—experimentul.
Toate cele de mai sus sunt metode de culegere a datelor. Pentru
elaborarea concluziilor se folosesc metodele statistice:
descriptive—măsoară tendinţa centrală şi variabilitatea prin modul, medie,
respectiv mediană.
corelaţionale—măsoară variaţia concomitentă a 2 variabile.
inferenţiale—dacă modificările în variabila dependentă sunt cauzate de
variabila independentă.
STRATEGII DE CERCETARE
Reprezintă modalităţi, concepţii de folosire a unor metode în funcţie de
scopul cercetării.
Strategii corelaţionale—scopul este de a descrie intensitatea dintre 2 sau
mai multe caracteristici. Cu cât sunt mai putermic corelate, cu atât o pot
prezice pe una cunoscând-o pe cealaltă.
CORELAŢIE= VARIAŢIE CONCOMITENTĂ, NU CAUZALITATE.
S-a constatat că hipertensiunea arterială (H) este puternic asociată cu
lipsa abilităţii de a controla stresul(A).
H→A sau A→H sau C (alt factor)→A
→H
În strategia experimentală , putem identificaconcret cauzele unui
eveniment, comportament.
Experimentul conţine:- Ge (grup experimental) în care se manipulează
variabila.
Gc (grup de control) în care nu se intervine.
Eşsntioane aleatoare.
Vi (variabila independentă)
Vd (variabila dependentă).
SCHEMA SIMPLĂ A UNUI EXPERIMENT:
Subiecţii sunt distribuiţi prin randomizareîn Ge şi Gc.
Aplic Vi (consum de alcool) în Ge, şi fără consum de alcool în Gc.
Efectul consumului de alcool asupra timpului de reacţie (TR).
Deşi experimentul este cea mai bună metodă nu se poate folosi când: se
încalcă considerente etice, nu putem manipula anumite variabile.
8
SCHEMA UNEI CERCETĂRI:

ESTE NECESARĂ CERCETAREA?
DA

CUM?
PRIN EXPERIMENT, QUASIEXPERIMENT, NONEXPERIMENT, STUDIU DE CAZ.
↓ ↓
CUM? CUM?
Manipularea variabilei studiul relaţiei dintre
şi compararea rezultatelor variabile

CE NE SPUN DATELE DESPRE ACEST STUDIU?

Utilizarea statisticilor desciptive.

CE NE SPUN DATELE DESPRE POPULAŢIE?

Utilizarea statisticilor inferenţiale.

CUM? CUM?
Utilizarea diferenţei dintre medii Analiza corelaţiei.
9
CURSUL 3
EXPERIMENTUL
DEFINIŢIE ŞI CARACTERISTICI.
EXPERIMENTUL este o organizare metodică, raţională şi practică prin care
cercetătorul provoacă fapte pentru a le dezvălui conexiunile.
Experimentul= demers provocat asupra realităţii.
Caracteristici:
Provocabilitatea- poate fi provocat.
Repetabilitatea- poate fi repetat în aceleaşi condiţii. Există o anumită
relativitate dată de variabilitatea subiecţilor. (reducere prin randomizare
aleatoare).
Controlul variabilelor.
Izolarea variabilelor.
Modul prin care desfăşurareaexperimentului, variabilele implicate, pot fi
transpuse într-un plan care reprezintă modelul experimentului.
Componente:
Ipoteza- afirmăm ipoteza despre relaţia dintre 2 sau mai multe variabile.
Planul experimental- modelul de organizare a activităţii.
Vi
SUBIECŢII
V VII IX
Metoda
nouă
G1e G2e G3e
Metoda
veche
G1c G2c G3c
Variabilele independente Vi- orice stimul, orice variabilă care poate avea o
influenţă relevantă, cauzală, asupra altei variabile, care devine variabilă
dependentă Vd.
Variabilele etichetă sau variabilele clasificatorii nu sunt variabile cauzale,
ele variază concomitent cu Vd.
Orice variabilă Vd şi Vi poate fi continuă sau discretă.
Variabila continuă ia o valoare dintr-o mulţime continuă infinită de
posibilităţi.
Variabila discretă ia o singură valoare din cele puţine disponibile.
Variabilele independente au modalităţi, de exemplu: diferitele intensităţi
sau cantităţi ale stimulului.
Variabilele dependente Vd sunt, de regulă, performanţe comportamentale.
Variabilele dependente şi chiar cele independente sunt operaţionalizate de
concepte care sugerează modul în care putem măsura. (atenţie la validitatea
de construct).
Anxietatea poate fi operaţionalizată estfel:
schimbări psiho-fiziologice.
răspuns electrodermal.
senzaţii subiective resimţite de subiecţi.
comportamente specifice.
Variabilele dependente trebuie să fie: sensibile, uşor de măsurat şi fidele.
10
Variabila moderatoare se interpune între Vi şi Vd. Poate fi: vârsta, profesia,
sexul, altă variabilă psihologică.
Subiecţii, Ge şi Gc.
SELECŢIA ŞI REPARTIZAREA SUBIECŢILOR.
Tehnici de randomizare
Randomizare= selecţia şi repartizarea aleatorie a subiecţilor în Ge şi Gc.
Fiecare trebuie să aibă aceeaşi şansă de a fi ales.
Tehnici de selecţie:
Randomizarea simplă- tragerea la sorţi.
Randomizarea stratificată- populaţia este împărţită pe straturi după care,
din fiecare strat se realizează o eşantionare aleatoare.
Randomizarea multistadială- selecţionarea grupurilor şi apoi din grupuri
indivizi, sau numai grupuri.
Randomizarea prin pas statistic- prin tabele.
Eşantionarea este una din cele mai bune metode pentru a elimina
variabilele neimportante. Atât la nivelul Vi cât şi la nivelulVd pot acţiona
variabile confundate.
Controlul variabilelor confundate.
Randomizarea elimină posibilitatea de acţiune a unor variabile confundate
la nivelul Vd sau Vi..
Balansarea- variabilele străine să acţioneze la fel în Ge şi Gc. Dacă
considerăm că pregătirea şcolară poate influenţa rezultatul, distribuim
subiecţii cu aceeaşi pregătire şcolară în ambele grupuri.
Contrabalansarea.
Menţinerea constantă a tuturoro fectorilor identificaţi:aceleaşi condiţii, Vi,
Vd. Este posibil ca experimentatorul să furnizeze subiecţilor o serie de
consemne implicite.
Utilizarea grupului de control
Gc este grupul de control în care nu se intervine. În Gc se constată că
modificările asupra Vd se datorează exclusiv Vi. Una din cele mai bune soluţii
de a controla variabilele nerelevante este design-ul experimental cu 4 grupuri
gen Solomon.
Ge
G1 R O1 M O2
G2 R M O3
Gc
G3 R O4 O5
G4 R O6
O1-O6= măsurări pre şi post teastări.
M= manipulare de variabilă
Se elimină astfel multe dintre amenintările la adresa validităţii. (vezi finalul
cursului).
FAZELE UNUI EXPERIMENT.
Faza prealabilă constă în:
11
selecţia eşantioanelor.
precizarea factorului experimentului.
stabilirea factorului experimentului.
măsurarea subiecţilor în legătură cu variabilele implicate în experiment
Faza administrării factorilor experimentali.
Faza înregistrării rezultatelor sau testarea variabilelor dependente după
intervenţia factorului experimental. Se stabilesc diferenţele în fiecare
eşantion şi diferenţa între cele 2 eşantioane. Măsurăm Vd înainte şi după,
astfel:
EE Vd1 Vd1+Fe Vd2
EC Vd1 Vd1+0 Vd2
Vd2-Vd1=De
Vd2-Vd1=Dc De-Dc= diferenţa datorată factorului
experimental.
Este posibil ca Vi să se aplice alternativ ambelor grupuri sau când avem
două Vi şi vrem să vedem care este mai eficientă.
Vi Vi
G1 A R1 B R2
G2 B R3 A R4

(R1+R4)-(R2+R3)=o diferenţă D.
dacă D>0, A are o influenţă mai mare decât B
dacă D<0, B are o influenţă mai mare decât A
PLANURI BIFACTORIALE.
ViA ViB b1 b2
a1 a1 b1 a1 b2
a2 a2 b1 a2 b2
AMENINTĂRI LA ADRESA VALIDITĂŢII.
Efectul de maturare- pe parcursul desfăţurării evenimentului, subiecţii
evoluează normal.
Efectul testării repetate- este posibil ca diferenţa dintre post şi pre testare
să se datoreze obişnuinţei cu testul.
Degradarea instrumentului de măsurare- scade validitatea instrumentului.
Regresia statistică- la o a doua măsurare există tendinţa ca scorurile să
alunece către medie.
12
Evenimente externe.
Erori de selecţie.
Moartea experimentală.
Efectul difuziunii.
Efectul de compensare- corelează cu primul. Membrii Gc frustraţi fac un
efort de compensare.
Efectul de resemnare.
Efectul pigmelion- predicţia care se autorealizează. Făcând o predicţie este
posibil ca această predicţie să ducă la realizarea ei.
13
CURSUL 4
CHESTIONARUL
ETAPELE ELABORĂRII CHESTIONARULUI.
1) DEFINIREA OPERAŢIONALĂ A CONCEPTELOR—se caută indicatorii
relevanţi, modalităţile prin care însuţirile definitorii ale fenomenului măsurat
pot fi detectate în realitate şi evaluate, măsurate. Exemplu: măsurăm
atractivitatea pentru o disciplină:
note mari la disciplina respectivă.
participarea la cercul de profil.
consultarea altor cărţi decât manualul de bază.
consultarea revistelor de profil.
participarea la olimpiade.
2) FORMULAREA ÎNTREBĂRILOR CHESTIONARULUI—se urmăresc să se
respecte următoarele principii:
să se evite frazele lungi şi asocierile de cuvinte greu de înţeles.
întrebările să fie pe înţelesul tuturor fără folosirea unortermeni de
specialitate sau jargoane.
întrebările să fie cât mai specifice.
întrebările să nu sugereze răspunsul.
să se evite cuvintele afectogene.
să se folosească o gamă mai largă de intrebări şi să se utilizeze itemi de
ordonare.
la formularea întrebărilor să se evite posibilitatea unei reacţii de prestigiu
puternică din partea celui intervievat.
în testele de personalitate, întrebările trebuie să se refere la aspecte
concrete, la comportamente observabile, la experienţe personale. Nici
răspunsurile afirmative, nici cele negative nu trebuie să intre în contradicţie
cu standarde morale, etc.
3) VERIFICAREA ÎNTREBĂRILOR—de obicei, întrebările sunt verificate de
alte persoane decât cele care au participat la elaborarea lor.
4) ORDONAREA ÎNTREBĂRILOR ÎN CHESTIONAR— chestionarul trebuie să
aibă un aspect logic şi să se plece de la un aspect general pentru a ajunge la
aspecte concrete. Exemplu: măsurăm gradul enxietăţii la aplicarea unui test
psihologic.
Aţi răspuns vreodată la un test psihologic?
a. DA b. NU
În ce consta acesta? O scurtă descriere.
Vi s-a administrat un test în cadrul unei examinări psihologice?
a. DA b. NU
Examinările psihologice la care a-tyi participat ca subiect au fost:
solicitate de dvs.
Efectuate la cerereaaltcuiva.
Efectuat cu ocazia unei selecţii profesionale.
Cu ocazia obţinerii permisului de conducere.
Cu ocazia recrutării în armată.
Cu alte ocazii. Care au fost acestea?
V-aţi simţit neliniştit în timp cerăspundeaţi la testul psihologic?
nu, niciodată.
14
Decele mai multe ori nu.
Uneori da, uneori nu.
De cele mai multe ori da.
Da, întotdeauna.
5) FORMULAREA INSTRUCŢIUNILOR—fiecare test este asociat de
instrucţiuni care îl introduc pe subiect în sarcină, îl orientează privind modul
de a răspunde. La chestionarele de personalitate trebuie scris în consemne că
nu există răspunsuri greşite sau corecte. Se va accentua faptul că în mod
necesar oamenii au puncte de vedere diferite.
6) PRETESTAREA CHESTIONARULUI—aplicarea chestionarului unui grup de
persoane observând comportamentul lor şice nu s-a înţeles.
7) REVIZUIREA CHESTIONARULUI—observaţiile colectate în pretestare
suntanalizate şi se revine asupra chestionarului ţinând cont de observaţiile
colectate. Se stabileşte modul de prelucrare a răspunsurilor. Se calculează
frecvenţe, intensităţi, manifestările în timp. De obicei, unei scale de
intensitate i se ataşează o scală numerică.
CERCETAREA PILOT—chestionarul este administrat unui eşantion din
populaţia căreia îi este destinat , exact în aceleaşi condiţii în care el urmează
a fi folosit. Se face o ultimă revizuire a chestionarului. Se elimină întrebările
care nu aduc informaţii privind variabilitatea subiecţilor. Există o serie de
surse de erori în utilizarea chestionarului: datorate instrumentului, subiecţilor,
operatorilor de anchetă sau cercetătorului.
Dacă validitatea chestionarului rezidă din modul în care a fost elaborat,
fidelitatea unui chestionar trebuie să ne asigure că variabilitatea scorurilor
obţinute la testare se datorează variabilităţii subiecţilor şi nu erorilor de
măsurare. Măsuri de eliminare a erorilor:
# Folosirea testelor paralele—ambele forme ale unui test se aplică
simultan subiecţilor şi se calculează coeficientul de corelaţie. Că cât acesta
este mai apropiat de 1, cu atât între cele 2 teste există o mai mare fidelitate.
De regulă, se elaborează fie 2 forme paralele ale aceluiaşi test, fie se aplică
testul propriu-zis şi un test consacrat. Prima procedură este neeconomică. Se
recomandă 3 forme de calcul ale fidelităţii:
Metoda test-retest: măsoară cât de stabile sunt scorurile în timp.
Evaluează gradul în care scorurile obţinute la test sunt constante de la o
administrare la alta. Se procedează astfel:
se administrează testul unui grup de persoane.
După un timp se administrează acelaşi test la aceleaşi persoane.
Se calculează coeficientul de corelaţie între scorurile obţinute în cele 2
situaţii şi rezultă un coeficient numeric (coeficientul de stabilitate).
Această metodă este utilă atunci când scorurile reale măsoară
caracteristicile specifice ale persoanleor. Atât în cazul testelor de aptitudini,
de personalitate sau de cunoştinţe, este posibil ca scorurile reale să se
modifice în timp. Oamenii au achiziţionat noi abilităţi, noi cunoştinţe astfel
încât metoda test-retest nu măsoară fidelitatea testului, ci stabilitatea
fenomenului investigat.
15
Metoda înjumătăţirii: este o variantă a primei metode unde rezultă un
coeficient de echivalenţă faţă de prima metodă unde rezultă un coeficient de
stabilitate. Constă în:
se administrează testul unui grup de persoane.
Se împarte testul în jumătate.
Se calculează coeficientul de corelaţie între cele două jumătăţi.
Pe această bază se calculează coeficientul de fidelitate rF.
rf=
r
r
+ 1
2
, unde rf= coeficientul de fidelitate, care trebuie să fie
>60.
r= coeficientul de corelaţie, care ia valori între
–1 şi +1.
Se împarte un test în jumătate mai uşor când construim itemi similari ca
formă, conţinut, dificultate, tip de întrebare. Exemplu:
A B
1,2,
3
1,2,
4
1,2,
5
4,5,
6
3,5,
6
3,4,
6
Este contraindicată separarea chiar la jumătate. Cea mai bună segmentare
este: întrebări cu soţ şi fără soţ. Dacă se preferă o altă segmentare, ar fi
aceea în care coeficientul este foarte mic.
Metoda analizei consistenţei interne—obţinem coeficienţi de consistenă
internă (coeficienţi de omogenitate). Pentru chestionarele de personalitate se
folosesc coeficienţii KR 20.
r20=
.
1 / n
n
ϑ ϑ
ϑ ϑ

Σ ÷ ⋅ piqi
unde n= numărul de itemi
ϑ = abaterea standard
calculată pentru scorul total al testului.
pi= procentul celor care au răspuns corect la o întrebare.
qi= procentul celor care au răspuns incorect.
Pentru chestionarele de personalitate şi unde putem cere săspuns pe o
scală, se aplică coeficientul α C care este similar cu KR.
α =

,
_

¸
¸
− 1 n
n
.
2
2 2
σ
σ ϑ i Σ −
unde σ =abaterea standard,
varianţa scorului total
σ i2= varianţa calculată pentru fiecare item.
Dacă vom avea un test cu coeficienţi de fidelitate mai scăyuţi, pe baya
reyultatelor vom lua deciyii preliminare.
16
INDICI STATISTICI DE START
Cu aceşti indici se începe prelucrarea datelor reuşind să exprimăm sintetic
ansamblul de date. Toate răspunsurile sunt reduse la valori carateristice.
Determinarea tendinţei centrale:
media (m). m=
N
x Σ
, unde x= valorile obţinute N=numărul
subiecţilor.
mponderată=
2 1
2 2 1 1
N N
N m N m
+
⋅ + ⋅
mediana nu se poate folosi pentru a caracteriya un eşantion când acesta
este asimetric sau când este foarte eterogen. Mediana este acea valoare care
împarte şirul ordonat în două grupe egale ca număr. Locul sau rangul pe care
îl ocupă mediana în şirul ordonat se determină astfel:
mediana=
2
1 + N

Exemplu: 4,5,6,6,7,7,7,7,8,9 ⇒ mediana = 6.
modulul este valoarea care se repetă cel mai des într-un şir de rezultate
sau valori cu frecvenţa cea mai mare. Exemplu: 4,5,6,6,7,7,7,7,8,9,⇒
modulul=7.
Nu întotdeauna valorile centrale sunt definitorii pentru eşantion. Pentru a
caracteriza mai adecvat două colectivităţi trebuie să calculăm şi
variabilitatea. Se folosesc dispersia şi abaterea standard.
Dispersia (σ 2)=
1
) ( ) (

− ⋅ − Σ
N
m x m x
, unde x=răspunsul individual
m= media
pe ansamblu
Abaterea standard (σ )=
1
) )( (

− − Σ
N
m x m x
, N= numărul de subiecţi
Abaterea standard şi media, în afară de informaţiile oferite de ele însele,
pot oferi o informaţie suplimentară prin coeficientul de variaţie Pearson (V).
V=
m
σ ⋅ 100
, când 0%<V<15%⇒împrăştiere mică şi media este
repreyentativă.
Când 15.1%<V<30%⇒împrăştiere mijlocieşi media
suficient de repreyentativă.
Când V>30%⇒eşantion puternic neomogen, media
nu este reprezentativă şi caracterizăm eşantionului prin abatere standard şi
mediană.
Abaterea standard se foloseşte în calculele statistice de tip inferenţial
atunci când trebuiesă transferăm rezultatele de la eşantion la populaţie.
17
18
CURSUL 5
INDICI DE CORELAŢIE
CORELAŢIA măsoară variaţia simultană între două variabile, procese,
atribute psihice.
Corelaţia este pozitivă atunci când X şi Y cresc sau sacd simultan.
Corelaţia este negativă când X creşte şi Y scade sau x scade şi Y creşte.
Corelaţia este indiferentă când X şi Y nu variază concomitent.
Există mai multe feluri de coeficienţi de corelaţie. Indiferent de tipul de
calcul, acesta variază între +sau – 1. Cu cât un coeficient de corelaţie este
mai apropiat de +sau de –1, este mail semnificativ, dar acest lucru depinde
de numărul de subiecţi sau de variabile. Există un tabel cu valori
semnificative în funcţie de tipul de coeficient de corelaţie. În tabel se intră cu
numărul de subiecţi, cu coeficientul de corelaţie obţinut şi se găseşte pragul
de încredere în respectivul coeficient de corelaţie. Există mai multetipuri de
coeficienţi de corelaţie. Atunci când distribuţia este normală, sub formacurbei
lui Gauss, avem coeficienţi de corelaţie ce se numesc parametrici. Dacă
distribuţia nu este normală, avem coeficienţi neparametrici.
Coeficientul BRAVAIS-PEARSON este un coeficient prin momentul produselor.
r
=
( ) ( )
( ) ( )
2
2
2
1
2 1
m y m x
m y m x
− Σ − Σ
− − Σ
x=prima variabilă y=a
doua variabilă
m1=media valorilor x
m2=media valorilor y.
Coeficientul de corelaţie biserial se calculează între o variabilă continuă şi una
discretă de tip dihotomic.
rbis=
y
pq m m


σ
2 1
m1=media cotelor celor dintr-o
categorie
m2=media cotelor din cealaltă
categorie
σ =abaterea standard pe întregul lot. P=proporţia indivizilor dintr-o
categorie.
q=proporţia indivizilor din cealaltă categorie
y
pq
=se obţine dintr-un tabel
(1.6).
Coeficientul eneahoric se foloseşte la în distribuirea pe clase.
X Y BUN MEDIU SLAB
BUN n4 7 15 3 Dn1
19
MEDIU 9 14 7
SLAB 5 12 18
B n3 A
A=18+3=21 B=5+7=12 C=18+5=23 D=7+3=10
N=18+5+7+3+partea din mijloc=15+14+2+9+7=90
r=
( )
( ) ( )
( ) ( )
1
]
1

¸


− +
1
1
]
1

¸

+
− +
− −
− − − +
N
C D
D C
N
B A
B A
N
C D B A
n n n n
2
2
4 2 3 1
n1, n2, n3, n4=colţurile
N=suma
colţurilor
Coeficientul de corelaţie neparametric ϕ în care se stabileşte covariaţia
dintre două distribuţii dihotomice.
X Y 0 1
0 00 01
1 10 11 c
b a
0=nu există calitatea respectivă 1=există calitatea respectivă.
ϕ =
( ) ( ) b a ab
ab c
− −

1 1
, unde a, b, c sunt frecvenţe relative, adică
raportăm cazurile la total (T).
Se intră cu coeficientul de corelaţie în tabel.
Coeficientul de corelaţie a rangurilor. Dacă nu putem măsura, dăm raguri.
X Y d d2
A 1 2 -1 1
B 2 3 -1 1
C 3 4 -1 1
D 4 5 -1 1
E 5 1 +4 1
ρ =1-
( ) 1
6
2
2

Σ
N N
d
Σ d2=20.
20
CURSUL 6 (metodologie)
Formule simplificate ale abaterii standard:
1.
NOTE (x) Frecvenţa
(f)
fx xfx
3 2 6 18
4 2 8 32
5 3 15 75
6 7 42 252
7 10 70 490
8 8 64 512
9 4 36 384
10 2 20 200
N=38 T=261
1903
2
· Σx


1
2
2
2

− Σ
·
N
N
T
x
σ
2. Formula computaţională:


( )
1
2
2
2

Σ
− Σ
·
N
N
x
x
σ

SEMNIFICAŢIA ABATERII STANDARD
Abaterea standard, în afara faptului că intră în formulele de calcul a altor
formule statistice, putem măsura o cotă oarecare în raport cu media. Dacă nu
avem o unitate de măsură standard, putem folosi variabilele normate Z.

σ
m x
Z

·
, unde Z trebuie să fie cuprins între t 3.
1.96 σ acoperă 95% din rezultate, elemente, scoruri care, pentru
distribuţiile normale se încadrează între t 1.96 σ . Media t 2.58 σ acoperă
99% din rezultate. Cunoscând acest lucru, putem calcula probabilitatea de a
greşi într-o estimare sau putem calcula gradul de încredere. Când p=0.01,
21
rezultă că 99% din rezultate se încadrează în interval. Pe baza acestor
rezultate şi caracteristici putem trece la o serie de inferenţe statistice.
Sarcinile de comparaţie—în problemele de comparaţie trebuie să decidem
dacă diferenţele de scoruri, medii, dintre 2 eşantioane se datorează
întâmplării sau unui factor bine definit. În acest caz se lucrează cu două
ipoteze:
Ipoteza specifică (Hs), în care diferenţa se datorează intervenţiei factorului
specific.
Ipoteza nulă (Ho), în care diferenţa este întâmplătoare.
Dacă din calcul rezultă că diferenţa se datorează factorului specific, putem
spune că acceptăm ipoteza specifică şi respingem ipoteza nulă. Dacă din
calcul rezultă că diferenţa este întâmplătoare, specialiştii recomandă să nu
spunem că acceptăm ipoteza nulă şi respingem ipoteza specifică, ci că
suspendăm raţionamentul până la o nouă verificare.
În funcţie de numărul de subiecţi, de natura eşantioanelor, formulele
diferă pentru calcularea semnificaţiei diferenţei. Există eşantioane
independente şi eşantioane perechi (corelate), fie acelaşi eşantion testat de 2
ori, fie 2 eşantioane echilibrate, adică am ţinut cont de egalarea unor factori
care au legătură relevantă cu experimentul. Formula diferă în funcţie de
numărul de subiecţi N, adică dacă N este mai mare sau mai mic decât 30. De
regulă se acceptă că la o randomizare aleatoare bine realizată, rezultă o
distribuţie normală. Oricum, înainte de efectuarea calculelor se cere
verificarea formulei distribuţiei.
Cazul a două eşantioane independente—calculele respective se numesc
criterii sau teste statistice. Aplicând criteriul sau testul X, Y sau Z înseamnă că
verificăm dacă diferenţa este întâmplătoare sau nu.
Presupunem că cele două eşantioane au mai mult de 30 de subiecţi. În
acest caz se calculează pentru fiecare eşantion media şi dispersia şi se aplică
criteriul Z.

2
2
2
1
2
1
2 1
N N
m m
Z
σ σ
+

·

Fiind un raport, Z care proprietăţile curbei normale în care avem ca reper
1.96 şi 2.58. Dacă avem, de exemplu o valoare Z=2.33, este mai mare de
1.96 unde probabilitatea este de 1.05 dar este mai mică de 2.58 unde
probabilitatea este de 0.01. Prin interpretare rezultă p=0.02, adică putem
greşi numai în 2% din situaţii, adică încrederea este de 98%. Va trebui ca în
criteriul Z să luăm puncte de referinţă 1.96 şi 2.58. Aceste date se obţin dintr-
un tabel. Dacă obţinem valori mai mari de 1.96, rezultă p=0.05. Dacă avem
valori între 1.96 şi 2.58, p se află între 0.05 şi 0.01. Dacă valorile sunt mai
mari decât 2.58 rezultă că p=0.01
Presupunem că cele două eşantioane au mai puţin de 30 de subiecţi. Aici
se aplică criteriul t sau crietriul STUDENT.
22

,
_

¸
¸
+ ⋅

·
2 1
2
2 1
1 1
N N
m m
t
σ
, unde
( ) ( )
  
n
N N
m x m x
2
2 1
2
2
2
1
− +
− Σ + − Σ
· σ

n=număr de grade de libertate

2
σ
=o combinată a celor două eşantioane
Cu t se intră în tabelul Student.
Cazul a două eşantioane perechi—sunt asociate într-un anumit fel. Un
eşantion testat de 2 ori.

N
d
d m
t
σ
·
, unde md=media diferenţelor
dintre cele două testări
σ d=abterea standard a
diferenţelor
Dacă N este mai mare decât 60, se poate intra direct în tabelul lui Z.
Este posibil să nu avem măsurări prin scoruri, ci prin frecvenţe. În acest
caz se aplică criteriul
2
χ
.
Exemplu: Într-o uzină s-a înlocuit comanda manuală cu o comandă
automată. Ne interesează dacă această schimabre are influenţă asupra
accidentelor de muncă. În acest scop s-au urmărit accidentele de muncă la
cele două tipuri de echipamente. Număarul de cazuri rezultat a fost expus
astfel:
Comandă
manuală
Comandă
automată
TOTAL
Accidentaţ
i
a 25 b 23 48
Neacciden
taţi
c 183 d 112 295
TOTAL 208 135 343


( )
( ) ( ) ( ) ( )
( )
71 . 1
135 208 295 48
343 4209 2800
2
2
2
2
·
⋅ ⋅ ⋅
⋅ −
· ⇒
+ + + +
⋅ −
· χ χ
d b c a d c b a
T bc ad
Se intră în tabelul distribuţiei lui
.
2
χ
Dacă valoarea calculată este mai mare decât valoarea tabelară rezultă că
diferenţa este semnificativă.
23
CURSUL 7 (metodologie)
PROBLEMATICA PREDICŢIEI ÎN PSIHOLOGIE. DREAPTA DE REGRESIE
Problematica predicţiei presupune o anticipare a unui rezultat viitor y,
plecând de la o informaţie actuală x. Predicţia este o problemă de inferenţă
statistică. Există mai multe tipuri de predicţii:
Predicţia liniară simplă—este o variabilă x (diagnostic), o variabilă criteriu
y, respectiv ceea ce vrem să prognozăm plecând de la x şi predicţia concretă
Y. Pentru a stabili dreapta de regresie se ia ipotetic relaţia dintre un factor de
personalitate şi criteriul şi se măsoară corelaţia dintre cele două. Dacă rezultă
un coeficient de corelaţie semnificativ între x şi y înseamnă că putem folosi
valoarea lui x pentru a face prognoza asupra lui y. Dacă avem o singură
variabilă examen, avem de-a face cu predicţia liniară simplă şi ecuaţia dreptei
de regresie atunci când lucrăm cu cote Z este următoarea:
Zy=rxy⋅ Zx, Zy=valoarea variabilei prognozate în cote Z
rxy=coeficientul de corelaţie dintre x si y
Zx=rezultatul la test în cote Z
Dacă avem cote brute, ecuaţia dreptei de regresie este:
Y=b(x-mx)+my b=coeficient de regresie
x=cota la test
mx=media rezultatelor la test din datele prealabile
my=media rezultatelor y din datele anterioare
b=rxy⋅
x
y
σ
σ
Un coeficient de corelatie la patrat (r=0,8)⇒ 64%, ne spune cat din
varianta lui y poate fi explicata de x pe baza relatiei cunoscute.
Practic, rareori se calculeaza un prognostic plecand de la datele oferite de
un singur test. Avem aici a analiza corelationala in care intervin corelatia
partiala, corelatia multipla si regresia multipla.
Corelatia partiala—presupunem ca avem x1, x2, x3 si ne intereseaza sa
identificam corelatia intre x1 si x2 considerand x3 ca fiind constanta.
r12.3 =corelatia dintre x1 si x2 considerand x3 constant

( )( )
2
23
2
13
23 13 12
3 . 12
1 1 r r
r r r
r
− −
⋅ −
·
Pe baza coeficientilor de corelatie partiala putem sa scriem ecuatia de
regresie pentru doua variabile test.
Z1=randamentul scolar Z2=inteligenta Z3=abilitati verbale
Z1=β 2Z2+β 3Z3, β =coeficient de regresie partiala

2
23
23 13 12
2
1 r
r r r

⋅ −
· β

2
23
23 12 13
3
1 r
r r r

⋅ −
· β
Daca vrem sa vedem cat la suta din varianta lui x1 se datoreaza celor doi
factori, calculam un coeficient de corelatie multipla R
R=
13 3 12 2
r r β β +
Putem prognoza mai exact daca avem mai multe date referitoare la
factorii ipotetici asociati cu respectivul criteriu. Daca vom folosi o baterie de
24
teste (4 teste) si un criteriu (0) rezulta 4 ecuatii in care intervin 4 coeficienti
de regresie β .
r01-β 1-β 2r12-β 3r13-β 4r14=0
Acesti coeficienti β se calculeaza prin doua proceduri numite algoritmul
condensarii pivotale ATIKEN si algoritmul DOOLITTLE.
25
CURSUL 8 (metodologie)
ANALIZA FACTORIALA
1.PROBLEMATICA ANALIZEI FACTORIALE—ca in cazul predictiei muliple,
cunoasterea complexului de factori in conexiunea lor, pentru a stabili
legaturile de covarianta sau de cauzalitate are o importanta teoretica si
practica. In eficienta unei actiuni trebuie sa identificam factorii care contribuie
si ponderea lor. Pentru ca un fenomen rezultativ poate fi determinat de un
numar mare de cauze, incercam prin diferite proceduri sa izolam un numar
cat mai mic de factori. Sunt utilizate metode de grupare, clasificare,
comparare, asociere. Odata admisa si identificata prezenta semnificativa a
factorilor de influenta, trebuie cuantificata contributia directa si interactiunea
asupra variatiei variabilei rezultative. Influenta relativa a fiecarei vriabile
asupra variabilei dependente sau legatura dintre o variabila-test respectiv x
cu o variabila criteriu y se realizeaza prin ecuatiile regresive si prin coeficientii
de determinatie (patratul coeficientului de corelatie). Prin analiza factoriala
gasim un numar minim de factori care explica variatia variabilei dependente.
2. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE ANALIZEI FACTORIALE—analiza
factoriala este o metoda statistico-matematica de cercetare a relatiilor
functionale dintre unele rezultate. Se refera la metodele de analiza in care se
pleaca de la corelatiile fiecare cu fiecare aleunui ansamblu de variabile si se
izoleaza factorii care se afla in spatele acestor corelatii. Cunoscand relatiile
existente intre testele unei baterii se incearca izolarea si definirea
aptitudinilor componente numite factori precum si gradul de legatura dintre
fiecare factor si testul respectiv. Matricea initiala de corelatie cu care se intra
in calcul rezulta factorii specifici, respectiv cu cat contribuie fiecare factor in
procente la rezultatul final.
A B C D
A 1 0,4 0,36 0,31
B 0,4 1 0,6 0,54
C 0,36 0,6 1 0,41
D 0,51 0,41 1
Se intra in calcul cu matricea de corelatie intre cele 4 test ale bateriei, se
supune unor proceduri statistico-matematice si daca se identifica faptul ca
din varianta rezultatului 50% se datoreaza unui factor identificat, atunci
inseamna ca am idetificat un factor general.
Exista doua proceduri de analiza factoriala numite metoda HOTTELING si
metoda THURSTONE. Se idetifica atati factori cate teste sunt si fiecare factor
idetificat va fi denumit dupa cum se doreste.
DEPASIREA UNOR CLISEE METODOLOGICE IN CERCETAREA CONCRETA
Alaturi de rationamente so metode concrete, in cercetarea psihologica
intervin o serie de automatisme, de prejudecati care trebuie cunoscute pentru
ca de multe ori ele pot bloca cercetarea in segmentul sau final.
26
Cliseul distributiei normale—se accepta ideea unei distributii normale a
rezltatelor si se aleg procedeele statistice de calcul specifice distributiei
normale. Ori, daca distributia nu este normala, dar noi aplicam procedee
specifice acesteia, validitatea rezultatelor obtinute poate fi afectata.
Cliseul confirmarii ipotezei de start—exista o anumite tandinta de a
confirma ipoteza de pornire. Diferitele disonante care apar sunt eliminate ca
nesemnificative eliminandu-se cele care ar putea contrazice ipoteza de start.
In acest caz, procedura este aceea de a suspenda rationamentul, de a
recurge la studii de caz pentru a identifica factorii sau cauzele pentru care nu
se confirma ipoteza de strat. O lipsa a cercetarii in acest sens este faptul ca
cercetatorul suspenda judecata fara a incerca emiterea unor ipoteze
alternative si care sa poata fi testate statistic.
EVALUAREA CERCETARILOR CLINICE
Cercetarile clinice mai ales cele de evaluare a psihoterapiei, ridica
probleme specifice care rezida in faptul ca metodele psihoterapeutice cunosc
o dezvoltare excesiva. Problema principala se refera la eficacitatea unui
tratament psihoterapeutic. Intervin factori suplimentari legati de faptul ca nu
exista boala, ci exista bolnavi. Asa cum metodele de educatie trebuiesc
individualizate si metodele psihoterapeutice trebuiesc individualizate.
Strategiile de cercetare sunt:
1.Strategia evaluarii globale—eficacitatea tratamentului ca intreg se
realizeaza prin apel la un plan experimental de baza cu grup experimental si
grup de control facandu-se comparatie intre ele. Intre cele doua se fac
masuratori pre si post aplicarea factorului experimental, sau in functie d tipul
de terapie, numai postexperimental. Intr-un astfel de experiment, s-a evaluat
eficienta interventiei psihosociale la pacienti cu o boala somatica. Interventia
psihosociala urmarea educarea pacientilor privind modul de a trai cu boala
lor, consilierea cu privire la reactii si sentimente. S-a constatat ca in grupul
experimental a avut loc o ameliorare comparativ cu cei din grupul de control.
2. Strategia descompunerii tratamentului—tratamentul se descompune in
componente. Unui lot de subiecti I se aplica tot tratamentul, unui al doilea lot
acelasi tratament mai putin o anumita componenta, unui al treilea lot acelasi
tratament mai putin o alta componenta si toate comparate cu grupul de
control. Intr-un experiment privind tratamentul psihoterapeutic pentru
cuplurile tinere s-a elaborat un tratament global constand din modificari
comportamentale si dezvoltarea unor bilitai de rezolvare a problemelor in
cuplu. La E1—ambele proceduri, E2—modificari comportamentale, E3—
abilitati de rezolvarem E4—grup de control. S-a constatat ca metoda globala
nu a fost mai eficienta supa cum s-a dovedit ca modificarile comportamentale
sunt mai eficiente.
3. Strategia tratamentului constructiv—se adauga o anumita componenta
si se compara cu grupul de control.
4. Strategia schimbarii pacientilor si terapeutilor—in psihoterapie ste
posibil ca personalitatea terapeutului sa influenteze rezultatul final al terapiei.
Procedam la schimbarea fie a subiectilor, fie a terapeutului.
STUDIUL DE CAZ
Principalele functii ale studiului de caz sunt:
Sa ilustreze o forma de comportament printr-un exemplu prototip (Freud).
Poate demonstra eficacitatea unei metode sau tehnici terapeutice. Dintr-
un motiv sau altul asupra unui pacient se aplica o noua metoda sau o
27
combinatie. Eventuala eficacitate a noului tratament constituie o sugestie
pentru experiment.
Sa ofere informatii asupra unui fenomen psihic rar. Data fiind raritatea
unei manifestari psihocomportamentale, singura alternativa la ignoranta este
studiul de caz. Dupa cum imposibilitatea etica a realizarii unor experimente
poate fi substituita prin diferite eccidente.
Ca sursa de ipoteze.
Studiul de caz, chiar daca nu permite generalizarea rezultatelor asupra
unei populatii, nu poate fi neglijat din cercetarea psihologica.
28
CURSUL 9(metodologie)
INDICATORI FIZIOLOGICI UTILIZATI IN EXPERIMENTELE DE LABORATOR
1. Biocurentii cerebrali (EEG) – variatiile de potential de la nivelul scoarti
cerebrale pot fi inregistrate, amplificate si inscrise sub forma unor curbe pe
suport de hartie. Activitatea cerebrala rezida in 4 ritmuri:
α --o frecventa de 8-13 cicli/sec, are maximum de amplitudine si
regularitate in zona occipitala si apare in repaosul senzorial. Orice stimul,
sarcina intelectuala duce la disparitia undelor α .
β -- o frecventa de 14-30 cicli/sec, exprima activitatea bioelectrica a
regiunii frontale. Se blocheaza in timpul unei actiuni motrice.
θ -- este un ritm lent 4-7,5 cicli/sec. Starile emotionale exacerbeaza acest
ritm.
∆ -- ritmul sugarilor in stare de veghe sau a adultilor in somn profund.
Cand traseele sunt foarte deformate inseamna ca sunt patologice si pot fi
identificate intulburari de comportament, psihopatii agesivi si cei foarte
excitabili. In activitatile constient voluntare atunci cand avem un effort
mental crescut se constata blocarea lui α si instalarea lui β . In somn
predomina θ si ∆ . In vis sunt ritmuri rapide si neclare. Dimineata si in starea
de relaxare predomina α . La anxietate, frica, neliniste, exista o
desincronizare a traseelor. La furie si la manie avem θ . EEG nu este o
metoda de diagnostic psihologic dar putem deduce daca afectiunile psihice
au un fond lezional si pentru psihoterapie sunt selectate persoane cu traseu
EEG normal.
2. REG—masoara circulatia sangiuna cerebrala, umplerea sanguina a
venelor, capilarelor si arterelor. Subiectii cu nivel ridicat REG au rezultate mai
slabe la performanta si consum emotional mai mare. Iar cei cu nivel redus au
rezultate mai bune la aceste probe si consum emotional redus.
3. Pneumograma—indica ritmul respirator, ofera informatii mai putin
relevante si trebuie asociata cu alti indicatori. Variatii ale respiratiei intalnim
la solicitarile corporale prelungite, suprasolicitare psihica, prezentarea unor
evenimente afectogene.
Pana la 18 resipratii/min—functionare normala, fond fiziologic echilibrat.
19-20 respiratii/min—disfunctii neurovegetative si emotionale.
Peste 20 respiratii /min –disfunctii neurovegetative si psihofiziologice sau
traieste stari de alerta.
4. EKG—pana la 80pulsiuni/min sunt persoane echilibrate, bine structurate
neurovegetativ si psihofizioloic, raport echilibrat intre functionarea
organismului si sistemul psihic.
Intre 81-100p/min—fluctuatii in dispozitiile afective, un anumit grad de
emotivitate, sensibilitate crescuta.
Intre 101-160p/min—labilitate afectiva.
Peste 160/min—disfunctii neurovegetative si emotionale, posibile
cardiopatii, boli organice, stari nevrotice.
5. Electromiograma(EMG)—prezenta sau absenta unei activitati motrice
cat si tonusul muscular general. Poate indica nivelul de activare, rapiditate
intrarii in sarcina, rezistenta la oboseala neuromusculara.
29
6. Electrooculograma(EOG)—prezinta miscarile oculare care au rol activ in
perceptia vizuala dar si in operarea cu imagini mentale. Apar miscari
interesante la reactia de aparare, starile emotionale si starile de vis.
7. Reactia electrodermala(RED)—se bazeaza pe modificarea
conductibilitatii electrice a pielii. S-a constatat ca in diferite emotii(frica,
incordare, tensiune, panica) creste activitatea glandelor sudoripare si
rezistenta electrica a pielii scade. Este un indicator al starilor emotionale. In
somn, scade rapid rezistenta electrica, dimineata si seara rezistenta este
foarte crescuta, iar petimpul zilei scade. RED se obtine usor la stimuli
surpriza. RED este cu atat mai clara cu cat stimulii suntmai intensi si la stimuli
vizuali si auditivi. Avertizarea subiectului in legatura cu aparitia stimulului,
creste reactia. Amenintarea cu repetarea socului scade reactia. RED se
amplifica la muzica, filme, activitati interesate. Se poate crea si o
conditionare.
RED se mai foloseste si in experimentul asociativ-verbal instrodus de Yung
in studiul complexelor. Stimulii verbali cu incarcatura emotionala care ar
reflecta existenta unor complexe, ar trebui sa prezinte o latenta mai mare. Se
citeste o lista de cuvinte, se cere ca la fiecare cuvant sa se raspunda cu un alt
cuvant ales aleator si se masoara latenta. Cuvintele sunt alese dupa scopul
urmarit. Red-ul este un bun indicator pentru cuvintele cu incarcatura
emotionala. Se pot folosi cuvinte si fraze ce dentota anumite atitudini fata de
viata. Intr-un experiment cu 150 de cuvinte agreabile, dezagreabile si neutre,
RED-ul a fost foarte scazut la cuvintele neutre, mediu la agreabile si ridicat la
rezagreabile. In timul rezolvarii unei probleme oarecare, RED este mai mare
la inceputul rezolvarii. Intr-un calcul matematic, RED este mai mare la inceput
si la sfarsit. Prin RED nuavem un indicator al complexitatii sarcinii sau al
nivelului intelectual al subiectului, dar putem identifica momente de surpriza,
de debut, de anticipare a esecului sau a succesului deosebit. Poate fi
combinat cu lati indicatori, astfel incat sa ofere o diagnoza asupra starii
emotionale. Pe baza unor astfel de indicatori si prin vizualizarea lor pe un
monitor, s-au elaborat tehnici de control al stresului, de modificare a ritmului
respirator.
8. Timpul de reactie (TR)—reprezinta intervalul scurs de la aplicarea
stimulului pana la raspuns. Exista mai multe modalitati de a studia TR:
simplu
disjunctiv—la alegere si prin discriminare.
In studiul TR-ului, atentia subiectului poate fi orientata asupra stimulului
cea ce face ca TR sa scada. TR are o variabilitate foarte mare, se fac mai
multe masuratori si se calculeaza media. Intr-o cercetare mai indelungata, se
constata ca dupa 15-30 de minute TR se reduce pentru ca se instaleaza
invatarea, urmeaza o relativa stabilitate, supa care TR creste pentru ca apare
oboseala. Exista modele experimentale astfel:
TR in asociatie directa—un stimul si o reactie(la cuvinte timpul este mai
mare).
TR in asociatie libera continua—subiectului I se prezinta un cuvant stimul
si I se cere sa raspunda cat mai repede cu o succesiune de cuvinte izolate,
cat mai multe.
TR in asociatie libera discreta—stimuli verbali, raspunsuri verbale, dar la
un anumit tip de stimul se raspunde cu un cuvant. Trebuie stabilit numarul
30
optim de stimuli pentru a nu obosi subiectul, iar in cuvinte trebuie sa fie
accesibile subiectului.
TR in asociatie contrlata continua—subiectului I se cere sa raspunda cu
cuvinte asociate intr-un anumit fel cuvantului stimul.
TR in asociatie controlata discreta—stimuli izolati, cuvinte la care subiectul
trebuie sa raspunda prin antonime, sinonime, etc.
TR depinde de un mare numar de factori legati de stimul si de subict.
Modalitatea senzoriala—TR la sunete este mai mic decat la lumina.
Calitatea senzoriala—acelasi analizator poate induce la TR-uri diferite
Intensitatea stimulului—Tr se reduce cu cresterea intensitatii, dar exista
praguri limita. Daca avem mai multi stimuli corelati, TR este mai mic decat in
cazul stimulilor separati. Se folosesc avertizari, dar intervalul dintre avertizare
si aplicare sa fie in intervalul 1-4secunde.
Reactia la incetarea stimulului—la stimulii auditivi TR este acelasi, pentru
stimulari vizuale TR este mai mic la incetare. TR este mai mare la raspunsul
oral decat la cel motric. Motivatia individului poate duca la scaderea TR, dar
supramoivarea creste TR. Atunci cand subiectul cunoaste rezultatul, TR tinde
sa scada. Exersarea repetata scade TR. Exista si diferente sexuale: TR este
mai mic la barbati decat la femei. Diferite stari afective cresc TR si Tr la
anxiosi este mai mare. Oboseala, substantele cresc TR. Exista o puternica
interindividulaitate legata de profesie, antrenament, sanatate, conditii
psihofiziologice.
31
CURSUL 10 (metodologie)
MODELE EXPERIMENTALE ÎN STUDIUL PERCEPŢIEI
Percepţia are mai multe accepţiuni, iar în perceperea diferitelor obiecte,
fenomene, procese, factorii de personalitate au un rol foarte important, astfel:
Trebuinţele subiectului determină semnificativ modul de a percepe. S-au
organizat experimente. S-au prezentat la tahistoscop imagini ambigue unor
subiecţi înfometaţi. Au fost întrebaţi ce reprezintă. În experimentele cu stimuli
ambigui răspunsuriel tind să se apropie de normal pentru că se dezvolată
mecanisme de aşteptare.
Pedepsele, ameninţarea, comparativ cu încurajarea, recompensarea,
determină modul de reacţie. La anumite figuri ambigue, la un anumit tip de
răspuns, subiectului I se dădea o sumă de bani, iar la un alt tip de răspuns, I
se cerea o sumă de bani. Schimbând structura stimulilor şi fiind puşi să
descrie figura ambiguă, se descria o figură coerentă dar care corespundea
primirii de bani.
Valoarea obiectivă pentru subiect tinde să determine aparenţa de mărime
a acelui obiect. S-a demonstrat că ceea ce este important pentru subiect
tinde să fie supradimensionat.
Valorile individuale caracteristice. Allport şi Vernon fac o clasificare
temperamental-caracterială identificând tipul economic, estetic, teoretic,
politic şi religios. Au fost prezentaţe la tahistoscop o serie de cuvinte asociate
acestor valori amestecate cu cuvinte neutre. Timpul de reacţie la cuvintele
asociate cu propia structură de personalitate a fost mai mare decât la
cuvintele neutre. Experimentul lui Asch: trebuinţa de apartenenţă la grup, de
a nu fi blamat, duce la distorsiune perceptivă. În dorinţa individului de
coerenţă cognitivă tindem să distorsionăm anumite informaţii, să negăm
pentru a pune în acord aceste informaţii importante cu alte informaţii
simultane sau preexistente în dorinţa de a avea coerenţă cognitivă. Nevoia de
coerenţă distorsionează percepţia.
Textele proiective (Roscher, TAT, Rozenwaig) prezintă stimuli ambigui în a
căror interpretare individul îşi proiectează personalitatea.
Stimulii verbali, afectogeni tind să prelungească timpul de reacţie
comparativ cu stimulii neutrii. Cuvintele tabu cu anumite semnificaţii
provoacă reacţii emoţionale şi duc la prelungirea timpului de reacţie. S-a
constatat că pentru a se apăra de aceste cuvinte, există tendinţa oamenilor
de a le neutraliza pentru a nu-I afecta (apărare perceptivă). Există situaţii
când oamenii îşi ridică pragurile senzoriale pentru a se proteja de aceşti
stimuli afectogeni.
PERCEPŢIA SUBLIMINALĂ
Anumiţi stimuli cu o anumită semnificaţie sau stimuli raportaţi la anumite
necesităţi ale subiectului, sunt percepute chiar când timpul de expunere este
sub prag. Stimulii sunt prezenţi fără a se oferi nici o indicaţie verbală asupra
naturii lor. Într-un experiment celebru, a fost prezentat mesajul “drink Cola” şi
apoi îşi evaluau starea de sete şi preferinţa pentru Cola copmarativ cu un
grup de control căruia nu I se prezintă mesajul subliminal. La grupul
experimental, starea de sete invocată şi preferinţa pentru Cola s-au
constatat: setea a fost invocată de 2 ori mai mare dar nu şi preferinţa pentru
Cola. Se pot influenţa anumite comportamente prin percepţia subliminală, dar
nu se pot determina-produce comportamente care contravin atitudinilor
fundamentale ale subiectului.
32
Mesajele subliminale au şansa de a produce efecte vizibile în măsura în
care se înscriu în setul de aşteptări , atitudini, înclinaţii ale subiectului. Se
foloseşte în anumite psihoterapii şi într-o combinaţie cu un stimul
conştientizat, caz în care procesarea mesajului sibliminal se poate face mai
uşor.
Experimentul asociativ-verbal—poate fi folosit ca probă de personalitate,
respectiv asociaţiile, legăturile pe care le stabileşte subiectul cu cuvântul
stimul şi latenţa răspunsurilor pot indica aspecte ale complexelor afective,
pulsiuni tendinţe refulate. Poate fi folosit ca un mijloc de diagnosticare a
capacităţii de învăţare, anumite răspunsuri fiind reluate şi se urmăreşte
exactitatea reproducerii lor. Diagnosticarea unor stări cognitive cere
subiectului să includă în răspuns asociaţii funcţionale, sononimie, etc.
33
CURSUL 11 (metodologie)
MODELE EXPERIMENTALE ÎN STUDIUL MEMORIEI ŞI ÎNVĂŢĂRII
Modele experimentale pentru studiul volumului memoriei imediate—se
referă la cea mai lungă serie de elemente (cifre, litere, cuvinte, etc) pe care
subiectul o poate reproduce corect după o singură prezentare care poate fi
vizuală şi/sau auditivă. Prezentarea se poate face în mai multe serii gradate
ca dificultate (numărul de elemente în serie, lungimea cuvintelor, frecvenţa
folosirii lor în limbă). Dacă lista de itemi se prezintă verbal, stimulii trebuie
citiţi la interval de 1 secundă cu aceeaşi intonaţie. Există mai multe modalităţi
de calcul a reuşitei: procent din total, se ponderează acest procent cu lista
celor omise, cu lista stimulilor distorsionaţi. Dacă stimulii se prezintă vizual,
timpul de prezentare este de 1 secundă pentru un element simplu.
Tehnica anticipării seriale—se prezintă o listă de silabe fără sens, cuvinte
fără sens, cifre aranjate aleator. Se prezintă seria de itemi de 1-2 ori, apoi se
revine la primul termen şi se cere subiectului să şi-l amintească. Dacă
răspunde bine, este ajutat să anticipeze al doilea răspuns. Se consemnează
numărul de cuvinte la care a răspuns fără a fi ajutat, numărul de cuvinte la
care a fost ajutat, erorile, timpul de reacţie, etc. Dacă se prezintă mai multe
serii, intervalul dintre serii este de 6-10 secunde.
Asociaţiile perechi—se prezintă serii de câte două elemente care pot fi
cuvinte, cifre, culori şi nu neapărat omogene. Se prezintă câte o pereche o
singură dată, auditiv sau vizual, până se termină seria.
Metoda reproducerii—se prezintă o serie de stimuli aleator şi subiectul
trebuie să reproducă cât mai mulţi stimuli.
Metoda recunoaşterii—stimulii într-o anumită ordine, se amestecă, se
prezintă împreună cu alţii care nu au fost prezentaţi şi subiectul trebuie să
recunoască stimulii care au fost prezentaţi la început.
Metoda reconstrucţiei—se prezintă o serie de elemente şi subiectului I se
cere să reconstituie ordinea prezentării în două variante: fără a avea la
dispoziţie elementele şi cu elementele la dispoziţie.
Metodele de mai sus au studiat memoria mecanică, involuntară. În studiul
memorării logice, un element important este organizarea şi sistematizarea
materialului.
Exemplu: Se prezintă 60 de cuvinte grupate în 4 categorii semantice:
animale, profesiuni, legume şi pronume. Au fost prezentate amestecat şi s-a
cerut amintirea acestora, eventual în ordinea dată. În altă variantă s-au
prezentat itemii pe categorii.
Exemplu: În 1967 s-au prezentat în mai multe variante între 52-100 de
cartonaşe cu cuvinte din diferite categorii semantice. Subiecţii trebuie să
clasifice aceste cuvinte în categorii după propriile lor criterii. S-a constatat că
la acelaşi eşantion, de la o testare la alta, numărul mediu de categorii
utilizate pentru clasificare este constant. Reproducerile cele mai fidele s-au
obţinut la folosirea a 3-7 categorii cu 3-7 cuvinte în fiecare categorie.
Alte modele experimentale în studiul memoriei urmăresc:
Variaţia volumului memoriei immediate în funcţie de o serie de variabile:
vârstă, sex, nivel de instruire, etc.
Folosirea unui volum de stimuli omogen sau eterogen.
34
Metoda gradării semnificaţiei materialului. Gradăm materialul ca să fie cât
mai mult semnificativ pentru subiect.
Metoda gradării dificultăţii materialului.
Metoda dublei stimulări.
Într-o serie de modele experimentale se iau în calcul o serie de variabile
moderatoare:
-intevalul de timp între prezentare şi reproducere
-cunoaşterea rezultatelor
-rolul verbalizării, al anxietăţii
-motivaţia de succes sau de evitare a eşecului
-nivelul de aspiraţie
-rolul stărilor conflictuale sau afective
Modelele experimentale descrise pot fi folosite şi ăn studiul învăţării,
respectiv rapiditatea, corectitudinea, rolul motivaţiei, cunoaşterea
rezultatelor.
STUDIUL EXPERIMENTAL AL GÂNDIRII ŞI REZOLVĂRII DE PROBLEME
Experimentele în acest domeniu sunt greu de realizat datorită numărului
mare de variabile ce trebuiesc controlate şi datorită faptului că există
potenţialul pericol al unor variabile confundate. Multe studii experimentale s-
au axat pe:
Potenţialul de lucru al grupului sau al individului în rezolvarea de
probleme. Rezolvarea de probleme a început cu modelul “încercare-eroare”
care a debutat cu învăţarea de către animale a traseelor din labirint. Ca
variabile de reuşită se folosesc: procentajul de subiecţi care rezolvă
problema, timpul necesar rezolvării, calitatea soluţiei. Experimentatorul
stabileşte o ierarhie a calităţii rezolvării problemei. Pot interveni variabile
moderatoare: limita de timp, stresul, mărimea recompensei, factori socio-
culturali, ordinea prezentării informaţiilor, numărul elementelor redundante. O
problemă este diferenţa dintre rezolvarea individuală şi cea de grup. Există
studii care consideră că grupul este mai productiv şi mai creativ în raport cu
individul, după cum există studii care arată exact invers. Intervin ca variabile
moderatoare: natura problemei de rezolvat, numărul membrilor din grup,
omogenitatea sau eterogenitatea membrilor grupului în raport cu variabilele
relevante pentru rezolvarea sarcinii, în funcţie de profesie şi ocupaţie,
trăsături de personalitate ale membrilor grupului.
Fixitatea funcţională—stabilizarea şi rigidizarea cunoaşterii deprinderilor şi
structurii intelectuale ca urmare a unui anumit tip de probleme rezolvate în
abordarea unor noi probleme care cer flexibilitate şi restructurări. În 1940 s-a
lansat problema că folosirea unui obiect într-un anumit fel într-o situaţie dată
va crea dificultăţi în folosirea aceluiaşi obiect cu altă funcţie în altă situaţie.
Existenţa celor 4 momente ale rezolvării de probleme. Cele 4 momente:
preparea, incubaţia, iluminarea şi verificarea au fost discutate şi nu total
acceptate.
S-a emis ipoteza că momentul iluminării este consecinţa unui lung travaliu
inconştient (a unei perioade de incubaţie). În 1973 s-a identificat o creştere a
probabilităţii de a rezolva cu succes o problemă ca rezultat al instalării unui
decalaj între perioada de lucru intens şi o perioadă de effort în căutarea
soluţiei. Rezolvarea este mai rapidă şi mai bună când subiecţii au o pauză de
lucru înaintea începerii căutării soluţiei, probabilitate care va creşte în raport
35
cu durata pauzei până la o anumită limită. P.P.Neveanu consideră că
abandoanrea problemei pe o durată prea mare nu duce la idei novatoare. Un
creator trebuie să se afle într-o permanentă criză creativă. Dacă subiectul
abandonează problema, probabilitatea reuşitei este foarte mică. Procesul de
producţie a unor noi idei apare când creatorul este preocupat de ele.
Într-un experiment s-a folosit ca variabilă independentă durata intervalului
dintre culegerea datelor şi găsirea soluţiei. S-a lucrat astfel: G1-fără pauză;
G2- pauză 15 min, lucru 5 min, pauză 15 min şi G3 pauză 30 min. S-a studiat
şi conţinutul pauzei. Subiecţii trebuie să fieocupaţi de probleme de aceeaşi
natură . Aici s-a descoperit efectul ZEYGARNIK. Pe timpul pauzei, subiecţii au
fost făcuţi să creadă că se va trece la rezolvarea altei probleme. La
întreruperea rezolvării unei probleme apare motivaţia de continuare a
rezolvării.
Criteriul reuşitei a constat în viteza rezolvării şi calitatea rezolvării.
36
CURSUL 12 (metodologie)
METODE EXPERIMENTALE ÎN STUDIUL DECIZIEI
La intersecţia dintre gândire şi autoreglaj se află decizia. Structura
actului voluntar:
IMPULS→LUPTA MOTIVELOR→LUAREA DECIZIEI→EXECUTAREA→CONTROLUL
Studiul deciziei începe cu lucrările lui Kurt Levin, iar aprofundările
ulterioare au fost făcute pe baza teoriei jocurilor a lui Neumann. Levin emite o
teorie a câmpului de forţe în sensul că omul plasat într-o situaţie are anumite
raporturi de forţe cu elementele din ambianţa sa datorită faptului că diferitele
obiecte au valenţe diferite pentru persoane diferite sau în situaţii diferite.
Levin emite o teorie privind 3 tipuri de conflicte decizionale:
Conflict apropiere-apropiere
Conflict evitare-evitare
Conflict apropiere-evitare
Levin stabileşte că în alegerea unei variante decizionale, a unui scop cu
dublă valenţă, predomină gradientul de apropiere care serveşte la
reţionalizarea deciziei. Sunt supraestimate părţile pozitive şi subestimate
valenţele negative.
În atitudinea decidentului se manifestă fie fuga de decizie, fie o soluţie de
compromis tranzitorie.
Nu se ajunge la un schilibru stabil. Se reevaluează decizia.
În opţiunea pentru o variantă intervin o serie de factori:
utilitatea alternativei decizionale
dificultatea sarcinii
probabilitatea de realizare
Astfel, în însăşi fixarea nivelului cantitativ sau calitativ al scopului poate
apărea un conflict când scopul se află în zonele mai ridicate de dificultate. Cu
cât creştedificultatea sarcinii, cu atât creşte şi importanţa succesului şi invers.
Cu cat sarcina este mai uşoară, cu atât insuccesul este mai neplăcut.
În afară de valentă şi probabilitate intervin şifactori care marchează
produsul. Există persoane care au o puternică motivaţie pentru succes. Dar
există şi persoane cu motivaţie de evitare a eşecului. Structurile
temperamentale, în funcţie de resursele individuale oamenii estimează diferit
dificultăţile de ralizare. Pentru aceleaşi persoane dacă nu putem cunoaşte
toate variabilele implicate, operăm cu probabilităţi subiective. Decizia este
studiată de psihologia cognitivă care reformulează etapele actului decizional,
astfel:
Estimarea consecinţelor situaţiei şi identificarea unei variantede acţiune.
Ierarhizarea efectelor previzibile ale unei variante în urma aprecierii
acestor efecte prin prisma utilităţii şi probabilităţii de realizare (poate apărea
un conflict între utilitatea subiectivă şi valoarea obiectivă a rezultatului).
Estimarea produsului utilitate x probabilitate pentru fiecare variantă de
acţiune şi se caută strategii maximin.
Eliminarea succesivă a variantelor şi reţinerea variantei care dă cea mai
mare satisfacţie.
37
CLASIFICAREA DECIZIILOR:
După certitudine:
decizii faţă de evenimente certe şi care presupun răspunsuri stereotipe
decizii faţă de evenimente probabile: riscante şi incerte
După consistenţă:
statice—alegere unică
conjuncturale—constau într-o succesiune de secvenţe decizionale în care
fiecare secvenţă prezintă modificări ale factorilor de utilitate şi probabilitate
în funcţie de rezultatul deciziei anterioare.
După adversari:
contra naturii—deciziile privesc relaţia cu ambianţa
contra sine—o decizie într-o sarcină care poate modifica imaginea de sine
După relaţia subiect-situaţie:
Decizii luate în situaţii de inferioritate a subiectului în raport cu situaţia:
active
pasive
Decizii luate în situaţie de echilibru subiect-situaţie
Decizii luate în condiţii de superioritate a subiectului faţă de situaţie:
pasivă—participare formală, lipsită de interes
activă—creşte dificultatea sarcinii
În toate aceste tipuri de decizii intervin estimări legate de dificultatea
sarcinii şi probabilitatea succesului. Variabilele moderatoare de personalitate
sunt numeroase.
Variabile de personalitate careintervin în decizie:
Factori afectivi—intervin în stabilirea valenţelor, utilităţilor şi în estimarea
anumitor probabilităţi.
Iluzia controlului—se consideră că orice situaţie poate fi controlată prin
acţiune şi atunci acordă mai puţină atenţie estimării corecte a dificultăţilor de
realizare.
Încrederea în propriile cunoştinţe—odată cu creşterea cantităţii de
informaţii creşteşi acurateţea estimării. Această validitate atimnge un anumit
platou şi încrederea subiectului în validitatea deciziilor sale continuă să
crească treptat. Într-un tip de experiment s-au dat informaţii care reconfirmau
primele informaţii sau care erau nerelevante şi totuşi subiecţii au declarat că
aceste informaţii I-au ajutat foarte mult în înţelegerea situaţiei.
Tendinţa de a lua decizii prin analogie—dacă în trecut o anumită problemă
a fost rezolvată printr-o anumită decizie şi dacă noua problemă prezintă unele
similitudini cu prima, se recurge automat la vechea modalitate de rezolvare.
Inerţia conflictuală—s-a elaborat o decizie, apar noi informaţii care în mod
obiectiv ar impune schimbarea vechiidecizii şi totuşi aceasta este menţinută.
Schimbarea conflictuală—orice schimbare în informaţii duce la schimbarea
deciziei.
Iluzia defensivă—ne cantonăm în pasivism, amânăm luarea deciziei.
Tendinţa de hipervigilenţă—decidentul este puternic stresat, panicat, vrea
să ia o decizie rapid şi acest lucru îl blochează.
Tendinţa deciziei justificative—luăm o decizie pentru a justifica acţiunea.
38
Tendinţa de a reduce la maxim incertitudinea—redicerea incertitudinii se
face prin căutarea a cât mai multe informaţii.
Memoria—diferitele imperfecţiuni ale memoriei pot afecta decizia dacă ne
bazăm pe situaţii trecute. S-a constatat că nu reţinem informaţiile ca atare, ci
reţinem informaţii dintr-o anumită situaţie. Nu putem extrage informaţii dintr-
o situaţie colorată afectiv.
Stilurile cognitive—persoanele cu stiluri cognitive complexe utilizează o
cantitate mai mare din informaţia disponibilă, sunt mai analitice, alocă un
timp mai mare pentru analiză.
Anxietatea—procesul decizional este un factor de stress. S-a constatat că
la un IQ mai scăzut, un nivel ridicat de anxietate duce la decizii mai slabe. La
un IQ ridicat, anxietatea duce la decizii mai bune. Anxietatea activează
structurile intelectuale superioare. Pentru optimizarea deciziei, un nivel prea
ridicat de anxietate nu este recomandat. Există o serie de mecanisme
defensive:
negarea realităţii
fantezia
justificarea (dovedirea că decizia este justificată)
raţionalizarea (găsirea explicaţiei plauzibile)
proiecţia (atribuirea responsabilităţii)
represiunea (blocăm tendinţele anxioase în subconştient)
sublimarea
Aceste mecanisme alterează performanţa şi formează o
imaginedistorsionată despre realitate.
Teoria COPING-ului a lui Lazarus prezintă modalitatea de a face faţă unei
anxietăţi. Două modalităţi:
Acţiuni orientate spre eliminarea sursei de stress sau diminuarea
consecinţelor negative.
Operaţii pur cognitive prin care ameninţarea este alterată, redusă. Gradul
de ameninţare, natura ameninţării, dificultatea şi incertitudinea situaţiei,
stabilitatea emoţională a individului.
Personalitate autoritară—succesul scade autoritarismul iar eşecul îl creşte.
Persoanele anxioase se orientează spre structuri autoritare.
39

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful