CUM TE FERESTI DE TANTARI

Ţânţarii ne dau mari bătăi de cap în această perioadă. Înţepăturile sunt neplăcute şi, în plus, insectele pot aduce boli grave. Iată câteva metode pentru a ţine ţânţarii departe de locuinţă, precum şi pentru a-i "extermina" pe cei existenţi. Dacă locuieşti aproape de un parc cu un lac, ţânţarii sunt cea mai mare problemă a ta. În afara pastilelor antiţânţari, care se găsesc în orice magazin, poţi folosi şi produse naturale. Beţişoare parfumate şi frunze de nuc Mirosul emanat de frunzele de nuc arse goneşte ţânţarii. Acelaşi efect îl au beţişoarele parfumate; Dacă îţi place mirosul de scorţişoară, presară zilnic într-un recipient puţin ulei esenţial şi vei scăpa şi de micile bâzâitoare. Bicarbonat şi ulei de măsline Bicarbonatul de sodiu are multe virtuţi, căci în spatele pudrei albe se află un puternic insecticid netoxic. Amestecă o linguriţă de bicarbonat cu 4 linguri de ulei de măsline. Umple o sticlă cu pulverizator cu o jumătate de litru de apă şi adaugă amestecul. Pulverizează de mai multe ori pe zi, până la dispariţia insectelor. Ulei esenţial de muşcată Uleiul esenţial de muşcată e un excelent repulsiv pentru ţânţari. Amestecă o picătură de ulei esenţial de muşcată cu 10 picături de ulei vegetal şi aplică pe zonele expuse ale corpului. Uleiul de cuişoare e un remediu bun împotriva ţânţarilor. Nu trebuie decât să ţii în casă un recipient mic în care torni din când în când câteva picături de ulei de cuişoare. Condimente în ghiveci Măghiran, mentă, cimbru, busuioc, mărar. Iată lista plantelor aromatice pe care te poţi

atunci când geamul este deschis şi nu numai.baza că te vor scăpa de ţânţari. Aceste plante cresc din abundenţă în balcoanele scăldate de soare. mai ales cele ale căror material principal este fibră de sticlă şi au orificiile foarte mici. În general. atrag particulele de praf şi le depozitează pe plasă împotriva insectelor. ieftine şi bune Reprezintă o metodă ieftină şi de cele mai multe ori eficientă. Este bine să le achiziţionezi împreună cu dispozitivul special pentru priză. Dacă în locuinţa ta există multe vaze cu flori sau acvarii. nu este indicat accesul oamenilor în încăperea în care a fost aplicată o cantitate mare de soluţie timp de câteva ore. . Curăţarea de praf Plasele împotriva insectelor. Aşa devin o adevărată armată vegetală împotriva „invadatorilor". schimbă cât mai des apa din ele. Pastilele. Se recomandă întreţinerea lor pentru a preveni degradarea şi pentru a minimiza riscul de a permite insectelor să descopere acele locuri prin care ar putea să pătrundă în interior. tind să menţină praful. Curenţii de aer. E foarte important să citeşti şi să respecţi indicaţiile notate pe ambalajul produsului. Acestea nu costă mai mult de 1 leu. Spray-urile sunt utile Te scapă de aceştia pentru o scurtă perioadă de timp. iar efectul lor durează aproximativ o noapte. Întreţinerea plaselor împotriva insectelor Calitatea plaselor împotriva insectelor este oferită în timp şi de întreţinerea efectuată acestora.

Puteţi să verificaţi prin presare dacă plasa nu s-a desprins din cadrul din lemn sau PVC. Spălarea plaselor Deşi de cele mai multe ori. cu o perie. ploaia nu este de ajuns pentru a le curăţa. Mai puteţi să încercaţi şi balamalele sau elementele de prindere de geam. plasele împotriva insectelor sunt fixate în exteriorul geamului. este indicat să spălaţi plasele împotriva insectelor periodic şi să le menţineţi curate. este recomandat să se verifice integritatea structurală a plaselor împotriva insectelor. atât acţiunea razelor soarelui cât şi acţiunea corozivă a diferiţilor compuşi din aer sunt îndepărtate de pe suprafaţa plaselor. În acest fel. iar curăţarea lor vă vor asigura de integritatea acestora. Verificarea periodică vă ajută să evitaţi sau să preveniţi degradarea plaselor. Verificarea integrităţii plaselor Periodic. Acestea ar trebui să rămână fixe. nepermiţând în acest fel insectelor să găsească zone prin care să se strecoare în interior. va îndepărta praful şi va permite plasei să respire.Curăţarea plasei în mod periodic. Va fi asigurată astfel şi o durată mai lungă de viaţă a plaselor. În zonele secetoase. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful