You are on page 1of 1

8 remedii pentru timizi

publicat pe 16 Mai 2007 In cazul barbatilor e cu atat mai frustrant cu cat ii impiedica sa actioneze asa cum si-ar dori, implicit in relatiile cu sexul opus. Poate ti se va parea iesit din comun, dar barbatii timizi sunt exact ceea ce cauta destul de multe femei. Desi aparent toate tanjesc dupa arhetipul 'baiatului rau', putine dintre ele isi asuma pe termen lung riscurile pe care le implica o relatie 'wild'. Oricum, nici sa exagerezi nu e recomandabil timiditatea poate fi chiar eficienta, dar in cantitati mici. Daca nu reusesti sa iti dozezi reactiile determinate de emotii, iata cateva sugestii: 1. Cel mai important factor al timiditatii este teama de respingere. Poti elimina acest sentiment prin a incerca, de pilda, sa abordezi discret o femeie pentru a o prezenta unuia dintre prietenii tai. De vreme ce propriul orgoliu nu e in joc, poti lasa la o parte inhibitiile. 2. Considera ca totul este un antrenament pe etape. Incepe cu un zambet, continua cu o atitudine deschisa, impresioneaza cu simtul umorului de care stim ca nu duci lipsa, fii sociabil si poarta conversatii care nu plictisesc din primul minut. Chiar daca ai senzatia ca oamenii iti reproseaza diverse lucruri, s-ar putea sa fie mult mai indulgenti decat par. Mai intai incearca sa ramai in preajma femeilor care nu te intimideaza prea tare, pentru ca apoi sa iti diversifici 'palmaresul'. 3. Nu spune 'femeie' si gandi 'sex'. Auzi ce spun... Nu in permanenta, asta era ideea. Faptul ca permiti fanteziilor erotice sa iti 'sugrume' tot timpul sinapsele, nu e tocmai eficient. In plus, femeile 'se prind' cand sunt vanate doar pentru sex. 4. Nu ridica femeile pe piedestal. O femeie care iti zambeste in timpul unei conversatii sau care te atinge cu suvitele de par cand se intoarce spre tine, nu iti vrea neaparat ADN-ul pentru progeniturile pe care spera sa le aduca pe lume dupa o anumita varsta. Percepe-o ca pe o fiinta umana, la fel de sociabila cum iti recomadam si tie sa fii. A vorbi de la acceasi 'inaltime' e preferabil abordarilor inechitabile, care deranjeaza dupa un timp. 5. Nu porni cu asteptari mult prea mari si nu regiza 'conversatia', in sensul de a o anticipa, pentru ca apoi sa nu accepti alt final decat cel pe care ti l-ai propus. Totul este mult mai nuantat si stim foarte bine ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Vei fi surprins sa vezi cum pot evolua lucrurile in contextul imprevizibilului. Pana la urma, e sansa ta sa fii creativ si sa placi. 6. Invata sa asculti, chiar daca discutia nu merge tot timpul in directia pe care ti-o doresti. E bine ca pentru o vreme sa lasi o femeie sa isi faca 'hatarul' cand vorbeste despre te miri ce cu tine... Si ea incearca probabil sa treaca de primii pasi ai conversatiei, neplacuti pentru cei mai multi dintre noi. Pana va cunoasteti, mai vorbiti si despre vreme, nah... 7. Multi se plang de lipsa comunicarii, dar nu aduc in discutie demersurile menite sau nu sa rezolve problema. Nu te teme sa schimbi cateva cuvinte cu cei pe care ii intalnesti. Daca saluti pe cineva, saluta in continuare... Practicand in permanenta o atitudine deschisa reusesti sa treci peste eventualele prejudecati pe care le ai. 8. Marii boxeri intra intotdeauna in ring constienti ca au o sansa oricat de mica de a pierde meciul. Nu poti astepta sa castigi de fiecare data si este foarte important felul in care accepti esecurile. Timiditatea si ezitarile apar in momentul in care te gandesti la greselile pe care e posibil sa le faci. Apropo de asta, cineva spunea foarte bine: Cea mai mare greseala pe care o poti face este sa te gandesti tot timpul ca vei face una. Articol de Torque