INTRODUCERE

Ocrotirea persoanei fizice se realizează în general prin recunoaşterea şi apărarea corespunzătoare a drepturilor subiective, o atare poziţie vizând participarea acestora la raporturi juridice. La această ocrotire participă în mod exclusiv, normele juridice ale dreptului civil, alături de normele si mijloacele de apărare proprii altor ramuri de drept (drept constituţional, dreptul familiei, drept civil, dreptul muncii şi securităţii sociale etc.) Pe lângă aceste mijloace juridice de ocrotire a persoanelor fizice în general, legea reglementează unele mijloace de drept speciale, destinate ocrotirii suplimentare a unor categorii de subiecte de drept civil, care aflate în situaţii deosebite au nevoie de o protecţie juridică specială, în asemenea situaţii găsindu-se copiii datorită vârtstei fragede şi a lipsei discernământului. Reglementările juridice au ţinut întotdeauna seama de situaţia specială a copilului , determinate de vulnerabilitatea copilui şi nevoia sa de ocrotire. În trecut, regimul legal al minorităţii avea ca fundament concepţia potrivit căreia copiii trebuie “supuşi” protecţiei exercitate de reprezentanţii legali. Copilul este titular al drepturilor fundamentale ale omului în aceaşi măsură ca şi adultul. Bineinţeles că acesta nu are încă gradul de maturitate necesar pentru a participa la viaţa juridică pe poziţie de egalitate cu majorii. Dar aceasta nu înseamnă excluderea lui, ci sprijinirea şi asistarea lui pentru exercitarea drepturilor fundamentale care îi aparţin. Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului reprezintă un adevărat “Cod al protecţiei copilului” care garantează drepturile acestuia nu numai în cadrul familiei, ci şi în ceea ce priveşte alte drepturi şi libertăţi civile , sănătatea şi bunăstarea copilului, educaţia, activităţi recreative şi culturale, protecţia specială a copilului lipsit temporar de ocrotirea părinţilor săi , protecţia copiilor refugiaţi şi protecţia copiilor în caz de conflict armat, protecţia copilului exploatat. În cele ce urmează am prezentat în lucrarea de licenţă “Ocrotirea minorului prin părinţi, mijloace de dreptul familiei şi de drept civil” atât o serie de drepturi şi îndatoriri privind persoana şi bunurile copilului minor cât şi răspunderea părinţilor pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a drepturilor şi îndatoririlor privind minorul, dar şi situaţia minorului în cazul desfacerii căsătoriei.
1

CAPITOLUL I ASPECTE GENERALE PRIVIND OCROTIREA PĂRINTEASCĂ A MINORULUI

1.1. Noţiunea ocrotirii părinteşti
Ocrotirea părintească desemnează totalitatea drepturilor şi obligaţiilor acordate de lege părinţilor pentru a asigura creşterea şi educarea copiilor minori1. Creşterea şi educarea copiilor constituie o problemă de stat, iar această îndatorire a părinţilor este prevăzută în mod expres în C. fam. (art. 101). Dispoziţiile legale cu ajutorul cărora se realizează ocrotirea minorului cu caracter imperativ şi deci obligatoriu, părinţii neavând posibilitatea de a se abate de la ele, în sensul de a-şi extinde drepturile sau de a-şi restrânge îndatoririle. De altfel legea nu reglementează separat drepturile şi îndatoririle părinteşti faţă de copii, ceea ce este firesc deoarece unele se justifică prin celelalte şi formează un tot unitar. De reglementarea legală referitoare la ocrotirea părintească beneficiază copii minori, fără a se deosebi după cum sunt din căsătorie, din afara căsătoriei ori au fost înfiaţi, drepturile părinteşti urmând a se exercita numai în interesul lor (art. 76 şi 97 alin. 1 C. fam.). Aceste sarcini de răspundere care revin părinţilor faţă de copiii minori, cuprinse în C. fam. prezintă o importanţă deosebită deoarece copiii au nevoie în permanenţă de afecţiunea, îngrijirea, sprijinul şi îndrumarea ambilor părinţi, familia având un rol educativ nu numai faţă de membri acesteia indiferent dacă sunt minori sau majori, ci şi faţă de societate. Prin protecţia juridică a persoanei fizice înţelegem ansamblul mijloacelor de drept prin care se urmăreşte protecţia omului. Aceste mijloace sunt asigurate de fiecare ramură de drept a sistemului nostru juridic: dreptul constituţional, dreptul familiei, dreptul muncii şi securităţii sociale, dreptul internaţional public şi cel privat, dreptul penal şi cel procesual penal, etc. Totalitatea acestora formează sistemul mijloacelor juridice de ocrotire a omului2. Pe lângă aceste mijloace juridice de ocrotire a persoanei fizice în general, legea reglementează unele mijloace de
1 2

Al. Bacaci, C. Hamangiu, V. Dumitrache, Dreptul familiei, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 280. Ernest Lupan, Drept civil. Persoana fizică, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,1999, p. 219

2

drept speciale destinate ocrotirii suplimentare a unor categorii de subiecte de drept civil, care, aflate în situaţii deosebite, au nevoie de o protecţie juridică aparte, specială. Într-o asemenea situaţie se găsesc copiii, datorită vârstei fragede şi lipsei discernământului3, ocrotirea acestora realizându-se prin părinţi, precum şi prin mijloace de protecţie alternative prevăzute de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, respectiv tutela, măsurile de protecţie specială şi adopţia. Dintre mijloacele juridice de ocrotire a copiilor minori, prezentul demers îşi propune cercetarea ocrotirii părinteşti. Acesta nu a avut întotdeauna fizionomia actuală. Sub imperiul Codului Civil, ocrotirea copilului minor prin părinţi era numită “putere părintească” şi era definită ca fiind totalitatea drepturilor acordate de lege părinţilor asupra persoanei şi bunurilor copilului, cât timp acesta este minor4. Pentru a determina deosebirea de esenţa dintre vechea terminologie a Codului Civil, care reglementa “puterea părintească” sau puterea tatălui asupra copiilor, Codul familiei prevede încă din art. 1 alin. (5) că “drepturile părinteşti se exercita numai în interesul copiilor”, iar Legea 272/2004, în art. 2 alin. (2), statuează că principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copiilor, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal şi constituie o condiţie a oricăror demersuri şi decizii vizând copilul. Concepţia Codului Civil cu privire la instituţia puterii părinteşti apare cu totul anacronică abordării moderne a problematicii creşterii şi educării copilului, consacrată legislativ pe plan intern şi internaţional. Saltul spectaculos de la desueta instituţiei a “puterii părinteşti” la înfăptuirea ocrotirii ”în interesul superior al copilului”, impus de legislaţia de astăzi, nu s-a realizat însă dintr-o dată, ci în mod progresiv, cu paşi mai mici sau mai mari, cu atitudini reticente, chiar refractare din partea societăţii, nepregătită pentru o astfel de schimbare de mentalitate. Pasul decisiv în materie l-a constituit Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului5, care a revoluţionat viziunea juridică asupra condiţiei, statutul copilului şi a importanţei copilăriei. Prin acest act, nevoile copilului sunt exprimate ca drepturi impuse să fie respectate, având caracter de lege mai puternică decât legile interne ale fiecărei ţări semnatare.

3 4

Mircea Mureşan, Drept civil. Persoanele, Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca, 2001, p. 111. C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Băicoianu, Tratat de Drept Civil român , vol. I, Bucureşti, 2002, p. 364-381. 5 Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile copilului,intrată în vigoare din septembrie 1990.

3

În lumina principiilor de care este guvernată, ocrotirea părinteasca desemnează un complex de drepturi şi îndatoriri, acordate, respectiv impuse de lege părinţilor, nu în interesul lor egoist, ci în interesul copiilor, în scopul asigurării creşterii, educării şi formării acestora pentru viaţă, în armonie cu interesele generale ale societăţii, urmărind din această perspectivă un dublu scop: personal şi social. Schimbările aduse prin Legea nr.272/2004 arată o viziune nouă a atribuţiilor ce intra în conţinutul ocrotirii părinteşti: egali ca persoane, ceea ce determină recunoaşterea drepturilor copilului, părinţii şi copiii nu au nici acelaşi loc, nici acelaşi rol în familie: primii au sarcina de a-i proteja pe copii şi de a-i ajuta să dobândească deplină capacitate juridică, ceea ce le conferă autoritate asupra acestora. Drepturile părinteşti nu conferă însă părinţilor o putere subiectivă, ci o îndatorire, a misiune parentală, acestea reprezentând o sumă de prerogative care trebuie exercitate nu în interesul titularilor lor, ci în interesul superior al copilului. Deşi legiuitorul foloseşte noţiunea de drepturi şi obligaţii, în cea mai mare măsură, părinţii au în raporturile cu copiii lor mai degrabă obligaţii. Din acesta perspectivă, drepturile pe care ocrotirea părintească le conferă tatălui, respectiv mamei cu privire la persoana şi bunurile copilului lor nu sunt decât opusul îndatoririlor şi responsabilităţilor care le sunt impuse de însăşi calitatea de părinte. Noţiunea de drepturi este mai adecvată relaţiilor dintre părinţi şi terţi în ceea ce priveşte copilul lor, literatura de specialitate subliniind în mod ferm că drepturile conferite părinţilor nu le corespund anumite obligaţii corelative de care ar fi ţinuţi copiii 6. Mai mult legea face referire la drepturile părinteşti, nu şi la îndatoririle părinţilor fata de copiii lor minori, deoarece în privinţa acestora din urmă nu era necesară o atare precizare, prin esenţa lor îndatoririle părinţilor faţă de copiii lor au drept scop numai ocrotirea intereselor celor din urmă. Prin natura şi finalitatea lor, în acestă materie, drepturile şi îndatoririle sunt insolubil legate între ele, fără însă a se confunda unele cu altele7. În legătură cu instituţia ocrotirii părinteşti şi modul cum este ea reglementată de legislaţia actuală, considerăm că se impune a fi făcute scurte precizări, urmând ca în cuprinsul acestei lucrări să fie supuse unei analize mai aprofundate. Ocrotirea părintească are la baza necesitatea naturală a copilului de a fi protejat. În timpul minorităţii, copilul are nevoie de îngrijire, de îndrumare, vigilenţa şi atenţie din partea părinţilor, astfel ca legea îl pune sub egida protecţiei acestora, unde copilul poate găsi toate
6 7

Art. 485 din Cod civil român 2009 Tudor Radu Popescu, Drept civil I, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1998, p. 273.

4

despre mediul înconjurător. pentru prima dată în legislaţia noastră. considerăm că s-ar impune transpunerea în drept a rolului pe care părintele vitreg îl joacă în viaţa copilului celuilalt soţ. 113 C. educarea. fam. Didactică şi Pedagogică. ocrotirea cea mai deplină a copilului de către tatăl şi mama sa. cât şi în privinţa bunurilor. 1996. care nu se rupe indiferent de dezbinările intervenite în sânul familiei. copiii cresc şi se dezvolta în cele mai bună condiţii. părinţii au o vocaţie parentală primordială. Costin. atât în privinţa persoanei. 11 9 Art. Ionascu.. În sânul familiei. 272/2004 consacra dreptul copilului de a creşte alături de părinţii săi. Ed. divorţul părinţilor separarea lor în fapt. Faptul că art.condiţiile favorabile necesare dezvoltării şi educării sale. care prevăd: ”copilul minor locuieşte la părinţii săi”. Aceasta instituţie reprezintă reglementarea prin care legea tinde să asigure. nici până acum acest drept nu a fost contestat. p. Aceste persoane nu au dreptul de a interveni în exerciţiul ocrotirii părinteşti sau de a controla modul în care părintele îşi exercita atribuţiile conferite de vocaţia parentală. Familia este primul model de viaţă şi de relaţionare pe care copilul îl are şi îl urmează. tatăl sau mama vitregă nu sunt titulari ai ocrotirii părinteşti în raport cu copilul celuilalt soţ. 272/2004 recunoaşte dreptul copilului de a întreţine relaţii personale cu rudele sale. însă existenţa sa se poate deduce doar pe cale de interpretare raportat la dispoziţiile art.V. despre modul cum trebuie să se comporte în viaţă şi în societate. M. “Atmosfera din sânul familiei. Ocrotirea părintească aparţine părinţilor copiilor minori. 8 A. Nici măcar în familiile recompuse prin căsătoria subsecventă a unuia dintre părinţi. părinţii având o vocaţie exclusivă şi în acelaşi timp opozabila în protejarea şi reprezentarea intereselor copilului. (1) din legea nr. 101 C. exemplele văzute în familie şi educaţia primită de la părinţii contribuie în mod hotărâtor la formarea caracterului şi personalităţii copiilor”8. nu lărgeşte sfera persoanelor titulare ale exerciţiului ocrotirii părinteşti. datorită traiului în comun. M. În ceea ce priveşte. Mai mult. în măsura în care acest lucru nu contravine interesului sau superior. Mureşan. chiar dacă. Ursa. ocrotirea copilului este încredinţată de lege părinţilor conform art. Grupul parental este unit printr-o legătură de sânge9. 30 alin. fam. 273/2004 5 . art. 14 alin. (2) din Legea nr. 1 din Legea nr. precum şi cu alte persoane alături de care s-a bucurat de viaţa de familie. Bucureşti. întreţinerea şi îngrijirea minorului. Altfel spus. De la părinţi ei dobândesc primele noţiuni despre oameni şi lucruri. Câtă vreme este cu putinţă ca minorul să nu fie lipsit de îngrijirea ambilor părinţi ori a cel puţin unuia dintre aceştia. Desigur. Familia şi rolul ei în societate. şi acest părinte îşi aduce contribuţia la creşterea. 97-112 şi art.

Nu toţi copiii primesc însă darul divin de a trăi în mijlocul unei familii fericite. fam. să creeze premisele înlocuirii vechiului cuplu conjugal cu un altul. deşi o mamă şi un tată care împart responsabilităţi pentru creşterea copiilor reprezintă cea mai bună structura pentru dezvoltarea copiilor. Dreptul acestuia de a avea legături personale cu părintele căruia nu i-a fost încredinţat sau cu care nu locuieşte în fapt implica o constrângere a relaţie copilului cu acest părinte. astfel ca nevoile sale şi. în încercarea de generalizare a exerciţiului în comun al drepturilor şi îndatoririlor părinteşti. Conţinutul ocrotirii părinteşti nu este unul rigid. Malaurie. atât în familiile construite prin căsătorie. 97 C. ci de a fi crescut. din contră. existenţa unui cuplu parental putând favoriza exercitarea armonioasă a drepturilor şi îndatoririlor care le incumba părinţilor fata de copiii lor minori. Exista însă unele situaţi în care nu este cu putinţă ca minorul să fie ocrotit de ambii părinţi. ci numai de către unul dintre aceştia10 sau în care ocrotirea părintească nu revine. cât şi în cele dezorganizate. implicit. familia. iar măsurile privitoare la persoana şi bunurile acestuia se iau de părinţi de comun acord. cel parental. 6 . apare ca un ideal social. potrivit dispoziţiilor de principiu ale art. acest nucleu. şi atribuţiile parentale se afla într-un proces 10 11 Art. Apreciem că este utopic să credem că separarea părinţilor. mai ales după divorţ. Evident. în familiile fireşti. H. La Famille. nu bulversează exerciţiul ocrotirii părinteşti şi implicit viaţa copilului. în care familia tradiţională suferă un proces constant de eroziune. educat şi îngrijit de ambii părinţi. 98 alin. ci. în familiile unite. În prezent. Ph. indiferent dacă acel copil este din căsătorie. de sânge.. prin impunerea acestui principiu. Adesea. pilonul principal constituindu-l nevoia de protecţie a copilului. care să le ofere. 500-501. ambilor părinţi în mod egal. În contextul actual. suplu şi adaptabil. din afara căsătoriei sau din adopţie. încă din faşă. 2004. preocuparea dominantă în legislaţiile europene11în materie de ocrotire părintească este cea de consacrare a principiului coparentalităţii. cât şi în cele adoptive. Fulchiron. însă legiuitorul a încercat. în mod egal. Interesul copilului ai cărui părinţi sunt separaţi nu este de a păstra numai legături personale cu cel căruia nu i-a fost încredinţat. cât şi în cele din afara ei. Acesta este de fapt scopul consacrării legislative a principiului coparentalităţii. ambilor părinţi sau este exercitată în parte de către părinţi. Ocrotirea părintească aparţine. p. fiecare copil are un ritm propriu de dezvoltare. educaţia necesară şi un ajutor în formarea personalităţii. situaţiile de impas prin care trece cuplul conjugal au repercursiuni evidente asupra copilului. (2) din Codul familiei.

despre o autoritate morală a bunicilor asupra nepoţilor minori. cit. În cazul ascendenţilor. conform art. nefiind drepturi patrimoniale. Dispoziţiile legale ce reglementează ocrotirea părintească au un caracter imperativ. alţii decât tatăl şi mama copilului. p. Dacă unul dintre părinţi este decedat. S-ar putea vorbi. părinţii neavând dreptul. dat fiind faptul că aceste manifestări ale ocrotirii părinteşti izvorăsc din rudenie. (3) din Decretul nr. eventual. În cazul în are intervine decesul ambilor părinţi. printr-un contract sau printr-o manifestare de voinţă. 7 . iar dacă acest lucru nu e posibil temporar sau definitiv ori nu este în acord cu interesul superior al copilului. Ocrotirea părintească se exercita pe tot timpul cât copiii sunt minori. respectiv dreptul de a accepta donaţiuni şi obligaţia de întreţinere prevăzută în art. iar copiii rămân lipsiţi de ocrotirea părintească. acesta din urmă va beneficia de măsuri alternative de protecţie. fam. Principiul potrivit căruia drepturile şi îndatoririle părinteşti revin în mod egal ambilor părinţi nu are o aplicabilitate nelimitată. se găseşte în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa. decăzut din drepturile părinteşti. 103-104. şi nu din filiaţie. Din această perspectivă. Pentru ca un părinte să poată exercita drepturile şi îndatoririle ce îi incumba. nu se transmit pe calea devoluţiunii legale sau testamentare. Însă aceste persoane având în vedere bunicii nu deţin vreo putere specială şi efectivă pe plan juridic asupra nepoţilor lor. Exista însă anumite drepturi şi îndatoriri care le sunt recunoscute ascendenţilor. Drepturile şi îndatoririle care intra în conţinutul ocrotirii părinteşti.permanent de transformare şi evoluţie. celălalt părinte va prelua integral responsabilitatea ocrotirii părinteşti. exerciţiul acesteia nu revine automat altor rude. 8 alin. Chiar dacă legea nu prevede în mod expres această variabilitate a conţinutului ocrotirii părinteşti. apreciem că instituţia este suficient de elastică pentru a se adapta nevoilor efective ale copilului. din orice împrejurare.. 86 C. ci personale nepatrimoniale. nu se poate vorbi despre ocrotire părintească în raport cu descendentul lor minor. op. Evident în persoana tutorelui se va numi o rudă a copilului. ci în această situaţie se va proceda la deschiderea tutelei. să îşi exercite 12 Mircea Mureşan. alţii decât tatăl şi mama copilului. pus sub interdicţie sau. trebuie să dispună cumulativ de capacitate deplină de exerciţiu şi putinţă de a-şi manifesta voinţa. 31/195412. cu excepţia cazului în care minorul dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu prin căsătorie.. se poate spune că ocrotirea părintească este o “misiune” temporară. pentru ca o astfel de putere nu o mai exercita nici asupra părinţilor acestora.

creşterea şi ocrotirea acestora a fost în afara sferei publice. 1999. 176. din Legea nr. ci suntem în prezenţa aplicării unor dispoziţii legale14. Ocrotirea părintească nu este intangibilă. relaţiile dintre părinţi şi copii. alin. (1). exerciţiul ei este supus controlului societăţii. 2001.V. Art. 15 A. ceea ce este firesc. 8 . Bucureşti. Didactică și Pedagogică. justificându-se unele prin altele. lit. Nu este vorba însă despre o situaţie care s-ar crea printrun act juridic. Se poate prezuma. Mureşan. Considerăm ca legiuitorul a urmărit în acest fel să determine părinţii să îşi organizeze ei înşişi modul de funcţionare a cuplului paternal apărut după ruptura cuplului conjugal. care nu sunt reglementate de lege separat. deoarece unele justifica prin celelalte şi formează un tot unitar. p. Ocrotirea părintească are un caracter unitar.a). al vieţii private. Didactică şi Pedagogică. în special al statului. urmând să abordăm această problemă odată cu analizarea principiului exercitării ocrotirii părinteşti sub supravegherea şi cu sprijinul instituţiilor şi al autorităţilor publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului. exercitarea consensuală a ocrotirii părinteşti corespunzând pe deplin interesului superior al copilului. Filiaţia şi ocrotirea minorilor. Faţă de această unitate. Bucureşti. vor produce efecte numai dacă au fost încuviinţate de instanţă judecătorească. p. Ridicarea vălului care acoperea viaţa privată nu însemna că orice intervenţie din exterior devine 13 14 Tudor Popescu. legea nu reglementează în mod separat drepturile şi îndatoririle fata de copii. prin organismele sale specializate. 273/2004. învăţătura şi pregătire profesională a acestora. Ed. iar îndeplinirea îndatoririlor să rămână în sarcina celuilalt. vor fi mai bine respectate decât o decizie impusă din exterior. de asemenea. principiul interesului superior al copilului prevalând în faţa celui referitor la forţa obligatorie a contactelor. considerat până nu demult tabu. dat fiind faptul că în cadrul acestei instituţii se stabileşte un veritabil complex de drepturi şi îndatoriri. Tratat de Dreptul Familiei. în ceea ce întreprinde. M. De altfel. Ionaşcu. ci în interdependenţă. convenţiile dintre părinţi privitoare la încredinţarea copiilor şi contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere. Costin. în termenii stabiliţi de părinţi. intervenite cu ocazia divorţului. Ed. educare. În cele ce urmează voi face scurte consideraţii despre intervenţia statului în materie. Ursa. astfel. ca aceste convenţii. 124. Însă instanţă poate refuza să încuviinţeze convenţia prezenta de către părinţi. Prin tradiţie. M. Ele aparţin domeniului. În acelaşi timp.drepturile sau să îşi restrângă îndatoririle13. nu este posibil ca drepturile să fie exercitate de un părinte. Implicarea statului în ocrotirea copiilor este de data relativ recenta15. 11.

Rolul statului este în principal de a asista modul “natural”. Articolul 34 alin. având la dispoziţie un evantai de mijloace. cum ar fi: dreptul de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit de aceştia. în special informarea corespunzătoare a părinţilor. când abuzul sau neglijenţă părintească sau pur şi simplu neputinţa acestora de a asigura condiţiile minime necesare creşterii şi educării pun în primejdie copilul. consilierea acestora. ca această separare este în interesul superior al copilului”16. de evita separarea copilului de părinţii săi. sub rezerva revizuirii judiciare şi cu respectarea legilor şi a procedurilor aplicabile. în măsura posibilului. terapie şi mediere. normal în care părinţii îşi îndeplinesc îndatoririle care le incumba. îngrijire şi educare a copilului. acordate în baza unui plan de servicii. pentru a-i ajuta în îndeplinirea responsabilităţii de creştere.automat şi legitimă. precum şi dreptul copilului de a-şi păstra identitatea. 9 . Intervenţia statului trebuie să pornească de la o singură premisa: copilul nu poate fi lipsit niciun moment de îngrijire şi ocrotire. statul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru a le asigura părinţilor sprijin psiho-emoţional şi financiar. Articolul 9 din Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului afirma că “statele păţi vor veghea ca niciun copil să nu fie separat de părinţii săi împotriva voinţei acestora. 16 Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile copilului.35 din Legea nr. numele şi relaţiile de familie. Familia rămâne prima linie de protecţie a copilului. În acest sens. inclusiv cetăţenia.intrată în vigoare din septembrie 1990. Acest principiu este strâns legat de alte drepturi prevăzute de Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului. statul are obligaţia pozitivă de a-l proteja pe acesta din urmă. creşterea copilului de către părinţii săi fiind cea mai bună şi de dorit soluţie posibilă. (2) şi art. În acest mod.272/2004 statuează ca orice separare a unui copil de părinţii săi şi orice limitare a exerciţiului drepturilor părinteşti trebuie să fie precedate de acordarea sistematică a serviciilor şi prestaţiilor prevăzute de lege. Însă. prin care şi retragerea copilului din mediul familial şi instituirea unor măsuri de protecţie alternativă.

p. 150 C. fam. întrucât textul de lege nu face vreo distincţie cu privire la sexul persoanei. chiar de la împlinirea vârstei de 15 ani. care potrivit art. Durata ocrotirii părinteşti Ocrotirea părintească se acordă copiilor pe tot timpul minorităţii.1. 8 Decretul nr. 1996. a tutorelui şi cu autorizarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei raza teritorială îşi are domiciliul. Ed. 17 18 Art. Neexistând dispoziţii speciale în acest sens. Statuează: ”pentru motive temeinice. Tratat de dreptul familiei. fără a i se numi un tutore.P. potrivit art. situaţiile urmează a fi soluţionate potrivit principiilor dreptului şi a reglementărilor generale. (1) C.. atât pentru bărbat.272/2004. 4 alin. În situaţia în care unul dintre părinţi este decedat sau se afla în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa este suficientă încuviinţarea celuilalt părinte. fam. ocrotirea părintească încetează când copilul atinge vârsta “majoratului civil”. dispoziţiile art. (2) C. deci pe toată durata de timp în care acesta este considerat de lege ca fiind lipsit de capacitate deplină de exerciţiu 18. Bucureşti. situaţie în care putem vorbi despre un “majorat matrimonial”. fam. 91. el rămâne sub ocrotirea părinţilor până la majorat. În reglementarea data de Codul familiei. În România nu exista dispoziţii speciale având ca scop protejarea copilului înainte de naştere. au dreptul să se căsătorească de la împlinirea vârstei de 16 ani şi în anumite condiţii. Această situaţie se poate întâmpla în cazul familiilor. Ocrotirea părintească încetează în privinţa minorului care se căsătoreşte. I. deoarece acesta dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu (art. de dreptul de a realiza investigaţii medicale asupra fetusului sau de răspunderea părinţilor sau a terţilor.. 4.2. modificat prin Legea nr. “vârsta minimă pentru căsătorie este optsprezece ani”. a) din Legea nr. minorul care a împlinit vârsta de şaisprezece ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical. Potrivit art. deşi în practica şi doctrina de drept comparat s-au ridicat probleme legate de dreptul la avort. Astfel. Ca regulă generală. cu încuviinţarea părinţilor săi. 4 C. fam. respectiv împlinirea vârstei de 18 ani. ocrotirea părintească începe în mod firesc la naşterea copilului17 şi se exercita pe tot timpul minorităţii. Filipescu.. după caz. 4 alin. 288/2007. cât şi pentru femeie. Prin urmare ocrotirea părintească presupune că persoană nu a împlinit 18 ani şi nu are capacitatea deplină de exerciţiu. 10 . ori. Chiar dacă minorul este pus sub interdicţie. până la majorat. 31 din 1954). cu excepţia cazului în care copilul dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu prin căsătorie. All. lit.

nici tutore care să poată încuviinţa căsătoria.104. Filipescu. Potrivit art. fam.143.P. Astfel. Într-adevăr. Teorie şi practică. Bucureşti. În condiţiile legislaţiei actuale.P. fam. pe cale de consecinţă. Dreptul familiei. Lumina Lex. p.H. persoana căsătorită înainte de majoratul civil dobândeşte capacitate de exerciţiu deplină. este necesară încuviinţarea persoanei sau a autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti. soţul care nu a 19 20 I. Ed. dar şi în faptul că. problema se prezintă mai nuanţat în cazul desfiinţării căsătoriei. în principal. 11 . 23 C. Persoana minoră. spre deosebire de cazul nulităţii absolute sau relative a căsătoriei. fiind astfel asigurată respectarea principiului după care soţii hotărăsc de comun acord în tot ceea ce priveşte căsătoria şi viaţa lor comună. (1) C. a existat buna-credinţă a soţilor sau a cel puţin unuia dintre ei. numai pentru viitor. 2006. Instituirea acestei excepţii îşi găseşte justificare. p. 22 Adriana Corhan. Bucureşti.. punctul de plecare în înţelegerea acestei situaţii îl constituie dispoziţiile art.. În literatura juridică se cunoaşte şi teza contrară. All. În privinţa soţului care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi a fost de buna-credinţă la încheierea căsătoriei. la încheierea ei. cit. Beck. nu mai este supusă ocrotirii părinteşti19. Capacitatea deplină de exerciţiu nu se pierde decât în cazurile expres prevăzute de lege. Ed. capacitatea de exerciţiu astfel obţinută nu se pierde în cazul desfacerii căsătoriei prin divorţ sau al încetării ei prin deces21.I. 2007. căsătoria nulă se considera putativă22dacă. bărbat sau femeie. Tratat de dreptul familiei. ceea ce ar constitui o imixtiune inadmisibila a acestor ocrotitori în viaţa cuplului.. dobândind capacitatea de exerciţiu deplină. Dreptul Familiei. Filipescu. neexistând o prevedere în acest sens.. op. Filipescu. A. op. 124. 23 alin. dacă persoana căsătorită în timpul minorităţii ar continua să aibă capacitate de exerciţiu restrânsă. 559. C. dacă nulitatea absolută sau relativă a căsătoriei intervine mai înainte ca unul dintre soti să fi împlinit vârsta de 18 ani. după cum acesta a fost de bună sau de rea-credinţă la încheierea căsătoriei. păstrează până la dată când hotărârea instanţei judecătoreşti rămâne definitivă. situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă”. în necesitatea asigurării deplinei egalităţi juridice între soţi20. Ed. în sensul că desfiinţarea căsătoriei operează în ceea ce-l priveşte pe soţul de bună-credinţă. soluţia este diferită.Dacă nu exista nici părinţi. 23 Emese Florian . p. ar însemna că toate actele ei juridice să necesite încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau a tutorelui sau. Bucureşti. p. 2006. Mircea Mureşan. 220. cit. p. Pe cale de consecinţă. menţinându-se valabile efectele produse de acea căsătorie în trecut23. potrivit cărora ”soţul care a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei declarată nulă sau anulată. 21 I.

Aceeaşi soluţie a fost consacrata în C. şi în situaţia în care unul dintre soti încheie căsătoria împotriva dispoziţiilor privitoare la vârsta legală. iar soţia minoră căsătorită îşi păstrează capacitatea deplină de exerciţiu şi. fam. 12 . dacă aceasta neregularitate a fost între timp acoperită.3. 20 C. (3) din Decretul nr. conform dispoziţiilor art. nu va mai putea fi declarată nula sau anulată. prin urmare. căci se considera că nu a fost căsătorit şi nu a avut această capacitate nici în trecut. nu are capacitate deplină de exerciţiu. Acel soţ nu poate beneficia de dispoziţiile art. O altă situaţie care influenţează durata ocrotirii părinteşti este aceea în care căsătoria. fam. fiind de bună-credinţă la încheierea căsătoriei ulterior desfiinţate. va continua să îşi păstreze capacitatea de exerciţiu astfel dobândita şi nu va reintra sub ocrotirea părintească24. În privinţa soţului minor de rea-credinţă. întrucât soţia a dat naştere unui copil sau a rămas însărcinată. nulitatea sau anularea căsătoriei produce efecte pentru trecut în ceea ce-l priveşte pe soţul în cauză. 31/1954 şi. ca urmare a pierderii capacitaţii depline de exerciţiu. nu mai este supusă ocrotirii părinteşti. deşi încheiată cu încălcarea dispoziţiilor privitoare la vârsta legală. În cel de-al doilea caz reaua-credinţă a soţului care nu a împlinit vârsta de 18 ani. Principii de bază în materia.împlinit vârsta de 18 ani.. p. dat fiind faptul că în acest fel se asigură copilului abia născut sau care se va naşte protecţia de care are nevoie pe întrega durata a minorităţii. căsătoria se menţine. în consecinţă. 145. Reglementarea legală conţine o soluţie profund umană. ocrotirea părintească va reîncepe să fie exercitată şi va înceta la data ajungerii la majorat sau la data încheierii cu respectarea exigentelor legale a unei noi căsătorii. Într-o asemenea situaţie. drepturilor şi îndatoririlor părinteşti faţă de copii minori 24 Ibidem. 1. 8 alin.

fără nici o discriminare. este prevăzut de art. Malaurie. de dificultăţii de formare şi dezvoltare sau alt gen ale copilului. era asimilat cu copilul legitim numai faţă de mama. fam. Fulchiron. fără a distinge după cum părinţii fireşti sunt ori au fost căsătoriţi între ei sau nu. 370-371. pe când. I. chiar de bunăvoie recunoscut. 272/2004 le garantează tuturor copiilor. statutul acestora nu poate să ducă la prejudicierea în vreun fel a dreptului de a beneficia de ocrotirea părintească a ambilor părinţi. H. ale părinţilor ori ale altor reprezentanţi legali sau orice altă distincţie. Rosetti-Bălănescu. 131/1949 a ameliorat situaţia copilului din afara căsătoriei. de gradul şi tipul unei deficiente. copilul din afara căsătoriei numit copil natural sau nelegitim. fam. opinie politică sau de altă opinie. Nucleul acestui principiu îl constituie egalitatea şanselor pentru toţi copii26. p. cit. faţă de tata. apartenenta etnică sau origine socială. sex. 7 din Legea nr. Referitor la situaţia copiilor din afara căsătoriei. Hamangiu.. astfel: copilul din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească.. 525-526. copilul. de situaţia materială. indiferent dacă este înfăptuita de părinţii fireşti sau de cei adoptivi27. Principiul universal al nondiscriminarii se reflectă plenar şi în măreţia drepturilor copilului pe care art. Băicoianu. 273/2004. are faţă de părinţi şi rudele acestora. nu avea nici un drept cu singura excepţie a legitimării şi faţă de tatăl său (art.63 C. 13 . (1) din Legea nr. op. aceiaşi situaţie ca şi situaţia legală a unui copil din căsătorie Potrivit codului civil român din 1865.a) Principiul asimilării depline a situaţiei copilului din afara căsătoriei cu situaţia copilului din căsătorie. Ph. de naţionalitate. însă asimilarea sa deplină cu situaţia din căsătorie s-a realizat numai prin C. ocrotirea de care se bucura copilul are acelaşi conţinut. 27 Art. culoare. la 25 26 C. În acelaşi timp. limba. de statutul la naştere sau de statutul dobândit. Al. Conţinutul ocrotirii părinteşti nu diferă după cum copilul este din căsătorie sau din afara căsătoriei ori din adopţie25. 304 – 307). 57 alin.. p. Legislaţia ulterioară codului civil şi în mod deosebit Decretul nr. indiferent de rasă. religie. cit. op. Acest principiu prin care se enunţă condiţia juridică a copilului din afara căsătoriei. expresie a egalităţii de tratament juridic.

această soluţie impunându-se şi în virtutea interesului superior care primează în orice situaţie. precum şi în exerciţiul drepturilor faţă de copii.I. Codul civil roman prevedea că puterea părintească aparţine ambilor părinţi. Protecţia europeană a drepturilor omului. din afara căsătoriei sau înfiaţi. art. În încercarea de a oferi o protecţie cât mai eficientă a vieţii da familie. Selejan-Guţan. Ed. locuiesc sau nu împreună neprezentând relevanţă sub acest aspect. 97 alin. fam. nu putem să nu observăm şi evoluţia dreptului intern al majorităţii statelor membre ale Uniunii Europene către egalitatea sub toate aspectele dintre copiii naturali din afara căsătoriei şi copiii legitimi din căsătorie. 1 alin.1 alin. faptul că părinţii sunt căsătoriţi sau nu. Art. iar în aplicarea acestui principiu. Curtea a enunţat doua principii aplicabile in această materie. fam. 146-147. (1) C. cit. art.fel ca şi copilul din căsătorie. Bucureşti. (4) şi art. Beck. 98 alin. din afara căsătoriei sau înfiat.P. art. fără deosebire după cum aceştia sunt din căsătorie. prevede că. De altfel. iar în privinţa copilului din afara căsătoriei. De altfel. 28 29 B. însa mai prevedea totodată că în timpul căsătoriei numai tatăl avea dreptul s-o exercite. b) Principiul egalităţii părinţilor la exercitarea ocrotirii părinteşti Atât exerciţiul drepturilor. Este ceea ce rezulta din dispoziţiile expuse ale art. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a elaborat un adevărat “statut juridic european al copilului natural”28. (1) din C. Dreptul acestui copil la o viaţă familială normală implica în dreptul naţional a unei protecţii juridice care să facă posibilă integrarea copilului în familia sa încă de la naştere. (1). în relaţiile dintre soţi. puterea părintească aparţinea întotdeauna doar mamei sale (art. revin părinţilor în mod egal şi aceasta fără deosebire după cum copilul este din căsătorie. p. ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor minori. 2006. măsurile privitoare la persoana şi bunurile copiilor se iau de către părinţi de comun acord. bărbatul şi femeia au drepturi egale. 540. 272/2004 statuează în mod expres că ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copilului lor.. 14 .H. (4). 31 din Legea nr. A. 326 – 327 şi 337). p. C. Filipescu. 97 alin. I. bazate pe noţiunea de “nediscriminare”: egalitatea filiaţiei naturale cu cea legitimă şi egalitatea drepturilor patrimoniale ale copilului natural cu cele ale copilului legitim29. cât şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti. op. Filipescu. fără a face vreo distincţie cu privire la statutul juridic al copilului.

interesul copilului trebuie însa apreciat prin luarea în considerare a scopului ocrotirii părinteşti acela de a creşte. 31 Pop Liviu. fam. (3) din Legea nr. de regulă. (1) din Constituţia României. (1) C. Deşi drepturile şi îndatoririle părinteşti revin. iar conform art. acestea revin în mod neegal părinţilor sau le revin numai în parte. Teoria generală a obligaţiilor. “co-administratori” ai patrimoniului copilului lor minor30. părinţii sunt “co-titulari” ai ocrotirii părinteşti şi totodată. 97 alin. 1 alin. 2000. exista însă şi unele situaţii în care ambii părinţi se găsesc în viaţă şi ar trebui să exercite în mod egal drepturile şi îndatoririle părinteşti faţă de copilul lor minor. fam. Potrivit art. 97 alin. numai în interesul copiilor. Ed. 31 alin. Eventualele neînţelegeri dintre părinţi privitoare la exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti sunt soluţionate de instanţă de judecată şi nu de autoritatea tutelară.357. fam. Prin voinţa legiuitorului. Subiectele dreptului civil. precum şi în exerciţiul drepturilor faţă de copii. 272/2004. fără deosebire după cum aceştia sunt din căsătorie. (1) din Legea nr. bărbatul şi femeia au drepturi egale. Universul Juridic. Bucureşti. 2006. Introducere în dreptul civil. din afara căsătoriei ori adoptaţi. măsurile privitoare la persoana şi bunurile copiilor se iau de către părinţi de comun acord şi amândoi sunt responsabili pentru creşterea copilului lor. p. ambilor părinţi. dar. Ed. educa şi pregăti copilul pentru viaţa astfel încât el să se 30 Gheorghe Beleiu. în relaţiile dintre soti. stabileşte art. părinţii trebuie să exercite drepturile lor părinteşti. potrivit unor dispoziţii legale speciale. după ascultarea ambilor părinţi şi în acord cu interesul superior al copilului conform art. (1) C. (2) C.Principiul egalităţii părinţilor în ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle părinteşti faţă de copilul lor minor este o consecinţă a egalităţii în drepturi dintre bărbat şi femeie potrivit art. Lumina Lex. 31 alin. Egalitatea celor doi părinţi în exercitarea drepturilor şi îndatoririlor fata de copii este de dată relativ recentă în majoritatea legislaţiilor civile europene.. şi art. 48 alin. fam.. c) Principiul exercitării drepturilor părinteşti numai în interesul copilului Potrivit art. 272/2004. ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri fata de copiii lor minori. p. 98 alin. Drept civil român. cazurile de scindare a ocrotirii părinteşti31. (4) C. 232 15 .

(2) din Legea nr. cit. p. 3 alin. precum şi la cei ce se găsesc în situaţii speciale. trebuie să operăm corecţia necesară. deşi Codul familiei foloseşte sintagma “interesul copilului”. (2) C. respectiv pe drepturile părinţilor în raport cu copilul lor minor. 272/2004. Trebuie făcută precizarea că.. pentru păstrarea averii în familie şi mai ales în interesul tatălui copilului. 48 alin. 97-98. Potrivit art. Principiul interesului superior al copilului. Principiul interesului superior al copilului constituie piatra de temelie a exerciţiului ocrotirii părinteşti. ori de câte ori se face referire la acest principiu. (1) din Legea nr. În raporturile dintre părinţi şi copil. cât şi cei din afara căsătoriei şi cei adoptaţi. 18/1990 de rectificare a Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului. 3 alin. criteriul şi scopul oricărei măsuri ce urmează a fi luată cu privire la copil. p. părinţii au dreptul şi îndatorirea de a asigura creşterea. în acelaşi timp. ci pe ocrotirea cât mai deplină a acestuia. rezulta că. atât cei din căsătorie. 338-341 C. să asigure protejarea eficientă a intereselor copilului împotriva unor eventuale abuzuri ale părinţilor33. adică atât ca interes personal nedespărţit de interesul obştesc32.P. op. precum şi centralitatea sa în raport cu orice decizie privitoare la copil sunt pe deplin consacrate de art. Filipescu.poată încadra armonios în societate şi să fie folositor acesteia. Este ceea ce rezulta cu prisosinţă şi din reglementarea uzufructului legal al părinţilor asupra bunurilor copiilor lor minori (art. Hamangiu. Al. Bacaci. (4). civ. 2 alin. cit. C. de art. Acest principiu se referă la toţi copiii. şi nu asupra părintelui. grija legii se concentrează asupra copilului. op. Astfel. fam. nu se pune accent pe “puterea părintească”. şi de art. 18/1990. El reprezintă. (2) din Legea nr. 1 alin. 2 alin. drepturile părinteşti fiind recunoscute numai în vederea asigurării îndeplinirii îndatoririlor pe care părinţii 32 33 I. ci şi în interesul familiei. 16 . 280. art. legiuitorul consacra o importantă garanţie juridică. totodată. Din cuprinsul reglementarilor Codului civil român din 1865 se desprinde constatarea că puterea părintească nu se exercita numai în interesul copilului. 97 alin. educaţia şi instruirea copiilor. În prezent. coroborate cu cele ale art. (1) din Legea nr. V. în speţă “interesul superior al copilului”. Dumitrache.. aplicând dispoziţiile cuprinse în art. menită să prevină deturnarea ocrotirii părinteşti de la scopul ei şi utilizarea ei de către părinţi în propriul lor interes şi.). 272/2004. premisa. la cei puşi sub tutela. (1) din Constituţie.

art. se dispune imperativ ca tutela se exercita numai în interesul copilului minor. fam. instanţă va hotărî cu privire la încredinţarea copiilor minori ţinând seama de interesele acestora. 103 C. a) din Legea nr. 114 C. Astfel. fam. Putem considera că nu se poate da o definiţie generală unei noţiuni deosebit de elastice. respectiv statul trebuie să ia măsurile necesare pentru garantarea lui nu numai în ceea ce priveşte relaţiile cu autorităţile. Dar. de gradul de afecţiune faţă de copil. ci şi de către subiectele de drept privat. Principiul interesului superior al copilului produce şi “efecte orizontale”. Interesul superior al copilului reprezintă criteriul pe care instanţă de judecată trebuie să îl aibă în vedere atunci când se iau anumite decizii care îi privesc în mod direct pe copiii minori sau se răsfrâng asupra acestora. În plus. interesul copilului este prefigurat prin reglementarea drepturilor sale. dacă înapoierea este contrara intereselor copilului. aşa cum este.273/2004 prevede ca unul dintre principiile care trebuie respectate în mod obligatoriu în cursul procedurii adopţiei este cel al interesului superior al copilului. Recurgerea la noţiunea de interes al copilului este percepută ca o garanţie a unei soluţii corecte în orice proces în care se pune problema ocrotirii acestuia. potrivit art. 298. fără a avea pretenţia unei abordări exhaustive a situaţiilor în care legea face referire la interesul superior al copilului minor. de creşterea şi de educarea oferite de fiecare dintre părinţi. ascultându-i dacă au împlinit vârsta de 10 ani. acest criteriu va fi luat în considerare după cum urmează: motivele de divorţ şi imposibilitatea continuării căsătoriei se apreciază ţinându-se seama de interesele copiilor minori. p.le au faţă de copiii lor minori34. al cărei 34 Ibidem. 272/2004. Această omisiune ni se pare voluntară. vizând orice reglementare în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului. 17 .2 lit. neexistând un text de lege care să reglementeze conţinutul noţiunii de interes al copilului. apreciem că soluţia într-un astfel de litigiu este nu numai dificil de luat. factorul subiectiv având o preponderenţă foarte mare. cu privire la locuinţa copilului minor sunt soluţionate de către instanţă de judecată ţinându-se seama de condiţiile de trai. În caz de divorţ. instanţa judecătorească poate respinge cererea de înapoiere a copilului făcută de părinţi. 8-49 din Legea nr. în acelaşi timp. dar şi mai puţin previzibilă. precum şi de alte elemente legate de interesul acestuia. cazul dispoziţiilor art. neînţelegerile dintre părinţi care au locuinţe diferite. Prin art. acest principiu are un câmp de aplicare extins. Astfel. în special în raporturile cu părinţii. de vârsta minorului.

57 alin. în funcţie de vârstă.. analizând spiritul legii. cu condiţia ca acel act să îndeplinească toate condiţiile legale. ori de câte ori procedurile juridice sau administrative cer realizarea unui astfel de act. poate să desprindă notele caracteristice ale noţiunii de interes superior al copilului. Întradevăr. întrebuinţând această noţiune. Ursa. pare mai de grabă o utopie. analizând caz de caz. dacă acel 35 A. O caracterizare generală a principiului. acest interes poate şi trebuie realizat numai prin respectarea dispoziţiilor legale. Costin. După cum just s-a arătat în literatura de specialitate. în ceea ce priveşte conţinutul acestui concept. 18 . Pe cale de consecinţă. ceea ce înseamnă că. Astfel. fam. Literatura juridica35 preocupată de determinarea conceptului de interes al copilului. Interesul copilului trebuie apreciat în spiritul şi limitele legii. conform dispoziţiilor art. În acest sens. Ionaşcu. ceea ce impune concluzia că nu s-ar putea nesocoti o dispoziţie legală pe motiv că aşa cere interesul acestuia din urmă. concret. care. Altfel spus. M. a apreciat că legiuitorul.conţinut variază nu numai de la un copil la altul. respectiv de faptul că aplicarea sa în circumstanţe determinate nu conduce neapărat la un rezultat anume. în funcţie de dorinţele şi de nevoile lui. p. dar chiar şi cu privire la acelaşi copil. legea reglementează recunoaşterea făcută prin testament. 173-174. universale şi invariabile pentru a stabili un standard al interesului superior al copilului. a avut în vedere o dublă finalitate: pe de o parte. concepând interesul minorului prin prisma unui scop personal. op. ca ocrotirea copilului să corespundă interesului social.V. care este diferit de la caz la caz şi care trebuie apreciat şi întotdeauna raportat şi la interesul social.. care să cuprindă varietatea nevoilor şi trebuinţelor de dezvoltare ale copilului. nu poate fi vorba de o neconcordanţă între o dispoziţie legală şi interesul copilului. indiferent de timp şi de cultură. pe de altă parte. Ancheta socială realizată de asistentul social. reprezintă unul dintre documentele esenţiale pe baza căruia se stabileşte în concret configuraţia interesului superior al copilului. în literatura sociojuridică se vorbeşte de “indeterminarea” principiului interesului superior al copilului. în funcţie de particularităţile vârstelor pe care acesta le va străbate. Recunoaşterea voluntară de paternitate făcută printr-un înscris căruia se tinde a i se recunoaşte valoarea unui testament olograf nu este validă dacă este cuprinsă într-un testament care nu este scris de testator. iar. cit. M. nu în afara lor. care se reflecta în modul cum este crescut şi educat copilul. personalitate şi de maturitatea să. şi nici nu pot fi precizate în concret nişte cerinţe absolute. (2) C. Mureşan. recunoaşterea de paternitate se poate face şi prin oricare dintre formele de testament. sarcina revine practicii judecătoreşti.

Iar faptul că părinţii au potrivit art. Cu alte cuvinte. nu poate fi vorba nici de valabilitatea recunoaşterii. pe de o parte. op. în afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere. pe de altă parte. ci numai aceea care se încadrează în limitele legii. este posibil ca interesul altor copii ai aceleiaşi persoane să fie în sensul soluţiei contrare. 36 I. în exprimarea: părintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor părintelui. 272/2004 nu reiterează în mod explicit acest principiu. dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor nu duce nici la contopirea patrimoniului copilului cu cel al părinţilor săi şi nici la naşterea vreunui drept real al părinţilor asupra bunurilor copilului. Codul civil român din 1865 n-a conceput şi n-a reglementat independenta patrimonială dintre copil şi părinţii săi. el nu poate fi omis din contextul regulilor de bază ale responsabilităţii parentale. şi. fam. dat fiind faptul că. Deşi Legea nr. cât şi bunurile copilului minor. p.P. şi nu în afara acestora. cum era dreptul de uzufruct legal al părinţilor în dreptul nostru anterior. fam. codul a consacrat lipsa de independenţă a copilului faţă de părinţii săi. când nu se vede de ce nu s-ar acorda preferinţa unuia sau altuia dintre copii36.act nu îndeplineşte toate cerinţele legale pentru a fi socotit testament. Principiul priveşte exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti referitoare la bunurile copilului minor şi constituie un mijloc de asigurare a intereselor patrimoniale ale acestuia din urmă. Filipescu. 106 C.. care nu recunoaşte vreo dispoziţie legală. 19 . Interesul copilului nu poate fi reţinut pentru a susţine valabilitatea unei astfel de recunoaşteri de paternitate. 447. acest interes trebuie privit în limitele legii. cit. amintim doar că ocrotirea copilului de către părinţii săi priveşte atât persoană. d) Principiul independenţei patrimoniale dintre copil şi părinţii săi Acest principiu este prevăzut de art. 105 C. Fără să intrăm în detalii. Dimpotrivă prin reglementarea dreptului de uzufruct legal al părinţilor asupra bunurilor copilului minor. Aceasta înseamnă că patrimoniul copilului este distinct de patrimoniile părinţilor săi. nu orice soluţie care foloseşte copilului se poate accepta.

273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. şi al copiilor nu se contopesc. revine autorităţii tutelare obligaţia de a urmări modul 37 38 Art.. Bacaci. cit. Al. 287. care este în măsură să apere interesele patrimoniale ăla copilului minor38. încuviinţându-i actele. în îndeplinirea sarcinii de ocrotire a minorului cu privire la bunurile sale. reprezentându-l sau întregindu-i voinţa. Părinţii administrează bunurile copilului minor şi îl reprezintă în actele civile până la dată când împlineşte vârsta de 14 ani. al părinţilor atât cel comun al ambilor părinţi. (2) din Legea nr. În temeiul acestui principiu. potrivit dispoziţiilor Codului familiei. în afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere37. Dacă în cazul părinţilor fireşti. 20 . care este necesară pentru a-l apăra împotriva abuzurilor din partea altor persoane. (1) în Legea nr. părinţii nu au nici un drept asupra bunurilor copiilor şi nici aceştia asupra bunurilor părinţilor. situaţia este diferită în cazul în care copilul adoptat are bunuri proprii. cel puţin doi ani după încuviinţarea adopţiei. trebuie să se facă cu respectarea acestui principiu. V.În temeiul principiului independenţei patrimoniale dintre părinţi şi copiii lor minori. În lumina acestor dispoziţii din C. direcţia trebuie să urmărească. lipsit de eficienta necesară asigurării acelor interese. 44 alin. rezulta că. organul abilitat să urmărească respectarea interesului superior al copilului în sensul independenţei de patrimonii este autoritatea tutelară.. stabileşte în sarcina Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului de la domiciliul adoptatului obligaţia de a urmări evoluţia copilului. copilul cu capacitate de exerciţiu restrânsa îşi exercita drepturile şi îşi executa obligaţiile. p. C. cât şi relaţiile acestuia cu părinţii săi. şi modul în care sunt administrate bunurile copilului. Hageanu. fam. Astfel. Dumitrache. pe perioada de 2 ani după încuviinţarea adopţiei. art. 272/2004. cele două patrimonii. potrivit art. După expirarea perioadei de 2 ani. op. dar numai cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor. înlocuind voinţa acestuia. cât şi cel propriu al fiecăruia dintre ei. 105 C. Având în vedere că textul legii nu face distincţie între relaţiile personale şi patrimoniale dintre părinţi şi copii. pe lângă evoluţia copilului şi a relaţiilor dintre acesta şi părinţii săi adoptivi. După împlinirea acestei vârste. şi art. Dacă cele două patrimonii ar fi contopite. republicata. părinţii. fam. ele fiind entităţi juridice distincte. nu sunt îndreptăţiţi să aibă sau să obţină niciun folos material. 106 Codul familiei. 31 alin. Administrarea bunurilor copilului de către părinţii săi. controlul exercitat de autoritatea tutelară asupra modului în care părinţii dau satisfacţie intereselor patrimoniale ale copilului ar deveni formal.

55 alin. În cazul în care un copil român a fost adoptat de o persoană ori o familie cu domiciliul ori reşedinţa pe teritoriul altui stat. După expirarea perioadei de 2 ani. delegaţii autorităţii tutelare au dreptul să viziteze pe copil la locuinţa sa. de către birourile şi comitetele executive ale consiliilor populare comunale. aceste obligaţii ar trebui să revină organelor care au atribuţii pe planul asistenţei sociale din ţările respective. 273/2004. printre care şi a celor aflaţi sub ocrotire părintească ceea ce constituie o garanţie că drepturile şi îndatoririle părinteşti vor fi exercitate în interesul copilului şi în conformitate cu politica educativă a statului nostru democrat. educarea şi pregătirea sa profesională. Ca organe de supraveghere şi control. Aceste atribuţii sunt de supraveghere şi control. prin intermediul autorităţii centrale competente sau al organizaţiei acreditate ori autorizate din statul de domiciliu al părinţilor adoptivi39. fam. 21 . să se informeze de felul cum părinţii se îngrijesc de creşterea. precum şi modul în care sunt administrate şi bunurile acestuia.în care este îngrijit copilul. Oficiul trebuie să solicite transmiterea de rapoarte trimestriale autorităţii centrale competente sau organizaţiei acreditate sau autorizate din statul primitor. de decizie şi de sesizare a instanţei judecătoreşti. autoritatea tutelară trebuie să exercite un control efectiv şi continuu asupra felului în care părinţii îşi îndeplinesc îndatoririle privitoare la persoană şi la bunurile copilului minor în care. 39 Art. după caz. (1) din Legea nr. 158 C. În scopul îndeplinirii acestei obligaţii. Atribuţiile de autoritate tutelară ale birourilor consiliilor populare privesc şi ocrotirea minorilor. obligaţia de a urmări evoluţia copilului şi a relaţiilor dintre acesta şi părinţii săi adoptivi revine Oficiului Român pentru Adopţii. părinţii adoptivi trebuind să prezinte anual o dare de seamă. orăşeneşti. Ca organ de decizie autoritatea tutelară îndeplineşte o serie de atribuţii printre care şi pe aceea de a rezolva prin decizie motivată. atribuţiile de autoritate tutelară se exercita. neînţelegerile dintre părinţi referitoare la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti. e) Principiul exercitării ocrotirii părinteşti sub supravegherea şi controlul autorităţii tutelare Conform dispoziţiilor art.. municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

Ca organ de sesizare a instanţei judecătoreşti. controlul şi asistarea părinţilor în îndeplinirea îndatoririlor parentale. Pentru a putea decide. prin acţiunea în justiţie. 5 alin (2) din Legea nr. formată în mod tradiţional din bunici şi rude până la gradul al IV-lea. este necesară încredinţarea copilului familiei substitutive. sens în care faţă de acesta se pot lua măsuri concrete de protecţie alternativă40. familia nucleară nu îşi poate îmbunătăţi modul în care îi oferă copilului îngrijire şi contextul indisponibilităţii rudelor copilului până la gradul IV. 39 alin. se va căuta mai degrabă un mediu alternativ adecvat decât îngrijirea într-o instituţie. Intervenţia statului în acest domeniu este complementară. în unele cazuri instanţă judecătorească trebuie să ţină cont de concluziile orale sau scrise ale autorităţii tutelare. 272/2004. În conformitate cu Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului. Pentru copiii care nu pot fi crescuţi de proprii părinţi. în ciuda tuturor măsurilor de prevenire sau de intervenţie luate şi a sprijinului din partea autorităţilor. prin planurile de dezvoltare. prin activitatea specifică realizată de instituţiile statului şi de autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu. Sistemul de protecţie a copilului este conceput în mod concentric. 272/2004 stabileşte în mod clar cui îi aparţin responsabilităţile legate de protecţia drepturilor copilului. aceasta reprezentând principala resursă pentru prevenirea separării copilului de părinţii săi. părinţilor. Răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând familiei nucleare. art. fie prin protejarea în mod direct a copilului. Statul asigura protecţia copilului şi garantează respectarea tuturor drepturilor sale. care au obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini îndatoririle ţinând seama cu prioritate de interesul superior al copilului. în condiţiile legii. precum şi decăderea părinţilor din drepturile părinteşti. 22 . formată din alte persoane decât cele ce aparţin familiei extinse şi care. intervenţia statului în viaţa de familie se poate realiza în două modalităţi: fie prin supravegherea. autoritatea tutelară are şi atribuţia de a cere modificarea măsurilor privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale dintre părinţii divorţaţi şi copii. Prin politicile urmărite. statul acţionează la nivelul societăţii în ansamblu. creând cadrul general necesar unei implementări depline a drepturilor copilului. vor asigura creşterea şi îngrijirea copilului. Avem în vedere în primul rând familia extinsă. 40 Art. prin strategiile şi legile adoptate în vederea realizării acestor politici. Atunci când se consideră ca. În mod concret. (2) din Legea nr.

În această dispoziţie legală se reflectă. Aceste drepturi şi îndatoriri vor fi exercitate de părintele care are capacitatea deplină de exerciţiu. celălalt părinte va exercita singur aceste drepturi.1). decăzut din drepturile părinteşti. iar mamă care a împlinit vârsta de 14 ani.1. mama având capacitatea de exerciţiu restrânsa pentru că nu îndeplinise vârsta de 18 ani. pus sub interdicţie. trebuie să fie luate de comun acord (art. 16-18 din Decretul nr.97). sau din orice altă împrejurare. (4) din acelaşi cod).1 alin. În caz de neînţelegere cu privire la exercitarea drepturilor sau îndeplinirea îndatoririlor faţă de copil. iar mama este minoră la data nulităţii. credem că necesitatea de a ocroti pe minor în aceleaşi condiţii trebuie admisă şi în caz de dispariţie a părintelui. autoritatea tutelară după ce-i va asculta pe părinţi vă hotăra potrivit cu interesul acestuia. deoarece prin declararea nulităţii căsătoriei. bărbatul şi femeia au drepturi egale (art. se afla în neputinţa de a-şi manifesta voinţa. va avea în cadrul ocrotirii părinteşti numai drepturile referitoare la persoana copilului. fără ca exercitarea drepturilor părinteşti de către celălalt părinte să fie condiţionată de trecerea unui an de la data dispariţiei ori de la constatarea ei pe cale judecătorească. deşi ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor minori. adică de tată. În consecinţă. 23 . nu va putea să exercite drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la bunurile copilului. Aceiaşi soluţie se impune în cazul în care unul din părinţi este declarat mort prin hotărâre judecătorească (art. toate măsurile privitoare la persoană şi bunurile copilului minor. 31/1954). Dar cu toate că legea se referă la situaţia în care unul din părinţi se afla în neputinţa de a-şi manifesta voinţa. sau dacă nu rezultă dintr-o hotărâre judecătorească.4.98 alin. deci principiul potrivit căruia în exercitarea drepturilor faţă de copii. drepturile şi îndatoririle părinteşti vor reveni numai unuia dintre părinţi. Dacă unul din părinţi este decedat. Persoanele cărora le revin drepturile şi îndatoririle părinteşti Codul familiei prevede ca ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor minori (art. totuşi în ipoteza în care căsătoria a fost declarată nulă pentru alt motiv decât minoritatea. De asemenea.

CAPITOLUL II ANALIZA DREPTURILOR ŞI ÎNDATORIRILOR PĂRINTEŞTI CU PRIVIRE PA PERESOANA MINORULUI

2.1. Aspecte introductive
Ocrotirea părintească este reglementată în dreptul român pentru a fi exercitată exclusiv în interesul copilului minor. De aceea în conţinutul ei prevalează ca importanţă îndatoririle părinteşti faţă de de copiii lor minori, drepturile părinteşti, fiind concepute numai ca mijloace de punere în valoare a acestei îndatoriri. Printre drepturile şi îndatoririle părinteşti cele privitoare la persoana copilului minor prezintă importanţă cea mai mare, deoarece în concepţia legiuitorului nostru finalitatea principală a ocrotirii părinteşti este creşterea, educarea şi pregătirea pentru viaţă a copilului. Enunţarea îndatoririlor părinteşti privitoare la persoana minorului este făcută diferit de către autori, fiecare dintre ei utilizând în acest scop formule diferite41. După părerea mea, reglementarea legală a ocrotirii părinteşti, stabileşte în sarcina părinţilor îndatoriri destinate referitoare la persoana minorului. Desigur diversitatea de opinii manifestată în legătură cu precizarea îndatoririlor părinţilor privind persoana copilului lor minor, nu are corespondent într-o adversitate similară de apreciere a conţinutului acestor îndatoriri; în general toţi autorii sunt de acord asupra aspectelor esenţiale pe care le implica asigurarea de către părinţi a creşterii, educării, învăţăturii şi pregătirii profesionale a minorului. Deosebirea de păreri între ei priveşte aspecte neesenţiale ale problemei, anume dacă îndatorirea de a creşte copilul trebuie considerată ca având un caracter complex, presupunând la rându-i mai multe obligaţii adiacente, sau dimpotrivă această îndatorire trebuie pusă pe acelaşi plan cu unele dintre obligaţiile pe care înfăptuirea să le presupună ca necesare. Am adoptat acest ultim punct de vedere, considerând că artificială înglobarea în conţinutul îndatoririi de a creşte copilul, a altor îndatoriri – anume obligaţia de supraveghere şi
41

I.P. Filipescu, op.cit., p. 125.

24

aceea de întreţinere a minorului de vreme ce legiuitorul consacra aceste obligaţii, expres sau implicit, prin texte distincte nu numai în cadrul reglementarii legale a ocrotirii părinteşti, ci chiar în cadrul altor instituţii juridice (instituţia obligaţiei de întreţinere, instituţia răspunderii civile) stabilind consecinţe specifice pentru cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii lor necorespunzătoare de către părinţi.

2.2. Dreptul şi îndatorirea părinţilor de a se îngriji de sănătatea şi dezvoltarea fizică a copilului
Statele părţi ale Convenţiei cu privire la drepturile copilului recunosc dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare. Ele vor depune eforturi pentru a garanta că nici un copil nu este lipsit de dreptul de a avea acces la aceste servicii. Statele părţi vor depune eforturi pentru a asigura aplicarea efectivă a acestui drept şi în mod deosebit, vor lua măsurile corespunzătoare pentru: reducerea mortalităţii infantile şi a celui în rândul copiilor; asigurarea asistenţei medicale şi a ocrotirii sănătăţii pentru toţi copii cu accent pe dezvoltarea măsurilor primare de ocrotire a sănătăţii, asigurarea ocrotirii sănătăţii mamelor în perioada pre şi post natală, asigurarea că toate segmentele societăţii, în mod deosebit părinţii şi copiii, sunt transformate cu privire la sănătatea şi alimentaţia copilului, avantajele alăptării, igienei, crearea serviciilor de medicină, de îndrumare a părinţilor şi de planificare familială şi asigurarea educaţiei în aceste domenii; statele părţi vor lua toate măsurile eficiente corespunzătoare în vederea abolirii practicilor tradiţionale care dăunează sănătăţii copiilor. Obligaţia de a asigura sănătatea şi dezvoltarea fizică a copilului este dublu dimensionata. Ea este pe de o parte, obligaţie pozitivă, de a face şi presupune asistenta continuă a tuturor trebuinţelor copilului în conformitate cu particularităţile stadiului de dezvoltare şi nevoile speciale ale copilului. Pe de altă parte ea reprezintă o obligaţie negativă, de a nu face care se referă la protecţia copilului împotriva abuzului fizic, psihic şi emoţional, a neglijenţei, a unor practici care ar putea dăuna sănătăţii copilului. Această obligaţie nu este nici ea în afara oricărei discuţii. Unii

25

partizani ai autodeterminării, susţin că de multe ori acest drept sau obligaţie a părinţilor intra în conflict cu drepturile copiilor, în special în ce priveşte vârsta la care se poate recurge la avort fără consimţământul părinţilor, la tatuaje etc. Această obligaţie a părinţilor nu trebuie de asemenea interpretata numai în sensul satisfacerii unor trebuinţe de ordin bio-fiziologic ale copilului. Sănătatea mentală a copilului este dependentă de afecţiunea şi relaţiile cu ambii părinţi, de climatul familial, socio-afectiv deschis, pozitiv. Pentru îndeplinirea acestui tip de obligaţii părinţii, sunt de regulă, foarte puţin pregătiţi. “Nu ne naştem gata învăţaţi să fim părinţi trebuie să învăţăm”, observa W. Galston. Din iniţiativă publică sau privată au început să funcţioneze şi în România centre de consiliere şi sprijin pentru părinţi – H.G.nr 117/199942 prevede în acest sens obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a înfiinţa astfel de centre. În îndeplinirea acestei obligaţii părinţii beneficiază de asistenta şi sprijin din partea statului. El se manifestă atât sub forma reglementarii unor instituţii juridice menite să sprijine părinţii şi ocrotitorii legali în îndeplinirea acestei obligaţii, cât şi a unor politici sociale în domeniul asigurării stării de sănătate a populaţiei. Prin dispoziţii constituţionale se interzice exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar putea dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală (Constituţie, art.45 alin. 3). Persoanele handicapate se bucură de asemenea, de protecţie specială (Constituţie, art.46). Părinţii au dreptul şi obligaţia de a folosi măsurile luate de stat pentru asigurarea sănătăţii şi dezvoltării normale a copiilor. Astfel, dacă minorul este bolnav, părinţii au dreptul şi obligaţia de a-i îngriji şi a solicita pentru el asistenţă medicală de stat. Părintele încadrat în munca are dreptul la ajutor de boala şi la îngrijirea copilului bolnav, prin măsurile de asigurare socială de stat. Potrivit art. 97, Legea nr. 3 din 10 iulie 1978, privind asigurarea sănătăţii populaţiei, părinţii sau ceilalţi ocrotitori legali au obligaţia, la orice solicitare a unităţilor sanitare să prezinte copilul pentru examinare medicală şi aplicarea măsurilor profilactice. De asemenea, examenul medical este obligatoriu, la admiterea în liceu, şcoli profesionale, ucenicie şi învăţământ superior, pentru orientarea profesională a tinerilor (art. 90, Legea nr. 3 din 10 iulie 1978). Legea nr. 120/1997 prevede asigurarea unui concediu plătit

42

H.G. nr. 117/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice şi a măsurilor tranzitorii de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 26/1997 privind Protecţia copilului aflat în dificultate.

26

pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani (art. 2). Legea prevede de asemenea că de acest concediu poate beneficia opţional oricare dintre părinţi (art. 6). În ce priveşte obligaţia negativă a părinţilor sau a altor ocrotitori legali de a nu abuza fizic, emoţional şi psihic de copil, ea este de asemenea reglementată prin dispoziţii constituţionale, (art. 22 alin. 1) din Constituţie garantând dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei. Îngrijirile medicale se efectuează cu consimţământul bolnavului sau al persoanelor care, potrivit legii, sunt îndreptăţite a-şi da acordul. În cazuri grave, în care salvarea vieţii minorului, precum şi a persoanelor lipsite de discernământ este necesară o îngrijire medicală de urgenţă, iar consimţământul sau încuviinţarea persoanelor în drept nu se poate obţine în timp util, îngrijirea medicală va fi efectuată de medic pe proprie răspundere43. Este interzisă recoltarea de sânge, pentru scopuri terapeutice, de la persoanele minore. De asemenea este interzisă prelevarea de ţesuturi şi organe de la aceleaşi persoane44. Transplantarea de ţesuturi şi organe la minori se poate face cu consimţământul părinţilor sau al celorlalţi ocrotitori legali (art. 136 Legea nr.3 din 10 iulie 1978). Un alt aspect al acestei îndatoriri este cel privitor la îngrijirea copilului minor pus sub interdicţie. În conformitate cu art. 149 C. fam., tutorele este obligat să îngrijească de persoana celui pus sub interdicţie, spre a-i grăbi vindecarea şi a-i îmbunătăţi condiţiile de viaţă; autoritatea tutelară, de acord cu serviciul sanitar competent şi ţinând seama de împrejurări, va hotărî dacă cel pus sub interdicţie va fi îngrijit la locuinţa lui ori într-o instituţie sanitară.

2.3. Drepturile şi îndatoririle părinţilor de a îngriji de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copilului minor
Acest drept este reglementat de dispoziţiile art. 43 alin. (3) C. fam., potrivit căruia părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul păstrează dreptul de a avea legături personale ce acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională. Texul citat se referă la părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul, dar aceasta nu înseamnă că acest drept exista numai în situaţia în care căsătoria a fost desfăcuta iar copilul a
43 44

Art. 124 din Legea nr. 3 din 10 iulie 1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei. Art. 129 şi 132 din Legea nr. 3 din 10 iulie 1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei.

27

şi poate fi exercitat. iar statul apăra interesele mamei şi copilului manifestând o deosebită grijă pentru creşterea şi educarea tinerei generaţii.. învăţăturii şi pregătirii profesionale a copilului nu avem mereu prezente toate acele trăsături noi şi caracteristici ale şcolii din orânduirea noastră democrată. fam. prin acţiunea îmbinată a familiei şi a şcolii. educarea. fam. învăţătura şi pregătirea profesională (art. unor rude ori unor alte persoane cu consimţământul acestora sau unor instituţii de ocrotire. 1) şi decăderea lor din drepturile părinteşti în cazul în care sănătatea şi dezvoltarea fizică a copiilor este periclitată (art. E vorba că. (2) din C. paza. Cunoştinţele însuşite în şcoală se împletesc cu exemple pe care copilul trebuie să le găsească în familie. asigurarea condiţiilor necesare pentru creşterea. întrucât. 65 C. 24 alin. învăţătura şi pregătirea lui profesională există. (2) C. dreptul de a veghea la la creşterea. fam. Fiind în strânsă legătură cu dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul. 109 alin. (3) C. să se pregătească cu o înaltă calificare profesională.. supraveghere continuă şi pregătire profesională. deci şi art. 1 din cod). fam. fie unuia dintre părinţi. 107 alin. dacă în privinţa educării. 101 alin. precum şi părintele din afara căsătoriei căruia nu i-a fost încredinţat copilul în ipoteza în care acesta şi-a stabilit filiaţia faţă de ambii părinţi deoarece şi în acest caz legiuitorul a stabilit în art. Ele presupun nu numai asigurarea condiţiilor de trăi corespunzătoare ci. fam. 101 alin. educarea. 42 C. precum şi atunci când a fost luată fata de copil măsura de protecţie specială a plasamentului ori a plasamentului în regim de urgenţă. în privinţa drepturilor şi obligaţiilor dintre părinţi şi copii se vor aplica prin asemănarea dispoziţiilor prevăzute la divorţ. fie. potrivit art. fam. dacă acesta nu contravine interesului superior al copilului. Prin educaţie se înţelege ansamblul de măsuri pe care cel ce exercita ocrotirea 28 . Art. Aceste multiple obligaţii reprezintă aspecte ale îndatoririi de creştere şi educare a minorului pentru a fi folositor societăţii noastre democratice. 43 alin. drepturile părinteşti exercitându-se numai în interesul copiilor. (3) C.. nu poate fi înţeles în adevărata lui semnificaţie. în acelaşi timp. că se aplică prin asemănarea prevederilor art.fost încredinţat în condiţiile art. Acest principiu şi-a găsit reflectarea în numeroase texte din cod cum sunt: îndatorirea părinţilor de a creşte copilul (art. pentru motive temeinice. Codul familiei include principiul potrivit căruia căsătoria şi familia trebuie ocrotite. Titular al dreptului în discuţie poate fi şi părintele din căsătoria lovită de nulitate. şi în situaţia decăderii părintelui său a ambilor părinţi din drepturile părinteşti. 2). 43 alin.

cazarea în cămine. statul organizează sistemul burselor de stat precum şi alte forme de ajutoare. Aceasta nu exclude admonestarea (dojană) care constă în atragerea atenţiei în mod serios asupra faptei săvârşite şi care trebuie să exprime. 29 . În afară de educaţia pe care o face şcoala. case de copii. cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice. Pe de altă parte. masă.230. sex sau religie şi fără vreo îngrădire ce ar putea constitui discriminare. îngrijirea sănătăţii. nu sunt îngăduite relele tratamente aplicate de către părinţi ori de către persoanele cărora copilul a fost încredinţat spre creştere şi educare. educaţie prin muncă. Convenţia cu privire la drepturile copilului prevede în art. Costin. vizitele cadrelor didactice la domiciliul elevilor etc. Ca sprijin material în vederea asigurării dreptului la învăţătură. În ţara noastră. O comportare violentă faţă de minor nu numai că nu este de natura să-l convingă pe acesta de greşeala săvârşită şi deci să aibă drept consecinţă corectarea lui ci. organizată sub diferite forme (comitete de părinţi. în primul rând. dreptul la învăţătură face parte din drepturile fundamentale ale cetăţenilor. Ursa. să contribuie la deformarea caracterului minorului. Ionaşcu. Decalaraţia universală a drepturilor omului din 10 decembrie 1948. prin puterea exemplului oferit de părinţi şi explicarea acestora. Învăţământul de stat este gratuit.părintească le aplică minorului în mod sistematic şi permanent în vederea dezvoltării însuşirilor intelectuale şi fizice pentru a deveni util societăţii45. un rol important în educarea minorilor revine familiei care. V. de exemplu. care pot fi primejdii în dezvoltarea fizică. excursii. fără deosebire de naţionalitate. excluse relele tratamente (bătăi etc. În ţara noastră. ostil metodelor de educaţie întemeiata pe violenţă. intelectuală şi morală a copilului. Mureşan. op.) de orice fel aplicate minorului deoarece sunt de natură să pună în primejdie dezvoltarea lui fizică. dimpotrivă. 45 46 A.) contribuie la atingerea scopului mai sus arătat. ca. Acest drept este asigurat tuturor cetăţenilor.. manuale şi alte cărţi. Sunt. odihna în tabere. care are sarcina de a înarma tânăra generaţie cu. de asemenea. p. dreptul la învăţătură a devenit o realitate care este în acord cu prevederile actelor internaţionale în această privinţă. intelectuală şi morală. transport gratuit. modul de comportare a celui dojenit şi urmările negative ale faptei săvârşite. în mod progresiv şi pe baza egalităţii şanselor46. adunări cu părinţii. M. rasă. M. în statul nostru. în ce consta abaterea. 28 obligaţia statelor părţi de a asigura dreptul la educaţie tuturor copiilor aflaţi sub jurisdicţia lor. în mod convingător. deprinderi practice. în colaborare cu educaţia primită în şcoală. cit. Corectarea modului de comportare a minorului în familie ori în societate are loc.

7). 9 alin.41. a sexului. odată cu împlinirea vârstei de 14 ani legiuitorul prezumă că minorul are suficientă maturitate intelectuală şi discernământ astfel încât să-şi dea seama singur şi să opteze pentru schimbarea felului învăţăturii şi pregătirii profesionale. posibilitatea cultelor recunoscute oficial de stat de a organiza un învăţământ specific. pe baza pluralismului educaţional (art. (2)). părinţii sunt cei care stabilesc iniţial felul învăţăturii şi pregătirii profesionale a copilului (art. respectând principiul 30 . 84/1995 creează premizele armonizării educaţiei şi învăţământului din România cu standardele şi valorile universale în materia drepturilor omului inclusiv cu drepturile copilului.2 din Legea nr. 84/1995 s-a reglementat organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învăţământ. părinţilor şi tutorilor le revine dreptul şi obligaţia de a alege felul învăţăturii şi pregătirii profesionale a copilului. 6).84/1995). Dreptul la educaţie ilustrează poate cel mai bine modalităţile de colaborare între stat. materiale. apartenenţei politice sau religioase (art. Statul este titularul dreptului şi obligaţiei de a reglementa organizarea şi funcţionarea sistemului de învăţământ. să aibă locuinţa pe care o are desăvârşirea învăţăturii ori pregătirii sale profesionale. În conformitate cu dispoziţiile Codului familiei. gratuitatea învăţământului de stat (art. a rasei. educaţia diferenţiată. corespunzător necesitaţilor de pregătire a personalului de cult (art. Pe această cale.46) etc.reglementate prin lege – ilustrează mutaţiile semnificative intervenite la nivelul filozofiei construcţiei sistemului educaţional. naţionalităţii. fam. (1)). cu încuviinţarea autorităţii tutelare. prin învăţământul liceal şi prin cel profesional. 102 C. cu încuviinţarea autorităţii tutelare. Tot în acelaşi scop copilul de 14 ani poate. În acord cu dispoziţiile legii din România învăţământul constituie prioritate naţională (art. asigurarea dreptului la educaţie şi formare profesională a persoanelor cu nevoi speciale (art.). 32). principiile organizării şi funcţionarii învăţământului românesc . precum şi prin alte forme de instrucţii şi de perfecţionare. El este asigurat prin învăţământul general obligatoriu. 8 alin. Prevederile din Legea nr. învăţământul general obligatoriu (art. dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa în limba lor maternă (art. Între acestea sunt reglementate: egalitatea şanselor şi non discriminarea pe baza condiţiei sociale. familie şi copil în asigurarea dezvoltării şi autodeterminării treptate a copilului.În România dreptul la învăţătură este garantat de Constituţie (art. felul învăţăturii şi pregătirii profesionale stabilite de părinţi (art. 101 C. fam. Finalităţile. prin învăţământul superior. 5 alin. (2)). (2)). 5 alin.). Sancţionând maturitatea copilului de 14 ani legiuitorul îi dă acestuia posibilitatea să-şi schimbe. Prin Legea nr.

potrivit propriilor convingeri. 2008. 206. Potrivit art. Curs de drept civil. Individualizarea sa între îndatoririle ce revin părinţilor. în cadrul mai larg al obligaţiei de a creşte copilul. Pe măsură dobândirii maturităţii intelectuale şi morale. 31 . Religia copilului care a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi schimbată fără consimţământul acestuia. în alegerea unei religii. Universitară. părinţii sunt cei care îndruma copilul. Introducere în dreptul civil. 2. 101 C. paza şi supravegherea se diminuează spre a favoriza şi face loc consultării cu copilul în orice decizie care-l priveşte şi ulterior a autodeterminării. iar trăsăturile sale de caracter. o obligaţie a părinţilor. integritatea fizică. p. Bucureşti. Paza şi supravegherea impun obligaţii de asistenţă şi protecţie diferenţiate în funcţie de vârsta copilului şi nevoile sale. Paza şi supravegherea decurg din celelalte drepturi şi obligaţii ale părinţilor referitoare la creşterea copilului. o persoană în formare şi dezvoltare. psihică şi morală. ţinând seama de opinia. la care trebuie adăugat exemplul personal al părinţilor. a discernământului. Ed. depinde în cea mai mare măsură de modul în care părinţii îl îndruma şi supraveghează. Dreptul şi îndatorirea părinţilor de a îndruma şi supraveghea pe copilul minor Creşterea copilului minor implica dreptul şi îndatorirea de a exercita îndrumarea şi continuă supraveghere a acestuia. vârsta şi gradul de maturitate al acestuia fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios. Fără de a beneficia de o reglementare specială. fam. la îngrijirea sănătăţii şi dezvoltării sale. Supravegherea copilului reprezintă un drept şi totodată. Ea rezulta din colaborarea principiului interesului superior al copilului cu interpretarea dispoziţiilor art. această obligaţie este menţionată de doctrina47. 47 Turianu Corneliu. copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să-şi aleagă singur religia. comportamentul lui.4.interesului superior al copilului. de promptitudinea şi eficienţa cu care îi corectează greşelile. 272/2004. (2) din Legea nr. legiuitorul soluţionează conflictul potenţial între drepturile părinţilor şi cele ale copilului. Copilul este un adult în devenire. 25 alin. reflectă explicit interferenţa dimensiunilor psihobiologice ale dezvoltării cu preocuparea legiuitorului de a se asigura că în orice moment minorul este protejat de orice i-ar putea periclita sănătatea.

de asemenea. Acest drept are o finalitate identică cu dreptul părinţilor de a-şi ţine copilul. ei au obligaţia de a le permite copiilor să-şi exprime punctul de vedere. precum şi facultatea de a decide internarea acestuia în şcoală unde îşi desăvârşeşte învăţătura. contrar finalităţilor ei. Fireşte. potrivit legii. Modul cum le exercită acele prerogative este supus controlului autorităţii tutelare care va lua măsurile necesare. ca o îndatorire a părinţilor. explicaţii şi sfaturi în funcţie de vârstă şi de gradul de înţelegere al acestora dar. în cadrul ocrotirii părinteşti. Dreptul de îndrumare este facultatea pe care o are părintele de a orienta actele copilului său. 23 alin. el poate da îndrumări minorului cu cine anume să lege prietenii şi. Dreptul de îndrumare se concretizează într-o serie de manifestări. ideile. într-o serie de facultăţi ce corespund unor aspecte diferite ale raporturilor juridice dintre părinţi şi copiii lor minori: astfel. în acelaşi timp. orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea i le recunoaşte. îndrumarea copilului se înfăţişează. (1) din lege. 272/2004 stabilesc în sarcina părinţilor o serie de obligaţii printre care se număra obligaţia de a coopera cu copilul. el este îndreptăţit 32 . ceea ce nu determina însa o completă identitate între cele două drepturi. de a asigura copilului. în vederea curmării oricărui abuz ori de câte ori va constata că ocrotirea părintească este exercitată cu nesocotirea intereselor minorului. părintelui nu-i este îngăduit să abuzeze de prerogativele pe care le are. de a decide potrivit legii. în fine.Întrucât dispoziţiile Legii nr. părintele este îndrituit să hotărască cu cine anume poate veni în contact copilul minor şi totodată să interzică acestuia contactele pe care le apreciază ca fiind contrare intereselor lui. să se opună legării anumitor prietenii. fiecare dintre ele exprimându-şi conţinutul prin manifestări sau exteriorizări specifice. în acelaşi timp. în final. părintele are şi facultatea de a examina corespondenţa pe care o poartă copilul. totodată. de a informa copilul despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta luând în considerare opinia acestuia. aceasta îndrituire nu poate fi exercitată în mod nelimitat. Părinţii trebuie să le asigure copiilor informaţii. părintele are facultatea de a hotărî cu privire la felul învăţăturii sau pregătirii profesionale a minorului. opiniile pentru a nu obstacula dreptul copilului la libertatea de exprimare prevăzut în art. de a-i respecta viaţa privată şi demnitatea. educarea. cu privire la tot ceea ce interesează sănătatea şi dezvoltarea fizică. învăţătura şi pregătirea profesională a copilului. de o manieră corespunzătoare capacitaţilor sale în continuă dezvoltare. de a le imprima direcţia şi. sau mai exact.

forma brutală de prezentare a cerinţelor şi violentă ca replică la greşelile copilului. fam. cit. Astfel art. pentru a asigura conduita copilului în familie sau societate. 2. prin natura şi gravitatea lor prezintă pericol pentru persoana copilului. prin care s-ar primejdui dezvoltarea fizică. 42 C. mediul familial nemaifiind o garanţie a dezvoltării sale normale. se poate dispune fie plasamentul familial. părinţii fireşti.26/1997). deci inclusiv a părinţilor celui adoptat. 33 . art. când este necesar. el va fi tras la răspundere penală pentru infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului. ci şi o formă de manifestare a îndatoririi de supraveghere.. Consimţământul lor este necesar şi pentru stabilirea felului adoţiei. op.să ia cunoştinţa atât de conţinutul scrisorilor primite de minor. un atare drept şi o atare obligaţie constituind.5. din C. când măsurile folosite. dispune ca adopţia cu efectele filiaţiei fireşti poate fi încuviinţata de autoritatea tutelară numai la cererea comună a tuturor celor îndreptăţiţi să consimtă la adopţie. fie încredinţarea copilului unei persoane. 79 din C. prin efectul adopţiei. ai celui 48 Emese Florian. intelectuală sau chiar sănătatea copilului. fam. pot contribui la deformarea caracterului minorului. fam. dar fără a putea depăşi limitele comportării fireşti a părintelui faţă de copil. în care domina tonul de comandă. 70 alin. punându-ţi amprenta negativă asupra personalităţii copilului48. printre altele şi de consimţământul părinţilor adoptatului. În raporturile dintre părinte şi copilul minor nu exista secretul corespondenţei. încheierea adoptiei este condiţionată. Dreptul părintelui de a consimţi la adopţia copilului său minor Potrivit art. Într-adevăr. cât şi de conţinutul scrisorilor expediate de acesta. familii sau instituţii de ocrotire (art. nu numai o expresie a dreptului de îndrumare. chiar şi mai severe. drepturile şi îndatoririle părinţilor fireşti cu privire la persoana copilului minor trec la cel ce adoptă. Dreptul părintelui de a consimţi sau de a se opune la adopţia copilului său minor este o expresie a ocrotirii părinteşti. decăderea din drepturile părinteşti (art. 369.(1).) ori în situaţii extreme. Ca urmare. 109 C. 7-14 din Ordonanţa de urgenţă nr. iar în privinţa părintelui. dacă acesta este minor. De aceea. Sunt de părere că părintele are nu numai dreptul ci chiar obligaţia de a cunoaşte conţinutul corespondentei minorului. p. O comportare excesiv de autoritară. părinţii vor putea recurge la măsuri de corecţie. fam..

într-un mod diferit decât s-ar părea a fi normal. dacă le păstrează în viitor sau nu. ci numai prin reglementarea posibilităţii desfacerii adopţiei de către instanţă judecătorească la cererea părinţilor adoptatului. în primul rând ei înşişi. fam. Într-adevăr când este vorba de alte acte juridice. în cazul adopţiei. legiuitorul sancţionează neîndeplinirea oricărei dintre condiţiile de fond cu nulitatea absolută a actului juridic neregulat întocmit. În literatura juridică nu exista o unitate de opinii în ceea ce priveşte problema determinării naturii juridice a drepturilor părinţilor fireşti de a consimţi la adopţia copilului lor. art. numită consimţământul părinţilor adoptatului. distinct de drepturile din cuprinsul ocrotirii părinteşti. Se considera că dreptul părinţilor fireşti de a consimţi la adopţia copilului lor este un drept părintesc. consimţământul său fiind cerut ca temei al renunţării la această calitate. Potrivit acestei opinii dreptul părintelui de a consimţi la adopţie nu face parte din categoria celor pe care acesta este chemat să le exercite în calitate de titular al drepturilor părinteşti ci este un drept propriu. sunt chemaţi să decidă. izvorând din existenţa raportului de filiaţie. potrivit căruia dacă adoptatul a împlinit vârsta de 10 ani. 80 alin. fiind exprimate mai multe păreri. (1) din C. precum şi dacă cel care adoptă este în măsură să exercite acele drepturi şi să îndeplinească acele îndatoriri în armonie cu interesele adoptatului. se va cere şi consimţământul lui la desfacerea adopţiei încheiată fără consimţământul părinţilor săi fireşti. la un drept propriu. lipsa condiţiei de fond. interesul 34 . la cererea oricăruia dintre părinţi. care aparţine părintelui în simpla să calitate de părinte. dacă va constata că este în interesul acestuia din urmă să se reîntoarcă în familia lui firească şi de data aceasta legiuitorul situează pe prim plan interesul copilului minor. în calitate de titulari ai drepturilor şi obligaţiilor respective. Or. decât adopţia. Concluzia se desprinde şi din conţinutul alin. Dreptul părinţilor fireşti de a consimţi la adopţia copilului lor a fost calificată ca fiind un drept părintesc de sine stătător. dispune că instanţa judecătorească poate hotărî. cu condiţia ca o asemenea soluţie să corespundă intereselor minorului. 80 din C. (2) al art. o manifestare a ocrotirii părinteşti. Protejarea intereselor copilului minor legitimează sancţionarea lipsei consimţământului părinţilor fireşti la adoptie – chiar dacă acest consimţământ reprezintă una din condiţiile de fond ale adoptiei . nu este sancţionata cu nulitatea actului juridic al adopţiei. Fiind considerat un drept propriu chemat să ocrotească.adoptat. fam. Tocmai de aceea. desfacerea adopţiei care s-a încheiat fără consimţământul părinţilor adoptatului.. din punct de vedere juridic.

cit. Este adevărat că îndeplinirea de către adoptator a acestor garanţii morale şi condiţii materiale necesare dezvoltării depline şi armonioase a copilului se atestă de către autorităţile competente. 1 lit.I. p. C. au posibilitatea de a refuza să consimtă la adopţie dacă cel care adoptă nu prezintă garanţii morale şi condiţii materiale care să îi permită să asigure copilului o dezvoltare normală pe toate planurile similară celei asigurate în familia firească prin intermediul ocrotirii părinteşti. respectiv de către Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la domiciliul adoptatorului sau familiei adoptatoare. 67 din 31 martie 1993.. părinţii. constituind o garanţie a respectării uneia dintre condiţiile cerute de lege pentru încheierea valabilă a adopţiei. 50 35 . Este vorba de condiţia ca adopţia să fie în interesul superior al celui ce urmează a fi adoptat. V. A. op. Romania a aderat la această Convenţie prin Legea nr. 346. susţinătorii acestei opinii arată că părintele firesc nu ar trebui să piardă dreptul său de a consimţi la adopţie nici în cazul în care el ar fi decăzut din drepturile părinteşti. încheiată la Strazbourg. cere pentru pronunţarea adopţiei consimţământul mamei şi. Cerinţa consimţământului părinţilor fireşti la adopţia copilului său minor îşi are temeiul în ocrotirea părintească şi din următoarele considerente: dreptul părinţilor de a consimţi la adopţia copilului minor se face exclusiv în interesul acestuia. p. 5 parag. iar dacă nu exista nici tată. (1) din Legea nr.părintelui de a nu pierde aceasta calitate decât prin consimţământul sau. 273/2004. 49 Al. cit. cel al tatălui. la 24 aprilie 196750. consimţământul oricărei persoane sau al oricărui organism care ar fi abilitat să exercite drepturile părinteşti în această privinţă. în sensul că încheierea adopţiei nu este în interesul superior al copilului51. Aşadar. op. făcând parte din categoria drepturilor pe care le au părinţii cu privire la persoana copilului. 462. considerăm ca dreptul părinţilor fireşti de a consimţi la adopţia copilului lor este unul dintre drepturile ce alcătuiesc conţinutul ocrotirii părinteşti. 5 alin. Filipescu. nici mamă care să poată consimţi. în calitatea lor de reprezentanţi legali ai copilului. Dumitrache. reglementată de art. 15/1993 publicată în Monitorul Oficial al României.P. În acest sens Arătam ca în art. Bacaci. Un prim argument pe care îl invocam în susţinerea acestei opinii este acela că acest drept este astfel considerat de reglementările internaţionale în materie49. însă instanţă nu va putea trece peste refuzul părinţilor de a consimţi la adopţie câtă vreme acesta nu este abuziv.. Hamangiu. a) din Convenţia europeană în materia adopţiei de copii. În ceea ce ne priveşte. nr. Partea I. 51 I. în cazul în care copilul este legitim. Filipescu.

În acest sens. Exercitând dreptul de a consimţi la adiţia copilului. 273/2004 prevede expres că. tutorele este cel care trebuie să consimtă la adopţie. trebuie corelate cu cele ale art. În principiu. fam. art. în cazul adopţiei copilului şi de către soţul adoptatorului. 43 alin. tutela îndeplineşte funcţiile acesteia. 11 alin. În concordanţă cu acest din urmă efect pe care încuviinţarea adopţiei îl produce. drepturile ce revin părinţilor privitor la persoana minorului. Odată ce intrarea în vigoare a legii nr. dispoziţiile art. cu unele excepţii. art. 2. necunoscuţi.6. (1) lit. o consecinţă a stabilirii filiaţiei copilului în interesul căruia se îndeplinesc îndatoririle şi se exercită drepturile părinteşti care intră în cuprinsul acesteia. legea prevede. Chiar dacă. op. (3) din C. atunci când reglementează efectele adopţiei. 36 . p. iar adoptatorul are faţă de copilul adoptat drepturile şi îndatoririle părintelui firesc fata de copilul său52. în temeiul art. fam. recunoaşte părintelui de care acesta a fost separat dreptul de a avea legături personale cu copilul. părintele nu renunţa numai la calitatea de părinte ci transformă întreaga ocrotire părintească al cărui titular era către adoptator. p. declaraţi morţi. are un conţinut mai restrâns decât cel al ocrotirii părinteşti. cit. care nu există. acesta fiind titularul ocrotirii părinteşti În cazul în care copilul este lipsit de ocrotire părintească întrucât ambii părinţi ai acestuia sunt decedaţi. a) din lege. 16 din această lege care consacră dreptul copilului de a menţine relaţii personale şi contacte directe 52 53 Ibidem. ci în calitate de reprezentant legal al copilului. atunci. copilul poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre aceştia. 272/2004. Mircea Mureşan. 204. 43 alin.. 464. 12 alin. separarea copilului de părinţi sau de unul dintre ei nu duce la stingerea tuturor obligaţiilor şi nici la pierderea tuturor drepturilor părinteşti53. sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie în condiţiile legii. în întregul ei. consimţământul trebuie exprimat de către soţul care este deja părinte adoptator al copilului. astfel că tutorele exercită şi îndeplineşte. între care şi dreptul de a consimţi la adopţie. însă el nu îşi va exprima consimţământul la adopţie în baza vreunui raport de filiaţie. privitor la persoana copilului minor. (3) C.Ocrotirea părintească este. Dreptul părinţilor de a avea legături personale cu minorul În anumite situaţii. Pentru a-şi putea îndeplini îndatoririle pe care le are faţă de copil. ca prin aceasta se stabileşte filiaţia între cel adoptat şi cel care adopta precum şi legături de rudenie intre adoptat şi rudele adoptatorului. (1) din Legea nr.

spirituală. Părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta. (1) din acest act internaţional dispunând: “copilul şi părinţii săi au dreptul de a obţine şi de a întreţine relaţii personale constante”. situaţie în care urmează să se pronunţe instanţă. drept care însa urmează să fie exercitat în aşa fel încât să nu aibă o influenţă negativă asupra dezvoltării copilului şi cu respectarea condiţiilor normale în privinţa întreţinerii acestor legături. Dacă părinţii nu mai locuiesc împreuna ca urmare a desfacerii căsătoriei prin divorţ sau copiii au fost încredinţaţi unor rude ori altor persoane cu consimţământul acestora sau unor instituţii de ocrotire (art.). instanţă judecătorească este obligată să ia această măsura odată cu pronunţarea divorţului. cu excepţia situaţiilor când acestea ar fi contrarii interesului superior al copilului. care se realizează prin faptul că minorul locuieşte împreuna cu părinţii săi. 4 alin. Considerăm util a preciza că deşi. autoritatea tutelară 54 Publicată în Monitorul Oficial al României. mentală. morala sau socială a acestuia. educarea. chiar dacă nici unul dintre soţi nu au formulat o asemenea cerere. fam.cu ambii părinţi în ipoteza în care a fost separat de aceştia sau de unul dintre ei printr-o măsură dispusă în condiţiile legii.). educa şi supraveghea copilul minor rezultă dreptul acestuia de a avea legături personale cu copilul. Pe plan internaţional. în mod regulat exceptând cazul când acest lucru contravine interesului superior al copilului. Partea I. nr. 37 . 42 alin. fără nici o restrângere. învăţătura sau pregătirea profesională a copilului ar fi în primejdie (art. ocrotirea relaţiilor personale dintre părinţi şi copii este asigurată şi de prevederile Convenţiei asupra relaţiilor personale care privesc copiii54. fam. 257 di 17 aprilie 2007. ori de câte ori se iveşte neînţelegerea cu privire la exercitarea drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti. potrivit legii. bineînţeles dacă nu exista o cauză justificată de opunere. întrucât ar periclita dezvoltarea fizică. Dar pentru a i se da posibilitatea de a-şi exercita efectiv dreptul care îi este conferit în interesul copilului. se impune să nu fie stânjenit eventual de prezenţa celuilalt părinte. 2 din C. Ca o consecinţă a obligaţiei pe care părintele o are de a creşte. Aceste dispoziţii sunt concordante cu cele ale art. afară numai dacă prin asemenea legături creşterea. care dispune că statele părţi vor respecta dreptul copilului care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre ei de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu cei doi părinţi ai săi. 111 din C. 3 din Convenţia cu privire la drepturile copilului. art. Autoritatea tutelară va îngădui părintelui decăzut din drepturile părinteşti să păstreze legături personale cu copilul. comunicarea dintre el şi copil trebuind să aibă în mod firesc. 9 pct.

103 din acelaşi cod). învăţătura şi pregătirea lui profesională. Acest drept nu poate fi nesocotit chiar dacă părinţii sunt de acord 55 Al. pentru a fi în măsură să aprecieze în deplină cunoştinţă de cauză dacă înapoierea copilului este sau nu contrara intereselor acestuia. C. Părintele decăzut din drepturi urmează să fie obligat să păstreze întreţinerea faţă de copii. Instanţa are însa obligaţia să dispună efectuarea unei anchete sociale atât la domiciliul părinţilor.). în caz de desfacere a căsătoriei prin divorţ. neglijenţă gravă în îndeplinirea obligaţiilor de părinte sau needucarea copilului în conformitate cu ţelurile menţionate în art. 101 şi 109 din C. celălalt părinte poate cere instanţei judecătoreşti să i se încredinţeze copilul. fie pe cale de acţiune separată. Această cerere poate fi respinsă de instanţă atunci când înapoierea este contrară intereselor copilului şi dacă dezvoltarea sa fizică. fam.hotărăşte în concordanţă cu interesele copilului (art. Simpla împrejurare ca între minor şi bunici exista strânse legături afective nu este suficientă pentru a-l înlătura pe tatăl firesc de la dreptul şi obligaţia legală de a îngriji şi educa direct pe copil dacă nu exista nici un indiciu că mediul din familie ar influenţa negativ dezvoltarea sa fizică şi psihică. Prin urmare. 340. este tot de competenţa instanţelor55. fam. are caracter accesoriu în raport cu măsura încredinţării copiilor. în raport de acela pe care l-ar putea asigura personal cei care îl ţin pe copil. morală sau intelectuală este primejduită în casa părintească. fam. deoarece prin decăderea din drepturile părinteşti raporturile de filiaţie dintre părinte şi copil nu dispar. încredinţarea copiilor spre creştere şi educare. căruia nu i s-a încredinţat copilul. (art. totuşi cererea privind stabilirea modalităţii de a se exercita dreptul părintelui. Bacaci. fără nici un drept. de a avea legături personale cu acesta. Dacă părintele căruia i s-a încredinţat copilul a luat măsuri de creştere şi educare care nu sunt în concordanţă cu prevederile legii. p.. 99 din C. op. fie că a fost făcută în cadrul procesului de divorţ. fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti. înseamnă că şi cererea părintelui căruia nu i s-a încredinţat copilul pentru stabilirea modalităţii de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu acesta şi de a veghea la creşterea. părintele are dreptul să ceară înapoierea copilului (art. 101 din C. în special. Dumitrache. Hageanu.). În cazul când. climatul moral pe care părinţii îl asigură în familie. V. 38 . cât şi la cel al persoanei la care se află copilul. cit. La stabilirea interesului real al copilului trebuie să se ia în considerare nu numai situaţia materială şi locativă ci. după cum poate cere decăderea din drepturile părinteşti în caz de purtare abuzivă. educarea. copilul este deţinut de alte persoane.

Îndatoririle părinţilor de a întreţine copilul minor 56 57 Mihaela Adriana Oprescu. 2. Ocrotirea părintească. În cazul în care părintele căruia i s-a încredinţat copilul nu permite celuilalt părinte să-şi exercite acest drept urmează să hotărască instanţă judecătorească. p. cât şi referitor la condiţiile pe care le oferă unul sau altul dintre părinţi pentru încredinţarea copiilor minori în raport cu interesele acestora. În cadrul acţiunilor de desfacere a căsătoriei. 39 . de exemplu. 2010. 9 alin. soluţionarea temeinică a tuturor capetelor de cerere fiind la fel de importantă şi urmând a se face pe baza unui material probator complet. p. atât cu privire la stabilirea temeiniciei cererii de divorţ. Aşa cum am mai arătat. în egală măsură. 130. care în ansamblu. să prezinte un risc pentru acesta. 126. exceptând cazul în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. Luarea copilului de la părintele căruia i-a fost încredinţat trebuie să aibă. Bucureşti. au determinat ca minorul să fie încredinţat unuia dintre părinţi nu trebuie să atragă neapărat şi revenirea asupra acestei măsuri cât timp exista elemente de fapt hotărâtoare care confirmă necesitatea ca măsură luată în interesul minorului să fie menţinută.7.57 Conform Convenţiei cu privire la drepturile copilului art. boala de care suferă părintele este de natură să împiedice exercitarea dreptului în condiţii normale şi. Hamangiu.ca minorul să fie încredinţat bunicilor deoarece o atare învoiala nu leagă instanţă care este ţinută să aibă un rol activ şi să-şi bazeze soluţia numai pe probe obiective56. de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu cei doi părinţi ai săi. Măsura reîncredinţării copiilor minori pentru creştere şi educare de la un părinte la celălalt poate fi dispusă numai atunci când se stabileşte că interesele minorilor o cer întrucât părintele în îngrijirea căruia se găsesc nu le asigura condiţiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare atât sub aspect material. Ibidem. instanţele judecătoreşti au îndatorirea să-şi exercite rolul activ. a culpei soţilor în legătură cu destrămarea relaţiilor de familie. Ed. prin luarea copilului la domiciliul lui. deci o temeinică justificare bazată pe motive concrete care să demonstreze că rămânerea copilului la acel părinte ar avea consecinţe dăunătoare bunei sale dezvoltări. schimbarea parţială a condiţiilor de viaţă. Opunerea poate fi considerată uneori ca fiind justificată dacă. cât şi sub aspect moral afectiv.3 statele părţi vor respecta dreptul copilului care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre ei.

din afara căsătoriei sau din adopţie59. 40 . 57. debitor al întreţinerii fiind adoptatorul. de regulă. drepturile şi îndatoririle părintelui firesc faţă de copilul său”. 27 alin (2) responsabilitatea părinţilor şi a oricărei persoane care are în îngrijire un copil de a asigura în limita posibilităţilor şi a mijloacelor lor financiare condiţiile de viaţa dezvoltării sale fizice. art. În cazul în care adopţia încetează ca urmare a declarării nulităţii acesteia. Într-un atare caz. 59 alin. obligaţia de întreţinere a acestuia revine ambilor părinţi. din afara căsătoriei sau din adopţie. în cazul adopţiei. 57 alin. drepturile şi obligaţiile părinteşti trec la adoptator58. nici alte mijloace materiale pentru a-şi asigura cele necesare existenţei. (2) din lege arăta că. (1) din Legea nr. care redevin debitori ai obligaţiei de întreţinere iar adoptatorul nu mai poate fi obligat să plătească adoptatului întreţinere cât timp este minor. Din textul art. Ed. întrucât acesta se afla în imposibilitatea de a realiza venturi din munca şi nu are. dacă instanţă nu decide instituirea tutelei sau a altor măsuri de protecţie specială a copilului. Bucureşi. părintele firesc nu mai datorează întreţinere copilului adoptat. 107 C. în majoritatea cazurilor creditor al acestei obligaţii este copilul minor faţă de care există drepturi şi îndatoriri părinteşti. Deşi obligaţia legală de întreţinere dintre părinţi şi copii are caracter reciproc. ambii având.1 07 C. fam. Drepturile şi obligaţiile părinteşti. spirituale. Copilul minor are dreptul la întreţinere indiferent că este din căsătorie. 59. alin (9) rezultă că părinţii au această îndatorire doar dacă 58 59 Alin-Gheorghe Gavrilescu. 2011.Debitori ai obligaţiei de întreţinere sunt părinţii. Ibidem. calitatea de debitori ai obligaţiei de întreţinere. În cazul copilului din căsătorie. (2) din lege prevede că drepturile şi îndatoririle părinteşti se exercita de către adoptator şi de către părintele firesc. art. p. chiar dacă sunt despărţiţi în fapt. În situaţia în care copilul este adoptat. 57 alin. în condiţiile legii. Acest efect al adopţiei rezultă din dispoziţiile art. indiferent dacă sunt din căsătorie. mintale. aşadar. Convenţia cu privire la drepturile copilului prevede în art. p. drepturile şi îndatoririle părinteşti sunt redobândite de către părinţii fireşti. Excepţie face situaţia în care copilul este adoptat de către soţul părintelui firesc. În consecinţă. fam. morale şi sociale. Îndatorirea părinţilor de a întreţine copiii minori este reglementată de art. Universul Juridic. 273/2004 care dispune “adoptatorul are faţă de copilul adoptat. iar în cazul celui din afara căsătoriei aceasta cade numai în sarcina părintelui faţă de care copilul şi-a stabilit filiaţia.

(4). în art. Cu privire la cuantumul obligaţiei de întreţinere. (2) care precizează că are drept de întreţinere acela care se găseşte în stare de nevoie. (3) C. cât timp este minor. se afla în continuare de studii. 2 din 20 februarie 1971 fostul Plen al Tribunalului Suprem prevede că. fără a depăşi vârsta de 25 de ani. 42 alin. În acest caz părinţii au obligaţia de a asigura condiţiile necesare pentru creşterea. o excepţie. indiferent dacă sunt din căsătorie sau din afara ei. părintele este obligat să dea întreţinere copilului devenit major. devenit major. De la această regulă legiuitorul a instituit. educarea. Deci. neavând putinţa unui câştig din muncă. părinţii se pot înţelege cu privire la felul şi modalităţile executării. învăţătura şi pregătirea sa profesională. oricare ar fi pricina nevoii în care se afla. fam. instanţă judecătorească trebuie să stabilească contribuţia fiecăruia dintre părinţi la cheltuielile de creştere. fam.minorul nu are un venit propriu îndestulător. Însa. care prevede ca ea există. 107 C. În ce priveşte durata obligaţiei de întreţinere. din prevederile art. regulă generală prevede majoratul ca vârsta maximă până la care părinţii sunt obligaţi să-şi îndeplinească obligaţia de întreţinere faţă de toţi copiii lor minori. care se apreciază în concret. În caz de divorţ. părinţii se pot de asemenea înţelege cu privire la contribuţia fiecăruia la întreţinerea copiilor minori. prevede că descendentul. art.. în afară de alte persoane anume determinate. rezultă că.. fam. fără să facă vreo menţiune din care să rezulte că s-ar limita doar la copiii minori. precum şi în dispoziţia din alin. Jurisprudenţa a promovat însa în mod constant soluţii apreciate ca o excepţie de la regulă generală instituită de C. dacă se afla în continuare de studii. până la terminarea acestora. învăţătura şi educare profesională a copilului. Starea de nevoie în care se găseşte o persoană constituie o chestiune de fapt. Prin intermediul unor măsuri legislative care vizează asistenţa şi 41 . 86 alin (1) C. 86 alin. între părinţi şi copii. Pentru a beneficia de întreţinere. 42 C. chiar dacă părinţii n-au cerut aceasta. şi în cazul divorţului. educare. precum şi la contribuţia fiecăruia fără a avea nevoie de încuviinţarea cuiva. pentru că înţelegerea intervenită într-o atare situaţie să producă efecte juridice ea trebuie să fie încuviinţata de instanţă judecătorească art. copilul trebuie să dovedească stăruinţa în continuarea studiilor şi obţinerea unor rezultate corespunzătoare. fam. în timpul căsătoriei.. care extinde limita obligaţiei de întreţinere până la vârsta de 25 de ani dacă copilul. Parteneriatul familie-stat există şi în domeniul asigurării dreptului copilului la un standard de viaţă suficient. are drept la întreţinere. Obligaţia de întreţinere îşi are temeiul în art. În decizia nr. fam.

În acest sens.119/1997 privind alocaţia suplimentară pentru familiile cu copii. cazarea şi hrana pe timpul cât frecventează cursurile. p. nr. Bucureşti. întrucât cheltuielile legate de creşterea şi educarea unui copil sunt mult mai complexe şi au caracter permanent. astfel încât nu se poate considera că ele sunt acoperite prin unele contribuţii voluntare sporadice ale părintelui. 445/1997 privind stabilirea criteriilor generale de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin material pentru elevii. Dreptul de a lua anumite măsuri faţă de copil 60 Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Dacă minorul nu se afla în nevoie întrucât realizează veniturilor proprii. 471.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii60. 61 42 . 62 Alexandru Bacaci.. cit.8. I. 2. urmând că dreptul său la întreţinere să renască dacă revine şi îşi continua pregătirea şcolară sau urmează o formă de calificare62. Legiuitorul a instituit în art. el nu este îndreptăţit să pretindă întreţinere de la părinţii săi61. 2. În doctrina s-a exprimat opinia ca descendentul minor care refuză să se instruiască şi să muncească în cazul în care are o vârstă pentru aceasta. cu posibilitatea de a cere întreţinere în condiţiile dreptului comun. 2007. cursuri de zi etc. cu tendinţe de vagabondaj ar trebui să piardă dreptul la întreţinere din partea părinţilor săi. obligaţia părinţilor de a asigura condiţiile necesare pentru creşterea.G. (2) C. Raporturile patrimoniale în dreptul familiei. educarea. Filipescu. care se poate întreţine din venitul său din muncă. nu se afla în nevoie şi nu are drept la întreţinere în raporturile cu părinţii săi. sau are o comportare antisociala. Hamangiu. statul contribuie şi el la îndeplinirea obligaţiei de întreţinere a minorului. p. ed.protecţia socială a familiei şi a copilului. fam. 56 din 8 februarie 1999. învăţătura şi formarea lor profesională şi în situaţia în care minorul ar avea un venit propriu dar care nu ar fi îndestulător. Între astfel de măsuri legislative se numără: Legea nr. în practica judiciara s-a decis ca minorul încadrat. 107 alin. 225. Legea nr. op. studenţii şi cursanţii din învăţământul de stat. H.P. Ed. În practică judiciara s-a decis ca părintele nu poate fi absolvit de plată unei pensii de întreţinere chiar dacă şcoala sigură copilului echipamentul.

fam.9. Ea este o legătură bazată pe iubire. precum şi a unor măsuri de protecţie specială şi recuperare psiho-biologică a copiilor victime ale abuzului.. “Copilul este. inclusiv prin folosirea unor metode disciplinare. Peste tot în lume. Familia este instituţia socială primară cea mai importantă pentru creşterea. se admite ca el decurge şi este o formă de manifestare a grijii faţă de copil. abandonaţi. 63 Emese Florian. a devenit predominantă doar o singură imagine. responsabilitatea şi loialitatea dintre părinţi şi copii. Prezenţa. bazată pe interese. 2. stabilind ca minorul locuieşte la părinţii săi. consacra aceasta cerinţă. În caz de neînţelegere între părinţi conform dispoziţiilor art. Una dintre cele mai vechi imagini asociază părintele şi copilul cu relaţia de grijă. Art. mutilaţi. ucişi. cu atât va fi mai scăzut nivelul grijii acordate copiilor. op. sunt maltrataţi. 266. este un coşmar din care abia am început să ne trezim. cu atât mai mare va fi probabilitatea ca aceştia să fie ucişi. Dreptul de a stabili locuinţa copilului Creşterea şi ocrotirea copiilor minori nu sunt posibile decât dacă aceştia locuiesc împreuna cu părinţii lor. zidurile ”private ale familiei. 43 . se suprapun peste. milioane de copii suferă între. a fost luat de o legătura convenţională. loialităţii şi reciprocităţii. Cel puţin două imagini. educarea şi protecţia copiilor. Cei mai inocenţi şi fragili membri ai societăţii sunt cei mai vulnerabili şi cei mai victimizaţi.Cele mai negre pagini ale statisticii criminale includ violenţa domestică împotriva femeilor şi copiilor. Cu cât ne întoarcem mai mult în istorie. În timp. a dreptului părinţilor de a-şi educa copiii. maltrataţi şi abuzaţi sexual. parte din cine sunt eu şi atunci nici un sacrificiu nu este prea mare pentru a-l creşte şi ocroti”63. 100 alin. Cealaltă imagine. Acest drept sancţionează însa o tradiţie contradictorie. responsabilităţii.Dreptul de a lua anumite măsuri faţă de copil nu este reglementată de lege. ei vor decide de comun acord la care dintre ei va locui copilul. (2) C. Dacă părinţii nu locuiesc împreuna. Deşi în doctrina juridică nu exista referiri exprese cu privire la sursa acestui drept. 100 C. întemeiata pe un sentiment interiorizat al identităţii. cit. dreptul părinţilor de a lua anumite măsuri faţă de copil. dar ea poate şi deseori devine o arenă a suferinţei şi violenţei. dreptului părinţilor de a lua anumite măsuri faţă de copil trebuie să fie echilibrată de reglementarea expresivă a limitelor acestui drept. diametral opuse. p. Locul relaţiei de iubire.

în cazul în care părinţii nu locuiesc împreună. împotriva voinţei lor. ci instanţă de judecată decide unde va locui acesta. în procedura judiciară a stabilirii domiciliului copilului la unul dintre părinţi. va decide. cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege. printre care vârsta copilului. odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. regulă ca minorul locuieşte cu părinţii săi. Stabilirea acestui interes se face în urma examinării tuturor criteriilor de apreciere cunoscute. fam. sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului. ambii părinţi continua să exercite şi. art. 102 C. condiţiile materiale şi morale pe care fiecare părinte le poate asigura pentru o bună dezvoltare intelectuală şi fizică a acestuia. 100 alin. fam. şi nu reuşesc să se înţeleagă pentru a stabili la care dintre ei va locui copilul. Dreptul de a stabili locuinţa copilului şi de a-l ţine cunoaşte anumite limitări în situaţiile în care nu părinţii. În plus. pentru ca părinţii să-şi poată îndeplinii îndatorirea de a creşte copilul. În consecinţă. ţinând seama de interesele copilului. ar putea pleda în favoarea interesului superior al copilului. aceştia trebuie să-l aibă lângă ei. respectiv. 100 alin. (2) C. instanţă de judecata va decide la care dintre aceştia este în interesul minorului să aibă domiciliul. precum şi orice alte elemente care.. instanţă judecătorească ascultând autoritatea tutelară. prevede că vă hotăra instanţele judecătoreşti. ataşamentul părintelui fata de copil şi al copilului fata de părinte. locuinţa pe care o cere desăvârşirea învăţăturii ori pregătirii profesionale (art. neputând fi separaţi de aceştia sau de unul dintre ei. motiv pentru care legiuitorul a stabilit în art. Dreptul părinţilor de a stabili locuinţa copilului şi de a-l ţine este corelativ îndatoririi de a-l creşte şi constituie unul dintre mijloacele de îndeplinire a acestei obligaţii. (1) C. Trecerea treptată de la paternism la autodeterminare este sancţionata de legiuitor prin recunoaşterea posibilităţilor copilului care a împlinit vârsta de 14 ani de a avea. a fost consacrat dreptul copilului dea creşte alături de părinţii săi. să 44 . interesul şi grijă manifestată de părinţi în timpul convieţuirii şi după separarea în fapt.fam. Stabilirea domiciliului minorului în condiţiile arătate la unul dintre părinţii despărţiţi în fapt nu conduce la o scindare a ocrotirii părinteşti câtă vreme o hotărâre de încredinţare a acestuia nu a fost pronunţată. fam). 272/2004. în situaţia de fapt dată. Astfel. la cererea sa şi cu încuviinţarea autorităţii tutelare. precum şi pe copil dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani. Altfel spus.

op. 102 C. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.. 45 . p. 272/2004. 272/2004. De asemene. fapta 64 Mihaela Adriana Oprescu. fam. (2) incriminând lipsirea de libertate sau răpirea unui minor. fam. Dacă ocrotirea părintească se scindează prin încredinţarea copilului unuia dintre părinţi. familia. 230. de către persoană sau instituţia de ocrotire socială căreia i s-a încredinţat copilul. domiciliul copilului nu va mai fi la părinţii săi ci se alfă. 189 alin. art. dreptul de a stabili locuinţa copilului şi de a-l ţine va fi exercitat numai de către părintele căruia i-a fost încredinţat copilul întrucât. O altă limitare a dreptului părinţilor de a stabili locuinţa copilului şi de a-l ţine rezulta din prevederile art.. potrivit art. De asemenea. 102 C. potrivit art. Acelaşi articol prevedea ca autoritatea tutelară avea competenţa de a se pronunţa şi asupra cererii copilului de a-i fi încuviinţată schimbarea felului învăţăturii ori pregătirii profesionale. cit. care recunosc minorului care a împlinit vârsta de 14 ani posibilitatea de a cere să-i fie încuviinţată o locuinţă deosebită de cea a părinţilor săi cu condiţia ca aceasta să fie cerută de desăvârşirea învăţăturii sau a pregătirii profesionale. pe toată durata măsurii. 43 alin.. Încălcarea dreptului părinţilor de a-şi ţine copilul este sancţionata de legea penală. la persoana. Cât priveşte însă cererea copilului care a împlinit vârsta de 14 ani de a-i fi încuviinţat să aibă locuinţa pe care o cere desăvârşirea învăţăturii ori pregătirii profesionale. după caz. ambii părinţi pierd dreptul de a stabili locuinţa copilului şi de a-l ţine. (3) prevăzând expres că la împlinirea vârstei de 14 ani copilul poate cere încuviinţarea instanţei judecătoreşti pentru a-şi schimba felul învăţăturii şi al pregătirii profesionale. părinţii nu vor mai avea exerciţiul dreptului de a stabili locuinţa copilului şi de a-l ţine nici în situaţia luării faţă de copil a măsurii de protecţie specială a plasamentului sau a plasamentului în regim de urgenţă întrucât. În situaţia în care copilul este încredinţat altei persoane cu consimţământul acestora sau unor instituţii de ocrotire. (2) C fam. aceasta din urmă cerere este de competenţa instanţei judecătoreşti. care va fi exercitat în temeiul art. 272/2004 o astfel de cerere era de competenţa autorităţii tutelare conform dispoziţiilor art. 43 alin. asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidenţial care îl are în îngrijire.îndeplinească împreună şi în mod egal drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana şi bunurile minorului64. (1) C. dispoziţiile Legii nr. 59 din Legea nr. art. 47 alin. 272/2004 nu fac nici o referire la autoritatea competenţa să soluţioneze o asemenea cerere. acesta exercită cu privire la copil drepturile părinteşti. fam. Până la intrarea în vigoare a Legii nr..

103 alin. prin instanţă judecătorească. instanţă va dispune efectuarea anchetei sociale atât la domiciliul părinţilor.. Instanţa decide ţinând cont de interesul superior al copilului. (2) C. instanţă de judecată a respins cererea tatălui de a i se înapoia copilul minor de către bunicii materni 46 . În situaţia în care copilul este ţinut fără drept de către o terţă persoană. climatul moral şi familia pe care îl oferă părinţii în raport de acela pe care l-ar putea asigura persoana care ţine copilul. asigurându-i acestuia condiţiile necesare dezvoltării sale armonioase. 103 alin. De aici decurge şi dreptul părinţilor de a cere.10.. pe toate planurile. Întrucât în temeiul art.103 alin. fam. criteriul care trebuie să primeze în soluţionarea cererii de înapoiere a copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept este cel al interesului superior al copilului. înapoierea copilului de la persoană care-l deţine fără drept.părintelui de a reţine copilul minor. instanţă trebuie să stabilească în mod indubitabil cine poate satisface mai bine interesul copilului. Alineatul 2 al aceluiaşi articol precizează că instanţă de judecată poate să respingă o asemenea cerere dacă constata că înapoierea copilului este contrara intereselor acestuia. în condiţiile art. Instanţele judecătoreşti au statuat că stabilirea interesului real al copilului trebuie să se facă luându-se în considerare nu numai situaţia materială ci. părinţii se pot adresa instanţei judecătoreşti pentru a cere ca acesta să le fie înapoiat. (2) C. 2. fam. Dreptul părinţilor de a cere înapoierea copilului de la oricine l-ar deţine fără drept Creşterea copilului reprezintă un drept şi o obligaţie ce revin personal părinţilor. în special. În raport de asemenea criterii de apreciere a interesului superior al copilului.). Acesta va fi ascultat dacă a împlinit 10 ani (art. cât şi la cel al persoanei care-l deţine. fam.). 103 C. (1) C. pen. constituie infracţiunea de nerespectarea masurilor privind încredinţarea minorului prevăzută şi sancţionata de art. fam. 307 C.103 alin. Temeiul de drept al unei asemenea acţiuni îl constituie dispoziţiile art. Instanţa judecătorească poate respinge cererea dacă înapoierea este contrara intereselor copilul (art. care recunosc părinţilor dreptul să ceară înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept. (2) C. În stabilirea în concret a interesului superior al copilului. fără consimţământul celuilalt părinte ori a persoanei căreia ia fost încredinţat minorul. fam.

Aşadar instanţă considera că aplicarea prevederilor textului citat nu este înlăturată prin încredinţarea copilului unuia dintre părinţi. totodată. iar dacă acest părinte decedează. cit. în practica judiciară s-a decis că.. cit.apreciindu-se că. celalalt părinte are la îndemâna calea acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. Al. 68 Alin-Gheorghe Gavrilescu. (2) C. fam. 66 47 . p. Dumitrache. potrivit cărora dacă unul dintre părinţi este mort. op. 82. în raport de situaţia de faţă de la data judecăţii. pus sub interdicţie sau din orice împrejurare se afla în neputinţa de a-şi manifesta voinţa. fam.68. p. În ipoteza în care părintele căruia i s-a încredinţat copilul decedează. 80. op.. după caz. celălalt părinte va exercita singur drepturile părinteşti. şi nu acţiunea pentru încredinţarea copilului. V. 65 Alin-Gheorghe Gavrilescu. 100/1992. 243 din 30 septembrie 1992. modificarea masurilor referitoare la drepturile şi obligaţiile sale părinteşti în privinţa acestui copil. de către persoană sau instituţia de ocrotire care îl are în îngrijire65. În caz de scindare a ocrotirii părinteşti dreptul de a cere înapoierea copilului este exercitat de carte părintele căruia i s-a încredinţat copilul său. 103 C. 103 C. fam. 336. înapoierea copilului poate fi cerută de către părintele său în temeiul dispoziţiilor Convenţiei de la Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii67 care are drept obiectiv să asigure înapoierea imediată a copiilor deplasaţi sau reţinuţi ilicit în orice stat contractant şi să facă să se respecte efectiv în celelalte state contractante drepturile privind încredinţarea şi vizarea care există întru-un stat contractant. decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti. social şi şcolar în care s-a aflat în ultimii ani şi unde climatul în care creşte este propice pentru dezvoltarea lui. În legătură cu această problemă.. 67 Romania a aderat la Convenţia de la Haga la 15 octombrie 1980 prin Legea nr. fam. Astfel. dacă după decesul mamei căreia minorul i-a fost încredinţat la divorţ acesta a rămas în îngrijirea bunicilor materni. p. Hageanu. Bacaci. op.. nr. ca respectivul copil să-i fie încredinţat şi. Dreptul de a cere înapoierea copilului este consacrat şi de reglementările internaţionale. În susţinerea acestei soluţii sunt invocate prevederile art. printr-o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. este în interesul minorului să fie lăsat în mediul familial. 44 C. Partea I. efectele hotărârii judecătoreşti prin care copilul îi fusese încredinţat încetează iar părintele căruia nu i-a fost încredinţat copilul redobândeşte de drept exerciţiul drepturilor părinteşti66. se ridică întrebarea dacă celălalt părinte poate solicita înapoierea copilului de la orice persoană în temeiul art. cit.. 98 alin. publicată în Monitorul Oficial al României. C. ori este necesar să ceară şi să obţină.

138 alin. în alin. Aşa fiind. 226. nu ca un atribut al ocrotirii părinteşti. raportat la finalităţile acestuia. iar. fam. I. (2) C. o neglijenţă gravă sau fapte care îl fac nevrednic de a fi tutore. (1) şi (2) reglementează dreptul şi totodată îndatorirea părintelui de a administra bunurile copilului. ea este consfinţită prin art. sancţiunea decăderii 69 E. ce reglementează decăderea din drepturile părinteşti – sancţiune comparabilă cu aceea a înlăturării tutorelui – nu lasă nici o îndoiala că pentru asemenea fapte acesta nu poate fi decăzut din drepturile părinteşti şi e normal să fie aşa. fam.. părintelui la fel ca tutorelui.1 09 din C. 105 C. şi unul şi celălalt este numai administrator. Practic este posibil ca şi părintele să se facă vinovat de abuzuri sau neglijente în administrarea bunurilor copilului minor. Potrivit art. 48 . 1960. iar nu pe calitatea aceluia care administrează. iar prin prisma acestei optici. Zilberstein.A. Nestor. Ştiinţifică. Explicaţie preliminară În sistemul Codului familiei. p. ci ca o îndatorire. Asimilarea sub acest aspect a situaţiei părintelui cu aceea a tutorelui îşi găseşte explicaţia în principiul independenţei patrimoniale în raporturile dintre părinte şi minor. poziţia juridică a părintelui care administrează nu diferă din acest punct de vedere de poziţia juridică a tutorelui care administrează. precum şi dacă nu îşi îndeplineşte mulţumitor sarcina. Barasch.1. dar art. tutorele va fi îndepărtat dacă săvârşeşte un abuz. Ocrotire părintească. deoarece administrarea efectuată de către părinte se înfăptuieşte în cadrul ocrotirii părinteşti. după ce în alin. fam. S. Ed. părintele care administrează este considerat înainte de toate administrator şi nu părinte69. Legiuitorul concepe administrarea. Bucureşti. părintele este supus aceluiaşi regim juridic ca şi tutorele în ceea ce priveşte administrarea bunurilor copilului său minor. Identitatea dintre situaţia părintelui administrator şi aceea a tutorelui administrator nu este totuşi completă. nu-i este îngăduit să se folosească de bunurile copilului minor.CAPITOLUL III ANALIZA DREPRURILOR ŞI ÎNDATORIRILOR PĂRINTEŞTI CU PRIVIRE LA BUNURILE COPILULUI MINOR 3. (3) stabileşte printr-o formulă generală că în această materie primesc aplicare prin asemănare dispoziţiile legale referitoare la tutelă minorului. care. În ambele cazuri accentul cade pe administrare.

dreptul şi îndatorirea părintelui de a administra bunurile copilului minor. Codul familiei nu face vorbire expresă despre actele de conservare dar nici nu era nevoie. (1) din C. va rezulta că termenul. trebuitoare pentru dobândirea unui drept sau pentru a evita stingerea lui şi care nu comportă decât cheltuieli reduse faţă de 70 71 Ibidem. Din dispoziţiile pe care vom avea prilejul să le examinăm. într-un înţeles larg. chiar şi unele acte de dispoziţie72). despre actele de administrare propriu-zise (acte de administraţie). Art. fam. 124 din Codul familiei. 105 alin. Este precizarea de la care trebuie să pornim dacă vrem să avem o înţelegere exactă a îndatoririi părintelui de a administra bunurile copilului minor. Aşa fiind. administrarea cuprinde. apoi tot interesul copilului impune ca cea dintâi să păstreze faţă de cea de-a doua un minim de specificitate graţie căruia să se excludă riscul lipsirii copilului de ocrotire părintească70. şi acte de conservare. fam. Este vorba. precum şi în cuprinsul altor texte din C. fam. ori de câte ori sunt în discuţie acte.. Dar este vorba şi despre acte de conservare. În cazul copilului mai mic de 14 ani îndatorirea părintelui de administrare a bunurilor acestuia comporta următoarele precizări: administrarea se înfăptuieşte în mod curent şi prin acte de conservare. are în vedere. 105 alin. care folosesc acest termen 71. administrare este luat. Din economia art. (1).1 C. 49 . 3. când se referă la administrarea bunurilor. în mod necesar. 227. ea îmbracă aspecte diferite în cazul minorului mai mic de 14 ani. rezultă că administrarea bunurilor comporta o distincţie în funcţie de vârsta minorului. 105 alin. Dreptul şi îndatorirea părinţilor de a administra bunurile copilului După cum am văzut. faţă de acela pe care le prezintă în cazul minorului mai mare de 14 ani. după cum este vorba în condiţiile şi cu restricţiile stabilite de lege şi despre acte de dispoziţie (intrând după cum vom vedea. 72 Art. în categoria actelor de administrare a patrimoniului). Înţeleasă în sens larg (şi nu ar putea fi înţeleasă altfel din moment ce include.părintelui din drepturile sale nu poate fi echivalată cu cea a îndepărtării tutorelui. fam. Ceea ce art. potrivit dispoziţiilor legii. 129 din Codul familiei. p. 105 C.2. reprezintă în realitate. art. desigur. în cuprinsul art. face vorbire despre. cu mult mai mult decât s-ar părea. Dacă interesul copilului are că administrarea de către părinte să fie asimilata cu administrarea de către tutore.

dreptul de a săvârşi astfel de acte. După cum am văzut art. Ibidem. Zilberstein.. (3) şi de împuternicirile părintelui şi care constituie sediul materiei. Administrarea bunurilor minorului cuprinde. 129 alin. şi actele de administrare propriu-zise (acte de administraţie). text la care ne-am mai referit.A. fam. I. care face vorbire despre. 129 alin. Dar dacă e evident că dreptul de a administra cuprinde şi dreptul de a săvârşi acte de administraţie. însa pe lângă actele de conservare. Este vorba despre unele acte de dispoziţie şi anume: înstrăinarea ori gajarea bunurilor minorului. Este ceea ce prevede art. 229. (2) din C. (2) din C. p.valoarea drepturilor ce se conservă. în literatura de specialitate s-a apreciat că sunt acte de administrare propriu-zise acele acte care sunt destinate să permită folosirea unui bun sau întrebuinţarea veniturilor ce bunul produce ori a sumelor de bani la care minorul are dreptul73. Barasch. 230-231.. deci. Aşa fiind vom reţine distincţia dintre actul de administraţie şi actul de dispoziţie şi. În categoria actelor de conservare se includ orice acte necesare pentru dobândirea unui drept sau pentru evitarea stingerii lui şi care nu comportă decât cheltuieli reduse comparativ cu valoarea dreptului ce se conserva. Interesul minorului reclamă că ele să fie permise părintelui. E ceea ce se stabileşte prin dispoziţiile art. (2) menţionează o serie de acte privite ca acte de dispoziţie şi precizează că pentru săvârşirea acelor acte e necesară prealabila încuviinţarea autorităţii tutelare. 129 alin. p. vom examina de la caz la caz. cit. trebuie să se decidă că actul e de dispoziţie sau numai de administraţie. în funcţie de prevederile exprese ale legii ori de natura actelor. S. dacă în prezenţa unui act. care se ocupă de împuternicirile tutorelui dar. fam. 105 alin. numai cu încuviinţarea prealabilă a 73 74 E. Legea însăşi recunoaşte tutorelui şi. Nu implică nici un risc. În tăcerea legii. Nestor. În afara actelor de conservare şi de administrare propriu-zise. părintele este îndreptăţit şi chiar obligat să facă şi unele acte de dispoziţie. prin efectul dispoziţiilor art. adică acte ce cuprind un element de înstrăinare sau care potrivit legii şi faţă de consecinţele lor posibile sunt asimilate acestora74. dreptul de administrare. Actele de conservare intervin exclusiv spre apărarea minorului. fam. părintele are şi îndatorirea şi îndreptăţirea de a le săvârşi. şi părintelui. nu lămureşte în ce constă actele de administrare propriu-zise (acte de administraţie). Prezintă numai avantaje. op. 50 . nici un text din C. renunţarea la drepturile patrimoniale ale acestuia şi în general încheierea oricăror acte care depăşesc dreptul de administrare care pot fi făcute valabil de către părinte.. În principal administrarea se înfăptuieşte însa prin acte de administrare propriu-zisă.

Nu există un element de ”înstrăinare”. prin urmare. Sunt destinate a permite folosirea bunului. că soluţia trebuie să fie aceeaşi chiar în cazul încasării unor sume ce s-ar cuveni minorului cu alt 75 Ibidem.126 alin. soţul. adică de a-l reprezenta în justiţie. Ele sunt menite a împiedica ruinarea imobilului. Soluţia nu poate face nici o îndoiala în privinţa încasării veniturilor produse de un bun al minorului. plata creanţelor pe care le au faţă de minor tutorele.2 C. În literatura de specialitate s-a apreciat că fac parte din categoria actelor de administrare. sau încasarea unor sume ce se cuvin minorului cu alte titluri decât oală de venituri. primirea de sume de bani cuvenite minorului (plăti faţă de minor) intră în cadrul actelor de administraţie şi este supusă. atât ca reclamant cât şi ca pârât în orice fel de procese. o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau surorile tutorelui. 51 . şi că deci pentru valabilitatea lor nu este necesară încuviinţarea autorităţii tutelare. suntem în prezenţa unor acte de administraţie. Situaţia este aceeaşi şi în ce priveşte plata creanţelor pe care le au faţă de minor părinţii acestuia ori fraţii şi surorile lor. încheierea pe un termen mai lung de 3 ani a unui bun imobil ce aparţine minorului75. regimului juridic al actelor de administraţie (nereclamând cu alte cuvinte. cum sunt: înstrăinarea bunurilor supuse pieirii sau stricăciunii. fără încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare. Este o manifestare indiscutabilă a calităţii de administrator. ceea ce presupune că părintele are puterea de a pleda singur în numele minorului. introducerea de acţiuni în faţa instanţelor judecătoreşti sau figurarea ca pârât în asemenea acţiuni. 232-237. Apără deci pe minor de pagubele pe care l-ar putea încerca. art. asimilează actele de dispoziţie prevăzute de art. următoarele operaţiuni frecvent întâlnite în practică: reparaţiile de întreţinere şi reparaţiile radicale efectuate la imobilul proprietatea minorului. cheltuielile referitoare la întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale. în măsura în care legea nu considera că asemenea acte depăşesc limitele dreptului de a administra. pot fi făcute în mod valabil de către părinte. fam. primirea de sume de bani cuvenite minorului: cum ar fi încasarea veniturilor produse de bunurile acestuia. Alte asemenea acte. precum şi a bunurilor devenite nefolositoare pentru minor dacă valoarea lor nu depăşeşte suma de 250 de lei după cum precizează art. însa. fie că ar fi vorba de reparaţii radicale. încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare). Considerăm că în tăcerea legii.Ni se pare.autorităţii tutelare. p.129 alin.fam.129 alin. Socotim că ar fi vorba despre reparaţii de întreţinere.4 din C.2 C. fam. plata datoriilor minorului.

venituri. O îndoiala s-ar putea naşte totuşi faţă de redactarea art. Hamangiu. o precizare pe cale de lege ar fi poate utilă spre a se evita eventualele discuţii cât priveşte înţelesul exact al art. V. prin ipoteza. plata datoriei constituie ceea ce s-ar putea numi un act de bună administrare. Rezultă din acest text că primirea de sume de bani cuvenite minorului în cadrul executării obligaţiei de restituire ce incumba casei de păstrare în temeiul contractului de depozit (plata faţă de minor) nu este posibilă fără încuviinţarea autorităţii tutelare. adică a unui. depăşeşte dreptul de a administra. ni se pare. adică în vederea săvârşirii unor acte pentru care este nevoie de încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare. 365. Încuviinţarea la care se referă art. de unde nu vor putea fi ridicate decât cu încuviinţarea autorităţii tutelare. despre un act care. nu am fi în prezenţa unui act de administraţie. 52 . în înţelesul Codului familiei. (1) din C. (1). la o casă de păstrare de stat. înstrăinare ori de gravitate ar putea apărea de-abia cu prilejul întrebuinţării sumelor astfel încasate. minorul datorează suma şi din moment. cit. Dumitrache. op. Încasarea ca atare nu reprezintă. prin ea însăşi nici un element de. deoarece sumele găsindu-se depuse. desigur că ridicarea lor se face tocmai în vederea întrebuinţării. s-ar putea susţine că aceasta trebuie să fie soluţia generală pentru toate primirile de sume de bani (plăti faţă de minor) indiferent de izvorul obligaţiei ce se execută prin plata. act de administrare a patrimoniului. depăşeşte dreptul de a administra. În orice caz. sub o formă sau 76 Al. C. am fi.titlu decât acela de. act de dispoziţie folositor pentru bună gestiune a patrimoniului76. nu este. Mai exact.. prin raport la actul plăţii privat izolat. Deşi textul are în vedere un caz special şi bine determinat. socotim noi. Legiuitorul a cerut totuşi aceasta încuviinţare chiar pentru ridicarea sumelor dintr-o preocupare de ocrotire a interesului minorului. în prezenţa unui. Elementul de. ce. Nici de data aceasta nu credem că este vorba. 131. înstrăinare. Socotim totuşi că aplicarea textului este limitată la cazul expres pe care îl prevede. ea nu. propriu-zis o încuviinţare pentru primirea de sume de bani. în orice caz. (1). 131 alin. care dispune: sumele de bani care întrec nevoile întreţinerii minorului şi ale administrării bunurilor sale. ci încuviinţarea de care părintele are nevoie pentru că sumele de bani aparţinând minorului să poată fi întrebuinţate. aşadar. Încasarea sumei nu cuprinde. pe numele minorului. neplata datoriei ar fi de natura a-l expune la urmări prejudiciabile. alin. fam. însa subsecvent. un act de dispoziţie în înţelesul Codului familiei. precum şi hârtiile de valoare. Din moment ce. p. moment. pe cale de consecinţă. 131 alin. vor fi depuse. Bacaci. Este. după părerea noastră. Chiar dacă.

Satisfacerea acestui drept neputând fi refuzată. Rosetti-Bălănescu. (1) din C.. Al. din veniturile sale.)? S-ar putea susţine că. fam. Determinarea caracterului introducerii acţiunilor în faţa instanţelor judecătoreşti sau a figurării ca pârât în asemenea acţiuni constituie o problemă mai greu de rezolvat. 53 . dreptul de a administra. faţă de posibilitatea ca un litigiu dedus în faţa instanţelor judecătoreşti să se rezolve în defavoarea minorului. Minorul are dreptul ca. 366. în cazul nostru. civil a fost însa abrogat. nu se vede ce interes al minorului ar fi prejudiciat şi prin urmare. p. deci cu pierderea. în orice fel de procese 78. de 77 78 Ibidem. art. referitoare la fixarea unei sume de bani anuale pentru cheltuieli. fie asupra unor bunuri imobile. Nu credem că s-ar putea contesta părintelui dreptul de a proceda singur la asemenea cheltuieli sub cuvânt că ele ar depăşi. depăşeşte dreptul de a administra. să decidem cu privire la împuternicirile tutorelui adică. Sub imperiul Codului civil. E ceea ce ni se pare că rezultă. Art. a dreptului fie asupra unor bunuri mobile. 127 alin. fam. depăşi dreptul de a administra al părintelui. p. de către minor. ale părintelui (dată fiind identitatea de reglementare instituită prin art. De aici se deducea că. să i se asigure întreţinerea şi să se acopere sumele reclamate de administrarea bunurilor. tutorul avea puterea de a pleda singur în numele minorului.. adică ar reprezenta un act care să nu poată fi desăvârşit decât cu încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare. adică nu sunt considerate ca acte.alta. care depăşesc dreptul de a administra. Înseamnă. fam. ca această soluţie (care sub imperiul Codului civil nu se dădea. 1224. Hamangiu. ce asigurări speciale ar trebui să fie luate. (2) din C. şi din dispoziţiile art. Textul se ocupă de anumite plăti pentru care are aprobarea autorităţii tutelare77. 105 alin. Ce va trebui. Băicoianu. alin. op. 126. (3) din C. fără autorizarea consiliului de familie”. Nu credem. soluţia cea mai corespunzătoare preocupării de ocrotire a interesului minorului ar fi de a socoti că introducerea unor acţiuni în faţa instanţelor judecătoreşti sau figurarea ca pârât în astfel de acţiuni. Cu condiţia respectării dispoziţiilor art. însa. 408 prevedea: “Nici un tutore nu va putea intenta acţiunea în numele minorului. în afară de acţiunile imobiliare. deci. C. deci. având ca obiect un drept asupra vreunui imobil. I. cit. 408 C. nu s-ar înţelege pentru ce actul prin care dreptul ar fi satisfăcut ar reprezenta un act ce ar. adică de a-l reprezenta în justiţie atât ca reclamant cât şi ca pârât. credem (nu că singurul argument dar ca un argument în plus) că celelalte plăţi nu sunt supuse încuviinţării prealabile a autorităţii tutelare. un act care nu. depăşesc dreptul de a administra şi aceasta fără a deosebi după cum bunurile în litigiu ar fi mobile sau imobile. nici a încuviinţa la o asemenea cerere făcută în contra minorului. de altfel.

În sfârşit Codul de procedura civilă prin dispoziţiile art. este un text a cărui utilitate e manifestată. p. închirierea unui bun imobil se face pe mai 79 Exprimarea “incapabilii” nu mai corespunde tehnologiei stabilite prin Decretul nr. 54 . Există. 5.altfel. pentru înfiinţarea şi organizarea procuraturii. Capaciatea de exerciţiu a drepturilor civile şi ocrotirea. cât priveşte ocrotirea minorului. Este vorba despre cei lipsiţi de capacitatea de exerciţiu sau cu capacitate restrânsă. constituie de asemenea. 322 prevede. Dacă însa. 31/1954. De aceea. Coroborat cu toate celelalte dispoziţii la care ne-am referit. asigura o reală apărare a interesului minorului80. Pe de altă parte. Darea în locaţiune de către părinte. a unui bun imobil al minorului ne apare ca un act ce. Suntem în prezenţa unor acte de administraţie.6 din 19 iunie 1952. prin urmare. şi pe acela în care. depăşeşte dreptul de administrare. Interesul minorului nu trebuie să fie ocrotit în atare cazuri pe calea încuviinţării prealabile a autorităţii tutelare. din Legea nr. la soluţia de a se considera că introducerea acţiunilor în faţa instanţelor judecătoreşti sau figurarea ca pârât în asemenea acţiuni sunt acte ce nu depăşesc dreptul de a administra şi ca atare. 80 Prof. credem noi fac inutilă o asemenea încuviinţare. 34. decât pentru acţiunile imobiliare) ar fi astăzi potrivită ori necesară faţă de condiţiile schimbate în care justiţia populară îşi îndeplineşte sarcinile sale. De altfel o încuviinţare prealabilă pentru introducerea acţiunii în justiţie nu ar avea nici o eficacitate cât priveşte ocrotirea minorului dacă nu ar funcţiona celelalte mijloace procesuale pe care le-am amintit mai sus şi care. Ionaşcu. procesul civil a încetat de a fi o simplă. nr. pe mai mult de 3 ani. conduc fără a se primejdui în nici un fel interesul minorului. nu trebuie să uităm că. un mijloc de o deosebită însemnătate. acte ce nu reclama încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare. Desigur că pentru darea în locaţiune a unui bun mobil sau pentru darea în locaţiune a unui bun mobil pe o durată până la 3 ani nu poate fi nici o îndoială. 6. d. Dr. Rolul activ al judecătorului ca principiu fundamental al procesului civil constituie o garanţie puternică în sensul că instanţa va veghea la apărarea eficace a interesului minorului. în concepţia ca şi în realitatea socială.5 lit. Într-adevăr. posibilitatea larg recunoscută procurorului prin art. în legislaţia noastră actuală suficiente garanţii de ordin procesual care. Exista o serie de alte mijloace care. după părerea noastră. sub aspect patrimonial a lipsei şi a restrângerii acestei capacitaţi. de a interveni în calitatea sa de organ de supraveghere a legalităţii. chestiune de drept privat lăsată exclusiv la dispoziţia părţilor. Traian R. în cursul desfăşurării procesului iar nu la pornirea lui. incapabilii79 nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere. în orice proces civil. nici nu ne-am ocupat în mod special de asemenea locaţiune. printre cazurile de revizuire a hotărârilor judecătoreşti la pct.

personal şi fără nici o încuviinţare. pct. în atare ipoteză. la întocmirea inventarului succesiunii. face valabil acceptarea expresă a moştenirii la care este chemat. precum şi cu aceea a autorităţii tutelare. De asemenea s-a considerat că depăşesc limitele dreptului de administrare şi pot fi făcute în mod valabil de către părinte numai cu încuviinţarea autorităţii tutelare următoarele acte: acceptarea unei moşteniri. 40 din 22 ianuarie 1953 privitor la procedura succesorală notarială. el nu va fi obligat să plătească sarcinile şi datoriile moştenirii decât în limitele valorii bunurilor moştenite. împrumutul contractat în numele minorului. Concluzia este: aşadar. Ionaşcu scrie: În cadrul noţiunii de administrare a patrimoniului (minorului). în cadrul procedurii succesorale. dacă donaţiile depăşesc valoarea părţii din succesiunea la care e chemat. deoarece. Dr. minorul cu capacitate restrânsa ar putea. ar fi potrivnică 55 . a moştenirii obligând pe moştenitorul acceptant la raportul donaţiilor ce a primit de la defunct nu s-ar putea face de minor fără încuviinţare. prof. s-ar putea susţine că întrucât potrivit dispoziţiilor art. însa. să renunţe la moştenire. Ocupându-se de dreptul minorului cu capacitatea de exerciţiu restrânsa de a săvârşi singur actele reprezentând acceptarea unei moşteniri. nu o va putea face decât cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau tutorelui. chiar acceptarea expresă. 19 al Decretului nr.mult de 3 ani. întrebuinţarea sumelor de bani aparţinând minorului. E ceea ce rezulta şi din prevederile art. iar inventarul întocmit împiedicând confuziunea. şi deci. în acest caz este vorba despre un act de dispoziţie. va fi socotită întotdeauna ca făcută sub beneficiu de inventar iar conform art. 711. Acelaşi minor însa nu ar putea fără prealabila încuviinţare accepta tacit moştenirea pentru care nu s-a întocmit încă inventar. sau chiar din oficiu. notarul procedează la cererea oricărui interesat. care supun astfel de închirieri la formalitatea transcrierii. printr-o asemenea acceptare el nu şi-ar diminua patrimoniul sau. Căci. şi în fapt între bunurile succesorale şi cele proprii ale minorului. deoarece este posibil ca. indiferent de vârstă. 3 din Decretul nr. din pricina confuziei ce s-ar putea ivi în fapt între bunurile sale şi cele succesorale. fiind socotită imperativ ca făcută sub beneficiu de inventar. aceasta. 9 Cod procedura civilă. Dar. sub beneficiu de inventar. 32/1954 acceptarea moştenirii cuvenite unui minor. el să se vadă obligat la plata pasivului succesoral peste limitele valorii exacte a activului ei. întrucât acceptarea moştenirii. minorul să aibă interes de a nu fi obligat să raporteze aceste donaţii. Traian R. întrucât ar exista riscul ca. renunţare pe care.

131 alin. reglementare intervenită prin Decretul nr. şi prin statutul C. Iar sumele de bani astfel depuse nu vor putea fi ridicate decât cu încuviinţarea autorităţii tutelare. 45. după părerea noastră. prevede ca autoritatea tutelară poate indica tutorelui (părintelui) modul în care să întrebuinţeze sumele de bani obţinute. E.C. privind organizarea şi funcţionarea C. s-ar putea pierde. după ce a împlinit vârsta de 81 Ibidem. Este vorba despre o facultate recunoscută autorităţii tutelare. pentru întrebuinţarea sumelor de bani aparţinând minorului. 130 din C. Socotim că dispoziţiile art.E. printr-o greşită întrebuinţare. singur la întrebuinţarea sumelor. 371 din 19 august 1958. astfel: până când minorul împlineşte vârsta de 14 ani. minor pentru care moştenirea este acceptată de către părinte acceptarea unei moşteniri nu s-ar putea face decât cu încuviinţarea autorităţii tutelare. Aceasta o poate folosi sau nu. Dar în cazul în care autoritatea tutelară nu ar uza de această facultate şi nu ar da indicaţii în privinţa modului de întrebuinţare a sumelor de bani obţinute prin vânzare. Interesul minorului este ameninţat. depăşeşte dreptul de a administra. Este un act care. fără încuviinţare81 Ceea ce se arata pentru minorul cu capacitatea de exerciţiu restrânsa este valabil şi pentru minorul lipsit de capacitatea de exerciţiu. în concordanţă cu preocuparea de ocrotire a interesului minorului. ce face parte integrantă din acest decret.C.E. prin urmare. despre bunuri care. părintelui său tutorelui. Socotim că soluţia la care ne-am oprit este confirmată şi de noua reglementare privitoare la depunerile făcute pe numele minorului la C.E. 18 din statut: Sumele depuse de părinţi sau de tutori pe numele minorilor se restituie de către C. care depăşesc dreptul de a administra.C. Într-adevăr acest text ocupându-se de vânzarea bunurilor minorului. O atare concluzie este. exclusă faţă de dispoziţiile art.E. nu pot fi invocate în sprijinul unei concluzii diferite. nevoie de aceea măsură specială de ocrotire pe care o reprezintă încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare. interpretare.intereselor minorului. potrivit art.(1) care impun tutorelui (părintelui) obligaţia de a depune la o casă de păstrare de stat sumele de bani ce întrec nevoile întreţinerii minorului şi ale administrării bunurilor sale. interpretarea ce trebuie dată dispoziţiilor Codului familiei. Întrebuinţarea sumelor de bani aparţinând minorului ni se pare că trebuie să fie privită ca un act dintre acelea. ni se pare..C. p. fam. 56 . într-adevăr. nu înseamnă că părintele ar putea proceda. Într-adevăr. iată pentru ce această acceptare nu poate fi făcută de cel cu capacitatea restrânsă. a României. Este vorba. Aceasta este.

nevoie de intervenţia autorităţii tutelare care. să fie în măsura a-şi exercita atribuţiile de ocrotirea interesului minorului82. 1). şi în cazul în care este vorba despre. Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani şi care a făcut depuneri pe numele său. 346. 57 . (2). Rezultă deci că prin nemenţinerea ultimului alineat al art. totuşi. 19 din Decretul nr. despre un act care poate avea repercursiuni prejudiciabile asupra patrimoniului minorului. s-ar putea trage concluzia că împrumuturile negarantate cu gaj nu ar fi acte pentru care părintele trebuie să ceară încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare. dacă se întreţine el însuşi. pe calea încuviinţării prealabile. minorul va putea retrage personal sumele depuse. a şi b şi alin. 387/1949 în situaţiile prevăzute de art. 371/1958). De aici. (2) din C. pe librete de economii. în condiţiile prevăzute de text. în măsura în care restituirea nu este împiedicata de o eventuală condiţie stabilită de depunător la efectuarea depunerii alin. fam. 82 Alexandru Bacaci. În conformitate cu art.3 87 din 7 octombrie 1949. op.371/1958) încuviinţarea autorităţii tutelare va fi necesară. 19 din Decretul nr.. pentru a încuraja depunerile la C. E vorba într-adevăr.. poate retrage personal orice sumă. fără a fi necesară încuviinţarea autorităţii tutelare (tocmai fiindcă se face vorbire despre o retragere săvârşită personal). p. alin. printre alte cazuri. printr-un argument prea contrariu. de data aceasta. Textul reprodus mai sus se deosebeşte de art. Printre actele. 18 alin.E. 1 lit. 387/1949 pentru a se dispune de depunerile făcute pe numele minorului. credem şi împrumutul contractat în numele minorului. 18. Sumele depuse de alte persoane pe numele minorului pot fi ridicate de părintele său tutorele acestuia. 129. nu se cerea. înstrăinarea ori gajarea bunurilor minorului. minorul însuşi cu acordul părintelui său al tutorelui (alin.14 ani. pentru organizarea. care prevede necesitatea prealabilei încuviinţări a autorităţii tutelare. Interesul minorului poate fi primejduit prin contractarea de împrumuturi. 19 din Decretul nr. O îndoiala s-ar putea naşte. E. aflându-se în prezenţa unei dispoziţii derogatorii instituită de lege. care depăşesc dreptul de a administra trebuie socotit.cit. funcţionarea şi administrarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni (decret abrogat prin decretul nr. faţă de redactarea art. prezentarea autorizaţiilor speciale din partea organelor de tutelă.C. 2 (din Decretul nr. deci. Cât priveşte situaţia prevăzută în ultimul alineat al art.

îndatorirea părintelui referitoare la administrarea bunurilor acestuia prezintă unele aspecte deosebite. (1) C. precum şi actele considerate de lege deosebit de păgubitoare. iar în cazurile prevăzute de art. Tocmai de aceea ea va putea fi invocata de către minor după împlinirea vârstei de 18 ani. (2) din 83 Turianu Corneliu. 133 alin. Nerespectarea de părinte a interdicţiei de a săvârşi asemenea acte fără încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare (atunci când legea condiţionează posibilitatea săvârşirii lor de o astfel de încuviinţare) este sancţionata după cum rezultă din art. fam. Secţia civilă a Tribunalului Suprem a decis într-o speţă că. Dreptul familiei. (3) al aceluiaşi text dispune ca minorul nu poate să facă. 141 alin. să facă donaţii şi nici să garanteze obligaţia altuia. (3) C. (1). şi anume: actele de natură să pericliteze interesele minorului. dar numai în măsura în care acestea nu-i produc o leziune83. Este vorba deci de o nulitate relativă ce are ca finalitate protejarea intereselor minorului. supus prealabilei încuviinţări a autorităţii tutelare. pe de o parte.133 C. coroborat cu art. (2) şi (3) sunt anulabile.3 C. ca şi săvârşirea unor asemenea. 2008. 133 alin. părintelui îi este interzisă încheierea anumitor acte juridice. singura soluţie conformă cu interesul minorului. (c) cu încuviinţarea prealabilă a curatorului. fără aceasta încuviinţare. 105 alin.H. În sistemul Codului familiei. rude în linie dreaptă ori fraţii şi surorile părinţilor. Beck. rezultă că părintele nu poate în numele minorului săvârşi anumite acte juridice. C. fam. Culegere de practică judiciară. credem. (1) din C. Astfel. p. fam. pe baza căruia îşi exercita singur drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile numai cu încuviinţarea prealabilă a părinţiilor sau tutorelui. nu pot fi încheiate acte juridice valabile între părinţi. şi minor pe de altă parte. Potrivit art. 128 C. precum şi de autoritatea tutelară şi procuror până când minorul împlineşte vârsta de 18 ani. În cazul minorului care a împlinit vârsta de 14 ani. Prin alin. nici chiar cu încuviinţare donaţii şi nici să garanteze obligaţia altuia. va fi necesară şi prealabilă încuviinţarea acestuia. fam.fam. aceea de a considera împrumutul contractat în numele minorului ca un act care depăşeşte dreptul de a administra şi deci. 132 şi 152 lit.Prin urmare. Bucureşti. el poate totuşi să facă singur. Art. 129 alin. alin. potrivit art. deşi un asemenea minor are capacitate de exerciţiu restrânsa. cu anulabilitatea acelor acte. sau de grave pentru minor. rămâne. Ed. 129 alin. Tot aşa din economia art. În fine. 137. se stabileşte că în cazul în care minorul încheie acte din categoria acelora pe care tutorele nu le poate săvârşi decât cu încuviinţarea autorităţii tutelare. minorul care a împlinit vârsta de 14 ani încheie acte juridice cu încuviinţarea prealabilă a tutorelui.. 58 . acte de conservare precum şi acte de administrare patrimonială. Actele săvârşite cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 al art. fam.

instituie răspunderea tutorelui pentru paguba pricinuită minorului prin culpa sa cu ocazia administrării bunurilor acestuia. până când minorul împlineşte vârsta de 14 ani. Totuşi. pentru cei ce nu au capacitate de exerciţiu. fam. minorul fiind lipsit de capacitate de exerciţiu. 106 şi 127 C. Dreptul şi îndatorirea părinţilor de a-l reprezenta pe minor în actele civile sau de a-i încuviinţa actele juridice Reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o persoană numită reprezentant încheie un act juridic în numele şi pe seama altei persoane numită reprezentat astfel încât efectele actului se produc direct şi nemijlocit în persoana reprezentatului84. Pop. dintre care menţionăm: întocmirea inventarului.3. să ceară autorităţii tutelare stabilirea sumei necesare anual pentru întreţinerea minorului şi pentru administrarea bunurilor lui (art. fam. ele nu prezintă aspecte specifice cu referire la părinte. 3. După împlinirea vârstei de 14 ani şi până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu el îşi exercita singur drepturile şi obligaţiile. Bucureşti. 31/1954. fam. Teoria generala. părinţii sunt îndreptăţiţi şi tot odată obligaţi să îl reprezinte în actele civile. cât şi de prevederile art.. Ed. 59 . referitoare la bunurile copilului minor. 105 alin.) să depună unele dintre sumele de bani ale minorului. (1) C. doctrina şi jurisprudenţa recunosc celor lipsiţi de 84 T. ca urmare. 175. p. actele juridice se fac prin reprezentanţii lor legali. 1993. fiind reglementată atât de prevederile art. Răspunderea părintelui decurge deci din lege. este delictuală şi.C. Drept civil român. Acest principiu este aplicabil şi în raporturile dintre minor şi părinte. În afara îndatoririi de administrare. însa cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor. părintele mai are şi alte îndatoriri. 11 alin. va fi reprezentat în actele civile de părinţii săi. Toate aceste obligaţii revin şi tutorelui. precum şi hârtiile de valoare aparţinând acestuia la o casă de păstrare de stat. în cazul în care copilul are şi alte bunuri decât cele de uz personal. (2) din Decretul nr. Reprezentantul minorului lipsit de capacitatea de exerciţiu constituie un caz de reprezentare legală. care statuează ca. Până la împlinirea vârstei de 14 ani. care arată că. Lumina Lex. îi sunt aplicabile regulile specifice răspunderii delictuale. totodată să prezinte dări de seamă anuale şi o dare de seamă generală la încetarea ocrotirii părinteşti.

prin faptul că ele nu pot să aducă atingere intereselor autorului lor85.determinarea domiciliului legal al minorului.încuviinţarea adopţiei. acte juridice patrimoniale mărunte se justifică nu prin existenţa unui mandat tacit din partea reprezentantului legal ci prin caracterul unor astfel de acte. cit. op. minorul lipsit de capacitate de exerciţiu poate să-şi manifeste voinţa în faţa instanţei. care se încheie aproape zilnic. Dumitrache. de mică importanţă. însă există şi situaţii când părinţii nu locuiesc împreună. art. personal şi singur. care va fi ascultat dacă a împlinit vârsta de 10 ani.. ele vor putea fi încheiate valabil de către minorul lipsit de capacitate de exerciţiu. .capacitate juridică posibilitatea de a încheia valabil anumite acte juridice care prin specificul lor nu cauzează acestora nicio vătămare. pentru nevoi obişnuite. fam. Hageanu. revăzând că.înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept. (1) C. art. Părinţii au dreptul să ceară înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept conform art. 60 . (1) C. art. Faptul că minorul lipsit de capacitate de exerciţiu poate încheia valabil.. pentru a hotărî căruia dintre părinţi îi vor fi încredinţaţi copiii. Întrucât asemenea acte au ca finalitate evitarea pierderii unui drept subiectiv civil. Bacaci. Alături de aceste acte juridice patrimoniale. V. În conformitate cu prevederile art. p. . (3) prevede că va decide instanţă judecătorească ţinând seama de interesele copilului. 100 alin.încredinţarea sa la desfacerea căsătoriei. stabileşte că minorul locuieşte la părinţii săi. fam. (1) C. prin natura lor. fam. întrucât astfel de acte profită minorului ca titular al dreptului subiectiv respectiv. instanţa îi va asculta pe părinţi. la adopţie trebuie să consimtă şi copilul care a 85 Al. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. 103 alin. autoritatea tutelară şi pe copil dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani. niciun fel de prejudiciu. 369. 42 alin. 100 alin. . 17 alin. Şi acte mărunte. Astfel sunt: acte de conservare a patrimoniului care au ca scop păstrarea unui drept pe cale de a se pierde şi care comportă cheltuieli reduse în raport de valoarea dreptului ce se conserva. acesta urmând să fie ascultata dacă a împlinit vârsta de 10 ani. O astfel de cerere va putea fi respinsă de către instanţă dacă înapoierea este contrara intereselor copilului. (1) din Legea nr. C. fără a fi necesară reprezentarea sa legală în situaţiile în care se urmăreşte: . Ca regulă. caz în care alineatul 2 al aceluiaşi articol le dă acestora posibilitatea de a decide de comun acord la care dintre ei va locui copilul. În ipoteza în care părinţii nu se înţeleg în acest sens.

59 alin. fără a face distincţie între minora lipsită de capacitate de exerciţiu şi cea cu capacitate de exerciţiu restrânsă. minora cu vârsta sub 14 ani care a dat naştere unui copil va putea să introducă în numele acestuia acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei. dacă are discernământ. de maternitate. În cazul în care apar interese contradictorii între părinţi şi copilul minor. dreptul la acţiunea în stabilirea paternităţii va fi exercitat în numele copilului cu vârsta sub 14 ani de către reprezentantul său legal. 61 . 105 alin. minorul lipsit de capacitate de exerciţiu va putea să facă valabil. după caz. la fel ca în cazul contrarietăţii de interese între tutore şi minorul aflat sub tutela. Legiuitorul precizează în art. Tot fără a avea nevoie de reprezentare. Aceste prevederi referitoare la ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani trebuie corelate cu cele ale art. fam. 133 alin. autoritatea tutelară va numi un curator care să-l reprezinte sau. 272/2004 care consacră dreptul copilului capabil de discernământ de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte. (2) din lege ca ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie arătând totodată că şi copilul care a împlinit vârsta de 10 ani poate fi ascultat dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluţionarea cauzei. în baza prevederilor art. recunoaşterea fiind un act personal nesusceptibil de a fi efectuat de reprezentantul legal. întrucât legiuitorul arată în acest text de lege că acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele său de către mamă. Dreptul de reprezentare sau încuviinţarea actelor copilului minor se exercita de ambii părinţi dacă aceştia sunt în viaţă şi în deplinătatea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti 86 87 Art. (1) C. Art. în ipoteza în care mama se afla în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa. În plus. acesta exprimându-şi consimţământul în faţa instanţei judecătoreşti în faza încuviinţării adopţiei. (3) din Codul familiei. chiar dacă este minoră. 105 alin. părinţii sau tutorele asistându-l pe parcursul procesului. practica judiciară a stabilit ca minorul trebuie să figureze personal la judecarea cauzelor civile. după caz să îl asiste pe minor în actele sale juridice86. (2) din Codul familiei. recunoaşterea de paternitate sau. precum şi dreptul copilului de a fi ascultat în orice procedură juridică sau administrativă care îl priveşte..împlinit vârsta de 10 ani. 24 din Legea nr. art. (3). nefiind suficientă doar încuviinţarea prealabilă a acestora87. Referitor la exercitarea drepturilor procesuale ale minorului cu capacitate restrânsa de exerciţiu. 24 alin.

109 alin. (2) C. Decăderea din drepturile părinteşti poate fi pronunţată doar împotriva unuia dintre părinţi. sancţiuni de drept civil. fie după ramură de drept căreia îi aparţin: sancţiuni de drept penal. sancţiuni de dreptul familiei. aceasta sancţiune nu produce nici stingerea obligaţiilor părintelui corelative acelor drepturi. 4. sancţiuni de drept administrativ. această îndatorire a sa fiind expres 62 . (2) C.. fam. în consecinţă.109 alin (1) C. Decăderea din drepturile părinteşti se pronunţă de către instanţă de judecată la cererea autorităţii tutelare.1. Aspecte generale Sancţiunile care potrivit legii.fam). fam. Decăderea din drepturile părinteşti nu are ca efect stingerea drepturilor copilului faţă de părintele decăzut din drepturile părinteşti şi. Citarea parţilor precum şi a autorităţilor tutelare este obligatorie conform art.2. se pot aplica pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor părinteşti se clasifică. Sancţiuni pentru neîndeplinirea îndatoririlor cu privire la persoana copilului minor Decăderea este sancţiunea care se aplică în situaţiile în care sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului este primejduita prin purtare abuzivă sau prin neglijenţă gravă în îndeplinirea îndatoririlor (art. Părintele decăzut din drepturile părinteşti continuă să fie obligat la întreţinerea copilului. fie după cum ele intervin pentru îndeplinirea îndatoririlor privitoare la persoana copilului sau privitoare la bunurile sale.CAPITOLUL IV RĂSPUNDEREA PENTRU NEÎNDEPLINIREA SAU ÎNDEPLINIREA NECORESPUNZĂTOARE A OCROTIRII PĂRINTEŞTI 4. situaţie în care drepturile şi îndatoririle părinteşti se vor exercita de cealaltă parte (părinte) în conformitate cu dispoziţiile art. 98 alin..

Ed. Legiuitorul face distincţie între aceste noţiuni vorbind în art. iar aceştia nu sunt în măsură a asigura creşterea şi educarea copilului minor89. în sensul stabilirii anumitor restricţii în exercitarea lor88. p. sau altor persoane în cazul desfacerii căsătoriei. în cazul decăderii din drepturile părinteşti şi în cazul în care filiaţia din afara căsătoriei a fost stabilită faţă de ambii părinţi. (1) din O. fam. Aceasta măsura urmăreşte în primul rând ocrotirea acelor minori a căror creştere şi educare are de suferit datorită neglijentei şi lipsei de interes a părinţilor. dacă decăderea presupune pierderea în sine a dreptului.G. Sunt însa situaţii în care sănătatea. 42. 26/1997. fam. p. În astfel de cazuri instanţa poare dispune decăderea din drepturile părinteşti a ambilor părinţi. 37 din Legea nr. 387. 110 C. Ordonanţa de Urgenţă nr.26/1997 aduce modificări în privinţa decăderii din drepturile părinteşti: 88 Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Drepturilor Copilului. Comisia pentru protecţia copilului poate să ia această măsura în cazurile prezentate de Ordonanţă de Urgenţă nr.U. 89 Emese Florian. Această comisie urmând să sesizeze instanţă de judecată pentru decăderea părinţilor sau a unuia din aceştia din drepturile părinteşti.) sau poate încredinţa copilul unei familii sau persoane (art. dezvoltarea fizică. 272/2004 despre părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti şi despre cei cărora le-a fost limitat exerciţiul anumitor drepturi. integritatea fizică şi morală a copilului este periclitată ca urmare a comportamentului abuziv sau neglijenţei ambilor părinţi. Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti nu trebuie confundată cu limitarea exerciţiului anumitor drepturi. 8 alin. 26/1997). Bucureşti. Manual pentru implementarea Legii nr. Instanţele de judecată sunt competente să dispună minorilor unor rude.cit. care arată că decăderea din drepturile părinteşti nu scuteşte pe părinte de a da întreţinere copilului. dar în acelaşi timp ea are caracterul unei sancţiuni pentru culpa părinţilor în îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor părinteşti. op. Ca mijloc de protecţie a drepturilor copilului instanţă poate institui tutela (art. Această deosebire între cele două sancţiuni este corectă întrucât.prevăzută de dispoziţiile art. nr. 113 C. 63 . Prin urmare Ordonanţa de Urgenţă nr.. 2006. atunci când sănătatea. Vanemonde. 26/1997 mai arăta că serviciul public special pentru protecţia copilului va sesiza Comisia pentru protecţia copilului în vederea încredinţării copilului său menţinerii plasamentului în regim de urgenţă. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. morala sau intelectuală a copilului sunt primejduite în familie. limitarea drepturilor părinteşti de către instanţă de judecată nu implica pierderea acestor drepturi de către părinte ci produce efecte asupra minorului concret în care ele sunt exercitate.

1 alin. fam. la cererea autorităţii tutelare sau a părintelui interesat. creşterea. pe de o parte. 254. Abandonul de copii sancţionează tocmai încetarea imputabilă a oricăror legături între părinţi şi copii.). 4). De altfel. se instituie imediat şi prealabil decăderii din drepturile părinteşti. Al. învăţătura sau pregătirea profesională a copilului nu ar fi în primejdie. În cazul în care au încetat împrejurările care au dus la decădere şi nu mai exista nici o primejdie pentru minor. incapacitatea de a adopta. însa în acest ultim caz cu avizul autorităţii tutelare poate reda părintelui decăzut exerciţiul drepturilor părinteşti (art.). Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti presupune o relaţie continuă. Băicoianu. 112 C. pe de altă parte. 64 . cit. cu excepţia îndatoririi de a da întreţinere copilului (art.)91. prezenţa constantă a părinţilor lângă copii. plasamentului în regim de urgenţă.fam. nu trebuie ascultat deoarece. principiul fundamental de la care se porneşte în reglementarea ansamblului de instituţii socio-juridice referitoare la protecţia drepturilor copilului este acela conform căruia copilul nu poate fi lipsit în nici un moment de ocrotire (art. Adriana Corhan.. dacă prin asemenea legături. decăderea din drepturile părinteşti o cere Comisia pentru protecţia copilului. op. 115 C. chiar dacă a împlinit vârsta de 10 ani. 90 91 C. Hamangiu. b). Decăderea din drepturile părinteşti atrage şi unele efecte secundare prevăzute de C.: incapacitatea de a fi tutore (art. faptele grave comise de părinţi împotriva copilului nu pot fi absolvite de acesta din urmă prin eventuala sa declaraţie că se opune la decăderea părinţilor din drepturile părinteşti90. ceea ce a prevăzut expres ori de câte ori s-a voit aceasta. educarea. Ocrotirea şi grijă ca elemente esenţiale ale dreptului şi obligaţiei părinţilor de a creşte copilul. Efectul principal al decăderii constă în pierderea de către părintele respectiv a drepturilor părinteşti cu privire la persoană şi bunurile minorului. precum şi a îndatoririlor părinteşti. chiar dacă ia forme diferite în funcţie de trebuinţele şi nevoile de dezvoltare ale copilului trebuie să se exercite permanent. p..14 alin. p. şi. fam. fam. Rosetti-Bălănescu.în privinţa motivelor sau a cauzelor de decădere. op. 402. I. legături care să dovedească existenţa unor raporturi părinteşti normale (art. legea nu prevede ascultarea să. incapacitatea de a consimţi la adopţia copilului său firesc. Autoritatea tutelară poate da încuviinţare părintelui decăzut din drepturile părinteşti de a avea legături personale. instanţa judecătorească. cit. 110 C. Copilul. 117 lit. pe perioada plasamentului în regim de urgenţă şi a încredinţării copilului se suspendă exerciţiul drepturilor pe care le au părinţii faţă de copil (art.

punctul de vedere cu privire la cererea de abandon (art. În astfel de situaţii. Odată cu declararea abandonului. Ea trebuie să conţină date referitoare la: condiţiile abandonării copilului. a autorităţii tutelare şi a persoanei. Copilul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat în instanţă. Cererea pentru declararea abandonului este făcută de conducerea instituţiei unde se află copilul părăsit ori de către procuror. al municipiului Bucureşti. p. situaţia părinţilor. al părinţilor faţă de copilul aflat în grija unei instituţii de ocrotire socială sau medicală de stat. 92 93 Turianu Corneliu. Ibidem. p. gradul de instruire şi educare a copilului. 3 din Legea nr. 65 . La cererea pentru declararea abandonului se va anexa ancheta socială efectuată de autoritatea tutelară competenta. cit. Dezinteresul manifestat faţă de copil poate fi dovedit prin orice mijloc de probă. sau după caz. pe raza căruia se afla sediul instituţiei de ocrotire ori domiciliul persoanei fizice căreia i s-a încredinţat sarcina îngrijirii copilului. Abandonul nu va fi declarat dacă. Participarea procurorului la proces este obligatorie. starea psiho-fizică a copilului. făcută chiar în cursul procesului. (1) din Legea nr. în cadrul anchetei sociale. rudă până la gradul IV inclusiv. 143. op. care a cerut să-i fie încredinţat copilul. 47/1993). a unei instituţii private de ocrotire legal constituită sau încredinţat în condiţiile legii unei persoane fizice (art. Când exista o astfel de cerere. iar cererea este apreciată ca fiind în interesul copilului. o rudă până la gradul IV inclusiv cere să i se încredinţeze copilul spre creştere şi educare. Competenţa soluţionării cererilor de declarare a abandonului revine tribunalului judeţean. Abandonul sancţionează dezinteresul vădit. înăuntrul perioadei de 6 luni ori în timpul judecării procesului. părăsiţi de peste 6 luni. 2 alin. sesizarea instanţei s-a putut face imediat.47/1993) cu privire la declararea judecătorească a abandonului de copii. (2) din Legea 47/1993). în termen de 3 luni de la data împlinirii termenului de 6 luni de când părinţii au încetat legăturile cu copilul. Pentru copiii care la data intrării în vigoare a legii s-au aflat în instituţiile de ocrotire socială sau medicale de stat. în condiţiile legii93. abandonul nu va fi declarat92..1 alin. copilul care a împlinit 10 ani va fi ascultat în instanţă (art. instanţă va delega exerciţiul drepturilor părinteşti instituţiei de ocrotire socială sau medicală de stat sau instituţiei private legal constituite sau după caz altei persoane.47/1993). 142. Autoritatea tutelară îşi va exprima. de asemenea şi citarea parţilor. pe o perioadă mai mare de 6 luni.(2) din Legea nr.

25/1997. care dispune ca: tatăl şi mama. încredinţare) sau permanent (adopţie). p. 4. (1) C. (2) C.1000 alin. în sensul că din momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de declarare a abandonului. I. în solidar. Abandonul ar trebui să fie o soluţie de ultimă instanţă. În cazul declarării judecătoreşti a copilului ca fiind abandonat. consimţământul părinţilor părţi la adopţie nu mai este necesar94.. textul citat trebuie înţeles în sensul că răspunderea revine ambilor părinţi ai copilului.3. rezolva doar juridic problemele copilului. Filipescu. Abandonul. sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori.. 94 95 Ordonanţa de Urgenţă nr. 612. el poate deveni subiectul unor măsuri de protecţie şi ocrotire cu caracter temporar (tutela.. op. ce locuiesc cu dânşii. Practica asistenţei sociale evidenţiază însa că de multe ori interesul superior al copilului a fost mai bine servit prin intermediul programelor de prevenire a abandonului şi de reintegrare a copilului în familia de origine. cit. Premiza acesteia constă în prezumţia neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către părinţi a unor îndatoriri ce le revin faţă de copii95.) Răspunderea civilă a părinţilor pentru faptele ilicite ale copiilor este reglementată de art. Răspunderea părinţilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori a fost instituită ca măsură de protecţie a victimelor unui asemenea prejudiciu întrucât de cele mai multe ori copiii nu dispun de mijloace necesare pentru a repara prejudiciul. fam. Răspunderea civilă a părinţilor pentru faptele ilicite ale copiilor (art. În contextul consacrării egalităţii bărbatului şi femeii.P. dacă au încetat împrejurările care au condus la declararea abandonului şi dacă redarea exerciţiului acestor drepturi este în interesul copilului. A.I. Principiul potrivit căruia răspunderea operează în temeiul culpei îşi găseşte o deplină aplicare şi în cadrul acestei răspunderi. civ. Dacă copilul a fost adoptat în condiţiile legii instanţă nu mai poate reda exerciţiul drepturilor părinteşti. prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă.1000 C. civ.La cererea părinţilor sau a unuia dintre ei. 97 alin. instanţă competenta poate decide oricând redarea exerciţiului drepturilor părinteşti. Această soluţie este întemeiată pe dispoziţiile art. 66 . Filipescu. după moartea bărbatului.

(2) C. Filipescu.Prezumţia faptei ilicite a părinţilor. se consideră că părinţii răspund pentru lipsa de supraveghere a copilului. 998-999 C. 1000 alin. În ce priveşte fundamentul acestei răspunderi. (2) C. rudele copilului sau o altă persoană căreia acesta i-a fost încredinţat să răspundă în condiţiile prevăzute de art. civ. Acest punct de vedere a rămas izolat în literatura juridică. Din prevederile art.I. 67 .Prezumţia culpei părinţilor. civ. părinţii răspund atât pentru lipsa de supraveghere a copilului. civ. (2) C. Universul Juridic. Aceasta prezumţie constituie un avantaj pentru victimă în sensul reducerii sarcinii lor probatorii. Bucureşti. rezultă că răspunderea revine părinţilor.. opinia dominantă fiind aceea că prevederile art. sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse prin analogie la alte categorii de persoane decât părinţii fireşti sau adoptatori96. Alţi autori considera că părinţii răspund atât 96 I. (2) C. este instituita o triplă prezumţie legală. Ed. A. au existat abateri de natură a angaja răspunderea lor. În susţinerea acestei opinii s-a arătat ca răspunderea prevăzută de art. p. revăzut şi completată.Prin dispoziţiile art.Prezumţia de cauzalitate între neîndeplinirea îndatoririlor părinteşti şi comiterea de către minor a faptei prejudiciabile. de obicei în forma neglijenţei. declanşată de dovada făcută de victima cu privire la existenţa prejudiciului. trebuie interpretate restrictiv. 1000 alin. ar fi aplicabile. Filipescu. Acceptăm ca dispoziţiile art.. a faptei ilicite şi a raportului de cauzalitate: . pentru prejudiciile cauzate de către copil. curatorii. civ. instituţiile de ocrotire. Într-o altă opinie. fiind una din manifestările ocrotirii prinţeşti. existând posibilitatea ca tutorele.P. civ. ori de câte ori această revine unei alte persoane prezumţia de culpa va opera în sarcina persoanei respective. în afara părinţilor fireşti sau adoptivi. 1000 alin. civ. constând în aceea că în exercitarea îndatoririlor ce reveneau părinţilor faţă de copilul lor. ed. Teoria generală a obligaţiilor. instituţiile de ocrotire. curatorul. 2004. 1000 alin. (2) C. rudele minorului sau alte persoane cărora minorul le-a fost încredinţat. şi altor persoane investite cu drepturi şi îndatoriri părinteşti precum tutorii. (2) C. cât şi pentru neîndeplinirea obligaţiei de a educa pe copil. 165. fiind exclusă aplicarea acestui text altor persoane decât cele la care se referă în mod expres. civ. Drept civil. 1000 alin. în îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor ce le reveneau. În doctrină s-a exprimat opinia că prevederile art. indiferent că sunt părinţi fireşti din căsătorie sau din afara căsătoriei ori părinţi adoptivi. . practica şi doctrina au nuanţat principiul răspunderii pentru culpă. Astfel într-o primă opinie. . lipsa care a permis săvârşirea faptei prejudiciabile. 1000 alin.

locuinţa minorului coincide cu domiciliul sau legal. Dispoziţiile înscrise în art. paza exercitată asupra copilului etc. adoptatorului cu efecte depline sau restrânse.. Prima condiţie. 421. Potrivit Codului Familiei (art. de supraveghere. 199. 101 alin. Dacă victima doreşte să angajeze atât răspunderea minorului cât şi răspunderea părinţilor acestuia trebuie să facă şi dovada culpei minorului. De îndată ce aceste dovezi au fost făcute. trebuie să existe la momentul săvârşirii faptei. Alin-Gheorghe Gavrilescu.). Părinţii nu răspund dacă minorul dobândeşte capacitatea de exerciţiu înainte de vârsta de 18 ani. fam. de îngrijire a sănătăţii şi dezvoltării fizice a copilului. Condiţiile generale privesc existenta şi proba faptei ilicite a minorului. Aceasta nuanţare a fost necesară pentru a se putea explica angajarea răspunderii părinţilor şi în ipoteza când nu exercită supravegherea efectivă a minorului. Ele nu se aplică tutorilor. şi a raportului de cauzalitate între fapta ilicită a minorului şi prejudiciul produs. (2)) obligaţia de a creşte copilul cuprinde un ansamblu de îndatoriri: de educare.pentru lipsa de supraveghere a copilului cât şi pentru neîndeplinirea obligaţiei de a creşte copilul aşa cum această obligaţie este prevăzută de C. de învăţătură. a prejudiciului suferit de victimă. pot fi invocate şi cele trei prezumţii legale: existenţa faptei ilicite a părinţilor constând în neîndeplinirea corespunzătoare a îndatoririlor părinteşti. 1000 alin. 68 . trebuie să distingem mai multe situaţii. 998-999 C. În ce priveşte condiţia ca minorul să locuiască la părinţii săi. Pentru angajarea răspunderii părinţilor pentru faptele copiilor lor minori se cer îndeplinite o serie de condiţii generale şi speciale.. Culpa părintelui în îndatorirea de creştere se dovedeşte acoperitoare pentru asemenea ipoteze. Totodată sunt necesare alte două condiţii speciale: copilul să fie minor şi să locuiască la părinţii săi. civ. curatorilor ori altor instituţii de ocrotire întrucât sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse şi la alte cazuri97.cit. Precizăm că 97 98 Gheorghe Beleiu. (2) sunt aplicabile părinţilor din căsătorie sau din afara căsătoriei. Nu se cere condiţia ca minorul să fie acţionat cu vinovăţie. De regulă. p. existenţa raportului de cauzalitate dintre această faptă şi comiterea de minor a faptei prejudiciabile şi existenţa culpei părinţilor pentru îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor părinteşti98. op. Aceştia vor putea eventual răspunde pentru prejudiciile cauzate de copilul minor în condiţiile cerute pentru răspunderea pentru fapta proprie (art.. a minorităţii copilului. p. cit. op.

În situaţia când părinţii nu au locuinţa comună fiind divorţaţi. locuinţa şi nu domiciliul minorului. întrucât se aflau în imposibilitatea de a supraveghea minorul. Dacă la data săvârşirii faptei ilicite de către minor. (1) din Decretul nr. 278. despărţiţi în fapt. părinţii se aflau în executarea unei pedepse privative de libertate ori erau arestaţi preventiv. părinţii vor răspunde delictual. În situaţia în care minorul se afla internat într-o şcoală de muncă şi reeducare şi fuge de acolo. p. acesta va răspunde în temeiul art. care rămâne tot la părinţii săi. răspunderea părinţilor nu este înlăturată. 100 alin. înlăturând lipsa temporară a locuinţei comune. Cu toate acestea unii autori reţin culpa părinţilor întrucât nu au acordat o educaţie corespunzătoare minorului care ar fi prevenit săvârşirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii. Hamangiu.. Ed. domiciliul minorului este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care locuieşte în mod statornic. Corneliu Bârsan. Teoria generală a obligaţiilor. Totuşi când minorul se afla temporar la celălalt părinte şi săvârşeşte o faptă prejudiciabilă. 99 Constantin Stătescu.14 alin. părinţii răspund pe temeiul carenţelor în educare şi creştere a copilului. se va avea în vedere. iar potrivit art. întrucât trebuie să depună toată diligenta pentru readucerea minorului la locuinţa lui. 31/1954. civ. 69 . împreuna cu părintele căruia i-a fost încredinţat minorul99.. Când minorul se afla temporar în vizită la rude sau la prieteni. părinţii nu pot invoca propria vină spre a se exonera de răspundere. prejudiciabile. Dacă minorul a părăsit locuinţa fără voia părinţilor şi în timp ce era fugit a săvârşit o faptă cauzatoare de prejudicii. 998-999 C. părinţii sunt exoneraţi. în temeiul culpei în supraveghere. Drept civil. Dacă minorul este internat în spital şi în această perioadă comite fapte ilicite cauzatoare de prejudicii. educarea şi creşterea minorului. Bucureşti. astfel că răspunderea lor va fi angajată. fam. copilul minor locuieşte la părinţii săi. (1) din C. Dacă copilul fuge de acasă. dacă săvârşeşte fapte ilicite. Când aceste domicilii nu coincid.potrivit art. majoritatea doctrinei susţine culpa părinţilor. pe prezumţia creanţei în educaţia acordată minorului. 2008. etc în principiu urmează a răspunde pentru faptele minorului părintele căruia acesta a fost încredinţat. În general se porneşte de la premisa că ceea ce interesează este locuinţa pe care legea o stabileşte pentru minori chiar dacă în fapt minorul nu ar avea acea locuinţă. ca urmare a încredinţării minorului unei terţe persoane. vagabondând.

care a determinat cauza săvârşirii faptei prejudiciabile (caz de forţă majoră. părinţii trebuie să răstoarne prezumţia de culpă în supraveghere. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 304. fiind sancţionate ca atare. a copiilor. Răspunderea contravenţională Unele fapte constituie contravenţii.Constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane. În consecinţă. Părintele care a reparat prejudiciul cauzat de minor are acţiune în regres împotriva acestuia pentru recuperarea a ceea ce a plătit pentru el100. următoarele fapte care interesează ocrotirea părintească sunt considerate contravenţii: . Obiectul probei trebuie să fie acela că părinţii şi-au îndeplinit ireproşabil îndatoririle ce le reveneau şi că nu se poate reţine o conexiune cauzală între modul cum şi-au îndeplinit îndatoririle părinteşti şi fapta prejudiciabilă comisă de minor. cit.Triplă prezumţie de răspundere a părinţilor pentru faptele prejudiciabile ale copiilor lor minori instituită de art. Dacă minorul a împlinit 14 ani victimă se poate îndrepta fie împotriva minorului fie împotriva părintelui. fapta unui terţ) sau lipsă de discernământ a minorului. op. pentru care nu sunt ţinuţi a răspunde. caz fortuit. 100 101 Alexandru Bacaci. 4.4. (2). potrivit Legii nr. 1000 alin. dacă probează că n-au putut împiedica faptul prejudiciabil. .. care vor răspunde solidar. poate fi înlăturată în condiţiile prevăzute de art. Eventual părinţii pot proba existenţa unui fapt exterior copilului. educare şi creştere.Alungarea din locuinţa comună a soţului său soţiei. 70 . precum şi a oricăror alte persoane aflate în întreţinere. (5) care dispune ca părinţii sunt apăraţi de răspundere. fie împotriva ambilor. pentru a se exonera de răspundere. Astfel. a ordinii şi liniştii publice 101. p. pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială. 77 din 31 ianuarie 2011.61 din 27 septembrie 1991 modificată şi apoi republicată. în scopul săvârşirii de acţiuni ilicite. 1000 alin. Părinţii răspund integral pentru fapta copiilor minori. contrare ordinii şi liniştii publice şi a normelor de convieţuire socială precum şi actele de încurajare sau sprijinire a acestor grupări.

412. Contravenientului minor trebuie să i se asigure asistenta juridică în condiţiile legii. cerşetorie sau prostituţie.). Dumitrache. . într-un local sau în alt loc public. interzicerea drepturilor părinteşti în cazul săvârşirii de infracţiuni (art. rele tratamente aplicate minorului (art. de către o persoană unui minor. pen. nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului (art. punerea în primejdie a unei persoane în neputinţa de a se îngriji (art..). 307 C. Ele sunt sancţionate cu închisoare contravenţională sau amendă. 26/1997 privind protecţia minorului aflat în dificultate. Între faptele care aduc atingere gravă drepturilor copiilor la protecţie şi ocrotire speciale. se număra: abandonul de familie (art. op. pen.. Aceste contravenţii pot fi săvârşite de părinţi sau de copiii lor minori şi au o influenţă negativă asupra ocrotirii părinteşti. de către o persoană aptă de muncă. 4 alin.5. pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj.314 C. Hamangiu. 306 C. pen. În cazul minorilor care nu au împlinit 16 ani se aplică dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă nr.364-65)102.Îndemnul sub orice formă al minorului la săvârşirea de contravenţii. la mila publicului. în acest caz limitele prevăzute de lege se reduc la jumătate (art. C. 305 C. Instanţa va dispune citarea parţilor sau a reprezentantului legal al minorului. V.). precum şi determinarea unei persoane la săvârşirea unei astfel de fapte. . 102 Al.Darea de băuturi alcoolice spre consum. Răspunderea penală Legea penală incriminează ca infracţiuni neîndeplinirea obligaţiilor sau abuzul în exercitarea drepturilor părinteşti. p. (1) din Legea 61/1991).Apelarea în mod repetat. cit. Bacaci. iar participarea procurorului la judecarea cazurilor în care sancţiunea amenzii este apreciată de agentul constatator ca neîndestulătoare este obligatorie. 71 . 4.). Conform legii închisoarea contravenţională se poate aplica minorilor numai dacă au împlinit vârsta de 16 ani. . incriminate ca infracţiuni. pen.Manifestarea unei atitudini de dezinteres în luarea măsurilor necesare de către părinţi sau persoanele cărora li s-au încredinţat spre creştere şi educare un minor până la 16 ani ori sub îngrijire un alienat sau debil mintal pus sub interdicţie.

Astfel pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. această pedeapsă este necesară. op. Aceasta operează de drept pe toată durata pedepsei cu închisoarea. Instanţa poate aplică pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi în cazul săvârşirii infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorului. se aplică facultativ atunci când pedeapsa stabilită este închisoarea de cel puţin doi ani şi instanţă constată că faţă de natura şi gravitatea infracţiunii. denunţarea. şi dacă este necesar. prevăzută de art. în timpul cât se afla în îngrijirea părinţilor sau a unuia dintre ei. 72 . Hamangiu. tratarea şi urmărirea cazurilor de rele tratamente aplicate copilului.71 C. Al. Interzicerea drepturilor părinteşti ca pedeapsă complementară începe după executarea pedepsei principale a închisorii sau după ce această pedeapsă se considera executată prin graţiere sau prescripţia executării. 103 C. durata trebuind să fie indicată în cuprinsul hotărârii judecătoreşti de cumulare. art. Aceste măsuri de protecţie vor cuprinde proceduri eficiente pentru stabilirea unor programe sociale care să asigure sprijinul necesar copilului şi celor cărora le-a fost încredinţat. 9 alin. 378.. împrejurările cauzei şi persoana infractorului. Aplicarea acestei pedepse accesorii. I. precum şi pentru instituirea altor forme de prevenire şi pentru identificarea. pen. prevăzută de art. Ea este temporară.Prin Convenţia cu privire la drepturile copilului. 64 C. anchetarea. interzicerea drepturilor părinteşti şi a drepturilor de a fi tutore sau curator. prevede obligativitatea aplicării acestei pedepse în cazul infracţiunii de proxenetism. Rosetti-Bălănescu. şi obligatoriu când legea prevede expres această pedeapsă103. inclusiv abuz sexual. de rele tratamente sau de exploatare. este lăsată la latitudinea instanţei de judecată în cazul în care se dispune executarea pedepsei închisorii la locul de muncă. prevede interzicerea drepturilor prevăzute de art. acţionarea în instanţă.. 329 C. vătămare sau de abuz fizic sau mental. cit. Băicoianu. indiferent de cuantumul acesteia şi gravitatea faptei comise. de abandon sau neglijenţă. printre care sunt şi drepturile părinteşti.. descrise mai sus. pen. ca pedeapsa accesorie. a procedurilor de implicare judiciară. administrative. deci şi a drepturilor părinteşti.. sociale şi educative corespunzătoare pentru protejarea copilului împotriva oricăror forme de violenţă. a reprezentantului sau reprezentanţilor legali sau a oricărei persoane căreia i-a fost încredinţat. pen. (1) statele părţi vor lua toate măsurile legislative. 360 C. pen. p. Spre deosebire de pedepsele complementare art. Printre pedepsele complementare prevăzute de Codul Penal se află şi interzicerea drepturilor părinteşti.

alungarea sau lăsarea fără ajutor. Împăcarea parţilor înlătură răspunderea penală. se realizează printr-o inacţiune. respectiv prin neplata. alungarea sau lăsarea fără ajutor a celui îndreptăţit la întreţinere. fiind o infracţiune continuă.. Procedura lasă deschisă calea refacerii relaţiilor de familie. în această formă. a) C. În acest sens art. Acţiunea penală pentru infracţiunea de abandon de familie se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. părăsirea.305 lit. a uneia din următoarele fapte: a) părăsirea. precum şi a obligaţiei legale de întreţinere reglementată 73 . apreciem că suspendarea condiţionată a executării pedepsei ar trebui să fie de aplicabilitate mai largă. a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească. c) neplata cu rea-credinţă. a obligaţiei de întreţinere prevăzută de lege. b) C.) abandonul de familie presupune sub aspectul elementului material. faţă de cel îndreptăţit la întreţinere. Abandonul de familie este prevăzut în trei forme. cu rea-credinţă. infracţiunea de abandon de familie se realizează prin neîndeplinirea cu rea-credinţă. 305 lit. pen. În prima sa formă (art. expunându-i la suferinţe fizice şi morale. pen. dacă în cursul judecăţii inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile iar instanţă a stabilit deja vinovăţia. nui mai furnizează mijloacele necesare de trăi. c) C. abandonul de familie. 305C. În cazul lăsării fără ajutor făptuitorul are o atitudine de pasivitate. ci. respectiv protecţia relaţiilor de familie. aceasta are întotdeauna un caracter de continuitate. De lege ferendă. timp de 2 luni. Forma infracţiunii de abandon de familie prevăzută de art. pen. 305 lit. Dacă obligaţia de întreţinere există. Părăsirea constă în abandonarea celui îndreptăţit la întreţinere. Alungarea constă în izgonirea celui îndreptăţit la întreţinere.. a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească. el nu pleacă de la domiciliu şi nici nu-l îndepărtează de la domiciliu pe cel îndreptăţit la întreţinere. De aici rezultă că şi neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere va avea un caracter de continuitate. timp de două luni. b) neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiei de întreţinere prevăzută de lege. adică trebuie îndeplinită în orice moment.Potrivit art. 305 C. prevede posibilitatea suspendării condiţionate a executării pedepsei. pen. În cea de a doua alternativă prevăzută de art. această infracţiune constând în săvârşirea de către o persoană care are obligaţia legală de întreţinere. continuând să stea împreuna. pen. Având în vedere obiectul social juridic special al infracţiunii.

neasigurarea hranei. fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii. pen. p. fam. În aceste condiţii se pune problema dacă. Articolul 306 C. 307 alin. 74 . potrivit art. sau de organul competent constituie infracţiune. măsuri sau tratamente de orice fel pentru a include toate mijloacele sau actele care pot fi folosite împotriva minorului – loviri sau violente.. Această obligaţie presupune. (art. defineşte infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului ca fiind: punerea în primejdie gravă. (1) se vorbeşte de minorul încredinţat potrivit legii iar în alin.. spre creştere şi educare. 86 C. suspendarea condiţionată a executării ar da posibilitatea inculpatului să îşi îndeplinească efectiv această obligaţie. de abţinere de la orice act care ar putea dăuna integrităţii fizice. a îmbrăcăminţii. Faptele care constituie infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului au un grad de pericol social mai ridicat decât cele sancţionate cu decăderea din drepturile părinteşti.P. constituie infracţiune de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului numai fapta persoanei căreia s-a încredinţat minorul. (2) de minorul încredinţat prin.). cit.de art. prin măsuri sau tratamente de orice fel a dezvoltării fizice. legiuitorul a folosit o expresie cuprinzătoare. în condiţiile stabilite de părţi. hotărâre judecătorească. Fililescu. 307 C. de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre părinţi să aibă legături permanente cu copilul minor. Între drepturile şi obligaţiile părinţilor se afla şi acela de a veghea la sănătatea copilului. Caracterizând elementul material al infracţiunii. precum şi fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească.. 531. În scopul protecţiei drepturilor copilului la viaţă. (art. a condiţiilor corespunzătoare de locuit.)104. de către părinţi sau orice persoană căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare. Oricum ea nu poate fi executată dacă persoana ispăşeşte o pedeapsă privativă de libertate. prin hotărâre judecătorească de a împiedica în mod repetat pe 104 I. intelectuale sau morale a minorului. 109 C. Fapta părintelui de a reţine copilul minor. În alin. aşa cum observăm mai sus. op. supravieţuire şi dezvoltare legiuitorul a incriminat orice faptă a părintelui său a oricărui alt ocrotitor legal care ar putea pune în primejdie gravă dezvoltarea minorului. pen.. necesară menţinerii stării de sănătate a acestuia. atât o acţiune pozitivă de îngrijire a copilului. fam. cât şi una negativă. pen. psihice sau morale a minorului. (2) C..

M.105 Această infracţiune este prezentată de art.. 356. Acţiunea penală pentru infracţiunea de punere în primejdie a unei persoane în neputinţa de a se îngriji se pune în mişcare din oficiu106. în condiţii specifice. Ursa. sănătatea sau integritatea corporală. punându-i-se în pericol iminent viaţa. 307 alin. Aceste situaţii care se constituie ca excepţii de la principiul exercitării şi îndeplinirii în mod egal de către părinţi a drepturilor şi obligaţiilor părinteşti se întâlnesc în cazul în care ocrotirea părintească se scindează în ipoteza încredinţării copilului din căsătorie la 105 106 A. p. Persoana care. a măsurii încredinţării minorului dispusă în modul prevăzut de lege.. Infracţiunea nu poate fi săvârşită decât de părinţi sau de cel care are sub pază. în condiţiile stabilite de părţi sau de organul competent. CAPITOLUL V PROBLEME PRIVIND MINORUL DUPĂ DESFACEREA CĂSĂTORIEI 5. Mureşan. soluţia urmează a fi aceeaşi fiind vorba de nerespectarea. pen.(1) şi (2) C. Răspunsul afirmativ pare că se impune şi în consecinţă. 357.V. Ionaşcu.1. şi constă în părăsirea. În anumite situaţii însă. sau asemenea infracţiune o constituie şi fapta persoanei căreia copilul a fost încredinţat de Comisia pentru protecţia copilului săvârşită cu îndeplinirea restului cerinţelor legale. Costin. îşi reia de bunăvoie îndatoririle este apărată de pedeapsă. M. alungarea sau lăsarea fără ajutor. op. în cazul ambelor fapte prevăzute de art. cit.oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul. după săvârşirea faptei. Precizări prealabile Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti împreună şi în mod egal de către părinţi constitui dreptul comun în materia ocrotirii părinteşti. sau o persoană în neputinţa de a se îngriji. în orice mod a unui copil sau a unei persoane care nu are putinţă de a se îngriji. 314 C. de către acela care o are sub pază sau îngrijire. 75 . p. Ibidem. îngrijire sau educare un minor. drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt exercitate şi îndeplinite în mod inegal sau numai în parte de către părinţi. pen.

Încredinţarea copilului unuia dintre părinţi la desfacerea căsătoriei este reglementată de dispoziţiile art. odată cu pronunţarea divorţului. scindarea ocrotirii părinteşti urmare a divorţului produce modificări în privinţa modului de exercitare a drepturilor şi îndatoririle părinteşti. (2) din Legea nr. în primul rând. 109 Conform prevederilor Art. de afecţiunea. aceste drepturi şi obligaţii în totalitatea lor. ţinând seama de interesele copilului. fără a face deosebire între situaţiile în care părinţii copilului au şi calitatea de soţi ori şiau pierdut această calitate ca urmare a divorţului sau nu au avut niciodată calitatea de soţi întrucât nu au fost căsătoriţi. 24 alin. respectiva căsătorie a fost desfiinţată. de grijă şi de creştere din partea ambilor părinţi. 5. instanţă de judecata va hotărî.. sau. 107 108 Alin-Gheorghe Gavrilescu. 76 . autoritatea tutelară şi minorul care a împlinit vârsta de 10 ani109. (1) C. ascultând în acest scop părinţii. care prevăd ca. op. în privinţa vreunuia dintre părinţi. chiar dacă acest lucru nu s-a cerut. Aşa cum am arătat deja. p. fam. ambilor părinţi. dispoziţiile Legii nr. fără a face însă să înceteze. 161. 42 alin. Această soluţie se impune întrucât copilul trebuie să se bucure de prezenţa.2. deşi au fost căsătoriţi. Legăturile personale dintre părinţi şi copiii minori în cazul desfacerii căsătoriei La desfacerea căsătoriei instanţă judecătorească are obligaţia să se pronunţe asupra încredinţării copiilor minori. putând apărea practic două situaţii de scindare a ocrotirii părinteşti: încredinţarea copilului unuia dintre părinţi şi încredinţarea copilului unor rude sau persoane străine ori unei instituţii de ocrotire108. 272/2004 prevăd ca răspunderea pentru asigurarea creşterii şi dezvoltării copilului revine. 91. 272/2004 copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani va putea fi ascultat dacă instanţa apreciază ca udierea lui este necesara pentru solutionarea cauzei. căruia dintre părinţi îi va încredinţa. p. De altfel. cit.desfacerea sau desfiinţarea acesteia ori a celui din afara căsătoriei care şi-a stabilit filiaţia fata de ambii părinţi107. Ibidem.

77 . op. instanţă judecătorească poate să încredinţeze copilul unor rude sau altei persoane. p. exerciţiul drepturilor părinteşti al părintelui căruia nu i s-a încredinţat copilul este diferit faţă de exerciţiul drepturilor părinteşti din timpul căsătoriei şi faţă de exerciţiul drepturilor părinteşti al părintelui căruia i-a fost încredinţat copilul. Niciunul dintre aceste criterii. cit. legăturile afective stabilite între copil şi părinţi. (1) din Legea nr. astfel că instanţa va aprecia care dintre părinţi are posibilitatea să ofere condiţii mai bune pentru creşterea şi educarea copilului în raport de ansamblul criteriilor respective morale şi materiale. de către practica judiciara prin examinarea unui ansamblu de criterii de apreciere precum: vârsta şi sexul copilului. privit separat. şi în privinţa încredinţării minorului la desfacerea căsătoriei.Aşadar. posibilităţile de dezvoltare fizică. Având în vedere prevederile art. cu consimţământul acestora sau unor instituţii de ocrotire dacă există motive temeinice în acest sens. În ipoteza încredinţării copilului la divorţ unuia dintre părinţi. Aceste criterii de încredinţare a copilului trebuie avute în vedere de către instanţă chiar şi în cazul în care minorul şi-a exprimat preferinţa pentru unul dintre părinţi. 33 din aceeaşi lege care arată ca el nu va putea fi separat de părinţii săi sau de unul dintre aceştia împotriva voinţei lor cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege. Interesul superior al copilului are un caracter complex. 272/2004 care consacră dreptul copilului de a creşte alături de părinţii săi şi pe cele ale art. 194. posibilităţile lor concrete de a se ocupa de copil. morală şi intelectuală pe care copilul le poate găsi la unul sau la altul dintre părinţi. deosebirile fiind determinate de separarea părinţilor şi de imposibilitatea obiectivă de menţinere a aceloraşi modalităţi de exerciţiu a drepturilor şi îndeplinire a îndatoririlor părinteşti şi după desfacerea căsătoriei110. încredinţarea copilului la divorţ unor rude sau altor persoane ori unor instituţii de ocrotire apare ca o soluţie de excepţie de 110 Mihaela Adriana Oprescu. în lipsa unei prevederi legale exprese. conduita morală a fiecărui părinte. situaţia materială a părinţilor. nu este determinant. sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului. opţiunea copilului nefiind în mod necesar hotărâtoare în a decide căruia dintre aceştia el va fi încredinţat spre creştere şi educare întrucât vârsta acestuia nu îi permite să aleagă întotdeauna în raport de interesul său real. trebuie să prevaleze interesului superior al acestuia. gradul de ataşament şi preocupare pe care fiecare părinte l-a manifestat faţă de copil. nu poate fi absolutizat.. 30 alin. ca de altfel la toate demersurile şi deciziile care privesc copiii. La desfacerea căsătoriei. fiind determinat.

aşa cum cere art. sau socială urmând să decidă încredinţarea altei persoane sau instituţii de ocrotire dacă va constata. după desfacerea căsătoriei ea va fi îndeplinită de către fiecare dintre părinţi prin acţiuni distincte şi în cele mai multe cazuri independente. cit. spirituală. 43 alin. Întrucât părintele căruia i s-a încredinţat copilul exercita şi îndeplineşte cu privire la acesta 111 Alin-Gheorghe Gavrilescu. Legiuitorul nu determina aceste motive temeinice. La această soluţie de excepţie instanţa va putea recurge dacă. După divorţ. mentală. Părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta precum şi dreptul de a veghea la creşterea. (1) C. întrucât textul citat. potrivit art. (3) C. nu face nicio distincţie între părinţii a căror căsnicie nu a fost desfăcută şi părinţii divorţaţi.. stabilind că ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copilul lor minor. astfel că revine instanţei sarcina să aprecieze dacă vreunul dintre părinţi poate sau nu să asigure copilului condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică. fam. fam. Încredinţarea minorului la divorţ unuia dintre părinţi În cazul în care copilul este încredinţat la divorţ unuia dintre părinţi.. 78 . 97 alin. Astfel.3. în urma aprecierii făcute. dacă anterior divorţului obligaţia de creştere a copilului se îndeplinea de către părinţi de comun acord. modul de înfăptuire al îndatoririi de creştere a copilului este diferit faţă de cel din timpul căsătoriei. părintele divorţat căruia nu i-a fost încredinţat copilul continua să aibe fata de acesta aceleaşi îndatoriri ca şi părintele căruia copilul i-a fost încredinţat. morală. ceea ce nu poate fi acceptat. există motive temeinice în acest sens. Pe de altă parte. fam. că această încredinţare este cerută de interesul superior al copilului. 162. art. op. Încredinţarea copilului la divorţ unuia dintre părinţi nu are influenţă asupra obligaţiei de a creşte copilul care rămâne şi în sarcina părintelui căruia nu i-a fost încredinţat. Această concluzie se impune având în vedere faptul că divorţul duce la pierderea calităţii de soţ iar nu a celei de părinte astfel că. p. arată că acesta exercită drepturile părinteşti cu privire la respectivul copil. a admite că îndatorirea de a creşte copilul nu subzistă şi în sarcina părintelui divorţat căruia acesta nu i-a fost încredinţat ar însemna că acest părinte este decăzut din drepturile părinteşti. (1) C.. educarea. învăţătura şi pregătirea profesională111. 5. 42 alin.la regulă încredinţării copilului unuia dintre părinţi.

. educarea. educarea. Filipescu. aşa cum prevede art. 79 . măsurile privitoare la persoana copilului vor fi luate de către acest părinte singur. p. bazată pe motive puternice care să demonstreze că menţinerea la acel părinte ar avea consecinţe dăunătoare bunei 112 113 Ibidem. atât sub aspect material cât şi moral şi afectiv. 44 alin. aşa cum am mai arătat. Nimic nu se opune însă. Măsura reîncredinţării copilului este justificată şi poate fi luată atunci când se stabileşte că interesele minorului o cer. în sensul de a se lua copilul de la părintele căruia i-a fost încredinţat. Filipescu. I. nu trebuie să atragă neapărat revenirea asupra acelei măsuri.P. fiind chiar de preferat ca şi după desfacerea căsătoriei părinţii să hotărască împreună asupra masurilor luate cu privire la persoana copilului şi la bunurile sale112. A.. fie altei persoane sau inei instituţii de ocrotire. Pentru ca părintele divorţat căruia nu i-a fost încredinţat copilul să-şi poată îndeplini îndatorirea de a-l creşte. s-au schimbat împrejurările care au generat luarea acestor măsuri113. cit. atunci el se va putea adresa instanţei judecătoreşti care. op. Dacă exercitând aceste drepturi părintele divorţat căruia nu i-a fost încredinţat copilul nu este de acord cu vreuna din măsurile luate de către celălalt părinte întrucât contravine interesului superior al copilului. cât timp subzistă elementele de bază hotărâtoare care au justificat-o şi care confirmă necesitatea ca ea să fie menţinută în chiar interesul copilului. părintele divorţat căruia acesta nu i-a fost încredinţat va putea cere instanţei judecătoreşti modificarea masurilor dispuse anterior cu privire la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale între părinţii divorţaţi şi copii.drepturile şi îndatoririle părinteşti. el are dreptul de a veghea la creşterea. au determinat încredinţarea copilului. Tot în virtutea dreptului de a veghea la creşterea. p. Părintele căruia nu i-a fost încredinţat copilul va putea solicită reîncredinţarea acestuia lui. fără a avea nevoie de acordul celuilalt părinte. atât în ceea ce priveşte posibilităţile materiale cât şi legăturile afective care s-au creat între minor şi părintele căruia i-a fost încredinţat. adică dacă părintele în a cărui îngrijire se afla nu mai este în maura să-i asigure condiţiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare. 564. 162. (1) C. dacă. Revenirea asupra măsurii. învăţătura şi pregătirea sa profesională precum şi dreptul de a avea legături personale cu copilul.I. este singura autoritate competentă să se pronunţe asupra modalităţilor în care se exercita drepturile şi se înfăptuise obligaţiile părinteşti fiind totodată competentă să soluţioneze neînţelegerile dintre părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti. Schimbarea parţială a condiţiilor care. trebuie să aibă o justificare temeinică. în ansamblul lor. fam. învăţătura şi pregătirea profesională a copilului.

Hamangiu. (3) C.. În lipsa unei motivări temeinice. De asemenea. Aşadar. Dacă părinţii nu se înţeleg. arată că ambii părinţi au aceleaşi îndatoriri faţă de copii lor minori. 272/2004 şi ar putea avea consecinţe negative asupra dezvoltării copilului114. motivarea măsurii privind încredinţarea copilului ar contravine principiului asigurării stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea. art. 6 lit. Alin-Gheorghe Gavrilescu. op. 42 alin. V. Bacaci. învăţătura şi formare profesională a acestuia. morala sau socială a copilului. educare. creşterii şi educării sale. de asemenea. (1) C. op. cit. fam. fără a distinge între părinţii nedivorţaţi şi cei divorţaţi. prevede că instanţa judecătorească. dreptul de a stabili locuinţa copilului şi de a-l ţine este pierdut de către părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul. creşterea şi educarea copilului reglementat de art. însă pentru a produce efecte învoiala lor trebuie încuviinţată de către instanţa de judecată. C. 97 alin. odată cu pronunţarea divorţului şi încredinţarea copilului. dreptul de a cere sancţionarea celuilalt părinte în situaţia în care acesta nu îşi îndeplineşte într-un mod corespunzător interesului minorului îndatoririle părinteşti.lui dezvoltări fizice. poate fi limitat de către instanţă dacă aceasta apreciază ca exercitarea lui contravine interesului superior al copilului. Dumitrache. instanţa judecătorească poate dispune reîncredinţarea copilului dacă s-au schimbat împrejurările esenţiale avute în vedere la pronunţarea primei hotărâri. vă stabilii şi contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere. fam. Astfel. cit. 80 .. părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul nu are nici exerciţiul dreptului de a cere înapoierea copilului de la orice persoană care l-ar ţine fără drept iar paza şi supravegherea precum şi îndrumarea copilului revin în mică măsura acestui părinte care nu le va mai exercita continuu întrucât nu are tot timpul copilul lângă el. la rândul său. iar pe de altă parte art. drept care. aşa cum am arătat deja. întrucât exista motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică. intelectuală. el având numai dreptul de a menţine legături personale cu copilul. psihică. ci doar concomitent cu exercitarea dreptului de a avea legături personale cu copilul115. 166. p. 479. Părinţii se pot învoi cu privire la contribuţia fiecăruia la întreţinerea copilului. p. 114 115 Al. Încredinţarea copilului la divorţ unuia dintre părinţi implica o limitare a drepturilor şi îndatoririlor prin care celălalt părinte îşi îndeplineşte obligaţia de a creşte copilul. Părintele divorţat căruia nu i-a fost încredinţat copilul are. Asemenea obligaţiei de a creşte copilul şi obligaţia de a-l întreţine rămâne şi după desfacerea căsătoriei şi încredinţarea copilului unuia dintre părinţi în sarcina ambilor părinţi întrucât pe de o parte. i) din Legea nr.

contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere va fi stabilită de instanţă de judecată. fam. 5. drepturile şi obligaţiile părinteşti. Chiar şi în situaţia în care fiecare părinte a primit câte un copil pentru creştere şi educare. Încredinţarea minorului la divorţ unei terţe persoane sau unei instituţii de ocrotire 116 Ibidem. printr-o nouă hotărâre judecătorească. părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul este obligat la o anume cotă din venitul sau net pe care urmează să o plătească cu titlu de pensie de întreţinere. însă părinţii se pot înţelege în sensul scutirii temporare a unuia dintre ei de plată pensiei de întreţinere sau ca unul să fie obligat la o pensie de întreţinere mai mică. 167. art. în neputinţa de aşi manifesta voinţa. sau se află. Până la 1/2 din venitul din muncă pentru trei sau mai mulţi copii. În ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la bunurile minorului. 94 alin. rapoarte la venitul din muncă până la care se poate stabili pensia de întreţinere şi anume: până la 1/4 din venitul din muncă pentru un copil. Părintele căruia i-a fost încredinţat minorul nu poate renunţa la pensia de întreţinere cuvenită copilului întrucât dreptul nu este al său. pus sub interdicţie.. este decăzut din drepturile părinteşti. 81 . Dacă nevoie copilului minor sau posibilităţile materiale ale părinţilor s-au schimbat. o altă contribuţie de întreţinere. cu singura condiţie că instanţă să constate că celălalt părinte este în măsură să-i asigure minorului condiţiile materiale necesare pentru creştere şi educare. acestea vor fi exercitate şi îndeplinite de către părintele căruia i s-a încredinţat copilul. legea. p. neputânduse opune excepţia autorităţii de lucru judecat. (3) C. De regulă. În astfel de situaţii părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul poate redobândi.4. stabilind doar limitele maxime. instanţa poate stabili. părintele care are posibilităţi materiale mai mari va putea fi obligat să plătească celuilalt părinte o sumă stabilită de instanţă astfel ca ambii copii să beneficieze de condiţii aproximativ egale116. din orice împrejurare. ci al copilului. în totalitatea lor. Există însă şi posibilitatea ca revenirea minorului la acest părinte să fie contrară interesului superior al copilului caz în care instanţa judecătorească poate hotărî încredinţarea altei persoane ori instituţiilor de ocrotire. Scindarea ocrotirii părinteşti ca urare a divorţului şi încredinţării copilului unuia dintre părinţi încetează în cazul în care părintele căruia i s-a încredinţat copilul decedează. până la 1/3 din venitul din muncă pentru doi copii.

82 . atunci când prevede în art. întrucât legiuitorul. Dreptul de a ţine copilul precum şi dreptul de a cere copilul de la orice persoană care îl ţine fără drept. el se va putea adresa instanţei judecătoreşti care va decide. întrucât. nu face diferenţa între ipoteza în care ocrotirea părintească se scindează ca urmare a încredinţării copilului unuia dintre părinţi şi cea în care ea este scindată prin efectul încredinţării copilului altei persoane sau unei instituţii de ocrotire.. nu face nicio distincţie între situaţia încredinţării copilului unuia dintre părinţi şi cea în care el a fost încredinţat unei alte persoane sau unei instituţii de ocrotire. 42 alin. 119 I. Ibidem. În plus. (2) C. fam. învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia. inclusiv de la părinţii acestuia118. vor fi exercitate de către terţul căruia i s-a încredinţat copilul. (3) C. aceste drepturi în favoarea părintelui divorţat căruia i s-a încredinţat copilul. Dacă unul dintre părinţi nu este de acord cu măsura luată. ea nu are ca efect stingerea tuturor obligaţiilor şi nici pierderea tuturor drepturilor părinteşti.. (3) C. cit. Încredinţarea copilului altei persoane sau unei instituţii de ocrotire nu echivalează cu decăderea părinţilor din drepturile părinteşti117. p. Părinţii divorţaţi al căror copil a fost încredinţat la desfacerea căsătoriei altei persoane sau unei instituţii de ocrotire continua să aibă dreptul de a menţine legături personale cu copilul şi de a veghea la creşterea. stabileşte că drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana minorului vor fi exercitate şi îndeplinite de care persoană sau instituţia de ocrotire căreia i s-a încredinţat copilul. Acesta va decide. fam. 43 alin. Dreptul de a veghea la creşterea şi educarea copilului constituie şi în ipoteza încredinţării copilului unei a treia persoane unul din mijloacele pentru îndeplinirea obligaţiei de a creşte copilul care continua să existe în sarcina ambilor părinţi. p. op. educarea. 43 alin. fam. 294.P. măsurile cu privire la persoana copilului pe care însă părinţii sunt îndreptăţiţi să le cunoască119. art. urmărind modul în care terţul se îngrijeşte de creşterea şi 117 118 Tudor Radu Popescu. fără a avea nevoie de acordul prealabil al părinţilor. op. p.Atunci când minorul este încredinţat unei alte persoane sau instituţii de ocrotire. că odată cu pronunţarea divorţului şi încredinţarea copiilor instanţa de judecată va stabilii şi contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere şi educare ale acestuia. părinţilor le incumbă şi obligaţia de a întreţine copilul. Filipescu. 295. când reglementează în art. cit. De asemenea. 517.

copilul minor are nevoie de ocrotire. credem că ele trebuie exercitate de către părinţi. legea plasează copilul sub ocrotirea părinţilor săi care sunt principalii responsabili de creşterea şi dezvoltarea lui. prevede că în ipoteza încredinţării copilului unei alte persoane sau unei instituţii de ocrotire instanţa va stabili care dintre părinţi va exercita dreptul de a-i administra bunurile şi de a-l reprezenta sau a-i încuviinţa actele.educarea minorului. noţiune pe care şi legiuitorul român o foloseşte în noul Cod civil pentru a desemna ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoană cât şi bunurile copilului. precum şi la dreptul de a consimţi la căsătoria minorului. considerăm că este o intervenţie a legiuitorului în acest sens ar fi necesară. părinţii trebuie să îndeplinească o serie de obligaţii şi să exercite un ansamblu de drepturi care privesc atât persoană cât şi bunurile copilului şi alcătuiesc în totalitatea lor conţinutul ocrotirii părinteşti. fie chiar lui dacă s-au schimbat împrejurările esenţiale avute în vedere de instanţă la încredinţarea copilului terţului. cunoscută în alte legislaţii sub denumirea de autoritate părintească. Cât priveşte dreptul de a consimţi la adopţia minorului. În vederea atingerii acestui obiectiv. Acestora le revine sarcina de a asigura apărarea şi realizarea deplină a intereselor personale şi patrimoniale ale copilului şi a drepturilor pe care legea i le recunoaşte. În principiu. fam. Legiferarea acestei instituţii fondată pe ideea de protecţie a copilului. pentru motivele pe care le-am arătat când am discutat despre dreptul părinţilor de a consimţi la adopţia minorului în ipoteza în care acesta a fost încredinţat unei terţe persoane sau unei instituţii de ocrotire. însă. datorită imaturităţii sale fizice şi mintale. atunci când considera că dezvoltarea copilului este primejduită. În acest sens. 43 alin. Instituţia ocrotirii minorului prin părinţi. fie încredinţarea copilului altei persoane sau instituţii de ocrotire. CONCLUZII Având în vedere că. art. oricare dintre părinţi este îndreptăţit să ceară instanţei judecătoreşti. precum şi bunăstarea lui materială. este modalitatea naturală şi firească de protecţie a copilului menită să asigure dezvoltarea deplină şi armonioasă a personalităţii sale. acesta este pus de lege sub protecţia unor persoane deplin capabile. 83 . În ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile părinteşti referitoare la bunurile minorului acestea vor fi exercitate şi îndeplinite de către unul dintre părinţi iar nu de către terţa persoană căreia minorul i-a fost încredinţată. (2) C.

precum şi în cazul copilului din afara căsătoriei. se pune problema dacă acest principiu mai este sau nu aplicabil. de asemenea. legislaţiile analizate oferă soluţii diferite. fam. În cazul copilului din afara căsătoriei drepturile şi obligaţiile se exercita şi se îndeplinesc de către acela dintre părinţi faţă de care copilul şi-a stabilit filiaţia. educarea. învăţătura şi formarea lui profesională. 98. fam. rămânând la aprecierea suverană a judecătorului. (1) C. (1) C. şi are întotdeauna aplicabilitate în situaţia copilului din căsătorie ai cărui părinţi convieţuiesc. (1) din C. Celălalt părinte păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul şi de a veghea la creşterea. Astfel. drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana minorului vor fi exercitate şi îndeplinite de către persoana sau instituţia de ocrotire căreia i s-a încredinţat copilul. În cazul în care filiaţia este stabilită fata de cel de-al doilea părinte după mai mult de un an de la naşterea copilului a cărui filiaţie a fost deja stabilită faţă de celălalt părinte. arată că măsurile cu privire la persoana minorului se iau de către părinţi de comun acord. în ipoteza în care copilul este încredinţat unuia dintre părinţi. Alin. Acest principiu este expres reglementat de dispoziţiile art. 503 alin. prevede ca acesta exercita drepturile părinteşti. precum şi obligaţia de a întreţine copilul. şi art. civ.are drept considerent suprem optima satisfacere a intereselor copilului. Dacă instanţă încredinţează copilul unei terţe persoane sau unei instituţii de ocrotire. drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana minorului se exercita şi se îndeplinesc în comun de către ambii părinţi. exerciţiul drepturilor de a consimţi la adopţia şi la căsătoria copilului. 43 alin. Conţinutul laturii personale a ocrotirii minorului prin părinţi prezintă anumite particularităţi din punct de vedere al drepturilor şi obligaţiilor ce intra în compunerea sa. Ocrotirea copilului minor de către părinţii săi vizează în primul rând persoana acestuia şi se realizează printr-un ansamblu de drepturi şi obligaţii părinteşti care intra în compunerea laturii personale a acestei ocrotiri. În această privinţă. Interesul superior al copilului este principiul director pentru părinţii care exercită drepturile şi îndeplinesc obligaţiile faţă de copil. Legea nu defineşte conţinutul noţiunii de interes al copilului. acesta din urmă rămâne singur investit cu 84 . În principiu. Exercitarea şi îndeplinirea în comun de care părinţi a drepturilor şi obligaţiilor părinteşti privitoare la persoana minorului presupune că deciziile referitoare la acesta trebuie luate împreună de către părinţi. în funcţie de legislaţia în care acestea sunt reglementate. În situaţia în care părinţii sunt separaţi. El are. art.

112 C. fie prin punerea în primejdie a sănătăţii sau dezvoltării pe toate planurile. autoritatea părintească se exercita de către părintele faţă de care copilul şi-a stabilit mai întâi filiaţia. Ocrotirea părintească. exercitării drepturilor părinteşti privitoare la bunurile minorului contrar interesului superior al copilului. arată că instanţa judecătorească va reda părintelui decăzut din drepturile părinteşti exerciţiul acestor drepturi. În cazul în care filiaţia a fost stabilită pe cale judecătorească faţă de cel de-al doilea părinte. pregătire profesională necorespunzătoare şi părintele care aduce atingere intereselor patrimoniale ale minorului. În cazul neîndeplinirii sau al îndeplinirii necorespunzătoare a îndatoririlor părinteşti ori al exercitării drepturilor părinteşti contrar finalităţii lor. Instituţia ocrotirii minorului prin părinţi are şi o latură patrimonială alcătuită din drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la bunurile acestuia. are ca finalitate ocrotirea persoanei copilului şi a bunurilor sale. ci în interesul copilului. după caz. respectiv cele de a administra bunurile copilului.exercitarea autorităţii părinteşti. nu conţine prevederi referitoare la bunurile pe care părinţii le administrează. în totalitatea ei. Or. li se poate aplica părinţilor sancţiunea decăderii din drepturile părinteşti. învăţătură. Prevederile art. sancţiune ce este reglementată de legislaţia românească. Astfel se poate asigura o egalitate de tratament intre părintele care periclitează interesele personale ale copilului. personală şi patrimonială. C. fam. dacă au încetat împrejurările care au dus le decădere. 85 . părintele poate pierde drepturile părinteşti. fie printr-o educare. fam. Îndeplinirea şi exercitarea în interesul minorului a obligaţiilor şi drepturilor ce intra în alcătuirea conţinutului ocrotirii părinteşti pe cele două laturi ale sale. aceeaşi sancţiune trebuie pronunţată şi în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoarea îndatoririlor părinteşti privitoare la bunurile minorului sau. astfel ca aceştia îşi exercita dreptul şi îşi îndeplinesc obligaţia de administrare cu privire la toate bunurile ce alcătuiesc patrimoniul minorului. este alcătuită dintr-un ansamblu de obligaţii şi drepturi atribuite părinţilor nu în interesul lor. dacă în cazul drepturile şi obligaţiile părinteşti privitor la persoana copilului nu sunt exercitate şi respectiv îndeplinite în interesul superior al copilului.

Barasch. Bucureşti. Ştiinţifică. Al. . Nestor. S.BIBLIOGRAFIE • Constituţia României • Codul Familiei • Codul Civil • Codul de Procedura Civilă • Codul Penal • • • • Bacaci. Gheorghe. Zilberstein. Beck. Ed.. 2007.. I. Bacaci. Alexandru. Dumitrache. Bucureşti. Bucureşti.A. . 1960. Beleiu. 2006. C.Raporturile patrimoniale în dreptul familiei. Introducere în dreptul .. Ed. ed. 86 Drept civil român.Ocrotire părintească. V. Hamangiu... E. 2... H. Dreptul familiei. C. Ed. Hamangiu.

Persoana fizică. 1996. 2010.. A. R. Mircea.. Teorie şi practică. Bucureşti. I. sub aspect patrimonial a lipsei şi a restrângerii acestei capacitaţi. • • • • • Corhan. Ursa. Costin. Ionaşcu.P. Universul Juridic. La Famille. Băicoianu.. Tratat de dreptul familiei. Bucureşti. Ionaşcu. C. All. A.H. Bucureşti. 2002. Subiectele dreptului civil. Al. Tratat de dreptul familiei. Ed. Drept civil..P. 5.. Prof. • • • • • Gavrilescu. Cordial Lex. I. 87 . V. 2006. Ernest. 2004. Alin-Gheorghe. Mihaela. A... Adriana. Universul Juridic. Emese. Mureşan. Ed. Ionaşcu. Malaurie. revăzut şi completată. Bucureşti. Cluj-Napoca. 1996. Universul Juridic. M. ed. Familia şi rolul ei în societate.. Adriana. M. Oprescu. - Drepturile şi obligaţiile părinteşti. H. vol. Bucureşti. 2004.. M. Traian. Ursa. 2001. Costin. C. Ed.I. Didactică şi Pedagogică. • • • • Lupan. M.. Ed. - Dreptul familiei.. - Drept civil. Tratat de Drept Civil român . Filiaţia şi ocrotirea minorilor. Teoria generală a obligaţiilor.civil. Ed. 2006. nr. Rosetti-Balanescu. Ed. Bucureşti. Bucureşti. Ed. Dr. I. Ed... Filipescu. Hamangiu. Ph. A. Mureşan... Bucureşti. 1999. Didactică şi Pedagogică.P. I. - Ocrotirea părintească. Ed. Bucureşti. Florian . Persoanele.I. Hamangiu. Bucureşti. Fulchiron. V. Drept civil.... Ed. 2007. Filipescu. I. Bucureşi. Filipescu. Mureşan. Ed. Beck. Dreptul Familiei. Capaciatea de exerciţiu a drepturilor civile şi ocrotirea. All.. 2011.. Ed. Lumina Lex. Lumina Lex. 2006. 1999. Filipescu. Bucureşti. Filipescu.

Popescu. 273/2004 88 . Bucureşti. Ed. Teoria generală a obligaţiilor. Lumina Lex. Corneliu. Corneliu. Selejan-Guţan. • Turianu. 2000. Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Beck. Stătescu.• • • • • • • Pop. Ed. 272/2004 • Legea nr. Drept civil I. B. T. Introducere în dreptul civil. Ed. Ed. Pop. Hamangiu. 2001. Ed. 2008.H. Culegere de practică judiciară. • Legea nr. 2008. Bucureşti. Oscar Print. Protecţia europeană a drepturilor omului. Bucureşti. 1993. Drept civil roman. Ed. 2006. Constantin. Drept civil. Tudor. Tudor Radu. Bucureşti. Bârsan.. - Teoria generală a obligaţiilor. 2008. Ed. Bucureşti. 1998. C. Teoria generala. Corneliu. Bucureşti. Universitară. C. Liviu. Tratat de Dreptul Familiei. - Curs de drept civil.H. Turianu. Lumina Lex. Beck. Dreptul familiei. Popescu.. Ed.

89 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful