SOLURILE MOLDOVEI

Condiţiile bioclimatice ale Republicii Moldova sunt neomogene, ceea ce a condiţionat formarea unui înveliş de sol foarte complicat şi variabil. Aflată la intersecţia a trei zone biogeografice, Republica Moldova reprezintă o îmbinare a condiţiilor naturale ale acestor zone. Centrul Moldovei, Podişul Codrilor reprezintă forpostul estic al pădurilor de foioase ale Europei Centrale. În partea de nord a republicii condiţiile naturale reprezintă aripa vestică a zonei de silvostepă est-europene. În stepa xerofită din partea de sud se reflectă influenţa anumitor condiţii din zona mediteraneană. Învelişul de sol include elemente specifice caracteristice zonelor respective. Învelişul de sol al Moldovei elucidează specificul condiţiilor naturale a diferitor regiuni, legităţile biogeografice a răspândirii şi componenţei fitocenozelor naturale-spontane, zonalitatea naturală. Solurile Moldovei au fost cercetate multilateral şi caracterizate în multiple lucrări ştiinţifice, generalizate în monografia în trei volume – Solurile Moldovei (Почвы Молдавии, 1984-1986).

1958). Unităţile taxonomice superioare Clasa solurilor automorfe include 3 tipuri. pe teritoriul Moldovei se evidenţiază cinci clase de sol. Solurile brune ocupă cele mai înalte coline ale Codrilor şi s-au format în condiţiile pădurilor de fagete şi gorunete în intervalul altitudinilor 300 – 430 m. humificat.Fondatorul şi organizatorul cercetărilor pedologice în perioada În postbelică a fost cu renumitul savant în moldovean. conformitate clasificarea (Clasificarea. care reprezintă zonele naturale fizico-geografice. se află un orizont brun-cenuşiu. Conţinutul de humus (preponderent fulvatic) constituie 4-5% şi scade brusc spre adâncime. ceea ce stopează descompunerea mineralelor primare şi 2 . care se divizează în 13 tipuri şi 36 subtipuri (vezi harta solurilor). biogeografice şi pedologice respective. Ele se deosebesc prin culoarea lor brună. Aceste soluri se formează sub influenţa condiţiilor bioclimaterice zonale. La suprafaţă. Acizii organici proveniţi din descompunerea litierei acestor fitoasociaţii în majoritate se neutralizează de cationii bivalenţi. sub frunziş. vigoare academicianul Nicolae Dimo (Димо.1999). spre adâncime – gălbuie.

Solurile brune sunt reprezentate de două subtipuri: luvice şi tipice.5%. Profilul acestor soluri are caractere luvice – pete şi scurgeri de SiO2. Rădoaia. Solurile brune tipice sunt dominante în Podişul Codrilor. Puhoi.).procesul de podzolire. Structura solului este slab pronunţată. dealurilor Prenistrene şi periferiei Codrilor. etc. mere. reacţia solului este slab acidă. Denumirile precedente – brune de pădure nesaturate sau slab saturate podzolite Solurile brune luvice sunt răspândite la niveluri altitudinale ceva mai joase decât cele precedente (280 – 350 m) şi s-au format sub păduri de făgete-gorunete. structura este distrusă. S-au format în condiţiile silvo-stepei sub pădurile 3 . nuci. fragmentar se întâlnesc pe alte înălţimi (Tigheci. fără caractere evidente de iluviere . Valorificarea s-a efectuat pe contul solurilor brune luvice. pere) şi viţei de vie (Isabela). pomicole (prune. reacţia solului .adică de acumulare a argilei.slab acidă. Solurile cenuşii ocupă înălţimile predominante (220 – 350 m) ale Podişului de Nord. ocupă cele mai înalte şi mai umede coline – arealele fostelor păduri de gorun cu fag în intervalul altitudinilor 380 – 430 m. În stratul arabil conţinutul de humus constituie doar 1 – 1. Solurile brune sunt parţial valorificate şi folosite în agricultură – preponderent pentru cultivarea culturilor de câmp.

Solurile cenuşii albice (cenuşii deschise) se întâlnesc fragmentar şi ca regulă. Orizontul B este iluvial. Se caracterizează cu un profil diferenţiat: orizontul A în partea superioară este cenuşiu. brun-roşcat. molice şi vertice. pe roci luto-nisipoase. etc. 4 . are structura grăunţoasă. Tipul de sol cenuşiu este reprezentat de 4 subtipuri: albice. conţine până la 10% de humus. Orizontul superficial ocric trece evident într-un suborizont albic (cu SiO2 amorf). Subtipul vertic prezintă trecerea spre solul litomorf – vertisol ocric. cele molice contactează cu cernoziomurile (parea de sud). conţine mai multă argilă. brun-roşcat. cu structură poliedrică. Spre adâncime acest suborizont trece în B iluvial. Devizarea în subtipuri este condiţionată de gradul de diferenţiere a profilului.carpen.de foioase – gorun. carpen. dur. S-au format sub păduri în majoritate stejărişuri cu amestec de alte specii de foioase . stejar. În aspect zonal. tipice. cu diferite amestecuri. slab structurat. suportate de argile la adâncimea de 150-200 cm. tei. cu structură columnară sau prismatică mare şi dură. partea de jos . care depinde de coraportul condiţiilor pedogenetice.este albicioasă cu caracter eluvial. ca regulă solurile cenuşii albice reprezintă condiţiile mai reci şi umede (parea de nord).

însă relativ slab pronunţat.Solurile cenuşii tipice reprezentă subtipul caracteristic al tipului – cu un suborizont eluvial brun-cenuşiu. În formarea profilului se evidenţiază influenţa componenţei rocii materne. acumulată în orizontul superior (A). După defrişarea pădurilor şi lucrarea solurilor cenuşii. reacţia solului – slab acidă. cu caracter eluvial slab pronunţat. prismatic. dur. În stratul arabil conţinutul de humus constituie doar 1. Orizontul B este iluvial. ele în scurt timp pierd cea mai mare parte de substanţă organică. la periferiile Codrilor şi 5 . Defrişarea pădurilor şi valorificarea solurilor cenuşii s-a produs pe contul subtipurilor tipice şi molice. S-au format în condiţiile pădurilor de stejar cu înveliş ierbos dezvoltat. Solurile cenuşii molice (cenuşii închise) se caracterizează cu A bine humificat. Solurile cenuşii în mare măsură au fost valorificate şi incluse în fondul agricol. Solurile cenuşii vertice se formează sub pădurile de quarcete-carpinete. Ele se folosesc pentru culturile de câmp. Orizontul B iluvial totodată se caracterizează prin unele particularităţi vertice (nuanţe verzui. Solul prezintă o treaptă de trecere spre vertisol – clasa solurilor litomorfe. structura naturală este distrusă. cu structură grăunţoasă mare. feţe de alunecare. pomicole. pe roci argiloase grele.5 – 2%. argilă fină). nuciform şi un B iluvial bine pronunţat – brun.

pentru soiurile europene de viţă-de-vie. În partea de sud a zonei regiumul hidric este nepercolativ. Apa precipităţiilor. la scoaterea la suprafaţă a orizontului iluvial. solul se tasează. atât orizontul A cât şi B sunt humificate (humat de calciu) şi structurate. Cernoziomurile ocupă cea mai mare parte din suprafaţa Republicii Moldova – peste 75%. În stratul superficial se reduce permiabilitatea. carbonatic şi vertic. levigat. bine humificat (până la adâncimea 80 – 100 cm conţinutul de humus depăşeşte 1%) şi structurat. tipic. ceea ce defavorizează proprietăţile fizicochimice a solurilor. mai rece şi mai umedă. Profilul cernoziomului este spălat 6 . Profilul cernoziomurilor. temperaturile sunt mai ridicate. Acest tip de sol se deosebeşte prin caracterul acumulativ. datorită forţelor gravitaţionale pătrunde până la mare adâncime. Cernoziomul ca tip este reprezentat de 5 subtipuri – argiloiluvial. Deviate cernoziomurilor în subtipuri este condiţionată de diferiţi factori. străbate tot profilul solului. În cadrul zonei cernoziomice se deosebeşte partea de nord. Desfundarea solurilor cenuşii duce la amestecul orizonturilor. inclusiv carbonaţii. afânat. se formează crusta.şi ''spală'' substanţele solubile. Cernoziomurile se asociază cu vegetaţia stepelor însă se întâlnesc şi se formează şi sub păduri. preponderent quarcete cu înveliş încheiat de ierburi. cu un regim de umiditate numit percolativ.

Orizontul superficial este evident humificat. Partea de mijloc a zonei se caracterizează prin regim de umiditate periodic percolativ. Cernoziomul este carbonatic. Cernoziomurile levigate se formează în condiţiile pajistilor şi stepelor mezofite al zonei de silvostepă dar se întâlnesc şi sub păduri de stejar cu înveliş încheiat de ierburi. cernoziomul este tipic. levigat. tasat. structură poliedrică. La contactul cernoziomurilor cu solurile cenuşii sub păduri de stejar se formează un subtip de tranziţie: argilo-iluvial.de săruri solubile dar nu şi de carbonaţi. începând cu orizontul superficial. fără caractere de eluviere şi doar slab pudrat cu SiO2. Profilul (A+B) este bine humificat. Orizontul B în partea inferioară are caracter iluvial cu conţinut mai ridicat de argilă fină. Pe argile terţiare cernoziomul se deosebeşte prin caractere vertice (orizontul B) şi prezintă un subtip de tranziţie spre solul litomorf vertisol – molic. care contactează cu pajiştile şi stepele mezofite. care sunt prezente în tot profilul. Cernoziomurile argiloiluviale s-au format în condiţiile pădurilor de stejar cu înveliş de ierburi bine dezvoltat. adică lipsit totalmente de 7 . Partea de sus a profilului este lipsită de carbonaţi. însă orizontul B este carbonatic. structurat.

Structura pronunţată. Primele se formează sub stepele mezofite şi stepe xerofite cu pâlcuri de stejar pufos.carbonaţi. este mai slab humificat. dur. structurat şi afânat. are caractere vertice – nuanţe verzui de alunecare. Cernoziomurile tipice – reprezintă subtipul modal al tipului. ultimele – sub stepele xerofite cu comunităţi de negară şi păiuş. structurat. grăunţoasă. carbonaţii apar în partea inferioară a orizontului A. Sunt mai slab humificate ca cele precedente. relativ slab hidrostabilă. cu structura mai puţin stabilă. Subtipul se devizează în două genuri – moderat humifere şi slab humifere (obişnuite). Orizontul B – de tranziţie. Orizontul A este bine humificat. Cernoziomurile carbonatice se formează în condiţiile stepelor xerofite. Orizontul B fiind şi el humificat. uneori cu pâlcuri de stejar pufos. Cernoziomurile vertice – se formează în condiţii de stepă pe roci argiloase cu conţinut ridicat de argilă fină. După nivelul şi conţinutul carbonaţilor cernoziomurile vertice pot fi carbonatice. 8 . cu structura grăunţoasă mare şi diferite forme de carbonaţi. mică. structură bulgăroasă mare. prezenţa carbonaţilor se începe ceva mai jos de limita inferioară a orizontului B. Conţin carbonaţi de la suprafaţă. însă tasat. Orizontul A este cenuşiu. tipice sau levigate. Ele sunt mai slab humificate. Se formează în condiţiile de stepă. Ca regulă. Contactează teritorial cu cernoziomurile tipice slab humifere.

Clasa solurilor litomorfe este reprezentată de rendzine şi vertisoluri. marne şi argile marnoase. tipice şi marnoase (pseudorendzine).Cernoziomurile constituie solul principal şi preponderent a fondului agricol. Procesele pedogenetice se produc doar în stratul alterat de la suprafaţa rocilor calcaroase sau pe argile marnoase. pe versanţi activează eroziunea de suprafaţă şi liniară. Rendzinele se divizează în trei subtipuri: levigate. cât şi de pădure. ca regulă fără orizontul de tranziţie B. uneori scheletic. Profilul solurilor rendzinice este de tipul AC. plantaţii vitipomicule. Ele predomină în asolamente. (cu predominarea stejarului) vegetaţie Stratul . Cernoziomurile predomină şi în fondul irigaţional. masivele de păşuni (cernoziomurile erodate). Lucrarea sistematică duce la distructurarea. dehumificarea şi tasarea solului în stratul arabil. Componenţa şi particularităţile acestor roci modifică direcţia şi regimurile pedogenetice zonale. Rendzinele se formează pe calcare. Rendzinele levigate se formează pe depozitele calcaroase în zona silvostepei sub păduri sau 9 de foioase amestecate ierboasă. atât sub influenţa asociaţiilor ierboase de stepă. structurat. suportat de rocă. marnelor şi argilelor grele. Orizontul superficial este intens humificat. formarea cărora se datoreşte influenţei predominante a proprietăţilor rocilor materne – calcarelor. automorfe.

Deoarece rocile nu sunt scheletice. Solul humificat pătrunde în adâncime împreună cu apa. uneori cu nuanţe 10 . În agricultură se folosesc foarte rar. Ele s-au format pe nişte argile marnoase. care prezintă solul ca atare. care în stare umedă gonflează. Procesele pedogenetice sunt condiţionate de proprietăţile specifice ale acestor roci. sub vegetaţie ierboasă pe roci argiloase grele (cu conţinut mare de argilă fină). levigat cu o structură grăunţoasă bine pronunţată. carbonatice. Ele sunt mai bogate în humus ca cele precedente. preponderent ca păşuni. Vertisolurile se formează în condiţiile de stepă şi silvostepă. Solificarea se produce doar în stratul superficial. Rendzinele marnoase au fost stabilite recent sub păduri de fag în partea de nord-vest a Codrilor. prin crăpături.superficial. bine structurate. este intensiv humificat. care brusc trece în roca – argilă carbonatică. de culoare cenuşie închisă. Ele se caracterizează cu un orizont A humificat. Ciugurului. solurile pot fi numite pseudorendzine. mai puţin profunde. în stare uscată crapă. deseori scheletice. Rendzinele tipice se formează pe rocile calcaroase în condiţii de stepă. Astfel solul prezintă un strat amestecat. pe malurile abrupte a Nistrului. parţial al Răutului şi altor râuri. carbonatice. Rendzinele sunt răspândite fragmentar pe stâncele calcaroase.

dur.verzui. Vertisolurile se divizează în subtipuri – molic şi ocric. formarea cărora este condiţionată de excesul de umezeală. Vertisolurile ocrice se formează în anturajul pădurilor. Se deosebesc prin humificare slabă. Profilul slab se diferenţiază în orizonturi. Vertisolurile molice se formează în condiţii de stepă. cenuşiu-verziu. au fost valorificate şi se folosesc în agricultură în comun cu cernoziomurile vertice. în poieni sub vegetaţie ierboasă. culoare cenuşie-gălbuie. mocirlele şi solurile turboase. în majoritate. orizontul A având humificare relativ omogenă şi elemente de structură mică. Profilul acestor soluri se caracterizează prin orizontul A bine humificat şi 11 . cu feţe de alunecare (slikensaide). Orizontul B este compact. Solurile cernoziomoide se formează în condiţii de stepă şi silvostepă pe terenurile unde periodic sau permanent persistă un surplus de umezeală (influenţa apei freatice). sunt mai compacte şi mai slab humificate. structură bulgăroasă mare. Spre deosebire de cernoziomurile vertice vertisolurile molice sunt lipsite de structura grăunţoasă. Clasa solurilor hidromorfe include solurile cernoziomoide. cu feţe de alunecare. Vertisolurile. cu o structură bulgăroasă mare. neomogenă.

care conţin carbonaţi de la suprafaţă. Mocirlele tipice au nivelul apei la oarecare adâncime (50100 cm). procesele pedogenetice au caracter anaerob. ajungând până la suprafaţă. Foarte rar se întâlnesc cernoziomoide. Solurile cernoziomoide levigate sunt permanent sau periodic umede în partea de jos a profilului (nivelul apei freatice – 100 – 200 cm) şi spălate de carbonaţi. gleice şi turbice. orizontul B având caractere gleice – oxidare-reducere. Nivelul apei freatice se află în profil. Mocirlele se formează în arealele cu exces local de umiditate. Orizontul B are caracter hidric condiţionat de pânza capilară sau nivelul ridicat al apelor freatice. Solurile sunt mlăştinoase. Solurile cernoziomoide au fost în majoritate valorificate şi se folosesc în agricultură. legumicole). Solurile cernoziomoide tipice conţin carbonaţi (fac soluri efervescenţă) în orizontul B. Mocirlele pot fi tipice. Mocirlele gleice sunt permanent în condiţii anaerobe. 12 . marmorizare. fiind incluse în diferite asolamente (de câmp. Se divizează în două subtipuri – levigate şi tipice. glei.structurat. partea superioară a profilului fiind umedă se găseşte periodic în condiţii aerobice.

Soloneţurile se formează în condiţiile de stepă pe rocile argiloase care conţin săruri solubile (NaCl. Solurile turboase sunt răspândite foarte rar şi preponderent prezintă mlaştini sau se găsesc sub apă. Solurile turboase gleice ca regulă în orizontul B sunt gleizate. Solurile turboase pot fi tipice şi gleice. răspândite în cadrul solurilor zonale. când rămăşiţele plantelor hidrofile prea puţin se descompun şi se conservează în sol în formă de turbă. etc. Parţial au fost desecate şi valorificate pentru scopuri agricole.). Solurile turboase tipice – au un profil neomogen în care straturile minerale se alternează cu straturi turbice. materialului organic semidescompus. Solurile turboase – se formează în condiţii permanent anaerobe. ca regulă pe versanţi. Na 2SO4. 13 . Principalele caractere sunt condiţionate de prezenţa cationilor Na (sodiului).Mocirlele turbice – se deosebesc prin prezenţa în profil (ca regulă în B) a straturilor turbificate. Mocirlele constituie fragmente de zone umede. Clasa solurilor halomorfe include soloneţurile şi solonceacurile. care parţial înlocuieşte în complexul absorbativ Ca.

Soloneţurile molice (cernoziomice) sunt mai humificate. 14 .Prezenţa Na conduce la formarea humatului de Na. Evaporarea apei duce la acumularea la suprafaţă şi în profil a sărurilor solubile. Solonceacurile se formează sub influenţa apelor freatice mineralizate. Soloneţurile hidrice în partea inferioară a profilului sunt umede sub influenţa pânzei capilare sau a nivelului ridicat a apei freatice (50-150 cm). Solonceacurile molice sunt relativ drenate. lamelar. Solonceacurile hidrice sunt umede. cu elemente structurale grăunţoase. moderat profunde. Profilul soloneţului constă din orizontul A cu caracter solodizat – cenuşiu deschis. Grosimea profilului (A+B) este relativ mică (50-60 cm). Solonceacurile se divizează după nivelul apelor freatice în molice şi hidrice. nivelul apelor freatice – mai jos de 100 cm. nivelul apelor freatice este aproape de suprafaţă. Valorificarea şi folosirea eficientă a solurilor halomorfe necesită operaţiuni ameliorative. care. Structura devine bulgăroasă sau columnară. natric-iluvial. Soloneţurile pot fi molice sau hidrice. este mai solubil şi mai cafeniu. pudrat cu SiO2 şi B soloneţizat. Orizontul A fiind saturat cu săruri (>1%) are totodată caracter molic. spre deosebire de humatul de Ca. columnar.

humificate şi bine structurate. însă folosirea lor este limitată de pericolul inundaţiilor şi a viiturilor. Profilul solurilor deluviale constă din straturi de material solificat (humificat. foarte rar coluviale sau pe pante în rezultatul transformării tehnogenetice a învelişului de sol iniţial. Ele se formează în depresiuni sub influenţa proceselor deluviale şi aluviale. răspândite pe teritoriul bazinului hidrografic. mai mult sau mai puţin transformat de procesele pedogenetice actuale locale. În aceste soluri nu se evidenţiază orizonturi genetice.Clasa solurilor dinamomorfe include solurile formarea cărora este în dinamică. 15 . Solurile deluviale posedă un potenţial înalt de productivitate. profilul lor fiind supus în dinamică diferitor procese naturale sau tehnologice. Solurile deluviale se formează la baza versanţilor şi în văi pe contul parcelelor de sol neselectate. structurizat). Solurile deluviale în dependenţă de caracterul materialului iniţial pot fi molice sau ocrice. Aceste soluri sunt foarte profunde. transportate de torenţii de scurgere. Solurile deluviale molice se formează în văi şi la baza versanţilor ocupaţi de cernoziomuri. Solurile deluviale ocrice se formează pe contul solurilor brune şi cenuşii. Profilul acestor soluri se află în dinamică şi creşte pe contul depunerilor deluviale recente.

soloneţizate. Solurile aluviale hidrice ocupă niveluri joase. aici practic nu se evidenţiază straturi aluviale. în stare uscată prin crăpături se divizează în blocuri dure. Solurile aluviale pot fi salinizate. în condiţii anaerobe. Vegetaţia hidrofilă treptat se înlocuieşte cu cea zonală de stepă sau de pădure.Solurile aluviale sunt cele mai tinere şi se formează în luncile râurilor pe depunerile aluviale recente. Proprietăţile şi potenţialul productiv al solurilor aluviale sunt foarte diferite. în stare umedă sunt gonflate. Ele sunt relativ mai vârstnice. condiţionate de stagnarea apei. hidrice. Aceste caractere se evidenţiază la nivel de gen. Ele se divizează în subtipuri – molice. grele. stratificate. 16 . aflându-se permanent sau periodic sub influenţa apelor freatice. În profil se evidenţiază straturi turbice. Solurile aluviale vertice se formează pe aluviunile argiloase. Valorificarea şi folosirea lor necesită intervenţii ameliorative specifice. Solurile aluviale stratificate sunt cele mai tinere şi de fapt prezintă depozite de aluviuni contemporane slab solificate. Solurile aluviale molice ocupă cele mai bine drenate teritorii ale luncilor. gleizate. vertice şi turbice. Solurile în partea superioară a profilului sunt humificate şi structurate. Solurile aluviale turbice se formează în depresiuni. Au o culoare cenuşie-verzuie.

În clasa solurilor dinamomorfe se includ diferite soluri transformate în mod tehnogenic. care de fapt apreciază şi posibilităţile de folosire. Solurile antropice prezintă amestecuri de orizonturi de sol sau sol cu roca maternă. 17 . Se formează în procesul efectuării tehnologiilor de nivelare şi desfundare a solurilor puţin profunde. Solurile antropice ocrice se formează în zonele răspândirii şi pe contul transformării tehnogenice a solurilor cenuşii şi brune. Tehnologiile de transformare tehnogenică sunt condiţionate de proprietăţile iniţiale ale solurilor. de replantare a terenurilor etc. Solurile antropice molice se formează în rezultatul transformării tehnogenice pe terenurile cu învelişul iniţial cernoziomic. în cazurile când construcţia morfologică a profilului nu permite atribuirea lor la nivel de tip genetic natural. de terasare a pantelor.

18 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful