DUMITRU BUŞNEAG

DANA PICIU

LECŢII de ALGEBRĂ

Editura UNIVERSITARIA CRAIOVA 2002
1

2

Referenţi ştiinţifici: Prof.univ.dr.Constantin N ăstăsescu,Universitatea Bucuresti Membru corespondent al Academiei Române Prof.univ.dr. Constantin Niţă,Universitatea Bucureşti © 2002 EUC – CRAIOVA All rights reserved. No part of this publication may be reproduce, stored in a retrieval system, or transmitted, in any forms or by any means, electronic, mechanical, photocopying, recording, or other wise, without the prior written permission of the publisher.

Tehnoredactare computerizată : Dana Piciu, Livia Popescu Copertă: Cătălin Buşneag

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale Dumitru Buşneag (coordonator),

Lecţii de Algebra
527 p.; 21 cm. Craiova – Editura Universitaria – 2002 Bibliogr. 512.54,55,56,58,553,516.62,64

ISBN 973 – 8043 –109 – 8

Bun de tipar: 20.02.2002 Tipografia Universităţii din Craiova, Strada, Al. Cuza, nr.13 Craiova, România

Published in Romania by: EDITURA UNIVERSITARIA CRAIOVA 3

ISBN: 973 – 8043 – 109 – 8

4

CUPRINS
pag. CAPITOLUL 1: NOŢIUNI PRELIMINARII . . . . . . . . . .

....1 §1. Mulţimi. Operaţii cu mulţimi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1

§2. Relaţii binare pe o mulţime. Relaţii de echivalenţă . . . . . . . . . . 7 §4. Nucleul şi conucleul unei perechi de func ţii. . . . . . . . . . . . . 32 §5. Mulţimi ordonate. Semilatici. Latici. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35 §6. Latici.distributive . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45 §7. Complement şi pseudocomplement într-o latice. Algebre Boole. Algebre Boole generalizate. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50 §8. Produsul direct (suma directă) a unei familii de mulţimi . . . . . 56 §9. Numere cardinale. Operaţii cu numere cardinale. Ordonarea numerelor cardinale.. . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . 60 §10. Mulţimi numărabile. Mulţimi finite şi mulţimi infinite. . . . . . 66 CAPITOLUL 2: GRUPURI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

§3. Relaţii funcţionale. Noţiunea de funcţie. Clase de funcţii . . . . . 14

. . . .71 §1. Operaţii algebrice. Monoizi. Morfisme de monoizi. Produse directe finite de monoizi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71 §2. Grup. Calcule într-un grup. Subgrup. Subgrup generat de o mulţime. Grup ciclic. Ordinul unui element într-un grup . . . . . . . . .83
5

. . Teoremele de izomorfism pentru grupuri. Factorizarea unui grup printr-un subgrup normal . . 152 6 . . . . Clasele §7. . . . . . . Divizori ai lui zero. . . . . .122 §11. .. 139 §1. . . . . . . ... . . . . . . . . . . . . . . .90 §5. epimorfisme. . . . . . . Indicele unui subgrup într-un grup. . . ... . . . Ecuaţia claselor. . .§3. . . . . .. . . . +).. . . . . . . .. .. . . . . Morfisme de inele. Izomorfisme de inele. p≥3) . . . . 118 §10. . . Monomorfisme. . 86 §4. Transportul subinelelor şi idealelor prin morfisme de inele. . . . . izomorfisme de grupuri. . . . . . . Teorema lui Lagrange. . .. . . Inel. Centralizatorul unui element într-un grup. . . Nucleul şi conucleul unei perechi de morfisme de grupuri. Centrul unui grup. Compunerea morfismelor de grupuri. . . Reguli de calcul într-un inel.94 de resturi modulo n . . . . . . . Grupurile S n şi An. . . . Numărul tipurilor de grupuri abeliene finite . . . . . . .. . .. . . . . . Subinele şi ideale . Teorema lui Cauchy pentru grupuri finite. Caracteristica unui inel . . . 99 §6.. . . . . . . . . Subgrupurile lui (ℤ. . . . . . Morfisme de grupuri. . Domenii de integritate. . . . . . .144 §3. 112 §9. . .. . . 139 §2. Structura grupurilor finite cu 2p elemente (p prim . . . . . +). . . . . . . Grupul diedral D n de grad n.. Teorema lui Malţev. . . 132 CAPITOLUL 3: INELE ŞI CORPURI.. . . . .Produse finite de grupuri. . . . .Grupuri de permutări. . . . Aplica ţii: caracterizarea grupurilor cu pq elemente ( p şi q numere prime distincte ) şi 12 elemente. . . . . Subgrupuri normale. . .. . . 108 §8. . . . . . . Teorema chinezească a resturilor. . ... . Teorema lui Cayley. . . . . Grupul (ℤ. . . . . Produse directe de inele . .. . . . . Teoremele lui Sylow. . . . . . Exemple. . . . .

. . 160 §7. . 253 §4. . . . . . . . . . . . . . Duala lui Ens. . . . 226 CAPITOLUL 5: ELEMENTE DE TEORIA CATEGORIILOR. . . . . . Caracteristica unui corp. . . Construcţia corpului ℝ al numerelor reale . . . . . . Subcorp. . . . .. . . . . . . . . . . . Produs de categorii. . . 189 §6. . . .240 §2. . . . . .Subcategorii reflexive. . . Inele de fracţii. . . . . . . . . . . . . Construcţia corpului ℚ al numerelor raţionale. . . . . . . Reflefunctori . . . Functori reprezentabili . . . . . . . . . . Functori remarcabili. . . . . . . . 213 §7. . . . . . . . . .165 §11. . . .186 §10. . . . . . . . . . . . . . . . . 157 §5. . . . .Morfisme şi obiecte remarcabile într-o categorie. . Construcţia corpului ℂ al numerelor complexe . . . . . . . . . .264 §5. 277 §2. Morfisme de corpuri. . . . Rezolvarea ecua ţiilor algebrice de grad 3 şi 4 . . . . . Teoremele de izomorfism pentru inele . . . . . . . . . 279 . . . . . . . . . . . . . . 219 §4. . . 191 §9. . . . Inelul polinoamelor în mai multe nedeterminate . . . . . Teorema fundamentală a algebrei. . . . . . . Produse şi sume directe ale unei familii de obiecte . . . . . . . . . . . . .169 §8. . . . . 244 §3. . Principiul dualiz ării . Subcategorie. . . . . . . Construcţia corpului H al cuternionilor. . . . . . Corp. . . . . Polinoame simetrice. .287 7 §6. . . . . . . 240 §1. . . . . . . . . . Exemple. . . . .Limita inductivă (proiectivă) a unui sistem inductiv (proiectiv). . Inelul polinoamelor într-o nedeterminat ă . . . . . Polinoame ireductibile. . . . . Definiţia unei categorii. Duala unei categorii. . . Exemple. . . . . . . . . . . Functori. . .206 §3.§4. . 206 §1. Factorizarea unui inel printr-un ideal bilateral. . . Morfisme functoriale. .. . . . . . . . . Ideale prime . . Divizibilitatea în inele. . Ideale maximale. . . . . . . . . . . Functori adjuncţi. . . . . . Subcorp prim . . . . Nucleul şi conucleul unui cuplu de morfisme. . . Categorii echivalente. . . . . . . . . . . . . 199 CAPITOLUL 4: INELE DE POLINOAME. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Rădăcini ale polinoamelor cu coeficienţi într-un corp. . . . .

. . . Permutarea produsului tensorial cu sumele directe. Module proiective. 309 CAPITOLUL 6: MODULE ŞI SPAŢII VECTORIALE. . Submodule esenţiale şi superflue. 360 §5. . . . Şiruri exacte de A-module. . Anvelope injective. . . . cogeneratori pentru Mods(A). 314 §1. . Produs tensorial de module. . . Module libere de rang finit. . . . . Elemente liniar independente (dependente). . . . Asociativitatea produsului tensorial. Endomorfisme. . Obiecte injective (proiective). . . Sume şi produse fibrate în Mods(A) . . . Imaginea. . izomorfisme de module. . . Module libere. . . . 396 §7. . epimorfisme. Produse şi sume directe în Mods(A). . Produs tensorial de module libere. . . . . . Consecinţe. Submodule închise. . . . Limite inductive şi proiective de morfisme de A-module. . . . Teorema fundamental ă de izomorfism pentru module. Operaţii cu morfisme de module. . Comutativitatea produsului tensorial. Modul factor. . . . . . . . Module injective. nucleul. . . . . Categoriile Mods(A) şi Modd(A). Submodule complement. . . . Functorii SM şi TN. Functorii hM şi hM de la Mods(A) la Ab. . . Spaţii vectoriale. . . . . . . . . . . Sistem de generatori. . Nucleul şi conucleul unei perechi de morfisme. Sume directe de submodule. . . Produs tensorial de morfisme. Categorii abeliene . Morfisme de module. . . Submodul generat de o mulţime. Dualul şi bidualul unui modul. Anvelope injective (proiective) . . . Monomorfisme. . . . Grupuri divizibile. .297 §10. . . Factorizarea unui modul printr-un submodul. . . . . . Module plate. . Produse şi sume directe de morfisme de A-module. . .§8. Anvelope proiective. . Calcule într-un modul. Limite inductive şi proiective în Mods(A). . . 373 §6. . . . . . Submodul. . . . Submodul maximal. coimaginea şi conucleul unui morfism de module. . . . 347 §4. Modul. . Generatori. . . Matricea de trecere de la o baz ă la alta. . . . Operaţii cu submodule. . . . . . . Sume şi produse fibrate . . . Formula de schimbare a coordonatelor unui element la schimbarea 8 . . . . . . . . 314 §2. . transportul şirurilor exacte scurte prin aceşti functori. 294 §9. . Bimodule. . . . . . Modul simplu. . .. Proprietatea de adjunc ţie. Laticea submodulelor unui modul.327 §3. . . . . .

. . . . . . . Algoritmul simplex. . . Rangul unei aplicaţii liniare între spaţii vectoriale de dimensiuni finite.. . Rangul unei matrice.. . . . . .. . . . Exemplu de evitare a ciclajului. . . . . §3. Formula Binet-Cauchy. . . . . . . . . . .. Sisteme de ecuaţii liniare cu coeficienţi într-un corp comutativ. . .. . Sisteme omogene. . Metode de determinare a soluţiilor de bază. . .426 §1. . . . . . . Regula lexicografică de evitare a ciclajului.. . . 445 . . . . . . . . . Teorema Cayley-Hamilton . . . . . . . 470 §2. . Definiţia unui determinant de ordin n. . . . Rangul unui sistem de vectori. . . . . .. . . . . Punerea unei probleme de programare liniar ă.. . .. . . . . . . . . . .. Matrice inversabilă.. . . . . . . . . . . . .. . . SISTEME DE ECUAŢII LINIARE. . Dezvoltarea unui determinant după elementele unei linii. . . . . . .. . .. Soluţii de bază. . . . . . . . . . . . . .. . .470 §1. . . . . . . .. . . . . . . . .bazelor. . Soluţii posibile. . . . Metoda matriceală. . . . . . . .. . . . . . . . . . 479 9 .. . . Exemple de probleme de programare liniară. . Matricea ataşată unei aplicaţii liniare între module libere de rang finit. . . . Exemple de aplicare a algoritmului simplex.473 §3. . . Tabelul simplex asociat unei soluţii de bază. Propriet ăţile determinanţilor. . . . 416 CAPITOLUL 7: DETERMINANŢI. . . Metoda celor două faze. . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . Regula lui Laplace. . Inversa unei matrice. . . . . . .. .455 CAPITOLUL 8: ELEMENTE DE PROGRAMARE LINIARĂ. . . . Lema substituţiei. . . .. . 426 §2. formula de schimbare a acesteia la schimbarea bazelor. .. . Vectori şi valori proprii ai unui operator liniar. .. .

. .Forme biliniare. . . . . .Polara unei forme pătratice. . .Forma canonică a unei forme pătratice .. .495 §1. .. . . . . .. ... . .Legea inerţiei a lui Sylvester . . 495 §2. . . . . ... .. . . . . . . . . ... . . . . . .. . 509 10 . . .. . .. Exemple. . . Definiţii. Rangul unei forme biliniare. . Matricea ataşată unei forme biliniare. 497 BIBLIOGRAFIE . . . . . .... 507 .. . .. . . . . .metodele GaussLagrange şi Jacobi .CAPITOLUL 9: FORME BILINIARE ŞI PĂTRATICE . Forme pătratice. . . . . . . INDEX. . .. . . . ...Matricea ataşată unei forme pătratice. . . . . . . . . . . . . . . . .

. . Notion of function.. . . . .CONTENTS pag Chapter1: PRELIMINARIES. . . . . . . . . . . . Functional relations. Morphisms of monoids. . . 59 § 7. . . . . 15 §2. .. Classes of functions.. . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . 49 § 6. . . . . . . . 28 § 4. . . Generalized Boolean algebras. . . The centralizer of an element in a group. . . . Subgroup generated by a set. . . The index of a subgroup in a group. . Monoids. .81 Chapter 2: GROUPS. . . . Group. . . . . . .. . . . . . . . . .. . .. . . The center of a group. . . 75 §10. . . Equivalence relations. . . . . . . . . .71 § 9. . . . . . . . . . . . . . . . . . . The theorem of Lagrange. .. 46 § 5. . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . Direct product of monoids. . The kernel (equalizer) and cokernel (coequalizer) for a couple of functions. . Operations on sets. . . Boolean algebras. . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Direct products (coproducts) for a family of sets. . . .. . . . . . The Order of an element. Complement and pseudocomplement in a lattice. . . . .Countable sets. . . . .. . . . Lattices. Subgroup. . . . . . . . 11 . . . . . . . . Ordered sets. . . . . . . . . . . . 86 § 1.. Cardinal numbers. . . 21 § 3. . . . . .98 § 3. . . . Binary operations on a set. .. Calculus in a group. . . Algebraic operations. . . . . 101 § 4. . .15 § 1. . . . . . . . . Distributive lattices. . . . . . .. . . . . . Cyclic groups. . Normal subgroups. . . . Sets. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . The class equation. . . . . . . . . . .86 § 2. 64 § 8. . . . .. . Finite and infinite sets. . . . . . Semilattices. . . . . . . . .

. . . . The structure for finite groups of 2p order (p prime. . Monomorphisms. . . The groups of permutations. epimorphisms. . . . . . . . 179 12 . . . . . The Sylow theorems. Composition of morphisms. . . . . . . . . . The characteristic of a field. The group of integers ( ℤ. The groups S n and A n . . . 133 §10. . . . . . 154 § 1. . . The subgroups of (ℤ. . . . . . . . . .+). . . . . . . . . . . Morphisms of groups. . . . . Morphisms of fields. . . 175 § 6. . . Zero – divisors. . Finite direct products of groups. . . . 123 § 8. . . . . . . . The number of abelian finite groups. . . . Integral domains. . . . . . . . . ..+). Rings of fractions.167 § 4.137 §11. . . . . . 172 § 5. . . Rings. .109 § 6. . Morphisms of rings. 114 § 7. . . The Chinese remainder theorem. . . . . . . . Prime Subfield. . . . . . The isomorphism theorems for groups . . . Field Subfield. . . Construction of the rationals field ℚ. . . . . . . Calculus in a ring. . . . . . . . .159 § 3. . . . . . . . . . . . . . . The transport of subrings and ideals by a morphism of rings. . . . . . . . . . Applications: the groups of pq order (p. . . . The Dihedral group D n of degree n. . . . . 127 § 9. . . . . isomorphisms of groups. . . . . Subrings and ideals. . . . . . . . . . . . . . . . The isomorphism theorems for rings . 154 § 2. . p ³ 3) . . . . . . . . . . The theorem of Cayley. . p ¹ q) and of order 12. . . . . . . .Factorization of a group by a normal subgroup . . . . .q primers. . . . The Cauchy theorem for finite groups. . The theorem of Mal`cev. . The characteristic of a ring . . . . . . . . . . Examples. . . . . . . . Isomorphisms of rings. . . . . The factorization of a ring by a bilateral ideal. . . . . . . . . The kernel (equalizer) and cokernel (coequalizer) for a couple of morphisms. . . . . . 147 Chapter 3: RINGS AND FIELDS. . Direct products of rings .105 § 5. . Complete set of residues modulo n . .

. . . . . . . . . . . . . . . Functors. . .240 Chapter 5: ELEMENTS OF CATEGORIES THEORY. . . . 184 § 8. . . . . . . . . . Polynominals ring in several indeterminates . . . . . 253 § 1. Product of categories . . . 220 § 2. . . . . The kernel (equalizer) and cokernel (coequalizer) for a couple of morphisms . . . . . . . . Duality principle. . . . . Equivalence of Categories. . . . 213 Chapter 4: POLYNOMIAL RINGS. . . . . . . . . . . . . Irreducible polynominals. The fundamental theorem of algebra. . . . . The dual category of Ens. . . . . . . . . . . .Divisibility in rings . . . Special morphisms and objects in a category. . . . . . . . . . . . . . . Subcategory. . . . . . . Examples. . . . . . . . Symetrical polynominals . . . Construction of the complex numbers field ℂ. Remarkable functors. . . 266 13 The solving of the algebraic equations of a 3 and 4 degree . .Prime and maximal ideals. . . . . . . . . . . . . 253 § 2. Exampels. . . Morphism functors. . . . . .232 § 4. . . . . . . . . . . 203 §10. . . . . . . . . . . . . .§ 7. . . . . Category. Dual category. . 205 §11. . . . . . . . Roots of polynominals with coefficients in a field. Construction of the quaternions field H. . . . . . . . . . . . . 257 § 3. . . . . . . 227 § 3. . . . . . . . . . . . 220 § 1. . Construction of the reals field ℝ. . . . . . Polynominals ring in one indeterminate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .200 § 9. . . . . . . . .

. . . . . . . . . . Reflectors. . . . 326 14 . . . . . . . . .Abelian Categories. . . . . . . . . . . . . . . . . . 321 References. . . .292 § 7. . . . . . Limits and colimits for a partially ordered system. . . . . . . . . . . . . . . . Injective (projective) envelopes. 306 § 9. . . . . . . Products and coproducts of a fammily of objects. . . . . . . . . .§ 4. . . . . . . . . . .277 § 5. . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reflective subcategories. . . . . .290 § 6. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Fibred sum (poshout) and fibred product (pullback) of two objects. . . . . . . Injective (projective) objects. . . . . . . . . 310 §10. Adjoint functors. . . . Representable functors. . . . . . . . 300 § 8. . . . . . . . . . .

î. ∅⊆A (deoarece în caz contrar ar trebui să existe x∈∅ a. Deci. în acest caz vom scrie A⊆B iar în caz contrar A⊈B.CAPITOLUL 1: NOŢIUNI PRELIMINARII §1 Mulţimi. vom nota prin P(T) mulţimea submulţimilor sale (evident ∅. Vom spune că A este inclusă strict în B şi vom scrie A⊂B dacă A⊆B şi A≠B. Avem deci : A⊆B⇔ pentru orice x∈A ⇒x∈B A⊈B⇔ există x∈A a.primul matematician care a iniţiat studiul lor sistematic (punct de vedere cunoscut în matematică sub numele de teoria naivă a mulţimilor). x∉B. T∈P(T) ).1. x∈A⇔ x∈B. Operaţii cu mulţimi În cadrul acestei lucr ări vom privi mulţimile în sensul în care ele au fost privite de către GEORG CANTOR . x∉A – absurd. Următorul rezultat este imediat : 15 care se notează prin ∅ şi poartă numele de mulţimea vidă. Despre paradoxurile ce le implică acest punct de vedere şi felul în care ele pot fi eliminate. rugăm cititorul să consulte lucrările [16] şi [30].!). Definiţia 1. Dacă A şi B sunt două mulţimi. A=B⇔A⊆B şi B⊆A. Pentru o mulţime T. O mulţime diferită de mulţimea vidă se zice nevidă. Se acceptă existenţa unei mulţimi ce nu conţine nici un element că pentru orice mulţime A. Se observă .î. vom spune că A este inclusă în B (sau că A este submulţime a lui B) dacă elementele lui A sunt şi elemente ale lui B. Vom spune despre mulţimile A şi B că sunt egale dacă oricare ar fi x.

∪. În particular. \ şi △ poartă numele de intersecţie. diferenţă şi diferenţă simetrică. C∈P(T). pentru A. Pentru o mulţime T şi A. atunci A=B (iii) Dacă A⊆B şi B⊆C. reuniune. vom scrie de exemplu (xi)i∈I pentru a desemna o familie de elemente ale unei mulţimi sau (Ai) i∈I pentru a desemna o familie de mulţimi indexată de mulţimea I. B. B∈P(T) definim : A∪B={x∈T | x∈A sau x∈B} A∩B={x∈T | x∈A şi x∈B} Operaţiile ∩. În mod evident. x∉A∩B ⇔ x∉A sau x∉B A\B=A∩∁T (B) Dacă A∩B=∅. A△B=(A\B)∪(B\A). T\A se notează prin ∁T (A) (sau ∁(A) dacă nu este pericol de confuzie) şi poartă numele de complementara lui A în T. A∩∁T (A)=∅ iar ∁T (∁T (A))=A. mulţimile A şi B se zic disjuncte. atunci : (i) A⊆A (ii) Dacă A⊆B şi B⊆A.Dacă T este o mulţime oarecare iar A. pentru x∈T avem: x∉A∪B ⇔ x∉A şi x∉B 16 x∉A\B ⇔ x∉A sau x∈B . În cadrul acestei lucrări vom utiliza deseori noţiunea de familie de elemente a unei mulţimi indexată de o mulţime nevidă de indici I (prin aceasta înţelegând o funcţie definită pe mulţimea I cu valori în mulţimea respectivă). ∁T(T)=∅ De asemenea. atunci A⊆C. A\B={x∈T | x∈A şi x∉B} ∁T (∅)=T. Astfel. B∈P(T) avem: A△B=(A∪B)\(A∩B)=(A∩∁T (B))∪(∁T (A)∩B) A∪∁T (A)=T.

x∉A△B ⇔ (x∉A şi x∉B) sau (x∈A şi x∈B) Din cele de mai înainte deducem imediat c ă dacă A, B∈P(T), x∉∁T (A)⇔ x∈A.

atunci:

∁T (A∩B)=∁T(A)∪∁T (B) şi ∁T (A∪B)=∁T (A)∩∁T (B). Aceste ultime două egalităţi sunt cunoscute sub numele de relaţiile lui De Morgan. Pentru o familie nevidă (Ai )i∈I de submulţimi ale lui T definim: I Ai ={x∈T | x∈Ai pentru orice i∈I} şi
iÎI iÎI

U Ai ={x∈T | există i∈I

a.î. x∈Ai }.

Astfel, relaţiile lui De Morgan sunt adevărate într-un context mai general: atunci: Dacă (Ai)
i∈I

este o familie de submulţimi ale mulţimii T,

æ ö æ ö CT ç I Ai ÷ = U CT ( Ai ) şi CT ç U Ai ÷ = I CT ( Ai ) . è iÎI ø iÎI è iÎI ø iÎI
Următorul rezultat este imediat: Propoziţia 1.2. Dacă T o mulţime iar A, B, C∈P(T), atunci: (i) A∩(B∩C)=(A∩B)∩C şi A∪(B∪C)=(A∪B)∪C (ii) A∩B=B∩A şi A∪B=B∪A

(iv) A∩A=A şi A∪A=A.

(iii) A∩T=A şi A∪∅=A

Observaţia 1.3. 1. Din (i) deducem că operaţiile ∪ şi ∩ sunt asociative, din (ii) deducem că ambele sunt comutative, din (iii) deducem că T şi ∅ sunt elementele neutre pentru ∩ şi respectiv pentru ∪, iar din (iv) deducem că ∩ şi ∪ sunt operaţii idempotente pe P(T). 2. Prin dublă incluziune se probează imdiat că pentru oricare A,

B, C∈P(T) avem:
17

A∪(B∩C)=(A∪B)∩(A∪C) , adică operaţiile de intersecţie şi reuniune sunt distributive una faţă de cealaltă. Propoziţia 1.4. Dacă A, B, C∈P(T), atunci: (ii) A△B=B△A (i) A△(B△C)=(A△B)△C

A∩(B∪C)=(A∩B)∪(A∩C)

şi

(iii) A△∅=A iar A △A=∅

(iv) A∩(B△C)=(A∩B)△(A∩C). Demonstraţie. (i). Prin dublă incluziune se arată imediat că: A△(B△C)=(A△B)△C=[A∩∁T(B)∩∁T(C)]∪[∁T(A)∩B∩∁T(C)]∪ ∪[∁T(A)∩∁T(B)∩C]∪(A∩B∩C). (ii), (iii) sunt evidente. (iv). Se probează fie prin dublă incluziune, fie ţinând cont de distributivitatea intersecţiei faţă de reuniune. ∎ Definiţia 1.5. Fiind date două obiecte x şi y se numeşte pereche ordonată a obiectelor x şi y mulţimea notată (x, y) şi definită astfel: (x, y)={ {x}, {x, y} }. Se verifică acum imediat că dacă x şi y sunt două obiecte a.î. x≠y, atunci (x, y)≠(y, x) iar dacă (x, y) şi (u, v) sunt două perechi =(y, x) ⇒x=y. ordonate, atunci (x, y)=(u, v) ⇔ x=u şi y=v ; în particular, (x, y)=

Definiţia 1.6. Dacă A şi B sunt două mulţimi, mulţimea notată A×B={ (a, b) | a∈A şi b∈B } se va numi produsul cartezian al mulţimilor A şi B. În mod evident: A×B≠∅ ⇔ A≠∅ şi B≠∅
18

A‫⊆׳‬A şi B‫⊆׳‬B ⇒ A‫×׳‬B‫⊆׳‬A×B. Dacă A, B, C sunt trei mulţimi vom defini produsul lor Elementul ((a, b), c) din A×B×C îl vom nota mai simplu prin (a, b, c). A1× A2× ...×An =(( ...((A1×A2)×A3)× ...)×An) . Dacă A este o mulţime finită, vom nota prin |A| numărul de elemente ale lui A. În mod evident, dacă A şi B sunt submulţimi finite ale unei mulţimi M atunci şi A∪B este submulţime finită a lui M iar |A∪B|=|A|+|B|-|A∩B|. Vom prezenta în continuare un rezultat mai general cunoscut sub numele de principiul includerii şi excluderii: Propoziţia 1.7. Fie M o mulţime finită iar M1, M2, ..., Mn submulţimi ale lui M. Atunci : Mai general, dacă A1, A2, ..., An (n≥3) sunt mulţimi punem cartezian prin egalitatea : A×B×C=(A×B)×C.

A×B=B×A ⇔ A=B

A×B=∅ ⇔ A=∅ sau B=∅

UMi
i =1

n

=

1£ i £ n

å Mi

-

1£ i < j £ n

å Mi ÇM j

+

1£ i < j < k £ n

å Mi ÇM j ÇMk

-

.

- .... + (- 1)n -1 M 1 Ç ... Ç M n

egalitatea din enunţ se reduce la |M1|=|M1|, ceea ce este evident. Pentru n=2 trebuie demonstrată egalitatea : (1) |M1∪M2|=|M1|+|M2|-|M1∩M2|

Demonstraţie. Facem inducţie matematică după n. Pentru n=1

care de asemenea este adevărată, deoarece elementele din M1∩M2 apar atât la M1 cât şi la M2. Presupunem egalitatea din enunţ adevărată pentru oricare m submulţimi ale lui M cu m<n şi o să o demonstrăm pentru n submulţimi M1, M2, ..., Mn .
19

Dacă notăm N = U M i , atunci conform relaţiei (1) putem scrie:
i =1

n -1

(2) Însă

U M i = |N∪Mn|=|N|+|Mn|-|N∩Mn|.
i =1

n

÷ N∩Mn= ç ç U M i ÷ ∩Mn= U ( M i Ç M n ) , è i =1 ø
i =1 n -1 i =1

æ n -1

ö

n -1

deci

aplicând

ipoteza de inducţie pentru

U (M i I M n )

şi ţinând seama de faptul că

(M i I M n ) I (M j I M n ) = (M i I M j ) I M n , (M i I M n ) I (M j I M n ) I (M k I M n ) = (M i I M j I M k ) I M n ,
obţinem:
N Ç Mn =
n -1 i =1

etc,

U (M i I M n ) = å M i I M n
i =1

n -1

-

(3)
+

1£ i < j £ n -1 n

å

MiI M j I Mn +

1£i < j < k £ n -1

å

M i I M j I M k I M n - .... + (- 1)n - 2 I M i
i =1

Aplicând ipoteza de inducţie şi pentru ∣N∣ obţinem:

N = UMi = å Mi (4)
i =1 i =1

n -1

n -1

1£ i < j £ n -1

å

MiIM j +
n-2 n -1 i =1

+

1£i < j < k £ n -1

å

M i I M j I M k - .... + (- 1)

IMi

astfel că ţinând cont de (3) şi (4) relaţia (2) devine:

20

UMi
i =1

n

= N + Mn - N ÇMn =
n -1 ö + å MiIMn ÷+ ÷ i =1 ø

æ n -1 ö æ ÷ ç =ç çå Mi + Mn ÷-ç å MiIM è i =1 ø è 1£i < j £ n -1 æ +ç MiIM ç 1£i < jå < k £ n -1 è é + ê(- 1)n - 2 ê ë - (- 1)
n -3 n -1 i =1 j

j

IMk

+

1£i < j £ n -1

å

MiIM

j

- ... + IMn ÷ ÷ ø

ö

IMi ú ú û

ù

1£i1 < i2 <...<in - 2 £ n -1

å

M i1 I M i2 I ....I M in - 2 I M n -

- (- 1)n - 2 +

IMi = å Mi
i =1 i =1

n

n

1£ i < j £ n

å

MiIM
n

j

+

1£ i < j < k £ n

å

MiIM

jIMk

- ... + (- 1)n -1 I M i .
i =1

Conform principiului inducţiei matematice, egalitatea din enun ţ este adevărată pentru orice număr natural n nenul. ∎

§2 Relaţii binare pe o mulţime. Relaţii de echivalenţă
Definiţia 2.1. Dacă A este o mulţime, numim relaţie binară pe A orice submulţime ρ a produsului cartezian A×A. Dacă a, b∈A şi (a, b)∈ρ vom spune că elementul a este în relaţia ρ cu b. De asemenea, vom scrie aρb pentru a desemna faptul că (a, b)∈ρ. Pentru mulţimea A vom nota prin Rel (A) mulţimea relaţiilor binare de pe A (evident, Rel (A)=P(A×A) ). produsului cartezian A×A. Relaţia △A={ (a, a) | a∈A} poartă numele de diagonala Pentru ρ∈Rel (A) definim ρ-1={(a, b)∈A×A | (b, a)∈ρ}.
21

o r pentru n > 1 .. În mod evident. Atunci: (ii) (ρ∘ρ‫∘)׳‬ρ‫=׳׳‬ρ∘(ρ‫∘׳‬ρ‫)׳׳‬ (iv) (ρ∘ρ‫)׳‬-1=ρ‫׳‬-1∘ρ-1 (i) ρ∘△A=△A∘ρ=ρ (iii) ρ⊆ρ‫ ⇒׳‬ρ∘ρ‫⊆׳׳‬ρ‫∘׳‬ρ‫ ׳׳‬şi ρ‫∘׳׳‬ρ⊆ρ‫∘׳׳‬ρ‫׳‬ i∈I (v) (ρ∪ρ‫)׳‬-1=ρ-1∪ρ‫׳‬-1 . iÎI Pentru n∈ℕ şi ρ∈Rel (A) definim : n ìD A pentru n = 0 ï r = í r o r o ..3. (a.ρ⊆ρ‫ ⇒׳‬ρ-1⊆ρ‫׳‬-1. mai general. ρ‫∈׳‬Rel (A) definim compunerea lor a. b)∈ρ}. Pentru ρ. n ∈ℕ m+n atunci . c)∈ρ‫׳‬ şi Propoziţia 2. atunci æ ö ç U ri ÷ ç ÷ è iÎI ø -1 este o = U r i-1 . Rezultatul următor este imediat: Definiţia 2. ρ‫∈׳׳‬Rel (A). Fie ρ. Definiţia 2..4. (ρ-1)-1=ρ iar dacă mai avem ρ‫∈׳‬Rel (A) a.2. 4 43 4 ï142 n ori î ρ ∘ρ =ρ m n Se probează imediat că dacă m. ρ‫׳‬. b)∈A×A | există c∈A (c. Vom spune despre o relaţie ρ∈Rel (A) că este: ii) simetrică dacă ρ⊆ρ-1 i) reflexivă dacă △A ⊆ρ iv) tranzitivă dacă ρ2⊆ρ. Rezultatul următor este imediat: 22 iii) antisimetrică dacă ρ∩ρ-1⊆△A .î. ρ∘ρ‫ ׳‬prin ρ∘ρ‫({=׳‬a.î. dacă (ρi) familie de relaţii binare pe A.

r 2 Í r ¢ Propoziţia 2. Atunci Demonstraţie. △A. avem că (ρ1∘ρ2) -1= ρ2-1∘ρ1-1= ρ2∘ρ1. ρ2⇒∆A=∆A∘∆A⊆ρ1∘ρ2. astfel că ρ1∘ρ2=ρ2∘ρ1. ρ1. b)∈ρ-1. Din (x.Propoziţia 2. Însă conform Propoziţiei 2. adică este o echivalenţă pe A. r ¢ÎEchiv ( A) r1 . (ρ1∘ρ2)2=(ρ1∘ρ2)∘(ρ1∘ρ2)=ρ1∘(ρ2∘ρ1)∘ρ2= adică ρ1∘ρ2 este Să presupunem acum că ρ1∘ρ2=ρ2∘ρ1 şi fie ρ‫∈׳‬Echiv (A) a. 23 .5. adică ρ⊆ρ2. (x. ρ2 ∈ Echiv (A). reflexivă. O relaţie ρ∈Rel(A) este reflexivă ( simetrică. Definiţia 2. Fie ρ1. a)∈ρ⊆ρ-1 ⇒ (b. y)∈ρ∘ρ=ρ2. atunci (ρ1∘ρ2)-1=ρ1∘ρ2 conform Propoziţiei 2. A×A∈Echiv (A). Cum ρ este simetrică ρ⊆ρ-1. adică ρ-1⊆ρ. tranzitivă ) . x)∈ρ şi atunci (b. Evident. antisimetrică. Dacă ρ∈Echiv (A) . Cum ∆A⊆ρ1 . -1 -1 -1 Invers. deci ρ2=ρ. b)∈ρ. a)∈ρ-1⇒ (a. y)∈ρ. ρ1∘ρ2∈Echiv (A) dacă şi numai dacă ρ1 ∘ρ2=ρ2 ∘ρ1 . Fie acum (x. ρ2⊆ρ‫׳‬. ρ2∈Echiv (A).8.î. Demonstraţie. Din =ρ1∘(ρ1∘ρ2)∘ρ2=ρ12∘ρ22= ρ1∘ρ2 deducem că ρ1∘ρ2 este şi tranzitivă.6. Dacă (a. simetrică şi tranzitivă. atunci ρ-1=ρ şi ρ2=ρ.7. antisimetrică. În acest caz ρ1 ∘ρ2= I r ¢ . Propoziţia 2. deducem că ρ1∘ρ2 este şi simetrică. deci ρ-1=ρ. ∎ Cum ρ este tranzitivă avem ρ2⊆ρ.7. să presupunem că ρ1∘ρ2=ρ2∘ρ1. Vom nota prin Echiv (A) mulţimea relaţiilor de echivalenţă de pe A. Vom spune despre o relaţie ρ∈Rel(A) că este o echivalenţă pe A dacă este reflexivă. Dacă ρ1 .3. y)∈ρ ⇒ (x. tranzitivă ) dacă şi numai dacă ρ-1 este reflexivă ( simetrică. Cum (ρ1∘ρ2) = ρ2 ∘ρ1 =ρ2∘ρ1= ρ1∘ρ2.

ρ⊆ρ‫ ׳‬. adică r1 o r 2 Í I r¢ ≝ θ r ¢ÎEchiv ( A ) r1 .∎ -1 -1 Lema 2. definim relaţia de ehivalenţă de pe A generată de ρ ca fiind relaţia de echivalenţă r = I r¢ . r ¢ÎEchiv ( A ) r Ír¢ adică θ=ρ1∘ρ2 . este evidentă . atunci r ⊆ρ‫׳‬. (iii). n ³1 Atunci r are următoarele proprietăţi : (i) ρ⊆ r 24 . Fie ρ∈Rel(A) şi r =∆A∪ρ∪ρ-1.10. ρ2∈Echiv (A) şi ρ1∘ρ2∈Echiv (A) ⇒ρ1 . Fie ρ∈Rel(A) reflexivă şi simetrică iar r = U r n . Cum ∆A⊆ r deducem că r este reflexivă iar cum r -1 = (∆A∪ρ∪ρ-1) –1 =∆A-1∪ρ-1∪ (ρ-1)-1=∆A∪ρ∪ρ-1= r deducem că r este şi simetrică.î.Atunci ρ1∘ρ2 ⊆ρ‫∘׳‬ρ‫=׳‬ρ‫׳‬. (i ). Demonstraţie. Atunci relaţia r are următoarele proprietăţi: (i) ρ⊆ r (ii) r este reflexivă şi simetrică (iii) dacă ρ‫ ׳‬este o altă relaţie binară de pe A reflexivă şi simetrică a. <ρ> este cea mai mică relaţie de echivalenţă ce include pe ρ).∎ În mod evident. ρ⊆ρ‫׳‬.9. atunci ρ ⊆ρ‫= ׳‬ρ‫ ׳‬şi cum ∆A ⊆ρ‫ ׳‬deducem că r =∆A∪ρ∪ρ-1⊆ρ‫׳‬. Lema 2. ρ⊆ρ‫<⇒׳‬ρ>⊆ρ‫( ׳‬altfel zis.ρ2⊆ρ1∘ρ2 ⇒θ⊆ρ1∘ρ2 Pentru ρ∈Rel (A). (ii).î. relaţia de echivalenţă <ρ> este caracterizată de condiţiile ρ⊆<ρ> iar dacă ρ‫∈׳‬Echiv (A) a.î. Dacă ρ‫ ׳‬este reflexivă şi simetrică a. r 2 Í r ¢ Cum ρ1 .

adică există m. (ii). z)∈ρ‫ ׳‬şi (z. ρ‫∘׳‬ρ⊆ρ∪ρ‫׳‬. Cum ∆A⊆ρ⊆ r deducem că ∆A⊆ r .11. z). ρ⊆ρ‫׳‬. y)∈ρ] sau [(x. Propoziţia 2. n∈ℕ* a.10. Deoarece ρ este simetrică şi pentru orice n∈ℕ* avem (ρn)-1=(ρ-1)n=ρn . adică r ∈Echiv (A). Cum ρ n⊆ρ‫׳‬ pentru orice n∈ℕ* deducem că r = U r n ⊆ρ‫׳‬.î. Deducem imediat că (x. deducem imediat: Teorema 2. Demonstraţie. Fie acum ρ‫∈׳‬Echiv (A) a.9. (z.(ii) r este o echivalenţă pe A (iii) Dacă ρ‫∈׳‬Echiv(A) a. z)∈ρ şi (z. este evidentă. ρ‫∈׳‬Echiv (A) atunci ρ∪ρ‫∈׳‬Echiv (A) dacă şi şi (z. y)∈(ρ∪ρ‫)׳‬2=(ρ∪ρ‫(∘)׳‬ρ∪ρ‫ ⇔ )׳‬există z∈A a. y)∈ρ‫ ]׳‬sau [(x. z)∈ρ şi (z. (x. z)∈ρm şi (z. şi 2. adică r Í r . atunci există z∈A a.12. z)∈ρ∪p‫׳‬ (i). atunci r ⊆ρ‫׳‬. Avem: (x.î. y)∈ r o r . Dacă ρ∈Rel(A). (i). y)∈ρn∘ρm=ρn+m⊆ r . deci r este tranzitivă. atunci r = U D A U r U r -1 n ³1 ( ) n .î.î. Fie ρ. Atunci: (i) (ρ∪ρ‫)׳‬2=ρ2∪ρ‫׳‬2∪(ρ∘ρ‫(∪)׳‬ρ‫∘׳‬ρ) numai dacă ρ∘ρ‫׳‬. y)∈ρ∪ρ‫( [ ⇔ ׳‬x. z)∈ρ‫׳‬ 25 (ii) Dacă ρ. y)∈ρ] sau [ (x. y)∈ρn. deducem că r -1 æ nö ÷ =ç çUr ÷ è n³1 ø -1 n ³1 = U rn ( ) -1 = Urn = r . Fie acum (x. şi (z. (iii). ∎ n ³1 n 2 =ρ‫׳‬ Din Lemele 2. n ³1 adică r este şi simetrică. ρ‫∈׳‬Rel (A ). (x. (x. Demonstraţie. adică r este reflexivă. ρ⊆ρ‫׳‬. y)∈ r .î. y)∈ρ‫]׳‬ .

Demonstraţie. x)∈ρ ρ∪ρ‫ ׳‬este tranzitivă. (x. (x.⇒’’. x)∈ρ‫( ⇒׳‬y. (x. (z.î. z)∈ρ-1 şi (z. ρ‫׳‬2=ρ‫ ׳‬şi (ρ∪ρ‫)׳‬2=ρ∪ρ‫׳‬. Utilizăm ipoteza din nou şi relaţia de la (i): deci (ρ∪ρ‫= )׳‬ρ2∪ρ‫׳‬2∪(ρ∘ρ‫(∪)׳‬ρ‫∘׳‬ρ)=ρ∪ρ‫(∪׳‬ρ∘ρ‫(∪)׳‬ρ‫∘׳‬ρ)⊆ρ∪ρ‫׳‬. există y∈A a. ρ-1∘ρ ∈Echiv (A). ρ‫∘׳‬ρ⊆ρ∪ρ‫׳‬.î. y)∈ρ‫( ⇒ ׳‬y. ⇔ (x. x)∈ρ∘ρ-1. Dacă (x. x)∈ρ∘ρ-1 adică să existe z∈A a.î. z)∈ρ-1 şi (z. Fie A o mulţime şi ρ∈Rel(A) proprietăţile: (i) Pentru orice x∈A. y) ∣ există z∈A a. y)∈ρ2 sau (x. echivalenţă. y)∈ρ (ii) ρ∘ρ-1∘ρ = ρ Atunci ρ∘ρ-1. 2 relaţia de la (i) devine: ρ∪ρ‫=׳‬ρ∪ρ‫(∪׳‬ρ∘ρ‫(∪)׳‬ρ‫∘׳‬ρ). y)∈ρ ⇔ (y. y)∈ρ∘ρ‫ ׳‬sau (x.. sau (y. x)∈ρ. x∈A. y)∈ ρ∘ρ-1⇒ există z∈A a. Analog pentru ρ-1∘ρ . adică ρ∪ρ‫ ׳‬este şi simetrică. deci ρ∘ρ‫⊆׳‬ρ∪ρ‫ ׳‬şi .î. x)∈ρ∪ρ‫׳‬. y)∈ρ‫∘׳‬ρ ⇔ (ii). pentru a demonstra că ∆A⊆ρ∘ρ-1 ar trebui ca pentru orice (i). având Avem că ρ∘ρ-1={(x. (x. adică ρ∘ρ-1 Cum (ρ∘ρ-1)∘(ρ∘ρ-1) = Deci. adică ρ∪ρ‫׳‬ Propoziţia 2.. z)∈ρ-1 şi (z. deci este o 26 .⇐’’. y)∈ρ‫׳‬2 sau (x.. de unde egalitatea cerută. y)∈ρ}. există z∈A a. Cum ∆A⊆ρ şi ∆A⊆ρ‫∆⇒׳‬A⊆ρ∪ρ‫ ׳‬. lucru asigurat de Dacă (x.⇔(x. Deducem că ρ∘ρ-1 este reflexivă (analog pentru ρ-1∘ρ).î. y)∈ρ∪ρ‫( ⇒׳‬x. deci o echivalenţă pe A.13. ∎ este reflexivă. este simetrică (analog pentru ρ-1∘ρ).∎ = (ρ∘ρ-1∘ρ)∘ρ-1 = ρ∘ρ-1 deducem că ρ∘ρ-1 este şi tranzitivă. y)∈ρ2∪ρ‫׳‬2∪(ρ∘ρ‫(∪)׳‬ρ‫∘׳‬ρ). Avem că ρ2=ρ. Astfel. x)∈ρ ⇔ (y. y)∈ρ sau (x.

Dacă ρ∈Echiv (A). [a]ρ={x∈A ∣ (x. adică [a]ρ≠∅ pentru orice a∈A).Definiţia 2. b)∈ρ. b)∈ρ şi astfel (a. a)∈ρ} (cum ρ este în particular Mulţimea A / ρ ={ [a] ρ ∣ a∈A } poartă numele de mulţimea factor ( sau cât ) a lui A prin relaţia ρ.16. (a. Demonstraţie. adică [a]ρ=[b]ρ. Numim partiţie a unei mulţimi M o familie (Mi)i∈I de submulţimi ale lui M ce verifică condiţiile : (i) Pentru i. adică x∈[b]ρ. (x. deci [a]ρ=[b]ρ (conform cu (ii)).14. (ii). prin clasa de echivalenţă a lui a relativă la ρ înţelegem mulţimea reflexivă deducem că a∈[a]ρ. b)∈ρ. b)∈ρ şi x∈[a]ρ. a)∈ρ. Propoziţia 2. Datorită tranzitivităţii lui ρ deducem că (x. Dacă ρ∈Echiv (A) şi a∈A.î. adică (x. j∈I. cum a∈[a]ρ deducem că a∈[b]ρ adică Fie acum (a. b∈A atunci [a]ρ=[b]ρ⇔ (a. iÎI 27 . deci [a]ρ ⊆[b]ρ.15. (x. Deoarece pentru orice a∈A. atunci [a]ρ=[b]ρ sau [a]ρ∩[b]ρ=∅. b)∈ρ (iii) Dacă a. i≠j ⇒ Mi ∩Mj=∅ (ii) U M i = M . b∈A. Presupunem că [a]ρ∩[b]ρ≠∅. a). ∎ Definiţia 2. a∈[a]ρ deducem incluziunea de la dreapta la stânga. cum cealalt ă incluziune este evidentă deducem egalitatea solicitată. atunci: (i) U [a ] ρ=A aÎA (ii) Dacă a. (i). b)∈ρ. Dacă [a]ρ=[b]ρ . Analog deducem că şi [b]ρ⊆[a]ρ . Atunci există x∈A a. (iii).

putem vorbi de funcţia identică a mulţimii vide 1∅). R) unde A b∈B a. (a. Pentru o mulţime A. Mulţimea A se numeşte domeniul (sau domeniul de definiţie al lui f) iar B se nume şte codomeniul lui f şi spunem de obicei că f este o funcţie definită pe A cu valori în B scriind lucrul acesta prin f:A→B sau A ¾ ¾® B. vom spune că ele sunt a∈A. b). 1A(a)=a pentru orice a∈A poartă numele de funcţia identică a lui A (în particular. Definiţia 3. elementul b se va numi imaginea lui a prin f.î. (a. B=B‫ ׳‬şi f(a)=f‫(׳‬a) pentru orice .1.Observaţia 2. §3 Relaţii funcţionale. Din cele de mai înainte deducem că dacă ρ este o relaţie de echivalenţă pe mulţimea A. Convenim să notăm b=f(a) .î. Fie A şi B două mulţimi. Numim funcţie ( sau aplicaţie ) un triplet f=(A. Dacă f :A→B este o funcţie iar A‫⊆׳‬A şi B‫⊆׳‬B atunci notăm: f(A‫{=)׳‬f (a) | a∈A‫ }׳‬şi f-1 (B´)={a∈A | f (a)∈B‫}׳‬ 28 f În acest caz. B. (a. pentru fiecare element a ∈A există un unic element egale (şi vom scrie f=f‫ )׳‬dacă A=A‫ ׳‬. şi B sunt două mulţimi nevide iar R⊆A×B este o relaţie funcţională. funcţia 1A:A→A. b‫∈)׳‬R ⇒ b=b‫׳‬. Clase de funcţii. O submulţime R⊆A×B se numeşte relaţie funcţională dacă : (i) Pentru orice a∈A există b∈B a. b)∈R. astfel că Gf={(a. Dacă A=∅ atunci există o unică funcţie f:∅→B ( este de fapt incluziunea lui ∅ în B). f(a)) | a∈A}. Dacă f :A→ B şi f‫׳‬:A‫→׳‬B‫ ׳‬sunt două funcţii. Relaţia funcţională R se mai numeşte şi graficul lui f (convenim să notăm pe R prin Gf. Dacă A≠∅ şi B=∅ atunci în mod evident nu există nici o funcţie de la A la B. b)∈R (ii) (a.17. atunci mulţimea claselor de echivalenţă ale lui ρ pe A determină o partiţie a lui A. Noţiunea de funcţie.

Demonstraţie.2.4. (ii). este evidentă. Fie f:A→B. B‫׳‬. A‫׳‬. Într-adevăr. -1 şi f (∅ )=∅.3. ∎ Propoziţia 3.( f (A‫ )׳‬se va numi imaginea lui A‫ ׳‬prin f iar f-1(B‫ )׳‬contraimaginea lui B‫ ׳‬prin f ). Dacă A¾ ¾® B ¾ ¾® C ¾ ¾® D atunci: f h avem trei funcţii (i) h∘(g∘f)=(h∘g)∘f (ii) f∘1A=1B∘f=f. B‫⊆׳׳‬B. (Ai)i∈I. notăm Im(f)=f (A). În particular. Evident. Propoziţia g numim compunerea lor funcţia notată g∘f:A→C şi definită prin 3. pe D drept codomeniu şi pentru orice a∈A (h∘(g∘f))(a)=((h∘g)∘f)(a)=h(g(f(a))). (i). A‫⊆׳׳‬A. (Bj) j∈J două familii de submulţimi ale lui A şi respectiv B. Fiind date două funcţii f:A→B şi g:B→C (g∘f)(a)=g(f(a)) pentru orice a∈A. Atunci: (ii) B‫⊆׳‬B‫⇒׳׳‬f-1(B‫⊆)׳‬f-1(B‫)׳׳‬ æ ö (iii) f ç I Ai ÷ Í I f ( Ai ) è iÎI ø iÎI æ ö (iv) f ç U Ai ÷ = U f ( Ai ) è iÎI ø iÎI æ ö ÷ B f -1 B j (v) f -1 ç I j ç jÎJ ÷ = I è ø jÎJ (i) A‫⊆׳‬A‫⇒׳׳‬f(A‫⊆)׳‬f(A‫)׳׳‬ ( ) 29 . avem că h∘(g∘f) şi (h∘g)∘f au pe A drept domeniu de definiţie. f(∅)=∅ Definiţia 3.

(ii). Analog cu (iv). conform cu (i) iÎI Demonstraţie (i). (echivalent cu f(a)=f(a‫⇒)׳‬a=a‫)׳‬ dacă pentru orice a. dacă este simultan injectivă şi surjectivă. Dacă b∈f(A‫)׳‬. è iÎI ø iÎI (iv). b=f(a) iii) bijectivă. a≠a‫⇒׳‬f(a)≠f(a‫)׳‬ ii) surjectivă. Deoarece pentru orice k∈I. adică f(A‫⊆)׳‬f(A‫)׳׳‬. Dacă f :A→B este bijectivă. a∈f-1(Bj) (v). 30 . a‫∈׳‬A. ∎ Definiţia 3. I Ai ⊆Ak. există a∈A a.î. b=f(a) ⇔ există i0∈I a. dacă pentru orice b∈B.î. Totul rezultă din echivalenţele a∈ f jÎ J -1 æ ⇔a∈ I f jÎJ -1 (B ) . funcţia f-1:B→A definită prin echivalenţa f-1(b)=a ⇔ b=f(a) (b∈B şi a∈A) poartă numele de inversa lui f.î. (iii). Egalitatea cerută rezultă imediat din echivalenţele : æ ö b∈ f ç U Ai ÷ ⇔ există a∈ U Ai a. j (vi).5. iÎI ö ç IBj ÷ ⇔ ç jÎJ ÷ è ø f(a)∈ I B J ⇔ pentru orice j∈J. Analog cu (i). Despre o funcţie f:A→B vom spune că este: i) injectivă.î. jÎJ A‫⊆׳‬A‫ ׳׳‬deducem că b∈f(A‫)׳׳‬. f(a)∈Bj ⇔ pentru orice j∈J. b∈f( Ai0 )⇔ b∈ U f ( Ai ) . a∈ Ai0 şi iÎI è iÎI ø b=f(a)⇔ există i0∈I a.ö æ (vi) f -1 ç Bj ÷ ÷= ç jU è ÎJ ø U f -1 (B j ) . atunci b=f(a) cu a∈A‫ ׳‬şi cum æ ö deducem că f ç I Ai ÷ Í f ( Ak ) şi cum k este oarecare deducem că è iÎI ø æ ö f ç I Ai ÷ Í I f ( Ai ) .

∎ Propoziţia 3. Deoarece (g∘f)(a)=g(f(a))=g(b)=c deducem c ă (g∘f)-1(c)=a= =f-1(b)=f-1(g-1(c))=(f-1∘g-1)(c). adică g este surjecţie. Să presupunem că g∘f este injectivă şi fie a. bijective) atunci g∘f injectivă (surjectivă. a‫∈׳‬A a. adică g∘f este injectivă. Atunci g(f(a))=g(f(a‫ ))׳‬şi cum g este injectivă deducem că f(a)=f(a‫ )׳‬iar cum şi f este injectivă deducem că a=a‫׳‬. Între mulţimile P(M) şi P(N) se definesc funcţiile 31 . Fie a. adică f este injectivă. c=g(b) cu b∈B şi cum şi f este surjectivă b=f(a) cu a∈A Dacă f şi g sunt bijective atunci faptul c ă g∘f este bijectivă rezultă imediat din cele expuse mai sus. este surjectivă. (g∘f)(a)=c ⇔ g(f(a))=c. Demonstraţie. Pentru a proba în acest caz egalitatea (g∘f)-1 = f-1∘g-1.6. (ii). deci conform celor de mai sus cu necesitate f este injecţie iar g surjecţie. (g∘f)(a)=(g∘f)(a‫)׳‬.Se verifică imediat că f-1∘f=1A şi f∘f-1=1B.î. Avem că c=g(b) cu b∈B şi b=f(a) cu a∈A. Să presupunem acum că f şi g sunt surjective şi fie c∈C.(i). Fie f :A→B şi g :B→C două funcţii este (i) Dacă f şi g sunt injective (surjective. fie c∈C. a‫∈׳‬A a. f este injectiv ă şi g este surjectivă). Dacă g∘f este bijecţie atunci în particular g∘f este injecţie şi surjecţie. Atunci g(f(a))=g(f(a‫(⇔))׳‬g∘f)(a)=(g∘f)(a‫⇒)׳‬a=a‫׳‬.7. astfel că c=g(b)=g(f(a))=(g∘f)(a). adică (g∘f)-1=f-1∘g-1. există a∈A a. adică g∘f este surjectivă. Propoziţia 3. Dacă g∘f este surjectivă. cum g f(a)=f(a‫)׳‬. bijectivă) atunci f este injectivă. pentru c∈C. (g este surjectivă.î. Fie M şi N două mulţimi iar f :M→N o funcţie.î. bijectivă . în acest ultim caz (g∘f)-1=f-1∘g-1 ) (ii) Dacă g∘f este injectivă (surjectivă.

∀ B∈P(N). Pentru -1 Dacă x∈A. f(x)=f(x‫)׳‬. Fie A. (f ∘f*)(A)=A⇔ f (f (A))=A. (i)⇒(ii). f* : P(N)→P(M) prin f*(A)=f(A). B‫∈׳‬P(N) a. g∘f=1M.î.׳‬analog A‫⊆׳‬A. (ii)⇒(iii). atunci f(x)∈f(A)⇒f(x)∈f(A‫ ⇒)׳‬există x‫∈׳‬A‫ ׳‬a. (iii)⇒(iv). f(x)=f(x‫⇒)׳‬f*({x})=f*({x‫)}׳‬ ⇒ {x}={x‫⇒}׳‬x = x‫∈׳‬A. ∀ A ∈P(M) şi f*(B)=f-1(B). Atunci f(A∩B)=f(f (A)∩f (B‫=))׳‬f(f ( A‫∩׳‬B‫))׳‬.î.Vom demonstra echivalenţa afirmaţiilor astfel (i)⇒(ii)⇒(iii)⇒(iv)⇒(v)⇒(vi)⇒(vii)⇒(i) iar apoi (i)⇔(viii) .f* : P(M)→P(N). Incluziunea A⊆f (f (A)) este valabilă pentru orice funcţie f. atunci (viii) Există o funcţie g :N →M a. f*(A)=f*(A‫⇔)׳‬f(A)=f(A‫)׳‬. f*(f*(A))=A. B=f (B‫)׳‬. adică f -1 (f ( A))⊆A. Deoarece f*∘f*=1P(M) . A‫∈׳‬P(M) a. adică A⊆A‫ . dacă * -1 A∈P(M) trebuie demonstrat că x∈f -1(f(A))⇒f(x)∈f(A)⇒ există x‫∈׳‬A a. Demonstraţie. 32 .î. adică f* este surjectivă. A=f –1 (A‫ )׳‬şi Să arătăm că f(f-1(A‫∩))׳‬f(f-1(B‫⊆))׳‬f(f-1(A‫∩׳‬B‫)׳‬. Pentru cealaltă incluziune. pentru orice A∈P(M). B∈P(M) şi A‫׳‬. ∀ A. –1 -1 -1 -1 (iv)⇒(v). rezultă x=x‫∈׳‬A‫׳‬.î. f∘g=f∘h. Fie A. B∈P(M) (vi) f(∁MA)⊆∁N f (A).î. Cum f este injectivă. ∀A∈P(M) g=h (vii) Dacă g. adică f* este injectivă. deci A=A‫׳‬. deci notând B=f*(A)∈P(N) avem că f*(B)=A. h:L →M sunt două funcţii a. Următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este injectivă (ii) f* este injectivă (iii) f*∘f*=1P(M) (iv) f* este surjectivă (v) f (A∩B)=f(A)∩f(B).î.

presupunem prin absurd că există x∈L a. deci incluziunea f(A∩B)⊆f(A)∩f(B) este adevărată pentru orice funcţie deducem că f (A∩B)=f(A)∩f(B).î.î. g este definită corect şi evident g∘f=1M . ceea ce este absurd.8. Cu notaţiile de la propoziţia precedentă. adică f este injectivă. absurd că x≠x‫׳‬.există x‫∈׳‬f -1(A‫ )׳‬şi x‫∈׳׳‬f -1(B‫ )׳‬a. Deoarece y=f(x‫⇒)׳‬x‫∈׳‬f -1(A‫∩׳‬B‫)׳‬. g(y)=x dacă y=f(x) cu x∈M şi y0 g(f(x))=g(f(x‫⇒))׳‬x=x‫׳‬. Dacă x. h : L→M. ceea ce este absurd. dacă y∉f(M). f(A∩B)⊇f(A)∩f(B) şi cum Cum x‫∈׳‬f -1(A‫ )׳‬şi x‫∈׳׳‬f -1(B‫ ⇒ )׳‬f(x‫∈)׳‬A‫ ׳‬şi f(x‫∈)׳׳‬B‫׳‬. y=f(x‫=)׳‬f(x‫)׳׳‬. deci f(∁MA)⊆∁Nf (A). x‫∈׳‬M şi f(x)=f(x‫)׳‬. Fie x. adică g(x)∈∁M{h(x)}. g(x)=x. f∘g=f∘h şi să g(x‫=)׳‬x‫׳‬. ∎ Propoziţia 3. ∀A∈P(M) 33 . atunci (i)⇒(viii). (viii)⇒(i). (v)⇒(vi). adică y∈f(f -1(A‫∩׳‬B‫))׳‬. Definind g:N→M. (vii)⇒(i). Fie g. h : L→M două funcţii a. atunci g≠h şi totuşi f∘g=f∘h . Dacă y∈f(f -1(A‫∩))׳‬f(f -1 (B‫⇒))׳‬y∈f(f -1(A‫ ))׳‬şi y∈f(f -1(B‫⇒))׳‬ y∈A‫∩׳‬B‫׳‬. Astfel. h(x)=x‫׳‬.î. Pentru A∈P(M) avem f(A)∩f(∁MA)=f(A∩∁MA)=f(∅)=∅. x‫∈׳‬M a. următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este surjectivă (ii) f* este surjectivă (iii) f*∘f*=1P(N) (iv) f* este injectivă (v) f(∁MA)⊇∁N f(A). atunci f(g(x))∈f(∁M{h(x)})⊆∁Nf(h({x}))=∁N{f(h(x))} deci f(g(x))≠f(h(x)) ⇔ (f∘g)(x)≠(f∘h)(x) ⇔ f∘g≠f∘h . atunci datorită injectivităţii lui f. Notând L={x. g(x)≠h(x). x‫ }׳‬şi definind g.î. h(x‫=)׳‬x. f(x)=f(x‫ )׳‬şi să presupunem prin (vi)⇒(vii).

deci există x∈A a. orice y∈N. a arăta că f(∁MA)⊇∁Nf (A). atunci pentru (căci f (M)=N) şi astfel g(y)=g(f(x))=(g∘f)(x)=(h∘f)(x)=h(f(x)) = h(y). ceea ce este absurd. f (f (B))=B . f*(f (B1))=f*(f (B2)) injectivă. h:N→P sunt două funcţii a. adică g=h. f(x)≠y0 . B2∈P(N) şi f*(B1)=f*(B2). Deoarece şi f*(∅)=∅ ⇒ f*({y0})=f*(∅) iar pentru că f* este presupusă injectivă ar rezulta că {y0}=∅. (i)⇒(ii).î. . Fie acum y∈B. (iii)⇒(iv). adică f ({y0})=∅⇔f*({y0})=∅.î. x∈f-1 (B)⇒y=f(x)∈f(f –1(B)). În particular. atunci * ⇔1P(N) (B1)=1P(N) (B2)⇔B1=B2. pentru A=M ar trebui să avem f(∁MM)⊇∁Nf (M)⇔ f(∅)⊇∁Nf (M)⇔ ∅⊇∁Nf (M)⇔f(M)=N. Notând A={xy∣y∈B}⊆M avem că f (A)=B ⇔f*(A)=B. f(xy)=y.î. pentru orice x∈M. atunci există xy∈M a.î.î. f(x)=y 34 Dacă g. atunci (vii) Există o funcţie g:N→M a. cum f* este surjectivă. revine la există y0∈N a. Avem de demonstrat că pentru orice B∈P(N).î.î.Vom demonstra echivalenţa afirmaţiilor astfel: (i)⇒(ii)⇒(iii)⇒(iv)⇒(v)⇒(vi)⇒(i) iar apoi (i)⇔(vii). Incluziunea f (f-1 (B))⊆B este valabilă pentru orice funcţie -1 (ii)⇒(iii). (v)⇒(vi). există x∈M a. f∘g=1N. adică f este f(∁MA)∪f(A)=N ⇔ f(∁MA∪A)=N⇔f(M)=N. Demonstraţie. Să presupunem prin absurd că -1 (iv)⇒(v).î. există A⊆M a.g=h (vi) Dacă g. g∘f=h∘f. g∘f=h∘f. Fie A⊆M . h:N→P sunt două funcţii a. f. y=f(x) şi deoarece y∈B⇒ Dacă B1. * * f*(A)={y}⇔f(A)={y}. Fie B∈P(N) şi y∈B . de unde şi incluziunea B⊆f(f –1 (B)).

scriind că f(g(y))=y. g(y)=xy . ce verifică în mod evident relaţia f∘g=1N. Pentru y∈N. adică f este şi surjectivă. (vi)⇒(i). ceea ce este absurd. pentru orice -1 (i)⇒(vii). 1} astfel : g(y)=0. Demonstraţie. următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este bijectivă (ii) f(∁MA)=∁N f(A). Următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este injectivă (ii) f este surjectivă (iii) f este bijectivă . f∘g=1N şi g∘f=1M. Cu notaţiile de la Propoziţia 3. Dacă f este injectivă.9. pentru orice ì0 pentru y Î N . atunci f(M) şi M au acelaşi număr .î.pentru orice x∈M. 35 (i)⇒(ii).7. obţinem astfel o funcţie g : N→M. ∀A∈P(M) (iii) f* şi f * sunt bijective (iv) Există o funcţie g:N→M a. cu Din propoziţiile precedente obţinem imediat: Corolarul 3. h : N→{0. Definim g. f(x)≠y0.∎ (vii)⇒(i). Presupunem prin absurd că există y0∈N a..{y 0 } ï y∈N şi h( y ) = í ï î1 pentru y = y 0 Evident g≠h şi totuşi g∘f=h∘f. adică f este surjectivă. x=g(y)∈M. deci f este surjectivă. xy∈f ({y}). Pentru fiecare y∈N alegând câte un singur y∈N .î. Propoziţia 3. (i)⇒(ii)⇒(iii)⇒(i). Fie M o mulţime finită şi f:M→M o funcţie.10. rezultă y=f(x). Vom demonstra următoarele implicaţii: de elemente şi cum f (M)⊆M rezultă că f (M)=M .

cu x0∈M iar M‫ ׳‬submulţime a lui M cu m-1 elemente. atunci numărul funcţiilor bijective de la M la N este egal cu m! (iii) Dacă m≤n. atunci pentru orice element Dacă M este o mulţime cu n elemente. ∎ Propoziţia 3. dacă m =1. mulţimea M va avea un singur element şi este clar că vom avea n=n1 funcţii de la M la N.1)m + C n2 (n . atunci numărul funcţiilor surjective de la M 1 la N este egal cu n m . (iii)⇒(i). Evident. Atunci: (i) Numărul funcţiilor definite pe M cu valori în N este egal cu nm (ii) Dacă m=n. Dacă f este surjectivă. deducem că de la M la N se pot defini n·nm-1=nm funcţii. y (ii)⇒(iii).11. Aplicând ipoteza de inducţie oricărei funcţii g: M‫→׳‬N îi putem asocia n funcţii distincte de la M la N : M→N.. f (x)=g(x) dacă x∈M‫ ׳‬şi y dacă x=x0 . putem scrie M=M ‫{∪׳‬x0}. respectiv n elemente. Facem inducţie matematică după m. f g. Demonstraţie. mulţimile M şi N vor avea câte un singur element şi vom avea o singură funcţie bijectivă de la M la N.y∈M va exista un unic element xy∈M a. dacă m=1..î..(i). deducem că pentru funcţiile de la M‫ ׳‬la N. + (. Facem inducţie matematică după m. atunci numărul funcţiilor injective de la M m la N este egal cu An (iv) Dacă m≥n. y funcţie. (ii).C n (n .1)n -1 Cnn -1 . Presupunem afirmaţia adevărată pentru mulţimile M ce au cel mult m-1 elemente. Pentru orice y∈N şi g : M‫→׳‬N g. Presupunem afirmaţia adevărată pentru toate mulţimile M‫ ׳‬şi N‫׳‬ ambele având cel mult m-1 elemente şi fie M şi N mulţimi având fiecare 36 . Fie M şi N două mulţimi având m. adic ă f este şi injectivă.2)m . considerând ale căror restricţii la M‫ ׳‬sunt egale cu g. f(xy)=y (căci în caz contrar ar rezulta contradicţia că M ar avea mai multe elemente decât M).

pe (iii).2.. . .n. deducem că f determină o funcţie bijectivă f :M→f(M).xm}... deoarece M1∩M2 ∩.. i=1. etc.... Dacă f:M→N este injectivă. ..∩Mn|=0. dacă vom alege în N o parte N‫ ׳‬a sa cu m elemente. deci conform Propoziţiei 1..1) M 1 I M 2 I ..yn} iar Mi mulţimea funcţiilor de la M la N a. n mulţimea funcţiilor surjective S m de la M la N va fi complementara n mulţimii M1∪ M2∪. cu x0∈M iar M‫ ׳‬submulţime a lui M cu m-1 elemente.. |Mi∩Mj|=(n-2)m.U M i = n m i =1 n UM i =1 n i = nm ... yj} .. iar f(M) are m elemente. determinată de valoarea f(x0)∈N precum şi de o funcţie bijectivă f (x)=f(x)..î. C n = An funcţii injective de la M la N. Să considerăm M={x1. y2. n Astfel. atunci luând drept codomeniu f(M)⊆N. + (... yi nu este imaginea nici unui element din Mi... Deoarece pe f (x0) îl putem alege în m moduri iar pe g în (m-1)! moduri (conform ipotezei de induc ţie) deducem că de la M la N putem defini (m-1)!. atunci putem stabili m! funcţii bijective de la M la N‫( ׳‬conform cu (ii)). pentru orice x∈M... . x2. unde N‫=׳‬N \ {f (x0)}...I M n Deoarece Mi este de fapt mulţimea funcţiilor definte pe M cu valori în N \ {yi }. etc..câte m elemente. (iv). atunci orice funcţie bijectivă f:M→N este perfect g:M‫→׳‬N‫׳‬. avem egalităţile (1): n Sm = Fmn .. Mi∩Mj este mulţimea funcţiilor definite pe M cu valori în N \ {yi . rezultă m m că putem construi m! .å M i + i =1 n n 1£ i < j £ n åM i ÇM j - - 1£ i < j < k £ n å M i I M j I M k + . dacă notăm prin Fm mulţimea funcţiilor de la M la N.. Scriind M=M‫{∪׳‬x0}.. 37 (2) |Mi|=(n-1)m. conform punctului (i) avem c ă: (|M1∩M2 ∩. N={y1.∩Mn=∅). Cum numărul m submulţimilor N‫ ׳‬ale lui N care au m elemente este egal cu C n .7...∪ Mn din Fm . . m =m! funcţii bijective. Reciproc.

φA φB . x∉B) sau (x∉A..⇐’’.. j CM A =1-φA φA2=φA (vi) φA Δ B=φA+φB . Cn . de unde A=B. (iv). x∈B).. atunci: (i) (ii) φ∅=0. Avem sau (x∈A. ∎ Sm = n m . Asemănător cu (iii). B∈P(M).. (ii)...12. Evident. Analog B⊆A. C n temeni egali. x∈B) sau (x∈A. Presupunem că φA=φB şi fie x∈A.Cn Pentru o mulţime nevidă M şi A∈P(M) definim φA : M→{0.1)m + C n2 (n . (i).φA φB (v) φA \ B=φA . Dacă A. Funcţia φA poartă numele de funcţia caracteristică a mulţimii A. . (iv) φA⋃B=φA+φB . + (. (vi).1)n -1 Cnn -1 . Evidentă. Pentru x∈M putem avea următoarele situaţii: (x∉A. φM=1 A=B⇔φA=φB (iii) φA⋂B=φA φB . deci x∈B. respectiv.1 2 n Deoarece sumele ce apar în (1) au.. C n .⇒’’. Cum A⋂A=A ⇒ φA =φAφA=φA 2. Demonstraţie. În fiecare situaţie (iii). (v). Propoziţia 3.2)m . ì0 daca x Ï A ï φA(x)= í ï î1 daca x Î A pentru orice x∈M. atunci φA (x)= =φB (x)=1. . în parte se verifică imediat relaţia φA⋂B (x)=φA (x)φB(x). adică A⊆B. relaţia (1) devine: 1 n (n .. x∉B) φA ∆ B =φ( A \ B )⋃( B \ A )=φ A \ B + φB \ 38 A -φA \ B φB \ A = ..2φAφB . ţinând cont de acest lucru şi de (2).1}.

ρ)(x)=(pN. definim: f ([x]ρ)=[f(x)]ρ´. atunci ( f ∘pM.î. ∀ x. ρʹ∘f)(x). vom nota prin [x]ρ clasa de echivalenţă a lui x modulo relaţia ρ. ρʹ∘f= f ʹ∘pM. ρ(x))=( f ʹ∘ pM.φBφA – φ (A \ B ) ⋂ ( B \ A )= φA +φB -2φAφB pρ.M : M→M / ρ definită prin pρ. Pentru a demonstra unicitatea lui f . surjecţiile canonice). Dacă x.ρ f pN. f (y)]∈ρʹ (din enunţ) ⇒ [f (x)]ρʹ=[f (y)]ρʹ . î. sunt Demonstraţie. să presupunem că ar mai exista o funcţie f ʹ: M / ρ→N / ρ´ a. ∎ =φA. Pentru x∈M. diagrama: f M N p M. ρʹ (f (x))= (pN. ρʹ∘f= f ∘pM.M (x)=[x]ρ pentru orice x∈M este surjectivă şi poartă numele de surjecţia canonică. Pentru x∈M. adică pN. y∈M a.φAφB+φB .î. ρʹ ∘f)(x) = =pN. ∎ . unde pM. Propoziţia 3. ρ)(x)= f (pM. Dacă x∈M. ρʹ∘f= f ∘pM. ρ. ρ (x)) = = f ([x]ρ)=[f[x]]ρʹ =pN. y∈M.13. şi fie x∈M. ρ. respectiv ρʹ şi f : M→N o funcţie având proprietatea: (x. pN. f(y))∈ρʹ. y)∈ρ ⇒ [f (x). Fie M o mulţime oarecare iar ρ∈Echiv (M). Atunci există o singură funcţie f : M/ρ→N/ρ´ a. Funcţia Fie M şi N două mulţimi pe care s-au definit relaţiile de echivalenţă ρ. adică f este corect definită. . ρʹ (f(x)) = [f (x)]ρʹ = f ʹ([x]ρ). ρ . ρ. pN. Atunci f ʹ([x]ρ)= f ʹ(pM. [x]ρ=[y]ρ ⇔ (x.deoarece (A \ B )⋂ (B \ A )=∅. de unde deducem că 39 f = f ʹ. y)∈ρ ⇒ ( f(x).ρʹ M/ρ N/ρ ρ este comutativă (adică pN.

Demonstraţie.1) C kk -1 . Demonstraţie.î. r F =f şi x∈M. k al relaţiilor de echivalenţă ce pot fi definite pe M a. Atunci numărul Nm.13.. k = (1 k!) × k m .. (i). Dacă ρ este o relaţie de echivalenţă.2 ) . Păstrând notaţia claselor de echivalenţă de la Propoziţia 3. y )∈ρ f ⇔ f(x)=f(y) (x.+Nm. deducem că f este bijectivă.C k1 (k . atunci avem surjecţia canonică p M. Pentru a proba unicitatea lui f . r F )(x)=f(x) ⇔ ⇔ f 1 ([ x] r f ) =f(x)⇔ f 1 ([ x] r f ) =f(x)= f ([ x] r f ) . r F =f. mulţimea cât să aibă k formula: elemente m ( k≤m ) este dat de k -1 N m . i:Im ( f ) →N fiind incluziunea. fie f1 : M /ρf→Im (f ) o altă funcţie bijectivă a. y)∈ρ f ⇔ f(x)=f(y) (de aici rezultă imediat şi injectivitatea lui f ) . + (. i∘f1∘ p M . y∈M şi [x ]r f = [y ]r f ⇔ (x.1) + C k2 (k .Propoziţia 3. 1+Nm. 40 .. Evidentă (relaţia de egalitate fiind o echivalenţă pe M). Atunci: (i) ρ f este relaţie de echivalenţă pe M (ii) Există o unică funcţie bijectivă f : M / ρ f→Im ( f ) a. notăm prin ρ f relaţia binară de pe M definită astfel: ( x. pentru x∈M definim f ([ x] r f ) =f(x). ρ : M→M / ρ.. Fie M şi N două mulţimi iar f :M→N o funcţie .î. i∘ f ∘ p M . ∎ Propoziţia 3. adică f1= f .15. ρ∈Echiv (M). Fie M o mulţime finită cu m elemente.. Funcţia f este corect definită căci dacă x. m.î. (ii).14.. Atunci. (i∘f1∘ p M . m [ ] Deci numărul relaţiilor de echivalenţă ce pot fi definite pe mulţimea M este dat de formula N=Nm. Cum f este în mod evident şi surjectivă. 2+. y∈M).

Deci.14. concluzia că g (P) este şi tranzitivă. k = (1 k!) × [k m . dacă g : N→Nʹ este o funcţie bijectivă atunci relaţiile ρf şi ρg∘f coincid căci (x. y)...16. y )∈g(P)⇔ există i∈I a. + (. ceea ce este absurd . y)∈ρf. y∈Mi ⇔ (x. adică (x. z∈ M i2 .1) C kk -1 ]. x. funcţia g fiind astfel corect definită. atunci cum am stabilit în cazul Propoziţiei 3. aceasta dă naştere la următoarea relaţie de echivalenţă de pe M : (x. Fie Part (M) mulţimea partiţiilor lui M.2 ) .y)∈ρg∘f⇔(g∘f)(x)=(g∘f)(y)⇔g(f(x))=g(f(y))⇔f(x)=f(y)⇔ ⇔(x. î. y∈Mi . z) Î g(P) de unde .. Există deci i1 . (y. deci g(P)∈ Echiv (M). f : M→N este o funcţie surjectivă. y∈ M i1 şi y. Vom nota prin f : Echiv (M)→Part (M) funcţia ce asociază fiecărei relaţii de echivalenţă ρ de pe M. Demonstraţie.11.C k1 (k . Atunci funcţia care asociază unei relaţii de echivalenţă definite pe M partiţia lui M dată de relaţia de echivalenţă este bijectivă. dacă N are k elemente. modulo g (P) este egală cu Mi. deducem că m m k -1 N m . Definim g : Part (M)→Echiv (M) astfel : dacă P=(Mi) i∈I este o partiţie a lui M.1) + C k2 (k . Fie acum (x. atunci k! funcţii surjective de la M la N vor determina aceiaşi relaţie de echivalenţă pe M. Într-adevăr.î. z∈Mi . y)∈g(P) ⇔ 41 Deci i1=i2=i şi astfel x. i2∈I a. Să arătăm că dacă x∈Mi . Luând în particular N=M/ρ şi ţinând cont de Propoziţia 3. partiţia lui M dată de clasele de echivalenţă modulo ρ: f(ρ)={[x]ρ | x∈M } . ∎ Propoziţia 3. Fie M o mulţime nevidă. atunci clasa de echivalenţă x y∈ x ⇔Mi= x .. dacă i1≠i2 ar rezulta că M i1 I M i2 ≠∅ (căci ar conţine pe y).Dacă în general. x. Mai mult. definim relaţia g(P) pe M astfel : (x. z)∈g(P). y)∈ρ f ⇔ f(x)=f(y). Reflexivitatea şi simetria lui g(P) sunt imediate.

0. atunci P⊆N şi cum P Dacă ( N. 0. s ) unde N este o mulţime nevidă.18. 0. iar diagrama 42 . un element 0ʹ∈Nʹ şi o funcţie sʹ:Nʹ → Nʹ. s ) un triplet Peano iar ( N ʹ. Fie ( N. 0∈N iar s:N→N este o funcţie astfel încât sunt verificate axiomele : P1 : 0∉s( N ) P2 : s este o funcţie injectivă P3 : dacă (n∈P⇒s(n)∈P ). 0ʹ. Demonstraţie Dacă notăm P={0}∪s(N). N={0}∪s(N). Atunci : Teorema 3. Numim triplet Peano un triplet ( N. bijectivă.17.Deducem astfel că g este de fapt inversa lui f. atunci verifică P3 . acceptăm ca axiomă existenţa unui triplet Peano (cititorului dornic de aprofundarea acestei chestiuni îi recomandăm lucrarea [16] ) . Lema 3. s ) este un triplet Peano.∎ un alt triplet format dintr-o mul ţime nevidă Nʹ. deducem că P=N . P⊆N este o submulţime astfel încât 0∈P şi În cele ce urmează. atunci P=N . ∎ adic ă f este Suntem acum în măsură să facem anumite precizări legate de mulţimea numerelor naturale. Definiţia 3.19. s ʹ ) (i) Există o unică funcţie f:N→Nʹ astfel încât f(0) = 0ʹ.

vom considera toate relaţiile R⊆N×Nʹ a. fie 43 Cum (0. î. adică. 0ʹ)∈R0 deducem că 0∈P. 0ʹ)∈R0 vom deduce că f (0)=0ʹ iar dacă n∈N şi f (n)=nʹ∈Nʹ. vom demonstra că pentru orice n∈N. nʹ)∈R0. Fie acum n∈P şi nʹ∈Nʹ a. f(s(n))=sʹ(nʹ)=sʹ(f (n)). 0ʹ) ∈ R sʹ(nʹ))∈R0. 0. s) este triplet Peano. nʹ)∈R0 şi (n. (n. Pentru prima parte. nʹʹ)∈R0 . 0ʹ. nʹ)∈R 0 iar dacă nʹ= nʹʹ . nʹʹ∈Nʹ avem (n. . sʹ(nʹ))∈R0 . P={n∈N | există nʹ∈Nʹ a. sʹ) este un triplet Peano. atunci (n. sʹ(nʹ))∈R iar prin R0 vom nota intersecţia acestor relaţii .f Nʹ N ¾ ¾® s sʹ N ¾ ¾® Nʹ f este comutativă (adică f ∘ s = sʹ∘f ) (ii) Dacă ( Nʹ. Vom demonstra că R0 este o relaţie funcţională şi astfel f va fi funcţia ce va avea drept grafic pe R0 (astfel. î. există nʹ∈Nʹ a. atunci f este bijecţie. Din definiţia lui R0 deducem că (s(n). nʹ)∈R0.î. deducem c ă P=N. deci (s(n). obţinem că s(n)∈P şi cum (N. Pentru a doua parte. nʹ)∈R0 }⊆N. (n. atunci (s(n).î. din (0. nʹ)∈R. r1 : (0. (n . Demonstraţie (i). : r2 : Dacă (n. Pentru a demonstra că R0 este o relaţie funcţională. fie pentru n∈N şi nʹ. Pentru a proba existenţa lui f.

fie nʹ. nʹʹ)∈R0 ⇒ nʹ= nʹʹ}⊆N şi să demonstrăm la început că 0∈Q. nʹʹ)∈R0. s ∈N ʹ şi (s(n). R1=R0 ∖{(0. nʹ). sʹ(m))∈R1 . s ă presupunem că mai există fʹ:N→Nʹ a. nʹ). Pentru a proba că 0∈Q. fʹ(0)=0ʹ şi sʹ(fʹ(n))=fʹ(s(n)) pentru orice n∈N. m) ≠ (0. Din nʹ≠0ʹ deducem că (0. r). nʹʹ∈Nʹ a. nʹ)∈R0 . (s(p). sʹ(m))≠(0.Q={n∈N : dacă nʹ. sʹ(pʹ))∈R2 . Să presupunem prin absurd că =(s(n). atunci (n. Într–adevăr. deducem că (s(n). pʹ)∈R0 iar cum n∈Q ⇒ nʹ=pʹ. În acest sens. 44 . 0ʹ)∈R1 iar dacă pentru m∈Nʹ avem (n. deci p=n. î. Atunci (n. 0ʹ)∈R2 ( căci 0 ≠ s(n) ) iar dacă (p. Din nou ar trebui ca R0⊂R2 – absurd !. vom demonstra că nʹʹ≠ sʹ(nʹ) şi să considerăm relaţia R2 =R0 ∖{(s (n). satisface r1 şi r2 . adică R2 Deci (s (n). nʹʹ)∈R0. (0 . nʹ)∈R0 atunci nʹ=0ʹ. nʹʹ)∈R0 ⇒ nʹʹ=sʹ(nʹ) astfel că dacă r. atunci s(p) =s(n). nʹʹ). pʹ)≠( s(n). î. m)∈R0 şi (n . deci 0∈Q. vom demonstra că dacă (0.î. sʹ(m))∈R0 şi cum (s(n). nʹʹ∈N ʹ şi (n. Astfel (s(n). atunci r = s = sʹ(n). nʹʹ). deci nʹʹ=sʹ(pʹ)=sʹ(nʹ). (n. adică s(n)∈Q. nʹʹ) . deci Q=N. nʹ)∈R0 şi (n. Cum R1 verifică r1 şi r2 ar trebui ca R0⊆R1 – absurd (căci R1 este inclusă strict în R0 ). Pentru a proba unicitatea lui f. ceea ce ne arată că (s(p). sʹ(pʹ)) ≠ (s(n). m)∈R1 . (0. ceea ce contrazice faptul că nʹʹ≠s(nʹ). pʹ) ∈R0 şi (p. Dacă prin absurd. pʹ)∈R2 . atunci (p. Fie acum n∈Q şi n ʹ∈N ʹ a. nʹ)}⊆N×Nʹ. sʹ(pʹ))= (s(n). nʹ). (s(n). dacă Atunci. sʹ(pʹ))∈R0 şi dacă presupunem (s(p). sʹ(pʹ)=nʹʹ. (n. Deducem că (s(p). s ) ∈R0 . atunci nʹʹ=sʹ(nʹ). nʹʹ)} . De asemenea. atunci vom considera relaţia conform cu P1). Prin urmare. (0. nʹ) (căci s(n) ≠ 0 nʹ≠0ʹ. deducem că nʹ=nʹʹ=0ʹ. Vom demonstra că R2 verifică r1 şi r2 . ţinând cont de cele stabilite mai sus.

fie m∈N a. În cele ce urmează vom alege un triplet Peano oarecare ( ℕ.. 3=s(2). Axiomele P1 – P3 sunt 45 . s) Vom nota 1=s(0).. atunci există Pʹ=Nʹ. sʹ) este un triplet Peano.c. adică f(p)=f(n) şi cum n∈P. î. atunci 0∈P iar dacă (adică f(n)=fʹ(n)). nʹ=f (n)}⊆Nʹ . m=s(p) cu p∈N iar egalitatea f(m)=f(s(n)) devine f(s(p))=f(s(n))⇔sʹ(f(p))=sʹ(f(n)). 2.20. Pentru aceasta vom sʹ(f(n))=sʹ(fʹ(n))⇒f(s(n))= demonstrăm la început că 0∈P.î. (cunoscută şi sub numele de teorema de recurenţă ) un triplet Peano este unic până la o bijecţie. ∎ Observaţia 3. pe care îl vom fixa . deducem că Cum f(0)=0ʹ deducem că 0ʹ∈Pʹ. f(m)=f(s(n)). deci bijectivă . absurd !). e. Elementul 0 va purta numele de zero .î. 0ʹ. 0ʹ. î. Dacă prin absurd m≠0. 1. (ii). atunci m=s(n) cu considera P={n∈N | dacă m∈N şi f(m)=f(n)⇒m=n}⊆N şi să n∈N iar egalitatea f(m)=f(0) devine f(s(n))=f(0)=0ʹ. Să arătăm la început că f este injectivă. Fie acum n∈P. Fie acum nʹ∈Pʹ . 2=s(1). atunci =fʹ(s(n))⇒s(n)∈P şi atunci P=N. nʹ=f (n). 0.18. Pentru a demonstra surjectivitatea lui f s ă considerăm Pʹ={nʹ∈Nʹ| există n∈N a. Deoarece sʹ(nʹ)=sʹ(f(n))=f(s(n)). Funcţia s poartă numele de funcţia succesor . f(0)=f(m) şi să demonstrăm că m=0. deducem c ă sʹ(nʹ)∈Pʹ şi cum tripletul (Nʹ. ceea ce este absurd deoarece prin ipoteză (Nʹ. de unde sʹ(f(n))=0ʹ. adică f=fʹ. astfel că ℕ={0. deci conform Lemei 3. atunci n=p şi astfel m=s(p)=s(n). pentru a demonstra că s(n)∈P. Conform Teoremei 3. Atunci m≠0 (căci în caz contrar ar rezulta c ă 0ʹ=f(0)=f(s(n))=sʹ(f(n)). elementele lui ℕ le vom numi numere naturale . n∈N a.19.t. …}.n∈P Considerând P={n∈N | f(n)=fʹ(n)}⊆N. adică f este şi surjectivă. sʹ) este un triplet Peano. Pentru aceasta fie m∈N a.

2. Pe parcursul acestei lucrări vom construi – pornind de la o raţionale ℚ. g) unic până la o bijecţie (unicitatea înseamnă că dacă (K. i‫ )׳‬cu K‫ ׳‬mulţime şi i‫׳‬:K‫→׳‬A a.î.1. cum f (i‫(׳‬a))=g (i‫(׳‬a)) deducem că i‫(׳‬a)∈K. i∘u‫=׳‬i‫׳‬. rezultând astfel rolul fundamental pe care îl joacă în matematică mulţimea numerelor naturale. Pentru a∈K‫׳‬. atunci pentru . Demonstraţie. 46 Dacă u‫׳‬:K‫→׳‬K este o altă funcţie a. g) dacă sunt verificate următoarele două condiţii: (i) (ii) f∘i=g∘i Pentru oricare alt dublet (K‫׳‬.cunoscute sub numele de axiomele lui Peano (axioma P3 poartă numele de axioma inducţiei matematice). adică u=u‫׳‬. În mod evident f∘i=g∘i. a∈K‫ ׳‬avem i(u‫(׳‬a))=u(a). f∘i‫ =׳‬g∘i‫ ׳‬există o unică funcţie u : K‫→׳‬K a. f∘i‫=׳‬g∘i‫׳‬. î. §4. Teorema 4. de unde u‫(׳‬a)=i‫(׳‬a)=u(a). g) atunci există o bijecţie u : K→K‫ ׳‬a.î. g : A→B o pereche de funcţii. i‫ )׳‬sunt două nuclee pentru perchea (f. reale ℝ şi complexe ℂ. Pentru orice pereche de funcţii f. i‫∘׳‬u=i ). Definim atunci u:K‫→׳‬K prin u(a)=i‫(׳‬a). Fie f.î. mulţime ℕ a numerelor naturale – mulţimile numerelor întregi ℤ. Fie acum (K‫׳‬. Să probăm la început existenţa nucleului şi pentru aceasta fie K={x∈A∣f(x)=g(x)} iar i : K→A incluziunea (K put`nd fi chiar ∅ ).Nucleul şi conucleul unei perechi de funcţii Definiţia 4. i∘u=i‫׳‬. pentru orice a∈K‫ ׳‬şi este clar că i∘u=i‫׳‬. î. i‫ )׳‬cu i‫ ׳‬: K‫→׳‬A a. O pereche (K. i) formată dintr-o mulţime K şi o funcţie i : K→A se numeşte nucleul perechii (f. g : A→B există un nucleu al perechii (f. i) şi (K‫׳‬.

î..î. î. g) (iar dacă nu este pericol de confuzie doar K=Ker (f. i‫ )׳‬două nuclee pentru perchea (f.î. v∘p=p‫) ׳‬. Pentru oricare alt dublet (P ‫׳‬. Cum şi =i‫ ׳‬şi i∘1K=i. g :A→B numim conucleu al perchii (f.). g) deducem existen ţa unei deducem că u∘u‫ =׳‬1K ¢ şi u‫∘׳‬u=1K .4. Pentru orice pereche de funcţii f.1.î.11. i‫ ∘׳‬1K ¢ Deducem imediat că i‫(∘׳‬u∘u‫=)׳‬i‫ ׳‬şi i∘(u‫∘׳‬u)=i. p∘f=p∘g a. g)). p‫∘׳‬f= p‫∘׳‬g . g : A→B există un conucleu al perechii ( f. i∘u‫=׳‬i‫׳‬. g) deducem existen ţa unei funcţii u‫׳‬:K‫→׳‬K a. p‫ )׳‬cu P ‫ ׳‬mulţime şi Teorema 4. Cum şi (K. g). Să arătăm că perechea ( B / <ρ>. ţinând cont de unicitatea din Definiţia 4. Deoarece pentru 47 . g) pereche (P. p<ρ>. Vom nota ( K. p‫ )׳‬sunt două conuclee pentru perchea (f. g). adică u este bijecţie şi i‫∘׳‬u=i . g(x)) | x∈A } (care este o relaţie binară pe B) iar <ρ> relaţia de echivalenţă de pe B generată de ρ (a cărei construcţie este descrisă în Teorema 2. i ) = Ker (f. i‫∘׳‬u=i. Definiţia 4. g ) unic până la o bijecţie (unicitatea înseamnă că dacă (P. g). ∎ Observaţia 4. B ) este un conucleu al perechii (f. i) şi (K‫׳‬. Pentru aceasta fie ρ={(f(x). Demonstraţie. Fiind dată o pereche de funcţii f. atunci există o bijecţie v:P→P ‫ ׳‬a. p) formată dintr-o mulţime P şi o funcţie p:B→P ce verifică următoarele două condiţii : (i) (ii) p‫׳‬: B→P ‫׳‬ v∘p=p‫׳‬. există o unică funcţie v :P→P ‫ ׳‬a. p) şi (P ‫׳‬.3. g) deoarece unicitatea sa se probează analog cu unicitatea nucleului. Cum (K‫׳‬.Să probăm acum unicitatea nucleului iar pentru aceasta fie (K. funcţii u:K→K‫ ׳‬a. i‫ )׳‬este nucleul perechii (f. Vom proba doar existenţa conucleului perechii (f. i ) este nucleul perechii (f.5.

B )=(i‫∘׳‬β)∘ p r p¢ . g) dacă nu este pericol de confuzie). B iʹ: Im (pʹ)→Bʹ este incluziunea. ∎ Observaţia 4. B∘g. Mulţimi ordonate.6.B .8. £) format dintr-o mulţime nevidă A şi o relaţie binară pe A notată tradiţional prin "£" care este reflexivă. g(x))∈<ρ> adică. Vom nota (B. Definiţia 5. p r . Dacă mai avem vʹ:B/<ρ>→Bʹ a. g(x))∈ρ p´ (vezi Propoziţia 3. B =(i‫∘׳‬β)∘(α∘ p r . Semilatici. deci ρ⊆ρp´ . Cum ρp´ este relaţie de echivalenţă pe B iar <ρ> este cea mai mică relaţie de echivalenţă de pe B ce conţine pe ρ deducem că <ρ>⊆ρp´ .orice x∈A avem (f(x).). vʹ∘ p r vʹ∘ p r . antisimetrică şi tranzitivă.1. B= p r p¢ .î. Atunci pentru orice x∈A. B = =pʹ. B (f (x))=p<ρ>.). Latici. Dacă relaţia "£" este doar reflexivă şi tranzitivă. atunci v∘ p r . Avem că pʹ=iʹ∘β∘ p r p¢ . adică (f(x).B = v∘ p r . 48 . Fie acum (B‫׳‬. B(g(x)). deci p<ρ>. B∘f=p<ρ>. unde . x ¹ y. y ÎA vom scrie x < y dacă x £ y .14. Printr-o mulţime ordonată înţelegem un dublet (A. Conform Propoziţiei 3.13. α∘p<ρ>.î.B este surjecţie deducem că vʹ=v (conform Propoziţiei 3. B . p<ρ>. există o funcţie α : B/<ρ>→B/ρP´ a.Fie β:B/ρP´→Im(p´) bijecţia a cărei existenţă ne este asigurată de Propoziţia 3.B şi cum p r . Dacă notăm v=iʹ∘β∘α .. g) sau (B=Coker (f. B =(i´∘β∘α)∘ p r . § 5. vom spune despre ea că este o ordine parţială sau că (A. p‫∘׳‬f=p‫∘׳‬g. Vom spune că "£" este o ordine pe A. B )=pʹ. g(x))∈ ρ⊆<ρ> deducem că (f(x). p‫(׳‬f(x))=p‫(׳‬g(x)). Pentru x. atunci =iʹ∘(β∘ p r p¢ . £) este o mulţime parţial ordonată. p‫ )׳‬cu B‫ ׳‬mulţime şi p‫׳‬:B→B‫ ׳‬a.14.î.B )=Coker (f.

z. t ) Î r şi x £ z Þ y £ t. £ ) o mulţime parţial ordonată iar r o relaţie de echivalenţă pe A. vom numi această ordine parţială preordinea cât. bÎA. Pentru a. Definiţia 5. Când nu este pericol de confuzie prin mulţime ordonată vom specifica numai mulţimea subiacentă A (fără a mai pune în evidenţă relaţia ≤. t din A avem implicaţia (x. ( z. aceasta subânţelegându-se ).≤) vom desemna o mulţime ordonată. 49 sn}⊆A atunci vom nota . prin sup (S) vom desemna cel mai mic majorant al lui S). yÎA definim x ³ y dacă şi numai dacă y £ x obţinem o nouă relaţie de ordine pe A. M ÎA şi S Í A. y ) Î r . s £ M (în caz că există. atunci pe mulţimea cât A/ r se poate defini o ordine parţială astfel : [ x] r £ [ y ] r ⇔ există z Î [ x] r şi t Î [ y ] r a. a £ b sau b £ a.⋀sn iar sup (S)= s1⋁s2 ⋁.2. prin inf (S) vom desemna cel mai mare minorant al lui S) ii) M este majorant pentru S dacă M este minorant pentru S în A°. .. Dacă S={s1. z £ t . Vom spune că: i) m este minorant pentru S dacă pentru orice sÎS..Dacă pentru x. Dubletul (A.⋁sn (evident. ³) îl vom nota prin A° şi spunem că mulţimea ordonată A° este duala mulţimii A. în cazul în care acestea există). bÎA vom spune că b urmează pe a (sau că a este urmat de b) dacă a < b iar pentru a £ c £ b avem a=c sau c=b.. Ordinea "£" de pe A se zice totală dacă pentru orice a. Dacă r este o relaţie de echivalenţă pe A compatibilă cu preordinea £ . y . Fie m..î. vom utiliza în acest caz notaţia a Ð b. Vom spune despre r că este compatibilă cu preordinea £ de pe A dacă pentru oricare elemente x .. adică pentru orice sÎS. o submulţime total ordonată a lui A poartă numele de lanţ. inf (S)= s1⋀s2 ⋀. Fie ( A. s2. m £ s (în caz că există. S ¹ Æ. În cele ce urmează prin (A..

. Iată câteva exemple de diagrame Hasse: Din păcate.. închise la stînga şi deschise la dreapta). Dacă a Ð b vom desena cerculeţul corespunzător lui b deasupra celui ce-l reprezint ă pe a. cn ale lui A avem a = c1 Ð c2 Ð . Fie (I. vom reprezenta fiecare element al lui A printr-un cerculeţ "·". În acest sens. b)={x∈A∣a<x<b} [a. b]={x∈A∣a<x≤b} [a. Dintr-o astfel de diagramă putem să reconstituim relaţia "£" ţinând cont de observaţia că a Ð b dacă şi numai dacă pentru un şir finit de elemente c1. Mulţimile ordonate finite A pot fi reprezentate prin a şa zisele diagrame Hasse. închise. b)={x∈A∣a≤x<b} şi vom numi astfel de submulţimi ale lui A intervale (respectiv deschise. b]={x∈A∣a≤x≤b} (a.. astfel de diagrame sunt greu de utilizat în cazul mulţimilor ordonate infinite (cum ar fi de exemplu ℚ sau ℝ cu ordonarea obişnuită). c2. £) un lanţ iar (Ai)i∈I o familie de mulţimi ordonate (mutual disjuncte). b Î A vom nota: (a. unind cele două cerculeţe printr-un segment (de remarcat faptul c ă intersecţia a două astfel de segmente poate să nu reprezinte un element al lui A). închise la dreapta şi deschise la stînga.Pentru a. Vom nota prin Å Ai mulţimea ordonată ce are drept iÎI mulţime subiacentă iÎI U Ai iar relaţia de ordonare este definită pentru x. ... 50 . Ð cn-1 Ð cn= b.

. pentru orice aÎA. bÎA există a⋀b=inf{a.3. dacă pentru oricare două elemente a. . dacă pentru oricare două elemente a.î. iÎI atunci P= ´ Pi devine în mod canonic mulţime ordonată. b} iii) latice.î. Dacă I={1. 0 £ a viii) sup .î. definind 1£i £ n Dacă (Pi . y} Ì Ak iar x £ y în Ak. xs-1=ys-1 şi xs<ys ( această ordonare se numeşte ordonarea lexicografică)...mărginită dacă există un element notat tradiţional prin 1ÎA a. £ )1≤i≤n este o familie finită de mulţimi ordonate. 2. dacă pentru orice submulţime S Í A există inf (S) v) sup – completă. pentru orice aÎA.mărginită dacă există un element notat tradiţional prin 0ÎA a. Definiţia 5. a £ 1 51 pentru x=(xi)1≤i≤n . dacă pentru orice submulţime S Í A există sup (S) vi) completă dacă este simultan inf şi sup-completă (evident în acest caz se poate utiliza denumirea de latice completă) vii) inf . Mulţimea ordonată Å Ai definită mai iÎI sus poartă numele de suma ordinală a familiei (Ai) Ai∈I. b Î A există a Ù b şi a Ú b) iv) inf – completă.Å An.. Vom spune despre A că este: i) inf – semilatice.yÎ Å Ai prin x £ y dacă şi numai dacă xÎAi. …. b} ii) sup – semilatice. x £ y <≝> există 1≤s≤n a. y=(yi)1≤i≤n ∈P. n} convenim să notăm Å Ai = A1Å A2Å. dacă este simultan inf şi sup-semilatice (adică pentru oricare două elemente a. x1 = y1. yÎAj şi i< j sau iÎI {x.. bÎA există a⋁b=sup{a..

fie M Í A.mărginită (adică 0 £ a £ 1 pentru orice a ÎA). un element aÎA se zice atom dacă a ¹ 0 şi având xÎA a. a⋁b∈A‫׳‬.î. M¢ mulţimea majoranţilor lui M iar m=inf (M¢).î. b∈A‫ ׳‬avem a⋀b. m £ a deducem că m = a Dacă A are 0. A‫⊆׳‬A se va zice sublatice. 1. să existe doar inf (S) (sau sup (S)). x £ a. Dacă A este o latice completă. adică mÎM¢. oricare două elemente a. Exemple. Definiţia 5. dacă pentru oricare două elemente a. dacă pentru mulţimea numerelor naturale iar " ½" relaţia de divizibilitate pe ℕ. b∈A‫ ׳‬avem a⋀b∈A‫( ׳‬respectiv a⋁b∈A‫)׳‬. este suficient ca pentru orice submul ţime nevidă şi mărginită S a sa. 2.ix) mărginită dacă este simultan inf şi sup . Într-adevăr.Orice mulţime ordonată A care este inf-complet ă este latice completă. n Îℕ. astfel m = sup (M).4. Pentru ca o latice L să fie condiţional completă. Atunci "½" este o relaţie de ordine pe ℕ. atunci x = 0 sau x = a (deci 0 Ð a). în acest caz 0 se zice element iniţial (sau prim) al lui A iar 1 element final (sau ultim) al lui A x) condiţional completă dacă pentru orice submulţime nevidă şi mărginită S a sa există inf (S) şi sup (S). Definiţia 5. atunci inf (Æ) = 1 iar sup (Æ) = 0. Un element mÎA se zice: i) minimal dacă având aÎA a.6. m Ù n = cel . Dacă A este inf-semilatice (respectiv supsemilatice) vom spune despre o submulţime A‫⊆׳‬A că este inf-subsemilatice (respectiv sup-sub-semilatice).î. a £ m deducem că m = a ii) maximal dacă având aÎA a. Faţă de 52 această ordine ℕ devine latice în care pentru m. Fie ℕ Dacă A este latice. Observaţia 5. 1.5. 3. Cum pentru xÎM şi y ÎM¢ avem x £ y deducem că x £ m.

b∈A. ℤ. 2. f (a Ù b) = f (a) Ù f (b) (respectiv f (a Ú b) = Evident. bÎA cu a £ b avem f (a) £ f (b) (în anumite lucrări f se zice monoton crescătoare). atunci f se zice izomorfism de mulţimi ordonate dacă 53 . iar ordonarea naturală este totală.mai mare divizor comun al lui m şi n iar m Ú n = cel mai mic multiplu comun al lui m şi n. În mod evident. Fie acum A. A‫ ׳‬sunt mulţimi ordonate iar f:A→A‫ ׳‬este morfism de mulţimi ordonate. Definiţia 5. Atunci (P (M).semilatici sunt aplica ţii izotone iar dacă compunem două morfisme de acelaşi tip obţinem tot un morfism de acelaşi tip. pentru relaţia de divizibilitate. Vom spune despre f că este morfism de mulţimi ordonate (sau aplicaţie izotonă) dacă pentru orice a. Aceast ă ordonare nu este totală deoarece dacă avem două numere naturale m. Dacă A. Í) este o latice complet ă cu prim şi ultim element (respectiv Æ şi M). A‫ ׳‬două mulţimi ordonate (când nu este pericol de confuzie convenim să notăm prin "£" ambele relaţii de ordine de pe A şi A‫ ) ׳‬şi f:A→A‫ ׳‬o funcţie. Fie M o mulţime iar P(M) mulţimea submulţimilor lui M. A‫ ׳‬sunt latici. A‫ ׳‬sunt inf (sup) . 3. b ÎA avem f (a Ù b) = =f (a) Ù f (b) şi f (a Ú b) = f (a) Ú f (b)).semilatici vom spune despre f c ă este morfism de inf (sup) . atunci K cu ordonarea naturală este o latice. n prime între ele (cum ar fi de exemplu 2 şi 3) nu avem m ∣ n şi nici n ½ m.7. Dacă A. elementul 1Îℕ este Dacă A. morfismele de inf (sup) . ℚ sau ℝ. Dacă K este una din mulţimile de numere ℕ. vom spune că f este morfism de latici dacă f este simultan morfism de inf şi sup-semilatici (adică pentru oricare două elemente a. element iniţial iar 0Îℕ este element final. a.semilatici dacă pentru oricare două elemente =f (a) Ú f (b)).

x ¢ £ y ¢ şi y ¢¢ £ x ¢¢. y ¢. x¢ £ y¢ şi y¢ £ y deducem că x £ y iar din y £ y¢¢.există g:A‫→׳‬A morfism de mulţimi ordonate a. Acest lucru revine la a spune de fapt că f este o bijecţie. [ y ]r Î A a. se verifică imediat faptul că mulţimea ordonată cât (A . Astfel. y ) Î r adică x ¢ £ x. ( y ¢.î. x ). ( y ¢¢. iar pentru aceasta fie (A. Fie A o inf-semilatice şi F ⊆A o submulţime nevidă a sa. Vom considera A = A/ r împreună cu preordinea cât (definită la începutul paragrafului) şi să arătăm că acestă preordine este de fapt o ordine pe A (adică r este şi simetrică). Atunci există x ¢. y ¢ £ y. Analog se defineşte noţiunea de izomorfism de inf (sup) semilatici ca şi cea de izomorfism de latici.latice şi pentru a. £ ) şi funcţie izotonă f : A ® B există o unică aplicaţie izotonă f : A ® B a. x £ x ¢¢. fie [x ]r . y ¢¢ £ y şi y £ y ¢¢ . dacă a £ b şi aÎF atunci bÎF. demonstrăm că [x ]r = [ y ]r . 54 . Vom spune că F este filtru al lui A dacă F este o infsub-semi. surjecţia canonică p A : A ® A este funcţie izotonă. În acest caz vom scrie A≈A‫ ׳‬. x ¢¢ Î [x ]r . Vom nota prin F (A) mulţimea filtrelor lui A. b ÎA. astfel că [x]r = [ y ]r . y )Î r Û x £ y şi y £ x este o echivalenţă pe A compatibilă cu preordinea £ . Din x £ x¢.î. y ¢¢ Î [y ]r a. Definiţia 5.î.13. y )Î r . x £ x ¢. y £ y ¢. Se verifică imediat că relaţia r definită pe A prin: (x.8.î. Ţinând cont de Propoziţia 3. (x ¢¢. adică (x. [x ]r £ [ y ]r şi [ y ]r £ [x ]r şi să Avem (x ¢. x ¢¢ £ x. £ ) o mulţime parţial ordonată. În continuare vom stabili felul în care mul ţimile preordonate induc mulţimi ordonate. y¢¢ £ x¢¢ şi x¢¢ £ x deducem că y £ x . y ). f∘g=1A‫ ׳‬şi g∘f=1A. x ). £ ) împreună cu surjecţia canonică p A : A ® A verifică următoarea proprietate de universalitate: Pentru orice mulţime ordonată ( B. f o p A = f . Într-adevăr.

s1⋀s2 ⋀. Vom nota prin I (A) mulţimea idealelor lui A. Dacă A este o inf(sup)-semilatice.. bÎA cu a £ b. Dacă A este latice... s1⋀s2 ⋀... pentru ƹSÍA vom nota prin [S) ( (S]) filtrul(idealul) generat de S (adică intersecţia tuturor filtrelor (idealelor) lui A ce conţin pe S). Propoziţia 5... s2 .. Dacă A este o sup-semilatice şi SÍA este o submulţime nevidă a sa. Dacă A este o inf-semilatice şi S ÍA o submulţime nevidă a sa. 55 . sn∈S a.î. Fie A o sup-semilatice iar I ÍA o submulţime nevidă a sa. atunci: (S]={a∈A∣există s1.⋀sn≤a}. a £ s1Ú s2 Ú. Dacă F‫∈׳‬F(A) a. sn∈S a.9. atunci noţiunile de filtru şi ideal au defini ţii precise în A (ţinând cont de definiţiile de mai sus. S Í F‫ ׳‬atunci FS⊆F‫ ׳‬deci FS⊆∩F‫[=׳‬S). Cum intersecţia oricărei familii de filtre (ideale) este de asemenea filtru (ideal).n Dual se demonstrează: Propoziţia 5. Observaţia 5. sn∈S a.10. evident în acest caz A ÎF (A)ÇI (A). dacă bÎI atunci şi aÎI. Vom spune că I este un ideal al lui A dacă I este supsub-semilatice a lui A şi pentru orice a.Ú sn}...Fie FS={a∈A∣există s1. Se probează imediat că FS Î F (A) şi S Í FS.⋀sn≤a}.î. s2 . Demonstraţie. deci [S) Í FS ..Noţiunea duală celei de filtru este aceea de ideal pentru o supsemilatice.î.î..11. atunci: [S)={a∈A∣există s1. s2 . Mai precis avem: Definiţia 5.de unde [S)=FS . putem vorbi de filtrul (idealul) generat de o mulţime nevidă. căci A este simultan inf şi sup-semilatice).12.

Fie (A. 56 . Dacă A este o inf (sup)-semilatice şi aÎA. Atunci A este izomorfă cu o mulţime de submulţimi ale lui A (ordonată cu incluziunea). În continuare.13. Pentru fiecare aÎA considerăm Conform celor de mai sus avem că: [a)={x∈A∣a≤x} şi Ma={x∈A∣x≤a}⊆A. s(S)ÎS pentru orice submulţime nevidă S a lui M. a £ b avem Ma Í Mb deducem că asocierea a ® Ma pentru aÎA descrie izomorfismul de mul ţimi ordonate dorit. bÎA. (a]={x∈A∣x≤a} ([a). £) o mulţime ordonată. Teorema 5. (a] poartă numele de filtrul (idealul) principal generat de a).⊆) sunt latici în care pentru F 1.î. În cele ce urmează. i) O mulţime ordonată în care orice submulţime nevidă a sa are un element iniţial se zice bine ordonată (evident o mulţime bine ordonată este inf-completă şi total ordonată) ii) O mulţime ordonată în care orice submulţime total ordonată a sa are un majorant (minorant) se zice inductiv (coinductiv) ordonată.14. I2∈I(A)) avem F1⋀F2=F1⋂F2 iar F1⋁F2=[F1⋃F2) (respectiv I1⋀I2=I1⋂I2 iar I1⋁I2=(I1⋃I2] ). Demonstraţie. Deoarece pentru a. acceptăm că pentru orice mulţime M este verificată axioma alegerii: Există o funcţie s : P(M) ® M a. (F(A). După cum vom vedea în §9 (ℕ.Astfel. F2∈F(A) (respectiv I1. £) este un exemplu de mulţime bine ordonată.⊆) şi (I(A). n Definiţia 5. vom nota prin [a) ( (a]) filtrul (idealul) generat de {a}. reamintim un rezultat datorat lui Bourbaki şi câteva corolare importante ale acestuia (pentru demonstra ţii recomandăm cititorului lucrarea [23]).

î. Orice submulţime total ordonată a unei mulţimi ordonate este cuprinsă într-o submulţime total ordonată maximală. (Bourbaki).15.î. Corolar 5 (Teorema lui Zermelo).î. atunci şi elementul a are proprietatea P. Definiţia 5. f (u) =u. a £ ma (ma £ a). £) o mulţime bine ordonată infinită şi P o proprietate dată. Vom spune despre o latice (L. Există un element maximal (minimal) ma Î A a. x<a au proprietatea P. Pentru a demonstra că toate elementele mulţimii A au proprietatea P este suficient să demonstrăm că: (i) Elementul iniţial 0 al lui A are proprietatea P (ii) Dacă pentru aÎA. Pe orice mulţime nevidă A se poate introduce o ordine faţă de care A este bine ordonată. Orice mulţime nevidă inductiv (coinductiv) ordonată are cel puţin un element maximal (minimal). Fie (A.Lema 5. y. atunci există uÎA a.≤) că este: i) modulară dacă pentru oricare x. z ÎL cu z £ x avem x Ù (y Ú z) = (x Ù y) Ú z ii) distributivă dacă verifică una din următoarele două condiţii echivalente: 1) x Ù (y Ú z) = (x Ù y) Ú (x Ù z) 2) x Ú (y Ù z) = (x Ú y) Ù (x Ú z) pentru orice x. y. 57 . Dacă (A. Corolar 1 (Principiul lui Hansdorf de maximalitate). £) o mulţime inductiv (coinductiv) ordonată şi aÎA. Orice mulţime ordonată conţine o submulţime total ordonată maximală.16. Corolar 2 (Lema lui Zorn). Corolar 4 (Lema lui Kuratowski). Fie (A.î. toate elementele xÎA a. £) este o mulţime nevidă. inductiv ordonată şi f : A ® A este o aplicaţie a. f (a) £ a pentru orice aÎA. Corolar 6 (Principiul inducţiei transfinite). Corolar 3 (Principiul elementului maximal (minimal)). z Î L.

atunci din a Ùb =c Ùb şi aÚ b= c Ú b deducem că a = c (v) L nu are sublatici izomorfe cu N5. (iii) Þ (i). dacă a £ c. Atunci a = a Ù c. Cum în orice latice. cÎL. 58 . cÎL avem ((aÙc) Ú b) Ù c = (aÙc) Ú (bÙc) (iv) Pentru orice a. Rezultă din aceea că a Ù c £ c. pe când a Ú (b Ù c) = a Ú 0 = a iar (a Ú b) Ù c= =1 Ù c ¹ a. atunci a Ù(b Ú c) £ £ (a Ù b)Ú c (iii) Pentru orice a. astfel că c Ù (b Ú a) ¹ (c Ù b) Ú a. dacă c £ a. Demonstraţie.Să notăm că există latici ce nu sunt modulare. (Dedekind). echivalenţa (i) Û (ii) este imediată. a £ c. Într-adevăr.î. Fie a. b. cÎL. deci N5 nu este modulară. b. b. Teorema 5. dacă vom considera laticea notată tradiţional prin N5 : 1 c b a 0 observăm că a £ c. b. (i) Þ (iii). Pentru o latice L următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) L este modulară (ii) Pentru orice a. c Î L a. dacă c £ a. atunci (a Ù b) Ú c £ a Ù(b Ú c).17. deci (a Ú b) Ù c = ((a Ù c) Ú b) Ù c = (a Ù c) Ú (b Ù c) = a Ú (b Ù c).

ceea ce este absurd. (v) Þ (i) Să presupunem că L nu este modulară. iar a Ú (b Ù c) ¹ (a Ú b) Ù c.î. Dacă L este un lanţ. Exemple. n şi Pe parcursul acestei lucr ări vom prezenta mai multe exemple de latici modulare. prin Ld vom nota clasa laticilor distributive iar prin Ld (0. orice latice distributivă este modulară.(i) Þ (iv). În cele ce urmează. 1) clasa laticilor distributive mărginite. Latici distributive Evident. b. Obţinem în felul acesta diagrama Hasse a unei sublatici a lui L izomorfă cu N5: aÚb (a Ú b) Ù c b a Ú (b Ù c) bÙc (observând şi că (a Ú (bÙc)) Ú b = aÚ ((bÙc) Ú b) = aÚb ((aÚb) Ù c)Ù b = ((a Ú b) Ù b) Ù c = b Ù c. c în L a. 1. 1). b Ù c < b < a Ú b. Există atunci a. 59 . atunci LÎLd (0. § 6. a Ú (b Ù c) £ b şi b £ (a Ú b) Ù c. (iv) Þ (v) Evident (ţinând cont de observaţia de mai înainte). Avem a = a Ú (a Ù b) = a Ú (c Ù b) = a Ú (b Ù c) = =(a Ú b) Ù c = (c Ú b) Ù c = c. Să observăm că bÙc < <a Ú (b Ù c) < (a Ú b) Ù c < aÚb. a £ c.

b. c Î L. 1). ´ S n ý . (i) Þ (iii).. b. (ℕ.2. Să presupunem că L Î Ld şi fie a.2. Rezultă din aceea că pentru oricare elemente a.. Í) Î Ld (0. Sn sunt submulţimi nevide ale unei latici distributive L. deducem că dacă S1. (i) Û (ii). . cÎL (iv) Pentru orice a.1. b. S2. atunci a = b (v) L nu are sublatici izomorfe cu N5 sau M3. b. | ).. c Î L (iii) (a Ù b) Ú (b Ù c) Ú (c Ù a) = (a Ú b) Ù (b Ú c) Ù (c Ú a) pentru orice a. (P (M). c Î L. b. cÎL. þ Teorema 6. Observaţia 6. unde M3 are următoarea diagramă Hasse: 1 b a c 0 Demonstraţie. atunci: Ú (Ù S i ) = Ù í Ú f (i ) i =1 n ìn îi =1 ü f Î S1 ´ . Raţionând inductiv după nÎℕ*. dacă a Ù c = b Ù c şi a Ú c = b Ú c.. (a Ù b) Ú (a Ù c) £ a Ù (b Ú c).. Atunci (a Ú b) Ù (b Ú c) Ù (c Ú a) = (((a Ú b) Ù b) Ú ((a Ú b) Ù c)) Ù (c Ú a) = 60 . Pentru LÎL următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) L Î Ld (ii) a Ù (b Ú c) £ (a Ù b) Ú (a Ù c) pentru orice a.

u} este: 61 a¢ = (d Ú a) Ù u. Deducem imediat că L este modulară. b¢. (iv) Þ (v). În cazul lui N5 observăm că b Ù c = b Ù a = 0. Notăm d = (a Ù b) Ú (b Ù c) Ú (c Ù a). b. b Ú c = =b Ú a = 1 şi totuşi a ¹ c iar în cazul lui M3. b Ú a = b Ú c = 1 şi totuşi a ¹ c . Dacă a Ù c = b Ù c şi a Ú c = b Ú c. Cum pentru oricare a. şi c¢ = (d Ú c) Ù u. Să admitem prin absurd că atât N5 cât şi M3 sunt sublatici ale lui L. atunci a = a Ù (a Ú c) = a Ù (b Ú c) = (a Ù b) Ú (a Ù c) = (a Ù b) Ú (b Ù c) = b Ù (a Ú c) = =b Ù (b Ú c) = b. Diagrama Hasse a mulţimii {d. distributivitatea lui L se deduce astfel: a Ù (b Ú c) = (a Ù (a Ú b)) Ù (b Ú c) = ((a Ù (c Ú a)) Ù (a Ú b) Ù (b Ú c) = a Ù (a Ú b) Ù (b Ú c) Ù (c Ú a) = a Ù ((a Ù b) Ú (b Ù c) Ú (c Ù a)) = =a Ù (b Ù c)) Ú (a Ù b) Ú (c Ù a) = (datorită modularităţii) = =(a Ù ((a Ù b) Ú (b Ù c))) Ú (c Ù a) = (datorită modularităţii) = =(a Ù b) Ú (a Ù c). dacă L nu are sublatici izomorfe cu N5 atunci ea este modulară. a¢. b Ù a = b Ù c = 0. (iii) Þ (i).î.absurd! (v) Þ (i). deoarece dacă a. c Î L a.=(b Ú ((a Ù c) Ú (b Ù c))) Ù (c Ú a) = (b Ú (a Ù c)) Ù (c Ú a) = =(b Ù(c Ú a)) Ú ((a Ù c) Ù (c Ú a)) = ((b Ù c) Ú (b Ù a)) Ú (a Ù c) = =(a Ù b) Ú (b Ù c) Ú (c Ù a). Conform Teoremei 1. să presupunem prin absurd că există a. Cu această observaţie. c Î L avem: (a Ù b) Ú (b Ù c) Ú (c Ù a) £ (a Ú b) Ù (b Ú c) Ù (c Ú a). u = (a Ú b) Ù (b Ú c) Ù (c Ú a). (a Ú b) Ù c = (a Ú b) Ù ((b Ú c) Ù c) = (a Ú b) Ù (b Ú Úc) Ù (c Ú a) = (a Ù b) Ú (b Ù c) Ú (c Ù a) = (a Ù b) Ú (b Ù c) Ú a = =((a Ù b) Ú a) Ú (b Ù c) = a Ú (b Ù c). c Î L şi a £ c.1. c¢. (a Ù b) Ú (b Ù c) Ú (c Ù a) < < (a Ú b) Ù (b Ú c) Ù (c Ú a). b. b. (i) Þ (iv). b¢ = (d Ú b) Ù u .

b¢. u sunt distincte. b¢. a¢. u}ÍL este sublatice. a¢ Ù c¢ = d. a¢ Ù c¢ = ((d Ú a) Ù u) Ù ((d Ú c) Ù u) = L avem: a¢ = d Ú (a Ù u). c¢. u sunt distincte. n 62 =(b Ù c) Ú (((a Ù b) Ú c) Ù a)= (b Ù c) Ú ((a Ù b) Ú (c Ù a)) = (datorită . b¢. c¢ = d Ú (c Ù u) iar datorită simetriei este suficient să =(d Ú a) Ù (d Ú c) Ù u = ((a Ù b) Ú (b Ù c) Ú (c Ù a) Úa) Ù (d Ú c) Ù u = =((b Ù c) Ú a) Ù (d Ú c) Ù u = ((b Ù c) Ú a) Ù ((a Ù b) Ú c) Ù Ù (a Ú b) Ù(b Ú c) Ù (c Ú a) = ((b Ù c) Ú a) Ù ((a Ù b) Ú c) = =(b Ù c) Ú (a Ù ((a Ù b) Ú c)) = (datorită modularităţii) = modularităţii) = d. u} va fi izomorfă cu M3 ceea ce va fi contradictoriu cu ipoteza pe care o acceptăm. atunci sublaticea {d. Datorită modularităţii lui demonstrăm doar că Într-adevăr. a¢.u b‫׳‬ a‫׳‬ c‫׳‬ d Cum {d. c¢. vom verifica egalităţile a ¢ Ú b¢ = = b¢ Ú c¢=c¢ Ú a¢ = u. a¢ Ù b¢ = b¢ Ù c¢ = c¢ Ù a¢ = d şi atunci va rezulta şi că cele 5 elemente d. c¢. b¢. b¢ = =d Ú(b Ù u). a¢. dacă vom verifica faptul că elementele d. c¢. Deoarece d < u. a¢.

t £ i Ú j.4. Să probăm că I = (c] şi J = (b]. b. deci j £ a Ù c < b. Să presupun că L este distributivă. Conform Corolarului 6. Dacă prin absurd J¹(b].. Fie L o latice oarecare şi x.. Dacă c = x Ú i şi b = x Ú j. j Î J a. JÎI(L). dacă I ¹ (c].î. y = i Ú j cu iÎI şi jÎJ. găsim o sublatice a lui L izomorfă cu M3 ceea ce este din nou absurd! n Corolar 6.absurd! n Corolar 6. atunci există aÎI. a. adică jÎJ şi astfel a = i Ú j ÎI . Conform Teoremei 6. Fie I Ù J = (x] şi I Ú J = (y].3. O latice L este distributivă dacă şi numai dacă pentru oricare două ideale I.Corolar 6. atunci j £ c.3. atunci I şi J sunt ideale principale. Demonstraţie. astfel că t = (t Ù i) Ú (t Ù j) = i¢ Ú j¢ cu i¢ = t Ù i Î I iar j¢ = t Ù j Î J. Pentru a proba afirmaţia reciprocă.12. b. dacă L∈Ld. Dacă I ÙJ şi IÚJ sunt ideale principale. J = (c]. Ţinând cont de Propoziţia 5. Fie I = (b]. JÎI (L) ce nu verifică ipoteza.. c. J Î I (L). L conţine elementele a. să presupun prin absurd că L nu este distributivă şi să arătăm că există I. y∈L. atunci cÎI şi bÎJ. I Ú J = {i Ú j | i Î I şi j Î J}. pentru tÎI Ú J există i Î I.2. Dacă am avea a=i Ú j cu iÎI şi jÎJ. y} este izomorfă cu N5 . Fie LÎLd iar I. c care împreună cu 0 şi 1 formează laticile N5 sau M3. Atunci (x Ú y]⊆(x] Ú (y]. a > b iar {x.absurd! Analog. Demonstraţie.5. atunci Demonstraţie. Egalitatea (x] Ù (y] = (x Ù y] se probează imediat prin dublă incluziune iar incluziunea (x Ú y]⊆(x] Ú (y] rezultă 63 . (x] Ù (y]=(x Ù y] iar (x] Ú (y] = (x Ú y]. Cum a £ b Ú c deducem că aÎI Ú J.

Dacă LÎL(0. b] (dacă există!) pentru care x Ù x¢ = a şi x Ú x¢ = b. atunci un element al lui L poate avea cel mult un complement.î.2. Fie aÎL iar a¢. 1).din Propoziţia 5. Dacă L este o latice oarecare şi a.. Definiţia 7. Orice latice L modulară şi complementată este relativ complementată. (x] Ú (y] = {i Ú j | i Î (x] şi j Î (y]} = {i Ú j | i £ x şi j £ y}. 64 . deci (x Ú y]=(x] Ú (y]. Demonstraţie. a Ù a¢ = 0 şi a Ú a¢ = 1 (a¢ se va numi complementul lui a). a £ b. a¢¢ doi complemenţi ai lui a. Atunci a Ù a¢ = a Ù a¢¢ = 0 şi a Ú a¢ = a Ú a¢¢ = 1. atunci conform Corolarului 6. n Lema 7. (iv)). Vom spune despre laticea L că este complementată dacă orice element al său are un complement. prin complementul relativ al unui element xÎ[a.1. Vom spune despre o latice L că este relativ complementat ă dacă orice element al său admite un complement relativ în orice interval din L ce-l conţine. Algebre Boole. înţelegem acel element x¢Î[a. n § 7. Complement şi pseudocomplement într-o latice. b ÎL.3. Lema 7. Fie L o latice mărginită.12. de unde a¢ = a¢¢ (conform Teoremei 6. Dacă L∈Ld .3.2. b] din intervalul [a. de unde rezultă imediat că (x] Ú (y] Í (x Ú y]. Vom spune că elementul aÎL are un complement în L dacă există a¢ÎL a. b].

Atunci a Ù b.6. 1). Conform Lemei 7. atunci a Ù a¢¢= a Ù [(a¢Ú b) Ù c] = [(a Ù a¢)Ú (a Ù b)] Ù c = (a Ù b) Ù c = =b Ù c= b iar a Ú a¢¢= a Ú[(a¢Ú b) Ù c] = (a Ú a¢Ú b) Ù (a Ú c) = 1 Ù c = c. Demonstraţie.7. n Observaţia 7. Lema 7. a. atunci a¢ este cel mai mare element al lui L cu proprietatea că a Ù a¢=0 (adică a¢ = sup ({x Î L | a Ù x = 0}).2 şi principiului dualizării. vom spune că inf . este suficient să probăm că (a Ù b) Ù (a¢ Ú b¢) = 0 iar (a Ù b) Ú (a¢ Ú b¢) = 1.Demonstraţie. b £ c. c]. dacă privită ca inf-semilatice este pseudocomplementată. b¢ ÎL. Fie L o inf-semilatice cu 0 şi aÎL.4. Într-adevăr. a Î[b. 65 . Dacă vom considera a¢¢ = (a¢ Ú b) Ù c Î [b. adică a‫ ׳׳‬este complementul relativ al lui a în [b. c ÎL. n Lema 7. bÎL având complemenţii a¢. Un element a*ÎL se zice pseudocomplementul lui a dacă a*= sup ({x Î L | a Ù x = 0}). (De Morgan) Fie LÎLd(0. c]. a Ú b au complemenţi în L şi anume (a Ù b)¢ = a¢ Ú b¢ iar (a Ú b)¢ = a¢ Ù b¢. (a Ù b) Ù (a¢ Ú b¢) = (a Ù b Ù a¢) Ú (a Ù b Ù b¢) = 0 Ú 0 = 0 iar (a Ù b) Ú (a¢ Ú b¢) = (a Ú a¢ Ú b¢) Ù (b Ú a¢ Ú b¢) = 1 Ù 1 = 1. Dacă LÎLd (0. Dacă orice element al lui L are pseudocomplement. 1) şi aÎL are un complement a¢ÎL. atunci orice element ce are un complement a¢ îl va avea pe a¢ şi ca pseudocomplement. Dacă L este o latice modulară mărginită. Fie b. Această observaţie ne conduce la: Definiţia 7. c] şi a¢ Î L complementul lui a în L.semilaticea L este pseudocomplementat ă O latice L se zice pseudocomplementată.5.

1) Rezultă din definiţia lui a*. b ÎL avem: 1) a Ù a* = 0 iar a Ù b = 0 Û a £ b* 2) a £ b Þ a* ³ b* 3) a £ a** 4) a* = a*** 5) (a Ú b)* = a* Ù b* 6) (a Ù b)** = a** Ù b** 7) a Ù b = 0 Û a** Ù b** = 0 8) a Ù (a Ù b)* = a Ù b* 9) 0* = 1. 1 Î R (L). b Î D (L) Þ a Ù b Î D (L) 15) a Î D (L) şi a £ b Þ b Î D (L) 16) a Ú a* Î D (L). 66 . b Î R (L) Þ a Ù b Î R (L) 12) sup {a. b} = (a Ú b)** = (a* Ù b*)* R( L) 13) 0. 2) Deoarece b Ù b* = 0. n Teorema 7. atunci pentru a £ b. adică b* £ a*. 3) Din a Ù a* = 0 deducem că a* Ù a = 0. R (L) = {a* | a Î L} iar D (L) = {a Î L | a* = 0}. deducem că a Ù b*= 0. 1* = 0 10) a Î R (L) Û a = a** 11) a. Demonstraţie. Echivalenţa rezultă din definiţia lui b*.î. Atunci b = b Ù 1 = b Ù (a¢ Ú a) = a¢ Ú (b Ù a) = a¢ Ú 0 = a¢.8. adică a £ (a*)* = a**. fie aÎL. Atunci. 1 Î D (L) şi R (L) Ç D (L) = {1} 14) a. a¢ £ b şi b Ù a = 0. 4) Din a £ a** şi 2) deducem că a*** £ a* şi cum din 3) deducem că a* £ (a*)** = a*** rezultă că a* = a***.Demonstraţie. Într-adevăr. a¢ un complement al lui a şi bÎL a. Fie LÎLd (0) pseudocomplementată. pentru a.

(a Ú b) Ù x = 0. Numim complementată din Ld (0. Fie acum x Î L a. 1. Ţinând cont de 4) şi 10) deducem că R (L) = { a Î L / a** = a}. Fie acum x. n Observaţia 7. Elementele lui R (L) se zic regulate iar cele ale lui D (L) dense. 1). x £ b*. fa (x) = (x Ù a. de unde x = a¢. v). adică a Ù x = 0 şi a Ú x = 1. 1). 67 . 1).11.î. adică a Ù x = b Ù x = 0. x Ú a) pentru xÎL este un morfism injectiv în Ld. atunci x = y (conform Teoremei 6.10. Reciproc. Să presupunem acum că LÎLd (0. Fie LÎLd şi aÎL.5) Avem (a Ú b) Ù (a* Ù b*) = (a Ù a* Ù b*) Ú (b Ù a* Ù b*) = =0 Ú 0 = 0. 3. atunci fa este izomorfism în Ld (0. v) Î(a] ´ [a) alegând x = (uÚa¢) Ùv deducem imediat că fa (x) = =(u.2. 2. Cum LÎLd. Lanţul trivial 1 = {Æ} ca şi 2 = {0. deci izomorfism în Ld (0. Atunci fa : L ® (a] ´ [a). 1) dacă şi numai dacă a are un complement.). latice Boole orice latice Exemple. de unde x £ a*. atunci pentru (0. adică x £ a* Ù b*. n Definiţia 7. pentru (u. adică fa este morfism injectiv în Ld. 1). Deducem că (a Ù x)Ú (b Ù x) = 0. 1). 1} (în care 0¢ = 1 şi 1¢ = 0). dacă a¢ Î L este complementul lui a. Demonstraţie.9. deci f a este ca funcţie o injecţie. Restul afirmaţiilor se probează analog. adică fa este şi surjecţie. 1. 1).î. Din 14) şi 15) deducem că D (L) Î F (L). Dacă fa este izomorfism în Ld (0. De fapt 1 şi 2 sunt singurele lanţuri ce sunt latici Boole. În cazul în care LÎLd (0. 1) Î (a] ´ [a) va exista xÎL a. Teorema 7. f (x) = (0. y ÎL a. Faptul că fa este morfism de latici este imediat. fa (x) = fa (y) adică x Ù a = y Ù a şi x Ú a = =y Ú a.î.

Definim pe 2M relaţia de ordine f £ g Û f (x) £ g (x) pentru orice xÎM. Atunci. Ú) Î Ld B2: Sunt verificate identităţile x Ù 0 = 0. *. n ³ 2 iar Dn mulţimea divizorilor naturali ai lui n. 0. x Ù x¢ = 0.12. 1 = n iar p¢ = n / p). (P(M). 2. În cele ce urmează prin B vom desemna clasa algebrelor Boole. ¢. Fie M o mulţime iar 2M = {f : M ® 2}. prin algebră Boole înţelegem o algebră (B. Í) este o latice Boole în care pentru orice X Í M. Propoziţia 7. q). R (L) devine algebră Boole. Ţinând cont de Teorema 7.2. b Î R (L). a Ù b ÎR (L) iar 68 . Astfel (2M. 0. Demonstraţie. f¢ = 1 . Definiţia 7. B1: (B. Ù. 1 Î B operaţii nule) a. 1) şi în plus f (x¢) = (f (x))¢ pentru orice x Î B1.f). p Ù q = (p.13. 4. q Î Dn. Fie nÎℕ. B2 Î B. xÚ1=1 x Ú x¢ = 1. 0 = 1. q]. p Ú q = = [p. Ù. Ú. Pentru orice mulţime M. cu ordinea indusă de pe L. Morfismele bijective din B se vor numi izomorfisme. Din punctul de vedere al Algebrei Universale. Dacă B1. £) devine latice Boole (în care caz pentru f Î 2M. ¢ o operaţie unară iar 0. f : B1 ® B2 va fi morfism de algebre Boole dacă f este morfism în Ld (0. 3. Mulţimea ordonată (Dn. 1. 0) (cu Ù şi Ú operaţii binare. X¢ = M \ X = CM (X). 0) o inf-semilatice pseudocomplementată iar R (L) = {a* | a Î L}. ∣ ) este latice Boole Û n este liber de pătrate (în care caz pentru p. 1) de tipul (2.8. Ù. deducem că L este mărginită (1 = 0*) iar pentru a.î. (Glivenko) Fie (L.

Demonstraţie. b Î B. 69 defineşte un .sup R (L) {a. Demonstraţie. n Se verifică imediat că asocierea Pentru B Î B şi aÎB. Rezultă imediat din Lema 7. Demonstraţie.î. x Ù z £ x Ú (y Ù z) şi y Ù z £ x Ú (y Ù z). a X (x ) = í ì ï0 pentru x Ï X ï î1 pentru x Î X X ® aX izomorfism de algebre Boole a : P(M) ® 2M. Rezultă imediat din Lema 7. Dacă M este o mulţime oarecare.4. deducem că z Ù (x Ú y) £ x Ú (y Ù z).14. Pentru x. bÎB a. Fie XÎP(M) şi a X :M®2. adică z Ù [x Ú (y Ù z)]* £ x* Ù y* şi z Ù [x Ú (y Ù z)]* Ù (x* Ù y*)* = 0 ceea ce implică z Ù (x* Ù y*) £ £[x Ú (y Ù z)]**. b} = (a* Ù b*)* astfel că R (L) este latice mărginită şi sub-inf-semilatice a lui L. Deoarece pentru aÎR (L). Mai rămâne de probat faptul că R (L) este distributivă. y. ∎ Lema 7. vom nota I (a) = [0. a Ù b = 0 şi a Ú b = 1.2. ∎ Propoziţia 7. Atunci b = a¢. a Ú a* = (a* Ù a**)* = 0* = 1 şi a Ù a* = 0 deducem că a* este complementul lui a în R (L).15.16. (a Ù b)¢=a¢ Ú b¢ iar (a Ú b)¢ = a¢ Ù b¢. y*. deci x Ù z Ù [x Ú (y Ù z)]* = 0 şi (y Ù z) Ù [x Ú (y Ù z)]* = 0 astfel că z Ù [x Ú (y Ù z)]* £ x*. n Lema 7. adică R (L) este şi distributivă. Cum partea stângă a acestei ultime inegalităţi este z Ù (x Ú y) iar partea dreaptă este x Ú (y Ù z) (în R (L)). atunci (a¢)¢ = a.. Fie B ÎB şi a. z Î R (L). a]. Dacă B ÎB şi a. atunci algebrele Boole 2M şi P(M) sunt izomorfe.

(iii). a¢ Ù x) pentru x Î B este morfism în B. atunci aa (x Ú y) = a Ù (x Ú y) = =(a Ù x) Ú (a Ù y)= aa (x) Ú aa (y). 0. aa (x) = a Ù x pentru xÎB este un morfism surjectiv din B (iii) B » I (a) ´ I (a¢). (i). Ù. x* = x¢ Ù a (ii) aa : B ® I (a). aa (0) = 0 iar aa (1) = a. unde pentru x ÎI(a). 0 Ú z) = (y. Fie acum x1.17. 1) (ca sublatice a lui B). x2 Î B a. (a¢ Ù y)Ú (a¢ Ù z)) = (y Ú 0. aa (x Ù y) = a Ù (x Ù y) = =(a Ù x) Ù (a Ù y) = aa (x) Ù aa (y). a) ÎB. Se verifică uşor că a : B ® I (a) ´ I (a¢). deci (a Ù x1)Ú (a¢ Ù x1) = = (a Ù x2) Ú (a¢ Ù x2) Û (a Ú a¢) Ù x1 = (a Ú a¢) Ù x2 Û 1 Ù x1 = 1 Ù x2 Û x1 = x2. Demonstraţie. Numim produsul direct al acestei familii un dublet (P. Pentru orice a ÎB: (i) (I (a). unde P este o 70 . aa (x¢) = a Ù x¢ = =(a Ù a¢) Ú (a Ù x¢) = a Ù (a¢ Ú x¢) =a Ù (a Ù x)¢ = (aa (x))*. a (x) = =(a Ù x. (pi)i∈I). a (x1) = a (x2). a¢ Ù (y Ú z)) = ((a Ù y) Ú (a Ù z). Pentru xÎI (a). y Î B. z) Î I (a) ´ I (a¢).Propoziţia 7. *. Pentru (y. x Ù x*= x Ù (x¢ Ù a) = (x Ù x¢) Ù a = 0 Ù a = 0 iar x Ú x* = =x Ú (x¢ Ù a)= (x Ú x¢) Ù (x Ú a) = 1 Ù (x Ú a) = x Ú a = a. Ú. Fie (Mi)i∈I o familie nevidă de mulţimi. z) deducem că a este surjecţie. n § 8. Dacă x. cum a (y Ú z) = (a Ù (y Ú z). Atunci a Ù x 1 = a Ù x2 şi a¢ Ù x1 = a¢ Ù x2.î.1. de unde concluzia că a este izomorfism în B. I (a) Î Ld (0. adică aa este morfism surjectiv în B. (ii). Produsul direct (suma directă) a unei familii de mulţimi Definiţia 8.

î pi∘u=pi‫ ׳‬şi p‫׳‬i∘v = pi pentru orice iÎI. pentru orice iÎI. pi∘u=pi‫׳‬. Existenţa produsului direct. 71 . adică u este bijecţie. În cele ce urmează. (pi ‫)׳‬i∈I) format din mulţimea P‫׳‬ există o unică funcţie u:P‫→׳‬P a. Teorema 8. pi ‫׳‬1P‫= ׳‬pi‫ ׳‬pentru orice iÎI. iÎI.mulţime nevidă iar (pi)i∈I este o familie de funcţii pi : P ® Mi pentru orice iÎI a. (pi ‫)׳‬i∈I) sunt două produse directe ale familiei (M i)i∈I . dubletul (P. Se probează imediat că dubletul (P. conform proprietăţii de universalitate există u:P‫→׳‬P şi v:P→P‫ ׳‬a. pi (f) = f (i) pentru iÎI şi fÎP. (pi)i∈I) ce reprezintă produsul direct al familiei de mul ţimi (Mi)i∈I se va nota prin ÕMi . (pi)i∈I) verifică proprietatea de universalitate a produsului direct de mul ţimi (Mi)i∈I .î. datorită unicităţii din proprietatea de universalitate deducem că uv = 1p şi vu=1P‫ ׳‬. Demonstraţie.î. Pentru oricare alt dublet (P‫׳‬. Cum şi pi1P=pi .3. Unicitatea produsului direct.2. iÎI Pentru jÎI. este verificată următoarea proprietate de universalitate: şi familia de funcţii pi‫׳‬:P‫→׳‬Mi (i ∈I). (pi)i∈I) şi (P‫׳‬. Pentru orice familie nevidă de mulţimi (Mi)i∈I există produsul său direct care este unic până la o bijecţie. n Observaţia 8. Fie P={f:I→ U M i f (i ) ∈Mi iÎI Deducem imediat că pi(uv)=pi iar pi‫(׳‬vu)=pi‫ ׳‬pentru orice pentru orice i∈I } iar pi : P ® Mi. pj: Õ M i →Mj poartă numele de a j-a proiecţie. Dacă (P. iÎI De multe ori prin produs direct vom înţelege doar mulţimea subiacentă P (neglijând deci menţionarea proiecţiilor).

f ((xi)i∈I)=(fi (xi))i∈I pentru orice iÎI iÎI (xi)i∈I∈ ÕMi iÎI poartă numele de produsul direct al familiei (fi)i∈I de iÎI aplicaţii. în cazul în care I este finită I={1. ø è iÎI ø è iÎI ø Propoziţia 8. Aplicaţia f este unică cu proprietatea că pi‫׳‬f=fipi pentru orice iÎI. coincide de fapt cu M1 ×.. Dacă pentru orice i∈I. Se verifică imediat că Õ1M iÎI i =1 Õ Mi iÎI şi că dacă mai avem o (fi‫)׳‬i∈I de aplicaţii cu fi ‫׳‬: Mi ‫→׳‬Mi‫ ׳׳‬. fi este o funcţie injectivă (surjectivă.. bijectivă). n}.. j∈I.. pj: Õ M i →Mj este definită prin pj ((xi)i∈I)=xj. notând f (i) = xi Î Mi. 72 . atunci f = Õ f i este injectivă iÎI (surjectivă.× Mn definit în §1... Fie iÎI acum (Mi)i∈I familie de aplicaţii fi : Mi→Mi‫ ׳‬. (i∈I) atunci iÎI familie de mulţimi (Mi‫)׳׳‬i∈I şi o familie ç fi Õæ è ö æ ö ¢ o f ö=æ f i¢ ÷ oç fi ÷ Õ Õ i÷ ç ç ÷ ç ÷. (i∈I).Deoarece orice funcţie f:I→ U M i este determinată de f(i) iÎI pentru orice iÎI. 2. bijectivă). . ÕMi iÎI Astfel. vom nota f = Õ f i .4. şi (Mi ‫)׳‬i∈I două familii nevide de mul ţimi iar (fi)i∈I o Aplicaţia f: Õ M i ® Õ M i ¢ . vom scrie formal: Õ M i ={(xi)i∈I∣xi∈Mi pentru orice i∈I} iÎI Astfel.

Pentru orice familie (Mi)i∈I de mulţimi există şi este unică până la o bijecţie suma sa directă. un dublet (S.4. există o unică aplicaţie u:S→S‫ ׳‬a. adică f este surjectivă. să presupunem că pentru orice i∈I. Cum fj este injectivă deducem că α (j)=β (j) iar cum j este Atunci pentru orice j∈I. Demonstraţie. Într-adevăr. există xj∈Mj a. Unicitatea sumei directe se probează analog ca în cazul produsului direct. Pentru oricare altă mulţime S‫ ׳‬şi familie (α‫׳‬i)i∈I de aplicaţii Teorema 8. adică φ:I→ U M i¢ şi are proprietatea că φ(j)∈ Mj´ iÎI iÎI Să presupunem acum că pentru orice i∈I. Cum f i este surjecţie. ∎ În cadrul teoriei mulţimilor. iÎI oarecare deducem că α=β. uαi=α‫׳‬i pentru orice i∈I.î. M i I M j =∅) .Demonstraţie. pentru fiecare iÎI. f (α)=f (β). f (α)(j)=f (β)(j) ⇔fj (α (j))= fie φ∈ Õ M i ¢ .î. adică f este injectivă. β∈ Õ M i a. noţiunea duală celei de produs direct al unei familii de mulţimi este aceea de sumă directă (vom face mai tîrziu precizări suplimentare despre noţiunea de dualizare – vezi Definiţia 1. iÎI 73 . de la Capitolul 5).6. Numim sumă directă a familiei (nevide) (Mi)i∈I de mulţimi. (α i)i∈I ) format dintr-o mulţime nevidă S şi o familie de aplicaţii αi:Mi→S (i∈I) ce verifică următoarea proprietate de universalitate: cu αi‫׳‬:Mi→S‫( ׳‬i∈I). atunci f (ψ)=φ. considerăm M i =Mi×{i} şi S= U M i (observăm că pentru i ¹ j. fi este injectivă şi fie α.î. fj (xj )=φ (j). Dacă vom considera ψ:I→ U M i definită prin ψ (j)=xj pentru orice iÎI j∈I. fi este surjectivă şi pentru orice j∈J. Definiţia 8. Pentru a proba existenţa.5. =fj (β (j)).

Suma directă a familiei (Mi)i∈I o vom nota prin C M i (ea mai poartă numele şi de reuniune disjunctă a familiei iÎI (α i)i∈I ) este suma directă a familiei (Mi)i∈I ). de multe ori când vorbim despre suma directă vom menţiona doar mulţimea subiacentă.7. ø è iÎI ø è iÎI ø Ca şi în cazul produsului direct al familiei de func ţii (f i)i∈I avem şi pentru f = C f i următorul rezultat: iÎI Propoziţia 8. atunci f = C f i este injectivă iÎI (surjectivă. Aplicaţiile (α i)i∈I .8. i))=(fi(x). bijectivă). Dacă pentru orice i∈I. care sunt injecţii. se vor numi injecţiile canonice (ca şi în cazul produsului direct. Se probează imediat că C1M iÎI i =1 C Mi iÎI iar dacă mai avem o familie (f‫ ׳‬i)i∈I cu fi ‫׳‬: Mi ‫→׳‬Mi‫( ׳׳‬i∈I) atunci: ç fi Cæ è iÎI ö æ ö ¢ o f ö=æ f i¢ ÷ oç fi ÷ C C i÷ ç ç ÷ ç ÷ . (Mi)i∈I n Observaţia 8. vom nota f = C f i şi vom numi pe f suma directă a aplicaţiilor iÎI (f i)i∈I. i) pentru orice iÎI şi iÎI iÎI ¢ xÎMi este unica aplicaţie cu proprietatea că α‫׳‬ifi=fαi pentru orice iÎI.Definind pentru orice iÎI. fi este o funcţie injectivă (surjectivă. (i∈I) atunci aplicaţia f : C M i ® C M i definită prin f((x. injecţiile canonice subânţelegîndu-se). ai : Mi ® S prin ai (x) = (x. i) (xÎMi) se verifică imediat că dubletul (S. dac ă avem o familie de aplicaţii (f i)i∈I aplicaţii cu fi : Mi → M¢i . 74 . bijectivă). Ca şi în cazul produsului direct.

.∼’’ este o echivalenţă pe clasa tuturor mulţimilor .3. adică deducem că A∼C. 75 .î. când dacă a∉B atunci a∉f(a). Cum şi f B∼A. A2 trei mulţimi a. pe Fie A0. ∎ există f :A→B şi g :B→C bijecţii. Pentru orice mulţime A. vom scrieA≁B). Dacă A şi B sunt echivalente vom scrie A∼B (în caz contrar.î.î. A∼A căci funcţia : B→A este bijecţie. Dacă A şi B sunt două mulţimi vom spune despre ele că sunt cardinal echivalente (sau mai simplu echivalente) dacă există o bijecţie f A→B.∼’’ fie A. A∼B şi B∼C. B=f(a). Dacă a∈B. adică există o bijecţie B={x∈A∣x∉f(x)}. atunci cum B∈P(A) şi f este în particular surjec ţie.. Dacă vom considera mulţimea deducem că există a∈A a. adică relaţia . (Cantor.4. Cum g∘f : A →C este bijecţie Teorema 9. deducem că există f : A→B o bijecţie. atunci A0∼A1.2. Dacă A şi B sunt două mulţimi iar A∼B. ∎ Teorema 9. Demonstraţie. atunci -1 Demonstraţie. Dacă A0∼A2 . B. atunci a∉B . C mulţimi a.§ 9 Numere cardinale. Pentru a proba şi tranzitivitatea relaţiei . A1. Ordonarea numerelor cardinale Definiţia 9. 1A:A→A este o bijecţie. Operaţii cu numere cardinale.. A2⊆A1⊆A0. Propoziţia 9. Bernstein) f:A→P(A). (Cantor) Pentru orice mulţime A.absurd.1. deci a∈B – din nou absurd!. Relaţia de .∼’’ este şi simetrică. A≁P(A). Să presupunem prin absurd că A∼P(A).

fie x∈A0. x∉Ai şi cum û ëi ³ 0 x∈A0. ëi³1 û Dacă vom considera familiile de mul ţimi (Bi) definite astfel: B0=A şi Bi= Ai-1-Ai pentru i≥1 C0=A şi C i = í i∈I şi (Ci) i∈I ì ï Ai +1 . Dacă x∈A ù é atunci x∈ êU ( Ai .Ai + 2 . atunci există o bijecţie f:A0→A2. Să considerăm mulţimea A= I Ai = I Ai şi să i ³0 i ³1 Dacă vom considera mulţimile Ai=f(Ai-2) pentru i≥3.Ai +1 )úU A . û ëi ³ 0 Astfel avem probată şi incluziunea de la stânga la dreapta. é ù Analog se probează şi egalitatea: (2) A1= êU ( Ai .. există i∈ℕ a. i≥1. i ³0 i ³0 Considerăm de asemenea şi familia de funcţii (fi) definită astfel i≥0 cu fi :Bi→Ci 76 . Cum A0∼A2 .⊆A2⊆A1⊆A0 (ţinând cont de faptul că A2⊆A1⊆A0). rezultând astfel egalitatea (1). demonstrăm că (1) ù é A0 = êU ( Ai .. Incluziunea de la dreapta la û ëi ³ 0 stânga este evidentă.Ai +1 )úU A . ù é Atunci x∈An-1 şi deci x∈An-1-An. Pentru a o proba pe cealaltă. Fie deci n≥1 cel mai mic număr natural pentru care x∉An . atunci în mod Demonstraţie.Ai +1 )úU A . Dacă x∉A.An+1⊆An⊆. pentru i impar ï Ai -1 .î. de unde x∈ êU ( Ai ..evident: ..Ai . i≠j ⇒ Bi∩Bj=Ci∩Cj=∅ iar din (1) şi (2) deducem că: (3) A0= U Bi şi A1= U C i . pentru i par î atunci se observă imediat că pentru i.Ai +1 )úU A . j∈ℕ.

Deoarece f este bijectivă deducem imediat că fi este injectivă. Dacă vom arăta că pentru orice i∈ℕ. deci bijectivă. Deci B∈ A ⇔A∼B. Corolarul 9. Cum B∼Aʹ deducem că Bʹʹ∼B .ì1 . Dacă A este o mulţime.5.. Obţinem astfel că Bʹʹ⊆Bʹ⊆B şi Bʹʹ∼B. Aʹ⊆A.. adică x∈Ai-1-Ai . Conform Teoremei 9. deducem că există x∈Ai-1 a. .6. Atunci A∼B.. fi este bijectivă (suficient doar pentru i impar). Bʹ∼B şi cum Bʹ∼A. adică fi este şi surjectivă. Bʹ⊆B şi Demonstraţie. Cum Ai+1=f (Ai-1 ). Fie deci i impar şi fi= f Ai -1 .Ai .î.4. adică y∈ Ai+1 şi y∉Ai+2 . pentru i = 0 A ï ï f i = í1 Ai -1 . .Ai . Fie A. Aʹ.Ai . atunci ţinând cont de (3) vom deduce imediat c ă A0∼A1 . dacă x∈Ai-1-Ai ⇒ f(x)∈ Ai+1-Ai+2 . prin numărul cardinal al lui A înţelegem clasa de echivalenţă a lui A (notată A ) relativă la relaţia de echivalenţă ∼. 1. adică A0∼A1 şi cu aceasta teorema este bijecţie de la A0 complet demonstrată. Pentru a proba surjectivitatea lui f i fie y∈Ai+1-Ai+2 . B. Bʹ mulţimi a. adică A∼B. convenim să notăm pentru 77 Vom numi secţiuni ale lui ℕ mulţimile de forma Sn={0. deducem că x∉Ai . pentru i par ï ï f Ai -1 . Cum A∼Bʹ există o bijecţie f : A→Bʹ astfel că dacă vom considera Bʹʹ=f(Bʹ) avem că Aʹ∼Bʹʹ. deducem că B∼A. ∎ A∼Bʹ iar B∼Aʹ. Aşa după cum am observat anterior se poate construi imediat o la A1. . Astfel y=fi (x).î. adică fi este corect definită). ∎ Definiţia 9. y=f(x) şi deoarece y∉Ai+2 ..n-1} formate din n elemente (n∈ℕ*). pentru i impar î (să observăm că pentru i impar.

mn ). N) →Hom (M´. Fie (mi) i∈I o familie de numere cadinale.9. 78 . Fie m= M şi n= N două numere cardinale. Definim suma (respectiv produsul) i∈I familiei (mi) prin egalitatea iÎI å mi = C M i iÎI ( respectiv Õ mi = Õ M i iÎI iÎI iÎI ). Definiţia 9. de unde deducem că Definiţia 9.8. sub formă de exerciţii propuse.7.10. dacă există o submulţime N´⊆N a.8.11.7.9. deducem că Definiţia 9. . n} vom scrie iÎI å mi =m1+. Definiţia 9. I={1. Convenim de asemenea să notăm 0=cardinalul mulţimii vide şi prin c 0 (alef zero ) cardinalul mulţimii numerelor naturale ℕ. Se verifică imediat că φ:Hom (M. m= M ¢ şi n= N ¢ atunci există două bijecţii f : M→M´ şi g : N→N´. . este corectă ( în sensul că å mi nu depinde de modul iÎI de alegere a mulţimilor Mi pentru care mi= M i ).. n= S n . Dacă I este o mulţime finită. produsul şi ridicarea la putere. Observaţia 9. Observaţia 9. Definim nm ca fiind numărul cardinal al mulţimii Hom (M. unde mi= M i pentru orice i∈I. Dacă mai avem două mulţimi M´şi N´ a. este corectă.7. Definiţia 9.. vom spune că m este mai mic sau egal cu n (sau că n este mai mare sau egal cu m) şi vom scrie m≤n. Din Propoziţiile 8.. N) este bijecţie.n∈ℕ*. În continuare vom defini operaţiile clasice cu numere cardinale : suma.î. N´) definită prin φ (α )= g ∘ α ∘ f -1 pentru orice α∈Hom (M. M∼N´. Principalele propriet ăţi ale operaţiilor de adunare..+mn (respectiv Õ mi = m1. şi respectiv 8. N)={f :M→N}. 2.. înmulţire şi ridicare la putere a numerelor cardinale vor fi puse în evidenţă într-o viitoare lucrare.î. Dacă m= M şi n= N .

atunci N´∼P . Se probează imediat că φ este 79 N´∼Q´.absurd. este corectă ( în sensul Propoziţia 9. Atunci: (ii) m≮m . n. M∼N´ şi N∼P´. alte proprietăţi legate de compararea numerelor cardinale le vom pune în evidenţă sub formă de exerciţii propuse într-o viitoare lucrare.14.î. de unde P∼Q´. M∼P şi N∼Q şi să mai presupunem că există N´⊆N a.12.î. Observaţia 9. Fie acum m= M şi φ : Hom (M. (i) şi (ii) sunt evidente.13.î. adică Definiţia 9. Demonstraţie. Fie m. 1}. Să presupunem că m= M . (i) m≤m (iii) m≤n şi n≤m ⇒ m=n (iv) m≤n şi n≤p ⇒ m≤p (v) m < n şi n < p ⇒m < p. {0. deci p≤n. Cum n≤p. M∼N´. pentru orice f : M→{0. Mai trebuie să probăm că dacă m≠p. Deducem că că definirea relaţiei ≤ nu depinde de alegerea reprezentanţilor ). Ca şi în cazul operaţiilor cu numere cardinale. n= N . Să presupunem că avem mulţimile M.5. P. Din ipotezăm avem că există N´⊆N şi P´⊆P a. atunci M≁P. adică avem bijecţia f : N→P´. Dacă M∼P. evident că N´∼P‫׳׳‬. Dacă notăm P”=f (N´). ∎ Observaţia 9.11. (iv). de unde deducem că m≤p. p numere cardinale . atunci din (iii) deducem c ă n=p .Vom spune că m este strict mai mic decât n ( sau că n este strict mai mare ca m ) şi vom nota m < n dacă m≤n şi m≠n. 1})→P(M) definită prin φ(f)=f-1 ({1}). deci M∼P‫׳׳‬. Q a. Rezultă din Corolarul 9. Considerăm bijecţia f : N→Q şi să notăm cu Q´=f (N´). N. p= P . (v). (iii).

deducem: Corolarul 9. 1}). 80 . Cum M şi P sunt numărabile avem două bijecţii f:ℕ→M şi g:ℕ→P. 3. în caz contrar. spunem că M este nenumărabilă. O reuniune finită de mulţimi numărabile disjuncte este numărabilă. Vom spune despre o mulţime M că este numărabilă dacă M ∼ℕ. atunci M∪P este numărabilă.3.. de unde deducem că m P(M) ∼ Hom (M. de unde concluzia că M∪P este numărabilă. Dacă M şi P sunt două mulţimi numărabile disjuncte. Dacă m este un număr cardinal. Acest Corolar ne arată că pentru un număr cardinal m obţinem următorul şir strict crescător de numere cardinale: 2 < 2 2 < 2 2 Cardinalul 2 continuului. ì ænö ï f ç 2 ÷ daca n este par ï è ø h(n)= í ï æ n + 1ö ï g ç 2 ÷ daca n este impar ø î è este bijecţie. Din acest ultim rezultat şi Teorema 9. Propoziţia 10. 15.1. Dacă M £ c 0 vom spune că M este cel mult numărabilă .o bijecţie.2. adică P(M ) =2 . îl vom nota prin c şi îl vom numi puterea §10 Mulţimi numărabile. c0 m 2m < .. atunci m < 2 m. Se probează imediat că h:ℕ→M∪P.. adică M = c 0 . {0. Mulţimi finite şi mulţimi infinite Definiţia 10.∎ Corolar 10. Demonstraţie.

Avem că 0=f (0. adică f este injectivă. y´)∈ℕ×ℕ şi f (x.1) deoarece +r< +z= 2 2 2 2 Prin urmare x=x´ iar egalitatea f (x. f (x.1) +r= 2 2 (z + 1)z £ (z + s )(z + s . y∈ℕ. ∎ 81 . (x´. 1). Demonstraţie. y)+1= 2 =f(x+1. z (z . Obţinem atunci egalitatea: 2 Să presupunem prin absurd că x≠x´ (de exemplu x > x´. adică (x¢ + r + y + 1)(x¢ + r + y ) + r = (x¢ + y¢ + 1)(x¢ + y¢) 2 de unde deducem că (x¢ + r + y + 1)(x¢ + r + y ) < (x¢ + y¢ + 1)(x¢ + y¢) şi astfel y´>r+y.Lema 10. y´) devine (x¢ + y + 1)(x¢ + y ) = (x¢ + y¢ + 1)(x¢ + y ¢) 2 2 de unde obţinem imediat că y=y´ . n+1= + x +1= 2 2 Dacă x=y=0.1) . y) = 2 bijectivă. y)=f (x´.î. y)=f (x´. atunci n=0 . Pentru a proba surjectivitatea lui f vom arăta prin inducţie matematică că pentru orice n∈ℕ există x. deci n+1=1=f (0. y). y ) cu x. (x + y + 1)(x + y ) +x+1= Dacă y∈ℕ* avem n+1=f (x. Funcţia numărare diagonală f : ℕ×ℕ→ℕ (x + y + 1)(x + y ) + x este definită pentru (x. Alegând y´=r+y+s cu s∈ℕ* obţinem că (z + s )(z + s + 1) . y∈ℕ a. lucru absurd z (z .4. atunci x=x´ şi y=y´. y)=n. unde z=x´+r+y+1. y)∈ℕ×ℕ prin f(x. x+1). y´). 0) şi să presupunem că n=f (x.1) z ( z . y-1) pe când dacă y=0 avem x(x + 1) (x + 1)(x + 2) =f (0. Să arătăm la început că dacă (x. x=x´+r cu r∈ℕ*).

adică ℚ este numărabilă.7... 1) nu este o mulţime numărabilă iar pentru aceasta să arătăm că orice funcţie f :ℕ→(0.7. Cum f este surjectivă.6. Se probează imediat că f:ℤ→ℕ ì ï2 x daca x ³ 0 f (x ) = í ï î. Deoarece f :ℝ→(0. f ( x ) = + arctg x 2 p este bijectivă.. . Să probăm acum că şi ℚ este numărabilă..1) nu este surjectivă ( procedeul diagonal al lui Cantor ). deducem că g este injectivă.1 daca x < 0 şi g:ℤ→ℤ*. cu aij ∈{0. adică Q £ Z ´ Z * = c 0 × c 0 = c 0 . de unde egalitatea Q = c 0 . f (n)=0. ì ï x + 1 daca x ³ 0 g (x ) = í ï î x daca x < 0 sunt bijective..1) b=0.b n . c0 × c0 = c0 ... Să considerăm f:ℤ×ℤ*→ℚ.. a n 1 a n 2 ..2 x ..î. b1 b2 . Mulţimea ℝ a numerelor reale este nenumărabilă. a n n ... ℤ* şi ℚ sunt mulţimi numărabile. f o g = 1ℚ . y ) = pentru y orice x. y∈ℤ×ℤ*. de la Capitolul 1. 1). Demonstraţie. 82 Pentru fiecare n ∈ℕ putem scrie pe f (n) ca frac ţie zecimală: . de la Capitolul 1.5. Propoziţia 10. este suficient să arătăm că intervalul (0. .. 1. ℤ.. 1 1 Demonstraţie. conform Propoziţiei 3.Corolar 10. Conform Propoziţiei 3. ∎ Propoziţia 10.. Cum ℕ⊆ℚ x deducem că Q ³ c 0 . Dacă vom considera b∈(0. f ( x. 9}.8. există g:ℚ→ℤ×ℤ* a.

Construim prin recurenţă şirul de elemente că dacă n. şi să arătăm că funcţia φ:ℕ→M Demonstraţie. x2=f (x1 ). de unde φ (0)=x0 şi φ (n‫ =)׳‬f (x n¢-1 ) ∈ ∈M‫ ׳‬şi cum φ (0)= x0 ∉ M‫ ׳‬deducem că φ (n‫≠)׳‬φ (0). Vom spune despre o mulţime M că este infinită : (i) (ii) (iii) în sens Dedekind... atunci φ (n‫=)׳‬φ (0)= x0 ∉ M‫ ׳‬şi xn+1=f (xn ) ∈ M‫׳‬. Rezultă deci că φ este injectivă φ(n)=xn pentru orice n∈ℕ este injectivă. xn=f (xn-1). atunci b∉Im(f). sunt echivalente două câte două. M‫∼׳‬M în sens Cantor. 9.î. Pentru aceasta vom demonstra Cum n‫׳‬-1≠n. n‫∈׳‬ℕ. . x0∉M‫׳‬.8. există M‫ ⊆׳‬M a. Teorema 10.. atunci xn¢-1 ≠ xn şi cum f este injectivă deducem că şi deci φ (ℕ ) ⊆ M este o submulţime numărabilă. atunci φ (n‫ =)׳‬f ( xn¢-1 ) şi φ (n+1)=f (xn) . Să presupunem acum că pentru orice n≠m‫ ׳‬φ (n)≠φ (m‫ )׳‬şi să alegem acum n‫ ≠׳‬n+1.î. 2. Se observă imediat că φ : M→M \ {f (0)} definită prin 83 (ii)⇒(i). x1=f (x0). M‫∼׳‬ℕ (fie f :ℕ →M‫ ׳‬o funcţie bijectivă ).. ∎ unde pentru orice k∈ℕ* bk∉{0. a k k }. Dedekind . Dacă n‫=׳‬0. Dacă n=0.î. .este surjectivă. dacă M ≁Sn pentru orice n∈ℕ* (unde Sn={1. atunci există M‫ ⊂׳‬M şi o bijecţie f:M→M‫׳‬.. deci φ (n+1)≠φ (n‫)׳‬. f ( xn¢-1 ) ≠f (xn). Cum M‫ ⊂׳‬M.8. . adică f nu Definiţia 10.. dacă există M‫ ⊂׳‬M a. adică . (i)⇒(ii). Cele trei definiţii ale mulţimilor infinite din cadrul Definiţiei 10. Fie M o mulţime infinită în sensul Cantor. n}) .. n≠n‫ ׳‬.9. atunci φ (n)≠φ (n‫)׳‬. dacă conţine o submulţime numărabilă în sens obişnuit. Dacă n‫≠׳‬0. atunci n‫≠׳‬0. Fie M o mulţime infinită în sens există x0∈M a.. adică φ (n‫≠)׳‬φ (n+1). Vom face lucrul acesta prin inducţie matematică după n.

de unde k+1=t+1 ⇔ k=t ⇒x=x‫׳‬. x‫ ∉׳‬M‫׳‬. ì ïj (x ) pentru x Î S n Atunci y :Sn+1→M. Pentru aceasta fie y ∈ M \ {f (0)} . atunci φ (Sn) ≠ M. x‫ ∈ ׳‬M a.î. deducem că Mk∩Mk´=Ø. atunci dacă x=f(k). x‫ ∈׳‬M‫׳‬. atunci y=f (n) cu n∈ℕ. iar dacă y∈M‫ ׳‬. x‫∈׳‬ infinită în sens obişnuit. x‫=׳‬f(t) deducem că f (k+1)=f (t+1). atunci în mod evident din φ (x) = =φ(x‫ )׳‬deducem că x=x‫׳‬. atunci pentru orice n∈ℕ* există o funcţie injectivă φ:Sn →M. y (x ) = í Pentru n=1 există o funcţie injectivă φ:S1→M (deoarece x pentru x = n + 1 ï î 0 este în mod evident funcţie injectivă. atunci x. Cum y≠f (0). atunci n≠0⇒ n≥1 deci putem scrie y=f (n-1+1)=φ (n-1). Această implicaţie este evidentă deoarece ℕ≁Sn (iii)⇒(ii).î.j (x ) = í ì ï x daca x Ï M ¢ ï î f (n + 1) daca x = f (n ) cu n Î N este bine definită şi să arătăm că φ este chiar bijecţie. Conform axiomei 84 alegerii aplicată mulţimii . Vom utiliza următorul fapt: dacă M este o mulţime Deoarece M=M‫( ∪׳‬M \ M‫ )׳‬şi φ (x) = φ (x‫)׳‬. Dacă y∉M‫ ׳‬atunci y=φ (y). M≠Ø). (ii)⇒(iii). x‫ ∉׳‬M‫׳‬. Cum am presupus că M este infinită în sens obişnuit. Fie deci x. pentru orice n∈ℕ* . ∈M‫ ׳‬sau x. Să arătăm acum că φ este surjectivă. x0 ∉ φ (Sn). Dacă x. deci există x0∈M a. Din rezultatul expus anterior deducem c ă : Mk={φ:Sk→M | φ este injecţie}≠ Ø pentru orice k∈ℕ*. φ (x) = φ (x‫)׳‬. Cum pentru k≠k‫ ׳‬. Vom proba lucrul acesta prin inducţie matematică referitor la n. Să trecem acum la a demonstra efectiv implicaţia (iii)⇒(ii). Să presupunem acum că pentru n∈ℕ* există φ:Sn→M injectivă. Sk∩Sk´=Ø. Dacă x.

numim operatie algebrică (internă) sau lege de compoziţie (internă) pe M orice funcţie j:M ´ M®M. 2. (xy)z=x(yz). Definiţia 1. Atunci M‫ =׳‬U Im(j ) este o submulţime numărabilă a jÎS lui M.. S∩Mk≠Ø şi este formată dintr-un singur element. g) = fog pentru orice f. yÎM. j(f. în capitolul precedent am definit pe M operaţiile algebrice de intersecţie. reale ℝ şi complexe ℂ precum şi operaţiile de adunare şi înmulţire pe acestea). diferenţă şi diferenţa simetrică. Produse directe finite de monoizi Definiţia 1. raţionale ℚ. Morfisme de monoizi. Dacă T este o mulţime nevidă iar M=P(T). Pentru uşurinţa scrierii vom nota pentru x.T={ Mk : k∈ℕ }. există S⊆T a. atunci pe Hom(A) avem operaţia de compunere a funcţiilor: j : Hom(A) × Hom(A) ® Hom(A). vom spune despre o operaţie algebrică de pe M (notată multiplicativ) că este: (i) comutativă – dacă pentru oricare x. Pe parcursul acestei lucr ări vom mai pune în evidenţă alte mulţimi şi operaţii algebrice pe acestea (inclusiv mulţimile numerelor întregi ℤ. Dacă M este mulţime nevidă. y) (care se mai numeşte şi compusul lui x cu y) prin xoy sau pur şi simplu prin xy (convenim să spunem că am notat operaţia algebrică j multiplicativ). 85 . reuniune.î. Operaţii algebrice. xy=yx (ii) asociativă – dacă pentru oricare x.+”. zÎM. yÎM pe j(x. În anumite situaţii folosim pentru j şi notaţia aditivă .2. Fiind dată o multime nevidă M.1. y. Monoizi. Dacă A este o mulţime nevidă iar Hom(A)={f:A®A}. Exemple 1. ∎ CAPITOLUL 2: GRUPURI §1. g Î Hom(A).

Dacă o operaţie algebrică de pe M ar avea două elemente neutre e. 86 .xn (nÎℕ) din M utilizăm de multe ori notaţiile: x1x2……xn= Õ xi (când operaţia algebrică asociativă este i =1 n notată multiplicativ) sau x1+x2+…+xn = å xi i =1 n (când aceeaşi operaţie algebrică asociativă este notată aditiv). 1. În cazul adoptării notaţiei multiplicative pentru o opera ţie algebrică. atunci ee¢=e (dacă gândim pe e¢ element neutru) şi tot ee¢=e¢ (dacă gândim pe e element neutru) astfel c ă e=e¢. iar în cazul adoptării notaţiei aditive acesta se va nota prin 0.…. Observaţia 1. reuniune şi diferenţă simetrică sunt exemple de operaţii ce sunt simultan comutative şi asociative. elementul neutru al unei operaţii algebrice (dacă există !) este unic. Dacă o operaţie algebrică de pe M este asociativă.Operaţiile de intersecţie.3. Dacă x1=x2=…=xn=x şi nÎℕ* convenim să notăm x1x2…xn=xn dacă operaţia algebrică este notată multiplicativ şi x1+x2+…+xn = nx dacă ea este notată aditiv. elementul său neutru (dacă există) va fi notat prin 1. astfel că în loc să scriem (xy)z sau x(yz) vom scrie xyz. Fie M o mulţime nevidă pe care avem o operaţie algebrică.4. Pentru n elemente x1. z din M (sau mai multe) nu mai este necesar să folosim parantezele. 2. pe când compunerea funcţiilor nu este operaţie comutativă fiind însă asociativă. Vom spune că un element eÎM este element neutru pentru operaţia algebrică respectivă dacă pentru orice xÎM. Deci. Definiţia 1. y. atunci pentru a scrie compunerea a trei elemente x. e¢ÎM. xe = ex = x.

. Demonstraţie.6. Exemple 1. Reamintim că în §3 de la Capitolul 1 am introdus mul ţimea ℕ a numerelor naturale. (M . Un dublet (M.o) este monoid necomutativ. ∩)..Dacă T¹Æ şi M=P(T). monoidul se zice comutativ. ∅ şi respectiv ∅. Există o unică operaţie algebrică pe ℕ pe care o vom nota prin „+” şi o vom numi adunarea numerelor naturale a.∪ şi ∆ de pe M=P(T) elementele neutre sunt T. 2. atunci (Hom(A). 1A este elementul neutru. Dacă T¹∅. 87 .5. Dacă operaţia algebrică este comutativă. dacă este pericol de confuzie atunci şi aceasta trebuie neapărat menţionată). în cazul unui semigrup se specifică doar mulţimea subiacentă M (fară a se mai specifica operaţia algebrică de pe M. ∆) sunt monoizi comutativi. atunci pentru compunerea funcţiilor de pe Hom(A). pentru orice m. pentru orice m∈ℕ}⊆ℕ.+”) şi înmulţirea (notată . ×) format dintr-o mulţime nevidă M şi o operaţie algebrică pe M se zice semigrup dacă operaţia algebrică respectivă este asociativă. atunci pentru operaţiile algebrice Teorema 1. Fie P={n∈ℕ | n+m=n⊕m. De multe ori. n∈ℕ să avem : A1 : 0+m=m A2 : s(n)+m=s(n+m) . ∪) şi (M. î.∩. În continuare vom defini două operaţii algebrice pe ℕ : adunarea (notată . atunci (M. Dacă operaţia algebrică are şi element neutru. Exemple 1. 2. Dacă A¹∅.×’’) în raport cu care ℕ devine monoid. semigrupul (M. ×) se zice monoid. Să probăm la început unicitatea şi pentru aceasta să presupunem că mai există o operaţie algebrică ⊕ pe ℕ ce verifică A1 şi A2.Dacă A¹Æ. Definiţia 1.

adică n+m=m+n pentru orice m∈ℕ. atunci s(n)+m=m+s(n) ⇔ s(n+m)=s(m+n) ⇔ n+m=m+n. Atunci 0+m=fm(0)=m iar s(n)+m= fm (s(n))=s (fm (n))=s( n+m ). adică cele două operaţii coincid. Considerăm un element m ∈ℕ (pe care îl fixăm) şi tripletul Din A1 deducem că 0∈P iar din A2 deducem că dacă n∈P. m. pe m=0.19 de la Capitolul 1 există o unică funcţie fm:ℕ→ℕ a.8. Pentru n∈ℕ definim n+m=f m (n).∎ Demonstraţie. probează şi a doua relaţie. adică 0∈P. adică s(m)∈P. (adică m+0=m). Deci P=ℕ. î. Dacă n∈P. Demonstraţie. s). ceea ce este 88 . Analog se Propoziţia 1. Evident 0∈P. Fie P={m∈ℕ: m+0=m }⊆ℕ. Pentru a proba comutativitatea adunării să considerăm P={n∈ℕ : n+m=m+n pentru orice m∈ℕ} ⊆ℕ . deci P=ℕ. Dacă în A1 facem atunci s(m)+0=s(m+0)=s(m). Din cele stabilite anterior. n∈ℕ avem A10 : m+0=m 0 A2 : n+s (m)= s(n+m) . +) este monoid comutativ cu proprietatea de simplificare.atunci s(n)+m=s(n)⊕m ⇔ s(n+m)=s(n⊕m). Dubletul (ℕ. (ℕ. Axiomele A1–A2 poartă numele de axiomele adunării numerelor naturale. ∎ Observaţia 1. ceea ce este adevărat deoarece s este injectivă şi am presupus că n∈P. Dacă m∈P. conform Teoremei 3. fm(0)=m şi s(fm(n))= fm(s(n)) pentru orice n∈ℕ . deducem că 0 este element neutru pentru adunarea numerelor naturale.7. deducem că 0+0=0. Propoziţia 1. Pentru orice m.9.

Există o unică operaţie algebrică pe ℕ notată „·” şi numită înmulţirea numerelor naturale a. să considerăm adunării P ={n∈ℕ: (n+m)+p=n+(m+p) pentru orice m. considerând tripletul ( ℕ. atunci 89 Demonstraţie.adevărat (deoarece s este injecţie). În primul caz. Evident. 0. atunci m=n=0. atunci s(n)=s(n+0)=n+s(0)=n+1. Atunci m+s(p)=n+s(p) astfel din nou P=ℕ. Propoziţia 1. ∎ Propoziţia 1. p ∈ℕ}⊆ℕ.10. î. Pentru a demonstra asociativitatea numerelor naturale. Deducem că P=ℕ. pentru orice m. Fie m∈ℕ fixat . atunci. ∎ Observaţia 1. fm ). Fie acum n∈P.11.î. Dacă n∈ℕ. adică adunarea numerelor naturale este comutativă . Dacă m. conform Lemei 3. n∈ℕ şi m+n=0.12. Deci m = n = 0 . adică P=ℕ. . Pentru partea finală fie P={p∈ℕ : dacă m+p=n+p ⇒ m=n}⊆ℕ. Dacă m ≠ 0 sau n ≠ 0. obţinem că m+n = s(p)+n = s(p+n) ≠ 0 – absurd ! şi analog în al doilea caz. adică s(p)∈P şi Evident 0∈P şi să presupunem că p∈P. ⇔s(m+p)=s(n+p) ⇔ m+p=n+p ⇔ m=n (căci p∈P). m = s(p) sau n = s(q). Demonstraţie. 0∈P. q∈ℕ a. n∈ℕ să avem : I1 : m·0=0 I2 : m·s(n)=mn+m. Atunci (s(n)+m)+p=s(n+m)+p=s((n+m)+p) iar s(n)+(m+p)=s(n+(m+p)) şi cum (n+m)+p=n+(m+p) deducem că s(n)∈P.18 de la Capitolul 1 există p. unde fm:ℕ→ℕ este definită prin fm(n)=n+m pentru orice n∈ℕ.

19 de la Capitolul 1 există o unică funcţie g m :ℕ→ℕ a. . adic ă s(p)∈P. Definim m·n=gm(n) şi astfel m·0=gm(0)=0 iar m·s(n)= =gm(s(n))=fm(gm(n))=fm(m·n)=m·n+m. ·) este monoid comutativ. n∈ℕ.î. demonstrează că pentru oricare numere naturale m. Pentru a proba asociativitatea înmulţirii fie 0∈P. Dubletul (ℕ. Dacă m. atunci m=0 sau n=0. Să presupunem acum că p∈P şi fie m. Analog ca în cazul adunării numerelor naturale. Avem m(n+s(p))=m(s(n+p))=m(n+p)+m=mn+mp+m=mn+ms(p). m. Demonstraţie. Înmulţirea numerelor naturale este distributivă la stânga faţă de adunarea numerelor naturale. vom scrie m·n = mn pentru m. Avem (mn)s(p)=(mn)p+mn iar m(ns(p))=m(np+n)=m(np)+mn (conform Lemei 1. n∈ℕ}⊆ℕ. ∎ Observaţia 1. În mod evident.13. I1 şi I2 poartă numele de axiomele înmulţirii numerelor naturale. 90 P={p∈ℕ : (mn)p=m(np) pentru oricare m.conform Teoremei 3.). dacă nu este pericol de confuzie. n avem : 0 I1 : 0·m=0 0 I2 : s(n)·m=nm+m. deci P=ℕ. n∈ℕ}⊆ℕ. În cele ce urmează. adic ă s(p)∈P şi astfel P=ℕ . gm (0)=0 şi fm∘gm = gm ∘s. ∎ Propoziţia 1.15. Unicitatea operaţiei de înmulţire cu proprietăţile I1 şi I2 se probează analog ca în cazul adunării. Să presupunem acum că p∈P şi să demonstrăm că s(p)∈P. se Lema 1. Fie P={p∈ℕ : m(n+p)=mn+mp pentru oricare Ţinând cont de I1 deducem că 0∈P.14. n Îℕ şi mn=0. n∈ℕ. de unde egalitatea (mn)s(p)=m(ns(p)). Demonstraţie.14.

18.18 de la Capitolul I). m+p=n . m<n şi vom spune că m este strict mai mic decât n.î. adică relaţia ≤ este reflexivă. m+p=n.16.11). Pentru orice n∈ℕ. m+p=n şi n+q=m. nÎℕ a. m≤n şi n≤m. q∈ℕ a. n+0=n deducem că n≤n. mn=0 şi să presupunem că m¹0. ∎ Demonstraţie. n∈ℕ vom scrie m≤n (şi vom spune că m este mai mic sau egal decât n sau că n este mai mare sau egal Fie acum m. Dacă m.î. de 91 .17. î. Atunci decât m) dacă există p∈ℕ a. Demonstraţie. Atunci există p. de unde s(n)·m=m·s(n). î. n∈ℕ a. n∈ℕ şi m<n. ∎ Definiţia 1. Dubletul (ℕ. Atunci pentru orice m∈ℕ. ≤) este o mulţime total ordonată. s(n)·m=n·m+m iar m·s(n)=mn+m. Propoziţia 1.Deoarece pentru orice n∈ℕ avem n·1=n·s(0)=n·0+n=n iar 1·n=s(0)·n=0·n+n=n deducem că 1 este elementul neutru al înmulţirii numerelor naturale. Deoarece pentru orice n∈ℕ. În mod evident 0∈P şi să presupunem că n∈ℕ.î. n<s(n). m=s(k) cu kÎℕ (conform Lemei 3. ⇒s(m)≤ n . atunci s(m)≤n. Deducem că n+(p+q)=n.19. există p∈ℕ* a. atunci m≤n şi m≠n . deci P=ℕ. adică s(n)∈P. Fie acum m. convenim în acest caz s ă notăm p=n-m.î. Dacă p∈ℕ*. Pentru m.18 de la Capitolul 1) şi cum 0=mn=s(k)n=kn+n trebuie ca n=n·k=0 (conform Propozi ţiei 1. Cum Atunci din m+p=n deducem că m+s(k)=n ⇒ s(m+k)=n ⇒ s(m)+k=n Corolar 1. Pentru a proba comutativitatea înmulţirii numerelor naturale fie P={n∈ℕ : nm=mn pentru orice m∈ℕ}⊆ℕ. în acest caz vom scrie Lema 1. p=s(k) (conform Lemei 3. există k∈ℕ a. p∈ℕ*. Deoarece m<n.

). oarecare deducem că ordinea ≤ de pe ℕ este totală. adică a este cel mai mic element al Dacă a∉A. avem s(n)≤m şi din nou s(n)∈Pm . Rezultă că Pm=ℕ şi cum m este Lemei 1.21. adică m=n. avem că m<s(n) şi din nou s(n)∈Pm. deci relaţia ≤ este şi tranzitivă. deduce că P=ℕ. iar Pentru a proba că ordinea ≤ de pe ℕ este totală.9. astfel că alegând un x0∈A atunci x0∈P. Vom demonstra că a∈A şi că a este cel mai mic element al lui A. Atunci există r. ≤) este o mulţime bine ordonată. s∈ℕ a.unde p+q=0 (conform Propoziţiei 1. Deducem că P≠ℕ. Dacă m<n.î. Trebuie să demonstrăm că orice submulţime nevidă A⊆ℕ are un cel mai mic element. atunci pentru orice x∈A avem a<x. atunci conform În mod evident 0∈Pm şi fie n∈Pm. deci a∈A şi cum a ∈P lui A . Dacă pentru orice n∈P ar rezulta s(n)∈P. fie m∈ℕ fixat Pm ={n∈ℕ: n≤m sau m≤n}⊆ℕ. cum n<s(n) n<s(n) avem m<s(n). Dubletul (ℕ. adică ≤ este o relaţie de ordine pe ℕ. m≤n şi n≤p. î. adică s(n)∈Pm . ∎ deducem că a ≤x pentru orice x∈A. Fie acum m.20. deci relaţia ≤ este antisimetrică . adică m≤p.17. atunci am P={n∈ℕ: n≤x pentru orice x∈A}⊆ℕ. de unde s(a)≤x 92 . Pentru aceasta fie: Evident 0∈P. n. iar de aici p=q=0 (conform Propoziţiei 1. s(a)∉P.17. În particular ar rezulta că s(x0 )≤x0 – absurd !. Deducem imediat că m+(r+s)=p. Relaţia de ordine ≤ definită anterior pe ℕ Teorema 1. Dacă n=m. adică s(a)∈P – absurd !. adică există a∈P a. Demonstraţie. deci s(x0)∈P. Dacă n<m.11. (conform Lemei 1.).). atunci cum poartă numele de ordinea naturală de pe ℕ. ∎ Observaţia 1. p∈ℕ a. m+r=n şi n+s=p. î.

Conform Teoremei 1. ∎ ≥ a k şi Corolar 1. Pentru oricare două numere naturale m. Fie (a n)n ∈ℕ un şir descrescător de numere m naturale iar A={a n : n∈ℕ}⊆ℕ. adică n=0 – absurd !. mulţimea A va avea un cel mai mic Demonstraţie. Conform Teoremei adică există u∈ℕ a.î.î. există c∈ℕ a.î. adică A≠∅. m=np+s}⊆ℕ. n cu n≠0.22. r=n+u. Demonstraţie. Conform Teoremei 1. Deducem că m=nc+r=nc+n+u=n(c+1)+u. Orice şir descrescător de numere naturale este staţionar. adică şirul (a n ) n ∈ℕ este staţionar .24. Demonstraţie. Atunci. adică a∈P şi astfel a∉A – absurd !. r≥n. Corolar 1. Deoarece m=0·m+m deducem că m∈A. atunci conform Propoziţiei 1.21. ⇒x∈P) ⇒ n∈P. Dacă prin absurd r≮n. x<a ⇒ x∉A ⇒ x∈P. 93 . pentru orice n∈ℕ (x<n ⇒ A≠∅. 1. ( Teorema împărţirii cu rest în ℕ ). Atunci P=ℕ. Corolar 1.25. Fie P⊆ℕ a. atunci pentru orice m≥k avem a cum a k≥ am deducem că am = a k .21. există şi sunt unice două numere naturale c şi r a. În ℕ nu putem găsi un şir strict descrescător şi infinit de numere naturale .. conform ∎ ipotezei. adică u∈A. m=c·n+r şi să demonstrăm că r<n . m=n·c+r şi r<n . mulţimea A posedă un cel mai mic element r ∈A.21 mulţimea A are un cel mai mic element a k .19.23. deci r≤u şi cum u≤r deducem că u=r. de unde P=ℕ . Cum pentru x∈ℕ.Corolar 1. Deci A=∅. Fie A={s∈ℕ: există p∈ℕ a. Fie A=ℕ\P⊆ℕ şi să presupunem prin absurd că element a∈A.î.î.

xy=yx. rʹ<n şi să arătăm că c=cʹ şi r=rʹ. r′Îℕ.î.26.î. Deci c=cʹ şi deducem imediat că şi r=rʹ. M¢ÎMon vom nota prin HomMon(M. cu r. Să presupunem de exemplu că c<cʹ. Dacă mai avem yÎM a. Vom nota prin Mon clasa monoizilor iar pentru M. Dacă M este un semigrup. deci r=nu+rʹ >n – absurd !. Se deduce analog ca şi (i) ţinând cont de (i) precum şi de m·r′+r·m′+r·r′Îℕ regulile de calcul din ℕ stabilite mai înainte. xÎM iar m. nn′=(m+r)(m′+r′)=mm′+mr′+r·m′+r·r′ Din (m+m′)+(r+r′)=n+n′ deducem că m+m′£n+n′. M¢) (sau mai simplu Hom(M. Teorema 1. m=ncʹ+rʹ=n(c+u)+rʹ=nc+nu+rʹ. n. M¢)={f:M®M¢/ f este morfism de monoizi}. ∎ Să revenim acum la cazul general al semigrupurilor. atunci (xy) n=xnyn. M¢ sunt monoizi. atunci xm×xn=xm+n iar (xm)n=xmn. nÎℕ*. Putem scrie m+r=n şi m′+r′=n′. (i). adică c+u=cʹ cu u∈ℕ*. ∎ Atunci. o funcţie f:M®M¢ se zice morfism de monoizi dacă f(1)=1 şi f(xy)=f(x)f(y) pentru orice x. (ii). Demonstraţie. De asemenea şi cum deducem că mm′£nn′. Dacă M.28. 94 .27. Numărul c poartă numele de câtul împărţirii lui m la n iar r se zice restul acestei împărţiri . Următorul rezultat este imediat. m£n şi m¢£n¢. Atunci: (i) m+m¢£ n+n¢ şi mm¢£ nn¢ (ii) mp£ np şi mp £ np. cu r.Pentru a demonstra unicitatea lui c şi r să presupunem că m=cn+r=cʹn+rʹ. M¢) dacă nu este pericol de confuzie) toate morfismele de monoizi de la M la M ¢. yÎM. m¢. n¢. Definiţia 1. pÎℕ a. Propoziţia 1. Fie m. adică Hom(M.29. Observaţia 1.

U(ℕ. Se deduce imediat că dacă fÎHom(M. U(Hom(A).î. xx¢=x¢x=1.î. Evident. xx¢=x¢x=1}). Convenim să notăm å(A)={fÎHom(A) / f este bijecţie} şi să numim un element fÎå(A) ca fiind o permutare asupra elementelor lui A. U(P(T). M¢ că sunt izomorfi şi vom scrie M»M¢. Fie (M.30. Pentru monoidul (M.31. M¢¢). (gof)(1)=g(f(1))=g(1)=1 iar pentru x. 95 . atunci (x-1)-1=x.∎ Definiţia 1. În cazul notaţiei multiplicative vom nota x¢=x-1 iar în cazul notaţiei aditive vom nota x¢=-x (iar –x se va numi opusul lui x).∩)={T}. M¢¢). ×) prin U(M. ×) (sau mai simplu U(M) dacă nu se creează confuzii prin nespecificarea opera ţiei algebrice de pe M ) vom nota mulţimea elementelor inversabile din M (adică U(M)={xÎM / există x¢ÎM a.Propoziţia 1. Vom spune despre un element xÎM că este inversabil (sau simetrizabil ) dacă există x¢ÎM a. dacă xÎU(M). Dacă M.∪)={Æ}.×) = {1}.∆)=P(T).î.32. atunci şi f -1:M¢®M este morfism de monoizi.+)={0}. Pentru exemplele de monoizi de până acum avem: U(P(T). numim izomorfism de monoizi un morfism fÎHom(M. ×) un monoid. Definiţia 1. Elementul x¢ poartă numele de inversul (sau simetricul) lui x. M¢) şi gÎHom(M¢. M¢¢ sunt monoizi iar fÎHom(M. atunci x¢(xx¢¢)=x¢1=x¢ şi x¢(xx¢¢)=(x¢x)x¢¢=1x¢‫=׳‬x¢¢. Demonstraţie. yÎM avem (gof)(xy)=g(f(xy))=g(f(x)f(y))=g(f(x))g(f(y))= =(gof)(x)(gof)(y). În cele ce urmează (până la specificări suplimentare) vom considera monoizi multiplicativi. U(ℕ. M¢. adică x¢=x¢¢. M′) este izomorfism de monoizi. Să observăm că dacă x¢ există atunci el este unic deoarece dacă ar mai exista x¢¢ÎM a. M¢¢) . adic ă gof Î Hom(M. Cum f(1)=g(1). M¢) care ca funcţie este bijecţie. Dacă M şi M¢ sunt doi monoizi. xx¢¢=x¢¢x=1. U(P(T).o)={f:A®A / f este bijecţie}. în acest caz vom spune despre monoizii M. atunci gofÎHom(M. iar pentru o mulţime A¹Æ.

Propoziţia 1. 1£i£n}. yÎU(M).xn)ÎM ( pi se zice a i-a proiecţie a lui M pe Mi sau proiecţia de indice i ). pi ou=pi ¢.xnÎU(M) (n³2).î.1). xn) / xiÎMi .xn).∎ Observaţia 1.….….yn)ÎM definim xy=(x1y1. …. ….…. Mn monoizi iar M = M1×…×Mn={(x1.33. y=(y1. ×) un monoid şi x.ynxn)=(1. M2. Pentru x=(x1.î.xnyn) iar pentru fiecare 1£ i £n considerăm pi :M®Mi definit prin pi (x)=xi pentru orice x=(x1. 96 .…. de unde egalitatea (de mulţimi).…. Fie (M. Fie acum M1.yn) a. Dacă M1. M) a.34.…. pi ÎHom(M. Mi ).….Mi ) şi în plus este verificată următoarea proprietate de universalitate : Pentru oricare monoid M¢ şi familie de morfisme de monoizi (pi′)1£ i £ n cu pi¢ÎHom(M¢.1) Û xiyi = yixi = 1 pentru orice 1 £ i £ n Û xiÎU(Mi) pentru orice 1 £ i £ n Û ⇔xÎU(M1) ×…× U(Mn). U(M)=U (M1)×…×U (Mn). Din 1×1=1×1=1 deducem că 1ÎU(M) iar din (xy)(y-1x-1) = x(yy-1)x-1 = x×1×x-1 = xx-1 = 1 şi (y-1x-1)(xy) = y-1(x-1x)y = =y-1×1×y=y-1y=1 deducem că xyÎU(M) iar (xy)-1=y-1x-1. y=(y1. xyÎU(M) iar (xy)-1=y-1x-1.Propoziţia 1.….xnyn)=(y1x1.35. există un unic uÎHom(M¢. atunci x1×x2×…×xnÎU(M) iar (x1×x2×…×xn)-1=xn-1…x2-1x1-1.…. U(M)= U(M1) ×…× U(Mn). atunci (M. ×) este monoid.xn). Demonstraţie. pentru fiecare 1 £ i £ n.Mn sunt monoizi. Dacă xÎU(M). xy=yx=1 Û (x1y1.…. Asociativitatea operaţiei de înmulţire de pe M rezultă din asociativitatea fiecărei operaţii de înmulţire de pe Mi iar elementul neutru este 1=(1.…. 1 £ i £ n. Atunci 1ÎU(M). atunci există yÎM .…. Raţionând inductiv după n deducem că dacă x1. Demonstraţie. x=(x1.

Atunci pentru orice xÎM¢ avem pi(u¢(x)) = pi¢(x). ×) este un monoid atunci (U (M). Ordinul unui element într-un grup Definiţia 2. Grup. pentru orice 1£ i £n. Mi). Să verificăm acum proprietatea de universalitate. piou¢=pi¢ pentru orice 1£ i £n. de unde u=u¢. Subgrup generat de o mulţime. …. admite element neutru şi orice element din M este inversabil.pn¢(x)) şi se verifică imediat că uÎHom(M¢. §2.xn).36. Mn (când nu este pericol de confuzie nu vom mai specifica proiecţiile). y=(y1.î. M) iar piou=pi¢ . Calcule într-un grup. atunci xy=(x1y1. Altfel zis.…. adică u¢(x)=(p1¢(x). ×) este grup. 97 .pn¢(x))=u(x). Pentru xÎM¢.xnyn). atunci (å(A) . definim u:M¢®M prin u(x)=(p1¢(x). Grupul M se va zice comutativ ( sau abelian ) dacă operaţia algebrică este comutativă. Mi). 3. M) a. dacă (M.…. ∆) este grup comutativ.…. iar pentru aceasta fie M¢ un alt monoid şi pentru 1 £ i £ n să considerăm pi¢ÎHom(M¢. adică pi ÎHom(M. M2. ×) format dintr-o mulţime M şi o operaţie algebrică pe M este grup dacă operaţia algebrică este asociativă. Exemple: 1. Dacă A este o mulţime nevidă.…. Subgrup. Grup ciclic. Dacă T este o mulţime nevidă atunci (P(T).Dacă x=(x1.1. Monoidul M=M1 ×…×Mn împreună cu proiecţiile (pi)1£i£n poartă numele de produsul direct al monoizilor M1. o) este grup ( în general necomutativ). deci pi (xy) =xi yi =pi (x)pi (y). Vom spune despre un monoid M c ă este grup dacă U(M)=M.∎ Definiţia 1.yn)ÎM şi 1 £ i £ n. Fie acum u¢ÎHom(M¢. dubletul (M.…. 2. Mai general.

nÎℕ.2. x-1yÎS. De asemenea. iÎI 98 . Definiţia 2. dacă x. Cum S ¹ Ø există x0ÎS şi atunci 1=x0-1x0ÎS. Demonstraţie. atunci xm xn = xm+n şi (xm)n = =xmn. Vom nota prin L(G) mulţimea subgrupurilor lui G. •) este grup.4. I S i ∈ L(G). Oricare alt subgrup S al lui G diferit de {1} şi G se zice propriu.3. {1}ÎL(G) şi GÎL(G).În cele ce urmează prin (G.∎ În mod evident. Propoziţia 2. Implicaţiile (i)Þ(ii) şi (ii)Þ(iii) sunt imediate. Subgrupul {1} se zice subgrup nul şi se notează de obicei prin 0. Analog ca în cazul semigrupurilor. xyÎS şi x-1ÎS (iii) pentru orice x. atunci (x-1)-1= x iar dacă m. pentru a exprima că HÎL(G) vom indica lucrul acesta scriind c ă H£G. yÎS . yÎS. În consecinţă. Fie (Si)iÎI o familie nevidă de subgrupuri ale lui G . Cardinalul mulţimii G se va nota | G | şi se va numi ordinul grupului G . atunci pentru orice nÎℕ (xy)n= xn y n. O submulţime nevidă S a lui G se zice subgrup al lui G dacă S împreună cu restricţia operaţiei algebrice de pe G la S formează grup. elementul neutru al lui G va fi notat cu 1 iar pentru xÎG inversul său va fi notat prin x-1 . Atunci. ×) vom desemna un grup multiplicativ (dacă nu este pericol de confuzie nu vom mai specifica operaţia algebrică). y ÎG şi xy=yx. Pentru o mulţime nevidă S a lui G următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) SÎL(G) (ii) 1ÎS şi pentru orice x. dacă pentru xÎG definim x0 = 1. Propoziţia 2. Alegând un element oarecare xÎS. (iii)Þ(i). cum 1ÎS avem că şi x-1=x-11ÎS adică (S.

Este una din raţiunile pentru care vom introduce noţiunea ce urmează. atunci <M> = {x1 …xn | nÎℕ iar xi ÎM sau xi-1 ÎM pentru orice 1≤i≤n }.7. adică x=x1 … xn . 99 . Atunci pentru orice iÎI iÎI.5. yÎH. yÎSi şi cum Si≤G avem că x-1y∈Si . adică există xÎH astfel încât xÏK şi yÎK astfel încât yÏH. y=y1 …ym cu xi sau xi-1 în M şi yj sau yj-1 în M pentru 1≤i≤n şi 1≤j≤m. Altfel zis <M>= SÎL(G) M ÍS Is .Demonstraţie. prin subgrupul lui G generat de M înţelegem cel mai mic subgrup al lui G ( faţă de relaţia de incluziune ) ce conţine pe M şi pe care îl vom nota prin <M>. Dacă M Î L(G).∎ Observaţia 2. Propoziţia 2. atunci H∪KÎL(G) Û ⇔HÍK sau KÍH. Fie H={x1 …xn | nÎℕ iar xi ÎM sau xi-1 ÎM pentru orice 1≤i≤n } şi x. Demonstraţie. Deoarece MÍH iar <M> este cel mai mic subgrup al lui G ce conţine pe M deducem că <M>ÍH . Fie S= I S i şi x. Din cele expuse mai înainte deducem că în general. adică x-1y∈S. Definiţia 2. Dacă MÍG este o submulţime nevidă. x. KÎL(G). În ceea ce priveşte reuniunea a două subgrupuri ale lui G să demonstrăm că dacă H. deci S≤G. atunci cum y=x-1z am deduce că yÎH – absurd. Dacă zÎH. Dacă z∈K atunci ar rezulta că x=zy-1ÎK – absurd !. adică H≤G. în mod evident <M>=M. dacă H. Implicaţia de la dreapta la stânga fiind evidentă să presupunem că H∪KÎL(G) şi totuşi HËK şi KËH . KÎL(G) nu rezultă cu necesitate că şi H∪KÎL(G). Cum x-1y = xn-1 … x1-1 y1 … ym deducem că x-1y Î H. y ÎS .6. Considerând elementul z=xy atunci cum am presupus că H∪KÎL(G) ar trebui ca zÎH∪K. Dacă M este o submulţime nevidă a lui G.

atunci xn¹1..î.x n ) = o( x1 ). adică p = mn.. Dacă x.HÍ S£ G M ÍS I s =<M>.. Într-adevăr.p = 1 . <x>={xn | nÎℕ}∪{(x-1)n | nÎℕ}. (L(G). deci x p = y . 3.. x n = 1 . împărţind pe n la o(x) găsim c. Într-adevăr. atunci o( x1 .∎ Fie acum S≤G astfel încât MÍS. Din o(xy) = p deducem că ( xy ) p = 1 . adică m np şi cum (m. atunci o(xy) = o(x)o(y).. Dacă x Î G este de ordin finit şi există n Î ℕ a. Observaţia 2.î Din x o( x ) = x n = 1 deducem imediat că şi x r = 1 . adică r = 0 (ţinând cont de minimalitatea lui o(x)). deci Corolar 2. dacă notăm m = o(x)..o( x n ). xy = yx şi (o(x)..p iar de aici x np = ( y n ) .9. r Î ℕ a. atunci n este cel mai mic număr natural pentru care xn=1. Evident. y Î G . Dacă o(x)=¥. x n Î G ( n ³ 2 ) şi cele n elemente comut ă între ele iar ordinele a oricare două (diferite) sunt prime între ele. o(y)) = 1.11.10.n) = 1 deducem că mn p . o(x) şi o(y) sunt finite. Í) este latice completă. Ordinul unui element xÎG notat o(x) se defineşte ca fiind o(x)=|<x>|. Definiţia 2.. 100 . Propoziţia 2. atunci o(x) n . 2. pentru orice n≥1. adică p mn . deci o(x) n . din m x = y n = 1 deducem că ( xy ) mn = x mn × y mn = 1 . de unde egalitatea <M>=H.8.n) = 1 deducem că m p . Analog n p şi cum (m. x 2 . o(1)=1 iar dac ă x¹1 şi o(x)=n.î. Atunci HÍS. * n = c × o( x) + r şi r < o( x). a. 1. <x> poartă numele de grupul ciclic generat de x. Din cele de mai înainte deducem recursiv că dacă x1 . n = o(y) şi p = o(xy).

yÎG şi H≤G atunci 101 . Demonstraţie.. Z(G)≤G. xy = yx. Deducem imediat că y-1x = xy-1 iar (y-1z)x = y-1 (zx) = y-1(xz) = (y-1x)z = =(xy-1)z = x(y-1z). Avem Z(G)= xÎG I CG(x) şi conform Propoziţiei 2. Demonstraţie. Propoziţia 3.2. Centrul unui grup.Demonstraţie.1.4. KÎL(G). Definim xH = { xh : hÎH } şi Hx = {hx : hÎH }. Dacă x. pentru orice yÎG }. adică y-1z Î CG(x). Pentru xÎG vom nota CG(x) = { yÎG : xy=yx } şi Z(G)= CG(x). 1=G iar pentru H.∎ Fie acum H≤G şi xÎG. În mod evident 0={1}. atunci ÙS iÎI i = ÚS =< U iÎI i iÎI iÎ I I Si Î L(G) iar Si > ÎL(G).∎ §3. atunci yx = xy şi zx =xz . Dacă (Si)iєI este o familie oarecare de subgrupuri ale lui G. Pentru orice xÎG.3. z ÎCG(x). CG(x)≤G.∎ Corolar 3. Centralizatorul unui element într-un grup. Z(G)≤G. Ecuaţia claselor Definiţia 3. CG(x) se numeşte centralizatorul lui x în G iar Z(G) xÎG I centrul lui G. Indicele unui subgrup într-un grup. Teorema lui Lagrange. HÙK=H∩K iar HÚK=<H∪K>. în mod evident Z(G)= { xÎG . deci CG(x) ≤G. Propoziţia 3. Dacă y. Mulţimea xH (Hx) poartă numele de clasa la stânga (dreapta) a lui x în raport cu H.4.

Dacă x-1y ÎH. deducem că f este bijecţie. Să presupunem că xH = yH.4. Analog deducem că şi yHÍ xH. x=x ×1 Î xH = yH. adică z=xk cu kÎH.7. fie x-1y=hÎH şi zÎxH. Demonstraţie. Ca şi în cazul (i). (ii). xH=yH. atunci z=xh=yk cu h. conform Propoziţiei 3. 1×H = H. adică zÎyH (căci h-1kÎH ). Demonstraţie. Demonstraţie. Cum surjectivitatea lui f este imediată.∎ Corolar 3. (G/H)s şi (G/H)d sunt partiţii ale lui G. atunci pentru xÎG. k ÎH şi am deduce imediat că x-1y= hk-1ÎH -absurd.6.(i) xH = yH Û x-1yÎH (ii) Hx = Hy Û xy-1ÎH. Deoarece pentru orice xÎG avem x=x×1 Î xH deducem că U xH = xÎG G. xH = H (sau Hx = H) Û xÎH.∎ Propoziţia 3. Funcţia f : (G/H)s ® (G/H)d . Pentru x. Este suficient să probăm pentru (G/H)s.∎ 102 . Cum x=yh-1 avem z=(yh-1)k = y(h-1k) . În particular. Deducem că y-1x=h ÎH şi cum h-1 ÎH avem că h-1 = x-1y Î H. Să presupunem acum că x-1yÏH. Deci în cazul x-1yÏH avem xH∩yH=Ø. yÎG şi să demonstrăm că xH=yH sau xH∩yH=Ø . f(xH)=Hx-1 pentru orice xÎG este o bijecţie . (i).4) ne arată că f este corect definită şi că este injectivă. Fie acum x. Avem că x-1y∈H sau x-1yÏH.5. Cum 1ÎH . Reciproc. Dacă H≤G. Vom nota (G/H)s = {xH : x∈G} şi (G/H)d = {Hx : x∈G} Propoziţia 3. adică x = yh cu h Î H. Dacă ar exista z∈xH∩yH. deci xHÍyH . de unde xH=yH. yÎG echivalenţele xH=yH Û x1 y Î H Û x-1(y-1)-1 Î H Û Hx-1= Hy-1 (conform Propoziţiei 3.

Dacă H≤G şi x∈G. Corolar 3. atunci |G|. Este suficient să arătăm că mulţimile xH şi H sunt echipotente iar în acest sens definim f x : H ®xH.11. Atunci x =x =(x ) =1 =1. atunci xn =1 pentru orice x Î G. fx(h) = xh pentru orice hÎH. Cum fx este în mod evident şi surjectivă. Demonstraţie.8.8.∎ Teorema 3. Dacă k=o(x). xÎG Ţinând cont de Lema 3. Demonstraţie. Dacă H≤G.9. Lema 3. atunci xk =1 şi k|n (conform teoremei n kt k t lui t Lagrange). atunci |G|= |H|×|G:H|. În cazul în care G este un grup finit. deducem că |G|=|H|×|G:H|. |H| şi |G : H| sunt numere naturale iar relaţia |G|=|H|×|G:H|arată că |H| este un divizor al lui |G|. acest număr cardinal se notează |G:H| şi poartă numele de indicele lui H în G. kÎH şi fx(h) = fx(k) atunci xh=xk deci h=k adică f este injectivă. Demonstraţie. atunci |xH|=|Hx|=|H| . Dacă h. adică n=kt cu tÎℕ.Din propoziţia precedentă deducem că |(G/H)s|= |(G/H)d|. Dacă G este un grup finit de ordin n. Cum (G/H)s este o partiţie a lui G avem |G| = å |xH|(sumarea făcându-se după clase distincte). Obţinem astfel: Corolar 3.∎ 103 . (Lagrange) Ordinul oricărui subgrup al unui grup finit divide ordinul grupului. deducem că fx este o bijecţie şi astfel |xH|=|H|.10.

pentru xÎG prin [x]~ vom desemna clasa de echivalenţă a lui x în raport cu relaţia ~ care se mai zice şi clasa de conjugare a lui x (altfel zis [x]~ este mulţimea conjugaţilor lui x în G. atunci [x]~={x}. adică x~z şi astfel ~ este şi tranzitivă. Deducem că x=a-1(b-1zb)a = = (a-1b-1) z (ba) = (ba)-1 z (ba). f(axa-1) = aH pentru orice aÎG este corect definită şi injectivă.Definiţia 3. adică relaţia ~ este şi simetrică. |G|= å |[x] |(sumarea xÎG ~ făcându-se după elementele neconjugate). Relaţia de conjugare ~ este o echivalenţă pe G. Cum y=axa-1=(a-1)-1 xa-1 deducem că şi y~x .13. Scriind 104 . Pentru orice x Î G. adică [x]~ ={axa-1 : a ∈G}). Demonstraţie. Cum în mod evident f este şi surjecţie deducem că f este bijecţie. Fie H=CG(x).14. Deoarece pentru orice xÎG. adică |[x~]|=|(G/H)s|=|G : H|= G= =|G : CG(x)|.∎ Deoarece {[x]~}xÎG formează o partiţie a lui G deducem că xÎG U [x]~ (vom lua reuniunea după elementele xÎG ce nu sunt conjugate între ele ). yÎG şi x ~ y . bÎG atunci din echivalenţele axa-1=bxb-1 Û xa-1b=a-1bx Û a-1b ÎH Û aH=bH deducem că funcţia f:[x]~→(G/H)s . Vom spune despre elementele x. Dacă a. y. x=1-1x1 deducem că x~x. |[x]~|=|G : CG(x)| . Să remarcăm şi faptul că dacă xÎZ(G).12. Astfel. x=a-1ya. atunci există aÎG astfel încât x=a-1ya . Propoziţia 3. Atunci există a. Fie acum x. Dacă x. bÎG astfel încât x=a-1ya şi y=b-1zb . Propoziţia 3.∎ În conformitate cu notaţiile de la Capitolul 1. î. Demonstraţie. adică relaţia ~ este reflexivă. deci o relaţie de echivalenţă pe G. yÎG că sunt conjugate în G şi vom scrie x ~ y dacă există aÎG a. z astfel încât x~y şi y~z.

1. Subgrupuri normale. L0(G) este sublatice modulară marginită a lui Demonstraţie. Propoziţia 4. Vom nota prin L0(G) mulţimea subgrupurilor normale ale lui G. xh=kx cu kÎH astfel că xhx-1 = kÎH. Dacă H⊴G şi xÎG. L0(G) Í L(G). Vom spune despre un subgrup H al lui G că este normal în G dacă xH = Hx pentru orice xÎG şi vom scrie H⊴G pentru a desemna faptul acesta. Evident. K deci 105 . de unde HxÍxH. deci HÎ L0(G). {1}. xHx-1ÍH (unde xHx-1={xhx-1 : hÎH}).∎ L(G). Propoziţia 4. GÎ L0(G) iar dacă G este comutativ. Pentru HÎL(G) următoarele afirmaţii sunt echivalente (i) HÎ L0(G) (ii) Pentru orice xÎG. În continuare vom aplica ecuaţia claselor în special în cazul în care grupul G este finit. atunci xH=Hx. Din xHx-1ÍH deducem imediat că xHÍHx. atunci L0(G)= L(G).2. Demonstraţie. cunoscută sub numele de ecuaţia claselor. Factorizarea unui grup printr-un subgrup normal Definiţia 4. (ii)Þ(i). Fie acum H. KÎ L0(G). adică xH=Hx. xÎG şi hÎH∩K. §4.13 obţinem relaţia |G|=|Z(G)|+ xÏZ ( G ) å |G:CG(x)|. Înlocuind pe x cu x-1 deducem că x-1H Í Hx-1.|G|= xÎZ ( G ) å |[x]~|+ xÏZ ( G ) å |[x]~|= xÎZ ( G ) å |{x}|+ xÏZ ( G ) å |[x]~| şi ţinând cont de Propoziţia 3. deci pentru hÎH. Am văzut că {1} şi G fac parte din L0(G).3. (i) Þ (ii). Atunci xhx-1ÎH. Fie xÎG.

KÍHK iar dacă alegem S≤G astfel încât HK⊴G. adică H∩K Î L0(G). KÍS atunci HKÍS. Am demonstrat deci că L0(G) este sublatice (mărginită) a lui L(G). Convenim să notăm acest subgrup normal prin [M]. K. Să arătăm acum că HÚK =HK=KH (unde HK= {hk|hÎH. Dacă MÍG este o mulţime nevidă.xhx-1ÎH∩K. Tinând cont de Propoziţia 2.4. xÎH xÎH În mod evident H.∎ Am văzut că o intersecţie finită de subgrupuri normale ale lui G este de asemenea un subgrup normal al lui G. Demonstraţie. deducem că x(hk)x-1 ÎHK. Cum yÎH rezultă x=yzÎH(K∩L). hÎH şi kÎK. LÎL0(G) astfel încât HÍK şi să arătăm că KÙ(HÚL)=HÚ(KÙL). un element din K este de forma x1…xn cu xiÎM¢ sau xI-1 ÎM¢ unde M¢= {a-1xa|aÎG şi 106 . adică HK⊴G. deci şi HÚKÎL0(G). Avem z=y-1xÎK şi cum zÎL deducem că zÎK∩L. În mod evident MÍK. Pentru a proba că L0(G) este modulară fie H. kÎK}). cum xhx-1ÎH şi xkx-1ÎK. H ÎL0 ( G ) M ÍH Propoziţia 4. adică HK=KH=HÚK. astfel că. Pentru a arăta că Ç H este de asemenea subgrup normal iÎI i al lui G. Scriind x(hk)x-1=(xhx-1)(xkx-1). fiind dată o mulţime nevidă MÍG putem vorbi de subgrupul normal al lui G generat de M ca fiind intersecţia tuturor subgrupurilor normale ale lui G ce conţin pe M. atunci H. atunci [M] = <{a-1xa|aÎG şi xÎM}>.7. Analog se probează faptul că dacă (Hi)iєI este o familie oarecare de subgrupuri normale ale lui G. adică avem K∩(LH)ÍH(K∩L). Avem HK= U xK = U Kx = KH . Ţinînd cont de cele stabilite anterior este suficient să probăm incluziunea K∩(HL)ÍH(K∩L) (cealaltă fiind evidentă) iar pentru aceasta fie xÎK∩(HL). adică [M]= I H. Fie K = <{a-1xa|aÎG şi xÎM}>. fie xÎG. Atunci xÎK şi xÎHL ceea ce implică x=yz cu yÎH şi zÎL.

din HÇxH = HÇHx=Æ şi HÈxH=HÈHx=G deducem că xH=Hx).∎ H ÎL0 ( G ) M ÍH Dacă H⊴G.yÎG) definim (xH)(yH)=(xy)H şi să arătăm că faţă de această operaţie algebrică G/H devine grup. adică KÍH. zÎG avem (xH)[(yH)(zH)]=(xH)[(yz)H]=[x(yz)]H=[(xy)z]H=[(xy)H](zH)= =[(xH)(yH)](zH) Elementul neutru va fi 1H=H iar pentru xH∈G/H avem (x-1H)(xH)=(x-1xH)=H şi (xH)(x-1H)=(xx-1)H=H.5. |G/H|=|G|:|H|. Atunci KÍ I H=[M]. zHÎG/H cu x. yHÎG/H (cu x. Ea este şi asociativă deoarece pentru xH.6. y. Pentru a proba că (xy)H=(x¢y¢)H scriem (xy)-1(x¢y¢)=y-1x-1x¢y¢=[y-1(x-1 x¢)y](y-1y¢). 107 . 1. Pentru xH. deci K⊴G. Observaţia 4. Pentru a proba apartenenţa KÎL0(G). Atunci y=y1…yn cu yiÎM¢ sau yi-1ÎM¢ astfel că scriind a-1ya = a1 y1…yna =(a-1y1a) (a-1y2a)… (a-1yna) deducem că a-1yaÎK. y-1y¢ÎH. atunci xÎH şi cum H⊴G deducem că a-1xaÎH. de unde deducem că (xy)-1(x¢y¢)ÎH. 2. y¢ÎG astfel încât xH=x¢H şi yH=y¢H atunci x-1x¢.xÎM}. Fie acum HÎL0(G) astfel încât MÍH. Aplicaţia pH:G→G/H. fie aÎG şi yÎK. (deoarece alegând xÎG\H. Grupul (G/H. adică (xy)H=(x¢y¢)H şi astfel înmulţirea pe G/H este corect definită. atunci (G/H)s=(G/H)d=G/H. ×) poartă numele de grupul factor al lui G prin subgrupul normal H. de unde egalitatea [M]=K. Dacă H£G şi |G:H|=2. de unde deducem că (xH)-1=x-1H. yH. Definiţia 4. Dacă alegem aÎG şi xÎM. Cum [M] este cel mai mic subgrup normal al lui G ce conţine pe M deducem că [M]ÍK. astfel că dacă G este finit. atunci H⊴G. În mod evident |G/H|=|G:H|. Dacă mai avem x¢. pH(x)=xH pentru orice xÎG poartă numele de surjecţia canonică.

1 )Î r } ∈L0(G) şi astfel. (xy. Pentru aceasta fie x. (x‫׳‬y‫=)׳‬y-1x-1x‫׳‬y‫=׳‬ =[y-1(x-1x‫)׳‬y](y-1y‫ )׳‬şi cum x-1x‫׳‬. (x. Într-adevăr. izomorfisme de grupuri. y-1y‫∈׳‬H §5 Morfisme de grupuri. x‫)׳‬. Am văzut că dacă H⊴G. atunci r H = rH ≝ r H şi s ă arătăm că r H este o congruenţă pe G (adică compatibilă cu structura de grup a lui G). dacă r este o congruenţă pe G. Observaţia 4. Avem (xy)1 iar H⊴G (adică y-1(x-1x‫)׳‬y∈H) deducem imediat că (xy)-1(x‫׳‬y‫∈)׳‬H adică.î. y. [x ]r H rH Se verifică imediat că s rH d şi r H sunt relaţii de s d În cazul în care H⊴G . Se poate arăta imediat că asocierea H ↝ r H stabileşte o bijecţie între L0(G) şi congruenţele de pe G. s = xH şi [x ] d = Hx . Nucleul şi conucleul unei perechi de morfisme 108 . Nucleul şi conucleul unui morfism de grupuri. y‫∈׳‬G a. atunci se arată uşor că [1 ]r = {x Î G (x .În continuare vom prezenta un alt mod de a introduce grupul factor G / H când H⊴G. asocierea r ↝ [1]ρ este inversa funcţiei H ↝ r H (de mai înainte). Monomorfisme. Compunerea morfismelor de grupuri. atunci r H este o congruenţă pe G (adică o relaţie de echivalenţă pe G compatibilă cu structura de grup a lui G). Să presupunem la început că H este doar subgrup al lui G (fără a fi normal). x‫׳‬y‫ ∈)׳‬r H .7. s d Pe G definim două relaţii r H şi r H astfel: s d (x. y‫ ∈)׳‬r H şi să arătăm că şi (xy. x‫׳‬. Astfel G / r H = {[ x] r H } xÎG = {xH } xÎG = G / H şi de aici construcţia grupului factor G / H continuă ca mai înainte. echivalenţă pe G iar pentru x∈G. (y. y)∈ r H ⇔ x-1y∈H şi (x. x‫׳‬y‫ ∈)׳‬r H . y)∈ r H ⇔ xy-1∈H. epimorfisme.

Dacă H⊴G atunci pH :G→G/H. G¢). cum xx-1 = 1 deducem 1 = f(1) = f(xx-1) = =f(x) f(x-1). f : G→G¢. Vom nota HomGr(G. 2. vom spune că o funcţie f:G→G¢ este morfism de grupuri dacă pentru orice x. pH(x)=xH pentru orice xÎG este morfism surjectiv de grupuri (numit morfismul surjectiv canonic). f(x)=1 pentru orice xÎG este de asemenea morfism de grupuri (numit morfismul nul). G¢). Dacă G şi G¢ sunt două grupuri. Dacă xÎG. Dacă G. G¢¢ sunt grupuri şi fÎHom(G.∎ Propoziţia 5. Ca şi în cazul monoizilor se demonstrează imediat că dacă G.G¢¢).G¢). . Dacă nu este pericol de confuzie în loc de HomGr(G. Funcţia 1G:G→G este morfism de grupuri. 1. G¢. Observaţia 5. G¢)={f:G→G¢|f este morfism de grupuri}. Din 1=1×1 deducem că f(1)=f(1×1)=f(1)×f(1) iar de aici că f(1) =1.G¢¢).3. G¢).2. Fie G. Pe parcursul acestei lucrări vom prezenta mai multe exemple de morfisme de grupuri.4. atunci gofÎHom(G. Exemple. G¢) vom scrie Hom(G.de grupuri Definiţia 5. 3. de unde f(x-1)=f(x)-1. atunci f(1)=1 şi f(x-1) = (f(x))-1 pentru orice xÎG. (i) Dacă H≤G atunci f(H)≤G¢ atunci f(H)⊴G¢ (iii) Dacă H¢≤G¢. G¢ sunt grupuri şi fÎHom(G. G¢ grupuri iar fÎHom(G. f(xy)=f(x)f(y). yÎG.1. atunci f-1(H¢)≤G 109 (ii) Dacă H⊴G şi f este funcţie surjectivă. Propoziţia 5. gÎHom(G¢. Demonstraţie.

G). adică f(H)⊴G. G¢ sunt grupuri iar f ∈Hom(G. Demonstraţie.∎ Observaţia 5. Evident {1}ÍKer(f). adică f1 (H¢)⊴G. (i)Þ(iii). Dacă x. atunci f-1(H¢)⊴G. Astfel. (ii). Dacă x¢. βÎHom(G¢¢. Dacă x.(iv) Dacă H¢⊴G¢. deci f-1(H¢)≤G.5. Dacă G. cum f(x-1y)= =(f(x))-1f(y)=1 deducem că x-1yÎKer(f)={1}. yÎH şi cum x¢-1y¢ =(f(x))-1 f(y)=f(x-1y) iar x-1yÎH deducem că x¢-1y¢Îf(H). Dacă xÎKer(f) atunci f(x)=1=f(1) şi cum f este injecţie deducem că x=1. (i) Þ (ii). yÎf-1(H¢). (iv). adică Ker(f)={1}. G¢). Dacă -1 fÎHom(G. Convenim să notăm f1 ({1})=Ker(f) şi să-l numim nucleul lui f iar f(G)=Im(f) şi să-l numim imaginea lui f. adică x-1y∈ f-1(H¢). Fie xÎG şi yÎf-1(H¢) (adică f(y)ÎH¢). y¢Îf(H). adică x-1y=1 deci x=y. adică f(H)≤G¢. deci xyx-1Îf-1(H¢). Deoarece x¢h¢x¢-1=f(xhx-1) iar xhx-1ÎH (căci H⊴G) deducem că x¢h¢x¢-1 Îf(H). conform propoziţiei precedente deducem că f ({1})⊴G iar f(G)≤G¢. Demonstraţie. G¢). rezultând astfel că f este injecţie. y¢=f(y) cu x. Propoziţia 5. atunci x¢=f(x).6. G¢). (ii)Þ(i). Dacă x¢ÎG¢ şi h¢Îf(H) atunci cum f este surjecţie x¢=f(x) cu xÎG şi h¢=f(h) cu hÎH. următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este funcţie injectivă (ii) Ker(f)={1} (iii) Pentru orice grup G¢¢ şi α. Ker(f)⊴G iar Im(f)£G¢. Cum H¢⊴G¢ avem f(x)f(y)f(x)-1ÎH¢ sau f(xyx-1)ÎH¢. dacă foα=foβ. f(y)ÎH¢ şi cum H¢≤G¢ deducem că f(x)-1 f(y)=f(x-1y)ÎH¢. Evidentă 110 . (i). atunci α=β. pentru orice fÎHom(G. atunci f(x). (iii). yÎG astfel încât f(x)=f(y).

Monomorfismele se mai zic şi scufundări. Propoziţia 5. Dacă G. adică α=β. Alegând G¢¢=G¢/Im(f) (lucru posibil deoarece prin ipoteză G¢ este comutativ şi deci Im(f)⊴G¢) avem că G¢¢¹{1} şi astfel alegând α=pIm(f):G¢→G¢¢ şi β= morfismul nul de la G¢ la G¢¢ avem că α¹β deşi αof=βof (căci ambele compuneri dau morfismul nul) – absurd.7) morfismele surjective f ÎHom(G. (i)Þ(iii).7. Dacă yÎG¢ cum f este surjecţie există xÎG astfel încât f(x)=y. α=incluziunea iar β= morfismul nul (adică β(x)=1 pentru orice xÎG¢¢). (iii)Ü(i). Să presupunem prin absurd că f nu este injectivă (deşi verifică (iii)). Datorită propoziţiei precedente (şi ţinând cont de felul în care se vor defini în Capitolul 5 monomorfismele într-o categorie oarecare) vom numi morfismele injective de grupuri monomorfisme. atunci în ipoteza că G¢ este comutativ. atunci α¹β şi foα=foβ (căci ambele dau morfismul nul) – absurd !. Demonstraţie. adică Im(f)¹G¢.8. Echivalenţa (i) Û (ii) este imediată. β:G¢¢→ G.(iii)Þ(i). G¢) cu G¢ comutativ se mai zic şi epimorfisme (cu atât mai mult cu cât vom arăta mai târziu că putem renunţa la restricţia ca G¢ să fie comutativ).G¢¢). atunci α=β. dacă αof=βof. Datorită propoziţiei precedente (şi din aceleaşi raţiuni ca în cazul Observaţiei 5. următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este surjecţie (ii) Im(f)=G¢ (iii) Pentru orice grup G¢¢ şi orice morfisme α. Cum (i) Û (ii).∎ Observaţia 5. G¢).9. 111 . Să presupunem că f verifică (iii) şi totuşi nu este surjectivă. deducem că Ker(f)¹{1}. G¢ sunt grupuri iar fÎHom(G.∎ Observaţia 5. Atunci (αof)(x)=( βof)(x) Û α(f(x))= β(f(x)) Û α(y)=β(y). β∈Hom(G¢. Dacă notăm G¢¢=Ker(f) şi considerăm α.

g:G1→G2 o pereche de morfisme de grupuri . În acest sens vom introduce noţiunea de nucleu şi conucleu a unei perechi de morfisme de grupuri şi vom proba existenţa lor (analog ca în cadrul §4 de la Capitolul1). i¢) este un alt dublet format dintr-un grup G ¢ şi un morfism de grupuri i¢:G¢→G1 a.11. Definiţia 5. Se verifică imediat că morfismul f este izomorfism de grupuri dacă şi numai dacă f este bijecţie. Dacă G. g)=(G. Demonstraţie. vom spune că fÎHom(G.Definiţia 5. În acest sens vom considera K = {xÎG1| f(x) = g(x) } şi să arătăm că K≤G1. În acest caz vom spune despre grupurile G şi G¢ că sunt izomorfe şi vom scrie G ≈ G¢. Fie f.12. Demonstraţia unicităţii fiind asemănătoare cu cea de la nucleul unei perechi de funcţii (§4. foi¢=goi¢. G¢) este izomorfism de grupuri dacă există gÎHom(G¢. Teorema 5. u(x)=i¢(x) pentru orice xÎK¢ va fi unicul morfism de grupuri pentru care iou=i¢. i¢) cu K¢ grup şi i¢:K¢→G1 morfism de grupuri astfel încât foi¢=goi¢. adică K≤G1 . atunci f(x)=g(x). G) astfel încât gof=1G şi fog=1G¢. yÎK. Pentru orice pereche de morfisme de grupuri f. Un dublet notat prin Ker(f. g:G1→G2 există Ker(f.10. i) şi format dintr-un grup G şi un morfism de grupuri i:G→G1 se zice nucleul perechii (f.î. atunci există un unic morfism de grupuri u:G¢→G astfel încât iou=i¢. atunci pentru orice xÎK¢. G¢ sunt grupuri. f(y)=g(y) şi cum f(xy-1)=f(x)f(y)-1= g(x)g(y)-1= g(xy-1) deducem că xy-1ÎK. g) dacă îndeplineşte următoarele condiţii: (i) foi=goi (ii) Dacă (G¢.∎ 112 . Dacă x. Dacă mai avem un alt dublet (K¢. Vom privi noţiunile de nucleu şi conucleu ale unui morfism de grupuri într-un context mai general. Morfismul i:K→G1 va fi incluziunea şi în mod evident foi=goi. g) care este unic până la un izomorfism de grupuri. Capitolul 1) vom proba doar existenţa nucleului. f(i¢(x))ÎK astfel că u:K¢→K.

Atunci pentru orice xÎG1 p¢(f(x))=p¢(g(x)) Û f(x)g(x)-1ÎKer p¢ de unde deducem că MÍKer(p¢) şi deci şi H=[M]ÍKer(p¢) (căci Ker(p¢)⊴G2 iar H este cel mai mic subgrup normal al lui G2 ce conţine pe M). să probăm doar existenţa conucleului. p) format dintr-un grup G şi un morfism de grupuri p:G2→G se zice conucleu al perechi (f. g)=(G. Fie acum (G¢.Definiţia 5. adic ă pH(f(x))=pH(g(x)). H=[M]= <{a-1 f(x)g(x)-1a |aÎG2 .4) iar pH : G2→G2/H morfismul surjectiv canonic şi să probăm că (G=G2/H. f(x)g(x)-1ÎMÍH. Conform Propoziţiei 4. 113 . Demonstraţie. H=[M]= subgrupul normal al lui G2 generat de M (vezi Propoziţia 4. atunci există un unic morfism de grupuri u:G→G¢ astfel încât uop=p¢. g:G1→G2 există Coker(f. Definim u:G2/H→ G¢ prin u(xH)=p¢(x) pentru orice xÎG2.4. deducem că H(f(x))=H(g(x)). În acest sens vom considera M={f(x)g(x) -1 |xÎG1 }.13 Fie f. g). Un dublet notat prin Coker(f. g:G1→G2 o pereche de morfisme de grupuri. p¢) un alt dublet format dintr-un grup G¢ şi un morfism p¢:G2→G¢ astfel încât p¢of=p¢og. p¢) este un alt dublet format dintr-un grup G¢ şi un morfism de grupuri p¢:G2→G¢ astfel încât p¢of=p¢og.14. pH)=Coker(f. xÎG1}>. Avem deci diagrama f G1 g G2 pH p¢ G2/H u G¢ cu HÍKer(p¢). g) care este unic până la un izomrfism de grupuri. Deoarece pentru orice xÎG1. Cum probarea unicităţii conucleului se face ca pentru funcţii (§4. Pentru orice pereche de morfisme de grupuri f.g) dacă îndeplineşte următoarele condiţii: (i) pof=pog (ii) Dacă(G¢. Teorema 5. deci pHof=pHog. Capitolul 1).

În mod evident u este morfism de grupuri şi uopH=p¢. avem că Ker(f)=Ker(f. atunci considerând morfismul nul 1:G1→ G2 definit prin 1(x)=1 pentru orice xÎG1. Grupul (ℤ.+). atunci pentru orice x Î G2 avem u¢(pH(x))= u(pH(x)). Dacă mai avem u¢:G2 / H→G¢ astfel încât u¢opH=p¢.∎ Observaţia 5. diagrama iM M f G(M) fʹ G 114 . ·) un monoid comutativ cu proprietatea de simplificare. vom prezenta la început o teorem ă a lui Malţev de scufundare a unui monoid comutativ cu proprietatea de simplificare într-un grup comutativ urmând ca prin particularizare la cazul monoidului (ℕ.î. Atunci există un grup comutativ G(M) şi un morfism injectiv de monoizi iM:M→G(M) ce verifică următoarea proprietate de universalitate : Pentru orice grup comutativ G şi orice morfism de monoizi f:M→G există un unic morfism de grupuri fʹ:G(M)→G a. adică u¢=u.15. 1).1. Subgrupurile lui (ℤ. Dacă f:G1→ G2 este un morfism de grupuri.Teorema lui Malţev. ( Malţev ) Fie (M.Dacă mai avem yÎG2 astfel încât xH=yH atunci x-1yÎHÍKer(p¢). adică x-1 yÎKer(p) deci p¢(x)=p¢(y) şi astfel u este corect definită. Teorema 6.+). 1) iar Coker(f)=Coker(f.+) să obţinem grupul aditiv (ℤ. §6. Clasele de resturi modulo n În vederea construirii mulţimii numerelor întregi ℤ.+).

yʹʹ). y)∼(xʹ. 1]·[y. y]·[y. (xʹ. bbʹ). de unde xxʹbbʹ=yyʹaaʹ. Demonstraţie. [x. definind pentru [x. adică produs Mʹ în care reamintim că operaţia de compunere se defineşte prin pentru (x. y] – 1 . 1] ⇔ . 1]. yʹ) á = ñ xyʹ=yxʹ şi să probăm că ∼ este o echivalenţă pe Mʹ compatibilă cu structura de monoid a lui Mʹ (adică ∼ este o congruenţă reflexivă şi simetrică. yʹ]∈G(M). 1] pentru orice x∈M. relaţia ∼ este xyʹ=yxʹ şi xʹyʹʹ=xʹʹyʹ. x]= =[x. 1] deducem c ă [y. y)·(xʹ. [1. xy]=[1. Pentru [x. adică relaţia ∼ este o congruenţă pe monoidul Avem deci xb=ya şi xʹbʹ=yʹaʹ. atunci [x. yʹ) şi (xʹ. bbʹ ). y)∼(xʹ. y]. adică G(M) este grup (comutativ). 1 fiind elementul neutru al lui M ). (x. [x. 1]=iM (xy) adică i M ⇔x1=y1 ⇔ x=y. Deoarece Pentru x. yʹ)∼(aʹ. Pentru aceasta fie G un grup comutativ oarecare şi f:M→G un morfism de monoizi. b) şi (xxʹ. def Pe mulţimea Mʹ=M×M definim relaţia (x. yʹʹ) atunci pe monoidul produs Mʹ=M×M ). Dacă iM (x)=iM (y). deci relaţia ∼ este şi tranzitivă. yʹ]=[xxʹ. yyʹ)∼(aaʹ. y). adică (x. y)∈Mʹ vom nota prin [x. Dacă (x. 1]=[y. x]=[xy. de unde xxʹyʹyʹʹ=xʹxʹʹyyʹ. 115 este morfism de monoizi. yyʹ] (elementul neutru al lui G(M) va fi pentru [x. bʹ) şi să probăm că şi (xxʹ. y)∼(a. y]·[xʹ. iM) verifică proprietatea de universalitate din enunţ. y∈M avem iM (x)·iM (y)=[x. bʹ)∈Mʹ a. de unde concluzia că ∼ este o echivalenţă pe Mʹ . adică iM este chiar morfism injectiv de monoizi .yyʹ). b). Să arătăm acum că dubletul (G(M). yʹ)=(xxʹ. yyʹ)∼(aaʹ. (xʹ. (a. deci xyʹʹ= yxʹʹ (am simplificat prin xʹyʹ). y] clasa sa de echivalenţă în G(M). În mod evident. 1]=[xy.este comutativă (adică fʹ∘iM =f ). yʹ)∼(xʹʹ. (x. y]∈G(M). y)∼(xʹʹ. y] ∈G(M). yʹ). Vom considera monoidul cât G(M)=Mʹ/∼ iar Datorită faptului că relaţia ∼ este o congruenţă pe Mʹ deducem imediat că G(M) devine în mod canonic monoid comutativ.î. Fie acum (x. [xʹ. (aʹ. Definim iM :M→G(M) prin iM (x)=[x.

1.2. adică [x. [x. f )≤(Gʹ.y]=[x. y]). y])=f(x)f(y)–1. yʹ]). f) cu G grup abelian şi morfism injectiv de monoizi definim rela ţia f:M→G şi h∘f=fʹ. Avem fʹ([x. adică fʹʹ=fʹ. y])=fʹʹ([x. de unde concluzia că fʹ∘iM=f .) şi urmând tehnica dată de Teorema lui Malţev. deci f(x)f(yʹ)=f(xʹ)f(y) ⇔ f(x)f(y)–1=f(xʹ)f(yʹ)-1. +) se notează prin ℤ şi poartă numele de mulţimea . y]∈G(M) avem Pentru a proba unicitatea lui fʹ (cu proprietatea din enunţ) să =fʹʹ(iM (x)iM(y)-1)=fʹʹ(iM (x))(fʹʹ(iM (y))-1=f(x)(f(y))–1=fʹ([x.1]·[y. x]=1. Dacă pe mulţimea dubletelor (G.3. y]∈G(M) şi fʹ([x. adică fʹ este corect definită. yʹ])=fʹ([xxʹ. ∎ Observaţia 6.1]–1) = fʹʹ∘iM=f. fʹ)⇔există h:G→Gʹ a. iM ) din Teorema lui Malţev este cel mai mic element faţă de această relaţie de ordine.definim xyʹ=xʹy. y]·[xʹ. dacă [x. presupunem că mai există un morfism de grupuri fʹʹ:G(M)→G a.1] -1. deci f(x)=f(y). y])fʹ([xʹ. f(x)(f(y))–1 =1.1]·[1. pentru [x. h este morfism injectiv de grupuri aditiv (G(ℕ). 2. fʹ([x. Dacă f este un morfism injectiv de grupuri. 116 Într-adevăr. yyʹ])=f (xxʹ)f(yyʹ)-1= Să probăm acum că fʹ este morfism de grupuri. +) (ce are proprietatea de simplificare conform Propoziţiei 1.î. Definiţia 6.9. mulţimea subiacentă grupului numerelor întregi iar grupul (ℤ.î. atunci se verifică imediat că relaţia de mai sus este o relaţie de ordine iar dubletul (G(M). atunci (G. atunci Pentru xÎM avem (fʹ∘iM)(x)=fʹ(iM (x))= fʹ([x. atunci şi fʹ este morfism injectiv de grupuri .1]·[y. Observăm că dacă [x. y]=[xʹ. yʹ]. y])=1.y]=[x. de unde x=y. Consider`nd monoidul (ℕ. de unde fʹʹ([x. Atunci.1])=f(x)f(1)-1=f(x). +) grupul aditiv al numerelor întregi . y]=[x. =f(x)f(xʹ)[f(y)·f(yʹ)]-1=(f(x)f(y)–1)( f(xʹ)f(yʹ)-1)=fʹ([x.

±1 . conform Lemei 6. Definind α·β=[xz+yt. Din ipoteză avem x+yʹ=y+xʹ şi z+tʹ=zʹ+t astfel [xz+yt. 0] identificându-se cu numărul natural q. 0] pentru orice natural n∈ℕ prin elementul întreg [n. Atunci [xz+yt. ℤ=(-ℕ*)∪ℕ unde întreg –p iar dacă n<m. iℕ(n)=[n. 0] se identifică cu numărul z=[q. t] două numere întregi.4. atunci a=0 sau a¢=0. Dacă m<n. p]=-[p. t. Dacă m=n. [x.î. y]=[xʹ. xʹtʹ+yʹzʹ]⇔ (xz+yt)+(xʹtʹ+yʹzʹ)=(xt+yz)+(xʹzʹ+yʹtʹ)⇔ x(z-t)+y(t-z) =xʹ(zʹ-tʹ)+yʹ(tʹ-zʹ)⇔(x-y)(z-t)=(xʹ-yʹ)(zʹ-tʹ) ceea ce este adevărat deoarece x-y=xʹ-yʹ şi z-t=zʹ-tʹ. xʹtʹ+yʹzʹ] . atunci există q∈ℕ* a. n]∈ℤ. y.5. xʹ. xt+yz]. yʹ] şi [z. Fie x. n+q=m şi astfel Ţinând cont de acestea putem scrie pe ℤ sub forma -ℕ*={-n|n∈ℕ*}. t]=[zʹ. atunci există p∈ℕ* a.4.î. sau ℤ={0 . xt+yz]=[xʹzʹ+yʹtʹ. astfel că ℕ va fi privită în Fie acum z=[m. · ) este monoid comutativ. ±2 . zʹ. atunci z=0.a¢Îℤ şi aa¢=0.î. 0]. Propoziţia 6. z. m+p=n (în acest caz convenim să notăm p=n-m şi astfel m+(n-m)=n) iar z=[0.}. yʹ. tʹ]. (ℤ. deducem c ă această definiţie este corectă . y] şi β=[z. xt+yz]=[xʹzʹ+yʹtʹ.n∈ℕ este morfism injectiv de monoizi. Lema 6. vom identifica fiecare număr continuare ca submulţime a lui ℤ. tʹ∈ℕ a. …. înmulţirea că este distributivă faţă de adunare iar dacă a. ∎ Fie acum α=[x. Ţinând cont de faptul c ă iℕ:ℕ→ℤ . Demonstraţie. 117 .

0].). ·) este monoid xxʹyʹʹ+xxʹʹyʹ+xʹxʹʹy+yyʹyʹʹ] iar x(xʹyʹʹ+yʹxʹʹ)+y(xʹxʹʹ+yʹyʹʹ)]=[xxʹxʹʹ+xyʹyʹʹ+xʹyyʹʹ+xʹʹyyʹ. =[(xxʹ+yyʹ)xʹʹ+(xyʹ+xʹy)yʹʹ. y]=α.∎ 118 (x-y)(xʹ-yʹ)=0 şi cum x-y≠0. ααʹ=αʹα (deoarece înmulţirea numerelor naturale este comutativă).15. yʹʹ] α(αʹαʹʹ)=[x. xyʹ+yxʹ]+[xxʹʹ+yyʹʹ. de unde ααʹ=0=[0.yʹ]+[x. y][1.y][xʹxʹʹ+yʹyʹʹ. α(αʹ+αʹʹ)=[x.din ℤ. unde se Atunci xʹ-yʹ=0. În mod evident. Pentru a demonstra că (ℤ. atunci . yʹ]. de unde deducem că α(αʹαʹʹ)=(ααʹ)αʹʹ adică înmulţirea numerelor întregi este asociativă. xyʹʹ+yxʹʹ] observă că α(αʹ+αʹʹ)=ααʹ+ααʹʹ . Să arătăm acum că înmulţirea numerelor întregi este distributivă faţă de adunarea numerelor întregi . 0]=[x. x(yʹ+yʹʹ)+y (xʹ+xʹʹ)] =[xxʹ+xxʹʹ+yyʹ+yyʹʹ. yʹʹ] =[xxʹ+yyʹ. Într – adevăr. xyʹ+xyʹʹ+yxʹ+yxʹʹ] iar ααʹ+ααʹʹ=[x. αʹ=[xʹ. Fie xxʹ+yyʹ=xyʹ+xʹy. xyʹ+yxʹ+xyʹʹ+yxʹʹ] cu α≠0 (adică de x≠y). xxʹyʹʹ+xxʹʹyʹ+xʹxʹʹy+yyʹyʹʹ] . Atunci : comutativ fie α=[x. adică înmulţirea numerelor întregi este comutativă. adică xʹ=yʹ (conform Propoziţiei 1. yʹʹ] trei elemente oarecare Demonstraţie.xʹyʹʹ+yʹxʹʹ]=[x(xʹxʹʹ+yʹyʹʹ)+y(xʹyʹʹ+yʹxʹʹ). yʹ+yʹʹ] =[x (xʹ+xʹʹ)+y(yʹ+yʹʹ). (ααʹ)αʹʹ=[xxʹ+yyʹ. (xxʹ+yyʹ)yʹʹ+(xyʹ+xʹy)xʹʹ] =[xxʹxʹʹ+xyʹyʹʹ+xʹyyʹʹ+xʹʹyyʹ. deducem că elementul neutru pentru înmulţirea numerelor întregi este [1. y][xʹ+xʹʹ . deci αʹ=0. y] [xʹʹ. y]. 0] =[xxʹ+yyʹ+xxʹʹ+yyʹʹ. αʹʹ=[xʹʹ. y][xʹ. Deoarece α[1. 0]=[x. xyʹ+xʹy][xʹʹ.

î. Propoziţia 6. deci xz ≤ yz . ≤) este mulţime total ordonată. Atunci (i) -y ≤ -x (ii) dacă z ≥ 0 atunci xz ≤ yz (iii) dacă z ≤ 0 atunci xz ≥ yz .x. Cum x+(m+n)=z deducem că x≤z.6. Cum y-xÎℕ şi zÎℕ avem (y-x)z Î ℕ adică yz-xzÎℕ. zÎℤ a. Teorema 6.7. 1. de unde m+n=0 şi deci m=n=0 (conform Propoziţiei 1. ≤ ) este o mulţime ℤ=(-ℕ*)∪ℕ iar (-ℕ*)∩ ℕ=∅. x≤x. ∎ definim Observaţia 6.10.î. (iii).î. Cum –zÎℕ şi y-xÎℕ deducem că şi (y-x)(-z)Îℕ iar cum (y-x)(-z)=xz-yzÎℕ rezultă că xz ≥ yz. x+m=y şi y+n=z. zÎℤ . yÎℤ definim x ≤ y ⇔y-xÎℕ. atunci există m.9. xÎG şi nÎℤ atunci 119 . (ii). x ≤ y . ordonată. Din felul în care am definit relaţia de ordine ≤ pe ℤ deducem că ℕ={xÎℤ : x≥0} iar -ℕ={xÎℤ : x ≤0}. adică ( ℤ. Din x ≤ y deducem că y-xÎℕ şi cum (–x)–(-y)=y-xÎℕ rezultă că –y ≤. Demonstraţie.(i). nÎℕ a. y-x=m şi x-y=n.11.8.Definiţia 6. Fie x. Pentru x. nÎℕ a. y. Fie x. adică x=y.). ∎ Dacă x≤y şi y≤z. Dubletul (ℤ. deoarece x-x=0Îℕ deducem că Dacă x≤y şi y≤x atunci există m. Demonstraţie. y. Dacă G este un grup. Faptul că ordonarea de pe ℤ este totală rezultă din aceea că Observaţia 6.

Propoziţia 2.+) Teorema 6. atunci H≤(ℤ. 120 . yÎG. …xn∈M }. Demonstraţie. nkÎH. yÎH. Pentru concluzie A=ℕ*∩HÍℕ şi A¹Ø. atunci –xÎℕ*∩H (căci H≤(ℤ. (i) H≤(ℤ. Dacă H={0}.x n n ∈ℕ. atunci pentru orice kÎℤ. (ii) Þ (i).. Fie H≤(ℤ. tÎℤ.11. Dacă x>0. cealaltă incluziune..+) iar pentru aceasta fie x. Să arătam că dacă H=nℤ. A are un Cum nÎH∩ℕ* şi H≤(ℤ.25.e n Îℤ iar x1. rÎℕ astfel încât m=cn+r iar 0≤r<n.. nÎℤ atunci acest sens pentru nÎℕ.+).) există c.+) iar în m. fie mÎH. atunci xÎℕ*∩H iar dacă x<0. adică H≤(ℤ+). Atunci x-y=n(k-t)ÎH. atunci <x>={xn : nÎℤ} (vezi Corolarul 2. notăm nℤ={nk : kÎℤ}. y=nt cu k.. (i)Þ(ii). Atunci m≥n şi conform teoremei împărţirii cu rest din ℕ (Corolar 1.. Dacă M={x}. Tinând cont de cele mai înainte.n daca n Î Z \ N ï î x ( ) Se probează imediat că dacă xÎG şi m n m+n m n mn x x =x şi (x ) = x . Deducem că r=m-cn şi cum m. e 1 .+)). Următoarele afirmaţii sunt echivalente (ii) Există nÎℕ astfel încât H=nℤ. De asemenea. atunci e1 en M = { x1 . adică x=nk.7 capătă următoarea formă: Dacă MÍG este o mulţime nevidă. Să presupunem că există xÎH astfel încât x¹0. În cel mai mic element n şi să demonstrăm că H=nℤ. xy=yx şi nÎℤ. atunci (xy)n=xnyn .21. Să caracterizăm acum subgrupurile grupului (ℤ. Conform Teoremei 1. adică nℤÍH.8). dacă x. atunci H=0ℤ. 2.x n ì x n daca n Î N ï = í -1 .+).

astfel că ℤn = ℤ/H. atunci n|x-y.+). ţinând cont de cele expuse la §4. r)Îρn şi deci [x ]r n = [r ]r n astfel că ℤ/ρn ={ [0]r n .ˆ Astfel.n-1}. 1.n-1} Atunci x-r=cn adică (x. k ˆ =k+H. adică y. +) ˆ= ˆ iar . [n . vom nota ℤ/ρ =ℤ iar confuzie). n . Dacă (x. adică ρn este şi tranzitivă.z)Îρn. n ³ 2 şi ρn Í ℤ ´ ℤ definită prin (x.nÎH iar cÎℕ. Observaţia 6.12. deci o echivalenţă pe ℤ.1 } iar k ={k+cn|cÎℤ} pentru orice Elementele lui ℤn se numesc clasele de resturi modulo n. atunci împărţind pe x la n avem x=cn+r cu cÎℤ şi rÎ{0. adică (y. deci H=nℤ.1. y-z şi atunci n|(xy)+(y-z)=x-z.….. ….k devine grup (comutativ) în care elementul neutru este 0 121 Ù Ù Ù . n = ) Ù Ù Ù { 0. atunci n|y-x. În concluzie m=cn Înℤ. Deoarece pentru orice 0≤ k ≤ n-1. de fapt k ˆ . (y. n|x-x=0 deducem că ρn este reflexivă iar dacă n|x-y. deci (x.1.x)Îρn astfel că ρn este şi simetrică.…. Dacă notăm H=nℤ am văzut că H≤(ℤ. Fie n Î ℕ. ˆ = {k+cn | c∈ℤ}.∎ contrazice minimalitatea lui n).1.+) iar cum (ℤ. dacă pentru k t Îℤn definim k + t = k + t atunci (ℤn.…..z)Îρn. deci cu necesitate r=0 (altfel din r<n am HÍnℤ.n-1} (dacă nu este pericol de Pentru a respecta tradi ţia notaţiilor. Dacă xÎℤ. de fapt H⊴(ℤ.y). atunci rÎH.y) Î ρ nÛ n | x- Deoarece pentru orice x Î ℤ..1]r n } [k ]r n n n ) = k pentru orice kÎ{0.. [1]r n . astfel ℤ kÎ{0.+) este grup comutativ.

+). G≈ 122 . dacă (k. ×) ={ k | (k.+) este un grup ciclic cu n elemente. adică înmulţirea claselor de resturi este corect definit ă. Propoziţia 6. m<n şi (m. Funcţia j:ℕ*→ℕ.î. Ù ˆ . αk+βn=1 (vezi [4] ). Elementul neutru este 1 deoarece k × 1 = k . Dacă o(x)=∞. Deducem imediat că ℤn=< 1 . n) = 1 } . n)=1 poartă numele de indicatorul lui Euler. βÎℤ a. j(n)=numărul numerelor naturale m a.15. pentru k Dacă k = k' şi Ù Ù ^ ^ ^ Ù Ù t = t' . | U(ℤn. ×) este monoid comutativ iar U(ℤn. (ℤn. Fie G un grup ciclic. Reciproc. Astfel. atunci G≈(ℤ.×). x¹1.14.+) pe când dacă o(x)=n (n≥2) atunci (ℤn . Asociativitatea înmulţirii pe ℤn este imediată Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù ( ea reducându-se la asociativitatea înmulţirii pe ℤ ) . iar k -1 = a .×) | = j(n).ˆ t Îℤ prin k × t = kt . n)=1. k × t = 1 necesitate (k. Propoziţia 6.î. adică (ℤn n . Să definim acum şi înmulţirea claselor de resturi modulo n. definită prin j(1)=j(2)=1 Ù Ù Ù Ù Ù Ù iar pentru n≥3.k pentru orice 0≤k≤n-1. astfel că Ù Ù dacă scriem kt-k¢t¢=k(t-t¢)+t¢(k-k¢) deducem că n | kt-k¢t¢ Û kt = k' t' . pentru n>2. n)=1. de unde cu (ℤn . G=<x>. adică k ÎU(ℤn . pentru orice k Îℤn . Demonstraţie.∎ Observaţia 6. de unde a × k = 1 .×) atunci există t Î ℤn a.13.î. Dacă k ÎU Ù Ù Ù ˆ ⇔ n|kt-1. atunci există α. atunci n | k-k¢ şi n | t-t¢.ˆ >.

f(k)=x k pentru orice kÎℤ.Demonstraţie. Deoarece f(k+t)= x k + t =xk×xt = f(k)×f(t) pentru orice k. deci f este funcţie injectivă. G¢). adică f(k)¹f(t). atunci din echivalenţele xH=yH Û x-1yÎH Û ⇔f(x-1y)=1 Û f(x)=f(y) deducem că φ este corect definită şi 123 . adică f este injectivă.×) prin f( k )= xk pentru orice 0 £ k £ n-1. după cum k>t sau t>k). Definim f: (ℤ. x2. +)→ (G. atunci G/Ker(f)≈Im(f).1. adică orice k izomorfism de grupuri. Dacă x.k = 1 . t ˆ Îℤn deducem că f este şi morfism de grupuri. ˆ+t ˆ )×f( t ˆ )=f( k + t )= x k + t =xk ×xt=f( k ˆ ) pentru Deoarece f( k ˆ. yÎG. x n -1 } şi atunci definim f: (ℤn . x.+)→(G.t≤n-1) atunci presupunând că k>t ˆ=t ˆ . adică bijectivă. In mod deducem că n| k-t şi astfel k evident f este şi surjectivă. atunci xk¹1 pentru orice kÎℤ* iar G={xk : kÎℤ}.t = 1 sau x t . tÎℤ şi k¹t . Dacă o(x)=n. Dacă notăm H=Ker(f) atunci H={xÎG | f(x)=1}⊴G iar G/Ker(f)={x Ker f | xÎG}={xH | xÎG}. Dacă k. Dacă G. +). Dacă xk = xt (cu 0≤k. adică f este bijectivă. Definim φ:G/Ker(f)→Im(f) prin φ(xH)=f(x) pentru orice xÎG. În mod evident f este surjectivă. atunci G={1.….∎ Ù Ù §7. ×). Teoremele de izomorfism pentru grupuri Vom începe cu o teoremă cunoscută sub numele de teorema fundamentală de izomorfism pentru grupuri: Teorema 7. Dacă o(x)=∞ . tÎℤ deducem că f este şi morfism de grupuri adică izomorfism de grupuri şi deci G≈(ℤ . atunci xk¹xt (căci în caz contrar ar rezulta că x k . G¢ sunt grupuri iar fÎHom(G. Demonstraţie.

yHÎG/H deducem că φ este şi morfism de grupuri. Demonstraţie. h1(k1k2-1)h1-1ÎK ]i h1h2-1ÎH). adică φ este izomorfism de grupuri. Ker j={xÎH / j(x)=1}={xÎH / xK=K}={xÎH / xÎK}=H∩K.î. K subgrupuri ale lui G a. k2ÎK atunci scriind: xy-1=(h1k1)(h2k2)-1=(h1k1)(h2-1k2-1)=[h1(k1k2-1)h1-1](h1h2-1) deducem că xy-1ÎKH=HK (căci din H. h2ÎH şi k1. j(x)=xK pentru orice xÎH (evident j este corect definită deoarece pentru xÎH avem xÎHK şi xKÎHK/K).2.∎ 124 . care este morfism de grupuri. xÎH xÎH Dacă x. xK=Kx pentru orice xÎG şi prin urmare HK= U Kx = U xK =KH .2.∎ Corolar 7. În plus. x=h1k1 şi y=h2k2 cum h1. K ⊴G. H∩K ⊴H iar HK / K ≈ H / H∩K. K£G şi K⊴G deducem pe rând că h1. atunci HK⊴ G (unde reamintim că HK={hk / hÎH şi kÎK}). adică HK⊴G. dacă şi H ⊴ G. Deoarece orice element din HK/K este de forma (xy)K=x(yK)=xK=j(x) (cu xÎH şi yÎK) deducem că j este morfism surjectiv de grupuri.3. H. atunci pentru orice xÎG avem x(HK)=(xH)K=(Hx)K=H(xK)=H(Kx)=(HK)x. Cum φ ((xH)(yH)) = φ((xy)H) = f(xy) = f(x)f(y) = φ(xH)φ(yH) pentru orice xH. Dacă G. Dacă şi H⊴G. atunci G/Ker(f)≈G¢. Surjectivitatea lui φ fiind imediată deducem că φ este bijecţie. Cum K⊴G. Fie G un grup. Corolar 7.injectivă. În plus. Atunci HK £ G. deducem că H/Kerj » HK/K Û ⇔H/H∩K»HK/K. Conform Corolarului 7. G¢) un morfism surjectiv de grupuri. h2-1ÎK. G¢ sunt grupuri iar f Î Hom(G. adic[ HK£G. În mod evident K⊴HK şi să considerăm j:H®HK/K. yÎHK.

î. Incluziunea KÍpH-1(pH(K)) este evidentă. K/H£G/H. Fie deci SÎL(G/H). Incluziunea pH(pH-1(S))ÍS este evidentă. Suntem acum în măsură să enunţăm şi să demonstrăm teorema de corespondenţă pentru grupuri: Teorema 7.Să facem acum preparativele pentru a demonstra o altă teoremă de izomorfism importantă din teoria grupurilor cunoscută sub numele de teorema de corespondenţă pentru grupuri.H)®L(G/H). atunci pH(K)={xH / xÎK}=K/H şi conform Propoziţiei 5.. atunci pH-1(S)£G şi cum1ÎS. Dacă SÎL(G/H).H)={KÎL(G)/HÍK} şi să definim a:L(G.H). H⊴G iar K. Pentru 125 . a(K)=pH(K)=K/H pentru orice KÎL(G. Să arătăm la început că a este bijecţie izotonă. Să notăm L(G.H)®L(G/H).H)). adică SÍpH(pH-1(S)). H⊴G iar pH:G®G/H morfismul surjectiv canonic (pH(x)=xH pentru orice xÎG). Demonstraţie. HÍK (deci H£K). Atunci: (i) a:L(G. s=pH(x). de unde egalitatea pH(pH1 (S))=S. K1. Obţinem astfel funcţia b:L(G/H)®L(G. (b oa)(K)=b(a(K))=pH-1(pH(K)) şi să demonstrăm că pH-1(pH(K))=K (de unde va rezulta egalitatea boa=1L(G. a(K)=pH(K)=K/H este izomorfism laticeal (ii) K⊴G Û a(K)=K/H⊴G/H şi în acest caz G/K ≈(G/H)/(K/H).H). De asemenea. Fie acum sÎS. Fie deci G un grup. b (S)=pH-1(S) pentru orice SÎL(G. H=Ker pH = =pH-1({1})ÍpH-1(S). (i).H). pentru KÎL(G. de unde va rezulta că a este bijectivă.H). Vom demonstra că aob =1L(G/H) şi b oa=1L(G.4.H).4.î.H). Dacă avem K£G a. Fie G un grup. Atunci (aob)(S)=a(b(S))=pH(pH-1(S)) şi să demonstrăm că pH(pH-1(S))=S (de unde va rezulta că aob =1L(G/H)). adică K/HÎL(G/H). cum pH este funcţie surjectivă deducem că există xÎG a. adică pH-1(S)ÎL(G. de unde rezultă că xÎpH-1(S) şi s=pH(x)ÎpH(pH-1(S)). K2ÎL(G.H).

atunci x-1yÎH şi cum HÍK deducem că x-1yÎK. rezultă că a este de fapt izomorfism de latici. dacă a(K1)£a(K2). de la teorema fundamental ă de izomorfism pentru grupuri avem (G/H)/Ker j » G/K Û (G/H)/(K/H) » G/K. Conform Corolarului 7. Dacă K1£ K2 atunci în mod evident a(K1)£a(K2). H=(dℤ)/(nℤ) unde d >0 şi d|n iar ℤn/H=ℤ/dℤ=ℤd. Deducem că x-1yÎKer pH=HÍK şi deci xÎKy=K (deoarece yÎK).∎ Ca un corolar al teoremei de corespondenţă pentru grupuri putem să caracterizăm subgrupurile grupului (ℤn. deci Ker j=K/H.+) pentru n³2. Conform teoremei de corespondenţă pentru grupuri orice subgrup al lui ℤn va fi de forma K/nℤ unde K£(ℤ.î. Cum probarea faptului că a este chiar morfism laticeal este imediată. de unde concluzia că K/H⊴G/H. j(xH)=xK.H). Reciproc.11. dacă K/H⊴G/H. nℤÍK şi în plus ℤn/(K/nℤ) » ℤ/K. xH=yH. Avem xÎH=Kerj Û j(xH)=1 Û xK=K Û xÎK. atunci K⊴G şi să considerăm j:G/H®G/K. atunci K1=b(a(K1))=pH-1(a(K1))£ £pH-1(a(K2))=b(a(K2))=K2. Să presupunem că dacă KÎL(G. orice subgrup H al lui ℤn este de forma . adică avem egalitatea pH-1(pH(K))=K. în mod evident j este morfism surjectiv de grupuri.. atunci putem considera pH pK / H G¾ ¾® G/H ¾¾ ¾® (G/H)/(K/H) iar cum K=Ker(pK/HopH) deducem că K⊴G. După cum am văzut mai înainte ℤn=ℤ/nℤ. de unde şi incluziunea pH-1(pH(K))ÍK. Dacă avem x.+) a.2. Pentru un astfel de grup H avem |ℤn:H|=|ℤd|=d iar conform teoremei lui Lagrange 126 Prin urmare. pentru orice xÎG. Reciproc.cealaltă incluziune fie xÎK.yÎG a. Conform Teoremei 6. pH(x)=pH(y). K=dℤ cu d divizor natural al lui n. Atunci pH(x)ÎpH(K) şi găsim yÎK a. (ii). adică xK=yK şi deci j este corect definită .î.î.

de unde concluzia că G devine grup.. pi : G → Gi .1). 11 } 1 ℤ/12ℤ = ℤ12 = { 0 ˆ. … . În plus K este grup ciclic. y = (y1. 8 ˆ . Gn (n³2) grupuri (multiplicative) iar G = G1 × … × Gn= {(x1. yn) ÎG.. 3. Ca şi în cazul monoizilor.ˆ >.(pi)1≤i≤n) verifică următoarea proprietate de universalitate: 127 . x n x =(1. G devine monoid în care 1=(1.... 4 ˆ. 9 ˆ} 3 ℤ/12ℤ = { 0 ˆ..….. 8 ˆ} 4 ℤ/12ℤ = { 0 ˆ. d Pentru exemplificare s ă considerăm n=12. … .…. xn) .. 2.1)= n n (x -1 1 ... 4. pi(x)=xi pentru orice x=(x1. Definind pentru x = (x1. 1 ≤ i ≤ n}. anume K=< d ˆ =d+nℤÎℤn. 6 ˆ } şi 6 ℤ/12ℤ = { 0 ˆ }. . x = x1x1 . 6. 4 ˆ. … .. Teorema chinezească a resturilor. pentru fiecare 1 £ i £ n... 2 ˆ.. x x ) = x .. xnyn). 6 ˆ.xn) | xi ÎGi. x n ) x 1 . x -1 1 1 -1 n n -1 1 -1 1 Deoarece (x 1 .. .... =1= ( x x ... … .. Divizorii lui 12 sunt 1.. unde |H|=|ℤn|/|ℤn:H|=n/d. Numărul tipurilor de grupuri abeliene finite Fie G1.…. …. G2. 1 ˆ.. x ) deducem că 1 n ) ( ) -1 . 3 ˆ. x -1 n )= x ( ( -1 1 -1 n )(x . xy = (x1y1. 12. Produse directe finite de grupuri. 6 ˆ..xn)ÎG este morfism surjectiv de grupuri iar dubletul (G. 12 ℤ/12ℤ = { 0 Ù Ù §8..... deci subgrupurile lui ℤ12 sunt: ˆ.. aşa cum am arătat în §1. 10 } 2 ℤ/12ℤ = { 0 ˆ.

Analog se probează că {1} × G2 ⊴ G1 × G2. H∩K = {1} şi HK=G. x 2 ∈G1×{1}. Demonstraţie. dacă mai avem h¢. k=k¢.x2)ÎG1×G2 şi y=(x. H.î. Fie G1. xnyn) = (y1x1. … .2.Pentru oricare grup G¢ şi orice familie de morfisme de grupuri. Într-adevăr.∎ Teorema 8.k¢ a.3. elementele hÎH şi kÎK pentru care x=hk sunt unice. Reamintim că HK={hk | hÎH. piou=p¢i pentru orice 1≤ i ≤ n. atunci h¢-1h=k¢k-1 ÎH∩K = {1}. xnyn = ynxn. -1 -1 x -1 yx = ( x1-1 . de unde h¢-1h = k¢k-1 = 1Û h=h¢. Să probăm acum că pentru orice xÎG.î. xn) . Atunci G ≈ H × K. K ⊴ G a. ∎ Propoziţia 8. Dacă x. Atunci G1×{1}. Fie x=(x1. kÎK}.1 Dacă G1. ….î. …. Demonstraţie. {1}×G2 ⊴ G1×G2. x 2 x 2 ) = ( x1-1 xx1 . Propoziţia 8. Grupul G (împreună cu morfismele.y ÎG = G1 × … × Gn. x = (x1. …. 128 . există un unic morfism de grupuri u : G¢→G a. (pi)1≤i≤n) poartă numele de produsul direct al grupurilor G1. … . y = (y1. k¢ÎK şi x = hk =h¢k¢. atunci Z(G1 × … × Gn)= Z(G1) × … × Z(Gn) astfel că G1 × … × Gn este grup comutativ dacă şi numai dacă fiecare dintre grupurile G1 … Gn este comutativ . de unde egalitatea Z(G)=Z(G1) × … ×Z(Gn). de unde concluzia că G1×{1}⊴G1×G2.1)ÎG1×{1}. G2 două grupuri. (p¢i)1≤i≤n cu p¢i : G→G¢i pentru 1≤ i ≤ n. Gn .Gn sunt grupuri. x 2 ) = ( x1-1 xx1 . Fie G un grup. Demonstraţie. ….…. yn) atunci xy = yx Û (x1y1.1)( x1 .1) Î Atunci )( x. ynxn) Û ⇔x1y1 = y1x1 . h¢ÎH.

1}) 1 Teorema 8.n)=1. deducem că xÎH∩K={1}. Dacă mai avem x¢=h¢k¢ cu h¢ÎH.1 }. deducem că f este izomorfism de grupuri.1 } Fie ℤm ˆ.î. kÎK. ={ 0 iar ℤmn = 0 . Fie acum xÎG. kÎK şi x = h-1k-1hk.. H1⊴G1. Fie G1.∎ Teorema 8..k)(h¢k¢)=f(x)f(x¢). 1 2 1 2 Demonstraţie..4. n . G=G1 ×G2.6. Cum K⊴G deducem că h-1k-1hÎK..k).kk¢)=(h.…. 129 { } m . Cum în mod evident f este funcţie bijectivă.Fie acum hÎH.∎ Corolar 8. x=hk şi definim f:G→H×K. Ker f = H 1 × H2. de unde concluzia că f(xx¢)=(hh¢.1 şi f:ℤmn→ℤm × ℤn . Fie m. Atunci există hÎH. Dacă G=G1 × G2. 1 . H2⊴G2. Atunci H1×H2 ⊴ G iar G ( H ´ H ) » G1 H ´ G 2 H .. Ù . adică f este morfism de grupuri. n≥2 şi (m.. m. ℤn={ 0 . atunci G (G ´ { » G2 . astfel că x = h-1k-1hk = (h-1k-1h)kÎK şi cum analog se arată că xÎH. Demonstraţie. adică x=1 şi astfel hk=kh. Atunci ℤm × ℤn ≈ ℤmn (ca grupuri aditive).5. 1 ˆ . de unde ţinând cont de teorema fundamentală de izomorfism pentru grupuri deducem c ă H1 × H2 ⊴ G iar G Ker ( f ) » Im( f ) Û G (H 1 ´ H 2 ) » G H1 ´G H2 . mn . 1ø è 2ø è f ( x) = ( p H1 ( x). 1 . p H 2 ( x) ) pentru orice xÎG. unice a. Se arată imediat că f este morfism surjectiv de grupuri. k¢ÎK atunci xx¢=(hk)(h¢k¢) = h(kh¢)k¢ = h(h¢k)k¢ = (hh¢)(kk¢). Fie p H1 : G1 ® G1 H 1 şi p H 2 : G 2 ® G 2 H 2 G ö æG ö morfismele surjective canonice de grupuri şi f : G ® æ ç 1 H ÷´ç 2 H ÷.G2 grupuri. adică G≈H×K.. nÎℕ. f(x)=(h..

î. ℤmn = 0... Dacă m.…. Demonstraţie. atunci există yÎM a. Teorema 8... fie ˆ.î.. deducem că f este izomorfism de grupuri. m . de unde izomorfismul de grupuri U(M)≈U(N). mn-1}. atunci Z m1 ´ .9.6. . Cum |ℤm × ℤn|=|ℤmn|=mn..mn (ca grupuri aditive). (mi. Dacă x. Observaţia 8.∎ Lema 8.7. deducem că f este morfism de grupuri.n)=1 atunci (ℤm. astfel că f :U(M)→U(N). mai este cunoscută în literatura matematică şi sub numele de teorema chinezească a resturilor.n)=1 avem f (x ) = (x ˆ=y ˆ şi x = y echivalenţele x = y Û mn | x . atunci xyÎU(M) şi cum f (xy) = f(xy) = f(x)f(y) = f (x) f (y).y Û x de unde concluzia că f este bine definită şi injectivă.y Û m | x . x ) pentru orice xÎ{0. M ≈ N.m2. Dacă M şi N sunt doi monoizi a.. Cum M≈N există f:M→N izomorfism de monoizi.mn≥2 sunt numere naturale a.6.8. ∎ Corolar 8. Cum (m. Ca şi în demonstraţia Teoremei 8. ´ Z mn » Z m1m2 .10. … .... 1 ˆ.1 .yÎU(M). pentru i¹j.mj)=1..î. ℤn = 0. ℤm={ 0 130 Ù { } { } . · ) ×(ℤn. deducem că f este o bijecţie.n≥2 şi (m. 1 . mn . 1. adică f(x)ÎU(N).. . xy=yx=1.. f =f |U(M) este corect definită. · ) (izomorfism de monoizi). n . Deoarece probarea faptului că f este şi morfism de grupuri aditive este imediată. Lema 8.y şi n | x .. atunci U(M) ≈ U(N) (ca izomorfism de grupuri).1 .1 }. Deducem că imediat că f(x)f(y)=f(y)f(x)=1. Datorită bijectivităţii lui f deducem imediat şi bijectivitatea lui f .ˆ. Demonstraţie. m. · ) ≈(ℤmn.nєℕ.1. Dacă m1. Dacă xÎU(M).

.1.1. ç 1÷ ç p1 ø è pt ÷ ø 131 . xy) = (x ˆ. Conform Lemei 8. atunci x = y Û mn | x-y Û m | x-y şi n ˆ =y ˆ şi x = y . 1 ) = 1 (în ℤm ´ ℤn). ÷ . atunci φ(m1m2 … mn)=φ(m1)φ(m2) … φ(mn). Dacă şi f : ℤmn → ℤm x ℤn.∎ Corolar 8. de unde deducem că |x-y (căci (m. deci Corolar 8. adică bijecţie.×). adică f este morfism de monoizi. Dacă m1.×) ´ U(ℤn. de unde U(ℤm. f( x )=( x mai avem yÎ{0. Cum iar f( 1 ) = (1 Ù izomorfism de monoizi.×)| = φ(m)φ(n) iar |U(ℤmn.×) ≈ U(ℤmn.×)| = =φ(mn). …. x ) pentru orice xÎ{0.×) × (ℤn. Însă U[(ℤm. p t t descompunerea lui n în factori primi distincţi.×)..ˆ. avem izomorfismul de monoizi (ℤm. deoarece |U(ℤm.×)| × |U(ℤn.10. x) × (y ˆ . Totul rezultă acum din Observaţia 6. atunci φ(mn)=φ(m)φ(n).×) .×) × U(ℤn. În mod f : ℤmn→ℤm × ℤn .×)] = =U(ℤm. f( x evident. Dacă nÎℕ. n≥2 iar n = p1 . n) = 1) Û x ˆ ) = (x ˆ . din x y = xy deducem că ˆ .×) ≈ (ℤmn. ∎ |ℤm ´ ℤn| = |ℤmn| = mn deducem că f este surjecţie. nÎℕ. Demonstraţie. atunci k este j (n ) = nç ç1 è æ 1 ö æ 1 ö ÷. mn ≥ 2 (n ≥ 2) iar pentru i¹j. (mi. Dacă m.. n≥2 şi (m.. mn-1}. …. … .×).×)| = |U(ℤm.15. x ) este corect definită şi injectivă.9 avem izomorfism de grupuri U[(ℤm. Conform Lemei 8.12. k1 Corolar 8.×) × (ℤn. n)=1. mj)=1.×) × (ℤn. mn-1}. y) = f(x)f(y) f(x y) = f(xy) = ( xy.×)] ≈ U(ℤmn.13.11. m.×) × U(ℤn.

deci k3 =3 n=4 : (4). ç1 .corespunzător partiţiei (4) ℤ p 3 ´ ℤp .2).2). p.1. Deoarece pentru i¹j.2.1... (2..1. m2. Din teorema de structură a grupurilor abeliene finit generate (vezi [22.1. (2.1) .î.7 deducem că numărul tipurilor de grupuri abeliene de ordin n este egal cu k n1 . pentru n≤6 toate partiţiile distincte ale lui n: n=1 : (1) .1. (3. prim): Astfel.1.11. (4.1) .1).. (1.1.1.p )= kt t kt -1 t æ 1 ö æ 1 ö 1 ö æ 1 ö k æ k1 ç ÷ ç ÷ = p1 .1). p t t ç ç1 . (3. p j j = 1 .p k = j (n ) = j p1 t = j p1 . (5.1).1..Demonstraţie. (3.. (2. mk) a. (4.1.. (2.2.1.99]) deducem că dacă p este un număr prim iar nÎℕ* atunci există kn tipuri de grupuri abeliene finite de ordin pn. n1 t Mai general.. m1 ≥ m2 ≥ … ≥ mk iar m1 + m2 + +… + mk =n. (3. deci k1 =1 n=2 : (2).2.. deci k6 =11.p1 (p ki i . deci k5 =7 n=6 : (6). (2.1) . (1.2. j p t ( ( ) ( ) ( ) ). dacă n = p1 .2). (1.1).. ….1..1) 132 .1) . Iată.1)... p n este descompunerea lui n în t produse distincte de numere prime. atunci ţinând cont şi de Corolarul 10.p ÷ ÷ . (2. deducem k ) kt k1 k1 t .p ÷ .1.1).1.2). (1. (p . Observaţia 8. deci k2 =2 n=3 : (3). (3.1).1).1) . (2. ç1 .1.1.1).) că: k1 k1 -1 = p1 .1.14. (2..p ÷ ÷ . prin partiţie a lui n înţelegem un sistem ordonat de numere naturale (m1.3).1).corespunzător partiţiei (3.1). deci k4 =5 n=5 : (5). (1. (ţinând cont de Corolarul 8.1). (3.∎ t ø t ø 1 ø è 1 ø è è è Dacă nÎℕ*.1). (4. vom nota prin kn numărul partiţiilor lui n.1.1.1. k n t ..p ÷ = n ç ç1 . există k4 = 5 tipuri de grupuri abeliene de ordin p4 (cu p ℤ p 4 .1..

Cazul 1: G comutativ. Vom face inducţie matematică după cardinalul grupurilor finite G cu proprietatea că p | |G|.corespunzător partiţiei (2. atunci alegem H=<x>={1.1) iar dacă p şi q sunt numere prime distincte. ….2) ℤp×ℤp×ℤp×ℤp.î.1. a. c} cu elementele multiplicându-se după regula a 2 = b 2 = c 2 = 1. ℤp×ℤp×ℤp×ℤ 3 . atunci G este ciclic şi orice element xÎG. conform Observaţiei 8. ℤ 3 ×ℤ 2 ×ℤq. 1. Teorema 9.î. x¹1.corespunzător partiţiei (1. p q q p q ℤ ℤ p2 p2 ×ℤp×ℤ q2 ×ℤq .1. Observaţia 8. Pentru aceasta alegem xÎG. bc = cb = a şi ca = ac = b. x. există există două tipuri de grupuri cu 4 elemente: ℤ 4 . ℤ 2 ×ℤp×ℤ 3 .î. Să presupunem afirmaţia adevărată pentru orice grup comutativ G¢ cu proprietatea că |G¢|<|G| şi p | |G′| şi s-o demonstrăm pentru grupul comutativ G ( în ipoteza p | |G| ). atunci există xÎG a. §9. are ordinul p. Considerând K = {1. ℤp× ℤp×ℤp×ℤq×ℤq×ℤq. ab = ba = c. p | |G| . prin p vom desemna un num ăr prim (p ≥2). ×ℤp×ℤq×ℤq×ℤq. obţinem un grup izomorf cu ℤ 2 ´ ℤ 2 numit grupul lui Klein. b. | H | = p). Dacă p | o(x). Dacă p ∤ o(x). p≥3) În cadrul acestui paragraf. atunci o(x)=tp cu tÎℕ* iar din xo(x)=1 deducem că xtp =1 Û (xt)p=1 adică o(xt)=1. Demonstraţie.14. Dacă |G| = p . ℤ 2 ´ ℤ 2 . ( Cauchy) Dacă G este un grup finit a. atunci exist ă k3 ×k3=9 tipuri de grupuri abeliene de ordin p3q3: ℤ p 3 ×ℤ q 3 .1. Cum 4=2 2 .ℤ p 2 ´ ℤ p 2 . Structura grupurilor finite cu 2p elemente (p prim. 2. x¹1. o(x)=p (echivalent cu exist ă H≤G a. Grupul diedral Dn de grad n. Teorema lui Cauchy pentru grupuri finite. ℤ p3 ×ℤq×ℤq×ℤq. xo(x)-1} care este subgrup normal al lui G (G fiind 133 . ℤp×ℤp×ℤp×ℤ q2 ×ℤq .15.

3. ordinul lui este p şi astfel teorema este complet demonstrată. atunci conform teoremei lui Cauchy. conform Cazului 1 există un element în Z(G) (deci în G) a. o(x)=q contrazicând faptul că G este p – grup. Corolar 9.2. Cum Z(G) este comutativ .Þ”. Dacă G este un p – grup finit atunci Z(G) ¹{1}. Demonstraţie .î.∎ Corolar 9. . Cazul 2: G necomutativ.presupus comutativ). atunci cum G G : CG ( x) = deducem că p | |G : CG(x) | şi cum p | |G|.. Dacă vom considera G¢=G/H atunci |G¢|=|G|:o(x)<|G| şi cum p | |G| iar (p. p | |CG(x)| atunci ca şi în cazul 1 facem inducţie după |G| (aplicând ipoteza de inducţie lui G¢=CG(x)). din CG ( x) ecuaţia claselor deducem că p | |Z(G)| . Totul rezultă din teorema lui Lagrange (vezi §3).î. Dacă p ∤ |CG(x)| pentru orice x Ï Z(G).o(x))=1 deducem că p | |G¢|. Dacă prin absurd există un număr prim q a.∎ Definiţia 9. Vom spune despre un grup G că este p – grup dacă ordinul oricărui element al său este o putere naturală a lui p.î. Din (yH) p=H deducem că ypH=H. Demonstraţie. Deducem imediat că yo(x)p=1 şi astfel elementul z=yo(x)ÎG va avea ordinul p. deci yp=xt cu 1≤t≤o(x)-1.. există xÎG a. atunci G este p – grup dacă şi numai dacă | G | este o putere naturală a lui p. Vom reduce acest caz tot la Cazul 1 iar în acest sens vom utiliza ecuaţia claselor pentru grupul G expus ă în §3 al acestui capitol: |G| = |Z(G)| + å | G : C G ( x) | (sumarea făcându-se după elementele xÏZ (G ) xÎG \Z(G) pentru care clasa de conjugare [x]~ este netrivială). adică ypÎH.4.î.î. Ü ”. Dacă există un element x Ï Z(G) a. Dacă G este un grup finit . o(yH)=p. q ¹ p şi q | | G | . Aplicând ipoteza de inducţie lui G¢ deducem că există un element yHÎG¢ a. Scriem din nou ecuaţia claselor pentru grupul G: 134 .

∎ Definiţia 9. Cum Z(G)≤G . Conform Corolarului 9.| G | = | Z(G) | + xÏZ ( G ) å| G : C G ( x) | (unde reamintim că suma se face după acele elemente x Ï Z(G) pentru care clasa de conjugare [x] ~ este netrivială).n Îℕ.srn-1}.+)) sau diedral ( izomorf cu Dp ). Presupunem că p este un număr prim ≥3. z=xnh2 cu h1.zÎG atunci yH=xmH iar zH=xnH cu m. În concluzie. |G|=pn cu n≥1 iar pentru x Ï Z(G) pentru care [x]~ este netrivială avem | G : CG(x) | = pm cu m≥1 astfel că din ecuaţia claselor deducem că p | Z(G)|.∎ Lema 9. Demonstraţie. … . …. sr2.4.5. |Dn|=2n iar Dn={1. adică G este comutativ. s. adică G este comutativ. Conform Corolarului 9. prin grupul diedral de grad n înţelegem un grup Dn cu 2n elemente generat de două elemente s şi r ce satisfac conditiile: s2=1. deducem că G/Z(G) Z (G ) p este ciclic şi conform Lemei 9. r2. Dacă y. |Z(G)| ¹1 iar dacă |Z(G)| = p2. Dacă n≥1 este un numar natural. ajungem şi în acest caz la concluzia că G este comutativ. Dacă G este un grup cu 2p elemente .h2ÎH=Z(G). Dacă G este un grup cu p2 elemente. rn=1 şi srs=r-1 .∎ Corolar 9. de unde y=xmh1.î. 135 .8. p2}.7. r.5. Teorema 9. atunci G este ciclic ( izomorf cu (ℤ2p. G/Z(G) este ciclic. atunci G este comutativ. sr.6. În acest caz. Fie H=Z(G) iar G/Z(G) = <xH> cu xÎG. adică | Z(G) |≥p şi astfel Z(G) este netrivial. Atunci yz=xm+nh1h2 iar zy=xn+mh2h1 şi cum h1h2=h2h1 şi m+n=n+m deducem că yz=zy. | Z(G) |Î{1. Demonstraţie. atunci G = Z(G). atunci G este comutativ. Dacă G este un grup a.3. G p2 cum | G / Z(G) | = = = p iar p este prim. Rămâne să analizăm doar cazul |Z(G)|=p.rn-1. p.

Dacă p | i+1. rÎG a.Demonstraţie.1.î. Din teorema de structur ă o grupurilor abeliene finit generate şi teorema chinezească a resturilor deducem că G ≈ ℤ2 ´ ℤp ≈ ℤ2p.…G¢m-1 normale în G¢.9. Conform Corolarului 9. Z(G)¹1 şi fie zÎZ(G). G¢0<G¢1<… . Cum zp n -1 ¹1 şi ) =z pn = 1 deducem că o( z p n -1 )=p şi astfel | G1 |=p.4. Alegând G¢=G/G1 . fie o(z)=pn cu n≥1 iar G1=< z p (z p n -1 p n -1 2 >.î. Să presupumen m>1 şi că afirmaţia din enunţ este adevărată pentru orice grup G¢ de ordin pm-1 şi fie G un grup a. deci există grupurile G¢0.) există s. Facem inducţie matematică după m (afirmaţia fiind evidentă pentru m=0. astfel că srs-1ÎH. | Gi | =pi şi 1 = G0 < G1 < … < Gm = G. s2 = 1 şi rp = 1. Cum o(z) | | G | = =pm.G¢1. Deducem imediat că r i = (r i ) i = ( srs ) i = sr i s = s ( srs ) s = s 2 rs 2 = r .î. atunci srs = r Û sr = rs şi atunci G va fi comutativ . Cum | G | = 2p iar 2 şi p sunt numere prime (p≥3) atunci (conform Teoremei 9. Dacă p | i-1. Atunci pentru orice 0 ≤ i ≤ m există un subgrup normal Gi în G a. Mai precis vom demonstra: Teorema 9. | G | = pm . z¹1. deci srs = ri cu 0 ≤ i ≤p-1. Demonstraţie. cum |G¢| = pm/p = pm-1 putem aplica ipoteza de inducţie lui G¢.1)(i +1) .<G¢m-1=G¢ şi |G¢i| = pi pentru orice 0≤i≤m-1. 2p Considerând H = < r > avem | H | = p şi cum G : H = =2 p deducem (conform Observaţiei 4.∎ În continuare vom prezenta un rezultat ce arată în esenţă că pentru p – grupuri finite funcţionează reciproca teoremei lui Lagrange. a.î. 136 . atunci srs=r-1 şi obţinem astfel descrierea grupului diedral Dp..) că H⊴G.6. Cum zÎZ(G) deducem că G1≤Z(G) şi atunci în mod evident G1 ⊴ G. | G | = pm cu mÎℕ. Fie G un p-grup. deci p | i2-1 =(i .1).

φ(x)=θx pentru orice xÎG este un morfism injectiv de 137 Fie M o mulţime nevidă iar ∑(M)={fÎHom(M) | f este Demonstraţie. (vom vedea mai departe că pentru grupul Sn natura elementelor mulţimii M joacă un rol secundar. Dacă M este o mulţime cu n elemente (exemplul clasic fiind M={1.(Cayley) Orice grup G este izomorf cu un subgrup al grupului de permutări ∑ (G). θx(y)=xy pentru orice yÎG este un element din ∑(G). G1ÍGi.. Convenim să numim grupul ∑(M) ca fiind grupul permutărilor asupra elementelor mulţimii M. de la Capitolul 1. bijectivă}.1. Astfel. subgrupurile G0.11.….) avem G¢i = Gi+1/G1 cu Gi+1⊴G a... In plus. Tinând cont de Propoziţia 3. un element σ al lui Sn se va prezenta de multe ori sub n ö.. Gm satisfac condiţiile din enuţul teoremei. Pentru xÎG se probează imediat că θx:G→∑(G). Grupurile Sn şi An. atunci grupul ∑(M) se notează prin Sn şi se va numi grupul permutărilor asupra unei mulţimi cu n elemente sau grup simetric de grad n.î. 1 . G1⊴G2⊴ … ⊴ Gm=G şi pentru orice 0≤i≤m-1.n} cu n≥1). Să arătăm acum că φ:G→∑(G) . …. deducem c ă | Sn | = n!. s è ø Vom nota prin en sau simplu prin e (dacă nu este pericol de confuzie) permutarea identică din Sn.2. forma unui tabel æ ç ÷ ç ( ) (n )÷ s 1 . Teorema lui Cayley. Grupuri de permutări. G1.Conform teoremei de corespondenţă pentru grupuri (vezi Teorema 7.∎ §10. |Gi+1|=|G¢i|×|G1|=pi×p=pi+1. numărul elementelor lui M fiind lucrul important).4.∘) este monoid iar ∑(M) apare acum ca grupul unităţilor monoidului Hom(M). După cum am văzut în §1 al acestui capitol (Hom(M). Teorema 10. . Alegând G0=1.

Fie H=f(G)≤G‫ ׳‬şi să presupunem prin absurd că H≠G‫׳‬. Vom construi şi în acest caz două morfisme de grupuri α. Să presupunem acum că [G‫׳‬:H]>2 şi fie T= (G‫׳‬/H)d mulţimea claselor la dreapta ale lui G‫ ׳‬relative la H iar G‫ =׳׳‬å (G ¢) -grupul permutărilor lui G‫׳‬. ∑(G)). Deducem Suntem acum în măsură să arătăm că putem renunţa la condiţia de comutativitate a lui G‫ ׳‬din Propoziţia 5.1. dacă α∘f=β∘f atunci α=β şi să arătăm că f este surjecţie. deci φ(x) ◦ φ(y) = φ(xy). Dacă x. cu θx : G‫→׳‬G‫׳‬. θx (y)=xy. α =pH : G‫→׳‬G‫ ׳׳‬morfismul surjectiv canonic iar β : G‫→׳‬G‫ ׳׳‬morfismul nul. β: G‫→׳‬G‫ ׳׳‬. Pentru a construi pe β. (mai precis la demonstrarea implicaţiei (iii)⇒(i)). oricare ar fi x∈G‫ ) ׳‬iar s : T→G‫ ׳‬o secţiune a lui π (deci π(x)=Hx≝ x ˆ )Î x ˆ .. (adică ˆ . a.î.grupuri. Dacă [G‫׳‬:H]=2. (vii) de la Capitolul 1). φ(x) ◦ φ(y) = θx ◦ θy iar dacă zÎG avem (θx ◦ θy)(z) = θx (θy(z)) = x(yz) = (xy)z = θxy(z). adică θx ◦ θy = θxy = că G ≈ φ(G) ≤ ∑(G). Alegem α : G‫ →׳‬G‫ =׳׳‬å (G ¢) ca fiind morfismul lui Cayley oricare ar fi x. Să presupunem deci că G . atunci α∘f=β∘f şi totuşi α≠β-absurd!. f:G→G‫ ׳‬este morfism de grupuri cu proprietatea că pentru orice grup G‫ ׳׳‬şi oricare morfisme α.) şi alegînd G‫=׳׳‬G‫׳‬/H . (adic ă α(x)=θx . oricare ar fi x ˆ ∈T. atunci θx=θy deci în particular θx(1)=θy(1) Û x×1=y×1 Ûx=y.8.6. α≠β şi totuşi α∘f=β∘f. β: G‫→׳‬G‫ ׳׳‬. adică s( x asigurată de Propoziţia 3. (vezi Teorema 10. atunci H⊴G‫ ׳‬. (conform Observaţiei 4. G‫ ׳‬sunt grupuri. y∈G‫)׳‬. adică φÎHom (G.). de unde deducem că φ este ca funcţie o injecţie. contrazicând faptul c ă f este surjecţie. fie π : G‫→׳‬T surjecţia canonică.∎ =φ(xy). existenţa lui s ne este π∘s=1T .8. 138 . yÎG şi φ(x)=φ(y). De asemenea.

Definim τ : G‫→׳‬H prin τ(x)= xs( x ˆ =σ( z ˆ )Î y ˆ =Hy . oricare ar fi x∈G‫⇔׳‬ (α(x)∘λ)(y)=(λ∘α(x))(y). y∈G‫ ׳‬şi λ(x)=λ(y). oricare ar fi y∈G‫ ⇔׳‬xλ(y)=λ(xy) oricare ar fi -1 æ Ù ö æ æ Ù öö ˆ )-1 s (s ( y ˆ )) = xysç xy ÷ sç y∈G‫ ⇔׳‬xys( y ç s ç xy ÷ ÷ ÷ . λ(x)=τ(x)·s (s (x x∈G‫ ׳‬este o permutare a lui G‫( ׳‬adică λ∈G‫)׳׳‬. dacă x. atunci ˆ )-1 . deci λ∈G‫׳׳‬. de unde s( y ) = s (s ( y )) . ys( y ˆ ) ∈H⇒ s(s ( x Cum xs( x ˆ ))⇒ σ( x ˆ )=σ( y ˆ )⇒ x ˆ= y ˆ iar din (1) deducem că x=y. ׳‬există z ˆ ) = hy . atunci α(x)∘λ=λ∘α(x).î.s (s ( x ˆ )) = h -1 x1 s (x ˆ1 )-1 s(s ( x ˆ1 )) = h -1 x1 s( x ˆ1 )-1 s(s ( z ˆ )) = λx= xs( x 1 ˆ1 = z ˆ1 )-1 hy . Dacă x∈G. oricare ar fi y∈G‫⇔ ׳‬ è ø è è øø æ Ù ö æ æ Ù öö ˆ )-1 s(s ( y ˆ )) = sç xy ÷ sç ⇔ s( y ç s ç xy ÷ ÷ ÷ oricare ar fi y∈G‫׳‬. Avem α≠β căci dacă α=β. Cum s( y Fie acum y∈G‫ . x ˆ şi deci = h -1 x1 s (x ˆ1 ) = s (z ˆ ) = x1 . =(π∘s)(σ( y -1 -1 Ù Ù ˆ ). atunci există h∈H a. Cum x1 = s ( z ˆ1 )-1 s ( y ˆ ) = h -1 x1 s (x ˆ )Î z ˆ. astfel că λ(x)= h -1 x1 x1-1 hy = y . În mod evident β este morfism de grupuri. s (e ˆ )) = xs(x ˆ )-1 s(s ( x ˆ )) oricare ar fi Atunci λ : G‫→׳‬G‫׳‬.ˆ )Î x ˆ ⇒ xs( x ˆ )-1 ∈H. 139 -1 . există o permutare σ : T→T a. Dacă notăm x1 = s ( z ˆ ) şi x=h-1x1. adică λ este şi s(x surjecţie. è ø è è øø Alegând acum x=y-1 obţinem că -1 -1 -1 ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ s( y ) s(s ( y )) = s (e ) s(s (e )) = s(e ) s (e ) = e . Să definim acum β : G‫→׳‬G‫ = ׳׳‬å (G ¢) prin β(x)=λ-1∘α(x)∘λ pentru orice x∈G‫׳‬.î. oricare ar fi x∈G‫׳‬.î y ˆ ). cum s( x ˆ) = e ˆ Cum |T|=|G‫ ׳‬: H|≥3. ˆ ∈T a. s( y ) ˆ1 atunci (cum x=x căci xx1-1 =h∈H) avem ˆ )) = s (s ( y ˆ )) ⇒(π∘s)(σ( x ˆ ))= ˆ ) . (1) xs( x Într-adevăr. ˆ )-1 s (s ( x ˆ )) = ys( y ˆ )-1 s (s ( y ˆ )) . şi σ≠1T.

2. oricare ar fi y∈G‫׳‬.s (s ( y ˆ )) . …. σ(i2)= i3. oricare s(σ( f ( x ) y ))= s( y 1 Ù ar fi x∈G şi y∈G‫ ׳‬ceea ce este evident deoarece pentru x ∈G. σ(i1)=i2.i2. oricare ar fi x ∈ G şi y ∈ G‫⇔ ׳‬ ⇔ λ (f (x) y) = f(x) λ(y).….2.ik din {1. Convenim să notăm un astfel de ciclu σ prin σ = (i1 i2 … ik) sau σ = (i1. ⇔ l o q f ( x ) ( y ) = q f ( x ) o l ( y ) . Deci α≠β.2. Într-adevăr. 140 . Evident. f(x)∈f(G)=H şi deci f ( x ) y = y Ù În continuare ne vom ocupa de studiul grupului Sn cu n≥2.….ˆ = s (y ˆ ) şi cum y este oarecare Cum s este injectivă deducem că y deducem că σ=1T . Definiţia 10. σ(ik)=i1 iar σ(i)=i pentru orice iÎ{1. α∘f=β∘f⇔(α∘f)x=(β∘f)x. Sn nu mai este comutativ. oricare ar fi x∈G şi ⇔ t ( f ( x ) y ) s(σ( f ( x ) y ))= f ( x ) ys( y ˆ )-1 s(s ( y ˆ )) .absurd!. grupul S2 având 2 elemente este comutativ pe când începând cu n≥3. ˆ . oricare ar fi x∈G ⇔ ⇔α(f(x))=β(f(x)). oricare ar fi x∈G ⇔ q f ( x ) = l-1 o a ( f (x )) o l .n} \ {i1. …. Să arătăm acum că α∘f=β∘f şi contradicţia va fi evidentă urmînd a concluziona că f este surjecţie. oricare y∈G‫ ⇔ ׳‬f(x)ys( f ( x ) y )-1 s(σ( f ( x ) y ))= f ( x ) ys( y ar fi x∈G şi y∈G‫ ⇔ ׳‬s( f ( x ) y oricare ar fi x∈G⇔ l o q f ( x ) = q f ( x ) o l oricare ar fi x∈G⇔ ( ) ( ) Ù Ù Ù Ù )-1 ˆ ). oricare ar fi x ∈ G şi y ∈ G‫⇔ ׳‬ ˆ )-1 s(s ( y ˆ )) .n} a.î.….i2. ik}. …. Numim ciclu de lungime k (2≤k≤n) o permutare σÎSn pentru care există elementele distincte i1. ik) (dacă există pericol de confuzie).i2.

ik} atunci τ(i)=i iar dacă j Ï {j1. …. …. ….i2.2. ik} ca fiind orbita lui σ .3. de unde deducem egalitatea στ = τσ. atunci o(σt)=o(σ)×o(τ). Dacă σ. t≤n). j2. ik}∩{j1. în S5 æ1 2 3 4 5ö (1 3 5)= ç ç3 2 5 4 1 ÷ ÷ iar (2 4)= è ø æ1 2 3 4 5 ç ç1 4 3 2 5 è ö ÷ ÷. ik) este un ciclu de lungime k. atunci στ=τσ. i2. j2.Ciclii de lungime 2 se mai numesc şi transpoziţii. Dacă i Î {1. …. ø Dacă σ = (i1 i2 … ik) este un ciclu de lungime k. Demonstraţie. jt}. unde σ=(i1. În particular.∎ Observaţia 10. …. …. j2. atunci (στ)(i) = =(τσ)(i) =i. k Propoziţia 10. jt}.t]. … . ik} ∪ {j1. Atunci (στ)(i)=σ(τ(i))=σ(i)=σ(i1)=i2. jt}=Ø. 141 Demonstraţie. i2. Analog se arată că (στ)(i)=(τσ)(i) dacă iÎ{j1. Dacă τ = (j1 j2 … jt) este un alt ciclu de lungime t din S n . …. .n}. De exemplu. Deoarece pentru orice 2≤k≤n avem (i1 i2 … ik) = (i2 i3 … ik i1) = … = (ik i1 … ik-1) deducem că în Sn există 1 k × An ciclii distincţi de lungime k. să zicem de exemplu că i=i1. τ sunt ciclii disjuncţi din Sn. ….4. iar (τσ)(i)=τ(σ(i))=τ(i2)=i2 de unde concluzia că (στ)(i)=(τσ)(i). i2.5. i2. n} \ ({i1. Ordinul oricărui ciclu de lungime k (2≤k≤n) este k .j2. atunci o(στ)=[k.τ sunt 2 ciclii disjuncţi de lungimi k şi respectiv t (2≤k. …. Trebuie în prima parte să demonstrăm că σk(i)=i pentru orice iÎ{1. i2. dacă (k. jt}). convenim să numim mulţimea {i1. ik}. În esenţă am folosit faptul că dacă i Ï {i1. Să presupunem că iÎ{i1. … . Dacă σ. 2. …. vom spune că σ şi τ sunt ciclii disjuncţi dacă {i1. atunci σ(j)=j. Propoziţia 10.t)=1.

…. ik}. i2. Să presupunem acum teorema adevărată pentru toate permutările ce schimbă efectiv mai putin de t indici şi să arătăm că dacă σ este o permutare ce schimbă efectiv t indici atunci σ se descompune în produs de ciclii disjuncţi.7. deci iq=i0. Vom face acum inducţie matematică după t.…. Cum σr = τ-r deducem că şi τr(i)¹i. ε = στ = τσ. ik}.2. atunci există iÎ{i1.î . atunci în mod evident σk(i)=i.…. Alegând i1=σ(i0).t] deducem că s|r.2.ik+1=σ(ik). Într-adevăr. Orice permutare σÎSn. s<m. σ¹e se descompune în mod unic în produs de ciclii disjuncţi (exceptând ordinea în care aceştia sunt scrişi) .tk . … . Dacă am avea σr¹e. … se vede că ik=σk(i0) pentru orice k≥1. adică o(σ)=k. …. t≤n). Cum s=[k. Dacă r>s.. Atunci numerele i0. adică iÎ{j1.Dacă iÎ {1. i¹i1 .tk].im-1 sunt distincte între ele. de unde concluzia că σk=e iar k este cel mai mic număr natural cu această proprietate. Demonstraţie. … . … . … σk sunt ciclii disjuncţi doi câte doi din Sn de lungimi t1.….n} | σ(i)¹i }| . Fie t=|{ iÎ{1. jt} – absurd ! .2. deci σk-1(i) = ik ¹i iar σk(i)=i şi analog pentru orice iÎ{i1 . adică r|s. Teorema 10. σ(i)¹i şi astfel şi σ(σ(i))¹σ(i).2 . atunci o(σ1 … σk)=[t1. În concluzie σ r=τ r=e. τ=(j1 j2 … jt) ciclii disjuncţi de lungime k şi respectiv t (2≤k. cum σ¹e deducem că există iÎ{1.t | s deducem c ă εs=e. Cum εr= e deducem r r că σ τ =e adică σr=τ-r . Dacă t=2 totul este clar căci în acest caz σ se reduce la o transpoziţie. ik}.…. Dacă σ1. σr(i)¹i.ik} a.î. Putem alege atunci cel mai mic numar natural m cu proprietatea c ă im=i0. Cum σq= e deducem că σq(i0)=i0. … . notând p=r-s obţinem σp(i0)=i0 şi deci ip=i0 contrazicând alegerea lui m (căci p<m). s=[k.6. … . de unde concluzia că t≥2. 142 . i2 . de exemplu i = i1. atunci σ2(i) = σ(σ(i)) = σ(σ(i1)) = σ(i2) = i3. atunci σr(i0)=σs(i0). dacă ir=is cu 0≤r.n} a. adică s=r. i2 . de unde deducem k|r şi t|r. Va trebui să demonstrăm că r=s. … . Deoarece k. i2=σ(i1).n} pentru care σ(i0)¹i0 şi fie q=o(σ). Dacă iÎ{i1 . j2.t] iar r=o( ε). Alegem i0Î{1. i2 .∎ Corolar 10.i1. n} \ {i1 . Fie σ = (i1 i2 … ik) . … .

Din modul efectiv de descompunere de mai înainte deducem c ă scrierea lui σ sub forma σ= τ1τ2 … τs este unic determinată.9. atunci se probează imediat prin calcul direct că avem următoarele descompuneri ale lui σ în produs de transpoziţii: σ=(i1i2)(i2i3)…(ik-1ik)=(i1ik)(i1ik-1) … (i1i2). . Dacă σ=( i1. Dacă r este par spunem că σ este permutare pară iar dacă r este impar spunem că σ este permutare impară . Vom nota prin An mulţimea permutărilor pare. Dacă avem un i a. Dacă σ. Rezultă că σ¢ schimbă efectiv mai puţin de t-m elemente iar cum m≥2 atunci t-m<t. Dacă r este numărului de inversiuni ale lui σ. deci putem aplica ipoteza de induc ţie lui σ¢.8 deducem imediat următorul rezultat: Corolar 10.10. σ(i)=i . Definiţia 10. …. im-1) şi să considerăm permutarea σ¢=τ-1σ.i1. Din Teorema 10. evident.j 1£i < j £ n O inversiune a lui σ este o pereche (ij) cu 1≤i<j≤n a. i0=σ(im-1) deducem că pentru orice iÎ{ i0.τÎSn. σÎSn este pară Û sgn(σ)=1 şi impară Û sgn(σ)=-1. ….7 şi Observaţia 10. sgn(s) Î {± 1} .î. . σ(i)>σ(j). . … . im-1} şi deci τ-1(i)=i de unde σ¢(i)=i. Propoziţia 10.im-1} avem σ¢(i)=i. Orice permutare σÎSn (n≥2) este un produs de transpoziţii (să observăm că dacă σ=e.8. …. Fie σÎSn. Cum i1=σ(i0). sgn(σ◦τ)=sgn(σ)×sgn(τ). . Rezultă atunci că putem scrie σ¢=τ2 … τs cu τ2 … τs ciclii disjuncţi. atunci σ=(12)(12)).Analog dacă r<s. ….∎ Observaţia 10.σ(j) .ik) este un ciclu de lungime k din Sn (2≤k≤n).i1.11. atunci evident sgn(σ) = (-1)r . atunci i Ï { i0. i2. Signatura lui σ este numărul σ(i) . atunci 143 .î. i2=σ(i1). Punând τ1=τ obţinem că σ= τ1τ2 … τs iar τ1 este disjunct faţă de ceilalţi ciclii. sgn (s ) = Õ i. Astfel. Cu i0.i1.im-1 formăm ciclul τ=( i0i1 ….

j 1£i < j£ n Õ Õ s(i ) . 2 Demonstraţie.j i. Într-adevăr.13.s( j) t(i ) .∎ 2 2 Observaţia 10. inversiunile sale sunt de forma (r.◦) la grupul multiplicativ ({ ± 1 }. deducem că funcţia sgn : Sn → { ± 1 } este un morfism surjectiv de la grupul (Sn. Orice transpoziţie (rs) cu 1≤r≤n este o permutare impară . Teorema 10.j 1£i < j£ n 1£ i < j£ n Õ Corolar 10. Două permutări α. Avem sgn(s o t ) = 1£ i < j £ n Õ s (t (i )) . Din Propoziţia 10. de unde S n! concluzia că |Sn/An | = 2 Û | Sn | : | An | =2 Û An = n = .14.s (t ( j )) i. În particular.11.Demonstraţie.2. βÎSn sunt conjugate în Sn dacă şi numai dacă ele au aceeaşi structură ciclică. Pentru orice n≥2.i) cu r<i<s sau (i.t( j) × = t(i ) . dac ă σ=(i1 i2 …. 144 .12. Astfel dacă σÎSn şi scriem pe σ ca un produs de transpoziţii σ=t1t2…tm . Conform Corolarului 7. de la teorema fundamental ă de izomorfism pentru grupuri deducem c ă Sn/An ≈ { ± 1 }. atunci sgn(σ) = sgn(t1) sgn(t2) … sgn(tm)= (-1)m şi deci σ va fi permutare pară sau impară după cum m este par sau impar.s(t( j)) t(i ) .s) cu r<i<s astfel că numărul lor este egal cu 2(s-r)-1.t( j) × = sgn (s ) × sgn (t) n i.×).j = = s(t(i )) . An⊴Sn iar An = n! .t( j) i. Deoarece Ker(sgn) = {σÎSn | sgn(σ)=1}=An deducem imediat că An⊴Sn. ik) cum σ=(i1i2)(i2i3)…(ik-1ik) deducem că sgn(σ)=(-1)k-1 .

Ţinând cont de felul în care æ 15 4 2 3 ö acţionează γαγ-1 asupra lui α deducem că: γ = ç ç3 4 215÷ ÷ = (1 3 5 4 2 ) . Dacă iÎ{1.2.î.4}) . Vom face lucrul acesta pe un exemplu concret (la general raţionîndu-se analog) . atunci γαγ-1= …( γ(i1) γ(i2) ….Þ” .. Să presupunem că suntem în S5 şi avem α = (1 5) (4 2 3) şi β = (3 4)(2 1 5) . Dacă α.4 şi de Teorema 10. β=γαγ-1.i2)(i))=γ(i) iar ((γ(i1)γ(i2))◦γ)(i) =(γ(i1)γ(i2))(γ(i))= γ(i) iar dacă de exemplu i=i1 atunci (γ◦(i1i2))(i1)= γ((i1i2)(i1))=γ(i2) iar ((γ(i1)γ(i2))◦γ)(i1)=(γ(i1)γ(i2))(γ(i1))= γ(i2). . atunci există γÎSn a.Găsim astfel pentru S4 următorul tabel de structură: 145 . β sunt conjugate în Sn. putem determina cu uşurinţă numărul permutărilor α din Sn de o structură ciclică dată.î. ∎ ø è Ţinând cont de Observaţia 10. Faptul că γαγ-1 acţionează asupra lui α de maniera descrisă mai sus se probează astfel : se descompune α în ciclii disjuncţi α = c1c2 … ct şi se observă că γαγ-1=(γc1γ-1) (γc2γ-1) … (γctγ-1) iar dacă de exemplu c1=(i1i2 … ik).2. de unde egalitatea dorită. .3.Demonstraţie.i2))(i)=γ((i1.n} \ {i1.c..b. β=γαγ-1 . totul reducându-se astfel la a proba de exemplu c ă γ(i1i2)γ-1=(γ(i1)γ(i2)) Û ⇔γ◦(i1i2)=(γ(i1)γ(i2))◦γ. γ(ik))… de unde concluzia că α şi β au aceeaşi structură ciclică.γ(i2) şi (γ◦(i1.Ü”.i2} atunci γ(i)¹γ(i1). Însă γαγ-1 are aceeaşi structură ciclică cu α (căci dacă α= … ( i1 i2 … ik) … . De exemplu numărul de permutări din S4 de forma (1 2)(3 4) 1 æ 4 ´ 3 2 ´1 ö 1 este ´ apărând datorită egalităţii ç ÷ = 3 (factorul 2è 2 2 ø 2 (a b)(c d)=(c d)(a b) pentru {a. ….d}={1. Să presupunem acum că α şi β au aceeaşi structură ciclică şi să construim γ a. atunci γc1γ-1=[γ(i1i2)γ-1] [γ(i2i3)γ-1] … [γ(ik-1ik)γ-1].14 .

trei produse de transpoziţii disjuncte şi 146 sunt : (1 2 3). permutarea identică. Putem acum prezenta un rezultat care ne arat ă că reciproca teoremei lui Lagrange pentru grupuri finite este fals ă. (1 4)(2 3). Demonstraţie. (3 4 1).15 Grupul A4 (care are ordinul 12) nu conţine subgrupuri de ordin 6. Teorema 10. (4 1 2). (4 2 1). Aceste elemente (2 4 3). (1 2)(3 4). (1 3 )(2 4) şi e. Să trecem acum la demonstrarea teoremei şi să presupunem prin . Din tabelul de structură pentru S4 deducem că A4 constă din 8 ciclii de lungime 3. (3 1 4). (1 3 2). (2 3 4).Structura ciclică (1) (12) (123) (1234) (12)(34) Numărul lor 1 4´3 =6 2 4 ´ 3´ 2 =8 3 4! =6 4 1 æ 4 ´ 3 2 ´1 ö ´ ç ÷=3 2è 2 2 ø Ordinul 1 2 3 4 2 Paritatea pară impare pare impare pare Se observă că 1+6+8+6+3=24=4!.

Deoarece prezenta monografie nu este un tratat de teoria grupurilor vom prezenta doar enunţurile acestor teoreme. Deci A4 nu conţine subgrupuri de ordin 6. α-1ÎA4 deducem că 12 = 4 . Numim p. Exist ă în teoria grupurilor anumite rezultate pe care le vom prezenta în continuare (datorate matematicianului L.r)=1. După cum am demonstrat în §10 (Teorema 10. Deoarece | C A4 (a ) | = 3 deci |A4 : C A4 (a ) | = H⊴A4 alegând γ=(a c b)ÎA4. teoremele lui Sylow sunt de importan ţă fundamentală în teoria grupurilor finite.∎ §11. cei patru conjugaţi ai lui α sunt în H. α. e şi β. ar trebui ca şi γβγ-1=(c a)(b d) ÎH şi cum γβγ-1¹β am deduce că H conţine cel puţin 7 elemente – absurd!.1. Deoarece β este pară avem β=(a b)(c d) astfel că până acum am descoperit 6 elemente din H: 4 ciclii de lungime 3. Fie p un număr prim şi să presupunem că |G| = pmr cu mÎℕ.subgrup Sylow al lui G orice subgrup al lui G de ordin pm. α. Tot din tabelul de structură al lui S4 şi A4 deducem că H trebuie să conţină un element β de ordin 2 (căci dacă ar mai conţine un ciclu de lungime 3 atunci ar mai conţine încă 4 conjugaţi ai acestuia depăşind numărul de 6 elemente ce am presupus a fi în H). Pentru H≤G vom nota 147 . rÎℕ* şi (p. Sylow (1832-1918)) şi care permit să se stabilească existenţa subgrupurilor de ordin pn ale lui G (cu p prim şi nÎℕ*) şi care dau informaţii importante despre aceste subgrupuri. Deducem că α va avea 4 3 conjugaţi în A4 şi cum H⊴A4. [21] sau [22] (după ce în prealabil s-a pus la punct cu anumite chestiuni legate de ac ţiuni ale grupurilor pe mulţimi). Aplicaţii : caracterizarea grupurilor cu pq elemente (p şi q numere prime distincte ) şi 12 elemente În cadrul acestui paragraf prin G vom desemna un grup finit.15) reciproca teoremei lui Lagrange este fals ă (în sensul că există grupuri finite cu proprietatea că pentru un anumit divizor al grupului respectiv grupul nu are subgrupuri de ordin egal cu acel divizor). cititorul dornic de a vedea cum se demonstrează acestea putând consulta de exemplu lucrările [20]. Definiţia 11.mod evident. α-1} şi cum e. C S 4 (a ) ={e. Astfel. Teoremele lui Sylow. Conform teoremei lui Lagrange ordinul oricărui subgrup al lui G divide ordinul lui G.

Iată acum enunţul teoremelor lui Sylow: Teorema 11. p>q şi să presupunem că | G | = pq.2. Fie p şi q numere prime distincte. H⊴G Û NG(H)=G.î. În mod evident avem H⊴NG(H)≤G şi pentru orice subgrup K≤G a. (Prima teoremă a lui Sylow) Pentru orice grup finit G şi orice număr prim p există un p-subgrup Sylow al lui G.NG(H)={gÎG | gH=Hg}. ( A doua teoremă a lui Sylow) Fie G un grup finit şi p un număr prim .4. (i) Dacă q ∤ p-1 atunci G este ciclic (ii) Dacă q | p-1 atunci G este generat de două elemente a şi b satisfăcând condiţiile aq=bp=1. atunci conform celei de a treia teoreme a lui Sylow numărul conjugaţilor lui H (adică a subgrupurilor de forma gHg-1 cu 148 . Teorema 11. Teorema 11. (A treia teoremă a lui Sylow) Dacă notăm prin np numărul p-subgrupurilor Sylow distincte ale lui G. Conform teoremei lui Cauchy pentru grupuri finite. Cum H este un psubgrup Sylow. fie H=<b>. atunci exist ă gÎG a. a-1ba=br cu r≢1 (mod p) însă rq≡1 (mod p). Demonstraţie.3.î. K ≤ g-1Hg. atunci K=g-1Hg. np divide | G:H | iar np≡1(mod p). deci NG(H) este cel mai mare subgrup al lui G (faţă de incluziune) ce conţine H ca subgrup normal) . atunci np = |G:NG(H)| (unde H este un p-subgrup Sylow particular al lui G). În particular. dacă K este p-subgrup Sylow al lui G. În continuare vom prezenta câteva aplicaţii ale acestor teoreme urmând ca în finalul paragrafului să prezentăm un tabel cu caracterizarea grupurilor finite cu cel mult 15 elemente. Teorema 11. (i).5. G conţine un element b de ordin p. Dacă H este un p-subgrup Sylow al lui G iar K este un p-subgrup al lui G. H⊴K avem K≤NG(H). În particular. Subgrupul NG(H) poartă numele de normalizatorul lui H în G .

deci G ≈ H × K ≈ ℤp × ℤq ≈ ℤpq . Cum 1+kq | p iar prin ipoteză q ∤ p-1 deducem că k=0. Dacă G este un grup necomutativ cu 8 elemente atunci G nu conţine elemente de ordin 8 şi nu toate elementele sale au ordinul 2. Cum (1+up. Cum |G : <a>| = 2 deducem că <a> ⊴ G şi G/<a> ≈ ℤ2. Orice grup cu 15 elemente este ciclic (deci izomorf cu (ℤ15 . Ca şi mai înainte K este q-subgrup Sylow al lui G astfel că | G : NG(H) |=1+kq cu kÎℕ.8. În particular pentru j=q avem b = b r . fie K = <a>. Putem presupune r≢1 (mod p) (căci în caz contrar ne reântoarcem la cazul comutativ).6. deci G este ciclic în acest caz. de unde cu necesitate b2 Î<a>. adică rq ≡ 1 (mod p). Un grup de ordin 8 având doi generatori a şi b ce satisfac relaţiile a4=1. b2=a2 şi b-1ab=a-1 se notează prin Q şi poartă numele de grupul quaternionilor. bÏ<a>. Să presupunem că q | p-1 . Cum S ⊴ G.î. a-1ba=br cu rÎℕ. Astel K ⊴ G. Atunci K nu mai este subgrup normal în G. Demonstraţie. Însă 1+up=|G:NG(H)| şi trebuie să dividă |G|=pq.∎ Corolar 11.4. Grupurile Q şi D4 sunt singurele grupuri necomutative de ordin 8. Dacă b2=a sau b2=a3 atunci o(b)=8 . Alegem bÎG a. +)). p)=1 atunci 1+up | q iar cum q<p deducem că u=0.contradicţie. pentru p=5 şi q=3 observând că q=3 ∤ p-1 = 4. deci avem doar cazurile b2 = a2 sau 149 j q . De asemenea. (ii). există un element aÎG al cărui ordin este q.7.∎ Definiţia 11.gÎG) este de forma 1+up cu uÎℕ. Teorema 11. Demonstraţie. de unde concluzia că G conţine un element a de ordin 4. Prin induc ţie se arată uşor că a-jbaj = = b r . deci H⊴G. Totul rezultă din Teorema 11.

DI2 = Q (grupul quaternionilor). Suntem acum în măsură să prezentăm teorema de structură a grupurilor finite cu 12 elemente: Teorema 11.14). … . iar pentru aceasta avem nevoie să introducem un nou tip de grup finit.∎ În continuare vom caracteriza grupurile finite cu 12 elemente. x. ℤ6 ´ ℤ2 (ii) Dacă G este necomutativ atunci G este izomorf cu D3. Definiţia 11. adică G este comutativ astfel că avem doar situaţiile : (i) a4 = 1.b2 = 1. b2 = a2 şi b-1ab=a3 =a-1 sau (ii) a4 = 1. y. ….10. Fie G un grup finit cu 12 elemente. x2n-1. atunci G este izomorf cu ℤ12 sau . Cazul b-1ab=a îl excludem căci el implică ab=ba. (ii). DI3 sau A4. b2 = 1 şi b-1ab=a3 =a-1. Conform teoremelor lui Sylow t ≡1 (mod 3) şi t|4. În cazul (i) avem descrierea lui Q (deci G≈Q) iar în cazul (ii) avem descrierea lui D4 deci (G≈D4). Demonstraţie. Se observă că pentru n=2. n ³ 2 prin grup diciclic de ordin 4n (notat DIn ) înţelegem un grup cu 4n elemente : DIn={1. 150 (i) Dacă G este comutativ. b£2n-1 iar puterile lui x sunt considerate modulo 2n. (i). xy.9. Cum <a> ⊴ G deducem ca b-1ab Î<a> iar cum o(a2)=2 avem doar posibilităţile b-1ab=a sau b-1ab=a3. Dacă n Î ℕ. Rezultă din teorema de structură a grupurilor abeliene finit generate (vezi Observaţia 8. x2n-1y} ale cărui elemente le multiplicăm astfel: xaxb = xa+b xa(xby) = xa+by (xa y) xb = xa-by (xa y) (xby) = xa-b+n unde 0≤a. Fie t numărul subgrupurilor Sylow distincte ale lui G cu 3 elemente.

Dacă K este un subgrup al lui G de ordin 4 atunci K este ciclic (K≈ℤ4) sau K este izomorf cu grupul lui Klein (K ≈ℤ2 × ℤ2). K=<y>. cum G este abelian. Presupunem că G conţine un singur subgrup (normal) H de ordin 3 generat de x.Astfel . (zay) (zby)= =za-by2= za-b+3 (unde puterile lui z se reduc modulo 6) obţinem în acest caz că G≈DI3. Cazul 1. deci G este comutativ şi avem G ≈ H × K ≈ ℤ3 ´ ℤ4 ≈ ℤ12. (a) Să analizăm cazul când K este ciclic.u. 151 . vxv-1=xb. (1) Dacă yxy-1=x. ab sunt egale cu –1 iar al treilea egal cu 1. (b) Să presupunem că K este grupul lui Klein (deci K≈ℤ2 × ℤ2) şi să notăm elementele sale cu 1. b. (4) Să considerăm cazul când două dintre a. Hy3 sunt toate distincte şi HK=G. xy2=y2x şi dacă considerăm z=xy2 avem că o(z)=6. atunci xy=yx. Cum o(y)=4.w unde w=uv şi u2=v2=1. Hy. (zay)zb=za-by. De asemenea z3=x3y6=y2 şi yz=yxy2=y3x=y2x2y=z-1y. de unde HK=G. de unde y2x=yx2y=x2yxy=x4y2=xy2. Atunci H∩K={1} iar clasele H. Cum H∩K={1}. Astfel. Hu. (2) Dacă yxy-1=x2. wxw-1=xab unde a. G are fie un singur subgrup de ordin 3 (care trebuie să fie subgrup normal) fie 4 subgrupuri (conjugate). Hy2. Cum H⊴G avem uxu-1=xa. yÏ <z> şi deci clasele <z> . Multiplicând în acest caz elementele lui G ca în cazul grupului diciclic şi anume zazb=za+b. Tot conform teoremelor lui Sylow deducem că G trebuie să aibă unul sau 3 subgrupuri de ordin 4. Hv. za(zby)=za+by. atunci yx=x2y. atunci clasele H. (3) Dacă a=b=ab=1. Hw partiţionează pe G. <z>y dau o partiţie a lui G. G≈H ´ K ≈ ℤ3 ´ ℤ2 ´ ℤ2 ≈ ℤ6 ´ ℤ2. abÎ{ ± 1}. b. Cum H⊴G deducem că yxy-1ÎH.v.

Renumerotând u. w (dacă este necesar) putem presupune că a = 1 şi b = -1. Atunci ux=xu iar z=ux are ordinul 6. Cum K⊴G avem că xyx-1ÎK. atunci y=x3yx-3=y27=y3 – absurd. (d) Atunci K trebuie să fie grupul lui Klein. Kx. K=<y> şi fie xÎG\K. Dacă xyx-1=y.î. xvx-1=w. Kx şi Kx2 dau o partiţie a lui G. Presupunem prin absurd că totuşi K este ciclic. xwx-1=u şi atunci considerând asocierile u↔(12)(34). o(x)=3. dacă am avea xyx-1=y3.v2=1 iar vz=z-1v Û vzv=z-1 de unde concluzia că în acest caz G≈D6. (5) Nu putem avea permutarea identic ă căci în acest caz G ar deveni comutativ (caz studiat deja). de unde concluzia că grupul K nu este ciclic. Considerând ca mai sus K={1. 2 comutative (ℤ12. u. w între ele (căci K⊴G) iar permutarea este sau identic ă sau un 3-ciclu (deoarece x3=1). ℤ6×ℤ2) şi 3 necomutative (D6. Cazul 2. Elementele nenule (diferite de 1) ale celor 4 subgrupuri de ordin 3 ne dau 8 elemente diferite de 1 ale lui G restul de 4 urmând a forma singurul subgrup K de ordin 4 al lui G. G=<z. fie xÎG a. (6) Renumerotând eventual. Kx2 sunt toate distincte astfel că G=<u. Conjugarea prin x permută cele 3 elemente u. (c) Să arătăm că grupul K nu poate fi ciclic. putem presupune c ă xux-1=v. Atunci o(x)=3 iar clasele K.v> iar z6=1. Astfel. Atunci clasele K. În concluzie avem 5 tipuri de grupuri cu 12 elemente. De asemenea xyx-1¹y2 (căci y şi y2 au ordine diferite). atunci ar rezulta că G este comutativ (în contradicţie cu faptul că G conţine 4 subgrupuri conjugate distincte de ordin 3). x>. v↔(13)(24). v. v. DI3 şi A4). v. v.∎ Suntem acum în măsură să prezentăm tabelul de caracterizare a grupurilor cu cel mult 15 elemente: 152 . x↔(234) obţinem un izomorfism între G şi A4. În sfârşit. w}.Să presupunem că G conţine 4 subgrupuri (conjugate) de ordin 3.

16.14. Teorema 9. DI3. D5 ℤ11 2 comutative: ℤ12. 153 .16. ℤ3 ´ ℤ3 ℤ10 . Terorema 9. Observaţia 8. 13 14 15 1 2 1 ℤ13 ℤ14 . D7 ℤ15 Propoziţia 6. Propoziţia 6.6. .10.16.16. 9 10 11 12 2 2 1 5 ℤ9 .Nr. ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ2 2 tipuri necomutative: Q .16. ℤ4 ´ ℤ2. Observaţia 8. Teorema 9. D3 ℤ7 3 tipuri comutative : ℤ8. Propoziţia 6.12. . elem 2 3 4 5 6 7 8 Nr.12. Teorema 11. D4 Rezultatul care dă caracterizarea Propoziţia 6. Teorema 11. Propoziţia 6.14.16. A4 Observaţia 8. Observaţia 8.8.14.12. ℤ2 ´ ℤ2 ℤ5 ℤ6 . Corolar 11.ℤ4×ℤ3 3 necomutative : D6.15 Propoziţia 6. tipuri 1 1 2 1 2 1 5 Reprezentanţi ℤ2 ℤ3 ℤ4 .

+) este grup comutativ (ii (A.+. Exemple. nÎℕ*.CAPITOLUL 3 : INELE ŞI CORPURI §1. Din cele stabilite în §6 de la Capitolul 2 deducem că (ℤ. Fie A un inel şi m.·) este exemplu de inel comutativ neunitar (căci 1Ï2ℤ). prin 0 vom nota elementul neutru al opera ţiei de adunare iar pentru aÎA. y. Dacă operaţia de înmulţire de pe A are element neutru (pe care îl vom nota prin 1) vom spune despre inelul A c ă este unitar. în caz contrar vom spune că A este inel nenul. Reguli de calcul într-un inel. ·) este exemplu de inel unitar comutativ finit cu n elemente (vezi §6 de la Capitolul 2). Dacă A este un inel unitar şi 0=1 vom spune despre A că este inelul nul. vom spune despre inelul A că este comutativ. z ÎA avem: x(y+z)=xy+xz şi (x+y)z=xz+yz. prin – a vom desemna opusul lui a. Dacă vom considera A=2ℤ={2n : nÎℤ} atunci (A. Un tablou de forma 154 . Dacă nÎℕ.+. Convenim să notăm A*=A\{0}.·) este semigrup (iii) Înmulţirea este distributivă la stânga şi la dreapta faţă de adunare. adică pentru oricare x. +. Dacă înmulţirea de pe A este comutativă.1. 2. Exemple. împreună cu două operaţii algebrice notate tradiţional prin „+” şi „· ” se zice inel dacă: (i) (A. 4.·) este inel comutativ unitar. 3. În cele ce urmează (dacă nu este pericol de confuzie) când vom vorbi despre un inel A vom pune în evidenţă doar mulţimea A (operaţiile de adunare şi înmulţire subânţelegându-se). Inel. O mulţime nevidă A. Domenii de integritate. 1. Astfel. n³2 atunci (ℤn. Divizori ai lui zero. Caracteristica unui inel Definiţia 1.

bÎMn.æ a 11 . . bÎMm.. ( ) 1£ j £ n Dacă m=n notăm Mm. unde gik= å aijbjk pentru 1£i£m şi 1£ k £ p 1£ k £ p j =1 n În mod evident. atunci 1£t £ q p k =1 n 1£t £ q e′it= å aijd′jt = j =1 n å n j =1 aij å bjkgkt = å k =1 j =1 k =1 å p aijbjkgkt. Pentru a. a mn ø cu m limii şi n coloane..p(A). p j =1 Dacă bg=(d′jt) 1£ j £ n cu d′jt= å bjkgkt iar a(bg)=(e′it) 1£i £ m . a 1n ö ç ÷ a = ç . aÎMm.n(A).p(A). = å ( å aijb jk) gkt = å k =1 j =1 p n p k =1 å n aij bjk gkt. fie ab=(dik) 1£i £ m . n. +) este grup (abelian). ÷ ça ÷ è m1 .n din Mm..n(A). atunci (ab)g=a(bg). a=(aij) 1£i £ m şi b=(bij) 1£i £ m definim: 1£ j £ n 1£ j £ n a+b=(aij+b ij) 1£i £ m .n(A).p(A).. Pentru m. de unde concluzia că 1£ j £ n (Mm. pÎℕ* . o matrice din Mn(A) se zice pătratică de ordin n. de unde egalitatea (ab)g=a(bg). convenim să notăm o astfel de matrice şi sub formă mai condensată a = a ij 1£i £ m . 1£ j £ n b=(bjk) 1£ j £ n definim ab=(gik) 1£i £ m .n(A) ce are toate elementele egale cu 0.. iar opusa matricei a este matricea -a =(-αij) 1£i £ m . p.n(A)=Mn(A). cu dik= å aijb jk şi (ab)g =(eit) 1£i £ m cu eit= å dikgkt 1£ k £ p j =1 1£t £ q k =1 n p 1£k£p. bÎMn. 155 .n(A). Într-adevăr. abÎMm. 1£ j £ n Asociativitatea adunării matricelor este imediat ă. Să demonstrăm că dacă m. a=(aij) 1£i £ m .. ... format din elemente ale lui A se zice matrice cu m linii şi n coloane.. qÎℕ* şi aÎMm. n.. elementul neutru este matricea Om.q(A). gÎMp.

156 .2. atunci (Mn(A).+. nÎℕ* şi ab=ba avem egalităţile: an. Propoziţia 1.Ţinând cont de distributivitatea înmulţirii de pe A faţă de adunare. Dacă inelul A este unitar. elementul neutru fiind matricea In ce are pe diagonala principal ă 1 şi în rest 0. (i). bÎA (iii) a(b-c)= ab-ac şi (a-b)c= ac-bc. b.n(A) şi gÎMn. atunci: (i) a·0=0·a=0. Dacă A este inel unitar. cÎA (iv) a(b1+…+bn)=ab1+…+abn şi (a1+…+an)b=a1b+…+anb.3. de unde a+b=b+a. Demonstraţie.p(A) atunci (a+b)g=ag+bg. (a+b)(1+1) în două moduri (ţinând cont de distributivitatea la stânga şi la dreapta a înmulţirii faţă de adunare) obţinem egalitatea a + a + b + b =a + b + a + +b. Dacă A este un inel. Mn(A) nu este comutativ.·) este un inel (numit inelul matricelor pătratice de ordin n cu elemente din A).+. bÎMm. bÎA. Să remarcăm faptul că în general. Sumând cele de mai sus. Într-adevăr.ab2n-1 + b2n). n³2. (ii).p(A) atunci a(b+g)=ab+ag iar dacă a. pentru orice a. ai. (iii). deducem imediat că dacă aÎMm. b. Notarea generică cu litera A a unui inel oarecare se explică prin aceea că în limba franceză noţiunea matematică corespunzătoare se traduce prin anneaux. chiar dacă A este comutativ. calculând pentru a. biÎA. pentru orice aÎA (ii) a(-b)=(-a)b= -(ab) şi (-a)(-b) = ab.n(A) şi b. rezultă că adunarea de pe A este comutativă. Observaţia 1.·) este unitar. deducem că dacă nÎℕ. 1 £ i £ n (v) Dacă a. Totul rezultă din (i) şi din aceea că b+(-b)=0.bn = (a-b)(an-1 + an-2b +…+ abn-2 + bn-1) a2n+1+b2n+1 = (a+b)(a2n – a2n-1b +…. 2.gÎMn. Totul rezultă din 0+0=0. b ÎA. 1. pentru orice a. atunci şi inelul (Mn(A). Rezultă din (ii). În anumite cărţi un inel oarecare se notează prin R (de la faptul că în limba engleză noţiunea matematică de inel se traduce prin ring). pentru orice a.

În mod evident. ·). Se fac calculele în membrul drept..4. Dacă A este un inel unitar. n³2. (v).. Definiţia 1. atunci din ç ÷ ç ÷ = O2 deducem ç10 ÷ ø è è11ø 157 ..î. Definind pentru aÎA şi nÎℤ a +2 . bÎA şi nÎℤ n (vii). Egalitatea de la (vi) rezultă din (iv) iar (vii) se demonstrează prin k k +1 k +1 inducţie matematică după n ţinând cont de faptul că C n + Cn = Cn +1 pentru orice nÎℕ* şi 0£ k £n. Se face inducţie matematică după n. (U(A). ∎ Observaţia 1. ·) este grup. De exemplu. + (-a ) dacă n < 0 . Dacă A=M2(ℤ).5. k =0 k n-k k avem egalitatea (a + b) n = å Cn a b (prin definiţie a0=1). Definiţia 1. U(ℤ)={±1} iar dacă A este inel unitar şi nÎℕ. Grupul (U(Mn(A). æ10 öæ 0 0 ö ç ÷ Exemple 1. Prin unităţile U(A) ale inelului unitar A înţelegem unităţile monoidului (A.(iv). adică U(A)={aÎA| există bÎA a. atunci U(Mn(A))={MÎMn(A)| det(M)¹0}.n ori atunci (vi). a. 4 + a 1 4 3 n ori dacă n > 0 dacă n = 0 na = 0 (-a ) + .î.·) se notează prin GLn(A) şi se numeşte grupul liniar general de grad n peste A. ab=ba şi nÎℕ* . ab=0 (ba=0). bÎA.6. a(nb)=(na)b=n(ab) pentru orice a. ab=ba=1}. Un element aÎA se zice divizor al lui zero la stânga (dreapta) dacă există bÎA* a. 14 4 244 3 ..

cu necesitate b-c=0.8. Propoziţia 1. atunci există cÎA* a. Vom nota prin N(A) mulţimea elementelor nilpotente din inelul A (evident 0ÎN(A)). atunci există bÎA a.·) este un exemplu de inel integru (vezi §6 de la Capitolul 2) . cÎA. (ii). adic ă b=c. +. Numim domeniu de integritate (sau inel integru). Un element aÎA se zice nilpotent dacă există nÎℕ a.î. (i). Fie A un inel şi a. un inel comutativ. b. în inelul A=M2(ℤ) dacă alegem M= ç ÷ cum ç00÷ è ø * Dacă nÎℕ.7. elementul 0 este divizor al lui zero la stânga şi la dreaptaA. Deducem imediat că b(ac)=b·0=0 Û (ba)c=0 Û 1·c=0 Û c=0 . adică n ˆ1 × n ˆ2 = n ˆ =0 ˆ1 şi n ˆ 2 sunt divizori ai lui zero. ∎ Definiţia 1. ·) avem egalitatea ˆ . Inelul întregilor ( ℤ. de exemplu la stânga. Definiţia 1.absurd. Analog dacă a este divizor al lui zero la dreapta. Dacă aÎU(A). Demonstraţie. n 2. nenul şi fără divizori ai lui zero. ab=ba=1.æ00ö æ10 ö că ç ÷ este divizor al lui ÷ este divizor al lui zero la stânga iar ç ç11÷ ç10 ÷ è ø è ø zero la dreapta. diferiţi de 1 şi n.9. (i) Dacă A este unitar şi aÎU(A). atunci a nu este divizor al lui zero ( nici la dreapta nici la stânga) (ii) Dacă a nu este divizor al lui zero la stânga (dreapta) şi ab=ac (ba=ca). ac=0. an = 0. Din ab=ac deducem că a(b-c)=0 şi cum am presupus că a nu este divizor al lui zero la stânga. În orice inel A. diferiţi de zero. n2 158 . atunci în inelul (ℤn. +.î. æ01ö De exemplu.î. Dacă a ar fi divizor al lui zero. atunci b=c. n ³ 2 nu este un număr prim iar n=n1n2 cu n1.

Subinele şi ideale Definiţia 2.·) este un inel. pe când ℤ3 este un inel de caracteristică 3. dacă aÎN(A). Observaţia 1. Dacă inelul A este domeniu de integritate de caracteristică p. Dacă elementul 1 are ordinul infint în grupul (A. Dacă (A. Observaţia 2. În mod evident. 2 Să presupunem că A este un inel unitar nenul. vom spune că o submulţime nevidă A' a lui A este subinel unitar al lui A dacă A' este subinel al lui A şi 1Î A'. inelul întregilor este un inel de caracteristic ă 0. dacă p nu ar fi prim. contrazicând minimalitatea lui p cu proprietatea că p·1=0. Dacă A este inel unitar.1. p2 numere naturale mai mici decât p şi diferite de 1 şi p.+) vom spune c ă A este un inel de caracteristică 0 (vom scrie car(A)=0). Acest lucru revine la a spune c ă A' £ (A.10. Cum p·1=0 iar (p1p2)·1=(p1·1)(p2·1) obţinem că (p1·1)(p2·1)=0 şi cum A este domeniu de integritate deducem că p1·1=0 sau p2·1=0.+) este p vom spune c ă inelul A are caracteristică p şi vom scrie car(A)=p (acest lucru revine la a spune că p este cel mai mic număr natural nenul cu proprietatea că p·1=0). M2=O2. bÎA' Þ abÎA'.În mod evident. §2.2. a spune că car(A)=0 revine la aceea că n·1¹0 pentru orice nÎℕ*. atunci a este divizor al lui zero la dreapta şi la stânga. atunci putem scrie p=p1p2 cu p1.+. vom spune că o submulţime nevidă A′ a lui A este subinel al lui A dacă restricţiile operaţiilor de adunare şi înmulţire de pe A la A' îi conferă lui A' structură de inel. atunci p este un număr prim. deducem că MÎN(M2(ℤ)).+) (adică pentru orice a. Dacă ordinul lui 1 în grupul (A.bÎA' Þ a-bÎA') şi că pentru orice a. De asemenea. Într-adevăr. 159 . cum în inelul ℤ8 avem ˆ3 = 8 ˆ =0 ˆ deducem că 2 ˆ ÎN(ℤ8). De exemplu.

bÎAi pentru orice iÎI şi cum Ai este subinel al lui A deducem c ă a-b. cum 1ÎAi pentru orice iÎI deducem că 1Î I Ai = A'. abÎA'. ■ iÎI Observaţia 2.5. A¢ÎI ( A) M Í A¢ nu este cu necesitate un subinel.De exemplu. 3ÎA iar 3-2=1ÏA. atunci I Ai ÎI(A). Prin subinelul lui A generat de mulţimea M vom înţelege cel mai mic subinel al lui A ( faţă de incluziune ) ce conţine pe M. Fie A'= I Ai ¹Æ (căci 0ÎA') şi a. bÎA' .î. În cele ce urmează prin I(A) vom nota mulţimea subinelelor lui Cum orice subinel A al inelului întregilor ℤ este în particular A. A=nℤ ( conform Teoremei 6. În mod evident. bÎA avem abÎA. subgrup al grupului (ℤ. o reuniune de subinele ale unui inel lui (ℤ. În general. Fie A un inel şi M ÍA o submulţime nevidă. atunci ( I(A). de la Capitolul 2 ). atunci în mod evident [ M ] = I A¢ . dacă vom nota prin [M] acest subinel.11. Propoziţia 2. 160 . adică a-b. de unde concluzia că subinelele lui (ℤ. abÎAi.3. {0} şi A sunt subinele ale lui A. Definiţia 2. Dacă (Ai)iÎI este o familie de subinele ale lui A. iÎI Demonstraţie. +) sunt submulţimile de forma nℤ={nk : kÎℤ} cu nÎℕ. Dacă A este un inel. ·) pe când A=2ℤ È 3ℤ nu este subinel al lui ℤ deoarece 2. Atunci iÎI a. +) cu necesitate există nÎℕ a. Í ) este o latice completă. +.6.4. De exemplu. Oricare alt subinel al lui A diferit de {0} şi A se zice propriu. Dacă A este unitar. 2 ℤ şi 3ℤ sunt subinele ale Propoziţia 2. pentru a.

Fie A un inel iar I Í A o submulţime nevidă a sa. Vom spune că I este un ideal stâng (drept) al lui A dacă: (i) I £ (A. 1.a1. Observaţia 2. În cazul când A este comutativ. dar nu este ideal stâng sau drept al lui M n(ℤ) căci în 161 . Cum [AÈ{b}] este cel mai mic subinel al lui B ce contine pe AÈ{b} avem incluziunea [AÈ{b}]ÍA[b]. +) (adică pentru orice a. Ţinând cont de definiţia subinelului unui inel deducem că orice ideal este subinel. Fie acum B' ÎI(B) a.7. Atunci.8. A este subinel al lui B şi bÎB\A. [AÈ{b}]={a0+a1b+…+anbn | nÎℕ şi a0. bÎI Þ a-bÎI) (ii) Pentru orice aÎA şi xÎI avem axÎI (xaÎI). Demonstraţie. Se verifică imediat prin calcul c ă A[b] este subinel al lui B ce conţine pe AÈ{b}.î. Dacă I este un ideal simultan stâng şi drept vom spune despre el că este bilateral.…. B două inele comutative a. AÈ{b}Í B'. Reciproca nu este adevărată.Demonstraţie. ■ iÎI iÎI Propoziţia 2.a1.anÎA}. Deducem imediat că A[b]Í B' şi cum B' este oarecare obţinem că A[b] Í Ç B'=[AÈ{b}]. Într-adevăr. Să notăm prin A[b]={a0+a1b+…+anbn| nÎℕ şi a0.9. atunci inf(F)= I Ai iar sup(F)=[ U Ai ]. de unde egalitatea dorită. Dacă F=(Ai)iÎI este o familie de elemente din I(A). Fie A. Vom nota prin Ids(A) (Idd(A)) mulţimea idealelor stângi (drepte) ale lui A iar prin Idb(A) mulţimea idealelor bilaterale ale lui A. în mod evident Ids(A)=Idd(A)=Idb(A) şi convenim să notăm prin Id(A) mulţimea idealelor lui A.■ Definiţia 2.î. în inelul unitar Mn(ℤ) al matricelor p ătratice de ordin n (n³2) mulţimea S a matricelor superior triunghiulare (adic ă acele matrice din Mn(ℤ) ce au toate elementele de sub diagonala principală egale cu zero) este subinel unitar după cum se verifică imediat prin calcul.….anÎA}.

de unde abÎI. Nu orice ideal stâng este în acelaşi timp şi ideal drept sau invers. Dacă mai avem yÎN(A). bilateral) al lui A. ym=0. n³2. cum t = . Demonstraţie. bÎIi pentru orice iÎK şi cum Ii este ideal avem că a-bÎIi. Acest lucru este imediat. tn=0 şi astfel 1=1-0=1-tn = (1-t)(1+t+t2+…+tn-1). 4. deci axÎN(A). Dacă xÎU(A) şi yÎN(A). deoarece din tÎN(A) deducem existenţa unui număr natural n a.■ 162 . atunci N(A)ÎId(A). Dacă a.î. I I i este de asemenea un ideal iÎK stâng (drept.î. Dacă A este un inel unitar şi comutativ. dacă nÎℕ. (ax)n=anxn=an ·0=0. dacă xÎN(A) atunci există nÎℕ a. Analog se demonstrează în celelalte cazuri. cum x-1y = zÎN(A). atunci Mn(I) este ideal bilateral al lui M n(A). astfel că dacă aÎA. pentru a proba că x+yÎU(A) este suficient să arătăm că dacă zÎN(A). Într-adevăr. atunci 1+zÎU(A). n³2. atunci există mÎℕ a. atunci x+yÎU(A). Scriind din nou 1+z =1. Propoziţia 2. 3. de unde concluzia că 1. I={A=(aij)ÎMn(ℤ)| ai1=0 pentru orice 1£i£n} este ideal stâng fără a fi Într-adevăr.î. adică a-bÎI. adică x-y ÎN(A).general produsul dintre o matrice superior triunghiular ă din S şi o altă matrice din Mn(ℤ) nu este superior triunghiulară.(. xn=0. Dacă I este un ideal al unui inel comutativ şi unitar A şi nÎℕ. atunci a. Se deduce imediat că (x-y) m+n =0. Într-adevăr.tÎU(A) iar (1-t)-1 =1+t+t2+…+t n-1. atunci în inelul Mn(ℤ) mulţimea ideal drept iar J= {A=(a ij)ÎMn(ℤ)| a1j=0 pentru orice 1£j£n} este ideal drept fără a fi ideal stâng. bilaterale) ale lui A atunci. Dacă (Ii)iÎK este o familie de ideale stângi (drepte. 2. totul s-a redus la a proba că dacă tÎN(A).zÎN(A). atunci 1-tÎU(A). bÎI. 5. scriind x+y=x(1+x-1y). Dacă aÎA şi bÎI atunci bÎIi pentru orice iÎK şi cum Ii este ideal stâng al lui A avem că abÎIi.10.z). Fie I = iÎK I Ii şi să presupunem că toate idealele Ii sunt stângi.

Vom nota <M>s (<M>d. cu necesitate <M>s ÍIs. Se verifică imediat că IsÎIds(A) şi că MÍIs (căci A fiind unitar putem scrie pentru xÎM. În particular dacă M={a} atunci idealul stâng (drept. <M>) cel mai mic ideal stâng (drept. de unde egalitatea <M>s =Is. bi Î A. < M > d = I I iar < M > = I I . 1 £ i £ n} i =1 n n < M > d = {å x i a i n Î N * . x i Î M . Deci < M > s = I I . <a>d={ab| bÎA}≝ aA. Dacă IÎIds(A) a. MÍI. Este suficient să probăm doar egalitatea de la (i). Corolar 2. IÎId s ( A) M ÍI IÎId d ( A) M ÍI I ÎId b ( A) M ÍI Propoziţia 2. x i Î M . bilateral) generat de a şi atunci avem <a>s={ba| bÎA}≝Aa . atunci idealul principal generat de {a} se notează simplu prin <a> şi avem deci <a> =Aa = aA. celelalte făcându-se analog. x i Î M . Avem în mod evident <a>=A Û aÎU(A). iar pentru aceasta să notăm cu Is mulţimea din partea dreaptă de la (i). x=1·x). i =1 n Demonstraţie. Fie A un inel unitar şi M Í A o submulţime nevidă. a i Î A. a i Î A. 163 . Atunci: (i) (ii) (iii) < M > s = {å a i x i n Î N * . atunci Is Í ÇI=<M>s. Idd(A) şi Idb(A) sunt latici complete. Dacă A este un inel oarecare unitar.î.14. 1 £ i £ n} i =1 < M >= {å a i x i bi n Î N * .11.Definiţia 2. bilateral) generat de M se nume şte idealul principal stâng (drept. Dacă A este un inel comutativ şi unitar. 1 £ i £ n} . Cum <M>s este cel mai mic ideal stâng al lui A ce conţine pe M. Pentru a=0 avem <0>={0} iar pentru a=1 avem <1>=A. bilateral) al lui A ce con ţine pe M. ■ Observaţia 2. a i . Fie A un inel oarecare iar M Í A o submulţime nevidă a sa.13. atunci în raport cu incluziunea Ids(A).12.

drepte sau bilaterale). infimul unei familii de ideale este egal cu intersecţia lor iar supremul va fi idealul generat de reuniunea lor. Definiţia 2. Din Propoziţia 2. ■ Fie acum I1. bilaterale). după cum idealele sunt stângi. å Ii şi s-o numim Fie A un inel unitar iar I1. yÎI2} prin I1+I2 şi să numim acest ideal suma idealelor I1 şi I2.16. bÎI2}>. Convenim să notăm {x+y| xÎI1.12. Dacă (Ii)iÎK este o familie oarecare de ideale stângi (drepte. Definim produsul I1·I2 al idealelor I1 şi I2 prin I1·I2=<{ ab | aÎI1. bÎI2}>s (respectiv <{ab| aÎI1. <{ab| aÎI1. Observaţia 2. deducem imediat că: <I1ÈI2>s= <I1ÈI2>d = <I1ÈI2> = {x+y | xÎI1. că : < U I i > s= < U I i > d= iÎK iÎK =< iÎK U I i >= { å ai ai Î I i iÎK pentru i Î K iar {i Î K a i ¹ 0} este finita} iÎK convenim să notăm această ultimă mulţime prin suma idealelor (Ii)iÎK. I2 două ideale stângi (drepte. bÎI2}>d. Se constată imediat că: I1I2= {å a i bi n Î N * . bilaterale) ale unui inel unitar A.15.12. I2 două ideale stângi (drepte. 164 . i =1 n Inductiv se poate acum defini produsul unui num ăr finit de ideale ale lui A. bilaterale) ale inelului unitar A. se constat ă cu ajutorul Propoziţiei 2. Analog ca în cazul subinelelor. 1 £ i £ n} ⊆I1∩ I2. yÎI2}.Demonstraţie. bi Î I 2 . a i Î I 1 .

∎ Definiţia 2. In .·) sunt monoizi comutativi. adunare şi produs de pe Id(A) sunt asociative şi comutative. Inductiv se arată că dacă I1. x+y=1). Ij şi Ik sunt coprime pentru orice j ≠k. K ⊆J+K în mod evident IJ. (i). J∈Id(A) se numesc coprime dacă (ii). (ii) avem: (ii).. dacă I este un ideal al lui A şi n ∈ℕ*. Cealaltă incluziune rezult ă din distributivitatea înmulţirii faţă de adunarea de pe A. operaţiile de intersecţie. atunci I+J=<1>=A şi astfel din (i) (I+J)(I∩J)=I(I∩J)+J(I∩J)⊆IJ. atunci I∩J=IJ.. atunci I(J+K)=IJ+IK. (i). Demonstraţie. atunci I1∩ I2∩ .18. J. În mod evident. (Id(A). Idealele I. I2. J ∈Id(A) . Atunci (ii) Dacă I şi J sunt coprime. Ţinând cont de Propoziţia 2. IK⊆I(J+K) şi deci I+J=<1>=A (echivalent cu a spune că există x∈I şi y∈J a.17. IJ+IK⊆I(J+K). Să presupunem că inelul A este unitar şi comutativ. ∩).. (Id(A). ∎ sunt ideale ale lui A a. Fie I.19. .∩ In = I1 I2 . În particular.an cu ai∈I pentru orice 1≤i≤n. K ∈Id(A)..17.. ∎ Observaţia 2.î.. Propoziţia 2.+). Elementul neutru al intersecţiei şi produsului este idealul A=<1> iar al sumei este idealul nul <0>.î. Demonstraţie. atunci In Propoziţia 2. (ii) Dacă I.. Dacă I şi J sunt coprime. (i) (Id(A).este idealul lui A generat de produsele de forma a 1a2. In (n≥2) 165 .20. (i) (I+J)(I∩J)⊆IJ deducem că I∩J⊆IJ şi cum IJ⊆I∩J avem că I∩J=IJ.... Cum J.

adică (I : J)J⊆I. Definiţia 2. J. (i). Dacă a∈A şi x∈(I : J) adică ax∈(I : J) şi astfel (I : J)∈Id(A). tÎT y∈J.23. mulţimea divizorilor lui zero din A va fi U Ann(x ) . ∎ Demonstraţie. Dacă x∈I. y∈(I : J). (I : J)∈Id(A). J∈Id(A) şi (I : J)={x∈A: xJ⊆I} (unde xJ={xy: y∈J}). Atunci: (ii) (I : J)J⊆I (iii) ((I : J) : K)=(I : JK)=((I : K) : J) (iv) ( I I s :J)= I ( Is : J) sÎS sÎS (v) (I : tÎT å J t )= I (I : Jt). Fie x∈(I : J)J .Fie I. adică yizi∈I pentru 1≤i≤n deci şi x∈I . de unde deducem că x-y∈(I : J). K (i) I⊆(I : J) ideale ale lui A iar (Is)s∈S . Dacă x. atunci xJ. Propoziţia 2. deci x∈(I : J).22. Idealul (I : J) poartă numele de idealul cît al lui I prin J. Dacă J={x} convenim să notăm prin (I : x) Propoziţia 2.21. adică xJ⊆I. xJ-yJ=(x-y)J⊆I. Cum x este ales oarecare deducem incluziunea I⊆(I : J). 166 . Fie I. atunci x = å y i z i cu yi∈(I : J) şi zi∈J i =1 n Demonstraţie. Cum yi∈(I : J) deducem că yiJ⊆I. În particular (0 : J) se numeşte anulatorul lui J şi se mai idealul (I : <x>) iar Ann(x)=Ann(<x>). xÎA* notează şi prin Ann(J). atunci în mod evident pentru orice 1≤i≤n. În mod evident. (ii). yJ ⊆ I şi astfel atunci xJ⊆I iar cum I este ideal al lui A deducem c ă a(xJ)=(ax)J⊆I. xy∈I. (Jt)t∈T două familii de ideale ale lui A.

(iii).1. Izomorfisme de inele. bÎA avem egalităţile: (i) f(a+b) =f(a)+f(b) (ii) f(a·b) = f(a)·f(b). obţinând astfel incluziunea (I : å J t )⊆ I (I : Jt). de unde å J t ). atunci x( å J t )⊆I. Dacă x∈(I : t∈T. Transportul subinelelor şi idealelor prin morfisme de inele. deducem egalitatea solicitat ă. Avem x∈( I I s : J) ⇔ xJ ⊆ I I s ⇔ xJ ⊆ Is pentru orice s∈S ⇔ x∈(Is : J) pentru orice s∈S ⇔ x∈ egalitatea solicitată. Definiţia 3. (v). adică x∈(I : Jt) deci x∈ I tÎT tÎT tÎT (I : Jt). Dacă A şi B sunt inele unitare. Jt⊆ tÎT sÎS I (Is : J). Cum pentru orice tÎT tÎT å J t deducem că xJt ⊆ I. sÎS sÎS imediat prin dubl ă (iv). O funcţie f : A®B se zice morfism de inele dacă pentru oricare a. Cum incluziunea inversă este evidentă. Morfisme de inele. ∎ §3. Cele două egalităţi se probează incluziune. Produse directe de inele Fie A şi B două inele în care (pentru a simplifica scrierea) operaţiile sunt notate pentru ambele prin „+” şi „·” . vom spune că f este morfism de inele unitare dacă este morfism de inele şi în plus 167 .

4. ç00÷ è ø 3. atunci f este şi morfism de inele unitare. (ii) Dacă B' este subinel al lui B.3. În acest caz despre f şi g vom spune că sunt izomorfisme de inele. gÎHom(B. iar dacă C este un alt inel. f◦g=1B şi g◦f=1A. Vom nota prin Hom(A.î. C). B) este izomorfism de inele dacă şi numai dacă f este morfism bijectiv de inele. B) mulţimea morfismelor de inele de la A la B. Cum în particular f este morfism de grupuri aditive avem f(0)=0 şi f (-a) = -f(a).2. Observaţia 3. atunci f -1(B') este subinel al lui A. Propoziţia 3. C).î. Cum a·1 = 1·a = a. Vom spune despre inelele A şi B că sunt izomorfe ( şi vom nota A»B ) dacă există fÎHom(A. B). fÎHom(A. atunci g◦fÎHom(A.(iii) f(1)=1. 168 . 1. atunci f(A') este subinel al lui B. B). Se verifică imediat că f : ℤ®M2(ℤ). dacă f:A®B este un morfism bijectiv de inele. B). (i) Dacă A' Í A este subinel al lui A. Reciproc. æ n 0ö 2. În particular. un izomorfism de inele este o aplica ţie bijectivă. A). dacă bÎB este un element oarecare există aÎA a. deducem că f(a) f(1) = f(1) f(a) = f(a) Û ⇔ b·f(1)=f(1)·b=b. f(a) = b. în mod evident 1AÎHom(A. gÎHom(B. iar din unicitatea elementului 1 din B deducem cu necesitate că f(1)=1. Fie A şi B două inele iar fÎHom(A. f (n)= ç ÷ pentru orice ç 0 0÷ è ø nÎℤ este morfism de inele f ără a fi însă morfism de inele unitare (căci æ10ö f(1)= ç ÷ ¹I2). pentru orice aÎA. Definiţia 3. Dacă A şi B sunt inele unitare şi f : A®B este un morfism surjectiv de inele. A) a. Într-adevăr. atunci ca în cazul morfismelor de grupuri (de la Capitolul 1) se arat ă uşor că f-1:B®A este morfism de inele şi cum f◦f-1=1B iar f-1◦f=1A deducem că fÎHom(A.

b=f(b') cu a'. B) un morfism surjectiv de inele. B) un morfism de inele. Ca şi în cazul Teoremei 7. de unde concluzia propoziţiei. Cum a-b=f(a'-b') şi ab=f(a'·b') iar a'-b'. Atunci funcţia F:Idf(A)®Id(B). 169 . b'Îf-1(B'). de la Capitolul 2 ( Teorema de corespondenţă pentru grupuri ) se arată că F◦G= 1Id ( B ) şi G◦F= 1Id f ( A ) . Propoziţia 3. deducem că a'-b'. Demonstraţie. F(S)=f(S) pentru orice SÎIf(A) este un izomorfism de mulţimi ordonate.bÎf(I). b=f(b') cu a'. (i). bilateral) al lui B. iar If(A)={SÎI(A):Ker(f)ÍS}. atunci a=f(a'). funcţia G este corect definită). atunci f(a'). f(b') ÎB' şi cum f(a')-f(b')=f(a'-b'). a'·b'∈ f-1 (B'). Fie A şi B două inele. (conform Propoziţiei 3. adică f-1(B') este subinel al lui A. (ii). f(a')f(b')=f(a'·b') iar B' este presupus subinel al lui B. Dacă a'. Din propoziţia precedentă deducem în particular că f(A) (pe care îl vom nota prin Im(f) şi îl vom numi imaginea lui f ) este subinel al lui B şi f -1({0}) (pe care îl vom nota prin Ker(f) şi îl vom numi nucleul lui f ) este subinel al lui A. (i) Dacă f este funcţie surjectivă iar I este un ideal stâng (drept. atunci f(I) este ideal stâng (drept. a'·b'ÎA' deducem că a-b.Demonstraţie. bilateral) al lui B (ii) Dacă I' este ideal stâng (drept.6. atunci f-1(I') este ideal stâng (drept. Demonstraţie.f(b')=f(a'-b'). Dacă a. b'ÎA'. bÎf(A'). iar a'-b' ÎI deducem că a-bÎf(I). bilateral) al lui A. bilateral) al lui A. Definim G: Id(B)®Idf(A) prin G(B') = f-1(B') pentru orice B'ÎId(B).4.5.4. adică f(A') este subinel al lui B. atunci a=f(a').■ Observaţia 3. Fie a. b'ÎI şi cum a-b= =f(a') . ■ Propoziţia 3.7. fÎHom(A. Să presupunem de exemplu că I este ideal stâng (în celelalte situaţii demonstraţia făcându-se asemănător). Faptul că F şi G sunt morfisme de mulţimi ordonate (adic ă păstrează incluziunea) este imediat. Fie fÎHom(A. (i). abÎf(A').

Să presupunem de exemplu că I' este ideal stâng al lui B şi fie a. Faptul că (A.9. Fie acum ( Ai )iÎI o familie de inele iar A = Õ Ai mulţimea iÎI subiacentă a produsului direct al mulţimilor subiacente ( Ai )iÎI (vezi §8 de la Capitolul 1). adunarea şi înmulţirea lor prin: x+y=(xi+yi) i∈I şi x·y=(xi ·yi) i∈I . f(b) ÎI' şi cum f(a)-f(b)=f(a-b)ÎI' deducem că a-bÎf-1(I'). ∎ 170 . (ii). Demonstraţie.î. Analog în celelalte cazuri. Reamintim că A={ (xi)i∈I : xi∈Ai pentru orice i∈I}. Asociativitatea înmulţirii de pe A este dată de asociativitatea înmulţirii de pe fiecare inel Ai (i∈I). probând astfel distributivitatea la stânga şi dreapta a înmulţirii faţă de adunarea de pe A. ■ Observaţia 3. În particular. Pentru două elemente x=(xi)i∈I şi y=(yi)i∈I din A definim atunci (x+y)z=((xi +yi) zi)i∈I =(xi zi +yizi)i∈I =(xizi)i∈I+(yizi)i∈I=xz+yz şi analog z(x+y)=zx+zy. iar opusul elementului x=(xi)i∈I este -x=(-xi)i∈I . elementul neutru este 0=(ai)i∈I cu ai=0 pentru orice i∈I. Deci f(I) este ideal stâng al lui B. +) este grup abelian rezultă imediat: asociativitatea adunării de pe A este dată de asociativitatea adunării de pe fiecare inel Ai. z=(zi)i∈I sunt trei elemente din A. Propoziţia 3. y=(yi)i∈I . (adică Ker(f) ÎIdb(A)). Dacă x=(xi) i∈I . cum f(ca)=f(c)f(a)ÎI' deducem că caÎf-1(I'). +. bÎf-1(I'). Dacă cÎA. există c'ÎA a.8.Dacă cÎB atunci. Atunci f(a). adică f-1 (I') este ideal stâng al lui A. cum f este surjecţie. deducem că Ker(f) este ideal bilateral al lui A. (A.·) este inel. c=f(c') şi astfel ca=f(c')f(a')=f(c'a') Îf(I) (căci c'a'ÎI).

(pi)i∈I) verifică următoarea proprietate de universalitate: Pentru orice inel A‫ ׳‬şi orice familie de unic morfism de inele f :A‫→׳‬A a.î. (pi poartă numele de proiecţia de indice i sau proiecţia lui A pe Ai ). Dubletul (A.î. morfisme de inele (pi‫)׳‬i∈I . cu pi‫׳‬:A‫→׳‬Ai pentru orice i∈I există un Pentru fiecare i∈I considerăm funcţia pi : A→Ai dată de Observaţia 3.11. pi∘f=pi‫ ׳‬pentru orice i∈I. Dacă pentru orice i∈I inelul Ai este comutativ.atunci şi inelul A este unitar (elementul neutru fiind 1=(bi)i∈I cu bi=1 pentru orice i∈I ).12. atunci şi inelul A este comutativ. 2. Dacă pentru orice i∈I inelul Ai este unitar evident f este morfism de inele (deoarece pentru orice i ∈I. (pi)i∈I) ce verifică proprietatea de universalitate din Propoziţia 3. pi este morfism surjectiv de inele (iar dacă (Ai)i∈I sunt inele unitare. Pentru a proba unicitatea Demonstraţie. atunci pi este morfism surjectiv de inele unitare). Dacă inelele (Ai)i∈I sunt unitare atunci şi A este unitar şi proprietatea de universalitate este valabilă considerând în loc de morfisme de inele. Se verifică imediat că pentru fiecare i∈I. pi‫ ׳‬este lui f cu proprietatea din enunţ. morfism de inele) şi pi∘f=pi‫ ׳‬pentru orice i∈I. pentru orice x∈A‫ ׳‬pi(f ‫(׳‬x))=pi‫(׳‬x). fie f ‫׳‬:A‫→׳‬A un alt morfism de inele a.10. adică f ‫(׳‬x)=(pi‫(׳‬x))i∈I=f(x). Dubletul (A. 1. poartă numele de produsul direct al familiei de inele (Ai)i∈I şi se notează prin Õ Ai (de multe ori iÎI 171 . pi(( xj)j∈I)=xi. Atunci. Pentru x∈A‫ ׳‬definim f(x)=(pi‫(׳‬x))i∈I şi în mod pi∘f ‫=׳‬pi‫ ׳‬pentru orice i∈I. Propoziţia 3. de unde concluzia că f=f ‫׳‬. ∎ Definiţia 3.11. morfisme unitare de inele.

Vom defini acum pe grupul factor A/I o nou ă operaţie algebrică : (x+I)(y+I)=xy+I. n} convenim să notăm Õ Ai prin iÎI A1×A2.yÎA. Atunci din echivalenţele: x∈U(A) ⇔ există x‫(=׳‬xi‫)׳‬i∈I∈A a. cum (A.×An. n)=1 avem izomorfismul §4. 1). . yÎA (pe care convenim să o numim înmulţire). ∎ De exemplu. Teoremele de izomorfism pentru inele Reamintim că pentru un inel A..14.. 2. (x+I)+(y+I)=(x+y)+I.+) astfel că putem vorbi de A/I = {x+I| xÎA} şi de grupul abelian (A/I. Demonstraţie. +) unde pentru x. -1). Pentru IÎIdb(A).. pentru orice x. Dacă (Ai)i∈I este o familie de inele unitare şi A= Õ Ai .6. n∈ℕ*. de la Capitolul 2) pentru m. 1). -1)}. 8.13.se omit morfismele structurale (pi)i∈I dacă nu este pericol de confuzie). 172 ... Factorizarea unui inel printr-un ideal bilateral. (-1. Dacă I={1. (m. Fie x=(xi)i∈I∈A. +) este grup abelian avem că I < (A. (1. Observaţia 3. Analog ca în cazul grupurilor (vezi Teorema de inele ℤm×ℤn ≈ℤmn. prin Idb(A) am desemnat mulţimea idealelor bilaterale ale lui A. (-1. U(ℤ×ℤ )={(1. xx‫=׳‬x‫׳‬x=1 ⇔ xixi‫=׳‬xi‫׳‬xi=1 pentru orice i∈I ⇔ xi∈U(Ai) pentru orice i∈I ⇔ x∈ Õ U ( Ai ) iÎI deducem egalitatea din enunţ (ca egalitate de mulţimi!).î. atunci U(A)= Õ U ( Ai ) (în partea dreaptă fiind produsul iÎI iÎI direct al mulţimilor U(Ai)i∈I). Propoziţia 3. (vezi §4 de la Capitolul 2).

+. analog ( x Dacă inelul A este unitar. deci (A/I.1. deducem că Ker(pI)=I. Să arătăm la început că înmulţirea pe A/I este corect definită şi în acest sens să considerăm x. y′ÎA a. ˆ =x+I. xÎKer(pI) Û x+I=I Û xÎI. elementul ˆ =1+I deoarece pentru orice element neutru pentru înmulţire fiind 1 Ù Ù Ù Ù Ù Ù x+I∈ A/I avem (1+I)(x+I)=(x+I)(1+I)=x+I.2. Surjecţia canonică pI:A®A/I. · ) este inel. Deoarece pentru xÎI. Dacă A este (comutativ) atunci şi A/I este unitar (comutativ). ·) este x semigrup. y.+. (A/I. Scriind xy-x′y′=x(y-y′)+(x-x′)y′ deducem că xy-x′y′ÎI. Să alegem acum x. ˆ y ˆ = xy = yx = y ˆ x ˆ . adică înmulţirea pe A/I este asociativă. deducem că pI este morfism de inele unitare. de unde deducem că Atunci x ˆ( y ˆz ˆy ˆ )z ˆ ) = (x ˆ . unitar Demonstraţie. x ˆ+ y ˆ)z ˆ z ˆ z ˆ=x ˆ+y ˆ . de unde concluzia că (A/I. Dacă A este inel unitar.yÎA avem pI(xy)=xy+I=(x+I)(y+I)=pI (x)pI (y). Inelul (A/I. atunci x concluzia că şi A/I este comutativ. ·) poartă numele de inel factor (spunem că am factorizat inelul A prin idealul bilateral I). +.■ Ù Ù Definiţia 4. x′. adică xy+I=x′y′+I.î. zÎI şi să notăm x ˆ( y ˆ z ˆ y ˆ)z ˆ )= x( yz ) iar ( x ˆ = (xy )z .Propoziţia 4. x+I=x′+I şi y+I=y′+I. pI(x)=x+I pentru orice xÎA (care este morfism de grupuri aditive) este de fapt morfism de inele deoarece pentru x. ·) este inel. atunci cum pI(1)=1+I= 1 iar 1 este elementul neutru al înmul ţirii din A/I. 173 Ù Ù . z ˆ = z+I. de unde Dacă A este inel comutativ. ˆ( y ˆ+z ˆy ˆ+x ˆz ˆ şi ˆ )= x( y + z ) = xy + xz = xy + xz = x De asemenea. y. y ˆ = y+I. atunci şi A/I este unitar.

a=x+y. Cum surjectivitatea lui j este evidentă. x.4. atunci Ker(f)ÎIdb(A) (conform Observaţei 3. A′ sunt două inele. definim: j : A/Ker(f)®Im(f) prin j(x+Ker(f))=f(x). Dacă avem un element (x+y)+I din (A′+I)/I cu xÎA′ şi yÎI. rezultă că j este izomorfism de inele. Deoarece pentru x. Dacă mai avem y∈A. yÎI} este subinel al lui A. Fie A un inel. A′ Í A un subinel iar IÎIdb(A).tÎI. atunci cum (x+y)-x=yÎI deducem că (x+y)+I=x+I=j(x). adică j este surjecţie.În continuare vom prezenta teoremele de izomorfism pentru inele. Corolar 4. Demonstraţie Fie a. Dacă A. Atunci a-b=(x-z)+(y-t) ÎA′+I iar ab=(x+y)(z+t)=xz+(xt+yz+yt) ÎA′+I.8.■ Corolar 4. atunci din şirul de echivalenţe x+Ker(f)=y+Ker(f) Û x-yÎKer(f) Ûf(x)=f(y) deducem că j este corect definită şi ca funcţie este injecţie.zÎA′ şi y. Dacă A. A′).5. fÎHom(A. ) şi A/Ker(f) » Im(f). atunci A/Ker(f) » A′. j(x)=x+I care este în mod evident morfism de inele.A′) este un morfism surjectiv de inele. de unde concluzia că A′+I este subinel al lui A. IÎIdb(A′+I). 174 . b=z+t.3. Pentru xÎA. A′ÇIÎIdb(A′) şi avem următorul izomorfism de inele: A¢ / ( A¢ Ç I ) » ( A¢ + I ) / I .bÎA′+I. A′ sunt inele şi fÎHom(A. Demonstraţie. Faptul că IÎIdb(A′+I) este evident. yÎA avem : j [(x+Ker(f))+(y+Ker(f))]=f(x+y)=f(x)+f(y)=j[x+Ker(f)]+j [y+Ker(f)] şi j [(x+Ker(f))(y+Ker(f))] =j [xy+Ker(f)] = f(xy) = f(x)f(y) = = j [x+Ker(f)] j [y+Ker(f)] deducem că j este morfism de inele şi cum mai sus am probat că este şi bijecţie. Să considerăm acum j:A′®(A′+I)/I. Atunci A′+I={x+y| xÎA′. Vom începe ( ca şi în cazul grupurilor ) cu o teoremă importantă cunoscută sub numele de Teorema fundamentală de izomorfism pentru inele: Teorema 4. deducem că j este bijecţie.

avem izomorfismele de inele: A/Ker(j) » Im (j) Û A¢ / ( A¢ Ç I ) »( A¢ + I)/ I. Subcorp prim. ■ §5. Echivalenţa JÎIdb(A) Û J/I ÎIdb (A/I) este pJ / I pI A/I ¾¾ ¾® (A/I)/(J/I) iar imediată.Din şirul de echivalenţe: xÎKer(j) Û j(x)=0 Û x+I=I. n³2. +) este grup (ii) (K*. În mod evident. ·) este corp dacă: (i) ( K. Vom spune despre un inel unitar K că este corp dacă U(K)=K* (unde K*=K\{0}).1. +.■ Corolar 4. pentru orice xÎA′ Û xÎA′ÇI deducem că A′ÇI=Ker(j)ÎIdb(A′). într-un corp K nu exist ă divizori ai lui zero nenuli după cum nu există nici ideale diferite de {0} şi K ( căci dacă prin absurd ar exista de exemplu un ideal I la stânga a. {0} Ì I Ì K 175 Din cele stabilite în Capitolul 2 deducem că dacă nÎℕ. Fie acum A ¾¾® j :A® (A/I)/(J/I). Astfel. Conform Corolarului 4. 9) .·) este corp dacă şi numai dacă n este prim. (K. IÎIdb(A) iar J un subinel al lui A ce include pe I. În mod evident j este morfism surjectiv de inele (fiind compunerea morfismelor surjective canonice). Atunci JÎIdb(A) Û J/IÎIdb(A/I).+. j=pJ/I◦pI.4. Pe parcursul acestui capitol vom pune în eviden ţă mai multe exemple de corpuri (vezi §6.î.4. atunci (ℤn. . izomorfismul căutat rezultă acum din Corolarul 4. pentru orice xÎA′ Û xÎI. 7. ·) este grup (iii) Înmulţirea este distributivă la stânga şi la dreapta faţă de adunare. Caracteristica unui corp Definiţia 5. Demonstraţie. 8. Morfisme de corpuri. Cum Kerj={aÎA|j(a)=0}={aÎA|pJ/I(a+I)=0}={aÎA|(a+I)+J/I=J/I}= ={aÎA| a+IÎJ/I}={aÎA| aÎJ}=J. Fie A un inel. Subcorp.6. În acest caz avem izomorfismul canonic: A/J» (A/I) / (J/I) . Corp.

de unde b=c şi ab=ba=1.Cum 0ÎF deducem că 1 4 3 n ori pentru orice nÎℕ. Propoziţia 5. dacă FÍℤp este un subcorp al lui ℤp atunci F este subinel al lui ℤp. dacă aÎA*.2. Demonstraţie. singurele sale ideale sunt {0} şi ℤp. adică 176 .. Reciproc. adică şi ℤ Í F. atunci ℤp şi ℚ nu au alte subcorpuri în afară de ele însele. adică I=K . Fie K un corp iar k Í K o submulţime nevidă a sa. yÎk Þ x-yÎk (ii) oricare ar fi x. Dacă p ³2 este un număr prim. Ştim însă că subinelele şi idealele lui ℤp singurul subcorp al lui ℤp este ℤp. adică ℕÍF. În acest caz spunem despre K că este o extindere a lui k (vezi §6 . yÎk cu y¹0 Þ xy-1Îk. deci Fie acum FÍℚ un subcorp. nÎℤ.. Într-adevăr. Dacă avem m. nÎF (deoarece n= 1 +2 . de unde ℚ=F.nÎF. +) şi (k*.7). Atunci k este subcorp al lui K dacă şi numai dacă : (i) oricare ar fi x.absurd!).4. adică a este inversabil şi astfel A devine corp. adică ab=ca=1. o submulţime nevidă k a lui K se zice subcorp al lui K dacă restricţiile operaţiilor de adunare şi înmulţire de pe K la k conferă lui k structură de corp. cu b. Să observăm că elementele unitate din K şi k coincid. 0 . Fiind dat corpul K.î.4 + 1 ). Într-adevăr. coincid iar cum ℤp este corp. dacă un inel unitar A are doar idealele {0} şi A atunci A este corp. atunci considerând idealele aA şi Aa trebuie ca aA=Aa=A.■ n¹0. Demonstraţie. ·) trebuie să fie subgrupuri ale grupurilor (K.atunci am avea aÎI a. c∈A.■ Propoziţia 5. Echivalenţa celor două afirmaţii rezultă din faptul că (k.n= . atunci mn-1=m/nÎF (căci F este presupus subcorp al lui ℚ ). +) şi respectiv (K*. Definiţia 5. ℚ Í F. a¹0 şi cum K este corp am deduce că a-1a=1ÎI. ·).3. Cum 1ÎF deducem că pentru orice nÎℕ.

iÎI Demonstraţie. f(-x) = -f(x) pentru orice x ÎK iar dacă xÎK*. Dacă K este un corp iar (Ki)iÎI o familie nevidă de subcorpuri ale lui K.■ iÎI Definiţia 5. atunci xy-1ÎKi pentru orice iÎI şi cum Ki este subcorp al lui K deducem că xy-1Î I K i =K′. Fie K'= I K i şi x. f(x)=f(y) şi presupunem prin absurd că x-y¹0. Propoziţia 5. y ÎK. yÎKi pentru iÎI orice iÎI şi cum fiecare Ki este subcorp al lui K avem că x-yÎKi.7. dacă k este un corp iar pentru orice n Îℕ*. Deci. adică x-y Î I K i =K'. deducem că f(0)=0. Într-adevăr.8. f : K®K′ este morfism de corpuri dacă şi numai dacă f(1)=1 şi f(x+y)=f(x)+f(y). iÎI Dacă y¹0. yÎK a. există zÎK* a.î.5. Un corp care nu are alte subcorpuri în afară de el însuşi se numeşte corp prim.) se demonstrează că dacă car(k)=n. Mai înainte am văzut că ℚ este corp prim ca şi ℤp (cu p³2 prim) precum şi intersecţia tuturor subcorpurilor unui corp.10. Definiţia 5. atunci f(x-1) = (f (x))-1. adică K′ este subcorp al lui K.î. Atunci x. f(xy)=f(x)f(y) pentru orice x. Cum corpurile sunt în particular inele această definiţie rămâne valabilă şi pentru corpuri. Dacă K. Observaţia 5. În particular. Analog ca în cazul inelelor (vezi Observaţia 1. Astfel. cum x-yÎK*. atunci n este un număr prim. n·1k ¹0 atunci corpul k se zice de caracteristică 0 (scriem car(k)=0) iar dac ă n este cel mai mic număr natural nenul pentru care n·1k=0 atunci spunem că corpul k este de caracteristică n ( se scrie car(k)=n). 177 .6. yÎK' .În paragraful 1 am definit no ţinea de caracteristică a unui inel. dacă vom considera x. Orice morfism de corpuri f : K®K′ este ca funcţie o injecţie. numim morfism de corpuri orice morfism unitar de inele f:K®K′. atunci I K i este subcorp al lui K. K′ sunt două corpuri.

y Î P .î. În acest caz vom scrie K»K′.8. Ţinând cont de Observaţia 5. Avem acum două cazuri: considerăm P ={(m·1P)(n·1P)-1 | m.1= (ms)·1P·[(nr)·1P]Î P . sÎℤ*.î. Atunci f este morfism injectiv de la ℤ la P şi să =(ms-nr)·1P [(ns)·1P]-1Î P iar dacă yÎ P * (adică rÎℤ*) atunci xy . deci corp. Să verificăm că P este subcorp al lui P iar pentru aceasta fie x.3. g(m/n)=(m·1P)(n·1P)-1 pentru orice m/nÎℚ este izomorfism 2. x= (m·1P)(n·1P)-1. Cum Im(f) este subinel al corpului P . Se probează imediat că f este izomorfism de corpuri dacă şi numai dacă f este morfism bijectiv de corpuri. Un morfism de corpuri f:K®K′ se zice izomorfism de corpuri dacă există g:K′®K a. y=(r·1P)(s·1P)-1 cu m. Ker(f)¹{0}.∎ Definiţia 5. Ker (f)={0}. nÎℤ. Demonstraţie.10. Atunci Ker(f)=nℤ cu nÎℕ*. Fie P un corp prim şi f : ℤ®P. care în mod evident este morfism unitar de inele. Ker (f)=nℤ. Astfel Im (f) este subcorp al lui P şi cum P este prim avem că P=Im(f) şi deci ℤn »P.(x-y)z=1. de unde concluzia că P»ℚ.) avem c ă deducem că Im(f) este domeniu de integritate deci şi ℤn va fi domeniu de integritate. Conform Teoremei fundamentale de izomorfism pentru inele ( vezi Teorema 4.(r·1P)(s·1P) – 1 1. f(n)=n·1P pentru orice nÎℤ. r. g◦f=1K şi f◦g=1K′. deci x-y=0 Þx = y. Orice corp prim este izomorf sau cu corpul ℚ al numerelor raţionale sau cu un anumit corp ℤp cu p prim. ■ 178 de copuri. n¹0} Í P. ℤ/Ker(f) » Im(f) Û ℤn »Im(f) . n. Atunci x-y = (m·1P)(n·1P) –1 . Deducem imediat că : f(x-y)f(z)= f(1)=1 Û (f(x)-f(y))f(z)=1 Û 0·f(z)=1 Û 0=1-absurd. deducem că morfismul f : K®K′ este izomorfism de corpuri dacă şi numai dacă f este surjecţie.9. Atunci Ker (f) este ideal al lui ℤ şi deci există nÎℕ a. Propoziţia 5. Deoarece P este corp prim avem că P =P şi se verifică imediat că g:ℚ®P. sÎℤ iar n.

(i). Deducem imediat c ă dacă K este finit. 179 .11. Fie K un corp comutativ cu car(K)=p (p³2 număr prim). 1.12. Dacă K este o extindere a lui k (adic ă k este subcorp al lui K) atunci k şi K au aceeaşi caracteristică. Cum p este prim p | C p pentru orice 1£k£p-1 şi astfel dezvoltând după binomul lui Newton avem (x+y)p=xp+yp iar (x-y) p= =x p +(-1) p y p. Este evidentă deoarece xy=yx. 2. cum 2y 2 = 0 avem (x-y)2=x2+y2=x2-y2. Atunci.Observaţia 5. 3. Avem px=p(1Kx)=(p·1K)x=0·x=0 (ii). k (iii). Din Propoziţia precedentă deducem că un corp K este de caracteristică zero dacă şi numai dacă subcorpul prim al caracteristică p (pÎℕ* fiind un număr prim) dacă şi lui K este izomorf cu corpul ℚ al numerelor raţionale şi este de numai dacă subcorpul prim al lui K este izomorf cu corpul ℤp. În particular. atunci |K| = pt cu tÎℕ*. Dacă p>2. yÎK avem: (i) px=0 (ii) (xy)p=xpyp (iii) (x±y)p=xp±yp (semnele se corespund). ■ Observaţia 5. pentru orice x. Conform unei celebre teoreme a lui Wedderburn orice corp finit este comutativ. Morfismul jp poartă numele de morfismul lui Frobenius. dacă există un morfism de corpuri f : k®K atunci k şi K au aceeaşi caracteristică. Demonstraţie. În acest ultim caz corpul K poate fi privit ca un ℤp-spaţiu vectorial. Din propoziţia precedentă deducem că funcţia jp:K®K. atunci cum p este prim (deci cu necesitate impar) deducem că (x-y) p = x p –y p iar dacă p=2. jp(x)=xp este morfism de corpuri. Propoziţia 5.13.

s′) Û as′=a′s. s). : 1) Pentru orice sÎS Þ iS(s)ÎU(AS) 2) Pentru orice aÎAS. s′). O submulţime nevidă S Í A se zice sistem multiplicativ dacă 1ÎS şi a. adică relaţia ~ este şi tranzitivă. adică as′=a′s şi a′s′′=a′′s′. un morfism injectiv de inele unitare iS:A®AS a.s)~(a′. relaţia ~ este reflexivă şi simetrică. Fie S Í A un sistem multiplicativ format din nondivizori ai lui zero. Demonstraţie. Definiţia 6.2.î. În mod evident. bÎS Þ abÎS (adică înmulţirea de pe A conferă lui S structură de monoid). (a. s)~(a′.s′′)ÎA×S a. Să construim la început inelul A S şi morfismul injectiv de inele unitare iS: A®AS. s′) şi (a′. î. Deducem imediat că as′s′′=a′ss′′ =(a′s′′)s= =(a′′s′)s Þ (as′′)s′ =(a′′s)s′ Þ as′′=a′′s (căci s′ nu este divizor al lui zero).î. Teorema 6. s′)~(a′′. (a′′. Pentru a proba tranzitivitatea rela ţiei ~ fie (a. sÎS a. pentru orice sÎSÞi(s)ÎU(B). atunci există un unic morfism de inele unitare j:AS®B a.î. a=iS(a)[iS(s)]-1 3) Dacă mai există un inel unitar şi comutativ B şi un morfism injectiv de inele i:A®B a. s′′). În acest sens pe produsul cartezian de mulţimi A´S definim relaţia (a.1. diagrama A i B este comutativă (adică j◦iS=i). (a′. Inele de fracţii. Construcţia corpului ℚ al numerelor raţionale În cadrul acestui paragraf prin A vom desemna un inel unitar comutativ.§6. Atunci există un inel unitar şi comutativ AS. deci o echivalenţă pe A×S. există aÎA.î. 180 iS AS j .

s)ÎA×S o vom nota prin a şi o vom numi fracţie iar mulţimea factor (A×S)/~ o vom nota prin s AS. deci at + bs a ¢t ¢ + b¢s ¢ a b a ¢ b¢ = Û + = + (altfel zis. Cum adunarea şi înmulţirea pe A sunt comutative deducem imediat că adunarea fracţiilor este comutativă. adică adunarea pe AS ès t ø u s èt uø este asociativă. Pentru a | aÎA şi sÎS}. de s t u s tu s (tu ) stu æa bö c a æb c ö unde deducem că ç + ÷ + = + ç + ÷ . ÎAS definim + = şi × = . s t s¢ t ¢ Să arătăm acum că (AS. . adunarea fracţiilor ts t ¢s ¢ s t s¢ t ¢ este corect definită ). Deci AS={ zero avem că 0ÏS. Dacă s t s t st s t st b b¢ a a¢ şi = atunci as′=a′s şi bt′=b′t de unde deducem imediat că = ¢ s s t t¢ (at+bs)(t′s′)=as′tt′+bt′ss′=a′stt′+b′tss′=(a′t′+b′s′)ts. s s 1 s ×1 s 1 s 0 este elementul neutru pentru adunarea frac ţiilor. Deoarece pentru orice deducem că a a 0 a ×1 + s × 0 a 0 a ÎAS. + = = = + . ÎAS. 1 181 .Clasa de echivalenţă a elementului (a. +. atunci s t u a b c at + bs c (at + bs)u + c( st ) atu + bsu + cst ( + )+ = + = = iar s t u st u ( st )u stu a b c a bu + ct a(tu ) + (bu + ct ) s atu + bus + cts +( + )= + = = . ·) este inel comutativ unitar. Cum şi (ab)(s′t′) = (a′b′)(st) deducem că a b a ¢ b¢ × = × deci şi înmulţirea fracţiilor este corect definită. Cum S nu conţine divizori ai lui s a b a b at + bs a b ab . Dacă a b c .

pentru orice sÎS.as 0 0 + = = 2 = deducem că –( )= 2 s s 1 s s s s adică orice fracţie are o opusă . 1 1 1 a b ab iS(a)·iS(b)= × = = iS(ab) 1 1 1 1 iar iS(1)= = 1. deducem că şi înmulţirea fracţiilor este comutativă.a -a a . Dacă a. adică (AS. a Definim iS:A®AS prin iS(a)= pentru orice aÎA. 1 s Astfel = . probând astfel că ( AS. Deoarece inelul A este comutativ.bÎA. a b c (ab)c a(bc) a b c = = ( × ) deducem că Deoarece ( × ) = s t u ( st )u s(tu ) s t u înmulţirea fracţiilor este asociativă .a as . pentru înmulţirea fracţiilor. adică înmulţirea este distributivă s t u s u t u faţă de adunare. +. a 1 1 a a 1 Deoarece × = × = deducem că este elementul neutru s 1 1 s s 1 a ÎAS şi tÎS. · ) este un inel. 1 s a b c at + bs c atc + bsc × = iar Deoarece ( + ) × = s t u st u stu a c b c ac bc actu + bcsu (atc + bsc )u atc + bsc × + × = + = = = s u t u su tu sutu ( stu )u stu Deoarece a b c a c b c deducem că ( + ) = × + × . Să remarcăm faptul că dacă s at a atunci = . de unde concluzia că o fracţie poate fi “simplificată” st s prin factori din S. 1 a b a+b atunci iS(a)+iS(b)= + = =iS(a+b). +) este grup abelian. de unde concluzia că iS este morfism de inele unitare. ·) este monoid comutativ. Am probat până acum faptul că (AS. 1 182 .

Pentru a soluţiona şi chestiunea 3). Atunci k(a)=k(iS(a)(iS(s))-1)=k(iS(a))(k(iS(s)))-1= Dacă sÎS. s a a¢ Dacă mai avem a′ÎA şi s′ÎS a.î. Dacă mai avem un morfism de inele unitare k:AS®B a. Dacă aÎA. a = = . atunci j(iS(a))=j ( )=i(a)(i(1))-1 = i(a) adică j◦iS=i. Astfel. atunci as′=a′s Þ s s¢ -1 -1 ⇒i(a)i(s′)=i(a′)i(s) Þ i(a)(i(s)) = i(a′)(i(s′)) . fie B un inel cu proprietăţile a din enunţ şi a= ÎAS. cum iS(s)= =(k◦iS)(a)((k◦iS)(s))-1=i(a)(i(s))-1=j(a). adică j este corect a definită.î. Definim j(a)=i(a)(i(s))-1. a= cu s a 1 -1 aÎA şi sÎS scriind a= × = iS(a) (iS(s)) răspundem astfel la 1 s chestiunea 2) din enunţ.î. a b = Þ a·1=b·1Þa=b. k◦iS=i atunci pentru aÎAS. 1 a a¢ Fie acum a= şi b = două elemente din AS. deducem că 1 s s a iS(s)ÎU(AS) (probând astfel 1) din enunţ). a=iS(a)(iS(s))-1.■ 183 . adică iS este 1 1 s 1 iar s 1 s × = = 1 . astfel că: ss ¢ ss ¢ j(a+b)=i(as′+a′s)(i(ss′))-1=(i(a)i(s′)+i(a′)i(s))·[i(s)i(s′)]-1= =i(a)i(s′)(i(s))-1(i(s′))-1+i(a′)i(s)(i(s))-1(i(s′))-1=i(a)(i(s))-1+i(a′)(i(s′))-1= =j(a)+j(b) j(ab)=i(aa′)(i(ss′))-1=i(a)i(a′)(i(s))-1(i(s′))-1=(i(a)(i(s))-1)·(i(a′)(i(s′))-1)= 1 =j(a)j(b) şi j(1)= j ( ) = i(1) (i(1))-1=1. dacă aÎAS.Dacă iS(a)=iS(b) Þ a= morfism injectiv de inele. de unde concluzia că j este 1 morfism de inele unitare. Atunci s s¢ as ¢ + a ¢s aa ¢ a+b= şi ab= . de unde deducem că j=k. conform cu 1) există aÎA şi sÎS a.

: x=0 sau -x∈P Ord 1: Pentru orice x∈A avem în mod exclusiv x∈P sau 184 . ·) vom construi corpul numerelor reale ( ℝ.1. +.5.3.Definiţia 6. Definiţia 6. +. numit corpul total de fracţii al domeniului de integritate A.4. În continuare. Observaţia 6. pornind de la corpul numerelor raţionale (ℚ. Considerând S=A*=A\{0}. Din × = =( )-1.î. Corpul total de fracţii al inelului ( ℤ. adică AS deci = = 1 deducem că a s a as 1 a s este corp. · ). s s s a a s as 1 ÎAS. Să presupunem că A este domeniu de integritate (adică este comutativ şi nu are divizori ai lui zero diferi ţi de a 0).2. prin ordonare pe A înţelegem o submulţime nevidă P⊆A a. atunci dacă ÎA*S deducem că aÎA*. +. Construcţia corpului ℝ al numerelor reale Relaţiile de ordine de pe inelul ℤ şi corpul ℚ se înscriu într-un context mai general pe care îl vom prezenta în cele ce urmeaz ă şi care ne va fi de folos şi pentru ordinea naturală de pe mulţimea numerelor reale ℝ. poartă numele de inelul de fracţii al lui A relativ la sistemul multiplicativ S ( sau cu numitorii în S) şi se mai notează şi prin S-1A. ·) se notează prin ℚ şi poartă numele de corpul numerelor raţionale. Dacă A este un domeniu de integritate (adică un inel comutativ unitar fără divizori ai lui zero). atunci A S se numeşte inelul total de fracţii al lui A. Dacă S este mulţimea tuturor nondivizorilor lui zero. Inelul AS din Teorema 6. Definiţia 7. §7.

+ 1 este pozitiv. 1 4 3 de n ori Un element x∈A. y∈A. Ţinând cont de Ord 2 deducem inductiv că pentru orice n∈ℕ*. IN4: Dacă A este corp. -y∈P iar (–x)(-y) =xy∈P). x >0. A două inele ordonate iar Pʹ. xy∈P. atunci xy este negativ şi că pentru orice x≠0 din A. Fie acum Aʹ⊆A un subinel iar Pʹ=P∩Aʹ.Ord 2: Dacă x. Fie acum x. x2 este pozitiv. În acest caz vom spune că inelul A este ordonat de P iar P este mulţimea elementelor pozitive ale lui A. Se verifică imediat că Mai general. IN3: Dacă x<y atunci x+z<y+z . atunci xz<yz . 1 +4 12 + . y >0 şi x<y atunci y -1 < x –1. atunci : IN1: Dacă x<y şi y<z. atunci x<z . Dacă x. Astfel x >0 înseamnă x∈P iar x<0 înseamnă că –x∈P (spunem atunci că x este negativ ). IN2: Dacă x<y şi z >0.. y. Cum 1≠0 şi 1=12=(-1)2 deducem că 1∈P (adică 1 este pozitiv). atunci xy este pozitiv (căci –x. vom spune că f păstrează ordinea dacă pentru orice x∈Pʹ deducem că f(x)∈P (echivalent cu a zice c ă Pʹ⊆f -1(P)).. pozitiv avem xx-1=1 Aʹ este ordonat de Pʹ ( Pʹ se va numi ordonarea indusă de P pe Aʹ) . Dacă A este corp. y∈P atunci x+y. 185 . fie Aʹ. Analog deducem că dacă x este negativ iar y este pozitiv. z∈A. cum pentru x≠0 deducem că şi x-1 este pozitiv. y∈A sunt negative. x≠0. P respectiv Dacă f:Aʹ→A este un morfism injectiv de inele. Definim x<y (sau y >x ) prin y-x∈P. Să presupunem acum că A este ordonat de P. mulţimile elementelor pozitive din Aʹ şi A . Se verifică imediat că dacă x. x∉P (adică -x∈P) se zice negativ .

ac ad + bc (iar ac. Deci PK satisface Ord 1. Într-adevăr. Pe de altă parte. z≥0 şi z2=x2. c. b. atunci PK defineşte o ordonare pe b a K. Fie acum A un domeniu de integritate ordonat de P iar K corpul s ău total de fracţii. Pentru x∈A definim : x. ℕ* este o ordonare pe ℤ. dacă x ≥0 |x| = -x. absurd b d Dacă PK={ (căci bc∈P şi ad∈P). atunci x∈PK. | x | este unicul element z∈A Să observăm că | x | 2=x2 şi | x | ≥0 pentru orice a. y∈A definim x≤y prin x<y sau x=y.î.î. Dacă a>0. b a c Nu putem avea simultan x. Fie acum A un inel ordonat. x= atunci putem presupune că b>0 b a -a (deoarece x= = ). 186 . Dacă –a>0 atunci b -b -a -x= ∈PK .2. Demonstraţie x∈A. bd>0) bd bd Observaţia 7.-x∈PK căci scriind x= şi -x= . dacă a∈A şi a >0 atunci există cel mult două elemente z∈A a. atunci . d∈A şi a.9. b d a c cu a. dacă x <0 ( |x| poartă numele de valoarea absolută sau modulul lui x ). bd >0) şi x+y= (iar ad+bc. x≠0.= deci –(ad)=bc.Dacă x. de la Capitolul 4. Cum xy= deducem că PK satisface şi Ord 2 . a ∈K| a. c.3. dacă x∈K. Lema 7. z2=a (căci conform Corolarului 4. b. Pentru orice x ∈A. d >0. b>0 }.

polinomul X2–a∈A[X] are cel mult două rădăcini în A). Dacă w2=a, z2=a şi cu aceasta lema este probată . ∎ atunci w≠0 şi (–w)2=w2=a, deci există cel mult un z∈A pozitiv a.î.

Definiţia 7.4. Pentru a ≥ 0, definim elementul

a ca fiind

acel element z ≥ 0 a.î. z2=a (evident, dacă un astfel de z există !). Se verifică acum uşor că dacă pentru a, b ≥0, a , b există, atunci
ab există şi ab = a × b .

Evident, pentru orice x∈A, | x |= x 2 . Lema 7.5. Dacă A este un inel ordonat, atunci VA1: Pentru orice x∈A, | x |≥0, iar | x |>0 dacă x≠0 VA2 : Pentru orice x, y∈A, | xy |=| x |·| y | VA3 : Pentru orice x, y ∈A, | x+y |≤| x | +| y |. Demonstraţie. Cum VA1 şi VA2 sunt imediate, să probăm pe VA3 : | x+y |2 =(x+y)2 =x2 +2xy+y2 ≤ | x |2 +2| xy | +| y |2= =| x | 2 +2| x|·|y |+| y | 2=( |x |+| y | )2 , de unde | x + y | ≤ | x | + | y | . ∎ Fie acum K un corp comutativ ordonat pentru care exist ă un morfism (injectiv) de corpuri f : ℚ→K (deci K va fi de caracteristică 0). Se arată imediat că dacă x∈ℤ, atunci
1 K + ... + 1 K , dacă x ≥0 14243
de x ori

f(x) =

( - 1 K ) + ... + (- 1 K ) , dacă x<0 14 4 4 2444 3
de - x ori

0 , dacă x=0

.

187

Mai mult, dacă x∈ℤ*, cum în ℚ avem x × = 1 deducem că 1K= f (1) = f ç x × ÷ = f (x ) × f ç ÷ , de unde f ç ÷ = f (x )-1 în K. Atunci
è æ 1ö xø æ1ö èxø æ1ö è xø

1 x

dacă x=

m æmö æ 1ö æ1ö ∈ℚ avem f (x ) = f ç ÷ = f ç m × ÷ = m × f ç ÷ = m × (n ×1 K )-1 . n ènø è nø ènø

Rezultă că f este unic determinat ; vom identifica atunci pe ℚ cu un subcorp al lui K (f se va numi scufundarea canonic ă a lui ℚ în K ). Dacă x=
m , n

y=

m¢ ∈ℚ n¢

(cu n, nʹ>0) şi x≤y, atunci

mnʹ-mʹn≤0, deci mʹn-mnʹ≥0, iar f(x)=m(n1K)-1, f(y)=mʹ(nʹ1K)-1. Din mʹn-mnʹ≥0 şi 1K≥0 deducem că (mʹn-mnʹ)1K ≥0 ⇔mʹ(n1K)-m(nʹ1K)≥0 ⇔mʹ(n1K)≥m(nʹ1K), de unde mʹ(nʹ1K)-1≥m(n 1K)-1⇔f(y) ≥f(x) . Obţinem astfel următorul rezultat : Teorema 7.6. Dacă K este un corp ordonat de

caracteristică 0, atunci scufundarea canonică a lui ℚ în K, f :ℚ→K,
æmö f ç ÷ = m × (n ×1 K )-1 , (cu n>0 ) păstrează ordinea. ènø

În continuare prin K vom desemna un corp comutativ ordonat de caracteristică 0 iar un element x∈ℤ îl vom identifica cu f(x)=x·1K . Definiţia 7.7. Un şir de elemente (xn)
n≥0

din K se zice şir

m, n∈ℕ, m, n≥nɛ să avem | xn –xm |<ɛ . Vom spune despre şirul (x n) orice n≥n ɛ să avem | xn – x |<ɛ.

Cauchy dacă pentru orice ɛ∈K, ɛ>0, există n ɛ∈ℕ a.î. pentru orice
n≥0

că este convergent la un

element x∈K, dacă pentru orice ɛ∈K, ɛ>0, există n ɛ∈ℕ a.î. pentru
188

Observaţia 7. 8. 1.Să presupunem că şirul (xn)n≥0 este convergent la două elemente x,y∈K. Atunci pentru ɛ∈K, ɛ>0 şi n∈ℕ* suficient de mare avem : | x-y | ≤| x-xn +xn-y | ≤ | x-xn | +| xn –y | ≤ 2ɛ iar cum ɛ este oarecare deducem că | x-y |=0 ( căci dacă | x-y |≠0, atunci | x-y | >0 şi am avea | x-y |< | x-y | , absurd !). Dacă (x n ) n≥0 este convergent la un element x ∈K, vom scrie x= lim x n .
n ®¥

2. Orice şir convergent este şir Cauchy. Definiţia 7.9. Corpul ordonat K în care orice şir Cauchy este convergent se zice complet . Definiţia 7.10. Corpul ordonat K se numeşte arhimedean dacă pentru orice x∈K, există n∈ℕ a.î. x ≤ n·1K . Teorema 7.11. Corpul ℚ al numerelor raţionale nu este complet . Demonstraţie. Într-adevăr, să considerăm şirul (xn)n≥0 de
4 + 3x n pentru orice n≥0. Prin 3 + 2xn

numere raţionale dat prin x0=1 şi x n +1 =

inducţie matematică relativă la n se probează că xn2<2, şi că (xn) n≥0 este crescător (căci x n +1 - x n =

2 2 - xn 2 4 + 3x n - xn = > 0 ) iar de aici că 3 + 2xn 3 + 2xn

(

)

el este şir Cauchy.
l= 4 + 3l , de unde l2=2, absurd căci l∉ℚ. Deci (xn) n≥0 nu are limită în 3 + 2l

Dacă acest şir ar avea limita l∈ℚ, atunci cu necesitate

ℚ, adică corpul ℚ nu este complet. ∎
189

înţelegem un element z∈K a.î. x≤z, pentru orice x∈S. Prin marginea superioar ă a lui S, notată prin sup(S) înţelegem cel mai mic majorant al lui S din K (evident dac ă acesta există ). Teorema 7.12. Fie K un corp arhimedean complet. Atunci orice submulţime nevidă S a lui K ce admite un majorant are margine superioară. Demonstraţie. Pentru n∈ℕ, fie Tn={y∈ℤ| nx ≤ y pentru orice x∈S }. Atunci Tn este mărginită de orice element de forma nx cu x∈S şi este nevidă deoarece dacă b este un majorant al lui S, atunci orice întreg y a.î. nb≤y este în Tn (deoarece K este arhimedean) . Fie yn cel mai mic element al lui T n. Atunci există xn∈S a.î. yn-1<nxn ≤yn , de unde Să notăm z n = Cauchy. Pentru
yn 1 y - < xn £ n . n n n yn n

Pentru K corp ordonat şi S⊆K, prin majorant al lui S în K

şi să demonstrăm că şirul (zn)n∈ℕ este fie m, n∈ℕ a.î.

yn ym £ atunci n m ym 1 yn y y y y 1 1 - < £ m căci în caz contrar, n £ m - , deci m este m m n m n m m m m

aceasta

majorant pentru S, ceea ce este absurd căci xm este mai mare. Atunci Cauchy. Fie w = lim z n şi să demonstrăm la început că w este un
n ®¥

|

yn ym n m

| ≤

1 de unde deducem că (zn) n

n∈ℕ

este

majorant pentru S. Să presupunem prin absurd că există x∈S a.î. w<x . Există atunci n∈ℕ a.î. | zn – w | ≤
x-w astfel că x-zn =x-w+w-zn ≥ x-w2 190

-| w-zn | ≥ x-w-

x-w x-w ³ > 0 deci x >zn contrazicând faptul că zn este 2 2

majorant al lui S. Să demonstrăm acum că w=sup S. Fie u<w; atunci există n∈ℕ suficient de mare a.î. | zn –xn |≤
1 w-u < . 4 4 w-u Putem alege n suficient de mare a.î. | z n – w |≤ căci 4

n ®¥

lim z n = w .

Astfel, xn–u =w-u+xn-zn+zn-w ≥ w-u-| xn –zn |-| zn-w | ≥ ≥ w-u w-u w-u w-u ³ > 0 , deci u<xn (adică u nu este majorant– 4 4 4

absurd !). ∎ În continuare vom prezenta construcţia corpului numerelor reale cu ajutorul şirurilor Cauchy de numere raţionale (definite mai înainte într-un context mai general). Definiţia 7.13. Un şir de numere raţionale γ=(cn ) n≥0 se zice
n ®¥

şir nul dacă pentru orice ɛ∈ℚ, ɛ>0, există n ɛ ∈ℕ a.î. pentru orice n≥n ɛ , | cn |≤ɛ (adică lim c n = 0 ). raţionale, definim suma şi produsul lor prin α+β=(an+bn) respectiv αβ=(anbn) n≥0 Dacă α=(an)n≥0 şi β=(bn)n≥0 sunt două şiruri de numere
n≥0

şi

Lema 7.14. Orice şir Cauchy α=(an )n≥0 de numere raţionale este mărginit. Demonstraţie. Există k∈ℕ a.î. pentru orice n ≥ k , | an –ak | ≤1,

de unde | an | ≤ |ak|+1. Alegând M=max ( | a0 |, . . ., |ak-1 |, | ak |+1) deducem că |an | ≤ M pentru orice n∈ℕ. ∎
191

+. | xn | ≤ M1 şi | yn | ≤ M2 pentru orice n∈ℕ. 1. avem unitar. n ≥ nɛ =max (nɛʹ. Conform acesteia. (C(ℚ). n ≥ nɛʹ şi . 192 . pentru m. Alegând 2 2 nɛ=max (nɛʹ. +. pentru m. avem β=( yn ) n≥0. | ym-yn |< . nɛʹʹ∈ℕ a. Să demonstrăm la început că α+β şi αβ sunt din C(ℚ). 1=(1. Demonstraţie. Propoziţia 7. ∎ În continuare. n ≥ nɛʹʹ. adică α+β ∈C(ℚ). · ) este inel unitar comutativ. deducem că pentru orice m. 2M 2M Astfel. vom nota prin Deducem acum imediat că (C(ℚ).î.În cele ce urmează prin C(ℚ) vom nota mulţimea şirurilor Cauchy de numere raţionale. M | xm –xn | ≤ | ym-yn | ≤ e 2M 2 nɛʹʹ∈ℕ a. Fie α=( xn ) n≥0. pentru orice m. nɛʹʹ). 0=(0. n ≥ nɛʹʹ. e 2M | xmym –xnyn |=|xm(ym-yn) + yn(xm-xn) | = | xm | | ym-yn | +| yn | | xm-xn | ≤ e e ≤ M· +M· =ɛ. n ≥ nɛ. M2∈ℚ+* a. ) şi alegând ɛ∈ℚ+*. Notând M=max (M 1. n ≥ nɛʹ să e e | xm-xn |< şi pentru orice m. adică şi αβ∈C(ℚ). pentru m. …). . 0. …) şi Pentru ɛ∈ℚ+*.î. e | ym-yn |< . există nɛʹ. 1∈C(ℚ). ·) este inel comutativ şi În mod evident. nɛʹʹ). există nɛʹ. există M1.15. 2 2 Pentru cazul produsului αβ vom ţine cont de Lema 7. | xm-xn |. astfel că | (xm+ym) – (xn+yn) |=| (xm-xn) + (ym-yn) | ≤ 2 e e ≤| xm-xn |+| ym-yn |< + = e .î.14. -α=(-xn )n ≥0 ∈C(ℚ) ca şi 0.

N(ℚ)={( xn ) n≥0 ∈C(ℚ) | lim xn =0} . .î. α-β∈N(ℚ). Deoarece β=(bn)n≥0 ∈N(ℚ) pentru ɛ∈Q+*. Dacă prin absurd lema nu ar fi adevărată. | an | ≤ | an –am |+| am | ≤ + =ɛ. n≥p să avem e |an –am|≤ . Atunci există c∈ℚ+* şi n0∈ℕ a.a ni |+ +| a ni 3 2e e 2e |≤ şi pentru orice m. e pentru orice n ≥ nɛ să avem | bn | ≤ . Fie α∈C(ℚ) a.î. e | a ni |< pentru orice i ≥1. Demonstraţie.17. | an | ≥ c. absurd ! . există nɛ∈ℕ a. n≥p.î. Fie acum α=(an ) n≥0 Analog ca în cazul sumei din propoziţia precedentă. atunci ∈C(ℚ) şi β=(bn) ∈N(ℚ).14. Conform n≥0 Lemei 7. pentru orice m. α=(an)n≥0 . pentru orice n ≥ n0 . Demonstraţie. se demonstrează imediat că dacă α.î. α∉N(ℚ). 3 Cum α∈C(ℚ). a. | an bn |=| an | | bn | ≤ M· e M =ɛ. .î.î. | am | ≤ | am . n®¥ Lema 7. Fie ni ≥ p . | an | ≤ M pentru orice n∈ℕ.16. M Atunci pentru n ≥ nɛ . există p∈ℕ a. 3 3 3 adică α∈N(ℚ). adică N(ℚ) este ideal al inelului comutativ C(ℚ) . există M∈Q+* a. ∎ Lema 7. N(ℚ) este ideal al inelului C(ℚ). astfel că αβ∈N(ℚ). ∎ 193 . β∈N(ℚ). atunci pentru orice m ≥p. atunci pentru ɛ∈ℚ+* există o infinitate de numere naturale n1<n2<.

Fie acum α∈C(ℚ) a. Vom demonstra că există b ∈C(ℚ)/N(ℚ) a.î. deci b=a () -1 .Teorema 7.î. există ɛ∈ℚ+* şi n0∈ℕ a.î. n ≥ p an | an –a m | ≤ ɛc2 . pentru orice n ≥ n0 . α∉N(ℚ) şi a =α +N(ℚ)∈C(ℚ) / N(ℚ). Demonstraţie. conform Lemei 7. Fie β=(bn ) n≥0 cu bn= 1 dacă 0 ≤ n ≤ n0 an-1 dacă n ≥ n0 Să arătăm că β∈C(ℚ) şi că a × b = 1 . )∈C(ℚ) ). pentru orice n ≥ n0 . . · ) este corp comutativ. de unde va rezulta că 1 1 £ . unde 1 =1+N(ℚ) (reamintim că 1=(1. C(ℚ) (vezi §4). Atunci pentru orice m. 1. Putem alege deci c∈ℚ+* şi n0∈ℕ a.17.an 1 1 e ×c2 = m £ 2 = e . În particular. pentru orice m. . adică C(ℚ) / N(ℚ) este corp . | an | ≥c>0 .18.î. an≠0. +. deducem că pentru n ≥ n0 . adică a × b = 1 . adică β∈C(ℚ). Faptul că C(ℚ) / N(ℚ) este inel comutativ rezultă din aceea că C(ℚ) este inel comutativ iar N(ℚ) este ideal în Cum α∉N(ℚ). am am × an c Cum αβ diferă de 1 numai într-un număr finit de termeni (eventual pentru n ≤ n0 ) deducem că αβ-1∈N(ℚ). a × b = 1 . ∎ 194 . (C(ℚ) / N(ℚ) . | an | ≥ɛ. n ≥ p avem a .î. c an să avem Pentru ɛ∈ℚ+* există p ≥ n0 a. .

·) poartă numele de corpul numerelor reale.19.20. Mulţimea C(ℚ) / N(ℚ) se notează prin ℝ şi poartă numele de mulţimea numerelor reale.. Conform Lemei 7. Lema 7. Demonstraţie.Definiţia 7.î.î. bn ≥c2 . iQ(a) = (a. a.20. Corpul ( ℝ. Pentru astfel de n şi m avem an–am≥2c>0 ceea ce contrazice faptul c ă α∈C(ℚ).î. există Conform Lemei 7. an ≥c1 şi pentru n≥n2. una din condiţiile : (1) α∈N(ℚ) Pentru α=(an) n≥0 ∈C(ℚ) este verificată doar (3)Există c∈ℚ+* a. b ∈P. Evident (2) şi (3) se exclud reciproc. n0∈ℕ şi c∈ℚ+* a. Există c1. Ord 1. n2∈ℕ a.) pentru orice a ∈ℚ este morfism de corpuri (deci în particular funcţie injectivă) putem privi pe ℚ ca subcorp al lui ℝ.}⊆ℝ Lema 7. 195 (2) Există c∈ℚ+* a. a . P este o ordonare pe ℝ. c2∈ℚ+* şi n1. deducem că P satisface .. pentru n suficient de mare să avem an ≥ c Să presupunem acum că α∉N(ℚ) . Elementele din I=ℝ\ℚ se zic numere iraţionale.+. Fie acum α=(an ) n≥0 şi β=(bn ) n≥0 ∈C(ℚ) a. | an | ≥ c astfel că a n ≥ c dacă an > 0 şi an ≤ -c dacă an<0 . Deoarece se probează imediat că funcţia iQ:ℚ→ℝ. Deci (2) sau (3) în sens disjunctiv trebuie s ă aibă loc .20.. pentru n≥n1 .î.î.c Demonstraţie.20.21. Să presupunem acum că an>0 pentru suficient de mulţi n şi am<0 pentru suficient de mulţi m. pentru orice n ≥ n0 .. ∎ Fie P={ a | α∈C(ℚ) şi verifică (2) din Lema 7. pentru n suficient de mare să avem an ≤ .

Pentru n ≥ max (n1, n2 ), an+bn ≥ c1+c2 >0 şi anbn ≥c1c2 >0 astfel că α+β, αβ verifică (2) din Lema 7.20., adică a + b , a × b ∈P, deci P satisface şi Ord 2. Observaţia 7.22. 1. Din cele de mai sus deducem că dacă a , b ∈ℝ, α=(xn)n≥0, β=(yn)n≥0, atunci a £ b este echivalent cu aceea c ă b - a ∈P, adică

(b - a ) ∈P, deci cu existenţa lui n0∈ℕ şi c∈ℚ+* a.î. yn-xn ≥c pentru

orice n ≥n0 . Convenim să numim ordinea de mai înainte ordonarea naturală de pe ℝ. 2. Pentru a∈ℚ convenim să notăm pe iℚ(a) prin a , adică a = (a, a,....) . Teorema 7.23. Ordonarea naturală de pe ℝ (dată de P) este arhimedeană. Demonstraţie. Conform Definiţiei 7.10., pentru α=(an) n≥0∈C(ℚ) va trebui să demonstrăm că există mα∈ℕ a.î. a £ ma . Conform Lemei 7.14. există M∈ℚ+* a.î. an ≤ M pentru orice n∈ℕ. Alegând mα∈ℕ a.î. M≤mα deducem că an≤mα pentru orice n∈ℕ, adică a £ ma . ∎ Următorul rezultat este imediat. Lema 7.24. Dacă α=(an)n≥0∈C(ℚ) şi există c∈ℚ+* şi n0∈ℕ a.î. pentru orice n ≥n0, | an| ≤ c, atunci a £ c . Observaţie 7.25. ɛ>0, există ɛ1∈ℚ+* a.î. ɛ<ɛ1 astfel că în definiţia limitei unui şir din ℝ nu contează dacă ɛ este real sau raţional. Lema 7.26. Fie α=(an) n≥0 ∈C(ℚ). Atunci a = lim a n (adică
n® ¥

Conform Teoremei 7.23., fiind dat ɛ∈ℝ,

orice şir Cauchy de numere raţionale converge în ℝ).
196

Demonstraţie. Fie ɛ∈ℚ+*. Există n0∈ℕ a.î. pentru orice m, n ≥ n0, | am – an |≤ɛ. Atunci pentru m≥n0 avem | a - a m |= = a - a m £ e (căci α-am= (an – am)
n≥0

), adică a = lim a n . ∎
n®¥

Teorema 7.27. Corpul ℝ este complet . Demonstraţie. Fie (xn) n≥0 un şir Cauchy de numere reale. Conform Lemei 7.26., pentru orice n∈ℕ găsim an∈ℚ a.î. | xn - a n |<
1 ( în partea dreaptă este vorba de fapt de ( n ) -1 ! ) n
n≥0

Cum (xn )

exemplu ɛ∈ℚ) există n0∈ℕ a.î. pentru orice m, n ≥ n0 să avem e | xn –xm |≤ .
3

este Cauchy, deducem că fiind dat ɛ>0 (de

Fie n1∈ℕ, n1≥n0 a.î. avem

1 e £ . Atunci pentru orice m, n ≥ n1 n1 3

an - am = an - xn + xn - xm + xm - am £ an - xn + xn - xm + xm - am £ £

e
3

+

e
3

+

e
3

= e . Adică

(a )

n n ³0

este şir Cauchy de numere raţionale.
n ®¥

Conform Lemei 7.26. există x = lim a n în ℝ. Deoarece pentru n suficient de mare | xn -x| ≤ | xn - a n | + | a n -x | deducem că x = lim x n ,
n ®¥

A≠∅, A majorată. Atunci sup (A)=- inf (– A).

adică ℝ este complet. ∎ Definiţia 7.28. Un corp ordonat K se zice complet ordonat dacă orice parte nevidă minorată a sa are o margine inferioară. Observaţie 7.29. Fie K un corp complet ordonat şi A⊂K, –A este minorată, sup A există şi

Lema 7.30. Dacă x, y∈ℚ, atunci :
197

(i) x ≤y ⇔iℚ(x) ≤ iℚ (y) (ii) x<y ⇔iℚ (x)<iℚ(y) (iii) pentru orice α∈ℝ există x, y∈ℤ a.î. iQ (x) ≤ α ≤ iQ (y) . Demonstraţie. (i). Să presupunem că x≤y, adică y-x≥0. Cum iℚ(y)-iℚ(x)=iℚ(y-x) deducem că iℚ (y) ≥ iℚ (x) ⇔ iℚ (x) ≤ iℚ (y) . Reciproc, să presupunem că iQ (x) ≤ iQ (y), adică iQ (y-x) ≥ 0 ⇒ y-x∈P, deci pentru ɛ>0, y-x>ɛ>0 ⇒y≥x ⇔ x≤y . (ii). Rezultă din injectivitatea lui i Q . (iii). Fie α∈ℝ şi (xn) n≥0∈α . Atunci (xn) n≥0∈C(ℚ), deci pentru ɛ∈ℚ+* există nɛ∈ℕ a.î. | xn – x ne |<ɛ pentru orice n ≥ nɛ sau

x ne - ɛ<xn< x ne +ɛ pentru orice n ≥ nɛ .
Luând x, y∈ℤ a.î. x< x ne -ɛ şi x ne +ɛ<y deducem că xn–x>0 şi y – xn>0 pentru orice n ≥ nɛ deci ( xn ) n ≥0 – ( x, x, . . . .) =( xn – x ) n≥0 ∈P ( y,y, . . . .) – ( xn ) n≥0 =( y- xn ) n≥0 ∈P, adică iQ (x) ≤ α ≤ iQ (y) . Lema 7.31. Fie α, β∈ℝ şi (un ) n ≥0 , (vn ) n ≥0 ∈C(ℚ) a.î. iℚ (um) ≤ α ≤ β ≤ iℚ (vm ) pentru orice m ∈ℕ şi ( um ) m ≥0 –( vm ) m ≥0 ∈N(ℚ) . Atunci α=β . e Demonstraţie. Fie ɛ>0. Există m0∈ℕ a.î. | v m0 - u m0 |< . Fie
3

şi

acum (xn ) n≥0∈α şi (yn) n≥0∈β . Din condiţia (1) deducem că iℚ(um)≤α , deci pentru m=m0 avem (xn– u m0 )n≥0∈P prin urmare există nɛʹ∈ℕ a.î. xn– u m0 > e
3

pentru n≥nɛʹ.
198

Tot din (1) rezultă că β≤iQ(vm) deci pentru m=m0 avem ( v m0 -yn) n≥0∈P, adică există nɛʹʹ∈ℕ a.î. v m0 – yn > yn – xn < v m0 +
e
3 3 2e e 2e + ≤ + = e , prin 3 3 3 - u m0 +

e
3

, pentru orice n ≥ nɛʹʹ, de unde
2e ≤ 3

e

= v m0 - u m0 +

£ v m0 - u m0

urmare, yn –xn<ɛ pentru orice

n ≥max (nɛʹ, n ɛʹʹ). Dar α ≤ β. Atunci (yn–xn) n≥0∈P, deci există nɛʹʹʹ∈ℕ a.î. yn-xn >-ɛ, pentru orice n ≥ nɛ ʹʹʹ. α=β.∎ Atunci | xn – yn |<ɛ pentru orice n≥max (nɛʹ, nɛʹʹ, nɛʹʹʹ), de unde

Teorema 7.32. Corpul ( ℝ, ≤ ) este complet ordonat . Demonstraţie. Fie A⊂ℝ nevidă şi minorată iar A0 mulţimea

α∈A. Din Lema 7.31., (iii) rezultă existenţa unui z∈ℤ a.î. iℚ (z) ≤ β, adică iℚ (z)∈A0 . Fie x0=max{z∈ℤ | iQ (z)∈A0} ; atunci iℚ(x0)∈A0 şi
1

minoranţilor lui A. Cum A0 ≠∅, există β∈A0 a.î. β ≤ α pentru orice

iℚ(x0+1)∉A0. Presupunem că am obţinut un xk∈ℚ (k≥0) a.î. iℚ(xk )∈A0 şi i ℚ ( x k +
10 k

)∉A0
n 10 k +1

Notând nk=max{0≤n≤9 | iℚ(xk)+
x k +1 = x k + nk 10 k +1

∈A0} şi

se obţine, prin inducţie, un şir (xk ) k≥0∈ℚ a.î.
1

(1) iℚ (xk )∈A0 pentru orice k∈ℕ ; (2) iℚ ( x k + (3)
10 k

)∉A0 pentru orice k∈ℕ ;
nk 10 k +1

x k +1 = x k +

.

199

Din (3) şi din definiţia lui nk rezultă x k +1 = x k +

nk 10 k +1 1-

, de unde

pentru n >k obţinem xn –xk=xn–xn-1+xn-1–xn-2+...+xk+1–xk≤
£ 1 1 9 9 æ 9 9 + + ... + k +1 = k +1 ç1 + + ... + n - k -1 10 10 10 è 10 10 n 10 n -1 9 10 1 × = 10 k +1 9 10 k 1 9 ö 10 n - k < ÷ = k +1 × 1 ø 10 110

<

deci ( xn ) n≥0∈C(ℚ). Fie α= (x n )n³ 0 ∈ℝ şi să demonstrăm că α=inf A. Pentru aceasta vom demonstra că (∗) iℚ( xk ) ≤ α ≤ iℚ ( xk+
1 10 k

) pentru orice k∈ℕ.

Din (3) deducem că x0 ≤ x1 ≤. . . ≤ xk ≤. . ., deci ( xn-xk ) n≥0∈P pentru orice k∈ℕ, adică iℚ ( xk ) ≤ (x n )n³ 0 =α pentru orice k∈ℕ.
10 k 1 ö 1 ö æ æ ç x k + k ÷ - x n >0 pentru n >k, deci α ≤ iℚ ç x k + k ÷ pentru orice 10 ø 10 ø è è

Am demonstrat mai înainte c ă xn–xk< 1 , pentru n>k, adică

k∈ℕ. Am arătat astfel inegalităţile (∗). Să demonstrăm acum că α este minorant al lui A. Să presupunem că există γ∈A a.î. γ<α. Atunci
1 ö iℚ æ ç x k + k ÷ pentru orice k∈ℕ. è 10 ø

iℚ (xk) ≤ γ ≤ α ≤

Dar lim ç x k +
k ® ¥è

æ

1 ö - x k ÷ = lim k = 0, de unde ţinând cont de k ® ¥ 10 10 ø 1
k

Lema 7.31. deducem că γ=α, absurd, deci α∈A0 . Să arătăm acum că α este cel mai mare minorant al lui A. Presupunem că există β∈A0 a.î. α<β. Din (3) deducem că pentru fiecare k∈ℕ există α k∈A a.î. α k<iℚ ( x k +
1 10 k

). Cum β este minorant al lui A

200

iar pentru (x.şi α k∈A deducem că β≤α k de unde iℚ (xk ) ≤ α ≤ β ≤ iℚ( x k + unde deducem că α=β. 0)=(1. yʹ)=(1. Cum (x. 2 Teorema 8. · ) este corp comutativ în care ecuaţia =(-x. y). În mod evident înmulţirea este comutativă. t)·(r. neutru faţă de înmulţire este (1. -y )). t). (z. 0). +. s)] =[(x. ∎ 1 10 k ) de §8 . (ℂ. y)(1. Egalitatea (x. xt+yz). (x. s)=(xzr-xts-yzs-ytr. -(x. y)(z. y)= Demonstraţie. · ) este grup. Deci α=infA. y)·(z. y) ∈ℂ. (r. y) (x ʹ. y)+(z. 0) este echivalentă cu xxʹ-yyʹ=1 şi . 0 ). s)∈ℂ. t)∈ℂ definim : Pentru aceasta vom considera ℂ=ℝ×ℝ iar pentru (x. t)=(x+z. y)[(z. Faptul că (ℂ. y+t) (x.1. absurd!. y)=(x. imediat (elementul neutru este ( 0. y). y)∈ℂ* (adică x≠0 sau 201 y≠0). Fie acum (x. +) este grup abelian se probează Deoarece (x. t )=(xz-yt. y) deducem că elementul Pentru a proba că (ℂ*. fie (x. Construcţia corpului ℂ al numerelor complexe Scopul acestui paragraf este de a identifica corpul ℝ al numerelor reale cu un subcorp al unui corp comutativ ℂ în care ecuaţia x2 =-1 are soluţie. x =-1 are soluţie. 0)(x. xzs+xtr+yzr-yts) deducem că înmulţirea este asociativă. (z. t)]·(r.

s)∈ℂ. y) -1= x 2 èx +y . x +y ÷ ø y 2 2 =(x. ·) este corp comutativ. Atunci 2 (i) z∈ℝ ⇔ z = z (ii) z = z . - ö ÷. z=x+iy. y)·(z.2. y)·(r. este morfism de corpuri (deci funcţie injectivă).3. 0)=-(1. 1). Am construit astfel şirul de mulţimi ℕ⊆ℤ⊆ℚ⊆ℝ⊆ℂ. z2∈ℂ. z × z = z 202 . (z. y)·[(z. Mulţimea ℂ poartă numele de mulţimea numerelor complexe. 1)=(-1. xt+xs+yz+yr) deducem c ă înmulţirea este distributivă faţă de adunare. Fie z. t). +. 1) iar i2=-1). 0) pentru orice x∈ℝ. y). 1)(0. 0)(0. ∎ Cum pentru (x. Cum i2=(0. t)+(r. 0)+(y. 1). s)]= Să notăm i=(0. adică (x. iar (ℂ. t)+(x. atunci x se zice partea reală a lui z iar yi partea imaginară a lui z ( y se numeşte coeficientul părţii imaginare ). (x. iℝ(x)=(x. deducem că ecuaţia x2=-1 are soluţie în ℂ. ţinând cont de identificările anterioare deducem c ă z se poate scrie (formal) sub forma z=x+iy (cu i=(0. adică (ℂ. Dacă z=x+iy∈ℂ cu x. Elementele din ℂ\ℝ se zic pur imaginare. definim z = x .iy (ce se va numi conjugatul lui z) şi z = x 2 + y 2 ( |z| poartă numele de modulul lui z ). Propoziţia 8. Se probează imediat că iℝ:ℝ→ℂ. y∈ℝ. y)∈ℂ putem scrie z=(x. Observaţia 8. +.xyʹ+yxʹ=0. ·) corpul numerelor complexe. z1. (r. 0) Deoarece pentru z=(x. Pentru z∈ℂ. În felul acesta ℝ poate fi privit ca subcorp al lui ℂ. de unde xʹ= =ç ç æ 2 x x +y 2 2 şi yʹ= - y x + y2 2 . s)=(xz+xr-yt-ys.

Să probăm doar inegalitatea |z1+z2|≤|z1|+|z2| (celelalte probându-se imediat). z1 z 2 = z 1 z2 . æ a bö matricea ç ÷ se probează imediat că corpul (ℂ. (ii). deci z∈ℝ. b ∈ℝ .4. y2∈ℝ şi astfel |z1+z2|≤|z1|+|z2|⇔ ( x1 + x 2 )2 + ( y1 + y 2 )2 £ 2 2 2 2 x1 + y1 + x2 + y2 ⇔ 2 2 2 2 2 2 2 2 x1 + x2 + 2 x1 x 2 + y1 + y2 + 2 y1 y 2 £ x1 + y1 + x2 + y2 + 2 2 2 2 + 2 x1 + y1 x2 + y2 ( )( 2 2 ⇔ (x1 x 2 + y1 y 2 )2 £ x12 + y12 x 2 + y2 Û (x1 y 2 . ∎ y1 y 2 Observaţia 8.1 1 (iii) z1 ± z 2 = z1 ± z 2 . z2≠0). ç (cu z2≠0) çz ÷ ÷= z è 2ø 2 æz ö z (iv) z = z . y1. sunt evidente. ( ) )( ) Egalitate avem dacă x1 x 2 = = l cu l ∈ℝ. şi (iii).b a÷ ÷ a. Alegem z1=x1+iy1 şi z2=x2+iy2 cu x1. x2. deci z = a = z iar dacă z = z atunci b =-b adică b=0. (i). z1 + z 2 £ z1 + z 2 . operaţiile de adunare şi înmulţire fiind ø ï îè Asociind fiecărui număr complex z=a+ib cele obişnuite din M2 (ℝ). atunci b=0.x 2 y1 )2 ³ 0 ceea ce este evident.·) este izomorf cu ç. 203 . Dacă z∈ℝ.b a÷ ø è ì ïæ a b ö corpul íç ç. adică z1 = l z 2 . z1 z 2 = z1 z 2 .+. z1 z1 = z2 z2 (cu Demonstraţie. (iv). Fie z=a+ib.

+. (H. Atunci M-N= ç ç -( b . Fie M= ç ç -b a ÷ ç -d g ÷ è ø è ø æ a -g b -d ö ÷ ÎH. ·) este corp.1.î.bb ¢ ab ¢ + ba ¢ ö æ a b ö æ a¢b ¢ ö æ ÷ ÷ç ÷=ç MN= ç ç ÷ iar ç -b a ÷ ç -b ¢ a ¢÷ ç ¢ ¢ ¢ ¢ è øè ø è -(ab + ba ) aa . M= ç ç -b a ÷ 2 è ø a. æ a b ö æ g d ö ÷ şi N= ç ÷ două elemente Demonstraţie. b ∈ℂ H = ç -b a ÷ è ø (unde reamintim că pentru a ÎC. +.2. ( H. unde a ¢ = (a / D) şi b ¢ = . mai avem de æ a b ö ÷ ¹O .bd ÷ ç 0 1÷ ç . Demonstraţie. Construcţia corpului H al quaternionilor În inelul (M2( ℂ). MN=NM=I2. æ a¢b ¢ ö ÷ ÎH. Ţinând cont de Propoziţia 9.b avem: Considerând N= ç ç -b ¢ a ¢÷ D è ø aa ¢ . Din M¹O2 deducem că D = aa + bb = a + b ¹ 0 .9. ·) este subinel al lui M2( ℂ ).d ) a . a reprezintă conjugatul lui a ). +.∎ Corolarul 9. de unde ç ÷=ç MN= ç 2 ç -ad + bg ag . din H. Propoziţia 9.bb ÷ ø 2 2 204 .0 1 ÷ è ø è ø è ø concluzia că H este subinel (unitar ) al lui M2( ℂ ).g ÷ è ø æ ag .§. atunci există NÎH demonstrat faptul c ă dacă MÎH.1. ·) să considerăm mulţimea: æ a bö ç ÷ |a.bd ad + bg ö 10ö æ 1 0ö ÷ ÎH şi I = æ ÷ ÎH.

D æa ö æ b ö aa + bb a + b aa ¢ . b.3. Astfel.i ÷ ø è øè ø è è ø è ø æ b0 0 ö æ 0 1ö æ b1 0 ö æ 0 i ö ÷ +ç ç ÷ç ÷ ç ÷ =a I +a I+b J+b K (dacă ţinem cont de ç 0 b0 ÷ ç . în mod unic. adică M-1=N. dÎℝ (identificând pe aI2 cu a). Corpul H poartă numele de corpul quaternionilor (elementele lui H se vor numi quaternioni). J= ç 0 1÷ şi K= ç ÷ . JK=-KJ=I.1 0 ÷ ç 0 b1 ÷ ç i 0 ÷ 0 2 1 0 1 øè ø øè è ø è æa 0ö identificarea oricărui număr real a cu quaternionul ç ç0 a÷ ÷ ). KI=-IK=J (de unde o primă concluzie ce se desprinde este că H este un corp necomutativ). sub forma h=a+bI+cJ+dK cu a. c. injectivă ). D D èDø èDø æ1 0 ö de unde MN= ç ÷ =I2 şi analog NM=I2.bb ¢ = a ç ÷ + b ç ÷ = = = =1 D D D èDø èDø ab ab æb ö æa ö ab ¢ + ba ¢ = -a ç ÷ + b ç ÷ = + = 0. æa 0ö ÷ pentru Dacă vom considera jℝ:ℝ®H definit prin jℝ(a)= ç ç0 a÷ è ø orice a∈ℝ se verifică imediat că jℝ este morfism de corpuri (deci func ţie æa 0ö ÷. putem scrie: æ a b ö æ a0 + a1i b0 + b1i ö æ a0 0 ö æ a1 0 ö æ i 0 ö ÷+ ç ÷=ç ÷+ç ÷ç ÷= ç ç .a1i ÷ ç 0 a0 ÷ ç 0 a1 ÷ ç 0 . Prin calcul se Să notăm I= ç çi 0 ÷ ç -1 0 ÷ ç0 .■ ç 0 1÷ è ø Definiţia 9. astfel numărul real a se identifică cu quaternionul ç ç0 a÷ è ø æ ö æi 0 ö æ0 iö ÷ . è ø orice quaternion hÎH poate fi scris. Dacă a=a0+a1i şi b=b0+b1iÎℂ.b0 + b1i a0 . IJ=-JI=K.i÷ è ø è ø è ø verifică egalităţile: I2=J2=K2=-I2. 205 2 2 .b a ÷ ç .

Ideale prime. dacă A/℘ este domeniu de integritate. Exemple 1. b ÎA a. atunci ab = 0 Ù ˆ Û a Î℘ ˆ =0 şi cum A/℘ nu are divizori nenuli ai lui zero deducem c ă a ˆ=0 ˆ Û b Î℘. atunci A/℘ este ˆ=0 ˆ Ûa ˆ ˆ b nenul şi deci ℘¹A. Ideale maximale În cadrul acestui paragraf prin A vom desemna un inel unitar şi comutativ. c Îℝ şi a2+b2+c2=1.1. Dacă A este un domeniu de integritate. b. §10. atunci idealul nul (0) este prim. Propoziţia 10. Pentru inelul ℤ idealele prime sunt (0) şi pℤ cu p³2 număr dacă A/℘ este domeniu de integritate.î. Dacă a . Un ideal ℘ al lui A se zice prim dacă ℘ ¹A şi dacă avem a.î.Observaţia 9. prim.î. 2. b este comutativ şi unitar. deci Reciproc. a b Î℘. Cum ℘ este prim deducem că a Î℘ Û a ˆ sau ˆ b ˆ =0 a ˆ=0 ˆ . În corpul H ecuaţia x2+1=0 are o infinitate de soluţii şi anume toţi quaternionii h=aI+bJ+cK cu a.2. abÎ ℘. Fie acum a ˆ=0 ˆ Û ab Î℘. Dacă ℘ Ì A este ideal prim. adică A/℘ nu are divizori ai lui zero nenuli.4. atunci ℘¹A. Definiţia 10.■ sau b 206 . atunci aÎ℘ sau bÎ℘. Un ideal ℘ al lui A este prim dacă şi numai A/℘ este inel nenul şi cum A este comutativ şi unitar deducem că şi A/℘ ˆ = b + ℘ ÎA/℘ a. b Î℘ Û b Demonstraţie.bÎA a. ˆ = a + ℘.

dacă pℤ este ideal 207 maximal. idealele maximale coincid cu cele prime Într-adevăr. Deoarece ℘ este prim în A deducem că aÎ℘ sau bÎ ℘. adică f-1(℘′) este ideal prim în A. Exemple 1.î. Demonstraţie. de unde concluzia că f(℘) este prim în A′. deoarece ℘ ¹ A). Atunci: în A (i) Dacă ℘′ÌA′ este ideal prim în A′. deducem că a. atunci n|p. 2. adică I=pℤ sau I=ℤ. deducem că f-1(℘′) abÎf-1(℘′) atunci f (ab)Î℘′Û f(a)f(b)Î ℘′. Reciproc. Un ideal ℳ ÌA se zice maximal dacă ℳ ¹A şi ℳ este element maximal în laticea Id(A) (adic ă oricare ar fi IÎId(A) a.î. Conform Propoziţiei 3. (i). Atunci există a.î. bÎA a. adică a′Îf(℘) sau b′Îf(℘).■ Definiţia 10. a′=f(a) şi b′=f(b) altfel că deducem că f(a)Î ℘′ sau f(b)Î ℘′. (adică sunt de forma pℤ cu p³2 număr prim).7. atunci pℤ Í nℤ . Dacă nÎℤ a.7. atunci pℤ¹ℤ şi dacă I=nℤ este un alt ideal al lui ℤ pentru care pℤÍ nℤ Íℤ. f-1( ℘′) este ideal prim (ii) Dacă în plus f este morfism surjectiv şi ℘ Ì A ideal prim. bÎA a. n|p. În orice corp K. Dacă a.4. ±p}. de unde nÎ{±1. ℳ Í I ÍA rezultă ℳ=I sau I=A). a′b′Îf(℘). Cum ℘′ este prim în A′ bÎf-1(℘′).î.Propoziţia 10. a. conform Propoziţiei 3. Fie acum a′. Fie A. atunci pℤ¹ℤ şi deci p¹±1. atunci f(℘) este ideal prim in A′.3. b′ÎA′ a′b′Îf(℘) Þ f(a)f(b)Îf(℘) Þf(ab)Îf(℘)Þ f(ab)=f(c) cu cÎ℘ Þ ab-cÎKer(f)Í ℘ Þ ab-cÎ ℘ şi cÎ ℘ Þ abÎ ℘ . Pentru idealul ℤ. Cum f este surjecţie. idealul (0) este maximal . (ii). A′ două inele unitare şi comutative iar f:A®A′ un morfism de inele unitare. de unde concluzia că aÎf-1(℘′) sau f(℘) este ideal al lui A′ (propriu. este ideal în A (evident f -1(℘′) ¹A. Ker(f)Í ℘.î.î. dacă p³2 este număr prim. căci ℘′¹A′).

imediat că b (iii)Þ(i). Contraexemplul ne este oferit de inelul ℤ în care (0) este prim fără a fi însă maximal (căci (0) este cuprins în orice ideal al lui ℤ)..5. (i)Þ(ii). Demonstraţie. atunci f -1(ℳ′) este ideal maximal în A 208 . Propoziţia 10. atunci conform Propoziţiei 10.î. Fie ℳ Ì A un ideal maximal a. A/ ℳ este corp (deci domeniu de integritate) şi atunci ℳ este prim conform Propoziţiei 10.■ Corolar 10. adică I=A . Orice ideal maximal al lui A este prim . Să presupunem prin absurd că ℳ nu este maximal. adică există IÎId(A) a. nu este în general adevărată. A′ două inele unitare şi comutative iar f:A®A′ un morfism surjectiv de inele unitare.Í ℤ şi cum pℤ este maximal rezultă nℤ=pℤ sau nℤ=ℤ. adică a Ïℳ. (i) Dacă ℳ′ÌA′ este ideal maximal în A′.6. Există deci a ÎI a. deci A/ ℳ este corp.î. adică n = ±p sau n = ±1. adică 1= x + b a Î cu x Îℳ şi b ÎA. Atunci a ÎA\ ℳ (ii)Þ(iii). Următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) ℳ este ideal maximal (ii) Pentru orice aÎA\ ℳ avem ℳ +<a>=A (iii) A / ℳ este corp. Fie A. Cum ℳÌI deducem că ˆ b existenţa unui b ÎA\ ℳ a. Dacă ℳ este ideal maximal al lui A. ˆ = a + ℳÎ(A/ℳ)*.î.5. Deducem ˆ a ˆ . adică p este prim. adică a ˆ =1 ˆ este inversabil. Reciproca Corolarului 10.7. Demonstraţie. a ab .6.2.î. I¹A şi ℳ Í I. Deoarece pentru aÎA\ ℳ avem ℳ Íℳ+ +<a> iar ℳ este maximal deducem cu necesitate c ă ℳ + <a>=A.1 ÎI şi cum a ÎI rezultă 1ÎI. ℳ ¹ A. Propoziţia 10. ˆ Î(A/ ℳ)* şi cum A/ ℳ este presupus corp deducem Atunci a ˆ =1 ˆ Û a b -1Î ℳ .absurd !.∎ Observaţia 10. a Ï ℳ. Fie a şi deci ℳ +< a >=A.8.

■ Corolarul 10. de la Capitolul 1 ) PI are cel puţin un element maximal ℳ. Orice element neinversabil al lui A este conţinut într-un ideal maximal al lui A.î. Corpurile comutative sunt în particular inele locale.12. 209 . Se verifică imediat că (PI. f -1(ℳ′) Í I ÍA.î. Propoziţia 10. Atunci ℳ este ideal maximal al lui A ce conţine pe I. ∎ Corolarul 10.■ Definiţia 10. Atunci ℳ Í f-1(I) Í Í f-1(A′)=A şi cum ℳ este maximal în A deducem că ℳ = f-1(I) sau f-1(I)=A. adică f-1(ℳ)=I sau I=f (A)=A′. Orice inel A (comutativ şi unitar) are cel puţin un ideal maximal. Atunci ℳ′Í f(I) şi cum ℳ′ este maximal în A ′ deducem că ℳ′=f (I) sau f (I)=A′.13. atunci f(ℳ) este ideal maximal în A ′. bÎA şi a+b=1 atunci a sau b este inversabil (iii) Mulţimea A\ U(A)ÎId(A).î.9. Cum IÎPI deducem că PI ¹ Æ. consider ăm I=(0). Conform Lemei lui Zorn (vezi Corolarul 2 la Lema 5. Fie aÎA\U(A). adică f (ℳ) este ideal maximal în A′.(ii) Dacă ℳ ÌA ideal maximal în A a. Să considerăm mulţimea PI={JÎId(A)| I Í J şi J ¹A}.9. Demonstraţie. Un inel comutativ şi unitar ce are un singur ideal maximal se zice inel local. Demonstraţie. Fie I′ÎId(A′) a. Fie IÎId(A) a. Atunci I=<a>¹A şi conform Teoremei 10. f(ℳ) Í I ÍA′. există un ideal maximal ℳ a. adică f-1 (ℳ) este ideal maximal în A. (Krull) Orice ideal I ¹A al inelului A este conţinut într-un ideal maximal. (i). de unde aÎ ℳ. Demonstraţie.15.10. I Í ℳ. Ker(f) Í ℳ. (ii). adică f-1(ℳ′)=I sau I=f-1(A′)=A.î.9. Pentru inelul comutativ A următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) A este local (ii) Dacă a. Exemplu. În Teorema 10.■ Teorema 10. Í) este o mulţime inductiv ordonată.11. Demonstraţie.

yÎA\U(A) şi să presupunem prin absurd că x-yÎU(A).. Fie N intersecţia tuturor idealelor prime ale lui A. deci N(A) Í N . Dacă x Î N ( A) . a n Ï I (familia I a este nevidă deoarece din presupunerea x Ï N ( A) deducem că idealul nul 0 Î I a ). am stabilit că mulţimea N(A) a elementelor nilpotente ale lui A formeaz ă un ideal ce poartă numele de nilradicalul lui A. vom proba egalitatea N(A) = N prin dublă incluziune. adică A\U(A)ÎId(A). (iii)Þ(i).9. Să presupunem că A\U(A)ÎId(A) şi fie ℳ un ideal maximal al lui A. atunci există n Î ℕ*.absurd!. Cum 1ÎU(A) deducem că A\U(A)¹A. deci obligatoriu x-yÎA\U(A).î. Dacă aÎA şi xÎA\U(A) atunci în mod evident axÎA\U(A). Un inel cu un număr finit de ideale maximale se zice semi-local. Demonstraţie. Fie x. 210 . Cum ℳ¹A avem că 1 Ï ℳ deci a+b Ï ℳ şi cu necesitate b Ï U(A). (ii)Þ(iii). N(A) este egal cu intersecţia tuturor idealelor prime ale lui A. adică x Î Ç ℘ = N . <a> Í ℳ . deci este inel local.15 de la Capitolul 1) în I a există un element maximal ℘ despre care vom arăta că este prim.î. ∎ Observaţia 10. Atunci <a>¹A şi conform Teoremei 10. deci ℳ ÍA\U(A)ÍA.15. de unde concluzia că x Î ℘. bÎA a. z(x-y)=1 Û zx+(-zy)=1. Se verifică imediat că mulţimea (I a .Demonstraţie. Í ) este inductivă şi atunci conform lemei lui Zorn (Corolarul 2 la Lema 5. x n = 0 astfel că dacă ℘ este un ideal prim oarecare al lui A avem x n = 0 Î ℘. Atunci există zÎA a. În cadrul Observaţiei 2. orice element al lui ℳ este neinversabil. Fie a Ï N ( A) iar I a familia idealelor I ale lui A cu proprietatea că pentru orice n Î ℕ * . Deducem că zxÎU(A) sau -zyÎU(A) şi cum zÎU(A) deducem că xÎU(A) sau yÎU(A). Fie ℳ singurul ideal maximal al lui A şi a. adică A are un singur ideal maximal.14. a.( i)Þ(ii). adică a Î ℳ. Cum ℳ ¹A.î a+b=1. Să presupunem prin absurd că de exemplu a nu este inversabil. Propoziţia 10. Atunci ℳ=A\U(A).9.

î. adică ℘ + xy Î I a . atunci există i∈{1. Cum x Î J ( A) Í ℳ deducem că xy Î ℳ adică 1 Î ℳ – absurd !. Radicalul Jacobson al inelului A se defineşte ca fiind intersecţia J(A) a tuturor idealelor maximale ale lui A. I2. Să presupunem că x Ï J ( A) . Conform Corolanului 10. 1 . atunci cum ℘ este inclus strict în idealele ℘ + x şi ℘ + y deducem că aceste ultime două ideale nu fac parte din I a . I⊆℘i i =1 n (ii) Dacă I1.. Cum a Ï ℘ deducem că a Ï N. . adică ℘ este prim. Deducem că 1 .î. x Î J ( A) Û 1 . In sunt ideale ale lui A iar ℘ este ideal prim al lui A a.xy Î U ( A) pentru orice y Î A . a m Î ℘ + x şi a n Î ℘ + y .. ■ Definiţia 10. Fie x Î J ( A) şi să presupunem prin absurd că există y Î A a. n Î ℕ * a.10 există un ideal maximal ℳ al lui A a. Atunci <ℳ È {x} > = A. deci 1 = a + xy cu a Î ℳ şi y Î A . I I i ⊆℘ . ℘=Ii. n} a..18..Dacă x. .xy Î ℳ.xy Ï U ( A) . adică N Í N ( A) . Demonstraţie.xy = a Î ℳ.. de unde egalitatea N(A)=N.î.î.î.. ■ Propoziţia 10.. x Ï ℳ. Demonstraţie. 1 . deci xy Ï ℘. I⊆ U ℘i. astfel că vom găsi m. “ Þ ”. Avem următoarea caracterizare a lui J(A): Propoziţia 10. atunci există 1≤i≤n a.16. adică există un ideal maximal ℳ al lui A a.î.. Ii⊆℘ i =1 n i =1 n Dacă ℘= I I i atunci există 1≤i≤n a. Vom demonstra prin inducţie matematică după n≥1 implicaţia I ⊈℘i (1≤i≤n) ⇒I⊈ 211 n U i =1 ℘i (care pentru n=1 este . (i).17.î. (i) Dacă ℘1.. Deducem imediat că a m + n Î ℘ + xy .y Ï ℘. “ Ü ”..î. ceea ce este absurd deoarece ℳ nu conţine unităţi ale lui A. ℘n sunt ideale prime ale lui A şi I ∈Id(A) a.. 2.î.

Ii⊆℘.absurd !.î.). de unde concluzia că I I i ⊈℘.î. J∈Id(A).evidentă). atunci cum r(I)=pI-1(N(A/I)) deducem că Propoziţia 10. xi∈I a. ∎ Definiţia 10. xi∉℘. Dacă I. a.). 20. I I i ⊆℘ şi totuşi Ii⊈℘ pentru orice1≤i≤n i =1 n Õ xi Î Õ I i i =1 i =1 n n n Í I I i (conform Observaţiei 2. i =1 i =1 Dacă I I i =℘ atunci conform celor de mai înainte există i =1 n 1≤i≤n a. adică I⊈ UÃi .î. xn∈I}. Să i =1 presupunem acum că xi∈℘i pentru orice 1≤i≤n. Presupunem că adică există xi∈Ii a.16.î. Pentru orice 1≤i≤n să considerăm elementul yi = Õ x j ∈I. i =1 i =1 n n (ii). 19. Considerând elementul y= å yi deducem că y∈I şi y∉℘i pentru orice 1≤i≤n. xi∉℘j pentru orice j≠i. Fie n≥1 şi să presupunem implicaţia adevărată pentru n-1 şi n fie pentru fiecare 1≤i≤n.7. Dacă pentru un anumit i0 (1≤i0≤n). atunci prin radicalul lui I înţelegem mulţimea r(I)={x∈A | există n∈ℕ* N(A/I) Considerând pI:A→A/I morfismul surjectiv canonic şi nilradicalul r(I)∈Id(A) (conform Propoziţiei 3. al lui A/I. Atunci prim. Cum ℘ este i =1 n n Õ xi ∉℘. atunci (i) I⊆r(I) iar dacă I⊆J ⇒ r(I)⊆r( J) (ii) r(r(I)) =r(I) 212 . Dacă I∈Id(A). atunci xi0 Ï UÃi şi totul este clar. Cum ℘i este ideal prim deducem 1£ j £ n j ¹i că yi ∉℘i şi yi∈℘j pentru orice 1≤i. i≠j. xi0 ÏÃi0 .j≤n. Cum ℘⊆Ii deducem că ℘=Ii.

.I = í å x1 . apoi Există atunci y∈r(I) şi z∈r(J). deci r(I+J) ⊆ r( r(I) +r(J))..16.Evident. xn∈r(I). Ţinând cont de (i) deducem că I ⊆ r(I) şi J ⊆r(J).. xn Î I ý ⊆I deci xm∈I. adică există m∈ℕ* a. de unde şi incluziunea r(r(I)) ⊆ r(I) ceea ce ne asigură egalitatea de la (ii).î. Cum IJ⊆ I∩J (conform Observaţiei 2..) deducem că r(IJ)⊆r(I∩J) . Dacă x∈r(In) atunci există m∈ℕ a. Obţinem astfel şi incluziunea =y‫׳‬+z‫ ׳‬şi astfel .î. I+J ⊆ r(I) +r(J).. Demonstraţie. q∈ℕ* a. (y+z) npq pq Fie acum x∈r(I+J) ⊆ r(r(I) +r(J)) şi n∈ℕ* a. de unde egalitatea r(IJ)= =r(I∩J).î. adică r(I )⊆I . r(In) = I. Deducem că xnpq=(y+z)pq dezvoltând cu ajutorul binomului lui Newton membrul drept putem găsi y‫∈ ׳‬I şi z‫∈׳‬J a. (iv).î. (iii). Cum x2n=xnxn∈IJ deducem că x∈r(IJ). Fie n∈ℕ*.x n x1 ... (v).. ∎ 213 =(y‫׳‬+z‫∈)׳‬I+J .î. x n (v) r(I+J)=r( r(I)+ r(J)) (iv) r(I)=A ⇔ I=A (iii) r(IJ)= r(I∩J)= r(I)∩r(J) ( ) m ∈I ⇔ xmn∈I . Egalitatea r(I∩J)=r(I)∩r(J) este evidentă. Dacă x∈r(I∩J) atunci există n∈ℕ* a. adică r(I∩J) ⊆ r(IJ). şi cum I este î finita þ n ori n prim deducem că x∈I . x r(r(I)+r(J))⊆ r(I+J).(vi) Dacă I este prim atunci pentru orice n∈ℕ*. x n∈r(I)+r(J). ì ü xm∈In= { I . Cum incluziunea I⊆r(In) este evidentă deducem că r(In)=I. deci x∈r(I+J). deci x∈r(I).î.. (vi). Din I⊆r(I) ⇒ r(I) ⊆ r(r(I)). xn∈ I∩J⇔ şi xn∈I şi xn∈J. de unde egalitatea cerut ă. (i ).î.. Dacă x∈r(r(I)) atunci există n∈ℕ* a. yp∈I . Evidentă. p.. zq∈J şi xn=y+z. (ii).

<a>={ab ∣ b∈A }≝aA ).. Relaţia de divizibilitate de pe A are următoarele proprietăţi: (ii) Dacă a.î. ….13. de unde incluziunea Ab⊆Aa. elementul b∈B (sau că b este un multiplu al lui a sau că a este divizor al lui b) dacă există c∈A a. Demonstraţie.⇐”. Definiţia 11..⇒”.1. b=ac. În mod evident. 214 . însă 1≠-1. Un Vom spune că elementul a∈A divide -1∣1. atunci a∣c1b1+…+cnbn pentru oricare elemente c1. (i) .î. a∼b ⇔există u∈U(A) a. Relaţia ∼ de pe A definită mai sus poartă numele de relaţia de asociere în divizibilitate ( dacă a∼b vom spune că a este asociat cu b în divizibilitate).cn∈A. Divizibilitatea în inele În cadrul acestui paragraf prin A vom desemna un domeniu de integritate (adică un inel unitar comutativ nenul f ără divizori ai lui zero nenuli). b=ca. b∈A. generat de a (conform Observa ţiei 2. Ea nu este însă în general o relaţie de ordine. db=d(ca)=(dc)a.î. relaţia de divizibilitate de pe A este o relaţie de preordine. a∣b ⇔ Ab⊆Aa (iii) Dacă a. bi∈A. b=ca. . Dacă a∣b atunci există c∈A a..2. a=ub ⇔ Aa=Ab (i) Dacă a. Cum b∈Ab ⊆Aa deducem că b∈Aa deci există c∈A a. Reamintim că pentru a∈A prin <a> am notat idealul principal Rezultatul următor este imediat. deci pentru orice d∈A. adică a∣b. c2 .î. Propoziţia 11.§ 11. b∈A. ( 1≤i≤n ) şi a∣bi pentru orice 1≤i≤n. Ţinând cont de cele stabilite la începutul § 5 de la Capitolul 1 contraexemplu imediat ne este oferit de inelul întregilor ℤ în care 1∣-1 şi deducem că relaţia a∼b ⇔ a∣b şi b∣a este o echivalenţă pe A compatibilă cu relaţia de divizibilitate. Dacă a nu divide b vom scrie a∤b.

Astfel. de unde concluzia că c. că (a. Observaţia 11. Deducem imediat că a=a(cd) şi cum A este domeniu de integritate avem că cd=1. d′∣a şi d′∣b atunci d′∣d. 1. (b.î. a2.(ii). b) sau c.4.î. Evidentă. un element d∈A se zice cel mai mare divizor comun (prescurtat c. (a1. …. a3).3. Atunci b=u-1a. b)=1 vom spune despre a şi b că sunt prime între ele.î. probând astfel complet prima echivalenţă. b=ac şi a=db. Corolarul 11.c (a. i) d∣a şi d∣b . d∈U(A) şi astfel o implicaţie de la prima echivalenţă este probată. a=ub. c))=((a. b). 215 (iv) a∣b pentru orice b∈A.d. deducem că putem extinde noţiunea de c. 3. atunci a∣b şi b∣a. Se deduce imediat că d1 şi d2 verifică condiţiile i) şi ii) din definiţia de mai înainte dacă şi numai dacă d1 ∼ d2. an ale lui A (n≥2) raţionând inductiv după n. ţinând cont de regulile de calcul într-un inel. Dacă a∈A atunci următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) a∼1 (ii) a∈U(A) (iii) Aa=A Definiţia 11. Deoarece pentru oricare trei elemente a. că a∣b şi b∣a. c∈A.m. d∈A a. Dacă (a.m. de unde concluzia (iii). Dacă a∼ b.4. Din acest motiv vom nota cu (a.c) al elementelor a şi b dacă ândeplineşte următoarele condiţii: ii) Dacă mai avem d′∈A a. ∎ Echivalenţa a∼ b ⇔ Aa=Ab este imediată ţinând cont de (i). obţinem imediat din Definiţia 11.m.d. Fie a.d. a2. b. deci există c. Fie acum u∈U(A) a. analog dc=1.m. b∈A. 2.5. a3) = ((a1. c). b) orice element din A ce este cel mai mare divizor comun al elementelor a şi b (adică nu vom face nici o distincţie între elementele asociate în divizibilitate).m. a2).m.c la un număr finit de elemente a1.

b) şi d′ =(ac. 0)=a (a′. (iii).d. d′∣a şi d′∣b. Presupunem că în A pentru oricare două elemente există un c. bc) (evident putem presupune că d. atunci d=(a. a3 . Atunci: (i) (a. adică există c∈A a. Cum d=(a. În particular. adică dcd′′=d′ (cu d′′∈A). b′)=1. Obţinem imediat că ac=dcd′′a′′ şi bc=dcd′′b′′ sau b′′∈A).(a1.d. b)=d cu a. dca′=dcd′′a′′ şi dcb′=dcd′′b′′. (iv). adică d=(a. cum d=ax+by cu x. b).c al lor. ceea ce ne arată că (a′. b) obţinem că dd′∣d. atunci cum d=(a. a4) ş. 216 .c. b′) şi deducem imediat că dd′∣a şi dd′∣b iar c∈A în cazul c=0 sau d=0 totul rezultând din (ii)). dd′c=d.m. Alegem d′=(a′. dacă în A suma oricăror două ideale principale este ideal principal. (i) şi (ii) sunt evidente.6. b). bc)=(a. (iii) Dacă (a. bc) deducem că ac=d′a′′ şi bc=d′b′′ (cu a′′. Dacă mai avem d′∈A a.î. ∎ (v). y∈A. Cum d′=(ac. adică d∣a şi d∣b. a2 a3). Demonstraţie.d. atunci în A oricare două elemente au un c. b)c (v) Dacă aA+bA=dA. a2. b′)=1 (iv) (ac. b=db′ . Deoarece d∈A* iar A este domeniu de integritate deducem c ă d′c=1 adică d′∣1 (deci d′∼1).m. b′ ∈A) astfel că ac=(dc)a′ şi bc=(dc)b′. Deoarece (a′.a4)= ((a1. deducem că d′∣d. bA ⊆dA. Fie d=(a.m.m. b∈A* şi a=da′. b)=a ⇔a∣b (ii) (a. b′)=1 (conform cu (iii)). Propoziţia 11. atunci d′′∣1 adică d′∼dc ceea ce trebuia probat. b) putem scrie a=da′ şi b=db′ (cu a′.a.î. de unde deducem că dc∣d′.m. Cum dc≠ 0 atunci a′=d′′a′′ şi b′=d′′b′′ ceea ce implică d′′∣a′ şi d′′∣b′. Din aA+bA=dA deducem că aA.

Deoarece pentru oricare trei elemente a. Dacă vom considera A împreună cu relaţia de divizibilitate (a. Pentru domeniul de integritate A următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) Pentru oricare două elemente a. b]=a∨b. 3. a∣bc şi (a. Astfel.î. 1.î. c ∈A a. b] dacă ândeplineşte următoarele condiţii: i) a∣m şi b∣m ii) Dacă mai avem m′∈A a.a. adică a∣c. b)=a∧b iar [a.m.7. c]. atunci m∣m′. a∣m′ şi b∣m′.. b. a2.d. Presupunem că în inelul A pentru oricare două elemente a şi b există (a. b∈A. a2. deducem că (ac. b)c=c. a3] [ a1. c]]=[[a.m.c la un număr finit de elemente a1. b)=1 şi Propoziţia 11.8. [b.î. bc)=(a. Demonstraţie.d. Ca şi în cazul celui mai mare divizor comun se deduce imediat că dacă m şi m′ verifică condiţiile i) şi ii) din Definiţia 11. obţinem imediat că [a.9. . b.c (a.c şi c.m. atunci m ∼ m′ (adică există u∈U(A) a. a3 . b].10.m.a4] = [[a1.m. b] (iii) Intersecţia oricăror două ideale principale ale lui A este un ideal principal. 2. c∈A. un element m∈A se zice cel mai mic multiplu comun al elementelor a şi b (vom scrie prescurtat că m=c.8. [a1. a2]. m=um′) .m. Dacă a..6. a3] = [[a1. a4] ş.m. a2 a3].m. b)=1.c ne este oferită de: Teorema 11. an ale lui A (n≥2) raţionând inductiv după n. b). b) sau m=[a.Corolar 11.m. atunci faţă de această ordine Legătura între c. …. b) (ii) Pentru oricare două elemente a.m. atunci a∣c. a2.∣’’ (care este o preordine pe A). ∎ Definiţia 11.m.m. b∈A există (a. b∈A există [a. (iv). 217 . Din (a. deducem că putem extinde noţiunea de c. Observaţia 11. Dacă a.

b]. b′a′′)=(b′b′′. Cum Am⊆Aa∩Ab. obţinem că ab=d′mc sau md=d′mc şi astfel d=d′c . deducem că m∣ab. m=aa′=bb′ cu a′. d′∣a şi d′∣b. Cum (a′. a∣m′ şi b∣m′. de unde şi incluziunea Aa∩Ab⊆Am. adică ab=md cu d∈A şi să b′′∈A. b′)=1. de unde d′m′=d′2 a′′b′′=(d′a′′)(d′b′′)=ab.î. Dacă d=(a.Demonstraţie. Atunci există a′′. deci d∣a şi d∣b. Dacă m′∈Aa∩Ab. b′∈A.10. b′′∈A a. deducem imediat că da′a′′=db′b′′ şi cum d≠0 rezultă că a′a′′=b′b′′ . Cum a∣ab şi b∣ab. rezultă că a′′=(a′a′′. ∎ (iii)⇒(ii). b). Dacă m=[a. atunci [a. atunci m=[a. b]. b). (ii)⇒(iii). m′=aa′′=bb′′. adică a′′=b′a1. b′)=1. Dacă este verificată una din condiţiile echivalente ale Teoremei 11. Fie a. Avem în mod evident c ă a∣m şi b∣m d şi fie m′∈A a.î. adică Aa∩Ab=Am. atunci Am⊆Aa şi Am⊆Ab. m=[a. Putem presupune că a≠0 şi b≠0 şi fie m=[a. b∈A. 218 . adică a=d′a′′ şi b=d′b′′ cu a′′. atunci a=da′ şi b=db′ cu (a′. de unde concluzia că m=[a. deci m∣m′. Cum ab=aa′ d=bb′d obţinem imediat că b=a′d şi a=b′d. deci m∣m′. atunci Corolar 11. (ii)⇒(i). b]. b]. adică d′=d. atunci a∣m′ şi b∣m′. astfel că putem presupune a≠0 şi b≠0. b′a′′) şi deci b′∣a′′. b∈A avem egalitatea (a. deci deducem că m∣m′. b].2. astfel că m′=aa′′=ab′a1=ma1. adică m′∈Am. b]=0. dacă a=0 sau b=0. Atunci demonstrăm că d=(a. Se arată imediat că dacă Aa∩Ab=Am. (i)⇒(ii). Fie acum d′∈A a.î. adică m′=mc cu c∈A şi astfel d′m′=d′mc. Alegând m′=d′a′′b′′=ab′′=ba′′ avem că a∣m′ şi b∣m′.11. atunci pentru oricare dou ă elemente a. b)[a. atunci din Propoziţia 11. Să demonstrăm că dacă alegem ab m= =ab′=a′b. b]=ab.

că este : i) prim dacă având a, b∈A a.î. p∣ab ⇒ p∣a sau p∣b

Definiţia 11.12. Vom spune despre un element p∈A* \ U(A)

ii) ireductibil dacă p nu are divizori proprii (adică din p=ab cu a, b∈A deducem că unul dintre elementele a sau b este din U(A) iar celălalt este asociat în divizibilitate cu p). Deducem imediat că dacă p este prim (ireductibil), atunci oricare alt element asociat cu p în divizibilitate este prim (ireductibil). Propoziţia 11.13. Orice element prim este ireductibil. Demonstraţie. Fie p∈A un element prim iar pentru a proba că p

este ireductibil fie a, b∈A a.î. p=ab. Deducem imediat că p∣a sau p∣b. ce împreună cu p=ab implică p=pub, de unde 1=ub, adică b∈U(A), deci Dacă p∣a, cum a∣p deducem că p∼a, deci există u∈U(A) a.î. a=pu ceea

p este ireductibil. ∎

Observaţia 11.14. Există domenii de integritate în care anumite elemente ireductibile nu sunt prime. Într-adevăr, în inelul ℤ[i 5 ]={a+ib 5 ∣ a, b∈ℤ} elementul 3 este ireductibil f ără a fi însă prim. Pentru a proba acest lucru vom considera funcţia φ: ℤ[i 5 ]→ℕ, φ (a+ib 5 )=a2+5b2. Prin calcul direct se probează că dacă z, z′ ∈ℤ[i 5 ] φ(zz′)=φ(z)φ(z′) iar z∈U(ℤ[i 5 ])⇔ φ(z)=1⇔ z=±1. Să arătăm că 3 este element ireductibil în inelul ℤ [i 5 ] iar pentru aceasta să presupunem că 3=z1z2 unde zj=aj+ibj 5 , cu aj, bj∈ℤ, j=1, 2. obţinem că Din φ(3)=φ(z1z2)=φ(z1) φ(z2)

2 2 9= a12 + 5b12 a2 + 5b2 , adică a12 + 5b12 ∈{1, 3, 9}.

(

)(

)

219

Egalitatea a12 + 5b12 =9

a12 + 5b12 =1,

implică a12 + 5b12 =3

a1=±1

şi

b1=0,

adică

z1∈U(ℤ[i 5 ]). Egalitatea

este imposibilă iar egalitatea

implică φ(z2)=1, adică z2 este inversabil în ℤ[i 5 ].

Să arătăm acum că 3 nu este element prim în ℤ[i 5 ]. Într-adevăr, dacă 3 ar fi prim, atunci cum 3∣6= 1 + i 5 1 - i 5 am deduce că 3∣ 1 + i 5 sau 3∣ 1 - i 5 , adică 1 + i 5 = 3 a + ib 5 sau 1 - i 5 = 3 a¢ + ib¢ 5 cu a, a′, b, b′ ∈ℤ . Obţinem 3a=1 sau 3a′=1 –absurd!.∎

(

(

)(

)

)

(

)

CAPITOLUL 4 : INELE DE POLINOAME
§1. Inelul polinoamelor într-o nedeterminat ă
În cele ce urmează prin A vom desemna un inel unitar şi comutativ. Prin Aℕ vom nota mulţimea funcţiilor f:ℕ ® A. Pentru uşurinţa scrierii vom reprezenta o funcţie f:ℕ ® A în felul următor : f=(a0, a1, ...,an,...) unde pentru orice iÎℕ, ai=f(i)ÎA ( f se mai numeşte şi şir de elemente din A). În mod evident, dacă mai avem g:ℕ ® A , g=(b0, b1, ..., bn ,...), atunci f=g dacă şi numai dacă ai=bi , pentru orice iÎℕ. Pentru f, gÎAℕ , f=(a0, a1, ..., an, ...) şi g=(b0, b1, ..., bn, ...) definim f+g, fg ÎAℕ prin (f+g)(i)=f(i)+g(i) şi (fg)(i)= å f (k ) g (i - k )
k =0 i

pentru orice iÎℕ. Altfel zis, f+g=(a0+b0, a1+b1, ..., an+bn, ...) şi fg=(c0, c1, ..., cn, ...) unde ci= å a kbi-k pentru orice iÎℕ. Astfel, c0=a0b0, c1=a0b1+a1b0, ...,
k =0 i

cn=a0bn+a1bn-1+...+an-1b1+anb0, …

220

Propoziţia 1.1. (Aℕ, +,·) este inel unitar comutativ. Demonstraţie. Faptul că (Aℕ, +) este grup comutativ este

imediat: asociativitatea şi comutativitatea adun ării de pe Aℕ rezultă din asociativitatea şi comutativitatea adun ării de pe A, elementul neutru este şirul nul 0=(0, 0, ..., 0, ...) (ce are toate componentele egale cu zero), iar pentru f = (a0, a1, ..., an, ...)ÎAℕ opusul său -f = (-a0, -a1, ..., -an, ...) . -f este dat de

Comutativitatea înmul ţirii de pe Aℕ rezultă din comutativitatea înmulţirii de pe A. Pentru a proba asociativitatea înmulţirii de pe Aℕ, fie f = (a0, a1, ..., an, ...), g = (b0, b1, ..., bn, ...), h = (c0, c1, ..., cn, ...) trei elemente oarecare din Aℕ şi să probăm că (fg)h=f(gh). Într-adevăr, pentru nÎℕ avem :
n i =0

((fg)h)(n)= å ( fg )(i )h(n - i ) = å ( å f ( j ) g (i - j ))h(n - i )
i =0 j =0

n

i

=

j + k +t =n

å f ( j ) g (k )h(t )

şi analog (f(gh))(n)=

j + k +t =n

å f ( j ) g (k )h(t ) ,

de unde

((fg)h)(n)=(f(gh))(n), adic ă (fg)h=f(gh). Dacă notăm 1=(1, 0, ..., 0, ...)ÎAℕ , atunci pentru orice fÎAℕ avem f·1=1·f=f , de unde concluzia că 1 este elementul neutru pentru înmulţirea de pe Aℕ. Deoarece înmulţirea de pe A este distributivă faţă de adunarea de pe A deducem imediat că dacă f, g, h ÎAℕ şi nÎℕ, atunci (f(g+h))(n)=f(n)(g(n)+h(n))=f(n)g(n)+f(n)h(n)=(fg)(n)+(fh)(n)= =(fg+fh)(n), adic ă f(g+h)=fg+fh, altfel zis înmul ţirea de pe Aℕ este distributivă faţă de adunarea de pe Aℕ şi cu aceasta propoziţia este demonstrată. ∎ Observaţia 1.2. 1. Dacă vom considera iA : A ® Aℕ, iA(a)=(a, 0, 0,...,0,...) pentru orice aÎA, atunci iA este morfism injectiv de inele unitare, astfel că putem identifica orice element aÎA cu elementul (a, 0,..., 0, ...) din Aℕ şi astfel putem privi pe A ca subinel unitar al inelului Aℕ.
221

2. Dacă X = (0, 1, 0, ..., 0, ...) ÎAℕ , atunci pentru orice nÎℕ avem Xn = ( 0,...,0 ,1, 0, ...), astfel că dacă f=(a0, a1, ..., an, ...)ÎAℕ,

1 2 3
nori

atunci folosind adunarea şi înmulţirea definite pe Aℕ ca şi identificările stabilite în prima parte a acestei observaţii avem: f= (a0, a1, ..., an, ...) = (a0, 0, ...) + (0, a1, 0, ...) + ... = (a0, 0, ...) + +(a1, 0, ...) (0, 1, 0,...) + (a2, 0, ...) (0, 0, 1, 0, ...) +...+ (an, 0, ...) ( 0,0,...,0 , 1, 0, ...) +... =(a0, 0, ...) + (a1, 0, ...) X + (a2, 0, ...) X2+...+

123
nori

+(an, 0, ...) Xn+...= a0+a1X+...+anXn+... Obţinem astfel scrierea obişnuită a unei serii formale. Această observaţie ne permite să dăm următoarea definiţie : Definiţia 1.3. Inelul (Aℕ, +, ·) se numeşte inelul seriilor formale în nedeterminata X cu coeficienţi din A şi se notează prin A[[X]]. Un element f din A[[X]] se va scrie condensat sub forma f= å ai X i (aceasta fiind doar o notaţie, fără sens de adunare).
i ³0

Definiţia

1.4.

O serie formală f = å ai X i ÎA[[X]] cu
i ³0

proprietatea că { iÎℕ½ai ¹ 0} este finită se numeşte polinom cu coeficienţi în A. Vom nota prin A[X] mulţimea polinoamelor cu coeficienţi în A. Polinoamele de forma aX n cu a∈A* se zic monoame. Astfel, dacă f= å ai X i ÎA[X], atunci există nÎℕ a.î. ai=0
i ³0

pentru orice iÎℕ, i ³ n+1; în acest caz vom scrie f=a 0+a1X+...+anXn sau f= å ai X i .
i =0 n

În cazul polinomului nul, ai=0 pentru orice iÎℕ; dacă nu este pericol de confuzie convenim să notăm prin 0 polinomul nul.

222

Observaţia 1.5. Fie f= å ai X i , g= å bi X i două polinoame din
i =0 i =0

n

m

A[X]. Cum în particular f şi g sunt funcţii de la ℕ la A deducem că f=g dacă şi numai dacă m=n şi ai=bi pentru orice 0 £ i £ n. În particular, f=0 dacă şi numai dacă ai=0 pentru orice 0 £ i £ n şi f ¹ 0 dacă şi numai dacă există 0 £ i £ n a.î. ai ¹ 0. Definiţia 1.6. Pentru polinomul nul 0ÎA[X] definim gradul său ca fiind -¥ iar pentru fÎA[X], f ¹ 0 definim gradul lui f ca fiind grad(f)=max{i½ai ¹ 0}. Astfel, dacă f ¹ 0 şi grad(f)=n ³ 1, atunci f se poate scrie sub forma f=a0+a1X+...+anXn şi an ¹ 0. În acest caz, an se zice coeficientul dominant al lui f; dacă an=1, f se mai zice monic. Dacă grad(f)=0, atunci f=a cu aÎA; spunem în acest caz că f este polinom constant. Propoziţia 1.7. A[X] este subinel al inelului A[[X]]. Demonstraţie. Fie f=a0+a1X+...+anXn şi g=b0+b1X+...+bmXm două polinoame din A[X] de grade n şi respectiv m. Dacă de exemplu atunci f-g=(a0-b0)+(a1-b1)X+...+(an-bn)Xn+(-bn+1)Xn+1+...+ n £ m, +(-bm)Xm ÎA[X] iar fg=a0b0+(a0b1+a1b0)X+...+anbmXn+m ÎA[X]. De asemenea, polinomul constant 1ÎA[X]. ∎ Definiţia 1.8. Inelul A[X] poartă numele de inelul polinoamelor în nedeterminata X cu coeficienţi în inelul A sau mai pe scurt, inelul polinoamelor într-o nedeterminată. Propoziţia 1.9. Dacă f, gÎA[X], atunci: (i) grad (f+g) £ max{grad(f), grad(g)} (ii) grad (fg) £ grad(f) + grad(g). Demonstraţie. Dacă f=g=0 totul este clar. De asemenea, dacă de exemplu f=0 şi g ¹ 0 (ţinând cont de convenţiile de calcul cu ± ¥).
223

+anXn şi g=b0+b1X+. de la Capitolul 3) că f1=f-anXn ÎU(A[X]). Fie f=a0+a1X+.+anbmX deducem că anbm ¹ 0 şi astfel grad(fg)=grad(f)+grad(g).... Atunci anXn ÎN(A[X]) şi cum fÎU(A[X]) deducem (ţinând cont de Observaţia 2. dacă A=ℤ4.. Astfel... anÎN(A) (reamintim că prin N(A) am notat mulţimea elementelor nilpotente din A) (ii) f este divizor al lui zero în A[X] Û există aÎA* a. Dacă fÎU(A[X]).....î. atunci grad(f)=grad(g)=1... Inductiv deducem că anm+1b0=0. 1..+bmXm ÎA[X] a. (i)... atunci există g=b0+b1X+.. atunci pentru orice f. Cum f1=a0+a1X+... ïa n -1bm + a n bm -1 = 0 ï ï îa n bm = 0 Din prima egalitate din (*) deducem că a0ÎU(A). af=0. Într-adevăr.. grad(fg)=grad(f)+grad(g). Demonstraţie.+anXn ÎA[X].. pe fi strictă. Dacă an şi bm nu sunt divizori ai lui zero în A.9. . când fg= 4 Propoziţia 1.10........ Fie f=ao+a1X+. dac ă A este domeniu de integritate.7... "Þ"...+bmXm două polinoame din A[X] de grade n şi respectiv m (adică an ¹ 0 şi bm ¹ 0). Atunci: (i) fÎU(A[X]) Û a0ÎU(A) iar a1.î.. f=g= 2 2 ˆ X =0 şi astfel grad(fg)=-¥ <1. ∎ Observaţia 1. Înmulţind ambii membrii ai penultimei egalit ăţi din (*) cu an şi ţinând cont de ultima egalitate deducem că an2bm-1=0. Dacă A nu este domeniu de integritate..9.... cum n+m fg=a0b0+(a0b1+a1b0)X+.... fg=1 Û ìa0 b0 = 1 ï ïa0 b1 + a1b0 = 0 ï ïa0 b2 + a1b1 + a 2 b0 = 0 (*) í ï.11..). adică anÎN(A)..+an-1Xn-1 224 . poate ˆ X. de unde anm+1=0 (căci b0ÎU(A)).Dacă f≠0 şi g≠0 inegalităţile de la (i) şi (ii) rezultă imediat din felul în care se efectuează f+g şi fg (vezi demonstraţia Propoziţiei 1. atunci inegalitatea (ii) de la Propozi ţia 1.. gÎA[X]....

iA(a)=a pentru orice aÎA este morfism injectiv de inele unitare (numit morfismul canonic de scufundare al lui A în A[X]). ∎ Aplicaţia iA:A®A[X].. (ii).. anÎN(A[X]) şi cum N(A[X]) este ideal în A[X] (conform Observaţiei 2. cu a0ÎU(A)). (ii).=an=0 iar a0ÎU(A) (altfel zis. .. pentru orice 0≤i≤n.deducem că an-1ÎN(A)..+anXnÎN(A[X]). anXn ÎN(A[X]) deci şi a1X+a2X2+. a2. "Ü". atunci f=0. Cum b∈A* iar A este domeniu de integritate deducem că ai=0 pentru orice 0≤i≤n. Să arătăm că dacă f∈A[X] este divizor al lui 0 în A[X]. Alegem f=a0+a1X+. datorită minimalităţii lui m deducem că g1=0.+anXn ÎU(A[X]) Û a1=a2=.. Evidentă.= anbm-1=0.î. (ii)... 225 .9. a2. Rezultă imediat din Propoziţia 1.... Inductiv se arată că an-kg=0 pentru 0 £ k £ n şi deci aibj=0 pentru orice 0 £ i £ n. anÎN(A).... de la Capitolul 3). ∎ Corolar 1.. Să presupunem că a0ÎU(A) (deci a0ÎU(A[X])) şi a1. (ii) A[X] este domeniu de integritate. de la Capitolul 3) deducem că a1X.. Cum a0ÎU(A[X]) iar f=a0+(a1X+. N(A)={0}. adică f=0.. Atunci a1.12. (i) deoarece în cazul în care A este domeniu de integritate. Cum bjai=0 pentru orice 0 £ i £ n deducem că bjf=0.. adică anb0=anb1=. a2X2. 0 £ j £ m..+anXn) deducem că fÎU(A[X]) (conform Observaţiei 2.11..î. există b∈A* a.+anbm-1Xm-1 are gradul £ m-1<m şi g1f=0. a1 ÎN(A). Demonstraţie. bj ¹ 0.. "Þ". Cum g ¹ 0 există 0 £ j £ m a... bf=0 ⇔ bai=0. Să presupunem că f este divizor al lui zero în A[X] şi fie g=b0+b1X+...+anXn ÎA[X] şi conform Propoziţiei 1..(i). Dacă A este domeniu de integritate atunci (i) f=a0+a1X+.+bmXm ÎA[X] un polinom nenul de grad minim pentru care fg=0.. Atunci anbm=0 şi cum g1=ang=anb0+anb1+. "Ü". f∈U(A[X]) dacă şi numai dacă f=a0. Raţionând acum inductiv deducem că an-2. .11. .9.

B) a. Pentru orice inel unitar. avem P+Q= å (a i + bi ) X i . atunci scriind şi pe Q sub forma Q=b0+b1X+.+bmXmÎA[X] cu m £ n. f ′(X)=b iar diagrama: iA A f A[X] f′ B este comutativă (adică f ′ o iA=f).. comutativ B. iar dacă mai avem Q=b0+b1X+.. Demonstraţie. B). i =0 i =0 i =0 n n m+ n 226 ..13.=bn=0.. există un unic morfism de inele unitare f ′ÎHom(A[X]..k (0 £ i £ m+n) astfel i =1 i =0 n m+n f ′(P)=f(a0)+f(a1)b+.î.+f(an)bn. Teorema 1.+bnXn cu bm+1=.. PQ= å c i X i cu ci= å ak bi .În continuare vom prezenta o proprietate important ă a inelului de polinoame A[X].. Fie P=a0+a1X+.. numită proprietatea de universalitate a inelelor de polinoame într-o nedeterminată. Avem f′(1)=f(1)=1.+anXnÎA[X] şi să arătăm că dacă definim de inele căutat.. orice element bÎB şi orice morfism de inele f ÎHom(A.. atunci f ′ este morfismul i k =0 că f′(P+Q)= å f (ai + bi )b i = å ( f (ai ) + f (bi ))b i = i =0 i =0 n n = å f (ai )b i + å f (bi )b i =f ′(P)+f ′(Q) iar f ′(PQ)= å f (c i )b i .

adică f ′ o iA=f. considerând A=ℤ2 . f (a)=a0+a1a+. f′′(X)=b şi f′′ o iA=f.+f′′(an)(f(X))n = =f(a0)+f(a1)b+. Vom spune despre o funcţie g:A ® A ~ că este polinomială dacă există fÎA[X] a..k ) )b = =f ′(P)f ′(Q). Dacă f..+anXnÎA[X]..+anan pentru orice aÎA poartă numele de funcţia polinomială ataşată lui f.+f(an)bn=f ′(P)... adică f′′=f ′. ˆ +X.. În cadrul acestui paragraf vom construi inductiv inelul 227 .14. f= 1 ~ ˆ ~ ˆ ˆ ~ ˆ ~ ˆ ˆ ~ ~ f ( 0 )= g ( 0 )=1 .+anXn)=f′′(a0)+f′′(a1)f′′(X)+.. atunci Într-adevăr.15.Cum i ci= å ak bi . B) a. Atunci. g= f . Dacă aÎA. adică f ′ÎHom(A[X].. ∎ Definiţia 1. B).k ) k =0 astfel că f ′(PQ)= i =0 k = 0 å ( å f (a k ) f (bi . 1. Reciproca primei observaţii nu este adevărată pentru orice inel A. pe când f ¹ g. §2. ~ ~ 3. pentru P=a0+a1X+.. atunci în mod evident f = g 2. atunci ~ ~ f :A®A. Se probează imediat că dacă f. f (1 )= g (1 )= 0 . atunci (f ′ o iA)(a)=f ′(iA(a))=f ′(a). g ÎA[X] şi f=g (ca polinoame).î.. ~ ~ (ca funcţii).k k =0 i pentru orice m+n i 0 £ i £ m+n avem i f(ci)= å f (a k ) f (bi . Dacă f=a0+a1X+. Observaţia 1. atunci f ± g = f ± g şi ~~ fg = f g .+anXnÎA[X] avem f′′(P)=f′′(a0+a1X+. g ÎA[X]. Inelul polinoamelor în mai multe nedeterminate În paragraful precedent am construit inelul polinoamelor într-o nedeterminată...î. g= 1 ˆ +X2. deci f = g . Să presupunem acum că mai avem f′′ÎHom(A[X].

polinoamelor într-un număr finit de nedeterminate punând apoi în evidenţă principalele proprietăţi ale unor astfel de polinoame.... Xn]=A[X1. X2. Xn]] al seriilor formale cu coeficienţi din A prin A[[X1.. ft n ca polinoame în Xn-1 cu coeficienţi în A[X1. Xn-1][Xn].. Xn-1] pentru 0 £ i £ tn... Astfel.... .. i2. .Xni n )= = i1+... ... . o dată construit A[X1] avem A[X1.i n =0).... Inelul polinoamelor în nedeterminatele X 1. Reamintim că prin A am desemnat un inel unitar comutativ. ş. Xn]..m.. Xn (n ³ 2) cu coeficienţi în inelul A... Observaţia 2. plecând de la inelul seriilor formale A[[X1]] se construieşte inductiv inelul A[[X1. . Xn]]= =A[[X1..i n ÎA se numesc coeficienţii 228 ... Xn-2].. .in =0 å ai1i2 .. Analog.... X2... Un polinom de forma aX1i 1 .. .. . .. t1 .. Făcând inducţie matematică după n se arată imediat că scrierea lui f sub forma (*) este unică (echivalent cu a ar ăta că f = 0 dacă şi numai dacă toţi coeficienţii ai 1 i 2 ..1.+ft n Xt n cu fiÎA[X1... ... A[X1..t 2 ..+in). ...... un polinom fÎA[X1. X2.... X2] este inelul polinoamelor în nedeterminata X2 cu coeficienţi din inelul A[X1] şi în general A[X1. .. atunci f=f0+f1Xn+. Xn] este inelul polinoamelor în nedeterminata Xn cu coeficienţi din inelul A[X1.3.. Astfel.... Xn] se scrie în mod unic ca sumă finită de monoame nenule din A[X1.in X 1i1 . Xn-1]] [[Xn]].. Definiţia 2.. notat prin A[X1..a. f1.. A[X1. inÎℕ se numeşte monom iar prin gradul său înţelegem numărul natural i1+i2+. X2. .. . Xn-1][Xn].Xni n cu aÎA* iar i1... Definiţia 2... .. . Xn-1]. Scriind la rândul lor pe f0.. Xn]=A[X1. X2..2..... . Xn] se defineşte inductiv astfel: A[X1] este inelul polinoamelor în nedeterminata X1 cu coeficienţi din A...d. X2]=A[X1][X2]....t n i1 .+in (convenim să scriem grad(aX1i 1 . deducem că f se scrie ca o sumă finită de forma (*) f = lui f). Dacă fÎA[X1... X n in (în care ai 1 . ...

bÎA*. Xn] putem individualiza un monom nenul care să fie cel mai mare în ordonarea lexicografic ă. atunci grad(f)=max{2.. M1=aX1i 1 .. jn) (în ordonarea lexicografică de pe ℕn !). Monoamele nenule din scrierea lui f se numesc termenii lui f.. ... atunci definim M1 £ M2 Û ⇔ (i1. X3] : 2X12X23X34 £ -4X12X23X35.... 1+1+1} = max{2.... .. Xn] cu a.. Xn]..in X 1i1 . dacă f=0 grad(f ) = maximul gradelor termenilor s ăi. Xn]..f= t1 . . dacă f =2X12-3X1X22+4X1X2X3Îℤ[X1.t n i1 . . având un polinom nenul fÎA[X1. Astfel....¥ .Xnj n ÎA[X1.in =0 å ai1. În general. 3}=3. dacă f ¹ 0. Pentru monoamele nenule ale unui polinom de mai multe variabile putem defini o ordonare cu ajutorul ordon ării lexicografice (vezi §5 de la Capitolul 1).. Acest termen se numeşte termenul principal al polinomului f (convenim să-l notăm prin tp(f)). 3. M2=bX1j 1 . . M1 £ M2 Û există 1 £ k £ n a..in) £ (j1... dac ă n ³ 2. în ℤ[X1. X n in .. ..î...Xni n . cu ajutorul ordonării lexicografice de pe A[X1.. Mai precis.. i1=i2. 1+2.. Observăm deci că în cadrul unui polinom f de mai multe variabile pot să apară termeni diferiţi (în cazul exemplului nostru fiind monoamele –3X1X22 şi 4X1X2X3) care însă să aibă acelaşi grad... X1 £ X1X2X3. X2. X2. X3]. 229 .ik=jk şi ik+1<jk+1..... Gradul lui f se defineşte astfel: . astfel că nu putem vorbi de un termen bine individualizat de grad maxim (ca în cazul polinoamelor de o singură nedeterminată în care termenii se pot ordona după puterile nedeterminatei).. . De exemplu. Astfel.. cum acesta se poate scrie ca sumă finită de monoame nenule din A[X1.

.. .. X3] considerăm polinoamele f=X1+X2+X3. Orice polinom nenul fÎA[X1... Dacă toţi termenii unui polinom f din A[X1.4X1X22X34.. Xn] au acelaşi grad. M1 £ M2 şi N1 £ N2. Xn] avem: (i) grad(f+g) £ max{ grad(f). N1.. Demonstraţie. dacă în ℤ[X1. În consecinţă.... g=X1X2+X2X3+X3X1 şi h=X1X22X3-4X1X22X34 atunci tp(f)=X1. 230 .. 1. gÎA[X1. . X2... . 2. atunci M1N1 £ M2N1 şi M1N1 £ M2N2... vom spune despre f că este polinom omogen sau formă.6. Fiind date două polinoame omogene f şi g din A[X1. Observaţia 2. Observaţia 2..+fn unde fiecare fi.. Atât (i) cât şi (ii) sunt clare dacă ţinem cont de scrierea polinoamelor f şi g ca sume de polinoame omogene... Definiţia 2. dacă avem M1.. N2 patru monoame nenule din A[X1.î.8.. ∎ Propoziţia 2.4. atunci şi A[X1.. Propoziţia 2.... Xn]. . tp(g)=X1X2 iar tp(h)= .. M2. .. Cum ordonarea lexicografică este o relaţie de ordine (parţială) pe A[X1. Xn] atunci produsul lor fg este sau polinomul nul sau un polinom omogen de grad egal cu grad(f)+grad(g). Polinoamele omogene nenule fi. dacă produsul termenilor principali a dou ă polinoame nenule din A[X1. .. Xn] a. Dacă A este domeniu de integritate. 0 £ i £ n din scrierea lui f de mai sus se numesc componentele omogene ale polinomului f..Astfel. gÎA[X1. grad(g) } (ii) grad(fg) £ grad(f)+grad(g). Xn] este domeniu de integritate iar în acest caz pentru orice f.5..7.Xn] avem grad(fg)=grad(f)+grad(g).Xn].. 0 £ i £ n este sau nul sau polinom omogen de grad i. Xn] este un monom nenul.. Pentru orice f.. atunci acesta este termenul principal al produsului celor dou ă polinoame... Să revenim acum asupra problemei gradului unui polinom din A[X1. Xn] de grad n se poate scrie în mod unic sub forma f=f0+f1+. .

.Demonstraţie. gn ¹ 0 iar fi. Să observăm că în notarea morfismului canonic de scufundare a lui A în A[X1. Suntem acum în măsură să prezentăm proprietatea de universalitate a inelelor de polinoame în mai multe nedeterminate (de fapt o generalizare a Teoremei 1.. g=g0+g1+.. Fie nÎℕ. .. Xn] ®B a.. ..Xn] f B 231 f′ .. . respectiv j.. f′(Xi)=bi pentru orice 1 £ i £ n iar diagrama iA A A[X1.. .. 0 £ i £ m-1. gi sunt sau nule sau polinoame omogene de grad i.9.. 0 £ j £ n-1.. atunci şi A[X1.. Xn] de grad m şi respectiv n...... Atunci scriem pe f şi g sub forma f=f0+f1+..... Xn-1] este domeniu de integritate.. Xn]). de unde relaţia grad(fg)=grad(f)+grad(g).. .. Xn]=A[X1. . Fie acum f. n ³ 2.. Xn-1][Xn]. însă dacă este pericol de confuzie vom face şi lucrul acesta.. B un inel unitar comutativ.+gn cu fm ¹ 0.. . Cum A[X1... Cum A[X1... ∎ Funcţia iA:A ® A[X1... f:A®B un morfism de inele unitare şi b1. .î.+fm. Xn] este domeniu de integritate avem hm+n=fmgn.. Avem fg= cu hk= m+ n k =0 å hk i + j =k å fi g j (0 £ k £ m+n).. pentru n=1 totul fiind clar dac ă ţinem cont de cele stabilite în paragraful precedent. Nu am făcut lucrul acesta pentru a nu complica notaţia.... Vom face inducţie matematică după n..13. Atunci există un unic morfism de inele unitare f ′ : A[X1. Xn] va fi domeniu de integritate. dacă presupunem că A[X1. Xn] definită prin iA(a)=a pentru orice aÎA este un morfism injectiv de inele unitare (numit morfismul canonic de scufundare a lui A în A[X1. bnÎB.. Teorema 2.. Xn] ar fi trebuit să amintim şi de n. .). . g polinoame nenule din A[X 1.

Xn] A[X1. avem un morfism de inele unitare f ′:A[X1.... Cum A[X1.. iA=iA′′ o iA′ şi obţinem din cele două diagrame comutative de mai înainte diagrama comutativ ă iA 232 .Xn]=A[X1.Xn-1] f1 f′ iA' A[X1.. f′(Xn)=bn şi diagrama iA" A[X1.. 1 £ i £ n-1 şi diagrama A f B este comutativă.. conform Teoremei 1...este comutativă ( adică f ′ o iA=f ). În mod evident... .. . ...î.. Să presupunem acum afirmaţia din enunţ adevărată pentru n-1 şi să o demonstrăm pentru n. Xn]®B a. Xn-1][Xn]=A[X1.. f1(Xi)=bi .13.. Demonstraţie.... ..Xn-1] f1 B este comutativă (adică f′ o iA′′=f1). unde iA′′ este morfismul canonic de la A[X1. Xn-1] la A[X1.. Xn].Xn-1])..î.... Avem deci un unic morfism de inele unitare f1: A[X1.).. adică f1 o iA′=f (iA′ fiind morfismul canonic de la A la A[X1..........Xn-1][Xn].13.Xn-1]®B a.. Facem inducţie matematică după n (pentru n=1 rezultatul fiind adevărat conform Teoremei 1....

.. f= s*(f)= t1 ..A f B A[X1....in X s (1) 1 ......t n i1 . ∎ În mod evident f ′(Xi)=bi pentru orice 1 £ i £ n..i2 .. .in =0 t1 ...i2 . n ³ 1.... X s ( n ) n ... 233 .. Xn]. dacă sÎSn este o permutare (n ³ 2) atunci conform propriet ăţii de universalitate a inelului de polinoame A[X1. Unicitatea lui f′ §3. atunci i1 . . .in =0 å i i ai1i2 .t n å ai1i2 .t 2 . Xn]®A[X1.. .. Xn] s* A[X1 ..in X 1i1 . s*(Xi)=Xs(i) pentru orice 1 £ i £ n iar diagrama A iA iA A[X1. Polinoame simetrice Păstrând notaţiile de la paragrafele precedente...î.. În general.. s*(a)=a)... Conform principiului induc ţiei matematice teorema este adevărată pentru orice nÎℕ.. Xn] a......... dac ă avem fÎA[X1. Xn] este comutativă (adică pentru orice aÎA..t2 .. există un unic morfism de inele unitare s*:A[X1.. Xn].....Xn] f′ rezultă din unicitatea lui f1 şi a faptului că f ′ o iA′′=f1.. X n in ..

.Dacă avem de exemplu f=X12-2X1X2-X2X32Îℤ[X1... În mod evident. 3. Xn] (deci şi 1) fac parte din S(A[X1.. . . Propoziţia 3. . .. . atunci e*=1A[x 1 . . fg ÎS(A[X1. Xn]®A[X1.X2. .. Xn]) este subinel unitar al inelului A[X1.1.... Xn]) iar dacă f. .. orice polinom fÎA[X1.. altfel zis... Xn]) mulţimea polinoamelor simetrice din A[X1.. atunci s*(f)=X3 -2X3X1-X1X2 . de la Capitolul 2). Dacă eÎSn este permutarea identică.. atunci s*(f)=s*(f0+f1+.+fk unde fiecare fi este un polinom omogen de grad i (0 £ i £ k) din A[X1.... s*(f)=f.. Definiţia 3. 234 . atunci un polinom din A[X 1... Demonstraţie. atunci (st)*=s* o t*.. .. oricum am permuta (schimba) variabilele lui f acesta r ămâne neschimbat (spunem că f rămâne invariant la s). Cum orice permutare din Sn este un produs de transpoziţii (Corolarul 10.. După cum am văzut în paragraful precedent. Xn] este simetric dacă şi numai dacă f rămâne invariant la orice transpoziţie din Sn. Xn] (n ³ 2) este simetric dacă pentru orice sÎSn. Xn]) este subinel unitar al lui A[X1. 1.. Xn]..9.. adică S(A[X1... Astfel.. atunci s*:A[X1.. de unde deducem că f-g. Vom spune că un polinom fÎA[X1..+fk)=s*(f0)+s*(f1)+. Deoarece s*(fi).. .. ... Xn]). ç3 1 2÷ ø è Observaţia 3. dacă sÎSn.. Dacă sÎSn..2. .. Vom nota prin S(A[X1........+s*(fk). Observaţia 3. 2. Xn]. Xn].x n ]. gÎS(A[X1. Xn]) şi sÎSn.......4.3. S(A[X1. Dacă s. cum s* este morfism de inele unitare avem s*(f-g) = s*(f) . tÎSn.. .. Xn] este izomorfism de inele unitare (ţinând cont de prima parte a acestei observaţii deducem că inversul lui s* este ( s-1)*). . polinoamele constante din A[X1. Xn]..s*(g) = f-g şi s*(fg)=s*(f)s*(g)=fg.. .X3] iar æ1 2 3ö 2 2 s= ç ÷ ÎS3.. . Xn] se scrie în mod unic sub forma f=f0+f1+..

.0 £ i £ k este tot un polinom omogen de grad i......+Xn= å X i 1£i £ n S2=X1X2+X1X3+. Xn] ® A[X1........ .... ..+(-1)nSn)=Xn-s*(S1)Xn-1+s*(S2)Xn-2-.+Xn-1Xn= 1£ i < j £ n å XiX j . atunci De fapt.. .... Sn=X1X2...... proprietatea că s′(i)=s(i) pentru orice 1 £ i £ n şi s(n+1)=n+1. X] pentru care s**(Xi)=Xs(i)=s*(Xi) pentru orice 1 £ i £ n.... . Atunci s**(g)=s**((X-X1).5.. 235 .....(X-Xn))=s**(X-X1). .. Xn] este simetric dacă şi numai dacă fiecare componentă omogenă a sa este un polinom simetric..+ +(-1)nSn. găsim morfismul unitar de inele s**:A[X1.... .Xn. Această observaţie ne permite ca de multe ori atunci când raţionăm relativ la un polinom fÎS(A[X1... X] care se mai poate scrie şi sub forma g=Xn-S1Xn-1+S2Xn-2-... Xn] definite prin : S1=X1+X2+.. Altfel zis......... Să considerăm acum polinoamele S1. Demonstraţie.(X-Xn)=g iar pe de altă parte s**(g)=s**(Xn-S1Xn-1+S2Xn-2-.... S2..+(-1)ns*(Sn).. S2..... . un polinom f din A[X1..(X-Xn) din A[X1... Xn]). Xn.. SnÎS(A[X1..... dacă vom considera permutarea s′ din Sn+1 cu numerotând eventual pe X prin X n+1. s**(X)=X şi s**(a)=a pentru orice aÎA. . X]®A[X1....(X-Xs(n))=(X-X1).. Vom considera polinomul g=(X-X1)(X-X2).... Xn. Xn.. ...9...... deducem din unicitatea scrierii lui f sub forma f=f 0+f1+.... s** este de fapt s′*..... Propoziţia 3.... Pentru sÎSn avem morfismul de inele unitare s*:A[X1.. Sn din A[X1.... Xn] cu ajutorul căruia şi al Teoremei 2...... . S1....+fk că s*(f)=f Ûs*(fi)=fi pentru orice 0 £ i £ k..s**(X-Xn)= =(X-Xs(1)). Xn]) să-l considerăm şi omogen..

...8.. j1 ³ j2 ³ .. .... ³ jn şi X1j 1 X2j 2 . ∎ Definiţia 3. tp(f) < M .Xni n este un monom din A[X1.. S2.Xk-1 Xk Xk+1 . relativ la ordonarea lexicografică.. . Xn] prin tp(f) am notat termenul principal al lui f (adică acel monom nenul care în ordonarea lexicografică este cel mai mare termen al lui f)... atunci există doar un număr finit de monoame X1j 1 X2j 2 ...Comparând cele două expresii ale lui s**(g) deducem că s*(Si)=Si pentru orice 1 £ i £ n.7. Sn poartă numele de polinoamele simetrice fundamentale din A[X1.. Xn]... Contradicţia provine din aceea că. Reamintim că în paragraful precedent pentru fÎA[X1. . j1 ³ j2 ³ ..Xn]) există un unic gÎA[X1.Xni n cu aÎA*. Polinoamele S1... Dacă X1i 1 . Cum f este simetric cu necesitate M face parte dintre termenii lui f. Pentru orice fÎS(A[X1...î. . . Atunci cu necesitate i1 ³ i2 ³ .9. Suntem acum în măsură să prezentăm un rezultat important legat de polinoamele simetrice cunoscut sub numele de Teorema fundamentală a polinoamelor simetrice: Teorema 3. f=g(S1..Xnj n < X1i 1 X2i 2 . Demonstraţie..î. Xn] pentru care i1 ³ i2 ³ ... ....Xn .. Sn sunt polinoamele simetrice fundamentale..jn) a. .î. ³ in .6.. .. Xn]) pentru orice 1 £ i £ n. ³ in..Xni n (deoarece din j1 £ i1 deducem că avem un număr finit de moduri de alegere a lui j 1 iar pentru fiecare j 1 ales există cel mult j 1n-1 posibilităţi de alegere a lui (j2...... Fie fÎS(A[X1..Xn] a. Să presupunem prin absurd că pentru un 1£k£n avem ik<ik+1 şi să considerăm monomul i1 i k -1 i k +1 ik in M=aX1 . ³ jn).absurd....Xn]) şi să presupunem că tp(f)=aX1i 1 X2i 2 .... 236 . unde S1. Sn).... . Propoziţia 3......Xnj n a.. adică SiÎS(A[X1... ∎ Observaţia 3.

Sn-1i n -1 -i n Sni n )= =X1i 1 -i 2 (X1X2)i 2 -i 3 . Sn)....... avem că i1 ³ i2 ³ . polinomul i2 S1i 1 S2i 2 ...... tp(Si)=X1X2.Xnj n cu j1=i1+... ….Sn-1j n -1 -j n Snj n +f2= =. . Ţinând cont de Observaţia 3. j2=i2+...Xn-1i n -1 -i n Xni n +bX1j 1 -j 2 X2j 2 -j 3 .... atunci tp(f2) < tp(f1) < tp(f) şi astfel procedeul va continua.Xni n = tp(f)... atunci toţi coeficienţii ai 1 i 2 ..Xn)i n =X1(i 1 -i 2 )+(i 2 -i 3 )+. Sn)=0.. tp(f1)<tp(f) (în ordonarea lexicografică ).. Ţinând cont de Observaţia 3..Demonstraţie... Deducem de aici că dacă 237 ..Xn-1)i n -1 -i n (X1X2. Continuăm acum procedeul pentru f1..i n ¹ 0..... g= å ai1i2 ...Sn-1i n -1 -i n Sni n +bS1j 1 -j 2 S2j 2 -j 3 .. Ţinând cont de faptul că pentru orice 1 £ i £ n.i n =0. S2. X n n şi g(S1. Xn].Xn-1j n -1 -j n Xnj n +… ÎA[X1. ³ in.. .. Astfel.....+(i n -1 i n )+i n . dacă vom considera f1=f-aS1i 1 -i 2 S2i 2 -i 3 .8.Sn-1i n -1 -i n Sni n .+in.+in.......+(i n -1 -i n )+i n X2(i 2 -i 3 )+.... Astfel...Sn-1j n -1 -j n Snj n .Sni n n k =1 )=X1 X2 n k =1 ....Xn] avem că f=g(S1.Xi şi de Observaţia 3.Sni n j1 j2 are ca termen principal ..7. Atunci tp(S1 S2 i1 Să presupunem prin absurd că există un coeficient ai 1 i 2 .. fie grad(f)=m..Xnj n =tp(f1) atunci j1 ³ j2 ³ . şi deci alegând g=aX1i 1 -i 2 X2i 2 -i 3 . acest procedeu se va sfârşi după un număr finit de paşi. f=aS1i 1 -i 2 S2i 2 -i 3 .. .Sn-1i n -1 -i n Sni n +f1= =aS1i 1 -i 2 S2i 2 -i 3 . putem presupune că f este şi omogen.Xni n .Xni n = =X1i 1 X2i 2 . jn=in iar grad(tp)= å jk = å kik ... atunci conform Propoziţiei 3.. Dac ă tp(f)=aX1i 1 . Dacă bX1j 1 ......(X1X2...4. de la paragraful precedent deducem c ă : tp(S1i 1 -i 2 S2i 2 -i 3 .. Acest lucru revine la a i i demonstra că dacă gÎA[X1. Să demonstrăm acum unicitatea lui g.....in X 1 1 .... ³ jn şi dacă vom considera f2=f1-bS1j 1 -j 2 S2j 2 -j 3 .4..

(2... 1.S1i 1 S2i 2 .Snj n . .. 2. .. S1=2. atunci .. .. X3]) ca polinom din ℤ[X1. Sn prin expresiile lor în X1. X2.X13+4X1X2-8X3 avem f=g(S1. Avem că tp(f)=-X13 astfel că exponenţii termenilor principali ai polinoamelor f 1. . 1. .9.. (Newton) Dacă A este un domeniu de integritate... 0...10... Xn apare un polinom în X1.. 1)=1. Alegând X1=X2=X3=1. b Îℤ.. atunci pentru orice n.Xnt n este cel mai mare termen principal. . astfel că alegând g = . S3=0 deci 0= -8+2a.. de unde b = -8. . Alegând de exemplu X1=X2=1 şi X3=0 obţinem că f(1..) vom arăta cum se exprimă în funcţie de polinoamele simetrice fundamentale S 1. .Sni n ¹ S1j 1 S2j 2 . adică a = 4.Snj n ). . atunci înlocuind S1. Deci f = . S1=3. polinoamele k Pk= X 1k + . S2.Sni n ) ¹ tp(S1j 1 S2j 2 . Tot ca aplicaţie la Teorema fundamental ă a polinoamelor simetrice (Teorema 3. 0)=0. Sn. S2. S2=1. X3] de polinoamele simetrice fundamentale S1. S2. Sn care apar în expresia lui g. S3)..... . Vom proba la început a şa-zisele formule ale lui Newton. k ∈ℕ* au loc formulele: 238 . X2.) vor fi (3... . + X n (k∈ℕ).9. ∎ Aplicaţii:1. Dacă X1t 1 .t n X1t 1 .Xnt n nenul absurd! Cu aceasta teorema este complet demonstrat ă. X2. tp(S1i 1 S2i 2 ... Să exprimăm pe f=(-X1+X2+X3)(X1-X2+X3)(X1+X2-X3) (care în mod evident aparţine lui S(ℤ[X1. .. . .. nu se reduc. 1).. S3=1 şi astfel obţinem 1= -27+36+b. f2. Teorema 3. Xn egal cu zero dar care are un termen at 1 .S13+4S1S2-8S3. 0) şi (1. Xn ai diferitelor monoame distincte în S1. 1. .... Deci f= -S13+aS12-1S21-0S30+bS11-1S21-1S31= -S13+aS1S2+bS3 unde a. S3. 0). 1. S2=3. Deci termenii principali în X1. ... care vor rămâne după eliminarea succesivă a termenilor principali (ca în procedeul descris în Teorema 3. .. atunci f(1...

... . . Xn-1) atunci ¢ + . Să demonstrăm acum relaţiile (1) pentru k<n iar pentru aceasta vom proba prin inducţie matematică după m=n-k că polinomul f k = f k ( X 1 .Xn-1.... Xn-1)..1) Xn-1.2 Pk -1 S1 + .. + P1 S k -1 + kS k este nul. Xn atunci şi polinomul fk(X1... X n-1 .....1)k -2 Pk -1 S1 + ... Vom demonstra la început că formulele din enunţ sunt adevărate pentru k≥n .. k -2 0)=fk‫(׳‬X1....X i ) = X n ..S1 X n -1 + S 2 X n . . Sn-1‫ ׳‬avem: Sk (X1.. Xn-1.Pk -1 S1 + Pk ... Sumând după i=1. Demonstraţie.. adică pentru orice k≥n avem : Pentru n i =1 n -1 n (1) Pk . + (.n +1 S n -1 + (.S1 X in -1 + S 2 X in .. X n ) = (. + (. . k -1 Pk¢ + (...1) fk(X1. + P1¢S k ¢ -1 + kS k ¢= Pk¢-1 S1 239 . Cum şi f k ( X 1 .... . ..... 0) va fi simetric în X 1.1)k -1 Pk + (. 0)= Sk‫( ׳‬X1. . 1≤i≤n se obţin relaţiile: pentru 1≤i≤n.1)k ..S1 X ik -1 + S 2 X ik -2 + . Xn-1. .n = 0 Să observăm acum că polinomul fk fiind simetric în X1.2 S 2 + ..2 + ..1) S n X ik . Dacă notăm polinoamele simetrice fundamentale în nedeterminatele X 1. 2.1)k -1 Pk + (. de unde prin înmulţire cu X i (pentru 1≤i≤n).1) S n = 0 k -n se obţin relaţiile: n X ik .. P0=n). . + P1 S k -1 = kS k (convenim ca pentru k >n să alegem Sk=0).0 ) = (..1) Pk .. + (..1) S n Înlocuind pe X cu Xi..1) Pk ... Xn-1 cu S1‫׳‬. . n obţinem relaţiile (1)..2 + .....(... În cazul m=0 (adică n=k) acest lucru rezultă din (1) (deoarece n X in . + (.n S n = 0 aceasta vom considera n polinomul f = f ( X ) = Õ ( X . .

k<n şi Sn(X1.... S1 240 ...... Sk: k -1 S1 2S 2 Pk = 3S 3 . .... .. . deci fk(X1...... P1 S k -1 .... . . Conform ipotezei de inducţie fk(X1. Xn) f‫׳‬k( X1.. Cum este polinom simetric deducem imediat că fk este divizibil prin X1. ..1) Pk = kS k şi interpretând aceste relaţii ca un sistem liniar în necunoscutele P 1...... .. Xn)=0... Xn)=0. adică putem scrie (2) fk (X1... deci şi prin produsul X1 ........ Xn-1.... Pk obţinem în final expresia lui Pk în funcţie de S1.. ..... Xn).... 0 . ... Xn)=0 şi atunci va rezulta că fk(X1. Xn) .. . Conform principiului inducţiei matematice avem c ă pentru orice k<n fk (X1. ..2 + . . Xn)= Sn (X1.... Xn) este divizibil prin X n.... Observaţia 3...... Scriind formula lui Newton sub formă explicită: P1 = S1 P1 S 2 ........ ...... Deoarece fk(X1..... este omogen de grad n... .. Xn)=0 şi astfel relaţiile lui Newton sunt probate şi pentru k<n ∎..P2 S1 + P3 = 3S 3 ... kS k 1 S1 S2 ..11.. + (..= fk X1... egalitatea (2) nu este posibilă decît dacă f‫׳‬k (X1..P2 S k ... S k -1 0 1 S1 ... 0 ..... Xn-1Xn . 0 ..P2 = 2S 3 P1 S 2 ..... Xn-1...... ... ... S k -2 ...... Xn) este un polinom omogen de grad k...... ..

Intersecţia tuturor subcorpurilor lui K ce con ţin k∪M se notează prin k(M) şi se spune că este corpul obţinut prin adjuncţionarea la k a elementelor lui M. Demonstraţie. . 241 ..î.+anXn şi g=b0+b1X+. vom spune despre k că este algebric închis. Polinoame ireductibile. ..2.. (Teorema împărţirii cu rest) Fie K un corp comutativ. O extindere K a lui k se zice de tip finit dacă există o submulţime finită M ÍK a. an } vom scrie k(M)=k(a1.î.§4. Vom demonstra existenţa polinoamelor q şi r prin inducţie matematică după gradul lui f (adică după n). f=gq+r şi grad(r)<grad(g). Dacă grad(g) > n. Atunci există şi sunt unice două polinoame q.1. K sunt două corpuri a.. aparţine lui k. k este subcorp al lui K vom spune că K este o extindere a lui k. k(M)=K . O extindere K a unui corp k se zice algebrică dacă orice element al lui K este algebric peste k. În caz contrar.î.. Dac ă M= { a1. Dacă k ÍK este o extindere de corpuri.. Rădăcini ale polinoamelor cu coeficienţi într-un corp.. Teorema fundamentală a algebrei. f (a)=0 (reamintim c ă f :k®k este funcţia polinomială ataşată lui f). gÎK[X] cu g ¹ 0. spunem că a este transcendent peste k. Rezolvarea ecuaţiilor algebrice de grad 3 şi 4 În cadrul acestui paragraf toate corpurile considerate vor fi comutative. Teorema 4. vom spune despre un element aÎK că este algebric peste k dacă există un polinom nenul ~ ~ fÎk[x] a. putem alege q=0 şi r=f. Dacă orice element dintr-o extindere a lui k. f. Dacă k. an).. care este algebric peste k. Fie k un corp.. K=k(x) atunci K se zice extindere simplă a lui k.î. Definiţia 4. K o extindere a sa şi M ÍK o submulţime oarecare.. Fie f=a0+a1X+. rÎK[X] a.î. dacă există un element xÎK a.+bmXm cu bm ¹ 0 şi m ³ 0.

r1ÎK[X] a. Dacă r=0 spunem că g divide f şi scriem gú f. de unde se observă că alegând q=q1+bm-1 an Xn-m şi r=r1 avem f=gq+r şi grad(r)<grad(g). gÎA[X].. f1=gq1+r1 cu grad(r1)<grad(g).2. gradul polinomului g(q ′-q) este mai mare sau egal cu n pe când gradul q = q′. conform ipotezei de inducţie există q1. de la Capitolul 3.. considerăm polinomul f1=f-bm-1anXn-mg. de unde f=g(q1+bm-1anXn-m)+r1. Dacă presupunem că A este domeniu de integritate. atunci teorema împărţirii cu rest în A[X] capătă forma : Fie A un inel comutativ f. g=b0+b1X+.4. dacă bm nu este divizor al lui zero. r = r′ şi Definiţia 4. Conform principiului inducţiei matematice partea de existenţă din teoremă este demonstrată. bmkf=gq+r cu grad(r)<m. 0). ∎ Dacă q′ ¹ q. Pentru a proba unicitatea lui q şi r..î. atunci în mod evident şi r′=r. Cum f=gq+r deducem că gq′+r′=gq+r Û g (q′-q)=r-r′. respectiv m³0 (deci bm ¹ 0) şi k = max(n-m+1. Obţinem f-bm-1 an Xn-m g =gq1+r1. În plus. să presupunem că mai există q′.3.+anXn. Conform Definiţiei 11. atunci q şi r sunt unic determinate. Demonstraţia este asemănătoare cu cea a Teoremei 4. f=gq′+r′ şi grad(r′)<grad(g). atunci f 242 .î. atunci conform Corolarului 1. Dacă q′=q.Dacă grad(g) £ n.2.+bmXm de grade n.12. dacă f∈A[X] \ U(A[X]) ( adică f este un polinom diferit de polinomele constante a cu a∉U(A) ). Atunci există polinoamele q şi r din A[X] a.î. r′ÎK[X] a. (ii). Polinoamele q şi r din enunţul Teoremei 4. se înlocuieşte cu un inel oarecare A. f=a0+a1X+. Observaţia 4. Cum grad(f1)<n.12. Astfel. poartă numele de câtul şi respectiv restul împărţirii lui f la g.absurd ! . un polinom f∈A[X] se zice ireductibil în A[X] dacă f∈A[X] \ U(A[X]) şi f nu are divizori proprii.. A[X] va fi de asemenea domeniu de integritate iar U(A[X])=U(A). atunci cum bm ¹ 0 din egalitatea g(q′-q)=r-r′ deducem că lui r-r′ este strict mai mic decât n . În cazul în care corpul K din enun ţul Teoremei 4.2.. În concluzie.

cu g.+anXn ÎA[X] şi să presupunem că f (a)=0 Û a0+a1a+....15) deducem că ~ f = (x . Din propoziţia de mai înainte deducem că dacă A este un inel integru. Un polinom f∈A[X] care nu este ireductibil în A[X] se va zice reductibil în A[X].... (ii)Þ(i). Dacă X-aú f atunci putem scrie f=(X-a)g cu gÎA[X] şi cum ~ ~ (a)= ~ (vezi Observaţia 1.. atunci f ∈(k[X])* ~ ~ ~ (a)=0. este ireductibil în k[X] dac ă şi numai dacă din f=gh.... fÎA[X] şi aÎA..+ak-2X+ak-1) (adică X-aú Xk-ak) deducem imediat că X-aú f. dac ă k este un corp comutativ. atunci un polinom de grad ³2 din A[X] care are o rădăcină în A este reductibil.este ireductibil în A[X] dacă şi numai dacă f nu are divizori proprii (adică din f=gh cu g. Atunci următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) a este rădăcină a lui f (adică f (a)=0) (ii) X-a ú f. h∈(k[X])* deducem că g sau h face parte din k*. ∎ =0· g Observaţia 4. Xk-ak=(X-a)(Xk-1+aXk-2+.6. Demonstraţie.5.+anan)=a1(X-a)+a2(X2-a2)+.+anan=0. Propoziţia 4. Fie f=a0+a1X+. (i)Þ(ii). Putem deci scrie f=(a0+a1X+..+an(Xn-an) şi cum pentru orice kÎℕ. (Bézout) Fie A un inel comutativ unitar.+anXn)-(a0+a1a+.a ) g f (a)=(a-a) g În particular. h∈A[X] deducem că unul dintre polinoamele g sau h este polinom constant cu constanta respectivă din U(A) iar celălalt este asociat în divizibilitate cu f ). Reciproca acestei afirmaţii (în sensul că orice polinom reductibil are cel puţin o rădăcină în A) nu este adevărată după cum ne putem convinge considerând polinomul rădăcină în ℤ. Afirmaţia rămâne totuşi adevărată pentru polinoamele de grad 2 şi 3 cu coeficienţi într-un corp (căci în acest caz cel puţin un 243 f=(1+X2)(1+X4)Îℤ[X] care deşi este reductibil în ℤ[X] nu are nici o .

. f=(X-a1)i 1 . de atâtea ori cât este ordinul s ău de multiplicitate. atunci a este rădăcină multiplă de ordin i+j pentru fg (ii) Dacă a1. Demonstraţie... gÎA[X] cu ordine de multiplicitate i respectiv j. ~ ~ (a) ¹ 0. Să presupunem afirmaţia adevărată pentru k-1 şi s-o probăm pentru k.7. ik atunci f se scrie sub forma f=(X-a1)i 1 .(X-ak)i k g.).factor al său este de gradul 1 şi orice polinom de gradul 1 are o rădăcină în corpul coeficienţilor ). de şi f1 g1 (a)= f1 (a) g 1 unde concluzia că a este rădăcină multiplă de ordin i+j pentru fg. Atunci când numărăm rădăcinile unui polinom şi nu facem specificarea expresă că sunt sau nu distincte. Definiţia 4. (i). ... Putem scrie f=(X-a) if1 şi g=(X-a)jg1 cu f1.(X-ak-1)i k -1 f1. Există deci f1ÎA[X] a. f ¹ 0 şi aÎA.5..î.8. g 1 1 1 =(X-a)i+j f1g1 ~ ~ (a) ¹ 0 (căci A este domeniu de integritate).. Facem inducţie matematică după k (pentru k=1 afirmaţia fiind evidentă dacă ţinem cont de Propoziţia 4. Numărul i poartă numele de ordinul de multiplicitate al lui a (a spune că i=0 revine de fapt la a spune că a nu este rădăcină pentru f). Atunci fg=(X-a)if (X-a)jg = g1ÎA[X] iar f1 (a) ¹ 0. ak sunt rădăcini distincte din A ale polinomului nenul fÎA[X] cu ordinele de multiplicitate i1. Fie fÎA[X]. (ii).(X-ak)i k g cu gÎA[X]. ∎ 244 ... .. Propoziţia 4. adică f1=(X-ak)i k g şi astfel f=(X-a1)i 1 .. Vom spune despre a că este rădăcină multiplă de ordin i pentru f dacă (X-a)iú f şi (X-a)i+1∤ f.. (i) Dacă aÎA este rădăcină multiplă pentru polinoamele nenule f. Fie A un domeniu de integritate. ~ Cum f (ak)=0 iar A este domeniu de integritate deducem că ~ f1 (ak)=0 şi ordinul de multiplicitate al lui a k în cadrul lui f1 este acelaşi ca în cadrul lui f. vom număra fiecare rădăcină.

.. Dacă s<ri........ Rezultă imediat din Propoziţia 4.... atunci o( y ) = p1r1 × .. Pentru a proba că G este ciclic este suficient să arătăm că în G găsim un element de ordin n... (ii).xn)=(-1)na0. . Într-adevăr. y ipi = x in = 1 (conform Corolarului 3........xk+x1x2.. Fie G≤K* a. Dacă x1... f=a0+a1X+... Ţinând cont din nou de Observaţia 2. (i) Dacă A este un domeniu de integritate şi fÎA[X] cu grad(f)=n³1..1 ∈K[X] ar avea mai multe r ădăcini decât gradul său (absurd conform cu )i))....... atunci an (x1+...... (Relaţiile lui Viète) Fie A un domeniu de integritate şi fÎA[X] un polinom de grad n.11.xn)=(-1)kan-k .+xn)=-an-1 an ( x1x2+x1x3+..xk-1xk+1+. Pentru orice 1≤i≤t există un element xi∈G a. xi n n pi ≠1 căci în caz contrar polinomul X i pi . 245 . (ii).. atunci o(yi)= piri pentru orice 1≤i≤t...î....... de la Capitolul 2)..... Demonstraţie.+xn-k+1xn-k+2......8...10. ∣G∣=n.....+xn-1xn)=an-2 . Conform Observaţiei 2. de la Capitolul 2 deducem c ă dacă notăm y = y1 × . (i)........+anXn (deci an ¹ 0). xn sunt rădăcinile lui f în A... atunci f are în A cel mult n r ădăcini (ii) Dacă K este un corp comutativ. ar rezulta că y ipi ri -1 = xi n pi = 1 în contradicţie cu alegerea elementului x i.....î.10...... ∎ Propoziţia 4... × yt .. × p trt = n ... atunci orice subgrup finit al grupului (K*... Să arătăm că dacă notăm yi = xi ri n piri . de la Capitolul 2 deducem că o(yi) divide piri adică o(yi)= pis cu 1≤s≤ri.. Atunci s=ri şi astfel o(yi)= piri pentru orice 1≤i≤t.. Fie n = p1r1 .10. ·) este ciclic.......Corolar 4.. ptrt descompunerea lui n în factori primi distincţi.9.. an (x1... an (x1x2........

.xk + x1 x2 .......... 2 ˆ .9. x ˆ p -1 =1 x ˆ.. atunci relaţiile dintre rădăcinile şi coeficienţii lui f devin: ì x1 + . + xn = -a n -1an -1 ï ï x1 x2 + x1 x3 + .. í -1 k ï x1 x2 ..x = (-1) n a a -1 0 n î 1 2 n Corolar 4.... + xn -1 x n = a n......... p . ·) este un grup (comutativ) cu p-1 elemente... Ţinând cont de faptul că (ℤp*.... (ii)........... rădăcinile lui f ˆ Îℤp*.+xn-k+1xn-k+2.1 .....2 a n -1 ï ï. + xn -k +1 xn.. conform Corolarului 3........1 !+1 = 0 246 ....... astfel că f=an(X-x1).. (Wilson)...........Demonstraţie.........xn.. ţinând cont de Corolarul 4.... identificând coeficientul lui X n în ambii membrii deducem că g=an .8.xn)Xn.. Identificând coeficienţii lui Xk (0 £ k £ n) din cele două scrieri ale lui f obţinem relaţiile din enunţ dintre rădăcinile şi coeficienţii lui f.....xk-1xk+1+...k + 2 ........+xn)Xn-1+an(x1x2+x1x3+....... Dacă A este corp comutativ.. Demonstraţie.1 =(-1)p-1(-1 ˆ) Û Conform ultimei relaţii a lui Viète avem 1 Ù Ù Ù ( ) ˆ Û (p-1) !+1º0 (p)..+(-1)nanx1.............. p ..xk -1 xk +1 + ...k+.12.+(-1)k an(x1....... În ℤp[X] considerăm polinomul f=Xp-1-1. atunci (p-1)!+1º0 (mod p). Conform Propoziţiei 4.... sunt 1 ˆ2 ˆ . putem scrie f=(X-x1).11... ...11.(X-xn)= =anXn-an(x1+.xn = (-1) a n -k a n ï.... ∎ p ..(X-xn)g .. ï ï x x ..+xn-1xn)Xn-2+......xk+ +x1. de la Capitolul 2 avem că pentru orice ˆ şi astfel. Dacă p³2 este un număr prim. ∎ Corolar 4..

∎ Corolar 4.. k poate fi privit ca subcorp al lui k (k fiind de fapt izomorf cu p (k)). Cum grad(f) ³1 deducem că fÏU(k[X]) (vezi Propoziţia 1.+ p (an)Xn Î k [X]. şi Propoziţia 4.9. ∎ Observaţia 4.Propoziţia 4.13. de la Capitolul 3. de la Capitolul 3). Dacă alegem f=a0+a1X+. < f > Í ℳ. Cum ℳ este ideal maximal în inelul k[X]. 247 . Considerând ik p k k[X] k[X]/ℳ ≝ k (unde ik este morfismul canonic de scufundare a lui k în k[X] iar p este morfismul surjectiv canonic de inele).11.. Dacă k este un corp comutativ iar fÎk[X] este un polinom de grad ³1. Dacă k este un corp. Atunci idealul < f > este diferit de k[X] şi conform Teoremei 10.5. .15.+anXn şi notăm p (f)= p (a0)+ p (a1)X+. deci în mod canonic şi f poate fi privit ca făcând parte din k [X]. 1.. k este corp (vezi Propoziţia 10. an ) este numit corpul de descompunere al lui f. Atunci există o extindere k a lui k a....5.. fÎk[X] este de grad ³1 iar K este o extindere a lui k în care f are toate r ădăcinile a1. Demonstraţie.î. atunci k( a1. Se face inducţie matematică după n=grad(f) ţinând cont la pasul de induc ţie de Propoziţia 4.13. Demonstraţie. Fie k un corp comutativ iar fÎk[X] cu grad(f)³ 1.14..î. a=p(X)= X Cum p este în particular o funcţie injectivă. . atunci există o extindere K a lui k în care f are toate rădăcinile. an . Notând p = p o ik obţinem un morfism de corpuri p : k ® k .). atunci pentru ˆ Î k avem p ( f ) (a)=0 adică aÎ k este o rădăcină a lui p (f). există un ideal maximal ℳ al lui k[X] a.. f să aibă cel puţin o rădăcină în k ..

2.. Fie fÎk[X] de grad ³1 şi K o extindere a lui k în care f are rădăcinile x1..... .. 1 n Suntem acum în măsură să prezentăm un rezultat deosebit de important în algebră cunoscut sub numele de teorema fundamentală a algebrei : Teorema 4. Sn).. Demonstraţie...+b2nX2n unde Deoarece b j = å ak a j -k = b j . Dacă admitem teorema adevărată pentru polinoamele din ~ ~ ℝ[X].. atunci există aÎℂ a.9.. k =0 j f f =b0+b1X+. deducem că bjÎℝ (0£j£2n) astfel k =0 j că f f Îℝ[X]...... 248 ... În concluzie..) exist ă hÎk[X1.+anXn Îℂ[X] cu n ³1 şi an ¹ 0. xn].. ..xn))Îk. Atunci pentru orice polinom simetric ~ (x .î.. deoarece gÎS(k[X1. Orice polinom de grad ³1 din ℂ[X] are cel puţin o rădăcină în ℂ (adică corpul numerelor complexe ℂ este algebric închis). . gÎk[x1...xn)Îk pentru 1£i£n şi astfel ~ ~ ~ ~ (x .Xn]).. xn.... x )Îk. ~ S i (x1.Gauss). Conform relaţiilor lui Viète....x )= h g ( S 1(x1..xn).î.16.. g=h(S1. putem presupune fÎℝ[X]. ( f f )(a)=0 Û f (a) f (a)=0 Û ~ ~ ~ ~ f (a) f ( a )=0 (căci f ( a )= f ( a )) de unde concluzia că a sau a sunt rădăcini ale lui f... conform teoremei fundamentale a polinoamelor simetrice (Teorema 3.+ an Xn (unde pentru zÎℂ prin z desemnăm conjugatul său) atunci bj= å ak a j -k .. Fie f=a0+a1X+. S n(x1.... . g 1 n Într-adevăr. 0£j£2n. Considerând f = a0 + a1 X+. . (D'Alembert ..Xn] a......

r impar.î. există o extindere K a lui ℂ în care f are toate rădăcinile x1. zija Îℂ. . rÎℕ. atunci grad(f) este impar şi după cum am văzut mai înainte există aÎℝ a.î. cum mulţimea perechilor (i. zijbÎℂ. a ¹ b a.zij a 2 ) .. Să observăm că coeficienţii lui ga sunt polinoame simetrice fundamentale de zija. 1£i<j£m rezultă că aceşti coeficienţi. ~ Prin inducţie matematică după n vom arăta că există aÎℂ a.1) = 2 =2k-1r (2kr-1)=2k-1 r′ unde r′=r (2kr-1) este număr natural impar.î. deducem că gaÎℝ[X]. r impar) avem că grad (ga)= 2 k r (2 k r .. 1£i<j£m. atunci grad(ga)= Cm = m(m . Aplicând ipoteza de inducţie lui ga deducem că există o pereche (i.. bÎℝ. Să presupunem acum că grad(f)=2 n r cu nÎℕ şi rÎℕ*.. . Făcând pe a să parcurgă mulţimea infinită ℝ a numerelor reale. Să presupunem afirmaţia adevărată pentru toate polinoamele gÎℝ[X] cu proprietatea că n-1 este exponentul maxim al lui 2 în grad(f)=2n r cu n.î.15. descompunerea în factori primi a gradului lui g şi fie fÎℝ[X] cu Conform Corolarului 4. Ţinând cont de Observaţia 4. rÎℕ. xm sunt simetrice deoarece orice permutare a acestora are ca efect schimbarea elementelor zija între ele (1£i<j£m). zija. 249 . f (a)=0. având în vedere expresiile lui zija.1) 2 şi cum m=grad(f)=2kr (cu k.. ca polinoame de x1. f (a)=0. Dacă vom considera polinomul ga= 1£i < j £ m ~ Õ ( X . r impar.~ Dacă grad(f) este impar.14..î. cum f :ℝ®ℝ este funcţie continuă iar la ± ¥ ia valori de semne contrarii deducem că există aÎℝ a.. j) cu 1£i<j£m este finită. j) cu 1£i<j£m a. ~ f (a)=0. Dacă n=0. Mai mult. xm (unde m=grad(f)). Pentru aÎℝ arbitrar considerăm zija =xixj+a(xi+xj). deducem că există a.

În continuare vom fÎℝ[X] este ireductibil în ℝ[X] dacă şi numai dacă f este de gradul 1 ireductibilităţii este interesantă doar în ℤ[X] (pentru ℚ[X] această prezenta un criteriu suficient de ireductibilitate pentru polinoamele din ℤ[X]. Identificând coeficienţii lui f deducem că 250 ... Atunci f este ireductibil în ℤ[X]. xjÎℂ şi cu aceasta teorema este (xi+xj)Îℂ.. Din observaţia de mai înainte deducem că problema problemă se reduce imediat la ℤ[X])..... =X -2aX+(a +b )Îℝ[X]. ele au acelaşi ordin de multiplicitate).5. p ∤ an şi p2 ∤ a0 . atunci f (a)=0 şi se verifică imediat că şi f ( a )=0.+anXn Îℝ[X] (n³1) şi aÎℂ este o rădăcină ~ ~ a lui f. Observaţia 4. c Îℝ şi b2-4ac<0. b. 2.+anXnÎℤ[X] de grad ³1 şi să presupunem că există pÎℕ un număr prim a. an-1 . a1. adică putem scrie f=(b0+b1X+. 1.16.+ckXk) cu m. .+bmXm)(c0+c1X+. Dacă z=a+bi Îℂ. pú a0.18.17. cunoscut sub numele de criteriul de ireductibilitate al lui Eisenstein: Propoziţia 4. k³1 şi m+k=n..z )= sau este de forma aX2+bX+c cu a.Din zija-zijb=(a-b) zija=xixj+a(xi+xj) şi zijb=xixj+b(xi+xj) deducem că demonstrată. adică xi. (Eisenstein) Fie f=a0+a1X+.. Demonstraţie.î. adică xi+xjÎℂ. Din Teorema 4. deducem imediat că în ℂ[X] polinoamele ireductibile sunt cele de gradul 1. Să presupunem prin absurd că f este reductibil în ℤ[X]. ∎ Atunci şi xixjÎℂ. De aici deducem imediat c ă un polinom 2 2 2 3. b¹0 şi z =a-bi atunci (X-z) (X.. Dacă f=a0+a1X+. adică rădăcinile lui f care sunt din ℂ \ ℝ sunt conjugate două câte două (mai mult. şi Propoziţia 4..

...... Să considerăm la început ecuaţia algebrică de grad 3 cu coeficienţi din ℂ scrisă sub forma (1) x3+ax2+bx+c=0 cu aÎℂ...ìa0 = b0 c0 ï ïa1 = b0 c1 + b1c0 ï ïa = b0 c2 + b1c1 + b2 c0 (*) í 2 ï...19.. dacă p ∤ b0 şi p ú c0 am deduce că pú c1..14.... Analog.. pú ck-1 şi din ultima relaţie din (*) am deduce că pú an -absurd... 1.. .. ïa n -1 = bm-1ck + bm ck -1 ï ï îa n = bm ck p ∤ b0. qÎℂ....) iar x1. Alegând un număr prim p³2 şi nÎℕ* atunci conform criteriului de ireductibilitate al lui Eisenstein polinomul Xn-pX+pÎℤ[X] este un polinom ireductibil din ℤ[X].. conform Corolarului 4. pú bm-1 şi din ultima relaţie din (*) am deduce că pú an -absurd!.. . Dacă ţinem cont de relaţiile (*) deducem din aproape în aproape că pú b1... pú c2. În continuare vom prezenta metode de rezolvare a ecua ţiilor algebrice de grade 3 şi 4 cu coeficienţi din ℂ (adică a ecuaţiilor de ~ forma f (x)=0 cu fÎℂ[X] iar grad(f)=3 sau 4).. x2 rădăcinile ecuaţiei 251 . Fie acum q o rădăcină a lui (2) (eventual într-o extindere K a lui ℂ... a Dacă în (1) înlocuim y=x+ obţinem o ecuaţie algebrică în y 3 de forma: (2) y3+py+q=0 cu p. Să presupunem de exemplu că pú b0 şi p ∤ c0....... pú b2. ∎ Cum pú a0 iar p2 ∤ a0 deducem că pú b0 şi p ∤ c0 sau pú c0 şi Observaţia 4. Deci pentru orice n ³1 în ℤ[X] găsim o infinitate de polinoame ireductibile de grad n.

0£j.q + p ï 2 4 27 2 4 27 ï ï -q q2 p3 q2 p3 ï 23 .q . 1£ i £ 3.q 3 q e e = + + + + í 2 2 4 27 2 4 27 ï ï 2 3 2 3 ïq = e 2 3 . 3 Înlocuind pe q în (2) avem că q3+pq+q=0 astfel că dacă ţinem cont de (4) obţinem x13+x23=(x1+x2)3-3x1x2(x1+x2)=q3+pq=-q şi cum . c. e2 (cu e= ) 2 deducem că rădăcinile ecuaţiei (2) sunt ì 2 3 2 3 ïq 1 = 3 . e1. -1 + i 3 Cum rădăcinile ecuaţiei x3-1=0 sunt 1 şi e. q q q 2 p3 q 2 p3 + + şi x23= . b. în care 2 4 27 2 4 27 e0.+ + de unde deducem 4 27 4 27 2 2 252 .q + p ï 3 2 4 27 2 4 27 ï î x1(j)=ej 3 a . 3 Conform relaţiilor lui Viète avem (3) x2 .q + q + p + e 3 . e2 sunt rădăcinile ecuaţiei x3-1=0. Să considerăm acum ecuaţia algebrică de grad 4 cu Astfel.p3 p3 x13x23= obţinem că x13 şi x23 sunt rădăcinile ecuaţiei x2+qx=0.q .p = 0. d Îℂ). rădăcinile lui (1) vor fi xi=qi coeficienţi din ℂ: (5) x4+ax3+bx2+cx+d=0 (a. 27 27 (4) x1+x2=q şi x1x2= adică x13= : -q q2 p3 -q q 2 p3 + + şi x2(t)=et 3 + .q + q + p + 3 . 3 2. t£2.qx -p .

scriind pe (6) p p2 sub forma (7) (y2+ +a)2-[2ay2-qy+(a2+pa-r+ )]=0 şi cel de al 2 4 doilea termen să fie pătrat perfect.Notând y=x+ (6) a obţinem că y verifică o ecuaţie de forma 4 y4+py2+qy+r=0 cu p. Astfel.)=0 2 2 cu q rădăcină a ecuaţiei x2-2a=0. rezolvarea unei ecua ţii algebrice de grad 4 se reduce la rezolvarea unei ecuaţii de gradul 3 şi a două ecuaţii algebrice de grad 2. q. Fie a un element dintr-o extindere K a lui ℂ a. adică a să verifice ecuaţia de gradul 3: q2-8a(a2+pa-r+ p2 )=0 Û 4 (8) 8a3+8pa2+(2p2-8r)a-q2=0. Pentru a ce verifică ecuaţia (8). 253 . rÎℂ. ecuaţia (7) devine: (9) (y2+ p q 2 +a)2-2a(y) =0 2 4a q p +a+ )=0 2 2 iar rădăcinile lui (9) sunt rădăcinile ecuaţiilor y2-qy+( y2+qy+( q p +a.î.

Master your semester with Scribd & The New York Times

Special offer for students: Only $4.99/month.

Master your semester with Scribd & The New York Times

Cancel anytime.